7 bAÂQţ NICOLAE ANDREI
DICŢIONAR
ETIMOLOGIC
DE TERMENI ŞTIINŢIFICI
ELEMENTE DE COMPUNERE GRECO-LATINE
ediţia a ll-a, revăzută şi adăugită
OSCAR PRINŢ
2003
ABREVIERI
adj. = adjectiv engl. = engleză f. = feminin fr. = franceză germ. = germană gr. = greacă veche gr. tz. = greacă târzie id. = idem it. = italiană lat. = latină
lat. medlev. = latină medievală lat. sav. = latină savantă lat. tz. = latină târzie m. = masculin
n. = neutru pl. = plural
rom. = română, românesc s. = substantiv sin. = sinonim sing. = singular v. = vezi
>	= a dat < = provine din
*	= marchează sinonimele 0 = desparte elementul de compunere savantă de explicaţia etimologică
■	= izolează explicaţia etimologică de termenii compuşi
~ = ţine locul elementului de compunere savantă
9
A
ABDOMENO- „abdomen, cavitate abdominală". 0 lat. abdomen „abdomen" > fr. abdomeno- > rom. abdomeno-. ■ -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru examinarea cavităţii şi a organelor abdominale; sin. peritoneoscop.
ABDOMIN-, v. ABDOMINO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere abdominală.
ABDOMINO- „abdomen, abdominal". 0 lat. abdomen, inis „pântece, abdomen" > fr. abdomino-, germ. id., engl. id. > rom. abdomino-. ■ -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie făcută într-o pungă cu lichid aflată în abdomen; -histerectomie (v. his-ter/or, v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a uterului pe cale abdominală; ~histerotomie (v. hister/01-, v. -tomie), s.f., deschidere a uterului pe eale abdominală, pentru extragerea fătului în cazul unei naşteri anormale; sin. abdominoute-rotomie; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare cu ochiul liber sau cu ajutorul laparoscopului a viscerelor abdominale; -uterotomie (v. utero-, v. -tomie), s.f., abdominohisterotomie.*
ABERO- „distorsiune optică". 0 lat. aberro, are „a se abate, a se îndepărta" > fr. aberro-, engl. id. > rom. abero-. ■ -metru (v. -metru-i), s.n., instrument pentru măsurarea aberaţiei vizuale; -scop (v. -scop), s.n., instrument care serveşte la observarea defectului de distorsiune pe care îl prezintă un ochi anormal.
ABIO- „lipsa vieţii, stare anorganică". 0 gr. abios „fără viaţă" > fr.abio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. abio-. • -*gen (v. -geni), adj., rezultat din substanţe minerale sau anorganice; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la abiogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., teorie care explică apariţia vieţii în mod spontan din materie anorganică; sin. abiogenie, arhigeneză, arhigonie; -genic (v. -genic)', adj., referitor la abiogenie; -genie (v. -geniet), s.f., abiogeneză*; -logie (v. -logie^, s.f., disciplină care studiază fenomenele anorganice; -trofic (v. -trofic), adj., relativ la abiotrofie; -trofie (v. -trofie), s.f., scădere a vitalităţii unui organism sau a unui organ datorită unor defecte ereditare de dezvoltare sau lipsei factorilor nutritivi.
ABLUTO- „spălare, spălat". 0 lat. ablutus „spălat" > fr. abluto- > rom. abiuto-. ■ -manie (v. -manie), s.f, tendinţă patologică de a se spăla continuu.
ABUNDI- „numeros, abundent". 0 lat. abundus „abundent" > lat. sav. abundi-, fr. abondi- > rom. abundi-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu numeroase flori.
-ACANT „ghimpe, spin, acicul". 0 gr. akantha „spin, ţeapă" > fr. -acanthe, lat. sav. -acanthus
>	rom. -acant.
ACANT-, v. ACANTO-. ■ -estezie (v. -estezie), s.f., senzaţie de înţepături, fără să existe vreun stimul funcţional; -odont (v. -odont ), adj., cu dinţi spinoşi.
ACÂNTI- „ghimpe, spin, ţepos". 0 lat. acanthus „acant, plantă spinoasă" > fr. acanthi-, lat. sav. id., engl. id. > rom. acanti-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă spini;*-fior (v. -fior), adj., cu flori ţepoase; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze spinoase; -form (v. -form), adj., cu aspect de ghimpe. ACANTO- „ghimpe, spin, scaiete, ţepos, spinos". 0 gr. akantha „spin, ghimpe" > fr. acantho-, engl. id., lat. sav. id., germ. akantho- > rom. acanto-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructul acoperit de ţepi; -cefali (v. -cefal), s.m. pl., clasă de viermi paraziţi nematelminţi, înzestraţi cu o trompă retractilă prevăzută cu cârlige; -ceras (v. -ceras), s.m., amonit din cretacicul superior, cu cochilie groasă, răsucită dorsal, având spini sau tuberculi; -cit (v. -cit), s.n., ‘celulă roşie deformată, prevăzută cu proeminenţe în formă de ţepi; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri spinoase; -dactili (v. -dactil), s.m. pl., gen de saurieni din familia lacertidelor; -fag (v. -fag), adj. (despre un animal) care se hrăneşte cu spini; -fii (v. -fil2), adj., care are frunzele terminate cu spini; -for (v. -for), adj. (despre o plantă) care poartă spini; -id (v. -id), adj., cu aspect de ghimpe; —litic (v. -Iitic2), adj., referitor la acantoliză; -liză (v. -liză), s.f:, slăbire a rezistenţei filamentelor de unire dintre celulele stratului malpighian al epidermei; -logie (v. -logien), s.f., disciplină care se ocupă .cu studiul spinilor; -pod (v. -pod), adj., cu picioare spinoase; -por (v. -por), s.m., spin tubular, prezent la unele specii de polizoare; -pter (v. -pter), adj., cu aripile acoperite de ţepi; -pterigieni (v. -pterigian), s.m. pl., ordin de peşti osoşi cu înotătoarea dorsală spinoasă; -sferă (v. -sferă), s.f., corpuscul sfe-roidal ciliat din celulele unor alge.
ACARI- „acarieni, păianjeni". 0 gr. akari „molie, căpuşă" > fr. acari-, engl. id., lat. sav. id. > rom. acari-. » -cide (v. -cid), adj., s.n. pl. (substanţe) care distrug acarienii; -fer (v. -fer), adj., care poartă acarieni ; -form (v. -form), adj., cu aspect de acarian.
ACARO- „acarian, acarioză, scabie". 0 gr. akari „molie" > fr. acaro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. acaro-. ■ -fii (v. -fiii), adj., care creşte în simbioză cu acarienii; sin. acarofitic; -fitic ,(v. -fitic), adj., acarofil*; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă exagerată a unor persoane de a contracta scabie sau acarioze; -id (v. -id), adj., în formă de acarian; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază creşterea diferitelor specii de insecte.
11
ACARPO- „lipsit de fruct". 0 gr. akarpos „fără fruct" > fr. acarpo-, engl. id., lat. sav. id., germ. akarpo- > rom. acarpo-. ■ -trop (v. -trop), adj., care nu prezintă mişcări de curbare pentru răspândirea seminţelor sau a fructelor; sin. acarpotropic; -tropic (v. -tropic), adj., acar-potrop*.
ACAUSTO- „care nu arde, incombustibil". 0 gr. akaustos „care. nu arde" > fr. acausto- > rom. acausto-. »• -biolit (v. bio-, v. -litO, s.n., rocă sedimentară necombustibilă, de origine organică; -biolitic (v. bio-, v. -litic^, adj., referitor la acaustobiolite.
ACCELERO- „acceleraţie". 0 *lat. acceiero, are „a se grăbi" > fr. acceiero-, engl. acceiero- > rom. acceiero-. ■ -graf (v. -graf), s.n., aparat care înregistrează grafic acceleraţia unei mişcări; -metru (v. -metan), s.n., instrument cu care se măsoară acceleraţia.
ACEFALO- „acefalie, absenţa capului“. 0 gr. akephalos „fără cap“ > fr. ăcephalo-, engl. acephalo-, lat. sav. id. > rom. acefalo-. ■ -brahie (v. -brahie), s.f., lipsa congenitală a capului şi a braţelor; -cardie (v. -cardie), s.f., absenţa congenitală a capului şi a inimii; -chirie (v. -chirie), s.f., lipsa congenitală a capului şi a membrelor superioare; -cist (v. -cist), s.n., stadiul încă steril al chistului hidatic, a cărui membrană germinativă nu formează protoscolecşi; -gastrie (v. -gastrie), s.f,, absenţa congenitală a capului şi a părţii superioare a abdomenului; -gastru (v. -gastru), adj., s.m. (monstru) care prezintă acefa-logastrie; -pod (v. -pod), adj., s.m. (monstru) care prezintă acefalopodie; -podie (v. -podie), s.f., absenţa congenitală a capului şi a picioarelor; ~rahie (v. -rahie), s.f., lipsa congenitală a capului şi a coloanei vertebrale; -stom (v. -stom), adj., s.m. (făt teratologic) care prezintă acefalostomie; -stomie (v. -stomie), s.f., absenţa congenitală a capului şi a orificiului bucal; -toracie (v. -toracie), s.f., absenţa congenitală a capului şi a toracelui.
ACERO- „ironie, duritate verbală“. 0 lat. acer „ascuţit, aspru" > fr. acero- > rom. acero. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică a unui subiect de a fi ironic, dur.
ACETABUL-, v. ACETABULO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie chirurgicală a unui ace-tabul anatomic. *•
ACETABULI- „cupă, acetabul, cavitate anatomică". 0 lat. acetabulum „cupă, concavitate" > fr. acetabuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. acetabuli-.
■	^fere (v. -fer), adj., s.n. pl. (moluşte cefalo-pode) care au cupule sau ventuze prehensile; -form (v. -form), adj., în formă de cupă. ACETABULO- „acetabul, cavitate anatomică". 0 lat. acetabulum „vas, cupă, concavitate" > fr. acetabulo-, engl. id. > rom/acetabulo-. ■ -plas-tie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală a cavităţii articulare a osului iliac.
ACETI- „oţet, acetic". 0 lat. acetum „oţet" > fr. aceti- > rom. aceti-: ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară tăria oţetului; sin. acetometru.
ACETO- „oţet, acetic". 0 lat. acetum „oţet" > fr. aceto-, engl. id. > rom. aceto-. ■ -bacter (v. -bacter), s.m., bacterie nepatogenă care transformă alcoolul în acid acetic; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la acetoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de transformare chimică a celulozei în urma tratării acesteia cu un amestec de acid sulfuric şi anhidridă acetică; -metru (v. -metrui), s.n., ace-timetru.*
ACHINETO- (AKINETO-) „imobil, rezistent". 0 gr. akinetos „inert, lipsit de mişcare" > fr. akineto-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. achineto-ş\ akineto-. ■ -spor (v. -spor), s.m., celulă asexuată imobilă şi de rezistenţă, prezentă la clo-roficee şi cianoficee; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange cu funcţia de organ de rezistenţă şi de înmulţire.	^
ACHIRO- „pleavă, bractee". 0 gr. akhyron „pleavă" > fr. achyro-, engl. id., germ. id. > rom. achiro-. a -fite (v. -fit), s.f. pl., plante cu flori glumacee; -morf (v. -morf), adj., cu aspect de pleavă.
ACI- „ac, acicul, spin, acicular". 0 lat. acus „ac"
>	fr. aci-, lat. sav. id., engl. id. > rom. aci-. ■ -col (v. -coli), adj., care creşte pe frunze aci-culare: -fer (v. -fer), adj., care poartă ghimpi; -form (v. -form), adj., în formă de spin. ACICULI- „spin mic, acicul". 0 lat. aciculus „ac mic" > fr. aciculi-, lat. sav. id. > rom. aciculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu spini mici; -form (v. -form), adj., în formă de acicul. ACID-, v. ACIDO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., creştere a concentraţiei ionilor de hidrogen în sânge; -osteofit (v. osteo-, v. -fit), s.n., osteofit ascuţit; -urie (v. -urie), s.f., prezenţă excesivă a unui acid în urină.
ACIDI- „acru, acid, aciditate". 0 lat. acidus „acru" > fr. acidi-, engl. id., it. id. > rom. acidi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine acizi; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de analiză volumetrică a acizilor prin neutralizare cu o bază; -metru (v. -metrui), s.n., acidometru*.
ACIDO- „acid, acru, aciditate". 0 lat. acidus „acru"
>	fr. acido-, engl. id., lat. sav. id. > rom. acido-. ■ -butirometrie (v. butiro-, v. -metriei), s.f., metodă de dozare a materiei grase din lapte; -fii (v. -fih), adj. 1. (Despre o celulă) Care prezintă afinitate pentru coloranţii biochimici acizi. 2. (Despre un organism vegetal) Care preferă solurile acide; -filie (v. -filiei) s.f., însuşirea de a fi acidofil; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante adaptate la solurile acide; -fitic (v. -fitic), adj., relativ la acidofite; -gen (v. -genO, adj., care generează un acid; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la acidogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a unui acid; -id (v. -id), adj., care prezintă calităţi asemănătoare unui acid; -litic (v. -Iitic2), adj., care se re-
12
feră la acidoliză; -liză (v. -liză), s.f., operaţie prin care un acid înlocuieşte un alt acid dintr-un ester; -metru (v. -metru^, s.n., instrument pentru determinarea acid'ftăţii unui lichid; sin. acidimetru; -trof (v. -trof), adj. 1. (Despre un bazin acvatic) Cu exponentul la hidrogen (pH) sub cinci. 2. (Despre un animal) Care consumă hrană cu caracter acid.
ACINACI- „sabie“. 0 lat. acinaces „sabie scurtă“
>	fr. acinaci-, engl. id.f lat. sav. id. > rom. acinaci-. m -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de sabie.
ACINI- „boabă de; strugure11. 0 lat. acinus „boabă de strugure11 > fr. acini-, engl. id., lat. sav. id. > rom. acini-. m -form (v. -form), adj., de forma unei boabe de strugure; -vor (v. -vor), adj. (despre o pasăre) care se hrăneşte cu boabe de strugure.
ACIPENSERI- „sturion, nisetru11. 0 lat. acipenser; eris „cegă, nisetru" > fr. acipenseri-, lat. sav. aci-penseri- > rom. acipenseri-. ■ -cultură (v. -cul-tură), s.f., ramură a pisciculturii care se ocupă cu creşterea sturionilor; -forme (v. -form), s.f. pl,, ordin de peşti răpitori, eu scheletul osificat incomplet şi cu corpul acoperit cu cinci şiruri de plăci osoase; sin. sturioni.
ACLEISTO- „orificiu, deschizătură11. 0 gr. akleis-tos „deschis11 > fr. acleisto-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. acleisto-. ■ -cardie (v. -cardie), s.f., persistenţa după naştere a orificiului dintre cele două atrii ale embrionului.
ACM-, v. ACMO-. ■ -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate mecanică prin care se apreciază fineţea înţepăturii unui ac.
ACMO- „ascuţit, intruziv11. 0 gr. akme „vârf11 > fr. acmo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. acmo-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze ascuţite; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de obiecte ascuţite; -lit (v. -liti), s.n., formă de zăcământ a rocilor magmatice intruzive.
AGO- „medicament, medicaţie11. 0 gr. akos „leac, medicament11 > fr. aco-, engl. id., lat. sav. id., gerrrt id. > rom. aco-. ■ -gnozie (v. -gnozie), s.f., ştiinţă a mijloacelor terapeutice, chirurgicale şi medicale; -logie (v. -logiei), s.f., cunoaştere a medicamentelor pentru tratarea diferitelor boli. ACOMODO- „acomodare11. 0 lat. accommodo, are „a şe potrivi, a se acomoda11 > fr. accommodo-, germ. akkommodo- > rom. acomodo-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea capacităţii de acomodare a globului ocular. ACONDRO- „distrofie a cartilajelor". 0 gr. akhondros „fără cartilaj" > fr. achondro-, engl. id., germ. id. > rom. acondro-. ■ -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., acondroplazie*; -plazie (v. -plazie), s.f., anomalie congenitală caracterizată prin oprirea creşterii oaselor membrelor, în contrast cu dezvoltarea normală a restului corpului; sin. acondrodistrofie.
ACR-, v. ACRO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spin terminal; -amfibrie (v. amfi-, v. -brie), s.f., creş-
tere terminală a unor plante; -andrie (v. -andrie), s.f., dispoziţie apicală a anteridiilor, la unele brio-fite; -odinie (v. -odinie), s.f., maladie infantilă caracterizată prin tulburări dureroase la extremităţi; -odonte (v. -odont), adj., s.f. pl. (reptile) cu dinţii sudaţi pe marginea superioară a maxilarelor; -onim (v. -onim), adj., s.n. (cuvânt) format din primele litere ale termenilor care compun o expresie complexă; -ostealgie (v. oste/o-, v. -algie), s.f., senzaţie dureroasă resimţită la oasele extremităţilor.
ACRATO- (AKRATO-j „limpede, cristalin". 0 gr. akratos „neamestecat, pur11 > germ. akrato- > rom. acrato- şi akrato-. ■ -pege (v. -peg), adj. pl. (despre izvoare) care au ape reci; -terme (v. -term), adj. pl. (despre izvoare) care au apă caldă. ACRIBO- „precizie, exactitate11. 0 gr. akribes „exact" > fr. acribo-, it. id., engl. id., germ. akribo-
>	rom. acribo-. u -logie (v. -logiei), s.f. 1. Corectitudine în respectarea proprietăţilor termenilor. 2. Studiu al preciziei maxime în cercetarea ştiinţifică; -metru (v. -metrui), s.n., instrument farmaceutic care serveşte la cântărirea dozelor foarte mici.
ACRIDO- „lăcuste". 0 gr. akris, idos „lăcustă" > fr. acrido-, engl. id., lat. sav. id. > rom. acrido-. m -fag (v. -fag), adj. (despre o populaţie) care se hrăneşte cu lăcuste; -id (v. -id), adj., cu aspect de lăcustă; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a entomologiei care studiază lăcustele.
-ACRIE „vârf, extremitate11. 0 gr. akros „ascuţit"
>	fr. -acrie, engl. id., germ. -akrie> rom. -acrie. ACRO- „vârf, capăt, extremitate, ascuţit apical, terminal". 0 gr. akros „ascuţit" > fr. acro-, engl. id., lat. sav. id., germ. akro- > rom. acro-. ■ -batolit (v. bator, v. -liti), s.n., batolit în faza incipientă de eroziune; -batolitic (v. bator, v. -litici), adj., referitor la faza incipientă de eroziune a unui batolit, în care apare vizibil numai vârful acestuia; -blasteză (v. -blasteză), s.f., ieşire a tubului germinativ prin vârful sporului, caracteristică lichenilor; -blastic (v. -blastic), adj. (despre muguri şi flori) care s-a dezvoltat în vârful organului botanic; -brahicefalie (v. brahir, v. -cefalie), s.f., malformaţie datorată osificării precoce a suturii coronare, caracterizată prin dezvoltarea craniului numai în sens vertical şi lateral; -brie (v. -brie), s.f., acrogeneză*; -carp (v. -carp), adj. (despre briofite) care formează sporogonul în vârful ramurilor; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la acrocar-pie; -carpie (v. -carpie), s.f., fructificaţie la vârful ramurilor; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (individ) cu craniul ascuţit; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie congenitală a cutiei craniene, constând în alungirea acesteia; sin. acrocranîe; -chinezie (-ki-nezie) (v. -chinezie)! s.f., mobilitate deosebită a extremităţilor, prezentă în stările de agitaţie psi-homotorie; -cianoză (v. -cianoză), s.f., sindrom caracterizat printr-o coloraţie violacee a extremităţilor membrelor, datorată unor tulburări ale circulaţiei sanguine; -cist (v. -cist), s.n., chist sferic
şi gelatinos format pe conidiofori, la maturaţia celulelor generative; -cranie (v. -cranie), s.f., acrocefalie*; -croic (v. -croic), adj. (despre ciuperci) decolorat la vârful hifei în punctul de creştere; -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., tulburare de nutriţie cronică a extremităţilor corpului; -doli-comelie (-dolihomelie) (v. dolico-, v. -melie), s.f., malformaţie caracterizată prin prezenţa unor membre anormal de lungi; -drom (v. -drom), adj. (despre nervaţia frunzelor) care este convergent la vârf; -estezie (v. -estezie), s.fv sensibilitate exagerată la nivelul extremităţilor membrelor; -fii (v. -fih), adj., (despre o plantă) care creşte în regiunile înalte; -fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) care cresc la altitudini alpine şi subalpine; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de locuri înalte; -fonie (v. -fonie), s.f., pronunţarea accentuată a iniţialelor unui cuvânt; -fug (v. -fug), adj. (despre un organ vegetal) care se dezvoltă progresiv de la vârf spre bază; -gamie (v. -gamie), s.f., tip de fecundaţie la care tubul polinic pătrunde în sacul embrionar prin vârful micelei; sin. acrotropie; -gen (v. -geni), adj. 1. Care este format la vârful unui organ vegetal. 2. (Despre plante) Care are organele de reproducere la vârf; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la acrogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., creşterea în lungime la vârful organelor vegetale; sin. acrobrie; -gerie (v. -gerie), s.f., atrofiere senilă a pielii la nivelul extremităţilor; -gin (v. -gin), adj. (despre plante hepatice) cu arhegoanele situate la vârful axelor; -lit (v. -liti), adj., s.n. (statuie) ale cărei extremităţi sunt făcute din piatră sau din marmură, iar corpul din alt material; -macrie (v. -macrie), s.f., deformaţie congenitală caracterizată prin alungirea şi subţie-rea excesivă a degetelor; -manie (v. -manie), s.f., grad extrem de alienaţie mintală; -megalie (v. -megalie), s.f., afecţiune endocrină, caracterizată prin dezvoltarea exagerată a capului şi a membrelor; sin. eritromelalgie; -melalgie (v. mel/Or, v. -algie), s.f., durere localizată la extremităţile membrelor; -mierie (v. -mierie), s.f., stare anormală caracterizată prin nedezvoltarea extremităţilor şi a craniului; -mimie (v. -mimie), s.f., afecţiune congenitală cu defecte în dezvoltarea fizică şi psihică şi facies caracteristic; sin. mongolism, idioţie furfuracee; -miotonie (v. mior, v. -tonie), s.f., contracţie involuntară, localizată la una dintre extremităţi; -necroză (v. -necroză), s.f., direcţia în care se produce necrozarea unor organe vegetale; -osteolitic (v. osteo-, v. -Iitic2), adj., referitor la acroosteoliză; -osteoliză (v. osteo-, v. -liză), s.f., proces osteolitic al extremităţilor anatomice; -pachie (v. -pachie), s.f. 1. Diformitate caracterizată prin îngroşarea extremităţilor anatomice. 2. Osteopatie datorată mutaţiei calcice şi caracterizată prin îngroşarea extremităţilor locomotorii; -pahidermie (v. pahi-, v. -dermie), s.f., pahiacrie*; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune localizată la extremităţi; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază bolile ex-
14
tremităţilor anatomice; -petal (v. -petal), adj., cu petale ascuţite; -plastic (v. -plastic), adj. (despre limb) cu creştere de la bază către vârf; -pleu-rogen (v. pleuro-, v. -gen^, adj., care se dezvoltă la vârf şi pe laturile organelor vegetale; sin. acro-pleurogenic; -pleurogenic (v. pleuro-, v. -genic), adj., acropleurogen*; -podiu (v. -podiu), s.n. 1. Regiune falangiană. 2. Regiune digitală. 3. Regiune corespunzătoare chişiţei, coroanei şi on-gloanelor (copitei), de la bulet spre extremitatea membrului; -postie (v. -postie), s.f;, extremitate a prepuţului; -sare (v. -sare), s.n., ţesut cărnos format prin concreşterea ovarului cu caliciul; -sclerodermie (v. sclero-, v. -dermie), s.f., scle-rodactilie*; -scleroză (v. -scleroză), s.f., sclero-dactilie progresivă; -sindeză (v. -sindeză), s.f., împerecherea incompletă a doi cromozomi, legaţi numai la un capăt, în procesul meiotic; -spiră (v. -spiră), s.f., tulpiniţă răsucită de la vârful seminţei, în germinaţie; -spor (v. -spor), s.m., spor dezvoltat la extremitatea unei celule de reproducere, prezent la unele specii de ciuperci; -tom (v. -tom), adj. (despre un mineral) care are clivajul paralel cu baza; -ton (v. -ton), adj. 1. (Despre o foliolă) Cu porţiunea terminală mai dezvoltată. 2. (Despre orhidee) Care are anterele concrescute, prin vârf, cu rostelul; sin. acrotonic; -tonic (v. -tonic), adj., acroton* (2); -trofodinie (v. trof/o-, v. -odinie), ş.f., tulburare nutriţională â extremităţilor, asociată cu parestezii; -trofonevroză (v. trofo-, v. -nevroză), s.f., tulburare nevrotică a tro-ficităţii extremităţilor; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la acrotropie; -tropie (v. -tropie), s.f., acro-gamie*; -zom (v. -zom), s.m., extremitatea anterioară a spermatozoidului.
ACROMAT-, v. ACROMATO-. ■ -opsie (v. -opsie), s.f., incapacitate de a distinge culorile; -urie (v. -urie), s.f., eliminare de urină decolorată. ACROMATO- „fără culoare, decolorat". 0 gr. akhromatos „fără culoare" > fr. achromato-, engl. id, germ. id. > rom. acromato. ■ -cit (v. -cit), s.n., globulă roşie care şi-a pierdut materia colorantă, după ce a suferit o transformare vezicu-lară; sin. acromocit; -fii (v. -fiii), adj. (despre o plantă) care nu prezintă afinitate pentru coloranţi; -filie (v. -filiei), s.f., calitate a plantelor acroma-tofile; -gnozie (v. -gnozie), s.f., stare morbidă caracterizată prin imposibilitatea recunoaşterii tactile a obiectelor; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la acromatoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a acromatocitelor.
ACROMO- „decolorare, lipsa cromatinei". 0 gr. akhromos „necolorat, lipsa culorii" > fr. achromo-, engl. id., germ. id., it. acromo- > rom. acromo. ■ -centru (v. -centru), s.n., corpuscul de natură cromozomică, lipsit de cromatină; -cit (v. -cit), s.n., acromatocit*; -dermie (v. -dermie), s.f., leu-codermie*; -trichie (v. -trichie), s.f., decolorare congenitală a părului.
ACROO- „fără culoare, decolorat". 0 gr. akhroos „lipsit de culoare" > fr. achroo, germ. id., engl.
id, lat. sav. id. > rom. acroo-. u -cist (v. -cist), s.n., celulă din meristemul terminal.
-ACTIN „rază, iradiaţie, radial, stelat". 0 gr. ak-tis, aktinos „rază" > fr. -actine, engl. id., lat. sav. -actinus > rom. -actin.
ACTIN-, v. ACTINO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu ţepi radiali; -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut celular dispus în formă de stea; -odon (v. -odon), s.m., batracian placoderm carnivor, care a trăit în era primară; -osteofit (v. osteo-, v. -fit), s.n., osteofit radial.
ACTINI- „rază, radiaţie, radial". 0 gr. aktis, inos „rază" > fr. actini-, engl. id. > rom. actini-. m -fer (v. -fer), adj., care conţine radiaţii radioactive; -form (v. -form), adj., cu formă radială; -gen (v. -gen2), adj., care produce radiaţii radioactive.
ACTINO-„rază, radiaţie, radial, radiant". 0 gr. aktis, inos „rază“ > fr. actino, engl. id., lat. sav. id., germ. aktino- > rom. actino. ■ -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază acţiunea şi efectele radiaţiilor termice şi solare asupra organismelor; -cardiogramă (v. cardio-, v. -gra-mă), s.f., determinarea conturului şi dimensiunilor inimii cu ajutorul razelor X paralele; -carp (v. -carp), adj. (despre o plantă) cu fructe dispuse radial; -drom (v. -drom), adj., dispus în formă radială sau palmată; -fag (v. -fag), adj. (despre un parazit) care distruge celulele de actinomi-cete; -fagie (v. -fagie), s.f., acţiunea de distrugere a celulelor de actinomicete; -graf (v. -graf), s.n., actinometru înregistrator; -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu fotomecanic de preparare a unui clişeu, folosind un negativ obţinut cu raze X; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la actinograf; -id (v. -id), adj., în formă de stea; -lit (v. -litO, s.n., mineral monoclinic de culoare verde, cu cristale alungite radial; sin. actinot; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază efectul radiaţiilor asupra funcţiilor biologice ale organismelor; -mer (v. -mer), s.n., segment biologic radial; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul radiaţiilor electromagnetice din atmosferă. 2. Măsurarea intensităţii radiaţiilor termice şi solare; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea intensităţii radiaţiilor electromagnetice; -micete (v. -micete), s.f. pl., grup de bacterii patogene, care trăiesc în colonii în formă de stea; -morf (v. -morf), adj. (despre un organ vegetal) cu simetrie radială; sin. acti-nomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., actinomorf*; -patie (v. -patie), s.f., maladie provocată de radiaţiile luminoase şi ultraviolete; -pterigieni (v. -pterigian), s.m. pl., subclasă de peşti fosili osoşi din mezozoic, din care face parte majoritatea peştilor actuali; sin. actinopterigii; -scopie (v. -scopie), s.f., studiul transparenţei ţesuturilor şi organelor anatomice; -stei (v. -stei), s.n., existenţa floemului şi a xilemului în raze alternante în cilindrul central al unor rădăcini sau tulpini; -stom (v. -stom), s.n., apertură orală, prezentă la asteride,
echinoderme marine răpitoare; -tactism (v. -tac tism), s.n., reacţie a unor alge unicelulare sau c altor vieţuitoare inferioare faţa de radiaţiile lumi noase unilaterale; -terapie (v. -terapie), s.f., trata ment medical în care se utilizează radiaţii luminoa se (ultraviolete sau infraroşii); -tropic (v. -tropic) adj., referitor la actinotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., tendinţa de îndreptare a plantelor către razele de lumină; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., clasă de celenterate marine, cu simetrie radială.
ACTOi- „litoral". 0 gr. akte „ţărm, litoral" > fr. acto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. acto-. u -fii (v. -fiii), adj., care creşte pe litoral; -fite (v. -fit), s.f.pl., plante de litoral stâncos.
ACTO2- „activitate ritmică". 0 lat. actus, us „mişcare, acţiune" > gem. akto- > rom. acto. ■ -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru măsurarea automată a activităţii ritmice comportamentale a animalelor; -mimie (v. -mimie), s.f., boala lui Down. ACU- „auz, auditiv". 0 gr. akouein „a asculta, a auzi" > fr. acou-, engl. id., germ. aku- > rom. acu-.
■	-fene (v. -fen), s.f. pl., senzaţii auditive patologice, subiective sau obiective, care nu sunt legate de un stimul exterior; -lalie (v. -lalie), s.f., tulburare de limbaj, în care predomină nonsensurile şi jargonofazia; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă medicală de evaluare a acuităţii auditive; -metru (v.-metrui), s.n., aparat pentru măsurarea acuităţii auditive.
ACULEI- „ghimpe, spin, aculeat". 0 lat. acuieus „ac mic, ghimpe" > fr. aculeiengl. id., lat. sav. id. > rom. aculei-. ■ -fer (v. -fer), adj., care are spini; -fior (v. -fior), adj., cu flori aculeate; -form (v. -form), adj., în formă de ac mic. ACUMINI- „vârf, acuminat". 0 lat. acumen, inis „vârf, ascuţiş" > fr. acumini-, engl. id., lat. sav. id. > rom. acumini-. ■ -fer (v. -fer), adj., care are tuberculi ascuţiţi la vârf; -form (v. -form), adj. (despre o frunză) de formă alungită şi cu marginile concave.
-ACUSTIC „referitor la sunete, acustic", 0 gr. ako-ustikos „relativ la auz" > fr. -acoustique, engl.
-acustic, it. -acustico, germ. -akustisch > rom. -acustic.
ACUŢI- „ascuţit". 0 lat. acutus „ascuţit" > fr. acuţi-, lat. sav. id. > rom. acuţi-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., care are frunze ascuţite.
-ACUZIE „auz, auzire, audiţie". 0 gr. akousis „auz" > fr. -acousie, engl. -acousia > rom. -acuzie.
ACVA- „apă, acvatic, subacvatic". 0 lat. aqua „apă" > fr. aqua-, germ. id., engl. id. > rom. acva■ -cultură (v. -cuitură), s.f., acvicultură*; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de apă; -naut (v. -naut), s.m., explorator al mediului subacvatic; -nautic (v. -nautic), adj., care se referă la acvanauţi; -stat (v. -stat), s.n., ter-mostat care limitează temperatura lichidului într-un vas metalic încălzit; -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu de tipărire a operelor de artă, care imită pictura în acuarelă.
ACVI- „apă, lichid, umiditate". O laţ. aqua „apă"
>	fr. aquiengl. id., lat. sav. id. > rom. acvi-. ■ -col (v. -coli), adj., care trăieşte în mediul acvatic; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., persoană care se ocupă cu acvicultura; -cultură (v. -cultură), s.f., creşterea animalelor şi a plantelor ac-vâtice; -fer (v. -fer), adj. (despre un ţesut vegetal) care conţine apă; -form (v. -form), adj., cu aspect de apă; -fug (v. -fug), adj., care nu permite pătrunderea apei sau a umidităţii. ADAMANTO- „smalţ dentar, ţesut adamantin". 0 gr. âdamas, antos „smalţ" > fr. adamanto-, engl. id. > rom. adamanto. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă care produce ţesut adamantin; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la adaman-toblaste; -gen (v. -geni), adj., care produce smalţ dentar; -genetic (v. -genetic), adj., care se referă la adamantogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de producere a ţesutului adamantin; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la ada-mantoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a smalţului dentar.
ADE- „exagerat, lacom". 0 gr. aden „abundent, sătul" > fr. ade-, germ. id., engl. id. > rom. ade-.
■	-fagie (v. -fagie), s.f., poftă exagerată de mâncare.
-ADELF „stamină, concreştere, staminal, concrescut". 0 gr. adelphos „frate" > fr. -adelphe, engl. -adelphous, lat. sav. -adelphus> rom. -adeif. -ADELFIE „concreştere, reunire, înfrăţire, sudare". 0 gr. adelphos „frate" > fr. -adelphie, germ id., engl. -adelphy, lat. sav. -adeiphia > rom. -adeifie. ADELFO- „frate, concreştere, înfrăţire, unire, sudare". 0 gr. adelphos „frate“ > fr. adeipho, engl. id., germ. /d., lat. sav. id. > rom. adeifo-. m ~carpic (v. -carpic), adj., referitor la adelfocarpie; -carpie (v. -carpie), s.f., formare a fructului în .urma adelfogamiei; -fagie (v. -fagie), s.f. 1. Absorbirea normală a unuia sau a mai multor embrioni animali sau vegetali de către cel mai precoce dintre ei. 2. Devorarea unui animal, în mod ocazional sau obişnuit, de către un animal din aceeaşi specie sau din specii diferite. 3. Unirea a doi gameţi de acelaşi sex. 4. Formă de canibalism în care primele larve eclozate îşi consumă semenele mai tinere; -gam (v. -gam), adj., care prezintă adelfogamie; -gamie (v. -ga-mie), s.f. 1. Polenizare încrucişată între indivizii deosebiţi ai unor specii animale sau vegetale apropiate. 2. Proces de copulaţie a celulelor fiice, la unele ciuperci. 3. Metodă folosită pentru ameliorarea şi formarea unor rase noi'de animale.
4.	Fecundare între descendenţii apropiaţi ai aceloraşi părinţi şi între formele parentale şi cele filiale; -taxie (v. -taxie), s.f., tip de citotropism cu atragerea reciprocă a zoosporilor liberi.
ADELO- „neclar, nedefinit, ascuns, necunoscut". 0 gr. adelos „ascuns, invizibil" > fr. adelo, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. adelo. ■ -gen (v. -gen^, adj. (despre o rocă) care, aparent, prezintă o textură omogenă; -micete (v. -micete),
s.f. pl., clasă de ciuperci imperfecte, ale căror forme de reproducere nu sunt încă suficient de cunoscute; -morf (v. -morf), adj. 1. Care nu produce deformare la suprafaţa epiteliului, fiind invizibil la exterior. 2. (Despre o celulă) Care nu iese în. lumenul glandei; -morfic (v. -morfic), adj. (despre o celulă) care are o formă schimbătoare sau nedefinită; -pod (v. -pod), adj., cu picioarele ascunse; -stom (v. -stom), adj., cu orificiul bucal nedefinit.
-ADEN „glandă, ganglion, glandular, gangliona^. 0 gr. aden „glandă" > fr. -adene, lat. sav. -ade-nus, engl. -adenous > rom. -aden.
ADEN-, v. ADENO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere localizată în ganglioni; sin. adenodinie; -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare medicală a ganglionilor limfatici; -ectopie (v. -ectopie), s.f., localizare anorală a glandelor sau a ganglionilor; -odinie (v. -odinie), s.f., adenalgie*; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., inflamaţie a glâri-' dei tarsale şi a pleoapei; -oncoză (v. -oncoză), s.f., proces de tumefacţie a glandelor.
-ADENIE „glandă, ganglion". 0 gr. aden, adenos „glandă" > fr. -adenie, germ. id., engl. -adeny > rom. -adenie.
ADENO- „glandă, ganglion, glandular, gânglio-nar". 0 gr. aden, adenos „glandă" > fr. adeno, germ. id., it. id., engl. id. > rom. adeno. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă glandulară embrionară; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la adenoblaste; -cancroid (v. cancro-, v. -id), s.n., tumoare glandulară benignă, asociată cu meta-plazie maipighiană; -cel (v. -cel2), s.n., proces hiperplazic datorat retenţiei unei secreţii glandulare; -cist (v. -cist), s.n., membrană celulară care înconjoară glanda; -cit (v. -cit), s.n., celula secretoare a glandei; -fii (v. ^fe), adj. (despre o plantă) care conţine glande în frunze; -for (v. -for), s.m., organ care susţine glandele nectari-fere; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a glandelor; -gramă (v. -gramă), s.f., examen citologic al celulelor ganglionilor limfatici; -id (v. -id), adj. 1. Cu aspect de glandă. 2. Care se referă la ţesutul ganglionar; -idectomie (v. -id, v. -ectomie)’, s.f., extirpare chirurgicală a vegetaţiilor adenoide; -iimfocel (v. limfo-, v. -cel2), s.n., dilatare varicoasă a vaselor şi a ganglionilor limfatici, datorată obstacolului creat în circulaţia limfei de către unele filării; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul glandelor; -malacie (v. -malacie), s.f., proces de înmuiere patologică a glandelor; -megalie (v. -megalie), s.f., creşterea în volum, prin reducerea ţesutului subcutanat, a unui grup de ganglioni limfatici; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a glandelor şi a ganglionilor limfatici; -pe-talie (v. -petalie), s.f., transformare a nectari-nelorîn petale neproducătoare de nectar; -pod (v. -pod), s.n. 1. Peţiol foliar sau peduncul flo-rifer prevăzut cu: glande. 2. Pedicel al unei glande; -sclerotic (v. -scleroţic), adj., referitor
la adenoscleroză; -scleroză (v. -scleroză), s.f., întărire patologică a glandelor; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical pentru secţionarea vegetaţiilor adenoide; -tomie (v. -tomie), s.f., îndepărtare chirurgicală a tumorilor glandulare sau ganglionare; -tonsilectomie (v. tonsil/o-, v. -ectomie), s.f., extirpare a amigdalelor şi a ganglionilor limfatici; -trichie (v. -trichie), s.f., boală de piele caracterizată prin vezicule pline cu puroi, localizate în jurul unui fir de păr; sin. foliculită; -tripsie (v.-tripsie), s.f., procedeu terapeutic constând în apăsarea cu degetul a vegetaţiilor adenoide infectate, în vederea îndepărtării secreţiilor purulente.
ADINÂM-, v. ADINAMO-. ■ -andrie (v. -andrie), s.f. 1. Incapacitate funcţională a staminelor sau a androceului din floare. 2. Alogamie care nu este urmată de fecundare.
ADINAMO- „sterilitate, nefertilitate". 0 gr. ady-riamos „fără putere, neputincios" > fr. adynamo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. adinamo.
■	-gin (v. -gin), adj., care prezintă adinamo-ginie; -ginie (v. -ginie), s.f., incapacitate funcţională a pistilului.
Â'DIP-, v. ADIPO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţiunea chirurgicală a unei mase de grăsime, în special din regiunea peretelui abdominal. ADIPO- „grăsime, adipozitate, gras, adipos". 0 lat. adeps, adipis „grăsime" > fr. adipo-, germ. id., engl. id., lat. sav id. > rom. adipo. m -cel (v. -cel2), s.n., hernie al cărei sac conţine ţesut gras; -cit (v. -cit), s.n., celulă adipoasă; -crom (v. -crom), s.n., hidrocarbură alifatică nesatu-rată, prezentă în tumorile canceroase; -gen (v. -gen2), adj., care produce ţesut adipos; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la adipogeneză; -geneză (v. ^geneză), s.f., proces de producere a grăsimilor în organism: sin. adipogenie; -genic (v. -genic) k adj., relativ la adipogenie; -genie (v. -geniei), s.f., adipogeneză*: -id (v. -id), adj., cu aspect de grăsime; -leucocit (v. leuco-, v. -cit), s.n., leucocit care conţine picături de grăsime sau de ceară, prezent la insecte; -litic (v. -litic2), adj., referitor la adipoliză; -liză (v. -liză), s.f. 1. Proces de dizolvare a grăsimilor prin hi-droliză. 2. Funcţiune prin care un ţesut organic restituie sângelui grăsimile depozitate; -necroză (v. -necroză), s.f., proces de mortificare a ţesutului gras al organismului; -pexie (v. -pexie), s.f., proces de fixare a grăsimilor pe ţesuturi sau organe.
AEGO-, v. EGO-2.
AELURO-, v. AILURO-.
AER-, v. AERO-. ■ -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut parenchimatic cu spaţii intercelulare mari, pline cu aer, prezent în tulpinile şi rădăcinile unor plante acvatice submerse; -enterectazie (v. enter/o-, v. -ectazie), s.f., dilataţie gazoasă a intestinelor; -odontalgie (v. odont/o-, v. -algie), s.f., sindrom dureros dentar, care se declanşează la mari înălţimi.
AERI- „aer, aerian". 0 lat. aer, aeris „aer" > fr. aeri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. aeri-. ■ -col (v. -coli), adj. (despre o plantă) care creşte, în întregime, în aer; —fer (v. -fer), adj. (despre parenchim) care conţine sau care conduce aerul; -form (v. -form), adj., cu aspectul sau cu proprietăţile fizice ale aerului; -vor (v. -vor), adj., care respiră prin ingestie de aer.
AERO- „aer, gaz, oxigen, avion, gazos, aerian". 0 gr. aer, aeros „aer" > fr. aero, lat. sav. id., engl. id., germ. id., it. id. > rom. aero. ■ -acrofobie (v. acro-, v. -fobie), s.f., teamă morbidă de locuri înalte şi de zbor; -b (v. -b), adj. (despre un microorganism) care se dezvoltă în prezenţa aerului; -bacter (v. -bacter), s.m., gen de bacterii aerobe, larg răspândite în natură; ~bie (v. -bie), s.f., viaţă a microorganismelor, care se dezvoltă în prezenţa aerului sau a oxigenului liber din atmosferă; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază organismele aerobionte; -bionte (v. -biont), adj., s.n. pl. (organisme) a căror viaţă este condiţionată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; -bioscop (v. bio-, v. -scop), s.n., aparat utilizat pentru determinarea conţinutului bacterian din aer; -biotic (v. -biotic), adj. (despre un organism) care poate trăi numai în aer liber; -bioză (v. -bioză), s.f., formă de viaţă a unor organisme care consumă oxigenul molecular liber din atmosferă; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la aerocarpie; -carpie (v. -carpie), s.f., maturizare a fructelor supraterestre în aer liber; -carpotropic (v. cârpo-, v. -tropic), adj., care prezintă mişcări de răsucire pentru maturizarea fructelor aflate în aer liber; -cartograf (v. carto-, v. -graf), s.n., aparat pentru realizarea hărţilor şi a planurilor topografice după fotograme aeriene; -cartografie (v. carto-, v. -grafie), s.f., tehnică a realizării hărţilor şi planurilor topografice după fotograme aeriene; -ce! (v. -cel2), s.n., formaţiune tumorală datorată distensiei excesive, cu aer sau gaz, a unei cavităţi anatomice; sin. chist aerian; -cist (v. -cist), s.n., veziculă aeriană de pe organele vegetale ale unor plante acvatice; -cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s.f., metodă de explorare radiologică a vezicii urinare, care constă în efectuarea unui clişeu după dis-tensia cu aer a acesteia; -cistoscop (v. cisto-, v. -scop), s.n., instrument utilizat în endoscopia ve-zicală; -cistoscopie (v. cisto-, v. -scopie), s.f., examinare a vezicii urinare cu ajutorul aerocis-toscopului; -climatologie (v. climato-, v. -logiei), s.f., climatologie a straturilor aeriene situate la înălţime; -colie (v. -colie2), s.f., acumulare de gaze în intestinul gros; -dermectazie (v. derm/o-, v. -ectazie), s.f., distensie gazoasă a dermei; -diafanometru (v. diafano-, v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea diafanităţii atmosferei; -dinamic (v. -dinamic), adj. (despre un vehicul) construit astfel încât să întâmpine, la înaintare, o rezistenţă minimă din partea aerului; -embolie (v. -embolie), s.f., astupare cu gaz a unui vas
17
sanguin sau limfatic; -fag (v. -fag), adj., care prezintă aerofagie; -fagie (v. -fagie), s.f., deglutiţie exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentele în esofag şi stomac; -fii (v. -fii!), adj. 1. Care conţine aer. 2. Care are nevoie de aer pentru creştere şi dezvoltare; -fite (v. -fit), adj., s.f.pl. 1. (Plante) care trăiesc complet în aer, ataşate de alte plante, fără a fi însă parazite. 2. (Plante) cu muguri de regenerare aerieni; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la aerofite; -fitobionte (v. fito-, v. -biont), adj., s.n. pl. (organisme vegetale sau animale) care trăiesc în golurile pline cu aer din sol; -fob (v. -fob), adj., s.m. (individ) care se teme de contactul cu aerul; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de aer; -for (v. -for), adj!, care conţine sau care conduce aerul; -fotografie (v: foto-, v. -grafie), s.f., tehnica fotografierii unui obiectiv arheologic de la bordul unui avion; -fotogramă (v. foto-, v. -gramă), s.f., fotogramă aeriană; -game (v. -gam), s.f. pl., fanerogame*; -gastrie (v. -gastrie), s.f., acumulare excesivă de gaze în stomac; -gen (v. -geni), adj. 1. Care este produs prin intermediul aerului atmosferic. 2. De origine respiratorie. 3. (Despre o bacterie) Care descompune unele substanţe solide şi lichide în substanţe gazoase; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la aerogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., procesul de producere a aerului; -genic (v. -genic), adj. (despre o bacterie) care produce gaz; -geolog (v. geo-, v. -log), s.m., specialist în aerogeologie; -geologie (v. geo-, v. -logiei), s.f., ansamblu de informaţii geologice culese de la bordul unui avion; -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru pulverizarea culorilor lichide sub acţiunea aerului comprimat; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care studiază aerul şi proprietăţile sale; -hidropatie (v. hidror, v. -patie), s.f., maladie provocată de aer şi de apă; -hidroterapie (v. hidror, v. -terapie), s.f., utilizare a apei şi a aerului în tratamentul unor boli; -ionoterapie (v. iono-, v. -terapie), s.f., tratament medical cu aer conţinând ioni negativi, pozitivi sau amestecaţi; ~lit (v. -liti), s.n., corp mineral incandescent, cu aspect de piatră, care cade pe pământ din spaţiul interplanetar; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în aerologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază straturile superioare ale atmosferei; -magnetometrie (v. magneto-, v. -metriei), s.f., metodă de măsurare din avion a prospecţiunilor magnetice terestre, cu ajutorul aeromagnetome-trelor; -magnetometru (v. magneto-, v. -metrui), s.n., aparat folosit la ridicările şi prospecţiunile magnetice de la bordul unui avion; -mamografie (v. mamo-, v. -grafie), s.f., radiografie mamară, executată după insuflarea aerului în spaţiul re-tromamar; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului prin examinarea fenomenelor atmosferice; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care studiază proprietăţile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice;* -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea densităţii aerului; -mor-
foză (v. -morfoză), s.f., acţiune morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor animale sau vegetale; -naut (v. -naut), s.m. şi f., persoană care conduce un vehicul aerian; -nautic (v. -nautic), adj. 1. Referitor la tehnica construirii şi conducerii aeronavelor. 2. Relativ la ştiinţa navigaţiei aeriene; -nomie (v. -nomie), s.f.. ştiinţă care studiază proprietăţile fizice şi chimice ale straturilor superioare ale atmosferei; -patie (v -patie), s.f., maladie provocată de schimbările presiunii atmosferice; -piezoterapie (v. piezo-, v -terapie), s.f.* utilizare terapeutică a aerului comprimat sau rarefiat în cura de altitudine; -pie-zotermoterapie (v. piezo-, v. termo-, v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a aerului cald sub presiune; -planctofite (v, plancto-, v. -fit), s.f. pl., plante midroscopice vii, care plutesc în aerul atmosferic; -pletismograf (v. pletismo-, v. -graf), s.n., aparat care înregistrează modificările volumului toracic în timpul respiraţiei; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru măsurarea cantităţii de praf din aer; -sialografie (v. sialo-, v-. -grafie), s.f., metodă medicală de explorare a glandelor salivare şi de înregistrare radiografică după insuflarea cu aer; -siderolit (v. sideror, v. -liti), s.n., meteorit în a cărui compoziţie se află metale şi piatră; -stat (v. -stat), s.n., aeronavă mai uşoară decât volumul aerului dezlocuit; -static (v. -static), adj., care se referă la echilibrul maselor de aer; -tactic (v. -tactic), s.f., referitor la aerotaxie; -taxie (v. -taxie), s.f„ mişcare de orientare a microorganismelor din apă în funcţie de repartiţia oxigenului; sin. aerotaxis; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă de tratament a unor boli pulmonare cronice, cu ajutorul aerului montan sau marin; -termic (v. -termic), adj., care se raportează în acelaşi timp la aeronautică şi la termodinamică; -termodinamic (v. termo-, v. -dinamic), adj., referitor la studiul fenomenelor calorice produse de scurgerile aerodinamice, la viteze supersonice; -termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s.f., utiHzare a aerului cald în scop terapeutic; -tonometrie (v. tono-, v. -metriei), s.f., măsurare a tensiunii gazelor din lichidul sanguin şi a unor lichide din organism; -tonometru (v. tono-, v. -metrui), s.n., aparat cu care se măsoară tensiunea gazelor din sânge şi a unor lichide din organismul uman; -topograf (v. topo-, v. -graf), s.n., aparat fotogrammetrie pentru executarea unor hărţi şi a unor planuri topografice la scară mare; -topografie (v. topo-, v. ^grafie), s.f., tehnică a măsurătorilor terestre, realizate cu fotograme aeriene; -tropic (v. -tropic), adj. (despre un organism vegetal) care se curbează către o sursă de aer; -tropism (v. -tropism), s.n., tendinţa organismelor de a se îndrepta către o sursă de aer; -uretroscop (v. uretro-,v. -scop), s.n., instrument endoscopic pentru examinarea uretrei, după distensia acesteia cu aer.
AETIO-, v. ETIO-.
AETO- „şoim, acvilă“. 0 gr. aeîos „vultur“ > engl. aeto-, lat. "sav. id. > rom. aeto-. ■ -zaur (v. -zaur), s.m., gen de reptile din prima perioadă a erei mezozoice.
AFANI- „invizibil, nevăzut". 0 gr. aphanes „nevăzut, invizibil" > fr. aphani-, lat. sav. id., engl. id. > rom. afani-. ■ -ptere (v. -pter), adj., s.f.pl. 1. Adj. în aparenţă lipsit de aripi. 2. S.f. pl. Grup de insecte, considerate ca un subordin al dipterelor. AFANO- „invizibil, nevăzut". 0 gr. aphanes „nevăzut, invizibil" > fr. aphano-, engl. id., germ. id. > rom. afano-. ■ -bionte (v. -biont), s.n. pl., unitate taxonomică (subregn) care cuprinde virusurile, agenţii patogeni invizibili cu microscopul obişnuit; sin. virofite.
-AFAZIE „tulburare de limbaj, disfazie". 0 gr. aphasia „muţenie, mutism" > fr. -aphasie, germ. id., lat. sav. -aphasia > rom. -afazie.
AFAZIO- „tulburare de vorbire". 0 gr. aphasia „muţenie" > fr. aphasio-, engl. id., lat. sav. aphasio - > rom. afazio ■ -log (v. -log), s.m. şi f, specialist în afaziologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre tulburările de limbaj.
-AFIE „pipăit, simţ tactil". 0 gr. haphe „atingere, pi-păire" > fr. -aphie, germ. id., it. -afia > rom. -afie. AFILO- „lipsa frunzelor". 0 gr. aphyiios „fără frunze" > fr. aphylio-, engl. id), gerrh. id., lat. sav. id. > rom. afiio-. ■ -pod (v. -pod), adj. (despre un organism vegetal) lipsit de frunze bazale.
AFIXO- „afix lexical". 0 lat. affixus „ataşat" > fr. affixo- > rom. afixo-. ■ -id (v. -id), s.n., element de compunere tematică; sin. pseudoafix. AFOTO- „lipsit de lumină, care evită lumina". 0 gr. aphos, aphotos „fără lumină" > fr. aphoto-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. afoto-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., fenomen de indiferenţă a frunzelor faţă de direcţia luminii; sin. afototaxie; -taxie (v. -taxie), s.f., afotometrie*; -tropic (v. -tropic), adj., care prezintă afototropie (afototropism); -tropie (v. -tropie), s.f., curbare a plantelor în direcţia opusă luminii; sin. afototropism; -tropism (v. -tropism), s.n., afototropie*.
AFRO- „spumă". 0 gr. aphros „clăbuc, spumă"
>	fr. aphro-, engl. id. > rom. afro-, m -gen (v. -geni), adj., care produce spumă; -metru (v. -metrui), s.n., manometru care serveşte la măsurarea presiunii gazului carbonic din sticlele cu vin spumos; -morf (v. -morf), adj., cu aspect de spumă.
AFRODIZIO- „afrodizie, afrodiziac". 0 gr. aphro-disia „plăcere sexuală" > fr. aphrodisio- > rom. afrodizio-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., descrierea actelor biologice de reproducere; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţa reproducerii biologice; -manie (v. -manie), s.f., exacerbarea patologică a apetitului sexual la bărbaţi; sin. satiriazis. AFTO- „ulceraţie aftoasă". 0 gr. aphte „erupţie, inflamaţie" > fr. aphto-, engl. id. > rom. afto-. ■ -id (v. -id), adj., asemănător cu leziunile provocate de febra aftoasă.
AGALMATO- „ornament, podoabă". 0 gr. agal-ma, atos, „statuie, podoabă" > fr. agalmato-, engl. id. > rom. agalmato-. ■ -lit (v. -liti), s.n., varietate compactă de pirofilit, care se utilizează în industria materialelor refractare.
AGAMET-, v. AGAMETO-. ■ -ange (v. -ange), s.m., corp de fructificaţie în care se dezvoltă agameţii; sin. agametangiu.
AGAMETO- „asexuat, fără proces sexual". 0 gr. agametes „fără soţ" > fr. agameto-, engl. id., germ. id. > rom. agameto-. ■ -cit (v. -cit), s.n., celula-mamă care produte agamocite.
-AGAMIE „sterilitate, lipsa gârneţilor". 0 gr. aga-mia „celibat, stare de necăsătorit" > fr. -agamie, germ. id., engl. -agamy> rom. -agamie. AGAMO- „agamie, lipsa gârneţilor, asexual, asexuat, steril". 0 gr. agamos „necăsătorit" > fr. agamo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. agamo-. ■ -biu (v. -biu), s.n., etapă sporofitică în procesul de metageneză, la unele pteridofite; -cit (v. -cit), s.n., celulă reproducătoare asexuată; -dem (v. -dem), s.n., populaţie constituită din specii vegetale sau animale, cu reproducere asexuată; -fite (v. -fit), s.f. pl., protofite*; -gamie (v. -gamie), s.f., tip de înmulţire asexuată, care nu implică un proces de fecundaţie; -genetic (v. -genetic), adj., rezultat pe cale asexuată; -geneză (v. -geneză), s.f., partenogeneză*; -ginoecie (v. gin/o-, v. -oecie), s.f., prezenţă de flori femele sterile pe aceeaşi plantă; -ginomonoecie (v. gino-, v. mon/o-, v. -oecie), s.f., prezenţa de flori femele hermafrodite pe aceeaşi plantă; -gonie (v. -gonie), s.f., partenogeneză*; -hlpnospor (v. hipno-, v. -spor), s.m., celulă reproducătoare de rezistenţă, produsă pe cale asexuată; -monoecie (v. mon/o-, v. -oecie), s.f., prezenţă de flori hermafrodite sterile pe aceeaşi plantă; -spermie (v. -sper-mie), s.f., tip de reproducere în care embrionii şi seminţele se formează fără fecundaţie; -spor (v. -spor), s.m., celulă reproducătoare rezultată pe cale asexuată; -trop (v. -trop), adj., care nu prezintă mişcări de atracţie reciprocă între gârneţii conjugaţi; sin. agamotropic; -tropic (v. -tropic), adj., agamotrop*.
AGARICI- „ciuperci, fungi". 0 lat. agaricum „ciupercă" > fr. agarici-, engl. id. > rom. agarici-.
■	-fer (v. -fer), adj., care conţine ciuperci; -form (v. -form), adj., în formă de ciupercă. AGATO- „frumos". 0 gr. agathos „frumos" > fr. agatho-, engl. id., lat. sav. id. > rom. agato-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze frumoase; -logie (v. -logiei), s.f., doctrină a binelui.
AGIO- „spaţiu larg". 0 gr. agyia „stradă largă" > fr. agyo -> rom. agio-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de spaţiul larg al străzii. AGITO-„accelerare". 0 lat. agito, are „a mişca, a agita" > fr. agito- > rom. agito-. ■ -fazie (v. -fa-zie), s.f., accelerare maladivă a ritmului verbal. AGLICO- „fără gust dulce". 0 gr. aglykes „care nu este dulce" > fr. aglyco-, engl. id. > rom.
19
aglico-. ■ -fagie (v. -fagie), s.f., anomalie gustativă, care se manifestă prin repulsia faţă de alimentele cu gust dulce.
AGLOSO-„lipsa limbii". 0 gr. aglossosjără limbă44
>	fr. aglosso-, lat. sav. id., engl. id. > rom. agloso-.
■	-stom (v. -stom), adj., s.m. (individ) lipsit, congenital, de limbă; -stomie (v. -stomie), s.f., anomalie congenitală, caracterizată prin lipsa limbii şi a deschizăturii orale; -stomatografie (v. stomato-, v. -grafie), s.f., descriere a unei guri lipsite congenital de limbă/
AGLUTINO- „aglutinare, aglutinină44. 0 lat. agglutino, are „a lipi, a alipi44 > fr. agglutino-, engl. id., germ. id. > rom. aglutino-. * -gen (v. -gen^, s.m., substanţă corpusculară proteică, intrând în compoziţia microbilor şi a globulelor roşii şi care stimulează producerea aglutininei; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru observarea fenomenului de aglutinare a bacteriilor sau a unor componenţi celulari, sub influenţa acţiunii serului sanguin ce conţine aglutinine.
AGMATO- „fractură, fracturare44. 0 gr. agma, atos, „fragment, parte" > fr. agmato, engl. id. > rom. agmato-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., parte a chirurgiei care studiază fracturile.
AGNATO- „fără maxilar". 0 gr. agnathos „lipsit de falcă“ > fr. agnatho-, engl. id., germ. id. > rom. agnato-. ■ -stomi (v. -stom), s.m.pl., clasă de vertebrate acvatice fără maxilarul inferior; sin. agnate.
-AGOG „care conduce, care educă, conducător, îndrumător4'. 0 gr. agogos „care conduce, care provoacă44 > fr. -agogue, it. -agogo, germ. -agog> rom. -agog.
-AGOG1E „îndrumare, conducere, orientare, educare44. 0 gr. agoge „conducere, transportare, îndrumare44 > fr. -agogie, germ. id., it. -agogia > rom. -agogie.
AGORA- „piaţă, loc deschis44. 0 gr. agora Joc public, piaţă 44 > fr. agora-, germ. id., engl. id. > rom. agora-. ■ -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de agorafobie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de spaţii deschise; -nom (v. -nom-,), s.m., magistrat grec însărcinat cu aprovizionarea şi supravegherea pieţelor.
-AGORIE „prezentare, redare44. 0 gr. agoreuein „a vorbi44 > fr. -agorie > rom. -agorie.
-AGRĂ „acces, durere44. 0 gr. agra „strângere, apucare44 > fr. -agre, it. -agra, lat. sav. id., germ. id. > rom. -agră.
AGRESO- „agresiune, şoc44. 0 lat. agressus „atac, agresiune44 > fr. agresso- > rom. agreso-. m -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază efectele şocului fizic sau psihic asupra organismului uman.
AGRI- „câmp, ogor44. 0 lat. ager, agri 'pământ, teren44 > fr. agri-, it. id. > rom. agri-. ■ -col (v. -coli), adj., care aparţine agriculturii; -cultor (v. -cultor), s.m., persoană care se ocupă cu agri-
cultura; -cultură (v. -cultură), s.f., totalitatea operaţiilor şi a metodelor de cultivare a pământului.	.	»’
AGRIO- „sălbăticie, ferocitate, primitiv, ancestral44. 0 gr. agrios „crud, fioros,'sălbatic44 > fr. agrio-, germ. id., engl. id. > rom. agrio-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disclipină care studiază obiceiurile omului preistoric; -timîe (v. -timie), s.f., tendinţă patologică de a comite acte de nebunie fioroasă; -tip (v. -tip), s.n. 1. Tip ancestral din care derivă un grup de specii vegetale sau animale. 2. Tipul cel mai frecvent dintr-o populaţie oarecare. AGRO- „ogor, câmpie, agricol, agrar44. 0 gr. agros „ogor, câmpie44 > fr. agro-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. agro-. ■ -biocenoză (v. bio-, v. -cenozăi), s.f., totalitate a organismelor vegetale şi animale din biotipul agricol; -biolog (v. bio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în agrobiologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază acţiunea legilor biologice asupra culturii plantelor şi a creşterii animalelor; -cenotic (v. -cenotici), adj., referitor la agrocenoză; -cenoză (v. -cenozăi), s.f., zonă cultivată cu plante agricole; -ecologie (v. ecor, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază influenţa factorilor de mediu abiotici asupra creşterii şi productivităţii plantelor de cultură: sin. ecologie agrară; -ecotip (ecor, v. -tip), s.n:, ecotip rezultat în urma lucrărilor de ameliorare agrară; -fih (v. -fiii), adj. (despre o plantă) care creşte pe câmpuri necultivate; -fil2 (v. -fil2), adj., cu frunze graminacee; -fite (v. -fit), s.f.pi., plante de cultură; -fitocenoză (v. fito-, v. -cenozăi), s.f., fitocenoză formată în terenurile cultivate; -geolog (v. geo-, v. -log), s.m. şi f., specialist în agrogeologie; -geologie (v. geo-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază rocile pe care s-au format solurile arabile; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a terenurilor cultivate; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul factorilor de vegetaţie şi ai mijloacelor tehnice de ameliorare; -manie (v. -manie), s.f., manifestare psihică senescentă, caracterizată prin retragerea solitară la ţară: -meteorolog (v. meteoro^, v. -log), s.m. şi f., specialist în agrometeorologie; -meteorologie (v. meteoro-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază rolul condiţiilor meteorologice în dezvoltarea plantelor de cultură; -nom (v. -nomi), s.m. şi f., specialist în agronomie; -nomie (v. -nomie), s.f., ansamblu de cunoştinţe teoretice şi practice privind cultivarea sistematică a pământului; -pe-dolog (v. pedo2-, v. -logiei), s.m. şi f., specialist în agropedologie; -pedologie (v. pedo2-, v. log), s.f., disciplină care studiază aplicarea metodelor de creştere a fertilităţii terenurilor, -tip (v. -tip), s.n., tipul soiului la plantele de cultură; -zoo-cenoză (v. zoo-, v. -cenozăi), s.f., biocenoză a faunei agricole; -zootehnie (v. zoo-, v, -tehnie), s.f., tehnică a cultivării plantelor furajere şi a creşterii animalelor domestice; sin. agrozootehnică.
20
AGROSTO- „păşune, graminee". 0 gr. agrostis „iarbă, buruiană" > fr. agrosto,"engl. id., germ. id, it. id. > rom. agrosto. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., disciplina care se ocupă cu studiul gra-mineelor; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază păşunile; sin. graminologie.
AH ALO- „ape dulci". 0 gr. akhaios „dulce, liniştit" > fr. achalo > rom. ahaio-. ■ -bionte (v. -biont), s.n.pl., organisme care trăiesc exclusiv în apele dulci.
Al-, v. AIO-. ■ -filofite (v. filor, v. -fit), s.f. pl., plante care formează păduri sempervirescente; -talofite (v. talo-, v. -fit), s.f. pl., plante din tufărişuri sempervirescente.
AIDOIO-, v. EDOIO-.
AIGIALO- „plajă, litoral". 0 gr. aigiaios „ţărm" > lat. sav. aigialo > rom. aigialo-. ■ -fite (v. -fite), s.f.pl., plante de litoral şi de plaje nisipoase. AIHMO- „vârf ascuţit". 0 gr. aikhme „ascuţiş, vârf ascuţit" > fr. aîchmo-, lat. sav. aichmo > rom. aihmo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de lucruri ascuţite.
AILURO- (AELURO-) „pisici, feline". 0 gr. ailou-ros „pisică" > fr. ailuro-, engl. aeiuro şi aiiuro, it. ailuro > rom. aiiuro şi aeiuro. ■ -fii (v. -fiii), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de ailurofilie; —filie (v. -filiei), s.f., dragoste morbidă pentru pisici; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă ailurofobie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de pisici.
Aid- „persistent, mereu verde".0 gr. aion „veşnic" > fr. a/o-, engl. id., germ. id. > rom. aio. m -fii (v. -fil2), adj., cu frunze persistente ; -fite (v. -fit), s.f.pl., plante cu frunze verzi persistente. AIOLO- „culcat de vânt, oblic". 0 gr. aiolos „agitat, tumultuos" > germ. aiolo, lat. sav. id. > rom. aiolo. ■ -static (v. -static), adj. (despre o plantă) cu creştere oblică din cauza vânturilor constante.
AIRO- „suspensie". 0 gr. airo „a se înălţa, a se ridica" > fr. airo, engl. airo, germ. id. > rom. airo. ■ -zomi (v. -zom), s.m.pl., corpusculi în suspensie, prezenţi la bacterii şi la cianoficee. AKINETO-, v. ACHINETO-.
AKRATO-, v. ACRATO-.
AL-, v. ALO-. ■ -autogamie (v. auto-, v. -gamie), s.f., posibilitatea unui organism de a se reproduce sexuat prin autogamie sau alogamie; -ergie (v.-ergie), s.f., creştere patologică a reactivităţii organismului faţă de un agent microbian sau mecanic; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., anomalie de coloraţie a irisului; -onim (v. -onim), adj., s.m.
1.	Adj! Semnat cu numele altuiâ. 2. S.m Persoană care semnează o lucrare cu numele altuia. ALAGO- „alternanţă, altern". 0 gr. allage „schimbare, alternare" > fr. allago, engl. id. > rom. alago-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze alterne. ALANTO- „cârnat, maţ". 0 gr. alias, antos „maţ, cârnat" > fr. allanto, engl. id., lat. sav. id. > rom. alanto. ■ -id (v. -id), adj., cu capetele rotunjite, de forma unui cârnăcior; -idă (v. -id), s.f. 1. S.f.
Membrană embrionară a animalelor vivipare şi ovipare. 2. S.f. pl. Animale vertebrate cu membrană embrionară; sin. amniote; -idangiopag (v. -id, v. angio-, v. -pag), s.m., gemenul mic şi parazit, dependent de circulaţia semenului mai mare, în caz de gemeni monocorionici.
ALASO- „schimbare, modificare". 0 gr. allasso, ein „a schimba, a trece" > fr. allasso, germ. id., engl. id. > rom. alaso. ■ -terapie (v. -terapie), s.f., metode terapeutice care diferă de medicaţia specifică; -tonic (v. -tonic), adj., care este cauzat de schimbarea sau de scăderea turgescenţei. ALATO- „lateral". 0 lat. alatus „înaripat" > fr. alato, engl. id., lat. sav. id. > rom. alato. ■ -caul (v. -caul), adj., care are pe tulpină proeminenţe foliacee laterale.
ALBEDO- „albedo fotografic". 0 lat. albedo „albeaţă" > fr. albedo- > rom. albedo-. ■ -metru (v. -metan), s.n., instrument folosit în fotometrie pentru determinarea albedoului.
ALBI- „alb". 0 lat. şibus „alb, luminos" > fr. albi-, engl. id. > rom. albi-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpina de culoare albă; -fior (v. -fior), adj., cu flori albe.
ALBIDI- „alburiu, albicios". 0 lat. albidus „albi-cios" > fr. albidi-, lat. sav. id. > rom. albidi-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori de culoare alburie. ALBUMIN-, v. ALBUMINO-. ■ -emie (v. -emie), s.fT prezenţă a albuminei în plasma sanguină; -urie (v. -urie), s.f., prezenţă a albuminei în urină. ALBUMINI- „albumină". 0 lat. albumen, inis „albuş" > fr. albumini-, engl. id., germ. id. > rom. albumini-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat care serveşte la dozarea albuminei într-un lichid fiziologic.
ALBUMINO- „albumină, albuminos". 0 lat. albumen, inis „albuş de ou" > fr. albumino, germ. id., engl. id. > rom. albumino. ■ -colie (v. -coliei), s.f., prezenţă a albuminei în fiere; -gen (v. -geni), adj., care produce albumină; -id (v. -id), adj., s.n. pl. 1. Adj. De natura albuminei. 2. S.n. pl. Proteine complexe insolubile, din ţesutul cartilaginos; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la albuminoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de dezintegrare a albuminei; -metrie (v. -metriei), s.f., determinare a cantităţii de albumină dintr-un lichid; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea albuminei dintr-un lichid; -rahie (v. -rahie), s.f., prezenţa excesivă a albuminei în lichidul cefalorahidian.
ALCI- „elan, animal nordic". 0 lat. alces, is „elan"
>	fr. aici-, engl, id. > rom. aici-, ■ -corn (v. -corn), adj., care se aseamănă cu coarnele de elan; -form (v. -form), adj., cu înfăţişare de elan. ALECTORO- „cocoş". 0 gr. alektor; oros „cocoş"
>	fr. alectoro > rom. alectoro. m -lof (v. -lof), adj., asemănător cu creasta cocoşului. ALECTRIO- „cocoş". 0 gr. ălektryon „cocoş mic"
>	fr. alectryo, engl. id. > rom. alectrio. u -ma-hie (v. -mahie), s.f., luptă între doi cocoşi; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere după ciu-gulirea unor boabe de către un cocoş, aşezat
21
într-un cerc ce reprezintă un cod simbolic; sin. alectroiomanţie.
ALELO- „reciproc, alternativ". 0 gr. allelon „reciproc, alternativ'1 > fr. allelo-, engl. id., germ. id. > rom. alelo. ■ -game (v. -gam), adj., s.f. pl. (plante) care prezintă alelogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., tip de polenizare în două moduri nespecifice; -gen (v. -geni), adj., cu indivizii femeii ce produc descendenţi fie exclusiv masculi, fie exclusiv femeii; sin. alelogenic; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la alelogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., succesiune a două generaţii (sporofitică şi gametofitică) în ciclul de dezvoltare al unor plante; -genic (v. -genic), adj., alelogen*; -morf (v.-morf), adj. 1. Care are mai multe forme.
2.	(Despre un caracter ereditar) Care se opune altui caracter ereditar; -morfic (v. -morfic), adj. alelomorf (1,2)*; -morfie (v. -morfie), s.f., formare a unor perechi de caractere la descendenţii monohibrizi, când părinţii se deosebesc între ei numai printr-o singură însuşire ereditară; sin. ale-lomorfism; -morfism (v. -morfism), s.n., alelo-morfie*; -patie (v. -patie), s.f., influenţă reciprocă asupra dezvoltării plantelor superioare care cresc alături, prin intermediul substanţelor chimice numite coline; -trih (v.-trih), adj. (despre o frunză) cu feţele opuse acoperite cu perişori; -trop (v. -trop), adj., referitor la un amestec în stare de echilibru a două forme ale unui compus desmotrop; sin. alelotropic; -tropic (v. -tropic), adj., alelotrop*; -tropism (v. -tropism), s.n., atracţie mutuală dintre două celule sau două organisme.
ALETOr „migrator, care se mişcă". 0 gr. aletes „rătăcitor, călător" > fr. aieto, germ. id., engl. id.
>	rom. aieto-. ■ -cit (v. -cit), s.n., celulă liberă care se mişcă cu ajutorul cililor, flagelilor sau pseudopodelor; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante me-zofile, care cresc în locuri umblate de oameni sau de animale.
ALET02- „autentic, real". 0 gr. alethes „adevărat" > engl. aletho, lat. sav. id. > rom. aieto. ■ -pteris (v. -pteris), s.m., gen fosil de ferigi, descoperite în straturile carbonifere.
ALEURO- „făină, gluten, aleuronă, glutinos". 0 gr. aieuron „făină" > fr. aleuro, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. aleuro. ■ -lit (v. -liti), s.n., rocă sedimentară cu aspect făinos şi compact; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie cu ajutorul făinii aruncate pe sol; -metru (v.-metrui), s.n., instrument pentru determinarea calităţii glute-nului din făina de cereale; -spori (v. -spor), s.m. pl., conidii formate pe laturile hifelor miceliene.
ALEXI- „care opreşte, care îndepărtează". 0 gr. alexo, ein „a apăra, a proteja" > fr. alexi-, germ. id., engl. id. > rom. alexi-. ■ -piretic (v. -piretic), adj., s.n. (medicament) care scade .sau care opreşte febra.
ALFITO- „făină, pulverulent". 0 gr. alphiton „făină"
>	fr. alphito, engl. id. > rom. alfito. * -manţie (v:
-mantie), s.f., stabilirea juridică a vinei sau a inocenţei celui acuzat, prin ingurgitarea unor substanţe indigeste; -morf (v. -morf), adj., cu aspect de făină.
ALG-; v. ALGO2-. ■ -estezie (v. -estezie), s.f., algoestezie*.
ALGEZI-, v. ALGEZIO-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., determinarea intensităţii excitaţiei necesare apariţiei unei senzaţii dureroase; -metru (v. -metroi), s.n., instrument pentru determinarea pragului de recepţie al excitaţiilor dureroase; sin. algeziometru, algometru.
-ALGEZIE „durere, sensibilitate, dureroasă". 0 gr. algos, algesis „durere" > fr. -algesie, germ. id. > rom. -algezie.
ALGEZI O- „durere, excitaţie dureroasă". 0 gr. algos, algesis „durere" > fr. algesio > rom. al-gezio. m -gen (v. -geni), adj., care produce durere; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la algeziogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de producere a durerii; sin. algogeneză; -metru (v. -metrui), s.n., algezimetru*.
ALGI- „algă marină". 0 lat. alga „algă" > fr. algi-, engl. id. > rom. algi-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge algele; -col (v. -coh), adj., care creşte pe alge; -form (v. -form), adj., cu aspect de algă; -static (v. -static), adj., s.n. (substanţă) care inhibă dezvoltarea algelor în bazinele acvatice.
-ALGIE „durere, suferinţă". 0 gr. algos „durere"
>	fr. -algie, germ. id., engl. -algia > rom. -algie. ALGO1- „algă, .algaceu". 0 lat. alga „algă" > fr. algo, germ. id., engl. id. > rom. algo. ■ -cenoză (v. -cenozăi), s.f., grupare naturală formată din indivizii uneia sau ai mai multor specii d& alge; -cultură (v. -cultură), s.f., cultivare a algelor marine în scop alimentar sau farmaceutic; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu alge; -id (v. -id), adj., cu aspect de algă; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în algo-logie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupi cu studiul algelor; -trofic (v. -trofic), adj., referitor lă simbioza dintre alge şi plantele superioare; -trofism (v. -trofism), s.n., simbioză între plantele superioare şi alge.
ALGO2- „senzaţii de durere, dureros". 0 gr. al-gos „durere" > fr. algo, engl. id., germ. id., it. id.
>	rom algo. ■ -estezie (v. -estezie), s.f., prezenţă a sensibilităţii la durere; sin. algestezie; -filie (v. -filiei), s.f., înclinaţie patologică spre senzaţii dureroase; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de durere; -gen (v. -geni), adj., care produce durere; sin. algogenic; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la procesul de producere a durerii; -geneză (v. -geneză), s.f., algeziogeneză*; -genic (v. -genic), adj., algogen*; -lagnie (v. -lagnie), s.f., obţinere de satisfacţii sexuale prin durere, sub formă de masochism sau de sadism; -manie (v. -manie), s.f., stare psihică anormală de căutare a unei plăceri în durere; -menoree (v. meno-, v. -ree), s.f., menstruaţie
22
dureroasă; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a senzaţiilor de durere; -metru (v. -metrui), s.n., algezimetru*; -nevroză (v. -nevroză), s.f., tulburare nevrotică pe fond dureros; -pareunie (v -pareunie), s.f., dispareunie*; -pareză (v. -pareză), s.f., paralizie însoţită de fenomene dureroase; -spasm (v. -spasm), s.n., mişcare spastică musculară dureroasă; -stază (v. -stază), s.f., suprimare a senzaţiei de durere; -timie (v. -timie), s.f., repercusiune afectivă a durerii.
ĂLI- „aripă, aripat“. 0 lat. ala „aripă" > fr. aii-, engl. aii-, lat. sav. aii -> rom. aii-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu aripi; -form (v. -form), adj., în formă de aripă; -ped (v. -ped2), adj., cu degetele uni'te printr-o membrană.
ALIFATO- „grăsime, substanţe grase". 0 gr. ali-phar, atos „untură, grăsime" > fr. aliphato-, engl. id. > rom. alifato-. ■ -id (v. -id), adj., cu aspect de grăsime; sin. alifatomorf; -morf (v. -morf), adj., alifatoid*.
ALNI- „arin". 0 lat. alnus „arin" > fr. alni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. alni-. ■ -col (v. -coh), adj., care creşte pe arini; -form (v. -form), adj., cu înfăţişare de arin.
ALO- „altul, diferit, deosebit, alternare, alternanţă". 0 gr. allos „altul" > fr. allo-, it. id., germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. alo-. ■ -biogenetic (v. bio-, v. -genetic), adj., referitor la alobioge-neză; -biogeneză (v. bio-, v, -geneză), s.f., alternare a generaţiei sexuate cu cea asexuată; -biotic (v. -biotic), adj., relativ la alobioză; -bioză (v. -bioză), s.f., modificare a modului de reacţie a organismului la schimbarea mediului ambiant; -carp (v. -carp), adj., s.n. (fruct) rezultat prin polenizare încrucişată; -carpie (v. -carpie), s.f., structură a unui fruct rezultat prin polenizare încrucişată; -cheratoplastie (-kera-toplastie) (v. cherato-, v. -plastie), s.f., operaţie de transplant chirurgical de cornee, cu ţesut prelevat de la acelaşi individ; -chezie (v. -che-zie), s.f., eliminare a fecalelor printr-un anus artificial sau anormal congenital; -chinezie (~ki-nezie) (v. -chinezie), s.f., tulburare de motricitate care constă în executarea involuntară a unei mişcări în locul celei dorite; sin. heterochinezie; -chirie (-cheirie) (v. -chirie), s.f., transpunere a unei senzaţii în regiunea corespunzătoare din partea opusă a corpului; sin. aloestezie, hete-rocheirie; -ciclie (v. -ciclie), s.f. 1. Comportare anormală a unui cromozom sau a unui fragment cromozomial. 2. Grad diferit de spiralizare aparţinând unor regiuni cromozomiale; -clorofilă (v. cioro-, v. -fil2), s.f., constituent verde al clo-rofilei; -cor (-chor) (v. -cor), adj. 1. (Despre o sămânţă) Care se răspândeşte prin mijloace străine. 2. Care populează mai multe formaţii vegetale înrudite din aceeaşi regiune; -corie (-chorie) (v. -corie2), s.f., proces de răspândire a seminţelor şi fructelor prin mijloace străine (apă, vânt etc.); -crin (v. -crin), adj., hete-rocrin*; -croic (v. -croic), adj. 1. Capabil să-şi
schimbe culoarea. 2. Care este colorat diferit pe cele două feţe; -cromatic (v. -cromatic), adj. (despre un cristal) de culori diferite în funcţie de natura substanţelor pe care le conţine; -cro-mazie (v. -cromazie), s.f., schimbare a coloraţiei pielii; -cronic (v. -cronic), adj., care se produce în timpuri diferite; -desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s.m. pl., desmozomi care unesc celule de tipuri diferite; -diploid (v. diplo-, v. -id), adj., s.m. (individ interspecific) care poate avea câte un set cromozomial de la fiecare dintre părinţi sau care poate avea majoritatea cromozomilor unei specii; -dromie (v. -dromie), s.f., aloritmie*; -estezie (v. -estezie), s.f., alochirie*; -fag (v. -fag), adj. (despre regimul alimentar al unor specii de animale) care se compune din produse de origine vegetală sau animâlă; -fan (v. -fan), s.n., argilă coloidală care măreşte plasticitatea maselor ceramice; -fazie (v. -fazie), s.f., vorbire incoerentă; -fen (v. -fen), s.n., caracter condiţionat de mai multe gene ale unor sisteme celulare diferite; -fenic (v. -fenic), adj. (despre un animal) rezultat din fuziunea a doi embrioni şi ale cărui ţesuturi şi organe sunt genetic diferite; -filie (v. -filie2), s.f., coexistenţă, pe aceeaşi plantă, a frunzelor cu forme şi dimensiuni diferite; sin. anizofilie, heterofilie; -fon (v. -fon), s.n., variantă a unui fonem sau sunet; -game (v. -gam), adj., s.f. pl. (plante) care prezintă alogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., reproducere prin polenizare încrucişată şi fecundaţie străină; -gen (v. -geni), adj. 1. (Despre plante) Care se deosebeşte prin origine şi natură de mediul înconjurător. 2. Care s-a format anterior rocii şi într-un alt loc decât acesta; -genetic (v. -genetic), adj. 1. Alogen. 2. Referitor la alogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., schimbare genotipică datorată influenţei mediului înconjurător; -genic (v. -genic), adj., care aparţine aceleiaşi specii, dar cu genotipuri deosebite; -gonie (v. -gonie), s.f., modificare a formei datorată mutaţiei genetice; -graf (v. -graf), adj., s.n. (scris) făcut de o altă persoană; -ha-ploid (v. haplo-, v. -id), adj., s.m. (organism haploid) derivat dintr-un alopoliploid; -hton (v. -hton), adj. 1. Care este deplasat de la locul iniţial. 2. Originar din alte regiuni geografice; -izogenetic (v. izo-, v. -genetic), adj., relativ la aloizogeneză; -izogeneză (v. izo-, v. -geneză), s.f., ciclu evolutiv caracterizat prin alternarea de generaţii; -izomeric (v. izo-, v. -meric), adj., referitor la aloizomerie; -izomerie (v. izo-, v. -merie), s.f., izomerie simetrică a substanţelor alotrope; -lalie (v. -lalie), s.f., dificultate patologică manifestată în vorbire; -lecit (v. -lecit), s.n., celulă din zona fasciculată a suprarenalei, având un aspect spumos; -lectotip (v. lecto-, v. -tip), s.n., exemplar de sex opus lectotipului; -metrie (v.' -metriei), s.f., accelerare sau încetinire a ritmului de dezvoltare a anumitor organe, în comparaţie cu ansamblul organismu-
23
lui; -mixie (v. -mixie^, s.f., tip de polenizare în cazul căreia stigmatul unei flori primeşte polenul de la alte flori ale aceleiaşi specii; sin. aloga-m/e(1); -mnezie (v. -mnezie), s.f., proces mne-zic diferenţiat; -morf (v. -morf), s.n. 1. Variantă morfematică de tip contextual. 2. Formă distinctă a unei substanţe; -morfic (v. -morfic), adj., referitor la alomorf; -morfie (v. -morfie), s.f. 1. Totalitatea formelor unei substanţe; sin. alomorfism. 2. Acomodare histologică; -morfism (v. -morfism), s.n., alomorfie* (1); -mor-foză (v. -morfoză), s.f., tip special de alometrie; -pat (v. -paţ), s.m., medic care tratează prin alopatie; -patie (v. -patie), s.f., procedeu terapeutic, opus homeopatiei, de tratare a unei boli cu mijloace contrare naturii sale; sin. hete-ropatie; -patrie (v. -patrie), adj. (despre o specie vegetală sau animală) care are o distribuţie geografică distinctă în arii separate şi mutual exclusive; -pelagic (v. -pelagic), adj. (despre un organism) care trăieşte în depresiunile adânci ale mărilor şi oceanelor; -plasmă (v. -plasmă), s.f., parte diferenţiată a citoplasmei, cu funcţii specializate (membrană, cil, flagel etc.); -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de înlocuire a unui ţesut distrus prin materiale străine; -plazie (v. -plazie), s.f., dezvoltare anormală a unui ţesut; -plectic (v. -plectic), adj. (despre frunze) care înconjoară un organ vegetal; -polihaploid (v. poli-, v. haplo-, v. -id), s.m., organism haploid derivat dintr-un alopoliploid; -poliploid (v. poliplo-, v. -id), s.m., hibrid interspecific cu trei seturi cro-mozomiale, două de la unul dintre părinţi şi unul de |a celălalt părinte; -psihoză (v. -psihoză), s.f., tulburare psihică, caracterizată prin prelucrarea morbidă a stimulilor externi; -ritmie (v. -ritmie), s.f. 1. Tulburare periodică a ritmului cardiac. 2. Ritm inegal al diviziunii celulare sau al dezvoltării organismelor unicelulare; -sindeză (v. -sindeză), s.f., împerechere a filamentelor cromozomiale ale unor gârneţi provenitele la părinţi diferiţi; -sperm (v. -sperm), s.m., embrion rezultat pe cale alogamică; -spor (v. -spor), s.m., celulă asexuată care generează în mod fundamental gametofitul; -sterie (v. -ste-rie), s.f., proprietate a unor substanţe de a avea mai multe forme, fără să-şi modifice compoziţia chimică; -term (v. -term), adj., a cărui temperatură corporală depinde de temperatura mediului înconjurător; -tetraploid (v. tetraplo-, v. -id), s.m., poliploid rezultat din dublarea numărului de cromozomi ai unui hibrid interspecific diploid; -tip (v. -tip), s.n., exemplar taxonic al holotipului, având sexul opus holotipului; -tipic (v. -tipic), adj., cu sens opus holotipului; -tonic (v. -tonic), adj. (despre o soluţie) care nu are aceeaşi presiune de osmoză ca a lichidului în care se află; -topic (v. -topic), adj., referitor la alotopie; -topie (v. -topie), s.f., deplasare anormală a unor centri de dezvoltare a or-
24
ganismului; -triploid (v. triplo-, v. -id), s.m., hibrid interspecific cu trei genomuri, două aparţinând unei specii şi unul aparţinând altei speciir -trof (v. -trof), adj. 1. (Despre vieţuitoare) Gare foloseşte substanţele organice sintetizate de alte organisme. 2. (Despre o floare) Gu adaptare redusă pentru primirea insectelor vizitatoare; -trofic (v. -trofic), adj., alotrof* (1, 2); -trop (v. -trop), adj. (despre o substanţă) care are mai multe varietăţi; sin. alotropic; -tropic (v. -tropic), adj., alotrop*; -tropie (v. -tropie), s.f. 1. Proprietate a unui element chimic de a exista în două sau mai multe forme, cu proprietăţi fizice şi chimice deosebite; sin. alotropism. 2. Atracţie reciprocă între două celule de sens opus; -tropism (v. -tropism), s.n., alotropie* (1); -zaur (v.-zaur), s.m., reptilă terestră fosilă^ carnivoră, de talie uriaşă; -zom (v. -zom), s.m., cromozom cu rol esenţial în determinarea sexului; sin. cromozom sexual.
ALOIO- „alternare, schimbare". 0 gr. alloios „deosebit, diferit" > fr. a//o/o-, germ. id., engl. id.
>	rom. aloio-. ■ -biogenetic (v. bio-, v. -genetic), adj., referitor la aloiobiogeneză; -biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s.f., alternare între generaţia sexuată şi cea partenogenetică; sin. aloioge-neză; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la aloiogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., aloiobiogeneză*.
ALOTRI-, v. ALOTRIO-. ■ -odonţie (v. -odon-ţie), s.f., implantare anormală a dinţilor; -osmie (v. -osmie^, s.f., tulburare a simţului olfactiv, constând în senzaţii olfactive paradoxale. ALOTRIO- „diferit, anormal, impropriu, divers". 0 gr. allotrios „străin" > fr. allotrio-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. alotrio-. ■ -fag (v. -fag), adj., care prezintă alotriofagie; -fagie (v. -fagie), s.f., tendinţă patologică de a ingera substanţe necomestibile; -geuzie (v: -geuzie), s.f., pervertire a simţului gustativ, în ansamblul său; -morf (v. -morf), adj., referitor la mineralele care nu au formă proprie, ci o iau pe aceea a cavităţilor unde se află.
ALPI- „alpin, regiune montană". 0 lat. Alpes „Munţii Alpi" > fr. alpi-, engl. id. > rom. a/p/-. ■ -col (v. -coli), adj., care creşte în regiunea munţilor înalţi; -cultură (v. -cultură), s.f., cultură pastorală în regiunile înalte montane; -gen (v. -gen2), adj., originar din munţii înalţi.
ALSO- „crâng, pădurice". 0 gr. aisos „pădurice" > fr. aiso-, engl. id., lat. sav. id. > rom. a/so. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în crânguri. ALTERNI- „altern, alternant". 0 lat. alternus „cu schimbul, alternând" > fr. aiterni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. aiterni-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori alterne; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze alterne; -petal (v. -petal), adj., cu petale alterne. ALTI- „înălţime, altitudine". 0 lat. aitus „înalt" > fr. alţi-, engl. id., germ. id. > rom. a/f/-. ■ -col (v. -coh), adj., care creşte în regiunea munţilor înalţi; -graf (v. -graf), s.n., altimetru înregistra-
tor; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care se ocupă cu stabilirea altitudinii punctelor caracteristice ale scoarţei terestre; -metru (v. -metrui), s.n.' aparat pentru măsurarea altitudinii faţă de un nivel de referinţă; -telemetru (v. tele-, v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea de la distanţă a altitudinii unui punct inaccesibil. ALVEO- „alveolă, alveolar1*. 0 lat. aiveus „cavitate, albie, adâncitură" > fr. alveo > rom. alveo-.
■	-graf (v. -graf), s.n., aparat pentru determinarea calităţilor plastice ale făinii; sin. exten-simetru; -gramă (v. -gramă), s.f., înregistrare grafică la alveograf; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la alveoliză; -liză (v. -liză),, s.f., proces de distrugere patologică a ţesutului alveolar dentar. ALVEOL-, v. ALVEOLO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală la nivelul unei alveole dentare.
ALVEOLI- „alveolă". 0 lat. alveolus „albie mică"
>	fr. alveoli-, engl. id. > rom. alveoii-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de alveolă.
ALVEOLO- „alveolă, alveolar". 0 lat. alveolus „cavitate mică, albioară" > \x.alveolo-, engl. id. > rom. alveolo. ■ -clazie (v. -clazie), s.f., proces de distrugere progresivă a sistemului osos alveolar; -plastie (v. -plastie), s.f., reconstituire chirurgicală a crestei alveolare edentate; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de deschidere a alveolelor dentare.
AMARI- „amar". 0 lat. amarus „amar" > engl. amari-, lat. sav. id. > rom. amari-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpină amară; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze amare.
AMATO- „nisip, loc nisipos". 0 gr. amathos „praf, nisip" > fr. amatho-. lat. sav. id. > rom. amato-. ■ -col (v. -coli), adj., care creşte pe soluri nisipoase; -file (v. -fiii), adj., s.f. pl. (plante) cu afinitate deosebită pentru solurile nisipoase; -fite (v. -fit), s.f.pl., plante care cresc pe terenurile nisipoase; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la amatofite; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de praf.
AMAURO- „de culoare închisă, întunecat". 0 gr. amauros „obscur, întunecat" > fr. amauro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. amauro-. ■ -lepis (v. -lepis), adj., cu solzi vegetali de culoare închisă. AMAXO- „vehicul, mijloc de transport". 0 gr. amaxa „car, vehicul" > fr. amaxo-, germ. id., engl. id. > rom. amaxo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de vehicule.
AMBI- „amândoi, ambii, dublu". 0 lat. ambo „doi, amândoi" > fr. ambi-, germ. id., engl. id. > rom ambi-. ■ -dextrie (v. -dextrie), s.f., însuşirea de a fi ambidextru; -dextru (v. -dextru), adj., s.m. şi f. (persoană) care se foloseşte la fel de bine de ambele mâini; -gen (v. -gen2), adj. (despre o plantă) care prezintă stamine şi pistiluri în aceeaşi floare; sin. monoclin, bisexual; -opie (v. -opie), s.f., vedere dublă; -par (v. -par), adj. (despre un mugur) care produce atât frunze, cât şi flori.
AMBLI-, v. AMBLIO-. ■ -afie (v. -afie), s.f., diminuare a acuităţii tactile; -andru (v. -andru), adj., cu stamine teşite, boante; -noia (v. -noia), s.f., amblitimie*; -op (v. -op), s.m. şi f. (persoană) care suferă de ambliopie; -opie (v. -opie), s.f., diminuare a acuităţii vizuale; -pode (v. spod), s.n. pl., mamifere erbivore fosile eocene, cu pi-cio^rele#terminate cu câte cinci degete cu copite la vârf; sin. ambliopode; -rine (v. -rine), s.m., reptilă din ordinul lacertilienilor, asemănătoare iguanei; -stomă (v. -stomă), s.f., gen de am-fibieni urodeli, de culoare cărămizie, cu pete mari deschise şi care se înmulţesc prin neotenie; -timie (v. -timie), s.f., termen generic care înglobează fenomene de obsesie, de suspiciune şi de anxietate; sin. amblinoia.
AMBLIO- „şters, redus, diminuat". 0 gr. amblys „tocit, şters" > fr. amblyo-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. amblio-. ■ -cromazie (v. -cromazie), s.f., imposibilitate de a distinge culorile; -pode (v. -pod), s.n., amblipode*; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru alternarea şi corectarea un.ui ochi ambliopie.
AMBULACRI- „ambulacru, organ de locomoţie". 0 lat. ambulacrum „loc de plimbare, alee" > engl. ambulacri- > rom. ambulacri-. ■ -form (v. -form), adj., în forma de ambulacru, organ de locomoţie la echinoderme.
AMEBO-, v. AMIBO-.
AMENO- „veselie, voioşie". 0 lat. amoenus „plăcut, încântător" > fr. ameno-, lat. sav. amoeno-, engl. id. > rom. ameno-. ■ -manie (v. -manie), s.f., dispoziţie veselă patologică.
AMENTI- „ament, mâţişor, ciorchine". 0 lat. amen-tum „cureluşă, mâţişor" > fr. amenti-, germ. id., engl. id. > rom. amenti-. ■ -fere (v. -fer), adj., s.f. pl. 1. Adj. Care poartă amenţi. 2. S.f. pl. Arbori cu inflorescenţa în formă de ciorchine; -flore (v. -fior), s.f. pl., plante a căror floare este un ament; -form (v. - form), adj., în formă de mâţişor. AMERO- „nesegmentat, neseptat". 0 gr. ameres „nedivizat" > fr. amero-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. amero-. ■ -spor (v. -spor), s.m., corpuscul reproducător asexuat unicelular. AMETR-, v. AMETRO-. ■ -op (v. -op), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de ametropie; -opie (v. -opie), s.f., anomalie a refracţiei oculare. AMETRO- „defect vizual, ametropie". 0 gr. ametros „disproporţionat" > fr. ametro-, germ. id., engl. id. > rom. ametro-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument medical cu care se determină ametropia; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru determinarea gradului de ametropie.
AMFI- „în două feluri, din ambele părţi, dublu". 0 gr. amphi „în mijloc, împrejur" > fr. amphi-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. am fi-. ■ -artroză (v. -artroză), s.f., articulaţie anatomică prezentând un grad limitat de mobilitate; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază amfibienii, vertebrate tetrapode, care trăiesc în apă şi pe uscat; -biont (v. -biont), adj., s.n. (organism) care
25
poate trăi atât în apă, cât şi pe uscat; -biotic (v. -biotic), adj., relativ la amfibioză; -bioză (v.-bio-ză), s.f., posibilitate de vieţuire în două medii diferite, de exemplu acvatic şi aerian; -biu (v. -biu), adj., s.n. 1. Adj. Care are o natură mixtă sau care prezintă un aspect dublu. 2. S.n. şi adj. (Plantă sau animal) cu viaţă terestră şi acvatică; -bolie (v. -bolie), s.f., construcţie sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziţe sau o frază are un sens echivoc; -brie (v. -brie), s.f., încetare a dezvoltării în lungime a organelor unor plante, procesul de creştere continuându-se numai în grosime; -carp (v. -carp), adj. (despre o plantă) care produce fructe aerocarpice şi geocarpice; -carpie (v. -car-pie), s.f. 1. Caracteristică a unor plante de a forma două tipuri de flori şi de fructe. 2. Maturizare a fructelor aflate o parte în aer şi o parte în sol; -carpogen (v. carpo-i, v. -geni), adj., care produce fructe pe sol, dar cu maturaţie subterană; -cel (v. -ceh), adj. (despre un organ vegetal) care este concav pe ambele părţi; -centric (v. -cen-tric), adj., care începe şi care se sfârşeşte în acelaşi vas arterial sau venos; -cite (v. -cit), s.n. pl., celule situate în jurul unei celule nervoase dintr-un ganglion; -clin (v. -clin), adj., cu descendenţi, dintre care unii seamănă cu una dintre speciile parentale, iar alţii, cu cealaltă; -clor (v. -clor), adj., care este verde de jur împrejur; -cotii (v. -cotii), adj., cu cotiledoanele concrescute; -cotilie (v. -co-tilie), s.f., concreştere a cotiledoanelor; -criptofite (v. cripto-, v. -fit), s.f.pl., plante cu organe vegetative amfibii, care cresc în mlaştini; -cromie (v. -cromie), s.f., policromie*; -dermă (v. -dermă), s.f. 1. Membrana externă a cortexului. 2. Cuticulă epidermică; ^diploid (v. diplo-, v. -id), s.m., hibrid rezultat din specii parentale diploide; -dromie (v.. -dromie), s.f., ritual la vechii greci, care consta în botezarea nou-născutului după cinci zile de la naştere; -fite (v. -fit), s.f.pl., plante care trăiesc atât în apă, cât şi pe uscat; -floic (v. -floic), adj. (despre o plantă) care prezintă floem intern şi extern de ambele părţi ale xilemului; -fotic (v.-fotic), adj. (despre vegetale) care este heliofil primăvara şi sciofil toamna; -gam (v. -gam), adj., care prezintă fecundaţie uneori endogamică, alteori exo-gamică; -gamie (v. -gamie), s.f., copulaţie a două celule sexuate, din care rezultă perechi de nuclee conjugate; -gastrie (v. -gastrie), s.f., apariţie de organe stipelare pe faţa ventrală a hepaticelor frunzoase; -gen (v. -geni), ad}, 1. Cu origine dublă. 2. (Despre un organ vegetal) Cu creştere la ambele extremităţi; -genetic (v. -genetic), adj., rezultat în urma unui proces de fecundaţie; -geneză (v. -geneză), s.f., amfigonie*; -geu (v. -gieu), adj. (despre un organism vegetal) care creşte aproape pe tot globul pământesc; -gin (v. -gin), adj. (despre anteridii) care se lipeşte de oogon, înconjurând piciorul acestuia; -gonie (v. -gonie), s.f., reproducere sexuată la cele mai multe talofite, în,care gârneţii provin de la indivizi deosebiţi; sin. amfige-neză; -goniu (v. -goniu), s.n., organul reproductiv
femei conţinând oosfera, la briofite şi pteridofite; -mixie (v. -mixiei), s.f., înmulţire în care zigotul se formează după fuzionarea gârneţilor de sex opus; sin. cariomixie; -morf (v. -morf), adj., care prezintă amfimorfie; -morfie (v. -morfie), s.f., caracteristică a unor organe vegetale sau animale de a se prezenta sub două înfăţişări deosebite; sin. amfimorfism; -neure (v. -neură), s.f., clasă de moluşte marine inferioare, cu caractere primitive, cu sistem nervos scalariform în jurul esofagului; sin. amfineurieni; -ox (v. -ox), s.m., animal acra-niat marin din încrengătura cordatelor, având forma unui peşte ascuţit la cele două extremităţi; -plasmă (v. -plasmă), s.f., masă plasmatică încă sneseparată în nucleu şi în citoplasmă, prezentă la bacterii şi cianoficee; -plastie (v. -plastie), s.f., modificare morfologică a cromozomilor sub influenţa citoplasmei, la hibrizi; -pode (v. -pod), s.n. pl., ordin de crustacee cu corpul comprimat lateral, fitofage sau microfage, cu două feluri de picioare, unele pentru sărit şi altele pentru înotat; -sare (v. -sare), s.n., bacă indehiscentă şi multi-spermă, cu pericarpul consistent şi cu mezocarpul cărnos; -sperm (v. -sperm), s.n., învelişul extern al seminţei; -spor (v. -spor), s.m., mezospor*; -tactic (v. -tactic), adj., referitor la amfitactism; -tactism (v. -tactism), s.n., atracţia reciprocă a unor hife de sex diferit pentru conjugare, la diferite specii de ciuperci; -teciu (v. -teciu), s.n. 1. Strat celular extern care înconjoară ţesutul sporangial al capsulei de la muşchi. 2. înveliş extern al apo-teciului de la licheni; -ten (v. -ten), s.n., stadiu al profazei meiotice de la începutul împerecherii cromozomilor omologi; -teriu (v. -teriu), s.m., mamifer fosil de talie mică, din jurasicul mediu, presupusul strămoş al marsupialelor şi al animalelor' placentare; -tochie (-tokie şi -tohie) (v. -tochie), s.f., tip de partenogeneză în cazul căreia din ovulul fecundat pot rezulta indivizi masculi şi femeii; -trih (v. -trih), adj. 1. Care este păros pe ambele părţi. 2. (Despre bacterii) Cu cili la fiecare pol; -trofic (v. -trofic), adj., relativ la amfitrofie; - trofie (v. -trofie), s.f., perioadă în care lăstarul anizofil are dezvoltarea maximă a frunzelor mugurilor de pe părţile laterale ale tulpinii; -trop (v. -trop), adj.
1.	Curbat în formă de potcoavă. 2. (Despre o plantă) Cu ovulul răsturnat, aşa încât hilul are o poziţie mediană.
AMFO- „în două feluri, din ambele părţi“, 0 gr. ampho „ambii, amândoi" > fr. ampho-, engl. id., germ. id > rom. amfo-. ■ -cit (v.-cit), s.n., celulă care prezintă afinitate pentru culori acide şi bazice; -cromatofil (v. cromato-, v. -fih), adj., care este colorat tot aşa de bine, atât de culorile acide, cât şi de cele bazice; sin. amfofil; -fii (v. -fih), adj., amfocromatofil*; - gen (v. -geni), adj. (despre un organism) care produce descendenţi de ambele sexe; -genic (v. -genic), adj., care prezintă amfogenie; -genie (v. -geniei), s.f., situaţie în care un individ femei produce atât descendenţi masculi, cât şi femeii; -hete-
26
rogonie (v. hetero-, v. -gonie), s.f., producere de urmaşi constanţi pe o parte a ramurii, iar pe cealaltă parte, de urmaşi cu segregarea tipică a caracterelor; -lit (v. -Iit2), s.n., compus chimic capabil să reacţioneze atât ca acid, cât şi ca bază; sin. amfoter; -tonie (v.-tonie), s.f., stare de hiperactivitate a sistemului nervos simpatic şi a celui parasimpatic; -trih (v. -trih), s.m., gen de bacili prevăzuţi cu un cil vibratil la extremităţi; -trop (v. -trop), adj. (despre o substanţă chimică) cu acţiune simultană asupra celor două grupe de nervi antagonişti, simpatic şi pneumogastric; sin. amfotropic; -tropic (v.-tropic), adj., amfotrop*. AMFOR1- „amforă". 0 lat. amphora „vas cu două torţi“ > fr. amphori-, engl. id., lat. sav. id. > rom. amfori-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de amforă.
AMFORO- „cavitate mare“. 0 lat. amphora „amforă" > fr. amphoro-, germ. id., engl. id. > rom. amforo-. ■ -fonie (v. -fonie), s.f., transmitere patologică a vocii, care capătg un timbru metalic, atunci când sunetele respective întâlnesc o cavitate pulmonară având diametrul mai mare de 5 cm.
AMIANTI- „amiant, varietate de azbest". 0 lat. amiantus „amiant, substanţă minerală" > fr. amianti- > rom. amianti-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine amiant; -form (v. -form), adj., cu aspect de amiant; sin. amiantoid.
AMIANTO- „amiant, varietate de azbest". 0 gr. amiantos „incoruptibil" > fr. amianto-, engl. id. > rom. amianto-. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce amiant; -id (v. -id), adj., amiantiform*. AM1BI- (AMOEBI-) „amibă". 0 gr. amoibe „schimbare, întoarcere" > lat. sav. amoebi-, fr. amibi-, engl. amibi- şi amoebi- > rom. amibi- şi amoebi-.
■	-cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge amibele; -form (v. -form), adj., în formă de amibă. AMiBO- (AMOEBO-, AMEBO-) „amibă". 0 gr. amoibe „transformare, schimbare" > lat. sav. amo-ebo- şi amebo-, fr. amibo-, germ. amobo-,engl. amoebo- > rom. amibo-, amoebo- şi amebo-. ■ -cid (v. -cid), s.n., medicament cu acţiunepara-ziticidă; -cite (v. -cit), s.n. pl., celule cu configuraţia şi cu proprietăţile amibelor; sin. celule ami-boide; -id (v. -id), adj., în formă de amibă; sin. amiboidal.
AMICO- „zdrelitură, zgârietură". 0 gr. amykhe „zgârietură" > fr. amycho-, germ. id., it. amico- > rom. amico-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de zgârieturi.
AMiEL-, v. AMIELO-. ■ -encefal (v. -encefal), s.m., făt teratologic lipsit de mielencefal. AMIELO- „lipsa măduvei spinării". 0 gr. amyelos „fără măduva spinării" > fr. amyelo-, germ. id., engl. id. > rom. amielo-. ■ -trofic (v. -trofic), adj., referitor la amielotrofie; -trofie (v. -trofie), s.f., tulburare de dezvoltare, care constă în atrofierea măduvei spinării.
AMIGDAL-, (AMIGDALO-). ■ -ectomie (v.
-ectomie), s.f., extirpare a amigdalelor.
AMIGDALI- „migdală, migdalat". 0 lat. amyg-daia „migdală" > fr. amygdali-, lat. sav. id. > rom. amigdaii-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă migdale; -form (v. -form), adj., în formă de migdală; sin. amigdaloid (2).
AMIGDALO- „migdală, amigdală". 0 gr. amyg-daie „migdală" > fr. amygdaio-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. amigdalo-. m -id (v. -id), s.n., adj. 1. S.n. Rocă cu intruziuni în formă de migdale. 2. Adj. Amigdaliform*; -lit (v. -iit-i), s.n., concreţiune calcaroasă prezentă în criptele amig-dalei palatine; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat pentru extirparea amigdalelor; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a amigdalelor; -tripsie (v. -tripsie), s.f., zdrobire chirurgicală a amigdalelor.
AMILI- „amidon". 0 lat. amylum „scrobeală" >fr. amyii-, engl. id. > rom. amili-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine amidon; -form (v.-form), adj., cu aspect de amidon; sin. amiioid{\).
AMILO- „amidon, amilaceu". 0 gr. amylon „făină, amidon" > fr. amylo, germ. id., engl. id., it. amilo-
>	rom. amilo-. m -bacter (v. -bacter), s.m., bacterie anaerobă, prezentă în tubul digestiv al mamiferelor, constituind agentul fermentaţiei butirice; -clastic (v. -clastic), adj., care dezintegrează amidonul; -fii (v. -fiii), adj., cu afinitate pentru amidon; -gen (v. -geni), adj., care produce amidon; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la amilo-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de sinteză ă amidonului; sin. amilogenie; -genic (v. -genic), adj., amilogen*; -genie (v. -geniei), s.f., amilogeneză*; -graf (v.-graf), s.n., aparat care înregistrează maximum de gelatinizare a amidonului unei făini în funcţie de temperatură; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă înregistrată la ami-lograf; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. Amiliform*. 2. S.n. Condroproteidă anormală, care apare în ficat, splină şi rinichi, în anumite stări patologice; -litic (v. -Iitic2), adj., care dezintegrează amidonul; -liză (v. -liză), s.f., procedeu de hidrolizare a amidonului în maltoză şi glucoză; -micete (v. -micete), s.f. pl., specie de ciuperci mucedinee care transformă amidonul în zahăr; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea conţinutului de amidon din tuberculii de cartof; -plast (v. -plast), s.n., plastidă incoloră formată din amidon, prezentă în celulele vegetale; -plastic (v. -plastic), adj., care produce amidon; -sferă (v. -sferă), s.f., plastidă globulară amilogenă cu rol nutritiv, situată pe cromatofori.
AMIO- „degenerare musculară". 0 gr. amyos „fără muşchi" > fr. amyo-, lat. sav. id., germ. id., engl. id. > rom. am/o. ■ -plazie (v. -plazie), s.f., absenţă congenitală a dezvoltării ţesutului muscular; -stazie (v. -stazie), s.f., tremur muscular; -stenie (v. -stenie), s.f., scădere patologică a forţei musculare; -taxie (v. -taxie), s.f., convulsie involuntară a muşchilor; -tonie (v. -tonie), s.f., pierdere sau scădere pronunţată a tonusului muscular; -trofic (v. -trofic), adj., relativ la amiotrofie;
27
-trofie (v. -trofie), s.f., degenerare morfologică şi funcţională a muşchilor.
AMMO-, v. AMO-.
AM NI- „apă curgătoare, râu". 0 lat. amnis „râu , fluviu" > fr. anini-, engl. id. > rom. amni-. m -col (v. -coh), adj., care creşte pe lângă râuri. AMNIO- „membrană amniotică". 0 gr. amnion „membrana fătului, căiţă" > fr. amnio-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. amnio-. ■ -centeză (v, -centeză), s.f., puncţie a cavităţii amniotice; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la amnioge-neză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare şi dezvoltare a sacului amniotic; -grafie (v.-grafie), s.f., radiografie a cavităţii amniotice; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului prin analiza căiţei noului născut; -scopie (v. -scopie), s.f., explorare a cavităţii amniotice cu ajutorul unui aparat optic.
AMO- (AMMO-) „nisip, nisipos". 0 gr. ammos „nisip" > fr. ammo-, germ. id., engl. id. > rom. amo- ş\ ammo-. ■ -fii (v -fih), adj., care creşte sau care trăieşte pe soluri nisipoase; -filie (v. -filieO, s.f., psamofilie*; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare în scop terapeutic a băilor de nisip. AMOEBI-, v. AMIBI-.
AMOEBO-, v. AMIBO-.
AMORFO- „lipsit de formă, nediferenţiat". 0 gr. amorphos „fără formă" > fr. amorpho, germ. id., engl. id. > rom. amorfo. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze diforme, asimetrice; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante cu flori neregulate, asimetrice; -gnozie (v. -gnozie), s.f., imposibilitatea de recunoaştere a formei obiectelor prin examinare tactilă; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., încrengătură de nevertebrate marine, fixate de substrat, având scheletul constituit din spicule şi bastonaşe silicioase sau calcaroase; sin. spongieri.
AMPELO- „viţă de vie, struguri". 0 gr. ampelos „vie, viţă de vie" > fr. ampelo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. ampelo-, ■ -fage (v -fag), adj.,^ s.f. pl. (insecte) care atacă viţa de vie; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în ampelografie; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul morfologic şi fiziologic al soiurilor de viţă de vie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu experimentarea şi cultivarea speciilor de viţă de vie; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a strugurilor în scop terapeutic.
AMPLEXI- „care cuprinde, care înconjoară". 0 lat. amplexus „care cuprinde" > fr. amplexi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. amplexi-. ■ -caul (v. -caul), adj. (despre frunze) care înconjoară tulpina; -fior (v.-flor), adj., care îmbrăţişează floarea; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze care înconjoară tulpina.
AMPULI-„veziculă, băşică". 0 lat. ampulla „flacon, sticluţă" > fr. ampulli-, engl. id. > rom. ampuli-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de veziculă. -AMUZIE „surditate, hipoacuzie". 0 gr. amousia „disonanţă, surditate" > fr. -amusie, germ. id. > rom -amuzie.
ANACAMPTO- „act reflex". 0 gr. anakamptos „curbat, arcuit" > fr. anacampto- > rom. ana-camptch. ■ - metru (v. -metrui), s.n., instrument medical pentru măsurarea reflexelor organismelor. ANATOMO- „anatomie, anatomic". 0 gr. anato-me „disecţie" > fr. anatomo- > rom. anatomo-. u
-	patolog (v. pato-, v. -log), s.m. şi f., specialist în anatomopatologie; - patologie (v. pato-,- v. -logiei), s.f., disciplină care studiază leziunile anatomice ale diferitelor organe ale omului. ANATRIPSIO- „frecare, fricţiune". 0 gr. ana-tripsis, eos „frecare cu forţă" > fr. anatripsio- > rom. anatripsio-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., tratament medical bazat pe fricţiuni,
ANCHI- „apropiat, asemănător". 0 gr. ankhi „apropiat" > fr. anchi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. anchi-. ■ -teriu (v. -teriu), s.m., mamifer fosil imparicopitat, unul dintre strămoşii calului. ANCHIL-, v ANCHILO-. ■ -odonţie (v. -odon-ţie), s.f., unire congenitală a dinţilor; -otie (v. -otie), s.f., aderenţa de pereţi a conductului auditiv; -uretrie (v. -uretrie), s.f., îngustare patologică a uretrei; sin. anchilurie; -urie (v. -urie), s.f., anchiluretrie*.
ANCHILO- „încovoiere, înţepenire, anchiloză, anchilozare". 0 gr. ankylos „încovoiat, curbat, strâns" > fr. anchylo- şi ankylo-, engl. ankylo-, germ. id., it. anchilo-, lat. sav. ankylo- > rom. anchilo-. ■ -ceras (v. -ceras), s.m., amonit cu cochilia spiralată, a cărei porţiune terminală este curbată ca o cârjă; -cheilie (-chelie), (v. -cheilie), s.f., diformitate caracterizată prin sudura buzelor; -corie (v. -coriei), s.f., obliterarea congenitală sau dobândită a pupilei; — dacţiIie (v. -dactilie), s.f., diformitate constând în sudura patologică a degetelor; -discoide (v. disco-, v. -id), s.n. pl., viermi paraziţi, specifici pe branhiile peştilor din grupa siluridelor, având corpul alungit, cu 4 lobi şi cu 4 pete oculare la capătul anterior, -glosie (v. -glosie), s.f., aderenţă dobândită sau congenitală a limbii la peretele bucal sau la gingii; -podie (v. -podie), s.f., anchiloză tibiotarsiană; -poietic (v. -poietic), adj., referitor la anchilopoieză; -poieză (v. -poieză), s.f., proces patologic care generează anchiloză; -rinie (v. -rinie), s.f., sudură congenitală sau dobândită a pereţilor foselor nazale; -scop (v. -scop), s.n., aparat optic utilizat pentru cititul sedimentului din eprubeta Harada-Mori, metodă modernă de diagnosticare a anchilostomiazei; -stomi (v. -stom), s.m. pl., viermi nematozi paraziţi, care perforează vasele de sânge din intestinele umane; -stomoterapie (v. stomo-, v. -terapie), s.f., folosirea rolului anemiant al anchilostomi-lor, ca metodă de tratament a poliglobuliei lui Vaquez; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical curbat pentru secţionarea anchilozelor; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a anchilozei.
ANCIRO- (ANCYRO-) „cârlig, ancoră, încovoiat". 0 gr. ankyra „cârlig, ancoră" > fr. ancyro- şi an-
kyrolat. sav. ancyro- > rom. anciro- şi- ancyro-.
■	-cefali (v. -cefal), s.m. pl., viermi mărunţi, care parazitează branhiile peştilor dulcicoli şi marini şi care, posterior, au un disc adeziv înzestrat cu 14 cârlige simple marginale; -id (v. -id), adj., în formă de ancoră.
ANCISTR-, v. ANCISTRO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini în formă de cârlig.
ANCISTRO- „curbat, încovoiat, încârligaf. 0 gr. ankistron „cârlig" > fr. ancistro-, lat. sav. id. > rom. ancistro-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct încovoiat; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze încârli-gate; -id (v. -id), adj., în formă de cârlig. ANCORI* „ancoră". 0 lat. anchor (ancor) „ancoră"
>	fr. anchori-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ancori-.
■	-form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de ancoră.
ANCYLO-, v. ANCHILO-.
ANCYRO-, v. ANCIRO-.
ANDR-, v. ANDRO-. ■ -agogie (v. -agogie), s.f., ştiinţa educaţiei adulţilor; sin. andragogică; -autozom (v. auto-, v -zom), s.m., autozom pe care se găsesc şi gene ale determinării sexului mascul; -iatrie (v.-iatrie), s.f., ramură a medicinei care studiază bolile adulţilor; -oecie (v. -oecie), s.f., prezenţa exclusivă de flori pe aceeaşi plantă; «^oic (v. -oic), adj. (despre o plantă) care are numai flori mascule.
-ANDRĂ, v. -ANDRU.
-ANDRIC „cu stamine, staminal". 0 gr. aner, andros „bărbat" > fr. -andrique, lat. sav. -andri-cus, germ. -andrisch > rom. -andrie.
-ANDRIE „stamină, organe sexuale mascule". 0 gr. aner, andros „bărbat" > fr. -andrie, germ. id., engl. -andry> rom. -andrie.
-ANDRIU „antere, cu antere". 0 gr. aner, andros „bărbat" > engl. -andrium, lat. sav. id. > rom. -andriu.
ANDRO- „bărbat, adult, mascul, stamină, bărbătesc, staminal". 0 gr. aner; andros „bărbat" > fr.andro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. andro-. ■ -cefal (v. -cefal), adj. (despre o statuie de animal) cu cap de om; -cit (v. -cit), s.n., celulă vegetativă formată în androconidie, care generează un anterozoid; -cliniu (v. -ciiniu), s.n., cavitatea din vârful ginostemiuhji de la anterele orhideelor; -core (-chore) (v. -cor), adj., s.f .pl. (plante) care sunt răspândite prin intermediul omului; -craţie (v. -craţie), s.f., conducerea sau supremaţia bărbatului în societate; -dinam (v. -dinam), adj. (despre flori) care prezintă androdinamie; sin. androdinamic; -dinamic (v. -dinamic), adj., androdinam*; -dinamie (v. -dinamie), s.f., calitate a florilor hermafrodite cu stamine bine dezvoltate, dar cu stigmat redus; -dioecie (v. di-, v. -oecie), s.f., poliecie având indivizi numai cu flori mascule şi alţii numai cu flori hermafrodite, la aceeaşi specie, dar la indivizi deosebiţi; -dioic (v. di-, v. -oic), adj. (despre o plantă) care are flori masculine şi hermafrodite situate pe indivizi diferiţi, în cadrul
aceleiaşi specii; -fag (v. -fag), adj., care mănâncă oameni; -fen (v. -fen), adj. (despre un organism) care produce celule sexuale mascule fenotipice; -fih (v. -fih), adj. (despre un organism vegetal) care creşte pe lângă aşezările omeneşti; -fil2 (v. -fil2), s.n. 1. Frunză cu mi-crospori. 2. Microsporofilă, organ foliar care produce microsporangi. 3. Stamina angiosper-melor şi a gimnospermelor; -.filie (v. -filiei), s.f., simpatie faţă de bărbaţi; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante mascule din generaţia sexuată; -fobie (v. -fobie), s.f., repulsie patologică faţă de sexul masculin; -fonomanie (v. fono2-, v. -manie), s.f., impuls patologic de a ucide bărbaţii; -for (v. -for), s.n. 1. Suport al staminelor sau al an-teridiilor. 2. Porţiune alungită a axei florale dintre periant şi stamine, la florile mascule. 3. Tub format din filamentele staminale sudate, purtând anterele; -galactozemie (v. galacto-, v. -zemie), s.f., secreţia şi excreţia laptelui de către glanda mamară masculină; -gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s.m., gametange care conţine celule sexuale mascule; -gametofor (v. gameto-, v. -for), s.n., plantă care poartă organele de reproducere mascule; -gamie (v. -gamie), s.f., proces de copulaţie a gârneţului mascul cu cel femei; -gen (v. -geni), adj., s.m. şi n. 1. Adj. Referitor la organele sexuale masculine. 2. Adj. (Despre o substanţă, hormoni) Care produce în organism modificări cu caracter masculinizant. 3. S.m. Substanţă hormonală care stimulează dezvoltarea caracterelor sexuale masculine. 4. S.n. Organ care produce celule sexuale masculine genotipice. 5. Adj. (Despre, o femelă) Care produce numai descendenţi masculi; -genetic (v. -genetic), adj. 1. Rezultat prin andro-geneză. 2. Care produce numai descendenţi masculi. 3. Care conţine numai cromozomi de origine paternă; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Proces de producere a hormonilor masculi. 2. Dezvoltare a unui organism care conţine numai genomul patern; -genic (v. -genic), adj., refe-ritpr la androgenie, la hormonii androgeni; -ge-nie (v. -geniei), s.f., proces de reproducere a masculilor sau a caracterelor masculine; -ge-noterapre (v. genor, v. -terapie), s.f;, utilizare terapeutică a hormonilor masculini; -gin (v. -gin), adj., s.m. 1. Adj. Care are caracterele ambelor sexe; sin. bisexuat, hermafrodit. 2. Adj. Care are atât androceu, cât şi gineceu. 3. Adj. Care prezintă anteridii şi oogoane pe aceeaşi hifă. 4. S.m. Individ de sex masculin care prezintă caractere sexuale secundare feminine; ~ginie«(v. -ginie), s.f. 1. Anomalie congenitală care constă în prezenţa caracterelor sexuale secundare feminine la o persoană de sex masculin. 2. Prezenţa atât a florilor mascule, cât şi a celor femele la toţi indivizii unei specii, în cazul plantelor monoice.
3.	Prezenţa oogoanelor şi a anteridiilor pe aceeaşi hifă; -ginodioecie (v. gino-, v. di-, v. -oecie), s.f., poligamie cu indivizi având flori herma-
29
frodite şi indivizi cu flori unisexuate (mascule şi femele); -ginodioic (v. gino-, v. di-, v. -oic), adj., care prezintă androginodioecie; -ginofor (v. gino-, v. -for), s.n., suport al staminelor şi al ovarului, ca prelungire a axei florale deasupra perian-tului; -ginoid (v. gino-, v.-id), s.m., individ de sexul masculin, la care segmentul inferior al aparatului genital a evoluat potrivit tipului feminin; -goniu (v. -goniu), s.n., etapă iniţială în formarea celulelor spermatice, la plante; - id (v. -id), adj., s.m. 1. Adj. Cu caractere proprii sexului masculin. 2. Adj. Cu înfăţişare de bărbat. 3. S.m. Automat antropomorf; -latrie (v. -latrie), s.f., divinizare a bărbatului; -latru (v. -latru), adj., s.m. şi f. (persoană) care practică androlatria; -logie (v. -lo-gie-i), s.f., disciplină care studiază fiziologia şi patologia organelor sexuale masculine; -manie (v. -manie), s.f., dorinţă pasională şi insaţiabilă pentru actul sexual la femei şi la animalele femele; -mastie (v. -mastie), s.f., prezenţa la femei a unei mamele atrofiate, asemănătoare cu aceea a unui bărbat; -merogon (v. mero-, v. -goni), adj., care se dezvoltă prin fecundarea de către un spermatozoid a unui ovul enucleat, înainte de fertilizare; -merogonie (v. mero-, v. -gonie), s.f., dezvoltare a unui fragment de ovul, prevăzut numai cu cromozomi paterni; -mimetic (v. -mimetic), adj., s.n. (substanţă) analoagă hormonului masculin; -monoecie (v. mon/o-, v. -oecie), s.f., prezenţa pe acelaşi peduncul a unor flori parţial masculine şi parţial hermafrodite; -monoic (v. mon/o-, v. -oic), adj. (despre o plantă) care prezintă atât flori unisexuate masculine, cât şi flori hermafrodite; -morf (v. -morf), adj., cu aspect de bărbat; -morfoză (v. -mor-foză), s.f., modificare morfologică rezultată în urma excitaţiilor produse de tubul polinic în curs de dezvoltare; -par (v. -par]» adj., care produce numai descendenţi de sex masculin; -patie (v. -patie), s.f., maladie care afectează exclusiv sexul masculin; -pauză (v. -pauză), s.f., diminuare a activităţii genitale masculine de la o anumită vârstă; -petal (v. -petal), adj. (despre stamine) care prezintă filamente lăţite; -petalie (v. -petalie), s.f., transformare a staminelor în petale; -plasmă (v. -plasmă), s.f., protoplasma activă a gârneţului mascul; -pleogamie (v. pleo-, v. -gamie), s.f., poligamie la indivizii cu flori mascule şi andromonoice; -spermatozoid (v. spermato-, v. -zoid), s.m., spermatozoid cu cromozom de sex Y; -spor (v. -spor), s.m. 1. Spor mascul al criptogamelor vasculare. 2. Grăunte de polen; -sporange (v. spor/o^, v. -ange), s.m., sporange care conţine androspori; -spo-rogenetic (v. sporo-, v. -genetic), adj., referitor la androsporogeneză; -sporogeneză (v. sporo-, v. -geneză), s.f., proces de formare a microspo-rilor; -stil (v.*6til), s.n., organ vegetal columnar; -tip (v. -tip), s.n., exemplarul caracteristic al speciei vegetale sau animale; -tomie (v. -tomie), anatomia omului; -tropic (v. -tropic),-adj.,
30
relativ la androtropie; -tropie (v. -tropie), s.f., predilecţie a unor afecţiuni pentru sexul masculin; -zom (v. -zom), s.m., cromozom prezent numai la gârneţii masculi.
-ANDRU (-ANDRĂ) „mascul, staminal, masculin, bărbătesc". 0 gr. aner, andros „bărbat" > fr. -andre, lat. sav. -andrus, engl. -androus> rom. -andru şi -andră.
ANELO- „inel, inelat". 0 lat. anellus „inel" > fr. anello-, engl. id. > rom. anelo-. ■ -for (v. -for), s.n., celula sporogenă pe al cărei vârf iau naştere, în mod succesiv, printr-un proces de septare, conidiile (anelosporii); -spor (v. -spor), s.m., celulă asexuată care se formează terminal şi succesiv, lăsând de fiecare dată un inel vizibil în partea de sus a conidioforului.
ANEMO- „vânt, curent de aer, fluid, aerian, eo-lian". 0 gr. anemos „vânt" > fr. anemo-, germ. id., engl. id.t lat. sav. id., it. id. > rorrt'. anemo-. ■ -core (-chore, -hore), (v. -cor), adj., s.f. pl. (plante) ale căror seminţe sau fructe sunt răspândite prin intermediul vântului; -corie (-chorie, -horie), (v. -corie2), s.f., împrăştiere a sporilor, seminţelor sau fructelor cu ajutorul vântului; -entomofilie (v. entomo-, v. -filiei), s.f., polenizare prin intermediul vântului şi al insectelor; -file (v. -fih), adj., s.f.pl. (plante) ale căror flori se polenizează prin intermediul vântului; sin. anemogame; -filie (v. -filiei), s.f., polenizare realizată prin intermediul vântului; sin. anemo-gamie; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante ale căror flori se polenizează cu ajutorul vântului; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de curenţii de aer şi de vânt; -game (v. -gam), adj., s.f. pl., ane-mofile*; -gamie (v. -gamie), s.f., anemofilie*; -gen (v. -genO, adj., care este produs de vânt; -graf (v. -graf), s.n., anemometru înregistrator; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care se ocupă cu descrierea vânturilor; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă realizată la anemograf; -hidrocor (v. hidror, v. -cor), adj., care se răspândeşte prin intermediul vântului şi al apei; -Ut (v. -liti), s.n., formaţiune geologică concreţionară deviată din galeriile subterane; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul vânturilor; -metrie (v. -metriei), s.f., ştiinţă care studiază măsurarea vitezei curenţilor de aer sau a gazelor în conducte; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument pentru măsurarea vitezei, a puterii şi a direcţiei vânturilor. 2. Aparat care serveşte la măsurarea vitezei fluidelor gazoase în conducte; -mirmecocor (-mirmecochor) (v. mirmeco-, v. -cor), adj., care se răspândeşte prin intermediul vântului şi al furnicilor; -morfie (v. -morfie), s.f., conformaţie specială a plantelor de a se apăra împotriva acţiunii vânturilor; sin. anemo-morfoză; -morfoză (v. -morfoză), s.f., anemo-morfie*; -scop (v. -scop), s.n., instrument care indică direcţia vântului; sin. giruetă; -spore (v -spor), s.f. pl., plante ale căror seminţe sunt răspândite cu ajutorul vântului; -stat (v. -stat), s.n.,
aparat utilizat la difuzarea aerului în încăperi înzestrate cu calorifere; -taxie (v. -taxie), s.t«-, t.uşcare de apărare a plantelor împotriva curenţilor de aer; -trop (v. -trop), s.n., motor esolian; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la curbarea organelor vegetale sub acţiunea curenţilor de aer; -tropism (v. -tropism), s.n., curbare a organelor plantelor sub acţiunea curenţilor de aer; -zoocor (-zoochor) (v. zoo-, v. -cor), adj., care se răspândeşte prin intermediul vântului şi al animalelor.
ANESTEZI-, v. ANESTEZIO-. ■ -metru (v.
-metrui), s.n., aparat care măsoară cantitatea de anestezic inhalat.	*
ANESTEZIO- „anestezie, anestezic". 0 gr. anais-thesia „insensibilitate" > fr. anesthesio-, germ. anasthesio- > rom. anestezio-. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în practica anesteziei; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină medicală care tratează despre anestezii; -metru (v. -metan), s.n. 1. Aparat care măsoară cantitatea de anestezic inhalat pe unitatea de timp. 2. Aparat cu care se apreciază gradul de insensibilitate într-o anumită regiune a corpului.	r <;
ANETO- „atrofiere". 0 gr. anetos „ofilit, slăbit, moale" > fr. aneto-, engl. id, lat. sav. id:> rom. aneto-. ■ -dermie (v. -dermie), s.f., boală de piele caracterizată printr-o erupţie generalizată de pete atrofice violacee sau sidefii. ANEVRISMO- „anevrism, dilatare, anevrismal". 0 gr. biz. aneurysma „lărgire, dilatare" > fr. ane-vrismo, engl. id. > rom. anevrismo. ■ -plastie v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de reducere a unui anevrism; -rafie (v. -rafie), s.f., refacere operatorie a unei artere anevrismale; tomie (v. -tomie), deschidere chirurgicală a unui anevrism.
ANGE „receptacul, înveliş, canal, vas anato-nic". 0 gr. angeion „vas, capsulă, înveliş" > fr. ange> rom. -ange.
ANGEIO-, v. ANGIO-.
ANGELO- „înger, angelic". 0 gr. athgelos „ves-fitor, mesager divin" şi gr. biz. angefos „înger" > fr. angelo-, it. id., engl. id. > romr angelo-. m -fanie (v. -fanie), s.f., apariţie a îngerului în faţâ rnui om; -latrie (v. -latrie), s.f., erezie care onstă în adorarea îngerilor; -latru (V;-latru), idj., s.m. şi f. (persoană) care practică ânge-olatria; -logie (v. -logiei), s.f., parte a dogma-nii care tratează despre îngeri.
ANGI-, v. ANGIO-. ■ -algie (v. -algie),- s.f:,;
•ere localizată de-a lungul unui Vas sanguin oau limfatic; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilatare a unui vas sanguin sau limfatic; ^ectomie (v. -ectomie), s.f., operaţie chirurgicală de rezecţie a unui fragment dintr-un vas sanguinf -ectopie (v. -ectopie), s.f., situare anormală a unui vas anatomic; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură a unui vas sanguin.
ANGIO- (ANGEIO-) „vas anatomic, receptacul, veliş, cavitate". 0 gr. angeion „receptacul,
mveliş, vas" > fr. angio- şi angeio-, engl. angio-, germ. id., it. id. > rom. angio- şi angeio■ -blast (v. -blast), s.n. 1. Celulă primitivă me-zenchimală din care se diferenţiază vasele şi celulele sanguine ale embrionului. 2. Celulă va-soformatoare; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la angioblast; -cardiografie (v. cardio v. -grafie), s.f., metodă de explorare râdiologică a cavităţilor cardiace şi a vaselor mari cu ajutorul unei substanţe opace la razele X; -cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s.f., imagine radiolo-gică obţinută prin angiocardiografie; sin. cardio-angiografie; -cardiopatie (v. cardio-, v. -patie), s.f., cardiopatie arterială; -cardiopneumogra-fie (v. cardio-, v. pneumo-, v. -grafie), s.f., radiografie a cavităţilor inimii şi a vaselor mari ale toracelui, după injectarea cu o substanţă radio-opacă; sin. cardioangioscleroză; -carp (v. -carp), adj., cu fructe acoperite; -cheiloscop (v. cheilo-, v.-scop), s.n., instrument prevăzut cu un sistem optic pentru studiul circulaţiei sanguine din buze; -cheiloscopie (v. cheilo-, v. -scopie), s.f., examinare a circulaţiei sanguine a buzelor, cu ajutorul angiocheiloscopului; -colecistogra-fie (v. cole-, v. cisto-, v. -grafie), s.f., radiografie a căilor biliare, realizată cu ajutorul unei substanţe de contrast; -displazie (v. dis-, v> -plazie), s.f., anomalie vasculară, caracterizată prin tulburări de dezvoltare; -encefalografie (v. en-cefalo-, v. -grafie), s.f., radiografie a vaselor creierului, după injectarea.acestora cu o substanţă radioopacă; -fluorografie (v. fluoro-, v. -grafie), s.f., studiu radiografie al vaselor sanguine cu ajutorul fluorufui; -fluoroscopie (v. fluoro-, v. -scopie), s.f., fluoroscopie arterială; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de sufocare; -genie (v. -geniei), s.f., formarea şi dezvoltarea vaselor de sânge; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Descriere sistematică a vaselor sanguine ale corpului uman. 2. Radiografie a vaselor sanguine, după ce au fost injectate cu o substanţă radioopacă; -gramă (v. -gramă), s.f., imagine obţinută în urma unei angiografii (2); -hemo-filie (v. hemo-, v. -filiei), s.f., afecţiune caracterizată prin hemoragii repetate; -id (v. -id), adj., asemănător cu vasele retiniene; —lit (v. -liti), s.n., concreţiune calcaroasă vasculară neateromatoasă; -litic (v. -litici), adj., care se caracterizează prin prezenţa concreţiunilor cal-caroase; -logie (angeiologie) (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază vasele sanguine şi limfatice; -malacie (v. -malacie), s.f., diminuare a elasticităţii vaselor sanguine; -megalie (v. -megalie), s.f., dilatare a vaselor sanguine; -micro-cinematografie (v. micro-, v. cinemato-, v. -grafie), s.f., prezentare cinematografică a vaselor capilare; -necroză (v. -necroză), s.f., proces de necrozare a pereţilor unui vas arterial, venos sau capilar; -nefrografie (v. nefro-, v. -grafie), s.f., radiografie a sistemului vascular renal, utilizân-du-se o substanţă radioopacă; -neurectomie (v.
31
neur/o-, v. -ectomie), s.f., rezecţie a vaselor şi a nervilor; -patie (v. -patie), s.f., boală a vaselor sanguine; -plast (v. -plast), s.n., element en-dotelial al capilarelor sanguine care, înmulţin-du-se prin mitoză, generează noi vase; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a vaselor arteriale distruse; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie vasculară; -pneumografie (v. pneumo-, v. -grafie), s.f., radiografie a arborelui vascular pulmonar; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de suturare a unui vas sanguin; -ra-gie (v. -ragie), s.f., hemoragie la nivelul vaselor capilare; -ree (v. -ree), s.f., hemoragie pasivă; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură vasculară; -scle-rotic (v. -sclerotic), adj., referitor la angioscle-roză; -scleroză (v. -scleroză), s.f., întărire patologică a pereţilor arterelor, venelor şi a capilarelor sanguine; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru examinarea vaselor capilare; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a vaselor capilare cu ajutorul angioscopului; -scotometrie (v. scoto-, v. -metriei), s.f., tehnică de campimetrie; -spasm (v. -spasm), s.n., contracţie spastică a fibrelor musculare ale vaselor sanguine; sin. angio-spastie; -spastic (v. -spastic), adj., care este însoţit de contracţia vaselor sanguine; -spastie (v. -spastie), s.f., angiospasm*; -spermatofite (v. spermato-, v. -fit), s.f. pl., încrengătură a regnului vegetal, cuprinzând dicotiledonatele şi mo-nocotHedonatele; -sperme (v. -sperm), adj., s.f. pl. 1. Adj. Care are seminţele închise în ovar. 2. S.f. pl. Subîncrengătură a’spermatofitelor (fane-rogamelor), cuprinzând plantele cu flori, care au ovule închise în cârpele; -spor (v. -spor)., adj., care are sporii închişi în capsule; -stenoză (v. -stenoză), s.f., îngustare patologică a vaselor sanguine; -terapie (v.-terapie), s.f., utilizare a arterelor, venelor şi capilarelor pentru introducerea medicamentelor în organism; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de incizie a vaselor sanguine; -tomografie (v. tomo-, v. -grafie), s.f., procedeu radiologie de combinare a an-giopneumografiei cu tomografia; -trib (v. -trib), s.n., pensă pentru efectuarea hemostazei prin compresiune în grosimea ţesuturilor; -tripsie (v. -tripsie), s.f., operaţie medicală de efectuare a unei hemostaze cu ajutorul angiotribului; -tro-fonevroză (v. trofo-, v. -nevroză), s.f., maladie neurofuncţională manifestată prin insuficienţă de nutriţie tisulară, în urma unor tulburări nervoase şi vasculare.
-ANGIU „receptacul, canal, vas“. 0 gr. angeion „vas, înveliş, receptacul" > lat. sav. -angium, germ. id., engl. id. > rom. -angiu.
ANGO- „bâlbâire, bolboroseală". 0 lat. ango, ere „a sugruma, a sufoca" şi gr. ankho, ein „a strânge, a sufoca" > fr. ango-, lat. sav. id. > rom. ango-. ■ -frazie (v. -frazie), s.f., tulburare psihică, manifestată prin umplerea golurilor dintre cuvintele unor fraze, cu sunete repetate sau alungite.
32
ANGUI- „şarpe, flexuos". 0 lat. anguis „şarpe" > lat. sav. angui-, fr. id., engl. id. > rom. angui-. ■ -cid (v. -cid), adj., care ucide şerpii; -form (v. -form), adj., în formă de şarpe.
ANGUILI- „anghilă, ţipar". 0 lat. anguilla „şarpe mic" > fr. anguilli-, lat. sav. id., engl. id. > rom. anguili-. ■ -forme (v. -form), s.f. pl., peşti osoşi marini sau migratori, cu corpul în formă de şarpe, acoperit cu solzi mărunţi ori cu tegumentul nud şi cu gura înzestrată cu dinţi. ANGULI- „muchie, unghi, colţ". 0 lat. angulus „colţ, muchie" > fr. anguli-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. anguli-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu muchii; -form (v. -form), adj., în formă de unghi sau de colţ.
ANGUSTI- „îngust". 0 lat. angustus „strâmt, îngust" > fr. angusti-, lat: sav. id., engl. id. > rom. angusti-. m -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze înguste; -rostru (v. -rostru), adj. (despre o pasăre) cu ciocul îngust.
ANHIDR-, v. ANHIDRO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., pierdere excesivă a lichidului extracelular, care produce hemoconcentrare.
ANHIDRO- „lipsa apei, deshidratare". 0 gr. anhy-dros „fără apă" > fr. anhydro-, lat. sav. id., germ. id„ engl. id. > rom. anhidro-. ■ -bie (v. -bie), s.f., însuşirea organismelor de a trăi şi evolua într-un mediu deshidratat; -biotic (v. -biotic), adj., referitor la anhidrobioză; -bioză (v. -bioză), s.f., stare de deshidratare a ţesuturilor unor organisme animale sau vegetale, aflate în viaţă latentă; -mielie (v. -mielie), s.f., lipsă a lichidului cefalorahidian. ANIMALI- „animal". 0 lat. animal, alis „fiinţă, animal" > fr. animaţi- > rom. animali-, « -cultură (v. -cultură), s.f., creşterea şi exploatarea animalelor.
ANIMO- „activitate spirituală". 0 lat. animus „minte, judecată" > fr. animo- > rom. ani mo-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă a sistemului conceptual sau a activităţilor spirituale referitoare la institutiile sociale, artă, religie etc.
ANISO-, v. AN IZO.
AN IZ-, v. ANIZO-. ■ -ergie (v. -ergie), s.f., stare caracterizată prin existenţa unor gradiente de presiune, tensiune etc.; -iconie (-eiconie) (v. -iconie), s.f., inegalitate a imaginilor retiniene la cei doi ochi; -odont (v. -odont), adj., care are dinţii inegali; -odontie (v. -odontie), s.f., dezvoltare inegală şi asimetrică a dinţilor omologi; -opie (v. -opie), s.f., deficienţă vizuală caracterizată prin hipermetropie la un ochi şi prin miopie la celălalt; -oscilometrie (v. oscilo-, v. -metriei), s.f., inegalitate de amplitudine a oscilaţiilor arteriale; -urie (v. -urie), s.f., stare în care debitul urinar variază alternativ, de la oligurie la poliurie. ANIZO- (ANISO-) „inegalitate, variaţie, variabili-tate, inegal, diferit, asimetric". 0 gr. anisos „inegal" > fr. aniso-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom anizo- şi aniso-. ■ -bar (v. -bar), adj., cu presiune inegală; -carp (v. -carp), adj., cu un număr inegal de cârpele; -corie (v. -coriei), s.f.,
inegalitate pupilară; -cotilie (v. -cotilie), s.f., dezvoltare inegală şi neuniformă a cotiledoanelor; -cromemie (v. crom/o-, v. -emie), s.f., inegalitate de coloraţie a globulelor roşii din sânge; sin. ani-zocromie; -cromie (v. -cromie), s.f., anizocro-memie*; -dactil (v. -dactil), adj., cu degete inegale; -dactilie (v. -dactilie), s.f., inegalitate a degetelor; -dinam (v. -dinam), adj. (despre un embrion) care prezintă o inegală putere de dezvoltare; -file (v. -fil2), adj., s.f. pl. (plante) care au frunze de forme şi dimensiuni diferite; -filie (v. -filie2), s.f., inegalitate sau neuniformitate a frunzelor aceleiaşi plante, aflate la niveluri diferite; -forie (v. -forie), s.f., tendinţă de deviaţie în sus a axei vizuale a unui ochi; -gam (v. -gam), adj., care prezintă anizogamie; -gametange (v. ga-met/o-, v. -ange), s.rru, gametange femei şi mascul de pe acelaşi tal, prezent la fungi; -game-tangiogamie (v. gamet/o-, v. angio-, v. -gamie), s.f., tip de gametangiogamie între gametangii de sex diferit; -gamie (v. -gamie), s.f., reproducere sexuată realizată prin unirea a doi gameţi diferiţi ca formă, structură şi mărime; -genic (v. -genic), adj., relativ la anizogenie; -genie (v. -geniei), s.f., stare a gârneţilor cu genotip diferit, la monohibri-zii bisexuaţi; -gin (v. -gin), adj., care are mai puţine cârpele decât sepale; sin. anizoginic; -gnat (v. -gnat), adj., cu maxilare asimetrice; -goni (v. -goni), adj., s.m. (hibrid) care are mai multe caractere de la un părinte decât de la celălalt; -gon2 (v. -gon2), adj., care are muchii inegale; -hologamie (v. holo-, v. -gamie), s.f., unire a gârneţilor cu slabe deosebiri dimensionale şi sexuale; -melie (v. -melie), s.f., malformaţie caracterizată prin dezvoltarea inegală a membrelor; -menoree (v. meno-, v. -ree), s.f., ritm neregulat al ciclurilor menstruale; -mer (v. -mer), adj., care este format dintr-un număr inegal de părţi; -me-rogamie (v. mero-, v. -gamie), s;f., proces de unire a macrogameţilor cu microgameţii; -metrie (v. -metriei), s.f., inegalitate dimensională a globulelor roşii; -metropie (v. metr/o-2, v. -opie), s.f., inegalitate a puterii refringente a celor doi ochi; -morfie (v. -morfie); s.f., formă diferită a florilor unei plante; -petal (v. -petal), adj., cu petale inegale; -pter (v. -pter), adj. (despre insecte) cu aripi inegale; -sfigmie (v. -sfigmie), s.f., inegalitate de amplitudine a pulsaţiilor arteriale; -spor (v. -spor), adj., s.m. 1. Adj. (Despre o plantă) Care formează două tipuri de spori, unul mai mic (microspor) şi altul mai mare (macro-spor). 2. S.m. Celulă vegetală asexuată, diferenţiată morfologic şi biologic; -sporie (v. -sporie), s.f., existenţa în aceeaşi fructificaţie a două sau mai multor tipuri de spori; -stazie (v. -stazie), s.f., absenţă a izostaziei, într-o anumită regiune geografică; -stenie (v. -stenie), s.f., inegalitate a tonusului muscular; -stilie (v. -stilie), s.f., prezenţa de stile lungi şi scurte la florile din aceeaşi specie; -tom (v. -tom), adj. (despre un organ floral) care este inegal divizat; -tonic (v. -tonic),
adj. (despce o soluţie) care nu este în echilibru molecular cu mediul înconjurător; -trop (v. -trop), adj., care nu prezintă aceleaşi proprietăţi fizice în toate direcţiile; sin. anizotropic; -tropic (v. -tropic), adj., anizotrop*; -tropie (v. -tropie), s.f., proprietate a unei substanţe de a prezenta caracteristici fizice variate în funcţie de direcţia de măsurare şi de observare; sin. anizotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., anizotropie*. ANKILO-, v. ANCHILO-.
