N. ANASTASIU V. MUTIHAC D. GRIGORESCU GH. C. POPESCU DICȚIONAR GEOLOGIE EDITURA DIDACTICĂ Șl PEDAGOGICĂ, R.A. BUCUREȘTI -1998 EDITAT CU SPRIJINUL MINISTERULUI CERCETĂRII ȘI TEHNOLOGIEI ISBN 973 30 - 5443 - 7 Copyright © 1998. Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate Editurii Didactice și Pedagogice, R.A., București. Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București - România Str. Spiru Harct nr. 12, sector 1, cod 70738 Telefon: 315.38.20,315.00.43 Tel./fax: 314.70.73,312.28.85 Redactor: Tehnoredactor: Tehnoredactare computerizată: Coperta: Tincuța Anton Petre Nazâru Daniela Ion și Sanda Preduț Dumitru Șmalenic CUVÂNT ÎNAINTE Dintre Științele Pământului, GEOLOGIA este, poate, ramura cea mai cuprinzătoare și reprezintă un domeniu fundamental pentru cunoașterea Terrei, a rocilor și structurilor ce o compun, a complexelor fenomene care i-au modelat suprafața, a ambianțelor generatoare de viață, a resurselor minerale care au condiționat dezvoltarea civilizației umane. Progresul GEOLOGIEI, în ultimele decenii ale acestui secol, este legat de lansarea unor noi concepte și teorii care au influențat diversificarea și aprofundarea specializărilor geologice, susținute de dezvoltarea mijloacelor de investigație și impulsionate de cerințele venite din sfera' economicului. Tectonica globală, impusă ca o teorie incitantă privind formarea și evoluția scoarței terestre, a devenit placă turnantă și un concept nou de lucru ce a inițiat reconsiderarea modelelor, standardelor și prognozelor din aria mineralogiei, paleontologiei, stratigrafiei și sedimentologiei, petrologiei, metalogeniei etc. în mod firesc, o asemenea evoluție și o asemenea explozie informațională, oglindită constant în limbajul curent și în vocabularul științific utilizat, au făcut din GEOLOGIE, dar și din ramurile ei aplicative - geochimia, pedologia, hidrogeologia, geofizica, ingineria geologică, geologia economică - domenii în care se folosesc mulți termeni specifici, ce se impun a fi corect stăpâniți de cei care-i utilizează. Credem, deci, că tot acest „patrimoniu geosemantic” trebuie să-și găsească locul într-o lucrare în limba română care să grupeze tot acest fond de noțiuni geologice, definindu-le corect, în spiritul standardelor internaționale la zi. DICȚIONARUL de GEOLOGIE grupează un număr de 4 000 de termeni din cele mai variate domenii geologice și se adresează, implicit, unui public larg. Avem convingerea că el va fi util: elevilor și studenților care studiază Geologia și Geografia, în licee și facultăți de profil, cercetătorilor și geologilor care lucrează în companii de petrol sau substanțe minerale solide, specialiștilor din domeniile Mediu, Climatologie, Pedologie-Agricultură, Construcții industriale, dar și persoanelor care vor să afle mai mult despre minerale, roci, fosile, minereuri, vulcani și cutremure, corpuri cerești, metale și minerale prețioase, medii naturale etc. Pentru unitatea lucrării am încercat, în funcție de domeniu, să tratăm termenii în raport cu un algoritm stabilit și ne-am permis o extindere diferită a lor. Astfel, se vor găsi termeni comprehensivi, care conțin informație mai multă și fac trimiteri (-^) la termeni conecși precum și termeni sinonimi și antonimi. De asemenea, am inclus și termeni generali care derivă din conținutul Legii Minelor, intrată în vigoare în iunie 1998, și am atașat un tabel - microdeterminator - cu principalele proprietăți ale compușilor minerali din categoria resurselor minerale. Sperăm că efortul pe care l-am depus pentru a selecta și trata ceea ce am considerat mai important, mai util - fie teoretic sau aplicativ - se va dovedi o încercare necesară pentru domeniul larg pe care Dicționarul îl acoperă. Se vor constata, însă, și scăpări pentru care „apriori” ne cerem scuze. Istoria redactării Dicționarului este relativ lungă și încărcată de dificultăți pe care credem că nu este cazul să le prezentăm aici. Dacă et a ajuns să fie publicat, atunci meritul nu'este numai al autorilor. Am avut alături de noi, la începuturi, pe academicianul Dan Rădulescu. Ne-am bucurat de sugestiile prof.univ.dr. Simon Pauliuc, referent științific al lucrării. într-un moment de impas, am găsit un sprijin pertinent și devotat, total dezinteresat, din partea profi Viorela Anastasiu. Când s-a impus transpunerea manuscrisului pe ordinator s-au implicat cu competență: lector univ. Cristina Panaiotu, geolog Radu Frățilă, geolog Cătălin Dragomir, geofizician Doina Popa și student Gabriel Pelrescu. Fiecăruia le exprimăm gratitudinea noastră. Nu în ultimul rând, ne îndreptăm gândurile și mulțumirile către dl. director general al editurii, Constantin Floricel, dl. redactor șef Corneliu Țurcașiu și d-na redactor Tincuța Anton fără al căror sprijin și impuls Dicționarul nu ar fi apărut. Autorii ABREVIERI A Act. - actual, ă, i, e ant. - antonim anter.- aterior, oară, i, oare Arh. - Arhaic B baz. - bazin, e biol. - biologie biostrat. - biostratigrafie C Camb. - Cambrian Carb. Carbonifer cea. - circa Cenoz. Cenozoic cf. L M - conform cu legea Minelor cls. - clasă, e C. Merid. - Carpații Meridionali C. Orient. - Carpații Orientali crist. - cristalografie Creț. Cretacic Cuat. - Cuaternar D D - duritate dep. - depozit, e depr. - depresiune, i Depr. Trans. - Depresiunea Transilvaniei Dev. - Devonian Dobr. C. - Dobrogea Centrală Dobr. N. - Dobrogea de Nord Dobr. S. - Dobrogea de Sud dom. - domeniu, ii E engl. - cuvânt englezesc Eoc. - Eocen ex. - exemplu, e ext. - exterior, oară, i, oare fam. - familie, ii fig. - figură, i fii. - filum, uri fr. - cuvânt franțuzesc G G - greutate specifică geoch. - geochimie geofiz. - geofizică geol. - geologie geol. struct. - geologie structurală germ. - cuvânt german grec. - cuvânt grecesc H hidrog. - hidrogeologie Holoc. - Holocen I inf. - inferior, oară ins. - insulă, -e int. - interior, oară, i, oare ital. - cuvânt italienesc î înv. - învechit J Jur. - Jurasic L lat. - cuvânt latinesc litol. - litologie loc. - localitate, tați M M. - mare M.a. - milioane ani macroorg. - macroorganisme mas. - masiv, e med. - mediu, e, ii Mezoz. - Mezozoic microorg. - microorganism, e microtect. - microtectonică min. - mineral, e miner. - mineralogie Mioc. - Miocen Mt. - Muntele Mții - Munții Mții Apus. - Munții Apuseni N Neog. - Neogen nr. - număr, ere O Oc. - Oceanul Olig. - Oligocen ord. - ordin, e Ordov. - Ordovician org. - organism, e P Paleoc. - Paleocen Paleog. - Paleogen paleont. - paleontologie Paleoz. - Paleozoic p.d.v. - punct de vedere penins. - peninsulă, e Perm. - Permian petrogr. - petrografie petrogr. sedim. - petrografie sedimentară petrogr. struct. - petrografie structurală petrol. - petrologie pl. - plural plat. - platformă, e Plat. Moes. - Platforma Moesică Plat. Mold. - Platforma Moldovenească Pleist. - Pleistocen Plioc. - Pliocen pol. - cuvânt polonez poster. - posterior ppb - părți per bilion ppm - părți per milion Precamb. - Precambrian Prot. - Proterozoic R reg. - regiune, i S s. - sistem secț. - secțiune, i sedim. - sedimentologie Sil. - Silurian sin. - sinonim s.l. - sensu lato s.m.u. - substanțe minerale utile sp. - specie, ii spân. - cuvânt spaniol s. str. - sensu stricto strat. - stratigrafie subcls. - subclasă, e subfam. - subfamilie, ii subfil. - subfilum, uri subord. - subordin, e sup. - superior, oară suprafam. - suprafamilie, ii supr. - suprafață, ețe supraord. - supraordin, e Ș ș. crist. - șisturi cristaline șist. - șisturi T tab. - tabel tect. - tectonică Trias. - Triasic V v. - vezi var. - varietate, ăți vulc. - vulcanologie Z zăc. - zăcământ, inte UNITĂȚI DE MĂSURĂ ȘI DE GREUTATE LUNGIME VOLUM și CAPACITATE 10 angstrom 1 nanometru 1 000 mm3 1 cm3 (milimicron) 1 000 milimicroni 1 micron 1 000 cm3 1 dm3 1 000 microni 1 mm 1 000 dm3 1 m3 10 mm 1 cm 1 000 m3 1 dkm3 10 cm 1 dm 1 000 dkm3 1 hm3 1 000 mm 1 m 10 dm 1 m 1 cm3 0,061 in3 10 m 1 dam 1 dm3 61,02 in3 10 dam 1 hm 1,057 quarts3 10 hm 1 km 0,264 galloni 1 000 km 1 megam 1 m 35,31/Z3 1,308 yd3 1 853 m 1 milă marină 264,2 gal 1 609 m 1 milă terestră 6, 290 barili (bbl) 1 baril (petrol) 42 gal 1 mm 0,039 inch (in) 1 m 3,281/eet (ft) 10 mililitri 1 centilitru (picioare) 1 feet (ft) 30,48 cm 10 centihtri 1 decilitru3 10 decilitri 1 litru (1) 1 m 1,094 yards (yd) 1 gil 5 uncii fluide (iarzi) 1 km 0,621 mile terestre 1 pint 4 gilli (mi) 1 km 0,540 mile nautice 1 quart 2 pint 1 gallon 4 cuart 1 peck 2 galloni 1 bushel 4 pecks 1 quarter 8 bushels 1 baril 36 galloni SUPRAFAȚA GREUTATE (MASSA) 1 cm2 100 mm2 1 000 miligrame 1 gram 1 dm2 100 cm2 10g 1 dag 1 m2 100 dm2 10 dag 10 hg 1 acru 100 m2 10hg 1 kg 1 ha (hectar) 10 000 m2 100 kg 1 quintal 1 ha 100 acrii 1 000 kg 1 t (tonă) 1 km2 100 ha 1 t lungă 1,102 t 1 mila2 2,589 km2 1 t scurtă 0,907 t 1 uncie (ounce - oz) 31,10 g 1 cm2 0,155 in2 1 pounds (1b) 453,59 g 1 m2 10,76 ft2 1 kg 2,204 pounds 1 m2 l,\96yd2 1 tonă 2 204,6 pounds 1 hm2 2,471 acrii 1 ounce(oz) 16 drams 1 pound (1b) 16 ounce 1 stone 14 pounds 1 quarter 28 pounds 1 ton 2 240 pounds a, -> axe cristalografice. A, direcție de transport tectonic ce indică sensul în care un strat se poate mișca în raport cu altul; direcția striurilor pe. oglinzile de fricțiune este paralelă cu A. (TVA) aa (înv. aprolith), curgere de lavă cu supr. neregulată și fragmentată prin răcire în blocuri rugoase, scoriacee, între care rămân spații libere; aa sunt caracteristice curgerilor din platourile continentale și vulcanilor din dome- niul oceanic, ale căror produse de erupție au un conținut ridicat în gaze. Prin creșterea viscozității aa, procesul de fragmentare avan- sează în adâncime formând blocklava (lavă în blocuri) V. și pahoehoe. (NAi} Aalenian, primul etaj al Jur. med. (Dogger). Stratotipul în reg. Aalen -- Germania, desemnat de Mayer - Eymar (1864). Caracterizat prin cinci zone de amoniți și prin lamelibranchiatul Trigonia navis. (VM.) ab (microtect. și petrogr. struct.), plan de simetrie care coincide, de regulă, cu fobația (șistozitatea) cea mai evidentă. (G.Pi) abatere standard, -> deviație standard. Abbe-Pulfrich, refractometru, instrument pentru determinarea indicilor de refracție ai substanțelor solide, cristalizate, făcând posibilă citirea directă a valorii lor numerice pe o scară gradată, montată în ocularul microscopului. (TVA) Abbevillian, etapă a culturii Paleoliticului inf., căreia îi sunt caracteristice unelte din silex prelucrate rudimentar prin lovire pe două fețe. Denumirea provine de la loc. Abbeville - Franța unde au fost descoperite asemenea unelte. (V.Mi) abductor, mușchi deschizător al valvelor de brachiopode sau de lamelibranchiate; mușchii a. lasă impresiuni pe fața internă a valvelor doar la brachiopode. Ant. adductor. (D.G.) abiogenezâ, etapă inițială în dezvoltarea vieții pe Pământ, desfășurată în mediul anoxigenic, specific atmosferei și hidrosferei primare, în tnppul căreia s-au produs reacții chimice care au condus la apariția proteinelor și la dobândirea de către acestea a însușirilor pro- prii corpurilor vii: capacitate de autoreglare, autoconservare, autoreproducere. A. s-a des- fășurat în prima jumătate a Arh. încheindu-se o dată cu apariția prccariotelor, în urmă cu cca. 3 500 M.a. (D.G) abisal, dom. al fundului oceanic, care inclu- de regiuni cu adâncimi de peste 2 000 m, caracterizate prin absența luminozității, prin temperatură scăzută, presiune ridicată, rari- tatea org. și lipsa, curenților marini. (D.G.) ablațiune (ablație), 1. proces de îndepăr- tare și transport al produselor de alterare a rocilor, prin acțiunea apelor de șiroire, a vântului și a gravitației: a. facilitează avansa- rea fenomenului de alterare; 2. procesul de reducere a masei unui ghețar prin topire, evaporare, distrugere mecanică sau prin des- prinderea aisbergurilor. (N.AJ abraziune, proces de eroziune a țărmurilor marine și lacustre, desfășurat sub acțiunea mecanică a valurilor, mareelor, curenților, blo- curilor de gheață etc. A. marină este foarte activă în dreptul țărmurilor înalte, cantitatea de material elastic eliberată fiind dependentă de natura petrografică și de structura geologică a țărmurilor respective. Prin a. îndelungată, faleza se retrage, lăsând în fața ei o plat, de a. care, afectată de mișcări oscilatorii verticale, devine terasă de a. (emersă sau submersă). (TVA) absorbție, 1. (geochim.), atracția molecu- lelor de gaze sau lichide, precum și a ionilor din soluții la supr. solidelor cu care vin în contact; 2. (optică, crist.) reducerea intensității luminii transmise care trece prin substanțe absorbante sau a luminii reflectate de supr. lustruite ale substanțelor opace. în cristale, a. variază cu direcțiile de vibrație, precum și cu direcția sect V. pleocroism, bireflexie. (G.P.) abukuma, metamorfism ~, metamorfism regional manifestat în condiții de presiune scăzută. Zonalitatea min. index din metapelite, ca urmare a creșterii temperaturii, este urmă- toarea: dorit, biotit, oligoclaz, almandin, silli- manit, remarcându-se absența staurolituhii și a abundență 10 distenului. Denumirea derivă de ia platoul Abukuma - Japonia. V. și Barrovian. (G.P} abundență, conținutul mediu al unui ele- ment din crusta terestră, exprimat în g/t, ppm. Sau în „atomi la 100 Si”. în prezent a. elementelor se exprimă separat pentru cele două tipuri de crustă terestră - oceanică și continentală. (G.P} Acadian (înv.), diviziune medie a Camb. din America de Nord, caracterizată prin trilobiți și, din p.d.v. petrografic, prin calcare cristaline și filite. (VM} Acanthodii, cls. a peștilor paleozoici cu spini osoși dispuși în fața înotătoarelor lipsite de schelet de susținere intern sau în perechi, pe partea ventrală a corpului, între înotătoarele pectorale și cele pelviene. Sil. sup. - Perm. (D.G} acantit, Ag^S, s. monoclinic. V. și argentit (G.P} acaustobiolit, rocă sedimentară, organoge- nă, necombustibilă; ex. calcar recifal, radio- larit etc. Ant. caustobiolit. (N.A} accesoriu, constituent calificativ atribuit unui min. existent în roci în cantități reduse, de regulă sub 5%, care nu influențează diagnos- ticul și rezultatul analizelor (zircon, rutil, apatit în rocile magmatice; granat, spinel, disten în rocile metamorfice); în rocile sedimentare elastice min. a. sunt remaniate din formațiuni preexistente și constituie fracțiunea grea a acestora. V. min. grele. în cazul piroclastitelor, min. a. sunt fragmentele provenite din efuziuni sau extruziuni mai vechi (Carozzi, 1960). (AU.) accident, 1. (petrogr. sedim.), agregat monomineral, cu structură amorfă, microcris- talină sau, rar, larg cristalină, foarte variat ca morfologie și bine delimitat de materialul rocii care-1 înglobează; a. apare ca produs diage- netic în calcare (-^ silex, chaille), în argile, loess (păpuși de loess) etc. (AU.); 2. (tect.), a. tectonic, deformare de amploare locală a stra- telor care constituie subsolul unei reg. (VM} accidental, constituent ~, 1. calificativ atri- buit unui component al rocilor, care apare în- tâmplător, fără legătură cu procesele petro- genetice specifice; ex. unele enclave -> xenolite, din rocile magmatice; 2. în cazul piroclastitelor, caracterul unui constituent provenit din infrastructura aparatului vulcanic; ex. fragmente de ș. crist., argile, calcare etc. <^A} Acephalla, -> lamelibranchiata. ACE, diagramă ~, diagramă triunghiulară utilizată în dom. rocilor metamorfice pentru a defini caracterele mineralogice și chimice ale unui facies metamorfic. Parametrii ACF ocupă vârfurile triunghiului, se exprimă în moli și se recalculează în procente (față de 100%), astfel: A=A1₂O₃ C= CaO și F= FeO+MgO; în cadrul paragenezei se presupune excesul de silice și se exclud min. nesaturate. (G.P} Acheulean, etapă a culturii Paleoliticului inf., cunoscută prin unelte de silex prelucrate bifacial prin așchiere, de formă ovoidală sau de topor, cărora li se adaugă răzuitoare și dălți. Uneltele au fost descoperite în Africa, Europa și Asia ca datând de 1,5 și 0,2 M.a. Denumirea derivă de la loc. St. Acheul-Franța (G. de Mortillet, 1872). (KM) achondrit, meteorit litic format preponderent din silicați larg cristalizați și lipsit de —» chondrule, nichel și fier. Se aseamănă cu unele roci terestre; reprezintă cca. 8% din totalul meteoriților. V.și -> chondrit. (NA} acid, 1. (petrogr.), calificativ atribuit unei roci sau unei topituri naturale bogate în SiO₂ (peste 66%). Rocile a. sunt caracterizate de prezența min. salice - cuarț și feldspați - și de culoarea lor deschisă (granițe, riolite, granodiorite, dacite). Termenul este depreciat.V. și bazic, ultrabazic și intermediar; 2. (miner.), calificativ pentru un feldspat plagioclaz bogat în Na (albit, oligoclaz). (AU.) aclin, lege de maclă în cadrul hemitropiei paralele, specifică feldspaților plagioclazi, care prezintă indivizi asociați de-a lungul feței (100), iar axul de maclă corespunde lui b. Există două varietăți aU și a.B. (AU.) acme, zone ~ (engl.), —> biozonă. acmit, NaFeSi₂O₆, inosilicat din grupul piroxe- nilor monoclinici. în România este întâlnit în mag- matitele alcaline din Dobr. (lacobdeal), din masi- vul alcalin de la Ditrău și din M-ții Almăj (corpul de la Cărbunăria și Strineac). Sin. egirin. (NA} acmolit, formă de zăcământ specifică cor- purilor plutonice intruse în lungul unor structuri de roci cutate. (AU.) acordanțâ (tect.), 1. paralelism obținut între două strate inițial discordante, în urma acțiunii presiunilor tectonice; 2. concordanță locală între două formațiuni geologice care la scară regională sunt în raporturi de discordanță. (VM} 11 acumulare gravitațională acreție, acreționare, 1. mărirea volumului unui corp prin adăugare de noi cantități de material; 2. în conceptul tectonicii globale, pro- cesul ce are loc în zona riftului medio-oceanic, prin care noi cantități de material magmatic de compoziție bazică provenite din interiorul Pă- mântului se adaugă crustei oceanice, mărindu-i supr.V. -> expansiunea fundului oceanic, tectonica globală. (3. (petrogr. sedim.), creșterea gradată a unor corpusculi sau lamine de sedimente prin adiție sau adeziune de noi particule; a. poate fi mecanică (produsă prin rularea și îngrămădirea clastelor), chimică (de precipitare) sau biotică, efect al activității unor org.; a. algală conduce la formarea stromatoli- telorșx oncolitelor; 4. (sedim.), creșterea gradată, imperceptibilă, a zonelor de uscat prin acțiunea curenților de aer (depunerea nisipurilor pe plaje) sau a apei (în cazul sedimentării fluviatile: depunerea aluviunilor în malul convex al unui râu, în urma eroziunii pe care acesta o exercită în malul concav, formarea barierelor de nisip în zonele de șelf etc.).(AG4.) Acritarcha, categorie sistematică, probabil artificială, care include microfosile cu origine necunoscută, majoritatea cu afinități algale, de formă diferită: sferică, elipsoidală, discoidală, poligonală, cu dimensiuni în general sub 150p; prezintă cavitate centrală, mărginită de un perete de natură organică, simplu sau din mai multe straturi, cu supr. netedă sau ornată prin granule, creste sau spini. Se cunosc din Prot. și au dezvoltare maximă în Dev. (D.Gi) acrobatolitic, nivel al doilea nivel metalo- genetic, separat de Emons în 1924, în cadrul bato 1 ițelor granitoidice. Poate fi ușor decopertat de eroziune. îi sunt specifice mineralizațiile de Sn, W, Ag etc. Sin. stadiu de eroziune. (G.Pi) acrodont, tip de dentiție la animalele verte- brate în care dinții sunt situați pe partea sup. a maxilarelor, deseori fuzionați cu acestea. V. și pleurodont, tecodont. (D.G.) acroorogenie, -> mișcări orogenice. acrozonâ, -> biozonă. actinide, seria - (lor), serie care include ele- mente chimice radioactive cu nr. atomice cuprin- se între 89-103. Similitudinea și proprietățile chimice ale elemetelor s.a. sunt rezultatul adiționării de electroni la nivelul 5f. Compo- nenții s.a. sunt: actiniul, thoriul, protactiniul, uraniul și elementele transuranice. (G.Pi) actiniu, Ac,primul component al seriei-^ acti- nidelor Se cunosc doar doi izotopi naturali ai Ac, ²²⁷Ac și ²²⁸Ac. Ac este un produs natura! al ura- niului și apare în cantități mici în min. de uraniu și thoriu. Concentrații mai mari conțin granițele (7-8 • 10’¹⁰ ppm) și ultrabazitele (0.2 • 10"^ ppm). Ac se acumulează în stadiile finale ale procesului magmatic (pneumatolitic și hidrotermal). (G.P.) actinodont, taxodont. actinolit, Ca₂(Mg,Fe)5[Si₄Oii]2(OH,F)2; inosi- licat din grupul amfibolilor monoclinici. în România se întâlnesc var. asbestiforme în ș. crist. din Mții Cibin și Mții Poiana Ruscă. {N.A.) Actinopterygii, subcls. a peștilor osoși (Osteichtyes\ caracterizați prin înotătoare cu schelet intern, format din radii osoase, solzi osoși de tip ganoid, cicloid, cosmoid. A. includ trei mari subdiviziuni: ^Chondostrei(pești ganoizi), -^Holostei și -^Teleostei. Sunt cunoscuți din Dev. med. și reprezintă 90% din peștii care populează mediile acvatice act. (D.Gi) Actual, ultima subdiviziune a Holoc., cores- punzătoare timpului prezent. Sin. Holocen, Recent. (VM.) actualism, principiu metodologic fundamental în cercetarea geol. istorice, conform căruia trans- formările suferite de supr. Pământului sunt datorate acțiunii factorilor naturali, endogeni și exogeni, cunoscuți în prezent. A. a fost elaborat conform uniformismului de către Hutton, conce- pția sa fiind dezvoltată la începutul sec. al XIX- lea, prin lucrările lui Lyell. Spre deosebire de uniformitasianism, a. consideră că factorii natu- rali modelatori au suferit la rândul lor o evoluție geologică. De exemplu, atmosfera și hidrosfera din primele etape ale dezvoltării Pământului au avut un caracter anoxigenic, reducător, spre deosebire de caracterul lor oxidant, dobândit ulterior. (D.G.) acumulare gravitaționala, 1. (petrogr.), as- pect al procesului de acumulare a min. femice în primele etape ale cristalizării fracționate a magmelor; min. grele (olivina și piroxenii) se separă ca șlire sau strate lenticulare în nivelurile inf. ale topiturii. Paralel cu a.g. în magmă pot avea loc și acumulări prin flotare. V. diferențiere magmatică; 2. (sedim.), în „avalanșă”, acumu- larea sedimentelor cu rată mare de depunere, la vărsarea marilor fluvii, la baza taluzurilor continentale etc. (ex. delta Gangelui, golful Mexic etc.). (N.A.) acvamarin 12 acvamarin (aquamarin), varietate de -» berii, transparent sau colorat în albastru-deschis, aibastru-verzui sau verde-albăstrui, utilizat ca piatră semiprețioasă. Nuanța de albastru este im» primată min. de impuritățile de scandiu. (AC A) acviclude, roci ~ (hidro.), despre un agregat natural (rocă) prin care apa nu poate circula decât sub presiune. R.a au o porozitate capilară și subcapilară (ex. mame). (N.A.) acvifcr, rocă acviferâ, strat ~ (hidro.), despre un produs natural (rocă, strat) care reține și permite mișcarea apei. R.a. sunt roci poroase, cu pori suprapapilari, prin care apele pot circula ușor și răspund legilor hidrodinamice (nisipuri, pietrișuri, gresii slab cimentate etc.). S.a. consti- tuie un corp tabular, permeabil delimitat în bază printr-un nivel impermeabil și proprietăți hidro- dinamice omogene. în s.a. se deosebesc: o zonă de alimentare, o zonă de acumulare a apei și o zonă de drenare (descărcare) marcată prin iz- voare. S.a. pot fi —> freatice -> captive. (N.A.) acvifuge, roci ~ (hidro.), despre un agregat natural (rocă), compact, lipsit de pori, dar afectat de fisuri prin care poate circula apa; ex. r.a. magmatice, metamorfice etc. (N.A.) adamantin, luciu ~, caracteristic min. cu D. mare și indice de refracție ridicat (N= 1,9 - 2,6); este specific diamantului, varietăților lui șlefuite (briliantul) și unor var. de zircon, sulf, blendă. (A dimiar, monomiar. {D. G) adeziune, caracteristică a fazelor coloidale ce constă într-o atracție fizică, la nivelul supr. faze- lor (adsorbție) sau într-o reacție chimică între adsorbant și particula atrasă (chemosorbție). «7.P.) adiatermale, -» diatermale. adinol, comeană cu conținut mare de albit, formată la contactul unor intruziuni femice, bogate în Na, cu roci sedimentare argiloase. A. sunt roci fin cristalizate cu textură pătată. {N.A) admisie, tip de diadochie, în care un element minor înlocuiește unul major cu o valență superi- oară. Energetic, a. este opusul captării și conduce la slăbirea structurii în care se produce înlocuirea. Ex. înlocuirea Mg de către Li în silicați, fosfați etc., precum și a O de către F în sfen. {G.P) adont, tip de șamieră, caracterizat prin ab- sența dinților, întâlnit la unele bivalve și ostra- code; articularea valvelor în acest caz se realizează doar prin ligament. {D.G) adular, KAlSi₃O₈, feldspat alcalin de tempe- ratură scăzută; s. triclinic (aparent monoclinic), cu structura rețelei intermediară între sanidin și microclin. Este transparent, incolor sau alb- lăptos (adesea opalescent), cu habitus pseudo- rombic; formează cristale idiomorfe în filoanele de tip alpin sau pseudomorfoze după plagioclazii din andezite. In România, este întâlnit în regiunea vulcanică a Maramureșului și în Dobr. N. (AȚA.) adularizare, proces de autometamorfism prin care feldspații din vulcanite (riolite, dacite, andezite), supuși acțiunii soluțiilor hidrotermale, sunt înlocuiți cu adular sau prih care acestea depun agregate fine de cristale pseudorombice, alături de cuarț șfsau cîorit. în România, a. este răspândită în ariile de dezvoltare a vulcanitelor neogene și a magmatitelor laramice.(AȚA) aerofotogramă, —> aerofotogrammetrie. aerofotogrammetrie, metodă de întocmire a hărților topografice cu ajutorul fotografiilor obți- nute pe cale aeriană (aerofotograme), cu avioane special echipate sau din sateliți. (VM) aerolit, meteorit litic alcătuit preponderent sau în întregime din silicați de tipul olivinei, piroxenilor și plagioclazilor. A. alcătuiesc mai mult de 90% din totalul meteoriților care cad pe Pământ și sunt asemănători rocilor eruptive ultramafice. în această categorie sunt cuprinse chondritele și achondritele. (AȚA) afanitic, structură ~(ă), termen utilizat pentru a desemna structurile microcristaline și criptocris- taline ale rocilor magmatice efuzive. Structurile a. sunt caracteristice bazaltelor și andezitelor, defi- nind în special masa fundamentală a acestora (mezostaza). V. -> faneritic. {N.A) 13 agregate minerale afiliație (zac.), legătură de ordin genetic între anumite zăcăminte și unele tipuri de roci. Ex. relații între zăcămintele de stan iu și granițe, între cromite și dunite etc. {G.P.) afină, tip de deformare prin care particulele componente ale sistemului se deplaseză uniform unele în raport cu altele, fără a se modifica planele și direcțiile inițiale din sistem. Ex. sfera devine elipsoid. V. ncatină. {G.P) afinitate geochimică, legătură de ordin geochimic dintre minereuri și rocile gazdă, evidențiată prin existența acelorași elemente chimice, a acelorași min. principale și accesorii, a unei variații asemănătoare în compoziția izotopică a elementelor comune și a vârstei absolute similare pentru roci și minereuri asociate. {G.P.} afirică (petrogr.), structură a unor roci vulca- nice de tipul andezitelor sau bazaltelor, alcătuite dintr-o masă omogenă de microcristale sau sticlă și lipsite de porfire. {D.G.) afotică, zonă subdiviziune ecologică a mediului marin, reprezentată prin zona în care penetrația luminii nu este suficientă pentru a permite desfășurarea fotosintezei. Este localizată sub 300 m adâncime. Ant. euforică. {D.G.) afioriment, deschidere la supr. a rocilor din subsol, datorită în special acțiunii erozive a apei curgătoare; apare în lungul văilor, în urma prăbu- șirilor și alunecărilor de teren sau a lucrărilor în carieră. {D.G.) agat, var. criptocristalină de calcedonie (SiO₂), cu structură rubanată, determinată de alternanța unor benzi divers colorate: negru cu alb (onix arab), brun cu alb (sardonix), roșu cu alb (carneol); în cazul unor var. alternanța benzilor este dată de succesiunea calcedonie - opal. A. formează depuneri în cavitățile unor roci vulcanice și este folosit, prin șlefuire, ca piatră semiprețioasă, ornamentală, precum și în mecanica de precizie, la confectionerea de lagăre, prisme de sprijin etc. (MA) aglomerat vulcanic, rocă piroclastică conso- lidată, alcătuită din elemente grosiere prinse într-o matrice tufacee, adesea cu compoziția mineralogică identică cu a fragmentelor. A.v rezultă în urma unor explozii vulcanice puternice și se acumulează în apropierea centrelor de erupție; sunt foarte comune în aria de răspândire a vulcanilor actuali și a celor vechi stinși. în România, se găsesc în lanțul vulcanic Călimani - Gurghiu - Harghita și în Mții Apuseni. (TVA.) aglutinant, tip de schelet, întâlnit la unele protozoare, (foraminifere, tintinide), format din granule de origine minerală (cuarț, mică, detritus calcaros) sau organică (sfarâmături de cochilii). Sin. —> arenaceu. (D.G.) agmatic, migmatit cu structură brecioasă, în care paleosomul este reprezentat prin fragmente colțuroase și parțial resorbite de metabazite, iar neosomul, printr-o masă fundamentală cuarțo- feldspatică, ce cimentează aceste fragmente. {N.A.) Agnatha, diviziune majoră a vertebratelor, care cuprinde animale pisciforme, lipsite de maxilare. Grupul principal al agnatelor fosile - subcl. Ostracodemiata - a avut numeroși repre- zentanți în Dev., majoritatea acestora prezentând un înveliș de protecție osos al părții anter. a corpului și schelet cartilaginos. Ordov.-Dev. Ant. Gnathostomata. (D.G.) agpait, complex de roci, bogat în feldspați, caracterizat chimic printr-un complex de alcalii (Na și K) față de aluminiu; include reprezentanți de tipul sienitelor nefelinice cu sodalit, al lujavritelor, kakortokitelor etc. A fost descris la Ilimansk (Groenlanda). (TVA) agpaitic, coeficient raportul Na + K/Al considerat în cantități atomice; rocile cu coefi- cientul a. rnai mare de 1 (agpaite) au cristalizat în condițiile unui exces de alcalii și ale unui deficit de aluminiu, care nu a permis cristalizarea silicaților corespunzători; rocile cu coeficient a. mai mic de 1 sunt bogate în silicați de aluminiu și deficitare în silicați de Na și K. -> miaskite. {N-A) agradare, 1. (petrogr.), proces fizico-chimic prin care are loc o creștere progresivă a crista- lelor; a. conduce la structuri -> faneririce în cal- care și dolomite etc. (recristalizare agradantă). Ant. progradare; 2.(sedim.) -> acrerie verticală. (N.A.) agregate minerale (pL), masă granulară concrescută sau asociație de min. alcătuită din mai mult de un cristal; a.m. pot fi monomin. (ex. calcarul format numai din cristale de calcit) sau polimin. Se diferențiază prin structura și carac- terele morfologice ale componenților, distingân- du-se astfel: a.m. granulare, asociații de cristale sub formă de -> druze, concreriuni, dendrite, eriorescențe, ooideetc. {NA.) agresivitatea apelor 14 agresivitatea apelor (hidro.), intensitatea cu care acestea pot să corodeze materialele prin care circulă sau să intre în reacție cu ele. (N.A.) agrogeologie, ramură a pedologiei care stu- diază influența rocilor din scoarța terestră în formarea și evoluția solurilor, precum și în compoziția mineralogică a acestora. (V.M.) aikinit, PbCuBiS?„ s. rombic; în filoane auri- fere și mineralizați! pirometasomatice hidroter- male. în România a fost descris la Băița-Bihor. (G.P.) Akchagylian, etaj al Plioc. sup. din Paratethisul Oriental. ( V.M.) Ala, lege de macîă în cadrul grupei feld- spaților plagioclazi conform căreia indivizii se asociază după fața (001) A. -A, respectiv (010) A. -Bși au ca ax de maclă axa a. A. se asociază frecvent cu maclele Manebach și albit. (N.A.) alabandină, MnS, s. cubic; în România se întâlnește în zăcăminte hidrotermale neogene la Cavnic - M-ții Gutâi, Săcărâmb, Zlatna, Roșia Montana, Baia de Arieș - Mții Apus. (G.P.) alabastru, var. de —> gips, fin granulară, masivă și compactă, translucidă, colorată în alb și mai rar în galben, brun, portocaliu sau cenușiu, pe seama impurităților. Datorită D sale mici, se poate prelucra ușor. Se folosește la confec- ționarea obiectelor ornamentale și în industria sticlei. (N.A.) alaskit, leucogranit granulai* caracterizat prin prezența cuarțului și a feldspaților alcalini; în a min. femice se găsesc în cantități mici sau lipsesc complet. Termenul a fost introdus de Spur în 1900. iar în prezent tinde să fie sinonim cu cel de granit alcalin. (N.A.) alaun, sulfat hidratat de aluminiu și sodiu, potasiu sau amoniu, cristalizat în s. cubic. For- mează eflorescențe în roci sedimentare sau depuneri solfatariene și fumaroliene. (NA.) Albian, etajul sup. al Creț, inf., cu stratotipul în regiunea Aube - Franța. (V.M.) albit, 1. (miner.), min. din grupa feldspaților- NaAISdOs - cristalizat în s. triclinic, considerat termen extrem în seria plagioclazilor (Ab₁Oo - An₍₎ - Ab₉o - An io) și termen sodic în seria feldspaților alcalini. Prezintă două modificații: a. de temperatură scăzută și a. de temperatură ridicată, cu punctul de transformare la 450°C. Este întâlnit în toate tipurile de roci, fiind frecvent în granițe, sienite, spilite, ș. crist. de metamorfism scăzut, în unele corneene (adinole), în roci sedimentare de tipul graywacke și autigen în calcare sau argile; poate să apară secundar în depuneri pneumatolitice și metasomatice. Este utilizat în producerea ceramicii fine ca fondant și la prepararea glazurilor brute pentru porțelanuri; 2. (crist.), maclă polisintetică, descrisă după legea hemitropiei normale, în care indivizi paraleli se asociază după fața (010) sub forma unor lamele cu striații fine, după direcția de clivaj (001). Este caracteristică feldspaților plagioclazi din rocile magmatice intrusive și efuzive; este mai rar întâlnită în plagioclazii din ș. crist. (N.A.) albit - Carlsbad, maclă a feldspaților, descri- să după legea hemitropiei complexe, prin care indivizii se asociază după fața (010), iar axul de maclă este perpendicular pe (001). V. albit, Carlsbad. (N.A.) albit - epidot, facies metamorfic ~, asociație minerală specifică primei trepte a metamorfis- mului de contact. Faciesul comeenelor cu a. e. apare în mod tipic în porțiunile periferice ale comeenelor zonate, fiind premergător comee- nelor cu homblendă. Datorită valorii scăzute a temperaturii, recristalizarea este incipientă, fapt ce determină existența unor relicte minerale din rocile supuse metamorfismului, precum și o granulație fmă a agregatelor cornificate. (G.P.) albitit, rocă magmatică cu structură porfirică, alcătuită din fenocristale de albit. Are caracter sienitic și îmbracă fie un facies filonian, fie formează domuri în zonele apicale ale corpurilor acide și/sau alcaline. Când conține min. ale metalelor rare (berii, wolframit, columbit etc.) formează zăcăminte potențiale. Sub formă filoniană, se găsește în masivul alcalin de la Ditrău. (N.A., G.P.) albitizare, proces secundar prin care feldspații preexistenți (plagioclazi acizi) sunt înlocuiri metasomatic prin albit sau prin care albitul este depus din soluții pneumatolitice și hidrotermale în cadrul unor transformări autometamorfice. (N.A.) albitofîr (înv.), trahit paleotipic cu fenocris- tale de albit. Sin. -> albitit. (N.A.) alcalii, metale alcaline, metale alcalino- teroase (pământoase), elementele alcaline sunt: sodiul, potasiul, litiul, rubidiul, ceriul, iar alcalino - teroase: calciul, magneziul, bariul, stronțiul, beriliul. Sodiul, potasiul și calciul sunt elemente majore, iar stronțiul și bariul, elemente 15 Algonkian minore; litiul, rubidiui, ceriul și beriliul sunt elemente urmă. Raportul K/Rb în min și rocile crustale variază între 16'0 și 300. Rocile bazice tind spre valori sup., iar valorile scăzute caracterizează granițele puternic diferențiate și pegmatitele. Valori ridicate (cca. 300) au fost determinate la bazaltele oceanice, precum și la unele roci ultrabazice^i eclogite. Valori sup. ale raportului K/Rb au fost determinate în tholeitele oceanice, bazaltele alcaline continentale, anorto- zite și în unele roci de presiune ridicată din cadrul faciesului granulitic. (G.P.) alcali-caicic, indice (i) ~, parametru petrochi- mic prin care poate fi apreciat gradul de alcalinilate al unei roci. Valoarea indicelui a.c. exprimă o măsură a procentelor de greutate a SiO₂ atunci când procentele de greutate ale oxizilor I<₂O + Na₂O și CaO sunt egale. A fost propus de Peacock în 193 1 care,pe baza lui, a desemnat patru serii de roci: alcalică i<51, calc- alcalică i s 1-56, alcali-calcică i=56-61 și calcică i>61. (N.A.) alcalin, roci ~ (e) (pl.), 1. caracteristică a unui grup de roci sau a unei topituri magmatice, în care suma metalelor alcaline (Na și K) este mai mare decât media grupului respectiv sau în care această cantitate, fiind mai mare, permite alături de SiO₂ formarea feldspaților. în cadrul r.a. sunt cuprinse granițele a., sienitele foidice, agpaitele, trahițele, bazaltele a., care de obicei se asociază într-o provincie petrologică a. O rocă sau o topitură a. se caracterizeză printr-un indice alcalicalcic mai mic de 51: 2. tip funda- mental de magmă, proprie zonelor fierbinți din interiorul zonelor crustale sau marginilor de plăci. în evoluția magmelor a se constată două tendințe principale: tendința Kennedy și tendința Coombs. (N.A.) Alcyonaria, subcls. a coralilor Anthozoa, care include „octocoralii”, caracterizați prin prezența a opt tentacule penate, cărora le corespund în interiorul cavității gastrice opt sarcosepte. Pot avea un schelet cornos („corali cornoși”) sau calcaros, format din sclerite izolate sau reunite în rețele scheletice de formă tabulară sau rămuroasă, ex. mărgeanul (Coralium rubrum)', unii indivizi sunt lipsiți de schelet („corali moi”), în stare fosilă, se cunosc de obicei sub formă de spiculi. Prot.-Act. (D.G.) alcurit, termen textura! ce definește dep. de- tritice fine (loessul și rocile loessoide), alcătuite din granule cu dimensiuni cuprinse între 0,063- 0,0039 mm, indiferent de gradul lor de conso- lidare. Granulometric a., reprezintă termenii intermediari între psamite și pelite. Sin. silt. (N.A.) aleurolit, ~ siltit. alexandrii, var. cromiferă de crisoberil BeAl₂O₄, s. rombic, D mare, culoare verde smaragd, datorită. unor conținuturi mici de Cr. Este folosit ca piatră semiprețioasă. (N.A.) alge, org. vegetale eucariote unicelulare sau pluricelulare, acvatice (marine sau în ape dulci), bentonice sau planctonice. Au aparat vegetativ nediferențiat (tal), lipsit de structuri vasculare interne; constituie un grup eterogen, în cadrul căruia au fost separate mai multe diviziuni (filumuri) în funcție de compoziție, structură celulară și tipul pigmentului fotosintetic: Chlorophyta (a. verzi), Charophyta, Rhodophyta (a. roși), Chrysophyta (a. aurii), Bacillariophyta (diatomee), Phaeophyta (a. brune), Pyrrophyta, Euglenophyta, Cryophyta. Algele calcaroase: Dasycladaceae, Codi ace ac (Chlorophyta), Caralinaceae, Solenoporaceae (Rhodophyta) etc. au avut o contribuție majoră la formarea sedimentelor calcaroase din reg. puțin adânci, eufotice, ale mărilor în decursul Fanerozoicului. A. au generat roci combustibile în special în dep. proterozoice și paleozoice: cărbuni bituminoși (shungit, boghead), șist, bituminoase (kukersit). A. unicelulare planctonice reprezintă compo- nente ale fitoplanctonului marin și de apă dulce act. și fosil; ele au permis realizarea unor biozonări, utilizate în cadrul corelărilor strati- grafice la scară planetară: Coccolithophoridaceele (Chrysophyta) în intervalul Jur. inf. - Holoc., diatomeele (Bacillariophyta) în Cenozoic, dinoficeele (Pyrrophyta) din Trias. sup. - Holoc. A. planctonice au generat sedimente calcaroase, de tipul cretei (coccolithophoridaceele alături de foraminifere planctonice) sau silicioase - diato- mite (diatomeele alături de silicoflagelate). (D.G.) Algonkian (înv.), a doua eră după Arh. a Precamb. din America de Nord. Numele derivă de la algonkini, trib de amerindieni din Canada. Este caracterizat de roci magmatice, metamor- fice, sedimentare detritice și organogene sau evaporitice. Existența vieții în A. este confirmată de prezența materiei cărbunoase în rocile cristaline din Finlanda (șungitul) și de urmele de org. găsite în Marele Canion al fluviului alios 16 Colorado (radiolari, spongieri, chiar trilobiți). Formațiunile a. au fost puternic afectate de cutările huroniene în fazele algomiană (în prima jumătate a erei) și assyntică, separate printr-o puternică discordanță. (V.M.) alios (înv.), var. de gresie cu ciment ferugincs și conținut ridicat de materie organică. {NA} alit. termen general folosit pentru a defini rocile sedimentare bogate în oxid liber de alu- miniu (SiO₂/Al₂O₃ < 1.3) —> latente, —> bauxite. Ant. fcrilit, sialit. (N.A.) alitizare, proces secundar de concentrare relativă a aluminiului în timpul procesului de alterare (hidroliză) a dumosilicaților din rocile preexistente, când elementele ușor solubile (Na, K, Ca, Mg) sunt îndepărtate prin dizolvare, iar cele stabile (Al,Si) se reorganizează sub formă de min. argiloase (caolinit) și/sau hidroxizi de aluminiu (gibbsit, diaspor). Stă la baza formării scoarțelor de alterare și, respectiv, a -> latentelor și —> bauxitelor {N.A} allanit, (Ca,Ce,La)₂(Fe,Mg)Al^ (O.OH), s. monoclinic. în România, întâlnit ca min. accesoriu în cristalinul getic din C.Merid., în granitoideîe din autohtonul danubian și în aluviunile de la Ditrău. Sin. ortbit. {N.A.) Allothcria, subcis. a mamiferelor aplacentare ce cuprinde genuri exclusiv fosile. V. Muititubcrculata. (D. G.) Alluviuni, Holoccn. almandin, Fe^AhfSiOJs, s. cubic; nezosilicat din grupul granaților piralspitici. Are culoare roșie până la neagră, este translucid sau opac. Var. opacă se întrebuințează ca abraziv, iar cea translucidă ca piatră semiprețioasă. Este răspândit în ș. crist. și în aluviuni. (AG4.) alnoit, lamprofir melilitic lipsit practic de feldspați. Prototipul a fost descris la Alno - Suedia. {N.A.) alochenie, corpusculi (particule) formați prin precipitare chimică și biochimică în cadrul baz. de sedimentare; au caracter autigen și se întâlnesc în sedimente și roci sub formă de: oolite, pelete, bioclaste, intraclaste, lumpuri. Natura a. constituie un criteriu de clasificare a rocilor sedimentare carbonatice de tipul calca- relor alochemice. {N.A.) alocromatism, propietatea unor min. de a prezenta o altă culoare decât cea proprie, datorită prezenței în rețeaua cristalină a unor cromatofori (impurități sau amestecuri mecanice purtătoare de culoare), cum ar fi: Fe, Mn, Cr, substanțe organice etc. Astfel, culorile violet, galben, brun, cenușiu ia cuarț au caracter alocromatic și determină var. corespunzătoare: ametist, citrin, morion etc.; un min. alocromatic devine un cristalosol. Colorația dată de cromatofor depinde de cantitatea de substanță străină aflată în min. și de gradul de dispersie al acesteia. V. -> pseudo- cromatic, diacromatic. {N.A.) alofan, min. argilos amorf, cu compoziție va- riabilă (A1₂O₃ - SiO₂) de tipul soluțiilor solide. Se întâlnește ca min. secundar în unele zăcăminte legate de magmatismui banatitic. {N.A} alogen, calitatea unui min. de a se fi format anter. într-un ioc diferit de cel . al rocii din care face parte. Ex. xenolitele din roci magmatice sau particulele a. (terigene sau detritice), transportate din afara bazinului de sedimentare. Min. și fragmentele litice a. se recunosc după caracterul lor elastic și după efectele de corodare și alterare care se întâlnesc pe supr. acestora. Sin. alotigen. Ant. autigen. {N.A} aiohton (gr., allos- altul, chton - pământ), 1. (tect.) roci dislocate din locul de origine și deplasate la distanțe considerabile, sub impulsul forțelor tectonice sau al gravitației. Pachetele de strate ale formațiunii încalecă în final strate mai noi, rezultând pânze de șariaj. Ant. autohton. (V.M}\ 2. (sedim.), despre un material resedi- mentat, provenit din afara bazinului de sedi- mentare. {N.A} alometrie, diferență a ratei de creștere relativă între caracterele morfologice ale unei specii, urmărite evolutiv în secvențe stratigrafice. {D.G} alomorfîsm, paraniorfism. alotriomorf, structură - (â), carcteristică a structurii unei roci magmatice echigranulare, alcătuită preponderent din cristale xenomorfe, lipsite de contur cristalografie. S.a. caracteri- zează rocile care au cristalizat relativ rapid din topituri cu un număr mare de germeni. Ex. aplitele. V.și panidiomorf, hipidiomorf. {N.A} alotropism, proprietatea unor substanțe mine- rale de a prezenta mai multe modificații struc- turale (reticulare) în funcție de temperatură și presiune. Diferitele modificații se notează cu a, 6, y și cristalizează în sisteme cristalografice diferite. V. și polimorfism. {N.A.) alpin, ciclu geotectonic ~, ultimul ciclu geo- tectonic major din istoria scoarței terestre, desfășurat între Trias. sup. și Act. Cuprinde o 17 Alveolinidae serie de faze tectogenetice care au dat naștere la tot atâtea generații de structuri tectonice. Prin- cipalele consecințe paleogeografice ale ciclului a. sunt: formarea continentelor și oceanelor actuale prin fragmentarea continetului unic Pangea și edificarea catenelor muntoase alpino- carpato-balcano-caucaziene în Europa, a cate- nelor himalaiene în Asia, a celor cordiliere în America de Nord și a celor andine în America de Sud. (KM) altait, PbTe, s. cubic. în România, apare în zăcămintele asociate magmatismului banatitic (Băița Bihor) și în filoanele hidrotermale asociate magmatismului neogen (Băița, M-ții Gutâi), Săcărâmb, Ruda Barza, Stănija, Bucium, Baia de Arieș - Mții Apus. (G.P.) alterare, proces geologic natural de esență chimică, specific zonei de interacțiune a litosferei cu atmosfera, hidrosfera și biosfera, prin care asociațiile min. preexistente, ajunse în contact cu H₂O, O₂ și CO₂, devin instabile și trec prin hidrolizășx oxidarexn asociații mineralogice noi (min. de neoformație: feldspații se caoli- nizează, olivina se oxidează, biotitul se cloritizează etc.). Intensitatea a. și extinderea produselor sale sunt controlate de natura mineralogică și petrografică a rocilor afectate și de calitatea chimică a mediului în care acționează (Eh,pH). Prin a., rocile preexistente, proaspete, se transformă la supr. crustei într-o scoarță de a.- un înveliș discontinuu, cu grosime variabilă (cm - zeci de m), format din min. relicte (zircon, rutil), compuși coloidali (opal, sporogelit) și min. de neoformație (min. argi- loase, oxizi și hidroxizi). Calitatea și structura scoarței de a. sunt controlate climatic (se disting scoarțe de a. alitice în climat cald și umed și scoarțe de a. sialitice în climat temperat) și de prezența și poziția nivelului hidrostatic (în funcție de aceasta se poate individualiza o zonalitate verticală, zona de oxidare, cu oxizi și hidroxizi, situată deasupra nivelului hidrostatic și zona de cimentare, cu min. argiloase și sulfuri, situată sub nivelul hidrostatic). Scoarța de a. este substratul pe care se poate forma solul. V. și dezagregare. (N.A.) aluminiu, Al; metalul cel mai abundent în scoarța Pământului, după oxigen și siliciu, ceea ce sugerează caracterul său total litofil, fiind aproape în întregime concentrat în litosferă. Nu se cunosc combinațiile sale cu sulful. Cei mai importanți constituenți primari ai Al sunt feldspații, care conțin între 10 și 21% Al, felspatoizii, micele, piroxenii și amfibolii; Al se fixează în special în min. argiloase și în hidroxi- zii de Al din bauxite. (G.P.) alunecare de teren, deplasare gravitațională pe un plan de alunecare a unui pachet de roci, desprinse de pe un versant, în urma perturbării stabilității acestuia; este condiționată de existența unui substrat impermeabil (argilos) și de inter- venția apei de infiltrație. Sin. pomitură. (VM.) alungire, 1. (miner.), particularitate a aspectu- lui unor cristale sau granule min. cu dezvoltare unidimensională, prismatică sau aciculară; 2. (sedim.) indice de ~ , parametru morfometric ce reflectă tendința spre formele prismatice sau aciculare ale găleților din sedimente; caracte- rizează fragmentele de roci amfibolitice sau feldspatice. Sin. elongatie. N. și aplatizare. (N.A.) alungire optică (crist.), propietatea unui min. cristalizat, cu habitus prismatic, acicular sau fibros, de a avea în lungul cristalelor una din principalele direcții de vibrație (elasticitate) optică (A^sau Np)\ a.o. este pozitivă când min. are în lungul axei cristalografice direcția Ng (cuarț, zircon) și negativă cînd se situează în lungul axei cristalografice cu direcția Np. (N.A.) alunit, KA13(SO₄)2(OH)₆, s. trigonal. Sulfat bazic dintr-o serie izomorfa. A. apare ca min. supergen? în mineralizații de Co (la Bădeni, Leaota) și asociat cu vulcanite neogene (în Mții Apus, la Roșia Montană). (N.A.) alunitizare, proces secundar prin care într-o rocă au loc depuneri de/sau înlocuiri ale min. preexistente cu -> alunit, a. implică soluții de temperatură scăzută, bogate în aluminiu și potasiu. (N.A.) aluviune, sediment detritic recent, neconso- lidat, sortat moderat, acumulat în lungul albiilor minore și majore sau la gura de vărsare a râurilor. La a. se încadrează și dep. slab sortate din conurile de dejecție sau din lacuri. Granu- lometric, a. sunt formate din nisipuri, pietrișuri, silturi și pelite; uneori, găzduiesc acumulări de min. grele. Sin. depozit aluvial, aluviu. (N.A) Alveolinidae, fam. de foraminifere (Foraminiferida), care include genuri marine bentonice cu test calcaros, neperforat, de talie mare, înrulat, cu aspect fusiform, subcilindric, elipsoidal sau sferoidal. A. se întâlnesc izolate amalgam 18 sau alături de fragmente scheletice ale altor org. în cadrul unor calcare bioacumulate, în mările epicontinentale calde. Creț. - Act., maxim în Eoc. (D.G} amalgam, aliaj natural al aurului cu mercurul (AuHg). Este întâlnit foarte rar în zona de oxidare a zăcămintelor de cinabru. (G.Pi) amazonit, var. de —> microclin de culoare verde-albăstruie, neunifom răspândită în interio- rul cristalelor; unele cristale prezintă zonaliate distinctă, marcată de creșterea intensității spre periferie. Este utilizat ca piatră semiprețioasă sau la confecționarea unor obiecte decorative. (AA) ambitus, 1. (paleont.) circumferință orizontală maximă a testului unui echinid; 2. conturul tecii unui dinoflagelat văzut de pe partea dorsală sau ventrală. (D.Gi) ambligonit - montebrasit - natromontebra- sit, serie izomorfa între fosfați bazici de Al, Li și Na; s. triclinic. (G.P.) Amblyopoda, ord. al mamiferelor placentare, cu reprezentanți exclusiv fosili în Paleog., care cuprinde copitate primitive de talie mare și mijlocie, cu membre masive columnare, penta- dactile. (D.G.) ambră, -> succin, chihlimbar. ambulacrar, aparat sistem anatomo- fiziologic al echinodermelor (Echinodemiataf cu rol principal în respirație, dar și locomotor și senzorial; prezintă un sistem de canale prin care circulă apa de mare în interiorul corpului. Sin. aparat ac vi fer (D.G.) amesit, filosilicat de fier și aluminiu, din gru- pul doritelor neoxidate; s. monoclinic; se întâl- nește în ș. cfist. și în unele dep. sedimentare feruginoase. (N.A.) ametist, var. de cuarț transparent sau translu- cid colorat în diferite nuanțe de violet, datorită prezenței în rețea a unor impurități mecanice de Fe și Mn; este folosit ca piatră semiprețioasă. (N.A.) amfiboli (gr. amphibolos - ambiguu), grup de silicați cu structură în lanțuri anionice duble (inosilicați) și formula generală (W,X,Y)₇_₈ (Si₄On)₂(OH)₂, în care W= Ca, Na; X= Mg, Fe, Mn; Y= Fe, Ti, Al. A. cristalizează în s. rombic (seria antofilitului) și în s. monoclinic (seria cummingtonitului, actinot-tremolitului, homblen- dei și a amfibolilor sodici - riebeckit, arfvedso- nit). Habitusul cristalelor este prismatic, adesea alungit, uneori acicular, cu secțiune pseuodo- hexago^ală și clivaj bun după două direcții (100 și 110; <124°). A. pot fi incolori sau colorați în galben, brun, verde, negru, cu pleocroism evident. în natură, se formează prin procese magmatice și metamorfice și se întâlnesc ca min. principale în diorite, andezite, homblendite, amfibolite, skame, corneene etc.; în rocile sedimentare apar mai rar; pot apare în fracțiunea alogenă, grea, din unele dep. elastice. (AA) amflbolit, rocă metamorfică de culoare cenu- șie-verzuie, până la neagră, cu structură nema- toblastică imprimată de orientarea prismelor de homblendă și textură masivă, uneori șistoasă. Se formează în toate zonele metamorfismului regio- nal pe seama rocilor magmatice (gabbrouri, diorite) și a celor sedimentare (mame dolo- mitice). Datorită conținutului de epidot, alături de homblendă și albit, aceste roci sunt consi- derate petrotip al faciesului „amfibolitelor epidotice”. V. și faciesmetamorfic. (G.P.) amfldet, —> ligament amfidont, tip de dentiție proprie ostracodeior (Ostracodâ), constituit din patru elemente: câte o proeminență în formă de dinte neted sau crenelat la ambele extremități ale marginii dorsale a uneia dintre valve, încadrând un șanț median alungit; alăturat proeminenței anter. se află o mică fosetă adâncă și netedă. Pe cealaltă valvă, elementele articulare au o dispoziție complementară. V. și lofodont, priodont, merodont. (D. G.) amiant, var. de tremolit cu aspect asbestiform și structură paralel fibroasă. Sin. asbest. (N.A1) Amici-Bertrand, lentile ~, lentilă (obiectiv) auxiliară, montată într-un cadru metalic și interpusă, în decursul analizei conoscopice, între nicol analizor și ocular. L.A.B. func- ționează ca un microscop auxiliar și permite mărirea figurilor de interferență. (N.A.) amigdaloidă, textură ~, textură caracteristi- că rocilor vulcanice în a căror masă fundamen- tală se individualizează amigdale - goluri de diferite forme și dimensiuni umplute complet cu min. secundare: calcit, clorit, calcedonie, cuarț, zeoliți etc. Textura a. este specifică cuarțitelor și bazaltelor provenite prin răcirea și consolidarea unor lave bogate în gaze. (A.A) ammonitico-roso, tip de facies sedimentar în cadrul dep. mezozoic din ariile alpine reprezentate prin calcare și mamocalcare roșii, cu structură noduloasă, ce cuprind asociații bogate de amoniți. (D.G.) 19 analiză facială Ammonitida, ord. al amonoideelor -> Ammonoidca, care include amoniții cu cochilii încuiate plan-spiral, puternic ornamentate, cu -> linie lobară complexă (tip amonitic), mai rar simplificată („pseudoceratitică”). Fosile carac- teristice în intervalul Jur. inf. - Creț. inf. (D.G.) Ammonoidca, subcls. a cefalopodelor, cu originea în nautiloideele siluriene. Cochilie externă calcaroasă, de regulă, înrulată plan- spiral, mai rar heteromorfa, cu diametrul variind între 2cm -2m; este divizată în camere prin septe de tip opistocelic. Intersecția mar- ginii septei cu peretele intern al cochiliei (linia lobară) prezintă un aspect sinuos. Legătura între ultima cameră (camera de locuit) și camera embrionară (protoconca) este realizată printr-un sifon cu poziția, în general, ventrală (externă), în ultimele stadii ontogenetice. A. cuprinde ord: Anarcetida, Clymeniida, Geniatitida, Prolccanitida, Ceratitida, Phylloceratida, Lytoccratida, Ammonitida. A. cuprinde fosile caracteristice folosite în datarea și corelarea dep. marine din Paleoz. sup. (Dev. - Perm.) și din Mezoz. Dispar la sfârșitul Creț. (D.G.) amonit, 1. (s.l.), component al subcls. Ammonoidea', 2. (s. str.) amonoideu mezozoic (Trias. sup. - Creț, sup.), caracterizat prin linie lobară complexă, cu lobi și sele accentuat divizate. Include reprezentanți ai subord. Phylloceratida, Lytoccratida, Ammonitida. (D.G.) amorf, însușire a unui corp, a unei substanțe sau stări a materiei, caracterizată prin lipsa structurii reticulare interne; elementele chimi- ce din constituția substanței a. au o distribuție dezordonată, iar forma acesteia este lipsită de elemente regulate. Corpurile a. prezintă aspec- te foarte diverse, dar neregulate: mamelonare, reniforme, botrioidale, și provin fie din con- solidarea unor geluri (opal, vaterit, colofan), fie din răcirea sticlei vulcanice (obsidian). Optic, corpurile a. sunt izotrope. Din p.d.v. fizico- chimic, starea a. este instabilă, trecând cu timpul în stare cristalizată. (AM.) Amphibia, cls. a vertebratelor tetrapode, care grupează animale a căror dezvoltare ontogenetică în primele stadii are loc exclusiv în mediu acvatic. Cuprinde primele vertebrate adaptate vieții terestre (-» Ichthyostegaliâ), care au cunoscut prin stegocefali o mare diversificare tipologică și o largă răs- pândire în Carb., Perm. și Trias. Amfibienii fosili se află la originea reptilelor. După dispariția stegocefalilor la sfârșitul Trias., amfibienii sunt reprezentați doar prin forme cu piele glandulară (broaște, salamandre, tritoni), incluse în subcls. Lissamfibia. Dev. sup. - Act. (D.G.) Amphineura, cls. care include chitonii, mo- luște primitive, marine, bentonice, cu corp aplatizat, de obicei, acoperit dorsal de o cochilie univalvă, formată din opt plăci calcaroase. Ordov. - Act. (D.G.) An., prescurtare de la anortit; abrevierea este utilizată alături de procentele de participare a compusului CaAl₂SiO₈ (anortit) în seria izomorfă a plagioclazilor; ex. Ani5An₃₅An₇o etc. (AM.) anabitume, -> bitumen. anaclinal, element structural (plan de falie) sau geomorfologic, înclinat în sens contrar sensului de înclinare a stratelor. Sin. relief tabular. (V.M.) anadiageneză, etapă a transformărilor post- depoziționale care se produc în sedimentele submerse în timpul îngropării progresive și care se manifestă între limita inf. a sindiagenezei și cea sup. a fenomenelor de metamorfism (cca 10 000 m), în condiții reducătoare. Intensitatea proceselor fizice (compactizare, recristalizare) și chimice (solubilizări, cimentări, substituții) suferite de sedimente sunt în funcție de grosimea și de timpul scurs de la îngropare sub dep. mai noi. V. și smdiageneză, epigeneză. Sin. diageneză(N.A.) anageneză, proces de evoluție în cadrul unei serii de organisme înrudite, desfășurat prin transformarea progresivă a caracterelor, fără a fi generate noi ramuri evolutive. Ant. caldo- geneză. (D.G.) anaglaciar, stadiu glaciație. analbit, 1. modificație de temperatură înalță a feldspatului sodic, caracterizată prin simetrie monoclinală și metastabilitate. Sin. monalbit sau bărbierit, după unii autori; 2. var. de anortoclaz (NaK)AlSi₃O₈ cu raportul Na:K egal sau mai mare de 9. (N.A.) analcim, tectosilicat - NaAlSi₂O₆ H₂O, s. cubic; zeolit accesoriu în roci magmatice alcaline. Sin. analcit. (N.A.) analiză facială (sedim.), descrierea și siste- matizarea secvențelor faciale sedimentare, în succesiune verticală, sub controlul extinderii analiză în infraroșu 20 lor areale, având drept scop interpretarea proceselor și mediilor de depunere în termenii -> modelului facial (set de variabile vizând procesele, agentul, bazinul, contextul geologic- tectonic și relația sa cu aria sursă). A.f. implică o metodologie variată, ce include o serie de analize: granulometrică, morfometrică, a struc- turilor sedimentare, paleontologică, microsco- pică etc. și operează, în funcție de scara observației, cu grade de detaliere foarte diferite. (A anapsid. A. cuprinde ord. Cotilosaurya, Mesosauria, Chelonia. Apar în Perm. {D.G.) Anarcestida, ord. al. amonoideelor (-> Ammonoideâf care cuprinde genuri primitive caracterizate prin cochilii înrulate plan-spiral, cu sifon ventral și linie lobară de tip goniatitic. Dev. (D.G.) anatas, modificație polimorfa de rutil; TiO₂; s. pătratic. în România, este întâlnit ca min. accesoriu în ș. crist., în intruziuni granitice paleozoice (la Greci), în mineralizații laramice (în Banat) etc. {G.P.) anatexie, proces de ultrametamorfism, prin care rocile preexistente ajunse în condiții de temperatură și presiune ridicate (650-700° C și 2 000 - 4 000 bari) intră în stare de topitură; topirea are un caracter selectiv, parțial condu- când la lichide interstițiale de compoziție salică-cuațo-feldspatică; prin a. se formează roci mixte (-> migmatite), care se dezvoltă în crusta continentală, în vecinătatea ș. crist. cu grad înalt de metamorfism sau a granitoidelor asociate acestora. O a. avansată conduce la topituri complete - magme anatectice din care pot cristaliza granitoide. Dacă în deplasarea lor în scoarță, magmele anatectice întâlnesc magme juvenile, formează, împreună cu acestea, magme mixte. V. și palingeneză. {N.A) anatexit, termen utilizat de școala franceză pentru a desemna migmatitele nebulitice. V. și nebulit, anatexie. Sin. anatectit. {N.A.) anchimetamorfism, metamorfism de grad foarte scăzut, care face trecerea de la diagene- ză la metamorfismul s. str. Caracterul anchi- metamorfic al rocilor argiloase se recunoaște prin existența pirofilitului, zeoliților (laumon- tit), prehnit și a altor min. din categoria mice- lor (paragonit, fengit, cloritoid), precum și prin prezența antracitului sau prin gradul de cristali- zare al illitului. V. și anchimetamorfite. {G.P) anchimetamorfite, formațiuni caracterizate prin metamorfism foarte scăzut. în România, se întâlnesc în C. Merid., pe flancul nordic al Mții Parâng și în Mții Vâlcan (formațiunea de Schela), în Dobr. C. (formațiunea „șist, verzi”) și în Dobr. N. (formațiunea de Carapelit). V. și anchimetamorfism. {G.P.) anchizonă, zonă de -> anchimetamorfism. anclavă, fragment sau incluziune de natură mineralogică și petrografică diferită de a rocii gazdă, cu forme și dimensiuni foarte variate (de 21 anhidrit la I cm la Im). Are caracter preexistent (și limite nete) în raport cu rocile magmatice în care se întâlnesc; pot fi -> xenolite{te ș. crist., de roci sedimentare etc., fără nici o afinitate genetică cu roca gazdă) și autolite (segregații și acumulări de min. femice afiliate genetic cu roca ce le include, ex. într-un granit). Uneori, apare sub numele enclavă. {N.A.) Andalusian, etaj local al Mioc. sup. din dom. mediteranean, corespunzător faciesului marin din Penins. Iberică, echivalent -> Mcssinianuluiregresiv. ( V.M.) andaluzit, Al₂SiO₅, s. rombic, nezosilicat, min. indicator de temperatură și presiune scăzute. în România, apare în ș. crist. formate în condiții de presiune scăzută (Mții Mehe- dinți. Godeanu etc.) și în corneene (Mas. Ditrău). Rocile care conțin a. sunt utilizate la fabricarea unor izolatoare speciale și a bujiilor de aprindere. (TVA) andesin, termen al seriei izomorfe a feldspați lor plagioclazi, cu conținut de anortit cuprins între 30-50%; este întâlnit frecvent în diorite, andezite și în unele ș. crist. cu grad înalt de metamorfism. (TVA.) andezit, rocă vulcanică afanitică de culoare cafenie-cenușie până la neagră, alcătuită din feldspați plagioclazi (An₃o-An₇ₒ) și unul sau mai multe min. femice - biotit, amfiboli, piroxeni. Prezintă structură porfirică conferită de fenocristale de feldspați zonați sau min. femice care, prin frecvența lor ridicată, determină var. petrografice; ex. a. piroxenic, a. cu homblendă și biotit etc. Masa fundamentală este hialopelitică și pilotaxitică. Var. afirice sunt mai rare. Chimic, a. este o rocă saturată și neutră; este corespondentul de supr. al dioritului. A. sunt roci foarte răspândite în provinciile vulcanice calco-alcaline și se întâl- nesc asociate cu bazalte, diorite și riolite. în România, apar în toate reg. cu vulcanism neogen (lanțul vulcanic din C. Orient, și din Mții Apus.). Este utilizat ca piatră pentru drumuri și pavaje și pentru plăci de căptușire în industria chimică. (TVA.) andorit, PbAgSb₃S₆, s. rombic. Min. descris pentru prima dată în lume la Baia Sprie, de Krenner în 1892, care i-a dat numele în cinstea colecționarului Andar Semsey. A mai purtat și alte denumiri: sundit^x webnerit. A fost citat și la Dealul Crucii (Baia Mare). {G.P.) andradit, Ca₅Fe₂[SiO₄]₃, s. cubic; nezosi- licat din grupul granaților ugranditici. întâlnit în România în skarnele din aureola de contact a unor corpuri banatitice, la Moldova Nouă, Șasea Montană, Ocna de Fier. {N.A.) anelasticitate, însușirea materiei solide de a provoca o atenuare a undelor seismice, datorită fricțiunii interne care cauzează imperfecțiuni de elasticitate. Atenuarea a. se măsoară cu un factor de calitate Q, numit factor specific de atenuare elastică. (V.M.) anemoclaste, fragmente de roci dezagregate și modelate prin acțiunea vântului; a. se întâlnesc frecvent în zonele deșertice de tip -> hamada. Termenul a fost introdus de Grabau în 1904. (TVA.) anemolit, speleothem de tip stalactitic, pre- văzut cu un canal și crescut în direcții foarte variate; a. au adesea aspecte contorsionate. Sin. helictit. {N.A.) Angiosperme, diviziunea majoră a plantelor fanerogame, care cuprinde plante ierboase sau lemnoase cu flori și sămânță inclusă în fruct. Predomină în cadrul asociațiilor floristice ale erei neofitice (Creț. sup. - Act.). Au apărut probabil în Trias. După cum embrionul apare cu una sau două frunze (cotiledoane) a. se împart în Monocotiledonate și Dicotiledonate A. au furnizat materia primă a majorității zăcămintelor de cărbuni din Cenozoic. {D.G.) anglezit, PbSo₄, s. rombic. în România, este întâlnit în zonele de oxidare a unor zăcăminte de sulfuri de plumb (Poiana Mărului, Saca Montană, Țibleș). (TVA.) angular, aspect morfometric ce caracteri- zează granulele sedimentare elastice cu toată supr. colțuroasă (-> coeficient de rotunjime)', caracterizează de obicei fragmentele „in situ” din grohotișuri și brecii sau unele dep. piroclastice provenite prin explozii vulcanice. (AM.) anhedral, caracteristica unui cristal lipsit de contururi (fețe) cristalografice proprii struc- turii sale reticulare. Cristalele a. ilustrează lipsa unui spațiu adecvat pentru creșterea lor completă sau, alteori, viteze mai mari de cristalizare. Sin. xenomorf V. și euhedral, subhedral, xenotopic. {N.A.) anhidrit, CaSO₄, s. rombic. în România, apare asociat cu gipsul în dep. evaporitice sau este format diagenetic în calcare și argile, de Anisian 22 asemenea, în ganga unor filoane hidrotermale (Cavnic). (N.A.) Anisian, etaj al Trias. med. de tip alpin (facies marin). Stratotipul în reg. râului Ens (lat. Anisus) din Austria (Waggen și Diener, 1895). Este caracterizat prin dolomite, calcare negre în plăci etc. ( V.M.) anisodesmic, caracteristica unui compus mineral ale cărui legături ionice sunt de puteri inegale în cadrul rețelei sale. Ant. isodesmic. (N.A.) anizometric (înv.), 1. (crist.), despre un cristal an izotrop, caracterizat prin două sau trei direcții, care nu are axele cristalografice egale între ele; 2. (petrogr.), despre structura rocilor magmatice inechigranulare. (AC A) anizotrop, caracteristica unui corp, mediu sau a unei substanțe’care prezintă anizotropie, deci proprietăți variabile după diferite direcții (axe cristalografice, axe optice). Toate corpu- rile cristalizate, cu excepția celor din sistemul cubic, sunt a. și prezintă -> dublă refracție. Ant. izotrop. (N.A1). anizomiar, —> dimiar. ankaramit, ultramafit afanitic cu structură porfirică, alcătuit din fenocristale de diopsid- augit și rar olivină, într-o masă fundamentală formată din microlite de augit titanifer, plagio- claz bazic, biotit, apatit, magnetit și sticlă. A. pot fi privite ca un termen extrem al metaba- •zaltelor. (AC A) ankerit, Ca(Mg,Fe)(COₛ)₂, s. trigonal. în România, apare în unele lentile carbonatice din ș. crist. (Teliuc, Ghelari - Mții Poiana Ruscă), în serpentinite (Mții Parâng) și în roci sedimentare. (N.A.) ankylosaur, reprezentantul unui grup al dinosaurilor ornithischieni (suborT Ankylosauriâ), caracterizat prin structuri exosoheletice foarte dezvoltate (plăci, spini osoși), care acoperă o mare parte a corpului, reducând mobilitatea, dar asigurând o mai bună protecție. în România, Struthiosaurus transylvanicus este întâlnit în Creț. sup. din baz. Hațegului. Sin. .Minosauricu trasați'. (D.G.) Ankylosauria, subord. al dinosaurilor (ord. Ornitischia) care include genuri caracterizate prin formațiuni exoscheletice dezvoltate (plăci și spini osoși), constituind un înveliș mai mult sau mai puțin continuu pe părțile dorsale și laterale ale corpului, inclusiv pe cap și coadă. Supranumiți „dinosauri cuirasați”, „reptile tanc”. V. și ankylosaur. (D.G.) annabergit, -> eritrină. Annelida, fii. „viermilor inelați”. în stare fosilă sunt reprezentați prin polichete (cls. Policheta), cunoscuți prin „canale de târâre” bioglife, săpate în substratul argilos de genurile mobile sau prin tuburile cilindrice calcaroase construite de tipurile sedimentare în care acestea trăiesc, fixate deseori pe cochilii de moluște și, în special, prin unele piese maxilare (—> scolecodonte). A. este reprezentat prin forme acvatice și terestre, caracterizate prin corpul constituit dintr-un mare număr de segmente în care se repetă structura internă. Prin acumularea tuburilor mineralizate s-au format calcare organogene („calcare cu serpulide”), asociate uneori recifilor formați de briozoare și alge calcaroase. Prot. sup. - Act. (D.G.) Annularia, organ - gen al equisetalelor pa- leozoice (Calamites), constând din mănun- chiuri de frunze scurte, lanceolate, unite prin bazele lor, dispuse în formă de rozetă. Caracte- rizează dep. carb. din Banat. Când foliolele nu sunt unite la bază, ramurile sunt descrise la Asterophyllites. Carb.-Perm. (D.G.) anomalie, abatere de la regula generală. 1. (geochim.), porțiuni de sol, de rocă sau dintr-o rețea hidrografică, în care conținutul într-un element chimic este sensibil mai mare decât conținutul normal „de fond” în solul, roca sau apele din reg. respectivă. A. geochimică poate indica existența unei acumulări de min. utile; 2 (geofiz.), A. geofizică indică variația locală rapidă a valorii unei mărimi, care la scară regională se constată a fi mult mai lentă și de amploare diferită. A. Bouger reprezintă diferența între valoarea gravitației măsurată real, căreia i s-a făcut corecția în aer liber și corecția Bouger, și valoarea calculată pe elipsoid. V. și geoid. A. geomagnetică exprimă și diferența dintre valoarea câmpului magnetic terestru calculată și valoarea măsurată real într- un anumit punct de pe Glob. A. în aer liber redă diferența între valoarea gravitației calculată teoretic și valoarea măsurată real, după ce s-a aplicat corecția în aer liber. A. drum-timp exprimă abaterea față de timpul teoretic calculat și timpul real al sosirii unor unde seismice la punctul de înregistrare; a. d.t. se 23 anticlinoriu datorește constituției diferite a păturilor pe care le străbat undele, încât oferă indicații valoroase asupra materiei constituente a Pământului. Sin. a. reziduală. A. izostatică se referă la modificarea gravitației (în sens negativ) pe unele blocuri continentale cauzată de afun- darea acestora. A. termică -> flux termic; 3. (crist.), A. optică redă existența unor efecte anizotropie (culori de birefringență) la cristale cubice. Culori de birefringență anor- male: culori și nuanțe care nu se încadrează în succesiunea spectrului luminii albe. {G.P.; VM.) Anomiidae, fam. a lamelibranchiatelor care include genuri cu cochilie subțire, neregulată, liberă sau fixată prin bisus. Fiind lipsite de dentiție, articularea valvelor se realizează prin- tr-un ligament intern; prezintă o singură im- presiune musculară s tuată subcentral. {D.G} anortit, 1. CaAl₂Si₂O₈, s. triclinic; min. din grupa feldspaților, considerat ca termen extrem, calcic, în seria p’agioclazilor (Abi₀An₉₀- AboAnioo). Sub această compoziție se întâl- nește accidental în natură. Apare în geode, în rocile magmatice foarte bazice și în unele filoane de tip alpin. Este utilizat ca fondant în fabricarea porțelanului; 2. referitor la conți- nutul în a. (de moleculă anortitică) al unui plagioclaz, în funcție de care se separă termenii intermediari ai seriei izomorfe albit - a. Ex. Anio^o - oligoclaz, An₃O-5o - andezin, An₅O_7o - labrador, An₇O.9o - bytownit. (AC A) anortoclaz, feldspat alcalin de compoziție mixtă (Na, K) (AlSi₃O₈); s. triclinic și cu pro- prietăți asemănătoare microclinului (privind legile de maclă); prin încălzire, poate deveni monoclinic. Se întâlnește în masa fundamen- tală a unor vulcanite alcaline și, mai rar, ca fenocristale. Sin. anortoză{N.A.) anortozâ, anortoclaz. anortozit, - (e), rocă și grup de roci magmatice intrusive, hololeucocrate, alcătuite în exclusivitate din plagioclazi și var. de min. femice, cu caracter accesoriu (piroxeni, olivină și hornblendă comună). în funcție de conținutul în anortit al plagioclazului, se disting princi- palele var. petrografice: oligoclazite, andezi- nite, labradorite. Sunt considerate termeni leucocrați ai gabbrourilor. A. apar în vechile scuturi, sub formă de corpuri plutonice de dimensiuni mari, omogene, masive sau stra- tificate, în asociație cu gabbrourile. Sin. plagioclazit. {N.A} antecliză, zonă vastă .dintr-un domeniu de platformă în care soclul este mai ridicat față de reg. adiacente și suportă o cuvertură relativ subțire și cu multe lacune stratigrafice. A. este caracteristică Plat. Est-Europene. Ant. sine- cliză. (V.M.) Anthozoa, cls. în cadrul fii. Coelcnterata, care grupează corali solitari sau coloniali, cu simetrie bilaterală, în a căror dezvoltare este prezent doar tipul asexuat (polipul), lipsind tipul sexuat (meduza). Cavitatea gastrică este împărțită în loje prin sarcosepte (septe membranoase). A. cuprinde subcls. Octocorallia (Alcipinariâ) și Zoantharia, ultima incluzând coralierii constructori de recifi cu numeroși reprezentanți fosili. Prot. sup. - Act. {D.G.) Anthracolitic (înv.), denumire prin care sunt desemnate sistemele Carb. și Perm., în care sunt cantonate majoritatea zăcămintelor de cărbuni paleozoici (grec. Anthracos- cărbune). {D.G} Anthracosauria, ord al amfibienilor fosili (stegocefali) în care sunt cuprinse forme cu unele caractere ale scheletului apropiate de cele ale reptilelor. Carb. - Perm. (D.G.) Anthracitheridae, fam. a mamiferelor pari- copitate {Artiodactyla), ce include tipuri exclusiv fosile, similare hipopotamilor, cu înfățișare și mod de viață apropiate de aceștia: membre scurte, cu patru degete funcționale, dentiție de tip bunodont (la formele primitive) și bunoselenodont (la formele evoluate). Eoc. med. - Pleist. în România, Anthracoterium magnurp Olig., la Petroșani. {D.G} anticlinal, deformare plastică prin îndoirea (cutarea) unui pachet de strate în care se poate recunoaște că termenii cei mai vechi (din succesiunea de strate) sunt situați în interiorul curbei. (V.M} anticlinal de vale, deformare superficială a unui pachet de strate traversate de un curs de apă. Capetele de strate, tăiate de cursul apei, datorită presiunii litostatice, au ten- dința de a se redresa. înclinările divergente pe cei doi versanți dau impresia unui an- ticlinal. (V.M} anticlinoriu, anticlinal de mare anvergură (zeci sau sute de kilometri lungime) afectat la rândul lui de cute paralele, de mai mică amploare. Ant. sinclinoriu. (V.M} antidune 24 antidune. forme structurale, relativ sime- trice, asemănătoare dunelor eoliene, care se formează la baza unui curent acvatic; au caracter efemer și înaintează prin deplasarea particulelor de nisip contra curentului care le generează (prin eroziunea flancului din aval și acumularea de material pe flancul din amonte). Sunt dificil de identificat în structurile sedimentare vechi. (ACA) antiform, ~(ă), cută la care convexitatea stratelor ce o formează este îndreptată în sus. Ant. sinform. (V.M.) antigorit, Mg₆[Si₂O₅]₂(OH)₄, s. monoclinic. în România, apare mai frecvent în corpurile ser- pentinitice din Sebeș, Parâng, Cibin etc. (ACA) antimoniu, Sb metal nativ s. rombic; apare foarte rar în zăcăminte hidrotermale, iar prin alterare trece în valentinii (G.P.) antipertit, concreștere intimă între feldspați, rezultată în urma unui proces de dezamestec, care a condus la individualizarea unor lamele de feldspat potasic (ortoclaz sau microclin) în masa unui plagioclaz sodic. Orientarea sepa- rațiilor de feldspat potasic paralel cu direcțiile de clivaj din plagioclaz reflectă un vizibil control structural. V. și pertit. (N.Ai) antofllit, inosilicat de (MgFe)₇[Si₈O₂₂](OHF)2 din grupul amfibolilor rombici. In România, se întâlnește în ș. crist. slab metamorfozate din unitățile carpatice. (A Lissamphibia. apatit, grup de fosfați de calciu de tipul Ca₅(PO₄CO₃)₃(F, OH, CI), în care termenii extremi ai seriilor izomorfe care-i definesc sunt carbonați - a., fluor - a., hidroxi -a., clor - a. Min. cristalizate, s. hexagonal, dar unele var. (colofan) pot fi amorfe. A. este min. accesoriu în multe roci magmatice și metamorfice; reprezintă constituenți principali ai fosforitelor în care îmbracă forme colomorfe și oolitice; de asemenea, unele var. se întâlnesc în oase, bioclaste de brachiopode și moluște. A. repre- zintă principala sursă de extracție a fosforului. în România, se găsește în roci variate: ș. crist., granitoide, ofiolite din unitățile carpatice. Sin. fosfat de calciu. (N.A.) apă juvenilă, apa care derivă din rocile crustei sau din interiorul Pământului și care ant. n-a făcut parte din hidrosferă; doar o mică parte (5%) este de natură strict magmatică. (G.Pi) apă magmatică, apa provenită din topitura magmatică sau care este prezentă în roci. (G.P.) apă minerală, apa ce iese din pământ și conține cantități considerabile de elemente minerale dizolvate, încât capătă proprietăți terapeutice. în cantități mai mari se găsesc bicarbonații, sulfații și clorurile de calciu, de magneziu și de sodiu; în cantități mai mici se găsesc sărurile de potasiu, litiu, fier, mangan, cupru, stronțiu, bariu, brom, iod, arsen etc. După predominarea unora din componenții dizolvați, se disting: a. carbogazoasă (peste lg/1 dioxid de carbon și maximum 3% mineralizație totală); a. clorosodică (15-150g/l clorură de sodiu); a. sulfuroasă (minimum lmg/1 sulf); a. feruginoasă (3-10 cg/1 carbonat de fier); a. radioactivă (conține cantități variabile de elemente radioactive). (V.M.) apă termală, care iese din pământ la o temperatură ridicată (până la 80°). (G.P.) apă de zăcământ, apa care însoțește un zăcământ de petrol și se găsește fie în zona gazeiferă sau petroliferă a zăcământului, fie în zona acviferă a acestuia. Originea ei este pri- mară provenind fie din materia organică gene- ratoare de petrol (în zăcămintele primare), fie din mediul marin inițial în care s-au format hidrocarburile. Este puternic mineralizată (20- 250 g/1 săruri, ca de ex: clorură de sodiu, clo- rură de magneziu, clorură de calciu, brom, iod, hidrogen sulfurat etc.) Sin. apă fosilă. (V.M.) ape connate (pl.), ape reținute în sedimente în timp ce se depun în baz. marine sau a. acumulate în același timp cu roca și constituie o categorie de a. fosilă. în a.c. raportul brom/iod este relativ ridicat, iar cel al K și Li la Na este scăzut. (G.Pi) apertură, deschidere a scheletului unui org., în general nevertebrat (foraminifer, gastropod, cefalopod etc.), situată periferic, prin care corpul comunică cu mediul extern. (D.Gi) apex, 1. (paleont.), vârful mai mult sau mai puțin ascuțit al unei cochilii conice la unele 25 aragonit nevertebrate (gastropode), ce corespunde cochi- liei embrionare (-> protoconcâ). V. și unghi apical. {D.G); 2. (tect.), punctul cel mai ridicat al unui anticlinal. ( V.M.) aphrolit (înv.) -> aa. apical, 1. (paleont.), partea sup. mai înaltă sau mai ascuțită a unei formațiuni scheletice (test, cochilie). V. și sistem apical.(D.G.); 2. (zac.), termen ce definește zăcămintele postmagmatice asociate spațial zonelor terminale ale corpurilor intrusive de dimensiuni mari, de ex. batolite. De obicei, corpurile intrusive a. sunt de dimensiuni mici, fiind alcătuite din reziduuri magmatice cu caracter acid. {G.P.) aplatizare, dezvoltare morfometrică bidimen- sională, tabulară. 1. (sedim.), indice de ~, para- metru moifometric funcțional care reflectă tendința găleților din sedimente spre formele plate, dezvoltate bidimensional; indicele de a. se a + b calculează după formula Ap =----------, în care: a 2c este lungimea galetului; ^-lățimea; c-grosimea și oferă indicații asupra condițiilor de transport și abraziune a particulelor sedimentare. Ap> 1 este caracteristic fragmentelor provenite din ș. crist. (filite), argilite etc. (AA); 2. (tect.), deformare ductilă a unor corpuri de roci, în urma căreia se produce o scurtare a acestora pe direcția com- presiunii maxime și, perpendicular pe aceasta, o extindere. {G.P.) aplit (grec, haplos - simplu), rocă leucocrată, fin grăunțoasă, cu aspect zaharoid și structură alotriomorfă. în funcție de compoziția minera- logică se separă mai multe var.: a granitice, formate din cuarț și ortoză sau microclin; a sienitice, alcătuite din ortoză sau microclin; tinguaitele (a. sienitelor nefelinice), formate din ortoză, albit, nefelin și egirin; bostonitele, cu structură trahitică și conținut în anortoză. A se întâlnesc sub formă de filoane sau faciesuri marginale ale unor corpuri plutonice. în România, sunt asociate granitoidelor din C. Merid., Mții Apus., Dobr. N. și sienitelor de la Ditrău. {N.A) apo, prefix prin care în petrogr. se de- semnează modificările metasomatice pe care le suferă o rocă fără să i se distrugă structura primară. (A.A) apofilit, I Cotylosauriâ). A cuprinde reprezentanți continentali și amfibii, caracterizați prin cervicale alungite. Perm.- Trias. în România, Tanystrophaeus - Trias. med., Aleșd (Bihor). {D.G) aragonit, CaCO₃, s. rombic; var. cu habitus prismatic și acicular. Format, în special, prin procese chimice de sedimentare în medii dulci- cole, saline și hipersaline. în România, este legat de unele procese hidrotermale (la Băiuț, Corund, Săcărâmb) sau de depuneri din izvoare bicarbo- natate (la Turia, Covasna, Toplița). Utilizat pentru confecționarea unor obiecte ornamentale. {N.A) araniayoit 26 araniayoit, Ag(Sb,Bi)S₂, s. triclinic. arbore filogenetic, formă de reprezentare dendriformă a relațiilor de înrudire între taxonii unui grup sistematic, desprinși dintr-un strămoș comun. (D.G.) arc insular, 1. element major al ariilor de subducție; șir de insule de dimensiuni foarte diferite, cu dispoziție în arc, ce se poate întinde pe mii de kilometri; se caracterizează prin instabilitate tectonică, vulcanism foarte activ și seismicitate foarte ridicată. Prezintă structură complexă; poate fi intraoceanic, generat de subducție de tip a.i. sau de margine conti- nentală, rezultat printr-o subducție de tip andin. A.i. include un prearc și un retroarc, separate prin arcul vulcanic. Sin. ghirlandă insulară;!, a. remanent, resturi ale unui arc insular mai vechi, inactiv, pe flancul continental al bazinului marginal din retroarc sau postare; 3. a. vulcanic, element definitoriu al unei zone de subducție, care însoțește constant fosele oceanice dispunându-se spre interior, pe placa sup., la distanță de 200-300 km. Vulcanitele sunt calco- alcaline, incluzând termeni de la bazic la acid, preponderent andezite (lave și / sau piroclastite). Predomină strato-vulcanii de mari dimensiuni, vulcanismul fiind de tip exploziv. Masa de vulcanite se individualizează ca un „front vulcanic” (vechea linie andezitică). La câțiva kilometri adâncime, sub a. i. se găsesc roci acide, granițe și granodiorite, care constituie batolitele zonelor de subducție. ( VM.) Archaeocyatha, grup al metazoarelor primitive, cu poziție sistematică incertă, atașat poriferelor sau considerat un fii. aparte, cu poziție intermediară între porifere și celenterate. Cuprinde org. marine, bentonice, sesile, pseudocoloniale, exclusiv fosile. Prezintă schelet calcaros, de formă conică sau discoidală, cu pereți dubli perforați, cu diametrul cuprins între câțiva mm și 60 cm, majoritatea având între 10-20 mm; spațiul dintre pereți (intervallum) este divizat prin planșee orizontale și septe verticale, de asemenea perforate. Au generat calcare organogene de tip biohore, în reg. de șelf ale mărilor; se cunosc în toate continentele cu excepția Americii de Sud. Camb. inf. și med. (D.G.) Archaeonithes, -> Aves. Archaeopteryx (grec., archaios - primitiv; pteris - pămătuf), tipul arhaic al păsărilor (de talia unui porumbel), în a căror structură scheletică sunt recunousciite, alături de caractere cert aviene (prezența penelor, clavicule fuzio- nate), numeroase caractere reptiliene (dinți pe maxilare, coadă lungă, formată din vertebre nesudate, orbitele înconjurate de inel sclerotical etc.), ilustrând în opinia majorității specialiștilor „nodul filogenetic” dintre reptile (probabil dinosaurii coelurosaurieni) și păsări. Cele mai cunoscute exemplare de A. se cunosc din calcarele litografice ale Jur. sup. (Kimmeridgian) din reg. Solnhofen - Germania. (726?.) Archosauria, subcls. a reptilelor în care sunt cuprinși reprezentanți al căror craniu prezintă două perechi de ferestre temporale (diapsid) - ord. Thecodontia, Crocodilia, dinozauri și reptile zburătoare (Pterosauria). Perm. sup. - Act. (D.G^ arcozâ, gresie polimictică a cărei trăsătură caracteristică este dată de prezența feldspaților (>25 %) - microclin, ortoză, plagioclaz (a. plagioclazică) -, a cuarțului (< 75 %), micelor, fragmentelor litice și min. grele. Cimentul clastelor poate fi calcit, silice sau sulfați. Are textură psamitică, grad de sortare slab și elemente componente, adesea, angulare. A sunt caracteristice dep. de molasă acumulate postorogen în avanfose și în baz. remanente. Ele reprezintă produsele de diageneză ale unor nisipuri feldspatice (de tip gruss), provenite din dezagregarea și alterarea granițelor și gnaiselor (a. bazale, a. reziduale). A. sunt răspândite în dep. sedimentare de vârstă paleozoică (sparagmita), mezozoică și cainozoică, în Rothliegendes-ul și Buntsandstein-ul din Germania. în România, sunt întâlnite în Perm. din Mții Apus., în Liasicul din C. Orient, etc. (N.Ai) ardealit, compus min. mixt cu anioni de sulfat și fosfat acid alături de calciu și grupări H₂O. In România, apare în mase pulverulente și în dep. de fosfați din peștera Cioclovina. (TVA) ardenică, fază ~, fază tectogenetică a ciclului geotectonic -> caledonian, care a avut loc la sfârșitul Sil. Denumirea este legată de Mas. Ardeni, în cadrul căruia a avut efecte structurale majore. (V.M)) ardezie (șist argilos), rocă argiloasă bogată în material siltic și arenitic, cu grad avansat de compactizare. Desfacerea în plăci la eforturi 27 argon mecanice minime a permis utilizarea ei la confecționarea de pardoseli, plăci izolante etc. Are vârstă paleoz., rar mezoz.; se alterează greu. (AG4.) arce cardinală, supr. dezvoltată la unele nevertebrate bivalve (lamelibranchiate, bra- chiopode) pe partea internă a valvelor, sub umbone, pe care pot fi dispuse mici proemi- nențe („dinți”) sau depresiuni („fosete”) ce compun dispozitivul articular al dentiției. Sin. platou cardinal. {D.G.) aree ligamentară, supr. depresionară aflată pe partea dorsală, în lungul liniei de contact dintre valvele unui lamelibranchiat, în general vizibilă la exterior, în lungul căreia se află ligamentul. {D.G.) arenaceu (lat. arena- nisip), -> aglutinat. Arenigian, epocă a Ordov. inf., cu stratotipul în reg. Mt. Areni, Țara Galilor. {D.G.) arenit, —> psamit. arfvedsonit (Na, Ca)₂(Fe²⁺, Mg, Fe³⁺, Al)₅ [(Al, Si)₈O₂₂](O, H, F)₂, s. monoclinic; inosilicat din ser. amfibolilor alcalini -> eckermanit. {N.A.) argentit, Ag₂S, s. cubic. Este cel mai important minereu de argint. In România, este întâlnit în mineralizațiile pirometasomatice legate de banatite sau de filoanele hidrotermale neogene din vulcanitele de la Baia Mare și Mții Apus. {G.P.) argentopiritâ, AgFe₃S₄, s. monoclinic. în România, este întâlnită la Ruda Barza - Mții Apus. {G.P.) argilă, rocă pelitică formată preponderent din min. argiloase cu dimensiuni mai mici de 0,0039 mm. A. sunt roci cu plasticitate foarte ridicată, porozitate și capacitate de absorbție foarte mari, de obicei impermeabile. A. sunt masive sau stratificate și, în funcție de compoziție, foarte divers colorate. A. se clasifică după critirii mineralogice (a. oligomictice monominerale: caolinitice, smectitice etc. sau a. polimictice), structurale și texturale, industriale, genetice (a. reziduale, a. sedimentare, a. de neoformație). în România, sunt comune în toate unitățile structurale și sunt exploatate pentru diverse utilizări. (TVA) argilă cu blocuri, -> tillit. argilit, rocă pelitică, compactă, deseori cu stratificație clară și tendința de a se desface în plăci; compoziția a. este asemănătoare cu a —> argilelor, dar caracterul lor distinctiv este dat de procesele de diageneză înaintată pe care le-au suferit sedimentele inițiale (deshidratare, recris- talizare), ca urmare a îngropării lor la adâncimi mari. A. sunt roci comune în seriile sedimentare flișoide din C. Orient, și Mții Apus. (TVA) argilizare, 1. proces secundar prin care min. preexistente (în special feldspații) sunt înlocuite de min. argiloase (caolinit, illit, montmorillonit etc.). A. poate fi rezultatul unor transformări exogene în cazul scoarței de alterare sau efectul determinat de acțiunea soluțiilor hidrotermale, de obicei, în vecinătatea filoanelor metalifere. Se deosebesc: a. avansată, caracterizată prin asociația dickit, caolinit, alături de sericit, cuarț, turmalină, opal; a. intermediară, caracterizată prin rămânerea integrală a aluminei și formarea min. din grupa caolinitului și montmorillonitului pe seama plagioclazilor calcosodici și calcici din rocile eruptive intermediare; 2. procesul de impermeabilizare a rocilor poroase prin umple- rea porilor și fisurilor cu argilă injectată sub formă de suspensie. (TVA) argint, Ag, 1. metal nativ; apare rar. în România, a fost semnalat mai ales în zăcămintele asociate vulcanismului neogen, la Baia Sprie, Cavnic - C. Orient., la Zlatna și Roșia Montană - Mții Apus, și mai puțin în zăcămintele legate de banatite (ex. Oravița, C. Merid.); 2. (geochim.), element cu caracter puternic calcofil, fapt ce face să fie mai abundent în meteoriții troilitici (18 ppm), mai puțin abundent în cei de feronichel (3,3 ppm) și foarte redus în rocile crustei terestre (2 ppm). Cei doi izotopi cu număr de masă 107 și 109 au abundență relativă - 51,4 % și 48,6 %. în diferențierea magmatică, Ag se concentrează în fazele finale, de regulă, în cele hidrotermale; în zonele supuse alterării supergene este solubilizat sub formă de sulfat de argint. {G.Pi) argirodit, Ag₈GeS₆, s. cubic. Formeză o serie izomorfă continuă cu -> canfielditul', min. extrem de rar. {G.Pi) argintopirita, Ag₃Fe₇Sn; min. intermediar între astembergit și argentopiritâ, care concresc lamelar, rezultând un aspect pseudohexagonal. în România, a fost semnalat la Ruda Barza - Mții Apus., alături de calcopirită, blendă și galenă. (<2P.) argon, Ar, gaz rar („nobil”), dar cel mai abundent în atmosferă dintre gazele „nobi- le”(cca 1 %). în natură se întâlnesc doi izotopi: Arhaic 28 ⁴⁰Ar și ’⁶Ar. în timp ce ³⁶Ar este cel mai abundent izotop al Ar în cosmos, ⁴⁰Ar este mai abundent în atmosfera teresrtră. în crusta terestră Ar se întâlnește numai ca ⁴⁰Ar, în contrast cu Ar atmosferic la care raportul ⁴⁰Ar: ³⁶Ar este 300:1. ⁴⁰Ar din crustă este rezultatul descompunerii min. și rocilor care conțin ⁴⁰K și poate fi utilizat pentru determinarea -» vârstei absolute. (G.P.) Arhaic, în accepțiunea generală este primul eon al timpului Precamb., corespunzător intervalului dintre 4 600 M.a. (vârsta cea mai coborâtă a meteoriților ajunși pe Pământ și a unor eșantioane selenare) și 2 500 M.a. (vârsta tectogenezei kenorene care marchează printr-o importantă discordanță unghiulară sfârșitul A, delimitându-1 de eonul Prot.). Cele mai vechi roci cunoscute pe Pământ (Groenlanda, Africa de Sud, Australia) au o vechime în jur de 4 000 M.a. Intervalul dintre 4 600 și 4 000 M.a. din care nu se cunosc roci terestre s-a propus a fi separat sub numele de priscoan (lat., priscus - cel dintâi). Din p. d. v. petrografic A. cuprinde: roci cristaline, formate prin procese de ultrametamorfism (-> anatexie) în condiții de temperaturi și presiuni ridicate (granitoide, migmatite) sau prin metamorfism de grad ridicat (amfibolite, granuhte). în partea sup. a A (3 200-2 500 M.a.) se cunosc roci sedimentare de precipitare reprezentate prin alternanțe de strate ferilitice (bogate în hematit) și silicolitice (cherturi), iar în jurul vârstei de 2 900 M.a. primele calcare cu cianobacterii (-> stroma- tolite). Primele org. procariote solitare, repre- zentate prin bacterii heterotrofe și cianobacterii autotrofe fotosintetizante, generate în condiții anoxigenice, reducătoare, caracteristice A., sunt semnalate în jurul vârstei de 3 200 M.a. în România A. nu este cunoscut, cele mai vechi roci aparținând Prot. inf. (D.Gi) arheantropi, „oameni arhaici”; denumire folosită pentru a desemna cele mai vechi specii ale genului Homo (H. habilis, H. erectus). In timp ce H. habilis a fost descoperit doar în reg. din estul Africii (Kenya, Tanzania), pentru intervalul 2-1,5 M.a., H. erectus este cunoscut între 1,6-0,25 M.a. pe o întinsă arie geografică: Java, China, India, Africa de Sud și de Est, Maroc, Spania, Franța. H. habilis și primii H erectus foloseau silexuri neprelucrate („cultura de prund”), în timp ce tipurile evoluate ale lui H. erectus utilizau silexuri rudimentar prelucrate (culturile -> Abbevillianului și —> Acheuleanului timpuriu). (D.Gi) Arheozoic, denumire propusă de Dana (1872) pentru a desemna prima etapă a istoriei vieții, anter. Camb., fără a i se specifica poziția cronostratigrafică în cadrul Precambr. Majorita- tea autorilor consideră A. drept sin. pentru Arh., urmat în stratigrafia Precamb. de Prot. (D.G.) arie sursă, zona sau aria de proveniență a materialului elastic născut .prin dezagregare și care, în urma transportului, ajunge să se acumuleze într-un baz. de sedimentare și să formeze un dep. detritic sau epiclastic. O a. s. se caracterizează prin relief relativ ridicat, prin constituție petrografică (toate rocile acelei reg. deschise la un moment dat de eroziune), prin structură geologică (de orogen sau de plat.) și prin poziție față de baz. (extrabazinală sau intrabazinală). Toate rocile care intră în alcătuirea unei a. s. se încadrează într-o provin- cie distributivă. Pentru formațiunile sedimentare vechi reconstituirea a. s. se poate face prin studiul petrografic al granoclastelor și litoclas- telor din constituția rocilor detritice și prin analiza stucturilor sedimentare respective. (AG4.) arroyo, -> ved. arsen, As, 1. element rar în litosfera sup.; în rocile magmatice abundența sa este de 5 g/t. Este element tipic călcofil. în afară de sulf, As se combină ușor cu seleniul și telurul, formând sulfosăruri (arseniuri și antimoniuri) cu metale grele: cupru, fier, nichel și cobalt. în filoane hidrotermale, apare în stare nativă. în ciclul exogen, formează arseniați izomorfi cu fosfații. Cantitățile cele mai însemnate de As se fixează în min. formate în stadiile pneumatolitic și hidrotermal sub formă de mispichel, lollingit, glaucodot (surse economice de As). Compușii cu sulf ai As (auripigmentul și realgarul) reprezintă o sursă minoră de As; 2. min. nativ, As, s. rombic. în România este întâlnit adesea în zăcăminte pirometasomatice din provincia banatitică (Oravița, Ciclova) și mai frecvent în filoane hidrotermale, asociate magmatismului neogen (Baia Sprie, Cavnic - Mții Gutâi; Săcărâmb, Zlatna - Mții Apus.). (G.P.) arsenolit, As₂O₃, s. cubic. Este dimorf cu claudetitul. în România a fost semnalat în zona de oxidație a filoanelor hidrotermale de sulfuri asociate vulcanismului neogen (Cavnic, Săcărâmb, Zlatna). (G.P.) 29 asimilare magmatică arterit, migmatit rubanat, cu textură vizibil orientată, în care neosomul - fracțiunea salică - a provenit din cristalizarea unei topituri cuarțo- feldspatice injectate în paleosorn (fracțiunea femică preexistentă). A. se dezvoltă în veci- nătatea unor masive granitice amplasate în terenuri cristalofiliene. Sin. gnais de injecție, Gnais Ht-par-lit. V. și venit. {N.A.) Arthropoda, fii. al regnului animal, în care sunt cuprinse aproape 2/3 din numărul total al speciilor animale din prezent, cu o largă capa- citate adaptativă, reflectată prin prezența lor în diverse medii de viață, atât marine, cât și conti- nentale. Au corp format din segmente (metamer sau somite), acoperit cu o cuticulă chitinoasă, groasă, ce poate fi impregnată cu săruri de calciu și fosfor, formând un exoschelet rezistent; apen- dicii locomotori sunt formați din mai multe articole și sunt fixați perechi pe fiecare segment al corpului. A. includ trei subfil.: Trilobitomorpha (trilobiți), Cheiicerata (xifosure, gigantostracee) și Mandibulata (crustacee, insec-te). Importanța geologică a A. este legată de „fosilele caracte- ristice”(trilobiți, ostracode), utile în cercetările biostratigrafice, precum și a „fosilelor de facies” (ex. Gigantostracee), folosite în reconstituirile paleogeografice. Precamb- Act. (D. Gi) Articulata, 1. cls a brachiopodelor, opusă cls. Inarticulata. A. cuprinde tipuri evoluate, cu cochilie calcaroasă, cele două valve fiind asociate printr-un dispozitiv articular (țâțâna), format din două mici proeminențe („dinți”) în reg. cardinală a valvei pedunculare, care se angrenează în două mici depr. („fosete”) ale valvei brachiale; 2. subcls. a crinoideelor ce grupeză marea majoritate a genurilor post- paleozoice; tipuri în general fixate prin peduncul cu articulații dezvoltate ale brațelor. Sin. Neocrinoidee. (D.G.) Artinskian, etaj al Perm. inf. în facies marin. Stratotipul în reg. Artinsk (Uralul central) (Karpinsky, 1874). Este reprezentat prin gresii și argile (cu intercalați! cărbunoase) și subordonat calcare, dolomite, gipsuri și din p. d. v. paleontologic prin brachiopode, cefalopode și floră gimnospermică. (D.G.) Artiodactyla (grec. Artios- pereche, daktylos - deget), ord. al mamiferelor placentare, paricopitate, erbivore sau carnivore, cu numeroși reprezentanți fosili și actuali (anthracoteri, cainotheri, camelide, cervide, girafide, bovide). Dentiția A. este de tip bunodont sau buno- seledont (subord. Paleodonta și Suina) sau sele- nodont (subord. Ruminantiâ). Eoc.- Act. (D.G.) asbest, varietate morfologică a unor silicați din grupa amfibolilor (a. actinolitic, a. tremo- litic) sau din grupa serpentinei (a. crisolitic), care au tendința de a se dezvolta acicular și de a se putea separa ușor în fibre elastice și rezistente la temperaturi înalte; prin prelucrare, fibrele de a. devin un foarte bun termoizolant. Uneori, termenul este utilizat ca sin. al var. de tremolit fibros. în România se exploatează din serpen- tinite în Banatul de Sud. (AM.) ascuțime, coeficient de ~, -> Kurtosis. asecare (hidro.), operația de drenare și evacuare a apelor din interiorul formațiunilor care au capacități acvifere. A. se realizează în lucrările miniere (puțuri, galerii, cariere) pentru a creea condiții optime de explorare și exploatare a s.m.u. (N.A.) aseismic, zonă ~ (ă), arie în care nu se produc sau sunt extrem de reduse seismele (cutremurele de pământ). (V.M.) asfalt, -> bitumen. asfaltene, produsele solide și amorfe de culoare neagră sau brun închis, care se găsesc în constituția țițeiului și a bitumenelor; sunt solubile în sulfură de carbon și insolubile în parafine naftenice. în compoziția a intră C, H, N și O₂,(AM.) Ashgillian, epocă sup. a Ordov. Stratotipul lângă loc. Ashgill (Lancashire, Anglia); propus de Marr(1905). (V.M.) asimetrie, coeficient de ~, -> skewnnes. asimilare magmatică (lat., assimilare- apro- piere), proces petrogenetic prin care o magmă își modifică compoziția inițială, ca urmare a relațiilor care au avut loc între topitură și rocile din pereții camerei magmatice sau xenolitele pe care aceasta le include; a. poate cuprinde și modificările aduse magmei prin încorporare de alte magme sau dizolvare de gaze. Procesul de a este condiționat de compoziția topiturii și a rocilor înglobate și, implicit, de anumite condiții de temperatură și presiune la care se desfășoară. Acest mecanism explică formarea rocilor alcaline (prin a. calcarelor de către magme calco-alcaline, ipoteza lui Daly); rocile crista- lizate din astfel de topituri se numesc hibride. Dacă solidificarea magmei s-a produs înainte ca dizolvarea rocilor resorbite să fie totală, se asociație naturală de roci 30 formează ane lave. V. și contaminare, diferențiere magmatică. Sin. digerare magmatică. {N.A) asociație naturală de roci, 1. (petrogr.), totalitatea rocilor care apar într-o reg. și care au provenit dintr-o aceeași sursă (magmă parentală). A. n. r. magmatice grupează roci comagmatice intrusive (vulcanitele dintr-un lanț vulcanic), care se înrudesc prin proprietățile lor; 2. (sedim.), totalitatea dep. care se acumulează succesiv într-un baz. de sedimentare și într-o anumită etapă a evoluției sale. A. n. r. sedimentare oferă indicații asupra condițiilor tectostructurale în care a fost plasat baz. (zonă de craton sau zonă de orogen, zonă de rif;, zonă de subducție, zonă de coliziune) și asupra paleomediilor de sedi- mentare. Flișul, molasa constitue a. n. r. plasate în bazine mobile din zone de subducție. Sin. asociație litologică. {N.A) Asselian, primul etaj al Perm. în facies marin din partea sudică și estică a Europei. Stratotipul se află în vestul Uralilor. ( V.M.) assemblage-zone (engl.), -> biozonă. assyntic, ciclu tectogenetic de la sfârșitul Precamb., de care este legată discordanța un- ghiulară ce separă Prot. sup. de Camb. Sin. cadomian. (V.M.) astenolit, 1. corp de magmă generat în mantaua inf. (stratotipul lui Golâțin), cu deplasare ascendentă și care, pătrunzând sub forma unui dom intrușiv în astenosferă, provoacă diferențierea acesteia; 2. orice corp de magmă generat în orice loc din interiorul Pământului și în orice perioadă de timp, sub influența proceselor de dezintegrare radioactivă. (A coptogenetice) create la supr. crustei terestre de forța de distrugere a meteoriților în cădere. Ele se conservă sub forma unor cratere de impact, lipsite de rădăcină și cu diametrul de ordinul km. Frecvența impactului meteoric se apreciază la 1 M.a. pentru a forma a. cu un diametru cuprins între 100 și 10 000 m și la 60 M.a. pentru a forma a. cu diametru mai mare de 60 km. Mai bine cunoscute sunt craterele Serra da Congulla (diametrul 40 km), Arizona (1,2 km), craterul Tungus (Siberia), cu suprafața de 2 200 km². {N.A) astrofilit (K,Na)₂(Fe,Mn)₄(Ti,Zr)[Si₂O₇]₂(OH,F)₂, sorosilicat, s. triclinic. Este răspândit în rocile magmatice intrusive alcaline și pegmatite. (TVA) asturică, faza ~, fază tectogenetică a ciclului geotectonic hercinic, desfășurat între Camb. med. (Westphalian) și Carb. sup. (Stephanian). (V.M.) ataxit, meteorit sideritic cu fier și mai mult de 10 % nichel, în cadrul căruia se individualizează lamele microscopice de kamacit (aliaj de Fe-Ni) orientate într-o masă de plessit (concreștere cu separații poligonale). {N.A.) A.T.D. —> analiză termică diferențială. Atlantic, subdiviziune a postglaciarului din reg. scandinavă și atlantică a Europei și Americii de Nord, corespunzătoare intervalului dintre anii 6 500 și 4 500 Î.Hr. (V.M) 31 aur atlantică, provincia ~, una din cele două provincii de roci vulcanice terțiare și actuale în cadrul căreia Hower (1909) a grupat vulcaniteie alcaline și nesaturate din asociația bazalt-trahit- fonolit, comună ins. din partea centrală a Oc. Atlantic. Inițial, s-a considerat că p.a. este specifică reg. stabile și faliate, dar, ulterior, au fost evidențiate multe excepții. Azi nu se mai utilizează această separație. V. și pacifică, serie dc roci, provincie. (N.A1) atmoiîl (c), element (e) ~ grupă din clasificarea geochimică a elementelor, ce include elementele componente ale atmosferei terestre. Acestea sunt: H, N, O, He ,Ne ,Ar, Kr, Xe, Rn. Aceleași elemente se consideră a alcătui atmosfera celorlalte planete și a stelelor; procesul de participare diferă, de la caz la caz, datorită stadiului diferit de evoluție cosmică în care se găsesc. Deși Pământul are o compoziție chimică similară cu a Soarelui, el este considerabil mai sărac în elemente a. V.și litofil; siderofil. (G.Pi) atmosferă primară (grec., atos - abur, sphaira - sferă), atmosfera din prima parte a istoriei geologice (Arh.), lipsită practic de oxigen liber, formată din hidrogen, metan, amoniac, dioxid de carbon, dioxid de sulf, vapori de apă. în ambianța reducătoare a a,p. s-au desfășurat primele etape ale evoluției chimice, prebiologice (^ abiogeneza}, având drept sursă de energie radiația solară, radiațiile ionizate (care pătrun- deau în mare cantitate pe Pământ în condițiile absenței ecranului de ozon), descărcările, electrice. Capacitatea a.p. de a susține reacțiile chimice ce au condus la apariția primelor structuri biologice a fost demonstrată experi- mental. A.p. s-a format în urma dezagregării ce a întovărășit procesul de răcire a scoarței terestre. După apariția org. eucariote, autotrofe (fotosin- tetizante), atmosfera terestră s-a îmbogățit progresiv în O₂ (ca produs al fotosintezei), căpătând treptat un caracter oxidant. în condițiile trecerii de la a.p. reducătoare la atmosfera oxidantă s-au format dep. de oxizi de fier (hematit) de origine sedimentară, caracteristice Arh. sup.- Prot. inf. (D.G.) atol, tip de recif cu formă circulară sau elipso- idală dezvoltat pe ridicături submarine, de obicei vechi aparate vulcanice, situate pe șelf sau în largul baz. oceanic; marginea a este emersă și în- chide la interior o lagună puțin adâncă; diametrul său variază de la 1 la peste 100 km. Numele pro- vine de la forma clasică „atollon” din ins. Malvine. Se mai întâlnesc în Oc. Pacific. V. și recif. (N.A1) atremat, brahiopod primitiv, inarticulat (^ Brachiopodâ), lipsit de un dispozitiv peduncular specializat, pedunculul ieșind la exterior printre cele două valve (ex. Lingula). Ant. -> tremat. V. și neotremat.(D.G.) Atry pacea (grec., atrypos - negăurit), suprafam. a brachiopodelor articulate (-» Brachiopodâ), caracterizate prin valve inegale, de regulă valva brahială fiind mai dezvoltată și accentuat convexă față de valva pedunculară și aparat brachial (-> brachidium) format din două lame calcaroase răsucite elicoidal, cu vârfurile unite, îndreptate spre valva brahială (tip heli- copegnat atripid). Ordov.-Dev. (TVA). attapulgit (Mg, Al)₂[Si₄O₁₀](OH)₂-2H₂O, fi- losilicat, s. monoclinic; termen extrem al seriei izomorfe palygorskit-sepiolit. în România este întâlnit la Ocna de Fier - Mții Banatului. Sin. playgorskit. (N.A.) Atterberg, limitele lui ~, limitele de umidita- te între care o rocă argiloasă rămâne plastică. V. și plasticitate. (V.M.) atticâ, fază tectogenetică a Mioc. sup. din baz. Paratethys, care a avut drept efect paleogeografic major separarea Paratethysului de Paratethysul estic. (DG.) augit, (Ca, Mg, Fe²⁺,Fe'\ Ti, Ai)₂ [Si, Al]₂ O₆, inosilicat, s. monoclinic; termen din grupul piroxenilor. în România, se găsește în vulca- niteie neogene din C. Orient, și în unele gabbrouri din Mții Drocea și Almăj. Este utili- zat la fabricarea coloranților naturali. (N.A.) augitit, rocă efusivă, melanocrată, cu structură porfirică, constituită din fenocristale de augit și subordonat amfiboli, magnetit, rar nefelin sau feldspați, într-o masă fundamentală vitroasă de compoziția analcimului. (N.A.) aulacogen, depr. mare, alungită (câteva sute de km), cu structură de graben, dezvoltată în Rifean și Paleoz., în cadrul plat, vechi. Umplu- tura a. are grosimi de 2-15 km, fiind formată din serii sedimentare și vulcanogene. Termenul a fost introdus de Bogdanov și Shatski în 1961. Sin. topogeosinclinal. (V.M.) aur, Au (lat., aurum - aur), 1. element care prezintă un singur izotop natural stabil ¹⁹Au și 20 izotopi radioactivi ¹⁸⁷Au- ²⁰³Au, a căror viață variază de la câteva secunde la zile. Abundența aureolă, 32 sa în crusta terestră este de ordinul 0,004 ppm. Dat fiind caracterul său siderofil, se apreciază că în ansamblul Pământului abundența sa este mai ridicată - 0,7 ppm. Apele oceanice conțin în jur de 0,004 ppm. Nu se combină nici cu oxigenul, nici cu sulful, dar reacționează cu telurul; 2. min. nativ - Au -, s. cubic. Datorită maleabilității, relativei inerții chimice, culorii și luciului său, Au a atras de multă vreme atenția omului. Podoabe de Au se cunosc de mai bine de 10 000 de ani. Este și etalonul monetar absolut. Datorită inerției sale chimice, Au se întâlnește mai ales sub formă „nativă”. Dată fiind G mare, se acumulează în dep. sedimentare tip —> placers. In timpul cristalizării magmatice, Au se acumu- lează în produsele târzii - pegmatitice și hidrotermale. în România, apare în Mții Apus, la Roșia Montană, Gura Barză, Săcărâmb, Zlatna etc. și în reg. Baia Mare la Valea Roșie și Dealul Crucii. (G.P.) aureolă, zonă de influență a unei părți cen- trale, „active”, capabilă să modifice „fondul” în care se găsește. 1. (miner.), a. pleocroică, zona din jurul unei incluziuni cu proprietăți radioactive, în care min. gazdă suferă modificări de structură (ex. în jurul cristalelor de zircon incluse în biotit); 2. (petrogr.), a. de contact, zonă din vecinătatea unei intruziuni magmatice în care, datorită temperaturii ridicate și a chimismului magmei, rocile preexistente suferă modificări mineralogice și structurale impor- tante, transformându-se în corneene și skame. A.c. este sediul unor procese de metamorfism de contact termic și metasomatic. Magmele acide, bogate în gaze, au o a. mai întinsă decât cele bazice. în cadrul a.c., metamorfismul scade gradat, de la corpul magmatic intrus spre peri- ferie, constituind o succesiune de faciesuri petrografice caracteristice: faciesul comeenelor, faciesul amfiboiitic, cel epidot-amfibolic și cel al șist, verzi cu epidot și dorit. Sin. zonă de contact, aureolă termică. întinderea a.c. variază de la câțiva m la 4-5 km. (TVA) auricalcit (Zn,Cu)₅[CO₃]₂(OH)₆, s. rombic. în România, apare asociat cu min. secundare în zăcă- minte pirometasomatice de contact de la Moldova Nouă, Șasea Montană, Băița Bihor. (TVA.) Aurignacian, etapă a culturii Paleoliticului sup. (dezvoltată între anii 40 000-18 000 î.Hr.), caracterizată prin confecționarea de unelte mai laborios prelucrate (lame late din silex, cu marginile retușate, răzuitoare, vârfuri de os și corn), precum și prin apariția artei decorative. Termenul derivă de la numele peșterii Aurignac din reg. Haut-Garonne-Franța. A. corespunde în timp, aproximativ, cu baza postglaciarului, peioadă în care a trăit Homo. sapiens fossilis. (V.M.) auripigment (lat., aurum - aur, pigmentam - culoare), As₂S₃, s. monoclinic. în România este întâlnit în zăcăminte pirometasomatice hidroter- male (Moldova Nouă, Șasea, Băița Bihor) sau în filoane asociate magmatismului neogen (Baia Sprie, Cavnic, Băiuț); uneori, apare în depuneri teletermale (Sărișor - Suceava, Covasna). în cantități mici, se întâlnește și ca produs de sublimare (pe pereții craterelor vulcanice). Se folosește în industria vopselelor minerale. (G.Pi) australopitec, grup eterogen de ființe preu- mane, care cuprinde genul Australopithecus, cu cel puțin două subgenuri: Australopithecus și Paranthropus, ce corespund la două ramuri cu evoluție distinctă, anume: 1. ramura a. gracili (tip Australopithecus africanus), precedat de Australopithecus afarensis, de talie mică (1,20- 1,30 m), capacitate craniană - 450 cm³, masa - 25 - 30 kg, omnivori, ce utilizau unelte nepre- lucrate; 2. ramura a. robuști (tip Paranthropus robustus), de talie mai rr are (1,50 - 1,60 m), capacitate craniană - 530 cm’, masa - 55 - 60 kg, carnivori. Din ramura a gracili s-a desprins la începutul Cuat. specia primitivă a genului Homo (H. habilis), în timp ce ramura sterilă a a. robuști s-a perpetuat până în Pleist. inf., coexistând cu H. habilis și în parte cu H. erectus. A. a populat reg. de savană. Intervalul existenței a. se extinde pe cca 3 M.a. în Plioc. și Pleist. inf.; resturile a. provin exclusiv din Africa de Sud și din Africa de Est. Principalele caractere anatomice: volumul cranian mediu, craniul înalt cu frontal convex, plat sau ușor concav, arcade supraorbitale proeminente, canini reduși sau proeminenți. Caracterele membrelor și centurilor indică poziția lor bipedă. (D.G.) austrică, faza ~, fază tectogenetică a ciclului geotectonic alpin, care s-a petrecut spre sfârșitul Eocret. A cunoscut o intensitate deosebită în aria alpino-carpatică. Pe teritoriul României, f.a. a condus la formarea primelor generații de stucturi tectonice în Carpați. (V.M.) autigen, format „in situ” prin procese de precipitare din soluții sau prin transformarea 33 Aves (prin substituție) a unor produse preexistente. Min. a- se recunosc după idiomorfismul avansat ₐl cristalelor, după natura incluziunilor și a asociațiilor în care apar. V. și alogen (N.A) autigencză, proces diagenetic de formare a unor min. noi în timpul sedimentării sau după acumularea sedimentelor, prin substituția unor constituenți preexistenți, prin recristalizare sau supracreștere. Sin. neoformație; neogeneză. (N.A) autobrecie vulcanică, produs realizat prin autofragmentarea părții sup. (crustei solidificate) a curgerii de lavă vâscoasă care vine în contact direct cu atmosfera și care după spargere generează blocuri de diferite forme și diametre prinse în curentul fluid subiacent (care devine liant al acestor fragmente). V. și brecie vulcanică. (N.A.) autociaste, claste intrabazinale (-> intraclaste) formate prin efectul mecanic determinat de modificările de volum ale evaporitelor (depozite de gips și anhidrit) asupra sedimentelor carbo- natice cu care sunt interstratificate. Sin proto- intraclaste. {N.A) autohton (tect.), rămas pe locui de origine; ansamblul geologic-structural care nu a suferit deplasări sensibile pe orizontală, în raport cu o unitate geologică ce i se suprapune, A poate fi deformat fie independent, fie împreună cu unitatea suprapusă. Ant. alohton. (V.M) autolit, -> anclavă. automctamorfism, ansamblul transformărilor pe care le determină circulația fluidelor pneu- matolitice și hidrotermale în rocile consolidate anter. apariției lor; produsele de a. sunt foarte variate și depind de compoziția rocii intrusive sau efusive preexistente, de temperatura și compoziția fluidelor care o străbat, de căile de circulație etc.; în mod obișnuit, transformările se denumesc în funcție de natura componentului mineral principal care se formează prin a: albitizare, adularizare, sericitizare, caolinizare, serpentinizare etc. (AA.) autometasomatoză, transformarea metaso- matică a compoziției unei roci cristalizate de către soluțiile reziduale legate de magmele care au generat aceste roci; prin a. se formează endoskame. V. și autometamorfism. (N.A) autunit, Ca(UO)₂(PO₄)₂10H₂O, s. pătratic; min. sursă pentru extracția uraniului. (G.P) Autunian, primul etaj al Perm. în facies continental din vestul Europei (-> Rotliegendesf caracterizat prin șist, bituminoase negre, dep. grezoase roșii și intercalați! de cărbuni de tip —> bogheab^ din p. d. v. paleontologic, caracterizat prin flora cu Walchia piniformis și Calliptens conferta și fauna cu pești ganoizi. Stratotipul în reg. Autun din estul Masivului Central Francez. (V.M) Auversian, subetaj local al Eoc. med. (V.M) avalanșă arzătoare, material eterogen, solid și incandescent, care debordează peste marginea craterului, ca urmare a exploziei determinate de acumularea gazelor fierbinți pe coșul vulcanic, închis temporar de un dop de lavă vâscoasă. în aceste condiții, fragmente mari, de ordinul metrilor, împreună cu cenușa sunt antrenate de gaze pe panta vulcanului sub forma unei a fierbinți, cu acțiune mecanică și termică puternică. Viteza de înaintare a a. poate ajunge la 100 km/oră. Când materialul antrenat pe flancuri are caracter cineritic și rezultă din pulverizarea lavei se formează „nori arzători” sau „curgeri cineritice” din a căror consolidare rezultă —> ignimbritele. Asemenea manifestări sunt specifice vulcanilor de tip peleean (ins. Martinica). (AA.) avanfosă, depr. marginală din cadrul unui sistem orogenic, interpusă între catenele mun- toase în curs de ridicare și aria de plat., în care se acumulează dep. de ~> molasă, provenite prin eroziunea catenelor muntoase învecinate. (V.M) aventurin, 1. var. de cuarț translucid, colorat în galben sau roșu-brun, cu irizații datorită prezenței în rețea a unor mcluziuni de mică și oxizi de fier; folosit ca piatră semiprețioasă; 2. var. de plagioclaz cu reflexe aurii scânteie- toare datorită incluziunilor de solzi mici de oligist. (N.A) Aves, cls. păsărilor, care grupează animale ovipare, cu corpul acoperit de pene, majoritatea adaptate la zbor, toate sistemele anatomo- fiziologice fiind modificate corespunzător acestui mod de deplasare și, în general, de viață. Datorită fragilității oaselor, păsările sunt rar întâlnite în stare fosilă. A. cuprinde dc A subcls.: Archaemithes, reprezentată printr-un gen unic —> Archaeopteryx, ce ilustrează originea reptiliană a păsărilor, și Eornithes, în care sunt inc luse toate celelalte păsări fosile și act. în România se cunosc păsări fosile în dep. de bauxită ale Creț, inf. din Mții Pădurea Craiului, în dep. paleogene din Depr. Transilvaniei, în Șarm, din Dobr. S., în ax de simetric 34 Plioc. din Plat. Moldov., cele mai numeroase fiind întâlnite în dep. pleistocene din peșteri. (D.G.) ax de simetrie, element de simetrie. ax optic (crist.), direcție de monorefrigerență într-un cristal anizotrop, în lungul căreia nu se manifestă dubla refracție. Min. cristalizate în sistemele pătratic, hexagonal și trigonal se caracterizează printr-un singur a.o. (sunt uniaxe), iar cele cristalizate în sistemele rombic, monoclinic și triclinic, prin două a.o. (sunt biaxe). (A(A) axe cristalografice (pl.), sistem de axe de coordonate care formează sistemul de referință pentru toate formele cristalografice atunci când ele sunt studiate din p. d. v. geometric. A.c. se notează cu x, y, z sau a, b, c și se întâlnesc într-un punct 0 din centrul cristalului; ele pot fi materializate prin intersecțiile a trei fețe. Axele ox și oy sunt orizontale, iar axa oz este verticală; pot coincide cu axele de simetrie ale cristalelor. (AC4.) axinit, (Ca,Mn,Fe³⁺)Al₂[BO₃][Si₄O₁₂]-(OH), s. triclinic. axiolite (pl.), agregate min. cu structură fibroasă, în care fibrele sunt dispuse în lungul unei axe cu traiect rectilinii! sau curb. Se întâlnesc în masa unor sticle vulcanice (tip pechstein) și sunt alcătuite din piroxeni sodici (egirin). (AC4.) azimut, unghiul diedru format în plan orizontal între direcția nord și o direcție dată, măsurat în sensul mișcării acelor de ceasornic. (V.M.) Azoic (înv.), denumire a timpului Precamb., considerat inițial lipsit de viață (grec., a - fără, zoon- viață). V. și Criptozoic. (D.G.). azot, N, element atmofil; este cel mai răspândit gaz din atmosferă (cca 78 %). Se cunosc doi izotopi stabili ai N.: ¹⁴N (99,63 %) și l⁵N, relativ sărac. Al treilea izotop ljN este instabil și are perioada de înjumătățire 10,1 minute. Conținutul l⁵N din roci tinde să crească cu vârsta geologică a acestora. N este unul din cele mai abundente elemente la scară cosmică, fiind un constituent obișnuit al stelelor, Soarelui și planetelor; conținutul de N din roci este variabil, de regulă sub 50 ppm și este reținut de min. micacee și feldspați sau ca ioni de amoniu. în sedimente, N apare în mare măsură sub formă de materie organică. Petrolul conține N înjur de 0,8 % din masa sa brută. Se estimează că atmosfera terestră și crusta conțin 14,3-IO²⁰ gN. Din această cantitate, 87 % se află în atmosferă ca N₂, 0,7 % în hidrosferă, 11,7 % în rocile sedimentare și 0,5 % în rocile eruptive. N fixat prin procesele organice se estimează la cca 4,8-IO²⁰ g. Min. bogate în N sunt rare (salpetrul de sodiu - NaNO₃ și salpetrul de potasiu - nitrokalit - KNO₃, for- mate în zone aride sub formă de eflorescențe). Cantitățile de N din rocile sedimentare sunt considerabil mai mari: calcarele - 70 ppm, gresiile - 13,5 ppm, marnele - 580 ppm. (^) azurit, Cu₃[CO₃]₂(OH)₂, s. monoclinic. în România, se găsește în zonele de oxidare a tuturor zăcămintelor de sulfuri de cupru. Cristale și agregate frumoase sunt la Bălan, Baia de Aramă, Altân Tepe, Moldova Nouă, Ocna de Fier, Bucium etc. (N.A.) b (crist.), 1. -> axe cristalografice?, 2. ax de referință în petrogr. struct. și microtect., similar axului y din cristale. V. a. și c. {G.P.) B, tectonit, simbolul tectonitelor pentru a căror textură paralelismul elementelor liniare cu axa b este caracteristică predominantă, axa intermediară a elipsoidului de deformare cores- punzând cu axa cutei. V. și tectonit, A. {G.P.) Babinet, -> compensator. Baciilariophyta, fii. al algelor în care sunt cuprinse diatomeele, alge unicelulare, izolate sau grupate în colonii, care secretă o carapace (frustulă) silicioasă (opal) formată din două valve numite epitecă (valva mai mare) și, respectiv, hypotecă. Dimensiunile sunt cuprinse între Ip și 2mm (de obicei între 40 și 300p). Diatomeele populează atât mediile oceanice și marine, inclusiv cele salmastre, cât și cele acvatice continentale (fluviatile, lacustre); ma- joritatea sunt planctonice, constituind compo- nenți majori ai fitoplanctonului, altele sunt bentonice. Diatomeele cuprind două principale tipuri morfologice: 1. tipul centric (cu formă circular-discoidală, mai rar triunghiulară sau neregulată) și 2. tipul alungit (penat). Pe acest criteriu morfologic se bazează subdivizarea B. în două ord.: Centrales și Pennales. Prin acumularea frustulelor s-au format „mâlurile cu diatomee”, sedimente care stau la originea diatomitelor și a unor zăcăminte cu hidrocar- buri. Jur.-Act. {D.G.) bacterii, microorg. procariote, foarte diverse din p. d. v. morfologic și fiziologic. B. cuprind tipuri unicelulare cu sau fără flageli, de forme sferice (coci), cilindrice (bacili), spiralate (vibrioni, spirili, spirochete), filamentoase (actinomicete, cu formațiuni ramificate, asemă- nătoare miceliilor de ciuperci), pătrate; rareori, tipurile izolate apar grupate formând mici colonii. Dimensiunile sunt cuprinse în general între 0,5-2p. B. trăiesc în medii foarte diverse, majoritatea fiind heterotrofe (saprofite și parazite), mai puțin autotrofe, foto- sau chemo- sintetizante. Ultimele au avut rol important în formarea unor substanțe minerale și roci (ex. h hidrocarburilor, cu rol în fermentarea substan- țelor celulozice și în desfacerea moleculelor acizilor grași, contribuind la formarea petro- lului; b. fosfatice și b. feruginoase, care au contribuit la formarea fosfaților și oxizilor de fier sedimentar; b. sulfuroase, care reduc sulfații până la H₂S și S; b. huilei, ce intervin în procesul de îmbogățire în C a substanței vegetale supusă descompunerii în medii anoxigenice etc. Cele mai vechi bacterii provin din Arh. (în dep. având cca 3,5 miliarde ani, din Australia, și din dep. având cca 3,2 miliarde ani, din Africa de Sud). {D.G) Bactritoidea, subcls. a nautiloideelor (-> Nautiloideâ) în care sunt cuprinse genuri cu cochilii drepte (ortocone) sau ușor curbate (cirtocone), cu sifon ventral, linia suturală având un lob sifonai (ventral) mic și ascuțit. R prezintă deosebită importanță filogenetică, aflându-se la originea comună a amonoideelor (—> Amonoideâ) și coleoideelor (-> Coleoidea). Sil. sup.- Trias. sup. {D.G) backshore (sedim.) (engl.), zona de dune și plajă emersă delimitată spre mare de creasta -^bermei. (N.A.) baddeleyt, ZrO₂, s. monoclinic; uneori con- ține Fe³⁺ și Hf. în România, a fost semnalat în aluviunile din jurul mas. alcalin de la Ditrău. (W Badenian, etaj al Mioc. din -> Paratethysul central, echivalent în Mioc. med. (Langhian și Serravalian inf.) din Tethysul occidental. Ter- menul a fost introdus de Papp și Cicha (1968) după numele loc. Baden (Austria). (V.M) bafflestone (engl.), corespondent al calca- relor bioconstruite de corali dendroizi al căror schelet vertical rigid a fost colmatat prin acreție verticală cu sedimente elastice. {N.A.) Bagnold, efect ~ (sedim.), efectul de dila- tație dinamică sau creștere a volumului inițial al unei mase de sedimente care este antrenată în special datorită gravitației (respectiv, a unghiu- lui de pantă). E.B. apare ca o funcție a intensității stresului de forfecare care apare prin interacțiunea granulelor în mișcare și declan- ba o. a mi te 36 șează lichefierea și curgerea pe pantă a sedimentelor. (A Moldanubianului. (D.G.) Barrcmian, etaj al Creț. inf. Stratotipul în loc. Carreme lângă Digne și Angles (Basses- Alpes, Franța), propus de Coquand (1861). (V.M.) barrovian, metamorfism ~, unul din pri- mele tipuri de zonalitate metamorfică progre- sivă studiată în zona cu metapelite din Scoția de sud-est. Zonalitatea este caracterizată prin următoarea succesiune a min. index: dorit, biotit, almandin. staurolit, disten, sillimanit. (G.P.) Bartonian, etaj al Eoc. considerat mai întâi un echivalent nordic al Eoc. sup. mediteranean (Priabonian), ulterior atașat pe baza nanno- planctonului calcaros Eoc. med., urmând etajul Lutețian. B. cuprinde subetajele Auversian (inf.), Marinesian (med.) și Ludian (sup.). Stratotipul lângă loc. Barton (Hampshire, Anglia) a fost propus de Mayer-Evmar (1857). (D.G1) Bashkirian, diviziune a Carb. med. în facies marin din sudul și estul Europei. Numele derivă de la reg. Baskiria din sud-vestul Mții Ural. (V.M.) bassanit, CaSO₄ H₂O, comparativ cu gipsul, are o singură moleculă de apă. (AL4.) bastnăsit, (La,Ce)FCO₃, s. hexagonal. în România, se găsește în filoanele mineralizate asociate magmatitelor alcaline din masivul Ditrău. (7V.A) Bathonian, etaj al Jur. med. (Dogger). Stratotipul lângă loc. Bath (Anglia) a fost propus de Omalius (1843). ( V.M.) batial, zona ~ (ă), domeniu marin sau oceanic corespunzător taluzului sau povâr- nișului continental, la adâncimi cuprinse aproximativ între 200 și 2 000 m; adesea, domeniul b. este locul declanșării curenților de turbiditate și al instalării unor canioane submerse. (N.A.) Bedoulian, subetajul inf. al Apțianului (Creț, inf.). Stratotipul lângă loc. La Bedoule în sudul Franței (Toucas, 1888). (V.M.) Batoidea, ord. al peștilor cartilaginoși (Chondrichthyes) în care sunt cuprinși rechinii bentonici, în general moluscivori, cu dinți aplatizați, de tip triturant; corp plat cu înotătoare pectorale foarte dezvoltate. Jur.-Act. în România: Myliobatis în Eoc. Aîbeștî- Muscel, Tumu Roșu-Sibiu, Trans. (D.G.) batolit, corp intrusiv concordant sau discordant, de mari dimensiuni (cu supr. expusă de peste 100 km²), localizat în arii orogene și care se înrădăcinează în crustă fără a i se cunoaște culcușul; partea sup. are formă de dom, iar flancurile sunt foarte înclinate. B au o alcătuire petrografică complexă, fiind rezultatul unor intruziuni succesive de magme granitice, granodioritice, dioritice, gabbroice etc. Punerea în loc a b. are loc prin injecție și stoping(b. granitice din Sierra Nevada - S.U.A., din Masivul Central Francez, din Boemia). Sin. pluton. (N.A1) bauxit, rocă sedimentară bogată în aluminiu, alcătuită din hidroxizi de aluminiu (gibbsit, bohmit, diaspor) și, subordonat, hidroxizi de Fe, cu structură masivă sau pământoasă și textură colomorfa, nodulară, brecioasă sau oolitică. B. are culoare roșie, brună, cenușie, verzuie și mai rar albă sau galbenă și formează dep. stratiforme, lenticulare sau sub formă de pungi. Din p.d.v. genetic, b. reprezintă: a) un produs rezidual, de alterare lateritică (b. lateritice) a unor roci vulcanice (andezite, bazalte, sienite, granițe); b) un produs rezidual autohton sau alohton asociat cu calcarele (karst b.); c) un produs rezultat din precipitarea anorganică a unor coloizi aluminoși în anumite baz. de sedimentare. B. reprezintă principala materie primă pentru extracția aluminiului; este, de asemenea, utilizat în industria materialelor refractare, a abrazivilor, a cimen- tului etc. în România, se exploatează în Mții Pădurea Craiului și în baz. Hațeg. (A4A) Baveno 38 Baveno, maclă a feldspaților, constituită, de regulă, din doi indivizi care se asociază după fața (021). B. este o maclă rară. (ACA) bazalt, rocă vulcanică afanitică, porfirică sau afirică, alcătuită în special din min. femice (cel puțin 40 % clinopiroxeni și / sau olivină, amfiboli, magnetit, ilmenit) și plagioclazi bazici (An₅ₒ.9o); masa fundamentală este microlitică sau hemicristalină; texturile sunt foarte variate: compacte, scoriacee, veziculare, amigdaloide etc. Principalele var. mineralogice sunt b. olivinice și b. tholeiitice. Chimic, b. sunt roci saturate și nesaturate, bazice; ele reprezintă corespondentul de supr. al gabbroului. B. sunt roci foarte răspândite în provinciile vulcanice calco-alcaline și alcaline; b. tholeiitice se asociază cu andezite și dacite și sunt caracteristice reg. de expansiune din domeniul oceanic și „zonelor fierbinți” din cadrul litosferei oceanice, iar b. olivinice se asociază cu trahite și fonolite și sunt carac- teristice unor reg. de expansiune din domeniul continental sau unor „zone fierbinți” (Hawaii), în România b. sunt asociate ofiolitelor din Mții Drocea și Platoul Niculițel (Dobr.) și vulca- nitelor neogene. (N.A.) bazaltică, pătura ~, -» crustă. bazanit, rocă afanitică, nesaturată, alcătuită din plagioclaz bazic, feldspatoizi, olivină și, subordonat, piroxen, care în var. porfirice apar ca fenocristale; masa fundamentală poate fi sticloasă, trahitică sau microgrăunțoasă; prin compoziție, se aseamănă cu bazaltele alcaline, cu care deseori se asociaz;?. Var. lipsite de olivină se numesc -> tefrite. (N.A.) bazic, rocă ~ (ă), 1. (petrogr.), despre caracterul unei roci sau al unei topituri naturale cu conținut de SiO₂ între 45 și 52 %. Astfel de produse se caracterizează prin excesul de min. femice (silicați feromagnezieni), feldspați cal- cici și prin culoarea lor închisă (ex. gabbrouri, norite, bazalte, tefrite etc.). Astăzi, termenul este depreciat din cauza confuziilor pe care le poate genera. V. și acid, ultrabazic și interme- diar, 2. (miner.), despre un feldspat plagioclaz bogat în Ca (ex. labrador, bytownit, anortit). (N.Ai) bazin de sedimentare, arie depresionară a scoaței terestre mărginită de supr. mai ridicate, care funcționează sau a funcționat ca dom. de acumulare a materialului sedimentar. B.s. poate fi situat într-o reg. continentală (b. lacustru) sau oceanică (în ariile de șelf sau în cele de fosă), în funcție de origine, b.s. pot fi: 1. intra- cratonice (instalate pe arii continentale consolidate în urma unor vechi orogeneze; cuprind b. de plat.- b. parizian, b. Moscovei - și b. de scufundare, cu subsidență accentuată - ex. b. Rinului); 2. pericratonice (situate la marginea unei zone continentale consolidate, cu formă alungită și cu un caracter mai mult sau mai puțin subsident; cuprind baz. de tip geosinclinal - b. dofinez în Alpii occidentali). (D.G.) bazin hidrologic, aria în care apele subte- rane alimentează un anumit sistem hidrografic. B.h. poate coincide, ca suprafață cu b. hidrografic. (V.Mi) bazin marginal, structură a scoarței terestre, cu crustă de tip oceanic putând atinge 9 km grosime, situată, fie între un arc insular și continent (ex. M. Japoniei), fie între două arcuri insulare (ex. M. Filipinelor). B.m. pot fi active (instabile tectonic, cu flux termic ridicat și cuvertură sedimentară subțire) sau inactive (stabile din p.d.v. tectonic). Sin. mare marginală. (V.M.) bazin prearc, —> zone de subducție. bădenit, determinat ca min. de Poni în 1900, atrbuindu-i-se formula (CONiFe)₃(AsBi)₄; ulte- rior, Petrulian a demonstrat pe baza studiilor calcografice inexistența sa ca fază minerală, b. fiind în realitate o asociație de arseniuri de nichel, cobalt și bismut nativ. (G.Pi) Becke, franjă luminoasă —> relieful mine- ralelor. Bedoulian, subetaj al Apțianului. Printre fosilele caracteristice, amoniții: Deshayesites deshayesi, Ancyloceras matheroni etc. Terme- nul a fost introdus de Toucas în 1888 și provine de la numele loc. La Bedoule - sudul Franței. (V.Mi) beerbachit, var. de gabbrou cu structură hipidiomorf - grăunțoasă, aplitică, alcătuită din plagioclaz bazic, diopsid și magnetit. B. apare sub formă de roci filoniene în vecinătatea unor corpuri gabbroide. Roci cu compoziție asemă- nătoare au fost descrise și în cadrul cornee- nelor. în România, b. se întâlnesc la Ciungani - Căzănești în Mții Apus. (N.A.) beidellit, filosilicat de aluminiu, sodiu ^i calciu din grupul min. argiloase (smectite). în 39 berii România, apare în solurile gleice și la Ocna Mureș. (/V.A). belemnit, cefalopod fosil din subcls. Colcoidca. cu cochilie calcaroasă formată din proostracum, fragmocon și rostrum, acesta din urmă. în general, de formă cilindro-conică; este de obicei singurul întâlnit în stare fosilă. B. propriu-ziși (ord. Belemnitida) cuprind tipuri cu rostrum dezvoltat și fragmocon redus. Jur. și Creț. (D.G.) Belomorian, 1. subdiviziune sup. a Arh. din Scutul Baltic. Este reprezentat mai ales prin gnaise granulitice și amfibolite; 2. ciclul geotectonic desfășurat la sfârșitul Arh. în Scutul Baltic. Structurile tectonice rezultate au constituit lanțul muntos al belomoridelor din jurul M. Albe. ( V.M.) bclugit (e), grup de roci intrusive cu com- poziție intermediară între diorite și gabbrouri și în care feldspatul este un andezin sau labrador. Azi termenul este rar utilizat. (A Gymnospcrme), bine reprezentate în cadrul florei de tip mezofitic. Aparatul vegetativ al B era asemănător -> Cycadalelor, deosebindu-se de acestea prin conurile reproductive cu o alcătuire similară florilor de angiosperme. Trias.-Cret. Sin. Cycadeoidales. (D.G.) bentonic, 1. referitor la zona fundului unui baz. acvatic (lac, mare, ocean), locuită de org. și domeniu 2. org. component al -> bănosului. V. și nectonic, planctonic. (D.G.) bentonit, rocă argiloasă de culoare deschisă (cenușie-verzuie, galbenă), de obicei strati- ficată. constituită din cel puțin 75 % montmo- rillonit și beidelit și caracterizată printr-o mare capacitate de absorție a apei. De regulă, repre- zintă un „depozit”, rezidual provenit prin alterarea halmirolitică sau hidrotermală a unor produse vulcanice cineritice. Se utilizează ca decolorant, pentru curățirea produselor petro- liere sau a uleiurilor vegetale; de asemenea, la prepararea noroiului de foraj. în România, se întâlnește la Orașul Nou, Racșa (Maramureș), Tufari (Mehedinți), Sichevița (Caraș-Severin) și Dobr.S. (N.A) bentos, diviziune ecologică a mediului acvatic, incluzând toate org. ce trăiesc pe fundul unui baz. (lacustru, marin, oceanic). în funcție de poziția față de nivelul substratului, org. din alcătuirea b. sunt grupate în: infaună (org. în general „litofage” care trăiesc în caneluri săpate în interiorul sedimentelor: viermi, unele bivalve) și epifaune (org. ce trăiesc pe supr. substratului cuprinzând marea majoritate a org. din b., dintre care unele sunt fixate prin diferite dispozitive: prelungiri radiculare, crampoane, pedunculi, formând h sesil, iar altele mobile: b. vagii). B. sesil cu- prinde spongierii, coralii, crinoideele, nume- roase alge, iar dintre org. exclusiv fosile: Arheociatidele, Cistoideele, Blastoideele. B. vagii include: numeroși viermi, bivalve, gastropode, crustacee, asteroidee, echinoidee, iar dintre categoriile exclusiv fosile: trilobiții, gigantostraceele, carpoideele. (D.G.) bequerelit, trioxid de uraniu cu trei molecule de apă în alcătuirea sa. Berek, compensator ~ (crist.), lamă de calcit tăiată în unghi drept față de axul optic al cristalului, montată într-un dispozitiv circular și cu posibilitate de rotire după introducerea sa în tubul microscopului (între obiectiv și nicolul analizator). C.B. este utilizat pentru analizarea și determinarea ordinului culorii de bire- fringență la min. anizotrope. V. și compensator. (N.A) berii, min din grupa ciclosilicaților de tipul BesA^S^Ois), cu structură incoloră și cristalizat în s. hexagonal. B. prezintă un habitus columnar sau prismatic, este lipsit de clivaj și are D 7,5-8 și G 2,63. Este un min. transparent și divers colorat, verde intens (denumit smarald), albăstrui (aquamarin), roz (vorobierit), galben (heliodor). Se înâlnește în filoane pegmatitice, apare accesoriu în roci magmatice, în greisene, skame și aluviuni. Var. frumos colorate sunt folosite ca pietre semiprețioase. în România este întâlnit în pegmatitele de la Răzoare (Preluca), de la Armeniș și Teregova (Banat). (XA.) beriliu beriiiu, element al cărui comportament chimic este similar magneziului. Se cunosc doi nucleizi ai beriliului: ⁹Be și¹⁰Be. Abundența Be în roci este: în granițe 2,74 ppm, diabaze 0,623 ppm, bazalte 1,50 ppm, mamo-argile 6,14 ppm. Conținutul mediu în crusta terestră este de cca. 2,5 ppm. Geochimic, Be este concentrat mai ales în min. silicatice. în rocile obișnuite, Be se acumulează în feldspați (85-90% din totalul Be din roci). în timpul procesului de diferențiere magmatică, Be tinde să se concentreze în stadiile târzii, în pegmatite și în rocile pirometasomatice; de asemenea, poate fi prezent în unele filoane hidrotermale de temperatură ridicată, în rocile cristaline și scoarța de alterare, precum și în procesul de sedimentare. Be urmează drumul aluminiului, înglobându-se în dep. argiloase, în bauxite sau în sedimentele oceanice. Be este concentrat de unele plante, dar rolul său biologic nu este încă elucidat. {G.P.) bermă, denivelare aproape plană a plajei emerse situată spre mare; creasta ei marchează schimbarea unghiului de pantă a plajei dezvoltate spre mare și aflată sub influența valurilor. (N.A.) Berriasian, primul etaj al Creț, din Tethys, echivalent în parte Ryazanianului din din dom. boreal. Stratotipul lângă loc. Berrias (Ardeche, sud-estul Franței) a fost propus de Coquand (1876). ( KM) berthierit, FeSb₂S₄. în România este prezent în mineralizațiile hidrotermale neogene de la Herja (Baia Mare). {G.P.) berzciianit, Cu₂Se care alături de Cu (61,6 %) și seleniu (38,4 %) mai poate conține fier și titan. {G.P.) betâfit, oxid de Nb, Ta, U și Ci, în care apar și elemente minore Pb, Th, Fe²⁺, Sn, Tr; puternic radioactiv. Var.: samiresit, betafit cu plumb și Ti. {G.P.) Biarritzian, subetaj cu valoare locală al Eoc. med. (Lutețian), dezvoltat în facies calcaros. Stratotipul lângă loc. Biarritz, din aord-vestul Mții Pirinei (Hottinger și Schaub, 1960). (V.M.) biax (crist.), despre un cristal care conține două direcții de monorefringență, numite și axe optice sau binormale; în această categorie intră toate min. cristalizate în sistemele rombic, monoclinic și triclinic. Caracterul b. al unui 40 cristal transparent se determină în lumină convergentă cu ajutorul figurii de interferență.; V. și uniax. {N.A.) Bider, fază glaciară de mică intensitate care- inaugurează gîaciațiunile pleistocene, desfă- șurate la sfârșitul Plioc. Numele provine de la un afluent al Dunării în cursul său superior.! (KM) | bilanț geochimic, exprimă relația ce s-a ț stabilit, de-a lungul timpului geologic, între 1 elementele solubilizate din rocile ariilor continentale și ale celor transferate în apa mării j sau reținute de sedimentele argiloase. {G.P.) ! biliminar, limiar -> geosinclinal. = biloculin, test al foraminiferelor, constituit din două loje (camere): un proloculum, urmat de o lojă tubulară, înrulată planspiral {Ammodiscus) sau neregulat {Glomospirâ). V. și pluriloculip uni locul in. {D. G.) bindstone (engl.), corespondent petrografic al calcarelor bioconstruite de alge coloniale, cu structură stratificată de încrustație. (TVA) bioacumulat, referitor la un sediment, format preponderent din părți întregi sau fragmente scheletice (testuri, cochilii, carapace) acumulate după moartea org.; ex. calcar b. cu foraminifere, cu moluște etc. V. și bioconstruit. (D.G) biocenoză, comunitate de specii (plante și animale) act. în cadrul aceluiași biotop. Speciile b. se află într-un echilibru dinamic; totodată structurile organice ale b. tind spre realizarea unui echilibru cu factorii abiotici ai mediului de viață, echilibru care se realizează în procesul de adaptare. {D.G.) bioclast, fragment de dimensiuni centime- trice sau subcentimetrice, rezultat din triturarea naturală a părților scheletice ale unui org. încorporat în masa unui sediment sau component al rocilor sedimentare, frecvent în cadrul rocilor organogene bioacumulate. {D.G.) bioconstruit, referitor la un sediment sau o rocă rezultate prin activitatea fiziologică a unor org. coloniale: alge, corali, viermi tubicoli, briozoare, ce au generat singure sau în asociație calcare b. (ex. calcare recifale). Sin. biolitit. V. și bioacumulat. (D.G.) biocron, în definiția originală (Williams, 1901): intervalul existenței unei asociații faunistice sau floristice. Uneori b. este folosit ca sin. al biozonei de extensiune (—> biozona). 41 biostratigrafie Pentru evitarea confuziilor se recomandă utilizarea termenului în sensul definiției originale. (D.G.) biofacies, componenet al faciesului sedimen- tar, reprezentat prin totalitatea caracterelor paleontologice ale unui strat sau ale unei succesiuni de strate prin care acestea pot fi individualizate față de stratele adiacente V. și litofacies (D.G.) biofile, despre elemente tipice, definite astfel în clasificarea geochimică a elementelor biosferei (H, C, N, O, P), alături de care pot apare Na, Mg, Si, S, CI, K, Ca, Fe, Mn, Cu, I; ele fac parte din alte grupe din clasificarea geochimică a elementelor. V. și siderofile, calcofile, li toii le, atniofile. (G.P.) biogen, organogen. biogeochimie, termen introdus de Vernadski pentru acea parte a geochimiei care are drept scop studiul relației dintre organisme și formarea min. Mai târziu, Hutchison (1954), Baas, Becking și Vinogradov consideră că obiectul biochimiei este studiul chimic al interacțiunii dintre biosferă, pe de o parte, și atmosferă, litosferă și hidrosferă, pe de altă parte. Extremele sale interferează cu ecologia, pedologia sau oceanografia. în ultimele decade, investigațiile b. vizează meteoriții și probele recoltate de expedițiile spațiale în vederea determinării eventualelor urme de viață în afara spațiului terestru. (G.P.) bioglife, stucturi de bioturbație superficiale realizate de org. animale bentonice (viermi, moluște, crustacee etc.) în timpul activității lor biotice. Astfel, se disting urme de târâre cu aspect liniar, sinusoidal sau neregulat, urme de pași ■—> chirotherium, urme de hrănire cu aspect spiralat, urme de odihnă și îngropare ce redau aspecte discrete ale morfologiei ventrale a org. B. se conservă ca forme concave și convexe atât pe fața sup. a stratului ca epirelief, cât și pe fața inf. ca hiporelief. B. sunt caracteristice dep. sedimentare de apă puțin adâncă (lacustre, litorale, neritice) și mai rar de apă adâncă (batiale). Studiul b. face face obiectul -» tehnologiei. V. și biotu'rbație. (D.G.) bioherm, tip de recif în formă de dom, cu stratificație discretă, dezvoltat vertical, cu mică extindere laterală, construit de org. sesile (corali, stromatoporide, alge calcaroase, lameli- branchiate pachiodonte, briozoare). B. trec, deseori, lateral la calcare organogene bioacumulate, stratiforme, sau calcarenite. V. și biostrom. (D. G.) biometrie, metodă de analiză statistică a variabilității unei sp. sau a unei categorii infraspecifice, bazată pe caracterele metrice (dimensionale) ale indivizilor. Analiza bio- metrică poate urmări un singur caracter (analiză univariabilă, de ex. înălțimea unei cochilii), două caractere (analiză bivariabilă, de ex. înălțimea și lățimea unei cochilii) sau mai multe caractere (analiză multi variabilă, de ex. înălțimea, lărgimea și grosimea unei cochilii). Datele oferite de b. permit suplimentarea diagnozei calitative a unei sp., delimitând limitele de variație plastică ale acesteia. Analizele biometrice sunt deosebit de utile în cercetarea sp. paleontologice (-> morfospecie), permițând delimitarea unor sp. înrudite, suprapuse ca areal de viață, sesizarea unor diferențe ale ratei de creștere relativă a două caractere morfologice (creștere alometrică alometrie). (D.G.) biomicrit, tip petrografic-textural al calca- relor organogene, caracterizat prin prezența într-o cantitate importantă a fragmentelor organice (în general între 20 - 40 %), încor- porate într-o matrice carbonatică microcris- talină (micritică). (D. G.) bioorizont (strat), plan imaginar care unește supr. izocrone ce delimitează o —> biozonă sau o subdiviziune a acesteia (-> zonală). Un b. marchează un moment cu semnificație bio- stratigrafică (ex. apariția sau dispariția unui taxon, începutul și sfârșitul perioadei de maximă dezvoltare a unui taxon). (D.G.) biosparit, tip petrografic-textural al calca- relor organogene, caracterizat prin prezența într-o cantitate semnificativă (în general între 20 - 40 %) a fragmentelor organice, prinse într-o matrice carbonatică formată din cristale largi (sparit). (D.G.) biostratigrafie parte a stratigrafiei care urmărește gruparea stratelor sedimentare în unități biostratigrafice, pe baza conținutului paleontologic al acestora și apoi corelarea (bio) stratigrafică a lor. Datele b. condiționează realizarea sintezei cronostratigrafice oferind totodată informațiile primare pentru interpre- tarea evoluției org. în decursul timpului geologic. (D.G.) biostrom 42 biostrom, calcar organogen stratiform, cu dezvoltare orizontală, construit de unele org. bentonice sesile (briozoare, crinoidee), crescute și conservate „in situ” sau format prin acu- mularea în jurul recifilor verticali (—> bioherni) a scheletelor unor org. calcaroase (corali, la- melibranchiate, gastropode, echinide). (D.G.) biotop, mediu biotic sau habitat populat de o anumită —> biocenoză. B. este caracterizat printr-o serie de parametri ecologici: relief, adâncime, luminozitate, salinitate, temperatură, presiune. (D.G.) bioturbație, structuri de ~ (sedim.), pro- cese prin care org. animale prelucrează și modifică substratul lor natural generând noi structuri sedimentare. După mediul și locul de conservare a activităților biotice, se disting structuri de b. superficiale (-> bioglife) și structuri profunde, cu dezvoltare verticală, vizibile pe supr. secțiunii transversale a stratelor cu b. Structurile de b. sunt realizate de org. litorale, neritice și batiale, iar poziția în strat și dimensiunile lor sunt utilizate pentru reconstituirea mediilor de sedimentare. (TVA) biozonâ, unitate fundamentală în stratigrafie, pe care se întemeiază geocronologia relativă a dep. sedimentare. O b. corespunde unui strat sau unui pachet de strate cu un conținut paleontologic distinctiv (—> fosile caracte- ristice). Limitele b. în sensul dat de fondatorul conceptului modern de b., Oppel, sunt date de prima și respectiv ultima apariție a taxonilor caracteristici. B. are o extensiune limitată geografic, corespunzătoare arealului limitat de viață al oricărei sp. în practica biostratigrafică sunt utilizate mai multe tipuri de b.: 1) b. de asociere (sin. cenozonă, assemblage zone), definită prin pachetul de strate caracterizat printr-un anumit ansamblu de fosile, considerat în totalitate sau selectiv (ex. doar taxonii din flora sau doar cei din fauna fosilă a stratelor respective); 2) b. de extensiune (sin. acrozonă, range zone), reprezentată prin intervalul stra- tigrafie (vertical) și geografic (orizontal) al existenței unei singure sp. sau a mai multora (= b. de extensine concomitentă, concurrent range zone); 3) b. de apogeu (sin. acme zone, peak zone), reprezentată prin stratele cores- punzătoare dezvoltării maxime a unui anumit taxon caracteristic; 4) b. de interval, repre- zentată prin intervalul dintre două nivele biostratigrafice, caracterizate prin apariția sau dispariția unor taxoni (o b. de interval poate fi lipsită de fosile, putând fi însă definită în funcție de b. între care este intercalată). (D.G?) bipiramidă (crist.), formă cristalografică închisă, constituită din două piramide alipite simetric prin bazele lor; tipuri: b. rombică, b. trigonală, b. tetragonală. (TVA) birdseye (engL), -> ochi de pasăre. bireflexie (crist. op.), variație a reflectivității min. cu direcția, datorită caracterului anizotrop al valorii indicelui de refracție și coeficientului de absorție. Se manifestă la microscop mai ales la unele min. opace, când sunt studiate în lumină reflectată, prin variația nuanței culorii (variația culorii albastre a covelinei la rotirea platinei microscopului sau variația culorii în tonalități de la vișiniu la alb-cenușiu în cazul molibdenitului sau grafitului etc.). (G.P?) birefringență, fenomen optic al dublei refracții pe care-1 poate avea un min. anizotrop (sau o substanță cristalizată). B. depinde de diferența de viteză a celor două raze (Ng, Nₚ) produsă prin dubla refracție și de grosimea (e) secțiunii executate prin acel corp. Ea se exprimă matematic prin relația R=e(Ng-Nₚ) și se materializează prin diverse ordine de culoare (I, II, III, V - culori de b.). (TVA) birnessit, oxid de mangan, constituent frecvent al -> nodalilor manganiferi. (N.A.) bischofit, MgCl₂H₂O. Min. foarte solubil din seria compușilor delicvescenți. B. încheie seria de precipitare a min. evaporitice. (TVA) bisfenoid, formă cristalografică închisă, constituită din două perechi de fețe triunghiu- lare paralele între ele (b. rombic) sau din patru fețe, triunghiuri isoscele simetrice în raport cu un ax cristalografie de gradul patru (b. pătratic). Sin. tetraedru. (N.A?) bismit, Bi₂O₃, cristalizat monoclinic. în România, a fost identificat în zona de oxidație a mineralizațiilor pirometasomatice de la Oravița, Ciclova, Băița Bihorului, precum și a mineralizațiilor neogene de la Zlatna. (G.P.). bismut (element și geochimia ~), în natură se întâlnește doar izotopul ²⁰⁹Bi (100 %); câțiva alți izotopi apar doar ca produși de dezagregare în lanțul uraniului sau thoriului. în natură, se găsește fie sub formă nativă, fie ca -» bismutină, care este cel mai important min. 43 blendă sursă de bismut. Bi este , un element distinct calcofil, posedând însă și unele caracteristici litofile. Conținuturile de Bi în roci și min. formate în stadiile primare de evoluție a unei magme sunt foarte scăzute, dar cresc consi- derabil în diferențiatele târzii. Bi tinde să se concentreze în magmele granitice și în pegmatitele granitice. Se cunosc mai puține date despre comportarea Bi în scoarța de alterare. In formațiuni sedimentare, este mai abundent în minereurile de fier. în crustă, în general, abundența sa este în jur de 0,2 ppm. Acumulările economice de Bi sunt sub formă de sulfuri primare sau ca produse secundare formate pe seama acestora. Min. sursă sunt Bi nativ, bismutina și ocrul de Bi. Puține zăcăminte sunt exploatate numai pentru Bi; cel mai adesea, el este subprodus al con- centrațiilor de plumb sau derivat al mine- reurilor de Sn, Cu și Ag. în România, se acumulează la Băița Bihor, Oravița și Bădeni (Leaota). {G.P.) bismut nativ, fază minerală care, în România apare în mineralizați! de cobalt diseminate în ș. crist. (Bădeni-Dâmbovița), în filoane asociate magmatismului paleozoic (Lipova), în skarne sau filoane din provincia banatitică (Oravița, Dognecea, Ocna de Fier, Băița Bihor) sau în filoane neogene (Stănija, Zlatna). {G.P.) bismutina, Bi₂S₃; în România apare, ca și stibina, în mineralizații asociate crist. în mod cu totul excepțional, la Crucea (C. Orient.) și Bahna (Pod. Mehedinți); frecvent apare însă în zăcămintele pirometasomatice-hidrotermale (Oravița, Ciclova etc.) și uneori în filoane hidrotermale asociate vulcanismului neogen (Hondol, Zlatna). {G.P.) bitumen, compus natural format dintr-un ames- tec de hidrocarburi cu grade diferite de viscozitate. B. este un produs care rezultă prin transformarea materiei organice și stă la originea formării petrolului și gazelor naturale. După modul de zăcământ, se disting b. fixe (polibitumene); șist, bituminoase (disodile, menilite) și b. libere (anabitumene), lichide (țiței), gazoase (gaze naturale) și solide (parafine naturale, ozocherită, asfalt). B. în stare fluidă umplu porii rocilor în care se găsesc (nisipuri, gresii), se acumulează în goluri (calcare cavernoase) sau de-a lungul unor sisteme de fisuri. (NA) bituminizare, proces de transformare a substanței organice din sedimente și roci, care conduce la îmbogățirea relativă în carbon și hidrogen și creează, astfel, condițiile necesare formării -> bitumenelor. {N.A.) Bivalvia, Lamellibranchiata. bivium, grupare formată din zone ambula- crare (-» Echinoidea), situată poster, pe partea sup. a tecii unora dintre echinoideele exociclice (ex. Collyrites), opus triviumului. {D.G.) black-band (engl.), rocă sedimentară bogată în siderit, intercalată de regulă în argile, argile cărbunoase și calcare; uneori, carbonații de fier pot îmbrăca aspecte concreționare, sferice sau elipsoidale (sferosiderite); în secvențele în care se găsesc, reflectă un paleomediu de defftn tre ușor reducător; se poate exploata ca minereu de fier când depășește 30-50 din rocă. în România, sunt de semnalat nivelele de b.b. în șist, bituminoase de la Anina (Banat), de vârstă Jur. sup. (NA) blasteză, proces de recrisțalizare a min. în timpul metamorfismului; în fapt, este vorba de creșterea preferențială a min. formate în procese ant. (magmatism, sedimentogeneză); h duce la aglomerarea locală a mai multor gra- nule și la orientarea lor sub acțiunea factorilor Pși T. V. șiporfiroblast. {G.P.) Blastoidea, cls. a echinodermelor în care sunt cuprinse forme fixate, paleozoice. Scheletul (teca) are formă de cupă, fixată printr-un scurt peduncul. Teca este formată din 13 plăci dispuse în trei cicluri: ciclul plăcilor bazale, ciclul plăcilor radiale, în deschiderea cărora sunt plasate „zonele ambulacrare”, și ciclul plăcilor deltoidale, primul ciclu format din trei plăci, celelalte două din câte cinci plăci. Blastoideele sunt caracteristice mărilor calde epicontinentale. {D.G.) blendă, ZnS, în care, sub formă de amestecuri izomorfe, mai apar: Fe, Ge, Pb, Cd, In, Mn, Ga, Ni, Hg. în România, apare în zăcămintele polimetalice asociate ș. crist. carpatice (Baia Borșa, Fundu Moldovei, Leșul Ursului, Bălan etc.), în filoane hidrotermale mezozoice (Gemenea, Ostra, Jolotca), în zăcăminte pirometasomatice asociate magma- tismului banatitic (Moldova Nouă, Șasea, Dognecea, Ocna de Fier etc.),în zăcăminte hidrotermale asociate vulcanismului neogen (Ilba, Băița, Baia Sprie, Cavnic etc.). {G.P.) block-lava 44 block-lava, curgere de lavă foarte vâscoasă la care fragmentarea crustei prin răcire avansează mult în adâncime și conduce la separarea de „blocuri” paralelipipedice, cu supr. netede. După acoperirea cu alte produse vulcanice, b. se pretează la confuzii cu piroclastitele grosiere (brecii sau aglome- rate). V. și aa. Sin. lavă în blocuri. {N.A.) bocea, termen prin care se denumesc cratere sau conuri adventive de dimensiuni mici, situate pe flancurile, la baza sau în vârful aparatului vulcanic central. Sub acest nume sunt cunoscute micile conuri din interiorul craterului principal al vulcanului Stromboli. Sin. vent. (engl.). {N.A.) boehmit, Al O.OH. în România, a fost semnalat în compoziția bauxitelor din Mții Apus. (Pădurea Craiului). {G.P.) bog (engl.),dep. spongios, pământos, bogat în substanțe vegetale în curs de descompunere, acumulat într-o zonă mlăștinoasă. B. este mate- rialul care se află la originea turbei. {N.AÎ) boghead, var. de cărbune de origine algală, compact, brun până la negru, cu spărtură concoidală și -lipsit de stratificație. Alături de alge microscopice, conține spori, cuticule și polen, înglobate într-o masă amorfa, bitu- minoasă (ex. torbanit-un b. din Scoția) și canei coal. {N.A.) bolboroase, —> vulcani noroioși. bolovănîș, termen textural care definește o acumulare de fragmente litice grosiere cu dimensiuni mari (diametrul 50-200 mm), de regulă bine rulate. B. intră în constituția dep. torențiale, a celor fluviatile (în cursul sup. și cel mijlociu al râurilor) și a celor litorale (în zonele cu faleze). {N.A.) bombă vulcanică, produs al unui vulcan cu activitate explozivă rezultat prin consolidarea în aer a fragmentelor de lavă ejectate, cu diametrul mai mare de 10 cm. B.v. generate în urma mișcării giratorii a porțiunilor de lavă fluidă capătă aspect fusiform și o structură veziculară; b.v. de dimensiuni mai mari, incomplet solidificate în aer, în cădere își sparg crusta și capătă aspecte caracteristice de „coajă de pâine”. Prin acumu- larea lor, se formează dep. de b.v. care, conso- lidate împreună cu o matrice de cenușă, formează aglomeratele vulcanice. {NAÎ) bonanza, despre porțiunea îmbogățită a unui minereu sau despre o mină rentabilă în cadrul unei explorări miniere; termenul, de prove- niență spaniolă, are o utilizare locală. Sin. coloană mineralizată și borasca. {N.A.) bone bed (engl.), —> brecie{de oase). boninite, roci andezitice și bazaltice bogate în Mg, Cr, Ni, specifice reg. de arc frontal și prearc din vecinătatea zonelor de subducție și, mai rar, din zonele cratonice. (TVA) bor (element și geochimia ~), descoperit în 1808 independent de Sir Humphry Davy, Gay- Lussac și Thenard. Abundența izotopică: 81,02 %. în compușii chimici, B este totdea- una trivalent, dar are proprietăți similare siliciului și carbonului încât poate fi considerat biofil și litofil. Este important biochimic deoarece el poate înlocui carbonul în grăsimi și zaharuri, este în mod obișnuit concentrat în apele de zăcământ, cărbuni și în resturile de plante și animale. B formează puține min.; unele intră în clasa silicaților (danburit, datolit, axinit, turmalină, dumortierit), altele în evaporite (colemanit, borax, kernit, ulexit). în procesele magmatice, B este încorporat numai într-o măsură limitată în rețeaua silicaților. Se îmbogățește în fluidele reziduale. Apa de mare conține 4,6 ppm; în procesul sedimentar, B se concentrează în min. autigene, precum și în rețeaua min. argiloase, înlocuind siliciul, mai ales în illit, 400-600 ppm și glauconit. Borații de importanță economică sunt: boraxul, kernitul, colemanitul și ulexitul. {G.P.) boracit, borat de magneziu cu clor. borasca, despre porțiunea săracă a unui corp de minereu sau cea neproductivă a unei mine; termenul, de proveniență spaniolă (= în extin- dere), are utilizare locală. V. și bonanza. {N.A.) borați (pl.), cls. de min. care reunește săruri ale acizilor boric, metaboric și poliboric. Min. cele mai stabile cuprind cationi trivalenți cu ițază mică: Al³⁺ (jermejevit), Fe³⁺ (ludwigit); prezența cationilor cu r^ză mare-Ca²⁺ (cole- manit), Na⁺ (borax)-determină compuși hidra- tați. Clasa b. cuprinde min. puțin răspândite, cu afinitate peiUru F, CI (boracit). în ciclul exogen, se formează prin precipitare din soluții saline bogate în bor și halogenuri, iar în ciclul endogen, se depun din goluții pegmatitice și hidrotermale. (7V.A) . borax, borat de sodiu hldratat. borings (engl.), —> perforații în roci. N. și bioglife, bioturbații. {N.A.) 45 brachidium bornit, amestec de Cu₃FeS₃ și Cu₉FeS₆. în România, apare mai rar în zăcăminte de sulfuri din ș. crist. (Crucea, Bălan, Altân Tepe etc.), foarte rar în legătură cu magmatismul hercinic (Palvișevița) și uneori în minerali- zării asociate ofîolitelor mezozoice (Căzănești). Frecvent, apare în zăcăminte pirometaso- matice (Moldova Nouă, Șasea Montană etc.) și în zăcăminte hidrotermale legate de erupti- vul neogen (Baia Sprie, Deva, Stănija etc.). (G.P.) boroianit (înv.), termen prin care se defineau sienitele nefelitice cu melanit (Hore și Teall, 1892). B. conțin ortoclaz și nefelin în agregate asemănătoare cu fenocristalele de leucit, melanit și cantități subordonate de biotit și piroxeni. (A aplit. botrioidal (miner.), despre forma unui agregat mineral, asemănătoare cu cea a unui ciorchine de strugure. Structura b. caracte- rizează dep. colomorfe (de hematit, apatit, opal etc.), rezultate prin consolidarea unor geluri sau agregate cristaline fibros-radiare a căror supr. ext. este sferică (aragonit, dahlit etc.); pentru astfel de structuri se mai utilizează termenii colomorf. reniform. (N.A.) Bougcr, anomalia ~, anomalie. boulangerit, PbSb₂SI₀, s. monoclinic. A fost semnalat în mineralizațiile neogene de la Gura Băii (Baja Borșa). (G.P.) Bouma, ciclu ~, secvență succesiune turbiditică completă, care atunci când este păstrată integral, se caracterizează prin 5 unități faciale (din bază către partea superioară): I). u. cu granoclasare; 2). u. inf. cu laminație para- lelă; 3). u. cu laminație convolută; 4). u. sup. cu laminație paralelă; 5). u. pelitică. C.B. este caracteristic sedimentelor detritice de mare adâncă, iar secvențele sale au o distribuție simetrică în jurul sursei și, progresiv, din ce în ce mai extinsă. C.B. se recunosc și în formațiuni de -> fliș. (N.A.) boundstone (engL), termen propus de Dunham (1962) pentru a defini rocile sedimentare carbonatice alcătuite din schelete de organisme coloniale și bioclaste sudate depozițional, adesea în poziție de creștere. Rocile de tip b. intră în alcătuirea unui -> bioherm sau -> biostrom, în prezent utilizat frecvent în geologia petrolului. (N.A.) bournonit, PbCuSbS₃, s. rombic; conține, de regulă, elemente minore: Ag, Fe, Zn, Mn și Ni. In România, se întâlnește în zăcămintele de sulfuri din ș. crist. ale C. Orient. (Baia Borșa, Crucea) și mai ales în zăcămintele neogene din zona Baia Mare și din Mtii Apus. {G.P) Bovidae, fam. a mamiferelor paricopitate (ord. Artiodactyla) în care sunt cuprinse rumegătoare cu talie mijlocie și mare, larg răspândite în Neog. în Eurasia, America de N. și Africa. B. prezintă coame permanente la ambele sexe formate din teci cornoase, goale în interior, susținute de protuberanțe ale oaselor frontale. Molari de tip selenodont, având coroana relativ înaltă (tip hipsodont). în România B. au fost semnalate în Meoțian (Gazella deperdita), în PI ioc. sup. (Parabos) și în special în Pleist. (Leptobos, Bos, Bison). (D.G.) Bowen, seria de reacție a lui ~, serie de min. ordonate într-o succesiune corespunză- toare ordinii de cristalizare din magmă pe care a sugerat-o Bowen. După acesta, în diferen- țierea topiturilor naturale, se pot separa: o serie care grupează min. formate printr-un proces de reacție continuă între cristale și lichid: anortit- bytownit-labrador-andezin-oligoclaz-albit și o altă serie de reacție discontinuă prin care un min. format timpuriu reacționează cu topitura pentru a genera un min. nou, de compoziție apropiată; în această serie, olivina este urmată de piroxeni, amfiboli, biotit, ortoclaz, muscovit și cuarț. (AM.) Bohm, plane sau lamele ~, plane de incluziuni în cristale deformate de cuarț, orientate subparalel la secțiunea bazală (001). {N.A) brachidium, dispozitiv de susținere a coroa- nei de tentacule din jurul gurii brachidpodelor (^ Brachiopoda). în funcție de structura sa, se disting: b. simplu (format din două plăcuțe brahiofore sau din două apofize calcaroase- Brachiopoda 46 cr^e-prinse de partea int. a valvei brachiale); b. sub forma unei lamele calcaroase, dreaptă sau răsucită, unind prelungirile crurelor (b. campilopegmat); b. sub forma a două lame calcaroase, spiralate conic (b. helicopegmat), conurile având file bazale (tip spiriferid), fie vârfurile (tip atrypid) orientate spre centrul valvei. (D.G.) Brachiopoda, fii. al nevertebratelor în care sunt cuprinse animale de talie mică (de obicei sub 6 cm) marine, solitare, bentonice, cu cochilie bivalvă, fixate temporar sau permanent de _ substrat, fie printr-un organ musculos (peduncul), fie prin spini sau direct printr-una din valve. Cochilie inechivalvă; de regulă, valva ventrală (pedunculară), cu umbone mai proeminent, este mai dezvoltată decât valva dorsală (brachială). Cele două valve sunt simetrice față de un plan care unește vârful umbonelui cu mijlocul părții frontale a cochiliei. Cochilia este comoasă-fosfatică la tipurile primitive și calcaro-fosfatică sau calcaroasă la cele evoluate. Valvele sunt netede, cu fine striuri concentrice de creștere sau ornamentate prin lamele concentrice, creste radiare. spini. Stratele interne ale cochiliei pot fi străbătute de canale (cochilii pedunculare), alteori canalele lipsesc (cochilii impunctate). B. primitive au valve unite simplu prin mușchi, alcătuind cls. Inarticulata, cele evoluate având în plus o „țâțână” formată din proeminențe (dinți) și fosete, formând cls. Articulata. Coroana de tentacule din jurul gurii este susți- nută de un dispozitiv specific —> brachidium. De regulă, pedunculul iese printr-un orificiu (^ deltirium), care poate fi obturat parțial prin plăcuțe (—> deltidium). B. sunt cunoscute începând cu Prot. sup. în Paleoz., au fost foarte răspândite în ariile de șelf ale tuturor baz. oceanice, lăsând numeroase fosile cu impor- tanță biostratigrafică. în Mezoz. și mai ales în Cenoz., nr. lor descrește foarte mult. (D.G} brahianticlinal, anticlinal scurt, raportul între lungime și lățime variind între 2:1 și 5:1. Ant. brahisinclinal. (V.M.) brahiolâ, dispozitiv de prindere a hranei la unele echinoderme (Cystoidea, Blastoidea), sub forma unor apendici externi alcătuiți din plăcuțe calcaroase, străbătute de șanțuri ce se deschid în canalurile nutritive din jurul gurii. (D.G.) brahisinclinal, sinclinal scurt, cu contur elipsoidal în plan orizontal. Raportul între lungime și lățime variază între 2:1 și 5:1. Ant. brahianticlinal. (V.M} braunit, soluție solidă între oxidul de mangan și silicatul de mangan. (G.P.) Bravais, rețelele ~, celulele sau paraleli- pipedele elementare ale structurii reticulare a cristalelor care stau la baza grupării lor în -> clase de simetrie. Se cunosc 14 modele elementare de structuri reticulare grupate în cinci tipuri de r.B.: r. primitivă (triclinică, monoclinică, rombică, pătratică, hexagonală, cubică); r. centrată intern (rombică, pătratică, cubică); r. cu toate fețele centrate (rombică, cubică); r. romboedrică; r. cu bazele centrate (monoclinică și rombică). (A mecanoglife gene- rate de obiecte transportate de un curent, care au atins fundul baz. formând depr. și riduri. Sin. urmă cu rid frontal. {N.A} brushit, fosfat acid de calciu hidratat. în România, asociat dep. de fosfați din peștera Cioclovina. {N.A.) Bryophita, diviziune a regnului vegetal, în care sunt cuprinși mușchi, plante scunde, permanent verzi, cu organizare a aparatului vegetativ sup. talofitelor, dar inf cormofi- telor. B. sunt foarte rar menționate în stare fosilă, originea lor datând probabil din Ordov. {D.G.) Bryozoa, fii. al nevertebratelor în care sunt cuprinse org. acvatice (majoritatea marine), fixate, coloniale, de dimensiuni reduse. Colo- niile sunt constituite din indivizi (zooizi) diferențiați morfo-fiziologic (polimorf colo- nial). Zooizii au schelet calcaros sau chitinos individual (zoecii), întreg scheletul coloniei formând zoariumul. Prin deschiderea (apertura) zoeciei iese la ext. coroana de tentacule a cărei bază este susținută de un dispozitiv inelar sau semilunar (lofofor) în centrul căruia se află orificiul bucal. B. cuprinde două diviziuni: Entoprocta (cu orificiul anal deschis în int. lofoforului), care include numai tipuri de apă dulce, lipsite de schelet, și Ectoprocta (cu orificiul anal deschis în ext. față de lofofor), în care sunt incluse toate briozoarele fosile, cu zoarium dezvoltat. Briozoarele au generat singure sau în asociație cu alte org. coloniale (alge, corali) calcare recifale, reprezentând totodată un component bioclastic important al unor roci organogene de tip bioacumulat. Ordov.-Act. {D.G} Bubnoff, unitate Bubnoff, unitate unitate standard pentru aprecierea ratei de acumulare a sedimentelor, egală cu lmm/1 000 ani (sau i micron/an sau Im/lma). Termenul a fost propus de Fischer (1969). (N.A.) budinaj, proces de fragmentare prin întin- dere a unui strat competent (mai puțin ductil), situat între două strate incompetente (ductile), datorită presiunilor tectonice. Fragmentele re- zultate, cunoscute drept budine, prezintă forme elipsoidale, alungite paralel cu direcția axelor de cutare. în spațiul dintre budine este îngră- mădit și strivit materialul plastic (incompetent), însoțit adesea de cristale de calcit (ex. budine de calcare în marne deformate). (V.M.) budinâ, —> budinaj. Bugiovian, denumire introdusă de Laskarev (1897) pentru intervalul cronostratigrafic intermediar între dep. cu faună marină ale Mioc. med. (Tortonian) și cele cu faună sal- mastră ale Sarmațianului din Plat. Volhinică (Paratehysul Oriental). Atunci când acest interval este recunoscut, este separat fie ca etaj 48 distinct, fie ca subetaj al Sarmațianului inf. anterior Volhinianului. (D.G.) bunodont, tip de dentiție a mamiferelor, caracterizată prin molari ce au pe supr. coroa- nei tuberculi rotunjiți, colinari. Este comun ma- miferelor omnivore: suioe, maimuțe, om, precum și tipurilor primitive, fosile, din ord. Peryssodactyla și Artiodaciyla. V. și lofodont, secodont, selenodont. (D.G.) Buntsandstein, diviziune inf. a Trias. în facies mixt (germanic), reprezentată prin gresii vărgate de origine continentală, cu intercalați! marine la partea sup. Corespunde Trias. inf. (Werfenian) din dom. alpin. (V.M.) Burdigaiian, etaj al Mioc. inf. în facies marin. Numele propus de Deperet (1892) derivă de la denumirea lat. a orașului Bordeaux din Aquitania (Burdigala). (V.M.) Byerly, -> discontinuitate. bytownit, termen al seriei izomorfe a feldspa- ților plagioclazi, caracterizați printr-un conținut de anortit cuprins între 70-90 %; b. este întâlnit în bazalte, gabbrouri și anortozite. (AM.) c -» axe cristalografice. cadmiu, Cd. In stare naturală se cunosc 8 izotopi stabili: ¹⁰⁶Cd, ¹⁰⁸Cd, "°Cd, ,ⁿCd, ¹¹²Cd, "³Cd, ll⁴Cd, "⁶Cd; izotopii l⁰⁶Cd și ¹¹³Cd sunt radioactivi; în crusta terestră variază între 0,5 și 0,01 ppm. Este calcofil, fiind strâns asociat cu zincul, raportul Zn:Cd variind între 500:1 și 900:1; întâlnit ca element izomorf în sulfuri, dintre care blendă este cea mai importantă; concentrația Cd în blendă ajunge până la 5%. Cd se acumulează mai ales în min. feromagneziene, motiv pentru care concentrația sa în rocile bazaltice este mai ridicată decât în cele acide. în procesele postmagmatice de temperatură ridicată (ex. pegmatitele), Cd nu se concentrează, pe când în cele de temperatură joasă (ex. hidrotermale), el se acumulează în cea mai mare parte în asociații dominate de prezența sulfurilor. în procesele exogene, Cd urmează zincului. (G.P) cadastru minier, (cf. LM), document de specialitate reprezentând ansamblul lucrărilor specifice, de evidență tehnică, economică, juridică și alte informații privind perimetrul instituit. (N.A.) cadonian, —> assyntic. Cainozoic, Cenozoic. Calabrian, primul etaj al Cuat. în facies marin din domeniul mediteranean. Caracterele sale paleont. și litol. relevă o scădere a paleo- temperaturii apelor, (fauna cu Cyprina islan- dica în Mediterana). Stratotipul în reg. Calabria din sudul Italiei. (V.M.) Calamariaceae, fam. a cryptogamelor vas- culare (cls. Sphenopsidâ), care cuprinde plante arborescente cu tulpini columnare înalte până la 30 m și diametrul până la 1 m, cu aspect articulat, format din noduri și intemoduri. De la noduri se desprind mănunchiuri de frunze uninerve (-^ Annulariâ). Tulpina prezintă un canal medular, gol în interior, cu marginea striată de impresiunile fasciculelor lemnoase. Rizomi subterani articulați. Carb.-Perm. C. sunt componente importante ale florei paleofitice, pe seama cărora s-au format zăcămintele de huilă. în România: Asterocalamitesxn Carb. inf. din Dobr. N., Calamnites cisti, C.communis etc. în Carb. sup. din Banat. (D.G) calamină,—> hemimorfit. caiaverit, AuTe₂, s. monoclinic. Min. extrem de rar; semnalat în România la Săcărâmb și Stănija, Mții Apus. (G.P) caic-alcalic, calcoalcalin(â), despre un grup de roci sau o topitură magmatică caracterizată printr-un indice alcali-calcic cuprins între 51 și 56; în cadrul rocilor c. sunt cuprinse: granițele, granodioriteie, dioritele, gabbrourile și cores- pondentele lor de supr. care de obicei se aso- ciază într-o provincie petrologică c. Magmele c. sunt saturate și suprasaturate în SiO₂ și prezintă o tendință de scădere în Fe pe măsura creșterii conținutului în SiO₂ (a diferențierii lor); ele își au originea în litosferă. (ACA) calcar, rocă sedimentară poligenetică, alcă- tuită preponderent din calcit și/sau aragonit. După modul de formare se disting: 1. c. de precipitație din domeniul marin care cuprind roci omogene fin granulare (-> micrite) și c. alochemice, formate din corpusculi carbonatici (-> intraclaste, -> pelete, -» oolite), cimentate prin micrit sau sparit; c. de precipitație din domeniul continental reprezentate prin -» sintere, —> travertine, —> caliche, —> speleothemer, 2. c. biogene (organogene), care cuprind roci carbonatice alcătuite preponderent sau exclusiv din fragmente sau testuri și schele- te întregi de org. solitare (ex. foraminifere, gastropode în c. bioacumulate) și org. coloniale (ex. corali, alge, briozoare în c. bioconstruite); 3. c. elastice (mecanice), care cuprind roci carbonatice formate din mai mult de 50% fragmente calcaroase de diverse categorii gra- nulometrice și variate naturi genetice, provenite prin acumulare mecanică și legate prin inter- mediul unui liant: ex. calcirudit, calcisiltit, calcilutit. C. sunt roci foarte răspândite în scoarța terestră apărând în zone de plat, și de orogen, în formațiuni sedimentare de diferite vârste (Precamb.-Cuat.). în România se întâl- nesc în cadrul a numeroase plat, carbonatice calcarenit 50 din C. Orient. (Hăghimaș-Rarău), în Mții Apus, (platoul Vașcău), Dobr. N și C. etc. (N.A.) calcarenit, calcar elastic format din mai mult de 50% corpusculi carbonatici arenitici (lito- claste cu dimensiuni cuprinse între 0,063 și 2 mm) proveniți prin acumulare mecanică și legați prin intermediul unui liant. C se întâlnesc în asociația cu calcare recifale și uneori în secvențele flișoide. (N.A.) calcedonie, var. criptocristalină de cuarț care îmbracă o mare diversitate morfologică: mase reniforme sau colomorfe cu structură rubanată sau fibros radiară, noduli, agregate botrioidale și sferolite. Var. colorate se numesc agat, onix (negru), sardonix (roșu-brun), comelian (roșu), chrysopras (verde). Optic, se disting trei var.: calcedonit (cu alungire negativă), cuarțină (cu alungire pozitivă) și lutecit (biax, cu extincție înclinată). C. este un min. de origine hidrotermală și/sau exogenă, format prin deshidratarea și recristalizarea gelurilor de silice. Intră în alcătuirea unor filoane și geode și este omniprezentă în silicolitele organogene și anorganogene. în România, este întâlnită în vulcanitele neogene din Mții Apus., C. Orient, și în silicolitele din C. Orient, și Mții Apus. etc. (N.A.) calcedonit, —> calcedonie. calceolid, formă de „vârf de papuc”, proprie unor corali paleozoici solitari (tip Calceola). (D.G.) calcificare, proces singenetic, diagenetic sau epigenetic de acumulare a sărurilor de calciu în cadrul țesuturilor sau microstructurilor interne ale org. vegetale sau animale. C. reprezintă un proces comun de -> fosilizai^. (D.G.) calcilutit, calcar elastic format preponderent din particule carbonatice lutitice (diametrul mai mic de 0,004 mm) provenite prin acumulare mecanică. C. se întâlnesc în asociație cu mame și uneori cu argile în secvențele flișoide; alături de calcarele recifale indică un facies lagunar. (NA.) calcirudit, calcar elastic format din mai mult de 50% corpusculi carbonatici ruditici (lito- claste cu dimensiuni mai mari de 2 mm), proveniți prin acumulare mecanică și legați printr-un liant. C. se întâlnește în asociație cu calcarele recifale, indicând un facies de flanc recital, și în baza unor serii transgresive formate prin acumularea unui detritus carbo- natic grosier. Sin. conglomerat calcaros. {N.A) calcisfere, denumire care include un ansamolu eterogen de microorganisme formate dintr-o singură cameră sferică sau elipsoidală (diametru de 30-400p) cu perete calcaros, a cărui microstructură constituie un caracter important în sistematica grupului. C. paleo- zoice se disting de cele mezozoice prin lipsa aperturii, caracterul adeseori perforat al pereților sau prevăzut cu spini, de asemenea, prin microstructura peretelui. Apartenența sistematică a c. este incertă; cei mai mulți autori le distribuie o origine algală pe tjaza similitudinii cu ciști reproductivi ai algelor dasycladacee; unele c. par a aparține proto- zoarelor (ciliate, radiolari, foraminifere). C. relevă două perioade de dezvoltare cu un hiatus între ele. Dev.-Perm. și Jur. inf.-Cret. sup. în creț. sup. Pithonella ovalis formează un micro- facies caracteristic în întreaga arie mezogenă, precum și în baz. epicontinentale din nordul Europei. (D.G) calcisiltit, calcar elastic format preponderent din particule carbonatice siltice (litoclaste cu dimensiuni cuprinse între 0,06-0,004 mm), provenite prin acumulare mecanică. C. se asociază cu c. lutitice alături de mame și argile. Intră în alcătuirea unor secvențe flișoide și alături de calcarele recifale indică un facies flișoid. (TVA) Calcispongîa, cls. a spongierilor (-> Porifera) în care sunt cuprinse tipuri solitare sau coloniale caracterizate printr-un schelet format din spiculi calcaroși, nesudați sau uniți într-o rețea puțin rezistentă. C. cuprind forme cu pereți groși (Pharetronidâ) sau cu pereți subțiri (Thalamidâ). Carb.-Act. (D.G) calcit, CaCO₃, s. trigonal; formele transpa- rente, incolore și larg cristalizate se cunosc sub numele de spat de Islanda; min. etalon în scara durității Mohs (duritatea=3). în România, min. foarte răspândit în toate unitățile și în toate formațiunile. Cristalele cu forme spectaculoase se găsesc în peșteri și în ganga unor filoane metalifere (Baia Mare, în Mții Metaliferi, în Banat etc.). (TVA) calcitizare, proces secundar prin care min. preexistente (min. argiloase, plagioclazi, amfi- boli, dolomit etc.) sunt înlocuite cu carbonați (calcit, aragonit). C. poate fi rezultatul unor transformări exogene în cadrul scoarței de alterare, efectul unor procese diagenetice în 51 caliche variate dep. sedimentare sau efectul unor filoane/(AM.) calciu, element alcalino-teros care în natură prezintă următorii izotopi: ⁴⁰Ca96,97%, ⁴²CaO,64%, ⁴⁴Ca2,06%, ⁴⁶Ca0,0033%. în stare naturală, se prezintă sub formă de carbonați, silicați, sulfați, fluoruri. Ca este ca abundență al cincilea element din scoarța terestră, al șaptelea la scara planetei, al pptulea în meteoriți și al zecelea în Soare. în Univers, abundența sa se apreciază în jur de 490 atomi per 10 000 atomi de siliciu, iar în atmosfera solară 870/10 000 atomi de siliciu. Ca este estimat a reprezenta 7,5% din masa Pământului și 3,6% din crustă. în rocile eruptive proporția de CaO este de cca 5,1%, iar în rocile sedi- mentare de 5,9%. în apele râurilor și lacurilor Ca reprezintă cca. 20% din solidele dizolvate. Doar 1,8% din Ca ce vine în oceane rămâne în soluție, cea mai mare parte depunându-se și contribuind la formarea rocilor sedimentare calcaroase. Ca este un element indispensabil în biosferă. El participă din abundență la alcătuirea scheletelor org. (G.P.) calcocit, -» calcozină. calcofil (e), elemente care arată o afinitate puternică pentru sulf. Sunt ușor solubile în topitura de monosulfură de fier și se consideră că sunt concentrate, în special, în calcosferă (geosferă alcătuită din sulfuri și oxizi). Elemente c. sunt următoarele: Cu, Ag, Zn, Cd, Hg, Ga, In, Te (Ge), (Sn), Pb, As, Sb, Bi, (Mo), S, Se, Te, Fe, (Ca), (Ni), (Ru), (Pd), (Pt). (G.P^ calcoiilit, compus min. mixt de sulfat și arseniat de Al, Cu și grupări H₂O. Apare ca min. secundar în zăcămintele de cupru. (N.A.) calcopiritâ, cea mai importantă sursă natu- rală de Cu, alături de care mai pot apare nume- roase elemente minore: Au, Ag, Sn, Mo, Co, Ni, Se, Te, Bi, Sb, As, Ti și In. în România, apare în zăcăminte cuprifere și polimetalice din șist, crist. (Baia Borșa, Fundu Moldovei, Leșu Ursului, Bălan - C. Orient., Altân Tepe Dobr. C.); în zăcămintele mezozoice (Baia de Aramă - C. Merid.; Căzănești-Ciungani, Vorța etc. -Mții Apus.); în zăcăminte pirometasomatice larami- ce (Moldova Nouă, Șasea etc. - Banat, Băița Bihor - Mții Apus.); în zăcăminte cuprifere și polimetalice asociate vulcanismului neogen (Ilba, Herja, Cavnic etc. -Mții Gutâi, Săcărâmb, Hondol, Zlatna etc. -Mții Apus.) (G.P.) calcosferă, înveliș al Pământului care conține oxizi ai metalelor grele, sulfuri și selenuri; are o densitate între 5 și 6 și se dezvoltă între 1 200-2 000 km; C. a fost propusă (în ipoteza lui Goldschmidt) ca o geosferă intermediară între litosferă și siderosferă; în concepțiile actuale c. se identi- fică cu mantaua inf. (N.A.) calcosiderit, turcoazâ. calcostibit, CuSbS₂, s. rombic. calcozină, Cu₂S, s. rombic. în România, apare atât ca min. endogen, cât și exogen, în zăcămintele cuprifere sau polimetalice, asociate șist, crist. (Baia Borșa, Crucea, Altân Tepe, Baia de Aramă etc.), în zăcămintele laramice (Moldova Nouă, Șasea, Dognecea etc.) sau în cele neogene (Ilba, Cavnic, Stănija etc.). (G.P.) calcșist, 1. termen prin care au fost denumite calcarele argiloase metamorfozate și care au căpătat, prin recristalizarea calcitului, o textură șistoasă (Holmes, 1928); 2. rocă argilo-carbo- natică (mamă) care a suferit un grad înaintat de deformare și a căpătat o structură orientată, șistoasă. (AM.) calderâ, depresiune vulcanică, de dimen- siuni kilometrice, grefată pe un aparat vulcanic normal de tip central; c. reprezintă o formă rezultată din distrugerea parțială a unui aparat vulcanic din care s-a conservat doar partea marginală; ea are forma unei căldări (de la cuvântul spân, „caldera”), înconjurată de o zonă cu relief mai ridicat. După origine se disting: c. de explozie, c. de prăbușire și c. de eroziune. V. și crater vulcanic. (N.A1) caledonian, ciclul ~, ciclu geotectonic desfășurat între Camb. sup. și Sil. sup. Cuprinde fazele tectonogenetice: salairă sau șardă (Camb./Ordov.), taconică (Ordov./Sil.) și ardenică (Sil./Dev.). în urma c.c. s-au format catenele c. din nordul Europei (Alpii Scandinavici, catenele din nordul Scoției, Irlanda, nordul și centrul Angliei), prelungite prin catenele din estul Groenlandei până în Appalachi (catenă taconică). (V.M.) caledonide, structurile orogenice formate în urma ciclului caledonian. (V.M.) cajedonit, Cu₂Pb₅(SO₄)₃(CO₃)(OH)₆, s. rom- bic. în România, se găsește în zona de oxidare a mineralizațiilor cuprifere de la Băița Bihor. (AM.) caliche, crustă calcaroasă (carbonatică) localizată în orizontul B al unor soluri și în caliciu 52 mâlurile din zonele supratidale situate în reg. cu climat cald. C. precipită din soluții intersti- țiale cu circulație ascendentă și formează cruste cu grosimi centimetrice sau decimetrice alcătu- ite din carbonați (calcit sau aragonit), cu ten- dință de dezvoltare prismatică. Sin. calcret. (N.A) caliciu, înveliș scheletic, în formă de cupă, al unui echinoderm fixat, format din cicluri succesive de plăci calcaroase. C. nu include pedunculul și dispozitivele apendiculare (brațe, brahiole). (D.G) Callovian, ultimul etaj al Jur. med. (Dogger). Numele derivă de la cel latin al reg. Kallaways, Wiltshire (Anglia). (V.M) calotă glaciară, masă imensă de gheață care acoperă reg. polare sau culmi muntoase înalte, în Cuat. din Europa au existat două calote: 1. c. scandinavă extinsă în perioadele de maximă răcire climatică din Scandinavia până în Ucraina, acoperind teritoriul dintre Ins. Brita- nice și Ural; 2. c. alpină rezultată din unirea ghețarilor din văile înalte ale lanțului alpino- carpato-caucazian. (V.M) CalpioncMidae, —> Tintinnidae. Cambrian, prima perioadă (sistem) a eonu- lui Fanerozoic, cuprinsă între 570-505 M.a. Limita inf. a C. corespunde apariției metazoa- relor cu schelet extern de protecție, repre- zentate prin archeocyathide și trilobiți; limita sup. se trasează în baza stratelor cu graptolitul dendroid Dictyonema flabelli forme. Din p.d.v. geotectonic C. este încadrat între faza finală a orogenezei assyntice de la sfârșitul Prot. și prima fază (sardă sau salairă) a orogenezei caledoniene, marcate prin discordanțe unghiu- lare. Numele derivă de la Cambria, denumirea lat. a Țării Galilor, unde au fost puse bazele stratigrafice Paleoz. inf. în C. se cunosc exclu- siv org. marine, fiind prezenți reprezentanți primitivi ai tuturor filumurilor animale. Impor- tanță deosebită prezintă archeocyathidele, moluștele monoplacofore, trilobiții (care alcă- tuiesc peste 50% din asociațiile faunistice ale C. și care susțin orizonturile biostratigrafice și separarea provinciilor paleobiogeografice ale C.), brachiopodele inarticulate, echinodermele fixate (Carpoidea, Edriosteroideâ). Un impor- tant eveniment paleobiologic a avut loc la sfârșitul C. med., constând în dispariția a nu- meroase grupe de metazoare lipsite de schelet extern. Cianobacteriile (alge verzi-albastre) și acritarchii sunt principalii reprezentanți ai fii. atașate în mod tradițional regnului vegetal. C. reprezintă o etapă de distensie în ariile labile de pe marginea scuturilor continentale precam- briene, întreruptă prin faza de compresiune sardă sau salairă. Pe arii mai restrânse (Asia, Europa de Est), la sfârșitul C. inf. au avut loc manifestările ciclului geotectonic baikalian. în România, C. a fost recunoscut pe baza sporilor fosili și a vârstelor radiometrice în cadrul ș. crist. epimetamorfice din C. Orient. C. Merid., Mții Apus, și în Dobr. N. C. nemetamorfozat, cu trilobiți a fost evidențiat în reg. nord-vestică a Plat. Moes. (D.G) Camelidae, fam. a mamiferelor paricopitate (ord. Aritodactylâ) în care sunt cuprinse rumegătoare cu stomacul incomplet compar- timentat, ce conservă prezența unei perechi de dinți incisivi și a unui canin pe fiecare jumătate de maxilar (aspect neîntâlnit la rumegătoarele evoluate); molari de tip -> selenodont. în România: Procamelus alutensis în Pleist. inf. din Plat. Moes. (D.G.) camera inițială, prima cameră a cochiliei unui nautiloideu (Nautiloidea), rămasă după distrugerea în procesele de fosilizare a proto- concei. (D.G) cameră magmatică, spațiu din cadrul crus- tei terestre situat la adâncimi variabile (între 5-50 km), care găzduiește o topitură magmatică ce are capacitatea de a se deplasa ascensional, pe sisteme de fracturi, spre supr. scoarței. Astfel de c.m., capabile să genereze o activitate magmatică, joacă rolul de cuptor sau vatră vulcanică; ele sunt legate de edificiile vulcanice prin canale de alimentare. Sin. bazin magmatic. (N.A) Campanian, etaj al Senon. (Creț. sup.). Stratotipul la Aubeterre-sur Dronne, în baz. Aquitaniei - Franța (Coquand, 1875). (V.M) Campilian, subetaj cu valoare regională al Trias. inf. (Werfenian), corespunzător „stratelor de Câmpii” (calcare, marne și gresii) din Alpii Dolomitici. (V.M) camptonit, lamprofir format în esență din homblendă sodică (barkevicit) și plagioclaz (andezit, labrador), la care se pot adăuga: olivină, titanit, biotit, feldspat potasic, apatit, magnetit etc. C. sunt roci alcaline, micro- cristaline de culoare neagră, asociate unor masive alcaline; apar alături de -> monchiquite. 53 caolinizare în România, în masivul Ditrău, în Mții Leaota și în Mții Almăj. {N.A.) camuflaj geochimic, tip de diadochie, în care un element minor (rar) înlocuiește un element comun cu valență similară; ex. înlocuirea aluminiului din silicați, oxizi și alte ₙₗin. de către galiu sau înlocuirea siliciului din silicați de către germaniu. {G.P.) canal de alimentare, 1. calea de acces a lavelor în timpul erupției vulcanice, care se dezvoltă sub terminația craterului și face legătura dintre acestea și cuptorul vulcanic (camera magmatică). C.a. are o dispoziție verticală, înclinată sau uneori prezintă rami- ficații; secțiunea sa este circulară sau eliptică, cu tendință de aplatizare în adâncime. C.a. poate fl umplut cu lavă topită, material piroclastic sau o brecie vulcanică. Sin. coș vulcanic: 2. c. de eroziune (sedim.) mega- structură sedimentară realizată prin acțiunea unui curent puternic de apă asupra substratului. Un c.a. trunchiază laminele sau stratele orizontale în care s-a încastrat și este, de regulă, colmatat cu material terigen. (7V.A) canal de etiaj, porțiunea de canal din albia minoră a unui râu prin care scurgerea se face permanent; c.e. nu este delimitat lateral; Sin. talvcg. (N.A.) cancrinit (Na₂Ca)₄AlSiO₄ ■ CO₃ • nH₂O, s. hexagonal: din grupul feldspatoizilor. în România, se găsește ca min. secundar în mas. Ditrău și în corpurile de la Strineac și Cărbunaria. {N.A.) caneluri dc eroziune (pl.), urme lăsate de un curent acvatic în patul său lutitic. C.e. sunt depresiuni erozionale asimetrice, mai adânci spre direcția din care curge curentul și cu vârful în formă de U sau V îndreptat în acest sens; se conservă frecvent sub formă de mulaje în baza stratelor de gresii din formațiunile de fliș și molasă și se utilizează la reconstituirea direcțiilor de paleocurent. Sin. fiu te marks. V. și mccanoglifc. {N.A.) candite. grup de min. argiloase cu structură internă bistratificată, alcătuită dintr-un nivel tetraedric și unul octaedric și cu parametrul reticular d₍₍₎₍₎|₎=7,15 Â. C. cuprinde trei modi- Hcații polimorfe ale compusului Al₄(Si₄O|₀) (OH)X: caolinit. dickit, macrit, min. cu capa- citate de absorbție scăzută care nu-și măresc volumul prin adiție de apă; de obicei, se formează prin alterarea exogenă a feldspaților alcalini și a micelor. Sin. grupul caolinitului. {NAi) canfieldit, sulfosare de argint și staniu. Formează o serie izomorfă cristalină cu argiroditul. Min. extrem de rar. în România, a fost semnalat la Hondol și Bucuresci, Mții Apus. {G.P.) canion submarin, formă de relief submarin reprezentată prin șanțuri adânci până la 300 m, cu versanți relativ abrupți, care taie plat, continentală, taluzul, uneori și piemontul, ajungând până în câmpiile abisale. Se găsesc în prelungirea unor văi continentale sugerând că ar fi rezultatul eroziunii fluviatile, mai vechi, din timpul când șelful era emers. Pentru zonele mai adânci ale c.s. se invocă acțiunea erozivă a —> curenților de turbiditate. {V.M.) cannel-coal (engl.), var. de cărbune bitu- minos asemănător cu -> duritul, dar format pe seama sporilor și spongierilor de criptogame vasculare, a polenului și a cuticulelor de gimnosperme. C. este compact, fin, cenușiu- închis sau negru; poate fi impurificat de ceruri și rășini vegetale. V. și boghead. {N.A.) caolin, argilă oligomictică reziduală alcătuită preponderent din caolinit și subordonat din halloysit, monotermit, cuarț și hematit. Este, de obicei, compact, fin pământos, gras la pipăit, de culoare albă cu nuanță gălbuie, verzuie sau roz, datorită impurificațiilor. C. este plastic și refractar, iar capacitatea de absorbție și schimb ionic sunt moderate. C. se formează prin alterarea rocilor magmatice și metamorfice bogate în feldspați și feldspatoizi. Se utilizează în industria ceramicii fine, în industria refractarelor, a hârtiei, a unor vopsele și lacuri etc. {N.A1) caolinit, Al₄[Si₄O₁₀](OH)₈, s. monoclinic; din grupul min. argiloase (candite). în România, var. curate și exploatabile, în argilele reziduale oligomictice formate pe roci efuzive (în Mții Harghita), pe granitoide (la Șichevița- Banat), pegmatite (Mții Măcin), în argile primare (la Aghireșu-jud. Cluj și Cuza-Vodă - Dobrogea). (TVA) caolinizare, proces secundar prin care min. preexistente (în special silicați de aluminiu, feldspați și mice) sunt înlocuite prin caolinit. C. poate fi efectul unor transformări exogene în cadrul scoarței de alterare sau efectul deter- cap tectonic 54 minat de acțiunea soluțiilor hidrotermale cu reacție acidă în zone cu activitate vulcanică. Sin. caolinizarc. {N.A.) cap tectonic, porțiune mai avansată a părții frontale a unei pânze, modelată de eroziune și scoasă în relief. Ex. proeminența Culmea Cămășii din Mții Zăganu, marcând fruntea pânzei de Teleajen. ( V.M.) cap-rock (engL), învelișul sâmburelui de sare în structurile diapire; de jos în sus este constituit din anhidrit, gips, calcit și min. argiloase. Sin. pălăria sării. ( V M.) Caprotinidae, fam. a —> rudiștilop în care sunt cuprinse lamelibranchiate marine, recifale, libere sau fixate prin valva dreaptă mai mare, accentuat convexă, cu umbone înrulat; valva stângă operculară, înrulată, având cavități accesorii pe platoul cardinal; dinți puțin dzvolați: unul pe valva dreaptă și doi pe cea stângă; impresiunile musculare situate pe platoul cardinal. C. sunt caracteristice plat, carbonatice, în faciesurile recifale și semirecifale ale Creț. inf. {^ urgonian ) din domeniul Tethysului. {D.G.) capsula centrala (paleont.), partea caracte- ristică a radiolarilor, formată dintr-o membrană chitinoasă, simplă sau dublă, perforată, ce împarte masa protoplasmatică în două porțiuni: extracapsulară (ectoplasmăf"'și intracapsulară (endoplasmă), comunicând între ele prin pori. C.c. poate fi sferică, ovală sau lobată, având dimensiuni cuprinse între 0,05 și 0,4 mm. {D.G.) capsula dorsală, Crinoidea. capturare, - geochimicâ, tip de diadochie, în care un element rar înlocuiește un element comun cu valență inf. Datorită sarcinii sale sup. ionul elementului minor este reținut mai ferm în structura min. decât ionul elementului comun. Ca urmare, elementul minor este capturat de structură. Ex. capturarea Sc de către min. de Mg și a Ba și Pb de către min. de K. {G.P.) Caradocian, epocă a Ordov. sup. Numele derivă de la loc. Caradoc (Shropshire-Anglia). ( V.M.) carat, unitate de greutate pentru diamant, perle și alte pietre prețioase. C. metric sau c. internațional echivalează cu 0,2053 g sau 205,3 mg și a fost adoptat în 1913 în S.U.A; este o unitate standard în multe țări din lume. (TVA) carbon, C., elementul cu cea mai mare ca- pacitate de combinare; numărul compușilor de C (400 000) este cu mult mai mare decât al compușilor celorlalte elemente (40 000); este un component constant al litosferei (element litofil), atmosferei, al altor planete (Venus) și chiar al altor stele (stele carbonice); principala trăsătură geochimică a C este dată de caracterul său puternic biofil; este principalul constituent al materiei vii. Geologic, C apare sub formă de acumulări de cărbuni, care reprezintă, din p.d.v. termodinamic, stări metastabile, precum și de grafit și diamant. Ultimele două sunt stări cristaline ale C în litosferă. Se cunosc 5 izotopi ai C. I⁰C, HC și l⁴C sunt artificial radioactivi, cu deosebirea că radiocarbonul ¹⁴C are timp de înjumătățire mai mare (5 730 ani) și se formează în mod continuu în natură. Spre deosebire de aceștia, ,²C și l³C sunt stabili și au frecvență mult mai mare. Izotopul l²C se concentrează în plante și animale marine sau în org. care secretă carbonat de calciu, în timp ce ¹³C se concentrează prin procese anorganice. {G.P.) carbon 14 (¹⁴C) sau radiocarbonul este izotopul greu al carbonului; el se formează continuu în natură prin acțiunea neutronilor din radiațiile cosmice asupra azotului din păturile sup. ale atmosferei, conform ecuației ¹⁴C + n -> ¹⁴C + ³H. Cantitatea totală de l⁴C este estimată la cca 20 tone. Timpul său de înjumătățire (5 730 ani) este o caracteristică folosită la datările de vârstă ale formațiunilor purtătoare de carbon. {G.P.) carbonado, var. de diamant de culoare neagră sau neagră-cenușie, cu D mai ridicată decât bortul, dar cu G mai mică. Este opac. {G.P.) carbonatare, 1. proces de depunere a carbonaților sau de înlocuire prin carbonați a unor min. preexistente, care au în compoziția lor oxizi de Ca, Mg, Na, K, Fe și care eliberează aceste elemente în contact cu apele bicarbonatate în care este dizolvat CO₂. C. este un proces supergen care se manifestă în scoarța de alterare și conduce la formarea de cruste (caliche) sau acumulări concreționare sau pulverulente; de asemenea, poate fi efectul unor procese diagenetice sau al acțiunilor hidro- termale, slab acide; 2. procesul de introducere a CO₂ într-un fluid. (TVA) carbonatit, rocă magmatică, intrusivă sau extrusivă, constituită exclusiv sau predominant din calcit (± dolomit ± ankerit) și având ca min. 55 Carnivora accesorii: bastnăsit, monazit, piroclor, perowskit etc. C., constituind corpuri mici cu structură inelară, pânze conice și dyke-uri, se asociază rocilor mafice și ultramafice din cadrul unor arii stabile, afectate de fracturi crustale adânci, cu caracter de rift. C. se asociază cu zăcăminte de metale rare (Nb, Ta, Th, Ti, Zn, Ce, La), sub formă de stock-uri și dyke-uri inelare sau radiare. Sunt cunoscute în special în ariile scuturilor vechi sau rifturilor intracontinentale (Africa estică). (N.A.) carbonați (pl.), cls. de min. care reunește săruri ale acidului carbonic și care cuprinde un număr mare de min. anhidre și hidratate. Compușii minerali cei mai stabili sunt cei ce cuprind cationi bivalenți (Ca²⁺, Mg²⁺, Fe²⁺ - ex. - calcit, dolomit, siderit etc.) și, respectiv, trivalenți (pământuri rare; Ce³⁺, La³⁺ - ex. - parisit, bastnasit etc.). C. sunt min. de regulă, incolore, cu D mică sau medie (D = 3 - 5), solubili în acizi și G redusă. Marea majoritate a c. se formează prin procese exogene, de precipitație chimică sau biochimică, prin procese de alterare sau prin depunere din soluții hidrotermale. (N.A.) Carbonifer, perioadă (sistem) a erei Paleozoice, cuprinsă între 360 - 286 M.a. Numele este legat de marile zăcăminte de cărbuni (huilă) cantonate în partea sa sup. Limitele biostratigrafice ale C. în reg. cu facies marin ale Europei sunt marcate de apariția goniatiților Gattendorfia subinvoluta (la partea inf.) și respectiv Properrinites, alături de fora- miniferul Pscudoschwagerina (la partea sup.). în asociațiile paleontologice marine sunt carac- teristice foraminiferele bentonice, Endothyridae (la partea inf.) și Fusulinacee (la partea med. și sup.), goniatiții, brachiopodele productide și spiriferide, echinodermele (blastoidee, crino- idee, paleochinide), conodontochordatele. Pe continente sunt răspândite pteridophytele (crip- togame vasculare); Lepidodendron, Sigillaria, Calanites, care alături de pteridospermopside („ferigi cu sămânță”), Pecopteris, Alethipteris, Neuroptcris și alte gimnosperme (cordaitale, cycadale, ginkgoale) au generat zăcămintele de cărbuni, iar în fauna terestră, peștii chondrostei, amfibienii stegocefali și primele reptile. Din p.d.v. geotectonic, C. aparține ciclului hercinic, în timpul său defașurându-se în ariile labile de pe marginile celor două vaste continenete, Laurasia și Gondwana, o serie de faze tectogenetice, între care, efecte regionale mai ample au avut fazele sudetă (C inf.) și asturică (C sup.). (D.G.) carbonificare, proces diagentic de descom- punere selectivă a substanței vegetale și îmbo- gățire reziduală în carbon prin pierderea sub formă de produse gazoase a H, O, N₂, S. (N.A.) carborundum, carbură de siliciu, granulară, utilizată ca abraziv (în special la prepararea secțiunilor subțiri sau lustruite din roci și minereuri) sau ca material refractar. Este identic din p.d.v. chimic cu min. meteoritic moissanit (CSi). (A mecanoglife (înv. „hieroglife”). (TVA) cataciastic, structură ~ (â), structură a agregatelor naturale de min., în care raporturile spațiale s-au stabilit în urma unui proces de deformare mecanică (zdrobire, măcinare etc.); granulele min. prezintă limite nete, fără a se 57 câmp nedipolic observa fenomene de recristalizare. Este struc- tura specifică cataclazitelor. (G.P.) cataclază, procesul natural de spargere și rupere a corpurilor de roci - magmatice, sedi- mentare și metamorfice - prinse în procesul de metamorfism dinamic, la temperaturi scăzute. C. este un proces de deformare rupturală care afectează rocile casante și care are drept efect formarea cataclazitelor. (N.A.) cataclazite, roci formate prin deformarea extremă a altor roci preexistente, casante, prin brecifiere și zdrobire. Pe măsură ce dimensiu- nea granulelor scade și apare o structură rubanată, cataclazitele trec în -> milonite. (G.P.) catamorflte, termen ce definește, în lucrările recente, ș. crist. raportate ant. „catazonei”, încercându-se în acest fel evitarea folosirii noțiunilor epi-, mezo, catazonă, care considerau adâncimea ca factor principal de metamorfism. Sin. anamorfism. (G.P.) catastrofîsm, teorie apărută la începutul sec. ai XlX-lea, avându-1 ca promotor pe naturalistul francez George Cuvier, care susține rolul unor fenomene cu desfășurare violentă, instantanee în modelarea supr. Pământului (oscilații bruște ale nivelului oceanic, ridicări de munți), care au distrus totodată formele de viață existente într-o anumită epocă geologică, un nou ansamblu paleobiologic fiind apoi „recreat”. C. este opus teoriei uniformitariste (-> actualism) apărută aproape în același timp. (D.G.) catazonă, zonă de metamorfism caracte- rizată prin condiții de temperatură și presiune specifice adâncimilor mari de îngropare, cu stress slab; în c. se formează ș. crist. (gnaise) cu parageneze apropiate de cele magmatice: ortoclaz și microclin, oligoclaz bazic, biotit, disten, andaluzit, sillimanit, omfacit etc; rocile au texturi orientate, oculare sau liniare și struc- turi larg cristalizate, granoblastice și grano- lepidoblastice. (G.P.) ca tic rit, bravoit. caustobiolit, rocă organogenă, de obicei de natură vegetală, care poate arde și este folosită ca material combustibil (cărbunii de pământ, țițeiul). V. și acaustobiolit. (N.A.) Caytoniales, ord. al gimnospermelor, cu- prinzând tipuri primitive exclusiv jurasice, având frunze lanceolate, palmate, cu nervuri reticulate. în structura organelor reproducă- toare se remarcă unele asemănări cu angiosper- mele: ovule înconjurate de un înveliș asemă- nător ovarului acestor plante, dar fără embrion în sămânță. (D.G.) cădere piroclastică, proces de acumulare a bombelor, lapililor și cenușii vulcanice, prin ¹ cădere liberă, în mediu subaerian sau subacvatic, simultan cu sau imediat după explozia vulcanică. (7V.A) cărbune brun, var. de cărbune de pământ inf. Caracterizat printr-un conținut ridicat în C (60- 78%) și putere calorică ridicată (12 500-24 000 Kj/kg). C.b. au culori de la brun la negru și luciu variabil (de la pământos la mat și lucios) G: 1,2- 1,4 și D: 2-2,5. Unii c.b. sunt cocsificabili. în România, se găsesc în baz. Comănești, Bozovici și Codlea-Vulcan. (N.A) cărbune mineral, termen folosit pentru produsele rezultate în urma acumulării și diagenezei (carbonificării) substanțelor vegeta- le. Printr-un proces de îngropare lentă și com- pactizare, sub o stivă mai groasă de sedimente, substanțele vegetale (lignina, celuloza) se conservă și trec succesiv în diferite tipuri de c. Constituenții petrografici ai c. sunt cunoscuți sub denumirea de -> macerale (vitrinit, exinit, inertinit) și -» litotipi (vitrit, fuzit, durit, clarit). C. formați din spori, alge și ciuperci se numesc sapropelici (-» cannel-coal, boghead). C. fac parte din rocile caustobiolite și s-au format în Carb.med. Jur. Paleog. și Neog. Calitatea c. depinde de conținutul său în carbon, în elemente volatile, cenușă, de cantitatea de sulf și de umiditate. (ACA) câmp dipolar, -> magnetism terestru, câmp metalifer, părți ale districtelor miniere care cuprind mai multe zăcăminte impor- tante economic și care sunt în mod obișnuit deschise și exploatate printr-un sistem unitar de lucrări miniere extinse pe câțiva zeci de km². (G.P.) câmp metalogenetic, unitate metalogene- tică alcătuită din mai multe corpuri de mine- ralizații similare prin geneză, afiliație, control structural și alcătuire mineralogică. (G.P1) câmp nedipolic, diferența dintre valorile câmpului real față de cel dipolic —> anomalie geomagnetică. V. și magnetism terestru. Sin. geomagnetism la scară mare. ( V.M.) câmpie abisală, 58 câmpie abisală, formă de relief predo- minantă a fundurilor oceanice; se întinde între piemont și marginea dorsalei medio-oceanice (când nu se dezvoltă fosa oceanică). Aspectul plan se datorează sedimentelor care au acoperit neregularitățile crustei oceanice. C.a. se prezintă ca depr. de formă aproximativ circulară și sunt prezente în toate oceanele Globului; sunt unite între ele prin adevărate strâmtori tăiate într-un relief mai ridicat. C.a. sunt traversate de depr. alungite sau șanțuri abisale, singurele forme negative. Formele pozitive sunt platourile de mari dimensiuni, cu flancurile abrupte și partea sup. plată, putând să se ridice la 4 000 m față de c.a. Ridicări de mai mică amploare sunt colinele abisale, între 100 și 1 000 m altitudine relativă, considerate a fi de origine vulcanică. (V.M.) câmpie aiuvială (engl. flood plain), cores- pondentul albiei majore în profilul unui râu, în cursul inferior. Din p.d.v. sedim. se caracte- rizează prin acumulări tabulare sau elongate, de material fm (silt, mâl) cu laminații paralele (uneori ritmice) și prin microsecvențe fming- up, însoțite în top de poligoane de contracție, fitoclaste, paleosoluri și resturi de rădăcini. Sin. luncă. {N.A.) câmpul lui Gauss, -» magnetism terestru. CCD (engl.: carbonate compensation depth), limita de compensație a carbonaților, respec- tiv, adâncimea, într-un bazin de sedimentare până la care este posibilă precipitarea carbonaților și sub care începe dizolvarea lor. CCD-ul este determinat de creșterea presiunii CO₂ în apă și marchează, astfel, echilibrul între rata precipitării CaCO₃ și rata dizolvării sale. V. și lizoclina. {N.A.) cefalon, partea anter. a carapacei unui trilo- bit. în partea centrală a c. se află glabela, iar pe margini, obrajii (zone genale), divizați prin sutura facială în obraji ficși (interni), care împreună cu glabela alcătuiesc crani- diumuL și obraji mobili (externi). Pe partea dorsala a c. se aflau ochii, iar pe cea ventrală, gura. C. poate fi înconjurat de o porțiune plată, mai mult sau mai puțin dezvoltată (limb). {D.G.) cefalotorace, porțiunea anter. a corpului unor artropode (chelicerate, unele crustacee), cuprinzând capul și segmentele toracice strâns sudate. {D.G.) celadonit, min. din grupa micelor dioctae- drice; reprezintă un silicat hidratat de Fe, Mg, K, cu aspect pământos, moale și de culoare verde sau cenușie-verzuie. C. este un min. apropiat de chimismul și structura glauconitului și se întâlnește frecvent ca produs secundar în tufurile dacitice și andezitice din Depr. Trans. {N.A.) celestină, SrSO₄, s. rombic. în România, se găsește în diverse formațiuni sedimentare (calcare și argile) din zona subcarpatică și din Depr. Trans. în ganga mineralizațiilor de la Băița-Bihor. (A4A) celestit, —> celestină. celulară, textură caracteristică a rocilor vulcanice care s-au format prin consolidarea rapidă a unor lave ce au pierdut componenții ușor volatili și au căpătat aspect cavernos, scoriaceu sau vezicular. T.c. este mai frecvent întâlnită în rocile bazice. Sin. textură scoriacee sau veziculară. (V.M) celulă elementară, unitate de bază a rețelei spațiale ce caracterizează corpurile solide cristalizate și care poate da o imagine asupra configurației structurale a întregului cristal. C.e. este definită prin nr. și poziția anionilor și cationilor care o compun, prin lungimea mu- chiilor ei raportată la cele trei axe cristalo- grafice și prin unghiurile dintre aceste muchii. In lumea cristalină se cunosc 6 c.e. sau paralelipipede reale, caracterizate prin distan- țele a, b, c de la centrul paralelipipedului la fețele sale. Aceste distanțe reprezintă parame- trii c.e. (TVA) celulă de convecție, curenți de convecție. Cenomanian, primul etaj al Creț. sup. Termenul derivă de la Cenomanum, denumirea latinească a loc. stratotipice Le Mans - Franța. (V.M) Cenozoic, cea mai recentă eră a eonului Fanerozoic, cuprinzând ultimii 65 M.a., între sfârșitul Creț, și Act. Cuprinde trei perioade: Paleog., Neog. (ce sunt grupate în accepțiunea primelor clasificări stratigrafice din sec. al XVIII-lea sub numele de „Terțiar”) și Cuat. Asociațiile de floră și faună ale C. prezintă caractere „moderne”, asemănătoare celor din prezent; în domeniul marin se remarcă dezvoltarea planctonului vegetal (în special a coccolithophorideelor discoasteride, dinophycee- lor și diatomeelor), a foraminiferelor calea- 59 ceruzit roase planctonice (Globigerinacea) și a celor bentonice (Rotaliacea), a lamelibranchiatelor și aastropodelor, a ostracodelor și echinidelor exociclice - acestea reprezentând principalele arupe de org. ce au lăsat „fosile caracteristice”; în domeniul continental, se remarcă dezvoltarea plantelor angiosperme și a mamiferelor pla- centare. în C. a continuat desfășurarea ciclului geotectonic alpin care a condus prin faze tectogenetice succesive la consolidarea unor noi catene orogenice și la realizarea confi- gurației geografice actuale. Sin. cainozoic, neozoic. (D.G.) cenozonă, -> biozonă. ccntrosferă, —> barisferă. centru de simetrie, -> elemente de simetrie. centură metalogenctică, unitate metaloge- netică majoră ce se suprapune centurilor (cate- nelor) orogenetice; grupează mai multe pro- vincii metalogenetice. Ex. c.m. circumpacifică, c.m. alpino-carpatică, c.m. uraliană etc. (G.P.) cenușă vulcanică, material piroclastic pulverulent cu diametrul particular sub 4 mm, provenit în timpul exploziilor vulcanice. C.v. rezultă din distrugerea parțială a conului vulcanic sau a produselor consolidate pe coș (lave și piroclastite). C.v. este un depozit neconsolidat din a cărui acumulare și cimentare rezultă un tuf vulcanic sau un cinerit. (ACA) Cephalopoda, cls. a moluștelor (Mo 11 usca), grupând nevertebrate cu simetrie bilaterală, exclusiv marine, stenohaline, în general nectonice. reprezentate în prezent printr-un număr restrâns de genuri (Nautilus, Sepia, Octopus, Argonauta). C. fosile cuprind nu- meroase genuri cu cochilie externă (subcls. Nautiloidea, Ammonoidea), cu importanță biostratigrafică pentru dep. paleozoice și mezozoice, alături de tipuri cu cochilie internă (subcls. Coleoidea), frecvente în Mezoz. Numele cls. derivă de la caracterul piciorului transformat parțial într-o coroană de ciri sau de brațe tentaculare dispuse în jurul gurii. Corpul învelit de manta, care secretă cochilia, inițial compartimentată prin septe; în cursul evoluției ontogenetice, cochilia poate rămâne externă (cefalopode ectocochle) sau se reduce, uneori până la dispariție, fiind încorporată sacului visceral, devenind un schelet intern de susținere (cefalopode endocochle). La tipurile cu cochilie externă corpul animalului ocupă ultima cameră, ținând legătura cu porțiunea poster, compartimentată (=fragmocon) umplută cu un amestec de gaze, printr-un sifon. C. se cunosc în stare fosilă prin cochilii, vârfurile calcifiate ale aparatului masticator (-> rhincholite) sau prin piese calcaroase externe (-> aptychus). Cambr. -Act. (D.G.) ceratit, amonoideu cu linie suturală, având lobi cu baza zimțată și sele nedivizate (tip ceratitic). Fosile caracteristice în Perm. și Trias. (D.G.) ceratoid, formă conică proprie unor corali solitari, caracterizată printr-o parte apicală ascuțită și ușor curbată. (D.G.) ceratopsid, reprezentant al „dinosaurilor cu coame” (subord. Ceratopsia), caracterizat prin prezența a trei coame: unul anter. pe osul nazal, și o pereche în spate, deasupra orbitelor. Cu excepția genului ancestral, Protoceraptus, descoperit în Mongolia, celelalte c. provin din Creț. sup. al Americii de Nord. (D.G.) Cerithidae, fam. a gastropodelor în care sunt cuprinse genuri cu cochilie piramidală, cu ornamentații caracteristice, reprezentate prin striuri longitudinale și coaste transversale, având tuberculi rotunjiți sau ascuțiți pe traiectul lor. Peristom sifonostom, cu un canal sifonai scurt. C. includ tipuri marine sau salmastre. Dev. -Act. în România, C. sunt frecvente în dep. badeniene și sarmațiene. (D.Gi) ceriu, lantanid cu 4 izotopi stabili: ¹³⁶Ce (0,19% abundența în natură), ¹³⁸Ce (0,25%), ,⁴⁰Ce (88,5%), ¹⁴’² Ce (11,1%). ,⁴²Ce este ușor radioactiv, având timpul de înjumătățire 5xl0¹⁵ ani. Min. care conțin Ce sunt monazitul și bastanăsitul. în crusta terestră, concentrația în Ce este mai mare în rocile granitice (aproxi- mativ 85 ppm) și mai scăzută în cele bazaltice (aproximativ 66 ppm). Formațiunile metasoma- tice și pegmatoide au un procent de Ce mai scăzut decât rocile granitice. în rocile sedi- mentare, abundența Ce este în jur de 75 ppm. Sursa economică majoră de Ce este monazitul din nisipurile de pe plaje. Cantități mari se găsesc în Australia, Brazilia, Sri Lanka, India și Africa de Sud. (G.Pi) cernoziom, -> sol. ceruzit, PbCO₃. în România, ca min. secundar în zonele de oxidare a mineralizațiilor de plumb afiliate ș. crist. (Baia Borșa), mag- matitelor triasice (Somova), laramice (Rușchița, cervantit 60 Băița Bihor) și vuicanitelor neogene (Baia Sprie, Săcărâmb etc.). (AM.) cervantit, Sb₂O₄, s. rombic. în România, a fost semnalat în zona de oxidație a zăcământului de sulfuri polimetalice de la Baia Sprie. (G.P.) Cervidae, fam. a mamiferelor paricopitate (ord. Artiodactyla) în care sunt cuprinse rume- gătoare de talie mijlocie și mare, dimorfe; coar- nele osoase, de obicei, ramificate. Molari de tip —> sdcdont. având coroana scurtă (tip boevidont) sau medie (subhipodont). în România, C. fosile se cunosc în special în Plioc. sup. din Plat. Mold., Plat. Moes., Depr. Trans. (D.G.) cesiu, metal rar, cel mai greu din seria metalelor alcaline. în natură se cunoaște doar un singur izotop !?JCs; în stare artificială, însă, au fost obținuți 18 izotopi. Cs este component esențial în polucit (H₄Cs₄Al₄-Si₉O₂7), rhodizit (CsAl₄Be₄B|i(OH)₄O₂s), avogadrit f(KCs)BF₄]. Polucitul constituie sursa economică de Ce. Ce mai participă ca substituent al elementelor principale în alcătuirea biotitului (3,1%), berilului (7,5%), lepidolitului (0,3%) și microclinului (0,2%). în toate rocile crustei, abundența Ce este în jur de 4 ppm. Cea mai mare cantitate se concentrează în granițe (până la 50 ppm). în schimb, rocile ultrabazice sunt foarte sărace - în jur de 100 ppb. Rocile sedi- mentare sunt, de asemenea,sărace în Ce; argile- le au o cantitate mai importantă (1-5 ppm). în filoanele pneumatolitice și greisene, Ce se concentrează adesea până la 100 ppm. (G.P.) Cetacea, ord. al mamiferelor placentare, în care sunt cuprinși și delfinii, balenele și reprezentanții lor fosili ce includ cele mai vechi mamifere adaptate la mediul acvatic. Membrele anter. transformate în palete înotătoare, iar cele poster., atrofiate sau absente. Tipurile primitive (subord. Archaeoceti, Eoc., Mioc. infer.) păs- trează unele dintre caracteristicile formei ancestrale, probabil un carnivor terestru (dentiție diferențiată, structuri craniene puțin modificate). Cetaceele moderne (Olig.-Act.) cu-prind subord. Odontoceti, cu dinți uniformi (delfini), și Mysticeti, lipsite de dinți, având în schimb numeroase plăci cornoase (fanoane) pe marginea maxilarului superior. în România, resturi fosile se cunosc în special în dep. sarmațiene din Plat. Mold., în Dobr. S., în reg. subcarpatice dintre Olt și Jiu etc. (D.G.) cf. (lat., conferre - a compara), abreviere folosită în taxonomia paleontologică pentru a indica faptul că unul sau mai mulți indivizi sunt strâns comparabili cu o specie nominală, dar nu identici cu aceasta (ex. Arietites cf. bucklandî). (D.G.) chabazit, CaAl₂Si₄O₁₂xH₂O; s. trigonal, zeolit. în România se întâlnește în unele produse hidrotermale afiliate ofiolitelor din Mții Metaliferi, magmatitelor laramice de la Moldova Noua (Banat) etc. (N.A.) Chaetetidae, fam. de org. coloniale, marine, cu schelet calcaros, aragonitic, inclusă de obicei în grupul celenteratelor tabulate (-> Tabulata). Schelet extern individual, de formă tabulară, prismatică, cu pereți neperforați; în int. planșee dese, septele fiind înlocuite prin spini septali. Reprezentanții C. formau colonii masive sau încrustate. Ordov. Eoc. în România, C. au fost semnalate în dep. carbonifere de pe Valea Idegului (Banat), în dep. jurasice de la Topalu (Dobr. C.), în Creț. inf. din Plat. Moes. și din reg. carpatice. (D.G.) chaille, accident silicios cu aspect nodular care face corp comun cu roca gazdă (de obicei calcar și/sau dolomit). C. este constituit din opal și calcedonie, are o culoare cenușie, galbenă, brună sau neagră, o spărtură nere- gulată sau concoidală și luciu sticlos sau de ceară. V. și silex (N.Ai) Chalkotheridae, fam. a mamiferelor impari- copitate în care sunt cuprinse tipuri cu aspect cabalin, având însă membrele anter. mai lungi decât cele poster, și gheare în locul copitelor. Molari brevidonți, cei sup. de tip bunolofodont (cu o creastă în „W”, caracteristică), iar cei inf., selenodonți. Eoc. sup. - Pleist. inf. în România, genul Chaiicotherium este cunoscut în Șarm. Depr. Getice și în Plioc. din Depr. Trans. (D.Gi) chamosit, Fe₄Al[AlSi₃O₁₀]. (OH)₆.4H₂O, s. monoclinic din grupul leptocloritelor. (AM.) characee, —> charophyta. charnockit, rocă plutonică de esență gra- nitică (cuarțo-feldspatică), dar bogată în hi- persten și granat; c. este considerat a se fi format în condiții anhidre, prin cristalizarea la temperaturi și presiuni înalte. C. se asociază, de obicei, cu granuliteie în formațiunile precam- briene din ș. crist. (gnaise); de aceea, originea lor magmatică sau metamorfică este încă controversată. V. și granulit. (N.A.) 61 chimerice, faze Charophyta, grup al algelor, alăturat algelor verzi {Chlorophyta) sau separat ca fii. distinct. C. cuprinde tipuri de apă dulce sau salmastră al căror tal multicelular este calcifiat, oferind condiții bune de fosilizare. Talul este format din rizoizi, tijă subțire, articulată, și ramuri scurte. Alături de fragmentele aparatului vegetativ, în dep. geologice se întâlnesc frec- vent fructificații femele calcifiate (gyrogonit), de dimensiuni microscopice, a căror formă și morfologie externă constituie criteriul principal utilizat în sistematica și stabilirea liniilor de evoluție. Silur.-Act. C. prezintă importanță în reconstituirile paleogeografice, precum și în datările biostratigrafice. In România, reprezen- tanți ai C. se cunosc în Creț. inf. din Dobr. S., C. Orient, și Mții Apus, (intercalați! în faciesul bauxitic); în dep. lacustre sau salmastre ale Eoc. și Pannonianului din Depr. Trans., în Plioc. din reg. subcarpatice. {D.G.) Chatian, etajul final al Olig. Printre fosilele caracteristice, foraminiferele: Miogypsina com- planata, M. formosensis, Globorotalia opima opinia etc. Termenul a fost introdus de Fuchs (1894) și derivă de la tribul Chatti ce a trăit în reg. Hesse (Germania). Sin. Kasselian. {V.M.) chei, văi înguste și adânci, cu pereți verticali, săpate mai ales în formațiuni carbonatice, prin acțiunea dizolvantă a apelor curgătoare. în România, C. Bicazului, C. Turzii etc. în cal- carele Jur. sup. (V.M.) cheiropterit, guano. Cheirotherium, denumire generică a urme- lor de pași ale unor vertebrate tetrapode, aparținând în cea mai mare parte unor reptile, întâlnite pe supr. unor roci triasice, de origine continentală, în partea de vest și centrală a Europei. {D.G.) chelație, fenomen de reținere (prindere) a cationilor metalici în combinația unor compuși organici sau anorganici. Lianții chelați pot fi atomi de N, O, S. Pe această cale se încearcă să se realizeze concentrarea unor metale în șist, negre, asfalturi și alte produse naturale cu hidrocarburi. Ex.: „Kupfer schiefer” -urile din Germania, îmbogățite în Cu, Zn, Pb, Cd, V, U, Mo. {G.P.) chclogenezâ, procesul de formare a scu- turilor, în conceptul lui Sotton, 1963, conform căruia acestea ar fi luat naștere în urma unor cicluri geotectonice desfășurate succesiv la periferia unor nuclee deja cratonizate. Cu în- cheierea fiecărui ciclu, supr. scutului creștea. (V.M.) Chelonia, ord. al reptilelor, în care sunt cuprinse țestoasele, caracterizate prin craniu lipsit de ferestre temporare (tip anapsid) și prezența unor formațiuni exoscheietice, dezvoltate sub formă de plăci osoase ce compun un înveliș dorsal (carapacea) și altul ventral (plastron). Trias.-Act. {D.Gi) chemofacies, tip de facies care definește compoziția chimică predominantă a unei enti- tăți petrografice (sau participarea fracției auti- gene - care de cele mai multe ori este reflec- tată fidel în compoziția chimică a rocii; ex. c. oxidic, c. sulfidic etc.). V. și litofacies. {N.A.) chemoglife, termen general care desemnează structurile supr. de strat de natură chimică (ex. structurile —> con in con -> stilolite. V. și mecanoglife, bioglife. {N.Ai) chemoluminiscențâ, —> luminiscența mine- ralelor. chemosorbție, tip de adeziune în care între adsorbant și particula atrasă are loc o reacție chimică. Sorbția de către geluri este cu mult mai puternică decât cea exercitată de particula cristalină. {G.Pi) chert, termen folosit pentru denumirea unor accidente sfiicioase nodulare; în literatura anglo-saxonă, are un sens mult mai larg și se referă la toate rocile sedimentare silicioase. Sin. flint. N. și silicolit. {N.A.) Cheullean (înv.), -> Abbevillian. chiastolit, varietate de -> andaluzii care conține impurități argilo-cărbunoase cu dis- poziție regulată, adesea în cruce și marcând o zonalitate de creștere în timpul meta- morfismului termic al rocilor argiloase din care derivă. {N.A.) chihlimbar, -> succin. chilidium, placă triunghiulară convexă ce acoperă foramenul valvei brahiale (notothyrium) a brachiopodelor. {D.G.) chimmerice, faze ~, (pl.), mișcările tectonice care au cunoscut două paroxisme în prima parte a Mezoz., distingându-se două faze tectonice: faza c. veche sau eochimmerică, de la sfârșitul Trias. și începutul Jur.; faza c. nouă sau neochimmerică, desfășurată spre sfârșitul Jur. și începutul Creț. Urmări ale mișcărilor c. pe teritoriul României se recunosc chitinozoar 62 în Dobr. N., puse în evidență de discon- tinuitatea stratigrafică dintre Trias. și Jur. inf. (Liasic) în unitatea Tulcea. ( V.M.) chitinozoar, org. marin, paleozoic, cu test în formă de sticlă, având pereți de origine organică (substanță chitinoidă), formați din 2-3 straturi. Testul, cu lungime cuprinsă între 0,05- 2 mm, este format din două părți: camera veziculară și tubul oral, alungit, cu răsfrângeri terminale în formă de guler, dispuse în jurul aperturii (pseudostom), acoperită parțial de un opercul; testul poate fi ornamentat prin spini și poate prezenta apendici la partea aborală. Testurile individuale prezintă tendința de a se grupa în șiruri (colonii) liniare sau elicoidale. Se cunosc peste 50 de genuri și 500 de specii, reunite în grupul Chitinozoa, ale cărei origine și poziție sistematică nu sunt clarificate. C. au fost atribuite algelor, ciupercilor, flagelatelor, rizopodelor, dar probabil ele reprezintă ouă ale unor metazoare (viermi, gastropode, graptoliți). C. cuprind fosile caracteristice în intervalul Ordov. inf. -Dev. sup. în România, c. se cunosc în Plat. Moes , Plat. Mold., în seriile cristaline din Mții Rodnei, Locvei etc. (D.G.) Chlorophyta, diviziune majoră a algelor cuprinzând algele verzi caracterizate prin pre- zența unui pigment asimilator verde (clorofila). C. cuprinde tipuri uniceluiare, microscopice, izolate sau unite în colonii sau pluricelulare, cu tal filamentos sau aplatizat. C. include, în general, forme bentonice ce populează toate mediile acvatice, de la cele marine la cele dulcicoie. Unii reprezentanți ai C. au capa- citatea de a fixa CaCO₃ în jurul talului (Codiaceae, Dasyciadaceae), formând singure sau alături de alte alge sau org. animale (corali, briozoare) calcare recifale. Prot. med.-Act. în România, C. sunt cunoscute, în special, în dep. calcaroase mezozoice din Carpati și Plat. Mold. (D.G.) Chondrichthyes, cls. în care sunt cuprinși peștii cartilaginoși: rechini (Ellasmobranchii) și chimere (subcls. Holocaphali). C. include pești marini, cu excepția unor forme de apă dulce din Carb. și Perm. C. se cunosc în stare fosilă prin dinți, solzi, ichtiodorulite, vertebre calcifiate. Dev. med. - Act. (D.G.) chondrit, meteorit litic („pietros”) alcătuit din olivină (40%), piroxenit (30%), plagioclazi (10%), aliaj Fe-Ni (10-20%) și troilit (5-15%). Olivina și piroxenii se individualizează uneori sub formă de corpusculi sferici cu diametrul de 1 mm și structură fibros-radiară, denumiți chondrule. C. au o structură microcristalină și constituie mai mult de 80% din meteoriții căzuți pe Pământ. V. și achondrite. (N.A.) Chondrites, tip de structură organică (-> urme fosile) de forma unor mici canale superficiale, cilindrice, ramificate, întâlnită pe supr. rocilor detritice fine, mai frecvent în dep. de fliș. C. au fost interpretate ca provenind de la unele alge lipsite de schelet (Phaeophytâ). în prezent, sunt considerate galerii de hrănire săpate în substrat de unii viermi marini. (D.Gi) chondrodit (Mg, Fe)₅(SiO₄)₂(F,OH)₂; s. monoclinic; nezosilicat, termen extrem în seria izomorfa c. - clinohumit; min. de culoare galben-roșcată; întâlnit în corneene formate pe seama dolomitelor. (TVA) Chondrostei, grup taxonomic al peștilor osoși (-» Osteichtyes) în care sunt cuprinse genuri cu schelet, în cea mai mare parte cartilaginoși și corp acoperit de solzi groși, ganoizi. C. cuprind tipuri marine, dar mai ales dulcicoie, răspândite în Dev. - Trias. în prezent, sunt reprezentați prin grupul sturionilor. Sin. peștiganoizi. (D.G.) chondrule, —> chondrit. Chordata, fii. al regnului animal în care sunt cuprinse animale cu simetrie bilaterală având câteva caractere majore comune: fante brahiale (prezente doar în stadiile embrionare la formele evoluate); cordon neural situat dorsal (deasupra tubului digestiv); ax scheletogen tubular format din țesut conjunctiv (notocord), înlocuit la majoritatea C. de coloana vertebrală. C. includ Urochordata, în general forme fixate, Cephalochordața (Amfioxus) -> Conodontochorata și Vertebrate. (D.G.) chorismit, rocă mixtă alcătuită din două sau mai multe „formațiuni petrografice” distincte din p.d.v. petrogenetic. Termenul tinde să fie sin. cu migmatit. (N.A1) chrisoberil, oxid de beriliu și aluminiu în care Fe³⁺ este o prezență permanentă, substi- tuind probabil Ar și ajungând la o proporție de participare de cca. 6%. Varietatea alexandrit conține în cantități mici Cr. (G.Pi) chrisocol, Cu^Si^O^ • H₂O, ciclosilicat amorf, în România, se cunoaște din zona de oxidare a zăcămintelor cuprifere afiliate formațiunilor 63 ciclu cristalofiliene din C. Orient. (Pojorâta), ofioli- telor (Căzănești, Mții Apus.), migmatitelor laramice (Moldova Nouă, Șasea, C. Merid.) și vulcanitelor neogene. {N.A.) chrisopras, —> calcedonie. Chrysomonadina, cls. a „algelor aurii”, în care sunt cuprinse forme unicelulare marine sau de apă dulce, majoritatea lipsite de formațiuni de protecție externă, unele prezentând un înveliș silicios fosilizabil. Au formă de sticlă, cu o parte globuloasă sau eliptică, cu o deschidere sup. îngustă, situată la capătul unei prelungiri. C. se întâlnesc mai ales în diatomite. Importanța lor geologică constă în reconsti- tuirea paleomediilor de sedimentare. Creț, sup.- Act. {D.G.) Chrisophyta, alge aurii, cu pigment asimi- lator brun-auriu (c/z/ys'^-auriu), ce maschează și pigmentul clorofian. Cuprinde tipuri microscopice, unicelulare, izolate sau grupate în colonii filamentoase, ce populează mediile marine, lacustre; majoritatea sunt planctonice, iar membrana celulară poate fi impregnată cu silice (-> Coccolitbophorida). Sil. - Act., cu deosebită importanță biostratigrafică în Mezoz. și Cenoz. {D.G.) chute bars (engl.), acumulări de sedimente (aluviuni), alungite sau lobate, la capătul unor microcanale ce traversează o bară sau un -> banc arcuit în cadrul unei albii de râu. Apar ca efect al creșterii energiei curentului, la viituri. (TVA) cianit, -> disten. cianobacterii, microorg. primitive, proca- riote, capabile de sinteză oxigenică. Aparatul fotosintetic cuprinde pigmenți asimilatori verzi (clorofilă) și albaștri (ficocianină), fiind foarte asemănător sub raport structural, molecular și funcțional celui aflat în cloroplastele celulelor eucariote ale algelor roșii. Celule izolate, sferice, înconjurate de un înveliș mucilaginos care poate fi mineralizat; uneori, celulele individuale apar agregate în colonii cu aspect filamentos sau neregulat. C., alături de alte bacterii, sunt printre cele mai vechi org. care au apărut în Arh., în condițiile primare, anoxigenice, ale Pământului. în prezent se cunosc în ape slab aerate din reg. litorale ale mărilor și oceanelor, în lacuri, bălți, soluri umede, izvoare fierbinți etc. în stare fosilă sunt cunoscute în special prin structurile generate în rocile calcaroase (-> stromatolite). Sin. alge verzi-albastre. {D.G.) cianotrichit, sulfat de aluminiu și cupru, hidratat. Formează agregate radiare de culoare albastră. în România, se cunoaște în zona de oxidare a mineralizației cuprifere de la Moldova Nouă. {N.A.) Ciauda, stadiu din evoluția baz. Euxinic (Marea Neagră), marcat de o transgresiune, corespunzătoare în timp interglaciațiunii Donau-Gunz. (V.M.) cicatrice, ~ (a) unei zone fierbinți, manifes- tarea la supr. scoarței, prin urmele unei activități vulcanice (stinsă sau activă), a zonelor fierbinți peste care se deplasează o placă litosferică; c. apare ca o megastructură liniară în cadrul căreia se constată o succesiune foarte regulată a manifestărilor vulcanice (aliniamen- tul Hawaii, ins. Midway). Un tip de c., în reg. în care zona fierbinte și-a încetat activitatea, îl reprezintă munții liniari oceanici. {N.A.) ciclic, despre un proces sau eveniment geologic provocat de modificări periodice ale factorilor care-1 controlează și-l determină. La scară globală, astfel de cauze c. pot fi -» precesia (odată la 21 000 ani), -> oblicitatea axei polilor sau mutația (odată la 45 000 ani), excentricitatea eclipticii (odată la 100 000 ani), schimbarea anotimpurilor, alternanța zi și noapte (fluxul și refluxul). Consecințele eveni- mentelor c. sunt transgresiunile și regresiunile marine, formarea dep. sedimentare cu strati- ficație ritmică (apariția -> perioditelof) etc. V. și disciclic. {N.A.) ciclosilicați, cls. structurală în care sunt gru- pați silicați cu 3,4 și 6 lanțuri inelare de tetrae- dri SiO₄ legați prin doi atomi de oxigen; rapor- tul Si:O=l:3, iar complexele anionice sunt de tipul (Si₃O₉)⁶’ (wollastonit), (Si₄O₁₂)⁸’ - (apofilit), (Si₆O₁₈)¹²’ - (berii). V. și nezosilicați, sorosi- licați, inosilicați, filosilicați, tectosilicați. {N.Ai) ciclothem (sedim.), secvență cărbunoasă sau un „ciclu de bază” curpinzând o succesiune de unități litologice cu desfășurare simetrică sau asimetrică (în sens descriptiv, după Weller, 1964); (în seismostratigrafie are sens de „secvență ciclică” sau „secvență depozițio- nală”). A se evita utilizarea lui. (TVA) ciclu (sedim.), cuplu de termeni litologici cu recurență periodică care reflectă tranziții de la o condiție de sedimentare la alta (ex. gips/ calcit, ciclu geochimic respectiv, salin/dulcicol). C. este produsul unui proces natural care se manifestă —> ciclic. Sin. ritm. (N.A.) ciclu geochimic, ciclu al componenților chimici ai Pământului (pantociclu), care poate fi privit ca un sistem în cadrul căruia între reacțiile și produsele acestora se menține un echilibru. Consecința reacțiilor chimice din planeta noastră este diferențierea sa geochimică care are în vedere în primul rând procesele responsabile de diferențierea materiei ce au determinat apariția geosfereior care alcătuiesc Pământul. O altă etapă a c.g. are loc în porțiunile superficiale ale mantalei și în partea inf. a litosferei, formațiunile de aici fiind responsabile de formarea magmelor și a produselor lor de diferențiere (rocile magma- tice). precum și de metamorfismul rocilor. A treia diferențiere geochimică are loc în păturile superficiale ale litosferei în raza de acțiune a fenomenelor exogene. Ea vizează în principal procesele fizico-chimice din soluțiile apoase care duc la formarea sedimentelor, a scoarței de alterare din ariile continentale. Geosferele exterioare (hidrosfera, atmosfera, biosfera) pot fi privite ca individualități geochimice, evoluția proceselor din cadrul lor având o influență hotărâtoare asupra unor fenomene ce se desfășoară în litosferă. (G.Pi) ciclu geotectonic, ansamblul proceselor geologice și al prefacerilor care au loc într-o arie labilă (geosinclinală) de la schițarea ei ca atare și până la transformarea acesteia într-o catenă muntoasă; ex. c.g. caledonian, c.g. hercinic, c.g. alpin. Un c.g. include mai multe faze (paroxisme tectogenetice), care dau naș- tere la tot atâtea generații de structuri ce se reunesc într-o catenă muntoasă; ex. fazele chimmerică, austrică, laramică etc. Sin. ciclu orogenic; ciclu tectono-magmatic; eră tecto- nică. (V.M.) Ciiiata, cls. a protozoarelor grupând forme marine, planctonice, caracterizate prin prezența unui dispozitiv locomotor sub formă de prelungiri protoplasmatice filiforme (cili). în stare fosilă, se recunosc în dep. calcaroase și marnoase prin testul lor (lorică) de natură calcaroasă, chitinoidă sau aglutinată. C. fosile sunt grupate în ord. Țintinnida\ se cunosc din Carb. - Act., cu un maxim de dezvoltare în Jur. sup. - Creț, inf., de care sunt legate o serie de 64 fosile caracteristice în cadrul faciesului calcaros pelagic al Tithonian-Neocomianului. (D.G.) ciment, liant al corpusculilor petrografici din rocile sedimentare, format prin precipitarea chimică direct din soluțiile interstițiale care circulă libere prin pori (c. timpuriu) sau în urma substituției unui liant (c. târziu, c. secundar). C. îmbracă variate aspecte texturale (c. amorf, c. cristalizat etc.) sau structurale (c. bazai, care înglobează granulele fără a permite contactul între ele; c. de pori, care ocupă spațiul dintre granulele ce vin în contact unele cu altele; c. de atingere, dezvoltat numai la contactul dintre granule). După habitusul cristalelor care-1 alcătuiesc, c. poate fi: mozaic (din cristale izometrice), druzic (în care cristalele tind să devină prismatice, alungite, cu depărtare față de claste), fibros acicular (cu dezvoltarea centri- petă în goluri față de claste). După compoziția mineralogică, c. poate fi silicios, carbonatic, sulfatic, fosfatic, oxidic etc. C. este un liant caracteristic gresiilor iitice și gresiilor cuar- țoase. V. și matrice. (N.Ai) cimentare, zonă de ~, —> alterare. Cimmenan, Kimmerian. cimoid, -» filon. cinabrn, HgS, s. trigonal. în România, apare în depuneri epi- sau teletermale ale vulcanismului neogen Jlba, Baia Sprie, Băiuț, Mădăraș, Barza, Vâltori etc.). (G.Pi) cinerit, -> tuf vulcanic. cipolin, calcar metamorfic cu vinișoare la- melare de seipentină care favorizează desfa- cerea sa în foi fine precum foile de ceapă, de unde îi vine și numele (ital. cipollino, de cipolla - ceapă). Este format predominant din calciu și muscovit, prezintă spărtură și aspect zaharoid și are culoare variabilă (alb, gri, roz, bleu). (G.P.) C.I.P.W., clasificarea ~, sistem de clasi- ficare și denumire a rocilor care are la bază norma. Inițialele provin de la numele cerce- tătorilor care au dezvoltat calculul normei: Cross, Iddings, Pirsson și Washington (1902). (7V.A) circ glaciar, formă morfosculpturală nega- tivă, semicirculară, rezultată în urma acțiunii mecanice a unui ghețar. Se găsește la obârșia văilor din ținuturile alpine (în Carpați la peste 2 000 m altitudine). Sin. căldare, zănoagă. (V.M.) ciri (pl.), apendice calcaroase articulate de pe supr. pedunculului unor crinoidee. (D.G.) 65 clinohumit cirtocon, tip incipient de inelare a cochiliei, la Nautiloidea fiind ușor curbată. (D.G.) citrin, -> cuarț. Clactonian, epocă a culturii Paleoliticului inf. din vestul și centrul Europei, caracterizată prin unelte din silex prelucrate prin așchiere asociate cu găleți prelucrați. Denumirea provine de la loc. Clacton - on -sea (Anglia). C. este contemporan cu Abbevilianul. (V.M.) cladism, teorie a evoluției org. conform căreia esențial în cercetarea filogenezei unei categorii taxonomice este stabilirea momentului geologic în care a avut loc desprinderea liniilor sale de evoluție. (D.G.) cladogeneză, procesul de desprindere a ramurilor de evoluție în cadrul unui grup taxonomic pornind de la un strămoș comun. C. corespunde radiației adaptative. V. și anageneză. (D.G.) cladogramâ, reprezentarea grafică, diagra- matică, a relațiilor filogenetice, prin care se oferă o imagine relativă asupra gradului de asemănare, respectiv de divergență a carac- terelor între taxonii înrudiți. (D.G.) Cladoselachi, ord. al peștilor cartilaginoși (Elasmobranchii), în care sunt grupate tipurile ancestrale din Dev.- Perm. (tip C.) (D.G.) Clansayesian, subetaj'ul sup. al -> Apțianuiui. Termenul a fost introdus de Breistroffer (1947) și derivă de la loc. stratotipică Clansayes - Franța. (V.M.) clarit, litotip al cărbunelui, de culoare neagră, semilucios, cu spărtură concoidală și G 1,25-135. V. și vitrit; durit; fuzit. (N.A.) clarke, conținutul mediul al unui element chimic în crusta terestră sau într-o porțiune din aceasta, exprimat în g/t, ppm sau %. Numele derivă de la cercetătorul Clarke, care a calculat primul conținuturile medii ale rocilor pe adâncimi de până la 15 km din crustă. C. de concentrație este o noțiune folosită în metalo- genie și reprezintă raportul dintre concentrația elementelor din zăcăminte și c. crustal al acestora. EI indică de câte ori un element trebuie să se concentreze pentru a putea fi considerat zăcământ. (G.P.) clarkeit, (Na₂Ca)U₂O₇ • nH₂O, s. monocli- nic. (G.P.) clasă cristalografică, -> simetrie alcalină. clasă de simetrie (crist.), grupare cristalo- grafică care include formele poliedre (cristalele) cu aceiași formulă de simetrie. în lumea minerală există 32 c.s. V și simetria cristalelor. (N.A.) elastic, roci ~ (e), despre un produs obținut prin fragmentare sau spargere în urma unor procese de dezagregare (-> epiclastic), a unor explozii vulcanice (-> piroclastic) sau a unor procese de deformare mecanică (-> cata- clastic)\ termenul este folosit mai frecvent în domeniul sedimentar pentru a defini consti- tuenții c. (alogeni) ai rocilor detritice (epi- clastice). (ACA) elasticitate, indice de ~, (sed.), parametru granulometric al unui dep. sedimentar deter- minat de diametrul celei mai mari particule constituente. I.c. - calculat prin intermediul curbei cumulative - corespunde percentilului de 1%; se măsoară în unități phi și se notează cu C. (A£A) clastofacies, tip de facies sau trăsătură compozițională care definește natura minera- logică a clastelor ce domină o entitate petrografică în acord cu normele în vigoare de separare a categoriilor petrografice (prin ana- liza modală, de ex. c. cuarțos, c. litic etc.). V și litofacies. (N.A.) claudetit, trioxid de arsen dimorf cu -> arsenolit, s. cubic. (G.P.) clausthalit, PbSe, s. cubic, uneori conține și Ag, Hg și Cu, Co, Fe. (G.P.) clinoclor, (Mg,Fe)i₀Al₂[(AI,Si)₈0₂o] . OHi₆, s. monoclinic, din grupul ortocloritelor. în România, apare ca min. principal în ș. crist., metamorfozate în faciesul ș. verzi din C. Orient., C. Merid., Mții Apus, și Dobr.; de asemenea, în produsele de alterare a rocilor magmatice bogate în min. feromagneziene; în multe roci detritice (gresii litice, graywacke, argile). (N.A.) clinoenstatit, inosilicat de Mg din grupul piroxenilor monoclinici; termen extrem în seria c. - clinohipersten (Fe). în România, se găsește în vulcanitele neogene de la Roșia Montană și din Mții Gurghiu. (N.A.) clinoform, dom. subacvatic de acumulare a sedimentelor corespunzător marginii continentale (povârnișuri, praguri, canioane cu pante de 3-6°), indiferent de natura și adâncimea baz. respectiv. V. și fondoform. (N.A.) clinohumit, (Mg,Fe)₅(SiO₄)₂(F,OH)2, s. mo- noclinic; nezosilicat, termen extrem în seria chondrodit - c.; min. de culoare galben-brună, clinopiroxen 66 întâlnit în corneene formate pe seama dolo- mitelor. (NA) clinopiroxen (i), orice min. din grupa piro- xenilor monoclinici (augit, pigeonit, diopsid, hedenbergit etc.). C. pot conține Ca și sunt mai bogați în Al decât ortopiroxenii. (NA) clinoptilolit, tectosilicat din grupa zeoliților, var. bogată în potasiu a termenului heulandit. Se formează prin alterarea sticlei vulcanice și se găsește frecvent în tufurile vulcanice. (N.A.) ciinothem, termen colectiv utilizat pentru a defini totalitatea dep. acumulate subacvatic într-o reg. de -> dinoform (de ex. turbidite de taluz, conturite etc.). (NA) clinozoizit, Ca₂Al₃[Si₂O₇][SiO₄](OxOH), s. monoclinic. în România, apare ca min. acceso- riu în majoritatea ș. crist. epimetamorfice. (NA) clintonit, Ca₂(Mg, Al) [(Al,Si)₈O₂₀] x (OH)₄, s. monoclinic; filosilicat din grupa micelor casante. (N.A) clivajul min., capacitatea cristalelor și gra- nulelor cristaline de a se desface prin apăsare sau lovire, după direcția de minimă rezistență corespunzătoare anumitor fețe cristalografice; c. este legat de structura internă a cristalelor și nu depinde de forma sa ext. sau de condițiile cristalizării sale. Calitatea c. se stabilește în funcție de liniile de c. (drepte, sinuoase etc.), obținute prin divizarea cristalului, și de aspectul supr. de c. El poate fi: c. perfect (mice), c. foarte bun (calcit, galenă), c. bun (amfiboli, piroxeni), c. slab (olivină). V. și spărtura min. {N.A) clivajul rocilor, proprietatea agregatelor min. sau a rocilor de a se sparge preferențial în lungul unor plane paralele, de discontinuitate mecanică și, implicit, de minimă coeziune. Planele de c. sunt supr. de separație potențială orientate paralel (c. mimetic, paralel cu supr. de stratificație), oblic sau perpendicular pe stratificația sau șistozitatea rocilor. în raport cu cauzele care-1 determină c.r. poate fi de fractură, de forfecare (sau alunecare), de crenulare (microcutare), de curgere etc. (N.A) cloantit, —> skutterudit. clor, se cunosc doi izotopi naturali: ³⁵C1 și l⁷Cl. CI apare într-un nr. restrâns de min. ca element major (halit, carnalit, bischoffit etc.); numai halitul este abundent, atât ca mineral solid, cât și ca „ingredient” solubil în apa mării, în scoarță, CI mai apare ca urmă sau consti- tuent m.nor în rețeaua micelor, amfibolilor și a min. argiloase unde înlocuiește parțial OH’ din structura lor. Abundența cosmică a CI este 6 ppm, iar în crusta terestră 180 ppm. CI este cel mai abundent constituent din apa mării (55,04% din greutatea solidelor dizolvate); în apa râurilor 5,68%. CI este litofil, fiind un element foarte mobil. în timpul cristalizării magmelor se concentrează în fluidele reziduale. Rocile alcaline, pegmatitele, emanațiile vul- canice și soluțiile hidrotermale conțin o cantitate ridicată de CI. Prin alterarea exogenă a rocilor silicatice ionii de CI trec în soluție acumulându-se în mări și oceane. în geosferele ext. ale Pământului, cantitatea de CI este de 306 • IO²⁰ g, din care 276 • IO²⁰ g se găsesc în atmosferă, hidrosferă și biosferă, iar 30 • IO²⁰ g, în rocile sedimentare. (G.P) dorapatit, —> apatit. dorit (e), grup de min. din cls. filosilicaților, cristalizate în s. monoclinic, cu clivaj perfect, D mică, G redusă și adesea de culoare verde (de unde și denumirea: chloros - verde). Chimic, C. corespund formulei generale (Mg, Fe²⁴’, Fe³⁺)₆ [Ai, Si₃O₁₀] . (OH)₈, cuprinzând termeni preponderent magnezieni (orto c.) și feriferi (lepto c.). Orto c. (penin, clinoclor) sunt răs- pândite în ș. crist. de metamorfism scăzut și în produsele de alterare hidrotermală a rocilor magmatice; de asemenea, au caracter alogen, în unele sedimente. Lepto c. (chamosit, thunringit) se formează prin procese exogene și intră în constituția unor dep. sedimentare de fier. în România, este întâlnit în toate tipurile de roci. (N.A) cloritizare, proces secundar prin care min. preexistente (de obicei cu Fe și Mg) sunt înlocuite prin dorit. C. este' larg răspândită în zonele cu roci magmatice afectate de auto- metamorfism, în int. sau vecinătatea unor filoane metalifere, în ariile de retromorfism și, uneori, în cadrul scoarței de alterare, ca efect al unor transformări exogene. (N.A) cloritoid, Fe₄A14[A14Si₄02o] x (OH)₈, s. mo- noclinic; filosilicat. în România, este întâlnit ca min. accesoriu în unele ș. crist. metamorfozate, în faciesul șist, verzi din unitățile carpatice. (AM.) Clymeniida, ord. al amonoideelor, cuprin- zând tipuri cu cochilie înrulată, caracterizate prin poziția dorsală (internă) a sifonului 67 coelurosauri („amonoidee intrasifonate”); linie lobară de tip goniatitic. Grupul este restrâns în Dev. sup. - Carb. inf., când a generat o serie de fosile caracteristice. (D.G.) cobalt, Co, în natură se cunoaște doar un singur nucleid stabil ⁵⁹Co. în metoriți Co însoțește Fe și Ni. Crusta terestră conține înjur de 25 ppm, cea mai mare parte fiind concentrată în roci ultrabazice. în rocile acide, concentrația de Co este scăzută; se con- centrează în min. hidrotermale, raportate la formațiunea pentaelementelor (Ni, Co, Bi, Ag, U) sau asociate granițelor alcalipotasice. în procesele de sedimentare și alterație, Co nu indică o comportare vizibil diferențiată; șist, argilo-marnoase conțin în jur de 19 ppm Co, foarte aproape de abundența crustei continen- tale (75 ppm), iar sedimentele argiloase de pe fundul mărilor conțin mult mai mult, 70-75 ppm. Co este un element urmă, esențial pentru viață. Deși este un element relativ rar, Co este unul din cele mai solicitate metale în tehnică. (G.P.) cobaltina, CoAsS, s. cubic; uneori cu Fe, Ni sau Cu, Pb, Sb. în România, a fost semnalată în serpentinitele cu cromit din Banatul de Sud; în mineralizații hidrotermale paleozoice (Lipova); în zăcăminte pirometasomatice laramice (Oravița, Ciclova); în mineralizații hidroter- male neogene (Ilba). (G.P.) Coblenzian, supraetaj al Dev. inf., grupând etajele Siegenian și Emsian. Termenul a fost introdus de Dumont (1848) și derivă de la loc. Koblenz - Germania. ( V.M.) cocarde, textură în ~, tip de textură con- centrică, rubanată în care, în jurul fragmentelor brecifiate din rocile gazdă a mineralizațiilor, se dispun zonat depuneri filoniene atât metalifere, cât și nemetalifere. (G.P.) coccolit, -> Coccolithophorida. Coccolitbophorida, ord. al algelor aurii (Chrysiphyta), în care sunt grupate micro- organisme unicelulare (cu diametrul între 50 - 10 pm) planctonice, marea majoritate marine. Pe supr. celulelor sunt fixate cristalite cal- caroase (coccolite) al căror ansamblu formează coccosfera. Forma coccolitelor individuale este variată, reprezentând un caracter important utilizat în sistematica C.: discoidală (discolit), de cupolă (caliptrolit), de stampilă (rhabdolit), ca două plăci unite printr-o bară scurtă (placolit). Un tip special de coccosferă îl reprezintă brarudosfera, formată din cinci cristalite cu individualitate optică. C. prezintă deosebită importanță biostratigrafică, pentru dep. marine, pelagice, de vârstă cretacică și cenozoică, permițând elaborarea unor suc- cesiuni biostratigrafice detaliate (media duratei biozonelor cenozoice este 1,1 M.a., iar a celor cretacice de 3,8 M.a.). C. reprezintă un com- ponent major al sedimentelor marine, calca- roase, de origine pelagică, în special al dep. de cretă. Silur. - Act. (D.G.) cochilie, formațiune exoscheletică cu rol în protecția corpului unora dintre animalele nevertebrate (moluște, brachiopode). C. este de obicei calcaroasă, mai rar chitinoasă, chitino- fosfatică sau cornoasă. C. poate fi univalvă (Scaphopoda, Gastropoda, Cephalopodâ) sau bivalvă (Lamelibranchiata, Brachiopodâ). (D.G.) Codiaceae, fam. a algelor verzi (Chlorophytây în care sunt cuprinse genuri cu tal calcaros, masiv sau ramificat dichotomic, format din articole tubulare sau globuloase juxtapuse. C. au contribuit la formarea unor roci calcaroase organogene. Camb. - Act. V. și Dasycladaceae. (D.G.) Coelenterata, fiL în care sunt cuprinse meta- zoare primitive, exclusiv acvatice (majoritatea marine), solitare sau coloniale, cu simetrie radiară sau bilaterală. Peretele corpului este constituit din două straturi cu structură celulară (ectoderm și endoderm), legate printr-un strat fără structură (mezogleicc)'. cavitatea gastrică cu o singură deschidere. C. prezintă două tipuri morfostructurale distincte: meduza (forma sexuată), liberă, solitară, lipsită de schelet, și polipul (forma asexuată) solitar sau colonial, cu schelet, fixat printr-un disc bazai de substrat. C. cuprind două subfil.: Ctenophera (lipsite de celule urticante) cu genuri exclusiv actuale și Cnidaria (cu celule urticante de origine ectodermică) cu reprezentanți atât actuali, cât și fosili, majoritatea incluzând în ciclul lor biologic atât stadiul de meduză, cât și cel de polip (cls. -» Scyphozoa, —> Hydrozoa, —> Anthozoa:corali). Prot. sup. - Act. (D.G.) coelurosauri, grup al dinosaurilor carnivori (ord. Saurischia, subord. Theropoda) fără a reprezenta o categorie taxonică formală. C. cuprind forme de talie mică și mijlocie (în general 1-3 m lungime), bipede sau semi- bipede, alergătoare, cu schelet gracil (format coesit 68 din oase subțiri), dinți mici $i ascuțiți, uneori absenți (ex. Orruthomimus). In trecut C. erau încadrați într-un infraord. aparte al subord. Thcrapoda, distinct față de infraord. Camosauria ce grupa dinosaurii carnivori de talie mare și gigantică, cu dinți puternici. Majoritatea spe- cialiștilor consideră că dinosaurii din grupul C. se află la originea păsărilor. {D.G.) coesit, dioxid de siliciu, var. de temperatură și presiune înalte. Apare în zona craterelor de impact meteoric. V. și stihovit. (N.A.) cohenit, (Fe, Ni)₃C; s. rombic; conține frec- vent Co. {G.P.) colaps, prăbușire, de obicei, deasupra unor goluri naturale în scoarță, indiferent de originea lor (erozivă, explozivă etc.); în zonele vul- canice c. conduce la individualizarea unor cal- dere, în reg. carstice, la formarea unor doline sau în zone cu sare, după dizolvare la brecii. (TVA) colector, rocă ~ (petrol.), despre rocile capabile să înmagazineze hidrocarburi. R.c. au o porozitate efectivă mai mare de 5-10% și o permeabilitate mai ridicată de 500-1 000 mi- lidarci. Astfel de condiții sunt îndeplinite de rocile epiclastice mobile (nisipuri, pietrișuri) sau slab cimentate (gresii, arcoze, microcon- glomerate) și de rocile carbonatice (calcare și dolomite). Sin. rocă magazin. {N.A.) Coloidea, subcls. în cadrul cls. Ccphalopoda, în care sunt cuprinse pe de o parte forme exclusiv cu cochilie internă dezvoltată (formată din proostracum, fragmocon și restrum): ord. Aulacocerida, Belemnitida, Phragmeteuthida, iar pe de altă parte, forme cu cochilie internă redusă, chiar absentă, cu reprezentanți fosili și act.: Teuthida:. calmari, Sepiida. sepii, Octopoda. caracatițe. C. cuprinde fosile caracteristice în Jur. - Creț, (exclusiv din ord. Belemnitidâ). Carb. - Act. Sin. Dibranchiata. {D.G.) coliziune, în conceptul tectonicii globale, punerea în contact (ciocnirea) a două plăci litosferice, care poartă pe ele continente; este o consecință a proceselor de subducție. C. poate să se producă între o placă cu crustă oceanică și una cu crustă continentală (tip andin) sau între două plăci cu crustă oceanică (tip arc insular); când procesul de subducție și consum este complet se poate produce c. între două plăci cu crustă continentală (tip himalaian). C. conduce la procese geotectonice care declanșează modi- ficări majore în aranjamentul scoarței teres- tre, inclusiv formarea catenelor muntoase. {V.M.) coloană, ~ mineralizată; -> pipă. coloană stratigrafîcă, reprezentare grafică la scară mare a unei succesiuni litostratigrafice dintr-o localitate sau regiune (c.s. sintetică), care redă raporturile de superpoziție normală a termenilor litologici, grosimea, principalele ca- racteristici litologice și paleontologice. {D.G.) colofan, tip de structură sau aspect carac- teristic corpurilor amorfe care au provenit prin consolidarea gelurilor; reniforme, mamelonare, botrioidale (ex. opal, colofan etc.). {N.A) coloradoit, HgTe, s. cubic. columbit - tantalit, seria ~, oxizi de Fe, Mn, Nb și Ta, caracterizați printr-o variație continuă a compoziției între termenii extremi, în România, a fost semnalat la Teregova (Mții Semenic). {G.P.) columelă, 1. structură axială, masivă sau spongioasă, în cadrul unui polipierit; c. poate crește independent față de septe (c. adevărată) sau ia naștere prin fuzionarea extremităților interne ale septelor (pseudoc.); 2. ax median calcaros format în cadrul cochiliilor gastro- podelor, cu strânsă înrulare elicoidală, prin alipirea pereților interni ai turelor de spiră succesive. {D.G.) columnar, sub formă de coloană; despre habitusul cristalelor în care acestea simt dezvoltate unidirecțional (de obicei, paralel cu direcția cristalografică c, echivalent sau apro- piat de prismatic (berii, staurolit, piroxeni etc.). {N.A) coluviu, dep. de material detritic, de obicei fin, acumulat la baza versanților prin procese gravitaționale, de șiroire sau de spălare. C. poate lua forma unor îngemănări de conuri de dejecție care atenuează înclinarea versantului. V și deluviu, eluviu, proluviu. {N.A) comagmatic, despre caracterul comun - chimic, mineralogic și structural - al rocilor care alcătuiesc o asociație naturală și care au provenit în decursul aceleiași perioade generale de activitate magmatică. Rocile c. au derivat dintr-o aceeași magmă parentală prin procese de diferențiere. Sin. cosanguin. {N.A) combustibili minerali, roci sau substanțe min. care prin ardere generează energie ter- mică, cum sunt: petrolul, gazele naturale, căr- 69 concrețiune bunii de pământ, șist, bituminoase, șist, cărbunoase. (V.M.) Combs, tendința ~ (petrogr.), tendință spe- cifică în diferențierea magmelor alcaline care, modificându-și compoziția chimică, evoluează spre o creștere a gradului de saturare în SiO₂ și favorizează cristalizarea cuarțului. V. și Kennedy: tendințe. (N.A.) comendit, var. de riolit alcalin care conține fenocristale de sanidin (sau micropertit), albit și cuarț, adesea împreună cu min. femice (arfvedsonit și riebekit), într-o masă fundamen- tală holocristalină, granofirică sau micropoikili- tică. (AM.) comisură, linie de contact laterală (c. laterală) sau anter. (c. frontală) între cele două valve ale unui brachiopod. (D.G.) compactizare, (tasare), proces fizic de reducere a volumului unui sediment exprimat prin micșorarea porozității și a volumului global, datorită tasării sub propria greutate (sau a greutății sedimentelor care se acumulează deasupra lor). Procesul de c. este progresiv: la început este rapid și continuă lent până la consolidarea sedimentelor; principalele efecte ale c. privesc atât faza solidă (rearanjări meca- nice ale particulelor, deformări), cât și faza lichidă (expulzarea apei libere, eliminarea apei absorbite, pierderea apei combinate). (TVA) compensator, dispozitiv optic pentru apre- • cierea diferenței de drum (^) dintre razele dublu refractate rezultate la traversarea mediilor optic anizotrope de către razele de lumină polarizată. C. întrebuințat în mod curent în analiza microscopică servește la aprecierea birefringenței min., a studiului culorii ei, a alungirii optice a cristalelor etc. Construcția lor se bazează pe principiul lamelor suprapuse și pe compensarea întârzierii razelor de lumină produsă de secț. birefringente. Astfel de c. sunt: pana de cuarț, lama de mică, lama de gips, c. lui Babinet, c. lui BerekQtc. (N.A) competent, despre roci și/sau strate capabile de a transmite eforturile mecanice fără a se deforma; rocile c. dau cute cu un grad de curbură mult mai mare decât rocile incom- petente (mai ușor deformabile). Ant. incom- petent. (G.P.) complex de subducție, element constituent al intervalului fosă-arc din zona de subducție și care constituie flancul intern al fosei dând muchia fosei; este alcătuit din material foarte eterogen, cu structură foarte haotică, alcătuind ceea ce se numește melange (fr.); acesta a provenit din răzuirea părții sup. a plăcii oceanice în curs de subducere de către placa sup. și depus pe aceasta din urma. în unele fose act. lipsește c.s. V. și zona de subducție. Sin. prisma acreționară. (V.M.) comprehensiv, serie - (ă), succesiune de dep. predominant detritice, grosiere (conglome- rate, gresii), cu grosime de ordinul sutelor sau miilor de metri, formată într-un interval geocro- nologic relativ restrâns (corespunzător uneia sau câtorva biozone). Seriile c. sunt carac- teristice formațiunilor de fliș și de molasă, formate în preajma ariilor de aport supuse unor intense eroziuni. (D.G.) concentrații metalifere, acumulări de min. utile, de dimensiuni variabile, care datorită conținutului mai scăzut în metale și rezervelor mai mici nu pot face obiectul unei activități de extracție în condiții de rentabilitate. (G.P.) concesiune minieră, (cf. LM), dreptul acor- dat de stat, prin autoritatea competentă, unui concesionar de a efectua activități miniere în baza unei licențe. (N.A.) conchiolină, proteină fibroasă (CsH^NqOh), constituind principala substanță organică din compoziția stratului ext. (periostracum) al cochiliei moluștelor. (D.G.) concordanță, raportul normal dintre stratele unei suite stratigrafice, fără lacune de sedi- mentare. (V.M) concreșteri minerale (pl.), edificii cristaline complexe rezultate din orientarea reciprocă a indivizilor în timpul procesului mineralogenetic. C.m. se realizează între cristale ale aceleiași specii min. (cuarț, calcit, albit) sau ale unor specii diferite (staurolit, disten, pirită, galenă). După modul de asociere a indivizilor cristalini, c.m. pot fi paralele și simetrice. C. paralele se realizează prin orientarea comună de cristale și se formează mai frecvent prin precipitare din soluțiile care traversează spații libere (geode, druze). C. simetrice (-> maclele) se realizează între două sau mai multe cristale ale aceleiași specii minerale după legi bine determinate, în timpul creșterii cristalelor în diverse spații naturale (topituri magmatice, lave, spații de metamorfism). (TVA.) concrețiune, aglomerare „punctuală” de substanță, inițial dispersată, cu diametru concurrent range-zone 70 variabil. C. are forme variate, de obicei sferică sau elipsoidală, cu sau fără structură internă și poate include în masa ei porțiuni din roca ce o găzduiește sau elemente în jurul cărora s-a produs acumularea de material (silice, car- bonați, fosfați etc.). (TVA) concurrent range-zone, (engl.), -> biozonă. con de bazin, -s> low stand systems tract. con de dejecție, formă morfologică rezultată din materialul transportat de un torent și depus la gura canalului de scurgere al acestuia când panta scade sensibil. Are forma unui sector de con și este format din material grosier cu sortare slabă. (TVA) con de taluz, —> lowstandsystems tract. con vulcanic, principalul edificiu care ia naștere în cadrul activității vulcanice de tip centrai; o suprastructură a aparatului vulcanic propriu-zis caracterizată prin formă de relief pozitivă și aspect general conic. C.v. este alcătuit din curgeri succesive de lavă (c. de lavă) sau din strate de piroclastite fine ori grosiere (c. piroclastice), cu înclinări diver- gente în jurul coșului vulcanic. Formele și dimensiunile c.v. sunt foarte variate și sunt controlate de tipul de activitate vulcanică, efuzivă sau explozivă; pe flancurile c.v. prin- cipal, în apropierea craterului se poate dezvolta un c. adventiv sau c. parazit. {N.A.) condensare stratigraficâ, -> condensat, serie ~(ă). condensat, serie ~ (â), orizont ~, succesiu- ne litologică cu grosime redusă, materializând un interval larg de timp, acumulate cu viteză mică de sedimentare, în condițiile unor aporturi reduse și intermitente de material detritic. întreruperile de sedimentar*, marcate prin formarea „crustelor întărite” (-> duri cruste), sunt caracteristice seriilor c. Fosile aparținând unor biozone diferite se pot succeda pe grosimi foarte mici sau pot fi amestecare, ca urmare a eroziunii în perioade de întrerupere a sedimentării în cadrul acelorași nivele. Seriile c. sunt întâlnite în baz. cu substrat stabil, depărtate de ariile de aport continentale sau aflate în preajma unor țărmuri peneplenizate. Formațiunile de origine pelagică, în general carbonatate, constituie exemple tipice de serii c. în cadrul unei -> secvențe depoziționale. O.c. apar în lungul suprafeței de inundare maximă, între -> high stand systems tract și transgressive systems tract. Ant. comprehensiv, serie c. {D.G.) conduct vulcanic, corp cilindroid de materie fierbinte care se deplasează spre supr. litosferei provenind din astenosferă sau mantaua profundă. C. are un traiect vertical, o tendință de pătrundere în baza litosferei și, probabil, o poziție fixă în manta. Străpungând litosfera, c. generează vulcanismul oceanic. Sin. plume (engl). V. și zonă fierbinte. {N.A.) Condylarthra, ord. al mamiferelor placen- tare în care sunt cuprinse ungulate nespe- cializate, răspândite în toate continentele nordice în Paleog.; forme de talie mică sau mijlocie, omnivore sau erbivore, pentadactile. C. cuprinde strămoșii copitatelor modeme: ord. Perissodactyla și Artiodactyla, precum și ai unor copitate exclusiv fosile: ord. Litoptema, Nottoungulata, Embrithopeda. Creț. sup. - Olig. inf. {D.G} conglomerat, rocă detritică din categoria psefitelor (ruditelor), formată din particule rotunjite, cu dimensiuni mai mari de 2 mm (pietrișuri, bolovănișuri), legate prin inter- mediul unei matrice sau al unui ciment. C. este o rocă compactă cu aspect de pietriș litificat și, de obicei, masivă; în funcție de natura petrografică a elementelor, se deosebesc: c. oligomictice caracterizate prin compoziție lito- logică uniformă (c. cuarțoase, c. calcaroase etc.) și c. polimictice (poligene) alcătuite din fragmente de roci magmatice, metamorfice și sedimentare. Var. genetice: c. intraforma- ționale, alcătuite din fragmente netransportate, care se găsesc pe un substrat din care au provenit, și c. extraformaționale, constituite din elemente care au suferit un proces de transport și depunere. C. apar asociate cu dep. fluviatile, lacustre și marine (c. de transgresiune și c. de regresiune). C. în care particulele elastice domină cantitativ liantul sunt denumite orto c (sau ortorudite), iar c. dominate calitativ de liant (matrice sau ciment) sunt denumite para c. (sau pararudite). V. și brecieșx tillit. {N.A} Coniacian, primul etaj al Senonianului (Creț. sup.). Termenul a fost introdus de Coquand (1875) și provine de la numele latin al loc. Cognac (baz. Aquitaniei-Franța). (V.M} coniatolite (pL), cruste carbonatice arago- nitice formate în vecinătatea unor baz. cu apa hipersalină din domeniul -> Sabkha, supratidal 71 conținut, ~ mediu (plaje emerse). C. sunt frecvente în golful Persic. (AM.) conică, pânză formă de zăcământ a rocilor eruptive corespunzătoare consolidării magmelor pe un sistem de fracturi conice coaxiale, care se întâlnesc la adâncimi de câțiva km; grosimea p.c. atinge câțiva metri. (NA) Coniferales, ord. al gimnospermelor, în care sunt cuprinse tipuri arborescente cu frunze aciculare caracteristice florei de tip mezofitic (Voltzia, Le ba ch ia, Araucaria etc), dar spre deosebire de alte gimnosperme {Cycadales, Ginkoales) având încă numeroși reprezentanți în Horele act. Carb.-Act. {D.G) con-in-con, numele unei structuri de natură chimică întâlnită Ia unele roci argiloase sau marnoase și caracterizată prin prezența de formațiuni conice, întrepătrunse între ele în lungul supr. de stratificație; fiecare con este constituit din fibre de calcit, gips, siderit etc. sugerând rolul pe care procesele de dizolvare selectivă sub presiune îl au în formarea lor. V. și stilolit. {N.A.) connata, —> apă. conodonte, -> Conodontochordata. Conodontochordata, fii. al chordatelor (-> Chordata) primitive, ce cuprinde org. marine purtătoare de piese denticulate, microscopice, de formă diferită, constituite, în principal, din fosfat de calciu, numite -> conodonte, atribuite mai întâi viermilor (-> Scolecodonte) sau vertebratelor agnate. Sistematica se bazează pe morfologia conodontelor, care cuprind patru tipuri majore: 1. - conic simplu; 2. - conic compus (pluridenticulat); 3. - lamelar, cu denticuli uniți prin baza lor; 4. -tabular carenat. Importanță biostratigrafică în Paleoz. (în special în Camb. inf. - Ordov. sup. și Dev. inf. - Carb. inf.) și Trias. în România, dep. cu conodonte au fost semnalate în Dev. din Plat. Moes.. Trias. din zona Tulcea. {D.G.) conolit, corp subvulcanic de roci magmatice cu un diametru de câteva sute de metri, contur neregulat, asemănător întrucâtva cu neckul, cu deosebirea că acesta prezintă un contur regulat. (NA) conoscopică, analiză ~, analiză microsco- pică în lumină polarizată convergentă, prin transformarea sistemului polarizant obișnuit într-un conoscop, ca urmare a intercalării în dispozitivul optic al microscopului a unui condensator (sistem de polarizare a luminii); prin a.c. și între nicoli în cruce se determină caracterul uniax sau biax ăl min. concretizat în figura de interferență, semnul optic, dispersia optică și unghiul axelor optice. {N.A.) Conrad, supr. de discontinuitate ~, -> dis- continuitate geofizică. constante cristalografice, serie de para- metrii prin care se determină poziția unei fețe pe cristal: unghiurile axiale (între axele sistemului de referință corespunzător, numite axe cristalografice); relația axială a feței fundamentale, adică raportul parametrilor ei notați sub forma generală a, b, c; indicii fețelor raportați la parametrii fundamentali și notați cu h, k, L {N.A.) contact stratigrafie, aspectul fizic al relației dintre două entități strat, aflate în relație de superpoziție. C.s. poate fi concordant, atunci când unitățile strat, adiacente au fost generate în urma unui proces depozițional desfășurat continuu, fără întreruperi sau discordant impli- când o întrerupere majoră (-> lacună strat.) în desfășurarea proceselor de acumulare. (D.G.) contact tectonic, relații anormale între două volume de dep.; de obicei dep. mai vechi se suprapun peste dep. mai noi, ca urmare a intervenției unor deformări tectonice, în urma mișcărilor scoarței. C.t. sunt frecvente în reg. cutate. Amploarea acestora este foarte varia- bilă, mergând de la o simplă decroșare pe verticală la încălecări sau deplasări de zeci și sute de km. (V.M.) contaminare, modificarea compoziției pri- mare a unei topituri naturale ca urmare a reacțiilor care se stabilesc între camera magma- tică și rocile din pereții săi sau xenolitele pe care le include în drumul său spre supr. V. și asimilare. {N.A) conturit, dep. turbiditic antrenat de curenții oceanici de contur în lungul taluzului sau al piemontului abisal și reprezentat din p.d.v. litologic prin sedimente fine, mâloase în general bine sortate; în dep. vechi c. ar putea marca frontul unui arc insular sau mar- ginea unei plăci către care se produce deriva. (AM.) conținut, ~ mediu, (geoch.), conținutul în componenți utili dintr-un zăcământ, calculat pe baza datelor rezultate din analiza probelor Conularii 72 chimice; se exprimă în procente sau în grame la tonă. C.m. minim, denumit și conținut minim industrial, reprezintă limita inf. a conținutului med. care justifică economic utilizarea mine- reului în industrie. Cu ajutorul său se separă rezervele de bilanț de rezervele din afară de bilanț. C. minim limită denumit și c. geologic limită reprezintă limita inf. a conținutului în componenți utili al rezervelor care se pot exploata și prelucra împreună cu alte rezerve cu conținut mai ridicat, încât c.m. pe zăcământ să fie cel puțin egal cu c.m.m.; este folosit pentru separarea zonelor cu minereu industrial de cele cu minereu neindustrial. (G.P.) Conularii, -> Conulata. Conulata, grup de org. exclusiv fosile, marine, bentonice, cu test sau cochilie de natură chitinofosfatică, de formă piramidală (1-40 cm lungime), cu secțiune transversală pătratică sau romboidală, cu sau fără septe interne; striuri de creștere fine pe supr. scheletului. Afinitățile sistematice ale C. sunt neclare; pe baza sime- triei tetramerale unii autori le alătură celen- teratelor scifozoare, dar o serie de deosebiri structurale și morfologice fac incertă această apartenență. Camb. -Trias. (D.G.) convecțic, curenți de ~, mișcarea materiei într-o masă fluidă determinată de diferențele de compoziție (densitate), temperatură și presiune care se stabilesc în cadrul său. Prin c.c. se deplasează materia topită în cadrul camerelor magmatice sau în cadrul mantalei sup., în dreptul zonelor de rift; c.c. contribuie la omogenizarea compoziției unei topituri natu- rale. în mantaua Pământului deplasarea regulată a c.c. prefigurează așa-zisele celule de c. (N.A.) convergență, fenomen macroevolutiv (-> macroevoluție) prin care org. cu origini diferite, dar trăind în aceleași biotopuri, dobândesc structuri și aspecte morfologice similare. Ex. c. rechinilor nectonici (pești), ihtiosaurilor (repti- le) și delfinilor (mamifere), legată de modul de viață pelagic în perioade diferite ale istoriei geologice. V. și paralelism. (D.G.) convolut, 1. (paleont.), tip de înrulare a cochiliei (la gastropode, cefalopode: nautiloi- dee, amonoidee), caracterizat prin ture de spiră ce se acoperă parțial; evolut, involut. (D.GÎy, 2. (sedim.), structura ~(ă), laminație - (ă), strati- ficație ~(ă), referitor la structura unei roci sedimentare; se vorbește de stratificație c. când laminele din cadrul unui strat sunt ondulate în secțiune transversală, lăsând impresia unei succesiuni de anticlinale și sinclinale; ampli- tudinea ondulațiilor este de ordinul centi- metrilor și crește spre partea sup. a stratului. Un astfel de caracter al sedimentului poate fi singenetic, determinat de curenți turbionari sau postdepozitional, generat de eliminarea apei din pori, de curgeri hidroplastice sau de alunecări gravitaționale submarine. (?ZA) cooperit, PtS, s. pătratic. coprolit, produs de dejecție fosilizat, de obicei de natură fosfatică, provenind atât de la animale nevertebrate (crustacee), cât și de la vertebrate (pești, reptile, pasări, mamifere). C. dau indicații asupra anatomiei aparatului digestiv al org., cât și asupra modului de hrană al acestora. (D.G.) coptogeneză, proces de distrugere provocat de șocul impactului meteoritic pe supr. scoarței terestre. C. se manifestă prin undă de șoc, căldură degajată de impact, mișcarea rocilor sub frontul de șoc, curgere plastică și formarea topiturilor de impact, răcirea și evaporarea substanțelor generate în timpul fenomenelor de șoc. Efectele c. sunt cunoscute sub numele de astrobleme. (N.A.) coral, -> Anthozoa. coralgal, referitor la calcarele bioconstruite simultan de alge și corali; dep. are caracter recifal. V. și spongalgal. (N.A.) coralit, -> polipierit. Corallinacee, alge roșii (-> Rhodophyta), marine, cu tal calcaros articulat, dar mai ales crustiform, acestea din urmă reprezentând un component al recifilor cenozoici. Talul C. este format din două straturi distincte: peristalul (periferic) și hipotalul (intern). în România C. sunt comune în calcarele eocene la Albești - Muscel și în cele miocene din Depr. Trans; C. au contribuit, alături de briozoare, viermi tu- bicoli, la formarea recifilor mioceni din Plat. Mold. (D. G.) coraziune, acțiune mecanică de roadere și șlefuire a rocilor sub acțiunea particulelor de nisip antrenate în mișcare de vânt, apă și gheață; efectul c. este foarte vizibil în zonele deșertice unde eroziunea eoliană este foarte activă. (TVA) Cordaitales, ord. al gimnospermelor cuprin- zând tipuri cunoscute doar în stare fosilă, larg răspândite în Carb. Plante arborescente cu cortegiu sedimentar 73 trunchi columnar (30-40 m înălțime), cu coroană formată din numeroase ramuri. Frunze largi și alungite (până la 1 m lungime), cu nervuri paralele. C. constituie probabil stră- moșii coniferelor și ginkgoalelor. Carb. inf.- Perm. sup. (D.G.) cordată, lavă ~, -> pahoehoe. cordierit, Al₃(Mg,Fe)₂AlSi₅O₁₈, s. rombic; ciclosilicat; min. tipomorf pentru metamor- fismul de presiune scăzută. In România, este întâlnit în ș. crist. din Mții Capățânii, Godeanu, Gilău etc., în comeenele din aureola gra- nitoidelor din Muntele Mare și lacobdeal și a vulcanitelor de la Deva și Uroiu. (N.A.) cordilierâ, 1. în geomorfologie, zonă mun- toasă îngustă și foarte alungită (ex. C. Andină); 2. formă de relief specifică ariilor geosin- clinale. C. însoțesc traiectul unui geosinclinal, se dezvoltă emers și/sau submers și constituie arii sursă pentru sedimentarea terigenă din cadrul bazinului respectiv. în conceptul tecto- nicii plăcilor, c. pot corespunde dorsalelor medio- oceanice din lungul zonelor de rift. (V.M.) cordon litoral, formă de relief pozitivă determinată de acumularea sedimentelor din curenții litorali care preiau și redistribuie, în lungul țărmurilor slab afectate de maree, aluviunile aduse de râuri sau detritusul rezultat din eroziunea falezelor. (V.M.) corecția Bouger, calcularea anomaliei gra- vitaționale, în care pe lângă corecția în aer liber se ia în considerație și volumul de roci situat între cele două puncte: nivelul elipso-idului teoretic și stația de înregistrare. V. și anomalie geofizică. (V.M.) corelare stratigraficâ, grup de activități geologice prin care se urmărește stabilirea raporturilor de echivalență geocronologică (sincronism) între succesiuni litostratigrafice mai mult sau mai puțin depărtate geografic, în afloriment sau în foraje, utilizând o serie de caractere comune, semnificative din p.d.v. temporal, care constituie repere de corelare. Asemenea repere pot fi de natură litologică (—> strat reper), mineralogică, fizică, geochimică, geofizică și în special paleontologică (—> biocorelație). Expresia sintetică a c.s. într-o reg. o reprezintă harta stratigraficâ. (D.G.) corindon, cunoscut sub mai multe modi- ficații polimorfe: A1₂O₃, s. trigonal, stabil în condiții naturale obișnuite și până la tempe- raturi de 1 500°C; A1₂O₃, s. hexagonal, stabil la temperaturi mai ridicate; A1₂O₃, s. cubic, ce se obține prin calcinarea hidroxidului de aluminiu (boehmit) la temperaturi mai mici de 900°C. Prezintă varietăți colorate care pot fi pietre prețioase sau semiprețioase: safirul (albastru), rubinul (roșu), topazul oriental (violet), safirul alb sau leucosafirul (incolor și transparent). în România, a fost semnalat ca min. în zonele de contact a unor intruziuni (Ditrău), în unele bauxite metamorfozate la contact (Remeți), în comeenele și anclavele din ariile cu banatite (Dognecea, Băița Bihorului, Pietroasa, Gilău etc.). (G.P.) corneeanâ, produs al metamorfismului termic în aureola de contact a intruziunilor magmatice; c. este o rocă cu structură grano- blastică sau porfiroblastică și compoziție mineralogică variată (cuarț, biotit, andaluzit, cordierit, spinel, corindon, hipersten, diopsid etc.), în diferite asociații și proporții, funcție de natura rocii preexistente supuse metamorfis- mului (gresii, argile, mame, dolomite). în România, se întâlnesc în Mții Gilău, Giurgeu (Ditrău), în Banat etc. (N.A.). cornelian, -> calcedonie. coroană de reacție, zonă îngustă la mar- ginea unor cristale care s-au separat din topitură prin diferențiere fracționată sau care au reacționat ulterior cu reziduul acesteia (coroa- nele piroxenice din jurul olivinei). Alteori c.r. pot să apară în stare solidă prin procese de metamorfism sau diaftoreză în jurul unui min. relict (c. de dorit în jurul granatului). Sin. coroană kelifitică. (N.A.) corp magmatic, formă de zăcământ a unei mase magmatice, care se consolidează în scoarța terestră. C.m. are o alcătuire petro- grafică simplă sau complexă și poate fi concordant sau discordant în raport cu formațiunile în care este amplasat. în fimcție de formă și de dimensiuni, se disting: -> batolite, -> lacolite, —> lapolite, -> stock-uri. (N.Ai) corselet, supr., în general, depresionară, situată pe partea dorsală a valvelor unui lamelibranchiat, în urma umbonelui, caracte- rizată printr-o ornamentație diferită față de restul cochiliei. (D.G.) cortegiu sedimentar (în engl. systems tract), în -> stratigrafia secvențială, unitate care include asociații de sedimente cu trăsături faciale cortoide 74 diferite, care s-au depus simultan și care prezintă variații laterale semnificative; C.s. sunt deli- mitate de suprafețe (linii) de timp, iar intervalul în care s-au format își găsește un corespondent pe curba eustaticâ. (Ex. c.s. de mare joasă, c.s. de mare înaltă). (N.A.) cortoide (petrogr.), particule sedimentare carbonatice din grupul alochemelor, caracte- rizate prin prezența anvelopelor micritice. C. sunt, de regulă, produse diagenetice formate prin micritizarea marginală a unor bioclaste, peloide sau ooide de către bacterii și alge sau prin recristalizări degradante. (N.A.) coset, (sedim.), asociație de -> securi identice, delimitată de unitățile adiacente prin limite nete; din punct de vedere litologic (com- pozițional și structurai) se deosebește net de acestea; atinge grosimi centimetrice și decime- trice; mai rar metrice. (AM.) cosalit, CuPb₇Bi₈S₂2, s. rombic. în România, a fost semnalat la Bălan în minereul pirito- cuprifer din ș. crist. și în mineralizațiile pirometasomatice asociate magmatitelor lara- mice de la Băița Bihor, Dognecea și Ocna de Fier. (G.P.) cosmochimie, în general considerată ca fiind chimia Universului. între obiectivele sale, care au importanță și pentru geochimie, sunt: chimia meteoriților și a cometelor, alcătuirea internă a planetelor, chimismul și evoluția acestora. (^.P.) cosmogonie, știința formării și evoluției în timp a planetelor, aștrilor, a sistemelor plane- tare și galaxiilor. (V.M.) cosmoid, tip al solzilor osoși, caracteristic peștilor crossopterigieni și dipnoi. Solzii sunt groși, formați din trei straturi, dintre care cel extern este constituit dintr-o substanță asemănătoare dentinei din structura dinților, numită cosmină. V. și ganoid. (D.G.) cosmogonică, ipoteza ~, un anumit model de explicare a formării Universului sau a unor părți ale acestuia; ex. ipoteza -> Kant-Laplace. ( V.M.) coș vulcanic, canal de alimentare. Cotylosauria, ord. al cls. -> Reptilia, în care sunt cuprinse tipurile primitive, unele dintre acestea aflate la originea reptilelor. C. include tipuri nespecializate, la care persistă une- le caractere scheletice ale stegocefalilor (Seymouriamorpha) alături de caractere tipic reptiliene. Craniul de tip anapsid, cu un singur condil occipital. C. cuprinde două categorii majore: Captorhinomorpha (reptilă de talie mică și mijlocie, între 30 cm - 2 m, carnivore) și Procolophonia (reptilă exclusiv de talie mică până la foarte mare). Carb. med. -Trias. sup. (d.g:) covelină, CuS, s. hexagonal. în România, apare ca min. supergen în zona sup. a zăcă- mintelor cuprifere din ș. crist. (Baia Borșa etc.), unitatea laramică (Oravița, Șasea etc.), din aria neogenă (Ilba, Baia Sprie etc.), precum și în serpentinitele paleozoice de la Rășinari. (G.P.) covor de tracțiune, sectorul din baza unui curent de apă sau aer, caracterizat printr-o mare densitate a elementelor transportate. C.t. se interpune între curent și patul său, protejându-1 pe acesta din urmă de eroziune; în cadrul c.t. clastele sunt deplasate prin variate moduri de transport: rostogolire, saltație și suspensie densă. (N.A.) Craniacea, superfam. a brachiopodelor inarticulate, care cuprinde forme cu cochilii calcaroase, groase, cu contur circular sau cvasipătratic, fără peduncul și fără deschidere pedunculară în stadiul adult, fixate frecvent pe valva ventrală. Fiecare valvă prezintă pe partea internă câte două impresiuni musculare largi. Ordov. - Act. (D.G.) cranidium, parte a cefalonului unui trilobit, cuprinzând reg. situată la int. suturii faciale, formată din glabelă și obraji ficși. (D.G.) crater vulcanic, depr. circulară, de formă conică sau tronconică, dezvoltată în centrul conului, de unde începe coșul vulcanic; c.v. reprezintă deschiderea canalului de alimentare, iar marginea sa, limita dintre domeniul de emisiune și cel de acumulare a materialului. Dimensiunile c.v. diferă la vulcanii activi (diametrul de ordinul sutelor de m) de cei inactivi (diametrul depășind 1 km). V. și calderă. (N.A} cratogen, -> craton. craton, termen definit și introdus de Stille în 1933, pentru a desemna arii întinse din supr. scoarței terestre stabilizate (cratonizate), adică arii care, în comparație cu ariile labile, nu au mai fost afectate de deformări plicative în ciclul alpin (ex. Dobr. C.). Sin. cratogen (L. Kober, 1921). V și scut Ant. arie labilă. (V.M} criptobatolitic 75 cratonizare, procesele prin care o zonă labilă devine stabilă din p.d.v. tectonic; nu va jîiai fi .afectată de deformări plicative. Sin. consolidare, stabilizare. (V.M.) crăpături de contracție, forme caracteris- tice unui sediment pelitic exondat și supus unui proces rapid de uscare; prin contracția sedimentului, ca urmare a evaporării apei, la supr. sa apare o rețea de crăpături cu forme poligonale (de unde și denumirea de c.), ortogonale și, mai rar, hexagonale și circulare. C.c. se individualizează la interfața sediment - aer sub forma unor șanțuri centimetrice cu tendința de închidere în profunzime. Asemenea structuri indică perioade secetoase. O formă particulară a c.c. o reprezintă c. de uscare. Sin. septarii. (N.A.) Creodonta, ord. al mamiferelor placentare, grupând carnivore primitive, cunoscute doar în stare fosilă, caracterizate prin craniu scund cu creste (sagitală și occipitală), dentiție -> secodontă. Paleoc. med. - PI ioc. inf. (D.G.) Cretacic, perioada ~ (ă), sistemul ultima perioadă a erei mezozoice corespunzătoare vârstei cuprinse între 135 și 65 m.a. Din p.d.v. biostratigrafic, baza C. este marcată de dezvoltarea amoniților și a calpionelidelor, în timp ce limita sup. corespunde părții finale a biozonei cu foraminiferele globotruncanide. în C. se păstrează caracterul mezofitic al florei prin predominarea gimnospermelor, iar spre sfârșitul perioadei apar angiospermele, plante cu caracter neofitic. Fauna continentală este dominată de reptile, urmate de păsări și mamifere; fauna marină este dominată de cefalopode, lamelibranchiate și foraminifere. Procesul de modificare a aspectului scoarței terestre a continuat prin lărgirea Atlanticului de Nord și accelerarea expansiunii Atlanticului de Sud, cu stabilirea comunicării între ele; continuă lărgirea canalului Mozambic și a Oc. Indian. Continentele emisferei nordice erau separate de acelea ale emisferei sudice prin Marea Tethys. Mișcările tectonice ale scoarței terestre au cunoscut mai multe momente paroxismale, care se înscriu ca faze geotectonice (austrică, subhercinică, laramică) ale ciclului geotectonic alpin și care au avut drept rezultat formarea primelor generații de structuri ale ariei orogenice. Activitatea magmatică extrusivă a cunoscut o intensitate deosebită ducând la punerea în loc a unor imense cantități de lave în estul Asiei și vestul Americii. în România, formațiunile cretacice sunt cunoscute în toate unitățile geotectonice. în ariile plate și de șelf carpatic sunt caracteristice faciesurile calcaroase organoge- ne, în timp ce în regiunile subsidente ale orogenului carpatic este dezvoltat faciesul de -» fliș. Denumirea perioadei a fost introdusă de Omalius d’ Halley în 1822 și rezultă din aceea că formațiunile cu cretă au o largă răspândire în C.(VM.) creta, var. de calcar foarte poroasă, fm - granulară și relativ friabilă (slab coezivă), prăfoasă sau pelitomorfa, de culoare albă sau gălbuie. C. este o rocă formată în exclusivitate din calcit și este slab afectată de transformări diagenetice; unele var. conțin cantități însemnate de coccolithophoridee, foraminifere planctonice, echinide și, mai rar, spiculi de spongieri și diverse accidente silicioase. C. este un dep. tipic pentru Creț. sup. în România, se întâlnește mai ales în Dobr. S. (ACA) Crinoideea, cls. a echinodermelor în care sunt cuprinse org. în general fixate („crini de mare”), cu corpul format din trei părți distincte: tya (pedunculul) prin care se fixa, alcătuit din piese calcaroase (—> entroce), teca (caliciul), prelungit prin brațe, formate din mici plăci calcaroase. Teca cuprinde o parte orală (tegumen) în centrul căreia se află gura și o parte aborală (capsula dorsală), alcătuită din cicluri formate din câte cinci plăci: ciclul plăcilor bazale, ± ciclul plăcilor intrabazale și ciclul plăcilor radiale, ce susțin brațele. Un număr relativ restrâns de tipuri pelagice sunt incluse în ord. Comatulida. C. cuprinde patru subcls.: Camerata, Inadunata, Flexibilia (toate cu reprezentanți exclusiv în Paleoz.: Ordov. - Perm.) și Articulata (Trias. - Act.). Crinoideele fosile se cunosc în special prin bioclaste în gresii și calcare, mai rar prin schelete întregi. (D.G.) crioclastie, -> dezagregare. criolit, Na₃AlF₆, s. monoclinic. crioturbație, -> periglaciar. criptobatolitic, termen utilizat de Emmons (1924) pentru a defini zona cu asociații de min. (utile) din acoperișul unui batolit nedeschis de eroziune. V. și acrobatolitic', endobatolitic. (N.A} criptodiapir 76 criptodiapir, —> diapirism. criptodont, tip de dentiție caracteristic primelor lamelibranchiate paleozoice, la care dinții lipsesc (sau nu sunt cunoscuți datorită condițiilor de fosilizare), articularea valvelor facându-se prin răsfrângeri ale marginii valvelor sau prin prelungiri ale coastelor de pe supr. (ex. Cardiola, Silur. - Dev.). (D.G.) criptogame vasculare, —> Pteridophyta. criptogenie, „geneză ascunsă”, termenul se referă la org. fosile care apar „exploziv” la un anumit nivel cronostratigrafic fără a releva originea și evoluția lor anterioară. Multe dintre fosilele caracteristice apar criptogen. Explicația c. este legată în general de densitatea mică a populațiilor de org. la începutul evoluției lor, de caracterul restrâns spațial al zonelor de apariție ale unei sp. etc. (D.G.) crisoberil, BeÂl₂O₄, s. rombic. Se formează prin procese lichid magmatice și se concen- trează în pegmatite, aplite, micașisturi și în aluviuni derivate din astfel de roci. (TVA) crisocol, CuSiO₃. H₂O, ciclosilicat amorf. în România, se cunoaște din zona de oxidare a zăcămintelor cuprifere afiliate formațiunilor cristalofiliene din C. Orient. (Pojorâta), ofioli- telor (Căzănești, Mții Apus.), migmatitelor laramice (Moldova Nouă, Șasea, C. Merid.) și vulcanitelor neogene. (N.A.) crisolit, —> olivină. crisopras, —> calcedonie. crisotil, var. de asbest, filosilicat de magneziu din grupul min. serpentinice. în România, var. asbestiforme larg dezvoltate se întâlnesc în serpentinele legate de ș. crist. din C. Merid. și în produsele de alterare a magma- titelor paleozoice și mezozoice din Banat și Mții Apus. (TVA) cristal, edificiu fizico-chimic, omogen și an izotrop, caracterizat prin'tr-o formă geome- trică ext. și printr-o structură reticulară internă; c. este un corp solid, un poliedru limitat de fețe plane (fețele c.), muchii (limite drepte după care se întretaie fețele c.) și colțuri (unghiurile solide rezultate din intersecția a cel puțin trei fețe). Formele libere se caracterizează prin -> simetrie cristalină, care permite gruparea c. în șapte sisteme cristalografice. C. se formează prin creștere liberă din soluții și topituri naturale sau se pot naște prin difuzie ionică și moleculară în mediu solid. (TVA) cristal de stâncă, -> cuart. cristalin, 1. se referă la cristale și la starea solidă care le caracterizează; ănt. amorf, 2. se referă la rocile formate din cristale; în mod obișnuit o rocă cristalină se definește ca o asociație naturală de min. vizibile cu ochiul liber (granule), aceasta putând fi o rocă magmatică sau metamorfică; 3. se aplică mas. de roci constituite din ș. crist. (G.P) cristalit, cristal foarte mic. (TVA) cristalizare, proces de inițiere și creștere a fazelor cristaline (germeni sau nuclei de cristale) din medii lichide, gazoase sau solide. C. substanțelor din soluții sau topituri naturale începe la o anumită temperatură (de c.) în momentul saturării soluției cu substanța respectivă și poate conduce la apariția unor cristale izolate sau agregate de cristale (roci). C. din soluții meteorice sau vadoase conduce la formarea produselor sedimentare de precipitație chimică (calcit, gips), iar c. magmelor, pe măsura răcirii lor, la o serie de silicați fero- magnezieni (olivină, piroxeni, amfiboli, biotit), silicați alcalini (feldspați plagioclazi) și cuarț. C. magmatică are în acest fel un caracter fracționat. C. substanțelor direct din stare gazoasă (sublimarea) este specifică reg. cu activitate vulcanică; se formează astfel sulf, realgar, cloruri etc. C. în stare solidă afectează substanțele amorfe (gelurile, sticlele vulcanice) sau este caracteristică proceselor metamorfice (blasteză), putând fi considerată o recristali- zare. (TVA) cristalobastic, serie - (ă), grupare mai veche a min. din rocile metamorfice după „forța lor de cristalizare” care definește capacitatea lor de cristalizare, de a dezvolta granule cât mai mari și a îmbrăca forme cât mai aproape de cele idiomorfe. în ordinea descrescătoare a forței de cristalizare, seria ar putea fi următoarea: 1. sfen, rutil, magnetit, hematit, ilmenit, granați, turmalină, staurolit, disten; 2. epidot, zoizit; 3. piroxeni, hemblendă, wollastonit; 4. dolomit, albit, cordierit, mice, clorit, talc; 5. cuarț, plagioclaz. (G.Pi) cristaloblastice, structuri ~ (pl.), structuri întâlnite în rocile metamorfice în care ma- joritatea granulelor au creștere neregulată (xenoblaste) simultană; grupează structuri diablastice, granoblastice, lepidoblastice, nema- toblastice, poichiloblastice. (G.P.) 77 crom cristalochimie, -» cristalografie. cristaloclastic, structuri ~ (e) (pl.), termen pentru rocile rezultate în urma metamorfismului cataclastic; s.c. se recunosc prin caracterul net colțuros al granulelor componente, prin variația bruscă a dimensiunilor acestora pe spații foarte mici. cristalofiliene, roci ~ (pL), ș. crist., care prezintă niveluri bogate în minerale foioase (de regulă mice). Expresia desemnează, de obicei, roci metamorfice reprezentate prin fîlite, micașisturi, gnaise și chiar migmatite. {G.P) cristalogenezâ, formarea unui cristal fie în condiții naturale, fie artificiale (experimental sau industrial). {G.P.) cristalografie, disciplină din domeniul științelor naturii, care se ocupă cu studiul corpurilor solide cu structură cristalină și ser- vește miner., petrogr., geoch. sau domeniilor noi din metalografie, radiotehnică, sinteză de monocristale, fizică etc. Principalele direcții de cercetare ale c. se reflectă în următoarele ramuri: c. geometrică (studiul morfologiei cristalelor și trăsăturilor geometrice ale structurii lor interne); c. fizică (studiul pro- pietăților fizice ale cristalelor și explicarea lor prin prisma structurii interne); c. optică (stu- diul propietăților optice efectuat cu mi- croscopul polarizant și calcografic); radio- cristalografia (studiul structurii interne a cristalelor prin difracția razelor X); cristalo- geneza (studiul proceselor legate de formarea, creșterea și dizolvarea cristalelor în natură sau în laborator). (TVA) cristalosoli (pl.), medii cristaline în care o substanță străină se află sub formă dispersată și imprimă cristalului diferite culori. De exemplu calcitul negru colorat de suspensiile de sulf sau pirită, gheață cenușie cu incluziuni solide (praf) etc. C. se formează prin cristalizarea hidro- solilor. (TVA) cristianit, -> phillipsit. cristobalit, mineral de tipul SiO₂, polimorf al cuarțului, de temperatură foarte ridicată (stabil între 1 470°C și 1 715°C), întâlnit în două modificații polimorfe: a cristobalit (de temperatură scăzută, s. tetragonal) și p cris- tobalit (de temperatură ridicată, s. cubic). Apare asociat cu -> tridimitul \n roci vulcanice (riolite, dacite) și în cavitățile unor lave, sub formă de sferuhte. (TVA) crocidolit, -> amfibol alcalin, var. fibroasă de riebeckit, întâlnit în roci metamorfice. {N.A.) Crocodilia, ord. al reptilelor în care sunt cuprinse peste douăzeci de specii act. din regiunile tropicale și subtropicale, grupate în fam. {Crocodiliae, Alligatiriadea și Gavialidae) și câteva sute de specii fosile cu foarte largă răspândire în a doua jumătate a Mez. și în Terțiar. C. cuprinde tipuri carnivore acvatice, continentale și unele genuri fosile, adaptate vieții în mediul marin. Craniu diapsid (cu două perechi de ferestre temporale), membre scurte, cu excepția formelor ancestrale {Protosuchus - Trias.), adaptate deplasării pe uscat. Multe din genurile fosile aveau pe suprafața corpului un înveliș de plăci osoase. C. cuprinde două principale subordine: Mesosuchia (crocodilieni exclusiv fosili, mezozoici) și Eusuchia (speciile actuale și strămoșii lor direcți din Mez. și Cenoz.). {D.G) crocoit, Pb(CrO₄), s. monoclinic. în România c. a fost semnalat ca mineral supergen în zona de oxidație a zăcămintelor de sulfuri cu galenă, asociate magmatismului mezozoic (Poiana Mărului) sau legate de magmatismul banatitic (Moldova Nouă, Băița Bihor etc.). {G.P.) crom, element metalic cu patru izotopi naturali: ⁵⁰Cr (4,3% abundență); ⁵²Cr (83,85); ⁵³Cr (9,5%) și ⁵⁴Cr (2,4%) și cinci izotopi artificiali: ⁴⁸Cr (23,5h timp de înjumătățire), ⁴⁴Cr (41,9 minute timp de înjumătățire), ⁵¹Cr (27,8 zile timp de înjumătățire), $⁵Cr (3,5 minute timp de înjumătățire), ⁵⁶Cr (5,9 minute timp de înjumătățire). Principalul mineral de Cr este cromitul sau cromspinelul care conține între 16 și 65% Cr₂O₃, funcție de gradul de înlocuire al Al³⁺ și Fe³⁺ de către Cr. Istoria geochimică a Cr începe cu introducerea lui în crustă sub formă de component al magmelor ofiolitice provenite din mantaua superioară. Cr din cromspinel sau clinopiroxeni se separă din magmă în primele momente ale evoluției sale. Cromitul este rezistent la alterarea chimică și datorită greutății sale specifice ridicate se concentrează în —> placersuri sau laterite. în timpul metamorfismului se formează fuschitul. Dintre acumulările naturale de Cr numai acelea de cromit sunt importante economic. Acestea sunt asociate intruziunilor ultrabazice și se prezintă în complexe stratiforme (de exemplu, cromați 78 complexul Buschveld din Africa de Sud) sau de tip alpin cunoscute în Grecia, Turcia, Ural etc. (^.) cromați, cls. de minerale care cuprinde combinații ale anionului (CrO₄)²' cu cationi cu rază mare (Pb²⁺ în crocoit, K⁺ în lopezit etc.). C. se formează numai în medii foarte bogate în oxigen și, de aceea, sunt rar întâlniți în natură. Apar în asociație cu sulfații fără a forma cu aceștia serii izomorfe. Sunt minerale insolubile și se formează prin procese.exogene. (AC A) Cromerian, etaj continental al Pleist. din nordul și vestul Europei, a cărui faună de mami- fere corespunde interglaciarului Gunz-Mindel din regiunile alpine. în dep. c. de lângă Heidelberg a fost descoperită mandibula unui arheantrop {Homo erectus heidelbergenisis). Termenul a fost introdus de Hamer (1900), după numele localității Cromer Forest - Anglia. (V.M.) cromit, seria ~, oxizi dubli de crom și magneziu sau fier. în această serie se rapor- tează două minerale: cromitul și magnezio- cromitul. în România, este întâlnit în rocile ultrabazice serpentinizate din Mții Parâng, Sebeș, Lotru de la Plavișevița, precum și în rocilele ultrabazice de la Racoșul de Jos, Vârghiș etc. {G.P.) cron, —> cronozonă. cronospecie, specie paîentologică cu o anumită extensiune cronostratigrafică, repre- zentând o componentă a unei linii filogenetice. {D.G} cronostratigrafie, ramură a stratigrafie! care se ocupă cu vârsta stratelor și echivalarea cronologică a acestora, urmărind gruparea secvențelor litostratigrafice în -> unități cronostratigrafice, corespunzătoare unor inter- vale de timp geologic (-> unități geo- cronologice), în scopul stabilirii unui sistem de referință cronologică a evenimentelor geologiei istorice, la scară planetară. {D.G.) cronozonă, cea mai mică diviziune cronostratigrafică (-» unitate cronostratigra- fică) reprezentată prin pachetul de strate format în orice regiune a Pământului în intervalul, precizat cronologic, al desfășurării unui eveniment biologic, geologic sau geofizic (ex. c. corespunzătoare intervalului existenței unei categorii taxonomice de org. sau al unei epoci de polaritate magnetică). Echivalentul geocro- nologic al unei c. este cronul^Z/GC) crossit, amfibiol alcalin, varietate de glaucofan. {N.A.) Crossopterygii, ordin al peștilor osoși din subcls. Sarcopterygii, caracterizați prin înotă- toare perechi cu schelet intern, format din radii osoase, scurte, dispuse în franjuri, restrânse doar în partea sup. a înotătoarelor, partea inf. fiind membranoasă, lipsită de schelet intern. C cuprind două subordine: Rhipidistia, cu repre- zentanți exclusiv paleozoici, din Dev.-Perm., ce au trăit în apele continentale: cuprind stră- moșii vertebratelor de uscat (-> Ichthyostegaliâ), și Coelacanthini : genuri marine din Paleoz. sup. și Mezoz., cu un singur reprezentant actual, Latimeria („fosil viu”). {D.G} crure, pereche de proeminențe calcaroase, scurte, atașate părții postero-inteme a valvei dorsale a brachiopodeîor formând, singure sau împreună cu prelungirile lor lamelare, aparatul brahial {brachidiurri).{D.G.) Crustacea, clasă a artropodelor cu nume- roase genuri fosile și act., marea majoritate acvatice (marine, salmastre, dulcicole). Corp format de obicei din trei segmente (cap, torace, abdomen), protejate de o carapace chitinoasă impregnată deseori cu săruri de calciu. C. include unele subcls. bine reprezentate pa- lentologic: -> Ostracoda (crustacee mi- croscopice), Cirripedia (crustacee marine, fi- xate, cu carapace piramidală formată din mai multe plăci calcaroase); Malacostraca (crusta- cee superioare: raci, crabi etc.). Importanța geologică a C. este legată de indicațiile pe care le oferă în reconstituirile paleoecologice, precum și în cronostratigrafie. Camb. inf - Act. {D.G} crustă continentală, înveliș al Pământului care participă la alcătuirea blocurilor conti- nentale. în componența lui se disting: pătura sedimentară, care are grosime mai mare sub catenele muntoase, dar poate lipsi în scuturile vechi; pătura granitică, în grosime de 16-17 km, cu o constituție variată; pătura bazaltică, având o poziție inf. și o grosime de 19-23 km, cu compoziție uniformă spre partea ei sup. și mai variată la partea^ inf. (gabbrouri, amfibolite, sepentinite etc.). între partea bazaltică și partea granitică se găsește discontinuitatea Conrad. V. și crusta terestră. (V.M.) crustă de tranziție, crustă situată între pătura granitică și pătura bazaltică; formează arcurile insulare. (V.M.) 79 Cuaternar crustă oceanică, formează fundurile ocea- nice; are 5-8 km grosime și include trei straturi: stratul 1, foarte subțire (media pe ocean 500 m), incluzând sedimentele de pe fundurile oceanice; stratul 2, având 1,75 km grosime și fiind constituit din bazalte; stratul 3, de 4 km arosime, cu o constituție mai puțin cunoscută. V. și crustă terestră; tip crustal.( V.M} crustă terestră, pătura superioară a Terrei având o grosime de 33 km pentru ariile continentale, sub vechile scuturi putând atinge 80 km. Limita inferioară a c.t. este dată de discontinuitatea Moho, care o separă de manta și care prezintă și o suprafață foarte neregulată, relevând subțieri și îngroșări ale c.t.. In ansamblul c.t., se disting două tipuri fun- damentale: -> crusta continentală și -> crusta oceanică, la care se adaugă -> crusta de tranziție. V. și tip crusta! Sin. scoarță terestră. (V.M} Cryptozoic, „viață ascunsă”, denumire puțin utilizată în prezent pentru determinarea primei și celei mai îndelungate părți a istoriei geologice corespunzătoare —> Precambrianuhii, în care resturile organice sunt foarte rare (datorită posibilităților minime de conservare a structurilor primare, foarte simple și în general lipsite de formațiuni protectoare fosiiizabile, ce au caracterizat această etapă de început a biogenezei, supuse în plus fenomenelor de metamorfism), în contrast cu cea de a doua parte a istoriei geologice -^fanerozoic, în care fosilele sunt numeroase și variate taxonomic. (D.G} ctenodont, -> taxodont. cuartile, fracțiuni granulometrice corespun- zătoare, pe o curbă cumulativă, valorilor pro- centuale de 25% = Qp 50% = Q₂; și 75% = Q₃; sunt utilizate în calculul parametrilor distribuției dimensiunilor clasielor (Trask, 1932). (MĂ) cuarț, SiO₂, cu structură de tectosilicat, întâlnit în modificații enantiotrope: a cuarț, s. trigonal (stabil sub 573°C) și P cuarț, s. hexagonal (stabil peste 573°C). C. este întâlnit sub multiple aspecte morfologice și apare foarte divers colorat: incolor („cristalul de stâncă”), violet (ametist), fumuriu (c fumuriu), negru (morion), galben (citrin) etc. Este mineral etalon în scara lui Mohs (D 7). C. se formează în toate procesele petrografice și, de aceea, este întâlnit în toate tipurile de roci; apare, de asemenea, ca mineral de gangă în filoanele metalifere; alături de feldspați, este cel mai răspândit min. din natură; stabil la acțiunile agenților externi. în România, cristale larg dezvoltate și frumos colorate („flori de mină”) se întâlnesc în geodele unor filoane metalifere legate de vulcanismul neogen (Baia Mare), în filoane de tip „alpin” din ș. crist. din C. Merid., în geodele de gresii cuarțoase („diamante de Maramureș”), în nisipurile de la Miorcani (Platoul Moldovei) etc. V. și tridimit, cristo-balit. {N.A} cuarțifer, bogat în cuarț; termenul este folosit în legătură cu unele roci magmatice care conțin cuarț în mod accidental sau accesoriu (sienit c., diorit c., andezit c.) și reprezintă var. ale unor roci de obicei lipsite de cuarț. cuarținâ, —> calcedonie. cuarțit, rocă silicioasă, compactă, cu spăr- tură concoidală și luciu gras. Este constituit din granule de cuarț cimentate prin cuarț de neo- formație. Structura este granoblastică, iar textura masivă. Apare în toate asociațiile de roci metamorfice, de la cele aparținând facie- sului șist, verzi la acelea aie faciesuri granulitic. (GP} Cuaternar, cea mai recentă perioadă (sistem) a erei cenozoice, corespunzătoare ultimelor 2 M.a. Numele perioadei (introdus de D6snoyers, în 1829) conservă concepția primelor clasificări stratigrafice, care divizau rocile scoarței terestre în patru ere: Primar, Secundar, Terțiar și C. în C. s-a desfășurat evoluția hominidelor, implicit a industriilor umane, de la sp. ancestrală Homo habilis, a cărei apariție marchează începutul C., până la H sapiens sapiens, fapt care a determinat denumirea sin. de Antropogen a C. începutul C. corespunde accentuării răcirii climatului din Neog., culminând cu formarea unor imense calote glaciare în regiunile nordice ale Europei, Asiei și Americii de Nord, precum și în regiunile muntoase înalte din toate continentele, în regiunile nordice ale Europei s-au succedat patru glaciațiuni importante: Giinz, Mindel, Riss, Wtirm (ultima fiind cea mai amplă), separate prin perioade de relativă încălzire. Oscilațiile climatice din C. sunt ilustrate prin extinderea, respectiv restrângerea, florelor și cub 80 faunelor de climat rece (flora cu Dryas octopctala, Salix polaris, Betula nana,, faunele cu Elephas trogontherii, urmate de cele cu Mammuthus primigenius, Coelodonta antiquitatis- „rinocerul lânos”, Ursus spaeleus) și de climat cald (flora subtropicală cu Vitis vinifera, Buxus sempervirens, Magnolia, Taxodium, faunele cu Archidiskodon meridio- nal es, Rhinoceras etruscus, Equus stenonis). în domeniul continental, limita inf. a C se trasează în cadrul etajului -> Villafranchian. în domeniul marin, răcirea climatului de la începutul C. se reflectă prin pătrunderea în Mediterana a unor specii de moluște nordice (fauna cu Cyprina islandica a etajului Calabrian). C. cuprinde două epoci: Pleist., sin. Glaciar, Diluvium (înv.), între 2 M.a. - 10 000 ani, și Holoc., sin. Postglaciar, Aluviuni (înv.), divizate în funcție de evoluția Horelor și a faunelor, a evenimentelor climatice, precum și a industriilor umane (-> Paleolitic, -> Mezo- litic, -» Neolitic). în C. s-au desfășurat cele mai recente faze tectogenetice ale ciclului alpin (-* valahă, -> pasadenă), însoțite de un mag- matism cu caracter predominant bazaltic. {D.G.) cub, formă cristalografică închisă și simplă, specifică s. cubic; c. este constituit din 6 fețe pătrate (ex. halit, pirită). Sin. hexaedru. {N.Ai) cubanit, CuFe₂S₃, s. rombic; formă acicu- lară. în România, a fost semnalat în mine- ralizații diseminate în roci ultrabazice cantonate în ș. crist. (Mții Sebeș, Ogradena, Tișovița etc.); în filoane hidro-termale metamorfozate (Lipova); în zăcăminte pirometasomatice laramice (Șasea, Oravița etc.) sau în cele asociate vulcanismului neogen (Baia Mare). {G.P.) cubic, sistem —> sistem cristalografie. cuestâ, formă de relief foarte frecventă în reg. cu structură monoclinală, caracterizată printr-un versant foarte abrupt, orientat contrar înclinării stratelor, și un versant cu înclinare mai mică, orientat conform înclinării stratelor. {V.M.) Cuisian, etaj al Eoc. din baz. Parizian, dezvoltat în facies litoral nisipos, echivalent al părții sup. a Eoc. inf. (-> Ypresiari). Stratotipul la loc. Cuisse - Franța (Dullfuss, 1877). ( VMi) culm, 1. termen englezesc dialectal, desem- nând de la loc la loc argilele cărbunoase sau o var. de antracit șistos; 2. facies de ~, facies detritic de tip fliș, predominant șistos (șisturi negre cu Posidonia becheri), cu intercalații de calcare cu brachiopode, caracteristic Carb. inf. din sud-vestul Angliei (penins. Cornwall) și din alte regiuni hercinice ale Europei (Masivul Armorican, Masivul Central Francez, Mții Vosgi, Mții Pădurea Neagră, Mții Harz, Thuringia). {D.Gi) culoare (crist.), 1. efect al unui proces de absorție selectivă a razelor monocromatice din componența luminii albe; senzația de c ia naștere ca urmare a acțiunii radiațiilor electro- magnetice asupra conurilor retiniene. Princi- palele domenii de c. sunt: roșu, albastru, indigo și violet, între care se stabilesc tranziții printr-o infinitate de nuanțe; 2. (min.), importantă proprietate diagnostic, o expresie a compoziției chimice și a distribuției elementelor în cadrul rețelelor cristaline; după origine se deosebesc: c. -> idiocromatică, c. -> alocromatică, c. -> pseudocromatică. {N.A.) culoarea urmei, culoarea pulberii fine a min.; c.u. este o propietate diagnostic care, de multe ori, diferă de culoarea min. C.u. se obține pe o placă de porțelan, prin zgârierea acesteia și este specifică, în special, mineralelor opace (la hematit c.u. este roșie, la pirită c.u. este neagră etc.). {N.A.) cummingtonit, Mg,Fe)₇[Si4O]]]2.(OH)₂, amfi- bol cristalizat în s. monoclinic, termen inter- mediar al seriei izomorfe kuppferit (Mg) - grunerit (Fe). în România, este întâlnit în ș. crist. (Mții Godeanu, Dobr. C.) și în unele minereuri de Mn (Răzoare, Delinești). {N.A.) cumulit, -> globulit. cumulodom, proeminență sau protuberanță cu pereți, în general, abrupți, formată prin acumularea lavei, cu viscozitate ridicată, în imediata vecinătate a deschiderii prin care a fost eliberată. în funcție de structura internă, se disting c. exogene, caracterizate prin strati- ficație determinată de curgerile de lavă nouă, care reușesc să ajungă de fiecare dată la supr. și să formeze curgeri scurte care se așază peste curgeri mai vechi. Formarea de c. este un mod de manifestare a vulcanilor cu activitate explozivă și efuzivă. Sin. dom vulcanic; toloid; protruziune. {N.A.) cumulus, termen utilizat pentru a desemna acel component complex al asociațiilor pluto- 81 curenți de convecție nice stratificate care este alcătuit din totalitatea cristalelor acumulate gravitațional ori prin flotație în primele faze ale cristalizării mag- matice. V. și intercumulus; adocumulus. {N.A} cupolă, formă de zăcământ convexă, cu secțiune lenticulară, caracteristică corpurilor magmatice de dimensiuni mici, formate prin extinderea magmelor acide foarte vâscoase la capătul canalului de alimentare. Sin. dom, toloid. V. și cumulodom. {N.A} cuprit, Cu₂O, cu urme de seleniu și iod; formează agregate capilare sau aciculare (var. calcotrichit). In România, a fost identificat ca min. supergen în zona de oxidație a zăcă- mintelor de sulfuri, asociate ș. crist. (Bălan, Teregova), banatitelor (Moldova Nouă, Șasea etc.) și vulcanismului neogen (Deva, întregalde). {N.A} cupru, 1. element având doi izotopi stabili ⁶³Cu (69,1%) și ⁶⁵Cu (30,9%); în crusta terestră apare în stare nativă și sub formă de compuși; cei mai importanți sunt compușii cu sulful, dintre care calcopirita constitue principala sursă de Cu. în meteoriți, Cu este distribuit egal între cei cu fier și cei cu sulfuri; în apa mării concentrația în Cu este de cca 0,003 ppm, iar în sedimente de 250 ppm. Cu se acumulează în principal în stadiul hidrotermal al proceselor magmatice; 2. zăcăminte de Cu; formate și distribuite în funcție de stadiul de evoluție structogenetică a litosferei. Cele mai importante zăcăminte de Cu sunt cele de tip —> „porphyry coppef\ asociate rocilor eruptive calcoalcaline specifice stadiului de subducție (ex. zăcămin- tele asociate magmatitelor banatitice de la Moldova Nouă, Deva, Valea Morii, Roșia Poeni etc.) și celor de sulfuri masive, la care se raportează acumulările complexe ofiolitice - tip Cipru sau din complexele vulcanosedi- mentare andezitice și riodacitice - tip Kuroko; se mai adaugă zăcămintele filoniene hidroter- male (Baia Sprie, Ilba, Toroiaga) și cele de ș. cuprifere sedimentare (Kupferschiefer - tip Mansfeld) sau cristaline, cum sunt cele din complexele epimetamorfice din C. Orient. (Bălan, Leșu Ursului, Burloaia) sau de la Altân Tepe din Dobr. C. etc. {G.P} cuplu (sedim.), categorie stratonomică utili- zată pentru două unități depoziționale care se succed într-o ordine constantă (de ex. AB, AB, AB,...) și care împreună se repetă în cadrul unei suite sedimentare, (ex. silt-argilă, calcar-mamă, argilă-gips etc.). Recurența unor c. depozițio- nale poate fi: strict periodică; quasiperiodică; nonperiodică. {N.A} cuptor vulcanic, -> cameră magmatică. curbă cumulativă, reprezentare grafică liniară, prin care se exprimă procentele cumulate (între 0-100%) de participare într-o probă a diverselor fracțiuni (clase) granulo- metrice constituente; fiecare punct de pe o c.c. corespunde procentului total al granulelor mai mari (sau mai mici) decât dimensiunea cărora acestea le corespund. C.c. sunt utilizate pentru obținerea de parametri granulometrici cu largi posibilități de interpretare. {N.A} curbă eustatică, curba sinusoidală care exprimă oscilațiile de nivel ale Oceanului Planetar, într-un anume punct de pe Glob și într-un anume interval de timp; pe c.e. sunt marcate două puncte: punctul de inflexiune F (fall) pe segmentul ei descendent și punctul de inflexiune R (rise) pe segmentul ascendent. V. și eustatism. {N.A.). curbă de frecvență (sedim.), forma de reprezentare a distribuției granulometrice a unui sediment sau a unei roci prin aprecierea frecvenței întregului spectru de dimensiuni ale particulelor ce alcătuiesc un anumit volum (de sedimente sau roci) într-un sistem de coordonate. C.f. simplă are formă de clopot cu concavitatea în jos și rezultă prin unirea punctelor care indică frecvența granulelor (în ordonată) ale căror dimensiuni (în abscisă) marchează limitele claselor granulometrice. V. și curbă cumu- lativă {N.A} curent de turbiditate, masă constituită din material elastic neomogen, care se deplasează gravitațional pe pantele înclinate ale baz. oceanic. C.t. sunt unidirecționali și prin puterea lor de eroziune provoacă, în substrat, canioane submarine. Ei se propagă pe zeci și sute de kilometri distanță și transportă cantități considerabile de material pe care-1 depun sub forma -> turbiditelor. Sunt generați de curgeri gravitaționale sau cutremure submarine și reprezintă o formă a transportului în masă al sedimentelor elastice. în funcție de densitate și viteză, se disting c.t. cu densitate ridicată și viteză mare și c.t. cu densitate scăzută și viteză mică. V. și curgeri gravitaționale. {N.A} curenți de convecție (pl.), curenți sublito- sferici cu trei ramuri, una ascendentă, una curgere laminară 82 suborizontală și una descendentă. C.e. antre- nează în mișcarea lor materia suberustală pe care o aduc la temperaturi ridicate; în ansamblu, ei alcătuiesc celulele de convecție - ramura lor ascendentă alimentează dorsalele medio-oceanice (zone de rift), iar ramura descendentă este paralelă cu planul Benioff și se află în dreptul zonelor de subducție. (KM) curgere laminară, mișcare liniară pe trasee paralele a particulelor de lichid în int. unui curent cu viteză foarte mică, ce se deplasează pe un substrat neted; în natură c. 1. se întâlnește la unele ape subterane sau în patul albiilor, la vărsarea fluviilor în mare. V. și curgere tur- bulentă. {N.A.) curgere noroioasă, sin. lahar. curgere piroclastică, mecanism de transport în masă, prin curgere gravitațională, al pro- duselor de erupție vulcanică acumulate pe flancurile unui aparat vulcanic. C.p. poate fi declanșată de colapsul domului vulcanic, de o explozie laterală sau de efectul termic al înaintării lavei pe coș asupra unei calote de zăpadă din zona craterului care, răcindu-se brusc, curge gravitațional și antrenează depo- zitele piroclastice de pe versanți sub forma unui amestec de blocuri și noroi (—> lahar). {N.Ai) curgere turbulentă, mișcare haotică a parti- culelor de lichid în int. unui curent care se deplasează, cu viteză mai mare de 1 cm /s, peste un strat neregulat; în natură c.t. este frecventă și caracterizează apele puțin adânci și curentii de turbiditate. V. și curgere laminară. {N.A') curgeri cineritice, —> avalanșe arzătoare. curgeri gravitaționale, forme ale transpor- tului în masă prin care se realizează o deformare totală a structurii interne a sedi- mentelor inițiale aflate în mișcare. Deplasarea lor simultană cu lichidul interstițial are loc pe pante ce au înclinări mai mari de 2-4°, sub acțiunea gravitației și a interacțiunii particulelor sedimentare (clastelor). După mecanismul care le produce se disting patru forme: c. fluidizate, care afectează nisipuri prin presiunea fluidului din pori; c. cu presiune dispersantă (engl. grain flow), care antrenează nisipuri prin interac- țiunea dintre granule c. mâloase (engl. mud flow) și c. de fragmente (engl. debris flow) sau deplasări gravitaționale ale unui amestec de blocuri, nisip și argilă. C.g. (gravitite) prin structurile pe care le îmbracă și prin mecanis- mele care le declanșează se pot compara cu -> turbiditele sau produsele curenților de turbi- ditate, fiind depozite frecvent întâlnite la baza povârnișurilor continentale din baz. oceanice. Structuri similare se întâlnesc în formațiunile de fliș. V. și alunecări de teren. {N.A.) Curie, punct ~, temperatură la care corpu- rile feromagnetice se demagnetizează (în jur de 600°C pentru roci). {G.P} cutare, ansamblul proceselor de deformare plastică a formațiunilor geologice predominant stratificate, supuse unui stress. Consecința este formarea cutelor. Sediul proceselor de c. sunt ariile mobile ale scoarței. (V.M.) cută, deformare plastică prin îndoirea sau curbarea spatelor constituente ale scoarței. După sensul în care este orientată convexitatea se disting: c. antiforme (convexitatea spre în sus) și c sinforme (convexitatea spre în jos). Când se cunoaște vârsta stratelor constituente ale c. se deosebesc: -> anticlinale și sinclinale. O c. se definește prin mai multe elemente, printre care: șamiera (zona de curbură maximă); axa (urma planului care trece prin mijlocul șamierei); suprafața sau planul axial (planul care trece prin axa c.); direcția c. (orientarea axei); flancurile (părțile laterale ale c. care unesc șamiera anti- clinală cu șamiera sinclinală, anter. (în sensul vergenței), poster, (opus vergenței); înălțimea sau amplitudinea c. (distanța pe verticală între creasta unui anticlinal și dreapta care unește tălpile sinclinalelor alăturate); lățimea bazei unui anticlinal (distanța orizontală între punctele cele mai coborâte ale sinclinalelor adiacente); gradul de cutare (raportul dintre lățimea desfășurată și lățimea bazei). Din p. d. v. geometric, c. se clasifică după mai multe criterii: după poziția supr. axiale (c. drepte, c. evantai, c. culcate etc.); după modul de îmbinare a flancurilor (c. strânse, c. largi, c. cufăr etc.); după dispoziția în plan orizontal (c. liniare, c. în releu, c. în virgație etc.) (KM) cute concentrice sau paralele (pl.), la care se menține grosimea stratelor atât în șamiere, cat și pe flancuri, iar curburile supr. de strat se reduc spre adâncime la anticlinale și cresc în sinclinale. (V.M.) cute congruente (pl.), care se aseamănă între ele morfologic și prin poziția planurilor axiale și a șamierelor. (V.M} 83 cyclothem cute cufăr, care au zona axială plană, iar flancurile perpendiculare pe zona axială. (KM) cute (pL), la care stratele incom- oetente cuprinse între stratele competente sunt mai strâns cutate decât acestea din urmă. (V.M} cute en Chevron (fr.), care au flancuri plane și șarniere angulare. ( V.M} cute incongruente (pl.), cu dezvoltare ine- aală sau ale căror plane axiale înclină în sens opus. (V.M} cute în evantai (pL), la care ambele flancuri sunt răsturnate; flancurile anticlinalelor sunt convergente în partea lor mijlocie, iar flancurile sinclinalelor au înclinări divergente. (V.M} cute în virgație (pl.) sau fascicul divergent, când dintr-o c. principală se desprind mai multe c. divergente. ( V.M} cute liniare (pl.), la care raportul dintre lungime și lățime este mai mare de 5. (V.M} cute monoclinale (pL), care au un singur flanc mai puternic înclinat ce leagă două com- partimente denivelate (orizontale sau slab încli- nate). C.m, pot fi: sintetice (la care flancurile de racordare înclină în același sens cu încli- narea generală a stratelor) și antitetice (la care flancul de racordare înclină în sens opus față de înclinarea stratelor). Sin. flexură. (V.M} cute normale (pl.), la care flancurile anticli- nalelor sunt înclinate în sensuri divergente, iar flancurile sinclinalelor înclină convergent. (V.M} cute răsturnate (pl.), la care planul axial este suborizontal. (V.M} cutremur de pământ, mișcare bruscă și de durată scurtă a unei porțiuni limitate din scoarța Pământului, provocată de cauze naturale, mai ales de proveniență internă (erupții vulcanice, mișcări tectonice etc.). Focarele c.p. se situează numai în litosferă, singura care reacționează casant la stressuri. Elementele unui c.p. sunt: hipocentrul sau focarul (locul din int. litosferei unde se declanșează energia care provoacă c.p.); epicentrul (proiecția hipocentrului la supr. scoarței). După adâncimea hipocentrului c.p. se clasifică în: c.p. superficiale, la care hipocentrul este până 1a 100 km adâncime; se întâlnesc numai în zonele de expansiune, pe faliile transformante și în zonele de subducție; c.p. intermediare, cu hipocentrul între 100 - 300 km adâncime și având loc numai în zonele de subducție; c.p. profunde, la care hipocentrul este mai jos de 300 km; se produc, de asemenea, numai în zonele de subducție. Din focarele c.p. se propagă —> unde seismice. In- tensitatea c.p. se măsoară pe —> scara Mercadi iar -> magnitudinea pe -> scara Richter. V. și seism. ( V.M} cuvertură, -> platformă. cyamt, —> disten. Cyanophyta, -> Cianobacterii. cyanotrichit, Cu₄A1₂(SO₄)(OH)₁₂ . 