ANO- „anus, anal“. 0 lat. anus „şezut, fund“ > fr. ano-, germ. id., engl. id. > rom. ano ■ -ce-liadelf (v. celi-, v. -adeif), adj., s.m. (monstru) care are două corpuri sudate în partea de sus a trunchiului; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală a funcţiei de continenţă a anusului; -proctie (v. -proctie), s.f., anus artificial; -scop (v. -scop), s.n., instrument tubular folosit pentru examenul endoscopic al anusului.
ANOFELI- „ţânţarul anofel". 0 gr. anopheles „dăunător, distrugător" > fr. anopheli- > rom. anofeli- ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge ţânţarii anofeli; -fug (v. -fug), adj., s.n. (substanţă) care îndepărtează ţânţarii anofeli.
ÂNOFELO» „ţânţarul anofel". 0 gr. anopheles „distrugător" > fr. anophelo > rom. anofelo ■ -gen (v. -geni), adj., care constituie un focar de dezvoltare a ţânţarilor anofeli.
ANOWl-, v. ÂNOMO-. ■ -odonte (v. -odont), s.f. pl., reptile fosile din ordinul teromorfeior, prezentând caractere de mamifere, cu dinţii reduşi la doi canini puternici.
AN O MAL-, v. ANOMALO-. ■ -oecie (v. -oecie), s.f., prezenţa de flori hermafrodite şi unisexuate pe acelaşi individ sau pe indivizii diferiţi ai aceleiaşi specii.
ANOMALI- „asimetric, neregulat". 0 lat. tz. ano-malus „neregulat, anormal" > fr. anomali-, lat. sav. id. > rom. anomali- » -fior (v. -fior), adj., care prezintă flori asimetrice, neregulate. ANOMALO- „deficienţă, anomalie". 0 gr. anoma-los „inegal, neregulat" > fr. anomalo, germ. id., engl. id. > rom. anomalo. ■ -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru măsurarea defectelor de sensibilitate cromatică.
ANOMO- „diform, neregulat, anormal". 0 gr. ano-mos „neregulat" > fr. anomo, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. anomo. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe neregulate; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (animal) cu cap diform; -dromie (v. -dromie), s.f., nervaţie foliară neregulată, nedispusă într-un sistem obişnuit; -fii (v.-fil2), adj., care are frunze neregulate, asimetrice; -merie (v. -merie), s.f., anormalitate a numărului membrilor unui ver-ticil floral.
ANOPL-, v. ANOPLO-. ■ -ure (v. -ur), s.f. pl., ordin de insecte aptere, cuprinzând diferite specii de pediculide şi pediculine.
ANOPLO- „neprotejat, nearmat, fără protecţie". 0 gr. anoplos „fără arme" > fr. anoplo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. anoplo-. ■ -cefal
33
(v. -cefal), adj. (despre un animal) cu capul lipsit de protecţie; -gnat (v. -gnat), adj. (despre o insectă) cu mandibulele lipsite de rezistenţă; -teriu (v. -teriu), s.m., animal erbivor fosil, care a trăit în eocenul superior.
ANOREXi- „inapetenţă, anorexie". 0 gr. anorexia „lipsa poftei de mâncare" > fr. anorexi- > rom. anorexi-. ■ -gen (v. -gen^, adj., s.n. (substanţă) care provoacă lipsa poftei de mâncare.
AN ORT-, v. ANORTO-. ■ -opsie (v. -opsie), s.f., percepţie distorsionată a obiectelor şi a figurilor. ANORTO- „incorect, zigzagat". 0 gr. anorthos „incorect" > fr. anortho-, engl. id, germ. id., lat. sav. id. > rom. anorto-. m -genetic (v. -genetic), adj., referitor la anortogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., evoluţie biologică în zigzag, cu schimbare în preadaptare; -grafie (v. -grafie), s.f., tulburare a scrisului, care constă în ortografierea inexactă a cuvintelor.
ANOSO- (ANOZO-) „imun, scutit de boală". 0 gr. anosos „scutit de boală" > fr. anoso-, germ. id, engl. id., lat. sav. id. > rom. anoso- şi anozo-, ■ -gnozie (v. -gnozie), s.f., stare psihică a unui bolnav de a nu-şi recunoaşte defectul sau boala proprie.
ANOZO-, v. ANOSO-.
ANSERI- (ANZER1-) „gâşte". 0 lat. anser, eris „gâscă" > fr. anseri-, lat. sav. id. > rom. anseri-şi anzeri-. ■ -forme (v. -form), s.f. pl., ordin de păsări palmipede, având ciocul prevăzut cu lamele cornoase, care trăiesc pe lacuri, în bălţi etc. şi care cuprind raţele, gâştele, lebedele etc.
ANSI- „toartă, inel". 0 lat. ansa „mâner, toartă" > fr. ansi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ansi-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de toartă.
ANSO- „ansă anatomică". 0 lat. ansa „toartă, buclă" > fr. anso-, engl. id. > rom. anso-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a ansei testiculare.
-ANT „floare, floral". ♦ gr. anthos „floare" > fr. -anthe, germ. -anth, lat. sav. -anthus şi -anthum, engl. -anth > rom. -ant
ANT-, v. ANTO-. ■ -esmolitic (v. esmo-, v. -Iitic2), adj., referitor la antesmoliză; -esmoliză (v. esmo-, v. -liză), s.f., continuarea creşterii teratologice apicale a axei inflorescenţei, după producerea florilor, rezultând flori noi; -esmotaxie (v. esmo-, v. -taxie), s.f., modul de dispoziţie a pieselor florale; -odiu (v. -odiu), s.n., tip de inflorescenţă racemoasă, de diferite forme, pe care se prind florile sesile; sin. calatidiu. -ANTEMIE „floare, inflorescenţă". 0 gr. anthe-mon „floare" > fr. -anthemie, lat. sav. -anthemia, engl. -anthemy, germ. -anthemie > rom. -antemie.
ANTENI- „antenă, apendice". 0 lat. antenna „verga corăbiei" > fr. antenni-, engl. id. > rom. anteni-. m -fer (v. -fer), adj., care poartă antene; -form (v. -form), adj., în formă de antenă sau de apendice.
-ANTER „anteră, extremitate a staminei". 0 gr. antheros „înflorit" > fr. -anthere, germ. -anthere, engl. -antherous, lat. sav. -antherus > rom. -anter. ANTER-, v. ANTERO-. ■ -angiu (v. -angiu), s.n., sporocarp cu microspori şi cu macrospori. ANTERIDIO- „anteridie, organ floral". 0 gr. anthe-ridion „floare mică" > fr. antheridio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. anteridio-. * -for (v. -for), s.m., formaţiune discoidală de pe talurile masculine ale unor gimnosperme, pe a căror.faţă superioară sunt situate anteridiile.
-ANTERIE „stamină, anteră". 0 gr. antheros „\n-florit" > fr. -antherie, germ. id., engl. -anthery> rom. -anterie.
ANTERO- „antere, anteridii". 0 gr. antheros „înflorit" > fr. anthero-, engl. id., germ. id., lat. sav. id
>	rom. antero-, ■ -fag (v. -fag), adj. (despre insecte) care mănâncă antere; -filie (v. -filie2), s.f., transformare teratologică a anterelor în petale sau în alte elemente foliacee; -for (v. -for), s.n., axă care poartă anterele; -gen (v. -geni), adj., care generează antere; -id (v. -id), adj. (despre un stigmat) în formă de anteră; -manie (v. -manie), s.f., dezvoltare anormală a anterelor; -zoid (v.-zoid), s.m., celulă }sexuală mas-culă mobilă, formată în anteridie, la criptogame şi gimnosperme.
-ANTIC „referitor ia floare, floral". 0 gr. anthos „floare" > engl. -anthic, lat. sav. -anthicus> rom. -antic. -ANTIE „floare, inflorescenţă". 0 gr. anthos „floare" > fr. -anthie, germ. id., engl. -anthy, lat. sav. -anthia > rom. -antie.
-ANTIU „floare". 0 gr. anthos „floare" > engl. -an-thium, lat. sav. id., germ. id. > rom. -antiu. ANTLO- „inundaţie". 0 gr. antios „apă de mare"
>	fr. antlo-, germ. id. > rom. antlo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de inundaţii. ANTO- „floare, inflorescenţă, floral". 0 gr. anthos „floare" > fr. antho-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. anto-. ■ -biologie (v. bio-, v. -logie^, s.f., biologie florală; -carp (v. -carp), s.n., fruct înconjurat de caliciul cu tendinţă de creştere; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la antocarp; -cian (v. -cian), s.m., pigment din sucul celular al plantelor, care colorează florile, fructele şi petalele în albastru; -cliniu (v. -cliniu), s.n., receptaculul comun al florilor; -clor (v. -clor), s.n., pigment galben-verzui din sucul celular a\ unor flori; -fag (v. -fag), adj. (despre insecte) care se hrăneşte cu flori; -file (v. -fiii), adj., s.f. pl. (insecte) care prezintă afinitate deosebită pentru flori; -fite (v. -fit), s.f. pl., încrengătură a plantelor cu flori; sin. fanerogame; -for (v. -for), s.n., axă florală situată între caliciu şi corolă, purtând petalele, staminele şi pistilul; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la antogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., formare a florilor din părţile vegetale ale plantei; -id (v. -id), adj., în formă de floare; -lit (v. -liti), s.n., plantă fosilă în formă de floare; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la antoliză; -liză (v. -liză), s.f. 1. Separare sau multiplicare a pieselor
34
florale. 2. Metamorfoză regresivă a organelor florale; -logiei (v. -logiei), s.f., studiul sistematic al florilor; ~logie2 (v. -logie2), s.f., culegere de texte reprezentative din operele unuia sau ale mai multor autori; sin. florilegiu; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere patologică a florilor; -taxie (v. -taxie), s.f., mod de aşezare a florilor pe ramură sau pe axa inflorescenţei; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la mişcările de curbare a florilor sub influenţa factorilor externi; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare florală sau pedunculară; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., clasă de celenterate marine sedentare, cuprinzând polipii izolaţi (actiniile) sau grupaţi în colonii (coralii, madreporii).
ANTRAC-, v. ANTRACO-. ■ -noză (v. -noză), s.f., boală a plantelor provocată de anumite ciuperci parazite microscopice, caracterizată prin apariţia unor pete brune pe frunze, fructe şi tulpină. ANTRACI- „cărbune, huilă". 0 lat. anthrax, acis „oxid de plumb, miniu brut“ > fr. anthraci- > rom. antraci-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine cărbune sau huilă; -form (v. -form), adj., cu aspect de cărbune.
ANTRACO- „antrax, cărbune, carbon". 0 gr. anthrax, akos „cărbune" > fr. anthraco-, engl. id., germ. id. > rom. antraco-. ■ -id (v. -id), adj. 1. Cu aspect de antrax. 2. Care are culoarea cărbunelui; -litic (v. -litici), s.n., ansamblul perioadelor carbonifer şi permian, având caracteristici paleontologice asemănătoare; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a cărbunelui în scop terapeutic; -teriu (v. -teriu), s.m., gen de mamifere parico-pitate fosile oligocene, asemănătoare cu suidele, descoperite mai ales în sedimentele de cărbuni; -zauri (v. -zaur), s.m. pl., ordin de amfibieni fosili din grupul labirintodonţilor, care au trăit în carbonifer şi permian.
ANTRO- „cavitate, scobitură, spaţiu gol". 0 gr. antron „peşteră, grotă" > fr. antro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. antro-. ■ -celu-lotomie (v. celulo-, v. -tomie), s.f., excizie a apofizei mastoide; -pilorectomie (v. pilor/o-, v. -ectomie), s.f., rezecţie a regiunii sfincterului piloric; -scop (v. -scop), s.n., endoscop pentru explorarea modificărilor de la suprafaţa mucoasei antrosinuzale; -stomie (v. -stomie), s.f. 1. Operaţie chirurgicală de deschidere a unui antru anatomic în vederea drenării. 2. Lărgire operatorie a deschiderii buzelor pentru uşurarea accesului în cavitatea bucală, micşorată prin cicatrice traumatică; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a unei cavităţi anatomice.
-ANTROP „om, fiinţă umană, persoană". 0 gr. anthropos „om“ > fr. -anthrope, it. -antropo, germ. -anthrop, engl. -anthrope, lat. sav. -anthropus > rom. -antrop.
ANTROP-, v. ANTROPO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., nume de persoană; -onimie (v. -onimie), s.f., ramură a lingvisticii care studiază numele de persoană.
-ANTROPIC „referitor la om, uman". 0 gr. anthropos „om" > fr. -anthropique, engl. -anthropic, lat. sav. -anthropicus > rom. -antropic. -ANTROPIE „om, persoană, fiinţă omenească". 0 gr. anthropos „om" > fr. -anthropie, germ. id., engl. -anthropy, it. -antropia > rom. -antropie. ANTROPO- fiinţă umană, om, uman, omenesc". 0 gr. anthropos „om" > fr. anthropoengl. id., lat. sav. id. > rom. antropo-. ■ -biocenoză (v. bio-, v. -cenozăi), s.f., totalitatea organismelor vegetale şi animale dintr-un anumit mediu, influenţată de activitatea economică a speciei umane; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., ramură a biologiei care studiază specia umană şi maimuţele antropoide; -centric (v. -centric), adj., care raportează totul la om sau care face din om centrul universului; -core (-chore, -hore) (v. -cor), adj., s.f. pl. (plante) ale căror seminţe şi fructe sunt răspândite prin intermediul omului; -corie (-cho-rie, -horie) (v. -corie2), s.f., diseminare a plantelor spontane sau cultivate prin intermediul omului; -dendromorf (v. dendro-, v. -morf), adj., cu aspect de om şi de pom; -fag (v. -fag), adj., s.m. şi f. (persoană) care se hrăneşte cu carne de om; -fagie (v. -fagie), s.f. 1. Folosire a cărnii de om drept hrană. 2. Obicei al unor oameni sau al unor animale de a-şi mânca semenii; sin. canibalism; -fii (v. -fiii) adj., s.f. pl. 1. Adj. (Despre o plantă sau un animal) Care creşte pe lângă aşezările omeneşti. 2. S.f. pl. Plante polenizate artificial; -filie (v. -filiei), s.f., preferinţă a unor insecte de a se hrăni mai ales pe seama omului; -fite (v. -fit), s.f. pl., plantele cultivate de om şi buruienile din cultura acestora; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de antropofobie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de oameni; -gen (v. -gent), adj., s.n. 1. Adj. Care se datorează acţiunii omului; 2. Adj. Care dă naştere la oameni. 3. S.n. Ultima perioadă a neozoicului, în care a apărut omul; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la antropogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., parte a antropologiei care studiază originea, evoluţia şi dezvoltarea speciei umane; sin. antro-pogenie; -genie (v. -geniei), s.f., antropogeneză*; -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul populaţiei şi al aşezărilor omeneşti. 2. Ramură a geografiei care consideră mediul natural ca facor primordial al dezvoltării societăţii; -gonie (v. -gonie), s.f., explicaţie mitică privind apariţia omului; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Descriere anatomică a corpului uman în legătură cu anumite trăsături specifice raselor şi tipurilor biologice. 2. Disciplină care se referă la prezenţa, distribuţia şi .capacitatea de adaptare a omului la mediul geografic; -histografie (v. histo-, v. -grafie), s.f., disciplină care tratează despre ţesuturile corpului uman; -id (v. -id), adj., s.n. pl. 1. Adj. Care se aseamănă cu omul. 2. S.n. pl. Grup de maimuţe evoluate, de talie mare, asemănătoare cu omul şi lipsite de coadă, fiind reprezentate de câteva forme fosile de la sfârşitul tertiarului şi de
35
la începutul cuaternarului; -latrie (v. -latrie), s.f., adoraţie a unei zeităţi, concepută sub formă umană; -latru (v. -latru), adj., s.m. şi f. 1. (Persoană) care adoră o divinitate reprezentată în forme umane. 2. (Persoană) care adoră şi divinizează omul; -lit (v. -liti), s.n., fosilă umană petrificată; ~log (v. -log), s.m. şi f., specialist în antropologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază originea, evoluţia şi variabilitatea biologică a omului, în strânsă corelaţie cu condiţiile naturale; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere rezultată din interpretarea măruntaielor unei fiinţe umane sacrificate; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Studiul proporţiilor corpului omenesc. 2. Tehnică a măsurării diferitelor părţi ale corpului uman; sin. somatometrie. 3. Metodă de identificare a criminalilor pe baza descrierii, dimensiunii, formei şi amprentelor digitale ale acestora; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea dimensiunilor segmentare ale corpului omenesc; -morf (v. -morf), adj., s.n. 1. Adj. Care are forma figurii umane. 2. S.n. Obiect de artă având formă de fiinţă omenească. 3. S.n. pl. Grup de maimuţe superioare, asemănătoare cu omul; -morfic (v. -morfic), adj. 1. Care se aseamănă cu omul. 2. Referitor la antropomorfism; -morfism (v. -morfism), s.n. 1. Concepţie care atribuie divinităţilor (zei, spirite etc.) sau lucrurilor şi fenomenelor naturii forme, însuşiri şi sentimente umane. 2. Reprezentare, în artă, a divinităţilor sub înfăţişare umană; -morfografie (v. morfo-, v. -grafie), s.f., parte a antropologiei care tratează despre forma organelor bărbatului; -morfologie (v. morfo-, v. -logiei), s.f., anatomie descriptivă umană; -morfoză (v. -morfoză), s.f., totalitatea modificărilor morfologice care au marcat trecerea de la animal la om, în procesul de antropogeneză; -nomie (v. -nomie), s.f., psihologie ştiinţifică; -nosologie (v. noso-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază bolile speciei umane; -paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logiei), s.f., ramură a paleontologiei care studiază fosilele umane; -patie (v. -patie), s.f., 1. Delir caracterizat prin faptul că bolnavul consideră că are una sau mai multe persoane în propriul său corp, le simte şi le aude vocea. 2. Atribuirea de însuşiri psihice şi de stări afective, specific umane, obiectelor, mediului înconjurător şi naturii; -pitec (v. -pitec), s.m., animal fosil ipotetic, intermediar între maimuţă şi om, considerat ca precursor al hominidelor; -plastie (v. -plastie), s.f., reconstituire a formelor anatomice ale speciilor umane dispărute, pornindu-se de la elementele scheletelor descoperite; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul creaţiilor şi tradiţiilor populare; -psihotip (v. psiho-, v. -tip), s.n., structură psihică a cunoaşterii umane; -sferă (v. -sferă), s.f., totalitatea aşezărilor omeneşti şi a relaţiilor acestora cu mediul vital (biocenoze); -sociologie (v. socio-, v. -logiei), s.f., doctrină a raselor umane; -somatologie (v. somato-, v. -logiei), s.f., dis-
ciplină care studiază structura şi funcţiile organice ale corpului uman; -speologie (v. speo-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază resturile fosile umane din peşteri; -tehnie (v. -tehnie), s.f., arta de a dezvolta armonios fiinţa umană; sin. antropotehnică; -terapie (v. -terapie), s.f., ştiinţă a remediilor umane; -tomie (v. -tomie), s.f., anatomie a corpului uman; -zofie (-sofie) (v. -zofie), s.f., doctrină teozofică în cadrul căreia divinitatea este înlocuită cu fiinţa umană divinizată; -zoic (v. -zoic), s.n., era cuaternară, caracterizată prin apariţia şi dezvoltarea omului; -zoogen (v. zoo-, v. -geni), adj., cu existenţa legată de a omului şi a animalelor domestice; -zoonoză (v. zoo-, v. -noză), s.f., maladie întâlnită la oameni sau la animale şi care se poate transmite reciproc.
ANUL!- „inel, anular". 0 lat. annulus „inel mic“ > fr. annuli-, lat. sav. id. > rom. anuli-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un organ vegetal) prevăzut cu o formaţie inelară; -form (v. -form), adj., în formă de inel. ANULO- „inel, orificiu inelar". 0 lat. annulus „inel" > fr. annulo-, engl. id. > rom. anulo-. ■ -cit (v. -cit), s.n., eritrocit subţire, în formă de inel; -id (v. -id), adj., cu aspect de inel; -plastie (v. -plastie), s.f., reparare chirurgicală a unui orificiu anular anormal.
ANXIO- „teamă, anxietate". 0 lat. anxius „neliniştit, tulburat" > fr. anxio- > rom. anxio. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce teamă; -litic (v. -Iitic2), adj., s.n. (medicament) care combate neliniştea, anxietatea, sin. ataraxic, tranchilizant. ANZERI-, v. ANSERI-.
AORT-, v. AORTO-. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilatare a aortei; -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţiune chirurgicală a unei părţi din aortă. AORTO- „aortă". 0 gr. aorte „venă, marea arteră"
>	fr. aorto-, germ, id., engl. id., it. id., lat. sav. id.
>	rom. aorto-. ■ -arteriografie (v. arterio-, v. -grafie), s.f., radiografie a aortei şi a ramificaţiilor ei, după injectarea în aparatul circulator a unei substanţe radioopace; -clazie (v. -clazie), s.f., ruptură a aortei; -grafie, (v. -grafie), s.f., radiografie a aortei, cu ajutorul unei substanţe de contrast; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură a unei aorte; -stenoză (v. -stenoză), s.f., îngustare patologică a pereţilor aortei; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală longitudinală a peretelui ventral al aortei.
APANTO- „apariţie, întâlnire".0 gr. apante „întâlnire, întrevedere" > fr. apanto- > rom. apanto-. ■ -manţie (v. -manţie). s.f., prezicere după primul obiect care provoacă tehnicianului mantie o viziune divină.
APEIRO- „infinit, infinitate". 0 gr. apeiria „infinitate" > fr. apeiro-, germ. apeiro- > rom. apeiro-.
■	-fobie (v. -fobie), s.f., teamă excesivă de infinit ca spaţiu, întâlnită în nevroze obsesive psi-hastenice.
APENDIC-, v. APENDICO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere localizată la nivelul apendicelui; -ec-
36
tomie (v. -ectomie), s.f., ablaţiune chirurgicală a apendicelui; sin. apendictomie; -tomie (v. -tomie), s.f., apendicectomie*.
APENDICO- „apendice, apendicular“. 0 lat. ap-pendix, icis „adaos, coadă, ceea ce atârnă" > fr. appendico-, engl. id., lat. sav. id. > rom. apendico. m -cel (v. -cel2), s.n., hernie a apendicelui; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la apendicoliză; -liză (v. -liză), s.f., eliberare chirurgicală a apendicelui de aderenţele care-l fixează de organele din jur; -stomie (v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de creare a unui drenaj al conţinutului cecal către exterior, prin intermediul lumenului apendicular.
APERTO- „deschidere, apertură“. 0 lat. apertus „deschis, descoperit" > fr. aperto-, germ. id., engl. id. > rom. aperto-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea aperturii obiectivelor microscoapelor.
API- „albină". 0 lat. apis „albină" > fr. api-, it. id., engl. id. > rom. api-. ■ -col (v. -coh), adj., care se referă la creşterea albinelor; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., persoană care se ocupă cu apicultura; -cultură (v. -cultură), s.f., ştiinţa care studiază creşterea albinelor; -fitoterapie (v. fito-, v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a produselor apicole şi a plantelor medicinale; -fobie (v. -fobie), s.f., frică exagerată de albine; -form (v. -form), adj., în formă de albină; -fug (v. -fug), adj., s.n. (preparat) folosit ca mijloc de protecţie contra albinelor; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a produselor apicole în scop terapeutic; -vor (v. -vor), adj., care distruge sau care devorează albinele.
APIC-, v. APICO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., operaţie chirurgicală de ablaţie a porţiunii apicale a unei rădăcini dentare.
APICI- „vârf, extremitate". 0 lat. apex, icis, „vârf, culme" > fr. apici-, engl. id. > rom. apici-. ■ -fior (v. -fior), adj., care are florile grupate în vârful plantei; -form (v. -form), adj., în formă de vârf ascuţit. APICO- „vârf, apex, apical, extremitate". 0 lat. apex, icis „vârf, creştet" > fr. apico-, it. id., engl. id., germ. apiko- > rom. apico-. ■ -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la apicoliză; -liză (v. -liză), s.f. 1. Operaţie medicală a vârfului unui plămân. 2. Leziune localizată la vârful rădăcinii dentare; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie medicală de trepanare a porţiunii apicale a rădăcinii dentare.
APIRO-Jipsa febrei".0 gr. apyros „fără febră" > fr. apyro-, germ. id, engl. id. > rom. apiro-. ■ -gen (v. -gen^, adj.) care previne sau care împiedică apariţia febrei; sin. apirogenic; -genic (v. -genic), adj., apirogen*.
APLANO- „imobil, nemişcat". 0 gr. aplanes „fără deviaţie, fixat" > fr. aplano-, germ. id., engl. id. > rom. aplano-. ■ -gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s.m., organ sexual al plantelor în care se formează aplanogameţii; -spor (v. -spor), s.m., celulă reproducătoare asexuată, imobilă şi uni-nucleată, specifică algelor şi ciupercilor; -spo-
range (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange care conţine aplanospori.
APLO-, v. HAPLO-.
APODEMI- „vagabondare, vagabondaj". 0 gr. apodemia „călătorie" > fr. apodemigerm. id. > rom. apodemi-. ■ -algie (v. -algie), s.f., tendinţă patologică spre vagabondaj.
APOFIZI- „apofiză". 0 lat. apophisis „apofiză" > fr. apophisi- > rom. apofizi-. ■ -form (v. -form), adj., cu aspect de apofiză.
APORO- „fără intrare, dificultate". 0 gr. aporon „lucru imposibil" > fr. aporo-, germ. id., engl. id.
>	rom. aporo-. ■ -gamie (v. -gamie), s.f., tip de fecundaţie în care tubul polinic nu pătrunde în sacul embrionar prin micropil.
APOTEMNO- „amputare, amputatoriu". 0 gr. apo-temno, ein „a tăia" > fr. apotemno- > rom. apotem-no-. m -filie (v. -filiei), s.f., parafilie amputatorie. APRACTO- „neputinţă, incapacitate". 0 gr. aprak-tos „inert, inactiv" > fr. apracto- > rom. apracto-. ■ -fagie (v. -fagie), s.f., incapacitate de a executa mişcări de deglutiţie; sin. apraxie alimentară. -APSĂ „unire, aderenţă, contact". 0 gr. hapsis „unire, fuziune, joncţiune" > fr. -apse, germ. id.
>	rom. -apsă.
ARAHNO- „păianjen, arahnide, pânză de păianjen". 0 gr. arakhne „păianjen" > fr. arachno-, germ. id., engl. id. > rom. arahno-. ■ -dactilie (v. -dactilie), s.f., deformaţie congenitală, caracterizată prin alungirea şi subţierea excesivă a degetelor; sin. doiicostenomeiie; -fobie (v. -fobie), teamă patologică de păianjeni; -id (v. -id), adj., în formă de pânză de păianjen; -idă (v. -id), s.f., una dintre cele trei membrane care acoperă meningele; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în arahnologie; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul arahnidelor.
ARAIO-, v. AREOr.
ARANEI- „păianjen". 0 lat. aranea „păianjen" > fr. aranei-, engl. aranei- > rom. aranei-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de păianjen.
ARANEO- „păianjen". 0 lat. aranea „păianjen" > fr. araneo-, engl. id. > rom. araneo-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., parte a entomologiei care se ocupă cu descrierea păianjenilor; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre păianjeni; -morfe (v. -morf), s.f. pl., ordin de arahnide, cuprinzând păianjenii cu chelicere transversale.
ARBORI- „arbore, arbust, lemnos". 0 lat. arbor, oris „copac, arbore" > fr. arbori-, lat. sav. id., it. id., engl. id. > rom. arbori-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care serveşte pentru combaterea unor plante lemnoase; -col (v. -coli), adj., care creşte sau care trăieşte în arbori; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., persoană care se ocupă cu ar-boricultura; -cultură (v. -cultură), s.f., disciplină care studiază cultura arborilor şi a arbuştilor; -form (v. 4orm), adj., cu înfăţişare de arbore; -gen (v. -gen2), adj., care produce arbori.
ARCHE-, v. ARHE-.
ARCHEGO-, v. ARHEGO-.
37
ARCHEO-, v. ARHEO-.
ARCHI-, v. ARHI-.
ARCHIO- „plasă, reţea". 0 gr. arkys „năvod, plasă" > ir. arkyo, germ. id, engl. id. > rom. archio-.
■	-crom (v. -crom), adj. (despre neuroni) cu granulele Nissl aranjate sub formă de plasă. ARCI- „arc, arcat". 0 lat. arcuş „boltă, arc" > fr. ard-, it. id., engl. id. > rom. ard-. ■ -form (v. -form), adj., curbat în formă de arc.
-ARCTIC „polar, nordic, din emisfera nordică". 0 gr. arktikos „polar, nordic" > fr. -arctique, engl.
-arctic, germ. -arktisch, lat. sav. -arcticus > rom. -arctic.
-ARCTIE „reducere, strângere, îngustare". 0 lat. arctus „strâns, strâmt" > fr. -arctie, lat. sav. -arc-tia > rom. -arctie.
ARCTO- „polar, nordic, arctic". 0 gr. arktoos „nordic, polar, septentrional" > fr. arcto-, lat. sav. id., engl. id., germ. arkto- > rom. arcto. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care creşte în regiunile nordice; -gee (v. -gee), s.f., ţinut zoogeo-grafic care cuprinde America de Nord, Europa, Asia şi Africa.
ARDO- „temperatură ridicată". 0 lat. ardor „arşiţă, căldură mare" > germ. ardo > rom. ardo. ■ -metru (v. -metrui), s.n., pirometru cu radiaţie, utilizat pentru temperaturile ridicate.
ARENI- „nisip, nisipos". 0 lat. arena „nisip" > fr. areni-, engl. id. > rom. areni-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre un organism) care creşte sau care trăieşte pe un teren nisipos; -fer (v. -fer), adj., care conţine nisip; -form (v. -form), adj., cu aspect de nisip.
-ARENIE „descendenţă masculină". 0 gr. arrhen „bărbat" > fr. -arrhenie, lat. sav. -arrhenia, germ. -arrhenie > rom. -arenie.
ARENO- (ARHENO-) „bărbat, mascul, masculin". 0 gr. arrhen, enos „bărbat" > fr. arrheno, lat. sav. id., engl. id., germ. id. > rom. areno- şi arheno-. ■ -genetic (v. -genetic), adj., referitor la arenoge-neză; -geneză (v. -geneză), s.f., producerea exclusivă de descendenţi masculi; sin. arenoge-n/e; -genic (v. -genic), adj., producător de urmaşi, exclusiv de sex masculin; -genie (v. -geniei), s.f., arenogeneză*; -toc (v. -toc), adj., relativ la are-notochie; -tochie (v. -tochie), s.f., producere exclusivă de urmaşi masculi prin partenogeneză. AREOr (ARAIO-) „puţin dens, aeros, gazos". 0 gr. araios „moale, rar, puţin dens, rarefiat" > fr. areo, germ. arăo-, engl. areo, lat. sav. araio-
>	rom. areo şi araio-. u -cardie (v. -cardie), s.f., ritm cardiac lent; -cel (v. -cel2), s.n., tumoare gazoasă a gâtului; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care se ocupă cu determinarea densităţii lichidelor cu ajutorul areome-trului; -metru (v. -metrui), s.n., aparat care serveşte la determinarea densităţii unui lichid; -picnometru (v. picno-, v. -metrui), s.n., instrument compus dintr-un areometru şi un picnometru, folosit pentru determinarea densităţii lichidelor.
ARE02- „spaţiu, areal". 0 lat. area „loc neted, arie de treierat" > fr. areo, engl. id. > rom. areo. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., studiul şi descrierea răspândirii plantelor în spaţiu; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Studiu al distribuţiei ariilor dialectale pe un anumit teritoriu. 2. Disciplină care studiază arealul speciilor de plante sau de animale.
AREO LI- „gropiţă, adâncitură". 0 lat. areola „cavitate mică, gropiţă" > fr. areoii-, lat. sav. id. > rom. areoii-. * -form (v. -form), adj., în formă de gropiţă.
ARETO- „virtute". 0 gr. arete „virtute" > germ. are-to, engl. id. > rom. areto. ■ -logie (v. -logie^, s.f., doctrină a virtuţii.
ARGENTI- „argint". 0 lat. argentum „argint" > fr. argenti-, engl. id. > rom. argenti-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine argint.
ARGENTO- „argint". 0 lat. argentum „argint" > fr. argento, engl. id > rom. argento. ■ -metru (v. -metrui), s.n., colorimetru utilizat pentru determinarea conţinutului în argint al unei soluţii; -tipie (v. -tipie), s.f., multiplicare prin fotoreproducere, developarea făcându-se succesiv în soluţie de nitrat de argint şi de oxalat de potasiu.
ARGILI- „argilă". 0 lat. argilla „argilă" > fr. argili-, engl. argilli- > rom. argili-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine argilă; -form (v. -form), adj., cu aspect de argilă; sin. argiloid.
ARGILO-„argilă, lut". 0 gr. argillos „argilă" > fr. argilo > rom. argilo. ■ -id (v. -id), adj., argî-liform*; —lit (v. -liti), s.n., tuf vulcanic provenit din riolite şi din porfire cuarţifere; -trof (v. -trof), adj. (despre un teren) care conţine mari cantităţi de argilă în suspensie; -trofie (v. -trofie), s.f., calitate a solurilor argilotrofe.
ARGIRO- „argint, săruri de argint, argintiu". 0 gr. argyros „argint" > fr. argyro, germ. id., engl. id. > rom. argiro-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct de culoare argintie; -fih (v. -fih), adj., care are afinitate pentru sărurile de argint; ~fil2 (v. -fil2), adj., care are frunzele argintii.
ARGO- „pasiv". 0 gr. argos „inactiv, pasiv" > fr. argo, germ. id., engl. id. > rom. argo. ■ -taxie (v. -taxie), s.f., dispunere pasivă a cloroplas-telor, ca urmare a forţei de gravitaţie, în neo-formaţiile plasmatice.
-ARH „conducător, şef, care conduce, îndrumător". 0 gr. arkhos„şef, conducător" > fr. -arque şi -arche, germ. -arch, engl. -arch > rom. -arh. ARH-, v. ARHE-. ■ -antropi (v. -antrop), s.m. pl., nume dat, uneori, populaţiilor lui Homo erectus, specie a familiei hominidelor.
ARHE- (ARCHE-) „început, origine, arhaic, primitiv". 0 gr. arkhe „origine, început" > fr. arche-, lat. sav. id., engl. id., germ. id., it. id. > rom. arhe-şi archo. ■ -biotic (v. -biotic), adj., referitor la arhebioză; -bioză (v. -bioză), s.f., origine a vieţii pe pământ; -cultură (v. -cultură), s.f. 1. Cultură arhaică a unei societăţi istorice. 2. Sinteză globală a arhetipurilor sau modelelor primare ale culturii din perioada antropogenezei până în pe-
38
rioada diferitelor etnogeneze; ~gon (v. -goni), s.n., organ de reproducere în formă de butelie, în care se formează gârneţii femeii, carecteristic pentru ferigi, muşchi şi gimnosperme; -gonie (v. -gonie), s.f., teorie care explică naşterea vieţii din materie anorganică; -goniofor (v. gonio-, v. -for), s.n., suport al arhegoanelor, la plantele hepatice; -spor (v. -spor), s.m., celulă din care, prin diviziune, se formează atât celulele-mamă sporifere din capsula muşchilor sau din spo-rangele ferigilor, cât şi celulele-mamă din sacul embrionar al plantelor superioare; -tip (v. -tip), s.n. 1. Concept platonician care desemnează ideile ca model etern al lucrurilor. 2. Fiecare din simbolurile ancestrale universale care apar, potrivit terminologiei psihanalizei, în visuri şi în mitologii; -tipia (v. -tipic), adj., referitor la arhetip. ARHEGO- (ARCHEGO-) „străvechi, preistoric". 0 gr. arkhegos „primul, cel dintâi" > fr. archego-, lat. sav. archaego- > rom. arhego- şi archego-. ■ -zaur (v. -zaur), s.m., animal amfibiu uriaş dispărut, ale cărui relicve se găsesc în terenurile din permian.
ARHENO-, v. ARENO-.
ARHEO- (ARCHEO-) „vechi, primitiv, străvechi, arhaic, primar“. 0 gr. arkhaios „vechi, primitiv" > fr. archeo-, it. archeo-, engl. archeo- şi archaeo-, germ. archaeo- şi archăo-, lat. sav. archaeo- > rom. arheo- şi archeo-. ■ -astronomie (v. astro-, v. -nomie), s.f., disciplină care studiază datele astronomiei arhaice, potrivit simbolurilor iconografice din preistorie; -cete (v. -cete), s.n. pl., mamifere cetacee vechi, adaptate la viaţa marină, care-şi fac apariţia în eocenul inferior; -etnologie (v. etno-, v. -logieO, s.f., disciplină care studiază cultura materială arhaică, proprie istoriei popoarelor extraeuropene; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante antropofile, răspândite în culturile preistorice; -gasteropode (v. gastero-, v. -pod), s.n. pl., gasteropode arhaice; -graf (v. -graf), s.m., specialist în arheografie; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu publicarea izvoarelor istorice antice. 2. Reprezentare cu ajutorul artelor plastice a unor scene antice; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în arheologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază istoria societăţii omeneşti pe baza vestigiilor culturilor materiale; ^-metrie (v. -metriei), s.f., arheologie nucleară; -plasm (v. -plasm), s.n., tumefacţie abdominală, în general profundă, care se datorează acumulării de materii fecale; -pteris (v. -pteris), s.m., criptogamă vasculară fosilă din clasa ferigilor, caracteristică pentru devonianul superior; -pterix (v. -pterix), s.m., pasăre fosilă, cu caractere intermediare între reptile şi păsări, descoperită în jurasicul din Germania; -zoic (v. -zoic), s.n., era geologică în care au apărut primele organisme unicelulare; -zoologie (v. zoo-, v. -logiei), s.f., zoologie arhaică.
ARHI- (ARCHI-) „primitiv, arhaic, primar, stră-vechi“. 0 gr. arkhi „primul“ > fr. archi-, it. id.,
germ. id., engl. id. > rom. arhi- şi archi-. m -blast (v. -blast), s.n., protoplasma celulei ger-minale; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la arhiblaste; -carp (v. -carp), s.n., primordiul fruc-tificaţiei la ciupercile din clasa ascomicetelor, format din una sau mai multe celule, care, după fecundare, se diferenţiază în asce cu ascosporî; -cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s.f., tip de fertilizare la florile închise; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la arhigeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., abiogeneză*; -gonie (v. -gonie), s.f., abiogeneză*; -micete (v. -micete), s.f. pl., clasă de ciuperci primitive unicelulare microscopice, parazite sau saprofite, cu înmulţire se-xuată sau asexuată; -plasmă (v. -plasmă), s.f., protoplast nediferenţiat încă în plasmă şi nucleu, specific bacteriilor şi cianoficeelor; -tip (v. -tip), s.n., tipul străvechi din care au derivat celelalte tipuri (în filogenie); -tomie (v. -tomie), s.f., reproducere prin diviziune, la unele anelide. -ARHIC „care comandă, care conduce". 0 gr. arkho, ein „a porunci, a comanda" > fr. -archique, it. -archico > rom. -arhic.
-ARHIEi „putere, stăpânire, conducere". 0 gr. arkhos „şef, comandant, conducător" > fr. -ar-chie, it. -archia, germ. -archie, engl. -archy > rom. -arhie^.
-ARHIE2 „izolare, autonomie". 0 gr. arkeo, ein „a fi de ajuns, a fi suficient" > it. -archia, fr. -arcie, germ. -arkie, engl. -arky> rom. -arhie2.
ARHO- „rect, rectal". 0 gr. arkhos „rect" > fr. archo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. arho-. ■ -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie rectală. ARISTERO- „în partea stângă". 0 gr. arisîeros „la stânga" > fr. aristero-, engl. id. > rom. aris-tero-. ■ -stil (v. -stil), adj., cu stilul situat în partea stângă a axei florale.
ARISTI- „aristă, aristat, ţeapa gramineelor". 0 lat. arista „spic, ţeapa spicului" > fr. aristi-, engl. id. > rom. aristi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine ţepi; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze aristate; - form (v. -form), adj., de forma aristei vegetale. ARISTO- „distins, nobil, perfect". 0 gr. aristos „cel mai bun, foarte distins" > fr. aristo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. aristo-. ■ -crat (v.-crat), s.m. şi f., persoană care aparţine aristocraţiei; -cratic (v. -cratic), adj., privitor la aristocraţie; -craţie (v. -craţie), s.f., clasă socială nobilă; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la aristogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., procesul apariţiei de noi caractere de adaptare.
ARITENO- „pâlnie, căuş, gâtlej". 0 gr. arytaina „pâlnie, urcior" > fr. aryteno-, engl. id., it. ariteno-, lat. sav. aryteno- > rom. ariteno-. ■ -id (v. -id), s.n., cartilaj laringian pereche, care întinde corzile vocale; -idectomie (v. -id, v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a cartilajului aritenoid. ARITMO- „număr, numeraţie, numeric". 0 gr. arit-hmos „număr" > fr. arithmo-, germ. id., engl. id., it. aritmo- > rom. aritmo- ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de numire a cifrelor; -graf (v.
39
-graf), s.n., aritmometru înregistrator; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a numerelor; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază proprietăţile numerelor, independent de operaţiile care se pot efectua cu ele; -manie (v. -manie), s.f., obsesie patologică a calculelor aritmetice; -manţie (v. -manţie) s.f., divinaţie cu ajutorul numerelor; -metru (v. -metrui), s.n., aparat care efectuează, mecanic sau manual, operaţii aritmetice.
AR IVII LI- „inel“. 0 lat. armilla „inel de fier, brăţară" > fr. armilli-, lat. sav. id. > rom. armili-. ■ -fere (v. -fer), s.n. pl., gen de paraziţi din ordinul porocefalidelor, cu corpul alungit şi format din numeroase inele.
ARO- „salt, evoluţie, treaptă superioară". 0 gr. airo, ein „a ridica, a creşte" > fr. aro-, engl. id., germ. id. > rom. aro-. ■ -genetic (v. -genetic), adj., relativ la arogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., aromorfoză*; -morf (v. -morf), adj., care prezintă structură rezultată din aromorfoză; -morfoză (v.-morfoză), s.f., totalitatea modificărilor adaptative care apar la organismele vii; sin. anageneză, arogeneză.
ARTERI-, v. ARTERIO-. ■ -ectazie (v.- ectazie), s.f., dilatare patologică a unei artere; -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a unui segment dintr-o arteră; -ectopie (v -ectopie), s.f., traiect anormal al unei artere.
ARTERIO- „arteră, arterial". 0 gr. arteria „artera trahee" > fr. arterio-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. arterio-. ■ -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie arterială; -cultură (v. -cultură), s.f., metodă de cultivare a agenţilor patogeni ai unor boli in-fecţioase, prin însămânţarea sângelui prelevat, de la un bolnav, prin puncţie arterială; -flebografie (v. flebo-, v. -grafie), s.f., radiografie a unei artere şi a ramificaţiilor sale; -graf (v. -graf), s.n., sfig-mometru înregistrator; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Radiografie a arterelor. 2. Metodă de înregistrare grafică a pulsului arterial; -gramă (v. -gramă), s.f., sfigmogramă*; -lit (v. -liti), s.n., concreţiune calcaroasă situată în pereţii arterelor sclerozate sau într-un trombus arterial; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul arterelor; -malacie (v. -malacie), s.f., pierdere a consistenţei unui ţesut arterial; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea diametrului unei artere; -necroză (v. -necroză), s.f., proces de ne-crozare a arterelor; -patie (v. -patie), s.f., maladie a pereţilor arteriali; -piezo-gramă (v. piezo-, v. -gramă), s.f., arteriogramă obţinută cu un microfon prevăzut cu un cristal piezoelectric; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală plastică de refacere a unui perete arterial distrus; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a unei artere; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie a unei artere; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces de îngro-şare şi de pierdere a elasticităţii pereţilor arterelor şi arteriolelor; -spasm (v. -spasm), s.n., contracţie spasmodică a pereţilor arteriali; -stenoză (v. -stenoză), s.f., îngustare patologică a vaselor
arteriale; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a arterelor pentru injectarea unor medicamente; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în arteriotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unei artere; -trepsie (v, -trepsie2), s.f., torsiune a arterelor; -tripsie (v. -tripsie), s.f., operaţie chirurgicală de strivire a peretelui arterial; -xeroză (v. -xeroză), s.f., întărire a peretelui arterial prin hipergeneză conjunctivă.
ARTICULI- „articulaţie, articulat". 0 lat. articulus „articulaţie, internodiu" > fr. articuii-, lat. sav. id.
>	rom. articuii-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un organ vegetal) care este prevăzut cu articulaţii sau cu noduri; -form (v. -form), adj., în formă de articulaţie vegetală sau animală.
ARTIO- „egal, pereche, simetric". 0 gr. artios „cu soţ, egal, pereche" > fr. artio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. artio-. ■ -dactil (v. -dactil), adj., s.n. 1. Adj. Paricopitat, cu degetele perechi. 2.
S.n. pl. Ordin de mamifere terestre, erbivore şi ungulate, de talie mare, având la fiecare picior un număr egal de degete; -zoare (v. -zoar), adj., s.n. pl. (animale) metazoare cu simetrie bilaterală, cuprinzând anelidele, moluştele, artro-podele etc.
ARTO- „pâine, rotund". 0 gr. artos „pâine" > fr. arto-, lat. sav. id., engl. id., germ. id. > rom. arto-. ■ -carp (v. -carp), s.m., plantă lemnoasă tropicală, cu fructul mare, sferic şi cu gust de pâine; sin. arborele de pâine; -lit (v. -liti), s.n., concreţiune pietroasă, de fomă rotunjită.
ARTR-, v. ARTRO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere localizată la nivelul articulaţiilor; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilatare a unei cavităţi articulare; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie a unei articulaţii anatomice; -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate articulară; -odinie (v. -odinie), s.f., durere a articulaţiilor.
-ARTRIE „articulaţie, încheietură". 0 gr. arthron „articulaţie, încheietură" > fr. -arthrie, engl. id., germ. id., lat. sav. -arthria> rom. -artrie.
ARTRO- „articulaţie, ligament, încheietură; articular, ligamentos". 0 gr. arthron „articulaţie, încheietură" > fr. arthro-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. artro-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., acumulare patologică de lichid în articulaţii; -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie a unei articulaţii anatomice; -cinetic (v. -cinetic), adj., care se raportează la mişcările articulare; -clazie (v. -clazie), s.f., rupere chirurgicală a unei anchiloze fibroase; -deză (v. -deză), s.f., suprimare chirurgicală a mobilităţii unei articulaţii; -fite (v. -fit), s.n. pl., corpuri străine articulare care iau naştere în articulaţii în urma unor leziuni traumatice sau patologice; sin. artrolite; -gen (v. -geni), adj., care este generat de articulaţii; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a unei articulaţii; -gramă (v. -gramă), s.f., clişeu radiografie al unei articulaţii; -gripoză (v. -gripoză), s.f., maladie congenitală caracterizată prin imo-
40
bilizări persistente şi prin deformaţii ale articulaţiilor; sin. artromiodispiazie; -lite (v. -liti), s.n. pl., artrofite*; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la ar-troliză; -liză (v. -liză), s.f., secţionare chirurgicală a ligamentelor unei articulaţii anchilozate; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază articulaţiile; -malacie (v. -malacie), s.f., hiper-laxitate ligamentară; -mer (v. -mer), s.n., parte a unui organism articulat; -metru (v. -metrui), s.n., instrument care măsoară unghiul de mobilitate al unei articulaţii; -miodisplazie (v. mio-i, v. dis-, v. -plazie), s.f., artrogripoză*; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a unei articulaţii; -pioză (v. -pioză), s.f. 1. Colecţie intraarticulară de puroi. 2. Artrită purulentă; -plastie (v. -plastie), s.f., intervenţie chirurgicală pentru, redarea mişcărilor unei articulaţii anchilozate; sin. artropla-zie; -plazie (v. -plazie), s.f., artroplastie*; -pneu-mografie (v. pneumo-, v. -grafie), s.f., examen radiografie al unei articulaţii în care s-a introdus aer; -pode (v. -pod), s.n. pl., încrengătură de animale nevertebrate, cu schelet extern chiti-nos, cu membrele şi corpul din inele articulate; -scop (v. -scop), s.n., instrument medical optic utilizat în artroscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a leziunilor dintr-o articulaţie, cu ajutorul artroscopului; -spor (v. -spor), s.m., celulă asexuată de rezistenţă, articulată, formată prin segmentarea bazipetală a hifelor, specifică algelor; -stomie (v. -stomie), s.f., deschidere chirurgicală a unei articulaţii, cu anastomoză sino-vială la piele; sin. artrotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., artrostomie*; -xeroză (v. -xeroză), s.f., uscarea patologică a unei articulaţii.
-ARTROZA „degenerare articulară, afecţiune li-gamentoasă“. 0 gr. arthrosis „articulaţie, încheietură" > fr. -arthrose, germ. id. > rom. -artroză. ARUNDI- „trestie". 0 lat. arundo, inis, „trestie, stuf > engl. arundi-, lat. sav. id. > rom. arundi-.
■	-fer (v. fer), adj., pe care cresc trestii; -form (v. -form), adj., cu aspect de trestie.
ARVI- „ogor, câmp". 0 lat. arvum „câmpie, ogor"
>	fr. arvi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. arvi-. ■ -col (v. -coli), adj., care creşte sau care trăieşte pe câmp.
ASCI- „ască“. 0 lat. sav. ascus „ască" (din gr. askos „pungă, burduf") > fr. asci- engl. id. > rom. asci-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă asce; -form (v. -form), adj., în formă de ască. ASCI Dl- (ASCIDII-) „ascidie". 0 gr. askidion „mic burduf" > engl. ascidi-, lat. sav. ascidii- > rom. ascidi- şi ascidii-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu ascidii; -form (v. -form), adj., în formă de ascidie.
ASCIDII-, v. ASCIDI-.
ASCO- „ască". 0 gr. askos „sac, burduf, pungă"
>	fr. asco-, engl. id., germ. asko-, lat. sav. asco-
>	rom. asco-. ■ -carp (v. -carp), s.n., corp de fructificaţie, producător de asce şi ascospori; -for (v. -for), s.n. 1. Hifă din ascocarp, care produce asce. 2. Apotecie vegetală; -gen (v.
-geni), adj., s.n. 1. Adj. Care produce asce; sin. ascogenic. 2. S.n. Filament micelian binucleat, rezultat din procesul sexual şi care produce asce; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la as-cogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de producere a ascelor; sin. ascogenie; -genic (v. -genic), adj., ascogen* (1); -genie (v. -ge-niei), s.f., ascogeneză*; -gon (v. -goni), s.n., celule din partea inferioară a arhicarpului care, în urma fecundării, dau naştere hifelor ascogene; -micete (v. -micete), s.f. pl., clasă de ciuperci saprofite sau parazite, care se înmulţesc prin spori formaţi în ască; -spor (v. -spor), s.m., celulă reproducătoare asexuată, formată în ască; -stromă (v. -stromă), s.f., ansamblu de hife împletite, în care sunt afundate periteciile.
ASIMETRO- „asimetric, neregulat". 0 gr. asymme-tros „disproporţionat, asimetric" > fr. asymmetro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. asimetro-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct asimetric, neregulat.
ASOMATO- „lipsa corpului". 0 gr. asomatos „fără corp“> fr. asomato-, engl. id., germ. id. > rom. asomato-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante inferioare care nu provin din celule somatice şi sunt lipsite de ţesuturi permanente; -gnozie (v. -gnozie), s.f., tulburare caracterizată prin necunoaşterea unuia sau a mai multor segmente ale corpului uman; sin. autosomatognozie.
ASPALO- „cârtiţă". 0 gr. aspaiax „cârtiţă" > fr. aspalo-, germ. id., engl. id. > rom. aspalo-. m -id (v. -id), adj., cu înfăţişare de cârtiţă; -som (v. -som), s.m., monstru caracterizat printr-o eventraţie care ocupă porţiunea inferioară a abdomenului, iar aparatele urinar, genital şi intestinal se deschid în exterior prin orificii distincte.
ASPARAGI- „sparanghel". 0 lat. asparagus „sparanghel" > fr. asparagi- > rom. asparagi-. ■ -cultură (v. -cultură), s.f., cultura sparanghelului. ASPERGILI- „pămătuf". 0 lat. aspergillum „perie, pămătuf" > fr. aspergilli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. aspergiii-. * -form (v. -form), adj. (despre un stigmat) de forma pămătufului, având la vârf un fascicul de peri divergenţi.
ASPERI- „rigid, aspru, rugos". 0 lat. asper „aspru" > fr. asperi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. asperi-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpină rigidă şi aspră; -corn (v. -corn), adj. (despre insecte) cu antene ţepoase; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze aspre.
ASPIDO- „scut, placă". 0 gr. aspis, idos „scut, pavăză" > fr. aspido-, engl. id., lat. sav. id. > rom. aspido-. m -cefal (v. -cefal), adj., cu capul înzestrat cu plăci protectoare; -ceras (v. -ceras), s.m., moluscă cefalopodă fosilă din jurasicul superior, cu cochilie ornamentată şi răsucită spre partea dorsală.
ASPORO- „lipsit de spori". 0 gr. asporos „neînsămânţat" > fr. asporo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. asporo-. ■ -gen (v. -geni), adj., s.n. 1. Adj. Care nu produce sau care nu se înmulţeşte prin
41
spori; sin. asporogenic. 2. S.n. Organism care nu formează spori; -genic (v. -genic), adj., asporo-gen* (1).
ASTACI- „raci, crustacee". 0 lat. astacus „rac“ > fr. astaci-, engl. id., lat. sav. id. > rom. astaci-. ■ -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a zootehniei care se ocupă cu creşterea şi exploatarea raţională a racilor; -form (v. -form), adj., cu aspect de rac; sin. astacoid, astacomorf. ASTACO- „rac, crustaceu". 0 gr. astakos „rac“ > fr. astaco-; engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. astaco. ■ -id (v. -id), adj., astaciform*; -lit (v. -liti), s.n., crustaceu petrificat; -morf (v. -morf), adj., astaciform*.
-ASTAZIE „dezechilibru, instabilitate". 0 gr. asta-sia „instabilitate" > fr. -astasie > rom. -astazie. ASTAZO- „instabilitate, dezechilibru". 0 gr. asta-sos „instabil" > fr. astaso-, engl. id., germ. id., it. id.
>	rom. astazo-. ■ -bazie (v. -bazie), s.f., incapacitatea de a executa mişcări coordonate de mers; sin. apraxia mersului; -bazofobie (v. bazo-, v. -fobie), s.f., incapacitatea de a sta în picioare şi de a merge, determinată de o teamă nemotivată, întâlnită la bolnavii cu tulburări de echilibru. ASTEN-, v. ASTENO-. ■ -opie (v. -opie), s.f., oboseală oculară.
-ASTENIE „slăbire, epuizare, oboseală". 0 gr. astheneia „slăbiciune, debilitate" > fr. -asthenie, germ. id., lat. sav. id. > rom. -astenie.
ASTENO- „oboseală, slăbire, debilitate". 0 gr. as-thenos „fără forţă, slăbit" > fr. astheno, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. asteno. ■ -biotic (v. -biotic), adj., relativ la astenobioză; -bioză (v. -bioză), s.f., fază de activitate redusă care intervine temporar în viaţa unor specii de insecte; -corie (v. -coriei), s.f., oboseală pupilară; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă excesivă şi nemotivată de oboseală; -logie (v. -logiei), s.f., studiul ştiinţific al debilităţii; -manie (v. -manie), s.f., obsesie patologică a oboselii; -sferă (v. -sferă), s.f., strat geologic puţin rezistent, de tensiune nulă, situat la o adâncime de circa 100 km; -spermie (v. -spermie), s.f., reducere a vitalităţii spermatozoizilor.
ASTER-, v. ASTERO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., grup de asteriscuri care înlocuiesc, într-o lucrare, numele autorului sau al unui personaj. ASTERO- „stea, asterisc, radial, stelar, stelat". 0 gr. aster, asteros „stea" > fr. astero, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. astero. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct stelat; -fiză (v. -fiză), s.f., păr rigid cu ramificaţii sub formă de raze sau de stea; sin. asterosetă; -id (v. -id), adj., s.m. 1. Adj. în formă de stea. 2. S.m. Fiecare dintre micile planete ale sistemului solar, invizibile cu ochiul liber şi ale căror orbite se află între Marte şi lupiter; -nom (v. -nom3), s.n., cavitate stelată produsă prin roaderea de către larvele insectelor a ţesutului vegetal; -trih (v. -trih), adj., cu peri stelaţi; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un
disc central, de la care pornesc cinci braţe în direcţii radiale; sin. stele-de-mare.
ASTMATI- „astmă, astmatic". 0 lat. asthma, atis „gâfâială, respiraţie grea" > fr. asthmati- > rom. astmatic • -form (v. -form), adj., asemănător cu astma.
ASTMO- „astmă". 0 gr. asthma „gâfâială" > fr. asthmo > rom. astmo. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce criză astmatică.
ASTR-, v. ASTRO-. ■ -onime (v. -onim), s.n. pl., nume de aştri, de corpuri cereşti.
ASTRA- „fulger". 0 gr. astrape „fulger" > fr. astra-> rom. astra-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de fulgere; sin. astrapefobie, astrapofobie.
ASTRAGAL-, v. ASTRAGALO-. ■ -ectomie (v.
-ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a unei părţi a astragalului.
ASTRAGALO- „astragal, os al tarsului". 0 gr. astragalos „oscior, arşic" > fr. astragaio-, engl. id> rom. astragaio. ■ -id (v. -id), adj., asemănător cu astragalul; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere după folosirea astragalului ca zar. ASTRAPO- „fulger". 0 gr. astrape „fulger" > engl. astrapo > rom. astrapo. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., astrafobie*.
AŞTRI- „stea, astru". 0 lat. astrum „stea" > fr. aştri-, engl. id. > rom. aştri-, u -form (v. -form), adj., în formă de stea.
ASTRO- „astru, planetă, astral, cosmic". 0 gr. as-tron „astru, stea" > fr. astro, engl. id., it. id., germ. id. > rom. astro. ■ -biolog (v. bio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în astrobiologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază viaţa de pe alte corpuri cereşti; sin. exobiologie; -blast (v. -blast), s.n., celulă glială triunghiulară, cu expansiuni citoplasmatice implantate pe pereţii vaselor din apropiere; -blem (v. -blem), s.n., crater produs de căderea şi de explozia unui meteorit uriaş, -centru (v. -centru), s.n., centrozom*; -cit (v. -cit), s.n., celulă ne-vroglică în formă de stea, ataşată de vasele sanguine cerebrale şi ale măduvei spinării; sin. celula Cajal; -dom (v. -dom), s.n., cupola transparentă a marilor aeroporturi; -drom (v. -drom), s.n., cosmodrom*; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de fenomene astronomice şi cosmice; -fotografie (v. foto-, v. -grafie), s.f., ansamblu de tehnici fotografice utilizate în astrofizică; -foto-metrie (v. foto-, v. -metriei), s.f., ştiinţă a măsurării intensităţii luminoase a stelelor; -geologie (v. geo-, v. -logiei), s.f., geologie a corpurilor cereşti; -gnozie (v. -gnozie), s.f., ramură a astronomiei care studiază aştrii şi constelaţiile, denumirea şi poziţiile lor reciproce; -graf (v. -graf), s.n. 1. Instrument care serveşte la observarea aştrilor şi la determinarea coordonatelor lor. 2. Aparat cu ajutorul căruia se fotografiază spectrele aştrilor; -grafie (v. -grafie), s.f., ramură a astronomiei care se ocupă cu descrierea aştrilor; -id (v. -id), adj., în formă de stea; -idă (v. -id),
42
s.f., curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se roteşte într-un cerc fix cu raza de patru ori mai mare; -latrie (v. -latrie), s.f., adoraţie a aştrilor; -log (v. -log), s.m. şi f., persoană care practică astrologia; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţa de a prezice destinul omului după poziţia şi mersul aştrilor; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului cuiva după poziţia, forma, culoarea şi intensitatea luminii unei stele; -meloterapie (v. melo2-, v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a muzicii şi a influenţei astrale; -metrie (v. -metriei), s.f., ramură a astronomiei care cuprinde ansamblul de metode de determinare a poziţiei aştrilor şi a coordonatelor geografice ale locului; -metru (v. -metrui), s.n., aparat fotometric utilizat la măsurarea şi la compararea gradului de luminozitate a stelelor; -meteorologie (v. meteoro-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază fenomenele meteorologice din atmosfera planetelor; -naut (v. -naut), s.m., persoană care explorează spaţiul cosmic; -nautic (v. -nautic), adj., referitor la studiul navigaţiei cosmice interplanetare; -nom (v. -nomi), s.m., specialist în astronomie; -nomie (v. -nomie), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul corpurilor cereşti şi cu legile mişcării şi evoluţiei lor; -scop (v. -scop), s.n., telescop astronomic utilizat pentru examinarea sumară a bolţii cereşti; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a bolţii cereşti; -sferă (v. -sferă), s.f., corpuscul filamentos transparent şi stelat care înconjoară centrosfera unei celule, în carioci-neză; -spectrografie (v. spectro-, v. -grafie), s.f., parte a astrofizicii care descrie spectrele corpurilor cereşti; -spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s.f., cercetare a spectrelor aştrilor, pentru a se deduce componenţa şi stările ior fizice.
ATACTO- „în dezordine, neregulat14. 0 gr. ataktos „neorânduit, dezordonat" > fr. atacto-, germ. atakto- > rom. atacto-. ■ -stei (v. -stei), s.n., cilindru central cu fascicule liberiene şi lemnoase, dispuse neregulat în: tulpina plantelor monocoti-ledonate.
ATAXI- „anormal, neregulat". 0 gr. ataxia „confuzie, dezordine" > fr. ataxi-, engl. id., germ. id.
>	rom. ataxi-. ■ -nomie (v. -nomie), adj. (despre o fasciaţie vegetală) cu structură neregulată, anormală.
-ATAXIE „confuzie, dezordine". 0 gr .ataxia „dezordine, confuzie" > fr. -ataxie, germ. id. > rom. -ataxie.
ATAXO- „dezordine, lipsa coordonării". 0 gr. ataxia „ dezordine" > fr. ataxo-, germ. id., engl. id. > rom. ataxo-. ■ -femie (v. -femie), s.f., tulburare patologică în coordonarea musculaturii aparatului fonator; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de dezordine.
ATE- „ruină, calamitate". 0 gr. ate „ruină, calamitate" > fr. ate- > rom. ate-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., frică patologică de ruine, de dărâmături.
ATEL-, v. ATELO-. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., operaţie medicală de turtire totală sau parţială a unui plămân; -encefal (v. -encefal), s.m., monstru fără creier; -encefalie (v. -ence-falie), s.f., anomalie constând în dezvoltarea imperfectă a creierului.
-ATELIE „dezvoltare incompletă". 0 gr. ateles „incomplet, imperfect" > fr. -ateiie, engl. -ately > rom. -ateiie.
ATELO- „incomplet, imperfect, defectuos". 0 gr. ateles „imperfect, incomplet" > fr. atelo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. atelo- ■ -cardie (v. -cardie), s.f., anomalie caracterizată prin dezvoltarea incompletă a inimii; -cefal (v. -cefal), adj., cu capul dezvoltat incomplet; -cheilie (v. -cheilie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin dezvoltarea defectuoasă a buzelor; -chinezie (-kinezie) (v. -chinezie), s.f., imposibilitate a uneia dintre extremităţile corpului uman de a executa mişcări pentru atingerea unei ţinte; -glosie (v. -glosie), s.f., defect congenital de dezvoltare a limbii; -gnaţie (-gnatie) (v. .-gnaţie), s.f., monstruozitate caracterizată prin lipsa parţială sau totală a maxilarelor; -mielie (v. -mielie), s.f., anomalie congenitală care constă în dezvoltarea incompletă sau defectuoasă a măduvei spinării; -podie (v. -podie), s.f., anomalie constând în dezvoltarea incompletă sau defectuoasă a picioarelor; -prosopie (v. -prosopie), s.f., anomalie congenitală caracterizată prin dezvoltarea incompletă a feţei; -stome (v. -stom), s.n. pl., echi-noide exociclice, lipsite de aparatul masticator; -stomie (v. -stomie), s.f., anomalie care constă în dezvoltarea incompletă a gurii.
ATERO- „aterom, ateromatos". 0 gr. athere „terci, fiertură de făină" > fr. athero-, germ. id., engl. id. > rom. aterch. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce aterom; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la ate-rogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a ateromului; -id (v. -id), adj., cu aspect de aterom; -scleroză (v. -scleroză), s.f., maladie cronică degenerativă, produsă prin depunerea de grăsimi şi de colesterol în pereţii interni ai arterelor, determinând sclerozarea acestora.
ATETO- „atetoză, tulburare motrică". 0 gr. athe-tos „nefixat, invalid" > fr. atheto-, engl. id. > rom. ateto-. u -id (v. -id), adj., asemănător atetozei. ATLANTO- „uriaş, gigant". 0 gr. atlas, antos „titan, uriaş" > fr. atlanto-, germ. id. > rom. atlanto-. » -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă fosilă uriaşă de peste 40 de metri, din ordinul dinozaurienlor, care a trăit în cretacic.
-ATLON „probă fizică, întrecere". 0 gr. athlon „luptă" > fr. -athlon, germ. id., engl. id. > rom. -atlon. ATMO- „vapori, aer, gaze, atmosferă; gazos, aerian". 0 gr. atmos „aburi, vapori" > fr. atmo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. atmo. ■ -fii (v. -fih), adj., care intră în compoziţia atmosferei terestre; -goniograf (v. gonio-, v. -graf), s.n., radiogonio-graf adaptat pentru înregistrarea perturbaţiilor atmosferice; -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru
43
înregistrarea perturbaţiilor atmosferice;-litic (v. -Iitic2), adj., relativ la atmoliză; -liză (v. -liză), s.f., separare a unui amestec de gaze la trecerea prin pereţii unui vas poros; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază evaporarea apei; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea cantităţii de lichid evaporat de o plantă în atmosferă într-un interval de timp dat; -rinometru (v. rino-, v. -metrui), s.n., aparat care înregistrează şi măsoară petele făcute pe o suprafaţă rece de vaporii de apă existenţi în aerul expirat pe nări; -sferă (v. -sferă), s.f., înveliş gazos care înconjoară globul pământesc; -sferologie (v. sfero-, v. -logiei), s.f., ştiinţa despre atmosferă.
ATOPO- „dereglare, lipsa localizării". 0 gr. ato-pos „deplasat, dereglat" > fr. atopo-, germ. id., engl. id. > rom. atopo-. u -gnozie (v. -gnozie), s.f., imposibilitatea de a localiza, fără control vizual, o excitaţie aplicată pe suprafaţa corpului; -menoree (v. meno-, v. -ree), s.f., ciclu menstrual dereglat şi nespecific.
ATRACTO- „fus, proeminenţă". 0 gr. atraktos „fus" > fr. atracto-, engl. id., germ. atrakto- > rom. atracto-. ■ -id (v. -id), adj., cu profil caracterizat prin predominaţia proeminenţelor; -plasmă (v. -plasmă), s.f., substanţă fundamentală formată din cariolimfă în stadiul profa-zei diviziunii nucleare mitotice; sin. atractozom; -zom (v. -zom), s.m., atractoplasmă*.
ATRET-, v. ATRETO- ■ -enterie (v. -enterie), s.f., imperforaţie a unei porţiuni din intestin; -opsie (v. -opsie), s.f., anomalie congenitală, caracterizată prin persistenţa membranei pupilare. ATRETO- „imperforare, ocluzie, strâmtare, neperforat, îngustat". 0 gr. atretos„negăurit, neperforat, nestrăpuns" > fr. atreto-, it. id., germ. id., engl. id.
>	rom. atreto-. ■ -blefarie (v. -blefarie), s.f., îngustare patologică a pleoapelor; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (monstru) care prezintă gura sau nările neperforate; -cistie (v. -cistie), s.f., anomalie care constă în imperforaţia gâtului vezicii urinare; -corm (v. -corm), s.m., monstru caracterizat prin imperforarea şi prin lipsa de comunicare a cavităţilor unor organe (anus, uretră, vulvă) cu exteriorul; -gastrie (v. -gastrie), s.f., malformaţie constând în imperforaţia orificiului piloric sau a cardiei; -lemie (v. -lemie), s.f., anomalie care constă în neperforarea esofagului sau a faringelui; -metrie (v. -metrie2), s.f., malformaţie congenitală constând în lipsa oricărei comunicări cu exteriorul a cavităţii uterine şi vaginale; -rinie (v. -rinie), s.f., malformaţie care constă în neperforarea orificiilor nazale; -stomie (v. -stomie), s.f., monstruozitate constând în imperforarea orificiului bucal; -uretrie (v. -uretrie), s.f., anomalie congenitală caracterizată prin imperforarea uretrei.
ATR1- „închis, întunecat". 0 lat. ater, atra „închis, negru, întunecat" > fr. atri-, lat. sav. id.
>	rom. atri-. ■ -ped (v. -ped2), adj. (despre un animal) cu picioare negre; -rostru (v. -rostru),
adj. (despre o pasăre) cu ciocul de culoare închisă.
ATRIO- „atriu, auricul, atrial, auricular". 0 lat. atrium „vestibul, curte interioară" > fr. atrio-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. atrio-. ■ -comisuropexie (v. comisuro-, v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de corectare a insuficienţei mitrale; -gramă (v. -gramă), s.f., porţiune din electrocardiogramă care corespunde activităţii auriculului; -megalie (v. -megalie), s.f., dilataţie patologică a auriculului; -septopexie (v. septo-, v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de includere a unui defect septal interarterial, prin care marginile orificiului sunt suturate la peretele atriului drept; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a unuia dintre atrii. -ATROFIE „lipsa vitalităţii, slăbire, debilitate". 0 gr. atrophia „privare de hrană" > fr. -atrophie, germ. id., engl. id:, lat. sav. -atrophia > rom. -atrofie. ATROFO- „atrofiere, reducere". 0 gr. atrophos „lipsit de hrană" > fr. atropho-, germ. id., engl. id. > rom. atrofo-. ■ -dermie (v. dermie), s.f., boală de piele caracterizată prin cheratoză foli-culară şi prin atrofiere cutanată.
AUDIO- „auz, audiţie, frecvenţă sonoră, auditiv". 0 lat. audio, ire „a auzi" > fr. audio-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. audio-. ■ -fon (v. -fon), s.n., aparat acustic, folosit de hipoacuziei pentru amplificarea sunetelor; -fonologie (v. fonor, v. -logiei), s.f., disciplină medicală care studiază fonaţia, audiţia şi limbajul; -graf (v. -graf), s.n., audiometru*; -grafie (v. -grafie), s.f., înregistrare grafică a rezultatelor audiometrice; -gramă (v. -gramă), s.f. 1. înregistrare grafică a intensităţii şi frecvenţei sunetelor. 2. Curbă grafică indicând acuitatea auditivă a unei persoane; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în audiologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul problemelor legate de auz; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de măsurare a acuităţii auditive a unei persoane; -metru (v. -metrUi), s.n., aparat pentru determinarea acuităţii auditive a unei persoane şi pentru efectuarea audiogra-melor; sin. audiograf.
AULACO- „striat, încreţit, brăzdat, ridat". 0 gr. aulax, akos „brazdă, şanţ, încreţitură" > fr. au-laco-, engl. id., lat. sav. id. > rom. aulaco-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe încreţite; -ceras (v. -ceras), s.m., specie de belemnit din triasicul superior, striat longitudinal; -fii (v. -fil2), adj., care are frunze brăzdate; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe striate.
AULO- „cavitate, canal, flaut". 0 gr. aulos „tub, ţeavă, flaut" > fr. aulo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. aulo-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care trăiesc în cavităţile unor organe aparţinând altor vegetale, fără însă a le parazita; -fobie (v. -fobie), s.f., frică patologică de sunete emise de flaut sau de instrumentele de suflat; -stom (v. -stom), adj., cu gură tu-bulară.
44
AURlr „aur". O lat. aurum „aur" > fr. auri-, engl. id, it. auri- > rom. aurU-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine aur.
AURI2- „ureche". 0 lat. auris „ureche" > fr. auri-, lat. sav. id., engl. id. > rom. auri2- ■ -form (v. -form), adj., în formă de ureche.
AURICULI- „auriculă, apendice foliaceu". 0 lat. auricula „ureche mică, urechiuşă" > fr. auriculi-, lat. sav. id. > rom. auriculi-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de urechiuşă sau de apendice foliaceu.
AURICULO- „auricul, ureche, auricular". 0 lat. auricula „ureche mică, urechiuşă" > fr. auriculo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. auriculo-. ■ -terapie (v. -terapie), s.f., practică empirică utilizată pentru vindecarea unor maladii după poziţia urechilor persoanei bolnave; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a unui auricul al inimii. AURO- „aur, auriu". 0 lat. aurum „aur" > fr. auro-, engl. id. > rom. auro-, ■ -fobie (v. -fo-bie), s.f., teamă patologică de aur; -lit (v. -liti), s.n., silicat de aluminiu şi magneziu, care ia naştere prin metamorfozarea rocilor argiloase; -terapie (v. -terapie), s.f., crisoterapie*. AUSTRALO- „sudic, austral". 0 lat. australis „sudic, de la miazăzi" > fr. australo-, germ. id., engl. id. > rom. australo-. m -id (v.-id), adj., s.m. şi f. pl. 1. S.m. şi f. pl. Subrasă aparţinând rasei negrid-australide, răspândită în Australia şi în Oceania. 2. Adj. Care aparţine australoizilor; -pitec (v. -pitec), s.m., maimuţă antropomorfă fosilă evoluată, din era terţiară, descoperită în sudul Africii, având poziţie bipedă.
AUT-, v. AUTO-. ■ -acoid (v. aco-, v. -id), adj. (despre o substanţă) care posedă proprietăţi specifice pentru provocarea unei excitaţii nervoase; -arhie (v. -arhie2), s.f. 1. Politică a unui stat de creare a unei economii naţionale închise. 2. Independenţă a indivizilor faţă de convenţiile sociale, considerate ca străine naturii; -ecologie (v. ecor, v. -logiei), s.f., ramură a ecologiei care studiază interacţiunea organismului individual (vegetal sau animal) cu mediul vital; -oic (v. -oic), adj. 1. (Despre paraziţi) Care îşi parcurge întreg ciclul vital pe aceeaşi plantă-gazdă. 2. Care prezintă fructificaţii mascule şi femele pe aceeaşi plantă; -onim (v. -onim), adj. (despre o lucrare, o operă etc.) care este publicat sub numele adevărat al autorului; -onimie (v. -onimie), s.f., creare, în taxanomia biologică, a numelui unui alt taxon de acelaşi, rang, care include tipul taxo-nuiui imediat superior; -onomazie (v. -onoma-zie), s.f., dificultatea subiectului de a-şi reaminti nume proprii sau substantive; -opsie (v. -opsie), s.f., disecare şi examinare anatomică a organelor interne, pentru stabilirea cauzei morţii; sin. necropsie.
AUTO- „însuşi, singur, de la sine, spontan, automat, prin mijloace proprii, automobil". 0 gr. autos „el însuşi" > fr. auto-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. auto-. ■ -alogamie (v.
alo-, v. -gamie), s.f., prezenţa în cadrul aceleiaşi specii a unor indivizi parţial autogamhşi parţial alogami; -alopoliploid (v. alo-, v. poliplo-, v. -id), adj., s.m. (organism poliploid) care are mai mult decât două seturi de cromozomi omologi; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., biologie a organismelor individuale; sin. idiobioiogie; -blast (v. -blast), s.n., microorganism sau germen solitar; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la autoblaste; -carp (v. -carp), adj., s.n. (fruct) rezultat prin autofecundare; -carpic (v. -carpic), adj., care se referă la autocarpie; -carpie (v. -carpie), s.f., autogamie urmată de formarea fructului; -cartograf (v. carto-, v. -graf), s.n., aparat pentru obţinerea de planuri şi hărţi prin restituţia automată a fotogramelor; -cefal (v. -cefal), adj. 1. Care se bucură de autocefalie. 2. Care se conduce singur; -cefalie (v. -cefalie), s.f., independenţă a unei biserici ortodoxe naţionale; -cheratoplastie (v. cherato-, v. -plastie), s.f., operaţie ‘plastică de refacere a cerneei distruse, cu material prelevat de la aceeaşi persoană; -cinetic (v. -cinetic), adj., care este capabil să se mişte fără a primi impuls din afară; —citoiitic (v. cito-, v. -Iitic2), adj., relativ la autocitoliză; -citoliză (v. cito-, v. -liză), s.f., autoliză*; -clazie (v. -cla-zie), s.f., proces de topire a unui ţesut organic prin fermenţi proprii; -coprofilie (v. copro-, v. -filiei), s.f., tendinţă patologică a unor indivizi de a se complace în propriile lor excremente; -core (-chore, -hore) (v. -cor), adj., sf. pl. (plante) ale căror seminţe se răspândesc fără intervenţia factorilor externi; -corie (v. -corie2), s.f., împrăştiere a sporilor, a seminţelor şi a fructelor prin mijloace proprii; -corism (v. -corism), s.n., detaşarea normală a unui organ vegeta! (frunză, fruct), în urma unor cauze interne; -craţie (v. -craţie), s.f., formă de guvernământ, în care întreaga putere a statului este concentrată în mâna unei singure persoane; -cromie (v. -cromie), s.f., procedeu de realizare a repro-ducerilor colorate, prin imprimarea succesivă a mai multor culori peste o autotipie alb-negru; -cromozom (v. cromo-, v. -zom), s.m., cromozom obişnuit de care se prind cromozomii-sateliţi în timpul procesului meiotic; -dem (v.-dem), s.n., populaţie formată din indivizi care se reproduc prin au-tofertilizare; -desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s.m. pl., desmozomi care unesc diferite zone ale suprafeţei aceleiaşi celule; -dinamic (v. -dinamic), adj., care este mişcat de propria sa forţă; -drom (v. -drom), s.n., teren special amenajat, destinat curselor de automobile; -ecolalie (v. ecor, v. -lalie), s.f., simptom al unor boli mintale, care constă în repetarea stereotipă a propriilor cuvinte; -ecologie (v. ecor, v. -logiei), s.f., ecologia organismului individual; -ecopraxie (v. ecor, v.- praxie), s.f., stereotipie gestuală, specifică alienaţilor mintali; -erastie (v. -erastie), s.f., dragoste excesivă faţă de propria-i per-
45
soană, devenită obiectul instinctual sexual deviat; sin. narcisism; -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate a plantelor la excitaţiile interne; -fag (v.-fag), adj., care prezintă autofagie; -fagie (v. -fagie), s.f. 1. Tulburare psihotică constând din roaderea şi (sau) sugerea propriilor ţesuturi, până la automutilare. 2. Digestie a organelor sau a. unor părţi din organele proprii incluse în lizo-zomi, în timpul starvaţiei (moarte consecutivă absenţei hranei); -fagozom (v. fago-, v. -zom), s.m., vacuolă care conţine structuri celulare, mi-tocondrii sau resturi de reticul endo-plasmic; -fen (v. -fen), adj. (despre un caracter genetic) controlat de o singură genă care se manifestă autonom în cursul transplantelor; -fii (v. -fih), adj. (despre o floare) care se pole-nizează cu polenul propriu; -filaxie (v. -filaxie), s.f., stimulare a vitalităţii celulare; -filie (v. -filiei), s.f.
1.	Autoapreciere exagerată patologic. 2. Dragoste patologică pentru propria persoană, care se transformă în deviere sexuală; sin. autose-xualism; -filogenie (v. filor, v. -genie^, s.f., dezvoltare a unor frunze din lamina altor organe foliare; -fit (v. -fit), s.m., făt teratologic care poate trăi în viaţa extrauterină; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante autotrofe care se nutresc, prin foto-sinteză, direct din materia organică; -fitic (v. -fitic), adj. (despre un organism vegetal) care îşi produce singur substanţele nutritive; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de autofobie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a fi singur; -fon (v. -fon), adj., care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale; -fonie (v. -fonie), s.f., rezonanţă obsedantă a propriei voci; -fonomanie (v. fono2-, v. -manie), s.f., tendinţă patologică spre sinucidere; -fundoscop (v. fundo-, v. -scop), s.n., oftalmoscop pentru examinarea fundului de ochi propriu; -game (v. -gam), adj., s.f. pl. (plante) la care fecundaţia se realizează cu polen din staminele florii în care se află şi pistilul; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Fecundaţie a florilor unei plante prin polenul produs în aceeaşi floare. 2.. Tip de autofecundare, la protozoare, constând din unirea a două nuclee formate în aceeaşi celulă; -gen (v. -geni), adj. 1. Creat sau existent prin sine însuşi. 2. A cărui dezvoltare este produsă de factori interni. 3. (Despre sudură) Care utilizează energia termică produsă de arderea acetilenei în oxigen; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la autogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Reproducere a plantelor prin polen propriu. 2. Teorie conform căreia dezvoltarea în natura vie se datorează exclusiv factorilor interni ereditari, negându-se acţiunea mediului ambiant. 3. Teorie potrivit căreia diri materia organică poate lua naştere, în mod spontan, un organism viu evoluat; sin. generaţie spontanee; -genic (v.-genic), adj. (despre un proces biologic) cauzat de factori interni;
-genie (v. -geniei), s.f. 1. Capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce. 2. însuşire a unor ţânţari de a depune ponta fără a se hrăni cu sânge; -genotipic (v. genor, v. -tipic), adj., care provine din acelaşi genotip; sin. izogenetic; -gnoză (v. -gnoză), s.f., cunoşterea de sine însuşi; sin. autognozie; -gnozie (v. -gnozie), s.f., autognoză*; -gonie (v. -gonie), s.f., autogeneză* (1, 2, 3); -graf (v. -graf), s.n., aparat folosit în fotogrammetrie la măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Procedeu prin care se reproduc pe o piatră litografică sau pe o hârtie specială un text, un desen etc. 2. Produs tipografic obţinut prin acest procedeu; -hemolitic (v. hemo-, v. -Iitic2), adj., relativ la autohemoliză; -hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s.f., distrugere a globulelor roşii de către propriul ser al bolnavului; -hemoree (v. hemo-, v. -ree), s.f., însuşire pe care o au unele insecte de a elimina reflex anumite lichide repulsive, ca răspuns la o anumită excitaţie; -hemoterapie (v. hemo-, v. -terapie), s.f., tratament care constă în injectarea de sânge provenit dintr-o venă a aceluiaşi bolnav; -heteroxen (v. hetero-, v. -xen), adj. (despre evoluţia unui parazit) la care gazda definitivă, de aceeaşi specie sau de specie diferită, poate deveni şi gazdă intermediară; -histioterapie (v. histio-, v. -terapie), s.f., procedeu terapeutic care constă în injectarea de substanţe izoantigene sau în transplantarea de ţesuturi proprii; -historadiografie (v. histo-, v. radio-, v. -grafie), s.f., histoautoradiografie*; -homografie (v. homo-, v. -grafie), s.f., au-topolenizare excepţională; -hton (v. -hton), adj.
1.	(Despre o specie sau o populaţie) Care s-a format şi s-a dezvoltat pe teritoriul în care trăieşte în prezent. 2. (Despre o plantă) Care se limitează la un areal restrâns. 3. Relativ la cărbunii care s-au format pe locul de origine a plantelor din care aceştia provin. 4. Referitor la formaţiile geologice care nu au suferit mişcări tectonice de translaţie; -izoterapie (v. izo-, v. -terapie), s.f., metodă de medicină homeopatică activă, care constă în administrarea bolnavului a unei substanţe provenind de la el însuşi; -latrie (v. -latrie), s.f., adoraţie patologică a eului propriu; -leucocitoterapie (v. leuco-, v. cito-, v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a leu-cocitelor provenind de la aceeaşi persoană; -lit (v. -liti), s.n., rocă magmatică înglobată în altă rocă cu care a provenit din aceeaşi magmă iniţială; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la autoliză; -litografie (v. lito-, v. -grafie), s.f., procedeu de reproducere tipografică a lucrărilor executate direct pe piatra litografică, pe o placă de metal sau pe hârtie de transport; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a celulelor şi a ţesuturilor organice, sub acţiunea enzimelor proprii; sin. auto-citoliză, autopepsie, autoproteoiiză; -log (v. -log), adj., s.n. 1. S.n. Produs sau component care provine de la acelaşi organism. 2. Adj.
46
Ceea ce apare în mod natural într-un anumit sector organic sau care este prezent în mod normal în ţesuturile sau umorile corpului. 3. (Despre un neoplasm) Provenit din celule care apar în mod normal în organul respectiv. 4. (Despre celule şi ţesuturi) Care aparţine subiectului însuşi; -mixie (v. -mixiei), s.f., proces de autofecundare, Ia care copulează doi gameţi sau două nuclee de acelaşi sex; -mizofobie (-misofobie) (v. mizo-, v. -fobie), s.f., teamă patologică de mirosuri neplăcute, care ar putea proveni de la propria persoană; -morf (v. -morf), adj., relativ la mineralele rocilor limitate de formele cristaline, proprii speciei lor; -morfism (v. -morfism), s.n., izomorfism matematic care rezultă din aplicarea unei mulţimi asupra ei înseşi; sin. endomorfism bijectiv; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare organică morfologică şi funcţională, condiţionată de factori interni; -nastie (v. -nastie), s.f., curbură de creştere inegală a organelor vegetale, datorată unor cauze interne; -nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s.f., operaţie chirurgicală de excludere funcţională totală a rinichiului tuberculos; -nic-titropic (v. nicti-, v. -tropic), adj. (despre un organ vegetal) care în mod spontan îşi ia poziţia obişnuită în timpul nopţii; -nom (v. -nomi), adj., care se bucură de autonomie; -nomie (v. -nomie), s.f. 1. Drept al unui stat de a se administra singur. 2. Faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voinţă. 3. Distanţă maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un autovehicul etc. fără a se mai alimenta cu combustibil pe parcurs; -opoterapie (v. opor, v. -terapie), s.f., metodă terapeutică constând în a excita secreţiile hormonale ale unui subiect, supunându-i hipofiza ionizării transcerebrale; -ortotropic (v. orto-, v. -tropic), adj., referitor la autoorto-tropism; -ortotropism (v. orto-, v. -tropism), s.n., tendinţă a organelor vegetale de a creşte în linie dreaptă; -partenogenetic (v. parteno-, v. -genetic), adj., referitor la autopartenogeneză; -partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s.f., partenogeneză sub acţiunea unui stimul fizic sau chimic; -pelagic (v. -pelagic), adj. (despre un organism) care trăieşte permanent în stratul superior al apelor mării; -pepsie (v. -pepsie), s.f., autoliză*; - plasmoterapie (v. plasmo-, v. -terapie), s.f., utilizare a plasmei sanguine în scop terapeutic; -plast (v. -plast), s.n., granulă de clorofilă; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la autoplastie; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a unui ţesut organic distrus, cu material prelevat de la acelaşi individ; -plazie (v. -plazie), s.f., proces de dezvoltare în care unele celule ale embrionului se diferenţiază morfologic şi biologic într-o anumită direcţie; -pneumocefalie (v. pneumo-, v. -cefalie), s.f., formaţie tumorală intracraniană, plină cu aer sau cu gaz; -podiu (v. -podiu),
s.n., zona distală a membrelor toracale sau pelviene; -polihaploid (v. poli-, v. haplo-, v. -id), adj., s.m. (haploid) care derivă dintr-un autopoliploid; -poliploid (v. poliplo-, v. -id), s.m., hibrid poliploid care prezintă mai mult de două garnituri cromozomiaie; -potamic (v. -potamic), adj. (despre un organism) care prosperă în ape curgătoare; -proteolitic (v. proteo-, v. -Iitic2), adj., referitor la autoproteoliză; -proteoliză (v. proteo-, v. -liză), s.f., autoliză*; -radiografie (v. radio-, v. -grafie), s.f., metodă modernă de cercetare, bazată pe studiul imaginii obţinute pe o peliculă radiografică a unui organ sau ţesut conţinând o substanţă radioactivă; -scoliotropic (v. scolio-, v. -tropic), adj., care prezintă autotro-pism, la care organele cresc în direcţie de linie curbată; -scopie (v. -scopie), s.f., percepţie halucinatorie, care constă în faptul că bolnavul are impresia că se vede pe sine însuşi; ~se-roterapie (v. sero-, v. -terapie), s.f., metodă de tratament cu ser scos din sângele bolnavului, administrat pe cale subcutanată; -sindeză (v. -sindeză), s.f., proces de împerechere a cromozomilor cu aceeaşi origine, în meioza organismelor alopoliploide; -somatognozie (v. so-mato-, v. -gnozie), s.f., asomatognozie*; -spor (v. -spor), s.m., aplanospor format în celula parentală şi asemănător cu aceasta; -stereograf (v. stereo-, v. -graf), s.n., stereoautograf*; -terapie (v. -terapie), s.f., vindecare a unei boli pe cale naturală; -tetraploid (v. tetraplo-, v. -id), s.m., hibrid tetraploid care prezintă geno-muri asemănătoare; -tip (v. -tip), s.n., exemplar de taxon stabilit de autorul însuşi; -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu fotochimic de executare a unui clişeu zincografie cu ajutorul unor puncte sau linii de diferite mărimi; -tipografie (v. tipo-, v. -grafie), s.f., tipar înalt, ale cărui clişee se prepară prin corodarea unei plăci de metal, pe care imaginile au fost executate direct; -tomie (v. -tomie), s.f. 1. (La unele animale) Pierdere reflexă şi spontană, în caz de primejdie, a unei părţi a corpului (coadă, apendice, picior etc.), care, ulterior, se poate regenera. 2. Capacitate a unor vegetale de a pierde şi apoi de a reface anumite părţi ale organismului; -trof (v. -trof), adj., care este capabil să-şi producă singur substanţele organice necesare, pornind de la elemente minerale; -trofic (v. -trofic), adj., referitor la autotrofie; -trofie (v. -trofie), s.f., capacitate a plantelor cu clorofilă de a-şi sintetiza singure substanţele nutritive; sin. autotro-fism; -trofism (v. -trofism), s.n., autptrofie*; -tropic (v. -tropic), adj., relativ la autotropism (1, 2); -tropism (v. -tropism), s.n. 1. Tendinţă a organelor vegetale de a creşte în linie dreaptă.
2.	Capacitate a plantelor de a-şi redobândi poziţia lor naturală, dreaptă; -uroterapie (v. uro-i, v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a urinii recent emise şi sterilizate, provenind de la acelaşi bolnav; -vaccino-erapie (v. vaccino-, v. -terapie),
47
s.f., utilizare a autovaccinurilor în scop terapeutic; -xenie (v. -xenie), s.f., evoluţie a unui parazit într-o singură gazdă; ~zit (v. -zit), s.m., făt dezvoltat care se poate hrăni singur în caz de monştri dubli, deosebit de cel parazit; -zom (v. -zom), adj., s.m. (cromozom) comun celor două sexe, prezent în celulele somatice şi care, împreună cu alozomul, formează genomui; -zomic (v. -zomic), adj., referitor la autozomi.
AUXANO- „creştere, dezvoltare, stimulare". 0 gr. auxano, ein „a creşte, a spori" > fr. auxano-, germ. id., engl. id. > rom. auxano-. ■ -graf (v. -graf), s.n., auxanometru care înregistrează automat creşterea plantelor; -gramă (v. -gramă), s.f., înregistrare a creşterii unui microorganism pe mediul de cultură, prin metoda auxanografică; -logie (v. -logiei), s.f., auxologie*, -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea creşterii plantelor.^
-AUXEZĂ „sporire, creştere, augmentare". 0 gr. auxesis „sporire, creştere" > fr. -auxese, germ. id. > rom. -auxeză.
-AUXIE „creştere, dezvoltare". 0 gr. auxein „a creşte, a spori" > fr. -auxie, engl. -auxy > rom.
-auxie.
AUXO- „creştere, dezvoltare, stimulare". 0 gr. auxo, ein „a spori, a creşte" > fr. auxo-, engl. id., germ. id., lat. sav id. > rom. auxo-. ■ -autotrof (v. auto-, v. -trof), adj. (despre un organism) care îşi sintetizează singur vitaminele necesare; -blast (v. -blast), s.n., lăstar de creştere, servind la înmulţirea vegetativă; -blastic (v. -blastic), adj., care se referă la auxoblaste; -cit (v. -cit), s.n., oocit sau spermatocit în primele stadii de dezvoltare; -crom (v. -crom), adj., s.m. (hormon vegetal) care are rolul de a stimula sinteza pigmenţilor; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază creşterea organismelor; sin. auxanologie; -merie (v. -merie), s.f., extindere a unei excitaţii la un mare număr de elemente celulare; -metrie (v. -metriei), s.f., studiul metodelor de măsurare a creşterii arborilor; -metru (v. -metrui), s.n., aparat utilizat în -auxometrie; -nomie (v. -nomie), s.f., disciplină care studiază legile creşterii şi dezvoltării .arborilor; -patie (v. -patie), s.f., tulburare patologică a creşterii; -spor (v. -spor); s.m., spor de creştere, prezent la algele diatomee; -terapie (v. -terapie), s.f., procedeu terapeutic de substituţie; -tonic (v. -tonic), adj. (despre o mişcare) cauzat de creşterea tensiunii de turgescenţă vegetală; -tonie (v. -tonie), s.f., creştere a tensiunii turgescenţei vegetale; -trof (v. -trof), adj. (despre un microorganism) ale cărui necesităţi nutritive diferă de acelea ale tulpinii din care provine; sin. auxotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., auxotrof*.
AVI- „pasăre". 0 lat. avis „pasăre" > fr. avi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. avi- ■ -col (v. -coli), adj., care aparţin aviculturii; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., specialist în avicultură; -cultură (v. -cultură), s.f., disciplină care studiază
creşterea şi îmbunătăţirea speciilor de păsări; -form (v. -form), adj., în formă de pasăre.
AXI- „axă, axial". 0 lat. axis „osie" > fr. axi-, germ. id. > rom. axi-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu o axă; -form (v. -form), adj., în formă de axă; -fug (v. -fug), adj., care îndepărtează un corp de axa sa.
-AXIE „valoare, estimare". 0 gr. axia „valoare, evaluare" > fr. -axie, germ. id., engl. id. şi -axy> rom. -axie.
AXI LI- „axilă, axilar". 0 lat. axilla „subsoară" > fr. axilli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. axili-. ■ -fior (v. -fior), adj., înzestrat cu flori axilare.
AXINO- „topor, bardă". 0 gr. axine „bardă, -secure" > fr. axino-, engl. id. > rom. axino-. ■ -manţie (v. -manţie), s.f., ghicire a viitorului cu ajutorul vibraţilor unui topor înfipt într-un lemn. AXIOr „valoare, valoros". 0 gr. axios „demn, valoros, care estimează" > fr. axio-, germ. id., engl. id. > rom. axio-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină filozofică având ca obiect studiul valorilor; sin. teoria generală a valorilor. axio2- „axă, axial". 0 gr. axon „ax, osie" şi lat. axis „osie" > fr. axio-, engl. id., germ. id. > rom. axio-. ■ -drom (v. -drom), adj., a cărui nervură foliară terţiară este paralelă cu cea secundară; -metru (v. -metrui), s.n., aparat montat în faţa timonei, care indică poziţia cârmei faţă de axa longitudinală a navei.
AXO- „axon, axă, axis, tulpină, ax central, axial, axonic". 0 gr. axon „axă, osie" > fr. axo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. axo-. m -gamie (v. -gamie), s.f., prezenţă a organelor de reproducere pe tulpina frunzoasă; -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea dimensiunilor sau axelor pe un traseu chimografic; -id (v. -id), adj., care se referă la vertebra axis; sin. axoidian; -idă (v. -id), s.f., loc geometric al axei instantanee de rotaţie în mişcarea unui'corp rigid; -Iernă (v. -lemăi), s.f., membrană plasmatică ce limitează axoplasma; -metrie (v. -metriei), s.f., determinare a poziţiei spaţiale a axei medii a undelor electrocardiografie; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea axului cilindric al unei lentile; -nemă (v. -nemă), s.f., zonă axială a unui cromozom, în care sunt localizate combinaţiile genelor; -plasmă (v. -plasmă), s.f., protoplasma axonului, formată din elemente identice cu acelea din corpul neuronal; -sperme (v. -sperm), adj., s.f. pl. (plante) care prezintă o placentaţie centrală sau central unghiulară; -stil (v. -stil), s.n., formaţiune axială rigidă sau elastică, situată de-a lungul unor protozoare flagelate.
AXONO- „axă rectangulară". 0 gr. axon, onos „axă, osie" > fr. axono-, germ. id., engl. id. > rom. axono-. u -fore (v. -for), s.n. pl., graptoliţi la care sicula rămâne distală, iar hidrotecile se dezvoltă în mod centripet, având deschiderile orientate în sens invers; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Metodă de obţinere a proiecţiei obiectelor în spaţiu pe un
48
plan, folosindu-se raportarea prealabilă a acestora Ia trei axe de coordonate ortogonale. 2. Disciplină care studiază reprezentările axonometrice. AZBESTO- „azbest". 0 gr. asbestos „incombus-_tibil“ > fr. asbesto- > rom. azbesto. ■ -lit (v. -lit^, s.n., material de construcţie pentru acoperişuri, rezistent şi ignifug, fabricat din fibre de azbest. AZIGO- „asimetric, azigos". 0 gr. azygos „fără soţ, impar" > fr. azygo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. azigo-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., metodă radiologică de punere în evidenţă a sistemului venos azigos, utilizându-se o substanţă de con-
trast; -id (v. -id), adj., care prezintă jumătate din numărul normal de cromozomi; -morf (v. -morf), adj. (despre un organ vegetal) care este lipsit de simetrie; -spor (v. -spor), s.m., zi-gospor partenogenetic.
AZOO- „steril, sterilitate". 0 gr. azoos „fără viaţă"
>	fr. azoo-, engl. id., germ. id. > rom. azoo-. ■ -filie (v. -filiei), s.f., perversiune care constă în ajungerea la orgasm prin contemplarea unei situaţii, a unui tablou sau a pozelor erotice; -spermie (v. -spermie), s.f., absenţă a spermatozoizilor din lichidul seminal, urmată de sterilitate.
49
B
-B „viaţă, organism". 0 gr. bios „viaţă" > fr. -be, engl. id., germ. id. > rom. -b.
BACI- „bacă, boabă de strugure". 0 lat. bacca „fruct rotund, bacă" > fr. bacci-, lat. sav. id., engl. id. > rom. baci-, m -fer (v. -fer), adj., care are ca fruct o bacă; -form (v. -form), adj., în formă de boabă de strugure; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu boabe de strugure. BACIL-, v. BACILO- ■ -emie (v. -emie), s.f., infecţie generalizată, datorită pătrunderii bacililor în vasele de sânge; ~urie (v. -urie), s.f., prezenţa bacililor în urină.
BACILI- „bacii, bacilar". 0 lat. tz. baciilus „beţişor, baghetă" > fr. bacilli-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. bacili-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (medicament) care distruge bacilii; -form (v. -form), adj., în formă de bacii; -genic (v. -genic), adj., care produce bacili; sin. bacilogen.
BACILO- „bacii, bacilar". 0 lat. tz. baciilus „baghetă, beţişor" > fr. bacillo-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. baci Io-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de bacili; -gen (v. -geni), adj., baciligenic*; -scopie (v. -scopie), s.f., căutare a bacililor tuberculozei în excreţiile şi produsele patologice ale unui bolnav.
-BACTER „bacterie". 0 gr. bakterion, „beţişor, bastonaş" > fr. -bacter, lat. sav. id., engl. id., germ. -bakter > rom. -bacter.
BACTERI-, v. BACTERIO-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge bacteriile; -emie (v. -emie), s.f., pătrundere în vasele sanguine a bacteriilor, care pot produce o infecţie localizată; -form (v. -form), adj., în formă de bacterie; -urie (v. -urie), s.f., prezenţa bacteriilor în urină; -vor (v. -vor), adj. (despre un organism) care se hrăneşte cu bacterii. BACTERIO- „bacterie, bacterian". 0 gr. bakterion „bastonaş" > fr. bacterio-, engl. id., lat. sav. id., germ. backterio- > rom. bacterio-. ■ -cit (v. -cit), s.n., hematie alungită în formă de bacii; -clorofilă (v. cloro-, v. -fil2), s.f., pigment existent în cro-matoforii bacteriilor fototrofe; -colie (v. -coliei), s.f., prezenţa germenilor bacterieni în fiere; -fag (v. -fag), adj., s.m. (microorganism) care distruge bacteriile; -fagie (v. -fagie), s.f. distrugere a bacteriilor de către bacteriofagi; -fagoterapie (v. fago-, v. -terapie), s.f., tratament al unei infecţii prin administrarea bacteriofagilor specifici; -fite (v. -fit), s.f. pl., încrengătură a prototalofitelor, cuprinzând clasa schizomicetelor; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de bacterii; -gen (v.
-geni), adj., care este generat de bacterii; sin. bacteriogenic; -genic (v. -genic), adj., bacterio-gen*; -litic (v. -Iitic2), adj., care produce bacte-rioliză; -liză (v. -liză), s.f. proces de dezintegrare a bacteriilor sub acţiunea agenţilor chimici; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în bacteriologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul bacteriilor; sin. microfitologie (2); -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de analiză a unui mediu bacterian; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază acţiunea toxică a bacteriilor asupra corpului uman; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare a bacteriilor de către histiocite; -riză (v. -rizăi), s,f. simbioză între rădăcinile unor leguminoase şi bacteriile fixatoare de azot; -scopie (v. -scopie), s.f., examen al unui preparat microscopic în vederea depistării bacteriilor; -static (v. -static), adj., s.n. (substanţă) care opreşte înmulţirea bacteriilor; -stază (v. -stază), s.f., acţiunea de inhibare a multiplicării bacteriilor; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă de tratament care utilizează ca medicament microbi capabili să distrugă germenii patogeni; -toxemie (v. tox/o-, v. -emie), s.f., intoxicaţie generală produsă de toxinele bacteriilor; -trofic (v. -trofic), adj., referitor la bacteriotrofism; -trofism (v. -trofism), s.n., mod de nutriţie simbiotică, întâlnit la plantele din familia leguminoaselor şi caracterizat printr-o relaţie bilateral pozitivă între rădăcinile plantelor şi bacterii; -trop (v. -trop), adj. (despre substanţe chimice) care prezintă afinitate pentru bacterii; sin. bacteriotropic; -tropic (v. -tropic), adj., bac-teriotrop*.
BACTRO- „bastonaş". 0 gr. baktron „băţ, baston" > fr. bactro-, engl. id. > rom. bactro-. ■ -spor (v. -spor), s.m., celulă reproducătoare asexuată, în formă de bastonaş.
BACULI- „baghetă, bastonaş". 0 lat. baculus „nuia, vergea" > fr. baculi-, lat. sav. id., engl. id > rom. baculi-. ■ -form (v. -form), adj. (despre cromozomi, spori, celule etc.) în formă de bastonaş. -BAFIE „coloraţie, colorit". 0 gr. baphe „culoare"
>	fr. -baphie, lat. sav. -baphia > rom. -bafie. -BALAN „gland penian, ghindă". 0 gr. balanos „ghindă" > fr. -balane > rom. -balan.
BALANI- „ghindă". 0 lat. balanus „ghindă" > fr. balani-, engl. id., lat. sav. id. > rom. balani-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă ghindă; -form (v. -form), adj., în formă de ghindă.
BALANO- „ghindă, gland penian". 0 gr. balanos „ghindă" > fr. balano-, engl. id., germ. id. > rom. balano-. ■ -blenoree (v. bleno-, v. -ree), s.f., infla-
50
adj. (despre un animal) care se hrăneşte cu ghindă; -for (v. -for), adj., care poartă ghindă; -grafie (v. -grafie), s.f., studiul şi descrierea ghindei şi a ştejarului; ~id (v. -id), adj., în formă de ghindă; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a glandului penian; -ragie (v. -ragie), s.f., inflamaţie gonoreică a glandului, asociată cu scurgere abundentă de puroi; -ree (v. -ree), s.f., scurgere patologică la nivelul glandului penian; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a glandului penian. BALISTO- „mişcare, oscilaţie, proiectil, balistică". 0 lat. ballista „maşină de azvârlit pietre“ (din gr. ballein „a arunca") > fr. ballisto-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. balisto-. ■ -cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea oscilaţiilor transmise corpului de contracţiile inimii; -cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s.f., înregistrare a oscilaţiilor transmise corpului de contracţiile inimii; -cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s.f., înregistrare realizată la balistocar-diograf; -fobie v. -fobie), s.f., teamă patologică de proiectile, de explozii şi de arme de foc; -graf (v. -graf), s.n., aparat folosit pentru fotografierea unor obiective care se deplasează foarte rapid; -spor (v. -spor), s.m., celulă reproducătoare asexuată, expulzată printr-un mecanism balistic propriu.
BALNEO- „băi, balnear”, 0 lat. balneum „baie" > fr. balneo-, engl. id., germ. id. > rom. balneo-. ■ -fiziologie (v. fizio-, -logiei), s.f., fiziologia efectelor curative ale apelor minerale; -geologie (v. geo-, v. -logiei), s.f. studiul relaţiilor dintre apele minerale şi structura geologică respectivă; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a băilor; -kinetotera-pie (v. kineto-, v. -terapie), s.f., metodă de tratament prin mişcare în mediul balnear; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în balneologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază apele minerale şi nămolurile terapeutice; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea în scop terapeutic a apelor minerale şi a nămolurilor.
BALO- „expulzare, aruncare". 0 gr. ballo, ein „a arunca, a azvârli" > fr. ballo-, engl. id., germ. id.
>	rom. balo-. ■ -core (-chore, -hore) (v. -cor), adj., s.f. pl. (plante) la care diseminarea se face printr-un mecanism propriu de expulzare; -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru măsurarea vitezei proiectilelor; -spor (v. -spor), s.m., ascopor expulzat din ască printr-un mecanism balistic propriu.
BALSAMI- „balsam". 0 lat. balsamum „balsam" > fr. balsami-, engl. id., lat. sav. id. > rom. balsami-.
■	-fer (v. -fer), adj., care secretă balsam; -gen (v. -gena), adj., care produce balsam.
-BAR „greu, greutate, presiune". 0 gr. baros „greutate" > fr. -bare, engl. -bar, germ. id. > rom. -bar.
BAR-, v. BARO-. ■ -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate a ţesuturilor organice la variaţiile de presiune.
BARATRO- „curenţi marini". 0 gr. barathron „abis, prăpastie" > fr. barathro- > rom. baratro-.
■	-metru (v. -metan), s.n., aparat cu care se măsoară rapiditatea şi direcţia curenţilor marini. BARBARO- „straniu, neinteligibil". 0 gr. barba-ros „străin, sălbatic" > fr. barbaro- > rom. barbaro-. ■ -lalie (v. -lalie), s.f. vorbire stranie, neinteligibilă, întâlnită în schizofrenie şi aiienaţie mintală.
BĂRBI- „barbă, smoc de păr". 0 lat. barba „barbă" > fr. bărbi-, lat. sav. id# > rom. bărbi-, m -fer (v. -fer), adj. (despre o plantă) prevăzut cu un smoc de peri lungi; -form (v. -form), adj., în formă de barbă; -rostru (v. -rostru), adj. (despre păsări) care are fire de păr pe cioc.
BARI- „greutate, presiune, greu, gravitaţie". 0 gr. barys „greu, profund" > fr. bary-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. bari-. ■ -centru (v. -centru), s.n. 1. Punctul de întâlnire a medianelor unui triunghi. 2. Centru de greutate; -encefalie (v. -encefalie), s.f., debilitate mintală congenitală maximă; sin. idioţie; -fonie (v. -fonie), s.f., bari-glosie*; -giroscop (v. giro-, v. -scop), s.n., instrument giroscopic pentru punerea în evidenţă a rotaţiei globului terestru; -glosie (v. -glosie), s.f., dificultate în pronunţarea cuvintelor; sin. barifonie, barilalie; -lalie (v. -lalie), s.f., bariglosie*; -metrie (v. -metriei), s.f., determinare aproximativă a greutăţii animalelor vii pe bază de măsurători; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea intensităţii zgomotelor; -morfoză (v. -morfoză), s.f., influenţă morfogenetică a forţei de gravitaţie asupra organelor vegetale; sin. geo-morfoză; -sferă (v. -sferă), s.f., partea centrală a globului pământesc, formată din elemente cu densitate mare; sin. centrosferă; -teriu (v. -teriu), s.m., mamifer fosil din eocenul superior, cu corpul greu şi cu incisivii inferiori transformaţi în defense.
-BARIC „de presiune, relativ la presiune". 0 gr. baros „greutate" > fr. -barique, engl. -baric > rom. -baric.
BARO- „greutate, presiune, densitate, gravitaţie". 0 gr. baros „greutate" > fr. baro-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. baro-. ■ -clin (v. -clin), adj., referitor la calitatea distribuţiei presiunii şi a densităţii unei mase gazoase sau a aerului atmosferic; -core (-chore, -hore) (v. -cor), adj., s.f. pl. (plante) la care însămânţarea se realizează pe loc, prin simpla cădere a seminţelor; -corie (-chorie, -horie), (v. -corie2), s.f., însămânţare pe areal propriu, datorită greutăţii fructelor şi seminţelor; -fii (v. -fiii) adj. (despre vieţuitoare) capabil să trăiască la presiuni mari; -fob (v. -fob), adj. (despre un organism) ca-pabil să trăiască la
51
presiuni atmosferice reduse; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de gra-vitaţie; -foreză (v. -foreză), s.f., difuzie a particulelor dintr-o suspensie sub inflyenţa gravităţii; -gnozie (v. -gnozie), s.f., posibilitatea de a aprecia, fără a vedea, greutatea obiectelor; -graf (v. -graf), s.n., aparat care înregistrează presiunea atmosferică; sin. barometrograf; -gramă (v. -gramă), s.f., curbă care reprezintă variaţiile presiunii atmosferice înregistrate la barograf; -lit (v. -liti), s.n., carbonat natural de bariu; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care tratează despre tehnicile şi aparatele de măsurare a presiunii; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea presiunii atmosferice; -narcoză (v. -narcoză), s.f., anestezie generală realizată prin inhalarea unui amestec de gaze la o presiune mai mare decât cea atmosferică; -scop (v. -scop), s.n., aparat cu care se demonstrează existenţa presiunii atmosferice; -stat (v. -stat), s.n., aparat care serveşte la menţinerea unei presiuni constante; -taxie (v. -taxie), s.f. 1. Sensibilitate a organismelor la modificările presiunii mediului ambiant. 2. Stimulare a celulelor vii prin modificarea presiunii mediului în care se găsesc; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament al unor boli cu ajutorul unor presiuni determinante sau al aerului comprimat; -termograf (v. termp-, v. -graf), s.n., baroter-mometru înregistrator; -termohigrometru (v. termo-, v. higro-, v. -metrui), s.n., aparat care înregistrează simultan variaţiile presiunii, ale temperaturii şi ale umezelii; -termometru (v. termo-, v. -metrui), s.n., aparat care măsoară concomitent presiunea atmosferică şi temperatura aerului; -trop (v. -trop), adj. (referitor la distribuţia presiunii şi a densităţii) în care suprafeţele atmosferice sunt izobare; -tropic (v. -tropic), adj., relativ la barotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantelor sub influenţa forţei de gravitaţie.
BASIDIO-, v. BAZIDIO-.
-BAT (-BATĂ) „adânc, adâncime, profunzime". 0 gr. bathos „adâncime" > fr. -bathe, engl. -bath, germ. -bathe > rom. -batşi -bată.
-BATĂ, v. -BAT.
BAT1- „adâncime, profunzime, adânc, profund". 0 gr. bathys „adânc, profund" > fr. bathy-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. baţi-. ■ -cardie (v. -cardie), s.f., poziţie coborâtă a inimii; -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie adâncă realizată cu ajutorul unui instrument chirurgical; -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate profundă mioar-ticulară; -gastrie (v. -gastrie), s.f., coborâre a stomacului din poziţia normală în abdomenul inferior; -graf (v. -graf), s.n., instrument care măsoară şi care înregistrează adâncimea mărilor şi oceanelor; -grafie (v. -grafie), s.f., măsurare a adâncimilor marine şi oceanice; -gramă (v.
-gramă), s.f., diagramă înregistrată la batigraf; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu măsurarea adâncimii apei din mări, lacuri şi râuri. 2. Distribuţie pe verticală a organismelor care trăiesc într-un anumit mediu; -metru (v. -metrui), s.n., aparat care măsoară adâncimea apelor din mări, lacuri şi râuri; -pelagic (v. -pelagic), adj., referitor la zonele oceanice de mare adâncime; -pnee (v. -pnee), s.f., respiraţie profundă; -reometru (v. reo-, v. -metrui), s.n., instrument care înregistrează continuu direcţia şi viteza curenţilor marini; -scaf (v. -scaf), s.n., aparat submersibil autonom, utilizat în explorări oceanografice la mari adâncimi; -sferă (v. -sferă), s.f., cabină sferică, legată cu un cablu de nava-bază, înzestrată cu echipament pentru cercetări submarine; -termograf (v. termo-, v. -graf), s.n., aparat care înregistrează temperatura apei până la adâncimea de 200 m.
-BATIC „adânc, de adâncime". 0 gr. bathos „adânc, profund" > fr. -bathique, engl. -bathic, germ. -bathisch > rom. -batic.
BATMO- „prag de excitabilitate". 0 gr. bathmos „treaptă, prag" > fr. bathmo-, engl. id., germ. id.
>	rom. batmo-. ■ -trop (v. -trop), adj. 1. Referitor ia funcţia de excitabilitate a fibrei musculare. 2. Relativ la excitabilitatea periodic variabilă a miocardului; -tropic (v.-tropic), adj., batmotrop* (1, 2).
BATOr „adâncime, profunzime". 0 gr. bathos „adânc, profund" > fr. batho-, engl. id., germ. id. > rom. ibatoi-. a -crom (v. -crom), s.n., efect produs de o grupare de atomi care, introdusă în molecula unei substanţe organice, produce închiderea culorii acesteia; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă nejustificată şi obsesivă de adâncime, de vid, de defileuri; -ide (v. -id), s.n. pl., peşti selacieni din jurasic, adaptaţi la viaţa bentonică, având corpul turtit dorso-ventral şi coada hetero-cercă; -lit (v.-liti), s.m., rocă intruzivă în formă de masiv, care a luat naştere prin răcirea şi consolidarea magmei în interiorul scoarţei terestre; -metru (v.-metrui), s.n., aparat cu care se iau probe pentru determinarea aluviunilor transportate de râuri.
BAT02- „mur, rug de mure". 0 gr. batos „rug de mure" > fr. bato-, engl. id. > rom. bat02-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a speciilor de mur; -logie (v. -logiei), s.f., studiul speciilor de mur.
BATRACO- „broaşte, batracieni". 0 gr. batrakhos „broască" > fr. batracho-, engl. id., lat. sav. id. > rom. batraco-. ■ -cultură (v. -cultură), s.f., creşterea broaştelor de baltă comestibile; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu broaşte; -fagie (v. -fagie), s.f., consumul cărnii unor specii de broaşte de baltă; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de broaşte; -id (v. -id), adj., în formă
52
de broască; sin. batracomorf; -morf (v. -morf), adj., batracoid*; -sperm (v. -sperm), adj., asemănător cu ouăle de broască, -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă preistorică.
BATRO- „protruzie, proeminenţă". 0 gr. bathron „treaptă, pas, piedestal" > fr. bathro-, engl. id., germ. id. > rom. batro-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă batrocefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., deformare a craniului, caracterizată prin protruzia posterioară a occipitalului.
BAZ-, BAZO-. ■ -omatofore (v. omato-, v. -for), s.f. pl., moluşte gasteropode pulmonate, cu ochii situaţi la baza a două tentacule retractile; -onim (v. -onim), s.n., bazionim*.
-BAZĂ „sprijin, suport, susţinere, fundament". 0 gr.basis, „punct de sprijin, bază, mers“ > fr. -base, germ. id., engl. id. > rom. -bază.
BAZI- „fundament, bazai, bază; baze, bazic, alcalin". 0 gr. basis „punct de sprijin, mers, suport" > fr. basi-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. bazi■ -ant, (v. -ant), adj., cu flori bazale; -cariotip (v. cario-* v. -tip), s.n., cario-tip cu număr bazic; -fii (v. -fiii), adj. 1. (Despre plante). Care preferă solurile alcaline. 2. Cu afinitate pentru coloranţii bazici; -fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) adaptate la concentraţii mari ale sărurilor de calciu; -fug (v. -fug), adj.
1.	(Despre un organ vegetal) Dezvoltat de la bază către vârf; sin. bazifugal. 2. (Despre un organism) Care este incapabil să se dezvolte în mediul bazic; -game (v. -gam), s.f. pl., plante superioare la care oosfera are o poziţie inversată în sacul embrionar; -gamie (v. -gamie), s.f., fecundaţie la care tubul polinic pătrunde în sacul embrionar; -giniu (v. -giniu), s.n., suport al pistilului ridicat deasupra nivelului de inserţie a unor verticile florale; -hioid (v. hio-, v. -id), s.m., corpul hioidului, impar, împreună cu apo-fiza linguală; -metrie (v. -metriei), s.f., raportarea variaţiilor biologice la punctul de plecare, ceea ce revine la o exprimare procentuală şi la o reprezentare semilogaritmică; -onim (v. -onim), s.n., primul sinonim al cărui epitet a fost menţinut în combinaţia prezentă a taxonului botanic; sin. bazonim, nume de bază; -podiu (v. -podiu), s.n., zonă autopodială, corespunzând regiunii carpiene, formată dintr-o mulţime de oase scurte şi diferenţiate; -sfenoid (v. sfeno-, v. -id), s.n., porţiunea posterioară a sfenoidului, articulată cu apofiza bazilară a occipitalului; -stazifobie (v. stazi-, v. -fobie), s.f., teamă patologică de ortostatism şi de mişcare; -ton (v. -ton), adj. (despre o plantă) cu dezvoltare mai pronunţată în partea bazală; sin. ba-zitonic; -tonic (v. -tonic), adj., baziton*; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la bazitropism; -tropism
(v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantei, provocată de prezenţa sărurilor bazice.
BAZIDIO- (BASIDIO-) „bazidie, bazidial". 0 gr. basidion „bază mică, picioruş" > fr. basidio-, germ. id., engl. id. > rom. bazidio- şi basidio-. m -carp (v. -carp), s.n., organ de fructificaţie care produce bazidiospori; -carpic (v. -carpic), adj., relativ la bazidiocarp; -for (v.-for), adj., s.n. 1. Adj. Care poartă bazidii. 2. S.n. Suport al bazi-diilor; -genetic (v. -genetic), adj., format în bazidie; -micete (v. -micete), s.f. pl., clasă de ciuperci la care sporii se formează la exterior, pe bazidii; -spor (v. -spor), s.m., celulă reproduc-tivă, formată la vârful unor sterigme conice, la exteriorul bazidiei.
-BAZIE „mers, deplasare, sprijin, suport". 0 gr. basis „mers, punct de sprijin, bază" > fr. -ba-sie, germ. id., lat. sav. -basia > rom. -bazie. BAZIO- „baza craniului". 0 gr. basis, eos, „bază, sprijin" > fr. basio-, germ. id., lat. sav. id. > rom. bazio-. m -glos (v. -glos), s.m., muşchi masiv lingual, inserat pe bazihioid, dispersându-şi fibrele în corpul limbii; -trib (v. -trib), s.n., instrument obstetrical, utilizat în baziotripsie; -tripsie (v. -tripsie), s.f., operaţie obstetricală care constă în zdrobirea craniului fetal cu ajutorul unui instrument special, când fătul nu poate fi extras prin craniotomie sau cranioclazie.
BAZO- „mers, deplasare, suport; baze, bazic." 0 gr. basis „mers, deplasare, bază, sprijin" > fr. baso-, engl. id., germ., id., it. id. > rom. bazo-. ■ -cit (v. -cit), s.n., leucocit bazofil; -citopenie(v. cito-, v. -penie), s.f., absenţa leucocitelor ba-zofile din sânge; -eritrocit (v. eritro-, v. -cit), s.n., globulă roşie cu punctaţii bazofile, care apare în intoxicaţiile cu plumb; -fii (v. -fih), adj. (despre o celulă) care are afinitate pentru coloranţii bazici; -filemie (v. -fih, v. -emie), s.f., ansamblul leucocitelor bazofile din sânge; -filie (v. -filiei), s.f. 1. Afinitate pentru coloranţii bazici. 2. Creştere excesivă a numărului de leu-cocite bazofile; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a cădea din mers.
BDELO- „lipitoare". 0 gr. bdelia „lipitoare" > fr. bdello-, engl. id., lat. sav. id. > rom. bdelo-. m -ide (v. -id), adj., s.f.pl. 1. Adj. Bdelomorf*. 2. S.f. pl. Subclasă de rotifere cu corpul alungit şi cuticula inelată; -morf (v. -morf), adj., cu aspect de lipitoare; sin. bdeloid.
BELEMNO- „săgeată". 0 gr. belemnon „săgeată"
>	fr. belemno-, 'engl. id., lat. sav. id. > rom. be-iemno-. ■ -ide (v.-id), adj., s.n. pl. 1. Adj. în formă de săgeată. 2. S.n. pl. Subordin de cefalo-pode dibranhiate fosile.
BELO- „săgeată, sagitat, vârf ascuţit". 0 gr. belos „săgeată" > fr. belo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. belo-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze sagitate; -id (v. -id), adj. (despre o apofiză) în formă de pum-
53
nai; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului după sensurile săgeţilor trase la întâmplare. BELONE- „ac, vârf ascuţit". 0 gr. belone „ac“ > fr. belone- > rom. belone-. ■ -fobie (v. -fobie) s.f., belonofobie*.
BELONI- „zărgan, peşte teleostean". 0 lat. belone „zărgan" > lat. sav. beloni-, fr. id., engl. id.
>	rom. beloni-. m -forme (v. -form), s.n. pl., ordin din clasa actinopterigienilor, cuprinzând peşti osoşi marini, cu capul alungit şi cilindric, având ca tip zărganul (Belone belone euxini). BELONO- „ac, vârf ascuţit". 0 gr. belone „ac, vârf" > fr. belono-, engl. id. > rom. belono-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., frică patologică faţă de înţepătura de ac; sin. belonefobie; -id (v. -id), adj. (despre un os) în formă de ac.
BENTO- „fundul apelor, adânc, bentonic“. 0 gr. benthos „adâncime, fundul apei" > fr. bentho-, germ. id., engl. id. > rom. bento-. ■ -fag (v. -fag), adj. (despre un organism) care se hrăneşte cu vieţuitoare bentonice; -fiii (v. -fih), adj., s.m. pl. (peşti) care depun icrele pe un substrat vegetal, pietros sau nisipos; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante fixate pe fundul mărilor sau al apelor dulci; -gen (v. -geni), adj. (despre un sediment marin) de origine organică vegetală sau animală; -graf (v. -graf), s.n., aparat cu care se poate fotografia fundul mării la adâncimi foarte mari; -potamic (v. -potamic), adj., care creşte sau care se dezvoltă pe fundul apelor curgătoare; -scop (v. -scop), s.n., aparat de scufundare, de formă sferică, suspendat de nava de cercetări cu ajutorul unui cablu.
Bl- „dublu, de două ori, îndoit". 0 lat. bis „de două ori“ > fr. bi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id., it. id.
>	rom. bi-. ■ -anter (v. -anter), adj., cu două antere; -axifer (v. axi-, v. -fer), adj., care are două axe florale; -cefal (v. -cefal), adj., care are două capete; -centric (v. :centric), adj., care are două centre; -ciclic (v. -ciclic), adj. 1. Care prezintă două cicluri. 2. Dispus în două verticile sau cercuri. 3. (Despre un compus organic) A cărui formulă conţine două lanţuri închise; -corn (v. -corn), adj., care are două antene sau două coarne; -cromie (v. -cromie), s.f., tipăritură în două culori; -cuspid (v. -cuspid), adj., care prezintă două vârfuri; -dactilie (v. -dactilie), s.f., anomalie congenitală în care apar două degete la o mână sau la un picior; sin. bidactiiism; -fer (v. -fer), adj. (despre o plantă) care înfloreşte şi care fructifică de două ori pe an; -fid (v. -fid), adj., despicat în două; -fior (v. -fior), adj., care are două flori; -form (v. -form), adj. (despre o plantă) care are două forme; -gam (v. -gam), adj., s.m. şi f. (persoană) care are două soţii sau care a-contractat două căsătorii paralele; -gamie (v. -gamie), s.f., situaţie a unei persoane bigame; -lobectomie (v. lob/o-, v. -ectomie), s.f., rezecţie
a doi plămâni; -man (v. -man2), adj., care are două mâini; -nom (v. -nom2), s.n., expresie algebrică formată din doi termeni; -pară (v. -par), adj. (despre o femeie) care a făcut doi copii la o naştere; -ped (v. -ped2), adj., s.n. (animal) cu două picioare; -penatifid (v. penaţi-, v. -fid), adj., care are limbul împărţit în mai multe segmente dispuse în mod penat; -peniform (v. peni-, v. -form), adj. (despre muşchi) ale cărui fibre se inserează angular pe două feţe ale unui tendon central; -petal (v. -petal), adj., care are două petale; -rostru (v. -rostru), adj. (despre o formaţiune vegetală sau animală) cu două ciocuri sau cu doi pinteni; -sule (v. -sule), adj. (despre un animal) cu copita despicată; -triflor (v. tri-, v. -fior), adj., care are de două ori câte trei flori; -univoc (v. uni-, v. -voc), adj., care se găseşte într-un raport reciproc şi exclusiv de unu la unu; -valent (v. -valent), adj., s.n. 1. Adj. (Despre un element chimic) Care are două valenţe. 2. Adj. Care are două valori. 3. Adj.; s.n. (Organism diploid) cu o pereche de cromozomi omologi, în timpul meiozei; -valve (v. -valv), adj. s.f. pl. 1. Adj. Cu cochilia formată din două valve. 2. Adj. (Despre capsule vegetale) Format din două părţi.
3.	S.f. pl. Clasă de moluşte acvatice marine şi dulcicole, cu corpul cuprins într-o cochilie formată din două valve şi cu branhii lamelare; sin. lame-libranhiate.
BIAIO- „anormal, nenormal“, 0 gr. biaios „forţat"
>	fr. biaio-, lat. sav. id., engl. id., germ. id. > rom. biaio-. ■ -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare anormală morfologică şi funcţională sub influenţa unor factori obişnuiţi.
BIBLIO- „carte, hârtie, scriere, tipăritură, referitor la cărţi". 0 gr. biblion „carte" > fr. biblio-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. biblio-. ■ -clast (v. -clast), s.m. şi f., distrugător de cărţi; -cleptomanie (v. clepto-, v. -manie), s.f., tendinţă patologică de a sustrage cărţi; -fag (v. -fag), adj. (despre o insectă) care se hrăneşte cu celuloza din cărţi; -fii (v. -fih), adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Colecţionar) de cărţi rare şi preţioase. 2. Adj. (Despre o ediţie) Realizat în condiţii grafice deosebite; -filie (v. -filiei), s.f. 1. Pasiune de a cunoaşte, de a evalua şi de a colecţiona cărţi rare şi preţioase. 2. Ramură a bibliologiei care se ocupă -cu studiul cărţilor rare şi al valorii lor artistice; -fob (v. -fob), s.m., persoană care urăşte cărţile; -fobie (v. -fobie), s.f., repulsie patologică faţă de cărţi; -graf (v. -graf), s.m., specialist în bibliografie (1); -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu studiul tipăriturilor, al ediţiilor operelor etc. 2. Ansamblul lucrărilor unui autor sau al scrierilor referitoare la o anumită chestiune; -latrie (v. -latrie), s.f., adoraţie a Bibliei; -latru (v. -latru), s.m. şi f., persoană care adoră Biblia; -lit (v. -liti)*, s.n., piatră
54
calcaroasă sau şistoasă care imită muchia unei cărţi; -log (v.-log), s.m. şi f., specialist în bibliologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul căr-ţilor din punct de vedere al formei, al istoricului lor etc.; -man (v. -mani), adj., s.m. şi f. (persoană) care manifestă pasiune exagerată pentru cărţi; -manie (v. -manie), s.f., pasiune excesivă pentru cărţi; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie cu ajutorul unei cărţi deschise la întâmplare; -tecă (v. -tecă), s.f., instituţie de cultură în care se adună, se organizează şi se păstrează cărţile şi publicaţiile, pentru a putea fi puse la dispoziţia cititorilor; -teconomie (v. teco-, v. -nomie), s.f., ramură a bibliologiei care studiază organizarea şi conducerea bibliotecilor; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament al unor maladii nervoase prin lecturi adecvate.
-BIE „viaţă, vieţuire". 0 gr. bios „viaţă" > fr. -bie, lat. sav. -bia, engl. id. > rom. -bie.
BILI- „fiere, biliar". 0 lat. bilis „fiere" > fr. bili-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. bili-. ■ -cultură (v. -cultură), s.f., cultura agentului pato-gen al unei boli infecţioase într-un mediu adecvat bilei; -gen (v. -gen2), adj., care produce fiere; sin. biligenic; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la biligeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a fierii; sin. biligenie, bilogeneză; -genic (v. -genic), adj. biligen*; -genie (v. -geniei), s.f., biligeneză*; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografia căilor biliare; -ragie (v. -ragie), s.f., scurgere parţială sau totală a fierii către exterior; -urie (v. -urie), s.f., prezenţa de săruri biliare în urină.
BILO- „fiere, biliar". 0 lat. bilis „fiere" > fr. bilo-, engl. id. > rom. bilo-. ■ -genetic (v. -genetic), adj., care se referă la bilogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., biligeneză*; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la biloliză; -liză (v. -liză), s.f., distrugere bacteriană în prezenţa fierii sau a sărurilor biliare.
BIO- „viaţă, fiinţă vie, vital, biologic". 0 gr. bios „viaţă" > fr. bio-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. bio-. ■ -acustic (v. -acustic), adj., referitor la studiul sunetelor emise de animale în diverse circumstanţe; -bibliografie (v. biblio-, v. -grafie), s.f., scriere care cuprinde prezentarea vieţii cuiva şi lista analitică a lucrărilor sale; -blast (v. -blast), s.n. 1. Substanţă ipotetică vie, componentă fundamentală a citoplasmei. 2. Celulă capabilă să trăiască independent; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la bioblast (2); -calorimetrie (v. calori-, v. -metriei), s.f., parte a biologiei care se ocupă cu studiul fenomenelor calorice produse de activitatea organică; -cenologie (v. cenor, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul biocenozelor; -cenometru (v. cenor, v. -metrui), s.n., dispozitiv pentru colectarea cantitativă a nevertebratelor din ierburi; -cenotic (v. -cenotic),
adj., referitor la biocenoză; -cenoză (v. -cenozăi), s.f., ansamblul organismelor animale şi vegetale legate de un anumit loc de viaţă, formând un tot unitar; -ciclu (v. -ciclu), s.n. 1. Ciclu vital evolutiv al unui organism. 2. Ansamblul transformărilor ciclice din natură, care implică totalitatea organismelor vii. 3. Subdiviziune mare a biosferei, cuprinzând biocenozele din principalele medii de viaţă; -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) otrăvitoare care poate distruge organismele vegetale sau animale; -citoneurologie (v. cito-, v. neuro-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază viaţa celulelor nervoase; -climagramă (v. clima-, v. -gramă), s.f., grafic rezultat din suprapunerea cerinţelor termohidrice ale unei specii, exprimate cifric, peste diagrama climatului unei localităţi date; -climatolog (v. climato-, v. -log), s.m., specialist în bioclimatologie; -climatologie (v. climato-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază relaţiile dintre organisme şi climă; -coloid (v. colo2-, v. -id), s.m., substanţă coloidală prezentă în celulele sau în ţesuturile organismelor; -cor (-chor, -hor) (v. -cor), s.n. 1. Linie de hotar între regiunile floristice sau faunistice. 2. Grupare de plante şi animale în cadrul unui biotop; -corie (-chorie, -horie) (v. -corie2), s.f., parte a biocenozei cu durată de existenţă redusă, care apare ca urmare a unor condiţii favorabile; sin. microcenoză; -crom (v. -crom), adj., s.m. 1. Adj. Cu pigmentaţie biologică.
2.	S.m. Pigment produs de plante sau de animale; -dermă (v. -dermă), s.f. 1. Totalitatea organismelor din biocenoza unei ape, care trăiesc pe tegumentul animalelor. 2. Stratul de microfloră de pe fundul apelor de munte (în algologie); -dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la dinamica funcţiilor organice; -dozimetru (v. dozi-, v. -metrui), s.n., aparat pentru stabilirea cantităţii de raze ultraviolete, necesară pentru producerea unui eritem minim; -ecologie (v. ecor, v. -logiei), s.f., ecologie a plantelor şi animalelor; -electrogeneză (v. electro-, v. -geneză), s.f., proces de producere a electricităţii în celulele şi ţesuturile organismelor vii; -energoterapie (v. energo-, v. -terapie), s.f., utilizarea bioenergiei în scop terapeutic; -ergonomie (v. ergo-, v. -nomie), s.f., ramură a ergonomiei care studiază oboseala organismului în corelaţie cu durata zilei de muncă, cu repausul, cu alimentaţia etc.; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu organisme vii; -fagie (v. -fagie), s.f., obţinerea hranei prin consumul organismelor vii; -fenomenologie (v. fenomeno-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul fenomenelor vieţii; -fii (v. -fiii), adj. (despre elemente chimice) care se concentrează în corpul vieţuitoarelor; -filactic (v. -filactic), adj., referitor la biofilaxie; -filaxie (v. -filaxie), s.f., ansamblu de mecanisme defensive ale organismului; -filie (v. -filiei), s.f., instinct de conservare individuală; -fite (v. -fit), s.f. pl., microorganisme care nu produc tulburări organismelor-gazdă; -fitic (v. -fitic), adj.,
55
relativ ia biofite; -fiţie (v. -fiţie), s.f., stare de echilibru instabil al organismului animal sau vegetal, în care se găsesc inactive unele virusuri; -fiziografie (v. fizio-, v. -grafie), s.f., biologia organelor şi structurilor fizice ale organismelor vii; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., fiziologie a organismelor vii; -for (v. -for), s.m., determinant genetic elementar, constituit din molecule chimice, prezent în cromozomi; -fotogenetic (v. foto-, v. -genetic), adj., relativ la biofotogeneză; -fotogeneză (v. foto-, v> -geneză), s.f., fenomen de producere a luminii reci de către unele vieţuitoare; sin. bioluminescenţă; -gen (v. -geni), adj., s.m. şi n. 1. Adj. (Despre roci) Care a luat naştere prin activitatea organismelor. 2. (Despre un organism) Care trăieşte parazit pe alt organism viu. 3. S.m. Moleculă ipotetică, purtătoare a fenomenelor specifice vieţii. 4. S.n. îngrăşământ agricol, obţinut din culturi de bacterii bogate în azot; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la biogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., teorie potrivit căreia orice fiinţă provine numai din altă fiinţă care a procreat-o; -genic (v. -genic), adj. 1. Produs de materia vie. 2. Referitor la valoarea nutritivă a unei ape pentru microorganisme; -genie (v. -genie^, s.f., ştiinţă care studiază dezvoltarea ontogenetică şi evoluţia filogenetică a organismelor vegetale şi animale; sin. bio-genetică; -geocenologie (v. geo-, v. cenor, v. -logiei) s.f., disciplină care studiază distribuţia geografică a comunităţilor vegetale şi animale; -geocenotic (v. geo-, v. -cenotici), adj., referitor la biogeocenoză; -geocenoză (v. geo-, v. -cenozăi), s.f., complex unitar al suprafeţei globului terestru în care biocenoza şi părţile respective din litosferă, hidrosferă, atmosferă şi pedosferă se condiţionează reciproc; -geograf (v. geo-, v. -graf), s.m. şi f., specialist în biogeografie; -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f., ştiinţă care studiază repartiţia organismelor vegetale şi animale pe suprafaţa terestră; —glifă (v. -glif), s.f., urmă lăsată de vieţuitoarele fosile pe suprafaţa inferioară a stratelor sedimentare; -gnoză (v.-gnoză), s.f.,. studiu al cunoaşterii proceselor care au loc în materia vie; -graf (v. -graf), s.m. şi f., autor de biografii; -grafie (v. -grafie), s.f., expunere orală sau scrisă a vieţii unei persoane; -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a unui biosistem sau a variaţiilor lui în timp; -helminţi (v. -helminţi), s.m. pl., viermi paraziţi care în ciclul lor complex de dezvoltare trec prin cel puţin două gazde: una intermediară şi alta definitivă; -id (v. -id), adj. (despre un sistem viabil) capabil să manifeste proprietăţi specifice vieţii numai în interiorul unui alt organism; -lit (v. -liti) s.n., rocă sedimentară provenind din transformarea substanţei organice a vieţuitoarelor; -litic (v. -Iitic2), adj., care distruge viaţa; -liză (v. -liză), s.f. 1 .* Descompunerea substanţei organice prin activitatea organismelor
56
vii, aşa cum se întâmplă în platformele de gunoi, în canalele de scurgere. 2. Descompunerea materiei vii sub acţiunea fermenţilor; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în biologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază organismele vii şi diferitele aspecte ale vieţii; -meteorolog (v. meteoro-, v. -log), s.m. şi f., specialist în biometeorologie; -meteorologie (v. meteoro-, v. -logiei), s.f., studiul influenţei factorilor climatici asupra fiinţelor vii; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de cercetare a fenomenelor biologice prin măsurători efectuate asupra fiinţelor vii; -metru (v. -metrui), s.n., denumire generică pentru instrumentele de măsurare a stării de sănătate; -microscop (v. micro-, v. -scop), s.n., aparat special, utilizat în biomicroscopie; -microscopie (v. micro-, v. -scopie), s.f., examen microscopic al celulelor şi al ţesuturilor vii; -morfogenetic (v. morfo-, v. -genetic), adj., relativ la biomorfogeneză; -mor-fogeneză, (v. morfo-, v. -geneză), s.f., proces de dezvoltare a caracterelor biologice şi morfologice ale organismelor, în funcţie de condiţiile de existenţă; -morfoză (v. -morfoză), s.f. 1. Totalitatea modificărilor structurale şi funcţionale ale organismelor. 2. Acţiunea morfogenetică a organismelor vii asupra altora; -necroză (v. -necroză), s.f., proces de distrugere a unui ţesut organic, ca urmare a unor leziuni distrofice; -nomie (v. -nomie), s.f., ştiinţă care se ocupă cu legile de manifestare a vieţii; -nomogenetic ( v. nomor, v. -genetic), adj., referitor la bionomoge-neză; -nomogeneză (v. nomor, v. -geneză), s.f., proces biologic evolutiv, determinat prin legi cauzale şi logice; -noză (v. -noză), s.f., tulburare a activităţii normale a unui organism, produsă de un agent patogen viu; -patolog (v. pato-, v. -log), s.m. şi f., specialist în biopatologie; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., patologie privită din perspectivă biologică; -plasmă (v. -plasmă), s.f., substanţă organică vie, aflată în constituţia organismului oricărei vieţuitoare; -plast (v. -plast), s.n., particulă citoplasmatică vie, capabilă de a se reproduce singură; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la proprietatea celulelor vii jle a-şi reface distrugerile suferite; -poietic (v. -poietic), adj., relativ la biopoieză, -poieză (v. -poieză), s.f., totalitatea fenomenelor care au contribuit la apariţia organismelor vii; -psiholog (v. psiho-, v. -log), s.m. şi f., specialist în biopsihologie; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre acţiunile reciproce ale psihicului şi ale corpului uman; -psihokinezie (v. psiho-, v. -kinezie), s.f., totalitatea fenomenelor psiho-kinetice produse de un agent inductor asupra organismelor* vii; -pulpectomie (v. pulp/o-, v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a pulpei dentare vii; -ritmogramă (v. ritmo-, v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a ritmurilor biologice ale organismului; -ritmologie (v. ritmo-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază ritmurile bio-
logice ale organismului; -scopie (v. -scopie), s.f. 1. Observaţie a proceselor vitale. 2. Studiul vieţii pe bază de observaţii; -sferă (v. -sferă), s.f.! totalitatea organismelor vegetale şi animale care trăiesc pe suprafaţa terestră; -sociologie (v. socio-, v. -logiei), s.f. 1. Teorie care pretinde că factorul determinant al dezvoltării sociale este factorul biologic. 2. Studiul comunităţilor vegetale şi animale, fundamentat pe ideea analogiei dintre structurile sociale şi cele ecologice; -spectrometrie (v. spectro-, v. -metriei), s.f., aplicare a metodelor spectrometrice pentru determinarea prezenţei unui material străin; -spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s.f., examinare a ţesuturilor vii, cu ajutorul spec-troscopului; -speolog (v. speo-, v. -log), s.m. şi f., specialist în biospeologie; -speologie (v. speo-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază viaţa plantelor şi a animalelor cavernicole; -stazie (v. -stazie), s.f., fază de stabilitate în evoluţia reliefului datorită absenţei eroziunii, în condiţiile existenţei unei pături permanente de vegetaţie; -stratigrafie (v. strati-, v. -grafie), s.f., disciplină care studiază răspândirea organismelor de-a lungul epocilor geologice şi depozitele sedimentare cu ajutorul fosilelor; -stratinomie (v. strati-, v. -nomie), s.f., disciplină care studiază condiţiile în care au fost înglobate în depozitele sedimentare fosilele vegetale şi animale de-a lungul erelor geologice; -taxie (v. -taxie), s.f., disciplină care se ocupă cu clasificarea organismelor vii; sin. biotaxo-nomie; -taxonomie (v. taxo-, v. -nomie), s.f., biotaxie*; -tehnologie (v. tehno-, v. -logiei), s.f., elaborare de tehnici şi de metodologii ştiinţifice pe baza înţelegerii proceselor biologice la toate nivelele de organizare a biosferei; -telemetrie (v. tele-, v. -metriei), s.f., disciplină care studiază organismele vii de la distanţă, cu ajutorul undelor radio; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea produselor biologice în scop terapeutic; -terminologie (v. termino-, v. -logiei), s.f., terminologie biologică; -termogenetic (v. termo-, v. -genetic), adj., relativ la biotermo-geneză; -termogeneză (v. termo-, v. -geneză), s.f., transformare a energiei chimice în căldură la nivel celular; -tip (v -tip), s.n. 1. Grup de indivizi care au aceeaşi constituţie genetică şi care nu se deosebesc morfologic, prezentând, în schimb, diferenţe de ordin biologic. 2. Tip constituţional. 3. Grup de germeni cu proprietăţi biochimice asemănătoare, în cadrul unei specii; -tipic (v. -tipic), adj., referitor la biotip (1, 2, 3); -tipologie (v. tipo-, v. -logiei), s.f. 1. Ramură a biologiei care studiază biotipurile. 2. Disciplină care cercetează pentru fiecare individ relaţiile posibile între structura corpului şi comportamentul psihologic; -tom (v. -tom), s.n., aparat cu ajutorul căruia se realizează tomografia; -tomie (v. -tomie), s.f.,
studiul structurii unui organism vegetal sau animal prin disecţie; -tonic (v. -tonic), adj., referitor la raportul de asimilaţie şi dezasimilare din organism; -top (v. -top), s.n., teritoriu de viaţă limitat, cu condiţii ecologice relativ similare; -topic (v.»topic), adj., relativ la biotop; -topografie (v. topo-, v. -grafie), s.f., studiul răspândirii în spaţiu a vieţuitoarelor; -trof (v. -trof), adj. (despre un organism), care se hrăneşte cu substanţe existente în fiinţele vii; -trofic (v. -trofic), adj., referitor la nutriţia ţesuturilor organice; -trofism (v. -trofism), s.n., proces nutritiv al ţesuturilor organice; tropic (v. -tropic), adj., relativ la biotropism; -tropism (v. -tropism), s.n. 1. Mărire a virulenţei unui microorganism latent sub influenţa unor agenţi chimici, fizici sau de origine bacteriană. 2. Proprietate a unor microbi sau virusuri de a nu se putea dezvolta decât în organisme vii; -zom (v. -zom), s.m., unitate organică şi funcţională din citoplasmă, care se poate autore-duplica; -zomic (v. -zomic), adj., referitor la biozom.