2H₂O, s. rombic. Min. secundar în zona de oxidație a mineralizațiilor cuprifere. în România, ia Moldova Nouă, formează agregate radiare de culoare albastră. (NA} Cycadales, ord. al plantelor gimnosperme, bine reprezentat în flora de tip mezofitic, dar cu foarte puțini reprezentanți (10 genuri) în flora act. din regiunile tropicale și subtropicale. C. cuprind plante cu tulpini neramificate, având în vârf un mănunchi de frunze penate, amintind de frunzele de ferigi. C. includ probabil și reprezentanții ord. Nilssoniaies, cunoscut doar pe baza frunzelor. Perm. - Act. (D.G} Cystoîdea, cls. a echinodermelor în care sunt cuprinse org. marine, în general fixate, exclusiv paleoz. Scheletul (teca) poate fi format dintr-un nr. variabil, foarte rnare de plăcuțe (până la 2 000), dispuse fără o simetrie aparentă sau dintr-un nr. restrâns (nu mai mic de 13) de plăci mari, hexagonale, ornamentate, dispuse simetric în cicluri succesive. Plăcile din alcătuirea tecii sunt perforate de pori ai căror formă și mod de dispunere constituie criterii de clasificare (-> diplopori, haplopori, pectinațî). Teca cuprinde patru orificii: bucal situat la polul oral; anal ce ocupă poziții diferite; laterale, uneori aproape de polul oral, alteori opus acestuia; hidroporul (por acvifer) și gonoporul (por genital), ultimele două putând fuziona. Teca este prelungită printr-o serie de apendici extocali (brahiole), alcătuiți din câte doua rânduri de plăci dispuse altern, străbătute de șanțuri nutritive. Teca se fixează fie prin in- termediul unei tije (peduncul), formate din mici plăcuțe suprapuse, fie direct prin partea aborală. Camb. - Dev. (D.G} cyclothem (sedim.), secvență cărbunoasă sau „ciclu de bază” cuprinzând o succesiune de unități litologice cu desfășurare simetrică sau asimetrică (în sens descriptiv, după Weller, 1964); (în seismostratigrafie are sens de „sec- vența ciclică” sau „secvența depozițională”). A se evita utilizarea lui. (ACA.) Dacian, etaj al Plioc. din baz. -> dacic, echivalentul Kimmerianului din baz. ponto- caspic. Condițiile de sedimentare marin-sal- mastre (evidențiate prin asociații de lameli- branchiate - Limnocardiidae) au alternat cu condiții dulcicoie (evidențiate prin faunele cu Unionidae, Viviparidae), cu tranziții laterale la faciesuri continentale (cu Hipparion stavropolense, Anancus arvemensis). D. cu- prinde subetajele Gețian inf. și Parscovian sup. In dep. d. din avanfosa pericarpatică sunt cuprinse importante zăcăminte de cărbuni (lignit): Filipeștii de Pădure, Schitu Golești, Motru, Rovinari, precum și acumulări de petrol și gaze: Buștenari, Gura Ocniței, Boldești, Băicoi, Moreni. Termenul a fost introdus de Teisseyre (1907) după numele provinciei istorice Dacia; anterior, Cobălcescu (1883) descrisese dep. corespunzătoare D. sub numele „strate cu Psilodon”//?.^ dacic, bazinul ~, bazin component al Paratethysului oriental, Paratethys situat la exteriorul C. Orient, și Merid. incluzând avanfosa carpatică, Plat. Moes., Plat. Mold. B. d. a funcționat ca arie de sedimentare acvatică, cu salinitate fluctuantă (marin-normală, sal- mastră dulcicolă) în decursul Neog. până în Pleist., când a fost colmatat prin produsele de eroziune ale catenelor carpatice. B.d. a comunicat cu baz. -» ponto-caspic, față de care nu e delimitat tranșant, până la sfârșitul Ponțianului; prin culoare de legătură ce traversau reg. carpatice, b.d. s-a aflat în legătură temporară cu baz. —> pannonic. Ten- dința general regresivă în evoluția b.d. este ilustrată prin succesiunea cronostratigrafică a faciesurilor predominante: marine și lagunar- hipersaline (în Mioc. inf. și med.), salmastre (în Mioc. sup. și în cea mai mare parte a Plioc.), continental-lacustre (în Plioc. sup. și în Pleist. inf.). (D.G.) dacide (pl.), denumire sub care în Carpații românești se includ generațiile de structuri geologice formate în tectogenezele cretacice; se disting d. timpurii (structurile generate de tectogeneza austrică - mezocretacică) și d. târzii (structurile formate în paroxismul neo- cretacic - subhercinic). (V.M.) dacit, rocă vulcanică afanitică alcătuită în principal din fenocristale de plagioclaz și cuarț la care se asociază unul sau mai multe min. femice (biotit, homblendă, piroxen); fenocris- talele de feldspat potasic lipsesc sau apar cu totul subordonat; masa ftindamentală este sticloasă, hialopilitică sau felsitică. Din p.d.v. chimic d. este o rocă suprasaturată și acidă; este corespondentul de suprafață al grano- dioritului. D. sunt răspândite în provinciile vulcanice calco-alcaline și se întâlnesc asociate cu riolite și andezite. în România, se întâlnesc în Mții Oaș-Gutâi, în masivul Vlădeasa (d. de Poieni) și în Mții Metaliferi (N.A.) dafnit, filosilicat de aluminiu și fier din seria doritelor oxidate (leptoclorite). (N.A.) dahlit, var. de apatit, cu habitus fibros și ru- lare elicoidală caracteristică; această propri- etate îl deosebește de -> podolit. (N.A.) Dalslandian, subdiviziune a Prot. din Scutul Baltic, corespunzător aprox. intervalului dintre 1 500-800M.a. (V.M.) danburit, CaB₂Si₂O₈, s. rombic. în România, se cunoaște în pegmatitele de la Răzoare (Preluca). (N.A.) Danian, primul etaj al Paleog. Loc. strato- tipice sunt situate în Danemarca (Stevens, Klint și Faroe), unde D. succedă în continuitate de sedimentare marină creta maastrichtiană. Ter- menul a fost introdus de Desor (1847). (D.G.) darcy, unitate de măsură pentru permeabili- tatea rocilor. O rocă are permeabilitatea egală cu 1 d. când lasă să curgă, printr-o secțiune de 1 cm², cantitatea de 1 cm³ dintr-un fluid cu vis- cozitatea egală cu aceea a apei la 20°C la pre- siunea de 1 atm., cu viteza de 1 cm/s. (V.M.) Dasycladaceae, fam. a algelor verzi (Chlorophytâ), în care sunt cuprinse genuri cu tal cilindric simplu, înconjurat de un manșon calcaros divizat în articole și străbătut de pori prin care ies ramuri grupate în mănunchiuri. în centru, talul este străbătut de un canal. Ordov. - 85 Deinotherium Act. D. sunt caracteristice plat, carbonatate me- zozoice din domeniul mezogean. Sin. Sifonee verticilate. în România se întâlnesc în reg. carpatice și în unitățile de vorland: Diplopora, Macroporella, Salpingoporella etc. {D.G.) datolit, Ca₂B2șSiO₄)2(OH)2; nezosilicat, s. monoclinic. (TVA) Dauphine, maclă de întrepătrundere la cuarț, între doi indivizi care au suferit o rotire de 180° față, de axul cristalografie „c”. V. și braziliană, maclă -.{N.A.) debrite, produse sedimentare generate prin curgerea gravitațională a unor sedimente slab sortate, alcătuite dintr-un amestec de mâl și fragmente litice de dimensiuni centimetrice sau mai mari {debris flow, engl.). D. intră în alcătuirea turbiditelor proximale care formează apexul conurilor submarine în zonele de piemont oceanic. (N.A.) declinație magnetică, unghiul în plan orizontal pe care îl face, într-un anumit loc de pe suprafața Globului, meridianul magnetic (indicat de acul busolei) cu meridianul geo- grafic. D.m. poate fi estică (pozitivă) sau vesti- că (negativă.). V. și magnetism terestru. (V.M.) decolare (tect.), fenomenul tectonic al desprinderii unui volum de roci de pe un fundament mai rigid și înclinat, urmat de alu- necarea gravitațională. Alunecările pot deter- mina delăsări tectonice de mare anvergură formând pânze de decolare. V. și pânză tectonică. (V.M.) decrepitometrie, metodă folosită pentru determinarea temperaturii de formare a min. în acest scop se folosesc semnalele acustice ce se produc ca urmare a spargerii pereților incluziunilor fluide din granulele minerale în timpul încălzirii. (G.P.) decroșare, ruperea unui volum de strate și deplasarea în plan orizontal a unui com- partiment, astfel rezultat, față de celălalt. în funcție de direcția stratelor, se disting: d. transversală, când falia taie perpendicular structurile geologice; d. oblică, atunci când structurile geologice sunt tăiate oblic; d. longitudinală, când falia este paralelă cu struc- turile. V. și falie transcurentă. (V.M.) defect de rețea, ~ structural, imperfecțiuni de origine chimică sau fizică ale cristalelor ideale, care atrag după sine modificări în proprietățile lor. Astfel, substituția unui ion într-o rețea cristalină provoacă modificări în celula elementară. După natura imperfec- țiunilor fizice, se disting: d. intersițiale sau d. de poziție (tip Frenkel, cu un ion deplasat din poziția sa normală și fixat într-un loc apropiat sub formă de ion interstițial, și tip Schotty, cu lipsa ionului din poziția inițială); d. de dislocație; d. de șir reticular sau d. de rând; d. planare (de grupe, de șiruri sau de suprapunere de planuri) sau d. de ordine și dezordine în cadrul rețelelor tridimensionale. (N.A.) deflație, procesul de antrenare eoliană a particulelor rezultate din dezagregarea rocilor. Fenomenul este mai frecvent în ținuturile deșertice. (V.M.) deformare, schimbare în forma sau confi- gurația unui corp geologic, determinat de acțiunea -> 5Zres^-ului asupra lui. D. poate fi: 1 - elastică și caracterizează materialele care se deformează instantaneu la acțiunea unor forțe orientate și care revin la starea inițială după încetarea acelor forțe; 2 - vâscoasă (newto- niană) care se realizează cu viteză constantă la solicitarea unui stress dat; 3 - plastică, ce caracterizează materialele care se deformează continuu după ce stressul a depășit o anumită valoare și nu revin la starea inițială; 4 - rupturală, care¹ duce la întreruperea coeziunii inițiale a rocilor și generează apariția fisurilor și fracturilor. (N.A.) degazeificare (vulc.), pierderea fazei gazoa- se dintr-o topitură, în momentul când se reduce brusc presiunea sub care aceasta este menținută (datorită intervenției unor fracturi în acoperișul camerei magmatice sau a contactului ei cu supr.). D. lavelor fluide în contact cu atmosfera are loc la supr. curgerilor de lavă și conduce, după consolidarea lor, la structuri caracteristice -> scoriacee. D. lentă a magmei în profunzime generează emisiuni independente de gaze -> fiimarole și -> solfatare. (N.A.) degradare, 1. (miner.), proces de formare a min. argiloase prin alterarea (hidroliza) unor min. silicatate (caolinit, montmorillonit, halloysit și alofan); 2. (sedim.), proces fizico-chimic prin care are loc o reducere progresivă a dimensiunii cristalelor. D. conduce la structuri —> afanitice în calcare, dolomite, evaporite (recristalizare degra- dantă). Ant. agradare. (N.A.) Deinotherium, gen fosil al proboscidienilor, unic reprezentant al fam. Deinotheridae, carac- ociâiGsit terizat prin incisivi inf. alungiți și curbați în jos și în urmă; molari cu coroană scurtă, pre- zentând pe supr. 2-3 lame transversale. Mioc, Phoc. In România, D. giganteum, Mioc. sup., Plat. Mold. (Deleni), Depr. Getică (Curtea de Argeș): D. gigantissiniuin, Meoțian, Plat. Mold. (D.G.) delafosit, dioxid de cupru și fier. delicvescent, despre un corp mineral sau o substanță care prezintă proprietatea de —> dclicvesccnță. (N.A.) delicvesccnță, proprietate a unor substanțe solide (CaC12.6H₂O.NH₄NO3) de a absorbi vapori de apă din atmosferă până la dizolvarea hor. D. este condiționată de raportul dintre presiunea, vaporilor de apă din mediul ambiant și presiunea de vapori a soluției saturate în substanța respectivă; astfel, dacă presiunea de vapori a soluției saturate este mai mică decât a vaporilor din mediul înconjurător, substanța devine d. Sărurile d. reprezintă ultimele depu- neri într-o succesiune evaporitică. V. și eva- porit. (N.A.) deltaic, sistem depozițional ~ domeniu de sedimentare situat la locul de vărsare a unui fluviu într-un iac sau într-o mare și dezvoltat de aportul masiv de material terigen, siliciclastic și de caracteristicile hidrodinamice ale baz. care-1 colectează. Faciesurile d. vor include tranziții de Ia faciesurile continentale, fluviale la cele marine, iitorale. (N.A.) deltă, zonă de la gurile de vărsare ale unui râu într-un lac sau mare unde se pot acumula cantități mari de material terigen în raport cu materialul spălat de valuri, cvrenți sau maree. Domeniul deltaic se dezvoltă atât subaerian (d, emersă sau câmpia deltaică), cât și subacvatic (d. submersă sau d. frontală) și se extinde prin procese de progradare, determinând acumulări groase de sedimente, cu geometria tipică a conurilor de dejecție. (N.A.) deșertic, sistem depozițional ~ (sedim.), domeniu continental de sedimentare localizat în zone cu climat cald și arid și dominat de acțiu- nea erozivă și acumulativă a vântului. Astfel, în s.d.d. se acumulează faciesuri foarte diferite: —> hamade, —> er^-uri, —> serD-un, —> și zone —» sabkha continental. Trăsăturile diag- nostice sunt: nisipurile bine sortate, ondulațiile eoliene, crăpăturile de uscare și mineralele evaporitice. Uneori sin. cu eolian. (N.A.) 86 ddtidium, dispozitiv acoperitor al deschi- derii pedunculare (deltirium) în cochilia bra- chiopodelor. D. este format dintr-o singură placă calcaroasă secretată de partea posterioară a peduncuiului (pseudo-d.) sau din două plăci deltidiale secretate de manta (d. adevărat). (D.G.) deltirium, deschidere de formă subDiun- ghiulară sau alungită transversal, situată sub umbonele valvei pedunculare a brachiopodeior, prin care pedunculul iese în afara cochiliilor. (D.G.) deluviu, material rezultat în urma proceselor de alterare, dezagregare și alunecare gravitațională și acumulat (în echilibru temporar) pe versanți, sub acțiunea apelor de șiroire și are o compoziție mineralogică eterogenă. V. și coluviu, eluviu, proluviu. (N.A) Demospongea, cls. a spongierilor {Porifera) în care sunt cuprinse forme cu schelet intern format din spiculi silicioși sau comoși (uneori din ambele categorii) cu una sau patru axe (tip monaxon sau tetraxon) sau de tipul -> desmelop spiculii pot fi liberi sau uniți în rețea. Camb. - Act. Reprezentanți ai D. sunt frecvenți în calcarele perirecifale din Jur. sup. și în dep. de cretă din Senonian. în România, D. cuprinde o serie de genuri în calcarele recifale oxfor- diene din Dobr. C. (Cylindrophyina, Cnemidiastrum, Hyalotragos, Melonellâ). (D.G.) dendnt(e), concreșteri arborescente, rami- ficate ale min. din grupa elementelor native (Au, Ag, Cu) și a oxizilor (de Mn, Fe). D. de aur îmbracă forme specifice de ferigi (ex. în Mții Metaliferi - „feriga” și „șopâria de aur”) și se găsesc în geode alături de cuarț. D. de mangan, mult mai. frecvente, se depun din apele meteorice pe suprafețele fisurilor din calcare, marne, granițe etc. (N.A.) dendrocronologie, metodă a geocronologiei absolute aplicată dep. foarte recente (Pleist. sup. și Hoîccen) bazată pe studiul inelelor de creștere anuală a arborilor, prin corelare între inelele arborilor actuali și arborilor îngropați. D. permite stabilirea variațiilor climatice din perioade recente. (D.G.) dendrogramă, tip de diagramă -v; xț multiramificat, prin care sunt redate ? •. filetice dintre org. cu origine comună. V. cîadogram. (D.G.) dendroid (ramificat), tip morfologic carac- terizat prin ramificații multiple, întâlnit spre ex 87 Desmostylia jₐ unele org. coloniale: corali, briozoare, oraptoliț'i (-^ Dcndroidea). (D.G.) Dendroidea, ord. ai cls. Graptolithina, în care sunt cuprinse genuri având rabdosomi cu teci diferențiate, cu aspect rămuros, ramurile fiind reunite prin prelungiri ale țesutului cortical (disepimente). Carnb. sup. - Carb. inf. {Dictyoncma flabelliforme marchează baza Ordov. inf). (D.G.) dentiție (paleont.), 1. dispozitiv articular al valvelor în cadrul cochiliei unui brachiopod, lamelibranchiat sau carapacei unui ostracod, constituit din proeminențe (dinți) dispuși altern și complementar cu mici excavații (fosete). La brachiopode d. se întâlnește doar la tipurile articulate {Articulata), și constă din numai doi dinți pe valva pedunculară, respectiv două fosete pe valva brahială; la lamelibranchiate ca și la ostracode, d. este mult mai complexă și mai variată (tipurile desmodont, heterodonț —> izodonl —> pachiodont -> schizodont, —> taxo- dont - la lamelibranchiate, respectiv -> amfi- dont -> lulbdont, -> mcrodont, -» prionodont - la ostracode); 2. ansamblu de structuri masticatorii la vertebrate. La mamifere d. este diferențială (heterodontă) în incisivi, canini, premolari și molari, cu morfologia supr. de masticație adaptată regimului de hrană (erbivor, carnivor, omnivor): -> bunodont, —> lofodont, -> secodont, selenodont. (D. G.) denudație, totalitatea proceselor de nivelare a reliefului sub acțiunea forțelor exogene, prin care materialul dezagregat și alterat este erodat din zonele înalte (culmi și versanți) și transportat în zone.depresionare (văi, baz. ma- rine etc.). Alteori, prin d. se înțelege procesul de îndepărtare a scoarței de alterare, de des- copertare a rocilor „in situ”. (N.A.) depocentru (sedim.), porțiunea unui baz. de sedimentare în dreptul căreia sedimentele acu- mulate la un moment dat au grosime maximă. D. nu coincide totdeauna cu cea mai mare adâncime din baz. și se poate deplasa simultan cu migrarea axei topografice a baz. (N.A.) depresiune, formă de relief negativ și/sau zonă tectonică afundată în raport cu terenurile din jur, întotdeauna regiuni mai înalte. Din p.d.v. geologic principalele tipuri sunt: d. intermontane - închise de un lanț muntos și având ca fundament un așa-zis masiv median, ex.: D. Transilvaniei; d. intramontane - situate în interiorul unei arii orogene și formate ulterior momentului principal al tectogenezei, ex.: D. Petroșani și d. premontane - situate la exteriorul unei catene orogene adesea asime- trică și cu fundament mixt, tip orogen și plat, (vorland) ex.: D. Getică. (N.A., V.M.) deriva continentelor, ipoteză mobilistă elaborată de geofizicianul austriac Alfred Wegener în deceniile 2 și 3 ale sec. al XX-lea, conform căreia „stalul” („stratul ușor’’ al scoarței terestre care formează fundamentul continentelor actuale) s-a deplasat prin alunecare deasupra -> ^simei” („stratul greu” al scoarței din baza continentelor și oceanelor) sub influența mișcării de rotație a Pământului și a atracțiilor mareice ale Lunii și Soarelui. Wegener pornea de la ideea existenței în Paleozoicul târziu a unei mase continentale unice - Pangeea - (înconjurată de un ocean - Panthalassa), care prin fragmentare a generat „microcontinente” („plăcile litosferice” din te- oria actuală a tectonicii plăcilor) ce au migrat progresiv spre pozițiile pe care le au astăzi continentele cunoscute. Argumentele lui Wegener în sprijinul teoriei sale au fost legate de similitudinile geologice, paleontologice, biolo- gice și geomorfologice ale continentelor aflate de o parte și de alta a Oc. Atlantic. Astăzi „deriva continentelor” este susținută și prin argumente de ordin sedimentologic, paleomagnetic, geo- fizic, legate de conceptul general de „tectonică globală”. Sin. drifi continental. (V.M.) dermolith, —> pahoehoe. descloizit, vanadat de plumb și zinc cu grupări oxidril. în grupa d. sunt cuprinse și min. cu Mn, Ca, Cu. (N.A.) desme, spiculi silicioși de formă neregulată, proprii spongierilor din ord. Lithistida. D. pot fi asociate în cadrul unor rețele scheletice prin intermediul unor mici sferule de opal, aflate în punctele de joncțiune. (D.G.) desmin, -> stilbit. desmodont, tip de dentiție la unele lame- libranchiate, caracterizat printr-o proeminență excavată (chondrophor) servind prinderii ligamentului, dispusă aproape perpendicular pe linia cardinală, dispozitiv care suplinește reducerea, uneori până la dispariție, a dinților {Corbula, Pholadomiâ). (D.G.) Desmostylia, ord. de mamifere în care este cuprins un nr. restrâns de genuri, exclusiv din detritic 88 reg. pacifice, de talie relativ mare, erbivore, ce au avut probabil un mod de viață amfibiu, asemă- nător sirenidelor. Mioc. —> Plioc. inf. (D.G.) detritic, termen utilizat pentru desemnarea clastelor min., fragmentelor litice sau dep. sedi- mentare, provenite în urma dezagregării mecanice a rocilor preexistente. Min. detritice rezistente la alterare se regăsesc în fracțiunea grea a alu- viunilor și sedimentelor marine (ex. aur, dia- mant, zircon, sfen etc.). Rocile d. sau epiclas- tice cuprind pietrișuri, conglomerate, nisipuri, gresii etc. V. și alogen. Sin. epiclastic. (N.A.) detritus, material fragmentar, elastic, ne- consolidat, rezultat prin dezagregarea și spar- gerea unor edificii petrografice preexistente — d. mineral — sau a cochiliilor și scheletelor de org. — d. organogen. (N.A.) deuteric, -> epimagmatic. deviație standard, parametru al uniformi- tății distribuției granulometrice a unui depozit sedimentar detritic, notat cu a și calculat după diferite formule, în unități -» phi pe baza -> percentilelor de 5, 16, 84 și 95. D. s. exprimă dispersia valorilor unei distribuții granulome- trice în jurul valorilor centrale dintr-o curbă cumulativă și redă gradul de sortare a depo- zitului respectiv. Astfel, valorile a < 0,50 expri- mă o sortare bună și foarte bună, 0,50 > a < 1, 00 sortare moderată și a > 1,00 sortare slabă și foarte slabă. Sin. abatere standard. (N.A.) devitrifîcare, pierderea stării amorfe ce caracterizează sticlele vulcanice și inițierea de germeni cristalini (microlite) cu dispoziție radiară (-> cristalite) sau sferulitică. D. este cauzată de modificări termobarice în starea sistemului inițial. (N.A.) Devonian, a patra perioadă (sistem) a erei paleoz. corespunzătoare intervalului dintre sfârșitul ciclului caledonian și începutul ciclului hercinic, cuprinsă între 400 - 360 M.a. în ariile de sedimentare marină ale Prototethysului, limita inf. a D. se trasează la baza biozonei cu Monograptus uniforrpis (baza etajului Lochko- vian din Mas. Boem), iar limita sup. cores- punde părții finale a biozonei cu Wocklumeria (ammonoid). Numele perioadei, inspirat de cel al districtului Devon din sud-vestul Angliei, a fost introdus de Sedgwick și Murchinson în 1839. Principalele grupe de org. marine în D. sunt anthozoarele (tabulare și tetracorali), generatoare de recifi, brachiopodele articulate (Spiriferacee, Atrypacee, Rhynchonelacee etc.), ammonoidele (goniatiți și clymeniide), echino- dermele (crinoidee, blastoidee, palaechinoi- dee), conodontochordatele; apar peștii carti- laginoși (Chondichthyes) și osoși (Osteichthyes). în faciesurile lagunare și lacustre sunt carac- teristici gigantostraceii, ostracodermii (vertebrate agnathe), peștii dipnoi și crossopterigieni, aceș- tia din urmă dând naștere, spre sfârșitul perioa- dei, primelor vertebrate tetrapode (Ichthyostega). în flora continentală se dezvoltă psilofitalele, alături de care apar lycopsidele (Protolepidodendron, Archaeosigillariâ), sfeno- psidele (Calamophytori), ferigile. La sfârșitul Silur. și începutul D. s-a format continentul „Gresiei roșii vechi” (Old red sandstone), ce reunea regiunile nordice și centrale ale Europei cu nord-estul Americii de Nord, prin conso- lidarea catenelor caledoniene cu poziție inter- mediară. La începutul D. au avut loc pe arii restrânse ultimele mișcări tectogenetice ale ciclului caledonic (faza erică), la sfârșitul peri- oadei desfășurându-se primele mișcări cu caracter mai amplu ale ciclului hercinic (faza bretonă), însoțite de fenomene magmatice. (D.G.) dezagregare (petrogr.), fragmentarea unei roci în părțile ei constituente, modificarea fizică a echilibrelor petrografice preexistente, deter- minată de acțiunea factorilor exogeni - a apei și aerului în mișcare, a variațiilor termice ale atmosferei (insolația sau termoclastia, gelivația sau crioclastia), a activității org. etc. Produsele formate prin d. au supr. specifică mult mai mare decât cea a materialului din care provin (ex. grohotișuri, gruss, detritus mineral etc.) și sunt condiționate cantitativ și calitativ de natura materialului supus d. și de poziția lui în raport cu factorii de climă și relief. V. și alterare. (N.A.) dezamestec, -> exsoluție. dezvoltare (cf. LM), ansamblul lucrărilor care constau în realizarea minelor și carierelor, construirea și montarea instalațiilor specifice, a echipamentelor și a altor utilități necesare extracției, prelucrării, transportului, stocării provizorii a produselor miniere, în formele specifice realizate și definitive ale produselor reziduale. (N.A.) diabaz, rocă eruptivă bazică, fin cristalizată și cu structură ofitică. Termenul d. și utilizarea lui sunt încă disputate în petrografie; în literatura 89 diametru echivalent americană și germană este sin. cu -> doleriț cu structură ofitică, format în principal din labrador și piroxeni; la noi în țară, în literatura engleză și în cea rusă termenul d. este utilizat pentru a desemna dolerite paleotipice (anteterțiare) în grade diferite de alterare, dar care conservă microstructura ofitică. Uneori, folosit impropriu în sens de bazalt paleotipic. (N.A.) diablasticâ, structură caracterizată prin concreșterea intimă a min. asociate. Structura d. se aseamănă cu cea eutectică și ia naștere în stare solidă, fie prin reacția între două min. învecinate, fie prin transformarea unui min. preexistent; în mod frecvent apare sub formă de coroane la marginea cristalelor. V. și kelifitică, coroană de reacție. (N. A.) diaclază, plan de discontinuitate mecanică a unei roci sau crăpătură (fisură) cu deschidere redusă, formată prin compresiune și/sau răcire, umplută adesea cu min. precipitate din soluții (calcit, gips etc.). D. apar izolate sau formează sisteme direcționale transversale sau oblice în raport cu structura de ansamblu a unui complex de roci. (N.A.) diacron, „care traversează timpul”, termen aplicat unităților litologice, relativ omogene prin caracterele fizice, care au însă vârste diferite în zone distincte ale arealului de dezvoltare. De exemplu, un strat de conglo- merate din baza unei serii transgresive marine are vârste mai noi în sensul de avansare a mării. (D.G.) diadochie, înlocuirea sau substituirea unui atom sau ion din rețeaua cristalină de către alt atom sau ion. V. și admisie, captare. (G.P.) diaforit, Pb₂Ag₃Sb3S₈, s. rombic; semnalat în România în mineralizațiile de la Baia Sprie. (G.P.) diaftoreză, -> retromorfism. diagenezâ, 1. proces natural din ciclul geologic prin care un sediment mobil este litificat și se individualizează ca rocă (ex. nisipul trece în gresie). Sin. litificare, 2. totalitatea transformărilor fizico-chimice, bio- chimice și mecanice pe care le suferă sedi- mentele după depunere și litificare până la limita cu metamorfismul sau până în momentul alterării sau eroziunii lor. Transformările postdepoziționale suferite de sedimente: -> tasarea, -» cimentarea, —> dizolvarea, —> neomorfismul, —> metasomatoza și —> diferen- țierea diagenetică se manifestă cu intensitate diferită în funcție de natura sedimentelor și a soluțiilor interstițiale precum și de condițiile de mediu în care acestea se .găsesc. în timpul d. trăsăturile mineralogice, texturale și structurale ale dep. se modifică treptat prin -> sindia- geneză - etapa transformărilor sincrone sedi- mentării în mediul subacvatic și -> anadiageneză - etapa transformărilor din timpul îngropării progresive; în -> epigeneză -> (hipergeneză) sunt cuprinse modificările sufe- rite de rocile ajunse la supr. scoarței. (N.A.) diagrafîe (geofiz.), înregistrarea grafică cu caracter continuu a proprietăților fizice ale rocilor în foraje, realizată prin carotaj electric (d. de polarizație spontană, d, de rezistivitate), prin carotaj radioactiv (d. de radioactivitate naturală sau indusă) sau prin alte metode geofizice cu măsurare la supr. (seismometrie, gravimetrie, magnetometrie). D. reprezintă o modalitate principală de cercetare a succe- siunilor stratigrafice din adâncime pentru evidențierea, evaluarea și valorificarea zonelor potențiale de hidrocarburi. Sin. log. (D.G.) diallag, var. de augit sau diopsid bogat în aluminiu, caracterizată prin prezența sepa- rațiilor lamelare, paralele cu fața de pinacoid; d. este un min. frecvent întâlnit în gabbrouri. (N.A.) diallagit, piroxenit alcătuit preponderent din diallag, alături de care se pot întâlni ca min. accesorii homblendă și granat. (N.A.) diamagnetic, -> magnetismul min. diamant, C nativ; modificație cubică cu stuctură reticulară tridimensională. Min. etalon cu duritate maximă, 10, în scara lui Mohs. Este transparent, incolor și cu luciu adamantin. Se asociază cu rocile vulcanice bazice și se concentrează pe cale naturală în aluviunile râurilor din jurul surselor primare. D. este o foarte apreciată piatră prețioasă; cristalele naturale se șlefuiesc artificial și se montează în bijuterii. D. mari au fost botezate Koh-I-Nor (186 carate), Orlov (196), Imperial (457), Cullonan (3 025). V. și grafit. (N.A.) diametru echivalent (sedim.), element liniar prin care se exprimă diametrul unei sfere cu densitatea egală cu a cuarțului (d = 2,6) și cu aceeași viteză de cădere ca a granulului sedimentar luat în considerare. Este utilizat în analiza granulometrică. Sin. diametru de diametru nominal sedimentare, Folk, 1966. V. și diametru no- znmat. (i P.A..) diametru nominal (sedim.), element liniar yva care se exprimă diametrul unui granul sau fragment de rocă echivalent cu diametrul unei sfere al cărui volum este identic cu cei al fragmentului luat în considerare. Este utilizat în analiza granulometrică a depozitelor sedimen- tare. V. și diametru echivalent (N.A.) diamictit, termen comprehensiv, negenetic, folosit pentru a desemna o rocă sedimentară detritică, foarte slab sortată, alcătuită din ga- ieți, nisip și o matrice pelitică. D. se poate con- sidera foarte asemănător -> tillitului. (N.A.) dîapir, cută ~ă, un „sâmbure de sare” sau de oricare altă, rocă care se poate comporta plastic și care poate străpunge rocile acoperitoare, mai moi, atunci când acționează o presiune litosta- tică (și laterală) mare. Termenul d. a fost intro- dus de Ludovic Mrazec pentru a descrie modul de apariție a „sâmburilor de sare” din anticii- nalele faliate din curbura C. Orient. (N.A.) diapirism, fenomen pus în evidență pentru prima oară în lume de profesorul român Ludovic Pvlrazec; d. constă în străpungerea de către o rocă plastică din adâncime (un sâmbure de sare sau gips) a învelișului de roci mai dure. Structura ce ia naștere constituie un diapir sau o cută diapiră. D. creează un cadru structural favorabil acumulărilor de hidrocarburi. (V.M.) diapsid, tip de craniu reptilian caracterizat prin prezența a două perechi de spații libere („ferestre”) în reg. temporală. Craniul d. este caracteristic reptilelor din subcls. Archosaura. V. și. anapsid', euriapsid, sinapsid. (D.G.) diaspor, A1O*OH, rombic, dimorf cu -> bdehmitul. Min. utilizat la extracția alumi- niului. in România se întâlnește în bauxitele de ia Dobrești, Remeți (Pădurea Craiului) și în cele de la Ohaba-Ponor. (G.P.) diastem, discontinuitate minoră în cadrul unei serii sedimentare, reprezentată printr-un pian cu supr. mai mult sau mai puțin regulată la contactul dintre două strate (de obicei identice oetrografic - gresii, calcare); d. este determinat de o întrerupere de scurtă durată a sedimentării Seu ae amplificarea temporară a acțiunii ero- zive a curenților subacvatici, care îndepărtează o pătură superficială de sedimente. In acest caz planul cL are supr. neregulată. V. și joint. (D.G) 90 diastrofism, termen tectonic general care desemnează procesul sau procesele care deter- mină deformarea scoarței terestre în oricare sector al său. Prin d. sunt formate baz. de sedimentare, oceanice sau continentale, plat, și lanțurile orogenice, cutele și faliile. Procesele de d. pot fi divizate, în —> orogenice și -> epirogenice. (V.M.) diatermale, despre min. sau substanțe cris- talizate care sunt transparente pentru razele de căldură (ex. halit, silvină); substanțele ne- transparente, cum ar fi calcitul, gipsul, se denumesc -> adiatermale. (N.A.) diatomee, Bacillariopyhta. diatomit, rocă silicioasă formată prepon- derent (peste 50%) din frustule de diatomee cuprinse într-o masă de opal. D. este o rocă ușoară (G =0,4 - 0,9), friabilă și cu porozitate ridicată (90 %); are o culoare albă, albă-gălbui, este frecvent stratificată și asociată cu argile, miorițe sau tufuri de vârstă miocenă. în România, se cunoaște la Pătârlagele și la Adamclisi. Sin. kieselgur, tripoli. (N.A.) diatremă, canal de alimentare sau coș vulcanic umplut cu o brecie de explozie, formată în urma eliberării forțate a gazelor. D. nu a funcționat niciodată pentru alimentarea unui vulcan. Sin. vulcan embrionar. (N.A.) Diceras, —> Diceratidae. Diceratidae, fam. de lamelibranchiate în care sunt cuprinși -> rudiști din Jur. sup., cu cochilie fixată, având -> umbonele valvelor înrulat spirogir, cu aspect de coame (Diceras). D. sunt frecvente în cadrul faciesurilor recifale ale Tethysului. (D.G.) diciclic, L crinoid (-^ Crinoideâ) al cărui caliciu este format din două cicluri de plăci (infrabazale și bazale) interpuse între baza caliciului plăcilor radiale; 2. echinid (-> Echinoideă) la care ciclul plăcilor neurale (ocelare) este situat la ext. și altern față de ciclul celor cinci plăci genitale în cadrul -> sistemului apical. Ant. monociclic. (D. G.) dickit, Ai₄Si₄Oio(OH)8, s. monoclinic; filosi- licat din grupul min. argiloase (candite). (NA.) dicroism, —> pieocroism. dictionitic, migmatit relativ omogen, cu structură neorganizată determinată de dispersia regulată în rocă a materialului granitic. (N.A.) Dicynodontia, subdiviziune a „reptilelor mamaliene” (ord. Therapsida) cu numeroși 91 dimorfT.mr, reprezentanți în Perm. sup. - Trias. inf., 'exclusiv erbivori, caracterizați printr-o pereche de dinți ascuțiți în pa*îea anter. a maxilarului sup. Animale greoaie ce trăiau în reg. mlăștinoase (ex.: Lystrosaurus, în Trias. inf. din diverse reg. ale Gondwanei, Africa de S., Antarctica, India). (D.G.) diferențiere diagenetică, proces de concen- trare a substanțelor chimice prin difuzie, în stare ionică și precipitare, în sectoarele cu cea mai mică energie liberă din cadrul unui sediment în timpul litifîcării bai; efecte majore: formare de concrețiuni, noduii, sferule, rozete alcătuite de obicei din caldt, cakedonie, fosfați, gips etc. (N.A.) diferențiere magmatică, ansamblul proce- selor care au ca rezultat separarea din magma parentală a unor fracțiuni cu compoziție chi- mică deosebită față de cea originară, fracțiuni care coexistă sau se succed în timp. Dₒm,. se realizează pe mai multe căi și poate fi rezultatul desfășurării mai multor procese; astfel, se distmg: d. prin hcuație, care conduce la Trac- țfec' lichide, imiscibde, din care cristalizează rm mineralogice distincte (ex. acumulări de sjlu.: alături de asociații de silicați); d. prin Giiuzmne și convecție termică, prin care datorită diferențelor de temperatură se produce o difuzie selectivă care modifică omogenitatea unui corp de magmă; în zonele marginale, prin concentrarea Ca, Mg, Fe, apar bazice; d. prin transfer de gaze sub formo oule, care în corpurile magmatice de c^ncn^uni mai reduse determină o variație pe veă.Sală a com- poziției magmei; ea poate provoca alcalinizarea topitorilor bazaltice; ± prin cristalizare fracțio- nată, care conduce, în urma reacției dintre primele cristale separate și topita a rămasă, la fracțiuni cu compoziție chimică din ce în ce mai acidă; în urma cristalizării fracționate, min. separate din topitaă se pot acumula gravita- țional (conducând ia roci bazice ferece) sau sc pot concentra prin fiotare (conducând la roci acide salice) V. și Bowen (serie ac reacție}. (N.A.) dusă de Laue în 1912 prin folosirea cristalelor naturale drept rețele de difracție a razelor X: s-au pus astfel bazele uneia din cele mai eficace căi de definire a structurii cristalelor naturale și în ultimă instanță metoda sigură de deUnfemvv a min. (G.P.) difuziune, proces în care, sub influența urfe gradient de potențial chimic, atomi, ’F sas. molecule se deplasează dintr-o poziție r : - ~ î"‘ int. unui solvent care poate fi gaz, iic' u rr solid. Asupra rolului d. în procesele m nu există o unanimitate de păreri. Ui.m a (Burger, Bugge, Ramberg etc.) consideră o, cg un proces cu importanță majoră în creșterea cristalelor, metamorfism și metasomatoza pne- umatolitică și hidrotermaiă, precum și în migmatizare și granitizare. (G.P.) digenit, Cu₂-x S, s. cubic. Sursă de cupru în zăcămintele de tip „porphyry copperT în România a fost semnalat în parageneza zăcămintelor de acest tip: Deva, Roșia Poeni, Bucium, Tamița, precum și în parageneza unor zăcăminte pirometasomatice de cupru: Șasea, Băița Bihor etc. Sin. calcozină. (G.P.) digitație, încălecare secundară în cadrul unei pânze de șariaj, având uneori amplitudini de mai mulți km. Ex. digitația de Tarcău din cadrul pânzei de Tarcău a C. Orient. (V.M.) di&e₅ —> dyke. Dihmum, —> Pleistocen. dimiar (paleont.), cu doi mușchi, despre lamelibranchiatele ce au o pereche de mușchi adductori, al căror Ioc de inserție se păstrează sub formă de impresiuni pe partea int. si valvelor. Cei doi mușchi pot fi egali (tip izomiad) sau inegali (tip anizomiar). Ant. monomiar. (D.G.) dimorflsm, L/bioL, paleont.), caracteristică a populațiilor unor specii de a fi diferențiate morfologic (fenotipic) în funcție de sex (sin. cL sexual). Recunoașterea d. în paleont. implică dificultăți obiective, determinate de natura materialului fosil, reprezentat în cea mai mare parte din părți scheletice. Diferențele dimen- sionale sau unele particularități fenotipice (ex. prezența coarnelor este un atribut doar al indivizilor masculi la cervide) pot indica prezența d. în cadrul sp. fosile. D. a fost astfel evidențiat la unele metazoare necoloniale, în special la amoniți, trilobiți, echinide, stego- cefăli. reptile (pelycosauri, dinosauri), mami- fere. V. și polimorfism. (D.G.) 2» (miner.), proprietatea pe care o au corpurile min. solide cu aceeași compoziție chimică de a cristaliza în două sisteme diferite; ex. carbonul sub formă dimorfit 92 de diamant (s. cubic) și grafit (s. hexagonal) sau sulfura de zinc sub formă de sphalerit (blendă) (s. cubic) și wurtzit (s. hexagonal). D. este cea mai simplă formă de —> polimorfism. (N.A.) dimorfit, As₄S₃, s. rombic. dinamo-termic, metamorfism ~ (petrogr.), mecanism crustal de transformare a rocilor supuse, prin îngropare progresivă în scoarța terestră, la temperaturi și presiuni mult diferite de cele de la care au luat naștere. M.d.-t. are un caracter regional, șterge prin -> blasteză caracterele primare ale rocilor antrenate în proces și generează, în funcție de adâncimea la care acționează —> epizonă (ex. filite), de —> mezozonă (ex. micașisturi) și —> catazonă (ex. gnaise). V. și metamorfism. (N.A.) Dinanțian, prima epocă (serie) a Carb. din centrul și vestul Europei („Carb. în facies mixt”). Termenul a fost introdus de Munier- Chalmas și de Lapparent în 1893 după numele loc. unde se află stratotipul (Dinant-Belgia). Dep. corespunzătoare sunt dezvoltate în facies marin cu goniatiți și brachiopode. (KM) Dinochephalia, subdiviziune a „reptilelor mamaliene” (ord. Theropsidâ) în care sunt incluse genuri exclusiv ierbivore de talie mare (până la 3 m), cu înfățișare generală apropiată de cea a mamiferelor; oasele craniului, mem- brelor și centurilor sunt îngroșate (pacho- stoza). Perm. med. și sup. (D.G.) Dinophlagellata, -> Dinophyceae. Dinophyceae, grup de microorg. unicelulare cu poziție sistematică neclară, aflat la granița dintre regnul vegetal și cel animal; sunt prevă- zute cu flageli locomotori (caracter zoologic), majoritatea fiind însă înzestrate cu cromatofori fotosintetizanți (caracter botanic). Zoologii includ D. în cls. Dinoflagellata, în timp ce botaniștii le consideră o cls. în cadrul algelor Pyrrhophyte. Celula este de obicei învelită printr-o teacă celulozică sau chitinoidă, formată din două valve sau dintr-o serie de plăcuțe, în general, bogat ornate, care se acoperă consti- tuind un del de „armură”. Forma de bază este sferică, elipsoidală, poligonală, uneori modi- ficată prin prelungiri ,ale părților terminale (apicală, antapicală) sau laterale. Majoritatea D. sunt planctonice, trăind în medii marine, salmastre sau dulcicole, indiferent de latitudine; au fost mai semnalate în cadrul unor dep. continentale. D. prezintă importanță biostrati- grafică începând cu Trias. până în prezent, în România D. sunt cunoscute în Jur. și Creț, din Plat. Moes., în Creț, din C.. Orient., Mții Apus., în Paleog. din flișul C. Orient., în Neog. din Plat. Moes., Plat. Mold. și reg. subcarpatice. V. și histricosfere. (D.G.) dinosauri, „reptilele uriașe ale Mezozoicu- lui”, denumire colocvială (introdusă de natu- ralistul englez Owen în 1842 ), fără valoare taxonomică, sub care sunt reunite două ordine ale reptilelor fosile: Saurischia și Omithischia. D. prezintă o mare diversitate tipologică cu- prinzând tipuri erbivore gigantice, masive (Brachiosaurus, Brontosaurus, Diplodocus), tipuri carnivore de talie foarte mare (Tyrannosaurus), tipuri alergătoare de talie mică (Omithodesmus), „d. cu cioc de rață” (Trachodon), d. cu plăci osoase (Stegosaurus), d. blindați (Ankylosaurus), d. cu coame (Triceratops) etc. D. prezintă o serie de caractere reptiliene, apropiate în special de cele ale crocodilienilor act. dar și unele însușiri anatomo-fiziologice neîntâlnite la reptilele act. (ex. structura histologică a oaselor sugerează că d. erau animale endoterme asemenea păsărilor și mamiferelor). Cercetări recente relevă că unii d. alergători (Coelusosaurieni) se află la originea păsărilor. Resturi de d. se întâlnesc în cadrul dep. mezozoice din toate continentele. Trias. med. - Creț. sup. (D.G.) diopsid, CaMgSi₂O₆, inosilicat din grupul piroxenilor monoclinici (termen extrem al seriei izomorfe d. - hedenbergit). în România, apare în rocile bazice aparținând complexului ofiolitic din Mții Drocea, magmatitelor paleo- zoice din Banat, skamelor de la Șasea, Ocna de Fier, Pietroasa, Budureasa etc. (N.A.) dioptaz, Cu₆Si₆Oₗ₈6H₂O, s. trigonal. în România, se află în zona de oxidare a minera- lizațiilor cuprifere asociate magmatitelor lara- mice de la Băița Bihor (Mții Apus.) și vulcanitelor neogene de la întregalde. (N.A.) diorit, rocă magmatică intrusivă, cu struc- tură faneritică, holocristalină și hipidiomorf- granulară, alcătuită din feldspat plagioclaz neu- tru (andezin) sau oligoclaz, la care se adaugă unul sau mai multe min. femice (de regulă, homblendă și subordonat biotit, piroxeni) în proporții care pot oscila între 10-90% din volu- mul total al rocii și care determină var.: leucod. 93 discordanță stratigrafică - (cu indice de culoare M = 10-25) și melad. - (M ⁼ 50-90); alte min. salice - cuarțul (în d. cuarțifere, între 5-20%) și feldspatul alcalin (în var. de tranziție spre -> monzonite) - au carac- ter întâmplător. Rocile cu structură microcris- talină se denumesc microd. Din p.d.v. chimic d. este e rocă saturată și neutră și are drept cores- pondent de supr. -> andezitul. D. sunt răspândite în provinciile petrografice calcoalcaline. La noi în țară se întâlnesc în magmatitele de la Greci (Dobrogea) și în provincia banatitică (Banat, Poiana Ruscă, Mții Apuseni). (N.A.) diplopori (pl.), tip de pori la Cystoidea, ce străbat sub forma unor canaluri verticale grosimea plăcilor, fiind dispuși câte doi în cadrul unor mici excavații de pe supr. tecii. (D.G.) direcția stratului, direcția intersecției unui strat cu un plan orizontal (numai în cazul stra- telor înclinate). D.s. este perpendiculară pe în- clinarea acestuia. V. și înclinarea stratului. (V.M.) direcții de vibrație (pl.) (crist.), direcțiile de propagare a razelor refractate rezultate din incidența unei raze luminoase cu un corp an izotrop. Prin fenomenul de polarizare a luminii și a dublei refracții rezultă două raze care se comportă diferit: raza ordinară cu o viteză egală de propagare în toate direcțiile și raza extraordinară, a cărei viteză de propagare variază cu direcția. Celor două raze le corespund și indici de refracție diferiți (No, Ne pentru cristalele uniaxe și Ng, Np, Nm pentru cristalele biaxe). La microscop determinarea d.v. se face cu doi nicoli și permite aprecierea -> extincției mn., a formulei de -> pleocroism și definirea sensului —> alungirii. (N.A.) disciclic, despre un proces natural, adesea întâmplător (episodic) care, în istoria geo- logică a unui domeniu, nu se repetă periodic. V. și ciclic. (N.A.) discoasteride (pl.), microorg. unicelulare (cu dimensiuni între 5-40 microni), cu schelet cal- caros, formate din cristalite dispuse radiar, cu aspect stelat; d. au o origine neclară, fiind de obi- cei atașate Coccolithophorideelor ca o fam. dis- tinctă (Discoasteridad). Nr. cristalitelor radiare este mai mare la tipurile primitive (până la 35), scăzând la numai 5-6 la cele evoluate. D. se întâl- nesc frecvent în sedimentele calcaroase marine de origine pelagică. D. prezintă deosebită importanță biostratigrafică în cadrul dep. cenozoice. (D.G.) Discocyclinidae, fam. de foraminifere în care sunt cuprinse tipuri bentonice, calcaroase de talie mare, cu test subțire, discoidal, circular sau în formă de stea, multispiral, divizat în loje, iar acestea în lojete. D. sunt caracteristice mărilor epicontinentale calde din Eoc., întâlnite frecvent în cadrul calcarelor numulitice. în România, D. se cunosc în calcarele eocene din Depr. Trans., Depr. Getică, Dobr. S., în gresiile eocene din flișul C. Orient. (D.G.) discontinuitate, 1. (geofiz.) suprafață (zonă) de ~, supr. din interiorul Pământului care delimitează pături concentrice de compo- ziție diferită și care sunt puse în evidență de schimbarea bruscă a vitezei de propagare a undelor seismice. Se întâlnesc mai multe asemenea discontinuități: d. Conrad, situată între pătura granitică și pătura bazaltică din -> crusta terestră', d. Mohorovicic (Moho) situată între scoarța terestră și manta, la 30-40 km adâncime sub continente și 10-12 km sub oceane; d. Repetti la 1000 km adâncime între mantaua sup. și mantaua inf.; d. Gutenberg- Wichert, între manta și nucleul Pământului, pusă în evidență de creșterea vitezei undelor P de la 1,36 la 8,10 km/s și se găsește la 2 900 km adâncime; d. Lehmann, între nucleul extern și nucleul intern, la adâncimea de 5 100 km 2. discontinuitate stratigrafică -> lacuna strati- grafică, -> discordanță stratigrafică (V.M.) drenaj (hidro), scurgere a apelor în cadrul unui -> acvifer. (N.A.) discordanță stratigrafică, aspectul geome- tric și morfologic al contactului dintre două strate sau unități litostratigrafice separate printr-o întrerupere de sedimentare, urmată sau nu de eroziune, implicând' deci o -» lacună stratigrafică. După forma și geneza supr. de d., d.s. cuprind: 1. d. paralelă (sin. falsă concor- danță, d. ascunsă), paraconformity (engl.); reprezintă d. dintre strate care își mențin neafectat paralelismul supr. de stratificație; 2. d. paralelă de eroziune, disconformity (engl.), caz în care planele de stratificație sunt paralele de o parte și de alta a supr. de d., ce reprezintă însă o serie de denivelări produse de eroziune în arealul ocurenței, însoțite uneori de cruste subțiri de sol fosil; 3. d. unghiulară, angular unconformity (engl.), în care stratele mai noi sunt dispuse pe supr. de eroziune a stratelor mai vechi, cutate sau înclinate; stratele aflate în discrasit 94 contact de d. unghiulară aparțin unor cicluri geotectonice distincte; 4. d. de acoperire, nonconformity (engl). care apare ia contactul dintre un relief format pe roci magmatice sau metamorfice și rocile sedimentare depuse ulterior. Ant. concordanță stratigra fi că. (D.G.) discrasit, Ag₃Sb, compus intermetalic, s. rombic. în România apare în mineralizațiile asociate banatitelor, la Băișoara (Mții Apus.) și în cele asociate vulcanismului neogen la Cavnic (Mții Gutâi) și Zlatna (Mții Apus.). (G.P.) disepimente (paleont.), L lamele subțiri și dese de natură calcaroasă dispuse transversal în spațiul interseptal din zonele marginale ale coralilor; 2. bare scheletice transversale re- unind ramurile adiacente ale briozoarelor sau graptoliților dendroizi. (D.G.) disfotică, zonă subdiviziune ecologică a mediului oceanic, în funcție de luminozitate, reprezentând zona în care pătrunde puțină lumină, împiedicând desfășurarea normală a fotosintezei. Zona d. este cuprinsă între zona euforica și cea —> aforică. (aproximativ între <0 și 300 m adâncime). (D.G.) fo/ indice de - (sedim. \ parametru mv ; -fe? (al formei ckstefor detritice) Sdiou.. . pe baza raportului dintre lungimea segm.-fem de dreaptă din diametrul mare cu or ins între extremitatea A. și intersecția acestuia în C cu diametrul mijlociu., față de kmgimja totală a diametrului mare (a). Se notează cu D = AC/a și permite aprecierea gradului de uzură a clastelor. (N.A.) dislocații (tect.), orice deranjament din poziția inițială (depozițională) a unor strate sau a unui volum de roci din scoarța terestră. (V.M.) dismicrit, -» micritparțial recristalizat. disodil, rocă sedimentară pelitică, de compoziție marnoasă sau argiloasă, bogată în substanțe bituminoase; pe supr. de stratificație se întâlnesc frecvent urme de schelete de pești, eflorescente de sulf și rozete de gips. D. se con- sideră ca rocă „mamă” de petrol. în România, apare în asociațiile de fliș de vârstă oligocenă din C Orient. Sin. șist disodilic. (N.A.) tip de șamieră la lamelibranchiate caracterizat prin reducerea, până la completa dispariție, a dinților în stadiul adult; ex.: P • '?:en, Ostrea, Inoceramus. (D. G.) distaL despre un dep. sedimentar (sau un AcieA acumulat departe de -> aria sursă, în largul baz. respectiv (de ex. mâlurile pelagice). Ant. proxima! (N.A.) AbSiOs, s. triclinic, nezosilicat; min. tipomorf pentru metamc-rfismul de presiune ridicată. In România, apare ca min. accesoriu în ș. crist. metamorfozate în faciesul amfibolitelor din C. Merid. (Mții Făgăraș, Cibin, Sebeș, Lotru, Semenic) și C.Orient (Mții Rodnei), de asemenea, în aluviuni pe Valea Bistriței, Valea Sebeșului, Valea Streiului etc. Sin. cianit. (N.A.) distensiune, falie de —> falie. district metalogenetic, unitate teritorială având o extindere mai mică decât provincia și subprovincia (metalogenetică); d.m. este ca- racterizat printr-o concentrare neobișnuită a zăcămintelor metalifere. Ex. districtul metalo- genetic Baia Mare. (G.P.) ditroit, denumire atribuită rocilor magma- tice alcaline având compoziția sienitelor nefe- Hnice cu sodalit, care formează cea mai mare pane a masivului alcalin de ia Ditrău (Har- ghita): sub acest nume, rocile au fost descrise pentru prima oară de Zirkel (1866). (N.A.) dfeerucfefee (tect.), porțiune din fruntea unei fenze seoarată prin suor. de ruptură for- mată în urma decolării gravitaționale. (V.M.) dhmrmonie structurală, cutarea diferită a două strate ce se succed pe verticală în cadrul aceleiași faze tectonice, datorită diferenței de competență a rocilor constituente. Sin. cutare dizaimonică. (V.M.) dizolvare (petrogr.), proces diagenetic de solubilizare a compușilor minerali ce alcă- tuiesc o rocă. Prin d., în roci apar goluri de diverse dimensiuni și forme care, în final, contribuie ia creșterea porozității acesteia. în masivele calcaroase, prin dizolvarea carbo- naților se formează morfologia carstică. (NA.) Docodonta, ord. al cls. Mammalia în care este cuprins un nr. restrâns de genuri primitive cu afinități sistematice incerte. Sunt exclusiv jurasice, de talie foarte mică; au molari cu supr. lărgită prin dezvoltarea unui manșon (cingulum), având tuberculi dentari separați prin creste as- cuțite; în ansamblu, acești molari amintesc superficial mamiferele evoluate (-» Therid). (D.G) dodeesedru, formă cristalografică închisă și simplă, specifică s. cubic: este constituit din 12 fee în formă. de romb (d, romboidal) sau în formă de nemagcn M nentagonalh (N.A.) 95 driopited Dogger, epocă (serie) mijlocie a perioadei (sistemului) jurasice; include patru etaje (Aale- ₙian, Bajocian, Bathonian, Callovian). Terme- nul a fost introdus de Naumann în 1854, preluat de Oppel în 1856, inspirat de numele folosit de pietrarii englezi pentru dep. respective, în care apar frecvent concrețiuni grezoase de formă bizară, uneori asemănându-se cu un cap de câine. (V.M.) dolerit, rocă magmatică bazică de com- poziția gabbroului, cu granulație medie, în care este bine exprimată structura ofîtică și subofitică. Sin. microgabbrou ontic, în lite- ratura americană sin. diabaz. (N.A.)' dolomicrit, rocă dolomitică cu textură micritică (cripto- și microcristalină) în care cristalele constituente au dimensiuni mai mici de 4 microni. V. și dolosparit. (N.A.) dolomit, 1. (miner.), CaMg(CO₃)₂> s. trigo- nai; apare sub formă de cristale romboedrice, în agregate masive micro- și larg cristaline, agregate columnare sau cruste. Se formează, în special, prin procese exogene-sedimentare și mai rar prin depunere din soluții hidrotermale. în România este întâlnit în terenuri sedimentare (în C. Orient. - Mții Rarâu, în Mții Apus. Bihor, Codru-Moma, Pădurea Craiului etc., în complexe de roci cristalofiliene (Mții Făgăraș, Poiana Rusca) sau ca min. de gangă în filoane hidrotermale (în Maramureș la Baia Sprie, Cavnic, în Mții Apus, la Săcărâmb, Roșia Montană); 2. (petrogr.), rocă sedimentară formată din d. (N.A.) doiomitizare, proces de modificare a com- poziției sedimentelor și rocilor carbonatice prin înlocuirea ionilor de Ca²¹’ cu Mg“⁺ conform unei reacții de tipul: 2CaCO₃ + Mg²⁺ —> CaMg(CO₃)₂ + Ca²⁺. D. are loc cu reducere de volum (13%) și poate fi timpurie când afectează sedimentele din zonele tidale și neritice cu ape hipersaline sau târzie când afectează mase calcaroase. (N.A.) dolosparit, rocă doiomitică cu textură sparitică (mediu și macrocristalină), în care cristalele constituente au dimensiuni mai mari de 4 microni. V. și dolonaicrit. (N.A.) dom, structură plicativă de tip anticlinal, al cărui raport lungime/lățime este cuprins între 1/1 și 2/1; d. sunt comune în formațiunile cu sare, fiind generate de caracterul plastic ai acesteia. în România sunt, frecvente în Depr. Trans., unde constituie structuri favorabile acumulărilor de gaze. (V.M.) Domerian, subetaj ai Pliensbachlanului (Jur. inf.). Stratotipul în reg. Monte Domero - italia. Termenul a fost introdus de Bonarelii în 1894. (V.M.) domeykit, Cu₃As, s. cubic. Donau, glaciația ~, prima epocă glaciară a Cuat. din reg. alpine care a avut loc Ia începutul Pleist., corespunzător Villafranchianului sup. A avut o extindere limitată în reg. cele mai înalte ale Alpilor. Este sincronă epocii —> Elba din domeniul scandinav. (V.M.) Donau-Giinz, fază interglaciară a Pleist. inf. din reg. alpine. (V.M.) dorsală medio-oceanică, element morfologic și structural al fundurilor oceanice, sub forma unor creste cu înălțimi cuprinse între 1 și km x?. M câmpiile abisale înconjurătoare și lărgimi i vc 1 500 și 4 000 km, ce străbat coate oce^r'e Globului, aproximativ prin panea lor Partea centrală a d, poate fi străbătură du c depresionară denumită vale cu- ,-:n- cimea sa fiind de 2 km fața de j k iar lărgimea de 10-20 km. Se deosebi?: .. - op atlantic, cu înălțime de 1-3 km :>i / 1 500 km, cu.relief accentuat și cu. M dam. pacifice, cu lungime de 2-3 km .>1 / . 4 000 km, cu relief mai moderai și fără nft remmr D.m. sunt pe toată întinderea lor traversam de mdk transformante. V. și tectonica global (VM) downlap (engl.), tip de discordanță în stratigrafia seismică, marcată la limita inf a unei secvențe litologice în care straiele inițial înclinate se termină pe o supr. orizontală sau cu o înclinare mai mică decât a stratelor. V. și onlap, toplap. (D.G.) Downtonian, facies regresiv dezvoltat la sfârșitul Sil. și începutul Dev., reprezentat prin gresii și șist, argiloase cu faună marină, ce cuprind intercalați! de mame roșii, gips, gresii cu gigantostracee și agnate de origine lagunară. Stratotipul în Angilia, unde D. apare ia baza „gresiei roșii vechi” din Dev. inf. (D.G.) dravil, -> turmalină. dreikanter, fragment de rocă cu trei muchii, rezultat prin coroziune eoliană, în zonele deșertice. Sin. pietre cu (VM.) driît continental, —> deriva continentelor grup major al primatelor antro - poide, cu mare diversitate tipologică și largă drumlin 96 distribuție geografică în Mioc. D. cuprind trei genuri principale: Diyopithecus în Eurasia, D. (Proconsul) în Africa și D. (Sivapithecus) în Asia și probabil în Africa. D. erau semibipezi, trăind la limita dintre pădurile tropicale și savană. Prin caracterele lor (craniu înalt cu fruntea convexă, fața puțin extinsă ant., canini înalți, morfologia molarilor), d. se află la originea dichotomiei liniilor de evoluție a maimuțelor pongide și, respectiv, a hominidelor în urmă cu cca 15 M.a. (D.G.) drumlin, relief cu aspect colinar, format pe dep. glaciare (morenice și fluvio-glaciare), acu- mulate sub ghețarul în mișcare, în spatele unor obstacole. (V.M.) druzâ, asociere de cristale bine dezvoltate pe pereții unor cavități; cristalele din d. au dimen- siuni mari, se termină cu fețe cristalografice și au altă compoziție decât roca în care se găsesc. Cavitățile în care se formează o d. variază ca dimensiuni de la nivelul unor pori până la nivelul unor grote. V. și litofiză. (N.A.) D.T.A., analiză ~, -> analiză termică diferențială. D.T.G., analiză ~, -> analiză termică diferențială. dublă refracție, -> refracție. dune (pL), acumulări eoliene constituite în principal din nisipuri cuarțoase, cu înălțimi de la câțiva metri la 200 m. în general sunt asimetrice și prezintă o stratificație oblică; sunt fixe sau mobile. Se disting mai multe tipuri: d. nebkas, o d. alungită în spatele unui obstacol (de obicei, vegetația) în direcția de bătaie a vântului; barcane, d. de formă semicirculară cu concavitatea opusă vântului; erg sau mare de nisip format din asociații de dune longitudinale și transversale; d. litorale, situate pe plajele marine. D. sunt elementul specific zonelor deșertice, dar se întâlnesc și în lungul unor ape curgătoare (d. fluviatile) sau în lungul țărmurilor marine (d. litorale). (V.M.) dune hidraulice (pl.) (sedim.), megaondulații cu lungimi mai mari de 60 m, formate de curenți acvatici cu viteză mare (între 70 și 150 cm/s) la supr. unor sedimente nisipoase din râuri și mări. Crestele d.h. sunt adesea sinuoase, iar depr. prezintă denivelări verticale; geometria lor este neregulată. V. și valuri de nisip. (N.A.) dunit, rocă magmatică intrusivă cu structură faneritică, alcătuită aproape în exclusivitate (90%) din olivină și subordonat cromit. D. este un ultramafit de culoare verzuie închisă, în care accidental se mai pot găsi: piroxeni, amfiboli, magnetit, platină nativă. Sin. olivinit. (N.A.) duplicatură, încălecare secundară în cu- prinsul dom. autohton al unei pânze de șariaj. In România d. de Cema din Plat. Mehedinți. (V.M.) duricruste (pl.), cruste compacte formate la partea sup. a sedimentelor poroase subaeriene sau a orizonturilor de sol situate în zone cu climat cald și arid. Apariția d. este con- diționată de existenta aproape de supr. a pânzelor freatice, de porozitatea și de natura mineralogică a dep. prin care difuzează ascen- dent soluțiile interstițiale. Mineralogic, d. constau din depuneri de calcit (-> caliche\ silice (silcret), hidroxizi de fier (fericret), gips și sare (gipscret și solcret). D. feruginoase din orizonturile B ale solurilor podzolice și lateritice sunt cunoscute sub denumirea de ortstein, iar la supr. unor sedimente act. sub denumirea de hardpan. Prezența d. în vechile coloane litologice marchează o întrerupere a sedimentării prin exondare sau nedepunere. în rocile carbonatice, ele se conservă sub forma unor supr. întărite (hardground). (N.A.) durit, constituent petrografic al cărbunilor naturali (în special ai huilelor), bogat în hidrogen, cuprinzând resturi de spori, polen, cuticule, ceruri și rășini; se individualizează sub forma unor lamine mate, de culoare cenușie sau neagră. D. are o capacitate de cocsificare mai mică decât a -> vitritului. V. și clarit. (N.A.) duritate, rezistența pe care un corp o opune unei acțiuni mecanice ext. și, în special, la zgâriere. în funcție de d. relativă, min. au fost ordonate în scara lui Mohs, după criteriul .că fiecare min. zgârie pe cel dinaintea lui și este zgâriat de cel care-1 urmează. Astfel au fost stabilite următoarele min. etalon: 1 - talc, 2- gips, 3 - calcit, 4 - fluorină, 5 - apatit, 6 - ortoză, 7 - cuarț, 8 - topaz, 9 - corindon, 10 - diamant. D. absolută se apreciază cu sclerometrul în unități de d. Vickers (Vnh). D. corpurilor cristaline este o proprietate vectorială, inegală în diferitele direcții dintr-un cristal și dependentă din p.d.v. crista- lochimic de tipul structurii reticulare și natura legăturilor dintre atomi (ioni). (N.A.) duritatea apei (hidro), proprietate a apelor min. imprimată de elementele chimice di- 97 dyke zolvate în apă și, în special, de compușii Ca și Mg (bicarbonați, sulfați, cloruri). D. se exprimă în grade de d.; Din acest p.d.v. apele pot fi moi (7 - 14°), semidure (14 - 22°) și foarte dure (> 54°). (N.A.) duritate Ia șlefuire, rezistența min. la ac- țiunea agenților abrazivi, în procesul de șlefuire și obținere a supr. lustruite, folosite în investigația microscopică a min. opace. Dife- rențierea min. din acest p.d.v., se face prin examinarea microscopică a secțiunilor lustruite folosind franja luminoasă ce apare la limita min. (G.P.) duritate Vickers, rezistența min. la apăsare; pentru determinarea sa se folosesc piramide de diamant cu deschidere standard la vârf (de regulă 136°). Valoarea Vickers (VH) se obține prin raportarea greutății de apăsare la supr. impresiunii obținute. Este una din modalitățile importante de studiu și diagnoză microscopică amin, opace. (G.P.) Z dyadysit, termen utilizat de școala franceză pentru a desemna migmatitele în care meta- tectul alcătuiește o rețea de vinișoare dis- cordante. V. și epibolit. (N.A.) dysprasin, element cu 6 izotopi stabili: ¹⁵⁸Dy (0,09% abundentă naturală), I⁶⁰Dy (2,29 %), ¹⁶¹Dy (18,8 %), ,⁶²Dy (25,5 %), ¹⁶³Dy (25,0 %), ¹⁶⁴Dy (28,2 %). l⁵⁶Dy; este ușor radioactiv având perioada de înjumătățire 2 x IO¹⁴ ani. D. apare în concentrații ridicate în min. care au în componență pământuri rare grele (în xenotim, fergusonit și monazit). în meteoriți abundența variază între 0,31 ppm în chondrite și 3,8 ppm în achondritele eucritice. în bazalte, abundența este de cca 5 ppm, iar în granițe în jur de 6 ppm Nodulii manganiferi au în jur de 3000 ppm d., în timp ce apa Oc. Pacific, doar 0,73 ppm. Rocile sedimentare au 6 ppm. d. Solurile alcaline au concentrații ridicate, pe când cele acide, scăzute. Sursa majoră de d. economic o constituie nisipurile monazitice și concentra- țiile de bastnăesit. Este folosit la fabricarea pietrelor optice speciale, la cracarea catalitică a petrolului, la aliaje etc. (G.P.) dyke, 1. (petrogr.) formă de zăcământ pe care o îmbracă un corp magmatic discordant, de formă tabulară. Dimensiunile d. variază în limite largi (de la câțiva mm la câteva sute de metri grosime și zeci de km lungime). D. se formează prin injecția magmei de-a lungul unor fracturi și intersectează formațiunea gazdă. Sin. filon, 2. (petrogr. sedim.) d. neptunian, corp tabular de rocă sedimentară (argilă, gresie, calcar), care formează umplutura unei fisuri sau crevase. După mecanismul de punere în loc, se deosebesc d. formate prin injectarea ascensio- nală a sedimentului lichefiat și d. acumulate prin umplerea gravitațională a unor fisuri deschise. Sin. filon elastic. (N.A.) E Ebriida, grup de microorg. unicelulare, cu dimensiuni între 10-60 microni, plancto- nice, având doi flageli inegali. Grupul este disputat între zoologi, care-1 atașază la cls. Phytomastigophora, și de botaniști, care îl includ, alături de dinoflagelate, în cadrul fii. Pyirophyta. E. prezintă schelet de diferite forme geometrice, format din baghete sili- cioase, uneori carenate, prinse într-o rețea cu simetrie tetraaxială sau triradială. E. se întâl- nesc în dep. silicioase, alături de diatomee, silicoflagelate, formate, în general, în mări cu temperatură mai scăzută. Paleoc. - Act. (D.G.) echigranular, cu granule de dimensiuni egale; structură caracteristică rocilor eruptive holocristaline, de obicei, intrusive, unor roci metamorfice (corneene, cuarțite, calcare cris- taline) și unor roci sedimentare (gresii, calcare oolitice etc.). Ant. inechigranular. (N.A.) echilibre intermitente (paleont.), modele teoretice ale desfășurării evoluției fîlogenetice a org., constând din perioade relativ îndelungate de stabilitate (homeostazie) fenotipică, urmate de perioade scurte în care au loc recombinări genetice, conducând la apariția unei noi sp. Evoluția conform modelului e.i. implică deplasarea unor părți restrânse din întreaga, populație a unei sp. spre noi zone geografice, ce impun o serie de noi rigori adaptative, aceste subpopulații aflându-se la originea noii sp. Teoria e.i., elaborată de Eldredge și Gould (1972), se constituie într-un model opus celui clasic, darwinist, al evoluției cu desfășurare continuă, gradată (-> gradualism filetic). Teoria e.i. oferă o explicație mai bună realităților biostratigrafice: speciile persistă în intervale cronostratigrafice mai mult sau mai puțin îndelungate, urmate, aparent brusc, de apariția unei noi sp. (D.G.) Echinodermata, fii. major al animalelor nevertebrate, ce cuprind celomate deuterosto- miene, marine, marea majoritate stenohaline fixate sau mobile. Corpul este protejat de un schelet calcaros (tecă) de origine mezodermică, format prin unirea în plăci a spiculilor tetra- edrici de carbonat de calciu și magneziu; fiecare element scheletic (osicul) se comportă ca un monocristal cu individualitate cristalo- grafică și optică. E. prezintă un sistem anatomic caracteristic: aparatul -> ambulacrare cărui organizare prezintă aspecte specifice în cadrul subfil. componente. Simetrie primară pentaradiară, modificată secundar. E. cuprinde cinci subfil.: Homalozoa (cls. Carpoideâ), Crinzoa (cls. Crinoideă), Blastozoa (cls. Biostoideâ), Asterozoa (cls. Stelleroideâ), Echinozoa (cls. Echinoidea, Holoturoidea, Edroasteroidea). Camb. inf. - Act. (D.G.) Echinoidea, cls. a echinodermelor în care sunt cuprinse org. mobile („arici de mare”) cu schelet (tecă) de formă sferică, semisferică, conică, ovoidală, discoidală, alcătuit din plăci calcaroase grupate în cadrul unor sisteme distincte: apical, periproctal (în jurul orificiu- lui anal), coronal, peristonial (în jurul gurii). Dintre acestea, sistemul coronal formează cea mai mare parte a tecii, fiind constituit din 10 zone meridiane, dintre care 5 ambulacrare și 5 interambulacrare, dispuse între cei doi poli ai tecii. Plăcile ambulacrare prezintă pori, prin care ies în exterior podiile (ambulacrele), iar plăcile interambulacrare susțin spinii (ra- diolele). Aparatul masticator este format din osicule calcaroase acționate de mușchi, alcă- tuind „lanterna lui ArtistoP. în funcție de forma și simetria tecii, E. se subdivide în: E. regulate (endocicilice), care păstrează simetria primară pentaradiară (includ tipuri primitive) și E. neregulate (exociclice) cu simetrie bila- rerală modificată, uneori având zonele ambulacrare scindate în bivium și trivium. E. cuprind forme evoluate: Diadematoidea, Haletypoida, Clypeasteroida, Holasteroida). Ordov. —> Act. în România, E. sunt mai frecvente în cadrul dep. mezozoice (Jur. și Creț.) și cenozoice (Paleog. și Neog.) din ariile de sedimentare epicontinentale. (D.G.) eckermanit, inosilicat cu litiu din seria e. —> arfedsonit. (N.A.) 99 efilare eclogit, rocă granoblastică fără șistozitate sau slab șistoasă alcătuită predominant din granat (un termen intermediar între pirop și almandin) și omfacit (un amestec între diopsid și jadeit); plagioclazul și amfibolul sunt rare, iar când apar formează structuri kelifitice sau inelare, la contactul omfacit-granat. E. se întâlnesc sub formă de corpuri mici în ș. crist., kimberlite, serpentinite, de-a lungul unor zone de fracturi sau, ca anclave, în unele lave bazaltice. Se presupune că e. se formează în condiții de presiune foarte ridicată, la nivelul mantalei sup. în România, se cunoaște sub formă de corpuri mici asociate ș. crist. din Mții Sebeș și de noduli în bazaltele de la Racoș (Mții Perșani). (N.A.) eclogitic, facies totalitatea rocilor forma- te în condițiile unei ambianțe anhidre la temperaturi ridicate (T = 700°C) și presiuni înalte (p = 13 000 bari), care predomină, probabil, la nivelul mantalei sup. Pentru f.e. sunt caracteristice asociațiile omfacit-granat (rutil), omfacit-granat-disten (rutil), omfacit- granat-enstatit (rutil) și rocile de tipul eclo- gitelor. Astăzi conceptul de f.e. tinde să fie abandonat întrucât cercetările experimentale au demonstrat posibilitatea formării asociațiilor minerale e. și în alte condiții decât cele menționate. (N.A.) Ecostratigrafie, strat, bazată pe ecologia org. fosile. E. reprezintă un domeniu al strat, care studiază și clasifică rocile sedimentare în funcție de condițiile ecologice evidențiate de mediul depoziționaL (D.G.) ecran (petrol.), despre un dep. de roci cu caracter impermeabil (ex. argila) sau despre un element tectonic (ex. falii cu oglinzi de fricțiune), care au proprietatea de a ecrana o acumulare de hidrocarburi în cadrul ei natural (roca -> magazin). (N.A.) ectinit, termen utilizat de școala franceză pentru a desemna ș. crist. nemigmatice. (N.A.) ectocochle (pl.), cefalopode cu cochilie internă (-> Belemnoideâ). Ant. Endocohle(pl.). (D.G.) Ectoprocta, diviziune principală în cadrul subfiL Bryozoa grupând tipurile cu -> lofofor circular sau în formă de potcoavă, în mijlocul căruia se deschide orificiul bucal, dar nu și cel anal. E. cuprind majoritatea reprezentanților actuali și pe toți cei fosili ai briozoarelor. V. și Entoprocta. (D.G.) edenit, inosilicat de magneziu, fier, sodiu și calciu din seria homblendei. (N.A.) Edentata, ord. al mamiferelor placentare grupând animale (furnicari, tatui, gliptodoni, megateri), caracterizate printr-o serie de trăsă- turi primitive în cadrul dentiției: dinți neschim- bători, nediferențiați morfologic, lipsiți de email; unele forme specializate sunt lipsite total de dinți. Corpul acoperit deseori de un înveliș exoscheletic, formând adevărate armuri osoase (Glyptodori). Numeroase fosile în special în America de Sud. Paleoc. - Act. (D.G.) Ediacara, faună de ~, ansamblu divers de nevertebrate cu corp neprotejat prin schelet, descoperit în sudul Australiei în dep. ale Prot. sup. (Ediacarian), care relevă un stadiu primitiv al evoluției metazoarelor. Fosilele constau din impresiuni conservate în nisipuri de plaje și cuprind meduze, octocorali penatulizi, viermi anelizi, protoartropode, posibile protoechino- derme. Elemente ale f. E. au fost întâlnite și în alte reg.: Platf. Siberiană, Platf. Est-Europeană etc. (D.G.) Ediacarian, etaj final al Prot. sup. (630-570 M.a.) caracterizat prin asociații paleontologice de metazoare lipsite de schelet. Stratotipul în sudul Australiei. (D.G). Edrisasteroidea, cls. a echinodermelor, în care sunt cuprinse animale bentonice, fixate pe alte org. sau direct pe substratul litologic, cu schelet discoidal de talie mică (max. 6 cm), lipsit de brațe sau apendice (brahiole), format din numeroase plăci mici poligonale sau rotunjite. Orificiul bucal, situat în centrul supr. orale, este înconjurat de cinci zone ambula- crare. Orificiul anal se află în interambulacrul poster., ca și orificiul -> hidropor. Primii repre- zentanți ai E. se cunosc din Camb., dar unele impresiuni din fauna de Ediacara par a proveni de la E. (Tribrachidiuiriy, au atins apogeul dezvoltării în Ordov. med., după care au intrat în declin, dispărând în Carb. inf. (D.G.) efect de rouă, referitor la fenomenul de pierdere a luciului granulelor sedimentare din zonele deșertice, ca urmare a dizolvării se- lective a supr. lor în timpul nopții, de către picăturile de apă îmbogățită cu CO₂. E.r. afectează în special clastele carbonatice. (N.A.) efilare, subțierea gradată, adesea până la dis- pariție, a unui strat, a unei formațiuni^ geolo- gice, a unui filon sau a unui zăcământ. în func- eflorescență 100 ție de cauzele ce o determină, e. poate fi: strati- grafică, datorită depunerii neuniforme a sedimen- telor; litologică, determinată de variația lito- facială; tectonică, din cauze tectonice. (V.M.) eflorescență, formă de agregare specifică substanțelor volatile sau ușor solubile (halo- genuri, azotați, sulfați etc.), care se depun prin sublimare sau din soluții suprasaturate, prin evaporarea acestora. E. au aspectul unor cruste sau pojghițe în cadrul cărora cristalele îmbracă aspecte divergente, radiare; de asemenea e. au deseori un caracter efemer datorită solubilității ridicate a min. care le alcătuiesc. (N.A.) efuziune, curgere emisă în timpul unei activități vulcanice de tip central sau areal. E. constă, de regulă, din lave fluide cu caracter bazic. V. și efuziv. (N.A.) efuziv(â), 1. (vulc.), despre unul din modu- rile de manifestare a activității vulcanice de tip central sau areal; manifestările e. constau din emisiuni liniștite de lave (ex. tipul Hawaian). V. și exploziv; 2. (petrog.), despre o rocă rezultată din consolidarea lavelor la supr. scoarței, în contact cu atmosfera sau hidro- sfera: exemple de roci e.: riolit, dacit, andezit, bazalt etc. La unii autori sin. cu extrusiv. (N.A.) Egerian, primul etaj al Neog. din -> Paratethysul Central. E. cuprinde depozite marine și salmastre, iar local dep. lacustre cu intercalații de cărbuni. Termenul a fost introdus de Baldi și Senes (1968) după numele loc. Eger (Ungaria). (D.G.) Eggenburgian, al doilea etaj al Neog. din reg. vestică a Paratethysului Central, echivalent aproximativ al Burdigalianului (fără partea sup.) din vestul Europei. E. cuprinde dep. marine neritice și litorale cu intercalați! locale de tufuri vulcanice și dep. lacustre. Stratotipul lângă Eggenburg (Austria); are ca autori pe Steininger și Senes (1968). (D.G.) egirin, -> acmit. Eh, formă de notare, prescurtată, a poten- țialului de oxido-reducere sau a potențialului redox. (N.A.) Eifelian, etaj al Dev. med. dezvoltat în facies marin. Numele derivă de la reg. Eifel (Germania) și a fost introdus de Dumont în 1848 . Sin. Couvinian. (V.M.) ejecta, -> tephra. Elasmobranchii, subcls. a peștilor cartilagi- noși (Chondrichthyes) în care sunt cuprinși rechinii, reprezentați prin tipuri nectonice ihtiofage și bentonice, moluscivore (-s> Bato idea). E. sunt cunoscuți în stare fosilă începând din Dev. med., în special prin dinți și spini calcificați (ihtiodorulite). în România, E. se întâlnesc în dep. marine mezozoice și cenozoice. (D.G.) Elba, prima epocă glaciară a Cuat. din nordul Europei (calota scandinavă), la în- ceputul Pleist. echivalentă epocii Donau din reg. alpine. (V.M.) elbait, var. litiferă de -> turmalinâ. (N.A.) electrum, aliaj natural de Au și Ag. (N.A.) elemente de simetrie, (crist.) (pl.), elemen- tele care rezultă din așezarea regulată a fețelor, muchiilor și colțurilor unui cristal și prin care este descrisă -> simetria cristalului. E. de s. sunt: 1) axa de s. (X) - o direcție imaginară într-un cristal, în jurul căreia rotind un cristal cu 360°, acesta ajunge de „z?” ori într-o poziție identică cu prima („z?” devine ordinul axei des. care poate fi: A², A³, A⁴, A⁶); 2) planul de s. (/) - un plan imaginar care taie un cristal, respectiv, un sistem de puncte în două jumătăți egale în așa fel încât cele două părți ale cristalului să corespundă prin reflexie (oglindire) exact ca un corp față de imaginea sa în oglindă; el este întotdeauna o față posibilă a cristalului și este perpendicular pe o muchie a acestuia; 3) centrul de s. (Q - un punct imaginar în int. cristalului față de care toate elementele echivalente ale formei și toate proprietățile cristalului sunt simetrice prin inversiune. Din combinarea e.s. rezultă 32 clase de s. V. și operații de simetrie. (N.A.) elemente disperse, elemente chimice a că- ror participare la alcătuirea rocilor este nesem- nificativă; ele nu se individualizează sub formă de min. Ex. rubidiu, galiu etc. (G.P.) elemente majore (pl.), elemente chimice cu participare esențială în alcătuirea crustei te- restre și a rocilor ce o alcătuiesc. Cele 12 e.m. ce intră în această categorie reprezintă peste 99% din crusta terestră: O, Si, Al, Fe, Ca, Na, K, Mg, Ti, H, P, Mn. (G.P.) elemente native (pl.), cls. de min. care reunește elementele aflate în stare nativă, în special metale. în scoarța terestră, cca 33 e. se întâlnesc în stare nativă (C, S, Au, Ag, Cu, etc.), dar nr. total al speciilor și var. min. care fac parte din cls. e.n. este de cca 80, fapt 101 emplectit explicat de existența unor modificații poli- ₘorfe. De ex., carbonul apare ca diamant și grafit, sulful sub formă de aS, ȘS, yS; o altă serie de metale formează soluții solide: electrum (Au, Ag), platină paladiferă (Pt, Pd) etc. O răspândire însemnată au și compușii intermetalici, de ex. algodonitul -Cu₃As. Tot în această grupă se încadrează și o serie de elemente în stare lichidă (mercurul și amalgamurile sale). Dintre semimetale sunt prezente As, Sb și Bi care, deși au caractere chimice structurale asemănătoare, apar în condiții geologice diferite. Rareori As și Sb dau compuși izomorfi. (G.P.) elemente rare (pl.), elemente chimice a căror cantitate totală în crusta terestră este foarte scăzută, mai mică decât 1 ppm. și care, în general, se întâlnesc în cantități infime ca substituenți izomorfi în min. și în roci și se individualizează rar ca min. Ex. terbiu, lutețiu, mercur etc. (G.P.) element urmă (pl.), elemente care participă cu mai puțin de 2% greutate la alcătuirea unui min. (G.P.) eleolit, -> nefelin. Elephantidae, fam. ord. Proboscidea, ce grupează elefanții și mamuții caracterizați prin craniu înalt, relativ scurt, incisivi sup. foarte alungiți și curbați, molari prevăzuți cu nume- roase lame (lofe), înconjurate de email mai mult sau mai puțin încrețit. E. cuprind singurii reprezentanți actuali ai proboscidienilor (Elephas indicus, Loxodonta africana). în Pleist., E. sunt diferențiate în funcție de climat: tipuri de climat cald, larg răspândite în epocile interglaciare (tip Archidisodon meridionalis) și tipuri de climat rece, trăind în zonele de tundră, extinse în epocile glaciare (tip Mammuthus primigenius) cele două genuri fiind frecvent menționate și în dep. pleist. din România. (D.G.) eleutherozoare, 1. termen care desemnează echinodermele mobile (Echinoidea, Asteroidea, Ophiuroidea, Holoturoideây, 2. (înv.), divizi- une sistematică majoră care grupează echino- dermele mobile (subfil. Eleutherozoâ) în sistemele mai vechi de clasificare opusă -> pelmatozoarelor (subfil. Pelmatozoâ), abando- nată în clasificările recente. (D.G.) elipsoid de deformare, corp geometric prin care poate fi indicat gradul de deformare omogenă a unei sfere supusă unui —> străin (de aici și e. de străin), indiferent de natura litologică considerată a acesteia. E.d. are trei plane de simetrie, care se intersectează după cele trei direcții ale elipsoidului care sunt și principalele direcții de deformare (străin), și două secțiuni centrale și circulare. (N.A.) elipsoid internațional, -» geoid. elongație, indice de -> alungire. Elster, epocă glaciară a Cuat. din nordul Europei (calota scandinavă), în Pleist. med., echi- valentă epocii Mindel din reg. alpine. (V.M.) Elster-Saale, fază interglaciară care a deter- minat transgresiunea M. Nordului (transgresiu- nea Holstein). E.S. este sincronă cu intergla- ciațiunea Mindel/Riss din reg. alpine. (V.M.) eluvial, orizont ~, orizont pedogenetic (E) îmbogățit secundar în silice prin spălarea (eluvierea) argilei, oxizilor și hidroxizilor de fier; o.e. are culori deschise și poate fi luvic (El) - nestrucutrat, albie (Ea) - nestructurat și spodic (Ep) - podzolic. V și iluvial. (N.A.) eluviu, material rezultat prin dezagregare sau alterare și rămas la locul de formare. Adesea e. se individualizează ca o scoarță de alterare și poate atinge grosimi mari pe suprafețe orizon- tale sau slab înclinate. V. și coluvitr, deluviir, proluviu. (N.A.) Embolomeri, subdiviziune în cadrul stego- cefalilor anthracosauri (Anthracosauriâ), în care sunt cuprinse genuri cu vertebre formate din intercentre și pleurocentre sub forma unor struc- turi inelare complet închise (tip embolomer). E. reprezintă o direcție de evoluție distinctă față de cealaltă categorie majoră a anthracosaurilor -> Seymouriamorpha. Carb. med. - Perm. inf. (D.G.) embrechit, termen utilizat de școala fran- ceză pentru a desemna rocile migmatice cu textură șistoasă regulată (gnais ocular, gnais rubanat, fm cristalizat etc.). (N.A.) Embrithopoda, ord. al mamiferelor placen- tare ce cuprinde un nr. foarte restrâns de genuri erbivore, cu mod de viață amfibiu, asemănător rinocerilor; molari înalți de tip lofodont. Eoc. sup. - Olig. inf. Mult timp E. a fost considerat un grup exclusiv african având ca unic reprezentant pe Arsinoitherium din Egipt. După 1970 reprezentanți ai E. au fost descoperiți în estul Europei, sud-vestul Asiei. în România: Crivadiatherium. Eoc. sup., baz. Hațeg. (D.G.) emplectit, CuBiS₂, s. rombic. în România a fost semnalat în skamele mineralizate de la empressit 102 Băița Bihor și în filoanele hidrotermale neo- gene de la Cavnic și Ruda Barza. (G.P.) empressit, AgTe, s. hexagonal. în România, apare în filoane hidrotermale polimetalice și auro-argentifere asociate magmatismului ba- natitic (Băița Bihor) sau celui neogen (Săcărâmb). (G.P.) Emscherian (înv.), etaj al Creț. sup. (Seno- nian), din baz. germanic. Corespunde Conia- cianului și Santonianului. (V.M.) Emsian, etaj aj Dev. inf. la partea sup. a supraetajului Coblenzian. Termenul a fost introdus de Dorlodot (1900) după nunele loc. stratotipice Ems (Germania). (V.M.) enalogen, în sens de străin, de o altă origine decât majoritatea constituenților dintr-un agre- gat mineral. Sin. xenolite când se vorbește de -> anclave. (N.A.) enantiotropie, proprietatea unei substanțe polimorfe de a trece reversibil de la un sistem de cristalizare la altul, fără modificarea stării de agregare, atunci când condițiile fizice exterioare (temperatură-presiune) variază în mod adecvat trecând prin punctul de transformare; de ex. a sulf rombic sulf monclinic la 96,5°C. V. și monotropie. Sin. enantiotropism. {N.A) enargit, Cu₃AsS₄ s. rombic. în România apare în unele mineralizații hidrotermale neo- gene (Deva, Hondol, Crăciunești etc.). (G.P.) enclavă, -> anclavă. encrinit, calcar bioacumulat în care predo- mină fragmentele scheletice de crinoidee, reprezentate prin plăci și osicule. (D.G.) endobatolitic, termen utilizat de Emmons în 1933 pentru a desemna zona cu asociații de min. (utile) care se întâlnesc în int. unui batolit sau despre stadiul de eroziune care dezvelește partea centrală a unui batolit. V. și acrobatolitic, criptobatolitic, hipobatolitic. (N.A.) endobiont, despre un org. care trăiește în int. sedimentelor de pe fundul unui baz. acvatic: unii viermi, lamelibranchiate litofage etc. Ant. epibiont. (D.G.) Endbceratoidea, subcls. a nautiloideelor ce cuprinde genuri cu cochilii ortocone mari (până la 4 m), cu sifon ventral; canal endo-sifbnal cilindric foarte îngust. Ordov. inf. - Silur. med. (D.G.) endociclic (paleont.), echinoid la care orifi- ciul bucal și cel anal ocupă poziții simetrice în centrul celor doi poli ai tecii: orificiul bucal la polul ventral, cel anal la polul dorsal. Sin. echinoidregulat. Ant. exociclic. (D.G.) endocochle (pl.), cefalopode cu cochilie externă (nautiloidee, amonoidee). Ant. ecto- cochle. {D.G.) endogen, despre un proces sau o rocă ce își au originea în interiorul Pământului. Procesele e. sunt controlate de căldura internă a Pămân- tului și de variațiile de presiune din interiorul său; de ex. vulcanismul și fenomenele magmatice, cutremurele de pământ, diastro- fismul. Procesele e. conduc la formarea rocilor magmatice intrusive și efuzive, a rocilor metamorfice, precum și la ridicarea lanțurilor muntoase. V. și exogen. (N.A.) endogenetic, referitor la un dep. sedimentar neclastic, format în urma unor procese de precipitare și litificare ce au loc în cadrul baz. respectiv. V. și exogenetic. (N.A.) endolistolit, -> olistolit. endometamorfism, —> endomorfism. endomorfism, formă a metamorfismului de contact termic: modificarea pe care o suferă un corp de magmă în momentul includerii lui în roci preexistente prin asimilarea treptată a acestora sau în urma reacțiilor termice care se declanșează în contact cu acestea. (N.A.) endoreic, fără scurgere în Oc. Planetar; de obicei, despre o zonă drenată de ape curgătoare ce nu au legătură cu rețeaua hidrografică tributară mărilor și oceanelor. Reg. e. se întâlnesc în zonele aride unde apele curgătoare se varsă în lacuri fără scurgere (ex. lacul Ciad) sau se pierd treptat, prin infiltrație sau evaporație. (N.A.) endoschelet, scheletul intern, bine reprezen- tat la animalele vertebrate prin țesutul carti- laginos și osos, cu rol în susținerea corpului și suportul (inserția) mușchilor. Unele animale nevertebrate prezintă, de asemenea, structuri e.: rostrumul belemniților sau cutele epidermice ale artropodelor care se extind în int. corpului, secretând o cuticulă întărită. (D.G.) Endothyridae, fam. de foraminifere {Foraminiferidâ) cuprinzând genuri cu test calcaros rulat planspiral, divizat în loje cu apertură simplă sau multiplă. Dev. - Perm. E. sunt frecvente în cadrul dep. calcaroase de șelf ale Prototethysului, cu importanță biostrati- grafică în special în Carb. inf. (D.G.) 103 Eofitic energie de bazin (sedim.), starea de agitație a unui mediu acvatic determinat de frecvența și intensitatea cu care valurile și curenții controlează procesele de transport și acu- mulare a sedimentelor în acel mediu. în lagune și mări adânci e.b. este considerată scăzută, iar în zonele litorale și pe șelful intern, ridicată. (N.A.) energie de formă (crist.), capacitatea min. de a cristaliza în forme cât mai apropiate de cele idiomorfe. V. și forța de cristalizare, cristaloblastic. (G.P.) enhidrite (pl.), tip diagenetic de geode for- mate prin deshidratarea progresivă, epigene- netică a umpluturii de silice și apă în golurile unei argile sau ale unor mâluri silicioase. Prin acest proces, e. sunt umplute cu calcit și cuarț. (N.A.) cnsialic, despre fundamentul unui bazin de sedimentare (sau geosinclinal) alcătuit dintr-o crustă continentală, de compoziție sialică (de ex. baz. asociate zonelor de craton). V. și cnsimatic. (N.A.) ensimatic, despre fundamentul unui bazin de sedimentare (sau geosinclinal) alcătuit dintr-o crustă oceanică, de compoziție simatică (de. ex. baz. asociate zonelor de rift). V. și ensialic. (N.A.) enstatit, Mg₂Si₂O₆; inosilicat din grupul piroxenilor rom bici (termen extrem al seriei e - ferosilit). în România, se cunoaște în cor- neenele din aureola de contact a granitoidelor de Pricopan, ultrabazitele de la Iuți - Plavișevița etc. (N.A.) cnteroliticc, cute ~ (sedim.), structuri de deformare plastică a produselor evaporitice (gips, anhidrit. sare) localizate în argile ca urmare a unor procese repetate de hidratare- deshidratare. C.e. au un aspect sinuos, strâns, micro- sau macroconvolut și pot fi delimitate de strate sau lamine necutate. (N.A.) entoolitic, termen utilizat pentru a desemna structurile oolitice sau granulele formate prin umplerea unor mici cavități cu depuneri min. succesive pe pereții acestora. V. și exoolitic. (N.A.) Entoprocta, diviziune în cadrul fii. Bryozoa, ce cuprinde un număr restrâns de genuri actua- le, la care orificiul anal se deschide în mijlocul -> lo fo forului, lipsite de părți scheletice și ca atare nefosilizabile. V. și Ectoprocta. (D.G.) entroce, piese calcaroase articulate cu sec- țiune diversă, circulară, pătratică, pentagonală al căror ansamblu formează pedunculul echino- dermelor fixate (blastoidee, crinoidee). (D.G.) Eocambrian (înv.), denumire utilizată de geologii scandinavi pentru epoca finală a Prot., sin. Infracambrianului. Această accepțiune a fost abandonată datorită confuziei ce se crea cu E. în sensul de primă epocă (serie) a Camb. (V.M.) Eocen, epoca (seria) de mijloc a perioadei paleogene, cuprinsă între 55 și 38 M.a. Numele epocii a fost introdus de Lyell în 1833, ca primă diviziune a Terțiarului. Principalele grupe de org. marine în E. sunt coccolitho- forideele (în special grupul discoasteridelor), com- ponente principale ale nannoplanctonului calca- ros, foraminiferele planctonice (Globorotaliidae, Hantkeninidae, Globigerinidae) utilizate în zonă- rile biostratigrafice universale, foraminiferele bentonice de talie mare („foarte mari”) (Nummulitidae, Alveolinidae Discocyclinidae), utilizate în biozonările regionale, care prezintă și o importanță litogenetică generând „calcare nummulitice”, apoi lamelibranchiatele, gastro- podele, briozoarele, echinidele exociclice, peștii selachi și teleostei, cetaceele primitive (Archaeoceti). în flora continentală, predomi- nante sunt angiospermele asupra gimnosper- melor. Deși florele de climat cald sunt preponderente pe supr. Pământului, se remarcă tendința de distribuție zonală în funcție de paleoclimat. Fauna continentală a E. este carac- terizată prin dezvoltarea mamiferelor placen- tare, în special a celor din ord. Perrisodactyla, Artiodactyla, Rodentia, Carnivora, Primates", apar proboscidienii; dispar mamiferele din ord. Multituberculata. în E. a continuat desfășurarea ciclului geotectonic alpin având ca principal eveniment paroxismal faza tectogenetică piri- neană de la sfârșitul E. în E. a avut loc separarea Europei de America de Nord prin deschiderea Atlanticului de Nord. în România, E. cuprinde formațiuni de fliș în C. Orient., formațiuni continentale și epicontinentale în Depr. Trans., Dobr. de S. (D.G.) Eofitic, diviziune paleobotanică majoră a timpului geologic corespunzător intervalului dintre Prot. inf. și Silur. med., în care principalele org. de origine vegetală au fost cianobacteriile și algele marine, flora con- cogeneză 104 linentală nefiind încă dezvoltată. V. și paleolitic. mczofltic, ncofitic. (D.G.) cogeneză, sin. sindiageneză. eolianite (pl.), dep. de nisip din mediile deșertice sau cele de plaje emerse (continen- tale) care, datorită transportului eolian, capătă morfologia dunelor. (N.A.) con, 1. diviziune geocronologică de cel mai mare grad ierarhic. In general se consideră că întreaga istorie a scoarței se subdivide în doi e.: Precambrian (Cryptozoic), (4 600-570 M.a.) și Fanerozoic, care include timpurile postprotero- zoice (570-0 M.a.). (V.M.)\ 2. valoare nume- rică folosită în geocronologia absolută repre- zentând un miliard de ani. (D.G.) eonothem. echivalentul cronostratigrafic al eonului. (D.G.) Eosuchia. ord. al reptilelor în care sunt cuprinse tipuri cu craniu diapsid, aflate la originea subcls. Lepidosauria. Perm. sup. - Trias. inf. (D.G.) Eothcria. subcls. a mamiferelor în care sunt cuprinse cele mai primitive dintre mamiferele mezozoice (ord. Docodonta și Triconodonta) la care persistă unele caractere ale reptilelor therapside („reptile mamaliene”). Trias. sup. - Creț. inf. V. și Euthcria. (D.G.) „eozoon", „animalul de început” (grec), structură de origine minerală (oficalcit), constând din lamele succesive, concentrice, de calcit și serpentin, formată prin penetrarea lavelor fierbinți pe fisurile calcarelor ce sunt astfel metamorfozate. Asemenea structuri au fost întâlnite mai întâi în rocile arhaice din Scutul Canadian, fiind atribuite unor fora- minifere gigantice (E. canadense) ipoteză infirmată ulterior. (D.G.) epeiric, domeniu, mare ~(â), -> epiconti- ncntaL epibiont. org. care trăiește pe supr. sedimen- telor dintr-un baz. acvatic. Ant. endobiont. (D.G.) epiboL noțiune biostratigrafică ce se referă la pachetul de strate corespunzător perioadei de maximă dezvoltare a unui sau mai multor laxoni. Sin. biozonă de apogeu. (D.G.) epibolit. termen utilizat de școala franceză pentru a desemna migmatitele în care me- lateclul are o dispoziție concordantă cu paleosomul. V. și dyadysit. (N.A.) epicentru, punctul de la supr. Pământului reprezentând proiecția focarului (hipocen- trului) unui cutremur de pământ. Aici ajung primele unde seismice care au și intensitatea maximă. V. și cutremur de pământ. (V.M.) epiciclu, ciclu de eroziune cu efecte foarte limitate în spațiu, sesizabil pe marginea baz. de sedimentare. (V.M.) epiclastic, termen utilizat pentru desemna- rea unui dep. sedimentar format prin acu- mularea de granoclaste și fragmente litice provenite din dezagregarea rocilor pree- xistente. Rocile e. pot fi neconsolidate (pietriș, nisip) sau consolidate (conglomerate, gresii). Sin. detritic. (N.A.) epicontinental, mare ~ (ă), apele ce acope- ră prelungirea ariei continentale în dom. marin, adică spațiul dintre țărm și povârnișul continental; se caracterizează prin adâncime relativ mică și corespunde zonei neritice de acumulare. (V.M.) epidot, Ca₂(Al,Fe)₃Si₃O|₂OH, s. monocli- nic; nezosorosilicat. în România, se întâlnește în ș. crist. epimetamorfice din unitățile carpatice și Dobr. N., în corneene și skarne din jurul masivelor banatitice, în masivul alcalin de la Ditrău etc. (N.A.) epidotizare, proces secundar (hidrotermal) de introducere a epidotului într-o rocă sau de înlocuire a unor min. preexistente (de obicei plagioclazi) prin epidot. E. este frecventă în zonele cu roci magmatice afectate de auto- metamorfism, în interiorul sau vecinătatea unor filoane metalifere, în ariile de retromorfism și este, de obicei, însoțită de cloritizare și albitizare. (N.A.) epifaunâ, 1. fauna care trăiește pe supr. sedimentelor dintr-un baz. acvatic. Ant. in- faună; 2. asociație de org. acvatice care trăiesc fixate pe roci, alge sau pe alte org. (D.G.) epigen, despre un proces geologic (și trăsăturile lui caracteristice) care acționează la supr. sau în apropierea supr. scoarței terestre. Sin. supergen. V. și hipogen. (N.A.) epigenezâ, 1. (petrogr.), etapă din evoluția dep. sedimentare care include ansamblul de procese care se petrec în roci după completa lor individualizare (litificare). Modificările e. (dizolvare, autigeneză, recristalizare) se petrec în timpul sau după emergența rocilor, în condițiile migrării descendente a apelor meteorice în mediu subaerian cu potențial redox pozitiv. Procesele e. constituie transfor- 105 Equidae mări până la limita cu alterarea rocilor. V. și diageneză', singeneză. (N.A.); 2. (zăc.), proces de acumulare a s. m. u. prin remobilizarea metalelor din rocile preexistente (prin difuzie, recristalizare - blasteză - și metasomatoză) și depunerea lor sub forma unor corpuri discordante în raport cu elementele structurale ale rocilor de origine sau situate mult în afara acestora. (G.P.) epigliptic, încălecare ~ (ă), aranjament tec- tonic rezultat în urma unei suprapuneri anormale, în condiții subaeriene, a unui volum de roci, peste un relief modelat de eroziune. Sin. șariaj peste relief. (V.M.) cpimagmatic, despre un proces (sau efect al său) care se manifestă în ultimul stadiu al consolidării magmatice și afectează unele produse magmatice; ex. formarea coroanelor de reacție, corodarea fenocristalelor de lichidul rezidual etc. Sin. paulopost, deuteric. (N.A.) epimagmă, noțiune utilizată pentru a de- semna magmele (lavele) bazice complet degazeificate indiferent de temperatura lor. V. și hipomagmă. (N.A.) cpimatrice (sedim.), -> matrice. cpirelief, creastă cu profil semicircular din constituția unei structuri sedimentare biotice (-> bioglife) care se conservă pe fața sup. a stratului. Ant. hiporelief. (N.A.) cpirogenic, mișcări ~ (e), mișcări verticale ale scoarței terestre care nu determină schimbări importante în cadrul structurii sale interne. Mișcările c. sunt specifice ariilor stabile; ele cuprind mișcările de ridicare (m.e. pozitive = e. s.str.; epeiros - continent, grec.) și mișcările de coborâre (m.e. negative = thalassogene; thalassa - mare, grec.). Consecințele paleogeografice ale mișcărilor c. sunt transgresiunile și regresiunile marine, care modifică configurația liniilor de țărm. Sin. epirogenetic. (V.M.) episod depozițional, unitate depozițională terigenă de rang sup., cuprinsă între două hiatusuri majore. Produsele unui e.d. au în bază o secvență formată prin progradare și se încheie printr-o secvență transgresivă majoră. V. și cvenimentdepozițional. (N.A.) epistilbit, CaAl₂Si₆O|₆5H₂O, s. monoclinic; tectosilicat din grupul zeoliților. în România, se cunosc în vacuolele unor vulcanite andezitice (la Săcărâmb) și bazaltice (la Vata de Jos). (N.A.) epitaxie, orientarea unui cristal în curs de creștere în continuitate reticulară cu structura internă a substratului său; cele două cristale care se găsesc în relații de e. pot aparține aceleiași faze minerale sau pot reprezenta faze distincte. E. reprezintă o supracreștere în care orientarea optică și cristalografică a celor doi indivizi este identică; ex. relația de e. dintre albit (triclinic) și ortoză (monoclinic), dintre rutil și oligist etc. (N.A.) epitecă, peretele extern al scheletului unui coral (polipierit), format în cea mai mare parte prin extensiunea plăcii sale bazale. (D.G.) epitermal, despre un dep. min. de natură hidrotermală depus din soluții cu temperatura cuprinsă între 50 și 250°C. Depunerile e. îmbracă formă de filoane și cuprind o variație paragenetică foarte mare: min. metalice - aur, argint, telururi, sulfuri și sulfosăruri de Pb, Zn, Sb, Hg - și min. nemetalice - cuarț, calcedonie, calcit, rodocrozit, baritină. V. și hipotermaț mezotermal. (N.A.) epizonâ, zonă de metamorfism caracterizată prin condiții de temperatură și presiune litostatică specifice adâncimilor reduse de îngropare și unui stress puternic; în e. se formează filite - ș. crist. cu grad redus de metamorfism, alcătuite din sericit, dorit, albit, grafit, cuarț, actinot, talc etc., texturi șistoase și structuri microlepidoblastice și granolepidoblastice. (G.P.) epoca, 1. diviziune în ierarhia unităților geocronologice între perioadă și etaj, al cărei corespondent cronostratigrafic este seria. (D.G.)', 2. e. de polaritate magnetică, interval al scării magnetostratigrafice cu durată mai mare de 100 000 ani, în care orientarea câmpu- lui magnetic terestru prezintă o relativă sta- bilitate; e. de p.m. poate cuprinde unul sau mai multe evenimente de p.m. V. polaritate mag- netică. (V.M.) epsomit, MgSO₄7H₂O, s. rombic; formează cruste, eflorescențe și cristale aciculare pe supr. rocilor din zonele aride când acestea sunt traversate de soluții hipersaline. în România, alături de alte săruri delicvescente, apare la Tg. Ocna și pe malul lacului Techirghiol. (N.A.) Equidae, fam. a mamiferelor imparicopitate (Perissodactyllă), cunoscută în special prin linia sa centrală de evoluție desfășurată între tipul ancestral Hyracotherium (Eohyppus) și cel act. - Equus. Evoluția în cadrul acestei linii s-a Equisetales 106 desfășurat în direcția creșterii taliei, alungirii membrelor, reducerii nr. de degete până la condiția monodactilă, complicării morfologiei molarilor și alungirii coroanei acestora. Aceste tendințe s-au accentuat în procesul de filogeneză în strânsă relație cu trecerea de la condițiile de pădure subtropicală la mediul de stepă (temperat-continental). Cea mai mare parte a evoluției E. s-a desfășurat în America de Nord, de unde unele genuri (Hipparion, Equus) au pătruns în Asia și Europa. Evoluția E. a reprezentat sursa unor interpretări asupra modalităților și ritmurilor evoluției (Simpson, 1944, 1960). Eoc. inf.-Act. în România, E. sunt cunoscute în special prin tipul tridactil (Hipparion din Mioc. sup. - Plioc. sup.) și prin tipul monodactil (Equus-. în Plioc. Sup. - Holoc.). (D.G.) Equisetales, ord. al criptogamelor vasculare (Sphaenopsida), în care sunt cuprinse nume- roase genuri din flora carboniferă și per- miană, unele genuri mezozoice (Equisetites) și un singur reprezentant act. (Equisetum). (D.G.) crathem, echivalentul cronostratigrafic al erei, reprezentând volumul de dep. formate în decursul unei ere. în același sens este folosit și termenul de -> grup, care are însă o semnificație litostratigrafică. V. unități lito- stratigrafi ce. (D. G.) eratic, bloc rătăcitor, despre un fragment de rocă de dimensiuni mari purtat în masa unui ghețar și depus la distanțe mari de locul din care a fost rupt. B.e. au constituție petrografică mult diferită de a substratului pe care repauzează. V. și exotic. (N.A.) eră, diviziune majoră în ierarhia unităților geocronologice, urmând eonului și subdivizată în epoci. Eonul Fanerozoic cuprinde trei e.: Paleozoic, Mezozoic și Cenozoic. Cores- pondentul cronostratigrafic al e. este erathe- mul. (D.G.) eră tectonică, —> ciclu geotectonic. erbit, var. din seria fergusonit-formatit (care conține Er ce provine prin substituirea Y) și unde raportul Y: Er = 2,8:1. V. și fergusonit. (N.A.) crbiu, lantanid foarte reactiv care prezintă 6 izotopi stabili: l⁶²Er (0,136 abundență), ¹⁶⁴Er (1,54%), l⁶⁶Er (33,4%), ,⁶⁷Er (22, 9%), ¹⁶⁸Er (27,1%), l⁷⁰Er(14,9%). Er apare în min. ale pământurilor rare din grupa nitraților, sulfaților, carbonaților, niobaților și wolframaților. în meteoriți, abundența sa variază între 0,21 ppm (în chondrite) și 2,3 ppm (în achondrite encritice). în bazalte, frecvența sa medie este de 2,3 ppm, iar în trahitele diferențiate ajunge până la 17,1 ppm. în granit frecvența este de 3,8 ppm. în toate acestea este probabil substituent al calciului bivalent. Nodulii manganiferi conțin 1 380 ppm, în timp ce apa Oc. Pacific conține numai 0,61 • IO ⁶ ppm. Rocile sedimentare au cca 4,0 ppm Er. Sursa majoră de Er este monazitul din nisipurile de plaje din Australia, Brazilia, India, Africa de Sud etc. (G.P.) erg, termen de origine arabă prin care este indicat sectorul dunelor și pânzelor de nisip din zonele deșertice. E. ocupă cca 20% din supr. deșerturilor, au supr. ondulată și/sau plană, dar în permanentă schimbare datorită mobilității dunelor aflate sub influența vânturilor. (N.A.) erică, fază tectogenetică târzie a ciclului caledonian, cu efecte structurale restrânse spațial, desfășurată la începutul Dev. (V.M.) eritrină-annabergit, seria ~, arseniați de cobalt și nichel hidratați; formează o serie izomorfă continuă; în cazul e. Co > Ni, iar în cel al annabergitului Ni>Co. în România e. apare ca min. supergen în zona de oxidație a unor zăcăminte primare cu arseniuri sau sulfuri de nichel și cobalt asociate ș. crist. (Bădeni - Mții Leaota, Mt. Mic) sau mineralizații pirometasomatice laramice (Oravița, Ciclova), uneori chiar și neogene (Săcărâmb). (G.P.) eroziune, 1. complex de procese exercitate de agenții externi - ape curgătoare, apa mării, vânt, ghețari - asupra părții superficiale a scoarței din ariile continentale, prin care are loc modelarea reliefului terestru. în urma e. fluviale, a celei marine (-> abraziune), a celei eoliene (—> coraziune ) și a e. exercitate de ghețari (-> exharație\ materialul superficial, dezagregat și alterat, este îndepărtat de la locul de origine și deplasat spre bazine de sedimentare; 2. acțiune de roadere exercitată de apele curgătoare; prin e. reliefului se formează ogașe, ravene, torenți, se adâncesc albiile minore (e. liniară, e. de fund), se lărgesc malurile (e. laterală). E. exercitată de apele curgătoare se propagă de la vărsare către izvoare și are tendința de a reduce înclinarea 107 eucrit pantei și a realiza „profilul de echilibru”; este o ₑ. regresivă. (N.A.) eroziune de subducție, ruperea unor frag- mente din rocile unei margini continentale sau ale unei prisme de acreție și antrenarea lor în adâncime de către placa oceanică subdusă. Acest proces determină o înaintare a fosei oceanice spre continent. (V.M.) eroziune tectonică, procesul de îndepărtare pe cale tectonică a prismei acreționare, deja constituită fie prin subducție, fie prin transcurență, în ultimul caz regăsindu-se decroșată. (VM) eruptiv, termen prin care se desemnează toate produsele magmatice, indiferent de locul lor de consolidare: la suprafața scoarței, unde se formează produse efuzive și extrusive sau în int. acesteia (produse intrusive); se vorbește frecvent despre roci e. ca sin. cu roci magmatice; există însă tendința de a se desemna prin e. numai produsele vulcanice sau extrusive. (N.A.) erupție, principalul mod de manifestare a activității vulcanice prin care lave, prioclastite, gaze ajung să fie eliberate în dom. subaerian sau subacvatic. în funcție de căile de acces ale acestui material, e. pot fi centrale (la inter- secția unor falii sau prin perforarea formațiunilor geologice preexistente; ele conduc la individualizarea unui con vulcanic), liniare (de-a lungul unor falii sau fracturi, generând structuri vulcanice alungite Călimani - Harghita, și areale (de-a lungul unor sisteme de fracturi și zone de scufundare a crustei, generând curgeri și, respectiv, platouri de lave: platoul Thulean - Islanda, Scoția, platoul Decan - India). (N.A.) erzgebirge, fază tectogenetică a ciclului hercinic, cu efecte structurale restrânse spațial (Mții Metaliferi —> Erzgebirge din nord-vestul Mas. Boem), desfășurată la sfârșitul Carb. inf., ulterior fazei —> sudete. (V.M.) eschinit-priorit, seria ~, compuși de tipul AB₂O₆, în care A = Ce, Ca, Fe²⁺, Th și B = Ti, Nb; e. conține Ce predominant, iar în p. V și Er substituie Ce. (G.P.) escarpament, denivelare provocată de o —> falie în topografia terenului. ( V.M.) esențial, constituent - (petogr.), 1. despre un component al rocilor întâlnit în proporții ridicate și a cărui prezență este obligatorie pentru o anumită specie petrografică; min. e. definesc tipul petrografic respectiv și se for- mează în timpul unui proces petrogenetic major. De ex. cuarțul și/sau feldspații în granițe, micele în micașisturi, calcitul în calca- re etc.; 2. în cazul piroclastitelor, despre com- ponenții derivați din lave în cu~s de erupție (Carozzi, 1960). Sin. constituent principal. (N.A.) esker (sedim.), ramblee sinuoase în canale și tunele glaciare. V. și glaciar. (N.A.) essexit, rocă magmatică intrusivă, cu struc- tură faneritică holocristalină și hipidiomorf granulară alcătuită din plagioclaz, ortoclaz sodic, nefelin, augit titanifer sau augit diopsidic și apatit. Din p.d.v. chimic e. este o rocă nesaturată și are drept corespondent de supr. trahibazaltul. E. intră în constituția masivelor alcaline în care se găsesc asociate cu sienite foidice și theralitice. în România se întâlnesc în masivul alcalin de la Ditrău. Sin. monzo- dioritșx monzogabbrou foidic. (N.A.) estuar, locul de vărsare a unui fluviu într-o mare afectată de maree capabile să îndepăr- teze, prin reflux, materialul aluvionar și cel rezultat din erodarea malurilor în timpul fluxului. (V.M.) etaj, unitate cronostratigrafică de bază, care constă dintr-o succesiune de strate cu un conținut paleontologic caracteristic. Fiecare e. este definit printr-o succesiune litostratigrafică de referință (-> stratotip) dintr-o anumită regiune, al cărui nume, latinizat sau nu, urmat de sufixul an, îl poartă (ex. lutețian, de la numele lat. al Parisului, Luteția). Un e. poate fi divizat în sube., cea mai mică diviziune a sa fiind cronozonă. Echivalentul geocronologic al e. este vârsta. (D. G.) etmolit, formă de zăcământ corespunzătoare unui corp magmatic discordant cu secțiunea transversală asemănătoare unei pâlnii. (N.A.) eucariote (pl.), org. ale căror celule au substanța nucleică concentrată și delimitată în cadrul citoplasmei prin intermediul unei mem- brane. E. cuprind marea majoritate a org. ve- getale, cu excepția bacteriilor și a cianobac- teriilor, și toate org. animale. Cele mai vechi e. se cunosc în jurul vârstei de 1,6 miliarde ani, prin alge verzi și acritarchi. Ant. procariot. (D.G.) eucolit, var. de -> eudialitbogal în FeO. eucrit, var. de gabbrou cu augit și plagioclaz foarte bazic (bytownit sau anortit). (N.A.) eucroit 108 eucroit, arseniat bazic hidratat de cupru, eudialit, ciclosilicat de sodiu, calciu și zirconiu, eufotică, zonă ~, subdiviziune ecologică a mediului oceanic în funcție de luminozitate, reprezentând zona în care cantitatea de lumină pătrunsă este suficientă pentru a permite desfășurarea normală a fotosintezei; zona e. cuprinde apele de la supr. până la cca 80 m adâncime. V. și afotică’, disfotică. (D.G.) eugeosinclinal, -> geosinclinal. euhedral, despre un cristal din rocile mag- matice sau metamorfice caracterizat prin con- ture geometrice determinate de existența fețelor cristalografice proprii structurii sale reticulare. Cristalele e. reflectă, de obicei, o forță de cristalizare mai mare; dezvoltarea în spații libere și/sau viteze lente de creștere. (N.A.) eupelagic, —> pelagic. euriapsid, despre craniul reptilian cu o singură pereche de spații libere („ferestre” temporale) situate deasupra oaselor postor- bitale și scvamosal caracteristic reptilelor din subcls. -> Euryapsida. V. și anapsid, diapsid, sinapsid. (D.G.) eurihalin, org. marin capabil să tolereze largi variații de salinitate a apelor. Org. e. includ majoritatea lamelibranchiatelor, gastro- podelor, artropodelor, briozoarelor, brachiopo- delor etc. Ant. stenohalin. (D.G.) euriterm, org. acvatic ce poate trăi în ape cu temperaturi variind în limite largi. în general, organismele e. sunt și eurihaline. Ant. stenoterm. (D.G.) europiu, lanthanid foarte reactiv, cu doi izotopi stabili: l⁵⁸Eu (47,8%) și l⁵³Eu (52,2%). Comportarea chimică este similară metalelor alcalino-teroase și a celorlalte pământuri rare. Eu apare în concentrații ridicate, mai ales în min. de pământuri rare (monazit, bastnăesit). Abundența în meteoriți este scăzută (0,074 ppm în chondrite și 0,72 ppm în achondritele encri- tice). în bazalte, frecvența este de 2,7 ppm. Granițele conțin mai puțin Eu (1,7 ppm) decât bazaltele. Nodulii manganiferi au 1 040 ppm Eu în timp ce apa Oc. Pacific nu conține decât 0,113 • 10 ⁶ ppm. Rocile sedimentare au cca 2,0 ppm. Sursa economică principală de Eu sunt monazitele de plajă. (G.P.) euxenit-policraz, seria tantaloniobați de Y, Ce, Ca, U, Th, în care Ta și Nb pot fi înlocuiți de Ti și Fe³⁺. (G.P.) Euryapsida, subcls. a reptilelor în care sunt cuprinse tipuri marine, rar amfibii, având craniul prevăzut cu o pereche de spații libere (ferestre temporale) (tip -> euriapsid)’, ex- clusiv, fosile. Trias. inf. - Creț. sup. E. are ca subdzviziuni principale: ord. -» Nothosauria, —> Plesiosauria, Placedontia. (D. G.) Eurypterida, subcls. a artropodelor chelice- rate în care sunt cuprinși „gigantostraceii”; forme exclusiv paleozoice, acvatice cu lun- gimea până la 2 m. Corpul format din cefalotorace și abdomen, acesta din urmă divizat în „preabdomen” și „postabdomen” încheiat printr-un telson. Ultima pereche de apendici cefalotoracici, mai dezvoltată, era uneori transformată în palete înotătoare. Ordov. -Perm. (D.G.) eustatism, mișcări eustatice (sedim.), variația globală a nivelului mării măsurată în raport cu centrul Pământului și datorată fie modificărilor în volumul de apă (eustatism glaciar), fie în morfologia (volumul) bazinului (eustatism geoidal, tectonic - prin contracții sau expansiuni); e. are ca efect: oscilațiile nivelului de bază; în raport cu nivelul „zero” (poziția liniei de țărm la timpul to); m.e. pot fi pozitive (+) și negative (-) și se apreciază în unități metrice. (N.A.) eutaxit, termen general prin care se de- semnează rocile vulcanice provenite dintr-o aceeași curgere, dar care au o structură ruba- nată, determinată de dispoziția în benzi a unui material aparent elastic, cu structuri și texturi foarte eterogene. (N. A.) eutectic, punct ~, temperatura cea mai scă- zută la care o soluție poate fi saturată în doi constituenți și la care aceștia cristalizează si- multan; pe o diagramă binară p.e. se găsește la intersecția curbelor care ilustrează mersul inde- pendent al cristalizării și saturației în soluție a fiecăruia din componenți. Structura grafică și granofirică materializează cristalizarea cuarțu- lui și feldspatului potasic la p.e. (N.A.) Eutheria, grupare sistematică a mamiferelor theriene, cu rang de infracls., în care este cuprinsă majoritatea genurilor act., caracte- rizate prin desfășurarea totală a dezvoltării embrionare în corpul matern. Creț. inf.-Act. Sin. mamifere placentare. (D.G.) euxenic, 1. despre un mediu acvatic, lipsit de oxigen (anoxigenic) și reducător, caracterizat 109 exogeosinclinal prin ape stagnante, lipsite de curenți de fund. M. Neagră, la adâncimi mai mari decât cele ale pragului Bosfor (—> 50 m), se constituie într-un mediu c. tipic, favorabil conservării substanței organice și precipitării sulfurilor, (N.A.); 2. stadiu în evoluția cuaternară a M. Negre (baz. Euxinic), echivalent glaciațiunii Riss, marcat printr-o regresiune în urma căreia M. Neagră a fost separată de Mediterana. Sin. post Uzunlar. (V.M.) evaporit, termen generic utilizat pentru a defini rocile formate în exclusivitate pe cale chimică și separate din soluții hipersaline a căror concentrație a crescut progresiv, paralel cu pierderea apei prin evaporare. E. reprezintă surse economice de sare gemă, suifați și săruri delicvescente și se formează în medii naturale foarte variate: lagune, golfuri, zone -> sabkha și lacuri deșertice, situate în zone aride. în natură, c. se întâlnesc sub formă de corpuri geologice tabulare, lentile și sâmburi în axele unor strate cutate (diapir) și sunt răspândite în toate continentele, în formațiuni geologice de toate vârstele. (N.A.) eveniment dc polaritate magnetică, —> pt dai'itatc magnetică. eveniment dcpozițional, unitate depozițio- nală epiclastică de rang inf. separată de două hiatusuri și acumulată în trei faze distincte: de pogradare inițială, de —> agradare pcncontcmporană și de transgresiune termi- nală. Dep. unui e.d. intră în alcătuirea unui —> episod dcpozițional. (N.A.) evolut (paleont.), mod de înrulare plan-spiral al cochiliilor la gastropode și cefalopode: nauti- loidee, ammonoidee, caracterizat prin ture de spiră ușor acoperite. V. și convolut, involut. (D.G.) evoluție organică, schimbare a stării org., determinată genetic și exprimată fenotipic. E.o. cuprinde două aspecte: unul întâmplător (mutațiile genetice), altul îndreptat spre adap- tarea la mediu, reglat prin selecția naturală. E.o. se desfășoară pe mai multe niveluri de organizare biologică, nivelul de bază fiind cel al populației speciilor (-» microevoluție} și e. categoriilor sistematice sup. care formează domeniul —> macroevoluției. \. și echilibre intermitente, viteză de evoluție. (D.G.) evoluționism (biol.), 1. filosofie a transfor- mării opusă filosofici imuabilului (fixism); 2. doctrină biologică, conform căreia speciile își trag originea unele din altele, opusă „creațio- nismului” și „catastrofismului” (sensul Cuvier). Alături de dovezile evoluției relevate prin cercetările genetice, de embriologie, anatomie comparată, sistematică, e. este temeinic susținut prin datele paleontologiei. (D.G.) excentricitatea orbitei, exprimă valoarea ra- portului dintre diferența Soare-Pământ la afeliu și periheliu și suma lor; acest raport variază într-o perioadă de cca. 93 000 — 100 000 ani și are ca efect variația insolației totale. V. și Milancovid. (N.A.) exfoliere, desfacerea unei roci masive, supuse acțiunii agenților externi, în pături concentrice, de-a lungul unor supr. de separare curbe. E. este specifică rocilor cu structură granulară, omogenă, de tipul granițelor, gresiilor etc. Sin. descuamare. (N.A.) exhalație, despre o emanație de gaze și vapori care, de regulă, încheie evoluția unei camere magmatice sau a unui aparat vulcanic și care se poate materializa în asociații de minerale bogate în F, S, CO₂ și H₂O. V. și exhalativ, stadiul ~. (N.A.) exharație, acțiune de eroziune cauzată de fragmentele de roci încorporate în masa unui ghețar care se deplasează deasupra rocilor din substrat (roadere, zgâriere, lustruire). într-un sens mai larg - acțiunea de eroziune exercitată de ghețari. (N.A.) exinit, -> macerale. exociclic, echinoid la care orificiul anal și cel bucal sunt situate asimetric, cel anal fiind deplasat poster., ajungând să ocupe o poziție inframarginală, marginală sau chiar ventrală în cadrul tecii. Sin. echinoid neregulat. Ant. endociclic. (D.G.) exogen, de origine externă; despre un proces geologic determinat de manifestarea factorilor geologici externi: energia solară, dinamica atmosferei, activitatea biotică la supr. scoarței terestre. Procesele e. în totalitatea lor sunt responsabile pentru formarea sedimentelor și rocilor sedimentare. V. și endogen. (N.A.) exogenetic, referitor la un dep. sedimentar elastic, format în urma unor procese mecanice, de transport și depunere a unui material deza- gregat provenit din afara baz. de sedimentare (de origine terigenă). V. și endogenetic. (N.A.) exogeosinclinal, în clasificarea lui Kay: geosinclinal situat la marginea continentelor și exolistolit 110 alimentat cu material rezultat din erodarea unei catene muntoase rezultată din evoluția unui —> ortogeosinclinal. (V.M.) exolistolit, olistoiit. exondarc, ridicarea la supr. a unor reg. până atunci acoperite de mare. Principala cauză a e. o constituie mișcările tectonice. (V.M.) exoolitic, termen prin care se desemnează structurile oolitice sau concreționare formate prin depunerea materialului mineral în jurul unui granul sau sâmbure central și creșterea lor spre exterior. V. și entoolitic. (N.A.) exoschelet, formațiune scheletică de natură organică sau minerală, mai mult sau mai puțin rigidă, rezistentă, acoperind partea ext. a unui org. Ex. testul foram in iferelor, cochilia moluș- telor, carapacea crustaceelor, plăcile osoase externe ale unor agnate sau ale peștilor placodermi. Spre deosebire de formațiunile endoscheletice, e. prezintă ornamentații. Marea majoritate a fosilelor este cunoscută prin formațiuni cxo- sau endoscheletice. (D.G.) exotectonic, mișcări ~ (pl.), acele mișcări care se manifestă pe sup. limitate numai la partea sup. a învelișului sedimentar, ca efect al unor procese exogene (alunecări de teren, compactarea neuniformă a formațiunilor se- dimentare etc.). (VM.) exotic (petrogr.), despre un fragment de rocă format în alte condiții decât cele care au generat constituenții min. cu care se asociază. Elementele c. au ajuns în edificiile petro- grafice respective după un transport de la locul de origine și, de aceea, au caracter alohton. V. și era tic. (N.A.) expansiunea fundurilor oceanice, fenome- nul de creștere a supr. oceanice prin generarea magmei în cadrul riftului medio-oceanic și deplasarea divergentă a acesteia. (V.M.) expansiune gravitațională, mecanism de amplasare a pânzelor de șariaj, constând în mișcarea maselor de roci pe supr. de încălecare listrice, care se produc succesiv de la int. ariei labile spre marginea vorlandului. (V.M.) exploatare, (cf. LM), ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau la suprafață pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice. (N.A.) explorare, (cf. LM), ansamblul de studii și activități pentru identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă și calitativă a acestora, precum și determinarea condițiilor tehnice și economice de valorificare. (N.A.) exploziv, despre unul din modurile de manifestare a activității vulcanice de tip central prin care sunt aruncate în aer produse fluide (lave), solide (cenușă, lapili, roci preexistente) și gazoase. Ex. tipul de erupție Bandai-San, vulcanian. V. și efuziv. (N.A.) exsoluție, procesul prin care o soluție solidă omogenă (un cristal mixt) se separă în două sau mai multe faze mineralogice distincte fără adiție sau eliberare de materie din cadrul sistemului; prin e. nu se modifică compoziția globală a sistemului inițial. E. se manifestă prin scăderea temperaturii sub limita de stabilitate a amestecului omogen. Ex. un cristal mixt de feldspat alcalin (Na,K)(AlSi₃O₈) se dezames- tecă la o temperatură sub 660°C și formează două faze distincte, albitul (NaAlSi₃O₈) și ortoza (KAlSi₃O₈), care îmbracă aspectul unei concreșteri pertif). Sin. dezamestec. (N.A.) externide (pl.), ansamblul structurilor din partea externă a unui lanț muntos provenit din evoluția unui geosinclinal. (V.M.) extincție, 1. (paleont.), fenomenul de dispariție a grupelor de org. E. cuprinde două aspecte: 1) e. filetică, reprezentând dispariția unei specii după ce aceasta a generat o sp. nouă, linia de evoluție respectivă continuând; 2) e. totală care conduce la dispariția totală a unuia sau mai multor grupuri taxonomice. Primul aspect este foarte comun, fiind generat de însăși desfășurarea evoluției biologice. Cel de-al doilea corespunde unor etape de „criză biologică” în urma cărora mai multe grupuri de org., din biotipuri diferite au dispărut con- comitent. Istoria geologică consemnează o serie de etape de e. totală la sfârșitul Camb., Ordov., Perm., Trias., Creț., când au dispărut amoniții și dinosaurii, alături de numeroase alte animale marine sau continentale. Limitele între divi- ziunile scării stratigrafice corespund în ge- neral, unor asemenea e. în urma e. totale, scena vieții terestre nu a rămas niciodată goală, persistând grupuri mai mult sau mai puțin înrudite celor care au dispărut, iar „nișele ecologice” au fost repopulate de către noi grupuri de org. Cauzele e. terminale sunt con- troversate: unele ipoteze leagă e. de schimbări profunde de natură terestră sau cosmică în cadrul mediilor de viață, de răciri climatice de 111 transgresiuni de mare amploare, fenomene vulcanice, impactul unor meteoriți de mari dimensiuni, explozii de supernove etc.; alte ipoteze atribuie e. terminale unor cauze de natură biologică: selecția naturală, „supraspe- cializarea”, epidemii generale. (D.G.f 2. (crist. optică), fenomen optic specific mediilor anizotrope studiate microscopic cu doi nicoli. E. se manifestă în momentul în care direcțiile de elasticitate optică coincid cu direcția de vibrație a nicolului polarizor; în acest caz, razele de lumină nu mai sunt dublu refractate și sunt eliminate prin reflexie totală de nicolul analizor (care are direcția de vibrație perpendiculară pe direcția polarizorului); în poziția de e. granulul mineral apare întunecat (stins). După orientarea direcțiilor de e. în raport cu direcțiile cristalografice (fețe de cristal, clivaje, plane de maclă) se disting: e. dreaptă, când direcțiile cristalografice coincid cu direcția de e. (unghi de e. = 0); e. simetrică atunci când direcțiile de e. bisectează unghiuri- extruziv le dintre două muchii ale unei fețe piramidale sau unghiurile drepte (de regulă, unghiul de e. = 45°); e. înclinată când direcțiile de e. fac cu direcțiile cristalografice un unghi „înclinat” (între 1 și 44°). (N.A.) extrabazinal, referitor la orice material provenind din afara baz. de sedimentare; ex. -> extraclaste. (N.A.) extraclast, corpuscul de natură alogenă, pro- venit din afara baz. de sedimentare. E. sunt principalii constituenți ai rocilor elastice (silici- clastite, calcare elastice.) Sin. litoclast. (N.A.) extruziune, masă de produse rezultate ca urmare a unui mod de manifestare extruziv sau vulcanic a topiturilor naturale. (N.A.) extruziv, mod de manifestare a topiturilor naturale ajunse în condiții supracrustale (la supr. litosferei) și în contact cu atmosfera; despre procesele magmatice influențate de condițiile din aceste zone și, în general, despre domeniul acestor manifestări. Sin. vulcanic', la unii autori, sin. efuziv. (N.A.) fabric (e) (pi.) (engl.), termen cuprinzător prin care sunt desemnate formele și caracterele componente ale unei mase de roci și modul în care aceste roci sunt dispuse și orientate în spațiu. Astfel, f. unei roci înglobează - pentru o anumită scară la care se face observația - trăsături petrografice care țin de textură, structură și orientare preferențială. (N.A.) facies, conform definiției originale (Gresly, 1838): totalitatea caracterelor litologice și pa- leontologice ale unui strat sau ale unei suc- cesiuni de strate prin care sunt reflectate condițiile fizico-geografice de formare a aces- tora, având o relevanță paleogeografică. Datorită sensului etimologic al termenului („facies¹¹, „aspect”), acesta a fost preluat și în alte domenii ale geoștiințelor: f. petrografic, f. metamorfic, f. tectonic (tectofacies) etc. astfel încât, în prezent, pentru mai multă precizie, noțiunea de f. în sensul său primar trebuie întărită: f. sedimentar. în cercetarea analitică a f. sedimentar cele două laturi ale sale, cea litologică și cea paleontologică, pot fi separate: litof. (se referă la caracterele mineralogice, petrografice, structurale și texturale) și biof. (legate de aspectele paleontologice). V. și micro fac ies. (D.G.) facies descriptiv, entitate petrografică (un volum de rocă) ce poate fi caracterizată printr-un set de proprietăți (parametri textuali, structurali, compoziționali, chimici, biotici) care-1 deosebesc de alte entități (roci), de ex. facies arenitic, facies imbricat, facies carbonatic etc. Noțiunea de —> litofacies - care exprimă aceste trăsături - rămâne echivocă; de aceea, f.d. poate fi exprimat mai riguros, mai clar și mai direct, prin următoarele subcategorii: -> granofacies, morfo facies, —> structofacies, -> petrofacies, -> biofacies. (N.A.) facies interpretativ (sedim.), set de gene- ralizări care grupează criteriile de reconstituire a proceselor și mediilor de depunere ale acelei, entități petrografice definită prin —> faciesuri descriptive (ex. f. de canal, f. turbiditic, f. evaporitic etc.) (N.A.) facies metamorfic, asociații minerale (para- geneze) care permit caracterizarea chimis- mului unor roci și a gradului de metamorfism pe care l-au suferit în anumite condiții de temperatură și presiune. Urmărind sensul pro- gresiv al metamorfismului, s-au definit urmă- toarele f. m.: / - f. cu zeoliți; 2- f. cu prehnit și pumpelleyit; 3 - f. șist, verzi; 4 - f. șist, cu glaucofan-lawsonit (șist, albastre); 5 - L amfi- bolitelor; 6 - f. granulitelor; 7 - f. eclogitelor. Pentru metamorfismul termic (de contact) s-au separat: 1. - f.corneenelor, 2- f.sanidinitelor. Această succesiune a fost stabilită pentru seriile metamorfice de roci bazice formate prin transformarea bazaltelor, gabbrourilor etc. V. și metamorfism. (G.P.) facies sedimentar, —> facies. facolit, corp magmatic intrusiv, concordant cu flancurile sinclinalului sau anticlinalului în axul căruia este amplasat; în secțiune are formă de semilună. (N.A.) falie, element structural al scoarței terestre materializat printr-o suprafață de dislocație (ruptură) în rocile acesteia și formarea unor compartimente denivelate; poziția în spațiu a unei falii este definită prin direcția și înclinarea planului de ruptură, adică a planului de f.; deplasarea relativă a unui compartiment în raport cu altul determină pasul f. sau săritura f. După elementele geometrice f. pot fi conforme (când înclină în același sens cu stratele pe care le afectează) și contrare (când înclină invers față de înclinarea stratelor). în raport cu deplasarea comparti- mentelor se disting f. normale în care compar- timentul din acoperiș s-a deplasat în jos, pe înclinarea faliei, ca efect al unor mișcări diver- gente (generate de forțe de dimensiune) și f. inverse, în care compartimentul din acoperiș s-a deplasat în sus pe înclinarea f., ca efect al unei mișcări convergente (generate de forțe de compre- siune). (V.M.-N.A.) falie listricâ, falie al cărei plan este aproape orizontal, concav spre în sus. (V.M.) falie transcurentă, falie cu săritură pe direcție (compartimentele sunt decroșate) fără a 113 feldspatoizi fi suferit o ridicare sau o coborâre aparentă. După sensul de deplasare a compartimentelor se disting o decroșare dextră (când compar- timentul opus observatorului care îl privește este deplasat spre dreapta acestuia) și o decro- șare senestră (când compartimentul este decroșat spre stânga observatorului). (V.M.) falie transformantă, element structural ma- jor al fundurilor oceanice. F.t. reprezintă mari linii de fractură care traversează fundurile oceanelor, fiind oblice sau transversale față de rifturile oceanice pe care le taie și le decro- șează. Datorită procesului de acreție, alune- carea pe direcție a compartimentelor separate de f. este opusă ca sens săriturii riftului, prin aceasta deosebindu-se de o falie transcurentă. F.t. preia mișcarea de acreție, o transmite și o transformă, în zona foselor, în mișcare de consum; de aici și denumirea de f.t. F.t. pot lega cele două rifturi (rift-rift), un rift și o fosă (rift-fosă) sau două fose (fosă-fosă). F.t. își au originea în spargerea inițială a plăcii conti- nentale fiind prefigurate de liniile de slabă rezistență care au cedat fluxului termic ridicat subcrustal. între aceste linii de slabă rezistență s-au format rifturile. Pe f.t. nici nu se creează nici nu se consumă crustă. (V.M.) fakină, sediment mobil format din cochilii, caracteristic plajelor din zonele litorale. Prin cimentare formează un -> lumașel. (D.G.) famatinit, sulfură de cupru și stibiu din grupa enargitului. (G.P.) Famennian, ultimul etaj al Dev., cu stratotipul desemnat de Dumond (1848) în reg. Famenne - Belgia. (V.M.) fancritic, despre un agregat mineral sau structură a unei roci care este vizibilă cu ochiul liber sau cu lupa; dimensiunile minime ale granulelor într-o astfel de rocă sunt cuprinse între 0,1-1 mm. (N.A.) fancrocristalin, despre un agregat mineral sau structură a unei roci în care cristalele com- ponente au dimensiuni mai mari de 5 mm. (N.A.) Fanerozoic, al doilea eon al istoriei geologice, urmând Precamb. („Cryptozoic”), corespunzător intervalului Camb. - Holoc., în care prezența fosilelor în dep. sedimentare permite aplicarea metodei de datare și corelare biostratigrafică. F. = „viață animală evidentă”. F. este divizată în trei ere: Paleozoic, Mezozoic și Cenozoic. Ant. Cryptozoic. (D.G.) fanglomerat, conglomerat submontan re- zultat din cimentarea unor sedimente torențiale (din conuri de dejecție) sau aluviuni fluviale. (NA.) farmacolit, arseniat hidratat acid de calciu. Este întâlnit în zona de oxidatie a min. de arsen. (G.R) farmacosiderit, arseniat de fier cu grupări oxidril și molecule de apă întâlnit în zona de oxidare a mineralizațiilor de fier și cupru din ș. crist. în România, este întâlnit în Mții Trascău și la Baia de Arieș. (N.A.) Favositidal, fam. a „coralilor tabulați” (—> Tabulatâ) în care sunt cuprinse tipuri masive sau ramificate, constituite din polipieriți prismatici, alungiți și sudați între ei. F. sunt constituenții principali ai multor calcare recifale din Paleoz. (Ord. - Perm). (D.G.) fază de cutare, -> fază tectogenetică. fază tectogenetică, interval de timp relativ scurt (între 300 000 și 1 milion ani), în care se produc mișcări ale scoarței terestre generând structuri cutate și faliate. F.t. sunt separate prin intervale de timp mai îndelungate de calm orogenic. Sin. fază de cutare. (V.M.) fayalit, Fe₂SiO₄, s. rombic, nezosilicat din grupul olivinelor (termen extrem al seriei f. - forsterit). (N.A.) fântână de lavă, aspectul care apare într-un lac de lavă prin antrenarea „arteziană” a topiturii fluide de către o emisiune violentă de gaze. (N.A.) feldarenit, —> gresie. feldspatizare, formare de feldspați în cadrul unei roci preexistente prin procese de metasomatoză alcalină (cu K și mai puțin Na) legată de intruziuni granitice sau de efecte ale ultrametamorfismului (-> anatexie). F. conduce la neoformații cu caracter de fenoblaste, în special de ortoză și/sau microclin („dinți de cal”) și mai puțin de albit (-> albitizare) și reprezintă un aspect al proceselor de -> granitizare. (N.A.) feldspatoizi (pl.), grup de silicați a căror structură este alcătuită din rețele tridimen- sionale continui de tetraedri (SiAl)O₄ (tectosi- licați) și care au formula generală: W(Z O₄)7?, în care W= Na, K, Ca; Z= Al și Si, iar R (când apare) = CI, SO₄, CO₃. F. sunt min. deficitare în silice, cu simetrie cubică sau hexagonală și habitus izometric sau scurt prismatic, frecvent feldspați 114 granulai*. F. apar asociați cu feldspații în rocile alcaline nesaturate, dar nu intră niciodată în parageneză cu cuarțul. Principalele var. cunoscute sunt: nefelin, leucit, sodalit, nosean, cancrinit. Sin. foide. (N.A.) feldspați (pl.), grup de silicați a căror structură este alcătuită din rețele tridimen- sionale continui de tetraedri (SiAl)O₄ (tectosi- licați) și care au formula generală: PP(Z₄O₈), în care W= Na, K, Ca, Ba, Rb, Sr, iar Z= Al și Si. Var. naturale formează frecvent serii izo- morfe, astfel: seria f. alcalini: NaAlSi₃O₈ (albit) - KAlSi₃O₈ (sanidin, ortoclaz, microclin), seria f. plagioclazi: NaAlSi₃O₈ - CaAl₂Si₂O₈ (anortit) și seria hyalofanilor: KAlSi₃O₈ - BaAl₂Si₂O₈ (celsian). F. cristalizează în siste- mele monoclinic și triclinic și apar ca modi- ficați! de temperatură înaltă și de temperatură scăzută. Habitusul cristalelor este tabular, prismatic, frecvent granular, clivaj bun (001) și slab (010); sunt min. incolore sau colorate în alb, roz, verde, cu D = 6-6 ¹/² și G = 2,5-2,7. F. sunt cele mai răspândite min. din scoarța terestră (60% din greutatea ei) și reprezintă constituenții principali ai rocilor magmatice, metamorfice și ai unor roci sedimentare (gre- sii); se formează prin variate procese petro- genetice și sunt considerați ca min. ușor alterabile (trec în caolinit, sericit etc.). (N.A.) fclsic, despre un min. transparent și deschis la culoare de tipul cuarțului, feldspatului sau foidelor. Min. f. sunt constituenții principali ai rocilor magmatice acide și alcaline (granițe, sienite, fonolite etc.); de asemenea, despre roci constituite din astfel de min. Sin. salic. \. și mafie. (N.A.) felsit, ~ică (petr.), 1. agregat criptocristalin de cuarț și feldspat alcalin; de asemenea, despre masa fundamentală f. a rocilor efuzive acide (riolite, dacite); 2. uneori, termenul f. utilizat în sens de afanitic pentru rocile leucocrate criptocristaline. (N.A.) felsobanyait, A l₄[SO₄](OH)|₀-5H₂O, s. rombic; apare în agregate radiare și sferoidale sau ca indivizi lamelari. A fost descoperit în filoanele hidrotermale de la Baia Sprie (reg. Baia Mare) și descris pentru prima oară în lume în 1853, pe eșantioane recoltate din această regiune. (G.P.) felsofîrică, structură structură a rocilor magmatice efuzive care au o masă funda- mentală criptocristalină - felsitică, alcătuită din cuarț și feldspat alcalin. (N.A.) felsosferite, sferule cu structură radiară constituite dintr-un amestec fin granular de feldspat alcalin (sanidin, albit) și cuarț în proporții eutectice. F. se întâlnesc în pasta unor roci efuzive acide (riolite, diorite). V. și concreșteri min. (N.A.) femic, de la prescurtarea fier (fe) și mag- neziu (ni), adjectiv utilizat pentru a desemna o rocă magmatică închisă la culoare, în a cărei -> normă și compoziție modală intră min. bogate în Fe, Mn, Mg, Ca. Ex: biotit, amfiboli, piroxeni, olivină V. și maflc\ felsic. (N.A.) fenacit, Be₂SiO₄, s. trigonal; min. scurt prismatic; apare în pegmatite asociate grani- țelor și în micașisturi. (N.A.) Fenestellidae, fam. a briozoarelor crypto- stomate ce cuprinde genuri cu zoarium flabe- liform sau cilindric; ramuri drepte sau ondulate, reunite la intervale egale prin disepimente. Zoecii cu deschideri circulare. Silur.-Perm. F. sunt larg răspândite în faciesurile organogene, inclusiv recifale, ale Paleoz. sup. (D.G.) fenestrală, structură ~, —> ochi de pasăre. fengit, var. de moscovit. fenit, rocă faneritică, alotriotmorf - granu- lară, alcătuită din feldspați alcalini, egirin, amfibol sodic, apatit și sfen. F. este o rocă asemănătoare sienitului, dar formată printr-un proces de —> fenitizare. Se asociază cu granitoide și carbonatite. (N.A.) fenitizare, proces de metasomatism alcalin suferit de rocile cuarțo-feldspatice (granițe, gnaise, gresii) sub influența unor magme car- bonatice care determină înlocuirea cuarțului prin feldspați alcalini, egirin sau amfibol sodic, iar a homblendei și biotitului prin egirin. Frontul proceselor de f. constituie o aureolă în jurul masivelor alcaline de carbonatite. (N.A.) fenoblast, termen utilizat pentru a desemna un cristal de dimensiuni mari, de obicei evident cu ochiul liber, format prin blasteză în timpul unor procese de metamorfism sau ultrame- tamorfism. Ca și fenocristalele, f. se detașează prin dimensiunile lor de masa fundamentală în care se găsesc, fiind astfel caracteristice rocilor cu structură inechicristalină sau porfiroblas- tică. Ex. f. de granați în micașisturi sau f. de feldspați în gnaise. V. și fenoclast. (N.A.) 115 figură de interferență fenoclast, fragment mineral sau litic de natură elastică, provenit prin spargerea unui agregat, dar, având totdeauna dimensiuni sensibil mai mari decât granulele sau frag- mentele care-1 înglobează. F. sunt principalii constituenți ai unei brecii de zdrobire, brecii vulcanice etc. Sin. porfiroclast. (N.A.) fenocristal, termen utilizat pentru a desemna cristalele de dimensiuni mari, de obicei evidente cu ochiul liber, care se găsesc prinse într-o masă fundamentală, microcristalină, criptocristalină sau hialină. F. - cuarțul, plagio- clazii, amfibolii, piroxenii etc. - corespund unei prime generații de cristale separate din magme și reflectă un stadiu de răcire lentă a acesteia, în care s-a format un număr redus de germeni și care au atins o dezvoltare largă. F. sunt carac- teristice pentru rocile cu structură inechigra- nulară, porfirică. (N.A.) ferberit, FeWO₄, s. monoclinic; termen extrem în seria izomorfă hubnerit (cu Mn) - f. V. și wolframit. (G.P.) fereastră tectonică, aspect al structurilor tectonice cu pânze de șariaj, constând dintr-o apariție cu contur închis a formațiunilor autohtonului (mai noi), de sub formațiunile alohtone ale pânzei (mai vechi), în urma erodării acestora din urmă. Ex. fereastra Dumesnic din flișul extern al C. Orient., în care de sub pânza de Tarcău apar formațiuni ale pânzei de Vrancea. (V.M.) fergusonit-formatit, seria ~, niobotantalați de Y, Er, Nb, Ta cu formula de tipul: ABO₄, în care A = Y, Er, Ce, La, U, Zr, lli, Ca, și B = Nb, Ta, Ti, Sn, W este o serie continuă între termenul cu niobiuf. și cel cu tantal-formatitul). (G.P.) fericrct, -> duricruste. „ferigi cu sămânță”, -> Pteridospermophyta. ferilit, dep. rezidual bogat în oxizi liberi de fier; desemnează toate concentrațiile feru- ginoase în alcătuirea cărora intră, în special, goethit, lepidocrocit și hematit (ex. minette, taconite) V. și ali( sialit. (N.A.) feritungstit, wolframat de fier hidratat (Fe₂(WO₄)(OH)₄*4H₂O). (G.P.) feromagnetic, min. ~, —> magnetismul min. ferosilit, Fe₂(Si₂O₆), termen extrem al seriei izomorfe a piroxenilor rombici: enstatit (Mg) - f.; nu este întâlnit în natură; moleculele sale se regăsesc în hipersten. (N.A.) flame, vitroclaste aplatizate în timpul curge- rii lavelor foarte fluide cu temperaturi foarte ridicate. (N.A.) fier, 1. Fe, element cu caracter metalic, cu patru izotopi stabili (⁵⁴Fe-⁵⁷Fe) și trei modificații alotropice cu structuri cristaline diferite. Abun- dența Fe urmează ca mărime după oxigen, siliciu și aluminiu. în stare metalică apare ca element nativ sau în aliaje (de ex. în nucleul Pământului); în scoarța terestră poate avea un caracter sidero- fil (Fe³⁺) sau calcofil (Fe²⁺) intrând în constituția unui număr mare de min.: oxizi (hematit, magne- tit etc.), carbonați (siderit, ankerit etc.), silicați (biotit etc.); 2. zăcăminte de ~, asociații naturale de min. din care se poate extrage în condiții eco- nomice fier metalic. Acumulările naturale de minereuri sunt alcătuite din magnetit și hematit, goethit și lepidocrocit; mai rar, din siderit, ilme- nit, chamosit, thuringit, minnesotait, stilpnome- lan, greenalit, grunerit. Z.f. se formează prin procese petrogenetice variate: în procesul de cristalizare magmatică apar acumulări de magne- tit și ilmenit (ex. Kiruna-Suedia); în procesul pirometasomatic apar minereuri de magnetit și hematit (ex. zăcământul de la Ocna de Fier- Banat); pe cale hidrotermală se formează zăcă- minte filoniene sau de impregnație, alcătuite, în principal, din magnetit sau goethit (ex. Uenza,- Algeria); mai rare sunt zăcămintele exhalativ marine (ex. Lahn-Dill din Germania) sau cele exhalativ metasomatice (lulia-Dobr. N. și Delnița C. Orient.). Z. f. de origine sedimentară apar sub formă de acumulări stratiforme (taconite, ex. Lacul Superior) și oolitice (cazul minnetelor doggeriene din Alsacia și Lorena). (G.P.) fierbători, —> vulcani noroioși. figură de interferență, imagine optică alcătuită dintr-o cruce de extincție (sau brațele sale cu diverse grade de curbură) completată cu o serie de curbe inelare concentrice (inele izocromatice), colorate diferit în lumină albă sau luminoase și obscure în lumină monocro- matică. Alura f.i. este determinată de caracterul -> uniax și biax al cristalelor respective și reprezintă o trăsătură diagnostic a acestui caracter. Forma f.i. este și o funcție a direcției planului de tăiere a cristalului (a orientării secțiunii în cristal) în raport cu axul sau axele sale optice. (N.A.) filarenit, gresie litică bogată în litoclaste de filite și argile. V. și gresie. (N.A.) Filicopsida 116 Filicopsida, cls. a criptogamelor vasculare în care sunt cuprinse ferigile, larg răspândite în cadrul florelor paleofîtice (când au cuprins o serie de tipuri arborescente) și mezofitice. F. este caracterizată prin frunze compuse (fronde) alcătuite din penne, iar acestea din frunzulițe elementare (pinule). Sporangii sunt dispuși la baza frondelor. în România, reprezentanți ai F. (fam. Osmundaceae, Gleichenniaceae) sunt cu- noscuți în Carb. sup. (Lupac, Secu), Liasic (Codlea, Vulcan), Senonian (Rusca Montană). (D.G.) tîlite, roci metamorfice alcătuite predomi- nant din min. micacee (mice și dorite) și care prezintă o șistozitate pronunțată. Prezintă un aspect lucios și satinat pe supr. de șistozitate. (G.P.) filogenezâ, proces de descendență a org. unele din altele. F. este o rezultantă a evoluției la nivelul speciilor și categoriilor supraspe- cifice, redată prin -> arborele filogenetic. Raporturile de înrudire dintre org. sunt sta- bilite prin studii paleontologice, de anatomie comparată, embriologie, biochimie etc. (D.G.) filomorfic, proces proces caracterizat prin schimburile de ioni între min.; este activ în toate etapele diagenezei. (N.A.) filon, corp geologic, având grosimea de la câțiva cm până la câțiva m, care traversează rocile în care este inclus. De obicei, ocupă o fractură și este constituit fie din roci mag- matice, fie din roci al căror material, adesea îmbogățit în substanță utilă, provine din roci magmatice sau din rocile în care este inclus și a fost transportat de fluide de origine magmatică sau metamorfică. (V.M.) filon elastic, —> filon sedimentar. filon hidrotermal, filonul a cărui umplutură a rezultat din depunerea materialului conținut de soluțiile apoase fierbinți, legate de intruziuni, care au circulat pe fracturi. (V.M.) tllon-strat, coip intrusiv paralel cu stratele în care este inclus (concordant). Sin. sili. (V.M.) filonite, roci metamorfice asemănătoare din p.d.v. mineralogic filitelor, dar formate prin deformarea mecanică a unor roci inițial gro- siere (granițe, gnaise, graywacke). Sunt carac- teristice complexelor retromorfozate. (G.P.) filosilicați (pl.), cls. structurală în care sunt grupați silicații constituiți din tetraedri de SiO₄ (deseori înlocuiți parțial prin A1O₄), reuniți prin 3 ioni comuni de oxigen, formând rețele plane infinite cu ochiuri hexagonale; raportul Si:O = 2:5, iar complexul anionic este de tipul (Si₂O₅)²' (ex. muscovit; biotit, dorit). V. și nezosilicați, sorosilicați, ciclosilicați, inosi- licați, tectosilicați. (N.A.) filozonă, tip al biozonei de extensiune, re- prezentat prin pachetul de strate corespunzător unei serii filogenetice (serie de strămoși descendenți). Sin. zonă evolutivă. (D.G.) filtrare, coeficient de - (hidro.), parametru complex care reprezintă permeabilitatea intrin- secă a terenului și proprietățile fizice ale apei. Sensul fizic al c.f. este stabilit de legea lui Darcy. (N. A.) firn, stare de tranziție între zăpadă și gheață, cu structură granulară, existentă la partea sup. a unui ghețar. (N.A.) fisură, discontinuitate (ruptură) în masa ro- cilor, fără deplasarea relativă a pereților sau cu foarte mici deplasări pe o direcție perpen- diculară sau paralelă față de planul de fisurare. (V.M.) fitoclaste (pL), fragmente vegetale carboni- ficate și substanțe structurate, palinomorfi -> litotipi și —> macerate, conservate frecvent în rocile argiloase. (N.A.) fitoplancton, totalitatea org. de natură vege- tală din alcătuirea planctonului, incluzând în special spori, diverse alge microscopice, dino- flagelate etc. F. reprezintă sursa principală de oxigen și substanțe nutritive a oceanelor, având un rol primordial în întreg echilibrul biologic al Terrei. Unii componenți ai f. prezintă impor- tanță biostratigrafică (coccolithophoridee, dino- flagelate) sau litogenetică generând roci calcaroase (coccolithophoridee) sau silicioase (diatomee, silicoflagelate). (D.G.) fizelyit, Pb5Ag₂Sb₈Si₈, s. rombic; min. prisma- tic, colorat cenușiu; a fost descoperit în filoanele hidrotermale de la Heija (reg. Baia Mare) și a fost descris pentru prima oară în lume în. 1920 pe eșantioane recoltate din orizontul Albert. (G.P.) flagelate, microorg. unicelulare, în general acvatice, planctonice, mai rar parazite, carac- terizate prin prelungiri protoplasmatice cu rol locomotor (flageli). F. prezintă caractere mixte, vegetale și animale, în funcție de pre- ponderența unora sau altora dintre aceste caractere, fiind divizate în „fitof.” sau „zoof.”. „Fitof.” au cromatofori fotosintetizanți, iar 117 fhior „zoof.” ingerează particule nutritive în va- cuole. Unele f. prezintă importanță biostra- tigrafică: chrisomonadine (-> Chrysophytâ), dinoflagelate (—» Dinophyceae), —> Ebrii da, silicoflagelate. (D.G.) flanc ~ul cutei (tect.), părțile laterale ale unei cute care unesc șamiera unui anticlinal cu cea a sinclinalului învecinat, anticlinalele și sinclinalele alăturate având deci un f. comun. Forma f. poate fi curbă sau plană. F. sunt normale, atunci când sunt formate din strate în succesiune normală sau inverse, când sunt formate din strate în poziție răsturnată. în cazul -> cutelor culcate sau al pânzelor de acoperire se disting: un f. inf., în care stratele se succed de la nou la vechi (invers) și un f.sup. în care stratele se succed de la vechi la nou (normal). (V.M.) flandrian, transgresiunea ~(ă), 1. mare transgresiune care a avut loc în nordul Europei spre sfârșitul Cuat. ca urmare a topirii ghe- țarilor din ultimele stadii ale glaciației Wurm; 2. etaj de la sfârșitul Cuat. pentru care în prezent se preferă denumirea de Versijian (cu utilizare în vestul Europei). (V.M.) flaser, structură - (germ.), laminație oblică concoidă la scară mică, determinată de alter- nanța termenilor argiloși cu cei siltici sau arenitici; în s. f., laminele de argilă mulează baza setului din cadrul corpului concoid; topul unor astfel de seturi poate fi însoțit de ondulații asimetrice de curent. Sugerează energie de bazin scăzută. (N.A.) flexuri (pl.), -> cute monoclinale. flint chert. fliș, termen introdus de Bertrand (1897) pentru a defini totalitatea dep. acumulate în geosinclinale și provenind pe seama cordi- lierelor în curs de ridicare datorită mișcărilor orogenice. Asociațiile de f. se caracterizează prin ritmicitate și termeni litologici variabili: gresii, argile, calcare, mame, conglomerate- gresii-siltite cu structuri variate, granoclasări, stratificații paralele și încrucișate, mecano- glife, similare cu cele ale turbiditelor actuale. Depozitele de f. au o distribuție uniformă în spațiu (pe supr. mari) și în timp (cu grosimi de mii de metri) și se consideră a se fi acumulat în baz. de tipul foselor de subducție și baz. remanente. în România, dep. de f. sunt larg răspândite în C. Orient, (la nivelul Creț, și Paleog.) în Mții Apus. (în Metaliferi și Trascău la nivelul Creț.) și în Dobr. în zona „șist, verzi’¹ (la nivelul Assynticului). (N.A.) flogopit, K(Fe,Mg)₃Si₃AlO₁₀(F,OH)₂, s. monoclinic; filosilicat din grupa micelor. în România, se găsește în ș. crist. (calcare cristaline) din C. Merid. (Făgăraș, Parâng, Godeanu), în skamele de Ia Ocna de Fier, Șasea Montană, Tincova, Băița Bihor, în magmatitele alcaline de la Ditrău. (N.A.) floridin (înv.), var. de argilă oligomictică (montmorillonitică) cu impurități de silice, allofan, bioclaste și microlite piroclastice, cu textură pelitică și structuri relicte (de substi- tuție) sau, parțial, organogene. Sin. argilă decolorantă, pământ de albire. (N.A.) flotare, diferențiere prin - (petrogr.), aspect al procesului de acumulare a min. felsice rezultat în primele etape ale cristalizării frac- ționate a magmelor; prin procesul de f., min. ușoare (cu G mici - cuarțul, feldspații, feldspa- toizii) antrenate de curenții de convecție sunt concentrate în părțile sup. ale topiturilor în curs de cristalizare, unde se acumulează în șlire sau nivele leucocrate; astfel pot fi explicate nivelele din anortozite de la partea sup. a unor corpuri de gabbrouri. Concomitent cu f. în magmă poate avea loc și acumularea gravitațională a min. V. și diferențiere magmatică. (N.A.) fluidală, structură, textură ~, termen prin care este desemnată dispoziția ordonată a cristalelor într-o rocă, conform cu direcțiile de curgere a magmei. Textura f. este caracte- ristică atât rocilor intrusive, cât și rocilor efuzive (în acestea este mai bine evidențiată de dispoziția fenocristalelor și a microlitelor în pastă; ex. în trahite, andezite etc.). (N.A.) fluiditate, indice de - (petrogr ), parametru sedimentologic ales drept criteriu de clasificare a rocilor epiclastice (detritice) pe baza raportului între ciment și matrice. Astfel, pot fi separate gresiile propriu-zise de -» graywacke. F. mare a mediului de depunere (și viscozitatea redusă) facilitează depunerea cimentului și o bună sortare a materialului; din mediile cu f. redusă (viscozitate mare) se depune matricea, iar dep. rezultat are o sortare slabă. V. și proveniență, indici. (N.A.) fluor, F, element nemetalic cu o mare mobilitate geochimică. F intră în constituția min. din grupa fluorurilor (fluorină - cu Ca, fluorapatit 118 cryolit - cu Na și Al, sellait - cu Mg etc.) sau substituie gruparea OH din alți compuși min. (ex. în turmalină, mice, amfiboli etc.). în natură, se concentrează prin variate procese petrogenetice: lichid magmatice, pegmatitice și, în special, pneumatolitice, hidrotermale, meta- morfice de contact termic (unele corneene au până la 700 ppm) și/sau exogene (concen- trându-se în min. argiloase, fosfați și evaporite - 130-900 ppm). (G.P., N.A.) fluorapatit, -> apatit. fluoresccnțâ, —> luminescența min. fluorină, CaF₂, s. cubic; min. etalon (D=4) în scara durității Mohs. în România, întâlnit ca min. de gangă în unele filoane hidrotermale legate de vulcanismul neogen din reg. Baia Mare și Mții Metaliferi și ca min. accesoriu în magmatitele paleozoice din Dobr. N. (lacobdeal). (N.A.) fluviatil, sistem dcpozițional ~ (sedim.), domeniu de sedimentare controlat și definit de distribuția rețelei hidrografice în ariile con- tinentale. Un organism fluvial, având o scurgere continuă a apei, se manifestă în cursul mijlociu (zona submontană) și în cel inferior (zona de câmpie) ca un agent de transport și ca mediu de acumulare. Formele acumulative sunt foarte variabile (-» bare, -> bancuri, -> grinduri etc.), iar criteriile de apreciere și delimitare a „mediilor de sedimentare” (subsis- temelor) sunt foarte diferite: gradul de sinuo- zitate al râului, debitul solid, morfologia transversală a văii (albia minoră, albia majoră, conul aluvial). (N. A.) flux termic, cantitatea de căldură emanată din int. către supr. Pământului; se exprimă într- o unitate CGS și se notează prin HFU. 1 HFU = = 1 microcal/cm²/s. F.t. este diferit pe supr. Globului, fiind mai scăzut în scuturile vechi (0,9-1,1 HFU) și mai ridicat în plat, și ariile orogenice paleozoice (1,4-1,5 HFU) sau în ariile orogenice tinere (1,3-2,5 HFU). Rifturile continentale indică o valoare medie de 2 HFU, iar arcurile insulare și ins. vulcanice de 1,7-2,0 HFU. în mediul oceanic, în riftul central, f.t. depășește 3 HFU, datorită magmatismului continuu activ, însă scade foarte repede în cuprinsul dorsalei, pe măsura îndepărtării de rift; unele baz. marginale cu expansiune secundară ating 1,5-2,5 HFU. Factorii de care depinde f.t. sunt: cantitatea de căldură ce vine din manta, distribuția elementelor radioactive în crustă și intensitatea ultimei manifestări magmatice. F.t. se determină prin măsurarea conductibilității termice a rocilor și a gradien- tului termic. (V.M.) fluxoturbidit, formațiune turbiditică (—> turbidit) alcătuită din sedimente elastice pre- dominant grosiere, slab sortate, situată în părțile sup. ale unor canioane submarine, în preajma cordilierelor. (N.A.) foide, termen colectiv utilizat pentru a desemna min. din grupa feldspatoizilor. (N.A.) foidit, rocă magmatică afanitică, nesaturată, intrusivă, sau efuzivă, formată preponderent (peste 60%) din feldspatoizi (foide) și sub- ordonat din feldspați alcalini și min. femice (olivină, augit, egirin, melilit), care determină diversele varietăți: f. foyatic (mai sărac în plagioclazi). F. sunt roci rare care se asociază cu fonolite, tefrite și bazanite în cadrul unor provincii petrografice alcaline. V. și foidolit. (N.A.) foidolit, termen propus pentru a desemna rocile magmatice în care conținutul de feldspatoizi depășește 60% din totalul min. leucocrate. După natura feldspatoizilor se disting principalele var.: f. nefelinice; f. leuci- tice; f. cu haiyn și f. cu sodalit. Se tinde să se renunțe la această denumire; în clasificările petrografice recente se poate considera sin. cu foidit. (N.A.) foliație, termen general fără sens genetic prin care se definesc, în cazul rocilor metamorfice deformate, supr. determinate de concentrarea min. lamelare sau planare (sericit, dorit, biotit, muscovit), de dezvoltarea unor nivele cu o anumită granulație, de supr. de discontinuitate mecanică, de orientarea preferențială a limitelor intergranulare etc. Adesea, planul de f. al rocilor metamorfice nu coincide cu planul de stratificație al rocilor sedimentare din care acestea au provenit. (N.A.) fondoform, dom. subacvatic de acumulare a sedimentelor, corespunzător unei câmpii abi- sale, indiferent de natura și adâncimea baz. respectiv. V. și clinoform. (N.A.) fondothem, termen colectiv utilizat pentru a defini totalitatea dep. acumulate subacvatic, într-o reg. de -> fondoform. V. și clinothem. (N.A.) fondul geologic național (cf. LM), tota- litatea datelor în legătură cu resursele min. ale 119 fosă țării, obținute din activități miniere și petro- liere, indiferent de natura suportului de stocare. (N. A.) fondul național de rezerve (cf. LM), to- talitatea rezervelor evidențiate și înregistrate de către autoritatea competentă pentru fiecare tip de resursă min. a țării, determinate conform reglementărilor specifice. (N. A.) fonolit, rocă vulcanică afanitică cu structură porfirică, alcătuită din fenocristale de feldspa- toizi (nefelin și leucit), feldspați alcalini (sanidin) și min. femice (augit titanifer, egirin- augit, hornblendă sodică etc.) într-o masă fundamentală trahitică, microgrăunțoasă și mai rar sticloasă. Principalele var. mineralogice sunt: f. nefelinic și f. leucitic. Din p.d.v. chimic, f. sunt roci nesaturate, corespondente de supr. ale foiyaitelor. F. sunt roci relativ rare în provinciile alcaline în care apar sub formă de cupole, filoane și curgeri de lave și se asociază cu trahite alcaline, latite, tefrite. (N.A.) foramen (paleont.), deschidere sau orificiu prin care ies anumite structuri ale org. (ex. f. peduncular al brachiopodelor prin care iese organul de fixare - pedunculul). (D.G.) foraminifere mari, denumire colocvială pentru desemnarea foraminiferelor cu test mare (în ge- neral mai mare de 1 mm): alveolinide, fusulinide, nummulitide, orbitolinide etc.). (D.G.) Foraminiferida, ord. al protozoarelor în care sunt cuprinse foraminiferele, microorg. a căror celulă este protejată de o cămăruță (test), prin ai cărei pori ies o serie de prelungiri fine (pseudopode). Testul care se păstrează prin fosilizare este, de obicei, calcaros (cu structură porțelanoasă, microgranulară, fibroasă, hialină sau sticloasă), aglutinat sau arenaceu (format din granule detritice sau fragmente din schelete organice unite printr-un ciment) mai rar chitinoid. în funcție de nr. camerelor (lojelor) din alcătuirea sa, testul poate fi: unicelular (cu o singură lojă), biloculin (cu două loje) și pluriloculin (cu mai multe loje, având o dispoziție variabilă). Majoritatea foraminifere- lor trăiesc în medii marine cu salinitate nor- mală, un nr. relativ restrâns populează mediile salmastre sau dulcicoie, având un mod de viață bentonic sau planctonic. Camb.