-BIONT „organism, fiinţă vie“. 0 gr. bion, bionton „fiinţă, organism viu" > fr. -bionte, germ. -biont, -engl. id. > rom. -biont
-BIOS „fiinţă vie, vieţuitoare". 0 gr. bios „viaţă" > fr. -bios, engl. id. > rom. -bios.
-BIOTIC „relativ la viaţă, vital, biologic". 0 gr. biotikos „referitor la viaţă" > fr. -biotique, engl. -biotic, lat. sav. -bioticus > rom. -biotic.
-BIOZĂ „viaţă, nutriţie, vieţuitoare". 0 gr. biosis „mijloc de trai" > fr. -biose, engl. id., germ. id. > rom. -bioză.
BISI- „ mătase, sericeu". 0 lat. byssus „pânză fină de in" > fr. byssi-, engl. id. > rom. bisi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre glandă) care poartă substanţe sericee.
BISO- „mătase, mătăsos, sericeu". 0 gr. byssos „in foarte fin" > fr. bysso-, engl. id., lat. sav. id. > rom. biso-. ■ -gen (v. -geni), adj. (despre o glandă) care produce substanţe sericee; -id (v. -id), adj. (despre o frunză) cu aspect de peri mătăsoşi; -lit (v.-liti), s.n., substanţă fibroasă, constituind o specie de amfibol, pe bază de magneziu, calciu şi fier.
BITUMINI- „bitum, bituminos". 0 lat. bitumen, inis „smoală, catran" > fr. bitumini-, engl. id. > rom. bitumini-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine bitum; -form (v. -form), adj., cu aspect de bitum. -BIU „viaţă, trai, existenţă". 0 gr. bios „viaţă" > lat. sav. -bius şi -bium, germ. -bium, engl. id. > rom. -biu.
-BLAST „germen, embrion". 0 gr. blastos Jăstar, germen, mugur"> fr. -biaste, germ. -blast, engl. id., it. -blasto, lat. sav. -blastus> rom. -blast. -BLASTEM „mugur, germen, embrion". 0 gr. blastema, „germen, mugur" > fr. -blasteme, engl. id., germ. -blastem > rom. -blastem.
57
-BLASTEZĂ „germinaţie, înmugurire". O gr. blas-tesis „încolţire, germinare" > fr. -blastese, germ. id. > rom. -blasteză.
-BLASTIC „germinai, germinativ, înmugurit". 0 gr. blastikos „germinat, încolţit" > fr. -blastique, engl. -blastic, lat. sav. -blasticus > rom. -blastic. -BLAST1E „germinaţie, înmugurire". 0 gr. blas-tos „germen, mugure" > fr. -blastie, engl. -blasty, lat. sav. -blastia > rom. -blastie. BLASTO- „germen, mugur, ramură, embrion, germinai, embrionar". 0 gr. blastos „mugur, lăstar, germen" > fr. blasto-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. blasto-. ■ -carp (v. -carp), s.m., mugur florifer; -cel (v. -ceh), s.n., cavitatea centrală de segmentare a blastulei; -chineză (-kineză) (v. -chineză), s.f., mişcare a embrionului în ou, la anumite insecte şi ce-falopode; -cist (v. -cist), s.n. 1. Stadiu tranzitoriu al fenomenului de diferenţiere celulară, în care noile celule, formate în urma diviziunilor succesive ale zigotuSui, migrează spre periferie; sin. blastulă. 2. Veziculă germinativă; -cit (v. -cit), s.n., celulă embrionară nediferenţiată; -derm (v. -derm), s.n., membrană vitelină care dă naştere corpului embrionar; -filă (v. -fil2), s.f., rudiment al cotiledonului; -for (v.-for), s.n. 1. Cordon ombilical al ovulului. 2. Fir care leagă sămânţa de pericarp şi o nutreşte în tinereţe. 3. Formaţie anatomică cu aspect de cordon; -fto-rie (v. -ftorie), s.f., degenerare a germenilor din citoplasma oului fecundat; -gen (v. -geni), adj. (despre ciuperci levuriforme) în care conidiile. rezultă prin înmugurire sau prin lărgirea prealabilă a celulei conidiogene; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la blastogeneză; sin. blasto-genie; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Dezvoltare timpurie a embrionului în timpul segmentării şi formarea păturilor germinale. 2. Reproducere prin înmugurire; sin. blastogenie; -genic (v. -genic), adj., blastogenetic*; -genie (v. -geniei), s.f., blastogeneză* (1, 2); -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a mugurilor; -ide (v. -id), adj., s.n. pl. I.Adj. în formă de mugur. 2. S.n. pl. Clasă de echinoderme fosile, cu înfăţişare de muguri calcaroşi, descoperite în terenurile paleozoice; -kineză (v. -kineză), s.f., blastochi-neză*; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la blastohză; -liză (v. -liză), s.f., distrugere a celulei reproducătoare; -manie (v. -manie), s.f., proliferare teratologică a lăstarilor sub acţiunea micoplas-mei şi a ciupercilor; sin. cladomanie; -mere (v. -mer), s.n.pl., celule care provin din prima diviziune a oului fecundat; -merotomie (v. mero-, v. -tomie), s.f., secţionare a unui blastomer;,-micete (v. -micete), s.f. pl., ciuperci levuriforme patogene, care se reproduc prin înmugurire; -neuropor (v. neuro-, v. -por), s.m., deschidere temporară la unii embrioni, formată din unirea
blastoporului cu neuroporul; -por (v. -por), s.m., gura primitivă a embrionului, prin care cavitatea internă a gastrulei comunică cu exteriorul; -sferă (v. -sferă), s.f., a doua fază în dezvoltarea unui embrion; sin. blastulă; -spori (v. -spor), s.m. pl., spori imperfecţi care se formează prin înmugurirea unei celule preexistente; -stromă (v. -stromă), s.f., porţiune a blastodermului; -toxic (v. -toxic), adj., referitor la blastotoxie; -toxie (v. -toxie), s.f., toxicitate a celulelor germinative din protoplasmă; -zooid (v. zoo-, v. -id), s.m., organism care se dezvoltă dintr-un blastem, prin reproducere asexuată. BLASTOMO- „tumoare, umflătură". 0 gr. blastoma „tumoare" > fr. blastomo-, engl. id. > rom. blastomo-. ■ -gen (v. -gen^, adj., care generează tumori; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la blastomogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare şi dezvoltare a unei tumori maligne.
BLEFAR-, v. BLEFARO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori ciliate; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., in-flamaţie simultană a pleoapelor şi a conjunctivei.
-BLEFARIE „pleoapă, cili". 0 gr. blepharon „pleoapă, cil" > fr. -blepharie, lat. sav. -blepha-ria > rom. -blefarie.
BLEFARO- „pleoapă, cili, palpebral, ciliat". 0 gr. blepharon „pleoapă" > fr. blepharo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. blefaro-. ■ -blast (v. -blast), s.n., corpuscul situat la baza flagelilor; -blenoree (v. bleno-, v. -ree), s.f., bleno-ree a pleoapelor; -calazie (v. -calazie), s.f., lărgire a plicei cutanate a ploapei superioare; -cere (v. -ceri), s.n.pl., gen de insecte din ordinul blefaroceridelor, caracterizate prin prezenţa unei gheare la marginea fiecărui segment abdominal; -fimoză (v. -fimoză), s.f., micşorare a deschiderii fantei palpebrale; -for (v. -for), adj. (despre o frunză) prevăzut pe margine cu peri sau cili paraleli; -metru (v. -metrui), s.n., instrument chirurgical utilizat la operaţia trichia-zei, inflamaţie permanentă a conjunctivei; -pio-ree (v. pio-, v. -ree), s.f., inflamaţie purulentă a globului ocular; -plaste (v. -plast), s.n., pl., cor-pusculi granulari coloraţi, situaţi la baza flagelilor, la zoosporii şi gârneţii mobili, cu rol în dirijarea mişcării; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a unei pleoape distruse; sin. blefaropoieză; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a pleoapei şi a aparatului său muscular; -poieză (v. -poieză), s.f., blefaroplastie*; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere patologică a pleoapei superioare; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie de suturare a unei pleoape; -spasm (v. -spasm), s.n., contracţie spasmodică a muşchiului orbicular al pleoapelor; -stat (v. -stat), s.n., instrument medical pentru menţinerea pleoa-
58
pelor îndepărtate în timpul operaţiilor pe ochi; -stazie (v. -stazie), s.f., imobilizare a pleoapelor; -stenoză (v. -stenoză), s.f., îngustare a pleoapelor; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a pleoapelor.
-BLEM „strat, ţesut organic". 0 gr. blema „pătură" > fr. -bleme, germ. -blem, engl. id. > rom. -blem.
BLEN-, v. BLENO-. ■ -enterie (v. -enterie), s.f., stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă a materiilor fecale de consistenţă lichidă sau moale; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f. 1. Inflamaţie catarală a conjunctivei.
2.	Secreţie conjunctivală exagerată; -otoree (v. oto-, v. -ree), s.f., scurgere a urechii în catarul auricular; -urie (v. -urie), s.f., prezenţa de mucozităţi în urină.
BLENI- „mucus, mucozitate". 0 lat. blennus „răpciugos, mucios" > fr. blenni-, engl. id. > rom. bleni-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine mucus; -form (v. -form), adj., care are aspect de mucozitate.
BLENO- „mucus, mucoasă, mucozitate". 0 gr. blenna „mucus, mucozitate" > fr. blenno-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. bleno-. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce mucus; -id (v. -id), adj., asemănător cu mucusul; -ragie (v. -ragie), s.f., boală venerică contagioasă, manifestată prin scurgeri purulente, mâncărime etc.; sin. bienoree, gonoree; -ree (v. -ree), s.f., blenoragie*; -rinie (v. -rinie), s.f., inflamaţie a mucoasei nazale; sin. coriză, rinită; -stazie (v. -stazie), s.f., reducere a secreţiei excesive sau anormale de mucus.
-BLEPSIE, „vedere, văz". 0 gr. blepsis „vedere, văz“ > fr. -blepsie, germ. id. > rom. -blepsie. -BOL (-BOLA) „aruncare, schimbare, transformare". 0 gr. boleo, ein „a arunca, a azvârli" > fr. -bole, engl. id., germ. -bol, it. -bolo > rom. -bol şi -bolă.
-BOLĂ, v. -BOL.
BOLEO- „diseminare, împrăştiere". 0 gr. boleo, ein „a azvârli, a arunca" > fr. boleo-, engl. id, germ. id., lat. sav. id. > rom. boleo-. ■ -anemo-core (v. anemo-, v.-cor), adj., s.f. pl. (plante) care prezintă boleoanemocorie; -anemocorie (v. anemo-, v. -corie2), s.f., răspândire a seminţelor şi a sporilor prin aruncare la exterior; -au-tocore (v. auto-, v. -cor), adj., s.f. pl. (plante) care prezintă boleoautocorie; -autocorie (v. auto-, v. -corie2), s.f., autodiseminare printr-un mecanism propriu.
-BOLIE „trecere, schimbare, modificare". 0 gr. bole „aruncare, azvârlire" > fr. -bolie, germ. id., engl. -boly> rom. -bolie.
BOLO- „energie radiantă, radiaţie". 0 gr. bole, bolos „rază, suliţă, săgeată" > fr. bolo-, germ. id., engl. id. > rom. bolo-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a intensităţii radiaţiilor;
-metru (v. -metruO, s.n. 1. Instrument folosit pentru măsurarea fluxurilor de radiaţii termice.
2.	Aparat pentru măsurarea cantităţii de energie radiantă. 3. Instrument pentru măsurarea intensităţii radiaţiilor electromagnetice. 4. Aparat care măsoară strălucirea aparentă a stelelor; -scop (v. -scop), s.n., instrument medical utilizat pentru detectarea corpurilor metalice din ţesuturile organice.
BOMBICI- „mătase, mătăsos". 0 lat. bombyx, ycis „vierme de mătase" > fr. bombyci-, lat. sav. id. > rom. bombici-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o frunză) care poartă peri mătăsoşi şi moi; -form (v. -form), adj., cu aspect de mătase. BOMBILI- „bondar". 0 gr. bombylios „bondar" > fr. bombyli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. bombili-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă bon-dari; -form (v. -form), adj., în formă de bondar. BOSTRICI- „elice, elicoidal". 0 lat. tz. bostry-chus „ondulat, buclat" > fr. bostryci-, lat, sav. id.
>	rom. bostrici-. m -form (v. -form), adj., în formă de elice; sin. bostricoid.
BOSTRICO- „elice, elicoidal". 0 gr. bostrykhos „buclă de păr" > fr. bostrycho-, lat. sav. id. > rom. bostrico-. ■ -ceras (v. -ceras), s.m., amonit aberant din perioada cretacică, cu cochilia înrulată elicoidal, turiculată, prezentând circumvoluţiuni net separate; -id (v. -id), adj., bostriciform*. -BOTANIC „de botanică, relativ la plante, la ierburi". 0 gr. botanikos „referitor la ierburi" > fr. -botanique, engl. -botanic, germ. -botanisch, lat. sav. -botanicus > rom. -botanic.
BOTANO- „plante, vegetale, ierburi". 0 gr. bo-tane „iarbă, plantă" > fr. botano-, engl. id., lat. sav. id. > rom. botano-. ■ -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu vegetale; -grafie (v. -grafie), s.f., botanică descriptivă; -lit (v. -Ify), s.n., plantă fosilă; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul plantelor; -manţie (v. -manţie), s.f., arta de a prezice viitorul prin examinarea plantelor aduse de furtună, după poziţia, culoarea şi mirosul lor.
BOTR-, v. BOTRO-. ■ -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut format din celule sau din canale poroase.
BOTRICI- „racem, ciorchine". 0 lat. tz. botrys, ycis „ciorchine de strugure" > fr. botryci-, lat. sav. id. > rom. botrici-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă ciorchini de struguri; -form (v. -form), adj., în formă de ciorchine, de racem.
BOTRIOr „botridie, organ de fixare". 0 gr. bo-thrion „cavitate mică, gropiţă" > fr'. bothrio-, engl. id., germ. id. > rom. botrior. ■ -cefal (v. -cefal), s.m., vierme parazit intestinal, din familia cestodelor, al cărui organ de fixare este format din două botridii.
B0TRI02- „ciorchine, racem". 0 gr. botrys, yos „ciorchine de struguri" > fr. botryo-, engl. id., germ.
59
id. > rom. botric>2-. ■ -blastospori (v. blasto-, v. -spor), s.m. pl., celule reproducătoare asexuate, formate pe sterlgme, care se găsesc de-a lungul hifelor sau pe nişte umflături terminale sau intercalare; -for (v. -for), adj., care poartă ciorchini sau raceme; -gen (v. -geni), s.n., mineral din grupul aluminit-cianotrichitului, care se prezintă în agregate reniforme sau bo-trioidale; -id (v. -id), adj., în formă de ciorchine; sin. botrioidal; -lit (v. -lit-i), s.n., varietate de da-tolit, care se prezintă în agregate sub formă de ciorchini de strugure; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a curei de struguri în scop terapeutic.
BOTRO- „rid, cicatrice". 0 gr. bothros „şanţ, groapă" > fr. bothro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. botro-. ■ -dendron (v. -dendron), s.m., plantă fosilă dintre licopodialele paleozoice, pe a cărei scoarţă există riduri foliare.
BOTULI- „cârnat". 0 lat. botuius „cârnat" > fr. botuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. botuli-. ■ -form (v. -form), adj. (despre spori) în formă de cârnat.
BOVI- „bovin, bovideu". 0 lat. bos, bovis „bou" > fr. bovi-, lat. sav. id., engl. id. > rom. bovi-. ■ -form (v. -form), adj. cu aspect bovin.
BRACHh-, v. BRAHh-.
BRACHI2-, v. BRAHI2-.
BRACTEI- „bractee, frunzuliţă". 0 lat. bractea „lamă de metal" > fr. bractei-, engl. id., lat. sav. id. > rom. bractei-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o floare) prevăzut cu bractee; -form (v. -form), adj., în formă de bractee.
BRACTEO- „bractee, frunzuliţă". 0 lat. bractea „lamă, foiţă de metal" > fr. bracteo-, engl. id., germ. brakteo- > rom. bracteo-. ■ -manie (v. -manie), s.f., dezvoltare excesivă şi proliferare teratologică a bracteelor.
BRADI- „lent, rar, încet, redus, încetinit". 0 gr. bradys „lent, încet" > fr. brady-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. bradi-. ■ -acuzie (v. -acuzie), s.f., reducere patologică a auzului; -artrie (v. -artrie), s.f., ritm încetinit în articularea cuvintelor; -auxeză (v. -auxeză), s.f., creştere întârziată a unui organ vegetal faţă de altul; -bazie (v. -bazie), s.f., mers încetinit, datorat unor cauze patologice; -cardie (v. -cardie), s.f., încetinire a activităţii cardiace, manifestată prin scăderea pulsului; sin. bradiritmie; -chinezie (-kinezie) (v. -chinezie), s!f., încetineală în executarea mişcărilor; -dactilie (v. -dactilie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin scurtarea degetelor; -estezie (v. -estezie), s.f., percepere lentă a senzaţiilor exteroceptive; -fag (v. -fag), adj., care prezintă bradifagie; -fagie (v. -fagie), s.f., consum lent al hranei; -falangie (v. -falangie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin scurtarea falangelor; -fazie (v. -fazie), s.f., tulburare de limbaj care constă într-o exprimare
foarte rară a cuvintelor; -femie (v. -femie), s.f., încetinirea generală a debitului verbal; -frazie (v. -frazie), s.f., vorbire încetinită produsă de boli mintale; -frenie (v. -frenie), s.f., desfăşurare lentă a proceselor psihomotorii; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la bradigeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., evoluţie încetinită a unor organisme vegetale sau animale; -glosie (v. -glosie), s.f., bradilalie*; -kinezie (v. -kinezie), s.f., brâdichinezie*; -lalie (v. -lalie), s.f., încetinire anormală a ritmului vorbirii; sin. bradigiosie; -logie (v. -logiei), s.f., totalitatea tulburărilor de ritm ale comunicării, având etiologii diferite; -pepsie (v. -pepsie), s.f., proces digestiv încetinit; -pnee (v. -pnee), s.f., rărire anormală a mişcărilor respiratorii; -pragie (v. -pragie), s.f., diminuare anormală a activităţii motorii; sin. bradipraxie; -praxie (v. -praxie), s.f., bra-dipragie*; -psihie (v. -psihie), s.f., încetinire anormală a ritmului funcţiilor psihice; -ritmie (v. -ritmie), s.f., bradicardie*; -sfigmie (v. -sfigmie), s.f., încetinire a bătăilor pulsului; -spermie (v. -spermie), s.f., întârziere patologică a ejaculaţiei; -sporie (v. -sporie), s.f., diseminarea seminţelor într-o perioadă mai lungă de timp, până toamna târziu; -tochie (-tocie) (v. -tochie), s.f., naştere anormal de înceată; -urie (v. -urie), s.f., proces de eliminare încetinită a urinii; -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă fosilă din ordinul teromorfelor; sin. pareiazaur.
-BRAH „scurt, îngust". 0 gr. brakhys „scurt, îngust" >;fr. -braque, engl. -brach > rom. -brah. BRAHh- (BRACHh-) „scurt, îngust". 0 gr. brakhys „îngust, scurt" > fr. brachy-, engl. id., germ. id., it. brachh, lat. sav. brachy- > rom. brah'h- şi brachh-. ■ -acant (v. -acant), adj. (despre o plantă) cu spini scurţi; -bazie (v. -bazie), s.f., mers cu paşi anormal de mici, -blast (v.-blast), s.n., lujer anual scurt, cu creştere limitată; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la brahiblast; -cardie (v. -cardie), s.f., încetinire anormală a activităţii cardiace; -caul (v. -caul), adj., cu tulpina scurtă; -cefal (v. -cefal), adj. s.m. 1. Adj. Cu capul scurt. 2. Adj. s.m. (Persoană) care are craniul cu diametrele longitudinal şi transversal aproape egale; -cefalie (v. -cefalie), s.f., constituţia unei persoane brahicefale; sin. brahicranie; -cer (v. -cen), adj., s.n pl. 1. Adj. Care are coarne sau antene scurte. 2. S.n. pl. Subordin de insecte diptere, care se caracterizează prin antene scurte, formate din 3-4 articole; -cheilie (v. -cheilie), s.f., anomalie caracterizată prin scurtarea accentuată a uneia sau a ambelor buze; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri scurte; -corm (v. -corm), adj., s.m. şi f. (persoană) cu trunchiul scurt; -cran (v. -cran), adj., cu craniul mic; -cranie (v. -cranie), s.f., brahicefalie*;
60
-dactil (v. -dac-til), adj., cu degetele scurte; -dactilie (v. -dactilie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin scurtimea exagerată a degetelor; -drom (v. -drom), adj. (despre ner-vaţia frunzei) îndreptat spre marginea organului vegetal, apoi curbat şi reticulat; -falangie (v. -falangie), s.f., anomalie congenitală caracterizată prin falange anormal de scurte; -fii (v. -fil2) adj., cu frunze foarte scurte; -glosie (v. -glosie), s.f., limbă anormal de scurtă; -gnat (v. -gnat), adj., cu maxilare anormal de scurte; -gnaţie (v. -gnaţie), s.f., anoalie congenitală caracterizată prin dezvoltarea redusă în lungime a maxilei sau a mandibulei; -grafie (v. -grafie), s.f., stenografie*; -logie (v. -logiei), s.f., specie de elipsă care constă în evitarea repetării unui element al frazei, exprimat anterior; sin. brahiologie; -meioză (v. -meioză), s.f., diviziune celulară în cursul căreia se reduce numărul de cromozomi; -melie (v. -melie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin dezvoltarea incompletă sau în lungime a membrelor; sin. micromelie; -metrop (v. metr/o2-, v. -op), adj. (despre ochi) al cărui focar este situat între infinit şi retină; -metropie (v. metr/o-2, v. -opie), s.f., stare patologică a ochiului bra-himetrop; -morf (v. -morf), adj., s.m. (tip constituţional) caracterizat prin trup îndesat şi membre scurte; sin. brahitip, brevilin; -morfie (v. -morfie), s.f., stare caracterizată printr-o statură anormal de mică; -odont (v. -odont), adj., ai cărui dinţi au coroană scurtă şi erupţie rapidă; -plast (v. -plast), s.n., ramură scurtă care produce şi care susţine frunzele, florile sau fructele; -pnee (v. -pnee), s.f., respiraţie scurtă şi sacadată; -pode (v. -pod), adj., s.n. pl. 1. Adj. Cu picioarele sau cu peţiolurile scurte. 2. S.n. pl. Clasă de animale nevertebrate bentonice, exclusiv marine; -pter (v. -pter), adj., cu aripile anormal de scurte; -rahie (v. -rahie) s.f., coloană vertebrală anormal de scurtă; -rine (v. -rine), adj., cu ciocul scurt; -rinie (v. -rinie), s.f., anomalie congenitală caracterizată printr-un nas foarte scurt; -schelie (v. -schelie), s.f., dezvoltare insuficientă a membrelor inferioare; -sta-filie (v. -stafilie), s.f., anomalie caracterizată printr-un arc alveolar scurt; -stilie (v. -stilie), s.f., tip de heterostilie cu stile mai scurte decât staminele; -tip (v. -tip), adj., s.m., brahimorf*; -tipic (v. -tipic), adj., al cărui corp este îndesat şi gros; -ur (v. -ur), adj. (despre crustacee) cu coadă scurtă.
BRAHI2- (BRACHI2-) „plex brahial". 0 gr. brakhion „braţ" şi lat. brachium „braţ" > fr. brachi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. brahi2- şi brachi2-. ■
*	-algie (v. -algie), s.f., nevralgie în zona plexului brahial; -pode (v. -pod), s.n. pl., brahiopode*.
BRAH IDO- „scurt , marginal". 0 gr. brakhys, ydos „scurt" > fr. brachydo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. brahido. ■ -drom (v. -drom), adj. (despre nervaţia unei frunze) îndreptat spre marginea organului, apoi curbat şi reticulat împletit.
-BRAHIE „braţ". 0 gr. brakhion „braţ" > fr. -bra-chie, germ. id., engl. -brachia, lat. sav. id. > rom. -brahie.
BRAHIO1- „scurt, îngust". 0 gr. brakhys „îngust, scurt" > fr. brachyo-, it. brachio- > rom. brachio-.
■	-logie (v. -logie^, s.f., brahilogie*.
BRAHIO2- «braţ, membru superior". 0 gr. brakhion „braV > fr. brachio-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. brahio-. ■ -pode (v. -pod), s.n., pl., clasă de nevertebrate marine cu cochilie bivalvă şi cu două braţe spiralate în jurul gurii; -tomie (v. -tomie), s.f., amputare a unui braţ; -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă uriaşă dinozauriană din jurasicul superior şi cretacicul inferior, cu membrele posterioare mai scurte decât cele anterioare.
BRAHISTO- „cel mai scurt, foarte scurt". 0 gr. brakhystos „cel mai scurt" > fr. brachysto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. brahisto-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (persoană) care are un cap foarte scurt şi lat; -cronă (v. -cron), adj., s.f. (traiectorie) pe care un corp realizează cel mai scurt timp, atunci când se deplasează între cele două puncte date, sub acţiunea gravitatiei. BRANCHI-, v. BRANHI-. ’
BRANCHIO-, v. BRANHIO-.
-BRANH „branhie, branhial". 0 gr. brankhia „urechi de peşte, branhii" > fr. -branche, engl. -branch > rom. -branh.
BRANHI- (BRANCHI-) „branhii, branhial". 0 lat. branchiae „branhii" > fr. branchi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. branhi- şi branchi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre crustacee) care trăieşte parazitar pe branhiile peştilor; -fer (v. -fer), adj., care este înzestrat cu branhii; -form (v. -form), adj., în formă de branhii; -remă (v. -remă), s.f., membru cu funcţie locomotorie şi respiratorie, la branhiopode.
-BRANHIE „branhii". 0 gr. brankhia „urechi de peşte, branhii" > fr. -branchie, engl. -branchia, lat. sav. id. > rom. -branhie.
BRANHIO- (BRANCHIO-) „branhii, branhial, branhiat". 0 gr. brankhia „urechi de peşte, branhii" > fr. branchio-, lat. sav. id., engl. id., germ. id. > rom. branhio- şi branchio-. ■ -gen (v. -geni), adj., care îşi are originea în branhii; -mer (v. -mer), s.n., segment al mezodermului visceral; -micete (v. -micete), s.f. pl., ciuperci inferioare care parazitează în vasele sanguine din lamelele branhiale ale peştilor; -pode (v. -pod), s.n. pl., ordin de crustacee inferioare, cu corpul segmentat şi prevăzut cu formaţii bran-
61
hiale; -steg (v. -steg), adj., care acoperă branhiile; -stome (v.-stom), adj., s.n. pl. I.Adj. Care are branhiile unite cu gura. 2. S.n. pl. Gen de cefalocordate, al căror tip este amfioxul; -taxie (v. -taxie), s.f., reacţie fizică prin care peştii sunt antrenaţi către o apă mai oxigenată; -zaur (v. -zaur), s.m., animal amfibiu din carboniferul superior permian, din grupa stegoce-falilor, asemănător cu salamandra.
BREFO- „embrion, embrionar". 0 gr. brephos „nou-născut, embrion" > fr. brepho-, engl. id., lat.sav. id. > rom. brefo-. » -plastic (v. -plastic), adj., care este format din ţesuturi embrionare; -plastie (v. -plastie), s.f., transplant de ţesuturi embrionare, realizat în cadrul aceleiaşi specii; -trofic (v. -trofic), adj., referitor la nutriţia embrionară.
BREVI- „scurt, redus, diminuat". 0 lat. brevis „scurt" > fr. brevi-, engl. brevi-, lat. sav. id., germ. id. > rom. brevi-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpină scurtă; -col (v. -col2), adj., cu gâtul scurt; -dom (v. -dom), adj. (despre o cochilie) a cărei cameră de locuit nu depăşeşte lungimea unei circumvoluţiuni; -fior (v. -fior), adj., cu flori scurte; -ped (v. -ped2), adj. 1. Cu picioare scurte. 2: (Despre flori, • frunze, organe vegetale) Cu suportul scurt; -rostru (v. -rostru), adj., s.m. pl. 1. Adj. Cu botul sau cu ciocul scurt. 2. S.m.pl. Crocodilieni cu botul scurt, lăţit sau rotunjit, care au apărut în jurasic; -stil (v. -stil), adj. (despre o plantă) care are stilul scurt.
BRICO- „scrâşnire, scrâşnet". 0 gr. bryko, ein „a scrâşni din dinţi" > fr. hryco-, engl. id., lat. sav. id. > rom. brico-. ■ -manie (v. -manie), s.f., stare patologică de a scrâşni din dinţi; sin. bruxism, automatism masticator.
-BRIE „creştere, dezvoltare". 0 gr. bryo „a creşte, a se produce" > fr. -brye, engl. -brya, lat. sav. id.
>	rom. -brie.
BRIO- „muşchi, plante criptogame, hepatice". 0 gr. bryon „muşchi" > fr. bryo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. brio-. ■ -fii (v. -fiii), adj., care trăieşte pe muşchi; -fite (v. -fit), s.f. pl., încrengătură de plante cu corpul diferenţiat în rizoizi, tulpină şi frunze, cu structură foarte simplă, al căror tip este muşchiul; -id (v. -id), adj., asemănător cu muşchiul de pământ; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în briologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul muşchilor de pământ; -plast (v. -plast), s.n., apariţie morbidă asemănătoare vegetaţiilor (verucozităţi, protuberanţe, polipi); -spor (v. -spor), s.m., celulă reproducătoare asexuată, specifică briofitelor; -zoare (v. -zoar), s.n. pl. clasă de mici nevertebrate acvatice, care trăiesc în colonii fixate pe fundul apei, având aspect de muşchi de pământ.
BROM-, v. BROMO-. ■ -hidroză (v. -hidroză), s.f., transpiraţie fetidă.
BROMATO- „aliment, nutriţie, hrană". 0 gr. bro-ma, atos „nutriţie, hrană" > fr. bromato-, engl. id., germ. id., lat sav. id. > rom. bromato-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a mijloacelor de nutriţie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază metodele de nutriţie; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a alimentaţiei; -terapie (v. -terapie), s.f., folosirea alimentelor în scop terapeutic. BROMO- „brom, bromură, miros fetid". 0 gr. bro-mos „miasmă, miros urât" > fr. bromo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. bromo-. ■ -dermă (v. -dermă), s.f., erupţie cutanată, provocată de in-gestia de medicamente conţinând brom; sin. bro-modermie; -dermie (v. -dermie), s.f., bromoder-mă*; -manie (v. -manie), s.f., boală mintală care rezultă din ingestia excesivă de bromură sau a produselor ei; -menoree (v. meno-, v. -ree), s.f.; menstruaţie fetidă; -pnee (v. -pnee), s.f., respiraţie urât mirositoare; sin. haiitosis.
BRONCHO-, v. BRONHO-.
BRONHI-, v. BRONHIO-. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilataţie parţială sau generală a bronhiilor; sin. bronşectazie.
BRONHIO- „bronhii, bronhial". 0 gr. bronkia „bronhii" > fr. bronchio, engl. id., lat. sav. id. > rom. bronhio-. ■ -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la bronhioliză; -liză (v. -liză), s.f., proces caracterizat prin leziuni distructive ale peretelui bronhie; -stenoză (v. -stenoză), s.f., strâmtare patologică a bronhiilor.
BRONHO- (BRONCHO-) „bronhii,bronhial". 0 gr. bronkhos „trahee, bronhie" > fr. broncho-, engl. id., lat. sav. id., germ. id. > rom. bronho-şi broncho-. ■ -biopsie (v. bi/o-, v. -opsie), s.f., biopsie a mucoasei bronhice, efectuată în cursul unei bronhoscopii; -cel (v. -cel2), s.n., dilataţie chistică a bronhiilor; -egofonie (v. ego2-, v. -fonie), s.f., combinare a egofoniei cu bronhofonia; sin. egobronhofonie; -fonie (v. -fonie), s.f., rezonanţă exagerată a vocii bolnavului, la ascultarea plămânilor, în cazuri de pneumonie, bronşită, astmă etc.; -gen (v. -geni), adj., de origine bronhică; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a bronhiilor, după introducerea în căile respiratorii a unei substanţe de contrast; -gramă (v. -gramă) s.f., imagine radiologică obţinută în urma unei bronhografii; -lit (v. -liti), s.n., concreţiune minerală descoperită în bronhii; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în bronhologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază bolile bronhice şi tratamentul acestora; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a calibrului bronhie; -metru (v. -metrui), s.n., aparat medical utilizat în bron-hometrie; -mucocel (v. muco-, v. -cel2), s.n., dilataţie chistică a bronhiilor, plină cu secreţii
62
stagnante; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a bronhiilor; -piocel (v. pio-, v. -cel2), s.n., dilatare chistică a bronhiilor plină cu puroi; -pio-ree (v. pio-, v. -ree), s.f., inflamaţie bronhială purulentă; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a bronhiilor; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a bronhiilor; -pneumopatie (v. pneumo-, v. -patie), s.f., maladie care afectează, în acelaşi timp, bronhiile şi plămânii; -radiografie (v. radio-, v. -grafie), s.f., examinare a bronhiilor şi a bronhiolelor cu ajutorul razelor X; -rafie (v. -rafie), s.f., suturare a bronhiilor; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie bronhică; -ree (v. -ree), s.f., expectoraţie exagerată, provocată de bronşita cronică; -scop (v. -scop), s.n., aparat utilizat în bronhoscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare vizuală a interiorului bronhiilor cu ajutorul bronhoscopului; -spasm (v. -spasm), s.n., contracţie spasmodică a bronhiilor; -spirografie (v. spiro2-, v. -grafie), s.f., înregistrare spirografică separată a ventilaţiei celor doi plămâni; -spirometrie (v. spiro2-, v. -metriei), s.f., metodă de explorare funcţională simultană a fiecăruia dintre cei doi plămâni; -spirometru (v. spiro2-, v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea capacităţii fiecăruia dintre cei doi plămâni; -stenoză (v. -stenoză), s.f., îngustare patologică a bronhiilor; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical pentru deschiderea bronhiilor; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a unei bronhii. -BRONTĂ „tunet, trăsnet". 0 gr. bronte „trăsnet" > fr. -bronte, germ. id., engl. id. > rom. -brontă.
BRONTO- „tunet, trăsnet, înfricoşător". 0 gr. bronte „tunet, trăsnet" > fr. bronto-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. bronto-. u -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de tunete; -graf (v. -graf), s.n., aparat care înregistrează tunetele; -logie (v. -logiei), s.f., parte a meteorologiei care tratează despre tunete; -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă jurasică din ordinul dinozaurilor erbivori, cu capul mic şi cu gâtul foarte lung.
BU- „exagerat, excesiv". 0 gr. bous „bou" > germ. bu-, engl. id., lat. sav. id. > rom. bu-. ■ -limie (v. -limie), s.f., stare patologică manifestată prin foame excesivă; sin. hiperorexie, eclimie.
BUBON-, v. BUBONO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere în regiunea inghinală.
BUBONO- „regiune inghinală". 0 gr. boubon „stinghie, vintre" > fr. bubono-, engl. id., lat. sav. id. > rom. bubono-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie inghinală incompletă; -id (v. -id), adj., asemănător unui bubon (adenită a regiunii inghinale).
BUCO- „gură, cavitate bucală". 0 lat. bucca „obraz, bucă" > fr. bucco-, engl. id., lat. sav. id >
rom. buco-. ■ -faringoscop (v. faringo-, v. -scop), s.n., aparat medical utilizat în bucofaringoscopie; -faringoscopie (v. faringo-, v. -scopie), s.f., examinare medicală a porţiunii mediale a farin-gelui, cu ajutorul bucofaringoscopuiui.
BUFO- „broască râioasă". 0 lat. buf o „broască"
>	fr. bufo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. bufo-. ■ -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a veninului de broască râioasă.
BULB-, v. BULBO-. ■ -odiu (v. -odiu), s.n., disc al bulbului vegetal.
BULBI- „bulb, bulbar, bulbaceu". 0 lat. buibus „ceapă, bulb" > fr. bulbi-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. bulbi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă bulbi; -form (v. -form), adj., în formă de bulb. -BULBIE „bulb". 0 lat. buibus „ceapă, bulb" > fr. -bulbie, germ. id. > rom. -bulbie.
BULBO- „bulb". 0 lat. buibus „bulb, ceapă" > fr. bulbo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. bulbo-. ■ -id (v. -id), adj., cu înfăţişare de bulb; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a bulbului duodenal.
BULI- „globular, globulos". 0 lat. bulla „băşică, vezică" > fr. bulli-, engl. id. > rom. buli-. ■ -form (v. -form), adj. (despre o celulă) cu aspect globulos şi cu peretele subţire.
-BULIE „voinţă". 0 gr. boule „voinţă" > fr. -bulie, germ. -bulie, lat. sav. -bulia > rom. -bulie.
BUN-, v. BUNO-. ■ -odonte (v. -odont), adj., s.n. pl. 1. Adj. Cu coroana molarilor marnelo-nată şi formată din tuberculi conici. 2. S.n. pl. Grup de mamifere omnivore artiodactile, cu coroana molarilor mamelonată şi constituită din tuberculi conici izolaţi.
BUNO- „mamelonat, conic". 0 gr. bounos „movilă, colină" > fr. buno-, engl. id., lat. sav. id. > rom. buno-. ■ -id (v. -id), adj. (despre un molar) de formă conică; -lofodont (v. lof/o-, v. -odont), adj. (despre un molar) care prezintă structură bunodontă şi lofodontă; -selenodonte (v. selen/o-, v. -odont), adj., s.n. pl. 1. Adj. (Despre un molar) Care prezintă atât tuberculi rotunjiţi şi izolaţi, cât şi tuberculi arcuiţi în formă de semilună. 2. S.n. pl. Grup fosil de mamifere erbivore, ai căror molari aveau un aspect intermediar între acela al rumegătoarelor (selenodonte) şi al porcinelor (buno-donte).
BURS-, v. BURSO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., operaţie chirurgicală de excizie a unei burse anatomice.
BURSI- „pungă, sac anatomic". 0 lat. tz. bursa, „pungă, săculeţ" > engl. bursi-, lat. sav. id. > rom. bursi-. ■ -form (v. -form), adj., de forma unei pungi.
BURSO- „bursă, sac anatomic". 0 lat. tz. bursa „săculeţ, pungă" > fr. burso-, engl. id., lat. sav.
63
id. > rom burso-. ■ -lit (v. -liU), s.n., concreţiune formată într-o bursă anatomică; -patie (v. -patie), s.f., maladie care afectează o bursă anatomică; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a unei burse anatomice.
BUT1RO- „unt, grăsime". 0 gr. butyron „unt“> fr. butyro-, engl. id., germ. id. > rom. butiro-. u -id (v. -id), adj., cu aspect de grăsime; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea procentului de grăsime din lapte.
64
c
GACO- „rău, greşit, defectuos, maladiv, respingător". 0 gr. kakos „rău" > fr. caco-, it. id., engl. id., germ. kako-, lat. sav. caco- > rom. caco-. u -chilie (v. -chilie), s.f., stare patologică a sucului gastric; -colie (v. - coliei), s.f., stare anormală a fierii; -demonopatie (v. demono-, v. -patie), s.f., convingere delirantă a subiectului că este posedat de forţe demonice; -epie (v. -epie), s.f., pronunţie greşită; -fag (v. -fag), adj., s.m. (individ) care consumă lucruri improprii alimentaţiei; -fazie (v. -fazie), s.f., vorbire incorectă cu deformarea şi substituirea cuvintelor; -femie (v. -femie), s.f., joc de cuvinte, cu caracter difamator; -fonie (v. -fonie), s.f., asociaţie dezagreabilă de sunete şi de cuvinte; -gen (v. -geni), adj. (despre un organism vegetal) care are structură genetică nefavorabilă; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la cacogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Dezvoltare anormală a unei structuri sau formaţii anatomice. 2. Incapacitate a plantelor la hibri-daţie; -genic (v. -genic), adj. (despre o mutaţie) care antrenează deteriorarea unui caracter şi, implicit, diminuează potenţialul adaptativ al individului; -genzie (v. -genzie), s.f. senzaţie falsă de gust dezagreabil; -glosie (v. -glosie), s.f., alterarea ireversibilă a unei părţi din ţesuturile limbii; -grafie (v. -grafie), s.f., ortografiere greşită; -lalie (v.-lalie), s.f., vorbire defectuoasă; -logie (v. -logiei),' s.f., construcţie gramaticală greşită; -melie (v. -melie), s.f., deformaţie congenitală a picioarelor; -patie (v. -patie), s.f., maladie periculoasă; -plazie (v. -plazie), s.f. 1. Stare de creştere morbidă. 2. Structură sau formaţie anatomică defectuoasă; -pragie (v. -pra-gie), s.f., deviere de la normal a funcţiilor nutritive; -stomie (v. -stomie), s.f., miros dezagreabil al gurii; -tenofobie (v. teno-, v. -fobie), s.f., teamă morbidă de a nu te face de râs în faţa celorlalţi, datorită unor deficienţe ale controlului sfincterian; sin. teroarea sfincterului; -timie (v. -timie), s.f., afecţiune mintală cu modificări sau tulburări ale conduitei morale; -trofie (v. -trofie), s.f., nutritie defectuoasă.
CADUCI- „care cade spontan, caduc". 0 lat. ca-ducus „care cade, pieritor" > fr. caduci-, engl. id., lat. sav. id > rom. caduci-. ■ -corn (v. -corn), adj. (despre un animal) cu coarne caduce; -fior (v. -fior), adj., cu flori caduce.
CAE NO-, v. CENO-l
CAINO-, v. CENO3-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de înnoiri, de transformări, de schimbări.
CAINOTO-, v. CENOTO-.
CAIRO- „împrejurare, circumstanţă". 0 gr. kairos „timp" > fr. kairo-, germ. id., engl. id. > rom. cairo-.
■	-fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de împrejurări nefavorabile.
CALAMI- „pai, tulpină vegetală". 0 lat. calamus '„pai, tulpină păioasă" > fr. caiami-, engl. id., lat. sav. id. > rom. caiami-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de pai,
CALAŢI- „coşuleţ". 0 lat. calathus „cupă, coşu-!eţ“ > engl. calathi-, lat. sav. id. > rom. calaţi-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de coşuleţ.
-CALAZIE „lărgire, relaxare". 0 gr. khalasis „slăbire, lărgire" > fr. -chalasie şi -chalasis, it. -calaşi, lat. sav. -chalasis > rom. -calazie.
CALAZO- (CHALAZO-, ŞALAZO-) „granulă, tumoare, calază". 0 gr. khalaza „măzăriche, grindină" > fr. chalazo-, lat. sav. id., engl. id., germ. id. > rom. calazo-, chalazo- şi şalazo-. ■ -dermie (v. -dermie), s.f., tumoare voluminoasă a pielii,de natură conjunctivă; -for (v. -for), adj., s.n. (membrană) care acoperă gălbenuşul de ou al păsărilor; -gam (v. -gam), adj., care prezintă calazogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., tip de fecundaţie, prezent la angiosperme în care tubul polinic pătrunde în ovul prin calază (chalază). CALC-, v. CALCO2-. ■ -emie (v. -emie), s.f., concentraţie a calciului sanguin.
CĂLCĂRI- „pinten, cornet, pintenat". 0 lat. calcar, aris „pinten" > fr. călcări-, engl. id., lat. sav. id. > rom. călcări-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un caliciu) care este prevăzut cu pinten; -form (v. -form), adj., în formă de pinten.
CALCEI- „pantof, calceolat". 0 lat. calceus „pantof, încălţăminte" > fr. calcei-, engl. id., lat. sav. id. > rom. calcei-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de pantof; sin. calceolat.
CALCEOLI- „pantof mic". 0 lat. calceolus „pantof mic" > fr. calceoli- > rom. calceoii-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de pantof mic. CALCh- „călcâi". 0 lat. calx, cis „călcâi" > fr. calci- > rom. calci-. ■ -grad (v. -grad), adj., care merge pe călcâie.
CALCI2- „calciu, calcar, calcaros". 0 lat. calx, cis „var, calciu" > fr. calci-, lat. sav. id., engl. id., it. id.
>	rom. calci-, m -col (v. -coli), adj. (despre o plantă) care vegetează pe solurile calcaroase; -fer (v.-fer), adj., care conţine calciu; -fii (v. -fiii), adj., despre o plantă care preferă solurile bogate în calciu; -filaxie (v. -filaxie), s.f., sensibilitate mărită la calciu; -filie (v. -filiei), s.f. 1. Afinitate pe care o au unele plante pentru solurile calcaroase.
2.	Afinitate anormală a unor ţesuturi organice
65
pentru sărurile de calciu, pe care le fixează; -fob (v.- fob), adj. (despre o plantă) care nu poate trăi pe soluri sau pe roci calcaroase; -form (v. -form), adj., cu aspect de calcar; -fug (v. -fug), adj. (despre o plantă) care nu suportă solurile bogate în carbonat de calciu; -gen (v. -gen2), adj., care produce calcar; sin. calcipar; -metru (v. -metrui), s.n., aparat folosit pentru determinarea calciului din sol; -mielie (v. -mielie), s.f., procent ridicat de calciu din măduva osoasă; -morf (v -morf), adj. (despre un sol) caracterizat printr-un procent ridicat de calciu; -par (v. -par), adj., calcigen*; -penie (v. -penie), s.f., lipsă de calciu în ţesuturile organice; -pexie (v. -pexie) s.f., proces de fixare a calciului în ţesuturi; -rahie (v -rahie), s.f., prezenţă a calciului în lichidul cefalorahidian; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a sărurilor de calciu în scop terapeutic; -urie (v. -urie), s.f., prezenţă a calciului în urină; -vor (v. -vor), adj. (despre un organism vegetal) care scobeşte cavităţi în rocile de calcar.
CALCO- „aramă, bronz, metal, sulf, mineral". 0 gr. khalkos „aramă, bronz" > fr. chalco-, engl. id. şi calco-, germ. chalko-, lat. sav. chalco- > rom. calco-. ■ -cloroză (v. -cloroză), s.f., îngălbenire a frunzelor unei plante din cauza lipsei de fier asimilabil în solurile bogate în calciu; -fii (v. -fih), adj. (despre un element chimic) care prezintă o afinitate deosebită pentru sulf; -graf (v. -graf), s.m., specialist în calcografie; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Procedeu de reproducere grafică a imaginilor cu ajutorul unor clişee metalice gravate. 2. Metodă microscopică de studiu a unei secţiuni lustruite a mineralelor metalifere opace, cu ajutorul luminii reflectate; -sferă (v. -sferă), s.f., strat geologic situat între litosferă şi biosferă, care se caracterizează prin concentrarea sulfurii de fier şi a elementelor cu afinitate pentru sulf; -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu grafic de reproducere, constând în gravarea, pe cale chimică, a desenului, pe o placă de zinc. CALCULI- „concreţiuni minerale, calculi". 0 lat. calculus „pietricică, calcul vezical" > fr. calculi-, engl. id., lat. sav. id.> rom. calculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care are calculi vezicali sau renali; -form (v. -form), adj., în formă de calculi vezicali sau renali.
-CALCULIE „calculi, concreţiune anatomică, simbol matematic". 0 lat. calculus „pietriciă, calcul vezical" > fr. -calculie, lat. sav. -calculia, engl. id., germ. -kalkulie> rom. -calculie.
CALI- „frumos, estetic, plăcut". 0 gr. kallos „frumos, bun" > fr. calli-, engl. id., lat. sav. id., germ. /ca///- > rom. caii-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe frumoase; -fore (v. -for), s.f. pl., muşte din familia califoridelor, cu corpul albastru, care vehiculează diferiţi agenţi patogeni; -grafie (v. -grafie), s.f., arta şi tehnica de a scrie frumos; -gramă (v -gramă), s.f., mod special de dispunere a ver-
surilor, având ca scop reprezentarea grafică a simbolurilor dintr-o poezie; -metrie (v. -metriei), s.f., ştiinţă a măsurării şi estimării cât mai exacte a calităţii; -pedie (v. -pedie), s.f., puericultură prenatală; -pteris (v. -pteris), s.m., plantă fosilă din grupul pteridospermelor, care a lăsat împresiuni de frunze pe şisturile cărbunoase din permian; -stenie (v. -stenie), s.f., program de exerciţii fizice pentru preadolescenţi, executate rapid în ritmul muzicii (la vechii greci).
CALIBEI- „oţel, oţelos". 0 lat. chalybeis „de oţel" > fr. chalibei-, lat. sav. id. > rom. calibei-.
■	-form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) de forma sârmei de oţel.
CALICi-, v. CALICO1-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori care au caliciu; -andru (v -andru), adj. (despre o plantă) ale cărui stamine sunt inserate pe caliciu; -antemie (v. -antemie), s.f., anomalie a caliciului, constând în transformarea sepalelor în petale; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilatare a unui caliciu renal; -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a unui caliciu renal.
CALIC2-, v. CALICO2-. ■ -odofite (v. odo-, v. -fit), s.f. pl., plante care cresc pe terenurile pietroase.
CALICI- „caliciu, cupă". 0 lat. calyx, ycis „caliciu floral, cupă" > fr. calyci-, engl. id., lat. sav. id. > rom. calici-, m -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu caliciu; -flore (v. -fior), adj., s.f. pl. (plante dicotiledonate) care au florile fixate pe caliciu; -form (v. -form), adj., în formă de caliciu.
CALICOr „cupă, caliciu". 0 gr. kalyx, ykos „cupă, pocal" > fr. calyco-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. calico1-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de cupă sau de caliciu.
CALICO2- „calciu, calcar, calcaros". 0 gr. khalix, ikos „var, pietriş" > fr. chalico-, engl. id., lat. sav. id. > rom. calico2-. ■ -fite (v.-fit), s.f. pl., plante care cresc şi se dezvoltă pe pietrişuri; -for (v. -for), adj., care conţine calciu; -gen (v. -geni), adj., care produce calciu; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a sărurilor de calciu; -teriu (v. -teriu), s.m., mamifer erbivor din eo-cen, de talie mare, cu picioarele anterioare mai înalte decât cele posterioare.
CĂLINO- (CHALINO-) „frâu, comisură labială". 0 gr. khalinos „frâu, căpăstru" > engl. chalino-, lat. sav. id. > rom. călino- şi chalino-. ■ -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică de refacere a comisurii labiale.
CALIO- „cuib de pasăre". 0 gr. kalia „cuib de pasăre" > germ. kalio-, lat. sav. calio-, engl. id.
>	rom. calio-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul cuiburilor de păsări. CALIPTO- „ascuns, invizibil, închis". 0 gr. ka-lyptos „ascuns, închis, acoperit" > fr. calypto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. calipto-. » -blastic (v. -blastic), adj. (despre hidrozoare) la care
66
gonoforul este închis în gonotecă; -lit (v. -liti), s.n., piatră preţioasă compusă din silicat natural de zirconiu tetragonal; sin. zircon.
CALIPTRI- „caiiptră vegetală, piloriză". 0 lat. ca-lyptra „văl, acoperământ, voal“ > fr. calyptri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. caliptri-. m -fer (v. -fer), adj., care este înzestrat cu caiiptră; -form (v. -form), adj., în formă de caiiptră; sin. caliptroid, caliptromorf.
CALIPTRO- „caiiptră vegetală, piloriză". 0 gr. kalyptra „învelitoare, voal, acoperământ" > fr. calyptro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. caliptro. m -gen (v. -gen^, s.n., ţesut meristematic situat la vârful vegetativ al rădăcinii care generează caliptra; -id (v. -id), adj., caliptriform*; -morf (v. -morf), adj., caliptriform*.
CALO- „frumos, simetric". 0 gr. kalos „frumos" şi gr. kallos „frumuseţe" > fr. caiio-, engl. calo- şi calio-, germ. kalo-, lat. sav. calio- şi calo- > rom. calo-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., care are un cap frumos; -femie (v. -femie), s.f., joc de cuvinte laudativ; -fih (v. -fih), adj., iubitor de frumos; ~fil2 (v. -fil2), adj., cu frunze simetrice; -filie (v. -filiei), s.f., preocupare pentru scrisul frumos, caligrafic; -manie (v. -manie), s.f., preocupare patologică pentru propria-i frumuseţe; -podiu (v. -podiu), s.n., bractee mare, care înveleşte unele inflorescenţe, mai ales spadicele; -pter (v. -pter), adj. (despre o pasăre) care are aripi frumoase; -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu de fotografiere care utilizează clorura de argint ca sensibilizator şi clorura de sodiu sau iodura de potasiu pentru fixare. CALORI- „căldură, radiaţie, călduros, caloric". 0 lat. calor,oris „căldură" > fr. calori-, engl. id., germ. kalori- > rom. calori-. ■ -fer (v. -fer), adj., s.n. 1. Adj. Care transportă sau care răspândeşte căldură. 2. S.n. Instalaţie de încălzire centrală, producătoare de energie calorică; -fug (v. -fug), adj., s.n. (agent sau material) rău conducător de căldură; -gen (v. -gen2), adj., care produce energie calorică; sin. calorigenic; -genic (v. -genic), adj., calorigen*; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Disciplină care studiază metodele de măsurare a cantităţii de căldură. 2. Metodă de măsurare a cantităţii de căldură consumată de corpul uman; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument folosit pentru măsurarea cantităţilor de căldură produse sau absorbite de corpuri. 2. Aparat pentru determinarea valorii calorice a alimentelor; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la caloritropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantelor, sub influenţa căldurii.
CAMBIO- „cambiu, ţesut vegetal". 0 lat. tz. cam-bium „schimb, schimbare" > engl. cambio-, fr. id., lat. sav. id. > rom. cambio-. ■ -gene (v. -geni), adj., s.f. pl. (celule) adulte capabile de a-şi recăpăta proprietatea de a se divide şi de a genera ţesut meristematic.
CAME- (CHAME-) „care se târăşte, repent, scund, scurt". 0 gr. khamai „situat pe pământ, târâtor, mic, pitic" > fr. chame-, engl. id., lat. sav. chamae-, it. came- > rom. came- şi chame-. ■ -cefal (v. -ce-fal), adj. (despre un individ) al cărui cap prezintă o boltă scundă, cu indicele de lăţime-lungime de 57,6 sau mai puţin; -cran (v. -cran), adj. (despre o persoană) al cărui craniu este scund, având indicele de înălţime-lungime de 69,9 sau mai puţin; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante perene scunde, lemnoase sau erbacee, cu muguri de regenerare situaţi aproape de suprafaţa solului, pe tulpini persistente; -prosop (v. -prosop), adj. (despre o persoană) cu faţa scundă şi lată; -rin (v. -rin), adj. (despre un individ) care are nasul mic şi lat; -som (v. -som), adj. (despre un individ) care este mic de statură.
CAM ELI- „cămilă". 0 lat. camelus „cămilă" > fr. cameli-> rom. cameli-. ■ -form (v. -form), adj., care are forma unei cămile.
CAMELO- „ovalar, ovalat, eliptic". 0 gr. kamelos „cămilă" > fr. camelo-, lat. sav. id. > rom. camelo-. ■ -cit (v. -cit), s.n., eritrocit ovalar, eliptic; -ide (v. -id), s.n. pl., superfamilie de rumegătoare din ordinul artiodactilelor.
-CAMP „curbat, îndoit". 0 gr. kampos „curbură"
>	fr. -campe, lat. sav. -campus > rom. -camp. CAMPANI- „clopoţel, campanulat". 0 lat. tz. cam-pana „clopot" > fr. campani-, lat. sav. id., engl. id.
>	rom. campani-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori în formă de clopot; -form (v, -form), adj., în formă de clopoţel.
CAMPANO- „clopot". 0 lat. tz. campana „clopot"
>	engl. campano- > rom. campano-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul clopotelor.
CAMPANULI- „clopoţel". 0 lat. mediev. campa-nula „clopoţel" (derivat din lat. tz. campana „clopot") > fr. campanuli- > rom. campanuli-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori în formă de clopoţel; -form (v. -form), adj., în formă de clopoţel. CAMPI- „câmp vizual". 0 lat. campus „câmp, spaţiu" > fr. campi-., engl. id., lat. sav. id. > rom. campi-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a câmpului vizual cu ajutorul campimetrului; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea câmpului vizual.
CAMPIL-, v. CAMPILO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini curbaţi.
CAMPILO- „curbat, arcuit, arcat, cocoşat". 0 gr. kampylos „arcuit, curbat" > fr. campylo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. campilo-. ■ -drom (v. -drom), adj., care are frunze sau foliole cu nervaţiuni arcate; -id (v. -id), adj., cu aspect curbat; -pter (v. -pter), adj. (despre o aripă) care este prevăzut cu pene încovoiate ca o sabie; -rin (v. -rin), adj., s.m. (monstru fetal) cu nasul diform; -trop (v. -trop), adj. (despre un ovul) care este curbat astfel încât micropilul să
67
ajungă lângă hil; sin. campilotropic; -tropic (v. -tropic), adj., campilotrop*.
CAMPOr „curbare, arcuire". 0 gr. kampe, os „îndoire, încovoiere" > fr. campo1-, engl. id., lat. sav. id. > rom. campo-. ■ -spasm (v. -spasm), s.n., camptocormie*.
CAMP02- „omidă". 0 gr. kampe „omidă" > fr. campo-, engl. id. > rom. campo2-. ■ -fag (v. -fag), adj. (despre o pasăre) care se hrăneşte cu omizi.
-CAMPSIE „curbare, îndoire, încovoiere". 0 gr. kamptos „curbat, flexibil"> fr. -campsie, germ. -kampsie > rom. -campsie.
CAMPTO- „curbat, îndoit, încovoiat". 0 gr. kamptos „curbat, încovoiat" > fr. campto-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. campto-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe curbate; -cormie (v, -cormie), s.f., sindrom caracterizat prin încovoierea vicioasă a trunchiului; sin. campospasm, camptorahie; -dactilie (v. -dactilie), s.f., imposibilitatea de a întinde complet degetele; -drom (v. -drom), adj. (despre o nervaţie vegetală) care este curbat sau arcuit la capăt; -gnaţie (v. -gnaţie), s.f., malformaţie caracterizată prin conformaţia curbă a mandibulei; -rahie (v. -rahie), s.f., camptocormie*. CANALI- „canal anatomic". 0 lat. canaiis „tub, conductă, canal" > fr. canali-, engl. id. > rom. canali-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este înzestrat cu canale anatomice; -form (v. -form), adj., în formă de canal anatomic.
CANALICULI- „canalicul, canal mic organic". 0 lat. canaiiculus „canal mic, conductă mică" > fr. canaliculi- > rom. canalicuii-.M -form (v. -form), adj., în formă de canalicul.
CANALICULO- „canalicul". 0 lat. canaiiculus „canal mic, conductă mică" > fr. canaliculo- > rom. canaliculo-. ■ -rinostomie (v. rino-, v. -stomie), s.f., refacere chirurgicală a căilor lacrimale; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare intracanalicuară a frâurilor cicatriceale ale unui canalicul strâmtorat. CANCERI- „cancer, canceros". 0 lat. cancer, eris „cancer" > fr. canceri-, engl. id. > rom. canceri-. ■ -form (v. -form), adj., cu aspect de cancer; -gen (v. -gen2), adj., s.n. 1. Adj. Care are proprietatea de a provoca un proces canceros; sin. cancerogenic. 2. S.n. Substanţă care provoacă apariţia cancerului.
CANCERO- „cancer, tumoare malignă". 0 lat. cancer, eris „cancer" > fr. cancero-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. cancero-. ■ -fob (v. -fob), s.m., persoană atinsă de cancerofobie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de cancer; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la cancerogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., apariţia şi dezvoltarea tumorilor canceroase; -genic (v. -genic), adj., cancerigen (1); -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în cancerologie; -logie (v. -logiei), s.f., studiu al tumorilor maligne.
CÂNCRI- „rac, crab, cancer". 0 lat. cancer, cancri „rac, crab" > fr. cancri-, engl. id. > rom. cancri-. ■ -form (v. -form), adj. 1. în formă de rac sau de crab. 2. Cu aspect de cancer; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu crabi. CANCRO- „cancer, canceros". 0 lat. cancer, cancri „ulceraţie, rac" > fr. cancro-, engl. id., it. id., germ. kankro- > rom. cancro-. ■ -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. Asemănător cu cancerul. 2. S.n. Formaţiune canceroasă a pielii şi a mucoaselor.
CANDELABRI- „candelabru". 0 lat. candelabrum „candelabru" > fr. candelabri-, engl. id. > rom. candelabri-. ■ -form (v. -form), adj. (despre o inflorescenţă) de forma unui candelabru.
CANI- „câine, canin". 0 lat. caniş „câine" > fr. cani- > rom. cani-. ■ -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a medicinii veterinare care se ocupă cu creşterea câinilor; -form (v. -form), adj., care are forma unui câine.
CANINI- „dinte canin". 0 lat. caninus „de câine, câinesc" > fr. canini-, engl. id. > rom. canini-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de canin.
CANT-, v. CANTO1-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirparea chirurgicală a cantusului palpebral.
CANTO1- „unghi, fantă palpebrală". 0 gr. kanthos „comisură a pleoapelor" > fr. cantho-, engl. id., germ. kantho- > rom. canto^-. ■ -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la cantoliză; -liză (v. -liză), s.f., exci-zie chirurgicală a ligamentului palpebral; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de mărire a deschiderii palpebrale; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie medicală de suturare a unghiului lateral al pleoapelor; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a comisurii externe a pleoapelor. CANTO2- „cântec". 0 lat. cantus „cânt, cântec" > fr. canto-, engl. id. > rom. canto-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., sistem etnografic de măsurători taxonomice privind cântecul popular.
CAO- (CHAO-) „nori". 0 gr. khaos „imensitatea spaţiului" > fr. chao- > rom. cao- şi chao-. ■ -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului după observarea şi interpretarea culorii şi formei norilor.
CAPACI- „capacitate electrică". 0 lat. capax, ac/s „încăpător, cuprinzător" > fr. capaci- > rom. capaci-. ■ -metru (v. -metan), s.n., instrument cu care se măsoară capacitatea electrică. CAPILAR-, v. CAPILARO-. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilataţie a capilarelor sanguine. CAPILARI-„vase capilare". 0 lat. capillaris „ca părul, de păr“ > fr. capillari-, engl. id. > rom. capilari-. ■ -metru (v. -metruO, s.n. 1. Instrument cu care se măsoară diametrul vaselor capilare. 2. Aparat folosit pentru determinarea secţiunii mijlocii a unui teren.
CAPILARO- „vase capilare". 0 lat. capillaris „de păr" > fr. capillaro-, engl. id., germ. kapillaro- >
68
rom. capilaro-. ■ -patie (v.-patie), s.f., maladie care afectează vasele capilare; -scopie (v. -scopie), s.f., examen microscopic al vaselor capilare; -trop (v. -trop), adj., care prezintă afinitate pentru vasele capilare; sin. capiiarotro-pic; -tropic (v. -tropic), adj., capilarotrop*. CAPIU- „păr, podoabă capilară". 0 lat. capillus „fir de păr“ > fr. capilli-, engl. id. > rom. capiii-.
■	-cultură v. -cultură), s.f., îngrijire a podoabei capilare; -fer (v. -fer), adj., care are fire de păr; -form (v. -form), adj., asemănător cu firul de păr.
CAPITI- „globulos, capitat". 0 lat. caput, itis, „cap“
>	fr. capiîi-, lat. sav. id. > rom. capiti-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) prevăzut cu o parte globulară în formă de măciucă. CAPITULl- „capitul botanic". 0 lat. capitulum „cap mic, căpşor" > fr. capituli-, engl. id. > rom. capi-tuli-.m -form (v. -form), adj., în formă de capitul. -CAPNIE „fum, fumigaţie". 0 gr. kapnos „fum" > fr. -capnie, germ. -kapnie> rom. -capnie. CAPNO- „fum, bioxid de carbon, fumigaţie, cenuşiu"^ gr. kapnos „fum" > fr. capno-, it. id., engl. id., germ. kapno- > rom. capno-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre bacterii) a căror creştere este stimulată de prezenţa bioxidului de carbon; -filie (v. -filiei), s.f., afinitate deosebită a unor bacterii pentru bioxidul de carbon; sin. carbofilie; -id (v. -id), adj., care are culoarea cenuşiu-negricioasă a fumului; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie realizată după mişcarea fumului; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a densităţii fumului; -pter (v. -pter), adj. (despre o pasăre) cu aripi fumurii.
CAPRI- „capră, caprin". 0 lat. capra „capră domestică" > fr. capri-, it. id., engl. id. > rom. capri-.
■	-form (v. -form), adj., cu înfăţişare de capră; -ped (v. -ped2), adj., cu picioare de capră. CAPSO- „înveliş proteic". 0 gr. kapsa „cutie, casetă" > fr. capso-, engl. id. > rom. capso-. ■ -mere (v. -mer), s.f. pl., particule proteice rotunde, dispuse simetric, cuboid sau elicoidal, care formează capsida.
CAPSUL-, v. CAPSULO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie parţială a unei capsule articulare.
CAPSULI- „capsulă, capsular". 0 lat. capsula „cutiuţă, cutie mică" > fr. capsuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. capsuli-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un fruct) care este prevăzut sau care este închis în capsulă; -form (v. -form), adj., în formă de capsulă.
CAPSULO- „capsulă, capsular". 0 lat. capsula „cutiuţă, cutie mică" > fr. capsulo-, engl. id., it. id., germ. id. > rom. capsulo-. ■ -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de eliberare a unei capsule articulare; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură medicală a capsulei articulare de umăr; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical pentru secţio-
narea capsulei articulare; -tomie (v.-tomie), s.f., incizie chirurgicală a capsulei articulare. CARACTERO- „caracter, trăsături psihice". 0 gr. kharackter „semn gravat, amprentă, imprimare" > fr. caractero-, germ. charaktero-, engl. charactero-
>	rom. caractero-. ■ -graf (v. -graf), s.n., aparat electronic care permite vizualizarea pe ecranul unui tub catodic a caracteristicilor dispozitivelor semiconductoare; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în caracterologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază structura şi dezvoltarea caracterelor; sin. caracterologie; -pat (v. -pat), s.m. şi f., persoană care suferă de caracteropatie; -patie (v. -patie), s.f., complex de trăsături caracteriale patologice care influenţează negativ comportarea socială; sin. caracteriopatie.
CARADR1I- „ploier, pasăre de baltă". 0 lat. tz. charadrius „ploier" > lat. sav. charadrii-, fr. id. > rom. caradrii-. ■ -forme (v. -form), s.f. pl., ordin de păsări comestibile cu ciocul şi picioarele lungi, cuprinzând sitarii, ploierii, fluierarii etc. CARBO- „cărbune, carbon, carbonic, bioxid de carbon". 0 lat. carbo, onis „cărbune" > fr. carbo-, it. id., engl. id., germ. karbo- > rom. carbo-. * -emie (v. -emie), s.f., insuficienta oxigenare a sângelui; -filie (v. -filiei), s.f., capnofilie*; -gen (v. -geni), s.n., amestec de bioxid de carbon şi oxigen, utilizat ca stimulent al căilor respiratorii; -ide (v. -id), s.f. pl., compuşi organici care se găsesc în asfalturile naturale şi în reziduurile de la cracare; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru detectarea bioxidului de carbon; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a gazului carbonic.
CARBONI- „cărbune". 0 lat. carbo, onis „cărbune"
>	fr. carboni-, engl. id. > rom. carboni-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre o plantă) care creşte şi se dezvoltă pe cărbuni; -fer (v. -fer), adj., s.n.
1.	Adj. Care conţine zăcăminte de cărbuni. 2. S.n. A cincea perioadă a erei paleozoice, când s-au format principalele zăcăminte de cărbune; -form (v. -form), adj., cu aspect de cărbune. CARCIN-, v. CARCINO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie a unui carcinom.
CARCINO- „rac, cancer, tumoare malignă, carcinom". 0 gr. karkinos „rac, crab" > fr. carcino-, it. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. carcino-. ■ -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu crustacee; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de cancer; -gen (v. -geni), adj., care generează un carcinom; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la car-cinogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a tumorilor canceroase; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. Asemănător unei tumori maligne.
2.	S.n. Tumoare canceroasă cu evoluţie lentă; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la carcinoliză; -liză (v.-liză), s.f., proces de dezintegrare a celulelor carcinomatoase; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Ramură a oncologiei care studiază carcinoamele.
69
2. Disciplină care se ocupă cu clasificarea crustaceelor; -static (v. -static), adj., s.n. (agent) care opreşte dezvoltarea carcinoamelor.
-CARD „inimă, cord, cardiac". 0 gr. kardia „inimă" > fr. -carde, germ. -kard > rom. -card. CARDI-, v. CARDIO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere acută localizată în epigastru; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilatare a cavităţii inimii; -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie chirurgicală a unei părţi a inimii; -odinie (v. -odinie), s.f., senzaţie dureroasă în regiunea pericordială sau în inimă. -CARDIE „inimă, muşchi cardiac, aparat circulator". 0 gr. kardia „inimă" > fr. -cardie, germ. -kardie > rom. -cardie.
CARDIO- „inimă, muşchi cardiac, circulaţie". 0 gr. kardia „inimă" > fr. cardio-, engl. id., it. id., germ. kardio -> rom. cardio-. ■ -angiografie (v. angio-, v. -grafie), s.f., angiocardiografie*; -angiologie (v. angio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază inima şi aparatul circulator; -angioscleroză (v. angio-, v. -scleroză), s.f., angiocardioscleroză*; -ateiie (v. -ateiie), s.f., dezvoltare incompletă a inimii; -blast (v. -blast), s.n., una dintr celulele embrionare cu rolul de a forma pereţii inimii; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la cardioblast; -cairograf (v. cairo-, v. -graf), s.n., aparat medical utilizat în cardiocairografie; -carp (v. -carp), s.n., frunct în formă de inimă; -cel (v. -cel2), s.n., hernie a inimii; -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie chirurgicală a inimii; -ceras (v. -ceras), s.m., amonit cu cochilie carenată şi cordată; -chirurg (v. chir/o-, v. -urg), s.m., specialist în cardiochi-rurgie; -chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s.f., operaţie chirurgicală pe cord; -cinetic (v. -cinetic), adj. (despre o substanţă) care stimulează activitatea inimii; -clazie (v. -clazie), s.f., ruptură a peretelui cardiac; sin. cardiorexie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a se îmbolnăvi de inimă; -frenie (v. -frenie), s.f., neurastenie cardiovasculară; -frenoptoză (v. frenor, v. -ptoză), s.f., coborâre şi mobilitate anormale ale inimii, antrenate de lăsarea bolţii diafragmei; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la cardiogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare şi dezvoltare a inimii embrionare; -graf (v. -graf), s.n., aparat care înregistrează grafic pulsaţiile inimii; -grafie (v. -grafie), s.f., înregistare a pulsaţiilor inimii cu ajutorul cardiografului; -gramă (v. -gramă), s.f., curbă reprezentând bătăile inimii înregistrate la cardiograf; -hepatomegalie (v. hepato-, v. -megalie), s.f., mărire a suprafeţei de opacitate corespunzând regiunii cardiohepatice, la persoanele atinse de asistolie; -id (v. -id), adj., în formă de inimă; -idă (v. -id), s.f., curbă descrisă de un punct al unui cerc care se rostogoleşte, fără alunecare, pe un alt cerc fix exterior şi de aceeaşi rază; -lit (v. -liti), s.n., calcul cardiac; -litic (v. -litici), adj., care se referă la cardioliză; -liză (v. -liză), s.f., înlăturare chirurgicală a aderenţelor pe-
ricardiace, după rezecţia costală; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în cardiologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei şi patologiei inimii; sin. cardio-patologie; -malacie (v. -malacie), s.f., distrofie a muşchiului cardiac; -megalie (v. -megalie), s.f., mărire patologică a inimii; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a dimensiunilor inimii sau a forţei sale de contracţie; -miopatie (v. mior, v. -patie), s.f., boală a muşchiului cardiac; -miopexie (v. mior, v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare la miocard a unui lambou vascuiarizat; -miotomie (v. mior, v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a seromucoasei gastrice şi esofagiene la nivelul sfinterului cardiac; -motor (v. -motor), adj. (despre un centru nervos bulbar) care pune în mişcare muşchii cardiaci; -omentopexie (v. omento-, v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală la miocard a unui lambou, pediculat din marele epiplo-on; -patie (v. -patie), s.f., termen generic pentru bolile de inimă; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., cardiologie*; -petal (v. -petal), adj., cu petale în formă de inimă; -pexie (v. -pexie), s.f., metodă chirurgicală pentru revasculizarea miocardului în insuficienţa coronariană organică; -plastie (v. -plastie), s.f., secţionare chirurgicală longitudinală şi suturare transversală a musculaturii stomacului la nivelul cardiei; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a muşchilor inimii; -pneumono-pexie (v. pneumono-, v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală la miocard a unui segement pulmonar, în vederea ameliorării vascularizaţiei; -pteris (v. -pteris), s.m., ferigă fosilă, cu frunze ovale şi cordiforme; -ptoză (v. -ptoză), s.f., mobilitate excesivă a inimii cu deplasarea sa în jos; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de suturare a unei plăgi cardiace; -rexie (v. -rexie), s.f., cardio-clazie*; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces de induraţie a muşchiului cardiac; -scop (v. -scop), s.n., instrument cu care se examinează contracţiile inimii; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a bătăilor inimii cu ajutorul cardioscopului; -sfig-mograf (v. sfigmo-, v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea grafică a muşchilor inimii şi a pulsului radial; -sfigmogramă (v. sfigmo-, v. -gramă), s.f., reprezentare grafică obţinută la cardiosfig-mograf; -spasm (v. -spasm), s.n. 1. Convulsie a inimii. 2. Mişcare spastică a cardiei, orificiu superior al stomacului; -stenoză (v. -stenoză), s.f., strâmtare a orificiilor cardiace; -stomie (v. -stomie), s.f., operaţie medicală de deschidere a cordului; -tahometru (v. taho-, v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea continuă a frecvenţei contracţiilor cardiace; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament al bolilor cardiace; -tomie (v. -tomie), s.f. 1. Deschidere chirurgicală a cavităţii cardiace.
2.	Secţionare a stratului musculos la nivelul orificiului superior al stomacului; -tonic (v. -tonic), adj., s.n. (medicament) care stimulează activitatea
70
inimii; -topografie (v. topo-, v. -grafie), s.f., anatomie topografică a inimii; -topometrie (v. topo-, v. -metriei), s.f., măsurare a ariei opacităţii cardiace; -toxic (v. -toxic), adj. (despre o substanţă sau un agent) care tulbură activitatea inimii; -trofic (v. -trofic), adj., referitor la cardiotrofie; -trofie (v. -trofie), s.f., proces de nutriţie a inimii; -valvulotom (v. valvulo-, v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în cardiovalvulotomie; -valvulotomie (v. valvulo-, v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a valvulei mitrale; -vasologie (v. vaso-, v. -logiei), s.f., ramură a medicinii care tratează despre inimă şi despre sistemul vascular.
CARDO- „scaiete, ciulin". 0 gr. kardos „ciulin, mărăcine" > fr. cardo-, engl. id. > rom. cardo-. ■ -fag (v. -fag), adj. (despre un animal) care se hrăneşte cu scaieţi.
CARFO- „obiecte mici". 0 gr. karphos „fir uscat, pai, ramură, aşchie" > fr. carpho-, engl. id. > rom. carfo-. m -logie (v. -logie2), s.f., agitaţie a degetelor unui bolnav care pare să vrea să pipăie obiecte mici; sin. crocidism, delir musitant.
CARI-, v. CARIO1-. ■ -enchim (v. -enchim), s.n., cariolimfă*; -opsă (v. -opsă), s.f., tip de fruct uscat, indehiscent şi monosperm, cu pe-ricarpul membranos şi concrescut cu sămânţa. CARICO- „rogoz" 0 lat. carex, icis „rogoz" > fr. carico-, engl. id., germ. kariko- > rom. carico-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a speciilor de rogoz; -logie (v. -logiei), s.f., studiul speciilor de rogoz.
CARINI- „carenă, creastă, muchie". 0 lat. carina „carenă" > fr. carini-, engl. id. > rom. carini-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o frunză) prevăzut cu o proeminenţă longitudinală; -form (v. -form), adj., în formă de carenă sau de creastă. CARIO1- (KARIO-) „nucleu, nucleic, nuclear". 0 gr. karyon „nucă, nucleu" > fr. caryo- şi karyo-, engl. caryo- şi karyo-, germ. karyo-, lat. sav. ca-ryo- şi karyo- > rorft. cario 1- şi kario-. ■ -biont (v. -biont), s.n., organism vegetal cu nucleul bine diferenţiat; -carp (v. -carp), adj., al cărui fruct se aseamănă cu o nucă; -chinetic (v. -chinetic), adj., referitor la cariochineză; -chineză (-cineză şi -kineză) (v. -chineză), s.f., tip de înmulţire a celulelor vii, caracterizat prin transformări în structura nucleului care se divide indirect; sin. mitoză; -cineză, s.f., cariochineză*; -cit (v. -cit), s.n., nor-moblast policromatofil; -crom (v. -crom), s.m. 1. Celulă nervoasă în care nucleul se colorează intens. 2. Celulă nervoasă care prezintă un raport nucleocitoplasmic ridicat; -fag (v. -fag), adj., care distruge nucleul celular; -fază (v. -fază), s.f., alternanţă a haplofazei şi diplofazei prin care poate trece nucleul celular; -gamie (v. -gamie), s.f., proces de fuzionare a nucleilor de sex diferit; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la carioge-neză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare şi diferenţiere a nucleului celular; -gramă
(v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a cromozomilor dintr-o celulă, după numărul şi caracterele morfologice ale acestora; -kineză (v. -kineză), s.f., cariochineză*; -lemă (v. -lemăi), s.f., membrană care delimitează nucleul, fiind formată din citoplasmă înconjurătoare; sin. membrana nucleară; -limfă (v. -limfă), s.f., suc nuclear acromatinic, prezent în nucleul interfazîc sau în repaus; sin. nucleo-plasmă, carienchim; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la carioliză; -liză (v. -liză), s.f., proces neorobiotic de dezintegrare a nucleului celular; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul nucleului celular; -mer (v. -mer), s.n., fragment dintr-un cromozom; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a diametrelor nucleilor celulari cu ajutorul microscopului; -microzomi (v. micro-, v. -zom), s.m., microzomi din nucleul celular; -mixie (v. -mixiei), s.f., amfimixie*; -picnoză (v. -picnoză), s.f. condensare a structurilor cromatiniene nucleare într-o masă densă şi tahicromatică; -plasmă (v. -plasmă), s.f., masă protoplasmatică vie din interiorul membranei nucleare, cuprinzând cariolimfa şi cro-matina; -plasmogamie (v. plasmo-, v. -gamie), s.f., proces de fuzionare a doi gameţi, din care rezultă o celulă nouă; -plast (v. -plast), s.n., totalitatea corpusculilor din nucleul celulei; -rexă (v. -rexă), s.f., cariorexie*; -rexie (v. -rexie), s.f., proces de rupere a nucleului celular în mai multe fragmente şi răspândirea lor în citoplasmă; sin. cariorexă, cariorexis; -schiză (v. -schiză), s.f., eliminare a unor produse sau formaţiuni în afara nucleului celular; -sferă (v. -sferă), s.f., formaţiune care rezultă din fuziunea sferelor de pe cromozomii cu aspect de perie de lampă, la începutul vitelogenezei; -stază (v. -stază), s.f., timp intermi-totic; -tecă (v. -tecă), s.f., membrană nucleară care separă carioplasma de citoplasmă; -tip (v. -tip), s.n., totalitate a cromozomilor unei specii sau a unor soiuri, împreună cu particularităţile lor caracteristice; -zom (v. -zom), s.m., masă granulară de substanţă cromatică, prezentă în plasma nucleară în timpul interfazei.
CARIO2- „carie dentară". 0 lat. cariesn putregai, putrezire" > fr. cario-, engl. id > rom. carico-. « -gen (v. -gen2), adj., care produce carii dentare; sin. cariogenic; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la cariogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a cariilor dentare; -genic (v. -genic), adj., cariogen *.
-CARIONT „nucleu, corpuscul, sâmbure osos". 0 gr. karyon „nucă" > fr. -caryonte > rom. -cariont. CARNI- „carne, carnal". 0 lat. caro, carnis, „carne" > fr. carni-, it. id., engl. id., germ. kami- > rom. carni-. ■ -color (v. -color) adj., de culoarea roşie a cărnii; -fer (v. -fer), adj., care conţine carne; -form (v. -form), adj. cu aspect de carne; -vor (v. -vor), adj., s.n. pl.
1.	Adj. Care se hrăneşte cu carne. 2. S.n. pl. Ordin de mamifere care se hrănesc predo-
71
minant cu carne, având carnasiere şi canini ascuţiţi.
-CARP „fruct, ovar, sămânţă". 0 gr. karpos „fruct"
>	fr. -cârpe, germ. -karp, engl. -carp > rom. -carp. CARPr, v. CARPO1-. ■ -odiu (v. -odiu), s.n., carpelă sterilă abortivă.
CARP2-, v. CARPO2-. ■ -ectomie (v.-ectomie), s.f., rezecţie articulară a oaselor carpului. CARPEL-, v. CARPELO-. ■ -odiu (v. -odiu), s.n.* transformare a petalelor în cârpele. CARPELO- „carpelă, frunză din verticilul floral". 0 lat. sav. carpellum „carpelă" (din gr. karpos „fruct") > fr. carpeilo-, engl. id., germ. karpello- > rom. carpelo-. ■ -manie (v. -manie), s.f., proliferare teratologică a carpelelor.
CARPI- „crap, ciprinid". 0 lat. tz. carpa „crap11 > fr. carpi- > rom. carpi-. ■ -cultură (v. -cultură), s.f., ciprinicultură*.
-CARPIC „referitor la fruct, carpelar". 0 gr. /car-pos „fruct" > fr. -carpique, engl. -carpic, lat. sav. -carpicus > rom. -carpic.
-CARPIE „fructe, seminţe, fructificaţii". 0 gr. karpos „fruct" > fr. -carpie, germ. -karpie, engl. -carpy> rom. -carpie.
-CARPIU „fruct, carpelă". 0 gr. karpos „fruct" > fr. -carpium, lat. sav. id., germ. -karpium > rom. -carpiu.
CARPO-1, „fruct, sămânţă, carpelă, ovar, fructi-ficaţie". 0 gr. karpos „fruct" > fr. cârpo-, engl. id., lat. sav. id., germ. karpo- > rom. cârpo1- ■ -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază răspândirea fructelor şi a seminţelor; -cefal (v. -ce-fal), s.n., receptacul al sporogonului, care poartă organele de reproducere; -cloniu (v. -cloniu), s.n., ramură purtătoare de fructificaţii, la alge; -fag (v. -fag), adj. (despre animale) care se hrăneşte cu fructe; -fii (v. -fih), adj., care creşte pe fructe; -filă (v. -fil2), s.f., carpelă formată dintr-o frunză plisată; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante inferioare la care sporangii sunt incluşi în organe speciale, numite sporocarpi; -for (v. -for), s.m. 1. Peduncul care susţine fructul. 2. Baza lărgită a gineceului.
3.	Suport bifidat al mericarpului; -gam (v. -gam), adj., care prezintă carpogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., tip de reproducere sexuată, care generează carpofori, la rodofite; ~gen (v. -geni), adj., care produce carpogoane, cârpele sau fructe; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la car-pogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a fructului; -geu (v. -geu), adj. (despre o plantă) care îşi maturizează fructele pe pământ; -gon (v. -goni), s.n., gametange feminin care conţine oosfera, prezent la alge; -lit (v. -lih), s.n., fruct fosil, prezent în straturile geologice; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la carpoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de disociere a carpelelor sudate; -logie (v. -logiei), s.f..disciplină care se ocupă cu studiul fructelor; -manie (v. -manie), s.f., producere teratologică de cistolite în unele fructe; -morf (v.
-morf), adj., care are aspectul unui fruct; -nomiu (v. -nomiu), s.n., cavitate roasă de larve în părţile parenchimatice ale fructelor; -podiu (v.-podiu), s.n., pedicelul fructului; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere permanentă a fructelor; -sferă (v. -sferă), s.f., oosferă înainte de fecundare; -sperm (v. -sperm), s.n., oosferă fecundată; -spor (v. -spor), s.m., spor asexuat, neflagelat şi haploid al algelor roşii, format în carposporange; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange diferenţiat din cistocarp, la algele roşii; -sporofit (v. sporo-, v. -fit), s.n., prima generaţie sporofitică a algelor roşii, constituită din filamente sporogene şi go-nimoblaste; -stegiu (v. -stegiu), s.n., bordură de peri în gâtul caliciului, întârziind diseminarea, la labiate; -tecă (v. -tecă), s.f., teacă specifică sporilor; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la carpo-tropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantelor, pentru protejarea fructelor în timpul maturizării; -zom (v. -zom), s.m., corp de fructificaţie, specific fungilor.
CARPO2- „pumn, oase carpiene". 0 gr. karpos „încheietura mâinii, pumn" > fr. cârpo-, engl. id., germ. karpo- > rom. carpc>2-. ■ -cifoză (v. -ci-foză), s.f., afecţiune care constă în deformarea braţului prin curbarea radiusului cu convexitatea în afară; sin. diformitatea iui Madelung; -ptoză (v. -ptoză), s.f., diformitate a carpului, pare se datorează paraliziei extensorilor mâinii şi degetelor. CARTO- „plan, hartă, document, carte, papirus, reprezentare grafică, grafic". 0 gr. khartes „foaie de papirus, hârtie, hartă, document" şi lat. charta „hârtie, carte, foaie, cărţi de joc" > fr. carto- şi charto-, it. carto-, germ. karto-, engl. carto- şi charto- > rom. carto-, m -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în cartografie; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care studiază modelele şi tehnica de întocmire a hărţilor şi a planurilor topografice; -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a unor fenomene statistice, repartizate teritorial; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul teoretic şi practic al hărţilor; -manţie (v. -manţie), s.f., arta de a prezice viitorul cu ajutorul cărţilor de joc; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care studiază metodele şi instrumentele folosite la măsurarea suprafeţelor; -stegiu (v. -stegiu), adj., acoperit cu membrană papiracee; -tecă (v. -tecă), s.f. 1. Totalitatea fişelor de evidenţă, cuprinzând date privitoare la materialele sau la persoanele dintr-o instituţie. 2. Colecţie de hărţi geografice.
CASMO- (CHASMO-, HASMO-) „fisură, deschidere, crăpătură". 0 gr. khasma „deschidere, deschizătură" > fr. chasmo-, engl. id., germ. id.
>	rom. casmo-, chasmo- şi hasmo-. ■ -cleisto-gam (v. cleisto-, v. -gam), adj., care prezintă casmocleistogamie; -cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s.f., prezenţa florilor cleistogame şi casmogame pe aceeaşi floare; sin. casmodico-
72
gamie; -comofite (v. como-, v. -fit), s.f. pl., cas-mofite*; -dicogamie (v. dico-, v. -gamie), s.f., casmocleistogamie*; -fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care creşte în crăpăturile stâncilor; -fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) care cresc în crăpăturile stâncilor; sin. casmocomofite; -game (v. -gam), adj., s.f. pl. (plante) care prezintă cas-mogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., polenizare care se realizează după deschiderea florilor; -petalie (v. -petalie), s.f., deschidere persistentă a învelişului floral.
CASTRO- „castrare, lipsa organului sexual". 0 lat. castro „a castra, a emascula" > fr. castro- > rom. castro-. ■ -filie (v. -filiei), s.f., perversiune care constă în adoptarea vestimentaţiei şi a obiceiurilor sociale ale sexului opus; -frenie (v. -frenie), s.f., obsesia de furt al gândurilor, prezentă în schizofrenie; sin. neoklopie.
CATAROi- „curat, pur, nepoluat". 0 gr. katharos „curat, pur" > fr. catharo-, engl. katharo-, germ. id. > rom. cataro^-. ■ -b (v. -b), adj. (despre un organism) care populează ape curate, nepoluate cu substanţe organice putrescibile; ~biu(v. -biu), s.n., pl., catarobionte*; -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme animale şi vegetale care vieţuiesc numai în apele curate, nepoluate; sin. catarobii. CATARO2- „conductibilitate". 0 gr. katarrhos „scurgere, fluenţă" > fr. catarrho- > rom. cataro^.
■	-metru (v. -metan), s.n., aparat care măsoară conductibilitatea la căldură a aerului. CATENI- „lanţ, lănţişor". 0 lat. catena „lanţ" > fr. cateni-, lat. sav. id. > rom. cateni-. ■ -form (v. ^form), adj., în formă de lanţ; sin. catenoid. CATENO- „lanţ, catenă". 0 catena „lanţ" > fr. cateno-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cateno-. ■ -id (v. -id), adj., cateniform*; -idă (v. -id), s.f., suprafaţă de rotaţie obţinută prin rotirea lănţişorului în jurul bazei sale.
CATENULI- „lănţişor, lanţ mic". 0 lat. tz. catenuia „lănţişor" > fr. catenuli-, lat. sav. id. > rom. ca-tenuli-. ■ -form (v. form), adj., în formă de lănţişor.
CATETO- „înălţime". 0 gr. kathetos „perpendiculară, înălţime" > fr. catheto-, engl. id., germ. katheto- > rom. cateto-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea cu precizie a diferenţelor de înălţime.
CATIZO- „stabilire, aşezare". 0 gr. kathisein „a se aşeza, a locui" > fr. cathiso-, engl. id., lat. sav. id. > rom. catizo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă a subiectului de a se aşeza. CATOPTRO- „oglindă". 0 gr. katoptron „oglindă" > fr. catoptro-, engl. id., germ. katoptro-
>	rom. catoptro-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică faţă de oglinzi; -id (v. -id), adj., cu aspect de oglindă; -manţie (v. -manţie), s.f., arta de a prezice viitorul cu ajutorul unei oglinzi. CAUDI- „coadă, caudal, caudat". 0 lat. cauda „coadă" > fr. caudi-, engl. id., lat. sav. id. > rom.
caudi-. ■ -fer (v. -fer), adj. în formă de coadă; -man (v. -man2), adj. (despre un animal) a cărui coadă este flexibilă şi prehensilă.
-CAUL „tulpină, tijă, axă vegetală". 0 gr. kauios „tulpină" şi lat. cauiis „tijă vegetală" > fr. -cauie, engl. -caulous, lat. sav. -cauiis > rom. -caui. CAULI- „tulpină, axă vegetală". 0 lat. cauiis „tulpină, tijă vegetală" > fr. cauli-, engl. id., germ. kauli-, lat. sav. cauli- > rom. cauli-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre un microorganism) care trăieşte ca parazit pe tulpinile plantelor erbacee; -fer (v. -fer), adj., care are tulpină aeriană; sin. caulescent; -fior (v. -fior), adj. 1. Care poartă flori pe tulpină. 2. (Despre o plantă) Care mai întâi înfloreşte şi apoi înfrunzeşte; -florie (v. -florie), s.f., fenomen de apariţie a florilor direct pe tulpina sau pe ramurile plantelor lemnoase; -form (v. -form), adj., care se aseamănă cu o tulpină; -gen (v. -gen2), adj., care generează tulpini.
-CAULIE „tulpină, trunchi". 0 gr. kauios „tulpină“
>	lat. sav. -caulia, fr. -caulie, engl. -cauiy, germ. -kaulie > rom. -caulie.
CAULO- „tulpină, tijă vegetală". 0 gr. kauios „tulpină, tijă botanică" > fr. caulo-, engl. id., germ. kaulo- > rom. caulo-. ■ -carp (v. -carp), adj. (despre o plantă) la care fructele se formează direct pe tulpină; -colezie (-colesie) (v. -cole-zie), s.f., concreştere anormală a tulpinilor la două plante deosebite; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la caulogeneză, -geneză (v. -ge-neză), s.f., proces de formare a tulpinii; -id (v. -id), adj., s.m. 1. Adj. în formă de tulpină. 2. S.m. Partea talului unor plante inferioare, care se aseamănă morfologic cu tulpina plantelor superioare; -taxie (v. -taxie), s.f., mod de aşezare a ramurilor pe tulpină.
-CAUST „ardere, incineraţie". 0 gr. kaustos „combustibil, care arde" > fr. -causte, engl. -caust> rom. -caust.
-CAUSTIC „arzător, care distruge". 0 gr. kaus-tikos „arzător" > fr. -caustique, engl. -caustic, germ. -kaustisch > rom. -caustic.
CAUSTO- „care arde, combustibil". 0 gr. kaustos „care arde" > germ. kausto- > rom. causto-. ■ -biolit (v. bio-, v. -lih) s.n., rocă sedimentară or-ganogenă ce poate fi utilizată drept combustibil. CAVERNI - „peşteră, cavernă". 0 lat. caverna „grotă, cavernă" > fr. caverni-, engl. id. > rom. caverni-. ■ -col (v. -coh), adj., care trăieşte sau care creşte în peşteri; -form (v. -form), adj., în formă de cavernă.
CAVERNO- „grotă, peşteră, cavernă pulmonară, gaură de sondă". 0 lat. caverna „gaură, peşteră, grotă" > fr. caverno-, engl. id., it. id., germ. kaverno- > rom. caverno-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a sinusului cavernos, după injectarea cu o substanţă opacă la razele X; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă reprezen-
73
tând variaţia diametrului unei găuri de sondă în funcţie de adâncime; -metrie (v. -metrie!), s.f., operaţie de măsurare şi de înregistrare a diametrului unei găuri de sondă, de-a lungul acesteia; -metru (v. -metrui), s.n., aparat utilizat în cavernometrie; -scop (v. -scop), s.n., instrument cu care se examinează cavităţile pulmonare; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a cavităţilor pulmonare cu ajutorul caver-noscopului; -stomie (v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de deschidere a cavernei tuberculoase şi de suturare a pereţilor ei la tegumente; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a unei caverne pulmonare.
CAVI- „cavitate, cavitar, găunos". 0 lat. cavus „scobit, gol“ > fr. cavi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cavi-. ■ -col (v. -coh) adj. (despre un parazit) care trăieşte temporar sau permanent în cavităţile corporale ale altor organisme; -corn (v. -corn), adj., s.n. pl. 1. Adj. (Despre un animal) Care posedă coarne cavitare, scobite. 2. S.n. pl. Familie de erbivore rumegătoare, cu coarne cavitare; -form (v. -form), adj., în formă de cavitate anatomică.
CAVO- „vena cavă“. 0 lat. cavus „scobit, găunos"
>	fr. cavo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cavo-. ■ -grafie (v.-grafie), s.f., radiografie a unei vene cave; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută în urma cavografiei; -manometrie (v. mano-, v. -metriei), s.f., studiu al presiunii din interiorul venei cave.
-CAZIE (-CHAZIE) „răspândire, diseminare". 0 gr. khasis „diviziune" > fr. -chasie, germ. id., engl. -chasy> rom. -cazie şi -chazie.
-CAZIU (-CHAZIU) „ramificare, împărţire". 0 gr. khasis „diviziune" > fr. -chasium, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. -caziu şi -chaziu.
CEBO- „maimuţă".0 gr. kebos „maimuţă" > fr. cebo-, engl. id., lat. sav. id., it. id. > rom. cebo-.
■	~cefal (v. -cefal), adj., s.m. (monstru) care prezintă cebocefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie congenitală în care nasul este turtit, iar ochii foarte apropiaţi; -id (v. -id), adj. (despre aspectul facial) asemănător cu al unei maimuţe.
CEC-, v. CECO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a unei părţi din cecum. CECIDIO- „gală, cecidie, gogoaşă de stejar". 0 gr. kekidion „gogoaşă mică de stejar" > fr. cecidio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cecidio-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante inferioare care provoacă dezvoltarea galelor; -for (v. -for), adj., care poartă gale; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul cecidiilor şi al agenţilor care le produc; sin. cecidoiogie; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., animale mici care determină formarea cecidiilor; sin. zoocecidii.
CECIDO- „gale, cecidii". 0 gr. kekis, kekidos „gogoaşă de stejar, gală" > fr. cecido-, engl. id.,
lat.sav. id. > rom. cecido-. ■ -gen (v. -geni), adj. (despre specii vegetale şi animale) care atacă organele vegetale, producând cecidii; -logie (v. -logiei), s.f., cecidiologie.*
CECO- „orb, cecum, cec, cecal". 0 lat. caecus „orb" > fr. caeco-, engl. ceco- şi caeco-, it. ceco-, lat. sav. ceco- şi caeco- > rom. ceco-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie al cărei conţinut este format din cecum; -cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s.f., mărire chirurgicală a capacităţi vezicale, folosin-du-se cecul şi colonul drept; -colostomie (v. coloi-, v. -stomie), s.f., anastomozare chirurgicală a cecului cu un segment din colonul transvers sau din colonul sigmoid; sin. coiocecostomie; -graf (v. -graf), s.n., instrument de scris pentru orbi; -grafie (v. -grafie), s.f., metodă specială de scris, folosită de orbi; -gramă (v. -gramă), s.f., imprimată poştală pentru orbi; -ileostomie (v. ileo-, v. -stomie), s.f., anastomozare chirurgicală a cecului cu ileonul; sin. ileocecostomie; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a cecului la planul posterior al abdomenului; -ptoză (v. -ptoză), s.f., coborâre patologică a cecului în micul bazin; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de suturare a cecului; -sigmoidostomie (v. sigmo-, v. -id, v. -stomie), s.f., anastomozare chirurgicală a cecului la sigmoid; -stomie (v. -stomie), s.f., creare chirurgicală a unui anus artificial la nivelul cecului; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în cecotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere a cecului pe cale chirurgicală; -trofe (v. -trof), adj., s.f. pl. (substanţe) cu ajutorul cărora se realizează cecotrofia; -trofic (v. -trofic), adj., relativ la cecotrofie; -trofie (v. -trofie), s.f., proces fiziologic caracteristic iepurilor, constând într-o dublă circulaţie digestivă, în orele de întuneric preluându-se cecotrofele produse în cecum. -CEFAL „cap, cutie craniană, craniu". 0 gr. ke-phaie „cap, ţeastă" > fr. -cephale, it. -cefaio, lat. sav. -cephaiis şi -cephalus > rom. -cefal. CEFAL-, v. CEFALO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere localizată la cap; sin. cefaiee; -odinie (v. -odinie), s.f., durere localizată într-o zonă circumscrisă craniului; -odiu (v. -odiu), s.n., excrescenţă gonidială a talului unor licheni.
-CEFALIC „relativ la cap". 0 gr. kephaiikos „de cap" > fr. -cephaiique, engL -cephaiic, lat. sav. -cephalicus > rom. -cefaiic.
-CEFALIE „cutie craniană, cap, craniu". 0 gr. kephaie „cap" > fr. -cephalie, it. -cefaiia, engl. -cephaiy, lat. sav. -cephaiia > rom. -cefaiie. CEFALO- „cap, cutie craniană, craniu, cefaiic, cerebral, cranian". 0 gr..kephaie „cap, cutie craniană" > fr. cephalo-, engl. id., germ. kephalo-, lat. sav. cephalo- > rom. cefalo-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., denumire generică pentru un ansamblu de meningocele şi encefalocele; sin. cra-niocei; -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie cerebrală; -clast (v. -clast), s.n., cefalotrib*;
74
-cord (v.- cord), s.n., porţiunea cefalică a noto-cordului; -diprosop (v. di-, v. -prosop), s.m., monstru fetal caracterizat prin prezenţa unui cap rudimentar ataşat de propriul său cap; -for (v.-for), s.n. 1. Receptacul floral. 2. Picior al ciupercii; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la ce-falogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de dezvoltare a craniului, din faza embrionară, până la vârsta adultă; -graf (v. -graf), s.n., instrument pentru înregistrarea grafică a dimensiunilor capului; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Descriere anatomică a capului. 2. înregistrare grafică a formei şi a dimensiunilor cutiei craniene; -hidrocel (v. hidror, v. -cel2), s.n., colectare de lichid cefalorahidian în partea de jos a apo-nevrozelor epicraniale; -id (v. -id), adj., în formă de craniu; -manţie (v. -manţie), s.f., arta de a ghici viitorul cu ajutorul unui craniu; ~mel (v. -meii), s.m., monstru care are un membru su-pranumerar ataşat la cap; -menie (v. -menie), s.f., menstruaţie care se manifestă prin scurgerea sângelui din nas; -metrie (v. -metriei), s.f, tehnică a măsurării dimensiunilor capului, utilizată în antropometrie; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea dimensiunilor craniului; -pag (v. -pag), adj., s.m. (monstru) care prezintă cefalopagie; -pagie (v. -pagie), s.f., monstruozitate gemelară în care cei doi indivizi sunt reuniţi prin extremităţile lor cefalice; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a muşchilor capului şi ai feţei; -pode (v. -pod), s.n. pl., clasă de moluşte marine, cu structură superioară, având în jurul gurii braţe tentaculare; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare medicală a capului; ~stat (v. -stat), s.n., aparat de fixare a capului în cursul unei înregistrări fotografice sau radio-grafice a mişcărilor mandibulare; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în ce-falotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a craniului fetal în cursul naşterii în caz de făt mort; -toracopag (v. toraco-, v. -pag), s.m., monstru gemelar dublu, rezultat din fuzionarea capetelor indivizilor şi din sudarea toracelor; -trib (v. -trib), s.n., instrument obstetrical, utilizat în cefalotripsie; sin. cefalo-clast; -tripsie (v. -tripsie), s.f., operaţie obste-tricală de zdrobire a craniului fetal, în timpul naşterii, spre a facilita scoaterea lui.
-CELi „cavitate, scobitură, gaură, concavitate“. 0 gr. koilos „gaură, adâncitură, scobitură" > fr. -coele, engl. id., lat. sav. -coele > rom. -cel. -CEL* „hernie, tumoare". 0 gr. kele „tumoare, umflătură" > fr. -cele, engl. id., it. id., lat. sav. id.
>	rom. -cel.
CELERI- „viteză, acceleraţie". 0 lat. celer, eris „iute, repede, rapid" > fr. celeri- > rom. celeri- ■ -metrie (v. -metriei), s.f., tahimetrie*; -metru (v. -metrui), s.n., tahimetru*.
CELI- „cavitate, abdomen, celiac, abdominal". 0 gr. koile „cavitate" > fr. coeli-, engl. id., lat. sav.
coeli- şi celi- > rom. celi-. ■ -adeif (v. -adeif), s.m., făt teratologic dublu, cu comunicare inter-abdominală; -algie (v. -algie), s.f., celiodinie*; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilatare a abdomenului; -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie chirurgicală a ramurilor celiale ale nervului pneumogas-tric; -odinie (v. -odinie), s.f., durere abdominală; sin. celialgie.
-CELIE „cavitate, scobitură". 0 gr. koilia „scobitură" > fr. -coelie, germ. id., it. -ceiia > rom. -celie.
CELIO- (COELIO-) „abdomen, pântece, cavitate abdominală, abdominal". 0 gr. koilia „pântece, burtă" > fr. coelio-, engl. coelio- şi celio-, it. celio-, lat. sav. coelio- şi celio- > rom. celio-. ■ -cel (v. -cel2) s.n., hernie abdominală; -centeză (v. -centeză), s.f, puncţie abdominală; -cieză (v. -cieză), s.f., pregnanţă abdominală; -colpotomie (v. col-po-, v. -tomie), s.f., coloceliotomie*; -elitrotomie (v. elitro-, v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a cavităţii abdominale pe cale vaginală; -entero-tomie (v. entero-, v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de deschidere a intestinului prin incizia peretului abdominal; -gastrotomie (v. gastro-, v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a stomacului în urma secţionării abdominale; -histerectomie (v. hister/01-, v. -ectomie), s.f., operaţie medicală de deschidere a uterului prin incizie abdominală; -mialgie (v. mi/oi-, v. -algie), s.f., durere a muşchilor abdominali; sin. celiomiodinie; -mio-dinie (v. mi/or, v. -odinie), s.f., celiomialgie*; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru afecţiunile abdominale; -pioză (v. -pioză), s.f., prezenţa puroiului în cavitatea abdominală; -plegie (v. -plegie), s.f., holeră asiatică; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură a peretului abdominal; -salpingectomie (v. salping/o-, v. -ectomie), s.f., secţionare chirurgicală a tubului uterin prin incizie abdominală; sin. celiosalpingotomie; -sal-pingotomie (v. salpingo-, v. -tomie), s.f., celiosa-pingectomie*; -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru examinarea cavităţilor corpului uman; -scopie (v. -scopie), s.f., metodă de explorare vizuală a cavităţii abdominale cu ajutorul celio-scopului; -tomie (v. -tomie), s.f., laparotomie*. CELOr (COELO-) „scobit, găunos, concav". 0 gr. koilos „adâncit, scobit" > fr. celo- şi coelo-, engl. celo- şi coelo-, germ. coelo-, lat. sav. id.
>	rom. celoi- şi coelo-. ■ -blast (v. -blast), s.n., aparat vegetativ al unor plante inferioare format dintr-o celulă pluricelulară; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la celoblast; -mielie (v. -mielie), s.f., cavitate patologică în măduva spinării; -nemă (v. -nemă), s.f., masă de peri filamentoşi, higroscopici şi fistuloşi, din sporangele unor mixomicete şi gastromicete; -pod (v. -pod), adj., cu picioare fistuloase; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe găunoase.
75
CEL02- „hernie, tumoare". 0 gr. kele „tumoare, umflătură" > fr. celo-, engl. id, it. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. celo2-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., ramură a chirurgiei care tratează despre hernie; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie medicală de fixare a testiculelor în bursele anatomice; -som (v.-som), s.m., monstru cu eventraţie prin fisura mediană sau laterală, cu atrofie sternală şi cu deplasare herniară a cordului; -somie (v. -somie), s.f., hernie a viscerelor fetusului; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în celotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie a herniei strangulate.
CELO3- „cer, soare". 0 lat. caelum „boltă cerească" > fr. caelo- > rom. ce/o3-. ■ -stat (v. -stat), s.n., aparat automat care urmăreşte mişcarea diurnă a unui astru cu ajutorul unui sistem de oglinzi plane.
CELOMO- „cavitate, celomic". 0 gr. koiloma „cavitate" > engl. coelomo- > rom. celomo-. ■ -cite (v. -cit), s.n. pl., corpusculi celomici, cuprinzând amibocitele şi eleocitele, la anelide.
CELUL-, v. CELULO-. ■ -algie (v. -algie), s,f., durere provocată de inflamaţia ţesutului celular. CELULI- „celulă, celular". 0 lat. cellula „odaie, cameră mică" > fr. ce//u//-,engl. id., lat. sav. id., it. id. > rom. celuli-. m -cid (v. cid), adj., care distruge celulele; -fer (v. fer), adj., care conţine celule; -form (v. -form), adj., în formă de celulă; -fug (v. -fug), adj., care se îndepărtează de celulă; -pet (v. -pet), adj., care se dirijează către celulă.
CELULO- „celuloză".0 lat. cellula „cameră mică, odaie" > fr. cellulo-, engl. id. > rom. celulo-. ■ -litic (v. -Iitic2), adj. (despre bacterii) care degradează celuloza din resturile vegetale în compuşi mai simpli; -liză (v. -liză), s.f., proces de descompunere a celulozei sub acţiunea unor microorganisme.
CEMENTO- „cement dentar". 0 lat. cementum „pietriş" > fr. cemento-, engl. id. > rom. cemento-.
■	-blast (v. -blast), s.n., celulă care participă la formarea cementului dentar; -blastic (v. -blastic), adj. referitor la cementoblaste; -cit (v. -cit), s.n., celulă care face parte din structura cementului dentar; -clazie (v. -clazie) s.f., proces de distrugere a cementului dentar; -id (v. -id), s.m., matrice formată dintr-un ţesut nemineralizat; -litic (v. -litici), adj., relativ la cementoliză; -liză (v.-liză), s.f., resorbţie patologică a cementului dentar din zona randiculară; -plast (v. -plast), s.n., cavitate săpată în masa cementului dentar, în care se află plasate cementoblastele.
-GEIS^ „nou, recent, actual". 0 gr. kainos „nou, recent" > fr. -cene, engl. id. > rom. -ce^.
-CENZ „comun, asociat". 0 gr. koinos „comun" > fr. -cene, engl. -coen, lat. sav. -coenus > rom. -cen2. CEN-, v. CENOr. ■ -adeif (v. -adeif), s.m., monstru cu două corpuri şi cu unul sau mai
multe organe esenţiale comune; -antiu (v. -antiu), s.n., cimă cu ramificaţii scurte şi concrescute, cu receptaculul în formă de disc, purtând numeroase flori; -estezie (v. -estezie), s.f. 1. Impresie generală nediferenţiată, care constituie un rezultat al senzaţiilor primite de la organele interne. 2. Sensibilitate care reflectă propria existenţă corporală; -esteziopatie (v. estezio-, v. -patie), s.f., tulburare a cenesteziei; sin. cenesto-patie; -ur (v. -ur), s.m., tenie parazită a cărei larvă se dezvoltă în organismul uman sau animal. -CENIC „referitor la biotop, de biotop". 0 gr. koinos „în comun" > fr. -cenique, engl. -coenic, lat. sav. -coenicus > rom. -cenic.
CENOr (CAENO-, COENO-) „asociaţie, comunitate, grupare, colonie, reunit, comun, asociat". 0 gr. koinos „comun" > lat. sav. caeno şi coeno-, fr. caeno- şi ceno-, engl. caeno- şi ceno-, germ. coeno-, it. ceno- > rom. ceno-, caeno- şi coeno-. ■ -bionte (v. -biont), s.n. pl., populaţie componentă a unei biocenoze; -biospori (v. bio-, v. -spor), s.m. pl., autospori reuniţi în cenobii, prezenţi la alge; -biu (v. -biu), s.n. 1. Colonie imobilă de organisme unicelulare, înglobată într-o masă mu-cilaginoasă comună. 2. Grup de celule în colonii, prezent la cloroficee. 3. Fruct schizocarpic; -carp (v. -carp), s.n., fruct compus, care provine din toate florile singuratice ale unei inflorescenţe; -carpic (v. -carpic), adj. (despre gineceu) cu car-pelele concrescute; -carpie (v. -carpie), s.f., fenomen de concreştere a carpelelor; -centru (v. -centru), s.n., masă de granule de natură cro-midială, din oosferă unor fungi; -cit (v. -cit), s.n., celulă plurinucleată în membrană comună, specifică algelor şi mixomicetelor; -citic (v. -citic), adj. (despre o plantă) cu corpul format dintr-o celulă gigantică plurinucleară; -cladie (v. -cladie), s.f., concreştere a ramurilor prin grefă naturală; -fii (v. -fih), adj., care prezintă afinitate pentru un anumit biotop; -gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s.m., gametange unicelular format dintr-o masă plasmatică plurinucleară; -gamie (v. -gamie), s.f., proces de contopire dintre doi cenogametangi, în urma căruia rezultă un cenozigot; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la cenogeneză; -geneză (v. -geneză, s.f.
1.	Apariţie a unor noi caractere în cursul dezvoltării, pentru adaptarea la condiţiile mediului înconjurător. 2. Grup de indivizi rezultaţi dintr-un strămoş comun; -glee (v. -glee), s.f., substanţă mucilaginoasă din spa-ţiile intercelulare ale tubului algelor; -logie (v.-logiei), s.f., studiul comunităţilor animale şi ve-getale; -monoecie (v. mon/o-, v. -oecie), s.f., prezenţa pe aceeaşi plantă de flori hermafrodite, femele şi mascule; -sfere (v. -sferă), s.f. pl. (la bazidiomicete) sferule formate din bazidii tinere, cu rol asemănător plastidelor; -spor (v. -spor), s.m., oospor compus, prezent la peronospo-rale; -taxonomie (v. taxo-, v. -nomie), s.f., siste-
76
rnatică a comunităţilor biologice; -timie (v. -timie), s.f., aspect timie fundamental şi global; -tip (v. -tip), s.n., tip primitiv din care au derivat alte tipuri. CEN02- (KENO-) „gol, spaţiu deschis". 0 gr. kenos „vid, deschis, gol“ > fr. ceno-, it. id., germ. keno-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ceno2-şi keno-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de spaţii deschise (câmpii, deşerturi sau mări); -taf (v. -taf), s.n., monument funerar construit în memoria unui personaj, al cărui corp a dispărut sau se găseşte în altă parte. CENO3- (CA1NO-, KAINO-) „recent, nou“. 0 gr. kainos „nou, recent" > fr. ceno- şi caeno-, it. ceno-, lat. sav. caeno-, germ. kăno-, engl. ceno-, caino- şi kaino- > rom. ceno3-, caino- şi kaino-, m -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de nou, de înnoire; -genetic (v. -genetic), adj. 1. Care dispare în perioada adultă. 2. De origine recentă; -geneză (v. -geneză), s.f., obţinere a unor caractere recente în urma schimbării condiţiilor de mediu; -zoic (cainozoic) (v. -zoic), adj., s.n., neozoic.*
-CENOTIC1 „referitor la comunitate, asociat, comun". 0 gr. koinos „comun" > fr. -cenotique, engl. -cenotic, it. -cenotico > rom. -cenotic -CENOTIC2 „relativ la evacuare, purgativ". 0 gr. kenosis „evacuare, golire, descărcare" > fr. -cenotique, engl. -cenotic > rom. -cenotic2. CENOTO- (CAINOTO-), „nou, înnoire". 0 gr. koi-notes,,noutate" > fr. cenoto-, it. id., engl. coenoto-şi cenoto- > rom. cenoto- şi cainoto-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de transformări, de schimbări, de înnoiri; sin. misoneism.
-CENOZĂ1 „asociaţie, comunitate". 0 gr. koino-sis „care se asociază, care reuneşte"> fr. -ce-nose şi -coenose, engl. -coenose, -coenosis şi -cenosis, lat. sav. -coenosis > rom. -cenoză^. -CENOZĂ2 „evacuare, golire, descărcare". 0 gr. kenosis „golire, descărcare" > fr. -cenose, engl. -cenosis, lat. sav. id. > rom. -cenoză2. -CENTEZĂ „puncţie, înţepătură". 0 gr. kentesis „înţepătură" > fr. -centese, it. -centesi, lat. sav. -centesis > rom. -centeză.
CENŢI- „o sută, însutit". 0 lat. centum „o sută" > fr. cenţi-, it. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. cenţi-, m -fior (v. -fior), adj., care are o sută de flori; -foliu (v. -foliu), adj., cu o sută de frunze sau foliole; -pede (v. -ped2), adj., s.n. pl. (animale inferioare) care au o sută de picioare. CENTRI- „centru". 0 lat. centrum „mijloc, centru"
>	fr. centri-, it. id., lat. sav. id., engl. id. > rom. centri-. ■ -fug (v. -fug), adj. 1. Care tinde să se depărteze de centru. 2. (Despre o inflorescenţă) Care se dezvoltă de la centru spre exterior; sin. centrifugal; -pet (v. -pet), adj. (despre o inflorescenţă) care se dezvoltă de la exterior spre centru; sin. centripetal.
-CENTRIC „situat în centru, central". 0 gr. ken-tron „vârf, pinten, spin, centru" şi lat. centrum
„centru“ > fr. -centrique, engl. -centric, lat. sav. -centricus > rom. -centric.
CENTRO- „centru, mijloc, nucleu, spin, vârf". 0 gr. kentron „vârf, pinten, spin, centru" > fr. centro-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. centro-. ■ -chinezie (v. -chinezie), s.f., mişcare care rezultă din stimularea sistemului nervos central; -cit (v. -cit), s.n., celulă întâlnită în leziunile de lichen ruber; -desmoză (v. -desmoză), s.f., fascicul fila-mentos care leagă doi centrozomi şi care dă naştere fusului central, în timpul diviziunii celulare; -id (v. -id), s.n., punct din spaţiu care se mişcă cu o viteză medie a obiectelor cereşti aflate în vecinătatea infinitezimală a acestuia; -lecit (v. -lecit), adj., s.n. (ou) cu deutoplasma grupată spre centru; -mer (v. -mer), s.n., segment scurt al cromozomului pe care se inserează filamentele fusului nuclear, în timpul procesului de mi-toză şi de meioză; -osteoscieroză (v. osteo-, v. -scleroză), s.f., proces de osificare a cavităţii medulare osoase; sin. centroscleroză; -plasmă (v. -plasmă), s.f, zonă plasmatică centrală care înconjoară centriolul; -plast (v. -plast), s.n., corpus-cul sferic extranuclear în timpul procesului mitotic; -scleroză (v. -scleroză), s.f., centroosteosclero-ză*; -sferă (v. -sferă), s.f. 1. Partea centrală a pământului, formată din metale grele, complet disociate şi gazeificate. 2. Masă citoplasmatică situată în jurul centrozomului; -sperme (v. -sperme), s.f. pl., grup de plante, cu ovar superior, cu seminţe localizate pe o formaţie din centru! fructului; -spermigene (v. spermi-, v. -gen^, s.f., pl., grup mare de plante, cu seminţele localizate pe o formaţie din centrul fructului şi cu embrionul curbat, inelat sau spiralat; -taxie (v. -taxie), s.f., proces de concentrare a materialului cromatinian al spermatogoniei în jurul centrozomului; -tecă (v. -tecă), s.f., aparat central al unui spermatocit; -terapie (v. -terapie), s.f., procedeu de tratament care constă în acţiunea directă sau indirectă asupra centrilor nervoşi; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală a fistulei stercorale; -zom (v. -zom), s.m., corpuscul înconjurat de o zonă protoplasmatică, situat în centrul celulei şi care serveşte la reproducerea indirectă a acesteia; sin. astrocentru.
-CENTRU „vârf ascuţit, pinten, ţepos, centru". 0 gr. kentron „pinten, vârf, centru" > fr. -centre, lat. sav. -centrus şi -centrum, engl. -centre > rom. -centru.
-CER1 „corn, tentacul, antenă". 0 gr. keras „corn" > lat. sav. -cerus, fr. -cere, engl. -cerous > rom. -cer1. -CER2 „porc, suid". 0 gr. khoiros „porc, scroafă"
>	fr. -chere, lat. sav. -choerus > rom. -cer2. CERAMO- „argilă, lut, ceramică". 0 gr. keramos „lut pentru oale, argilă" > fr. ceramo-, engl. id. > rom. ceramo-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care tratează despre istoria ceramicii; -logie (v. -logie^, s.f., studiu sistematic al ceramicii.
77
-CERAS „corn, protuberanţă osoasă, 9ornos“. 0 gr. keras „corn“ > lat. sav. -ceras, fr. -ceras, engl. id. > rom. -ceras.
CERASI- „cireaşă, vişină, vişiniu". 0 lat. cerasus „cireaşă" > fr. cerasi-, lat. sav. id. > rom. cerasi-.
■	-fer (v. -fer), adj., care poartă cireşe; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze vişinii; -form (v. -form), adj., în formă de cireaşă.
CERATO- „corn, protuberanţă cornoasă, osos". 0 gr. keras, keratos, „corn" > fr. cerato-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. cerato-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe cornoase; -for (v. -for), adj., care poartă ţesut osos; -hioid (v. hio-, v. -id), s.n., piesă osoasă situată între bazihioid şi epihioid; -id (v. -id), adj., cu aspect de corn; -manie (v. -manie), s.f., teratologie a frunzelor sau a florilor dezvoltate în formă de corn sau de pinten; -pteris (v. -pteris), s.m., ferigă tropicală cosmopolită, cu frunze divizate şi de culoare ver-de-gălbuie; -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă fosilă din ordinul dinozaurienilor, având pe oasele nazale o creastă osoasă.
-CERC „coadă, înotătoare, filament". 0 gr. ker-kos „coadă" > fr. -cerque, lat. sav. -cercus, it. -cerco > rom. -cerc.
CERCO- „coadă, apendice, înotătoare". 0 gr. kerkos „coadă" > fr. cerco-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. cerco-. ■ -cist (v. -cist), s.n., formă larvară de tenie, având un singur scolex, invaginat şi un apendice sub formă de coadă; -id (v. -id), adj., în formă de coadă; -pitec (v. -pitec), s.m., specie de maimuţă catariniană africană, cu coadă lungă şi neprehensilă; -spore (v. -spor), s.f. pl., ciuperci care produc cercosporioza, boală a plantelor manifestată prin apariţia pe frunze a unor pete circulare.
CEREALI- „cereală". 0 lat. cereaiis „de grâu" > fr. cereali- > rom. cereaii-. ■ -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a agriculturii care studiază cultura cerealelor.
CEREBELO- „cerebel, creierul mic". 0 lat cere-bellum „creierul mic" > fr. cerebello-, engl. id., it. id. > rom. cerebelo-. ■ -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a cerebelului.
CEREBR-, v. CEREBRO-. ■ -astenie (v. -astenie), s.f., maladie a creierului care se datorează traumatismelor craniene şi cerebrale.
CEREBRI- „creier". 0 lat. cerebrum „creier" > fr. cerebri-, lat. sav. id., engl. id. > rom. cerebri-. m -form (v. -form), adj. (despre ciuperci) asemănător unui creier, cu numeroase circumvoiuţiuni. CEREBRO- „creier, cerebral, vase cerebrale". 0 lat. cerebrum „creier" > fr. cerebro-, lat. sav. id., engl. id., it. id. > rom. cerebro-. * -angio-scieroză (v. angio-, v. -scleroză), s.f., proces de sclerozare a vaselor cerebrale; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., fiziologie a creierului; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu creierul; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază
creierul şi funcţiile sale; -malacie (v. -malacie), s.f., ramolire a unei porţiuni din creier; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se pot măsura pulsaţiile şi transformările din creier; -patie (v. -patie), s.f., maladie a creierului; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie cerebrală; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces de sclerozare a ţesutului cerebral; -scop (v. -scop), s.n., instrument medical utilizat în diagnoza bolilor creierului; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a creierului cu ajutorul cerebroscopului; -stomie (v. -stomie), s.f., disecţie a ţesutului cerebral; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de disecţie a creierului; -tonie (v. -tonie), s.f., componentă temperamentală, caracterizată prin tensiune nervoasă, masivă, înclinare spre meditaţie etc.
CEREI- „lumânare". 0 lat. cereus „făclie, lumânare"
>	fr. cerei- > rom. cerei-. ■ -form (v. -form), adj., care are forma unei lumânări.
CERI- „ceară, cerat, ceros". 0 lat. cera „ceară" > fr. ceri-, lat. sav. id., engl. id. > rom. ceri-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre glande sau celule) care conţine ceară; -form (v. -form), adj., cu aspect de ceară; -gen (v. -gen2), adj. (despre o glandă) care produce ceară; -metrie (v. -metriei), s.f., cerometrie*.
CERO- „ceară, ceros, cerat". 0 gr. keros „ceară"
>	fr. cero-, lat. sav. id., engl. id. > rom. cero-, ■ -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în cero-grafie; -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu de pregătire a unei forme de tipar înalt, prin gravarea manuală a imaginii într-un strat de ceară, aplicat pe o placă de metal; -id (v. -id), adj. (despre muşchi) cu aspect lucios; -manţie (v. -manţie) s.f., prezi-cere a viitorului cu ajutorul picăturilor de ceară topită, vărsate în apă; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de analiză chimică cantitativă; sin. cerimetrie; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la ceroplastie; -plastie (v. -plastie), s.f., modelare a structurilor, anatomice în ceară. CERVI- „cerb, cervideu". 0 lat. cervus „cerb" > fr. cervi-, lat. sav. id., engl. id. > rom. cervi-. ■ -color (v. -color), adj., de culoarea brun-roşcată a cerbilor; -corn (v. -corn), adj., cu coarne de cerb; -form (v. form), adj., cu înfăţişare de cerb. CERVIC-, v. CERVICO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere cervicală; -artroză (v. -artroză), s.f., afecţiune cu caracter degenerativ a vertebrelor cervicale; -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie chirurgicală a colului uterin; -odinie (v. -odinie), s.f., cervicalgie*.
CERVICO- „ceafă, cervical, col uterin". 0 lat. ce/v/x; icis „gât, ceafă" > fr. cervico-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. cervico-. ■ -brahialgie (v. brahi2-, v. -algie), s.f., nevralgie a plexului cer-vicobrahial, caracterizată prin dureri localizate la ceafă, gât şi membrele superioare; -cistopexie (v. cisto-, v. -pexie), s.f., suspendare chirurgicală
a colului vezical în caz de incontinenţă a urinii; sin. operaţia lui Perrin; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală a colului uterin; -plastie (v. -plas-tie), s.f., refacerea chirurgicală a colului uterin; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală la nivelul colului uterin.
CESTO- „panglică, curea“. 0 gr. kestos „cingătoare, brâu“> fr. cesto-, lat. sav. id., engl. id., it. id.
>	rom. cesto-. ■ -ide (v. -id), adj., s.n. pl. 1. Adj. în formă de cingătoare sau de panglică. 2. S.n. pl. Clasă de viermi platelminţi paraziţi, în formă de panglică, având ca tip tenia; sin. cestode. -CETE „balene, cetacee". 0 gr. ketos, keteos „monstru marin, balenă" > lat. sav. -cetae, it. -ceti
>	rom. -cete.
CETEO- „cetaceu, reptilă". 0 gr. ketos, keteos „monstru marin" > engl. ceteo-, lat. sav. id. > rom. ceteo- -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă di-nozauriană uriaşă, care a trăit în jurasic.
CETO- „cetaceu, balenă". 0 gr. ketos „balenă, cetaceu" > fr. ceto-, lat. sav. id., engl. id. > rom. ceto-. m -log (v. -log), s.m., specialist în ceto-logie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul cetaceelor; -teriu (v. -teriu), s.m., mamifer marin din ordinul cetaceelor, ale cărui vertebre au fost descoperite în sedimentele din miocen.
CEZARO- „cezariană". 0 lat. caesar, aris „incizie, tăiere" > fr. cesaro-, engl. id. > rom. cezaro-, ■ -tomie (v. -tomie), s.f., extragere chirurgicală a fătului viu prin deschiderea uterului, în cazuri de naştere dificilă;
CHALAZO-, v. CALAZO-.
CHALINO-, v. CĂLINO-.
CHAME-, v. CAME-.
CHAO-, v. CAO-.
CHASMO-, v. CASMO-.
-CHAZIE, v. -CAZIE.
-CHAZIU, v. -CAZIU.
CHEIL-, v. CHEILO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere localizată la nivelul buzelor.
-CHEILIE (-CHELIE) „buză, labie". 0 gr. kheiios „buză" > fr. -chelie şi -cheilie, engl. -cheilia, it. -chelia > rom. -cheilie şi -chelie.
CHEILO- (CHILO-a) „buze, labii, labial". 0 gr. khei-los „buză" > fr. cheilo- şi chilo-, engl. cheilo-, it. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. cheilo- şi chil03-. ■ -angioscop (v. angio-, v. -scop), s.n., aparat me-ical utilizat în cheiloangioscopie; -angioscopie (v. angio-, v. -scopie), s.f., examinare a circulaţiei sanguine din buze cu ajutorul cheiloangiosco-pujui, -calazie (-chalazie) (v. -calazie), s.f., buză iaxă şi de volum mare; -drom (v. -drom), adj., craspedodrom*; -fag (v. -fag), adj., care prezintă cheilofagie; -fagie (v. -fagie), s.f., deprindere involuntară de mişcare a buzelor; —glif (v. -glif), adj. (despre un organ vegetal) în formă de buză sau de labiu; -gnat (v. -gnat), adj., care prezintă o fisură bucală; -gnatopalatoschizis (v. gnato-, v.
palato-, v. -schizis), s.n., malformaţie congenitală caracterizată prin comunicarea cavităţii bucale cu fosele nazale; sin. gură-de-lup; -manie (v. -manie), s.f., dublare teratologică a labelului în cazul florilor zigomorfe; -palatoschizis (v. palato-, v. -schizis), s.n., malformaţie congenitală, sub forma unei crăpături a buzei superioare, care, în cazuri mai grave, scizura se extinde la orificiul narinei şi la cerul gurii; sin. cheiloschizis, buză-de-iepure; -plastie (v. -plastie), s.f., reconstituire a buzei prin intervenţie chirurgicală; -rafie' (v. -rafie), s.f., suturare chirurgicală a unei buze; -schizis (v. -schizis), s.n., cheilopalatoschizis*; -stoma-toplastie (v. stomato-, v. -plastie), s.f., refacere chirugicală a buzelor şi a gurii; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a unei buze.
CHEIMO - „iarnă, foarte frig". 0 gr. kheimon „vreme rea, iarnă"> fr. cheimo- > rom. cheimo-.
■	-fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de frig, de iarnă.
CHEIMONO- (CHIMONO-) „iarnă, iernatic". 0 gr. kheimon „iarnă, timp rău"-> fr. cheimono-, lat. sav. id., engl. cheimono- şi chimono- > rom. cheimono- şi chimono-. ■ -clor (v. -clor), adj., cu frunze verzi şi persistente în timpul iernii; -file (v.-fih), adj., s.f. pl. (plante) care trăiesc în zonele reci ale globului sau care vegetează în timpul iernii; -fob (v.-fob), adj. (despre vegetale) cu frunze căzătoare în timpul iernii.
CHEIR-, v. CHEIRO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., sindrom caracterizat prin dureri ale mâinilor. CHEIRO- „mână, palmă, palmat, manual, digital". 0 gr. kheir, kheiros „mână" > fr. cheiro-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. cheiro-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a scrie; -id (v. -id), adj. (despre spori) asemănător cu degetele unei mâini; -megalie (v. -megalie), s.f., creştere în volum a degetelor şi a mâinilor; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală a policelui distrus; -podalgie (v. pod/o-, v. -algie), s.f., durere în părţile extreme ale membrelor superioare sau inferioare; -ptere (v. -pter), s.n., pl., ordin de mamifere cu aripi formate dintr-o membrană tegu-mentară întinsă între corp, membre şi coadă, cuprinzând liliecii şi vampirii; sin. chiroptere; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru reeducarea vederii binoculare şi a capacităţii de fuziune; -spasm (v. -spasm), s.n., mişcare convulsivă a mâinii; -teriu (v. -teriu), s.m., amfibian labirintodont ale cărui urme în formă de palmă cu cinci degete au fost găsite pe unele roci din triasic.
CHELI- „gheare, cleşti". 0 gr. khele „cleşte, gheară" şi lat. tz. chele „foarfecele racului" > fr. cheli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cheli-. ■ -cere (v. -cen), s.n., pl. 1. Pereche de apendice, la chelicerate, alcătuită din 2-3 articule terminate cu cleşti. 2. Piese componente ale aparatului bucal aparţinând unor acarieni (ixodide); -fer (v. -fer), adj., s.m. 1. Adj. Care este înzestrat cu
79
gheare sau cu cleşti. 2. S.m. Specie de arahnid mic, lipsit de postabdomeh şi de glanda veninoasă; -form (v. -form), adj., în formă de gheară sau de cleşte; -ped (v. -ped2), s.n., cleşte al crustaceelor decapode.
-CHELIE, v. -CHEILIE.
CHELOr (KELO-), „tumoare, hernie". 0 gr. kele „umflătură, cocoaşă" > fr. chelo- şi /ce/o-, engl. chelo- şi /ce/o-, lat. sav /ce/o-, germ. id. > rom. c/?e/Oi- şi kelo-. ■ -id (v. -id), s.n., formaţiune tumorală benignă, dezvoltată pe pielea care a avut o leziune; -tom (v. -tom), s.n., instrument medical utilizat în chelotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a inelului herniar, în herniile abdominale strangulate.
CHELO2- „gheară, cleşte". 0 gr. khele „gheară, cleşte" > fr. chelo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. chelcb-. ■ -for (v. -for), adj. (despre insecte) care este înzestrat cu gheare sau cu cleşte. CHELO3- „cicactrice". 0 gr. kelis „pată de sânge" > engl. chelo-, it. id. > rom. cheio3-. a -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie reparatorie a unei cicatrice.
CHEMI- „chimie, chimic". 0 gr. khemeia „amestec de metale" > fr. chemi-, germ. id., engl. id.> rom. chemi-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., tehnica gravării chimice a clişeelor tipografice; sin. che-mitipie; -tipie (v. -tipie), s.f., chemigrafie*. CHEMO- „chimie, substanţe chimice, anorganic". 0 gr. khemeia „amestec de metale, chimie" > fr. chemo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. chemo-. a -autotrof (v. auto-, v. -trof), adj. (despre un organism) care obţine el însuşi energia necesară proceselor vitale prin oxidarea unor substanţe chimice anorganice; -autotrofie (v. auto-, v. -trofie), s.f., mod de hrănire a microorganismelor chemoautotrofe; sin. chemoautotrofism; -autotrofism (v. auto-, v. -trofism), s.n., che-moautotrofie*; -biont (v. -biont), adj. (despre o zonă) care conţine apă poluată cu substanţe chimice, unde se găsesc organisme adaptate pentru diferite săruri anorganice; -cineză (-kineză), (v. -cineză), s.f., reacţie locomotorie, determinată de substanţele chimice; -corism (v. -corism), s.n., răspândire a plantelor prin detaşarea unor organe (fructe, frunze, seminţe), în urma unor cauze de natură chimică; -dineză (v. -dineză), s.f., provocare a curenţilor de rotaţie în protoplasmă, prin acţiune chimică; -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate a plantelor faţă de excitanţii chimici; -fobotactism (v. fobo-, v. -tactism), s.n., chemo-tactism negativ, în care excitaţia chimică îndepărtează organul vegetal influenţat; sin. chemo-fobotaxie; -fobotaxie (v. fobo-’, v. -taxie), s.f., chemofobotactism*; -kineză (v. -kineză), s.f., che-mocineză*; -litic (v. -litic2), referitor la chemoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a unor celule pe cale chimică; -metrie (v.-metrieO, s.f., efectul gradului de concentraţie a unei substanţe
chemotactice asupra unor organisme cu mişcări libere; -morfoză (v. -morfoză), s.f., proces mor-fogenetic declanşat şi modelat prin factori chimici; -mutagen (v. muta-, v. -gen*), adj. (despre o substanţă chimică), cu acţiune mutagenă; -nastie (v. -nastie), s.f., mişcare de curbare a unor organe vegetale sub influenţa unor substanţe chimice; -sferă (v. -sferă), s.f., zonă a atmosferei terestre, în care este posibil procesul de chemo-sinteză; -tactic (v. -tactic), adj., relativ la che-motactism, -tactism (v. -tactism), s.n., deplasare orientată a unui organism mobil sub acţiunea unui excitant chimic; sin. chimiotactism; -taxie (v. -taxie), s.f., mişcare a celulelor mobile şi a organismelor unicelulare libere ca răspuns la excitaţiile chimice; sin. chimiotaxie; -taxonomie (v. taxo-, v. -nomie), s.f., taxonomie moleculară bazată pe criterii biochimice; -terapie (v. -terapie), s.f., tratamentul bolilor cu ajutorul unor substanţe chimice; sin. chimioterapie; -toxic (v. -toxic), adj. (despre o zonă) care conţine apă poluată cu substanţe chimice toxice; -trof (v. -trof), adj., s.n. (microorganism) care îşi asigură energia prin reacţii chimice şi în absenţa luminii; -trofie (v. -trofie), s.f., mod de hrănire a microorganismelor che-motrofe; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la che-motropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcări tropistice sub influenţa unor excitaţii chimice; sin. chimiotropism; -zoofil (v. zoo-, v. -fih), adj. (despre o plantă), care elaborează substanţe chimice cu rol de atragere a organismelor animale; sin. chimiozoofil; -zoofob (v. zoo-, v. -fob), adj. (despre o plantă) care se apără împotriva dăunătorilor animali secretând diferite substanţe chimice, sin. chimiozoofob.
CHENO1- „gâscă". 0 gr. khen, khenos „gâscă" > fr. cheno-, it. id., engl. id. > rom. cheno1-. ■ -coprolit (v. copro-, v. -liti), s.n., mineral cristalizat în sistemul hexagonal, în cristale columnare incolore şi transparente.
CHENO2- (KENO-) „spaţiu deschis, gol". 0 gr. kenos „vid, gol" > fr. ceno- şi keno-, engl. keno-, lat. sav. keno- > rom. cheno2- şi keno-. a -fobie (kenofobie) (v. -fobie), s.f., teamă patologică de spaţii deschise sau de încăperi goale. CHENO3-, „căscat, deschis". 0 gr. khaino „a se căsca, a se deschide" > fr. chaeno-, engl. id., germ. cheno-, lat. sav. chaeno- > rom. cheno3-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct deschis; -clorantie (v. clor/o-, v. -antie), s.f., apariţie teratologică a frunzelor verzi în verticile florale.
CHERAT-, v. CHERATO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a corneei; -ectazie (v. -ectazie), s.f., deplasare în afară a corneei; -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie chirurgicală a unei porţiuni din cornee.
CHERATO- (KERATO-) „corn, cornee, ţesut cor-nos, cornean". 0 gr. keras, keratos „corn, cornee“
>	fr. kerato-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it.
80
cherato- > rom. cherato- şi kerato-. ■ -cel (v. -cel2), cel), s.n., hernie a membranei posterioare â corneei; -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie chirurgicală a corneei, -dermă (v. -dermă), s.f., cheratodermie*; -dermie (v. -dermie), s.f., hiperplazie a stratului cornos; sin. cheratodermă; -ectazie (v. -ectazie), s.f., protruzie patologică a corneei; -elcoză (v. -elcoză), s.f., ulceraţie a corneei; -esteziometrie (v. estezio-, v. -metriei), s.f., măsurare a sensibilităţii corneei; -gen (v. -geni), adj., care produce inflamaţia corneei; -id (v. -id), adj., în formă de ţesut cornos; -litic (v. -litic2), adj., s.n. (agent terapeutic) care are proprietatea de a dizolva stratul cornos al epidermei; -liză (v. -liză), s.f., proces de separare şi de dizolvare fiziologică sau patologică a stratului cornos al epidermei; -malacie (v. -malacie), s.f., proces de înmuiere purulentă a corneei; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a razei de curbură a corneei cu ajutorul unui cheratometru; -metru (v. -metrui), s.f., instrument de măsurare a curburii corneei; -plastic (v. -plastic), adj., care are proprietatea de a stimula producerea de cromatină şi de ţesut cornos; -plastie (v. -plastie) s.f., operaţie chirurgicală de înlocuire a corneei bolnave; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură a corneei; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru observarea astigma-tismului vizual; -scopie (v. -scopie), s.f., măsurare a refracţiei ochiului; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în cheratotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a corneei. -CHERAUNĂ (-KERAUNĂ) „fenomen electric atmosferic". 0' gr. keraunos „fulger, tunet" > fr. -keraune, engl. id. > rom. -cheraună şi -keraună. CHERAUNO- (KERAUNO-) „fulger, tunet". 0 gr. keraunos „tunet, fulger" > fr. kerauno-, germ. id., engl. id. > rom. cherauno- şi kerauno-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de fulgere şi de tunete; -graf (v. -graf), s.n., instrument cu care se înregistrează fulgerele; -manţie (v. -manţie), s.f., arta de a prezice viitorul cu ajutorul fulgerelor sau tunetelor.
CHERI-, v. KERI-.
CHERO- „voioşie, veselie". 0 gr. khairo, ein „a se înveseli" > fr. chero-, engl. id., it. id., germ. chăro- > rom. chero-. 0 -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de veselie, de bună dispoziţie; -manie (v. -manie), s.f., stare de excitaţie euforică patologică.
CHERSO- „întindere de pământ, teren". 0 gr. khersos „pământ, spaţiu înţelenit" > fr. cherso-, engl. id., lat. sav. id., germ. id. > rom. cherso-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care au o mare răspândire geografică şi care cresc pe terenuri uscate, necultivate; —fitie (v.-fitie), s.f., starea organismelor vegetale chersofite.
-CHETE „peri, perişori, filamente, setă, ţepi, pilozitate". 0 gr. khaite „păr, coamă" > lat. sav. -chae-tes şi -chaeta, fr. -chetes > rom. ,-chete.
CHETO- „păr, coamă, setă, ţepi, pilozitate". 0 gr. khaite „păr, coamă" > fr. chaeto- şi cheto-, engl. chaeto- şi cheto-, lat. sav. chaeto- şi cheto- > rom. cheto-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe ţepoase; -for (v. -for), adj. (despre viermi şi insecte) care este înzestrat cu peri ţepoşi; -gnate (v. -gnate), s.n. pl., încrengătură de me-tazoare marine, având orificiul bucal prevăzut cu nişte căngi chitinoase pentru prinsul hranei; -pode (v. -pod), s.n. pl., clasă de anelide sau de viermi cu corpul ţepos şi segmentat.
-CHEZIE „defecaţie, evacuare a fecalelor". 0 gr. khezein „a defeca, a evacua fecalele" > fr. -che-sie şi -chezie, germ. -chesie > rom. -chezie. CHIASMA- „chiasmă citologică". 0 gr. khiasma „încrucişare" > engl. chiasma-> rom. chiasma-. ■ -tipie (v. -tipie), s.f., mecanism de apariţie a locului de unire a cromozomilor omologi în timpul profazei.
CHIASTO- „diagonal, rombic". 0 gr. khiastos „diagonal, încrucişat" >fr. chiasto-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. chiasto-. ■ -lit (v. -liti), s.n., varietate de andaluzit cu structură originală, care cristalizează în sistemul rombic.
CHIL-, v. CHILCV. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilatare a vaselor chilifere; -emie (v. -emie), s.f., prezenţa chilului în sânge; -urie (v. -urie), s.f., prezenţa chilului în urină.
CHILh- „suc, chil, suculent, lăptos". 0 lat. tz. chy-lus „suc, zeamă" > fr. chyli-, engl. id., lat. sav. id., it. chiii- > rom. chilh-. ■ -caul (v. -caul), adj. (despre o plantă) care are o tulpină suculentă; -fer (v. -fer), adj. (despre vasele limfatice) prin care circulă chilul; form (v. -form), adj., care are aspectul lăptos sau coloraţia chilului.
CHILI2- „o mie, înmiit". 0 gr. khiiioi „o mie" > fr. chili-, engl. id., lat. sav. id. > rom. chiii2-. m -ant (v. -ant), adj., cu numeroase flori.
-CHILIE „suc, umoare, chil, suculenţă". 0 gr. khy-ios „zeamă, umoare" > fr. -chylie, germ. id., engl. -chylia, lat. sav. id. > rom. -chilie.
CHILOr „suc, chil, produs chiliar". 0 gr. khylos „zeamă, umoare" > fr. chylo-, germ. id., engl. id., lat. sav. khylo-, it. chilo- > rom. chilor. ■ -caul (v.-caul), adj., cu tulpină lactescentă; -cel (v. -cel2), s.n., acumulare de lichid chilos în tunica vaginală; -cist (v. -cist), s.n., veziculă chi-liară; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze suculente; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante suculente; -for (v. -for), adj., care conţine chil; -id (v. -id), adj., cu aspect de chil; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază chilul fiziologic; -microgramă (v. micro-, v. -gramă), s.f., curbă de variaţie a numărului chilomicronilor serici; -poietic (v. -poietic), adj., referitor la chilopoieză; -poieză (v. -poieză), s.f., proces de formare a chilului; -ree (v. -ree), s.f., secreţie excesivă de chil. CHILO2- „o mie, înmiit, numeros". 0 gr. khiiioi „o mie" > fr. chilo-, engl. id., lat. sav. id. > rom.
81
chil02-. ■ -cefal (v. -cefal), adj. (despre o fiinţă mitologică) cu o mie de capete; -gnate (v. -gnat), s.n. pl., artropode libere din clasa miriapodelor, cu corpul alungit şi format din mii de segmente; -pode (v. -pod), s.n. pl., ordin de artropode terestre, carnivore şi cu foarte multe picioare, din care fac parte scolopendra, urechelnita etc. CHILO-3, v. CHEILO-.
-CHIMEN „iarnă, timpul iernii". 0 kheimainein „a fi rece, a fi frig“ > fr. -chimene, engl. id. > rom. -chimen.
CHIMI- „sevă, chim“. 0 lat. tz. chymus „suc, umoare" > fr. chymi-, engl. id., lat. sav., id. germ. id. > rom. chimi-. m -fer (v. -fer), adj. 1. Care conduce seva. 2. Care poartă sau care conţine chim; -form (v. -form), adj., cu aspect de chim; -gen (v. -gen2), adj., care produce chim.
CHIMOr (K1MO-) „sunet, zgomot, acustic, oscilatoriu". 0 gr. kyma „val, talaz, agitaţie" > fr. kymo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. chimo^- şi kimo-. ■ -graf (v. -graf), s.n. 1. Aparat utilizat în fiziologie pentru înregistrarea grafică a mişcărilor unor organe interne. 2. Aparat pentru înregistrarea sunetelor; -grafie (v.-grafie), s.f., înregistrare grafică a unor fenomene fiziologice cu ajutorul chimografului (1); -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă a oscilaţiilor înregistrate Ia chimograf (1); -metru (v. -metrui) s.n., oscilometru utilizat pentru măsurarea presiunii medii.
CHIM02- „suc gastric, chim". 0 gr. khymos „suc, zeamă, umoare" > fr. chymo-, engl. id., germ. id. > rom. chimo2-. ■ -id (v. -id), adj., cu aspect de suc gastric; -ree (v. -ree), s.f., scurgere abundentă a chimului.
CHIMO3- „timpul iernii". 0 gr. keima „iarnă" > fr. chi-mo-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. chimcb-. ■ -gen (v. -gen^, adj., care produce frig; -pelagic (v. -pelagic), adj. (despre un organism vegetal marin) care în timpul iernii devine planctonic. CHIMONO-, v. CHEIMONO-.
CHINr, v. CHINOr ■ -estezie (v. -estezie), s.f., totalitatea senzaţiilor de mişcare pe care ni le dă corpul nostru.
CHIN2-, v. CHINO2-. ■ -antropie (v. -antropie), s.f., stare patologică a unei persoane care se crede transformată în câine.
CHINDUNO-, v. KINDUNO-.
-CHINETIC, v. -CINETIC.
CHINETO- (CINETO-, KINETO-) „mişcare, mobilitate, transformare". 0 gr. kinetos „mobil, mişcător" >fr. cineto- şi kineto-, it. chineto-, engl. kineto-, germ. id., lat. sav. cineto- > rom. chineto-, cineto- şi kineto-. ■ -cor (v. -cor), s.n., zonă a cromozomului la nivelul căreia acesta se ataşează de firele fusului de diviziune mitotică şi meiotică; -genetic ((v. -genetic), adj., referitor la chinetogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., dezvoltarea organelor biologice sub influenţa unei mişcări repetate; -haptic (kinetohaptic)
(v. -haptic), adj. (despre o iluzie tactilă) care este însoţit de impresia de mişcare înregistrată cutanat de către subiect; -plasmă (kinetoplasmă) (v. -plasmă) s.f, corpuscul cromofil din celulele nervoase; -plaste (cinetoplaste, kinetoplaste) (v. -plast), s.n. pl., corpusculi sateliţi formaţi la baza flagelilor care se divid concomitent cu chi-netozomii; -scop (v. -scop), s.n., aparat cu ajutorul căruia se poate reconstitui o mişcare; -terapie (v. -terapie), s.f., terapeutică prin mişcare; -zom (kinetozom, cinetozom) (v. -zom), s.m. 1. Corp granular, situat la baza unui flagel sau cil. 2, Particulă citoplasmatică autoduplicantă, cu rol important în morfogeneza ciliatelor.
-CHINEZĂ (-CINEZĂ, -KINEZĂ) „mişcare, mobilitate, transformare". 0 gr. kinesis „mişcare" > fr. -kinese şi -cinese, germ. -kinese, it. -cinesi > rom. -chineză, -cineză şi -kineză.
CHINEZI-, v. CHINEZIO-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de mişcare şi de acţiune prezentă în patologia psihiatrică; -metru (kinezimetru) (v, -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea unei mişcări; -terapie (kineziterapie) (v. -terapie), s.f., utilizarea mişcării în scop terapeutic.
-CHINEZIE (-KINEZIE) „mişcare, transformare". 0 gr. kinesis „mişcare" > fr. -kinesie, germ. id., engl. -kinesia > rom. -chinezie şi -kinezie. CHINEZIO- (KINEZIO-) „mişcare". 0 gr. kinesis, ki-neseos „mişcare" > fr. kinesio-, germ. id., engl. id.
>	rom. chinezio- şi kinezio-. ■ -logie (kinezio-logie) (v. -logiei), s.f., ştiinţa anatomiei, fiziologiei şi mecanicii mişcărilor musculare ale omului. CHINOr, v. KINO-. ■ -plasmă (v. -plasmă), s.f., kinoplasmă*; -scop (v. -scop), s.n., kinoscop*. CHINO2-, v. CINO2-. ■ -drom (cinodrom) (v. -drom), s.n., pistă, special amenajată pentru cursele de câini; -fobie (cinofobie) (v. -fobie), s.f., teamă patologică de câini; -logie (cino-logie) (v. -logiei), s.f., ramură a medicinii veterinare care se ocupă de câini; -tehnie (v. -tehnie), s.f., ansamblul metodelor folosite pentru creşterea câinilor şi pentru ameliorarea raselor lor. CHIOr „uvulă, luetă". 0 gr. kion „uvulă" > fr. /c/o-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. chio1-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., amputarea chirurgicală a uvulei.
CHIO2- „zăpadă, alb". 0 gr. khion „zăpadă" > fr. chio-, germ. id. > rom. chiOz-. ■ -lit (v. -liti), s.n., mineral alb şi cu luciu sticlos din grupul criolitului, care cristalizează în sistemul pătratic în cristale mici şi piramidale.
CHIONO- „zăpadă, de zăpadă". 0 gr. khion, khio-nos „zăpadă" > fr. chiono-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. chiono-. ■ -fih (v. -fih), adj. (despre o plantă) care prezintă afinitate pentru zăpadă; -fil2 (v. -fil2), adj., cu frunze de culoarea zăpezii; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc şi care se dezvoltă sub covorul de zăpadă; -fob (v. -fob), adj. (despre plante şi animale) care nu pre-
82
zintă afinitate pentru regiunile cu zăpadă abundentă; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de zăpadă; -higrofite (v. higro-, v. -fit), s.f. pl., plante adaptate la regiunile cu ape stagnante, rezultate din topirea zăpezilor.
CHIR-, v. CHIRO-. ■ -agră (v. -agră), s.f., afecţiune de origine gutoasă, localizată la membrele superioare; -algie (v. -algie), s.f., sensibilitate a mâinii la presiune; -onim (v. -onim), s.n., numele plantei dat în manuscris; -urg (v. -urg), s.m., specialist în chirurgie; -urgie (v. -urgie), s.f., ramură a medicinii care utilizează intervenţia operatorie în scop terapeutic.
-CHIRIE (-CHEIRIE) „mână, membru superior". 0 gr. kheir „mână" > fr. -chirie, engl. -cheiria, lat. sav. id. > rom. -chirie şi-cheirie.
CHIRO- „mână, palmă, palmat, membru superiori gr. kheir; kheiros „mână" > fr. chiro-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. chiro-. ■ -brahialgie (v. brahi2-, v. -algie), s.f., durere localizată la mâini şi la umăr; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze palmate; -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru reeducarea degetelor unui mutilat; -grafie (v. -grafie), s.f., studiu al liniilor şi semnelor palmare şi digitale ale mâinii; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Arta de a se exprima cu ajutorul mişcărilor degetelor mâinii. 2. Studiu ştiinţific al corelaţiilor dintre mână şi caracter; -manie (v. -manie), s.f., formă de masturbare patologică masculină; -mant (v. -mant), s.m. şi f., persoană care practică chiromanţia; -manţie (v. -manţie), s.f., practică ocultă a aflării destinului cuiva pe baza studierii liniilor din palmă; -ptere (v. -pter), s.n. pi., cheiroptere*; -pterofile (v. ptero-, v. -fih), adj., s.f. pl. (plante) a căror polenizare este realizată de lilieci; -pterogame (v. ptero-, v. -gam), adj., s.f. pl. (flori) care sunt po-lenizate de lilieci.
-CHIST, v. -CIST.
CHIST-, v. CHISTO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a unui chist hidatic. CHISTI- „capsula cristalinului". 0 gr. kystis „veziculă, capsulă" > fr. cysti- şi kysti-, engl. cysti-, lat. sav. kysti- > rom. chisti- ■ -tom (v. -tom), s.n., instrument medical pentru secţionarea capsulei cristalinului; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a capsulei cristalinului.
CHISTO- „veziculă, chisf.O gr, kystis „sac, vezică" > fr. kysto-, engl. cysto-, lat. sav. kysto-
>	rom. chisto-. ■ -genetic (v. -genetic), adj., referitor la chistogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare şi dezvoltare a chisturilor anatomice; -grafie (v. -grafie), s.f., metodă radiologică pentru evidenţierea unui chist; -id (v. -id), adj., în formă de chist.
CHITRO- „fosetă, gropiţă, scobitură". 0 gr. khy-tra „gropiţă, adâncitură" > fr. chytro-, lat. sav. id.
>	rom. chitro-. ■ -for (v. -for), adj., care este prevăzut cu gropiţe sau cu scobituri.
CHOMO-, v. COMO-.
-CHOR, v. -COR.
-CHOREZĂ, v. -COREZĂ.
-CHORIE, v. -CORIE2.
-CHORIZĂ, v. -CORIZĂ.
CHORO-, v.COROr.
CHREIO-, v. CREIO-.
-CHREZĂ, v. -CREZĂ.
CHRONO-, v. CRONO-.
-CIAN „albastru, violet'. 0 gr. kyanos „albastru-închis"
>	fr. -cyane, engl. -cyan, lat. sav. -cyanum > rom. -cian.
CIAN-, v. CIANO-. ■ -hidroză (v. -hidroză), s.f., transpiraţie de culoare albastră; -opsie (v. -opsie), s.f., tulburare a vederii, în care obiectele apar colorate în albastru; -urie (v. -urie), s.f., evacuare de urină de culoare albastră.
CIANO- „albastru, violet, cianogen". 0 gr. kyanos „albastru-închis" > fr. cyano-, engl. id., it. ciano-, lat. sav. cyano- > rom. ciano-. ■ -cist (v. -cist), s.n. 1. Celulă cu granule de clorofilă şi amidon, care se colorează în albastru. 2. Masă de anto-cian cuprinsă într-o membrană celulară; -dermie (v. -dermie), s.f., colorare în albastru a pielii; sin. cianopatie; -ficee (v. -ficee), s.f. pl., clasă de alge albastre microscopice; -fii (v. -fih), adj., care are afinitate pentru coloranţi albaştri sau verzi; -filă (v. -fil2), s.f., clorofilă aproape pură, fără pigmenţi de xantofilă; -fite (v. -fit), s.f. pl., alge albastre; -gen (v. -geni), s.n., gaz incolor, otrăvitor, lacrimogen şi cu miros de migdale amare; -genetic (v. -genetic), adj., care produce cianogen sau acid hidrocianic; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de elaborare a cianogenului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea gradului de intensitate a culorii albastre; -patie (v. -patie), s.f., cianodermie*; -plast (v. -plast), s.n., corpuscul celular sferic, impregnat cu antocian; -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu de reproducere fotografică a unor desene tehnice, executate pe hârtie de calc. -CIANOZĂ „albastru, violet, violaceu". 0 gr. kya-nosis „culoare albastră, albăstreală" > fr. -cya-nose, germ. -zyanose, engl. -cyanosis > rom. -cianoză.
CIATI- „cupă, cupulă". 0 lat. cyathus „cupă, pocal" > fr. cyathi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ciati-. u -fior (v. -fior), adj., cu flori în formă de cupă; -form (v. -form), adj., în formă de cupă; sin. ciatoid.
CIATO- „cupă, pocal, cupulă". 0 gr. kyathos „pocal, cupă" > fr. cyatho-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. ciato-. ■ -id (v. -id), adj., ciatiform*; -lite (v. -liti), s.n. pl., cocolite în formă de cupă. CIBISO- „cataractă oculară". 0 gr. kibisis „pungă, săculeţ" > fr. cibiso-, it. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. cibiso-. ■ -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în cibisotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de extracţie a cristalinului opacifiat.
83
CIBO- „hrană, alimentaţie". 0 lat. cibus „hrană"
>	engl. cibo- > rom. cibo-. u -fobie (v. -fobie), s.f., frică patologică de hrană, de mâncare. CICL-, v. CICLO-. ■ -artroză (v. -artroză), s.f., articulaţie centrală care permite mişcări de rotaţie; -ectomie (v. -ectomie), s.f., incizie a corpului ciliar; -encefal (v. -encefal), adj., s.m. (monstru) care prezintă ciclencefalie; -encefalie (v. -encefalie), s.f., monstruozitate constând în fuziunea sau în lipsa emisferelor cerebrale; -odinie (v. -odinie), s.f., caracteristică temperamentală constând în uşurinţa de acomodare afectivă cu mediul ambiant; sin. sintonie; -op (v.-op), s.m. 1. Făt teratologic cu un singur ochi. 2. Specie de crustaceu dulcicol, cu corpul oval, cu două antene înotătoare lungi şi cu un singur ochi, situat pe cefalotorace; -opie (v. -opie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin fuziunea celor două orbite şi prin existenţa unui singur ochi; -oramă (v. -oramă), s.f., perdea cu colorit neutru, care închide laturile şi fundalul scenei. -CICLIC „periodic, circular, spiralat". 0 gr. kykli-kos „în formă de cerc" > fr. -cyclique, engl. -cy-ciic, it. -ciclico> rom. -ciclic.
-CICLIE „ciclu, cerc, spirală, verticil botanic". 0 gr. kyklos „cerc" > fr. -cyciie, engl. -cycly, lat. sav. -cyclia > rom. -ciclie.
CICLO- „cerc, ciclu, perioadă, orbită, ochi, ciclic, circular, ocular". 0 gr. kyklos „cerc, roată" > fr. cyclo-, engl. id., it. ciclo-, lat. sav. cyclo- > rom. ciclo-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (individ) care prezintă ciclocefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie congenitală constând în lipsa totală sau parţială a organelor olfactive şi în situarea ochilor, rudimentari şi uniţi, într-o singură orbită; -coriză (v. -coriză), s.f., diviziunea organului axial vegetal într-un mănunchi de axe secundare; -ergometru (v. ergo-, v. -metru^, s.n., aparat medical care permite calcularea lucrului mecanic efectuat de un subiect într-o perioadă de timp; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze ovale; -forie (v. -forie^, s.f., heteroforie în sens de torsiune; -frenie (v. -frenie), s.f., tulburare psihică cu caracter reversibil şi periodic, de tip afectiv; -gen (v. -gen), adj. (despre o tulpină) care creşte în cercuri concentrice; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la ciclogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., totalitatea fenomenelor meteorologice care conduc la o depresiune atmosferică; -genie (v. -geniei), s.f., succesiune a diferitelor tipuri morfologice într-un ciclu de viaţă; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă reprezentând evoluţia unui proces format din operaţii care se repetă în cicluri succesive; -id (v. -id), adj. 1. Asemănător unui cerc. 2. Care este dispus în cerc sau în ver-ticile concentrice; -idă (v. -id), s.f., curbă plană descrisă de un punct dat al unui cerc care se rostogoleşte fără alunecare pe o dreaptă fixă; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la cicloliză; -liză (v.
-liză), s.f., totalitatea fenomenelor care însoţesc slăbirea şi dispariţia depresiunilor atmosferice, -mastopatie (v. masto-, v. -patie), s.f., sindrom periodic, caracterizat prin tumefacţia dureroasă a sânilor; -metrie (v. -metrie!), s.f., tehnică a măsurării unui cerc; -metru (v. -metan), s.n., instrument pentru măsurarea cercurilor; -morfoză (v. -morfoză), s.f., totalitatea modificărilor morfologice pe care le suferă un organism în cursul dezvoltării sale ontogenetice; -nastie (v. -nastie), s.f., capacitate a plantelor urcătoare de a se căţăra prin mişcări de răsucire în jurul suportului, -pareză (v. -pareză), s.f., paralizie a muşchiului ciliar al ochiului; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a acomodării globului ocular; -pter (v. -pter), adj. (despre peşti) cu înotătoarele dispuse în cerc; -scop (v. -scop), s.n., aparat cu care se măsoară câmpul vizual; -spasm (v. -spasm), s.n., mişcare convulsivă de acomodare a ochiului; -sperme (v. -sperm), adj., s.f. pl. (plante) la care embrionul este spiralizat în interiorul seminţei; -spondil (v. -spondil), s.n., vertebră formată din straturi concentrice şi succesive de cartilaj; -steg (v. -steg), adj. (despre o cochilie) care are cămăruţele înrulate în cercuri concentrice; -stenie (v. -stenie), s.f., tulburare a steniei cu caracter alternant: de hiperstenie şi de hi-postenie; -stom (v. -stom), adj., care are gura rotundă; -stomi (v. -stom), s..m. pl., clasă de vertebrate acvatice inferioare cu corpul pisciform, lipsite de maxilare şi cu gura rotundă; -tim (v. -tim), adj. (despre un tip constituţional) cu trunchiul îndesat şi cu membrele subţiri; -timie (v. -timie), s.f., stare psihică morbidă, care se caracterizează prin alternarea stărilor de bună dispoziţie cu cele de depresiune; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în ciclotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a muşhiului ciliar; -trop (v. -trop), adj., s.n. (agent, medicament) care influenţează desfăşurarea ciclului menstrual; -tropie (v. -tropie), s.f., condiţie a ci-cloforiei permanente.
-CICLU „cerc, perioadă de timp, ciclu, ciclic". 0 gr. kyklos „cerc" > lat. sav. -cyclus şi -cyclum, fr. -cycle, engl. id. > rom. -ciclu.
CIOCONII- „barză, bâtlan". 0 lat. ciconia „barză" > lat. sav. ciconii-, fr. id. > rom. ciconii-. ■ -forme (v. -form), s.f. pl., ordin de păsări de talie mare, cu gâtul şi picioarele lungi, cu ciocul alungit şi conic, având ca tip bâtlanul.
-CID „care omoară, care distruge, care opreşte". 0 lat. caedo, ere „a tăia, a ucide" > fr. -cide, lat. sav. -cidus, engl. -cide > rom. -cid.
CIDARI- „turban". 0 lat. cidaris „mitră persană, tiară" > fr. cidari-, lat. sav. id. > rom. cidari-. ■ -form (v. -form), adj. (despre fruct) în formă de turban.
CIEMO- „embrion". 0 gr. kyema „fetus, embrion"
>	fr. cyemo-, engl. id. > rom. ciemo-. * -logie
84
(v. -logiei), s.f., disciplină care studiază embrionul în dezvoltarea sa.
-CIEZĂ „sarcină, gestaţie". 0 gr. kyesis „gestaţie" > fr. -cyese, engl. -cyesis, lat. sav. id. > rom. -cieză.
CIEZIO- „gestaţie, sarcină". 0 gr. kyesis „sarcină, gestaţie" > fr. cyesio-, engl. id., lat.sav. id.
>	rom. ciezio-. ■ -gnoză (v. -gnoză), s.f., diagnoză a sarcinii; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină medicală care tratează despre gestaţie.
CIFO- „cocoaşă, curbare, convex". 0 gr. kyphos „cocoşat, înclinat" > fr. cypho-, engl. id., it. cifo-, lat.sav. cypho- > rom. cifo-. ■ -naut (v. -naut), s.m., formă larvară la ectoprocte; -scolioză (v. -scolioză), s.f., curbare laterală şi anteroposte-rioară a coloanei vertebrale.
-QIFOZĂ „cocoaşă, gibozitate". 0 gr. kyphosis „gheboşare, cocoaşă" > fr. -cyphose, lat. sav. -cyphosis, it. -cifose > rom. -cifoză.
CILI- (CILII-), „perişori, cili". 0 lat. cilium „gene, pleoape" > fr. cili-, engl. cilii-, lat. sav. id. > rom. cili- şi cilii-, ■ -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu cili sau cu perişori; -form (v. -form), adj., în formă de cili.
CILII-, v. CILI-.
CILINDR-, v. CILINDRO-. ■ -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut vegetal format din celule cilindrice; -urie (v. -urie), s.f., prezenţa în urină a unor formaţiuni cilindrice celulare, de origine renală. CILINDRI- „cilindru, cilindric". 0 lat cylindrus „sul, cilindru" > fr. cylindri-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. cilindri-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori în formă de cilindru; -form (v. -form), adj., în formă de cilindru.
CILINDRO- „cilindru, cilindric". 0 gr. kylindros „butuc, cilindru, tub" > fr. cylindro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cilindro-. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe cilindrice; -id (v. -id), s.m. şi n. 1. Adj. S.n. (Corp) Care are forma unui cilindru. 2. S.m. pl. Formaţiuni cilindrice subţiri, ascuţite la extremităţi, prezente în urină, în unele cazuri de nefropatie. 3. S.n. Corp mărginit de o suprafaţă cilindrică şi de două suprafeţe, una fiind plană ce o intersectează.
CILIO- „perişori, cili". 0 lat. cilium „pleoape, gene" > fr. cilio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cilio-. ■ -fore (v. -for), s.n. pl., clasă de protozoare prevăzute cu cili vibratili, necesari la locomoţie şi la prinderea hranei; sin. infuzori; -genetic (v. -ge-netic), adj., relativ la ciliogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare şi dezvoltare a cililor; -grad (v. -grad), adj., care se deplasează cu ajutorul cililor vibratili; -spor (v. -spor), s.m., spor mobil şi ciliat, care este prezent la unele plante inferioare; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de tăiere a nervilor ciliari. CIMBI- „luntre, nacelă". 0 lat. cymba „barcă, luntre" > fr. cymbi-, engl. id., lat. sav. id.> rom. cimbi-. m -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze în
formă de luntriţă; -form (v. -form), adj., în formă de barcă sau de nacelă.
CIMBO- „depresiune, cavitate". 0 gr. kymbe „luntre, vas, barcă" > fr. cymbo-, engl. id., it. cimbo-, lat. sav. cymbo-> rom. cimbo-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (monstru) care prezintă cimbocefa-lie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., deformaţie a craniului, care prezintă o scobitură adâncă, situată în partea de dinapoi a bregmei; -encefalie (v.-encefalie), s.f., malformaţie cerebrală caracterizată printr-o depresiune în formă de cupă pe suprafaţa creierului; -id (v. -id), adj., în formă de vas.
CIMI- „inflorescenţă". 0 lat. cyma „lăstar, lujer" > fr. cymi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cimi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă o inflorescenţă; -form (v. -form) adj., în formă de inflorescenţă. CIMO- „undă electromagnetică, ondulat". 0 gr. kyma „val, talaz" > fr. cymo-, germ. kymo-, engl. cymo- > rom. cimo-. ■ -lit (v. -liti), s.n., mineral amorf şi moale din grupul alofanului, de culoare albă-cenuşie; -metru (v. -metan), s.n., instrument pentru măsurarea lungimilor de undă sau a frecvenţelor oscilaţiilor electromagnetice; sin. un-dametru; -scop (v. -scop), s.n., undametru cu lampă de incandescenţă, folosit ca indicator de acord; -trih (v. -trih), adj., care are părul creţ. CIN-, v. CINO2-. ■ -antropie (v. -antropie), s.f., stare patologică a unei persoane de a se crede transformată în câine; -odonte (v. -odont), adj., s.f. pl., 1. Adj. Cu dinţi canini. 2. S.f. pl. Familie de reptile din ordinul teropsidelor; -orexie (v. -orexie), s.f., foame puternică, manifestată mai ales ca simptom al unor afecţiuni ale tubului digestiv.
CINCLIDO- „grilaj, reticulat, grilat". 0 gr. kinklis, idos „zăbrele, gratii" > fr. cinclido-, engl. id. > rom. cinclido-. ■ -carp (v. -carp), adj., care are fructe reticulate.
CINE- (KINE-) „mişcare, animaţie, care mişcă, film". 0 gr. kineo, ein „a mişca" > fr. cine- şi /c/ne-, germ. kine-, engl. id. > rom. cine- şi kine-. ■ -angiocardiografie (v. angio-, v. cardio-, v. -grafie), s.f., tehnică radiocinematică aplicată cavităţilor cardiace şi vaselor mari ale inimii; -cromie (v. -cromie), s.f., ramură a cinematografiei care tratează despre coloraţia filmelor; -densigrafie (v. densi-, v. -grafie), s.f., metodă de investigaţie a inimii şi a vaselor pulmonare; -fii (v. -fih), adj., s.m. şi f., (persoană) iubitoare de filme; -filie (v. -filiei), s.f., pasiune pentru filme; -fluorografie (v. fluoro-, v. -grafie), s.f., radiocinematografie*; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) care urăşte filmele; -grafie (v; -grafie), s.f., artă care utilizează imaginea animată; -radiografie (v. radio-, v. -grafie), s.f., tehnică radiografică, permiţând efectuarea de imagini în mişcare; -radiologie (v. radio-, v. -logiei), s.f., radiologie aplicată la imaginea organelor aflate în mişcare; -scop (v. -scop), s.n., tub catodic utilizat pentru redarea
imaginilor de televiziune; -scopie (v. -scopie), s.f., metodă medicală de determinare a refracţiei oculare; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la cine-tropism; -tropism (v. -tropism), s.n., deplasare de orientare produsă de mişcările anumitor elemente ale mediului ambiant.
CINEMA- „film, proiecţie". 0 gr. kinema „mişcare"
>	fr. cinema- > rom. cinema-. ■ -scop (v. -scop), s.n., procedeu cinematografic de proiecţie pe un ecran lat pentru obţinerea unui câmp vizual mărit; -tecă (v. -tecă), s.f., arhivă de filme; sin. filmotecă.
CINEMATO- „mişcare, film". 0 gr. kinema, atos „mişcare" > fr. cinemato-, engl. id., it. id. > rom. cinemato-. a -graf (v. -graf), s.n. 1. Local special pentru proiectarea filmelor în faţa publicului. 2. Arta cinematografică; -grafie (v.-grafie), s.f., tehnica înregistrării fotografice şi a unor imagini succesive, astfel încât să se dea iluzia mişcării; -micrografie (v. micro-, v. -grafie), s.f., producerea şi proiectarea filmelor fotografice, aparţinând obiectelor microscopice mişcătoare. CINEMO- „mişcare, viteză". 0 gr. kinema „mişcare"
>	fr. cinemo- > rom. cinemo-. ■ -graf (v. -graf), s.n., instrumerit care determină şi care înregistrează vitezele; -gramă (v. -gramă), s.f., înregistrarea fotografică ritmică, la intervale scurte, a diverselor faze ale unei mişcări; -metru (v. -metrui), s.n., indicator de viteză.
-CINETIC (-CHINETIC, -KINETIC) „relativ la mişcare, de mişcare, mobil". 0 gr. kinetikos „mobil, mişcător" > fr. -cinetique, engl. -kinetic, germ. -kinetisch > rom. -cinetic, -chinetic şi -kinetic. CINETO-, v. CHINETO-. ■ -nemă (v. -nemă), s.f., locul de inserţie a filamentelor fusului cromozomial.
-CINEZĂ, v. -CHINEZĂ.
CINGUL-, v. CINGULO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirugicală a girusului cingular. CINGULO- „cordon, girus cingular". 0 lat. cingu-lum „cordon, cingătoare" > fr. cinguio-, lat. sav. id. > rom. cinguio-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a girusului cingular.
CINOi- „mişcare". 0 gr. kineo, ein „a mişca" > fr. cino-, lat. sav. id. > rom. c/noi-. ■ -plasmă (v. -plasmă), s.f., partea hialină a protoplasmei în care are loc activitatea cinetică a celulei.
CINO2- (CHINO2-) „câine, canin". 0 gr. kyon, ky-nos „câine" > fr. cyno-, germ. kyno-, engl. cyno-şi kyno-, lat. sav. cyno- > rom. cinor şi chino-, a -cefal (v. -cefal), s.m., specie de maimuţă africană, cu capul ca al unui câine şi cu coada lungă; -drom (v. -drom), s.n., chinodrom*; -fii (v. -fiii), adj., s.n. şi f. (persoană) care iubeşte câinii; -filie (v. -filiei), s.f., ataşament exagerat pentru câini; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de cinofobie; -fobie (v. -fobie), s.m., chinofobie*; -id (v. -id), adj., cu aspect de câine; -logie (v. -logiei), s.f., chinologie*; -pitec (v.
-pitec), s.m., specie de maimuţă cinocefală; -pod (v. -pod), adj., cu gheare de câine, neretractile.
CION-, v. CIONO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie a uvuiei.
CIONO- „luetă, uvulă". 0 gr. kion, kionos „uvulă"
>	fr. ciono- > engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. ciono-. ■ -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere patologică a uvuiei; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de suturare a luetei; -tom (v. -tom), s.n., instrument medical utilizat în cionotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a luetei. CIPRINI- „crap, ciprinid". 0 lat. cyprinus „crap" > fr. cyprini-, lat. sav. id. >rom. ciprini-. a -col (v. -coli), adj. (despre o zonă piscicolă),unde creşte şi se dezvoltă familia crapului; -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a pisciculturii care se ocupă cu creşterea crapului; sin. carpicuitură; -forme (v. -form), s.n.pl., grup de peşti osoşi dulcicoli sau salmastricoli, cu corpul acoperit cu solzi cicloizi sau cu plăci osoase.
CIPRINO- „crap, ciprinid". 0 gr. kyprinos „crap" > fr. cyprino-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ciprino-. ■ -id (v. -id), adj., s.n. pl. 1. Adj. în formă de crap. 2. S.n. pl. Familie de peşti teleosteeni de apă dulce, cu solzi rotunzi, având ca tip principal crapul; sin. ciprinide.
CIRI- „filamente, peri ţepoşi, cârcei". 0 lat. cir-rus, i „cârcel, filament, ,buclă de păr" > fr. cirri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ciri-. a -fer (v. -fer), adj. (despre o plantă) care este înzestrat cu peri ţepoşi sau cârcei; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze ţepoase; -form (v. -form), adj., în formă de cârcel; sin. ciroid; -grad (v. -grad), adj., care se mişcă cu ajutorul cirilor; -pede (v. -ped2), adj., s.n. pl. 1. Adj. Referitor la ciripede. 2. S.n. pl. Subclasă de crustacee marine, cu picioarele transformate în ciri, pentru prinderea hranei. CIRO-1 „ciroză, cirotic". 0 gr. kirrhos „galben-roş-cat" > fr. cirrho-, engl. id. > rom. c/roi-. ■ -gen (v. -geni), adj., care generează ciroză hepatică. CIRO-2 „cârcel, cir". 0 lat. cirrus „filament, buclă de păr"> fr. cirro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ciro2-. ■ -id (v. -id), adj., ciriform*.
CIRS-, v. CIRSO-. ■-ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a varicelor; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., dilatare varicoasă a conjuctivei; -omfal (v. -omfal), s.n., cirsocel al ombilicului. CIRSO- „varice, varicos". 0 gr. kirsos „varice" > fr. cirso-, engl. id., germ. id. > rom. cirso-. a -cel (v. -cel2), s.n., dilatare varicoasă a venelor cordonului spermatic; -deză (v. -deză), s.f., tratament al venelor varicoase, prin legarea acestora; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu varicele; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în cirso-tomie; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie medicală de extirpare a varicelor.
CIRTOr „cutie toracică, torace". ■ gr. kyrtos „cuşcă, cutie, colivie" > fr. cyrto-, engl. id. > rom.
86
cirtoi-. ■ -metrie (v. -metrie^, s.f., totalitate a metodelor şi procedeelor de măsurare a perimetrului toracic; -metru (v. -metrui), s.n., instrument medical pentru măsurarea perimetrului toracic. CIRTO2- „curbat, arcuif. 0 gr. kyrtos „arcuit, convex, curbat" > fr. cyrto-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. c/rtc^-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze curbate; -id (v. -id), adj., asemănător cu o cocoaşă; -metru (v. -metan), s.n., instrument medical pentru măsurarea toracelui; -pod (v. pod), adj., cu picioare arcuite.
C1SO- „iederă, în formă de iederă“. 0 gr. kissos „iederă" > fr. cisso-, engl. id. > rom. ciso-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de iederă; -idă (v. -id), s.f., curbă plană cu un punct de întoarcere, a cărei ecuaţie este de gradul trei; -metru (v. -metrui), s.n., instrument care permite studierea coeziunii unui sol.
-CIST (-CHIST) „veziculă, vezică, chist". 0 gr. kystis „vezică, băşică" > fr. -cyste şi -kyste, engl. -cyst, lat. sav. -cystis> rom. -cist şi -chist. CIST-, v. CISTO- ■ -algie (v. -algie), s.f., tulburare funcţională dureroasă a vezicii urinare; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilataţie patologică a vezicii urinare; -ectomie (v. -ectomie), s.f., operaţie chirurgicală de ablaţie a vezicii urinare; -elcoză (v. -elcoză), s.f., ulceraţie a vezicii urinare; -encefal (v. -encefal), s.m., monstru caracterizat prin aspectul vezicular al encefalului; -odinie (v. -odi-nie), s.f., durere reumatismală a vezicii urinare. CISTERNO- „cisterne anatomice". 0 lat. cisterna „rezervor de apă" > fr. cisterno-, engl. id. > rom. cisterno-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., metodă ra-diologică pentru evidenţierea conturului şi dimensiunilor cisternelor subarahnoidiene; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută în urma unei cis-ternografii; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în cisternotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de deschidere a cisternelor de la baza craniului.
CISTI- „vezică, vezicular, vezical". 0 gr. kystis „vezică, băşică" > fr. cysti-, engl. id., lat. sav. cysti- şi cisti- > rom. cisti-. ■ -cefal (v. -cefal), s.m., monstru caracterizat prin aspectul vezicular al encefalului; -cerc (v. -cerc), s.m., formă larvară a teniei, având aspectul unei vezicule de mărimea unui bob de mazăre; -cercoid (v. cerco-, v.-id), s.m., formă larvară a unor ces-tode, ale căror vezicule sunt rudimentare; -coliectomie (v. coli-, v. -ectomie), s.f., operaţie de incizare a canalului chistic şi a vezicii biliare, pentru extragerea calculilor.
-CISTIC „referitor la vezică, vezical". 0 gr. kystikos „al vezicii, vezical" > fr. -cystique, engl. -cystic, lat. sav. -cysticus> rom. -cistic.
CISTIC-, v. CISTICO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a canalului chistic. CISTICO- „vezică, vezical, urinar, chistic". 0 gr. kystikos „vezical, de băşică" > fr. cystico-, engl.
id., lat. sav. id. > rom. cistico-. ■ -duodenos-tomie (v. duodeno-, v.-stomie), s.f., stabilire pe cale chirurgicală a unei legături între canalul chistic şi duoden; -litectomie (v. lit/o-, v. -ectomie), s.f., incizie chirurgicală a calculilor biliari, făcută în canalul chistic; -litotripsie (v. lito-, v. -tripsie), s.f., zdrobire chirurgicală a calculilor biliari în canalul chistic; -rafie (v. -rafie), s.f., suturare chirurgicală a canalului chistic; -stomie (v. -stomie), s.f., operaţie medicală de deschidere la suprafaţa abdomenului a canalului chistic; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de deschidere a canalului chistic.
CISTIDO- „vezica urinară". 0 gr. kystis, kystidos „vezică, băşică" > fr. cystido-, engl. id., it. cistido- > rom. cistido-. ■ -celiostomie (v. celio-, v. -stomie), s.f., incizie a vezicii urinare, realizată pe cale abdominală; -laparotomie (v. laparo-, v. -tomie), s.f., cistidoceliostomie*; -trahelotomie (v. tahelo-, v. -tomie), s.f., incizie realizată în gâtul chistului urinar.
-CISTIE „vezica urinară". 0 gr. kystis „vezică, băşică" > fr. -cystie, engl. -cystia, lat. sav. id. > rom. -cistie.
CISTO- „vezică, băşică, chist". 0 gr. kystis „băşică, veziculă" > fr. cysto-, engl. id., lat. sav. id., it. cisto- > rom. cisto-. ■ -carp (v. -carp), s.n., corp de fructificaţie al algelor roşii, -cel (v. -cel2), s.n., hernie a vezicii urinare; -croic (v. -croic), adj. (despre pigmenţi) care este difuzat în vacuolele celulei; -cromoscopie (v. cromo-, v.-scopie), s.f., cromocistoscopie*; -enterocel (v. entero-, v. -cel2), s.n., hernie a vezicii urinare, însoţită de o ansă intestinală, printr-un orificiu, natural sau patologic; -enteroepiplocel (v. en-tero-, v. epiplo-, v. -cel2), s.n., hernie a vezicii urinare, a intestinului şi a epiploonului prin acelaşi orificiu natural sau patologic; -epiplocel (v. epiplo-, v. -cel2), s.n., hernie a vezicii urinare, însoţită de epiploon; -for (v. -for), adj., s.n. 1. Adj. Care conţine un chist. 2. S.n. Hifă botanică purtătoare de spori de rezistenţă; -fotografie (v. foto-, v. -grafie), s.f., imagine fotografică a interiorului vezicii urinare; -ftizie (v. -ftizie), s.f., tuberculoză a vezicii urinare; -gen (v. -gem), adj. 1. Care formează celula. 2. (Despre o celulă) Care secretă chistul din corpul cercărilor; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la cistogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., procesul de formare şi dezvoltare a chisturilor anatomice; sin. cistogenie; -genie (v. -genie^, s.f., cistogeneză; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a vezicii urinare cu ajutorul unei substanţe de contrast; -gramă (v. -gramă), s.f., schiagramă a vezicii urinare; -hernie (v. -hernie), s.f. 1. Congestie vezicală. 2. Aflux excesiv de sânge la nivelul vezicii urinare; -histerectomie (v. hister/01-, v. -ectomie), s.f., operaţie chirurgicală de excizie a vezicii urinare şi a uterului; -id (v. -id), adj., s.n. pl. 1. Adj. în formă de chist sau de
87
vezică. 2. S.n. pl. Clasă de echinoderme fosile apărute în devonian, cu cochilia giobuloasă, ovoidă sau turtită, fixată printr-un peduncul; sin. cistoidee; -lit (v. -liti), s.n., concreţiune sferică de carbonat de calciu, de forma unui ciorchine, pe faţa internă a membranei celulare; -litic (v.-litici), adj., referitor la calculii vezicali; -litotomie (v. lito-, v. -tomie), s.f., ablaţie chirurgicală a unui calcul din vezica urinară, -merocel (v. mero-, v. -cel2), hernie a vezicii urinare prin inelul femural; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a presiunii intravezicale, în funcţie de conţinutul acesteia şi de puterea de contracţie a muşchiului vezical; -metrogramă (v. metro2-, v. -gramă), s.f., grafic reprezentând variaţiile presiunii intravezicale în funcţie de conţinutul şi de puterea de contracţie a muşchiului vezical; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea presiunii intravezicale; -morf (v. -morf), adj., în formă de vezică; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a vezicii urinare; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a vezicii urinare; -pielografie (v. pielo-, v. -grafie), s.f., radiografia ve-zicii urinare şi a pel-visului ureteric; -plastie (v.-plastie), s.f., închidere chirurgicală a unei fistule vezicovaginale; -plegie (v.-plegie), s.f., paralizie a vezicii urinare; -proctostomie (v. procto-, v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală pentru stabilirea comunicaţiei între vezica urinară şi rect; sin. cistorectostomie*; -ptoză (v.-ptoză), s.f. 1. Relaxarea anormală a vezicii urinare. 2. Reducerea capacităţii de contracţie a peretelui veziciiurinare; -radiografie (v. radio-, v. -grafie), s.f., radiografie a vezicii urinare după injectarea acesteia cu o substanţă radioopacă; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de suturare a vezicii urinare; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie intravezicală; -rectostomie (v. recto-, v. -stomie), s.f., cistoproctostomie*; -ree (v. -ree), s.f. 1. Inflamaţie a vezicii urinare. 2. Scurgere din interiorul pereţilor vezicali; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură a pereţilor vezicii urinare; -schizie (v. -schizie), s.f., fisură congenitală a vezicii urinare; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces de sclerozare a vezicii urinare; -scop (v. -scop), s.n., instrument cu care se examinează vizual interiorul vezicii urinare; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a vezicii urinare cu ajutorul cistoscopului; -sferă (v. -sferă), s.f., masă de secreţii cuprinsă într-un chist vegetal sferoidal; -sfincteromanometrie (v. sfinctero-, v. mano-, v. -metriei), s.f., metodă medicală, de explorare a funcţiei vezicale, bazală pe studierea proprietăţilor muşchiului vezical şi a sfincterelor sale, printr-o înregistrare grafică realizată cu ajutorul cisto-sfincteromanometrului; -sfincteromanometru (v. sfinctero-, v. mano-, v. -metrui), s.n., aparat medical utilizat în cistosfincteromanometrie; -sor (v. -sor), s.m., structură în formă de pungă în care se găsesc chişti botanici; -spasm (v. -spasm),
s.n. 1. Mişcare spastică a sfincterului vezical. 2. Contracţie spasmodică a vezicii urinare, localizată la gâtul vezicii; -spor (v. -spor), s.m., stadiu de latenţă sau de repaus al unor zoospori; -stomie (v. -stomie), s.f., deschidere chirurgicală a vezicii urinare la suprafaţa abdomenului; -til (v. -til), s.n., concreţiune mucilaginoasă asemănătoare cistolitului, dar fără cristale de carbonat de calciu; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în cistotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de incizie a vezicii urinare; -trahelografie (v. trahelo-, v. -grafie), s.f., metodă radiologică de explorare a zonei colului vezical, prin introducerea în vezică a unei substanţe de contrast; -trahelotomie (v. trahelo-, v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a colului vezicii urinare; -ureterogramă (v. uretero-, v. -gramă), s.f., radiografie a vezicii urinare şi a ureterelor, utilizându-se o substanţă radioopacă; -ureteronefrectomie (v. uretero-, v. nefr/o-, v.-ectomie), s.f, ablaţie chirurgicală a rinichiului şi a ureterului corespunzător, cu grefă din vezică la locul de implantare. -CIT (-CITĂ) „celulă, cavitate celulară". 0 gr. ky-tos „obiect scobit, cavitate" > fr.-cyte, engl. id., lat. sav. -cytis şi -cytus, \t-cito > rom. -citşi -cită. CIT-, v. CITO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., invadarea sângelui periferic de elemente ale proceselor tumorale; -odă (v.-od), s.f., celulă încă nediferenţiată în citoplasmă, plastide şi nucleu. -CITĂ, v. -CIT.
-CITIC „relativ la celulă, celular". 0 gr. kytos „cavitate" > fr. -cytique, lat. sav. -cyticus, engl. -cytic&
>	rom. -citic.
-CITIU „celulă, sporange". 0 gr. kytos „cutie, cavitate" > fr. -cytium, engl. id., lat. sav. id. > -citiu. CITO- „celulă, cavitate celulară, celular". 0 gr. kytos „cavitate, obiect scobit" > fr. cyto-, engl. id., lat. sav. id., it. cito- > rom. cito-. ■ -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., studiul biologiei celulare; -biotaxie (v. bio-, v. -taxie), s.f., citocleză*; -blast (v.-blast), s.n., nucleu celular; -blastem (v. -blastem), s.n., corpuscul situat în centrul figurii asteriene, în timpul mitozei; -botanic (v. -botanic), adj., relativ la studiul celulelor vegetale; -centru (v. -centru), s.n., corpuscul înconjurat de o zonă protoplasmatică, situat în centrul celulei; -chineză (v. -chineză), s.f., citocineză*; -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge celulele vii; -cineză (-chineză şi -kineză) (v. -cineză), s.f., totalitatea schimbărilor care au loc în plasmă, în timpul diviziunii celulare; sin. citodiereză; -clastic (v. -clastic), adj., care distruge celula; -clazie (v. -clazie), s.f., proces de fragmentare sau de distrugere a celulelor vii; -cieză (v. -cieză), s.f., influenţă a unei grupe de celule asupra dezvoltării altei grupe învecinate; sin. citobiotaxie; -coc (v. -coc), s.m., nucleul diploid al zigotului; -corism (v. -corism), s.m., diviziune celulară; -crinie (v. -crinie), s.f.,
proces de excreţie în mediul intern al unui produs chimic elaborat în celulă; -croic (v. -croic), adj. (despre un pigment) care este difuzat în protoplasma celulară; -crom (v. -crom), s.m. 1. Proteină complexă, cu rol determinant în realizarea respiraţiei celulare. 2. Pigment feroporfi-rinic dizolvat în sucul vacuolar al saccharomi-cetelor. 3. Celulă nervoasă conţinând o cantitate redusă de citoplasmă, fiind lipsită de corpi Nessl; -cromie (v. -cromie), s.f., procedeu rapid de tipar în patru culori, la care forma parţială de negru serveşte la redarea efectelor de tonuri închise; -dermă (v. -dermă), s.f., membrana sau peretele celular; -dinamic (v. -dinamic), adj., relativ la dinamica celulei; -enzimologie (v. enzimo-, v. -logiei), s.f., studiul enzimelor la nivel celular; -fag (v. -fag), adj., care înglobează sau care distruge celulele; -fagie (v. -fagie), s.f., înglobare a unei celule de către o alta; sin. citofagocitoză; -fii (v. -fih), adj., care are afinitate pentru celule; -filaxie (v. -filaxie), s.f., acţiune de protecţie pe care o au apele minerale asupra celulelor; -filetic (v. -filetic), adj., referitor la genealogia celulelor; -filie (v. -filiei), s.f., proprietate a unor subpopulaţii de imunoglobuline monomere de a se fixa pe celule purtătoare de receptor; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază funcţiile celulei vii; -gen (v. -geni), adj., care produce celule; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la studiul componenţilor celulari ai eredităţii; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de dezvoltare on-togenetică şi filogenetică a celulei; sin. citogenie; -genie (v. -geniei), s.f., citogeneză*; -geografie (v. geo-, v.-grafie), s.f., studiul legăturilor dintre constituţia cromozomială a organismelor şi răspândirea lor geografică; -gerontologie (v.1 geronto-, v. -logiei), s.f., ramură a gerontolo-giei, care studiază procesul de îmbătrânire la nivel celular; -gonie (v. -gonie), s.f., proces de înmulţire prin celule singuratice, pe calea diviziunii simple; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a celulei; -hialoplasmă (v. hialo-, v; -plasmă), s.f., stratul extern transparent şi negranulos al citoplasmei; sin. hialoplasmă; -hidrolitic (v. hidror, v. -Iitic2), adj., referitor la citohidroliză; -hidroliză (v. hidror, v. -liză), s.f., degenerare celulară prin distrugerea membranei sub acţiunea enzimelor; -histogenetic (v. histo-, v. -genetic), adj., relativ la citohistoge-neză; -histogeneză (v. histo-, v. -geneză), s.f., dezvoltare structurală a celulelor vii; -histolo-gie (v. histo-, v. -logiei), s.f., studiul histologic al celulelor individuale; -Iernă (v. -lemăi), s.f., peliculă plasmatică externă, care căptuşeşte membrana celulară; -limfă (v. -limfă), s.f. 1. Partea fluidă a citoplasmei. 2. Suc celular; -litic (v. -Iitic2), adj. s.n. (substanţă) care distruge celulele; -liză (v. -liză), s.f., proces de dizolvare sau de dege-
nerare a celulei; -lizozomi (v. lizo-, v. -zom), s.m. pl., vacuole citoplasmatice prezente, mai frecvent, în celulele pe cale de degenerare; sin. vacuole autofagice; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază structura, dezvoltarea şi funcţiile celulei; -mahie (v. -mahie), s.f., lupta celulelor protectoare împotriva bacteriilor; -megalie (v. -megalie), s.f., creştere exagerată a unor celule sub acţiunea unor factori externi, chimici sau in-framicrobieni; -metrie (v. -metriei), s.f., numărare sau măsurare a celulelor din sânge; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea celulelor organice; -microzomi (v. micro-, v. -zom) s.m. pl., incluziuni citoplasmatice granulare; -mixie (v. -mixiei), s.f. 1. Proces de fuziune a celulelor. 2. Proces de trecere a cromatinei dintr-o celulă în citoplasma altei celule; -morfologie (v. morfo-, v. -logiei), s.f., studiul morfologic al celulei; -morfoză (v. -morfoză), s.f., totalitatea modificărilor structurale pe care le suferă celula în timpul dezvoltării ei; -nemă (v. -nemă), s.f., particulă spiralată, prezentă în structura citoplasmei; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a celulelor animale sau vegetale; -patogen (v. pato-, v. -genO, adj., care are un efect distructiv asupra celulelor; sin. citopatogenic; -patogenic (v. pato-, v. -genic), adj., citopatogen*; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul modificărilor patologice din interiorul celulei; -penie (v. -penie), s.f., reducere patologică a numărului de celule dintr-un ţesut; -plasmă (v. -plasmă), s.f., substanţă fundamentală vie, fluidă sau vâscoasă, din celulă, excluzând nucleul, membrana şi plastidele; -poieză (-poeză) (v. -poieză), s.f., proces de formare şi dezvoltare a celulelor; -proct (v. -proct), s.m., orificiu de eliminare a resturilor nedigerate, rămase în va-cuola digestivă, la parameci; -riză (v. -riză), s.f., formă mototolită a membranei celulare în cursul plasmolizei; -sare (v. -sare), s.n., corpul celulei fără nucleu; -scop (v. -scop), s.n., aparat cu care se examinează celulele; -scopie (v. -scopie), metodă de diagnosticare bazată pe studiul microscopic al celulelor prelevate din organism; -spectrofotometrie (v. spectro-, v. foto-, v. -metriei), s.f., metodă fizică modernă de investigare fină a celulelor şi structurii celulare; -static (v. -static), adj., s.n. (medicament) care opreşte sau care împiedică înmulţirea celulelor; -stază (v. -stază), s.f., efect citostatic al celulelor limfoide şi nelimfoide asupra altui tip de celule, de obicei, de origine tumorală; -stom (v. -stom), s.m., infundibul bucal la unele proto-zoare, situat anterior pe faţa ventrală, în şanţul peristomal; -taxie (v. -taxie), s.f., tendinţă de atracţie reciprocă a celulelor; sin. citotropism; -taxigen (v. taxi-, v. -geni), adj., s.n. (substanţă) care induce formarea unei citotoxine şi care are un efect chemostatic indirect; -taxonomie (v.
89
taxo-, v. -nomie), s.f., clasificare botanică a celulelor, bazată pe asemănări şi diferenţe cromozomiale; ^terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a celulelor embrionare în scop terapeutic; -tip (v. -tip) s.n., populaţie locală care se deosebeşte de specia sa prin anumite particularităţi cromozomiale; -toxic (v. -toxic), adj. (despre o substanţă) cu efect nociv asupra unor celule; -trofic (v. -trofic), adj., relativ la citotrofie; -trofie (v. -trofie), s.f., dezvoltare normală a celulei vii; -trofoblast (v. trofo-, v. -blast), s.n., stratul profund al lui Langhans din epiteliul co-rionului fetal; -trop (v. -trop), adj. (despre virusuri) cu afinitate deosebită pentru celule; sin. citotropic; -tropic (v. -tropic), adj., citotrop*; ~tropism(v. -tropism), s.n., citotaxie*; ~zim (v. -zim), s.n., enzimă rezultată prin distrugerea trombocitelor, cu rol foarte important în coagularea sângelui; sin. trombochinază, trombo-plastină; -zomi (v. -zom), s.m. pl. 1. Formaţiuni filamentoase şi paralele, din celulele renale. 2. Componenţii granulari extracelulari, cuprinşi în membrana celulară. 3. Corpul celular, exclusiv nucleul; -zoologie (v. zoo-, v. -logiei), s.f., studiul celulelor animale.
CITRI- „lămâie, citric, de culoare galbenă\ 0 lat. citrus Jămâi“ > fr. citri-, engl. id. >rom. citri-.
■	-cuitură (v. -cultură), s.f., cultura plantelor citrice; -form (v. -form), adj. (despre spori) în formă de lămâie.
CITRO- „citrice". 0 gr. kitron „lămâie" > engl. citro-, fr. id., lat. sav. id. > rom. citro-. ■ -micete (v. -micete), s.f. pl., mucegaiuri superioare, având conidioforii în formă de mănunchi şi care se dezvoltă pe fructele citrice (lămâi, portocale etc.). -CLAD „lujer, ramură, tulpină". 0 gr. klados „ramură, lujer" > fr. -dade, engl. -cladous, lat. sav. dadus > rom. -dad.
CLAD-, v. CLADO-. ■ -autoic (v. aut/o-, v. -oic), adj. (despre un organism vegetal) la care anteri-dia este dispusă pe ramuri speciale; -enchim (v. -enchim), s.n., parenchim ramificat; -odiu (v. -odiu), s.n., tulpină sau ramură axială asimilatoare dilatată; -odont (v. -odont), adj., care are dinţi cu proeminente centrale şi cu mici ridicături laterale. -CLADIE „ramură, lăstar, tulpină". 0 gr. klados „lujer, ramură" > fr. -dadie, germ. -kladie, engl. -dadia, lat. sav. id. > rom. -dadie.
-CLADIU „lăstar, lujer, tulpină". 0 gr. klados „mlă-diţă, ramură" > fr. -cladium, lat. sav. id., engl. id.
>	rom. -dadiu.
CLADO- „lăstar, ramură, filament, tulpină, ramificaţie". 0 gr. klados „tulpină, ramură, mlădiţă" > fr. dado-, engl. id., germ. klado-, lat. sav. clado-
>	rom. dado-. ■ -carp (v. -carp), adj., la care arhegonul este situat pe ramuri speciale; -cere (v. -ceri), s.n. pl., ordin de crustacee inferioare planctonice, mărunte, cu corpul cuprins într-o carapace şi având pe cap două perechi de an-
tene mari, adaptate la înot; -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., dezvoltare inegală şi teratologică a ramurilor; -fii (v. -fil2), s.n. 1. Ramură cu înfăţişare foliacee, dar de origine caulinară. 2. Tulpină sau ramură asimilatoare dilatată, de forma unei frunze; -for (v. -for), s.n., parte a tulpinii care poartă ramurile inflorescenţei; -fore (v. -for), s.f. pl., ordin de alge verzi filamentoase, ramificate dihotomic care trăiesc pe pietre sau pe sol, creşterea lor în lungime făcându-se terminal; -gen (v. -geni), adj. (despre un organ vegetal) care este produs de ramură; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la cladogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., ramificare a direcţiilor evolutive, în filogeneză; -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare diagramatică a unui filum care a evoluat prin cladogeneză; -manie (v. -manie), s.f., blastomanie*; -podiu (v. -podiu), s.n., suport sau trunchi vegetal ramificat; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere anormală a ramurilor; -riză (v. -riză), s.f., rădăcină ramificată.
-CLAMIDEU „acoperit, învelit, prevăzut cu pe-riant". 0 gr. khlamys, khlamydos „manta, acoperământ" > fr. -chlamide, engl. -chlamydeous, lat. sav. -chlamydeus > rom. -damideu.
CLAMIDO- „strat protector, membrană, acoperit".
■	gr. khlamys, ydos, „mantie, acoperământ" > fr. chlamydo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. damido-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct acoperit cu periant; -cist (v. -cist), s.n., zoosporange de rezistenţă cu pereţii dubli, rămas închistat în interiorul hifei; -spor (v.-spor), s.m., celulă asexuată cu peretele gros, neted sau ornamentat, capabilă să reziste peste zece ani.
-CLASIE, v. -CLAZIE.
CLASMATO- „parte, fragment, diviziune". 0 gr. klasma, aîos „parte, bucată" > fr. dasmato-, engl. id., lat. sav. id., germ. klasmato- > rom. dasmato-. ■ -cit (v. -cit), s.n. 1. Element celular din ţesut conjunctiv al unor batracieni, reprezentând o varietate de mastocit. 2. Celulă mezenchimală primitivă, cu rol de macrofag. CLASO-, v. CLAZO-.
-CLAST „spart, divizat, dezagregat". 0 gr. klas-tos „sfărâmat, zdrobit" > fr. -daste, engl. -dasi, germ. -klast> rom. -dast.
-CLASTIC „care sfărâmă, care dezintegrează". 0 gr. klastos „sfărâmat, divizat" > fr. -dastique, engl. -clastic > rom. -clastic.
-CLASTIE „dezintegrare, distrugere, dizolvare". 0 gr. klastos „zdrobit"> fr. -clastie, engl. -clastia, it. id. > rom. -clastie.
CLASTO- „distrugere, sfărâmare, fragmentare". 0 gr. klastos „spart, sfărâmat, rupt în bucăţi" > fr. clasto-, engl. id., germ. klasto- > rom. clasto-.
■	-gen (v. -geni), adj. (despre un agent chimic sau fizic) care induce rupturi cromozomiale; -manie (v. -manie), s.f., tendinţă patologică de a distruge sistematic toate obiectele întâlnite;
90
-tip (v. -tip), s.n., fragmentul tipului botanic original.
CLATRO „zăbrele, gratii". 0 gr. klathra „gratie, grătar" > fr. clathro-, engl. id. > rom. clatro-. ■ -id (v. -id), adj. (despre pete) în formă de reţele sau de gratii.
CLAUSTRO-„spaţiu închis, claustrare". 0 lat. claustrum „loc închis, incintă" > fr. claustro-, engl. id., germ. klaustro- > rom. claustro-. m -filie (v. -filiei), s.f., atracţie irezistibilă către încăperi închise; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă claustrofobie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de spaţii închise; sin. filocleizie; -man (v. -mani) s.m., persoană care prezintă claustromanie; -manie (v. -manie), s.f., claustrare voluntară, prezentă la unele persoane psihopate.
CLAUZO- „murmur, murmurare". 0 gr. klausis „plânset" > fr. clauso-, engl. id. > rom. clauzo-.
■	-manie (v. manie), s.f., obsesie de a murmura.
CLAVI- „măciucă, clavat, îngroşat". 0 lat. ciava „ghioagă, măciucă" > fr. clavi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. clavi-. u -corn (v. -corn), adj. (despre insecte) care are antene clavate; -fior (v. -fior), adj., cu flori îngroşate spre vârf; -form (v. -form), adj. 1. (Despre un organ vegetal) Care se îngroaşă spre vârf. 2. (Despre o conidie) în formă de măciucă.
-CLAZ „spărtură, fractură". 0 gr. klasis „spărtură, fractură^' > fr. -clase, germ. -klas > rom. -claz. -CLAZĂ „sfărâmare, spărtură, zdrobire, refracţie". 0 gr. klasis „rupere, spărtură, fractură" > fr. -clase, germ. -klase, engl. -clase, lat. sav. -clasis
>	rom. -clază.
-CLAZIE (-CLASIE) „fragmentare, zdrobire, împărţire". 0 gr. klasis „rupere, spărtură" > fr. -clasie, germ. -klasie, it. -clasia > rom. -clazie ş\ -clasie. CLAZO- (CLASO-) „ţipăt strident". 0 gr. klasis „spargere, spărtură“> fr. claso- > rom. clazo- şi claso-. ■ -manie (v. -manie), s.f., formă a stării crepusculare epileptice critice, manifestată prin crize de ţipete stridente.
CLEDO- „dărâmătură, teren necultivat". 0 gr. khledos „dărâmătură" > fr. chledo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cledo-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care creşte pe grămezile de gunoi sau pe molozuri; -fite (v. -fit), s.f. pl., bu-ruienişuri antropofile de pe terenurile necultivate; sin. plante ruderale.
CLEID-, v. CLEIDO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a claviculei.
CLEIDO- „claviculă, clavicular". 0 gr. kleis, kleidos „cheie" > fr. cleido-, engl. id., germ. kleido- > rom. cleido-. m -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului după mişcările unei chei suspendate; -rexie (v. -rexie), s.f., dublă fractură a claviculelor fetusului; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a claviculei unui făt mort, în ve-
derea facilitării expulzării lui, -tripsie (v. -tripsie), s.f., procedeu obstetrical care constă în fracturarea claviculei fătului, în momentul naşterii, în caz de distocie.
CLEIST-, v. CLEISTO-. ■ -androecie (v. andr/o-, v. -oecie), s.f, hemicleistogamie cu florile parţial deschise şi cu staminele închise cu flori; -anterie (v. -anterie), s.f., hemicleistogamie cu anterele rămase închise în floare.
CLEISTO- (CLISTO-) „închis, astupat, nedes-chis". 0 gr. kleistos „închis, ascuns" > fr. cleisto-, *engl. cleisto- şi clisto-, germ. kleisto-, lat. sav. cleisto- > rom. cleisto- şi clisto-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct sau organ de fructificaţie care nu se deschide la maturitate; -carpic (v. -carpic), adj., cu corpul de fructificaţie închis; -carpie (v. -carpie), s.f., formare a fructului la florile cleis-togame; -carpiu (v. -carpiu), s.n. 1. Ascocarp închis, prezent la ascomicete. 2. Drupă al cărei pericarp se deschide numai la germinare. 3. Capsulă neoperculată care se deschide prin rupere; -gam (v. -gam), adj., care prezintă cleis-togamie; -gamie (v. -gamie), s.f., mod particular de polenizare în care florile se polenizează cu propriul lor polen, fără să se mai deschidă; -gen (v. -geni), adj. (despre o plantă) care are flori cleistogame; -petal (v. -petal) adj. (despre o floare) cu petale permanent închise; -petalie (v. -petalie), s.f., înveliş floral permanent închis, care asigură polenizarea cleistogamică; -teciu (v. -teciu), s.n., corp de fructificaţie de formă sferică şi indehiscentă, prezent la ciupercile superioare (ascomicete).
-CLEM „ramură, lujer, rămuros". 0 gr. klema „lăstar, ramură" > fr. -cleme, engl. id., lat. sav. -clemus > rom. -clem.
-CLEPSIE „lipsă, absenţă". 0 gr. klepsis „pierdere, lipsă" > fr. -clepsie, it. -clepsia, lat. sav. -clepsis > rom. -clepsie.
CLEPTO- „furt, sustragere". ■ gr. kleptes „hoţ"
>	fr. clepto- şi klepto-, engl. clepto- şi klepto-, germ. klepto- > rom. clepto-. ■ -bioză (v. -bioză), s.f., mod de viaţă al unor specii de păsări care ocupă cuiburile abandonate de alte specii; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a nu fi victima unui furt sau de a nu comite un furt; -lagnie (v. -lagnie), s.f., impulsie morbidă spre furt, asociată cu o stare de excitaţie sexuală; -manie (v. -manie), s.f., înclinaţie patologică de sustragere a unor obiecte, de obicei fără utilitate practică pentru bolnav.
CLERO- „tragere la sorţi". 0 gr. kleros „tragere la sorţi, suprafaţă" > fr. clero-, engl. id. > rom. clero-. m -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului după combinarea pietricelelor aruncate pe o suprafaţă netedă.
CLIMA- „climă, climat, climatic". 0 gr. klima „înclinare, climă" > fr. clima-, engl. id., germ. klima- > rom. clima-.u -gramă (v. -gramă), s.f., reprezen-
91
tare grafică simultană a variaţiilor temperaturii şi umidităţii dintr-un biotop dat; -litic (v. -Iitic2), s.f., referitor la climaliză; -liză (v. -liză), s.f., metodă de măsurare a excitabilităţii nervilor, utilizându-se curenţi electrici de intensitate progresivă; -tip (v. -tip), s.n., biotip sau ecotip format în condiţiile climatice specifice habitatului său; -top (v. -top), s.n., ansamblu omogen de factori şi de condiţii ecologice care alcătuiesc climatul unei comunităţi de viaţă.
CLIMACO- „scară, treaptă". 0 gr. kliamax, akos „scară" > fr. climaco-, engl. id., germ. klimako- > rom. climaco-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de trepte, scări şi schele; -rize (v. -rizăO, s.f. pl., plante cu zona piliferă a rădăcinii de origine epidermală.
-CLIMATIC „referitor la climă, de climă“. 0 gr. klima, klimatos „climă“ > fr. -climatique, engl. -climatic, germ. -klimatisch > rom. -climatic. CLIMATO- „climă, climat, climatic". 0 gr. klima, atos „latitudine, climă" > fr. climato-, engl. id., it. id., germ. klimato- > rom. climato-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a climatelor; -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a principalelor date meteorologice pentru o anumită regiune geografică; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a meteorologiei care studiază clima diferitelor regiuni ale globului terestru şi influenţa ei asupra vieţii animale şi vegetale; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., studiul acţiunii patogene a climatului asupra organismului; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a factorilor climatici în scop terapeutic. CLIMO- „climă, climatic, efect termic". 0 gr. klima „climat" > fr. climo-, engl. id. > rom. climo-. ■ -nanie (v. -nanie), s.f., regresiune patologică spre vârsta infantilă, în sensul preferinţei obsesive pentru poziţia culcată, pentru legănat şi pentru căutarea sânului matern; -stat (v. -stat), s.n., instrument aşezat în exteriorul unei clădiri, care măsoară efectul termic al factorilor climatici.
-CLIN „înclinare, aplicare, tendinţă, descendenţă, înclinat, oblic". 0 gr. kline „pantă, pat" > fr. -cline, germ. -klin, lat. sav. -clinus > rom. -clin.
CLIN-, v. CLINO-. ■ -andriu (v. -andriu), s.n., cavitate situată în vârful ginostemiului, cuprinzând anterele, la orhidee; -antiu (v. -antiu), s.n., receptacul comun al florilor dispuse în capitul; -artroză (v. -artroză), s.f., deviere laterală a axului unui membru la nivelul unei articulaţii; -odiu (v. -odiu), s.n. 1. Conidiofor prezent la uredinee. 2. Receptacul floral, prezent la compozee.
-CLINIC „înclinat, oblic". 0 gr. klinikos „relativ la pat" > fr. -clinique, engl. -clinic, it. -clinico, lat. sav. -clinicus > rom. -clinic.
-CLINIE „înclinare, curbare". 0 gr. klino, ein „a înclina" > fr. -clinie, germ. -klinie, engl. -cliny > rom. -clinie.
-CLINIU „receptacul, conceptacul". 0 gr. kline „pat" > lat. sav. -clinium, engl. id. > rom. -cliniu.
CLINO- „înclinare, poziţie culcată, involuţie, deviere, înclinat, clinic". 0 gr. kline „pantă, pat" > fr. elino-, engl. id., lat. sav. id., germ. klino- > rom. elino-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., cu capul în formă de şa; -cefalie (v. -cefalie), s.f., deformaţie congenitală a capului, caracterizată prin aplatizarea sau deprimarea calotei craniene; -claz (v. -claz), s.n., mineral arsenios de cupru, care se prezintă în formă de agregate lamelare; -clor (v. -clor), s.n., mineral din grupa doritului trioctaedric, care cristalizează în sistemul monoclinic, fiind de culoare verde; -dactilie (v. -dactilie), s.f., malformaţie congenitală, care constă în devierea laterală a degetelor mâinii; -dem (v. -dem), s.n., grup de populaţii ale căror caractere variază gradat şi continuu; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze oblice; -filie (v. -filiei), s.f. tendinţa patologică de a sta în permanenţă culcat; -geotropism (v. geo-, v. -tropism), s.n., clinotro-pism orientat sub un unghi oarecare spre geotropism; -graf (v. -graf), s.n. 1. Instrument care serveşte la determinarea grafică a înclinării pantei terenului. 2. Instrument pentru măsurarea înclinării faţă de verticală sau de orizontală a unei găuri de sondă; -id (v. -id), adj., în formă de pat; -logie (v. -logie2), s.f., studiul involuţiei organismelor animale; -manie (v. -manie), s.f., tendinţă morbidă de căutare insistentă a patului sau a poziţiei culcate; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument pentru măsurarea unghiurilor verticale faţă de orizont sau a unghiurilor zenitale faţă de verticala locului. 2. Instrument care determină înclinarea avionului sau a chilei unei nave; -spor (v. -spor), s.m., spor alungit, format la vârful filamentului micelian al fun-gilor şi lichenilor; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., organ de fructificaţie în formă de butelie sau de urcior, cuprinzând picnospori; sin. clinospo-rangiu; -sporangiu (v. spor/o-, v. -angiu), s.m., clinosporange*; -stat (v. -stat), s.n., aparat pentru cercetarea direcţiei de creştere a plantelor, -static (v. -static), adj., referitor la fenomenele provocate de poziţia culcată; -statism (v. -statism), s.n., totalitatea modificărilor fiziologice rezultate din poziţia culcată a corpului; -stomi (v. -stom), s.m., pl., viermi paraziţi care, ca adulţi, parazitează cavitatea bucală a stârcilor; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical prin repaus la pat; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la clino-tropism; -tropism (v. -tropism), s.n. 1. Mişcare de curbare a plantelor în sens oblic, sub un unghi oarecare faţă de direcţia excitaţiei externe. 2. Proprietate a miocardului care conferă o anumită bruscheţe înclinaţiei ramurii descendente a înregistrării contracţiei cardiace.
CLIPEI- „scut, pavăză". 0 lat. clypeus „scut" > fr. clypei-, engl. id., lat. sav. id. > rom. clipei-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de scut.
92
-CLIST „oprit, închis, întrerupt". 0 gr. kleistos „astupat, închis" > fr. -cliste, engl. -clistous > rom. -clist.
CLISTO-, v. CLEISTO-.
-CLIT „încovoiat, înclinat, îndoit". 0 gr. klitos „înclinat" > fr. -elite, engl. id. > rom. -clit.
CLITO- „cădere, alunecare". 0 gr. klitos „arcuit, înclinat" > fr. clitoengl. id., germ. klito- > rom. clito-. m -core (-chore, -hore) (v. -cor), adj., s.f. pl. (plante) care îşi răspândesc fructele prin cădere sau prin alunecare.
CLITORID-, v. CLITORIDO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a clitorisului. CLITORIDO- „clitoris". 0 gr. kleitoris, idos „care închide" > fr. clitorido-, engl. id. > rom. clitorido-. m -tomie (v. -tomie), s.f., circumcizie realizată la femeie.
CLITRO- „spaţiu închis". 0 gr. kleithron „zăvor, încuietoare" > fr. clithro-, engl. id., germ. klithro-
>	rom. clitro-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de spaţii închise.
-CLIZAi „închidere, ocluziune". 0 gr. kleisis „închidere, împrejmuire" > fr. -clise, germ. -klise, lat. sav. -clisis> rom. -cliză 1.
-CLIZĂ2 „spălare, spălătură". 0 gr. klysis „spălare" > fr. -clyse, engl. -clysis > rom. -cliză2. -CLIZĂ3 „înclinaţie, predispoziţie". 0 gr. klisis „înclinare, aplecare"> fr. -clise, germ. -klise > rom. -cliză.
CLIZI- „pantă, înclinaţie". 0 gr. klisis „înclinaţie, pantă" > fr. clisi- > rom. clizi-. ■ -metru (v. -metan), s.n., instrument topografic folosit pentru măsurarea unghiurilor de pantă.
-CLIZIE „închidere, suturare". 0 gr. kleisis „închidere" > fr. -clisie, engl. id. > rom. -clizie.
-CLON „grup de celule identice, ramură". 0 gr. klon „ramură, lăstar"> fr. -clone > rom.-clon. -CLONIE „convulsie, contracţie". 0 gr. klonos „agitaţie, tumult" > fr. -clonie, germ. -klonie > rom. -clonie.
-CLONIU „ramură, ramificaţie". 0 gr. klon „rămu-rea, mlădiţă" > fr. -clonium, lat. sav. id., engl. id. > rom. -cloniu.
CLONO1- „agitaţie, convulsie". 0 gr. klonos „agitaţie, tumult" > fr. ciono-, engl. id., germ. klono-
>	rom. clonoi-. u -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea grafică a mişcărilor produse în timpul unui spasm clonic.
CLONO2- „înmulţire asexuată". 0 gr. klon, klonos „lujer, lăstar" > fr. ciono-, engl. id., germ. klono- > rom. clono2-. ■ -tip (v. -tip), s.n., individ vegetal rezultat din tipul original pe cale de înmulţire asexuată.
CLOPE -„furt". 0 gr. klope „furt" > fr. clope-, germ. klope- > rom. clope-. ■ -manie (v. -manie), s.f., impulsie morbidă pentru furt.
-CLOR „de culoare verde, verzui". 0 gr. khloros „verde" > fr. -chlore, lat. sav. -chlorus > rom. -clor.
CLOR-, v. CLORO-. ■ -antie (v. -antie), s.f., proces de transformare a unor elemente vegetale în frunze verzi asimilatoare; -emie (v.-emie), s.f., concentraţie a clorului în sânge; -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut parenchimatic asimilator, bogat în clorofilă; -opsie (v. -opsie), s.f., tulburare a vederii, în care obiectele privite apar colorate în verde; -urie (v. -urie), s.f., prezenţă a clorurilor în urină.
CLORO- „de culoare verde, verzui, clor, clo-rură, clorotic". 0 gr. khloros „galben-verzui" > fr. chloro-, engl. id., germ. id., it. cloro- > rom. cloro-. u -cist (v. -cist), s.n., celulă care conţine clorofilă; -eritroleucemie (v. eritro-, v. leuc/o-, v.-emie), s.f., varietate de cloroleucoză, caracterizată prin trecerea în circulaţie a unui mare număr de eritroblaste; -ficee (v. -ficee), s.f. pl., clasă de alge verzi unicelulare sau pluricelulare, de obicei acvatice, care conţin clorofilă; -filă (v. -fil2), s.f., pigment natural care ‘se găseşte în părţile verzi ale plantelor şi care deţine un rol fundamental în fotosinteză; -filolitic (v. filor, v.-litic2), adj., referitor la clorofiloliză; -filoliză (v. filor, v. -liză) s.f., proces de distrugere a clo-rofilei sub influenţa unor agenţi chimici; -fite (v. -fit), s.f. pl., filumul algelor verzi, unicelulare şi pluricelulare, autotrofe şi acvatice, având în citoplasmă cromatofori cu clorofilă; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la clorofite; -fori (v. -for), s.m. pl., corpusculi impregnaţi cu clorofilă, prezenţi în citoplasma celulei vegetale; sin. cioroleucite; -metrie (v. -metriei), s.f., determinare a cantităţii de clor activ dintr-o soluţie decolorantă; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea cantităţii de clor, care a fost dizolvată într-un lichid; -nemă (v. -nemă), s.f., tal filamen-tos pluricelular, cu funcţie de asimilare; -penie (v. -penie), s.f., lipsă a clorului din organism; -pexie (v. -pexie), s.f., proces de fixare a clorurilor în ţesuturile organice; -plaste (v. -plast), s.n. pl., corpusculi de culoare verde din citoplasma plantelor, formaţi din stromă şi clorofilă, cu rol esenţial în fotosinteză; sin. piastide clorofiiiene, cloropiastide.
-CLOROZĂ „îngălbenire, clorescenţă". 0 gr. khloros „verde" > fr. -chlorose, germ. id. > rom. -cloroză.
CLOSTERO- „fus". 0 gr. kloster „fus" > fr. closte-ro-, engl. id. > rom. clostero-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de fus; -spor (v. -spor), s.m., macroco-nidie multinucleată şi multiseptată în formă de fus. CNEM-, v. CNEMO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., nevralgie a membrelor inferioare.
-CNEMIE „tibie, picior, membru inferior". 0 gr. kneme „picior" > fr. -cnemie, germ. -knemie, lat. sav. -cnemia > rom. -cnemie.
CNEMO- „picior". 0 gr. kneme „picior" > fr. cnemo-, engl. id. > rom. cnemo-. ■ -scolioză (v. -scolioză), s.f., curbare laterală a picioarelor.
93
CNIDO- „urzică, veziculant, urticant". 0 gr. knide „urzică" > fr. cnidoengl. id., lat sav. id. > rom. cnido-. u -blast (v. -blast), s.n., celulă urzicătoare ovală, situată în ectodermul unor celente-rate şi folosită de animale pentru apărare şi pentru paralizarea prăzii; -cist (v. -cist), s.n., organ urticant, prezent la celenterate; -pod (v. -pod), s.n., apendice bazai cu rol locomotor, prezent la cnidoblaste.
COAGUL-, v. COAGULO-. ■ -ectomie (v.
-ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a unui cheag de sânge dintr-un vas anevrismal. COAGULO- „cheag, coagulare". 0 lat. coagulam „cheag, coagulare" > fr. coagulo-, engl. id. > rom. coagulo-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., înregistrare a variaţiilor de viscozitate a sângelui în cursul coagulării; -gramă (v. -gramă), s.f., test care permite diagnosticarea unei coagulopatii; -patie (v. -patie), s.f., maladie datorată tulburării coagulării sângelui; -viscozimetru (v. viscozi-, v. -metan), s.n., aparat cu care se poate determina timpul de coagulare a sângelui.
COANO- „pâlnie". 0 gr. khoane „pâlnie, coş" > fr. choano-, engl. id., lat. sav. id. > rom. coano-.
■	-cite (v.-cit), s.n. pl., celule în formă de pâlnie; cu rol nutritiv, prezente la unele flagelate; -id (v. -id), adj., în formă de pâlnie; -zom (v. -zom), s.m., strat intern format din celule flagelate, la bureţi.
COARCTO- „strictură, strâmtare". 0 lat. coarcto, are „a. strânge, a îngusta" > fr. coarcto-, engl. id.
>	rom. coarcto-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unei stricturi anatomice. -COC „boabă, grăunte, bacă". 0 gr. kokkos „grăunte, boabă" > fr.-coque, it. -cocco, lat. sav. -coccus > rom. -coc.
COCC1G-, v. COCCIGO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere în regiunea coccigiană, care apare în timpul sarcinilor şi în afecţiunile uterine; sin. coccigodinie; -odinie (v. -odinie), s.f, cocci-galgie*.
COCCIGO- „coccis, coccigian". 0 gr. kokkys, ygos „cioc de cuc" > fr. coccygo-, engl. id. > rom. coccigo-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de cioc de cuc; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a coccisului.
COCCO-, v. COCO-. ■ -goniu (v. -goniu), s.n., cocogon*.
COCHLIO-, v. COHLIO-.
COCLEARI-, v. COHLEARI-.
COCO- (COCCO-) „nucleu, sâmbure, capsulă, sferic, nuclear, globulos". 0 gr. kokkos „boabă, sămânţă, sâmbure" > fr. cocco-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. coco- şi cocco-. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce bacterii sferice; -gon (v. -gon) s.n., celulă reproducătoare, de formă sferică, prezentă la unele alge; sin. coccogoniu; -id (v. -id), adj., de forma unei bacterii sferice; -lit (v. -liti), s.n. 1. Constituent caicaros al co-
cosferei. 2. Spiculeţ caicaros al unor flagelate; -litofore (v. lito-, v. -for), s.n. pl., protiste fosile, acoperite cu cocolite (2); -nemă (v. -nemă), s.f., specie de sporozoare cu spori sferoidali şi cu un filament înrulat într-o vacuolă; -micete (v. -micete), s.f. pl., ciuperci care produc coco-micoza, boală care se manifestă pe frunzele pomilor fructiferi sub forma unor pete roşietice dispersate sau confluente; -sferă (v. -sferă), s.f.
1.	Masă sferică de origine citoplasmatică având, la exterior, cocolite. 2. Schelet extern, caicaros sau silicios, fosilizat, al unor alge flagelate. CODICO- „manuscrise". 0 lat. codex, icis „registru, condică" > fr. codico- > rom. codico-. m -logie (v. -logiei), s.f., ramură a paleografiei care studiază manuscrisele din punctul de vedere al obiectului în sine şi nu al textului.
CODIO- „lână, lanuginos". 0 gr. kodion „lână" > fr. codio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. codio-. ■ -fii (v.-fil2), adj., cu frunze păroase sau lanugi-noase.
CODO- „clopot, clopoţel". 0 gr. kodon „clopot" > fr. codo-, lat.sav. id. > rom. codo-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze în formă de clopoţel.
COELIO-, v. CELIO-.
COELO-, v. CELOr.
COENO-, v. CENOr. ■ -timie (v. -timie), s.f., stare timică fundamentală şi globală, ale cărei variaţii sunt în funcţie de întregul organism şi, în acelaşi timp, de modificările exterioare.
COFO- „surzenie, surditate". 0 gr. kophos „surd"
>	fr. copho-, germ. kopho- > rom. cofo-. m -chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s.f., disciplină care se ocupă cu tratamentul surdităţii pe cale chirurgicală.^
-COFOZĂ „surzenie, anacuzie". 0 gr. kophosis „surditate" > fr. -cophose, germ. -kophosis > rom .-cofoză.
COHLEARI- (COCLEARI-) „concav, cohleat, în formă de lingură". 0 lat. cochlear, is „lingură"
>	fr. cochieari-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cohieari- şi cocieari-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze cohleate; -form (v. -form), adj., în formă de lingură.
COHLEI- „cochilie de melc, spiralat". 0 lat. co-chlea „cochilie de melc, spirală" > fr. cochlei-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cohiei-. ■ -form (v. -form), adj. (despre o păstaie) în formă de cochilie de melc.
COHLEO- „cochilie, spirală". 0 gr. kokhiias „cochilia melcului" şi lat. cochlea „melc, spirală" > fr. cochleo-, engl. id. > rom. cohleo-. m -idă (v. -id), s.f., curbă plană, loc geometric al extremităţilor arcelor de cerc tangente unei drepte într-un punct al ei, având origine comună şi aceeaşi lungime. COHLI-, v. COHLIO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini spiralaţi.
COHLIO- (COCHLIO-) „spiralat, cohleat". 0 gr. koklias „cochilie de melc, spirală" > fr. cochlio-,
94
engl. id., lat. sav. id. > rom. cohlio- şi cochlio-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe spiralate; -id (v. -id), adj., în formă de cochilie de melc.
COIL-, v. GOILO-. ■ -onichie (v. -onichie), s.f., deformaţie a unghiilor care primesc aspect de lopată şi consistenţă moale.
COILO- (KOILO-) „scobit, găunos, fistular". 0 gr. koilos „găunos, scobit" > fr. coilo- şi koilo-, engl. coilo- şi koilo-, germ. koilo- > rom. coilo-şi koilo-. ■ -carpie (v. -carpie), s.f., fructificaţie fără seminţe sau cu seminţe găunoase şi negerminabile.
COITO- „act sexual“. 0 lat. coitus „act sexual" > fr. coito- > rom. coito-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă inexplicabilă de realizarea actului sexual. -COL1 „care cultivă, care creşte, care locuieşte, care trăieşte, care adoră“. 0 lat. colo, ere „a cultiva, a locui, a frecventa, a se îngriji de, a adora, a venera" > fr. -cole, engl. -cole, it. -colo, lat. sav. -colus şi -colum > rom. -col1.
-COL2 „gât, col anatomic" 0 lat. collum „gât" > fr. -col, engl. id., lat. sav. -collis > rom. -coi2.
-COL3 „clei, lipici". 0 gr. kolla „clei" > fr. -cole, engl. -col, germ. -koll> rom. -co/3.
COLr, v. COLO1-. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilatare patologică a colonului; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a colonului. COL2-, v. COLO2-. ■ -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut flexibil al plantelor erbacee, format din celule vii cu membrane celulozice,, puternic şi inegal îngroşate.
COL3-, v. COLO3-. ■ -agog (v. -agog), adj., s.n. (medicament) care provoacă evacuarea bilei în intestin; -angiectazie (v. angi-, v. -ectazie), s.f., dilataţie patologică a căilor biliare; -angiocistostomie (v. angi/o-, v. cisto-, v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală practicată în capătul obturaţiei canalului hepatic; sin. hepato-cistostomie; -angiocolecistografie (v. angio-, v. cole-, v. cisto-, v. -grafie), s.f., metodă radiografică pentru punerea în evidenţă a căilor biliare hepatice şi a vezicii biliare; -angiografie (v. angio-, v. -grafie), s.f., radiografie a căilor biliare, realizată cu ajutorul unei substanţe de contrast; -angiostomie (v. angio-, v. -stomie), s.f., anastomoză a căilor biliare la piele; -angiotomie (v. angio-, v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a canalului biliar; -emeză (v.-emeză), s.f., vomare biliară; -emie (v. -emie), s.f., trecere a bilei în sânge; -eretic (v. -eretic), adj., s.n. (medicament) care stimulează secreţia biliară a ficatului; -ereză (v. -ereză), s.f., proces de elaborare a bilei de către celulele hepatice; -urie (v. -urie), s.f., prezenţă a segmenţilor biliari în urină.
COLA- „substanţă gelatinoasă". 0 gr. kolla „clei"
>	fr. colla-, engl. id., germ. kolla- > rom. cola-. ■ -gen (v. -gen^, adj., s.n. 1. Adj. (Despre o substanţă) Care ajută la prepararea substanţelor gelatinoase. 2. S.n. Substanţă organică albumi-
noidă din grupa scleroproteinelor, prezentă în ţesutul conjunctiv, osos şi cartilaginos.
COLAPSO- „turtire, aplatizare". 0 lat. collap-sus „căzut, prăbuşit" > fr. collapso-, engl. id., germ. kollapso- > rom. colapso-. ■ -terapie (v. -terapie), s.f., metodă chirurgicală de tratament, constând în turtirea unui plămân pentru a grăbi cicatrizarea leziunilor.
-COLĂ „substanţe adezive, clei". 0 gr. kolla „clei"
>	fr. -colla, engl. id., germ. -kolla > rom. -co/ă. COLE- „fiere, bilă, hepatic, biliar". 0 gr. khole „fiere" > fr. chole-, germ. id, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. cole-. ■ -cist (v. -cist), s.n., vezica biliară; -cistalgie (v. cist/o-, v. -algie), s.f., durere a vezicii biliare; -cistectazie (v. cist/o-, v. -ectazie), s.f., dilataţie a vezicii biliare; -cistectomie (v. cist/o-, v.-ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a vezicii biliare; -cistendeză (v. cisto-, v. -endeză), s.f., incizie a vezicii biliare, pentru scoaterea calculilor biliari; -cistocinetic (v. cisto-, v. -cinetic), adj. (despre o substanţă) care favorizează excreţia bilei conţinute în veziculă; -cistocoledocostomie (v. cisto-, v. coledoco-, v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de realizare a unei anastomoze între vezicula biliară şi canalul coledoc; -cistoduodenostomie (v. cisto-, v. duodeno-, v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de creare a unei anastomoze între vezicula biliară şi duoden; -cistoenterostomie (v. cisto-, v. entero-, v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de realizare a unei anastomoze între vezicula biliară şi intestin; -cistogastrostomie (v. cisto-, v. gastro-, v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de realizare a unei anastomoze între vezicula biliară şi stomac; -cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s.f., radiografie a vezicii biliare cu ajutorul unui substanţe de contrast; -cistopatie (v. cisto-, v. -patie), s.f., nume generic pentru bolile căilor biliare; -cistopexie (v. cisto-, v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a vezicii biliare de peretele abdomenului; -cistorafie (v. cisto-, v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de suturare a pereţilor vezicii biliare; -cistostomie (v. cisto-, v. -stomie), s.f., intervenţie chirurgicală de deschidere şi de fixare la piele a vezicii biliare; -cistotomie (v. cisto-, v. -tomie), s.f., deschidere operatorie a vezicii biliare; -doc (v. -doCi), adj. s.n., (canal) prin care se varsă bila în duoden; -lit (v. -li^), s.n., calcul biliar; -litotomie (v. lito-, v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a unui calcul biliar; -litotripsie (v. lito-, v. -tripsie), s.f., operaţie chirurgicală de strivire a calculilor biliari, fără deschiderea vezicii biliare; -patie (v. -patie), s.f., maladie a vezicii biliare; -poieză (-poeză) (v. -poieză), s.f., proces de producere a bilei; -ragie (v. -ragie), s.f., scurgere abundentă, parţială sau totală, a bilei către exterior; -static (v. -static), adj., referitor la colestază; -stază (v. -stază), s.f., încetinire sau oprire provocată de întreruperea scurgerii bilei din căile biliare în intestin; sin. stază
95
biliară; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament al unor afecţiuni prin administrarea unor extracte de fiere de bou; -urie (v. -urie), s.f., prezenţa seg-menţilor biliari în urină.
COLEDOC-, v. COLEDOCO-. ■ -ectomie (v.
-ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a coledocului. COLEDOCO- „canalul coledoc11. 0 gr. kholedokhos „care conţine fiere“ > fr. choledocho-, engl. id., germ. id. > rom. coledoco-. ■ -duodenostomie (v. duodeno-, v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de creare a unei anastomoze între coledoc şi duoden; -enterostomie (v. entero-, v. -stomie), s.f., realizare chirurgicală a unei anastomoze între coledoc şi intestin; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a canalului coledoc, realizată cu ajutorul unei substanţe de contrast; -hepatostomie (v. hepato-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între coledoc şi canalele hepatice; -lit (v. -litO, s.n., calcul sau concreţiune în canalul coledoc; -litotomie (v. lito-, v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a canalului coledoc în vederea extragerii de calculi biliari; -litotripsie (v. lito-, v. -tripsie), s.f., operaţie chirurgicală de zdrobire a calculilor din canalul coledoc; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a canalului coledoc, cu ţesut prelevat din epiploon; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de suturare a peretului conductului biliar principal; -scop (v. -scop), s.n., aparat medical utilizat în coledocos-copie; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare directă a canalului coledoc, cu ajutorul coledocoscopului; -stomie (v. -stomie), s.f., derivaţie externă a bilei, realizată prin introducerea unui tub în lumenul canalului coledoc; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a canalului coledoc, pentru scoaterea calculilor biliari.
COLEO- „teacă, vagin, elitră". 0 gr. koleos „teacă, scoarţă, vagirî‘> fr. coleo-, engl. id., germ. koleo-, it. coleo-, lat. sav. id. > rom. coleo-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie vaginală; -chete (v. -chete), s.f. plM gen de alge verzi, cu talul discoidal, prevăzut cu filamente scurte terminate cu ţepi şi cu oogonul în formă de butelie; -fii (v. -fil2), s.n., coleoptil*; -gen (v. -geni), s.n., ţesut meristematic care generează endodermul; -ptere (v. -pter), adj., s.n. pl. 1. Adj. (Despre insecte) Cu aripile anterioare tari şi scorţoase. 2. S.n. pl. Ordin de insecte cu o pereche de aripi tari şi scorţoase, cu rol de protecţie; -pterologie (v. ptero-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul coleopterelor;'* -pteronom (v. ptero-, v. -nom3), s.n., cavitate roasă de larvele unor coleoptere în părţile pa-renchimatice ale plantelor; sin. coleopteronomiu; -pteronomiu (v. ptero-, v. -nomiu), s.n., coleop-teronom*; -ptil (v. -ptil), s.n., prima frunzuliţă teci-formă a gramineelor, care înveleşte muguraşul embrionului; sin. coleofil; -ptoză (v. -ptoză), s.f., prolaps vaginal; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură a vaginului; -riză (v. -riză), s.f., organ membranos
în formă de teacă sau de scufie, care acoperă radicula embrionului, la unele monocotiledonate; -spastie (v. -spastie), s.f., contracţie spasmodică a muşchiului vaginal; -stenoză (v. -stenoză), s.f., strâmtare anormală a vaginului; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a peretului vaginal.
-COLESIE, v.-COLEZIE.
-COLEZIE (-COLESIE) „concreştere, concrescenţă". 0 gr. koliesis „concreştere" > fr. -collesie, germ. -kollesie, engl. -collesy> rom. -colezie. COLIr „intestin". 0 gr. kolon „intestin" > fr. coli-, engl. id., germ. koli- > rom. colh-. ■ -bacilemie (v. bacil/o-, v. -emie), s.f., prezenţă a colibacililor în sânge; -bacilurie (v, bacil/o-, v. -urie), s.f., prezenţă a colibacililor în urină; -metrie (v. -metriei), s.f., determinare cantitativă a germenilor din grupul coliform, cu scopul de a stabili contaminarea cu floră intestinală a unor produse. COLI2- „deal, colină". 0 lat. collis „deal" > fr. colii-, engl. id. > rom. coli2-. ■ -col (v. -coli), adj., care creşte pe dealuri.
COLI3- „gât, col". 0 lat. collum „gât" > fr. colii-, engl. id. > rom. co//3-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de gât.
COLI4- „inhibiţie". 0 gr. kolyein „a opri, a stagna"
>	fr. coly-, engl. id., germ. koly- > rom. coli4-. ■ -frenie (v.-frenie), s.f., inhibiţie a psihicului uman. -COLIEt „fiere, bilă". 0 gr. khole „fiere" > fr. -cho-lie, germ. id., engl. -choly, lat. sav. -cholia > rom. -colie i.
-COLIE2 „colon, intestin". 0 gr. kolon „intestinul gros" > fr. -colie, engl .id., it. -colia > rom. -colie2. -COLIE3 „sudare, concreştere". O gr. kollao „a suda, a uni" > fr. -collie, germ. id., engl. -colly> rom. -colie3.
COLO1- „colon, intestinul gros, colic, abdominal". 0 gr. kolon „coloană, intestinul gros" > fr. colo-, engl. id., it. id., germ. kolo-, lat. sav. colo- > rom. co/oi-. ■ -cecostomie (v. ceco-, v. -stomie), s.f., cecocolostomie*; -centeză (v.-centeză), s.f, punc-ţionare chirurgicală a colonului în vederea dis-tensiei; -cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s.f., utilizare a unui segment de colon pentru refacerea chirurgicală a vezicii urinare; -cliză (v.-clizăi), s.f., ocluzie patologică a colonului; -colostomie (v. coloi-, v. -stomie), s.f., anastomoză chirurgicală a celor două anse ale intestinului gros; -dispepsie (v. dis-, v. -pepsie), s.f., sindrom dispeptic, caracterizat prin jenă abdominală, balonare etc.; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la cololiză; -liză (v. -liză), s.f., eliberare chirurgicală a colonului de adeziunile anatomice; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru afecţiunile colonului; sin. colonopatie; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a colonului de peretele abdomenului; -pexotomie (v. pexo-, v. -tomie), s.f., colopexie cu deschiderea intestinului la peretele abdominal; -proctectomie (v. proct/o-, v.-ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a colonului şi a rectului; -proctie (v. -proctie), s.f.,
96
colostomie*; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere patologică a colonului transversal; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a colonului; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie asociată cu mucus şi puroi, prezentă în unele afecţiuni ale colonului; sin. colono-ragie; -rectorafie (v. recto-, v. -rafie), s.f., operaţie de suturare a extremităţii inferioare a colonului sig-moid; -ree (v. -ree), s.f., diaree de origine colică; sin. colonoree; -stază (v. -stază), s.f., reţinere patologică a materiilor fecale în colon; -stomie (v -stomie), s.f., deschidere şi fixare operatorie la piele a unui segment al intestinului gros; sin. coloproctie; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare operatorie a intestinului gros.
COLO2- „clei, gelatină, coloid". 0 gr. kolla „clei, gumă“ > fr. coilo-, engl. id., germ. koilo- > rom. C0I02-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă din tentaculele ctenoforelor; -for (v. -for), s.n., structură tubulară ventrală, la insectele colembole; -grafie (v. -grafie), s.f, procedeu de tipărire la care clişeul imprimabil este preparat pe o placă de sticlă; -id (v. -id), adj., s.m. 1. Adj. Ale cărui particule se află în stare de dispersie şi nu difuzează prin membrane; sin. coloidal. 2. S.m. Substanţă aflată în stare coloidală sau cu proprietăţi coloidale.
COLO3- „fiere, bilă, biliar, hepatic". 0 gr. khole „fiere" > fr. cholo-, engl. id., germ. id. > rom. C0I03-. u -crom (v. -crom), s.m., pigment al bilei; -lit (v. -liti), s.n., calcul biliar; -litic (v. -litici), adj., referitor la un calcul biliar; -ree (v. -ree), s.f., diaree biloasă; -static (v. -static), adj., relativ la colostază; -stază (v. -stază), s.f., reducere sau suprimare a tranzitului biliar spre intestin.
COLON-, v. COLONO-. ■ -algie (v. -algie), s.f, durere de-a lungul colonului; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilatare patologică a colonului. COLONO- „colon, intestinul gros". 0 gr. kolon, onos „coloană, intestin" > fr. colono-, engl. id., lat. sav. id., germ. kolono- > rom. colono-. ■ -gramă (v. -gramă), s.f., înregistrare grafică a motilităţii colonului; -patie (v. -patie), s.f., colopatie*; -ragie (v. -ragie), s.f., coloragie*; -ree (v. -ree), s.f., colo-ree*; -scop (v. -scop), s.n., aparat medical pentru examinarea optică a rectului; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a colonului cu ajutorul colonosco-pului;
-COLOR „culoare, colorat". 0 lat. color, oris „culoare" > fr. -colore, it. id., lat. sav -color şi -colorus> rom. -color.
COLORI- „culoare, coloraţie, coloranţi". 0 lat. color, oris „culoare" > fr. colori-, engl. id., germ. kolori- > rom. colori-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Metodă de determinare a caracteristicilor unei culori. 2. Determinare a concentraţiei unei soluţii colorate; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea concentraţiei soluţiilor colorate.
COLOSTRO- „colostru". 0 lat. colostrum „primul lapte, coraslă" > fr. colostro-, engl. id., germ. kolostro- > rom. colostro-. ■ -ree (v. -ree), s.f., secreţie exagerată şi spontană de colostru, în timpul gravidităţii.
COLP-, v. COLPO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere vaginală; sin. coipodinie; -ectazie (v. -ectazie), s.f., distensie exagerată a vaginului; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a unei porţiuni din vagin; -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut vegetal cu membranele celulare sinuoase; -ode (v. -od), s.n. pl., protozoare ciliate comune, cu corpul oval, prevăzut cu striuri longitudinale curbate; -odinie (v. -odinie), s.f, colpalgie*. COLPO- „vagin, vaginal, sulcat, sinuos". 0 gr. kolpos „brazdă, adâncitură, sinuozitate" > fr. colpo-, engl. id., it. id., germ. kolpo-> rom. colpo-.
■	-cel (v. -cel2), s.n., hernie intravaginală; -celiocenteză (v. celio-, v. -centeză), s.f., puncţie a cavităţii peritoneale pe cale vaginală; -celiotomie (v. celio-, v. -tomie), s.f., deschidere a cavităţii abdominale pe cale vaginală; sin. celiocoipostomie; -cervicoscopie (v. cervico-, v. -scopie), s.f., colposcopie*; -cistocel (v. cisto-, v. -cel2), s.n., hernie a peretului posterior al vezicii urinare în vagin; -cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a peretului vezicovaginal; -cistostomie (v. cisto-, v. -stomie), s.f., incizie chirurgicală a colului vezicii urinare, realizată pe cale vaginală, -cistotomie (v. cisto-, v. -tomie), s.f., incizie vezicovaginală; -citogramă (v. cito-, v. -gramă), s.f., rezultat al studiului citologic al frotiului vaginal; sin. colpogramă; -citologie (v. cito-, v. -logiei), s.f., studiul celulelor epiteliale ale ţesutului vaginal; -desmorafie (v. desmo-, v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de suturare a pereţilor vaginali; -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., sindrom genital caracterizat prin scurgeri va-ginale fetide, micţiuni dureroase şi dispa-reunie; -gramă (v. -gramă), s.f., colpocitogra-mă*; -histerectomie (v. hister/01-, v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a uterului şi a unei porţiuni din vagin; -histeropexie (v. histeror, v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală prin suturarea vaginului cu a uterului; -histerorafie (v. histeror, v. -rafie), s.f., refacere chirurgicală prin sutura vaginului şi a uterului; -histerostomie (v. histeror, v. -stomie), s.f., extragere chirurgicală a fătului din uter, prin incizia pereţilor vaginali şi uterini; -id (v. -id), adj. (despre un organ vegetal) în formă de brazdă; sin. coipoideu; -laparotomie (v. laparo-, v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a cavităţii abdominale pe cale vaginală; -microscop (v. micro-, v. -scop), s.n., instrument medical pentru vizualizarea colului uterin; -microscopie (v. micro-, v. -scopie), s.f, microscopie aplicată colului uterin; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a vaginului; -perineoplastie (v.
97
perineo-, v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală a perineului şi a vaginului; -perineorafie (v. perineo-, v. -rafie), s.f., suturare chirurgicală a vaginului şi a perineului; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a vaginului la ţesuturile înconjurătoare; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere plastică pe cale chirurgicală a vaginului; -poieză (v. -poieză), s.f., realizarea unui vagin artificial prin operaţii de chirurgie plastică; -ptoză (v. -ptoză), s.f., prolaps al vaginului; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a vaginului; sin. elitrorafie; -ragie (v. -ragie), s.f., elitroragie*; -rectopexie (v. recto-, v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a rectului şi a peretului posterior al vaginului; -ree (v. -ree), s.f., scurgere patologică de mucus din vagin; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură a peretului vaginal; -scop (v. -scop), s.n., aparat medical pentru efectuarea colposco-piei; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare optică directă a vaginului şi a colului uterin cu ajutorul colposcopului; sin. colpocervicoscopie; -spasm (v. -spasm), s.n., contracţie dureroasă a muşchilor perineali şi constrictori ai vaginului; -stat (v. -stat), s.n., instrument medical folosit pentru îndepărtarea pereţilor vaginului; sin. specul va-ginai; -stenotomie (v. steno-, v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unei stenoze vaginale; -stenoză (v. -stenoză), s.f., strâmtare patologică a vaginului; -tomie (v, -tomie), s.f., incizie a peretului vaginal; -trop (v. -trop), adj., care acţionează asupra vaginului; -ureterocistotomie (v. uretero-, v. cisto-, v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală, pe cale vaginală, a ureterului şi a vezicii urinare; -ureterotomie (v. uretero-, v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a ureterului pe cale vaginală, cu scopul extirpării unui calcul ureteral; -xeroză (v. -xeroză), r s.f., uscare anormală a canalului vaginal şi a Vulvei.
COLUBRI- „şarpe, năpârcă". 0 lat. coiuber, coiubri „şarpe, năpârcă" > fr. colubri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. colubri-. ■ -form (v. form), adjM în formă de năpârcă, de şarpe.
COLUMBI- „porumbel". 0 lat. columbus „porumbel" > fr. colombh, lat. sav. columbi- > rom. columbi-. ■ -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., specialist în columbicultură; -cultură (v. -cultură), s.f., disciplină care se ocupă cu creşterea, ameliorarea şi valorificarea porumbeilor; -forme (v. -form), adj., s.f. pl. 1. Adj. în formă de porumbel. 2. S.f. pl. Ordin de păsări monogame, tericole sau arboricole, de talie mică sau mijlocie, cu ciocul alungit şi moale.
COLUMBO- „porumbel călător". 0 lat. columbus „porumbel" > fr. colombo- > rom. columbo-. ■ -fii (v. -fiii), adj., s.m. şi f. 1. Adj. în legătură cu porumbeii călători. 2. S.m. şi f. Persoană care se ocupă cu creşterea porumbeilor călători; -filie (v. -filiei), s.f., ştiinţa creşterii porumbeilor călători;
-gramă (v. -gramă), s.f., mesaj dus la destinaţie de porumbei.
COLUMELI- „coloană, columelă". 0 lat. columella „coloană mică" > fr. columelli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. columeli-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de columnă sau de columelă.
COLUMNI- „coloană, columnă". 0 lat. columna „stâlp, coloană" > fr. columni-, lat. sav. id., engl. id. > rom. columni-. ■ -fer (v. -fer), adj., care formează o coloană; -form (v. -form), adj. (despre o stamină) în formă de coloană.
COMATO- „comă, agonie", 0 gr. koma, atos „somn profund" > fr. comato- > rom. comato-. ■ -gen (v. -geni), adj. (despre o maladie) care determină o stare de comă.
COMETO- „cometă, corp ceresc". 0 gr. kometes „astru cu coamă" > fr. cometo-, engl. id. > rom. cometo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de comete, de corpuri cereşti; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a cometelor; -id (v. -id), adj,, care se aseamănă cu o cometă.
COMI- „păr, coamă, setă". 0 lat. coma „păr, plete" > fr. corni-, engl. id. > rom. corni-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este înzestrat cu un smoc de păr; -form (v. -form), adj., în formă de coamă. COMISURO- „legătură, fascicul anatomic, comisură". 0 lat. commissura „legătură, încheietură" > fr. commissuro-, engl. id. > rom. comisuro-. ■ -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical pentru secţionarea comisurilor valvulare anormale, -tomie (v. -tomie), s.f. 1. Secţionare chirurgicală a comisurilor unui orificiu cardiac. 2. Secţionare chirurgicală a măduvei spinării.
COMO- (CHOMO-) „rocă, detritus". 0 gr. khoma „dărâmătură, movilă" > fr. chomo-, engl. id., germ. id. > rom. como- şi chomo-. ■ -file (v. -fil2), adj., s.f. pl., comofite*; -fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) care cresc pe rocile acoperite cu detritus sau în crăpăturile stâncilor; sin. comofile.
COMPACTO- „densitate, îndesare". 0 lat. com-pactus „adunat, strâns" > fr. compacto- > rom. com-pacto-. ■ -metru (v. -metan), s.n., aparat pentru măsurarea gradului de îndesare a solului. CQMPRESI- „turtit, comprimat". 0 lat. compressus „strâns, strâmt" > fr. compressi-, lat. sav. id. > rom. compresi-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpina turtită lateral.
CON-, v. CONO-. ■ -odonte (v. -odont), s.f. pl., piese dinţate considerate ca armături bucale ale viermilor din grupul anelidelor, întâlnite în sedimentele pelitice paleozoice.
CONCAVI- „concav, scobit". 0 lat. concavus „găunos, scobit" > fr. concavi-, lat. sav. id. > rom. concavi-, u -foliu (v. -foliu), adj., care are frunze concave.
CONCHI- „cochilie, cohleat". 0 lat. concha „cochilie, scoică" > fr. conchi-, engl. id., lat. sav. id.
98
>	rom. conchi-. ■ - fere (v. -fer), adj., s.f. pl. (moluşte) înzestrate cu cochilie; -fior (v. -fior), adj., cu flori în formă de cochilie; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze cohleate; -form (v. -form), adj., în formă de cochilie de melc.
CONCHILI- „stridie, scoică“. 0 lat. conchyiium „scoică, stridie" > fr. conchyli- > rom. conchili-. » -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a acvaculturii care se ocupă cu creşterea stridiilor. CONCHILIO- „scoică, cochilie". 0 gr. konkhylion „cochilie, scoică" > fr. conchylio-, engl. id., germ. konchylio- > rom. conchilio-. ■ -cultură (v. -cultură), s.f., creşterea scoicilor; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu cochilii de moluşte; -log (v. -log), s.m., specialist în conchiliologie; -logie (v. -logie^, s.f., disciplină care se ocupă cu studiul scoicilor.
CONCO- „cochilie, cornet nazal, cavitate nazală". 0 gr. konkhos „cochilie, scoică" > fr. concho-, engl. id., germ. concho- şi koncho- > rom. conco-.
■	-id (v. -id), adj., în formă de scoică; -idă (v. -id), s.f. 1. Curbă plană obţinută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix şi al unei secante care se roteşte, sprijinindu-se pe punctul fix. 2. Profil al unui fus de coloană arhitectonică; -logie (v. -lo-giei), s.f., studiul cochiliilor; -scop (v. -scop), s.n., aparat medical pentru examinarea cavităţii nazale; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în concotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., rezecţie chirugicală a cornetelor nazale.
-CONDIL „vârf, articulaţie, proeminenţă". 0 gr. kondyios „articulaţie" > fr. -condyie, engl. -condylous, lat. sav. -condyius > rom. -condil. CONDIL-, v. CONDILO-. ■ -artroză (v. -artroză), s.f., articulaţie formată dintr-un condil şi cavitatea corespunzătoare; -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a unui condil anatomic. CONDILO- „vârf, nod, proeminenţă, pinten, condil anatomic". 0 gr. kondyios „vârf, umflătură, nod, articulaţie" > fr. condylo-, engl. id., germ. kondyio-, lat. sav. condylo- > rom. condiio-. ■ -carp (v.-carp), adj., cu fructe noduroase; -clazie (v.-clazie), s.f., intervenţie ortopedică de realizare a unui pinten osos care se introduce în cavitatea existentă; -id (v. -id), adj., care are forma unui condil; -pode (v. -pod), s.n. pl., nevertebrate cu scheletul extern chitinos, cu corpul şi cu membrele formate din inele articulate; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în condilotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unui condil.
CONDR-, v. CONDRO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere la nivelul porţiunilor cartilaginoase ale corpului; sin. cohdrodinie; -aloplazie (v. alo-, v. -plazie), s.f., tulburare a procesului de osificare a cartilajelor; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a unui cartilaj; -odinie (v. -odinie), s.f., condralgie*.
CONDRI-, v. CONDRIO-. ■ -gen (v. -gen^, s.n., proteină din cartilaj care, prin fierbere, se transformă într-o substanţă gelatinoasă, condrina. -CONDRIE „cartilaj, ţesut cartilaginos". 0 gr. khon-dros „cartilaj" > fr. -chondrie, engl. -chondry, lat. sav. -chondria > rom. -condrie.
CONDRIO- „cartilaj, cartilaginos". 0 gr. khon-drion „granulă, grăunte" > fr. chondrio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. condrio-. ■ -chineză (v. -chineză), s.f., proces de diviziune a mitocondrii-lor, în cursul mitozei şi al meiozei; -cineză (v. -cineză), s.f., condriochineză*; -conţi (v. -cont), adj., s.m. pl. (condriozomi) din citoplasmă celulară, în formă de bastonaşe drepte, curbate sau vermiforme; -gen (v. -gen^, s.m., factor ereditar, presupus a fi prezent în mito-condrii; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la condriogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., plas-mogenă care pare legată de mitocondrie; -id (v. -id), adj., în formă de cartilaj; -lit (v. -liti), s.n., condriom, în formă de şirag; -mite (v. -mite), s.f. pl., condriozomi citoplasmatici de forma unor lanţuri de grăuncioare; -sferă (v. -sferă), s.f., con-driozom de formă granulară sau globuloasă, prezent în citoplasmă; -zomi (v. -zom), s.m. pl., totalitatea mitocondriilor şi a organitelor citoplasmatice, care deţin un rol important în producerea enzimelor necesare respiraţiei; sin. condriom. CONDRO- „cartilaj, cartilaginos". 0 gr. khondros „cartilaj, granulă" > fr. chondro-, engl. id., germ. id., it. condro-, lat. sav. chondro- > rom. condro-.
■	-blast (v. -blast), s.n., celulă cartilaginoasă tânără; sin. condroplast (1); -blastic (v. -blastic), adj., referitor la condroblaste; -cel (v. -cel2), s.n., tumoare cartilaginooasă; -cit (v. -cit), s.n., celulă cartilaginoasă, de formă sferică, având un nucleu mare, veziculos, şi excentric şi o citoplasmă densă; -claste (v. -clast), s.n. pl., celule care realizează resorbţia cartilajului; -clazie (v. -clazie), s.f., proces de resorbţie a ţesutului cartilaginos prin acţiunea condroclastelor; -displazie (v. dis-, v. -plazie), s.f., afecţiune a osificării cartilajelor; sin. discondroplazie; -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., anomalie congenitală a osificării endocondriale; -fit (v. -fit), s.n., excrescenţă cartilaginoasă prin metaplazia ţesutului de granulaţie; -fore (v. -for), s.n. pl., cefalopode dibranhiate decapode, cu cochilia cornoasă şi redusă la un scut dorsal; -gen (v. -geni), adj., care produce ţesut cartilaginos; sin. condrogenic; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la condrogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a ţesutului cartilaginos, -genic (v. -genic), adj., condrogen*; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a cartilajelor; -id (v. -id), adj., s.n. pl. 1. Adj. Cu aspect de cartilaj. 2. S.n. pl. Substanţe complexe, compuse din proteine în amestec cu polizaharide şi care intră în structura cartilajelor; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la con-droliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a
V
ţesutului cartilaginos; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre cartilaje; -malacie (v. -malacie), s.f., înmuiere patologică a cartilajelor; -mer (v. -mer), s.n. 1. Segment cartilaginos al coloanei vertebrale embrionare. 2. Vertebră cartilaginoasă; -mucoid (v. muco-, v. -id), s.n., substanţă proteică aflată în cartilaje; -necroză (v. -necroză), s.f., proces de necrozare a cartilajului; -patie (v. -patie), s.f., maladie a cartilajelor; -plast (v. -plast), s.n. 1. Condroblast*. 2. Cavitate în care se găseşte plasat condrocitul; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a cartilajelor distruse; -pterigieni (v. -pterigian), s.m. pl., subclasă de peşti cu scheletul cartilaginos, din care fac parte rechinii, torpilele etc.; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unui cartilaj.
CONDUCTO- „conductibilitate". 0 lat. conductus „conductă" > fr. conducto-, germ. kondukto- > rom. conducto-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., metodă electrochimică de analiză, bazată pe modificarea conductibilităţii soluţiei analizate; -metru (v. -metrui), s.n., aparat utilizat pentru determinarea conductibilităţii soluţiilor. CONFERTI- „îngrămădit, aglomerat". 0 lat. confertus „compact, strâns" > fr. conferti-, lat. sav. id. > rom. conferti-. » -fior (v. -fior), adj., cu flori îngrămădite; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze aglomerate.
CONGESTI- „adunat, strâns, îngrămădit". 0 lat. congestus „adunat, îngrămădit" > fr. congesti-, lat. sav. id. > rom. congesti-. m -fior (v. -fior), adj., cu flori strâns adunate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze îngrămădite.
CONh- „con, conic". 0 lat. conus „con" > fr. eoni-, engl. id., germ. koni-, lat. sav. eoni-
>	rom. conh-. ■ -fer (v. -fer), adj., s.n. pl. 1. Adj. Care poartă conuri. 2. S.n. pl. Ordin de arbori cu canale secretoare de răşină, cu frunze persistente, aciculare sau solzoase, cu flori unisexuate dispuse în conuri şi cu seminţe aripate; -fior (v. -fior), adj., cu flori în formă de con; -form (v. -form), adj., care are forma unui con; -gen (v. -gen2), adj., care produce conuri; -rostre (v. -rostru), adj., s.f. pl. (familie de păsări) cu ciocul conic şi gros; -valve (v. -valv), s.f. pl., moluşte cu cochilie gonică.
CONI2-, v. CONIOr. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de determinare a pulberilor din atmosferă prin examen microscopic; sin. coniometrie; -metru (v. -metru2), s.n., aparat utilizat pentru determinarea cantităţii de praf din atmosferă; sin. coniometru.
CONIDIO- „conidie, conidian". 0 gr. konis, idos „praf, pulbere" > fr. conidio-, engl. id., germ. konidio-, lat. sav. conidio- > rom. conidio-. ■ -for (v. -for), s.m., hifă sporiferă pe care se formează conidiile; -gen (v. -geni), adj. (des-
pre o celulă) care generează conidii; -genetic (v. -genetic), adj., care se referă la condioge-neză; -geneză (v. -geneză), s.f., procesul de formare a conidiilor; -spor (v. -spor), s.m., celulă exogenă, formată pe conidiofor, servind la înmulţirea asexuată, prezentă la ascomicete; -stromă (v. -stromă), s.f., strat de hife împletite, pe care se formează conidiile la melanconiacee.
-CONIE „pulbere, corpusculi". 0 gr. konis „praf, pulbere" > fr. -conie, lat. sav. -conia > rom. -conie.
CONIO1- „praf, pulbere". 0 gr. konis „pulbere" > fr. conio-, engl. id., it. id., germ. konio- > rom. conioi-. ■ -fag (v. -fag), s.m., celulă reticulară care înglobează pulberi; -ftizie (v. -ftizie), s.f., tuberculoză pulmonară produsă de inhalarea pulberilor; -logie (v. -logiei), s.f., studiu al prafului atmosferic; -metrie (v. -metriei), s.f., conimetrie*; -metru (v. -metrui), s.n., conimetru*; -micete (v. -micete), s.f. pl., nume generic pentru ciupercile pulverulente; -profesiogramă (v. profesio-, v. -gramă), s.f., profesiogramă efectuată la persoanele care lucrează într-un mediu cu pulberi. C0NI02- „con laringal, tubercul". 0 gr. konos „con"
>	fr. conio-, engl. id., germ. konio- > rom. conic^-.
■	-cist (v. -cist), s.n., sporange închis în formă de tubercul, conţinând spori, prezent la ferigi; -tecă (v. -tecă), s.f., lojă a anterei; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a conului laringal, între cartilajul cricoid şi cel tiroid.
CONO- „con, conic". 0 gr. konos „con" > fr. cono- , engl. id., it. id., germ. kono- > rom. cono-. m -carp (v. -carp), s.n., fruct alipit de receptaculul comun; -for (v. -for), adj., care poartă conuri; -forofite (v. foro-, v.-fit), s.f. pl., plante din pădurile de conifere; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. în formă de con; sin. conoidai. 2. S.n. Suprafaţă generată de o dreaptă care se menţine paralelă cu un plan dat, sprijinindu-se pe o dreaptă fixă şi pe o curbă fixă; -metru (v. -metrui), s.n., aparat folosit pentru măsurarea unghiului dintre axele optice ale unui cristal mineral; -podiu (v. -podiu), s.n., receptacul floral de formă conică; -scop (v. -scop), s.n., aparat utilizat în conoscopie; -scopie (v. scopie), s.f., observare a fenomenului de polarizare cromatică.
CONSISTO- „consistenţă". 0 lat. consisto, ere „a se forma, a se alcătui" > fr. consisto- > rom. consisto-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat folosit pentru determinarea consistenţei materialelor. -CONT „filament, bastonaş, flagel, cil". 0 gr. kontos „prăjină, băţ, baston" > fr. -conte, engl. id., germ. -kont> rom. -cont.
CONVEXO- „curbare, deformare". 0 lat. con-vexus „boltit, arcuit" > fr. convexo- > rom. convexo-. ■ -bazie (v. -bazie), s.f., deformare constând în înfundarea spre fosa posterioară a scuamei osului occipital.
100
COPE- „ramă, vâslă". 0 gr. kope „opacină, vâslă" > fr. cope-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cope-.
■	-pode (v. -pod), s.n. pl., subclasă de crustacee planctonice, de apă dulce sau marine, cu corpul segmentat şi prevăzut cu cinci perechi de picioare biramate.
-COPIE „asociaţie, grupare". 0 lat. copia „mulţime" > fr. -copie, germ. id., engl. -copy > rom. -copie.
COPR-, v. COPRO-. ■ -emeză (v. -emeză), s.f., vomitare stercorală; -emie (v. -emie), s.f., trecere în sânge a produselor excremenţiale. COPRO- „fecale, dejecţii, excremente, bălegar, stercoral". 0 gr. kopros „excremente, bălegar" > fr. copro-, engl. id., it. id., germ. kopro- > rom. copro-. n -biu (v. -biu), adj. (despre o plantă sau despre un animal) care se hrăneşte cu dejecţii, cu excremente; -chezie (v. -chezie), s.f., satisfacere erotică produsă de ungerea corpului cu excremente; -crazie (v. -crazie), s.f., imposibilitatea reţinerii materiilor fecale; -cultură (v. -cultură), s.f., însămânţare a materiilor fecale recente, pe un mediu de cultură, în scopul identificării unor microbi patogeni; -fag (v. -fag), adj. (despre o insectă) care se hrăneşte cu excremente; -fagie (v. -fagie), s.f., ingerare de materii fecale, întâlnită la unii bolnavi mintali; sin. scatofagie; -fazie (v. -fazie), s.f., coprolalie*; -femie (v. -femie), s.f., vorbire obscenă; -fii (v. -fih), adj., care creşte sau care trăieşte pe bălegar sau pe materii fecale; -filie (v. -filiei), s.f., stare patologică în care bolnavul se complace în murdărie de excremente; -fite (v. -fit), s.f., pl., plante saprofite care trăiesc pe excremente; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică faţă de materiile fecale; sin. scaiofobie; -gen (v. -gen^, adj., care produce materii fecale; -lagnie (v. -lagnie), s.f., excitaţie sexuală perversă, obţinută numai în prezenţa materiilor fecale; -lalie (v. -lalie), s.f., tendinţă morbidă de a folosi cuvinte şi expresii obscene; sin. coprofazie; -lalomanie (v. lalo-, v. -manie), s.f., obsesie patologică de a folosi un limbaj obscen, scatologic; -lit (v. -liti), s-n. 1. Concreţiune formată din materiile fecale întărite. 2. Excrement fosil; -logie (v. -logiei), s.f., studiu biologic al materiilor fecale; -manie (v. -manie), s.f., impuls morbid de a se murdări cu excremente; -parazitoiogie (v. parazito-, v. -logie^, s.f., examinare medicală macroscopică şi microscopică a materiilor fecale în vederea depistării paraziţilor; -praxie (v. -praxie), s.f., tendinţă patologică de a folosi frecvent gesturi cu semnificaţie obscenă; -scleroză (v. -scleroză), s.f., întărire excesivă a excrementelor în intestin; -scopie (v. -scopie), s.f., examen microscopic al fecalelor; -stază (v. -stază), s.f., coprostazie*; -stazie (v. -stazie), s.f., acumulare în intestin de materii fecale care nu sunt expulzate la exterior; sin. coprostază; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., protozoare care trăiesc în medii
bogate în materii organice aflate în descompunere; -zoic (v. -zoic) adj. (despre un microorganism) care creşte pe materii fecale sau pe bălegar.
-COR (-CHOR, -HOR), „loc, spaţiu, areal, regiune". 0 gr. khoros „loc, regiune, ţară" > fr. -chore, engl. id., germ. -chor, lat. sav. -chorus şi -chorum> rom. -cor, -chorşl -hor.
COR-, v. CORE2-. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilataţie pupilară; sin. midriază; -ectomie (v. -ectomie), s.f., incizie chirurgicală a irisului, în vederea corectării poziţiei pupilei; -ectopie (v. -ectopie), s.f., anomalie congenitală a poziţiei pupilei care nu se află situată în centrul irisului. CORACII- „corb". 0 lat. corax, coracis „corb"> lat.sav. coracii-, fr. id., engl. id. > rom. coracii-.
■	-forme (v. -form), s.f., ordin de păsări din care fac parte cioara, corbul, stăncuţa etc. CORACO- „cioc de corb". 0 gr. korax, akos „corb" > fr. coraco-, engl. id., it. id., lat. sav. id.
>	rom. coraco-. ■ -id (v. -id), adj. (despre o formaţie anatomică) asemănător cu un cioc de corb.
CORALI - „corali, coralier". 0 lat. corallium „co-ral" > fr. coralii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. corali-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine corali; -form (v. -form), adj., care are forma coralilor; -gen (v. -gen2), adj. 1. Care rezultă din acumularea coloniilor de corali. 2. Care produce substanţa calcaroasă a coralilor.
COR ALO- „coral, mărgean, de culoare roşie". 0 gr. korallion „mărgean" şi lat. tz. corallum „coral"
>	fr. coralloengl. id., lat. sav. id. > rom. coralo-. u -carp (v. -carp), s.n., fruct de culoarea roşie a coralului; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu ramificaţiile coralului; -riz (v. -riz), adj., cu rădăcină de culoare roşie.
-CORD „coardă, schelet axial, coardă dorsală". 0 gr. khorde „sfoară/coardă, cârnat, intestin" > fr. -chorde, lat. sav. -chorda, germ. -chord, it. -cordo > rom. -cord.
CORD-, v. CORDO- ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f. 1. Operaţie chirurgicală de extirpare a unei coarde vocale, pe care s-a dezvoltat o tumoare canceroasă. 2. Operaţie medicală de rezecţie segmentară a măduvei spinării.
CORDI- „inimă, cordat". 0 lat. cor, cordis „inimă"
>	fr. cordi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cordi-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze cordate; -form (v. -form), adj., în formă de inimă.
CORDILO- „băţ, ramură". 0 gr. kordyle „bâtă, băţ"
>	fr. cordylo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cordilo-. u -fore (v. -for), s.n. pl., celenterate coloniale din apele dulci sau salmastre, cu corpul în formă de tufă tubulară ramificată.
CORDO- „cordon, coardă, fir, cordat". 0 gr. khorde „coardă, maţ, strună" > fr. chordo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. cordo-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze filamentoase, în for-
101
mă de fir; -id (v. -id), adj., în formă de no-tocord; -mezoblast (v. mezo-, v. -blast), s.n., al treilea strat al embrionului, care dă naştere scheletului, muşchilor, sistemului cardiovascular şi aparatului nefrourinar; -mezoderm (v. mezo-, v. -derm), s.n., porţiune din marginea dorsală a blastoporului, care dă naştere noto-cordului şi mezodermului; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie medicală de fixare a coardei vocale la cartilajul tiroid; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a cordoanelor măduvei spinării.
COREr, v. COREOr. «-graf (v. -graf), s.m. şi f., maestru de dans şi de balet; sin: coreograf; -grafie (v. -grafie) s.f. 1. Arta de a crea dansuri şi spectacole de balet. 2. Sistem convenţional de notare a paşilor şi a figurilor de dans; sin. coreografie.
CORE2- „pupilă, iris, pupilar, iridian". 0 gr. kore „pupilă anatomică" > fr. core-, engl. id., it. id., germ. kore-> rom. core2-m -cliză (v. -clizăi), s.f., ocluziune patologică a pupilei; -litic (v. -litic2), adj., referitor la coreliză; -liză (v. -liză), s.f., operaţie chirurgicală de excizie a aderenţelor de pe faţa posterioară a irisului; -morfoză (v. -morfoză), s.f., operaţie chirurgicală de restabilire a unei pupile artificiale; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală pe iris; -scop (v.-scop), s.n., instrument medical pentru examinarea pupilei; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a irisului.
COREOr „dans, mişcare, coree, coreic". 0 gr. khoreia „dans" > fr. choreo-, engl. id., germ. id., it. coreo- > rom. coreo1-. ■ -frazie (v. -frazie), s.f., tulburare de limbaj caracterizată prin emiterea unor fraze fără nici un sens; -graf (v. -graf), s.m. şi f., coregraf*; -grafie (v. -grafie), s.f., coregrafie*; -id (v. -id), adj., asemănător cu coreea; -logie (v. -logiei), s.f., studiul şi analiza notaţiilor coregrafice; -manie (v. -manie), s.f., tendinţă impulsivă de a executa mişcări asemănătoare dansului; sin. coromanie.
COREO2- „pupilă, pupilar". 0 gr. kore „pupilă" > fr. coreo-, engl. id., germ. koreo- > rom. coreo2-.
■	-metrie (v. -metriei), s.f., măsurarea dimensiunilor pupilei; -metru (v. -metru^, s.n., aparat care serveşte la măsurarea deschiderii pupi-lare; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală a pupilei.
-COREZĂ (-CHOREZĂ) „deplasare, mers". 0 gr. khoreo, ein „a merge" > fr. -chorese, germ. id. > rom. -coreză şi -choreză.
CORIr „separat, despărţit". 0 gr. khoris „în mod separat, despărţit" > fr. chori-, engl. id., lat. sav. id., germ. id. > rom. co/v. ■ -fii (v. -fil2), adj., care are frunzele libere, neconcrescut; -petal (v. -petal), adj., care are petalele separate, neconcrescute. CORI2- „piele, coriaceu". 0 lat. corium „piele" > fr. cori-, lat. sav. id. > rom. cori2-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze având consistenţa pielii.
CORI3- „vârf". 0 gr. koryphe „vârf" > fr. cory-, engl. id., germ. kory- > rom. cork-. ■ -filie (v. -filie2), s.f., apariţia anormală în vârful axei a unei frunze, adesea colorată; sin. corifofilie. -CORIC „răspândit, separat, diferenţiat".0 gr. khoreo, ein „a se răspândi" > fr. -chorique > rom. -coric.
-CORIEi „pupilă, iris". 0 gr. kore „pupilă" > fr. -corie, engl. id., germ. -korie > rom. -corie 1. -CORIE2 (-CHORIE, -HORIE), „răspândire, împrăştiere, diseminare". 0 gr. khoreo, ein „a se răspândi" > fr. -chorie, germ. id., engl. -chory > rom. -corie2, -chorie şi -horie.
-CORIE3 „saturaţie, saţietate". 0 gr. koros „îmbuibare, saturaţie" > fr. -corie, germ. -korie, lat. sav. -coria > rom. -corie3.
CORIF-, v. CORIFO-. ■ -odon (v. -odon), s.m., strămoşul îndepărtat al ungulatelor, inclusiv al ecvinelor, care a trăit în cretacic şi care prezenta o dentiţie asemănătoare cu o carnivorelor primitive.
CDRIFO- „vârf, regiune alpină". 0 gr. koryphe „culme, vârf" > fr. corypho-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. corifo-. ■ -filie (v. -filie2), s.f., corifilie*; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în ţinuturile alpine.
CORIMBI- „ciorchine, corimb". 0 lat. corymbus „ciorchine de struguri" > fr. corymbi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. corimbi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o plantă) care are florile dispuse în corimb; -form (v. -form), adj., în formă de ciorchine.
CORIN-, v. CORINO-. ■ -acant (v. acant), adj. (despre o plantă) cu spini îngroşaţi spre vârf. CORINE- „măciucă, globulos, clavat". 0 gr. koryne „măciucă, toiag" > fr. coryne-, lat. sav. id. > rom. corine-. ■ -form (v. -form), adj. (despre o bacterie) în formă de măciucă, CORINO- „măciucă, globular, clavat". 0 gr. koryne „Xdiag, măciucă" > fr. coryno-, engl. id., lat. sav. id. > rom. corino-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de măciucă; -stil (v. -stil), adj.*(despre o floare) cu stilul îngroşat spre vârf; -zomi (v. -zom), s.m. pl., viermi mici cu corpul în formă de pară, care parazitează tubul digestiv al mamiferelor marine ihtiofage.
CORIOr „membrană, înveliş, corion". 0 gr. kho-rion „piele, placentă, înveliş" > fr. chorio-, engl. id., lat. sav. id., germ. id. > rom. corio1-. ■ -alantoidă (v. alanto-, v. -id), s.f., sac embrionar format din fuziunea corionului cu alantoida; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu corionul; -retinopatie (v. retino-, v. -patie), s.f., maladie inflamatorie a coroidei şi a retinei.
CORIO2- „separat, liber, neconcrescut". 0 gr. khoris „în mod separat" > fr. chorio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. corio2-. ■ -file (v. -fil2), adj., s.f. pl. (plante) la care sepalele şi petalele sunt separate, neconcrescute.
102
-CORISM „diviziune, detaşare, răspândire, diseminare". 0 gr. khoreo „a se răspândi" > fr. -chorisme, engl. -chorism > rom. -corism. CORISTO- „separat, neconcrescut". 0 gr. kho-ristos „separat, izolat" > fr. choristo-, engl. id, germ. id. > rom. coristo-. ■ ~fil (v. -fil2), adj., cu frunzele neconcrescute; -spore (v. -spor), s.f. pl., grup de alge cu sporii separaţi.
-CORIZĂ (-CHORIZA) „separare, dezlipire, diviziune". 0 gr. khorisis „dezlipire, separaţie" > fr. -chorise, germ. id. > rom. -coriză şi -choriză. -CORM „trunchi, corp vegetal". 0 gr. kormos „corp, trunchi" > fr. -corme, engl. -corm, lat. sav.
-cormus > rom. -corm.
CORM-, v. CORMO-. ■ ~ autocore (v. auto-, v. -cor), adj., s.f. pl. (plante) care se răspândesc pe cale vegetativă.
-CORMIE „trunchi, corp, corm". 0 gr. kormos „trunchi, corp" > fr. -cormie, engl. -cormy, germ. -kormie > rom. -cormie.
CORMO- „trunchi, tulpină,corm, stolon". 0 gr. kormos „trunchi, corp" > fr. cormo-, engl. id., germ. kormo-, lat. sav. cormo- > rom. cormo-, ■ -bionte (v. -biont), s.f. pl., subregn vegetal care cuprinde încrengăturile: pteridofite, gimnosper-matofite şi angiospermatofite; -dibionte (v. di-, v. -biont), adj., s.f. pl. (plante) la care generaţiile gametofitică şi sporofitică mai păstrează un anumit grad de individualitate; -filogenie (v. filo2-, v. -geniei), s.f., originea şi evoluţia cor-mofitelor; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante al căror corp vegetativ este format din rădăcină, tulpină şi frunze, din care fac parte criptogamele vasculare şi plantele cu flori; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la cormofite; -gen (v. -geni), adj., care generează cormul vegetal; -id (v. -id), adj. s.m.,
1.	Cu aspectul unui corm vegetal. 2. S.m. Tal superior organizat, format din rizicom, caulom şi filom; -monobionte (v. mono-, v. -biont), s.f. pl., grup de plante la care există un raport permanent şi total de dependenţă între generaţia gametofitică şi cea sporofitică.
-CORN „antenă, filament, protuberanţă". 0 lat. cornu „corn" > fr. -corne, engl. -corn, lat. sav. -comis şi -cornus > rom. -corn.
CORNEO- „cornee, cornean". 0 lat. corneus „de corn, străveziu" > fr. corneo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. corneo-. ■ -sclerectomie (v. scler/o-, v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a corneei şi a scleroticei.
CORNI- „corn, cornos". 0 lat. cornu „corn, copită" > fr. corni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. corni-, ■ -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu apendice în formă de corniţe; -form (v. -form), adj., în formă de corn; -gen (v. -gen2), adj., care generează ţesut osos.
COROr (CHORO-) „loc, regiune, ţinut, răspândire, diseminare". 0 gr. khoros „loc, regiune, ţară"
>	fr. choro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id> rom.
coroi-şi choro-. ■ -genetic (v. -genetic), adj., referitor la corogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., disciplină care studiază evoluţia geografică a unei regiuni; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere generală a unei ţări; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Studiul răspândirii geografice şi topografice a organismelor. 2. Metodă de cercetare care studiază răspândirea elementelor unei culturi istorice, într-o anumită zonă geografică; -tip (v. -tip), s.n., tip de distribuţie geografică limitată.
C0R02- „pieliţă, membrană".0 gr. khorion „membrană, piele" > fr. choro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. coroz-. ■ -idă (v. -id), s.f., membrană vasculară şi pigmentată a globului ocular, situată între sclerotică şi retină; -ideremie (v. -id, v. -eremie), s.f., absenţa congenitală a coroidei. C0R03- „fetiţă, copilă". 0 gr. kore „tânără fată"
>	fr. coro-, engl. id., it. id. > rom. coro3-, ■ -filie (v. -filiei), s.f., formă particulară de homosexualitate feminină, constând în raporturi sexuale ale femeilor adulte cu fetiţe; -plast (v. -plast), s.m., modelor de figurine în pământ ars din Grecia antică; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la arta modelării în lut.
CORO4- „dans, mişcări ritmice ". 0 gr. khoros „dans" > fr. choro-, engl. id., germ. id. > rom. coro4-. ■ -manie (v. -manie), s.f., coreomanie*. COROLI- „corolă, înveliş floral". 0 lat. corolia „coroniţă" > fr. corolli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. coroli-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o floare) care este prevăzut cu o corolă dezvoltată; -fior (v. -fior), adj. (despre o floare) care are o corolă; -form (v. -form), adj., în formă de corolă. CORONARO- „artere coronare". 0 lat. coro-narius „dispus în coroană" > fr. coronaro-, lat. sav. id. > rom. coronaro-. * -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a arterelor coronare; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a arterelor coronare; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces de indu-raţie a arterelor coronare; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a arterelor coronare. CORONI- „coroană, coronat". 0 lat. corona „coroană, cunună" > fr. coroni-, lat. sav. id. > rom. coroni-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu coroană; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal), dispus în verticil în formă de coroană. CORONOr „coroană, coronarian". 0 gr. korone „cerc, coroană" şi lat. corona „coroană, cerc" > fr. corono-, engl. id., lat. sav. id., germ. korono-
>	rom. corono1-. ■ -graf (v. -graf), s.n., instrument astronomic pentru studiul coroanei solare; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru studiul luminii polarizate a coroanei solare; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie stomatologică de echilibrare ocluzală prin şlefuire selectivă.
CORONO2- „vârf, ascuţif.O gr. korone „cioară"
>	fr. corono-, engl. id. > rom. corono2-. ■ -id (v. -id), adj. (despre apofize) în formă de cioc de cioară; -idotomie (v. -id, v. -tomie), s.f., sec-
103
ţionare chirurgicală a apofizei coronoide a mandibulei.
CORTI- „scoarţă, coajă". 0 lat. cortex „coajă, scoarţă" > fr. corti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. corti-. m -col (v. -coh), adj. (despre un microorganism) care creşte şi se dezvoltă pe scoarţa sau sub scoarţa arborilor şi arbuştilor.
CORTIC-, v. CORTICO-. ■ -ectomie (v -ec-tomie), s.f., ablaţie chirurgicală a unei părţi din scoarţa cerebrală.
CORTI CI- „scoarţă, cortex cerebral". 0 lat. cortex, icis „scoarţă, coajă de copac" > fr. cortici-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cortici-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre un organism) care creşte sub scoarţa arborilor; -fer (v. -fer), adj. 1. Care este prevăzut cu scoarţă. 2. (Despre o ca-riopsă) Care este concrescut cu paleea florală; -form (v. -form), adj., cu aspect de scoarţă. CORTICO- „scoarţă, cortex, cortizon, cortical". 0 lat. cortex, icis „scoarţă" > fr. cortico-, engl. id., lat. sav. id. > cortico-. ■ -id (v. -id), adj., s.m. 1. Adj. Referitor la zona corticală a suprarenalei.
2.	S.m. pl. Hormoni steroizi secretaţi de cor-ticosuprarenală; -lipoid (v. lipor, v.-id), s.mM extract exclusiv lipidic de suprarenală; -steroid (v. stero-, v. -id), s.m., corticoid (2); -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a hormonilor corticosuprarenali; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a scoarţei cerebrale; -trop (v. -trop), s.m., hormon al lobului anterior al hipofi-zei, care stimulează funcţia cortexului suprarenal; -tropic (v. -tropic), adj., care stimulează activitatea cortexului suprarenal.
CORTINI- „cortină, văl, filamentos". 0 lat. tz. cortina „draperie din piei, perdea" > fr. cortini-, lat.sav. id. > rom. cortini-. ■ -form (v. -form), adj. (despre ciuperci) în formă de văl mem-branos sau filamentos.
CORTO- „plantă". 0 gr. khortos „iarbă, buruiană"
>	fr. chorto-, engl. id., germ. id. > rom. corto-. ■ -nomie (v. -nomie), s.f., totalitatea metodelor şi procedeelor de preparare şi conservare a plantelor colectate, precum şi de întocmire a ierbarelor.
COSCINO- „ciur, sită". 0 gr. koskinon „sită, ciur"
>	fr. coscino-, engl. id. > rom. coscino-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de ciur; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului cu ajutorul unui ciur. COSM-, v. COSMO-. ■ -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate a plantelor la excitaţiile externe; -iatrie (v. -iatrie), s.f., disciplină care se ocupă cu menţinerea şi perfecţionarea frumuseţii fizice a corpului omenesc.
COSMETO- „înfrumuseţare, cosmetică". 0 gr. kos-metos „referitor la podoabă" > fr. cosmeto-, engl. id. > rom. cosmeto- ■ -log (v. -log), s.m., specialist în cosmetologie; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a dermatologiei care se ocupă cu înfrumuseţarea corpului omenesc; sin. bioestetică.
COSMO- „lume, univers, ceresc, cosmic, universal". 0 gr. kosmos „podoabă, ordine, lume, univers" > fr. cosmo-, engl. id., germ. kosmo- > rom. cosmo-. m -biolog (v. bio-, v. -log), s.m., specialist în cosmobiologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul condiţiilor de viaţă din spaţiul cosmic. 2. Studiu al activităţii factorilor cosmici asupra organismelor vii; -ceras (v. -ceras), s.m., amonit jurasic având o cochilie evolută cu numeroase coaste curbate, bifurcate sau polifurcate; -craţie (v. -craţie), s.f., monarhia universală, preconizată de filozofii antici; -drom (v. -drom), s.n., teren special amenajat pentru lansarea sateliţilor artificiali şi a navelor cosmice; -economie (v. ecor, v. -nomie), s.f., economie mondială; sin. mondoeconomie; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază funcţiile organismului în condiţii artificiale cosmice sau în timpul zborului cosmic; -ge-netic (v. -genetic), adj., referitor la cosmogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., formare a universului; -genic (v. -genic), adj., relativ la cosmogenie; -genie (v. -geniei), s.f., teorie referitoare la originea şi la formarea universului; -gonie (v. -go-nie), s.f., ramură a astronomiei care studiază forma şi evoluţia universului; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în cosmografie; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care se ocupă cu descrierea corpurilor şi a fenomenelor cereşti; -Iatrie (v. -latrie), s.f., adoraţie a aştrilor; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în cosmologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază structura şi evoluţia universului şi legile care îl guvernează; -naut (v. -naut), s.m. şi f., astronaut*; -nautic (v. -nautic), adj., referitor la studiul mijloacelor şi posibilităţilor de zbor în spaţiul cosmic; -nomie (v. -nomie), s.f., totalitatea legilor care guvernează cosmosul; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., studiul acţiunii nocive a factorilor cosmici asupra vieţuitoarelor. COST-, v. COSTO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., nevralgie intercostală; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie costală.
COSTI- „coastă, costal". 0 lat. costa „coastă" > fr. costi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. costi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre tulpină sau peţiol) care este prevăzut cu coaste longitudinale; -form (v. -form), adj. (despre o apofiză) care se aseamănă cu o coastă.
COSTO- „coastă, costal". 0 lat. costa „coastă"
>	fr. costo-, engl. id., germ. kosto- > rom. costo-. ■ - pleurectomie (v. pleur/o-, v. -ectomie), s.f., procedeu de toracoplastie în care se ridică odată cu coastele respective şi pleura subiacentă; -pneumopexie (v. pneumo-, v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a plămânului de o coastă; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical pentru rezecţia coastelor; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unei coaste; -transversectomie (v. transvers/o-, v.
104
-ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a apofi-zelor transverse şi a extremităţii vertebrale a coastelor.
-COTIL „gaură, cavitate, scobitură". 0 gr. kotyle „adâncitură, cavitate" > fr. -cotyle, eng. -cotyl, germ. -kotyl> rom.-cotii.
COTIU- „cavitate, vas". 0 lat. cotyla „vas mic" > fr. cotyli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cotili-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de vas sau de cupă. -COTILIE „cavitate, cotiledon". 0 gr. kotyle „gaură, adâncitură" > fr. -cotylie, germ. -kotylie, engl. -cotyly > rom. -cotilie.
COTILO- „cavitate, scobitură". 0 gr. kotyle „adâncitură, cupă, gaură" > fr. cotylo-, engl. id., germ. kotylo- > rom. cotilo-. ■ -for (v. -for), adj., cu placentă cotiledonară; -id (v. -id), adj., care are forma unei cavităţi articulare; -zauri (v. -zaur), s.m. pl., reptile fosile înrudite cu stegocefalii, care au trăit în permian şi triasic.
COX-, v. COXO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere localizată în articulaţia şoldului; -anchilometru (v. anchilo-, v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară gradul de diformitate a unui şold anchilozat; -artrie (v. -artrie), s.f., coxartroză*; -artropatie (v. artro-, v. -patie), s.f., afecţiune a articulaţiei coxale; -artroză (v. -artroză), s.f., reumatism cronic degenerativ al şoldului; sin. coxartrie; -odinie (v. -odinie), s.f., durere la nivelul osului coxal.
COXO- „coapsă, os coxal". 0 lat. coxa „coapsă"
>	fr. coxo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. coxo-. ■ -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a şoldului; -tomie (v. -tomie), s.f., rezecţie chirurgicală a osului coxal.
-CRAN „craniu, cutie craniană". 0 gr. kranion „craniu" > fr. -crane > rom. -cran.
CRANI-, v. CRANIO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f. 1. Deschidere chirurgicală a craniului pentru a da creierului posibilitatea de a se dezvolta normal. 2. Defect osos cranian produs pe cale chirurgicală, în scop terapeutic sau de explorare; -logie (v. -logiei), s.f., craniologie*; -ostoză (v. -ostoză), s.f., închidere prematură a suturilor osoase craniene.
-CRANIE „craniu, cutie craniană". 0 gr. kranion „craniu" > fr. -cranie, germ.- -kranie, lat. sav. -crania > rom. -cranie.
CRANIO- „craniu, cutie craniană, cranian". 0 gr. kranion „ţeastă, cutie craniană" > fr. cranio-, engl. id., lat. sav. id., germ. kranio-, it. cranio- > rom. cranio-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., cefalocel*; -clast (v. -clast), s.n., instrument obstetrical utilizat în cranioclazie; -clazie (v. -clazie), s.f., operaţie ob-stetricală de zdrobire şi de extragere a craniului unui făt,mort, realizată cu ajutorul cranioclastu-lui; -for (v. -for), s.n., ceraniostat* (1); -graf (v. -graf) s.n., aparat care permite radiografia craniului; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a craniului, realizată cu ajutorul unei substanţe de
contrast; sin. craniogramă; -gramă (v. -gramă), s.f., craniografie*; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în craniologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază forma şi dimensiunile craniului; sin. craniiogie; -malacie (v. -malacie), s.f., proces de înmuiere a oaselor craniene; -manţie (v. -manţie), s.f., ghicire a viitorului prin examinarea unui craniu; -metrie (v. -metriei), s.f., ramură a antropometriei care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor craniului şi a indicilor cranieni; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară dimensiunile craniului; -pagi (v. -pag), s.m. pl., monştri gemelari dubli, reuniţi prin extremităţile cefalice; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru afecţiunile craniene; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de transplantare şi de grefare a unui material osos la nivelul bolţii craniene; -schizis (v. -schizis), s.n., fisură congenitală a craniului; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare medicală a cutiei craniene; -stat (v. -stat), s.n. 1. Dispozitiv utilizat pentru localizarea şi fixarea craniului, în vederea executării unei radiografii; sin. craniofor. 2. Suport folosit la orizontalizarea craniului, pentru măsurarea şi desenarea lui, -stenoză (v. -stenoză), s.f., malformaţie congenitală a craniului, care se datorează unei sinostoze a oaselor capului; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical pentru deschiderea craniului; -tomie (v. -tomie), s.f. 1. Deschidere sau perforare a craniului fetal în cursul naşterii, în caz de hidrocefalie sau de făt mort.
2.	Operaţie chirurgicală de secţionare a cutiei craniene pentru a se putea ajunge la o tumoare cerebrală; -toracopag (v. toraco-, v. -pag), s.m., făt gemelar teratologic, format din alipirea cra-niilor şi a toracelor; -toracopagie (v. toraco-, v. -pagie), stare a monştrilor craniotoracopagi. CRASI- „gros, cărnos". 0 lat. crassus „gros" > fr. crassi-, lat. sav. id. > rom. crasi-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze cărnoase.