-Act. Foramini- ferele prezintă importanță biostratigrafică atât cele bentonice (ex. fusulinidele în Carb.-Perm., orbitolinidele în Creț., nummulitidele în Eoc. etc.), cât mai ales cele planctonice (globigeri- nide: Eoc.-Act., globorotaliide: Paleoc.-Act.). F. cuprind peste 100 fam. cunoscute în stare fosilă, reprezentând principalul grup indicat de -> Micropaleontologie. (D. G.) foreshore (engl.), zonă de plajă situată între creasta bermei și linia cea mai scăzută a nivelu- lui apei (la retragerea valurilor sau în caz de reflux); f. coincide cu zona de -> swash. (N.A.) formațiune (strat.), unitate fundamentală în ierarhia —> unităților litostratigrafice. O f. este constituită dintr-un ansamblu de strate în succesiune stratigrafică, relativ omogen prin alcătuirea litologică și stratonomică, ceea ce reflectă persistența relativă a condițiilor sedi- mentologice. Grosimea unei formațiuni poate varia în limite foarte largi (de la câțiva m la câteva mii de m). O f. este reprezentată printr-o secț. de referință (-> stratotip). O f. poate fi divizată în membri, iar mai multe f. alcătuiesc un grup. (D.G.) forme cristalografice, modele cristaline rezultate din repetarea unor fețe echivalente, omoloage (f.c. simple) sau a mai multor tipuri de fețe de mărime și formă diferite (f.c. compuse); în raport cu elementele de simetrie f.c. simple pot fi deschise și nu pot închide un spațiu complet decât prin repetare: ex. pedion - o singură față repetată prin ea însăși; pinacoid - două fețe paralele simetrice în raport cu un centru de simetrie; dom - două fețe simetrice în raport cu un plan de simetrie; sfenoid - două fețe simetrice în raport cu un ax de simetrie; prismă - cel puțin trei fețe care se întretaie după muchii paralele; piramidă - cel puțin trei fețe care se întretaie într-un punct. F.c. simple închise rezultă din repetarea unei fețe și închiderea unui spațiu bine delimitat; ex. cub, octaedru etc. (N.A.) formulă de simetrie, —> simetrie cristalină. forsterit, Mg₂SiO₄, s. cubic, nezosilicat din grupul olivinelor - termen extrem al seriei izomorfe fayalit (Fe)-f. (N.A.) forță de cristalizare, proprietatea min. de a se dezvolta în granule largi, adesea cu conture idiomorfe sau de a crește preferențial după anumite direcții cristalografice (ex. axa „c” la actinolit). (G.P.) fosă, depres. alungită în scoarța terestră, de mari dimensiuni și adâncimi peste 5 000-6 000 m, fosă-arc 120 cu flancurile înclinate (ex. -> f. oceanică). V. și geosinclinal. (V.M.) fosă-arc, interval subunitate a zonelor de subducție care corespunde zonelor de sedi- mentare corespunzătoare baz. marginale active, de tip andin -> prearc (sau forearc), între mu- chia f. și arcul magnetic și —> interarc (între arcul vulcanic propriu-zis și arcul remanent). I.f.a. are lățimi cuprinse între 50-250 km și un fundament constituit fie din crustă continentală, fie din crustă oceanică. Sedimentele acestui i. sunt slab tectonizate și provin din surse continentale și vulcanice. (V.M.) fosă oceanică, unitate structural-tectonică a baz. oceanic corespunzătoare zonei hadale, cu adâncimi mai mari de 5 000 - 6 000 m și profil asimetric, cu un perete intern abrupt spre continent, și unul extern lin spre ocean. F.o. au un contur alungit (600-700 km) la supraf. și îngust (1-3 km) pe fund, 50-100 km în planul câmpiei abisale. Subducția închide spațiul unei f.o. cu o rată de 5-10 cm/an. Asociațiile litologice din f.o. cuprind o unitate inf. cu secvențe pelagice și hemipelagice (grosimi de 200-400 m) și o unitate sup. cu secvențe hemipelagice și terigene (turbidite cu grosimi de 1 000 - 2 000 m). Unele f.o. conțin și un melange. Ex. f. Peru-Chile și Aleutine din Oc. Pacific, f. Caraibe din Oc. Atlantic. (VM.- N.A.) fosfatizare, proces diagenetic (metasomatic) de înlocuire a unor min. preexistente cu fosfat de calciu. F. afectează carbonații instabili, de obicei aragonitul și calcitul magnezian, și se manifestă în sedimentele din zona șelfului extern sau din ariile recifale. (N.A.) fosfați, arseniați, vanadați, cls. de min., care deși include un număr mare de specii, participă cu o pondere neînsemnată la al- cătuirea scoarței terestre. Anionii (PO₄)³’, (AsO₄)³⁻ și (VO₄)³⁻ au dimensiuni mari și for- mează combinații stabile doar cu cationi trivalenți de dimensiuni mari, îndeosebi TR și Bi. Acești compuși sunt anhidri; când se combină cu cationi mai mici, atunci com- binațiile stabile sunt, numai hidratate. Alături de OH‘, anioni suplimentari mai pot fi F’ și O²", uneori Cf. în cazul f. cele mai stabile com- binații sunt acelea cu anionii care au dimensiuni mai mari, Ca²⁺, Sr²⁺ sau chiar Pb²⁺; pentru arseniați și vanadați, combinațiile cele mai stabile sunt acelea cu Pb²\ cu anioni suplimentari de CI’. O mențiune specială merită vanadații de uraniu care reprezintă principalele surse de uraniu industrial în zăcămintele exogene. (G.P.) fosfor, element abundent în litosferă sup., meteoriți și în atmosfera solară. în procente de greutate, în rocile eruptive, abundența P este de cca 0,10-0,03%, iar în rocile sedimentare de 0,04%. Se prezintă mai ales sub formă de ortofosfat (PO₄)'³. Forme minerale de prezen- tare a P : apatit, vivianit, pyromorfit, turcoază, wavellit. Cu pământurile rare formează compuși de tipul monazitului, xenotimului, iar cu Li, Be, Al și Mg, fosfați asociați mai ales sienitelor nefelinice, pegmatitelor și granițelor; zăcăminte formează mai ales apatitul, asociat sienitelor nefelinice, iar în dep. sedimentare apar acumulări concreționare de collofan și francolit. (G.P.) fosforescență , -> luminiscența min. fosforit, 1. orice dep. sedimentar cu un conținut de P₂O₅ mai mare de 5-6%. F. sunt roci bogate în fosfat de calciu, collofan, dahlit, podolit etc., carbonați și glauconit și mai rar silice; forma de prezentare a f. - concreționară, stratiformă sau neregulată - stă la baza clasificării lor petrografice. Cele mai frecvente tipuri sunt: f. nodulare, f. oolitice, f. peletale, f. cu organisme, breciile de oase, guano. F. se formează prin procese de precipitare chimică, prin procese organogene și procese diage- netice. în România se întâlnește în Dobr. S. și în peștera Cioclovina; 2. termen folosit restrictiv pentru a defini aspectele concrețio- nare pe care le îmbracă acumulările bogate în fosfați. (N.A.) fosil, 1. orice urmă lăsată de org. din trecutul geologic, conservată (—> fosilizară) în stratele sedimentare sau în rocile slab metamorfozate, în mod comun, f. sunt reprezentate prin structurile scheletice de natură externă (testuri, cochilii, carapace) sau internă (teca și osiculele echinodermelor, oasele și cartilajele calcificate ale animalelor vertebrate), care datorită com- poziției minerale sunt mai rezistente la acțiunea destructivă a factorilor naturali exogeni și endogeni. în situații excepționale poate fi conservat corpul întreg al org. (prin înglobare naturală în rășină, asfalt, ozocherită, geluri silicioase, sare, gheață sau prin mumifiere). 121 fosilizare Sunt, de asemenea, incluse între f. „urme de viață” unnc fosile'), care oferă indicații asupra structurii anatomice a unor „părți moi”, nefosi 1 izabile sau asupra unor modalități fizio- logice (deplasarea, nutriția, reproducerea). Res- turile org. recente a căror fosilizare (datorită timpului relativ scurt) este incompletă sunt incluse în categoria de subf. Studiul f. consti- tuie obiectul —> paleontologiei, 2. (înv.), până la începutul secolului trecut accepțiunea terme- nului f. era mai largă incluzând, conform sensului etimologic al cuv. lat. „fossilis” = scos din pământ, pe lângă resturile organice, min., concrețiunile, obiectele arheologice. F. au fost interpretate, înaintea recunoașterii depline a originii lor organice, drept „jocuri ale naturii ” (luduș natural) sau ca imitații bizare ale unor org. din prezent, ca forme „crescute” din pământ. După recunoașterea originii organice, f. au fost considerate, în interpretările biblice, drept dovezi ale „potopului”. In prezent terme- nul este folosit ca adj. pentru structuri anorga- nice vechi (sol-f., morene-f. etc.). (D.G.) fosil caracteristic, taxon fosil cu extensiune cronostratigrafică (verticală) relativ restrânsă și cu răspândire geografică (orizontală) largă, reprezentând astfel un bun indicator biostra- tigrafic. Org. care au furnizat f.e. sunt carac- terizate printr-o rată ridicată a speciației (-> viteză de evoluție). în domeniul marin f.e. provin în general de la org. planctonice (coccoli- thophoridee, dinophycee, foraminifere) sau nectonice (nautiloidee, ammonoidee), care prin natura lor sunt răspândite pe areale geografice extinse, facilitând astfel biocorelările interre- gionale. în cadrul dom. continental, f.e. sunt oferite de plante (spori, polen) și de verte- bratele tetrapode. Sin. f. conducător, f. index. V. și biozonă. (P. G.) fosil de facies, fosil ce provine de la org. a căror existență este mai strâns dependentă, decât în cazul altor org., de anumiți parametri fizici și chimici ai mediilor de viață, constituind astfel un bun indicator al condițiilor paleoeco- logice respective, iar prin aceasta un element important în interpretarea modului de formare a faciesurilor sedimentare. Dintre org. marine bune f. dc f. sunt coralii hermatipici, unele lamelibranchiate (-> rudiștî), echinodermele, în general org. bentonice, iar dintre org. con- tinentale, f. de f. sunt cele dependente de anumite condiții climatice (sp. de plante și animale termofile sau criofile). Conform princi- piului actualismului, utilizarea f. de f. în reconstituirea condițiilor paleoecologice tre- buie să aibă în vedere posibilitatea unor modificări ale cerințelor ecologice ale org. în decursul evoluției lor (ex. gigantostraceii, care în prima parte a existenței lor, Ordov. - Sil., populau mările cu salinitate normală, adăugân- du-se apoi mediilor acvatice salmastre și apoi dulcicoîe (Sil. sup. - Perm. sup.). (D.G.) „fosil viu”, metaforă folosită în cazul unor org. din prezent, ce nu par a fi suferit transformări evolutive în decursul unor largi intervale cronostratigrafice, apărând practic nemodificate fenotipic față de strămoșii lor fosili. în general „f.v.” populează arii res- trânse, dar strămoșii lor au avut o distribuție geografică extinsă. Ex.: Lingula, dintre bra- chiopodele inarticulate ale Ordov.; Latimeria, singurul reprezentant actual al peștilor crossopterigieni cu numeroase sp. în Dev.; Hatteria, supraviețuitor unic al reptilelor rhinchocephale din Mezoz.; Sequoia și Ginkgo, dintre plantele gimnosperme etc. Explicația „f.v.” nu este complet elucidată; condițiile de izolare survenite în urma modificărilor paleo- geografice, absența competitorilor, persistența acelorași condiții de viață par a favoriza prezența „f.v.”. (D.G.) fosilizare, totalitatea proceselor fizice și chimice implicate în conservarea resturilor organice (~> fosil). F. este favorizată de prezența unor structuri scheletice de origine minerală, mai rezistente, precum și de scoaterea rapidă de sub acțiunea distructivă a O₂ și altor factori exogeni prin însedimentare. Procesele de f. cuprind: 1) mineralizarea - substituirea componenților minerali originali prin alții, mai stabili în noile condiții, de ex. înlocuirea aragonitului prin calcit, substituirea reciprocă dintre SiO₂ și CaCO₃ (silicifiere, calcificare, în funcție de p7/-ul soluțiilor mineralizate); alte procese de mineralizare sunt fosfatizarea, piritizarea, limonitizarea etc.; 2) încrustarea - depunerea pe supr. resturilor organice a unor cruste calcaroase sau silicioase prin precipitare din izvoare termale, de ex. fragmente de oase, cochilii conservate în travertin; 3) carboni- zarea - îmbogățirea în C a substanțelor vegetale sau chitinoide sub acțiunea bacteriană în medii fotoluminiscență 122 anaerobe; 4) mulajele (tiparele), păstrarea în roca înconjurătoare a tiparelor unor formațiuni scheletice (testuri, cochilii) după dizolvarea acestora; 5) impresiunile - păstrarea formei corpului unor org. sau doar a unor părți anatomice, în general a celor cu dezvoltare preponderent bidimensională (pești, frunze), presate în planul de stratificație al unor roci pelitice sau fin granulate, sub greutatea dep. acoperitoare; 6) mumifiere - deshidratarea rapidă a țesuturilor moi ale animalelor în climat deșertic; 7) conservarea în stare naturală - prin înglobarea org. în rășini (chihlimbar), geluri silicioase, sare, turbă, substanțe bituminoase, gheață. (D.G.) fotoluminiscență, —> luminiscența min. foyait, rocă magmatică intrusivă, cu struc- tură faneritică, holocristalină și hipidiomorf- granulară, alcătuită din microclinpertit, nefelin și diverse min.femice (dioposid, egirin, horn- blendă sodică, biotit). Var. bogate în plagio- clazi (plagifoyaite) fac trecerea spre essexite. Din p.d.v. chimic f. este o rocă nesaturată care are drept corespondent de supr. fonolitul. F. sunt principalele roci din constituția mas. alcaline se găsesc asociate cu plagiofoyaite, essexite, sienite. în România se întâlnesc în mas. alcalin de la Ditrău -> ditroit și în micile corpuri alcaline - Strineac și Cărbunaria de lângă Orșova. Uneori, termenul este folosit în sens restrictiv pentru a desemna sienitele nefelinice leucocrate; alteori, desemnează un sienit nefelinic cu structură trahitică, bogat în egirin. Sin. sienitnefelinic. (N.A.) fractură, discontinuitate în masa unui volum de roci, datorită unei rupturi, cu sau fără decalarea celor două compartimente separate. (V.M.) fracționare izotopică, participarea inegală a izotopilor aceluiași element între două sau mai multe faze min. formate prin procese petro- genetice diferite (chimice, fizice sau biologice). Carbonații. de origine chimică marină, sunt îmbogățiți în ¹JC, iar cei de origine biotică în l²C; "lS este îmbogățit în sulfații evaporitelor sau în cei din zăcămintele hidrotermale, iar ³²S, în sulfații biogeni. (G.P.) fragmocon. partea septală (camerată) a cochiliei unui cefalopod, străbătută de sifon și urmată de -> protoconcă. (D.G.) framcstonc (engl.), corespondent petrogra- fic al calcarelor bioconstruite în cadrul unor recifi de corali cimentați simultan cu creșterea prin cruste algale. (N.A.) franckeit, Pb₅Sn3Sb₂Si₄, s. monoclinic; apa- re în filoane hidrotermale. (G.P.) francolit, var. de apatit cu habitus fibros, criptocristalin sau în mase stratiforme; f. intră în constituția fosforitelor. Sin. stafellit. (N.A.) franj a lui Becke, —> relieful min. franklinit, ZnFe₂O₄, s. cubic. în România a fost semnalat în skarnele de la Ocna de Fier și în șist, manganifere de la Cârlibaba și lacobeni. (G.P.) Frasnian, etaj al Dev. sup. Termenul a fost introdus de d’Halloy (1862) după numele loc. stratotipului Frasnes-Belgia. (V.M.) freatic, (ă), apă ~ (hidro.), despre un strat acvifer cu —> nivelul hidrostatic liber, adesea localizat în sedimente și aluviuni recente. în pânza f. apele se deplasează liber sub acțiunea presiunii hidrostatice. (N.A.) freatică, explozie ~ (vulc.), explozie cu caracter nemagmatic provocată de apa me- teorică cu circulație descendentă care, ajunsă în contact cu masele fierbinți din profunzime, se vaporizează brusc și erupe ascendent; e.f. antrenează porțiuni ale aparatului vulcanic dar nu conțin emisii de gaze sau fluide magmatice. Sin. hidroexplozie. (N.A.) freatică, pânză ~, -> pânză de apă subte- rană. freibergit, -> tetraedrit. freislebenit, Pb₃Ag₅Sb₅S|₂, s. monoclinic. în România a fost semnalat în zăcămintele poli- metalice de la Baia Sprie și Herja. (G.P.) front (petrogr.), termen utilizat în nomen- clatura proceselor de granitizare (sau de ana- texie) pentru a defini supr. până la care s-au produs fenomenele de metasomatoză; ex.: f. alcalin (potasic) corespunde, în complexele de ș. crist. și granitoide, cu supr. până la care au migrat fluidele potasice determinând trecerea hornblendei în biotit, a plagioclazilor în micro- clin etc. De asemenea, f. bazic este cores- punzător unei supr. îmbogățite în min. femice, la periferia mas. granitice, ca urmare a levigării și migrării Fe și Mg din roca preexistentă în curs de granitizare. Alteori, în cazul proceselor anatexice, f. migmatic corespunde supr. sub care se manifestă anatexia și limitei până la care s-au produs fenomenele de metasomatoză și, implicit, metasomatitele feldspatice. (N.A.) 123 fiiloppit frustulă, înveliș silicios de protecție al diatomeelor, alcătuit din două valve: una sup. {epi valva) care o acoperă pe cea inf. {hipo- valva), asemenea unui capac. Forma f. este variabilă: circulară, ovală, alungită, triunghiu- lară. Ornamentația părții sup. a epivalvei este caracteristică fiecărui gen și specie, fiind re- prezentată prin striuri, creste, granulații. (D.G.) fucoide (pl.), tip de -» urme fosile, care se prezintă sub formă de canale ramificate neregulat, sinuoase, dendriforme, întâlnite, în special, în roci detritice fine. Umplutura canalelor (fucoidit) cuprinde material identic din nivelul sedimentar acoperitor, impregnat cu materie organică. La început f. au fost consi- derate impresiuni ale unor alge marine similare genului actual Fucus, care a inspirat și numele f. Ulterior, s-a constatat că urmele respective reprezintă bioturbații de tipul galeriilor de hrănire sau de adăpost în int. sedimentelor sau urme de deplasare pe supr. sedimentului lăsate de animale din bentosul mobil. F. sunt cla- sificate într-un sistem parataxonomic bazat pe aspectele morfologice și semnificația ecologică, în România, f. se cunosc în special în dep. de fliș din Creț, și Paleog. din C. Orient. {Chondrites, Miinsteria, Fucoides). (D.G.) fulgurit, formațiune tubulară, neregulată, cu diametru mic, formată din sticlă rezultată prin topirea rocilor bogate în silice, în urma descăr- cărilor electrice naturale (fulgere). (V.M.) fumarole, emisiune de gaze și vapori com- bustibili provenită în urma activității vulcanice și caracterizată prin temperaturi ridicate și compoziție chimică complexă. în funcție de acești factori se disting: f. uscate, cu tempe- raturi mai mari de 373°C, lipsite de apă și bogate în azot, oxid de carbon, hidrogen, metan, vapori de clorură de Na și de K etc.; f. acide cu temperaturi apropiate de punctul critic al apei (373°C), bogate în hidrogen sulfurat, dioxid de sulf, oxid de carbon etc.; f. alcaline cu temperaturi cuprinse între 400 și 1 000°C și o compoziție dată de clorură de amoniu, amoniac, apă, oxid de carbon. V. și solfatare. (N.A.) fumarolian, stadiu etapă finală sau inter- paroxismală din activitatea vulcanică desfă- șurată în arii crateriale sau în afara acestora, caracterizată prin emisiuni de gaze uscate, fierbinți (-> fumarole). (N.A.) Fusulinidae, fam. de foraminifere care cuprinde tipuri cu test calcaros pluricameral, de talie relativ mare (0,1 - 7 cm), sferic, fusiform sau subcilindric, rezultat prin înrularea plan- spirală a unei lame în jurul unui ax pornind de la camera embrionară (proloculum). F. prezintă structuri interne complexe de tip alveolar. Importanță biostratigrafică în cadrul dep. carb. și perm., dezvoltate în faciesuri calcaroase în care F. apar frecvent alături de alge, corali, crinoidee. (D.G.) fuzinit, constituent macerai al cărbunilor naturali, caracterizat prin structură celulară clară și culoare albă-gălbuie, în lumină reflectată. F. se individualizează sub formă de benzi paralele sau lamine lenticulare. V. și clarif durit, vitrit. (N.A.) fuzit, litotip, constituent petrografic al căr- bunilor naturali, format din unul sau mai mulți constituenți macerali {fuzinit, sclerotinit, semifuzinit) și un conținut ridicat de cenușă (până la 30%). Este de culoare neagră, cu luciu mătăsos, nu cocsifică și se prezintă în două var.: f. moale și f. tare (calcitizat, piritizat). V. și clarit, durit. (N.A.) fuziune, ~ parțială, ~ totală, referitor la topirea pe care o suferă rocile preexistente când ajung în condiții de ultrametamorfism la presiuni înalte (4-5 kb) și temperaturi ridicate (650-700°C). F. are un caracter selectiv: la început intră în stare de topitură min. salice și apoi min. femice; conținutul de apă al sistemului controlează, de asemenea, declan- șarea procesului de f. V. și anatexie, palin- geneză. (N.A.) fiiloppit, PbsSbgSis, s. monoclinic; desco- perit în România la Dealul Crucii (Mții Gutâi) de Finaly și Koch în 1929. Denumirea provine după colecționarul Fulop; a mai fost descris la Săcărâmb. (G.P.) G gabbrou, rocă magmatică intrusivă cu struc- tură faneritică, holocristalină și hipidiomorfă sau panidiomorf-granulară, alcătuită din feldspat plagioclaz bazic (labrador, bitownit) și unul sau mai multe min. femice: diopsid, hipersten, augit, olivină. Var. sărace în min. femice (cu indicele de culoare M mai mic decât 30) se numesc leucogabbrouri, iar acelea cu indice de culoare (M) mai mare de 62, melagabbrouri. Prezența foidelor alături de parageneza mențio- nată determină un tip petrografic distinct - g. alcalin (sin. essexit —> theralit). Din p.d.v. chimic, g. este o rocă saturată, bazică, care are drept corespondent de supr. bazaltul. G. sunt răspândite în provinciile petrografice calco- alcaline unde formează corpuri independente, cu structură complicată sau în care se asociază cu diorite și tonalite, ultramafite. în România se întâlnesc în Banat (la Iuți și Plavișevița) și în Mtii Drocea (la Ciungani și Căzănești). (N.A.) gadoliniu, lantanid de culoare albă argintie. Are 6 izotopi naturali stabili l⁵⁴Gd (abundență 2,15%) , I⁵^Gd (14,7%), ¹⁵⁶Gd (20,5%), I⁵⁷Gd (15,7%), ,⁵⁸Gd (24,9%), ,⁶⁰Gd (21,9%) și unul ușor radioactiv ¹⁵²Gd (0,20%) cu 1,1 • IO¹⁴ ani perioadă de înjumătățire. Gd apare în unele min. de pământuri rare (fergusonit); în meteoriți abundența sa variază de la 0,32 la 3,1 ppm, în bazalte este de 5,9 ppm, iar în granițe de cca 6,7 ppm. Nodulii manganiferi conțin 4 600 ppm, iar apa Oc. Pacific are numai 0,6 • IO'⁶ ppm. Rocile sedimentare au înjur de 6,1 ppm. Sursa majoră de Gd este monazitul din placersurile litorale din Australia, Brazilia, India, Africa de Sud. (G.P.) gahnit, ZnAl₂O₄, s. cubic; face parte din seria spinelului. (G.P.) gaize, silicolit cu material detritic, psamitic și pelitic în proporții cuprinse între 10 și 50% ceea ce dă rocii un caracter neomogen, poros și relativ friabil. G. au texturi microcristaline și inechigranulare, cu constituenți alogeni, pre- zentând diferite grade de rulare; stratificația este slabă, greu vizibilă. Var. petrografice sunt determinate de natura org. silicioase predo- minante; de ex. g.-diatomit, g.-radiolarit, g.- spongolit. (N.A.) gal, unitate de accelerație folosită în măsură- torile gravimetrice; 1 gal = 1 cm/s². (N.A.) galaxit, MnAl₂O₃, s. cubic; face parte din seria spinelului. (G.P.) galena, PbS, s. cubic; are în alcătuirea sa și conținuturi de As, Sb, Bi, Se, Sn, Mn, Ce, Ni, Ag. Este sursă de plumb. în România apare: în zăcămintele polimetalice asociate ș. crist. din C. Orient.; în filoane și corpuri asociate magmatitelor mezozoice (Dobr. N., Mas. Ditrău, Bârsa Fierului etc.); în filoane și corpuri metasomatice asociate banatitelor (Șasea, Oravița, Dognecea, Săvârșin, Băița Bihor etc.); în filoane și corpuri neregulate asociate vulcanitelor neogene (Ilba, Rodna Veche, Roșia Montană, Săcărâmb etc.). (G.P.) galenobismutinâ, PbBi₂S₄, s. rombic. în România a fost semnalată în lentilele de minereuri polimetalice de la Baia Borșa, în filoanele asociate magmatitelor paleozoice din zona Lipova, în mineralizațiile pirometasoma- tice de la Băița Bihor, precum și în filoanele hidrotermale neogene de la Ilba. (G.P.) galet (sedim.), termen textural care desem- nează fragmentele alogene, detritice, rotunjite, cu dimensiuni între 50-200 mm. (N.A.) găleți moi (pl.), fragmente de lutite (argile) resedimentate intraformațional; adesea, se întâl- nesc în umplutura unor canale de eroziune și sugerează paleocurenți cu viteze mari și energie ridicată. (N.A.) galliu, element cu doi izotopi naturali ⁶⁹Ga cu frecvența 60,4% și ⁷¹Ga cu 39,6%. Spre deosebire de aluminiu cu care se aseamănă în multe privințe, Ga este calcofil și siderofil, motiv pentru care se concentrează în fazele sulfidice și metalice ale meteoriților și în blendă. Se mai concentrează în min. de aluminiu din bauxite, în corindon (100 ppm Ga), muscovit (200 ppm), natrolit (100 ppm), sodalit (100 ppm), criolit (100 ppm), în toate înlocuind parțial aluminiul din rețeaua acestora. 125 geocronologie Cantitățile cele mai mari de Ga se întâlnesc în blendă (până la 1 000 ppm). (G.P.) . gangă, ansamblu de min. din alcătuirea unui minereu fără importanță economică (ex.: cuarț, calcit, gips). G. apare în intimă asociere cu min. utile, motiv pentru care este necesară separarea ei în procesele de prelucrare ulteri- oară extracției minereurilor. (G.P.) ganister, var. de gresie cuarțoasă compactă, dură, cu textură fină, în care granulele angulare de cuarț sunt legate prin silice secundară (opal sau calcedonie). (N.A.) ganoid, tip primitiv al solzilor osoși, caracte- ristic primilor pești „cârti laginoși-osoși” (—» Chondrostei), numiți și „pești ganoizi”. Solzii g. sunt groși, de formă rombică, cu un strat extern al- cătuit dintr-o substanță organică (ganoină). (D.G.) Gargasian, subetajul mijlociu al Apțianului (Creț, inf.); termenul a fost introdus de Kilian (1887) după numele loc. stratotipice Gargas din sudul Franței. (V.M.) garnierit, (Ni,Mg)₃(Si2O₅)(OH)₄, s. mono- clinic; min. secundar în zona de oxidație a unor roci bazice și ultrabazice. (G.P.) gastrolite, „pietre din stomac”; găleți înghi- țiți de unele vertebrate (reptile, păsări) pentru a înlesni triturarea hranei. G. au supr. lustruite, deseori cu canalicule neregulate, determinate de acizii gastrici. G. se întâlnesc separat sau alături de fragmentele scheletice ale unor reptile mezozoice marine (ichtiosauri, plesiosauri) sau terestre (dinosauri). G. fac parte din categoria —> urmelor fosile. (D.G.) Gastropoda, cls. a moluștelor în care sunt cuprinse genuri adaptate la medii diferite de viață, majoritatea fiind marine, bentonice (rar marin-nectonice sau planctonice), mai puține de apă dulce sau terestre. Corpul este lipsit de si- metrie, acoperit, de obicei, cu o cochilie unival- vă, calcaroasă, spiralată, reprezentând principala parte fosilizabilă. Cochilia poate fi spiralată elicoidal (de tip trochiform, turbinat, turiculat, piramidat, fusiform, coniform, globulos), plan- spirală (de tip involut, evolut), pateliformă, răsucită neregulat. Apertura cochiliei poate fi închisă printr-un opercul (calcaros sau comos) secretat de manta. G. cuprinde o serie de fosile de facies (ex.: Nerinea, ActaeonellaxnXaXxute în cadrul dep. perirecifale mezozoice; Melanopsis, Viviparus caracteristice dep. lacustre dulcicoie). în România reprezentanți ai G. se cunosc frecvent, în special în cadrul dep. de șelf mezozoice din reg. carpatice, în dep. eoc. din Depr. Trans., în dep. neog. din reg. avanfosei carpatice și din Plat. Mold. (D.G.) gault, termen utilizat în Marea Britanie pentru desemnarea unei unități litostratigrafice cu alcătuire predominant pelitică, echivalentă -> Albianului. (V.M.) Gauss, epocă paleomagnetică de polaritate normală, corespunzătoarea intervalului dintre 3,40 și 2,48 M.a.. Plioc. med.-Plioc.sup. (V.M.) gaze vulcanice, produse ale activității vulca- nice din reg. craterială, constituite din emisiuni cu caracter, practic, permanent. Emisiunile de g.v. rămân singurele forme de manifestare în perioada de încheiere a activității vulcanice. Compoziția g.v. este foarte variată, iar temperatura lor foarte diferită (70-900°C). G.v. provin din masa magmatică în curs de răcire, iar migrarea lor spre supr. se face pe planele de discontinuitate din crustă; în fiîncție de parametrii lor fizico-chimici se disting: —> fumarole, —> solfatare-* mofete. (N.A.) geanticlinal, —» cordilieră. Gedinnian, primul etaj al Dev. Termenul a fost introdus de Dumont (1848), după numele loc. stratotipice Gedinne-Belgia. (V.M.) gelivație, ansamblul proceselor de îngheț și dezgheț alternativ, care conduc, în timp, la dezagregarea rocilor și, astfel, la modificarea formelor de relief. V. și crioclasde. (N.A.) gemmă (miner.), min. sau asociație de min. cu forme cristalografice sau în stări amorfe, care datorită culorii, transparenței, durității și rarității constituie obiecte de bijuterii. Sin. piatră prețioasă. (G.P.) gemmologie, știința care se ocupă cu studiul gemmelor (pietrelor prețioase). (G.P.) geochimie, ramură a științelor Pământului care studiază răspândirea și migrația elemen- telor chimice în globul terestru în funcție de proprietățile atomice și ionice ale elementelor, pe de o parte și de condițiile termodinamice ale diferitelor geosfere, pe de altă parte. Termenul g. a fost utilizat pentru prima dată în 1838 de către chimistul C.F.Schonbein. (N.A.) geocronit, Pb₅(Sb,As)₂S₈, s. rombic; este asociat adesea cu galena în filoane hidro- termale. (G.P.) geocronologie, parte a strat., care se ocupă cu datarea (stabilirea vârstei) dep. geologice și geodă 126 ierarhizarea cronologică a acestora în —> unități geocronologice, materializate prin unități cronostratigrafice. în funcție de metodologia aplicată, g. cuprinde: g. relativă, bazată pe raporturile de superpoziție stratigrafică între stratele sedimentare și pe conținutul paleonto- logic al acestora, și g. absolută, care urmărește stabilirea vechimii în ani a dep. geologice, utilizând ca principală metodă -> radio- cronologia. Pe baza cercetărilor g. a fost elaborată scara geocronologică. (V.M.) geodă, cavitate de dimensiuni centimetrice, cu pereții tapisați cu druze de cristale sau formațiuni stalactitice. G. sunt frecvente în unele roci vulcanice, dar îmbracă forme specta- culoase în cadrul unor filoane metalifere. (N.A.) geodezie, disciplina care se ocupă cu studiul formei și dimensiunilor Pământului, utilizând ca metode de lucru: triangulația (măsurarea unghiurilor și a distanțelor), nivelmentul (măsurarea altitudinilor), astronomia geodezică (determinarea poziției punctelor de pe supr. Pământului cu ajutorul coordonatelor astrono- mice) și gravimetria (relațiile dintre câmpul gravitațional și forma Pământului). (V.M.) geodinamic, proiect ~, program internațio- nal de cercetări geologice și geofizice (1971- 1977) vizând dinamica litosferei și fenomenele geologice de la adâncimi mari. (N.A.) geodinamică, ramură a geologiei care stu- diază acțiunea forțelor implicate în procesele geologice. în funcție de zonele Pământului în care au loc aceste procese, g. poate fi divizată în g. internă, care cuprinde vulcanismul, diastrofismul și mișcările seismice, și g. externă, în care sunt cuprinse procesele și efectele agenților modelatori ce acționează la supr. Pământului: atmosfera, hidrosfera, biosfera. (V.M.) geofizică, știința care studiază prin metode fizice cantitative structura, compoziția și dez- voltarea Pământului în ansamblul său, de la nucleul intern până în spațiul extraterestru. G. cuprinde: seismologia, gravimetria, magneto- metria, electrometria, meteorologia, fizica atmosferei, tectonofizica și g. aplicată. (V.M.) geofizica aplicată, ramură a geofiz. care se ocupă cu detectarea concentrațiilor de s. m. u. sau a structurilor geologice favorabile acu- mulării acestora prin studiul la supr. scoarței terestre sau în vecinătatea acesteia a unor fenomene fizice naturale sau induse, așa cum sunt: propagarea undelor seismice, variațiile câmpurilor: gravitațional, magnetic, electric, termic, radioactiv. (V.M.) geoid, forma teoretică, generalizată a Pământului, apropiată de cea a elipsoidului de rotație, realizată prin prelungirea nivelului 0 al oceanelor pe întreaga supr. a Pământului. în reg. continentale, datorită reliefului format din roci mai dense decât apa, supr. g. se ridică cu 100-200 m. Relieful submarin, ca și distribuția neuniformă a densității în interiorul Pământului influențează, de asemenea, forma g. Forma reală a Pământului este ovoidală (de „pară”) emisfera sudică având o formă mai apropiată de o sferă, cu zona polară din dreptul Antarcticii mai aplatizată, față de zona polară nordică mai înaltă. (V.M.) geologie, știință a Pământului, care studiază rocile, mineralele, fosilele structurile tectonice, alcătuirea stratigrafică a diferitelor reg., originea și istoria Pământului, precum și procesele care au generat resursele minerale și energetice G. cuprinde o serie de ramuri fundamentale: crist., miner., petrol., paleont., strat., sedimentologiașx —» g. istorică, —> g. structurală, g. fizică, -» geofizică, alături de ramuri direct legate de valorificarea resurselor economice ale scoarței terestre și de problemele tehnice ale fundațiilor pentru construcții inginerești, civile și industriale: g. zăcămintelor de minereuri, g. petrolului și a combustibililor, geoch., hidrog., g. inginerească, geofiz. aplicată. (D.G.) geologie istorică, ramură a geol. care studiază cronologic și corelativ fenomenele și procesele care au afectat scoarța terestră de la formarea sa în urmă cu 4,6 miliarde ani și până în prezent. G.i. realizează o amplă sinteză a informațiilor din domenii diferite ale geol. (petrol., sedim., vulc., geol. structurală) bazată pe principiile și metodele strat., sinteză în care sunt redate succesiunea temporală și distribuția spațială a asociațiilor de floră și faună, modifi- cările paleogeografice regionale și globale, evoluția tectonică și a magmatismului, aspecte- le descriptive fiind interpretate prin metoda actualismului, urmărind stabilirea conexiunilor și determinărilor între toate fenomenele impli- cate în evoluția scoarței terestre, . inclusiv a vieții. (D.G.) geologie structurală, disciplină a geol. care are în preocupări studiul formelor de zăcământ 127 germanotip, tectonică și a structurii interne a volumelor de rqci constituente ale scoarței terestre, precum și al mișcărilor și deformărilor suferite de acestea. (V.M.) geomagnetic, câmp ~, magnetism terestru. geomecanică, ramură a geol. care studiază proprietățile fizico-mecanice ale rocilor, în scopul stabilirii comportamentului acestora în diversele situații la care ar fi supuse în cazul lucrărilor de construcție, al lucrărilor miniere etc. Sin. mecanica rocilor. (V.M.) geomorfologie, ramură a științelor despre Pământ care studiază formele de relief ale supr. terestre, urmărind descrierea, originea, evoluția și sistematizarea acestora. (V.M.) geopetal (sedim.), caracter structural al rocilor sedimentare precizând poziția normală a unui strat în cadrul unei succesiuni de dep. sedimentare; ex. : structurile care indică talpa stratului (—> caneluri de eroziune, —> riduri de dragaj) sau topul acestuia (ondulațiile). (N.A.) geosferă, pătură cu compoziție relativ omogenă din structura Pământului delimitată prin discontinuități fizice față de păturile adia- cente. Se disting g. interne (nucleul, mantaua, litosfera) și g. externe (hidrosfera, atmosfera). Se consideră că forma g. interne nu este regulată, prezentând numeroase neregularități. (V.M.) geosinclinal, arie depresionară întinsă de la supr. scoarței terestre, caracterizată printr-o mare mobilitate, alcătuită din fose alungite, separate între ele prin cordiliere (riduri) (geanticlinale). Aria g. poate avea o lungime de ordinul miilor de km, lățime de 100 - 200 km, iar adâncimea poate atinge 1 000-2 000 m. în sens transversal de la ext. (dinspre vorland) spre int., în cuprinsul unei arii se disting: un cuplu fosă-rid numit miog.; un al doilea cuplu fosă-rid numit eug.; o reg. oceanică. Când g. este constituit dintr-o singură pereche eug.- miog. este monoliminar, dacă sunt două perechi, este biliminar, iar dacă sunt mai multe, este pluriliminar. Evoluția unui g. începe cu schițarea unei zone depresionare, însoțită de o intensă activitate vulcanică bazică (vulcanism inițial) submarină, în timp ce sedimentarea este foarte redusă (stadiul de vacuitate). Urmează un stadiu în care domină înălțările (stadiu de orogeneză), când iau naștere dep. groase cu caracter de fliș și totodată au loc importante deformări tectonice, însoțite, în zonele profunde, de metamorfism și de magmatism plutonic. Atât dep. acumulate (de fliș), cât și structurile tectonice sunt mai vechi în zonele interne (eug.) și alcătuiesc intemidele, în timp ce acelea din zonele externe (miog.) sunt mai tinere și alcătuiesc extemidele. într-un stadiu tardig., se dezvoltă noi fose, în care se acumulează dep. de molasă; în stadiul final (postg.), se produc numai mișcări pe verticală. Progresele realizate în cunoașterea structurii fundurilor oceanice și care au condus la elaborarea conceptului tectonicii globale, au scos în evidență neajunsurile teoriei g. și ineficiența aplicării ei în explicarea dinamicii și evoluției scoarței terestre. în linii foarte generale, g. (aria geosinclinală) ar corespunde cu ceea ce în conceptul tectonicii globale se definește drept marginea activă a unei plăci. G. este afectat de mișcări tectonice de anvergură care generează o catenă muntoasă (orogen). V. și tectonica globală. (V.M.) geotectonică, disciplina care are în preocu- pări studiul deformărilor scoarței la scară mare (continentală, planetară). (V.M.) geotermometrie, —> termometru geologia geotermometru, —> termometru geologia germanit, Cu₃(Ge,Fe)S₄, s. cubic; apare rar în zăcăminte hidrotermale. (G.P.) germaniu, în stare naturală prezintă 5 izotopi stabili: ⁷oGe (20,5% abundență), ⁷²Ge (27,4%), ⁷,Ge (7,8%), ⁷⁴Ge (36,5%), ⁷bGe (7,8%); este siderofil, cu foarte slabe tendințe de litofilie și calcofilie. Min. cu conținuturi apreciabile de Ge sunt: germanitul, argyroditul, senieritul, canfielditul. în rocile crustei terestre, conținuturile în Ge sunt foarte scăzute: granițe 1,3 ppm; roci neutre 1,5; bazalte și diabaze 1,3; gabbrouri 1,2; roci ultrabazice 1,0 ppm. în procesul hidrotermal, Ge intră în alcătuirea blendei (până la 1%) și enargitului. Rocile sedimentare conțin cantități de Ge similare celor eruptive. Este folosit în electronică datorită proprietăților sale semiconductoare. (G.P.) germanotip, tectonică ~(â), aranjament tectonic specific reg. consolidate; se caracteri- zează prin cute largi și structuri rupturale sub formă de horsturi și grabene, care afectează atât soclul, cât și cuvertura. Ant. alpinotip. (V.M.) gersdortit 128 gersdortit, NiAsS, s. cubic. în România, a fost semnalat în pegmatitele de la Teregova, în skarnele mineralizate de la Băita Bihor etc. (G.P.) geysere (pl.), izvoare arteziene violente de apă caldă, care erup la diverse intervale de timp sub influența presiunii vaporilor de apă supraîncălzită din adâncime; coloana de apă se ridică la zeci de m înălțime. Apele g. sunt mineralizate și depun în jur o crustă silicioasă - geyseritul. Sunt bine - cunoscute cele de la Yellowstone (S.U.A.), Rotorua (Noua Zeelandă) și din Islanda. (V.M.) gheață, formă solidă, cristalizată a apei. în structura gheții moleculele de H₂O sunt slab legate între ele; se aseamănă cu structura wurtzitului cu singura deosebire că locul ionilor de Zn și S este ocupat de molecula H₂O. O asemenea așezare determină o structură mai puțin compactă, fapt ce explică G mai mică a gheții în raport cu apa. (G.P.) gibbsit, A1(OH)₃, s. monoclinic. în România, se găsește alături de alți hidroxizi de aluminiu în bauxitele din Mții Bihor și Pădurea Craiului. Sin. hidrargilit. (G.P.) gigantostracei, —> Eurypterida. Gilbert, epocă paleomagnetică de polaritate inversă, reprezentând intervalul dintre 5,3-3,4 M.a. (V.M.) Ginkgophyta, cls. a gymnospermelor în care sunt cuprinse plante arborescente (20-30 m înălțime), cu frunze de obicei bilobate dispuse în mănunchiuri pe ramuri. Perm.-Act. Repre- zentanții G. (Baiera, Ginkgoites, Ginkgodium) sunt frecvent întâlniți în asociațiile -» mezofiticul ui. în prezent G. sunt reprezentate printr-o singură specie, Ginkgo biloba (care i-a inspirat lui Darwin denumirea de „fosil viu”), în România, G. sunt cunoscute în Jur. inf. de la Anina, în Plioc. sup. de la Chiuzbaia- Maramureș. (D.G.) gipscret, —> duricruste. gips, CaSO₄*2H₂O, s. monoclinic; min. etalon (D = 2) în scara lui Mohs. în România, se întâlnește în dep. evaporitice de diferite vârste (Eoc. - Mioc.), mai ales în Depr. Trans. și în reg. subcarpatice; de asemenea, ca min. de gangă cu forme cristalografice în multe filoane metalifere legate de vulcanitele neogene. (N.A.) gira (crist.), —> simetrie cristalină. Sin. ax de simetrie. girocon, tip de înrulare a cochiliei la —> Nautiloidea, caracterizat printr-o curbare mai accentuată comparativ cu tipul cirtocon. (D.G.) giroidă (crist.), element de simetrie complexă rezultat din considerarea unui ax de simetrie, în jurul căruia se produce o rotire și a unui plan perpendicular pe acest ax, în raport cu care se realizează operațiunea de reflexie. (N.A.) Girondian, supraetaj al Mioc. inf. ce gru- pează etajele Aquitanian și Burdigalian. Strato- tipul stabilit într-un foraj din reg. Gironde- Franța, de către Vigneaux (1965). (V.M.) gismondit, CaAl₂Si₂O₈-4H₂O, s. rombic; min. din grupa zeoliților. (N.A.) Givețian, etaj al Dev. med. cu stratotipul la Givet - Franța, propus de Gosselet (1880). (V.M.) glabelă, porțiunea centrală a —> cefalonului unui trilobit. G este formată din mai multe segmente sudate și poate fi conică, ovală, dreptunghiulară. (D.G.) glaciar, -» Pleistocen. glaciar, sistem depozițional ~ (sedim.), domeniu de sedimentare controlat de tempera- turi scăzute (în jurul lui zero grade) și preci- pitații abundente sub formă de zăpadă; s.d.g. acoperă zonele de interacțiune a ghețarilor cu substratul lor. Principa’ele subsisteme g. sunt: g.-lacustru, g.-fluvial și g.-marin, iar produsele specifice s.g. sunt: -» tillitele, —> varvele și acumulările morenice care îmbracă forme de —> drumlin, —> esker, —> kame etc. (N.A,) glaciație, interval de timp din istoria Pământului, în care datorită deteriorării clima- tice, fenomenele glaciare au afectat supr. întinse ale scoarței terestre. în evoluția g. se disting un stadiu anaglaciar, marcat de regresiuni la scară planetară, prin reținerea unor mari volume de apă în calotele glaciare, și un stadiu cataglaciar, însoțit de transgresiuni, ca urmare a topirii ghețarilor. în istoria Pământului, pe baza dep. glaciare (morene, -» tillite) au fost recu- noscute în Prot. terminal, Ordov. (Sahara), Carb. sup. -Perm. inf. (Gondwana) și în Cuat. din continentele nordice (g. Donau, Gtinz, Mindel, Riss, Wurm - din reg. alpine, respectiv Elba, Elster, Saale, Vistula - din reg. de plat, nordice). G. au alternat cu interglaciații. V. și calotă glaciară. (V.M.) glacioizostazie, starea de echilibru hidrostatic a scoarței terestre, determinată de fluctuațiile 129 Gnathostomata maselor de gheață de la supr. Pământului. V. și izostazie. (N.A.) glaciologic, disciplină care are ca obiect studiul ghețarilor, cauzele și efectele glacia- lilor asupra solului, rocilor și reliefului. (V.M.) glaskopf, —» hematii glauberit, Na₂CaSO₄, s. monoclinic; apare în evaporite. (N.A.) glaucodot, (Co,Fe)AsS, s. rombic. în România, a fost semnalat în mineralizațiile pirometasomatice laramice de la Oravița și Ciclova (Banat). (G.P.) glaucofan, Na₂Mg3AI₂Si₈O22(OH)2, s. mono- clinic; inosilicat din grupa amfibolilor alcalini, în România, se găsește în ș. crist. formate prin metamorfism de îngropare în faciesul șist, verzi (ex. la lacobeni în C. Orient.). (N.A.) glauconit, filosilicat complex (de Fe, Al, Mg și Ca, K, Na) hidratat, din grupul min. argiloase. în România, se cunoaște în multe formațiuni detritice (în „șist, negre”, în stratele de Audia, în flișul paleogen de Șotrile etc. din C. Orient., în nisipurile albiene din Dobr. S.). (N.A.) glei, orizont mineral pedogenetic individua- lizat în condiții restrictiv, reducătoare, de umiditate excesivă, periodică sau permanentă și caracterizat prin formarea argilelor smectitice bogate în montmorillonit. G. are o culoare cenușiu-verzuie și este diagnostic pentru solurile g. (N.A.) gliptogenezâ, ultima etapă a unui ciclu geologic, în care are loc nivelarea unui relief neregulat ca urmare a proceselor de eroziune. (V.M.) Globigerinidae, fam. a foraminiferelor planctonice, cu numeroși reprezentanți fosili în Cenozoic. Test calcaros hialin, înrulat trocho- spiral, uneori globulos, cu camere subsferice, ovale sau elongate. Eoc.-Act. G. prezintă impor- tanță pentru datarea și corelarea biostratigrafică a dep. cenozoice în facies marin, pelagic. (D.G.) Globorotaliidae, fam. a foraminiferelor planctonice în care sunt cuprinse tipuri cu test calcaros hialin, înrulat trochospiral, cu loje ovale, sferice sau angulare. Paleoc.-Act. G. prezintă deosebită importanță biostratigrafică în cadrul dep. marine, pelagice din Cenozoic, alături de —» Globigerinidae. (D.G.) Globotruncanidae, fam. a foraminiferelor planctonice, caracterizate prin test calcaros, hialin, înrulat trochospiral, cu două' carene periferice; loje sferice, eliptice sau angulare. G. cuprinde numeroase specii cu importanță pentru datarea și corelarea biostratigrafică a dep. marine, pelagice, de la partea finală a Creț, sup (Senonian). (D.G.) globulit, cristal embrionar care se dezvoltă, în masa sticloasă a rocilor vulcanice, repre- zentând un început de cristalizare a acesteia. G. dispuse în șiraguri poartă denumirea de mărgărite, iar când au o dispoziție neregulată, se numesc cumulite. (N.A.) gloduri, -» vulcan noroios. glomeroporfiricâ, structură ~, structură determinată de aglomerarea cristalelor cu di- mensiuni aproximativ egale, în cuiburi cu secțiune circulară sau eliptică, ce contrastează cu masa fundamentală. Structura g. se poate întâlni în andezite și bazalte, cărora le conferă un aspect de roci fanerocristaline. (N.A.) Glossopteris, flora cu î, asociație de floră continentală caracteristică Carb. sup. și Perm. din —> Gondwana, având ca element caracte- ristic genul G. dintre gimnospermele primitive. G. prezintă frunze lanceolate, cu nervuri secun- dare ce formează o rețea poligonală. Flora cu G. reprezintă o importantă dovadă a existenței supracontinentului Gondwana. (D.G.) gmelinit, (Na₂,Ca)A12Si4Oₗ2<6H₂O, s. trigonal; tectosilicat din grupa zeoliților. (N.A.) gnaise, roci metamorfice alcătuite predomi- nant din cuarț și feldspați, iar subordonat din min. micacee, amfiboli etc.; var. în funcție de prezența unor min. accesorii: g. cu granați, cu sillimanit, cu cordierit etc. Prezintă structuri granoblastice, granolepidoblastice și porfiro- blastice și texturi rubanate, oculare și liniare. După materialul de origine, se disting: ortog., care derivă din roci magmatice, și parag., care s-au format din roci sedimentare. G. sunt roci larg răspândite în terenurile cristaline cu grad înalt de metamorfism din reg. carpatice și soclurile unităților de plat. (G.P.) Gnathostomata, 1. diviziune majoră a animalelor vertebrate, opusă agnatelor (—> Agnathâ), grupând vertebratele cu maxilare (pești, amfibieni, reptile, păsări și mamifere); 2. supraord. al echinidelor neregulate (exociclice), caracterizate prin prezența unui dispozitiv masticator specializat („lanterna lui Aristot”). Ant. Athelostomata. (D.G.) gnomonică, proiecție gnomonicâ, proiecție ~, —» proiecție cristalografică. goethit, FeO-OH, s. rombic; asemănător lepidocrocitului, dar cu mai mult Mn³⁺ în rețeaua sa. în România, apare mai ales în zona de oxidare a zăcămintelor primare de fier și mangan din ș. crist. (lacobeni, Șaru Domei etc.) asociat min. de mangan; în zona de oxidare a zăcămintelor de fier (Rușchița); în pălăria de fier a zăcămintelor cuprifere (Altân Tepe); în filoane hidrotermale (mas. Ditrău); în zăcăminte sedimentare de fier (Căpușu). (G.P.) Gondwana, supracontinentul emisferei sudice în prima parte a Mezoz. care cuprindea reg. consolidate ale Americii de Sud, Africii, Madagascarului, Indiei, Australiei, Noii Zeelande, Antarcticei. Existența G. este dovedită prin similitudinile de ordin stratigrafie și tectonic între marginile continentelor act. desprinse din G., de asemenea, prin fauna de vertebrate a intervalului respectiv și flora cu —> Giossopteris. Denumirea de G. a fost introdusă de Suess (1885) după numele unui trib din India centrală: gondshi. (D.G.) goniatit, amonoideu din subord. Goniathitina, caracterizat prin linie suturală cu lobi ascuțiți, înguști și sele largi, rotunjite (linie goniatitică). G. includ fosile caracteristice în Dev. și Carb. med. și Perm. (D.G.) gonopor, mică deschidere în cadrul tecii unor echinoderme fosile (-^ Cystoideâ) plasată de obicei, între orificiul bucal și cel anal, presu- pusă a reprezenta locul prin care erau expulzate, spre fecundare, elementele sexuale. (D.G.) Gossau, formațiune și tip de facies caracte- ristic Senonianului din Alpii Orientali, caracte- rizat prin dep. detritice grosiere (conglomerate, brecii), calcare organogene (calcare cu Nerineide, Actaeonelide, rudiști, hexacorali). (D.G.) Gothian, subdiviziune a Prot. med. din Scutul Baltic corespunzătoare intervalului dintre 1,5-1,4 miliarde ani, la sfârșitul căruia s-a desfășurat orogeneza gothidică. (V.M.) Gothlandian (înv.), interval al Paleoz. inf. echivalent Silur. Denumirea derivă de la ins. Gothland din M. Baltică. (V.M.) graben, compartiment al scoarței, coborât în trepte, în raport cu compartimentele vecine, după un sistem de falii, în general verticale. Ex. g. Rinului. V. și horst. (V.M.) 130 grad de metamorfism, stadiu al transformă- rilor pe care le suferă rocile în timpul metamor- fismului, definit prin asociațiile de min., unele având rol indicator: doritul indică un g. m. scăzut; biotitul și almandinul, un g.m. mediu; staurolitul, distenul, sillimanitul, un g. m. înalt. (G.P.) gradient geotermic, parametru fizic care exprimă creșterea de temperatură pentru un metru adâncime în scoarță; în zonele din afara intruziunilor magmatice g. g. variază între 1 ° și 4° C/100 m, dar în apropierea focarelor mag- matice el se modifică considerabil putând atinge 5-6 °C/100 m. (N.A.) grafica, structura ~, concreștere dintre cuarț (care se individualizează sub formă de elemente prismatice sau cuneiforme, cu orientări paralele) și feldspat potasic (care-1 include, având rol de gazdă). S. g. este specifică pegmatitelor și rocilor granitice și apare prin cristalizarea simultană (la eutectic) a celor două faze min. (N.A.) grafit, C, s. hexagonal; apare în cristale tabulare sau mase foioase, colorat în negru de fier cu luciu metalic. Este un min. cu clivaj perfect și D = 1 (etalon în scara Mohs), bun conducător de căldură și electricitate. Se formează prin metamorfism regional și metamorfism de contact termic. în România intră în constituția șist. grafitoase din C. Orient, (seria de Tulgheș), C. Merid. (în nordul Mții Făgăraș și Cibin), Mții Perșani etc. (N.A.) gradualism filetic (teoria g.L), model teoretic al desfășurării evoluției filogenetice a org. prin tranziție gradată, continuă. G.f. este fundamentat pe teoria darwinistă, care consi- deră evoluția drept un proces cu desfășurare neîntreruptă. V. echilibre intermitente. (D.G.) grain flow (engl.), —» curgeri gravitaționale. grainstone (engl.), termen propus de Dunham (1962) pentru a defini rocile sedimentare carbonatice alcătuite din granule cu contacte tangențiale (> 60%) - „grain suported” - lipsite de matrice calcaroasă (sau mai puțin de 1% particule cu f < 20 microni). Sin. calcarenit. (N.A.) granați (pL), silicați cu grupări tetraedrice izolate de SiO₄ (nezosilicați) și formula generală X₃ y₂(SiO₄), în care X poate fi: Ca, Mg, Fe sau Mn, iar Y poate fi: Al, Fe, Cr sau Ti. G. calcici formează grupul ugranditelor, iar 131 granodiorit cei aluminoși grupul piralspitelor. G. cristali- zează în s. cubic, prezentând forme de dodeca- edru, trapezoedru. Culoarea, g. este în funcție de chimism și ușurează deosebirea lor: roșu (almandin-Fe, Al), roz (pirop-Mg, Al), roșu brun (spessartin-Mn, Al), galben-brun (grossular-Ca, Al), verde (andradit-Ca, Fe), verde-smâragd (uwarovit-Ca, Cr). In natură, se formează prin metamorfism regional de grad înalt și prin metamorfism de contact termic și metasomatic; în rocile magmatice apar mai rar; se pot concentra în aluviuni. Unele var. sunt folosite ca pietre semiprețioase. (N.A.) granit, rocă magmatică intrusivă, cu structu- ră faneritică, holocristalină și hipidiomorfa sau alotriomorf-granulară, alcătuită din cuarț, feld- spați alcalini (ortoză, microclin, albit), plagio- claz (dioclaz) și unul sau mai multe min. femice (biotit, homblendă verde, rar piroxeni); concreșterile dintre min. (pertite, antipertite, mirmekite etc.) sunt foarte răspândite. Var. lipsite de plagioclazi și care au drept min. femic riebeckitul și/sau egirinul se numesc g. alcaline sau g. alcalifeldspatice. Var. fin cristalizate se numesc microg. și, în lipsa min. femice, fac trecerea spre -4- aplite. Textura lor este masivă sau orientată (în g. gnaisice). Din p.d.v. chimic, g. este o rocă suprasaturată acidă și are drept corespondent de supr. riolituL G. se întâlnesc sub formă de corpuri mari (batolite, lacolite), alături de granodiorite și tonalite, în cadrul unor provincii petrografice calcoalcaline. în România, se întâlnesc numeroase var. de g. (normale sau alcaline), în cadrul unor corpuri cu alcătuire complexă asociate rocilor sedimentare (în Dobr. și Banat) sau ș. crist. din unitățile carpatice și Dobr. (N.A.) granitit, un granit cu biotit, dar fără musco- vit sau alte min. femice; termenul, utilizat mai ales de școala franceză, tinde să iasă din uz. (NA.) granitizare, ansamblul proceselor geologice prin care o rocă preexistentă - de regulă un ș. crist. sau o rocă detritică sedimentară - este transformată, în granit fără a se părăsi „starea solidă” a sistemului. G. este în esență un proces metasomatic de anvergură, în care difuzia fluidelor alcaline (cu K, uneori și Na) prin agregate min. vechi declanșează substituția acestora cu min. noi, de tipul feldspaților potasici (ortoză sau microclin). De aceea, termenul g. poate fi considerat sin. cu feldspatizare atunci când în sistemele implicate există, cuarț preexistent. (N.A.) granitoid, termen comprehensiv, utilizat pentru a desemna roci cu aspect și compoziție apropiate rocilor granitice. Un mas. g. poate fi compus din granițe, granodiorite, tonalite, aplite, pegmatite și poate avea, în raport cu paroxismul mișcărilor care au cutat structurile în care se găsește amplasat, un caracter sin-, tardi- sau postcinematic. Geneza g. rămâne în continuare o problemă controversată; ele pot reprezenta produse ale cristalizării magmelor acide în adâncime, produse ale proceselor de metasomatoză alcalină la scară regională sau produse ale ultrametamorfismului (anatexiei). V. și granit (N.A.) granoblastică, textură ~, textura rocilor de contact termic (corneene) caracterizată prin granule echidimensionale lipsite de orientare preferențială. (G.P.) granoclasare (sedim.), referitor la o struc- tură sedimentară sau un proces prin care, în cadrul unui strat, se realizează o diferențiere pe verticală a granulelor alogene după dimensiu- nile lor; se consideră că unitățile de sedimen- tare cu g. au o stratificație gradată. După sensul variației dimensiunilor granulelor se consideră g. normală sau pozitivă când dimensiunile descresc din baza stratului spre partea sa sup. și g. inversă sau negativă când particulele fine sunt localizate în baza stratului, iar cele grosiere la partea sup. (N.A.) granoclaste (pl.), particule alogene din constituția rocilor detritice (gresii, conglome- rate), reprezentând claste monominerale (de cuarț, feldspat, mice etc.) care închid în conturul lor - angular sau rotunjit - un monocristal. (N.A.) granodiorit, rocă magmatică intrusivă cu structură faneritică, holocristalină și hipidio- morf-granulară, alcătuită din cuarț, plagioclaz (oligoclaz) mai mult decât feldspat alcalin (ortoză, microclin, albit) și unul sau mai multe min. femice (biotit, homblendă verde, piroxeni); concreșterile între min. salice sunt frecvente. Var. în care se individualizează fenocristale se numesc g. porfirice, iar cele fm cristalizate, microg. Din p.d.v. chimic, g. este o rocă suprasaturată acidă și are drept corespondent de supr. dacitul. G. se întâlnesc sub formă de granofacies 132 corpuri mari (batolite, lacolite) alături de granițe și tonalite, în cadrul unor provincii petrografice calco-alcaline. La noi în țară sunt răspândite în Banat, unde alcătuiesc alături de alte roci provincia banatitică, și în numeroase mas. granitoide asociate ș. crist. din C. Merid. și Mții Apuseni. (N.A.) granofacies, categorie facială descriptivă pentru clasa de dimensiuni care grupează parti- culele (granulele) unei entități petrografice; aplicat, de regulă rocilor clasice, el poate fi: ruditic, arenitic, siltic, lutitic sau, pentru rocile carbonatice și chimice: micritic, sparitic. (N.A.) granofir, rocă magmatică subvulcanică cu structură microcristalină, uneori porfirică, în care se constată concreșteri micrografice între cuarț și feldspat; prin compoziția sa, g. repre- zintă, de fapt, o var. de granit (microgranit) cu structură granofirică. (N.A.) granul (~ar), (~ație), orice constituent cristalin al unei roci care, de regulă, nu îmbracă forme cristalografice; un g. este, de obicei, un cristal —> anhedral sau —» subhedral; g-(ar) despre orice agregat natural alcătuit din g. sau despre o structură a acelui agregat (roci); g.(ația) rocilor se apreciază în funcție de dimensiunile g. și poate fi: granulație mare (diametrul mai mare de 5 mm fanerocristalină), granulație medie (diametrul egal cu 1-5 mm) și granulație fină (diametrul mai mic de 1 mm -> microcristalină). (N.A.) granulit, 1. rocă granoblastică cu textură masivă, foarte slab șistoasă, alcătuită, predomi- nant, din feldspat și/sau cuarț, disten, piroxeni și lipsită, de regulă, de min. hidroxilate (mice și amfiboli). G. formează corpuri mari, asociate ș. crist. cu grad înalt de metamorfism din zonele cratonice ale scoarței (vechile scuturi); originea lor - magmatică sau metamorfică - este controversată. Sin. leptite sau leptinite; 2. granulitic, facies ~(ic), totalitatea rocilor formate în condițiile unei ambianțe anhidre, la temperaturi (700-800°) și presiuni înalte (3 000-12 000 bari), în condițiile, probabil, unui polimetamorfism. Pentru f.g. sunt stabile paragenezele diopsid-plagioclaz, calcit-cuarț, calcit-diopsid-forsterit și rocile de tipul g. noritice și g. granitice. (N.A.) granulometrică, analiza ~, metodă de studiu a distribuției dimensiunilor particulelor (granulelor) ce intră în alcătuirea unui dep. sedimentar (mobil sau consolidat). A.g. se desfășoară în etape și comportă o serie de operațiuni succesive, cum ar fi: pregătirea probelor (dezagregarea și dispersarea materia- lului), alegerea metodei de a.g. în funcție de dimensiunile granulelor (metoda sitării și tubul de sedimentare, pentru fracțiunea nisip și pietriș; metoda pipetării și balanța de sedimentare, pentru fracțiunea argilă, silt), reprezentarea grafică a rezultatelor (prin —> histogramă și/sau curbă cumulativă), calcularea parametrilor g. și interpretarea rezultatelor. A.g. modernă are drept sistem de referință scara —> Wentworth și se aplică, în special, la studiul sedimentelor elastice pentru rezolvarea unor probleme de sedim. (reconstituiri de paleomediu), de hidrog. (permeabilități și drenaje), geotehnică (tasări), geologie ingine- rească etc. (N.A.) Graptolithina, cls. în cadrul fii. Hemichordata, în care sunt cuprinse animale marine, coloniale, majoritatea planctonice, cunoscute doar în stare fosilă. Coloniile au forma unor ramuri (rhabdosomi) drepte, curbate, răsucite elicoidal sau cu aspect dendroid. Indivizii (zooizii) erau adăpostiți în teci. Colonia avea un schelet (periderm) alcătuit dintr-o scleroproteină asemănătoare chitinei, transformată prin fosilizare într-o materie cărbunoasă sau impregnată cu un silicat aluminos hidratat (gtlmbelit). Dezvoltarea coloniei începe de la un zooid embrionar aflat în teca inițială {siculă). G. cuprinde două subdi- viziuni principale: ord. Dendroidea (graptoliți rămuroși cu teci diferențiate) și ord. Graptoloidea (graptoliți cu teci nediferențiate, dispuse biseriat sau monoseriat în cadrul rhabdosomului). G. prezintă o deosebită importanță biostratigrafică în Paleoz.: Dendroidea în Camb. - Carb. {Dictyonema flabelliforma marchează, din p.d.v. biostrati- grafic, începutul Ordov. inf.) și în special Graptoloidea din Ordov.- Dev. inf., interval în care se definesc peste 30 biozone de graptoliți. în România sunt cunoscute specii de G. în Plat. Moes. {Didymograptusm Ordov., Monograptus, Pristiograptusm Silur.). (D.G.) graptoliți, -> Graptolithina. gratonit, Pb₉As₄S₁₅, s. trigonal. în România, a fost semnalat în filoanele de la Baia Borșa. (G.P.) 133 Gzhelian gravimetric, domeniu al cercetărilor geofi- zice ce studiază câmpul gravitațional al Pământului. (V.M.) gravitit, curgeri gravitaționale. V. și turbidit. (N.A.) gravitite (pl.), produse sedimentare rezultate prin transport în masă și curgere gravitațională la baza taluzului continental (ex.: —» debrite, —> turbiditcetc.). (N.A.) graywacke, rocă psamitică formată din cantități variabile de granoclaste și fragmente litice, de obicei grosiere și angulare, legate printr-o matrice argiloasă. G. formează dep. compacte, de obicei dure, de culoare închisă, cenușie sau verzuie, cu un grad de sortare slab și stratificație gradată, oblică sau masivă. Var.: g. litic și g. feldspatic. G. sunt caracteristice dep. epiclastice acumulate în fose, în regim pre- sau sinorogen, de tipul turbiditelor de vârstă paleozoică și neozoică. în România, se întâlnesc frecvent în formațiunea șist, verzi din Mas. Central Dobrogean. (N.A.) greenockit, CdS, s. hexagonal. în România, a fost semnalat în zona de alterare a zăcămin- telor de sulfuri din ș. crist. din C. Orient., în magmatitele mezozoice din Mții Făgăraș și din Dobr. N., în zona banatitelor (Ocna de Fier, Băița Bihor) sau în mineralizațiile asociate vulcanismului neogen (Ilba, Țibleș). (G.P.) greiscn, rocă formată prin acțiunea soluțiilor pneumatolitice bogate în Fe și Li asupra granițelor și caracterizată prin prezența turma- linei, fluorinei, topazului, lepidolitului, casiteri- tului etc. G. reprezintă produsul unui proces de autometamorfism (greisenizare). (G.P.) gresie, rocă detritică terigenă, consolidată, formată din granule min. cu dimensiuni cuprinse între 2 și 0,063 mm și legate între ele prin intermediul unui liant; textura este psami- tică, iar structura construcțională, epiclastică. Principalul criteriu pentru sistematica și nomen- clatura g. are la bază participarea procentuală a principalilor constituenți: cuarț (Q), feldspați (F), fragmente litice (L), precum și natura liantului care determină două categorii impor- tante: g. cu ciment (g. propriu-zise) și g. cu matrice (—> graywacke). G. cu ciment sunt reprezentate prin g. cuarțoase, g. litice și g. arcoziene; ele se întâlnesc în asociații litologice sedimentare de vârste foarte diferite, în reg. de fosă geosinclinală (g. litice, arcoze) sau în zone cratonice (plat. - g. cuarțoase). G. cuarțoase pure sunt utilizate în industria sticlei. (N.A.) greutatea specifica a min., mărime fizică scalară care exprimă greutatea unității de volum (g/cm³) a min. respective și se notează cu G. Depinde de compoziția chimică, structura și gradul de cristalizare și constituie o proprietate de diagnostic a min. Variază de la valori de 1,1 (chihlimbar)^ până la 22,5 (min. din grupa osmiridiu). în raport cu g.s. a bromoformului (2,9) se disting min. ușoare (G < 2,9): calcit, cuarț, feldspați și min. grele (G > 2,9): zircon, rutil, aur etc. G.s. a min. se determină prin scufundarea acestora în lichide dense („metoda plutirii”) sau prin metode hidrostatice bazate pe principiul lui Arhimede („metoda picno- metrului”). (N.A.) grind (în engl. levee deposits) formă acumulativă în cadrul albiei majore a unui râu (fluviu) cu secțiune triunghiulară și înclinare mică spre câmpia aluvială; materialul grosier trece lateral în nisip fin și silt; pe verticală se întâlnesc interstratificații grosier-nisip, fm-silt; laminații și stratificați! oblice la scară mică; în zonele uscate (aride) poligoane de contracție și oxidări ale substanțelor organice. (N.A.) grohotiș, aglomerare de blocuri angulare de roci cu dimensiuni centimetrice și metrice, rezultate în urma dezagregării acestora sub influența factorilor exogeni. G. se acumulează la baza pereților înalți, lipsiți de vegetație, sub forma conurilor sau pânzelor de g. și dau, prin cimentare, breciile sedimentare. (N.A.) grossular, Ca₃Al₂[SiO₄]3, s. cubic; nezosilicat din grupul granaților granditici. în România, asociat skarnelor calcice din Banat (Șasea Montană, Ocna de Fier) și din Mții Apus. (Băița Bihor). (N.A.) grunerit, —» cumningtonit. grup (strat.), unitate litostratigrafică ce reu- nește două sau mai multe formațiuni cu unele caractere comune și care se succed în raporturi de continuitate stratigraficâ. (D. G.) gruss, produsul dezagregării granitoidelor (și gnaiselor) sub acțiunea complexă a insolației, gelivației sau a forțelor de cristalizare a solu- țiilor care circulă prin fisuri. G. este un sediment subaerian, care însoțește martorii de eroziune granitici. Sin. arenă granitică. (N.A.) Gzhelian, ultimul etaj al Carb. în facies marin din estul Europei. Termenul a fost guanajuatit introdus de Nikitin (1890) și derivă de la numele loc. Gshel din sudul Mții Ural. (D.G.) guanajuatit, Bi₂(Se,S)₃, s. rombic. A fost menționat la Ocna de Fier. (G.P.) guano, sediment cu compoziție complexă (fosfați de calciu, de amoniu, acid uric, oxalați de calciu și amoniu, sulfați alcalini), format prin acumularea excrementelor și oaselor vertebratelor în arii continentale (zone insulare și mediu speleean). Modificări secundare, de natură chimică, pot conduce la cimentarea sedimentului, care apare astfel concreționar, cavernos și, uneori, cu spărturi concoidale. Acumulările din mediul speleean sunt cunos- cute și sub numele de cheiropterit. (N.A.) Gurian, stadiu din evoluția Baz. Euxinic de la începutul Pleist. Corespunde unei regresiuni a apelor M. Negre, ce a determinat exondarea actualei delte a Dunării și acumularea unor dep. continentale de tip terra roșa. (V.M.) Guthenberg-Wiechert, discontinuitatea —> discontinuitate. guyot, munte de tip ~, munți submarini de formă tronconică ce se ridică pe fundul Oc. Pacific, putând depăși înălțimea de 8 000 m. Vârful lor, care rămâne submers, este retezat și nivelat prin abraziune. Se numesc astfel după 134 numele lui Amord Guyot. (V.M.) Giinz, glaciația ~, a.doua epocă glaciară cuatemară din reg. alpine ale Europei, sincronă, în parte, Cromerianului din aria scandinavă. A avut o extindere mai restrânsă comparativ cu epocile următoare Riss și Wiirm. (V.M.) Giinz-Mindel, interglaciația ~, epocă de relativă încălzire climatică între glaciațiile G. și M. (V.M.) Gymnospermae, diviziune majoră a plante- lor fanerogame, ce cuprinde arbori și arbuști caracterizați prin flori lipsite de înveliș floral și semințe neînchise în fruct. G. au fost predomi- nante în cadrul florelor de tip mezofitic (în special cycadopsidele, ginkgoalele și conifera- lele, acestea din urmă destul de frecvente și în asociațiile Neofiticului), în timp ce repre- zentanții primitivi ai G. („ferigile cu sămânță”: Pteridospermophytâ) și cordaitalele au consti- tuit elemente comune în florele Paleofiticului. (D.G.) gyttia, dep. bituminoase în care continuă încă transformarea substanței organice în bitumene; g. apare la partea sup. a mâlurilor sapropelice, individualizându-se prin culoarea mai deschisă. (V.M.) H habitus, principala particularitate morfologică a unui cristal prin care este definită forma acestuia în raport cu cele trei dimensiuni spați- ale. H. cristalelor izolate poate, fi: izometric (granați), prismatic (piroxeni), columnar (berii), acicular (actinolit), tabular (baritină), lamelar (mice), foios (dorite). H. cristalelor reflectă structura internă a acestora și este, adesea, o proprietate care permite identificarea min. V. și tracht. (N.A.) hadal, dom. celor mai mari adâncimi ale fundului oceanic care începe de la aproximativ 6 000 m în jos și corespunde foselor. V. și abisal. (D.G.) hadrosauri, dinosauri ornithopozi, ce cuprind tipuri bipede, erbivore, cu maxilare în formă de cioc de rață, având, deseori, prelungiri ale oaselor nazale în formă de creastă sau coif. H. trăiau în zonele cu vegetație abundentă din jurul lacurilor și mlaștinilor Creț. sup. în România, Telmatosaurus transsylvanicus, din dep. maastrichtiene din baz. Hațeg, este considerat un tip primitiv al h. Sin. „dinosauri cu cioc de rață” (D. G.) hafniu, Hf, element cu 6 izotopi stabili naturali: l⁷⁴Hf (frecventă 0,18%), I⁷⁶Hf (5,15%), l⁷⁷Hf( 18,39%), '^Hf (27,58%), ¹⁷⁹Hf (13,79%), l⁸⁰Hf (34,44%) și afinități chimice cu zirconiul, datorită valențelor similare (+4) și razelor atomice aproape identice. Sursele pentru Hf sunt: min. ce conțin zirconiu: —> zircon (2,0% HfO₂), banddeleytul (1,2% HfO₂), alvitul, cyrtolitul etc.; concentrația Hf în crusta terestră este estimată între 3 și 4 ppm (aceeași abundență cu cesiu, beriliu și uraniu). Hf se extrage din zirconiul concentrat în aluviuni sau în —> carbonați te. (G.P.) halit, NaCl, s. cubic. Min. cu habitus izo- metric, cubic, rar octaedric, concentrat sub formă de mase granulare, cruste, eflorescențe; este incolor sau colorat alocromatic în nuanțe foarte variate. Are clivaj perfect, spărtură concoidală, luciu sticlos și D = 2. în natură, se formează prin procese exogene, chimice, în urma precipitării din soluții hipersaline (în zone lagunare, dom. sabkha etc.) și prin sublimarea volatilelor din fumarolele vulcanice. în România, intră în constituția dep. de evaporite, care au o răspândire largă la nivelul Mioc. din Baz. Transilvaniei (Praid, Ocna Sibiu, Ocna Mureș etc.) și din avanfosa carpatică unde formează acumulări diapire, în zona subcarpatică (cu exploatări importante la Cacica, Târgu Ocna, Slănic, Ocnele Mari etc.). Sin. sare gemă, (N.A.) halloysit, Al₄[Si₄O|₀HOH)₈*2H₂O, s. monoclinic; filosilicat din grupul min. argi- loase. Se cunoaște în bentonitele de la Tufari (Orșova) și Valea Chioarului (Lăpuș) și în filoanele hidrotermale de la Săsar și Cavnic (Maramureș). (N.A.) halmirolizâ, modificare fizico-chimică (și geochimică) a sedimentelor marine în timpul depunerii sau imediat după, datorită reacțiilor cu apa marină; inițial, Hummel a denumit acest proces „alterare submarină”. (N.A.) haloclastie, acțiune de generare a clastelor datorită expansiunii rețelei cristaline a sărurilor depuse în lungul unor fisuri din roci, în urma încălzirii sau hidratării lor (de ex. anhidritul prin h. dezvoltă o presiune de 1100 kg/cm"). V. și dezagregare. (N.A.) haloclin, tip de baz. marin în care salinitatea variază rapid cu adâncimea. (N.A.) halogenuri, cls. de min. care reunește compuși cu legături ionice de tipul fluorurilor, clorurilor, bromurilor. și iodurilor ce leagă cationi cu sarcini mici și capacitate slabă de polarizare (Na⁺, K⁺, Ca²⁺, Mg²⁺ etc.; ex.: halit, silvină, fluorină etc.). De aceea, h. au proprietăți specifice: transparență ridicată, lipsă de culoare, G mică, solubilitate foarte mare în apă, luciu sticlos etc. în natură, cele mai răspândite sunt clorurile, care se formează prin procese sedimentare, în urma precipitării chimice din soluții hipersaline, în medii lagunare sau supralitorale; fluorurile se concentrează prin procese lichid magmatice timpurii. (N.A.) Halysitidae, fam. a coralilor tabulați (-» Tabulatâ) reprezentați prin colonii constituite hamada 136 din polipieriți prismatici, sudați prin marginile lor, formând șiruri verticale cu orientare diversă. H. au generat, singure sau împreună cu alte grupuri de org. calcaroase constructoare, recife în decursul Paleoz. (Ord. - Dev.). (D.G.) hamada, platou înalt, stâncos, în care aflorează formațiuni geologice vechi supuse dezagregării; h. ocupă mai mult de 50% din ariile deșertice (Sahara, Australia) și constituie „arii sursă” pentru sedimentarea eoliană. V și deșertic. Sin. harat.(N.A.) harat, —» hamada, hard ground (engl.), —> duricruste. hartă geologică, reprezentarea pe harta topografică, a formațiunilor geologice neaco- perite de sol sau puțin acoperite și a raporturilor dintre diversele volume de roci. Separarea se face pe vârste cronostratigrafice sau pe criterii litologice. Vârstele sunt redate prin culori și indici stratigrafici, litologia prin semne convenționale și litere din alfabetul grec, deranjamentele tectonice prin semne liniare, iar alte indicații (cuib fosilifer, orientarea stratelor etc.), de asemenea, prin semne convenționale indicate și explicate în legendă. Pe baza h. g. se pot întocmi: hărți hidrogeologice, pe care se reprezintă repartiția și proprietățile apelor subterane; hărți litofaciale, pe care se indică natura petrografică a rocilor; hărți metalo- genetice, pe care se consemnează răspândirea zonelor purtătoare de s. m. u. hărți paleo- geografice, pe care sunt redate aspecte geografice majore (supr. continentale și marine cu batimetria acestora, zonele de vulcanism etc.) dintr-o anumită etapă a istoriei geologice, pe un areal mai mult sau mai puțin extins. Scara h. g. diferă după scopul pentru care este alcătuită harta. (V.M.) harzburgit, rocă ultramafică din fam. peridotitelor, cu structură faneritică, alcătuită din olivină și bronzit sau enstatit. (N.A.) hauerit, MnS₂, s. cubic, origine hidro- termală. în România, a fost semnalat la Gurahonț- Mții Apus. (G.P.) hausmanit, MnMnO₄, s. tetragonal; termen extrem al seriei izomorfe h. - heterolit (ZnMn₂O₄). A fost semnalat în zona de oxidare a minereurilor de mangan asociate ș. crist. (lacobeni, Sălciua de Jos - C. Orient.). (G.P.) Hauterivian, etaj al Creț. inf. Termenul a fost introdus de Renevier în 1873 și derivă de la numele loc. Hauterive - Elveția. (V.M.) haiiyn, Na₆Ca[AlSiO₄_₆](SO₄), s. cubic; tec- tosilicat din grupul feldspatoizilor. (N.A.) hawaiian, tip de erupție vulcanică caracte- rizată prin lave fluide, bazaltice, ce formează curgeri (extinse pe zeci de km) și lacuri de lave însoțite de „fântâni” și Jerbe” de topituri incandescente. Structurile vulcanice sunt de tip central, cu aparate sub formă de „vulcan scut”, cu pante foarte line (5-10°) și o bază foarte mare. Ex. vulcanii Kilauea și Mauna Loa din arhipelagul Hawaii. (N.A.) hălleflintâ (înv.), -» porfirogene. Hedbergellidae, fam. a foraminiferelor planctonice, grupând genuri cu test calcaros, hialin, perforat, înrulat trochospiral, având loje sferice, ovale sau angulare. H. cuprind sp. importante pentru biostratigrafia Creț. (Hauterivian-Maastrichtian inf.). (D.G.) hedenbergit, CaFeSi₂O₆, inosilicat din grupul piroxenilor monoclinici (termen extrem al seriei izomorfe diopsid (Mg) - h. Se cunoaște în skamele și corneenele generate de magmatitele laramice de la Șasea Montană (Banat), Ocna de Fier, Băița Bihor, Pietroasa - Budureasa. (Mții Apus.). (N.A.) heliciticâ, structură metamorfică ce conservă în granoblastele sau porfiroblastele ș. crist. direcțiile planelor de stratificație din sedimentul inițial, materializate prin dispunerea orientată a unor incluziuni (relicte) de magnetit, oligist, grafit etc. (N.A.) helictite, depuneri carbonatice tubulare, de formă spirală sau ramificată, întâlnite în mediu speleean (pe tavanul, pereții sau pardoseala peșterilor). (N.A.) heliodor, -> berii. Heliolitoidea, ord. al coralilor (—» Zoanthariâ), reprezentat în totalitate prin tipuri coloniale constructoare de recifi; polipieriți circulari sau poligonali cu numeroase planșee orizontale (tabule) și 12 septe spinoase, separați printr-un țesut veziculos de natură calcaroasă (cenenchim). Ordov.-Dev. (D.G.) heliu He, element cu 2 izotopi naturali: ³He (foarte rar) și ⁴He. He este al doilea element ca abundență în Cosmos, după hidrogen, el continuând să se formeze în Soare și alte stele, prin fuziunea hidrogenului; cu toate acestea, He este extrem de rar pe Pământ. în atmosfera terestră, abundența sa este de 5 ppm. Cele mai hermatipic 137 importante surse economice de He sunt câmpurile gazeifere și petroliere. He se folosește în sudura cu arc, în cromatografia cu gaz și alte procese industriale. (G.P.) helmintoizi, urme fosile (—» bioglife) cu aspect meandriform, subțiri, cu lărgime constantă (cca 2 mm), reprezentând piste de deplasare a viermilor sau a unor gastropode (Littorinâ). H se întâlnesc în special pe supr. rocilor detritice de origine marină, îndeosebi în cadrul dep. de fliș din Creț, și Paleog. din Alpi („flișul cu h.” în Alpii Occidentali) și din Carpați. (D.G.) Helvețian (înv.), etaj al Mioc. întâlnit în schemele mai vechi de clasificare. Pentru a se înlătura inconvenientele generate de absența unui stratotip localizat, H a fost înlocuit în dom. mediteranean cu două etaje: Langhian și Serravallian, acestea reprezentând împreună Mioc. med. (V.M.) hematit, oc-Fe₂0₃, s. trigonal și y-Fe₂O₃ (var. maghemit), s. cubic, instabil. Apare în cristale tabulare sau sub formă de agregate lamelare dispuse în rozete (var. oligist); masele reni- forme, cu structură fibros - radiară poartă numele glaskopf. Se formează prin foarte variate procese mineralogenetice: lichid magmatice, hidrotermale, exhalative, prin metamorfism regional și de contact pirometasomatic, prin precipitare în baz. de sedimentare și procese reziduale, în scoarțe de alterare. Pseudomorfozele de h. după magnetit se numesc martit. Este un min. foarte răspândit și formează o importantă sursă pentru extracția fierului. In România, întâlnit în foarte diverse situații geologice, în C. Orient., C. Merid., Mții Apus, și Dobr. (N.A.) hemerâ, termen geocronologic care redă în definiția sa originală (Buckman, 1893, revăzută în 1902) intervalul maximei dezvoltări a uneia sau mai multor sp. H. este o subdiviziune a „vârstei” (ca unitate geocronologică echivalentă etajului) și nu o noțiune biostratigrafică ce ar înlocui biozona. Sin. cron. (D.G.) Hemichordata, fii. al nevertebratelor sup. grupând animale marine coloniale sau pseudo- coloniale, caracterizate printr-un înveliș scheletic tubular, de natură chitinoidă. H. prezintă un diverticul faringean situat în partea anter. a tu- bului digestiv (stomocord), amintind notocordul cordatelor, dar fără a fi omolog acestuia. Camb. mediu - Act. H. cuprinde trei cls. principale: Enteropneusta, Pterobranchia, Graptolithina, ultima cu nr. cel mai mare de sp. (exclusiv fosile) și cu cea mai mare importanță biostratigrafică, în special, pentru Ordov. și Silur. Sin. Stomochordata (D.G.) hemicristalin, despre un agregat sau structură a unei roci, caracterizate prin prezența conco- mitentă a constituenților cristalizați și a sticlei. Structurile h. sunt specifice rocilor vulcanice formate din fenocristale și o masă fundamentală hialină (sticloasă). Sin. hipocristalin. (N.A.) hemigraben, compartiment coborât al scoar- ței terestre, limitat de o parte de falii, iar de alta de o flexură; h. este efectul unei mișcări de basculare. (V.M.) hemimorfit, Zn₄[Si₂O7]*(OH)₂*H₂O; soro- silicat, s. rombic. în România, întâlnit în zonele de oxidare ale zăcămintelor de sulfuri de zinc și plumb (la Poiana Mărului - Leaota, Șasea Montană - Banat, Rușchița - Poiana Ruscă etc.) și, rar, ca min. hidrotermal. Sin. calamină (N.A.) hemipelagic (sedim.), sediment format prin participarea egală a părților scheletice fine ale org. pelagice și a detritusului terigen fin provenit din afara baz. de sedimentare; ex. mâlurile negre, mâlurile albastre etc. V. și pelagic. (N.A.) hemitropie, -> maclă. hercinic, ciclul ~, al doilea ciclu geotectonic al Fanerozoicului, ale cărui principale faze tectogenetice s-au desfășurat între Dev. sup. și Perm. (—> bretonă —> sudetă —> asturică, —> saalică, -> thuringiană —> pfalzică). în urma ciclului h. s-au format o serie de catene muntoase (hercinide). în Europa, hercinidele cuprind lanțul muntos ce se prelungește din reg. Devonshire în sud-vestul Angliei, în Ardeni, Mas. Renan, Harz, Thuringia, Sudeți, nordul Dobr. De asemenea, lanțul care cuprinde structurile din penins. Bretagne, Mas. Central Francez, Vosgi, Pădurea Neagră, Mas. Boem, structurile din nord-vestul Spaniei, baz. Doneț etc. Sin. varisc, ciclul- (D.G.) hercinide, —> hercinic. hercinit, FeAl₂O₄, s. cubic, var. de —> spinel, de culoare neagră. (G.P.) hermatipic, despre coralii constructori de recifi, caracterizați prin prezența, în cadrul țesutului endodermic, a unor alge verzi unicelu- lare (zooxantele) simbionte. Coralii h. cuprind hessit 138 marea majoritate a coralilor actuali și practic toți coralii fosili. Ant. ahermatipic. (D.G.) hessit, Ag₂Te, s. monoclinic. In România, întâlnit în zăcăminte pirometasomatice (Mții Apus. - Băița Bihor) și în filoane hidrotermale (în reg. Baia Mare și în Mții Apus, la Săcărâmb, Stănija etc.). (G.P.) heterocerc, tip de înotătoare codală, la pești și alte vertebrate acvatice, cu lobi inegali, partea terminală a scheletului axial prelungin- du-se în cadrul lobului sup. al cozii; întâlnit la ostracodermi, peștii acanthodieni, placodermi, rechini, crossopterygieni. V. și hipocerc, homocerc. (D.G.) heterocron, de vârstă diferită; termen folosit pentru a desemna litofaciesuri similare, dar de vârstă diferită. Ant. izocron. (D. G.) heterodont, 1. tip de dentiție a lameli- branchiatelor, caracterizat printr-un nr. relativ mic de dinți, diferențiați în: cardinali (situați sub umbone) și laterali, mai mult sau mai puțin alungiți, dispuși spre marginile platoului cardinal. Dentiția h. cuprinde două tipuri principale: a) cirenoid - cardinalii și lateralii foarte apropiați, aparent uniți sub umbone - ex. Cardita\ b) lucinoid - cardinalii și lateralii complet separați - ex. Lucina, Cardium; 2. dentiție diferențiată (în incisivi, canini, premolari și molari), proprie mamiferelor, constituind unul dintre caracterele distinctive ale acestor animale față de alte grupe de vertebrate (amfibieni, reptile), care prezintă dentiție —> izodontă. (D.G.) heterolit, —> hausmanit heteromorf, amonit ~, amonit cu cochilie incomplet înrulată sau cu înrulare elicoidală sau neregulată. (D.G.) heteropice (pl.), faciesuri izocrone, deosebite litologic. V. și homotaxice, faciesurih. (D.G.) Heterostraci, ord. al vertebratelor agnate (fără maxilare), în care sunt cuprinse animale cu corp pisciform, comprimat lateral, având capul și trunchiul închise printr-o armură formată din plăci osoase, diferențiate regional. H. cuprind cele mai vechi animale vertebrate. Ordov. inf. - Dev. sup. V. și Osteostraci. (D.G.) Hettangian, etaj al Jur. inf. Termenul a fost introdus de Renevier în 1864,de la numele loc. Hettange - Franța. (V.M.) heulandit, (Ca,Na2)[AlSi₃O₈]₂*5H2O, s. mo- noclinic; tectosihcat din grupul zeoliților. Apare în produsele hidrotermale din Mții Apus. (Techereu, Poiana) și în dep. de la Căprioara, Lipova. (N.A.) hexacorali, nume sub care sunt grupați coralii din ord. Scleractinia, ce cuprind zoan- tharii mezozoici și neozoici. Sunt corali cu schelet subțire și delicat, comparativ cu cel al tetracoralilor paleozoici. în cursul dezvoltării ontogenetice, septele apar succesiv în cicluri de câte șase (hexameral). H. cuprind tipuri solitare, dar mai ales coloniale, constructoare de recifi. Trias. med. - Act. în România, se întâlnesc frecvent în dep. din Jur. sup. din Dobr. C. și în faciesurile de Stramberg, Urgonian și de Gossau din reg. carpatice. (D.G.) Hexactinellida, —»Hyalospongea. hexagonal, sistem ~, sistem cristalografie. hialin, aspect sticlos, transparent, caracteristic testului calcaros al unor foraminifere, cu o struc- tură microcristalină, granulară sau fibro- radiară. (D.G.) hialit —> opal. hialo-, prefix utilizat pentru a preciza participarea sticlei în compoziția unei roci magmatice (de ex. h. pelitic, h. andezitic etc.). (N.A.) hialoclastit, dep. de material sticlos, cu dimensiuni lapilice și sublapilice, născut în urma exploziei vulcanilor submarini. H. repauzează, de obicei, pe un substrat de lavă cu caracter de pillow-lava. (N.A.) hialocristalin (petrogr.), termen structural aplicat rocilor magmatice cu structură porfirică în care fenocristalele și masa fundamentală (sticloasă) se află în proporții aproximativ egale. (N.A.) hialopiliticâ (petrogr.), despre structura por- firică a unei roci magmatice efuzive deter- minată de participarea redusă a fenocristalelor și existența microlitelor în masa fundamentală sticloasă. (N.A.) hiatus, —> lacună stratigrafică hidroclast, un fragment min. sau organic, care este transportat și depozitat în mediul acvatic. (N.A.) hidroexplozie, —> explozie freatică. • hidrofan, opal. hidrogeologie, domeniu al Științelor Pământului, în care se studiază apele subterane și aspectele geologice ale apelor de la suprafața 139 hipidiotopic scoarței terestre. Termenul h. a fost folosit prima dată de Mead (1919) pentru a descrie legile de apariție și mișcare a apelor subterane. Astăzi, domeniul h. acoperă numeroase probleme legate de calitatea și geneza apelor (potabile, plate sau minerale, industriale) și de efectul lor asupra mediului înconjurător. (V.M.) hidroizohipse, într-o reprezentare pe hartă, liniile care unesc punctele cu același nivel hidrostatic. (V.M.) hidroizoterme, într-o reprezentare pe hartă, liniile care unesc punctele ce indică aceeași temperatură a apelor subterane. (V.M.) hidrolizâ, reacție de schimb prin care elementele chimice cu potențial ionic mic (Na, K, Ca, Mg) sunt îndepărtate din s. prin solubilizare, iar reziduul se reorganizează sub forma unor edificii cristaline (min. de neoformație), care adiționează grupări OH sau molecule de apă (ex. caolinit). La supr. scoarței terestre, h. constituie unul din procesele de alterare a min. (N.A.) hidromice, min. din grupa filosilicaților, asemănătoare cu micele și doritele, de care se deosebesc prin prezența, în rețeaua lor cristalină, a moleculelor de apă (care se eliberează ușor prin încălzire). H. sunt consi- derate min. argiloase și cuprind hidromusco- vitul, glauconitul și vermiculitul. (N.A.) hidropor, deschidere îngustă, pe supr. tecii unora dintre echinodermele fosile, fixate (Cystoideâ), interpretată drept zonă de acces a apei în cadrul s. acvifer al animalului. (D.G.) hidrotermal (â), 1. despre o soluție fierbinte de origine juvenilă sau despre produsele depuse din această soluție sau rezultate în urma reacției sale cu formațiuni preexistente; de asemenea, despre toate procesele care implică o astfel de soluție și care au legătură cu activitatea magmatică (ex. metamorfism h., metasomatism h., alterare h.); 2. etapă din evoluția unui s. magmatic cu componenți volatili, caracterizat prin existența soluțiilor reziduale fluide și supracritice care se individualizează după etapa pegmatitic-pneumatolitică; limitele etapei h. (definită prin parametrii: temperatură, presiune de vapori, compoziție și asociații mineralogice caracteristice) diferă de la autor la autor; în cadrul etapei h., în funcție de acești parametri, se disting subetapele: —» hipotermală, —» mezotermală, —> epitermală. (N.A.) hidroxilapatit, —> apatit. hieroglife, —> mecanoglife, turboglife. highstand Systems tract (engl-HST), —> cortegiu sedimentar de nivel înalt, care se depune în intervalul de timp geologic în care nivelul mării urcă lent, trece dincolo de punctul de înălțime maximă și coboară lent; astfel este depășită ruptura de pantă litorală și sedimentele se depun pe șelf și în baz. limitrofe cu apă puțin adâncă (shallow water). Cortegiul cuprinde două subunități: a) limbul de agradare (early highstand systems tract), alcătuit din seturi de parasecvențe agradaționale; b) limbul de pro- gradare (late highstand systems tract), alcătuit din seturi de parasecvențe progradaționale spre baz. și configurație downlap peste suprafața de maximă inundare sau suprafața de transgre- siune. Cortegiul este delimitat în bază printr-o suprafață de tip downlap, suprafață de maximă inundare (mfs), iar la partea superioară, printr-o limită de secvență de tip 1 (SB1) spre conti- nent sau 2 (SB2) spre baz. (N.A.) hinge point (engl.), în —> stratigrafia secvențială este locul de pe marginea continen- tală a unui bazin de sedimente, în care subsidența este zero. (N.A.) hip- (o-), prefix prin care se sugerează sensuri de „aproape”, „imediat sub”, „parțial”; mai frecvent utilizat în nomenclatura produ- selor magmatice: -» hipabisaț -» hipidiomorf —> hipocristalin. (N.A.) hipabisal (petrogr.), între efuziv și plutonic, atunci când este definită poziția unor corpuri magmatice de dimensiuni mai mici (apofize, dike-uri, sill-uri etc.). Sin. subvulcanic. (N.A.) hiperit, var. de gabbrou, cu hipersten și augit, care face trecerea spre norite. (N.A.) hipersalin, facies ~, definește o salinitate substanțial mai ridicată decât cea a apelor marine (S = 35%o); soluțiile naturale h. caracterizează mediile lagunare (S > 50-75%o), favorizează precipitarea gipsului, anhidritului, halitului și sărurilor delicvescente. (N.A.) hipersten, (Mg,Fe)₂[Si₂O₆], inosilicat din grupul piroxenilor rombici (termen intermediar în seria izomorfă enstatit (Mg) - ferosilit (Fe). în România, se întâlnește în vulcanitele neogene din C. Orient, și din Mții Apus. (N.A.) hiperstenit, -» piroxenit. hipidiomorf, —> subhedral. hipidiotopic, termen prin care se definește o textură a rocilor sedimentare de precipitație, hipobatolitic 140 determinată de frecvența mare a cristalelor subhedrale; de ex. în unele calcare, evaporite, silicolite. V. și idiotopic, xenotopic. (N.A.) hipobatolitic, despre o acumulare de min. (zăcământ), care apare în zonele adânci ale unui batolit (care a fost erodat); de asemenea, despre un stagiu de eroziune a unui batolit. (N.A.) hipocentru, focarul unui cutremur de pământ. V. și epicentru. (V.M.) hipocerc, tip de înotătoare codală cu lobi inegali; spre deosebire de tipul —> heterocerc, ultima parte a scheletului axial se prelungește în cadrul lobului inf. al cozii. Codala de tip h. este cunoscută la unii ostracodermi (Birkeniâ) și la unele reptile marine (ichtiosaurieni). V. și heterocerc, homocerc. (D.G.) hipocristalin, —> hemicristalin. hipogen, 1. (geol.), despre un proces geologic sau despre produsele sale, care apar în interi- orul scoarței terestre sau sub aceasta; 2. (zăc.), despre un zăcământ de origine magmatică, legat de circulația unor soluții (magme) juvenile, venite din adâncime. V. și epigen. (N.A.) hipoglife, —> mecanoglife. hipomagmâ, noțiune utilizată pentru a desemna magmele (lavele) subsaturate în gaze și cu mobilitate, în general, mai redusă. H. nu este accesibilă observației directe. V. și cpimagmă piromagmă (N.A.) hiporelief, creastă cu profil semicircular din constituția unei structuri sedimentare biotice (-^ bioglife), care se conservă pe fața inf. a stratului. Ant. epirelief. (N.A.) hipotermal, despre un dep. mineral de natură hidrotermală depus din soluții cu temperatura cuprinsă între 300 și 500 °C. Depunerile h. îmbracă formă de filoane și cuprind o var. paragenetică mare: min. metalice - molibdenit, aur, magnetit, oligist, calcopirită, pirită și min. nemetalice - cuarț, casiterit, wolframit, turmalină, lepidolit, topaz, granați etc. V. și epitermal, mezotermal (N.A.) Hipparion, faună cu ~, asociație faunistică de mamifere continentale euro-asiatice din Mioc. sup, având ca element comun pe unul dintre equidele tridactile. Asociația tipică cu H. cuprinde, alături de specii ale acestui gen (H. gracile, H. sebastopolitanum), cervide (Cervocerus novorossiac), girafide (Helladotherium duver- noyi) antilope (Gazella deperdita), rhinocerotide (Aceratherium incisivum, Dicerorhinus schleier- macheri) proboscidieni (Tetralophodon longi- rostris, Deinotherium giganteum) și carnivore (Machairodus aphanistus) în ansamblu, fauna cu H. reprezintă o asociație de stepă și pădure temperat-caldă. Fauna cu H. corespunde etajelor continentale Vallesian și Turolian (Pikermian). în România, elemente ale faunei cu H. sunt cunoscute în Meoțianul din reg. subcarpatice ale C. Orient, și în Sarmațianul sup. și Meoțian din Plat. Mold. (Giurcani - Vaslui, Plopana - Bacău, Zorleni - Bârlad). (D.G.) Hippuritidae, fam. a lamelibranchiatelor, pachiodonte (—> rudiști), grupând genuri cu cochilie conică, neînrulată, formată din două valve accentuat inegale: valva dreaptă alungită putând depăși 0,5 m, fixată de substrat prin vârful său, și valva stângă, scurtă, operculară. în int., valva dreaptă prezintă trei cute ale stratului extern (creasta ligamentară și doi pilieri), marcate prin șanțuri corespunzătoare pe supr. cochiliei. Creț. sup. (Turonian - Maastrichtian), cu deosebire în faciesul de Gossau. (D.G.) hipsodont, despre dinții cu coroană înaltă. Dentiția h. este caracteristică unor mamifere (Equidae evoluate, unele rumegătoare, unele rozătoare etc.). Sin. hipselodont Ant. brevidont (D.G.) histogramă, grafic de frecvență simplă prin care se poate exprima participarea procentuală a unor entități (clase) granulometrice; în h. se utilizează coloane verticale a căror lățime corespunde cu un interval dimensional al clasei granulometrice, iar înălțimea lor cu frecvența (în %) acestora în probă. V. și curba de frecvență. (N.A.) hoernesit, Mg3(AsO₄)2*8H₂O, s. monoclinic; se formează prin procese pirometasomatice și hidrotermale. în România, se cunoaște la Săcărâmb și Oravița. (G.P.) Holocen, epoca ~, seria ~(ă), cea mai recentă epocă a Cuat. și totodată a istoriei geologice, corespunzătoare ultimilor 10 000 ani. începutul H. este marcat de retragerea calotei de gheață ce acoperea la sfârșitul Pleist. o mare parte a continentelor emisferei nordice, în evoluția industriilor umane, H. corespunde Mezoliticului, Neoliticului, epocii metalelor. Pe baza transgresiunilor și regresiunilor marine din 141 hornblendă bazalticâ reg. nordice, în H. au fost recunoscute mai multe subdiviziuni; Preboreal, Boreal, Atlantic, Subboreal, Subatlantic, Act. Termenul a fost introdus de Gervais în 1867, având semnificația de „complet modern”. Sin. Allu vium, Postglaciar, Recent. (V.M.) Holocephali, subcls. a peștilor cartilaginoși —> Chondrichthyes, în care sunt cuprinși pești înrudiți cu rechinii, buni înotători, având craniul prelungit printr-un rostrum, iar înotătoarea codală redusă deseori la o prelungire filiformă. H. includ chimerele act. Carb.-Jur.-Act. (D.G.) holocristalin, despre structura unei roci magmatice care este în întregime cristalizată și din care lipsește sticla vulcanică. V. și hipocristalin. (N.A.) holodrie, —> simetrie cristalină. holon, sistem care se comportă simultan ca sistem și subsistem; el include aspecte structurale și funcționale complementare. Un h. este un subîntreg stabil într-o ierarhie (de ex. Sistemul solar -H/2- este un subîntreg al galaxiei -H/1-; aceasta, la rândul ei este un subîntreg al Universului -H/0- . (N.A.) Holostei, subdiviziune taxonomică a peștilor osoși (—> Osteichthyes) grupând genuri cu grad avansat de osificare endoscheletică; solzi subțiri dar lipsiți de elasticitate. Peștii h. sunt caracteristici mărilor mezozoice, având frec- vență maximă în Trias. - Creț, inf; în prezent, sunt doar două genuri relicte, în fluviile, lacurile și estuarele din America de Nord (Lepidosteusși Amiâ). (D.G.) Holothuroidea, cls. a echinodermelor în care sunt cuprinse org. fosile cunoscute exclusiv prin piese scheletice calcaroase microscopice, izolate (sclerite), alături de o serie de reprezentanți actuali („castraveți de mare”). H. cuprinde echinoderme bentonice, mobile, mai rar nectonice sau planctonice, cu corp de formă cilindrică, având simetrie bilaterală, lipsit de brațe, orificiul anal și cel bucal situate la cele două extremități. Scleritele sunt situate în peretele dermic al corpului; forma este variată (de cârlig, ancoră, disc, paletă, roată, coș, rozetă), reprezentând pentru tipurile fosile un criteriu principal de clasificare parataxonomică. Ordov. - Act. (D.G.) holotip, exemplar reprezentativ al unei sp., ales și desemnat ca atare, de către autorul sp., din grupul de exemplare avut la dispoziție. V. și lectotip, paratip. (D. G.) holoturian, plan de simetrie caracteristic holoturiilor (—> Holothuroidea) și unor echinide cu simetrie bilaterală modificată; planul trece prin mijlocul madreporitului (—> aparat ambulacrai) și prin cea de-a patra zonă ambulacrară. V. și Loven, salenian, plane de simetrie. (D.G.) Holstein, transgresiunea —> Elster-Saale. homeomorfism, 1. (miner.), proprietatea min. de a prezenta trăsături cristalografice identice sau foarte apropiate (privind constantele cristalografice, unghiurile dintre fețe) și de a putea fi -> izomorfe. (N.A.); 2. (paleont.), prezența unor caractere fenotipice identice sau foarte asemănătoare în cadrul unor linii de evoluție neînrudite (h. este destul de frecvent în cadrul amonoideelor: genuri aparținând unor fam. diferite care prezintă aceeași ornamentație sau un aspect foarte asemănător al liniei suturale). V. și convergență (D.G.) Hominidae, fam. în care alături de sp. actuală a omului (H. sapiens sapiens) sunt cuprinși australopitecii dar și speciile fosile ale genului Homa H. habilis, H. erectus, H. sapiens neanderthalensis. Mioc. inf. - Act. în România, H. sunt bine reprezentate prin paleantropi și neoantropi și cunoscute în special prin industrii ale Paleoliticului med. și sup., Mezoliticului, dar și prin unele fragmente scheletice între care remarcabil este craniul de la Cioclovina (jud. Hunedoara) aparținând lui H. sapiens/osz/zs (tipul Cro-Magnon). (D.G.) homocerc, tip evoluat de înotătoare codală, caracteristică peștilor osoși teleostei, având cei doi lobi egali, scheletul axial nepenetrând în nici unul dintre lobi. V. și heterocerc, homocerc. (D.G.) homoclinal, strate ~(e), strate care înclină, în același sens; în cadrul unei cute răsturnate, stratele flancului invers pot prezenta aceeași înclinare cu stratele flancului normal. (V.M.) homotaxice (pl.), faciesuri heterocrone, asemănătoare litologic. De ex. faciesurile calcaroase recifogene ale Tithonianului (—> Stramberg) și Barremian-Apțianului inf. (—> Urgoniari) din reg. carpatice. V. și heteropice. (D.G.) hornblendă bazalticâ, var. de hornblendă bogată în oxizi de Fe și Ti, de culoare brună. homblendă verde 142 H.b. este un constituent al rocilor vulcanice (andezite și bazalte). (N.A.) homblendă verde, Ca₂Na(Mg,Fe)₄(Al,Fe) [(Si,Al)₄On]₂-H₂O, s. monoclinic; inosilicat din grupul amfibolilor monoclinici. Se întâlnește ca min. comun în rocile magmatice intrusive (diorite) și efuzive (andezite), în ș. crist. (amfibolite) și în roci de contact, precum și în roci sedimentare detritice și aluviuni. (N.A.) hornblendit, rocă magmatică intrusivă cu structură faneritică, hipidiomorf-granulară, alcătuită în proporție mai mare de 90% din amfiboli. H. este un ultramafit care mai poate avea în compoziție: plagioclaz bazic, olivină, piroxeni, apatit, sfen, siderit, magnetit etc. H. formează acumulări lenticulare în masa unor diorite, gabbrouri, peridotite și, mai rar, se individualizează sub formă de corpuri inde- pendente. Uneori, se asociază cu roci alcaline de tipul essexitelor. în România, se cunoaște la Ditrău, Jolotca în Mții Giurgeu. (N.A.) hornitos, structură vulcanică de dimensiuni mici (de ord. metrilor), asociată conurilor de lavă sau supr. de curgere a acesteia și formată prin emisia locală a gazelor acumulate în masa lavei în curs de răcire; h. are forma unei protuberanțe neregulate, cvasidimensionale, rezultate prin suprapunerea unor porțiuni de lavă în stare plastică. (N.A.) horotelie, —> viteză de evoluție. horst, structură tectonică reprezentată prin- tr-un compartiment central mai ridicat mărginit de compartimente care coboară în trepte după un sistem de falii paralele. Ant. graben. (V.M.) hot-spot (engl.), —> punct fierbinte. huilă, var. de cărbune de pământ sup. caracterizat printr-un conținut ridicat în C (75- 94%) și putere calorică ridicată. Este compact, de culoare neagră sau neagră cenușie, cu luciu sticlos, gras și strălucitor; dur, dar cu spărtură concoidală sau neregulată. H. face parte din cărbunii cocsificabili. în România, se găsește în Banat (la Anina, Secu, Baia Nouă) și în Baz. Petroșani (Lupac, Lupeni). (N.A.) hummocky, structură sedimentară din clasa laminațiilor oblice concoide în care laminele au înclinații foarte mici se intersectează sau se înlănțuie reciproc; s. h. însoțește frecvent —> tempestitele (depozitele de furtună) din zonele litorale. H. se individualizează sub forma unor elevații cu top-ul foarte lin ondulat (lipsesc crestele). Sin. hammock. (N.A.) Huronian, diviziune a Prot. inf. (2 400-2 100 M.a.) din Scutul Canadian (nucleul continentului nord-american). în urma mișcărilor orogenice din acest interval s-a format lanțul muntos din nordul Marilor Lacuri (catena huroniană). (V.M.) hiibnerit, MnW0₄, s. monoclinic; termen extrem în seria izomorfă h.-ferberit (cu Fe). V. și wolframit (G.P.) hyacint, var. de zircon, de culoare oranj, roșie, roșie-brună; folosită ca piatră semi- prețioasă; uneori prin acest termen se mai desemnează și alte min. de culoare oranj (vezuvian, harmotom) V. și zircon. (N.A.) Hyalospongea, cls. a spongierilor (—» Poriferă), în care sunt cuprinse tipuri caracterizate prin spiculi silicioși cu una sau trei axe și două, patru sau șase vârfuri, grupați în rețele scheletice foarte fragile. în România, se cunosc în faciesul recifal al Jur. sup. din Dobr. C. (Tremadicton, Cypelliâ) și în crc.a senoniană din Dobr. S. Sin. Hexactinellida, (D.G.) hybodonți, rechini (selachi) de tip interme- diar între cei primitivi (-» cladoselachi) și cei de tip modem. Dinții pluricuspizi reprezintă elementul scheletic comun întâlnit în dep. geologice. Dev. sup. - Paleoc. (D.G.) Hydrozoa, cls. a celenteratelor, în care sunt cuprinși cnidari cu simetrie tetramerală sau radiară, cu polimorfism colonial, având ambele forme de existență, polipul și meduza sau numai meduza. Cavitatea gastrică neseptată, exoschelet calcaros, chitinos sau comos. H. include tipuri coloniale sau solitare fixate, în general, marine, puține de apă dulce sau salmastră. Importanță litogenetică prezintă tipurile coloniale marine, cu schelet calcaros, masiv sau rămuros, ce au generat, singure sau împreună cu alte celenterate, construcții recifale Camb.-Act. V. și Stromatoporoidea. (D.G.) hyolithide, grup de nevertebrate marine cu poziție sistematică incertă, atașat, de obicei, moluștelor (cls. Coniconchiâ), în care sunt cuprinse genuri exclusiv fosile, caracterizate printr-o cochilie univalvă, calcaroasă, cvasi- conică, ascuțită la vârf, având o latură plată; int. cochiliei divizat prin septe transversale. Apertura acoperită de un opercul strâns articulat cochiliei; de o parte și de alta a 143 deschiderii și a operculului se află o pereche de linii arcuite paralele, indicând prezența unui dispozitiv de înot, asemenea —> tentaculiților, cu care h. par a fi înrudite. Camb.-Perm. (D.G.) hypostom, placă pe partea ventrală a cefalo- nului unui trilobit, formată dintr-o răsfrângere a limbului. (D.G.) hypostracum, stratul intern cu structură lamelară (strat sidefos) al cochiliei moluștelor, distinct față de —> ostracum. La lamelibranchiate, h. este uneori dezvoltat doar în zonele de inserție hystricosfere ale mușchilor adductori. Sin. miostracum. (D.G.) hystricosfere, microstructuri organice de formă sferică sau elipsoidală, cu un înveliș chitinoid sau silicios, neted, dar mai aleș omăt prin spini. Inițial, au fost grupate într-un grup incertae sedis (ord. Hystricosphaerideâ), abandonat după confirmarea caracterului său eterogen. Majoritatea h. repre- zintă ciști reproductivi de —> Dinophyceae; altele aparțin grupului —> Acritarcha Se întâlnesc exclu- siv în dep. marine pelagice, alături de alți compo- nenți ăi nannoplanctonului. Jur. med.-Act. (D.G.) ichnofacies, facies sedimentar caracterizat prin prezența urmelor, determinate de activitatea organismelor (adăpost, deplasare, odihnă etc.), la suprafața sau în interiorul unui sediment. Ex. i. Cruziana, Skolithos etc. V. bioglife și bioturbatie. (NA.) tehnologie, știința care se ocupă cu studiul urmelor lăsate de organisme, în interiorul sedi- mentelor sau la suprafața acestora, în timpul vieții lor (în engl. trace fossils). V. bioglife și bioturbație. (NA.) ichor, lichid rezidual derivat dintr-o magmă acidă, responsabil pentru procesele de grani- tizare și migmatizare asociate terenurilor cristalofiliene. (N.A.) ichtiosaur, reprezentant al unui grup impor- tant al reptilelor mezozoice (ord. Ichthyosauriâ). I. relevă o evoluție progresivă legată de îmbunătățirea caracterelor adaptative pentru viața în mediul pelagic: alungirea maxilarelor sub forma unui rostrum ascuțit, scurtarea reg. cervicale, caractere ce le conferă o alură ihtiană, hidrodinamică, dezvoltarea unei înotă- toare codale de tip hipocerc, transformarea membrelor anter. în puternice palete înotătoare prin fenomenul de hiperdactilie (creșterea nr. de degete), uneori în paralel cu fenomenul de hiperfalangie (creșterea nr. de falange în cadrul degetelor). Adaptarea la viața pelagică se relevă și prin caracterul lor vivipar. Trias. med. - Creț. sup. în România, i. se cunosc în dep. trias. de la Agighiol - Tulcea. (D.G.) Ichthyostegalia, ord. al stegocefalilor labi- rintodonți în care este cuprins un nr. restrâns de genuri din Dev. sup. și Carb. inf., cu caractere ale scheletului ce ilustrează tranziția de la peștii crossopterigieni la amfibieni. L include genul Ichthyostega, considerat drept tipul ancestral al amfîbienilor, care păstra încă evidente caractere ihtiene: resturi ale aparatului opercular, înotătoare dorsală susținută de radii osoase. (D.G.) idiocromatic (miner.), culoare proprie; despre culoarea pe care o are un min. datorită prezenței în rețeaua sa a unor cromofori: Ti, V, Cr, Mn, Fe, Co, Ni. Intensitatea și felul culorii imprimate min. de un anumit element variază în funcție de frecvența acestuia. Ex. conținutul în Cr determină culori de roșu în rubin, verde în smaragd, portocaliu în crocoit etc. Alteori culoarea i. este determinată de variația stării electrostatice în rețeaua cristalină a min. (albas- tru pentru unele cristale de sare gemă). (N.A.) idiomorf, -> euhedral. idiotopic, termen prin care se definește textura rocilor sedimentare de precipitație, determinată de frecvența mare a cristalelor euhedrale (în unele calcare, evaporite etc.). V. și hipidiotopic, xenotopic. (N.A.) idocraz, —> vezuvian. igneu, sin. —> eruptiv. ignimbrit, 1. produs necoerent sau consolidat al activității vulcanice, cu aspect de tuf, dar rezultat prin depunerea materialului eliberat în cadrul curgerilor cineritice (nori arzători) constituiți dintr-un amestec turbulent fierbinte de gaz și particule fine de lavă. L se prezintă ca dep. nestratificate, cu grosimi mari și extindere areală largă, uneori cu separații columnare alcătuite din fragmente slab sortate de piatră ponce. Sin. tuf sudat; 2. platou ~(ic), edificiu structural de natură vulcanică alcătuit din curgeri cineritice de natură riolitică sau dacitică cu grosimi de sute de metri și morfologie de platou, cu supr. orizontală. (N.A.) Iguanodontidae, fam. a dinosaurilor omitho- pozi îh care sunt cuprinse tipuri bipede, erbivore, având dinți cu aspect foliar, străbătuți de creste verticale asemenea iguanelor (Iguanodon - „cu dinți de iguană”). Iguanodon (Z mantell) este primul gen descris al dinosaurilor (1822, în dep. Creț. inf. din Anglia). în România, resturi de I. au fost descoperite în dep. de bauxită (Creț, inf.) din Mții Pădurea Craiului (Iguanodon sp) și în Creț, sup. (Maastrichtian), în facies continental, din baz. Hațeg (Rhabdodonpriscun). (D.G.) ihtiodorulit, spin osos ce susține înotătoarele unor pești cartilaginoși (cls. Chondrichthyes sau din cls. Placodermî). I. se cunosc în Dep. dev. - Perm. (D.G.) 145 îndicatrice ijoiit, rocă magmatică alcalină și nesaturată, cu structură faneritică din grupa foiditelor nielanocrate. I. sunt constituite din augit (40- 65%) cu coroane de augit-egirin și din nefelin (40-50%). I. se asociază frecvent cu —> urtitele și -> mcltcigitele. (N.A.) Ilerdian, etaj plasat în general în baza Eoc.; în unele interpretări I. este atașat Paleoc. Termenul a fost introdus de Hottinger și Schaub (1960) după Ilerda, vechiul nume al reg. Lerida- Spania. (V.M.) illit. KAl₂[Al,Si₃O₈](OH)₂, s. monoclinic; fîlosilicat din grupul min. argiloase. Se întâl- nește în suluri, în diverse cruste de alterare și în bentonite. Sin. monotermit (N.A.) ilmenit, FeTiO₃, s. trigonal; formează frecvent concreșteri cu hematitul și magnetitul, motiv pentru care totdeauna prezintă un excedent de fier, față de formula structurală. A fost semnalat ca min. accesoriu în amfibolitele și serpentinitele din ș. crist. carpatice, în ofiolitele din Mții Apus, și în fracțiunea grea a nisipurilor pliocene și a celor act. din zona litorală a M. Negre. (G.P.) iluvial, orizont pedogenetic situat în partea inf. a unui profil de sol și caracterizat prin acumularea (iluvierea) mecanică a suspensiilor argiloase și precipitarea coloizilor și sărurilor (hidroxizi de fier și aluminiu, carbonați de calciu și magneziu, sulfați). V. și eluvial. (N.A.) ilvait, CaFe[Si₂O₇](O,OH), s. rombic; se întâlnește în formațiuni pirometasomatice (în skarnele de la Dognecea, Poiana Rusca). (N.A.) imbricație (sedim.), depunerea oblică a găleților față de patul pe care se deplasează un curent de apă. Planul dominant al găleților se orientează, de obicei, perpendicular pe direcția curgerii și este utilizat, în cazul conglome- ratelor, la reconstituirea paleocurenților. în mediul fluvial, unghiul de i. este mai mare (15- 30°) decât în mediul litoral (2-12°). (N.A.) impactit, rocă cu caracter excepțional for- mată în urma impactului unui meteorit foarte mare, care dezvoltă un metamorfism de șoc, ducând la fuziunea și cristalizarea de min. particulare: coesit, stishovit, spineli. (G.P.) imperforat, despre testul calcaros al fora- miniferelor, lipsit de perforații, ieșirea pseudo- podelor facându-se doar prin apertură. Ant. perforat. (D.G.) Inarticulata, cls. a subfil. Brachiopoda, în care sunt incluse genuri cu cochilie comoasă- fosfatică sau calcaroasă, ale căror valve sunt unite exclusiv prin intermediul mușchilor, lipsind dinții și fosetele articulare întâlnite la —> Articulata. (D.G.) incertae sedis (lat., poziție nesigură), termen folosit în sistematica paleontologică, în cazul fosilelor ale căror relații filogenetice, implicit încadrarea sistematică, nu au putut fi clarificate. (D.G.) incluziune (crist.), fază gazoasă, lichidă sau solidă, prinsă într-un cristal; i. gazoase și lichide se individualizează sub forma unor sfere, reflectă particularități ale procesului de cristalizare și pot servi la precizarea temperaturii de formare a cristalelor. I. solide - impurități, microlite, microcristale - reprezintă primele generații cristalizate incluse în generațiile ulterioare și au forme ext. proprii structurilor cristaline pe care le reprezintă. (N.A.) incompetență, comportarea rocilor slab rezistente (argile, mame) sau plastice (gips, sare) față de solicitările tectonice. Aceste tipuri de roci nu transmit mai departe eforturile mecanice, ci se deformează cutându-se foarte strâns și în dizarmonie cu rocile competente (dure) între care, eventual, sunt situate. Ant. competență. (V.M.) index, min. ~ (petrogr.), min. a cărei primă apariție, într-o serie de roci metamorfice, mar- chează trecerea de la un grad de metamorfism la altul și, prin acesta, limita zonei respective de metamorfism (ex. almandin-zona cu alman- din, staurolit-zona cu staurolit). M.i. se for- mează în condiții de temperatură și presiune bine determinate și servesc la caracterizarea —» faciesurilormetamorfice (N.A.) indicatrice, supr. optică (sau supr. de indici) imaginară, utilizată pentru a deduce proprietățile optice ale cristalelor, obținută prin rotirea hemiaxelor (axelor) vitezelor de vibrație a razelor rezultate prin dubla refracție. Pentru cristalele s. cubic este caracteristică o i. sferică, întrucât indicele de refracție este același în toate direcțiile. Pentru cristalele din s. tetragonal, trigonal și hexagonal - care au o axă principală de simetrie - i. este un elipsoid de revoluție, axa de rotație a i. coincizând cu axa optică a supr. de undă, respectiv de indici. indice de refracție 146 Pentru cristalele biaxe din s. rombic, monoclinic și triclinic, i. este un elipsoid turtit, cu trei axe neegale, identice cu direcțiile de vibrație a trei raze refractate corespunzătoare indicilor de refracție principali: Ng, Np, Nm. (N.A.) indice dc refracție, —> refracție. indice de stratificație (sedim.), parametru stratonomic care indică numărul de strate din cadrul unei unități metrice (de regulă, „pe metru"). (N.A.) indicii fețelor, constante cristalografice. indiu (In), element cu 2 izotopi stabili: ¹¹³In și Irln cu abundența 4,2% și respectiv 95,8%. In are afinități cu Sr⁺, Cd, Fe, Ga, TI și face parte din grupa elementelor calcofile, având însă și comportări siderofile. Abundența crustală se estimează la 0,1 ppm. în mod frecvent, apare ca element urmă, mai ales în blendă, calcopirită și staninit, unele sulfosăruri și cassiterit. Se extrage ca subprodus al minereurilor de zinc. (G.P.) indigolit, -4- turmalină, inechigranular, structură ~ (â), termen prin care se desemnează prezența într-o rocă a unor cristale sau granule de dimensiuni foarte diferite - mari și mici. S.i. caracterizează atât rocile holocristaline (în care se separă structura porfiricăf cât și cele hipocristaline (în care se separă structura vitrofirică) și oglindește existența a două momente de cristalizare cu durate diferite de creștere a diverșilor compo- nenți: formarea fenocristalelor larg dezvoltate și formarea masei fundamentale (fin cristalizată sau sticloasă). (N.A.) incchilatcral, despre lamelibranchiatele a căror cochilie este formată din valve având jumătăți inegale; de regulă, jumătatea anter. este mai mică decât cea poster. Delimitarea celor două jumătăți se face în funcție de o linie care unește mijlocul umbonelui cu marginea inf. a valvei. Ant. echilateral. (D.G.) inele izoeromatice, —> figură de interferență infaună, fauna acvatică care trăiește înfun- dată în sedimentele de pe fundul unei mări sau al unui lac (ex. unii viermi, lamelibranchiate perforate etc.). Ant. epifaună. (D.G.) Infraeambrian (înv.), termen geocronologic propus pentru a desemna cea mai recentă epocă a Precamb. corespunzătoare formațiunii de —> Sparagmita din Scutul Baltic. I. nu are un sens cronostratigrafic bine definit, neexistând un stratotip al său. Unitatea cronostratigrafică echivalentă, în parte, acestui interval este Vendianul (670-570. M.a.). Sin. interval lipalian. (V.M.) infusori, —» Ciliata. injecție (petrogr.), modalitate de „punere în loc" în litosferă a unor topituri naturale, magmatice sau anatectice, sub impuls propriu; i. are loc ascensional sau lateral în rocile acoperitoare, fisurate și, respectiv, de-a lungul supr. de contact dintre două formațiuni; prin i. are loc o boltire a formațiunilor gazdă și se nasc variate forme de zăcământ: lacolite, lopolite, facolite, care reflectă transferul magmei prin conducte de dimensiuni relativ reduse spre spații mai largi - noi camere magmatice formate prin i. (N.A.) inocerami (pl.), lamelibranchiate marine disodonte, având în general valve inegale, cu ornamentații reprezentate prin coaste și striuri, cu aspecte caracteristice diverselor sp. Dentiție absentă, articularea valvelor facându-se prin ligament. Stratul intern cu structură prismatică al ostracumului este foarte dezvoltat și ușor disociabil, putând fi întâlnit sub formă de fragmente izolate în roci. Jur. - Creț. I. includ numeroase sp. cu importanță biostratigrafică, în special în Creț. sup. In România, i. se întâlnesc în faciesurile pelitice și pelito-carbonatice ale Creț. sup. din reg. carpatice („strate cu i.”). în Turonian-Senonian din C. Orient, și Mții Apus, și de plat. (Plat. Valahă, baz. Babadag). (D.G.) . inosilicați, cls. structurală în care sunt grupați silicați cu tetraedri de SiO₄ legați în formă de: a) lanțuri infinite simple prin intermediul a doi atomi de oxigen comuni; raportul Si:O = 1:3, iar complexul anionic este de tipul (SiO₃)²’ (ex. orto- și clinopiroxeni); b) lanțuri infinite duble prin intermediul a doi și trei atomi de oxigen comuni; raportul Si:O = 4:11, iar complexul anionic este de tipul (Si₄On)⁶‘ (ex. orto- și clinoamfiboli). V. și nezosilicați, ciclosilicatr, filosilicațț tectosilicați. (N.A.) Insecta, cls. a artropodelor terestre în care sunt cuprinse cca un milion de sp. act., constituind grupul cel mai numeros de org. Au corpul constituit din trei părți: cap, torace și abdomen. Toracele format din trei segmente, ultimele două (mezo- și metatorace) au câte o pereche de aripi, primele adesea chitinizate, 147 intrusiv pierzând funcția de zbor. I. cuprinde unele dintre cele mai vechi org. terestre, cunoscute din Dev. med. Primele insecte erau lipsite de aripi (apterigote); în Carb., o dată cu dezvolta- rea florei, apar și insectele cu aripi (pterigote). Lipsa unui înveliș scheletic rezistent a redus posibilitățile de fosilizare ale insectelor, însă în unele medii conservante ele s-au păstrat foarte bine. în România, se cunosc în chihlimbarul de la Sibiciu - Buzău (Olig.), în mamele sarmați- ene (Săcel - Gorj, Tâmpa - Hunedoara). (D.G.) Insectivora, cel mai vechi ord. al mamife- relor placentare. (—> Eutheriâ), din care își trag originea toate celelalte ord. ale placentarelor. I. cuprind, în general, forme de talie mică sau mijlocie, având dinți cu puțini tuberculi ascuțiți, adaptați sfărâmării învelișului chitinos al insectelor. Creț. sup. - Act. în România, se cunosc în Plioc. sup. de la Mălușteni (Vaslui): Talpa, Erinaceus, Myogale. (D. G.) „in situ”, calitatea unei roci, min., fosil etc. de a se găsi în locul său de origine. (V.M.) insule barieră (pl.), corpuri alungite, para- lele cu linia țărmului, discontinui, ce separă șelful continental marin de domeniul lagunar; i.b. apar în ape puțin adânci, în zone de șelf cu înclinare mică. Dimensiunea i.b. depinde de aportul de sedimente și tipul de curenți litorali; ating lungimi de zeci de km și se formează atât la regresiune, cât și la transgresiune. (N.A.) integripaleat, lamelibranchiat la care impre- siunea mantalei (paleală), distinctă pe partea internă a valvelor în lungul marginii inf., este continuă, fără a prezenta o răsfrângere (sinus). Ant. sinupaleat. (D.G.) interambulacrar, zonă ~(ă), —> Echinoderniata. intercumulus, termen utilizat pentru a desemna acel component complex al asocia- țiilor plutonice stratificate care rezultă din cristalizarea lichidului interstițial și cimentează constituenții formați anter. V. cumulus și adcumulus. (N.A.) interdune, subunitate a —> evurilor din zonele deșertice, cu suprafața plană, în care apar, după deflație, depozite grosiere (pietri- șuri, pavaje de deflație), pături de argilă cu urme vegetale sau crăpături de contracție; grosimea depozitelor, comparativ cu dunele, este foarte mică. (N.A.) interglaciar (interglaciație), intervalul dintre două glaciații, care corespunde retragerii accen- tuate a ghețarilor spre zonele polare, ca urmare a încălzirii climatului. în Pleist. se cunosc interglaciațiile: Donau/Giinz, Giinz/Mindel, Mindel/Riss, Riss/Wiirm. V. și Cuaternar (V.M.) intergranulară, structură ~, structură caracteristică rocilor magmatice neutre și bazice, în care cristalele alungite de plagioclazi determină un schelet cu secțiune poligonală în spațiul căruia se aglomerează granule de augit și olivină. V. și intersertală. (N.A.) intermediar, chimism ~, despre caracterul unei roci sau al unei topituri naturale cu conținut de SiO₂ între 52 și 66%. Astfel de produse se caracterizează prin asocierea amfibolilor cu feldspații (de regulă, plagioclazi) și prin culoarea lor cenușie (diorite, andezite). Termenul este depreciat din cauza confuziilor pe care le poate genera. Sin. neutru. (N.A.) internide, -» geosinclinal. intersertală, structură ~, structură caracte- ristică rocilor magmatice efuzive în care cristalele alungite de plagioclazi determină un schelet cu secțiune poligonală în spațiul căruia se găsește o masă sticloasă sau criptocristalină. (N.A.) intertinit, —> macerale. intrabazinal (sedim.), referire la orice mate- rial provenit din int. baz. de sedimentare; ex. intraclaste. Ant. extrabazinal. (N.A.) intraclast, fragment (—> alocherri) provenit prin ruperea unui dep. consolidat în cadrul ariei de sedimentare și resedimentat intraformațio- nal; se caracterizează prin forme angulare, neregulate și conture care intersectează elemen- tele de structură internă. (N.A.) intraformațional, remaniat ~, despre fragmentele detașate prin eroziune sau alunecare dintr-un sediment neconsolidat și redepuse în cadrul aceluiași bazin. (V.M.) intramicrit, calcar alochemic cu intraclaste, cimentat prin micrit. (N.A.) intrasparit, calcar alochemic cu intraclaste, cimentat prin sparit. (N.A.) intrusiv, despre dom. în care au avut loc o deplasare a maselor magmatice și o intrudere a lor în formațiuni geologice preexistente; procesele i. se desfășoară de la adâncimi mari în scoarță până în imediata apropiere a supr. și conduc la formarea rocilor i. (ex.: granițe, granodiorite, aplite etc.). (N.A.) inversiune de relief 148 inversiune de relief, aspect morfologic în care denivelări topografice (văi) se suprapun structurilor geologice pozitive (anticlinale) și invers. (V.M.) inversiune magnetică, fenomenul de inversare a polilor câmpului magnetic terestru (—> magnetism terestru, paleomagnetisnî). Cu detectarea i. m. din trecutul geologic s-a ajuns până la acum 160 M.a., adică până când a început deschiderea oceanelor actuale. S-au întocmit scări de corelare între fenomenele geomagnetice, vârsta stabilită pe cale radiogenă și scara cronostratigrafică: scara Cox pentru intervalul 0-4,5 M.a. și scara Larson-Pitman pentru intervalul 0-160 M.a. V. și polaritate magnetică. (V.M.) involut. mod de înrulare a cochiliilor (la gastropode, cefalopode), reprezentat prin ture de spiră ce se acoperă complet. V. și advolut, convolut e voi ut. (D.G.) Involutinidae, fam. de foraminifere calca- roase bentonice, caracterizate prin test format dintr-o lojă tubulară, înrulată plan-spiral sau trochospiral, cu îngroșări secundare. Trias.- Creț. L cuprinde sp. cu importanță stratigrafică în faciesurile calcaroase: Palzowella - Jur., Trocholina Jur. sup. - Creț. inf. (D.G.) iod, I. element din grupa halogenilor. în atmosferă, I este prezent ca vapori ai elementului nativ. Conținut mai ridicat în I au masele de aer aflate deasupra dom. marin. în sol, se găsește în cantități în jur de 2 g/t; în rocile ultrabazice, conținutul în I este înjur de 100 ppb; în rocile eruptive acide-bazice, de cca 40 ppb; în rocile metamorfice, de cca 10 ppb, iar în cele sedimentare variază între 20 și 8 000 ppb (în unele evaporite, săruri de K); ex. de forme min. cu I: iodatul de calciu - lantarit Ca(IO₃)₂. Unele ape minerale asociate zăcă- mintelor de petrol sunt bogate în I. (G.P.) I.R., analiză în infraroșu. iridiu, Ir, element din grupa platinei, cu 2 izotopi stabili: ⁹,Ir (28,5%), ⁹’Ir (61,5%). Are cea mai mare densitate dintre toate elementele (22,65 g/cnf la 20°C). Ir se întâlnește în stare nativă, adesea formând aliaje cu metalele platinice, alături de care mai participă fierul, cuprul și nichelul. Formează aliaje naturale cu osmiul, descrise ca osmiridiu sau iridiuosmiu. în crusta terestră este în concentrație redusă (0,001 ppm). Este siderofil, fiind mai abundent în meteoriții sideritici. Este mai abundent în rocile ultrabazice în fazele sulfurice (pirotina, pentlanditul). Se obține ca subprodus al meta- lelor platinice mai abundente. Concentrațiile ridicate de Ir („anomalia iridiului”) din dep. sedimentare ale Creț. sup. sunt puse pe seama unui impact meteoritic. (G.P.) itabirit, rocă metamorfică cu textură șistoasă și structură granoblastică, alcătuită din cuarț și hematit, magnetit sau martit. I constituie un minereu de fier provenit prin metamorfismul unei formațiuni sedimentare silicioase și ferugi- noase; termenul a fost inițial utilizat pentru desemnarea minereului de hematit asociat cu cuarț granular din Itabiria - Brazilia. (N.A.) itacolumit (înv.), gresie cuarțoasă formată din granule anhedrale de cuarț lipsite de liant; legătura dintre particule se realizează prin contacte suturale, iar limitele dintre granule, foarte neuniforme, sunt marcate de pelicule argiloase, dorit sau mice. Petrotipul provine de la Itacolumi - Brazilia. (N.A.) izbuc, izvor cu activitate intermitentă, funcționând pe principiul sifonului: apa adunată într-un gol carstic iese brusc la supr. în momen- tul când atinge nivelul cotului sifonului. Este caracteristic ținuturilor carstice (denumire regională din Mții Apus.). Sin. izvor vaucluzian. (V.M.) izobată, într-o reprezentare pe hartă, linia ce unește punctele de egală adâncime sub cota 0 a nivelului mării. (V.M.) izoclinal, structură ~(ă), structură geologică reprezentată printr-o asociație de cute cu flancuri paralele, având deci aceeași înclinare. (V.M.) izoclină, curbă ~, într-o reprezentare pe hartă, curbele care unesc punctele cu aceeași înclinație magnetică. V. și magnetism terestru. (V.M.) izocronă, într-o reprezentare pe hartă, linia curbă care unește punctele cu aceeași diferență de timp de sosire a două unde seismice, gene- rate de o aceeași sursă, dar diferit reflectate sau refractate. (V.M.) izodesmic (crist.), despre un compus min., în care legăturile ionice stabilite între elementele componente din cadrul rețelei cristalografice sunt de puteri egale. Ant. anisodesmic. (N.A.) izodont, 1. tip de dentiție la lamelibranchiate, caracterizată prin prezența unui mic număr de dinți, uniformi, alternând cu fosete dentare, dispuși 149 izvor de o paite și de alta a fosetei ligamentare (ex. Spondylus Plicatula)\ 2. dentiție nediferențiată proprie peștilor, amfibienilor, a majorității reptilelor, contrastând cu dentiția heterodontă, caracteristică mamiferelor. (D.G.) izogamâ, într-o reprezentare pe hartă, curba ce unește punctele de aceeași intensitate magnetică. V. și magnetism terestru (V.M.) izogire, —> figură de interferență izogonă, într-o reprezentare pe hartă, curba care unește punctele cu aceeași —> declinație magnetică. (V.M.) izograd, linia care unește, pe o hartă, punctele cu aceleași min. index și care exprimă limita dintre două —» faciesuri metamorfice învecinate sau dintre două zone de metamorfism (ex. i. almandinului, i. staurolitului etc.). (N.A.) izometric, 1. habitus al cristalelor determinat de dezvoltarea egală a acestora în toate direcțiile; este specific min. cristalizate în sistemul cubic (granați, halit, fluorină etc.); 2. cls. morfometrică în care sunt cuprinse granulele detritice egal dezvoltate în cele trei direcții. (N.A.) izomiar, —> dini iar. izomorfism, proprietatea a două sau mai multe substanțe cristaline cu compoziții chi- mice diferite de a genera forme cristalografice identice și de a fi capabile să cristalizeze simultan, generând cristale mixte (ex. seria i. albit, NaAÎSi₃O₈ - anortit, CaAl₂Si₂O₈). (N.A.) izopahită, într-o reprezentare pe hartă, linia curbă ce unește punctele de aceeași grosime ale unei formațiuni geologice. (V.M.) izopic, despre faciesurile sincrone cu caractere litologice și paleontologice identice sau foarte asemănătoare (ex. calcarele cu NummuUtcs perforatus din Depr. Trans. și Crimeea). V. și heteropic. (D.G.) izopieză. într-o reprezentare pe hartă, curba ce unește punctele de egală presiune a unei pânze de apă subterană. (V.M.) izoseistă, într-o reprezentare pe hartă, linia curbă care unește punctele în care un cutremur de pământ s-a făcut simțit cu aceeași intensitate. (V.M.) îzostazie, teorie denumită astfel de Dutton în 1889, conform căreia, blocurile continentale, predominant sialice, care vin în contact cu masa mai vâscoasă de natură simatică, plutesc într-un echilibru care se realizează continuu prin afundare sau ridicare, după cum blocul continental se îngreunează sau se ușurează; i. are cauze diverse (acumularea sau erodarea sedimentelor, creșterea sau topirea ghețarilor etc.). Mișcarea pe verticală a blocurilor continentale determină mișcări în masa simatică (curenți). Echililibrul i. se realizează la adâncimea de cca 60 km, numită adâncime sau supr. de compensație. V. și tectonica globală, expansiunea fundurilor oceanice. (V.M.) izotipie, proprietatea unor min. cu structură reticulară identică și chimism diferit de a nu forma compuși izomorfi. L se manifestă la min. de tipul halit, silvină, apatit, piromorfit și se explică prin diferențele mari între razele ionice ale elementelor respective și implicit prin gradul lor de polarizare diferit. V. politipism și izomorfism. (N.A.) izotrop, despre un corp, o substanță sau un mediu care prezintă proprietăți fizice identice în toate direcțiile. Mediile fizice i. sunt reprezentate prin corpurile gazoase, lichide, solide (amorfe și cristalizate în sistemul cubic). Cristalele i. se caracterizează printr-o singură direcție de vibrație și un singur indice de refracție. Ant. anizotrop. (N.A.) izvor, locul de ieșire naturală la zi a apelor subterane; i. se clasifică după diferite criterii: a) după chimismul apei: ordinare (0,5 g/1) și minerale (peste 0,5 g/1 săruri sau peste 1 g/1 CO₂); b) după temperatura apei: i. reci (sub 20°C) și termale (peste 20°C); c) după timpul de funcționare: i. perene și i. temporale; d) după parcursul apei: i. descendente (cu curs permanent descendent) și ascendente (la început, curs descendent și apoi ascendent). (V.M.) încălecare (tect.), suprapunere anormală (în urma unei mișcări tectonice) a unui volum de roci din scoarța terestră, peste o altă masă de roci, putând să se ajungă la acoperirea unei formațiuni mai noi de către altele mai vechi. Supr. de contact anormal este în general slab înclinată, iar amploarea acoperirii nu depășește 5-10 km. Când î. este de mare amploare, constituie un șariaj. (V.M.) înclinarea stratului, unghiul ascuțit format de supr. unui strat cu planul orizontal. î.s. este perpendiculară pe —> direcția stratului. Sensul î.s. se poate exprima față de punctele cardinale spre care coboară stratul sau prin -4- azimutul înclinării. Sin. căderea stratului. (V.M.) înclinație magnetică, unghiul măsurat în plan vertical pe care îl face componenta orizontală a câmpului magnetic cu vectorul total al câmpului magnetic terestru (practic un ac magnetic lăsat în poziție liberă). î.m. este nulă la Ecuatorul magnetic și crește spre poli, tinzând spre 90°. în România, are valoarea de 59-60°. (V.M.) încrustare, fosilizare. înecare (afundare axială), dispariția prin afundare sub dep. mai noi a unor structuri geologice. V. și cută. (V.M.) îngropare, metamorfism de transformări mineralogice și structurale care au loc în baza seriilor sedimentare sau vulcano-sedimentare, la mai mulți km adâncime, în condițiile unor temperaturi scăzute și a lipsei stressului, fără relații genetice cu orogeneza sau cu intruziunile magmatice.,M.î. trece treptat la —> diagenezăși se recunoaște prin lipsa șistozității și prezența unor parageneze ce conțin zeoliți, dorit, prehnit, pumpellyit. (G.P., N.A.) jacobsit, MnFe₂O₄, s. cubic; apare în ș. crist. manganifere la lacobeni - C. Orient, și Sălciua - Mții Apus. (G.P.) jad, var. de actinot cu structură compactă, criptocristalină, colorată în diferite nuanțe de verde și având luciu strălucitor; este folosit ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor obiecte ornamentale și a bijuteriilor. Sin. nefrit. (N.A.) jadeit, NaAl[Si₂O₆], s. monoclinic; inosilicat din grupul piroxenilor monoclinici; apare în roci magmatice alcaline și în skarne. (N.A.) jamesonit, Pb₅FeSb₀Si₄, s. monoclinic. var. lipsită de Fe se numește plumozit. Mai poate conține Cu, Ag, Zn, ca elemente minore. în România, este prezent în zăcămintele hidro- termale legate de vulcanismul neogen la Ilba, Săsar, Herja, Baia Sprie - Maramureș, Zlatna - Mții Apus. (G.P.) jardang, formă de coroziune, cu aspect de șanț cu marginea dantelată, născută la supr. argilelor sau marnelor expuse acțiunii eoliene. (N.A.) jarosit, KFe₃|SO₄]₂(OH)₆, s. trigonal; apar- ține grupei alunitului; min. secundar în scoarța de alterare și unele filoane metalifere. (N.A.) jasp, rocă sedimentară silicioasă, repre- zentând un produs de diageneză și epigeneză a radiolaritelor. J. sunt silicolite stratiforme, compacte, fin granulare și dure, cu spărtură concoidală sau așchioasă. Sunt formate din calcedonie. cuarț, fragmente de radiolari, impu- rități argiloase și oxizi de fier și au o culoare variată: roșie, brună, galbenă, verde, roz. Formează nivele stratigrafice în calcare și dep. terigene. (N.A.) jaspiiit, termen prin care sunt definite stra- tele de silicolite ce alternează cu strate de hematit, în cadrul „formațiunilor ferilitice stra- tificate¹’ ale Precamb. (N.A.) jcffersit, —» vermiculit. joint, intercalație subțire (mm sau cm) indi- vidualizată litologic între două strate cu alte caractere litologice (ex. o intercalație de mame sau argilă între două strate de calcar sau gresie). Sin. interstrat. V. și diastem. (D.G.) jordanit, Pbi₄As₇S₂₄, s. monoclinic. în România, a fost semnalat în mineralizațiile filoniene auro-argentifere și polimetalice de la Săcărâmb (Mții Apus.). (G.P.) joseit, Bi₄TeS₃. în România, a fost semnalat la Băița Bihor în mineralizații complexe aso- ciate magmatitelor laramice. (G.P.) Jotnian, subdiviziune litostratigrafică în cadrul Prot. sup. din Scutul Baltic. (V.M.) jurasian, stil tectonic aranjament tectonic caracterizat printr-o alternanță de cute sincli- nale și anticlinale, în care primele sunt înguste, iar secundele, largi și cu flancurile abrupte. Este propriu reg. Jura internă. (V.M.) Jurasic, a doua perioadă (sistem) a erei mezozoice cu o durată de 70 M.a. (205-135). Sistemul J. include suita de formațiuni geo- logice începând cu dep. în care apar primii amoniți din fam. Psiloceratidae și până la apariția amonitului Berriasella grandis. Flora este dominată de gimnosperme, reprezentate prin genuri ca Araucaria, Abietites, Otozamites, Baiera, cele mai frecvente fiind coniferele. J. reprezintă apogeul faunelor continentale și marine mezozoice. Pe continente, rolul de seamă îl au reptilele, între care se remarcă dinosaurii gigantici (Brachiosaurus, Diplodocus, Allosaurus, Stegosaurus) și reptilele zburătoare (pterosauri). Apar primele păsări prin genul Archaeopteryx, iar mamiferele intră într-un proces de diversificare. în dom. marin, mai răs- pândite sunt cefalopodele (amoniți și belemniți), lamelibranchiatele, spongierii, hexacoralii. La sfârșitul J. s-a desfășurat faza tectogenetică neochimmerică în Europa de Sud, căreia i-a corespuns faza nevadiană în vestul Americii de Nord și faza andină în vestul Americii de Sud. în J. a continuat deschiderea Atlanticului de Nord în lungul zonei de rift dintre Africa și America de Sud, s-a accentuat fragmentarea supracontinentului Gondwana, prin separarea Madagascarului, Indiei peninsulare și Antarcticii, încă unită cu Australia. în România, dep. jurasice au o răspândire relativ largă atât în unitățile carpatice, cât și în unitățile de plat., mai răspândite fiind faciesurile detritice (în J. inf.) și cele calcaroase (în J. mediu și sup.). (D.G.) juvenil, de origine endogenă; termen frecvent despre diferențiate magmatice (fluide sau 152 gazoase) provenite din profunzimea scoarței terestre sau despre procese care se manifestă sub impulsul energiilor interne. V. și meteoric. (N.A.) kainit, KMg[SO₄]CI*3H₂O, s. monoclinic. în România, se cunoaște în dep. evaporitice cu săruri delicvescente din zona mio-pliocenă a Subcarpaților (Târgu Ocna, Tazlău). (N.A.) Kainozoic, denumirea germană a Cenozoicului. kame, elevație cu aspect de dom, cu flancuri în trepte și slab înclinate, reprezentând acumulări detritice, fluvio-glaciare, în fruntea unui ghețar de vale; k. se aliniază cu frontul ghețarilor și se acumulează prin curenți subglaciari. V. și esker. (N.A.) Karaganian, etaj al Mioc. med. pentru reg. caucaziană Paratethysului Oriental. (V.M.) Karangat, stadiu din evoluția baz. Euxinic (M. Neagră), contemporan interglaciarului Riss-Wiirm, caracterizat printr-o transgresiune în urma căreia M. Neagră și-a reluat legătura cu M. Mediterană, întrerupându-se în schimb legătura cu baz. Caspic. Dep. respective conțin faună cu Tapes calverti de salinitate normală. (V.M.) Karelian, diviziune a Prot. inf. din Scutul Baltic. (V.M.) Karpatian, etaj al Mioc. din Paratethysul Central. Stratotipul se află în avanfosa carpatică. (V.M.) Kasimovian, etaj al Carb. sup. în facies marin din Europa de Est. Stratotipul la Kasimov (Rusia), propus de Rotai în 1979. (V.M.) Katarhean, cea mai veche diviziune a Arh. din Scutul Baltic (aproximativ între 3 800 și 3 200 M.a.). K. este cunoscut în penins. Kola prin ortognaise, paragnaise și migmatite. (V.M.) katmaian, tip de activitate vulcanică prin care, în cadrul unor manifestări fisurale, au loc emisiuni de „nori arzători” alcătuiți din cenușă vulcanică („curgere cineritică”) generând, în timp, platouri de ignimbrite. în timpurile act. o asemenea activitate s-a manifestat în structura vulcanică Katmai din Alaska (1912) și a creat „Valea celor 10 000 de fumuri” unde funcțio- nează fumarole fără rădăcină. (N.A.) katungit, —> ultramafit Kazanian, etaj al Perm. sup. din Europa de Est, dezvoltat în facies marin-salmastru. Stratotipul lângă orașul Kazan pe Volga. (V.M.) kelifitic, coroană ~(ă), —» coroană de reacție. Kennedy, tendința ~, tendință specifică în diferențierea magmelor alcaline, care, modifi- cându-și compoziția chimică, evoluează spre o compoziție nesaturată în SiO₂ și favorizează cristalizarea feldspatoizilor. V. și Coombs, tendința-. (N.A.) kennorenă, orogeneza ~, ciclu geotectonic desfășurat în America de Nord (Scutul Canadian), marcând sfârșitul Arh. (2 500 M.a.), echivalent ciclului —> Belomorian. (V.M.) keratofir, var. de trahit porfiric, în care fenocristalele dominante sunt de albit; pentru riolitele porfirice, formate din. fenocristale de albit, cuarț și uneori anortoclaz sau micropertit, se folosește termenul de k. cuarțifer. K. se asociază frecvent cu spilitele. (N.A.) kerogen (petrol.), produs de transformare a substanței humice, format din lanțuri lungi de hidrocarburi cu greutate moleculară mare, instabil în solvenți organici; după origine, se disting k. cărbunos, derivat din substanțele plantelor vasculare bogate în lignină, și k. necărbunos, cu caracter alifatic, derivat din alge. (N.A.) Kersantit, lamprofir format predominant din oligoclaz-andezin și biotit adesea cloritizat; uneori k. mai poate conține augit, cuarț, calcit, apatit, ortoclaz, hornblendă. K. sunt roci cu structură microcristalină, slab porfirică, de culoare neagră, care se asociază masivelor granodioritice și dioritice. (N.A.) Kersonian, -> Chersonian. Keuper, epoca (seria) sup. a Trias. în facies mixt (germanic), reprezentat prin dep. lagunare, continentale și marine. Geologii germani divid K. în Lettenkohle (argile cărbunoase), Gypskeuper (dolomite și sare gemă), Schilfsandstein (gresii cu stratificație încrucișată, cu plante equisetale), Steinmergel (marne gipsifere), iar la partea sup. Khătkeuper, separat ulterior ca etaj independent Rhetian. Termenul a fost introdus de F.V. Alberti (1834) și derivă de la numele dat de pietrarii germani mamelor irizate. (V.M.) kieselgur, sin. —> diatomit. kurtosis 154 kieserit, MgSO₄*H₂O, s. monoclinic. în România, se cunoaște în dep. evaporitice cu săruri delicvescente din zona molasei neogene (Târgu Ocna - Găleanu, C. Orient.). (N.A.) kimberlit, rocă ultramafică cu structură brecioasă din grupul peridotitelor micacee; k. sunt alcătuite din olivină, biotit, serpentinit, carbonați și mai rar granați, ilmenit, cromit și uneori diamant; k. se întâlnesc în complexele petrografice asociate zonelor de craton. (N.A.) Kimmerian, etaj al Plioc. din Paratethysul Oriental (baz. Ponto-Caspic). (V.M.) Kimmeridgian, etaj al Jur. sup. Termenul a fost introdus de A. d’Orbigny în 1849 și derivă de la numele loc. Kimmeridge, Dorset, Anglia. (V.M.) klippă de rabotaj, volum de roci de diverse dimensiuni, detașat fie din corpul pânzei, fie din autohton și antrenat în lungul supr. de șariaj. K.r. este cuprinsă între supr. de șariaj și o falie satelit. K.r. apare în fruntea pânzei când a fost ruptă din reg. autohtonă sau rămâne în urma pânzei, când provine din corpul pânzei. Sin. lamă de r., petic de împingere. (V.M.) klippă sedimentară, bloc sau pachet de strate alunecat într-un baz. de sedimentare și însedi- mentat în dep. mai noi pe cale de formare. (V.M.) klippă tectonică, rest dintr-o unitate șariată (pânză), cu contur închis, separat de corpul principal al acesteia prin eroziune. Sin. petic de acoperire. (V.M.) klokmannit, CuSe, s. hexagonal; de origine hidrotermală. (G.P.) knebelit, (Mn,Fe)₂[SiO₄], s. rombic; nezosi- licat din grupa oii vinei. în România, se găsește în ș. crist. care găzduiesc zăcăminte de mangan la Răzoare (Preluca), Delinești (Mții Semenic) etc. (N.A.) knopit, var. de —»perovskitc\x ceriu. komatiile, grup comun de magme și lave specifice erei arh. K. sunt produse vulc, ultrabazice - lave, tufuri —> hialoclastite sau -» autobrecii- extrem de bogate în Mg (mai mult de 18%) și cu min. de tipul olivinei, piroxenilor și cromitului. K. cristalizează în condiții de răcire foarte rapidă. (N.A) Konkian, etaj al Mioc. med. din Paratethysul Oriental (baz. Ponto-Caspic). (V.M.) kotoit, borat de magneziu, descris pentru prima oară în probe provenite de la Băița Bihor, Mții Apus. Se formează în legătură cu procesele pneumatolitice și este localizat în zăcăminte pirometasomatice. (N.A.) Kozachurian, etaj al Mioc. inf. din Paratethysul Oriental. (V.M.) krakatoa, 1. tip de activitate vulcanică caracterizată prin erupția într-un timp scurt și cu maximă violență a unor importante cantități de lavă și gaze indiferent de chimismul lor; datorită exploziilor puternice, lava este pulverizată și transformată în lapili, cenușă și piatră ponce, iar suprastructura vulcanului se prăbușește, generând depresiuni circulare. Manifestări de acest tip au avut vulcanii Somma-Vezuviu (79 î.e.n.) și vulcanul Krakatoa (1883) din Arh., Java- Sumatera, cu cea mai distrugătoare erupție din timpurile istorice. Sin. plinian, tip de activitate; 2. tip de calderă vulcanică. (N.A.) krennerit, AuTe₂, s. rombic. în România, se găsește în unele zăcăminte hidrotermale de aur și argint la Săcărâmb, Zlatna, Fața Băii - Mții Apus. (G.P.) krypton Kr, element cu 6 izotopi stabili: ⁷⁸Kj (0,354%), ⁸⁰Kr(2,27%), ⁸²Kr (11,56%), ⁸³Kr (11,55%), ⁸⁴Kr (56,90%), ⁸⁶Kr (17,37%). Importanță în geochimie au izotopii radioactivi ⁸¹Kr cu perioada de înjumătățire de 2,2 • IO⁵ ani și ⁸⁵Kr cu perioada de înjumătățire de 10,3 ani. Apa oceanică conține Kr dizolvat în cantități ce variază între 4,2 • IO’⁵ ml/1 și 9,5 • IO⁻⁵ ml/I. Prezența Kr în crusta solidă a fost detectată în euxenit și pechblendă; Kr provine din acestea prin fusiunea ²³⁸U și ²³²Th. (G.P.) Kungurian, etaj al Perm. inf. din Plat. Est- Europeană, caracterizat prin faciesuri lagunare, continentale și marine. Stratotipul lângă loc. Kungur din vestul Uralilor. (V.M.) kukersit, tip particular de rocă argiloasă, cu un conținut ridicat de materie organică bituminoasă, formată, în principal, pe seama cyanobacteriilor și a unor alge. K. se întâlnesc în Ordov. din Estonia și din reg. Sankt Petersburg (Rusia). V. și alge. (D.G.) kupfferit, -» cummingtonit kurtosis, parametru statistic folosit pentru caracterizarea curbelor granulometrice cumu- lative; fiind un coeficient de ascuțime, el măsoară dezvoltarea medie a curbei între diametrele corespunzătoare de 16 și 5 și respectiv 84 și 95. (N.A.) L, unde unde seismice. labrador, termen al seriei izomorfe a feld- spaților plagioclazi, caracterizat printr-un conți- nut de anortit cuprins între 50-70%; 1. este întâlnit frecvent în gabbrouri, bazalte și anortozite. (N.A.) labradorit, rocă magmatică cu structură holocristalină, granulară și leucocrată, alcătuită aproape în exclusivitate din labrador. După geologii francezi, 1. este un leucobazalt, dar în prezent se acceptă termenul leucogabrou, o var. de anortozit. în mase compacte și lustruite, 1. are o culoare cenușie negricioasă, cu irizații metalice și luciu sidefos, ceea ce-i conferă calități ornamentale deosebite. (N.A.) Labyrinthodontia, subcls. a amfibienilor fosili în care este cuprinsă marea majoritate a stegocefalilor. Numele grupului este legat de microstructura dentară formată din pliuri strânse ale stratului de email ce se întrepătrund cu cele ale stratului intern de dentină (structură labirintică). în funcție de structura vertebrală, L. cuprinde două ord. principale -» Temnospondyl și —> Anthracosaurig la care se alătură ord. ancestral Ichtyostegalia. Dev. sup. - Trias. sup. (D.G.) lacolit, corp magmatic intrusiv de formă generală plan convexă, cu boltire simetrică sau asimetrică, amplasat în roci stratificate. L. au dimensiuni variabile, de la câțiva zeci de metri la mai mulți kilometri, și o compoziție simplă (1. granitic) sau complexă (alcătuită dintr-o suită de roci). L. au fost alimentate printr-un canal cilindric sau o fractură localizată în baza sa. (N.A.) lacună stratigraficâ, interval cronostrati- grafic absent în cadrul unei succesiuni stratigrafice locale sau regionale, evidențiat prin metode de datare relativă sau absolută. L.s. poate fi datorată nedepunerii sedimentelor, eroziunii subacvatice sau eroziunii subaeriene a dep. acumulate. Sin. hiatus. V. și discordanță stratigraficâ. (V.M.) lacustru, sistem depozițional sistem natural cu mase de apă stătătoare, localizate în zone depresionare din domeniul continental, în relație directă cu uscatul înconjurător. Dimensi- unile s.L, față de mări și oceane sunt mult limitate. Energia de bazin este scăzută, iar natura sedimentelor este determinată de calitatea apelor (chimism)^ și de clima care controlează evoluția s.d. în zonele aride se acumulează carbonați, sulfați, cloruri, uneori în alternanță cu argile, iar în zonele temperate și umede, sapropeluri, turbe, mâluri feruginoase etc. (N.A.) Ladinian, etaj al Trias. med. de tip alpin. Termenul a fost introdus de Bittner (1872) și derivă de la ladini, populație din reg. Tirol - Austria. (V.M.) Lagomorpha, ord. al mamiferelor placentare în care sunt cuprinși iepurii, strâns înrudiți cu rozătoarele (Rodentiâf de care se deosebesc printr-o pereche suplimentară de incisivi pe maxilarul sup. L. au dinți cu creștere continuă, incisivi acoperiți de email pe toată supr. Eoc.- Act. în România, L. este reprezentat în fauna Plioc. sup. de la Mălușteni - Vaslui prin Lepus, Lagomys, Ochotona. Sin. Duplicidentia. (D.G.) lagunar, sistem depozițional ~, domeniu de tranziție plasat între continent și cordoane litorale și ocupat de ape salmastre, saline și hipersaline. Calitatea sedimentelor din s.d.l. este determinată de aportul intermitent și unidirecțional al apei de mare în bazin (printr-o portiță) și de legăturile pe care acesta le are cu ariile continentale. Produsele specifice sunt: evaporitele, peletele asociate cu structuri de bioturbație, argilele îndințate cu nisipuri etc. (N-A.) lahar, curgere de mâl sau „avalanșă rece” asociată activității vulcanice și determinată de amestecul maselor de apă provenite din partea sup. a aparatelor vulcanice, cu dep. de cenușă, lapili sau scorii de pe pantele conului. Curgerea de 1. coboară sub acțiunea gravitației, iar produsele se depun la baza conului sub forma unui dep. slab sortat și nestratificat, de tipul debritelor L. poate ajunge până la 40-50 km de locul de origine. L. se întâlnește în jurul lamă de șariaj 156 unor foarte numeroși vulcani. Sin. curgere noroioasă. (N.A.) lamă de șariaj, -» klippă de rabotaj. lambou de șariaj, —» petic de acoperire. Lamellibranchiata, cls. principală a moluș- te lor Molluscâ) în care sunt cuprinse genuri acvatice (marine, salmastre sau dulcicole), bentonice, libere sau fixate. Corp protejat de o cochilie calcaroasă, formată din două valve egale sau inegale, secretată de învelișul orga- nelor interne (manta). Cele două valve sunt simetrice față de un plan ce traversează zona de separație dintre ele, distingându-se, astfel, o valvă dreaptă și alta stângă. Articularea valve- lor se face prin intermediul ligamentului și al dentiției, aceasta din urmă constituind criteriul principal de clasificare a L.; închiderea și deschiderea valvelor se realizează în principal prin intermediul mușchilor adductori și abduc- tori. L. cuprind numeroase fosile de facies, precum și unele sp. sau asociații de sp. caracte- ristice (ex. Costatoria costata - Trias. inf., Bositra buchi- Dogger sup., sp. de rudiști - Jur. sup. - Creț, sup., inocerami - Creț. sup. etc. în România, L. sunt constituenții paleontologici comuni în formațiunile geologice din Dev. până în Holoc. Sin. Acephala, Bivalvia, Pelecypoda. (D.G.) laminară, structură 1 (petrogr.), în ș. crist., alternanță de lamine milimetrice alcătuite, în principal, din cuarț și albit, pe de o parte, și din dorit, epidot și sericit, pe de altă parte. Este caracteristică rocilor metamorfice ce aparțin faciesului șist, verzi; 2 (sedim.) structura specifică rocilor sedimentare fin stratificate (ex. argile, marne, stromatolite etc.) (G.P., N.A.) laminare tectonică, subțiere până la dispa- riție a unui volum de dep. datorită presiunilor tectonice. (V.M.) laminație (sedim.), structură sedimentară construcțională, cu geometrie planară, caracte- ristică unităților de sedimentare cu grosime mai mică de l cm. După poziția laminelor se disting: 1. orizontală (paralelă) definită de existența laminelor paralele; se formează prin acumulare gravitațională în medii liniștite, cu energie de baz. scăzută; 1. oblică cu lamine frontale înclinate, cuprinse adesea între lamine paralele; 1. oblică ce se formează prin acumularea clastelor deplasate de curenții tractivi. O asociație de lamine frontale conforme constituie un corp oblic laminar. Aspectul pe care îl capătă o asociație de corpuri oblice laminare, în secțiune transversală față de direcția curentului, în care laminele oblice au înclinări contrare, este cunoscută sub numele de 1. încrucișată. (N.A.) lamine (sedim.), subunități milimetrice ale stratelor, adesea cu forme lenticulare și dispo- ziție orizontală, oblică sau convolută, care intră în alcătuirea dep. sedimentare. L. se formează datorită variației de intensitate a unora dintre factorii care controlează procesul de sedimen- tare și este un element structural planar caracte- rizat prin „direcție și cădere”. L. pot fi: drepte, sigmoidale, tangențiale etc. (N.A.) laminite, —> stromatolite. lamprofir, termen utilizat, în mod frecvent, pentru a desemna un grup de roci hipoabisale cu structură microcristalină, porfirică și pani- diomorfă, bogate în min. femice cu caracter alcalin (barkevicit, augit), min. hidroxilate (biotit, homblendă) și subordonat feldspați plagioclazi și ortoză; 1. mai conțin frecvent min. secundare: calcit, dorit, min. serpentinice. Principalele var. mineralogice: minetta, vogesit, kersantit, spessartit, odinit, camptonit, monchiquit apar ca filoane și dike-uri solitare sau sunt asociate unor plutonite acide, neutre și alcaline. Macroscopic, ele se pot confunda cu bazaltele, dioritele și gabbrourile microgrăun- țoase. (N.A.) Landenian, subdiviziune a Paleoc. sup., utilizată în Belgia, echivalentă cu —> Thanențianul. Termenul a fost introdus de Dumont în 1839 și derivă de la numele loc. Landen - Belgia. (V.M.) langgbeinit, K2Mg₂(SO₄)₃, s. cubic. în România, cunoscut în zăcămintele evaporitice de săruri delicvescente de la Găleanu - Târgu. Ocna. (N.A.) Langhian, etaj al Mioc. med. din dom. mediteranean, dezvoltat în facies marin. Termenul a fost introdus de Pareto în 1865 și derivă de la numele colinelor Langhia din nordul Italiei. (V.M.) lantan, La, element cu caracter metalic și doi izotopi naturali: ¹³⁸La (radioactiv) și ¹³⁹La (stabil); este primul termen al grupei lanta- nidelor. Intră în constituția min. cu „pământuri rare ușoare” - monazit - bastnăsit - și poate substitui Ca în mulți silicați (sfen, piroxeni, amfiboli, plagioclazi). în natură, se concentrează 157 laumontit prin procese magmatice și metamorfice, atingând concentrații de 17 ppm în bazalte și 84 ppm în granițe. (G.P.) lantanide, grupă de 14 elemente chimice cu nr. de ordine cuprinse între 58-71; începe cu lantanul și se încheie cu lutețiu. Elementele sunt cunoscute și sub denumirea „pământuri rare”, iar dintre ele o frecvență mai mare au ceriul, praseodimul și neodimul. L. intră în constituția a numeroase min. din grupa fosfa- ți lor (apatit, monazit), carbonaților (bastnăsit), titanaților, niobotantalaților, silicaților. (G.P.) „lanterna lui Aristot”, aparat masticator, caracteristic echinidelor, situat în centrul deschiderii bucale. L.l.A. este formată din piese triunghiulare, calcaroase, al căror ansam- blu formează o piramidă pentagonală. în funcție de prezența sau absența I.I.A., echinidele exociclice sunt împărțite în gnatostomate (cu „lanternă”) și atelostomate(lipsite de „lanternă”). (D.G.) lapiez, în regiunile de carst, forme sculpturale pe supr. slab înclinate, reprezentate printr-un sistem de șanțuri înguste (0,01-Im), separate prin creste, rezultate în principal prin acțiunea de dizolvare a apei încărcate cu CO₂. (V.M.) iapili, fragmente mici de lavă consolidată, cu diametrul între 4 și 32 mm, cu aspect de pietriș, provenite în timpul exploziilor vulcanice; 1. rezultă din distrugerea parțială a conului vulcanic sau a produselor consolidate pe coș. L. se pot acumula sub forma unor dep. stratificate din a căror consolidare și cimentare rezultă și tufurile lapilice. (N.A.) lapis lazuli, rocă cristalizată, granulară, semitransparentă până la opacă, de culoare albastră, folosită ca piatră semiprețioasă; 1.1. este compus din —> lazurit și calcit, dar poate conține și sodalit, haiiyn sau pirită. V. și lazulit. (N.A.) laramic, ciclu tectogenetic ~, etapă de diastrofism a megaciclului alpin, desfășurată la sfârșitul Creț, și începutul Paleog., în urma căreia au fost consolidate structuri tectonice în cadrul Mților Stâncoși (lanțul laramic, Wyoming, S.U.A.), Cordilieri și Anzi din vestul celor două Americi, al lanțului alpino- carpato-himalaian din sudul Europei și Asiei, și nordul Africii. Ciclul 1. a fost însoțit de fenomene magmatice cu caracter efuziv (trappurile bazaltice ale podișului Deccan din vestul Indiei) și intrusiv (corpuri de granitoide în reg. alpine). în urma ciclului 1. s-au produs unirea temporară a Americii de Nord și de Sud, separarea Australiei de Noua Zeelandă și Antarctica. în România a fost desăvârșit șariajul pânzei getice din C. Merid., s-au pus în loc rocile magmatice ale „provinciei banatitice” (-» banatii). (V.M.) lardalit, —> laurdalit. larvikit, —> laurvikit laterit, dep. rezidual, cu structură neomogenă, constituent al scoarței de alterare, format pe roci magmatice (granițe, bazalte, sienite), metamorfice (gnaise) sau sedimentare (calcare, arcoze), în zone cu climat cald și umed. L. este alcătuit din min. argiloase (candite), hidroxizi de fier și hidroxizi de aluminiu; prezintă o colorație roșie, roz sau albă; în reg. ecuatoriale constituie infrastructura pentru solurile roșii (terra roșa). V. și bauxit. (N.A.) latit, rocă vulcanică afanitică, cu structură porfirică, alcătuită în proporții egale din plagioclaz, feldspat alcalin și unul sau mai multe min. femice (augit titanifer, diopsid și/sau olivină). Fenocristalele sunt prinse într-o masă fundamentală care poate fi pilotaxitică, trahitică, hialopilitică și mai rar vitroasă. Var. mineralogice sunt determinate de prezența unor min. cu caracter accesoriu (1. cuarțifere sau 1. cu feldspatoizi) sau de proporția min. femice (latiandezite, latibazalte). Din p.d.v. al chimis- mului, 1. este o rocă saturată și neutră; el este corespondentul de supr. al monzonitului. L. sunt roci cu răspândire mai redusă în provinciile vulcanice calco-alcaline și se întâlnesc asociate cu trahite și andezite. (N.A.) Lattorfian, etaj plasat inițial în baza Olig. din baz. Germaniei de Nord, caracterizat prin nisipuri glauconitice și argile cu Nummulites germanicus. Fauna de moluște marine cuprinde însă numeroase elemente ale Eoc. sup. în prezent L. este considerat un echivalent local al —> Tongrianului inf. din baz. Belgian. Termenul a fost propus de Mayer-Eymas (1863) după numele loc. Latdorf (= Lattorf) din nordul mas. Harz. Sin. Latdorfian. (V.M.) laumontit, CafAhSi^pMFEO, s. monoclinic; tectosilicat din grupa zeoliților. în România, se cunoaște legat de activitatea hidrotermală în Laurasia 158 vulcanitele bazice mezozoice (Colbești), în banatite (la Nădrag) și în vulcanite neogene (Baia Sprie și Săcărâmb). (N.A.) Laurasia, supracontinentul nordic, format la sfârșitul Paleoz. prin unirea reg. continentale ale Americii de Nord (Laurenția) cu cele ale Europei și Asiei. Sudarea s-a realizat prin consolidarea catenelor hercinice (Appalachi, Ural) de pe marginea plăcilor continentale. în Perm. și Trias.. prin unirea L. cu supracontinentul sudic Gondwana, s-a format Pangaea. (D.G.) laurdalit, var. de sienit foidic cu structură holocristalină slab porfirică și alcătuită predo- minant din feldspat alcalin idiomorf, cu conture rombice și me^acristale de nefelin. Sin. lardalit. (N.A.) laurvikit, var. de sienit normal cu structură holocristalină, granulară, alcătuită din con- creșteri antipertitice între oligoclaz și feldspat potasic - în proporție de 80-90% - și min. femice reprezentate prin titanaugit, diopsid, barkevicit și lepidomelan. Sin. larvikiț granit albastru. (N.A.) lavă, principalul produs al activității vulca- nice: o masă magmatică incandescentă și fluidă, emisă fisurai sau punctiform în volume mari, care se deplasează lent pe flancurile aparatelor vulcanice și se solidifică generând rocile vulcanice. în funcție de chimismul lor, 1. pot fi mai fluide și mai fierbinți (cele bazice) sau mai vâscoase și mai reci (cele acide) și prezintă, în funcție de condițiile consolidării, aspecte structurale și texturale foarte variate. (N.A.) lazulit. (Mg,Fe)Al₂[PO₄]₂(OH)₂, s. monocli- nic; apare în ș. crist. și pegmatite. (N.A.) lazurit, (Na,Ca)₈[Al₆Si₆O₂₄](SO₄,S₂,Cl)₂, s. cubic; tectosilicat din grupul feldspatoizilor. în România, se întâlnește în produsele vulcanis- mului neogen de la Cavnic și Roșia Montană. (NA.) lawsonit, CaAl₂[Si₂O₇]*(OH)₂H₂O, s. rombic; apare în ș. crist. cu grad slab de metamorfism. (N.A.) lectotip, exemplar desemnat din materialul inițial pe care s-a bazat descrierea unei sp., pentru a înlocui —» holotipul pierdut sau necunoscut; dacă alegerea se face dintr-un alt material decât cel inițial, exemplarul respectiv este un —> neotip. (D.G.) Lemuroidea, ord. al primatelor în care sunt cuprinse tipuri primitive reprezentate prin genuri arboricole, nocturne (lemurii - exclusiv în Madagascar, larișii - în Africa și Asia de SE). L. fosili au fost bine reprezentați în continentele nordice în Paleoc. și Eoc. Craniu relativ alungit, cu volum cerebral ridicat; orbite închise total sau parțial. (D.G.) lengenbachit, Pb₆(Ag,Cu)₂As₄Si₃, s. monocli- nic; apare în filoane hidrotermale. (G.P.) lepidoblastic, structură ~(ă), structură a rocilor metamorfice caracterizată prin dispune- rea micelor în lamine paralele cu planul de șistozitate sau cel de foliație. (G.P.) lepidocrocit, FeO OH, s. rombic; apare în zăcămintele hidrotermale în zonele de oxidație a scoarțelor de alterare și în ooide feruginoase. (N.A.)' Lepidocyclinidae, fam. de foraminifere în care sunt cuprinse genuri marine, bentonice cu test calcaros, de formă radiară, circulară, lenticulară, format din loje ecuatoriale, acoperit bilateral de loje auxiliare; lojele prezintă' structuri interne sub forma stolonilor (tuburi radiare de legătură). Eoc. med. - Mioc. L. cuprind fosile caracteristice în special pentru Olig. - Mioc. inf. (D.G.) Lepidodendraceae, fam. importantă a —> Lycopsidelor cu genuri reprezentative pentru flora paleofitică a continentelor nordice (Lepidodendrop Lepidophloios) cu importanță majoră în formarea dep. de cărbuni din Carb. - Perm. L. cuprinde specii arborescente; trun- chiurile și ramurile acoperite de frunze lanceolate, uninerve, dispuse spiral, lăsând prin cădere cicatrice foliare, de formă rombică. Sunt cunoscute prin fragmente de ramuri și tulpini carbonificate, impresiuni foliare etc., precum și prin —> organ - genuri („Stigmariâ' - tulpini subterane ramificate, „Lepidostrobud' - spice sporifere). Dev. med. - Perm. în România, se cunosc în Carb. din Banat {Lepidodendron aculeatum, L. obovatum, Stigmaria ficoideă). (D.G.) lepidolit, K₂(Li,Al)₆[Al₂Si₆O₂₀](OH,F)₄, s. monoclinic; filosilicat din grupul micelor. în România, întâlnit în ș. crist. din C. Merid. și Dobr. C. (N.A.) lepidomelan, var. de biotit, de culoare neagră, cu un conținut ridicat de fier. (N.A.) Lepidosauria, subcls. a reptilelor, în care sunt cuprinse tipuri având corpul acoperit de solzi comoși, craniu diapsid, dar cu fereastra 159 limb laterală deschisă la partea inf. L. includ cea mai mare parte a reptilelor act.: șopârle (subord. Lacertida, Trias. sup. - Act.), șerpi (subord. Ophidia, Creț. inf. - Act., ambele grupate în ord. SquamataY rhinchocephali (ord. Rhynchocephalia, Trias. inf. - Act.) și ord. fosil Eosuchia, Perm. - Trias. inf. (D.G.) Lepospondyli, subcls. a amfibienilor fosili grupând diferite tipuri de talie mică, cu aspect de șopârle, cu membre atrofiate, ce trăiau cea mai mare parte a timpului în apele continentale; craniul alcătuit din oase relativ subțiri, nesculptate; vertebre formate dintr-o piesă unică, spre deosebire de structura vertebrală a stegocefalilor propriu-ziși. Carb. inf. - Perm. inf. (D.G.) leptinit, granulit. leptit, —> granulit. leptoclorit, —> dorit. leucit, K[AISi₂O₆], s. cubic; tectosilicat din grupul feldspatoizilor; apare în roci magmatice alcaline, nesaturate. (N.A.) leucitit, foidit cu structură afanitică și porfirică, alcătuit predominant sau exclusiv din leucit și, uneori, din olivină și piroxeni; fenocristalele de leucit sunt idiomorfe, cu macle polisintetice. V. și nefdinit. (N.A.) leucitofir, var. de fonolit leucitic cu struc- tură porfirică. (N.A.) leuco-, prefix utilizat în petrogr. pentru a preciza frecvența ridicată a min. felsice (salice) și, implicit, culoarea deschisă a unor roci leucocrate (ex. Ldiorit). (N.A.) leucocrat, de culoare deschisă; referitor la min. salice: cuarț, feldspați, foide și la roci alcătuite preponderent din astfel de min.: aplite, granițe etc. (N.A.) Levantin (înv.), etaj final al Plioc. din baz. Dacic. în cadrul stratotipului L. (Bucovăț, Oltenia) sunt incluse, alături de dep. lacustre, cu unionide ce revin Plioc., dep. ale Pleist. Termenul a fost abandonat, adoptându-se ca ultimă diviziune cronostratigrafică a Plioc. din baz. Dacic etajul Romanian. (V.M.) levce, —> grind. Iherzolit, rocă ultramafică din fam. perido- titelor, cu structură faneritică, alcătuită din olivină, enstatit și diopsid. (N.A.) libethenit, Cu₂(PO₄)(OH), s. rombic; apare prin procese pirometasomatice. în România, a fost descris în skarnele de la Ocna de Fier. (N.A.) lichid-magmatice (pl.) —» zăcăminte\.m. lichide grele, lichide cu G mare, utilizate la concentrarea prin flotare sau decantare a granulelor min. din nisipuri sau roci (în prealabil dezagregate). L.g. utilizate în mod frecvent: bromoformul (G = 2,890), iodura de metilen (G = 3,325), lichidul Clerici (G = 4,067) trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie miscibile în solvenți obișnuiți, să fie transparente, să nu reacționeze cu min., să fie stabile și să nu prezinte toxicitate. (N.A.) lichtfîeldit, var. de sienit foidic cu structură holocristalină, granulară, alcătuită predominant din albit în asociație cu microclin, nefelin și lepidomelan, adesea cancrinit și sodalit. (N.A.) licuație, dezamestecul unei soluții (sau topituri) în două lichide cu compoziție deosebită, condiționat de natura chimică a sistemului și schimbările de temperatură. Procesul de 1. controlează separarea sulfurilor din topiturile naturale silicatate. V. și diferențiere magmatică. (N.A.) lidiană, var. de radiolarit negru, bogat în substanță organică și min. argiloase, asociat frecvent dep. de fliș. A fost descrisă în C. Orient (de Filipescu, 1934). Pentru același tip de rocă din formațiuni similare, în Germania este folosit termenul de lidit (Heritsch, 1943). (N.A.) lidit, —» lidiană. Liessegang, inele ~, —> textură. lievrit, -» ilvait. ligament, dispozitiv elastic format dintr-o substanță organică (conchiolină) secretată de manta, care participă alături de dentiție la articularea valvelor lamelibranchiatelor. L. poate fi extern, situat în lungul marginii dorsale a valvelor, sau intern, într-o depresiune (fosetă ligamentară) aflată sub umbone. în cazul 1. extern, acesta poate fi dispus pe toată lungimea marginii dorsale a valvelor fie în mod egal, de o parte și de alta a umbonelui (1. amfidet), fie doar înaintea umbonelui (1. prosodet) sau doar în urma acestuia(1. opistodet). (D.G.) lilianit, Pb₃Bi₂S₆, s. rombic; apare în filoane hidrotermale. (G.P.) limb, marginea anterioară plată, mai mult sau mai puțin dezvoltată, a cefalonului unui trilobit. L. poate fi neted sau ornamentat cu granulații, punctuații, uneori prelungit anterior printr-un spin. (D.G.) limb de agradare 160 limb de agradare, —» high stand systems tract. limb de progradare, -» high stand systems tract. limburgit, rocă vulcanică ultramafică și afanitică, cu structură hipocristalină, alcătuită, aproape în exclusivitate, din min. femice. Fenocristalele de piroxen monoclinic zonat, olivină și/sau barkevicit, biotit, se găsesc într-o masă, sticloasă, relativ bogată în sodiu. (N.A.) limita stratigraficâ, supr. de separare între două entități stratigrafice (lito-, bio- sau cronostratigrafice). (V.M.) limită de plasticitate, —> plasticitate. limnic, bazin ~, baz. de sedimentare conti- nental, lacustru sau palustru, caracterizat prin sedimente detritice și org. de apă dulce sau salmastră, ce cuprind frecvent: fosile, inter- calați i de cărbuni (cărbuni 1.), formate pe baza materialului vegetal autohton (dezvoltat în cuprinsul sau în imediata vecinătate a baz.). V. și parai ic. (V.M.) limonit, amestec natural de hidroxizi de fier (goethit, lepidocrocit), hidroxizi de aluminiu, min. argiloase, sulfați, carbonați etc. în România, apare ca unul din componenții importanți ai scoarței de alterare din „pălăria de fier” a zăcămintelor primare de sulfuri din ș. crist., a celor de mangan și fier din C. Orient, și din C. Merid.; este unul din componenții principali ai bauxitelor feruginoase din Pădurea Craiului și intră în alcătuirea zonelor de oxidație a zăcă- mintelor pirometasomatice sau hidrotermale din sudul Banatului (Oravița, Dognecea etc.), din reg. Baia Mare și Mții Apus. (Săcărâmb, Roșia Montană etc.). (G.P.) linarit, hidroxisulfat de cupru și plumb concentrat în zonele de oxidare a zăcămin- telor polimetalice. In România, este asociat magmatitelor mezozoice din estul Făgărașului (la Poiana Mărului) și banatitelor de la Băița Bihor. (N.A.) Lingulacea, suprafam. a brachiopodelor inarticulate în care sunt incluse genuri primitive, unele adevărate „fosile vii” (Lingulâ), având cochilii cornoase-fosfatice sau calcaroase, de formă ovală, subtriunghiulară, dreptunghiulară- rotunjită, fără un dispozitiv specializat pentru ieșirea pedunculului (tip atremat). Ordov. - Act. în România, L. a fost semnalată în dep. ordov. - dev. din Plat. Moesică {Lingulella cf. Lingula hunsriickiana. (D. G.) liniație, aspect structural al rocilor sedimen- tare determinat de tendința de grupare unidirec- țională a elementelor componente sau orice urmă liniară de natură biotică (ex. orientarea cochiliilor de gastropode turiculate) sau meca- nică (ex. o canelură de eroziune, creasta unei ondulații de curent etc.). După momentul formării, se disting 1. primare - singenetice sau sindepoziționale, cu caracter intern (orientarea min. prismatice în rocă) sau cu caracter extern (pe supr. de strat —> canei uri le) și 1. secundare, diagenetice sau tectonice (striuri de alunecare, axe de microcute etc.). (N.A.) linie andezitică, —> arc vulcanic. linie cardinală, zona îngustă de contact între cele două valve ale unui brachiopod sau lameli- branchiat, situată imediat sub umbone. (D.G.) linie lobară, linie dreaptă sau ondulată, formată de intersecția peretelui septal cu peretele cochiliei unor cefalopode: nautiloidee, amonoidee, pusă în evidență prin decorticarea stratului extern al cochiliei. Nautiloidele prezintă în general 1.1. simple, drepte sau cu sinuozități largi (1. aselată, latiselată). Amonoideele au 1.1. ondulată, prezentând convexități dispuse alter- nativ: unele îndreptate înainte, spre ultima cameră {sele) și altele în urmă, spre camera anterioară {lobi). La amonoideele evoluate, 1.1. prezintă, pe traiectul ondulațiilor primare, încrețituri secundare, ternare și cuatemare. Numărul selelor și lobilor, ca și forma gererală a 1.1. reprezintă un caracter important utilizat în sistematica amonoideelor. L.l. ale amonoideelor cuprind trei tipuri principale: 1) goniatitic, având lobi și sele nedivizate, lobii fiind în general înguști, iar selele largi; 2) ceratitic, cu lobi având baza denticulată, iar selele continui; 3) amonitic, atât lobii^cât și selele sunt încrețite; acest ultim tip include ca subtipuri: a) filoceratitic cu sele filoide, rotunjite la partea sup. și b) litoceratitic cu elemente, în general, bipartite, complicat crestate. Sin. linie suturală. (D.G.) linneit, seria -(ului) sulfuri de cobalt, nichel, fier și cupru; reprezintă o serie izomorfă, ai cărei termeni extremi sunt 1. și polidimitul, între care apar siegenitul și carrolitul, având o rețea de bază analoagă -» spinelilor. în România, a fost întâlnit la Șasea Montană și Izvoarele Arieșului Mic. (G.P.) 161 liparian, interval ~ (înv.), etapă de sedi- mentare marină în care s-a produs adaptarea vieții pelagice la condițiile litorale și care a condus la apariția faunei eocambriene. Acest timp se plasează între definitivarea continen- telor proterozoice (620 M.a.) și expansiunea mării cambriene (570 M.a.). Intervalul consti- tuie o epocă geologică pe care geologii scandinavi au numit-o Eocamb., iar cei fran- cezi, Infracamb. Termenul a fost introdus de Walcott în 1914. V. și Infracambrian. (V.M.) liparit, —» riolit. liquidus, locul de puncte în cadrul unei diagrame de temperatură-compoziție. L. repre- zintă solubi 1 itatea (sau saturația) maximă a unui component solid dintr-o fază lichidă; într-un sistem binar, acesta corespunde unei curbe L, într-un sistem ternar, unei supr., iar într-un sistem cuaternar, unui volum. La temperaturi superioare poziției I. în cadrul diagramelor, sistemul este complet lichid, iar la intersecția izopletelor cu 1., lichidul este în echilibru cu una din fazele cristaline. V. și solidus. (N.A.) Lissamphibia, subcls. a amfibienilor moderni, cu piele glandulară și craniu format din oase subțiri: broaștele (ord. An ura) cunoscute din Trias. inf. - Act. și amfibienii cu coadă: salamandrele, tritonii (ord. Urodellâ) din Jur. sup. - Act. (D.G.) listric, falie ~(â), —> falie. listvenit, rocă cristalizată, uneori cu textură șistoasă, de culoare verde, verde - gălbuie, alcătuită din cuarț, dolomit, magnezit, talc și limonit. L. par a fi produsele de autometa- morfism ale unor roci magneziene, ultrabazice. (NA.) litarenit, —> gresie. litarga, PbO, s. tetragonal; min. secundar în zona de oxidație. Sin. massicot. (G.P.) Lithistida, ord. al spongierilor silicioși, făcând parte din cls. —» Demospongea, cu schelet în formă de rețea, alcătuit din —» desme sudate între ele. (D.G.) Litothamnium, —> Corailinacee. litic, despre un constituent alogen al unei roci sedimentare, reprezentat printr-un fragment de rocă preexistentă, indiferent de natura sa petrografică. Fragmentele 1. sunt principalii constituenți ai breciilor și conglomeratelor, ai gresiilor L, ai graywackelor 1. etc. (N.A.) litificare, complex de procese care trans- litologie formă sedimentele mobile în roci consolidate. V. și diageneză. (N.A.) litiofilit, LiMn(PO₄), s. rombic; apare în pegmatite. (G.P.) litiu, Li, element cu caracter metalic alcalin; cel mai ușor dintre metale. Se cunosc 2 izotopi naturali: ⁶Li (abundența 7,4%) și ⁷Li (92,6%). Abundența sa în crusta terestră depășește 25 ppm, în granițe 40 ppm, în bazalte 17 ppm, în rocile sedimentare 53 ppm. Se concentrează în stadiile finale de cristalizare a magmelor, acumulându-se în pegmatite granitice. Spodu- menul, epidotul, ambligonitul și petalitul sunt cele mai importante surse de Li. Se între- buințează în industria sticlei și a ceramicii, în metalurgie și în industria nucleară. (G.P.) litoclast, —> extraclast. litofacies, totalitatea caracterelor litologice (mineralogice: clastofacies, alofacies; chimice: chemofacies; structurale: structofacies; textu- rale: granulometrice și morfometrice - morfo- facies) ale unui strat sau secvențe litologice sedimentare prin care acesta se individualizează față de alte strate sau secvențe. L., alături de -> biofacies, reflectă condițiile sedimentologice în care a avut loc formarea dep. respective. (D.G., N.A.) litofage (pl.), org. care sapă galerii de adăpost și de hrănire în sedimente sau roci, de ex. unii spongieri (Clione), lamelibranchiate (Lithodomus, Pholas), anei ide (Trypanites). Org. 1. sunt frecvente în zonele de țărm (supralitorale și intermareice) ale mărilor. în dep. geologice, org. 1. lasă urme caracteristice de perforații (burrows, engl.), în general cilindrice sau conice, cu poziție verticală. (D.G.) litofil, caracter ~ (geoch.), despre tendința unor elemente chimice de a se combina preferențial cu oxigenul și de a se concentra în litosferă. Ex.: Al, Si, Na, K etc. (G.P.) litofizâ, cavitate sau gol umplut parțial cu pături concentrice de min. diferite. V. și druză. (N.A.) litologie, termen utilizat în mod frecvent în legătură cu rocile sedimentare și trăsăturile lor petrografice, structurale și granulometrice care fac obiectul studiului lor. în sensul școlii ruse de geologie (Ruhin), 1. este sinonim cu studiul sedimentelor și rocilor sedimentare, în general. V. și litofacies. (N.A.) liton 162 liton (sedim.), unitate fundamentală a depo- zitelor sedimentare care reflectă acumularea particulelor ce o alcătuiesc într-un interval de timp în care condițiile de depunere („de me- diu”) s-au menținut constante. L. corespunde unui volum de sedimente și poate avea dimen- siuni și geometrii foarte diferite: strat, lamină, con, bară, prismă etc. (N.A.) Litopterna, ord. fosil al mamiferelor placen- tare în care sunt cuprinse copitate endemice pentru America de Sud, ce relevă unele caractere de convergență cu genuri ale copitatelor din emisfera nordică (cai, cămile). Paleoc. - Pleist. inf. Dispariția L. și a altor mamifere ale Americii de Sud a avut loc după unirea celor două Americi la sfârșitul Plioc., ceea ce a favorizat intermigrațiile faunelor continentale. (D.G.) litoral, domeniu ~, zonă de legătură între dom. continental și baz. marin propriu-zis, situat în lungul liniei de țărm. în cadrul d.l. se disting: a) zona uscată (supraf.), în care se individualizează falezele de-a lungul țărmu- rilor înalte și plajele subaeriene; b) zona tidală (mediol.), acoperită periodic de ape datorită mișcărilor mareice; c) zona submersă, care rămâne permanent sub ape foarte puțin adânci și căreia îi corespund plajele umede. în d.l. este caracteristică o sedimentare detritică - grosieră sau fină - și uneori, în zonele tempe- rate și calde, o sedimentare organogenă. V. și neritic. (N.A.) litosferă, față de conceptul clasic, în care 1. cuprindea -» crusta, în accepțiunea modernă, 1. reprezintă geosfera de la periferia Terrei sau „coaja solidă” a Pământului, în care se diferențiază două pături separate prin disconti- nuitatea Moho: 1. sup. sau crusta și 1. inf. care include part. sup. (solidă) a mantalei sup. (—> str. B). Baza 1. are o supr. foarte neregulată situându-se la adâncimea de 70 - 120 km, adică la supr. astenosferei. Constituția solidă a 1. îi permite să reziste la stressurile de forfecare; 1. suportă numai deformări elastice de anvergură, cu timp de relaxare foarte îndelungat, iar la stress reacționează casant. De aici concluzia că numai în 1. pot avea loc cutremure de pământ. V. și Pământ. (V.M.) litosiderit, —» siderolit. litostatic, —> presiune litostatică. litostratigrafîe, parte a stratigrafie! care se ocupă cu gruparea stratelor în —> unități lito- stratigrafice (formațiuni, membri, strate) și cu corelarea acestora pe baza caracterelor lito- logice. (D.G.) litotipi (pl.), constituenți structurali ai cărbu- nilor humici individualizați sub formă de benzi (lamine) și puși în evidență pe baza proprie- tăților fizice și optice. L. cărbunilor bituminoși, rezultați din asocierea unor macerale, sunt —> vitrituț —> clarituț —» duritulșx —> fuzitul. (N.A.) litotop, 1. arie de acumulare în care sedimentele prezintă o serie de caractere litofaciale comune, deosebite de cele formate în alte asemenea arii (Krumbein și Sloss, 1951); 2. rocă în cadrul unei succesiuni litologice cu caracter ritmic (Lombard, 1956). (D.G.) lit-par-lit, (strat cu strat); despre o rocă cu structură rubanată, stratificată, în care se repetă elemente de aceeași natură petrografică: lamine de anumită compoziție mineralogică sau structu- rală. Termenul se aplică frecvent pentru a desemna structura unor gnaise în care mate- rialul leucocrat a fost injectat de-a lungul supr. de șistozitate. (N.A.) Lituolacea, superfam. a foraminiferelor în care sunt cuprinse genuri marine, bentonice cu test aglutinant, în general cu ciment calcaros, mai rar test silicios; testul este drept sau înrulat spiral având lojele cu int. simplu sau labirintic, dispuse biseriat sau triseriat; apertură unică sau multiplă. Carb. -Act. L. cuprinde unii taxoni cu importanță biostratigrafică: Labyrinthina - Trias. sup. -Jur. sup., Thalnannammina, Chofatella - Creț, inf., Thomasinella - Creț. sup. (Cenomanian), Rzehakina - Creț. sup. - Paleoc. etc., precum și unele „fosile de facies” caracteristice faciesului de fliș (fam. Haplophragmoidinae, Trochammininad) sau calcaros-recifal (fam. Spirocyclinidae). (D.G.) lizoclinâ (sedim.), nivelul unei mase de apă oceanică de la care rata de dizolvare a CaCO₃ începe să depășească rata de precipitare și acumulare. V. și CCD. (N.A.) Llandeilian, epocă a Ordov. med. Termenul a fost introdus de Murchison în 1835 și derivă de la numele loc. Llandeilo (Țara Galilor). (V.M.) Llandoverian, epocă (serie) a Silur. inf. Termenul a fost introdus de Murchison și derivă de la numele districtului Llandovery (Țara Galilor). (V.M.) Llanvirnian, epocă (serie) a Ordov. med. Ter- menul a fost introdus de Hicks în 1875 și derivă de la numele loc. Llanvim (Țara Galilor). (V.M.) 163 lollingit locomorfic, proces diagenetic activ în etapa de anadiagneză, caracterizat prin dezvoltarea fenomenelor de substituție a min. alogene și a cimentului cu produse de neoformație (auti- gene). V. și filomorfic, redoxomorfic. (N.A.) loess, dep. aleuritic, slab consolidat, pulveru- lent, cu aspect masiv, lipsit de stratificație și cu tendință de desprindere după plane verticale. L. are o culoare gălbuie sau găbuie-albicioasă și o porozitate ridicată, cu spații libere tubulare. Constituenții mineralogici alogeni sunt reprezentau* prin cuarț, feldspați, mice, min. argiloase și min. grele, iar cei autigeni prin calcit („păpuși de 1.”), hidroxizi de aluminiu etc. L. reprezintă un dep. periglaciar și eolian, în exclusivitate cuat., acumulat pe grosimi de zeci și sute de m, în zone de câmpie și în zone submontane, pe platouri, în asociație cu dep. lacustre, fluviale și glaciare. Acoperă 17% din supr. țării noastre, în zonele de câmpie și de podiș. (N.A.) lofbdont, 1. tip de dentiție de mamifere, caracterizat prin lame sau creste, drepte sau ondulate, dispuse longitudinal sau transversal pe supr. molarilor. Dentiția 1. este caracteristică unor imparicopitate —* Tapiridae, Rhinocerotidae și unor proboscidieni: Deinotheridae, Elcphantidae. \. și bunodonț secodonț sclenodont; 2. tip de șarnieră la ostracode, reprezentat printr-un șanț median dispus în lungul marginii dorsale a uneia din valve, la extremitățile căreia se află câte un dinte; pe cealaltă valvă, relieful elementelor articulare este complementar. V. și am fi do nț merodonț prionodont. (D.G.) lofofor, organ caracteristic brachiopodelor și briozoarelor, constând dintr-o creastă cornoasă circulară sau în formă de potcoavă, purtând tentacule, prin ale căror vibrații sunt colectate particulele nutritive; la brachiopode 1. este susținut de un dispozitiv scheletic (-» brachidium). (D. G.) log (engl.), diagrafie sau înregistrare grafică continuă a datelor obținute prin investigația găurilor de sondă, cu metode geofizice, asupra calității rocilor și fluidelor traversate (densi- tăți, porozități, proprietăți electrice etc.). (N.A.) longicon, cochilie ~(ă), despre cochilia alungită a nautiloideelor ortocone. Ant. brevicon. (D.G.) longidom, cochilie ~(ă), despre cochilia înrulată a cefalopodelor la care lungimea ultimei camere („camera de locuit”) depășește un tur de spiră. Ant. brevidom. (D.G.) longulit, cristal embrionar de formă bacilară care se dezvoltă în masa sticloasă a rocilor vulcanice și reprezintă un început de crista- lizare a acesteia. (N.A.) loparit, var. de -> pcrovskitcu niobiu. (G.P.) Lophophorata, fii. al animalelor neverte- brate, carcaterizate prin prezența unui organ specializat numit —> lofofor. L cuprinde două subfil.: Brachiopoda (brachiopode, animale solitare, mobile, marine) și Briozoa (briozoare, animale coloniale, fixate, majoritatea marine, dar și cu unii reprezentanți în apele continen- tale). (D.G.) lopolit, corp magmatic intrusiv, de formă lenticulară, biconcavă, concordant cu structura în care se găsește (de obicei, sinclinală). L. au dimensiuni gigantice dar cu grosimea de cel mult o zecime din diametrul lor; ele sunt consti- tuite, aproape întotdeauna, din roci bazice, de ex. 1. Sudbury (Canada), 1. Bushveld (Africa de Sud). (N.A.) lorandit, T1AsS₂, s. monoclinic; apare în filoane hidrotermale. (G.P.) lorică, înveliș de protecție de natură calcaroasă, chitinoidă sau aglutinantă al proto- zoarelor din cls. Ciliata. L. are formă de cupă cu dimensiunile de 80-150p; partea inf. (aborală) rotunjită sau ascuțită, uneori prelun- gită printr-un spin. La partea sup. se află deschiderea orală prin care ies cilii; marginea deschiderii poate fi răsfrântă formând un „guleraș” (coleret). V. și Tintinnida. (D.G.) lotrit, Ca₂(Ti,Al,MgMn)₃[Si₂O₇][SiO₄]- (O OH)- H₂O, s. monoclinic; colorat în verde, brun, albastru. A fost descris pentru prima dată în Mții Lotrului de Munteanu-Murgoci în 1900; se întâlnește în ș. crist. de metamorfism slab și în corneene cu silicati de calciu. Sin. pumpelleyit (N.A.) loven, plan de simetrie care traversează prima zonă ambulacrară și cea de a treia zonă interambulacrară la echinoideele exociclice cu simetrie bilaterală; orificiul anal al acestor echinoidee este migrat în lungul acestui plan. Sin. plan spatangian. V. și holoturian, salenian, plane de simetrie. (D. G.) lollingit, FeAs₂, s, rombic. în România, se cunoaște din mineralizațiile asociate skamelor lowstand systcms tract 164 din provincia laramică (Oravița, Ciclova) și mineralizațiile hidrotermale neogene (Ilba). (G.P.) lowstand systcms tract (engl. LST), —> cortegiu sedimentar de nivel scăzut care se acumulează în intervalul de timp în care nivelul mării coboară mult și repede și ajunge sub ruptura de pantă șelf-taluz; tronsonul din —> curba custatică corespunzător acestui moment este larg: el începe sub „topul” segmentului descendent al curbei, trece de cel mai jos punct al acesteia și ocupă, pe segmentul ascendent, un mic interval. în aceste condiții, depozitele formate îmbracă geometrii și faciesuri foarte diferite. Sedimentele se depun la baza taluzului sau pe taluz sub formă de: a) con de bazin (basin floor fan), alimentat de eroziunea canioanelor pe taluz și adâncimea văilor fluviale pe șelf. Baza conului coincide cu limita de secvență depozițională de tip 1 (SB1), iar topul este o suprafață de downlap; b) con de taluz (slope fan), care se accentuează în partea mediană și bazală a tuluzului și este caracterizat prin turbidide și debrite; poate fi legat de conul de bazin; topul este o suprafață de progradare de tip —> downlap; c) prismă de progradare (lowstand wedge), o unitate regresivă alcătuită din seturi de parasecvențe de tip progradant și agradant, acumulate în timpul stabilizării (sau ușoarei înălțări) a nivelului mării. Poate acoperi suprafețe și unități variate; topul prismei este o suprafață transgresivă (TS) - prima suprafață de inundare majoră a șelfului. (N.A.) L-tectonit, edificiu petrografie cu texturi dominate de prezența elementelor liniare: găleți alungiți în conglomerate, oceli cilindrici în gnaise, striuri de zgâriere etc. V. și S-tectonit, B-tectonit. (N.A.) luciul mineralelor, proprietate optică de supr., în strânsă legătură cu culoarea min., observată prin incidență, în lumină reflectată, servind la caracterizarea și diagnosticarea lor. La min. transparente, 1. depinde de indicele de refracție, iar la min. opace și de indicele lor de absorbție. L. poate fi: sticlos (cuarț), adamantin (diamant), semimetalic (cinabru), metalic (galenă), sidefos (gips), mătăsos (asbest), mat (cretă). (N.A.) Ludian, subetaj al Bartonianului (Eoc. med.) din baz. franco-belgian. Termenul a fost introdus de Munier-Chalmas și de Lapparent (1893) și derivă de la numele ioc. Ludes (Franța). (V.M.) Ludlowian, epocă (serie) a Sil. sup. Terme- nul a fost introdus de Murchison în 1854 și derivă de la numele loc. Ludlow (Țara Galilor). (V.M.) lugarit, var. de -» theralit cu barkevicit și augit, în fenocristale prismatice, deseori intens alterate și o masă fundamentală bogată în analcim. L. sunt roci melanocrate, faneritice, nesaturate. (N.A.) lujavrit, var. de sienit larg cristalizat, bogat în min. femice (egirin, arfvedsonit). (N.A.) lumașel, rocă organogenă formată în cea mai mare parte din cochilii sau alte fragmente scheletice, cimentate printr-un liant. (D.G.) lumină naturală, radiație electromagnetică cu lungimea de undă cuprinsă între 4 000 și 7 000 Â și în care vibrația particulelor lumi- noase se face în toate direcțiile unui plan perpendicular pe direcția de propagare a luminii; astfel de vibrații sunt specifice mediilor izotrope în care toate direcțiile sunt echivalente. V. și lumină polarizată. (N.A.) lumină polarizată, —> polarizare. luminiscența mineralelor, proprietatea unor substanțe cristaline de a emite, în anumite condiții, radiații luminoase în domeniul spectrului vizibil. L. este rezultatul unui fenomen inițial de absorbție a fotonilor de către min. și de remitere a luminii absorbite prin trecerea unui electron de la o stare la alta (fotoluminiscență). L. produsă instantaneu determină fluorescența, iar remiterea întârziată a radiațiilor determină fosforescența. Excitarea electronilor prin intermediul căldurii conduce la termoluminiscență, iar prin intermediul reacțiilor chimice, la chemoluminiscență. Feno- menul de iluminare provocat de frecare sau zdrobire a min. este cunoscut sub numele de triboluminiscență. Pentru unele min. 1. este un caracter diagnostic, ușurând recunoașterea lor. Astfel, la radiații ultraviolete scheelitul devine albastru, diamantul galben-verde, fluorina albastră, blenda galbenă, aragonitul roz etc. Efecte de termoluminiscență dau și min.: corindon, spinel, cuarț, calcit, apatit etc. (N.A.) lump, corpuscul petrografie, alochem de natură carbonatică (calcitică sau aragonitică) alcătuind agregate de particule cu contur lobat, format prin cimentare algală, bacteriană sau 165 Lytoceratina chimică; supr. lui mulează elementele de structură internă. Var.: 1. botrioidal cu protube- rante acoperite de o pătură subțire aragonitică; i. încrustat cu supr. modificată de activitatea biologică. O rocă alcătuită din 1. este un calcar lumpal. (N.A.) lunulă, mică supr. ușor depresionară situată pe partea dorsală a valvelor unui lamelibran- chiat, în fața umbonelui, prezentând o ornamen- tație diferită față de restul cochiliei. V. și corsclct. (D.G.) Lusitanian (înv.), subdiviziune a Jur. sup. echivalentă aproximativ Oxfordianului. Terme- nul a fost introdus de Chaffat (1885) și derivă de la numele Lusitaniei (Portugalia). Sin. Coral Han. (V.M.) lusitanit. var. de sienit alcali-feldspatic, cu structură holocristalină, granulară, alcătuită din egirin și albit. (N.A.) lutecit, —> calcedonic. Lutcțian, etaj al Eoc. med. Termenul a fost introdus de Lapparent în 1883 și derivă de la denumirea lat. a Parisului, Luteția. (V.M.) lutit, —> pclit. luxuliant, granit autometamorfozat cu struc- tură porfirică dată de prezența fenocristalelor de ortoclaz și turmalină într-o masă fundamen- tală, granulară, alcătuită din cuarț-ortoclaz, casiterit și turmalină. (N.A.) Lycopsida, cls. a criptogamelor vasculare (—> Ptcridophyta) grupând plante ierboase, cu reprezentanți din Dev.- Act. (în prezent Lycopodium, Selaginella), alături de tipuri arbo- rescente în Carb. și Perm. (-> Lepydodendraceâ), cu o contribuție importantă la formarea dep. de cărbuni din acest interval. Sin. Lycopodiales. (D.G.) Lymnocardiidae, fam. a lamlelibranchia- telor, în care sunt cuprinse genuri eurihaline, caracteristice faciesurilor salmastre îndulcite. Cochilii netede sau ornate prin striuri și coaste radiare proeminente. Dentiție de tip heterodont, reprezentată prin doi dinți cardinali (uneori absenți) și 1 - 2 dinți laterali anter. și poster. Mioc. - Act. L. cuprind o serie de genuri (Pachydacng Prosodacna, Stylodacna, Didacna, Phyllocardiuni) cu specii importante pentru biostratigrafia dep. ponțiene și daciene din baz. Paratethysului (Dacic, Euxinic, Panonic). (D.G.) Lytoceratina, ord. al amonoideelor cuprin- zând genuri cu cochilii predominant evolute, inclusiv —> heteromorfe, netede sau ornamentate, având linia lobară cu un nr. mic de elemente, în general bipartite și complicat crestate (tip litoceratitic). Jur. inf. - Creț. sup. în România, L. sunt cunoscute în dep. jurasice (Ectocentrites - Liasic, C. Orient.; Litoceras - Dogger, C. Orient., C. Merid.) și cretacice (Protetragonites, Costidiscus, Crioceratites, Ostlingoceras- Creț, inf., C. Orient., C. Merid., Plat. Moes., Gaudryceras, Scaphites - Creț, sup., C. Orient., Mții Apus.). (D.G.) M M, simbol prin care se identifică magnitu- dinea unui cutremur de pământ. (V.M.) maar, formă de relief depresionară cu aspect de pâlnie, produsă prin decomprimarea și eliberarea unui volum de gaze, fără aport de magmă; m. găzduiește de regulă un lac în jurul căruia se poate recunoaște un „val” circular format prin acumularea materialului rezultat din explozie (dar care nu este de origine magma- tică). Asemenea structuri sunt frecvente în reg. Eifel (Germania), în Uganda și în sud-vestul S.U.A. (N.A.) Maastrichtian, ultimul etaj al Creț. Terme- nul a fost introdus de Dumont în 1849 și derivă de la numele loc. Maastricht - Olanda. (V.M.) macerale (pl.), constituenți morfologici ai cărbunilor humici și bituminoși observabili sub microscop, pe supr. lustruite și care imprimă acestora proprietăți fizice distincte (ex. vitrinit, exinit, intertinit). (N.A.) macingo, var. de gresie litică, masivă, bogată în min. argiloase și carbonați, caracte- ristică Paleog. din Apeninii Nordici. (N.A.) maclă, 1. concreștere rezultată între două sau mai multe monocristale aparținând aceleiași specii minerale. M. se caracterizează prin două elemente de simetrie: planul de m., în raport cu care indivizii se dispun simetric, și axul de m. Natura relațiilor dintre cristalele m. este determinată de legea de m. (hemitropia acesteia); după prezența sau absența planelor de asociere, m. pot fi de contact (de alipire - polisintetice sau ciclice) și de întrepătrundere (de penetrație - când asocierea se realizează după o supr. nedefinită). M. se recunosc după unghiurile intrânde dintre indivizii maclați și după striurile de maclare. Ex. m. cuarțului (m. Dauphine, m. braziliană), m. ortozei (de Carlsbad), m. rutilului („în genunchi”), m. staurolitului („în cruce”), m. polisintetică a albitului, m. ciclică a aragonitului etc.; 2. m. mimetică, agregat cristalin cu aspect de cristal unic care mimează o simetrie (superioară) ce nu corespunde simetriei reticulare a cristalelor componente. Ele se recunosc prin intermediul striurilor de pe fețe care nu corespund cu simetria geometrică a cristalului. Ex. m. m. a grossularului, a leucitului etc. (N.A.) macrocute (pL), cute ale căror dimensiuni sunt de ordinul zecilor de metri până la zeci de km. V. și megacute (pL). (V.M.) macroevoluție, aspect al evoluției care se referă la geneza unităților taxonomice supra- specifice, a planurilor majore de organizare morfo-structurală și fiziologică a org. M. in- clude -> anageneza. V. și microevolutie. (D.G.) macroforaminifere, —> foraminifere mari macroseism, seism de mare intensitate. în zonarea seismică, m. corespunde zonei cuprinse între izoseista 1 (de intensitatea cea mai mare, care circumscrie zona pleistoseistă incluzând și epicentrul) și izoseista 2. (V.M.) Mactridae, fam. a lamei ibranchiatelor, grupând genuri cu cochilie inechilaterală, dentiție de tip heterodont (cu 1-2 dinți cardinali și 1-2 dinți laterali, anter. și poster., alungiți). Creț. - Act. în România, sunt bine reprezentate în dep. salmastre ale Șarm. (ex. Mactra eichwaldi - Volhinian, M. vitaliana, M. fabreana - Basarabian, M. caspia, M. bulgarica - Chersonian). (D.G.) madreporit, —> ambulacrar ~ aparat. mafie, despre un min. transparent dar închis la culoare, se obicei bogat în magneziu și fier, de tipul biotitului, amfibolilor, piroxenilor și olivinei. Min. m. sunt constituenți principali ai rocilor magmatice bazice și neutre (gabbrouri, meladiorite etc.); proporția lor într-o rocă determină indicele de culoare a acestei roci. Sin. femic. (N.A.) mafit, (-ic), min. mafie; o rocă formată din mai mult de 50% min. mafice. (N.A.) magazin, roci -> colector. Magdalehian, cea mai recentă industrie a Paleoliticului, corespunzătoare intervalului dintre 17 000 - 11 500 î.e.n., în care prelucrarea uneltelor se împletește cu preocupările artistice. Cuprinde unelte, minuțios prelucrate, din silex (dălți, răzuitoare, sfredele), precum și obiecte elaborate din os (ace, lame, harpoane dințate, 167 magnetit vârfuri de lance, obiecte de podoabă). Caracte- ristice sunt picturile din peșteri (Altamira, Lascaux). Denumirea derivă de la loc. La Madeleine în sud-vestul Franței. (V.M.) maghemit, —» hematii magmatism, ansamblul proceselor de gene- rare, amplasare și solidificare a magmelor în int. scoarței terestre, care au drept rezultat formarea rocilor magmatice. în raport cu evoluția ariilor orogene, Stille a deosebit: m. inițial (bazaltic) asociat subsidenței geosincli- nale, in. sinorogen (granitic sau riolitic), legat de faza principală de cutare, m. subsecvent (dioritic și granodioritic - sau andezitic și dacitic), cu chimism intermediar, asociat etapelor de ridicare a orogenului, cu tectonică disjunctivă și un m. final (bazaltic) asociat zonelor continentale, rigide, afectate de fracturi adânci. Astăzi se disting: a) m. reg. de expansiune a litosferei (din dom. oceanic - cu bazalte, ofiolite, spilite și din dom. continental, cu roci bazice, alcaline și bazalte de platou); b) m. reg. de comprimare a litosferei (cu asociații andezitice și granitice); c) m. zonelor fierbinți (cu caracter alcalin și nealcalin, tholeiitic). (N.A.) magmă, materie fierbinte, care apare în mod natural și constă, în cea mai mare parte, dintr-o fază fluidă ce are compoziția unei topituri de silicați; m. este un sistem multicomponent în care se găsesc și cristale în suspensie și gaze. Generarea m. în zonele profunde ale scoarței terestre sau în partea sup. a mantalei este facilitată de procese care determină fie fuzi- unea unor materiale cristalizate (roci), fie trecerea în stare fluidă a unor materiale topite, dar rigide (datorită presiunii). Trăsăturile fundamentale ale m. sunt: compoziția variată, în funcție de care se separă: m. acide (granitice, riolitice) și m. bazice (gabbroice-bazaltice); temperatura ridicată (700°C pentru m. acide și 900°-1 200°C pentru cele bazice). Tipurile fundamentale de m., în funcție de chimism, sunt: alcaline, calco-alcaline, tholeiitice. Produsele consolidării m. le reprezintă rocile magmatice. V. și lavă. (N.A.) magmosferâ, sin. manta, în ipoteza lui Vernadski. (N.A.) magnetismul mineralelor, proprietate fizică determinată de sarcina și mișcarea electronilor pe orbită, care face posibilă recunoașterea rapidă a unor minerale și determinarea agrega- telor care le conțin. Din p.d.v. al m.m., compușii minerali se împart în: feromagnetici- când au momente magnetice foarte mari (magnetitul, pirita), se magnetizează foarte ușor și devin „magneți permanenți”; paramagnetici - care sunt atrași în câmpul magnetic neomogen spre zona cu linii de forță de maximă densitate (cromit, biotit); m.m. se manifestă la min. care au orbitele ocupate de un singur electron; diamagnetici, care sunt respinși în câmpul magnetic neomogen spre zona densității minime a liniilor de forță (cuarț, apatit); orbitele au electronii cuplați doi câte doi. Comportarea min. într-un câmp magnetic se poate aprecia prin susceptibilitatea magnetică (X) exprimată în unități C.G.S. Astfel, susceptibilitatea feromagnetică este de ordinul IO’⁶ C.G.S., cea paramagnetică de 10’³ - IO'⁴ C.G.S., iar la cea diamagnetică 10’⁵ C.G.S. și poate varia cu temperatura, structura internă etc. M.m. permite separarea și concentrarea min. în vederea determinări și preparării lor și stă la baza prospecțiunii magnetometrice. (N.A.) magnetism remanent, —> termoremanență magnetism terestru, însușirea Pământului de a se comporta ca un imens magnet natural, ca și cum în centrul globului terestru s-ar găsi o bară magnetizată (dipol magnetic central) orientată în direcția axei de rotație a Pământului. Repre- zentarea grafică a câmpului magnetic al Pământului se face cu ajutorul hărților care redau cele trei elemente caracteristice: intensitatea totală (prin izodiname), declinația (prin izogone) și înclinația (prin izocline). O altă însușire a m. t. este polaritatea (magnetică), adică dispunerea polului care atrage acul busolei spre nordul geografic, iar a celuilalt spre polul sud. în trecutul geologic, această dispoziție a cunoscut mai multe inversări (polul nord magnetic situându-se peste polul sud geografic și invers); fenomenul poartă numele de inversiune magnetică și a avut un caracter periodic. Această însușire alături de —> paleomagnetism au constituit elementele de bază în formularea conceptului expansiunii crustei și, în final, a teoriei tectonicii globale. V. și inversiune magnetică, polaritate magnetică, paleomagnetism (V.M.) magnetit, Fe₂O₃ FeO, s. cubic. Apare în cristale octaedrice sau sub formă de agregate magnetogramă 168 granulare sau lamelare; este un min. magnetic și bun conductor de electricitate. Se formează prin foarte variate procese mineralogenetice: lichid-magmatice, hidrotermale, de metamor- fism regional și pirometasomatic; se concen- trează în aluviuni. Pseudomorfozele de m. după hematit se numesc muschetovit. Este un min. răspândit, caracterizat prin conținut ridicat de fler. în România, întâlnit în foarte diverse situații geologice în C. Orient, C. Merid., Mții Apus. etc. (G.P., N.A) magnetogramă, imaginea grafică a variației elementelor câmpului magnetic terestru rezul- tată prin înregistrarea acestora timp de 24 ore, cu ajutorul magnetografului. (V.M.) magnetometru, instrument folosit în pros- pecțiunea magnetică pentru evaluarea cantita- tivă a variațiilor naturale și artificiale ale câmpului magnetic terestru. (V.M.) magnetopauzâ, limita până la care se extinde câmpul magnetic terestru în spațiul extraterestru, circumscriind —> magnetosfera. (VM.) magnetosfera, zona extraterestră în care se manifestă acțiunea câmpului magnetic teres- tru. M. este circumscrisă de -> magnetopauzâ. Se extinde până la aproximativ 10 raze terestre, în zonele înalte ale atmosferei, m. este puternic influențată de norii solari care provoacă o turtire a ei. adică o apropiere a magnetopauzei de Pământ, deasupra părții luminoase a acestuia, în timp ce în partea opusă (în spatele zonei întunecate) m. se îndepărtează foarte mult. Radiațiile solare corpusculare pătrund în in. prin zonele polilor magnetici și formează centurile de radiație Van Allen. (V.M.) magnetostratigrafle, parte a stratigrafie! care studiază rocile în funcție de caracterele magnetice (—> paleomagnetism), realizând astfel gruparea secvențelor litologice în unități magnetostratigrafice (—> magnetozonâ). Studiile de m. desfășurate în paralel cu dotările radiometrice au condus la elaborarea scării magnetostratigrafice a timpului geologic, care cuprinde succesiunea cronologică a epocilor și evenimentelor de polaritate normală și inversă. Această scară coboară din prezent până la nivelul părții sup. a Jur. med. (aprox. 155 M.a.). Sub această vârstă, lipsa de continuitate stratigrafică a dep. din reg. oceanice împietează asupra acurateței informațiilor. (D.G.) magnetoză, unitate stratigrafică separată pe baza carcaterelor magnetice ale rocilor. (D.G.) magnezit, MgCO₃, s. trigonal. în România, întâlnit în produsele de alterare ale serpenti- nitelor din C. Merid. și ca min. de gangă în filoane metalifere (Stănija - Mții Apus.) (N.A.) magneziu, Mg, element din grupa metalelor alcalino-pământoase, având trei izotopi naturali: ²⁴Mg (78,8%), ²⁵Mg (10,1%), ²⁶Mg (11,1%). în crusta terestră, este al optulea element ca frecvență și al șaselea dintre metale. Intră în alcătuirea a mai mult de 150 min., dar numai un nr. restrâns constituie surse pentru extragerea lui: brucit, dolomit, magnezit, olivină. Se mai extrage din apa mării, izvoare etc. Se utilizează în obținerea aliajelor speciale, în industria aero- spațială, ca agent catalitic etc. (G.P.) magnezioferit, MgFe₂O₄, s. cubic; apare în lave. (G.P.) magnitudine, M, criteriu de apreciere a cutremurelor de pământ, reflectând energia degajată. Spectrul de energie a cutremurelor cunoscute este foarte larg, între 10¹⁰ și IO²⁷ ergi. M. unui cutremur este proporțională cu logaritmul amplitudinii maxime (A) a mișcărilor seismice măsurată la 10 km de epicentru, plus o constantă, după formula M = C/logX + C₂ᵢ în care Ci exprimă caracterele de amortizare a undelor în funcție de distanță, iar C₂ arată influența structurii geologice. (V.M.) malachit, Cu₂[CO₃](OH)₂, s. monoclinic. în România, se găsește în toate zonele de oxidare a zăcămintelor cuprifere și a ocurențelor de min. primare de cupru asociate ș. crist., mag- matitelor paleozoice, laramice și vulcanitelor neogene. (N.A.) maldonit, Au₂Bi, s. cubic; a fost semnalat la Băița Bihor. (G.P.) malignit, var. de foiait cu o structură faneritică, bogată în egirin (cca 50%), nefelin, feldspat alcalin și de obicei olivină; se întâlnește în compoziția corpurilor magmatice alcaline. (N.A.) Malm, ultima epocă (serie) a Jur. Include trei etaje: Oxfordian, Kimmeridgian și Tithonian. Termenul a fost introdus de Oppel în 1856 și derivă de la numele dat de pietrarii englezi unei var. de calcar. Sin. Jura Albă. (V.M.) Malvensian, —> Pannonian. Mammalia, cls. a vertebratelor tetrapode grupând animale predominant terestre, alături 169 manta anomalâ de unele adaptate secundar vieții în mediul acvatic sau zborului. Animale endoterme, cu corpul, în general, acoperit cu păr, marea majoritate vivipare, ce hrănesc puii cu laptele produs de glandele mamare. între cele mai importante trăsături scheletice ale mamiferelor ce pot fi recunoscute și în cazul tipurilor fosile: dentiția diferențiată în incisivi, canini, pre- molari și molari, mandibula formată dintr-un singur os (dentarul); bolta palatină complet închisă; articulația mandibulei la craniu prin apofiza coronoidă a dentarului și osul scvamosal al cutiei craniene (articulație dentaro-scvamosală); craniul articulat la coloana vertebrală prin doi condili occipitali. M. își are originea între reptilele din ord.: —> Therapsida. Apogeul dezvoltării mamiferelor a avut loc în era Cenoz. („era mamiferelor”). M. cuprinde patru subcls.: Eotheria, Prototheria (monotremele australiene, practic lipsite de reprezentanți fosili), Allotheria și Theria care include marea majoritate a mamiferelor din prezent; Trias. sup.- Act. (D.G.) Mammuthus, —> Elephantidae. Manebach (crist.), tip de maclă specific feldspaților monoclinici și triclinici în care planul de asociere este fața (001); adesea maclele M. se asociază cu macla —> Ala. (N.A.) mangan, Mn, element metalic din fam. fierului. Are un singur izotop natural, ⁵⁵Mn. în litosfera sup., este oxifil și foarte slab calcofil. Abundența sa cosmică este 69 atomi la 10 000 atomi siliciu. în meteoriți variază între 0,2% (în cei silicatici) și 0,01% (în cei de nichel și fier); în rocile ultrabazice 0,112%, în granițe 0,096%. în rocile sedimentare variază, de la 0,1 17% în argilele roșii, până la 50% în nodulii polimetalici. Intră în constituția unui nr. mare de min.: oxizi și hidroxizi (piroluzit, psilo- melan, manganit), carbonați și silicați (rodo- crozit, rodonit), care reprezintă și principalele surse pentru extracția Mn. în România, se exploatează din zăcămintele de la Șaru Dornei, lacobeni, Broșteni etc. din C. Orient, și de la Delinești din C. Merid. (G.P.) manganit, MnO(OH), s. monoclinic. în România, se găsește în zona de oxidare a zăcă- mintelor primare de mangan (lacobeni, Șaru Dornei etc.), în zăcămintele exhalative asociate ofiolitelor (Buceava-Șoimuș), în zăcămintele feromanganifere reziduale (Moneasa); ca min. de gangă în unele zăcăminte de sulfuri (Dognecea, Șasea Montană, Baia de Arieș). (G.P.) manganotantalit, —> columbit manganozit, MnO, s. cubic; apare în dolomite metamorfozate. (G.P.) mansfieldit, -» scorodit. manta, cea de-a doua geosferă de la supr. Pământului spre int., urmând o crustă, de care este separată prin discontinuitatea Moho. în adâncime, ține până la nucleul extern (2 900 km) de care este separată prin discontinuitatea Gutenberg. în cuprinsul mantalei se disting m. sup. și m. inf. separate printr-o zonă de tranziție. M. sup. ține de la discontinuitatea Moho până la adâncimea de 375 - 400 km. Pe baza variației vitezei undelor seismice, în m. sup. s-au delimitat trei straturi notate cu B’, 2?” și B”\ Stratul B\ care urmează sub discontinutatea Moho, are o grosime de 50- 70 km sub zonele oceanice și 150-200 km sub scuturi; în B’ vitezele seismice cresc foarte puțin față de acelea de la baza discontinuității Moho. La adâncimea de 70-150 km începe stratul în care vitezele undelor P scad la 7,6 km/s, iar pentru S la 4 km/s. Totodată, se înregistrează o atenuare a undelor seismice. B”este bine marcat sub oceane și sub zonele orogenice tinere, însă este neclar sub scuturi. Totul dovedește lipsa sa de omogenitate. Stratul B’”se întinde de la 250 km la 357-400 km adâncime și este mult mai omogen; vitezele undelor seismice cresc din nou. In conceptul modem, B’ împreună cu crusta alcătuiește lito- sfera, iar 2?” ar forma astenosfera, de constituție semirigidă. în ansamblu, constituția m. sup. corespunde compoziției rocilor ultrabazice de tipul dunitelor, peridotitelor, serpentinitelor, granu- litelor, gabbrourilor, eclogitelor și amfibolitelor. Zona de tranziție se situează între 375-1 000 km adâncime; se caracterizează prin creșterea vitezei undelor seismice în trepte, la 1 000 km ajungând la 12 km/s (discontinuitatea Repetti). Constituția acesteia ar fi de natură peridotitică. M. inf, situată între 1 000 - 2 900 km, se caracterizează printr-o creștere gradată a vitezei undelor seismice, cu două discontinuități (la 1 200 și la 1 900 km); creșterea este continuă până la 2 700 km, iar pe ultimii 200 km gradientul scade la 0, evidențiind o neomogenitate pe verticală a materiei constituente. (V.M.) manta anomalâ, porțiunea din manta, între discontinuitatea Moho și o a doua discontinui- tate, puțin mai profundă, din zonele continentale. marcasită 170 M.a. se găsește sub rifturile oceanice, sub cele continentale, sub unele mări marginale, sub unele arcuri insulare sau sub catenele orogenice tinere. Zonele de m.a. sunt caracterizate prin viteza foarte scăzută a undelor seismice (7,2- 7,8 km/s), printr-o anomalie gravimetrică negativă, printr-un flux termic ridicat, printr-o atenuare puternică a undelor seismice (-» Q scăzut) și printr-o crustă subțire. (V.M.) marcasită, FeS₂, s. rombic. în România, se întâlnește în mineralizațiile de sulfuri asociate ș. crist. (Crucea, Valea lui Stan etc.), bana- titelor (Dognecea), mineralizațiilor hidroter- male legate de eruptivul neogen (Ilba, Herja, Roșia Montană etc.). (G.P.) Marea Neagră veche, stadiul stadiu din evoluția baz. Euxinic (M. Neagră) la sfârșitul Pleist., corespunzător transgresiunii flandriene; se restabilește definitiv legătura cu M. Mediterană și se întrerupe cea cu M. Caspică. (V.M.) mărgărit, —> globulit. margine continentală, zona dintre linia de țărm a uscatului și baza taluzului continental. în m.c. se includ: plat, continentală (șelful), cu flexura continentală, panta continentală sau povârnișul continental și piemontul conti- nental. M.c. este o zonă relativ largă, repre- zentând în jur de 15% din supr. Globului; ea poate fi activă (în zonele în care crusta oceanică se afundă sub crusta continentală) și pasivă, când cele două dom. (continental și oceanic) aparțin aceleiași plăci tectonice. (V.M.) mariupolit, var. de foiait (sienit nefelinic) cu structură faneritică, în care feldspatul alcalin este reprezentat prin albit; m. mai conține egirin, lepidomelan, zircon; se întâlnește în com- poziția corpurilor magmatice alcaline. (N.A.) marker bed (engl.), —> strat reper. marks (engl.), urme (excavații) erozionale produse la partea sup. a unui strat lutitic (argilos) ce a constituit patul unui curent (—> mecanoglife)', uneori și cu semnificația de structură construcțională la supr. unor nisipuri eoliene sau litorale (ripple m. —> ondulării de curent). V. și casts. (N.A.) marmatit, var. de blendă feriferă. V. și blendă. (G.P.) marmură, calcar sau dolomit cristalizat, cu textură masivă și structură granoblastică, format prin metamorfismul unor roci carbona- tice sedimentare. M. sunt roci de culoare albă, localizate în terenuri cristalofiliene; vorbind despre pietre ornamentale, termenul acoperă tipuri petrografice de variate origini și diverse trăsături mineralogice și structurale care, prin șlefuire, devin lucioase și au un aspect plăcut. (N.A.) marnă, rocă de tranziție între argilă și calcar, masivă sau stratificată, cu structură mecanică sau chimică și cu textură pelitică; frecvent microcristalină. în constituția m. intră min. argiloase și carbonați în proporții egale și alte min. autigene, a căror prezență în rocă determină var.: m. saliferă, m. gipsiferă, m. glauconitică etc. M. intră în alcătuirea unor asociații litologice sedimentare de origine marină (fliș, molasă) sau lacustră (m. cu characee). Este folosită la fabricarea cimen- tului. (N.A.) Marsupiala, —> Metatheria. martit, -» hematit martor de eroziune, proeminență în relief a unor roci sau secvențe litologice rezultată în urma erodării diferențiate a acestora. Ex. Babele din Mții Bucegi. (V.M.) masă fundamentală, materialul interstițial al unei roci vulcanice cu structură porfirică, în care se găsesc fenocristale; m.f. poate avea o structură hialină, microcristalină, granofirică, intergranulară, evidențiind în acest fel parti- cularitățile momentului final de cristalizare a unei topituri magmatice. Pentru m.f. cu structură afanitică și, de obicei, pentru cea cu structură hialină, este utilizată denumirea de pastă a rocii. Sin. mezostază. (N.A.) masiv median, nucleu vechi, rigid, constituit, de regulă, din ș. crist., situat la int. unei catene muntoase cu răsfrângere bilaterală și neafectat plicativ de mișcările care au generat catena muntoasă. Fundamentul Depr. Trans. a constituit un asemenea m.m. Sin. Swischengebirge (germ). (V.M.) massicat, sin. litargă. mastodonți (pl.), grup major al probosci- dienilor (-* Proboscidea), în care sunt cuprinși reprezentanții a două fam.: Gomphotheriidae și Mastodontidae, având ca strămoș comun genul Palaeomastodon din Olig. inf. M. aveau în general câte o pereche de defense („fildeși”) pe fiecare maxilar, cea de pe maxilarul inf. redusă la Mastodontidae, molari cu coroană scundă, având un nr. redus de creste (lofe); la unele 171 mediu de sedimentare genuri, între lofe apar intercalați tuberculi rotunzi (tip bundmastodon), la altele, acești tuberculi lipsesc (tip zigolofodon). Olig. inf. - Pleist. inf. în România: Trilophodon angistidens - Sarmațian, Tctralophodon longorostris - Meoțian, Zygolophodon borsoniși Anancus arvernensis - Plioc. sup. (D.G.) matildit, AgBiS₂, s. rombic. în România, în filoanele hidrotermale de la Ilba și Baia Borșa. (G.P.) matrice (petrogr.), liant al rocilor detritice psefltice (conglomerate, brecii) și psamitice (-» graywackd). de natură alogenă (min. argiloase, mice, ciorile, micrite carbonatice). M. formată prin acumulare sindepozițională cu clastele pe care le înglobează este o protoni., cea rezultată prin alterarea și substituția clastelor instabile din p.d.v. chimic este epini., iar recristalizarea fracțiunii argiloase din protom. conduce la apariția unei ortom. (N.A.) maturitatea sedimentelor, 1. (sedim.), carac- teristică dinamică ce sugerează gradul de prelu- crare a sedimentelor epiclastice în mediul lor de transport și depunere și se reflectă prin bogăția acestora în claste de cuarț, prin gradul de rotunjime ridicat și prin sortare granulo- metrică bună și foarte bună. Nisipurile și gresiile cuarțoase (ex. gresia de Kliwa) sunt dep. mature; 2. (petrogr.), indice de m. dat de prezența min. rezistente la alterare (cuarț) sau raportul zircon-turmalină-rutil (YRT), de asemenea, de gradul bun de sortare și rulare a clastelor dintr-un depozit sedimentai. (N.A.) Matuyama, cea mai recentă epocă paleo- magnetică cu polaritate inversă, cuprinsă între 2,5 și 0,7 M.a., corespunzătoare Plioc. final și Pleist. inf. în cadrul său, se separă câteva scurte evenimente paleomagnetice cu polaritate normală (Olduvai, Gilsa, Jaramillo). (V.M.) maucherit, NinAs₈, s.tetragonal. în România, a fost semnalat numai la Rădeni-Ungureni (jud. Dâmbovita), pe valea Bădeanca (Mții Leaota). (G.P.) mâl, dep. sedimentar act., neconsolidat, cu textură fină, pelitică și compoziție foarte varia- bilă: m. argilos, m. silicios, m. cu globigerine, m. sapropelic, m. cu sulfuri etc. M. este carac- teristic, practic, tuturor mediilor de sedimentare, dar ocupă supr. considerabile în zonele batiale și abisale ale Oceanului Planetar. Prin litificare, m. trec în argile, marne, silicolite. (N.A.) mecanoglife (pL), termen general care desemnează structurile supr. de strat, de natură mecanică. Genetic, se disting m. de eroziune (turboglife), m. de târâre (xinmoglife, urme ale unor obiecte târâte, rostogolite sau săltate pe supr. unui sediment), m. de curgere (reoglife), m. de tasare (teggoglife), gliptomorfe. Ele îmbracă forma unor excavații alungite sau a mulajelor acestora („bulbi” asimetrici) și iau naștere aproape, totdeauna, în cadrul unor mișcări unidirecționale ale mediului de transport. M. indică sensul transportului și poziția normală sau răsturnată a stratelor. Un tip special de m. sunt —> ripple marks-wxWQ. (N.A.) mediană, (Md), parametru statistic utilizat în analiza granulometrică și calculat pe baza curbelor cumulative. Md este diametrul median corespunzător percentîlului de 50 și evident dimensiunii granulelor față de care 50% sunt mai mari și 50% mai mici. (N.A.) medie, (M), parametru statistic utilizat în analiza granulometrică și calculat pe baza curbelor cumulative. M. reprezintă un diametru mijlociu și exprimă o medie a dimensiunilor corespunzătoare percentilelor de 16, 50 și 84. 0 16+0 50+0 84 M =-------------------. 3 (N.A.) Mediteranean (înv.), vechea denumire a epocii (sistemului) Mioc. M. era împărțit în M.L (cuprinzând etajele Aquitanian și Burdi- galian) și M.II (cu etajele Helvețian, Tortonian și Sarmațian). (V.M.) mediteraneană, serie ~, (înv.), provincie petrografică în care sunt cuprinse asociațiile de roci vulcanice terțiare și act. cu caracter alcalin și nesaturat, bogate în potasiu, care constituie masa principală a vulcanitelor din M. Mediterană (Vezuviu, Stromboli). (N.A.) mediu de sedimentare, dom., zonă sau areal caracterizat printr-un complex de factori fizico- chimici și biotici care controlează procesul de sedimentare dintr-un anumit loc și dintr-un anumit moment. Astfel, în raport cu poziția sa față de principalii factori externi, apa, aerul și gheața, se poate vorbi de m. subacvatic, m. subaerian și m. glaciar; în raport cu marile unități de relief și agenții care îl modelează, se disting: m. continental (lacustru, fluviatil, megacute 172 paludal, spelean, deșertic, glaciar), m. de tranziție (deltaic, lagunar, de estuar) și m. marin și/sau oceanic (în care se disting diferite zone de sedimentare: litorală, neritică, batială, abisală, hadală). Fiecare m.s. se caracterizează printr-o asociație de sedimente cu trăsături granulometrice, morfometrice, litologice și struc- turale specifice. V. și sistem depozitional. (N.A.) megacute (pl.), cute ale căror dimensiuni, în plan orizontal, sunt de ordinul sutelor sau miilor de km. Mai sunt denumite și mega- structuri cutate. (V.M.) Megalosauridae, fam. a dinosaurilor car- nivori (—» Therapodâ) grupând genuri de talie mare și mijlocie, cu dinți conici ascuțiți, având margini fin crenelate (Allosaurus, Ceratosaurus, Mcgalosaurus). Jur. inf. - Creț. sup. (D.G.) megaciclothem, —> ciclothem. mela melano (prefix), indică o culoare închisă (cenușie, neagră, verde, brună); termen folosit atunci când se vorbește despre min. sau roci. (N.A.) melaconit, —> tenorit. melafir, var. de bazalt olivinic cu structură porfirică, în care fenocristalele de olivină sunt parțial sau total serpentinizate; m. sunt consi- derate bazalte paleotipice, dintre care unele au o textură amigdaloidă. (N.A./ melange (fr.), formațiune ^geologică foarte eterogenă, reprezentată printr-un amestec dezordonat de roci de proveniență foarte dife- rită: turbidite de tip fliș formate în fosele ocea- nice prin depunerea materialului de origine continențală, ofiolite care includ roci bazice și ultrabazice provenind din crusta oceanică și radiolarite provenind din mediile câmpiilor abisale. Asocierea acestora este legată de pro- cesul de subducție, în timpul căruia sedi- mentele depuse pe crusta oceanică au fost răzuite de placa sup. și amestecate cu frag- mente detașate din crustă și cu detritusul adus de curenții de turbiditate. M. poate fi conside- rat o var. de —> wildfliș. în România, forma- țiuni de m. se întâlnesc în Platoul Mehedinți din C. Merid., unde participă la alcătuirea pânzei de Severin. (V.M.) melanit, var. de andradit (-^ granați) neagră, bogată în titan. (N.A.) melanocrat, indică o culoare închisă; se referă la min. femice sau mafice (biotit, amfiboli, piroxeni, olivină etc.) în funcție de care se stabilește indicele de culoare (A/) al rocii. Rocile m. sunt bogate în min. m. (de obicei, prezintă M > 50); ex.: meladiorite, melagabbrouri, ultramafite. (N.A.) Melanopsidae, fam. de gastropode ce gru- pează genuri cu cochilie turiculată, având ultimul tur de spiră foarte înalt; peristom cu o scizură sifonală adâncită la partea inf.; supr. cochiliei netedă sau ornată prin coaste axiale, proeminente. M. sunt caracteristice baz. cu salinitate salmastră îndulcită. Creț. inf. - Act. în România, sunt frecvente în Mioc. sup. (Pannonian) din Banat (Soceni), baz. Beiuș, baz. Crișului Alb etc. (D. G.) melilit, (Ca,Na)₂(Mg,Al,Fe)[(Si,Al)SiO₇], s. pătratic; apare în bazalte și roci metamorfice de temperatură înaltă. (G.P.) melteigit, var. de foidolit sau foidit foarte bogat în augit (cca 75%); nefelinul, subordonat (25%), apare anhedral în raport cu piroxenul. M. se asociază frecvent cu urtitele și ijolițele. (N.A.) membru (strat.), unitate litostratigrafică, conformă codului Hedberg, de ordin inf. for- mațiunii și sup. stratului. M. poate fi delimitat, în cadrul formațiunii, prin limite clare și trăsă- turi litologice distincte: compoziție, culoare, duritate etc. El poate fi numit formal printr-o denumire geografică. (N.A.) Meoțian, etaj al Neog. din baz. Dacic și Euxinic corespunzător aprox. intervalului dintre 10 și 8,5 M.a. Stratotipul în peninsula Kerc (Crimeea), prepus de Andrusov (1906). Limita biostratigrafică inf. a M. se trasează, în general, între stratele cu Mactra caspica și M. bulgarica ale Sarmațianului sup. (Chersonian) și cele cu Dosinia maeotica, iar limita sup. la partea sup. a stratelor cu Andrusoviconcha (Congeria) novorossica. în cadrul M. faciesurile marine din baza etajului sunt succedate sau prezintă treceri laterale de faciesuri salmastre îndulcite și continentale cu mamifere (Hipparion moldavicum, Gazel la deperdita, Deinotherium gigantissimum). (D. G.) Mercalli, scara ~, sistem de redare a intensității cutremurelor pe baza efectelor distructive ale acestora. S. M. cuprinde 12 grade, de la 1, sesizat doar de seismografe, până la 12, cu efectele cele mai distrugătoare. (V.M.) mercur, Hg, element metalic calcofil cu o abundență crustală apreciată la 0,089 ppm. Se 173 metamictic cunosc 7 izotopi l%Hg (0,156%), l⁹⁸Hg (10,12%), lwHg (16,99%), ²⁰⁰Hg (23,07%), ²⁰,Hg (13,27%), ²⁰²Hg (29,64%), ²⁰⁴Hg (6,79%). Concentrația în rocile magmatice descrește de la cele acide la cele ultrabazice: granit 0,039 ppm, dunit 0,004 ppm. în rocile sedimentare concentrația variază între 0,5 ppm în șist, argiloase și 0,033 ppm în gresii și calcare. Principalul min. de Hg este cinabrul, concentrat prin procese hidrotermale. (G.P.) meriedrie, —> simetric cristalină. merodont, tip de dentiție la ostracode, format din trei elemente, situate în lungul marginii dorsale a celor două valve; doi dinți crenelați încadrând un șanț, respectiv două fosete, de o parte și de alta a unui dinte alungit. V. și amfidont, lofodont, prionodont. (D.G.) mesocratic, intermediar din p.d.v. al culorii unui agregat mineral între —> leucocratic și —» melanocratic. (N.A.) mesosauri, grup primitiv al reptilelor acvatice, din care face parte un nr. restrâns de genuri din Carb. sup. - Perm. inf. Cel mai cunoscut este Messosaurus din dep. de pe coastele atlantice ale Africii și Americii de Sud, caracterizat prin corp lacertiliform, de talie mijlocie (sub 1 m lungime), cu reg. codală comprimată lateral; craniul anapsid; maxilarele prevăzute cu nume- roși dinți alungiți și filiformi, formând o rețea densă; membre puțin adaptate înotului. (D.G.) Messinian, etajul final al Mioc. meditera- nean, corespunzător unei regresiuni majore, în urma căreia Mediterana s-a transformat într-o reg. de lagune, în care s-au format dep. groase de gips, separate prin zone exondate. Terme- nul a fost introdus de Mayer-Eymar (1867) și derivă de la numele loc. Messina - Italia. (V.M.) meta-, prefix ce semnifică proveniența, succesiunea și transformarea. Plasat înaintea numelui unei roci, arată că aceasta a fost meta- morfozată. O atare denumire implică identi- ficarea rocii originale (pe bază de relicte) fapt posibil în cazul unui metamorfism slab. (G.P.)^ metacinabarit, (Hg,Fe,Zn)S, s. cubic. în România, a fost evidențiat în filoanele hidro- termale de la Baia Sprie. (G.P.) metale platinice, grup de 6 metale (rutheniu, osmiu, rhodiu, iridiu, paladiu, platină), caracte- rizate printr-o pronunțată rezistență la oxidare; se întâlnesc, de regulă, în stare nativă sau sub formă de compuși intermetalici între unii membri ai grupului: (Pt,Ir); (Pd, Pt); (Ir,Os). Prezintă un pronunțat caracter siderofil, unii membri ai grupei indicând și un caracter calcofil, motiv pentru care formează compuși naturali cu sulful: (Ru,Os)S₂ - laurit; (Pt,Pd)S - cooperit; (Pt,Pd,Ni)S - braggit. Abundența membrilor grupului este limitată; mai frecvent în crustă: paladiu (0,01 ppm) și platina (0,005 ppm). Rocile eruptive bazice și ultrabazice sunt purtătorii cei mai importanți de platină (0,55 - 0,02 ppm). Acumulările economice de m.p. sunt asociate complexelor cu roci ultrabazice și apar în placersurile aferente acestora. (G.P.) metalic, luciu ~, luciu caracteristic min. cu indice de refracție mai mare de 3; 1. m. crește cu capacitatea de reflexie a min. Ex.: piroluzit, molibdenit, galenă, bismut etc. (N.A.) metalogeneticâ, 1. epocă ~ (zăc.), unitate de timp geologic favorabilă pentru depunerea unor concentrații metalifere sau caracterizată prin asociații specifice de min. metalice. Una sau mai multe e.m. se pot regăsi în cadrul unei provincii m.; 2. provincie ~ (zăc.), suprafață din scoarța terestră caracterizată prin concentrații metalifere și parageneze specifice sau prin una sau mai multe tipuri de mineralizați!. O p.m. poate include una sau mai multe -> epoci m. (N.A.) metalogenie, ramură a geologiei, care se ocupă cu studiul legilor de formare și repartiție a zăcămintelor metalifere în crusta terestră, în relație cu structura geologică regională. Pe baza regulilor de distribuție și de asociere a zăcă- mintelor stabilite de m. se elaborează prognoze și programe de prospecțiune geologică pentru minereuri. în sens larg, termenul m. se poate referi la toate acumulările de s.m.u. (G.P.) metalografie, metodă de studiu la micros- cop a supr. lustruite de metale și aliaje ale acestora. (G.P.) metamictic, compus anorganic sau min. cristalizat care are tendința de a trece din stare cristalină în stare amorfa, sub acțiunea razelor alfa provenite prin dezintegrarea radioactivă a elementelor pe care acestea le conțin; produsele m. au aspect sticlos și se comportă optic izotrop; de obicei, astfel de min. conțin pământuri rare, au rețea ionică slabă și cuprind ioni care-și pot modifica ușor semnul sarcinii electrice. Ex.: ortit, thorianit, monazit etc. (N.A.) metamorfism 174 metamorfism, ansamblul proceselor endo- gene care determină transformarea rocilor preexistente în edificii petrografice cu trăsături mineralogice și structural-texturale specifice noilor condiții termo-barice și chimice în care acestea sunt antrenate. în esență, m. este o transformare în stare solidă, în care reorganizarea materialului primar se face prin difuzie, diferențiere, blasteză (recristalizare) și, în prezența fluidelor, prin metasomatoză. In funcție de condițiile geologice în care se desfășoară, tipurile fundamentale de m. sunt: m. regional (sau dinamotermic) prin care se formează ș. crist., m. cataclastic (sau dinamic), m. al fundurilor oceanice, m. metasomatic, m. termic (—> corneene), m. pirometasomatic (-» skarne), m. de îngropare, m. retrograd (retromorfism sau diaftoreză). (N.A., G.P.) metasomatism, proces de substituție prin care un min. sau o asociație minerală pre- existentă (paleosom) sunt înlocuite de un alt min. sau de o nouă asociație minerală (neosom) sub acțiunea fluidelor; m. presupune un fenomen de dizolvare, simultan cu un altul, de precipitare. (G.P.) metatect, masă mobilizată prin topirea parțială a rocilor magmatice, metamorfice și sedimentare afectate, prin îngropare profundă, de ultrametamorfisni M. de compoziție acidă, cuarțo-feldspatică, se poate consolida „in situ” sau poate fi injectat în etaje structurale sup. generând —> migmatite, gnaise de injecție etc. Sin. neosom. (N.A.) Metatheria, subdiviziune sistematică a ma- miferelor evoluate (—> Theriâ) care cuprinde marsupialele. Creț. inf. -Act. M. au apărut probabil în Laurasia, dar evoluția ulterioară a acestor mamifere a fost legată în cea mai mare parte de continentele sudice (America de Sud, Australia). (D.G.) Metazoa. diviziune fundamentală a regnului animal în care sunt cuprinse org. pluricelu- lare cu celulele specializate funcțional, diferen- țiate în țesuturi și organe. M. primitive (Porifera, Coelenterata), cu peretele corpului format din numai două pături celulare: ecto- și endoderm, separate de mezoglee, fără structură celulară, sunt grupate în subdviziunea Diploblastica, în general cu simetrie radiară. Celelalte M., având trei straturi celulare, alcătuiesc subdiviziunea Triploblastica, cu simetrie bilaterală; Triploblastica relevă două direcții evolutive: Protostomia, la care gura ia naștere din blastopor - deschiderea embrionară unică (fii. Viermi, Mollusca, Arthropoda, Bryozoa și Brachiopodâ) și Deuterostomia, la care locul blastoporului este luat de anus, în timp ce gura apare ca o neoformație (fii. Echinodermata, Stomochordata și Chordatâ). (D.G.) meteoric, de origine exogenă; frecvent, termenul se referă la apele existente la supr. scoarței (din râuri, mări, oceane, apa atmosfe- rică) și care pot circula descendent în scoarță; uneori, se folosește pentru procese care se desfășoară sub impulsul energiilor externe (Soare, atmosferă). V. și juvenil. (N.A.) meteoriți (pl.), fragmente de roci sau aglo- merări metalifere provenite din spațiul extra- terestru. Masa exemplarelor cunoscute variază între 1 kg și 60 tone; marii meteoriți provoacă, prin cădere, cratere de mari dimensiuni. Vârsta lor absolută este de cca 4 600 M.a. Petrografic, cuprind trei grupe principale: a) feroși sau sideritici (în cadrul cărora metalele Fe, Ni sunt predominante, atingând 20% Ni); b) litosideritici sau petro-feroși care conțin atât metale (Fe, Ni), cât și silicați (olivină, piroxeni, anortit); c) pietroși sau aerolitici, care se subdivid în: Ci chondrite, constituite din granule metalice, din chondrite (chondrule - sferule de câțiva microni până la câțiva milimetri, alcătuite din piroxeni, olivină și plagioclazi) și diverse min. accesorii bogate în Fe și Ni; C₂ achondrite, mai puțin frecvente, sărace în metale, adesea brecifiate și compuse din olivină și diverși piroxeni. (G.P.) Mezofitic, diviziune paleobotanică a timpu- lui geologic corespunzătoare intervalului dintre Perm. sup. și Creț. inf. inclusiv, caracterizat prin marea dezvoltare a gimnospermelor. V. și Eofitic, Neofitic, Paleofitic. (D.G.) mezogeosinclinal (înv.), în clasificarea lui Schuchert din 1923, echivalent cu geosinclinalul în definiția lui Haug din 1900, adică fosă alungită situată între două arii continentale, corespunzător tipului mediteranean. (V.M.) Mezolitic, epoca de mijloc din evoluția culturii preistorice între Paleolitic și Neolitic (aproximativ între 10 000 și 6 500 ani î.e.n. divizată în Azilian și Tardenoisian. M. este caracterizat prin obiecte mici (microlite) cu grad avansat de prelucrare. (V.M.) 175 Michel Levy, diagrama ~, tabelul mezosferă, —> manta inferioara mezostază, —» masa fundamentală. mczotermal, despre un dep. mineral de natură hidrotermală depus din soluții cu temperatură cuprinsă între 200° și 300 °C. Depunerile m. îmbracă formă de filoane și cuprind o variație paragenetică foarte mare: min. metalice - pirită, calcopirită, bornit, arsenuri de Co, Ni, Ag și aur nativ - și min. nemetalice - cuarț, calcit, rodocrozit, baritină etc. (N.A.) Mezozoic, era (erathemul) de mijloc a Fane- rozoicului, corespunzătoare intervalului dintre 248-65 M.a. M. cuprinde trei perioade (siste- me): Trias., Jur., Creț. Din p.d.v. biologic, an- samblul faunelor mezozoice prezintă un caracter intermediar între asociațiile paleoz. și cele cenoz., fiind încadrate între extincțiile masive de la sfârșitul Perm. și respectiv Creț. în regnul vegetal, elementul caracteristic (me- zofitic) este dat de gimnosperme. Spre sfârșitul erei (în Creț, inf.) se dezvoltă angiospermele, care o dată cu începutul Creț. sup. devin pre- ponderente asupra gimnospermelor, inaugu- rând Horele de tip neofitic. în regnul animal, elementele specifice sunt reprezentate prin fora- minifere, amoniți, belemniți, rudiști, reptile (ihtiosauri, plesiosauri) adaptate dom. marin, respectiv dinosauri, pterosauri în cel continental, în M. apar hexacoralii (Trias. mediu), mamiferele (Trias. sup.), păsările (Jur. sup.). Din p.d.v. paleogeografic, continentul unic Pangea, existent la sfârșitul Paleoz., este fragmentat începând din Trias. sup. prin apari- ția zonelor de expansiune oceanică. Mișcările scoarței din M. sunt incluse în ciclul geo- tectonic alpin, a cărei desfășurare a continuat în Cenoz. în M. au fost cutate și exondate catenele interne și centrale din cadrul sistemelor geosinclinale ale Tethysului (alpino-carpato- himalaian), catenele circumpacifice (est-asia- tice și vest-americane). (D.G.) mezozonă, zonă de metamorfism caracte- rizată prin condiții de temperatură și presiune specifice adâncimilor medii de îngropare, cu stress moderat și cu formare de ș. crist. cu grad mediu de metamorfism, alcătuite din biotit, muscovit, almandin, staurolit, amfiboli, oligo- claz etc. (micașisturi, paragnaise, amfibolite); texturile rocilor sunt șistoase, rubanate, iar structurile, granoblastice și nematoblastice. V. și catazonă, epizonă. (N.A.) miargirit, Ag,SbS₃, s. monoclinic. în România, a fost semnalat în mineralizațiile hidrotermale neogene de la Ilba, Dealul Crucii, Baia Sprie. (G.P.) miarolitică, textură ~, textură caracteristică rocilor villcanice în a căror masă fundamentală se individualizează cavități (goluri) de diferite forme și dimensiuni, parțial tapisate cu min. secundare: calcit, dorit, calcedonie, zeoliti etc. (N.A.) miaskit, rocă magmatică intrusivă cu struc- tură faneritică, holocristalină și alotriomorf- granulară, alcătuită din feldspat potasic (30- 35%), albit (25-35%), nefelin (20%), biotit și diverse min. accesorii: apatit, ilmenit, zircon, sfen, cancrinit, piroclor. Din p.d.v. chimic, m. este o rocă nesaturată care se asociază cu sienitele foidice cu tendință m. în corpurile alcaline. V. și agpait. (N.A.) miaskitică, tendință ~, caracteristică a rocilor derivate din topituri alcaline silicatate deficitare în Na și K și excedentare în Al. V. și agpaitică, tendință ~. (N.A.) micașisturi (pL), roci metamorfice comune caracteristice —> mezozonei. Prezintă șistozi- tate și foliație marcantă, fiind bogate în foițe de mice vizibile cu ochiul liber; structura este lepidoblastică. Min. constituente sunt micele (biotitul și/sau muscovitul), cuarțul, feldspații, precum și granații, distenul, staurolitul. Creș- terea ponderii oricăruia din aceste min. face posibilă separarea unor var.: m. cu disten, m. cu staurolit etc. (G.P.) mică, termen utilizat pentru a desemna un min. sau un grup de min. cu habitus lamelar foios și clivaj perfect. M. cristalizează în s. monoclinic și sunt filosilicați în care cationii se pot substitui unii pe alții generând diverse var.: de K (muscovit), Fe, Mg (biotiț), Li (lepidolit); m. intră în constituția pegmatitelor, ș. crist., rocilor sedimentare detritice. (N.A.) mice uranifere, min. ce includ fosfați și arseniați de Cu, Ca, Ba, Mg și uranil, având o structură stratificată de tipul micelor. V. și autunit, torbemit. (G.P.) Michel Levy, diagrama tabelul ~, diagramă pentru aprecierea rapidă a ordinului nuanței culorii de -» birefringență Diagrama reprezintă transpunerea, prin suprapunere, a culorilor de interferență peste un sistem de coordonate care are în abscisă grosimea min. în micrit 176 secțiune („e” - în microni), iar în ordonată, întârzierea - „R” - corespunzătoare diferitelor ordine de culori (din scara lui Newton). (N.A.) micrit, termen textural folosit în cadrul rocilor sedimentare carbonatice pentru a defini var. fin-granulare („litografice”) ale căror cristale de calcit sau dolomit (dolomicrit) au dimensiuni mai mici de 4 microni. V. și sparit. (NA.) microclin, KAlSi₃O₈, s. triclinic; tectosilicat din grupul feldspaților alcalini (ortoclazi). în România, se întâlnește în rocile granitoide asociate ș. crist. din unitățile carpatice și din Dobr. N., în gnaisele și migmatitele din aceleași reg. (N.A.) microduritate, -> duritate. microevoluție, aspect al evoluției organice, care se referă la procesele ce au loc la nivelul populațiilor unei sp., în urma cărora rezultă noi sp. sau subsp. M. are la bază mutațiile genetice din cadrul populațiilor specifice. Conform -> teoriei sintetice a evoluției, m. poate conduce la —> macroevoiuție. Sin. speciație. (D.G.) microfacies, totalitatea caracterelor litolo- gice și paleontologice relevate de o rocă sedimentară examinată prin —> secțiuni subțiri. Un m. este un „peisaj sedimentar” la scară microscopică. Unele m. cuprind microorg. (alge calcaroase, foraminifere etc.) importante sub aspect biostratigrafic, constituind m. carac- teristice. Pe acest fapt se bazează metoda de cercetare microfacială, utilizată în cazul rocilor dure (calcare, silicolite, gresii) lipsite de un conținut macropaleontologic concludent. Metoda implică o eșantionare sistematică, continuă a succesiunilor litologice. V. și nannofacies (D.G.) microlit, cristal embrionar cu organizare reticulară completă, care se dezvoltă în masa sticloasă a rocilor vulcanice; m. prezintă deseori contururi cristalografice și îmbracă aspecte scheletice. Textura corespunzătoare se numește microlitică. (N.A.) „micromamifere”, denumire atribuită ma- miferelor fosile cu dimensiuni mici, „M.” cuprind mamiferele mezozoice (ord. Docodonta, Triconodonta, Multituberculata, Symmetrodonta, Pantotheriâ), iar dintre mamiferele cenozoice principalul ord. este Rodentia. (D.G.) micropaleontologie, ramură a paleonto- logiei care studiază cu ajutorul tehnicilor microscopice org. fosile de mici dimensiuni (în general sub un mm), stadiile embrionare sau juvenile, precum și părțile individuale ale unor structuri scheletice aparținând unor org. macroscopice. în funcție de natura materialului cercetat, m. se împarte în m. animală (micropaleontologie), care studiază protozoa- rele (foraminifere, radiolari, ciliate), metazoa- rele microscopice (ostracode) sau structuri ale metazoarelor macroscopice (spiculi de spon- gieri sau holothuride, maxilare ale viermilor anelizi: scolecodonte, piese dentare ale unor cordate primitive: conodonte etc.), și m. vegetală (micropaleobotanică), care studiază algele uni- celulare (coccolithophoridee, silicoflagelate, diatomee, structuri ale org. vegetale pluri- celulare, precum și sporii și polenul plantelor evoluate —» palinologie). Cercetările de m. au deosebită importanță în datarea și corelarea biostratigrafică a formațiunilor sedimentare și slab metamorfozate, în special în cazul celor cercetate prin foraje pentru petrol. Progresele m. sunt strâns legate de perfecționarea micros- copiei electronice. (D.G.) microtectonică, ramură a geologiei structurale care are ca obiect studiul microstructurilor rocilor, urmărind descifrarea mecanismului de deformare a rocilor și succesiunea în timp a proceselor de deformare; m. studiază implicit și fisurile care afectează pachetele de roci din scoarța terestră. (V.M.) migmatit, rocă mixtă, produs al proceselor de ultrametamorfism în care se conservă un restit (paleosom) reprezentând fracțiunea mafică (amfiboli, piroxeni, biotit) rezistentă la procesele de topire a ș. crist. și la care se adaugă o frac- țiune nou formată (neosom), reprezentând produsul de cristalizare a unui lichid granitic (cuarț, ortoclaz, albit). Astfel, m. capătă texturi foarte variate: rubanate, brecioase, oculare sau oftalmitice și structuri granoblastice, granolepido- blastice. (G.P.) migmă, topitură naturală formată prin fuziunea parțială (anatexie) a unor roci preexistente și implicată, astfel, în formarea —> migmatitelor sau a altor produse de ultrametamorfism. (N.A.) migrația hidrocarburilor, mișcarea hidro- carburilor (țiței, gaze) din roca în care s-au format („rocă generatoare”), spre rocile în care se pot acumula, formând zăcăminte („rocă colector”). Deplasarea se face prin intermediul porilor, fisurilor, fracturilor etc. Se disting: m. 177 mineral greu primară, când țițeiul migrează, datorită com- pactizării' rocilor, din rocile argiloase spre rocile poroase; m. secundară, când hidrocar- burile migrează după maturizarea rocii, având drept cauză diferența de presiune sau dilatarea fluidelor datorită creșterii temperaturii, precum și datorită circulației apei. în funcție de aspec- tele geometrice ale m., se disting: m. laterală, când se face de-a lungul aceluiași orizont petrolifer; m. transversală, când se face pe fracturi, perpendicular pe stratificație; iar în funcție de starea fizică a hidrocarburilor: m. liberă, când hidrocarburile care migrează sunt fie în stare de vapori, fie în soluție, amestecate cu apă și gaze; m. moleculară, când se face la nivel molecular. (V.M.) Milankovid, cicluri ~, cicluri orbitale quasi- periodice, generate de efectul însumat al perturbărilor gravitaționale induse de diferite corpuri din Sistemul solar asupra orbitei terestre. în cadrul c.M. sunt cunoscute —» precesia echinocțiilor, —> oblicitatea eclipticii și -» excentricitatea orbitei; au ca efect schim- bări climatice importante. (N.A.) Miliolidae, fam. a foraminiferelor, grupând genuri marine, bentonice, caracteristice zonelor recifale și perirecifale. Test calcaros, porțe- lanos, neperforat, septat, cu două loje într-un tur de spiră, dispuse rectiliniu, rulate strâns într-un anumit plan sau după plane diferite față de axul longitudinal al testului („în ghem” sau agatisteg); apertura terminală simplă, uneori îngroșată printr-o răsfrângere în formă de dinte a marginii testului. Jur. - Act. (D.G.) Miller, indici ~ (crist.), set de trei sau patru simboluri utilizat pentru a defini relațiile de poziție ale fețelor cristalografice în raport cu axele cristalografice. I.M. se scriu în paranteze " mici (hkl, hkl) și pot avea semne pozitive și negative după cum fața respectivă intersec- tează axele cristalografice în partea pozitivă sau negativă. (N.A.) millerit, sulfură de nichel. în România, a fost semnalat în serpentinitele de la Vârghiș și în mineralizațiile hidrotermale din Leaota, precum și în cele pirometasomatic-hidrotermale de la Șasea Montană. (G.P.) miionite (pl.), roci fin-granulare, cu aspect de cremene, foarte coerente, rubanate sau vărgate, rezultate în urma unei intense fragmentări a unor roci macrogranulare, în cadrul unui meta- morfism extrem, de dislocare. Spre deosebire de cataclazite, m. prezintă un grad mai avansat de mărunțire a granulelor, o șistozitate mai bine exprimată. în masa lor pot fi observate ochiuri și lentile din roca mamă, înconjurate de masa fundamentală milonitică; o situație extremă o reprezintă pseudotachilitul (tip de m. dur, cu aspect sticlos, reprezentând o aglomerare de fragmente de cristale foarte mici, parțial topite și cimentate de o masă sticloasă). (G.P.) mimetică, maclă —> maclă. mimetit, -> piromorfit Mindel, glaciația ~, a treia epocă glaciară cuatemară din reg. alpine ale Europei; este sincronă cu glaciația Elster din dom. scandi- nav și a cunoscut o extindere mai mare decât cele anterioare. (V.M.) mineral, element sau compus cu compoziție chimică definită, format pe cale naturală și având o stare de agregare solidă și omogenă. M. sunt corpuri anorganice cristalizate sau amorfe; după unii autori, sunt considerate m. și anumite substanțe organice din cadrul scoarței terestre (de ex. chihlimbar, țiței etc.). M. cristalizate sunt caracterizate prin: habitus, structură reticulară internă și proprietăți fizico-chimice vectoriale,, iar m. amorfe, prin: lipsa unor forme și structuri reticulare proprii, proprietăți fizico-chimice izotrope și instabilitate termodinamică. în funcție de chimismul lor, m. se grupează în: elemente native, sulfuri sau sulfosăruri, oxizi, hidroxizi, halogenuri și săruri oxigenate (carbonați, nitrați, borați, iodați, sulfați, cromați, fosfați, arsemuri, vanadați, silicați). în funcție de frecvența în roci, se disting: m. principale sau esențiale și m. accesorii, iar în funcție de momentul formării lor: m. primare și m. secundare; îp sedimente - după originea lor - se disting: m. —> alogene și m. —> autigene, iar în filoanele metalifere: m. metalice și m. de gangă. (N.A.) mineral greu, termen convențional prin care se definește un min. cu G mai mare decât a bromoformului (G = 2,9), reprezentând cel mai comun lichid utilizat pentru separarea gravitațională a fracțiunii „ușoare” (G < 2,9) de fracțiunea grea. Ex.: aur, casiterit, ilmenit, zircon, turmalină, rutil, granat, sten etc. M.g. formează asociații caracteristice în aluviuni recente, nisipuri, gresii, care permit stabilirea unor arii sursă sau care indică un anumit grad de maturitate al dep. respectiv. Concentrațiile minerale utile 178 de m.g. - magnetit, ilmenit, monazit, zircon au valoare economică. în cercetările strati- grafice, m.g. pot fi utilizate drept criteriu litologic de corelație a dep. (N.A.) minerale utile, min. care, au în alcătuirea lor unul sau mai multe elemente cu importanță economică. M.u. pot fi metalice, din care se pot extrage metale, de ex. galena (din care se extrage plumbul), blendă (din care se extrage zincul), calcopirita (din care se extrage cupru) etc. și m.u. nemetalice, care se folosesc ca atare, datorită unor proprietăți specifice; ex.: baritina folosită, datorită densității sale și inerției chimice, la obținerea noroaielor de foraj; mica albă, care datorită proprietății sale de a nu conduce electricitatea, este utilizată ca izolator în industria electrotehnică etc. (G.P.) mineralizare (paleont.), —> fosilizare. mineralizator, agent volatil (H, F, CI, OH) degajat în ultimele faze ale cristalizării magmei și care are capacitatea de a concentra și trans- porta elemente metalice (Pb, Zn, Cu etc.). (G.P.) mineralizație, concentrare locală a unor min. metalice. (G.P.) mineralogie, ramură a geologiei al cărei obiect de studiu îl constituie proprietățile și originea min. din scoarța terestră. în 1774, Werner arăta că obiectivele m. trebuie să fie: 1) un sistem ideal de clasificare și 2) existența unor tehnici de identificare precisă a min. După descoperirea difracției razelor X și o dată cu dezvoltarea și rafinarea tehnicilor de analiză chimică, aceste obiective au fost atinse. M. modernă studiază structura reticulară a min., ocurentele și domeniile de utilizare a acestora. (G.P.) ’ mineraloid, 1. orice corp anorganic amorf, format pe cale naturală, dar lipsit de proprie- tăți specifice min. (formă cristalografică, structură reticulară, proprietăți fizico-chimice vectoriale), ex.: opal, vaterit etc.; 2. unele substanțe organice solide și fluide din scoarța terestră, care, în timpul evoluției lor, au pierdut proprietățile inițiale și au căpătat trăsături „mineralogice” noi, ex. cărbunii de pământ, chihlimbarul, țițeiul, gazele naturale. (N.A.) mineral tipomorf, —> tipomorfism. minereu, asociație naturală de min. metalice cu min. nemetalice din care se pot extrage economic unul sau mai multe elemente (metal, metaloid). într-un minereu se pot deosebi min. utile și min. de gangă. în funcție de geneză, m. pot fr: m. lichid-magmatice (de Cr, Fe, Ti, Pt, Ni); m. pirometasomatice (de Fe, Mo, Cu etc.); m. pegmatitice (Nb, Ta, pământuri rare); m. hidrotermale (Au, Ag, Pb, Zn, Cu, Cu și Mo etc.). După nr. de metale care pot fi extrase din ele, m. pot fi: simple (din care se extrage un singur metal) și polimetalice (din care se extrag mai multe metale). Conținutul în metal al unui m. se exprimă în procente pentru Fe, Cr, Mn, Pb, Zn și în g/t pentru Au, Ag, Pt. M. sărace au un conținut în metal sub limita de exploatabilitate curentă și pot prezenta interes în situațiile când rezerva de metal este foarte mare. (G.P.) minereu radioactiv (cf. LM), acumulări de uraniu, thoriu, sub formă de compuși chimici naturali. (N.A.) minetta, lamprofir format predominant din biotit, sanidină sau ortoclaz, alături de care, uneori, mai participă diopsid, titan-augit, apatit, magnetit. M. sunt roci microgrăunțoase, de culoare neagră, considerate de diferiți autori] fie corespondente ale sienitelor alcalifeldspatice, fie ale leucititelor olivinice. (N.A.) minette, dep. sedimentare corpusculare for- mate din ooide feruginoase (bogate în hematit, goethit, siderit sau chamosit), cu structuri concentrice și un liant care poate fi argilos, mamos, carbonatic sau silicios. M. formează acumulări stratiforme fanerozoice (Dogger, Eocen) și reprezintă surse importante pentru extragerea fierului. Alături de -> taconite, intră în familia ferilitelor. (N.A.) minium, Pb₃O₄, masă pământoasă sau pulverulentă de culoare roșcată-portocalie. în România, apare în zona de oxidație a mine- ralizațiilor polimetalice asociate ș. crist. de la Muntele Mic și de la Băita Bihor (Mtii Apus.). (G.P) Miocen, prima epocă (serie) a perioadei neogene, corespunzătoare intervalului dintre 24,6 și 5,1 M.a. Numele epocii a fost introdus de Lyell (1833) pentru a reflecta caracterul mai puțin asemănător al faunelor marine din M. comparativ cu cele act., față de epocile următoare, Plioc. și Pleist. (meios = mai puțin, kaino = recent, grec.). Limita inf. a M. se trasează între etajele Chattian și Aquitanian, fiind marcată biostratigrafic prin baza biozonei cu Globigerinoides primordius / Globorotalia 179 mișcări orogenice kugleri, iar limita sup. se trasează între etajele Messinian și Zanclean din Baz. Mediteranei Vestice, corespunzătoare bazei biozonei cu Sphaeroidinellopsis subdehiscens / Globorotalia tmnida. M. a fost o etapă de intensă activitate tectogenetică, manifestată prin fazele savică, stirică, moldavică, attică, rhodaniană, care sunt implicate în scindarea baz. mediteranean în Tethys și Paratethys și evoluția acestuia din urmă. (V.M.) miogeosinclinal, partea externă a unui geosinclinal care se individualizează în fazele târzii ale evoluției acestuia; m. este lipsit de magmatite inițiale și de vulcanite. In C. Orient., dom. in. este reprezentat prin flișul paleogen. V. geosinclinal și eugeosinclinal. (V.M.) Miogypsinidae, fam. a foraminiferelor în care sunt cuprinse genuri marine, bentonice, de talie mare („macroforaminifere”), cu test calca- ros hialin, oval sau lenticular, având un sistem complex de canale interne. M. prezintă impor- tanță biostratigrafică în Olig. - Mioc. inf. (D.G.) mirabilit, Na₂SO₄*10H₂O, s. monoclinic. în România, se întâlnește în sedimentele din lacurile sărate ale Câmpiei Române (Amara, Lacul Sărat etc.). (N.A.) mispichel, FeAsS, s. monoclinic; sursă de arsen. în România, se întâlnește în minerali- zațiile asociate ș. crist. (Baia Borșa, Ghelari etc.), în mineralizațiile metalogenezei mezo- zoice (Gemenea, Tulgheș), în zăcămintele pirometasomatice laramice (Șasea, Dognecea etc.), în zăcămintele hidrotermale neogene (Ilba, Cavnic, Roșia Montană etc.). (G.P.) Mississippian, perioadă (sistem) în cadrul Paleoz. sup. din America de Nord echivalentă Carb. inf. (Dinarțian din Europa). (V.M.) missourit, var. de foidolit leucitic foarte bogată în min. femice: augit, olivină, biotit; conținutul de leucit este variabil. M. este o rocă rară; a fost întâlnită în lavele Vezuviului. (N.A.) mișcări crustale (pL), mișcările care au loc la nivelul păturilor bazalticâ și granitică și au ca efect formarea cutelor de fundament reflectate și în cuvertura sedimentară prin apariția faliilor transcurente și a șariajelor de amploare regională. (V.M.) mișcări de cuvertură (pL), mișcările care afectează numai învelișul sedimentar, gene- rând procesele diapire, cutările dizarmonice și pânzele de decolare. (V.M.) mișcări exotectonice (pl.), mișcările care se manifestă pe supr. limitate numai la partea sup. a învelișului sedimentar, ca efect al unor procese exogene (alunecări de teren, compacta- rea neuniformă a sedimentarului etc.). (V.M.) mișcări neotectonice (pl.), cele mai recente mișcări care au afectat o anumită reg. de la supr. scoarței, nefixate încă în profilul geo- logic, nefiind acoperite de alte formațiuni mai tinere. Vârsta m.n. este diferită, în funcție de caracterul structural al ariei afectate; de ex.: în Platforma Rusă ultimele mișcări tectonice cu efecte sesizabile au avut loc în Mioc., în reg. carpatice, în Pleist. inf. (V.M.) mișcări orizontale (tect.) (pl.), termen care se referă la deformările scoarței terestre produse și dezvoltate într-un plan orizontal, paralel cu planul tangent la supr. Pământului. M.o. pot fi de distensiune (divergente) sau de compresiune (convergente). M.o. de disten- siune au loc când cele două sectoare ale scoarței se îndepărtează unul de celălalt; la scară planetară, acestea determină apariția rifturilor continentale și, în final, formarea oceanelor; la scară regională, generează grabenele de mare anvergură (ex.: grabenul Rinului); la scară locală determină apariția faliilor normale și controlează evoluția acestora. M.o. de compresiune au loc când două compartimente din scoarță se apropie determinând deformări de compresiune. Sunt mișcări de cutare sau mișcări tectonice propriu- zise. La scară planetară, m.o. de compresiune generează catenele muntoase; la scară regională au ca efect apariția diferitelor tipuri de structuri de compresiune (solzi, digitații, pânze de acoperire etc.), iar deformările depind de adâncimea și condițiile termodinamice în care au loc: în apropierea supr. Pământului, se produc forfecări și încălecări; până la 5 km adâncime, predomină procesele de flexiune în învelișul sedimentar; peste 5 km adâncime, ca urmare a stării plastice în care se găsesc rocile, se produc cutări de aplatizare, însoțite de metamorfism regional. Sin. mișcări tangențiale. (V.M.)- mișcări orogenice (pL), 1. ansamblul mișcărilor care se produc în aria unui geosin- clinal, conducând în final la transformarea acestuia într-o catenă muntoasă; (termen propus mișcări oscilatorii 180 de Stille - 1924) 2. în sens strict, mișcarea de ridicare în ansamblu a unui sistem cutat (structogen), urmată de transformarea lui într-o catenă muntoasă. în acest din urmă sens, m.o. sunt sin. cu cele morfogenetice, acroorogenice sau macrooscilații. (V.M.) mișcări oscilatorii (pL), în concepția lui Belousov, includ mișcările pozitive (de ridicare), și negative (de coborâre) ale scoarței. Se disting: oscilații generale, care determină transgresiunile și regresiunile marine, fără modificări în structura scoarței (sin. mișcări epirogenice)' și oscilații ondulatorii, care generează fosele geosinclinale, sineclizele, geoanticlinalele -și anteclizele. V. și oscilații ondulatorii. (V.M.) mișcări structogenetice (pl.), ansamblul mișcărilor de cutare și rupturale din cadrul unei arii geosinclinale, care conduc la trans- formarea acesteia într-un sistem cutat. Sin. mișcări de cutare sau mișcări tectonice propriu- zise. V. și mișcări orizontale. (V.M.) mișcări verticale (tect.) (pL), mișcările unor blocuri sau ale unor porțiuni din scoarță pe direcția razei Pământului. M.v. se manifestă pe întreaga supr. a scoarței terestre și determină înălțarea sistemelor cutate sub formă de catene muntoase sau afundarea unor arii ale scoarței, generând baz. cu subsidență foarte activă. M.v. pot avea diferite cauze: mișcarea, plăcilor litosferice; deranjarea echilibrului izostatic prin supraîncărcarea sau descărcarea unor sectoare ale litosferei; reducerea grosimii litosferei prin eroziune sublitosferică; dilatarea termică a unui sector din litosferă; schimbările de fază mineralogică sau petrografică la limita inf. a litosferei. (V.M.) mixt, cristal soluție solidă sau fază cristalină omogenă, cu compoziție chimică variabilă în limite finite; în c.m. constituenții chimici se substituie reciproc iar, datorită acestui fenomen, proprietățile fizice și chi- mice sunt aditive, adică se modifică treptat și regulat cu creșterea conținutului în cel de-al doilea component. Ex.: ZnCO₃ - FeCO₃, plagioclazii din seria albit (NaAlSi₃O₈) - anortit (CaAlSi₃O₈) etc. V. și izomorfism. (N.A.) mixtit (sedim.), till bazai, masiv sau stra- tificat, foarte slab sortat, format prin depunerea clastelor sub o limbă de gheață activă. (N.A.) mohilism, concept filozofic aflat la originea teoriei tectonicii globale, opus conceptului imobilist (fixist.). (V.M.) modal, compoziție ~(â), termen prin care se desemnează compoziția mineralogică reală a unei roci exprimată în procente de greutate sau de volum; analiza m. a rocilor magmatice stă la baza clasificării mineralogice cantitative (ex.: clasificările lui Johannsen și Streckeisen). (N.A.) model facial (sedim.), imaginea genera- lizată a originii, caracterelor și evoluției medi- ului de sedimentare sau a unui sector din acest mediu în termenii unui set de variabile și a unor condiții limită care vizează procesele, eveni- mentele depoziționale, agentul, baz., aria sursă și, respectiv, sistemul depozițional. Astfel, un m.f. se constituie ca bază pentru interpretări hidrodinamice, ca o normă pentru acel mediu, ca un instrument de predicție și poate fi exprimat descriptiv, geometric (prin hărți, coloane, blocdiagrame), matematic (prin analiză factorială), statistic (prin simulare pe computer). V. și analiza facială. (N.A.) modificație polimorfă, —> polimorfism. mofete (pl.), emisii reci de gaze (sub 100°C), constituite preponderent sau în exclusi- vitate din CO₂. M. sunt considerate, în special, ca manifestări postvulcanice; ele pot apărea ca atare la supr. (m.„uscate”) sau pot mineraliza nivelurile de ape subterane întâlnite, generând ape carbogazoase. La noi în țară astfel de emisii au permis conturarea unor arii largi cu izvoare de apă carbogazoasă (Borsec, Malnaș, Covasna). (N.A.) Moho, discontinuitatea ~, zona care mar- chează limita dintre crustă și —> manta, situân- du-se la 30-40 km sub continente și la 10-12 km sub oceane; este pusă în evidență de creșterea bruscă a vitezei undelor seismice, de la 6,6 km/s la cca 8 km/s. Variațiile de viteză se produc pe o anumită adâncime, ceea ce arată că d.M. nu este o supr., ci o zonă în care au loc schimbări de stare a materiei. Grosimea d.M. este de 0,1 km sub oceane, 0,5 km sub scuturi și de 1 km în zonele tectonice active. Temperatura în zona M. este estimată la 500-700°C sub continente și 150- 200°C sub oceane. Sin. d. Mohorovicic. (V.M.) Mohorovi^iâ Moho. Mohs, duritate ~, —» duritate. moissanit, carbură naturală de siliciu; s. hexagonal; compusul artificial similar este —> carborundumul;st întâlnește în meteoriți. (G.P.) 181 monocîclic molasă, formațiune sau grup de formațiuni sedimentare, generate în ariile geosinclinale în etapa postorogenică, succedând flișului. M. provine din erodarea catenei muntoase în curs de ridicare; in. cuprinde în principal dep. detritice grosiere (conglomerate, gresii) cu sortare și granoclasare slabă, alături de roci pelitice (marne, argile), însoțite uneori de roci evaporitice (gips, sare) și de cărbuni. în funcție de originea lor, se disting m. marine, sal- mastre, lagunare, lacustre. în România, forma- țiuni de m. de vârstă neogenă sunt amplu reprezentate la exteriorul zonei flișului din C. Orient. V. și f!iș.(V.M.) moldavicâ, faza fază tectogenetică cu efecte în cadrul structogenezei carpatice, desfășurată spre sfârșitul Mioc. med., între Badenian și Sarmațian inf., în urma căreia a avut loc încălecarea molasei miocene a C. Orient, peste dep. Plat. Mold., în lungul faliei pericarpatice. (V.M.) molibden, Mo, element cu 7 izotopi stabili: ⁹!ⁱMo (23,78%), ⁹⁶Mo (16,53%), ⁹²Mo (15,84%), ⁹⁵Mo (15,27%), ¹⁰⁰Mo (9,63%), ⁹⁷Mo (9,46%), ⁹⁴Mo (9,04%). Abundența în crustă este estimată la 1,3 g/t (în crusta continentală 1,1 g/t, iar în cea oceanică 1,5 g/t); în zonele de scut 1,1 g/t; în zonele cutate 1 g/t. în rocile bazaltice abundența este 2-4 g/t, în cele granitice 2,3 g/t; cantități mai mari, până la 50 g/t apar în ș. crist., calcare și gresii. Cel mai comun min. de Mo este molibdenitul (MoO₃), alături de care în natură se cunosc wulfenitul (PbMoO₄), powellitul (CaMoO₄). Se concen- trează preferențial în produsele magmatice acide și diferențiatele lor hidrotermale. (G.P.) molibdenit, MoS₂, s. hexagonal. în România, a fost semnalat în mineralizațiile din ș. crist. (Baia Borșa, Crucea - C. Orient, etc.), în zăcămintele pirometasomatice - hidrotermale ale provinciei laramice (Șasea - Banat, Băița Bihor, Cerbia - Mții Apus etc.) și mai rar în mineralizațiile hidrotermale neogene (Ilba, Baia Sprie, Zlatna etc.). (G.P.) molibdați și wolframați, cls. de min. în care sunt reuniți compușii naturali oxigenați, ai Mo șiW. (G.P.) Mollusca, fii. al animalelor nevertebrate, grupând metazoare acvatice (marea majoritate marine), alături de rare genuri terestre (exclusiv dintre gastropode) cu simetrie, în general, bilaterală, pierdută la gastropode prin torsionarea masei viscerale. Corp moale {moltis- moale, lat.), în general nesegmentat (cu excepția cls. —> Amphineura și Monoplacophorâ), învelit de o răsfrângere tegumentară (manta), care secretă o cochilie calcaroasă externă, formată din una, două sau, mai rar, din mai multe părți (Amphineura);^ unele moluște (cefalopode dibranchiate), cochilia este transformată în schelet intern de susținere a corpului; puține moluște au pierdut cochilia prin regresiune (unele gastropode și cefalopode octopode). Corpul moluștelor este format din trei părți: cap (lipsește la lamelibranchiate), picior (transformat în brațe sau tentacule la cefalopode) și masă viscerală. M. cuprinde șase cls. principale: Amphineura sup.-Act.), Monoplacophora (Cambr. inf. - Act.), Gastropoda (Cambr. inf. - Act.), Cephalopoda (Cambr. sup.-Act.), Scaphopoda (Dev. - Act.), Lameilibranchiata (Bivalvia, Pelcypodâ) (Ord. inf. - Act.). M, cuprinde numeroase fosile cu importanță biostrati- grafică (în special amonoideeie și belemniții), reprezentanții săi oferind, de asemenea, informații utile pentru reconstituirea paleomediilor sedimen- tologice și ecologice. (D.G.) Molluscoidea (înv.), denumire propusă pentru unirea într-o categorie sistematică unitară a reprezentanților a două fii, în rea- litate distincte: Brachiopoda și Bryozoa, pe baza unor caractere comune, între care prezența —> lofoforul ui. Sin. Vermidieni. (D.G.) Monastirian, diviziune cronostratigrafică a Cuat. din dom. mediteranean, echivalentă inter- glaciarului Riss/WUrm din reg. alpine; cores- punde unei etape de transgresiune. Sin. Tyrhenian. (V.M.) monazit, (Ce,La)PO₄, s. monoclinic. A fost întâlnit în masivul sienitic de la Ditrău și în aluviunile act. din zona Ditrău, de la Pianu de Sus și de la Cristian (Brașov). (G.P.) monchiquit, lamprofir cu structură holo- cristalină, alcătuit dintr-o masă sticloasă în care se găsesc fenocristale de titan-augit, biotit, barkevicit, olivină serpentinizată și titano- magnetit. M. sunt roci alcaline, de culoare neagră, asociate unor mas. alcaline; apar alături de —> camptonite. (N.A.) monocîclic (pâleont.), 1. despre caliciul crinoideelor (-» Crinoidea) format dintr-un singur ciclu de plăci bazale interpuse între centrodorsală (placa aflată în joncțiunea monoclin 182 caliciului cu pedunculul) și ciclul plăcilor radiale; 2. despre echinidele (-> Echinoideâ) la care plăcile ocelare și cele genitale sunt situate alternativ, la același nivel, în cadrul s. apical. V. și diciclic. (D.G.) monoclin, structură tectonică în care, pe distanță mare, stratele înclină în același sens, iar valoarea înclinării se menține aproximativ aceeași. (V.M.) monoclinic, sistem ~, -» sistem cristalografie. monofiletic, despre un grup taxonomic (indiferent de gradul său ierarhic: gen, fam, ord., cls.) derivat dintr-un singur taxon. Ant. polifiletic. (D.G.) monogeosinclinal, în clasificarea lui Schuchert (1923), arie labilă (geosinclinală) situată în lungul marginilor continentale, cu aspect liniar, puternic subsidentă, puțin adâncă. (V.M.) monomiar, despre lamelibranchiatele înzes- trate cu un singur mușchi adductor pe fiecare valvă (de regulă, cel poster.), a cărui impre- siune se păstrează la formele fosile pe partea internă a valvelor. V. și dimiar. (D.G.) monomineral (â), despre caracterul unei roci sau despre o rocă alcătuită aproape în întregime dintr-un singur min. Termenul este utilizat în mod frecvent în legătură cu unele roci magmatice (anortozite, diallagite, oli- vinite), dar poate caracteriza și roci de tipul calcarelor cristaline, caolinitelor etc. (N.A.) Monoplacophora, cls. a moluștelor ce gru- pează forme primitive, marine, bentonice, cu corp moale segmentat (asemenea viermilor anelizi), cu simetrie bilaterală, protejat de o cochilie univalvă sub forma unei plăci mai mult sau mai puțin convexe. Pe partea internă a cochiliei sp. fosile se disting 6-8 perechi de impresiuni ale mușchilor retractori ai picio- rului. în stare fosilă, se cunosc din Camb. inf. - Dev. sup. în prezent, M. reprezintă „fosile vii” {NeopiUinagalatheae dm Oc. Pacific). (D.G.) monotermit, —> illit. monotreme, grup al mamiferelor primitive, ovipare, cunoscute în prezent în Australia și insulele învecinate prin ornitorinc și echidnă. în stare fosilă nu se cunosc decât din Pleist. (D.G.) monotremie, proprietatea unei substanțe polimorfe de a trece ireversibil de la un s. de cristalizare la altul, fără modificarea stării de agregare atunci când condițiile fizice ext. (temperatură, presiune) variază în mod adec- vat. Ex.: trecerea aragonitului (s. rombic) în calcit (s. trigonal) prin încălzire. (N.A.) monotropie (crist.), modificarea univocă realizată în cadrul unor compuși (min.) cu compoziție chimică similară, prin trecerea ireversibilă de la o formă instabilă la o formă stabilă (de ex., marcasita - FeS₂ - trece întotdeauna în pirită - FeSo - și niciodată invers). (N.A.) monsmedit, sulfat hidratat de taliu și potasiu, identificat pentru prima dată la Baia Sprie. Denumirea i-a fost dată după vechiul nume al loc. Baia Sprie, Mons Medius. Apare în asociație cu marcasită, baritină, limonit și caolinit. (G.P.) montebrasit, (Li,Na)Al(PO₄)(OH,F), s. tri- clinic; apare ca min. accesoriu în pegmatitele granitice. (N.A.) montmorillonit, (Ca,Na)(Al,Mg)[(Al,Si)₈O₂₀] (OH)₄nH₂O,s. monoclinic; filosilicat din grupul min. argiloase (smectite). în România, s-a întâlnit în soluri, în bentonite (Valea Chioarului - Lăpuș, Tufari - Banat) și în unele produse hidrotermale. (N.A.) montroydit, HgO, s. rombic; apare în mine- ralizați! hidrotermale. (G.P.) Monțian, primul etaj al Paleoc. și Terțiarului din baz. franco-belgian, a cărui parte inf. este echivalentă părții sup. a —> Danianului. Termenul a fost introdus de Dewalque (1868) după numele loc. stratotipice Mons (Belgia). (D.G.) monzonit, rocă magmatică intrusivă cu structură faneritică, holocristalină și hipi- diomorf-granulară, alcătuită în proporții aproximativ egale din feldspat alcalin (ortoclaz sau microclin) și plagioclaz (oligoclaz, andezin cu coroane de albit); min. femice mai frecvente sunt augitul, sfenul, hornblendă, biotitul, iar ca min. accesorii conține: apatit, zircon, sfen, min. metalice. Var. cu cuarț - m. cuarțifere - sau cele cu feldspatoizi - m. cu foide - reprezintă termeni de tranziție spre granițe și, respectiv, plagiofoidite și essexite. Din p.d.v. chimic, m. este o rocă saturată și are drept corespondent de supr. -» latitul. M. sunt răspândite în provinciile petrografice alcaline în care se găsesc asociate cu gabbrouri alcaline, sienite și, uneori, cu roci leucitice. în România, se întâlnesc în masivul alcalin de la Ditrău. (N.A.) 183 Multituberculata moon stone (engl.) („piatră lunară”), feldspat alcalin (âdular), translucid, cu luciu opalin, alb- lăptos utilizat ca piatră semiprețioasă. (N.A.) mordenit, Na₂K₂Ca[A12Siio024]-7H20, s. rombic; tectosilicat din grupa zeoliților; apare hidrotermal în cavitățile bazaltelor. (N.A.) morene (pl.), material detritic provenind din dislocarea pereților văilor ghețarilor și inclus în masa ghețarului, care-1 transportă și-1 depune la topirea lui. Se deosebesc: m. superficiale (situate la partea sup. a ghețarului); m. laterale (provenite din blocuri desprinse din pereții laterali ai văilor ghețarilor și prinse în părțile laterale ale ghețarilor); m. mediane (depuse la confluența a două aliniamente de morene laterale); m. interne (pătrunse în crăpăturile ghețarului); m. inf. sau de fund (blocuri smulse de ghețar din substrat și antrenate în partea inf. a masei de gheață). Sin. r///-uri. (V.M. ) morfofacies, —> litofacies. morfogenezâ, ansamblul proceselor care concură ia formarea reliefului unei reg., ca rezultat al interacțiunii dintre deformarea crustei, eroziune, sedimentare, activitate vulca- nică. (V.M.) morfologia cristalelor, —> habitus. morfometrică, analiză ~, metodă în sedim. care urmărește descrierea formei granulelor elastice, prin habitus și contur, cu scopul de a aprecia condițiile lor de transport și acumulare. Forma granulelor se apreciază prin raportul diametrelor: mare - L (sau a), mediu - / (sau b\ mic - e (sau c) și se exprimă prin intermediul parametrilor m.: —> sfericitate, —> rotunjime, aplatizare, —> disimetrie, —> pivotabilitate. în a.m. se operează cu un nr. mare de particule și, de aceea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor îmbracă un caracter statistic. V. și granulometrică, analiză ~. (N.A.) morfospecie, tipul sp. paleontologice, cunos- cut, în principal, prin caracterele morfologice ale structurilor scheletice fosilizabile și într-o mică măsură prin caracterele anatomice interne. în mod obiectiv, conceptul biologic al sp. neonto- logice, în sensul de comunitate reproductivă, nu poate fi verificat în cazul m. (D.G.) morfotropism, proprietate a unor compuși minerali de a-și modifica parametrii reticulari în urma substituțiilor chimice și de a genera, astfel, schimbări în structura și morfologia cristalelor. M. este o formă de —> izomorfism. Ex.: înlocuirea Ca“⁺ în min. perowskit (CaTiO₃; s. cubic) prin Fe²⁺ conduce la apariția ilmenitului (FeTiO₃; s. trigonal). (N.A.) morganit, -> berii. morion, cuarț. Mosasauri, reptile fosile formând o fam. aparte (Mosasauridae) în cadrul subcls. Lepidosauria. Cuprind tipuri marine, pelagice sau bentonice, de dimensiuni mari (până la 12 m lungime), caracteristice Creț, sup., la sfârșitul căruia au dispărut împreună cu alte grupe ale reptilelor mezozoice. Corp pisciform cu reg. cervicală scurtă, maxilare prevăzute cu dinți ascuțiți (la tipurile pelagice), aplatizați (la cele bentonice); atât membrele poster., cât și cele anter. tansformate în palete înotătoare. (D.G.) Moscovian, epocă (serie) a Carb. de tip marin din Plat. Est-Europeană. Termenul a fost introdus de Nikitin în 1890 și derivă de la numele orașului Moscova. (V.M.) mossit, tapiolit. Mousterian, etapă a culturii Paleoliticului med. din Europa, Orientul Apropiat, nordul Africii și Asia Centrală, caracterizată prin unelte din silex prelucrate bifacial prin așchi- ere: vârfuri de lance, răzuitoare, cuțite, în timpul primelor faze glaciare și interglaciare WUrm (Wurm I, Wurm I/II, Wurm II și Wiirm II/III), corespunzătoare intervalului dintre 80 000-35 000 î. Hr. Cultura m. aparține în principal, paleantropilor (neanderthalieni), dar și tipurilor arhaice ale omului modem („Homo sapiens fossilis”). (D. G.) mudstone (engl.), termen propus de Dunham (1962) pentru a defini rocile sedimentare carbonatice alcătuite din granule libere (cu diametrul mai mare de 20 microni și în cantitate mai mică de 10%^ și o matrice calcaroasă („mud suported”). în prezent, utilizat frecvent în geologia petrolului. într-un fel, sin. cu calcilutit. (N.A.) mugearit, var. de -> latit formată din oligoclaz și săracă în feldspat alcalin. (N.A.) mulaje (pl., paleont.), fosilizare. Multituberculata, ord. al mamiferelor pri- mitive din care fac parte genuri de talie mică („micromamifere”), în general insectivore, caracterizate prin prezența unor șiruri de tuberculi pe supr. premolarilor și a molarilor. M. reprezintă probabil, alături de monotreme (echidna, omitorinc), singurul ord. al mamiferelor muscheikalk mezozoice, care au supraviețuit și la începutul Cenoz. în România, acest grup a fost recu- noscut în cadrul dep. creț. sup. (Maastrichtian) din baz. Hațeg; Paracimexomys dacicus, repre- zentând cel mai vechi mamifer din țară și totodată singurul reprezentant al M. în Creț, sup. din Europa. Jur. sup. - Eoc. (D.G.) muscheikalk (germ.), „calcar cu scoici”, denumire sub care sunt desemnate dep. în facies marin din partea mijlocie a Trias. de tip mixt (germanic) din Europa. Are semnificație de unitate cronostratigrafică cu rang de serie, fiind corelabil cu Anisianul și Ladinianul de tip alpin. Denumirea introdusă de v. Alberti în 1834. (V.M.) 184 muschetovit, —> magnetit muscovit, K,Al₂[AlSi₃Oio](OH)₂, s. mono- clinic; filosilicat din grupul micelor. Este foarte frecvent în ș. crist. din rocile granitice, în migmatite și pegmatite. Sin. mică albă. (N.A.) muthmanit, (Ag,Au)Te. în România, apare intim asociat cu krenneritul și alte telururi la Săcărâmb. (G.P.) myrmekit, aspect microstructural particular pe care îl îmbracă concreșterea neregulată dintre cuarț și plagioclazi. M. este localizat la marginea cristalelor de ortoză sau microclin, pe care le substituie și în care cuarțul apare vermicular sau globular. M. este o structură specifică granitoidelor. (N.A.) Nc (crist.), indice de refracție la mineralele uniaxe, în lungul razei extraordinare care vibrează paralel cu axa optică. (N.A.) Ng (crist.), indice de refracție ia mineralele biaxe, corespunzător axei mari a elipsoidului de rotație. (N.A.) Nₘ (crist.), indice de refracție la mineralele biaxe, corespunzător axei mijlocii a elipsoi- dului de rotație. (N.A.) Nₒ (crist.), indice de refracție la mineralele uniaxe, în lungul razei ordinare care vibrează perpendicular pe axa optică. (N.A.) Nₚ (crist.), indice de refracție la mineralele biaxe, corespunzător axei mici a elipsoidului de rotație. (N.A.) nacrit, Al₄[Si₄Oi₀](OH)₈, s. monoclinic; tecto- silicat din grupul min. argiloase (candite). S-a întâlnit în unele magmatite laramice (la Ildioara), în vulcanite neogene (ia Roșia Montană) și în argile refractare (la Șuncuiuș). (N.A.) nagyagit, Pb₅Au(Te,Sb)₄S₅_₈, s. monoclinic. Min. a fost descris pentru prima dată în România la Săcărâmb, unde apare în frecvență foarte variabilă, predominant sau subordonat în raport cu min. asociate. A mai fost semnalat la Căraci, ZIatna, Baia de Arieș, (în Mții Apus.) etc. în mineralizații hidrotermale. (G.P.) Namurian, etaj al Carb. în facies mixt din vestul Europei, în care sunt cuprinse primele intercalații de cărbuni ale acestei perioade. Termenul a fost introdus de Purves în 1883 după numele loc. stratotipice Namur (Belgia). (V.M.) Nannoconus, component al nannoplancto- nului vegetal, atașat la —> Coccolithophorida. Schelet calcaros (5-50 microni) ovoidal, conic sau cilindric, traversat de un canal deschis la ambele capete. N. .a avut două intervale de dezvoltare maximă: Silur. sup. - Dev. și Jur. sup. - Creț. inf. în faciesurile pelagice ale Tethysului. (D.G.) nannofacies, aspectele litologice și pale- ontologice relevate de o rocă sedimentară în câmpul microscopului electronic. (D.G.) nannofosil, org. sau structură organică cu dimensiuni cuprinse între 5-50 microni. Include în special componenți ai planctonului vegetal: acritarchi, coccolithoforidee, dinoficee, ebridieni. (D.G.) nannoplancton, plancton. nativ, stare ~ (â), definește, de regulă, ele- mentele chimice metalice care se întâlnesc în natură în stare pură (aurul, argintul, uneori cuprul, arsenul și chiar unele metaloide: ex. sulful). (G.P.) natrolit, Na₂[Al₂Si₃Oio]-2H₂0, s. rombic; tectosilicat din grupul zeoliților. în România, se întâlnește în vacuolele unor vulcanite bazice și în filoane metalifere. (N.A.) natromontebrazit, —» ambligonit neumanit, Ag₂S, s. cubic; apare în filoane hidrotermale. (G.P.) nautilicon, —> sferocon. Nautiloidea, subcls. a cefalopodelor cu re- prezentanți fosili în Paleoz. (Ordov. și Sil.); un singur gen act. {Nautilus). Cochilie externă, calcaroasă, compartimentată prin septe pro- celice, linie suturală dreaptă (tip aselat) sau cu ondulații largi (tip latiselat). Forma cochiliei poate fi dreaptă (ortoconă), curbată (cirtoconă), parțial înrulată (giroconă, ofioconă, lituiconă) sau strâns înrulată (nautiloconă). Sifon sub- central sau marginal, protejat prin răsfrângeri poster, ale pereților septali („gulerașe retro- sifonale”). N. cuprinde sp. cu importanță biostratigrafică în Paleoz. inf. {Endoceras, Orthoceras, Cyrtoceras, Phragmoceras), mai rare în Mezoz. (Cymatoceras) și Cenoz. (Hercolossa, Aturiâ). Camb. sup. - Act. în România, Michelinoceras - Trias. med., Rarău, Agighiol - Tulcea, Cymatoceras - Creț, inf., Dobr. S.; Aturia - Eoc. med. - Olig., Depr. Trans. (D.G.) neafină, afină. Neanderthaiieni („oameni de Neanderthal”), paleantropi. nebulit, migmatit cu structură omogenă, asemănătoare unui granit, în care contururile paleosomului sunt estompate; restitui apare sub ncck 186 formă de șlire și aglomerări de biotit cu o foarte slabă orientare. (N.A.) neck, umplutura canalului de alimentare a unui aparat vulcanic, care, uneori, poate rămâne în relief sub forma unui „stâlp eruptiv”. N. are o formă cilindrică, cu secțiune circulară, ovală sau neregulată, cu diametrul variabil (până la un km); este, de regulă, vertical și se înrădăci- nează la câteva mii de m. Umplutura n. poate fi din lavă, material piroclastic sau o brecie, iar structura este simplă (monolitică) sau complexă. (N.A.) necton, categorie ecologică a mediului acva- tic care cuprinde org. înzestrate cu dispozitive locomotorii specializate. în decursul istoriei geologice, n. a fost reprezentat prin cefalopode (nautiloidee, amonoidee, dibranchiate), pești, unele reptile mezozoice (ichtiosauri, plesiosauri, mosasauri), cetacee. (D.G.) nefelin, NaAlSiO₄, s. hexagonal; tectosilicat din grupul feldspatoizilor; apare în sienite foidice. în România, în masivul alcalin de la Ditrău. Sin. eleolit. (N.A.) nefelinit, foidit cu structură afanitică și porfirică, alcătuit predominant (sau în exclusi- vitate) din nefelin și uneori augit titanifer; sub formă de fenocristale, aceste min. sunt prinse într-o masă fundamentală alcătuită din nefelin, olivină serpentinizată, biotit și rar feldspat alcalin sau plagioclaz bazic; unele var. pot avea granat, olivină sau melilit. (N.A.) nefrit, —> jad. nematoblastic, structura ~(ă), structură a rocilor metamorfice alcătuite din min. aciculare sau prismatice (ex. amfiboli) dispuse aproxi- mativ paralel și, în general, orientate după axul b. V. și șistozitate. (G.P.) nemetalifere, substanțe ~, zăcăminte ~, min. sau roci care au o utilizare practică, folosindu-se ca atare sau după o prealabilă preparare. Z.n. conțin cantități exploatabile ale acestor substanțe, reprezentate adesea prin: argilă refractară, asbest, bentonit, borați, calcare, caolin, cretă, disten, dolomit, fosfați, gips, grafit, nisip cuarțos, sare, sulf etc. S.n. sunt utilizate în diverse ramuri ale economiei. (N.A.) neoantropi, denumire sub care sunt grupate populațiile sp. moderne ale hominidelor: Homo sapiens, apărută în urmă cu cca 35 000 ani. Reprezentanți fosili ai n. (între 35 000 și 10 000 ani) au fost descoperiți în Europa, Africa, Asia și Australia. N. fosili {Homo sapiens fosilis) cuprind mai multe tipuri geografice, între care: Cro-Magnop tip europoid, Grimaldi, tip negroid și Chancelade - metis între un tip mongoloid și altul europoid. N. au lăsat „industriile” Paleoliticului sup. (Aurignacian, Solutrean, Magdalenian). în România, resturi de H sapiens fosilis s-au descoperit în peștera Cioclovina (jud. Hunedoara), în peștera Adam (jud. Constanța). (D.G.) Neocomian, supraetaj al Creț, inf., incluzând etajele: Berriasian, Valanginian, Hauterivian. Termenul a fost introdus de Thurmann în 1835 și derivă de la Neocomium, numele lat. al loc. Neuchâtel - Elveția. (V.M.) neodim, (Nd), element cu caracter metalic din grupa lantanidelor având 6 izotopi stabili: ,⁴²Nd (27,1%), ¹⁴³Nd (12,2%), l⁴⁵Nd (8,3%), l⁴⁶Nd (17,2%),¹⁴⁸Nd (5,7%), °Nd (5,6%). în chondrite, abundența sa este de 0,58 ppm, iar în achondrite, de 7,0 ppm. în bazalte, frecvența sa este înjur de 32 ppm, iar în granițe, de 55 ppm. Rocile sedimentare au cca 37 ppm. Nd apare în concentrație ridicată în min. de pământuri rare care concentrează lantanide ușoare: monazit și bastnăsit. Sursa economică de Nd este monazitul din placersurile provenite prin deza- gregarea rocilor granitice. (G.P.) neoeuxinic, stadiu din evoluția baz. Euxinic (M. Neagră) în Pleist. sup., contemporan primelor faze ale glaciațiunii Wiirm, când s-a întrerupt legătura cu M. Mediterană, determi- nând îndulcirea apelor. (V.M.) Neofitic, diviziunea paleobotanică cea mai recentă a timpului geologic,, cuprinzând inter- valul dintre Creț. sup. și Act., caracterizat prin marea dezvoltare a angiospermelor. V. și Eofitic, Mezofitic, Paleolitic. Sin. Cenofitic. (D.G.) neoformație, mineral de -> autigen, autigeneză Neogen, perioada (sistem) a doua a erei cenozoice, cuprinsă între 24,6 și 1,8 M.a. N. cuprinde 2 epoci (serii). Termenul de N. a fost introdus de Hoemes (1856) cu semnificația de faune mai tinere ale Cenoz. comparativ cu cele din Paleog. Limita biostratigrafică inf. a N. corespunde bazei biozonei cu foraminiferele planctonice Globorotalia kugleri, Globigerinoides primordius; limita sup. se trasează, în dom. mediteranean, la baza biozonei cu Discoaster 187 newjanskit broureri ^Coccolithophorida), iar în dom. continental în baza dep. Villafranchianului sup, în care apare Archidiskodon meridionalis, alături de Equus senoniș Anancus arvemensis. Flora continentală a N. este de tip —» neofitic, relevând în decursul perioadei o accentuare a tendinței de regionalizare în funcție de diferențierile climatice. Fauna continentală a N. este dominată de mamifere. în N. a continuat ciclul orogenic alpin, printr-o serie de faze tectogenetice succesive: savică, stirică, moldavică, attică, rhodaniană. în N. liniile de țărm s-au apropiat evolutiv de configurația actuală. Modificări paleogeografice importante au avut loc în aria mezogenă, care se scindează în Tethysul Occidental și Paratethys. în România, dep. N. sunt bine reprezentate în ariile externe ale C. Orient, în Depr. Getică, Depr. Trans., baz. intramontane, în care este dezvoltat faciesul de molasă, în Plat. Mold. și Plat. Moes., în care faciesurile carbonatate alternează cu cele detritice. în N. au avut loc manifestări vulca- nice (Oaș, Gutâi, Tibleș, Călimani, Harghita). (D.G.) Neolitic, a treia epocă a culturii preistorice, corespunzătoare intervalului dintre 6 500 - 4 500 î.e.n. Se caracterizează prin unelte de silex, în special microlithe prelucrate; se dezvoltă olăritul, agricultura, domesticirea animalelor. (V.M.) neomorfism, complex de procese izochimice prin care materialele preexistente sunt înlocuite prin neoformații ale aceleiași sp. min. Exemple de astfel de procese: recristalizarea micritului în sparit, a calcedoniei în cuarț, transformarea polimorfa aragonit <=> calcit, supracreșterea granulelor de cuarț etc. (N.A.) neon, Ne, gaz rar sau nobil cu trei izotopi stabili: ²⁰Ne (90,5%), ²lNe (0,268%), ²²Ne (9,23%). în atmosferă, abundența Ne este 0,0018%, originea sa fiind incertă (un rol important are probabil vântul solar din perioa- dele de slabă intensitate ale magnetismului terestru). în oceane, concentrația sa variază între 1,92 • IO'⁴ ml/1 și 1,53 ml/1. în litosferă, se cunoaște în asociere cu min. de U și Th (ex.: pechblenda). (G.P.) Neornites, subcls. a păsărilor (—> Aveă), în care sunt cuprinse toate sp. de păsări fosile și actuale cu excepția tipului arhaic, Archeopteryx, inclus în subcls. Archaeomithes. Creț. - Act. (D.G.) neosom, —> metasomatism neotectonic, deformări ~ (e) (pl.), defor- mări predominant rupturale, verticale, care afectează un orogen deja format. V. și neotectonice mișcări. (V.M.) neotip, -> lectotip. neotremat, brachiopod inarticulat caracte- rizat prin prezența unui dispozitiv peduncular sub forma unui deltirium neacoperit. V. și atremaț tremat. (D.G.) neovulcanic, despre o rocă efuzivă de vârstă terțiară; de ex. riolit, dacit, andezit, trahit, bazalt. V. și paleovulcanic. (N.A.) Neozoic, —> Cenozoic. neptunism, teorie elaborată de Wemer, 1875, conform căreia rocile constitutive ale scoarței terestre, în totalitate, precum și struc- turile geologice ar proveni din precipitarea sărurilor și materialului solid din apele de pe fundul mărilor și oceanelor. N. a fost combătut de —> platonism. (V.M.) Nerineidae, fam. de gastropode în care sunt cuprinse genuri marine, perirecifale, cu cochi- lii alungite, deseori cilindrice, netede sau ornate prin creste axiale sau tuberculi. Cochiliile prezintă în int. o serie de pliuri (labiale, columelare, parietale) a căror morfologie vari- ată (studiată prin secțiuni șlefuite) reprezintă un important criteriu de departajare a sp. Jur. inf. - Creț. sup. în România, se întâlnesc frecvent în calcarele de Stramberg din Jur. sup. și în faciesurile calcaroase ale Creț. inf. din unitățile carpatice, formând uneori lumașele (ex.: Cetea - Mții Trascău, Chergheș - Mții. Poiana Ruscă). (D.G.) neritic, 1. diviziune ecologică a mediului marin corespunzătoare apelor puțin adânci (în general între 0-200 m) de deasupra platformei continentale; 2. dom. de sedimentare marină corespunzător plat, continentale (șelf) în care se acumulează în special sedimente elastice și calcaroase organogene. (D.G.) nesaturat (geoch.), 1. despre un min. „defici- tar” în silice, care nu se poate forma în prezența silicei libere (ex.: feldspatoizi, olivină); 2. despre o topitură sau o rocă magmatică alcătuită prepon- derent din astfel de min. (foyait, essexit, theralit). (N.A.) newjanskit, compus intermetalic denumit și iridosmiu, datorită predominării iridiumului față de osmiu în compoziția sa. (G.P.) nezosilicați 188 nezosilicați, cls. structurală în care sunt grupați silicații cu grupări tetraedrice izolate de (SiO₄)⁴ ’ - silicați insulari - la care se pot lega cationi de Mg, Fe, Ca, Mn, Al, Ti, Zr, Th etc. Raportul Si:O = 1:4 (ex.: olivină, zircon, granați). (N.A.) nichel, Ni, element metalic cu 5 izotopi stabili: ⁵⁸Ni (67,76%), ⁶⁰Ni (26,16%), ⁶lNi (1,25%), ⁶²Ni (3,66%), ⁶⁴Ni (1,1%) și 6 izotopi radioactivi, cu nr. de masă: 54, 56, 57, 59, 63, 65. Ni este siderofil, frecvent asociat cu fierul, în meteoriții feroși, raportul Fe:Ni este 11:1, iar în cei chondritici, este 17:1. Se presupune a fi concentrat în cantități ridicate în nucleul Pământului (NIFE). în manta, concentrația este 0,02%. Prezintă și afinitate pentru sulf. Intră în constituția a numeroase min.: pirotină niche- liferă, gamierit, nichelină, millerit, ulmanit etc., din care' se și extrage. (G.P.) nichelină, NiAs, s. hexagonal. în România, a fost semnalată în roci serpentinice (Ogradena), în ofiolite cenozoice (platoul Mehedinți), în mine- ralizații hidrotermale asociate ș. crist. (G.P.) nicol, dispozitiv de polarizare a luminii naturale, alcătuit din două prisme de spat de Islanda (calcit incolor și transparent) tăiate în lungul diagonalei scurte a unui romboedru și reunite prin lipirea cu un strat subțire de balsam de Canada. Razele de lumină, pătrunzând prin prisma n., se desfac în două raze liniare polari- zate; raza ordinară (w) și raza extraordinară (e) ale căror plane de simetrie sunt perpendiculare; raza ordinară este reflectată complet de suprafața de alipire, iar raza extraordinară se propagă pe aceeași direcție cu raza de lumină incidență. Dispozitivele artificiale de polarizare a luminii se numesc polaroizi. Microscopul mineralogic și petrografic este prevăzut cu 2 n. montați astfel încât planele lor de vibrație sunt reciproc perpendiculare: n. polarizor, situat sub masa microscopului, și n. analizor, între obiectiv și ocular. (N.A.) nife, —» barisferă -> Pământ. nifesima, —> Pământ. Niggli, parametri ~, parametri petrochimici elaborați de Niggli și utilizați la caracterizarea compoziției chimice a rocilor intrusive și efuzive și, prin aceasta, la stabilirea chemo- tipurilor de magme. Acești p., notați si, al, alk, fm, c, k, mg și Q, L, M, se calculează pe baza compoziției normate (—> normă) și pot ilustra variația conținutului de Si, K, Na, Fe, Ca, Mg etc., în seriile de roci respective. (N.A.) niobiu, Nb, element cu caracter metalic și un singur izotop stabil - ⁴³Nb. în crusta terestră, are o concentrație de 24 ppm și intră în constituția unui nr. redus de min.: grupa niobaților de Fe și Mn (columbit), în termeni de tranziție spre tantalați și ca substituent izomorf al titanului în ilmenit, rutil, brookit, sfen, perovskit. în natură, se concentrează în stadiile fmale ale cristalizării magmelor (ex. în pegmatite și sienite nefelinice în care poate atinge 300 ppm). (G.P.) nisip, termen cu semnificație granulo- metrică, folosit pentru depozitele psamitice mobile, în care granulele au diametrul între 2 și 0,063 mm. Se disting n. oligomictice - monominerale -, cuarțoase, carbonatice etc., și n. polimictice (formate din cuarț, mice, feldspați, dorit, min. grele). Genetic, se deose- besc: n. marine (litorale sau neritice), n. fluviatile, n. eoliene (de dune continentale, deșertice etc.). N. constituie sedimente act. sau formează strate intercalate în dep. cenozoice. (N-A.) nitrați, cls. de min. care cuprinde combi- nații ale anionului (NO₃)‘ cu cationi ai metalelor alcaline - Na, K (în salpetru de sodiu și potasiu) și calco-alcaline - Ca, Mg (în nitrocalcit și nitromagnezit). Fiind min. foarte ușor solubile în apă, se conservă, în exclu- sivitate, în zonele deșertice; reacția de oxidare a azotului este legată de procesele bacteriene din soluri și de descărcările electrice din atmo- sferă. (G.P.) nitrokalit, -» salpetru. nitronatrit, —> salpetru. nivel hidrostatic, îimita sup. până la care se ridică, prin capilaritate în rocile poroase, apa unei pânze de apă subterană liberă. (V.M.) nivel piezometric, nivelul până la care poate urca apa unei pânze subterane într-un puț care o interceptează. în cazul pânzelor libere, n.p. este egal cu supr. sup. a pânzei. Pentru o pânză de apă subterană închisă (captivă), n.p. este mai ridicat; când n.p. este mai ridicat decât supr. topografică rezultă un izvor artezian. (V.M.) nivel structural (tect.), dom. din scoarța terestră în care mecanismele preponderente de deformare sunt aceleași. N.s. sunt suprapuse. De sus în jos, se pot distinge: 1) n.s. sup., în 189 Nubeculariidae care comportamentul rocilor față de presiunea la care sunt supuse este casant, procesul de deformare predominant fiind forfecarea; iau naștere falii de încălecare; 2) n.s. mediu, în care rocile se comportă ca un material ductil; deformările sunt de tipul cutelor izopace (cu aceeași grosime), mecanismul predominant fiind de flexiune; 3) n.s. inf. situat la mare adâncime, unde temperatura și presiunea sunt ridicate; procesele de deformare încep prin aplatizare cu șistozitate generală și, treptat, spre adâncime se ajunge la curgere, rocile comportându-se ca fluide vâscoase cu formarea cutelor de curgere. Acest nivel corespunde dom. de metamorfism. (V.M.) nivelment, ansamblul operațiilor și măsură- torilor topografice și geodezice, efectuate în vederea determinării înălțimii unor puncte de pe supr. terestră, în raport cu un plan de referință considerat ca nivel zero. (V.M.) „nod filogenetic”, metaforă folosită în cazul formelor biologice care, prin caracterul lor intermediar între două tipuri distincte de organizare morfologică, sugerează modalitățile acestei tranziții (ex.: Ichthyostega reflectă trecerea de la pești la amfibieni, Cynognathus- tranziția de la reptilele therapside la mamifere etc.). Sin. „verigă de legătură”, forme intermediare. (D. G.) nodul, —> concrețiune. noduli manganiferi, —> nodulipolimetalici. noduli polimetalici, corpusculi cu aspect concreționar de forme sferoidale, elipsoidale și botrioidale, de dimensiuni milimetrice, centi- metrice, foarte rar decimetrice, formați din anvelope concentrice de oxizi și hidroxizi de mangan (până Ia 50%), fier (30%) și minerale argiloase, uneori în jurul fragmentelor de oase, dinți sau sticlă vulcanică; din p.d.v. chimic se consideră surse economice pentru Mn, Fe, Co, Ni, Cu. N.p. formează acumulări importante la supr. mâlurilor roșii din câmpiile abisale ce flanchează rifturile submarine din cele trei mari oceane ale Terrei: Pacific, Atlantic și Indian. De asemenea, au fost întâlniți în zonele de șelf continental ale mărilor Kara, Albă, Barentz sau în unele lacuri cu ape reci Ladoga, Onega etc. Datorită conținutului ridicat de Mn se mai numesc și n. manganiferi. (N.A.) nontronit, (Ca,Na)Fe[(Al,Si)₈0₂o](OH)₄- •nH₂O, s. monoclinic; filosilicat din grupul min. argiloase (smectite). în România, se întâlnește ca min. secundar la Șasea Montană, Ocna de Fier etc. (N.A.) nordmarkit, var. de sienit alcali-potasic, format din pertit (80%), cuarț, biotit, hom- blendă și min. accesorii; uneori, poate conține egirin și riebeckit. N., datorită prezenței cuar- țului, este un termen de tranziție spre granițele alcaline. (N.A.) nori arzători, —> avalanșe arzătoare. Norian, etaj al Trias. sup. de tip alpin. Ter- menul a fost introdus de Mojsisovics în 1869 și derivă de la numele Alpilor Norici - Austria. (V.M.) norit, var. de gabbrou, cu hipersten și uneori olivină (g. olivinic); ca min. accesorii se întâlnesc: apatit, magnetit, ilmenit, cuarț. V. și hiperit. (N.A.) normă, compoziție mineralogică teoretică a unei roci magmatice, calculată pe baza moleculelor de min. standard, determinate prin analiză chimică completă. N. a stat la baza clasificării și comparării chimico-mineralogice a rocilor, de către cercetătorii americani, Cross, Iddings, Pirsson și Washington (n. C.I.P.W.). (N.A.) nosean, Na₈[AlSiO₄]₆*(SO₄), s. cubic; tecto- silicat din grupul feldspatoizilor; apare în roci magmatice alcaline și nesaturate. (N.A.) nothosauri, grup primitiv al reptilelor euryapside, în care sunt cuprinse genuri de talie mică sau mijlocie, amfibii. Trias. în România, resturi de n. au fost întâlnite în Trias. mediu la Peștiș - Aîeșd (Bihor). (D.G.) nototirium, spațiu triunghiular deschis, situat în partea poster, a valvei brahiale a brachiopodelor, corespunzător —> deltiriumului valvei pedunculare. N. poate* fi acoperit de o placă triunghiulară (—» chilidiurri). (D.G.) Notoungulata, ord. al mamiferelor placentare în care sunt cuprinse imparicopitatele exclusiv fosile, marea majoritate tipuri endemice pentru America de Sud. Paleoc. - Pleist. inf. (D.G.) novaculit, var. de jasp compact, alb și uneori microstratificat, formată din cuarț, uneori și din calcedonie. în masa n. se întâlnesc uneori cavități rombice umplute cu opal sau oxizi de fier; prin deformare capătă o structură oculară. Termenul are o utilizare regională în S.U.A. (N.A.) Nubeculariidae, fam. a foraminiferelor milioline, grupând genuri marine, bentonice, cu nucleu extern test liber sau fixat, calcaros, neperforat sau aglutinant. Testul este pluriloculin, înrulat plan- spiral sau neregulat. Apertură simplă, rareori ciuruită (cribrată). N. caracterizează mediile salmastre, puțin adânci ale Sarmațianului med. din Paratethys, constituind calcare cu N. Se întâlnesc în Dobr. S. Carb. mediu - Act. (D.G.) nucleu extern, geosferă ce urmează sub manta, la 2 900 km adâncime, fiind separată de aceasta prin discontinuitatea Gutenberg, și care se extinde până la 5 100 km, unde începe nucleul intern de care este separat prin discontinuitatea Lehmann. Prin faptul că undele 5 nu se propagă prin n.e. se presupune că materialul constituent este în stare lichidă. (V.M.) nucleul intern, geosferă cuprinsă între 5 100 km și centrul Pământului; este constituit din materie solidă cu densitate mare, probabil Ni și Fe, de unde și numele de NIFE care i se mai dă. Sin. centrosferă, barisferă. \. și Pământ (V.M.) Nummulitidae, fam. a foraminiferelor în 190 care sunt cuprinse genuri marine bentonice, cu test calcaros, perforat, de talie mare (până la 10 cm diametru). Testul are formă discoidală, lenticulară sau globuloasă, este înrulat plan- spiral, format din numeroase loje. Principalul gen, Nummulites, include sp. cu importanță biostratigrafică pentru Paleoc. sup. - Olig. inf. Alte genuri: Operculina - Paleoc. - Act., Assilina - Paleoc. sup. - Eoc. în România, sp. de N. se cunosc în dep. paleogene din C. Orient., Depr. Getică, Depr. Trans. și în Dobr. S. (D.G.) Nummulitic (înv.), denumire introdusă la începutul secolului trecut de d’Archiac în expresia „formațiunea N. (ă)”și precizată de Renevier în 1896 ca sin. al Paleog. din Europa. (V.M.) nunatak, elevație izolată în masa unui ghețar. N. este o formă erozională - o creastă sau un dom - care are structura și compoziția substratului pe care curge ghețarul în punctul respectiv. (N.A.) o obducție, proces invers -> subducției; o masă importantă de material crustal de origine oceanică (dar putând să includă și material sedimentar de pe placa oceanică) este ridicată peste marginea plăcii continentale. Procesul are loc în zonele de subducție și este contemporan subducției. (V.M.) oblat, despre un galet cu dezvoltare bidi- mensională pentru care două diametre sunt mai mari decât al treilea. Elementele (particulele) detritice oblate cuprind categoriile morfome- trice: tabular, lamelar, foios. Ant. prolat. (N.A.) oblicitatea eclipticii, înclinarea axei terestre față de normala la planul ecliptic sau unghiul format de planul ecuatorial cu planul ecliptic; acest unghi variază odată la 40 000 ani între 21° 59’și 24° 59’. O. e. influențează variația gradientului de insolație și a sezonabilității. V. și Milancovic. (N.A.) obraz (paleont.), partea laterală a cefalo- nului unui trilobit situată de o parte și de alta a —> glabelei, împărțită prin sutura facială în: o. fix (fixi-genă) situat în int., alipit glabelei, și o. mobil (libri-genă) la ext. (D.G.) obsidian, sticlă vulcanică acidă, anhidră, cu compoziție riolitică, de culoare neagră, uneori brun-roșcată, cu luciu sticlos și spărtură concoidală; masa vitroasă conține variate —» cristalite și —> microlite. V. și pechstein. (N.A.) oceanit, var. de bazalt în care fenocristalele de olivină ajung până la 50% din compoziția rocii. (N.A.) ocel (miner.), masă globulară a unui min. inclus în alt min; ex.: o. de albit într-un fenocristal de microclin (se aplică și rocilor magmatice sau metamorfice cu aspect pestriț). (G.P.) ochi de pasăre (sedim.), structură internă a lutitelor argiloase sau calcaroase determinată de precipitarea calcifrilui în porii formați prin degazeificarea și deshidratarea sedimentului inițial (pori „fenestrali”). Forma asimetrică, triunghiulară, a acestora și alinierea lor în strat, întotdeauna cu vârful în sus, conferă acestor structuri un caracter —> geopetal, prin care s-ar putea recunoaște poziția normală sau răsturnată a stratelor care le conțin. Sin. ochi de calcit, structuri fenestrale. (N.A.) ochiuri, —> vulcani noroioși. octaedru, formă cristalografică închisă și simplă, specifică s. cubic; o. este constituit din 8 fețe, triunghiuri echilaterale. (N.A.) octocorali. —> Alcyonaria. ocurență, ~ minerală, prezență a unui min. sau a unei acumulări de s. m. u. într-un anumit loc; reprezintă materializarea, în fapt, a unor condiții geologice specifice. (G.P.) Odessian, subdiviziunea inf. a —> Ponțianului din baz. Dacic. (V.M.) odinit, lamprofir format din augit, hom- blendă și plagioclaz bazic, care se găsesc atât ca fenocristale, cât și în masa fundamentală. O. sunt roci bazice, saturate; ele corespund din p.d.v. mineralogic cu gabbrourile; au structură microcristalină și culoare neagră. (N.A.) oficalcit, marmură cu serpentină dispusă în cuiburi. Conține în proporții variate dolomit și/sau magnezit, sub formă de aglomerări verzi sau filonașe albe sau verde pal. Se asociază cu rocile magmatice ultrabazice (serpentine și gabbrouri ale complexelor ofiolitice). în sens larg, termenul este utilizat, de asemenea, pentru toate rocile care conțin atât calcit, cât și serpen- tină și, în particular, pentru breciile tectonice sau sedimentare, cu elemente de serpentine cuprinse într-un ciment calcaros. (G.P.) ofiocon, tip de înrulare plan-spirală a cochi- liei la —> Nautiloidea, caracterizat prin ture succesive, tangente, care nu se acoperă. (D.G.) ofiolite (pl.), asociație de roci bazice și ultra- bazice, de natură efuzivă și intrusivă, cu carac- ter cosanguin, care poate cuprinde: peridotit, gabbrou, norit, bazalt, diabaz, spilit; o. se formează prin consolidarea unor magme bazice și/sau ultrabazice, extruse și intruse în stiva de lave ori în sedimentele asociate de la mare adâncime și acumulate în primele faze din evoluția unei fose; în locurile în care se găsesc, ele sunt considerate fragmente de litosferă oceanică cu caracter autohton sau alohton. ofiticâ, structură ~ 192 La noi în țară, sunt considerate asociații ofiolitice complexele de roci bazice care apar în Mții Apus, de S., Dobr. N. și cele asociate flișului cretacic din C. Orient. (N.A.) ofiticâ, structură ~, structură inechigranu- lară caracteristică rocilor bazice (gabbrouri, dolerite), în care cristalele largi de augit includ plagioclazi alungiți; includerea parțială a cristalelor de plagioclaz conduce la structuri subofitice. Termenul poate fi utilizat pentru structuri similare, dar care implică alte perechi de min.; uneori, se fac confuzii cu structurile poikilitică și intergranulară. (N.A.) oftalmitic, migmatit. oglindă de alunecare, supr. lustruită ce se formează în timpul deplasării prin alunecare a unui volum de strate pe un suport argilos. Sin. oglindă de fricțiune. (V.M.) oldhamit, sulfură de calciu; prezent numai în meteoriții de la Busti (India) și Bischopville (Carolina de Sud - S.U.A.). (G.P.) Olduvai, evenimentul ~, scurt interval de polaritate geomagnetică normală în cadrul epocii inverse Matuyama, situat în apropierea limitei Plioc. - Cuat. (V.M.) Olduvian (după numele reg. Olduvai din Tanzania), prima industrie litică, caracterizată prin găleți din roci dure neprelucrate, utilizați de arheantropi (Homo habilis, H. erectus - primitivi). Cuprinde aproximativ intervalul dintre 2,0 - 0,8 M.a. Sin. cultură de prund (D.G.) oligist, hematiî. Oligocen, ultima epocă (serie) a perioadei (sistemului) Paleog., corespunzătoare intervalu- lui dintre 38 și 24,6 M.a. Limita biostrati- grafică inf. a O. se trasează între biozo- nele definite prin foraminiferele planctonice Globorotalia cerroazulensis (Priabonian sup.) și Pseodohastigerina micra (Rupelian inf.); limita sup. se trasează între biozonele cu Globigerina ciperoensis (Chattian sup.) și Globorotalia kugleri (Aquitanian). Termenul a fost introdus de Beyrich (1854), în accepțiune biostratigrafică, ca interval cu faună „puțin apropiată de cea recentă” (oligos-puțin, grec.). (V.M.) oligoclaz, termen al seriei izomorfe a feld- spaților plagioclazi, carcaterizat printr-un conținut de anortit cuprins între 10-30%. O. este întâlnit frecvent în granițe, granodiorite, riolite, dacite și în ș. crist. cu grad ridicat de metamorfism. (N.A.) oligociazit, —» anortozit. oligoelement, element chimic care participă în cantități mici în ciclul biochimic al org. (fier, mangan, cupru, nichel, cobalt, litiu, rubidiu, cesiu etc.). O. sunt indispensabile în sinteza enzimelor; în mod eronat termenul este consi- derat ca fiind sin. cu cel de element urmă (G.P.) oligomictic, cu grad de amestec redus, referitor la compoziția mineralogică a unei roci detritice - cu constituție aproape monomine- rală; ex.: conglomeratele sau gresiile cuarțoase. (N.A.) olisto£it, bloc de dimensiuni variate, detașat și transportat din locul lui de origine, prin alunecare gravitațională, spre un baz. de acu- mulare unde este inclus (însedimentat) în dep. pe cale de formare, reprezentate în principal prin mâluri argiloase și/sau carbonatice. Sin. klippăsedimentară (V.M.) olistostromă, formațiune detritică cu —» olistolite, acumulată la baza talazurilor conti- nentale prin acumulări gravitaționale, nestrati- ficate. Caracteristica o. o constituie aria sursă comună și vârsta identică a blocurilor și a matricei care le leagă și apariția ei în mijlocul unei succesiuni litostratigrafice fără legătură cu fenomene tectogenetice de amploare. V. și wildfliș. (N.A.) olivină, (Mg₂,Fe)₂[SiO4], s. rombic; nezosilicat; termen intermediar al seriei izomorfe forsterit (Mg) - fayalit (Fe). în România, se întâlnește în ultrabazitele din C. Merid., în complexele ofiolitice din Mții Apus, și în bazaltele de la Lucareț, Racoș, Detunata. Sin. crisolit. (N.A.) olivinit, —» dunit. ombilic (paleont.), 1. depr. mai mult sau mai puțin dezvoltată, situată în lungul axului de înrulare al testului foraminiferelor; 2. spațiu deschis, mai larg sau mai îngust, situat la baza cochiliilor gastropodelor, care nu prezintă înrulare strânsă; 3. la nautiloidee și amonoidee, supr. depresionară de formă circulară, mai mult sau mai puțin dezvoltată, în funcție de gradul de înrulare, situată în partea centrală a cochiliilor plan-spirale, delimitată de marginea internă a ultimului tur de spiră; o. este mic (punctiform) în cazul cochiliilor involute sau mai larg în cazul celor evolute. (D.G.) 193 operații de simetrie omfacit, (Ca,Na)(Mg,Fe,Al)[Si₂O₆J, s. monoclinic; inosilicat din grupul piroxenilor. în România, se întâlnește în eclogitele din Mții Sebeș. (N.A.) omiribi, -> ved, oncoid, oncolit. oncolit, corpuscul calcaros, de origine bio- genă (format de cianobacterii), nefixat de substrat, cu microstructură internă concentrică, de formă sferică sau elipsoidală (diametrul 0,2 mm - 5 cm). O. se cunosc din Dev. - Act., fiind mai frecvent întâlnite în Carb. - Perm., Jur. sup. - Creț. inf. și în Mioc. în România, o. au fost menționate în Trias. din Mții Pădurea Craiului, la Tulgheș, în Jur. sup. din Hășmaș, la Vânturarița, în Creț. inf. (calcare urgoniene) din reg. carpatice etc. (D.G.) onduiații depoziționale (pl.), structuri cu caracter —> geopetal, născute la interfața unui corp de sedimente elastice mobile (nisipuri) cu mediul în care s-a acumulat (subacvatic sau subaerian). O.d. au aspect vălurit, simetric, în cazul celor generate de mișcarea valurilor și asimetric, în cazul celor generate de acțiunea unui curent de apă sau curent eolian. Funcție de factorul care le generează, ele se numesc o. de oscilații (valuri), o. de curent și o. eoliene; se diferențiază între ele și prin indicele de ondulare: raportul dintre lungimea de undă, L, a unei ondulații (distanța pe orizontală dintre două depr. succesive) și înălțimea H (distanța pe verticală între vârful crestei și fundul depr.). Sin. ripple marks. (N.A.) onlap (engl.), tip de discordanță în strati- grafia seismică situată la limita inf. a unei secvențe de strate orizontale sau slab înclinate, dispusă peste o secvență subiacentă cu încli- nare mai mare. V. și downlap, toplap. (N.A.) Onycophora, grup atașat artropodelor pri- mitive sau separat ca fii. distinct, în care sunt cuprinse, alături de genuri act. (considerate „fosile vii”) cu distribuție geografică extinsă în cadrul emisferei sudice, câteva genuri paleozo- ice (din Camb. inf. - Carb.) și unele forme problematice din Prot. O. au corp vermiform, segmentat, acoperit de cuticulă chitinoasă, cu numeroși apendici locomotori. O. par a repre- zenta un nivel evolutiv intermediar între —> Annelida și protoartropode. (D.G.) onyx, var. criptocristalină de calcedonie (SiO₂), cu structură concentrică, determinată de alternanța unor benzi circulare divers colorate; în unele var., alternanța benzilor este dată de succesiunea calcedonie-opal. O» formează depuneri în cavitățile unor roci vulcanice și este folosit, prin șlefuire, ca piatră semiprețioasă și ornamentală. (N.A.) ooid, -» oolit. oolit, corpuscul alochem sferic sau elipsoidal, cu diametrul mai mic de 2 mm, format dintr-un nucleu central (fragment fosil, granul de cuarț etc.) și un înveliș calcitic sau aragonitic (anvelopă sau cortex), cu structură concentrică (în o. act.) și/sau fibros radiară (în o. vechi); o. tangențiale sunt caracteristice mediilor agitate și subtidale, iar o. radiare, mediilor liniștite și uneori hipersaline. O. cu un singur înveliș se numesc superficiale sau protoooide. Sin. ooid. V. și pisolit. (N.A.) oomicrit, calcar alochemic, oolitic, cu ciment micritic. (N.A.) oosparit, calcar alochemic, oolitic, cu ciment sparitic. (N.A.) opacit, termen general aplicat granulelor de min. opace observabile microscopic în masa rocilor magmatice; cel mai adesea astfel de granule sunt de magnetit sau hematit. (N.A.) opacitizare, proces secundar prin care silicații bogați în fier (olivină, unii piroxeni) trec, într-un mediu oxidant, în oxizi de fier. O, incipientă îmbracă forma unei coroane de opacit în jurul unui granul, proaspăt sau în curs de transformare, de olivină, piroxen etc. O. totală, fiind o pseudomorfoză completă, nu mai permite o recunoaștere ușoară a min. primar substituit. (N.A.) opal, var. de silice amorfa cu conținut variabil de apă (între 3 - 20%), incolor sau cu culori foarte diferite: galben, ocru, roșu, verde, negru. O. se întâlnește sub formă de mase stalactitice, reniforme, agregate botrioidale, nodule, cruste, părți scheletice diverse, fiind un min. transparent până la opac, cu luciu sticlos, de ceară sau mat, mai moale și mai puțin dens decât cuarțul (D - 5-5¹/²; G = 1,9 - 2,5). Sunt cunoscute următoarele var.: o, nobil, opalescent, colorat în roșu sau verde și folosit ca piatră semiprețioasă; hidrofanul, poros și tulbure când conține apă, și hialitul, stalactitic sau în globule cu structură sferulitică. (N.A.) operații de simetrie (crist.) (pl.), operațiu- nile prin care se pun în evidență —» elementele Ophiuroidea, „șerpi de mare” 194 de simetrie ale unui cristal. Principalele o.s. sunt rotația (pentru axa de simetrie), reflexia (pentru planul de simetrie) și inversiunea (pentru centrul de simetrie), (N.A.) Ophiuroidea, „șerpi de mare”, cls. a echinodermelor în care sunt cuprinse tipuri mobile cu simetrie pentaradiară, corp format dintr-un disc central, în jurul căruia se află 5 brațe, cu aspect serpentiniform, formate dintr-un singur rând de piese calcaroase („vertebre”), articulate mobil, având pe partea ventrală, șanțurile ambulacrare; „vertebrele” sunt singu- rele părți ale O. mai frecvent fosilizate. Ordov. inf. - Act. (D.G.) opistodet. tip de ligament dispus înapoia umbonelui, la unele lamelibranchiate cu valve inechilaterale. (D.G.) opoce, silicolite compacte, poroase și ușoare (G = 1,1 - 1,8), cu spărtură concoidală, alcătuite din opal, calcedonie, frustule de diatomee, spiculi și, mai rar, un detritus terigen de cuarț, feldspați, mice; o. au culori variate (alb-gri, cenușiu-verzui) și texturi amorfe sau micro- cristaline. Termenul este utilizat în special pentru silicolitele jurasice din baz. fluviului Volga. (N.A.) Oppel-zone, —»biozonă. Orbitoididae, fam. a foraminiferelor în care sunt cuprinse genuri cu test calcaros hialin, pluriloculin, înrulat trochospiral, de formă lenticulară globuloasă, stelată, cu dimensiuni mari (1-9 cm diametru). Lojele ecuatoriale învelite de loje laterale unite prin pilieri, ce apar sub formă de tuberculi sau granule pe supr. testului. O. caracterizează faciesurile marine, calcaroase, formate în ape calde; fosile caracteristice în Creț. sup. - Paleoc. (D.G.) Orbitolinidae, fam. a foraminiferelor în care sunt cuprinse genuri marine, bentonice, cu test calcaros, microgranular, de formă conică, mai înalt sau aproape aplatizat (discoidal), con- stituit din loje divizate în lojete; talie mare (1-3 cm). Aperturi multiple dispuse pe fața inferioară a testului. O. sunt caracteristice faciesurilor calcaroase, perirecifale. Creț. - Eoc. în România, calcare cu O. sunt frecvente în faciesul Urgonian al Creț. inf. (Barremian - Aptian) din Dobr. S. și unitățile carpatice. (D.G.) ordine de cristalizare (petrogr.), —» Bowen, serie de reacție ~. ordine-dezordine (crist.), despre aranja- mentul ionilor în rețeaua cristalină a unor min., care pentru un același compus (de ex.: KAlSi₃O₈ - fedspat potasic) poate îmbrăca forme „dezordonate” (de ex.: sanidina, în fazele de temperatură ridicată) și, respectiv, „ordonată” (de ex.: microclinul în fazele de temperatură scăzută). O. în cristale se mani- festă ca o tendință a doi sau mai mulți atomi de a ocupa poziții distincte, dar echivalente din p.d.v. geometric. Fenomenul de o. - d. este specific silicaților în care Si⁴⁺ poate fi înlocuit cu Al³⁺ (de ex. în feldspați) și poate fi observat prin studiul difracției razelor X a cristalelor respective. Gradul de o. - d. al unor faze minerale se reflectă și în proprietățile optice ale acestora (extincție, unghi 2V etc.). O. și d. min. reprezintă o formă a —> defectelor din rețeaua cristalină respectivă. (N.A.) Ordovician, a doua perioadă (sistem) a erei paleozoice O. este încadrat între biozonele cu graptoliții Dictyonema flabelliforme (în bază) și Dicellograptus anceps (la partea sup). în cadrul asociațiilor de org., predominante sunt algele calcaroase, în special Chlorophyte, care alături de cianobacterii și acritarchi formează cea mai mare parte a ansamblului vegetal. Faunele sunt mai diverse, cuprinzând, pe lângă brachiopode, moluște primitive, trilobiți, grupe bine repre- zentate și în Camb., celenterate recifale (stromatoporide, tetracorali, tabulate), briozoare, graptoliți (în special graptoloidei dicho- și diplograptizi), ce constituie baza biozonărilor în cadrul acestei perioade; de asemenea, apar vertebratele, prin grupul agnatelor. Principalele mișcări orogenice în cadrul ariilor geosinclinale cuprind faza sardă (salairă), între Camb. sup./Ordov. inf., și taconică, între Ordov. sup./Sil. inf., aceasta din urmă cu efecte majore în Mții Appalachi (S.U.A.). Mișcările scoarței au fost însoțite de manifestări vulcanice în majoritatea ariilor geosinclinale. Din p.d.v. paleogeografic, se mențin aceleași continente ca și în Camb. în România se cunosc dep. ordoviciene fosilifere în cuvertura Plat. Valahe. Termenul a fost introdus de Lapworth în 1879, după numele ordovicilor, popor celtic din reg. Țării Galilor. (V.M.) Orenburgian (înv.), etaj final al Carb. marin est-european inclus în prezent în Gzhelian. (V.M.) 195 ortogeneză organ^gen, taxon stabilit pe baza unor anu- mite structuri morfoanatomice ale unui org. fosil. O.