CRASPEDO- „margine, bordură". 0 gr. kraspe-don „margine" > fr. craspedo-, engl. id. > rom. craspedo-. ■ -drom (v. -drom), adj. (despre o frunză) cu nervurile secundare înaintând până la marginea limbului foliar, fără a se mai diviza; sin. cheilodrom.
-CRAT „care conduce, care guvernează". 0 gr. kratos „putere" > fr. -erate, germ. -krat, engl. -crat
>	rom. -crat
CRATERI- „cupă, crater". 0 lat. crater, eris, „cupă, vas mare" > fr. crateri-, engl. id., it. id., lat. sav. id.
>	rom. crateri-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de cupă concavă sau de crater vulcanic.
-CRATIC „care mişcă, energic, puternic". 0 gr. kratos „putere, energie" > fr. -cratique, it. -cra-tico, engl. -cratic, germ. -kratisch > rom. -cratic. CRATO- „putere, forţă, energie, cutare, încre-ţire". 0 gr. kratos „forţă, energie" > fr. crato-, engl. id., germ. krato- > rom. crato-. m -fanie
105
(v. -fanie), s.f., manifestare a puterii divine; -gen (v. -geni), s.n. 1. Regiune întinsă din scoarţa terestră, care, într-o anumită perioadă geologică nu a suferit mişcări de cutare, ci numai mişcări lente de ridicare sau de coborâre. 2. Teritoriu întins şi rigid al scoarţei terestre, format dintr-un fundament cristalin cutat şi o cuvertură sedimentară, care este supus unor mişcări epirogenetice; sin. platformă continentală; -manie (v. -manie), s.f., plăcere morbidă pentru putere şi preeminenţă; -metrie (v. -metriei), s.f., totalitatea metodelor şi procedeelor de măsurare a puterii fizice; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea puterii fizice.
-CRAŢIE „putere, forţă, conducere". 0 gr. kratos „putere, forţă“ > fr. -cratie, germ. -kratie, it. -cra-zia, engl. -cracy > rom. -craţie.
-CRAZIE „contracţie, amestec, constituţie, compoziţie, melanj". 0 gr. krasis „amestec, constituţie, contracţie" > fr. -crasie, germ. -krasie, engl. -crasyşi -crasia, lat. sav. -crasia > rom. -crazie. CRE-, v. CREO-. ■ -odonte (v. -odont), s.f. pl., subordin de mamifere carnivore fosile, răspândite în eocen, cu membre masive, prevăzute cu gheare şi cu dentiţie puţin specializată. CREATO- „carne, fibre musculare". 0 gr. kreas, atos „carne" > fr. creato-, engl. id. > rom. creato-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., studiul ştiinţific al cărnurilor; -ree (v. -ree), s.f., eliminare a unor fibre musculare nedigerate, în fecale.
CREBRI- „strâns, îngrămădit, des". 0 lat. cre-ber, crebra, crebrum „des, numeros, îngrămădit" > fr. crebri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. crebri-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori îngrămădite;-foliu (v. -foliu), adj., cu frunze numeroase şi îngrămădite; -sule (v. -sule), adj. (despre un organ vegetal) prevăzut cu brazde longitudinale numeroase şi dese.
CREIO- (CHREIO-) „trebuinţe, necesităţi". 0 gr. khreia „nevoie, necesitate" > fr. chreio- > rom. creio- şi chreio-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă interdisciplinară care tratează despre clasificarea şi evoluţia trebuinţelor umane.
CREMASTO- „plutitor, suspendat". 0 gr. kremas-tos „suspendat" > fr. cremasto-, engl. id., germ. kremasto- > rom. cremasto-. ■ -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme prevăzute cu proeminenţe plutitoare (spini, aciculi etc.).
CREMATO- „bani". 0 gr. kremata „avere, bani"’
>	germ. chremato- > rom. cremato-. » -fobie (v. -fobie), s.f., frică patologică de bani, atât în ceea ce priveşte manipularea, cât şi deţinerea acestora.
CREMNO- „prăpastie, gol, vid". 0 gr. kremnos „râpă, prăpastie" > fr. cremno-, engl. id., it. id., lat. sav. id., germ. kremno- > rom. cremno-. » -cel (v. -cel2), s.n., hernie a labiei mari, la femei; -fite (v. -fit), s.f. pl., vegetaţie a stâncilor abrupte, sărace în humus; -fobie (v. -fobie), s.f.,
teamă patologică de prăbuşirea în prăpastie sau de la mari înălţimi.
CREMO- „care atârnă, suspeYidat". 0 gr. kre-mao „a atârna, a suspenda" > fr. cremo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cremo-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct uscat bilocular, biseminal şi indehiscent, întâlnit la umbelifere; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze care atârnă; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe suspendate.
-CREN „izvor, fântână". 0 gr. krene „izvor" > fr. -crene, germ. -krene, engl. -crene> rom. -cren. CRENATI- „dinţat, dantelat". 0 lat. crenatus „dinţat" > fr. crenati-, engl. id., lat. sav. id. > rom. crenati-. m -fior (v. -fior), adj., cu flori dantelate.
CRENI- „dantelat, incizat". 0 lat. crena „crestătură" > fr. creni-, lat. sav. id. > rom. creni-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze crestate; -form (v. -form), adj. (despre organe vegetale) cu crestături pe margine; -rostru (v. -rostru), adj., cu ciocul zimţat spre vârf.
CRENOi- „izvor, torent, pârâu, torenţial". 0 gr. krene „fântână, izvor" > fr. creno-, engl. id., it. id., lat. sav. id., germ. kreno- > rom. creno-i-. ■ -bii (v. -bie), s.f. pl., organisme adaptate la apa de izvor; -biologie (v. bio-, v. -logiei, s.f., ramură a limnologiei care studiază organismele vii ce trăiesc în izvoare; -bionte (v. -biont), adj., s.n. pl. (organisme vegetale sau animale) care trăiesc numai în apa izvoarelor şi a pâraielor; -fii (v. -fiii), adj. (despre vieţuitoare) care trăieşte numai în apa izvoarelor; -fite (v. -fit), s.f. pl., vegetaţia apelor de izvoare; -logie (v. -logiei), s.f., studiul apelor minerale terapeutice; -terapie (v. -terapie), s.f., folosirea apelor minerale în scop terapeutic; -xen (v. -xen), adj. (despre un organism) care a ajuns, întâmplător, în biocenozele din apa de izvor.
CRENO2- „crestat, dinţat". 0 lat. tz. crena „crestătură" > fr. creno-, engl. id., it. id., germ. id. > rom. creno2-. ■ -cit (v. -cit), s.n., globulă roşie crenelată, întâlnită în acantocitoză.
CREO- „carne, de carne". 0 gr. kreas, kreos „carne" > fr. creo-, engl. id., lat. sav. id., germ. kreo- > rom. creo-. ■ -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu carne; -fagie (v. -fagie), s.f., obişnuinţă de a se hrăni cu carne; -fii (v. -fiii), adj., care trăieşte pe carne.
CREPIDO- „oval, ovalar". 0 gr. krepis, idos „sandală, potcoavă"> fr. crepido-, lat. sav. id., > rom. crepido-. ■ -id (v. -id), adj. (despre un organ vegetal) în formă de sandală; crepidat; -stomi (v. -stom), s.m. pl., viermi paraziţi din tubul digestiv al salmonidelor dulcicole, cu corpul ovalar, comprimat dersoventral şi cu ventuza bucală dispusă subterminal şi prevăzută cu şase papile. -CREZĂ (-CHREZĂ) „uzaj, folosinţă". 0 gr. khre-sis „folosire, uz" > fr. -chrese > rom. *creză şi -chreză.
106
CRI-, v. CRIOr. ■ -algezie (v. -algezie), s.f., senzaţie dureroasă la aplicarea de rece; -ergie (v. -ergie), s.f., acţiune a îngheţului asupra solului şi a rocilor de suprafaţă; -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate deosebită la frig.
CRIBRl- „ sită, ciur, perforat, găurif. 0 lat. cri-brum, i, „sită, ciur“ > fr. cribri-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. cribri-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un organ vegetal) prevăzut cu pori sau cu perforaţii; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sau foliole perforate; -form (v. -form), adj. (despre o formaţie anatomică) cu aspect perforat, ciuruit.
CRICO- „cerc, inel, inelar, inelat". 0 gr. krikos „buclă, inel“ > fr. crico-, engl. id., lat. sav. id., germ. kriko- > rom. crico-. ■ -id (v. -id), adj. în formă de inel; -idectomie (v. -id, v.-ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a unei porţiuni din cartilajul cricoid; -idotomie (v. -id, v. -tomie), s.f., incizie parţială sau totală a cartilajului cricoid; -tireotomie (v. tireo-, v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de incizie a cartilajului cricoid şi a cartilajului tiroid; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a cartilajului cricoid; -traheotomie (v. traheo-, v. -tomie), s.f., traheotomie realizată prin incizia cartilajului cricoid.
-CRIF „nesigur, neautentic“. 0 gr. kryphos „ascuns, tainic" > fr. -cryphe, germ. -kryph > rom. -crif. CRIM-, v. CRIMO-. «-odinie (v. -odinie), s.f., durere care apare la contactul cu gheaţa sau cu apa foarte rece.
CRIMINO- „omor, ucidere". 0 lat. crimen, inis „acuzare, crimă" > fr. crimino-, it. id., engl. id., germ. krimino- > rom. crimino-. ■ -gen (v. -gen^, adj., care generează o crimă; sin. criminogenic; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la crimino-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., studiul mecanismelor care generează acte delictuale; -genic (v. -genic), adj., criminogen*; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în criminologie; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a dreptului care studiază cauzele criminalităţii şi măsurile pentru prevenirea acesteia.
CRIMO- „frig, îngheţ, polar, îngheţare" 0 gr. kry-mos „frig, îngheţ" > fr. crymo-, engl. id., germ. krymo- > rom. crimo-. ■ -filie (v. -filiei), s.f., afinitate a unor vieţuitoare pentru temperaturile foarte scăzute, -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în regiunile polare; -terapie (v. -terapie), s.f., crioterapie*.
-CRIN „care secretă, secretor". 0 gr. krino, ein „a secreta" > fr. -crine, engl. id., germ. -krin, lat. sav. -crinus > rom. -crin.
CRINI- „păr, coamă, setă". 0 lat. crinus „păr, coamă, plete" > fr. crini-, engl. id., lat. sav. id. > rom. crini-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpina prevăzută cu peri lungi şi rigizi; -fior (v. -fior), adj., care are flori cu peri lungi şi rigizi; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze prevăzute cu peri lungi; -form (v. -form), adj., în formă de coamă.
-CRINIE „secreţie, excreţie". 0 gr. krinein „a secreta" > fr. -crinie, germ. -krinie, engl. -criny> rom. -crinie.
CRINOi- „crin". 0 gr. krinos „crin roşu" > fr. cri-no-, engl. id., lat. sav. id., germ. krino- > rom. crino1-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de crin; sin. crinoidal; -ide (v. -id), s.n. pl., clasă de echi-noderme cu corpul în formă de caliciu cu braţe, aşezate pe un peduncul şi care trăiesc fixate de fundul mării; sin. crini-de-mare.
CRINO2- „secreţie". 0 gr. krino, ein „a secreta" > fr. crino-, engl. id. > rom. crino2-. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce secreţie; sin. crino-genic; -genic (v. -genic), adj., crinogen*. CRIOr „frig, îngheţ, congelare, glaciar, îngheţat". 0 gr. kryos „frig, gheaţă, îngheţ11 > fr. cryo-, engl. id., germ. kryo- > rom. cr/Oi■ -aeroterapie (v. aero-, v. -terapie), s.f., utilizarea aerului rece în scop terapeutic; —biologie (v. bio-,v. -logiei), s.f., disciplină care studiază efectele temperaturilor scăzute asupra organismelor; -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme vegetale care cresc pe zăpezi sau pe gheaţă; -cardioplegie (v. cardio-, v. -plegie), s.f., procedeu chirurgical de oprire a contracţiilor cardiace prin refrigerare; -chirurgie (v; chir/o-, -urgie), s.f., parte a chirurgiei care tratează despre tehnicile de congelare locală; -clastie (v. -clastie), s.f., dezagregare a rocilor sub acţiunea repetată şi alternantă a îngheţului şi a dezgheţului; sin. geiificaţie; -estezie (v. -estezie), s.f., stare de sensibilitate extremă la frig; -file (v. -fih), adj., s.f. pl. (plante) care cresc în zonele reci ale globului pământesc; -filie (v. -filiei), s.f., afinitate a unor bacterii pentru temperaturile foarte scăzute; -fite (v. -fit), s.f. pl., grup de plante constituit din alge, muşchi, ciuperci etc., care se dezvoltă în climatul glacial; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la criofite; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de frig; -for (v. -for), s.n., instrument în care apa se congelează ca o consecinţă a propriei sale evaporări; -gen (v. -geni), adj. (despre un amestec refrigerent) care este format din apă şi o sare solubilă; -genic (v. -genic), adj. 1. Referitor la criogenie.
2.	(Despre o substanţă) Care produce scăderea temperaturii; -genie (v. -geniei), s.f., ansamblu de tehnici şi de procedee de producere a temperaturilor foarte scăzute; -lit (v. -liti), s.n., florură naturală de sodiu şi aluminiu, sticloasă, monoclinică, incoloră, albă sau uşor colorată, folosită în industria sticlei; -litic (v. -litici), adj., referitor la criolit; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Studiul legilor de congelare a soluţiilor. 2. Capitol al fizicii care studiază procedeele de obţinere a temperaturilor joase; sin. crionică; -metrie (v. -metriei), s.f., crioscopie*; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea temperaturilor de congelare; sin. crioscop; -patie (v. -patie),
107
s.f., nume generic pentru bolile provocate de temperaturile foarte scăzute; -pedogenetic (v. pedo2-, v. -genetic), adj., relativ la pedogeneză; -pedogeneză (v. pedo2-, v. -geneză), s.f., proces de formare şi de evoluţie a solurilor sub acţiunea îngheţului; -pedologie (v. pedo2-, v. -logiei), s.f., cercetare a comportării solului la îngheţ; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie de fixare a unui ţesut organic printr-o refrigerare localizată; -planctofite (v. plancto-, v. -fit), s.f. pl., microorganisme vegetale care populează gheţarii şi zăpezile perene de pe munţi; -plexie (v. -plexie), s.f., efecte ale frigului asupra organismului în ansamblu; -scop (v. -scop), s.n., criometru*; -scopie (V; -scopie), s.f., metodă de determinare a greutăţii moleculare a unor substanţe, prin măsurarea coborârii temperaturii de solidificare a acelei substanţe într-un solvent; sin. criome-trie*; -sferă (v. -sferă), s.f., înveliş al suprafeţei terestre situat în zona de interferenţă a atmosferei, hidrosferei şi litosferei, caracterizat prin prezenţa gheţii; -stat (v. -stat), s.n., instalaţie pentru producerea sau pentru menţinerea unor temperaturi scăzute, constante; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical care foloseşte congelarea cu ajutorul zăpezii carbonice, aplicat în afecţiunile dermice; sin. crimoterapie*; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la criotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare tropistică a unor organisme animale sau vegetale, determinată de acţiunea frigului sau a îngheţului. CRI02- „berbec, spiralat". 0 gr. krios „berbec"
>	fr. crio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cr/'o2-. ■ -bol (v. -bol), s.n., sacrificiul unui berbec, în antichitate; -cefal (v. -cefal), adj. (despre o statuie) cu cap de berbec; -ceras (v. -ceras), s.m., amonit cu cochilie spiralată, ornamentată cu coaste, noduri sau spini, cu secţiunea turei circulară sau eliptică; -for (v. -for), adj. (despre o friză) care reprezintă imagini de berbeci.
CRIPT-, v. CRIPTO-. ■ -anterie (v. -anterie), s.f., tip de hemicleistogamie cu anterele rămase închise în floare; -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate ascunsă, prin care se produc relaţiile metapsihice de tipul telepatiei, premoniţiunii etc.; sin. criptoestezie; parapsihologie, para-psihică; -oftalm (v. -oftalm), adj., s.m. (monstru) lipsit de ochi sau având ochii ascunşi; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., malformaţie congenitală a ochilor, în care aceştia, rudimentar dezvoltaţi, sunt acoperiţi cu pielea pleoapelor; -onim (v. -onim), adj., s.n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S.n. Nume convenţional, imaginar sau reprezentat prin nişte iniţiale, cu care un autor îşi semnează o lucrare, o operă de artă; -orhid (v.-orhid), adj., s.m. (monstru) cu testiculele ascunse sau neemigrate în pungile testiculare; -orhidie (v. -orhidie), s.f., anomalie congenitală
caracterizată prin oprirea testiculului în cavitatea abdominală sau în canalul inghinal; -orhi-dopexie (v. orhido-, v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a testiculelor în poziţie normală.
CRIPTO- „ascuns, tainic, închis, acoperit, necunoscut". 0 gr. kryptos „acoperit, ascuns" > fr. crypto-, engl. id., lat. sav. id., germ. krypto- > rom. cripto-. ■ -bioză (v. -bioză), s.f., fenomen prin care, în condiţii nefavorabile de viaţă, funcţiile vitale ale unui organism sunt încetinite sau chiar oprite reversibil; sin. anabioză; -blast (v. -blast), s.n., mugur aflat în stare latentă; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la criptoblaste; -carp (v. -carp), s.n., structură în formă de fruct, prezentă în faza sperofitică a algelor roşii; -cefal (v. -cefal), s.m., făt teratologic, caracterizat prin lipsa de exteriorizare a capului; -cer (v. -ceri), adj. (despre o insectă) cu antenele ascunse; -coci (v. -coc), s.m. pl., ciuperci levuriforme; -didim (v. -didim), s.m., tumoare congenitală din interiorul corpului unui fetus, produsă prin creşterea separată a celulelor desprinse în cursul dezvoltării embrionare; -estezie (v. -estezie), s.f., criptestezie*; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante erbacee perene ale căror organe de înmulţire iernează sub pământ sau sub apă; -game (v. -game), adj., s.f.pl. 1. Adj. Care aparţine crip-togamelor. 2. S.f. pl. încrengătură a regnului vegetal, cuprinzând plante inferioare vasculare şi nevasculare, lipsite de flori şi care se înmulţesc prin spori; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. înmulţire cu elemente reproductive ascunse sau necunoscute. 2. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul plantelor inferioare (alge, ciuperci, licheni, muşchi etc.); -gen (v. -geni), adj. 1. (Despre un organism) A cărui origine şi evoluţie anterioară sunt necunoscute. 2. (Despre plante şi animale) Care provin din regiuni inaccesibile cercetărilor; -genetic (v. -genetic), adj. 1. (Despre o maladie) A cărui cauză nu poate fi determinată. 2. (Despre o plantă), Cu origine filogenetică necunoscută; -gin (v. -gin), adj. (despre o plantă) cu organele femeieşti ascunse; -graf (v. -graf), s.m., specialist în criptografie (1); -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Scriere secretă cu ajutorul unui cod de semne convenţionale. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul criptogramelor; -gramă (v. -gramă), s.f., document scris cu caractere secrete, cărora li se atribuie pe baza unui cod, valori speciale, cunoscute doar de cei iniţiaţi; -lit (v. -liti), s.n., calcul conţinut Într-o criptă anatomică; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu scrierile secrete, cu documentele cifrate; -menoree (v. meno-, v.-ree), s.f., absenţa exteriorizării fluxului menstrual; -mer (v. -mer), adj. s.n. 1. Adj.'(Despre un caracter) Condiţionat de o mutaţie recesivă. 2. Adj. (despre o genă) Care are efecte fenotipice
108
necunoscute. 3. S.n. Alelă recesivă ascunsă; -merie (v. -merie), s.f., prezenţă a unor caractere ereditare latente, care nu pot fi recunoscute sub aspect fenotipic; -mnezie (v. -mnezie), s.f., tulburare de memorie constând în incapacitatea de a diferenţia evenimentele trăite de propria persoană, de cele din vis, citite sau auzite; -plasmă (v. -plasmă), s.f., porţiunea negranu-lară a citoplasmei; -pode (v. -pod), adj., s.n. pl.(crustacee) cu picioarele ascunse; -podie (v. -podie), s.f. 1. Diformitate congenitală în care piciorul, existent ca rudiment, este ascuns în celelalte organe dezvoltate normal. 2. Diformitate constând în umflarea considerabilă a feţei dorsale a piciorului; -polimorfic (v. poli-, v. -morfic), adj., referitor la criptopolimorfism; -polimorfism (v. poli-, v. -morfism), s.n., proces de transmitere a unor gene recesive în cursul mai multor generaţii, producând apariţia unor caractere ereditare nefavorabile în cadrul populaţiilor naturale; -por (v. -por), s.m., orificiu neaparent, situat sub epidermă; -radiometru (v. radio-, v. -metrui),' s.n., instrument cu care se poate măsura puterea de penetraţie a razelor X; -ree (v. -ree), s.f., secreţie excesivă a glandelor endocrine; -scop (v. -scop), s.n., vizor pentru examene ra-dioscopice în camere luminate; -scopie (v. -scopie), s.f., examen radiologie efectuat cu ajutorul criptoscopului; -tip (v. -tip), s.n., modalitate de stocare în genotip a unei mari cantităţi de po-tenţe evolutive nerealizate; -zoic (v. -zoic), adj. (despre un organism) care trăieşte în locuri întunecate sau ascunse; -zoii (v. -zoit), s.m., stadiu a! sporozitului oprit din dezvoltare.
CRISO- (CRIZO-) „aur, de aur, auriu". 0 gr. khry-sos „aur“ > fr. chryso-, engl. id., germ. id., lat. sav. id., it. criso- > rom. criso- şi crizo-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe aurii; -cianoză (v. -cianoză), s.f., crisodermă*; -clor (v. -clor), adj. (despre o plantă) de culoare verde-aurie; -col (v. -col3), s.n., mineral conţinând silicat de cupru hidratat, pre-zentându-se în mase opaliforme sau pământoase; -dermă (v. -dermă), s.f., erupţie care apare, în zone descoperite, la unii bolnavi trataţi cu săruri de aur; s/n. crisiază, crisocianoză, crisodermie; -dermie (v. -dermie) s.f., crisodermă*; -fii (v. -fil2), adj. cu frunze de culoare galben-aurie; -filă (v. -fil2), s.f., pigment care apare în urma descompunerii clorofilei şi care, toamna, colorează frunzele în galben; -fite (v. -fit), s.f.pl., încrengătură a regnului vegetal, făcând parte din subregnul talo-biontelor; -fobie (v. -fobie) s.f., teamă patologică de obiectele din aur; -graf (v. -graf), s.m., copist care scrie manuscrise cu litere de aur; -grafie (v. -grafie), s.f., arta de a scrie cu litere de aur; -id (v. -id),. adj., cu aspect de aur; -lit (v. -liti), s.n., silicat natural de magneziu şi fier, cristalizat în sistemul rombic, de culoare verde-măslinie şi cu aspect lucios; -litic (v. -litici), adj., referitor la
crisolit; -pexie (v. -pexie), s.f., proces de fixare a aurului în ţesuturile organice; -terapie (v. -tera-pie), s.f., utilizare a sărurilor de aur în scop terapeutic; sin. auroterapie.
CRISPI- „încreţit, zbârcit". 0 lat. crispus „încreţit" > fr. crispi-, lat.sav. id. > rom. crispi-. » -fior (v. -fior), adj., cu flori zbârcite; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze încretite.
CRISTAL-, v. CRISTALO-. ■ -urie (v. -urie), s.f., prezenţa cristalelor în urină.
CRISTALI- „cristal". 0 lat. crystailus .^cristal" > fr. cristalli-, engl. crystaili- > rom. cristali-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine cristale; -form (v. -form), adj., în formă de cristale.
CRISTALO- „cristal, cristalizare, gheaţă, cristalin, transparent". 0 gr. krystailos „gheaţă" > fr. crys-tailo- şi cristaiio-, engl. crystalio-, germ. krystallo-, it. cristaiio-, lat. sav. crystalio- > rom. cristalo-. ■ -blast (v. -blast), s.n., cristal care intră în componenţa rocilor metamorfice, format prin creştere în masa solidă a materialului preexistent; -blasteză (v. -blasteză), s.f., proces de recristalizare meta-morfică a rocilor preexistente, sub acţiunea presiunilor orientate din scoarţa pământului; -blastic (v. -blastic), adj. (despre structura rocilor metamorfice) caracterizat prin recristalizări în stare solidă; -core (-chore, -hore) (v. -cor), adj., s.f. pl., (plante) care se răspândesc sub acţiunea gheţarilor; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică faţă de obiectele de cristal sau de sticlă; -gen (v. -geni), adj., care produce cristale; -genetic (v. -genetic), adj., relativ ia cristalogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Studiul condiţiilor de formare a cristalelor; sin. cristalogenie. 2. Proces de formare a cristalelor în natură; -genie (v. -geniei), s.f., cristalogeneză* (1); -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în cristalografie; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care studiază formele, proprietăţile şi legile de formare a cristalelor; -id (v. -id), adj., s.n. şi m. 1. Adj. Cu aspect de cristal. 2. S.m. Substanţă care cristalizează mai uşor şi care, în stare de soluţie, poate trece printr-o membrană vegetală sau animală. 3. S.n. pl. Incluziuni proteice asemănătoare cristalelor, din celulele unor seminţe.
4.	S.m. Capsula proprie a ţesutului cristalinian; -manţie (v. -manţie), s.f., procedeu de divinaţie care se bazează pe contemplarea obiectelor de cristal; -metrie (v. -metriei), s.f., discpilină care se ocupă cu studiul formelor geometrice ale cristalelor; -nomie (v. -nomie), s.f., studiul legilor de formare a cristalelor; -plastic (v. -plastic), adj., care se referă la cristaloplastie; -plastie (v. -plastie), s.f., mulare a unui material, la rece, aflat în stare cristalină; -tehnie (v. -tehnie), s.f., tehnica producerii cristalelor artificiale; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare a cristalelor.
-CRIT „care discerne, care judecă". 0 gr. kritos „care alege, care discerne care judecă" > fr.
-crite, engl. id. > rom. -crit.
109
CRITERIO- „normă, principiu, criteriu". 0 gr. krite-rion „ceea ce serveşte la judecare" > fr. criterio-, engl. id. > rom. criterio■ -logie (v. -logiei), s.f., studiul logic al criteriilor.
CRITO- „resturi vegetale". 0 gr. krithe „orz, grâu"
>	fr. critho-, engl. id. > rom. crito-. ■ -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere după resturile vegetale şi animale căzute, pe jos, lângă altare.
-CRIZĂ „judecată, aserţiune, concluzie". 0 gr. kri-sis „judecată" > fr. -crise, germ. -krise, it. -crisi > rom. -criză.
CRIZO-, v. CRISO-.
-CROIC „colorat, relativ la coloraţie". 0 gr. khroia „culoare" > fr. -chroique, engl. -chroic, germ. -chroich, lat. sav. -chroicus > rom. -croic.
-CROM „culoare, coloraţie, pigment, pigmentaţie." 0 gr. khroma „culoare" > fr. -chrome, germ. -chrom, engl. -chrome > rom. -crom.
CROM-, v. CROMO-. ■ -agog (v. -agog), adj. (despre o funcţie a ficatului) care se referă la extracţia anumitor substanţe colorante, injectate în sânge; -estezie (v. -estezie), s.f., capacitate de a percepe culorile; -hidroză (v. -hidroză), s.f., transpiraţie colorată; -opsie (v. -opsie), s.f., boală a ochiului datorită căreia obiectele necolorate sunt percepute în culori; -optometrie (v. opto-, v. -metriei), s.f., măsurare a percepţiei vizuale pentru culori; -optometru (v. opto-, v. -metrui), s.n., aparat utilizat în cromoptometrie; sin. cromatoptometru.
CROMAT-, v. CROMATO-. ■ -opsie (v. -opsie), s.f., capacitate de a percepe distinct culorile; -optometru (v. opto-, v. -metrui), s.n., cromopto-metru*; -urie (v. -urie), s.f., coloraţie anormală a urinii.
-CROMATIC „colorat, colorabil, pigmentat". 0 gr. khromatikos „relativ la culoare" > fr. -chroma-tique, engl. -chromatic, germ. -chromatisch, lat. sav. -chromaticus > rom. -cromatic.
CROMATO- „culoare, coloraţie, pigment, croma-tină, colorat, cromatic". 0 gr. khroma, khromatos „culoare" > fr. chromato-, engl. id., germ. id., it. cromato- > rom. cromato-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă tânără care conţine sau care poate produce pigmenţi; sin. cromoblast; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la cromato-blaste; -cit (v. -cit), s.n., celulă cu pigmenţi; sin. cromocit; -disopsie (v. dis-, v. -opsie), s.f., imposibilitate de a distinge culorile; -fag (v. -fag), s.m., celulă fagocită care înglobează pigmenţi; sin. cromo-fag; -fii (v. -fiii), adj., care fixează coloranţii; sin. cromofil; -filie (v. -filiei), s.f. afinitate a unor plante pentru materiile colorate; -fobie (v. -fobie), s.f. 1. Teamă morbidă de culori sau de obiecte colorate. 2. Frica de a nu roşi în public; -for (v. -for), adj., s.m. 1. Adj. Care conţine pigment. 2. Corpuscul (organit) din celulele plantelor superioare, care conţine clorofilă sau alţi pigmenţi; sin.
cromofor (2). 3. Structură înconjurată de membrană, prezentă la bacteriile fotosintetice. 4. Celulă animală capabilă să sintetizeze pigmenţi; -gen (v. -geni), adj., care colorează sau care produce materii colorante; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la cromatogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., fe-nomen de producere a unor substanţe colorate de către bacterii şi fungi, ca rezultat al activităţii metabolice; -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu fizico-chimic de separare a substanţelor dintr-o soluţie, fîltrându-se printr-un absorbant; -gramă (v. -gramă), s.f., repartiţie diferită a componenţilor unui amestec de substanţe în soluţie, care se filtrează printr-un mediu poros; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la cromatoliză; -liză (v. -liză), s.f,. proces de descompunere şi de dispariţie a cromatinei nucleare; -logie (v. -logiei), s.f., studiul materiilor colorante de origine vegetală; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a intensităţii culorilor sin. cromometrie; -metru (v. -metan), s.n., aparat pentru măsurarea intensităţii culorilor; -plasmă (v. -plasmă), s.f., structură periferică nediferenţiată a citoplasmei, impregnată cu pigmenţi, la bacterii şi la cianoficee; sin. cromopiasmă (1); -plast (v. -plast), s.n., corpuscul colorat din rădăcinile de morcov sau din fructele coapte, cu rol asemănător cloroplastelor; sin. cloroplast; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la cromatoplaste; -rexă (v. -rexă), s.f., proces de fragmentare a nucleului celular într-un număr de particule care se împrăştie în citoplasmă; -taxie (v. -taxie), s.f., afinitate a unor substanţe de a ataca selectiv cromatina nucleară.
-CROMAZIE „coloraţie, pigmentaţie". 0 gr. khroma „culoare" > fr. -chromasie, germ. id., it. -croma-s/a, engl. -chromasia, lat. sav. id> xom.-cromazie. -CROMIC „de culoare, colorat". 0 gr. khroma „culoare" > fr. -chromique, engl. -chromio rom. -cromic.
CROMIDIO- „cromidie, granulă bazofilă". 0 gr. khromidion „culoare mică" > fr. chromidio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. cromidio-.
■	-centru (v. -centru), s.n., grupare de cromidii în masa definită din celulă; sin. cromidiosferă; -gamie (v. -gamie), s.f., proces de fuzionare a cromidiilor; -sferă (v.-sferă), s.f., cromodiocentru*; -zom (v. -zom), s.m., granulă bazofilă de cro-matină, care provine din nucleu.
-CROMIE „culoare, coloraţie, pigmentaţie". 0 gr. khroma „culoare" > fr. -chromie, germ. id., it.
-cromia, engl. -chromy > rom. -cromie.
CROMO- „culoare, coloraţie, cromatină, pigmentaţie, colorat, pigmentat". 0 gr. khroma „culoare"
>	fr. chromo-, germ. id., engl. id., it. cromo- > rom. cromo-. ■ -blast (v. -blast), s.n., cromato-blast*; -centru (v. -centru), s.n. 1. S.n. pl. Corpusculi de cromatină din nucleul aflat în stare de repaus sau în stadiul interfazei, care absorb şi fixează diferite substanţe colorate. 2. S.n. Regiune
110
cromozomială heterocromatică; ~cistoscopie (v. cisto-, v. -scopie), s.f., examinare cu cistoscopul a funcţiei renale şi a permeabilităţii ureterelor cu ajutorul unei substanţe de contrast; sin. cromo-ureteroscopie, cistocromoscopie; -cit (v. -cit), s.n., cromatocit*; -colografie (v. colo2-, v. -grafie), s.f., procedeu de tipar colografic în culori; sin. cro-mocolotipie, cromoheliografie; -colotipie (v. colo2-, v. -tipie), s.f., cromocolografie*; -condrie (v. -condrie), s.f., mitocondrie granulară care dă naştere, în interiorul ei, unui pigment; -crinie (v. -crinie), s.f., secreţie sau excreţie de materii colorate; -fag (v. -fag), s.m., cromatofag*; -fii (v. -fih) adj., cromatofil*; -fob (v. -fob), adj. (despre un ţesut sau o celulă) care nu se colorează; -for (v.-for), adj., s.m. 1. Adj. s.m. (Grupare de atomi) care, introdusă în molecula combinaţiilor organice, formează compuşi coloranţi. 2. Cromatofor* (1); -fotografie (v. foto-, v.-grafie), s.f., procedeu de obţinere a fotografiilor în culori, -fotolitografie (v. foto-, v. lito-, v.-grafie), s.f., procedeu de pregătire a unei forme de tipar planlitografic şi multicolor şi de multiplicare a imaginilor prin reproducere fotografică; -fototerapie (v. foto-, v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a luminii colorate; -fototipie (v. foto-, v.-tipie), s.f., stampă executată în tipar multicolor, pentru care formele de tipar au fost realizate cu ajutorul reproducerii fotomecanice; -gen (v. -geni), adj. s.m. 1. Adj. Care produce pigmenţi coloranţi; sin. cromoge-nic. 2. S.m. Substanţă care formează prin oxidare compuşi coloraţi; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la cromogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de producere a materiei colorate sau a pigmenţilor; -genic (v. -genic), adj., cromogen* (1); -heliografie (v. helio-, v. -grafie), s.f., cromocolografie*; -lipoide (v. lipor, v. -id), s.f. pl., picături de ulei cu pigmenţi de carotină, prezente în celulele unor alge şi ciuperci; -litografie (v. lito-, v. -grafie), s.f., procedeu litografic de imprimare policromă; -mere (v. -mer), s.n. pl., granule de cromatină dispuse liniar de-a lungul filamentului cromozomial sau al cromonemei; -metrie (v. -metriei), s.f., cromatometrie*; -nemă (v. -nemă), s.f. 1. Filament cromozomial lung şi spiralat, observat în profaza mitozei şi a meiozei. 2. Lanţ de ADN în bacterii şi virusuri; -patie (v. -patie), s.f., cromatodermatoză; -pexie (v. -pexie), s.f., proces de fixare a pigmenţilor sau coloranţilor pe o celulă sau pe o formaţiune celulară, pe un ţesut sau pe un organ; -plasmă (v. -plasmă), s.f. 1. Cromatoplasmă*. 2. Reţea a cromatinei nucleare; -plast (v. -plast), s.n., cromatoplast*; -radiometru (v. radio-, v. -metrui), s.n., aparat utilizat pentru măsurarea şi dozarea razelor X; -scop (v.-scop) s.n. 1. Aparat optic pentru reproducerea în culori a clişeelor ortocromatice.
2.	Cinescop folosit în transmisiunile de televiziune în culori; -scopie (v. -scopie), s.f., studiul
culorii unui lichid organic, care suferă modificări în caz de boală; -sferă (v. -sferă), s.f., strat incandescent gazos de culoare roz, situat în jurul soarelui şi care devine vizibil în timpul eclipselor solare totale; -spiră (v. -spiră), s.f., filament spiralat cromatic, care apare în nucleu în timpul diviziunii haplomitotice; -terapie (v. -terapie), s.f., tratare a unor maladii prin utilizarea luminii colorate; -tip (v. -tip), s.n., parte a genotipului care este localizată în cromozomi; -tipie (v. -tipie), s.f., reproducere litografică în culori, obţinută pe cale fotochimică; -tipografie (v. tipo-, v. -grafie), s.f., procedeu de tipărire multicoloră, cu elemente de imprimare în relief; -tropi (v.-trop), s.m. pl., coloranţi acizi şi azoici, care vopsesc lâna în roşu până la violet şi care au la lumină o rezistenţă relativ bună; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la cromotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., fototropism sub influenţa luminii colorate; -ureteroscopie (v. uretero-, v. -scopie), s.f., cromocistoscopie*; -xilografie (v. xijo-, v. -grafie), s.f., tipar înalt multicolor, executat pe clişee gravate în lemn; -zom (v. -zom), s.m., corpuscul de substanţă nucleară formată în timpul diviziunii cariocinetice şi purtător al caracterelor ereditare; -zomic (v. -zomic), adj., referitor la cromozomi.
-CRON (-CRONĂ) „timp, durată, cronic, relativ la timp“. 0 gr. khronos „timp“ > fr. -chrone, engl. id., germ. -chron,\X. -crono > rom. -cron şi -cronă.
CRON-, v. CRONO-. ■ -axie (v. -axie), s.f. 1. Timp minim în care are loc o excitaţie. 2. Timp fiziologic caracteristic de excitabilitate a fiecărui organ sau ţesut; -aximetrie (v. axi/or, v. -metriei), s.f., măsurare a cronaxiei; -aximetru (v. axi/01-, v. -metrui), s.n., aparat de măsurat proprietatea muşchilor de a se contracta.
-CRONĂ, v. -CRON.
CRONI- „timp, durată, cronic, de durată“. 0 gr. khronos „timp" > fr. chroni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. croni-. ■ -spor (v. -spor), s.m., spor de rezistenţă; -sprange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange care produce cronispori; -zoospor (v. zoo-, v. -spor), s.m., zoospor de conservare.
-CRONIC „relativ la timp, temporal". 0 gr. khro-nikos „referitor la timp“ > fr. -chronique, engl. -chronic, it. -cronico> rom. -cronic.
-CRONIE „timp, temporalitate, evoluţie, durată". 0 gr. khronos „timp“ > fr. -chronie, engl. -chrony
>	rom. -cronie.
CRONO- (CHRONO-) „timp, durată, temporalitate, cronic" . 0 gr. khronos „timp" > fr. chrono-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. crono- şi chrono-. ■ -ataxie (v. -ataxie), s.f., pierdere a sentimentului scurgerii timpului, observată în urma talamotomiei; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., studiul ştiinţific al ritmurilor bio-
111
logice ale vieţuitoarelor; -clin (v.-clin), adj., s.n. (caracter morfologic) care se modifică de-a lungul unei perioade lungi de timp; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., cercetare a caracteristicilor temporale ale funcţiilor fiziologice şi ale factorilor care le condiţionează; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă intensă şi dureroasă faţă de trecerea timpului; -fotografie (v. foto-, v. -grafie), s.f., înregistrare fotografică a unei mişcări la intervale scurte de timp,' în scopul studierii acesteia; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la crono-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Capacitate a fiinţei umane de a percepe timpul, ideea de temporalitate. 2. Operaţie lingvistică sistematică de dispunere spaţială a timpurilor verbale, corespunzătoare conjugării verbale; -graf (v. -graf), s.n. 1. Instrument pentru înregistrarea duratelor de desfăşurare a evenimentelor, fenomenelor, operaţiilor etc. 2. Aparat automat de precizie, utilizat la verificarea funcţionării crono-metrelor; -grafie (v. -grafie), s.f., 1. Totalitatea operelor în care faptele sunt prezentate cronologic. 2. Figură de stil care constă în descrierea temporală a unor momente sau evenimente; -gramă (v. -gramă), s.f. 1. Informaţie dată de literele unei inscripţii, ale unei fraze etc., care au şi o semnificaţie numerală, reprezentând cifre romane. 2. Historiogramă*; -hidroizopletă (v. hidror, v. izo-, v. -pletă), s.f., linie care uneşte pe o hartă punctele cu aceeaşi umiditate; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu datarea evenimentelor istorice în vederea stabilirii succesiunii acestora. 2. Istoria vieţii unui ecosistem, alcătuită din aspecte filoge-netice şi aspecte bionomice; -metrie (v. -metriei), s.f., ramură a meteorologiei care studiază procedeele şi instrumentele pentru măsurarea timpului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument de precizie, folosit pentru măsurarea intervalelor de timp; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază alterările caracteristicilor biologice temporale consecutive bolii; -profesiogramă (v. profesio-, v. -gramă), s.f., înregistrare grafică în timpul unei activităţi, cu determinarea duratei în timp a fiecărei operaţii componente; -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru măsurarea unui scurt interval de timp; -tahimetru (v. tahi-, v. -metrui) s.n., aparat cu ajutorul căruia se evaluează viteza orară a unui vehicul; -taraxie (v. -taraxie), s.f., confuzie în orientarea temporală, asociată cu incapacitatea de a identifica datele şi de a le aprecia durata timpului; -teză (v. -teză), s.f., fiecare etapă în procesul de reprezentare a timpurilor verbale în lingvistica modernă, corespunzând anumitor moduri din gramatica tradiţională; -trop (v. -trop), adj., referitor la regularitatea unui ritm; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la cronotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., proprietate a
miocardului de a emite automat impulsuri ritmice cu o anumită frecvenţă.
CROSO (CROSSO-) „fimbrie, fâşie, fimbriat". 0 gr. krossos „franj, fâşie" > fr. crosso-, engl. id., lat. sav. id. > rom. croso- şi crosso-. ■ -petal (v. -petal), adj., cu petale despicate în fâşii lungi şi subţiri; -pterigieni (v. -pterigian), s.m. pl., ordin de peşti marini, având înotătoarele perechi sub formă de palete, prezentând caractere de trecere spre amfibieni şi care au apărut în paleozoic (devonian); sin. crosopterigii.
CROSSO-, v. CROSO-.
CRUCI- „cruce, încrucişat". 0 lat. crux, cruciş „cruce" > fr. cruci-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cruci-, u -fere (v. -fer), s.f. pl., familie de plante angiosperme dicotiledonate, cu patru petale şi patru sepale aşezate în cruce; -fior (v. -fior), adj., cu florile dispuse în cruce; -form (v. -form), adj., în formă de cruce.
CRUSTI- „crustă, coajă". 0 lat. crusta „coajă, crustă" > fr. crusti-, lat. sav. id. > rom. crusti-. ■ -form (v. -form), adj., asemănător cu o crustă. CTEINO- „distrugător, care ucide". 0 gr. kteino „a ucide, a omorî"> fr. cteino-, engl. id., germ. kteino- > rom. cteino. ■ -fite (v. -fite), s.f. pl., ciuperci parazite care, prin modul nutriţiei lor, distrug celulele plantei-gazdă.
CTENO- „pieptene, zimţat, cu dinţi". 0 gr. kteis, ktenos „pieptene, creastă" > fr. cteno-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cteno-. ■ -cere (v. -cen); s.n. pl., ordin de celenterate cu 8 tentacule, trăind în colonii şi cuprinzând coralii; -cist (v. -cist), s.n., organ senzitiv aboral, prezent la ctenofore; -faringodon (v. faring/o-, v. -odon), s.m., peşte fitofag dulcicol, din familia ciprinidelor, cu capul alungit şi cu corpul acoperit cu solzi mari; -fore (v. -for),s.n. pl., clasă de celenterate pelagice transparente, care se deplasează cu ajutorul unor palete în formă de pieptene; -id (v. -id), adj., s.m. 1. în formă de pieptene. 2. S.m. Varietate de solz cicloid, având marginea zimţată; -micete (v. -micete), s.f. pl., gen de ciuperci dermatofite, din clasa ascomicetelor, cuprinzând tricofitonii microizi.
CTETO- „dobândit, câştigat". 0 gr. ktetos „câştigat, dobândit" > fr. cteto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cteto-. u -logie (v. -logiei), s.f., studiul biologic al caracterelor moştenite ale unui organism vegetal sau animal; -zom (v. -zom), s.m., cromozom supranumerar asociat unui cromozom sexuat, în timpul meiozei.
-CTONIE „distrugere, ucidere". 0 gr. ktonos „omor, ucidere" > fr. -ctonie, germ. -ktonie, engl. -ctony> rom. -ctonie.
CTONO-, v. HTONO-.
CUADRI-, v. CVADRI-.
CUBI- „cub". 0 lat. cubus, i, „zar, cub" > fr. cubi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cubi-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de cub.
112
/
CUBO- „cub". 0 gr. kubos (kybos) „cub, zar“ > fr. cubo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cubo-. m ~id (v. -id), adj., s.ri, 1. Adj. De formă cubică. 2.
S.n. Os al tarsului, în formă de cub; -manie (v. -manie), s.f., impuls patologic către jocul de zaruri; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului cu ajutorul zarurilor.
CUCULIi- „glugă, capişon, cornet". 0 lat. cucuilus „glugă, capişon" > fr. cuculli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cuculh-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un organ vegetal) care este prevăzut cu cornet sau cu capişon; -form (v. -form), adj. (despre flori şi frunze) în formă de cornet. CUCULI2- „cuc“. 0 lat. cucuius „cuc“ > fr. cucuii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cuculi2-. ■ -forme (v. -form), s.f., pl., ordin de păsări cuprinzând cucii.
CUCUMI- „castravete". 0 lat. cucumis „castravete" > fr. cucumi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cucumi-. m -form (v. -form), adj., în formă de castravete.
CULCITI- „perniţă, pulvină". 0 lat. cuicita „pernă" > fr. cuiciti-, lat. sav. id. > rom. cuiciti-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de perniţă. CULICI- „ţânţar". 0 lat. cuiex, icis „ţânţar" > fr. culici-, engl. id., lat. sav. id. > rom. culici-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge ţânţarii; -form(v. -form), adj., cu aspect de ţânţar; -fug (v. -fug), adj., s.n. (preparat) care îndepărtează ţânţarii.
CULMI- „pai, tulpină erbacee". 0 lat. culmus, i „pai, tulpină" > fr. culmi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. culmi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre un microorganism) care trăieşte pe tulpina plantelor erbacee; -fer (v. -fer), adj., care are tulpină erbacee.
CULŢI- „cultivat, domestic". 0 lat. cultus „lucrare, îngrijire" > fr. culţi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. culţi-. ■ -gen (v. -gen2), s.n., specie vegetală obţinută de om şi prezentă numai în cultură. -CULTOR „care cultivă, care îngrijeşte". 0 lat. cultor „care lucrează, care cultivă" > fr. -culteur
>	rom. -cultor.
CULTRI- „cuţit". 0 lat. culter, tri „cuţit, fier de plug" > fr. cultri-, engl. id. > rom. cultri-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de cuţit; -rostru (v. -rostru), adj. (despre o pasăre) cu ciocul alungit, în formă de cuţit. -CULTURĂ „cultivare, creştere". 0 lat. cultura „lucrare, cultivare" > fr. -culture, engl. id. > rom. -cultură.
CULTURO- „civilizaţie, cultură". 0 lat. cultura „cultivare" > fr. culturo-, engl. id., germ. kulturo-
>	rom. culturo-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază fenomenele de civilizaţie şi de cultură.
CUMULI- „grămadă, îngrămădit". 0 lat. cumulus „morman, grămadă" > fr. cumuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. cumuli-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu
flori adunate la un loc; -form (v. -form), adj. (despre nori) cu aspect de ghemotoace.
CUNEI- „colţ, pană, cui, cuneat". 0 lat. cuneus „pană, colţ"> fr. curiei-, engl. id., it. id., lat. sav. id., germ. kunei- > rom. cunei-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori în formă de pană; -form (v. -form), adj., s.n. şi f. 1. Adj. (Despre conidii) în formă de pană sau de cui. 2. Adj. (Despre un sistem de scriere) Care utilizează litere în formă de cuie. 3. S.f. Literă folosită de unele popoare din Orientul antic. 4. S.n. Unul dintre oasele tarsului. 5. S.n. Tract de fibre în funiculul posterior al măduvei spinării.
CUNICULI- „iepure de casă". 0 lat. cuniculus „iepure de casă" > fr. cuniculi- > rom. cuniculi-.
■	-cultor (v. -cultor), s.m. şi f., persoană care se ocupă cu cuniculicultura; -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a zootehniei care se ocupă cu creşterea iepurilor de casă.
CUNICULO- „canal, conductă, cavernă". 0 lat. cuniculus „galerie, tunel, conductă" > fr. cuni-culo- > rom. cuniculo-. ■ -cardie (v. -cardie), s.f., aritmie cardiacă, manifesttată prin perceperea unui singur zgomot cardiac.
CUPR-, v. CUPRO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., prezenţa cuprului în sânge.
CUPRI- „cupru, aramă". 0 lat. cuprum „aramă" > fr. cupri-, engl. id. > rom. cupri-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine cupru; -form (v. -form), adj., cu aspect de cupru.
CUPRO- „cupru, de cupru". 0 lat. cuprum „aramă" > fr. cupro- > rom. cupro-. u -rahie (v. -rahie), s.f., prezenţă a cuprului în lichidul cefalorahidian; -terapie (v. -terapie) s.f., utilizare a cuprului şi a sărurilor acestuia în scop terapeutic; -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu de preparare a clişeelor pentru tipar înalt, utilizându-se o placă de cupru.
CUPULI- „cupă mică, cupulă". 0 lat. tz. cupula „cupă mică" > fr. cupuli-, engl. id. > rom. cupuli-.
■	-fer (v. -fer), adj., care poartă cupule; -fere (v. -fere), s.f. pl., familie de plante al căror fruct este prevăzut cu o cupulă având ca reprezentanţi fagul, stejarul, castanul; sin. fagacee; -form (v. -form), adj. (despre un receptacul) în formă de cupă mică.
CUPULO- „cupă mică, cupulă". 0 lat. tz. cupula „cupă mică" > fr. cupulo-, engl. id. > rom. cupulo-. m -gramă (v. -gramă), s.f., rezultat grafic al unei cupulometrii; -id (v. -id), adj., în formă de cupulă; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de explorare funcţională a canalelor semicirculare ale urechii, supunând bolnavul unor probe rotatorii.
-CUSPID „vârf ascuţit, ghimpe". 0 lat. cuspis, idis „vârf ascuţit" > fr. -cuspide, it. id., lat. sav. -cuspis > -rom. -cuspid.
CUSPIDI- „vârf ascuţit, ghimpe". 0 lat. cuspis, idis „vârf ascuţit" > fr. cuspidi-, lat. sav. id. >
113
rom. cuspidi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre frunze sau dinţi) cu vârful lung şi ascuţit; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze ascuţite şi rigide; -form (v. -form), adj., în formă de vârf, ascuţit şi rigid.
CUTI- „piele, tegument, coriaceu“. 0 lat. cutis „piele, tegument“> fr. cuti-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. cuti-. ■ -col (v. -coli), adj. (despre larvele insectelor) care se dezvoltă sub pielea diferitelor mamifere; -color (v. -color), adj., cu tegumentul colorat; -form (v. -form), adj., cu aspect coriaceu.
CVADRI- (CUADRI-) „de patru ori, împătrit". 0 lat. quadrus „pătrat" > fr. quadri-, engl. id., lat. sav. id., germ. id. > rom. cvadri- şi cuadri-. ■ -coc (v. -coc), adj., care are patru bace; -color (v.-color), adj., care are patru culori; -fid (v. -fid), adj. (despre frunze) divizat în patru; -fior (v. -fior), adj., care are patru flori; -fonie (v. -fonie), s.f., tehnică de înregistrare şi de redare muzicală, ba-
zată pe utilizarea a patru surse acustice; -nom (v. -nom2), s.n., expresie algebrică formată din patru termeni; -petal (v. -petal), adj., care are patru petale; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie în care sunt lezate toate cele patru membre; -valent (v. -valent), s.n., formaţiune constituită din patru cromozomi în meioza autotetraplo-izilor şi a alotetraploizilor segmentali.
CVASI- (CUASI-) „aproape, asemănător". 0 lat. quasi „pe jumătate" > fr. quasi-, germ. id., engl. id. > rom. cvasi- şi cuasi-. ■ -geoid (v. geo-, v. -id), s.n., suprafaţă auxiliară ale cărei puncte se depărtează, pe verticală, de punctele suprafeţei topografice terestre, cu distanţe egale cu altitudinile normale ale acestor puncte; -static (v. -static), adj. (despre un sistem fizic) care se desfăşoară cu viteză foarte mică, astfel încât fiecare stare intermediară a sistemului care se transformă să poată fi considerată stare de echilibru.
114
D
DACNO- „muşcare, muşcătură". 0 gr. dakno, ein „a muşca" > fr. dacno-, germ. id., engi. id., lat. sav. id. > rom. dacno-.m -manie (v. -manie), s.f., tendinţă patologică de a muşca.
DACRI-, v. DACRIO^. ■ -nom (v. -nom3), s.n., ulcer al căilor lacrimale; -ops (v. -ops), s.n., chist al glandei lacrimale.
DACRIO- „lacrimă, lacrimal". 0 gr. dakry, on „lacrimă" > fr. dacryo-, engl. id., germ. dakryo-, lat. sav. dacryo- > rom. dacrio-. ■ -blenoree (v. bleno-, v. -ree), s.f., blenoree a sacului lacrimal; -cel (v. -cel2) s.n., hernie a glandei lacrimale; -cist (v. -cist), s.n., sac lacrimal; -cistectazie (v. cist/o-, v. -ectazie), s.f., dilataţie a sacului lacrimal; -cistectomie (v. cist/o-, v. -ectomie), s.f., operaţie chirurgicală de extirpare a sacului lacrimal; -cistoblenoree (v. cisto-, v. bleno-, v.
-	ree), s.f., scurgere mucilaginoasă din sacul lacrimal; -cistocel (v. cisto-, v. -cel2), s.n., dilatare chistică a sacului lacrimal; -cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s.f., radiografie a sacului lacrimal, realizată cu ajutorul unei substanţe radioopace; -cistogramă (v. cisto-, v. -gramă), s.f., diagramă obţinută în urma unei dacriocistografii; -cistoptoză (v. cisto-, v. -ptoză), s.f., relaxare exagerată a sacului lacrimal; -cistorinostomie (v. cisto-, v. rino-, v. -stomie), s.f., restabilire chirurgicală a drenajului lacrimonazal; -gen (v. -geni), adj., care provoacă secreţia lacrimală; -hemoragie (v. hemo-, v. -ragie), s.f., hemoragie a căilor lacrimale; -id (v. -id), adj., în formă de lacrimă; -lit (v. -liti), s.n., calcul lacrimal; -litic (v. -litici), adj., referitor la dacriolit; -pioree (v. pio-, v. -ree), s.f., supuraţie a căilor lacrimale; sin. dacriopioză; -pioză (v. -pioză), s.f., dacriopioree*; -ree (v. -ree), s.f., secreţie lacrimală abundentă.
-DACTIL „deget". 0 gr. daktylos „deget" > fr. -dactyie, engl. -dactyi, lat. sav. -dactyius > rom. -dactil.
-DACTILIE „deget, digitaţie". 0 gr. daktylos „deget" > fr. -dactylie, germ. -daktylie, engl. -dactyly> rom. -dactilie.
DACTILIO- „inel, gemă, piatră gravată". 0 gr. daktylios „inel, verighetă" > fr. dactylio-, engl. id., germ. daktylio- > rom. dactilio-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a inelelor şi a pietrelor gravate; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a arheologiei care se ocupă cu studiul inelelor şi al pietrelor preţioase gravate; -manţie (v. -manţie), s.f., artă a ghicitului cu ajutorul unui inel; -tecă (v. -tecă), s.f., colecţie de inele şi de pietre preţioase gravate.
DACTILO- „deget, digitaţie, maşină de scris, digital, tactil". 0 gr. daktylos „deget" > fr. dactylo-,
engl. id., germ. daktylo- > rom. dactilo-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructele dispuse ca degetele unei mâini; -fazie (v. -fazie), s.f., mijloc de înţelegere între oameni prin semne convenţionale făcute cu degetele; sin. dactilologie; -grafie (v. -grafie), s.f., tehnica de a scrie la maşina de scris; -gramă (v. -gramă), s.f., urmă lăsată de degete, constituind un mijloc de identificare în an-tropometria judiciară; -gripoză (v. -gripoză), s.f., atitudine vicioasa care constă într-o încovoiere permanentă a degetelor; -id (v. -id), în formă de deget; -logie (v. -logiei), s.f., dactilofazie*; -megalie (v. -megalie), s.f., creştere exagerată a degetelor; -metru (v. -metrui), s.n., aparat de înregistrare simultană a deplasării unui deget în trei direcţii spaţiale; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică pentru refacerea degetelor distruse; aptere (v. -ptere), s.n. pl., specie de peşti din ordinul acantopterigienilor, cu înotătoarele pectorale ca nişte aripi; -riză (v. -riză), s.f., ramificaţie a rădăcinilor vegetale; -scop (v. -scop), s.n., aparat utilizat în dactiloscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., procedeu întâlnit în antropometria judiciară, de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale; -spasm (v. -spasm), s.n., contracţie spasmodică a degetelor; -tecă (v. -tecă), s.f., ferigă fosilă din carbonifer şi permian, cu spo-rangii izolaţi şi grupaţi în formă de degete, pe partea inferioară a pinulelor; -zoizi (v. -zoid), s.m. pl., indivizi din coloniile de hidrozoare, îndeplinind rol tactil şi de protecţie.
DAFNO- „dafin, laur". 0 gr. daphne „laur" :> fr. daphno- > rom. dafno-. ■ -id (v. -id), adj., cu înfăţişare de laur; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului după pocniturile unei ramuri de laur puse pe foc; sin. dafneomanţie.
DARTO- „dartos, strat al scrotului". 0 gr. dartos „cojit, jupuit" > fr. darto-, engl. id. > rom. darto-.
■	-id (v. -id), adj., care se aseamănă cu dar-tosul, tunică subţire a scrotului.
DASI- „pilos, păros, cu peri, pilozitate". 0 gr. dasys „păros, aspru" > fr. dasy-, engl. id., lat. sav. id. > rom. dasi-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori piloase; -carp (v. -carp), adj., cu fructe acoperite de pilozitate; -cerc (v. -cerc), adj., cu coada păroasă; -gastru (v. -gastru), adj., cu abdomenul păros; -metru (v. -metrui), s.n., aparat cu care se măsoară densitatea gazelor; -pod (v. -pod), adj. (despre un animal) cu picioare păroase; -trih (v. -trih), adj., care are fire de păr groase; -ur (v. -ur), s.m., marsupial australian arboricol, cu coada păroasă. DATO- „crăpat, despicat". 0 gr. dateisthai „a diviza, a tăia în două" > germ. dato-, engl. id. > rom. dato-. ■ -lit (v. -lit-i), s.n., mineral din gru-
115
pa borosilicaţilor, întâlnit în crăpăturile rocilor magmatice.
DAUCI- „morcov". 0 lat. daucus „morcov sălbatic" > fr. dauci-, engl. id., lat. sav. id. > rom. dauci-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de morcov; sin. daucoid.
DAUCO- „morcov". 0 gr. daukon „morcov sălbatic" > fr. dauco-, engl. id., lat. sav. id. > rom. dauco-. ■ ^id (v. -id), adj., dauciform*.
DEC-, v. DECA-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu zece spini; -adeif (v. -adeif), adj., cu zece stamine; -andrie (v, -andrie), s.f., grupă de plante cu zece stamine libere în clasificarea linneană; -andru (v. -andru), adj., cu androceul format din zece stamine; -aploid (v. aplo-, v. -id), adj., s.m. (organism) cu zece seturi haploide de cromozomi; -odont (v. -odont), adj., cu zece dinţi. DECA- „zece, înzecit, de zece ori". 0 gr. deka „zece" > fr. deca-, it. id., engl. id., germ. deka-, lat. sav. deca- > rom. deca-. ■ -edru (v. -edru), s.n., figură geometrică având zece feţe; -fii (v. -fil2), adj., cu zece frunze sau foliole; -gin (v. -gin), adj., cu zece pistile; -ginie (v. -ginie), s.f., grupă de plante cu zece pistile, în clasificarea linneană; -gon (v. -gon2), s.n., poligon cu zece laturi; -mer (v. -mer), adj., compus din zece părţi; -petal (v. -petal), adj., cu zece petale; -pod (v. -pod), adj., care are zece picioare; -pode (v. -pod), s.n. pl. 1. Ordin de moluşte cefalopode, care au zece tentacule. 2. Ordin de crustacee superioare care posedă cinci perechi de picioare; -silab (v. -siiab), adj., s.m., (vers) compus din zece silabe; -stil (v. -stil), adj., s.n. (templu) a cărui faţadă este compusă din zece coloane.
DECI- „zece, înzecit". 0 lat. decimus „al zecelea" > fr. deci-, lat. sav. id., engl. id. > rom. deci-, m -fior (v. -fior), adj., cu zece flori; -foliu (v. -foliu), adj, cu zece frunze sau foliole. DECIDUI- „caduc, căzător". 0 lat. deciduus „care cade, căzător" > fr. decid ui-, lat. sav. id. > rom. decidui-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori căzătoare; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze căzătoare.
DECLINO- „declinaţie". 0 lat. declino, are „a se îndepărta, a se abate" > fr. declino-, engl. id., germ. deklino- > rom. declino-. m -graf (v. -graf), s.n., aparat cu care se măsoară variaţia declina-ţiei magnetice; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se determină declinaţia magnetică. DECLIVO- „înclinare, înclinaţie". 0 lat. declivus „înclinat, situat în pantă" > fr. declivo-, engl. id., germ. deklivo- > rom. declivo-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară înclinarea unei suprafeţe.
DEFECTO- „deficienţă, fisură". 0 lat. defectus „lipsă, uzură" > fr. defecto- > rom. defecto-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul psihologic şi pedagogic al copiilor cu
deficienţe senzoriale şi intelectuale; -scop (v. -scop), s.n., aparat cu ajutorul căruia se descoperă defectele pieselor metalice; -scopie (v. -scopie), s.f., procedeu de examinare a materialelor şi a pieselor în vederea descoperirii defectelor acestora.
DEFERENT-, v. DEFERENTO-. ■ -ectomie (v.
-ectomie), s.f., excizie a canalului deferent. DEFERENTO- „canalul deferent". 0 lat. deferens, ntis „care cară, care duce mai departe" > fr. deferente- > rom. deferente-, m -veziculografie (v. veziculo-, v. -grafie), s.f., examen radiologie al canalului deferent şi al veziculei seminale. DEFLECTO- „îndepărtare, deflaţie". 0 lat. deflec-to, ere „a se îndepărta, a se abate" > fr. deflecto engl. id. > rom. deflecto-. ■ -metru (v. -metru^, s.n., aparat folosit pentru determinarea cantităţii de sol transportat prin deflatie.
DEINO-, v. DINOr.
-DEL, „vizibil, clar, evident". 0 gr. delos „vizibil, aparent" > fr. -dele, engl. id., lat. sav. -dela > rom. -dei.
-DELF „matrice, marsupiu". 0 gr. delphys „matrice, pântece" > fr. -delphe > rom. -delf.
-DELFIE „vagin, uter, matrice". 0 gr. delphys „uter, matrice" > fr. -delphje, germ. id. > rom. -delfie. DELFINO- „delfin". 0 gr. delphis, inos „delfin" > fr. delphino- > rom. delfino-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., studiul ştiinţific al facultăţilor psihice ale delfinului.
DELO- „evident, definit, vizibil". 0 gr. delos „evident, vizibil, clar" > fr. delo- engl. id., germ. id. > rom. delo-. ■ -morf (v. -morf), adj. (despre papile) cu aspect denivelat; sin. delomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., delomorf*.
DELTO- „triunghi, triunghiular, deltaic". 0 gr. delta „A" > fr. delto-, germ. id., lat. sav. id., engl. /(d. > rom. delto-. ■ -id (v. -id), adj., s.m., 1. Adj. în formă de triunghi. 2. S.m. Muşchi triunghiular din regiunea umărului.
-DEM, „populaţie, grup de indivizi". 0 gr. demos „popor" > fr. -deme, engl. id. > rom. -dem.
DEM-, v. DEMO-. ■ -agog (v. -agog), s.m. şi f., partizan al demagogiei; -agogie (v. -agogie), s.f., politică prin care se flatează, se încurajează şi se exploatează pasiunile maselor; -ecologie (v. ecor, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul ecologic al structurii şi dinamicii populaţiilor.
-DEMIC „referitor la o populaţie, la un ţinut, relativ la un areal". 0 gr. demos „regiune, ţinut, district, popor" > fr. -demique, engl. -demic, lat. sav. -demicus > rom. -demic.
-DEMIE „populaţie, locuitori, uman, areal". 0 gr. demos „regiune, popor" > fr. -demie, germ. id., it. -demia > rom. -demie.
DEMO- „popor, populaţie, popular, colectiv, public". 0 gr. demos „popor, populaţie" > fr. demo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. demo-. ■ -cra-
116
ţie (v. -craţie), s.f., doctrină politică după care puterea trebuie să aparţină tuturor cetăţenilor; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de aglomeraţiile de oameni; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în demografie; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină socială care studiază statistic fenomenele şi procesele din cadrul colectivităţilor umane; -logie (v. -logiei), s.f., ştii.pţă care studiază creaţiile şi tradiţiile populare; sin. demo-psihologie; -metrie (v. -metriei), s.f., demografie teoretică; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., demologie*; -scopie (v. -scopie), s.f., disciplină care are ca obiect cunoaşterea opiniei publice prin mijloace statistice; -tehnografie (v. tehno-, v. -grafie), s.f., tehnică a descrierii fenomenelor folclorice.
DEMONO- „demon, diavol; demonic, diabolic". 0 gr. daimon „fiinţă supranaturală, zeu" > fr. demo-no-, it. id., engl. id., germ. dâmono- > rom. demono-. ■ -fobie (v.-fobie), s.f„ teamă patologică de demoni; stafii şi spirite; -genetic (v.
-	genetic), adj., referitor la demonogeneză: -geneză (v. -geneză), s.f., originea demonilor; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care tratează despre credinţele religioase referitoare la demoni; -latrie (v. -latrie), s.f., adoraţie a demonilor, -latru (v. -latru), s.m. şi f., adorator al demonilor; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul demonilor. 2. Concepţie psihotică prin care se încearcă demonstrarea originii demonice a bolilor psihice, motivându-se tratarea acestora prin exor-cisme; -manie (v. -manie), s.f., tulburare mintală care constă în credinţa de a fi stăpânit de forţe diabolice; sin. demonopatie; -patie (v. -patie), s.f., demonomanie*.
DENDRI- „arbore, copac“. 0 gr. dendron „copac, pom“ > fr. dendri-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. dendri-. ■ -col (v. -col2), adj., care creşte în arbori; -form (v. -form), adj., ramificat în formă de arbore.
DENDRO- „copac, pom, arbust". 0 gr. dendron „arbore, copac“ > fr. dendro-, it. id., lat. sav. id., germ. id., engl. id. > rom. dendro-. ■ -auxograf (v. auxo-, v.-graf), s.n., aparat care înregistrează variaţia în timp a creşterii în diametru a arborilor; -auxometru (v. auxo-, v. -metrui), s.n., aparat folosit pentru măsurarea creşterii în diametru a arborilor pe intervale scurte, în cursul sezonului de vegetaţie; -biont (v. -biont), adj., s.n. (organism) care trăieşte pe trunchiul copacilor; -climatologie (v. climato-, v. -logiei), s.f., procedeu de studiere a perioadelor climatice din trecut pe baza schimbărilor anuale ale grosimii inelelor arborilor; -cronologie (v. crono-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu determinarea vârstei plantelor lemnoase pe baza studiului inelelor anuale formate prin creşterea în grosime a rădăcinii şi a tulpinii; -fag (v. -fag), adj. (despre insecte) care se hrăneşte cu ţesutul lemnos al
arborilor; -filie (v. -filiei), s.f., dragoste obsesivă pentru copaci; -fiză (v. -fiză), s.f., parafiză falsă, ramificată neregulat; -for (v. -for), s.m., adorator al zeiţei Cibele, care, la serbările în cinstea acesteia, purta un brad împodobit cu flori şi cu panglici de lână; -forii (v. -forie), s.f. pl., serbări orgiastice în onoarea lui Dionysos şi a Cibelei; -graf (v. -graf), s.n., dendrometru înregistrator; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a arborilor; -id (v. -id), adj., de forma unui arbore sau arbust; -latrie (v. -latrie), s.f., adorare a arborilor; -lit (v.-liti), s.m., arbore fosil petrificat; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul arborilor; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care studiază metodele de măsurare a volumului arborilor; sin. taxaţie forestieră; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se determină înălţimea şi grosimea arborilor netăiaţi; -morf (v. -morf), adj., cu înfăţişare de arbore sau de arbust; sin. dendromorfic; -morfic (v. -morfic), adj., dendromorf*.
-DENDRON (-DENDRU) „copac, arbore, pom“. 0 gr. dendron „arbore, copac" > fr. -dendron, germ. id., engl. id., lat. sav. -dendrum > rom. -dendron şi -dendru.
-DENDRU, v. -DENDRON.
DENSI- „dens, des, densitate". 0 lat. densus „dens, compact, des" > fr. densi-, germ. id., engl. id. > rom. densi-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori dese; -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu radiochimiografic care se bazează pe variaţiile de intensitate a fasciculului de raze X, în urma trecerii lui printr-un organ în activitate; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă care permite corelarea densităţilor exprimate în diferite unităţi de măsură; -metrie (v. -metriei), s.f., ansamblul procedeelor de măsurare a densităţii substanţelor; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat în măsurarea densităţii lichidelor. DENSITO- „opacitate". 0 lat. densitas „densitate, grosime" > fr. densito-, germ. id., engl. id.
>	rom. densito-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se determină opacitatea materialelor fotografice.
DENSO- „permeabilitate, opacitate". 0 lat. densus „des, dens" > germ. denso-, engl. id. > rom. den-so-. ■ -graf (v. -graf), s.n., densitometru înregistrator; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se determină permeabilitatea la aer a hârtiei. -DENT „dinte". 0 lat. dens, dentis „dinte" > fr. -dent, lat. sav. -dentus, engl. -dent, germ. id. > rom. -dent.
DENTI- „dinte, dinţat". 0 lat. dens, dentis „dinte"
>	fr. denti-, lat. sav. id., engl. id. > rom. denti-. ■ -cid (v. -cid), adj. (despre o capsulă cu fructe) care se deschide prin dinţi; -fer (v. -fer), adj. (despre o frunză sau foliolă) care este înzestrat pe margine cu dinţi; -form (v. -form), adj., în formă de dinte; -metru (v. -metrui), s.n., instrument chirurgical pentru măsurarea perimetrului
117
dentar; -rostru (v. -rostru), adj. (despre un cioc) cu mandibula superioară zimţată.
DENTO- „dinte, dentar". 0 lat. dens, dentis „din-«te“ > fr. dento-, engl. id., germ. id. > rom. dento-.
■	-nomie (v. -nomie), s.f., clasificare a dinţilor. DEO- „zeu, divinitate". 0 lat. deus „zeu" > fr. deo-, germ. id., engl. id. > rom. deo-. ■ -lepsie (v. -lepsie), s.f., formă de psiholepsie; -logie (v. -logiei), s.f., parte a mitologiei care se ocupă cu studiul divinităţilor.
DEONTO- „datorie, obligaţie*'. 0 gr. deon, deon-tos, „ceea ce trebuie" > fr. deonto-, engl. id., it. id., germ. id. > rom. deonto■ -logie (v. -logiei), s.f., totalitatea normelor şi obligaţiilor etice ale unei profesii.
DEPRESIO- „depresiune". 0 lat. despressio „adâncitură, înfundare" > fr. depressio- > rom. depresio-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., manometru pentru măsurarea depresiunii din lucrările miniere subterane.
DEPRIMO- „diferenţă de presiune". 0 lat. de-primo, ere „a apăsa în jos, a înăbuşi" > fr. de-primo- > rom. deprimo-. ■ -metru (v. -metrui) s.n., instrument utilizat pentru măsurarea diferenţelor de presiune în interiorul unei mine, în vederea urmăririi tirajului.
-DER „occiput, gât, cervical". 0 gr. dere „grumaz, gât, ceafă" > fr. -dere, lat. sav. -derus > rom. -der.
DER-, v. DERO-. ■ -adeif (v. -adeif), s.m., monstru dublu monocefalian; -encefal (v. -encefal), adj., s.m. şi f. (monstru) care prezintă derencefalie; -encefalie (v. -encefalie), s.f., monstruozitate care constă în dezvoltarea rudimentară a craniului, cu o anomalie marcată a creierului care rămâne în vertebrele cervicale superioare bifide.
-DERM (-DERMĂ) „piele, tegument, mucoasă, strat cutanat". 0 gr. derma „piele" > fr. -derme, germ. -derm, engl. id., lat. sav. -derma > rom. -derm şi -dermă.
DERM-, v. DERMO-. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., dermatoliză*; -ectomie (v. -ectomie), s.f., operaţie chirurgicală de excizie a unei porţiuni din piele.
DERMA- „piele, tegument, membrană, cutanat, membranos". 0 gr. derma „piele" > fr. derma-, engl. id., germ. id. > rom. derma-. ■ -ptere (v. -ptere), s.n. pl., ordin de insecte cu aripile membranoase, având ca reprezentant urechelniţa; -tom (v. -tom), s.n. 1. Instrument chirurgical pentru tăierea unor fragmente de piele pentru grefe. 2. Zonă a pielii care corespunde ramificaţiei unui nerv rahidian; -trop (v. -trop), adj., dermotrop*.
DERMAT-, v. DERMATO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., nevralgie a pielii care apare în anumite forme de reumatism, gută etc.; sin. dermatodinie; -emie (v. -emie), s.f., aflux de sânge la nivelul pielii; -odinie (v. -odinie), s.f., dermatalgie*.
DERMATO- „piele, tegument, mucoasă, dermie, cutaneu, cutanat, membranos". 0 gr. derma, atos „piele" > fr. dermato-, engl. id., germ. id., lat. sav. id., it. id. > rom. dermato-. ■ -auto-plastie (v. auto-, v. -plastie), s.f., autoplastie cu-tanee; -biu (v. -biu), adj., s.n. (microorganism) care trăieşte pe piele sau sub piele; -caliptro-gen (v. caliptro-, v. -geni), s.n., ţesutul meristematic formând caliptra şi stratul pilifer al rădăcinii; -cel (v. -cel2), s.n., tumoare pedunculată benignă de ţesut adipos; -ciste (v. -cist), s.n. pl., peri umflaţi, prezenţi pe sporoforul unor ciuperci; -filaxie (v. -filaxie), s.f., metodă de apărare a pielii împotriva infecţiilor; -fite (v. -fit), s.f. pl., ciuperci microscopice care parazitează pielea şi anexele acesteia; -fiţie (v. -fiţie), s.f., boală de piele provocată de ciuperci parazite, localizate în pielea capului, în ţesutul subcutanat şi la rădăcina părului; sin. dermatofitoză, dermato-micoză; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de afecţiunile dermatologice; -gen (v. -geni), s.n., ţesut meristematic care generează epiderma primară; -genic (v. -genic), adj. 1. Care generează ţesutul cutanat. 2. Care produce boli de piele; -glife (v. -glif), s.f. pl., creste dermice de pe suprafaţa degetelor, palmelor şi plantelor unui individ; sin. creste papilare; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere anatomică a pielii; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu pielea; ~litic2 (v. -Iitic2), adj., referitor la dermatoliză; -liză (v. -liză), s.f., afecţiune congenitală, manifestată prin flascidi-tate şi prin tendinţa de a se forma pliuri la nivelul pielii şi al ţesutului subcutanat; sin. dermec-tazie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază şi care tratează bolile de piele; -malacie (v. -malacie), s.f., proces de înmuiere a pielii; -mer (v. -mer), s.n., teritoriu cutaneu care corespunde unui metamer medular; -micete (v. -micete), s.f. pl., ciuperci din grupul fungilor imperfecţi care parazitează pielea şi anexele ei, producând dermatomicoze; -nevroză (vi -nevroză), s.f., boală de piele determinată de anumite tulburări ale sistemului nervos; -patie (v. -patie), s.f., boală de piele; -plasmă (v. -plasmă), s.f., protoplasmă vie, făcând parte din membrana celulară; -plast (v. -plast), s.n., celulă ovoidă sau elipsoidală, prezentând o membrană celulară bine dezvoltată, care înconjoară protoplastul unor specii de ciuperci; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la dermatoplastie; -plastie (v. -plastie), s.f., grefă cutanată; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie cutanee; -ree (v. -ree), s.f., transpiraţie abundentă, care survine în anumite boli febrile; -scleroză (v. -sleroză), s.f., întărirea patologică a ţesutului cutanat; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare medicală a pielii cu ajutorul unui microscop special; -spasm (v. -spasm), s.n., mişcare spasmodică a muşchilor pilomotori, însoţită de erecţia fibrelor de păr;
118
-terapie (v. -terapie), s.f., tratamentul afecţiunilor pielii; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în dermatotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., disecţie a ţesutului cutanat; -venerologie (v. venero-, v. -logiei), s.f., parte a medicinii care se ocupă cu studiul bolilor de piele şi venerice; -zoic (v. -zoic), adj. (despre un delir) care este însoţit de ectoparaziţi; -zomi (v. -zom), s.m. pl. 1. Corpusculi care apar în celulele vegetale, în timpul anafazei. 2. Particule care formează membrana celulară; -zoonoză (v. zoo-, v. -no-ză), s.f., boală de piele contagioasă, provocată de paraziţii animali microscopici.
-DERMĂ,’v.-DERM.
-DERMIC „referitor la piele, relativ la dermă". 0 gr. derma „piele" > fr. -dermique, engl. -dermie
>	rom. -dermie.
-DERMIE „piele, tegument, ţesut cutanat, mucoasă". 0 gr. derma „piele" > fr. -dermie germ. id., engl. -dermy, lat. sav. -dermia> rom. -dermie. DERMO- „tegument, piele, mucoasă, dermă; co-riaceu, dermie, cutanat". 0 gr. derma „piele" > fr. dermo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. dermo-. m -blast (v. -blast), s.n., parte a me-zodermului care dă naştere corionului; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la dermoblaste; -deză (v. -deză), s.f., procedeu de chirurgie ortopedică de limitare a mişcării anormale a unei articulaţii, cu ajutorul unui ligament de piele; -grafie (v. -grafie), s.f., tendinţă specială a tegumentelor unor persoane de a reacţiona prin leziuni papuloase urticariene la cele mai mici excitaţii; sin. dermo-grafism, urticarie factice; -id (v. -id), adj., care seamă cu pielea; -lexie (v. -lexie), s.f., capacitate de a identifica litere sau desene trasate pe pielea proprie, fără a le putea urmări vizual; -lit (v. -liti), s.n., rocă magmatică efuzivă, a cărei suprafaţă este brăzdată de forme de scurgere cu aspect de solzi sau de lobi ramificaţi; -megalie (v. -megalie), s.f., hipertrofie congenitală a pielii; -nosologie (v. noso-, v. -logiei), s.f., ştiinţa clasificării bolilor pielii; -ptere (v. -pter), s.n. pl., ordin de mamifere exotice, arboricole, erbivore şi căţărătoare, adaptate la zborul planat cu ajutorul unei membrane tegumentare, ce le uneşte capul, membrele şi coada; -trop (v. -trop), adj. (despre bacterii şi virusuri) care prezintă afinitate pentru mucoase şi tegumente; sin. dermatrop, dermo-tropic; -tropic (v.-tropic), adj., dermotrop*; -tropism (v. -tropism), s.n., însuşire a unor microbi de a se fixa pe ţesuturile cutanate.
DERO- „ceafă, gât". 0 gr. dere „gât, grumaz" > fr. dero-, it. id., lat. sav. id., engl. id. > rom. dero-. ■ -didim (v. -didim), s.m., făt teratologic având un singur corp cu două gâturi şi două capete; sin. derodim; -dim (v. -dim), s.m., derodi-dim*; -mei (v. -meh), s.m., monstru care prezintă un membru supranumerar ataşat de gât sau de maxilar; -tomie (v. -tomie), s.f., secţio-
nare chirurgicală a gâtului unui făt mort, a cărui extracţie este imposibilă.
DEŞERŢI- „deşert, pustiu". 0 lat. desertum „deşert" > fr. deşerţi-, engl. id. > rom. deşerţi-. ■ -col (v.-col 1), adj. (despre o plantă) care creşte în regiunile aride.
DESM-, v. DESMO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., desmodinie*; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilatare a ligamentelor; -odinie (v. -odinie), s.f., durere localizată la nivelul ligamentelor unei articulaţii; sin. desmalgie; -odont (v. -odont), adj. (despre lamelibranhiate) care prezintă dinţi de origine li-gamentară.
-DESMĂ „ligament, legătură". 0 gr. desma „legătură, ligament" > fr. -desme, germ. desma, engl. id., lat. sav. id. > rom. -desmă.
-DESMIE „legătură, ligament". 0 gr. desma „bandă, legătură, ligament" > fr. -desmie, germ. id., engl. -desmy, lat. sav. -desmia > rom. -desmie. DESMIO- „unit, ataşat". 0 gr. desmios „care leagă"
>	fr. desmio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. des-mio-. u -gnat (v. -gnat), s.m., făt dublu teratologic, care prezintă un cap parazit suplimentar ataşat de maxilarul inferior cu ajutorul unui ligament muscular.
DESMO- (DEZMO-), „ligament, bandă, fascicul, legătură, tendon, ligamentar, fasciculat". 0 gr. desmos „legătură, bandă, fascicul" > fr. desmo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. desmo- şi dezmo-. ■ -ceras (v. -ceras), s.m., amonit din sedimentele cretacicului inferior, cu cochilie aproape involută şi ornametată cu coaste rare, arcuite şi despărţite prin striuri intermediare fine; -cite (v. -cit), s.n. pl., celule ale ţesutului de suport; -condrie (v. -condrie), s.f., incluziune citoplas-matieă granulară; -core (v. -cor), s.f. pl., plante care se răspândesc cu ajutorul seminţelor spinoase sau ţepoase; -drom (v. -drom), adj. (despre un mecanism) la care legăturile dintre elemente asigură o mişcare univoc determinată a oricărui element condus; -dromie (v. -dromie), s.f., proprietatea unui mecanism de a fi desmo-drom; -gen (v. -geni), s.n., ţesut meristematic format din celule alungite, care generează ţesutul vascular primar; -glicogen (v. glico-, v. -geni), s.n., glicogen prezent în ţesutul interstiţial sub formă combinată cu o proteină; -gnat (v. -gnat), adj., cu maxilarele unite; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a ligamentelor; -id (v. -id), adj., cu aspect de ligament anatomic; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la desmoliză; -liză (v. -liză), s.f., ruptură a legăturii dintre diferitele elemente ale unei molecule simple, pe calea oxidaţiei; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul ligamentelor; -patie (v. -patie), s.f., maladie a ligamentelor; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., patologie a ligamentelor; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a ligamentelor; -picnoză (v. -picnoză), s.f., scurtare operatorie a ligamen-
119
telor rotunde, prin fixarea lor la peretele anterior al vaginului; -plastic (v. -plastic), adj., care provoacă sau care produce aderenţe anatomice; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a ligamentelor distruse; -plazie (v. -plazie), s.f., configuraţie a ligamentelor; -rexă (v. -rexă), s.f., ruptură a ligamentelor articulare; sin. desmorexie; -rexie (v. -rexie), s.f., desmo-rexă*; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a ligamentelor articulare; -trop (v. -trop), adj. (despre compuşi) care prezintă desmotropie; -tropic (v. -tropic), adj., care rezultă din desmotropie; -tropie (v. -tropie), s.f., tip de tautomerie în care formele izomere pot fi izolate şi puse în evidenţă ca substanţe chimice; -zomi (v. -zom), s.m. pl., formaţiuni corpusculare inframicrosco-pice, care formează o punte intercelulară. -DEZMOZĂ „ligament, ligatură, legătură". 0 gr. desmos „bandă, legătură" > fr. -desmose, germ. id., engl. id. > rom. -desmoză.
DETRITI- „detritus, detritic". 0 detritus „măcinat, zdrobit" > fr. detriti- > rom. detriti-. ■ -col (v. -coli), adj., care trăieşte de obicei în depozitele detritice; -fer (v. -fer), adj., care conţin detritus; -form (v. -form), adj., în formă de detritus; -vore (v. -vor), adj., s.n. pl. (organisme) care se hrănesc cu detritus vegetal sau animal. DETRITO- „detritus, material granulat". 0 lat. detritus „măcinat, sfărâmat" > fr. detrito- > rom. detrito-. ■ -fage (v. -fag), adj., s.n. (bacterii, microorganisme) care se hrănesc cu detritusuri. DEUTERO- „al doilea, secund, dedublare, dedublat". 0 gr. deuteros „al doilea" > fr. deutero-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. deutero-. m -cel (v. -celi), s.n., cavitate în interiorul corpului animalelor metazoare, în care se află organele; sin. celom; -gamie (v. -gamie), s.f., fuziune nucleară specială ..posterioară actului sexual, întâlnită la criptogame; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la deuterogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., a doua fază a dezvoltării embrionare; -micete (v. -micete), s.f. pl., grup eterogen de ciuperci, cărora le lipseşte sau nu li se cunoaşte încă forma perfectă de fructificaţie; -morfoză (v. -morfoză), s.f., schimbarea formei cristalelor mi-nerale, datorită unor factori externi; -patie (v. -patie), s.f., maladie secundară a altei stări patologice; -plasmă (v. -plasmă), s.f., incluziuni citoplasmatice inerte, formate din pigmenţi, substanţe grase etc.; -scopie (v. -scopie), s.f., stare psihică patologică sub imperiul căreia bolnavul vede imaginea sa dedublată; sin. au-toscopie externă, halucinaţie autoscopică; -stomi (v. -stom), s.m. pl., grup de animale nevertebrate triploblastice (bilaterale) celomate, al căror orificiu bucal se formează la polul opus blastoporului; -tochie (v. -tochie), s.f., înmulţire partenogenetică, din care rezultă indivizi de ambele sexe.
DEUTO- „al doilea, secund". 0 gr. deuteros „al doilea" > fr. deuto-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. deuto-. ■ -genotipic (v. genor, v. -tipic), adj., care este derivat din acelaşi genotip; -plasmă (v. -plasmă), s.f., substanţă nutritivă de rezervă, depozitată în citoplasma unor celule; -plasmolitic (v. plasmo-, v. -Iitic2), adj., referitor la deutoplasmoliză; -plasmoliză (v. plasmo-, v. -liză), s.f., proces de distrugere a deutoplasmei; -sporofit (v. sporo-, v. -fit), s.n., sporofit care produce tetraspori; -sporofitic (v. sporo-, v. -fitic), adj., care se referă la deuto-sporofite.
DEVIO- „deviere, derivaţie". 0 lat. tz. devio, are „a devia, a se îndepărta" > fr. devio-, germ. id., engl. id. > rom. devio-. ■ -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument cu care se măsoară deviaţia de frecvenţă a unei unde modulate în frecvenţă. 2. Aparat pentru măsurarea deviaţiei musculare oculare, cu înscrierea rezultatelor pe o schemă.
DEXIO- „spre dreapta, la dreapta". 0 gr. dexios „plasat la dreapta" > fr. dexio-, germ. id., engl. id.
>	rom. dexio-. ■ -cardie (v. -cardie), s.f., dex-trocardie*; -stil (v. -stil), adj. (despre flori) care are stilele curbate spre dreapta; -trop (v. -trop), adj. 1. (Despre flori) Care are stilele curbate de la dreapta. 2. (Despre un organ vegetal) Curbat sau răsucit de la stânga la dreapta; sin. dexiotropic; ^tropic (v. -tropic), adj., dexiotrop* (2); -tropism (v. -tropism), s.n., răsucirea sau curbarea unor plante sau a organelor acestora de la stânga la dreapta.
-DEXTRIE „îndemânare, abilitate". 0 lat. dexter „drept, potrivit, abil" > fr. -dextrie, germ. id. > rom. -dextrie.
DEXTRO- „la dreapta, partea dreaptă". 0 lat. dex-tra „mâna dreaptă, partea dreaptă" > fr. dextro-, germ. id., engl. id. > rom. dextro-. ■ -cardie (v. -cardie), s.f., anomalie care constă în situarea inimii în hemitoracele drept; sin. dexiocardie; -cardiogramă (v. cardio-, v.-gramă), s.f., prima fază a unei angbcardiografii, constând în opaci-fierea cavităţii drepte a inimii şi a arterei pulmonare; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică manifestată faţă de orice obiect amplasat în dreapta subiectului; sin. dextrofobie; -gastrie (v. -gastrie), s.f., situare a stomacului în partea dreaptă a abdomenului; -gir (v. -gir), adj. 1. (Despre o substanţă) Care deviază spre dreapta planul luminii polarizate. 2. {Despre un organ vegetal) Curbat de la stânga la dreapta; -gramă (v. -gramă), s.f., electrocardiogramă care redă preponderenţa ventriculului stâng.
-DEXTRU „dreapta, situat la dreapta". 0 lat. dexter, tra, trum „la dreapta" > fr. -dextre > rom. -dextru.
-DEZĂ „legătură, ligament, bandă". 0 gr. desis „legare, fixare" > fr. -dese, germ. id. > rom. -deză.
120
-DEZIE „divizare, diviziune44. O gr. daio, ein „a diviza, a împărţi" > fr. -desie, germ. -dăsie > rom. -dezie.
DEZMO-, v. DESMO-.
Dl- „doi, de două ori, îndoit, dublat". 0 gr. dis „de două ori“ > fr. di-, it. id., germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom .di-. ■ -acant (v. -acant), adj., care are doi spini; -adeif (v. -adeif), adj., s.n. (an-droceu) cu staminele unite prin filamentele lor, formând două fascicule separate; -andrie (v. -andrie), s.f., fecundare a unui ovul normal de către doi spermatozoizi; ^andru (v. -andru), adj. (despre afndroceu) care este format din două stamine cu filamente libere; -auxie (v. -auxie), s.f., capacitate a unor microorganisme de a se dezvolta în medii care conţin doi carbohidraţi diferiţi; -bionte (v. -biont), adj., s.f. pl. (plante) care prezintă gametofitul şi sporofitul separate, ducând o viaţă independentă unul de celălalt; -bioză (v. -bioză), s.f., convieţuire a epibiotului şi a hipo-blotului; -cariobiont (v. carior, v. -biont), s.n., organism cu aparatul vegetativ format din celule binucleate; -cariocit (v. carior, v. -cit), s.n., celulă binucleată; -cariofază (v. carior, v. -fază), s.f., conjugare a perechilor de nudei haploizi, la reproducerea unor ascomicete; sin. dihaplofază; -cariopsă (v. cari/or, v. -opsă), s.f., tip de fruct uscat, format din două cariopse; -caziu (v. -caziu), s.n., tip de inflorescenţă cimoasă cu dihotomie falsă, la care de sub floarea terminală a axului principal pornesc două ramuri secundare opuse, ce se ramifică din nou; sin. cimă dicazială, cimă bipară; -cefal (v. -cefal), s.m., făt teratologic, caracterizat prin existenţa a două capete unite; -centric (v. -centric), adj. (despre un cromozom) cu două centromere; -cer (v. -cen), adj., cu două antene sau tentacule; -ceras (v. -ceras), s.m., gen fosil de lamelibranhiate, având cochilie cu valve groase şi vârfurile răsucite în formă de corn; -ciclic (v. -ciclic), adj. 1. (Despre o floare) Care este dispusă în două verticile. 2. (Despre o plantă) Care are o durată de viaţă de doi ani; -cinetic (v. -cinetic), adj., care prezintă două centromere; -cinodon (v. cin/o2-, v. -odon), s.m., gen fosil de reptile teromorfe din permian şi tria-sic, având premaxilarele transformate într-un cioc cornos, iar caninii, în defense; -clin (v. -clin), adj. (despre un or-ganism) la care organele sexuale masculine şi feminine se diferenţiază pe indivizi separaţi; -clinic (v. -clinic), adj. (la gimnosperme) cu flori mascule şi femele pe indivizi deosebiţi; -corie (v. -coriei), s.f., anomalie constând în prezenţa a două pupile în acelaşi ochi; -croic (v. -croic), adj. 1. (Despre o substanţă) Care prezintă proprietatea de a oferi coloraţii diferite după circumstanţele în care se face observarea. 2. (Despre o plantă) Ale cărei flori sunt de două culori; -cromatic (v. -cromatic), adj., care prezintă două culori; -cromatopsie (v. cromat/o-, v.
-opsie), s.f., anomalie a ochiului care nu poate distinge decât două dintre culorile fundamentale; -cro-mofil (v. cromo-, v. -fih), adj., care prezintă dicromofilie; -cromofilie (v. cromo-, v. -filiei), s.f., caracteristică a unei celule sau â unui ţesut organic de a se colora şi cu un acid şi cu o bază; -dactil (v. -dactil), adj., care are două degete; -delfi (v. -delf), adj., s.m. pl. 1. Adj. Cu matrice dublă. 2. S.m. pl. Marsupiale fosile carnivore, mai mici decât cangurul; -delfie (v. -delfie), s.f., malformaţie congenitală a aparatului genital feminin, constând în coexistenţa a două vagine, a două coluri şi a două utere; -dinam (v. -dinam), adj. (despre androceu) format din patru stamine, dintre care două cu filamente mai lungi şi două mai scurte; -dinamic (v. -dinamic), adj. (despre flori) cu două stamine mai lungi şi două mai scurte; -dinamie (v. -dinamie), s.f., heterostilie cu două stamine mai lungi şi cu două mai scurte, prezentă la labiate; -diploid (v. diplo-, v. -id), adj. (despre un organism) cu un număr dublu de cromozomi diploizi în celulele somatice ale ambilor părinţi; -drom (v. -drom), adj. (despre un organ vegetal) care este răsucit de două ori; -edru (v. -edru), adj. s.n. 1. Adj. Care este determinat de intersecţia a două planuri. 2. S.n. Figură geometrică formată de două semiplane mărginite de dreapta lor de intersecţie; -embrionie (v. -em-brionie), s.f., proces de divrziune a unui zigot în două, fiecare jumătate dând naştere unui embrion; -encefal (v. -encefal), s.n., parte a encefalului situată între trunchiul cerebral şi emisferele cerebrale; -encefalopatie (v. encefalo-, v. -patie), s.f., stare patologică a encefalului; -entomofilie (v. entomo-, v. -filiei), s.f., însuşire a unor plante ale căror flori sunt polenizate de anumite insecte, iar altele, de alte insecte; -fii (v. -fil2), adj., care are două foliole sau frunze; -filetic (v. -filetic), adj. (despre un organism) care provine din două linii de descendenţă; -fitic (v. -fitic), adj. (despre paraziţi) care trăieşte pe două plante-gazdă; -fotic (v. -fotic), adj., cu două feţe, inegal luminate; -ftong (v. -ftong), s.m., emisiune vocalică formată dintr-o vocală şi o se-mivocală, pronunţate în aceeaşi silabă; -gam (v. -gam), .adj. 1. Care prezintă digamie. 2. Care prezintă ambele sexe: cel mascul şi cel femei. 3. Cu stamine şi pistil; -gamie (v. -gamie), s.f., fenomen particular întâlnit la unele angiosperme, la care doi gameţi masculi produc o dublă fecundaţie; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la di-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. însuşire a unor vieţuitoare de a avea două moduri de reproducere: sexuată şi asexuată. 2. Alternarea generaţiilor în ciclul de dezvoltare a unor plante; -genic (v. -genic), adj. 1. (Despre un caracter) Condiţionat de două perechi de gene sau de două gene independente. 2. (Despre un organism) Care are pe orice, locus două gene cu
121
acţiune diferită; -genie (v. -geniei), s.f., tip de înmulţire care se realizează prin contribuţia celor două sexe; -gin (v. -gin), adj. (despre gineceu) care este format din douâ pistile sau din două cârpele; -ginie (v. -ginie), s.f., stare a unui organism cu două seturi cromozomiale materne; -glosie (v. -glosie), s.f. 1. Formă de schistoglo-sie în care părţile laterale ale limbii nu au fuzionat. 2. Practica utilizării în comunicare a două limbi diferite, fie un caz particular de bilingvism, presupunând inegalitatea de statut a celor două limbi în uz. 3. Folosirea într-o comunitate lingvistică a două varietăţi ale aceleiaşi limbi, diferenţiate ca mod de achiziţie, funcţie, tradiţie literară şi standardizare; -gnat (v. -gnat), s.m., făt teratologic cu două mandibule; -gnaţie (v. -gnaţie), s.f., prezenţa a două mandibule la acelaşi individ; -gonie (v. -gonie) adj. (despre un organism) care produce atât gameţi masculini, cât şi gameţi feminini; -gonie (v. -gonie), s.f., starea unui organism animal sau vegetal de a avea atât organe sexuale masculine, cât şi feminine; -grafie (v. -grafie), s.f., examen radiologie care permite realizarea unei imagini în două situaţii funcţionale diferite; -gramă (v. -gramă), s.f., semn dublu folosit pentru a indica o articulare unică; -haplofază (v. haplo-, v. -fază), s.f., dicariofază*; -haploid (v. haplo-, v. -id), adj., cu două perechi de nuclei haploizi; -heliotropism (v. helio-, v. -tropism), s.n., tendinţa unor organe vegetale de a lua poziţia de unghi drept faţă de razele solare; -heteroxen (v. hetero-, v. -xen), adj. (despre evoluţia unor paraziţi) care trebuie să treacă, obligatoriu, prin două gazde; -heteromonoxenie (v. hetero-, v. mono-, v. -xenie), s.f., dublă posibilitate de evoluţie, monoxenă şi heteroxenă, a unor paraziţi; -izotrizomic (v. izo-, v. tri-, v. -zomic), adj. (despre un individ) care are o pereche de izocromozomi pentru câte unul dintre braţele unui cromozom care îi lipseşte; -izozomic (v. izo-, v. -zomic), adj. (despre un individ) care are doi izocromozomi omologi pentru câte unul dintre braţele perechii de cromozomi omologi absente; -Iernă (v. -Iemă2), s.f., raţionament disjunctiv-ipotetic care pune două alternative, dintre care trebuie aleasă una, deşi ambele duc la aceeaşi concluzie; -logie (v. -logiei), s.f., 1. Sens echivoc. 2. Operă dramatică cu două acţiuni distincte; -megalie (v. -megalie), s.f., divizare fiziologică sau patologică a gârneţilor masculi sau femeii în două categorii de mărimi; -mer (v. -mer), adj., s.m. 1. Adj. (Despre un organ vegetal) Care este divizat în două părţi. 2. S.m. Compus chimic rezultat din combinarea a două molecule din aceeaşi specie de substanţe; -merospor (v. mero-, v. -spor), s.m., spor format din două celule; -metrie (v. -metrie2), s.f., anomalie congenitală care constă în prezenţa unui uter dublu la aceeaşi femeie; -mictic (v. -mictic), adj. (despre un lac din zona temperată) care pre-
zintă două perioade anuale de circulaţie verticală a apei, ce alternează cu o stratificare termică; -mixie (v. -mixiei), s.f., fuziune a doi gameţi diferiţi; -monoecie (v. mon/o-, v. -oecie), s.f, prezenţa a două feluri de flori pe aceeaşi plantă; -morf (v. -morf), adj. 1. (Despre un organism) Care prezintă două aspecte morfologice diferite.
2.	(Despre o substanţă) Care poate cristaliza sub două forme diferite; -morfic (v. -morfic), adj., care prezintă două forme diferite morfologic şi care nu sunt necesare pentru completarea ciclului de viaţă al unor microorganisme; -morfie (v. -morfie), s.f., existenţa a două forme deosebite la aceeaşi specie animală sau vegetală; sin. dimor-fism (1)j -morfism (v. -morfism), s.n. 1. Dimor-fie*. 2. însuşire pe care o au unele substanţe chimice sau unele minerale de a cristaliza în două forme diferite; -odă (v. -odăi), s.f., tub electronic format din doi electrozi, dintre care unul este incandescent în timpul funcţionării; -odont (v. -odont), adj., cu doi dinţi; -oecie (v. -oecie), s.f. 1. Prezenţa de flori mascule, respectiv femele pe indivizii diferiţi ai aceleiaşi specii. 2. Grup de plante cu flori unisexuate, în sistemul lui Linne; -oic (v. -oic), adj. (despre o plantă) care are florile femele şi mascule situate pe indivizii deosebiţi ai aceleiaşi specii; -oiepoligam (v. -oic, v. poli-, v. -gam), adj. (despre o plantă) care în cadrul aceleiaşi specii, unii indivizi au flori unisexuate, iar alţii au flori hermafrodite; -petal (v. -petal), adj. (despre corolă) care are două petale; -petaloneme (v. petalo-, v -nemă), s.f. pl., gen de paraziţi nematozi din familia Onchocercidae, care parazitează pielea şi ţesutul subcutanat; -piren (v. -piren), adj. (despre un fruct) care are două seminţe osoase; -planetic (v. -planetic), adj. (despre zoospori) care prezintă două stadii de mobilitate; -plazie (v. -plazie), s.f., despicare în două a unui organ vegetal axial; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a ambelor jumătăţi corporale; -pod (v. -pod), adj. (despre un animal) care are două membre sau două organe analoage picioarelor; -pter (v. -pter), adj., s.n. pl. 1. Adj. Care are două aripi. 2. S.n. pl. Ordin de insecte cu două aripi şi cu aparatul bucal adaptat pentru supt; -pterigian (v. -pterigian), adj., care are două înotătoare sau aripi; -sperm (v. -sperm), adj., (despre un fruct) care conţine două seminţe; -spermie (v. -spermie), s.f., fecundaţie la care iau parte doi gameţi masculi şi unul femei; -spor (v. -spor), adj., cu doi spori; -stih (v. -stih), adj. (despre un organ vegetal altern) dispus pe două rânduri sau serii opuse de o parte şi de alta a unui ax; -stihant (v. stih/o-, v. -ant), adj., cu flori dispuse în două rânduri; -stihofil (v. stiho-, v. -fil2), adj., cu frunze dispuse în două rânduri; -stil (v. -stil), adj.(despre o floare) care este prevăzut cu două stile; -stom (v. -stom), s.m., vierme parazit de formă plată, care se instalează în ficatul
122
erbivorelor; -stomie (v. -stomie), s.f., duplicarea congenitală a gurii; -telomonotelozomic (v. telor, v. mono-, v. telor, v. -zomic), adj. (despre o celulă) în care, în locul unei perechi de cromozomi omologi, se găseşte o pereche de telo-centrici, derivaţi dintr-unul dintre braţe, şi încă un telocentric, derivat din celălalt braţ cromozomial; -telotrizomic (v. telor, v. tri-, v. -zomic), adj. (despre o celulă) care are în locul unui cromozom o pereche de telocentrici, derivaţi dintr-unul dintre braţele cromozomului absent; -telozomic (v. telor, v. -zomic), adj. (despre o celulă) cu o pereche de cromozomi omologi omozigoţi pentru o deleţie (pierdere) a aceloraşi braţe; -trih (v. -trih), adj. (despre bacterii) care prezintă doi flageli la o extremitate; -trop (v. -trop), adj. (despre un organ vegetal) care este răsucit de două ori; -xen (v. -xen), adj., s.m. (parazit) care în ciclul său evolutiv se dezvoltă în două gazde; -zomic (v. -zomic), adj. (despre o celulă) care are două seturi de cromozomi omologi; -zomie (v. -zomie), s.f. 1. Prezenţa în celulă a două garnituri cromozomiale structural identice. 2. Prezenţa în celulele somatice haploide a doi. cromozomi omologi. DIABETO- „diabet, diabetic". 0 gr. diabetes „scurgere continuă" > fr. diabeto-, engl. id., germ. id. > rom. diabeto-. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce diabet; sin. diabetogenic; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la diabetogenâză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a diabetului; -genic (v. -genic), adj., diabetogen*; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul afecţiunilor diabetice.
DIADOCO- „succesiune, şuccedare". 0 gr. diado-khos „care succedă" > fr. diadoco- şi diadocho-, engl. diadocho-, germ. id., lat. sav. id. > rom. diadoco-, ■ -chinezie (-kinezie) (v. -chinezie), s.f., capacitate de a executa mişcări alternative în succesiune ritmică.
DIAFANO- „transparenţă, vizibil, transparent, vizibilitate". 0 gr. diaphanes „care străluceşte, transparent" > fr. diaphano-, engl. id., germ. id.
>	rom. diafano-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu de tipărire cu cerneluri transparente pe celofan, celuloid etc.; -metrie (v. -metriei), s.f., determinare a gradului de transparenţă a substanţelor lichide, solide sau gazoase; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument pentru măsurarea transparenţei hârtiei. 2. Instrument pentru determinarea vizibilităţii. 3. Aparat cu care se determină gradul de tulburare a apei prin măsurarea transparenţei ei; -scop (v. -scop), s.n. 1. Aparat utilizat în diafanoscopie. 2. Aparat folosit la identificarea seminţelor seci pe baza transparenţei lor; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a cavităţilor naturale ale corpului prin transparenţă sub acţiunea unei surse luminoase. DIAFIZ-, v. DIAFIZO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a unei diafize.
DIAFIZO- „diafiză, porţiune mediană a unui os". 0 gr. diaphysis „interstiţiu" > fr. diaphyso-, engl. id.
>	rom. diafizo- ■ -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la diafizoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de dezintegrare a unei diafize; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de incizie a unei diafize.
DlAFRAGMATO- „diafragmă". 0 gr. diaphragma „perete, despărţitură" > fr. diaphragmato- > rom. diafragmato-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie a viscerelor abdominale printr-un orificiu al diafragmei. DIAGO- „conductibilitate electrică". 0 gr. diagein „a transmite, a trece" > fr. diago-, engl. id. > rom. diago-, u -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a conductibilităţii electrice; -metru (v. -metrui), s.n., aparat utilizat în diagometrie.
DIALECTO-„grai, dialect". 0 gr. diaiektos „vorbire, grai" > fr. dialecto-, engl. id., germ. dialekto- > rom. dialecto-. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în dialectologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază dialectele şi graiu-rile unei limbi; sin. glotologie (1).
DIALI- „separare, despărţire, izolat, liber". 0 gr. dialyo, ein, „a separa, a despărţi" > fr. diaiy germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. diali-.
■	-desmie (v. -desmie), s.f., separarea steiului în fascicule independente, în tulpina unor mono-cotiledonate; sin. dialistelie; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze separate; -petal (v. -petal), adj., s.f. pl. 1. Adj. A cărui corolă are petalele libere, neconcrescute. 2. S.f. pl. Subclasă de plante angiosperme dicotiledonate, ale căror flori au corola cu petalele separate până la bază; -stei (v. -stei), adj. (despre tulpină) care prezintă mai mulţi cilindri centrali separaţi; -stelie (v. -stelie), s.f., dialidesmie*. DIASTEMAT-, v. DIASTEMATO-. ■ -encefalie (v. -encefalie), s.f., fisură patologică a creierului. DIASTEMATO- „fisură, fisurare, despicare, separare". 0 gr. diastema, atos „interval, distanţă" > fr. diastemato-, germ. id., engl. id. > rom. diastemato-, ■ -caulie (v. -caulie), s.f., monstruozitate caracterizată prin fisurarea longitudinală a trunchiului; -cheilie (v. -cheilie), s.f., fisurare mediană a buzelor; -cistie (v. -cistie), s.f., fisură mediană a vezicii urinare; -cranie (v. -cranie), s.f., monstruozitate caracterizată printr-o despicare a craniului; -gastrie (v. -gastrie), s.f., fisură, patologică a abdomenului; -glosie (v. -glosie), s.f., fisură mediană a limbii; -gnaţie (v. -gnaţie), s.f., anomalie congenitală, caracterizată prin fisurarea longitudinală a mandibulei; -metrie (v. -metrie2), s.f., monstruozitate caracterizată printr-o despicare a uterului; -mielie (v. -mielie), s.f., dublare congenitală a măduvei spinării, asociată cu formarea unui sept osos sau cartilaginos în peretele posterior al canalului vertebral; sin. diplomielie; —pielie (v. -pielie), s.f., fisură patologică a bazinului; -rahie (v. -rahie), s.f., monstruozitate caracterizată printr-o fisurare congenitală a măduvei
123
spinării; -rinie (v. -rinie), s.f., fisură patologică a nasului; -stafilie (v. -stafilie), s.f., monstruozitate caracterizată printr-o fisurare congenitală a luetei.
DIASTEMO- „distanţă, spaţiu". 0 gr. diastema „interval, distanţă" > fr. diastemo- > rom. dias-temo-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., ansamblul metodelor şi procedeelor de măsurare indirectă a distanţelor, prin utilizarea telemetrelor şi tahi-metrelor.
-DICEE „dreptate, justiţie". 0 gr. dike „justiţie" > fr. -dicee, it. -diceea > rom. -dicee.
DICHE- „justiţie".0 gr. dike „justiţie" > fr. dike- > rom. diche- . ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă faţă de instanţele de judecată.
DICHO-, v. D1CO-.
DICHTIO-, v. DICTIO-.
DICO- (DICHO-, DIHO-) „în două părţi, în doi, pe jumătate". ■ gr. dikha „în două" > fr. dicho-, germ. id., engl. id., lat.sav. id., it.dico- > rom. dico-, dicho şi diho-. ■ -fiză (dihofiză) (v. -fiză), s.f., parafiză ramificată simplu; -gam (v. -gam), adj. (despre flori) la care gârneţii femeii şi masculi ajung la maturitatea funcţională la date diferite, împiedicând autopolenizarea; -gamie (v. -ga-mie), s.f., proces de maturizare la date diferite a anterelor şi stigmatelor unei flori; -patrie (v. -patrie), s.f., condiţie în care două populaţii ale unei specii sunt separate de bariere geografice, excluzând orice schimb de gene; -petal (v. -petal), adj., cu petale despărţite în două; -podiu (v. -podiu), s.n., sistem de ramificaţie dicotomică a axei inflorescenţei în câte două părţi; -tipie (v. -tipie), s.f., apariţie a unor organe analoage de tip diferit la aceeaşi plantă; -tom (v. -tom), adj. 1. Care se împarte în două. 2. (Despre tulpină) Care se divide prin bifurcaţie; -tomie (dihotomie) (v. -tomie), s.f. 1. Diviziune în două părţi a unui concept, fără ca acesta să-şi piardă înţelesul original. 2. Ramificaţie a unui organ vegetal prin bifurcare sau prin divizare repetată în alte două părţi.
DICRO- „cu două culori". 0 gr. dikhroos „bicolor" >fr. dichro-, eng\. id., germ. dikro-> rom. dicro-.
■	-ant (v. -ant), adj. (despre o plantă) care prezintă flori de două culori; -graf (v. -graf), s.n., aparat care serveşte la măsurarea dicroismului circular; -scop (v. -scop), s.n., instrument fo-losif*pentru punerea în evidenţă a dicroismului mineralelor.
DICTIO- (DICHTIO-) „reţea, plasă, reticul anatomic, reticular". 0 gr. diktyon „plasă, mreajă, reţea"
>	fr. dictyo-, engl. id., germ. dikiyo-, lat. sav. dic-tyo- > rom. dictio- şi dichtio-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe reticulate; -chineză (v. -chineză), s.f., diviziune a aparatului Golgi în cursul cario-chinezei; -cit (v. -cit), s.n., celulă poliedrică de mărime medie, cu citoplasmă neutrofilă şi cu un nucleol vizibil care se găseşte asociat cu hiper-
piazia fibrelor de reticulină; -drom (v. -drom), adj. (despre nervuri) care se întinde sub formă de reţea; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze reticulate; -for (v. -for), adj. (despre un organ vegetal) împânzit în formă de reţea; -gen (v. -geni), adj., care produce frunze reticulate; -nemă (v. -nemă), s.f., gen fosil de graptoliţi din ordovician şi carbonifer, care se caracterizează prin colonii arborescente, fixate printr-un peduncul; -pter (v. -pter), adj. (despre insecte) cu aripi reticulate; -spor (v. -spor), s.m., spor pluricelular cu aspect reticulat; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange în interiorul căruia rămân membranele sporilor sub aspectul unei reţele, după ce aceştia au fost eliberaţi; -stei (v. -stei), s.n., tip de sifonostel al cărui cilindru lemnos şi liberian are aspectul unei reţele întrerupte în direcţii radiare; -tale (v. -tal), s.f. pl., ordin de alge din filumul feofitelor, cuprinzând specii marine cu talul de dimensiuni mijlocii; -zomi (v. -zom), s.m. pl., formaţiuni reticulare, ve-ziculare sau ca nişte pachete lamelare lipoidice care formează aparatul lui Golgi.
-DIDIM (-DIM) „geamăn, dublu, testicul". 0 gr. di-dymos „geamăn, testicul" > fr. -didyme şi -dyme, it. -didimo, lat. sav. -didymus > rom. -didim şi -dim. DIDIM-, v. DIDIMO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., didi-modinie*; -antie (v. -antie), s.f., apariţia a două flori separate pe un peduncul obişnuit uniflor; -odinie (v, -odinie), s.f., durere testiculară; sin. didimalgie.
DIDIMO- „dublu, geamăn, testicul, testicular". 0 gr. didymos „geamăn, testicul" > fr. didymo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. didimo-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe duble şi sudate; sin. didimocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., didimo-carp*; -spor (v. -spor), s.m., spor alcătuit din două celule egale sau inegale, hialine sau colorate. DIETO- „dietă, regim alimentar". 0 gr. diaita „mod de viaţă, regim alimentar" > fr. dieto-, engl. id. > rom. dieto-. ■ -terapie (v. -terapie), s.f., întrebuinţarea terapeutică a regimurilor alimentare. DIFI- „dublu, divizat". 0 gr. diphyes „dublu" > fr. diphy-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. difi-.
■	-cerc (v. -cerc), adj. (despre o înotătoare caudală) care este divizat în două părţi; -genetic (v. -genetic), adj., care produce embrioni de două tipuri diferite; -genic (v. -genic), adj. (despre un organism vegetal) care are două posibilităţi de dezvoltare; -odont (v. -odont), adj. (despre un mamifer heterodont) care prezintă două dentiţii succesive: prima, de lapte şi a doua, definitivă. DIFTERO- „membrană difterică". 0 gr. diphthera „piele, membrană" > fr. diphthero-, engl. diphthe-ro-, germ. id. > rom. diftero-. ■ -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu membrana difterică. DIFUZIO- „difuziune, propagare". 0 lat. diffusio „revărsare" > fr. diffusio-, engl. id. > rom. difuzio-.
■	-metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea difuziunii lichidelor sau a gazelor.
124
DIGITI- „deget, digital". O lat. digitus „deget" > fr. digiti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. digiti-. ■ —fid (v. -fid), adj. (despre o plantă) cu folioiele despicate ca degetele unei mâini; -form (v. -form), adj. (despre frunze, foliole şi rădăcini) cu organele omoloage dispuse ca degetele unei mâini; -grade (v. -grad), adj., s.n. pl. (animale) care în timpul mersului se sprijină numai pe vârful degetelor.
DIHO-, v DICO-.
DILATO- „dilatare, dilataţie". 0 lat. dilato, are „a lărgi, a mări" > fr. dilato-, engl. id., germ. id. > rom. diiato-. ■ -graf (v. -graf), s.n., dilatometru înregistrator; -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a variaţiei lungimii unui corp în func-ţie de temperatură; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care studiază metodele şi procedeele de măsurare a dilataţiei corpurilor; -metru (v. -metrui), s.n., aparat folosit la măsurarea dilatatiei corpurilor.
-DIM, v. -DIDIM.
-DINAM „stamină, staminal". 0 gr. dynamis „putere, energie, forţă" > fr. -dyname, germ. -dynam, lat. sav. -dynamus > rom. -dinam.
•'DINAMIC „activ, energic, puternic". 0 gr. dyna-mikos „relativ la forţă" > fr. -dynamique, engl. -dy-namic, germ. -dynamisch, lat. sav. -dynamicus > rom. -dinamic.
-DINAMIE „forţă, putere, energie, stamină". 0 gr. dynamis „putere, forţă" > fr. -dynamie, germ. id., engl. -dynamy, lat. sav. -dynamia > rom. -dinamie.
-DINAMO „forţă, energie, putere; energic, dinamic". 0 gr. dynamis „forţă, energie, putere" > fr. dynamo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. dinamo- ■ -cor (-chor) (v. -cor), adj. (despre o plantă) care prezintă dinamocorie; -corie (-chorie) (v. -corie2), s.f., răspândire a seminţelor sau a sporilor printr-un mecanism propriu plantei respective; -for (v. -for), adj. (despre un aliment) care împiedică organismul să degenereze; -gen (v. -geni), adj. 1. Care creează sau care generează energie. 2. (Despre stimuli) Care are proprietatea de a dinamiza organismul şi de a-i spori capacitatea de acţiune; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la dinamogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Producere de energie sau de forţă. 2. Proces de producere a senzaţiilor, sentimentelor sau ideilor care augmentează tonusul vital uman; -genic (v. -genic), adj., care produce forţă, care augmentează tonusul vital; -genie (v. -geniei), s.f. 1. Mod de dezvoltare şi creştere a activităţii unui organism, organ, celulă etc. 2. Acţiune biologică normală sau patologică prin care o activitate psihologică este imediat augmentată; -graf (v. -graf), s.n., instrument care serveşte la înregistrarea forţei musculare; -gramă (v. -gra-mă), s.f., diagramă obţinută la dinamograf; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază forţele, considerate în
abstract; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a forţei cu ajutorul dinamometruJui; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat la măsurarea forţelor.^
-DINEZĂ „rotire, rotaţie, răsucire". 0 gr. dinesis „rotire, învârtire" > fr. -dinese, germ. id. > rom. -dineză.
DINOi- (DEINO-) „uriaş, teribil, groaznic". 0 gr. deinos „teribil, cumplit" > fr. dino-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. dino- şi deino- > rom. dinoi - şi deino-. ■ -ceras (v. -ceras), s.m., mamifer fosil asemănător cu rinocerul, având caninii foarte dezvoltaţi şi purtând pe cap trei perechi de proeminenţe osoase; -teriu (v. -teriu), s.m., gen de mamifere fosile neogene probos-cidiene, cu doi fildeşi fixaţi pe maxilarul inferior; -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă fosilă de dimensiuni uriaşe, care a trăit în jurasic şi cretacic. DINO2- „ameţeală, vertij". 0 gr. dinos „ameţeală, vârtej" > fr. dino-, germ. id., engl. id. > rom. dino2-, m -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de ameţeală, de vertij.
DIODO- „vase conducătoare". 0 gr. diodos „trecere" > fr. diodo-, engl. id., germ. id. > rom. diodo-. u -carp (v. -carp), s.n., organ în formă de capsulă care conţine şi care protejează sporii; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante superioare care au în structura lor vase conducătoare prin care circulă seva; sin. plante vasculare; -goniu (v. -goniu), s.n., sacul embrionar şi sacul polinic, la fanerogame.
DIPL-, v. DIPLO-. ■ -acant (v. -acant), adj., care are doi spini; -acuzie (y. -acuzie), s.f., tulburare de percepere a sunetelor; -ont (v. -ont), adj., s.n. (organism) cu stadiul somatic diploid; -opie (v. -opie), s.f., anomalie a vederii care constă în perceperea dublă a imaginii unui obiect; -ure (v. -ur), s.f., ordin de insecte fără aripi şi ochi, având antene foarte lungi.
DIPLO- „dublu, geamăn, de două ori, duplicat". 0 gr. diploos „dublu, îndoit" > fr. diplo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. dipio-. ■ -biont (v. -biont), adj., s.n. 1. (Organism) care este reprezentat numai de faza diploidă a ciclului evolutiv, cea haploidă fiind redusă numai la gameţi. 2. (Organism vegetal) care înfloreşte şi fructifică de două ori pe an; -blastic (v. -blastic), adj. (despre organisme metazoare) care are două pături germinative sau embrionare distincte: ectodermul şi endodermul; -cardie (v. -cardie), s.f., inimă la care cele două părţi sunt mai mult sau mai puţin separate; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (făt monstruos) care este caracterizat prin existenţa a două capete unite; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin prezenţa a două capete pe acelaşi trunchi; -cit (v. -cit), s.n., celulă care prezintă două seturi haploide de cromozomi; -coc (v. -coc), s.m., bacterie ai cărei indivizi sunt dispuşi câte doi, constituind agentul
125
etiologic al pneumoniei; -corie (v. -corie!), s.f., pupilă dublă; -cromozom (v. cromo-, v. -zom), s.m., cromozom anormal având patru cromatide în loc de două; -derm (v. -derm), adj., cu piele dublă; -doc (v. -doc2), s.n., reptilă dinozauriană fosilă şi amfibiană din jurasicul superior, având coada şi gâtul foarte lungi; -fază (v. -fază), s.f., generaţie diploidă din ciclul vital; -fii (v. -fil2), adj. (despre o frunză) care are ţesut palisadic pe ambele feţe; -fite (v. -fit), s.f. pl., organisme vegetale diplobionte; -fonie (v. -fonie), s.f., emisiune de două tonuri a vocii, datorită unei anomalii a coar-delor vocale; sin. voce bitonală; -genetic (v. -ge-netic), adj., referitor la diplogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Dublare a organelor vegetale care sunt în mod obişnuit singuratice. 2. Producere de forme noi pe cale de hibridaţie între plante aparţinând unor genuri din familii deosebite; -graf (v. -graf), s.n., maşină de scris cu două mecanisme, la care se efectuează simultan două scrieri cu caractere diferite; -haplobiont (v. haplo-, v. -biont), s.n., organism la care faza de dezvoltare haploidă, alternează cu cea diploidă; -id (v. -id), adj., care posedă un număr dublu de cromozomi; -mielie (v. -mielie), s.f., dias-tematomielie*; -nastie (v. -nastie), s.f., creştere mai viguroasă a organelor vegetale pe faţa superioară şi inferioară, decât pe părţile laterale; -nemă (v. -nemă), s.f., stadiu din profaza primară a meiozei, cu apariţia dublă a filamentelor cromatice; sin. diplonem; -pag (v. -pag), s.m., monstru dublu constituit din unirea a doi gemeni egal dezvoltaţi, având unul sau mai multe organe vitale în comun; -partenogenetic (v. parteno-, v. -genetic), adj., referitor la diplo-partenogeneză; -partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s.f., dezvoltare a unui individ dintr-un ou diploid; -pode (v. -pod), s.rî. pl., gen de artropode din clasa miriapodelor, care au câte două perechi de picioare pe fiecare segment al corpului; -pore (v. -por), s.f. pl., gen fosil de alge verzi cu talul mic- nedivizat, având tulpini cu ramuri grupate în câte 2-5 mănunchiuri, care au trăit în triasicul mediu, creatoare de roci calcaroase; -scop (v. -scop), s.n., aparat cu care se examinează vederea binoculară; -spor (v. -spor), s.m., spor rezultat din diviziune reducţio-nală, nucleul având numai jumătate din numărul de cromozomi caracteristici speciei; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., tip de sporange format din generaţia de 2 n cromozomi; -stemon (v. -stemon), adj. (despre o floare) cu stamine în număr dublu faţă de numărul petalelor; -stemonie (v. -stemonie), s.f., stare a unui an-droceu cu stamine în număr dublu faţă de numărul petalelor; -stih (v. -stih), adj. (despre un organ vegetal sau'animal) care este dispus pe două rânduri sau în două serii; -ten (v. -ten), s.n., stadiu din profaza cariocinetică, având
filamentele duble, întreţesute şi longitudinal segmentate; -zom (v. -zom), s.m. 1. Centro-zom cu doi centrioli. 2. Heterocromozom dublat; -zomie (v. -zomie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin existenţa a două corpuri distincte, unite prin una sau mai multe zone. -DIPSIE „sete, băutură, ingeraţie de lichid". 0 gr. dipsa „sete“ > fr. -dipsie, engl. -dipsia, lat. sav. id., it. id. > rom. -dipsie.
DIPSO- „sete, băutură, ingeraţie de lichid". 0 gr. dipsa „sete" > fr. dipso-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. dipso-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a consuma lichide; -manie (v. -manie), s.f., tendinţă patologică de a consuma excesiv şi periodic băuturi alcoolice; sin. alcoolism cronic; -patie (v. -patie), s.f., stare psihică pe fondul căreia apar accese de dipsomanie; -terapie (v. -terapie), s.f., procedeu terapeutic care constă în limitarea cantităţii de lichid ingerat de bolnav.
DIPTERO- „cu două aripi, diptere". 0 gr. dipteros „care are două aripi" > fr. diptero-, engl. id., germ. id. > rom. diptero-. ■ -carpic (v. -carpic), adj., cu fructe de două ori aripate; -nom (v. -nom3), s.n., cavitate roasă de larvele unor diptere în părţile parenchimatice ale plantelor.
DIS- (DIZ-) „dificil, anormal, greu, defectuos, rău“. 0 gr. dys „rău, stricat, greu, neplăcut" > fr. dys-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. dis- şi diz-.
■	-acromelie (v. acro-, v. -melie), s.f., dismorfie a extremităţilor membrelor; -acuzie (v. -acuzie), s.f., dificultate a auzului; -afie (v. -afie), s.f., tulburare a simţului tactil; -aritmie (v. -aritmie), s.f., discalculie*; -artrie (v. -artrie), s.f., tulburare de vorbire manifestată prin imposibilitatea exprimării corecte a cuvintelor; -artroză (v. -artroză), s.f., stare de mobilitate anormală a unei articulaţii; -bazie (v. -bazie), s.f., tulburare a actului motor al mersului; -bulie (v. -bulie), s.f., simptom psihic caracterizat prin lipsă de voinţă; -calculie (v. -calculie), s.f., tulburare manifestată în învăţarea calculului; sin. disaritmie; -centric (v. -centric), adj. (despre un organ vegetal) deplasat de la centru; -chezie (v. -chezie), s.f., defecaţie dificilă; -chinezie (-kinezie) (v. -chinezie), s.f., proces patologic caracterizat prin alterarea mecanismelor de reglare a activităţii motorii a organelor contractile; sin. paralizie incompletă; -ciclie (v. -ciclie), s.f., nume generic pentru tulburările circulatorii; -colie (v. -coliei), s.f., tulburare în metabolismul pigmenţilor biliari; -condroplazie (v. condro-, v. -plazie), s.f., tulburare a procesului de osificare a cartilajelor; -corie (v. -corie!), s.f., deformare a pupilei; -crazie (v. -crazie), s.f., tulburare în compoziţia şi în reacţiile diferitelor umori şi ţesuturi ale organismului; -crinie (v. -crinie), s.f., tulburare în funcţionarea glandelor endocrine; -cromatic (v. -cromatic), adj. 1. Care are o culoare anormală. 2. Care produce alterarea cu-
126
lorilor; -cromatop (v. cromat/o-, v. -op), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de discroma-topsie; -cromatopsic (v. cromat/o-, v. -opsie), adj., referitor la discromatopsie; -cromatopsie (v. cromat/o-, v.-opsie), s.f., imposibilitatea de a distinge culorile; -cromazie (v. -cromazie), s.f., discromie cutanată; -cromie (v. -cromie), s.f., tulburare în pigmentarea normală a pielii; -cro-nometrie (v. crono-, v. -metriei), s.f., tulburare de coordonare cinetică, proprie sindromului cerebe-los; -diadocochinezie (-diadocokinezie) (v. diadoco-, v. -chinezie), s.f., dificultate de a executa sincron şi cu repeziciune mişcări de succesiune ritmică; -dipsie (v. -dipsie), s.f., dificultate în de-glutiţia lichidelor; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dificultate de deschidere a colului vezical, producând o micţiune jenantă; -embriogenezie (v. embrio-, v. -genezie), s.f., perturbare morfologică sau metabolică prenatală, cu substrat genetic sau nutriţional; -embrioplazie (v. embrio-, v. -plazie), s.f., malformaţie de origine embrionară a unui organ; -ergasie (v. -ergasie), s.f., funcţionarea anormală a psihicului; -ergie (v. -ergie), s.f., stare patologică a sugarului, caracterizată prin scăderea toleranţei digestive şi prin diminuarea rezistenţei faţă de infecţii; -estezie (v. -estezie), s.f., perturbare generală a proceselor perceptive; -fagie (v. -fagie), s.f., dificultate la înghiţirea alimentelor; -fazie (v. -fazie), s.f., tulburare a vorbirii; sin. afazie, -femie (v. -femie), s.f., tulburare a pronunţării cuvintelor; -fonie (v. -fonie), s.f., tulburare temporară sau permanentă a timbrului şi a intensităţii vocii; -fonografie (v. fonor, v. -grafie), s.f., tulburare a limbajului scris; -forie (v. -forie), s.f., tulburare a dispoziţiei afective, caracterizată prin insatisfacţie, prin tristeţe penibilă şi prin iritabilitate; -fotic (v. -fotic), adj., cu luminozitate redusă; -frazie (v. -frazie), s.f., vorbire incoerentă, întâlnită în formele avansate de schizofrenie; -galactle (v. -galactie), s.f., perturbare a secreţiei laptelui mamar; -genezie (v. -genezie), s.f., tulburare în dezvoltarea normală a zigotului sau a embrionului; -genic (v. -genic), adj., care este pe cale de degenerare; -geuzie (v. -geuzie), s.f., alterare a simţului gustativ; -gnozie (v. -gnozie), s.f., tulburare a funcţiilor de cunoaştere; -gonosomie (v. gono-, v. -somie), s.f., aberaţie cromozomială; -grafie (v. -gra-fie), s.f., tulburare patologică a scrisului; -hernie (v. -hernie), s.f., tulburare sau alterare sanguină; -hidroză (v. -hidroză), s.f., afecţiune cutanată dureroasă, caracterizată printr-o erupţie vezicu-loasă pe mâini şi picioare; -lalie (v. -lalie), s.f., tulburare a pronunţării cuvintelor; -leptic (v. -lep-tic), adj., care dereglează sau care favorizează o tulburare funcţională a unui organ, aparat sau sistem; -lexie (v. -lexie), s.f., tulburare nervoasă, constând în dificultatea de a citi şi de a înţelege un text; -logie (v. -logiei), s.f., tulburare de conţinut şi de formă a vorbirii, datorită unor modificări
psihopatologice; -megalopsie (v. megal/o-, v. -opsie), s.f., iluzie vizuală care constă în impresia că obiectele sunt alungite sau lăţite în jurul propriului ax; -melie (v. -melie), s.f., dezvoltare anormală a membrelor; -menie (v. -menie), s.f., tulburare a fluxului menstrual, însoţită de dureri; -metrie (v. -metriei), s.f., imposibilitatea de a dimensiona şi de a ghida precis mişcările; -mimie (v. -mimie), si., tulburare a capacităţii de exprimare prin gesturi mimice; -mnezie (v. -mnezie), s.f., perturbare a memoriei; -morfie (v. -morfie), s.f., diformitate congenitală sau câştigată; -morfofobie (v. morfo-, v. -fobie), s.f., tulburare de ordin psihic constând în ideea obsesivă de a avea un defect fizic inestetic, de obicei al feţei; -morfogen (v. morfo-, v. -geni), adj., dismorfogenic*; -morfo-genetic (v. morfo-, v. -genetic), adj., referitor la dismorfogeneză; -morfogeneză (v. morfo-, v. -geneză), s.f., proces care duce la apariţia formelor şi structurilor anormale ale materiei vii; -morfogenic (v. morfo-, v. -genic), adj. (despre un factor) care induce anomalii morfologice; sin. dismorfogen; -morfologie (v. morfo-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază malformaţiile congenitale la plante şi la animale; -morfoză (v. -morfoză), s.f., anomalie a formei unei părţi a corpului; -odie (v. -odiei), s.f., miros fetid produs de unele secreţii; -odont (v; -odont), adj. (despre ţâţâna cochiliei) cu dinţi reduşi sau regresaţi până la dispariţie; -ontogenetic (v. onto-, v. -genetic), adj., referitor la disontogeneză; -ontogeneză (v. onto-, v. -geneză), s.f., tulburare a dezvoltării embrionare normale; -opie (v. -opie), s.f., slăbire a acuităţii vizuale; -opsie (v. -opsie), s.f., tulburare a vederii; -orexie (v. -orexie), s.f., perturbare a poftei de mâncare; -organoplazie (v. organo-, v, -plazie), s.f., tulburare patologică în dezvoltarea totală a complexului morfofuncţional caracteristic unui organ; -ortografie (v. orto-, v. -grafie), s.f., tulburare a însuşirii ortografice, însoţită de dislexie; -osmie (v. -osmie), s.f., perturbare a simţului olfactiv; -ostoză (v. -ostoză), s.f., osificare defectuoasă a cartilajelor fetale; -pareunie (v. -pareunie), s.f., durere violentă în timpul actului sexual, manifestată la femeie; -pepsie (v. -pepsie), s.f., tulburare a procesului de digestie; -peptic (v. -peptic), adj., s.m. 1. Adj. Referitor la dispepsie. 2. S.m. Persoană care suferă de dispepsie; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la displastie; -plastie (v. -plastie), s.f., înfăţişare defectuoasă, congenitală sau dobândită, a unui organ anatomic extern; -platopsie (v. plat/o-, v. -opsie), s.f., iluzie vizuală care constă în tulburarea capacităţii de percepţie a reliefului, spaţiul fiind perceput bidimensional şi nu tridimensional; -plazie (v. -plazie), s.f., anomalie în dezvoltarea ţesuturilor, organelor sau regiunilor anatomice; -pnee (v. -pnee), s.f., tulburare respiratorie de origine cardiacă sau nervoasă; -pragie (v. -pragie), s.f., manifestare dureroasă
127
a unei funcţii anatomice ; -praxie (v. -praxie), s.f., incapacitate de a executa mişcări coordonate, ca urmare a unor leziuni ale creierului; sin. apraxie; -rafie (v. -rafie), s.f., lipsa sudurii anatomice; -ritmie (v. -ritmie), s.f., ansamblul modificărilor anormale ale ritmului electroencefalogramei; -tanasie (v. -tanasie), s.f., moarte dificilă, cu comă grea şi dureri prelungite; -taxie (v. -taxie), s.f., ataxie parţială; -termie (v. -termie), s.f., tulburare a termoreglării organismului uman; -timie (v. -timie), s.f., modificare în sens depresiv a tonusului afectiv; -tocie (-tochie, -tokie) (v. -tocie), s.f., naştere dificilă; -tomie (v. -tomie), s.f., ansamblul tulburărilor de pronunţie; -tonie (v. -tonie), s.f. 1. Dereglare a tonusului funcţional al sistemului nervos vege-tativ. 2. Tulburare în reglarea inervaţiei tonice a musculaturii netede sau striate; -topie (v. -topie), s.f., anomalie în situarea unui organ anatomic; -trof (v. -trof), adj., distrofic* (1); -trofic (v. -trofic), adj. 1. (Despre lacuri) Sărac în materii nutritive, dar bogat în substanţe humice; sin. distrof. 2. Cu organe omoloage inegal dezvoltate; -trofie (v. -trofie), s.f., stare patologică a nutriţiei ţesuturilor sau organelor animale sau vegetale; -urie (v. -urie), s.f., greutate la urinare. DISC-, v. DISCO-. ■ -artroză (v. -artroză), s.f., afecţiune cu caracter degenerativ care afectează discurile intervertebrale.
DISCI- „disc, rotund". 0 lat. discus „disc" > fr. disci-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. disci-.
■	-fior (v. -fior), adj. (despre o plantă) care are receptaculul floral în formă de disc; -form (v. -form), adj., de forma unui disc.
DISCO- „disc, rotund, rotat, discal". 0 gr. diskos „disc" > fr. disco-, engl. id., lat. sav. id., germ. disko- > rom. disco*. ■ -blastic (v. -blastic), adj. (despre un embrion meroblastic) în formă de disc; -carp (v. -carp), s.n., apoteciu în formă de disc, pe care se găseşte stratul hirfienial al ascomice-telor; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la disco-carp; -cotili (v. -cotii), s.m. pl., viermi ectoparaziţi, cu corpul oval şi turtit dorsoventral, care trăiesc pe branhiile salmonidelor; -filie (v. -filiei), s.f., pasiune pentru discuri; -for (v. -for), adj., care poartă un disc; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a nucleului unui disc intervertebral; -id (v. -id), adj., în formă de disc; sin. discoidal; —lite (v. -liti), s.n. pl., formaţiuni rotunde sau elipsoidale, concentrice, prezente în nămolurile calcaroase batiale sau în depozitele cretoase; -micete (v. -micete), s.f. pl., ordin de ciuperci din clasa ascomicetelor, cu corpul de fructificaţie în formă de disc sau de cupă; -patie (v. -patie), s.f., stare patologică a discurilor intervertebrale; -podiu (v. -podiu), s.n., receptacul floral în formă de disc; -radiculografie (v. radiculo-, v. -grafie), s.f., metodă radiologică de punere în e\/îdenţă a spaţiului discal şi a rădăcinilor nervoase rahidiene.
DISO- „dublu, geamăn, geminaf.O gr. dissos „dublu" > fr. disso-, engl. id., lat.sav. id. > rom. diso-. m -genie (v, -geniei), s.f., condiţie de a avea două sexualităţi în perioada de maturitate a aceluiaşi organism: una larvară şi alta adultă; sin. disogonie; -gonie (v. -gonie), s.f., diso-genie*; -morf (v. -morf), adj., cu două forme; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe geminate. DISPERSO- „dispersie". 0 lat. dispersus „împrăştiat, răspândit" > fr. disperso-, germ. id., engl. id.
>	rom. disperso-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., determinare a gradului de dispersie a aerosolilor. DISTORSIO-„distorsiune". 0 lat. distorsio „răsucire, sucire" > fr. distorsio- > rom. distorsio-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat care serveşte la măsurarea distorsiunilor armonice.
-DIT „care locuieşte, care intră, care pătrunde". 0 gr. dynein „a intra, a pătrunde" > fr. -dyte, engl. id., germ. -dyt> rom. -dit.
DIVERŞI- „diferit, variat". 0 lat. diversus „deosebit, felurit" > fr. diverşi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. diverşi-. ■ -color (v. -color), adj. (despre o frunză) care este colorat deosebit pe cele două feţe; -fior (v. -fior), adj., cu flori de diverse forme; -form (v. -form), a cărui formă este variabilă.
DIVERTICUL-, v. DIVERTICULO-. ■ -ectomie
(v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a unui df-verticul al tubului digestiv.
DIVERTICULO- „diverticul, fund anatomic". 0 lat. diverticulum „loc ferit, adăpost" > fr. diverticuio- > rom, diverticulo-. ■ -pexie (v. -pexie), s.f., fixare operatorie într-o poziţie dorită a diverticulului unui organ cavitar; -stomie (v. -stomie), s.f., deschidere operatorie la piele a unui diverticul Meckel, care nu poate fi extirpat.
DIZ-, v. DIS-.
-DOCi „care conţine". 0 gr. dokhos „carfe conţine, recipient" > fr. -doque, lat. sav. -dochus > rom. -doc-i.
-DOC2 „grindă, bară". 0 gr. dokos „bârnă, grindă"
>	fr. -docus, engl. id., germ. -dokus> rom. -doc^. -DOGHIU „recipient, receptacul". 0 gr. dokheion „recipient" > lat. sav. -dochium, engl. id., germ. id. > rom. -dochiu.
DOCIMO-„examen, notare". 0 gr. dokime „probă, examen, test" > fr. docimo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. docimo-. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în docimologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul examinării şi notării elevilor; sin. docimonomie; -nomie (v. -nomie), s.f., docimologie*.
DOCUMENTO- „documente". 0 lat. documen-tum „dovadă, act" > it. documento- > rom. documento-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., tehnică a descrierii documentelor; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă a documentelor ca fenomene ale vieţii socioculturale.
128
DODEC-, v. DODECA-. ■ -andrie (v. -andrie), s.f., grup de plante cu 12 stamine în clasificaţia Iui Linne; -andru (v. -andru), adj., care are 12 stamine.
DODECA- „doisprezece". 0 gr. dodeka „doisprezece" > fr. dodeca-, engl. id., it. id., lat. sav. id., germ. dodeka- > rom. dodeca-. ■ -edru (v. -edru), s.n., poliedru cu 12 feţe; -fonie (v. -fonie), s.f., tehnică modernă de compoziţie muzicală, care utilizează cele 12 sunete, ale gamei cromatice; -gin (v. -gin), adj., care are 12 pistile; -ginie (v. -ginie), s.f., grup de plante cu 12 pistile în clasificaţia lui Linne; -gon (v. -gon2), s.n., poligon cu 12 laturi şi tot atâtea unghiuri; -mer (v. -mer), adj., format din 12 părţi; -petal (v. -petal), adj., care are 12 petale.-silab (v. -silab), adj., s.m. (vers) care are 12 silabe.
DOLABRI- „toporaş, dolabrat". 0 lat. doiabra „topor, secure" > fr. doiabri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. doiabri-. m -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze în formă de toporaş; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) care are forma unui topor cu lama convexă.
DOLEI- „butoiaş". 0 lat. dolium „butoi, chiup" > fr. dolei-, lat.sav. id. > rom. doiei-. u -form (v. -form), adj. (despre o tulpină) în formă de butoiaş; sin. doliiform.
DOLIC-, v. DOLICO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini lungi.
DOLICHO-, v. DOLICO-.
DOLICO- (DOLICHO- şi DOLIHO-) „alungire, lung, alungit, prelung". 0 gr. dolikhos „lung, alungit" > fr. doiicho-, engl. id., lat. sav. id., germ. id., it. doiico- > rom. doiico-, doiicho- şi doiiho-. ■ -blast (v. -blast), s.n., ramură alungită, purtătoare de frunze şi flori; -carp (vf -carp), s.n., fruct alungit; -carpic (v. -carpic) adj., cu fructe alungite; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. şi f. (persoană) care are cutia craniană alungită din faţă către spate; -cefalie (dolihocefalie) (v. -cefalie) s.f., malformaţie a craniului caracterizată prin alungi-rea diametrului său anteroposterior; -cnemie (v. -cnemie), s.f., malformaţie constând în alungirea osului tibial; -colie (v. -colie2), s.f., malformaţie care constă în alungirea anormală a colonului; -cran (v. -cran), adj. (despre un craniu) care are indicele de lăţime cuprins între 70 şi 74,9; -der (v.-der), adj., s.m. (individ) care are gâtul disproporţionat de lung; -enterie (v. -enterie), s.f., malformaţie care constă în alungirea intestinului; -gnaţie (v. -gnaţie), s.f., formă pe care o prezintă maxilarul în dolicocefalie; -leptocefal (v. lepto-, v. -cefal), adj., s.m şi f. (persoană) a cărei cutie craniană este lungă, înaltă şi îngustă; -megalie (v. -megalie), s.f., alungire şi dilatare a unei părţi aparţinând tubului digestiv; -morf (v. -morf), adj. (despre un tip uman) cu trăsături alungite; -morfie (v. -morfie), s,f., deformaţie congenitală, caracterizată prin alun-
girea şi subţierea excesivă a degetelor; -nemă (v. -nemă), s.f., stadiu din profaza mitotică, definit prin alungirea filamentelor cromatice; -pod (v. -pod), adj. (despre insecte) cu picioare lungi; -sigmoid (v. sigmo-, v. -id), s.n., malformaţie caracterizată prin alungirea excesivă a segmentului sigmoid al colonului; -stenomelie (v. steno-, v. -melie), s.f., arahnodactiiie*; -stil (v. -stil), adj., cu stilul lung; -tipic (v. -tipic), adj., de formă alungită; -zaur (v. -zaur), s.m. reptilă fosilă lacertiliană din cretacic.
DOLIHO-, v. DOLICO-.
DOLIO- „butoi, butoiaş" . 0 lat. dolium „butoi" > engl. doiio-, fr. id., lat. sav. id. > rom. dolio-. a -form (v. -form), adj., în formă de butoi. DOLIOLI- „butoiaş". 0 lat. doiiolum „butoi mic" > fr. dolioli-, engl. id., lat. sav. id. >rom. doiioli-. ■ -form (v. -form), adj. (despre o tulpină) în formă de butoiaş.
-DOM (-DOMĂ) „casă, domiciliu, edificiu". 0 gr. doma „casă, locuinţă" > fr. -dome, engl. id., germ. dom> rom. -dom şi -domă.
DOMATO- „casă, locuinţă". 0 gr. doma, atos „adăpost, încăpere, casă" > fr. domato-, germ. id., engl. id. > rom, domato-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a sta închis în casă. -DOMĂ, v. -DOM.
-DONEZĂ „tremurare, tremurătură". 0 gr. done-sis „vibraţie, tremurare" > fr. -donese, engl. id., it. -donesi> rom. -doneză.
DORA- „blănuri de animale". 0 gr. dora „piele, blană" > fr. dora-, germ. id., engl. id. > rom. dora-. m -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a atinge blănuri de animale.
DORIO- „lance, lanceolat". 0 gr. dory „lance, suliţă" > fr. doryo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. dorio-. u -fii (v. -fil2), adj., cu frunze lanceolate. DORO- „dar, cadou". 0 gr. doron „dar, plocon" > fr. doro-, germ. id., engl. id. > rom. doro-. ■ -manie (v. -manie), s.f., dorinţă patologică de a face daruri persoanelor din anturaj.