-g. sunt cunoscute în special în domeniul paleobotanicii, în cazul unor reprezentanți ai florelor paleolitice și mezofitice (Stigmaria- tulpini subterane de Lepidodendron sau Sigillaria; Annularia - frunze ale unor Calamariacee', Araucarioxylon - structuri lemnoase de Araucariacee etc.). (D.G.) organogen, de origine organică; sediment sau rocă formate prin procese de precipitare biochimică a carbonaților, silicei, fosfaților (ex.: stromatolit, calcar recifal, spongolit, dia- tomit) sau prin acumularea materiei org. sau a fragmentelor scheletice ale org. și includerea acestora în masa unui ciment format prin pre- cipitare biochimică (ex.: calcare cu Nerineide). (D.G.) orictogenezâ, „asociație dezgropată” (Efremov, 1950), asociație de fosile întâlnită în stratele geologice. O. poate cuprinde org. din mâi multe —> tafocenoze fosilizate. (D.G.) orizont (strat.), în sens propriu, supr. fără grosime, corespunzătoare unei limite strati- grafice. în țările europene, în special, termenul este folosit deseori în sensul de subdiviziune litostratigrafică: pachet de strate cu grosime relativ mică, caracterizat printr-o anumită compoziție Htologică. Comisia internațională de clasificare stratigraficâ recomandă utilizarea o. în sensul propriu arătat. (D.G.) orizont pedogenetic, —> sol. orizont productiv, pachet de strate în care este cantonată s.m.u. ce poate constitui obiectul unei exploatări rentabile. (V.M.) Ornithischia, ord. al —> dinosaurilor, alături de Saurichia, grupând tipurile cu centură pelviană constituită, în mod convergent păsărilor, din ilion, ischion, pubis și postpubis, cu dispoziție radiară. O. cuprind forme terestre sau amfibii, majoritatea patrupede, incluse în cadrul a patru subord.: Ornithopoda (dinosauri bipezi); Stegosauria („dinosauri cu plăci”, patrupezi); Ankylosauria („dinosauri blindați”, patrupezi); Ceratopsia („dinosauri cu coarne”, patrupezi). Trias. sup. - Creț. sup. Sin. avipelvieni. (D.G.) Ornithopoda, ord. al dinosaurilor avipelvieni (-» Ornithischia), în care sunt cuprinse tipuri bipede, erbivore; membrele poster, asemănătoare păsărilor. O. cuprinde fam. Iguanodontidae și Hadrosauridae. Trias. sup. - Creț. sup. (D.G.) orogen, unitate geotectonică, corespunză- toare unui șir muntos cutat, rezultat din evoluția unei arii labile a scoarței terestre, în timpul unui ciclu geotectonic. O. are un aranjament tectonic complicat, cu structuri în pânze de șariaj (ex.: o. carpatic). (V.M.) orogeneză (tect.), 1. procesul de înălțare a unei arii cutate și transformarea acesteia în catenă muntoasă; 2. ansamblul prefacerilor care au loc în timpul evoluției unei arii labile (geosinclinale) de la apariția ei ca atare și până la transformarea sa într-un sistem orogenic. (ex.: o. caledoniană, o. hercinică etc.). Sin. ciclu orogenic. (V.M.) orthit, —> allanit. ortochemă, particulă formată prin procese chimice, care constituie cimentul sau matricea carbonatică din rocile calcaroase (micrit, sparit). V. și alocheme. (N.A.) ortoclaz, KAlSi₃O₈, s. monoclinic, tectosi- licat din grupul feldspaților alcalini (ortoclazi); min. etalon în scara Mohs (D = 6). Min. obișnuit în magmatite, vulcanite, ș. crist., migmatite și în multe roci detritice. Sin. ortoză. (N.A.) ortoclorit, —> clorit. ortocon, cochilie dreaptă, reprezentând tipul primitiv de cochilie la Nautiloidea, caracte- ristic ord. Ortocerida (ex.: Orthoceras, Michelinoceras). (D.G.) ortoconglomerat, rocă psefitică caracteri- zată prin frecvența ridicată a granulelor și găleților în raport cu cantitatea de matrice sau ciment din rocă a acestora. Majoritatea conglo- meratelor din asociațiile litologice sedimentare au caractere de o. V. și paraconglomerat. (N.A.) ortocuarțit, gresie cuarțoasă. ortofir, rocă magmatică cu structură porfi- rică alcătuită din fenocristale de ortoză într-o masă fundamentală albitică. O. sunt roci cu caracter sienitic-trahitic și îmbracă adesea un facies filonian; termenul este utilizat ca sinonim al trahiteior paleotipice cu aceste caractere. V. și albitofir. (N.A.) ortogeneză, concepție asupra desfășurării evoluției vieții, bazată în special pe datele paleont. a vertebratelor, foarte populară la sfârșitul sec. al XlX-lea și. în prima jumătate a sec. al XX-lea, conform căreia evoluția ar avea ortogeosinclinal 196 o desfășurare unidirecțională, rectilinie, orien- tată spre o continuă perfecționare a caracterelor adaptative. Imaginea diagramatică a filogeniilor în concepția o. constă în înșiruirea liniară a sp. în cadrul ramurilor evolutive. La originea o. se află cercetările asupra evoluției equideelor, întreprinse independent de: V. Kovalevski și E.D. Cope. O dezvoltare a teoriei o. o reprezintă aristogeneza concepută de paleontologul H.F. Osborn, care susține tendința spre un scop final al evoluției: atingerea perfecțiunii biologice. G.G. Simpson a demonstrat că o. reprezintă un aspect particular al evoluției limitat în timp. Sin. ortocvoluție. (D.G.) ortogeosinclinal, în clasificarea lui Stille din 1935, geosinclinal în sensul strict, capabil să genereze un sistem cutat. Nu trebuie confundat cu orice depresiune sau fosă. Ant. parageo- sindinal. (V.M.) ortomagmatic, stadiu în evoluția unei topituri magmatice, corespunzător etapei prin- cipale de cristalizare a acesteia (când crista- lizează mai mult de 80% din magmă), în stadiul o. se formează sulfuri, oxizi și în special silicații din roci. Sin. Uchid-magmagtic. (N.A.) ortomatrice, —> matrice. ortopiroxen, orice min. din grupa piroxe- nilor rombici (ortorombici); ex.: enstatit, bronzit, hipersten. O. sunt min. sărace în alu- miniu și lipsite de Ca. V. și clinopiroxen. (N.A.) ortorudit, conglomerat. ortosilicați (înv.), silicați cu grupări tetra- edrice de SiO₄, izolate (—> nezosilicațî), considerați ca săruri ale acidului ipotetic H₄SiO₄. (N.A.) ortosparit, —> sparit primar format prin cristalizare directă din soluții. V. și pseudosparit. (N.A.) ortoză, ortociaz. ortstein, —> duricruste. orvietit, var. de tefrit, bogat în ortociaz sau sanidină, alături de care se mai întâlnesc: pla- gioclaz bazic, nefelin, augit, biotit și olivină. (N.A.) oscilatorii, mișcări (pl.), concepția lui Belousov include atât mișcările pozitive (de ridicare), cât și negative (de coborâre) ale scoarței. în cadrul acestora se disting: oscilații generale, care determină transgresiunile și regresiunile marine, fără modificări în structura scoarței (sin. mișcări cpirogenice), și oscilații ondulatorii, care generează fosele geosincli- nale, sineclizele, geoanticlinalele și anteclizele. V. și oscilații ondulatorii., mișcări orogenice. (V.M.) oscilații ondulatorii, -> mișcări ondulatorii. osicul, element calcaros din alcătuirea unora dintre părțile scheletice (brațe, cili) ale unor echinoderme (crinoidee, blastoidee, asteroidee). (D.G.) osmiu, Os, element cu caracter metalic întâlnit în natură în aliaje cu iridiul. Prezintă 6 izotopi naturali stabili: l⁸⁴0s - ¹⁹²0s și o abundență în crusta terestră în jur de 0,001 ppm. Principalul min. cu Os este lauritul (până la 3%). în natură, se concentrează prin procese lichid-magmatice. (G.P.) Osteichthyes, cls. în care sunt cuprinși peștii osoși ce prezintă o mare diversitate tipologică. O. cuprinde două subcls.: Actinopterygii - pești cu înotătoare susținute de radii osoase pe întreaga lor supr... ce relevă trei nivele de organizare succesive: Chondrostei, Holostei și Teleostei (primele cu numeroși reprezentanți fosili în Paleoz. sup. și Mezoz., ultimul, cunoscut în stare fosilă din Jur., cuprinde marea majoritate a peștilor osoși act.) și Sarcopterygii - pești ale căror înotătoare au o parte cărnoasă, dezvoltată, scheletul de susținere fiind limitat la partea lor proximală, și care includ numeroase genuri fosile, alături de un nr. foarte restrâns de genuri act.; Sarcopterygii cuprind două ord.: Dipnoi și Crossopterygii, un grup al acestora din urmă incluzând strămoșii vertebratelor terestre. Dev. med. - Act. (D.G.) Osteostraci, ord. al vertebratelor agnate (—» Agnatha), în care sunt cuprinse animale acvatice, în general, bentonice, cu. corp pisci- form, comprimat dorso-ventral, acoperit în partea anter. de o cuirasă formată din plăci osoase strâns sudate. Silur. sup. -Dev. sup: V. și Heterostraci. (D.G.) Ostracoda, subcls. a arthropodelor în care sunt cuprinși crustacei, în general, microscopici (0,4 - 1,5 mm), trăind în diverse medii acvatice (marin normal, salmastru sau dulcicol), bento- nici sau pelagici, caracterizați printr-o carapace bivalvă cu valve, de regulă, inegale. în struc- tura carapacei, se disting două straturi: stratul (lamela) extern, calcifiat în întregime și stră- bătut de canale porifere, și stratul (lamela) 197 oxizi și hidroxizi intern, calcifiat doar pe margini, în rest chitinos. Pe partea internă a valvelor se păstrează impresiuni lăsate de unele organe și de mușchi adductori, mandibulari, antenali. Articularea valvelor se face printr-o șamieră (dentiție) cu tipologie variată (-> amfidont, lofodont, merodont, prionodont). O. cuprinde genuri și sp. cu importanță biostratigrafică și pentru reconstituirea condițiilor ecologice ale paleomediilor de sedimentare. Camb. - Act. (D.G.) Ostracodermata, cls. în care sunt grupate vertebratele agnate (—> Agnatha) fosile, carac- terizate printr-un înveliș exoscheletic dezvoltat, format din plăci strâns sudate, diferențiate regi- onal, ce acoperă porțiunea cefalică, uneori și o parte mai mult sau mai puțin dezvoltată a trun- chiului. Schelet intern cartilaginos, necalcificat. O. cuprinde două principale ord.: Heterostraci și Osteostnici. Ordov. inf. - Dev. sup. (D.G.) ostracum, stratul median în cadrul structurii interne a cochiliei unui molusc; la tipurile fosile, în urma distrugerii stratului extern (—> perio.) o. devine strat extern. O. poate fi format din prisme scurte, perpendiculare față de planul cochiliei (microstructură prismatică), din fibre paralele cu planul cochiliei (microstructură fibro- lamelară) sau din fibre ce se încrucișează după două direcții (microstructură încrucișată). (D.G.) Ostreidae, fam. a lamelibranchiatelor ce cuprinde genuri cu o mare diversitate morfolo- gică și a ornamentației valvelor. Cochilii inechivalve și inechilaterale, cu o singură impresiune musculară (monomiare), fixate de substrat prin valva stângă. Aree ligamentară dezvoltată, multistriată. O. sunt caracteristice zonelor litorale cu ape calde ale mărilor, constituind fosile de facies. Creț. - Act. în România, se întâlnesc în special în dep. paleogene și miocene din Depr. Trans. (D.G.) otolit. corpuscul calcaros în general cu dimensiuni microscopice, în cadrul urechii interne a peștilor Actinopterygii. O. sunt întâlnite în special în asociațiile micropaleontologice de vârstă miocenă și pliocenă (inclusiv din România), deseori alături de foraminifere și ostracode, putând fi utilizate în corelările biostratigrafice. (D.G) Ottnangian,. etaj al Mioc. din Parathethysul Central, echivalent Burdigalianului med. (V.M.) ovicelă, cămăruță sferică sau ovoidală la -» Bryozoa, situată la marginea aperturii unei zoecii, în care sunt păstrate ouăle fecundate până la dezvoltarea larvelor. (D.G.) Oxfordian, etaj al Jur. sup. Termenul a fost introdus de Brogniart în 1829, după numele loc. Oxford - Anglia. (V.M.) oxidare, proces de transformare a min., în prezența oxigenului, prin pierdere de electroni. Frecvent o. afectează min. care conțin elemente polivalente, Fe, Mn, S. Prin o. se trece de Ia o stare de valență inf. (ex. Fe²') la o stare sup. (Fe³⁺), iar min. de tipul sulfurilor și silicaților trec în oxizi, sulfați. Gradul de o. al min. este exprimat prin valoarea £h-ului. O. împreună cu hidroliza sunt active în procesul de —> alterarea scoarței terestre (N.A.) oxigen, O, element cu caracter nemetalic, care prezintă trei izotopi stabili: IGO, l⁷O, l⁸O. Este elementul cel mai răspândit în natură: în stare liberă, în aerul atmosferic reprezintă 23% din masa acestuia, iar în scoarța terestră este legat în oxizi, silicați, carbonați, sulfați etc. și atinge o masă de 46,4%. Intră în constituția apei (hidrosferei), a substanțelor organice și este indispensabil vieții. O₂ are un caracter atmofil, pe când O²’ este litofil; O molecular este paramagnetic, iar în combinații funcțio- nează ca element bivalent electronegativ. în natură, participă în toate procesele petroge- netice: în ciclul magmatic, controlează cele mai importante procese, în ciclul exogen (alterare, autigeneză) asigură reglarea potențialului redox, în metamorfism provoacă disocierea oxizilor etc. (G.P., N.A.) oxizi și hidroxizi, cls. de min. care reunește compuși simpli ai metalelor și metaloizilor cu oxigenul și hidroxilul. Oxigenul dă combinații naturale cu cca. 40 elemente chimice. Procentul de participare a oxizilor și hidroxizilor la alcătuirea scoarței terestre este de cca 17%. Cea mai mare pondere revine oxizilor și hidroxizilor de fier, care reprezintă aproape 4%, urmați de oxizi și hidroxizi de aluminiu, de mangan, titan etc. Masa cea mai însemnată de oxizi și hidroxizi este concentrată la partea sup. a scoarței terestre, în spațiul de interacțiune cu atmosfera, unde există oxigen liber. Adâncimea până la care pătrunde O în scoarță este determinată de nivelul apelor freatice. Acestea delimitează o formațiune, foarte importantă, scoarța de alterare, care constituie sediul reacțiilor de transformare a min. silicatice și de 198 formare a oxizilor și hidroxizilor de neofor- mație (se are în vedere faptul că oxizii, mai ales, se formează și în procese endogene magmatice și metamorfice, dar ponderea lor este mult inf. față de cei formați la supr. scoarței terestre). (G.P.) p P, simbol pentru unde seismice longitudi- nale; V. cutremur de pământ (V.M.) pachiodont, tip de dentiție la lamelibran- chiate, caracterizat printr-un nr. mic de dinți groși, cu formă variabilă. Dentiția p. este proprie lamelibranchiatelor care au cochilia fixată pe substratul fundului marin (—> nudiști), frecvente în Jur. și CxQt.(D.G.) pacifică, serie provincie ~ (înv), una din cele două provincii de roci vulcanice terțiare și act. în cadrul căreia Harker (1909) a grupat vulcanitele calcice - alcali-calcice și suprasaturate din asocia- țiile riolit-dacit-andezit, caracteristice vulcanilor din Cercul de Foc al Pacificului. Inițial, s-a considerat că s.p. apare în exclusivitate în arcurile cutate, dar, ulterior s-au întâlnit multe excepții. Azi nu se mai utilizează această separație. V. și s. atlantică. (N.A.) packstone (engl.), termen propus de Dunham (1962), pentru a defini rocile sedimentare carbonatice alcătuite din granule cu contacte tangențiale ( > 60% „grain suported”) și o cantitate redusă de matrice carbonatică. Azi, utilizat frecvent în geologia petrolului. într-un fel sin. cu calcarenit. (N.A.) pahoehoe. termen de origine hawaiiană prin care se definesc curgerile de lavă fluidă, cu supr. netedă lucioasă și care, prin răcire, formează o crustă subțire de natură sticloasă; prin îngrămădirea lavei în fața unor obstacole, crusta formează riduri paralele foarte pronun- țate și poartă denumirea de lave cordate. Lavele p. au de obicei compoziție bazaltică. Sin. dcrmolit!i(\x\\.). V și aa. (N.A.) paladiu, Pd, element cu caracter metalic, slab calcofil, din fam. elementelor platinice. Se concentrează în sulfuri și, de asemenea, în stibiopaladinit (Pd₃Sb) sau diverse aliaje (cu Au în porpezit și Hg în potarit). în rocile magmatice, concentrația sa crește o dată cu creșterea acidității rocilor; în procesele exogene, tinde să fie îndepărtat din zona de oxidație și a fost semnalat în cenușa unor cărbuni. (G.P.). Paleodictyon, structură în formă de rețea cu ochiuri hexagonale (cu aspect de fagure) pe supr. rocilor fine din cadrul formațiunilor de fliș, a căror origine este incertă, fiind considerate fie șanțuri săpate de anumiți viermi litofagi, fie cuiburi construite de gastropode sau amfibieni pentru depunerea ouălor; unii autori susțin o origine mecanică, legată de eroziunea curenților de fund în zonele puțin adânci ale mării. (D.G.) Palaechinoidea, ord. al echinoideelor endociclice (-» Echinoidea) ce grupează tipuri cu formă, în general, sferică, având mai mult de două șiruri de plăci în cadrul zonelor inter- ambulacrare (4-5 la Palaechinus), uneori și în cadrul celor ambulacrare. Silur. - Perm. (D.G.) palagonit, produs de alterare a sticlelor vulcanice bazice, de obicei a tahihtelor sau sideromelanelor, care vin în contact cu apa mării. P. are o culoare brună, galbenă sau verde, este amorf și are aspect colomorf. Din p.d.v. mineralogic, reprezintă un amestec de min. argiloase, zeoliți și hidroxizi de fier. P. se întâlnește în pilow-lave, ca material interstițial sau ca amigdale; de asemenea, constituie fragmente centrale în jurul cărora cresc uneori noduli de mangan. (N.A.) palatină, faza ~, —> pfalzică, faza ~. paleantropi (pl.), „oameni vechi”, denumire sub care sunt grupați „oamenii de Neanderthal” (Homo sapiens Neanderthalensiă), care au trăit în Europa și Asia în Pleist. med. și sup. aproximativ între 200 000 și 32 000 ani î. Hr. P. au lăsat industriile Paleoliticului med. (Acheulean - Levalloisian și Mousterian). (D. G.) paleobiocenoză, asociație primară a org. fosile sau o -» biocenoză fosilă. (D.G.) paleobiogeografie, ramură a paleobiologiei care studiază răspândirea geografică a faunelor și Horelor fosile, stabilind existența în trecutul geologic a unor provincii paleobiogeografice. în funcție de natura org. cercetate, p. se divide în paleozoogeografie și paleofitogeografie. (D.G.) paleobiologie, știința vieții în decursul erelor geologice, sub multiplele sale aspecte utilizând drept sursă principală de informație datele cercetărilor paleontologice și ale celor din dom. conexe. (D.G.) paleobotanică, ramură a paleontologiei care studiază aspectele morfologice și anatomice, Paleocanitida 200 sistematica și evoluția plantelor fosile, utilizând atât elementele microscopice: spori, polen (-» palinologicf cât și cele macroscopice (frag- mente ale aparatului vegetativ, inclusiv impresiuni foliare). (D.G.) Paleocanitida, ord. de amonoide în care sunt cuprinse genuri cu cochilii predominant discoidale, având linia lobară cu caractere intermediare între tipul goniatitic și cel ceratitic. Carb. inf. - Trias. sup. (D.G.) Palcoccn, prima epocă (serie) a perioadei (s.) paleogene, corespunzătoare intervalului dintre 65 și 54,9 M.a. Limita biostratigrafică inf. în facies marin se trasează între biozonele definite prin foraminiferele planctonice A bathomphalus mayarocnsis (Maastrichtian sup.) și Globorotalia pscudobulloides (Danian inf), iar limita sup. între biozonele cu Globorotalia vclascoensis (Thanetian sup.) și G. subbotinae (Ypresian inf). Termenul a fost introdus de Schimper (1874). (D.G.) palcocliniatologie, ramură a —> palcogeo- grafici care studiază climatul din trecutul geologic. P. utilizează atât metode de cercetare calitativă pe baza observațiilor asupra rocilor și fosilelor, a căror semnificație climatică este studiată comparativ cu corespondenții lor din prezent, cât și metode cantitative, vizând reconstituirea valorică a temperaturilor din trecut (prin studiul geoclimatic al raporturilor cantitative dintre izotopii unor elemente, ex. I⁸O/I⁶O din roci și structuri org. calcaroase a fost stabilită curba de variație a paleotempe- raturilor din mări și de pe continente). (D.G.) pakocurenți, direcții de deplasare a vechilor curenți acvatici sau eolieni, s-au putut conserva în variate structuri sedimentare: —> mecanoglife, laminația oblică, imbricația găleților. Studiul acestor structuri și măsurarea azimutului lor permit reconstituirea p. Prelucrarea statistică a unor astfel de informații culese de pe un areal mai marc conduce la elaborarea hărților de p. (N.A.) paleoecologie. ramură a paleobiologiei care studiază condițiile de viață ale org. din trecutul geologic atât sub aspectul parametrilor fizico- chimici (temperatură, salinitate, luminozitate, regim al gazelor dizolvate, relief), cât și al raporturilor dintre org. ce au alcătuit o comunitate ecologică (paleobiocenoză): relații de competiție, simbioză etc. P. utilizează informațiile paleontologice, sedimentologice analizate actualistic (—> actualism). Cercetările de p. sunt implicate în reconstituirea paleo- mediilor de sedimentare. (D.G.) paleoeuxin, stadiu ~(ic), etapă din evoluția baz. Euxinic în Pleist. contemporană glacia- țiunii Mindel, marcată de stabilirea legăturii dintre M. Neagră cu M. Caspică. (V.M.) Paleofitic, diviziune paleobotanică a timpului geologic, cuprinzând intervalul dintre Silur. sup. și Perm. inf., caracterizat prin marea dez- voltare a criptogamelor vasculare (pterido- phytae). V. și Eofitic, Mezofitic, Neofidc. (D.G.) Paleogen, prima perioadă (s.) a erei cenozoice cuprinsă între 65 și 24,6 M.a. Din p.d.v. biostratigrafic, în reg. în care sedimentarea marină a continuat neîntrerupt între Mezoz. și Cenoz., limita inf. a P. se trasează pe baza foraminiferelor planctonice între biozona cu Abathomphalus mayaroensis (Maastrichtian final) și cea cu Globorotalia archeocompressa - G. pseudobulloides (Danian inf.). Numele perioadei a fost introdus de Hoernes (1853) în sensul de subdiviziune inf. a suberei terțiare. Sin. cu Eocenul definit de Lyell (1833); ulterior, Naumann (1866) și Schimpes (1874) au lărgit sensul noțiunii incluzând pe lângă Eoc., Paleoc. și Olig. Urmând importantelor extincții de la sfârșitul Mezoz., fauna p. prezintă în ansamblul său un caracter de tranziție între faunele mezozoice și cele moderne. în fauna marină, pe lângă forami- niferele planctonice, importanță stratigraficâ dar și litogenetică prezintă foraminiferele bentonice, în special Nummulitidele, alături de Discocyclinidae, Alveolinidae, Lepidocyclinidae etc. Radiolarii permit extinderea corelărilor bazate pe foraminifere și nannoplancton din reg. de la latitudine joasă și medie în cele de la latitudine înaltă. Moluștele (lamelibranchiate și gastropode) și echinidele exociclice sunt utilizate în biozonări și corelări pe plan regional. Fauna de vertebrate marine este caracterizată prin pești selachi și teleostei, mamifere (cetacee din ord. Archaeacetî). în flora marină, sunt dezvoltate algele rhodophycee (Corallinacee) și cele chlorophycee (Cordiacee și Dasycladacee). Deosebită importanță prezintă fitonannoplanctonul calcaros, reprezentat prin coccolithophoridee (25 biozone în P.), dinophycee, acritarchi. Fauna continentală este 201 Paleonisciformes caracterizată prin dezvoltarea mamiferelor metatheriene (marsupiale) și în special a celor eutheriene, care cuprind pe lângă o serie de ord. lipsite de reprezentanți act. (Condylarthra, Amblypoda. Notungulata, Embrithopoda, Creodonta), tipuri primitive ale unor ord. din prezent (Pcrissodactyla, Ain'odactyla, Carnivora, PrimateS' Proboscidea. Rodentie). Flora continentală este de tip neolitic, angiospermele preponderente asupra gimnospermelor prezen- tând asociații distincte în funcție de climat. Din p.d.v. al evoluției tectogenetice a scoarței terestre, P. aparține ciclului alpin, care a avut drept principale faze în acest interval: laramică (continuată din Creț, terminal), pirineană (Eoc./Olig.) și savică timpurie (Olig./Mioc.). în urma cărora au fost cutate și consolidate structuri orogenice în cadrul geosinclinalelor nord și sud mezogean, cordileran, transantarctic. între principalele efecte ale fenomenelor de distensie desfășurate în P.: separarea Europei de America de Nord, a celor două Americi, definitivarea separării Australiei și Noii Zeelande. în România, P. este bine reprezentat prin faciesuri continentale și marin-epiconti- nentale în Depr. Trans., Dobr. de S., respectiv prin faciesuri de fliș în C. Orient. Sin. Nummulitic (Renevier, 1896: Haug, 1907). (D.G.) paleogeogratie, ramură a geologiei istorice care urmărește reconstituirea principalelor aspecte fizico-geografice ale supr. scoarței terestre în decursul diviziunilor geocronologice succesive, configurația continentelor și a mărilor, poziția relativă a acestora, relieful (pe baza cercetărilor de paleomagnetism), clima uscatului, adâncimea, temperatura, salinitatea mărilor, în strânsă legătură cu fenomenele geodinamice. Sintezele de p. se bazează pe informații din dom. diverse ale geoștiințelor (geologie fizică, stratigrafie, paleontologie, vulcanolome, sedimentolosie, tectonică). (D.G.) Paleolitic, prima epocă a culturii umane caracterizată prin confecționarea uneltelor din piatră, din ce în ce mai elaborate. P. se supra- pune Pleist. (2 M. a. - 10 000 î. Hr.). P. cuprinde o serie de subdiviziuni în funcție de gradul de prelucrare a uneltelor litice (Olduvaian, Abbevilian, Acheulean, Mousterian, Aurignacian, Magdalenian). (V.M.) paleomagnetism, „magnetism fosil sau remanent”: exprimă proprietatea substanțelor feromagnetice: unele elemente metalice (Fe, Ni) sau oxizi metalici (magnetit, hematit, ilmenit) de a se magnetiza în timpul cristalizării (din topituri magmatice) sau depuneri în sedimente, preluând caracteristicile câmpului geomagnetic (orientare, sens) din momentul respectiv. Acest magnetism rămâne „înghețat” în roci, indiferent de variațiile ulterioare de presiune și temperatură, cu condiția ca temperatura să nu coboare sub punctul Curie (578°C în cazul magnetitului). Măsurarea p. pe roci de diferite vârste a relevat faptul că în decursul timpului geologic, câmpul magnetic a suferit numeroase inversiuni, epocile de polaritate normală (când orientarea câmpului a fost conform celei din prezent) alternând cu epoci de polaritate inversă. Succesiunea epocilor de polaritate geomagnetică, redată prin benzi negre, pentru epocile normale și albe, pentru epocile inverse, este redată de scara magnetostratigrafică, realizată cu acuratețe de la nivelul prezent până în Jur. med. (Callovian) - vârsta celor mai vechi sedimente din zona medio-atlantică. Cercetările asupra p. au confirmat teoria expansiunii fundurilor oceanice, permițând totodată trasarea curbelor de polaritate a deplasări blocurilor continentale în decursul istoriei geologice. (V.M.) paleomediu, arie unitară prin caracteristicile fizico-chimice în cadrul unui baz. de sedimentare, conturată pe baza aspectelor litologice, tectonice, sedimentologice și paleontologice. Reconstituirea p. se bazează pe analiza facială complexă a dep. sedimentare și pe elaborarea -» modelului facial (D.G.) Paleonisciformes, principalul ord. al peștilor cartilaginoși-osoși (Chondrostci), în care sunt grupați —» Actinopterygi primitivi, exclusiv fosili, majoritatea cu corp fusiform, alături de unele tipuri specializate biotipurilor recifale, cu corp înalt, cvasicircular. înotătoare codală de tip heterocerc; solzi groși, ganoizi. P. sunt întâlniți în dep. devoniene și carbonifere de apă dulce, continentală, pentru ca în Perm. și Trias., care reprezintă etapa de dezvoltare maximă a P., să se găsească în cadrul mărilor și oceanelor; dispar în Creț. P., au generat peștii —> Holostei. în România: Palaeoniscum duvernov (Perm., Banat). (D.G.) paleontologie 202 paleontologie, știința care se ocupă cu studiul org. din trecutul geologic, cunoscute prin intermediul fosilelor (—> fosil). în funcție de apartenența fosilelor la unul dintre cele două regnuri: vegetal sau animal, p. se divide în —> paleobotanică și —> paleozoologie. în funcție de dimensiunile org. fosile și implicit de tehnica de studiu utilizată, p. se împarte în —» micropaleontologie (divizibilă în micropaleo- botanică, care include —» palinologia și micropaleozoologie). în cadrul p. se disting trei dom. deosebite de preocupări: 1. studiul morfo- anatomic al fosilelor în perspectivă sistematică (p. sistematică); 2. studiul succesiunii strati- grafice a fosilelor în scopul datării și corelării biostratigrafice (p. stratigrafică); 3. studiul evoluției (sub aspectele micro- și macro- evoluției) org. fosilelor (p. evoluționistă). P. este o știință de graniță între biol., căreia îi aparține prin obiectul studiului și metodele de laborator utilizate, și geol., căreia îi oferă infor- mații stratigrafice și paleogeografice. (D.G.) paleontologia moleculara, ramură recentă a paleontologiei care studiază microstructurile de origine organică din cadrul dep. precamb. aflate, în special, în —> cherturi, prin tehnica secțiu- nilor subțiri. P.m. este un domeniu principal în cercetările asupra originii vieții. (D.G.) paleorelief, supr. topografică ce a existat într-o anumită epocă din trecutul geologic, rezistentă la eroziune, reprezentată prin paleovăi, paleoculmi etc. P. este acoperit de dep. mai noi. (V.M.) paleosalinitatc, compoziția în săruri și gradul de concentrare a acestora în mediile acvatice din trecut. Valorile de p. pot fi stabilite în mod relativ, prin compararea caracterelor semnificative din acest p.d.v. ale rocilor și fosilelor cu cele ale corespondenților lor din prezent (—» actualisni), sau în mod absolut (cantitativ), prin analize geochimice asupra unor izotopi sau a unor elemente din dep. sedimentare fosile, așa cum este borul. (D.G) palcosom, migmatit. metasomatoA. paleotcmperaturâ, temperatura dintr-o anumită reg., într-un anumit moment al istoriei geologice; se referă în special la p. apelor (de adâncime și de supr.) în cadrul baz. de sedimentare. Valorile p.-lor pot fi apreciate calitativ, prin analogie cu situațiile din prezent, având ca elemente de comparație carcaterele litol. și paleont. semnificative, sau în mod cantitativ, prin analiza raportului dintre izotopii unor elemente: ¹⁸O/I⁶O, ¹³C/,²C. Pe baza acestor analize au fost reconstituite curbele de variație ale p.-lor apelor în decursul Fanerozoicului. (D.G.) paleotipic, despre un produs magmatic sau vulcanic de vârstă preterțiară (mezozoică sau paleozoică, de regulă). V. și paleovulcanic și neovulcanic. (N.A.) paleovulcanic, despre o rocă efuzivă de vârstă preterțiară; rocile p., foarte variate ca structură și compoziție, au corespondenți intrusivi și neovulcanici; ex.: porfir, ortofir, melafir, diabaz; în prezent se manifestă tendința de a se renunța la ei. (N.A.) Paleozoic, prima eră (erathem) a Fanerozoicului, corespunzătoare intervalului dintre 590 (570) M.a. și 248 M.a. în P. s-au desfășurat două mari cicluri geotectonice: caledonian și hercinic, în funcție de care P. este divizat în P. inf., care cuprinde perioadele (s.) Camb., Ordov. și Sil., și P. sup., în care sunt cuprinse perioadele (s.) Dev., Carb. și Perm. Limita inf. a P. este marcată prin apariția metazoarelor cu structuri scheletice de protecție ext. (archaeocyathide și trilobiți), în timp ce limita sup. a P. corespunde importantelor extincții din cadrul faunelor marine de la sfârșitul Perm. Din p.d.v. paleobiologic, P. este caracterizat prin asociații de org. cu caracter primitiv, majoritatea necunoscute în faunele act. (palaios - vechi, zoon - animal, grec.). în P. inf. se cunosc aproape în exclusivitate org. marine, primele org. continentale fiind semnalate în mod cert în Sil., în strânsă legătură cu formarea ecranului de ozon protector în fața puternicei radiații solare. Din p.d.v. paleogeografic, în P. inf. au existat blocuri continentele izolate (Baltic, Canadian, Siberian, Sinic, Gondwanian), care au fost unite în urma mișcărilor tectonice hercinice din a doua parte a P. sup., formând „continentul unitar” (Pangea). (D.G.) paleozoologie, ramură a paleont. care studiază animalele fosile. P. este divizată în p. nevertebratelor și p. vertebratelor. (D.G.) paligorskit (Mg,Al)₂[Si₄Oₗ₀]-(OH)₂«2H₂O, s. monoclinic; filosilicat, min. secundar în roci magneziene. în România, se cunoaște la Ocna de Fier. (N.A.) 203 Pannonian palimpsest, structură ~ (ică), papirus de pe care s-a șters scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text; în geologie, folosit ca adjectiv pentru a indica păstrarea caracterelor unui dep. vechi, ca urme în dep. noi, de ex. structurile p. din granitoidele anatectice și metasomatice în care paleosomul reflectă moștenirea unor structuri metamorfice sau sedimentare; de asemenea, despre sedimentele p., care reprezintă acumulări de material vechi, prelucrat îndelung, în condițiile hidrodinamice actuale. (N.A.) palingeneză (înv.), proces de formare a unei topituri magmatice, pe seama unor roci magmatice sau a unor ș. crist. în prezent, este înlocuit prin termenul —> anatexie. (G.P.) palinologie. ramură distinctă a paleonto- logiei vegetale care se ocupă cu studiul sporilor și polenului fosil și actual. P. studiază și alte microstructuri organice (coccolithe, acritarchi, histricospheride. dinoflagelate etc.) care însoțesc, de regulă, conținutul palinologie, fiind denumite palinomorfe. Datele p. sunt utilizate în corelarea biostratigrafică. (D.G.) palinomorf, —> palinologie. palinspastic, hartă ~ (ă), reprezentare grafică prin care se încearcă redarea situației originale a unei reg. cutate, obținută prin desfășurarea cutelor, în care unitățile tectonice (deplasate) sunt readuse în poziția lor inițială, de dinainte de cutare. (V.M.) palladium, 1 (geochim.), membru al grupei metalelor platinice, descoperit în 1803 de Wallaston. Cristalizează în s. cubic. Prezintă 6 izotopi stabili, cu următoarele nr. de masă și abundențe relative: l⁰²Pd (0,8%), l⁰⁴Pd (9,3%), lu⁵Pd (22,6%), ",⁶Pd (27,2%) , l⁰³Pd (26,8%), ¹ "’Pd (13,5%). Abundența în crustă a Pd este în jur de 0.01 ppm, fiind între elementele platinice cel mai abundent. Este distinct siderofil, dar comparativ cu platina prezintă caracter calcofil dedus din concentrarea preferențială în rocile ultrabazice. Principalele min., alături de cele native, sunt compușii intermetalici cu Pt (palladiplatinum), cu Hg (potarit), cu Sb (stibiopalladinit - Pd₃Sb) etc.; 2. ~ nativ (miner.), s. cubic; min. foarte rar. (G.P.) pakidal. mlăștinos, despre un mediu de sedimentare, subacvatic, de mică adâncime, anoxigenic. cu acid, bogat în substanță vegetală. Dom. p. este prielnic acumulării dep. de turbă și celor de fier. Sin. palastru. (N.A.) „Paludine”, strate cu ~, ultima diviziune stratigrafică a Neog. din baz. Pannonic, echivalentă Dacianului, Romanianului și Pleist. inf. din reg. extracarpatică. P. (Viviparidae) cuprind în cadrul acestor strate pe Viviparus farcinatus, V. neumayeri, V. sturi, alături de sp. de Melanopsidae. (D.G.) • panașe de manta (pL), zone ipotetice din int. mantalei, în care s-ar forma magma, iar materia topită s-ar ridica sub forma unei coloane sau p. (pană); la supr. scoarței, această p. generează fenomene vulcanice, care, la rândul lor, constituie —» puncte calde de lungă durată. (V.M.) Pangea, stadiu din evoluția geoistorică a Pământului corespunzător intervalului Perm. - Trias., în care supracontinentul nordic (Laurasia) și cel sudic (Gondwana) au fost legate prin reg. din nord-vestul Africii (Maroc), sud-vestul Europei (reg. Iberică) și sud-estul Americii de Nord (Florida), fiind înconjurate de oceanul Panthalassa. Procesul de fragmentare a P. s-a desfășurat începând din Trias. sup. (V.M.) panidiomorf, structura ~ (â), despre structura unei roci magmatice echigranulare, alcătuită preponderent din cristale idiomorfe, cu fețe cristalografice proprii. Structura p. caracteri- zează rocile care au cristalizat relativ lent din topituri cu un nr. redus de germeni și forță de cristalizare egală (ex.: unele pegmatite sau lamprofire). V. și alotriomorf. (N.A.) Pannonian, 1. P. s. str. (sensu Lorenthey), etaj al Mioc. sup. din Paratethysul Central (Depr. Pannonică și baz. adiacente) între Sarmațian 5. str. (sensu Suees) și Ponțian. P. este reprezentat prin dep. salmastre îndulcite (marne, nisipuri cu intercalații de cărbuni), caracterizate prin congerii (Congeria omithopsis, C. partschi, C. subglobosa) și melanopside. P. corespunde unei etape regresive, în urma căreia Paratethysul Central a fost separat de Paratethysul Oriental. în afara Depr. Pannonice s-a propus ca intervalul corespunzător P. să fie denumit Malvensian (Motaș și Marinescu, 1971); 2. P. s.l. (înv.), denumire propusă de Roth v. Telegd (1879) pentru întreaga succe- siune stratigrafică, formată din dep. salmastre și dulcicole, cuprinsă între partea sup. a Sarmațianului s. str. (sensu Suess) și Holocen din cadrul Depres. Pannonice. (D.G.) Pannonic, bazinul ~ 204 Pannonic, bazinul ~, baz. al Paratethysului Central conturat în urma tectogenezei laramice, în Paleoc.. prin scufundarea reg. cuprinse între Alpii Orientali, Alpii Dinarici și Carpați. în Paleog. și Neog. b.P. comunica, prin culoare de legătură de pe marginea Alpilor Dinarici și prin reg. avanfosei din nordul Alpilor Occidentali și Orientali, cu reg. vestice ale Tethysului, iar spre est, cu Depr. Trans.; în Neog. b.P. a comunicat temporar cu baz. Dacic, legătură care se întrerupe în Mioc. sup. (—> Pannoniari), reluându-se pentru ultima oară în Ponțian. A doua parte a Plioc. din b.P. este reprezentată prin „stratele cu Paludine’'. (D.G.) pantelierit, var. de riolit alcalin, care conține fenocristale de anortozit, albit, min. femice (egirin-augit, diopsid) într-o masă fundamentală sticloasă sau trahitică. Numele derivă de la Pantelleria, ins. din M. Mediterană. (N.A.) Panthalassa, Oceanul Planetar ce înconjura Pangea, având în substratul său crustă oceanică. (V.M.) pantociclu ciclu geochimic. Sin. pantaciclu. Pantotheria, ord. al mamiferelor mezozoice, ce cuprinde formele ancestrale ale mamiferelor theriene, caracterizate prin apariția în cadrul molarilor inf. a unei suprafețe plate (talonid) alipită triunghiului primitiv (trigonid), rezultând astfel o supr. de masticație cvadrangulară. Jur. med. - Creț. inf. (D.G.) para-, prefix cu dublă semnificație. Utilizat în nomenclatura ș. crist., sugerează proveniența acestora prin metamorfismul regional al unor roci sedimentare; ex.: paragnaise. Utilizat în nomenclatura rocilor sedimentare, desemnează un dep. detritic în care cantitatea de liant este mai mare decât cea a fragmentelor sau granulelor; ex.: paraconglomerat. (N.A.) paraconglomerat, rocă psefitică, caracteri- zată printr-o cantitate mai mare de liant decât de granule sau găleți. Asemenea roci se caracterizează printr-un grad slab de sortare, o maturitate redusă și se consideră a se fi format prin transport în masă. (N.A.) parageneză, asociație de min. dintr-o anumită rocă, care prezintă comunitate de origine și a rezultat printr-un anumit proces geologic și geochimic. în cazul rocilor metamorfice, p. desemnează asociații de min. care sunt stabile în anumite condiții de presiune și temperatură și caracterizează chimismul general al rocii. Termenul se utilizează și pentru dom. rocilor magmatice și al minereurilor metalifere (parageneză cu blendă, pirită, galenă etc) (G.P.) parageosinclinal, termen în care se includ baz. de sedimentare cu alură de depr. întinse și alungite, dar care nu întrunesc caracterele unui adevărat geosinclinal (ortogeosinclinal). V. și geosinclinal. (V.M.) paragnais, rocă metamorfică alcătuită pre- ponderent din cuarț și din feldspați plagioclazi, iar subordonat din mice, amfiboli etc. P. au structuri granolepidoblastice și texturi rubanate, oculare sau liniare. P. este o rocă de metamorfism cu grad mediu și înalt și caracterizează faciesul amfibolitelor; se asociază frecvent cu —» gn ai se le și micașisturile. în literatura mai veche, termenul indică și o rocă metamorfică formată prin metamorfismul unei roci sedimentare. (N.A.) paragonit, Na₂Al₄[Al₂Si₆O₂₀]-(OH)₄, s. monoclinic; filosilicat din grupul micelor. Min. accesoriu în ș. crist. și secundar în roci magmatice alcaline. (N.A.) paralelism, fenomen de ~, macroevoluție prin care org. înrudite dobândesc structuri morfologice și anatomice similare, ca rezultat al unui paralelism genetic preexistent (preadaptativ). V. și convergența (D.G.) paralic, bazin ~, baz. de sedimentare aflat în apropierea țărmului mării (lagunar, litoral, de mare puțin adâncă), în care sedimentele de origine marină alternează sau se întrepătrund cu cele nemarine. B.p. fosile cuprind frecvent intercalații de cărbune ( = cărbuni p.), formați în cea mai mare parte pe baza materialului vegetal alohton (transportat de pe continent). V. și limnic. (V.M.) paramagnetic, (miner.), —> magnetismul min. paramorfism, proprietatea unui min. de a-și modifica structura internă fără să-și schimbe chimismul și forma exterioară. P. se manifestă în cadrul unor compuși chimici identici (polimorfi) prin care - în timpul substituției - unul dintre ei moștenește forma cristalografică a celuilalt. Astfel, la înlocuirea aragonitului prin calcit se poate conserva simetria rombică: se spune că a avut loc un p. P. este adesea rezultatul unor transformări polimorfe. Sin. alomorfism. (N.A.) 205 pălărie de fier pararudit, —» conglomerat para secvență (sedim), în stratigrafia secven- țială este unitatea de bază a cortegiului sedimentar; reprezintă o succesiune, relativ conformă, de strate și seturi de strate, înrudite genetic, mărginită de suprafețe marine de inundare și suprafețe corelative. P. are aspect progradațional, grosimea și granulometria stratelor sugerând formarea în medii progresiv mai puțin adânci (shallowing upward). Ea atinge grosimi de 3-30 m și este expresia unui paraciclu eustatic, de ord. IV și V (categoria ciclurilor orbitale ale lui Milancovic). (N. A) parataxonomie, s. de clasificare a org. fosile lipsite de corespondenți act. (ceea ce împiedică încadrarea lor într-un sistem de clasificare natural, filogenetic), bazat pe aspecte morfo- logice. Sistemele de clasificare p. sunt utilizate, spre ex.. în cazul palinomorfelor fosile, al scleritelor de holoturide, conodontelor, urmelor fosile. Sin. parataxinomic. (D.G.) Paratethys. domeniul estic al M. Tethys, separat de Tethysul Occidental în Neog., prin ridicarea catenelor alpino-carpatice. P. cuprinde reg. dintre baz. Vienei și lacul Arai, în cadrul căreia se separă P. Central (între Alpii Orientali, Dinarici și marginea internă a C. Orient.) și P. Oriental (la exteriorul C. Orient, și a C. Merid.). P. a evoluat în Neog. ca o mare închisă, cu legături temporare cu Tethysul Occidental și Oc. Indian, în care faciesurile marine alternează cu faciesuri salmastre și lagunare și care prin amplificarea proceselor de izolare s-a transformat într-o serie de lacuri (—> Pannonic, —> Dacic, Ponto-Caspic sau Eu.xinic), în cea mai mare parte colmatate la sfârșitul Plioc. Lacul Balaton, M. Neagră, M. Caspică și lacul Arai reprezintă relicte actuale ale P. (V.M.) paratipi (pl.), grup restrâns de exemplare ale unei sp. desemnate cu prilejul descrierii speciei, o dată cu holotipul, în scopul conturării variabi 1 ității sp. respective. (D.G.) parautohton. unitate tectonică dintr-un eșafod structural cuprins între autohton și pânza acoperitoare, distinctă față de acestea prin alcătuirea litofacială, deseori și prin cea cronostratigrafică. în România: p. de Severin între autohtonul danubian și pânza getică. (V.M.) parental, magmă ~(ă), despre o topitură naturală primară care se individualizează în int. scoarței terestre sub forma unui corp de magmă unic din care, prin variate procese de diferențiere, poate deriva o suită de roci cu compoziție diferită de a m. p. Cele mai multe m.p. au caracter bazic (bazaltic bazic). (N.A.) pargasit, NaCa₂Mg4(Al,Fe)[Al₂Si₆O22HOH,F)2, s. monoclinic; inosilicat din seria homblendei, de origine magmatică. (N.A.) parisit, Ce₂Ca(CO₃)3F2, s. hexagonal; min. de origine magmatică. (N.A.) paroxism orogenic, moment de maximă intensitate a desfășurării proceselor structogene din evoluția unor arii labile și care se concretizează în apariția unei generații de structuri tectonice (cute, șariaje). (V.M.) pasadenă, faza ~, ansamblul mișcărilor tectonice din Pleist. mediu de pe coasta vestică a Americii de Nord. (V.M.) Passega, diagrama ~, diagramă pentru evidențierea ambianțelor depoziționaie ale sedimentelor. întocmită pe baza parametrilor granulometrici. Md (mediana) (în abscisă) și C (diametrul corespunzător percentilului 1% de pe curba cumulativă) (în ordonată). în cadrul d.P. se separă diverse câmpuri care sugerează condițiile de transport și depunere ale sedimentelor. (NA.) pasul faliei, amplitudinea deplasării celor două compartimente separate printr-o falie. Sin. săritura taliei. V. și falie. (V.M.) pavaj de deflație (sedim.), acumulări de bolo- vănișuri și pietrișuri angulare (—> dreikanter), cu fețe lustruite sau lăcuite, rămase în loc după îndepărtarea prin —> deflație a fracțiunilor granulometrice medii și fine. (7V.A) paurocristalin, categorie texturală pentru rocile de precipitație chimică de natură carbona- tică, corespunzătoare sparitelor propriu-zise, în care dimensiunile cristalelor variază între 0,004 și 0,008 mm. (N.A.) pălărie de fier, acumulare locală de hidroxizi și oxizi de fier, care apare în procesul de alterație supergenă în zona zăcămintelor primare de sulfuri sau carbonați și oxizi de fier. Caracteristice pentru p.f. sunt min. primare relicte (galena, blendă, calcopirita, bomitul, tetraedritul, molibdenitul) și min. secundare tipomorfe. Acestea din urmă imprimă culoarea p.f. permițând recunoașterea lor cu ușurință. Astfel, asociația hematit, limonit, sulfați se Pământ 206 exteriorizează în culorile galben, brun, maro, roșu; asociația carbonați, sulfați, silicați dau culorile verde, albastru; oxizi și hidroxizi de mangan dau culoarea neagră etc. V. și zona de oxidare. (G.P.) Pământ, a treia planetă a Sistemului Solar ca depărtare de Soare și a șasea ca mărime; are forma unui elipsoid de revoluție aplatizat la poli, diferența între axa polilor și lungimea diametrului ecuatorial fiind de câțiva km (12 714/12 756); densitatea medie 5,517 g/cm², iar masa 5.977* IO²⁴ kg. Int. este eterogen, materialul diferit constituind mai multe sfere (geosfere) dispuse concentric și separate între ele prin discontinuități relevate de modificarea vitezei undelor seismice. în structura internă a P., de la supr. spre interior, se delimitează următoarele geosfere: —> crusta, —> mantaua (sup. și inf.), separată de crustă prin discontinuitatea —> Moho, apoi —> nucleul extern, separat de manta prin -» discontinuitatea Gutenberg și —> nucleul intern. Despre acest mod de interpretare, admis până la apariția conceptului tectonicii globale, se poate spune că reprezintă conceptul clasic asupra structurii interne a P. Anterior acestuia, în concepția lui Suess, P. era considerat a fi format din trei sfere concentrice: Si Al sau litosferă până la 100 km adâncime, formată preponderent din SiO₂ și AI₂O₃, urmat de SIMA sau pirosfera, formată în principal din SiO₂ și magneziu, și NIFE sau barisfera. formată preponderent din nichel și fier. în accepțiunea modernă, partea terminală a mantalei sup. este inclusă la —> litosferă, iar restul mantalei sup. până la 250-400 km reprezintă astenosferă. între litosferă și astenosferă se găsește pătura de viteză redusă. Astfel, astăzi se consideră că structura internă a P. cuprinde: —> litosferă, astenosferă, —> mantaua sup., o zonă de trecere, —> mantaua inf, nucleul extern și nucleul intern. (V.M.) pământuri rare, seria lantănidelor ce grupează 15 elemente, de la cel cu nr. atomic 57 (lantan) la cel cu nr. atomic 71 (lutețiu). Concentrarea lantanidelor are loc mai ales în faza pegmatitică a procesului magmatic. De asemenea, s-a remarcat o preferință mineralo- genetică a p.r. Astfel, apatitele conțin mai ales p.r. ușoare (La - Nd); monazitul, mai ales La - Sm, allanitul La - Nd, thovetitul conține Yb și Lu, xenotinul are în rețea predominant Er și Yb, deviditul este sărac în membri intermediari. (G.P.) păpuși de loess, concrețiuni carbonatice de forme foarte neregulate localizate la baza nivelelor de loess. P.l. se formează prin precipitarea CaCO₃ din soluțiile care dizolvă carbonații existenți în păturile sup. ale dep. de loess, iar morfologia lor reflectă forma golurilor în care a avut loc depunerea. (N.A.) pătratic, sistem ~, —> sistem cristalografie. pătură de viteză redusă, -> astenosferă. pâcle, —» vulcani noroioși. pânză (tect.), importantă masă de roci cu grosime mare (poate atinge mai mulți km), dislocată din poziția ei inițială, sub influența stressului de compresie și deplasată la o distanță ce depășește câțiva km (putând ajunge la zeci de km) și suprapusă peste terenuri cu poziție autohtonă, aparținând unei alte zone de sedimentare. După mecanismul care stă la baza formării unei p. se disting: —> pânze de acoperire și —> pânze de șariaj. (V.M.) pânză captivă, —> pânză de apă subterană pânză de acoperire, pânză rezultată prin dezvoltarea pe mare distanță a unei —» cute culcate. O p.a. are ca elemente specifice: un flanc normal (sup.) și un flanc invers (inf.), zona de rădăcină (zona în jurul căreia cuta inițială, verticală, a pivotat într-o parte), șarniera radicală (zona de maximă curbură din spate, reprezentând locul de racordare a flancului invers al cutei cu autohtonul), șamiera frontală (locul de racordare a flancului normal al pânzei cu flancul invers), lățimea bazei (distanța pe orizontală între primele două șarniere sinclinale ale pânzei), înălțimea sau grosimea pânzei (distanța dintre punctul cel mai înalt al pânzei și autohton). P.a. au fost descrise în Alpi. (V.M.) pânză de apă subterană, apa de infiltrație acumulată subteran, pe un substrat impermeabil. Nivelul la care se stabilizează apa în puțurile ce ating pânza constituie supr. liberă; supr. pânzei este ceva mai ridicată plasându-se la nivelul până la care urcă apa prin capilaritate. Spațiul în care toate cavitățile sunt umplute cu apă constituie zona de saturație; deasupra acesteia se găsește o zonă nesaturată, în care circulă apa vadoasă. Acest tip de pânză constituie o pânză liberă, deschisă sau freatică; când p.a.s. este prinsă între două strate impermeabile constituie 207 pegmatite o pânză captivă, închisă sau arteziană. Sin. strat ac vi fer. (V.M.) pânză de coliziune, în unele interpretări recente s-au inclus sub această denumire situațiile în care vin în contact (coliziune) de superpoziție tectonică două margini de micro- placă sau fragmente de placă continentală, anter. separate printr-o zonă de expansiune secundară; formarea unei p.e. este legată de procesele de subducție și consum ale crustei oceanice; mărturii ale acestora sunt fragmentele de crustă oceanică abduse, care se întâlnesc frecvent la baza pânzei, sugerând situația lor de parautohton (V. M.) pânză dc șariaj, pânză rezultată prin depla- sarea unei mase de roci de-a lungul unei suprafețe de ruptură, constituind planul de șariaj, peste o altă masă de roci în situație de —> autohton. Amploarea p.ș. depășește 5-10 km; Elementele unei p.ș. sunt: planul de șariaj (suprafața de ruptură pe care se face deplasarea masei șariate), rădăcina (zona de origine a pânzei, adesea greu de stabilit), fruntea pânzei (locul geometric al punctelor extreme atinse de pânză), lățimea de acoperire —> pânză de acoperire. Pe criterii geometrice, p.ș. se clasifică în: 1. pânză de ș. de gradul I sau de supracutare. 2. pânză de șariaj de gradul II sau de forfecare 3. p.ș. de gradul III sau de decolare. (V.M.) peak-zone (engl.), —> biozonă. pearceit, (Ag,Cu)]₆As₂Sn, s. hexagonal; sursă de Ag, pe care-1 conține între 51 - 52%. Formează o serie izomorfa continuă cu polibazitul. în România, a fost semnalat în Dealul Crucii și la Roșia Montană, ambele fiind zăcăminte de aur, asociate vulcanismului neogen. (G.P.) pechstein, sticlă vulcanică, acidă, hidratată, cu compoziție riolitică, de culoare neagră, cu luciu gras și spărtură concoidală; masa vitroasă conține microlite, cristalite și, uneori, fenocristale de cuarț și sanidină (var. p. porfir). V. și obs idian. per Ut. (N.A.) pectolit, Ca₂NaH[Si₃O₉], s. triclinic; ciclosilicat de origine vulcanică. (N.A.) pediment, supr. de eroziune locală, cu formă circulară sau elipsoidală, slab înclinată, dezvoltată în jurul unor martori de eroziune formați din roci rezistente, granițe sau ș. crist. (N.A.} pedion, —> forme cristalografice. pediplenâ, câmpie de denudare formată prin extinderea și îngemănarea pedimentelor pe locul unor masive muntoase sau podișuri în condițiile unui climat cald și arid. (N.A.) pedogeneză, ansamblul proceselor care conduc la formarea solurilor, plecând de la o rocă-mamă. (V.M.) pedologie, știința care se ocupă cu studiul solurilor în vederea cunoașterii caracteristicilor, originii, clasificării și utilizării acestora. Alături de cercetări chimice și microbiologice, p. implică cercetări mineralogice și petrografice asupra fragmentelor litice rezultate prin procese de alterare și eroziune. (N.A.) peduncul, 1. organ musculos de formă cilindrică atașat corpului brachiopodelor, servind fixării temporare de substrat; 2. dispozitiv de susținere a caliciului la echinodermele —» pelmatozoare (crinoidee, blastoidee, unele cistoidee, carpoidee), format din segmente (entroce) articulate. (D.G.) pegmatite (pl.), 1. roci cu structură larg grăunțoasă și compoziție variabilă. Var. mineralogice corespund rocilor intrusive cu care, de obicei, se asociază; p. granitice (p. s. str), p. sienitice, p. nefelinice, p. dioritice, p. gabbroice. în constituția lor, alături de min. principale care definesc aceste var., se întâlnesc și min. accesorii bogate în Li, F, B, Nb, Ta, Zr, V, pământuri rare. P. apar sub formă de corpuri izolate, neregulate sau lentiiiforme, dyk-uri și filoane, în formațiuni cristalofiliene sau asociate unor corpuri plutonice de granițe, sienite etc. în prezent, p. sunt considerate roci poligenetice, ele putând reprezenta atât produse ale consolidării unor reziduuri magmatice, cât și produse ale diferențierii metamorfice; 2. termen utilizat de Hauy (1822) pentru a desemna concreșterea grafică dintre cuarț și feldspat; de aceea, mai târziu, termenul p. sugera și o rocă leucocrată. Sin. granit grafic, piatră ebraică, runit; 3. (zăc.), corpuri de pegmatite ce sunt valorificate pentru extragerea feldspatului (folosit în industria materialelor ceramice), a muscovitului, a cuarțului (inclusiv cuarț optic și piezo cuarț), a fluorinei (inclusiv fluorină optică), pietrelor prețioase, a minera- lelor de litiu și beriliu, iar ocazional, a minera- lelor de staniu, wolfram, uraniu, thoriu, niobiu, tantal, cesiu, rubidiu. (N.A.) (G.P.) pegmatitic. etapa ~ 208 pegmatitic, etapă ~ (â), stadiu ~, etapă din evoluția unei topituri magmatice, caracterizată (după consolidarea din etapa lichid-magmatică) prin acumularea unui fluid rezidual, bogat în componenți ușor volatili, silice și alcalii care, inhibând nucleația, determină apariția unui nr. mic de cristale și favorizează creșterea cristalelor. în e.p., procesele se desfășoară ia temperaturi cuprinse între 500 - 600°C și conduc la asociații de min., de obicei, felsice: cuarț, feldspați, mice, berii, zircon etc. (N.A.) pclagic, 1. dom. apelor marine și oceanice de la supr. până la nivelul fundului oceanic. Domeniul p. este subdivizat într-o provincie -> ncritică. care corespunde reg. situate deasupra platformei continentale, și o provincie oceanică, a apelor situate deasupra zonelor adânci. în cadrul dom. p. pot fi recunoscute, în sens vertical, trei etaje succesive, prezentând caractere biotice și implicit asociații ecologice distincte: eup. (apele din zona de larg de la supr. până la adâncimea de 200 m); mezop. (apele de la limita inf. a etajului eup.. până la 3 500 m) batip., apele din reg. fundului marin.. 2. (adj.), despre org. care trăiesc în cadrul acestui larg dom. al mărilor și oceanelor, cuprinzând org. nectonice și planctonice. (D.G.) pclagite. mâluri carbonatice și argiloase de mare adâncă, constituite din particule fine ale domeniului pelagic, acumulate prin sedi- mentare în câmpiile abisale ale zonelor oceanice (ex.: mâluri cu foraminifere, mâluri cu radiolari etc.) (N.A.) pelagosit, crustă carbonatică de culoare albă, cenușie sau brună, alcătuită din calcit, magne- zit, stronțianit, gips și silice și formată la supr. mâlurilor tidale, acolo unde evaporația este intensă și alternează cu solubilizarea. (N.A.) Pclecypoda, Lamellibranchiata pelean. tip de activitate vulcanică ilustrat de erupția vulcanului Mt.Pelee (Martinica, 1902, 1903). Manifestarea de tip p. se caracterizează prin apariția —> protruziunilor și a avalanșelor fierbinți generate de viscozitatea ridicată a magmei, care se consolidează pe canal sub formă de „dop”, expulzat, treptat și apoi brusc, prin explozia gazelor acumulate sub eL (N.A.) Pelec. părui zeiței ~, lacrimile zeiței denumiri date unor separații sticloase fuziforme sau fiii forme și respectiv globulare pe care le îmbracă unele agregate hialine în masa tufurilor vitroclastice acide și neutre; aceste forme au fost sesizate în produsele de explozie ale vulcanului Mt. Pelee. (N.A.) pclet, corpuscul alochemic, sferic său ovoidal, cu textură criptocristalină, omogen și lipsit de granul central; p. se formează prin procese de acreționare și aglutinare în medii liniștite. Se disting: p. fecal, p. alga! etc. V. și oolit. (N.A.) pelit, termen textural folosit pentru a desemna dep. detritice fine, alcătuite din particule cu dimensiuni mai mici de 0,0039 mm, indiferent de gradul lor de consolidare. Sin. lutit. (N.A.) pelicoiit, rocă argiloasă formată preponde- rent din particule elastice (alogene); termenul a fost propus de Pustovalov (1936), însă este puțin utilizat. (N.A.) pdlodît, var. de tillit caracterizată prin abundența fracțiunii pelitice și structură rubanată. Sin. argilă cu varve. (N.A.) pedmatozoare, 1. termen generic care desemnează echinodermele fixate (Crinoidea, Blastoidea, Cystoideă)', 2. diviziune sistematică majoră (subfil. Pelmatozoă) care grupează echinodermele fixate în vechile clasificări, opusă —> eleutherozoarelor(subfil. Eleutherozoâ), abandonat în clasificările act. (D.G.) pelmkrit, calcar alochemic alcătuit prepon- derent d.in —> pelete, legate printr-un liant micritic. (N.A.) pelsparit, calcar alochemic alcătuit prepon- derent din —> pelote, legate printr-un ciment sparitic. (N.A.) Pelycosauria, ord. al reptilelor mamaliene în care sunt cuprinse tipuri -» synapside primitive, cu o structură scheletică apropiată de cea a grupului ancestral al reptilelor, cotylosaurii captorhinomorfi. Majoritatea genurilor de P. aveau vertebre cu apofize neurale alungite, prelungite prin bare osoase ce susțineau o membrană externă, ceea ce le-a atras denumirea de „reptile cu pânze”. Cea mai mare parte erau erbivore, un nr. restrâns fiind carnivore. Carb. sup. - Perm. mediu. Sin. Tberomoipha. (D.G.) penecontemporan, despre procese geolo- gice sau produse (structuri, min.) care apar imediat după depunerea materialului primar, dar înaintea consolidării acestuia. (N.A.) peneplenâ, arie foarte întinsă cu supr. aproape plană, putând avea doar ușoare denivelări și fiind străbătută de cursuri de apă cu pantă foarte slabă. P. a rezultat în urma unui 209 perioadă proces de eroziune foarte îndelungat. Pe întinsul ei pot exista unele proeminențe în morfologie constituind —> reliefuri reziduale sau martori de eroziune. în România, în asemenea stadiu se găsește Dobr. S. și C. (V.M.) Pennssylvanian, diviziune a Carb. sup. pentru America de Nord. (V.M.) pentlandit, (Fe,Ni)₉Sg, s. cubic. Sursă de nichel (10 - 40% Ni). în România, apare în multe roci ultrabazice serpentinizate (Holbav, Sebeș, Poiana Mărului etc.) și în unele roci bazice și ultrabazice mezozoice (Vârghiș, Ciungani etc.). (G.P.) peperit, dep. rezultat prin amestecul unor lave cu roci sedimentare și acumulat, de obicei, la periferia aparatelor vulcanice. (N.A.) per-, prefix care subliniază un anumit caracter chimic sau mineralogic pentru termenul pe care-1 însoțește (de ex.: peralcalin - puternic alcalin). (N.A.) peralcalin, despre caracterul chimic al unor roci magmatice, determinat de un conținut molecular al aluminiului mai scăzut decât suma oxizilor de Na și K. V. și peraluminos. (N.A.) peraluminos, despre caracterul chimic al unor roci magmatice, determinat de un conținut molecular al aluminiului mai ridicat decât suma oxizilor de Na și K. V. și peralcalin. (N.A.) perccntil (sedim.), în analiza granulo- metrică, diametrul clastelor (granulelor) ce corespunde unei anume frecvențe cumulate. P. se obțin prin examenul curbei cumulative și sunt folosite la calcularea parametrilor granulometrici (—» elasticitate - Pₕ —» mediană - P₅₀, —> abatere standard). (N.A.) perimetru de prospecțiune, explorare și exploatare, (cf. LM), arie corespunzătoare proiecției la suprafață a conturului părții din scoarța terestră, în interiorul căreia, pe un interval de adâncime determinat, se realizează lucrări de prospecțiune, explorare, precum și suprafețele necesare desfășurării activităților de exploatare, prelucrare și preparare a resurselor min. situate în afara zăcământului. (N.A.) perforații (sedim.), găuri și tuburi care se văd în diverse roci; reprezintă „opera” unor org. (animale și vegetale) care au acționat asupra substratului stâncos pe care trăiau. Sin. borings. (N.A.) pergelisol, sin. permafrost. periclaz, oxid de magneziu, deseori impuri- ficat cu Fe, Mn, Zn (metale care substituie Mg). (G.P) periclin, 1. var. de albit cu habitus prismatic, columnar, alungit în direcția axei cristalografice ,,/t” și frecvent maclat după legea p.; este întâlnit în filoane alpine și ar reprezenta un oligoclaz albitizat; 2. lege de maclă; maclă paralelă în care axul cristalografie „Zf’este ax de maclă, iar fața de asociere este (001). Macla p. este specifică pentru feldspații triclinici și apare, frecvent, alături de macla albit. (N.A.) periclinal, închidere ~ (ă), —> cută. peridot, —> olivină. peridotit, termen general prin care sunt desemnate rocile magmatice intrusive, ultrama- fice și cu structură faneritică, lipsite practic de feldspați. Principalele var. reprezintă roci monominerale (-» dunit) sau cu compoziție mai complexă (—> harzburgit)\ prin metamorfism trec în serpentinite. P. apar sub formă de corpuri independente sau se asociază cu rocile gabbroice. P. intră în constituția părții sup. a mantalei. (N.A.) periglaciar, reg. din jurul calotelor glaciare în care au loc procese de dezagregare, eroziune, transport și depunere, specifice climatului rece, înghețului și dezghețului alternativ. în asemenea condiții iau naștere dep. și forme de relief care depind de roca din substrat și de înclinarea pantelor. Pe versanți, prin procese de —» gelivație, se formează grohotișuri, arene, râuri de pietre, blocuri glisante etc. Fenomenele de crioturbație (modificări în masa dep. necimentate) dau naștere la argile remaniate și pietrișuri depuse pe crăpături, constituind pene perigla- ciare. Procesele de congelifluxiune (alunecarea argilelor și pietrișurilor dezghețate peste soclul rămas înghețat) pe pantele slab înclinate ale reg. p. au generat plicații (cute false ascuțite) și involuții (cute rotunjite). S-au format, de asemenea, dep. fluvio-glaciare și eoliene (loessuri). P. acoperă supr. mari în zonele reci din reg. polare și subpolare și în reg. înalte din celelalte zone climatice. (V.M.) Perigordian, epocă din cultura Paleoliticului sup. contemporană Aurignacianului și carac- terizată prin silexuri ascuțite, ace și lame cioplite pe o față. (V.M.) perioada (strat.), diviziune geocronologică majoră a scării stratigrafice cu rang inf. erei al periodit 210 cărei corespondent cronostratigrafic este -» sistemul. (D.G.) periodit, produs sedimentar caracterizat prin alternanța sistematică a doi sau mai mulți termeni litologici acumulați ca urmare a unor variații periodice (—> ciclice) a condițiilor de sedimentare; p. sunt dep. sedimentate normal, cu o rată mică de sedimentare (de ex.: alternanța gresie-argilă, calcar-marnă) V. și tempestit. Sin. ritmit. (N.A.) periostracum, stratul subțire de natură cornoasă de la ext. cochiliei brachiopodelor sau moluștelor; de regulă p. nu se păstrează prin fosilizare. V. ostracum, hypostracum. (D.G.) periproct, reg. din jurul orifîciului anal la unele nevertebrate; la echinide în cadrul p. este situat s. apical. (D.G.) peristom, reg. situată în jurul deschiderii bucale, la unele nevertebrate (briozoare, gastropode. echinide). La gastropode, marginea deschiderii bucale poate fi: continuă (p. holostom) sau întreruptă de un șanț sifonai (p. sifonostom). La echinide, p. poate fi continuu (p. holostom) sau înconjurat de șanțuri brahiale (p. glifostom). (D.G.) Perissodactyla, ord. al mamiferelor copitate în care sunt grupate numeroase genuri fosile (130) și numai trei act. (Equus, Papirus, Rhinoceros). Forme erbivore, mai rar omnivore, caracterizate printr-un nr. impar de degete: trei (rinoceri, tapiri. unele genuri fosile din seria filogenetică a calului: Mcsohipus, Miohipus, Mcryhipus) sau unul singur (Equusși strămoșul său fosil Pliochipus). Eoc. inf. -Act. (D.G.) perknit, orice rocă magmatică cu structură holocristalină alcătuită preponderent sau în exclusivitate din min. melanocrate (amfibolite, piroxenite. diallagite etc.). Termenul este puțin utilizat fiind echivalent cu acela de „rocă ultramafică’' sau —> ultramafit. (N.A.) perle de cavernă (pl.), pisolite formate prin precipitare din soluții agitate, după căderea picăturilor din tavanul peșterilor, în aceleași mici bazinete sau depr. în care granulele de diferite origini devin centri de cristalizare pentru carbonatai de calciu (calcit, rar aragonit). (N.A.) perlit, sticlă vulcanică acidă, hidratată, de compoziție riolitică, de culoare albă, cenușie, verzuie, cu luciu gras și structură perlitică specifică (determinată de numeroase crăpături cu supr. concave și concentrice); în masa vitroasă se pot individualiza microlite și cristalite. (N.A.) permafrost, orice înveliș superficial al scoarței terestre - sol, scoarță de alterare, rocă proaspătă - din reg. polare și subpolare, aflat vreme îndelungată (ani, zeci, sute de ani) sub influența temperaturilor scăzute (sub 0°C). Grosimea p. poate varia de la 1 000 - 30 cm; p. acoperă 1/5 din supr. uscatului. (N.A.) permeabilitate, proprietatea unui mediu poros de a lăsa să treacă prin el unul sau mai multe fluide. P. este o funcție directă a porozității dinamice a rocilor. în cazul depla- sării laminare a unui fluid monofazic, care nu reacționează cu constituenții și care, de regulă, saturează roca, se vorbește de p. absolută. P. efectivă (de fază) se referă la mobilitatea simultană a mai multor raze fluide și este o funcție a caracterelor fizice ale mediului poros, natura fluidelor (gaz-apă, apă-țiței, gaz-țiței etc.) și caracterul curgerii (laminare sau turbulente). Raportul dintre p. efectivă și p. absolută determină p. relativă. P. rocilor este influențată de compoziția granulometrică (este mai accentuată în dep. grosiere decât în cele fine), de gradul de sortare, caracterele morfo- metrice ale granulelor, natura mineralogică a granulelor și a liantului, gradul de saturație etc. P. dep. detritice determină caracterul de roci magazin pentru hidrocarburi și migrarea acestora. (N.A.) Permian, ultima perioadă (serie) a erei paleozoice, corespunzătoare intervalului dintre 286 și 248 M.a. Limitele biostratigrafice ale P. sunt marcate, în bază, de apariția foraminiferelor fusulinacee Pseudoschwagcrina și Schwagerina și a amonoideului Properrinites, iar la partea sup., de apariția amonoideului Otoceras woodwardi. Numele P. a fost introdus de Murchison (1841), după numele orașului Perm din vestul Mții Ural. Principalele grupe de org. marine în P. au fost algele calcaroase, clorophycee și rhodophycee, foraminiferele fusulinacee, tetracoralii și tabulatele, amono- ideele, brachiopodele (în special productide și spiriferide), crinoideele, blastoideele, peștii cartilaginoși (elasmobranchi) și osoși (chondrostei). Flora continentală a P. inf. este de tip paleofitic (predomină criptogamele vasculare asupra gimnospermelor) în timp ce în 211 petrol P. sup. raportul apare inversat, flora fiind de tip mezofitic. în fauna continentală sunt caracte- ristice lamelibranchiatele dulcicole, anthracosii de gigantostracei, peștii chondrostei, amfibienii stegocefali, reptilele primitive din ord. Cotylosauria, Pelycosauria, Therapsida. Sfârși- tul P. este marcat de dispariția principalelor grupe de org. paleozoice (foraminiferele fusulinacee, tetracoralii, trilobiții, gigantostraceii, numeroase briozoare și brachiopode, blastoideele, crinoideele și echinoideele primitive, peștii acanthodieni). în P. s-au desfășurat ultimele faze tectogenetice ale ciclului hercinic: saalică, thuringiană, pfalzică (palatină), care au avut efecte structurale în cadrul catenelor orogenice ale Europei de Vest, Centrale și de Sud-Est, în Ural, Altai, geosinclinalul Pacificului de Sud și de Nord, Appalachi etc. Fenomenele de compresiune din Carb. și Perm. au determinat unirea maselor continentale nordice (Laurasia) cu cele sudice (Gondwana) formând —» Pangea. Climatul cald și arid al P., în cadrul Laurasiei, a condus la o largă dezvoltare a faciesurilor continentale roșii și a celor evaporitice (importante zăcăminte de săruri în nordul baz. germanic și avanfosa preuraliană), în timp ce în Gondwana au continuat, la începutul P., fenomenele glaciare din Carb. sup. materializate prin —> tillite. în România, P. este reprezentat în reg. carpatice prin faciesul detritic roșu de Verrucano; în Plat. Moes. dep. detritice sunt urmate de dep. evaporitice cu gips și sare. (D.G.) permis de exploatare (cf. L.M.), actul juridic emis de autoritatea competentă, prin care se acordă dreptul de exploatare a unor cantități determinate de roci utile, turbă și aur aluvionar. (NA) permis de prospecțiune (cf. LM), actul juridic emis de autoritatea competentă, prin care se acordă dreptul de a efectua lucrări de prospecțiune. (N.A.) perovskit, CaTiO₃, s. pseudocubic, posibil monoclinic. în rețeaua sa, Nb, Ta, Ce sau alte TR pot înlocui Ca și Ti în proporții apreciabile, în consecință, rezultă var. de p. (loparit-p. niobifer, knopit-p. cu ceriu). (G.P.) pertit, concreștere intimă între feldspații alcalini, rezultată prin procese de dezamestec sau substituție care au condus la individualizarea unor lamele sau fâșii de albit în masa feldspatului potasic (ortoclaz-p., microclin-p.). Raportul între feldspatul de Na și cel de K variază foarte mult și se reflectă în morfologia p. care îmbracă aspecte filiforme, lamelare, anastomozate, penate sau neregulate. P. sunt microstructuri caracteristice rocilor granitice. (N.A.) petic de acoperire, porțiune mai avansată a unei pânze tectonice, separată prin eroziune de corpul principal al pânzei, încât cartografic se delimitează cu un contur închis. Ex.: Mții Godeanu din C. Merid. Sin. klippă tectonică. (V.M.) petic de împingere klippă de rabotaj. petrofacies, termen ce exprimă natura petrologică (compozițională) a unui produs sedimentar: de ex. p. grezos, conglomeratic, calcaros etc. V. și litofacies. (N.A) petrogeneză, dom. al petrol, care abordează problemele complexe ale genezei rocilor magmatice, metamorfice și sedimentare și succesiunea proceselor care au determinat relațiile act. dintre ele. (N.A.) petrografie, 1. disciplină geologică a —> petrologie! care se ocupă cu inventarierea, clasificarea și descrierea rocilor din p.d.v. al constituției mineralogice, ai structurii și al texturii lor; 2. p. regională urmărește redarea cartografică a răspândirii rocilor, a formei și alcătuirii corpurilor geologice și a raporturilor dintre ele; 3. p. experimentală cercetează s. cu componenți volatili, reconstituie procesele de topire și de blasteză a min, reacțiile de difuzie și pe cele în stare solidă., investighează dom. termometriei și al izotopilor radioactivi etc. (N.A.) petrol, rocă de origine organică și de consis- tență lichidă până la păstoasă, de obicei de culoare închisă, având densitatea între 0,82 - 0,96. Este inflamabil făcând parte din combustibilii minerali. P. provine din materia organică furnizată în principal de microorg. planctonice care au populat mările din trecut și care, după moartea lor, au căzut pe fundul mărilor ^i au fost incluse în mâlurile ce se formau. In mediile anaerobe (euxinice), materia organică a fost ferită de distrugere prin oxidare și sub influența unor bacterii a suferit modificări determinate de presiune și tempera- tură, transformându-se, în final, în hidrocarburi. Odată format, migrează în rocile mai poroase petrologie 212 (nisipuri, gresii, roci fisurate) care constituie roci magazin sau rezervor, formând zăcăminte secundare. Se pot forma zăcăminte de p. numai dacă peste roca magazin există o rocă protectoare (impermeabilă), care să împiedice migrarea mai departe spre supr., unde s-ar distila pe cale naturală. Din p.d.v. chimic, p. este un amestec de hidrocarburi, incluzând: hidrocarburi saturate sau parafinice cu formula C„H₂„.₂, în care n variază între 5 și 15; hidrocarburi ciclice cu formula C„H₂/₇; mai rare sunt hidrocarburile aromatice cu formula C„H₂ₙ_₆. în afară de acești componenți principali, p. mai poate conține, în procente variabile, compuși cu sulf, cum ar fi hidrogenul sulfurat, compuși cu oxigenul, ca acizii naftenici, fenolii etc., compuși cu azotul, compuși anorganici minerali ai metalelor și metaloidelor, care dau, în final, cenușa reziduurilor de distilare. în România, prima atestare documentară a existenței p. o constituie un uric moldovenesc de la 1440 a lui Neagoe Basarab. în 1857 a avut loc, în România, prima producție industrială de p. din lume, realizată de țăranii români, prin puțuri a căror adâncime adesea depășea 200 m. Principalele reg. petrolifere din țara noastră se înscriu în zona flișului carpatic, în zona de molasă, în Depr. Getică și în Plat. Valahă. Sin. țiței. (V.M.) petrologie, ramură a geol. care se ocupă cu studiul rocilor și care cuprinde petrografia și petrogeneza; p. structurală; p. magmatică și metamorfică (endogenă); p. sedimentară. P. mai include și studiul rocilor ce alcătuiesc zonele profunde (N.A.) petrologie comparată, domeniu-metodă de investigație a conexiunilor și consecințelor posibile între formațiunile epiclastice din bazinul de sedimentare (sau din unitățile geologice în care ele astăzi se găsesc) și „aria sursă” care le-a generat. (TVA) petrologie structurală, ramură a petrologiei care se ocupă cu studiul orientării spațiale a constituenților unei roci sau a elementelor planare și liniare care apar în masa acesteia prin procese secundare (în special, deformări plastice și rupturale). P.s. abordează cauzele orientării granulelor în rocile sedimentare, a orientării cristalelor în lave și topituri magmatice și, respectiv, în produsele metamor- fismului regional și oferă metodele de investi- gație a acestora. Analiza petrostructurală începe cu măsurarea elementelor planare primare - foliație, stratificație, plan de curgere - și secundare - diaclaze, șistozitate, a elementelor liniare - liniații minerale, axe de ondulații și de microcute, striuri de zgâriere, axe optice - și continuă cu proiecția stereografică a măsurătorilor și prelucrarea statistică a punctelor reprezen- tative. Studiile de p.s. încep la afloriment și continuă în laborator, pe eșantioane orientate și secțiuni subțiri executate din acestea. V. și microtectonică. (N.A.) petzit, Ag₃AuTe₂, s. cubic. A fost descris prima dată în zăcământul de la Săcărâmb. (G.P.) pfalzicâ, faza ~, ultima fază tectogenetică din ciclul hercinic care a avut loc spre sfârșitul Perm. Sin. f. palatină. (V.M.) pH de abraziune, termen care definește rezistența min. când sunt măcinate în apă; a fost propus spre a servi ca indicator diagnostic al min., determinându-se valoarea sa pentru cca 280 min. până în prezent. (N.A.) phi (simbol (p sau f), unitate dimensională care se exprimă prin logaritmul negativ în baza 2 din diametrul (în mm) particulelor detritice. Fiecare interval delimitat prin unități p. corespunde anumitor fracțiuni (clase) granulo- metrice; valorile negative ale lui p. corespund particulelor cu diametrul mai mare de 1 mm, iar valorile pozitive caracterizează particule cu dimensiuni din ce în ce mai mici. (N.A.) phillipsit, tectosilicat de calciu, sodiu, potasiu, hidratat, din grupul zeoliților. (N.A.) Phylloceratida, ord. al amonoideelor în care sunt cuprinse genuri cu cochilii involute, netede sau slab ornamentate având linia lobară cu sele filoide (tip filoceratitic). Trias. inf. - Creț. sup. în România, sunt cunoscute în dep. triasice din Dobr. N și Doggerul din unitățile carpatice. (D.G.) Phytosauria, subord. al reptilelor fosile în care sunt grupați thecodonți având corpul acoperit cu plăci osoase, larg răspândite în Laurasia în Trias. sup.; înfățișare și mod de viață asemănător crocodililor, față de care p. ilustrează un ex. de —> convergență. (D.G.) Piacenzian, etajul sup. al Plioc. din Mediterana Vestică. Termenul a fost introdus de Mayer-Eymar (1857) după numele loc. Piacenza din nordul Italiei. Sin. Plaisancian. (V.M.) 213 piralspite piatră ebraică, —»pegmatit. piatră ponce, fragment de lavă, consolidat în aer și caracterizat prin porozitate ridicată, densitate mică și structură hialină. P.p. provine din magme acide și foarte vâscoase prin degazeificare rapidă și se asociază cu zgure, bombe sau lapili. Sin. spumă de mare. (N.A.) piatră prețioasă (semiprețioasă), orice produs natural anorganic sau organic, care prezintă o anumită culoare, luciu, strălucire, duritate, durabilitate, având calități care-1 fac utilizabil la confecționarea bijuteriilor și obiectelor ornamentale. Dintre min. rare, p.p. mai cunoscute sunt: diamantul, smaraldul, rubinul, safirul etc. Ca pietre semiprețioase, mai frecvente sunt: ametistul, citrinul, zirconul, granații, topazul, jadul, chihlimbarul etc. (N.A.) picotit, oxid de aluminiu, fier și magneziu din grupa —> spinclului. (N.A.) pierit, rocă vulcanică ultramafică și afanitică, cu structură porfirică, foarte bogată în olivină (50- 70%), cu augit, pigeonit, hipersten, hornblendă, titan-augit și uneori plagioclaz. (N.A.) picromerit, Na₂SO₄MgSO₄*6H₂O, s. monoclinic. în România, se cunoaște în dep. de săruri delicvescente de la Târgu Ocna. (N.A.) piemont continental, zonă de racord între povârnișul continental și fundul oceanic. Lărgimea p.e. variază între 100 și 1 000 km, iar înclinarea este foarte mică. Sin. piemont oceanic, ridicare continentală. (V.M.) piemontit, Ca₂(Mn,Fe,Al)Al[Si2O₇/SiO₄]- O,OH, s. monoclinic; nezo-sorosilicat din grupa epidotului. (N.A.) pietre cu fațete, —» drcikanter. pietriș, dep. sedimentar neconsolidat, cu textură psefitică, alcătuit din fragmente de roci cu dimensiuni cuprinse între 2 și 50 mm și cu grad bun de rulare. P. intră în alcătuirea aluviunilor act., morenelor, unor cordoane litorale și, mai rar, se întâlnesc în dep. vechi. Prin cimentare dau conglomerate. (N.A.) piezoelectricitate, proprietate vectorială specifică cristalelor dielectrice cu o axă polară de simetrie care, supuse unor presiuni sau tracțiuni mecanice, dezvoltă electricitate; mărimea sarcinilor electrice depinde de intensi- tatea forței aplicate și nu de lungimea cristalului. Cuarțul este un min. piezoelectric, utilizat în radiofonie, defectoscopie etc. V. și piroelectricitate. (N.A.) piezometric, nivel suprafață ~(ă) (hidro.), suprafață reală sau imaginară la care presiunea apei este egală cu presiunea atmosferică. (N.A.) piezometrică, presiune ~ (hidro), energia potențială a curenților acviferi; p.p. reprezintă suma înălțimii p.: h măsurată din baza unei lucrări hidrogeologice până la nivelul apei în lucrarea respectivă cu al înălțimii z de la talpa lucrării până la planul de referință dat. (N.A.) pigeonit, (Mg,Fe,Ca)[Si₂O₆], s. monoclinic; inosilicat din grupul piroxenilor monoclinici. (N.A.) pilier de siguranță (cf. LM), partea din rezervele de resurse min. sau din rocile înconjurătoare care nu se extrag într-o anumită perioadă sau permanent și în care nu se execută lucrări, în scopul protejării lucrărilor miniere din subteran sau de la suprafața perimetrului de exploatare, a malurilor apelor sau a altor obiective de la suprafață. (N.A) pilotaxitică, structură ~, tip de structură fluidală caracterizată prin dispoziția paralelă sau subparalelă a microlitelor de plagioclaz în cadrul masei fundamentale, adesea sticloasă. S.p. caracterizează rocile andezitice și permite reconstituirea direcției de curgere a lavelor din care au provenit. (N.A.) pilow-lava, aspect morfologic, textural, pe care-1 îmbracă lava fierbinte, emisă subacvatic, în contact cu apa de mare. P.l. îmbracă forma unor corpuri sferice sau elipsoidale de dimen- siuni centimetrice sau metrice și cu o crustă sticloasă care delimitează o zonă centrală hemi- sau holocristalină. în momentul formării, p.i. se caracterizează prin plasticitate și poate păstra legătura cu masa de lavă prin intermediul unui conduct la capătul căruia își măresc diametrul. Sin. lavă in formă de pernă (N.A.) pinacoid, -» forme cristalografice. pipă, coloană cilindrică, verticală, umplută cu material magmatic efuziv; uneori p. formează sediul acumulării unei mari cantități de minereuri metalifere (ex.: zăcământul de molibden Climax din Colorado - S.U.A.). în România, asemenea formă de zăcământ a fost descrisă la Rodna Veche, Baia de Arieș și Somova. Sin. pipe (engl.). (G.P.) piralspite, grup de min. din cls. nezo- silicaților cuprinzând granații cu formula A/₃Al₂(SiO₄), în care M= Mg²⁺, Fe²h sau Mn²⁺: pirop, almandin și respectiv spessartin. Din piramidă 214 p.d.v. optic, p. se comportă izotrop; se întâlnesc în ș. crist. cu grad mediu și ridicat de metamorfism și, mai rar, în roci magmatice intrusive. (N.A.) piramidă, forme cristalografice. pirargilit, Ag₃SbS₃, s. trigonal. Sursă de argint (59,8% Ag). în România, se găsește în zăcămintele auro-argentifere asociate vulcanis- mului neogen (Săsar, Baia Sprie, Cavnic, Baia de Arieș etc.). (G.P.) pirinean, faza ~(ă), fază tectogenetică petrecută între Eoc. med. și Eoc. sup. Sin. f. pireno-provensală. (V.M.) pirită, FeS₂, s. cubic. Fe poate fi substituit de Co și Ni, în ultimul caz putând trece spre bravoit. P. mai conține în rețea: V, Cr, Ti, Mo etc. în România, p. este răspândită în cele mai variate tipuri de formațiuni geologice: în ș. crist. (Baia Borșa, Leșu Ursului, Fundu Moldovei, Bălan), în formațiuni pirometa- somatice (Moldova Nouă, Șasea Montană, Ocna de Fier etc.), în filoane și coloane mineralizate, asociate vulcanismului neogen (Bucium-Tarnița, Hba, Baia de Arieș, Roșia Poieni. Deva etc.). P. mai este întâlnită în formațiuni eruptive și sedimentare cu forme cristalografice variate (mase sferice sau radiare). (G.P.) pirobitumenc, bitumene naturale insolubile în sulfura de carbon; se disting var. în funcție de raportul H/C mai mare de 1 (ex.: wutzilit) și respectiv, mai mic de 1 (ex.: antraxolit). (N.A.) piroclast, ~ic, ~it, 1. particulă de origine vulcanică, rezultată direct din activitatea vulcanică: p. este constituentul principal al p.- itelor (ex. —> cristaloclast, —> lapiili —> pumice etc.; 2. p. — ic. în legătură directă cu activitatea vulcanică. 3.p-it, depozit vulcanic format în legătură directă cu activitatea vulcanică și acumulat prin procese de transport care rezultă direct din aceasta. P. sunt roci mobile (ex. tephra, —> cenușă,) sau consolidate, fine si grosiere (ex.: —> tuf, —> aglomerat vulcanic etc.). (NA.) piroclor-microlit, seria ~, (Ca,Na)₂ (Ta,Nb) (O,OH,F)₇, s. cubic. Cu ajutorul razelor X se pot separa termenii extremi (piroclorul și microlitul) și o serie de var;; uran-p., p. titanifer, columbomicrolit etc. în România a fost descris numai p. în mas. alcalin de la Ditrău și în Mții Sebeș, ca min. accesoriu în sienite nefelinice și pegmatite. (G.P.) pirocroit, Mn(OH)₂, s. trigonal. Min. hidrotermal de temperatură joasă. (G.P.) piroelectricitate, proprietate vectorială specifică cristalelor cu o axă polară de simetrie, de obicei rău conducătoare de electricitate (dielectrice), care se pot încărca cu electricitate de semn contrar în diferite părți ale lor, la schimbări de temperatură sau când sunt supuse presiunii și spargerii; ex.: cristalele de turmalină, prin încălzire, se încarcă la cele două capete ale lor cu sarcini electrice opuse; la răcire, semnul sarcinilor se schimbă. V și termoelectricitate, piezoelectricitate. (N.A.) pirofilit, Al₂[Si₄O|₀](OH)₂, s. monoclinic. Apare în zone anchimetamorfice. în România, în șist, cu p. din Mții Vâlcan. (N.A.) pirolit, amestec de bazalt și peridotit (în proporție de 1/4), care intră în constituția mantalei sup. (N.A.) piroluzit, MnO₂, s. pătratic. în România, este răspândit în zona de oxidare a zăcă- mintelor de mangan și fier, cantonate în ș. crist. din principalele unități structurale. Mai este menționat în acumulările reziduale (Moneasa, Hațeg) sau exhalative, asociate vulcanismului din Mții Apus, de Sud (Godinești, Buceava- Șoimuș); sporadic, apare în zona de oxidare a zăcămintelor de sulfuri asociate banatitelor și vulcanismului neogen. (G.P.) piromagmă, noțiune utilizată pentru a desemna magmele (lavele) bazice, fluide, suprasaturate în gaze și cu temperaturi mai mari de 1 000°C. P. se formează în imediata apro- piere a supr. litosferei, când presiunea gazelor conținute depășește presiunea hidrostatică. (N.Â.) pirometamorfism, metamorfism termic dezvoltat în vecinătatea unei intruziuni magmatice cu temperaturi ridicate ce afectează roci preexistente diverse (argile, filite etc.) sau la contactul lavelor cu diverse anclave pe care acestea le includ. (G.P.) piromorfit, Pb₅(PO₄)₃Cl, termen extrem al seriei izomorfe p.-mimetit-Pb₅(AsO₄)₃Cl, s. hexagonal. în România, apare în zonele de oxidație a mineralizațiilor de sulfuri asociate ș. crist. (Cojoci), banatitelor (Oravița, Dognecea etc.) sau vulcanitelor neogene. (G.P.) pirop, Mg₃Al₂[SiO₄]₃, s. cubic; nezosilicat din grupul granaților piralspitici. în România, 215 Placodontia se întâlnește în ș. crist. și granițele asociate acestora. (N.A.) pirosfera, -» geosferă. pirostilpnit, Ag₃SbS₃, s. monoclinic. Min. ᵣar ce a fost semnalat în filoanele hidrotermale neogene de la Săsar și Baia Sprie/fr.PJ pirotinâ, Fe,.ₓS, s. hexagonal; mai poate conține: Ni, Co, Mn, Cu. Concrește adesea cu pentlanditul, care apare ca dezamestecuri solide (impropriu se numește pirotină nicheliferă). P. se cunoaște în mineralizațiile din ș. crist. (Leșu Ursului, Baia Borșa etc.); în mineralizați! lichid-magmatice (Căzănești, Ciungani etc.); în zăcăminte pirometasomatice asociate magma- tismului banatitic (Șasea Montană, Oravița); în zăcăminte hidrotermale neogene (Ilba, Băiuț, Săcărâmb etc.); în formațiuni sedimentare. (G.P.) piroxen, ~(i), min. sau grup de min. din cls. inosilicaților. caracterizat printr-o structură în lanțuri simple de tetraedri SiO₄ dispuși paralel cu axa cristalografică „d\ Formula generală a p. este de tipul ( W,X, în care W= Ca, Na; X= Mg, Fe²⁺, Mn²⁺, Li; r= Al, Fe³⁺, Ti; Z = Si, Al. în funcție de aranjamentul lanțurilor în cadrul rețelei cristaline, se disting: p. rombici (seria enstatit-ferosilit) și p. monoclinici (seria diopsid-hedenbergit; augit-pigeonit; seria egirin- jadeit). P. prezintă un habitus prismatic scurt sau columnar și sunt min. incolore sau colorate în verde, oliv, negru. Clivajul este bun, paralel cu fața de prismă (110); p. se formează prin procese lichid-magmatice și se întâlnesc în rocile bazice și ultrabazice; unele var. se întâlnesc și în pegmatite (spodumenul); prin procese metamorfice pot apărea în skarne și în produsele metamorfismului de grad înalt (faciesul granulitic). (N.A.) piroxenit, rocă magmatică intrusivă, cu structură faneritică, cuprinsă în grupul ultrama- fitelor. P. sunt alcătuite dintr-o singură var. de piroxen care se reflectă și în denumirea rocii (hiperstenit, diallagit). (N.A.) pisanit, Fe₂Cu(SO₄)*7H₂O, s. monoclinic; min. secundar în zona de oxidare a minereurilor piritoase. în România, apare la Deva, în legătură cu mineralizația cupriferă. (N.A.) pisoid, —> pisolit. pisolit, —> oolit cu diametru mai mare de 2 mm. (N.A.) pisolit vados (petrogr. sedim.), concrețiune sferoidală formată diagenetic prin difuzia ascendentă a soluțiilor suprasaturate cu CaCO₃ și depunerea acestora subaerian, la supr. solurilor sau a sedimentelor carbonatice. Frecvent, p.v. însoțesc crustele carbonatice de tipul -> calicheului. (N.A.) pisoncolit, —> oncolit —> oncoid. pistă de reptație, -> bioglife. pit crater, formă de prăbușire cu secțiune circulară sau eliptică, specifică edificiilor sau aparatelor vulcanice constituite exclusiv din lave; p.c. se instalează pe flancurile unor vulcani sau în apropierea acestora și găzduiește, frecvent, lacuri de lavă (ex.: Haleman-man în caldera Pilsusa, Hawaii). (N.A.) pitecantropi, —> arheantropi. pitticit, sare oxigenată, arseniat, sulfat, fosfat de fier cu grupări hidroxil și molecule de apă. Apare în zona de oxidare a unor zăcăminte de sulfuri polimetalice. în România, a fost descris în mineralizați! asociate ș. crist. și vulcanitelor neogene. (N.A.) pivotabilitate, parametru morfometric multi- variant prin care se apreciază relația formă- mișcare a granulelor, într-un sistem gravitațional și în condiții fizice standard. P. este influențată direct de rostogolirea granulelor pe pantă și se măsoară prin tabularitate (procentul de granule tabulare dintr-un dep. sedimentar). (N.A.) placers (engl.), aluviuni purtătoare de min. grele de importanță economică (aur, diamant, platină, zircon, magnetit etc.) Pentru a avea calitatea de p. coloana de aluviuni (nisipuri, pietrișuri) trebuie să aibă o grosime de 10 cm, iar conținutul de metal - pe o grosime de cel puțin 30 cm - să fie de cca 70%. Cele mai cunoscute p. aurifere s-au descoperit în CJalifomia, Africa de Sud; în România, s-au exploatat în Valea Arieșului, Mții Apus. (AC4.) Placodermi, cls. a peștilor grupând forme fosile exclusiv paleozoice, marine, caracterizate prin prezența unui înveliș de plăci osoase ce acoperă în întregime jumătatea anter. a corpului. Scheletul intern în cea mai mare parte cartilaginos. P. sunt strămoșii probabili ai peștilor cartilaginoși. Dev. inf. -Carb. inf. (D.G.) Placodontia, ord. al reptilelor euriapside, în care sunt cuprinse genuri exclusiv fosile, cu dinți aplatizați, în sensul triturării cochiliilor de moluște, dispuși atât pe maxilare, cât și pe oasele palatine; membre adaptate vieții acvatice, plagioclaz 216 prin creșterea moderată a nr. de falange; unii P. prezentau o carapace osoasă pe partea dorsală a corpului. Trias. (D.G.) plagioclaz, orice min. din seria izomorfa a feldspaților calco-sodici. P. cristalizează în s. triclinic și formează o serie care este divizată, convențional, în funcție de conținutul de anortit din moleculă: albit (An 0-10), oligoclaz (An 10-30), andezin (An 30-50), labrador (An 50- 70), bitownit (An 70-90), anortit (An 90-100). P. sunt min. cu habitus tabular, prismatic și clivaj bun după (001) și slab după (010), cu un unghi de 86° între aceste direcții. Culoarea lor este albă, albă-cenușie, iar D și G variază cu conținutul în An (D = 6-6,5; G= 2,61-2,76). P. sunt feldspații cei mai răspândiți: se găsesc în rocile magmatice intrusive și efuzive, în pegmatite, în ș. crist. cu grad mediu și înalt de metamorfism, în unele produse de autometa- morfism. (N.A.) plagionit, Pb₅Sb₈Sₗ₇, s. monoclinic; apare în filoane hidrotermale. (G.P.) Plaisancian, etaj al Plioc. pentru ținuturile mediteraneene. Termenul a fost introdus de Mayer-Eymar în 1857 și derivă de la numele loc. Plaisance - Italia. Sin. Astian, Piacenzian. (V.M.) plajă, acumulare de nisip sau pietriș sub formă de corpuri tabulare sau prismatice, alungite, cu lungimi de la sute de metri la sute de km și lățimi de la câțiva metri la sute de metri; p. se dezvoltă în lungul liniei de țărm și poate fi emersă și submersă (în continuare —» bcrniei). (N.A.) plan axial, —> cută. plan de simetrie (crist.), elemente de simetric. plancton, totalitatea org. acvatice, în general cu dimensiuni microscopice, lipsite de mijloace de înot, fiind purtate în voia valurilor și a curenților. P. cuprinde atât org. vegetale (fitoplancton): diatomee, dinoflagelate, silico- flagelate etc., cât și org. animale (zooplancton): foraminifere, radiolari, meduze, viermi, ostracode etc. și chiar unii pești. P. mai include larvele unor org.. care în stadiul adult devin nectonice sau bentonice: celenterate, annelide, moluște etc. în funcție de dimensiuni, p. este divizibil în: macrop. (de la câțiva mm la Im), microp. (60 microni - câțiva mm), nannop. (5- 60 microni). P. are mare importanță în datarea și corelarea biostratigrafică, datorită ritmului rapid de speciație; de asemenea, are și rol litogenetic (diatomite, cretă etc.). (D.G.) planspiral (paleont.), înrulare într-un singur plan caracteristică testului unor foraminifere sau cochiliilor unor gastropode sau cefalopode, prin care sunt generate forme discoidale, globuloase. (D.G.) plasticitate, proprietate a rocilor sau a dep. minerale de a se deforma plastic (ireversibil) sub acțiunea unei forțe exterioare, fără modificare de volum. P. este condiționată de o anumită umiditate a materialului și caracteri- zează sedimentele și rocile pelitice alcătuite preponderent din min. argiloase. Fracțiunea ușoară alcătuită din min. (cuarț, calcit) reduce p. unui dep. Intervalul de umiditate între care un sediment sau dep. min. se comportă plastic este cuprins între limita inf. de p. (care corespunde umidității acestuia în momentul trecerii sale din stare întărită în stare plastică) și limita sup. de p. (care corespunde umidității sale din momentul trecerii de la starea plastică la starea curgătoare). Aceste două limite constituie limitele lui Atterberg. (N.A.) platformă, unitate structurală majoră a scoarței terestre reprezentând o arie întinsă, consolidată, cu relief șters. în alcătuirea ei se disting un etaj structural inf., cutat, denumit -> soclu, care corespunde stadiului când spațiul respectiv a evoluat ca arie, și un etaj sup. alcătuind —» cuvertura, format din dep. sedimentare cvasiorizontale, corespunzând etapei postorogenice (ex.: Plat. Moldovenească). Unele sectoare, de obicei zonele marginale ale p., își pot menține un timp mobilitatea (după cratonizare), soclul fracturându-se și comparti- mentându-se în blocuri care se mișcă diferențiat pe verticală. Acest comportament al soclului deranjează formațiunile cuverturii din poziția lor inițială; stratele pot căpăta înclinări mari. Astfel de p. sunt numite instabile (ex.: Plat. Valahă). Vârsta unei p. este dată de ultima orogeneză care a afectat formațiunile soclului, adăugându-se prefixul epi- (ex.: p. epibaicaliană). (V.M.) platformă continentală, component al marginii continentale; este o zonă submersă, cvasiplană, care se întinde de la țărm spre larg, până la marginea de sus a povârnișului continental; este continuarea ariei continentale. 217 P.c. are o lărgime foarte variabilă, media pe Glob fiind de 78 km; adâncimea variază între 20 - 550 m, media fund 133 m, iar înclinarea este de 9°07\ Spre larg p.c. prezintă o muchie constituind flexura continentală; p.c. este acoperită de o mare epicontinentală (ex.: M. Nordului). Sin. șeif platou continental. V. și margine continentală. (V.M.) platină, Pt, element metalic, membru al grupei celor 6 elemente platinice; are 5 izotopi stabili: l⁹²Pt (0,78%), l⁹⁴Pt (32,8%), l⁹⁵Pt (33,7%), l⁹⁶Pt (25,4%). l⁹⁸Pt (7,23%). Abundența Pt în crustă este de cca 0,005 ppm; este puternic siderofilă, marcând o preferință de concentrare în diferențiatele ultrabazice și apare de regulă sub formă de Pt nativă. Mai formează compuși intermetalici cu Pd, Sb sau sp. min. de tipul PtAs₂ - sperylit, PtS - cooperit sau (Pt,Pd,Ni)S - braggit. Este cel mai important membru al grupei elementelor platinice, formând acumulări economice în Spania, Africa de Sud, Rusia etc. (G.P.) platiniridium (Ir,Pt), s. cubic; compus intermetalic a! platinei și iridiumului. (G.P.) platou continental, —> platformă continentală platou, erupții de ~, manifestări vulcanice de tip fisurai care constau din emisiuni de lave bazice, fluide, de-a lungul unei zone de expansiune a litosferei, care se acumulează în stive groase de curgeri orizontale sau suborizontale, care capătă un aspect morfologic plat. P. este un edificiu structural complex, în care formațiunile constituente (bazalte de p., curgeri cineritice ignimbritice) ating 2 000 - 5 000 m grosime. Se cunosc p. Thulean (Oc. Atlantic) în stare activă, p. Deccan (India) vechi etc. (N.A.) platterit, PbO₂, s. pătratic; apare în zonele de oxidare a zăcămintelor primare de plumb, mai ales în reg. aride. (G.P.) plăci litosferice (pl.), porțiuni întinse din litosferă sau „blocuri litosferice” delimitate între ele prin rifturi, fose și falii transformante; au grosimea în jur de 100 km, mergând în adâncime până la astenosferă. pe care alunecă. P.l. sunt formate, fie numai din litosferă oceanică, ex.: p.l. est-pacifică, fie numai din litosferă continentală, ex.: p.l. africană, care include și partea estică a Atlanticului și partea vestică a Oc. Indian. Supr. Globului include 6 p.l.: africană, americană, euro-asiatică, pacifică, plesiosaur indiană și antarctică și mai multe microplăci. (V.M.) Pleistocen, prima și cea mai îndelungată epocă (serie) a Cuat., care cuprinde intervalul ultimelor 2 M.a., exceptând ultimii 10 000 ani ce revin —> Holoc. P. este caracterizat prin ample fluctuații climatice ce au determinat, în reg. de la latitudini înalte și în cele muntoase, alternanța unor epoci și faze glaciare și interglaciare, și de asemenea, prin evoluția genului Homo (a cărui apariție marchează convențional începutul P.) și a industriilor sale paleolitice. In ariile oceanice, limita inf. a P. se trasează pe baza nannoplanctonului calcaros la apariția lui Discoaster brouweri; în baz. Mediteranei Vestice această limită se trasează între etajele Plaisancian și Calabrian, pe baza asociațiilor de foram ini fere planctonice și de moluște ce indică o răcire a temperaturii apelor. Din p.d.v. magnetostratigrafic, P. cuprinde două principale epoci: Matuyama (de polaritate inversă; până la 0,73 M.a.) și Brunhes (de polaritate normală; până în prezent). Numele P. a fost introdus de Lyell (1839) în gradația nomenclatorială a epocilor erei cenoz. în funcție de creșterea progresivă a asemănărilor faunelor fosile față de cele modeme, P. (pleistos - cel mai, kainos -recent, grec.) cuprin- zând faunele cele mai apropiate de Act. sau Holocen {halos - total, grec.). Sin. Glaciar, Di iu vium (în v.). (V.M.) pleocroisin, fenomen optic evident la microscopul polarizant, în cazul min. anizotrope și colorate, constând din schimbarea culorii lor la rotirea platinei microscopului. P. se remarcă în studiul cu un singur nicol și este un efect al absorbției diferențiate a luminii după două (dicroism) și respectiv trei (tricroism) direcții. V. și policroism. (N.A.) pleocroism de reflexie, —» bireflex ie. plesiomorf, caracter al strămoșilor, reținut ca atare de către descendenți în decursul evoluției filogenetice a org. V. și apomorf. (D.G.) plesiosaur, reprezentant al unui important grup de reptile marine mezozoice, inclus în ord. Sauropterygia. P. sunt caracterizați prin craniu —» euriapsid, reg. cervicală foarte alungită (care poate reprezenta uneori aproape jumătate din lung, totală a corpului), membre anter. și poster, egal dezvoltate, transformate în palete plessit 218 înotătoare prin fenomenul de hiperfalangie. Trias. sup. - Creț. sup/Z?.^ plessit, —> nichel-fier pleurodont, tip de dentiție la animalele vertebrate, la care dinții sunt atașați părții interne a oaselor maxilare, fără a fi însă dispuși în alveole. V. și acrodont, tectodont. (D.G.) Pliensbachian, subdiviziune a Jur. inf. incluzând etajele Carixianși Domerian. Terme- nul a fost introdus de Oppel în 1858 și derivă de la numele Pliensbach - Germania. (V.M.) plinian, tip de activitate vulcanică explozivă. Sin. Krakatoa. (N.A.) Pliocen, a doua epocă (serie) a perioadei neogene corespunzătoare intervalului dintre 5,1 și 2,0 M.a. Numele epocii, introdus de Lyell (1833), reflectă asemănarea mai mare a faunei marine din P. comparativ cu fauna act., față de Mioc. (pleios- mai mult, kaino- recent, grec.), în dom. Mediteranei Vestice limita inf. a P. se trasează între etajele Messinian și Zanclean, corespunzând biostratigrafie biozonei cu forami- nifere planctonice —» Sphaeroidinellopsis subdehiscens/GIoborotalia tumida, iar limita sup. se trasează între etajele Piacenzian și Calabrian, în baza biozonei cu Discoaster brauweri (nannoplancton calcaros). în baz. —> Paratethys, baza P. corespunde limitei dintre etajele Ponțian și Dacian. în baz. de sedimentare continentală ale Europei meridionale, limita Mioc./P. se trasează pe baza asociațiilor de foraminifere între etajele Turonian (Pikermian) și Ruscinian, iar limita P./Pleist., între Villafranchian inf. și Villlafranchian sup. (V.M.) plumb, 1. Pb, element metalic cu 4 izotopi stabili: ²MPb (1,2-1,6%), ²⁰⁶Pb (20-28%), ²⁰⁷Pb (20-23%), ²,llⁱPb (50,54%); se mai cunosc 4 izotopi radioactivi ai Pb rezultați din dezintegrarea uraniului și thoriului și anume: ²l⁰Pb, ²llPb, ²l²Pb, ²,⁴Pb. Principalul min. de Pb este galena (PbS); se mai cunosc cca 20 min. considerate ca surse naturale de Pb. Pb este cel mai abundent metal greu din crusta terestră (11 ppm). De regulă, este considerat calcofll, dar majoritatea cantității de Pb din crustă este dispersată în silicați, de unde și caracterul său litofîl. Având raza ionică apropiată de aceea a potasiului, Pb îl substituie pe acesta în rețeaua micelor și feldspaților potasici, motiv pentru care în rocile eruptive, sedimentare și metamorfice abundența sa este de cca 20 ppm. Datorită comportamentului geochimic similar cu acela al zincului, în natură Pb apare sub formă de acumulări industriale, asociat cu zincul în zăcăminte polimetalice (alături de cupru, argint și alte elemente minore: Cd, Sb, Bi etc.). Aceste zăcăminte sunt asociate manifestărilor magmatice intrusive sau efuzive, cunoscute, în România, la Ilba, Herja, Cavnic, Baia de Arieș, Somova etc. dar și for- mațiunilor metamorfice, ca cele de la Burloaia, Leșu Ursului, Muncelu Mic etc.; 2. min. nativ, rar; s. cubic. (G.P.) plumbogumit, hidroxifosfat de aluminiu și plumb. în România, a fost descris la Săcărâmb în zona de oxidare a filoanelor metalifere asociate vulcanitelor neogene. (N.A.) plumozit, —> jamesonit. pluriloculin, tip de test la foraminifere, format din mai multe loje ce pot varia ca mod de dispunere: în lungul unui ax (uniseriat), altern, de o parte și de alta a unei linii axiale (biseriat), răsucite în ghem (agatisteg), spiralat (elicosteg), sub formă de inele concentrice (ciclosteg). Sin.politalam. (D.G.) pluton, —> corp magmatic, batolit. plutonic, ~(â), de adâncime sau abisal; despre dom. marilor adâncimi din scoarța terestră în care se consolidează, lent, topiturile magmatice. Produsele p. sunt holocristaline (granițele, dioritele, gabbrourile etc.). (N.A.) plutoniu, Pu, element radioactiv cu o pre- zență nesemnificativă în crusta terestră; se cunosc 15 izotopi cu numerele de masă între ²³²Pu și ²⁴⁶Pu, toți fiind radioactivi. Cel mai stabil este ²⁴⁴Pu cu perioada de înjumătățire 7,6 ♦ IO⁷ ani. Considerând vârsta celor mai vechi roci 3,3 • IO⁹ ani, se poate deduce că doar un atom la 10¹³ atomi ²⁴⁴Pu au putut supraviețui până în prezent. Deoarece ²⁴⁴Pu este produs și prin capturi succesive de neutroni de către U, concentrația sa este totuși mai ridicată. Izotopul ²j⁹Pu, cu perioada de înjumătățire 24 360 ani, apare ca produs secundar în variate minereuri (de U și Th), într-o concentrație de aproximativ IO⁻¹⁴ la 10’¹². în consecință, geochimia Pu natural este similară cu aceea a U, dar canti- tatea de Pu este așa de scăzută încât el nu poate fi considerat ca un element semnificativ. (G.P.) pneumatolite, produse naturale formate prin —» pneumatoliză; zăcămintele pneumatolitice 219 polie (formate în stadiul —> pneumatolitic) se caracterizează prin acumulări de berii, lantanide, litiu, bor, staniu, wolfram, niobiu, tantaL iar rocile din jurul lor sunt turmalinizate, greisenizate sau albitizate. (G.P.) pneumatolitic, stadiu ~, etapă din evoluția unei topituri magmatice, poster, etapei pegmatitice și caracterizată prin acumularea unor soluții fierbinți (400 - 500°), cu fluiditate ridicată și caracter agresiv față de produsele separate anter. Soluțiile p. determină adesea reacții metasomatice în rocile pe care le străbat, și formarea unor min. de neoformație: dorit, epidot. serpentin etc. (N.A.) podolit, var. de apatit cu habitus fibros, alungit, asemănător —> dahlitului. (N.A.) podzol, —> sol. poikiliticâ, structură ~, structură inechi- granulară proprie rocilor magmatice, caracteri- zată prin existența unor cristale largi (de piroxen, ortoză sau hornblendă), care includ cristale mici (de olivină, biotit, apatit, nefelin) dispuse dezordonat. S.p. este comună în peridotite, sienite nefelinice etc. (N.A.) point bar (engl.), —» banc arcuit. polaritate magnetică, orientarea polului care atrage acul busolei spre nordul geografic și a polului celuilalt spre sud (—» magnetism terestru}. S-a convenit ca situația actuală a câmpului magnetic terestru și toate situațiile similare din trecutul geologic să reprezinte p.m. normală, iar situațiile inverse celei act. p.m. inversă. Polaritatea actuală (normală) acoperă ultimii 700 000 ani și a fost desemnată cu numele de „epoca Brunhes” în cinstea descoperitorului inversiunii magnetice. înaintea acestei epoci, până la momentul 1,8 M.a., a fost un răstimp de inversiune magnetică, denumită „epoca Matuyama”. Aceasta la rândul ei a fost precedată de o p.m.n. constituind „epoca Gauss’¹. S-au constatat și abateri de scurtă durată de la situația câmpului magnetic terestru a epocii respective. Această abatere constituie un „eveniment” (event- engl.). Trecerea de la p.m.n. la p.m.i. are loc treptat; în prezent, intensitatea totală a câmpului terestru descrește cu o rată constantă; se apreciază că peste 2 000 ani intensitatea magnetică va fi 0, după care va urma o inversiune. V. și inversiune magnetică. (V.M.) polaritate orogenică, desfășurarea succesivă în timp și spațiu (de la int. spre ext.) a procesului de edificare a unei catene muntoase; structurile din partea internă (intemide) a catenei muntoase, provenite din eugeosinclinal, s-au format mai timpuriu, față de structurile din partea externă (extern ide), provenite din miogeosinclinal, care sunt mai tinere. Ex.: C. Orient., unde dacidele (internide) s-au format în Creț, sup., în timp ce moldavidele (externide) s-au format în Terțiar. V. și geosinclinal. (V.M.) polarizare a luminii, transformare a unei radiații electromagnetice din stare naturală (nepolarizată) în stare polarizată, în care vibrațiile particulelor luminoase au loc într-o singură direcție, perpendiculară pe direcția de propagare pentru o rază dată; mișcarea ondulatorie se propagă într-un singur plan de vibrație ce cuprinde direcția de vibrație și direcția de propagare. Lumina naturală se poate polariza prin reflexie, refracție și dublă refracție, cu ajutorul —> nicolului (N.A.) polarizor, dispozitiv al microscopului polarizant fixat sub platina microscopului, în montajul dispozitivului de iluminat și constituit dintr-un nicol a cărui secțiune principală, orientată paralel cu firul reticul N-S, are rolul de a polariza liniar lumina naturală reflectată în câmpul microscopului, de oglinda acestuia. V. și analizor, polarizare a luminii. (N.A.) polibazit, (Ag,Cu)|₆Sb₂Sn, s. monoclinic; formează o serie izomorfa continuă cu parce- itul (termenul arsenios). în România, apare în unele zăcăminte hidrotermale asociate vulcanis- mului neogen (Săsar, Baia Sprie, Cavnic etc.). (G.P.) polibitumene, —> bitumen. policraz, —> euxenit policroism, proprietatea min. de a prezenta culori variate după diverse direcții cristalo- grafice; p. este un fenomen mai rar întâlnit, iar min. care îl pun în evidență (rutil, turmalină etc.) pot prezenta și —> pleocroism; din această cauză cele două fenomene au fost adesea confundate. (N.A.) polidimit, —> linneit: polie, depresiune închisă, de origine carstică, cu fundul aproape plat, atingând dimensiuni de la câțiva km la câțiva zeci de km. Corespunde, de obicei, unei zone sinclinale, sau unei afundări pe falii. Sin. polje. (V.M.) polifilctic 220 polifilctic, cu origine multiplă; despre cate- goriile taxonomice unitare, la originea cărora se află mai mulți strămoși (în opinia multor specialiști, originea mamiferelor ar reprezenta un caz de evoluție p., unele dintre ord. mami- ferelor mezozoice - Tricanodonta, Docodonta, Multituberculata - fiind generate de genuri dife- rite ale reptilelor therapside). Ant. monofiletic. (D.G.) poligon dc contracție, —> crăpături de con- tracție. poligon de frecvență, -» curbă de frecvență polihalit, K₂Ca₂Mg(SO₄)₄*2H₂O, s. mono- clinic. în România, este întâlnit în dep. evaporitice cu săruri delicvescente din zona mio-pliocenă a C. Orient. (N.A.) polimetamorfism, suprapunerea de-a lungul timpului geologic a mai multor faze de metamorfism, caracterizate prin intensități diferite, care au imprimat complexelor de roci metamorfice, parageneze succesive, precum și șistozități și Uniații multiple. (G.P.) polimictic, cu alcătuire mineralogică complexă, sugerând originea variată a materia- lului constituent al unei roci, ex.: conglomerat p., argilă p. Sin. poli gen. V. și oligomictic. (N.A.) polimignit, (Ca,Fe,Y etc.Zr,Th)(Nb,Ti,Ta)O₄, s. rombic; apare în pegmatite și sienite. (G.P.) polimorfism, 1. (miner.), proprietatea unor substanțe minerale, cu compoziție chimică identică, de a cristaliza în două stau mai multe forme cristalografice (modificării polimorfe) stabile, între anumite limite de presiune și temperatură. Substanțele p. prezintă proprietăți fizice și chimice distincte și pot trece brusc dintr-o formă cristalografică în alta, atunci când se modifică - peste sau sub limitele lor de stabilitate - parametrii barici și/sau termici. în natură, se cunosc numeroși compuși polimorfi: SiO₂ cu trei modificării polimorfe (cristobalit - s. cubic, tridimit - s. hexagonal, cuarț, - s. trigonal); CaCO₃ (calcit -s. trigonal, aragonit -s. rombic); Al₂SiO₅ (sillimanit - s. rombic, andaluzit - s. pătratic, disten - s. triclinic) etc. (N.A.); 2. (paleont.), existența în cadrul populației unei sp. a unor indivizi ce se diferențiază morfologic; sp. cu p. se numesc polimorfe; 3. diferențiere morfologică a indivizilor, legată de specializări funcționale (nutriție, reproducere etc.) la unele org. coloniale. (D.G.) polipierit, partea scheletică a unui coral de natură calcaroasă, de formă diferită (conică, discoidală etc.). P. este secretat de anumite celule ectodermice (calicoblaste). Un p. cuprinde trei părți: discul bazai (prototeca), pereții verticali (sclerosepte), dispuși radiar în int. cavității digestive, altern față de pereții membranoși (sacrosepte sau mesenterii), și peretele extern (epiteca). P. pot include și alte elemente scheletice: —> sinapticule, disepimente, tabule etc. (D.G.) politalam, sin. pluriloculin. politipism, caz particular de —> polimorfism unidimensional în care cele două faze diferă prin modul de aranjare a nivelelor reticulare bidimensionale sau planare. P. este răspândit în cls. filosilicaților și se produce atunci când creșterea cristalelor are loc în spirală; apariția sa este influențată de temperatura de cristalizare, concentrația soluțiilor, presiune etc. Politipii micelor - IM., 2M., 3T. - se notează după simetria rețelei cristaline (M. - monoclinic, T. - trigonal etc.). V. și izotipie. (N.A.) polisintetic, -» maclă. poloniu, Po, element radioactiv, cu două modificării cristaline: a-Po, cubic și Ș-Po, trigonal. Punctul de tranzit este 36°C. Abundența crustală a Po este în jur de 10'l³%. Se întâlnește în min. de thoriu și uraniu (pehblendă, camotit, monazit, autunit etc.); are 7 izotopi naturali, unul singur, ²l⁰Po, cu perioada de înjumătățire 138,4 zile, are o prezență sesizabilă; ceilalți au viață foarte scurtă, încât în natură abundența este neglijabilă. (G.P.) poncie, —»pumice. Pontic, bazinul ~, baz. component al -> Paratethysului Oriental în Neog. și Cuat. ce cuprindea M. Neagră și zonele învecinate (M. Azov, pen. Crimeea, sudul Plat. Volhyno- Podolice). B. P. a fost legat în cea mai mare parte a Neog. cu baz. Dacic spre vest, iar cu Baz. Aralo-Caspic prin avanfosa nord-cauca- ziană spre est. în coloana litostratigrafică a Neog. și Cuat. din baz. P., se succedă faciesurile marine, salmastre și continental- lacustre. (D.G.) Ponțian, 1. etaj al Plioc. din baz. Paratethys, plasat, în generai, în baza acestuia, deși prin vârsta radiometrică a limitelor inf. și sup. P. 221 porozitate este echivalent Mioc. sup. (Messinian) din Mediterana Vestică. în baz. Dacic și Pontic, P. este reprezentat, în special, prin dep. salmastre ce cuprind lamelibranchiate; Lininocardiide. P. cuprinde subetajele Odessian, cu mamifere (Hipparion gracile. H. mediterraneum, Gazel la bre vi corn îs, Machairodus aphanistus), Porta- ferrian și Bosphorian; 2. facies continental al Eoc. sup., pe marginea baz. Mediteranean, bine reprezentat în Grecia (Pikermi), sudul Franței (Depr. Ronului). (D.G.) porfir, rocă magmatică efuzivă, cu structură porfirică și compoziție trahitică; termenul desemnează un corespondent paleotipic al trahi- telor; var. bogate în cuarț - p. cuarțifere - sunt corespondente paleotipice ale riolitelor. (N.A.) porfir cu romburi, var. de trahit caracte- rizată prin structură porfirică evidentă, în care fenocristalele sunt de oligoclaz antipertitic, cu incluziuni de augit și biotit, iar masa fundamentală este sticloasă sau trahitică. (N.A.) porfirică, structură structură a rocilor magmatice, caracterizată prin prezența unor —> fenocristale (de feldspați, amfiboli, piroxeni, cuarț etc.) prinse într-o masă fundamentală (mezostază) sticloasă, hemicristalină sau crista- lizată. S.p. caracterizează riolitele, dacitele, andezitele și, uneori, bazaltele și este rezultatul cristalizării în etape a magmelor care au generat rocile respective. (N.A.) porfiroblast, sin. —> fenoblast. porfiroclast, sin. lenoclast. porfirogene (pl.), roci metamorfice, șistoase, cuarțo-feldspatice, denumite astfel de Athanasiu, pe considerentul că ar fi provenit prin metamorfozarea unor porfire cuarțifere. în prezent, se preferă denumirea de porfiroide, deoarece nu totdeauna proveniența lor este certă. Sin. hal lefi in ta. (G.P.) porfiroid, rocă metamorfică, caracterizată prin prezența amigdalelor cuarțo-feldspatice, prinse într-o matrice microgranulară șistoasă. Se presupune că aceste roci au provenit din roci magmatice acide (granițe sau microgranite) care au suferit un metamorfism slab. (G.P.) Porifera, fii. în care sunt grupate metazoarele primitive („bureți”; spongieri), exclusiv acvatice, majoritatea marine, bentonice, fixate, solitare sau în colonii. Corp sub formă de sac, uneori ramificat, cu o singură deschidere (osicul); celulele corpului nediferențiate în țesuturi și organe. Procesele de nutriție și de dezasimilație au loc prin circulația apei din. ext. în int. corpului și invers, prin osicul și prin porii de la supr. corpului. Majoritatea P. au un schelet intern format din spiculi, secretați de celule specializate (scleroblaste). în funcție de natura spiculilor și alcătuirea generală a schele- tului, în cadrul P. se separă patru cls.: Calcarea (Calcispongia), Carb.-Act.; Demospongia; Hexactinelîida (Hyalospongea), Carb.-Act.; Heteractinellida, Carb. inf. - Trias. med. Spiculi izolați ai spongierilor se cunosc din Prot. sup. - Act., prin acumularea lor putând lua naștere —> spongolite. Pe lângă importanța litogenetică, P. cuprinde bune „fosile de facies” în cadrul mediilor recifale sau silicolitice. (D.G.) porogeneză, orice proces natural prin care se realizează formarea porilor în roci; așezarea clastelor în strat lasă o porozitate primară (pori intergranulari), iar dizolvarea și metasomatoza generează pori secundari; de asemenea, deformarea rupturală, care cauzează fisurarea rocilor preexistente, este o altă cauză a p. V. și porozitate. (N.A.) poronccrozâ, orice proces natural care conduce la închiderea porilor și fisurilor din sedimente și roci: compactizarea, recristali- zarea, cimentarea. P. apare, în exclusivitate, ca un proces diagenetic timpuriu sau târziu; închiderea incompletă a porilor lasă în rocă o porozitate remanentă. V. și porozitate. (N.A.) porozitate, caracter structural al rocilor prin care se apreciază volumul golurilor (în raport cu volumul total al rocii (după relația: P = Golurile pot fi izolate sau pot comunica între ele. „Coeficientul de p. sau porozitatea” poate fi: p. absolută (P^ - raportul dintre volumul tuturor porilor (și volumul brut al rocii (14), conform relației: Pₐ = V/Vb și p. efectivă (P^ - raportul dintre suma volumelor tuturor spațiilor goale care comunică între ele (V) și volumul brut al rocii, conform relației: Pₑ = V/Vb. P. dinamică permite aprecierea volumului porilor prin care se realizează o deplasare efectivă a fluidelor într-o rocă. P. poate fi primară sau remanentă (exprimă - în cazul rocilor sedimentare detritice - spațiile rămase după acumularea clastelor) și secundară sau postdepozițională (apărută ca efect al dizolvării selective a cristalelor consti- tuente ale liantului dintre granule). P. unui porphyry coppcr 222 sediment scade progresiv cu adâncimea de îngropare a acestuia; ea variază în limite largi, în funcție de natura mineralogică a sedimen- tului. Sedimentele și rocile argiloase au p. între 25-90%, nisipurile între 30-50%, pietrișurile slab sortate între 25-35%, loessul între 40-60% etc. (N.A.) porphyry copper (engl.), tip de mineralizație (zăcăminte) caracterizat prin prezența calcopiritei, piritei și magnetitului, dispersate în masa unei roci eruptive cu structură porfirică - andezit, diorit. granodiorit, monzoniț. Din p.d.v. eco- nomic, intră în categoria mineralizațiilor sărace. Conținutul mediu în cupru este înjur de 0,25%. în România, mineralizații p.e. au fost puse în evidență în cadrul subprovinciei metalogenetice din Mții Apus., la Roșia Poeni, Bucium, Tainița, Bolcana, Musariu etc. Tot cu caracter p.e. sunt zăcământul de la Deva, și unele zăcăminte asociate banatitelor (Moldova Nouă, Șopot, Bozovici etc.). (G.P.) Portaferieian —> Ponțian. Portiandian, diviziune litostratigrafică (for- mațiune) a Jur. sup. din sudul Angliei, ce corespunde cronostratigrafic părții sup. a etajului Lithonian. în schema stratigraficâ a Jur. sup. din Europa de Vest, propusă de Arkell (1933, 1956), P. este considerat drept etaj cuprins între Kimmeridgian și Purbekian. P. este reprezentat în aria stratotipică (ins. Portland) printr-o succesiune groasă de 70 m, formată din nisipuri, urmate de calcare în plăci cu amoniți, lamelibranchiate; calcarele au fost intens folosite ca piatră de construcție și ca materie primă pentru o var. sup. de ciment hidraulic. Termenul a fost introdus de Brogniart (1829) și popularizat de d'Orbigny (1849). (D.G.) postgeosinciinal, etapă ~(ă), ultima etapă din evoluția unui geosinclinal, caracterizată prin mișcări tectonice verticale, pozitive și negative, care afectează, de preferință, părțile interne ale s. cutat, dând zone izopice care nu au nici o legătură cu evenimentele tectonice precedente; în această etapă se produce și magmatismul final în sensul lui H. Stille. V. și geosinclinal. (V.M.) Postglaciar, —> Holocen. postorogenic, magmatism în conceptul lui Stille, activitatea magmatică ce se desfă- șoară în cadrul unui ciclu geotectonic, după încetarea mișcărilor orogenice principale. în cadrul unui ciclu orogenic, se disting un vulcanism subsecvent de tip andezitic, un magmatism plutonic granitic și un vulcanism bazic (final). V. și geosinclinal. (V.M.) postparoxismal, eveniment care, în raport cu desfășurarea unei faze tectogenetice, are loc după desăvârșirea edificiului tectonic generat de faza respectivă. (V.M.) postvukanic, termen utilizat pentru a desemna totalitatea manifestărilor vulcanice ulterioare activității paroxismale, efuzive sau explozive, indiferent de natura lor, de poziția acestora în raport cu craterul central și de intervalul de timp față de aceasta. Principalele manifestări p. sunt —> mofetele, —> soffionii, —> geyserii, izvoarele termale cu apă juvenilă etc. (N.A.) potasiu, K, element din grupa metalelor alcaline cu rol major în alcătuirea crustei teres- tre. Se cunosc 3 izotopi naturali: ³⁹K (93,1%), ⁴⁰K (1,0119%), ⁴¹K (6,9%). ⁴⁰K este radioactiv și se descompune cu formare de ⁴⁰Ca și ⁴⁰Ar; perioada sa de înjumătățire este de 1,27 • IO⁹ ani. Abundența K în scoarță este de cca 2,1%, din care în crusta oceanică 0,87%. Ponderea K în manta se estimează la 0,11%. Principalele min. cu potasiu aparțin silicaților (feldspați potasici, muscovit, biotit, glauconit) și sărurilor delicvescente (silvină, carnalit, kainit etc.). Rocile cele mai bogate în K sunt sienitele și sienitele nefelinice (cu 3,73% K₂O și respectiv 4,13% K?O), urmate de granițe (3,40%), argile (2,66%) etc. (G.P.) potențial redox, Eh, măsoară capacitatea de oxidare sau reducere a mediilor apoase față de elementele cu care acestea vin în contact și se notează cu Eh; se exprimă în volți față de hidrogen; valorile pozitive (Eh > 0) caracteri- zează mediile oxidante, iar cele negative (Eh < 0), mediile reducătoare. în natură, procesele de oxidare au loc la supr. uscatului, în zona de oxidare (aerare) a scoarței, iar procesele de reducere,, sub nivelul hidrostatic și în zona de -» cimentare (de stagnare a apelor). (N.A.) Potsdamian (înv.), epoca - (â), seria - (ă), ultima epocă a Camb. Printre fosilele caracte- ristice, trilobiții: Peltura scarabioides, Olenus truncatus etc. Termenul a fost introdus de Walcottm 1891 și derivă de la numele orașului Potsdam - S.U.A. Sin. Neocambrian. (V.M.) 223 Priabonian povârniș continental, zona de racord dintre —> șelf și fundul oceanic; are o înclinare de 3-6°, foarte rar putând atinge 20°; lărgimea medie a p.c. este de 20 km; spre ocean, se prelungește prin —» piemontul oceanic. Sin. pantă continentală, taluz. (V.M.) powelyt, Ca(Mo,WO₄), s. pătratic. în România, se găsește ca amestec izomorf în scheelit (Băița Bihor). (G.P.) poziția stratului, în cazul stratelor înclinate, poziția dată de direcția stratului (linia rezultată din intersecția supr. stratului cu un plan orizontal) și înclinarea lui (unghiul format de supr. stratului cu planul orizontal). (V.M.) ppm, părți per milion, prescurtare utilizată pentru a exprima conținutul elementelor minore din roci sau, în general, abundența elementelor mai rare în crusta terestră. (G.P.) prasem, var. de cuarț transparent sau translucid, colorat în verde datorită prezenței unor incluziuni aciculare de actinolit; uneori, este folosit ca piatră semiprețioasă. (N.A.) prascodim, Pr, element cu caracter metalic din grupa lantanidelor, cu un singur izotop ¹⁴'Pr; apare în concentrații ridicate în min. de pământuri rare ușoare, în nitrați, sulfați, carbo- nați, wolframați. Concentrația medie în bazalte este de cca 8,5 ppm; în granițe, de 9,8 ppm, iar în rocile sedimentare de cca 10 ppm. Sursa majoră de Pr o constituie monazitul din nisi- purile de plajă, rezultate din alterarea granițelor scuturilor vechi (Australia, India, Brazilia, Malaysia etc.). (G.P.) prearc, —> zone de subducție. Preboreal, subdiviziune a Holoc. din dom. scandinav. (V.M.) Precambrian, termen preferat pentru desemnarea intervalului cronostratigrafic dintre formarea Pământului ca planetă și apariția org. metazoare înzestrate cu structuri exoscheletice de protecție, reprezentate prin archeocyathide și trilobiți, care marchează începutul Camb. Intervalul respectiv este cuprins între 4 600 și 590 (570) M.a. în ierarhia geocronologică, P. i se acordă în general rangul de eon, deși durata foarte mare a sa (cca 7/8 din întreaga istorie geologică) ar justifica acordarea pentru fiecare dintre cele două diviziuni majore ale sale: —> Arhaic 600 - 2 500 M.a.) și —> Proterozoic (2 500 - 590 (570) M.a.) rangul de eon și nu cel de eră. în alcătuirea litologică a P. predomină rocile metamorfice ce provin atât din roci magmatice („ortoroci”), cât și din roci sedimentare („pararoci”); gradul de meta- morfism al rocilor p. scade de la partea inf. spre cea sup. a sa. Sub aspect paleobiologic, în P. s-a desfășurat etapa evoluției chimice (prebiologice) încheiată prin apariția în jurul vârstei de 3 800 M.a. a org. procariote, urmată de etapa evoluției biologice, care continuă în —> Fanerozoic. Rocile p. aflorează pe supr. întinse în cadrul celor mai vechi reg. de consolidare a scoarței (—> scuturi), care formează nucleele actualelor continente (scuturile Baltic, Canadian, Brazilian, African, Australian, Antarctic) sau în cuprinsul anteclizelor din cadrul plat, vechi (Plat. Est-Europeană, Plat. Siberiană, Plat. Sinică etc.). Gradul de metamorfism al rocilor și raritatea structurilor organice împiedică corelarea P. din aceste reg., fapt care a impus adoptarea unor scheme de clasificare strati- grafică cu caracter regional, între care o relativă echivalare poate fi realizată pe baza discor- danțelor stratigrafice majore și a vârstelor radiometrice. Sin. Criptozoic. (D.G.) precesia echinocțiilor, decalajul în timp al revenirii Pământului în poziția de echinox, care se face înaintea încheierii unui an; cauza p. este mișcarea sinusoidală a axei Pământului în jurul unei poziții medii realizată în cca 26 000 ani. P. produce variația intensității radiațiilor solare în fiecare sezon, cu efecte maxime la altitudini scăzute. V. și Milancovic. {N.A.) prehnit, Ca^AhtSi^ioKOH^, s. rombic; min. tipomorf pentru zona de trecere de la diageneză la metamorfism (-» anchimeta- morfisni). în România, s-a întâlnit ca produs secundar de alterare hidrotermală a unor ș. crist. sau ca min. accesoriu în diverse vulcanite (Mții Făgăraș, Țibleș etc.). (N.A.) presiune litostaticâ, presiunea exercitată pe verticală asupra rocilor dintr-un anumit punct din int. scoarței terestre determinată de masa și densitatea rocilor acoperitoare. P.l. depinde de grosimea dep. pe verticala locului și crește, în medie, cu 285 bari/km; ea este un parametru fizic important care controlează diageneza sedimentelor și metamorfismul regional. (N.A.) Priabonian, etajul sup. al Eoc. Printre fosilele caracteristice, foram inifere le: Globigerinatheka semiinvoluta, Globorotalia cerrozulensis, Nummulites fabianii; dintre coccolitoforidee: Pridolian 224 Sphenolithus furcatolithoides. Termenul a fost introdus de Munier-Chalmas și de Balparent în 1833 și derivă de la numele loc. Priabona - Italia. (V.M.) Pridolian, etaj final al Sil. din Mas. Bohem dezvoltat în condiții marine, ceea ce a permis precizarea în această reg. a unei limite biostratigrafice Silur./Dev. trasată între P. și Lochkowian pe baza graptoliților (Monograptus ultimus, / M. uniformis) (D.G.) Primar, —> Paleozoic. Primates, ord. al mamiferelor theriene placentare, în care sunt cuprinși „prosimienii” (lemurii, tarsioideii) și antropoidele (maimuțe și om). P. sunt animale adaptate primar vieții arboricole, plantigrade, pentadactile, având craniul foarte voluminos comparativ cu dimensiunile și masa corpului. Creț. sup. - Act. (D.G) principiul cauzelor actuale, —» actualism. prionodont, tip de șarnieră la ostracode, caracterizat printr-un șanț median alungit pe marginea dorsală a uneia dintre cele două valve, căruia îi corespunde o proeminență de dimensiuni egale pe cealaltă valvă; ambele elemente articulare sunt crenelate. V. și amfidont, lofodont, merodont. (D.G.) priorit, —> eschinit prismă, —> forme cristalogra fice. prismă de progradare, —» iow stand Systems tract. Proboscidea, ord. al mamiferelor theriene placentare, grupând animale ungulate de talie mare, cu trompă (proboscis). Incisivii sup. sau cei inf. sunt, de regulă, alungiți constituind defense. P. cuprind mastodonții(QY\g. inf. - Pleist. sup.), deinotherii (Mioc. inf. - Pleist. mediu) și elefanții (inclusiv mamuții —> Elephantidae. Plioc. sup. - Act.). (D.G.) procariot, org. la care substanța nucleică este dispersă în cadrul protoplasmei celulare. P. cuprind cele mai primitive org.: bacteriile și „algele verzi-albastre” (cyanobacterii). Ant. eu car iot. (D.G.) prodeltă, porțiune terminală din cadrul unei delte, situată sub nivelul de eroziune al valurilor și sub delta frontală; dep. prodeltei progradează peste sedimentele marine și înclină spre fundul baz. în care s-a format delta. (N.A.) prodisoconcă, cochilie embrionară a unui lamelibranchiat, păstrată în vârful umbonelui. (D.G.) Productacea, suprafam. a brachiopodelor articulate, ce cuprinde o serie de fosile caracte- ristice în Carb. și Perm. {Dictyloclostus, Gigantoproductus, Horridonia). P. aveau: cochi- lii libere sau fixate de substrat prin spini sau prin vârful valvei pedunculare, valva brachială fiind operculară; cochilii lipsite de peduncul având în general valva pedunculară, accentuat convexă, mult dezvoltată comparativ cu valva brachială, plată sau concavă. Dev. inf. - Perm. sup. (D.G.) produs rezidual miniero-metalurgic (cf. LM), produs remanent depus în halde, iazuri de decantare și în alte depozite tehnologice, rezultat din extracția minieră, prepararea și prelucrarea metalurgică a resurselor min. {N.A.) profil de sol, sol. profil topografic, linia care rezultă prin intersecția reliefului cu un plan vertical. P.t. se execută la scara hărții topografice pe baza căreia a fost alcătuit sau 1a o altă scară în funcție de gradul de detaliere dorit. Scara lungimilor poate fi diferită de cea a înălțimilor. P.t. este utilizat în întocmirea secțiunilor geologice. (V.M.) prograd, metamorfism transformări (metamorfice) ca urmare a creșterii tempera- turii și presiunii; asociațiile min. ce caracteri- zează acest tip de metamorfism dinamo-termic conțin relicte ale seriilor preexistente, care însă s-au format în condiții de temperatură și presiune mai scăzute decât seriile finale. Termenul este în general rezervat transformă- rilor ce au loc în cursul aceluiași episod de metamorfism. Sin. progresiv. Ant. retrograd. (G.P.) progradare (sedim.), înaintarea sedimentelor detritice acumulate în dreptul falezelor, la gurile de vărsare a râurilor (în delte) sau la baza povârnișurilor continentale (în canioanele submarine) spre largul baz. Unitățile de sedimentare acumulate prin p. se acoperă succesiv, iar cele mai noi depășesc pe cele mai vechi; limita de separație dintre ele este o supr. sigmoidală. Secvențele litologice p. se acumulează în timpul unor regresiuni marine. (N.A.) proiecție cristalografică, reprezentarea grafică într-un plan a elementelor de simetrie ale unui cristal și a fețelor sale, în vederea 225 Protista calculării unghiurilor dintre fețe, a relației axiale și a indicilor cristalografiei. Cele mai uzuale metode de p.c. sunt: sferică, gnomonică și stereografică. P. sferică este reprezentarea tridimensională care consideră un cristal în centrul unei sfere de proiecție, cu axul cristalografie vertical; polii fețelor se obțin la locul de intersecție a normalelor la fețe cu supr. sferei și se fixează cu ajutorul coordonatelor sferice; astfel se poate calcula valoarea reală a unghiurilor dintre fețe. P. gnomonică este o reprezentare bidimensională într-un plan tangent la sferă în polul nord, în care cristalul și punctul vizual se află în centrul sferei; redă unghiurile reale, dar nu permite proiecția tuturor fețelor. P. sterografică este o reprezentare bidimen- sională în planul ecuatorial al unei sfere pentru care punctele vizuale se consideră în polul nord pentru fețele din emisfera inf și în polul sud pentru fețele din emisfera sup. a unui cristal plasat în centrul sferei. Polul fețelor se reprezintă la locul de intersecție a direcției dintre punctul vizual și normala feței cu planul de proiecție. în p,stereografică. a unui cristai se redau s. de referință, axele și planele de simetrie și fețele acestuia. (N.A.) proluviu, dep. sedimentar act., acumulat la baza versanților sub forma conurilor de dejecție. Materialul p. este slab sortat, fiind alcătuit din bolovănișuri, pietrișuri, nisip și o fracțiune pelitică argiloasă. (N.A.) proostracum, lamă subțire de natură cornoasă sau aragonitică, situară în prelungirea părții anter. și dorsale a —> fragmoconului cefalopodelor dibranchiate, servind protecției părții viscerale a corpului. (D.G.) propilit, principalul produs al procesului de propilitizare. P. este o rocă secundară, formată prin alterarea hidrotermală a unor andezite sau dacite și alcătuite dintr-un agregat de dorit, epidot și calcit, la care, uneori, se poate adăuga și albit, cuarț, pirită. (NA.) propilitizare, proces secundar prin care roci preexistente, de tipul dacitelor și andezitelor, sunt transformate hidrotermal în —> propilit. P. implică introducerea sau înlocuirea prin dorit, epidot, calcit, cuarț a piroxenilor și amfibolilor, a plagioclazului calcic, a biotituiui, uneori cu păstrarea structurii primare a rocii. (N.A.) prospecțiune geologică, ansamblul lucrări- lor geologice efectuate (cartare geologică, lucrări miniere ușoare, foraje de mică adânci- me, studii de laborator etc.) în vederea stabilirii existenței unor zăcăminte de s.m.u. într-o anumită reg. (V.M.) protactiniu, Pa, element radioactiv cu caracter metalic din grupa actinidelor. în natură nu apare în stare pură sau ca min. Se cunosc 2 izotopi: ²³¹Pa și ²³⁴Pa, aflați în echilibru radioactiv cu ²³⁸U și ²³⁵U. Numai ²³¹Pa are o perioadă de înjumătățire care îi permite fixarea în formațiuni geologice alături de ²³⁵U. Rapor- tul între “³¹Pa produs prin dezintegrarea ²³⁵U și ²³⁰Th, rezultat prin dezintegrarea ²³⁸U este folosit pentru determinarea ratei de depunere a sedimentelor din baz. oceanice. Abundența sa este de IO"¹O%. (G.P.) Proterozoic, termen preferat pentru desem- narea diviziunii sup. a —> Precarnb. P. corespun- de intervalului cuprins între 2500 - 590 (570) M.a. Din p.d.v. cronostratigrafic P. este deli- mitat prin discordanțe unghiulare determinate de tectogenezele belomoriană (kennorenă) la partea inf. și assyntică (cadomiană) la partea sup. Datorită lipsei fosilelor, baza P. nu poate fi precizată din p.d.v. biostratigrafie; limita sup. se trasează în zonele ce relevă continuitate de sedimentare între P. și Camb., la baza stratelor ce cuprind primele fosile ale metazoarelor cu schelet ext. (archeocyathide și trilobiți). P. este constituit în cea mai mare parte din roci cu grad mediu și scăzut de metamorfism. între rocile de origine sedimentară sunt răspândite calcarele stromatolitice generate de cianobacterii și „formațiunile ferifere stratificate” („banded iron formations”, engl.) constituite din alternanțe de strate de silicolite (chert) și lamine hematitice (—> taconite). Pe baza discordanțelor unghiulare majore, P. este divizat în P. inf. (2 500-1 600 M.a.), P. med. (1 600-1 000 M.a.) și P. sup. (1 000-590 M.a.). V. și Vendian, Ediacarian. (D.G.) protist, —> Protista. (D.G.) Protista, regn propus de E. Hackel în 1866 pentru a grupa tipurile inf. de viață. Concepția asupra componenței acestui regn diferă: unii biologi includ în P. doar organismele unicelu- lare eucariote (alge, protozoare), precum și ciupercile (lungii) - organisme multicelulare lipsite de țesuturi diferențiate; alții însă, atașează și microorganismele procariote (bacteriile și „algele verzi-albastre”) pe care le separă ca protoconcă 226 protiste inf. Regnul P. cuprinde în această accepțiune toate microorganismele, precum și unele macroorganisme pluricelulare, nediferen- țiate. (D.G.) protoconcă, cochilie embrionară a unor moluște (cefalopode, gastropode). La cefalo- pode. p. poate fi chitinoasă și deci nefosili- zabilă în cazul nautiloideelor sau calcaroasă și fosilizabilă la amonoidee și coleoidee. P. este reprezentată printr-o cameră minusculă (sub un mm), de formă eliptică sau globuloasă, delimitată de celelalte camere p;in peretele primei septe. La gastropode, p. coincide cu porțiunea apicală, de obicei ușor de distins de restul cochiliei prin forma sa mai mult sau mai puțin ascuțită și lipsa ornamentației. (D.G.) protodolomit, doiomit. protogin. termen utilizat de școala franceză pentru a desemna rocile granitice din Alpi, bogate în sericit, dorit, epidot, granat și a căror textură gnaisică a fost generată prin procese de cristalizare (sau recristalizare) sub stress, după consolidarea primară. (N.A.) protomatrice, —> matrice. prototecă, disc bazai al unui polipierit, prin care polipul este fixat de substrat. (D.G.) Prototcthys, „Tethysul primar”, denumire paleogeografică utilizată pentru desemnarea dom. oceanic interpus între blocurile continentale nordice și cele sudice în decursul Paleoz. și Trias. med., anter. fragmentării Pangeaei. V. și Tethys. (D.G) Protozoa, fii. al regnului animai în care sunt cuprinse microorg. unicelulare, grupate în mai multe subfil.: Flagellata (microorg. cu caractere atât vegetale, cât și animale), Sarcodina (cuprinde foraminiferele și radiolarii), Ciliofora (infusori), Sporozoa, dintre care doar ultimul, ce cuprinde forme parazite, lipsite de părți scheletice, nu este cunoscut în stare fosilă. (D.G.) protoclastic, despre un produs endogen s’^Airt datorită forței de înaintare a magmei în stare topită sau datorită curgerilor de lavă; de asemenea, despre cristale sparte prin acțiunea exercitată asupra lor de presiunea fluidelor interstițiale în mișcare. (N.A.) profuziune, 1. termen propus pentru a defini o masă de roci care a fost intrusă tectonic, în stare solidă; 2. în vulcanologie -> cumulodom (N.A.) proustit, Ag₃AsS₃, s. trigonal. Formează o serie continuă cu —> pirargiritul. Sursă de argint (4,5 - 63,37% Ag). în România, se găsește în unele mineralizații din ș. crist. (Mții Făgăraș de Est) în filoane și stock-uri hidro- termale legate de vulcanitele neogene (Săsar, Săcărâmb etc.). (G.P.) proveniență indice de - (sedim.), parametru petrografie apreciat pe baza conținutului de cuarț (Q), feldspați (F), fragmente de roci. (litice-L) și utilizat drept criteriu de clasificare a gresiilor (după Pettijohn). Astăzi, este folosit și pentru reconstituirea —» ariei sursă a depozitelor siliciclastice. V. și maturitate. (N.A.) provincie distributivă, —> arie sursă. provincie metalogenetică, unitate spațială (mono- sau poliorogenică) caracterizată prin- tr-o rnetalogeneză strâns corelată spațial și genetic cu compartimentele structurale și forma- țiunile magmatice, metamorfice și sedimentare ale unității structurale respective. Ex.: p.m. a C. Orient., Mților Apus. etc. (G.P.) provincie paleobiogeografică, arie geo- grafică unitară prin conținutul asociațiilor biotice (de faună: p. paleozoogeografică sau de floră: p. paleofitogeograflcă) care a existat într-o anumită etapă a istoriei geologice. Formarea p.p. este legată în principal de evoluția geotectonică a scoarței terestre, care determină formarea unor bariere topografice și ecologice în calea răspândirii org.. Distribuția marilor p.p. în perioadele geologice, stabilită pe baza răspândirii geografice a fosilelor, oferă importante argumente în sprijinul conceptului tectonicii globale. (D.G.) provincie petrologică, reg. acoperită cu material de aceeași origine sau care a provenit din aceeași sursă. Termenul are semnificații deosebite pentru rocile magmatice și pentru rocile sedimentare: 1. p.p. magmatică este alcătuită din roci comagmatice sau care provin din diferențierea aceluiași rezervor magmatic (p. laramică, banatitică); 2. pt. o p.p. sedi- mentară, elementul principal îl reprezintă comunitatea de sursă a materialului, care poate fi determinată, în cazul rocilor detritice, prin intermediul asociațiilor de min. grele sau prin natura fragmentelor litice. în conturarea unei p.p.sedimentare se va putea recunoaște, plecând de la unitatea de origine a materialului 227 Pteridospermophyta (—> arici sursă), și o comunitate de condiții tectogenetice, litoiogice și temporale. (N.A.) provincie somitalâ, —» dorsală medio- occanică. proximal, despre un dep. sedimentar (sau un facies) acumulat în imediata apropiere a -» arici sursă, la marginea baz. respectiv (de regulă, în zona țărmului - de ex.: un dep. deltaic) sau la baza taluzului continental (de ex.: un —> turbidit p.).V. și distal. (N.A.) psamit, termen textural folosit pentru a desemna dep. detritice alcătuite din granule cu dimensiuni cuprinse între 2 și 0,063 mm, indiferent de gradul lor de consolidare. Din p.d.v. granulometric, psamitele reprezintă termeni intermediari între psefite și aleurite (ex.: nisip, gresie). Sin. arcuit. (N.A.) psefit, termen textura! folosit pentru a desemna dep. detritice grosiere alcătuite din granule colțuroase sau rotunjite, cu dimensiuni mai mari de 2 mm, indiferent de gradul lor de consolidare (ex.: pietriș, conglomerat). Sin. rudit. (N.A.) pseudobrookit, Fe₂TiO₅, s. rombic. A fost semnalat ca produs pneumatolitic la Bicsad și la Uroiu - Deva. (G.P.) pseudocromatic, cu culori false; despre culoarea pe care o capătă unele min. transparente, ca urmare a interferenței razelor de lumină reflectate pe plane de clivaj sau fețe cu incluziuni. Culorile p. se manifestă ca irizații la supr. cristalelor și sunt caracteristice pentru unele min. incolore (labradorit) sau chiar colorate (limonit, bornit etc.). (N.A.) pseudofosif obiect natural sau structură sedimentară de origine anorganică cu aspect similar unui fosil putând fi, în mod eronat, considerat ca atare (impresiuni ale unor agre- gate de cristale radiare interpretate drept alge, structuri de tip „con în con” etc.). Unele p. au fost denumite științific (Eozoon cauadcnse). (D.G.) pseudomalachit, Cuₛ(PO₄)₂(OH)₄*H₂O, s. monoclinic. A fost identificat ca min. supergen în zona de oxidare a mineralizațiilor pirometa- somatice hidrotermale cu sulfuri de la Băița Bihor. (G.P.) pseudomorf, ~(-ism), ~(-oză), formă cristalină falsă, care nu corespunde structurii reticulare și compoziției min. care o îmbracă. Un p. este un min. care apare după sau în locul min. a cărui formă o moștenește. P.-ismul este procesul general prin care se realizează un p. și care cuprinde depunerea în goluri preexistente, cu anumite contururi cristalografice, a unui nou compus (p. de mulaj) sau înlocuirea (substi- tuția), particulă cu particulă, a unui min. preexistent printr-un min. nou (de neoformație). Astfel, pot apare p. de dolomit după calcit, limonit după pirită, galenă după pirotină, dorit după biotit etc. (N.A.) pseudotaehilit, —> milonit. pseudosparit, —> sparit secundar format prin cristalizarea agradantă a micritului. V. și ortosparit. (N.A.) psilomelan, 2[(Ba,Mn²¹ )Mn⁴r₄O₈(OH)₂], s. monoclinic. în compoziția sa mai intră și K, Ca, Pb, Zr, Ce, Ni, Cu, mai rar Si, W, P. As. Se mai citează prezența unor amestecuri coloidale de Fe₂O₃, A1₂O₃ hidratați și a substanței organice. Apare în zona de oxidare a zăcămintelor primare de mangan sau de sulfuri din ș. crist. (Răzoare, Altân Tepe), în acumulările reziduale din calcare mezozoice (Moneasa), în cele exhalative legate de magmatismul ofiolitic (Zam). (G.P.) Psilopsida, cls. în care sunt cuprinși repre- zentanții primitivi ai criptogamelor vasculare. P. cuprind primele plante continentale de tip ierbos sau arbustiv, lipsite de rădăcini pro- priu-zise, având în schimb o tulpină subterană (rizom) cu prelungiri absorbante (rizoizi), tulpina aeriană ramificată dicotomie, cu supr. netedă (Rhyniâ) sau prevăzută cu spini (Psilophyton) ori cu frunze mici (Astcroxylon), spori dispuși în sporangi situați în vârful ramurilor. Sil. - Dev. (D.G.) Pteridophyta, fii. al reg. vegetal în care sunt cuprinse plante inf. cu aparat vegetativ diferențiat în rădăcină, tulpină și frunze; înmulțirea prin spori. La P. apare pentru prima oară în evoluția plantelor un s. vascular reprezentat printr-un fascicul de vase lemnoase și liberiene. P. includ cls.: Psilopsida, Lycopsida, Sphaeropsida, Filocopsida, toate cu numeroși reprezentanți fosili; ultimele trei cu importanță în formarea cărbunilor din Paleoz. sup., Sil. - Act. (D.G.) Pteridospermophyta, grup primitiv al gimnospermelor, care cuprinde plante arbores- cente sau ierboase, cu frunze asemănătoare ferigilor, dar spre deosebire de acestea au Pterobranchiata semințe.. P. au fost răspândite în Carb. sup. și Perm., contribuind la formarea cărbunilor. în România, sunt cunoscute în Carb. sup. din Banat. Sin. „ ferigi cu semințe ’’ (D. G.) Pterobranchiata, cls. în cadrul fii. Hemichordata. grupând animale marine fixate, în general coloniale; indivizi de talie mică (0,5 mm), adăpostiți într-un tub chitinos, ramificat, cu structură fuselară similară graptol iți lor. P. se află la originea vertebratelor. Ordov. - Act. (D.G.) Ptcropoda, diviziune sistematică a cls. Gastropoda, căreia i se atribuie rangul de ord. sau supraord., în care sunt cuprinse mici forme marine, planctonice, caracterizate prin doi lobi locomotori („aripioare”), rezultați prin transfor- marea piciorului. Corp nud sau protejat de o cochilie calcaroasă, conică sau globuloasă. Prin acumularea cochiliilor lor se formează în cadrul zonelor oceanice, „mâluri cu P.”. Asemenea mâluri se cunosc și în stare fosilă (marnele cu Spiratclla din Badenianul molasei C. Orient.). Creț. - Act. (D.G.) Pterosauria, ord. al reptilelor mezozoice, în care sunt grupate reptile zburătoare având ca principal dispozitiv de zbor o răsfrângere a pielii de pe marginea corpului (patagium), susținută de falangele foarte alungite ale ulti- mului deget. Jur. inf. - Creț. sup. In România, resturi de P. au fost semnalate în Creț. inf. (bauxite - Mții Pădurea Craiului) și în dep. neocretacice din baz. Hațeg. (D.G.) ptigmatic, cute ~(e), cute strânse, cu șarnie- rele regulate și bine rotunjite, care se observă în unele roci metamorfice f-» migmatite). (V.M.) pudding, var. de conglomerat oligomictic, cuarțos, în care elementele constituente sunt foarte bine rulate; termenul este folosit rar. (N.A.) pulaskit, var. de sienit alcalifeldspatic, foarte bogat în ortociaz sodic, microclin și pertit, uneori, cu diopsid, egirin, hornblendă sodică; ca min. accesorii apar: sfenapatit, magnetit, fluorină și foarte rar nefelin. Structura p. este hipidiomorf-granulară sau trahitică. (N.A.) pumice, vitroclaste cu vezicularitate (porozitate) foarte pronunțată (>50%); p. au 228 greutate specifică mică, și au fost generate de erupții vulcanice acide. Sin. poncie. (NA.) pumpelleyit, -» iotrit. punct cald de lungă durată, —» panașe de manta punct de echilibru (sedim), punctul din lungul unui profil în care rata schimbărilor eustatice este egală cu rata subsidenției înălțimii. P.c. separă zonele de înălțare și de coborâre ale nivelului de bază. (N.A.) punct fierbinte, zonă limitată din supr. scoarței care se remarcă printr-un flux termic ridicat. Aceasta ar corespunde unor grabene sub care, în păturile adânci ale litosferei, se formează magmă, de unde apoi se ridică spre supr. dând naștere vulcanilor. Sin. hot-spot (engl.), zonă fierbinte. V. și flux termic. (V.M.) punct fosilifer, loc de apariție a rocilor din substrat, bogate în resturi fosile. în România: calcarele mezo- și neotriasice de la Agighiol (Dobr. N.); calcarele neojurasice de la Topalu (Dobr. C.); Dealul cu Melci de la Avram lancu (Valea Arieșului) etc. (D.G.) Purbeckian, facies regresiv la limita Jur./Cret., reprezentat prin dep. lacustre și lagunare, între care sunt cuprinse intercalații marine. în sudul Angliei (Dorset); P. este separat ca etaj între Portlandian și Wealdian, echivalent cronostratigrafic al Tithonianului sup. și Berriasianului. Faciesul P. este cunoscut în România exclusiv în foraje în cadrul unităților de plat, (nord-vestul Plat. Mold., în prelungirea sud-vestică a Depr. Predobrogene și în Dobr. S.). Termenul a fost introdus de Brogniart (1829) după numele loc. Purbeck (Anglia). (D.G.) puzzolane, termen folosit în special în Italia pentru a desemna tufurile cristaloclastice trahitice. (N.A.) pygidium, partea poster, a carapacei unui trilobit, formată din segmente strâns sudate. După dimensiunile p. în raport cu cefalonul, trilobiții se împart în: micropigidieni (p. mai mic decât cefalonul); izopigidieni (p. egal cu cefalonul); macropigidieni (p. mai mare decât cefalonul). (D.G.) Q, 1. simbol care indică factorul specific de atenuare seismică (anelasticitate); 2. simbol pentru cuaț. (V.M.) quenselit, PbMnO₂(OH), s. monoclinic. Apare în mineralizațiile asociate aureolelor de contact termic și pirometasomatic. (G.P.) R rabdolit, —> Coccolithophorida. rabdosom, colonie elementară a grapto- liților incluzând loja embrionară (sicula) și tecile, în care erau adăpostiți indivizii (zooizi). Scheletul extern (periderm) al r. este constituit dintr-o materie chitinoasă. R. pot fi simpli: rectangulari, curbi sau spiralați, cu tecile dispuse pe o singură parte (monoseriat) sau pe ambele părți (biseriat) la Graptoloidea sau compuși cu mai multe ramuri unite prin disepimente la —> Dendroidea. R. puteau fi reuniți printr-o placă aflată pe partea internă a unui dispozitiv de plutire, veziculos (pneuma- tofor), formând o colonie complexă (sinrabdosom). (D.G.) radiație adaptativâ, fenomen macroevolutiv ce are loc prin desprinderea unor direcții evolutive distincte și divergente, pornind de la un strămoș comun, determinat de adaptarea la condiții ecologice diferite. Ex.: r.a. a reptilelor în Perm. și Trias., generată de Cotylosauria, careta condus la apariția ord. de reptile mezozoice ce cuprind diverse tipuri de reptile terestre, marine și zburătoare. (D.G.) radioactivitate, proprietate ce constă în emiterea de particule a și p de către izotopii uraniului și thoriului, prin dezintegrare spon- tană. ²³⁸U emite, prin dezintegrare, 8 particule oc și 6 particule B, produsul final fiind ²⁰⁶Pb; ²³⁸U -» 3 ⁴He + ²⁽⁶Pb. ²³⁶U, mai puțin abundent în natură decât ²³⁸U, emite 7 particule a și 4 particule p, produsul final stabil fiind ²⁰⁷Pb. “³⁵U 7 ⁴He + ²⁽⁾⁷Pb. în afară de cei doi izotopi ai plumbului, fisiunea naturală a U mai determină și apariția plutoniului. Se cunosc 3 serii radioactive naturale: seria thoriului, seria uraniu-thoriu și seria actiniului. Elementele celor 3 serii radioactive naturale sunt poloniul, radiul, actiniul și protactiniul. Ele rezultă prin dezintegrarea radioactivă a uraniului și tho- riului. De aceea, toate elementele sus mențio- nate însoțesc uraniul și thoriul în meteoriți și roci magmatice. (G.P.) radiocristalografie, -» cristalografie. radiocronologie, ramură a geocronologiei care include metodele de determinare a vârstei absolute a min. și rocilor pe baza fenomenului de dezintegrare radioactivă. Principalele metode utilizate sunt următoarele: ⁸⁷Rb/⁸/Sr, ²³²Th/²⁰⁸Pb, ⁴⁰ K/° Ar, ²³⁸U/²⁰⁶Pb, ²³⁵U/²⁰⁷Pb, ²³⁰Th/²²⁶Ra, ¹⁴C/¹⁴N, în care primul este izotopul radioactiv (izotop sursă = S), iar cel de-al doilea, elementul radiogen (element derivat = D). Ecuația de calcul a perioadei de înjumătățire (care se preferă perioadei de dezintegrare totală) este următoarea: t = 1/Ă*log (1+ D/S), în care Ă este constanta caracteristică fiecărui izotop radioactiv. (V.M.) radioizotop (geoch.), izotop care a fost produs prin dezintegrare radioactivă și care poate avea sau nu proprietăți radioactive. Sin. izotop radiogen. (N.A.) radioizotopi naturali, toți izotopii cu nr. atomic mai mare decât 83 (bismut) sunt radioactivi; se grupează în 3 serii de dezintegrare: ²³⁸U, ²³⁵U și ²;$Th. Aceștia cuprind atât termeni cu perioadă mare de înjumătățire, cât și componenți cu viață scurtă. Totdeauna aceștia finalizează într-un radionucleid al Pb. Pe lângă r. care există în crusta terestră se mai întâlnesc r. naturali care rezultă din interacțiunea razelor cosmice cu gazele atmosferice. Din această categorie mai important este ¹⁴C ce ia naștere din interacțiunea unui neutron cu un atom de ¹⁴N. R. sunt importanți deoarece permit măsurarea timpului geologic prin determinarea cantității de radionucleizi perechi din roci: K- Ar; Rb-Sr; U-He; U-Th-Pb. (G.P.) Radiolaria, ord. al protozoarelor în care sunt cuprinse microorg. marine, planctonice, a căror masă citoplasmatică este împărțită printr-o membrană chitinoidă într-o porțiune extracap- sulară (ectoplasmă) și alta intracapsulară (endo- plasmă). Schelet (test) intracapsular, deseori și extracapsular, de regulă silicios (opal), rar de altă natură; forma scheletului este variabilă: globulos, discoidal, stelat etc., uneori prelungit prin spini. Dezvoltarea R. este condiționată de mediile bogate în SiO₂, constituind astfel buni indicatori de facies. Prin acumularea testurilor s-au 231 recristaiizare format roci silicioase (radolarite, jaspuri). precamb. - Act. (D.G.) radiolarit, silicolit format preponderent sau exclusiv din testuri de radiolari prinse într-o masă de opal, calcedonie și/sau argilă. Sunt roci variat colorate, compacte și dure, cu spărtură concoidală sau așchioasă. Ele formează inter- calați! în marne, argile, repere stratigrafice în calcare și asociații cu formațiuni vulcano- sedimentare și curgeri de lave bazice. (N.A.) radiu, Ra, element radioactiv cu caracter metalic, care prezintă 4 izotopi naturali: ²²³Ra (actiniu-X), h⁴Ra (thoriu-X), ²²⁶Ra, ²²⁸Ra (mezothoriu). Se găsește în cantități mici în min. de uraniu și thoriu. (G.P.) radon, Rn, element radioactiv, unul din gazele rare sau „nobile”. Prezintă 3 izotopi: "²²Rn, ²²⁰Rn, ²¹⁹Rn. în sistem închis, cu o perioadă de înjumătățire mai mare de o lună, geochimia Rn este dependentă de a radiului. în sistemele deschise, când separarea Rn de radiu devine posibilă, echilibrul radioactiv nu se mai menține și se pot face unele studii privind istoria mediilor respective. (G.P.) ramapiteci, mic grup al primatelor din superfam. Hominoidea, genul Ramapithecus din Mioc. med. din India, fiind considerat în anii 1960, 1970 drept strămoșul direct al hominidelor; studiile ulterioare au infirmat acest p.d.v., Ramapithecus fiind probabil mai apropiat de originea urangutanului (Pongo). (D.G.) ramdohrit, Pb₃Ag2Sb₆S₁₃, s. rombic. Min. rar întâlnit în filoane hidrotermale. (G.P.) rammelsbergit, NiAs₂, s. rombic. Apare în mineralizațiile hidrotermale de nichel. (G.P.) Rapakiwi, despre un granit inechigranular caracterizat prin existența unor fenocristale de ortoclaz înconjurate de plagioclaz sodic sau despre textura unei roci care prezintă astfel de relații între feldspați. Granițele R. intră în constituția formațiunilor precambriene din Scutul Baltic, iar texturile R. sunt proprii unor roci magmatice și metamorfice (gnaise). (N.A.) rapsit, Pb(WO₄), s. monoclinic. Min. rar, care apare în zona de oxidare a zăcămintelor primare de plumb. (G.P.) rată de sedimentare, parametru depo- zițional dinamic exprimând volumul de material sedimentat în unitatea de timp. în sedimentologie, r.s. se exprimă prin unități Bubnov (mm/î 000 ani) și este considerată lentă pentru valori de 1 - 10 mm/1 000 ani (specifică câmpiilor abisale) și rapidă, depășind 100 și 1 000 mm/1 000 ani (de regulă, la gurile de vărsare ale fluviilor sau la baza taiuzurilor continentale). R.s. lentă este, de asemenea, caracteristică baz. instalate în zone cratonice stabile, iar cea rapidă, baz. mobile situate în zone de coliziune și subducție a plăcilor crustale. (N.A.) rază extraordinară, -» refracție. rază ordinară, —> refracție. râuri de pietre (pl.), periglaciar. realgar, AsS, s. monoclinic. în România, apare în zăcămintele pirometasomatice-hidro- termale, ca min. tardiv hidrotermal (Moldova Nouă); în zăcăminte hidrotermale neogene (Baia Sprie, Săcărâmb etc.) sau ca depunere actuală din izvoare termale (Covasna). (G.P.) Recent, termen propus de Lyell (1839) pentru cea mai tânără diviziune a timpului geologic corespunzătoare ultimilor 10 000 ani ai perioadei cuatemare. Ulterior (1885), Comisia Internațională de Geologie a propus denumirea de —» Holocen, care s-a impus. (D.G.) Receptaculida, grup „incertae-sedis” con- stituit din org. calcaroase, exclusiv paleozoice, de formă sferică, piriformă, conică, cu partea inf. ascuțită sau depresionară; schelet compus din numeroase elemente alungite (merome), ale căror extremități sunt de obicei lărgite, pentru a forma un perete extern și mai rar unul intern. R. a fost atașată foraminiferelor, spongierilor calcaroși, archeocyathidelor, celenteratelor; în prezent, este susținută o origine algală, meromele fiind în acest caz brațe asemenea Dasycladaceelor, (D.G.) recif, corp litologic de natură calcaroasă, masiv sau stratificat, generat de org. bentonice fixate (corali, stromatoporide, alge calcaroase, lamelibranchiate, pachiodonte, briozoare) în ape calde, limpezi, puțin adânci (în general până la 60 m), oxigenate. V. și atol, barieră recifală, bioherm, biostrom, toltrii. (D.G.) recristalizare, proces fizic de transformare izochimică a unei faze min. dintr-o stare structurală în alta (de ex.: trecerea agregatelor microcristaline în agregate larg cristalizate - r. agradantă). R. este declanșată la trecerea rocilor sau particulelor min. (cristale, bioclaste) dintr-o condiție termobarică în alta și caracterizează atât procesele sedimentare de recurență de facies 232 neomorfisnr cât și foarte multe procese metamorfice (în nomenclatura acestui dom., r. este sin. cu blasteză). (N.A.) recurență de facies, repetarea, la anumite nivele, într-o suită stratigraficâ, a unor litofa- ciesuri identice care corespund unor condiții ce revin în baz. de sedimentare. De fapt, sunt faciesuri izotopice, heterocrone. Sin. recurență litostratigrafică. (V.M.) „red-beds” (engl.), dep. sedimentare stratifi- cate, de origine continentală, sub formă de asociații de gresii, siltite și argile, uneori cu secvențe de conglomerate și marne, colorate în roșu datorită frecvenței ridicate a oxizilor de fier. R.b. sugerează evoluția dep. într-un mediu arid și puternic oxidant. Ex.: old red sandstone din Dev. din Europa de Vest. (N.A.) redevență (cf. L.M.), plata către stat, raportată la valoarea producției miniere, repre- zentând compensarea scăderii rezervelor de resurse minerale. (TVA) redoxomorfic, proces exogen chimic simultan cu sindiageneza, caracterizat prin reacții de oxidoreducere. V. și filomorfic, locomorfic. (NA.) reduzat, categorie sistematică (având la bază criteriul geochimic) propusă de Goldschmidt pentru a defini sedimentele acumulate în medii euxinice și reductoare: r. cuprind argilele cu sulfuri și cărbuni. (N.A.) refracție, indice de fenomen optic care are loc în cazul când o rază de lumină trece, sub o incidență oblică, dintr-un mediu fizic izotrop (aer, de ex.) cu o densitate mai mică într-altuI cu o densitate mai mare; în acest caz, raza incidență se refractă, adică se abate de la direcția inițială de incidență sub un anumit unghi (unghi de r.). Lr. se notează cu n = 1/V și reprezintă valoarea reciprocă a vitezei de propagare a luminii în masa unui mediu fizic mai dens decât aerul; i.r. este un parametru optic cu valoare de diagnostic pentru toate min. amorfe (izotrope cu o singură valoare TV) și cristalizate, anizotrope (uniaxe, cu No și Ne, și biaxe, cu Ng, Nm, Np). V. și direcții de vibrație. (N.A.) refringența mineralelor, —> relieful mineralelor. reg, —» serir. regenerare metalogeneticâ, proces de mobi- lizare a unor zăcăminte formate în epoci metalogenetice mai vechi și de redepozitare a lor în etape mai târzii de evoluție a unui orogen. în opinia lui Schneiderhon, începând din, Precambr., nu au mai fost decât două epoci metalogenetice importante, respectiv hercinică în Eurasia și chimmerică în centura circum- pacifică. Metalogeneza ulterioară este, în concepția sa, regenerată. (G.P.) regim de curgere a curentului (sedim.), parametru al unui curent eolian sau acvatic apreciat prin formele de fund care se nasc în patul său. Se pot distinge r.c.c. inf., când energia curentului este mică și se trece progresiv de la un pat neted la un pat cu microondulații și macroondulații, și r.c.c. sup. materializat printr-un pat plan. (N.A.) regmatic, sistem de rețea ~, în opinia lui Sander (1939), un sistem de fracturi orientate NV-SE și NE-SV, existent pe marginea con- tinentelor, care ar constitui linii de slăbire a crustei terestre. (V.M.) regmatism, în opinia lui Peive (1960), ansamblul fenomenelor tectonice sau morfo- logice legate de prezența fracturilor majore ale scoarței terestre. (V.M.) regolit, termen general prin care este denumită cuvertura de material fragmentar, rezidual sau transportat și foarte variat din p.d.v. genetic; poate avea, origine aluvială, eoliană (loess), glaciară, vulcanică sau bio- genă; r. acoperă roca coerentă din substrat și determină linia pe care o urmează supr. reliefului. (N.A.) regresiune, fenomenul de retragere a liniei de țărm spre mare, având drept consecință creșterea supr. uscatului sau a celei ocupată de mediile de tranziție (lagune, delte). O r. poate fi recunoscută prin caracterul litologic al succesiunilor stratigrafice locale sau regionale, constând din retragerea cronologică a faciesu- rilor detritice grosiere, specifice zonelor de țărm spre dom. marin, prin prezența inter- calațiilor de roci evaporitice (gips, sare) și a celor de origine continentală. Coloana litostrati- grafică formată în timpul unei r. desfășurate în faze cronologice succesive constituie o serie regresivă. în funcție de extensiunea geografică, r. pot fi locale (afectând supr. restrânse) sau generale (când efectele sunt cunoscute pe întreaga supr. a marginilor unui dom. oceanic). Cauzele r. pot fi de natură tectonică (ex.: mișcări de ridicare a scoarței terestre în ariile de plat.) sau climatică (perioade glaciare care 233 Reptilia determină imobilizarea unor mari volume de apă în ghețari. V. și transgresiune. (V.M.) regresiv, metamorfism retromorfism. relație axială, -> constante cristalografice. relict, mineral min. a cărui prezență în unele roci nu este justificată de condițiile de presiune, temperatură și de compoziție chimică indicată de parageneza principală. Astfel, granatul, biotitul, staurolitul și distenul prezente în faciesul șist, verzi au caracter relict și sunt indicatoare ale unui retromorfism (atunci când și relațiile fiziografice cu doritul, sericitul, epidotul și albitul indică relații de succesiune, cu caracter retrograd). (G.P.) relieful mineralelor, expresia valorii indi- cilor de refracție sesizată vizual în secțiune microscopică prin studiul cu un singur nicol; r.m. apare cu atât mai pronunțat, cu cât valoarea refringenței min. este mai mare. Aprecierea r.m. se face, de regulă, în raport cu balsamul de Canada și folosind principiul franjei luminoase —> Becke\ la contactul dintre două medii cu indici de refracție diferiți, la mărirea distanței dintre preparat și obiectiv, dincolo de limita de claritate, se interpune un contur luminos (franjă) care se deplasează spre mediul cu indice de refracție mai mare. Min. pot avea r. pozitiv, când indicele lor de refracție este mai mare decât a balsamului de Canada, și r. negativ, când indicele este mai mic. Pentru aprecierea subiectivă a indicilor de refracție a min. pe baza reliefului se poate folosi scara de reliefuri întocmită de Michel Levy: 1) fără r. (n = 1,54 - halit); 2) cu r. slab (n = 1,55 - 1,60 - cuarț, feldspați); 3) cu r. mijlociu (n = 1,61 - 1,65 - muscovit); 4) cu r. pronunțat (n = 1,66 - 1,70 - olivină); 5) cu r. puternic (n - 1,71 - 1,75 - piroxeni); 6) cu r. foarte puternic (n = 1,76 - 1,80 - sfen); 7) cu r. extrem de puternic (n > 1,80 - granați). (N.A.) remanență termomagneticâ, —» termore- manență remaniere (sedim.), proces de deplasare a elementelor unor dep. sedimentare (găleții din conglomerate, clastele dintr-o gresie, bioclastele dintr-un calcar etc.) din locul lor de origine și redepunerea lor, fie în aceeași arie de sedimentare (r. intrabazinală, adesea și intra- formațională), fie într-o altă arie (r. extra- formațională). (N.A.) reniform,—> botrioidal. reniu, Re, element cu caracter metalic rar, având 2 izotopi naturali: l⁸⁵Re (37,07%), I⁸⁷Re (62,93%), ultimul fiind radioactiv. Prin emiterea de particule P, formează ¹⁸⁷0s. Pe aceasta se bazează folosirea raportului Re/Os în datările geocronologice. Re este un „element dispers” și apare primar însoțind alte elemente în compo- ziția unor min.: molibdenit (1-1,88 ppm), calcopirită, niobit, etc.; se cunosc min. în care Re este „element major” (CuReS₂). Fiind un metal extrem de rar, sursele comerciale de Re sunt concentrațiile de Re₂O₇ rezultate de la rafinăriile de molibden sau asociate concen- trațiilor de metale platinice în timpul rafinării cuprului. (G.P.) reogiife, mecanoglife de curgere, adesea postdepoziționale, diagenetice. V. și mecano- glife. (N.A.) reomorfism, proces de curgere sau deformare a rocilor ajunse în stare plastică (vâscoasă) prin topire parțială. V. și anatexie. (N.A.) reper stratigrafie, strat în cuprinsul unei suite stratigrafice care, datorită constituției sale litologice particulare sau conținutului paleonto- logic caracteristic, este ușor de recunoscut, devenind astfel element de referință în corelarea stratigraficâ a unor serii de strate. (V.M.) Repetti, discontinuitatea -> discontinui- tate. replică (geofiz.), reactivare secundară a mișcărilor seismice, cu frecvență și intensitate descrescânde față de mișcarea paroxismală. V. și after shock. (N.A.) reptile mamaliene, Synapsida. Reptilia, cls. a vertebratelor tetrapode în care sunt cuprinse reptilele, animale predomi- nant terestre, alături de unele adaptate secundar locomoției prin înot (ichtiosauri, plesiosauri, mosasauri) sau zbor (pterosauri). Reprezen- tanții act. (chelonieni, lacortieni, ofidieni, crocodilieni) sunt poikilotermi („cu sânge rece”) ovipari sau ovovivipari, cu corpul acoperit de solzi comoși, uneori de plăci osoase; unele reptile fosile (dinozauri, therapside) erau probabil homeoterme („cu sânge cald”). R. a apărut în Carb. mediu prin Cotylosauri desprinși din stegocefalii seymuriamorfi. Cele mai importante —» radiații adaptative ale R. au avut loc în Perm. și Trias. în urma cărora s-au conturat direcțiile lor evolutive. Apogeul vieții reptiliene a fost atins resinit 234 în Jur. - Creț. Majoritatea R. din Mezozoic au dispărut în Creț. sup. în prezent, din 16 ord. mezozoice se mai întâlnesc doar 4, inclusiv Rhynchocephaha cu un singur gen: Hatteria („fosil viu”). Reptilele au generat cele două cls. ale vertebratelor homoterme: păsările (-» Aves) și mamiferele (—» Mammalia). (D.G.) resinit, termen general prin care este desemnată o rășină fosilă, cu conținut variabil de oxigen (6-15 %) și lipsită de acid succinic. R. intră în constituția cărbunilor bruni. (N.A.) restit (petrogr.), reziduu obținut în urma proceselor de anatexie și topire parțială a rocilor magmatice, metamorfice și sedimentare afectate prin îngropare profundă de —> ultrametamorfism. Din p.d.v. mineralogic, r. este alcătuit din silicați mafiei (biotit, amfiboli, piroxeni etc.) și intră în constituția —> migmatitelor. (N.A.) resurgență, fenomen întâlnit în reg. de carst, constând în reapariția unui curs de apă, după ce acesta dispăruse de la supr. continuându-se subteran. (V.M.) resursă minerală (cf. LM), substanță naturală din scoarța terestră, formată în urma proceselor geologice, utilizabilă ca atare sau prin prelu- crare, în activitatea economico-socială. (jVA) reticulite, vitroclaste cu vezicularitate mai mare de 95%, caracterizate printr-o structură internă de tip reticular. (A/A) retroarc, element al unui —> arc insular, reprezentând structurile din spatele arcului vulcanic (—> zone de subducție). în zona unui r. de margine continentală se pot forma o zonă exondată, în care se acumulează dep. conti- nentale, sau o mare cu substrat sialic, în care se acumulează dep. marine. în zonele r. intra- oceanice se pot forma baz. marginale cu expansiune secundară,în care se acumulează dep. marine variate, de mică adâncime. Pe flancul intern al baz. cu expansiune secundară, se pot găsi resturi ale unor arcuri vechi, inactive (—> arcuri remanente), unde se găsesc piemonturi turbiditice, incipiente. V. și fose oceanice. (V.M.) retrogradă, fierbere ~(ă), proces de fierbere determinat de scăderea temperaturii. F.r. caracterizează sistemele magmatice natu- rale bogate în volatile, care pe măsura scăderii temperaturii și a cristalizării parțiale își măresc cantitatea de vapori, ceea ce face ca presiunea internă (Ph₂o) a s. să crească în raport cu presiunea externă și să provoace intrarea sa în fierbere. (NA.) retromorfism, efect al unui polimetamor- fism prin care are loc trecerea unei asociații min. de grad înalt de metamorfism într-o asociație de grad scăzut. R. se petrece în zone de puternică deformare și este, adesea, însoțit de o circulație a fluidelor ce provoacă feno- mene multiple de hidratare. Astfel, rocile retromorfe conțin min. hidroxilate și, de regulă, pseudomorfoze de dorit după biotit, granat sau staurolit, de sericit după andaluzit și plagioclaz calcic, epidot după amfiboli etc. în România, este pus în evidență în C. Orient., în Dobr. la Aitân-Tepe, în nordul C. Merid. etc. Sin. diaftoreză, metamorfism retrograd, metamorfism regresiv. (N.A.) retroșariaj, șariaj sau încălecare de sens contrar unui șariaj anter. care a afectat aceleași unități. De regulă, r. este de o mai mică anvergură, având un caracter secundar față de cel anter., care poate fi luat drept șariaj principal. (V.M.) rezbanyit, Pb₅Cu₂BiioSi9, s. rombic. Min. descris pentru prima dată în România la Băița Bihor, în mineralizațiile pirometasomatice hidrotermale. (G.P.) rezervă (r. geologică) (cf. LM), partea de zăcământ determinată cantitativ și calitativ prin lucrări de explorare și exploatare, având stabilite condițiile tehnice și economice de valorificare. Conform criteriilor ONU de clasificare, există mai multe categorii de r.: 1. r. exploatabile, (sigure A + B) conturate pe baza unui studiu de prefezabilitate, fezabilitate și/ sau a unui raport de exploatare; ele sunt indicate prin volum/tone, confirmări de calitate/conținut. Ele pot fi r. normal exploatabile - când permit o exploatare într-o situație de piață concurențială - și r. condiționat exploatabile (la limita economică și parțial subvenționate de stat); 2. r. potențial exploatabile (economice - probabile CI) cu subcategoriile: r. marginal - exploatabile (în momentul evaluării nu sunt exploatabile din p. d. v. economic) și r. submarginal - exploatabile (valorificabile în condițiile creșterii prețului de vânzare a metalului respectiv); 3. r. posibil 235 riebeckit economice (cu r. deduse, tip CI), interesante din p. d. v. geologic și latent exploatabile; 4. r. de prognoză care sunt echivalentul resurselor ipotetice și speculative (Pl și P2). (N.A.) rezidual, despre un material rămas „in situ” în urma procesului de alterare, după solubi- lizarea și îndepărtarea elementelor mobile sau despre un proces care conduce la formarea unui dep. r. Ex.: argilă r., bauxită r. etc. Sin. eluvial. (N.A.) reziduu solid, material rezistent în procesul de alterare și rămas „in situ”, netransformat; r.s. îmbracă forma unor min. sau fragmente litice relicte - ex.: zircon, cuarțite - și însoțește în scoarța de alterare neoformațiile argiloase. (N.A.) rezistate, categorie sistematică având la bază un „criteriu geochimic” (Sahama și Rankama, 1970), care grupează depozitele detritice acu- mulate mecanic, rezistente la alterare; concen- trațiile de min. grele asociate rocilor psentice și psamitice constituie asemenea depozite. V. și reduzate, hidro Uzate, precipitate. (N.A.) rezistivitatea rocilor, rezistența opusă de roci la trecerea unui curent electric. Aceasta este influențată de litologie și mai ales de sărurile dizolvate în apa interstițială din roci, care joacă rol de electrolit. Fenomenul stă la baza diagrafiei electrice (carotaj electric). (V.M.) Rhachitomi, subord. al stegocefalilor grupând genuri caracterizate prin vertebre formate din câte două piese inegale: una anter., mai mare (intercentrum) ce înconjoară complet canalul notocordal și alta poster., rudimentară (pleuro- centrum). Carb. inf. - Trias. sup. (D.G.) Rhetian, etajul final al Trias., în clasificările cronostratigrafîce anter. R. era plasat în baza s. jur. (Arkell, 1933). Numele derivă de la Alpii Rhetici și a fost introdus de Guembel (1861). (V.M.) rhincholit („cioc de piatră”), vârful calcifiat al maxilarelor nautiloideelor, întâlnit de obicei ca piesă izolată în dep. geologice, începând din Paleoz. (D.G.) Rhinoceratoidea, suprafam. a mamiferelor imparicopitate în care sunt cuprinși rinocerii propriu-ziși, animale masive, tridactile, cu unu sau două coame depuse pe oasele nazale, precum și tipuri primitive lipsite de coame, între care unele genuri aveau dimensiuni foarte mari, până la 5 m înălțime (Baluchitherium, Indricotherium din Olig.). în România: Prohyracodon (Eoc. sup. Rădaia - Cluj), Indricotherium (Eoc. Turea - Cluj), Aceratherium (Sarmațian, Meoțian, Plat. Mold.), Dicerorhinus (Plioc. sup., Depr. Getică, Baraolt, Borsec), Coelodonta („rinocerul cu blană”) (Pleist, Plat. Mold., Plat. Moes.). (D.G.) rhodaniană, fază tectogenetică a ciclului alpin desfășurată la limita Mioc./ Plioc. (V.M.) Rhodophyta, fii. alga! în care sunt cuprinse „algele roșii” marine, pluricelulare, având ca principal pigment ficoeritrina. Tal filamentos, ramificat sau crustiform. Unele categorii ale R., —> Corallinacee, Solanoporacee, aveau pereții celulari puternic calcifiați, fiind bine reprezen- tați în stare fosilă, în special prin structuri nodulare (rodolit). Proterozoic sup. - Act. în România, sunt cunoscute în faciesul de Stramberg al Jur. sup. (Mții Apus.), în faciesul Urgonian al Creț. (C. Orient., Mții Apus., C. Merid. etc.), în calcarele organogene miocene din Plat. Mold. etc. (D.G.) Rhynchocephalia, ord. al reptilelor mezozoice cu un singur reprezentant act.: Sphaenodon (Hatteria) din Noua Zeelandă. Aspect lacerti- liform (50-75 cm lungime); partea anter. a maxilarelor alungită și recurbată sub formă de cioc. Trias. inf. - Creț. inf. - Act. (D.G.) Rhynchorellacea, suprafam. a brachiopodelor articulate în care sunt cuprinse genuri cu cochilie impunctată, biconvexă, de talie mică sau mijlocie, ornată prin coaste radiare, sinus frontal larg, brachidium simplu, format din două apofize calcaroase, scurte (crure). Ordov. sup. - Act. Frecvent în faciesurile calcaroase ale Mezoz., inclusiv în România. (D.G.) Richter, scara ~, scara magnitudinilor cutremurelor de pământ. Valorile sunt cuprinse între 0,3 și 8,6.V. și Mercali, scara ~. (V.M.) rickardit, Cu₄Te₃ sau Cu₃Te₂, s. pătratic; min. hidrotermal. (G.P.) rid de dragaj, urmă liniară continuă, gene- rată de un obiect transportat de un curent de apă pe supr. slab coezivă a unui sediment lutitic. (N.A.) ridicare axială, cută. ridicare geologică, —> cartare geologică. riebeckit, Na₂Fe²⁺3Fe³⁺2[Si₈O₂₂](OH,F)₂₎ s. monoclinic; inosilicat din grupul amfibolilor alcalini. în România, s-a întâlnit în magma- titele alcaline de la lacobdeal și în sienitele de la Ditrău. (N.A.) rift, zona de ~ 236 rift, zonă de arie coborâtă Ia suprafața Globului, delimitată de fracturi crustale; z. r. este o zonă de expansiune a crustei oceanice, în care au loc frecvent manifestări vulcanice. După poziția lor în ansamblul structural al scoarței, se disting: —> r. intracontinentale, r. intercontinentale, -> r. oceanice. (N.A.) rift intracontînental, rift (zonă de rift) dezvoltat în reg. de plat, sau în reg. cutate. R. i. de plat, pot fi: r. de arc vulcanic, caracterizate printr-o îndelungată și intensă activitate vulcanică, rocile fiind bazice și intermediare (ex. r. din Etiopia și Kenia), sau r. de crevasă, caracterizate prin grabene adânci mărginite de ridicări înguste; sunt active seismic, iar anomalia Bouguer este negativă datorită grosimii mari a sedimentelor neconsolidate (ex. lacul Tanganyika). R. i. din zonele cutate sunt dezvoltate în reg. cutate după încheierea mișcărilor orogenice. Se caracterizează prin grabene paralele separate de horsturi înguste (ex.: Podișul Marelui Bazin din vestul S.U.A.). (V.M.) rift intercontinental, stadiu avansat al unui r. intracontînental în a cărui parte centrală crusta continentală a fost îndepărtată și a apărut crustă oceanică nouă (ex.: Marea Roșie). (V.M.) rift oceanic, zona depresionară după care s-au separat plăcile litosferice dând naștere oceanelor, în configurația act. a crustei terestre, r.o. se individualizează ca element al dorsalei medio- oceanice. în lungul r.o. are loc o intensă activitate vulcanică bazică generatoare de crustă oceanică, r.o. constituind zona de acreție. Zona r.o. se caracterizează prin anomalii gravimetrice și printr-un flux termic ridicat. Sin. vale de rift. (V.M.) riolit, rocă vulcanică afanitică, alcătuită din feldspat alcalin și cuarț, rar plagioclaz. și min. femice. R. au o structură porfirică dată de prezența fenocristalelor de sanidin sau ortoclaz, cuarț și oligoclaz zonat, într-o masă fundamen- tală felsitică, poikilitică, micrografică, grano- firică sau sticloasă; structurile afirice sunt mai rare. în funcție de natura feldspaților, se separă var. mineralogice: r, propriu-zise (cu oligoclaz), r. alcaline (fără plagioclaz, keratofire cuarțifere). Din p.d.v. chimic, r. este o rocă acidă, supra- saturată în SiO₂; este corespondentul de supr. al granitului. R. sunt roci relativ răspândite în provinciile vulcanice calcoalcaline și se întâlnesc asociate cu dacite și andezite. (N.A.) rippk marks (engl.), —> ondulării depozi- ționale. risorit, var. din seria fergusonit-formatit, care conține Ti alături de Nb și Ta. V. și fergusonit. (G.P.) Riss, glaciația a treia glaciație cuatemară din ținuturile alpine, când calota alpină a atins expansiunea maximă; este sinonimă cu faza Saale din aria scandinavă. (V.M.) ritm de sedimentare, unitate sedimen- tologică caracterizată prin succesiunea a doi sau mai mulți termeni litologici (AB, ABC, ABCD etc.) în cadrul unei serii sedimentare. Genetic, se disting: ns. complete - ABCDE (rezultate din procese de sedimentare care s-au desfășurat normal și complet în anumite intervale de timp) și r.s. incomplete sau accidentale - fără termeni intermediari sau finali - ABC, BCD, ABD etc., reflectând întreruperea din diverse cauze (pulsații în baz., eroziune intraformațională etc.) a procesului de sedimentare. V. și cuplu. Sin. ciclu de sedimentare. (N.A.) riimit, sin. periodit. ritm og ramă (sedim.), formă grafică de exprimare a datelor provenite din analiza secvențială. R. se realizează înregistrând grosimea normală medie și minimă a stratelor, compoziția lor, date granulometrice, structurile sedimentare și datele paleontologice. Orice r. include și coloana litologică în care se redau în succesiune var. cantitative ale parametrilor considerați pentru fiecare strat. Interpretarea r. conduce la concluzii privind evoluția în timp a procesului de acumulare a materialului sedi- mentar. Sin. stratogramă. (N.A.) rocă, agregat min. format prin procese naturale în cadrul scoarței terestre și carac- terizat prin compoziție bine definită, structură și textură. Se disting: r. endogene (generate de procesele ce au loc în int. litosferei: -» magmatism, metamorfism) și r, exogene (formate la supr. scoarței, sub influența proceselor exogene: —» alterare și sedimen- tare). R. magmatice sunt agregate, de regulă, poliminerale, silicatate, formate prin consoli- darea magmelor în zone profunde ale scoarței terestre (r. intrusive) sau la supr. acesteia (r. efuzive). R. metamorfice sunt r. monominerale 237 Rotaliina și poliminerale, de recristalizare (—> blasteză) profundă a unor dep. preexistente sub acțiunea factorilor dinamici, termici sau dinamotermici. R. exogene sunt caracteristice supr. scoarței terestre (dom. sedimentar, subaerian sau subacvatic) și au un caracter poligenetic. Acestea s-au format sub acțiunea proceselor de dezagregare și alterare (r. reziduale), a factorilor de transport și acumulare (r. detritice), a proceselor chimice de precipitare și a proceselor biotice (evaporite și r. biogene sau organogene). (N.A.) rocă magazin, în geologia petrolului, rocă cu grad ridicat de porozitate sau fisurație, permițând acumularea hidrocarburilor și for- marea unor zăcăminte. R.m. cuprind gresii slab cimentate, nisipuri, calcare fisurate sau cu largi spații formate prin dizolvare. O bună cedează cu ușurință hidrocarburile acumulate. Sin. —> colector, rezervor. (V.M.) rocă mamă, 1. în geologia petrolului, roca în care s-au format hidrocarburile și din care apoi acestea pot migra spre roca magazin; în general sunt roci pelitice; ex.: șist, disodilice din C. Orient.; 2. roca din a cărei erodare provine materialul detritic ce participă la formarea unui sediment sau din a cărei alterare fizico-chimică provine solul și aria sursă (V.M.) rocă protectoare, rocă impermeabilă ce acoperă rocile magazin în care se află acumulări de hidrocarburi, împiedicând migrarea acestora și, implicit, degradarea zăcământului. (V.M.) roches moutonees, —> spinări de berbec. Rodentia, ord. al mamiferelor theriene placentare în care sunt cuprinse „rozătoarele”, în general animale de talie mică, având incisivi alungiți, cu creștere continuă, premolari și molari cu o mare diversitate morfologică. Paleoc. - Act. Reprezentanții, ord. R. au cunoscut o mare viteză de evoluție și o largă distribuție geografică, reprezentând bune „fosile caracteristice” în cadrul dep. continentale ceno- zoice și totodată buni indicatori ai oscilațiilor climatice din Cuat. (D.G.) rodingit, rocă metamorfic-metasomatică constituită din grossular, dialag, prehnit și min. serpentinice. Adesea, termenul este extins asupra rocilor provenite din gabbrouri și diabaze prin adaos de CaO. Se găsesc în complexele ofiolitice metamorfozate. (G.P.) rodocrozit, MnCCb, s. trigonal. în România, se cunoaște în asociație cu unele min. de mangan, care formează zăcăminte în ș. crist. din C. Orient., în filoane metalifere (Baia Sprie, Cavnic etc.). (N.A.) rodolit, structură nodulară algală, de formă globuloasă sau mamelonară, multistratificată, formată de algele roșii. Se formează, în general, la adâncimi mici (sub 5 m) în mările calde. (D.G.) rodonit, CaMn₄Si₅0i₅, s. triclinic; ciclo- silicat. Se întâlnește în asociație cu alte min. de mangan, în ș. crist. din C. Orient., în filoane metalifere din Mții Apus. (Săcărâmb, Baia de Arieș etc.). (N.A.) Romanian, ultimul etaj al Plioc. din —> baz. Dacic. R. include subetajele Sienisian, Pelen- davian și Valahian. R. cuprinde faciesuri lacustre cu unionide și viviparide; faciesuri aluviale cu resturi de mamifere între care proboscidieni: Zygolophodon borsoni, Anancus arvemensis. Termenul a fost introdus de Krejci Graf (1932). Sin, Levantin. (înv.). (V.M.) rombochasm, în opinia lui Carey, zonă cu contur rombic în care apare material de origine oceanică (simică). R. se formează prin îndepăr- tarea blocurilor continentale „sialice”, separate printr-o breșă (ruptură), care lega oblic două segmente ale aceleiași decroșări majore. (V.M.) romboedric, sistem sistem de cristalizare. romboedru, formă cristaiografică închisă, constituită din 6 fețe în formă de romb, din care două câte două simt paralele; r. este forma specifică s. trigonal sau romboedric. (N.A.) rostrum, partea masivă, cafcaroasă și mai rezistentă în procesele de fosilizare din cadrul cochiliei belemniților. Are formă alungită, de obicei cilindro-conică, cu porțiunea terminală ascuțită sau rotunjită, uneori prelungită printr-un mucrone. în partea anter. se articulează cealaltă piesă importantă a scheletului belemniților - fragmoconul. Supr. r. poate prezenta impresiuni vasculare fine, șanțuri dorsale sau ventrale și o pereche de șanțuri laterale, alungite, paralele, reprezentând probabil locul de inserție a mușchilor aripioarelor înotătoare. (D.G.) Rotaliina, diviziune majoră a foramini- ferelor la rang de supraord. în care sunt incluse numeroase fam. cu reprezentanți în mediile marine, salmastre, dulcicole, bentonice sau planctonice, caracterizați prin test calcaros, Rotaliporidae 238 perforat. în general pluri locul in, drept, arcuit, cu loje dispuse mono-, bi- sau triseriat sau înrulat planspiral, trochospiral. Apertură sim- plă sau multiplă, cu poziție terminală, marginală, ombilicală. Perm. - Act. R. cuprinde numeroase genuri cu importanță biostratigrafică, incluse în cadrul familiilor Hedbergellidae (Creț.), Rotaliporidae (Cenomanian), Globotruncanidae (Cenonian), Globorotaliidae (Paleoc. -Act.), Globigerinidae (Eoc.-Act.), Nummulitidae (Paleogen), Miogypsinidae (Olig. sup. - Mioc. inf.) etc. (D.G.) Rotaliporidae, fam. a foraminiferelor Rotahine, marin-planctonice, cu test calcaros hialin. perforat, pluriloculin, înrulat, trocho- spiral. format din loje angular-romboidale, cu supr. netedă sau ornată prin noduri. Apertură primară terminală și aperturi secundare, carenate, dispuse pe fața ombilicală. R. cuprinde specii importante pentru biostratigrafia Creț. sup. (Cenomanian): Rotalipora cushmanii, R. montsab vensis etc. (D.G.) Rotliegendes, seria inf. a Perm. din baz. germanic, reprezentată prin dep. de facies continental-lacustru. Printre fosilele caracteris- tice: Cal/ipteris conferta, Lebachia (Walchia) pimformis. dintre gimnosperme, iar dintre stegocefali. Archegosaurus decheni. R. este subdivizat în —> Atiuiian și —> Saxonian. In România. R. este cunoscut în autohtonul danu- bian și pânza getică din C. Merid. și în Mții Apuseni de N. (V.M.) rotunjime, indice de coeficient de parametru morfometric prin care se apreciază, la supr. unui granul sedimentar, frecvența muchiilor și colțurilor, precum și raportul dintre supr. plane, convexe și concave care acoperă volumul granulului respectiv. în funcție de r., s-au stabilit cinci categorii morfometrice: angular, subangular, subrotunjit, rotunjit și foarte rotunjit. Determinarea absolută a i.r. - R₍₎ = r/R - se face în planul secțiunii unui astfel de granul în funcție de r, (raza celui mai mic cerc înscris într-un colț) și R = a+b/4 (a - diametrul mare, b - diametrul intermediar). R₍> capătă valori de la 0 la 1 și crește progresiv cu gradul de prelucrare a granulelor respective. Poate caracteriza maturitatea unui sediment. V. și sfericitate. (N.A.) rubanare, aspect al rocilor determinat de alternanța unor nivele de culori diferite. Este caracteristică rocilor și minereurilor sedimentare, metamorfice și chiar lichid-magmatice, pseudo- stratificate. R. reflectă variații în compoziția mineralogică a rocilor respective. (G.P.) rub^lit, var. de —> turmalină de culoare roșie, imprimată de prezența Li și Cs; folosită uneori ca piatră semiprețioasă. (N.A.) rubidiu, Rb, element metalic cu 2 izotopi în stare naturală: ⁸⁵Rb (72,15%) și "Rb (27,85%); ultimul este radioactiv; prin emanare de raze P se transformă în ⁸⁷Sr, caracter ce este utilizat în geocronologie. Geochimia Rb este determinată de relațiile diadochie cu K. Coerența geochimică a acestor două elemente servește ca indicator al fracționării în procesele geologice, iar raportul K/Rb, în cele mai multe roci, variază între 160 și 300. Abaterile de la acest interval oglindesc situații geologice particulare. Pegmatitele se caracterizează printr-o extremă îmbogățire în Rb. Sursa economică pentru Rb este lepidolitul (mica litiferă din pegmatite) conținând între 1,0 și 4,6 % Rb₂O. Alte surse de Rb mai sunt: pollucitul și microclinul verde (amazonit). (G.P.) • rudit, —> psefit. rudiști, grup al lamelibranchiatelor în care sunt incluse genuri exclusiv fosile, caracteristice faciesurilor calcaroase recifale ale Jur. și Creț. (-» Stramberg, Urgonian, Gossau). Cochilie cu dentiție de tip —> pachiodont, fixată printr-una din valve: valva dreaptă conică (Hippurites, Radiolites) sau valva stângă înrulată (Requienia, Toucasia)', unele genuri (Diceras) se puteau fixa fie prin valva dreaptă, fie prin cea stângă. Jur. - Creț. (D.G.) Rugosa, ord. al coralilor zoonthari în care sunt cuprinși „tetracoralii”, exclusiv paleozoici, forme solitare și coloniale, schelet extern calcaros, masiv, bogat ornamentat, contrastând față de polipieriții cu pereți subțiri, slab ornamentați, ai coralilor post paleozoici (—> Scleractinia). Septele apar în grupe de 4 (tetrameral). Tipurile coloniale ale R. au generat, singure sau alături de tabu late, stromatoporide, calcare recifale, în mările calde, limpezi, cu salinitate normală. Ordov. - Perm. (D.G.) runit, pegmatit. Rupelian, etaj al Olig. în facies marin. Termenul a fost introdus de Dumont (1849) după numele râului Rupel din Belgia. (V.M.) ruteniu, Ru, element metalic din grupa platinei, având 7 izotopi stabili cu nr. de masă: 239 l,⁶Ru (5.5%), evaporite. Sin. sebkha (arab), salina, playa. (N.A.) safir, var. de corindon de culoare albastră, folosită ca piatră prețioasă. S. se concentrează mai frecvent în zăcămintele metasomatice de contact. (N.A.) safflorit, (Co,Fe)As₂, s. rombic. în România, se întâlnește în mineralizații asociate ș. crist. din C. Merid., la Bădeni și Eibenthal. (G.P.) sagenit, var. aciculară de —» rută, care se dezvoltă sub forma unei rețele de cristale alungite, adesea intersectându-se sub un unghi de 60°, în masa biotitului, a cuarțului sau a altor minerale; de asemenea, despre concreșterea dintre aceste minerale. (N.A.) Sakaraulian, etaj al Mioc. inf pentru Para- tethysul Oriental, care ar corespunde în dom. mediteranean cu partea sup. a Acvitanianului și cu partea inf. a Burdigalianului. (V.M.) Sakmarian, etaj al Perm. inf. dezvoltat în condiții marine. Printre fosilele caracteristice: Schwagerina vulgaris, Medlicottia, Propanoceras simense. Termenul derivă de la numele râului Sakmara, afluent al Uralului. (V.M.) 241 sanidină salairă, faza ~, prima fază tectogenetică a ciclului caledonian al cărui paroxism s-a desfășurat între Camb. sup. și Ordov. inf. Numele este legat de catena salairă din sudul Siberiei. Sin. sardă. (V.M.) salcnian, plan de simetrie caracteristic unor echinide cu simetrie bilaterală modificată, ce traversează a 3-a zonă ambulacrară și a 5-a zonă interambulacrară. (D.G.) salic(e), de la prescurtarea siliciului (Si) și aluminiului (Al); adjectiv utilizat pentru a desemna o rocă magmatică, deschisă la culoare, în a cărei —> normă și compoziție modală intră min. bogate în Si și Al (cuarț, feldspați, feldspatoizi); de asemenea, despre aceste min. (N.A.) sălilor, 1. termen prin care se desemnează terenurile purtătoare de sare; 2. regional (înv.), utilizat și în sens de diviziune crono- stratigrafică a Mioc., corespunzând, mai mult sau mai puțin, „Helvețianului” și „Tortonia- nului”; acestea, la rândul lor, în prezent, abandonate. (V.M.) salinitatc, 1. parametru chimic al apelor naturale, apreciat prin masa sărurilor dizolvate în l 000 g apă, cu condiția ca bicarbonații și carbonați i să fi fost convertiți în oxizi, bromurile și iodurile în cloruri, iar substanța organică să fi fost complet oxidată. S. baz. lacustre și marine este influențată de condițiile climatice locale, de circulația apelor în baz. și de aportul de ape dulci. S. medie a oceanelor este de 35%c dar, în diferite mări, poate varia în limite largi (M. Moartă 288 g/1, M. Roșie 48 g/1, M. Neagră 18-22 g/1 etc.). S. apelor marine influențează direct procesul de sedimentare chimică a evaporitelor, posibilitatea de dezvol- tare a vieții și, deci, sedimentarea organogenă, depunerea coloizilor și a materialului pelitic în suspensie, evoluția proceselor de diageneză etc; 2. salinitatc, facies de ~, cantitatea totală de săruri dizolvate la un litru de apă de mare, când toți carbonații au fost convertiți în oxizi, bromurile și iodurile înlocuite prin cloruri și materia organică oxidată. Valoarea medie a s. apelor marine este de 35%o (35 g/1). în funcție de s., mediile naturale pot fi separate în f.s., astfel: la valori de S = 0,005%o - f. dulcicol (în ape curgătoare și lacuri); S = 0,05-5%o - f. oligohalin (în lacuri și unele mări închise); S = 5-16,5%o - f. salmastru (în unele mări marginale sau închise - M.Caspică); 16,5-30%o - f. brachihalin (în mări semiînchise - M.Neagră); S = 30-50%o - f. marin normal, S > 50% - f. hipersalin (în lagune și unele golfuri). (N.A.) salmastru, mediu acvatic cu individualitate sedimentologică și ecologică, caracterizat printr-o salinitate scăzută a apelor comparativ cu mediul marin normal. Mediul s. cuprinde intervalul de salinitate între 0,5 - l,55%t\ Condițiile s. sunt caracteristice baz. închise (Parathetys, M. Neagră etc.). (D.G.) Salopian, subdiviziune stratigraficâ a Sil. incluzând etajele Waulchian și Ludlovian. (V.M.) salpetru, denumire generală pentru azotații de sodiu și potasiu; min. cu răspândire restrân- să, în zone calde și aride, utilizat în special ca îngrășământ, oxidant în metalurgie, conservant etc. Sin. nitronatrit, salpetru de Chile. (N.A.) saltație, transport prin ~, mecanism de deplasare a granulelor elastice pe patul unei albii sau al unui baz. de sedimentare, prin ridicarea temporară a lor și împingerea înainte de către curenții a căror capacitate de transport depășește, temporar, forța gravitației; prin s. sunt deplasate în medii turbulente granule cu diametrul mediu între 0,4 - 0,06 mm. (N.A.) samarîu, Sm, element metalic din grupa pământurilor rare, care are 4 izotopi naturali stabili: l⁴⁴Sm (3,1%), ¹⁵⁰Sm (7,4%), ¹⁵²Sm (28,8%), ¹⁵⁴Sm (22,7%); mai are 3 izotopi ușor radioactivi, emițători de particule oc: ¹⁴⁷Sm (15%), cu perioada de înjumătățire 1,14 • 10¹¹ ani, l⁴⁸Sm (11,2%), cu 1,2 • 10¹³ ani și ¹⁴⁹Sm (13,8%), cu 4 • IO¹⁴ ani. Concentrația Sm este preferențială în min. cu pământuri rare ușoare. Abundența Sm în bazalte este de 6,9 ppm., iar în granițe 8,5 ppm. Sursa majoră de Sm constituie nisipurile monazitice provenite din erodarea masivelor granitice; cele mai importante acumulări sunt în: Australia, Brazilia, India, S.U.A. etc. (G.P.) samarskit, YJEr,Ce,U,Ca,Fe²''J⁵b,'ThXNb,Ta,Ti,Sn)2O, s. rombic. Apare în pegmatite. (G.P.) samsonit, Ag₄MnSb₂S₆, s. monoclinic. Min. extrem de rar; în România, semnalat doar la Baia Sprie. (G.P.) sanidină, KAlSi₃O₈, s. monoclinic; tectosilicat din grupul feldspaților alcalini (ortoclazi). în România, s-a întâlnit în roci magmatice efuzive, cu caracter acid (riolite) sau alcalin (trahite), din Mții Apus, și C. Orient. (N.A.) sanmartinit 242 sanmartinit, (Zn,Fe)(WOₙ), s. monoclinic. Se formează prin alterare pe seama willemitului și scheelitului. (G.P.) Sannoisian, etajul inf. al Olig. din baz. franco- belgian, ce cuprinde faciesuri salmastre și lacustre echivalente faciesurilor marine ale Rupelianului din baz. germanic. Termenul derivă de la loc. Sannoise (Franța) și a fost introdus de Lapparent (1893). (V.M.) Santonian, etaj al Creț. sup. Printre fosilele caracteristice, Peroniceras tricarinatum, Gauthi- ceras marga^ Globotruncana concava ta Terme- nul a fost introdus de Coquand în 1857 și derivă de la numele loc. Santoigne - Franța. (V.M.) saponit, Hlosilicat de sodiu și magneziu hidratat, din grupul min. argiloase (-^ smec- tite): apare ca produs de alterare a unor roci bogate în magneziu. (N.A.) saprolit, dep. rezidual, aluminos, situat între rocile preexistente (magmatice și metamorfice) supuse alterării și bauxitele din partea sup. a profilelor ce le conțin. S. se dezvoltă pe grosimi mari în zonele cu climat cald și umed. Termenul este folosit în special pentru dep. aluminoase din India (pod. Deccan). (N.A.) sapropel, sediment mâlos, neconsolidat, bogat în substanțe organice (resturi vegetale, alge, zooplancton etc.), în curs de descom- punere, acumulat pe fundul lacurilor și mărilor, într-un mediu anoxigenic (euxinic). S., prin îngropare și diageneză, poate trece în —» roci bituminoase (generatoare de hidrocarburi naturale). (N.A.) sapropelit, 1. rocă pelitică de culoare neagră, cu conținut ridicat de min. argiloase și subst. bituminoase. Când fracțiunea pelitică este înlocuită cu o fracțiune mai grosieră, roca devine un sapropsamit; 2. var. de cărbune bituminos bogat în grăsimi și substanțe proteice (ex.: —» boghead). Sin. cărbune sapropelic. (N.A.) Sarcopterygii, subcls. a peștilor osoși caracterizați prin înotătoare cu un lob cărnos, dezvoltat, solzi groși de tip cosmoid S. cuprind 2 ord.: Dipnoi (pești cu dublă respirație) și Crosoptcrygii (cu scheletul înotătoarelor perechi „în franjuri¹¹), care includ strămoșii vertebratelor tetrapode. Ambele ordine se cunosc din Dev. - Act. (D.G.) sardă, faza ~ , —» salairă. sardonix, —» calcedonie. sare gemă, —> halit. Sarmațian, etaj al Mioc. sup. din baz. Para- tethys caracterizat prin dep. în facies salmastru ce cuprinde asociații de lamelibranchiate (Ervilia, Mactrg Cerestodenna, Irus), gastropode (Ceri- thium, Dorsanuni Trochus\ foraminifere (Nube- culariâ). Evoluția paleogeografîcă diferită a sectorului vestic al Paratethysului (baz.Vienei, baz. Panonic), față de cel estic (baz. Dacic, baz. Ponto-Caspic) determină caracterul heterocron al limitei sup. a S. Astfel, în cadrul sectorului vestic, condițiile salmastre specifice S. au fost înlocuite mai devreme prin condițiile lacustre, dulcicole, ale Pannonianului, comparativ cu situația din sectorul estic, unde condițiile salmastre au persistat un interval cronostratigrafic mai larg, până în baza Meoțianului. Acest fapt a impus utilizarea în două sensuri diferite a noțiunii de S.: în reg. vestice (intracarpatice) se utilizează S. s.str. (sensul Suess, 1865), iar în reg. estice (extracarpatice) S. s.l. (sensul Barbot de Marny, 1869), cuprinzând subetajele separate de Simionescu (1906): Volhinian, Basarabian și Chersonian. In prezent, în baza S. s.l. este inclus Buglovianuî (Laskarev, 1897). Termenul derivă de la numele provinciei istorice Sarmatia din nordul M. Negre și a M. Caspice. Prima lucrare geologică în limba română tratează paleontologia și stratigrafia calcarului s. din Dealul Repedea de lângă lași. (Cobălcescu, 1862). (V.M.) sartorit, PbAs₂S₄, s. monoclinic; apare în mineralizații hidrotermale. (G.P.) sassolit, B(OH)?₍, s. triclinic. Acid boric cristalizat, care apare în fumarolele vulcanilor act. (G.P.) saturat, 1. despre un min. care se poate forma în prezența silicei libere și, deci, care conține cantitatea maximă de silice legată chimic (ex.: feldspații); 2. despre o topitură sau o rocă magmatică alcătuită preponderent din min. s. (sienitul, monzonitul, diorituL gabbroul etc.). (N.A.) Saurischia, ord. al dinosaurilor în care sunt incluse genuri cu centură pelviană tipic reptiliană, constituită din ilion, ischion și pubis, dispuse în jurul cavității acetabulare. S. include subord: 1. Theropoda (dinosauri carnivori, bipezi) ce relevă două direcții de evoluție distincte: direcția camosaurilor, ce cuprinde carnivori de talie mare, cu dinți puternici (ex.: AHosaurus - Jur. sup., Tyranosaurus - Creț, sup.) și direcția 243 schirmerit celurosaurilor, ce cuprinde buni alergători, cu schelet graciL cu dentiție regresată (ex.: Omithomimus - Creț, sup.); 2. Sauropoda (dinosauri erbivori patrupezi), care include cele mai mari vertebrate terestre: Diplodocus (până la 30 m lungime), Brachiosaurus (până la 85 t masă). Trias. med. - Creț. sup. Sin. dinosauri sauripclvieni V. și Omithischia (D.G.) Sauropterygia, ord. al reptilelor —> Euryap- sidc\ în care sunt cuprinse reptile mezozoice marine, cu membre transformate în dispozitive de înot. S. cuprinde două subord.: Nothosauria (reptile incomplet adaptate înotului, din Triasic) și Piesiosauria (reptile de talie mare, mai bine adaptate la înot, din Jur. - Creț.). (D.G.) savică, faza ~, etapă tectogenetică la sfârșitul Olig. și începutul Mioc., manifestată prin subfaze succesive (timpurie, târzie) cu efecte structural - tectonice în cadrul baz. Paratethys. (V.M.) saussuritizare, proces secundar prin care min. preexistente (feldspați, piroxeni, uneori și olivină) sunt înlocuite simultan printr-un agregat de zoizit, epidot, albit, actinot cunoscut sub numele de saussurit; procesul are caracter auto- metamorfic și este controlat de un aport hidro- termal asupra rocilor magmatice bazice. (N.A.) saxon, saxonotip, stil tectonic ~, —> germa- notip. Saxonian, etaj al Perm. de tip mixt. Printre fosilele caracteristice: Lebachia (Walchiâ) piniformis dintre gimnosperme. Termenul a fost introdus de Lapparent și Munier-Chalmas în 1892 de la numele landului Saxonia - Germania. (V.M.) sâscrskit, Os, Ir, s. hexagonal; compus inter- metalic al osmiului cu iridiul, în care Os > Ir. Poate conține Pt și Rh în procente variabile. (G.P.) scandiu, Sc, element metalic asemănător cu pământurile rare. Se cunoaște un singur izotop natural stabil, ⁴⁵Sc. Se concentrează în fazele silicatate ale crustei și mantalei terestre. Rocile de compoziție bazaltică conțin, cca 30 ppm. Rocile acide, de regulă, au un conținut mai scăzut în Sc. Unele min. (wolframitul și cassiteritul) conțin cantități considerabile de Sc (în rețeaua lor). Foarte rar, Sc îmbracă formă minerală (thortveitit). în procesele exogene, Sc urmează fierului, de unde și concentrarea lui mare (100 ppm) în unele minereuri sedimentare de fier. (G.P.) Scaphopoda, cls. a moluștelor în care sunt cuprinse org. exclusiv marine, bentonice, cu simetrie bilaterală, caracterizate printr-o cochilie univalvă calcaroasă, de formă tubulară, mai mult sau mai puțin curbată, deschisă la ambele extremități, deschiderea anter. mai largă decât cea poster. Silur. -Act. (D.G.) scapolit, min. din grupul tectosilicaților, termen intermediar al seriei izomorfe marialit - Na₄[AlSi₃O₈]₃Cl - meionit Ca₄[AlSi₃O₈]₃ • (SO₄,CO₃). S. cristalizează în s. tetragonal, are habitus prismatic, este incolor, cu clivaj potrivit (100), D = 5 și G = 2,61-2,75. Este un produs specific skarnelor și comee- nelor. în România, se întâlnește în Parâng, în Banat (Ocna de Fier, Șasea), în Mții Bihor, Vlădeasa. (N.A.) scapolitizare, proces secundar prin care într-o rocă au loc depuneri de/sau înlocuiri ale min. preexistente prin —» scapolit. (N.A.) scara Mercalli, -> Mercalli. scara Richter, —> Richter. scară stratigraficâ, succesiune a divi- ziunilor și subdiviziunilor geocronologice ale istoriei Pământului (în care sunt cuprinse denumirile erelor, epocilor, vârstelor) raportată vârstelor absolute (în M.a.). S.s. poate fi înso- țită de cronologia unor evenimente la scară planetară (succesiunea epocilor de paleomag- netism, principalele evenimente paleobiologice, succesiunea ciclurilor și fazelor tectogenetice). Sin. scara geocronoiogică. (D.G.) scheelit, CaWO₄, s. pătratic; sursă de wolfram (63,8% W). Wolframul poate fi înlocuit parțial prin molibden, fapt ce determină o tendință de amestec izomorf cu powelitul. în România, s. a fost semnalat în mineralizații asociate ș. crist. (la Baia Borșa), în skarne (la Șasea Montană, Oravița, Băița Bihor etc.), în mineralizații de sulfuri polimetalice, hidrotermale, asociate vulcanismului neogen (la Baia Sprie). (G.P.) scheletal, referitor la materialul organogen provenit prin dezagregarea părților scheletice de natură minerală. Rocile s. sunt frecvent repre- zentate prin calcarele bioacumulate din vecinătatea ariilor recifale. Sin. bioclastic. (D.G.) schirmerit, PbAg₄Bi₄S₉, s. rombic. Apare, în România, în mineralizațiile neogene de la ilba. (G.P.) schizodont 244 schizodont, tip de dentiție la lamelibranchiate, caracterizat printr-un nr. mic de dinți, dintre care cei mediani bifizi sau crenelați (Trigonia, Unid). (D.G.) Schmidt, rețea ~, rețea de tip ecuatorial, echiareală, cu diametrul de 10 sau 20 cm și gradată pe marginea cercului care o încadrează, între 0 - 360°. din 2° în 2°. R.S. este utilizată pentru proiecția elementelor planare (șistozitate, diaclaze) și liniare (striuri, mecanoglife) măsurate în roci sau a fețelor și axelor cristalografice pe cristale euhedrale. Prin proiecție pe r.S., valorile unghiulare suferă mici modificări, dar în schimb este permisă o mai corectă prelucrare procentuală statistică a valorilor proiectate. V. și Wul£ rețea (N.A.) schorlit, var. de —> turmalină de culoare neagră, imprimată de conținutul mai ridicat în fier; folosită ca piatră semiprețioasă. (N.A.) schorlomit, var. de andradit (—> granat), neagră, bogată în titan. (N.A.) schreibersit. (Fe,Ni)₃P, s. pătratic. Prezintă conținuturi frecvente de Co și Cu. Apare în meteoriții de fier. (G.P.) schultenit, PbH(AsO₄), s. monoclinic. Min. secundar în mineralizațiile de plumb. (G.P.) Scleractinia, ord. al coralilor zoonthari în care sunt cuprinși „hexacoralii”, având schelet calcaros subțire și delicat, comparativ cu cel al „tetracoralilor”. Corali solitari, dar mai ales coloniali, constructori de recifi în mările calde, limpezi și cu salinitate normală. Trias. - Act. în România, se întâlnesc în calcare mezozoice și cenozoice din toate unitățile geostructurale (ex.: Trias. sup. din pod. Vașcău - Mții Apus., Jur. sup. din Dobr. C., faciesurile de Stramberg - Jur. sup., Urgonian - Creț, inf., de Gossau - Creț. sup. din reg. carpatice etc. (D.G.) sclerit, 1. placă chitinoasă impregnată cu săruri de calciu sau fosfor, ce intră în alcătuirea fiecărui segment al carapacei unor artropode; 2. spicul calcaros, izolat sau unit în rețea scheletică, în corpul octocoralilor (—» Alcyonariâ), sau holoturiilor (-» Holotliuroideă). (D.G.) scoarță de alterare, —> alterare. scoarța Pământului, —> crusta terestră. scolecodonte, structuri masticatorii sub forma unor piese denticulate chitinose sau cornoase, cu dimensiuni milimetrice sau submilimetrice, aparținând viermilor anelizi. S. se cunosc în stare fosilă începând din Ordov., dar prezența lor este presupusă din Prot. sup. (D.G.) scopulit, cristal embrionar de formă arborescentă, care se dezvoltă în masa sticloasă a rocilor vulcanice în timpul cristalizării acestora. (N.A.) scoriacee, textură ~, -> celulară. scorie, produs vulcanic cu structură vezi- culară, cavernoasă, format la supr. curgerilor de lave bazice (andezite sau bazalte), care se degazeifică în contact cu atmosfera. S. poate îmbrăca aspectul unor cruste sau fragmente rezultate din dezagregarea acestora; cores- pondentul s. în lavele acide este piatra.ponce sau „pumice”. Sin. zgură. (N.A.) scorodit-mansfeldit, seria ~, Fe(AsO₄) • 2H₂O-A1(BO₄)-2H₂O, s. rombic. Min. secun- dar ce apare în zonele de oxidare ale minerali- zațiilor de arsen. (G.P.) scour mark (engl.), structură mecanică (—> mecanoglif) a supr. unui strat, generată de acțiunea erozivă a unui curent. Sin. turboglif. (N.A.) scrobicular, (ă), reg. circulară, ușor adân- cită, din jurul radiolelor unui echinid. Mar- ginea reg. s. este marcată de tuberculi s. de care se prind spinii s., cu rol în protecția mușchilor care acționează radiolele. (D.G.) scut, reg. stabilă a scoarței terestre ce ocupă o mare supr. geografică, consolidată în urma ciclurilor tectogenetice din Precamb. S. este constituit în special din roci metamorfice și magmatice, deschise pe supr. întinse. S. sunt arii aseismice și formează nucleele continen- telor act. (ex.: S. Baltic, S. Canadian, S. Sino- Corean, S. Brazilian, S. Nubiano-Arab etc.). Sin. craton. (V.M.) Scyphozoa, cls. a fii. —> Coelenterata grupând cnidari exclusiv marini, cu simetrie tetramerală; cavitatea gastrică (celenterom) divizată prin septe dermice în patru camere radiare. S. cuprind scifomeduzele, meduzele acraspedote (fără văl), cunoscute rar în stare fosilă, în special în dep. vechi: precambriene și cambriene. (D.G.) Scythian, —> Verfenian. secodont, tip de dentiție propriu mamife- relor carnivore, caracterizat prin molari cu tuberculi ascuțiți, tăioși. (D.G.) secreție laterală, aspect al diferențierii metamorfice, care constă în dizolvarea și recristalizarea unor min. prin mijlocirea unui 245 segregație magmatică tiuid apos, prezent în porii și fisurile rocilor. Pe această cale s-au format „filoanele alpine” sau vinele de cuarț, bogate uneori în min. metalifere (aur, pirită etc.). (G.P.) secțiune geologică, reprezentarea grafică a structurii geologice a unei reg. din scoarța terestră sub forma unei tăieturi profunde, orientată, de obicei, perpendicular pe direcția structurilor (cutelor). Scara și adâncimea secțiunii se iau în funcție de întinderea reg. studiate și de problema ce se urmărește a fi rezolvată. (V.M.) secțiune lustruită, —> șlif. secțiune subțire, preparat din roci sau min. transparente în vederea efectuării de analize microscopice în lumină polarizată; constă dintr-o plăcuță șlefuită, transparentă, cu fețe plane paralele și grosimea de 20 - 40 microni, montată, cu ajutorul balsamului de Canada sau a unei rășini artificiale, pe o lamă de sticlă și acoperită cu o lamelă având o supr. de 1 - 2 cm². V. și șlif. (G.P.) secvență autogenetică, s. litologică formată intrabazinal, grație variațiilor locale a condițiilor de sedimentare; ea nu poate avea extindere regio- nală și este greu corelabilă (ex. s. tempestitică, s. turbiditică tip —> Boumâ). (N.A.) secvență alogenetică, s. litologică generată de variațiile factorilor situați în afara baz. de sedim. (tect. ariei sursă, modificările climatice, oscilațiile de nivel); astfel de s. au continuitate regională și sunt corelabile pe distanțe mari, (ex. perioditele). (N.A.) secvență depozițională, în -4- stratigrafia secvențială o asociație de —> cortegii sedi- mentare (systems tracts) înrudite genetic și deli- mitate prin discontinuități de tip „unconformity” (—» SBf și/sau „conformity” (—> SB2). S.d. este acumulată în urma unui ciclu eustatic de ord.III. Există două tipuri de s.d.: SD1 - rezultă din asocierea, de jos în sus a cortegiilor de low stand systems tract, —> transgressive systems tract și —> high stand systems tract; ea este delimitată în bază de o discontinuitate erozională (SB1), iar în top de o discontinuitate de tip SB2; SD2 este alcătuită din —> high stand systems tract urmat de —> transgressive systems tract și de -» shelf margin systems tract S. este delimitată , în bază, de o SB1, iar în top, de SB1 sau SB2. (N.A.). secvență litologică, suită de termeni litologici (ex.: rudit-/l, are nit-2?, silt-C sau conglomerat, gresie, argilă sau calcar, mamă, argilă etc.) care se succed, suprapunându-se în continuitate de sedimentare; ordinea ideală în care se pot succede acești termeni constituie o s.l. virtuală; în condiții naturale, în teren, se identifică s.l. locale care pot fi: pozitive (când succesiunea termenilor se face în ordinea s. virtuale, ex.: A-B-C) și negative (când succe- siunea este inversă: C-B-A)\ de asemenea, s.l. pot fi complete - A-B-C-D, (când cuprind toți termenii litologici din s. virtuală) sau incom- plete (când le lipsește unul sau mai mulți termeni). Scara s.l. variază de la dimensiuni de mm și cm (mieros., în varve, de ex.), la dimensiunile unui baz. de sedimentare (megas. și magnas.). Studiul sistematic al s.l. constituie obiectul analizei secvențiale. (N.A.) sediment, aglomerare de particule min. alogene și autigene, elastice, chimice sau biotice (anorganice sau organice) ce exprimă prin conținut și formă agentul natural care a determinat acumularea lor și care poate fi apa, aerul sau gheața (s. acvatice, s. eoliene, s. nivale). S. apar ca dep. nederanjate din locul în care s-au depus și sunt adesea mobile, necimentate. După mediul de acumulare, se deosebesc s. deșertice, s. glaciare, s. fluviatile (aluviuni), s. lacustre, s. lagunare, s. deltaice, s. litorale, s. neritice, s. batiale, s. abisale și s. hadale. (N.A.) sedimentar, referitor la un proces natural, totdeauna exogen, care a condus la acumularea de sedimente, sau referitor la un dep. rezultat prin sedimentare. (N.A.) sedimentologie, știința care se ocupă cu studiul sedimentelor - act. din p.d.v. al caracte- relor petrografice, sistematizării și genezei lor. S. analizează în special ansamblul de factori care controlează procesul de sedimentare la supr. scoarței și oferă sugestii pentru reconstituirea condițiilor de formare a rocilor sedim. S. este strâns legată de petrologia sedimentară, împreună cu care studiază toate formațiunile sedim. de la suprafața scoarței terestre. (N.A.) segregație magmatică, concentrarea și acumularea min. utile, de regulă metalice, în timpul proceselor de diferențiere magmatică. S.m. conduce la șlire, corpuri lenticulare, corpuri stratiforme etc. (N.A.) Seisian 246 Seisian, subetaj cu valoare regională al Trias. inf. (Werfenian inf.) corespunzător „stratelor de Seis” (conglomerate, gresii, șisturi marnoase, calcare cu bivalve) din Alpii Dolo- mitici. (V.M.) seism, —> cutremur de pământ seismică, regiune ~, reg. care este afectată de macroseisme. Ex.: reg. circumpacifîcă, reg. alpină etc. (V.M.) seismograf, aparat de înregistrare a cutremu- relor de pământ. De regulă, se utilizează inerția unei mase grele care are tendința de a sta pe loc atunci când substratul, pe care este amplasat suportul aparatelor, se deplasează. Pentru undele cu perioadă foarte scurtă se folosesc geofoni (pe uscat) sau hidro foni (pe apă) care detectează variațiile de presiune. (V.M.) seismogramă, imaginea grafică obținută cu ajutorul seismografului în urma producerii unui seism; apare sub forma unor curbe sinusoidale. (V.M.) seismologie, știința cutremurelor de pământ naturale sau artificiale și, la modul general, a propagării undelor seismice în interiorul Pământului. Aceste mișcări se propagă sub formă de unde seismice, străbat întreg Globul și dau indicații prețioase asupra constituției Terrei. V. și cutremur de pământ (V.M.) seismometrie, ansamblul metodelor și pro- ceselor de măsurare a seismelor. (V.M.) Scismostratigrafie, —» stratigrafie seismică. selă, —» linie suturală. selcnit. var. de gips cu habitus fibros sau acicular și luciu mătăsos; se depune pe pereții unei fisuri sau diaclaze. (N.A.) seleniu, 1. Se, element cu 17 izotopi din care 6 stabili: ⁷⁴Se (0,87%), ⁷⁶Se (0,92%), ’⁵Se (7,58%), ⁷!ⁱSe (23.52%), soSe (49,8%), ⁸²Se (9,19%). Concentrația în crustă variază între 0,14 - 0,05 ppm, abundența fiind aceeași atât pentru rocile acide, cât și pentru cele bazice. Se cunosc cca 15 min. cu Se și apar în cantități mici în zăcămintele hidrotermale de sulfuri. Acestea constituie și sursele economice de Se, care este un subprodus al rafinării cuprului. Zăcăminte de Se se cunosc în Ural, în Scutul Canadian, în Zair și în Namibia; 2. min. nativ foarte rar ce pare inclus în blendă, galenă, pirită. (G.P.) selenodont, tip de dentiție proprie mami- ferelor erbivore, rumegătoare, caracterizat prin molari cu tuberculi selenoizi (semilunari). (D.G.) seligmanit, PbCuAsS₃, s. rombic. în România, a fost semnalat în filoanele hidrotermale polimetalice de la Ilba și Săcărâmb. (G.P.) semifereastră, (tect.) supr. în zonele orogene, cutate și șariate, în care este descoperit —> autohtonul de sub formațiunile unei pânze; s. are un contur semiînchis. (V.M.) semseyt, Pb₉Sb₈S₂₁, s. monoclinic. Min. rar, descris prima dată la Baia Sprie de Krenner în 1851, numit astfel după Semsey, un mare colecționar de min. din acea perioadă. A mai fost descris ulterior la Herja, Ilba, Cavnic etc. V. și andorit. (G.P.) senarmontit, Sb₂O₃, s. cubic; dimorf cu valentinitul. (G.P.) senestră, despre o decroșare al cărei com- partiment deplasat, căzut de pe compartimentul opus, apare mișcat spre stânga observatorului. (V.M.) Senonian, supraetaj al Creț. sup. ce cuprinde etajele: Coniacian, Santonian, Campanian și Maastrichtian. Termenul a fost introdus de d’Orbigny după numele tribului senoni din nordul Franței. (V.M.) sepiolit, filosilicat de magneziu hidratat, cu structură fibroasă și masă volumetrică mică; se formează în procesele de alterare hidrotermală a rocilor magneziene. în România, s-a întâlnit la Șasea Montană și Moldova Nouă. (N.A.) septaria, denumire generică pentru unele concrețiuni cu contur subsferic sau elipsoidal, aplatizate în planul de stratificație al rocii gazdă, având 2 serii de fisuri: unele paralele cu marginile și altele radiare, ambele umplute cu carbonați. S. se întâlnesc în special în cadrul dep. argiloase, rar în diatomite sau gresii. S. se formează probabil prin deshidratarea unor geluri. (D.G.) septâ (paleont.), 1. la foraminifere: perete intern, transversal, delimitând lojele în cadrul testurilor multicamerale; 2. la corali: perete vertical de natură calcaroasă, dispus radiar, între marginea internă a polipieritului și partea axială a acestuia. Sin. scleroseptă; 3. la cefalopode: perete calcaros intern, separând camerele succesive. Nautiloideele au septe concave spre deschidere (procelice), în timp ce la amonoidee sunt convexe spre deschidere (opistocelice). (D.G.) 247 sfen sericit, var. de muscovit în mase fin solzoase, cu luciu mătăsos. S. este un produs de transformare a feldspaților din rocile vulcanice sau intrusive și un constituent frecvent al filitelor (în șist, sericitoase). (N.A.) sericitizare, proces secundar prin care min. preexistente (silicații de aluminiu - feldspați, biotit) sunt înlocuite prin sericit. S. poate fi efectul unor transformări exogene - care preced —> caolinizarea - în cadrul scoarței de alterare dar, adesea, este un produs autometamorfic în zonele cu vulcanite sau magmatite acide. (N.A.) scrie (strat.), în cronostratigrafic, ansamblul dep. acumulate în timpul unei epoci geologice (ex.: s. liasică). (V.M.) serie inversă, succesiune de strate a căror ordine firească a fost răsturnată tectonic, termeni mai recenti găsindu-se sub termeni mai vechi. Ant. scrie normală. Sin. serie răsturnată (V.M.) serie normală, suită de dep. sedimentare în care stratele sunt. în ordinea lor inițială de depunere, de la vechi (în bază) la nou (spre partea sup. a succesiunii). Ant. serie răsturnată sau inversă. (V.M.) serir, supr. plană caracteristică reg. deșer- tice ale Saharei Occidentale, situată în porți- unile mai coborâte ale reliefului și acoperită cu pietrișuri și nisipuri grosiere, cu fețe lustruite sau lăcuite, rămase „in situ”, după îndepăr- tarea, prin deflație, a nisipului fin. Sin. deșert de pietre. (N.A.) sernifit, var. de conglomerat care a suferit un grad slab de metamorfism și în care s-au șters caracterele primare ale matricei (parțial sau total recristalizată). S. se întâlnesc în special în formațiunile sedimentare paleozoice. (N.A.) serpentin(ă), hidrosilicat de magneziu din grupa filosilicaților, cristalizat în s. monoclinic. Min. s. sunt de culoare verde închis sau negru- verzui, cu luciu sticlos sau gras; D lor variază între 2 și 3,5, iar G între 2,5 și 2,7. După forma de agregare se prezintă în var. lamelare (antigorit) sau fibros aciculare (crisotil, azbest); se formează prin procese metamorfice sau hidrometasomatice. (N.A.) serpentinit, rocă ce derivă prin alterare și/ sau metamorfismul rocilor magmatice bazice sau ultrabazice: este compus aproape în totalitate din crisotil și/ sau antigorit acompaniate de oxizi de fler și min. relicte ale rocilor inițiale. Roca este compactă, relativ moale, de culoare verde în tonuri variabile. Adesea are aspect porfiric, datorită conservării vechilor cristale de olivină și piroxeni. S. însoțesc complexele ofiolitice supuse meta- morfismului slab. (G.P.) serpentinizare, proces secundar prin care min. preexistente sunt înlocuite prin min. serpentinice (antigorit, crisotil). S. este un proces complex care implică reacții meta- somatice și transformări metamorfice în zonele de ocurență a unor corpuri magmatice bazice și ultrabazice. (N.A.) Serprukhovian, etaj al Carb. inf. din Plat. Est-Europeană și echivalent Namurianului inf. din vestul Europei. Stratotipul în zona orașului Serpukhov, la sud de Moscova. (D.G.) Serpulidae, fam. a viermilor anelizi în care sunt cuprinse tipuri marine, sesile, eurihaline și euriterme ce secretă un înveliș calcaros, tubular. S. au format, alături de algele calca- roase și briozoare, recifi, în ape puțin adânci, temperate, salmastre (—> toltrii). Ordov. - Act. (D.G.) Serravallian, etaj al Miocenului din dom. mediteranean. Printre fosilele caracteristice: Globorotalia fahsi lo ba ta, G. praemenardii, dintre foram in ifere: Discoaster calcaris, D. hamatusete. Termenul a fost introdus de Pareto în 1865 și derivă de la numele loc. Serravalle - Italia. (V.M.) sesil, org. bentonic fixat permanent sau temporar de substrat prin baza sa sau prin structuri speciale (fibre radicelare, peduncul etc.). Org. fixate alcătuiesc bentosul s. al baz. epicontinentale, care cuprinde alge, unele foraminifere perifere, corali etc. Ant. vagii. (D.G.) set (sedim.), grup de -» lamine cu poziție conformă, separat de unitățile care-l delimi- tează prin suprafețe plane (erozionale); s. poate atinge câțiva cm grosime și are omogenitate compozițională și structurală. V și coseti. (N.A.) Seymouriamorphe, subord. al stegocefalilor labirintodonți din ord. Anthracosauria, în care sunt cuprinși strămoșii reptilelor. Alături de caracterele de stegocefali (în special în alcătuirea craniului), sunt prezente caractere reptiliene sau de tranziție (în structura membrelor și centurilor). Carb. mediu - Perm. inf. (D.G.) sfalerit, —> blendă. sfen, CaTi[SiO₄*O], s. monoclinic; nezosilicat întâlnit ca min. accesoriu în roci ultramafice la sfenochasm 248 Ditrău. în ofiolitele din Drocea, în granitoide etc. Sin. ti tu nit. (N.A.) sfenochasm, în opinia lui Carey (1955), zonă de formă triunghiulară în care apare material litosferic de origine oceanică, urmare a îndepărtării a două blocuri continentale, prin rotirea lor împrejurul aceluiași punct. V. și rombochasm. (V.M.) sfenoid, forme cristalografice. sfenolit, corp magmatic în formă de strat sau filon cu tendință de efilare și poziție parțial concordantă, parțial discordantă în raport cu formațiunile adiacente. (N.A.) sferică, proiecție ~, -» proiecție cristalo- grafică. slcricitate (sedim.), indice de ~, calitate a formei unui granul detritic prin care se apreciază apropierea sa de o sferă, respectiv măsura în care diametrele sale tind să fie egale, iar granulul să devină izometric. Determinarea sfericității granu- lelor libere se face prin indicele de s. notat cu 5și egal cu x “' c . în care a, b, c sunt cele trei v a² diametre ale granulului (lung, intermediar și scurt). Valorile apropiate de 1 corespund unei sfericităli ridicate. (N.A.) sferocon. tip evoluat de înrulare a cochiliei la —> Nautiloidcc, caracterizat prin ture planspirale ce se acoperă parțial sau total. Sin. nautiliocon. N. și cirtocon, girocon, ortocon. (D.G.) sferulit, textură ~(ică), agregat sferic sau poliedric izolat sau juxtapus, alcătuit din cristale fibroase, radiare de feldspați și cuarț interstițial, de regulă, fin granular, provenit din cristalizarea sticlelor acide. S. au dimensiuni variate, de la cele microscopice la cele macros- copice. și determină, prin prezența lor în rocile eruptive, o textură s. (N.A.) shard (engl.), vitroclaste fine de dimensi- unile cenușii vulcanice care rezultă prin explozia —> pumicc -lor. S. au forme variate: bifurcate, cuspate și sunt legate de erupțiile magmatice acide; la presiuni mari, ele se pot suda sau deforma plastic. (N.A.) shorefacc (engl.), zonă cuprinsă între linia de retragere a valurilor (sau a mării în timpul refluxului) și linia care coincide cu schimbarea profilului morfologic al fundului mării (situată sub baza valurilor pe vreme bună la adâncimi de 5-15 m); zona are un profil concav și trece treptat spre mare la zona de șelf. (TVA) shonkinit, var. de sienit alcali-feldspatic, bogat în min. femice: augit, diopsid (~ 50%), olivină (10%), biotit (8%) și min. opace. S. sunt de fapt melasienite. (N.A.) shoshonitic, despre caracterul unei magme nealcaline care, în cursul diferențierii sale, pe măsura îmbogățirii în SiO₂ se îmbogățește și în K₂O; produsul de cristalizare al unei asemenea topituri este shoshonitul. (N.A.) sial (înv.), denumire propusă de Suess, la sfârșitul sec. XIX, pentru desemnarea înve- lișului extern al Pământului, crusta sau scoarța terestră, cu grosime mai mare sub continente (30-70 km) și mai mică sub oceane (6-10 km). La partea inf. s. este separat, prin supr. de discontinuitate seismică —> Moho, de —> sima. In cadrul s. se separă 3 pături: sedimentară, granitică (cu grosime variabilă sub continente și absentă sub oceane) și bazaltică. S. este alcătuit preponderent din silicați de Al, denumirea sa rezultând din eliziunea simbolurilor chimice ale celor două elemente. (V.M.) sialit (petrogr.), 1. termen mai vechi prin care se indicau unele produse din scoarța de alterare, alcătuite din min. argiloase de tipul —» canditelor, bogate în Si și Al și din care au fost levigate metalele alcaline sau alcalino-pămân- toase; 2. după Pustovalov, argilele bogate în min. de neoformație. (N.A.) sialitic, tip de scoarță de alterare; poate fi: a) saturat sau hidromicaceu, bogat în mont- morillonit, beidelit, hidroclorit, hidromice și specific reg. reci și temperate cu alterare chimică relativ slabă și b) nesaturat și argilitic, bogat în caolinit, halloysit, nontronit și caracteristic zonelor calde cu alterare chimică activă. (N.A.) sialma, -4- bazaltică, pătură ~. Sin. salsima. Sicilian, etaj al Cuat. din reg. mediteraneană. Printre fosilele caracteristice: Panorea norvegica, Buccinum nudatum, Trichotropies borealjs (fără faună pliocenă). Termenul a fost introdus de Dederlein în 1872 și vine de la numele insulei Sicilia - Italia. (V.M.) siculâ, lojă embrionară în care este găzduit primul zooid generator al cochiliei elementare (-» rabdosom) a unui graptolit. (D.G.) siderit, FeCO₃, s. trigonal. în România, se întâlnește frecvent în multe roci carbonatice 249 siliciu asociate ș. crist, zonelor de skarne, filoanelor metalifere etc.; apare sub formă de concrețiuni sferosideritice. {N.A.) siderofil, meteorit mixt, ferosilicatic, alcă- tuit din Fe, Ni și silicați feromagnezieni (olivină, piroxeni). Sin. litosiderit. (N.A.) sideromelan, sticlă vulcanică de compoziție bazaltică și chimism corespunzător unui amestec de plagioclaz și piroxen care, de regulă, apare transformată în —> palagonit. (N.A.) siderosferă, zona centrală a Pământului alcă- tuită din elemente sjderofîle și cu densitatea mai mare de 10. S. a fost presupusă, în ipoteza lui Goldschmidt, ca o geosferă centrală de la 2900 km în jos și învelită de calcosferă; în con- cepțiile act. s. ar corespunde cu nucleul Pământului. (N.A.) Siegenian, etaj al Dev. Printre fosilele caracteristice: Pentamerus sieberi Acrospira primaevus, Agoniatites fidelis. Termenul a fost introdus de Dorlodot în 1900 și provine de la numele loc. Siegen - Germania. (V.M.) siegenit, linneit. sienit, rocă magmatică intruși vă cu structură faneritică, holocristalină și hipidiomorf - sau alotriomorf-granulară, alcătuită din feldspați alcalini și plagioclazi, la care se poate adăuga hornblendă și biotitul. Prezența cuarțului peste 5% în astfel de roci determină var. - s. cuarțifer, iar prezența foidelor conduce la s. cu feldspatoizi; var. lipsite de plagioclazi constituie s. alcalifeldspatice. Chimic, s. este o rocă saturată și neutră și are drept corespondent de supr. —» trahitul. S. sunt răspândite în provinciile calco- alcaline și alcaline, fiind asociate cu monazite, granodiorite, diorite cuarțifere. în România, se găsesc în masivul alcalin de la Ditrău, la lacobdeal în Dobr. și în Banat. (N.A.) sienit nefelinic, sin. foyait Sigillariaceae, fam. de criptogame vascu- lare având ca principal reprezentant genul Sigillaria. S. cuprind tipuri arborescente cu trunchiul neramificat, cu excepția simplei dicotomii terminale. Rizom subteran. Frunzele, dispuse pe tulpină, lăsau prin cădere cicatrice foliare caracteristice cu contur hexagonal, rombic, piriform. S. au fost componenții principali ai florei paleofite. în România, se cunosc din dep. carbonifere din Banat. (D.G.) sile ret, —> duricruste. Silesian, diviziune geocronologică a Carb. sup. în facies mixt din Europa Centrală și de Vest, care grupează epocile Namurian, West- phalian și Stephanian. (V.M.) silex, accident silicios (din opal sau calcedonie) care se detașează ușor din roca gazdă (de obicei un calcar). Sin. flint(folosit în literatura anglo-saxonă). (N.A.) silicați (pl.), compuși oxigenați naturali (și sintetici) ai siliciului cu diverse metale: Na, K, Ca, Mn, Al etc. La baza structurii stă tetraedrul [SiO₄]⁴', care intră în alcătuirea celulei elementare și a modelului reticular al acestora. După structura internă se disting: —* nezosilicați, —» sorosilicați, —> ciclosilicați, inosilicați, —» filosilicați, —> tectosilicați, care grupează un nr. foarte^ mare de min. cu compoziție chimică complexă. în natură, s. constituie 75% din scoarța terestră; se formează prin toate procesele petrogenetice, fiind constitu- enții principali ai rocilor magmatice, metamorfice și sedimentare. Proprietățile lor foarte diverse și adesea variabile, îi fac larg utilizabili, ca materiale refractare, în ceramică, sticlărie, sursă de metale rare etc. (N.A.) silice, termen utilizat pentru a desemna dioxidul de siliciu - SiO₂ - atât din p.d.v. chimic, cât și mineralogic. S. constituie un compus polimorf, întâlnit în diverse stări de agregare: s. amorfa (—> opal), s. cripto- cristalină (—> calcedonie) și s. cristalizată (—> cuarț, —> tridimit, —» cristobalit), cu forme de temperatură scăzută (oc-cuarț) și, respectiv, ridicată (p-cuarț). Cu o frecvență redusă în natură se întâlnesc și forme de s. de presiune înaltă (—> coesit, stishovit). S. se formează în toate procesele petrogenetice. (N.A.) siliciclastic, despre un sediment elastic (detritic) bogat în cuarț sau silicați și diverse litoclaste; un dep. s. este lipsit de carbonați și se formează prin aport fluviatil sau abraziune marină. (N.A.) silicifiere, proces secundar prin care, într-o rocă, au loc depuneri sau înlocuiri ale min. preexistente prin silice (opal, calcedonie sau cuarț). S. implică soluții de temperatură relativ scăzută care produc transformări ale rocilor în vecinătatea filoanelor hidrotermale, a unor corpuri granitoide etc. S. se pot manifesta și în dom. sedimentar, în timpul diagenezei. (N.A.) siliciu, Si, element cu caracter de semimetal; are doi izotopi stabili: ²⁸Si, ,⁽⁾Si. După oxigen, Si este elementul cel mai răspândit în natură și Silicoflagellida 250 apare combinat cu acesta în silice (cuarț. calcedonie, opal) și silicați. Se concentrează prin toate procesele petrogenetice: mai frecvent în cele lichid-magmatice târzii, pneumatolitice și/ sau hidrotermale. In ciclul exogen, poate fi mobilizat din scoarțele de alterare, concentrat biotic. de către alge (diatomee), spongieri și radiolari sau precipitat chimic din ape termale. (N.A.) Silicoflagellida. ord. în care sunt cuprinse alge microscopice, unicelulare, cu un singur flagel, marin-planctonice, cu schelet silicios. constituit din baghete tubulare, dispuse între un inel bazai și altul apical, sub forma unui trunchi de piramidă. Se întâlnesc în sedimente și roci silicioase, de origine pelagică, de obicei alături de alte microorg. silicioase (radiolari, diatomee). în România, S. au fost semnalate în dep. mioc. med. și sup. (Badenian, Sarmațian) din reg. pericarpatică, Depr. Trans.. Dobr. S. (D.G.) silicolit, orice rocă sedimentară formată preponderent din silice amorfa, criptocristalină sau cuarț. De regulă, este stratificată sau apare ca mase neregulate, concrețiuni și noduli în roci carbonatice, argile și evaporite. S. se formează prin procese organogene (-> diatomit —> spongolit —> rad io larit etc.), de precipitație chimică (-^ ghcizcrit) sau prin diageneză (^ jasp). (N.A.) sili, corp magmatic tabular, intrus concor- dant cu stratificația sau șistozitatea rocilor învecinate, cu grosimi variabile și extinderi diferite. S. poate fi simplu (rezultat dintr-o singură intruziune) sau multiplu (prin injecții succesive ale aceleiași magme). Rocile unui s. sunt de obicei bazalte și dolerite. Sin. pânză intruși vă. filon strat. (N.A.) sillenit, Bi₂O₃, s. cubic. Min. rar, dimorf cu bismutul. (G.P.) sillimanit, Al₂[SiO₄*O], s. rombic. Min. indicator de metamorfism înalt (faciesul amfi- bolitelor cu s.). Este întâlnit în ș. crist. din unitățile carpatice, în unele corneene din aureola termică a masivului sienitic de la Ditrău etc. (N.A.) silt, —> a ie urit. siltit, dep. detritic consolidat, alcătuit din particule alogene cu dimensiuni cuprinse între 0,063 și 0,0039 mm. S. este o categorie petrografică, ce face tranziția între gresii și argile. Sin. alcurolit. (N.A.) Silurian, a treia perioadă (s.) a erei paleozoice și ultima a ciclului caledonian, cuprinsă între 438 și 408 M.a. Din p.d.v. biostratigrafic S. este încadrat între biozonele definite prin graptoliți monograptizi: Glyptograptuspersculptus\& partea inf'. și Pristiogaptus uniformis la partea sup.. Numele S. a fost introdus de Murchison (1839) într-o accepțiune cronostra- tigrafică diferita de cea actuală, după numele silurilor, popor celtic din Țara Galilor, regiune stratotipică. Viața în S. era reprezentată, aproape exclusiv, prin org. marine, între care importante sub aspect litogenetic sau biostratigrafic sunt: tetracoralii, tabulatele, stroma- toporoidee, nautiloidee, trilobiții, gigantostraceii, brachiopodele, briozoarele, cistoideele, crino- ideele și echinidele primitive, graptoliții mono- graptizi. în S. s-au desfășurat ultimele faze tectogenetice ale ciclului caledonian: taconică la limita Ordov.-S. și ardenică, la sfârșitul S. și începutul Dev., în urma cărora au fost cutate și metamorfozate dep. din Alpii Scandinavi, nordul Scoției, reg. Ardeno-Rhenană, Protothetys, Kazahstan. In ariile de sedimentare epiconti- nentală din nordul Europei și al Americii de Nord, S. se încheie prin regresiunea downtoniană, în timp ce în ariile de fosă ale Europei Centrale, sedimentarea marină a continuat între S. sup. (Pridolian) și Dev. inf. (Lochkovian). în România, S. este reprezentat prin dep. metamorfozate în cadrul ariilor de plat. (Plat. Mold., Plat. Moes.) și prin ș. crist. epimetamorfice cuprinse în caledo- nidele reg. carpatice. (D.G.) silvanit, (Ag,Au)Te₂, s. monoclinic. Min. descris pentru prima dată în România la Săcărâmb; apare în mineralizații hidrotermale, alături de alte telururi și împreună cu unele sulfuri comune. (G.P.) silvina, KC1, s. cubic. Min. întâlnit în evaporitele cu săruri delicvescente din zona mio-pliocenă a C. Orient. (N.A.) sima (înv.), denumire utilizată pentru desemnarea rocilor așa zise din crusta ocea- nică și din mantaua sup. V. și Pământ, crustă terestră. (V.M.) simetrie cristalina, proprietate a poliedrilor cristalini care reflectă modul de dispunere sau repetarea părților componente ale unui cristal (fețe, muchii, colțuri) în raport cu anumite direcții, supr. sau puncte care, în ansamblu, alcătuiesc —> elementele de simetrie (axul, planul și centrul de s.). S. cristalului se exprimă printr-o formulă de s. 251 sinorogen, magmatism ~ în care este redată relația dintre axele de s. (A), planele de s. (P) și centrul de s. (C), determinând împreună o cls. cristalografică: ex.: A₂PC (cls. prismatică din s. monoclinic etc.). S. cristalelor care au același grad de s. ca și celula lor elemen- tară (sau rețeaua corespunzătoare) se numește holoedrică, în opoziție cu s. meriedrică specifică cristalelor care au mai puține elemente des. decât rc{caua lor. V ș i sistem scristolografic. (N.A.) simplectit, concreștcre. simpsonit, Al₂Ta₂O₈, s. hexagonal. Min. rar ce apare în pegmatite. (G.P.) sinapsid, tip al craniului reptilian caracterizat prin prezenta unei singure perechi de spații libere („ferestre") temporale, situată sub oasele post- orbital și scvamosal. caracteristic reptilelor din subcls. —> Synapsida. (D.G.) sinapticule, mici baghete calcaroase dispuse transversal, care unesc fețele laterale ale septelor învecinate în cadrul scheletului coralilor scleractini (—> hexacorali). (D.G.) sinclinal, structură de deformare tectonică, în care se poate recunoaște situarea pe flancuri a termenilor mai vechi ai suitei stratigrafice afectată de cutare și în partea centrală, a celor mai tineri. Elementele și tipurile de s. sunt aceleași ca și în cazul —> anticlinalului, ținând seama că acesta din urmă este inversul s. (cută). Ant. anticlinal. (V.M.) sinclinoriu. grupare de cute care, în ansam- blu. constituie o structură sinclinală majoră la care înfâșurătoarea liniilor de talpă are con- vexitatea îndreptată în jos. Ant. anticlinoriu. (V.M.) sindiagcnczâ, prima etapă a diagenezei în mediul subacvatic care grupează totalitatea modificărilor pe care le suferă sedimentele în timpul depunerii și imediat după acumularea lor în cadrul unor adâncimi cuprinse între 1 și 100 m sub supr. sedimentului. Modificările s. au loc în condițiile unor variații largi ale p//-ului și E/miIuî mediului și în prezența substanței organice. Sin. diageneză timpurie, cxogcnczci. (N.A.) sinccliză, porțiune depresionară întinsă (800- 1 000 km) din cuprinsul unei plat., în care soclul este afundat și acoperit de o cuvertură groasă (3-8 km) de dep. sedimentare, având înclinări mici. Cuvertura sedimentară reprezintă o suită stratigrafică mult mai completă decât în reg. învecinate, având puține lacune stratigrafice și de scurtă durată, ceea ce sugerează caracterul cosedimentar al subsidenței. Ex.: sinecliza Moscovei. (V.M.) Sinemurian, etaj al Jur. inf. Printre fosilele caracteristice, amoniții: Arietites raricostatum, A. buklandi, Oxynoticeras oxynotum etc. Termenul a fost introdus de d’Orbigny în 1849 și derivă de la Sinemurian, vechea denumire a loc. Semur - Franța. (V.M.) sinerezâ (sedim.), proces diagenetic care afectează gelurile și care constă în eliberarea spontană' a apei prin contracție în timpul îmbătrânirii lor; consecința este reducerea de volum a agregatelor respective și apariția crăpăturilor de s., care se deosebesc de acelea de uscare, având forme mult mai puțin regu- late. (N.A.) singeneză (zăc.), proces de acumulare a s.m.u. simultan cu momentul formării rocilor gazdă (sedimentare, metamorfice sau de crista- lizare magmatică). De aceea, mineralizațiile s. sunt confundate cu structurile primare ale acestor roci (plane de stratificație, de șistozitate sau de curgere). Pentru dom. sedim. s. este sin. cu sindiageneză. (N.A.) singonie, —» sistem cristalografie. Sinîan, diviziune cronostratigrafică a Prot. sup., corespunzătoare intervalului dintre 800 și 590 M.a. Secțiunile geologice de referință se află în cheile fluviului Chang Jiang și în provincia Xinjiang din cadrul Plat. Sinice. S. cuprinde până la 4 intercalați! de roci glaciare (tillite). (D.G.) sinonimie, listă care include denumirile care au fost date aceluiași taxon, de către un autor la date diferite sau de autori diferiți. Dificultățile obiective ridicate de taxonomia org. fosile sp. fosilă), generate în special de caracterul incomplet al conservării paleont., fac deseori ca același taxon să fie diferit denumit; s. relevă astfel evoluția ideilor și clarifică încadrarea sistematică a unui taxon. S. prezintă în ordine cronologică denumirile sin., numele autorului, publicația. (D.G.) sinorogen, magmatism ~, despre magma- tismul legat de evoluția unei arii labile care se desfășoară în dependență de paroxismul orogenic; se disting un magmatism primorogen (la începutul paroxismului orogenic) și un mag- matism serorogen sau tardiorogen (la sfârșitul sintaxie 252 etapei paroxismale orogenice). Magmatitele s. au caracter calco-alcalin și sunt reprezentate prin granitoide (granițe)/V.M.) sintaxie, (crist.), orientare cristalografică identică între două sau mai multe faze min. (cristale) care cresc succesiv și se află în contact unele cu altele. V. și epitaxie. (N.A.) sinter dep. sedimentar sub formă de crustă sau încrustație la supr. unor soluri sau roci, apărut prin precipitare chimică din izvoare fierbinți sau din ape minerale reci. (N.A.) sinupaleat, lamelibranchiat la care impre- siunea mantalei prezintă la partea poster, o adâncitură (sinus paleal) care reprezintă urma lăsată de mușchii retractori ai sifoanelor (cloacal și brachiai). Ant. integripaleat. (D.G.) Sirenia, ord. al mamiferelor theriene pla- centare în care sunt cuprinse animale peri- acvatice. amfibii, trăind în preajma țărmurilor, a ins. sau în zone de estuar. Dentiție adaptată unui mod de hrană erbivor. în România se cunosc resturi de sirenieni în dep. oligocene de Ia Albești - Muscel. (D.G.) sistem (strat.), diviziune majoră în ierarhia unităților cronostratigrafice, cu rang inter- mediar între erathem și serie, căreia îi este echivalentă, din p.d.v. geocronologie, peri- oada. Un s. cuprinde dep. acumulate în decursul unei perioade, grosimea stratigraficâ, precum și amploarea lacunelor ce pot exista, variind regional. S. se definește prin discor- danțele de natură tectogenetică, sedimento- logică, în funcție de care sunt stabilite limitele sale și, în mod secundar, prin conținutul paleontologic al dep. incluse. Un s. este definit, printr-o anumită arie stratotipică, de referință, al cărui nume îl poartă uneori (de ex.: s. devonian, de la comitatul Devon din sud-vestul Angliei, s. jurasic de la numele Mții Jura din Europa de Vest, s. ordovician și silurian de la numele unor popoare celtice din reg. stratotipice aflate în Țara Galilor). Alteori, numele s. se referă la anumite particularități litologice (de ex.: s. carbonifer reflectă pre- zența cărbunilor, s. cretacic este legat de prezența cretei, s. triasic a fost denumit în funcție de existența a trei entități litostra- tigrafee). (D.G.) sistem apical (paleont.), s. morfofiziologic la Echinoidca, dezvoltat în jurul orificiului anal (periproct), format din 2 cicluri, fiecare alcătuit din 5 plăci: un ciclu de plăci mari (genitale sau interradiale), ce corespund zonelor interambulacrare, și altul din plăci mai mici (ocelare sau neurale) ce stau la originea zonelor ambulacrare (monociclic, diciclic).Toate plăcile au câte un por pe supr. cu excepția unei plăci genitale (madreporit) prevăzută cu nume- roși pori. (D.G.) sistem cristalografie, grupare a poliedrilor cristalini pe baza elementelor de simetrie comune (axe cristalografice: a, b, c) și a constantelor cristalografice (unghiuri axiale). Pe baza relației axiale și a formulelor de simetrie, se disting 7 s.c. și 32 cls. de simetrie: 1) s. cubic (a = b= c, a = p = y = 90°) cu 5 cls. de simetrie și formula cls. cu maximum de elemente de simetrie (cls. holoedrică) ₃A⁴ ₄A³ ₆A² ₃P⁴ ₆P² C (ex.: diamant, halit); 2) s. hexa- gonal (a = b* a = p = 90° y = 120°) cu 7 cls. de simetrie, cu formula cls. holoedrice: A⁶ ₆A² P⁶ ₆P² C (ex.: cuarț, apatit, nefelin); 3) s. pătratic (tetragonal) (a= b* c, a= $ = y = 90°) cu 7 cls. de simetrie, cu formula cls. holoedrice A⁴ ₄A² P⁴ ₄P² C (ex.: zircon, rutil, casiterit); 4) s. romboedric (trigonal) (a = b = c; a = $ = = 90°; y= 120°) cu 5 cls. de simetrie cu formula cls. holoedrice A³ ₃A² PJ ₃P² (ex.: calcit, cuarț); 5) s. rombic (a^ b^ c, a = P = y = 90°) cu trei cls. de simetrie, cu formula cls. holoedrice ₃A² ₃P ₂C (ex.: aragonit, olivină, baritină); 6) s. monoclinic (a * b * c; o. = y = 90° P) cu 3 cls. de simetrie, cu formula cls. holoedrice A“P"C (ex.: gips, ortoclaz, muscovit); 7) s. triclinic (a*b*c,a*$*y* 90°) cu 2 cls. de simetrie, cu formula cls. de simetrie C (ex.: disten, feldspat plagioclaz, zeoliți). Sin. singonie. (N.A.) sistem depozițional (sedim.), cadru natural structurat de produse (efecte cu atributele lor) și/ sau procese aflate în interacțiune, care funcționează independent și în comun. Un s.d. se caracterizează prin faciesuri d. (forme acumulative cu arhitectură specifică) și forme erozionale. La suprafața scoarței terestre se individualizează s.d. continentale (deșertic, glaciar, fluviatil, lacustru), s.d. de tranziție (deltaic, lagunar), s.d. marin-oceanice (litoral, neritic, batial, abisal). (N.A.) skarn, produs al metamorfismului pirome- tasomatic în aureola de contact a intruziunilor magmatice, format pe seama calcarelor; s. este o 253 sol rocă masivă cu structură granoblastică sau porfiro- blastică și o compoziție mineralogică dominată de min. care conțin calciu: calcit, diopsid, grossular, vezuvian, wollastonit, alături de magnetit, sulfuri etc.; uneori, în s. sunt localizate importante zăc. de Fe, Cu. Pb-Zn, Bi. în România, se întâlnesc în Banat (la Moldova Nouă, Șasea Montană) și în Mții Apus (Băița Bihor). (AC4.) skewness, parametru statistic (a) care măsoară devierea curbei cumulative de la distribuția normală în intervalele granulo- metrice corespunzătoare percentilelor de 16 și 84 și respectiv 5 și 95. S. indică astfel gradul de amestec între componenți în accepția că orice sediment este un amestec de 3 fracțiuni granulometrice. Valorile „oc pozitiv” caracte- rizează sedimentele fine, iar cele „P negativ”, dep. elastice grosiere. Sin. coeficient de asimetrie. (N.A.) skialit, -» vestit, lipsit de contur, rămas în masa granitoidelor rezultate prin procese metasomatice (de granitizare). (N.A.) skibă (pol.), în opinia lui Tolwinsky, (1928), suprapunere tectonică de amploare interme- diară (5-10 km) (între cută-solz și pânză); structuri în s. se întâlnesc în unitățile flișului extern din partea nordică a C. Orient. (V.M.) skutterudit, seria ~, (Co.Ni)₈As₂₄, s. cubic; termen intermediar în seria izomorfă smaltină (min. cobaltifer) și cloantit (min. nichelifer). în România, s-a semnalat la Bădeni, Oravița, Ciclova. Săcărâmb etc. (G.P.) slides (engl.), —» alunecări gravitaționale. slumping (engl.), deformare în stare plastică a unui sediment (în general pelitic) în mediul marin, prin alunecare sau curgere pe pantă. (D.G.) smaltină, —» skutterudit. smarald, —> berii. smcctite (pL), grup structural de min. din cls. filosilicaților, caracterizat prin parametrul reticular ^ood = 14 Ă și un raport între unitățile tetraedrice (Te) și octaedrice (Oc) ale rețelei cristaline de 2:1. S. cuprind hidrosilicați de Na. Ca, Fe și Al, cu capacități de schimb cationic mari și bune proprietăți absorbante (ex.: rnontmorillonit, beidellit, nontronit). Sin. grupul niontmorillonitului. (N.A.) smithsonit, ZnCo₃, s. romboedric; incolor până la gri; apare în mici cristale și este cunos- cut în geode sau în cruste stalagmitice. (G.P.) soclu, etaj structural inf. al plat., constituit din dep. metamorfozate străbătute de intruziuni magmatice (în special granitoide), care suportă în discordanță unghiulară cuvertura (etajul structural sup.) formată din dep. sedimentare nemetamorfozate, în general de origine epicontinentală și continentală. S. formează partea centrală a -» scuturilor. (V.M.) sodalit, Na₈[AlSiO₄]₆*Cl₂, s. cubic; tecto- silicat din grupul feldspatoizilor. Este întâlnit în sienitele foidice de la Ditrău și în corpurile de la Strineac și Cărbunăria (Almăj). (N.A.) sodă, Na₂CO₃’10H₂O, s. monoclinic; foarte solubil. Sin. natron. (N.A.) sodiu, Na, element din grupa metalelor alcaline, cu un singur izotop stabil: ²jNa (100% abundență); "Na este instabil având perioada de înjumătățire 2,60 ani, iar ²⁴Na, 15 ore. Intră în alcătuirea a trei tipuri de ocurențe min.: 1) săruri solubile, întâlnite în acumulările de evaporite (sare gemă); 2) silicați complecși (albit, nefelin, jadeit) ce intră în alcătuirea rocilor; 3) min. rare (cryolit). Este al șaselea element ca abundență în scoarță. Frecvența medie în rocile magmatice este de 2,83%. în hidrosferă este cel mai abundent cation (10,566 g/t). Sin. natriu. (G.P.) soffioni, produse gazoase de tip fumarolian, cu erupție intermitentă, bogate în acid boric; sunt frecvente la vulcanii activi din Italia. (N.A.) sol, înveliș superficial ăl scoarței de alterare, bogat în microorg. și cu capacitatea de a asigura nevoile de apă și substanțe nutritive pentru vegetație. în cadrul s. se diferențiază —> orizonturi pedogenetice - niveluri centimetrice sau decimetrice, cu proprietăți mineralogice, structurale și texturale distincte, notate cu literele: A (bogat în humus), E (—> eluvial, de spălare a sărurilor și argilei, bogat în silice), iluvial, de depunere a argilei și hidroxizilor de fier), G (cu -> glei), O (organic), T (turbos), C (material parental). Succesiunea orizonturilor pedogenetice într-o anumită regiune este condi- ționată de natura materialului parental, climat și relief și determină profilul de s. (de ex. AC, în cernoziom, AEBC, în podzol etc.). în raport cu poziția lor pe Glob și distribuția în altitudine, s. sunt zonale (de ex.: cernoziom, podzol) și azonale (ex.: s. gleic, s. halomorf). (N.A.) solcrct 254 solcret, —> duricruste. Solenoporaceae, fam. a algelor, cuprinzând exclusiv genuri fosile, în general considerate înrudite cu algele roșii (Corallinacee). S. au generat concrețiuni nodulare calcaroase cu structură internă reticulată. S. apar în recifii paleozoici, dar dezvoltarea lor maximă a fost în Jur. și Creț. (D.G.) solfatarc, emisiune de gaze și vapori com- bustibili, proveniți în urma activității vulca- nice, caracterizați prin conținutul lor ridicat de dioxid de sulf, vapori de acid sulfuric și sulfuros, vapori de apă și dioxid de carbon. Asemenea emisiuni generează concentrații im- portante de sulf, realgar, auripigment. Denu- mirea vine de la lacul cu sulf La Solfatara - Italia. (N.A.) solfatarian, stadiu terminal în activitatea unui vulcan în care sunt emise solfatare. (N.A.) solifluxine, proces de curgere lentă a păturii superficiale de sol sau materialul dezagregat saturat cu apă, în timpul dezghețului, pe un substrat înghețat și o pantă cu înclinare mică. S. este specifică zonelor periglaciare. Var. soliflucțiune. (N.A.) Șolutrean, etapă din evoluția culturii preis- torice în Paleoliticul sup., caracterizată prin con- fecționarea uneltelor și obiectelor din silex cioplit și retușat (vârfuri de lance, obiecte din oase, ace etc.). Acoperă intervalul 220 000 - 15 000 ani. în România, urme ale acestei culturi se întâlnesc la Sita Buzăului, jud. Covasna. Termenul derivă de la numele loc. Solutre din reg. Saâne-et-Loire - Franța. (V.M.) soluții hidrotermale (pl.), fluide apoase, fierbinți, întâlnite la supr. sau în sectoarele adânci ale scoarței terestre și care au dizolvate în ele, de obicei, săruri ale metalelor neferoase. Au un pH ce variază de la valori moderat acide, la valori moderat alcaline. Totalul de concen- trat dizolvat în s. h., dedus din studiul inclu- ziunilor fluide, variază între 4 și 20%. Adesea, conțin și Li, B, F și As, astfel încât sunt considerate ca având o origine exclusiv magmatică; s.h. sunt un amestec între apa meteorică ce a pătruns în adâncime și emanații magmatice. Starea fizică a s.h. în crusta terestră poate fl cea de lichid sau de fluid supracritic. Punctul critic al s.h. descrește ușor cu creșterea conținutului în CO₂. dar crește rapid cu creșterea concentrației de săruri, de la 374°C (apa pură) la 600°C (20% NaCI). (G.P.) soluții solide, amestec parțial sau total al unor substanțe solide cristalizate. S.s. ideală se for- mează între componenți cu compoziție chimică foarte asemănătoare, iar structura lor cristalină conține atomi sau ioni cu dimensiuni și proprietăți chimice similare (substanțe izomorfe). Dintre s.s. foarte aproape de cele ideale sunt seriile izomorfe forsterit-fayalit și diopsid-hedenbergit. Foarte răs- pândite sunt s.s. parțiale, care se realizează între compuși miscibili doar la temperaturi ridicate; cu scăderea temperaturii, devin imiscibile, cele două faze minerale separându-se (-^ exsolutie). Se cunosc câteva zeci de cupluri minerale între care se realizează s.s. parțiale (magnetit-ilmenit, blendă-calcopirită, pirotină-pentlandit, albit- ortoclaz etc.). (G.P.) solz, încălecare rezultată în urma falierii flancului invers al unei cute aplecată sau culcată. Sin. cută-solz. (V.M.) sorosilicați, cls. structurală în care sunt grupați silicații cu grupe de doi tetraedri de SiO₄ care au un ion de oxigen comun, raportul Si:O = 2:7, iar complexul anionic este de tipul [Si₂O₇]⁶’ (calamină, ilvait etc.). (N.A.) sortare, 1. (sedim.), proces dinamic prin care particulele sedimentare cu proprietăți granulometrice și/ sau morfometrice similare se depun simultan, conducând la un sediment omogen; 2. grad de s., măsură numerică a modului de distribuție a dimensiunilor particu- lelor în cadrul unui dep. sedimentar. Gradul de s. are ca expresie numerică coeficientul de s. Trask egal cu rădăcina pătrată din raportul cuartilului mai mare (Qi - diametrul parti- culelor corespunzător valorilor de frecvență de 25% dintr-o —» curba cumulativă) față de cuartilul mai mic (Q3 - diametrul particulelor corespunzător valorii de frecvență de 75%) V. și deviație standard. (N.A.) sparit, categorie texturală folosită în general în dom. rocilor sedimentare carbonatice pentru a defini agregatele în care cristalele au dimen- siuni mai mari de 4 microni și la microscop sunt transparente, clare și adesea au conture xenotopice. S. se poate forma prin precipitare chimică directă (—> ortosparit) sau prin recristalizarea micritului (pseudosparit). (N.A.) 255 spilitică, asociație Sparnacian. în accepțiunea actuală, subetaj a! Eoc. inf. (—> Ypresiari) din vestul Europei. Termenul a fost introdus de Dollfres (1877) după numele lat. Sparnacum al loc. Epernay - Franța. (V.M.) spastolit. oolit alitic sau chamositic care a fost deformat, de regulă prin tasare, în timpul îngropării; s. alitice se întâlnesc și în bauxitele din Mții Pădurea Craiului. (N.A.) spat de Islanda, var. transparentă și inco- loră de calcit cu proprietatea de a dedubla razele de lumină care o străbat (prin dubla —» refracție) S.I. este folosit la confecționarea nicolilor. (N.A.) spatter cone (engl.), structură vulcanică de natură explozivă, determinată de acumularea, în stare încă plastică a fragmentelor de lavă ce capătă aspecte discoidale, neregulate de „bombe turtite”. (N.A.) spărtura mineralelor, proprietate fizică a min. cristalizate și amorfe de a se desface, prin lovire, după foarte multe direcții și de a genera astfel supr. neregulate. S.m. poate fi neregulată (granat), concoidală (opal), așchioasă sau colțuroasă (vezuvian, argint), fibroasă (gips) și servește. împreună cu clivajul, la diagnosticarea min. (N.A.) specie paleontologică, niorfospecie. specula rit, —> hematit. speleothem, orice formațiune minerală, de obicei carbonatică, depusă prin precipitare anorganică în mediul spelean (stalactite, sta- lagmite etc.). (N.A.) speologie, știința care se ocupă cu studiul complex (mineralogic, geomorfologic, hidro- logic, paleontologic) al peșterilor. O ramură distinctă a s. o constituie biospeologia, înte- meiată de Emil Racoviță. (V.M.) sperrylit. PtAs₂, s. cubic. Min. foarte rar; în România, s-a semnalat la Holbav (Mții Făgăraș) în roci ultrabazice. (G.P.) spessartin, Mn^A^SiOJ;,, s. cubic; nezosi- licat din grupul granaților piralspitici. S-a întâlnit în ș. crist. (manganifere din C. Orient, și C. Merid.). (N.A.) spessartit, lamprofir format predominant din andezin și hornblendă (sau diopsid); mai poate conține biotit, feldspat potasic, cuarț. S. sunt roci cu structură microcristalină, slab porfirică, de culoare neagră, care se asociază masivelor granodioritice și dioritice. (N.A.) Sphaenopsida, cls. a „criptogamelor vascu- lare” în care sunt cuprinse unele plante act. ierboase, din zonele mlăștinoase (Equisetacee), alături de tipuri fosile, majoritatea arborescente, răspândite în florele de tip paleofitic (—> Calamariacee). Tulpini articulate, formate din noduri și intemoduri; frunze dispuse în verticile la noduri. Dev. med. - Act. (D.G.) spiculi, elemente scheletice individuale, izolate sau reunite în rețele, proprii mai multor categorii de nevertebrate (spongieri, alcionari, holoturide, echinoide); 1. spongieri: prezintă s. silicioși, calcaroși sau cornoși. S. silicioși se deosebesc de cei calcaroși prin prezența unui canal intern, axial; se disting megasclere (0,1-Imm) și microsclere (0,01-0,1 mm), cu dispoziție neregulată în cadrul corpului. Forma s. reprezintă un caracter principal în siste- matica spongierilor. După nr. de axe, s. se împart în: monaxoni, diaxoni, triaxoni, tetraxoni; 2. alcionari: cuprind s. calcaroși, izolați în mezoglee, tubulari, fuziformi, ovali; 3. holoturide: prezintă s. calcaroși, mono- cristalini, dispuși în epiderm, cu o largă varia- bilitate morfologică (circulare, discoidale, tubulare etc.). 4. echinoide: s. calcaroși tetra- edrici, monocristalini, ce intră în alcătuirea plăcilor scheletice. (D.G.) spilit, rocă magmatică efuzivă de compo- ziție bazalticâ, dar bogată în albit sau oligoclaz. Conține dorit, calcit sau epidot și ilmenit sau leucoxen; piroxenii au caracter relict. Structura s. este porfirică, frecvent variolitică sau amigdaloidă; structura intersertală este relictă. S. sunt roci cu caracter tholeiitic și tendință alcalină, care îmbracă forma unor curgeri submarine (pillow-lave) sau aglomerări piro- clastice asociate cu bazalte, argilite, jaspuri, oxizi de mangan etc. (N.A.) spilitică, asociație ~, complex petrografie alcătuit preponderent din —> spilite și bazalte, localizat la partea sup. a asociațiilor ofiolitice. A.s. sunt echivalente paleotipice ale bazaltelor act. de pe fundurile oceanice și au luat naștere în zonele de expansiune a litosferei, din dom. oceanic. Se întâlnesc în zonele de cutare alpină, în care au poziție alohtonă și sunt intercalate cu argilite, silicolite, roci carbonatice și dep. manganoase. Unii autori consideră s. din astfel de asociații ca produse de autometamorfism ale unor bazalte vechi sau, astfel de roci, supuse „spinări de berbec” 256 unui metamorfism slab, în faciesul prehnit- pumpellyit. (N.A.) „spinări de berbec” (pl.), efecte ale curgerii unui ghețar care, acționând asupra rocilor din substrat, le rotunjește prin frecare, încât apar în relief sub forma unor spinări. Sin. roche moutonnccs (franc.). (V.M.) spineli (pL), oxizi dubli de Mg, Fe, Zn, Mn și Al, cristalizați în s. cubic și caracterizați prin unitate de structură. Seria b cuprinde termeni izomorfi: s., hercinit, gahnit, galaxit, picotit. în România, se întâlnesc ca min. accesorii în rocile de contact ale magmatitelor premezozoice cu ș. crist. și în rocile de contact ale banatitelor; de asemenea, în vulcanite neogene și aluviuni. (G.P.) spiraclu, deschidere circulară sau sub formă de fantă, situată la partea sup. a fiecărei zone ambulacrare; la —> Blastoidea, în jurul gurii; prin s., structurile respiratorii (hidrospire) comunicau cu mediul extern. (D.G.) Spiriferacca, suprafam. a brachiopodelor articulate în care sunt cuprinse genuri cu cochilie inpunctată, biconvexă, de talie mică sau mijlocie, cu ornamentații radiare; linie cardinală dreaptă, alungită; -» brachidium, format din lame calcaroase răsucite helicoidal, sub forma a două conuri simetrice, cu vârfurile spre extremitățile cochiliei, iar bazele spre centru (tip helicopegmat spiriferid). Ordov. med. -Perm. (D.G.) spodumcn, LiAl[Si₂O6L s. monoclinic; ino- silicat columnar întâlnit în pegmatitele din C. Merid. (N.A.) spondylium, structură alungită, concavă, situată în reg. umbonelui valvei pedunculare, la brachiopode, formată prin convergența și unirea a două plăci dentale, servind inserției mușchilor. (D.G.) spongalgal, facies alcătuit din fragmente de spongieri și alge. Termenul este folosit în legătură cu unele sedimente organogene care se dezvoltă în vecinătatea recifîlor, pe unele plat, carbonatice. (N.A.) Spongieri, —> Porifera. spongolit, silicolit format în special din spiculi de spongieri silicioși prinși într-o masă de opal și calcedonie. S. este o rocă de culoare cenușie-brună, de obicei, omogenă, compactă și dură, ce formează dep. stratificate în asociație cu dep. argiloase sau piroclastice în condiții batimetrice foarte diferite. (N.A.) spuma de mare, —> piatiu ponce. staffelit, —> francolit. stainerit, CoO(OH) (?), s. trigonal. Apare în zona de oxidație a mineralizațiilor primare de cobalt. (G.P.) stalactit, formațiune de formă alungită, de obicei calcaroasă (alteori din sare sau gips), generată pe plafonul peșterilor prin precipitare din soluțiile saturate. De regulă, s. au formă cilindrică sau conică, cu un canal central de scurgere a apei și o structură concentrică; pot apărea și sub formă de s. draperie. Prin unire cu —> stalagmita formează o coloană. (V.M.) stalagmit, formațiune calcaroasă depusă pe podeaua peșterilor, pe verticala unui —> stalactit; crește de jos în sus (în mod invers stalactitei); are o formă conică, cu vârful în sus sau una cilindrică și este lipsită de canal central; se poate forma și în gheață (ex.: în peștera Scărișoara). (V.M.) Stampian, etaj al Olig. inf. din vestul Europei. Termenul a fost introdus de Rouville (1853) după numele loc. Etamps (Franța). (V.M) staniu, Sn, element cu caracter metalic și zece izotopi naturali (între ¹¹²Sn și ¹²⁴Sn). Sn tetravalent are caracter litofil, iar cel bivalent se comportă calcofil. De aceea, în natură formează oxizi (casiterit) sau sulfuri (stanin, tealit). Se concentrează în ultimele faze ale diferențierii magmatice, în pegmatite, în formațiuni pneumatolitice și hidrotermale; în ciclul exogen este stabil și poate fi găsit în placers-uri și în bauxite. (G.P.) stanin, Cu₂FeSnS₄, s. pătratic; sursă eco- nomică de staniu, conținând 25,3-27,8% Sn. (G.P.) static, metamorfism ~, —> metamorfism staurolit, FeAl₄[SiO₄]O₂(OH)₂, s. rombic; min. indicator de metamorfism înalt (în faciesul amfibolitelor cu s.). Se întâlnește în ș. crist. din unitățile carpatice. (N.A.) steatit, var. de talc compactă, cu structură microcristalină, de culoare albă, galbenă sau ce- nușie; are D mică și de aceea se poate prelucra ușor. Se exploatează în Mții Poiana Ruscă. (N.A.) S - tectonit (petrol, structurală), roci meta- morfice dominate de o foliație puternică (plane S) formată prin alunecare laminară în lungul unui sistem de plane paralele. (N.A) stefanit, Ag₅Sb₉S₄, s. rombic. Conține 67,8- 68,6% Ag. A fost întâlnit în zăcămintele 257 stirică, faza ~ poiimetalice laramice (Băișoara) și în cele aurifere poiimetalice neogene (Săsar, Cavnic, Zlatna etc.). (G.P.) stegocefali, denumire colectivă ce desem- nează amfibienii fosili din subcls. Labyrinthodontia. Denumirea, care se traduce prin acoperiș cranian, este legată de oasele groase, cu ornamentații pe supr., caracteristice acestor amfibieni. (D.G.) Stegosauria, subord. al dinosaurilor avipel- vieni (Ornithischia) în care sunt cuprinse tipuri cvadruple de erbivore caracterizate prin prezența unor șiruri de plăci osoase și spini, dispuse în șiruri paralele pe întreaga parte dorsală a corpului sau numai pe unele zone. Structura de canale interne a plăcilor a relevat, în cadrul unor genuri, posibilitatea ca aceste canale să constituie un s. de autoreglare a temperaturii interne a corpului. Jur. inf. - Creț, sup. (D.G.) stenohalin, org. intolerant la variații mari ale salinității (corali, echinoderme). Ant. curihalin. (D.G.) stenoterm, org. marin care nu poate tolera variațiile mari de temperatură a apelor. Ex.: coralii coloniali trăiesc doar în ape calde din reg. tropicale, iar diatomeele preferă apele cu temperatură mai scăzută. Ant. euriterm. (D.G.) Stephanian, etajul sup. al Carb. de tip mixt din vestul Europei. Printre fosilele caracteristice: Odontoptcris minor, Pecopteris arboreacens, dintre gimnosperme. Termenul a fost introdus de Mayer-Eymar în 1878 și derivă de la numele loc. St. Etienne- Franța. (V.M.) stereografică, proiecție ~, -» proiecție cristalografică. Stereosspondyli, subord. al stegocefalilor în care sunt cuprinse genuri caracterizate prin vertebre formate dintr-un singur element (intercentrum) în timp ce pleurocentrumul, cunoscut la reprezentanții celuilalt grup al temnospondylilor, este absent prin regresiune evolutivă. Perm. inf. - Trias. sup. S. cuprind cei mai mari stegocelafi (Mastodontosaurus - Trias. sup.). (D.G.) sternbergit, AgFe₂S₃, s. rombic. A fost semnalat în filoane hidrotermale (la Ruda Barza) în parageneză cu pirargirit și stefanit. (G.P.) stibiconit, Sb₃O₆(OH), s. cubic. Min. specific zonei de oxidație a zăcămintelor de stibiu. (G.P.) stibină, Sb₃S, s. rombic; conține uneori As, Ag și Au. în România, cel mai adesea apare în filoanele hidrotermale ale zăcămintelor aurifere și poiimetalice asociate vulcanismului neogen (Herja, Baia Sprie, Cavnic,.Hondol etc.). (G.P.) stibiocolumbit, —> stibiotantalit. stibiotantalit, SbTaO₄, s. rombic; termen extrem în seria izomorfa s.-stibiocolumbit- niobatul de stibiu. Apare în mineralizațiile de platină, alături de spenglit. (G.P.) stibiu, Sb, element cu caracter semimetalic, tipic calcofil. Se combină ușor cu S în sulfuri (stibină) și sulfosăruri de Cu (famatinit, wolsbergit) și Pb (jamesonit, boulangerit, semseyit etc.) sau formează oxizi (valentinit, cervantit). în natură, se concentrează prin procese hidrotermale târzii și prin procese exogene (în zona de oxidație sau adiționat în argile, șist, bituminoase și ferilite). Sin. antimoniu. (G.P.) stichtit, Mg₆Cr₂(OH)i₆(CO₃)*4H₂O, s. trigo- nal; polimorf cu barberitonitul; întâlnit în serpen- tinite. (G.P.) sticlă vulcanică, produs de consolidare rapidă a lavei vulcanice în contact cu aerul sau apa. S.v, apare în foarte diverse aspecte morfologice: glo- bule, fibre, forme aplatizate sau ovoidale etc. și are totdeauna o comportare optică izotropă. Culoarea s. variază în funcție de chimism: cele acide și neutre (obsidiane și retinite) sunt incolore, iar cele bazice (tachilite, sideromelane) au culori închise. S.v. este constituentul principal al tufurilor vitroclastice sau hidroclastice și al mezostazei unor roci efuzive (riolite, dacite. andezite etc.). (N.A.) „Stigmaria” organ-gen, constând din tulpini subterane (rizofori) cu rădăcini înguste dispuse spiralat, întâlnite la unele Lycopside (Lepidodendron, Sigillariâ). Carb. - Perm. (D.G.) stil tectonic, ansamblul caracterelor distinc- tive ale aranjamentului tectonic al unei reg. prin care aceasta se identifică și se deosebește de altele. Ex.: stil tectonic în solzi, stil tectonic jurasian etc. (V.M.) stilolit, supr. cu proeminențe neregulate, sub formă de coloane, de dimensiuni mici, care iau naștere mai ales în rocile calcaroase, datorită disoluției selective, provocată de presiunea tectonică sau litostatică. în secțiune trans- versală, aceasta este marcată de o linie de culoare mai închisă, foarte sinuoasă, având caracterul unei oscilograme. (N.A.) stirică, faza ~, fază tectonică ce grupează mișcările din Mioc. inf. și mediu care au cunoscut stishovit 258 două paroxisme, unul în Burdigalian, constituind f.s. veche (eostirică), și altul în Badenian, înscriindu-se în f.s. nouă. Pentru aria carpatică, mai important a fost paroxismul eostiric, deoarece a dus la formarea pânzelor din flișul extern (Audia, Tarcău, Vrancea). (V.M.) stishovit, dioxid de siliciu; var. sintetică de presiune înaltă. Apare în zona craterelor de impact meteoritic (N.A.) stock, batolit. Stomochordata, —> Heniichordata. stoping (engl.), mecanism de punere în loc a unui corp magmatic, imaginat de Daly. S. constă din dezagregarea acoperișului camerei magmatice, ca urmare a deplasării ascen- sionale a acesteia și lenta asimilare a fragmen- telor de roci preexistente căzute în topitură. într-o variantă a acestui mecanism se acceptă controlul tectonic, fisurai, al desprinderii blocurilor de rocă de-a lungul unui s. de fracturi cilindrice și crearea unui spațiu umplut simultan cu magmă. (N.A.) străin, componentă a deformării omogene pe care o suportă un corp sferic și care poate fi reconstituită la nivelul unui afloriment prin intermediul elipsoidului de s. (sau elipsoidului de deformare). S. se identifică cu deformarea omogenă atunci când celelalte două compo- nente ale sale, rotația și translația, sunt egale cu zero. (N.A.) Stramberg, facies de ~, faciesul calcaros recital al Tithonianului, conținând, pe lângă lamelibranchiate aberante (Diceras arrietinum, Hctcrodiceras comuni^, cefalopode (Virga- tosphinctcr transitorius, Berriasella onceli) și o microasociație de alge. în România, calcarele de S. au o largă răspândire în zona cristalino- mezozoică a C. Orient., în care sunt săpate Cheile Bicazului, în autohtonul danubian din C. Merid. și în Mții Pădurea Craiului. (V.M.) strat, unitate fundamentală a structurii roci- lor sedimentare, cu geometrie tabulară, carac- terizată prin omogenitate internă, compoziție mineralogică, granulometrie' și culoare speci- fice și prin existența unor supr. plane de separație față de alte strate. Dimensiunile s. sunt variabile atât ca grosime, cât și ca dezvoltare laterală. Fiecare s. corespunde unui anumit mod de asociere a factorilor care controlează sedimentarea, iar trecerea de la un s. la altul corespunde, de cele mai multe ori, modificării acestor factori. (N.A.) strat productiv, acel strat dintr-o suită sedimentară în care sunt cantonate s.m.u. exploatabile (țiței, gaze naturale, cărbune etc.). (V.M.) strat reper, strat sau succesiune de strate cu individualitate petrografică (bentonit, tuf, cărbune etc.), mineralogică (strat cu glauconit, cu fosfați etc.), paleontologică (un lumașel cu o asociație caracteristică de fosile etc.), geochimică etc., având o poziție bine definită din p.d.v. cronostratigrafic, în raport cu stratele acoperite și acoperitoare, putând fi astfel utilizat ca element de corelare stratigraficâ într-un areal geografic restrâns. (D.G.) strata-bound (zăc.), despre forma de zăcă- mânt a unor concentrații metalifere localizate în roci sedimentare stratificate și aflate în relații de concordanță și alternanță cu petrotipurile care le delimitează. în cadrul nivelurilor cu mineralizații, corpurile de minereu (adesea de Pb, Zn, Ba) pot avea și orientări diferite. Frecvent, termenul este utilizat și în sens de zăcăminte stratiforme (ex. clasic: Mississippi Valley, S.U.A.). (V.M.) stratificație, structură primară rezultată în urma acumulării, materialului sedimentar sub formă de strate și —» laniine, ce reflectă, în general, modul de manifestare a factorilor care controlează sedimentarea (gravitația, dinamica mediului, condițiile climatice etc.). S. poate fi: paralelă, oblică, încrucișată, convolută, gra- dată (—> granoclasare), ritmică etc. S. paralelă sau normală se caracterizează prin orizontali- tatea laminelor și a luat naștere prin acumularea sedimentelor în medii imobile sau foarte liniș- tite; s. înclinată caracterizează dep. sedimentare pe substrat înclinat sau cele cu —> laminație înclinată din zona mișcărilor mareice sau din cadrul dep. fluviatile și eoliene; s. încrucișată se caracterizează prin variabilitatea direcției și înclinării stratelor și a distribuției grosimii lor. Aceasta este foarte comună la sedimentele fluviale și deltaice; s. convolută, definită de prezența supr. de strat relativ regulat ondulate, este adesea efectul alunecării gravitaționale a sedimentelor, încă în stare plastică. (N.A.) stratigrafie, „știința stratelor geologice”, care studiază stratele grupate în secvențe strati- grafice, având drept scop principal stabilirea vârstei acestora fie în mod relativ pe baza 259 stress raporturilor de superpoziție geometrică și al conținutului paleontologic, fie în mod absolut utilizând ca principal mijloc metoda radio- metrică (-^ radiocronologie). Pornind de la vârstele stabilite local, în cadrul unor aflorimente sau foraje, s. studiază corelarea (echivalarea geocronologică) a stratelor în plan geografic regional și planetar (universal). Datele cronologice ale s. sunt fundamentale pentru reconstituirea istoriei geologice (—» geologic istorică) sub multiplele și complexele sale aspecte (tectonice, paleogeografice, paleobiologice); din p.d.v. practic, informațiile s. sunt utilizate la elaborarea hărților geologice. Deși adresată în mod direct și esențial rocilor sedimentare, a căror principală caracteristică o reprezintă stratificația, s. abordează și crono- logia celorlalte două mari categorii de roci, magmatice și metamorfice, care împreună cu rocile sedimentare compun scoarța terestră. S. utilizează o serie de principii specifice: princi- piul superpoziției stratelor, orizontalității pri- mare, p. succesiunii paleontologice, corelării stratigrafice. (D.G.) stratigrafie secvențială, disciplină modernă care urmărește identificarea unităților crono- stratigrafice (delimitate prin suprafețe fizice corelabile) și a unităților genetice faciale repetitive ca efect al eustasiei, subsidenței și aportului de sedimente. S.s. urmărește evoluția temporală și areală a formațiunilor sedimentare la scara unui bazin. (TVA) stratigrafie seismică, metodă de investigație geofizică (seismică) a structurilor stratigrafice din adâncime. S. s. studiază compoziția litologică a secvențelor stratigrafice, caracterele structural- tectonice ale acestora în vederea interpretării evoluției sedimentologice și paleogeografice a sistemelor depoziționale. S.s. se bazează pe analiza vitezelor de propagare în adâncime a undelor elastice provocate prin explozii (vibrații seismice), prin deplasarea pe suprafața terenului a unor mașini grele (vibrații mecanice), prin tehnica ultrasunetelor. Sin. seismostratigrafie. (D.G.) stratisferă, pătura superficială, discontinuă, a scoarței terestre, constituită din roci sedi- mentare, nemetamorfozate, cu grosime foarte variabilă (0-3 000 m); are o densitate medie de 2,5 g/cm’, iar viteza undelor seismice este de 2- 5 km/s. V. și cuvertura sedimentară, etajul structuralsup. (V.M.) stratocon, formă de manifestare a activității vulcanice prin aparate simple, izolate, alcătuită dintr-o alternanță repetată de pânze de lavă și niveluri de piroclastite, la care frecvent se asociază dep. de —» lahar și —> protuziuni. Morfologia s. este conică și corespunde cu cel mai frecvent tip de edificiu vulcanic întâlnit în prezent. (N.A.) stratogramă, —> ritmogramă. stratonomie, parte a cercetărilor sedimentolo- gice care studiază aspectele legate de stratificația rocilor (tipuri de stratificație), variațiile de gro- sime a stratelor (efilări, îngroșări etc.) structurile interne (granoclasare, laminație), structurile supr. de strat (mecanoglife, bioglife). (D.G.) stratotip, secțiune naturală de strate, aleasă într-o anumită zonă geografică (localitate tip) și desemnată drept secțiune de referință a unei unități cronostratigrafice, spre a folosi în acti- vitatea de corelare stratigraficâ. Conform regu- lilor internaționale de stratigrafie, un s. trebuie să îndeplinească următoarele condiții: întreaga succesiune stratigraficâ să fie bine deschisă și ușor accesibilă, să aibă limitele inf. și sup. bine definite paleontologic, stratele componente să fie depuse în continuitate de sedimentare (fără lacune) (în mediu marin epicontinental), să aibă un bogat conținut paleontologic și să cuprindă fosile caracteristice care să permită subdivi- zarea biostratigrafică, să nu prezinte compli- cații tectonice. De regulă, numele s. derivă din cel al zonei sale geografice (Dev. - de la districtul Devon din Marea Britanic, Perm. - de la loc. Perm din vestul Uralilor etc.) sau din unele toponime istorice din zonă (Ordov. și Sil. - de la numele unor populații celtice, anume ordovicii și silurii din Țara Galilor). în cadrul noțiunii se disting: holo-stratotip (s. original definit de autor), parastratotip (s. suplimentar utilizat de autor pentru completarea definiției unui holostratotip), lectostratotip (s. desemnat ulterior în absența unui stratotip original bine definit), neostratotip (un nou s. ales pentru a înlocui un s. distrus). (D.G.) strengit, —» variscit. stress (geol. struct.), raportul dintre forța totală care acționează asupra unui plan și supr. planului respectiv (sau forța pe unitatea de supr.). S. este reprezentat prin vectorul de s. și poate fi compresiv (s. pozitiv) sau de tensiune (s. negativ). (N.A.) striații 260 striații (pl.), ansamblul urmelor liniare lăsate sub formă de șanțuri sau riduri pe supr. de alunecare dintre două blocuri de rocă, aflate în frecare. S. constituie elemente microtectonice prin al căror studiu se poate preciza sensul deplasării unuia din blocurile alunecate. (V.M.) stromatactis, structură sedimentară în calca- rele reci laie paleozoice, generată probabil de cianobaterii, de formă neregulată, având partea centrală umplută sau nu cu material de precipitare chimică sau de natură detritică. Au fost interpretate drept depuneri în jurul unor org. distruse prin diageneză. (D.G.) stromatolit, structură calcaroasă multistra- tificată constituită din lamine subțiri, supra- puse, datorate activității biotice a coloniilor de cianobaeterii. Forma lor este variabilă: plată, ondulată, conică, columnară, digitală, iar mi- crostructura int. poroasă (fenestrată sau tubu- lară). S. prezintă cele mai vechi structuri bioconstruite (primele s. s-au format acum 3100 M.a. și au avut o dezvoltare maximă în Prot. acum 2 600 - 800 M.a.). în prezent, s. se formează în ape stagnante, în general puțin adânci, din fața țărmurilor marine (în golful Florida, coastele vestice ale Australiei). (D.G.) Stromatoporidea, ord. al celenteratelor în care sunt cuprinse org. marine, coloniale, fixate pe un substrat rigid, exclusiv fosile. Scheletul era calcaros format din elemente transversale (latilamine) și verticale (pilieri). S. a generat construcții recifale de tip biostrom. Ordov. - Creț. (D.G.) strombolian, tip de activitate vulcanică la unele aparate de tip central, care emit explo- ziv, ritmic sau continuu lave bazaltice și andezitice, însoțite de gaze și vapori ce frag- mentează lava și formează bombe și scorii incandescente; este lipsită de erupții de cenușă; este specifică vulcanului Stromboli din ins. Lipare. (N.A.) stromcyerit, CuAgS, s. rombic, se întâl- nește în zonele de transformare secundară a zăcămintelor de sulfuri poiimetalice de la Băița Bihor. (G.P.) stronțianit, SrCO₃, s. rombic. Min. acce- soriu în filoane hidrotermale de temperatură joasă și diagenetic în calcare. (N.A.) stronțiu, Sr, element metalic alcalino- pământos; se cunosc izotopii: ⁸⁸Sr (82%), ⁸⁷Sr (7,2%), ⁸⁶Sr (9,86%). Izotopul artificial ⁹⁰Sr are perioada de înjumătățire 28 ani. Abundența în crusta terestră este 0,042%. Principalele min. din care se extrage Sr sunt celestina (47,7%) și stronțianitul (59,3%). Conținutul în Sr din rocile bazaltice este mai mare decât cel din granițe, anume 465 ppm și respectiv 282 ppm. (G.P.) structogen, —> orogen. structogenetice, mișcări (pl.), ansamblul mișcărilor de cutare și rupturale din cadrul unei arii geosinclinale, care conduc la transformarea acesteia într-un sistem cutat. Sin. mișcări de cutare sau mișcări tectonice propriu-zise. N. și mișcări orizontale, mișcări orogenice. (V.M.) structogeneză, etapă din evoluția unei arii labile, caracterizată prin cea mai intensă activitate tectonică, ce generează principalele structuri ale catenei muntoase. în această etapă apare polaritatea orogenică, deformările producându-se în timp, de la int. spre ext. Exemplul tipic îl oferă C. Orient, care includ, de la int. spre ext., generații din ce în ce mai tinere de structuri (ex.: austrice, neocretacice, eostirice, moldavice). Sin. stadiu orogenic. (V.M.) structura geologică a României, în sensul cel mai larg înseamnă alcătuirea de ansamblu a subsolului pământului românesc, adică originea, constituția și vârsta rocilor componente, precum și aranjamentul acestora (raportul dintre diversele volume de roci) în urma defor- mărilor pe care le-au suferit în timpul diver- selor mișcări tectonice. Imaginea s.g.R. este concretizată în harta geologică a țării. Aceasta relevă existența mai multor unități structurale, adică arii cu anumite trăsături geologice specifice prin care se diferențiază de celelalte unități adiacente. în spațiul românesc se disting două categorii de unități structurale: unități de vorland și unități carpatice. 1) Unitățile de vorland sunt acelea care intră în alcătuirea ținuturilor din fața Carpaților și care, cu excepția Dobr. de N., au fost consolidate înaintea ciclului alpin; unele dintre ele se prezintă cu structură de plat. (Plat. Moldovenească, Plat. Valahă, Plat. Sud- Dobrogeană); altele apar ca s. cutate (Masivul Central Dobrogean, Orogenul Nord-Dobro- gean); la unitățile de vorland se mai adaugă Depr. Predobrogeană. 2) Unitățile carpatice aparțin dom. de cutare alpină și sunt separate 261 subducție, zonă de ~ de cele de vorland prin falia pericarpatică. Acestea formează cele trei ramuri ale Carpaților românești și închid Depr. Trans.; se mai adaugă marginea estică a Depr. Panonice. Fiecare din cele trei segmente muntoase (C. Orient, C. Merid. și Mții Apus.) este format din mai multe unități. Astfel, C. Orient., de la int. spre ext., cuprind: unitatea central-est carpatică (cu pânzele bucovinice și transilvane), pânza Leaota-Bucegi-Piatra Mare, pânza de Ceahlău și pânza de Teleajen, ultimele două aparținând flișului int., apoi pânza de Audia, pânza de Tarcău și pânza de Vrancea, care aparțin flișului ext. Mai la exterior este pânza subcarpatică. în partea de NV a C. Orient se individualizează unitatea klippelor transilvane și a flișului transcarpatic, care constituie pânza de Bot iza-Petro va. La interiorul C. Orient, se delimitează zona vulcanitelor neogene. C. Merid. sunt formați din autohtonul danubian, pânza getică, pânza de Severin. zona de solzi și unitățile supragetice. în partea sudică se delimitează Depr. Getică. în partea de vest se găsesc magmatitele laramice, constituind provincia banatitică. Mții. Apus, se divid, din p.d.v. structural, în Mții Apus, de Nord, cu autohtonul de Bihor, pânzele de Codru (Codru-Gârda, Tărcăița-Bătrânescu, Moma-Arieșeni) și pânzele de Biharia (Highiș- Poieni, Biharia, Muncelu și Baia de Arieș), și Mții Apus, de Sud, care se disting prin marea dezvoltare a magmatitelor ofiolitice și a vulca- nitelor neogene; includ pânza Drocea-Trascău și structuri de solzi. Ca ultime structuri, în toate cele trei segmente carpatice, se delimitează depr. postectonice (intramontane). Depr. Trans., formată la începutul paleogenului, apare ca o depr. unitară, fiind separată de Depr. Panonică prin ridicarea Șimleu. (V.M.) structura rocilor, totalitatea caracterelor unei roci prin care se exprimă gradul de cristalizare (—> holocristalin, —> hipocristalin), dimensiunile absolute (—> afanitic, faneritic) și relative ale cristalelor (—> echicristalin, —» incchicristalin, —» porfirid) sau formele acestora (s. —» alotriomorfa, s. —> hipidiomorfa, s. —> panidiomorfă)\ în dom. sedimentar s.r. exprimă, de cele mai mute ori, relațiile dintre constituenți, vizibile în cadrul unui strat (—» laniinațiâ) sau la supr. acestuia (—> ondulati, mecanoglife). V. și textură. (N.A.) Strunian, subdiviziune stratigraficâ cores- punzând trecerii de la Dev. la Carb. Termenul a fost propus de Barrois (1913) și derivă de ia numele loc. Stroeungt din Franța. (V.M.) struvit, Mg(NH₄)(PO₄)*6H₂O, s. rombic. Min. întâlnit în dep. de fosfați tip guano. (G.P.) subalcalin, despre caracterul petrochimic al magmelor calco-alcaline (de tip Pacific) și tholeiitice din care, prin cristalizare, se foiTnează roci cu feldspați alcalini (fără feldspatoizi). V. și subaluminos (N.A.) subaluminos, despre caracterul chimic al unor roci magmatice determinat de un conținut de A1₂O₃ atât cât este necesar pentru formarea feld- spaților și feldspatoizilor. V. și subalcalin. (N.A.) subangular, categorie morfometrică ce definește granulele sedimentare numai cu 1/3 din supr. rotunjită (coeficient de rotunjime 33). V. și angular. (N.A.) subarcoză, var. de gresie feldspatică, intermediară din p.d.v. al compoziției între o arcoză și o gresie cuarțoasă. Conținutul de feldspați al unei s. variază între 12-25% și este sup. celui de fragmente litice. S. apar în seriile flișoide și în molasa carpatică. (N.A.) Subatlantic, subdiviziune a Holoc. imediat anter. celei Act., corespunzând ultimilor 3 000 ani. (V.M.) Subboreal, subdiviziune a Holoc. care aco- peră intervalul 4 500-3 200 ani și corespunde lacului cu Limnaea și mării cu Mya arenaria, respectiv epocii cuprului și bronzului. (V.M.) subducție, zonă de ~, proces de alunecare a unei plăci litosferice sub o altă placă, în lungul unui plan înclinat, planul Benioff. Alunecând spre —> astenosfeiu, în zona suberustală, placa subdusă se topește treptat și este asimilată de manta; de aceea, o z.s. este uh sector al scoarței terestre în care se consumă plăci litosferice „oceanice”. Efectele mișcărilor de subducție sunt complexe: ele generează camere magmatice, declanșează procese vulcanice și mișcări seis- mice. Z.s, se caracterizează prin polaritate și prin unidirecționalitatea proceselor pe care le suportă. Z.s. sunt amplasate în fața marginilor continentale sau a arcurilor insulare și includ, spre dom. oceanic, o fosă adâncă (de până la 8-10 km). în dreptul acestor z., are loc o creștere a fluxului termic și apariția unor anomalii gravitaționale negative deasupra foselor și slab pozitive deasupra arcurilor insulare. Z.s. constituie și o z. seismică cu focar intermediar și profund. Arcul vulcanic subfosil 262 născut în lungul z.s., deasupra marginii continentale, are caracter andezitic. (Ex. clasic s. plăcii pacifice sub marginea continentală a Americii de Sud. (V.M./N.A.) subfosil, -» fosil. subgraywacke, var. de graywacke litic, mai săracă în feldspați și mai bogată în granule de cuarț. S. intră în constituția seriilor flișoide din Carpați și în șist, verzi din Dobr. C. (N.A.) subhedral, despre un cristal din rocile magmatice și metamorfice caracterizat prin contururi care corespund parțial unor fețe cristalografice. Cristalele s. sunt proprii multor roci intrusive (granițe, diorite, gabbrouri). Sin. hipidiomorf (N.A.) subhercinică, faza ~, mișcări tectonice al căror paroxism a avut loc în Senonian. (V.M.) subîmpingere, mișcări de ~, mișcări tec- tonice suborizontale însoțite de încălecări și șariaje, în care blocul activ este cel situat sub planul de rupere. în zonele de margine con- tinentală, acestea duc la procese de susținere, iar în zonele de contact dintre plăcile oceanice și cele continentale, la procesul de subducție. Ant. supraîmpingere. (V.M.) subîmpingere, structură de ~, despre o falie de încălecare, cu unghi mic de înclinare, la care compartimentul deplasat este cel din culcuș. (V.M.) subofitică, structură ~, —> ofitică, structuiă ~. subrotunjit, categorie morfometrică care definește granulele sedimentare parțial rotun- jite, întâlnite, de obicei, în conglomerate și gresii relativ mature. (N.A.) subsecvent (petrogr.), despre un eveniment magmatic generat imediat după un paroxism orogenic când se pun în loc corpuri sub- vulcanice cu compoziție intermediară (diorite, andezite) și acidă (granodiorite, dacite). De regulă sin. cu —> tardeorogen. (N.A.) subsidență, afundare treptată și de lungă durată, continuă sau intermitentă, a fundului unui baz. de sedimentare, compensată prin acumularea de sedimente. Acest fenomen duce la acumularea unei pături de dep. sedimentare foarte groase în condițiile unui baz. de adân- cime mică. Tot subsidență (sacadată) duce la formarea dep. paralice cu cărbuni. (V.M.) subșariaj, proces tectonic care produce o încălecare, însă nu prin înaintarea masei alohtone peste un substrat, ci prin afundarea acestuia din urmă sub cel dintâi. într-o anumită privință, procesul de -» subducție este un s. (V.M.) subvulcanic, domeniu corp ~, zonă din structura unui aparat vulcanic, caracterizată prin existența a două elemente structurale distincte: rădăcinile canalului de alimentare și rezervorul magmatic. în zona de „rădăcină” se distinge un complex de filoane, dyke-uri, sill-uri, apofize, toate controlate de fracturi adânci. Prin consolidarea magmelor într-un rezervor magmatic, apropiat de supr., se formează un corp s. (N.A.) subzonă, subdiviziune în cadrul unei biozone corespunzătoare unui strat sau unui pachet de strate cu individualitate paleonto- logică în contextul asociației globale de fosile, caracteristică biozonei. S. poate cuprinde mai multe zonule. (D.G.) succin, rășină fosilă provenită din secreția coniferelor. Se prezintă ca mase transparente sau translucide, galbene sau brune, putând include insecte sau resturi vegetale. Este folosit ca piatră semiprețioasă. în România se găsește în dep. oligocene din zona de curbură a C. Orient. Sin. chihlimbar, ambră. (N.A.) sudetâ, faza ~, mișcările tectonice al căror paroxism s-a produs în Carb. între Visean și Namurian, reprezentând cea de a doua fază a orogenezei hercinice. Efectele ei, în aria carpatică, constau în metamorfozarea în faciesul șist, verzi a dep. anteneocarbonifere, generând ș. crist. hercinice (cristalinul de Repedea din C. Orient., cristalinul de Păiușeni din Mții Apus. etc. (V.M.) sulf, S, element cu 4 izotopi stabili: ³²S (95,1%), ³³S (0,74%), ³⁴S (4,2%), ³⁶S (0,02%). Min. din scoarța terestră care conțin S sunt numeroase, însă abundența acestuia în crusta terestră nu depășește 0,03% și de aceea este un constituent minor. Abundența cosmică este mult mai ridicată: 37,5%. în stare nativă, S prezintă trei modificații polimorfe: aS, PS, yS. In România, se întâlnește în mineralizațiile asociate magmatismului mezozoic, în filoane hidrotermale asociate banatitelor (Oravița, Ciclova) sau vulcanitelor neogene (Cavnic, Săcărâmb etc.), ca depuneri solfatariene (Gura Haitii), sedimentar supergen (Târgu Ocna, Pucioasa etc.). (G.P.) 263 suprafață de transgresiune sulfați, cls. de min. care reunește săruri ale acidului sulfuric. Compușii naturali stabili corespund cazurilor în care anionul (SO₄)²‘leagă cationi cu raze mari - Ba²⁴, Sr²⁺, Pb²⁺ - (ex.: baritină, celestină, anglezit); cationii bivaienți cu raze mai mici - Mg²⁴, Ca²b - formează s. hidratați (epsomit, gips); cationii monovalenți ai metalelor alcaline formează rețele cristaline cu legături slabe care se disociază foarte ușor în apă, iar cationii trivalenți - Ăl³⁺, Fe³" - formează numai compuși hidratați. S. sunt min., de regulă, incolore, cu duritate mai mică de 3,5, clivaj bun și refringență relativ scăzută. în natură, s. sunt caracteristici ciclului exogen, în care se asociază cu halogenurile (în evaporite, de ex.); în ciclul endogen, în faza hidrotermală apar frecvent ca min. de gangă în filoane metalifere. (N.A.) sulfosăruri, cls. de min. care cuprinde compuși de tipul (A+By.X. în care A reprezintă elemente metalice - Cu, Ag, Pb, Zn, Sn, B - elemente semimetalice - As, Sb, Bi, iar X - elemente nemetalice - S sau Se și Te. S. sunt mai puțin răspândite decât sulfurile, dar se asociază, adesea, cu cele ce intră în constituția filoanelor metalifere de origine hidrotermală. S. constituie surse pentru extragerea Ag (polibazit), Ge (germanit), Cu (enargit, tetraedrit), Pb (bournonit) etc. (G.P., N.A.) sulfuri, cls. de min. care cuprinde combi- nații ale sulfului cu un număr mare de elemente (cca 40): Fe, Ni, Co, Cu, Zn, As, Mo, Ag, Pb, Sb, Te, Bi, Hg etc. (ex.: pirită, pirotină, cobaltină, calcopirită, blendă, galenă etc.). S. reprezintă 0,15% din masa scoarței terestre și intră, de regulă, în constituția a numeroase tipuri de zăcăminte de minereuri. S. sunt min. metalice, opace, divers colorate, cu proprietăți fizice și optice variate. Ele reprezintă princi- palele surse pentru extracția metalelor pe care le conțin. în natură, s. se concentrează prin procese lichid-magmatice și apar diseminate în roci bazice și ultrabazice, hidrotermale și se întâlnesc în filoane metalifere, pirometasomatice în skarne, procese metamorfice și procese exogene, reziduale în zona de cimentație, și depoziționale, asociate cu argile, șist, bitumi- noase, calcare, evaporite etc. (G.P., N.A.) sulvanit, Cu₃VS₄, s. cubic. Min. din zona de oxidație. (G.P.) sundit, —> andorit. supergen, termen folosit pentru a desemna procesele geologice și zăcămintele de minereuri formate la supr. sau în apropierea supr. scoarței terestre. Generarea acestora s-ar datora acțiunii apei meteorice descendente, precipitării din soluții meteorice, acțiunii biologice etc. Ex.: depunerea calcozinei și covelinei în —» zona de cimentare a zăcămintelor primare de sulfuri; formarea nodu- lilor manganiferi pe fundul oceanelor etc. (G.P.) supracreștere, proces secundar prin care, în jurul unor cristale sau granule preexistente, de cuarț, feldspat, calcit etc., se dezvoltă —> epitaxial, coroane de aceeași compoziție mineralogică și contur variat idiotopic sau —> xenotopic. S. este proprie proceselor dia- genetice care afectează unele sedimente; se mai poate întâlni și în procesele de metamorfism sau în cursul consolidării unor magme. (N.A.) suprafață de compensație, -» izostazie. suprafață de alunecare, în cazul pânzelor de șariaj supr. amplasată într-un nivel de roci plastice, pe care se face desprinderea volumului de roci de deasupra acestui nivel și care va aluneca gravitațional. (V.M.) suprafață echipotențială, supr. pe care gra- vitația are o valoare constantă. Aceasta este orizontală și perpendiculară față de verticală. V. și geoid. (V.M.) suprafață de inundare marină (în engl. FS- flooding surface), în strat, secvențială exprimă un hiatus minor de eroziune submarină sau nondepunere, care separă unități depoziționale la nivel de cortegiu sedimentar. S.i.m. se formează imediat după un moment de înălțare a nivelului de bază, simultan cu creșterea adâncimii apelor. (N.A.) suprafață de maximă inundare (în engl. MFS-maximum flooding surface), în strat, secvențială exprimă un orizont de condensare, bogat în substanță organică, aglomerări de bioclaste, glauconit și fosfați; s.m.i. separă un eveniment regresiv de unul transgresiv. (N.A.) suprafață de șariaj, —> pânza deșariaj. suprafață erozională de transgresiune (în engl. TSE-transgressive surface of erosion), în strat, secvențială este o supr.de mică ampli- tudine generată de înălțarea lentă a nivelului mării (de bază) cu efect erozional asupra vechilor depozite litorale. (N.A.) suprafață de transgresiune (în engl. TS - transgressive surface), în strat, secvențială expri- mă prima supr. de inundare, deasupra regresiunii supraîmpingere, structură de ~ 264 maxime, prin care debutează un cortegiu sedi- mentar transgresiv; coincide și cu o limită de secvență depozițională (—> SB1). (N.A.) supraîmpingere, structură de ~, despre o falie de încălecare cu unghi de înclinare mic, la care compartimentul activ este acela din acoperiș. (V.M.) supralitoral, sin. supratidal. suprasarcină, 1. presiune de presiunea din spațiul interstițial al unui sediment exprimând diferența dintre presiunea hidro- statică și presiunea efectivă la contactul dintre granule; 2. structuri de ~ (sedim.), structuri interne ale rocilor sedimentare determinate de tasarea locală și diferențiată a sedimentelor inițiale aflate în stare plastică; creșterea trep- tată a p.s. generează deformări hidroplastice, apariția pungilor și pernelor de lichefiere, incluziuni discordante de sedimente fluidizate și lichefiate (-4- dike elastic). Sin. load cast (engl.). (N.A.) suprasaturat, despre o topitură sau o rocă magmatică care conține cuarț liber sau despre o topitură magmatică care are silice în exces față de cantitatea necesară legării bazelor și formării, astfel, a unor min. saturate. Roci s. sunt: granițele (riolitele), granodioritele (dacitele) și tonal ițele (andezitele cuarțifere). (N.A.) supratidal, referitor la zona de țărm sau plaja situată imediat deasupra nivelului atins de mareea înaltă. Sin. supralitoral (în zonele afectate de maree). (N.A.) suprazonă (biostr.), grupare a mai multor biozone ce se succedă în continuitate și care au un conținut paleontologic asemănător (ex.: biozone definite prin taxoni în succesiune filogenetică —> filozonă sau prin taxoni apar- ținând unor comunități ecologice, succesive și similaic). (D.G.) surge, pyroclastic s. (engl.) —> valpiroclastic. surf, zona litorală în care are loc spargerea valurilor, prin înălțare și colaps. (N.A.) susceptibilitate magnetică, —> magnetismul mineralelor. suspensie, transport în ~, mecanism de deplasare a granulelor elastice de către curenții de apă a căror componentă verticală a mișcării întrece cantitatea totală de sedimente purtate în s. de către un curent în unitatea de timp (kg/s). Debitul în s. este o parte componentă a debitului solid al unui curent de apă. (N.A.) sutură facială (paleont.), linia de contact dintre partea internă (cronidium) și cea externă (obraji) a cefalonului unui trilobit. (D.G.) sutură marginală, zonă îngustă de fracturi prin intermediul căreia se realizează legătura între o reg. cutată și o plat, ultima fiind încălecată de unitățile cutate. (V.M.) Svecofenian, subdiviziunea inf. a Prot. din Scutul Baltic care aflorează pe malurile golfului Botnic. Structurile rezultate constituie svecofe- nidele. Sin. Eoproterozoic, Svecokarelian. (V.M.) swash (engl), zonă în domeniul litoral cuprinsă între bermă și zona de spargere a valurilor. (N.A.) Symmetrodonta, ord. al mamiferelor mezo- zoice, grupând genuri caracterizate prin molari cu contur triunghiular (trigon), cu tuberculi dentari dispuși simetric în cele trei colțuri ale supr. de masticație. Jur. sup. -Creț. inf. (D.G.) symplesit, Fe₃(AsO₄)₂*8H₂O, s. triclinic. Min. secundar ce apare în mineralizațiile poiimetalice neogene de la Baia Sprie sub formă de agregate fibroase. (G.P.) systems tract (engl.), —> cortegiu sedimentar. szajbeyt, borat acid de magneziu format în skarne. A fost depistat pentru prima dată în lume la Băița Bihor de Zapharevich în 1873. Sin. ascharit. (N.A.) szmikit, Mn(SO₄)H₂O, s. monoclinic (?). Formează concrețiuni stalactitice în filoane hidrotermale. Descris pentru prima dată la Baia Sprie în 1873. (G.P.) șanțuri de dragaj (pl.), —> urme de dragaj. șariaj, fenomen de deplasare a unei mase de roci la distanță mare de locul ei de origine și de încălecare a unor structuri geologice mai vechi, în urma unor mișcări tectonice. Masa de roci ș. formează o —> pânză de ș. (V.M.) șarnierâ, 1. (paleont.), dispozitiv de arti- culare a valvelor la org. nevertebrate cu cochi- lie sau carapace bivalvă. La brachiopodele articulate ș. este formată din două proeminențe (dinți) aflate sub umbonele valvei pedunculare, cărora le corespund două depresiuni (fosete) pe valva brachială. La lamelibranchiate ș. es⁺e constituită din —> ligament și —» dentiție. La ostracode ș., formată din dinți și fosete, variabile ca nr. și formă, este situată în lungul marginii dorsale a carapacei. Sin. țâțână. (D.G.); 2. (tect.), ș. frontală —> pânză de acoperire, pânză de șariaj, ș. radicală —> pânză de acoperire, pânză de șariaj. (V.M.) șelf —> platformă continentală. șisturi (pl.), roci a căror principală pro- prietate texturală este șistozitatea, formată ca efect al unor presiuni puternice asupra mate- rialului preexistent. Ș. pot fi roci sedimentare, (ș. argiloase, ș. arenacee etc.) sau foarte frecvent, roci metamorfice (ș. crist.): filite, micașisturi, gnaise etc. Frecvent, denumirea de ș. este dată de min. predominant în rocă: ș. cloritoase, ș. talcoase, ș. sericitoase etc. (G.P.) șistozitate, calitatea pe care o prezintă unele roci, în special șisturile cristaline de a se desface în foițe subțiri când sunt supuse presiunilor. Ș. este distinctă de stratificație și este cu atât mai pronunțată cu cât roca în cauză este mai fin granulară. Se disting două tipuri de șistozitate: ș. de fractură, caracterizată prin existența unor plane de clivaj paralele între ele, delimitând volume neafectate de ș., ș. de flux, caracterizată prin orientarea preferențială, paralelă cu planul de ș. al min. și mai ales al micelor și argilelor, în toată masa rocii; acest fapt face dificilă recunoașterea stratificației originale. Ș. se produce în general în formațiunile intens cutate și este paralelă cu planele axiale ale cutelor. Uneori sin. cu —> foliație. (V.M.) șisturi albastre, —> șisturi cu glaucofan. șisturi cu glaucofan, faciesul ~, șisturi crist. de temperatură scăzută și presiune ridicată, în care se disting subfaciesul cu pumpellyit, spre limita inf., și subfaciesul cu jadeit și cuarț la presiune mai ridicată. Sin. șisturi albastre. (^) șisturi verzi, faciesul ~, -> metamorfism, —> faciesmetamorfic. (G.P.) șlif, preparat pentru analize microscopice în lumină polarizată, reflectată, reprezentat prin- tr-un fragment de min. opac, de o grosime convenabilă și cu suprafețe plan paralele, dintre care cea pentru examinat este foarte bine lustruită. (G.P.) șungit, varietate de cărbune bituminos for- mat pe seama cianobacteriilor; este cunoscut în Prot. inf. din Scutul Baltic și în Scutul Canadian. (D.G.) Tabianian, etaj inf. al Plioc. din dom. mediteranean, caracterizat paleontologic prin foraminiferele Sphaeroidinellopsis și Globorotalia mărgăritae. Sin. ZancleanV. și zanglean. (V.M.) tabularitate, —> pivotabilitate. tabularium, partea din int. unui —» polipierit ocupată de planșee orizontale (tabule). (D.G.) Tabulata, ord. al coralilor zoanthari (—> Zoanthariâ) în care sunt cuprinse forme exclusiv coloniale recifale, majoritatea paleozoice, caracteri- zate prin dezvoltarea —> tabulelor în detrimentul septelor verticale. Ord. - Eoc. V. și Chaetetidae. (D.G.) tabule (pl.), formațiuni calcaroase orizontale în int. scheletului coralilor paleozoici, foarte dezvol- tate la formele din Ordov. (D.G.) tachilit, var. de sticlă vulcanică bazică, bogată în fier, de culoare brun închis sau neagră. V. și sideromelan. (N.A.) tachitelie, —> viteză de evoluție. taconică, faza mișcări tectonice care au cunoscut paroxismul spre sfârșitul Ordov. și începutul Sil., aparținând ciclului caledonian. A fost recunoscută prima dată în Mții Taconici din S.U.A. (V.M.) taconit, acumulare sedimentară de oxizi și hidroxizi de fier de tip stratiform, caracte- ristică dep. vechi. T. se referă la silicolitele feruginoase din reg. Lacului Superior (S.U.A.) și la minereurile de fier de tip Mesabi. V. și m inerte. (N.A.) tactit, rocă formată prin metamorfismul termic și metasomatic al unor dep. carbonatice la contactul lor cu intruziuni magmatice. T. au o compoziție mineralogică complexă, dependenta de impuritățile primare ale calcarelor și de chimismul soluțiilor pneumatolitice provenite din intruziune. V. și skam. (N.A.) tafocenoză. „asociație îngropată”, în accep- țiunea originală, termenul definește asociațiile de org. moarte, însedimentate, dar fără a fi suferit încă transformările fizico-chimice implicate de procesele de fosilizare. V. și orictocenoză. (D.G.) tafonomie, dom. al cercetărilor paleontologice care studiază aspectele legate de fosilizarea org. în cadrul dep. sedimentare, urmărind reconstituirea transformărilor suferite în etape succesive de către org. după moarte, până la descoperirea lor în stare fosilă. In cadrul cercetărilor de t. sunt analizați calitativ și numeric (populațional) taxonii dintr-o —> orictocenoză, —> urmele fosile, distribuția spațială (orientarea) fosilelor în strat., transfor- mările diagenetice ce au avut loc etc. (D.G.) tafrogeneză, proces crustal prin care sunt ge- nerate zone cu subsidență activă, delimitate de fracturi adânci și flancuri aproape verticale; prin t. se formează bazinele de rift din ariile con- tinentale conservate ulterior prin umplerea lor cu stive groase de sedimente. V. și aulacogen. (N.A.) tafrogeosinclinal, —> aulacogen. tagilit, Cu₂(PO₄)(OH)H₂O, s. monoclinic. Min. întâlnit în zona de transformări secundare a mine- ralizațiilor primare de cupru. (G.P.) takâre, —> crăpături de contracție. talassogenetice, mișcări ~, mișcări talassogenetice. talc, Mg3[Si₄O₁₍)](OH)₂, s. monoclinic; filo- silicat cu structură trioctaedrică; min. etalon (D = 1) în scara durității Mohs. Apare în ș. crist. din Mții Poiana Ruscă și în diferite produse de alterare a rocilor magmatice bazice, în skame și în vulcanite neogene. (N.A.) taliu, TI, element cu caracter metalic. în scoarța terestră se găsește în cantități mici, apărând în rețeaua sulfurilor (blendă, pirită) sau a silicaților. Se concentrează prin procese lichid-magmatice și hidrotermale. (G.P.) taluz continental, —> povârniș continental. talveg,^ canal de etiaj. tanatocenoză, „asociație de moarte”, în sensul original (Wasmund, 1926), termenul definește org. unei singure biocenoze, moarte dintr-o cauză comună. în natură, t. cuprind deseori org. din mai multe biocenoze asociate prin curenți de fund. T. reprezintă un stadiu inițial în formarea unei asociații fosile adevărate (—» orictocenoză). V. și tafocenoză. (D.G.) tantal, Ta, element metalic cu un singur izotop natural: I⁸¹Ta. De obicei, se prezintă ca oxizi complecși în combinație cu Nb, Ti, Y și 267 tectonica sării (saliferă) lantanide,. Se cunosc peste 10 min. cu Ta. Este strâns asociat cu niobiul, cu care prezintă similitudini chimice și fizice. Min. de Ta și niobiu se concentrează în stadiile târzii ale diferențierii magmatice, astfel încât rocile acide au conținuturi mai ridicate de Ta față de cele bazice și ultrabazice. Min. util cel mai răspândit, din care se extrage Ta, este tantalitul (43-68 % Ta). (G.P.) tapiolit-mossit, FeTa₂O₆-Fe(Nb,Ta)₂O₆, s. pătratic; formează o serie izomorfa continuă; min. respective se întâlnesc în pegmatite gra- nitice și în placersuri. (G.P.) tarde-, prefix, sinonim cu târziu (ex.: t. magmatic - despre un stadiu târziu magmatic, t. orogen, t. cinematic etc.). (N.A.) tardigeosinclinal, etapă ~(ă), etapă din evoluția unui geosinclinal, urmând etapei principale (de orogeneză) și caracterizată priit acumularea puternică de dep. detritice care îmbracă facies de molasă; se manifestă și un vulcanism subsecvent, andezitic. V. și geosin- clinal. (V.M.) tardiorogenic, despre un eveniment care s-a produs spre sfârșitul ultimei faze tectogenetice care a afectat reg. respectivă. (V.M.) tasare, compactizare. tasare diferențială, fenomen de deformare care se produce la supr. unui sediment lutitic hidroplastic când este încărcat în mod inegal cu material arenitic grosier. (N.A.) tasmanit, cărbune impur constituind un termen de tranziție între cannel coal și o argilă bituminoasă. (N.A.) Tatarian, etaj final al Perm. din Plat. Est- Europeană și Mții Ural, reprezentat prin faciesuri detritice roșii continentale. Termenul derivă de la numele provinciei tătare din estul Plat. Ruse. (D.G.) taxodont, tip de dentiție a lamelibranchia- telor constând dintr-un nr. relativ mare de „dinți¹’ dispuși perpendicular sau înclinat pe area cardinală; se cunosc două subtipuri: 1) ctenodont, la care dinții converg spre centrul valvelor; 2) actinodont, la care dinții diverg spre marginile laterale ale valvelor. (D.G.) taxonomie, știința principiilor și regulilor de clasificare și descriere a org. atât ale celor act., cât și ale celor fosile. (D.G.) taxonomie numerică, știința grupării org. (fosile sau act.) în categorii taxonomice, pe baza analizei numerice (statistice) a tuturor caracterelor fenotipice considerate apriori de valoare egală. (D.G.) târâre (sedim.), mod de transport prin care granulele grosiere, cu diametrul mai mare de 0,5 mm, înaintează pe fundul baz. urmând trasee liniare, paralele cu direcția curentului. (N.A.) Tchokrakian, etaj al Mioc. med. din Parate- thysul Oriental. (V.M.) tealit, PbSnS₂, s. rombic. Min. rar, citat în România în zăcământul pirito-cuprifer de la Bălan. Sin. herzenbergit (G.P.) tecarium, partea internă a unui -4- polipieriț constând din întreg spațiul înconjurat de epitecă. (D.G.) tecă, formațiune scheletică la unele org. never- tebrate (celenterate, echinoderme, graptoliți), sen- sul concret al noțiunii fiind însă diferit în cadrul grupelor respective. Astfel, la celenterate t este re- prezentată prin peretele gros marginal al polipie- riților, cu origine distinctă față de epitecă; la echi- noderme t este constituită din întreg ansamblul scheletic de protecție ext. a corpului format din plăci calcaroase sudate sau imbricate; la graptoliți, t reprezintă învelișul chitinoid, tubular sau în formă de cupă, cu rol de protecție a indivizilor (zooizi) din cadrul coloniei (rabdosomi). (D.G.) tecodont, tip de dentiție la animalele vertebrate, la care dinții sunt dispuși în alveole situate în interiorul oaselor maxilare. V. și acrodent, pleurodent. (D.G.) tectite (pl.), particule de forme și dimensiuni variabile, rezultate de pe urma impactului unui meteorit cu rocile terestre, pe care le sparge, le topește și dispersează pe mari supr. (mii de km²); sunt de natură silicioasă, divers colorate, cu aspect de obsidian. (V.M.) tectofacies, totalitatea caracterelor tectonice ale unui grup de strate, prin care acestea se individualizează, față de stratele adiacente, în sens vertical sau orizontal. în sens sedimentologic, t. se apreciază pe baza compoziției rocilor siliciclastice (Q.F.L.) și indică cadrul tectonic al -> ariei surse și -» bazinului limitrof. (V.M.) tectogenetic, -> fază de cutare, ciclu geotectonic. tectogeneză, -> structogeneză tectonica sării (saliferă), aranjamentul tecto- nic particular determinat de comportamentul sării și a gipsului care, datorită plasticității, străpung învelișul sup. sub forma unui sâmbure. Cele mai tectonică 268 tipice aspecte ale Ls. sunt structurile diapire -» cute diapire, diapirism. (V.M.) tectonică, 1. disciplină care are în preocupări studiul mecanismului de declanșare și desfă- șurare a proceselor tectonice; 2. t. unei reg., ansamblul deformărilor care au afectat forma- țiunile constituente ale unei reg. și aranja- mentul act. al acestora. (V.M.) tectonică, fază ~, durata în timp a desfășurării mișcărilor tectonice ce afectează o reg. întinsă din supr. scoarței și care conduce la o rearanjare a ansamblului arhitectural existent al reg. respec- tive. în cadrul unei catene muntoase, unei f.t îi poate corespunde o anumită generație de structuri (ex.: în C. Orient., f.t austrice îi corespund struc- turile unității central-est-carpatice sau dacidele timpurii). Se obișnuiește ca f.t să fie denumite după reg. în care au fost recunoscute prima dată și unde urmările lor sunt foarte evidente. Sin. fază de cutare. (V.M.) tectonică globală, concept și teorie modernă privind structura și evoluția dinamică a scoarței terestre. Lansarea sa - în 1968 - a revoluționat științele geologice și a permis o interpretare unitară a elementelor și proceselor geofizice, geologice și geomorfologice ale Terrei. Termenul „global” subliniază includerea în teorie a numeroase domenii: magmatism și vulcanism, tectonică și sedimentare, metamorfism, metalo- geneză etc. T. g. are la bază trei teorii distincte: teoria —> plăcilor litosferice, teoria -» derivei continentelor și teoria —> expansiunii fundurilor oceanice. (V.MJN.Ai) tectonit, termen general care definește toate rocile care au căpătat o textură particulară, diferită de cea originală, sub influența stressului. (ex.: —> S-tectonit, —» B-tectonit). (G.P.) tectonofizică, domeniu al geofizicii care abordează studiul forțelor care provoacă mișcări și deformări ale scoarței terestre. (TVA) tectonosferă, zonă, începând de la supr. scoarței terestre spre int., până la adâncimea la care este susceptibilă de a fi deformată de către presiunile tectonice. Aceasta ar corespunde litosferei în accepțiunea modernă, adică până la —> pătura de viteză redusă. (V.M.) tectosilicați, cls. structurală în care sunt grupați silicați, formați din rețele tridimensionale de tetraedri SiO₄ (parțial înlocuiți prin A1O₄), care au 4 ioni comuni de oxigen. Raportul Si:O=l:2 (ex.: feldspați, feldspatoizi, zeoliți). (N.A.) tefra, termen colectiv care definește totalitatea depozitelor piroclastice mobile, indiferent de originea lor (acumulate prin —> curgere piroclastică, —> cădere piroclastică sau -> val piroclastic). Sin. tephra. (N.A.) tefrit, —> bazanit. tefrocronologie, metodă a geocronologiei absolute utilizabilă, în special, în cazul datărilor recente, bazată pe detectarea cenușilor rezul- tate din erupții vulcanice desfășurate în decursul istoriei umane și consemnate ca atare în reg. depărtate de centrul de erupție, demonstrând astfel sincronismul lor. De ex., cenușile expulzate prin erupția vulcanului Krakatoa, din 1883, au fost răspândite pe întreaga supr. a Pământului; oriunde au fost întâlnite cenuși cu compoziție mineralogică corespunzătoare, acestea au fost atribuite anului 1883. (D.G.) tefroit, nezosilicat de mangan din grupul olivinei. în România, întâlnit în ș. crist. din C. Orient, (zona lacobeni, Șaru Dornei) și C. Merid. (Mții Sebeș). (N.A.) teggoglife, mecanoglife. tegument, supr. sup. a caliciului unui crinoid, constituită dintr-o membrană cu granulații sau încrustată cu plăcuțe calcaroase, T. este traversat de 5 șanțuri (ambulacre). (D.G.) teilzone (engl.) (biostrat.), stratele depuse în decursul unei părți din intervalul existenței totale a unui taxon caracteristic. Baz. de extensiune (range zone, engl.) stabilite local reprezintă, de regulă, t. (D.G.) teledetecție, detectarea de la mare distanță, cu ajutorul aparaturii instalată pe avioane sau sateliți artificiali, a structurii geologice a unei reg. sau a unor structuri geologice, în general, și a acumulărilor de substanțe utile, în special. (V.M.) telemagmatic, despre un produs de origine magmatică situat departe de sursă. V. și teletermal. (N.A.) Teleostei, infracls. a peștilor osoși care cuprinde marea majoritate a peștilor act. și numeroși reprezentanți fosili. Au schelet complet osificat, înotătoarea codală cu lobi egali, solzi subțiri, elastici, de tip cicloid sau ctenoid. Jur. - Act. în România, numeroși reprezentanți fosili ai T. au fost descriși din șist, disodilice și menilitice oligocene din C. Orient, și din alte reg. (D.G.) 269 termoclastie teletermal, despre un dep. mineral depus din soluții cu temperaturi scăzute și la adâncimi reduse în scoarță. Filoanele mineralizate de origine t. traversează roci netransformate hidrotermal și cuprind parageneze cu sulfuri de Hg, Sb, Pb. (N.A.) telinit, constituent petrografie al cărbunilor minerali cu structură celulară evidentă, de culoare cenușie până la albastră. (N.A.) telogeneză,. sin. epidiageneză. telur Te, element cu caracter semimetalic; prezintă 8 izotopi stabili (între ¹²⁰Te și ¹³⁰Te). In natură, este mai rar decât seleniul, dar datorită razei sale mai mari poate forma min. independente - telururi - alături de Au, Ag, Cu, Hg, Pb, Bi, Ni (sylvanit, calaverit, hessit etc.). Se concentrează prin procese hidrotermale de temperatură joasă, iar în ciclul exogen, telu- rurile se descompun și Te trece în stare nativă; în zonele de oxidație se formează telurați. (G.P., N.A.) telurici, curenți ~ (pl.), curenți electrici ce se propagă la supr. scoarței sau la adâncimi mici, provocați de câmpuri electrice superfi- ciale. (V.M.) telurit, TeO₂, s. rombic. A fost descris, pentru prima dată la Săcărâmb. Se mai cunoaște și în zona de oxidație a altor zăcăminte hidrotermale aurifere din Mții Apus, (la Zlatna, Almașu Mare). (G.P.) telurobismutinâ, Bi₂Te₂, s. trigonal. Apare în mineralizații pirometasomatice hidrotermale. (G.P.) Temnospondyli, ord. al stegocefalilor labi- rintodonți ce include majoritatea amfibienilor fosili. T. sunt caracterizați prin vertebre formate din două piese inelare, una anter. dezvoltată (intercentrum) și alta poster, redusă (pleurocentrum). Carb. inf. - Trias. V. și Thachitoni, Stereospondyli. (D.G.) tempestite, (engl. storm deposits) (sedim.), depozite de furtună. Formează corpuri neregulate, discontinui, paralele cu linia țărmului; grosimile lor sunt de ordinul metrilor. Sunt generate de furtuni (tropicale, extratropicale sau musonice), de curenți geostrofici (de fiind) sau de curgeri combinate. Sunt localizate între baza valurilor normale și baza valurilor de furtună, iar frecvența lor descrește de la ape mici către ape adânci. Se cunosc t. subtractive, cu bază erozională, și t. aditive, care acoperă plaja, au baza plană și topul neregulat. Din punct de vedere compozițional, pot fi siliciclastice și carbonatice. (N.A.) tenantit, —> tetraedrit. tenorit, CuO, s. monoclinic. Min supergen întâlnit în zona de oxidație a minereurilor de cupru asociate ș. crist. (la Bălan), magmatitelor mezo- zoice, banatitelor (la Moldova Nouă, Șasea, Băița Bihor) și vulcanitelor neogene. (G.P.) tentaculit, nevertebrat fosil, marin-pelagic, paleozoic (Cambr. med. - Dev. sup.), cu cochilie calcaroasă conică, îngustă, de talie mică. Poziția sistematică a t nu este complet elucidată; în general sunt incluși în cls. Gastropoda. (D.G.) teoria sintetică a evoluției, teorie a evoluției biologice care reunește dom. ale cercetării neon- tologice (genetică, biochimie, ecologie sistema- tică, biogeografie) și paleontologice, unificându-Ie pe baza principiului darwinist al selecției naturale. T.s.e. s-a conturat în deceniile 4 și 5 ale acestui secol sub impactul dezvoltării geneticii, având ca promotori pe Dobzhanskz (genetician), Mayer (sistematician) și Simpson (paleontolog); denumi- rea noii teorii este datorată lui Huxley (1941). T.s.e. consideră evoluția ca fiind un produs al întâmplării (mutațiile genetice ca factor declan- șator în evoluție apărând întâmplător), un fenomen „orientat” (spre adaptare la condițiile de viață) fără a fi însă predominantă; Ls.e. consideră —» microevolutia și —> macroevo/utia drept compo- nente ale unui proces unitar. In ultimele două decenii, o importantă confruntare în cadrul acestei teorii se desfășoară între susținătorii —> „gradua- lismului filetic” cei ai -» „echilibrelor inter- mitente”. (D.G.) terbiu, Tb, element cu caracter metalic din grupa lantanidelor cu un singur izotop stabil, ⁵⁹Tb. Abundența Tb în rocile crustei este de cca 1 ppm (bazalte 1,08 ppm, granițe 1,02 ppm, roci sedimentare 1,30 ppm). Nodulii manganiferi au cca 690 ppm. Sursa majoră de Tb o constituie monazitul din nisipurile de plajă, abundente în Australia, India, Malaysia și Africa de Sud. (G.P.) Terebratulacea, suprafam. a brachiopodelor articulate cuprinzând genuri cu cochilie punctată, biconvexă, slab ornată; linia cardinală scurtă și curbă, brachidium ca două apofize calcaroase (crure) unite printr-o lamă transversală. Sil. - Act. (D.G.) terigen, sin. detritic, epiclastic. termoclastie, —» dezagregare. termoelectricitate 270 termoelectricitate, proprietate fizică proprie conductorilor electrici (inclusiv min.) constând în capacitatea acestora de a genera curent electric prin încălzire. Curentul t. este cu atât mai intens, cu cât cele două metale (min.) probate sunt mai îndepărtate în seria termo- electrică, care cuprinde: Bi, N, Pr, Pd, Co, Mn, Pb,Ca, Zn,Fe.V.