DORSI- „spate, dorsal, posterior". 0 lat. dorsum „spate" > fr. dorsi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. dorsi-. ■ -fer (v. -fer), adj., cu spo-rangii situaţi în spatele frunzei; -grad (v. -grad), adj., care se deplasează pe spate.
-DOXIE „credinţă, opinie". 0 gr. doxa „părere, opinie, credinţă" > fr. -doxie, germ. id., engl. -doxy> rom. -doxie. .
DOXO- „opinie, părere, glorie, credinţă". 0 gr. doxa „părere, credinţă" > fr. doxo-, engl. id., germ. id. > rom. doxo-. ■ -graf (v. -graf), s.m. (în Grecia antică) Autor care culegea părerile filozofilor şi le expunea pe probleme; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Cântare liturgică închinată Sfintei Treimi. 2. (în logică) Enunţ care se limitează la reproducerea unei opinii sau a unei aparenţe.
3.	Studiu al rolului pe care îl are evaluarea în şcoală; -metrie (v. -metriei), s.f., sistem de
129
determinare şi de măsurare statistică a opiniei publice în legătură cu o anumită chestiune. DOZI- „doză, cantitate". 0 gr. dosis „parte, porţie" > fr. dosi-, engl. id., germ. id. > rom. dozi-. m -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care tratează despre tehnica măsurării dozelor de radiaţii' -metru (v. -metrui), s.n. 1. Aparat pentru măsurarea dozelor de radiaţii. 2. Aparat utilizat pentru măsurarea cantităţii de lumină produsă într-un interval de timp de o sursă luminoasă.
DREPANI- „seceră". 0 gr. drepanon „seceră"
>	fr. drepani-, engl. id.f lat. sav. id. > rom. drepani-. ■ -form (v -form), adj. (despre o păstaie) care este curbat în formă de seceră. DREPANO- „seceră, falcat". 0 gr. drepanon „seceră" > fr. drepano-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. drepano-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe falcate; sin. drepanocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., drepanocarp*; -cit (v. -cit), s.n., hematie în formă de seceră; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze în formă de seceră; -id (v. -id), adj., în formă de seceră.
DRIMI- „sărat, bogat în săruri". 0 gr. drimys „acid, acru" > fr. drimy-, engl. id., lat. sav. id. > rom. drimi-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care prosperă pe terenurile sărate; -fite (v. -fite), s.f. pl., plante adaptate la solurile bogate în săruri minerale.
-DRIMIU „vegetaţie de arbori şi arbuşti". 0 gr. drymos „crâng, pădurice" > fr. -drymium, engl. id., germ. id. > rom. -drimiu.
DRIMO- „crâng pădurice". 0 gr. drymos „pădurice, crâng" > fr. drymo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. drimo-, ■ -filo (v. -fih), adj., s.f. pl. (plante) care cresc în crânguri; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante lemnoase de talie mică, din care fac parte arbori şi arbuşti.
DRIO- „arbore, stejar". 0 gr. drys, dryos „arbore, stejar" > fr. dryo-, engl. id., germ. id. > rom. drio-.
■	-fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care creşte pe stejari; -pitec (v. -pitec), s.m., maimuţă fosilă antropoidă şi arboricolă, care a trăit la începutul perioadei neogene; -pteris (v. -pteris), s.m., ferigă din familia polipodiaceelor.'
-DROM (-DROMĂ) „drum, cursă, orientare, direcţie, sens, teren pentru rulare". 0 gr. dromos „drum, teren, cursă, alergare" > fr. -drome, engl. -drome şi -dromous, germ. -drom, lat. sav. -dromus > rom. -drom şi -dromă.
DROMA- „alergător". 0 gr. dromas „agil" > fr. droma-, lat. sav. id. > rom. droma-. ■ -teriu (v. -teriu), s.m., animal fosil din triasicul superior, care prezintă caractere accentuate de reptilă şi unele caractere de mamifere.
-DROMĂ, v. -DROM.
-DROMIC „care acţionează, care mişcă". 0 gr. dromos „fugă, cursă, alergare" > fr. -dromique, engl. -dromie > rom. -dromie.
-DROMIE „orientare, direcţie, sens". 0 gr. dromos „fugă, cursă, alergare" > fr. dromie, germ. id., engl. -dromy> rom. -dromie.
DROMO- „mers, drum, deplasare, fugă, direcţie, orientare". 0 gr. dromos „fugă, cursă, alergare, drum parcurs" > fr. dromo-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. dromo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de călătorie sau de drumuri; -lepsie (v. -lepsie), s.f., formă de aură epileptică; -manie (v. -manie), s.f., simptom la unii bolnavi psihici, manifestat printr-un impuls irezistibil de a vagabonda; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea alergărilor în scop terapeutic; -trop (v. -trop), adj., care favorizează propagarea influxului nervos sau a contracţiei musculare; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la dromotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., fenomenul de creştere spiralată a plantelor căţărătoare.
DROSO- „rouă". 0 gr. drosos „rouă" > fr. droso-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. droso-. m -filă (v. -fih), s.f., insectă dipteră ale cărei larve trăiesc în materiile în stare de fermentaţie; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a cantităţii de rouă care a căzut în timpul unei nopţi; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea cantităţii de rouă depusă în cursul unei nopţi.
DRUPI- „drupă, fruct cu sâmbure". 0 lat. drupa „măslină coaptă" > fr. drupi-, lat. sav. id. > rom. drupi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă drupe; -form (v. -form), adj., în formă de drupă. DUCTILO- „ductibilitate". 0 lat. duciiiis „maleabil"
>	fr. ductilo-, engl. id., germ. duktilo- > rom. duc-tilo-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară ductibilitatea unor substanţe. -DULIE „robie, servitute". 0 gr. douleia „robie, sclavie" > fr. -dulie şi -doulie, germ. -dulie, it.
-dulia > rom. -dulie.
DUO- „doi, dublu". 0 lat. duo „doi" > fr. duo-, germ. id., it. id. > rom. duo-, ■ -diodă (v. di-, v. -odăi), s.f., tub electronic care cuprinde două diode sub aceiaşi înveliş; -pentodă (v. pent/o-, v. -odăi), s.f., tub electronic care conţine sub acelaşi înveliş două pentode; -triodă (v. tri-, v. -odăi), s.f., tub electronic care cuprinde într-un singur înveliş două triode.
DUODEN-, v. DUODENO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a duodenului.
DUODENO- „duoden, duodenal". 0 lat. duode-num [digitorum] „de douăsprezece [degete] > fr. duodeno-, engl. id., germ. id. > rom. duodeno-.
■	-cistostomie (v. cisto-, v. -stomie), s.f., duo-denocolecistomie*; -colecistostomie (v. cole-, v. cisto-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei comunicaţii între vezicula biliară şi duoden; sin. duodenocistostomie; -coledocostomie (v. coledoco-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei cromunicaţii între duoden şi canalul coledoc; -enterostomie (v. entero-, v. -stomie), s.f.,
130
realizare chirurgicală a unei comunicaţii între duoden şi un alt segment al intestinului subţire; ~ileostomie (v. ileo-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei legături între duoden şi ileon; -jejunostomie (v. jejuno-, v. -stomie), s.f., realizare chirurgicală a unei legături între duoden şi jejun; -pancreatectomie (v. pancreat/o-, v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a potcoavei duodenale, împreună cu capul pancreasului; ~pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a duodenului; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală a duodenului; -rafie (v. -rafie), s.f., suturare chirurgicală a unei plăgi a duodenului;
-scopie (v. -scopie), s.f., examinare medicală a duodenului; -sfincterectomie (v. sfincter/o-, v. -ectomie), s.f., rezecţie operatorie a duodenului şi a sfincterului piloric; -stomie (v. -stomie), s.f. realizare chirurgicală a unei legături între duoden şi exteriorul organismului; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a duodenului.
DURO- „duritate". 0 lat. durus „tare, dur“ > fr. duro-, germ. id., engl. id. > rom. duro-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat care măsoară duritatea prin apăsare statică, utilizat în industria cauciucului; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru măsurarea durităţii metalelor.
131
E
EBULIO- „fierbere, ebuliţie". 0 lat. ebuilio, ire „a clocoti, a fierbe" > fr. ebuilio-, germ. id., engl. id. > rom. ebulio-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., ebulioscopie*; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea conţinutului de alcool al unui lichid prin stabilirea punctului său de fierbere; sin. ebulioscop; -scop (v. -scop) s.n., ebuliometru*; -scopie (v. -scopie) , s.f., metodă de determinare a greutăţii moleculare pe baza temperaturii de fierbere; sin. ebuliometrie.
ECHI- egal, asemănător. 0 lat. aequus „asemănător, ega!“ > fr. equilat. sav. aequi-, it. equi-, germ. ăqui- > rom. echi-. ■ -valv (v. -valv), adj. (despre o moluscă) cu valve egale ca mărime şi ca formă; -voc (v. -voc), adj. (despre un termen) care poate fi interpretat în mai multe feluri. ECHILIBRO" echilibrare. 0 lat. aequilibrium „echilibru" > fr. equiiibro- > rom. echilibro-. m -metru (v. -metrui), s.n., aparat de măsurare a echilibrării. ECHIN-, v. ECHINO-. ■ -oftalmie (v. -oftamie), s.f., blefarită cu erecţia cililor.
ECHINI- „arici, ţepi, setă, setular". 0 lat. tz. echi-fiiys „arici" > fr. echini-, lat. sav. echini- > rom. echini-. ■ -fer (v. -fer), adj. care este prevăzut cu spini sau cu o setă rigidă; -form (v. -form), adj., asemănător cu un arici.
ECHINO- „arici, ghimpi, setă, ţepos, setular". 0 gr. ekhinos „arici" > fr. echinoengl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. echino-. ■ -carp (\X -carp), adj., care are fructe spinoase; -cefal (v. -cefal), adj., cu capul ţepos; -coc (v. -coc), s.m., vierme parazit din clasa cestodelor, care trăieşte ca adult în intestinele carnivorelor; -derme (v. -derm), s.n. pl., încrengătură de animale marine nevertebrate, cu simetrie radiară şi schelet caicaros, acoperite cu ţepi; -for (v. -for), adj. (despre un fruct) acoperit cu spini; -id ( v. -id), adj., în formă de arici; -rine (v. -rine), s.m., vierme parazit nematelmint din ordinul acantocefalilor; -spor (v. -spor), adj., cu spori ţepoşi; -stomi (v. -stom), s.m. pl., viermi paraziţi din clasa trematodelor, care infestează în mod incidental şi omul.
ECHO-, v. EC02-.
-ECIC „de habitat, referitor la habitat". 0 gr. oikos „casă, locuinţă" > fr. -ecique, lat. sav. -oecicus, engl. -oecic> rom. -ecic.
ECIDIO- „ecidie, corp de fructificaţie". 0 gr. oiki-dion „căsuţă" > fr. ecidio-, lat. sav. aecidio-, germ. id., engl. id. > rom. ecidio-. » -cit (v. -cit), s.n., spor asexuat binucleat, format în ecidiile ure-dinalelor; sin. ecidiospor; -sor (v. -sor), s.m., îngrămădire de ecidiospori; -spor (v.-spor), s.m., ecidiocit*.
ECLEZIO- „cler, biserică". 0 gr. ekklesia „adunare, biserică" > fr. ecclesio-, engl. id. > rom.
eclezio-. ■ -latrie (v. -latrie), s.f., adoraţie a bisericii; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Parte a teologiei care tratează despre biserică. 2. Ştiinţa construirii şi decorării bisericilor.
ECLI- „pantă, înclinaţie". 0 gr. ekklines „în pantă, înclinat" > fr. ecli-, germ. e/c//-, engl. ecli- > rom. ecli-. m -metru (v. -metrui), s.n., instrument topografic care măsoară diferenţa de nivel.
ECOr (OECO-) „casă, locuinţă, familie, mediu ambiant, habitat". 0 gr. oikos „casă, locuinţă" > fr. eco- şi oeco-, it. eco, lat. sav. oeco-, engl. eco- şi oeco-, germ. oko-> rom. ecoi- şi oeco-. ■ -biotic (v. -biotic), adj. (despre un organism) adaptat la un mod specific de viaţă; -bioză (v. -bioză), s.f., adaptarea unui organism la un mod specific de viaţă; -cid (v. -cid), s.n., distrugere metodică a florei şi faunei; -climatic (v. -climatic), adj., cu climat condiţionat de factorii ecologici; -clin (v. -clin), s.n., variaţie morfologică sau fiziologică, corelată cu o variaţie ecologică; -clinic (v. -clinic), adj., referitor la ecoclin; -dem (v. -dem), adj., s.n. (populaţie) care trăieşte într-o zonă ecologică bine definită; -etolog (v. eto-, v. -log), s.m. şi f., specialist în ecoetologie; -etologie (v. eto-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază influenţa condiţiilor de mediu asupra comportamentului şi obiceiurilor organismelor; -fene (v. -fen), s.f. pl., organisme vegetale cu genotipuri asemănătoare, dar cu fe-notipuri deosebite; -fenotip (v. feno-, v. -tip), s.n., modificare fenotipică determinată de mediul înconjurător; -fite (-oecofite) (v. -fit), s.f. pl., plante introduse în mod voluntar de om în acelaşi spaţiu geografic; -fiziolog (v. fizio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în ecofiziologie; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază fiziologia diferitelor grupe de organisme în corelaţie cu mediul lor natural; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f., persoană care suferă de ecofobie; -fobie (v. -fobie), teamă patologică de a sta singur în casă; -for (v. -for), adj. (despre moluşte) care îşi poartă cochilia; -genetic (v. -genetic),, adj., referitor la ecogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Proces de formare a condiţiilor ecologice. 2. Stabilire a unor relaţii între vieţuitoare şi mediu, în cursul evoluţiei; -geografic (v. geo-, v. -grafic), adj., care este condiţionat de factori ecologici şi geografici; -grafie (v. -grafie), s.f., studiul evoluţiei mediului înconjurător; -id (v. -id), s.m., ansamblul factorilor biologici; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în ecologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază relaţiile reciproce dintre organisme şi mediul lor de viaţă; -manie (v. -manie), s.f., comportament aberant al bolnavului psihic faţă de membrii familiei sale; -morfe (v. -morf), adj., s.f. pl. (plante)
132
cu comportament identic faţă de un anumit factor ecologic; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare a unor caractere morfologice ale plantelor sub influenţa factorilor mediului înconjurător; -nomie (v. -nomie), adj., referitor la economie; -nomie (v. -nomie), s.f., disciplină care studiază fenomenele privind producţia, distribuţia şi consumul bunurilor materiale într-o colectivitate umană; -pedologiei (v. pedor, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază caracterele somatice determinate de factorii ecologici; -pedologie2 (v. pedo2-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază influenţa solurilor asupra organismelor vegetale şi animale; -proterandrie (v. proter/o-, v. -andrie), s.f., fenomen de maturizare a florilor mascule înaintea celor femele; -proteroginie (v. protero-, v. -ginie), s.f., fenomen de maturizare a florilor femele înaintea celor mascule; -sferă (v. -sferă), s.f., nume generic pentru atmosferă, hidrosferă, biosferă şi pentru stratul superficial al litosferei, populate de vieţuitoare; -tip (v. -tip) s.n. 1. Grup de plante sau de animale din aceeaşi specie, cu anumite însuşiri ereditare proprii, dobândite sub influenţa condiţiilor de mediu. 2. Rasă ecologică adaptată sub aspect genetic; -tipic (v. -tipic), adj., referitor la ecotip; -ton (v. -ton), s.n. 1. Areal de tranziţie între două comunităţi de plante. 2. Populaţie de tranziţie de pe arealul intermediar dintre două asociaţii vegetale sau animale; -top (v. -top), s.n., habitat particular determinat de intersecţia unui complex de factori fiziogeografici; -topic (v. -topic), adj., relativ la ecotop; -toxicolog (v. toxico-, v. -log), s.m. şi f., specialist în ecotoxi-cologie; -toxicologie (v. toxico-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază acţiunea elementelor şi substanţelor toxice din mediul înconjurător asupra sistemelor biologice; -trofobioză (v. trofo-, v. -bioză), s.f., schimb de hrană între viitoarele larve şi insectele adulte.
EC02- (ECHO-) „sunet, zgomot, ecou, semnal sonor, imitaţie". 0 gr. ekhos ■„sunet, ecou" > fr. echo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. ecor şi echo-. u -acuzie (v. -acuzie), s.f., tulburare a funcţiei auditive, caracterizată prin perceperea unui sunet auzit altădată; -cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s.f., aplicaţie a ecografiei la studiul inimii; -chinezie (v. -chinezie), s.f., tendinţă patologică de imitare automată a acţiunilor şi gesturilor persoanelor din jur; sin. ecopraxie; -encefalografie (v. encefalo-, v. -grafie), s.f., metodă de diagnosticare a proceselor patologice intracraniene cu ajutorul ultrasunetelor; -estezie (v. -estezie), s.f., semnale somatoestezice false, determinate de propagarea difuză a excitaţiei; -frazie (v. -frazie), s.f., tendinţă patologică de repetare automată a propoziţiilor auzite la alte persoane; -graf (echograf) (v. -graf), s.n., aparat pentru aprecierea densităţii mediilor, bazat pe principiul vibraţiilor ultrasonore; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Metodă de apreciere
a densităţii ţesuturilor cu ajutorul ecoului reflectat de vibraţiile ultrasonore. 2. Intercalare în scris de către bolnav a unor cuvinte auzite Întâmplător; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la ecograf; -lalie (v. -lalie), s.f., repetare automată a cuvintelor spuse de interlocutor, constituind un simptom al unor boli nervoase; -metrie (v. -metriei), s.f., procedeu de determinare a nivelului unui lichid într-o sondă; -metru (v. -metrui), s.n., aparat de măsurare a adâncimii nivelului de lichid într-o gaură de sondă, pe baza reflexiei undelor sonore; -mimie (v. -mimie), s.f., imitare a expresiilor mimice ale persoanelor din jur, care apare în anumite stări patologice; -mnezie (v. -mnezie), s.f., simptom în unele intoxicaţii, care constă în retrăirea multiplă a unui eveniment, la care subiectul a participat; -patie (v. -patie), s.f., manifestare patologică constând în repetarea fără sens a unor cuvinte sau acţiuni; -praxie (v. -praxie), s.f., ecochi-nezie*; -scop (v. -scop), s.n., aparat care, utilizând ultrasunetele, vizualizează pe un ecran capul copilului înainte de naştere; -scopie (v. -scopie), s.f., imagine obţinută cu ecoscopul; -timie (v. -timie), s.f., reflectare în reacţiile emoţionale ale unei persoane a tonusului afectiv al celor din jur.
ECREMO- „suspendat, care atârnă". 0 gr. ekkremes „suspendat, atârnat" > fr. eccremo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ecremo-. ■ -fii (v. -fih), adj., cu frunze care atârnă; -riz (v. -riz), adj., cu rădăcini atârnătoare.
ECRINO- „secreţie". 0 gr. ekkrino, ein „a secreta"^ fr. eccrino-, engl. /d. > rom. ecrino-. * -logie (v. -logiei), s.f., ramură a fiziologiei care studiază secreţiile.
-ECTAZIE „dilataţie, extensie". 0 gr. ektasis „alungire, dilatare" > fr. -ectasie, germ. -ektasie, it. -ectasia, lat. sav. id. > rom. -ectazie.
ECT-, v. ECTO-. ■ -auxeză (v. -auxeză), s.f., creşterea unui organ vegetal spre exterior prin substanţa ramurii parentale.
ECTO- „extern, în exterior, în afară". 0 gr. ektos „în afară, exterior" > fr. ecto-, engl. id., it. id., lat. sav. id., germ. ekto- > rom. ecto-. ■ -biont (v. -biont), s.n., organism fixat pe faţa externă a corpului gazdei; -blast (v. -blast), s.n. 1. Ecto-derm* (1). 2. Lob membranos situat în partea opusă cotiledonului; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la ectoblast; -cardie (v. -cardie), s.f., anomalie congenitală care constă în situarea inimii în afara cardiei; -carp (v. -carp), s.n. 1. Peretele extern al pericarpului fructelor. 2. Corp de fructificaţie rezultat din straturile externe ale aparatului vegetativ; -chelostomie (-kelostomie) (v. chelor, v. -stomie), s.f., procedeu de tratare a herniei pe cale ventrală, prin deschiderea sacului herniar; -cianoză (v. -cianoză), s.f., algotrofism pe suprafaţa externă sau în celulele moarte ale
133
fanerogamelor; -ciclic (v. -ciclic), adj. (despre tuburi cribrale) care se află în afara sclerogenului şi sub ţesutul epidermal; -colostomie (v. color, v. -stomie), s.f., deschidere operatorie la nivelul epidermei a unui segment de colon; -crine (v. -crin), adj., s.f. pl. (substanţe) care sunt eliminate în mediu de către organismele componente ale unei biocenoze; -croic (v. -croic), adj. (despre un pigment) care este situat pe suprafaţa celulei sau a hifelor; -derm (v. -derm), s.n. 1. înveliş extern al embrionului celular, din care provin tegumentele şi sistemul nervos; sin. ectoblast( 1). 2. Strat unicelular extern al peretelui corpului ce-lenteratelor; -dermie (v. -dermie), adj., derivat din ectoderm; -dinamomorf (v. dinamo-, v. -morf), adj. (despre un sol) format sub acţiunea predominantă a factorilor climatici; -endotrof (v. endo-, v. -trof), adj. (despre micoriză) în care hifele ciupercii pătrund atât între celulele scoarţei rădăcinilor, cât şi în interiorul celulelor din vârful rădăcinilor; -endotrofic (v. endo-, v. -trofic), adj., care prezintă parazitism ectotrofic şi endotrofic; -fit (v. -fit), adj., s.f. pl. 1. (Despre un organism vegetal) Care trăieşte ca parazit la exteriorul unei plante. 2. S.f. pl. Paraziţi vegetali pe faţa externă a plantei-gazdă; 3. Paraziţi vegetali de pe suprafaţa corpului uman; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la ectofite; -floic (v. -floic), adj. (despre un fascicul lemnos) care este dispus central şi acoperit cu ţesut liberian; -gen (v. -gen^, adj. (despre o plantă) care parazitează pe suprafaţa corpului-gazdă; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la ectogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Ontogeneză produsă de factori externi. 2. Dezvoltare embrionară în afara organismului (in vitro); -genic (v. -genic), adj. (despre un caracter) care este condiţionat de factori de mediu; -glie (v. -glie), s.f., strat extern al tubului medular primitiv embrionar; -goniu (v. -goniu), s.n., sacul sporifer acoperit de epigoniu, care, cu acesta din urmă, formează arhegonul; -mer (v. -mer), s.n., blastomer care participă la formarea ectodermu-lui; -mezoblast (v. mezo-, v.- blast), s.n., pătură celulară embrionară, din a cărei diferenţiere rezultă ectoblastul şi mezoblastul; -mezoblastic (v. mezo-, v. -blastic), adj., referitor la ectome-zoblast; -mezoderm (v. mezo-, v. -derm), s.n., mezoderm derivat din ectodermul primar al unui blastodisc bilaminar sau al unei gastrule; -morf (v. -morf), adj. (despre un tip somatic) caracterizat prin dezvoltarea exagerată a membrelor în raport cu trunchiul, şi a craniului în raport cu masivul facial; -pag (v. -pag), s.m., făt teratologic dublu, caracterizat prin fuziunea pereţilor costo-sternali; -plasmă (v. -plasmă), s.f., zonă citoplas-matică periferică hialină; -plasmie (v. -plasmie), s.f., bioplasma eliberată şi structurată în condiţii experimentale, în cadrul şedinţelor de spiritism; -plaste (v. -plast), s.n. pl., granule de cianofi-
cină, prezente la algele albastre; -sare (v. -sare), s.n., stratul extern al protoplasmei protozoarelor; -sferă (v. -sferă), s.f., zonă exterioară a cromozomului; -spor (v. -spor), s.m., stratul extern al membranei sporilor de rezistenţă; -stromă (v. -stromă), s.f., ţesut format din hife miceliene, aflat pe suprafaţa organelor parazite; -trof (v. -trof), adj. 1. (Despre un organism vegetal sau animal) Care duce o viaţă parazitară pe suprafaţa unui organism viu. 2. Cu micoriză la care filamentele miceliene se dezvoltă numai în straturile superficiale ale rădăcinilor plantei-gazdă; sin. ectotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., ectotrof* (2); -trop (v. -trop), adj. (despre un organ vegetal) care este curbat în afară; sin. ectotropic; -tropic (v. -tropic), adj., ectotrop*; -zoar (v. -zoar), s.n., parazit extern care trăieşte pe suprafaţa corpului unor fiinţe; sin. ectoparazit, epizoar.
-ECTOMIE „excizie, extirpare, ablaţie". 0 gr. ektome „tăiere, excizie" > fr. -ectomie, germ. -ektomie} lat. sav. -ectomia, engl. -ectomy > rom. -ectomie.
-ECTOPIE „deplasare, dislocare". 0 gr. ektopos „în alt loc, deplasat" > fr. -ectopie, germ. -ektopie, engl. -ectopy, lat. sav. -ectopia > rom. -ectopie. ECTOPO- „situat la distanţă". 0 gr. ektopos „în afară, îndepărtat" > fr. ectopo-, germ. ektopo- > rom. ectopo-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., incizie operatorie practicată la o anumită distanţă de organul anatomic asupra căruia se intervine chirurgical.
ECTRO- „malformaţie, anomalie, absenţă congenitală". 0 gr. ektroo „a avorta" > fr. ectro-, engl. id., lat. sav. id., germ. ektro- > rom. ectro-.
■	-dactilie (v. -dactilie), s.f., lipsa congenitală a unuia sau a mai multor degete; -gen (v. -geni), adj. (despre o substanţă) care provoacă o malformaţie; -genic (v. -genic). adj. referitor la ectrogenie; -genie (v. -geniei), s.f., malformaţie produsă de dezvoltarea incompletă a unor organe; -mei (v. -meh), s.m., monstru care prezintă ectromelie; -melie (v. -melie), s.f., malformaţie care constă în lipsa congenitală a unui membru; -podie (v. -podie), s.f., lipsa congenitală, parţială sau totală, a unui picior. ECZEMATO- „eczemă". 0 gr. ekzema, atos „erupţie cutanată" > fr. eczemato- > rom. eczemato-.
■	-gen (v. -gen^, adj. (despre o substanţă) care provoacă eczeme; -id (v. -id), adj., cu caractere simptomatice similare eczemei. EDAFO- „sol, teren, pământ, edafon, edafic". 0 gr. edaphos „sol, teren, pământ" > fr. edapho-, engl. id., lat. sav. id. > rom. edafo-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., totalitatea plantelor care formează flora microscopică a solului; -fiticţv. -fitic), adj., care are rădăcinile în sol şi organele asimilatoare în aer; -gen (v. -geni), adj., care este produs de condiţiile solului; -id (v. -id), s.m., formaţiune
134
geologică naturală, similară unui complex stratigrafie pedogenetic; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Disciplină care studiază solul din punct de vedere ecologic şi fitopatologic. 2. Studiul formării, al compoziţiei şi al influenţei solului asupra organismului. 3. Disciplină care studiază rolul constituţiei celulare, tisulare şi individuale, în răspunsul la influenţe patogene fizice sau chimice; -sferă (v. -sferă), s.f., zonă a solului care este neinfluenţată de rădăcinile plantelor; -tip (v. -tip), s.n., ecotip format sub acţiunea anumitor condiţii de sol; -tipic (v. -tipic), adj., referitor la edafotip; -top (v. -top), s.n., ansamblul omogen de factori ecologici, specifici solului unei comunităţi de organisme vii; -tropic (v. -tropic), adj., relativ la edafotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., reacţie de orientare a unui organism către factorii ecologici ai solului.
EDEO-, v. EDOIO-.
EDOIO- (AIDOIO-, EDEO-) „organe genitale". 0 gr. aidoia „organe genitale" > fr. edoio- şi aedoeo-, germ. aedoio-, lat. sav. aedoeo-, aedoio- şi aidoio-, engl. aedoio- şi aidoio- > rom. edoio-, aidoio- şi edeo-. ■ -cefal (v. -cefal), s.m., monstru fără gură şi cu maxilarele atrofiate, având deasupra ochilor o trompă în formă de penis; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a organelor de reproducere; -logie (v. -logiei), s.f., studiu al organelor genitale; -manie (aidoiomanie) (v. -manie), s.f;, exagerare patologică a instinctului sexual al bărbatului; sin. aidomanie, satiriazis; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare medicală a organelor genitale; -tomie (v. -tomie), s.f., anatomie a organelor de reproducere.
-EDRIE „faţă, latură, muchie". 0 gr. hedra „bază, faţă" > fr. -edrie, germ. id., it. -edria > rom. -edrie.
-EDRU „latură, bază, faţă 0 gr. hedra „faţă bază, fundament" > fr. -edre, it. -edro > rom. -edru.
EDUCO- „educaţie, educativ". 0 lat. educo, are, „a creşte, a instrui" > fr. educo- > rom. educo-.
■	-gen (v. -gen^, adj. (despre factori psihosociali) care contribuie la formarea omului şi la integrarea lui socială.
EFEBO- „tânăr, adolescent". 0 gr. ephebos „adolescent" > fr. ephebo-, germ. id., engl. id., it. efebo- > rom. efebo-. u -crazie (v. -crazie), s.f., sindrom caracterizat prin dureri de cap persistente, asociate cu tulburări endocrine; -filie (v. -filiei), s.f., atracţie homosexuală a bărbaţilor către adolescenţi; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la efebogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Totalitatea transformărilor care se produc în organism în timpul pubertăţii. 2. Dezvoltare aberantă şi spontană a unei celule germinative mascule, provocând teratom testicular sau co-rioepiteliom. 3. Dezvoltare a gârneţului vegetal mascul/fără fecundare prealabilă; -id (v. -id),
adj., cu aspect de adolescent; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă a modificărilor structurale şi funcţionale ale pubertăţii masculine.
EFEMERO- „cu viaţă scurtă, efemer". 0 gr. ephemeros „care durează o zi" > fr. ephemero-, germ. id., engl. id., lat.sav. id. > rom. efemero-.
■	-fite (v. -fit), s.f. pl., plante cu perioada de vegetaţie scurtă; -ptere (v. -pter), s.n. pl., ordin de insecte artropode diptere şi aeriene, cu viaţă foarte scurtă, ale căror larve se dezvoltă în apele dulci.
EFIDRO- „transpiraţie, sudoare". 0 gr. ephidron „transpiraţie" > fr. ephidro-, engl. id. > rom. efidro-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de propria transpiraţie.
EFLUVIO- „flux, curent, efluviu". 0 lat. effluvium „curgere, curent" > fr. effiuvio-, engl. id. > rom. efiuvio-. ■ -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea fluxului electric în scop terapeutic.
EFUZIO „răspândire, efuziune". 0 lat. efiusio „revărsare" > fr. effiusio-, engl. id. > rom. efuzio-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., dispozitiv care permite determinarea densităţii unui gaz ce străbate un înveliş poros.	■
EGERSI- „excitabilitate". 0 gr. egersis „erecţie, trezire" > fr. egersi- > rom. egersi-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument medical cu care se determină cronaxia şi excitabilitatea neuro-musculară.
-EGETIC „care, conduce, care îndrumă". 0 gr. egetikos „care conduce" > fr. -egetique, it. -egetico > rom. -egetic.
EGOr „eu, propria persoană". 0 lat. ego „eu" > fr. ego-, engl. id., germ. id. > rom. egor. ■ -centric (v. -centric), adj., s.m. şi f. (persoană) care priveşte totul prin prisma intereselor şi sentimentelor proprii, considerându-se centrul oricărei situaţii; -filie (v. -filiei), s.f., iubire de sine patologică; -latrie (v. -latrie), s.f., adoraţie patologică a propriei persoane; -latru (v. -latru), adj., care este stăpânit de egolatrie; -manie (v. -manie), s.f., paroxismul patologic al egoismului; -morfism (v. -morfism), s.n., tendinţa de a atribui altei persoane, în încercarea de a o analiza, propriile dorinţe, motive şi modalităţi de reacţie; -patie (v. -patie), s.f., manifestare comportamentală. aberantă a unei persoane, în raport cu ceilalţi membri ai grupului sau ai societăţii, determinată de supraevaluarea eului la personalităţile structurate dizarmonic; -tropic (v. -tropic), adj., relativ la egotropie; -tropie (v. -tropie), s.f., preocupare exagerată faţă de sine însuşi, prezentă în psihopatii, intoxicaţii neuromedicamen-toase etc.; sin. egocentrism, narcisism.
EG02- (AEGO-) „ capră, behăit de capră". 0 gr. aix, aigos, „capră“> fr. ego-, germ. ago-, aego- şi ego-, lat. sav. ego- şi aego-, engl. ego-şi aego-, it. ego- > rom. ego2- şi aego-. ■ -bronhofonie (v. bronho-, v. -fonie), s.f., bron-
135
hoegofonie*; -ceras (aegoceras) (v. -ceras), s.m., specie de amonit caracteristic triasicului, cu cochilia răsucită spre interior şi cu coaste proeminente; -fonie (v. -fonie), s.f., voce asemănătoare behăitului de capră, cu timbru nazal, percepută stetoacustic la nivelul superior al unei colecţii pleurale mijlocii.
ELACO*- „mic, redus“. 0 gr. elakhys „mic, scurt"
>	fr. elacho-, engl. id., lat.sav. id. > rom. elaco-. m -fii (v. -fila), adj., cu frunze mici; -glos (v. -glos), adj. (despre o insectă) cu limbă minusculă.
ELAFO- „cerb“. 0 gr. eiaphos „cerb“ > fr. ela-pho-, engl. id.> rom. eiafo-. m -id (v.-id), adj., cu înfăţişare de cerb.
ELAIO- „ulei, uleios, oleaginos“. 0 gr. elaion „ulei de măsline“> fr. elaio-,engl. elaio- şi eiaeo-, germ. elaio-, lat.sav. id. > rom. elaio-. ■ -cite (v. -cit), s.n. pl., celule grase, bogate în lipide, depuse sub formă de picături; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea densităţii uleiurilor grase; -patie (v. -patie), s.f., umflătură nedureroasă cu ponţinut gras, prezentă la articulaţiile distale ale membrelor inferioare, -plaste (v. -plast), s.f. pl., leucoplaste cu roi important în formarea şi în depunerea uleiurilor sub formă de picături; -sferă (v. -sferă), s.f., corpuscul sferic gras, care este prezent în celulele paren-chimului palisadic şi spongios; -zomi (v. -zom), s.m. pl., apendice de pe seminţe sau fructe, cu conţinut oleaqinos, care sunt consumate de insecte, contribuind astfel la răspândirea plantelor. -ELASMĂ „lamelă, cartilaj, solz“. 0 gr. elasma „lamă cornoasă, placă, solz44 > fr. -elasma, lat. sav. id., germ. id., engl. id. > rom. -elasmă. ELASMO- „cartilaj, lamelă, cartilaginos". 0 gr. elasmos „lamă cornoasă, placă“ > fr. elasmo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. elasmo-.
■	-id (v. -id), adj. (despre solzi) în formă de lamelă cartilaginoasă; -teriu (v. -teriu), s.m., rinocer gigant din cuaternar, cu o protuberanţă mare pe frunte şi una pe oasele nazale; -zaur (-saur) (v. -zaur), s.m., reptilă gigantică marină din cretacic, din ordinul sauropterigienilor, cu corpul plat şi cu membrele transformate în palete pentru înot.
ELASTO- „elasticitate, elastic44. 0 gr. elas.tes „care se întinde44 > fr. elasto-, germ. id., engl. id., it. id.
>	rom. elasto-. ■ -cinetic (v. -cinetic), adj., referitor la vibraţiile elastice ale corpurilor, fără a se ţine seama de cauzele pe care le produc; -dinamic (v. -dinamic), adj., relativ la vibraţiile elastice ale corpurilor, ţinându-se seama de cauzele care le produc; -mer (v. -mer), s.m., polimer sintetic cu proprietăţi plastice şi elastice asemănătoare cauciucului natural; -merie (v. -merie), adj., referitor la elastomeri; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Măsurare a elasticităţii unor corpuri. 2. Măsurare a elasticităţii celulelor, ţesuturilor şi orga-
nelor vii; -metru (v. -metrui), s.n., aparat folosit în panificaţie pentru determinarea gradului de elasticitate a giutenului; -patie (v. -patie) s.f., deficienţă a ţesutului elastic; -plastic (v. -plastic), adj. (despre o substanţă) care în acelaşi timp este elastică şi plastică; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură a fibrelor ţesutului elastic; -tonometrie (v. tono-, v. -metriei), s.f., metodă de măsurare a tensiunii intraoculare.
. ELATERO- „elatere, celule sterile elastice14. 0 gr. elater, eros „care împrăştie, care diseminează44 > fr. elatero-, engl. id., lat. sav. id. > rom. elatero-. ■ -for (v. -for), s.n. 1. Ţesut generator de elatere. 2. Organ filiform care poartă elaterele plantelor hepatice.^
-ELCOZĂ (-HELCOZĂ) „ulcer, ulceraţie11. 0 gr. helkosis „ulceraţie44 > fr. -eleose şi -helcose, germ. -elkose> rom. -elcoză şi -helcoză. ELECTO- „care alege, care fixează44. 0 gr. elek-tikos „ales44 > engl. electo- >rom. eiecto-. ■ -zom (electosom) (v. -zom), s.m., condriozom care intervine în elaborarea şi fixarea constituenţilor chimici ai protoplasmei.
ELECTRO- „curent electric, electrizare14. 0 gr. elektron „ambră galbenă, chihlimbar44 > fr. elec-tro-, engl. id., germ. eiektro- > rom. electro-. ■ -acumetru (v. acu-, v. -metan), s.n., audiome-tru electric; -biogenetic (v. bio-, v. -genetic), adj., referitor la electrobiogeneză; -biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s.f., producere de electricitate de către organismele vii; -biologic (v. bio-, v. -logic), adj., referitor la electrobiologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., studiul formării şi a! efectelor electricităţii în organismele vii; -bioscopie (v. bio-, v. -scopie), s.f., metodă medicală de stabilire, cu ajutorul curentului electric, a prezenţei sau absenţei vieţii; -bronhogramă (v. bronho-, v. -gramă), s.f., înregistrare a curenţilor de acţiune ai musculaturii netede bronho-pulmonare; -calorimetru (v. calori-, v. -metrui), s.n., calorimetru electric; -cardiofonogramă (v. cardio-, v. fonor, v. -gramă), s.f., fonocardio-gramă*; -cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea unei electrocardiograme; -cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s.f., înregistrare grafică a contracţiilor muşchiului cardiac şi a biocurenţilor lui; -cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s.f., înregistrare grafică a activităţii electrice a muşchiului cardiac; -cardioscop (v. cardio-, v. -scop), s.n., aparat care permite proiectarea pe un ecran a traseului electrocardiogramei; -cardioscopie (v. cardio-, v. -scopie), s.f., examinare pe un ecran a curbelor electrice ale inimii proiectate pe electrocardio-scop; -cerebelografie (v. cerebelo-, v. -grafie), s.f., metodă de înregistrare grafică a biocurenţilor cerebelului; -cerebelogramă (v. cerebelo-, v. -gramă), s.f., diagramă obţinută prin elec-trocerebelografie; -chimograf (-kimograf) (v.
-chimoi, v. -graf), s.n., aparat utilizat în elec-trochimografie; -chimografie (-kimografie) (v. chimor, v. -grafie), s.f., metodă de înregistrare fotoelectrică a pulsaţiilor inimii, bazată pe utilizarea razelor X; -chimogramă (-kimogramă), (v. chimor, v. -gramă), s.f., înregistrare grafică a conturului inimii şi a vaselor mari în activitate, cu ajutorul electrochimografului; -chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s.f., chirurgie bazată pe utilizarea curenţilor electrici; -cinetic (v. -cinetic), adj., s.f. 1. Adj. Referitor la electrocinetică. 2. S.f. Ramură a fizicii care studiază curenţii electrici; -cistomiografie (v. cisto-, v. mior, v. -grafie), s.f., înregistrare electrică a curenţilor de acţiune aparţinând muşchiului vezical; -corticografie (v. cortico-, v. -grafie), s.f., tehnică de studiere a activităţii electrice a scoarţei cerebrale, prin aplicarea unor electrozi pe suprafaţa creierului; -corticogramă (v. cortico-, v. -gramă), s.f., diagramă obţinută prin electrocorticografie; -cromatografie (v. cromato-, v. -grafie), s.f., metodă de separare a unui amestec de substanţe sub acţiunea unui câmp electric; -cultură (v. -cultură), s.f., utilizare a curentului electric pentru dezvoltarea vegetalelor; -densitograf (v. densito-, v. -graf), s.n., aparat care permite obţinerea automată a repartiţiei curentului electric într-un electrod; -dermatografie (v. dermato-, v. -grafie), s.f., metodă prin care se cercetează rezistenţa electrică a pielii; -dermatometrie (v. dermato-, v. -metriei), s.f., metodă de studiu şi de determinare a conductivităţii electrice a pielii; -dermogramă (v. dermo-, v. -gramă), s.f., înregistrare grafică a variaţiei tensiunii relevate pe pielea zonei occipitale; -dinamic (v. -dinamic), adj., s.f. 1. Adj. Relativ la electrodinamică. 2. S.f. Disciplină care se ocupă cu studiul fenomenelor privitoare la acţiunile dintre curenţii electrici; -dinamometru (v. dinamo-, v. -metrui), s.n., aparat care serveşte la măsurarea intensităţii curentului; -encefaîograf (v. encefalo-, v. -graf), s.n., aparat utilizat în electroencefalograme; -encefalografie (v. encefalo-, v. -grafie), s.f., tehnică de înregistrare grafică a activităţii bioelectrice a sistemului nervos central; -encefalogramă (v. encefalo-, v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a activităţii electrice a creierului, realizată cu ajutorul electroencefalo-grafului; -fii (v. -fih), adj. (despre o particulă) care prezintă afinitate pentru electroni; -filie (v. -filiei), s.f. puterea electrofilă a unei particule; -fiziologie (v. fizio-, v. -logie^, s.f., disciplină care studiază manifestările biocurenţilor care însoţesc procesele fiziologice; -fizioterapie (v. fizio-, v. terapie), s.f., tratament medical prin procedee fizice acţionate electric; -fluoroscopie (v. fluoro-, v. -scopie), s.f., electrocardiografie fluo-roscopică; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică faţă de curentul electric; -fon (v. -fon),
s.n., aparat pentru redarea prin mijloace elec-troacustice a sunetelor înregistrate pe un disc; -for (v. -for), s.n., aparat cu care se demonstrează apariţia electricităţii prin influenţă electrostatică; -foreză (v. -foreză), s.f. 1. Deplasare spre electrozi a particulelor dintr-o soluţie colon dală sub acţiunea câmpului electric. 2. Migraţie a particulelor coloidale aflate în suspensie în celula vie la catod, sub influenţa curentului electric; -fotografie (v. foto-, v. -grafie), s.f., procedeu de obţinere a fotografiilor, bazat pe efectul fotoelectric al luminii; -fototerapie (v. foto-, v. -terapie), s.f., tip de fototerapie realizată prin metode electrice; -gastrograf (v. gastro-, v. -graf), s.n., instrument electronic pentru înregistrarea electrogastrografiei; -gastrografie (v. gastro-, v. -grafie), s.f., înregistrare a fenomenelor electrice care se produc la nivelul stomacului în timpul activităţilor secretorii şi motorii; -gastrogramă (v. gastro-, v. -gramă), s.f., înregistrare grafică a fenomenelor electrice care însoţesc secreţia şi motilitatea gastrică; -gen (v. -gen^, adj., care produce electricitate; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la electrogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., producere a electricităţii în ţesuturile organice; sin. electrogenie; -genie (v. -geni&i), s.f., electrogeneză*; -geotermic (v. geo-, v. -termic), adj., care produce electricitate pe baza energiei calorice a apelor termale; -glotograf (v. gloto-, v. -graf), s.n., aparat electronic care permite vizualizarea şi înregistrarea vibraţiilor glotale; -glotogramă (v. gloto-, v. -gramă), s.f., diagramă a curbelor ce reprezintă forma de undă a impulsurilor glotale înregistrate de electroglo-tograf; -glotospectrografie (v. gloto-, v. spectro-, v. -grafie), s.f., metodă de stabilire a compoziţiei armonice a semnalelor vorbirii prin analiza impulsurilor obţinute cu electroglotograful; -graf (v.-graf), s.n., aparat cu ajutorul căruia se face analiza calitativă a metalelor şi a minereurilor; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Procedeu tipografic bazat pe corodarea electrolitică. 2. Metodă modernă de investigare a organismelor vii cu ajutorul curentului electric; -gravimetrie (v. gravi-, v. -metriei), s.f., metodă de analiză cantitativă care se bazează pe depunerea prin electroliză a metalului la catod şi pe cântărirea substanţei depuse; -hemostază (v. hemo-, v. -stază), s.f., obţinere a hemostazei prin cauteri-zarea vasului care sângerează cu cuterul electric; -hidrometrie (v. hidror, v. -metriei), s.f., hi-drometrie care utilizează procedee electrice sau electronice; -histerograf (v. histeror, v. -graf), s.n., aparat care înregistrează curenţii electrici emişi de contracţiile uterine; -histerogramă (v. histeroi-, v. -gramă), s.f., curbă obţinută la electrohisterograf; sin. electrometrogramă; -lit (v. -Iit2), s.m., compus chimic care se poate disocia în ioni sub influenţa curentului electric;
137
-litemie (v. litr, v. -emie), s.f., prezenţa şi depunerea electroliţilor în plasma sanguină; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la electroliză; -liză (v. -liză), s.f., descompunere a unei substanţe chimice în stare de soluţie cu ajutorul curentului electric; -logie (v. -logiei), s.f., parte a fizicii care studiază fenomenele electrice, magnetice şi electromagnetice; -mecanoterapie (v. mecano-, v. -terapie), s.f., aplicare combinată a electricităţii şi a mecanoterapiei în tratamentul bolnavilor; -mer (v. -mer), s.m., compus chimic care prezintă fenomenul electromeriei; -merie (v. -merie), s.f., izomerie prezentată de doi compuşi chimici care diferă doar prin distribuţia electronilor; -metalurgie (v. metal/o-, v. -urgie), s.f., ramură a metalurgiei care foloseşte procedeele electrolitice sau electrotermice; -metrie (v. -metriei), s.f., ansamblu de metode de analiză chimică cantitativă, pentru măsurarea diferenţelor de potenţial; -metrogramă (v. metror, v. -gramă), s.f., electrohisterogramă; -metru (v. -metrui), s.n., instrument electrostatic pentru măsurarea diferenţelor de potenţial electric; -micrometrie (v. micro-, v. -metriei), s.f., determinare a tensiunilor electrice foarte mici; -miograf (v. mior, v.-graf), s.n., aparat cu ajutorul căruia se realizează electromiografia; -miografie (v. mior, v. -grafie), s.f., metodă de înregistrare electrică a contracţiilor muşchilor scheletici; -miogramă (v. jnioi-, v. -gramă), s.f., curbă reprezentând curenţii electrici generaţi de activitatea musculară; -narcoză (v. -narcoză), s.f., anestezie generală profundă, produsă prin acţiunea curentului electric asupra creierului; -nastie (v. -nastie), s.f., totalitatea mişcărilor nastice ale plantelor, provocate de curentul electric; -nistagmografie (v. nistagmo-, v. -grafie), s.f., metodă de înregistrare a frecvenţei şi amplitudinii mişcărilor nistagmice; -oculografie (v. oculo-, v. -grafie), s.f., metodă de înregistrare electrică a mişcărilor oculare, prin utilizarea unor electrozi de contact; -oculogramă (v. oculo-, v. -gramă), s.f., reprezentare grafică obţinută în urma unei electrooculografii; -optic (v. "-optic), adj. (despre un dispozitiv) care cuprinde o parte electrică şi una optică; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., studiul efectelor patologice ale electricităţii industriale şi atmosferice; -pirexie (v. -pirexie), s.f., temperatură ridicată, realizată în organism cu ajutorul curenţilor electrici; -plasmolitic (v. plasmo-, v. -Iitic2), adj., relativ la electroplasmoliză; -plasmoliză (v. plasmo-, v. -liză), s.f., procedeu de degradare a protoplasmei celulare sub acţiunea unui curent electric, utilizat în vinificaţie şi în industria zahărului; -plastie (v. -plastie), s.f., reproducere în relief a unor obiecte prin depunerea electrolitică a unui strat de metal pe tiparul lor; -plexie (v. -plexie), s.f., procedeu terapeutic
electroconvulsivant; -pneumograf (v. pneumo-, v. -graf), s.n., pneumograf cu sistem de înregistrare electrică; -radiologie (v. radio-, v. -logiei), s.f., disciplină medicală cuprinzând aplicaţiile electricităţii şi ale razelor în diagnosticarea şi tratarea bolilor; -reoforeză (v. reo-, v. -foreză), s.f., variantă a tehnicii de electroforeză pe hârtie; -retinografie (v. retino-, v. -grafie), si., tehnică de măsurare a potenţialului electric retinian, provocat de o stimulare luminoasă; -retinogramă (v. retino-, v. -gramă), s.f., înregistrare obţinută în urma electroretinografiei; -scop (v. -scop), s.n., instrument cu care se determină prezenţa şi nivelul electricităţii statice într-un corp; -scopie (v. -scopie) , s.f., disciplină care se ocupă cu studiul electroscoapelor şi al aplicaţiilor lor; -siderurgie (v. sider/01-, v. -urgie), s.f., ansamblul procedeelor siderurgice utilizând curentul electric ca sursă termică; -spectrografie (v. spectro-, v. -grafie), s.f., analiza formei complexe a unei electroencefalograme, prin izolarea şi înregistrarea sistemului de unde constituent; -static (v. -static), adj., s.f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate în repaus. 2. S.f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele ce însoţesc electricitatea statică; -stenolitic (v. steno-, v. -litic2), adj., relativ la electrostenoliză; -stenoliză (v. steno-, v. -liză), s.f., depozitarea de ioni sau de particule coloidale pe pereţii interiori ai unui tub capilar, sub acţiunea câmpului electric; -stetograf (v. steto-, v. -graf), s.n., aparat electric care amplifică şi înregistrează zgomotele respiratorii şi cardiace ale toracelui; -tactic (v. -tactic), adj., referitor la elec-trotactism; -tactism (v. -tactism), s.n., elec-trotaxie*; -tanasie (v. -tanasie), s.f., moarte provocată de curentul electric; sin. electrotrau-matism, electrocutare; -taxie (v. -taxie), s.f., mişcări de orientare, de apropiere sau de îndepărtare, provocate plantelor şi animalelor de curentul electric; sin. electrotactism; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical bazat pe acţiunea curenţilor electrici asupra organismului; -termic (v. -termic), adj., referitor la electrotermie; -termie (v. -termie), s.f., ştiinţă care utilizează energia electromagnetică pentru obţinerea căldurii necesare unor operaţii tehnologice; -termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s.f., producere de căldură în ţesuturile vii în scop. terapeutic, cu ajutorul curentului electric; -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu tipografic de reproducere a gravurilor cu ajutorul electrolizei; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare a ţesuturilor organice cu ajutorul curenţilor electrici; -tonic (v. -tonic), adj., referitor la modificările excitabilităţii unui ţesut viu, produse de curent.ul electric care trece prin acesta; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la electrotropism; -tropism (v. -tropism), s.n. 1. Orientare în anumite direcţii
138
a organismelor vii sub influenţa unui câmp electric. 2. Proprietate a protoplasmei de a fi respinsă sau atrasă de un curent electric. 3. Mişcare de curbare a plantelor, cauzată de un curent electric.
ELEO- „ulei, uleios, oleaginos". 0 gr. elaion „ulei" > fr. eleo-, germ. id., engl. id. > rom. eleo-. m -lit (v. -liti), s.n., varietate de aluminosilicat natural de sodiu, de culoare deschisă, cristalizată sau compactă; -metru (v. -metan), s.n., oleometru*; -plast (v. -plast), s.n., plastidă cu conţinut oleaginos, prezentă în celulele plantelor; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la eleoplaste.
ELEUTERO- „liber, mobil, separat, neconcres-cut“. 0 gr. eleutheros „liber“ > fr. eleuthero-, germ. Id., engl. id., lat. sav. id. > rom. eleutero-. m -dactil (v. -dactil), adj., cu degetele libere; -fii (v. -fil2), adj. (despre o floare) care are petalele, sepalele sau tepalele libere, neconcrescute; -gin (v. -gin), adj. (despre o plantă) cu ovarele neconcrescute; -manie (v. -manie), s.f., libertate excesivă pe care subiectul şi-o ia în raport cu ceilalţi membri ai grupului sau ai societăţii; -petal (v. -petal), adj., cu petalele neconcrescute; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., echi-noderme de tip mobil.
ELICO- „elice, spirală, spiralat, torsionat". 0 gr. helix, helikos „spirală" > fr. helico-, germ. heliko-,it. elico > rom. elico-. ■ -id (v. -id), s.n.
1.	Curbă generată de învârtirea unei parabole obişnuite în jurul unui cerc. 2. Suprafaţă generată de o curbă supusă unei mişcări elicoidale; -pter (v. -pter), s.n., aeronavă mai grea decât aerul, prevăzută cu una sau mai multe elice orizontale, putând decola şi ateriza pe verticală; -stat (v. -stat), s.n., aparat de zburat, prevăzut cu o elice de susţinere şi completat cu un balon.
ELIPSO- „elipsă, elipsoidal, eliptic, oval". 0 gr. elleipsis „lipsă, insuficienţă" > fr. ellipso-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. elipso-.
■	-cefal (v. -cefal), s.m., trilobit din cambrian, cu corpul mic şi oval, prezentând un cefalo-torace semicircular; -graf (v. -graf), s.n., instrument pentru trasarea elipselor; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. în formă de elipsă; elipsoidal.
2.	S.n. Corp geometric rezultat prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale de simetrie; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe elipsoidale.
-ELITRIE „vagin". 0 gr. elytron „teacă, vagin" > fr. -eiytrie > rom. -elitrie.
ELITRO- „înveliş, teacă, elitră, vagin, vaginal". 0 gr. elytron „înveliş,teacă, vagin" > fr. elytro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id., it. elitro- > rom. elitro-. ■ -blenoree (v. bleno-, v. -ree), s.f., blenoragie a vaginului; -cel (v. -cel2), s.n., hernie vaginală; -clazie (v. -clazie), s.f., ruptură vaginală; -clizie
(v. -clizie), s.f., operaţie chirurgicală de obliteraţie a pereţilor vaginali; -for (v. -for), adj. (despre insecte) care poartă elitre; -id (v. -id), adj., în formă de elitră; -plastie (v. -plastie), s.f., autoplastie a vaginului; -ptoză (v. -ptoză), s.f., prolaps vaginal; -rafie (v. -rafie), s.f., colporafie*; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie vaginală; sin. colporagie; -stenoză (v. -stenoză), s.f., îngustare patologică a vaginului; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în elitrotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a peretului vaginal.
-ELMINŢI (-HELMINŢI) „viermi". 0 gr. helmins, inthos „vierme" > fr. -helminthes, lat. sav. id., engl. id. > rom. -elminţi şi -helminţi.
EMANO- „emanaţie". 0 lat. emano, are „a se răspândi, a emana" > fr. emano-, it. id., engl. id.
>	rom. emano-. ■ -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a emanaţiilor corpurilor radioactive.
EMBOL-, v. EMBOLO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a unui embolus. EMBOLI- „embolie, astupare a unui vas fiziologic". 0 lat. embolus „pană de lemn, cui, piron"
>	fr. emboli-, germ. id., engl. id. > rom. emboli-.
■	-form (v. -form), adj., în formă de embolie; -gen (v. -gen2), adj., care produce embolii. -EMBOLIE „astupare, obstrucţie". 0 gr. embole „strângere, înfigere, astupare, obstrucţie" > fr. -embolie, engl. id., germ. id. > rom. -embolie. EMBOLO- „embolie, obstrucţie, astupare". 0 gr. embole „astupare, strângere, obstrucţie" > fr. embolo-, engl. id., germ. id. > rom. emboio-. » -fazie (v.-fazie), s.f., embololalie*; -frazie (v. -frazie), s.f., tulburare psihică, manifestată prin umplerea golurilor dintre cuvintele unor propoziţii sau fraze cu sunete repetate sau alungite; -lalie (v. -lalie), s.f., tulburare psihică articulatorie, care se manifestă prin adăugarea inoportună a unor sunete între cuvintele unor fraze; sin. embolo-fazie; -mer (v. -mer), adj., s.m. pl. 1. Adj. (Despre o vertebră) Care este constituită din două piese în formă de inel, străbătute de notocord. 2. S.m. pl. Grup fosil de stegocefali temnospondili din carbonifer şi permian, cu vertebre embolomere; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică, în unele forme uşoare de tuberculoză, a emboliilor provocate prin injecţii intravenoase.
EMBRI-, v. EMBRIO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a unei porţiuni de embrion.
EMBRIO- „embrion, embrionar". 0 gr. embryon „germen, embrion" > fr. embryo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. embrio-. ■ -blast (v. -blast), s.n., parte a discului germinai din care se dezvoltă embrionul propriu-zis; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la embrioblaste; -cardie (v. -cardie), s.f., ritm cardiac patologic, care apare în miocarditele grave; -ctonie (v. -ctonie), s.f., acţiune de suprimare a embrionului în
139
matrice; —fite (v. -fit), s.f. pl., grup de plante care, în cursul dezvoltării lor ontogenetice, formează un embrion; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la embriofite; -for (v. -for), adj., s.n. 1. Adj. (Despre o plantă) Care generează şi poartă embrioni. 2. S.n. Strat saciform şi dilatat de celule care poartă embrionii din arhegoane, la licopodiacee. 3. S.n. Formaţiune înconjurată de o membrană rezistentă, constituită din embrionul hexacant de ces-tode; -ftorie (v. -ftorie), s.f., lezare toxică a embrionului ; ~gen (v. -geni), adj., care generează embrionul; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la embriogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de transformare succesivă a oului şi embrionului până la ecloziune sau naştere; sin. embriogenie; -genie (v. -geniet), s.f., embrio-genez-ă*; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care se ocupă cu descrierea embrionului; -id (v. -id), adj. (despre o tumoare) care pe aseamănă cu un embrion; sin. embriomorf; -Iernă (v. -lernă^, s.f., membrană extraembrionară; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază stadiile de dezvoltare embrionară; -morf (v. -morf), adj., embrioid*; -nomie (v. -nomie), s.f., ştiinţă care se ocupă cu clasificarea embrionilor; -patie (v. -patie), s.f., maladie apărută în cursul dezvoltării embriona(e; -tegă (v. -tegă), s.f., calozitate pe tegumentul seminal de lângă hil care, la începutul germinaţiei, se detaşează permiţând ieşirea radiculei; -tocie (v. -tocie), s.f., expulzare spontană sau provocată a fătului din cavitatea uterină, înainte ca acesta să fie viabil; -tom (v. -tom), s.n. 1. Instrument utilizat în embriotomie. 2. Somatotom*; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare intrauterină pe cale obstetricaiă a fătului mort; -trof (v. -trof), adj., care furnizează substanţele nutritive folosite în timpul gestaţiei; -trofic (v. -trofic), adj., referitor la embriotrofie; -trofie (v. -trofie), s.f., ansamblu de procese prin care se asigură nutriţia oului, a embrionului sau a fătului. EMEN-, v. EMENO-. ■ -agog (v. -agog), adj., s.n. (substanţă) care provoacă sau care favorizează menstruaţia.
EMENO- „menstruaţie, ciclu menstrual". 0 gr. emmenos „menstruaţie" > fr. emmeno-, germ. id., engl. id. > rom. emeno-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină medicală care tratează despre menstruaţie; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune apărută în timpul ciclului menstrual.
EMERO-, v. HEMEROr.
-EMETIC „vomitiv, care vomită". 0 gr. emetikos „care provoacă vomă“ > fr. -emetique, engl. -emetic, lat. sav. -emeticus > rom. -emeîic. EMETO- „vomă, vomitiv". 0 gr. emetos „care varsă" > fr. emeto-, engl. id. > rom. emeto-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a voma, manifestată în psihastenie, isterie etc.;
140
-logie (v. -logie^, s.f., studiu asupra vomării şi a vomitivelor.
-EMEZĂ „vomă, vomitare". 0 gr. emesis „vărsare, vomă" > fr. -emese, germ. id. > rom. -emeză.
EMI-, v. HEMI- ■ -sferă (v. -sferă) s.f. 1. Jumătate d intr-o şferă. 2. Fiecare dintre cele două părţi simetrice ale creierului mare, de formă eliptică. 3. Fiecare dintre cele două jumătăţi ale sferei cereşti sau terestre, delimitate de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru şi de primul meridian.
-EMIE (-HEMIE)„sânge, lichid sanguin". 0 gr. haima „sânge" > fr. -emie şi -hemi&, germ. -ămie, engl. -emie, it. -em/'a > rom. -emie şi -hernie.
-EMPATIE „afectivitate, pasiune". 0 gr. empa-theia „afecţiune, pasiune" > fr. -empathie, engl. -empathy > rom. -empatie.
EMPI-, v. EMPIO-. ■ -omfal (v. -omfal), s.n., abces ombilical.
EMPIO- „supuraţie, supurativ". 0 gr. empyos „care supurează" > fr. empyo-, engl. id. > rom. empio-. u -cel (v. -cel2), s.n., tumoare purulentă.
EMPIRO- „foc". 0 gr. empyros „foc, incendiu" > fr. empyro-, engl. id. > rom. empiro-. ■ -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie cu ajutorul focului. EMPROSTO- „în faţă, înainte". 0 gr. em-prosthen „înainte, anterior" > fr. emprostho-, germ. id., engl. id. > rom. emprosto-. ■ -melofor (v. melor, v. -for), s.m., monstru cu membrele supranumerare situate sub gât sau subtorace.
EMULSO- „emulsie, dispersie". 0 lat. emuisus „muls" > fr. emuiso- > rom. emulso-. ■ -id (v. -id), s.n., sistem coloidal în care mediul de dispersie este lichid, iar faza dispersă are proprietăţile unui lichid; sin. coloid liofil.
ENANTIO- „contrar, invers, opus, antagonic". 0 gr. enantios „opus, contrar, invers" > fr. enantio-, engl. id., germ. id. > rom. enantio-. ■ -biotic (v. -biotic), adj., referitor la enantiobioză; -bioză (v. -bioză), s.f., relaţii antagonice care se stabilesc între două sau mai multe organisme vegetale sau animale; -blast (v. -blast), adj. (despre un embrion) care are radicula opusă hilului; sin. enantioblastic; -blastic (v. -blastic), adj., enan-tiobfast*; -dromie (v. -dromie), s.f., proces psihic prin care o tendinţă dominantă a vieţii conştiente este contrabalansată şi modificată de opusul acesteia, ce se constituie în mod gradat în inconştient; -meri (v. -mer), s.m. pl., antipozi optici ai unei substanţe dotate cu activitate optică; -morf (v. -morf), adj., care este format din aceleaşi părţi, dar dispuse în sens invers; sin. enantiomoiiic; -morfic (v. -morfic), adj., enan-tiomorf*; -morfie (v. -morfie), s.f., proprietate a unor substanţe de a cristaliza în două forme,
dintre care una este imaginea simetrică a celeilalte în raport cu un plan; sin. enantiomorfism; -morfism (v. -morfism), s.n., enantiomorfie*; -patie (v. -paţie), s.f., procedeu terapeutic de a trata o boală cu mijloace contrare naturii sale; -stil (v. -stil) adj. (despre o floare) care prezintă stilul şi stigmatul aplecate în direcţia contrară staminelor; - trop (v. -trop), adj., care prezintă enantiotropie; -tropie (v. -tropie), s.f., proprietate a unei substanţe de a cristaliza în două structuri cristaline diferite, în funcţie de temperatură şi de presiune, fără schimbarea stării de agregare. -ENCEFAL „creier". 0 gr. enkephaios „creier"
>	fr.- encephale, it. -encefalo, lat. sav. -encephaius > rom. -encefal.
ENCEFAL-, v. ENCEFALO-. ■ -algie (v. -algie), si., durere intensă a capului; -atrofie (v. -atrofie), s.f., proces de atrofiere a creierului; -emie (v. -emie), s.f., edem cerebral congestiv; -opsie (v. -opsie), s.f., tulburare vizuală provocată de leziuni cerebrale.
-ENCEFALIE „creier, encefal, activitate cerebrală". 0 gr. enkephaios „creier" > fr. -encephalie, lat. sav. -encephalia, it. -encefalia > rom. -encefalie. ENCEFALO- „creier, encefal, cerebral, sistem nervos". 0 gr. enkephaios „creier" > fr. encephalo-, engl. id., lat. sav. id., it. encefalo- > rom. encefalo-, m -atriografie (v. atrio-, v. -grafie), s.f., tehnică mixtă de encefalografie şi arteriografie; utilizată pentru evidenţierea aportului sanguin în regiunea cerebrală; -cel (v. -cel2), s.n., hernie a encefalului; -cistocel (v. cisto-, v. -cel2), s.n., tip de hernie a encefalului în care sistemul ventricular comunică cu cavitatea encefalocelului; -cistomeningocel (v. cisto-, v. meninge-, v. -cel2), s.n., varietate de encefalocel în care există o cantitate de lichid între meninge şi porţiunea de creier herniat; -displazie (v. dis-, v. -plazie), s.f., anomalie în dezvoltarea ţesuturilor sistemului nervos central; -grafie (v. -grafie), s.f., metodă de examinare radiografică a encefalului; -gramă (v. -gramă), s.f., imagine radiologică a encefalului; -id (v. -id), adj., care are aparenţa sau consistenţa encefalului; -lit (v. -liti), s.n., concreţiune de calciu intracerebrală; -litic (v. -litici), adj., referitor la encefalolit; -logie (v. -logie!), s.f., studiul encefalului; -malacie (v. -malacie), s.f., înmuiere patologică a creierului; -megalie (v. -megalie), s.f., hipertrofie a unei părţi a encefalului; -mere (v. -mer), s.n. pl., segmente succesive ale creierului embrionar; -mielocel (v. mielo-, v. -cel2), s.n., malformaţie în care se asociază în acelaşi sac herniar un encefalocel cu un mielocel; -mielografie (v. mielo-, v. -grafie), s.f., explorare radiologică a encefalului şi a măduvei spinării; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune organică a creierului; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie cerebrală; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru examinarea interiorului cutiei craniene; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a encefalu-
lui; -tomie (v. -tomie), s.f., disecţie a encefalului. ENCHI-, v. ENHk
-ENCHIM „ţesut vegetal sau animal". 0 gr. en-khyma „umplutură, amestec" > fr. -enchyme, germ. -enchym, engl. -enchyma > rom. -enchim.
E NC LITO- „asasin, criminal". 0 gr. enkletos „demn de oprobriu, blamabil" > fr. enclito-, it. id.
>	rom. enclito-. * -filie (v. -filiei), s.f., tendinţă erotică morbidă către criminali, întâlnită la psihopaţi.
END-, v. ENDO-. ■ -adeif (v. -adeif), s.m., făt teratologic caracterizat prin includerea gemenului parazit în corpul celuilalt; -anevrismorafie (v. anevrismo-, v. -rafie), s.f., tratament chirurgical al unui anevrism arteriovenos pe cale endoanevris-mală; -arteriectomie (v. arteri/o-, v. -ectomie), s.f., rezecţia chirurgicală a tunicii interne a unei artere; -oecie (v. -oecie), s.f., folosire a cavităţilor din corpul indivizilor unei specii ca locuinţă de către indivizii altei specii, fără ca între cele două organisme să existe relaţii de parazitism; -osmometru (v. osmo2-, v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea intensităţii fenomenelor de endosmoză.
ENDEC-, v. ENDECA-. ■ -andru (v. -andru), adj., care are unsprezece stamine.
ENDECA- „unsprezece". 0 gr. hendeka, „unsprezece" > fr. hendeca-, engl. id., germ. hendeka- > rom. endeca-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu unsprezece folioie sau foi; -gin. (v. -gin), adj., cu unsprezece pistile; -gon (v. -gon2), s.n., poligon care are unsprezece unghiuri şi unsprezece laturi; -silab (v. -silab), s.m., vers de unsprezece silabe.
ENDEMIO- „endemie, endemic".0 gr. endemios „indigen, înnăscut, nativ" > fr. endemio-, engl. id. > rom. endemio-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., cunoaştere a bolilor endemice.
-ENDEZĂ „scoatere, extragere, luare". 0 gr. endysis „intrare" > fr. -endese > rom. -endeză. ENDO- „intern, interior, înăuntru, lăuntric". 0 gr. endon „spre interior, înăuntru" > fr. endo-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. endo-. m
—biofiţie (v. bio-, v. -fiţie), s.f., viaţă parazitară în interiorul ţesuturilor unui alt organism vegetal; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., ansamblu de însuşiri biologice, specifice fiecărui ţesut sau organ; -biont (v. -biont), adj., s.n. (organism) care trăieşte ca parazit în corpul plantelor sau al animalelor; -biotic (v. -biotic), adj. (despre un organism patogen) care creşte în întregime în celulele sau în ţesuturile gazdei vegetale sau animale; -blast (v. -blast), s.n., strat interior al embrionului celular; -blastic (v. -blastic), adj., care aparţine endoblastului; -blem (v. -blem), s.n., ţesut aflat sub dermatogen; -cârd (v. -card), s.n., membrană subţire care căptuşeşte cavităţile inimii; -cariogamie (v. carior, v. -gamie), s.f., unire a doi gameţi formaţi în acelaşi organism vegetal sau animal; -carp (v. -carp), s.n., stratul intern al
141
pericarpului, care protejează sămânţa unor fructe; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la endocarp; -ceras (v. -ceras), s.m., cefalopod fosil din silu-rian, cu cochilie mare şi cilindrică, având un sifon marginal; -cianoză (v. -cianoză) s.f., simbioză a unor plante superioare cu unele specii de alge albastre; -ciclogen (v. ciclo-, v. -gen^, adj. (despre pteridofite) format în endodermul unor rădăcini adventive; sin. endodermogen; -ciclu (v. -ciclu), s.n., ciclu de replicări ale acidului dezoxiribonu-cleic în interiorul unei membrane nucleare, fără formarea fusului; -cinetic (v. -cinetic), adj. (despre un fruct) care se deschide printr-un mecanism intern; -cist (v. -cist), s.n. 1. Celulă de rezistenţă, prezentă la ficoflagelate. 2. Celulă sexuată din frustulele unor diatomee; -crin (v. -crin), adj. 1. (Despre o glandă) Care îşi varsă secreţiile cu hormoni direct în sânge. 2. Care aparţine glandelor endocrine; -crinie (v. -crinie), s.f., stare patologică produsă de dereglarea secreţiei endocrine; -crinologie (v. crino2-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul glandelor endocrine; -crinopatie (v. crino2-, v. -patie), s.f., stare patologică datorată disfuncţiei glandelor endocrine; -crinopsihiatrie (v. crino2-, v. psih/o-, v. -iatrie), s.f., studiul contribuţiei hormonilor la activitatea psihică; -crinoterapie (v. crino2-, v. -terapie), s.f., utilizarea terapeutică a substanţelor extrase din glandele endocrine; -crinotrop (v. crino2-, v. -trop), adj., cu afinitate pentru glandele endocrine; -cromă (v. -crom), s.f., ansamblul croma-toforilor din celulele unor alge; -dem (v.-dem), s.n., grup de organisme ai cărui membri se reproduc predominant sexuat; -dendrobiont (v. dendro-, v. -biont), s.n., organism care are biotopul în interiorul lemnului; -derm (v. -derm), s.n. 1. Foiţă embrionară internă, din care provin tubul digestiv şi glandele anexe. 2. Strat unicelular interior al peretului corpului de celenterate. 3. Strat intern al scoarţei tulpinii şi rădăcinii, care protejează steiul; -dermie (v.-dermic), adj., referitor la endoderm; -dermogen (v. dermo-, v. -geni), adj., endociclogen*; -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate internă; -fagie (v. -fagie), s.f., însuşire a unor insecte de a se alimenta în spaţii închise; -fazie (v. -fazie), s.f., trăire interioară a actului vorbirii, fără exteriorizare verbală; -fenotip (v. feno-, v. -tip), s.n., totalitate a caracterelor feno-tipice care nu oferă purtătorilor nici un avantaj selectiv; -fii (v. -fil2), adj. (despre paraziţi) care trăieşte în interiorul frunzelor; -filie (v. -filiei), s.f., însuşire a unor insecte de a rămâne în locuinţe sau adăposturi atât ziua, cât şi noaptea; -fit (v. -fit), adj., (despre un organism vegetal sau animal) care trăieşte în interiorul unei plante; sin. endofitic; -fite (v. -fit), s.f. pl., ciuperci parazite ale căror micelii se dezvoltă în interiorul ţesuturilor plantei-gazdă; -fitic (v. -fitic), adj., endofit*; -fitobiont (v. fito-, v. -biont), s.n., organism cu biotopul situat în ţesutul plantelor; -forie (v. -forie), s.f., tendinţă de deviaţie a ochiului spre interior;
sin. strabism convergent latent; -fragmă (v.
-fragmă), s.f., perete anatomic intern; -gee (v. -gee), adj. f. (despre o specie sau populaţie) care trăieşte în interiorul solului; -gen (v. -geni), adj.
1.	(Despre o infecţie sau intoxicaţie) Care se datorează unor cauze din interiorul organismului. 2. (Despre un proces geologic) Provocat de forţe care provin din interiorul pământului şi care conduc la apariţia denivelărilor scoarţei. 3. (Despre un parazit) Care creşte în întregime în celulele sau ţesuturile gazdei; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la endogeneză; -geneză (v. geneză), s.f., proces de producere a celulelor în interiorul altor celule; -genic (v. -genic), adj., referitor la en-dogenie; -genie (v. -geniei), s.f., etiologfe a psihozelor fără o cauză aparentă externă; -gnaţie (v. -gnaţie), s.f., distalizare a maxilarului superior, ca urmare a unei dezvoltări insuficiente; -goniu (v. -goniu), s.n., sacul sporifer acoperit de epigo-niu, la briofite; -herniotomie (v. hernio-, v.-tomie), s.f., tratament chirurgical al unei hernii pe cale endosaculară; -limfă (v. -limfă), s.f., lichid care se găseşte în labirintul urechii interne; -litie (v. -litici), adj. (despre licheni) încrustat în piatră; -litofil (v. lito-, v. -fih), adj. (despre o plantă), care trăieşte în crăpăturile stâncilor; -litofite (v. lito-, v. -fit), s.f. pl., grup de plante (alge, fungi, briofite) care pătrund şi trăiesc în interiorul pietrelor; -meioză (v. -meioză), s.f., reproducere cu cromozomii supranumerari în profaza primei diviziuni meiotice; -metru (v. -metru2), s.n., mucoasa internă a uterului; -mixie (v. -mixiei), s.f., formare a macronucleului dintr-un produs al diviziunii micronucleului, fără a fi precedată de o fuziune nucleară; -morf (v. -morf), adj. (despre un tip de temperament) a cărui constituţie predominant viscerală ar predispune la senzualitate, comoditate şi bonomie; -morfic (v. -morfic), adj., relativ la endomorfism (1, 2); -morfism (v. -morfism), s.n. 1. Totalitatea schimbărilor suferite de rocile eruptive la contactul cu alte roci pe care le asimilează. 2. Homomorfism de la o mulţime cu o structură dată de ea însăşi; -nom (v. -nonrii), adj. (despre un sistem biologic) care nu necesită un impuls sau o constrângere exterioară pentru a funcţiona; -plasmă (v. -plasmă), s.f., masă internă granulară a citoplasmei; -plast (v. -plast), s.n. 1. Conţinut citoplasmatic care formează celula infuzorilor. 2. Corpuscul prezent în centro-plasma unor cloroficee. 3. Micronucleu prezent la organismele protiste; -pleură (v. -pleură), s.f., tegument intern al seminţei; -ptil (v. -ptil), adj. (despre un embrion) care are plumula răsucită în cotiledon; -radioterapie (v. radio-, v. -terapie), s.f., tratament medical cu raze X al tumorilor aflate în organele profunde; -riz (v. -riz), adj. (despre un embrion) cu radicula cuprinzând pri-mordiul rădăcinii; -sare (v. -sare), s.n., partea interioară a corpului amibelor; -scop (v.-scop), s.n., instrument pentru cercetarea cavităţilor interne; -scopie (v. -scopie), s.f., metodă de exa-
142
minare pe viu a interiorului organelor cavitare sau tubulare; -sperm (v. -sperm), s.n., ţesut vegetal albuminos intern al seminţei, care asigură nutriţia embrionului; -spor (v. -spor), s.m. 1. Spor format în interiorul unor celule sau organe spo-rogene. 2. Spor format în celula bacteriană; -sporiu (v. -sporiu), s.m. 1. Membrana celulozică internă a sporului plantelor criptogame.
2.	Membrana internă a grăunciorului de polen; -stetoscop (v. steto-, v. -scop), s.n. tip de stetoscop pentru ascultarea inimii prin esofag; -stomă (v. -stomă), s.f. 1. Deschizătură a inte-gumentului intern al ovulului. 2. Dinţii interni ai peristomiului muşchilor frondoşi; -tecă (v. -tecă), s.f. 1. Strat intern al grăuntelui de polen. 2. Peretele intern al sporogonului. 3. Membrana internă a lojei anterelor. 4. Peretele intern al sacului embrionar; -teliu (v. -teliu), s.n., ţesut asemănător epiteliului, care acoperă unele cavităţi ale organismului; -telocit (v. tetor, v. -cit), s.n., celulă subţire care formează endoteliul inimii şi al vaselor de sânge şi limfatice; -telofază (v. telor, v. -fază), s.f., telofază a diviziunii endomitotice; -term (v. -term), adj. (despre un fenomen fizic sau chimic) care absoarbe căldura din exterior; sin. endotermic; -termic (v. -termic), adj., endo-term*; -termie (v. -termie), s.f., reacţie care se efectuează prin absorbţie de căldură; -tim (v. -tim), adj., intern, privind baza sentimentală a tuturor trăirilor; -tireopexie (v. tireo-, v. -pexie), s.f., eliberare chirurgicală a glandei tiroide de trahee; -trof (v. -trof), adj. (despre micoriză) care îşi procură nutriţia din interiorul unui ţesut străin; sin. endotrofic; -trofic (v.- trofic), adj., endotrof*; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la endotropism; -tropism (v. -tropism), s.n. 1. Orientare a organului vegetal lateral către cel central. 2. Pătrundere a tubului polinic în ovul prin micropil; -xil (v. -xii), adj., aflat în interiorul lemnului; -xilofag (v. xilo-, v. -fag), adj. (despre un organism) care pătrunde şi care se hrăneşte cu ţesuturile interne din tulpinile şi rădăcinile plantelor; -xilofite (v. xilo-, v. -fit), s.f. pl., paraziţi criptogamici din corpul plantelor lemnoase; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., paraziţi cavitari sau tisulari, de origine animală, care trăiesc în corpul gazdei; -zoic (v. -zoic), adj.
1.	(Despre un organism vegetal sau animal) Care este parazit ori simbiont, desfăşurându-şi ciclul vital în interiorul corpului animalelor. 2. (Despre plante) Care se răspândeşte prin intermediul dejecţiilor animalelor; -zom (-som) (v. -zom), s.m.
1.	Masă cromatinică situată aproape de centrul nucleului. 2. Vacuolă tânără care conţine material de digerat; -zoobiont (v. zoo-, v. -biont), s.n., organism cu biotopul în interiorul unui animal; -zoocore (v. zoo-, v. -cor), s.f. pl., plante ale căror seminţe, consumate de animale, trec prin intestinele acestora şi apoi sunt diseminate prin dejecţie; -zoocorie (v. zoo-, v. -corie2), s.f., răspândire a seminţelor prin intermediul dejecţiei animale; -zoofite (v. zoo-, v. -fit), s.f. pl. 1. Or-
ganisme vegetale care trăiesc în corpul animalelor. 2. Prptiste frecvent patogene, care trăiesc în interiorul organismelor.
ENE-, v. ENEA-. ■ -acant (v. -acant), adj., care are nouă spini; -andrie (v. -andrie), s.f., clasă linneană cuprinzând plantele cu nouă stamine; -andru (v. -andru), adj., prevăzut cu nouă stamine; -aploid (v. haplo-, v. -id), adj., s.n. (organism) ale cărui celule somatice au nouă seturi de cromozomi; -odă (v. -odă^, s.f., tub electronic cu nouă electrozi.
ENEA- „nouă, de nouă ori“. 0 gr. ennea „nouă" > fr. ennea-, engl. id., Jat.sav. id. > rom. enea-. ■ -fii (v.-fil2), adj., cu nouă frunze sau foliole; -gin (v. -gin), adj., care are nouă pistile; -gon (v. -gon2), s.n., poligon cu nouă unghiuri şi cu nouă laturi; -petal (v. -petal), adj., care are nouă petale; -silab (v. -silab), adj., s.m. (vers) format din nouă silabe; -sperm (v. -sperm), adj., care are nouă seminţe; -stil (v. -stil), adj., cu nouă coloane. ENEO- „aramă, de aramă“. 0 lat. aeneus „de aramă“ > fr. eneo- > rom. eneo-. » -litic (v. -liticn), s.n., ultima fază a neoliticului, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră şi a podoabelor de aramă.
ENERGO- „energie, puls". 0 gr. energeia „forţă, acţiune" > fr. energo- > rom. energo-. ■ -logie (v. -logie^, s.f., disciplină care studiază diversele forme de energie fizică sau spirituală, precum şi relaţiile între sistemele acestor energii; -metru (v. -metan), s.n., aparat pentru analiza pulsului arterial.
ENHI- (ENCHI-) „suc, fluid". 0 gr. enkheo „a vărsa" > fr. enchy- , lat. sav. id. > rom. enhi-şi enchi-. ■ -Iernă (v. -Iemă3), s.f., suc celular, substanţa fundamentală fluidă a citoplasmei. ENO- (OENO-, 01N0-) „vin, vinicol". 0 gr. oinos „vin" > fr. oeno- şi oino-, germ. ono-, engl. oeno- şi eno-, it. eno-, lat. sav. oeno- > rom. eno-, oeno- şi oino-. ■ -fii (v. -fih), adj., s.m. şi f. (persoană) interesată în producerea şi ameliorarea vinurilor; -logie (oenologie şi omologie) (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu tehnologia producerii şi conservării vinurilor; -manie (oenomanie) (v. -manie), s.f., impuls patologic de a bea vin; -metrie (oenometrie) (v. -metriei), s.f., determinare a cantităţii de alcool din vinuri; -metru (v. -metru^, s.n., areo-metru pentru evaluarea cantităţii de alcool conţinute de vin; -tehnic (oenotehnic) (v. -tehnic), adj., s.f. 1. Adj. Referitor la enotehnică. 2. S.f. Disciplină care studiază metodele de preparare şi de conservare a vinurilor; sin. enotehnie; -tehnie (v. -tehnie), s.f., enotehnică*; -terapie (oenoterapie şi oinoterapie) (v. -terapie), s.f., utilizare a vinului în scop terapeutic.
ENOPTRO- „oglindă". 0 gr. enoptron „oglindă"
>	fr. enoptro- > rom. enoptro-. ■ -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie cu ajutorul unei oglinzi.
143
ENOSI- „agitaţie". 0 gr. enosis „zguduitură, clătinare" > fr. enosi-, engl. id., germ. id. > rom. enosi-. ■ -manie (v. -manie), s.f., stare psihică maladivă, caracterizată printr-o stare de agitaţie excesivă şi iraţională.
ENSI- „sabie, ascuţit". 0 lat. ensis „sabie" > fr. ensi-, engl. id., germ. id. > rom. ensi-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze în formă de sabie; -form (v. -form), adj. (despre o frunză) în formă de sabie.
-ENTER „intestin". 0 gr. enteron „maţ, intestin"
>	fr. -entere > rom. -enter.
ENTER-, v. ENTERO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere acută în intestine; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilatare patologică a intestinului; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a unei părţi din intestin; -odinie (v. -odinie), s.f., durere intestinală.
-ENTERIE „intestin". 0 gr. enteron „intestin" > fr. -enterie, germ. id., engl. -entery, lat. sav. -enteria > rom. -enterie.
ENTERO- „intestin, tub digestiv, viscere, intestinal, visceral". 0 gr. enteron „intestin" > fr. entero-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. entero-. ■ -bacter (v. -bacter), s.m., germen saprofit care trăieşte în tubul digestiv al omului şi al animalelor; -blast (v. -blast), s.n., hipo-blastul după formarea mezoblastului; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la enteroblast; -branh (v. -branh), adj. (despre un organism acvatic) care are intestinul prelungit în branhii; -cel (v. -cel2), s.n., hernie intestinală; -celie (v. -celie), s.f. 1. Tip de formare a mezodermului sau a mezoblastului la metazoarele tridermiee, prin eva-ginaţii ale ectodermului. 2. Ipoteză care dă o explicaţie filogenetică originii mezodermului şi ceiomului; -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie a intestinului în cursul unei intervenţii chirurgicale; -cistocel (v. cisto-, v. -cel2), s.n., hernie mixtă a intestinului şi a vezicii urinare în aceeaşi breşă parietală; -cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de unire a unui segment exclus din intestin cu vezica urinară, pentru a-i mări capacitatea; -cliză (v. -cliză2), s.f., spălătură intestinală; -coc (v. -coc), s.m., streptococ izolat din materiile fecale, care trăieşte saprofit în intestin; -cocemie (v. coc/o-, v. -emie), s.f., infecţie cu aspect septicemic, provocată de streptococi din grupul D (enterococi); -epiplocel (v. epiplo-, v. -cel2), s.n., hernie mixtă a intestinului şi a epi-ploonului; -gen (v. -geni), adj., de origine intestinală; sin. enterogenic; -genic (v. -genic), adj., enterogen*; -graf (v. -graf), s.n., aparat care înregistrează motilitatea intestinală şi presiunile intraintestinale; -grafie (v.-grafie), s.f., înregistrare grafică a motilităţii intestinale şi a presiunilor intraintestinale; -hemoragie (v. hemo-, v. -ragie), s.f., hemoragie intestinală; -hepatocel (v. hepato-, v. -cel2), s.n., hernie ombilicală con-
genitală a ficatului şi a intestinului; -hidrocei (v. hidror, v. -cel2), s.n., hernie intestinală a hidro-celului; -id (v.-id), adj., enteromorf*; -lit (v. -liti), s.n., concreţiune minerală formată în intestin; -litic (v. -litici), adj., relativ la enterolit; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul tractuîui intestinal; -megalie (v. -megalie), s.f., lărgire patologică a calibrului intestinal; -mer (v. -mer), s.n., segment*al tubului digestiv embrionar; -merocel (v. mero-, v. -cel2), s.n., hernie crurală a intestinului; -mixoree (v. mixor, v. -ree), s.f., secreţie exagerată de mucus intestinal; -morf (v. -morf), adj., în formă de intestin; sin. enteroid, enteromorfic; -morfic (v. -morfic), adj., enteromorf*; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune localizată pe intestin; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a intestinului de peretele abdominal; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală în care se utilizează ca material de grefă o ansă de intestin subţire; -plexie (v. -plexie), s.f., operaţie chirurgicală de unire a două segmente de intestin secţionat prin intermediul unor ace elastice de fixare; -proctie (v. -proctie), s.f., anus artificial; -ptoză (v. -ptoză), s.f., deplasare a intestinului în partea de jos a cavităţii abdominale; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală unei plăgi intestinale; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie intestinală; -rectostomie (v. recto-, v. -stomie), s.f., operaţie de anastomozare a intestinului la rect; -rexie (v. -rexie), s.f., rupere a intestinului; -sarcocel (v. sarco-, v. -cel2), s.n., hernie a intestinului însoţită de sarcocei; -scop (v. -scop), s.n., instrument utilizat în enteroscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a intestinului cu ajutorul enterosco-pului; -spasm (v. -spasm), s.n., contracţie spasmodică a intestinului; -stenoză (v. -stenoză), s.f., strâmtare patologică a intestinului; -stomie (v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de deschidere la piele a unei anse intestinale; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în ente-rotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a peretelui intestinal; -toxemie (v. tox/o-, v. -emie), s.f., proces complex de trecere în circulaţia sanguină a toxinelor elaborate şi eliminate de flora intestinală; sin. enterotoxiemie; -trop (v. -trop), adj. (despre o toxină) care prezintă afinitate pentru intestin; sin. enterotropic; -tropic (v. -tropic), adj., enterotrop*; -zoar (v. -zoar), s.n., vierme sau parazit intestinal. ENTOMO- „insecte, de insecte". 0 gr. entomon „insectă" > fr. entomo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id., it. id. > rom. entomo-. m -corie (v. -corie2), s.f., diseminare a sporilor şi a seminţelor prin intermediul insectelor; -fag (v. -fag), adj., s.m. şi f. (plantă sau animal) care se hrăneşte cu insecte; -fagie (v. -fagie), s.f., hrănire cu insecte; -fii (v. -fih), adj., s.f. pl. 1. Adj. (Despre o plantă) La care polenizarea se rea-
144
lizează prin intermediul insectelor. 2. S.f. pl. Plante alogame adaptate la polenizarea cu ajutorul insectelor; -filie (v. -filiei), s.f., polenizare realizată prin intermediul insectelor; sin. entomogamîe; -fit (v. -fit), adj. (despre ciuperci şi bacterii) care parazitează pe insecte; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică faţă de in-secte;-gam (v. -gam), adj. (despre o floare) care este polenizat de insecte; -gamie (v. -gamie), s.f., entomofilie*; -gen (v. -gen^, adj. (despre un organism) care se dezvoltă pe insecte; -grafie (v. -grafie), s.f., entomologie descriptivă; -id (v. -id), adj., cu aspect de insectă; -lit (v. -liti), s.n., insectă fosilă petrificată; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul insectelor; -micete (v. -micete), s.f. pl. ciuperci parazite ale insectelor; -patogen (v. pato-, v. -gen^, adj. (despre bacterii) care infectează corpul insectelor, provocându-le moartea; -steg (v. -steg), adj. (despre testul foraminiferelor pluriloculare) care este fusiform şi înrulat în 2-3 şiruri spiralate; -taxie (v. -taxie), s.f., prepararea metodica a insectelor în vederea conservării; -tomie (v. -tomie), s.f., disecţia insectelor; -toxicologie (v. toxico-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază toxinele insectelor folositoare omului; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., încrengătură de animale nevertebrate având scheletul segmentat şi articulat.
EO- „primitiv, preistoric, inferior, foarte vechi".
0 gr. eos „zori de zi, devreme, auroră“ > fr. eo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. eo-. m -antrop (v. -antrop), s.m., gen de maimuţe antropoide fosile, foarte asemănătoare cu omul; sin. omul de Piltdown; -biogenetic (v. bio-, v. -genetic), adj., referitor la eobiogeneză; -biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s.f., totalitatea proceselor care au dus la apariţia vieţii; -bionte (v. -biont), s.n. pl., formaţiuni previi din care au rezultat, acum câteva miliarde de ani, primele celule; -cen (v. -ceni), s.n., adj. 1. S.n. Epocă geologică cuprinzând prima parte a perioadei paleogene. 2. Adj. Care aparţine acestei epoci geologice; -gen (v. -gen^, s.n., prima perioadă ' a neozoicului; sin. numulitic; -lit (v. -liti), s.n., piatră din epoca preistorică, cioplită grosolan, folosită de omul primitiv ca primă unealtă; -litic (v. -litici), s.n.,adj. 1. S.n. Epoca pietrei cioplite.
2.	Adj. Care datează din această epocă; -paleolitic (v. paleo-, v. -litici), s.n., prima fază a paleoliticului; -plasmă (v. -plasmă), s.f., substanţă primitivă, anterioară protoplasmei; -zoic (v. -zoic), s.n., adj. 1. S.n. Eră geologică anterioară paleozoicului, în care au apărut bacteriile, algele şi nevertebratele primitive.
2.	Adj. Care aparţine acestei ere geologice.
3.	Adj. Care se referă la apariţia vieţii; -zomi (v. -zom), s.m. pl., particule create din acizi ribo-nucleici, constituind prima etapă de formare a
ribozomilor; -zomic (v. -zomic), adj., referitor la eozomi.
EOLO- „instabil, inegal, necoplanar". 0 gr. aiolos „vânt, repede, înclinat" > fr. eolo-, engl. aeolo- > rom. eolo-. » -clin (v. -clin), adj., referitor la calitatea a două drepte de a fi necoplanare; -trop (v. -trop), adj. (despre o substanţă sau un corp) care nu prezintă proprietăţi fizice identice în toate direcţiile; -tropie (v. -tropie), s.f., însuşirea unei substanţe sau a unui corp de a fi eolotrop. EPECO-, v. EPOICO-.
EPEIRO-, v EPIRO-.
EPENDIMO- „ependim, membrană epitelială, ependimal". ■ gr. ependyma „ceea ce este peste îmbrăcăminte" > fr. ependymo- > rom. ependimo-. ■ -cit (v. -cit), s.n., celulă epen-dimală.
EPICICLO- „cerc exterior". 0 gr. epikyklos „deasupra cercului" > fr. epicyclo-, engl. id. > rom. epiciclo-. ■ -idă (v. -id), s.f., curbă plană descrisă de un punct de pe un cerc mobil care se rostogoleşte fără să alunece pe un cerc fix. EPIDEMIO- „epidemie, epidemic". 0 gr. epide-mios „care se stabileşte într-o ţară" > fr. epidemio-, engl. id., germ. id. > rom. epidemio-. ■ -log (v. -log) , s.m. şi f., specialist în epidemiologie; -logie (v. -logie^, s.f., disciplină care studiază cauzele şi natura epidemiilor. EPIDERMO- „epidermă, epidermic". 0 gr. epi-dermis „epidermă" > fr. epidermo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. epidermo-. ■ -displazie (v. dis-, v. -plazie), s.f., dermatoză precance-roasă, caracterizată printr-o erupţie generalizată de papule verucoase; -fiţie (v. -fiţie), s.f., boală de piele datorată unor ciuperci microscopice, care se localizează în epidermă; -id (v. -id), adj., care are caractere asemănătoare cu ale epidermei; -litic (v. -Iitic2),. adj., referitor la epidermoliză; -liză (v. -liză), s.f.,- sensibilitate deosebită a epidermei, caracterizată prin formarea de bule cu continut seros.
EPIDIDIM-, v. EPIDIDIMO-. a -ectomie (v. -ectomie), s.f., operaţie chirurgicală de ablaţie a epididimului.
EPIDIDIMO- „epididim". 0 gr. 'epididymis „situat deasupra testiculului" > fr. epididymo-, engl. id., it. epididimo- > rom. epididimo-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., examen radiografie al epididimului, prin injectarea unei substanţe de contrast; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a epididimului; -vasectomie (v. vas/o-, v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a epididimului.şi a unei porţiuni a canalului deferent.
-EPIE „pronunţie, rostire". 0 gr. epos „vorbire, cuvânt" > fr. -epie, germ. id. > rom. -epie. EPIFIZIO- „epifiză, epifizar". 0 gr. epiphysis „excrescenţă" > fr.epiphysio- > rom. epifizio-.m -deză (v. -deză), s.f., operaţie chirurgicală practicată asupra cartilajelor de creştere în scopul blocării dez-
145
voltării osoase; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la epifizioliză; -liză (v. -liză), s.f., dezlipire a epifizei de metafiză la nivelul cartilajului de creştere. EPIGASTR-, v. EPIGASTRO-. ■ -algie (v. -algie); s.f., durere în regiunea epigastrului. EPIGASTRO- „epigastru, epigastric“. 0 gr. epi-gastrion „deasupra stomacului" > fr. epigastro-, engl. id. > rom. epigastro-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie epigastrică; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a unei hernii epigastrice.
EPIGEO- „suprafaţa solului, epigeu". 0 gr. epigeios „deasupra pământului" > fr. epigeo-, engl. id., germ. id. > rom. epigeo-. ■ -tropic (v. -tropic), adj., referitor la epigeotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantei, orientată spre suprafaţa solului. EPILEPTO- „epilepsie". 0 gr. epiieptos „care suferă de epilepsie" > fr. epiiepto-, engl. id. > rom. epiiepto-. ■ -gen (v. -gen^, adj., care produce epilepsie; -id (v. -id), adj., care prezintă aparenţele epilepsiei.
EPIPL-, v. EPIPLO-. ■ -omfal (v. -omfal), s.n., hernie ombilicală a epiploonului; -oscheocel (v. oscheo-, v. -cel2), s.n., hernie scrotală a epiploonului.
EPIPLO- „epiploon, ligament peritoneal". 0 gr. epipioon „care pluteşte, care înoată" > fr. epiplo-, engl. id., germ. id. > rom. epiplo-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie a epiploonului; -enterocel (v. entero-, v. -cel2), s.n., hernie simultană a epiploonului şi a intestinului; -ischiocel (v. ischio-, v. -cel2), s.n., hernie a epiploonului prin concavitate ischiatică; -merocel (v. mero-, v. -cel2), s.n., hernie crurală a epiploonului; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a epiploonului de peretele abdominal; -plastie (v. -plastie), s.f., utilizare chirurgicală a unui fragment de epiploon pentru acoperirea unei suturi; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a epiploonului.
EPIREO- „factori externi". 0 gr. epirrheo „a curge peste" > fr. epirreo-, engl. epirrheo-, germ. id. > rom. epireo-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., studiu al influenţei factorilor externi asupra plantelor. EPIRO- (EPEIRO-) „scoarţă terestră, mediu te-resţgu". 0 gr. epeiros „pământ ridicat, continent"
>	fr. epiro-, engl. epiro- şi epeiro-, germ. epiro-şi epeiro- > rom. epiro- şi epeiro-. ■ -genetic (v. -genetic), adj. (despre mişcări tectonice) care are caracter oscilatoriu şi care determină ridicarea sau scufundarea unor blocuri continentale; sin. epirogenic; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de ridicare a unor porţiuni mari din scoarţa terestră deasupra nivelului mării, datorită mişcărilor tectonice oscilatorii; -genic (v. -genic), adj., epirogenetic*; -logie (v. -logiei), s.f., ecologie a mediului terestru.
EPISTEMO- „cunoaştere". 0 gr. episteme „cunoaştere, ştiinţă" > fr. epistemo-, germ. id., it. id.,
engl. id. > rom. epistemo-. * -filie (v. -filiei), s.f., plăcere morbidă de informare asupra tuturor lucrurilor şi evenimentelor, indiferent de semnificaţia acestora pentru subiect; -logie (v. -logiei), s.f., parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoaşterii din cadrul diferitelor ştiinţe; sin. teorie a cunoaşterii ştiinţifice.
EPISTOLO- „scrisoare" 0 gr. epistole „scrisoare" > fr. epistolo-, germ. id., it. id. > rom. epistolo-. m -graf (v. -graf), s.m., autor de epistole; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Sistem de scriere vulgară la vechii egipteni. 2. Arta de a redacta scrisori.
EPIZIO- „vulvă, vagin, vulvar". 0 gr. epeision „pubis, regiune pubiană" > fr. episio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. epizio-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie inghinală; -clizie (v. -clizie), s.f., sutură a vulvei; -perineoplastie (v. perineo-, v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică pentru refacerea rupturii perineovul-vare; -perineorafie (v. perineo-, v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a rupturii perineovulvare; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie reparatorie a vaginului pentru evitarea unui prolaps; -rafie (v. -rafie), s.f., suturare parţială a feţelor interne ale labiilor, pentru strâmtorarea orificiului vulvar; -stenoză (v. -stenoză), s.f., strâmtare patologică a vulvei; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a regiunii vulvare (labia mare, labia mică şi inelul himenal).
EPO- „poem, epos". 0 gr. epos „povestire, cântec" > fr. epo-, germ. id., it. id. > rom. epo-. » -pee (v. -pee), s.f., specie în versuri a genului epic, în care sunt narate fapte eroice, legendare sau istorice, dominate de personaje extraordinare sau supranaturale.
EPOICO- (EPECO-) „aclimatizare". 0 gr. epoikeo „a coloniza" > fr. epoico-, engl. epoiko-, germ. id. > rom. epoico- şi epeco-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante antropocore, mai a\es buruieni,care cresc numai pe terenurile cultivate, încetăţenite la noi de pe alte continente.
-ERASTIE „iubire, dragoste fizică". 0 gr. erastes „îndrăgostit" > fr. -erastie, germ. id., it. -erastia, engl. -erasty> rom. -erastie.
ERBI- „iarbă, buruiană". 0 lat. herba „iarbă"
>	fr. herbi-, engl. id., germ. id., lat.sav. id. > rom. erbi-. m -cid (v.-cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge ierburile dăunătoare agriculturii; -color (v. -color), adj., de culoarea verde a ierbii; -fer (v. -fer), adj., acoperit cu iarbă; -vor (v. -vor), adj., s.n.pl. 1. Adj. Care se hrăneşte cu ierburi. 2. S.n. pl. Grup de mamifere care se hrănesc cu vegetale, având o dentiţie specială. EREDO- „ereditate, ereditar". 0 lat. heres, he-redis „urmaş, moştenitor" > fr. heredo-, germ. id., engl. id., it. eredo- > rom. eredo-. ■ -ataxie (v. -ataxie), s.f., afecţiune ataxică ereditară;
146
-biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază fenomenele eredităţii şi variabi-lităţii în organismele vii; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune moştenită sau transmisibilă ereditar. EREMI- „pustiu, deşert". 0 lat. eremus „pustietate, sihăstrie" > fr. eremi-, lat. sav. id. > rom. eremi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre o plantă) care preferă deşerturile.
-EREMIE „lipsă, absenţă". 0 gr. eremia „absenţă" > fr. - eremie > rom. -eremie.
EREMO- „deşert, solitar, pustiu, izolare, gol". 0 gr. eremos „deşert, pustiu" > fr. eremo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. eremo-. ■ -bionte (v. -biont), adj., s.n. pl. (vieţuitoare) care cresc şi se dezvoltă în solitudine; -carp (v. -carp), adj., cu fruct solitar; -fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care preferă deşerturile; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante xerofile care cresc în regiunile de-şertice; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de deşert, de locuri pustii şi izolate; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţa deşerturilor.
-ERETIC „care stimulează, care măreşte". 0 gr. airetikos „care aţâţă, care excită" > fr. -eretique, germ. -eretisch > rom. -eretic.
EREUTO- „înroşire, îmbujorare". 0 gr. ereuthos „roşeaţă" > fr. ereutho- > rom. ereuto-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a roşi în public.
-EREZĂ „prindere, luare, înhăţare". 0 gr. haire-sis „smulgere, ridicare" > fr. -erese, germ. id. > rom. -ereză.
ERG-, v. ERGO-. ■ -astenie (v. -astenie), s.f., stare de oboseală cauzată de o suprasolicitare psihică sau fizică.
-ERGASIE, „funcţionare, mers". 0 gr. ergasia „muncă, activitate" > fr. -ergasie > rom. -ergasie.
ERGASIO- „muncă, activitate umană". 0 gr. ergasia „forţă, muncă" > fr. ergasio-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. ergasio-. ■ -figofite (v. figo-, v. -fit), s.f. pl., plante introduse de om pentru nevoile sale şi apoi evadate din cultură, azi fiind subspontane; -fite (v. -fit), s.f. pl., specii vegetale străine, introduse de om, în mod voluntar, în cultură; -fobie (v. -fobie), s.f., teama de a nu da curs tendinţei impulsive, de a nu comite actul impulsiv spre care este împins subiectul; -lipofite (v. lipo2-, v. -fit), s.f. pl., re-licte ale plantelor de cultură ce se menţin drept componenţii unei flore; -logie (v. -logiei), s.f., psihologie*; -manie (v. -manie), s.f., impulsiu-nea de a fi în activitate permanentă, aceasta devenind un scop în sine, fără a se finaliza în obiective concrete.
ERGASTO- „care elaborează, care transportă". 0 gr. ergastes „muncitor, lucrător" > fr. ergasto-, germ. id., engl. id. > rom. ergasto-. ■ -plasmă (v. -plasmă), s.f./ formaţiune citoplasmatică în
care circulă substanţele metabolice; -plasmie (v. -plasmie), adj., referitor la ergastoplasmă. -ERGIE „efort, energie, activitate". 0 gr. ergon „muncă, acţiune, activitate" > fr. -ergie, germ. id., it. -ergia, engl. -ergy> rom. -ergie.
ERGO- „muncă, energie, activitate, ocupaţie". 0 gr. ergon „muncă, lucru “ > fr. ergo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. ergo-. ■ -craţie (v. -craţie), s.f., societate în care munca este apreciată ca valoare fundamentală; -dinamograf (v. dinamo-, v. -graf), s.n., ergograf*; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a munci; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la ergo-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., ansamblu de factori care condiţionează creşterea organismelor; -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea grafică a forţei musculare şi a lucrului mecanic, rezultat din contracţia muşchilor; sin. ergodinamograf; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Metodă de înregistrare grafică a oboselii unui muşchi. 2. Descriere analitică a tehnicii muncii specifice unei comunităţi etnice; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la ergograf; -latrie (v. -latrie), s.f., cult al muncii; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă despre bunurile materiale ale culturii; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care se ocupă cu determinarea lucrului mecanic efectuat în timpul unui efort fizic; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea lucrului mecanic; -nom (v. -nomi), s.m., specialist în ergonomie; -nomie (v. -nomie), adj., referitor la ergonomie; -nomie (v. -nomie), s.f., ştiinţă interdisciplinară care se ocupă cu studiul condiţiilor şi metodelor de muncă în vederea normării raţionale a acestora; sin. etnoergonomie; -psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s.f., discipUhă care studiază omul în procesul muncii şi aspectele legate de psihoigienă şi de psihopato-geneza binomului om-muncă; -psihometrie (v. psiho-, v. -metriei), s.f., testare a subiecţilor aflaţi sub presiunea unor sarcini psihologice sau fiziologice; -terapie (v. -terapie), s.f., tratarea unor afecţiuni mintale prin muncă; -tropic (v. -tropic), adj., relativ la ergotropie; -tropie (v. -tropie), s.f., stare determinată de intensificarea proceselor de combustie şi apărare generală a organismului; sin.‘ ergotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., ergotropie*; -zom (v. -zom), s.m., agregat ribozomic format dintr-o singură moleculă de m ARN şi un grup de ribozomi.
ERI-, v. ERIO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori lanuginoase.
ERIO- „păr, lână, păros, pufos, lanuginos". 0 gr. erion „lână, păr" > fr. erio-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. erio-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe lanuginoase; -corie (v. -corie2), s.f., răspândire a seminţelor cu ajutorul perilor; -fag (v. -fag), adj., care prezintă eriofagie; -fagie (v. -fagie), s.f., aberaţie gustativă, specifică ovinelor, care
147
constă în consumul lânii; —fii (v. -fil2), adj. (despre o plantă) cu frunze pufoase; -for (v. -for), adj., cu aspect de lână sau de bumbac; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea diametrului eritrocitelor; -petal (v. -petal), adj., cu petale pufoase.
ERITR-, v. ERITRO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., eritrocitemie*; -odonţie (v. -odonţie), s.f., maladie congenitală constând în pigmentarea în roşu a dinţilor; -opsie (v. -opsie), s.f., vedere colorată în roşu; -urie (v. -urie), s.f., colorare în roşu a urinii.
ERITRO- „culoare roşie, înroşire, globulă roşie, hematie'-. 0 gr. erythros „roşu, roşeaţă" > fr. ery-thro-, germ. id., engl. id., lat.sav. id, it. eritro-
>	rom. eritro-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă roşie primitivă, cu nucleu care produce hematii; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la eritro-blaste; -blastemie (v. blast/o-, v. -emie), s.f., maladie caracterizată prin prezenţa eritroblaste-lor în sânge; -blastolitic (v. blasto-, v. -Iitic2), adj., referitor la eritroblastoliză; -blastoliză (v. blasto-, v. -liză), s.f., proces de distrugere a eritroblastelor; -blastopenie (v. blasto-, v. -penie), s.f., reducere anormală a numărului de eritroblaste din măduva spinării; -carp (v. -carp), adj., cu fructe roşii; -cefal (v. -cefal), adj., cu cap roşu; -cheratodermie (-keratodermie) (v. cherato-, v. -dermie), s.f., boală de piele sub formă de placarde roşii, care pot deveni verucoase; -cianoză (v. -cianoză), s.f., eritem de culoare violacee la extremităţile membrelor; -cit (v. -cit), s.n., celulă sanguină de culoare roşie; sin. hematie, eritroplast; -citemie (v. cit/o-, v. -emie), s.f., creştere a numărului de hematii din sânge; sin. eritremie; -citoSitic (v. cito-, v. -Iitic2), adj., relativ la eritrocitoliză; -citoliză (v. cito-, v. -liză), s.f., distrugere a celulelor roşii din lichidul sanguin; -citometrie (v. cito-, v. -metriei), s.f., totalitatea metodelor şi procedeelor de măsurare a eritrocitelor; -citopenie (v. cito-, v. -penie), s.f., scădere anormală a numărului de globule roşii din sânge; sin. eritropenie; -citopoieză (v. cito-, v. -poieză), s.f., eritropoieză*; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri de culoare roşie; -clazie (v. -clazie), s.f., proces de fragrfientare a globulelor roşii; -coc (v. -coc), s.m., bacterie globuloasă roşie; -cont (v. -cont), s.m., corpuscul în formă de bastonaş, prezent în globulele roşii; -dermie (v. -dermie), s.f., roşeaţă inflamatorie generalizată a pielii; -fagie (v. -fagie), s.f., fagocitoză a celulelor roşii; -fii (v. -fiii), adj. (despre celule) care prezintă afinitate deosebită pentru coloranţii roşii; -filă (v. -fil2), s.f., pigment roşu prezent în frunzele şi talurile unor alge; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de culoarea roşie; -ftizie (v. -ftizie), s.f., suprimare a funcţiei eritropoietice a măduvei oaselor;
-genetic (v. -genetic), adj., referitor Sa eritroge-neză; -geneză (v. -geneză), s.f., anemie hipo-plastică congenitală; -gonie (v. -gonie), s.f., celulă originară a seriei eritrocitare; -gramă (v. -gramă), s.f., parte din hemogramă referitoare la seria roşie, la numărul de eritrocite şi reti-culocite şi la valoarea globulară; -id (v. -id), adj., cu aparenţă roşie; -leucemie (v. leuc/o-, v. -emie), s.f., formă de ieucoză în care proliferarea atinge seria granulocitară şi eritropo-ietică; sin. eritroleucoză; -leucotrombocitemie (v. leuco-, v. trombo-, v. cit/o-, v. -emie), s.f., proliferare globală a elementelor medulare he-matopoietice, cu apariţia elementelor tinere în circulaţia sanguină periferică; -litic (v. -litic2), adj., referitor la eritroliză; -liză (v. -liză), s,.f., proces de distrugere a globulelor roşii; -melalgie (v. mel/or, v. -algie), s.f., acromegalie*; -melie (v. -melie), s.f., maladie cronică a pielii la nivelul extremităţilor corpului; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru bolile globulelor roşii; -penie (v. -penie), s.f., scădere anormală a numărului de globule roşii din sânge; -picnoză (v. -picnoză), s.f., alterare a globulelor roşii, caracterizată prin separaţia unei pigmentaţii brune în interiorul ior; -plast (v. -plast), s.n.( eritrocit*; -plazie (v. -plazie), s.f., maladie dermică precanceroasă, care se prezintă sub formă de placarde de culoare roz-cenuşie, cu creste gălbui; -poietic (eritropoetic) (v. -poietic), adj., referitor ia eritropoieză; -poieză (-poeză) (v. -poieză), s.f., proces de formare a globulelor roşii; -rexie (v. -rexie), s.f., fragmentare a celulelor roşii; -trih (v. -trih), adj. cu peri de culoare roşie.
EROr „erotic, plăcere sexuală". 0 gr. eros „dragoste, iubire“ > fr. ero-, germ. id., engl. id. > rom. ero^. m -gen (v. -gen!), adj., susceptibil de a provoca o excitaţie sexuală.
ER02- „timpuriu, primăvăratic". 0 gr. era „primăvară" > fr. ero-, engl. id., lat. sav. id. > rom. eroi-, s -fii (v. -fii-,), adj., care înfloreşte de timpuriu.
EROO- „semizeu, erou mitic11. 0 gr. heros, oos „erou, semizeu" > fr. heroo- > rom. eroo-. m -gonie (v. -gonie), s.f., genealogia semizeilor; -logie (v. -logiei), s.f., partea finală a mitologiei care se ocupă cu studiul eroilor mitici.
EROTO- „dragoste, iubire, sexual, erotic". 0 gr. eros, eroîos „dragoste, iubire" > fr. eroto-, engl. id., it. id., germ. id. > rom. eroto-. m -dromomanie (v. dromo-, v. -manie), s.f., im-pulsiune de a fugi, ca unică posibilitate de eliberare, consecutivă unei experienţe sexuale penibile; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de dragoste; -gen (v. -gem), adj., care generează excitaţii sexuale; -grafomanie (v. grafo-, v. -manie), s.f., impuls morbid de a compune scrisori de dragoste, în gare sentimentele de iubire se exprimă în termeni idealizaţi;
148
-logie (v. -logiei), s.f., studiul ştiinţific al iubirii fizice; ~man (v. -mani), adj., s.m, şi f. (persoană) obsedată sexual; -manie (v. -manie), s.f., stare morbidă caracterizată prin predominarea ideilor sexuale; -patie (v. -patie), s.f., tulburare în sfera pulsiunilor sexuale; -tanatologie (v. tanato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază procesele erotice şi tanatice.
ERPETO-, v. HERPETO-.
ERUCI- „omidă". 0 lat. eruca „omidă“ > fr. eruci-, engl. id., lat. sav. id. > rom. eruci-. ■ -form (v. -form), adj. (despre spori) în formă de omidă; -vor (v. -vor), adj. (despre o pasăre) care se hrăneşte cu omizi.
ESCARO- „focar". 0 gr. eskhara „focar“ > fr. escharo-, engl. id., lat.sav. id. > rom. escaro-. ■ -strofă (v. -strofă), s.f., orânduire a cromato-plastelor în focarul de lumină.
ESCATO- (ESCHATO-, ESHATO-) „sfârşit, final" . 0 gr. eskhatos „final, ultim“ > fr. eschato-, germ. id., engl. id. > rom. escato-, eschato- şi eshato-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., totalitatea concepţiilor religioase referitoare la soarta finală a omului şi a lumii.
ESCHATO-, v. ESCATO-.
ESHATO-, v. ESCATO-.
ESMO- „dispunere, dispoziţie". 0 gr. esmos „aşezare" > fr. esmo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. esmo-. » -taxie (v. -taxie), s.f., mod de dispoziţie a pieselor vegetale.
ESOCI- „ştiucă". 0 lat. esox, esocis „ştiucă" > fr. esoci-, lat. sav. id. > rom. esoci-. ■ -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a pisciculturii, care se ocupă cu creşterea ştiucii; -forme (v. form), s.f. pl., ordin de peşti teleosteeni fizostomi, cu corpul alungit, acoperit cu solzi mărunţi şi cicloizi, având ca tip reprezentativ ştiuca.
ESOFAG-, v. ESOFAGO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere esofagiană; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilataţie anormală a esofagului; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a unei părţi din esofag.
ESOFAGO- „esofag, esofagian". 0 gr. oisopha-gos „esofag" > fr. oesophago-, engl. esophago-, germ. osophago-, lat. sav. oesophago- > rom. esofago-. m -cardiotomie (v. cardio-, v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a manşonului fibros stenozat al unui cardiospasm, cu conservarea mucoasei esofagiene; -cel (v. -cel2), s.n., diverticul esofagian, produs de hernia mucoasei; -gastrostomie (v. gastro-, v. -stomie), s.f., creare operatorie, în cazul unui cardiospasm, a unei anastomoze între punga de dilataţie a esofagului inferior şi punga cu aer a stomacului; -jejunostomie (v. jejuno-, v. -stomie), s.f., restabilire operatorie a tranzitului digestiv după re-zecţia porţiunii proximale a stomacului; -malacie (v. -malacie), s.f., înmuiere patologică a pe-
retelui esofagian; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru maladiile esofagului; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de refacere chirurgicală a esofagului, în care se utilizează tegumente; -scop (v. -scop), s.n., aparat-pentru examenul endos-copic al esofagului; -scopie (v. -scopie), s?f., explorare endoscopică a esofagului; -spasm (v. -spasm), s.n., mişcare spastică a pereţilor eso-fagieni; -stenoză (v. -stenoză), s.f., îngustare anormală a cavităţii esofagiene; -stomi (v. -stom), s.m. pl., paraziţi nematozi din familia strongili-delor, ale căror larve se închistează în peretele intestinal al animalelor infestate; -stomie (v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de deschidere la piele a esofagului; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în esofagotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a peretelui esofagian.
ESTESIO-, v. ESTEZIO-.
-ESTEZIE „senzaţie, sensibilitate, perceptibi-litate, simţire". 0 gr. aisthesis „simţire, percepţie, sensibilitate" > fr. -aesthesie şi -esthesie, germ. -ăsthesie şi -esthesia, engl. -aesthesy, it. -estesia > rom. -estezie.
ESTEZIO- (ESTESIO-) „senzaţie, sensibilitate, senzorial". 0 gr. aisthesis „percepţie, senzaţie, simţire" > fr. esthesio-, germ. âsthesio-, it. estezio-, engl. esthesio- > rom. estezio- şi estesio-. m -blast (v. -blast), s.n., celulă gan-glionară embrionară; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la estezioblaste; -gen (v. -geni) adj., care produce sensibilitate organică; -genie (v. -geniei), s.f., proces de restaurare a sensibilităţii organice; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul fenomenelor senzoriale; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de măsurare a sensibilităţii tactile cu ajutorul es-teziometrului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument medical cu care se măsoară sensibilitatea tactilă; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru tulburările sensibilităţii organice; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă psihotera-peutică de grup.
ESTRO- (OESTRO-) „excitaţie sexuală, estru, estral". 0 gr. oistros „impuls, dorinţă, violenţă" > fr. oestro-, engl. estro- şi oestro-, germ. ostro-, it. estro- > rom. estro- şi oestro-. ■ -gen (oestro-gen) (v. -geni), adj., s.n. (hormon feminin) care provoacă apariţia ciclului estral la mamifere; -genic (v. -genic) adj., referitor la estrogenie; -genie (v. -geniei), s.f., prezenţa hormonilor es-trogeni în organism; -genoterapie (v. genor, v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a hormonilor estrogeni; -man (v. -mani), s.m. şi f., persoană afectată de estromanie; -manie (v. -manie), s.f., manifestare de hiperexcitabilitate genitală, întâlnită la cele două sexe.
ETEO- „mascul, masculin". 0 gr. etheos „tânăr" > fr. etheo-, engl. id. > rom. eteo-. ■ -genetic (v.
149
-genetic), adj., referitor la eteogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Reproducere a unui organism dintr-un gamet mascul. 2. Tip de partenogeneză din care rezultă numai descendeti masculi. ETERO-, v. HETERO-.
ETIMO- „sens adevărat, etimon". Q gr. etymos „adevărat, real“ > fr. etymogerm. id., it. etimo-
>	rom. etimo-. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în etimologie; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. 2. Explicaţie istorică a formei şi a sensului unui cuvânt.
ETIO- (AETIO-) „cauză, factori externi". 0 gr. aitia „cauză“ > fr. etio-, engl. id., germ. ătio-, .lat. sav. aetio- > rom. etio- şi aetio-. m -gen (v. -geni), adj. (despre o mişcare) cauzat de factori sau de excitaţii din exterior; sin. etiogenic; -genic (v. -genic), adj., etiogen*; -logie (v. -logiei), s.f. .1. Disciplină medicală care tratează despre cauzele bolilor. 2. Ştiinţă a descifrării cauzelor lucrurilor; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare morfologică a plantelor, cauzată de factori externi; -nastie (v. -nastie), s.f., mişcare a organelor vegetale, produsă de excitaţii externe; -nomie (v. -nomie), adj. care este produs de factori sau de excitaţii externe; -patogenic (v. pato-, v. -genic), adj., referitor la etiopatogenie; -patogenie (v. pato-, v. -geniei), s.f., disciplină care studiază cauzele apariţiei şi dezvoltării unei maladii; -trop (v. -trop), adj. (despre un tratament) care se adresează cauzelor bolii; sin. etiotropic; -tropic (v. -tropic), adj., etiotrop; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantei, cauzată de excitaţii externe.
ETMO- „ciur, sită, ciuruit, găuriţj‘. 0 gr. ethmos „ciur, sită“ > fr. ethmo-, germ. Td., engl. id., lat. sav. id. > rom. etmo-. m -cefal (v. -cefal), s.m., monstru cu nasul în formă de trompă; -id (v. -id), s.n., os nepereche al craniului, străpuns de numeroase orificii, care formează peretele nărilor; -idectomie (v. -id, v. -ectomie), s.f., operaţie chirurgicală de îndepărtare a leziunilor celulare etmoidale.
ETN-, v. ETNO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., nume de popor; -onimie (v. -onimie), s.f., studiul lingvistic al antroponimelor aparţinând unei comunităţi etnice.
ETNO- „popor, comunitate etnică, rasă, etnie“. 0 gr. eihnos „popor, naţiune“ > fr. ethno-, germ. id., engl. id., it. etno- > rom. etno-. ■ -astronomie (v. astro-, v. -nomie), s.f., disciplină care studiază motivele şi riturile tradiţionale cu caracter astronomic, aparţinând unei comunităţi etnice; -axiologie (v. axior, v. -logiei), s.f., distiplină care studiază geneza, structura şi funcţia valorilor culturale dintr-o comunitate etnică; -biografie (v. bio-, v. -grafie), s.f., autobiografie a unui popor; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care tratează despre
raporturile dinfre om şi mediul ambiant; -botanic (v. -botanic), adj., care se referă Ja studiul plantelor cunoscute şi utilizate de popor; -cid (v. -cid), s.n. 1. Ucidere în masă a unei comunităţi etnice. 2. Modificare forţată şi programată a structurii biosociale sau culturale a unei unităţi etnice; -coregrafie (v. corei-, v. -grafie), s.f., disciplină care studiază activitatea ludică (jocul şi dansul) a unei comunităţi etnice; -craţie (v. -craţie), s.f., conducere a unei comunităţi etnice de către proprii ei reprezentanţi; -cultură (v. -cultură), s.f., cultură specifică unei comunităţi etnice; -demografie (v. demo-, v. -grafie), s.f., demografie a unităţilor şi a grupurilor etnice; -ergonomie (v. ergo-, v. -nomie), s.f., ergonomie*; -escatologie (v. escato-, v. -logiei), s.f., escatologie a unei comunităţi etnice; —filie (v. -filiei), s.f., afecţiune deosebită pentru tot ceea ce priveşte viaţa unei comunităţi etnice; -filozofie (v. filo3-, v. -zofie), s.f., totalitatea conceptelor filozofice ale unei grupări etnice; -fobie (v. -fobie), s.f., repulsie patologică faţă de tot ceea ce aparţine unei comunităţi etnice; -genealogie (v. genea-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază geneza popoarelor şi legăturile lor etnice; -genetic (v.-genetic), adj., referitor la etnogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a unui popor ca unitate social-istorică; -genic (v. -genic), adj., referitor Ia etnogenie; -genie (v. -geniei), s.f., ramură a antropologiei care studiază originea şi filiaţia raselor şi a popoarelor; -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f., disciplină care studiază influenţa reciprocă dintre mediul geografic şi comunitatea etnică; -geologie (v. geo-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază stratigrafia civilizaţiei şi culturii unei comunităţi etnice; -gonie (v. -gonie), s.f., concept care cuprinde geneza, evoluţia şi dispariţia unui popor din perspectiva mitologiei; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în etnografie; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care studiază felul de trai, viaţa materială şi spirituală a unui popor; rgramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a unor fenomene etnografice; -iatrie (v. -iatrie), s.f., disciplină care tratează despre datinile/ obiceiurile şi practicile medicale ale unei comunităţi etnice; -id (v. -id), s.m., element constitutiv al unei unităţi etnice, care nu posedă autonomie; -lit (v. -Iit2), s.m., element constitutiv al unui fenomen de civilizaţie sau de cultură, extras prin etnoliză; -litic (v. -litic2), adj., relativ la etnoliză; -liză (v. -liză), s.f., analiza calitativă a unui fenomen, a unui fapt de civilizaţie sau de cultură; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în etnologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază trăsăturile de bază ale structurii şi evoluţiei popoarelor; -metodologie (v. metodo-, v. -logiei), s.f., metodologie de tip epistemologic a cunoaşterii şi
150
reflectării etnice a unei cercetări ştiinţifice; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care se ocupă de măsurarea elementelor, actelor, relaţiilor, proceselor şi comportamentului etnocivili-zator sau etnocultural, proprii unei unităţi etnice; -mineralogie (v. minera-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază relaţia omului cu lumea minerală în societatea umană; -muzicolog (v. muzico-, v. -log), s.m. şi f., specialist în et-nomuzicologie; -muzicologie (v. muzico-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază activitatea muzicală a unei comunităţi etnice; -pedagogie (v. ped/or, v. -agogie), s.f., ştiinţă a educaţiei permanente a maselor de adulţi; -psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s.f., disciplină psihologică care se ocupă cu studiul tipurilor de conduită dintr-o unitate etnoculturală; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază viaţa unui popor şi producţiile sale, după însuşirile lui psihologice caracteristice; -semiologie (v. semio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază organizarea paradigmatică a fenomenelor culturale, asociate cu descrierea lor lingvistică şi gramaticală; -sociologie (v. socio-, v. -logiei), s.f., disciplină care interpretează fenomenele sociale cu ajutorul datelor etnologiei; -tanatologie (v. tanato-, v. -logiei), s.f., disciplină etnologică având ca obiect de studiu riturile de înmormântare ale unei grupări etnice; -tip (v. -tip), s.n., formaţiune biopsihică, specifică unui grup etnic, înainte şi după procesul de educaţie complexă; -zofie (-sofie) (v. -zofie), s.f., modul cum o comunitate etnică îşi pune şi rezolvă problemele fundamentale ale antropogenezei şi ale etnogenezei; -zoologie (v. zoo-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază relaţiile reciproce dintre comunitatea etnică şi mediul zoologic înconjurător.
ETO- „obicei, comportament, morală, conduită". 0 gr. eihos „obicei, morav, caracter" > fr. etho-, germ. id., engl. id. > rom. eto-. ■ -craţie (v. -craţie), s.f., guvernare fondată numai pe principiile moralei; -farmacologie (v. farmaco-, v. -logiei), s.f., metodă de evaluare a efectelor medicaţiei psihotrope, prin folosirea unor studii asupra comportamentelor sociale ale animalelor; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a obiceiurilor, practicilor şi uzanţelor etnice; -gramă (v. -gramă), s.f., înregistrare a comportamentului animalelor; -logie (v. -logiei), s.f.
1.	Disciplină având ca obiect studiul moravurilor popoarelor. 2. Ştiinţă care studiază evoluţia comportamentului şi modul de viaţă al plantelor şi animalelor. 3. Ştiinţa legilor care determină formarea caracterelor; -mer (v. -mer), adj., s.n. (organism vegetal) cu un număr normal de cromozomi; -pedie (v. -pedie), s.f., ramură a defectologiei care studiază deficienţele de conduită; -pee (v. -pee), s.f. 1. Figură de stil care
constă în personificarea unor lucruri. 2. Figură de compoziţie constând în zugrăvirea caracterului sau a structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori printr-o cuvântare.
ETRIO- „cer, spaţiu ceresc". 0 gr. aithria „cer senin“ > fr. ethrio-, germ. ăthrio- > rom. etrio-. » -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru măsurarea radiaţiei şi a căldurii terestre în spaţiul ceresc.
EU- „bine, normal, frumos, armonios". 0 gr. eu „bun, bine" > fr. eu-, germ. id., it. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. eu-. ■ -antie (v. -antie), s.f., concepţie a originii strobilare a florii; -arheofite (v. arheo-, v. -fit), s.f. pl., plante ruderale sau nitrofile din neolitic; -ascomicete (v. asco-, v. -micete), s.f. pl., grupă din clasa ascomicetelor, cuprinzând ciuperci care formează ascocarpi cu pereţii proprii; -capnie (v. -capnie), s.f., prezenţă a bioxidului de carbon sanguin în cantităţi normale în sângele arterial; -carpic (v. -carpic), adj. (despre un organism vegetal inferior) la care corpurile de fructificaţie se diferenţiază numai într-o parte a corpului lor; -cefal (v. -cefal) adj. (despre o insectă) prevăzut cu un cap chitinizat, distinct de corp; -centric (v. -centric), adj. (despre o remaniere cromozomială) care nu afectează poziţia genelor faţă de centromer; -ciclic (v. -ciclic), adj., care prezintă un număr egal de piese în fiecare verticil floral; -claz (v. -claz), s.n,, mineral rar din familia silicaţilor, având o compoziţie foarte apropiată de cea a beriliului; -cleistocarpic (v. cleisto-, v. -carpic), adj. (despre fruct) care rămâne închis până la maturitatea carpozomului; -colie (v. -coliei) s.f., stare normală a fierii; -coloid (v. colo2-, v. -id), s.m., substanţă macromoleculară cu proprietăţi coloidale, -crazie (v. -crazie), s.f., constituţie fizică bună; -croic (v. -croic), adj. (despre un organ vegetal) care prezintă o culoare sau o pigmentaţie naturală; -cromocentru (v. cromo-, v. -centru), s.n., cromocentru al nucleului în stare de repaus; -cromozom (v. cromo-, v. -zom), s.m., cromozom tipic şi normal; -dicotomie (v. dico-, v. -tomie), s.f., tip de dicotomie normală cu ramuri dezvoltate şi ramificate uniform; -ergasie (v. -ergasie), s.f., funcţionarea normală a psihicului; -fenie (v. -fenie), s.f., ramură a geneticii care urmăreşte ameliorarea fenotipului, fără să acţioneze asupra structurilor genetice; -fonie (v. -fonie), s.f., succesiune armonioasă de sunete; -forie (v. -forie), adj., care provoacă euforie; -forie (v. -forie), stare exagerată de bună dispoziţie, prezentă în unele boli neuropsihice; -forme (v. -form), s.f. pl., specii de uredinale, cu ciclul vital complet, având toate tipurile de fructificaţie; -fotic (v. -fotic), adj. 1. (Despre plancton) Aflat în zona apelor cu lumină abundentă. 2. (Despre un
isi
strat de apă) Cuprins între suprafaţă şi limita ia care pătrund razele luminoase; -fototropic (v. foto-, v. -tropic), adj. (despre frunză) cu lamina aşezată perpendicular pe razele de lumină; ~gamie (v. -gamie), s.f., fecundaţie normală, tipică; -gelie (v. -gelie), s.f., tonalitatea, amplitudinea şi oportunitatea râsului normal; -genetic (v. -genetic), adj., s.f. 1. Adj. Referitor la eugenetică. 2. S.f. Studiul ameliorării caracterelor ereditare specifice; -genic (v. -genic), adj., relativ la eugenie; -genie (v. -geniei), s.f., teorie care susţine ameliorarea calităţilor biologice umane prin măsuri genetice; -geofite (v. geo-, v. -fit), s.f. pl., geofite a căror perioadă de repaus biologic se datorează lipsei de lumină sau de căldură corespunzătoare; -geogen (v. geo-, v. -geni), adj. (despre o rocă) uşor dezagregabil; -gnaţie (v. -gnaţie), s.f., ocluzie dentară normală, -gonie (v. -gonie), adj. (despre un organism) care se înmulţeşte sau care creşte foarte repede; -halin (v. -halin), adj. (despre un organism) care creşte numai în apele sărate; -haploid (v. haplo-, v. -id), s.m., haploid adevărat, în ale cărui celule somatice se află un singur set de cromozomi; -menoree (v. meno-, v. -ree), s.f., menstruaţie normală; -micete (v. -micete), s.f. pl., clasă de ciuperci cu miceliul septat, cuprinzând un mare număr de specii parazite pentru om şi pentru animale; -micofite (v. mico-, v. -fit), s.f. pl., ciuperci adevărate, cuprinzând ficomi-cetele, ascomicetele, bazidiomicetele şi deute-romicetele; -morfic (v. -morfic), adj. (despre un organism) cu dezvoltare somatică normală; -morfie (v. -morfie), s.f., dezvoltare armonioasă şi normală a corpului omenesc; -notozaur (-notosaur) (v. notor, v. -zaur), s.m., reptilă mică din permian, considerată strămoş al broaş-telor ţestoase, având dinţi pe oasele palatine şi pe maxilare; -osmie (v. -osmiei), s.f., stare normală a simţului olfactiv; -pareunie (v. -pareunie), s.f., îndeplinire normală a actului sexual; -patie (v. -patie), s.f., resemnare în faţa suferinţei; -pepsie (v. -pepsie), s.f., digestie fiziologică uşoară; -picnoză (v. -picnoză), s.f., colorare şi spiralizare normală a unor cromozomi sau segmente cromozomiale; -pnee (v. -pnee), s.f., respiraţie normală; -potamic (v. -potamic), adj. (despre o plantă) care trăieşte în ape curgătoare sau în bazine acvatice; -praxie (v. -praxie), s.f., capacitate de a executa mişcări coordonate; -prosop (v. -prosop), adj. (despre un individ) a cărui faţă este mai mult lată decât lungă; -ritmie (v. -ritmie), s.f. 1. Combinaţie armonioasă de linii, sunete şi mişcări. 2. Funcţionare regulată a oricărei activităţi organice ritmice. 3. Ritm regulat al pulsului; -semie (v. -semie), s.f., totalitatea simptomelor favorabile în evoluţia unei boli; -sistolie (v. -sistolie),
s.f., contracţie periodică normală; -sporie (v. -sporie), s.f., dezvoltare normală a sporilor în urma unei meioze obişnuite; -static (v. -static), adj. 1. Referitor la variaţia nivelului general al oceanelor, de origine climatică sau tectonică.
2.	(Despre o speie vegetală sau animală) Care se menţine; -stei (v. -stei), s.n., cilindru vegetal central cu fascicule liberolemnoase concentrice; -stenurie (v. sten/o-, v. -urie), s.f., condiţie în care se elimină o urină finaiă cu presiune osmotică normală; -tanasie (v. -tanasie), s.f. 1. Moarte uşoară, fără suferinţă. 2. Metodă medicală de provocare a morţii precoce unui bolnav incurabil. 3. Sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a animalelor bolnave; -tecă (v. -tecă), s.f., zid a! hexacoralierilor, dezvoltat din centre de calcifiere distinctă; -tectic (v. -tectic), adj. (despre un amestec chimic) care se topeşte sau se solidifică la temperatură constantă, inferioară punctului de topire a fiecăruia dintre constituenţi; -telegeneză (v. tele-, v. -geneză), s.f., eutelegenie*; -telegenie (v. tele-, v. -geniei), s.f., procedeu de ameliorare a structurii genetice în populaţiile umane, constând în însămânţarea artificială a femeilor cu celule germinale ale bărbaţilor supradotaţi; sin. eu-telegeneză; -terofite (v. teroi-, v. -fit), s.f. pl., plante anuale cu flori; -texie (v. -texie), s.f., fenomen prezentat de un amestec a cărui temperatură de fuziune constantă este mai joasă decât aceea a altui amestec făcut în alte proporţii; -timie (v. -timie), s.f., dispoziţie afectivă normală; -tocic (v. -tocic), adj., care favorizează eutocia; -tocie (v. -tocie), s.f., naştere normală, lipsită de complicaţii; -tonie (v. -tonie), s.f., reeducare psihotonică; -trof (v. -trof), adj. (despre un lac) care conţine, în cantităţi echilibrate, substanţe necesare biosin-tezei; sin. eutrofic (2); -trofic (v. -trofic) adj.
1.	(Despre un organism) Care este dezvoltat normal. 2. Eutrof*; -trofie (v. -trofie), s.f., stare normală de nutriţie, creştere şi dezvoltare a unui organism; -tropic (v. -tropic), adj. (despre o plantă) care prezintă fototropism negativ; -tropie’ (v. -tropie), s.f., adaptare a unor flori la polenizare numai prin anumite insecte specializate; -xerofitic (v. xero-, v. -fitic), adj. (despre o plantă) care prezintă o adaptare pronunţată la perioadele de uscăciune; -zeolit (v. zeo-, v. -liti), s.m., varietate de heulandit; -zomic (v. -zomic), adj. (despre o celulă) care are două seturi normale de cromozomi. EUDEMONO- „fericire". 0 gr. eudaimonia „fericire" > fr. eudemono-, it. id. > rom. eudemono-.
■	-logie (v. -logiei), s.f., discurs, discuţie în jurul problemei fericirii.
EUDIO- „gaz, substanţe gazoase". 0 gr. eudios „senin, calm“ > fr. eudio-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. eudio-. ■ -metrie (v. -metriei),
152
s.f., determinare a compoziţiei unui gaz cu ajutorul eudiometrului; -metru (v. -metru^, s.n., aparat folosit la analiza volumetrică a gazelor şi la sinteza unor substanţe gazoase, cu ajutorul descărcărilor electrice.
EUNUCO- „castrat, eunuc". 0 gr. eunoukhos „care păzeşte patul" > fr. eunucho-, germ. id., engl. id. > rom. eunuco-. ■ -id (v. -id), adj. (despre un timbrui vocal) ca de castrat.
EUR-, v. EURI- . ■ -opistocefal (v.opisto-, v. -cefal), s.m., individ al cărui cap este neobişnuit de lat în regiunea occipitală.
EURI- „larg, lat, cuprinzător, mare, amplu, vast“. 0 gr. eurys „larg, întins, !at“ > fr. eury-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. euri-. m -andru (v. -andru), adj., cu stamine late; -bar (v. -bar), adj., s.n. (organism) care suportă variaţii mari ale presiunii hidrostatice; -baric (v. -baric), adj. (despre un organism) capabil de a suporta diferenţe mari de altitudine şi de presiune; -bate (v. -bati), adj., s.n. pl. (organisme) care pot vieţui la adâncimi marine foarte diverse; -batic (v. -batic), adj. (despre un organism) care prezintă o largă adaptabilitate la diferite adâncimi marine; -bionte (v. -biont), adj., s.n. pl. (organisme) care prezintă o largă toleranţă faţă de variaţiile mari ale factorilor de mediu; -biotic (v. -biotic), adj., referitor la euribioză; -bioză (v. -bioză), s.f., reacţie de maximă rezistenţă a unui organism faţă de variaţiile mari ale factorilor de mediu, fără pierderea poziţiei nişei ecologice ocupate în ecosistem; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (individ) care prezintă euricefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie congenitală constând în existenţa unui craniu cu diametrul lateral foarte mare; -cenotic (v. -cenotici), adj. (despre o specie) care participă frecvent la convieţuirea unor plante sau animale în acelaşi biotop; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri late; -cor (-chor) (v. -cor), adj. (despre o plantă) cu o largă răspândire geografică; sin. euricoric; -dolicotropic (v. dolico-, v. -tropic), adj., referitor la raportul dintre lungimea şi lărgimea diferitelor segmente corporale; -ecic (v.-ecic), adj. (despre o specie) care prezintă o mare adaptabilitate la variate condiţii de viaţă; sin. euriec; -fag (v. -fag), adj. (despre un animal) care se hrăneşte cu un mare număr de organisme vegetale sau animale; -fagie (v. -fagie), s.f., mod de nutriţie specific organismelor care utilizează hrană variată, vegetală sau animală; -fot (v. -fot), adj., eurifotic*; -fotic (v. -fotic), adj. (despre plante şi animale) cu mare adaptabilitate la condiţiile variate de lumină; sin. eurifot; -gam (v. -gam), adj. (despre o insectă) care se acuplează în spaţii largi sau în libertate; -gnat (v. -gnat), adj., s.m. (individ) cu maxilarele foarte late; -halin (v. -halin), adj. (despre un organism acvatic) care suportă variaţii mari de
salinitate; -higric (v. -higric), adj. (despre vieţuitoare) care suportă o mare variabilitate a condiţiilor de umiditate; sin. eurihigru; -higru (v. -higru), adj., eurihigric*; -mer (v. -mer), adj. (despre un agent patogen) care atacă majoritatea organismelor plantei-gazdă; -oxibionte (v. oxi-, v. -biont), adj., s.n. pl. (organisme) care suportă o mare variabilitate în privinţa cantităţii de oxigen din mediul ambiant; -prosop (v. -prosop), adj., s.m. (individ) care are faţa largă, iar indicele lăţime-înălţime este cuprins între 79,0 şi 83,9; -pter (v. -pter), adj., cu aripi largi; -term (v. -term), adj. 1. (Despre un organism) Adaptabil la mari variaţii de temperatură.
2.	(Despre un patogen) Care produce infecţii în limite iargi de temperatură; -termic (v. -termic), adj., euriterm (1); -termie (v. -termie), s.f., calitate a organismelor euriterme; -top (v. -top), adj. (despre plante şi animale) cu o largă răspândire ecologică; sin. euritopic; -topic (v. -topic), adj., euritop*; -trof (v. -trof), adj. 1. (Despre un biotop) Ale cărui resurse alimentare sunt normale. 2. (Despre un patogen) Care produce infecţii în limite largi ale condiţiilor ecologici; -xen (v. -xen), adj. (despre un parazit) adaptat la gazde din grupe zoologice îndepărtate; -zomic (eurisomic) (v. -zomic), adj. (despre un tip constituţional) caracterizat prin torace scurt şi larg, prin membre scurte şi groase şi prin capacitatea mare de asigurare a hranei.
EUTI- „indirect, nemijlocit". 0 gr. euthy „neted, drept, direct" > fr. euthy-, germ. id., engl. id., it. euti- > rom. euti-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., miră stadimetrică orizontală pentru măsurarea indirectă a distanţelor; -scopie (v. -scopie), s.f., metodă medicală prin care se urmăreşte forţarea maculei ochiului ambliop să funcţioneze normal.
EVAPORI- „evaporare". 0 lat. evaporo, are „a se evapora" > fr. evapori-, germ. id., engl. id. > rom. evapori-. ■ -graf (v. -graf), s.n., eva-porimetru înregistrator; -metrie (v. -metriei), s.f., totalitatea procedeelor şi mijloacelor de măsurare a evaporaţiei; -metru (v. -metru^, s.n., instrument pentru măsurarea vitezei medii de evaporare a apei.
-EXIE (-HEXIE) „stare, componenţă". 0 gr. hexis „stare, constituţie fizică" > fr. -exie şi -hexie, lat.sav. -hexia, engl. -exy > rom. -exie şi -hexie.
EXTENSI- „deformaţie, extensiune". 0 lat. ex-tensus „întins" > fr. extensi- > rom. extensi-. u -metru (v. -metrui), s.n., alveograf*. EXTENSO- „deformaţie, alungire, extensiune". 0 lat. extensus „întins" > fr. extenso-, germ. id., engl. id. > rom. extenso-. ■ -graf (v. -graf), s.n., aparat care înregistrează variaţia vis-cozităţii unui aluat de o anumită consistenţă;
153
-gramă (v. -gramă), s.f., diagramă realizată la extensograf; -metrie (v. -metriei), s.f., parte a metrologiei care se ocupă cu diversele aparate de măsură a deformaţiilor mecanice; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument pentru
măsurarea deformaţiilor pieselor supuse la întindere. 2. Dinamometru care măsoară forţa unei extensiuni în kilograme. 3. Aparat electric pentru măsurarea variaţiei dimensiunilor unui solid.
154
F
FABI- „bob de fasole, fabaceu“. 0 lat. faba „fasole, bob“ > engl. fabi-, lat.sav. id. > rom. fabi-. u -form (v. -form), adj. (despre spori) de forma bobului de fasole.
-FACHIE (-FAKIE) „cristalin, lenticular11. 0 gr. phakos „lentilă11 > fr. -phakie, germ. id., it.
-fachia, engl. -phacia > rom. -fachie şi -fakie. FACO- „lentilă, cristalin, lenticular11. 0 gr. phakos „linte, lentilă11 > fr. phaco- şi phako-, engl. phaco-, germ. phako- > rom. faco-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie a cristalinului; -cer (v. -cer2), s.m., mamifer artiodactil din familia suidelor, cu botul mare şi turtit şi cu colţii curbaţi, care trăieşte în savanele africane; -id (v. -id ), adj., în formă de lentilă; -lit (v. -liti), s.n., corp de roci magmatice intruzive în formă de seceră; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la facoliză; -liză (v. -liză), s.f., suprimare chirurgicală a cristalinului; -malacie (v. -malacie), s.f., ramolisment cristalinian; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea numărului de dioptrii ale unei sticle de lentilă; -pioză (v. -pioză) s.f., supuraţie a cristalinului; -scleroză (v. -scleroză), s.f., induraţie a cristalinului; -scop (v. -scop), s.n., instrument cu care se măsoară capacitatea de adaptare a cristalinului; -scopie (v. -scopie), s.f., procedeu de examinare a ochilor cu ajutorul facoscopului.
-FAG „care consumă, care mănâncă, care se nutreşte cu“. 0 gr. phagein „a mânca11 > fr. -phage, germ. id., engl. id., lat. sav. -phagus, it. -fago > rom. -fag.
-FAGIE „mâncare, deglutiţie, nutriţie, consumare11. 0 gr. phagein „a mânca11 > fr. -phagie, germ. id., engl. -phagy, it. -fagia > rom. -fagie. FAGO- „ingestie, deglutiţie, mâncare, absorbire11. 0 gr. phagein „a mânca11 > fr. phago-, engl. id., germ. id., lat. sav. id., it. fago- > rom. fago-.
■	-cit (v. -cit), s.n., celulă sanguină care are proprietatea de a disţruge microorganismele patogene din organism; -citic (v. -citic), adj., referitor la fagocit; -citolitic (v. cito-, v. -Iitic2), adj., relativ la fagocitoliză; -citoliză (v. cito-, v. -liză), s.f., proces de distrugere a fagocite-lor; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a înghiţi alimente; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la fagoliză; -liză (v. -liză), s.f., disoluţie a fa-gocitelor într-un lichid în care sunt aruncate; -lizozom (v. lizo-, v. -zom), s.m., tip de lizozom secundar, întâlnit frecvent în celulele fagocitare; -manie (v. -manie), s.f., impuls morbid pentru ingerarea de alimente; -metrie (v. -metriei), s.f., determinare cantitativă a bacteriofagilor din
mediul înconjurător; -terapie (v. -terapie), s.f. 1. Tratament al unor boli microbiene cu ajutorul bacteriofagilor specifici. 2. Utilizare a regimului alimentar în scop terapeutic; -trof (v. -trof), adj. (despre un organism) care se hrăneşte prin procesul de fagocitoză; sin. fagotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., fagotrof*; -zom (v. -zom), s.m., vacuolă sau veziculă fagocitică sau pinocitică-înainte de fuziunea cu un lizozom.
-FAKIE, v. -FACHIE.
FAL-, v. FALO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare a membrului viril; -odinie (v. -odinie), s.f., durere a penisului.
FALACRO- „chel, glabru11. 0 gr. phaiakros „lipsit de peri, chel11 > lat. sav. phalacro-, engl. id. > rom. falacro-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe lipsite de peri; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze glabre. FALANGI- „falangă, oscior al degetelor11. 0 lat. phalanx, angis „falangă, os al degetelor11 > fr. phalangi-, engl. id. > rom. falangi■ -form (v. -form), adj., în formă de falangă.
-FALANGIE „falange, oscioare ale degetelor11. 0 gr. phalanx, angos „băţ gros11 > fr. -phalangie, lat.sav. -phalangia > rom. -falangie.
FĂLCI- „coasă, seceră, curbat, falcaf. 0 lat. falx, falcis „seceră, coasă11 > fr. falei-, it. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. falei-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze falcate; -form (v. -form), adj. (despre un organ anatomic) în formă de coasă sau de seceră; -rostru (v. -rostru), adj. (despre o pasăre) cu ciocul în formă de seceră; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a scoarţei foliate a cerebelului.
FALCONI- „şoim, acvilă11. 0 lat. falco, onis „şoim11
>	fr. falconi-, lat. sav. id. > rom. falconi-. ■ -forme (v. -form), s.n. pl., ordin de păsări răpitoare de zi, cu corpul puternic, cu aripi lungi şi ciocul încovoiat, din care fac parte acvila, uliul, condorul, vulturul-pleşuv etc.
-FALIE „membru viril, falus11. 0 gr. phallos „membru viril, penis11 > fr. -phallie, lat. sav. -phaliia > rom. -falie.
FALO- „membru viril, falus11. 0 gr. phallos „falus, penis11 > fr. phallo-, engl. id., germ. id. > rom. falo- ■ -campsie (v. -campsie), s.f., îndoire a membrului viril în timpul erecţiei; -centric (v. -centric), adj., care raportează totul la falus; -crat (v. -crat), s.m., partizan al falocraţiei; -cratic (y. -cratic), adj., care se referă la fa-locraţie; -craţie (v. -craţie), s.f., dominaţie a bărbatului şi a simbolului falie asupra femeii; -id (v. -id), adj. (despre o ciupercă) în formă de falus; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chi-
155
rugicală a membrului viril distrus; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a membrului viril; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie a penisului; -ree (v. -ree), s.f., inflamaţie a mucoasei peniene, datorită unui gonococ.
-FAN „care apare, care luceşte, transparent, translucid". 0 gr. phaino, ein, „a apărea, a luci, a se arăta" > fr. -phane, engl. id., germ. -phan, lat. sav. -phanus > rom. -fan.
FANER-, v. FANERO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori aparente; -anter (v. -anter), adj., cu antere evidente.
FANERO- „vizibil, aparent, manifest, extern, fa-nere". 0 gr. phaneros „clar, evident, vizibil" > fr. phanero-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. fanero-. ■ -biotic (v. -biotic), adj., referitor la fenomenele aparente ale vieţii; -fite (v. -fit), s.f. pl., denumire a plantelor lemnoase (arbori şi arbuşti) cu mugurii regeneratori expuşi deasupra solului; -for (v. -for), adj. 1. Gare produce fanere. 2. (Despre ţesutul embrionar) Care formează papilele foliculilor dentari şi piloşi; -gam (v. -gam), adj. (despre o plantă) cu pistile şi stamine aparente; -game (v. -gam), s.f. pl., încrengătură a regnului vegetal care cuprinde plantele cu flori având organele de reproducere aparente; -gamie (v. -gamie), s.f., parte a botanicii care studiază plantele cu flori; -gen (v. -genO', adj., care produce fanere organice; -genetic (v. -genetic), adj. (despre o maladie) a cărei origine este necunoscută; -pter (v. -pter), adj. (despre o insectă) cu aripi aparente. -FANEROZĂ „apariţie, manifestare". 0 gr. pha-nerosis „manifestare" > fr. -phanerose, germ. id., engl. id. > rom. -faneroză.
-FANIE „apariţie, revelaţie, aparenţă, manifestare". 0 gr. phainein „a-şi face apariţia, a apărea, a străluci" > fr. -phanie, germ. id.,engl. -phany, it. -fania > rom. -fanie.
-FANT „care denunţă, care arată". 0 gr. phainein „a arăta, a denunţa" > fr. -phante, germ. -phant, engl. id. > rom. -fant.
FANTASMO- „fantomă, nălucă". 0 gr. phan-îasma „fantomă" > fr. phantasmo-, engl. id. > rom. fantasmo-. m -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de fantome; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre fantome; -scopie (v. -scopie), s.f., halucinaţie psihosen-zorială complexă, cu caracter vizual, în care obiectele sau figurile sunt imprecis conturate. FAO- „lumină, luminos, optic". 0 gr. phaos „lumină" > fr. phao-, engl. id., lat. sav. id. > rom. fao-. m -zom (v. -zom), s.m., organit optic, prezent în anumite celule epidermice, la anelide. FARING-, v. FARINGO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere faringiană; -ectomie (v. -ectomie) s.f., ablaţie chirurgicală a faringelui.
FARINGO- „faringe, faringian". 0 gr. pharynx, ngos „gât, gâtlej" > fr. pharyngo-, germ. id., engl.
id., lat. sav. id. > rom. faringo-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie faringiană; -fonie (v. -fonie), s.f., defect de fonaţie, caracterizat printr-o rezonanţă exagerată a sunetului în faringe; sin. gutura-lizare; -gnat (v. -gnat), adj., care are oasele faringelui sudate în maxilar; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a faringelui; -lit (v. -liti), s.n., calcul în peretele faringian; -litic (v. -litici), adj., relativ la faringolite; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul faringelui; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie a faringelui; -scop (v. -scop), s,n., instrument cu care se examinează faringele; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a faringelui cu ajutorul faringoscopului; -spasm (v. -spasm), s.n., mişcare spasmodică a faringelui; -stenoză (v. -stenoză), s.f., diminuare patologică a orificiului faringian; -stomie (v. -stomie), s.f., legarea extremităţilor faringelui la suprafaţa pielii; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în faringotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a faringelui. FARINO- „făină, aluat". 0 lat. farina „făină" > fr. farino-, germ. id., engl. id. > rom. farino-. ■ -graf (v. -graf), s.n., aparat care serveşte la înregistrarea rezistenţei la frământare a unui aluat şi a capacităţii de hidratare a făinii; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă înregistrată la farinograf; -tom (v. -tom), s.n., instrument pentru secţionarea boabelor de grâu în vederea determinării cantităţii de substanţe proteice conţinute de acestea.
FARMACO- „medicament, remediu, tratament, medicaţie". 0 gr. pharmakon „leac, remediu" > fr. pharmaco-, engl. id., lat. sav. id., germ. phar-mako-, it. farmaco- > rom. farmaco-. ■ -cinetic (v. -cinetic), adj., referitor la interacţiunea dintre medicamentele administrate şi organism; -dinamic (v. -dinamic), adj. 1. Care se referă la forţa activă a medicamentelor. 2. Relativ la acţiunea medicamentelor asupra organismului; -dinamie (v. -dinamie), s.f., studiul experimental ai acţiunii medicamentelor asupra organismului; -filie (v. -filiei), s.f., tendinţă patologică de a consuma medicamente; -fobie (v. -fobie), s.f.,teamă morbidă de medicamente; -gen (v. -geni), adj. (despre un delir) produs de medicamente; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la răspunsul individual, determinat genetic, la medicamente; -gnostic (v. -gnostic), adj., care se referă la farmacognozie; -gnozie (v. -gnozie), s.f., studiul medicamentelor naturale în cadrul chimiei farmaceutice; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină medicală care stabileşte normele de prescriere a medicamentelor; -lit (v. -liti), s.n., mineral care cristalizează în sistemul monocli-nic şi care se găseşte sub formă de eflores-cenţe pe minereurile de arsen; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în farmacologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu stu-
156
diul originii, proprietăţilor, compoziţiei, clasificării şi acţiunii terapeutice ale substanţelor medicamentoase; -manie (v. -manie), s.f., preocupare patologică de a lua şi de a administra medicamente; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului cu ajutorul unor substanţe halucinogene de origine vegetală; -orictologîe (v. oricto-, v. -logiei), s.f., mineralogie farmaceutică; -pee (v. -pee), s.f., tratat care conţine descrierea şi formulele de preparare şi utilizare a medicamentelor; -poieză (-poeză) (v. -poieză), s.f., preparare a medicamentelor; -psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul substanţelor chimice generatoare de afecţiuni mintale; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., studiul efectelor psihice ale substanţelor toxice; -psihoză (v. -psihoză), s.f., tulburare a activită ţii psihice, datorată toxicităţii medicamentelor; -tehnie (v.-tehnie), s.f., disciplină care tratează despre extracţia şi despre sinteza industrială a medicamentelor; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea medicamentelor în scop terapeutic.
FARO- „orientare". 0 gr. pharos „far“ > fr. pharo-, engl. id. > rom. faro-. ■ -taxie (v. -taxie), s.f., capacitate instinctuală a unui animal de a alege de fiecare dată drumul cel mai scurt dintre două puncte.
FASCICUL!- „fascicul, mănunchi". 0 lat. fasci-culus „legătură, mănunchi" > fr. fasciculi-, lat. sav. id. > rom. fasciculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., (despre un organ vegetal) reunit în mănunchi; -form (v. -form), adj., în formă de fascicul. FASCIO- „fâşie, fascie, ţesut conjunctiv". 0 lat. fascia „fâşie, bandă" > fr. fascio-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. fascio-. m -deză (v. -deză), s.f., corectare chirurgicală a unei deficienţe musculare cu ajutorul unei fâşii ligamentare; -plastie (v. -plastie), s.f., realizare chirurgicală a continuităţii fasciei, cu ajutorul materialelor organice autogene sau heteroge-ne; -rafie (v. -rafie), s.f., suturare chirurgicală a unei fascii anatomice; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a unei fascii.
FASCOLO - „marsupiu, marsupial". 0 gr. phas-kolos „pungă, buzunar" > fr. phascolo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. fascoio-'. ■ -teriu (v. -teriu), s.m., gen de marsupiale care au trăit la începutul jurasicului.
FASMO- „fantomă, strigoi". 0 gr. phasma „apariţie, fantomă" > fr. phasmo-, engl. id. > rom. fasmo-. m -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de strigoi, de fantome.
FAUCI-„gâtuit, strangulat". 0 lat. fauces „strâmtoare, gât" > lat. sav. fauci-, fr. id. > rom. fauci-. b -fior (v. -fior), adj., cu flori gâtuite, strangulate. FAVI- „fagure de miere". 0 lat. favus „fagure de miere" > engl. favi- > rom. favi- a -form (v. -form), adj., în formă de fagure.
-FAZĂ „apariţie, manifestare, stadiu". 0 gr. pha-sis „apariţie, aparenţă, fază" > fr. -phase, germ. id., engl. id. > rom. -fază.
-FAZIC „alternant, referitor la faze". ■ gr. phasis „apariţie, fază" > fr. -phasique, engl. -phasic, germ. -phasisch, lat. sav. -phasicus > rom. -fazic.
-FAZIE „vorbire, rostire, exprimare". ■ gr. phasis „cuvânt, vorbire" > fr. -phasie, germ. id., engl. -phasy, it. -fasia > rom. -fazie.
FEBRI- „febră". 0 lat. febris „febră, friguri" > fr. febri-, engl. id., it. id., germ. id. > rom. febri-. ■ -form (v. -form), adj., cu aspect de febră; -fug (v. -fug), adj., s.n. (medicament) care reduce sau înlătură febra; sin. alexipiretic; -gen (v. -gen2), adj., care produce febră.
FECULO- „feculă, amidon din tuberculi". 0 lat. faecula „drojdie de vin" > fr. fecuio- > rom. fecuio-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea calităţii feculelor.
FEGO- „stejar". 0 gr. phegos „stejar" > fr. phego-, engl. id., lat. sav. id. > rom. fego-. ■ -id (v. -id), adj., cu aspect de stejar.
FELOr „suber, plută, ţesut vegetal, suberos". 0 gr. pheilos „plută" > fr. phello-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. feio 1-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe suberoase; -derm (v. -derm), s.n., ţesut vegetal din care se formează scoarţa secundară; -gen (v. -geni), s.n., strat de celule merîstematice care generează suberul şi felo-dermul; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. Asemănător cu suberul. 2. S.n. Strat de celule cu pereţi celulozici sau lignificaţi, aparţinând peridermului; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe suberoase. FEL02- „Ioc umblat, ruderal". 0 gr. phelleys „loc pietros" > lat. sav. pheiio- > rom. fe/cv. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în apropierea aşezămintelor omeneşti, în locuri umblate de animale sau pe lângă ziduri; sin. feiidofite, plante ruderale; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la felofite. -FEMIE „exprimare, rostire, vorbire, mesaj, fonaţie". 0 gr. pheme „vorbire, exprimare" > fr. -,phemie, germ. id., it. -femia > rom. -femie. FEMINI- „femeiesc, prevăzut cu pistil". 0 lat. femina „femeie, femelă" > fr. femini-, lat. sav. id.
>	rom. femini-. u -fior (v. -fior), adj., cu flori lipsite de stamine, prevăzute cu pistil.
FEMINO- „femeie, femeiesc". 0 lat. femina „femeie" > fr. femino- >rom. femino-. ■ -id (v. -id), adj. (despre alură) care evocă o femeie.
-FEN „aparent, evident, vizibil". 0 gr. phaino, ein „a-şi face apariţia, a apărea" > fr. -phene şi -phaen, germ. -phaen, engl. id.> rom. -fen.
FEN- v. FENO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini vizibili; -ant (v. -ant), adj., cu flori aparente; -anter (v. -anter), adj., cu antere vizibile. FENGO- „lumină, luminos,lucios" 0 gr. phengos „lumină" > fr. phengo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. fengo-. ■ -fii (v. -fiii), adj., care prezintă fengofilie; -filie (v. -filiei), s.f., afinitate deosebită a unor organisme vegetale pentru lumină; -fob (v. -fob), adj. (despre un organism animal sau
157
vegetal) care evită lumina; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de lumină; -trih (v. -trih), adj., cu peri lucioşi. .
-FENIC „care apare, care rezultă1*. 0 gr. phainein „a apărea, a se manifesta" > fr, -phenique, engl. -phenic > rom. -fenic.
FENICO- „roşu, de culoare purpurie". 0 gr. phoi-nix, phoinikos „purpură" > fr. phenico-, lat. sav. phoenico- > rom. fenico-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze de culoare roşie.
-FENIE „apariţie, aparenţă, înfăţişare". 0 gr. phaino, ein „a apărea, a se manifesta" > fr. -phenie, germ. -phănie, engl. -phaeny > rom. -fenie.
FENO- „apariţie, revenire, strălucire, vizibil, aparent". 0 gr. phaino, ein, „a apărea, a luci, a-şi face apariţia" > fr. pheno-, engl. id., germ. id., it. feno- > rom. feno-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe vizibile; -citologie (v. cito-, v. -logiei), s.f., studiul citologic al relaţiilor dintre modificările nucleului celular şi histogeneză; -clin (v. -clin), s.n., variantă clonală cu manifestări fenotipice particulare; -copie (v. -copie), s.f., tulburare de origine mezologică, imitând o tulburare similară condiţionată genetic; -dem (v. -dem), s.n., populaţie cu caractere fenotipice distincte; -fază (v.-fază), s.f., etapă din periodicitatea dezvoltării în viaţa plantelor (germinare, înflorire etc.); -game (v. -gam), adj., s.f. pl. (plante) care prezintă pistile şi stamine aparente; -gamie (v. -gamie), s.f., stare a plantelor fenogame; -genetic (v. -genetic), adj., care se referă la studiul genezei caracterelor ereditare în cursul dezvoltării ontogenetice a organismului; -geneză (v. -geneză), s.f., formarea ontogene-tică a caracterelor ereditare sub influenţa tuturor factorilor genetici ai organismului în cadrul condiţiilor de mediu; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în fenologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul şi cu stabilirea legăturilor dintre fazele de vegetaţie ale plantelor şi anotimpurilor; -plaste (v. -plast), s.n. pl., materiale plastice obţinute pe bază de acid fenic; -spermie (v. -spermie), s.f., stare a unei seminţe abortive;- -termic (v. -termic), adj., cu considerarea factorilor termici în raport cu feno-logia; -tip (v. -tip), s.n., ansamblu de însuşiri particulare, manifestate vizibil la un organism şi formate în procesul dezvoltării sale individuale; -tipic (v.-tipic), adj., referitor la fenotip. FENOMENO- „fenomen". 0 gr. phainomenon „ceea ce apare" > fr. phenomeno-, germ. phânomeno-, it. fenomeno- > rom. fenomeno-.
■	-log (v. -log), s.m. şi f., adept al fenomenologiei; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Cercetare descriptivă a manifestării în timp şi spaţiu a unui ansamblu de fenomene. 2. Teorie filozofică hegeliană care afirmă primatul conştiinţei asupra existenţei.
FEO- „brun, cafeniu". 0 gr. phaios „brun, întunecat" > fr. pheo-, engl. phaeo-, germ. phâo-, it. feo- > rom. feo-. ■ -croic (v. -croic), adj., de culoare închisă; -crom (v. -crom), adj., cu afinitate pentru sărurile de crom; -cromoblast (v. cromo-, v. -blast), s.n., structură embrionară din care se dezvoltă feocromocitul; -cromocit (v. cromo-, v. -cit), s.n., celulă care prezintă afinitate pentru sărurile de crom; -dictiospor (v. dictio-, v. -spor), s.m., spor brun pluricelular; -didimospor (v. didimo-, v. -spor), s.m., spor brun bicelular; -ficee (v. -ficee), s.f. pl., clasă de alge marine la care clorofila este acoperită cu un pigment brun; -fii (v.-fil2), adj., s.n. 1. Cu frunze brune. 2. S.n. Pigment cafeniu din cro-matoforii activi ai algelor brune; -fite (v. -fit), s.f. pl., alge macroscopice pluricelulare, de dimensiuni mari, de culoare brună sau cafenie, care cresc în mediul marin sau oceanic; -fitic (v. -fitic), adj., referitor ia feofite; -for (v. -for), s.m., termen colectiv pentru plastidele din citoplasmă; -fragmospori (v. fragmo-, v. -spor), s.m. pl., spori bruni pluricelulari, cu,septuri transversale; -plast (v. -plast), s.n., cromatofor al algelor brune; -pod (v. -pod), adj., cu suportul brun; -scolecospor (v. scoleco-, v. -spor), s.m., spor cafeniu vermiform, septat sau ne-septat; -spor (v. -spor), adj., s.m. 1. Adj. Cu spori bruni. 2. S.m. Spor brun unicelular; -zom (v. -zom), s.m., corpuscul lentiform brun, din celulele de peridinee, servind la înmulţire.
-FER „care poartă, care conduce, care conţine, care produce". 0 lat. fero, ferre „a purta, a duce, a produce" > fr. -fere, it. -fero, lat. sav. -fer, engl. -ferşi -ferous > rom. -fer.
FERI- „fier, feruginos". 0 lat. ferrum „fier" > fr. ferri-, engl. id., germ. id. > rom. feri-. ■ -citocrom (v. cito-, v. -crom), s.m., citocrom oxidat în care ionul de fier are trei sarcini pozitive; -fer (v. -fer), adj., care conţine fier. FERMENŢI- „ferment, enzimă". 0 lat. fermentum „drojdie de bere, dospire" > it. fermenţi- > rom. fermenţi-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge fermenţii.
FERMENTO- „ferment, fermentaţie". 0 lat. fermentum „aluat, drojdie" > fr. fermento-, engi. id., germ. id. > rom. fermento-. ■ -graf (v. -graf), s.n., instrument cu care se determină puterea de fermentaţie a unui aluat; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la fermen-tograf; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a fermentaţiei în scop terapeutic.
FERO- „fier, feros, săruri feroase". 0 lat. ferrum „fier" > fr. ferro-, germ. id., engl. id. > rom. fero-.
■	-bacter (v. -bacter), s.m., tip de bacterie care eliberează energie prin oxidarea sărurilor feroase; -citocrom (v. cito-, v. -c/om), s.m., citocrom redus, în care ionul de fier are două sarcini pozitive; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la fero-
158
liză; -liză(v. -liză), s.f., proces pedogenetic de oxidare şi de reducere, care constă în reacţii de schimb cationic, în care este implicat fierul; -pexie (v. -pexie), s.f., proces de depunere şi de fixare a sărurilor feroase în organism; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a fierului în tratamentul unor afecţiuni provocate de diminuarea pigmenţilor pielii; -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu de reproducere fotografică în care materialul sensibil este o emulsie de colodiu fixată pe o tablă smălţuită.
FETI- (FOETI) „embrion, făt". 0 lat. fetus (foetus) „făt, copil“ > fr. foeti-, engl. feti-, şi foeti-, lat. sav. foeti- > rom. feti- şi foeti-. ■ -cid (v. -cid), s.n., omorârea unui făt în pântecele mamei.
FETO- (FOETO-) „embrion, fetus“. 0 lat. fetus „copil, făt" > fr. foeto-, lat. sav. id. > rom. feto-şi foeto-. ■ -fagie (v. -fagie), s.f., fenomen prezent la unele carnasiere primipare, manifestat prin devorarea propriilor produşi, imediat după fătare; -grafie (v. -grafie), s.f., metodă medicală prin care se obţine imaginea radio-grafică a fătului în cavitatea uterină; -metrie (v. -metriei), s.f., procedeu radiologie de măsurare a diametrelor capului fetal; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru bolile fetusului; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare directă a fătului cu ajutorul instrumentelor endoscopice, în vederea detectării unor malformaţii congenitale; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a corpului fetal, în cazul unei distocii grave.
-FIADIC „lăstar, organ vegetal". 0 gr. phyas, phyados „mlădiţă, lăstar" > fr. -phyadique, engl. -phyadic, germ. -phyadisch > rom. -fiadic. FIALO- „cupă, pocal, fialidă". 0 gr. phiaie „cupă de libaţii" > fr. phialo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. fiaio-. » -fore (v. -for), s.f. pl., gen de ciuperci conidiosporate dintre care unele sunt patogene; -gen (v. -geni), adj., s.n. (tip) de dezvoltare a conidiilor din fialide; -id (v. -id), adj., în formă de cupă; -spori (v. -spor), s.m. pl., celule reproductive asexuate, dispuse în grămăjoare sau în lanţuri, produse de fialide, la ciupercile fialofore.
FIBRI- „fibră". 0 lat. fibra „fibră, fir" > fr. fibri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. fibri-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de fibră.
FIBRO- „fibră, fibrom, fibros". 0 lat. fibra „filament, fibră, fir" > fr. fibro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. fibro-. ■ -blast (v.-blast), s.n., celulă a ţesutului conjunctiv ,de formă stelată sau alungită; -blastic (v. -blastic), adj. (despre o rocă) a cărei structură este caracterizată prin prezenţa mineralelor fibroase; -cit (v. -cit), s.n., celulă conjunctivă, fusiformă sau stelată, derivată din fibroblast; -displazie (v. dis-, v. -plazie), s.f., dezvoltare insuficientă a reţelei de fibre conjunctive şi elastice; -gastroscop (v. gastro-, v. -scop), s.n., gastroscop flexibil, la care, pentru
transmisia imaginii, este utilizat un mănunchi de fibre de sticlă; -glie (v. -glie), s.f., nevroglie fibroasă; -graf (v. -graf) s.n., aparat folosit la măsurarea lungimii fibrelor; -id (v. -id), adj., care are aparenţa sau constituţia unei fibre; -lit (v. -liti), s.n., silicat natural de aluminiu, constituent al unor şisturi cristaline metamorfozate; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea unor caracteristici dimensionale ale fibrelor; -plastic (v. -plastic), adj., care poate da naştere la ţesut fibros; -plazie (v. -plazie), s.f., formare de fibre de către fibroblaste; -scop (v. -scop), s.n., endoscop suplu, constituit din fibre optice, pentru explorarea cavităţilor interne; -scopie (v. -scopie), s.f., examen medical cu ajutorul fibroscopului.
-FICEE „alge". 0 gr. phykos „algă" > fr. -phy-cees, engl. -phyceae, lat.sav. id. > rom. -ficee. FICI- „smochină". 0 lat. ficus „smochină" > fr. fici-, engl. id. > rom. fici-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de smochină.
FICO- „algă, relativ la alge, de culoare verzuie". 0 gr. phykos „algă" > fr. phyco-, engl. id., germ. phyko-,\a\. sav. id. > rom. fico-. ■ -cian (v. -cian), s.n., materie colorantă albastră, specifică cianoficeelor; -crom (v. -crom), s.m., pigment albastru-verzui, prezent la algele albastre; -fag (v. -fag), adj. (despre melci) care se hrăneşte cu alge; -ficee (v. -ficee), s.f. pl., alge albastre; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a algelor; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în ficologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul algelor; -micete (v. -micete), s.f. pl., clasă de ciuperci parazite sau sa-profite, cuprinzând mucegaiurile, al căror aparat vegetativ este format dintr-un miceliu ramificat; -riză (v. -riză), s.f., tip de simbioză între alge şi rădăcinile unor plante.
-FID „despicat, divizat, împărţit". 0 lat. fidus „tăiat, divizat" > fr. -fide, engl. -fid, lat. sav. -fidus
>	rom. -fid.
FIGO- „care se răspândeşte". 0 gr. phyge „fugă"
>	fr. phygo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. figo-. ■ -blastem (v. -blastem), s.n., parte vegetativă a talului unui lichen care poate reproduce plante. -FILj „iubitor de, care preferă, care prezintă afinitate pentru, care creşte pe". 0 gr. philos „prieten, iubitor" > fr. -phiie, germ. -phil, engl. -phii şi -phiie, it. -filo, lat. sav. -phibus> rom. -//'A.
-FIL-2 (-FILĂ) „frunză, foaie, foliolă". 0 gr. phyllon „frunză, foaie" > fr. -phylle, germ. -phili, engl. id. şi -phiie > rom. -fil2 şi -filă.
FILACO- „protecţie". 0 gr. phylax, akos „gardă, pază, apărare" > fr. phyiaco-, engl. id. > rom. filaco-. u -biotic (v. -biotic), adj., referitor la filacobioză; -bioză (v.-bioză), s.f., comportament mutual sau unilateral de protecţie, întâlnit la linele specii de furnici.
159
-FILACTIC „care apără, care previne, care protejează". 0 gr. phylaktein, „a veghea, a supraveghea, a apăra" > fr. -phylactique, engl. -phylactic > rom. -filactic.
FILACTO- „apărare, protecţie". 0 gr. phylax, phy-laktos „pază, gardă" > fr. phylacto-, engl. id. > rom. filacto-. ■ -carp (v. -carp), s.n., hidrocladiu modificat, specific hidromeduzelor, pentru protecţia gonoforului; -carpic (v. -carpic), adj., relativ la filactocarp.
FILAMENTI- „fir, filament". 0 lat. tz. filamentum „fir" > fr. filamenti-, lat. sav. id. > rom. filamenti-. u -form (v. -form), adj., în formă de filament. -FILAXIE „apărare, prevenire, protecţie". 0 gr. phyiaxis „protecţie, apărare" > fr. -phylaxie, germ. id. > rom. -fiiaxie.
-FILĂ v. -FIL2.
-FILETIC „urmaş, descendent, în linie de descendenţă, evolutiv". 0 gr. phyleies „membru al tribului" > fr. -phyletique, engl. -phyletic, germ. -phyietisch > rom. -filetic.
F1LI- „fir, filamentos". 0 lat. filum „fir, aţă" > fr. fiii-, germ. id., it. id„ engl. id. > rom. fiii-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpină filamentoasă; -fer (v. -fer), adj., care poartă filamente; -form (v. -form), adj., în formă de fir sau de filament. -FILIC „referitor la specie, la neam, la trib, tribal, cu strămoş comun". 0 gr. phyle „rasă, trib"
>	fr. -phyiique, engl. -phylic, lat. sav. -phylicus
>	rom. -filic.
FILICI- „ferigă". 0 lat. filix, fiiicis „ferigă" > fr. filici-, engl. id., lat. sav. id. > rom. filici-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze de ferigă; -form (v. -form), adj., cu aspect de ferigă; sin. filicoid. FILICO- „ferigă". 0 lat. filix, icis „ferigă" > fr. filico-, engl. id., lat. sav. id. > rom. filico-. m -id (v. -id) adj., filiciform*; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul ferigilor. -FILIEi „iubire, afinitate, înclinaţie, atracţie". 0 gr. philein „a iubi" > fr. -philie, germ. id., it. -filia, lat. sav. -phiiia > rom. -fiiie1.
-FILIE2 „frunză, foaie, foliolă". 0 gr. phyllon „frunză, foaie" > fr. -phyllie, germ. id., engl. -phyliy, lat. sav. -phyllia > rom. -filify.
-FILIE3 „neam, trib, specie". 0 gr. phyle „trib" > fr. -phylie, germ. id., engl. -phyly> rom. -filie3. FILO1- „frunză, foaie, foliaceu, foliar, solzos". 0 gr. phyllon „foaie, frunză" > fr. phyllo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. filor.m -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., studiul biologic al frunzei; -blast (v. -blast), s.n., expansiune foliacee a talului lichenilor; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la filoblaste; -bolie (v. -bolie), s.f., cădere a frunzelor; -carpic (v. -carpic), adj., cu mişcări carpotropice ale pedicelului pentru aducerea fructului tânăr sub frunze; -cer (v. -cen), adj. (despre o insectă) care are antene foliacee; -ceras (v. -ceras), s.m., amonit din jurasic şi cre-tacic, cu cochilie involută şi cu ornamentaţie în
formă de frunze terminale; -cladiu (v. -cladiu), s.n. ramură lăţită, cu forma şi funcţiile frunzelor, prezentă la licheni şi cactuşi; -colie (v. -colie3), s.f., producere teratologică de foliole pe lamina frunzelor; -fag (v.-fag), adj. (despre o insectă) care roade frunzele vegetalelor; -for (v. -for), adj. 1. Care poartă frunze. 2. Care produce frunze; -gen (v.-geni), adj., care creşte pe frunze; -genetic (v. -genetic), adj., care produce frunze; -gonie (v. -gonie), s.f., teorie a formării frunzelor; -id (v. -id), adj., s.m. 1. Adj. în formă de frunze. 2. S.m. Parte terminală a talului superior organizat, asemănător frunzelor plantelor superioare; -manie (v. -manie), s.f., proliferare anormală a frunzelor; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie cu ajutorul frunzelor; -morfic (v. -morfic), adj., referitor la filomorfie; -morfie (v. -morfie), s.f., metamorfoză a organelor florale în frunze; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare morfologică şi funcţională a frunzelor potrivit fiecărui anotimp; -necroză (v. -necroză), s.f., proces de mortificare a frunzelor; -nom (v. -nom3), s.n., galerie săpată în parenchimul frunzelor de către larvele unor insecte; sin. filonomiu; -nomiu (v. -nomiu), s.n., filonom*; -pode (v. -pod), adj., s.n. pl. (crustacee branhipode) cu picioare foliacee; -podiu (v. -podiu), s.n. 1. Suport al frunzelor. 2. Bază a peţiolului. 3. Bază vaginantă a frunzelor; -ptoză (v. -ptoză),s.f., cădere timpurie a frunzelor; -sferă (v. -sferă), s.f., totalitate a substanţelor exsudate la suprafaţa frunzelor şi a altor organe aeriene ale plantelor superioare; -sperme (v. -sperm), adj., s.f. pl. (plante) la care seminţele se formează pe frunze; -spore (v. -spor), adj., s.f. pl. (ferigi) la care sporofitele sunt asemănătoare cu frunzele; -tactic (v. -tactic), adj. 1. Referitor la regiunea unei tulpini cuprinsă între două frunze situate la două noduri vecine. 2. Relativ la unghiul de divergenţă format la aceste frunze; -taxie (v. -taxie), s.f., mod de dispunere a frunzelor pe tulpină şi pe ramuri; -tip (v. -tip), s.n., tip de frunză; -xeră (v.-xeră), s.f. 1. Insectă dăunătoare din ordinul homopterelor, care distruge frunzele şi rădăcinile viţei de vie. 2. Boală produsă viţei de vie de această insectă dăunătoare.
FILO2- „neam, specie, rasă". 0 gr. phylon „rudă, rasă, trib" > fr. phylo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id., it. filo- > rom fHo^-. ■ -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., studiul reacţiilor sau comportamentului organismelor în relaţie cu istoria lor rasială; -cenogeneză (v. cenor, v. -geneză), s.f., dezvoltare istorică a tipurilor de vegetaţie; -embrio-geneză (v. embrio-, v. -geneză), s.f., evoluţie datorată modificării cursului dezvoltării embrionare; -genetic (v. -genetic), adj. 1. Referitor la filogenie. 2. (Despre un sistem de clasificare) Care urmăreşte aplicarea procesului de filogenie; -geneză (v. -geneză), s.f., fi!ogenie*(1); -genie (v. -geniei), s.f. 1. Proces de evoluţie a formelor
160
organice ale unei specii ori ale unui grup de plante sau de animale în cursul dezvoltării istorice a lumii vii\ sin. filogeneză. 2. Ramură a biologiei care cercetează filiaţia speciilor şi dezvoltarea lor de-a lungul timpului; -gerontic (v. -gerontic), adj. (despre un organism) aflat în faza de îmbătrânire a evoluţiei sale.
FILO3- „iubitor, prieten, atracţie, afinitate, pre-ferinţă“. 0 gr. philos „prieten, iubitor" > fr. philo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. filo- > rom. filo3-. u -dendron (v. -dendron), s.m., plantă decorativă exotică, cu frunze mari lobate şi cu rădăcini aeriene; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în filologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază textele vechi şi operele literare din punctul de vedere al limbii; -patrie (v. -patrie), s.f., tendinţă a unui individ de a rămâne în habitatul său, eventual, de a reveni acolo; -pter (v. -pter), adj. (despre un microorganism) care trăieşte pe aripile păsărilor; -tehnic (v. -tehnic), s.f., care iubeşte artele şi tehnica; -tehnie (v. -tehnie), adj., înclinaţie deosebită pentru arte şi invenţii tehnice; -xenie (v. -xenie), s.f., simpatie pentru tot ceea ce este străin; -zof (v, -zof), s.m. şi f., specialist în filozofie; -zofie (v. -zofie), s.f. 1. Sistem curent de noţiuni şi de idei care reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu ştiinţific. FILO4- „filament, fir“.0 lat. filum „fir, aţă“ > lat. sav. filo-, fr. id., engl. id. > rom. filo4-. ■ -deză (v. -deză), s.f., intervenţie chirurgicală în luxaţia umărului; sin. operaţia Lange; -pode (v. -pod), s.n. pl., protozoare ale căror pseudopode sunt în formă de filament.
FIMATO- „tumoare, excrescenţă". 0 gr. phyma, aîos „tumoare, abces“ > fr. phymato-, lat. sav. id.
>	rom. fimato-. ■ -for (v. -for), adj., care conţine tumori; -id (v. -id), adj., asemănător cu o tumoare.
-FIMĂ „tumoare, umflătură, hipertrofie". 0 gr. phyma „tumoare, excrescenţă" > fr. -phyma, engl. id., lat. sav. id., it. -fima > rom. -fimă.
FIMI- „gunoi, bălegar". 0 lat. fimum „bălegar, murdărie" > fr. fimi-, eng\. id., lat. sav. id. > rom. fimi-. u -col (v. -coli), adj. (despre ciuperci) care creşte pe gunoi sau pe bălegar; -form (v. -form), adj., în formă de bălegar.
-FIMOZA „îngustare, micşorare, obstrucţie". 0 gr. phimosis „strâmtare, îngustare" > fr. -phimose, germ. id. > rom. -fimoză.
FIRMI- „rigid, ţeapăn". 0 lat. firmus „solid, tare, rezistent" > fr. firmi-, lat. sav. id. > rom. firmi-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze rigide.
FISALO- „veziculă, veziculos". 0 gr. physalis „băşică, foaie" > fr. physalo-, lat. sav. id, engl. id.
>	rom. fisalo-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de veziculă; -pter (v. -pter), adj., care prezintă aripi veziculoase.
FISI- „crăpat, despicat, divizat". 0 lat. fissus „despicat, crăpat" > fr. fissi-, lat.sav. id., engl. id., germ. id. > rom. fisi-. ■ -dactile (v. -dactil), adj., s.f. pl. (păsări) caracterizate prin absenţa membranei palmate dintre degete; -par (v. -par), a.dj. 1. Care se reproduce prin diviziune celulară. 2. Care este despicat în două; -pede (v. -ped2), s.n. pl., ordin de mamifere terestre carnivore, digitigrade sau plantigrade, cu membrele terminate cu 4-5 degete, prevăzute cu gheare; -rostru (v. -rostru), adj. (despre o pasăre) cu ciocul despicat profund.
FISO-, v. FIZO-.
FISTULI- „canal, fistulă, fistular, fistulos, tubular". 0 lat. fistula „canal, tub, ţeavă" > fr. fistuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. fistuli-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori tubulare; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze fistuloase; -form (v. -form), adj. (despre tulpină) în formă de tub.
FISTULO- „fistulă, canal anatomic, fistulos, fistular". 0 lat. fistula „tub, canal" > fr. fistulo-, engl. id.
>	rom. fistulo-. ■ -enterostomie (v. entero-, v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală a capătului extern al unei fistule glandulare într-un segment al intestinului subţire; -gastrostomie (v. gastro-, v. -stomie), s.f., implantare chirurgicală a capătului extern al unei fistule glandulare în stomac; -grafie (v. -grafie), s.f., punere în evidenţă a dimensiunilor unui traiect fistular cu ajutorul razelor X; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a pereţilor unei fistule anale.
-FIT (-FITĂ) „plantă, vegetale, vegetaţie, excrescenţă". 0 gr. phyton „vegetaţie, plantă, tumoare"
>	fr. -phyte, engl. id., germ. -phyt, it. -fito, lat. sav. -phytus > rom. -fit şi -fită.
FIT-, v. FITO-. ■ -iatrie (v. -iatrie), s.f., studiul produselor antiparazitare destinate plantelor; sin. fito-farmacie; -onim (v. -onim), s.n., nume de plantă; -onimie (v. -onimie), s.f., nomenclatură a plantelor; -onomatotehnie (v. onomato-, v. -tehnie), s.f., studiul formării nomenclaturii plantelor.
-FITĂ şi -FIT.
-FITIC „relativ la plantă, vegetal, botanic, vegetativ". 0 gr. phytikos „de plantă, vegetativ" > fr. -phytique, engl. -phytic, germ. -phytisch > rom. -fitic.
-FITIE, v. -FIŢIE.
FITO-„plantă, vegetaţie, botanic, vegetal, vegetativ". 0 gr. phyton „plantă" > fr. phyto-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. fito-. ■ -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază materia vegetală vie şi funcţiile acesteia; sin. biologie vegetală; -biotic (v. -biotic), adj. 1. (Despre un animal) Care trăieşte ca saprofit în interiorul plantelor. 2. Care se referă la viaţa plantelor; -blast (v. -blast), s.n., celulă vegetală aflată în faza iniţială a dezvoltării sale; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la fitoblaste; -cenoge-netic (v. cenoi-, v. -genetic), adj., referitor la fi-
161
tocenogeneză; -cenogeneză (v. cenor, v. -geneză), s.f., studiul schimbărilor lente în compoziţia şi structura fitocenozelor; -cenologie (v. cenor, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază asociaţiile vegetale; -cenotic (v. -cenotici), adj., relativ la fitocenoză; -cenoză (v. -ceno.zăi), s.f., grupare naturală a plantelor care trăiesc într-un anumit mediu, fiind condiţionate de anumiţi factori fizici, biologici şi geografici; -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge plantele; -ci-tolog (v. cito-, v. -log), s.m. şi f., specialist în fitocitologie; -citoiogie (v. cito-, v. -logiei), s.f., studiul citologic al plantelor; -climogramă (v. climo-, v. -gramă), s.f., grafic reprezentând condiţiile climatice optime pentru dezvoltarea unei plante; -corologie (v. coror, v. -logiei), s.f., studiul distribuţiei plantelor şi stabilirea arealului lor geografic; -crom (v. -crom), s.m., pigment fotosensibil conţinut în frunzele plantelor superioare şi în talul algelor; -dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la dinamica mobilităţii plantelor; -ecologie (v. ecor, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază relaţiile plantelor cu mediul ambiant; -electrogeneză (v. electro-, v. -geneză), s.f., producere a electricităţii la plante; -estrogen (v. estro-, v. -geni), s.m., estrogen vegetal; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu vegetale; -fagie (v. -fagie), s.f., hrănirea cu plante; -feno-logie (v. feno-, v. -logiei), s.f., studiul fenologiei plantelor; -fii (v. -fiii), adj. 1. (Despre un animal) Care se hrăneşte cu vegetale. 2. (Despre peşte) Care depune icrele pe plante. 3, (Despre o ciupercă) Care trăieşte parazită sau saprofită pe un substrat vegetal; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază principalele procese fiziologice din corpul plantelor; -gam (v. -gam), adj., care prezintă fitogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., fertilizare prin polenizare încrucişată; -gen (v. -geni), adj., de origine vegetală; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la studiul genezei plantelor; -geneză (v. -geneză), s.f., originea, dezvoltarea şi evoluţia plantelor; sin. fitogenie; -genic (v. -genic), adj. (despre o rocă) format din resturi vegetale; -genie (v. -geniei), s.f., fitogeneză*; -geogenetic (v. geo-, v. -genetic), adj., referitor la fitogeogeneză; -geoge-neză (v. geo-, v. -geneză), s.f., proces evolutiv al plantelor în cursul epocilor geologice; -geograf (v. geo-, v. -graf), s.m. şi f., specialist în fito-geografie; -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f., studiul răspândirii plantelor pe suprafaţa terestră; sin. geobotanică; -geosferă (v. geo-, v. -sferă), s.f., suprafaţă de pe globul terestru ocupată de plante; -gnozie (v. -gnozie), s.f., ştiinţa plantelor; sin. botanică; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în fitografie; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a plantelor; sin. botanică descriptivă; -hidrogen (v. hidror, v. -geni), adj. (despre soluri) format sub asociaţii vegetale
162
hidrofile; -histologie (v. histo-, v. -logiei), s.f., studiul histologie al vegetalelor; -id (v. -id), adj., s.m. 1. Adj. Cu înfîţişare de plantă. 2. S.m. Individ dintr-o colonie de plante; -lit (v. -liti), s.n.
1.	Plantă fosilă. 2. Cristal mineral prezent în celulele vegetale; -litologie (v. lito-, v. -logiei), s.f., ramură a paleontologiei care studiază plantele fosile; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în fitologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul plantelor; -mer (v. -mer), s.n. 1. Unitate structurală a unui organism vegetal. 2. Internodiu împreună cu frunzele sale; -morf (v. -morf), adj., asemănător unei plante; sin. fitomor-fic; -morfic (v. -morfic), adj., fitomorf*; -morfologie (v. morfo-, v. -logiei), s.f., studiul morfologic al plantelor; -morfoză (v. -morfoză), s.f., totalitatea modificărilor morfologice şi structurale provocate plantelor de către paraziţi; -nomie (v. -nomie), s.f. 1. Fiziologia plantelor. 2. Studiul legităţilor constituţiei interne şi ale biologiei plantelor; -noză (v. -noză), boală a plantelor; -on-togeneză (v. onto-, v. -geneză), s.f., dezvoltarea individuală a plantelor; -organografie (v. organo-, v. -grafie), s.f., descriere a organelor vegetale; -organologie (v. organo-, v. -logiei), s.f., studiul sistematic al organelor vegetale; -paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logiei), s.f., ramură a paleontologiei care reconstituie pe baza resturilor fosile, şi studiază plantele care au existat în perioadele geologice trecute; -patogen (v. pato-, v. -geni), adj., s.m. (factor ecologic) care produce îmbolnăvirea organismelor vegetale; -patolog (v. pato-, v. -log), s.m. şi f., specialist în fitopatologie; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază bolile plantelor; -patografie (v. pato-, v. -grafie), s.f., descrierea bolilor plantelor; -plasmă (v. -plasmă), s.f., protoplasmă din celulele vegetale; -psa-mon (v. -psamon), s.n., asociaţie vegetală care populează nisipurile situate pe fundul albiilor apelor dulci; -ptoză (v. -ptoză), s.f., boală vegetală produsă de acarieni; -reobiocenoză (v. reo-, v. bio-, v. -cenozăi), s.f,, asociaţie vegetală acvatică, specifică apelor curgătoare; -sociologie (v. socio-, v. -logiei), s.f., studiul asociaţiilor vegetale caracteristice unor anumite regiuni sau biotipuri; -succivor (v. succi-, v. -vor), adj., care se hrăneşte cu seva plantelor; -taxonomie (v. taxo-, v. -nomie), s.f., studiul clasificării plantelor agricole şi tehnica culturii lor; -tehnic (v. -tehnic), adj., referitor la fitotehnie; -tehnie (v. -tehnie), s.f., disciplină care se ocupă cu tehnica culturii plantelor agricole; sin. fitotehnică; -telmă (v. -telmă), s.f., cantitate mică de apă strânsă în cavităţile plantelor, populate de microbiocenoze speciale; -terapie (v. -terapie), s.f. 1. Utilizare a plantelor medicinale în scop terapeutic. 2. Disciplină care se ocupă cu metodele de prevenire şi de combatere a bolilor şi
a dăunătorilor plantelor cultivate; -teratologie (v. terato-, v. -logiei), s.f., studiul malformaţiilor şi al monstruozităţilor vegetale; -termoge-netic (v. termo-, v. -genetic), adj., relativ la fitotermogeneză; -termogeneză (v. termo-, v. -geneză), s.f., transformare a energiei potenţiale în energie calorică, la plante; -tip (v. -tip), s.n., individ al unei specii de plante; -tomie (v. -tomie), s.f., anatomia plantelor; -toxic (v. -toxic), adj., s.n. (substanţă) care are acţiune vătămătoare asupra plantelor; -toxicologie (v. toxico-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază acţiunea toxinelor asupra plantelor; -trofic (v. -trofic), adj. (despre o plantă) cu nutriţie autotrofă; -trofie (v.
-	trofie), s.f., nutriţia plantelor; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., animale metazoare cu simetrie axială, a căror formă se aseamănă cu aceea a plantelor. -FIŢIE (-FITIE) „vegetaţie, excrescenţă, proliferare". 0 gr. phyton „plantă“ > fr. -phytie, germ. id., lat. sav. -phytia > rom. -fiţie şi -fitie.
-FIZĂ „creştere, concreştere, dezvoltare". 0 gr. physis „creştere, formaţie4* > fr. -physe, germ. id., lat. sav. -physis > rom. -fiză.
-FIZIC „referitor la materie, material, natural". 0 gr. physikos „ al naturii, natural" > fr. -physique, engl. -physio rom. -fizic.
FIZIO- „natură, cauze naturale, fizic, fiziologic, vital". 0 gr. physis „natură" > fr. physio-, engl. id., germ. id., it. fisio- > rom. fizio-. ■ -climatologie (v. climato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază influenţa climei asupra fiziologiei umane; -craţie (v. -craţie), s.f., doctrină economică din secolul XVIII, care considera agricultura ca unica sursă de bogăţie; -gen (v. -gen), adj. (despre o maladie) care este determinat de leziuni fizice; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la fizioge-neză; -geneză (v. -geneză), s.f., dezvoltare a activităţilor vitale; sin. fiziogenie; -genic (v. -genic), adj., relativ la fiziogenie; -genie (v. -geniei), s.f., fiziogeneză*; -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f., studiul geografic al mişcărilor şi variaţiilor atmosferice, hidrologice etc. care au loc la suprafaţa pământului; -gnomie (v. -gnomie), s.f. 1. înfăţişarea externă a organismelor animale sau vegetale. 2. Aspectul general al plantelor dintr-o staţiune; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în fiziografie; -grafie (v. -grafie), s.f., ştiinţă care studiază caracteristicile exterioare ale globului terestru; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., adoraţie a naturii; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în fiziologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază funcţiile organismului viu, animal sau vegetal; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a capacităţii fiziologice a unor funcţii organice, în vederea aprecierii dezvoltării fizice; -nomie (v. -nomie), adj., referitor la fizionomie; -nomie (v. -nomie), s.f., totalitatea trăsăturilor feţei care determină expresia ei particulară; -patie (v. -patie), s.f., tulburare fiziologică provocată de diverşi fac-
tori fizici, chimici, mecanici, nutriţionali şi genetici; -patolog (v. pato-, v. -log), s.m. şi f., specialist în fiziopatologie; -patologie (v. pato-, v. -lo-giei), s.f. 1. Ramură a medicinii care studiază fiziologia organismului în timpul unei boli. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul mecanismelor de producere a bolilor; -terapie (v. -terapie), s.f., ramură a terapeuticii generale care foloseşte agenţi fizici naturali ca apa, aerul, lumina şi băile.
FIZO- (FISO-) „vezică, băşică, veziculă, umflătură, veziculos, vezicular". 0 gr. physa „vezică, veziculă" > fr. physo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. fiso- > rom. fizo- şi fiso-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe veziculoase; -cefal (v. -cefal), adj., al cărui cap prezintă o umflătură emfizematoasă; -cel (v. -cel2), s.n., distensie gazoasă a pungilor testiculare; -clişti (v. -clist), adj., s.m. pl. (peşti) la care vezica înotătoare nu este unită cu esofagul; -for (v. -for), adj. (despre un organ animal sau vegetal) acoperit cu vezicule; -gastrie (v. -gastrie), s.f., mărire excesivă a abdomenului insectelor; -id (v. -id), adj., în formă de veziculă; -metrie (v. -metrie2), s.f., prezenţa de gaze în uter; -nomiu (v. -nomiu), s.n., cavitate veziculară roasă de larvele unor insecte în părţile paren-chimatice ale plantelor; -petal (v. -petal), adj., cu petale veziculoase; -stomi (v. -stom), adj., s.m. pl. 1. Adj. Care prezintă vezica înotătoare legată de esofag printr-un canal. 2. S.m. pl. Ordin de peşti teleosteeni cu vezica înotătoare legată de tubul digestiv.
FLABELI- „evantai, radial, ramificat". 0 lat. fla-bellum „evantai" > fr. fiabelli-, lat. sav. id., engl. id., it. id. > rom. flabeli-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze dispuse în evantai; -form (v. -form), adj. 1. (Despre un organ vegetal) Răsfirat în formă de raze. 2. (Despre muşchi) Ca fibrele dispuse în evantai; -ped (v. -ped2), adj., cu picioarele dispuse în evantai.
FLAGELI- „flagel, flagelat". 0 lat. flagellum „bici, curea" > fr. flagelii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. flageli-, m -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu flagel vegetal; -form (v. -form), adj., în formă de flagel sau de bici.
FLAMI- „flacără, flamă". 0 lat. flamma „flacără"
>	engl. flammi-, lat. sav. id. > rom. flami-. ■ -fer (v.-fer), adj., care poartă sau care produce flăcări; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) de culoarea flăcării sau a focului. FLAVI- „galben, auriu". 0 lat. flavus „galben-roşcat, blond, auriu" > fr. flavi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. flavi-.w -fior (v. -fior), adj., cu flori gălbui; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze galbene; -rostru (v. -rostru), adj. (despre păsări) cu ciocul galben-deschis.
FLEB-, v. FLEBO-. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilataţie a unei vene; -ectomie (v. -ectomie), s.f., secţionare chirurgicală a unei vene.
163
-FLEBIE „nervură, nervaţie, venă". O gr. phleps, phîebos „vână, venă" > fr. -phlebie, germ. id., engl. -phlebia, lat. sav. id. > rom. -flebie. FLEBO- „venă, vână, nervură, nervaţie, venos, nervaf. 0 gr. phleps, phlebos „vână, venă“ > fr. phlebo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. flebo-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe nervate; -cavografie (v. cavo-, v. -grafie), s.f., radiografie a unei vene cave; -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie a unei vene; -cliză (v. -cliză2), s.f., clis-mă a venelor; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze nervate; -for (v. -for), adj. (despre un organ vegetal) prevăzut cu vinişoare sau nervuri; -gen (v. -gen^, adj., care îşi are originea în vene; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a venelor; -gramă (v. -gramă), s.f., înregistrare grafică a pulsaţiilor unei vene; -lit (v. -liti), s.n., concreţiune de calcar a peretului venos; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la fleboliză; -liză (v. -liză), s.f., fenomen de distrugere a venelor; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în flebologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul sistemului venos; -malacie (v. -malacie), s.f., înmuiere patologică a venelor; -manometrie (v. mano-, v. -metriei), s.f., metodă de determinare a presiunii venoase cu ajutorul unui manometru cu apă sau aneroid; -manometru (v. mano-, v. -metruO, s.n., aparat pentru măsurarea presiunii sângelui în vene; -pexie (v. -pexie),* s.f., fixare chirurgicală a venelor; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie venoasă; -rexie (v. -rexie), s.f., proces de fisurare a venelor; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces de sclerozare a peretului venos; -spasm (v.-spasm), s.n., contracţie spasmodică a pereţilor venelor; -stază (v. -stază), s.f., încetinire a vitezei de circulaţie în vene; -tom (v. -tom), s.n.,instrument chirurgical utilizat în flebotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unei vene; -tonic (v. -tonic), adj., care întăreşte tonicitatea pereţilor venoşi; -trih (v. -trih), adj. (despre un organism vegetal) cu nervuri păroase. FLEGM-, v. FLEGMO-. ■ -agog (v. -agog), adj., s.n. (medicament) care evacuează muco-zitatea expectorantă.
FLEGMO- „mucozitate, flegmă". 0 gr. phlegma „inflamaţie, umoare" > fr. phlegmo- > rom. Uegmo-. ■ -ragie (v. -ragie), s.f., excreţie abundentă de mucozităţi.
FLEO- „scoarţă de copac". 0 gr. phloios „scoarţă, coajă de. copac" > engl. phleo- > rom. fleo-. ■ -fag (v. -fag), adj. (despre un animal) care se hrăneşte cu scoarţă de copac.
FLEXI- „flexibil, flexiune". 0 lat. flexus „curbat, îndoit"> fr. flexi-, germ. id., engl. id. > rom. fiexi-.
■	-caul (v. -caul), adj., cu tulpina flexuoasă; -metru (v. -metrui), s.n., instrument medical cu care se măsoară flexiunea unei articulaţii. FLEXO-„îndoire, flexibil". 0 lat. flexus „îndoit, curbat" > fr. flexo-, germ. id., engl. id. > rom.
flexo-. m -grafie (v. -grafie), s.f., tipar înalt care utilizează forme realizate dintr-un material flexibil; -metru (v. -metrui), s.n., aparat cu care se determină rezistenţa la îndoire a unor materiale.
FLICTENO- „veziculă cutanee, flictenă". 0 gr. phlyktaina „băşică, erupţie a pielii" > fr. phlyc-teno-, engl. id., germ. phlyktăno- > rom. flicteno-.
■	-id (v. -id), adj., care are aspectul unei flictene. FLICTO- „veziculă, băşică". Ogr. phlyktis „băşică"
>	fr. phiycto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. fiicto-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de veziculă.
FLOGO- „inflamaţie, de culoare roşie". 0 gr. phlox, phiogos „flacără" > fr. phiogo-, engl. id, germ. id., lat.sav. id. > rom. fiogo-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze de culoare roşie; -gen (v. -geni), adj., care provoacă inflamaţii; sin. flogogenic; -genic (v. -genic), adj., flogogen*; -trih (v. -trih), adj., cu peri roşii.
-FLOIC „de scoarţă, cu floem". 0 gr. phloios „scoarţă de copac" > fr. -phlo'ique, engl. -phloic, germ. -phloisch> rom. -floic.
-FLOR „floare, înveliş floral". 0 lat. flos, floris „floare" > fr. -flore, engl. -florous, lat. sav. -florus
>	rom. -fior.
FLORI- „floare, înveliş floral". 0 lat. flos, floris „floare" > fr. flori-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. flori-. ■ -col (v. -coli), adj. 1. (Despre insecte) Care trăieşte pe flori. 2. (Despre plante ornamentale) Care are flori. 3. Relativ la floricul-tură; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., persoană care se ocupă cu floricultura; -cultură (v. -cultură), s.f., disciplină care se ocupă cu cultura plantelor ornamentale autohtone sau exotice; -fer (v. -fer), adj., care poartă flori; -form (v.-form), adj., în formă de floare; -gen (v. -gen2)t s.n., hormon al înfloririi, acumulat în meristemele apicale ale tulpinii; -genic (v. -genic), adj. (despre un hormon vegetal) care stimulează deschiderea şi maturizarea florilor; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la florige-neză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces morfologic şi fiziologic de dezvoltare a florilor; -grafie (v. -grafie), s.f., descrierea florilor; -par (v.-par), adj. (despre un mugure) care produce flori.
-FLORIE „înflorire, inflorescenţă". 0 lat. flos, floris „floare" > fr. -florie, germ. id., engl. -flory, lat. sav. -floria > rom. -florie.
FLUO- „fluid". 0 lat. fluo, ere „a curge" > fr. fluo-
>	rom. fluo-.u -metru (v..-metrui), s.n., instrument utilizat pentru măsurarea debitelor de fluide care curg prin conducte.
FLUORI - „fluor, substanţe fluorescente". .0 lat. fluor, oris „topire, scurgere" > fr. fluori- > rom. fluori-. ■ -fer (v.-fer), adj., care conţine fluor; -metru (v. -metrui), s.n. instrument utilizat pentru măsurarea concentraţiilor slabe ale substanţelor fluorescente.
FLUORO- „fluor, fluorescenţă". 0 lat. fluor, oris „corp lichid, curgere" > fr. fluoro-, engl. id., germ.
164
id., it. id. > rom. fluoro-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu fotografic pe sticlă, care se realizează cu ajutorul acidului fluorhidric; -metrie (v. -metrie!), s.f., dozare a substanţelor fluorescente prin măsurarea intensităţii şi culorii radiaţiilor de fluorescenţă; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea duratei luminii emise de o substanţă fluorescentă; -scop (v. -scop), s.n. 1. Instrument utilizat pentru determinarea vizuală a intensităţii fluorescenţei. 2. Ecran fluorescent care poate transforma radiaţiile invizibile în radiaţii vizibile; -scopie (v. -scopie), s.f.
1.	Determinare vizuală a intensităţii fluorescenţei cu ajutorul fluoroscopului. 2. Examen radiologie realizat cu ajutorul fluoroscopului.
FLUVIO- „fluent, curgător". 0 lat. fluvius „râu, apă curgătoare" > fr. fluvio-, engl. id., germ. id.
>	rom. fluvio-. ■ -graf (v. -graf), s.n., fluvio-metru înregistrator; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea variaţiilor de nivel ale unei ape curgătoare.
-FOB „care urăşte, care respinge, care se teme de, care evită". 0 gr. phobos „teamă, frică, teroare" > fr. -phobe, engl. id., germ. -phob > rom. -fob.
-FOBIE „repulsie, antipatie, teamă morbidă". 0 gr. phobos „spaimă, frică, teamă" > fr. -phobie, germ. id., lat. sav. -phobia, engl. id., it. -fobia > rom. -fobie.
FOBO- „teamă, aversiune, repulsie". 0 gr. phobos „teamă, frică" > fr. phobo-, engl. id., germ. id., lat.sav. id. > rom. fobo-. ■ -chemotactism (v. chemo-, v. -tactism), s.n., fobochemotaxie*; -chemotaxie (v. chemo-, v. -taxie), s.f., mişcare de repulsie a plantelor faţă de excitaţia agenţilor chimici; -dipsie (v.-dipsie), s.f., boală infecţioasă virotică, specifică animalelor, care se transmite prin salivă, de obicei prin muşcătură; sin. rabie, turbare; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a nu avea stări obsesive de frică sau de repulsie; -fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s.f., mişcare de curbare a plantelor pentru evitarea razelor de lumină; sin. fobo-fototropism; -fototropism (v. foto-, v. -tropism), s.n., fobofototaxie*; -gen (v. -geni), adj., care produce teamă; -taxie (v. -taxie), s.f., reacţie de îndepărtare a unui organ sau organism vegetal faţă de o excitaţie repulsivă.
FOCOi- „distanţă focală". 0 lat. focus „foc, vatră" > fr. foco-, germ. foko-, engl. foco- > rom. foco^-. ■ - metrie (v. -metrie!), s.f., capitol al opticii care se ocupă cu determinarea distanţei focale a sistemelor optice; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea distanţelor focale ale sistemelor optice.
FOCO2- „focă, de focă". 0 gr. phoke „focă" > fr. phoco-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. focoz-. ■ -mei (v. -meh), s.m., monstru care prezintă focomelie; -melie (v. -melie), s.f., anomalie
congenitală care constă în aceea că mâinile şi picioarele, reduse la extremitatea lor, sunt alipite direct pe trunchi.
FOETI-, v. FETI-.
FOETO-, v. FETO-.
FOLADO- „gaură, cavitate, scobitură". 0 gr. pho-las, ados „groapă, cavitate, gaură" > fr. pholado-, engl. idj germ. id., lat. sav. id. > rom. folado-. • -fite (v>fit), s.f.pl., plante iubitoare de umbră, care trăiesc în gropi sau cavităţi, evitând lumina puternică; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la fola-dofite.
FOLEO- „cavitate,crăpătură, peşteră". 0 gr. pho-leos „cavernă, cavitate" > fr. pholeo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. foleo-. ■ -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme animale sau vegetale care trăiesc în cavităţi, crăpături sau peşteri; -fii (v. -fih), adj. (despre un animal) care prezintă afinitate pentru microcaverne.
FOLI-, v. FOLII-.
FOLICULI- „foliculă, fruct unicarpelar". 0 lat folli-culus „sac mic, săculeţ" > fr. folliculi-, lat. sav. id. > rom. foliculi-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de foliculă.
FOLII- (FOLI-) „frunză, foliolă, foaie". 0 lat. folium „frunză" > fr. folii-, engl. folii- şi foii- > rom. folii- şi foii-. ■ -col (folicol) (v. -coli), adj. (despre fungi şi licheni) care creşte pe frunze; -fer (folifer) (v. -fer), adj., care este prevăzut cu frunze; -form (foliform) (v. -form). adj., în formă de frunză; -par (folipar) (v. -par), adj., care produce frunze. -FOLIU „frunză, frunziş". 0 lat. folium „foaie, frunză" > lat. sav. -folius > rom. -foliu.
-FON „voce, sunet, fonaţie, fonator, fonic". 0 gr. phone „voce, sunet" > fr. -phone, engl. id., germ. -phon > rom. -fon.
FON-, v. FONO1-. ■ -astenie (v.-astenie), s.f./ oboseală a organelor^ vocale; -endoscop (v. endo-, v. -scop), s.n., stetoscop*; -endoscopie (v. endo-, v. -scopie), s.f. 1. Auscultare a zgomotelor cardiace cu ajutorul fonendoscopului. 2. Delimitare a unui organ anatomic cu ajutorul fonendoscopului, aplicat la nivelul său; -iatrie (v. -iatrie), s.f., disciplină medicală care studiază tulburările şi afecţiunile vocii; -iatru (v. -iatru), s.m. şi fM specialist în foniatrie; -opsie (v. -opsie), s.f,, apariţie de senzaţii colorate la auzul sunetelor. -FONIC „de sunet, sonor, fonator, de vorbire". 0 gr. phone „sunet" > fr. -phonique, engl. -phonic, it. -fonico > rom. -fonic.
-FONIE „sunet, fonaţie, rezonanţă, sonoritate1*. 0 gr. phone „sunet, voce" > fr. -phonie, germ. id., engl. -phony, it. -fonia > rom. -fonie.
FONOr „sunet, voce, fonaţie, sonoritate, sonor, fonator". 0 gr. phone „voce, sunet" > fr. phono-, engl. id., germ. id., it. fono-> rom. fono^-. ■ -arte-riogramă (v. arterio-, v. -gramă), s.f., înregistrare grafică a suflurilor arteriale în tulburările circulaţiei periferice; -audiologie (v. audio-, v. -logiei), s.f.,
165
disciplină care studiază relaţiile dintre funcţia auditivă şi cea fonatorie; -cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s.n., aparat medical care transformă vibraţiile sonore ale inimii în semnale electromagnetice; -cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s.f., procedeu de înregistrare grafică a bătăilor inimii; -cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s.f., înregistrare grafică obţinută la fonocardiograf; sin. electrocar-diofonogramă; -chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s.f., chirurgie a aparatului fonator; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a vorbi cu voce tare; -genic (v. -genic), adj. (despre voce) care se pretează la înregistrare; -genie (v. -geniei), s.f., calitate a unei voci sau a unui instrument care se pretează la o bună înregistrare fonică; -graf (v. -graf), s.n., aparat utilizat la imprimarea şi la reproducerea sunetelor; -grafie (v. -grafie), s.f., operaţie de imprimare mecanică şi de reproducere a sunetelor; -gramă (v. -gramă), s.f. 1. înregistrare a vibraţiilor sonore pe un suport, cu mijloace electrice, mecanice etc. 2. Telegramă telefonată; -lit (v. -liti), s.n., rocă microlitică efuzivă care, la lovire, se desface în plăci subţiri, producând un sunet caracteristic; -litic (v. -litici), adj., care este alcătuit din fonolite; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în fonologie; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a lingvisticii care studiază sunetele limbii din punctul de vedere al structurii lor funcţionale şi al funcţiei pe care o îndeplinesc în limbă; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a intensităţii sunetelor; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat la măsurarea intensităţii vibraţiilor sonore; -mimie (v. -mimie), s.f., reprezentare a sunetelor vorbirii cu gesturi, utilizată la comunicarea între surdomuţi; -scop (v. -scop), s.n.,instrument medical utilizat în fonoscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., înregistrare fotografică a zgomotelor cardiace; -stetoscop (v. steto-, v. -scop), s.n., aparat care înregistrează zgomotele intratoracice, cardiace sau pulmonare; -taxie (v. -taxie), s.f., mişcare de reacţie a organului vegetal sub influenţa sunetelor; -tecă (v. -tecă), s.f., colecţie de înregistrări sonore; -terapie (v,. -terapie), s.f., utilizare a vibraţiilor sonore în scop terapeutic.
F0N02- „ucidere, asasinare". 0 gr. phonos „asasinat, omor“ > fr. phono-, engl. id., germ. id. > rom. fono2-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de a nu fi asasinat; -manie (v. -manie), s.f., impuls patologic către omucidere.
FONTI- „izvor, fântână". 0 lat. fons, fontis „fântână, izvor" > fr. fonti-, lat. sav. id.> rom. fonti-, m -col (v. -coh), adj. (despre o plantă) care creşte în izvoare sau în fântâni.
-FOR „care poartă, care susţine, care conţine, purtător, suport, bază". 0 gr. phoros „care poartă" > fr. -phore, engl. id., germ. -phor, it. -foro, lat. sav. -phorus > rom. -for.
FORAMINI- „orificiu, foramen". 0 lat. foramen, inis „gaură, orificiu" > fr. foramini-, engl. id.,
germ. id., lat. sav. id: > rom. foramini-. * -fere (v. -fer), adj., s.n. pl. 1. Adj. (Despre formaţiuni geologice) Care conţine foraminifere. 2. S.n. pl. Ordin de protozoare rizopode marine, cu corpul învelit într-o cochilie calcaroasă, formată din mai multe cămăruţe care comunică între ele prin orificii mici.
-FOREZĂ „împrăştiere, diseminare, migraţie, deplasare". 0 gr. phoresis „deplasare, împrăştiere"
>	fr. -phorese, germ. id. > rom. -foreză.
-FORIC „care poartă, care susţine, care conţine". 0 gr. phoros „care poartă" > fr. -phorique, engl. -phoric, lat. sav. -phoricus> rom. -forie.
-FORIE „purtare, atitudine, comportament". 0 gr. phorein „a se simţi, a se comporta" > fr. -phorie, germ. id., lat. sav. -phoria, engl. id. > rom. -forie. -FORM „aspect, formă, înfăţişare". 0 lat. forma „formă, contur, structură" > fr. -forme, germ.
-form, engl. id., it. -forme, lat. sav. -formis > rom. -form.
FORMICI- „furnică". 0 lat. formica „furnică" > fr. formici-, engl. id., lat. sav. id. > rom. formici-. ■ -form (v.-form), adj., cu aspect de furnică; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu furnici. FOSFORO- „lumină, fosforescenţă, fosfor, fosforescent". 0 gr. phosphoros „lumină" > fr. phos-phoro-, germ. id., engl. id. > rom. fosforo-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., metodă de reproducere a obiectelor în lumină infraroşie, prin utilizarea unui ecran fosforescent; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la fosforoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces fiziologic reversibil, de eliberare a grupării fosfo-ril din fosfaţii organici; -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru măsurarea duratei de emisie a luminii prin fosforescenţă.
FOSILI- „fosil, petrificat". 0 lat. fossilis „scos din pământ, dezgropat" > fr. fossili-, engl. id. > rom. fosili-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o rocă) care conţine fosile; -form (v. -form), adj., cu aspect de fosile.
-FOT (-FOTĂ) „lumină, luminozitate, radiaţie". 0 gr. phos, photos „lumină" > fr. -phote, germ. id., engl. id. > rom. -fot şi -fotă.
FOT-, v. FOTO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere provocată de o lumină de o intensitate mare; -opsie (v. -opsie), s.f., halucinaţie vizuală elementară, obţinută prin excitaţia mecanică a receptorilor retinieni; sin. fosfenă.
-FOTĂ, v. -FOT.
-FOTIC „luminos, produs de lumină". 0 gr. phos, photos „lumină" > fr. -photique, engl. -photic, germ. -photisch, lat. sav. -photicus> rom. -fotic, FOTO- „lumină, fosforescenţă, iradiaţie, iluminaţie, fotografie". 0 gr. phos, photos „lumină" > fr. photo-, engl. id., germ. id., it. foto-, lat. sav. photo- > rom. foto-. ■ -autografie (v. auto-, v. -grafie), s.f., procedeu manual de pregătire a unei forme de tipar plan, folosind ca original o fotografie şi pentru lucru o cerneală autografică
166
sau tuş litografic; -autotrofe (v. auto-, v. -trof), adj., s.f. pl. (plante) care se hrănesc prin foto-sinteză; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază efectele luminii asupra biologiei fiinţelor vii; -blast (v. -blast), s.n., lăstar dezvoltat subteran, care se adaptează mai târziu la viaţa aeriană din mediul luminos; -cartograf (v. carto-, v. -graf), s.n., aparat utilizat la realizarea automată a hărţilor pe bază de fotograme; -chineză (-cineză, -kineză) (v. -chineză), s.f., provocare a mişcării unui organ sau organism vegetal pe calea mişcării bruşte a intensităţii luminii; -chinograf (-kinograf) (v. chinor, v. -graf) , s.n., instrument care permite analiza şi studierea mişcărilor fizice cu ajutorul filmului; -chinogramă (-kinogramă) (v. chinor, v. -gramă), s.f., imagine obţinută la fotochino-graf; -cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s.f., tip de cleistogamie care se datorează insuficienţei luminii; -clinie (v. -clinie), s.f., curbare în jos a frunzelor sau a lăstarilor sub influenţa gradului de luminozitate sau a direcţiei razelor de lumină; -coagulograf (v. coagulo-, v. -graf), s.n., aparat pentru măsurat coagularea sângelui; -co-lografie (v. colo2-, v. -grafie), s.f., metodă de tipărire la care se utilizează un strat de gelatină, sensibilizat la acţiunea luminii; -colorimetru (v. colori-, v. -metrui), s.n., instrument utilizat la măsurarea concentraţiei unei soluţii colorate cu ajutorul luminii; -colposcopie (v. colpo-, v. -scopie), s.f., colposcopie cu înregistrarea fotografică a imaginilor; -crom (v. -crom), adj., s.m. (corp) care îşi modifică culoarea sub acţiunea luminii; -cromatic (v. -cromatic), adj., a cărui croma-ticitate este în funcţie de luminozitate; -cromie (v. -cromie), s.f., procedeu de reproducere fotografică, prin care se obţin imagini în culori; -cromogeni (v.cromo-, v. -geni), s.m. pl., grup de bacterii nespecifice şi patogene, caracterizate prin capacitatea de a elabora, numai în prezenţa luminii, un pigment galben; -cromo-grafie (v. cromo-, v. -grafie), s.f., metodă de fotografiere în culori sau de reproducere fotografică a tablourilor în culori; -cromotipografie (v. cromo-, v. tipo-, v. grafie), s.f., procedeu de reproducere fotomecanică a culorilor pentru ilustrarea publicaţiilor; -cromoxilografie (v. cromo-, v. xilo-, v. -grafie), s.f., procedeu de reproducere în culori cu clişee gravate în lemn; -cronograf (v. crono-, v. -graf), s.n., aparat fotografic utilizat la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie; -dinamic (v. -dinamic), adj. (despre o substanţă) cu efect asupra celulelor vii numai în prezenţa luminii; -dinamie (v. -dinamie), s.f., efect stimulator al luminii asupra organismelor vegetale; -dineză (v. -dineză), s.f., declanşare a curenţilor de rotaţie din citoplasmă sub influenţa luminii; -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate vegetală sau animală sub in-
fluenţa luminii; -fază (v. -fază), s.f., stadiu în dezvoltarea plantelor, caracterizat printr-o cerinţă deosebită pentru temperatura optimă şi pentru intensitatea şi durata luminii; -fii (v. -fiii), adj. (despre o plantă) care este iubitor de lumină; -filie (v. -filiei), s.f., afinitate a unor organisme vegetale pentru lumină; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în staţiunile ecologice însorite; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care prezintă fotofobie. 2. Adj. (Despre o plantă) Care evită lumina puternică; -fobie (v. -fobie), s.f., repulsie patologică faţă de lumină; -fon (v. -fon), s.n., instalaţie care transmite sunetele prin intermediul unei raze de lumină; -fonie (v. -fonie), s.f., procedeu de transmitere a sunetelor cu ajutorul fotofonului; -for (v. -for), adj., care posedă sau care poartă o sursă de lumină; -foreză (v. -foreză), s.f., deplasare a particulelor microscopice sub acţiunea unui flux puternic de lumină; -gen (v. -gem), adj. (despre un organism sau despre o substanţă) care are proprietatea de a emite radiaţii luminoase; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la fotogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proprietatea de a produce lumină; sin. fotogenie; -genic (v. -genic), adj,. 1. Care impresionează bine placa fotografică. 2. (Despre bacterii) Care produce lumină; -genie (v.-geniei), s.f. fotogeneză*; -geologie (v. geo-, v. -logiei), s.f., metodă de cercetare geologică pe bază fotografică; -goniometru (v. gonio-, v. -metrui), s.n., instrument cu care se efectuează măsurători unghiulare pe fotograme; -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu tehnic care permite obţinerea imaginii pozitive a obiectelor prin acţiunea luminii pe o suprafaţă sensibilă; -grafotip (v. grafo-, v. -tip), s.n. 1. Fotografie a exemplarului vegetal tipic. 2. Tip de taxon stabilit pe baza unei ilustraţii fotografice; -gramă (v. -gramă), s.f. 1. Probă fotografică pozitivă. 2. Fiecare imagine a unui film.
3.	Fotografie specială, luată din avion, utilizată în topografie şi cartografie; -grammetrie (v. -gram/ă, v. -metriei), s.f., ramură a topografiei care se ocupă cu ridicarea planurilor şi a hărţilor pe baza fotogramelor; -grammetru (v. gram/ă-, v. -metrui), s.n., aparat cu care se fac fotograme; -laparoscopie (v. laparo-, v. -scopie), s.f., tip de laparoscopie cu înregistrare fotografică a imaginilor; -lepsie (v. -lepsie), s.f., cantitatea de lumină de care poate dispune o plantă în condiţiile staţiunii sale; -linotip (v. linor, v. -tip), s.n., maşină de culegere fotografică; -litografie (v. lito-, v. -grafie), s.f., procedeu de preparare a formelor de tipar prin fotografierea pe o piatră litografică; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la fo-toliză; -liză (v. -liză), s.f. 1. Descompunere chimică a unei substanţe sub acţiunea luminii.
2.	Organizare a granulelor de clorofilă sub acţiunea luminii; -metalografie (v. metalo-, v. -grafie),
167
s.f., procedeu de imprimare tipografică a hărţilor şi a desenelor, constând în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată; -metric (v. -metric), adj. 1. Referitor la foto-metrie. 2. Cu orientare spre direcţia razelor de lumină. 3. (Despre o frunză) Care ia o poziţie pentru a obţine maximum de lumină; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care studiază metodele de măsurare a intensităţii surselor luminoase; -metru (v. -metan), s.n. 1. Instrument pentru determinarea sensibilităţii retiniene la lumină.
2.	Instrument pentru măsurarea intensităţii radiaţiilor luminoase; -micrografie (v. micro-, v. -grafie), s.f. 1. Fotografie a unor obiecte, a unor preparate sau a unor fiinţe microscopice, obţinută cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. 2. Tehnica obţinerii unei fotomi-crografii; -microscopie (v. micro-, v. -scopie), s.f., metodă de înregistrare fotografică a preparatelor microscopice; -mor-foză (v. -morfoză), s.f., totalitatea modificărilor morfogenetice suferite de fiinţele vii sub acţiunea luminii; -nastie (v. -nastie), s.f., mişcare a plantelor ca răspuns la un excitant luminos difuz; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., inflamaţie simultană a corneei şi a conjunctivei, produsă de radiaţiile ultraviolete; -patie (v. -patie), s.f., fototaxie (1)*; -perspectograf (v. perspecto-, v. -graf), s.n., aparat fotogrammetrie de transformare plană a .fotogramelor, în vederea obţinerii de hărţi topografice a zonelor terestre plane, dar înclinate; -plagiotrop (v. plagio-, v. -trop), adj. (despre o frunză) cu aşezare oblică faţă de sursa de lumină; sin. fotoplagiotropic; -plagiotropic (v. plagio-, v. -tropic), adj., foto-plagiotrop*; -polarimetru (v. polari-, v. -metrui), s.n., polarimetru fotoelectric; -sferă (v. -sferă), s.f., strat exterior al soarelui sau al unei stele, care iradiază lumină; -stat (v. -stat), s.n., reproducere fotografică a unui document, realizată doar printr-o singură operaţie; -stereograf (v. stereo-, v. -graf),, s.n., aparat fotogrammetrie de fotorestituţie, bazat pe principiul vederii stereoscopice, fiind înzestrat cu o lunetă stereoscopică de vizare; -stereogramă (v. stereo-, v. -gramă), s.f., ansamblu de două fotograme corespondente care conţin acelaşi obiect din fo-toperspectivă realizată din două puncte de staţie vecine; -stereotecă (v. stereo-, v. -tecă), s.f., colecţie de fotostereograme spaţiale, care conţine o regiune terestră dată; -stereotomie (v. stereo-, v. -tomie), s.f., metodă de cercetare în antropologie, bazată pe fotografierea în trei dimensiuni; -stetoscop (v. steto-, v. -scop), s.n., instrument medical bazat pe transformarea sunetelor în impulsuri luminoase şi utilizat pentru analiza zgomotelor cordului fetal; -tactic (v. -tactic), adj., care prezintă fototactism; -tactism (v. -tactism), s.n., mişcare de orientare a orga-
nelor vegetale pentru a lua o poziţie faţă de direcţia razelor de lumină; -taxie (v.-taxie), s.f.
1.	Mişcare de orientare a organelor vegetale în direcţia razelor de lumină; sin. fotopatie. 2. Deplasare a unor organisme vegetale inferioare după direcţia razelor de lumină într-un mediu inegal luminat. 3. Reacţie a protoplasmei la lumină; -tecă (v. -tecă), s.f., colecţie de fotograme sau de fotografii, organizată sistematic; -telefon (v. tele-, v. -fon), s.n., sistem de transmisie a convorbirilor telefonice, folosind modularea unui fascicul de lumină sau de raze infraroşii; -telegraf (v. tele-, v. -graf), s.n., aparat folosit în fototelegrafie; -telegrafie (v. tele-, v. -grafie), s.f., transmitere la distanţă a imaginilor cu ajutorul telegrafiei; -telegramă (v. tele-, v. -gramă), s.f., probă obţinută de fototelegraf; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical care utilizează radiaţii luminoase; -termometru (v. termo-, v. -metrui), s.n., aparat pentru înregistrarea fotografică a temperaturii apelor din mediile inaccesibile; -termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică simultană a radiaţiilor luminoase şi a radiaţiilor calorice; -tip (v. -tip), s.n., fotografie a exemplarului vegetal tipic; -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu de fotocolografie prin care se realizează reproduceri în diverse cerneluri; -topografie (v. topo-, v. -grafie), s.f., aplicaţie a fotogrammetriei la topografie; -trof (v. -trof), adj. (despre un organism) care sintetizează substanţe organice cu ajutorul energiei obţinute din lumina solară; sin. fototrofic; -trofic (v. -trofic), adj., fototrof*; -trofie (v. trofie), s.f. 1. Sintetizare a substanţelor organice cu ajutorul energiei luminoase. 2. Dezvoltare mai viguroasă a unei părţi din organul unei plante datorită unei luminozităţi mai pronunţate; -trop (v. -trop), adj. (despre un organism) care se orientează în direcţia izvorului de lumină; sin. fototropic; -tropic (v. -tropic), adj., fototrop*; -tropie (v. -tropie), s.f., schimbare reversibilă a culorii unui compus cristalizat sub acţiunea luminii; sin. foîotropism (2); -tropism (v. -tropism), s.n. 1. Reacţie de orientare şi de mişcare a plantelor şi animalelor sub influenţa luminii. 2. Fototropie*; -xen (v. -xen), adj. (despre un animal) care manifestă indiferenţă faţă de prezenţa unei anumite intensităţi luminoase; -xilografie (v. xilo-, v. -grafie), s.f., procedeu tipografic cu copiere a negativului unei fotografii pe o placă de lemn.
FOVEl- „fosetă, gropiţă". 0 lat. fovea „groapă" > engl. fovei- > rom. fovei-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de gropiţă.
FRAGILI- „fragil, rupţii". 0 lat.fragilis „fragil, firav" > fr. fragili-, lat. sav. id. > rom. fragili-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze fragile, ruptile. -FRAGM (-FRAGMA) „perete, sept, despărţitură". 0 gr. phragma „împrejmuire, închidere, separare"
168
>	fr. -phragme, engl. -phragm, lat. sav. -phragma, germ. id. > rom. -fragm şi -fragmă.
FRAGMATO- „septat, despărţit". 0 gr. phragma, atos „despărţire, separare" > fr. phragmato-, germ. id., engl. id. > rom. fragmato-. ■ -spor (v. -spor), s.n., spor multicelular septat; sin. fragmospor.
-FRAGMĂ, v. -FRAGM.
FRAGMO- „septat, despărţit, despărţitor". 0 gr. phragma „despărţitură, gard" > fr. phragmo-, engl. id., germ. id., lat.sav. id. > rom. fragmo-. ■ -ceras (v. -ceras), s.m.,gen de cefalopode din silurian; -for (v. -for), adj. (despre o cochilie) prevăzut cu septuri; -plast (v.-plast), s.n., membrană despărţitoare care apare la sfârşitul telofazei în regiunea centrală a fusului de divi-ziune celulară; -sferă (v. -sferă), s.f., fibrele fusului de diviziune celulară împreună cu citoplasm.a aflată în curs de transformare într-o sferă goală; -spor (v. -spor), s.m., fragmatospor*; -zom (v. -zom), s.m., lamelă pla-smatică din stadiul profazei celulare, care formează mai târziu placa ecuatorială. -FRASTIC„care exprimă, care redă". 0 gr. phras-tikos „care enunţă, care arată" > fr. -phrastique, engl. -phrastio rom. -frastic.
-FRAZĂ „vorbire, exprimare, explicare". 0 gr. phrasis „vorbire, exprimare" > fr. -phrase, germ. id., engl. id. > rom. -frază.
FRAZEO- „exprimare, expresie, limbaj". 0 gr. phrasis, phraseos „vorbire, exprimare" > fr. phra-seo-, germ. id., engl. id. > rom. frazeo-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., reprezentare a unei expresii lingvistice prin simboluri; -gramă (v.-gramă), s.f., simbol care reprezintă o expresie; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Manieră de a construi frazele, proprie unei limbi sau unui scriitor. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul grupurilor (unităţilor) frazeologice, opuse îmbinărilor libere de cuvinte; -morf (v. -morf), adj., cu aspect de frază. -FRAZIE „exprimare, vorbire, limbaj". 0 gr. phrasis „vorbire, frază, elocuţiune" > fr. -phrasie, germ. id., it. -frasia > rom. -frazie.
FREATO- „ape freatice, ape subterane". 0 gr. phreas, atos „izvor, fântână" > fr. phreato-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. freato-. ■ -biolog (v. bio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în freatobiologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul organismelor din pânzele de apă freatică; -biu (v. -biu), s.n., biocenoză specifică apelor freatice; sin. freaton; -fii (v. -fiii), adj. 1. (Despre o plantă) Care creşte în bazinele de apă. 2. (Despre vegetale) Care are nevoie de apă subterană foarte apropiată de suprafaţă; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante din regiunile secetoase, cu rădăcini foarte lungi, care ajung până la pânza de apă freatică.
-FREN „raţiune, inteligenţă". 0 gr. phren „minte, spirit, gândire" > fr. -phrene, germ. -phren > rom. -fren.
FREN-, v. FRENO2-. ■ -algie (v. -algie), s.f., dispoziţie dureroasă şi depresivă, întâlnită în melancolie.
-FRENIE „minte, spirit, inteligenţă". 0 gr. phren „spirit, gândire" > fr. -phrenie, germ. id., engl. id., it. -frenia > rom. -frenie.
FRENOr „membrană, diafragmă". 0 gr. phren, phrenos „diafragmă" > fr. phreno-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. freno^. ■ -colopexie (v. color, v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală la diafrgamă a unghiului stâng al colonului căzut; -plegie (v. -plegie), s.f., deficit motor de tip ple-gic; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere patologică a părţii centrale a diafragmei; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a diafragmei.
FRENO2- „minte, inteligenţă". 0 gr. phren, phrenos „minte, spirit" > fr. phreno-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. frenoz-. ■ -cardie (v. -car-die), s.f., sindrom funcţional în nevrozele cardiace, caracterizat prin senzaţii de strângere pre-cordială, tulburări respiratorii şi prin stări obsesive; -lepsie (v. -lepsie), s.f., nume generic pentru ideile prevalente şi pentru stările obsesive; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în frenologie; -logie (v. -logiei), s.f., studiul caracterului şi al funcţiilor intelectuale ale omului după conformaţia craniului; -narcoză (v. -narcoză), s.f., simptom apărut în unele boli psihice, caracterizat printr-o stare de imobilitate completă, amuţire şi deprimare; sin. stare de stupor; -patie (v. -patie), s.f., formă de alienaţie mintală; -plexie (v. -plexie), s.f., boală mintală caracterizată printr-o continuă excitaţie psihică, manifestată prin euforie şi prin succesiunea rapidă şi incoerentă a ideilor; -tropic (v. -tropic), adj., s.n. (agent farmaceutic) care are acţiune psihotropă.
FRIGANO- „mărăcini". 0 gr. phryganon „mără-ciniş" > fr. phrygano-, engl. id., lat.s av. id. > rom. frigano-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care creşte printre mărăcini.
FRIGO- „temperatură scăzută, frig". 0 lat. frigus „răceală, frig" > fr. frigd-, engl. id. > rom. frigo-.
■	-terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a temperaturilor scăzute în scop terapeutic,
FRIGORI- „frig, congelare, temperatură redusă". 0 lat. frigus, oris „răceală, frig" > fr. frigori-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. frigori-. m -fer (v. -fer), adj., care produce şi care menţine frigul; -fug (v. -fug), adj. (despre un material) care este puţin conducător de căldură; -gen (v. -gen2), adj., care poate produce frig; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat în biocli-matologie pentru determinarea efectului caloric complex al factorilor de microclimat.
FRONDI- „frunziş, foliaceu". 0 lat. frons, frondis „frunziş" > fr. frondi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. frondi-. ■ -col (v. -coh), adj., care trăieşte în frunziş; -fer (v. -fer), adj., care poartă frunze; -form (v. -form), adj., în formă de frunziş, -par
169
(v. -par), adj., care produce frunze; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu frunze.
FRONTO- „front atmosferic, masă de aer". 0 lat. frons, frontis „frunte" > fr. fronto-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. fronto. ■ -fooometru (v. focor, v. -metrui), s.n., aparat cu care se măsoară distanţa focală a lentilelor corectoare; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la frontogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces meteorologic de formare a suprafeţelor frontale şi a perturbaţiilor atmosferice legate de ele; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la frontoliză; —liză (v. -liză), s.f., ansamblu de procese atmosferice care însoţesc dispariţia unui front meteorologic; -logie (v. -logiei), s.f., studiul fronturilor atmosferice.
FRUCTI- „fructe, roade". 0 lat. fructus „frucf > fr. fructi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. fructi-. ■ -col (v. -coli), adj. (despre un parazit) care se dezvoltă pe/sau în ţesuturile fructelor; -fer (v. -fer), adj. 1. (Despre un organ vegetal) Care poartă fructele. 2. (Despre pomi) Care produce fucte; -fior (v. -fior), adj. (despre flori) al cărui caliciu serveşte la formarea fructului; -gen (v. -gen2), adj., care produce fructe; sin. fructipar; -par (v. -par), adj., fructigen*;-vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu fructe.
FRUGI- „roade, fructe". 0 lat. frux, frugis „fruct, roade" > fr. frugi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. frugi-. u -fer (v. -fer), adj., care produce fructe; -vore (v.-vor), adj., s.n. pl. (animale) care se hrănesc mai ales cu fructe.
FTIRIO- „păduchi". 0 gr. phtheir, os „păduche" > fr. phthirio-, engl. id. > rom. ftirio-. m -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu paraziţi sau cu păduchi; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de păduchi.
-FTIZIE „tuberculoză, baciloză". 0 gr. phthisis „distrugere, consumare" > fr. -phtisie, it. -ftisi > rom. -ftizie.
FTIZIO- „baciloză, tuberculoză". 0 gr. phthisis „pierdere, distrugere, decădere" > fr. phtisio- germ. phthisio, engl. id., lat. sav. id. > rom. ftizio-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de tuberculoză pulmonară; -gen (v. -geni), adj., care produce tuberculoză; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la ftiziogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., ansamblul cauzelor care provoacă tuberculoza pulmonară; -log (v. -log), s.m. şi fM specialist în ftiziologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul tuberculozei; -manie (v. -manie) s.f., convingere obsesivă de a suferi de tuberculoză; -terapie (v. -terapie), s.f., terapeutică a tuberculozei pulmonare.
-FTONG „sunet, vocală". 0 gr. phthongos „sunet" > fr. -phtongue, germ. -phthong, engl. id. > rom. -ftong.^
-FTOR (-FTORĂ) „care putrezeşte, care alterează". 0 gr. phthora „putrezire" > fr. -phtore, lat. sav. -phthora > rom. -ftorşi -ftoră.
-FTORĂ, v. -FTOR.
-FTORIE „putrezire, degenerare, alteraţie". 0 gr. phthora „putrezire, stricăciune"> fr. -phtorie, germ. -phthoria, lat. sav. id. > rom. -ftorie.
FUCI- „alge marine". 0 lat. fucus „algă" > engl: fuci- > rom. fuci-. ■ -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu alge marine.
FUCO- „fucus, algă marină". 0 lat. fucus „specie de licheni" > fr. fuco-, engl. id., lat. sav. id. > rom. fuco-. u -ide (v. -id), adj., s.f.pl. 1. Adj. Care se aseamănă cu fucusul, gen de algă marină. 2. S.f. pl. Urme ale algelor sau ale deplasării viermilor, vizibile pe suprafeţele straturilor geologice.
-FUG „care respinge, care alungă, care fuge, care se îndepărtează". 0 lat. fugio, ere „a fugi, a evita" > fr. -fuge, germ. id., engl. id., lat. sav. -fugus > rom. -fug.
FULVI- „brun-roşcat". 0 lat. fuivus „roşcat, arămiu" >fr. fuivi-, lat. sav. id. > rom. fulvi-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze de culoare brun-roşcată. FUMI- „fum, ceaţă". 0 lat. fumus „fum" > fr. fumi-, engl. id. > rom. fumi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine fum; -gen (v. -gen2), adj., care produce fum sau ceaţă; -vor (v. -vor), adj., care absoarbe fumul.
FUNALi- „funie". 0 lat. funaiis, is „sfoară" > fr. funali-, lat. sav. id. > rom. funaii-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de funie sau de sfoară.
FUNDI- „bandă, bandaj". 0 lat. funda „reţea, bandaj" > engl. fundi- > rom. fundi-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un ligament anatomic) în formă de bandaj.
FUNGI- „ciuperci, fungi". 0 lat. fungus „burete, ciupercă" > fr. fungi- şifongi-, engl. fungi-, lat. sav. id.
>	rom. fungi-.u -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge ciupercile dăunătoare; -col (v. -coli), adj., (despre un organism) care trăieşte ca saprofit sau ca parazit pe ciuperci; -form (v. -form), adj., în formă de ciupercă; -static (v. -static), adj., s.n. (substanţă) care opreşte dezvoltarea ciupercilor; -stază (v. -stază), s.f., inhibarea germinării sporilor şi a creşterii unui organism fără însă a-l omorî; -vor (v. -vor), adj., s.n. (organism vegetal sau animal) care se hrăneşte cu ciuperci.
FUNGO- „ciuperci, fungi". 0 lat. fungus „ciupercă" > fr. fongo-, engl. fungo-, lat. sav. id. > rom. fungo-. u -id (v. -id), adj., în formă de ciupercă cu pălărie.
FUNI- „funie". 0 lat. funis „funie" > fr. funi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. funi-. ■ -form (v. -form), adj. (despre o rădăcină) în formă de funie. FUNICULO- „funicul, cordon spermatic".0 lat. fu-niculus „funie mică" > fr. funiculo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. funicuio-. ■ -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a cordonului spermatic; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a cordonului spermatic.
170
FURCI- „furcă, bifurcat". O lat. furca „furcă" > engl. furci-, lat. sav. id. > rom. furci-, m -fer (v. -fer), adj., cu ramificaţie bifurcată; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de furcă.
FUSCI-„brun-închis“. 0 lat. fuscus „negricios" > fr. fusci-, lat. sav. id. > rom. fusci-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze de culoare brun-închisă; -ped (v. -ped2), adj., cu suport vegetal brun-închis.
FUSI- (FUZI-) „fus". 0 lat. fusus „fus" > fr. fusi-, engl. id., germ. id., lat.sav. id. > rom. fusi- şi fuzi-. m -form (v. -form), adj., în formă de fus. FUSO- (FUZO-) „fus". 0 lat. fusus „fus" > fr. fuso-, lat. sav. id. > rom. fuso- şi fuzo-. ■ -id
(v. -id), adj. (despre o structură vegetală) care este în formă de fus.
FUTURO- „viitor, previziune". 0 lat. futurus „viitor"
>	fr. futuro-, engl. id., germ. id. > rom. futuro-. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în futurologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă" cu studiul, explorarea şi cercetarea viitorului; sin. viitorologie.
FUZI-, v. FUSI-.
FUZIO- „topire, fuziune". 0 lat. fusio „topire, revărsare" > fr. fusio- > rom. fuzio-. ■ -metru (v. -metan), s.n., aparat pentru măsurarea temperaturii de fuziune.
FUZO-, v. FUSO-.
G
GAGATO- „de culoare închisă". 0 gr. gagatos „piatră neagră" > fr. gagato-, lat. sav. id. > rom. gagato-. ■ -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe de culoare închisă.
GALACT-, v. GALACTO-. ■ -agog (v. -agog), adj., s.n. (substanţă) care favorizează secreţia laptelui; sin. gaiactogog; -emie (v. -emie), s.f., prezenţa sângelui în lapte; -urie (v. -urie), s.f., urină de culoare lactescentă.
-GALACTIE „lactaţie, lapte". 0 gr. gala, galaktos „lapte" > fr. -galactie, germ. -galaktie, lat. sav. -galactia> rom. -galactie.
GALACTO- „lapte, lactaţie, latex, secreţie lactee, lactic, lactescent". 0 gr. gala, galaktos „lapte" > fr. galacto-, engl. id., germ. galakto-, lat. sav. galacto- > rom. galacto-.m -blast (v. -blast), s.n., corpuscul mamar care conţine grăsime sau co-lostru; -blastic (v. -blastic), adj., relativ la galac-toblaste; -cel (v. -cel2), s.n., tumoare mamelară cu conţinut lactescent; -fag (v. -fag), adj., s.m. şi f. (persoană) care se hrăneşte cu lapte; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze care conţin latex; -for (v. -for), adj. 1. Care conduce laptele spre exterior. 2. Care secretă latex; -gen (v. -geni), adj., s.n. (substanţă) care sporeşte secreţia laptelui; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la galacto-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., producere a laptelui de către glandele mamare; sin. galacto-poieză; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a glandei mamare; -id (v. -id), adj., cu aspect de lapte; -lit (v. -WU), s.n., calcul mineral format în sinusul galactofor; -metru (v. -metru^, s.n., instrument cu care se măsoară densitatea laptelui; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare a galactozei în ţesuturile organice; -poieză (-poeză) (v. -poieză), s.f., galactogeneză*; -ree (v. -ree), s.f., secreţie continuă de lapte în timpul sau după încetarea alăptării; -stază (v. -stază), s.f., retenţie a secreţiei mamare; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical pe bază de injecţii de lapte sterilizat; -trof (v. -trof), adj., care se hrăneşte cu lapte; -trofie (v. -trofie), s.f., hrănire, în exclusivitate, cu lapte; -tropic (v. -tropic), adj. (despre hormoni) care stimulează secreţia laptelui.
GALBANI- „galbanum, răşină gumoasă". 0 lat. galbanum „răşină exotică" > fr. galbani-, engl. id., lat. sav. id. > rom. galbani-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine răşină galbanum; -gen (v. -gen2), adj., care produce răşină galbanum. GALE-, v. GALEO-. ■ -antropie (v. -antropie), s.f., stare patologică delirantă în care bolnavul se crede transformat în pisică.
GALEI- „cască". 0 lat. galea „coif, cască" > fr. galei-, engl. id., lat. sav. id. > rom. galei-, m
-form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de cască.
GALEO- „pisică, felină". 0 gr. gale, galeos „pisică, nevăstuică" > fr. galeo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. galeo-. ■ -fii (v. -filr), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă galeofi-lie; -filie (v. -filiei), s.f., dragoste patologică faţă de feline; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (individ) stăpânit de galeofobie; -fobie (v. -fobie), s.f., frică obsedantă de feline, mai ales de pisici; -id (v. -id), adj., cu aspect de pisică; -pitec (v. -pitec), s.m., mamifer insectivor nocturn din sud-estul Asiei, de mărimea unei pisici, care poate plana datorită unei membrane laterale situate între membre şi coadă.
GALERI- „bonetă, scufiţă". 0 lat. galerus „bonetă" > fr. galeri-, lat. sav. id. > rom. galeri-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu o bonetă mică; -form (v. -form), adj., în formă de bonetă. GALIi- „găină, galinacee". 0 lat. gallus „cocoş"
>	fr. galii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. gali1-. ■ -forme (v. -form), s.f. pl., ordin de păsări teri-cole sau arboricole , cu zbor greoi şi cu cioc puternic; sin. galinacee.
GALI2- „excrescenţă, cecidie, gală". 0 lat. galla „gală, gogoaşă" > fr. galii-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. gali2-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre insecte) care locuieşte în excrescenţe sau în gale; -form (v. -form), adj., de forma galelor; -gen (v. -gem), adj., care provoacă excrescenţe numite gale sau cecidii.
-GAM „care fecundează, referitor la copulaţie". 0 gr. gamos „unire, căsătorie" > fr. -game, germ. -gam, engl. -gam, it. -gamo, lat. sav. -gamus > rom. -gam.
GAM-, v. GAMO-. ■ -ont (v. -ont), s.n., celulă germinală care dă naştere gârneţilor maturi. GAMET-, v. GAMETO-. ■ -ange (v. -ange), structură vegetală în care se formează gârneţii; sin. gametangiu; -angiofor (v. angio-, v. -for), s.m., suport al gametangelui; -angiogamie (v. angio-, v. -gamie), s.f., reproducere sexuată prin copularea gametangilor de sex opus; -angiu (v. -angiu), s.m., gametange*;
GAMETI- „gamet, celulă sexuală". 0 gr. gametes „soţ" > fr. gameti-, engl. id. > rom. gameti-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge gârneţii; sin. gametocid.
GAMETO- „gârneţi, celule sexuale, spori, ga-metic". 0 gr. gametes „soţ, bărbat" > fr. gameto-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. gameto-. u -biont (v. -biont,), s.n., generaţie sexuată a plantelor având celule cu nuclei haploizi; -blast (v. -blast), s.n. 1. Substanţă primară, încă nedi-
172
ferenţiată, a gârneţului. 2. Ţesut nediferenţiat al arhesporului; -cid (v. -cid), adj., s.n., gameti-cid*; -cinetic (-chinetic, -kinetic) (v. -cinetic), adj., care stimulează formarea şi maturizarea gârneţilor; -cist (-chist) (v. -cist), s.n., formaţiune rezultată din contopirea a doi gameţi de sex diferit, prevăzută cu un perete chistic comun; -cit (v. -cit), s.n., celulă germinală care dă naştere gârneţilor; -citic (v. -citic), adj. (despre indice) care rezultă din raportul procentual dintre numărul persoanelor purtătoare de gametocite şi al celor cercetaţi; -filă (v. -fil2), s.f., frunză fertilă metamorfozată, producătoare şi purtătoare de gameţi sau spori; -fit (v. -fit), s.n. 1. Plantă care se înmulţeşte prin gameţi. 2. Fază din ciclul vital al unei plante care produce gameţi; -fitic (v. -fitic), adj., care se referă la gametofite; -for (v. -for), s.n. 1. Parte a gametofitului care poartă gametangii. 2. Purtătoare a organelor de reproducere, la arhegoniate. 3. Protal al pteridofite-lor. 4. Plantula muşchilor împreună cu organele de reproducere, la briofite; -gamie (v. -gamie), s.f., fuziune a doi gameţi, urmată de formarea unui zigot; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la gametogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., procesul de formare a gârneţilor; sin. gameto-genie; -genic (v. -genic), adj., relativ la game-togenie; genie (v. geniei), s.f., gametogeneză*; -gonie (v. -gonie), s.f. 1. Fecundaţie prin contopirea a doi gameţi uninucleaţi şi de sex diferit.
2.	Diviziune sexuală care se face la parazitul malariei, în gazda nevertebrată (femela de anofel) şi care se termină cu formarea sporozi-ţilor; -goniu (v. -goniu), s.n., celula-mamă a gârneţilor; -id (v.-id), s.m., celulă asemănătoare ca structură şi ca funcţie cu un gamet; -patie (v. -patie), s.f., proces de tulburare genetică a gârneţilor; -plasmă (v. -plasmă), s.f., citoplasma gârneţilor; -spor (v. -spor), s.m., spor rezultat din copularea gârneţilor; -tal (v. -tal), s.n., organ vegetativ rudimentar, producător şi purtător de gameţi; -toxic (v. -toxic), adj. (despre o substanţă) care are efecte toxice asupra gârneţilor.
-GAMIE „copulaţie, reproducere, fecundaţie, căsătorie". 0 gr. gamos „unire, căsătorie” > fr. -gamie, germ. id., engl. -gamy şi -gamie, lat. sav. -gamia > rom. -gamie.
GAMO- „copulaţie, fecundaţie, reproducere, concrescenţă". 0 gr. gamos „împerechere, căsătorie"
>	fr. ga/no-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id.
>	rom. gamo-. ■ -biu (v. -biu), s.n., organism aparţinând generaţiei sexuate, în cazul alternanţei de generaţii; -carp (v. -carp), adj., cu fructe concrescute; sin. gamocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., gamocarp*; -cit (v. -cit), s.n., celulă sexuată; -dem (v. -dem), adj., s.n. (populaţie) ai cărei membri se încrucişează liber; -citic (v. -citic), adj., referitor la gamocite; -desmie (v. -desmie), s.f., concreştere a fasciculelor din steiul
vegetal; -dromi (v. -drom), s.m. pl. (peşti) care întreprind migraţii pentru reproducere; -fază (v. -fază), s.f., stare a celulelor sexuale în care nucleele au numai o jumătate din numărul de cromozomi; sin. faza haploidă; -fii (v. -fil2), adj. 1. Cu frunzele concrescute. 2. (Despre o floare) La care elementele învelişului floral sunt unite sau concrescute; -filie (v. -filie2), s.f., fenomenul de concreştere a frunzelor; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) stăpânită de gamofobie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de căsătorie; -gemie (v. -gemie), s.f., fenomen de concreştere a mugurilor; -genetic (v. -genetic), adj. (despre un organism) care rezultă dintr-un proces de fecundaţie; -geneză (v. -geneză), s.f., reproducere a unui organism prin unirea gârneţilor; -gonie (v. -gonie), s.f., procesul de formare, prin meioză, a gârneţilor, la protozoare; -logie (v. -logiei), s.f., tratat asupra căsătoriei; -man (v. -mani), adj., s.m. (individ) care prezintă gamomanie; -manie (v. -manie), s.f., stare psihică patologică a unor erotomani de a cere în căsătorie toate femeile întâlnite; -merie (v. -merie), s.f., concreştere teratologică a pieselor florale prin vârfurile lor; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare morfologică realizată prin excitarea produsului fecundaţiei în cursul dezvoltării sale; -petale (v. -petal), adj., s.f. pl. (fiori) ale căror petale sunt concrescute; -stelie (v. -stelie), s.f., prezenţa mai multor cilindri vegetali centrali având stelurile concrescute; -stil' (v. -stil), adj., cu stilele concrescute; -tactic (v. -tactic), adj., referitor la gamotactism; -tactism (v. -tactism), s.n., acţiunea de atragere reciprocă a gârneţilor; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la gamotropism; -tropism (v. -tropism), s.n. 1. Mişcări de atracţie reciprocă între gârneţii conjuganţi. 2. Mişcări de mutaţie ale unor piese florale pentru protejarea organelor sexuale sau pentru uşurarea polenizării; -zoizi (v. -zoid), s.m. pl., indivizi masculi sau femeii dintr-o colonie de sifonofore, asigurând reproducerea acestora.
GAMPSO- „sclerozare, imobilitate". 0 gr. gamp-sos „arcuit, îndoit" > fr. gampso-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. gampso-: ■ -dactilie (v. -dactilie), s.f., imposibilitate de a extinde complet degetele de la picioare.
GANGAMO- „reţea, plasă". 0 gr. gangamon „plasă mică" > fr. gangamo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. gangamo-. u -pteris (v. -pteris), s.m., ferigă fosilă cu frunze ovale şi lanceolate, cu numeroase nervuri anastomozate într-o reţea fină de ochiuri, caracteristică pentru flora gla-ciaţiei permiene.
GANGLI-, v. GANGLIO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a unui ganglion nervos.
GANGLIO- „ganglion, nodul, nodular, ganglio-nar". 0 gr. ganglion „nod, tumoare, glandă" > fr.
173
ganglio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. ganglio-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă gan-glionară embrionară; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la ganglioblaste; -cit (v. -cit), s.n., celulă ganglionară; -citic (v. -citic), adj., relativ la gan-gliocite; -cultură (v. -cultură), s.f., metodă de diagnostic etiologic, care constă în cultivarea conţinutului ganglionar pe medii de cultură adecvate, în vederea identificării agenţilor patogeni; -id (v. -id), adj., care are aspectul unui ganglion; -litic (v. -Iitic2), adj., ganglioplegic*; -liză(v.-liză), s.f., decompresiune a ganglionului Gasser prin deschiderea cavităţii Meckel; -patie (v. -patie), s.f., maladie a ganglionilor; -plegie (v. -plegie), adj., s.n. (substanţă) care împiedică temporar transmiterea influxului nervos prin ganglionii vegetativi; sin. gangliolitic.
GANO- „smalţ, solz". 0 gr. ganos „strălucire" > fr. gano-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. gano-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă cilindrică înaltă din epiteliul adamantin, cu rol în formarea smalţului dentar; -blastic (v. -blastic), adj., relativ la ganoblaste; -cefal (v. -cefal), adj., cu capul protejat de o crustă osoasă; -id (v. -id), adj., s.m. pl. 1. Adj. (Despre solzi) Acoperit cu smalţ şi de formă rombică. 2. S.m. pl. Peşti te-leostomi actinopterigieni, cu coloana vertebrală incomplet osificată şi cu corpul acoperit cu solzi osoşi.
GASTERO- „stomac, pântece, cavitate gastrică". 0 gr. gaster, gastros „stomac" > fr. gastero-, engl. id., lat. sav. id. > rom. gastero-. ■ -micete (v. -micete), s.f. pl., ciuperci bazidiomicete al căror corp de fructificaţie este în formă de stomac; sin. gastromicete; -pode (v. -pod), s.n. pl., clasă de moluşte univalve cu corpul acoperit cu o cochilie calcaroasă şi care se târăsc cu ajutorul unui picior muscular aşezat sub pântec; sin. gastropode; -spori (v. -spor), s.m. pl., spori sferici cu peretele subţire, caracteristici pentru gasteromicete.
GASTR-, v. GASTRO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere localizată la nivelul stomacului; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilataţie anormală a stomacului; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a stomacului; -odinie (v. -odinie), s.f., durere nevralgică a stomacului; -oxie (v. -oxie), s.f., aciditate excesivă a sucului gastric. -GASTRIC „de stomac, referitor la stomac, stomacal". 0 gr. gaster, gastros „stomac" > fr. -gastrique, engl. -gastric > rom. -gastric. -GASTRIE „stomac, abdomen, viscere". 0 gr. gaster, gastros „stomac" > fr. -gastrie, engl.
-gastria, lat. sav. id. > rom. -gastrie.
GASTRO- „stomac, cavitate abdominală, abdominal, ventral". 0 gr. gaster; gastros „stomac" > fr. gastro-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. gastro-. ■ -bacterioscopie (v. bacterio-, v. -scopie), s.f., examen al sucului gastric pentru de-
pistarea bacilului tuberculozei; -cel (v. -cel2), s.n., hernie a stomacului; -cist (v. -cist), s.m., sporo-zoar din clasa sarcosporidiilor, descoperit la vacă; -colpotomie (v. colpo-, v. -tomie), s.f., colpoto-mie realizată pe cale abdominală; -cronoree (v. crono-, v. -ree), s.f., prelungire a duratei de secreţie gastrică; -diafanoscopie (v. diafano-, v. -scopie), s.f., explorare a stomacului prin transparenţa pereţilor săi, produsă de sursa luminoasă a unui esofagoscop; -discoide (v. disco-, v. -id), s.n. pl., paraziţi plaţi hermafrodiţi din clasa tre-matodelor care, la extremitatea anterioară, au o ventuză orală; -duodenostomie (v. duodeno-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între stomac şi duoden; -elitrotomie (v. elitro-, v. -tomie), s.f., deschidere a cavităţii abdominale prin incizia vaginului; -enteralgie (v. enter/o-, v. -algie), s.f., durere gastrointestinală; -enterolog (v. entero-,.v. -log), s.m. şi f., specialist în gastroenterologie; -enterologie (v. entero-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază bolile aparatului digestiv; -enteroptoză (v. entero-, v. ptoză), s.f., cădere patologică a stomacului şi a intestinelor; -enterostomie (v. entero-, v. -stomie), s.f., deschidere chirurgicală în vederea realizării unei comunicaţii directe între stomac şi intestin; -fii (v. -fiii), adj. (despre un organism) care trăieşte ca parazit în cavitatea gastrică a unor animale; -fotografie (v. foto-, v. -grafie), s.f., fotografie a mucoasei gastrice cu ajutorul unui aparat introdus în esofag; -gastrostomie (v. gastro-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între cardia şi pilor; -gen (v. -geni), adj. (despre vase, nervi) care se ramifică din stomac; -graf (v. -graf), s.n., instrument pentru înregistrarea grafică a mişcărilor stomacului; -hidroree (v. hidror, v. -ree), s.f., hidroree abdominală; -histerectomie (v. hister/or, v. -ectomie), s.f., histerectomie abdominală; -histeropexie (v. histeror, v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a uterului pe cale abdominală; -histerotomie (v. histeror, v. -tomie), s.f., operaţie cezariană; -ileostomie (v. ileo-, v. -stomie), s.f., ileos-tomie abdominală; -jejunostomie (v. jejuno-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între stomac şi o ansă jejunală; -latrie (v. -latrie), s.f., pasiune excesivă pentru mâncare; -latru (v. -latru), s.m. şi f., persoană preocupată în mod excesiv de mâncare; -lit (v. -lit-i), s.n., concreţiune calcaroasă care se află în stomacul racului şi din care ia naştere crusta; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la gastroliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a mucoasei gastrice; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Studiul stomacului. 2. Tratat de artă culinară; -malacie (v. -malacie), s.f., înmuiere patologică a peretului stomacului; -megalie (v. -megalie), s.f., stare caracterizată prin mărirea dimensiunilor stomacului; -mei (v. -meii), s.m., monstru care prezintă gastromelie; -melie (v. -melie), s.f., monstruozitate conge-
174
nitală care se manifestă prin prezenţa membrelor anexate de abdomen; -menie (v. -menie), s.f., hemoragie gastrică periodică, survenind ca o menstruaţie vicariantă; -miotomie (v. mior, v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a pilorului; -mixoree (v. mixor, v. -ree) s.f., exagerare a secreţiei sucului gastric; -mucoree (v. muco-, v. -ree), s.f., secreţie, excesivă de mucus în sucul gastric; -nom (v. -norrii), s.m. şi f., persoană cu gusturi culinare rafinate; -nomie (v. -nomie), s.f., arta de a prepara produse culinare deosebite sau de a le aprecia calitatea; -pareză (v. -pareză), s.f., atonie gastrică; -patie (v. -patie), s.f., maladie a stomacului; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a stomacului deplasat; -pilorectomie (v. pilor/o-, v. -ectomie), s.f., rezecţie a unei părţi din stomac şi din pilor; -piioroduodenojejunostomie (v. piloro-, v. duodeno-, v. jejuno-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între stomac, pilor şi duoden, pe de o parte, şi o ansă jeju-nală, pe de altă parte; -plastie (v. -plastie), s.f. refacere chirurgicală a stomacului diform sau defect; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a stomacului; -pode (v. -pod), s.n.pl., gasteropode*; -por (v. -por), s.m., orificiu al gastrulei; -ptoză (v. -ptoză), s.f., deplasare patologică a stomacului; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a stomacului; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie gastrică; -ree (v. -ree), s.f., secreţie gastrică abundentă; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură gastrică; -schizie (v. -schizie), s.f., fantă abdominală; -scop (v. -scop), s.n., instrument cu care se examinează interiorul stomacului; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare optică a interiorului stomacului cu ajutorul gastroscopului; -spasm (v. -spasm), s.n., contracţie spasmodică a pereţilor stomacului; -stenoză (v. -stenoză), s.f., îngustare patologică a unui orificiu gastric; -stomie (v. -stomie), s.f., deschidere operatorie a stomacului, -tehnie (v. -tehnie), s.f., studiu al schimbărilor suferite de produsele alimentare în timpul preparării lor culinare; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical pe bază de extract de mucoasă gastrică animală; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în gastrotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a stomacului; -tono-metrie (v. tono-, v. -metrie^, s.f., măsurare a tensiunii intragastrice cu ajutorul insuflării de aer în stomac; -zoizi (v. -zoid), s.m. pl., polipi care au funcţia de a hrăni colonia de hidrozoare. -GASTRU „stomac, pântece, cavitate abdominală". 0 gr. gastşr, gastros „stomac" > fr. -gastre
>	rom. -gastru.
GATO- „pisici, feline". 0 gr. gatos „pisică" > fr. gato-, germ. id., engl. id. > rom. gato-. ■ -filie (v. -filiei), s.f., afecţiune patologică faţă de pisici; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de feline (de pisici).
GE-, v. GEO-. ■ -odă (v. -odă2), s.f. 1. Agregat de minerale format prin depunere în cavităţile rocilor. 2. Cavitate patologică în diverse ţesuturi organice; -onim (v. -onim), s.n., nume de loc adoptat ca nume propriu; -oramă (v. -oramă), s.f., încăpere sferică pe a cărei faţă interioară sunt reprezentate, în relief, la o scară convenţională, forma şi accidentele scoarţei terestre. -GEE, v. -GEU.
GEFIRO- „pod". 0 gr. gephyra „pod" > fr. gephyro engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. gefiro-. ■ -cerc (v. -cerc), adj. (despre o înotătoare cau-dală la teleosteeni) format din radiile înotătoarelor dorsală şi anală; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de a merge pe pod.
GEITONO- „vecin, apropiat, învecinat". 0 gr. geiton, onos „aproape, vecin" > fr. geitono-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. geitono-. m -carpie (v. -carpie), s.f., formare a fructului în urma geitonogamiei; -gam (v. -gam), adj., care prezintă geitonogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., tip de polenizare directă în care polenul de pe staminele unei flori este transportat pe gineceul altei flori de pe aceeaşi plantă. •
GELATl- „gelatină, gelatinos". 0 gelatus „îngheţat, congelat" > fr. gelati-, engl. id. > rom. gelati-.
■	-gen (v. -gen2), adj., care produce gelatină. -GELIE „râs, veselie, ilaritate". 0 gr. gelos „râs, râset" > fr. -gelie > rom. -gelie.
GELO- „râs, râset, ilaritate". 0 gr. gelos „râs" > fr. gelo-, engl. id., it. id. > rom. gelo-. ■ -gen (v. -gem), adj., care produce râsul; sin. gelogenic; -genic (v. -genic), adj., gelogen*; -lepsie (v. -lepsie), s.f., acces de râs; sin. geloplegie; -plegie (v. -plegie), s.f., gelolepsie*; -scopie (v. -scopie), s.f., ghicire cu ajutorul râsului; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament al unor boli prin provocarea râsului la bolnav.
GELOTO- „râs, veselie". 0 gr. gelos, gelotos „râs, râset" > engl. geloto- > rom. geloto-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază râsul ca metodă terapeutică; -metru (v. -metrui), s.n., intrumerit medical pentru măsurarea accesului de râs.
GEMELI- „gemeni, geminat". 0 lat. gemellus „geamăn" > fr. gemelli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. gemeli-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori geminate; -pară (v. -par), adj., s.f. (femeie) care a născut gemeni.
GEMELO- „gemeni". 0 lat. gemellus „geamăn" > fr. gemello- > rom. gemelo-. ■ -gerontologie (v. geronto-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază procesul de îmbătrânire pe baza cercetării gemenilor monovitelini; -logie (v. -logiei), s.f., studierea gemenilor din punct de vedere comportamental şi anatomopatologic.
GEMI- „mugure, boboc, germen vegetativ". 0 lat. gemma „mugure, boboc" > fr. gemmi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. gemi-. ■ -fer
(v. -fer), adj., care poartă muguri sau boboci; -form (v. -form), adj., care se înmulţeşte prin muguri sau prjn germeni vegetativi.
-GEMIE „mugure, înmugurire". 0 lat. gemma „boboc, mugure" > fr. -gemmie, germ. id., engl. -gemmy > rom. -gemie.
GEMINI- „pereche, împerechere, geminat". 0 lat. geminus „geamăn, îndoit" > fr. gemini-, engl. id., lat. sav. id. > rom. gemini-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu florile dispuse în pereche.
GEMISTO- „uriaş, mare". 0 gr. gemistos „dolofan, umflat" > fr. gemisto-, engl. id. > rom. gemisîo-. ■ -cit (v. -cit), s.n., celulă mare şi umflată, cu citoplasmă omogenă acidofilă şi cu nucleu deplasat excentric.
GEMO- „pietre preţioase". 0 lat. gemma „piatră preţioasă" > fr. gemmo-, engl. id., germ. id. > rom. gemo-. » -logie (v. -logiei), s.f., studiul pietrelor preţioase.
GEMULI- „muguraş, gemulă". 0 lat. gemmuia „mugure mic" > fr. gemmuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. gemuli-. u -fer (v. -fer), adj., care poartă muguraşi sau gemule; -form (v. -form), adj., în formă de muguraş.
-GENi „care produce, care naşte, care generează". 0 gr. gennan „a crea, a naşte, a produce" > fr. -gene, germ. -gen, engl. -gen şi -gene, it. -geno, lat. sav. -genus> rom. -gen1.
-GEN2 „care generează, care naşte, care produce". 0 lat. geno, genere „a naşte, a genera" > fr. -gene, it. -geno, lat. sav. -genus, germ. -gen
>	rom. -gen2.
GEN-, v. GENOi-. ■ -ecologie (v. ecor, v. -logie^, s.f., disciplină care studiază relaţiile existente între genetică şi ecologia unui organism sau a unei populaţii; -onim (v. -onim), s.n., numele generic al unor grupe de plante. GENE-, v. GENEA-. ■ -static (v. -static), adj., s.n. (substanţă) care opreşte reproducerea unei ciuperci.
GENEA- „naştere, neam,' generaţie". 0 gr. genea „naştere, apariţie, neam" > fr. genea-, engl .id., germ. id., lat. sav. id. > rom. genea-. u -genetic (v. -genetic), adj., referitor la ge-neageneză; -geneză (v. -geneză), s.f., formare a unui embrion din oosferă nefecundată, numai din celulele sexuale femele; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Disciplină care studiază atât filiaţia diferitelor familii nobiliare sau dinastice, cât şi legăturile dintre ele. 2. Originea, descendenţa şi procesul de evoluţie istorică a organismelor.
GENERI- „gen, specie". 0 lat. genus, generis „soi, neam, specie" > fr. generi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. generi-. ■ -tip (v. -tip), s.n. 1. Specie tipică a unui gen. 2. Specie întrunind caracterele generale cele mai reprezentative ale genului căruia îi aparţine.
-GENETIC „care creează, care naşte, care generează". 0 gr. genetikos „propriu naşterii" > fr.
-genetique, engl. -genetic, lat. sav. -geneticus > rom. -genetic.
GENETLIO- „naştere". 0 gr. genethle „naştere"
>	fr. genethiio- > rom. genetiio-. ■ -logie (v. rlogie^.s.f., arta de a cunoaşte destinul după poziţia aştrilor în momentul naşterii cuiva: sin. genetiialogie.
-GENEZĂ „naştere, procreaţie, origine". 0 gr. genesis „naştere, procreaţie" > fr. -genese, it. id., germ. id. > rom. -geneză.
-GENEZIE „fecundaţie, înmulţire, reproducere"! 0 gr. genesis „creaţie, naştere" > fr. -genesie, germ. id., it. -genesia, lat. sav. id. > rom. -genezie.
GENEZIO- „înmulţire, reproducere". 0 gr. genesis „naştere, procreaţie" > fr. genesio-, engl. id.
>	rom. genezio-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul complex al înmulţirii şi reproducerii la organismele vii.
-GENIC „care naşte, care produce, care procreează". 0 gr. genos „naştere, origine" > fr. -genique, engl. -genic, it. -genico, lat. sav. -genicus > rom. -genic.
GENICULI- „geniculat, răsfrânt". 0 lat. genicu-ium „ genunchi mic" > fr. genicuii-, lat. sav. id.
>	rom. genicuii-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori răsfrânte brusc; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sau foliole geniculate.
-GENIE1 „naştere, procreaţie, producere, origine". 0 gr. genos „origine, naştere, formare" > fr. -genie, germ. id., engl. -geny, lat. sav. -genia > rom. -genie 1.
-GENIE2 „bărbie". 0 gr. geneion „bărbie" > fr. -genie, germ. id., lat. sav. -genia > rom. -genie2. GENIO- „bărbie, maxilar". 0 gr. geneion „bărbie"
>	fr. genio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. genio-. * -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală, prin autoplastie, a bărbiei diforme sau fracturate.
GENITO- „organe genitale". 0 lat. genitus „creat, născut" > fr. genito-, engl. id. > rom. genito-. ■ -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie, de chirurgie plastică de refacere a organelor genitale distruse; -ree (v. -ree), s.f., scurgere albicioasă din organul genital al femeii.
GENOr „neam, rasă, familie, procreaţie, genă, naştere, generaţie". 0 gr. genos „naştere, neam, urmaş, origine" > fr. geno-, engl. id., germ. id., it. id.} lat. sav. id. > rom. geno1-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă germinală matură, bărbătească sau femeiască; -cid (v. -cid), s.n., exterminare a unei comunităţi etnice; -copie (v. -copie), s.f., fenotip care poate fi produs de diferite gene; -craţie (v. -craţie), s.f., putere politică datorată originii; -dem (v. -dem), s.n., populaţie care diferă de alta prin frecvenţa uneia sau a mai multor gene; -dermatologie (v. dermato-, v. -logiei), s.f., studiul influenţei eredităţii asupra afecţiunilor pielii; -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., tulburare ereditară a nutriţiei; -fagie (v. -fagie), s.f., înlo-
176
cuire teoretică a tuturor genelor recesive ale unei populaţii oarecare cu gene dominante; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de activitatea sexuală; -for (v. -for), s.m., cromozom (grupul linkage) al virusurilor şi al procariotelor; -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f., disciplină care studiază răspândirea geografică a unor factori genetici pe arealul speciei, precum şi condiţiile istorice ale acestora; -holotip (v. holo-, v. -tip), s.n., specie caracteristică genului vegetal sau animal; -mer (v. -mer), s.n., subunitate a genei; -nemă (v. -nemă), s.f., zona axială a unui cromozom, unde sunt localizate combinaţiile genelor; -nomie (v. -nomie), s.f., disciplină care studiază problemele genetice ale organismelor; -patie (v. -patie), s.f., alterare patologică ereditară; -tip (v. -tip), s.n. 1. Totalitatea genelor unui organism, care sunt localizate în cromozomi. 2. Totalitatea factorilor genetici dintr-un organism; -tipic (v. -tipic), adj., care aparţine unui genotip; -toxic (v. -toxic), adj. (despre un agent biologic sau chimic) care antrenează modificări genetice în celulele germinale şi somatice, ducând la apariţia cancerului; -trof (v. -trof), adj. (despre o plantă) rezultat prin adaptarea la condiţii nutriţionale particulare; -tropic (v. -tropic), adj., s.n. (substanţă) care modifică o genă, realizând astfel o anumită orientare a procesului de dezvoltare; -zom (~som) (v. -zom), s.m., poziţie pe care o ocupă o genă în cromozom. GEN02- „obraz“. 0 gr. genys „obraz" > fr. geno- > rom. genoz-. ■ -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică de refacere a obrajilor.
GEO- „pământ, sol, teren, terestru, teluric, subteran". 0 gr. ge „pământ, sol“ > fr. geo-, germ. id., it. id, engl. id, lat. sav. id > rom. geo-. ■ -biolog (v. bio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în geobiologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază raporturile care există între apariţia şi evoluţia vieţii şi evoluţia pământului; -biont (v. -biont), adj., s.n. (organism) care îşi petrece toată viaţa în sol, hrănindu-se şi înmul-ţindu-se subteran; -bioză (v. -bioză), s.f., viaţă subterană; -blast (v. -blast), s.n. 1. Embrion cu germinaţie subterană. 2. Stolon subteran; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la geoblaste; -botanic (v. -botanic), adj., care se referă Ia răspândirea plantelor pe globul terestru; -cancerologie (v. cancero-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază evoluţia cancerului în interdependenţă cu alimentaţia şi clima; -carp (v. -carp), adj., geocarpic*; -carpic (v. -carpic), adj., care prezintă geocarpie; sin. geocarp; -carpie (v. -carpie), s.f., fenomen prezent la unele plante care, după fecundaţie, îşi afundă floarea în pământ, unde se dezvoltă fructele; -carpotropic (v. cârpo-, v. -tropic), adj. (despre o plantă) care se curbează, dirijând fructul în pământ; -centric (v. -centric), adj., care se raportează la centrul pă-
mântului; -clază (v. -clază), s.f., ruptură mare în scoarţa terestră; -cratic (v. -cratic), adj., referitor la mişcările tectonice de ridicare şi de coborâre a scoarţei terestre, manifestate prin regresiunea şi transgresiunea apelor marine; -criologie (v. crioi-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază zonele de îngheţ ale pământului; -criptofite (v. cripto-, v. -fit), s.f. pl., plante care se înmulţesc prin muguri subterani; -cronologie (v. crono-, v. -logiei), s.f., ramură a geologiei care se ocupă cu măsurarea timpului istoric şi cu stabilirea succesiunii fenomenelor geologice; -dezie (v. -dezie),s.f., disciplină care studiază forma şi dimensiunile pământului şi tehnica reprezentării cartografice a suprafeţei lui; -dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la modificările suferite de scoarţa terestră sub acţiunea diferiţilor agenţi externi; -ecologie (v. ecor, v. -logiei), s.f., ecologia globului terestru; -ecotip (v. ecor, v. -tip), s.n., eco-tip geografic stabilizat; -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate a plantelor faţă de forţa de gravitaţie; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu pământ; -fagie (v. -fagie), s.f., tulburare a instinctului alimentar, manifestată prin ingerarea de pământ; -fii (v. -fih), adj. (despre un organ vegetal) care creşte subteran; -fite (v. -fit), s.f. pl. (plante) care în perioada repausului vegetativ sau în condiţii nefavorabile continuă să supravieţuiască numai prin organele subterane; -fon (v. -fon), s.n., instrument folosit în prospecţiunile geologice pentru recepţionarea undelor sonore; -fotogrammetrie (v. foto-, v. -gram/ă-, v. -metriei), s.f., disciplină care se ocupă cu măsurarea, determinarea şi reprezentarea suprafeţei terestre; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la geogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a pământului; -genic (v. -genic), adj., relativ la geogenie; -genie (v. -geniei), s.f., disciplină care studiază originea şi formarea pământului; -gnostic (v. -gnostic), adj., care se referă la geognozie; -gnozie (v. -gnozie), s.f., disciplină care studiază compoziţia mineralogică şi resturile faunei şi florei globului terestru; -gonie (v. -gonie), s.f., disciplină care studiază formarea pământului; -graf (v. -graf), s.m., şi f., specialist în geografie; -grafie (v. -grafie), s.f., ştiinţă care descrie şi care studiază scoarţa terestră, cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic şi biologic; -helminţi (v. -helminţi), s.m. pl., viermi paraziţi intestinali care îşi desăvârşesc ciclul vital printr-o evoluţie pe sol; -id (v. -id), s.n., corp geometric reprezentând forma teoretică a pământului, redusă la nivelul oceanului; -izotermă (v. izo-, v. -term), s.f., linie care uneşte pe o hartă puncte cu aceeaşi temperatură din scoarţa terestră ; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., adoraţie a pământului; -lit (v. -liti), s.n., silicaţi complet hidrataţi de aluminiu şi alte metale, reprezentând punctele intermediare de deza-
177
gregare dintre silicaţii din roci şi argilă; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în geologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază modul de formare, structura şi istoria dezvoltării pământului; -mal (v.-mal), adj. 1. (Despre un organ vegetal) Cu dezvoltare orizontală, ca rezultat al acţiunii forţei de gravitaţie. 2. (Despre o plantă) Care prezintă organe târâtoare; -manţie (v. -manţie), s.f., interpretarea viitorului după fenomenele telurice; -metrie (v. -metriei), s.f., ramură a matematicii care studiază formele şi proprietăţile figurilor spaţiale; -metrografie (v. metro2-, v. -grafie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul găsirii unei soluţii cât mai simple, dar exacte, a unei probleme de construcţie geometrică; -metru (v. -metru^, s.m. şi f. 1. Specialist în geometrie. 2. Topograf; -micobotanic (v. mico-, v. -botanic), adj., care se referă la răspândirea pe glob a micoflorei; -morfic (v. -morfic), adj., referitor la forma pământului sau a configuraţiei suprafeţei sale; -morfie (v. -morfie), s.f., parte a geodeziei care se ocupă cu studiul figurii pământului; -morfism (v. -morfism), s.n., configuraţie, formă a pământului sau a unei suprafeţe terestre; -morfogenetic (v. morfo-, v. -genetic), adj., referitor la geo-morfogeneză; -morfogeneză (v. morfo-, v. -geneză), s.f., proces de apariţie a formelor de relief ale suprafeţei terestre; -morfogenie (v. morfo-, v. -geniei), s.f., disciplină care studiază originea formelor de relief de pe pământ; -morfblog (v. morfo-, v. -log), s.m. şi f., specialist în geomorfologie; -morfologie (v. morfo-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul formelor de relief şi al producerii lor; -morfoză (v. -morfoză), s.f., influenţă morfo-genetică a forţei de gravitaţie asupra organelor vegetale; -nastie (v. -nastie), s.f., fenomen biologic de curbare sau de răsucire a organelor vegetale spre pământ; -nemie (v. -nemie), s.f., ramură a biogeografiei care studiază condiţiile şi distribuirea organismelor vegetale şi animale pe suprafaţa terestră; -nictinastie (v. nicti-, v. -nastie), s.f., mişcare de curbare a plantelor sub influenţa puterii de gravitaţie pentru luarea poziţiei de somn; sin. geonictitropie; -nictitropie (v. nicti-, v. -tropie), s.f., geonictinastie*; -nomie (v. -nomie), s.f., studiul legilor fizice după care se produc schimbările scoarţei terestre; -oceanografie (v. oceano-, v. -grafie), s.f., geologie marină; -ortotropic (v. orto-, v. -tropic), adj., referitor la geoortotropism; -ortotropism (v. orto-, v. -tropism), s.n., proprietate a unor organe vegetale de a creşte într-un anumit sens sub influenţa gravitaţiei; -paralelotropism (v. paralelo-, v. -tropism), s.n., mişcări tropistice ale unor organe vegetale pentru luarea poziţiei paralele cu suprafaţa pământului; -patogen (v. pato-, v.
178
-geni), adj., referitor la geneza maladiilor datorate climatului; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază efectele climatului şi ale mediului înconjurător în apariţia bolilor; -plagiotropism (v. plagio-, v. -tropism), s.n., geotropism cu creştere oblică pe suprafaţa solului; -ritmogramă (v. ritmo-, v.-gramă), s.f., înregistrare a reţelelor telurice Hartmann şi Curry cu ajutorul unui aparat de măsurare a rezistenţei cutanate; -scopie (v. -scopie), s.f., prezicere a viitorului prin studierea culorilor pe care le iau asfinţitul şi răsăritul soarelui; -sferă (v. -sferă), s.f., fiecare dintre învelişurile concentrice care intră în componenţa globului terestru; -speologie (v. speo-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază morfologia, mineralogia, petrogra-fia şi speogeneza regiunilor carstice; -static (v. -static), adj., referitor la statica globului terestru; -strofic (v. -strofic), adj. (despre mase de aer) care se deplasează paralel cu globul pământesc în straturile superioare ale atmosferei; -strofism (v. -strofism), s.n., mişcări de torsiune a organelor vegetale provocate de acţiunea geotropică pentru a-şi restabili poziţia lor naturală; sin. geotorsiune, geotortism; -tactic (v. -tactic), adj., referitor la geotactism; -tactism (v. -tactism), s.n., ansamblul fenomenelor prezentate de protoplasma din celulele anumitor plante sub influenţa gravitaţiei; sin. geotaxie (1); -taxie (v. -taxie), s.f. 1. Geotactism*. 2. Mişcare de orientare a organelor vegetale în direcţia forţei de gravitaţie. 3. Mişcare locomotorie ca reacţie la gravitaţie; -tehnic (v. -tehnic), adj., referitor la stabilitatea şi la rezistenţa terenurilor; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea terapeutică a climatului; -termic (v.-termic), adj., referitor la căldura interioară a pământului; -termie (v. -termie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul variaţiilor termice ale pământului, în raport cu adâncimea lui; -termometru (v. termo-, v. -metrui), s.n., termometru cu care se măsoară temperatura solului; -tip (v. -tip), s.n., populaţie rară cu caractere particulare, rezultate ale selecţiei în anumite condiţii de mediu; -trofic (v. -trofic), adj., referitor la geotrofie; -trofie (v. -trofie), s.f., creştere unilaterală şi inegală a unui organ datorită poziţiei luate în urma puterii de gravitaţie; sin. geotrofism; -trofism (v. -trofism), s.n., geotrofie*; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la geotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., proprietate a unor organe vegetale de a creşte într-un anumit sens sub influenţa gravitaţiei; -xen (v. -xen), adj. (despre un animal) care trăieşte majoritatea timpului la suprafaţa solului; -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă fosilă, înrudită cu crocodilienii şi cu saurienii; -zoolog (v. zoo-, v. -log), s.m. şi f., specialist în geozoologie; -zoologie (v. zoo-, v. -logiei), s.f., studiul răspândirii animalelor pe suprafaţa terestră.
GER-, v. GERO-. ■ -iatrie (v. -iatrie), s.f., disciplină care studiază bolile bătrâneţii; -iatru (v. -iatru), s.m. şi f., specialist în geriatrie. -GERIE „bătrâneţe, îmbătrânire, senescenţă". 0 gr. geraios „bătrân” > fr. -gerie, germ. id., engl. -geria, lat. sav. id. > rom. -gerie.
GERMI- „germeni". 0 lat. germen „mugur, germen" > fr. germiengl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. germi-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (agent) care distruge germenii patogeni; -fug (v. -fug), adj. s.n., (substanţă) care îndepărtează germenii patogeni; -gen (v. -gen2), adj., s.n. pl. 1. Adj. Care produce germeni patogeni. 2. S.n. pl. Ovarele paraziţilor din clasa ces-todelor.
GERMINO- „germinaţie, germinativ". 0 lat. ger-mino, are „a încolţi, a germina" > fr. germino-, engl. id. > rom. germino-. » -blast (v. -blast), s.n., celulă reticulară din centrul germinativ al foliculului limfatic; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la germinoblaste.
GERMO- „germinaţie, germinativ". 0 lat. germen „sămânţă, germen, mugure" > engl. germo- > rom. germo-. ■ -plasmă (v. -plasmă), s.f., conţinutul nuclear celular care determină caracterele şi însuşirile speciei; sin. plasmă germinativă. GERO- bătrân, senil, bătrâneţe". 0 gr. geron „om în vârstă, bătrân" > fr. gero-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. gero-. » -dermie (v. -dermie), s.f., modificare patologică regresivă a ţesutului epidermic, la bătrâni; —filie (v.-filiei), s.f., ge-rontofilie*; -morfic (v. -morfic), adj., relativ la geromorfism; -morfism (v. -morfism), s.n., proces de îmbătrânire morfologică; -psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s.f, studiu al tulburărilor mintale survenite la bătrâneţe; sin. gerontopsihiatrie; -tip (v. -tip), s.n., tip uman care se conturează doar în vârsta a treia, la bătrâneţe.
-GERONTIC „senil, bătrân, senilizat". 0 gr. ge-rontikos „de bătrâneţe" > fr. -gerontique, engl. -gerontic, germ. -gerontisch > rom. -gerontic. GERONTO- „bătrân, bătrâneţe, senectute, se-nescenţă, senilitate". 0 gr. geron, gerontos „bătrân, om în vârstă" > fr. geronto-, engl. id., germ. id.} it. id., lat. sav. id. > rom. geronto-. ■ -cratic (v. -cratic), adj., referitor la gerontocraţie; -craţie (v. -craţie), s.f., sistem de conducere în societatea arhaică sau tradiţională, în care forţa politică aparţine bătrânilor; -ecologie (v. ecor, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază relaţiile dintre factorii de mediu şi procesele de îmbătrânire; -fii (v. -fili),s.m. şi f., persoană care prezintă gerontofilie; -filie (v. -filiei), s.f., perversiune constând în atracţia sexuală faţă de bătrâni; sin. gerofilie; -fob (v. -fob), adj., s.m şi f. (persoană) care suferă de gerontofobie; -fobie (v. -fobie), s.f., repulsie patologică faţă de persoanele în vârstă; -gnomonic (v. -gnomonic), adj. (despre un anumit caracter) care exprimă
îmbătrânire; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în gerontologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază bătrâneţea sub diversele sale aspecte biologice, psihologice, morfologice etc., -mimetic (v. -mimetic), adj. (despre un anumit caracter) care imită starea de bătrâneţe; -morfoză (v. -morfoză), s.f., transformare morfologică care se datorează îmbătrânirii • organismului; -psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s.f., geropsi-hiatrie*; -psihologie (v. psiho-, v.-logiei), s.f., disciplină care studiază modificările psihice concomitente îmbătrânirii cronologice.
-GESTĂ „sarcină, graviditate". 0 lat. gesto, are „a purta în pântece, a purta sarcina" > fr. -geste, lat. sav. -gesta > rom. -gestă.
-GEU (-GEE) „pământ, teren, sol, suprafaţă, terestru, teluric". 0 gr. ge „pământ" > fr. -gee, engl. -gee şi -gaea, germ. -găum, lat. sav. -gaeus, -geus, -gaea şi -gea > rom. -geu şi -gee. -GEUSIE, v. -GEUZIE.
-GEUZIE (-GEUSIE) „gust, gustativ". 0 gr. geusis „gust" > germ. -geusie, fr. -gueusie, it. -geusia, lat. sav. id., engl. id. > rom. -geuzie şi -geusie, GIBI- „excrescenţă, proeminenţă, gibos, gibe-rulat". 0 lat. gibbus „cocoaşă, protuberanţă" > fr. gibbi-, lat. sav. id. > rom. gibi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un organ vegetal) care poartă o excrescenţă; -fior (v. -fior), adj., cu flori cu proeminenţe rotunjite; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze prevăzute cu excrescenţe rotunde; -form (v. -form), adj., în formă de excrescenţă, de gi-bozitate.
GIGA- „foarte mare, foarte puternic". 0 gr. giga „uriaş, imens" > fr. giga- > rom. giga-. ■ -fon (v. -fon), s.n., difuzor cu cameră de compresiune, care asigură un nivel sonor foarte înalt. GIGANTO- „uriaş, imens, gigant". 0 gr. gigas, gigantos „uriaş, enorm" > fr. giganto-, engl. id., lat. sav. id., germ. id.> rom. giganto-. -blast (v. -blast), s.n., eritroblast uriaş şi nucleat; sin. gigantocromobiast; -cit (v. -cit), s.n., hematie mare anucleată; -cromoblast (v. cromo-, v. -blast), s.n., gigantoblast*; -grafie (v. -grafie); s.f., metodă tipografică de reproducere prin proiecţie, pe formate mari; -logie (v. -logiei), s.f., studiul cazurilor de gigantism; -manie (v. -manie), s.f., tendinţă patologică de a prezenta totul în mod exagerat; -pitec (v. -pitec), s.m., gen de maimuţe fosile din familia hilobatidelor, superfamilia hominidelor; -zaur (-saur) (v. -zaur), s.m., reptilă uriaşă dinozauriană erbivoră, din cretacic, cu corpul de aproape 40 m, şi cu membrele anterioare mai lungi decât cele posterioare; -zom (-som) (v. -zom), s.m., gigantism normal.
GIGARTO- „sămânţă de viţă de vie". 0 gr. gigarton „sămânţă de vitacee" > engl. gigarto-, lat. sav. id. > rom. gigarto-. ■ -id (v. -id), adj., asemănător cu seminţele viţei de vie.
179
GIMN-, v. GIMNO-. ■ -andru (v. -andru), adj., cu stamine lipsite de înveliş; -ant (v. -ant), adj., care prezintă flori nude, fără înveliş floral; -odont (v. -odont), adj., cu dinţii goi.
GIMNO' „gol, nud, fără înveliş, deschis, neacoperit". 0 gr. gymnos „gol, descoperit, nud" > fr. gymno-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. gimno-. ■ -blast (v. -blast), adj., gimnoblastic*; -blastic (v. -blastic), adj., cu embrionul necuprins în sacul embrionar; sin. gimnoblast; -carp (v. -carp), adj., s.n. (fruct) care nu este ataşat de un organ accesoriu; -carpic (v. -carpic), adj.