și piezoelectricitate. (N.A.) termohiminiscență,-» luminiscența mineralelor. termometru geologic, min. sau o asociație de min. a căror compoziție și structură sunt condiționate de anumite valori termice și permit, astfel, aprecierea dom. de temperaturi în care au luat naștere. Astfel, conținuturile: de fier în blendă, de scandiu în galenă sau cel de potasiu în nefelin - care cresc cu temperatura de formare - pot fi considerate t.g. Rețelele cristaline ale feldspaților cu ordine ridicată și implicit cu valori ridicate ale unghiului 2V se realizează la temperaturi scăzute. Ca t.g. mai pot fi folosite incluziunile din min., culoarea acestora, habitusul cristalelor care prezintă aspecte specifice în funcție de temperatura de formare. (N.A.) termoremanență, proprietatea materiei mag- matice ca prin răcire să conserve, în decursul timpului geologic, orientarea câmpului magnetic terestru al epocii în care ea s-a solidificat, deve- nind rocă magmatică. Sunt susceptibile de un asemenea comportament mai ales corpurile de roci bogate în min. feromagnetice (cum este magne- titul). Sin. magnetism remanent remanentă termomagnetică (V.M.) Terra, —> Pământ. terra rossa (ital.), 1. dep. rezidual de culoare roșie sau roșie brună, constituit din min. argiloase și oxizi-hidroxizi de fier, rezultat prin alterarea calcarelor în condițiile unui climat cald și umed. Intră în constituția scoarțelor de alterare formate pe roci sedimentare carbonatice; 2. tip de sol argilos din clasa cambisolurilor, format prin transformarea calcarelor și bauxitelor. (N.A.) Terțiar (înv.), denumire introdusă de Arduino (1760) în perioada de început a cronostratigrafiei (când succesiunile stratigrafice erau clasificate în Primar, Secundar și T., la care a fost ulterior adăugat, Cuat.) și păstrată până în prezent. T. corespunde sistemelor Paleog. și Neog. (V.M.) teschenit, rocă magmatică intrusivă sau filoniană, cu caracter melanocrat, formată din plagioclaz calcic, augit, uneori homblendă și, rar, biotit care prind, interstițial, analcim; are structură granulară, hipabisică. (N.A.) test, s.l.: înveliș scheletic cu rol de protecția corpului unui animal nevertebrat; s.str.: înveliș de protecție a celulei unui protozoar. (D.G.) Tethys, oceanul inteipus în decursul ciclului alpin (Trias. sup. - Neog.) între Europa și Africa- India-Indochina. în urma mișcărilor de compre- siune, în cadrul T. au fost generate structurile orogenice din sudul Europei (catenele alpino- carpato-caucaziene), din sudul Asiei (catenele Hinducuăi-Pamir-Himalaya) și nordul Africii (catenele Mt Atlas). în Neog. mișcările orogenice din partea centrală a T. european au determinat fragmentarea sa în T. Occidental și Paratethys (V.M.) tetracorali, Rugosa. tetradimit, Bi₂Te₂S, s. trigonal. Este întâlnit în mineralizațiile banatitice și în filoane asociate vulcanitelor neogene din Mții Apus, și Maramureș. (G.P.) tetraedrit-tennantit, serie (Cu,Fe)₁₂Sb₄S₁₃ - (Cu,Fe)i₂As₄Si3, s. cubic. Formează o serie izomorfă continuă. Mai poate conține și argint în cantități însemnate (var. freibergit), precum și mercur. Se cunoaște în zăc. asociate ș. crist. (Leșu Ursului), zăc. pirometasomatice, hidro- termale asociate banatitelor (Dognecea) și în mineralizații hidrotermale neogene (Ilba, Baia Sprie, Săcărâmb, Roșia Montană.). (G.P.) tetraedru, formă cristalografică închisă și simplă, specifică s. cubic; t. este constituit din patru fețe, triunghiuri echilaterale. (N.A.) tetragonal, sistem ~, sistem cristalo- grafie. Textulariidae, fam. a foraminiferelor în care sunt cuprinse forme cu test aglutinat, liber sau fixat de substrat, având stadiul inițial înrulat pianspiral, apoi biseriat. Apertură unică sau multiplă. Carb. - Act. (D.G.) textură (petrol.), 1. în cadrul formațiunilor sedimentare, t. definește caracterul rocilor pe baza dimensiunii și formei granulelor constitu- ente, a gradului de cristalinitate a min. și a raporturilor existente între acești parametri. Astfel, se disting categoriile granulometrice: -» psefite, —» psaniite, —> aleurite, —> pelite și morfometrice: —> angular, -> rotunjit; 2. în cadrul formațiunilor endogene, prin t. se definesc caracterele rocilor rezultate din dis- tribuția spațială a constituenților și a modului 271 tilloid de umplere a volumului ocupat de rocă. Astfel se disting pentru rocile plutonice: t. masivă, t. orientată; pentru rocile efuzive: t. masivă, t. fluidală, t. vacuolară, t. cavernoasă, t. scoria- cee, iar pentru ș. crist.: t. șistoasă, t. rubanată, t. oculară. (N.A.) textură Liessegang, aranjament spațial al benzilor de min. din roci și minereuri (agate, malachit, minereurile pirometasomatice și hidro- metasomatice), similare inelelor Liessegang (G.P.) thalassofil, caracteristică a unui element " chimic care este mai abundent în apele marine și oceanice decât în apele continentale cu salinitate normală (ex.: Na, CI). (N.A.) Thanetian, etaj al Paleoc. Termenul a fost introdus de Renevier în 1867 și derivă de la numele pen. Thanet - Marea Britanie. (V.M.) Thecodontia. ord. primitiv al reptilelor diapside (--> Archosauriâ) din care fac parte genuri exclusiv din Trias.. cu schelet gracil, în general, bipede sau semibipede. T. se află la originea celorlalți archosauri: crocodilieni, dinosaurieni, pterosaurieni. (D.G.) £ theralit, rocă foidică, relativ bogată în min. femice, de tipul augitului titanifer, barkevi- citului, olivinei și biotitului; plagioclazul este un labrador. Se asociază cu sienite, anortozite și gabbrouri în masivele de roci foidice. (N.A.) Therapsida, ord. al reptilelor fosile carac- terizate prin craniu de tip -» sinapsid, înfățișare asemănătoare mamiferelor. Include tipuri erbi- vore (Anomodonda) și carnivore (Theriodonda). Perm. inf. - Jur. inf. (D.G.) Theria, subcls. în care sunt cuprinse toate mamiferele cu excepția grupului monotremelor australiene. T. include: marsupialele și placen- tarele, alături de forme exclusiv mezozoice, inclusiv strămoșii marsupialelor și ai placentarelor. Trias. sup. - Act. (D.G.) tholeiit, -ic, 1. var. de bazalt; 2. subtip de magmă fundamentală, nealcalină, în care se constată o tendință de creștere a conținutului de fier în cursul diferențierii; magmele t. sunt proprii marginilor de plăci, fiind generate în sectoare de convergență (zone de arc insular) sau de divergență (zone de rift). în int. plăcilor s-au întâlnit în zonele „fierbinți”. (N.A.) thorianit, ThO₂, s. cubic. U⁴⁺ substituie ade- sea Th⁴⁺. De asemenea, Th mai este substituit de Ce, La. Apare în pegmatite, carbonatite și placersuri. (G.P.) thorit, ThSiO₄, s. pătratic. Min. accesoriu în granițe și sienite. (G.P.) thoriu, Th, element cu caracter metalic, radioactiv, din grupa atcinidelor; prezintă 6 izotopi între ²²'rh și ²³⁴Th. în natură, Th formează min. independente (thorianit, thorit - izomorf cu zirconul) sau este camuflat în rețeaua unor min. de zirconiu, ceriu (în monazit, 10% ThO₂). Se concentrează în partea sup. a litosferei prin procese magmatice (în granițe, 18,5 ppm) și pegmatite; în ciclul sedimentar este antrenat de lantanide în placersuri cu monazit sau se acumulează în hidrolizate (10-20 ppm); în cenușa cărbunilor se concentrează de 10 ori mai mult decât valoarea lui medie din scoarță. (G.P.) Thuringian, subdiviziunea sup. a Perm. de tip germanic. Printre fosilele caracteristice, brachiopodele: Spirifer alatus, Productus (Horridoniâ) horridus etc. Termenul a fost introdus de Renevier și derivă de la numele reg. Thuringia - Germania. Sin. Zechstein. (V.M.) tidal, (termen engl.) de origine mareică sau în legătură cu mareele. De ex.: zona litorală care se află sub influența mareelor, cuprinsă între nivelul mediu al apei la flux și nivelul mediu la reflux etc. (N.A.) tiemanit, HgSe, s. cubic. Apare în minerali- zații hidrotermale. (G.P.) „tigrii cu dinți pumnal”, grup restrâns al mamiferelor carnivore din fam. Felidae, în care sunt cuprinse exclusiv genuri fosile din Mioc. - Pleist., caracterizate printr-o pereche de canini sup. excesiv de alungiți și ascuțiți; corelativ, canini inf. reduși, articulația maxilarelor foarte mobilă. (D.G.) till, dep. sedimentar de origine glaciară, lipsit de coerență și caracterizat printr-o sortare foarte slabă. Este un amestec haotic de blocuri, găleți și pietriș și în special material pelitic de natură argiloasă. Este răspândit în ariile foștilor ghețari cuatemari, unde poate atinge 20-30 m grosime. Sin. morenă. (N.A.) tillit, paraconglomert de origine glaciară cons- tituit din blocuri și material pelitic, elementele fiind colțuroase, ușor rotunjite și cu zgârieturi. Sunt rocile cele mai slab sortate și puțin alterate. T. sunt specifice precuatemarului (mai ales Paleoz. și Mezoz.). (N.A.) tilloid, rocă sedimentară detritică cu textură grosieră de tipul paraconglomeratelor tillitice, tinguait 272 dar în care blocurile nu sunt de natură glaciară. Materialul pelitic din masa t. poate fi ușor stratificat sau uneori poate avea structuri convolute. Se pot forma în urma alunecării argilelor peste dep. grosiere în dom. continen- tal sau alunecării mâlurilor pe povârnișul continental. (N.A.) tinguait, -> aplit. Tintinnida, ord. al protozoarelor ciliate în care sunt cuprinse genuri caracterizate printr-un schelet calcaros microcristalin de formă conică sau globulară numit lorică. Partea sup. a loricii poate prezenta răsfrângeri (gulerașe), iar partea inf. este rotunjită sau ascuțită, uneori prelungită printr-un spine caudal. Carb. - Act. Maximum de dezvoltare l-au cunoscut în Tithonian - Neocomian, când au dat forme fosile conducă- toare. (D.G.) tipomorfism (miner.), concept mineralogic de largă deschidere ce cuprinde relațiile dintre proprietăți și condițiile de formare ale min. Astfel, un min. tipomorf este un compus a cărui simplă prezență într-o rocă poate oferi informații asupra naturii proceselor genetice și implicit asupra condițiilor termodinamice și chimismului mediului ambiant. Caracteristicile tipomorfe ale unui min. reprezintă trăsături ale acestuia (cristalografice, structurale, chimice) pe care le-a câștigat în urma unui anumit proces genetic. (N.A.) tîrolit, hidroxiarseniat de cupru și calciu cristalizat cu 10 molecule de apă. Min. supergen în zone de oxidare a zăcămintelor cuprifere (Băița Bihor). (G.P.) titan, Ti, element cu caracter metalic; prezintă 5 izotopi stabili (între ⁴⁶Ti și ⁵⁰Ti). Ti⁴⁺ formează min. independente, de tipul oxizilor (rutil, anataz, brodkit, ilmenit etc.), iar Ti³⁺intră în rețeaua unor silicați (sfen, granați, amfiboli, piroxeni etc.). în natură, se concentrează prin variate procese petrogenetice: lichid-magmatice timpurii (în gabbrouri), pegmatitice, metamorfice de temperatură și presiune medie și sedimentare (în laterite, bauxite și în placersuri titanifere). (G.P., N.A.) titanit, sfen. titanobetafit, —> beta fit. titanomagnetit, magnetit cu conținuturi de ord. procentelor (până la 7,5%) de TiO₂. V. și magnetit. (G.P.) Titanotheriidae, —> Bronthoteriidae. Tithonian, etajul sup. al Jur. sup. Inițial termenul se referea numai la dep. de această vârstă din fostele arii geosinclinale. Pentru dep. sincrone formate pe un substrat stabilizat, se utiliza termenul de Portlandian. Cum acesta din urmă are o semnificație cronostratigrafică întrucâtva diferită de la o reg. la alta, iar în fostele arii geosinclinale T. a fost mai riguros delimitat la partea inf., se tinde ca acest termen să devină consacrat pentru etajul sup. al Jur. Printre fosilele caracteristice: Neochetoceras mucronatum, Semiformiceras semiforme, Calpionella alpina, Crassicolaria etc. dintre tintinnide și Conusphaera mexicana din nannofloră. Termenul a fost introdus de Oppel în 1865. (V.M.) tixotropie, proprietatea complexelor argilo- coloidale, solide și plastice, de a trece, prin agitare, în stare fluidă și de a reveni, la încetarea mișcării, la starea inițială. T. este caracteristică unor soluri, argile smectitice, noroiului de foraj etc. (N.A.) Toarcian, etajul sup. al Liasicului. Printre fosilele caracteristice, amonoideele: Dactylo- ceras tenuicostatuip Hildoceras bifrons, Dumortieria pseudoradiosa etc. Termenul a fost introdus de d’Orbigny în 1849 și derivă de la Toarcium, vechea denumire a loc. Thouars - Franța. (V.M.) todorokit, Mn₈ (O, OH)]₆ 2H₂O, s. monoclinic; este unul din componenții minerali de bază ai nodulilor manganiferi de pe fundurile oceanice. (G.P.) toloid, —> cumulodom. toltri, tip de calcar recifal caracteristic mărilor salmastre, întâlnit în Sarmațianul din reg. podolică, format din alge roșii calcaroase, briozoare, serpulide etc. Sin. miodobare. (D.G.) tonalit, rocă magmatică intrusivă cu structură holocristalină și textură masivă, alcătuită din cuarț, plagioclaz și amfibol. T. este un termen de tranziție între granodiorite (de care se deosebește prin absența feldspatului alcalin) și diorite (de care se deosebește prin prezența cuarțului). (N.A.) tool mark (engl.), —> mecanoglif determinat de acțiunea pe care o au fragmentele transportate prin târâre sau saltație asupra suprafeței necon- solidate a unui sediment. (N.A.) Tongrian, etaj al Paleog. din vestul Europei, suprapus peste Eoc. sup.-Olig. inf. Termenul a 273 transparența mineralelor fost propus de Dumont (1839) după numele loc. Tongres (Belgia). (D.G.) topaz. ABSiO-i, s. rombic. Min. etalon în scara de durități Mohs (D 8). Apare ca min. accesoriu în pegmatite și se poate concentra în aluviuni. (N.A.) toplap (engl.), tip de discordanță în stratigrafia seismică, ia partea sup. a unei secvențe litoiogice. V. și onlap, downlap (D.G.) torbanit, —> bogbead. torbernit, Cu(KO₂)(PO₄)₂ 8-12 K₂O, s. pătratic. Este întâlnit în pegmatite și mine- ralizații secundare de uraniu. (G.P.) Tortonian, etaj al Mioc. sup. din dom. mediteranean caracterizat prin Globorotalia acostaensis și G. menardidintre foraminifere și Discoaster calcaris și D. hamatus dintre cocolithophoridee. (V.M.) trabecufle, fâșii formate din fibre calcaroase, dispuse radiar, reprezentând părțile scheletice elementare din structura unei septe sau a altor formațiuni scheletice proprii coralilor. (D.G.) tracht, referitor la morfologia cristalelor; t. definește combinația de fețe care îmbracă cristalul și constituie adesea o proprietate utilizată în diagnosticul min. (N.A.) trahit, rocă vulcanică afanitică-porfirică sau africă. alcătuită preponderent din feldspați alcalini și plagioclazi. Masa fundamentală este microlitică sau hemicristalină și are o structură trahitică tipică sau miarolitică. Din p.d.v. chimic, t. sunt roci saturate, neutre și alcaline; reprezintă corespondentul de supr. al sienitelor. T. se asociază cu andezitele în provinciile vulcanice calco-alcaline și alcaline. în România, formează curgeri și filoane în Mții Drocea și Perșani. (N.A.) trahitică, structură tip de structură fluidală caracterizată prin dispoziția paralelă sau subparalelă a microlitelor de feldspat alcalin în cadrul masei fundamentale, adesea sticloasă. Structura t. caracterizează rocile trahitice și permite reconstituirea direcției de curgere a lavelor din care au provenit. (N.A.) transgresiune, fenomen paleogeografic care constă din avansarea liniei de țărm spre uscat, având drept urmare creșterea supr. mării. O t. poate fi recunoscută prin caracterul litologic al succesiunilor stratigrafice locale sau regionale, marcat prin avansarea cronologică a facie- surilor detritice grosiere, specifice zonelor de țărm, spre continent; sub aspect cronostra- tigrafic termenii mai noi depășesc pe cei mai vechi, contactul fiind marcat prin supr. de eroziune. Coloana litostratigrafică formată în timpul unei t. desfășurate în faze cronologice succesive constituie o serie transgresivă. în funcție de amploarea geografică a fenome- nului, t. pot fi locale sau generale, acestea din urmă afectând suprafețe vaste ale planetei (de ex.: t. din Creț. sup.). Cauzele t. sunt de natură tectonică (mișcări de coborâre a scoarței terestre în zonele de platformă, deplasări ale scoarței în ariile labile afectate de orogeneze, fenomene de subducție a plăcilor tectonice) sau de natură climatică (încălzirea climatului dună o perioadă glaciară ce determină topirea ghețarilor și, implicit, creșterea nivelului eustatic). V. și regresiune. (V.M.) transgressive systems tract (engl. TST), —> cortegiu! transgresiv inițiat de o mare transgresiune ce urmează unei regresiuni: de aceea, pe curba eustatică momentul este plasat pe segmentul ascendent al acestuia de o parte și de alta a punctului de inflexiune R (rise); înălțarea nivelului de bază se face rapid. Cortegiul este format dintr-o succesiune de parasecvențe retrograde care se acoperă și se depășesc treptat spre continent (cu o relație onlap față de SB1), iar spre bazin într-o relație downlap. El începe cu o suprafață tangresivă (TS-care reprezintă și baza cortegiului) și o suprafață tip downlap. Topul cortegiului îi constituie suprafața de maximă inundare - mfs. Spre faciesurile bazinale distale, suprafața de maximă inundare corespunde unui moment cu rata de sedimentare foarte scăzută; de aceea, aici apar orizonturi condensate (condensed section-SC) asociate cu sedimente pelagice și hemipelagice; în cazul exondărilor apar paleo- soiuri, cruste cu săruri și carbonați etc. V. și cortegiu sedimentar. (N.A.) translația continentelor, —> deriva continen- telor. transparența mineralelor, proprietate opti- că derivată din relația care se stabilește între intensitatea radiațiilor luminoase ce au putut traversa un min. și intensitatea radiațiilor Inci- dente. Diferența acestor intensități dau coefici- entul de tm., după care min. se clasifică în: transparente (halit, gips, cuarț), semitransparente (cinabru etc.) și opace (galenă, calcopirită, aur transpresiune, decroșare prin ~ 274 nativ etc.). T.m, este o proprietate care se poate modifica prin scăderea grosimii granulelor examinate. Min. transparente sunt cercetate la microscop în lumină transmisă, iar cele opace în lumină reflectată. (N.A.) transpresiune, decroșare prin ~, tip de decroșare ce se realizează printr-o combinație de mișcări de transcurență și compresiune. (V.M.) transsindinal, sinclinal cu poziție oblică față de structurile mai vechi. Ex.: sinclinalul Slănic din partea sudică a C. Orient. (V.M.) transtensiune, decroșare prm ~, tip de decroșare ce se realizează printr-o combinație de mișcări de transcurență și extensiune. (V.M.) trap (înv.), despre orice rocă bazică melano- crată, fin granulară (bazalt, gabbrou) derivată dintr-o curgere de lavă sau o intruziune magmatică hipoabisală (sub formă de sili sau dyke). (NA.) trask, coeficient de sortare > sortare. trass, termen folosit mai ales în limba germană pentru a defini tufurile cristaloclastice de natură trahitică. Sin. puzzolanittaL). (N.A.) travertin, var. de calcar de precipitație cu structură cavernoasă, de culoare albă sau găl- buie, format din aragonit și/ sau calcit fibros rad iar. T. se formează prin depunerea CaCOj din ape cu temperatură normală pe supr. unor resturi vegetale sau fragmente de roci. Poro- zitatea lor mare este determinată de spațiile libere rămase după distrugerea părții vegetale. Se utilizează ca piatră ornamentală. La noi se exploatează la Borsec, Borz etc. Sin. sinter calcaros. (N.A.) treaptă gcotermică, distanța în metri de la supr. spre int. Pământului, pentru care tempe- ratura crește cu 1°C, începând de la nivelul cu temperatură constantă. Valoarea medie a aces- teia este considerată 33 m imediat sub nivelul cu temperatură constantă, dincolo de care crește mai ales la peste 2 000 m adâncime. (V.M.) Tremadocian, primul etaj al Ordov. Printre fo- silele caracteristice: Dictyonema flabeliforme dintre graptoliți. Termenul a fost introdus de Sedgwich în 1846 și provine de la numele loc. Tremadoc din Țara Galilor - Marea Britanie. (V.M.) tremat, brachiopod articulat caracterizat prin prezența unui dispozitiv specializat pentru ieșirea în ext. a pedunculului sub forma deltiriumului. Ânt. atremat. (D.G.) tremii (pl.), forme scheletice „negative” alcătuite din suprapuneri progresive și excentrice ale unor generații de cristale cubice ce se dezvoltă exagerat în direcția muchiilor. T. se întâlnesc în agregate de halit sau de pirită. (N.A.) Triasic, prima perioadă (sistem) a erei mezozoice, corespunzătoare intervalului dintre 248 și 213 M.a. T. este perioada care urmează extincțiilor de la sfârșitul Perm., etapă de discontinuitate paleobiologică pe care se bazează separarea Paleoz. de Mezoz. Din p.d.v. al evoluției orogenice în cadrul ariilor labile, T. este încadrat între discordanța determinată de ultima fază a ciclului hercinic (faza pfalzică) și discordanța datorată primei faze majore a ciclului alpin (faza paleochimmerică). Numele sistemului T. a fost introdus de Alberti (1834), care s-a bazat pe existența în cadrul baz. germanic a trei entități litostratigrafice succesive: Buntsandstein, predominant de origine conti- nentală, Muschelkalk, marin epicontinental, și Keuper, care cuprinde dep. marine, lagunare și continentale; această alcătuire reprezentând T. mixt sau germanic este caracteristică reg. centrale și sud-vestice ale Europei. în sudul Europei, T. este dezvoltat în totalitate în facies marin, cu largă dezvoltare a calcarelor și dolomitelor, constituind T. alpin. în asociațiile paleontologice ale T. sunt caracteristice gimnospermele, stegocefalii labyrintodonți, crocodilienii, primii dinosauri; în Rhetian sunt semnalate primele mamifere (Eozostrodon). în dom. marin sunt caracteristice algele calcaroase dasycladacee, hexacoralii, lamelibranchiatele, amonoideele, crinoideele, echinoideele, rechinii hipodonți, peștii holostei, primii ichtiosaurieni și sauropterigieni, dintre reptile. în T. continuă să existe supracontinentul —> Pangea, a cărui fragmentare începe spre sfârșitul T. în România, T. este reprezentat prin dep. în facies alpin în C. Orient. (Mții Rarău, Hășmaș, Tulgheș, Mții Perșani, reg. din jurul Brașovului), C. Merid. (Mții Banatului), Mții Apus. (Bihor, Pădurea Craiului, Codru Moma) și în Dobr. N. (zona Tulcea) și prin dep. în facies germanic în Plat. Moes. (D.G.) triboluminiscențâ,-* luminiscența mineralelor. trichit, cristal embrionar de formă capilară, care se dezvoltă în masa sticloasă a rocilor vul- canice și reprezintă un început de cristalizare. (N.A.) triclinic, sistem ~, -> sistem cristalografie Triconodonta, ord. al mamiferelor primi- tive (—> Eotheriâ), grupând animale de talie foarte mică, caracterizate prin dinți cu 3 tuber- culi ascuțiți dispuși în lungul unei creste. Trias. sup. - Creț. sup. (D.G.) tricroism, —» pleocroism. tridimit, min. de tipul SiO₂, polimorf al cuarțului de temperatură înaltă, întâlnit în două modificații polimorfe: a tridimit (de tempe- ratură scăzută, s. rombic) și p tridimit (de temperatură ridicată, s. hexagonal). Apare asociat cu cristobalitul în cavitățile unor vulcanite sau lave. (N.A.) trifilit-litiofilit, seria LiFe(PO₄) - LiMn(PO₄), s. rombic. Serie izomorfă cu min. specifice pegmatitelor. (G.P.) trigonal, sistem —> sistem cristalografie. Trilobita, diviziune majoră a fii. Arthropoda cu rang de cls., în care sunt cuprinse artropode marine, bentonice sau bento-pelagice, exclusiv paleozoice, caracterizate printr-un exoschelet chitinoid impregnat cu carbonat de calciu, ce acoperă partea dorsală a corpului. Numele grupului este legat de trilobația corpului bine distinctă pe supr. carapacei atât în sens transversal (cefalon, torace, pigidium), cât și longitudinal (globală, rahis, pleure). Fiecare din lobii transversali este format din segmente (somite) strâns unite în cadrul cefalonului și pigidiumului, articulate mobil în cadrul tora- celui; fiecare articol poartă pe partea ventrală câte o pereche de apendice biramate, cu excepția primei perechi de antene, formată din apendice uniramate. T. au furnizat multe specii conducătoare pentru Camb., când au cunoscut maximum de dezvoltare și când erau distribuiți în cadrul a trei provincii paleobiogeografice: nord- atlantică, pacifică și sinică. Ultimii reprezentanți ai T. au dispărut în Perm. în România se cunosc trilobiți în Platforma Valahă (Camb. med.) și în Platoul Mehedinți (autohtonul danubian; Ordov. - Sil.). (D.G.) trimorfîsm, polimorfism. triplă joncțiune, locul de pe supr. scoarței unde se întâlnesc trei plăci litosferice. T.j. poate fi stabilă când nu-și schimbă geometria într-un anumit interval de timp (în cazul când marginile celor trei plăci ce se întâlnesc sunt rifturi de expansiune și mișcarea se face perpendicular pe direcția riftului) sau instabilă, când își schimbă geometria, (în cazul când cele trei plăci se delimitează prin fose iar mișcarea nu este perpendiculară pe plăci). (V.M.) tripoli, var. de silicolit; rocă poroasă, moale, friabilă, de culoare deschisă, formată din silice, carbonați, min. argiloase și cuarț. Apare sub formă de pulbere sau mase pământoase, rezultate prin spălarea și hidratarea unor silicolite calcaroase sau calcare silicioase. Adesea se confundă cu diatomitul, datorită porozității ridicate și G reduse. (N.A.) Tri tubercul a ta, diviziune sistematică a mamiferelor theriene în care sunt incluși reprezentanți primitivi mezozoici, caracterizați prin molari cu trei tuberculi, dispuși în vârful unei coroane triunghiulare (trigon). T. cuprind 2 ord: Symmetrodonta și Panthotheria. Trias. sup. - Creț. inf. (D.G.) trivium, grupare formată din trei zone ambulacrare, situată anter. pe supr. sup. a tecii unora dintre echinoideele exociclice (ex.: Collyrites). (D.G.) trochifom, de formă conică, cu unghiul apical al conului în jur de 40°, caracteristic polipierilor unor corali solitari. (D.G.) trochospiral, tip de înrulare în formă de con al testului unor foraminifere (Rotaliidae), caracterizat printr-o parte planspiralevolută și alta involută, relativ înaltă. (D.G.) troctolit, var. de gabbrou formată din plagio- claz calcic (labrador) și olivină, de regulă, lipsită de piroxeni. (N.A.) troilit, FeS, s. hexagonal. Apare în meteoriți. (G.P.) trona, Na₃H(CO3)₂«2H₂O, s. monoclinic; min. alb-găibui, cu habitus fibros sau columnar, care formează agregate în masa unor evaporite. T. este o sursă de compuși de sodiu. Sin. urao. (N.A.) trondhjemit tonalit, sărac în minerale femice. Sin. plagioclazit. (N.A.) tschermakit, inosilicat de fier, aluminiu, magneziu și calciu din seria homblendei. (N.A.) tsunami (cuv. japonez), valuri ale oceanului provocate de un seism submarin și care au efecte devastatoare când ajung să atingă țărmurile. (V.M.) tuf, 1.1. calcaros travertin; 2. t. pisoiitic. rocă formată din sfere de nămol vulcanic consolidat sau din agregate concreționare de cenuși vulcanice umectate; 3. t. vulcanic, rocă piroclastică fină formată din elemente de natură vulcanică, cu dimensiuni mai mici de 2 mm. Este o rocă ușoară, variat colorată, textură psamitică și aleuropelitică, cu grad de sortare tufit bun. Se deosebesc: t. vitroclastice, formate preponderent din fragmente de sticlă vulcanică (obsidian, tachilit); t. cristalo-clastice, formate din mai mult de 50% cristale; t. litoclastice, formate din mai mult de 50% fragmente litice. După natura fragmentelor constituente se disting: t. riolitice, t. dacitice, t. andezitice, L (rahitice, t. bazaltice. Sunt frecvente în veci- nătatea aparatelor vulcanice, intră în constituția asociațiilor vulcano-sedimentare sau formează intercalați! în seriile sedimentare. în România, sunt foarte răspândite atât în unitățile de vorland, cât și în unitățile carpatice. (N.A.) tufit, termen utilizat pentru a defini rocile de tranziție (mixte) constituite din material piroclastic și epiclastic. T. este un tuf cu material detritic. (N.A.) tufodiatomit, silicolit cu material piro- clastic: este o rocă de tranziție între siiicolitul organogen (diatomit, spongolit, radiolarit) și o rocă piroclastică, de obicei un tuf. (N.A.) tufolavă, produs vulcanic intermediar între curgerile de lavă și tufurile sudate de tip ignimbritic, pentru care nu s-a ajuns la un consens privind geneza lor; termenul este utilizat frecvent pentru a desemna simple aspecte de înglobare în curgerile de lavă a unor fragmente preexistente de natură piroclastică (sau nu) ori pentru desemnarea unor 'ave foarte spumoase, în care crusta veziculară a fost repetat fragmentată și reconsti- tuita. (N.A.) tulium, Tm lantanid foarte reactiv. Are un singur izotop: ¹⁶⁹Tm. Apare în concentrație ridicată în min. care favorizează fixarea ianta- nidelor grele (nitrați, sulfați, carbonați, niobați .și wolframați). (G.P.) tumuli, protuberanțe sau domuri cu înălțimi și diametre de 20 m care apar în timpul unei scurgeri de lavă, la suprafața acesteia; t. sunt cauzați de presiunea acumulărilor de gaze și volatilizarea acestora imediat sub suprafața de curgere. (N.A.) tungsten, metal cu punct de topire la 3 410° C. Are 5 izotopi : !S⁰W (0,122 %), ’⁸²W (25,77 %), ISÎW (14,24 %), l⁸⁴W (30,68%), l⁸⁶W (29,17%). W este puternic litofil și ușor siderofil. în procesul magmatic se asociază cu diferențiatele finale pneumatolitice și hidrotermale. Sin. wolfram. (G. P.) tungstenit, WS?> s. hexagonal. Min. foarte rar. (G.P.) 276 turbidit, sediment depus din curenții de tur- biditate la baza povârnișului continental, pe supr. piemontului oceanic sau a câmpiilor abi- sale. T. se caracterizează prin structuri ritmice și convolute (cu granoclasare), prin extinderea în supr. a fiecărei secvențe sedimentare, prin prezența urmelor de eroziune Ia supr. stratelor, prin prezența unei faune străine față de cea din nivelele învecinate. De obicei, secvențele turbiditice (-» Boumâ) nu depășesc 6 m grosime; din p.d.v. granulometric sunt alcătuite din alternanțe de nisipuri, siitite și pelite și apar ca intercalați! în alte sedimente pelagice fine. Repartiția spațială a turbiditelor este de obicei simetrică în jurul sursei (a canioanelor sub- marine) - de la grosier Ia fin - ceea ce coincide cu scăderea vitezei curentului care ie-a depus. Ele corespund unor dep. cu sedimentare rapidă, în sedimentele act., t. acoperă peste 10 000 km² din zonele adânci ale oceanelor. In fomiațiunile sedimentare vechi, dep. cu caracter de L se găsesc în ariile geosinclinale de acumulare a flișului. (N.A.) turboglif, mecanoglif de eroziune, sindepo- zițional, caracteristic supr, de strat ale dep. turbiditice; t. sunt foarte frecvente în dep. de fliș și pot fi utilizate în reconstituiri de paleocurenți. Termenul are caracter compre- hensiv și poate fi considerai sin. cu: scotir marks (engl.), flute cast(^^.). V. și mecano- glife. (N.A.) turbulent, L caracteristică a curgerii unui curent de apă al cărui vector al vitezei are o direcție variabilă în fiecare punct ai curentului, dar tinde, sub unghiuri diferite, spre direcția sa principală; temporar și local, mase de ape mai mari sau mai mici se mișcă independent de direcția generală a curentului; 2. caracteristică a unei mase de apă cu particule în suspensie. (N.A.) turcoază-calcosiderit, seria CuAU(PO₄)(OH)₈-4^ s. triclinic. Reprezintă o serie izomorfă conti- nuă. Termenul turcoaz.ă are Al > Fe, iar calco- sideritul Fe > AI. Poate prezenta calități de min. semiprețios. (G.P.) turmalină, sorosilicat cu compoziție foarte complexă. Se prezintă sub formă de cristale columnare sau agregate bacilare, fibroase sau aciculare, de asemenea, ca mase granulate compacte. Culoarea L este foarte variabilă: incoloră (achroit), verde (cu Cr), galbenă sau IV țiței brut brună (dravitcu Mg), roz (elbait cu Mn, Li și Co), roșie (rubbelit), neagră (schorlit), albastră (indigoiit). Clivajul este slab, D - 7, iar G între 3 și 3,25. T. este un min. accesoriu în ș. crist., în granițe, pegmatite, în roci de contact; se mai întâlnește în unele filoane metalifere depusă în etapa pneumatoiitică. (N.A.) Turchian, etajul sup. al Mioc. din dom. conti- nental european, caracterizat, din p.d.v. paleonto- logic prin: Teiraiophodon longirostris, Hipparion concudense, Deinotherium giganteum etc. Sin. Pikermkin. (V. M.) Turonian, etaj al Creț. sup. Printre fosilele caracteristice: Hamrnites nodosoides, Romani- ceras deverianum dintre amonoidee, Praeglobo- truncana helvetica dintre foraminifere etc. Ter- menul a fost introdus de d'Orbigny în 1843 și derivă de la numele loc. Touraine - Franța. (V.M.) tuyas, denumire locală pentru vulcanii sub- glaciari din Islanda care au morfologie aplatizată și dispoziție circulară, în trepte, față de centrul de erupție. (N.A.) Tyrannosauridae, fam. a dinosaurilor sauripelvieni carnivori grupând un nr. restrâns de genuri caracterizate prin dentiție puternică și ascuțită. Craniu dezvoltat, gât scurt, membre poster, robuste, coadă alungită, membre anter. regresate. Creț. sup. (D.G.) Tyrhenian (I și II), subdiviziuni stratigra- fice ale Pleist. marin din dom. mediteranean, T. I, contemporan interglaciației Mindel-Riss, echivalent al transgresiunii Holstein și caracterizat prin: Mytilus senegalensis, Natica lactea, Strombus bubonius etc. T. II sau Monastirian, contemporan interglaciației Rlss- Wiirm, echivalent al transgresiunii Eem, caracterizat prin Stromus bubonius etc. V. și Monastirian. (V.M.) țiței brut, în geologie termen sin. celui de petrol (brut). în domeniul prelucrării petro- lului, acesta din urmă este considerat doar o fracție ușoară rezultată din distilarea primară a țițeiului. (V.M.) u ued, 1. vale largă și uscată cu scurgere intermitentă din reg. deșertice ale Africii (Sahara), care găzduiește acumulări izolate de blocuri și bolovănișuri dispuse pe un substrat nisipos. Sin. wadi (Arabia), omiribi (Kalahari), arroyo (America); 2. văi fluviale relicte din perioadele climatice mai umede. (N.A.) Ufimian, etaj al Perm. din Plat. Est-Euro- peană, situat în baza Perm. sup., reprezentând un episod continental, anter. transgresiunii kazaniene. Reg. stratotipică situată în vestul Uralilor (Platoul Ufa). (D.G.) ugrandite, grup de min. din cls. nezosi- licaților, cuprinzând granații cu formula Ca₃M₂[SiO₄]3, în care M = Al, Fe³⁺ sau Cr: grossular, andradit, uvarovit; din p.d.v. optic, u. au comportări anizotrope în ciuda simetriei lor cubice; se întâlnesc în roci metamorfice de contact. (N.A.) ullmanit, NiSbS, s. cubic. Min. rar întâlnit în mineralizațiile hidrotermale. (G.P.) ultrabazic (înv.), despre caracterul unei roci sau topituri naturale cu un conținut de SiO₂ mai mic de 45%. Se caracterizează prin excesul de silicați feromagnezieni (piroxeni și olivină) și culoarea lor neagră (-» ultramafite) de tipul peridotitelor, piroxenitelor etc. (N.A.) ultramafite (pl.), termen general prin care sunt definite toate rocile magmatice faneritice și afanitice, în care min. mafice (olivină, piro- xeni, amfiboli, biotit etc.) reprezintă mai mult de 90% din volumul total. De regulă, u. sunt alcătuite dintr-un singur min. principal: olivină (în —> o li vini te, —> pierite și katungite), piroxeni (în —» piroxenite și —> ankaramite), hornblendă (în homblendite), dar pot avea și o compoziție mai complexă (în -^kimberlite). Prin alterare trec în serpentinite. In natură, se asociază cu rocile gabbroice și se individu- alizează sub formă de corpuri lenticulare, lacolitice. în România, se întâlnesc în Banat (la Iuți și Plavișevița), în Mții Sebeș și Parâng, în masivul alcalin de la Ditrău. (N.A.) ultrametamorfism, metamorfism de extremă intensitate care generează topirea parțială a rocilor preexistente și nașterea simultană a unei topituri cuarțo-feldspatice (-> metatect) și a unui reziduu (—> restit) format preponderent din min. mafice. U. controlează, în nivelele adânci ale scoarței terestre, procesele de —> anatexie și —> palingeneză și conduce la formarea migmatitelor. (N.A.) ulvit, TiFe₂O₄, s. cubic. Spinel ce apare în mineralizațiile lichid-magmatice de fier și titan. Sin. ulvospinel. (G.P.) ulvospinel, —> ulvit umangit, Cu₃Se₂, s. rombic. Min. foarte rar întâlnit în mineralizațiile hidrotermale de cupru. (G.P.) umbone, extremitatea valvelor unor org. ne- vertebrate (lamelibranchiate, brachiopode) cores- punzătoare cochiliei embrionare (prodisoconca). La brachiopode u. este drept (ortogir); u. lameli- branchiatelor poate fi, de asemenea, înclinat spre marginea ant. (prosogir), spre marginea post, (opistogir) sau torsionat (spirogir). La unele lamelibranchiate, de o parte și de alta a u. se află mici supr. depresionare (-^ lunulă, corse- let). (D.G.) unconformity (engl.), —> discordanță strati- grafică. unde seismice, unde de volum generate de cutremurele de pământ și transmise de masa Terrei în toate direcțiile, pornind din focarul cutremurelor. Se disting: a) u. primare (P) numite și u. longitudinale, de compresie sau de dilatație; au o viteză de 7-13 km/s; fiind cele mai rapide sunt primele și cel mai clar înregistrate de seismografe; b) u. secundare, numite și u. transversale, de forfecare sau de rotație (S); au o viteză de 4 - 7 km/s și nu se propagă prin mediul lichid. Diferența dintre timpii de sosire la stația de înregistrare a celor două categorii de unde (P și S) dă indicații asupra distanței focarelor cutremurelor; c) u. superficiale (L), a căror viteză este de 3 - 4 km/s și se propagă ca unde obișnuite la supr. unui mediu elastic. V. și cutremure de pământ. (V.M.) unghi apical, unghiul format de tangentele la laturile unei formațiuni scheletice de formă 279 unitate litostratigrafică conică (test, polipierit. cochilie), cu vârful (apexul) acesteia. U.a. reprezintă un element biometric (—> biometric). (D.G.) unghi de plonj (al unei cute), unghiul format de linia de șarnieră a cutei și proiecția ei pe un plan orizontal. (V.M.) unghiul axelor optice, unghiul determinat de cele două axe optice ale cristalelor anizo- trope. U.a.o. se notează cu 2V (de la cuv. fr. veritable) sau cu 2E (de la cuv. fr. evident) și reprezintă o constantă caracteristică a min. biaxe cristalizate în s. rombic, monoclinic și triclinic. 2V este unghiul real, iar 2E unghiul aparent, măsurate în aer sau în ulei de cedru. Valoarea 2E este întotdeauna mai mare decât valoarea 2V. Ex.: pentru aragonit 2E = 31°, iar 2V ~ I8C. (N.A.) unghiuri axiale, constante cristalografice. uniax. caracteristica unui cristal care conține o singură direcție de monorefringență sau axă optică orientată, întotdeauna, în coincidență cu axa lui verticală cristalografică c [001]; în această categorie intră toate min. cristalizate în s. tetragonal, hexagonal și trigonal. Caracterul u. al unui cristal transparent se determină în lumină convergentă cu ajutorul figurii de inter- ferență. V și biax. (N.A.) uniformitarianism, doctrină geo-filozofică, foarte populară în secolul al XlX-lea, conform căreia transformările crustei terestre, inclusiv cele de natură biologică, în decursul evoluției sale geoistorice, sunt datorate acțiunii acelorași factori modelatori cunoscuți în prezent, neschimbați calitativ sau ca ordin de intensitate de la formarea cinstei terestre până astăzi. Varianta modernă a u. este —> actualism(ui). (D.G.) uniloculin. test al foraminiferelor, constituit dintr-o singură lojă (cameră) care poate fi tubu- lară, bifurcată, ramificată, stelată, globuloasă, hem isterică sau piriformă. Sin. monotalani (D.G.) Unionidae, fam. de lamelibranchiate în care sunt cuprinse genuri cu cochilie echivalvă, în general, inechilaterală; ligament extern de tip opistodent. Stratul sidefos intern al cochiliei este bine dezvoltat. Dentiție de tip schizodont. U. sunt caracteristice faciesurilor continental- lacustre. Perm. - Act. (D.G.) unitate biostratigrafică, strat sau grup de strate cu un conținut paleontologic distinctiv (față de cel al stratelor adiacente). Recunoașterea și delimitarea u.b., în cadrul succesiunilor litologice stratiforme, stă la baza geocronologiei relative a eonului Fanerozoic. U.b. de bază este —» biozona. (D.G.) unitate cronostratigrafică, grup de strate care materializează un anumit interval de timp al istoriei geologice. In diferite reg. geografice, u.c. se pot deosebi prin caracterele litologice, stratonomice (inclusiv grosime), tectonice, după cum o anumită u.c. poate lipsi, într-o reg., datorită nedepunerii sau eroziunii. Corespondentul tem- porar (abstract) al u.c. este u. geocronologică. In funcție de corespondentul geocronologic, ierarhia descrescătoare a u.c. este: eonothem, erathem, sistem, serie, etaj, cronozonă. O u.c. este definită printr-o secțiune de referință —> (stratotip). Sin. time-rock unit, chronostratigra- phic unit (engl.). (D.G.) unitate geocronologică, diviziune a timpului geologic concretizată printr-o u. cronostrati- grafică. U. g. este o entitate abstractă. Ierarhia descrescătoare a u.g. precum și corespondența lor cu unitățile cronostratigrafice este următoarea: unități unități geocronologice cronostratigrafice eon.....................eonothem eră.......................erathem perioadă..................sistem epocă.....................serie vârstă.....................etaj cron.......................cronozonă. Denumirea u.g. este aceeași cu cea a unității cro- nostratigrafice corespondente. De ex. sistemul Devonian = perioada devoniană, seria Eocen = epoca eocenă, etajul Albian = vârsta albiană. (D.G.) unitate geologico-structurală, reg. limitată din scoarța terestră care prezintă anumite caractere în ceea ce privește constituția și aranjamentul structural al rocilor subsolului și prin care se individualizează față de reg. învecinate. (V.M.) unitate litostratigrafică, strat sau grup de strate alcătuite dintr-un tip litologic sau dintr-o combinație de tipuri litologice, ce reflectă relativa constanță a condițiilor sedimentologice și deo- sebirea față de u.l. adiacente. U.l. au atât o extensiune verticală (cronologică), cât și orizon- tală (spațială). Separarea u.l. reprezintă o activitate primordială în cercetarea stratigrafică a unei reg. premergătoare separării biostratigrafice și a celei cronostratigrafice, conform recomandărilor Co- misiei Internaționale de Nomenclatură Strati- unitate stratigraficâ 280 grafică; u.L fundamentală este —» formațiunea, având ca uJL subordonate —> membrul (member, engi.) și —> straiul. (D.G.) unitate stratigraficâ, grup de roci în succe- siune stratigraficâ, ce constituie prin caracterele lor relativ omogene o entitate distinctă în clasificarea rocilor care compun crusta terestră. Criteriile considerate în separarea și clasificarea u.s. sunt diverse: litologice (-> litostrati- grafică), paleontologice (—> u. biostratigrafică), de vârstă (—> u. cronostratigrafică), de paleo- magnetismul rocilor (-» magnelozona) etc. Limitele u.s. stabilite în cadrul aceluiași grup de roci nu sunt în mod necesar coincidente. (D.G.) Uralian, etajul sup. al Carb. în facies marin din estul Europei. Printre fosilele caracteristice, brachiopodele: Productus (Limnoproductu^ cora, Spirifer supramosquensis etc. Termenul a fost introdus de Lapparent în 1900 și derivă de la Mții Ural. (V.M.) uralit, amfibol secundar (hornblendă sau actinot) cu habitus fibros sau acicular, format pe seama unui piroxen (augit sau diopsid), printr-un proces de substituire parțială sau totală. (N.A.) uralitizare, proces secundar de autometamor- fism, prin care piroxenii de tipul augitului și/ sau diopsidului sunt înlocuiți prin uralit (N.A.) uranimt, UO₂, s. cubic. Conține de regulă Pb (radioactiv) radiogen (206, 207, 208), precum și Pb obișnuit datorat incluziunilor de galena. Var. cu pământuri rare (Ce, La, Sr) și cu Y au denumiri speciale (cleveit, niverut). Uneori, mai conține Th, precum și alte elemente rare (He, Ar). Este sursă economică de uraniu (33,3 - 76,7% U). în formațiuni pegmatitice și hidrotermale de temperaturi înalte. (G.P.) uraniu, metal greu, instabil la scara timpului geologic. Are 3 izotopi naturali: ²³⁸U (99,27%), (0,72%), ²³⁴U (0,0056%) și încă 11 izotopi de tranziție cu viață foarte scurtă. Se cunosc peste 103 min. de uraniu cel mai important fiind uranimtul. Abundența în crusta terestră este de 3,4 ppm, cea mai ridicată valoare fiind în granițe (3,9 ppm). Zăcăminte importante de U sunt cele din Zair, din reg. Lacului Urșilor din Canada, din Africa de Sud (Wittwatersrand) etc. (G.P.) urao, —> trona. Urgonian, facies facies calcaros-organo- gen cu hexacorali, lamelibranchiate pachiodonte, foraminifere orbitolinide, caracteristic intervalului Barremian-Apțian inf. din reg. alpino-carpatice. In România, f.U. este prezent în C. Orient., C. Merid., Mții Apuseni. Numele derivă de la loc Orgon din Provence -Franța. (V.M.) urme de dragaj, mecanoglife liniare, conti- nue, generate de obiecte transportate de un cu- rent deasupra unui sediment lutitic slab coeziv. U.d. îmbracă forma șanțurilor și î idurilor de d. și servesc, în formațiunile în care se conservă, la reconstituirea direcțiilor de paleocurent. (N.A.) urme de eroziune (sedim.), depr. erozionale alungite produse Ia partea sup. a unui strat lutitic argilos și alungit în direcția curentului care le-a generat. După originea și morfologia lor, u.e. pot fi —> caneluri de eroziune, u. semilunare, u. meandrate, u. longitudinale, u, transversale. Conservate pe supr. unui strat de gresie, se mai denumesc -» mecanoglife Sin. turboglife. (N.A.) urme de impact (sedim.), mecanoglife liniare discontinui generate de obiecte (claste, bioclaste) rulate sau săltate deasupra unui sediment lutitic, slab coeziv. Ele se conservă sub forma unei depr. simetrice sau asimetrice, dispuse în sensul de curgere a curentului, la partea sup. a unui strat. După originea lor pot fi: u. de înfigere, u. de ricoșare, u. de saltație. (N.A.) urme fosile, categorie aparte în cadrul materialului paleontologic, reprezentată prin urmele activităților biologice ale org. păstrate în sedimentele contemporane lor. U.f. includ: urmele de deplasare (piste de târâre lăsate de viermi sau diverse artropode, pași ai verte- bratelor Chirotheriunip urme de hrănire (șanțuri, galerii săpate vertical în substrat sau longitudinal pe supr. acestuia, de către Jitofage”); urme de repaus (culcușuri temporare sau adăposturi permanente ale unor viermi, moluște etc.). U.f. includ numeroase alte tipuri de evidențe biotice (urme de reproducere: ouă ale unor nevertebrate sau vertebrate, urme ale relațiilor între specii: de simbioză etc.). V. și bioglife bioturbație. (D.G.) urtit, var. de foidolit sau foidit alcătuită din nefelin (80%), egirin (10%), albit, apatit și magnetit. U. se asociază frecvent cu ijolitele și melteigitele. (N.A.) uvarovit, Ca₃Cr₂(SiO₄)3, s. cubic, termen extrem în seria ugranditelor sau a granaților calcici. (N.A.) 281 Uzuniar, stadiu din evoluția Mării Negre caracterizat printr-o transgresiune contempo- rană interglaciației Mindeî/Riss (Pleist. mediu); se restabilesc legăturile cu bazinul egeean prin Bosfor și Dardanele, însă se întrerupe comu- nicația cu bazinul Caspic. (V.M.) vacuolar, textura ~ (-ă), termen care desemnează existența vacuolelor. Frecvent, despre textura unei roci eruptive caracterizată prin prezența unor goluri, pori sau vacuole, cu dimensiuni microscopice sau macroscopice și foarte variate. Când frecvența golurilor este foarte mare, se trece la texturi spongioase; când golurile încep să fie umplute cu min. secundare se conturează texturi amigdaloide. (N.A.) vados, de suprafață, termen care desem- nează apele situate în zona de aerare (oxidare); apele v. au o circulație descendentă. V. și meteoric (N.A.) val piroclastic, curgere vulcanică foarte flui- dă alcătuită dintr-un amestec de piroclaste și gaze, cu caracter turbulent; v.p. acoperă relieful pre- existent, tinde să se acumuleze în depresiuni și conservă stratificații oblic-concoide și forme de fiind (microdune) specifice. Sin. surge(gx\g\). (NA) vaseit, —> bravoit. vagii, org. bentonic înzestrat cu organe loco- motorii care-i permit să se deplaseze liber pe supr. substratului, prin târâre, înot (lamelibranchiate, gastropode, trilobiți, crustacei, echinoderme etc.). Ant. sesil. (D.G.) valahă, faza ~, mișcări tectonice care au cunoscut paroxismul spre sfârșitul Plioc. și începutul Cuat. Astfel de mișcări și-au lăsat amprenta asupra dep. cuaternare inf. din reg. subcarpatice. (V.M.) Valanginian, etaj al Creț. inf. Printre fosilele caracteristice: Thurmanicers pertransienș Neoco- mites camplyotoxuș Saynoceras rucosum, dintre amonoidee, Calpionellites, Lenticulina nodosa, dintre foraminifere și tintinide. Termenul a fost introdus de Desor în 1853 și derivă de la numele loc. Valangin - Elveția. (V.M.) valentinit, Sb₂O₃, s. rombic. Este dimorf cu senarmontitul (s. cubic). în România, a fost descris în zona de oxidație a mineralizațiilor aurifere de la Baia Sprie și Săcărâmb. (G.P.) Vallesian, etaj al Mioc. sup. de tip continen- tal din vestul Europei, caracterizat prin: Hipparion gracile, Gomphotherium angustidenș Deinoterium, Gazellaetc. (V.M.) valuri de nisip (sedim.) (pl.), megaondulații cu lungimi mai mari de 60 cm, formate de curenții acvatici puternici la supr. unor sedi- mente din râuri și mări de mică adâncime. Crestele lor sunt drepte sau sinuoase și orientate transversal față de direcția curentului; flancul anter. este abrupt, iar cel poster, este lin. (N.A.) vanadinit, Pb,(VO₄)₃Cl, s. hexagonal. Min. secundar. (G.P.) vanadiu, V, metal cu punctul de topire 1 715° C, iar punctul de fierbere 3 000° C. V este concentrat în multe dep. bituminoase de petrol și de cărbuni. în rocile eruptive, se con- centrează mai ales în gabbrouri, norite și anortozite. Asociat acestora, apar zăcăminte în India, Canada, Rusia, Finlanda și Africa de Sud. V se mai obține din minereurile super- gene care mai conțin Cu și U și care se întâlnesc în Platoul Colorado. (G.P.) vandenbrandit, CuOVO/2H₂O, s. triclinic. Min. secundar în mineralizațiile de uraniu și sulfuri polimetalice. (G.P.) Varangian, diviziune inf. a Vendianului (Prot. sup.) corespunzătoare intervalului dintre 670-630 M.a. Secțiunea stratotipică în reg. Varanger - Norvegia. (D.G.) variscâ, orogeneza ~, —> hercinică. variscit-strengit, (seria) ~, (Al,Fe) (POJ- 2H₂O, s. rombic. Formează o serie izomorfă continuă, termenul cu Al > Fe fiind v., iar cel cu Fe > Al fiind s. (G.P.) variolite, bazalte bogate în -» sferulite (agregate fibros-radiare alcătuite din cristale aciculare de plagioclazi și piroxeni); v. se for- mează în zonele marginale ale —» pillow- lavelorșx rezultă în urma devitrificării maselor de sticlă vulcanică. (N.A.) n&tnz (pL), cuplu format din două micro- strate (lamine) depuse în reg. cu alternanțe climatice sezoniere, în decursul unui an. Metoda v. reprezintă o metodă a geocrono- logiei absolute, cu aplicabilitate cronologică restrânsă. Metoda a fost inițiată în cadrul dep. lacustre postglaciare (Holocen) din Suedia, în 283 care v. sunt constituite dintr-o lamină de culoare deschisă (silt cuarțos, depus vara) și o lamină milimetrică de culoare închisă (argilă siltică bogată în materie organică, depusă iama). (D.G.) vatră vulcanică, —> cameră magmatică. vârsta (epoca) metalelor, ultima etapă din evoluția preistorică a culturii omului, carac- terizată prin prelucrarea metalelor, care a început acum 4 500 de ani. Cuprul a fost folosit primul, a urmat epoca bronzului și apoi a fierului. (V.M.) vârstă (strat.), unitate geocronologică al cărei echivalent cronostratigrafic este etajul. (VM.) vârstă absolută, concept al geocronologiei care include principiile și metodele de stabilire a vârstei dep. geologice în ani tereștri. Principala metodă de datare absolută este metoda radiometrică (^ radiocronologie) al cărui dom. de utilizare se extinde asupra întregii scări cronostratigrafice (de la Arh. la Holoc.). Alte metode cu aplicabilitate restrânsă de utilizare, în special în cadrul dep. cuatemare, surit metoda varvelor (—> varve), dendrocronologia, tefrocro- nologia. V. și vârstă relativă (D.G.) vârstă relativă, concept al geocronologiei care cuprinde principiile și metodele de stabilire a vârstei dep. geologice în funcție de raporturile geometrice între dep. aflate în contact stratigrafie și conținutul paleontologic al stratelor sedimentare, raportat la scara geocronologică etalon, elaborată pe baza succesiunilor biostratigrafice. (D.G.) Vendian, perioadă (sistem) a Prot. sup. corespunzătoare intervalului cuprins între 670 și 590 M.a. Cuprinde epocile (seriile) Varangian (inf.) și Ediacarian (sup.). Reg. stratotipică în Podișul Valdai - Ucraina. (D.G.) venit, termen utilizat de Holmquist pentru a desemna migmatitele rubanate sau gnaisele „venate”, orientate; de asemenea, termenul mai este utilizat ca sinonim cu arterit. (N.A.) vergență, unghi de pentru cutele la care planul axial nu este vertical, unghiul format între planul axial și un plan vertical reprezintă u.v., iar azimutul spre care se formează unghiul respectiv reprezintă sensul v. (V.M.) vermiculit, filosilicat de magneziu și fier hidratat din grupul min. argiloase. în România, s-a întâlnit în ș. crist. de Ia Răzoare și în serpentinitele de la Eibenthal. (N.A.) Verrucano, facies predominant grezos de culoare roșie, caracteristic Perm. inf. din sudul Vistula, glaciația ~ Europei, întâlnit și în reg. carpatice din România. (V.M.) Versilian, etaj marcând sfârșitul Cuat. și corespunzând unei transgresiuni, în dom. medite- ranean, penecontemporană transgresiunii flandri- ene din reg. nordice. Termenul a fost introdus de Blanc în 1936 și derivă de la numele loc. Versilia - Italia. (VM.) veszeleyt, (Cu,Zn)3(AsO₄,PO₄XOH)3, s. mono- clinic. A fost identificat pentru prima dată în Banat unde se găsește în asociație cu alte min. secundare de cupru. (G.P.) veziculară, textură ~, celulară. vezuvian, Ca₃Al₂[SiO₄]₂(OH)₄, s. pătratic. în România, se găsește asociat rocilor pirometa- somatice legate de intruziunile laramice și în unele serpentinite. Sin. idocraz. (N.A.) Vickers, microduritate ~, duritate. Villafranchian, etaj continental al Neog. mediteranean care corespunde intervalului cro- nostratigrafic de la limita Plioc./ Pleist. Cuprinde dep. detritice grosiere și fine, de origine fluviatilă și, în parte, lacustră, acumulate în jurul catenelor alpino-carpatice din jurul Mediteranei. V. cuprinde asociații de mamifere, pe baza cărora se separă V. inf. ce cuprinde ultimii Hipparion și primii reprezentanți ai lui Elcphas, Equus și Leptobos, corespunzând Plioc. final, și V. sup. caracterizat prin dezvoltarea faunei cu Archi- discon meridionalis, Anancus arvemensis, Equus stenonis. în România, V. este reprezentat prin pietrișuri și nisipuri grosiere în reg. avanfosei pericarpatice și din Plat. Moes. („pietrișuri de Cândești”), în Depr. Trans. și Plat. Mold. Termenul a fost introdus de Pareto (1865) după numele loc. Villafranca (nordul Italiei). (D.G.) Vindobonian (înv.), subdiviziune a Mioc. med. și sup. corespunzător Helvețianului și Tortolianului din baz. Vienei (Vindobona - numele lat. al Vienei). (V.M.) Virglorian, —» Anisian. Visean, etaj al Carb. inf. Printre fosilele ca- racteristice brachiopodele: Productus giganteus, P. striatus, Spirifer trigonalis. Termenul a fost intro-dus de Dumont în 1832 și provine de la numele loc. Vise - Belgia. (V.M.) Vistula, glaciația ~, ultima glaciație din nordul Europei ' corelabilă cu glaciațiunea Wtirm din Alpi. Numele provine de la râul Vistula - Polonia. (V.M.) viteză de evoluție viteză de evoluție, metaforă, a teoriei sinte- tice a evoluției, în care evoluția apare ca un vector caracterizat prin viteză direcție, în funcție de ritmul transformărilor evolutive, exprimat prin valoarea raportului dintre durata unui proces filogenetic și numărul taxonilor rezultați în intervalul respectiv.. Simpson distinge trei tipuri de v.e.: i) tachitelică (v. rapidă, depășind media în cadrul grupului taxonomic sup.); 2) horotelică (v. medie a grupului): 3) braditelică (v. sub media gru- puiui). (D.G.) viteză scăzută, strat, zonă de astenosferă. vitrinit, —> macerate. vitrit, constituent petrografie ai cărbunilor humici alcătuit din vitriîiit (amestec de clarii și -> tclinit) și dezvoltat sub forma unor lamine de culoare neagră și cu luciu puternic; are spărtură concoidală, se oxidează ușor și produce puțină cenușă prin ardere. (N.A.) vitrociast, constituent al rocilor piroclastice reprezentând un fragment angular de sticlă vulcanică. (N.A.) vitroclastic, tuf tuf vulcalnic. vitrofiric (petrogr.), despre o rocă vulcanică cu structură porfirică în care masa fundamentală este în întregime sticloasă. (N.A.) vivianit, Fe₃(PO₄)₂ • 8H₂O, s. monoclinic. Se întâlnește asociat mineralizațiilor pirometasoma- tice hidrotermale asociate banatitelor (Dognecea, Ocna de Fier), în mineralizatii hidrotermale neogene (Herja, Săcărâmb, Roșia Montană) și în roci sedimentare sub formă de concrețiuni (Avrig, Sarmizegetusa, Rusca Montană). (G.P.) Viviparide, fam. de gastropode în care sunt cuprinse forme dulcicoie cu cochilii conice, cu ture de spiră convexe, lise sau ornate prin carene longitudinale. Sunt importante pentru biostratigrafia Plioc. din Paratethys. Sin. PaludineimN). (D.G.) vogesit lamprofîr foimat predominant din hornblendă și ortoclaz, alături de care mai poate participa pîagiodaz, diopsid, biotit, olivină; prin transformare hidrotermaîă, roca poate fi îmbo- gățită secundar în calcit epidot, zoizit, uralit, serpentină, talc etc. V» sunt roci microgramițcase, de culoare închisă, considerate corespondente microsienițelor porfirice. (N.A.) volatil, component care este în stare de vapori sau care se poate vaporiza. In topiturile 284 naturale, componenti v. sunt: H?O, HC1, SO₂, H₂S., CO₂, iar prezența lor este dovedită de activitatea solfatariană, fumaroliaaă sau mofetică a aparatelor vulcanice. Conținutul în v. controlează strict mersul cristalizării magmatice și evoluția acesteia spre produse pegmatitice, pneumatolitice sau hidrotermale. (N.A.) Volgian, etaj al Jur. sup din dom. boreal, echivalent al Tithonianului med.-sup. și Berria- sianului inf. din Tethys. Termenul a fost introdus de Nikitin (1881) după numele fluviului Volga. (V.M.) Volhinian, subetaj inf. al Sarmațianului din Paratethysul Oriental. Termenul a fost propus de Simionescu (1911) după numele loc. Voîinia (Podișul Volino-Podolic) din vestul Ucrainei. (V.M.) vohzit, Zn₅S₄O, s. tetragonaL Min. foarte rar, întâlnit în unele mineraiizații hidrotermale. (G.P.) vodand, ținutul din fața unei catene muntoase, care a evoluat ca reg. cratonizată în timpul edificării catenei muntoase pe care o delimitează. Marginea v. dinspre catena muntoasă se afundă sub aceasta, din urmă, în timp ce structurile catenei prezintă, în general, vergențe spre v. Ex.: Plat. Mold. și Plat. Valahă constituie v. C. Orient, și respectiv al C. Merid. Ant. hinterland. Sin. avant- pays(fi). (V.M.) vorobierit, —> berii. Vraconian, subdiviziune stratigraficâ a Creț, inf., subetaj al Albianului. Printre fosilele caracte- ristice: Mortoniceras inflatus, Stolitzkaia dispar etc. Termenul a fost introdus de Renevier în 1867 și derivă de la numele loc. Vraconez - Elveția. (VM.) vulcan, formă de relief născută prin acumu- larea materialului eliberat în caisul activității vulcanice sau locul de apariție a magmei la suprafața scoarței terestre. în structura unui v. se disting: rezervorul, coșul, craterul, conul. V. pot fi stinși (ex. Călimani) sau activi (ex. Etna - Sicilia. - Fujiyama - Japonia). (N.A.) vulcani noroioși (pl.). produse ale emanațiilor de gaze, în general din zăcăminte de petrol sub presiune, care traversând rocile pelitice le îmbibă cu apă de zăcământ. Prin revărsarea noroiului la supr. solului sunt generate forme conice ase- mănătoare celor vulcanice, în centrul cărora se află „craterul”; înălțimea conului variază între 1 și 8 m, rareori mai mult, până la 50 - 60 m, iar diametrul „craterului” are câțiva m. V.n. nu 285 vulcanofogie surit deci legați de o activitate vulcanică propriu-zisă. deși pot fi uneori întâlniți în reg. vulcanice active (ex.: Rotorrua din. Noua Zeelandă). V.n. se întâlnesc în reg. cu zăcăminte de petrol degradate, aflate aproape de supr. în România, v.n. se cunosc în zona Berca-Arbănași (Valea Buzăului) și la Hășag (jud. Sibiu). Sin. gloduri, ochiuri, pâcle, bolboroasc, za Ițe. (V.M.) vukanîan, tip de activitate vulcanică carac- terizată prin paroxisme violente explozive, separate prin perioade de calm cu durată variabilă; materialul expulzat este reprezentat prin blocuri și cenușă abundentă ce dau nori sub formă de ciupercă; mai rar sunt lave andezitice, dacitice și trahitice. Ex.: vulcanul Vuicano din insulele Lipani (M. Mediterană). (N.A.) vuicanism. ansamblul proceselor prin care magma si gazele asociate străbat scoarța teres- tră ajungând la supr. (subaerian sau submarin) sub ?orma unor variate produse vulcanice: curgeri de lave, erupții de cenușă, emisiuni de gaze ctc. in arii crateriaie și extracrateriaie. V„ aciuai este reprezentat prin aparate vulcanice ce posedă încă manifestări paroxismale, iar v. recent cuprinde aparate mai vechi, care nu mai au manifestări paroxismale, dar a căror apariție se poate plasa mult în trecut. In conceptul tectonicii globale, se poate individualiza v. reg. de expansiune, v, zonelor fierbinți și v. reg. de subducție. (N.A.) vuicanit termen utilizat pentru a desemna. în sens larg, orice produs al activității vulcanice. Obișnuit însă., desemnează rocile efuzive rezultate din consolidarea lavelor. (N)A) vukanocarsț termen utilizat de cercetătorii români Naum și Butna.ru în 1962, pentru a desemna fenomenele carstice grefate pe roci vulcanice. Fenomenul a fost observat și expli- cat pentru prima dată în Mpi Călimani din C. Orient. Mecanismul de formare este analog aceluia care se produce în terenurile calcaroase, cu deosebirea că, în cazul terenurilor vulcanice, apele încărcate cu CO₂ atacă feldspatul plagioclaz pe care îl caolinizează. Prin spălarea acestuia, apar goluri și apoi, prin prăbușiri, se formează peșteri. In Mtii Călimani s-au descris: Peștera Haosului (1 400 m), Grota Ruinelor și Grota de ciocolată. (V.M.) vukanociast. -ic, ~it, 1. component de origine vulcanică ce poate fi un —> pirociast sau un —> epiclasd 2. despre un depozit sau produs natural (rocă) format din particule de origine vulcanică, indiferent dacă acestea au provenit în urma exploziilor vulcanice (și sunt pirociaste) sau dm dezagregarea și fragmen- tarea unor vulcanite vechi (andezile, bazalte, tufuri etc.); aceste v. au caracter de —> epi- ciaste. ele fund deplasate prin transport datorat curenților de apă (tracțiune, suspensie, curgere în masă); 3. v-it orice produs (rocă) format din v, (NA.) vukanolcgie, știința care studiază legile de mani Testare a fenomenelor vulcanice, distribuția lor la supr. Pământului și care analizează morfologia și structura edificiilor vulcanice. V., este o disciplină modernă cu implicații largi în cunoașterea dinamicii părții sup. a scoarței, în studiul dom. magmatic și în reialiiie dintre vul- canism și metaîogenie. (N.A.) w wackestone, termen propus de Dunham (1962) pentru a defini rocile sedimentare carbonatice alcătuite din granule libere (mai mult de 10%) legate printr-o matrice calcaroasă („mud-suported”). Astăzi utilizat frecvent în geologia petrolului. (N.A.) wad, agregat natural de min. de mangan, cu caracter colomorf, în care sunt cuprinse variate min. (psilomelan, manganit etc.). îmbracă aspecte compacte, reniforme, concreționare, având structuri interne fibroase. Se formează în condiții exogene și se depune, din soluții coloidale, în sedimente marine și scoarța de alterare tropicală. în această grupă intră și compusul cobaltifer (asbolan) și cel cuprifer (cuproasbolan). în România, se întâlnește în zona de oxidație a unor zăcăminte de mangan asociate ș. crist. (lacobeni, Șaru Domei), a ză- cămintelor fero-manganifere reziduale (Moneasa), în zona de oxidare a unor sulfuri (Moldova Nouă, Șasea etc.). (G.P.) Wadell, rețea ~, rețea circulară alcătuită dintr-un s. de cercuri concentrice situate la distanțe egale (0,5 cm) și utilizată pentru măsu- rarea simultană a două diametre ale găleților detritici cu rază mai mare de 1 cm. Se utilizează în studiile de sedimentologie și respectiv de morfometrie. (N.A.) wadi, -» ued. wavelit, A1₃(PO₄)₂(OH)₃ • 5H₂O. S-a găsit ca min. supergen în unele mineralizații pirometa- somatice hidrotermale laramice (Gladna Română) sau în mineralizații hidrotermale neogene (Cavnic). (G.P.) Wealdian, facies facies lagunar-continental al Creț. inf. reprezentat mai ales prin conglo- merate, gresii și argile cu tentă roșietică. Are o largă dezvoltare în sudul Angliei, în nordul Franței și al Germaniei. în România se cunosc calcare lacustre cu characee în. Mții Pădurea Craiului. (V.M.) webnerit, —> andorit. wehrlit, rocă ultramafică din fam. perido- titelor, cu structură faneritică, alcătuită din olivină și diallag. (N.A.) weissit, Cu₅Te₃, s. hexagonal (?). Min. hidrotermal. (G P.) welfeit, —> tripoidit. Wenlokian, epocă mijlocie a Sil., ca- racterizată prin Cyrtograptus murchisoni Monograptus priodon etc. Termenul a fost introdus de Murchison în 1834 și derivă de la numele loc. Wenlock din Țara Galilor. (V.M.) Wentworth, scara granulometrică ~, scara de dimensiuni ale particulelor detritice impusă în analiza granulometrică a se- dimentelor și rocilor sedimentare. S.W. stabilește patru cls. granulometrice (psefit, psamit, aleurit, pelit) având ca limită între ele valorile de 2 mm, 0,063 mm și respectiv 0,0039 mm. (N.A.) Werfenian, primul etaj al Trias. în facies alpin. Printre fosilele caracteristice, amo- noideul Tirolites cassianus, lameiibranchiatele Claraie clarai, Costatoria costata etc. Termenul a fost introdus de Alberti și derivă de la numele loc. Werfen -Austria. Sin. Scythian. (V.M.) Westfalian, etaj al Carb. sup. de tip vest- european, dezvoltat în facies paralic, generator de cărbuni. în asociația de fosile, sunt cuprinse criptogamele vasculare caracteristice florei din Paleolitic în continentele nordice, lameli- branchiatele de apă dulce etc. Termenul a fost introdus de Munier-Chalmas în 1892 și derivă de la numele reg. Westfalia - Germania. (V.M.) whitlockit, Ca₃(PO₄)₂, s. trigonal. în peg- matite și dep. de fosfați. (G.P.) Wiechert-Gutenberg, discontinuitatea —> discontinuitate. wildfliș, formațiune geologică cu structură haotică, alcătuită dintr-o masă predominant argiloasă, de culoare închisă, cu aspect de curgere submarină, în care sunt însedimentate blocuri „exotice”, de mărimi și origini diferite, constituind olistolite, mai vechi decât masa pelitică fundamantală. Pe teritoriul României, formațiunile de w. se găsesc în zonele în care 287 Wiirm, glaciația se întâlnesc pânze de decolare (unitatea central- est carpatică), iar elementele „exotice” (olisto- litele) provin din destrămarea părții frontale a pânzelor de decolare (transilvane). V. și olistostromă. (V.M.) Wilson, „ciclul” ~, model care presupune că oceanele „moderne” ar fi putut trece prin stadii repetate de deschidere și închidere, iar în cadrul evoluției lor au avut loc procese de riftare intracontinentală, generare de fund oceanic, subducție și coliziune. (V.M.) wittichenit, sulfură de cupru și bismut. A fost semnalat la Băița Bihor, Cavnic și Brad. (G.P.) wolfram, sin. tungsten. (G.P.) wolframit, FeMnWO₄, s. monoclinic; ter- men intermediar al seriei izomorfe ferberit- hubnerit întâlnit în filoane de cuarț localizate în granițe sau în produse pneumatolitice (greisene și skarne). în România, se întâlnește în skamele de la Oravița și Ciclova Română (Banat) și în filoanele hidrotermale de la Baia Sprie și Băiuț. (G.P.) wollastonit, silicat de calciu din grupul ciclosilicaților. în România, întâlnit în calcare cristaline (la Răzoare - Preluca) și în skarne (la Șasea Montană, Oravița - Banat și la Băița Bihor - Mții Apus.). (N.A.) Wulf, rețea ~, rețea de tip ecuatorial, inechiareală, cu diametrul de 10 sau 20 cm, utilizată în —> proiecțiile cristalografice. Rețeaua este gradată pe marginea cercului care o încadrează, între 0 și 360°, din 2° în 2°; prin proiecție se păstrează nemodificate valorile unghiulare măsurate pe cristale. V. și Schniidț rețea ~. (N.A.) wuifenit, molibdat de plumb. Este citat ca min. supergen în zona de oxidație a zăcămintelor de plumb asociate lamprofirelor mezozoice (Șinca Nouă), magmatitelor laramice (Băița Bihor) sau vulcanismului neogen (Baia de Arieș). (G.P.). wurtzilit, —» pirobitumen asfaltic, produs de culoare neagră, masiv și infuzibil, constituind un produs rezultat secundar din oxidarea petrolului. (N.A.) wurtzit, sulfură de zinc cristalizată în sistemul hexagonal, modificație polimorfă a blendei. S-a întâlnit în filoane hidrotermale asociate vulcanitelor neogene (Ilba, Tarnița?, Baia Sprie etc.). (G.P.) Wiirm, glaciația ultima glaciație cuatemară în ținuturile alpine. A cunoscut mai multe substadii și este sincronă cu faza Vistula din aria scandinavă. (V.M.) x, axe cristalografice. xantoconit, sulfosare de argint și arsen. Sin. rittingerir. (G.P.) xenolit, corp străin, având o altă origine în raport cu constituentii principali ai unei roci; termenul este mai frecvent utilizat în legătură cu anclavele rocilor magmatice. (N.A.) xenomorf, —> anhedral. xenon, gaz nobil rar. Formează compuși stabili cu fluorul și alte elemente. Are nouă izotopi: 124, 126, 128, 129, 130, 131, 132, 134, 136. Ultimii 6 au abundența cea mai mare. Frecvența în atmosfera terestră este de 0,087% din volum. în unele granițe vechi este de 3,4 • 10'"’cm7g. (G.P.) xenotiro, YPO₄, s. tetragonal; uneori sursă de pământuri rare (Ce, Th, U) care substituie izomorf Y; întâlnit ca min. accesoriu în granițe și pegmatite. (N.A.) xenotopic, termen prin care este desemnată o textură a rocilor sedimentare de precipitație determinată de frecvența mare a cristalelor anhedrale (calcare, silicolite, evaporite). V. și idiotopic, hipidiotopic. (N.A.) xenotopică, textură ~ (sedim.), textură specifică rocilor alcătuite din cristale, în majoritate, anhedrale; aspectul rocii este de agregat, în care nu există spații libere, iar porozitatea este foarte scăzută. (N.A.) xmmoglife, mecanoglife de eroziune sindepozițională care apar ca efect al impactului fragmentelor transportate asu- pra supr. sedimentelor. V. și mecanoglife. (N.A.) Xiphosura, subcls. a artropodelor în care sunt cuprinse tipuri primitive, caracterizate printr-un tegument chitinos de forma unui scut trilobat. Silur. - Act. (D.G.) y, —» axe cristalogra fice. Ypresian, etajul inf. al Eoc. căruia îi corespund Cuisianul (la partea inf.) și Sparnacianul (la partea sup.). Termenul a fost introdus de Dumont (1849) după numele loc. Ypres (Belgia). (V.M.) yterbiu, Yb, metal din grupa lanthanidelor, denumit după numele loc. Yiterby din Suedia. Are 7 izotopi naturali stabili: ¹⁶⁸Yb (10,14%), ,⁷⁽,Yb (3,3%), ¹⁷lYb (14,3%), ¹⁷²Yb (21,8%), ,⁷³¥b (16,2%), l⁷⁸Yb (31,8%), ⁱ⁷bYb (12,7%). Apare mai ales în min. care concentrează pământuri rare ușoare - nitrați, sulfați, carbonați, niobați și wolframați. în rocile terestre concentrația sa este scăzută: bazalte 2,7 ppm, granițe 4,0 ppm. Ca și pentru alte pământuri rare, sursa majoră pentru Yb este monazitul din nisipul plajelor Australiei, Braziliei, Indiei, Californiei etc. (G.P.) ytriu, Y, metal din grupa pământurilor rare grele. Prezintă un singur izotop stabil ⁸⁹Y. în bazalte, abundența sa este de 25 ppm, în granițe 44 ppm, iar în rocile sedimentare 35 ppm. (G.P.) ytrocrasit, oxid multiplu (titano-wolframat) de Y, Th, U, Ca. (G.P.) ytrotantalit, oxid multiplu de Fe, Y, U, Ca etc. (G.P.) z z, —> axe cristalografie. zalțe, —> vulcan noroios. Zanclean, primul etaj al Plioc. în facies marin din Tethysul Occidental. Termenul a fost introdus de Sequenza (1868) după vechiul nume al orașului Messina din sudul Italiei (Zancla). Sin. Tabinian. (D.G.) zăcământ, masa de subst. min. naturală - minereu metalifer, minereu nemetalifer, com- bustibil min. - care are o valoare economică, indiferent de modalitatea de formare și de concentrare. Termenul a fost introdus în 1883 de Gr. Cobălcescu și provine de la cuv. fr. gisement Din p. d. v. economic, un z. este un corp de minereu care poate fi extras, tratat, concentrat și vândut. Z. cumulează, deci, concentrația metaliferă (mineralizația), minereul și concentratul. De asemenea, un z. este definit (caracterizat) prin compoziție, structură și geneză. Astfel, se cunosc: z. de metale feroase (Fe, Mn, Ni, Co, Cr), z. de metale neferoase (Pb, Zn, Cu, Sn, Mo, W), z. de metale nobile (Au, Ag, Pt), z. de metale ușoare (Al, Mg, Ti) și z. de metale rare și radioactive (U, Th, Nb, Ta). Din p. d. v. genetic, se disting: z. de afiliație magmatică, z. exogene și z. meta- morfice. (TVA) Zechstein, subdiviziunea sup. a Perm. de tip vest-european. Corespunde Thuringianului (V.M.) zgură, sin. scorie. zinc, Zn, element cu caracter metalic calcofil; prezintă cinci izotopi stabili: ⁶⁴Zn, ⁶⁶Zn, ⁶⁷Zn, ⁶⁸Zn, ⁷⁽⁾Zn. Intră în constituția unor min. din grupa sulfurilor: blendă (ZnS), a oxizilor (zincit) și a carbonaților - smithsonit (ZnCO₃). Concentrația sa în meteoriți atinge 115 ppm în faza metalică și 1 600 ppm în faza troilitică; în sulfurile magmatice ajunge la 8 500 ppm. în natură, se concentrează prin procese magmatice, în fazele hidrotermale, la toate temperaturile, însoțit de Pb; în procesele metasomatice, de temperatură joasă, se fixează după Pb, iar în procesele exogene, în produsele secundare, prezintă o aureolă de dispersie mai mare decât a Pb (fiind mai solubil decât acesta); în bauxite atinge 230 ppm, în calca- re 24 ppm), iar în nodulii polimetalici 1 600 ppm; se concentrează, de asemenea, în părțile scheletice ale org. animale (până la 200 ppm). (G.P.) zinvaldit, K₂(Li,Fe,Al)₆(Si,Al)₈02o(OH,F)₄, var. de lepidolit din grupul micelor caracteristi- că greisenelor. (N.A.) zircon, ZrSiO₄, s. tetragonal. în România, întâlnit ca min. accesoriu în numeroase masive granitoide din C. Merid. și Mții Apus., în masivul alcalin de le Ditrău; se acumulează frecvent în aluviuni act. (N.A.) Zoantharia, subcls. a ceienteratelor în care sunt cuprinși coralii coloniali sau solitari, în general, cu schelet calcaros, caracterizați prin apariția succesivă în cupluri a septelor (sarcosepte). Z. cuprinde principalele ord. ale coralilor fosili: Rugosa (tetracorali), Tabulata (corali cu planșee orizontale) și Scleractinia (hexacorali). Ord. - Act. (D.G.) zoarium, scheletul coloniei unui brio- zoar, format din ansamblul zoeciilor. Z. poate fi hemisferic, globular, dendroidal etc. (D.G.) zonalitate (min.), aspect structural al min. determinat de variația chimică și aranjamentul reticular al constituenților elementari (cation^ anioni). Z. este o proprietate caracteristică compușilor izomorfi, în care au ioc substituții frecvente între elementele chimice și este evidentă în planul secțiunii transversale care taie un astfel de cristal „zonat”. Zonele, cu compoziție diferită și, implicit, cu proprietăți deosebite (culoare, extincție), se succed concentric din centru spre marginea cristalului. La feldspații plagioclazi se poate vorbi de z. normală (când se constată o scădere treptată a conținutului de Ca - respectiv de anortit - spre periferia cristalelor), z. inversă (când Ca crește spre ext.) și z. recurentă (când, în cadrul cristalului, alternează zone cu conținuturi diferite de anortit. Z. mai exprimă var. de compoziție ale topiturilor naturale, în timpul cristalizării. (N.A.) zoecie zoecie, scheletul individual, de natură chiti- noasă sau calcaroasă în cadrul unei colonii de briozoane. (D.G.) zenulâ, cea mai mică subdiviziune în cadrul unei biozone. (D.G.) zooid, individ în cadrul unei colonii de organisme (briozoare, graptoliți). (D.G.) 290 Zooplancton, totalitatea organismelor de na- tură animală din alcătuirea planctonului. în funcție de dimensiunile organismelor se disting: microz. (foraminifere, radiolari, ciliate), macroz. (meduze, unii viermi, pteropode, unele crinoidee). O categorie distinctă a z. o formează meroz., alcătu- it din larvele pelagice ale unor nevertebrate. (D. G.) PRINCIPALELE MINERALE DIN SCOARȚA TERESTRĂ ȘI CARACTERISTICILE LOR Denumirea și formula Sistem 1 labitus Proprietăți optice Clivaj Duritate (D) Condiții de formare mineralului talo- transparență (t). (ir. sp. (G) gral'ie semitransparență (st) opacitate (o), culoare, luciu 1 2 3 4 5 6 7 Acantit M - - - în filoane hidrotermale Ag2S R Acmit M prismatic t (110) în roci magmatice intrusive NaFe(Si2O6) columnar negru verzui, verde bun ii ii alcaline, în corneene și sticlos 0 O skarne Actinot M prismatic,acicular t (HO) în șisturi cristaline, skarne, Ca2(Mg, Fe)^ fi b ros verde perfect, o u corneene și unele roci mag- (SQOhWOHȚ), sticlos bun £ ii ii matice, accesoriu în roci se- O dimentare Aguilarit C izomctric, 0 absent D = 2.5 în zăcăminte dodeeaedri. alb de fier G - T5S hidrotermale oclacdri, masiv, metalic scheletic Aikinit R acicular, baccilar, 0 (010) D = 2,5 în filoane aurifere și minera- Pb Cu BiS3 deseori masiv cenușiu de plumb, roșu de G = 6,8-7,2 lizați! pirometasomatic-hidro- cupru, verde-gălbui termale Akermanit P prismatic incolor, verzui (010) D = 5 în produse ale metamorfis- Ca2MgSi2O7 sticlos potrivit G = 2,94 mului termic Alabandinâ C cristale cubice, 0 (001) D = 3.5-4 în zăcăminte epitermalc MnS cub-octaedrice, negru de fier, perfect G = 4-4,55 granular metalic Algodonit H granular fin 0 lipsește D = 4 specific depunerilor Cu6As alb-argintiu, G = 8,38- teletermale cenușiu 8,72 ARanit sin. orthit M tabular, prisma- t (001) D = 6-6,5 accesoriu în roci magmatice, (Ca, Ce, La)2 tic, granular alb, brun slab G = 3,4-4,2 sedimentare și metamorfice (Fe, Mg) Al2 sticlos (Si2O7)(SiO4)(O, OH) 1 2 3 4 5 6 7 Allemontit Trg. fibros. rcniform. 0 perfect după D = 3-4 în filoane hidrotermale (As, Sb) lamclar alb de staniu. cenușiu, o direcție G - 5,8-6,2 roșcat, brun, negru Almandin c izometric t D = 7,5 accesoriu în șisturi cristaline Fe3Al2(SiO4)3 dodccaedru cafeniu, roșu G = 3,9---4,3 (indicator de facies meta- trapezocdru sticlos morfic). în corneene și în formațiunea grea a sedi- mentelor Alofan amorf stalactitic t --- D = 3 secundar, în roci pirome- m A12O3 • n SiO2 p H2O pulverulent incolor, bleu, galben-verzui G = 1,9 tasomatice și accesoriu în sticlos unele argile Altait C compact-masiv. 0 (001) D - 2,5 în filoane hidrotermale Pb Te uneori cristale alb de staniu. ușor gălbui perfect G - 8,1-8,2 cubice, metalic cuboctaedrice Alunit Trg. tabular, alb-cenușiu, galben (0001) D = 3,5-4 produs de alterare hidro- KA,(SO4),(OH)6 cohimnar, sidefos bun G = 2,6-2,9 termală, uneori și ca mineral fibros supergen Ambligonit Tic. scrin prismatic, t (100) pefcct D-5.5-6 în pegmatite granitice cu (Li, Na) AI(PO j • (F, Oii) co 1 u i mm i. alb, alb-lăplos, alb-crcm, (1 10)bun G - 3,1 1 fosfați mase compacte uneori gălbui, roz, verzui, (011) slab albăstrui-cenușiu, rar in- (001) color imperfect Analcim sin. analcit C izometric t imperfect accesoriu în roci magmatice NaAlSi2O6H2O granulai* incolor O O alcaline și în unele corneene; sticlos ll 11 rar în roci sedimentare Anatas Tetr. piramidal, t (001) perfect II II în pegmatite și în șisturi TiO2 columnar- brun, galben, roșu-brun, (011) perfect Q O cristaline (șisturi cloritoase, scurt. uneori albastru-indigo, albastru- micașisturi), în fracțiunea tabular, mai blcu, negru, uneori verzui, grea a unor roci sedimentare rar prismatic verde-albâstrui. liliachiu, detritice neconsolidate (nisi- cenușiu, rar aproape inco- puri) lor adamantin sau metalic Andaluzit R prismatic, colum- t (110)bun D = 7 accesoriu în șisturi cristaline Al2SiOs na! incolor, galben,roz G = 3,15 și roci sedimentare, principal sticlos în corneene 1 2 3 4 5 6 7 Andorit R prismatic 0 absent în minereuii auro-argentifere Pb AgSb3S6 tabular, compact, ccnușiu-strălucitor II II hidrotermale masiv metalic Q O Androdit C izomctric t - oc in skarne, corneene și unele Ca5Fe2SiO4 dodecaedru galben, cafeniu, negru II II filoane trapezoedru sticlos Q O Anglezit R tabular, prismatic, t (001)bun D = 3 secundar în zonele de oxi- PbSO4 stalactitic alb, galben, verde G = 6,38 dare a sulfurilor de Pb sticlos Anhidrit R tabular (010) perfect oc în depozite sedimentare eva- CaSO4 fibros, concrețio- t (100)bun un o*' poritice, accesoriu în unele nar alb, albastru deshis, violet rn cm filoane etc. II II sticlos Q O Ankerit Trg. prisme t (1011) D = 3,5-4 asociat cu siderit în unele Ca(Mg, Fe) (CO3)2 romboedrice, brun, brun-roșcat, perfect G = 3,02 calcare cristaline și roci agregate sticlos, sidefos sedimentare, accesoriu în columnare, skarne granular Annabergit M prismatic t (010) perfect D= 1,5-2,5 în zona de oxidație a Ni13(AsO4)2-8 H2O acicular, alb sau cenușiu verde-pal, (100) și G = 3,07 zăcămintelor de nichel tabular, verde aproape adamantin, (102) slab fibros, mase sidefos după (010), pământoase, mat la varietățile pămân- columnar, toase cruste, reniform Antigorit M lamelar t (001) perfect D = 2,5-3,5 în șisturi cristaline și ser- Mg6Si2O5 2(OH)4 verde G 26 pentinite, ca produs secun- sticlos dar pe seama olivinei și piroxenilor Antimoniu Trg. pseudocubic, 0 (0001) D = 3-3,5 în filoane hidrotermale Sb tabular, masiv, alb de staniu perfect, G = 6,61- lamelar, radiar, metalic (1011) slab, 6,72 reniform, granu- (1014) și lar (1120) imperfect 1 2 3 4 5 6 7 Antofilit M prismatic, acicular t. (210) perfect D = 5,5 în formațiuni metamorfice și (Mg^’MSigOzjNOH.Fh alb-cenușiu (OH), (100) G= 2,9-3,2 metasomatice de contact sidefos imperfect Apofilit Tetr. izomctric t (001) perfect D = 4,5-5 secundar în skarne KCa4SiHO2()(F, OH)SH2O granular incolor G = 2,35 sidefos, sticlos Aragonit R tabular, acicular, t (010) distinct D = 3,5^1 în roci sedimentare carbonatice CaCO3 agregate bacila- incolor, alb G = 3 organogene, ca mineral de re, radiare siclos gangă în filoane hidrotermale Aramayoit Trc. tabular 0 (010) perfect D = 2,5 în filoane hidrotermale Ag(Sb, Bi)S2 negru de fier, (100) distinct G = 5, 602 metalic (001) slab (101) imperfect Arfvedsonit M columnar t (110) perfect o a în roci magmatice intrusive (Na,Ca),(Fe2i,Mg,Fe3 ,AI), negru-verzui, negru (010) ii ii alcaline sienite și pegmatite (Al, Si)8O22(OH, F), imperfect ££ agpaitice Argentit C izomctric 0 (001), (011) D = 2-2,5 în zăcăminte de sulfuri. în Ag:S >ub formă de cub, cenușiu de plumb imperfect G - 7,2 7.4 zona de îmbogățire secun- cub cu octacdru, metalic dară uneori dodccac- dru romboidal, arborescent, fili- form, masiv Argentopiritâ M mărunt granular 0 absent D = 3,5-4 mineral foarte rar, întâlnit în AgFe3S4 cu aspect hexa- alb de staniu sau gri de G = 6,47 unele filoane hidrotermale gonal oțel și chiar galben-brun aurifere și argentifere metalic Argint C cristale cubice, 0 absent D = 2,5-3 în minerurile de sulfuri Ag octaedrice, alb-argintiu G = 9,6-12 argentifere în minereurile dodecaedrice, metalic formațiunii pentametalifere forme scheletice (Ni, Co, Bi, U, Ag) Argirodit Canfieldit C octaedric, dode- 0 absent D = 2,5 în zăcăminte hidrotermale Ag8GeS6 Ag8SnS6 caedric, mase alb-negricios cu tonuri de G = 6,l-6,3 compacte, cruste, roșu; în spărtură proaspătă agregate radiare cenușiu-strălucitor, alb de staniu cu reflexe roșii sau violete 1 2 3 4 5 6 7 Argiropiritâ - lamclar 0 (001) D- 1,5-2 mineral foarte rar, întâlnit în AgjFcvS] । galben de bronz G - 4.206 unele filoane hidrotermale metalic aurifere și argcntifcrc Arizonit M mase masive, 0 absent în pegmatite asociat cu Fe2ThO9 granule brun închis strălucitor, ce- gado li nitul neregulate nușiu H ii semimetalic, metalic Q O Arsenolamprit R masiv, fibros, 0 (001) perfect D = 2 în filoane hidrotermale As foios cenușiu de plumb G = 5,3 metalic 5,58 Arsenolit C octaedric, t (111) bun D= 1,5 în zona de oxidație a AS2O3 cristale alungite, incolor sau galben deschis G = 3,88 mineralizațiilor hidrotermale agregate stelare sticlos sau cruste Astrofilit Trc. prismatic galben, auriu (010) perfect D = 3,5 în roci magmatice alcaline (K, Na)2(Fe, Mn)4 semimetalic, sidefos G = 3,3-3,4 (sienite nefelinice, granițe) (Ti, Zr) Si2O7 2(OH, F)2 Augit M prismatic, t (110)bun în roci magmatice efusive Fe2', Fe31 columnar negru, verzui (andezite, bazalte) și intru- (Ca, Mg, Fe2', Fe3+,Ti, Al)2 scurt sticlos sive (gabbrouri), în skame [(Si, A1)2O6] K 11 11 Auricalcit R acicular, t (010) perfect D = 2 în zăcăminte pirometa- (Zn, Cu)5 (CO3)2(OH)6 rar columnar verde pal, albastru G = 3,64 somatice sidefos Auripigment M prismatic, t (010) perfect D= 1,5-2 în mineralizații hidro- As2S} pseudorombic, galben de lămâie, uneori (100) distinct G = 3,48 termale, asociat cu minerale agregate cu nuanțe brune perlat pe formate la temperaturi joase, bacilare, suprafețele de clivaj, se depun și din ape fierbinți; reniforme, sferice adamantin sau semimetalic uneori apare și exogen radiare Autunit Tetr. tabular, t (001) perfect D = 2-2,5 în zona de oxidație a zăcă- Ca(UO2)2(PO4)2 • 10-12H2O foios, cruste galben de lămâie, galben de (100) foarte G = 3,1-3,2 mintelor hidrotermale prima- sulf, galben-verzui, verde slab re de uraniu sau pegmatitelor pal cu uraninit sticlos, sidefos Azurit M tabular t (011) perfect D-3,5-4 secundar, în zona de oxidare a Cu3(CO3)2(OH)2 acicular albasru, azur (100) bun G-3,77 zăcămintelor de sulfuri de sticlos cupru 1 2 3 4 5 6 7 Axinit v Trc. prismatic t (100)bun D - 6,5 -7 in ganga unor filoane (Ca, Mn, Fe' LAL(BO J tabular brun-cafcniu, roșu, roz G - 3.26- metalifere, în corneene și (Si4Ol2)(OH) sticlos 3,36 unele șisturi cristaline Baddelcvit M cristale alungite, t (001) perfect D - 6.5 apare în zăcămintele carbo- ZrO2 tabulare galben, verde roșietic, (110) și (010) G = 5,7- natice de pământuri rare. în brun-verde, brun-negru, slab 6,02 aluviuni brun de fier, gras, sticlos, uneori semi- metalic Barbertonit H masiv, fibros, t (0001) D = 1,5-2 intim asociat cu cromitul și Mg6Cr2(OH)16 cristale plate intens liliachiu, roz de perfect antigoritul, în serpentinite CO3 • 4 H2O piersică sidefos Baritinâ R tabular t (001) și (110) 1! II în sedimente actuale, în BaSO4 incolor, alb galben perfect Q O calcare, în filoane metalifere sticlos Barkevikit M prismatic t (110) perfect D = 5---6 în roci magmatice intrusive Ca2(Na,K) negru, brun G = 3,20 alcaline (essexite, sienite (F2t, Mg, Fe3',Mn), nefelinice) (Al, Si)8O22(O, OH, F)2 Bastnăsit H prismatic, granu- t (1010) D = 4,5 în magmatite alcaline și roci (La, Ce)FCO3 lar incolor, galben slab G = 4,9-5,2 de contact sticlos, sidefos Becquerelit R tabular, alungit t (001) perfect D = 2-3 în zonele de transformare 6[UO2\(OH)2].Ca(OH)-4 H2O galben-brun (101) uneori G = 5,2 secundară a minereurilor pri- adamantin mare de uraniu gras (în spărtură) Beidellit M lamelar t (001)bun 11 11 în scoarța de alterare a (1\2 Ca, Na)0, 7A14 incolor, alb, Q O rocilor bazice, în soluri, în (Al, Si)8O20(OH)4.nH2O galben zone de oxidare Benitoit H prismatic t (1011) slab li H accesoriu în șisturi cristaline BaTi Si3O9 albastru, violet Q 0 Berthierit R prismatic, slab prismatic 7 FeSb2S4 fibros, granular 0 CN Tt în minereuri filoniene cenușiu strălucitor, cenu- II II hidrotermale de temperatură șiu închis 0 O medie Berzeliit C rar trapezoedric, t absent D = 4,5-5 în calcare skarnificate (Mg, Mn)2(Ca2Nah frecvent granular, galben, galben-închis, G = 4,08- (AsO4)3 masiv galben-oranj, roșu-gălbui 4,46 1 2 3 4 5 6 7 Berzelianit C granular, 0 absent D = 2 apare în unele zăcăminte Cu2Se dendrite alb-argintiu G -6,71 hidrotermale metalic Beta fit c octacdric, t absent D = 4-5,5 în pegmatite granitice (U, Ca),(Nb, Ta, Ti)? aplatizat, brun-verzui, galben, negru G -3,7-5 O6.(O, OH,F) alungit (var. bogată în Ti) sticlos sau semimetalic Biotit M lamelar, foios t (001) perfect în șisturi cristaline, în peg- K,(Mg, Fe2', Fe\ Al, Til, 6 brun, negru, roșcat, verzui 0 C matite, în roci magmatice, în (Si, A1)sO20(OH)4 sidefos il li roci sedimentare Bischofit M granular, fibros, t --- D = 1-2 rar, în depozite evaporitice MgCl2.6H2O foios incolor, alb G- 1,60 sticlos Bismit M mase granulate t D = 4,5 mineral secundar în zona de Bi2O3 masive, verde-cenușiu, galben- G = 8,64 oxidație a minereurilor pri- pământos, verzui, gălbui mare de bismut pulverulent adamantin Bismutinâ R cristale prisma- 0 (010) perfect D = 2 exclusiv în mineralizați! hi- Bi2S3 tice, aciculare, alb de staniu, cu reflexe (100), (110) G = 6,8-7,2 drotermale de staniu wolfram, granular, uneori cenușii de plumb imperfect arsen, bismut nativ radiar metalic Bismutotantalit R prismatic, t absent D = 5 în pegmatite Bi(Ta, Nb)O4 granular negru, galben-roz G = 8,26 neregulat semimetalic Bixbyit C cubic 0 (111) slab O □ alături de topaz și granat în (Mn, Fe)2O3 negru metalic sau II ll riolite; în formațiuni semimetalic l m&tamofozate Blendă C cristale 0, st (011) perfect D = 3,5-4 de origine hidrotermală și în ZnS tretraedrice, com- brun, galben-brun, G - 3,9-4,2 formațiuni sedimentare; în pact granular, rar negru, galben roșu, verzui, zăcămintele polimetalice din reniform, fibros, incolor șisturi cristaline criptocristalin rășinos, adamantin Boracit C izometric t D - 6-7,5 în depozite evaporitice Mg3(B7Ol3)Cl fin granular incolor, G = 2,95 alb, verde sticlos spre adamantin 1 2 3 4 5 6 7 Borax M alungit t (100) perfect cruste pe marginea lacurilor Na2(B4O7). 10 H2O fibros alb cenușiu O U sărate satinat, sticlos ll li Bornit C cristale cubice, 0 (111) D = 3 în filoane hidrotemale; exogen Cu>FeS4 dodecaedrice, în spărtură proaspătă este întrerupt G = 4,9-5,3 este asociat cu calcozină și rar octaedrice, roșu arămiu închis, covelină mase compacte, cu vremea se acoperă de granulare rizații albastre metalic Boulangerit M prismatic, 0 (100)bun D = 2,5-3 în filoane hidrotermale Pb5Sb4S 11 acicular, cenușiu de plumb cu re- G = 5,8-6,2 fibros flexe albăstrui metalic Bournonit R frecvent prisma- 0 (010) D = 3 de cele mai multe ori PbCuSbS3 tic sau tabular, cenușiu strălucitor, cenu- imperfect G = 5,70 hidrotermal, în procese exo- mase granulare șiu de plumb, negru de fier (100) și (010) gene apare alături de malachit, compacte metalic strălucitor bun azurit etc. Bbhmit R cristale tabulare t (010) bun d = 3,5-4 mineral exogen, apare mai ales AIO(OH) (identificate mai alb,incolor G = 3,01- în bauxite; în condiții ales microscopic); 3,06 hidrotermale în asociație cu agretage piroli- hidroargilit tice; de obicei mase criptocristaline Brannerit Trc. prismatic st absent D = 4,5 în aluviuni, provenit din (U, Ca, Fe, Y, Th)3 Ti5O,6 sau negru, uneori brun-gălbui acumulări pegmatitice și M pneumatolitice primare Bravoit C mase modulare, 0 (001) D = 5,5-6 în zona de oxidație a mine- (Ni, Fe)S2 radiar, fibros, opac G = 4,62 ralizațiilor asociate skarnelor cruste metalic Braunit Tetr. piramidal, 0 (112) perfect D = 6-6,5 în filoane hidrotermale, în for- (Mn, Si)2O3 granular masiv negru-brun, G = 4,7-4,9 mațiuni metamorfice cu inter- cenușiu calații de șisturi manganifere 1 2 3 4 5 6 7 Breithauptit H rar sub formă de 0 absent în unele zăcăminte filoniene, NiSb cristale roșu de cupru cu reflexe hidrotermale (tabulare violete (în spărtură prismatice); cel proaspătă) mai adesea arbo- metalic, rescent, strălucitor granular O O compact sau II 1! diseminat oo yi Brochantit M acicular, t (100) perfect D= 3,5^ în zona de oxidare a filoanelor Cu4SO4(OH)6 granular verde G-3,97 cuprifere sticlos, sidefos Bromelit H prismatic t (1010) bun D-9 în filonașele de calcit din skar- BeO alb G - 3,044 nele de la Langban (Suedia) Bronzit R prismatic t (110) bun II II în roci magmatice bazice și (Mg2, Fe2) Si2O6 galben, brun, bronziu Q O ultrabazice (norite și peridoti- sticlos te); rar în skame Brookit R cristale st (120) foarte Q> U în roci magmatice transfor- TiO2 lamelare, brun-deschis, brun-gălbui, slab II II mate hidrotermal, în fracțiunea tabulare brun-roșcat, negru de fier (001) slab 4^ LA grea a unor nisipuri alungite, metalic sau adamantin LA piramidale As Brucit Trg. cristale t (001) perfect D = 2,5 produs hidrotermal pe seama Mg(OH)2 tabulare, alb, verde-pal, cenușiu, G = 2,39 rocilor eruptive ultrabazice, în agregate de albăstrui calcare dolomitice cristale plate, sticlos varietăți aciculare, mase fibroase, granulare Brugnatellit H masiv, mase fi- t (0001) D = 2-3 apare sub formă de cruste în Mg6Fe(OH)13CO3-4H2O broase, lamelare galben, alb-brun perfect G = 2,07 serpentinite sidefos Calaverit M scurt prismatic, 0 absent c> o în filoane hidrotermale AuTe2 granular, cristale alb argintiu, galben de aur II II nedistincte metalic " £ 1 2 3 4 s 6 7 Calcedonie criptocristalin t --- D = 6 principal în silicolite or- SiO2 incolor G = 2,55- ganogene și anorganogene, bleu, galben, brun-roșu 2,63 accesoriu, în geode și filoane sticlos Calcit Trg. prismatic, tubu- t (1011) D = 3 principal în roci sedimentare CaCOj lar, romboedric, incolor, galben, roz perfect G = 2,71 (calcare, marne), în marmure, scalenoedric, gra- cenușiu skarne și accesoriu în roci nular și concre- sticlos magmatice și filoane ționar, stalactitic mineralizate Calcopiritâ Tetr. rar idiomorf, 0 (011) bun D = 3,5^4 în variate condiții geologice, dar CuFeS2 octaedric, com- galben de alamă, (201) G = 4,2- mai ales hidrotermal pact granular metalic imperfect 4,3 mai frecvent; rar de tot colo- morf, reniform Calcosiderit Trc. scurt, prismatic, t (001) perfect II li mineral secundar în trahite și CuFe6(PO4)4(OH)s-4H2O cruste fin granu- verde-închis (010) bun Q O pegmatite, format prin transfor- lare stalactite, sticlos marea apatitului și ambligonitu- concreționar mat lui în mase fiabile Calcostibit R tabular, 0 (010) perfect D = 3,5 în filoane hidrotermale CuSbS2 prismatic, mase cenușiu de fier sau cenușiu (001) și (100) compacte de plumb, cu reflexe slab masive albastre sau verzi metalic Calcozină R foios, scurt pris- 0 (110) slab D = 2,5-3 în zăcăminte de sulfuri de cupru Cu2S matic, granular cenușiu de plumb G = 5,5-5,8 formate atât în condiții exogene, compact, tabular metalic cât și endogene R prismatic (010) perfect o mineral secundar în zăcăminte Caledonit t rq un cuprifere Cu2Pbs verde-albăstrui II II (SO4j}(CO3)(OH)6 rășinos Q O Cancrinit H prismatic t (1010) D = 5-6 secundar în roci magmatice (Na2Ca)4 bipiramidal, alb, gălbui-verzui perfect G = 2,5- foidice AlSiO4.6CO3H2O mase compacte sticlos, 2,42 mat 300 1 2 3 4 5 6 7 Carnalit R pseudohexagon t - D = 2,5 principal în depozite eva- KMgC3 • 6 H20 al, alb, roșu, gras G = 1,60 poritice piramidal, mat mase granulare Carnotit R pulverulent, t (001) perfect în zona de alterare a rocilor K2(UO2)2(VO4)2. 3 H2O microcristalin galben, galben de lămâie, sedimentare (gresii) bogate în cristale imper- galben-verde resturi organice fecte, turtite mat la varietățile pămân- toase și de jos la varietățile cristaline Casiterit Tetr. bipiramidal, pi- st (100) distinct în zăcăminte asociate rocilor SnO2 ramidal-prisma- gălbui, roșcat-brun, brun7 (HO), (111), O O intrusive acide, alcaline grei- tic, columnar, aci- negru, roșu, galben sau (011) slab, ~ II II zenizate, în pegmatite; în mine- cular, concreți- chiar alb întrerupt o ralizații pirometasomatice; în uni, stalactite, adamantin, metalic-adaman- 00 zăcăminte hidrotermale filonie- colomorf tin, gras (în spărtură) 1 ne, frecvent în aluviuni Celestină R tabular, t (001) perfect D = 3-3,5 în sedimente argiloase și SrSO4 piramidal, mase incolor, alb, albastru-pal, (210) bun G = 3,97 carbonatice; în bioclaste în granulare, sta- roșu, verde ganga unor filoane metalifere lactitic sticlos concreționar sidefos Cervantit R acicular, mase t 7 2 în zona de oxidație a sulfurilor Sb2O4 masive, fibroa- gălbui, galben de sulf, II II de stibiu se, cruste, pulve- aproape incolor Q O rulent gras sau sidefos Chabazit Trg. romboedric t (1011) slab D = 4,5 accesoriu, în cavitățile rocilor CaAl2Si40j2.6 H2O microgranular alb, roșu G = 2,05- efusive; în ganga unor filoane cruste sticlos 2,10 metalifere și în sedimente actuale Chamosit M lamelar, t (001) perfect D = 3 în zăcăminte sedimentare de fier Fe4Al AlSi3Oio ooidic, verde pal G = 3-3,5 (OH)6 • 4 H2O microcristalin sticlos Childrenit R piramidal, t (100) slab D = 5 în filoane hidrotermale, în (Fe, Mn)Al scurt prismatic, brun, brun-gălbui G = 3,25 pegmatite granitice (PO4)(OH)2. h2o tabular sticlos, tendințe spre rășinos 1 2 3 4 5 6 7 Cinabru Trg. mărunt o sau st (1010) exclusiv de origine hidroter- HgS granular, roșu carmin, perfect 7 o mală, la temperaturi joase rar în plăci sau uneori cu reflexe cenușii r i oc cristale de plumb II II romboedrice adamantin spre metalic 0 O Clarkeit R mase dense t - o o prin alterarea uraninitului (Na2Ca)U2O7.n H20 roșu-închis, II II brun, brun-negru $ £ Claudetit M cristale plate, t (010) perfect D = 2 în zona de oxidație; frecvent și As2O3 asemănătoare alb G = 4,15 ca produs de sublimare în gipsului sticlos craterele vulcanilor Clausthalit C granular 0 (001)bun A zone hidrotermale asociate PbSe compact cenușiu de plumb 7 ii o plutonitelor metalic O O X Clinoclor M foios t (001) perfect J- principal în toate șisturile (Mg, Fe)1()A2 lamelar verde-măsliniu A (A cristaline cu grad slab de me- (Al, Si)sO2„(OH sidefos II ll tamorfism. în fracțiunea alo- 0 O M genă a gresiilor și argilelor Clinozoizit M columnar t (001) perfect accesoriu în șisturi cristaline cu Ca2Al3 după „b” incolor, galben-cenușiu 0 O grad slab de metamorfism Si2O7 SiO4 (O,OH) sticlos £ Clintonit M foios, t (001) perfect II II în skarne Ca2(Mg, Al) lamelar galben, verde 0 O (Al, Si)xO2()(OH)4 Clorapatit H prismatic, tabu- t (0001) slab D = 5 accesoriu în roci magmatice; Ca >( PO4)3C 1 lar, granular, verde, verde asparag, verde- (1010) G = 2,9-3,1 mai ales în sienite nefelinice, în reniform, co- albăstrui, vcrde-cenușuiu. întrerupt formațiuni pirometasomatice, în lumnar, fibros, albastru, violet, violct-de- filoane hidrotermale, în depozite oolitic, pămân- ametist, alb-verzui, brun, sedimentare și acumulări fosfo- tos, noduli cenușiu, brun, roșu-închis, ritice roz-roșcat, verde-deschis Cloritoid M prismatic, t (001) perfect ,w O D accesoriu în șisturi cristaline cu Fe4Al4 [Al4Si4O20](OH)8 foios, galben verzui, negru li ii grad slab de metamorfism, în sferulitic sticlos, sidefos f A, corneene și skarne 1 2 3 4 5 6 7 Ceruzit R tabular t (110) Și D = 3-3,5 secundar, în zona de oxidare a PbCO3 bipiramidal, incolor, alb, cenușiu (021) G = 6,55 zăcămintelor de Pb și Zn acicular, adamantin, bun granular. sidefos concreționar Cobaltina C cristale octac- 0 (001) perfect D = 5,5 în zăcăminte pirometasomatice CoAsS drice, cubice, alb-argintiu, cu reflexe G = 6,35 și filoane hidrotermale de tem- mai rar ca piri- roz, cenușiu de plumb, peratură ridicată toedri, granular alb-violet, cenușiu negru neregulat metalic Cohenit R cristale plate 0 (100), (010), 1 D = 5,5-6 în meteoriți și uneori în fierul (Fe, Ni)3C alb de staniu cu reflexe in- (001) G = 7,30- teluric digo, bronz, galben de aur 7,60 metalic Coloradoit C mase granulare 0 absent D = 2,5 în acumulări poiimetalice și HgTe negru de fier, cenușiu G = 8,19- aurifere metalic 8,47 Coîumbit-Tantalit R prismatic scurt st (101) distinct D = 6-6,5 în pegmatite granitice (Fe, Mn)(Nb, Ta)^Ob- cchigranular, ta- negru de oțel (100) slab G = 5,20- (Fe, Mn)(Ta, Nb)^ bular, piramidal, 8,10 mase masive Colusit C cristale 0 absent D = 3^ în zăcăminte hidrotermale Cu3(As, Sn, V, Fe, Te)S4 tetraedrice, galben bronz G = 4,43- frecvent masive metalic 4,50 Cooperit Tetr. granular, 0 după (011) D = 4-5 în zăcăminte PtS alungit după cenușiu G = 9,5 lichid magmatice 101 strălucitor, metalic Cordierit R prismatic t (110) slab D = 7 accesoriu în șisturi cristaline cu Al3(Mg, Fe)2 granular incolor G = 2,53- grad mediu de metamorfism AlSi5Ols albastru, violet 2,78 (presiune scăzută), în corneene, sticlos roci efusive și în aluviuni Co rin don Trg. butoiașe, t (1021) și D = 9 în roci magmatice, bogate în AI2O3 columnar, variabilă; cel transparent (0001) foarte G - 4,9- alumină și sărace în silice piramidal, curat, cu culori clare, slab 4,10 (sienite, anortozite, mai rar în tabular, constituie pietre prețioase; andezite și bazalte), în pegmatite granular varietățile slab transparen- sienitice, zăcăminte pirometa- te sau opace au culori gri, somatice în corneene verzui, roșii sau albăstrui I 2 3 4 5 6 7 Coronadit Tetr. masiv, cristale 0 D - 4,5-5 în zona de oxidare, în filoane, în MnPb.Mn6O16H2O sau sub formă de cenușiu-închis, negru G - 5,44 zăcăminte de mangan sedimen- pscu butoiașe, cruste semimetalic tare do fibroase tetr. Cosalit R prismatic 0 absent D - 2,5-3 în filoane hidrotermale, în mi- CuPb7BiKS22 masiv, fibros, cenușiu de plumb, G = 6,76 neralizații pirometasomatice - granular cenușiu-strălucitor hidrotermale metalic Covelinâ H rar idiomorf, 0 (0001) D = 1,5-2 în zona de îmbogățire secundară CuS lamclar plat, albastru indigo perfect G = 4,6- a zăcămintelor de sulfuri piramidal, semimetalic, rășinos, ușor 4,76 sferoidal perlat Criolit M prismatic t --- un ga Ibcn-bru n. bru n. i iegru - (Tu, Nb, Ti, Zr)3Oo • n H2O _brun________ _ __ Domeykit c rcniform 0 Cu 3 As alb dc staniu, ccni^iu- sirălucitor metalic F.m p! cetit R prismatic 0 CuBiSi mase cmVipaclc cenușiu, alb dc staniu metalic Empressit H granular. (j AgTe masiv Enargit R tabu iar, uneori _______ Cu3 AsS4 prismatic, co- 0 lumnar, granu- negru cenușiu, negru dc lai’ compact fier metalic Ensi a tit R prismatic, t Mg2Si,O6 rar tabu lai, incolor, granu Iar alb cenușiu, verde_____ Eosforit R prisme scurte, t (?Jn, FeJAHPO.ilrfOH,. H.O) radiar, cruste, mz, ro.șu-iOz\ fibros. masiv sticlos. j.eitdința spicmrgncș _ EpkhK M prismatic, rar t Ca/AI, Fc)j SijOi2C^-0 i zu mc trie verde- gălbui, cenușiu srcios s 6 ■7 (10 H ) bun D-5 mineral secundar în zonele de G - 3,3 oxidare a zăcămintelor de cupiu (00!) și (OH) 1) - 3,5-4 apare în filoane hidro termale bun G - 9,74 (HO) imperfect (100) perfect D - 4 -5 accesoriu în șisturi cristaline cu (010)bun 6-7 grad înalt dc mctamorfîsm, m G - 3,53-3,65 aluviuni absent D 5,5 în pegmatite granitice G - 5.75- 5,98 D-3-3.5 în minereuri hidrotermaie și G - 7,2-7.9 metan io r fi ce (010) perfect D - 2 în filoane hidrotcrmrde (001 ) skib D - 3-3.5 în filoane hKhotcrmadc poh- G 7.510 metahee și auroargcmifcrc (HO) perfect D - 3,5 în minereuri hidrolcrmale (100) și (010) G 4,45 slab (00 î) imperfect ( 1 i 0 ) pol fi V îl D-5,5 în sci'pentiniîe, corneene și G •- 34 -3.3 sKai uc ( HH)) slab D - 5 în pegmatite gramuce G -3.25 ' (OOnpcrfecT D - 6,5 în șisturi cristaiine cu grad slab de 1 .-nrjarff <<■ G - 3,35- metamornsm, în corneene șt skar- ne, secundar în uncie roci mag- griaticc, Hdj otecmai în fi bane 1 2 3 4 5 6 7 Epistilbit M prismatic, radiar t (010) perfect în cavitățile rocilor vulcanice H?O incolor alb, roz 11 11 sticlos Q O Epsonit R prismatic, t (010) perfect D = 2-2,5 principal în depozite evapo- MgSO4 . 7 H,0 acicular alb, incolor (011)bun G= 1,68-1,75 ritice Eritrinâ M prismatic scurt, t (010) perfect în zona de oxidație a zăcă- Co3(AsO4)2 - 8 H2O mase roșu de sânge, roșu-roz; cu (100) și (102) mintelor de cobalt pământoase cât conține mai mult ni- slab chel devine roz-pal, roz- gălbui O □ adamantin, sidefos după 11 11 (010), mat la varietățile 0 V. pământoase 0 1 Eschinit-Priorit R prismatic, st (100) urme D = 5-6 în sienite cu nefelin, de tip (Ce, Ca, Fe2',Th)(Ti, Nb)2O6 tabular, negru, variații între galben G = 4,95- miaschitic, pegmatite granitice -(Y, Er, Ca, Fe2',Th) uneori masiv și brun la suprafață 5,19 cu zircon și monazit (Ti, NbȚO6 semimetalic sau rășinos Eu ca rit psc- ocîaedric, t absent G = 7.6 - 7,S în unele zăcăminte hidro- CuAgSe udo- granular masiv argintiu, cenușiu de plumb tcrmale tetr. metalic Eucroit R prisme scurte, T în șisturi micacee Cu2(AsO4)(OH). 3 H2O rar tabular t (101) Și ,ZT verde deschis, verde închis (110) li li sticlos slab Q O Eudialit Trg. tabular, t (0001) D = 5,5 în roci magmatice intrusive, (Na, Ca)6ZrSi3O9(OH, Cl)2 lamelar roz roșiatic, galben-brun imperfect G = 2,8- alcaline (sienite nefelinice, gra- sticlos 3,0 nițe) și în pegmatite Euxenit-Policraz R prismatic scurt, t absent D = 6,5-7,5 în pegmatite granitice, în peg- (Y, Ca, Ce, U, Th) tabuar, agregate negru, verde-închis sau G = 6,3-5,9 matite alcaline (Na, Ta, Ti)2O6- rad ia re. brun-negru strălucitor, semi- (Y, Ca, Ce, LI, Th) masive metalic sau gras și sticlos (Ti, Nb, Ta)2O6 Fairfieldit Trc. prismatic, t (001) perfect oc în pegmatite Ca2(Mn, Fe) lamelar, foios, alb-verzui, galben-albicios, (010) bun tn °, (PO4)2. 2 H2O fibros, mase ra- galben-închis (110) slab II II diare sidefos după (001), semi- Q O adamantin 1 2 3 4 5 6 7 Famatinit R? cruste, foarte rar 0 filoane hidrotermale Cu3SbS4 cristale, alb-cenușiu mase reni forme, și roșu de cupru ii ii granular masive metalic Q O Farmacolit M acicular, fibros, t (010) perfect D = 2 mineral secundar în zăcă- CaH(AsO4). 2 H2O butoiașe, alb sau cenușiu G = 2,53- mintele de arseniu tabular, sticlos, sidefos după (010) 2,73 mase stalactitice Fayalit R prismatic scurt, t (010) slab D = 6-6,5 accesoriu în roci magmatice Fe? SiO4 tabular galben închis, G = 4-4,35 efusive verde-negru sticlos, adamantin Fenacit Trg. prismatic t (1120) D = 8 în pegmatite și în șisturi Be2SiO4 columnar incolor, galben, roz imperfect G = 2,96 - cristaline sticlos 3,00 Ferberit M prismatic 0 (010) perfect f £ în filoane hidrotermale Fe(WO4) tabular negru (100)(102) ii ii semimetalic slab Q O F ergusonit-Formanit Tetr. prismatic, t (111) urme D = 5-6,5 în pegmatite granitice, în (Y, Er, Ce, Fe) (Nb, Ta, Ti) piramidal, cenușiu, galben, brun sau de clivaj G = 4,7- aluviuni O4-(U, Zr, Th, Ca) granular, negru-brun, 6,2 (Ta, Nb, Ti)O4 neregulat sticlos, semimetalic Ferrimolibdit R? masiv, fibros, t --- G = 2,99 mineral secundar format pe Fe2(MoO4)3. 8 H2O? cruste, radiar, galben-deschis, unerori gal- seama molibdenitului pulverulent ben intens, verde, galben perlat sau pământos Fier C rar sub formă de 0 (001) slab D = 4-5 foarte rar terestru, în bazalte, în Fe cristale, larg cenușiu-strălucitor, negru (112) foarte G = 7,3-7,8 sedimente ce conțin cărbuni granular, de fier slab în meteoriți, metalic cristale plate Fizelyit R prismatic 0 (010) D = 2 în minereuri hidrotermale Pb5Ag2 SbgSis cenușiu de plumb, cenușiu filoniene strălucitor metalic 1 2 3 _ 4 _ __ J Flogopit M kî^elar 1 . i K2(Mg, Fc)6 pHsmaHc galOcm nrun, verde i AbSi^OpotOH, b sticlos, sidefos Fhiorapatit H pismatic, tabular, t Ca5(Fal)3F granula»/.. icni- verde, verde asparag, veide- torm, colujniian albăstrui, verde-cenușiu, al- fibros, oohtîc, bastru, violet. ;/ioleț-amctist, pămânios, alb-verzui, brun, cenușiu, iioduli brun, roșu închis, roz- roșcal, vtrde-deschis FI uo rină C cubic, octaedri, t CaF2 dodeeaedri incolor, galben, verde, violei sticlos Forsterît R izometric, t Mg2SiO4 ușor tabular incolor, cenușiu deschis, sticlos Fourmarierit R tabular t PbO.4 UO2 5 H2O? roșu, roșu-auriu adamantin Franckeit M tabular 0 Pb5Sn3Sb2b {4 alungit, masiv negru-cenușiu radrar, granular, metalic foîos Frankiinît C octaedri, mai rar G ZnFe2O4 dodeeaedri rom- negru sau negru-brun boidali, cuburi, metalic masiv granular Freîstebenit M prismatic 0 Pb3Ag5SbsSj2 cenușiu închis strălucitor, cenușiu de plumb, alb- argintiu metalic Friesiî - lamelar rombic, - Ag2Fe5S8 pseudohexagonal Fuioppit M prismatic, pira- 0 Pb3Sb8Si5 midal, rar tabular cenușiu de plumb metalic A- 6 7 (00 1) pericci 0 = 2 în calcare și dolomP? erGudine. G = 2,76- în skarne și în magmadte 2,90 alcaline______ (0001) slab D = 5 accesoriu în roci magmatice, (1010) G = 2,9-3,1 mai ales în seinite nefeiirr.ee, în întrerupt pegmatite, în formațiuni piro- metasomatice, în filoane hidro- termale, în depozite sedimentare și acumulări fosforitice (i ’ p perfect D-4 accesoriu în iA a a 1 ter- G = 3,18 male, rar în roci sea Heulandit M izometric, t (010) perfect D -- 3,5-4 accesoriu în roci magmatice (Ca, Na2) tabular incolor, alb, galben G = 2,18-2,22 efuzive și în filoane hidro- (AlSi3Os]2 • 5H2O sticlos, sidefos termale 2 3 4 Hidrocalamit M masi\ i Ca4Al2(OH)u • 6H?G incolor sticlos Hidrohetcroiit Tctr. mase fibroase, st Zn2Mn4 Ox • H2O cruste b ru n - roșea t. n eg r u-b run scmimctalic Hidrotakit Trg. masiv, fbios. Mg6Al, îamclar, lameiar- alb. cenușiu de staniu (OH)i6 (COț) - 4H2O tibros sidefos j Hidroxilapatit H prismatic, tabu- t Ca, (PO4)5(OH) lar, granular.. re- verde, verde asparag. verde- niform, co.mm- aibăstruL vcrde-cenușm, al- nar, fibros, ou ii bastru, violet, vioicl- iic. pămâmos, ametist. aib-veizui, brun, ; nodudi cenușiu, brun, roșu închis, roz-roșcat, verde deschis Hipersten R prismatic t (Mg, Fe)2[Si2O6] verde, brun-negru sticlos Holiandit T eîr. prismatic, une- $ MnBaMn6Oj4 ori piramidal, cenușiu-argintiu, negru - fibros, masiv cenușiu, negru-metalic Hopeit R tabular, i Zn3 (PO4)2 • 2H2O prismatic, cenuțiu-aibicios, galben-pal cruste sticlos, sidefos pe fața (010) Hornblendă verde M prismatic t Ca2Na(Mg. Fe)/AI, Fc) verde [(Si, A1)4O„]2(OH)2 sticlos Hornesit M prismatic, tabu- t Mg3(AsO4)2 • 8H2O lar, columnar, fo- alb ios, radîar sidefos, pe suprafața de clivaj (016) Hutchinsonit R prismatic 0 (Pb,Tl)2 acicular roșu de sânge (Cu, Ag)As.,S10 adamantin Hubnerit M prismatic, t Mn(WO4) tubular brun-gălbui, brun-roșcat, rar brun, negru rășinos 6. _ ___________________7____________________ (001) pc■ fccl D = 3 G -2.15 paralei cu în zone de oxiduțic g ininc- a lungi rea fi- rcuriloi primare de Pb și Zn brelor 0 O (000!) ; î1 asociat mineralelor sespen- perfect iiaicc; hidrotermai. cu produs dc aberație_______ _ (0001} Jab accesoriu in roci magmarict. (1010) mai ales în siemie ndelimcd în înrrc~.p* pegmatite. m fmmapum p-ru । metasomaticc-.. îr dopMziic sedi- 1 montare și acumulări f.] (0H>4 mat G = 2,6-2,9 scoarța de alterare și soluri, secundar în unele filoane Ilmenit Trg. tabular, lamelar, 0 absent D = 5-6 diseminat în roci bazice - FeTiO3 prismatic, negru de oțel G = 4,72 gabbrouri, diabaze, piroxenite, cristale metalic și semimetalic zăcăminte de titano-magnetit, în romboedrice pegmatite sienitice alături de feldspați Ilvait R prismatic, negru, brun verzui (100) și D = 5,5-6 principal în skarne și zăcăminte Oi 7j_ columnar semimetalic (010) G= 3,81-4,1 metasomatice de contact, acce- CaFe^Fe [Si2O7] (0, OH) perfect soriu în sienite nefelinice Jacobsit C rar sub formă de 0 (111) D= 5,5-6,5 caracteristic formațiunilor meta- MnFe2O4 cristale, de regulă negru sau negru-brun aproape bun G=5,07-5,22 morfice, în șisturile mangani- masiv granular metalic fere, calcare metamorfozate Jadeit M granular, verde-albăstrui (110) bun D = 6,5 principal în roci magmatice NaAl [Si2O6] criptocristalin sticlos G=3,24-3,34 alcaline, accesoriu în skarne Jamesonit M acicular, fibros, 0 (001) bun O O în minereuri hidrotermale Pb5FeSb6Si4 grupat radiar, ba- cenușiu-negru (010)și(120) ll ll filoniene cilare sau com- metalic slab Lh ro pacte QX Lh Jarosit Trg. romnoedric, galben, ocru, cafeniu (001) bun D = 2,5-3,5 secundar în scoarța de alterare și KFe3[SO4]2(OH)6 granular sticlos, adamantin G=3,15-3,26 unele filoane metalifere Jordanit M tabular, pseudo- 0 (010)perfect m xo în filoane hidrotermale alături Pbi4As7S24? hexagonal, rar cenușiu de plumb (001) potrivit II II de alte sulfosăruri mase reniforme metalic Q O Joseit Trg. lamelar 0 perfect D = 2 în calcare granulare pe cale Bi3TeS neregulat alb-cenușiu G = 8,18 hidrotermală metalic Kainit M tabular, t (001) perfect Q O în depozite evaporitice KMg[SO4]C13H2O prismatic, galben cenușiu, roșu ll ll granular sticlos 316 1 2 3 4 5 6 7 Kalikowskit --- granule st absent D=-3,5 în șisturi muscovitice Fe2Ti3O9 neregulate, brun-închis, brun-deschis G = 4,01 fibros negru semimetalic Kermesit M cristale plate sau 0 (001) perfect D = 1 - 1,5 unele zăcăminte hidrotermale Sb2S2O alungite, agre- roșu (100) slab G=4,68-4,69 gate radiare adamantin semimetalic Kieserit M granular t (111) perfect în depozite evaporitice MgSO4 • H2O tulbure, alb gălbui II II sticlos Q O Klockmannit H? granular sau 0 (0001) D = 3 în filoane hidrotermale CuSe tubular cenușiu, negru-albăstrui perfect G = 5 metalic Knebelit R prismatic t (010), (001) D = 6,5 în șisturi cristaline, calcare (Mn, Fe)2[SiO4] alb, cenușiu imperfect G=3,96-4,25 cristaline și corneene Kobellit masiv, fibros sau 0 după fața de D=2,5-3 în filoane hidrotermale Pb2(Bi, Sb)2S5 radiar, uneori cenușiu de plumb, cenușiu prismă G = 6,33 agregate strălucitor granulare Koechlinit R cristale plate, t (010) perfect G = 8,29 asociat cu cuarț, bismut nativ, (BiO)2(MoO4) masiv pământos verde, gălbui (Okl) adesea smaltină imperfect Krennerit R cristale mici 0 (001) bun D = 2-3 în zăcămite hidrotermale de aur AuTe2 aciculare, pris- alb-argintiu galben de aur G = 8, 62 și argint matic compact, metalic granular Langbeinit C noduli, granular incolor, gălbui - D = 4 în depozite de săruri de K. și Mg K2Mg2(SO4)3 roz G = 2,83 Laumontit M prismatic --- 7 în roci vulcanice și plutonice Ca[Al2Si4O12]4H2O t m cn transfonnate hidrotermal alb, gălbui II II sticlos Q O Lazulit M piramidal, t (110) bun O □ accsesoriu în șisturi cristaline și (Mg,Fe)Al2[PO4]2(OH)2 tabular, mase albastru-azur II ll pegmatite granulare sticlos O Lazurit C mase compacte t (110) D = 5,5 accesoriu în pegmatite și sienite (NaCaMAl^i^KSO^fe albastru, violet imperfect agpaitice, în skarne sticlos 1 2 3 4 . 5 6 7 Lawsonit R prismatic, t (ion), (oon O - 6 în șisturi cristaline cu grad slab CaAl2[Si2O7|(OH)2 ■ H2O tabular alb, albastru des». perfect G 3,05 de metamorfism verde sticlos Lengenbachit M cristale 0 paralel cu G-5.80-5,85 în filoane hidrotermalc Pb6(Ag, Cu)2As4S|.i alungite cenuși u-strâlucitor a lungi rea metabc Lepidocrotit R cristale 0 (0 i 0) perfect D - 5 în zăcăminte hidrotermaîe, în FeO(OH) lamelare, roșu de rubin, brun-roșcat (ț 00) slab G - 4,00 zonele de oxidațic, în mine- alungite, semimeta’ic sau adamantin (001)bun reuri’c de fier sedimentare agregate solzoase, fibroase, reni forme Lepidolît M tabular, lamelar t (00 i) perfect D = 2,5-4 accesoriu în granițe și peg- K2(L.i>Al)6[Al2SiAi(OH;F)4 roșu-pupuriu G=2,80-2,90 matite, principal în greisene, în sticlos Leucit 0 trapezoedru, t (MO) slab D - 5.5-6 ___________ K[Aț Si2O6] cubic alb-găibui, cenușiu G- 2,47-2,50 principal în roci magmatice sticlos inirusive și efusive cu caracter alcalin, nesaturat Liberthessii R prisme scurte, t (100) (010) D = 4 în zona dc t-ansformăd Cu,(PO4)(OH) alungite negru-v crclc-o ii v, verde- slab G = 3,8 secundare a minereurilor închis, verde- negru primare de cupru sticlos, gras (în spărtură) LHlianit R rar prismatic, 0 (100) foarte D - 2 3 în minereuri bidrotermale Pb3Bi2S6 frecvent cenușiu-strălucdor bun G - 7,0 - 7,2 granuiar sau metalic (010) slab fibros radiar (001) î imperfect Limit C --- t (001) perfect Q O în calcare; în lavele Vezuvîului CaO (011) slab întrerupt Lindgrenit M tabular, plai, rar t (0)0) perfect minaral secundar în zona Cu3(MoO4)(OH)44H,O? acicular verde, verde-gălbui (101) și o o zăcămintelor cuprifere primare (100)bun 21 Linneit C cristale 0 (001) i | D-4,5-5,5 în filoane hidrotermaîe (Co,Ni)2 (Ca,Ni,Fe,Cu)S4 octaedrice, roșu de cupru imperfect G - 4,5-4,8 granulat cenușiu-violet, l compact cenuși n-străluci tor, cenușiu-vio let(v iolarit) metalic 1 2 3 4 5 6 7 Lîtarga Tetr. cruste, tabular t (110) bun D- 2 în zona dc oxidațic a unor PbO roșu G -9,14 minereuri filonicnc hidro- gras termale Litiofilit R rar cristale, crus- i (100) perfect D - 4 - 5 în pagamatite LiMn(PO4) te, prismatic com- cenușiu cu refle;x albastre, (1ÎO) G - 3,34 pact, masiv cenușiu verziu, brun, brun- imperfect gălbui, galben închis (OH) sticlos, semirășmos întrerupt Lup ezit Trc. prismatic, t (010) perfect O-2.5 supergen, în cavitățile maselor K2(Cr2O7) agregate roșu-oranj (100)(001) G - 2,69 de azotați poligranuîare roșu bun Lorandit M prismatic, 0 (100) perfect 1 în filoane hidrotermale, asociat T1AsS2 tabular roșu carmin, cenușiu de (204) foarte ! £ cu bantină plumb bun CN irT metalic, adamantin (00 i ) bun Q 6 Lotrii M agregate t .(001) (100) O - 6 în sisturi cristaline și în Ca2(Ti, Al, Mg, Mn), granulare verde, verde-brun, galben potrivit G - 3,18 - corneene [Si2O7] [SiO4l sticlos 3,23 (O, OH) • H2O LdlImgH R cristale 0 (010) și(101) I caracteristic zăcămintelor hidro- FeAs2 prismatice alb argintiu distinct 7 !! „ termale, fîloniene și metaso- și cenușiu a o matice strălucitor, metalic__ Maghemît C mase granulare 0 D - 5 prin oxidare la temperaturi Fe2O3 izometrice, brun G - 4,87 joase, în depozite intrusive pseudomorfoze semimeiaiic pncumatolitice pe magneții și legidocrocit. Magneții octaedrl, dode- 0 (1 H) bun în rod magmatice bazice, în Fe2O3 • FeO caedri romboidali, negru sau negru brun care formează uneori zăcă- cuburi, masiv, la- metalic minte, prm acțiunea pirome- melar, granular, | 0 O tasomatică, în șisturile crista- concreșteri orien- ii ii line alături de hematii tate cu hematitd și LA ilmenitul Ei1 319 1 2 3 4 5 6 7 Magnezit Trg. romboedric, t (1011) D = 4 - 4,5 accesoriu în filoane hidro- MgCO3 agregate, alb-gălbui perfect G = 2,9-3,1 termale, în zăcăminte piro- granulai- sticlos metasomatice, în scoarțe de alterare și în unele dolomite Malachit M mase stalactitice t secundar, asociat cu minerali- Cu2Co3(OH)2 re ni forme verde i i zații cuprifere sticlos, II II adamantin, mătăsos Q O Maldonit C granulai’, uneori 0 (001) distinct o. în minereuri aurifere Au2Bi octaedric alb-argintiu II II metalic QO Manasseit H masiv, foios, t (0001) D = 2 în serpentinite în asociere cu Mg6Al2(OH)l6 lamelar alb, ușor cenușiu sau alb- perfect G = 2,05 hidrotalcitul brun sidefos Manganit M cristale prismati- 0 (010) perfect D = 4 mineral hidrotermal de MnO (OH) ce, macrodo- cenușiu - strălucitor, (110) și (001) G = 4,30 - temperatură joasă, supergen muri, macropira- negru de oțel slab 4,4 urmare acțiunii apelor mide, mase gra- semimetalic nulare compacte sub forme sta- lactitice Manganozit C octaedric, dode- t (001) bun QC în dolomitele metamorfozate MnO caedric, mase gra- verde intens în spărtură (111) slab II II împreună cu hausmanit, granat nulare sticlos întrerupt 2 și periclaz Mansfieldit R piramidal, tabu- t (201) II II în zona de oxidație a zăcă- Al(AsO4) • 2H2O lar, prismatic, fo- alb, cenușiu, pal imperfect QO mintelor primare de arsen ios, pământos, sticlos (HO) și cruste (001) urme Marcasitâ R tabular, piramidal 0 (101) distinct D = 6 - 6,5 în mineralizații hidrotermale de FeS2 prismatic, rar co galben de alamă, cu nuanțe (010) G = 4,8 -4,9 temperatură joasă, îumnar, concre cenușii sau verzui metalic imperfect frecvent apare în depozite se- țiuni stalactitice dimentare reniforme, cruste Massicot R mase masive, t (100) bun D = 2 mineral supergen, format în PbO tabular galben de sulf galben (110) slab G = 9,56 zona de oxidație a filoanelor asemănător întrerupt hidrotermale de sulfuri auripigmentului, gras 1 2 3 4 5 6 7 Mati Idi t R rar prismatic, absent O U în minereuri hidrotermale de AgBiS. granular masiv 0 li temperatură moderată negru dc fier, cenușiu ° 11 bj metalic 1 Maucherit Tetr. tabular 0 absent D = 5 în zăcăminte de nichel și cobalt Ni j । As8 piramidal cenușiu platinat cu reflexe G = 8,00 fibros, radiar roșii metalic Mercur --- --- --- G = 13,596 foarte rar, în legătură cu mi- Hg neralizații de cinabru, teleter- male Metacinabarit C tetraedric, 0 absent D = 3 în mineralizații hidrotermale de [HgS~(Hg, Fe, Zn)S] granular, negru-cenușiu G = 7,65 temperatură joasă compact metalic Miargirit M tabular, 0 (010) D= 2,5 în zăcăminte hidrotermale de AgSbSa granular masiv negru de fier, cenușiu imperfect G = 5,25 temperatură scăzută strălucitor (100) și (101) metalic, adamantin foarte slab Microclin Trc. prismatic, t (001) bun D = 6-6,5 principal în granitoide și gnaise; K[AlSi3O8] agregate alb, roz, verde (010) slab G = 2,54 - alogen în roci sedimentare granulare sticlos 2,57 detritice Millerit Trg. acicular 0 (1011) și 1 rar întâlnit în natură, în filoane NiS radiar galben de alamă (0112) ii il hidrotermale metalic perfect Q O Mimetit H prismatic, acicu- t (1011) urme 1 în zonele de oxidație, dar mai Pb5(AsO4)3Cl lar, reniform, gra- galben - deschis, galben II II rar decât piromorfitul, în nular, columnar -brun, galben - oranj, alb, 0 o zăcăminte hidrotermale de incolor temperatură scăzută Minium --- compact, t --- Q O mineral supergen, ce apare sub Pb3O4 pământos, roșu, brun-roșcat II II formă de cruste pe galenă pulverulent gras oo asociat cu ceruzitul Mirabilit J M columnar t (100) perfect (N în depozite evaporitice și mâluri Na2SO4.10H2O scurt, incolor OO agregate, alb, gălbui II II granular sticlos Q O 1 2 1 4 5 i 6 Mispichel M cristale prisma- 0 (101) distinct D 5,5-6 frecvent în zăcăminte hidro- FeAsS tice și tabulare alb de argint (010) G ”5.0 6.2 termalc și apoi in cele columnarc, baci- cenușiu strălucitor imperfect pirometasomatice lare și acicularc: metalic agregate compac- te, granular Moissanit H tabular 0 absent D - 9,5 în meteoriți SiC verde, uneori negru G - 3,2 metalic Molibdenit H frecvent pinaco- 0 (0001) D = 1 - 1,5 asociat formațiunilor pegma- MoS2 idal hexagonal, rar cenușiu de plumb, lasă perfect G = 4,7 - 4,8 titice, pirometasomatice și prismatic, agrega- urmă de hârtie, gras la hidrotermale te solzoase, uneori pipăit sferulitic metalic Monazit M tabular, prismatic t (001) perfect D - 5 - 5,5 accesoriu în roci megmatice (CI, La ..) PO4 galben, brun, G = 4, 9 - intrusive, alacaline și în filoane cafeniu, 5,5 hidrotermale sticlos, gras Montebrasit Trc. prisme scurte t (100) perfect în pegmatite granitice, uneori în (Li, Na) Al (PO4) mase columnare, frecvent alb, alb lăptos, alb (110) bun OU greisene (OH, F) compacte crem, uneori gălbui, roz, (011) slab ii li verzui, albăstrui - cenușiu, (001) ~ i rar incolor imperfect O\ Montmorillonit M mase pământoase t (001) perfect D= 1-2 în soluri și scoarțe de alterare, în (Ca, Na) (Al, Mg) alb, cenușiu, albăstriu G = 2, 0 - argile bentonitice [(Al, Si8)O20] mat 2,7 (OH)4 • n H2O Montroydit R (010) perfect rs hidrotermal HgO prismatic t, rf lung, plat, brun II II compact masiv sticlos spre adamantin QO Mordenit R prismatic, t D = 3-4 hidrotermal, Na2K2Ca [A12Si10O^4] granular incolor, G = 2,12 - în cavitățile bazaltelor 7 H2O gălbui, roz 2,15 sticlos Moschellandsbergit C dodeeaedri sau 0 (011), (001) D = 3,5 foarte rar Ag2Hg3 mase granulare slab G = 13,48 - masive 13,71 Muscovit M lamelar, t (001) perfect D = 2-3 principal în șisturi cristaline, în KAl2[AlSi3O|0] (OH)2 foios incolor G = 2,76 - pegmatite și în unele roci mag- sticlos, 3,10 matice intrusive, în fracțiunea sidefos ușoară a rocilor detritice 1 2 3 4 5 6 7 Muthmannit --- tabular 0 bun după D - 2,5 în mineralizați! hidrotcrmalc de (Ag, Au) Tc ușor gălbui direcția de G = 5,598 aur și argint a lungi re Nacrit M lamclar t (001) perfect D - 2,2 - 3 secundar în roci magmatice, AI4 [SÎ40|o] (OH)x solzos alb, gălbui G = 2,5 autigen în argile sidefos Nagyagit M ușor tabular, 0 (010) perfect D = 1 - 1,5 în filoane hidrotcrmalc Pb5Au (Te, Sb)4 S5 x granuiar negricios, cenușiu de plumb G = 7,41 metalic Natrolit R columnar t (110) bun D = 5 accesoriu în roci magmatice Na2 [AUSițOid]. 2H,0 alb, verde, galben G = 2,20 - efusive (andezite, bazalte) și în sticlos 2,26 filoane mineralizate Natromontcbrash Trc. prisme scurte t (100) perfect -o în pegmatite granitice, în (Na, Li)Al (PO4) (F, OH) columnar, aîb, alb-lăptos, alb-crem, (110)bun 1 _ greisene compact uneori gălbui roz, verzui, (011) slab 1! !l aibăstrui-ccnușiu, rar incolor (001) 0 O imperfect 1 . . Naumanit C cuburi, 0 (001) perfect A în minereuri hidrotermale Ag2S granuiar, masiv alb jî 7 metalic Q C Nefelin H prismatic, (1010) slab 3^ Q O Na3K [AlSiO4]4 columnar !( t U'. II 11 principal în roci magmatice incolor, alb, cenușiu 5^ intrusive și efusive nesaturate, sticlos 1 cu caracter alcalin Newjanskit H tabular, rar 0 (000 î) D = 6 - 7 în roci magmatice, în aluviuni (Ir, Os) prismatic alb de staniu perfect ■G = 19-21 granuiar metalic Nichel - Fier c granule 0 absent D = 5 asociat platinei, în zăcămintele (Ni, Fe) neregulate alb ca argintul, alb-cenușiu G = 7,8 -8,22 magmatice și în meteoriți metalic Nicheiina H rar idiomorf, de 0 absent D = 5-5.5 în zâcămine hidroterminale. Prin NiAs regulă mase roșu de cupru, pal sau alb, G = 7,784 • alterare, pe seama sa se for- reni forme, cenușiu 7,838 mează annabergitul columnare metalic Nontronit M criptocristalin, t (001) perfect D = 2 - 2,5 produs rezidual în scoarța de (CaNa) Fe51 [(Al, Si)8O?0] pământos galben-verzui G = 2,3 alterare, secundar în filoane (OH)4. nH2O mat metalifere Nosean C granuiar t (HO) slab D = 1-2 principal și accesoriu în roci Nag[Al, Si, O4j6 (SO4) cenușiu, verzui, albăstrui G = 2,30 - magmatice efusive alcaline și sticlos 2,40 nesaturate 1 2 3 4 5 6 7 Oldhamit C - t (001) D = 4 semnalat în meteoriți CaS G = 2, 58 Olivenit R alungit, t (011) Și D = 3 în zona de oxidație a Cu2 (AsO4) (OH) scurt prismatic verde, oliv, brun-verzui, (110) slab G = 3,9 - zăcămintelor cuprifere chiar acicular, brun, rar galben, verde- 4,46 uneori tabular, re- cenușiu, alb-cenușîu niform, lamelar, adamantin sau sticlos, mătă- noduli, pământos sos la varietățile fibroase Olivină R prismatic t (010) potrivit O 0 principal în roci magmatice, (Mg, Fe)2 [SiO4] scurt incolor, galen, oliv II II bazice și ultrabazice, în unele granular sticlos 1 1 corneene Omfacit M prismatic t (110) bun D = 5 -6 în eclogite (Ca, Na) (MgFe„Te”Al) verde G = 3,29 - [Si2O6] 3,37 Ortoclaz M prismatic t (001) bun D = 6 principal în roci magmatice in- K [Al, Si3 O8] incolor, alb, roz, roșu (010) slab G = 2, 55 trusive și efusive, în șisturi cris- sticlos taline (gnaise) și în roci detritice C absent O O Paladium uneori octaedric, 0 ll ll foarte rar, în mineralizați! Pb de regulă radiar alb, cenușiu-strălucitor Gh | magmatice sau metamorfîce M fibros (001) bun rf 1 secundar în produsele de alterare 1 1 ale rocilor magneziene Paligorskit t (N rf (Mg, Al)2 [Si4O10] (OH)2. alb, gălbui, cenușiu II II 2H2O sticlos Q O Paragonit M lamelar, t (001) perfect D = 2,5 accesoriu în șisturi cristaline, Na2Al4[Al2Si6O20](OH)4 masiv galben pal G = 2, 85 secundar în roci magmatice mătăsos alcaline Paramelaconit Tetr. prismatic 0 absent D = 4,5 în zona de oxidație a Cu2x)°l - x scurt negru în spărtură proaspătă G = 6, 04 zăcămintelor de sulfuri metalic, adamantin Pararammelsbergit R tabular, 0 (001) perfect O U în zăcăminte hidrotermale ală- NiAs2 mase compacte alb de staniu ll ll turi de alte arseniuri metalic NJ Gn Pargasit M prismatic fibros t (110) bun D = 5-6 în roci magmatice intrusive și NaCa2Mg4 (Al, Fe) brun (100) efusive [Al2Si6O22l (OH, F)2 sticlos imperfect 1 2 3 4 5 6 7 Parisit H bipiramide t (0001)bun D - 4,5 accesoriu în magmatite alcaline Ce2Ca(CO3)3F2 hexagonale brun-gălbui G -4,35 sticlos, rășinos Pearceit M tabular o, c absent D = 3 în zăcăminte hidrotermale (Ag, Cu)|6As2S,i negru alături de sulfosăruri de Ag și metalic Pb Pectolit Trc. prismatic t (001), (100) D = 5 secundar în cavitățile rocilor Ca2NaH [Si3O9] agregate alb perfect G - 2,80 efusive bazice granulare sticlos Pentlandit C granular 0 (111) absent lichid magmatic alături de (Fe, Ni)9S8 neregulat galben de bronz, puțin mai sau slab i i magnetit și minerale de platină deschis decât pirotina ii ii metalic Q O Periclaz C octaedric, cubic, t (001) perfect D-6 în metamorfismul de intensitate Mg 0 cub-octaedric, rar alb-cenușiu, uneori gălbui, (011) G = 3,7-3,9 ridicată, în marmure dodecaedric, de galben-brun, verde sau imperfect regulă contur ne- negru regulat sticlos Perovskit pseu- cubic, octaedric, st (001) în roci metalice bazice, în CaTiO3 do cub-octaedric negru, negru-gri, brun- imperfect pegmatite bazice, în roci C (variabil cu nio- negru, brun roșcat metamorfice de contact, mi- posi- biu), rar reni- adamantin sau semi- O O neral tipomorf în carbonatite bil form, mase gra- metalic ll li M nulare o V Petzit C fin granular, 0 (001) D = 2,5 -3 în filoane aurifere alături de alte Ag3AuTe2 la compact cenușiu-strălucitor, G = 8,7 -9,02 telururi tridi- cenușiu de fier cate metalic M prismatic (010), (100) (N Phillipsit acicular t bun Tt (N în cavitățile rocilor vulcanice și (Ca, Na, K)3[Al3SisOl6]. incolor, alb, galben II II în sedimente abisale („argile 6H2O sticlos Q O roșii”) Phonicocroit T tabular, masiv t după o direc- D = 3-3,5 în filoane cu galenă și cuarț Pb3(CrO4)2O? roșu, galben de lămâie ție - perfect G = 5,57 rășinos sau adamantin Picromerit M scurt, prismatic, t (201) perfect (N în depozite evaporitice K2Mg(SO4)2. 6H2O cruste alb un sticlos cT cT II II Q O 1 2 3 4 6 7 Picmontit M prismatic t (00.1) perfect D = 6 accesoriu in roci magmatice Ca.(Mn, Fe, Al). Al roșu, brun G = 3,45 |Si2O7, SiO4J (0, OH) Pigeonit M scurt t (110)bun D = 6,5 principal în roci magmatice (Mg, Fe, Ca) (Mg, Fe) prismatic brun, cenușiu, negru G = 3,5 bazice intrusive și efusive [Si2o6j sticlos Pirargîrit Trg. cristale prisma- 0 (1011) slab D = 2,5 -3 hidrotermal Ag3SbS3 tice, forme hemi- roșu sau gri, albastru, (0112) G = 5,82 - morfe, granule negru imperfect 5,85 diseminate și adamantin mase compacte Pirita C idiomorf, cubic 0 (001) slab în zăcăminte lichid magmatice, FeS2 piritaedru, octa- galben deschis ca alama, (011)(111) pegmatitice, pirometasomaticc, edru, diploedru, varietățile fin granulare foarte slab 1 A- hidrotermale, sedimentare, meta- granular rotunjit, sunt negre ll li morficc radiar, reniform metalic n 0 Pi roata rit Trg. tabular t (0001) rf în zăcămite hidrotermale de Mg6Fe2(OH)16 galben, alb-cenușiu, verzui, perfect II II temperatură joasă, în serpen- (CO3). 4H2O sticlos sau sidefos Ci O tinite, în dolomite Pirobelomt R acicular t nu are în formațiuni metamorfice MnPb(VO4) (OH) roșu, asemănător prous- O O titului 11 11 adamantin CA UJ Pirocior -- Microiit C octaedric t (111) bun MS în pegmatitele rocilor alcaline, NaCaNb2O6F - (Na, Ca)2 granular piroclorul - brun sau ne- 1 în sienite nefelinice și în zonele Ta2O6(O, OH, F) neregulat gru, brun cu tonuri gal- un de contact a rocilor intrusive cu bene, roșu; II II roci calcaroase, în carbonatite, microlitul-galben deschis, Q O în greisene brun, roșu de hyacint, oliv, uneori verde sticlos sau rășinos Pirocroit Trg. cristale tabulare, t (0001) mineral hidrotermal de tempe- Mn (0H)2 columnare, rom- verzui în suprafețe proas- perfect ratură joasă boedrice, rar pris- pete, albăstrui, brun de matic sau foios bronz, uneori negru O O sidefos il II 1 2 3 4 s 6 7 Pi roia nit Trg. tabular, uneori 0 (0221) D ----- 5 - 6 în șisturi cristaline MnTiO3 lamclar, roșu puternic perfect G = 4. 54 prismatic metalic și semimetalic (1012) slab Pîroluzit Tetr. rar acicuîar, bac- 0 (1 10) perfect rar în filoane hidrotermale cu MnO2 ei Iar; frecvent negru, cenușiu de oțel, minerale’ de .mangan, foarte mase compacte, negru de fier, uneori cu । frecvent în formațiunile sedi- pulverulente, reflexe albăstrui, metalice II II mentare formate în medii afanate 0 O oxidante în aluviuni Piromorfit H prismatic, t (1011) urme în zonele dc oxidați e a Pb5(PO4)3Cl tabular, verde, galben, brun uneori,, zăcămintelor primare, formând piramidal galben murdar, galben oranj, 1 pseudomorfoze după ccruzit și roșu brun, cenușiu, rar O, galena; incolor ii II ca mineral endogen se formează 0 O la temperaturi joase Ș Pirop c dodeeaedri, t --- D = 7 accesoriu în șisturi cristaline, în Mg3Al2 [SiO4]3 trapezoedru roșu, negru G = 3,58 gnanitoide și în fracțiunea grea a adamantin rocilor detritice Pirostilpnit M tabular, forme de 0 (010) perfect D = 2 în filoane hidrotermale alături AgjSbSj romburi, cristale roșu hyacint, G = 5,94 de alte minerale de argint alungite, cristale adamantin în snopi, rozete asemănătoare stibinei Pirotină H tabular, plat, pi- 0 (1010) și D = 3,5-4,5 lichid magmatic alături de Fej. XS ramidal, mase galben de bronz închis, cu (0001) G = 4,58 - pentlandit, în formațiuni piro- compacte sau im- reflexe brune imperfect 4,65 metosomatice în zăcăminte pregnați i metalic hidrotermale Pitticit j C masiv, reniform, t D = 2-3 în zona de transformări secun- (Fe2O3). (As?O3). (SO3). stalactitic, galben, brun-roșcat, brun, G = 2,2-2,5 dare a zăcămintelor hidrotermale h2o pământos brun-negru, roșu, galben, polimetalice cenușiu, uneori alb sticlos, mat sau gras Plagionit M tabular, 0 (112) bun II îl în filoane hidrotermale Pb5Sb8S17 prismatic, cenușiu de plumb, negru 0 O granuiar, metalic compact 1 2 3 4 5 6 7 Platină C cristale cubice, 0 absent D = 4-4,5 foarte rar, în mineralizații lichid- Pt frecvent granular alb, cenușiu strălucitor, G= 14- 19 magmatice, skarne și aluviuni rotunjit cenușiu închis Platiniridium C cubic, ades gra- 0 (001) foarte D = 6-7 foarte, foarte rar; este asociat (Ir, Pt) nular alb-cenușiu, alb-gălbui, în slab G = 22, 65 - platinei și uneori aurului spărtură cenușiu 22, 84 Platttnerit Tetr. prismatic, de re- 0 absent D = 5,5 în zonele de oxidare a zăcă- PbO2 gulă mase com- negru (la cristale), negru G = 9,63 mintelor de plumb pacte, noduli cu de fier (la mase granulare) structură fibroa- metalic, adamantin să sau concen- trică Plumb C cristale octa- 0 absent D = 1,5 în zăcăminte hidrotermle Pb edrice, dodecae- cenușiu de plumb, alb G = 11,4 drice, cubice cenușiu, alb-metalic în mai frecvent suprafețe proaspete sub formă de cristale plate și vermiculare Poliargirit C cub-octaedric 0 (001) D = 2,5 în zăcăminte hidrotermale Ag24 Sb2S 11 negru de fier, G = 6,974 asociat cu argentit cenușiu negricios Polibaziț M lamelar cu con- 0 (001) D= 1,5-2 în zăcăminte hidrotermale de (Ag, Cu)i6Sb2Sn tur pseudohexa- negru de fier imperfect G = 6 - 6,2 temperatură scăzută asociat cu gonal, tabular, metalic pirargiritul. mase compacte Trc. tabular alungit, (101) perfect O O principal în depozite eva- Polihalit fibros t ll ll poritice K2Ca2Mg incolor, alb, cenușiu bJ cu [SO4]2. 2H2O sticlos, rășinos oo R --- (100) și O O în pegmatite bogate în ortoză, Polimignit 0 (010) slab S H II magnetit, nefelin (Ca, Fe2,Y etc., Zr, Th) negru .P' (Nb, Ti, Ta) O4 semimetalic 1 Portlandit Trg. cristale plate t (0001) D = 2 în roci de contact împreună cu Ca (OH)2 hexagonale alb perfect G = 2,230 calcitul, în fumarolele Vezuviului 1 2 3 4 5 6 7 Powellit Tetr. piramidal, tabu- t (112) (011) mineral secundar format pe Ca(Mo,Wo4) lar, masiv, foios galben, brun, brun-verzui, și (001) slab seama molibdenitului în for- pulverulent, verde-gălbui, verde-pal, mațiuni pirometasomatice aso- cruste uneori albastru, uneori alb, ciat cu schellitul cenușiu, aproape negru O c adamantin, gras în spărtură 11 H proaspătă 1 R scurt prismatic, (001) bun 1 tabular o o Prehnit t II II accesoriu în roci cu grad foarte Ca?Al2 incolor, alb cenușiu, verde hJ Os slab de metamorfism, secundar [Si3O,0](OH)2 sticlos oo | în produse hidrotermale Proustit Trg- cristale scaleno- 0 (1011) slab H £ în filoane hidrotermale, în mine- Ag3AsS3 edrice sau rom- roșu aprins II II reurile de Pb, Zn, Ag, precum și boedri ascuțiți adamantin Q U în cele de arsenuri de Ni și Co Pseudobrookit R tabular, st (010) dis- D = 6 apare în urma acțiunii pneuma- Fe2TiO5 alungit, roșu-închis, negru-brun, tinct G = 4,39 tolitelor sau ca produs fuma- prismatic sau negru rolian Pseudomalachit M prismatic, reni- t (010) bun D - 4,5 - 2 - secundar, în zonele de oxidare a Cu5(PO4)2(OH)4 . h2o form, butoiașe, negru, verde-smarald, verde- 5 zăcămintelor primare de cupru fibros radiar, con- închis, verde-negricios; va- G = 4,35 centric, foios, rietățile fibroase sunt colomorf verde-albăstrui sticlos Psilomelan M cruste, mase re- 0 D = 5-6 în condiții exogene pe seama BaMn2+ Mn 3+016(OH)4 niforme, pă- negru, uneori negru-brun G = 4,71 mineralelor primare de mangan mântos, stalac- semimetalic component principal al minere- tic, pulverulent, urilor sedimentare de mangan eflorescent Quenselit M tabular sau alun- 0 (001) perfect D = 2, 5 în mineralizații metamorfozate PbMnO2 (OH) git negru, cu reflexe bej G = 6, 84 la contact metalic sau adamantin Ramdohrit R prismatic, 0 --- D = 2 în filoane hidrotermale Pb3Ag2Sb6Si3 uneori forme cenușiu închis G = 5,43 ascuțite metalic Rammelsbergit R mase granulare 0 (010) 1 în mineralizații hidrotermale NiHs2 cristale prisma- alb de straniu, cu reflexe ll II tice, în agregate roz Q O radiar fibros metalic 1 2 3 4 5 6 ____________7__________ Raspit M tabular t (100) perfect rd ac în zona secundară de oxidape a Pb (\V0)4 brun• gă Ibu i, ga 1 bcn-ccn uș i u II : zăcămintelor de plumb adamantin a o Realgar M prismatic, gra- st (010)bun D- 1, 5 -2 în depuneri hidrotermale for- AsS nulai; cfioies- ro șu- p o rt o c a I i u d c schi s (100) (120) G= 3,56-3,47 mate la temperaturi joase, în ccnțe, cruste rășinos sau gras slab sublimatele din craterele vulca- nilor, supergen rar Rezbanyit R acicular, granu- 0 slab D-2,5 in mineralizații pirometasoma- PbsCibBi.nSiv lat' masiv, com- cenușiu de plumb, G - 6,8-7 2 tic hidro ternele pact cenușiu de oțel Rkkardit Tetr. neregulat 0 --- D-3 asociat cu tchir (Cu4Te3) (Cu3Te;) masiv roșu violaceu G - 7,54 nativ, petzit etc. metalic M prismatic t (110) bun D - 5 principal în roci magmatice Riebeckit acidular albastru, negru G - 3,02 - intrusive alcaline Na2Fe |+ Fe [S1O22] (OH, F), sticlos 3,42 Rodocrozit Trg. romboedric t (1011) D-4 principal în skarne și în ganga MnCO3 ' halenoedric roz,roșu perfect G = 3,70 unor filoane metalifere tabular sticlos Rodonit Trc. tabular t (110) (110) D - 5,5- 6,5 accesoriu în șisturi cristaline și CaMnzJSisO^] izometric roz, cenușiu perfect G = 3,40 - în ganga unor filoane me- sticlos 3,68 talifere Rutil Tetr, prismatic, co- st, c (110) bun în roci eruptive (sienite, granițe) TiO2 lumnar până la de obicei galben închis (100) slab în pegmatite, filoane hidroter- acicular, con- (111) foarte male, în roci metamorfice creșteri fibroase slab (gnaise, micașisturi, amfibolîte) reticulare-sage- și în depozite aluvionare nit, snopi in- O O cluși în cuarț, ii li granu’ar, masiv i Safiorit R (100) potri- > o u în zăcăminte hidrotermale mezo (Co, Fe) As? cristale prisma- o vit UJ i; termale tice, tabulare, aci- alb se stan iu, uneori ce- 1 culare, agregate nușiu '•O Cn masive, radiare metalic 1 1 2 3 4 5 6 7 Samarskit R prismatic, tabu- t (010) slab D = 5 -- 6 în pegmatite granitice (Y, Er, Ce. U. Ca. Few) lar, granuiar negru, uneori brun sau G = 5.69 Pb, Th) masiv brun-gălbui (Nb, Ta, Ti, Sn,)206 rășinos sau sticlos, semi- mctalic Samsonit M prismatic 0 absent D = 2,5 în filoane hidrotermale Ag4MnSb2S6 negru strălucitor G = 5,51 metalic Sanidină M tabular t (001) perfect D = 6 principal în roci magmatice K.[A1, Si .,OH] incolor (010)bun G = 2,55 efusive - riolite, trahite - și în sticlos corneene Sanmartinit M granuiar fin t (010) perfect G = 6,70 în filoane de cuarț provenit prin (Zn, Fe) (WO4) tabular brun-negru alterarea wielemitului brun, brun-roșcat rășinos Sartorit M prismatic 0 (100) bun D = 3 în mineralizații hidrotermale PbAs2S4 cenușiu de plumb, G = 5,10 cenușiu închis metalic Sassolit Trc. cristale t (001) perfect D= 1 ca eflorescențe, în fumarolele B(OH)3 tabulare, alb cenușiu, gălbui, brun G = 1,45 vulcanilor actuali pseudohexago- datorită incluziunilor de nale, forme sta- sulf lactitice sidefos Scheelit Tetr. octaedric, tabu- t, c (101) bun în zăcăminte pirometasomatice Ca (WO4) lar, columnar, incolor, alb lăptos, alb- (112) (001) în filoane hidrotermale în aso- granuiar masiv verzui murdar slab O U ciații minerale de temperatură II II ridicată Schirmerit R granuiar, masiv 0 absent D = 2 în filoane hidrotermale PbAg4Bi4S9 cenușiu de plumb G = 6,737 metalic Schoepit R tabular, alungit t (001) perfect D = 2-3 mineral secundar asociat altor 4UO3 9H2O? ■---•> galben de sulf G = 4,83 minerale de uraniu adamantin Schreibersit Tetr. tabular 0 (001)sau D = 6,5 - 7 apare în meteoriții de fier alături (Fe, Ni)3P sau noduli alb de argint, (010) perfect G = 7-7,3 de kamacit, troilit și grafit alb de staniu, galben închis sau brun metalic 1 2 3 4 5 6 7 Schultenit M tabular, t (010)bun D = 2,5 mineral secundar, în asociație cu PbH(AsO)4 romboedric incolor G = 5,943 anglezit, azurit asemănător sticlos, strălucitor, ada- gipsului mantin Scorodit R piramidal, tabu- t (201) imper- D = 3,5-4 secundar caracteristic regiunilor Fe(AsO4) • 2H2O lar, prismatic, verde-închis, verde-cenușiu, fect G = 3,28 subtropicale, în zonele de oxi- cruste, mase fo- brun, aproape incolor (001) și dare a zăcămintelor de arsen, rar ioase, pământos pentru unele varietăți, al- (100) urme hidrotermal primar bastru violet, galben, va- rietățile pământoase verde- pal, cenușiu-pal, verde-brun sticlos, semiadamantin și subrășinos Scorzalit M piramidal, tabu- t (110) bun O O în roci intens metamorfozate, în (Fe, Mg) Al2 lar, compact, gra- albastru-azur,albastru-clar, (101) slab ll ll pegmatite granitice (PO4)2(OH)2 nular alb-albăstrui, verde-albăstrui Y1 sticlos Os Seleniu Trg. acicular, o (0112) bun D = 2 cruste și noduli, inclus în Se tabular transparent în lamele subțiri G = 4,81 blendă, pirită cenușiu metalic Selen -Telur --- columnar o prismatic D = 2-2,5 în zăcăminte de argint (Se, Te) cenușiu-închis metalic Selenolit Tetr. noduli - - --- mineral foarte rar asociat ce- SeO2 ruzitului și molibdenitului Seligmannit R prismatic, 0 (001), (100) D = 3 în filoane cu minereuri poli- PbCuAsS3 tabular cenușiu de plumb, negru (010). foarte G = 5,44 metalice metalic slab Semseyit M (112) perfect OO în minereuri hidrotermale filo- Pb9Sb8S2i ll ll niene tabular uneori 0 Os K) prismatic, cenușiu sau negru o V granular, fibros metalic oo Senarmontit C octaedric, uneori t (111) slab D = 2 mineral secundar în zona de Sb2O3 dezvoltate- dia- alb-cenușiu G = 5,2 -5,3 oxidație gonal, alteori tur- rășinos, uneori tinde spre tite, granular, adamantin cruste Sfen M prismatic t (110) imper- D = 5-6 accesoriu în roci magmatice CaTi [SiO4 0] pinacoidal galben brun, cenușiu fect G = 3,29 - intrusive bazice și în amfibolite adamantin, gras 3,56 332 1 2 3 4 5 6 7 Siderît ‘ Trg. romboedric t (1011) per- D = 3,5- 4,5 în roci sedimentare de pre- FeCO3 sferoidal cenușiu-gălbui, brun fect cipitare chimică, mineral de sticlos gangă în filoane metalifere, în zăcăminte de fier Sillenit C granuiar, mat --- G = 8,80 mineral secundar Bi2O3 mase pământoase Sillimanit R acicular t (010) perfect D = 7 în șisturi cristaline cu grad înalt Al [Al,SiO5] cenușiu, brun deschis G = 3,23 - de metamorfism în corneene sticlos 3,25 Silvanit M prismatic, 0 (010) perfect D = 1,5 - 2 ‘ în filoane hidrotermale asociat (Ag,An)Te2 tabular, cenușiu-strălucitor, alb- G = 8,16 sulfurilor comune și altor te- columnar argintiu până la galben lururi Silvinâ C izometric, gra- t (100) perfect D= 1,5-2 în depozite evaporitice și ca KC1 nuiar incolor, alb-lăptos, roz G = 1,97 - produs de sublimare în cavități sticlos 1,99 vulcanice Simpsonit H tabular, prisma- t absent în pegmatite Al2Ta2O8 tic incolor, crem II . II sticlos o Sâserskit H tabular, rar pris- 0 (0001) per- D = 6-7 asociat Pt din zăcăminte lichid (Os,Ir) matic, granuiar alb-strălucitor fect magmatice și Au din conglo- uneori puternic merate aplatizat Sjogrenit H cristale tabula- t (0001) per- II II în zăcăminte hidrotermale în Mg6Fe(OH)16 re, plate și he- galben, alb-brun fect QO asociere cu minerale formate la CO34H2O xagonale sticlos, sidefos (pe supra- temperaturi scăzute fețele de clivaj) Skutterudit C cristale cubice, 0 (001) și în zăcăminte hidrotermale, (Co,Ni)8As24 cub-octaedrice, alb de staniu, uneori cu (111) bun asociat cu alte arseniuri de octaedrice, do- reflexe cenușii sau irizații (011) dis- cobalt, nichel. Prin alterare trece decaedri rom- metalic tinct QO în eritrină sau annabergit boidale, rar pris- II II matic, granuiar O\ IZl compact, rar ra- OOLZi diare Q\ Smithit M tabular, pirami- 0 (100) perfect QO în filoane hidrotermale AgAsS2 de hexagonale roșu aprins, sub influența II ll turtite luminii trece în roșu Qo". . portocaliu oo adamantin 1 bJ 1 2 3 ____________4________ __5________ i 6 7 Socialii C dodccaedri t (110) potri- D - 5,5-6 secundar și accesoriu în roci Na^AlSiOjjr.Ci; romboidali incolor, albastru vit G = 2,13 - magmatice intrusive alcaline sticlos 2,29 Sperryiit C cristale cubice 0 (001) imper- D - 6-7 în zăcămintele de Cu și Ni PtAs? cub-octaedricc alb de staniu fect G - 10,58 asociate gabbronoritelor și metalic gabbrodiabazelor Spinel c octacdric, t (111) slab D - 7,5 - 8 în formațiuni pirometasomatice MgAl2O4 cubic, dodecae- roșu, albastru, verde, brun G = 3,55 dru romboidal, granular compact Spessartin c dodecaedru t D - 7,5 accesoriu în șisturi cristaline cu Mn3Al2[SiO4]3 romboidal, roșu închis, galben-porto- G - 4,18 grad slab și mediu de meta- trapezoidal caliu, brun morfism adamantin Spodumen M prismatic, t (110)bun D-6,5-7 în pegmatite LiAl[Si2O6] columnar alb, cenușiu, verzui, G= 3,13 - sticlos, sidefos 3.20 Stainierit Trg. cruste, agregate 0 vizibil după D = 4-5 întâlnit în zona de oxidație a CoO(OH)? dispuse radiar negru, cenușiu-stralucitor direcția alun- G =4,13 - zăcămintelor primare de cobalt metalic gai 4,47 asociat cu malachitul, hematitul Staniu Tetr. granular 0 absent D = 2 în aluviuni aurifere în con- Sn alb de staniu G = 6,98 glomerate sau în ganga unor mi- metalic nereuri de uraniu Stannin Tetr. asemănător cal- 0 (110) și (001) D = 4 rar în zăcăminte hidrotermale de Cu2FeSnS4 copiritei, pseu- cenușiu-strălucitor, negru imperfect G = 4,3-4,5 staniu și wolfram dotetragunal, cu- de fier, cu nuanțe măsli- bic, tetraedric, nii-verzui granular metalic compact Staurolit R prismatic scurt t (010) bun D = 7 - 7,5 în șisturi cristaline cu grad înalt de FeAÎ4[SiO4] . O2(OH)2 roșu, brun, negru G = 3,65 - metamorfism, în cornene și în sticlos 3,77 aluviuni Stefanit R cristale 0 (010) Și (021) D = 2-2,5 în fi Ioane hidrotermale în para- Ag5SbS4 pseudohexago- negru de fier imperfect G = 6,25 geneză cu minerale de argint sau nale, frecvent metalic arseniuri de cobalt în condiții exo- prisme sau tabu- i gene lare, mase com- pacte sau dise- minări 1 2 3 4 5 6 7 Sternbergn R tabular 0 . (001) perfect D - 1 K5 în filoane bidrctcrmdc. foarte rar AgFe2S3 ' pscudohexago- brun cu reflexe albăsPui G - 4,101 - nal metalic 4,215 Stcrrettit R prismatic t (HO) slab D = 5 în filoane hidrotermafe în asociații A16(PO4)4(OH)6.5H,O gălbui (100) și (00 n G - 2,44 rnmeraie de temperatură scăzută sticlos______ _ foarte slab 2,47 Stibinâ R cristale 0 (010) perfect O - 2 în formațiuni hidrotcmiale alături Sb2S3 prismatice, ad- cenușiu de plumb, ccuu- (HO) imper- G - 4.60 - de cinabru, fluorină culare șm~sirăh‘dtur fect 4,7 metalic Stibioconit C mase compacte, t în zona de oxidație alături de alte Sb3O6(OH) masive, cruste galbcn-pd, db-gălbui, alb- O O minerale de stîbiu roșietic ii ii sidelbs, pămăntos CA CA Stibiopalladhrit C? 0 absent D-4-5 alături de sapeiyiit în zăcămintele Pd3Sb alb-argindu, ceaușiu-strălu- G = 9,5 de platină chor metalic _ _ _ Stibiotantalit--- R prismatic t (010) shb D-5,5 în pegmatite acide Stibiocolumbit bmn-încbis, bmn-găîbui, (100) imper- G - 7,34 SbTaO4 - SbNbO4 galben-roșcat, brun-mșcafi fect galben-verde adamantin_____~__ Stichtit Trg. mase masive, t (0001) perfect U = 2,5 în serpentfoite, alături de cromit, MgsCr2(OI I)w(CO)3.4H2O agregate plate liliachiu, roz de piersică G = 2,20 antigorit ■ sau fibroase gras sau sidefbs Stiioiipii • M- prismatic 0 -- D = 3 în nwiereviri hidmtamafe Gate de (Cu, Ag, Fe)3SbS} negru de fier G - 4,79 - alte sulfosâniri de .Ag și Cu jnetalk 5J 8 Stiepnomeian M lame Iar t (00 i) perfect D = 3-4 în șisturi cristaline cu giăd scăzut (K,Na,Ca) brun, auriu, mșu, brun G = 2,59 - de metsmorfisrn iSigO2J(OH)4 sticlos 2,96 bipiramidal, t (001) impo? ~ D = 2,5 -3 mineral secundar ____________________ piramidal, orun-roște galben-cenușiu, foci G = 7,9 - 8,3 StoUit tabu iar, galben-închis, uneob verde, (OH) slab Pb(WO)4 Tetr. prismatic Utecrrmrte .\r. 1-----------------------------------------------------j L.................. cvz scm/V'mnmm 1 2 3 4 5 6 7 Strengit R octaedric, tabu- t (010)bun D = 3,5 -4,5 supergen, produs în urma alterării Fe(PO)4 . 2H2O lar, prismatic roșu carmin, violet, uneori (0'01) slab G= 2,87 - fosfaților de fier, a trifilitului, scurt, sferoidal, incolor 2,90 apare în pegmatite asociat cu li- foios, fi b ros sticlos monit, vivianit radiar, cruste Stromeyerit R prismatic, pseu- 0 absent în zăcăminte hidrotermale și în CuAgS dohexagonal, cenușiu-strălucitor । 1 zonele de îmbogățire secundară mase compacte metalic H II Stronțianit R prismatic, --- OO || SrCO3 acicular o II t 11 UJ accesoriu în filoane hidrotermale incolor, verde, galben, o de joasă temperatură și diagenetic sticlos, gras 1 în calcare Struvit R prisme scurte, t (001) bun QO în depozite de guano și sedimente Mg(NH)4 • (PO4). 6H2O uneori tabular incolor, galben brun (100) slab II II organice sticlos -T to a - Sulf R bipiramidal ta- t (001), (110) 1 rf solfatarian din emanațiile de H2S S bular, tabular, galben de sulf, galben pai, (111) imper- । ale vulcanilor, supergen prin re- bisfenoid, reni- galben de miere, galben fect; (111)? --- ducerea sulfatului de calciu; sub form, stalactite, brun, cenușiu verzui, roși- foarte slab II II acțiunea unor bacterii sulfuroase în stalagmite, pul- etic QO bazine închise verulent p - Sulf M tabular, alungit, t (001) și (110) G = 1,982 - --- s pseudocubic, ușor colorat galben sau 1,958 uneori scheletic incolor y - Sulf M echigranular, ta- adamantin absent D = scăzute identificat în exalațiile vulcanului S bular, scurt pris- Siseto Ko (Japonia) în fumoarele matic, rar acicu- vulcanilor din ins. Vulcano și lar, bipiramidal, Lipari scheletic Sulvanit C cubic, masiv 0 (001) perfect o în zonele de oxidație Cu3VS4 galben bronz II ll metalic Q O Symplesit Trc. agregate sferice t (110) perfect D = 2,5 mineral secundar Fe3(AsO4)2 • 8H2O fibroase, radiar, verde-închis, verde, G = 3,01 alungit, tabular negru-verzui, indigo-albas- tru pentru varietățile oxi- date sticlos, sidefos Tagilit M pământos, con- t II II în zona de transformări secundare Cu2(PO)4 crețiuni, mase verde-smarald, verde QO a zăcămintelor primare de cupru (OH). H2O reniforme fin sticlos fibroase 1 2 3 4 5 6 7 Talc M tabular, foios t (001) perfect D= 1 - Mg,[Si4Olo](OH)2 alb, galben, verde deschis G = 2,58 - sticlos, sidefos 2,83 Tapiolit-Mossit Tetr. prismatic absent oc în pegmatite granitice și cu mi- FeTa2O6 - Fe(Nb,Ta) 2O6 st s 1 nerale detritice în jurul pegmati- negru clar, negru-brun, sc- 1 telor primare miadamantin sau semime- II II talic Q O Tarapacait R tabular t (001) (010) G = 2,74 supergen asociat lopezitului și K2(CrO4) galben bun dietzeitului Tealit R tabular, 0 (001) perfect în minereuri hidrotermale PbSnS2 compact masiv, negru cenușiu II II granular, foios metalic Q O Tefroit R prismatic t (010)(001) D = 6 în șisturi cristaline Mn2[SiO4] galben-verzui imperfect G = 3,78 - 4,10 Telurit R acicular, cristale t (010) perfect D = 2 în zona de oxidație a minereurilor TeO2 plate, mase sfe- alb, alb-gălbui G = 5,90 de telururi auroargentifere roidale, radiare, semiadamantin pulverulente Teluriu Trg. prismatic, până 0 (1010) perfect D = 2-2,5 supergen în zona de oxidație a Te la acicular,---co- alb de staniu (0001) imper- G = 6,1-6,3 zăcămintelor de aur și sulfuri lumnar granu- metalic fect lar Telurobismutină Trg. foios, lamelar (0001) perfect i ^2 Bi2Te3 0 oc în minereuri pirometasomatice de cenușiu-gri II II bismut, în filoane hidrotermale de metalic pe fețele proaspete Q O aur Tenorit M cristale rare, de 0 (011) și D = 3.5 în zonele de oxidație a zăcămin- CuO regulă fin sol- cenușiu de fier, negru brun (OH) G = 6 telor cuprifere de sulfuri zos, tabular, gru- metalic puri stelare sau mase pulveru- lente Tetr a di mit Trg. rar cristale pira- 0 (0001) perfect Q O în minereuri pirometasomatice de Bi2Te2S midale și pris- cenușiu ll ll bismut în filoane hidrotermale de me trigonale metalic l aur și de sulfuri ___ __ 1 ____ _____ ____________2_._.............J !....... ...... 4 ..... ..... Tetraed rit - tetracdî ic. dade- !___________________~ ___________*................. Tennantit cacdru roa;hc-- cenușiu strălucitor, ucgm de (Cu, ije)|7So4S|3 0 i G - 3,9 - 17 j intrusive și efusive. L? gnaise. în iruperfict 1 SiUViuns i_ i_______________________________________ 1 (i 00) perfect D 6 în șisturi cristaline cu g?ad G 3,15 ~ i | scăzut de metamorfism în come- 3,56 5 | ene si skan^e BIBLIOGRAFIE A 1 b u . D.C., B r e z e a n u , M., Mică enciclopedie de chimie. Editura Enciclopedică Română, București, 1974. A i 1 a b y , M., The Concise Oxford Dictionary ofEcology. Oxford University Press, 1994. Allaby, M., A 1 1 a b y Ailsa, The Concise Oxford Dictionary of Earth Sciences. Oxford University Press, 1991. A n a s t a s i u , N., Minerale și roci sedimentare. Editura Tehnică, București, 1977. A n a s t a s i u , N., Petrologie sedimentară. Editura Tehnică. București, 1988. Anastasia, N., J i p a, D., Texturi și structuri sedimentare. Editura Tehnică, București, 1983. A n a s t a s i u , N., Panaiotu Cristina, Petrologie și sedimentologie aplicată. CCPEG, București, 1985. Anastasiu, N., P o p a , M., V a r b a n , B., Sedimentologie și petrologie sedimentară. Isdilura Universității București, 1998. Andrei, N., Dicționar etimologic de termeni științifici. Editura Științifică și 1 mciclopedică, București, 1987. B a t e s , R.L., J a c k s o n, J.A., Dictionary of Geological Terms. Prepared by the American Geological Institute, New York, 1984. B h a l n a g a r, K.P., Elsevier 's Dictionary of Geosciences. Elsevier, Amsterdam, 1991. B i r k e 1 a n d , P.W., Soils and Geomorphology. Oxford University Press, 1984. C h apman, D., Natural Hazard. Oxford University Press, 1995. C o x , P.A., The elements; their origin, abundance and distribution. Oxford University Press, 1989. D c e r , W.A., H o w i e , R.A., Zussman, J. Rock-Forming Minerals. Longmans, 1966. E m e r y , D.,Myers, K., Sequence Stratigraphy. Blacwell Science, Oxford, 1996. B 1 e a h u M., Tectonica globală. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989. B o r c h a r d t - O 11, W., Crystallography. Springer, Berlin, 1995. C a s s , R.A.F., W r i g h t, J.V., Volcanic Successions. Allen & Unwin, London, 1987. C o d a r c e a , AL, Miner alo gie-Cristalografie. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965. C o n s t a n t i n e s c u , E., M a t e i L., Mineralogie determinativă. Editura Universității, București, 1997. D i m a , I., V a s i 1 i u , G., C i o b o t a r u , D., M u s c a 1 u , S., Dicționar de Fizică. Editura Enciclopedică Română, București, 1972 E insele, G., Sedimentary Basins. Springer Verlag, Berlin, 1992. 1' i r o i u - G o 1 d i ș Ana, Glossaire de termes geomorphologiques. Tipografia Universității, București, 1983. F o ii c a u l t , A., R a o n , H.J.F., Dictiormaire de Geologie. 4lh edit., Masson, Paris, 1995. G a r y , M.. M c A f e e , Jr. R., W o 1 f C.L., Glossary of Geology. Am. Geol. Inst. Washington, D.C., 1972. G i u ș c ă , D., Petrologia rocilor endogene. Ediția a Il-a, Editura Tehnică, București, 1974. Hale, M, P 1 a n t, J.A., Geochemistry. Elsevier, Amsterdam, 1994. II o w e l 1 , J.V., Glossary of Geology and Related Sciences. Am.Geol.Inst.Washington. D.G., 1962. lanovici, V., S t i o p o 1 Victoria, C on s tan t in e s c u , E., Mineralogie. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979. Imreh, I., Geochimie. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987. Lăzărescu, V., Geologie fizică. Editura Tehnică, București, 1980. M a r k e t II o u s e B o o k s , Concise Science Dictionary. Oxford University Press, 1991. M i a 1 1, A.D., The Geology of Stratigraphic Sequences. Springer, Berlin, 1997. Mutihac, V., I o n e s i, L., Geologia României. Editura Tehnică, București, 1974. M u t i h ac , V., Structura gecdogică a teritoriului României. Editura Tehnică, București, 1990. N e s s e , W.D. Introduction to Optical Mineralogy. Oxford University Press, 1991. N c a g u , Th., Micropaleontologie (Protozoare). Editura Tehnică, București, 1989. N e a g u , Th., Micropaleontologie (Metazoare). Editura Tehnică, București, 1989. Nistor-Hanganu Elisabeta, S u r ar u , N., Grigorescu, D., Paleontologie. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983. P a u 1 i u c , S., D i n u C., Geologie structurală. Editura Tehnică, București, 1985. P e t r u 1 i a n , N., Zăcăminte de minerale utile. Editura Tehnică, București, 1973. P o p a , A., Manualul inginerului de mine. Voi I, Editura Tehnică, București, 1984. P o p e s c u , C.Gh., Determinarea mineralelor opace. Editura Tehnică, București, 1971. P o p e s c u , C.Gh., Metalogenie aplicată. Editura Universității, București, Partea I, 1981, Partea a Il-a, 1986. R âd u 1 e s c u , D.P., Petrologia rocilor magmatice și metamorfice. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982. Rădu lescu , D.P., Vulcanii - astăzi și în trecutul geologic. Editura Tehnică, București, 1976. Rădulescu, D.P., D i m i t r e s c u, R., Mineralogia topografică a României. Editura Academiei, București, 1966. S ă n d u 1 e s c u , M., Geotectonica României. Editura Tehnică, București, 1984. V 1 a d , S.N., Geologia resurselor minerale. Universitatea Ecologică, București, 1993. W a l k e r , R.G., James, N., Facies Models. Geol.Assoc.Canada, Montreal, 1992. W h i 11 e n , D.G.A., B r o o k s , J.R.V., The Dictionary of Geologv. Penguin Books Ltd., New York, 1983. W y a t t , A., (editor), Challinor’s Dictionary of Geology, 6lh edit., Univ. of Wales Press, Cardif, 1986. Y o u n g , P.C., Concise Encyclopedia of Environmental Systems. Pergamon Press, London,1993. *** Legea Minelor. Monitorul Oficial, 1998. Colectiv. Dicționar tehnic poliglot. Editura Tehnică, București, 1963. Colectiv. Lexicon -geologie, geografie-mine. Voi. I-II, Editura Tehnică, București, 1957. PR1SCOAN (HADEAN) Nr. nlan: 1096/1998 Bun de tipar: 25.XI.1998 Coli tipo: 21,75 Tipărit Ia S.C. UNIVERSUL S.A.