1.	Cu fructe lipsite de peri, ţepi sau spini. 2. Cu fructificaţiile neacoperite; -carpiu (v. -carpiu), s.n., corp de fructificaţie cuprinzând tecile, para-fizele, ascele şi sporangii, în care se dezvoltă sporii; -cit (v. -cit), s.n., celulă lipsită de membrană; -citic (v. -citic), adj., referitor la gimno-cite; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri golaşe; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă gimnofobie; -fobie (v.-fobie), s.f., teamă patologică la vederea corpului gol; -gen (v. -geni), adj. (despre pui) care este golaş la ieşirea din ou; -gin (v. -gin), adj., cu ovarul descoperit; -micete (v. -micete), s.f. pl., ciuperci goale sau pulverulente; -plast (v. -plast), s.n.
1.	Citoplasmă lipsită de membrana celulară. 2. Masă plasmatică plurinucleată fără membrană; sin. plasmodiu; -pter (v. -pter), adj., cu aripi golaşe; -sperme (v. -sperme), adj., s.f. pl. 1. Adj. Cu ovulele necuprinse în ovar. 2. Cu seminţele nude. 3. S.f. pl. încrengătură de plante vasculare la care seminţele nu sunt învelite într-un ovar adevărat, ci se dezvoltă neprotejate pe o carpelă deschisă; -spermatofite (v. spermato-, v. -fit), s.f .pl., încrengătură a regnului vegetal, subregnul cormobiontelor, cuprinzând cicada-tele, pinatele şi gnetatele; -spor (v.-spor), s.m., spor liber, neînvelit într-o membrană protectoare; -stom (v. -stom), adj., cu gura lipsită de dinţi; -zofie (-sofie) (v. -zofie), s.f., doctrină filozofică antică indiană, ai cărei adepţi erau celibatari, vegetarieni şi umbau dezbrăcaţi complet. -GIN „ovar, pistil, femei, femeiesc". 0 gr. gyne „femeie" > fr. -gyne, germ. -gyn, engl. -gyne, lat. sav. -gynus > rom. -gin.
GIN-, v. GINO-. ■ -andră (v. -andră), adj. (despre o floare) la care staminele sunt concrescute cu pistilul; -andrie (v. -andrie), adj., ginandru*; -andrie (v. -andrie), s.f. 1. Aspect sub care se prezintă la unele flori androceul şi gineceul, datorită concreşterii staminelor cu pistilul. 2. Prezenţa, la femei, a caracterelor secundare masculine; -androfor (v. andro-, v. -for), s.m., prelungire a axului floral pe care sunt prinse atât staminele, cât şi carpelele; -androfrenie (v. andro-, v. -frenie), s.f., existenţa elementelor psihocompor-tamentale masculine, la femei sau a elementelor feminine, la bărbaţi; -andromonoecie (v. andro-,
v. mon/o-, v. -oecie), s.f., poligamie monoică cu flori mascule, femele şi hermafrodite pe acelaşi individ; -andromorf (v. andro-, v. -morf), adj. (despre un organism) care este constituit din ţesuturi genetic masculine şi genetic feminine; -androspor (v. andro-, v. -spor), s.m., spor masculin format în vecinătatea oogonului; -andru (v. -andru), adj., care prezintă ginandrie; sin. ginandrie; -anter (v. -anter), adj., cu staminele transformate în pistil; -antrop (v. -antrop), s.m., hermafrodit, mai mult femeie decât bărbat; -autozom (v. auto-, v. -zom), s.m., autozom care poartă gene feminizante, consecutiv unei trans-locaţii; -autozomic (v. auto-, v. -zomic), adj., referitor la ginautozomi; -oecie (v. -oecie), s.f., prezenţa numai de flori femele pe aceeaşi plantă; -oic (v. -oic), adj., care are numai flori femele pe aceeaşi plantă.
GINE- „femeie, femeiesc". 0 gr. gyne „femeie" > fr. gyne-, engl. id., germ. gynă- > rom. gine-.m -fobie (v. -fobie), s.f., ginecofobie*.
GINECO- „femeie, femeiesc, femei". 0 gr. gyne, gynaikos „femeie" > fr. gyneco-, engl. id., germ. gynâko-, it. gineco- > rom. gineco-. ■ -crat (v. -crat), s.m. şi f., adept al ginecocraţiei; -craţie (v. -craţie), s.f., sistem de guvernare arhaică, în care conducerea este încredinţată femeilor; sin. ginocraţie; -filie (v. -filiei), s.f., satisfacere sexuală patologică între femei; sin. safism, lesbianism, tribadism; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de femei; sin. ginefobie, ginofobie; -for (v. -for), s.n., canal la anumiţi viermi schisto-zomi, în care masculul adăposteşte femela, cele două sexe constituind o unitate biologică; -forie (v. -forie), adj., referitor la ginecofor; -genic (v. -genic), adj. (despre un factor genetic) care feminizează; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a organelor genitale interne ale femeii; -id (v. -id), adj., care prezintă caractere feminine; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în ginecologie; -logie (v. -logiei) s.f., disciplină medicală care studiază fiziologia şi patologia aparatului genital feminin; -manie (v. -manie), s.f., înclinare excesivă pentru femei; sin. donjuanism; -mastie (v. -mastie), s.f., dezvoltare exagerată a mamelelor la bărbat, anomalie condiţionată de tulburări genetice; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a organelor genitale femeieşti; -tomografie (v. tomo-, v. -grafie), s.f., tehnică radiologică de tomografiere a organelor genitale femeieşti interne.
GINGIV-, v. GINGIVO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie a mucoasei gingivale. GINGIVO- „gingie, gingival". 0 lat. gingiva „gingie" > fr. gingivo-, engl. id. > rom. gingivo-. ■ -plastie (v. -plastie), s.f., intervenţie chirurgicală asupra gingiei, în vederea recuperării ei funcţionale şi morfologice; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie care survine la nivelul gingiilor.
180
GINGLIMO- „balama, ţâţână“. 0 gr. ginglymos „ţâţână, balama“ > fr. ginglymoengl. id., lat. sav. id. > rom. ginglimo-. ■ -id (v. -id), adj. (despre o articulaţie anatomică) în formă de ţâţână sau de balama; s/n. ginglimoidal.
-GINIC „femei, feminin, de gineceu, cu pistil". 0 gr. gyne „femeie“ > fr. -gynique, engl. -gynic, lat. sav. -gynicus > rom. -ginic.
-GINIE „femeie, pistil, gineceu“.0 gr. gyne „femeie" > fr. -gynie, germ. id., it. -ginia, engl. -gyny; lat. sav. -gynia> rom. -ginie. '
-GINIU „gineceu, pistil". 0 gr. gyne „femeie" > lat. sav. -gynium, engl. id. > rom. -giniu.
GINO- „femeie, gineceu, pistil, femei, femeiesc". 0 gr. gyne „femeie" > fr. gyno-, germ. id., engl. id., lat. sav. - id. > rom. gino-. ■ -bază (v. -bază), s.f., partea lărgită a suportului care susţine gineceul; -cit (v. -cit), s.n., element citoplasmatic, neavând perete celular; -craţie (v. -craţie), s.f., gineco-craţie*; -dimorfic (v. di-, v. -morfic), adj., referitor la ginodimorfism; -dimorfism (v. di-, v. -mor-fism), s.n., prezenţa unor flori femele mai mici la plantele ginodioice; -dinamic (v. -dinamic), adj. (despre o floare) cu stilele mai lungi decât staminele; -dioecie (v. di-, v. -oecie), s.f., tip de dioecie la care la care florile hermafrodite şi cele femele se găsesc pe indivizi deosebiţi; -dioic (v. di-, v. -oic), adj. (despre o plantă) care produce numai flori femele sau hermafrodite; -fen (v.-fen), adj. (despre un organism) care produce celule sexuale fenotipice; -filie (v. -filie2), s.f. 1. Transformare a elementelor carpelare în frunze obişnuite. 2. Virescenţă a ovarului; -fite (v. -fit), s.f. pl., exemplare femele din generaţia vegetală sexuată; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la ginofite; -fobie (v. -fobie), s.f., ginecofobie*; -for (v. -for), s.n., peduncul rezultat din alungirea ultimului internodiu al axului floral, care poartă ginepeul; -gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s.m., gametange cu gameţi femeii; -gametofor (v. gameto-, v. -for), s.n., gametofor femei; -gen (v. -geni), adj. (despre un organism) care produce celule sexuale genotipice; -genetic (v.-genetic), adj. (despre un organism) care derivă exclusiv din ou; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Tip particular de reproducere, caracterizat prin dezvoltarea unui ovul care a fost activat de un gamet mascul, al cărui nucleu nu a fuzionat cu cel al ovulului. 2. Diviziunea şi formarea embrionului în icre, prin stimularea spermatozoidului, fără însă a fi o fecundaţie; -id (v. -id), adj., care prezintă caractere feminine; -merogonie (v. mero-, v. -gonie), s.f., tip de reproducere, caracterizat prin dezvoltarea unui ovul care a fost activat de un gamet mascul al cărui nucleu nu a fuzionat cu cel al ovulului; -monoecie (v. mon/o-, v. -oecie), s.f., tip de monoecie cu flori femele şi hermafrodite pe acelaşi individ vegetal; -monoic (v. mon/o-, v. -oic), adj., (despre o plantă) care posedă numai
pistil şi flori hermanfrodite; -pară (v. -par), adj., s.f. (femelă) care are numai descendenţi de sex feminin; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală a organelor genitale femele; -podiu (v. -podiu), s.n., peduncul de pe axa florală care poartă gineceul; -spermatozoid (v. spermato-, v. -zoid), s.m.,spermatozoid cu cromozom de sex X; -spor (v. -spor),s.m., spor femei care formează, la germinare, un protal; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange care conţine macrospori; -sporogenetic (v. sporo-, v. -genetic), adj., referitor la ginosporogeneză; -sporogeneză (v. sporo-, v. -geneză), s.f., ma-crosporogeneză*; -stegiu (v. -stegiu), s.n., înveliş protector al gineceului; -stemiu (v.-stemiu), s.n., formaţie columnară rezultată din concreşte-rea staminelor cu gineceul; -tip (v. -tip), s.n., tip feminin caracteristic speciei.
GIPSI- „ghips". 0 lat. gypsum „ipsos" > fr. gypsi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. gipsi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre o plantă) care creşte pe terenuri cu ghips; -fer (v. -fer), adj. (despre un sol) care conţine ghips.
GIPSO- „ghips, sulfat de calciu". 0 gr. gypsos „ipsos, ghips" > fr. gypso-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. gipso-. ■ -fii (v. -filO, adj. (despre vegetale) care prezintă afinitate pentru solurile cu ghips sau cu calcar; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea conţinutului de sulfaţi din vin; -tecă (v. -tecă), s.f., colecţie de obiecte ornamentale făcute din ghips.
-GIR „care se roteşte, rotativ, circular, răsucit, curbat". 0 gr. gyros „inel, cerc" > fr. -gyre, engl. id., lat. sav. -gyrus > rom. -gir.
GIR-, v. GIRO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a girusurilor cerebrale; -encefal (v. -encefal), s.m., creier a cărui suprafaţă prezintă circumvoluţii.
-GIRIE „rotire, răsucire, giraţie". 0 gr. gyros „cerc, roată" > fr. -gyrie, lat. sav. -gyria > rom. -girie.
GIRINI- „mormoloc, pui de broască". 0 lat. gyrinus „mormoloc" > fr. gyrini-, lat. sav. id.> rom. girini-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un embrion) care se aseamănă cu un mormoloc de broască.
GIRO- „cerc, roată, girus anatomic, rotativ, circular, inelar". 0 gr. gyros „cerc, inel, roată" > fr. gyro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. giro-. u -ceras (v. -ceras), s.m., moluscă cefa-lopodă fosilă nautiloidee din devonian, cu cochilie curbată şi ornamentată cu coaste; -clinometru (v. elino-, v. -metrui), s.n., aparat giroscopic care indică înclinarea laterală a avionului; -dactili (v. -dactil), s.m. pl., viermi vivipari paraziţi de pe suprafaţa corpului şi de pe branhiile peştilor dul-cicoli, salmastricoli şi marini; -edru (v. -edru), s.n., formă cristalografică simplă din sistemul cubic; -ide (v. -id), s.f. pl., axe de simetrie com-
181
plexe, întâlnite la unele forme cristalografice, care pot fi puse în evidenţă prin combinarea a două operaţii simple de simetrie; -manţie (v. -manţie), s.f., previziune făcută cu ajutorul unui cerc, în jurul căruia au fost înscrise literele alfabetului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea vitezei de rotaţie a avionului; -scop (v. -scop), s.n. 1. Aparat care, antrenat de o mişcare de rotaţie în jurul uneia dintre axele de simetrie, se poate deplasa astfel încât să nu modifice direcţia axei sale de rotaţie. 2. Dispozitiv care asigură stabilitatea şi orientarea în spaţiu a unui avion sau a unui submarin; -stat (v. -stat), s.n., corp solid care posedă o mişcare de rotaţie în jurul axei sale; -static (v. -static), adj., referitor la aplicaţiile girostatului. GLABRI- „fără peri, spân, glabru". 0 lat. glaber, glabri „chel, fără păr“ > fr. glabri-, lat. sav. id. > rom. glabri-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori lipsite de peri; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze lipsite de pilozitate.
GLACIO- „gheaţă, gheţar, glaciaţie, glaciar". 0 lat. giacies „gheaţă" > fr. glacio-, engl. id. > rom. glacio-. ■ -izostazie (v. izo-, v. -stazie), s.f., mişcări izostatice verticale, determinate de formarea sau de topirea calotelor glaciare; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în glaciologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază gheţarii, geneza, repartiţia şi rolul acestora în modelarea reliefului.
GLADIOLI- „spadă, sabie". 0 lat. gladiolus „sabie scurtă" > fr. gladioli- > rom. gladioli-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de spadă. GLANDI- „ghindă, glandă, glandaceu". 0 lat. glans, giandis „ghindă" > fr. glandi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. glandi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine ghindă; -form (v. -form), adj. 1. In formă de ghindă. 2. în formă de glandă; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu ghindă. GLANDO- „glande endocrine". 0 lat. glans, giandis „ghindă" > fr. glando-, germ. id. > rom. glando-. ■ -trop (v. -trop), adj. (despre hormoni) cu rol în reglarea funcţionării glandelor endocrine periferice.
GLANDULI- „glandă mică, glandulă, glandular". 0 lat. glandula „amigdală, glandulă, gâlci"
>	fr. glanduli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. glanduli-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine glandule; -fior (v. -fior), adj., cu flori glandulare; -form (v. -form), adj., în formă de glandă mică.
GLAUC-, v. GLAUCO-. ■ -urie (v. -urie), s.f., coloraţie în albastru a urinii.
GLAUCI- „albastru-verzui, verzui-suriu". 0 lat. glaucus „verzui, albastru-verzui" > fr. glauci-, lat. sav. id. > rom. glauci-. a -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze de culoare albastră-verzuie. GLAUCO- „albastru-verzui, verzui". 0 gr. glau-kos „verde-albăstrui" > fr. glauco-, engl. id., lat.
sav. id.> rom. glauco-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante albastre-verzui; -lit (v. -liti), s.n., varietate de scapolit, de culoare albastră-deschis. -GLEE „clei, vâsc, mucus, mucilagiu". 0 gr. glia „clei, lipici, gumă" > fr. -glee, germ. -gloa, engl. -gloea, lat. sav. id. > rom. -glee.
GLENO- „gaură, cavitate". 0 gr. glene „găvan, gaură" > fr. gleno-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. gleno-. m -id (v. -id), adj. (despre o cavitate) în care se articulează un os sau o vertebră; sin. glenoidal.
GLI-, v. GLIO-. ■ -oxizomi (v. oxi-, v. -zom), s.m. pl., organite produse de reticulul endoplas-matic, prezente în celulele vegetale, cu rol important în metabolismul lipidelor.
GLIC-, v. GLICO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., prezenţa glucozei în sângele circulant. GLICERO- „glicerină". 0 gr. glykeros „dulce" > fr. glycero-, engl. id., lat. sav. id. > rom. glicero-. u -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la gliceroliză; -liză (v.-liză), s.f., reacţie chimică în care grăsimile (trigliceridele) reacţionează cu glicerina. GLICI' „dulce". 0 gr. glykys „dulce" > fr. glycy-, lat. sav. id. > rom. gliei-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunzele dulci; -riz (v. -riz), adj., cu rădăcina dulce.
GLICO- „dulce, zaharos, zaharoză, glucoză, glicogen". 0 gr. glykys „dulce" > fr. glyco-, engl. id., germ. glyko-, lat. sav. glyco-, it. glico- > rom. glico-. m -col (v. -col3), s.n., aminoacid conţinut în foarte multe proteine; -fii (v. -fiii), adj., care prezintă glicofilie; - filie (v. -filiei), s.f., afinitate a unor plante pentru solurile care conţin puţine săruri minerale; -fite (v. -fit), s.f. pl., grup ecologic de plante care nu pot trăi pe solurile să-răturoase; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la glico-fite; -gen (v. -gen^, s.m., polizaharid animal, format prin polimerizarea glucozei, prezent în cantităţi mari în muşchi şi ficat; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la glicogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de producere a.glicoge-nului în ficat; -genic (v. -genic), adj., referitor la glicogen; -genie (v.-geniei), s.f., glicogenogeneză*; -genogenetic (v. genor, v. -genetic), adj., referitor la glicogeneză; -genogeneză (v. genor, v. -geneză), s.f., producere a glucozei din proteine sau grăsimi; sin. glicogen ie, glicogenogenie; -genogenie (v. genor, v. -geniei), s.f., glicogenogeneză*; -genolitic (v. genor, v. -Iitic2), adj., relativ la glicogenoliză; -genoliză (v. genor, v. -liză), s.f., transformare a glicogenului în glucoză prin hidrolizare; -genoneogeneză (v. genor, v. neo-, v. -geneză), s.f., formare a glicogenului în corpul animal din combinaţii neglucidice; -geno-pexie (v. genor, v. -pexie), s.f., proces de fixare a glicogenului în ficat; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la glicoliză; -liză (v. -liză) s.f., proces de descompunere a glucozei, în cadrul metabolismului; -metru (v. -metrui), s.n., areometru uti-
182
lizat la determinarea cantităţii de zahăr dintr-un lichid; -mielie (v. -mielie), s.f., prezenţa de zahăr în măduva osoasă; -neogenetic (v. neo-, v. -genetic), adj., referitor la gliconeogeneză; -neogeneză (v. neo-, v. -geneză), s.f., proces de formare a glucozei din proteine sau grăsimi; -penie (v. -penie), s.f., diminuare a cantităţii de glucoză din sânge; -pexie (v. -pexie), s.f., proces de fixare a zahărului în ţesuturile organice; -rahie (v. -rahie), s.f., valoare a concentraţiei glucozei în lichidul cefalorahidian; -static (v. -static), adj., referitor a glicostază; -stază (v. -stază), s.f., menţinerea la valoarea normală a rezervelor de glicogen din ficat şi muşchi.
-GLIE „clei, gelatină, cleios, gelatinos, vâscos". 0 gr. glia „clei“ > fr. -glie, germ. id., lat. sav. -glia, engl. id. > rom. -glie.
-GLIF (-GLIFĂ) „gravat, cizelat, inscripţie, gravare". 0 gr. glyphe „gravare, sculptare, cioplire"
>	fr. -glyphe, germ. -glyph şi -glyphe, engl. -glyph, lat. sav. ~glyphus> rom. -glifşi -glifă. -GLIFĂ, v. -GLIF.
GLIO- „materie vâscoasă, lipicios, gliom“. 0 gr. glia „clei, materie vâscoasă" > fr. glio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. glio-. ■ -cit (v. -cit), s.n., celulă glială; -citic (v. -citic), adj., relativ la gliocite; -zomi (v. -zom), s.m. pl., granulaţii din citoplasma celulei nevroglice; sin. glicozomie; -zomie (v. -zomie),s.f., gliozomi*.
GLIPT-, v. GLIPTO-. ■ -odon (v. -odon), s.m., mamifer uriaş fosil edentat, care a trăit la sfârşitul terţiarului şi la începutul cuaternarului. GLIPTO- „incrustaţie, gravare, gravat, erodare, brăzdare". 0 gr. glyptos „gravat, sculptat, incrustat" > fr. glypto-, germ. id., engl. id. > rom. glipto-.
■	-carp (v. -carp), adj., cu fructe prevăzute cu brazde longitudinale; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la gliptogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., totalitatea proceselor de eroziune exercitate de către agenţii externi asupra scoarţei terestre; -grafie (v. -grafie), s.f, ştiinţă care se ocupă cu studiul pietrelor antice gravate; -logie (v. -logiei), s.f., studiul pietrelor gravate; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe brăzdate; -tecă (v. -tecă), s.f., colecţie de pietre preţioase gravate.
GLIRI- „şobolan, hârciog". 0 lat. glis, gliris „marmotă, hârciog" > fr. gliri-, lat. sav. id. > rom. gliri-. ■ -form (v. -form), adj., care se aseamănă cu hârciogul sau marmota.
GLOBI- „glob, sferă, sferic, globulos". 0 lat. globus „sferă, glob" > fr. globi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. globi-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori globuloase; -form (v. -form), adj., în formă de glob.
GLOBO- „glob, sferic, globulos, rotund". 0 lat. globus „sferă, glob" > fr. globo-, engl. id., it. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. globo-. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe globuloase; sin. globo-carpic; -carpic (v. -carpic), adj., globocarp*;
-glicoid (v. glico-, v. -id), s.m., glicoproteină din plasma umană, prezentă în stările inflamatorii şi care migrează electroforetic cu globulinele serice; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Corp) care are formă sferică sau globulară. 2. S.n. pl. Incluziuni proteice globulare din grăuncioarele de aleuronă.
GLOBULI- „globul botanic". 0 lat. globulus „glob mic, globul" > fr. globuli-, lat. sav. id.> rom. globuli-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de globul.
-GLOBULIE „globule sanguine". 0 lat. globulus „sferă mică" > fr. -globulie, germ. id., lat. sav. -globulia > rom. -globulie.
GLOBULO- „globule roşii".0 lat. globulus „glob mic, globul" > fr. globulo-> rom. globulo-. m -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la globuloliză; -liză (v. -liză), s.f., distrugere a globulelor roşii din sânge.
GLOEO-, v. GLOIO-.
GLOIO- (GLOEO-) „vâscos, glutinos, mucilaginos". 0 gr. gloios „vâsc, materie vâscoasă" > fr. gloeo-, engl. id., germ. gloo-, lat. sav. gloeo- > rom. glio- şi gloeo-. ■ -spori (gloeospori) (v. -spor), s.m. pl., spori mucilaginoşi sau cuprinşi în picături vâscoase, care se răspândesc prin intermediul apei de ploaie sau al insectelor. GLOMERI- „aglomerat, des, îngrămădit". 0 lat. glomus, glomeris „ghem, grămadă" > fr. glomeri-, engl. id. > rom. glomeri-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu fiori îngrămădite; -form (v. -form), adj., în formă de grămadă sferică.
GLOMERULI- „glomerulă". 0 lat. sav. glomerulus „glomerulă" (din lat. glomus, glomeris „ghem, grămadă") > fr. glomeruli-, engl. id. > rom. glomeruli-.
■	-fer (v. -fer), adj., care conţine glomerule; -fior (v. -fior), adj., care are florile dispuse în glomerule capituliforme.
GLOMERULO- „glomerule". 0 lat. sav. glomerulus „glomerulă" (din lat. glomus „ghem") > fr. glomerulo- > rom. glomerulo-, m -scleroză (v. -scleroză), s.f., nefrită caracterizată prin sclerozarea glomerulelor.
-GLOS „limbă, lingual". 0 gr. glossa „limbă" > fr.
-glosse, lat. sav. -glossus > rom. -glos.
GLOS-, v. GLOSO-. ■ -agră (v. -agră), s.f., durere a limbii, de origine gutoasă; -algie (v. -algie), s.f., nevralgie a limbii; sin. giosodinie; -odinie (v.-odinie), s.f., glosalgie*.
-GLOSĂ „limbă, vorbire, limbaj". 0 gr. glossa „limbă" > fr. -glosse, germ. id. > rom. -glosă. -GLOSIE „limbă, limbaj, exprimare". 0 gr. glossa „limbă" > fr. -glossie, germ. id., lat. sav. -glossia, engl. id. > rom. -glosie.
GLOSO- „limbă, vorbire, lingual, ligulat". 0 gr. glossa „limbă" > fr. glossoengl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. gloso-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernia limbii; -dinamometru (v. dinamo-, v. -metru!), s.n., aparat pentru măsurarea forţei
183
contractile a muşchilor limbii; —fii (v. -fil2), adj., cu frunze în formă de limbă; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a vorbi; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul gloselor; -id (v. -id), adj., în formă de limbă; sin. glosoideu; -lalie (v. -lalie), s.f. 1. Limbaj neinteligibil al unor bolnavi, alcătuit din silabe şi cuvinte fără sens; sin. glotolalie. 2. Dar supranatural al unei persoane de a vorbi în limbi străine ca în limba maternă, şi de a se face înţeles de alţii, fără a le fi învăţat în prealabil; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la glosoliză; -liză (v. -liză), s.f., paralizie a limbii; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Disciplină medicală care studiază fiziologia şi patologia limbii. 2. Totalitatea termenilor tehnici dintr-o disciplină; -manie (v. -manie), s.f. 1. Tulburare obsesivă constând în preocuparea permanentă a unor bolnavi de a-şi autoexamina limba. 2. Sindrom întâlnit la unii alienaţi mintali, care constă în introducerea continuă de termeni inventaţi şi de jocuri verbale în vorbire, făcând-o ininteligibilă; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru afecţiunile limbii; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a limbii diforme sau distruse; -plegie (v. -plegie), s.f., pierdere totală sau parţială a mobilităţii şi a sensibilităţii limbii; -podiu (v. -podiu), s.n., partea bazală a ligulei frunzei; -pteris (v. -pteris), s.m., gen de ferigă fosilă din ordinul filicalelor, caracteristică pentru flora per-miană, având frunze mari ligulate sau lanceo-late; -ptoză (v. -ptoză)rs.f., căderea patologică a limbii în faringe; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a limbii; -schizie (v. -schizie), s.f., despicătură linguală; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a limbii; -spasm (v. -spasm), s.n., contracţie spasmodică a musculaturii limbii; -tomie (v. -tomie), s.f., amputaţie a limbii. -GLOT (-GLOTĂ) „limbă, vorbire'4. 0 gr. glotta „limbă" > fr. -glotte, it. -glotta, engl. -glot, germ. -glotiis, lat. sav. id. > rom. -glot şi -glotă. -GLOTĂ, v. -GLOT.
GLOTO- „limbă, iimbaj, dialect, lexical". 0 gr. glotta „limbă" > fr. glotto-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. gloto-. ■ -cronologie (v. crono-, v. -logiei), s.f., tehnică bazată pe statistica lexicală, care îşi propune datarea limbilor primitive; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la glotogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., procesul de apariţie a unei limbi; -lalie (v. -lalie), s.f., glosolalie* (1); -logie (v. -logiei), s.f. 1. Dialectologie*. 2. Ştiinţă care studiază limba şi legile ei de dezvoltare; sin. lingvistică, teoria limbii.
GLUCO- „zahăr, glucoză". 0 gr. gleukos „must"
>	fr. gluco-, engl. id., germ. gluko- > rom. gluco-.
■	-corticoizi (v. cortico-, v. -id), s.m. pl., grup de hormoni produşi de glanda corticosuprarenală, cu rol important în procesul de gliconeog'eneză; -metrie (v. -metriei), s.f., totalitatea metodelor
de dozare a glucozei din mustul de struguri; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se determină cantitatea de zahăr din must.
GLUMI- „bractee, scuame, glume vegetale". 0 lat. gluma „pleavă, tărâţă“ > fr. glumi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. glumi-, ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu bractee membranoase; -fior (v. -fior), adj., cu flori care au la bază glume sau bractee; -form (v. -form), adj., în formă de bractee sau de glumă membranoasă.
-GNAT „falcă, mandibulă, maxilar inferior". 0 gr. gnathos „falcă" > fr. -gnathe, germ. id., engl.
-gnathous, it. -gnato, lat. sav. -gnathus > rom. -gnat.
GNAT-, v. GNATO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a mandibulei; sin. gnatodinie; -odinie (v. -odinie), s.f., gnatalgie*; -odonte (v. -odont), adj, s.n. pl. (animale) cu dinţii implantaţi în maxilare.
-GNAŢIE (-GNAŢIE) „falcă, maxilar, mandibulă". 0 gr. gnathos „falcă" > fr. -gnathie, germ. id., it. -gnatia şi -gnazia, lat. sav. -gnathia > rom. -gna-tie şi -gnaţie.
GNATO- „maxilar, mandibulă, masticator, man-dibular". 0 gr. gnathos „falcă, maxilar" > fr. gnatho-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. gnato-. ■ -cefal (v. -cefal), s.m., monstru lipsit de toate părţile cutiei craniene, cu excepţia mandibulelor; -graf (v. -graf), s.n., instrument medical pentru măsurarea forţei muşchilor masticatori; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală a unui maxilar; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a muşchilor masticatori; -pod (v. -pod), s.n., limb situat în regiunea orală a crus-taceelor, cu rol în apucarea hranei; -stat (v. -stat), s.n., aparat utilizat în ortopedia dentară, pentru precizarea anomaliilor dentare şi maxilare; -stomi (v. -stom), s.m. pl., subîncrengă-tură de vertebrate acvatice şi terestre, cu fălci mobile, cuprinzând peştii şi tetrapodele; -tecă (v. -tecă), s.f, învelişul cornos extern al maxilarului inferior de la păsări.
-GNAŢIE, v. -GNAŢIE.
GNESIO- „încrucişat". 0 gr. gnesios „legitim, legal" > fr. gnesio-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. gnesio-. ■ -gam (v. -gam), adj., care prezintă gnesiogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., fertilizare cu polen a unor flori de pe două plante deosebite ale aceleiaşi specii; sin. polenizare încrucişată.
-GNOMIE „cunoaştere, studiu". 0 gr. gnome „sentinţă, judecată" > fr. -gnomie, germ. id., engl. -gnomy, it. -gnomia > rom. -gnomie. GNOMO- „cugetare, maximă". 0 gr. gnome „cugetare, sentinţă" > fr. gnomo-, engl. id. > rom. gnomo-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., 'culegere de maxime, de sentinţe.
-GNOMONIC „specific, caracteristic". 0 gr. gno-monikos „care indică" > fr. -gnomonique, engl. -gnomonic > rom. -gnomonic.
184
GNOSEO- „ştiinţă, cunoaştere'*. 0 gr. gnosis, gnoseos „cunoaştere, ştiinţă" > fr. gnoseo-, germ. id. > rom. gnoseo-. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., adept al gnoseologiei; -logie (v. -logiei), s.f., parte a filozofiei care tratează despre sursele şi formele cunoaşterii; sin. teoria cunoaşterii.
-GNOSTIC „de cunoaştere, cognitiv". 0 gr. gnos-tikos „care cunoaşte" > fr. -gnostique, germ.
-gnostisch, engl. -gnostic > rom. -gnostic-. GNOTO- „cunoscut, experimental". 0 gr. gnotos „ştiut, cunoscut" > engl. gnoto- > rom. gnoto-. u -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază organismele aflate în situaţia de a fi complet izolate de influenţa microorganismelor; -biotic (v. -biotic), adj. (despre un animal) care se naşte şi care trăieşte în condiţii experimentale, fiind izolat de contaminarea cu diferite microorganisme; -bioză (v. -bioză), s.f, stare caracteristică animalelor gnotobiotice; -forie (v. -forie), adj. (despre un animal de laborator) care poartă unul sau mai multe microorganisme introduse experimental.
-GNOZĂ „cunoaştere, identificare, diagnoză, depistare". 0 gr. gnosis „cunoaştere" > fr. -gnose, germ. id. > rom. -gnoză.
-GNOZIE „cunoaştere, ştiinţă, disciplină". 0 gr. gnosis „cunoaştere" > fr. -gnosie, germ. id., engl. -gnosy, it. -gnosiâ > rom. -gnozie.
GOMFI- „cui, piron". 0 lat. gomphus „cui, piron"
>	fr. gomphi- > rom. gomfi-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de cui.
GOMFO- „cui, piron, litera T". 0 gr. gomphos „cui, piron" > fr. gompho-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. gomfo-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructul în formă de cui; -cefal (v. -cefal), adj., cu capul în formă de cui; -ceras (v. -ceras), s.m., cefalopod tetrabranhiat din silurian, a cărui cochilie, dreaptă, scurtă şi netedă, avea o deschidere ovală în formă de T; -sperm (v. -sperm), adj., cu sămânţa în formă de cui; -stil (v. -stil), adj., cu stilul în formă de cui.
-GONi „naştere, origine, procreaţie, sămânţă". 0 gr. gone, gonos „urmaş, sămânţă, generaţie, procreaţie" > fr. -gone, engl. id. > rom. -gon^. -GON2 „unghi, colţ, muchie". 0 gr. gonia „unghi"
>	fr. -gone, germ. -gon, engl. id., lat. sav. -go-nus > rom. -gon2.
GON-, v. GONO2-. ■ -agră (v. -agră), s.f., acces gutos al genunchiului; -algie (v. -algie), s.f., durere la nivelul genunchilor; -artroză (v. -artroză), s.f., degeneraţie a articulaţiei genunchiului. GONAD-, v. GONADO-. ■ -ectomie (v. -ecto-mie), s.f., extirpare a gonadelor.
GONADO- „gonade, hormoni sexuali". 0 lat. sav. gonas, gonadis „gonadă" (din gr. gone „sămânţă") > fr. gonado-, engl. id., germ. id. > rom. gonado-. u -trofic (v. -trofic), adj., care reglează activitatea gonadelor; sin. gonado-
tropic; -tropi (v. -trop), adj., s.m. pl. (hormoni) care stimulează activitatea gonadelor; -tropic (v. -tropic), adj., gonadotrofic.* GONEO- „urmaş, descendent". 0 gr. gone „urmaş" > fr. goneo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. goneo-. ■ -clin (v. -clin), adj. (despre un hibrid) cu caractere mai apropiate de ale unuia dintre părinţi, matrocline sau patrocline; sin. goneociinic; -clinic (v. -clinic), adj., go-neoclin*.
GONGILO- „rotund, rotunjit". 0 gr. gongylos „rotund" > fr. gongyio-, lat. sav. id. > rom. gongilo-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe glo-buloase; -id (v. -id), adj., în formă de glob; -nemă (v. -nemă), s.f., gen de paraziţi ne-matozi din familia spirulidelor, cu localizare în esofagul animalelor (bovidee, ovine, porcine, cabaline).
-GONIC „care generează, care procreează, genital, de gameţi". 0 gr. gone „sămânţă" > fr. -gonique, engl. -gonie > rom. -gonie.
GONIDIO- „gonidie, gonidial". 0 lat. sav. goni-dium „gonidie, celulă asexuată" (din gr. gonos „urmaş, sămânţă") > fr. gonidio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. gonidio-. ■ -for (v. -for), s.n., suportul aerian al gonidiei; -gen (v. -geni), adj., care produce gonidii; -id (v. -id), adj., asemănător cu o gonidie; -nemă (v. -nemă), s.f., stratul gonidial împreună cu ansamblul gonidii-lor din tal, la iicheni.
-GONIE „geneză, naştere, creaţie, procreaţie, generaţie". 0 gr. gone „origine, sămânţă" > fr. -gonie, germ. id., lat. sav. -gonia, it. id., engl. -gony> rom. -gonie.
-GONIMIU „gonidie a lichenilor". 0 gr. gonimos „producător, productiv" > fr. -gonimium, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. -gonimiu. GONIMO- „fecundare, fecundat". 0 gr. gonimos „fecund, productiv" > fr. gonimo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. gonimo-. ■ -blaste (v. -blast), s.n. pl., filamente pluricelulare, haploide sau diploide, producătoare de carpospori, rezultate din germinarea carpogonului fecundat; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la gonimo-blaste.
GONIO- „unghi, colţ, muchie, angular, muchiat". 0 gr. gonia „unghi" > fr. gonio-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. gonio-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe muchiate; -caul (v. -caul), adj., cu tulpina muchiată; -grafie (v. -grafie), s.f., desenare pe un plan a unghiurilor terestre reduse la orizont, fără a le mâsura; -metrie (v. -metriei), s.f.
1.	Ramură a geometriei aplicate care se ocupă cu studiul unghiurilor şi cu determinarea valorii lor. 2. Tehnica măsurării unghiurilor cu ajutorul goniometrului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument care serveşte la măsurarea unghiurilor; -scopie (v. -scopie), s.f., metodă de examinare biomicroscopică a unghiului cuprins între iris şi
cornee; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe muchiafe; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie practicată în glaucomul congenital, prin care se deschide, sub viziunea directă, canalul Schlemm; -trih (v. -trih), adj. (despre o tulpină) cu muchii păroase.
-GONIU „organ de înmulţire, procreaţie, naştere". 0 gr. gonos „urmaş“ > fr. -gonium, lat. sav. id., germ. id., engl. id. > rom. -goniu.
GONOr „origine, procreaţie, germinaţie, sămânţă, organe sexuale". <> gr. gone, gonos „sămânţă, procreaţie, generaţie" > fr. gono-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. gonor. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă germinală; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la gonoblaste; -cel (v. -cel2), s.n., dilatarea canalelor seminifere ca urmare a acumulării şi neeliminării spermei; -cit (v. -cit), s.n. 1. Celulă sexuală la spongieri. 2. Celulă reproducătoare primordială din glandele sexuale esenţiale; -coc (v. -coc), s.m., microb patogen specific, care provoacă blenoragia; -cocemie (v. coc/o-, v. -emie), s.f., septicemie produsă de go-nococ; -core (-chore, -hore) (v. -cor), s.n. pl., organisme unisexuate dioice; -coric (v. coric), adj.
1.	(Despre un individ) Care prezintă gonade unisexuate. 2. (Despre o populaţie) Format din indivizi diferenţiaţi sexual (mascul şi femelă); -corie (v. -corie2), s.f., existenţa într-o populaţie a două sexe bine individualizate, la masculi şi la femele, fiecare elaborând gonade şi gameţi specifici; -corism (v. -corism), s.n., condiţia biologică a unei specii în care sexele sunt separate; -coriză (v. -coriză), s.f., separare a sexelor; -for (v. -for), s.n., suport al organelor vegetale de reproducere; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la gonoge-neză; -geneză (v. -geneză), s.f., totalitatea proceselor biologice care duc la formarea şi la maturizarea organelor sexuale; -merie (v. -merie), s.f., organizare distinctă a cromozomilor materni şi paterni, în stadiul timpuriu al diviziunii oului; -nefrotom (v. nefro-, v. -tom), s.n., segment em-brionic care conţine primordiul şi sistemul urogenital; -plasmă (v. -plasmă), s.f., zonă internă a citoplasmei oogonului, specifică peronospora-ceelor; -plasmic (v. -plasmic), adj., relativ la gonoplasmă; -podiu (v. -podiu), s.n., partea anterioară a înotătoarei anale, transformată în organ copulator, la peştii os'oşi vivipari; -ree (v. -ree), s.f., blenoragie*; -sferă (v. -sferă), s.f., zoospor caracteristic ciupercilor chitridiale; -spor (v. -spor), s.m., spor rezultat prin diviziune re-ducţională; ~taxie(v. -taxie), s.f., mişcare a ante-rozoizilor în direcţia organelor reproducătoare femele; -tecă (v. -tecă), s.f., organ de reproducere al unor graptoloizi, în interiorul căruia se găseşte un ax chitinos, pe care sunt prinse sicule; -toconte (v. toc/o-, v. -ont), s.n. pl., celule di-ploide în care are loc o diviziune reducţională; -tom (v. -tom), s.n., segment embrionic care
conţine primordiul gonadei; -trofic (v. -trofic), adj.(despre un ciclu) care cuprinde cele trei perioade din viaţa ţânţarului anofel: ingestia de sânge uman şi digestia, maturizarea ouălor şi ponta; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la gonotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., curbare a tubului po-linic şi deplasarea anterozoizilor în direcţia organului reproducător femei; -zoid (v. -zoid), s.m., individ din coloniile de sifonofore, care produce elemente sexuale; -zom (v. -zom), s.m., cromozom cu roi important în transmiterea sexualităţii şi în determinarea sexului; sin. cromozom de sex; -zomic (v. -zomic), adj., care aparţine go-nozomului; -zoospor (v. zoo-, v. -spor), s.m., spor mobil, produs prin meioză.
G0N02- „genunchi". 0 gr. gonys „genunchi" > fr. gono-, engl. id., lat. sav. id. > rom. gono2-. • -campsie (v. -campsie), s.f., anchiloză în flexiunea articulaţiei genunchiului.
GRACILI- „subţire şi lung, gracil, delicat". 0 lat. gracilis „subţire, fin, delicat" > fr. gracili-, lat. sav. id. > rom. gracili-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpina subţire; -rostru (v. -rostru), adj. (despre păsări) cu ciocul lung şi subţire.
-GRAD „mers, treaptă, care merge, care se deplasează". 0 lat. gradus,,mers, treaptă" > fr. -grade, engl. id., germ. -grad, it. -grado, lat. sav. -gradus > rom. -grad.
-GRAF „care înregistrează, care desenează, înregistrator, care scrie". 0 gr. graphe „scriere" > fr. -graphe, it. -grafo, germ. -graph, engl. id. > rom. -graf.
GRAF-, v. GRAFO-. ■ -estezie (v. -estezie), s.f., percepţie tactilă foarte fină care permite decodificarea grafemelor trasate pe pielea cuiva, fără ca acesta să poată sesiza vizual textul.
-GRAFIC „care descrie, care scrie, care înregistrează, desenat, tipărit, înregistrat". 0 gr. graphe „scriere, însemnare" > fr. -graphique, engl. -graphic, germ. -graphisch, it. -grafico > rom. -grafic.
-GRAFIE „scriere, descriere, înregistrare, redare grafică, diagramă, radiografie, desen". 0 gr. graphe „scriere, însemnare" > fr. -graphie, germ. id., engl. -graphy, lat. sav. -graphia > rom. -grafie. GRAFO- „scriere, descriere, înscriere, înregistrare, înregistrator". 0 gr. grapho, ein „a scrie, a însemna, a descrie" > fr. grapho-, germ. id., engl. id., it. grafo-, lat. sav. grapho- > rom. grafo-. ■ -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă grafofobie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a scrie; -fon (v. -fon), s.n., fonograf la care sunetele sunt înregistrate pe un cilindru; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în grafologie; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Studiul caracteristicilor individuale ale scrierii, în scopul cunoaşterii autenticităţii unor documente. 2. Studiul relaţiilor care există între scrisul unui individ şi caracterul său; -man (v. -mam), adj., s.m. şi f.
186
(persoană) stăpânită de grafomanie; -manie (v. -manie), s.f., graforee*; -manţie (v. -manţie), s.f., tehnică divinatorie de a descifra viitorul unei persoane din analiza scrisului; -metrie (v. -metriei), s.f., studiu comparativ al liniilor grafice ale unui text, în vederea identificării scrisului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat la măsurarea unghiurilor în ridicările topografice; -ree (v. -ree), s.f., tulburare caracterizată printr-o tendinţă imperioasă de a scrie oriunde, oricum şi cu orice; sin. grafomanie; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare metodică a caracterelor generale ale grafiei, cu scopul de a identifica scrisul; -spasm (v. -spasm), s.n., mişcare spasmodică a musculaturii antebraţului şi a mâinii, în timpul scrierii; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă psihoterapeu-tică bazată pe exerciţii scriptice; sin. terapie prin scris.
GRALI- „picioroange". 0 lat. grallae „piciorange, catalige" > fr. gralli-, lat. sav. id. > rom. grali-. ■ -form (v. -form), adj. (despre o plantă) cu rădăcini aeriene proptitoare lungi, în formă de picioroange.
-GRAM, v. -GRAMĂ.
-GRAMĂ (-GRAM) „scriere, comunicare, înregistrare, diagramă, inscripţie, grafie". 0 gr. gramma „linie, literă, desen, figură" > fr. -gramme, lat. sav.
-gramma, it. id. > rom. -gramă şi -gram. GRAMINI- „graminee, ierbos, erbaceu". 0 lat. gramen, inis „iarbă, pajişte" > fr. gramini-, engl. id., lat. sav. id. > rom. gramini-. ■ -col (v. -coli), adj. (despre paraziţi) care trăieşte pe graminee; -fer (v. -fer), adj., care conţine iarbă; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze erbacee; -form (v. -form), adj., care are consistenţa plantelor ierboase; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu iarbă. GRAMINO- „graminee, plante ierboase". 0 lat. gramen, inis „iarbă" > fr. gramino-, engl. id., lat. sav. id. > rom. gramino-. u -fore (v. -for), s.f. pl., plante cu frunze alungite sesile, cu nerva-ţiune paralelă; -logie (v. -logiei), s.f., agrosto-logie*.
GRAMO- „literă, linie, desen". 0 gr. gramma „literă, linie" > fr. grammo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. gramo-. ■ -ceras (v. -ceras), s.m., amonit cu cochilie larg ombilicată şi cu ornamentaţie formată din coaste fine şi apropiate; -petal (v. -petal), adj., cu petale având ornamentaţii de linii sau litere.
GRANDI- „mare, uriaş". 0 lat. grandis „mare" > fr. grandi-, lat. sav. id., engl. id. > rom. grandi-.
■	-fior (v. -fior), adj., cu flori mari; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze mari.
GRANI- „seminţe, grăunţe". 0 lat. granum „grăunte, sâmbure" > fr. grani-, engl. id. > rom. grani-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă seminţe; -form (v. -form), adj., în formă de sămânţă; -vor (v. -vor), adj. (despre animale) care se hrăneşte cu seminţele plantelor.
GRANO- „granulă, granulos". 0 lat. granum „grăunte" > fr. grano-, engl. id. > rom. grano-. m -plasmă (v. -plasmă) s.f., masa internă granu-loasă a citoplasmei.
GRANUU- „grăuncior, granulă". 0 lat. granulum „grăunte mic" > fr. granuli-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. granuii-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine granule; -form (v. -form), adj., în formă de granulă.
GRANULO- „grăunte, granulă, granulaţie, granu-lar". 0 lat. granulum „grăunte mic, grăuncior" > fr. granulo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. granulo-. ■ -blast (v. -blast), s.n., mieloblast*; -cit (v. -cit), s.n., leucocit granular cu mai multe nuclee; -citopenie (v. cito-, v. -penie), s.f., scădere a numărului granulocitelor din sânge; sin. granulopenie; -ftizie (v. -ftizie), s.f., maladie produsă de reducerea sau de dispariţia granulocitelor din sânge; -mer (v. -mer), s.n., porţiune din trombocit cu structură granulară; -metrie (v. -metriei), s.f., determinarea proporţiilor diferitelor mărimi de granule care compun un amestec mineral granular; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se determină granulozitatea substanţelor minerale; -penie (v. -penie), s.f., granulocitopenie*; -plasmă (v. -plasmă), s.f., zona internă a citoplasmei în care sunt înglobate nucleul, incluziunile şi ceilalţi constituenţi celulari; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical realizat prin injecţii cu suspensie de cărbune animal. GRAO- „bătrână". 0 gr. grays, graos „femeie în vârstă" > fr. grao- > rom. grao-. ■ -filie (v. -filiei), s.f., atracţie homosexuală a femeilor tinere către bătrâne.
GRAPTO- „incrustat, gravat". 0 gr. graptos „gravat, sculptat" > fr. grapto-, germ. id., engl. id. > rom. grapto-. ■ -liţi (v. -liti), s.m. pl., clasă de animale fosile marine şi coloniale, din încrengătura stomatocordatelor, cu o mare răspândire în rocile din silurian.
GRAVI- „gravitaţie, gravitaţional". 0 lat. gravis „greu“ > fr. gravi-, germ. id., engl. id., lat. sav. id.
>	rom. gravi-. ■ -conimetrie (v. coni/or, v. -metriei), s.f., procedeu pentru determinarea greutăţii, a concentraţiei şi a dispersiei pulberilor din aer; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Ramură a geofizicii care se ocupă cu studiul distribuţiei geografice a câmpului gravitaţional. 2. Procedeu chimic prin care se determină cantitatea unui element dintr-un amestec prin separarea lui cu ajutorul unui reactiv; -metru (v. -metan), s.n., instrument utilizat la măsurarea intensităţii gravitaţiei.
GREGI- „grup, grupat, gregar". 0 lat. grex, gregis „turmă, cireada" > fr. gregi-, lat.sav. id. > rom. gregi-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de grup. -GRIF „enigmă". 0 gr. griphos „ghicitoare, enigmă" > fr. -griphe, germ. -griph, engl. id. > rom. -grif.
187
-GRIPNIE „somn, somnolenţă". 0 gr. grypnos „somn" > fr. -grypnie, germ. id., lat. sav. -gryp-nia > rom.-gripnie.
-GRIPOZĂ „arcuire, încovoiere". 0 gr. gryposis „curbare, îndoire" > fr. -grypose, germ. id., lat. sav. -gryposis > rom. -gripoză.
GRUI- „cocor**. 0 lat. grus, gruis „cocor" > fr. grui-, lat. sav. id.,engl id. > rom. grui-. ■ -forme (v. -form), s.f. pl., ordin de păsări care trăiesc pe malurile apelor şi pe câmpie, cu ciocul comprimat lateral, cu gâtul şi picioarele lungi, din care fac parte cocorii.
GUMI- „gumă, răşină vegetală". 0 lat. tz. gumma „suc vegetal, gumă" > fr. gummi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. gumi-. ■ -fer (v. -fer), adj. 1. Care secretă răşini vegetale. 2. Care produce gumă. GUSTO- „gust, gustativ". 0 lat. gustus „simţ gustativ" > fr. gusto-, engl. id., germ. id. > rom.
gusto-. m -metrie (v. -metriei), s.f., determinare prin măsurători a intensităţii senzaţiilor gustative; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea sensibilităţii gustative.
GUTI- „picătură, lacrimă, exsudaţie". 0 lat. gutta „picătură" > fr. gutti-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. guti-. ■ -fer (v. -fer), adj., s.f. pl. 1. Adj. (Despre minerale) Care se prezintă sub formă de picături. 2. S.f.pl. Familie de plante tropicale dicotiledonate polipetale hipogine, cuprinzând un mare număr de liane; -fior (v. -fior), adj., cu flori prevăzute cu pete de forma unor picături; -form (v. -form), adj., în formă de picătură sau de lacrimă.
GUTURO- „gât, gutural". 0 lat. guttur, uris „gât"
>	fr. gutturo- > rom. guturo-. ■ -lite (v. -liti),-s.n. pl., concreţiuni calcaroase în punga guturală; -litic (v. -litici), adj., referitor la guturolite.
188
H
HABRO- „veselie, euforie". 0 gr. habros „agreabil, graţios, plăcut" > fr. habro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. habro-. ■ -manie (v. -manie), s.f, stare patologică de excitaţie euforică; -nemă (v. -nemă), s.f., gen de viermi nematozi paraziţi din familia spiruridelor, care determină habronemoza (habronemiaza) cabalinelor.
HADE- „infern, iad“. 0 gr. Hades „iad, infern" > fr. hade- > rom. hade-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., frică patologică de iad, de infern.
HADO- „abis, abisal, hadal". ■ -pelagic (v. -pe-lagic), adj., referitor la fauna marilor fose marine; sin. ultraabisal.
HADRO- „voluminos, uriaş". 0 gr. hadros „gros, abundent, dens" > fr. hadro-, engl. id., germ. id. > rom. hadro-. m -centric (v. -centric), adj. (despre un fascicul liberolemnos concentric) cu ţesutul lemnos dispus central, iar cel liberian spre exterior, în jurul celui lemnos; -zaur (-saur) (v. -zaur), s.m., specie de reptile dinozauriene uriaşe fosile din cretacic.
HAGI-, v. HAGIO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., nume de sfânt.
HAGIO- „sfânt, sacru". 0 gr. hagios „sacru, sfânt"
>	fr. hagio-, germ. id., engl. id. > rom. hagio-. ■ -craţie (v. -craţie), s.f., guvernare de către persoanele sacre; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă exagerată de lucrurile sau persoanele sfinte; -graf (v. -graf), s.m., autor care scrie despre vieţile sfinţilor; -grafie (v. -grafie), s.f., ramură a teologiei care studiază vieţile sfinţilor; sin. hagioiogie; -la-trie (v. -Iatrie), s.f., adoraţie a sfinţilor; -logie (v. -logiei), s.f., hagiografie*.
HAIRO- „veselie, excitaţie euforică". 0 gr. khairo „a fi vesel, a exalta, a excita" > lat. sav. chairo-, engl. id. > rom. hairo-. ■ -manie (v. -manie), s.f., stare de excitaţie euforică patologică, însoţită de un sentiment de omniprezenţă.
HALI- „marin, sărat, apa mării". 0 gr. hals, halos „mare, sare" > fr. hali-, engl. id., lat. sav. id. > rom. hali-, ■ -metru (v. -metru^, s.n., halometru*; -psamon (v. -psamon), s.n., totalitatea organismelor animale şi vegetale din nisipul marin; -ste-reză (v. -stereză), s.f., proces de realizare a o-steolizei, care se caracterizează prin eliberarea lentă a sărurilor minerale din os; -teriu (v. -teriu), s.m., mamifer acvatic fosil din eocen şi miocen, cu corpul pisciform, cu membrele anterioare transformate în palete înotătoare.
-HALIN „sărat, cu săruri". 0 gr. halinos „sărat, salin, de sare" > fr. -haline, engl. id., germ. -halin, lat. sav. -halinus > rom. -halin.
HALMATO- „sare, sărat". 0 gr. halma, atos „sare"
>	fr. halmato-, germ. id., engl. id. > rom. halmato-.
■	-genetic (v. -genetic), adj., relativ la halma-togeneză; -geneză (v. -geneză) s.f., procesul de formare a sării.
HALMIRO- „ape marine, sedimente marine". 0 gr. halmyros „sărat" > fr. halmyro-, germ. id. > rom. halmiro-. m -gen (v. -gen!), adj., care produce sedimente marine; -litic (v. -Iitic2), adj., care se referă la halmiroliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de alterare şi de sintetizare a mineralelor noi, care are loc în apele mărilor şi oceanelor şi în sedimentele depuse pe fundul depresiunilor marine. HALOr „sare, salinitate, sărat, salin, marin". 0 gr. hals, halos „mare, sare" > fr. halo1-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. halo-. ■ -bionte (v. -biont), s.n. pl. 1. Organisme animale şi vegetale adaptate exclusiv la apele şi terenurile sărate. 2. Asociaţii de plante marine; -biu (v. -biu), s.n., totalitatea orga-nismelor vii din apele marine şi oceanice; -cromic (v. -cromic), adj., referitor la halocromie; -cromie (v. -cromie), s.f., fenomen de închidere a culorii care apare la unii compuşi organici, când aceştia se transformă în săruri; -drimiu (v. -drimiu), s.n., vegetaţie tropicală caracteristică ţărmurilor marine; -file (v. -fih), adj., s.n. pl. (microdrganisme) care se dezvoltă într-un mediu sărat; -fife (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) care cresc pe solurile bogate în săruri minerale; -fob (v. -fob), adj., care evită solurile sărate; -gen (v. -geni), adj., s.m.pl. 1. Adj. Care produce săruri. 2. S.m. pl. Denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom, iod şi astatiniu, care se pot combina cu metalele, dând săruri; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la haloge-neză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a solurilor saline şi alcaline; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a sărurilor; -id (v. -id), adj., s.m. (sare) care rezultă din combinaţia unui halogen cu un metal; -logie (v. -logiei), s.f., studiul sărurilor; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie cu ajutorul sării; -metru (v. -metrui), s.n., areometru pentru determinarea concentraţiei în sărurf anorganice solubile a substanţelor zaharoase; -morf (v. -morf), adj. (despre un sol) care se caracterizează prin acumularea sărurilor solubile; -morfoză (v. -morfoză), s.f., totalitatea modificărilor adaptative, ca rezultat al vieţii unor organisme vegetale pe solurile sărate; -tehnie (v. -tehnie), s.f., tehnica preparării sărurilor; -xen (v. -xen), adj. (despre un organism vegetal) capabil să trăiască în ape cu o anumită concentraţie de săruri.
HALO2- „degetul gros". 0 gr. hallux „degetul mare de la picior" > fr. hallo-, germ. id., engl. id. > rom.
189
hal02-. ■ -megalie (v. -megalie), s.f., hipertrofie congenitală a degetului mare de la picior.
HALO3- „diametru". 0 gr. halos „cerc, disc“ > fr. halo-, engl. id. > rom. halo3-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de determinare a diametrului mediu al eritrocitelor, cu ajutorul halome-trului; -metru (v. -metan), s.n., aparat medical utilizat în halometrie.
HALUCINO- „halucinaţie, halucinatoriu". 0 lat. hallucinatio „nălucire, halucinaţie" > fr. hallucino-, engl. id. > rom. halucino-. * -filie (v. -filiei), s.f., predispoziţie halucinatorie; -gen (v. -geni), adj., s.n. (substanţă) care produce halucinaţii; -id (v. -id), adj. (despre o tulburare) care face parte din categoria halucinozelor.
HAMARTO- „defect, malformaţie". 0 gr. hamar-tia„defecte corporale" > fr. hamarto-, engl. id., germ. id. > rom. hamarto-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f. 1. Teamă patologică de defecte corporale.2. Frică morbidă de a comite un păcat; -plazie (v. -plazie), s.f., dezvoltare excesivă a unui ţesut organic, ca răspuns la o pierdere anterioară de substanţă.
HAMI- „cârlig, încârligat, recurbat". 0 lat. hamus „undiţă, cârlig" > fr. hami-, engl. id., lat. sav. id. > rom. hami-. ■ -fer (v -fer), adj. (despre bractee, spinişori etc.) prevăzut cu cârlige mici; -foliu (v. -foliu), adj., care prezintă cârlige sau spinişori de foliolele involucrale; -form (v. -form), adj. (despre spini, fructe, frunze), în formă de cârlig, -rostru (v. -rostru), adj. (despre păsări) cu ciocul încârligat.
HAMULI- „cârlig mic, cu cârlige mici, hamulat". 0 lat. hamulus „cârlig mic" > fr. hamuli-, lat. sav. id.> rom. hamuli-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de cârlig mic. HAPAL-, v. HAPALO-. ■ -onichie (v. -onichie), s.f., proces de distrofie a unghiilor, care se caracterizează printr-o consistenţă moale şi prin lipsa cornificaţiei.
HAP ALO- „moale, delicat, fin". 0 gr. hapalos „moale, delicat" > fr. hapalo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. hapalo-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze moi şi fine; -stil (v. -stil), adj., cu stilul moale.
HAPL-, v. HAPLO-. ■ -odont (v. -odont), adj., care are molarii cu coroane simple; -ont (v. -ont), s.m., organism în celulele căruia se află un număr redus de cromozomi.
HAPLO- (APLO-) „simplu, redus, cu un singur, reducere, jumătate". 0 gr. haploos „simplu, singur, o dată, neamestecat" > fr. haplo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id.> rom. haplo- şi aplo-. ■ -biont (v. -biont), adj., s.n. 1. Adj. Cu nuclee somatice haploide. 2. S.n. Plantă care fructifică o singură dată. 3. S.n. Plantă haploidă cu un număr simplu de cromozomi; -biotic (v. -biotic), adj., referitor la haplobioză; -bioză (v. -bioză), s.f. 1. Caracter al organismelor haplobionte. 2. Fază haploidă â
ciclului reproductiv; -caul (v. -caul), adj., cu tulpină neramificată, având numai axa principală terminată prin floare; -ceras (v. -ceras), s.m., amonit caracteristic pentru jurasicul superior şi pentru cretacicul inferior, având cochilia aproape netedă şi puţin evolută, ornamentată cu striuri fine şi arcuite; -cit (v. -cit), s.n., celulă cu un singur set haploid de cromozomi; -citic (v. -citic), adj., referitor la haplocite; -clamideu (v. -clamideu), adj., cu un singur înveliş floral, cu periant simplu; -di-plobiont (v. diplo-, v. -biont), s.n., organism cu ciclu evolutiv format din două faze: cea sexuată (haploidă) şi cea asexuată (diploidă); -diploid (v. diplo-, v. -id), adj. (despre un organism) care prezintă jumătate din numărul de cromozomi diploizi; -diplont (v. dipl/o-, v. -ont), adj. (despre un organism) al cărui ciclu evolutiv este format din două faze: cea sexuată şi cea asexuată; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante haploide sau plante în fază de ga-metofite; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la gameto-fite; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la ha-plogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de apariţie a unor forme noi de plante pe calea evoluţiei şi a ontogeniei caracterelor neomorfe; -grafie (v. -grafie), s.f., greşeală de scriere care constă în a nu reda decât o singură dată un grup de caractere grafice duble; -id (v. -id), adj., s.m. (organism) care posedă în nucleu numărul game-tic de cromozomi; -logie (v. -logiei), s.f., proces de suprimare a unei silabe prin disimilare totală; -mitoză (v. -mitoză), s.f., tip de diviziune nucleară primitivă, în care granulele formează cromospire dispuse în două grupe; -partenogenetic (v. parteno-, v. -genetic), adj., referitor la haplopar-tenogeneză; -partenogeneză (v.parteno-, v. -geneză), s.f., dezvoltare a unui individ dintr-un ovul redus (haploid); -petal (v. -petal), adj. (despre o floare) cu un singur verticil de petale; -poliploid (v. poliplo-, v. -id), adj., rezultat partenogenetic dintr-o formă poliploidă cu jumătate din numărul cromozomilor iniţiali; -spor (v. -sporf, s.m., spor simplu al cărui nucleu are numărul complet de cromozomi caracteristici; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange rezultat din generaţia haploidă; -stei (v. -stei), s.n., stei simplu, având xilemul central înconjurat de floem; -stemon (v. -stemon), adj. (despre androceu) format dintr-un singur cerc de stamine; -stemonie (v. -stemonie), s.f., dispoziţie a staminelor într-un singur verticil; -stemonopetal (v. stemono-, v. -petal), adj., cu staminele egale în număr cu petalele; -stom (v. -stom), adj. (despre un organism) care are gura simplă; -tip (v. -tip), s.n., combinaţie de determinanţi genetici, care controlează sinteza unor proteine specifice; -zomic (v. -zomic), adj., referitor la haplozomie; -zomie (v. -zomie), s.f., apariţie în celulele haploide a unor cromozomi simpli.
HAPT-, v. HAPTO-. ■ -algezie (v. -algezie), s.f., senzaţie dureroasă intensă, care se ma-
190
nifestă la apăsarea pe anumite zone, fără să existe o leziune.
HAPTE- „atins, atingere". 0 gr. hapto, haptein „a atinge, a prinde" > fr. hapte- > rom. hapte-.
■	-fobie (v.-fobie), s.f., teamă patologică de o experienţă negativă anterioară, de a nu fi atins de un obiect sau de o fiinţă.
-HAPTIC „tactil, care atinge". 0 gr. haptikos „capabil de a fi atins" > fr. -haptique, engl. -haptic, germ. -haptisch > rom. -haptic.
HAPTO- „apăsare, presiune, contact, stimul tac-til". 0 gr. hapto, haptein „a atinge, a prinde, a strânge"> ir. hapto-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. hapto-. ■ -disforie (v. dis-, v. -forie), s.f., senzaţie neplăcută la atingere; -fon (v. -fon), adj. (despre o halucinaţie) care transpune elementele tactile în registrul auditiv; -for (v. -for), adj., care permite fixarea pe ţesuturile organice; -metru (v. -metrui), aparat cu care se măsoară sensibilitatea diferenţială a presiunii tactile; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare morfologică provocată prin excitaţii de contact, prezentă la plantele căţărătoare; -taxie (v. -taxie), s.f., reacţie a organului vegetal ajuns în contact cu o suprafaţă solidă, la care tinde să adere sau să o evite; -tip (v. -tip), s.n., icotipul colectat împreună cu holotipul unei plante; -trop (v. -trop), adj., haptotropic*; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la curbarea sau la răsucirea organelor vegetale Ia contactul cu un stimul; sin. haptoţrop; -tropie (v. -tropie), s.f., haptotro-pism*; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare sau de răsucire a organelor vegetale, datorită execitaţiei de contact; sin. haptotropie. HARMO- „legat, unit" 0 gr. harmos „legat, sudat" > fr. harmo-, engl. id. > rom. harmo-.
■	-fan (v. -fan), s.n., mineral translucid şi la-melar; -tom (v. -tom), s.n., silicat tectosilicat, care face parte din grupa zeoliţilor.
-HARMOZĂ „reglare, adaptare, aranjare". 0 gr. harmosis „reglare" > fr. -harmose, engl. id., germ. id. > rom. -harmoză.
HARPACTO- „pradă, atac". 0 gr. harpax „jaf, pradă, atac" > fr. harpacto- > rom. harpacto-. ■ -fag (v.-fag), adj. (despre un animal) capabil să atace alte forme animale pentru a se hrăni. HARPAXO- „furt, jaf, jefuire". 0 gr. harpax „jaf, atac" > fr. harpaxo- > rom. harpaxo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a nu fi jefuit, furat.
HARPO- „cârlig, seceră, încovoiat,curbat". 0 gr. harpe „cârlig, seceră" > fr. harpo-, engl. id., lat. sav. id.> rom. harpo-. ■ -carp (v, -carp), adj., cu fructe încârligate; -ceras (v. -ceras), s.m., amonit fosil din jurasic, cu cochilie discoidală, ornamentată cu creste arcuite în formă de seceră; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze în formă de cârlig; -id (v. -id), adj., în formă de cârlig; -lit (v. -lit-i) s.n., corp de roci magmatice intruzive,
în formă de seceră; -litic (v. -litici), adj., referitor la harpolite.
-HASMĂ „auroră polară". 0 gr. khasma „crăpătură, deschidere" > germ. -chasme > rom. -hasmă. HASMO-, v. CASMO-.
HASTI- „lance, hastat, lanceolat". 0 lat. hasta „lance, suliţă" > fr. hasti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. hasti-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze lanceolate; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de lance; lanceolat, hastat.
HEAUTO- „el însuşi". 0 gr. heauton „de sine însuşi" > fr. heauto- > rom. heauto-. ■ -scopie (v. -scopie), s.f., tulburare a percepţiei care constă în proiectarea spaţială anormală a propriei imagini corporale.
HEBE- „pubescent, adolescent, pubertate, pilozitate". 0 gr. hebe „pubertate, adolescenţă, tinereţe" > fr. hebe-, engl. hebe-, germ. id. > rom. hebe-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori acoperite cu peri deşi; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri acoperite cu peri deşi, -frenie (v. -frenie), s.f., formă a demenţei precoce, care apare la pubertate; -gin (v. -gin), adj., cu gineceul acoperit cu peri; -logie (v. -logiei), s.f., ansamblul metodelor de studiu şi al lucrărilor referitoare la adolescenţă; sin. psihologia adolescenţei.
HEBO- „tânăr, precoce". 0 gr. hebe „pubertate, adolescenţă" > fr. hebo-, germ. id. > rom. hebo-.
■	-id (v. -id), adj. (despre forme atenuate de hebefrenie) care se manifestă în special prin tendinţa către comiterea unor fapte antisociale. HECAT-, v. HECATO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu o sută de flori; cu numeroase flori.
HECATO- „cu o sută de, însutit". 0 gr. hekaton „o sută" > fr. hecato-, engl. id., lat. sav. id. > rom. hecato-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu o sută de frunze.
HECHISTO- (HEKISTO-) „redus, mic, scăzut". 0 gr. hekistos „foarte mic, cel mai puţin, minim" > fr. hekisto-, engl. id., germ. id. > rom. hechisto- şi hekisto-. ■ -terme (v.-terme, adj., s.f. pl. (plante) specifice regiunilor arctice şi antarctice, care vegetează la temperaturi sub 0° C; -termic (v. -termic), adj. (despre un ţinut) cu temperaturi foarte scăzute. HECTICO- „obişnuit, frecvent". 0 gr. hektikos „normal, habitual" > fr. hectico-, lat. sav. id. > rom. hectico-. ■ -ceras (v. -ceras), s.m., amonit jurasic, cu cochilie evolută şi larg ombilicată, cu circumvoluţii ovale şi cu ornamentaţia formată din tuberculi periombilicali.
HECTO- „o sută, de o sută de ori". 0 gr. hekaton „o sută" > fr. hecto-, engl. id., germ. hekto-, lat. sav. hecto- > rom. hecto-. ■ -cotii (v. -cotii), s.n., braţ al cefalopodelor dibranhiate, care poartă spermatoforii; -graf (v. -graf), s.n., aparat folosit pentru multiplicarea textelor, format dintr-un cilindru acoperit cu o pastă specială; sin. şapirograf; -grafie (v. -grafie), s.f.,
191
procedeu care permite reproducerea unui text într-o sută de exemplare.
HEDERI- „iederă, hederaceu". 0 lat. hedera „iederă" > fr. hederi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id.
>	rom. hederi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine iederă; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze hedera-cee; -form (v. -form), adj., în formă de iederă. HEDI- „dulce“. 0 gr. hedys „dulce" > fr. hedy-, engl. id., lat. sav. id. > rom. hedi-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori dulci; -carp (v. -carp), adj., cu fructe dulci; -riz (v. -riz), adj., cu rădăcini dulci.
HEDON-, v. HEDONO-. «-algezie (v. -algezie), s.f., senzaţie ambivalenţă de plăcere şi de neplăcere.
-HEDONIE „plăcere, desfătare". 0 gr. hedone „plăcere" > fr. -hedonie, germ. id., engl. -hedonia > rom. -hedonie.
HEDONO- „plăcere". 0 gr. hedone „plăcere" > fr. hedono-, engl. id. > rom. hedono-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de o experienţă (trăire) plăcută; -logie (v. -logiei), s.f., studiul plăcerii.
HEDRANO- „sesil, fără peţiol sau peduncul". 0 gr. hedranon „suport, sprijin" > fr. hedrano-, lat. sav. id. > rom. hedrano-. ■ -fii (v.-fil2), adj., cu frunze sesile, nepeţiolate; -sperm (v. -sperm) adj., cu fructe sesile.
HEDRO- „rect, rectal". 0 gr. hedra „rect, anus" > fr. hedro-, germ. id., engl. id. > rom. hedro-. * -cel (v. -cel2), s.n., hernie perineală mediană posterioară, asociată cu prolaps recţal complet. HEFE- „îmbrăcăminte". 0 gr. hephestris „haină"
>	fr. hephe-, germ. id., engl. id. > rom. hefe-. ■ -filie (v. -filiei), s.f., formă de fetişism care constă în utilizarea drept fetiş a unor bucăţi din stofa îmbrăcămintei fiinţei iubite.
HEKISTO-, v. HECHISTO-.
HEL-, v. HELOr. ■ -orgadofil (v. ordago-, v. -fiii), adj. (despre o plantă) care creşte în locuri pădu-roase şi mocirloase.
-HELĂ „strălucire solară". 0 gr. helios „soare" > fr. -hele, engl. -hel> rom. -heiă.
HELCO-„ulcer, ulceraţie". 0 gr. /7e//cos„ulcer, rană"
>	fr. helco-, engl. id., germ. heiko- > rom. helco-. m -gen (v. -geni), adj., care produce ulceraţii; -id (v. -id), adj., cu aspect de ulcer; -logie (v. -logiei), s.f,, studiul ulceraţiilor; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de grefă cutanee a unui ulcer.
-HELCOZĂ, v. -ELCOZĂ.
HELEO- „mlaştină, iaz, lacustru".0 gr. helos, heleos „mlaştină, mocirlă" > fr. heleo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. heleo-. ■ -cren (v. -cren), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care creşte în izvoarele mlăştinoase; -fii (v. -fii!), adj. (despre un organism vegetal) care creşte în mlaştină; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante scufundate în rplaştină, având organele foliare şi florale situate deasupra apei; -trof (v. -trof), adj.
(despre un organism animal sau vegetal) care se hrăneşte cu biomasa din iazuri sau mlaştini; sin. heleotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., heleotrof*. HELI- „melc". 0 lat helix „spirală" > fr. heli-, engl. id.
>	rom. heli-. ■ -cide (v. -cid), s.n. pl., substanţe chimice utilizate împotriva melcilor dăunători. HELICI- „melc, cochilie de melc". 0 lat. helix, heli-cis „spirală, volută" > fr. helici-, lat. sav. id. > rom. helici-. ■ -cultor (v.-cultor), s.m. şi f., persoană care se ocupă cu helicicultura; -cultură (v. -cultură), s.f., disciplină care se ocupă cu creşterea şi exploatarea melcilor; -fer (v. -fer), adj. (despre un strat geologic) care conţine cochilii de melci; -form (v.-form), adj., în formă de cochilie de melc.
HELICO- „spirală, torsiune, spiralat, torsionat". 0 gr. helix, helikos „spirală" > fr. helico-, lat. sav. id., engl. id., germ. heliko- > rom. helico-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe spiralate; -id (v. -id), adj. (despre un organ animal seu vegetal) în formă de cochilie de melc; sin. heiicoidai; -micete (v. -micete), s.f. pl., grup de ciuperci la care coni-dioforii prezintă ramificaţii simpodiale spiralate; -nomiu (v. -nomiu), s.n., cavitate spiralată produsă prin roaderea de către larvele insectelor în părţile parenchimatice ale plantelor; -spor (v. -spor), s.m., celulă reproducătoare asexuată spiralată; -tremă (v. -tremă), s.f., orificiu al labirintului cohlear, prin care rampa ves-tibulară comunică cu rampa timpanică.
-HELIE „radiaţie solară" 0 gr. helios „soare" > fr. -helie, germ. id. > rom. -helie.
HELIO- „soare, lumină, radiaţii solare, însorit". 0 gr. helios „soare" > fr. helio , germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. helio-. ■ -aeroterapie (v. aero-, v.-terapie), s.f., expunere terapeutică la razele solare; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., studiul fenomenelor biologice în raportul lor cu radiaţia solară; -centric (v. -centric), adj. (âespre o teorie) care are Soarele drept centru; -cromie (v. -cromie), s.f., tipar poligrafic adânc şi policrom; -fii (v. -fiii), adj. 1. (Despre o plantă) Care creşte în regiunile însorite. 2. (Despre un organism) Care prezintă afinitate pentru lumina solară; -file (v. -fil2), s.f. pl., frunze periferice însorite din coroana arborilor; -filie (v. -filiei), s.f., atracţie patologică faţă de lumina soarelui; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care au nevoie de o cantitate crescută de lumină pentru a se putea dezvolta; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la heliofite; -fizioterapie (v. fizio-, v. -terapie), s.f., fizioterapie solară; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. 1. Adj. (Despre o plantă)-Care nu suportă lumina solară. 2. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care suferă de heliofobie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de lumina solară; -gen (v. -geni), adj., care produce lumină; -graf (v. -graf), s.n. 1. Aparat pentru fotografierea globului solar. 2. Aparat de măsură a puterii calorice a soarelui. 3. Aparat
192
meteorologic care înregistrează perioadele din zi cu timp însorit. 4. Aparat telegrafic optic care utilizează razele solare. 5. Aparat folosit pentru copierea desenelor pe o hârtie heliografică; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Procedeu de tipar calcografic, care utilizează clişee de cupru, obţinute pe cale fotochimică. 2. Reproducere în mai multe exemplare a unei imagini cu ajutorul heliografului. 3. Descriere a Soarelui; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., adoraţie a Soarelui de către unele populaţii primitive; -Iatru (v. -Iatru), adj., s.m. şi f., (persoană) care adoră soarele; -litic (v. -litici), adj., s.n. (civilizaţie) caracteristică prin cultul soarelui şi prin me-galiţi; -litografie (v. lito-, v.-grafie), s.f., procedeu litografic în care formele de tipar sunt obţinute prin reproducere fotografică; -logie (v. -logiei), s.f., studiul Soarelui; -meteorologie (v. meteoro-, v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre raporturile dintre circulaţia atmosferică şi activitatea solară; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea diametrului aparent al Soarelui şi al planetelor; -nastie (v. -nastie), s.f., mişcare a plantelor produsă sub influenţa luminii difuze; -patie (v.-patie), s.f., afecţiune provocată de razele solare; -plastie (v. -plastie), s.f., procedeu de gravură fotografică, prin care se obţin planşe gravate în relief; -sciofite (v. scio-, v. -fit), s.f. pl.N, plante adaptate atât pentru staţiunile însorite, cât şi pentru cele umbrite; -scop (v. -scop), s.n., dispozitiv optic, care se ataşează la o lunetă pentru observarea discului solar; -scopic (v. -scopic), adj. (despre un organ vegetal) orientat în direcţia soarelui; -stat (v. -stat), s.n., instrument optic folosit pentru a transmite un fascicul de raze solare dintr-o direcţie determinată; -tactism (v. -tactism), s.n., heliotaxie*; -taxie (v. -taxie), s.f., tendinţă a plantelor de a se îndrepta spre o sursă de lumină; sin. heliotactism; -terapie (v. -terapie), adj., referitor la helioterapie; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament prin expunere la acţiunea razelor solare ultraviolete; -term (v. -term), adj. (despre lacuri sărate) a cărui suprafaţă are un strat izolator de apă dulce, împiedicând iradierea căldurii în atmosferă; -termic (v. -termic), adj., referitor la heliotermie, -termie (v. -termie), s.f., fenomen fizic care constă în păstrarea de către apa unor lacuri sărate a căldurii solare înmagazinate, mai mult decât în regiunile limitrofe; -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu de reproducere tipografică, în care se utilizează substanţe coloidale expuse la acţiunea razelor solare; -trop (v. -trop), s.n. 1. Instrument geodezic de semnalizare, format dintr-o oglindă plană care reflectă razele solare la o mare distanţă. 2. Varietate roşie de calcedonie, cu pete galbene şi strălucitoare la soare; -tropic (v. -tropic), adj. (despre un organism vegetal) care se orientează în direcţia izvorului de lumină; -tropie (v. -tropie),
s.f., heliotropism*; -tropism (v. -tropism), s.n., capacitatea unor plante sau a unor organe vegetale de a se orienta în direcţia razelor solare; sin. heliotropie; -turgotropism (v. turgo-, v. -tropism), s.n., turgescenţă a vegetalelor sub influenţa luminii; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., clasă de protozoare de tipul rizopodelor.
HELMINT-, v. HELMINTO-. ■ -agog (v. -agog), adj. s.n. (remediu) împotriva viermilor paraziţi. HELMINTO- „viermi paraziţi, helminţi". 0 gr. hei-mins, helminthos „vierme" > fr. helmintho-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. helminto-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a se infesta cu helminţi; -id (v. -id), adj. (despre spori) în formă de vierme; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în helmintologie; -logie (v. -logie!), s.f., disciplină care studiază viermii paraziţi; -scopie (v. -scopie), s.f., examen vizual direct sau cu instrumente optice al helminţilor; -spor (v. -spor), s.m., celulă reproducătoare asexuată vermicu-lară; -zoonoză (v. zoo-, v. -noză), s.f., boală parazitară, comună omului şi animalelor, produsă de helminţi.
-HELMINŢI, v. -ELMINŢI.
HELOr „baltă, mlaştină, mlăştinos, palustru“. 0 gr. heios „mlaştină*4 > fr. heio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id.> rom. helo^-.m -biu (v. -biu), adj., s.n. (organism) cu viaţă palustră; -cren (v. -cren), adj. (despre un izvor)care se scurge într-o mlaştină; -fii (v. -fih), adj., care prezintă afinitate pentru regiunile mlăştinoase; -fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) ai căror rizom se află în nămol sau în mlaştină; -hidrofite (v. hidror, v. -fit), s.f. pl., plante superioare adaptate ia locurile mlăştinoase cu adâncime mică; -hilofile (v. hiio-, v. -fiii), adj., s.f. pl., (plante) care cresc în pădurile mlăştinoase sau umede; -id (v. -id), adj., cu aspect de baltă, de mlaştină; -lohmofil (v. lohmo-, v. -fiii), adj. (despre un organism vegetal) care creşte pe păşunile din lunci. HEL02- „strat cornos". 0 gr. helos „unghie“ > fr. helo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. heloz-. u -dermie (v. -dermie), s.f., dezvoltare exagerată a ţesutului cornos epidermic la nivelul articulaţiilor degetelor de la mâini; -tomie (v. -tomie), s.f., excizie chirurgicală a unei excrescenţe cornoase.
HEM-, HEMO-. ■ -agog (v.-agog), adj., care provoacă scurgerea sângelui; -angiectazie (v. angi-, v. -ectazie), s.f., stare de dilataţie a vaselor sanguine; -artroză (v.-artroză), s.f., acumulare patologică de sânge în articulaţii; -oftal-mie (v.-oftalmie), s.f., hemoragie în corpul vitros. HEMA- „sânge, globule roşii, sanguin". 0 gr. hai-ma „sânge" > fr. hema-, germ. hăma-, engl. hae-ma- > rom. hema-. ■ -citometru (v. cito-, v. -metrui), s.n. 1. Aparat pentru măsurat globulele albe şi roşii din sânge. 2. Aparat utilizat în fitopa-tologie pentru numărarea sporilor dintr-o suspen-
193
sie, în vederea determinării densităţii acestora; -poietic (-poetic) (v. -poietic), adj., care produce sânge.
HEMAT-, v. HEMATO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini purpurii; -emeză (v. -emeză), s.f., vărsături cu conţinut de sânge provenit din leziunile tubului digestiv; -hidroză (v. -hidroză), s.f., eliminare de sudoare cu sânge; -omfal (v. -omfal), s.n., hematom al cordonului ombilical; -urie (v. -urie), s.f., prezenţa sângelui în urină, datorită unei hemoragii a mucoasei căilor urinare. HEMATI- „globule roşii, hematii". 0 gr. haima, haimatos „sânge" > fr. hemati-, engl. id., germ. hâmati-, lat. sav. hemati- > rom. hemati-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de numărare a globulelor roşii din sânge; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea hematiilor.
HEMATO- „sânge, globule roşii, hematii; sanguin, hematie". 0 gr. haima, haimatos „sânge" > fr. hemato-, engl. id., germ. hămato-, lat. sav. haemato- > rom. hemato-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celula de origine a elementelor figurate sanguine; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la hematoblaste; -cefal (v. -cefal), s.n., hematocel al meningelui intern; -cel (v. -cel2), s.n., tumoare formată din acumularea de sânge într-un ţesut, organ sau cavitate; -cit (v. -cit), s.n., termen generic pentru orice element figurat din sânge; -citic (v. -citic), adj., referitor la hematocite;
—citolitic (v. cito-, v. -Iitic2), adj., referitor la he-matocitoliză; -citoliză (v. cito-, v. -liză), s.f., pro-ces de distrugere a hematocitelor; -citolog (v. cito-, v. -log), s.m. şi f., specialist în hema-tocitologie; -citologie (v. cito-, v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre celulele sanguine; -crit (v. -crit), s.n. 1. Aparat pentru stabilirea volumului procentual de hematii. 2. Metodă pentru determinarea masei eritrocitare dintr-un volum dat de sânge; -crom (v. -crom), s.m., pigment roşu carotenoid din cloroplastele unor alge; -cultură (v. cultură), s.f., hemocultură*; -dermie (v. -dermie), s.f., afecţiune a sistemului hematopoietic, însoţită de leziuni cutanate; -doc (v. -doCi), s.n., veziculă fibroelastică, situată la baza organului palpai al unor insecte; -fag (v. -fag), adj., s.m. şi f. 1. Adj. s.m. şi f. (Animal) care se hrăneşte cu sângele altui animai. 2. (Despre viermi) Care se hrăneşte cu sânge; -fagie (v. -fagie), s.f. 1. Faptul de a se tirani cu sânge. 2. Fagocitoză a hematiilor; -fii (v. -fiii), adj., cu frunze purpurii; -fite (v. -fit), s.f. pl., microorganisme vegetale prezente în sânge; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de a vedea sânge; -gen (v. -gen2), adj., s.n. 1. Adj. (Despre un medicament) Care produce sânge sau care face să crească numărul de hematii din sânge. 2. (Despre o maladie) Care îşi are originea în sânge. 3. S.n. Substanţă ferugi-noasă care se găseşte în gălbenuşul de ou.
4. S.n. Produs alimentar concentrat, obţi-nut din amestecarea sângelui cu lapte şi cu diferite substanţe aromatizate; -genetic (v.-genetic), adj., referitor la hematogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a sângelui; -gonie (v. -gonie), s.f., celulă-tulpină; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a sângelui; -gramă (v. -gramă), s.f., hemogramă*; -id (v.-id), adj., cu aspect de sânge; -lit (v. -liti), s.n., arseniat natural de mangan şi aluminiu, cristalizat în sistemul romboedric, fiind de culoare roşie; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la hematoliză; -liză (v. -liză), s.f., hemoliză*; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în hematologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul morfofiziolo-giei şi patologiei sângelui în vederea determinării numărului, tipurilor şi proporţiei diferitelor elemente figurate; -metriei (v. -metriei), s.f., examinare a sângelui în vederea determinării numărului, tipurilor şi proporţiei diferitelor elemente; -metrie2 (v. -metrie2), s.f., hematometru*; -metru (v. -metru2), s.n., retenţie patologică a sângelui menstrual în cavitatea uterină; sin. hematome-fr/ş»; -mielie (v -mielie), s.f., hemoragie în măduva spinării; -poietic (v. -poietic), adj. care produce celule sanguine; -pqieză (v. -poieză), s.f., proces de formare şi dezvoltare a celulelor sanguine; sin. hemopoieză; -rahie (v. -rahie), s.f., hemoragie în canalul medular; -ree (v. -ree), s.f., însuşire pe care o au unele insecte de a elimina reflex lichide repulsive, la nivelul orificiului bucal sau anal, pentru îndepărtarea agresorilor; sin. hemoree (2); -scop (v. -scop), s.n., instrument utilizat pentru determinarea numărului de elemente figurate din sânge; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a sângelui la microscop; -spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s.f., examinare a sângelui cu ajutorul spectro-scopului; -spermie (v. -spermie), s.f., prezenţă a sângelui în lichidul spermatic; sin. hemosper-mie; -static (v. -static), adj., s.n., hemostatic*; -terapie (v. -terapie), s.f., hemoterapie*; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., sporozoare parazite în sângele animalelor şi în tubul digestiv al ţânţarului anofel, provocând malaria.
HEMER-, v. HEMEROr. ■ -ant (v. -ant), adj., care înfloreşte în timpul zilei; sin. hemerantic. HEMERO^zi, diurn, timpul zilei". 0 gr. hemera „zi" > fr. hemero- şi emero-, engl. hemero-, germ. id., it. emero- > rom. hemero1- şi emero-.
■	-biu (v. -biu), adj,, s.n. (organism) cu existenţă diurnă; -fonie (v. -fonie), s.f., blocaj verbal manifestat la trezirea din somn, în nevroza anxioasă, epilepsie şi schizofrenie; -log (v. -log), s.m. 1. Autor de calendare. 2. Persoană care studiază problemele legate de calendare; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţa de a compune calendare; -patie (v. -patie), s.f., maladie care nu se produce sau care nu apare decât în
194
timpul zilei; -tecă (v. -tecă), s.f., bibliotecă de publicaţii periodice.
HEMERO2- „cultivat, domestic". 0 gr. hemeros „domestic, cultivat“> fr. hemero-, germ. id., engl. id.} lat. sav. id. > rom. hemero2-.m —fii (v. -fiii), adj. (despre o plantă) care este uşor de cultivat; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante introduse şi încetăţenite în cultură; -fob (v. -fob), adj. (despre o plantă) care se cultivă greu.
HEMI- (EMI-) „jumătate, doime, pe jumătate". 0 gr. hemi „pe jumătate" > fr. hemi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id., it. emi- > rom. hemi- şi emi-. u -algie (v. -algie), s.f., durere limitată la o sin-gură parte a corpului; -alogen (v. alo-, v. -gen^, adj., referitor la două animale care fac parte din aceeaşi specie, dar care diferă între ele printr-un singur haplotip; sin. semiaiogen; -alopoliplod (v. alo-, v. poliplo-,v. -id), adj. (despre un aloploid) care rezultă din încrucişarea unor specii îndepărtate filogenetic; -ambliopie (v. ambii-, v. -opie), s.f., scădere a acuităţii vizuale la nivelul centrilor nervoşi, afectând jumătate din câmpul vizual; -angiocarp (v. angio-, v. -carp), adj. (despre fungi) care prezintă fructificaţii pe jumătate închise; sin. hemian-giocarpic; -angiocarpic (v. angio-, v. -carpic), adj., hemiangiocarp*; -ascomicete (v. asco-, v. -micete), s.f. pl., grupă din clasa ascomicetelor, cuprinzând ciuperci cu asce descoperite pe jumătate şi lipsite de hife ascogene sau de asco-carp; -asomatognozie (v. asomato-, v. -gnozie), s.f., ignorarea unei jumătăţi a corpului; -atrofie (v. -afie), s.f., atrofiere limitată numai la o jumătate a corpului sau a unui organ; -autofite (v. auto-, v. -fit), s.f. pl., plante parazite, prezentând clorofilă; -autopoliploid (v. auto-, v. poliplo-, v. -id), adj., s.m. (autopoliploid) care rezultă din poliploidizarea hibrizilor din populaţii aparţinând aceleiaşi specii; -biotrof (v. bio-, v. -trof), adj. (despre un agent patogen) care se hrăneşte din celulele vii ale gazdei; sin. hemi-biotrofic; -biotrofic (v. bio-, v. -trofic), adj., hemibiotrof*; -cardie (v. -cardie), s.f., malformaţie congenitală, care constă în prezenţa a numai două dintre cele patru camere normale ale inimii; -cariont (v. cari-, v. -ont), s.n., nucleu cu un număr simplu (haploid) de cromozomi; -cariotip (v. cario-, v. -tip), s.n., complement cromozomal prezent într-un gamet; -carp (v. -carp), s.n., jumătate a unui fruct compus din două cârpele; -cefal (v. -cefal), adj. (despre o larvă) cu capul nedezvoltat; -cefalic (v. -cefalic), adj., care prezintă hemicefalie*; -cefalie (v. -cefalie), s.f., anomalie congenitală reprezentând o encefalie parţială, caracterizată prin absenţa creierului; -chineză (-cineză, -kineză) (v. -chineză), s.f., distribuţie anormală a cromozomilor în procesul anafazei; -ciclic (v. -ciclic), adj. (despre o plantă) la care unele elemente flo-
rale sunt dispuse în cercuri concentrice, iar altele, în spirală; -ciclu (v. -ciclu), s.n., construcţie sau spaţiu mare în for-mă de semicerc; -cistectomie (v. cist/o-, v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a unei jumătăţi din vezica urinară; -cleistocarp (v. cleisto-, v. -carp), adj. (despre fungi) cu carpozomul la început acoperit, din care, la maturitate, ies organele de fructificaţie; sin. hemicleistocarpic; -cleistocarpic (v. cleisto-, v. -carpic), adj., hemicleistocarp*; -cleistogam (v. cleisto-, v. -gam), adj. (despre o floare) care în perioada polenizării se deschide numai pe jumătate; sin. hemicieistogamic; -clonie (v. -clonie), s.f., contracţie musculară bruscă şi involuntară, manifestată la o jumătate de corp; -colectomie (v. col/or, v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a unei jumătăţi de colon; -cranie (v. -cranie), s.f., durere localizată la o jumătate a craniului; -criptofite (v. cripto-, v. -fit), adj., s.f. pl., (plante) cu organele vegetative hibernante, situate la suprafaţa solului sau la mică adâncime; -cromozom (v. cromo-, v. -zom), s.m., cromozom constituit dintr-o singură cromatidă, prezent în unele celule; -decandru (v. dec/a-, v. -andru), adj. (despre o floare) care prezintă cinci stamine; -dibioză (v. di-, v. -bioză), s.f., dibioză relativă, deoarece epibiotul depinde de hipobiot, de la care primeşte seva; -digin (v. di-, v. -gin), adj. (despre ovar) care prezintă două cârpele; -edrie (v. -edrie), s.f., caracteristică a unor cristale de a nu prezenta modificări decât pe jumătate din muchii; -encefal (v. -encefal), s.m., monstru care prezintă he-miencefalie; -encefalie (v. -encefalie), s.f., aplazie cerebrală, limitată la o emisferă; -endobiotic (v. endo-, v. -biotic), adj. (despre un parazit) care trăieşte parţial în interiorul gazdei şi, parţial, la exteriorul acesteia; -fanerofite (v. fanero-, v. -fit), s.f. pl., semiarbuşti numai cu părţile vegetative inferioare lemnoase şi cu muguri de reînnoire aproape de suprafaţa solului; -fonie (v. -fonie), s.f., incapacitate de a vorbi cu voce tare; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Fecundaţie incompletă, în cadrul căreia are loc numai plasmogamia, nu şi cariogamia. 2. Inducere a germinării gârneţului feminin sau a ovulului de către mascul, fără copulaţie; -gamopetal (v. gamo-, v. -petal), adj., cu petalele concrescute numai în partea lor inferioară; -gamotrop (v. g^mo-, v. -trop), adj. 1. Care prezintă mişcări gamotropice incomplete pentru uşurarea polenizării. 2. (Despre o floare) Cu mişcări incomplete de deschidere şi de închidere; sin. hemigamotropic; -gamotropic (v. gamo-, v. -tropic), adj., hemigamotrop* (1, 2); -gnat (v. -gnat), adj., care prezintă hemignatie; -gnatie (v. -gnatie), s.f., absenţă congenitală a unei jumătăţi a maxilarului inferior; -haploid (v. haplo-, v. -id) adj. (despre o celulă) care are doar
195
jumătate din numărul haploid de cromozomi caracteristic speciei; -laringectomie (v. laring/o-, v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a unei jumătăţi din laringe; -macroencefalie (v. macro-, v. -encefalie), s.f., hipertrofie limitată doar la o emisferă cerebrală; -macroglosie (v. macro-, v. -glosie), s.f., hipertrofie limitată la o jumătate a limbii; -mei (v. -meh), s.m., monstru care prezintă hemimelie; -melie (v. -melie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin absenţa extremităţilor membrelor superioare şi inferioare; -mezofitic (v. mezo-, v. -fitic), adj., care face trecerea de la mezofitic la xerofitic; -mimie (v. -mimie), s.f., modificare uni-laterală a expresiei faciale; -morf (v -morf), adj. (despre un mineral) care prezintă hemimorfie; -morfie (v. -morfie), s.f., proprietate a substanţelor cristalizate de a avea axe polare de simetrie; sin. hemimorfism; -morfism (v. -morfism), s.n., hemimorfie*; -nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a unuia dintre cei doi rinichi, în cazul unei malformaţii congenitale renale; -opie (v. -opie), s.f., restricţie a vederii unei părţi laterale a câmpului vizual binocular, -pag (v. -pag), s.m., monstru dublu monomfa-lian, cu aderenţa laterală a regiunii toracice şi a gâtului; -pareunie (v. -pareunie), s.f., imposibilitatea de copulaţie completă, datorită malformaţiei organelor genitale feminine; -pareză (v. -pareză), s.f., reducere a forţei, vitezei şi amplitudinii mişcărilor voluntare într-una din jumătăţile corpu-lui, din motive organice sau funcţionale; -patie (v. -patie), s.f., maladie localizată într-o jumătate de corp, consecutivă unor leziuni cerebrale; -pelagic (v. -pelagic), adj. (despre un sediment) care aparţine adâncurilor marine şi oceanice între 800 şi 2400 m; -pentacotil (v. penta-, v. -cotii), adj., care are cinci cotiledoane, din care unul despicat; -plegie (v. -plegie), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de hemiplegie; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a unei jumătăţi laterale a corpului; sin. hemiplexie; -plexie (v. -plexie), s.f., hemiplegie*; -ptere (v. -pter), s.n. pl., ordin de insecte hemimetabole, cu aripile anterioare chi-tinizate la jumătatea bazală şi membranoase la jumătatea terminală; -saprofite (v. sapro-, v. -fit), s.f. pl., plante saprofite care posedă şi aparat clorofilian; -sfigmie (v. -sfigmie), s.f., reducere la jumătate a pulsului sanguin; -somatognozie (v. somato-, v. -gnozie), s.f., tulbulare a somatognoziei, care constă în indiferenţa bolnavului faţă de paralizia unei părţi a corpului; -spasm (v. -spasm), s.n., mişcare spasmodică produsă cu intensitate redusă; -spondilie (v. -spondilie), s.f., anomalie congenitală, constând în lipsa unei jumătăţi a coloanei vertebrale; -terie (v. -terie), s.f., anomalie a organelor axiale şi apendiculare ale plantelor;
-termic (v. -termic), adj., referitor la hemitermie; -termie (v. -termie)., s.f., fenomen de ascensiune termică numai la o jumătate a corpului; -terofite (v. teror, v. -fit), s.f. pl., plante bianuale, care, la sfârşitul primului an, hibernează, iar în al doilea an înfloresc şi fructifică; -trigin (v. tri-, v. -gin), adj., cu două pistile concrescute până la jumătate, iar cu al treilea liber; -trop (v. -trop), adj.
1.	Cu ovulul aflat pe partea hilului. 2. (Despre o floare) Care este semiadaptat pentru polenizare prin anumite grupe de insecte; sin. hemitropic; -tropic (v. -tropic), adj., hemitrop* (2); -tropie (v. -tropie), s.f., proprietate a unor grupuri de cris-tale, de aceeaşi formă şi de aceeaşi natură, de a avea poziţia indivizilor unul faţă de altul, obţinută prin rotirea unuia dintre aceştia în jurul unui ax; -xerofite (v. xero-, v. -fit), s.f. pl., plante adaptate parţial la condiţii de sol cu umiditate scăzută; -zigotie (v. -zigotie), s.f., condiţie în care numai o alelă dintr-o celulă este prezentă.
-HEMIE, v.-EMIE.
HEMO- „sânge, globule roşii, sanguin, hematie, purpuriu". 0 gr. haima „sânge" > fr. hemo-, engl. id., germ. hâmo-, lat. sav. haemo- > rom. hemo-. ■ -biologie (v. bio-, v. -logieO, s.f., biologie a sângelui; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la hemoblaste; -blaste (v. -blast), s.n. pl., celule-tulpină; sin. hemocitoblaste; ~cel (v. -ceh), s.n., cavitate a corpului la unele nevertebrate, originară din fragmentarea mezodermului sub formă de sinusuri sau lacune pline cu sânge în blastocel; -cit (v. -cit), s.n., celulă sanguină; -citoblaste (v. cito-, v. -blast), s.n. pl., hemoblaste*; -citofagie (v. cito-, v. -fagie), s.f., fenomen de citofagie, care se manifestă la celulele sângelui şi la organele hematopoietice; -citoftizie (v. cito-, v. -ftizie), s.f., mieloză apla-zică; -citolitic (v. cito-, v. -Iitic2), adj., relativ la hemocitoliză; -citoliză (v. cito-,v. -liză), s.f., proces de distrugere a hemocitelor; -citometric (v. cito-, v. -metric), adj. (despre un procedeu) pentru determinarea concentraţiei spermei în spermatozoizi cu ajutorul unei camere de numărat; -citometru (v.cito-, v. -metrui), s.n., dispozitiv de măsurare a hematiilor; -citopenie (v. cito-, v. -penie), s.f., diminuare a numărului de celule din sânge; -poieză (v. -poieză), s.f., proces de formare a hemocitelor; -citotripsie (v. cito-, v. -tripsie), s.f., proces de zdrobire a hemocitelor din cauza presiunii intracelulare; -citozoare (v. cito-, v. -zoar), s.n. pl., protozoare parazite ale hematiilor; -clastic (v. -clastic), adj., referitor la hemoclazie; -clazie (v. -clazie), s.f., scădere a numărului de leucocite din masa sanguină; -colecist (v. cole-, v. -cist), s.n., acumulare de sânge în vezicula biliară; -conie (v. -conie), s.f., grupare de corpusculi observaţi în sânge la ultramicroscop, prezentând mişcări browniene;
196
-crinie (v. -crinie), s.f., vărsare a hormonilor în sânge; -crinoterapie (v. crino2-, v. -terapie), s.f., utilizare în scop terapeutic a unui amestec injectabil de sânge şi de extract glandular; -crioscopie (v. crior, v. -scopie), s.f., determinare a punctului de îngheţare a sângelui; -cromi (v. -crom), s.m. pl., pigmenţi sanguini, transportori de oxigen; -cromic (v. -cromic), adj., referitor la hemocromi; -cromogen (v. cromo-, v. -geni), s.m., compus rezultat din combinarea heliului cu diverse substanţe azotate; -cromometru (v. cromo-, v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea procentului de he-moglobină din sânge; -cultură (v. -cultură), s.f., cultivare şi identificare a unor germeni patogeni în sânge, prin însămânţarea lor pe un mediu adecvat; sin. hematocultură; -dinamometrie (v. dinamo-, v. -metriei), s.f., măsurare a presiunii sanguine cu ajutorul hemodinamometru-lui; -dinamometru (v. dinamo-, v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea presiunii sanguine; -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., proces de distrofie a sângelui; -dromograf (v. dromo-, v. -graf), s.n., debitmetru bazat pe deplasarea variabilă de către curentul sanguin a unei supape, ale cărei mişcări sunt înregistrate pneumatic; -dromometrie (v. dromo-, v. -metriei), s.f., măsurare a vitezei sanguine cu ajutorul hemodromometrului; -dromometru (v. dromo-, v. -metrui), s.n., aparat de măsurat viteza de circulaţie a sângelui în vene şi artere; -fag (v. -fag), adj. 1. (Despre un organism) Care se hrăneşte cu sânge. 2. (Despre o celulă fago-citară) Care distruge celulele roşii; -fii (v. -fiii), adj., s.m. şi f. (persoană) atinsă de hemofilie; -filie (v. -filiei), s.f., maladie a sângelui, caracterizată printr-o predispoziţie patologică la hemoragii, datorită insu-ficientei puteri de coagulare sanguină; -genic (v. -genic), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de hemogenie; -genie (v. -geniei), s.f., afecţiune caracterizată prin hemoragii survenite spontan, ca urmare a scăderii pronunţate a numărului de trombocite; -gramă (v. -gramă), s.f., analiză prin care se stabileşte compoziţia sângelui; sin. hemato-gramă; -histioblast (v. histio-, v. -blast), s.n., celulă din ţesutul reticulohistocitar din măduva osoasă, cu citoplasma uşor bazofilă, reprezentând sursa nediferenţiată, a celulelor sanguine; -histioblastic (v. histio-, v. -blastic), adj., referitor la hemohistioblaste; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu sângele; -leucogramă (v. leuco-, v. -gramă), s.f., analiză de laborator constând în notarea hematiilor şi a leucocitelor; -limfă (v. -limfă), s.f., lichid organic din aparatul circulator al nevertebratelor, corespunzător sângelui; -litic (v. -Iitic2), adj., care distruge hematiile; -liză (v. -liză), s.f., fenomen de distrugere patologică a globulelor roşii din sânge; sin. hema-
to liză; -manometru (v. mano-, v. -metrui), s.n.
1.	Aparat pentru dozarea hemoglobinei din sânge.
2.	Aparat pentru determinarea cantităţii de hemo-globină din sânge; -neurocrinie (v. neuro-, v. -crinie), s.f., vărsare a hormonilor hipofizari în sistemul nervos prin mijlocirea circulaţiei porte hipo-talamohipofizare; -patie (v. -patie), adj., referitor la hemopatie; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru maladiile sângelui; -poietic (v. -poietic), adj., relativ la hemopoieză; -poieză (-poeză) (v. -poieză), s.f., hematopoieză*; -proctie (v. -proctie), s.f., hemoragie anală; -ptizie (v. -ptizie), s.f., eli-minare de sânge pe gură, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii; -ptoză (v. -ptoză), s.f., izbucnire a sângelui din vene şi artere; -ragie (v. -ragie), s.f., scurgere abundentă de sânge, cauzată de ruperea unui vas sanguin; -ree (v. -ree), s.f. 1. Curgere de sânge. 2. Hematoree; -rinie (v. -rinie), s.f., hemoragie nazală, provocată de ruperea unui vas de sânge; -spermie (v. -spermie), s.f., hemato-spermie*; -static (v. -static), adj. s.n. (medicament) care opreşte o hemoragie; sin. hemato-static; -stază (v. -stază), s.f., oprire a unei hemoragii prin mijloace proprii organismului sau prin procedee medicale; -tahometru (v. taho-, v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea vitezei de circulaţie a sângelui; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament al unei boli prin transfuzii de sânge; sin. hematoterapie; -tipologie (v. tipo-, v. -logiei), s.f., determinare tipologică a unei populaţii cu ajutorul grupelor sanguine; -toxic (v. -toxic), adj., relativ la hemotoxie; -toxie (v. -toxie), s.f., intoxicaţie a sângelui; -trop (v. -trop), adj. (despre un virus) care se fixează electiv pe celulele sanguine; sin. he-motropic; -tropic (v. -tropic), adj., hemotrop*. HENDECA-, v. ENDECA-.
HENO- „unul, unul singur". 0 gr. heis, henos „unul" > fr. heno-, germ. id., engl. id. > rom. heno-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., doctrină filozofică plotiniană, potrivit căreia principiul ultim al lucrurilor este Unu.
HEORTO- „sărbătoare". 0 gr. heorte „sărbătoare,zi festivă" > fr. heorto-, germ. id., engl. id.
>	rom. heorto-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., studiu asupra sărbătorilor greceşti.
HEPAT-, v. HEPATO-. «-algie (v. -algie), s.f., durere în regiunea ficatului; sin. hepatodinie; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a unei părţi din ficat; -odinie (v. -odinie), s.f., he-patalgie*.
HEPATICO- „de ficat, canal hepatic". 0 gr. hepati-kos „referitor la ficat" > fr. hepatico-, engl. id., germ. hepatiko-, lat. sav. hepatico- > rom. hepatico-. ■ -duodenostoifrie (v. duodeno-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între canalul hepatic şi duoden; -enterostomie (v. entero-, v. -stomie), s.f., crearea operatorie a unei anasto-
197
moze între canalul hepatic şi un segment al intestinului subţire; -gastrostomie (v. gastro-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între canalul hepatic şi stomac; -logie (v. -logiei), s.f., studiul plantelor criptogame hepatice; -stomie (v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între canalul hepatic şi un segment al tubului digestiv; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a canalului hepatic.
-HEPATiE „ficat, glandă hepatică”. 0 gr. hepar, hepatos „ficat" > fr. -hepatie, germ. id. > rom. -hepatie.
HEPATO- „ficat, de ficat, hepatic". 0 gr. hepar, hepatos „ficat" > fr. hepato-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. hepato-. » -cel (v. -cel2), s.n., hernie a ficatului; -cit (v. -cit), s.n., celulă hepatică; -citic (v. -citic), adj., referitor la hepatocite; -citofagie (v. cito-, v. -fagie), s.f., aspect lezional apărut în urma fagocitării unor celule hepatice; -crinie (v. -crinie), s.f., secreţie hepatică; -ente-rostomie (v. entero-, v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de creare a unui anastomoze între o zonă a glandei hepatice şi un segment al intestinului subţire; -gastrostomie (v. gastro-, v. -stomie), s.f., operaţie prin care se creează o anas-tomoză între glanda hepatică şi stomac; -gen (v. -gen^, adj., care este produs de ficat; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a ficatului; -gramă (v. -gramă), s.f., imagine fotografică obţinută în urma unei hepatografii; -lit (v. -liti), s.n., calcul hepatic; '-litic (v. -litici), adj., referitor la hepatolit; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în hepatologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază anatomia, fiziologia şi patologia ficatului; -malacie (v. -malacie), s.f., ramolisment al ficatului; -manometrie (v. mano-, v. -metriei), s.f., măsurare a presiunii hepatice; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere prin examinarea ficatului animalelor sacrificate; -me-galie (v. -megalie), s.f., mărire patologică a ficatului; -necroză (v. -necroză) s.f., distrugere celulară în cursul unor procese infecţioase ale ficatului; -nefromegaiie (v. nefro-, v.-megalie), s.f., mărire patologică a ficatului şi a rinichilor; -patie (v. -patie), s.f., maladie a ficatului; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie de fixare chirurgicală a glandei hepatice deplasate; -ptoză (v. -ptoză), s.f., deplasare în jos a ficatului; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie de suturare a unei plăgi hepatice; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie hepatică; -ree (v. -ree), s.f., supersecreţie biliară; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură a ficatului; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a ficatului; -splenomegalie (v. spleno-, v. -megalie), s.f., mărire patologică a ficatului şi a splinei; -stomie (v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei derivaţii biliare; -terapie (v. -terapie), s.f. 1. Tratament medical al bolilor hepatice. 2. Tratament pe bază de extracte hepatice; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a ficatului; -toxemie (v. tox/o-, v. -emie), s.f., in-
toxicaţie de origine hepatică; -trop (v. -trop), adj. (despre un virus) care are afinitate pentru ficat; sin. hepatotropic; -tropic (v. -tropic), adj., hepatotrop*.
HEPT-, v. HEPTA-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu şapte spini; -andrie (v. -andrie), s.f., stare a florilor cu androceul format din şapte stamine; -andru (v. -andru), adj., care prezintă şapte stamine libere; -aploid (v. aplo-, v. -id), adj. (despre o celulă sau despre un organism) care are şapte seturi haploide de cromozomi; -odont (v. -odont), adj., care are şapte dinţi.
HEPTA- „şapte, de şapte ori". 0 gr. hepta „şapte" > fr. hepta-, engl. id., lat. sav. id., germ. id. > rom. hepta-. ■ -edru (v. -edru), s.n., poliedru cu şapte feţe; -fii (v. -fil2), adj., cu şapte frunze sau foliole; -gin (v.-gin), adj., cu gineceul format din şapte pistile sau cârpele; sin. heptaginic; -ginic (v. -ginic), adj., heptagin*; -gon (v. -gon2), s.n., poligon cu şapte laturi şi cu şapte unghiuri; -mer (v. -mer), adj. 1. Divizat în şapte părţi. 2. Format din şapte părţi; -petal (v. -petal), adj., care are şapte petale; -pod (v. -pod), adj., care are şapte picioare; -sperm(v. -sperm), adj., cu şapte seminţe; -stih (v. -stih), adj. (despre frunze alterne) dispus pe şapte rânduri.
HERBI- „plante erbacee". 0 lat. herba „iarbă" > fr. herbi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. herbi-. * -col (v. -coh), adj. (despre un agent patogen) care parazitează plantele erbacee.
HERCO- „barieră, obstacol". 0 gr. herkos „gard, zid" > fr. herco-, engl. id., germ. herko-, lat. sav. herco- > rom. herco-. ■ -gam (v. -gam), adj. (despre o floare) la care autofecundaţia este imposibilă; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Imposibilitate a autofecundării sau a autopolenizării din cauza modului de dispoziţie a anterelor şi a stigmatelor.
2.	Polenizare prin intermediul insectelor. HERNIO- „hernie, herniar". 0 lat. hernia „vătămare, hernie" > fr. hernio-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. hernio-. * -id (v. -id), adj., în formă de hernie; -laparotomie (v. laparo-, v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a cavităţii peritoneale, utilizată în tratamentul herniilor voluminoase ale intestinului gros; -logie (v.-logiei), s.f., disciplină care tratează despre hernie; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a unui sac herniar; -ptoză (v. -ptoză), s.f., hernie a unei anse de intestin gros printr-o breşă parietală; -rafie (v. -rafie), s.f., consolidare a peretului prin sutură la arcada crurală, după rezecţia sacului herniar; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în herniile strangulate, pentru debridarea inelului herniar; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie reparatorie a unei hernii.
HERPETI- „herpes, herpetic". 0 lat. herpes, etis „pecingine, herpes" > fr. herpeti-, germ. id.,
198
engl. id. > rom. herpeti-. u -form (v. -form), adj. (despre o inflamaţie) cu aspect de herpes. HERPETO- (ERPETO-) „reptile, şerpi“. 0 gr. her-peton „şarpe, reptilă" > fr. herpeto-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. herpeto- şi erpeto-. ■ -fag (v. -fag), adj. (despre un animal) care se hrăneşte cu reptile; -fagie (v. -fagie), s.f., faptul de a se hrăni exclusiv cu reptile; -id (v. -id), adj., în formă de reptilă; -log (v. -log), s.m. şi f.t specialist în herpetologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul reptilelor. HETER-, v. HETERO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini diversificaţi ca formă şi ca număr; -adelf (v. -adelf), s.m., făt teratologic format din doi indivizi, din care parazitul, lipsit de cap, este implantat în epigastrul individului autozit; -adelfie (v. -adelfie), s.f., dezvoltare inegală a carpelelor aderente; -adenie (v. -adenie), s.f., anomalie în formarea sau localizarea ţesutului glandular; -andrie (v. -andrie), adj., heterandru*; -andru (v. -andru), adj. (despre o floare) care are sta-minele sau anterele de lungimi şi forme diferite; -ant (v. -ant), adj., care are flori cu stamine diferite; -an-terie (v. -anterie), s.f., deosebire de formă, dimensiune, poziţie şi funcţii între staminele aceleiaşi flori sau specii; -antie (v. -antie), s.f., stare a florilor cu stamine diferite, la aceeaşi plantă; -auxeză (v. -auxeză), s.f. 1. Creştere anormală a unei părţi a corpului sau a unui organ. 2. Dezvoltare inegală a organelor vegetale pe laturile opuse; -odont (v. -odont), adj., s.n. pl. 1. Adj. (Despre un animal) Care are dinţii diferenţiaţi în incisivi, canini, premoiari şi moiari. 2. S.n. pl. Ordin de lamelibranhiate cu dinţii diferenţiaţi; -oic (v. -oic), adj. 1. (Despre un microorganism) Cu ciclul vital succesiv pe diferite plante-gazdă. 2. Cu anteridii şi oogoane pe filamente deosebite; -onim (v. -onim), adj., s.n. 1. Adj. Care nu are acelaşi nume. 2. Adj. (Despre un organ anatomic simetric) Care se află în relaţie de opoziţie. 3. S.n. Echivalentul unui cuvânt în altă limbă; -onimie (v. -onimie), adj., relativ la heteronimie; -onimie (v. -onimie), s.f., utilizare a unor perechi de cuvinte din radicale diferite, moştenite sau împrumutate; -orexie (v. -orexie), s.f., pervertire a gustului la animale. HETERO- (ETERO-) „diferit, deosebit, inegal, diferenţiat". 0 gr. heteros „altul, diferit" > fr. hetero-, engl. id., lat. sav. id., germ. id., it. etero- > rom. hetero- şi etero-. ■ -bafie (v. -bafie), s.f., coloraţie diferită la organele vegetale, care sunt, în mod obişnuit, incolore; sin. heterocromie (2); -blast (v. -blast), s.n., strat tisular care se dezvoltă sub o formă diferită de a ţesutului de origine; -blastic (v. -blastic), adj. (despre un organism) cu dezvoltare diferită, prezentând o evidentă tranziţie între forma juvenilă şi cea adultă; -cariont (v. -cariont), s.n. 1. Celulă cu nulcee genotipic diferite. 2. Organism având în celule două tipuri de nuclee, dife-
renţiate genetic; -cariotip (v. cario-, v. -tip), s.n., celulă diploidă în care unul dintre cromozomii unei perechi oarecare prezintă o anomalie structurală; -carp (v. -carp), adj., cu mai multe forme sau feluri de fructe; -carpie (v. -carpie), s.f., prezenţa de fructe heteromorfe la aceeaşi plantă; -cefal (v. -cefal), s.m., monstru fetal având două capete de mărimi diferite; -ceras (v. -ceras), s.m., amonit din cretacicul inferior, cu cochilia, la început, turi-culată, apoi dreaptă şi terminată cu o cârjă; -cerc (v. -cerc), adj. (despre înotătoarea caudală) format din lobi inegali, cel dorsal fiind mai mare decât cei ventral; -cheirie (v. -cheirie) s.f., alo-cheirie*; -ciclic (v. -ciclic) adj. 1. (Despre un compus organic) Care are în ciclu, pe lângă atomi de carbon şi atomi ai altor elemente. 2. (Despre o floare) Cu vesticile neuniforme sau cu piese inegale; -ciclu (v. -ciclu), s.n., compus organic ciclic care conţine, pe lângă atomi de carbon, şi atomi ai altor elemente; -cineză (v. -cineză), s.f., proces meiotic heterotipic; -cist (v. -cist), s.n., celulă globuloasă mare, prezentă ia algele albastre fila-mentoase, cu rol în procesul de înmulţire; -clin (v. -clin), adj., cu polenizare încrucişată; -conte (v. -cont), s.f. pl., grupă de alge verzi cu tal unice-iuiar sau pluricelular filamentos, cu zoospori având doi flageli inegali, -coric (v. -coric), adj. (despre o specie) care face parte din două sau mai multe formaţii vegetale diferite; -cotii (v. -cotii), adj., cu cotiledoane inegale; -cotilie (v. -cotilie), s.f., ine-galitate a cotiledoanelor; -crin (v. -crin), adj., cu secreţii diferite; sin. alocrin; -croic (v.-croic), adj., care prezintă inegalităţi de coloraţie; -crom (v. -crom), adj. (despre flori) de culori diferite; -cromatic (v. -cromatic), adj. (despre flori) care prezintă coloraţie diferită, cea centrală faţă de cea marginală; -cromazie (v. -cromazie), s.f., coloraţie diferită a organelor vegetale; -cromie (v. -cromie), s.f. 1. Anomalie congenitală caracterizată prin colorarea diferită a irisurilor. 2. Hete-robafie*; -cromozom (v. cromo-, v. -zom), s.m., cromozom sexuat deosebit ca formă, dimensiuni şi conţinut de autozom sau eucromozom; -cron (v. -cron), adj., care se formează sau care se produce în timpuri diferite; -cronie (v. -cronie), s.f., dezvoltare a unor organe în momente diferite ale embriogenezei unor specii înrudite; -dactil (v. -dactil), adj., cu degete diferite ca formă şi mărime; -derm (v. -derm), adj., cu tegument diferit; -dicogamie (v. dico-, v. -gamie), s.f., prezenţa la aceeaşi specie de flori proterandrice şi proterogi-nice; -dim (v.-dim), s.m., monstru dublu, în care unul dintre indivizi este mic şi imperfect, fiind prins pe faţa anterioară â corpului individului principal; -dinam (v. -dinam), adj. 1. Cu predominanţa unuia dintre organele de reproducere, în cazul florilor hermafrodite. 2. (Despre un hibrid) Cu predominanţa unuia dintre caracterele părinteşti; sin. he-terodinamic; -dinamic (v. -dinamic), adj. (hete-
199
rodinam* (2); -distilie (v. di-, v. -stilie), s.f., dimor-fism floral cu stile lungi şi stamine scurte sau invers; -drom (v. -drom), adj. (despre un organ vegetal) care este orientat în direcţii diferite, -fag (v. -fag), adj. 1. Cu nutriţie variată. 2. Care parazitează pe plante diferite; -fazie (v. -fazie), adj., care prezintă mai multe faze de dezvoltare în cursul ciclului evolutiv; -fenie (v. -fenie), s.f., apariţia neaşteptată a unei anomalii structurale la indivizii unei familii vegetale; -fenogamie (v. feno-, v. -gamie), s.f., reproducere a vegetalelor prin indivizi fenotipic diferiţi; -fiadic (v. -fiadic), adj. (despre o plantă) cu tulpini fertile şi sterile diferite la una şi aceeaşi tulpină; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze diferite pe aceeaşi plantă;—fiiie (v. -filie2), s.f., prezenţa unor frunze de forme şi dimensiuni diferite pe aceeaşi plantă; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante au-totrofe, capabile să-şi prelucreze şi substanţele nutritive luate din substrat sau pe cele de natură organică; -fitic (v. -fitic), adj., care are două feluri de spori, formaţi pe saprofiţi diferiţi; -fon (v. -fon), adj., relativ la heterofonie; -fonie (v. -fonie), s.f., discordanţă provenită din devierea incidentală a vocilor mai multor cântăreţi care improvizează aceeaşi melodie; eforie (v. -forie), s.f., tulburare funcţională a vederii binoculare, provocată de un dezechilibru oculomotor, cu tendinţă mare de fuionare; -gam (v. -gam), adj. 1. (Despre un organism vegetal) Care are mai multe feluri de flori.
2.	Care prezintă flori discale şi marginale de diferite sexe în acelaşi antodiu. 3. Care prezintă heterogamie; -gametangiogamie (v. gamet/o-, v. angio-, v. -gamie), s.f., gametangiogamie între gametangi de sex diferit; -gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s.m., gametange femei şi mascul pe acelaşi tal, specific fungilor; -gamie (v. -gamie), s.f., copulaţie totală a doi gameţi deosebiţi ca formă, dimensiuni şi sex; -gamogonie (v. gamo-, v. -gonie), s.f., copulaţie a gârneţilor de sex diferit; -gen (v. -gen^, adj. 1. (Despre un caracter) Care îşi are originea în afara organismului. 2. (Despre indivizi şi caractere) Cu altă origine decât a populaţiei căreia îi aparţine. 3. (Despre un organism) Alcătuit din mai multe elemente diferite ca formă, funcţie sau origine.
4.	(Despre un grup sistematic) Care include genuri sau specii cu origini diferite; -genetic (v. -genetic), adj. 1. (Despre un organism) Derivat din strămoşi diferiţi. 2. (Despre o împerechere me-iotică) în care cromozomii sunt proveniţi din specii diferite. 3. (Despre un organism poliploid) Care conţine alele diferite pe acelaşi locus; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Geneza unor urmaşi neasemănători în cadrul aceleiaşi specii. 2. Alternanţă de generaţii; -genic (v. -genic), adj. 1. (Despre un poliploid) Care are alele diferite pe acelaşi locus.
2.	(Despre un gamet) Care are două alele ale aceleiaşi gene; -genie (v. -geniei), s.f. 1. Formare, în cadrul unui ciclu evolutiv, a două sau a
mai multor generaţii, diferite din punct de vedere morfologic, fiziologic, şi cariologic. 2. Condiţie ca un caracter fenotipic să fie determinat de gene diferite; -gin (v. -gin), adj. (despre o colonie de insecte) cu două sau mai multe tipuri de femele; -gnat (v. -gnat), adj., s.f. pl. 1. Aclj. (Despre un făt teratologic) Care are maxilarele inegale. 2. S.f. pl. Echinide exociclice cu aparatul masticator format din cinci piese inegale; -gonie (v. -gonie), adj., referitor la heterogonie; -gonie (v. -gonie), s.f. 1. Condiţia în care o specie are un ciclu de reproducere particular. 2. Formarea pe acelaşi individ a două sau trei tipuri de flori diferite din punctul de vedere al structurii androceului. 3. însuşire a unor specii de a prezenta una sau mai multe reproduceri partenogenetice urmate de una sexuată. 4. Alternare a generaţiei hermafrodite, cu una sau mai multe generaţii partenogenetice, la trematode şi rotifere; -grafie (v. -grafie), s.f., ortografie eterogenă; -id (v. -id), adj. (despre un organ vegetal) cu forme şi mărimi diferite; -lexe (v. -lexă), adj., s.n. pl. (antonime) care au radicali diferiţi; -litic (v. -Iitic2), adj., care distruge celulele vii; -liză (v. -liză), s.f., proces de dizolvare sau de distrugere a celulelor sub acţiunea unor agenţi străini; -log (v. -log), adj. 1. Care provine din descendenţi diferiţi. 2. Care este deosebit din punct de vedere morfologic. 3. Care aparţine unor specii diferite. 4. (Despre ser, grefă etc.). Care provine de la o altă specie; -mal (v. -mal), adj. (despre o frunză) îndreptat în toate direcţiile; -mer (v. -mer), adj. 1. Format din mai multe părţi morfologice sau anatomice. 2. Cu diviziuni inegale sau neuniforme. 3. Cu un număr diferit de elemente în verti-cilul floral. 4. (Despre go-nidii) Dispus în straturi; -merie (v. -merie), adj. (despre gene) care participă inegal la formarea unui caracter cantitativ; -mericarpie (v. meri-, v. -carpie), s.f., heterocar-pie între mericarpiile aceluiaşi fruct; -merie (v. -merie), s.f. 1. Influenţă reciprocă diferită a factorilor ereditari multipli. 2. Inegalitate numerică sau neuniformitate a părţilor sau a segementelor unor organe ale aceleiaşi specii; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Heteroplazie în care se produc devieri cantitative de la normal. 2. Utilizare în aceeaşi strofă şi în acelaşi poem a două sau a mai multor tipuri de vers; -mezogamie (v. mezo-, v. -gamie), s.f., prezenţa mai multor moduri de polenizare la aceeaşi specie; -mixie (v. -mixiei), s.f., reproducere sexuată prin fuziunea nucleilor genotipic diferiţi; -morf (v. -morf), adj. 1. (Despre substanţe) Care prezintă două sau mai multe forme cristaline diferite. 2. Diferit ca formă şi ca dimensiuni. 3. (Despre o colonie vegetală) Format din indivizi diferiţi ca formă şi funcţie. 4. (Despre cromozomi) Care diferă din punct de vedere morfologic. 5. (Despre boli şi malformaţii) Care prezintă forme variate. 6. (Despre frunze, antere etc.). Cu forme diferite; -morfic (v. -morfic), adj. (des-
200
pre un organ vegetal) cu forme diferite; -morfie (v. -morfie, s.f. 1. Heteromorfism* (1). 2. Sterilitate a florilor generată de existenţa deosebirilor de lungime între stil şi stamine. 3. Conformaţia diferită a unor organe vegetale sau animale; -morfism (v. -morfism), s.n. 1. Calitatea a ceea ce este hete-romorf; sin. heteromorfie (1). 2. Schimbare periodică a formei; -morfoză (v. -morfoză), s.f. 1. Diversitate morfogenetică. 2. Regenerare a organului vegetal sub altă formă. 3. înlocuire a unei porţiuni dintr-un organ distrus; -nom (v. -nomi), adj., care se supune unor legi provenite din exterior, străine fenomenului respectiv; -nomie (v. -nomie), s.f. 1. Caracterul a ceea ce este he-teronom. 2. Principiu potrivit căruia voinţa subiectului nu are în sine raţiunea propriei acţiuni, ci o derivă din raţiuni externe; -pag (v. -pag), s.m., făt teratologic dubiu, caracterizat prin faptul că parazitul prezintă un cap şi membre pelvine distincte şi rudimentare; -patie (v. -patie) s.f., alopatie*; -petal (v. -petal), adj., cu petale diferite; -picnoză (v. -picnoză), s.f., fenomen caracteristic cromozomilor de sex, manifestat printr-o condensare în cursul etapelor timpurii ale gametogenezei; -plasmă (v. -plasmă), s.f.,ţesut vegetal format pe locuri neobişnuite; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la heteroplastie; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie medicală de transplant chirurgical de la o specie la alta; sin. heterogrefă; -plazie (v, -plazie), s.f.
1.	Proces de formare a unui ţesut patologic în organism. 2. Formare, pe calea diviziunii celulare, a unor celule sau ţesuturi noi pe locurile vătămate, care sunt deosebite de cele normale; -pode (v. -pod), s.n. pl., ordin de gasteropode marine, cu piciorul transformat în înotătoare; -polimeri (v. poli-, v. -mer), s.m. pl., molecule polimerizate, compuse din unităţi structurale diferite; -ptere (v.--pter), s.n. pl., ordin de insecte cu prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată şi în rest membranoasă; -riz (v. -riz), adj., cu rădăcini diferite; -rizie (v. -rizie) s.f., prezenţa de rădăcini diferite, contractile sau de nutriţie, la aceeaşi plantă; -schiză (v. -schiză), s.f., fragmentare simultană a nucleului-mamă, rezultând mai multe nuclee; -scopie (v. -scopie), s.f., capacitate parapsihică de a vedea prin corpuri opace sau prin organele interne ale unui organism; -sferă (v. -sferă), s.f., strat al atmosferei situat deasupra homosferei, în care predomină gazele uşoare, dispuse neuniform; -spermie (v.-spermie), s.f., prezenţa de seminţe diferite ca formă sau conţinut la aceeaşi plantă; -spore (v. -spor), adj., s.f. pl. (plante) care formează două tipuri distincte de spori: unul mai mic (microspor) şi altul mai mare (macrospor); -spori (v. -spor), s.m. pl., spori deosebiţi morfologic şi fiziologic; -sporie (v. -sporie), s.f., proces de producere a două tipuri de spori; macrospori şi microspori; -static (v. -static), adj., în care se utilizează o electrizare independentă de aceea a
corpurilor supuse experienţei; -stazie (v. -stazie), s.f., fenomen biologic care constă în stabilirea unor relaţii de dominanţă între genele nealele; -stemon (v. -stemon), adj., cu stamine diferite; -stemonie (v. -stemonie), s.f., prezenţa de stamine de lungimi şi forme diferite la aceeaşi plantă; -stil (v. -stil), adj. (despre o floare) cu stile de lungimi diferite la aceeaşi plantă; -stilie (v. -stilie), s.f., prezenţa unor stile de lungimi diferite la florile unor plante care aparţin aceleiaşi specii; -stom (v. -stom), adj., cu gura asimetrică; -tactic (v. -tactic), adj. (despre o inflorescenţă) format în mo--duri diferite: racemos şi botritic; -talie (v. -talie), adj. (despre ciuperci şi alge) la care sexele se dezvoltă pe taluri sau micelii diferite din punct de vedere morfologic şi fiziologic; -taxie (v. -taxie), s.f. 1. Dispoziţie diferită sau anormală a unor organe sau părţi din organism. 2. Dereglare a proprietăţilor fizice ale unui organ anatomic; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament ai unor boli cu mijloace şi metode specifice alteia; -term (v. -term), adj. (despre un animal) cu temperatura internă a corpului aproape tot timpul variabilă; -termic (v. -termic), adj. 1. Referitor la stratul de apă din mări şi oceane, situat până la adâncimea de 200 m, unde temperatura este variabilă. 2. Care prezintă diferenţă de stratificaţie între diversele pături suprapuse ale apei marine sau oceanice; -termie (v. -termie), s.f., fenomen care constă în pierderea sezonieră a capacităţii de încălzire, fiind caracteristic animalelor care hibernează; -tip (v. -tip), s.m., monstru dublu în care fătul parazit atârnă de peretele ventral al celui autozit; -tipic (v. -tipic) adj. 1. (Despre plante) Care este de alt tip, deosebit de cel obişnuit. 2. Care este reprezentat de prima diviziune meiotică, deosebit de mitoza tipică; -tipie (v. -tipie), s.f., monstruozitate care constă în ataşarea individului accesoriu la peretele anterior al corpului individului principal; -tom (v. -tom), adj. 1. Cu incizii neregulate. 2. Cu diviziuni sau verticile neuniforme; -tomie (v. -tomie), s.f. 1. Ramificaţie sau segmentare vegetală inegală. 2. Dezvoltare inegală a elementelor învelişului floral; -top (v. -top), adj. (despre o plantă) care creşte în biotopuri diferite; -topic (v. -topic), adj., care apare în alt loc decât în cel normal; -topie (v.-topie), s.f., deplasare sau poziţie anormală a unui organ anatomic; -trih (v. -trih), adj. (despre un organism unicelular) care prezintă cili sau flageli de diferite mărimi; -tristilie (v. tri-, v. -stilie), s.f., prezenţă a stilelor de trei forme la aceeaşi specie de plantă; -trof (v. -trof),adj., s.m. şi f. 1. Adj. s.m. şi f. (Organism) care utilizează în nutriţie substanţe organice, neputând efectua autonom sinteza lor din cele ^anorganice. 2. Adj. Cu nutriţie variată. 3. Adj. Cu dezvoltare inegală a unor părţi de organe din cauza nutriţiei neuniforme; -trofic (v. -trofic), adj., care prezintă nutriţie variată; -trofie (v. -trofie), s.f., mod de hrănire spe-
201
cific organismelor heterotrofe; -trop (v. -trop), adj. (despre ovul sau embrion) curbat în formă de potcoavă; sin. heterotropic; -tropic (v. -tropic), adj., heterotrop*; -tropie (v. -tropie), s.f., strabism vizibil, în care ochiul se îndepărtează involuntar de axa vizuală; -xen (v. -xen), adj., s.m. 1. Adj. s.m. (Parazit) care în cursul evoluţiei trece prin mai multe gazde. 2. Adj. (Despre uredinale) Cu ciclu vital succesiv pe diferite plante-gazdă; 3. Adj. Care prezintă anteridii şi oogoane pe filamente deosebite; -zigotie (v. -zigotie), adj., referitor la hetero-zigotie; -zigotie (-zigoţie) (v. -zigotie), s.f., condiţia de a avea cel puţin o pereche de alele diferite într-o pereche de cromozomi diferiţi; -zigoză (v. -zigoză), s.f. 1. Totalitatea descendenţilor rezultaţi din hibridarea a două specii, varietăţi sau rase diferite. 2. Condiţia de a avea perechi de alele diferite; sin. heterozigosis; -zom (v. -zom), s.m., cromozom de sex; -zomie (v. -zomie), s.f., prezenţă suplimentară sau absenţă a unuia sau a câtorva cromozomi, într-o celulă sau într-un organism diploid.
HEX-, v. HEXA-. ■ -acant (v. -acant), adj., care are şase spini; -andrie (v. -andrie), adj., care are şase stamine; sin. hexandru, -andru (v. -andru), adj., hexandric*; -ant (v. -ant), adj., care are şase flori; -aploid (v. aplo-, v. -id), adj., care prezintă şase seturi haploide de cromozomi; -odont (v. -odont), adj., cu şase dinţi.
HEXA- „şase, de şase ori“. 0 gr. hexa „şase“ > fr. hexaengl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. hexa-.
■	-ciclic (v. -ciclic), adj., cu şase verticile florale; -dactil (v. -dactil), adj., care are şase degete; -dactilie (v. -dactilie), s.f., prezenţa a şase degete la o mână; -fii (v. -fil2), adj., care are şase frunze sau foliole; -filetic (v. -filetic), adj. (despre un hibrid) provenit din şase linii de descendenţă; -genic (v. -genic), adj. (despre un poliploid) care are şase alele pe şase loci diferiţi; -gin (v. -gin), adj., care are şase pistile; sin. hexaginic; -ginie (v. -ginie), adj., hexagin*; -gon (v. -gon2), s.n., poligon cu şase laturi şi cu şase unghiuri; -gramă (v. -gramă), s.f., reunire a şase litere; -mer (v. -mer), adj. (despre un verticil floral) care prezintă şase diviziuni sau părţi; -petal (v. -petal), adj., care are şase petale; -pod (v. -pod), adj., s.n. pl. 1. Adj. (Despre un animal) Care are şase picioare. 2. S.n. pl. Clasă de artropode antenate, cu corpul acoperit de chitină şi având şase picioare; -pter (v. -pter), adj. (despre o insectă) cu şase aripi; -somatic (v. -somatic), adj. (despre un or-ganism diploid) cu un cromozom oarecare prezent în şase exemplare; -sperm (v. -sperm), adj., cu şase seminţe; -stemon (v. -stemon), adj., cu şase stamine; -stih (v. -stih) adj. (despre un organism vegetal) cu părţile componente aşezate pe şase rânduri; -valent (v. -valent), adj. (despre radicali sau elemente) care are valenţa şase.
-HEXIE, v. -EXIE.
HI-, v. HIO-. ■ -oftalm (v. -oftalm), adj., s.m. (individ) care prezintă hioftalmie; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., dezvoltare incompletă a fantei palpebrale.
HIAL-, v. HIALO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini transparenţi.
HIALO- „sticlă, sticlos, transparent, străveziu". 0 gr. hyaios „sticlă, piatră transparentă" > fr. hyaio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. hialo-. u -carp (v. -carp), adj., cu fructe străvezii; -cist (v. -cist), s.n., celulă hialină mare, moartă, fiind lipsită de clorofilă; -cistic (v. -cistic), adj., referitor la hia-lociste; -fagie (v. -fagie), s.f., ingerare patologică de sticlă; -fan (v.-fan), s.n., feldspat de potasiu şi bariu, transparent şi cu luciu sticlos, fiind prezent în rocile magmatice; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de obiecte de sticlă; -graf (v. -graf), s.n. 1. Instrument pentru desenarea mecanică a perspectivei. 2. Instrument cu care se gravează sticla; -grafie (v. -grafie), s.f., arta gravării pe sticlă; -id (v. -id), adj., care are transparenţa sticlei; -mer (v. -mer), s.n., porţiune din trombocit cu structură transparentă şi granulară; -mucoide (v, muco-, v. -id), s.n. pl., substanţe din grupul mu-cinelor, care sunt prezente în umoarea vitroasă a organismului animal; -nemă (v. -nemă), s.f., substanţa care acoperă cromonema cromozomilor în timpul diviziunii nucleare; -plasmă (v. -plasmă), s.f., citohialoplasmă*; -pter (v. -pter), adj. (despre insecte) cu aripi transparente; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe străvezii; -spor (v. -spor), s.m., spor transparent, caracteristic fungilor imperfecţi; -trih (v. -trih), adj., cu fire de păr transparente; -zom (v. -zom), s.m., granulă incoloră din nucleu. HIBERNO- „hibernare, hibernat'4. 0 lat. hiberno, are „a ierna" > fr. hiberno- > rom. hiberno-. m -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a hibernaţiei artificiale în scop terapeutic.
HIBO- „curbat, cocoşat". 0 gr. hybos „curbat, adus, cocoşat" > fr. hybo-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. hibo-. m -fii (v. -fil2), adj., cu frunze curbate; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe curbate.
HIBRIDO- „hibrid, încrucişat". 0 lat. hybrida „hibrid, metis" > fr. hybrido-, engl. id., lat. sav. id. > rom. hibrido-. ■ -gamie (v. -gamie), s.f., polenizare între flori din specii diferite.
HIDAT-, v. HIDATO-. ■ -enterocel (v. entero-, v. -cel2), s.n., hernie intestinală, complicată cu hidrocel; -odă (v. -odăi), s.f., structură epidermică a frunzei, având funcţia de a elimina apa sub formă de picături; sin. stomată de apă. HIDATI- „chist hidatic, hidatidă". 0 gr. hydatis „picătură de apă" > fr. hydati-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. hidati-. ■ -enterie (v. -enterie), s.f., deschidere a unui chist hidatic de localizare hepatică sau splenică în colon; -form (v. -form), adj., care se aseamănă cu chistul hidatic (hidatida); -gen (v. -gen2), adj., care produce hidatide.
202
HIDATID-, v. HIDATIDO-. ■ -emeză (v. -emeză), s.f., deschidere a unui chist hidatic de localizare hepatică sau splenică în stomac; -urie (v. -urie), s.f., prezenţa elementelor hidatice în urină.
HIDATIDO- „chist hidatic, hidatidoză“. 0 gr. hyda-tis, idos „picătură de apă“ > fr. hydatido-, engl. id.
>	rom. hidatido-. u -cel (v. -cel2), s.n., formaţiune tumorală chistică produsă de un hidatic organizat în scrot; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în hi-datidologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul chistului hidatic.
HIDATO- „apă, acvatic, umed“. 0 gr. hydor, hyda-tos „apă“ > fr. hydato-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. hidato-. ■ -cor (v. -cor), adj. (despre o plantă) care se răspândeşte cu ajutorul curenţilor de apă; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care se dez-voltă în locuri umede şi care elimină apa sub for-mă de picături prin hidatode;. -gen (v. -geni), adj. (despre un mineral) format din soluţii magmatice, bogate în apă; sin. hidatogenic; -genic (v. -genic), adj., hidatogen*; -morfic (v. -morfic), adj., referitor la hidatomorfie; -morfie (v. -morfie), s.f., totalitatea modificărilor organelor plantelor acvatice.
HIDR-, v. HIDRO-. ■ -agog (v. -agog), adj., s.n. (purgativ) puternic; -artroză (v. -artroză), s.f., acumulare patologică de lichid seros într-o cavitate articulară; -emeză (v. -emeză), s.f., vomitare apoasă; -emie (v. -emie), s.f., creştere anormală a cantităţii de plasmă sanguină; -encefalie (v. -encefalie), s.f., lipsa sau dezvoltarea rudimentară congenitală a encefalului; -encefalocel (v. encefalo-, v. -cel2), s.n., malformaţie congenitală caracterizată prin craniu bifid, encefalocel şi hidrocefalie interna a ventriculului inclus în hernie; -encefalocrinie (v. encefalo-, v. -crinie), s.f., secreţie a unor hormoni hipofizari în lichidul cefalorahidian; -iatrie (v. -iatrie), s.f., tratament medical bazat pe utilizarea apelor; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., întindere a globului ocular din cauza unei presiuni interioare prea pu-ternice; -omfal (v. -omfal), s.n., prezenţa unei serozităţi într-un sac herniar ombilical; -onim (v. -onim), adj., s.n. (cuvânt) care denumeşte o apă; -onimie (v. -onimie), s.f. 1. Totalitatea numelor de ape dintr-o regiune geografică. 2. Studiul denumirilor de ape; -opic (v. -opic), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă o acumulare patologică de lichide în ţesuturi sau în cavităţile corpului; -oscheocel (v. oscheo-, v. -cel2), s.n., tumoare seroasă a scrotului; -urie (v. -urie), s.f., creşterea elaborării şi eliminării de urină.
-HIDRĂ, v. -HIDRU.
-HIDRIE „sudoare, secreţie sudorală“. ■ 0 gr. hidros „sudoare44 > fr. -hidrie, germ. id. > rom. -hidrie.
HIDROi- „apă, lichid, fluid, ser, serozitate, apos, seros, acvatic44.0 gr. hydor,&pă“ > fr. hydro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. hidro 1-. ■
-acustic (v. -acustic), adj., referitor la producerea şi la propagarea sunetelor în mediul acvatic; -arheologie (v. arheor, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază felul de viaţă şi cultura popoarelor vechi pe baza descoperirilor făcute prin săpături subacvatice; -bii (v.-bie), s.f. pl., organisme care pot trăi şi pot evolua într-un mediu acvatic; -biolog (v. bio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în hidro-biologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază procesele biologice animale şi vegetale din mediul acvatic; -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme care cresc şi se dezvoltă în mediul acvatic; -blast (v. -blast), s.n., lăstar acvatic; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la hidro-blaste; -botanic (v. -botanic), adj., referitor la studiul plantelor acvatice; -cardie (v. -cardie), s.f., hidro-pizie a pericardului; -carpic (v. -carpic), adj., relativ la hidrocarpie; -carpie (v. -carpie) s.f. proces de maturizare a fructelor sub apă; -carpotrop (v. carpor, v. -trop), adj., care prezintă mişcări de curbare pentru maturizarea fructelor sub apă; sin. hidrocarpotropic; -carpotropic (v. carpor, v. -tropic), adj., hidrocar-potrop*; -caul (v. -caul), s.n., ax subţire chitinos, prezent la graptoliţii axo-nofori, care uneşte rabdozomii într-o colonie complexă; -cefal (v. -ce-fal), adj., s.m., şi f. (persoană) care suferă de hidrocefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., boală manifestată printr-o acumulare excesivă de lichid cefalorahidian în membranele creierului; -cel (v. -cel2), s.n. 1. Acumulare seroasă în tunica vaginală a testiculului. 2. Acumulare de plasmă san-guină extravazată, într-o cavitate; -celie (v. -ce-lie), s.f., stare patologică a prepuilor de păstrăv, caracterizată prin balonarea sacului vitelin din cauza lichidului acumulat aici; -cenoză (v. -cenoză2), s.f., evacuare apoasă a fecalelor; -cen-tru (v. -centru), s.n., regiune geografică bogată în ape şi în energie hidraulică; -chineziterapie (kineziterapie) (v. chinezi/o-, v. -terapie), s.f., tratament medical cu ajutorul mişcărilor şi exerciţiilor în apă; -cirsocel (v. cirso-, v. -cel2), s.n., prezenţa simultană a unui cirsocel şi a unui hidrocel; -cit (v. -cit), s.n., celulă vegetală de acumulare şi de conducere a apei; -cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s.f., cleistogamie datorită dezvoltării florilor în mediul subacvatic; -clima-tologie (v. climato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază acţiunea apelor minerale şi a cli-matului asupra organismelor; -clinie (v. -clinie), s.f., fenomen de curbare a tulpinii sau a frunzelor sub influenţa apei; -colecist (v. cole-, v. -cist), s.n., dilatare a veziculei biliare prin acumulări de lichid seros; -coleretic (v. col/o3-, v. -eretic), adj., s.n. (medicament) care ştimulează secreţia biliară, mai ales pe seama apei; -core (-chore) (v. -cor), adj., s.f. pl. (plante) ale căror seminţe şi fructe sunt răspândite prin intermediul apei; -coric (v. -coric), adj., referitor la hidrocorie; -corie (-horie) (v. -corie2), s.f., diseminarea fructelor, seminţelor
203
sau sporilor cu ajutorul apei; -corm (v. -corm), s.n., tulpină subacvatică sau plutitoare; -cratic (v. -cratic), adj., relativ la mişcările suprafeţei mărilor şi oceanelor, produse de schimbările volumului de apă; -criptofite (v. cripto-, v. -fit), s.f. plM plante cu organele vegetative scufundate complet în apă; -cultură (v. -cultură), s.f., procedeu de cultivare a plantelor în apă sau în soluţii nutritive, renunţându-se la pământ; -dinamic (v. -dinamic), adj., care se referă ia legile mişcării lichidelor; -dipsomanie (v. dipso-, v. -manie), s.f., tulburare manifestată prin ingestia exagerată de apă, consecutivă unei senzaţii imperioase de sete; -encefalocel (v. encefalo-, v. -cel2), s.n., hidrocefalie asociată cu hipersecreţie ventriculară; -enterocel (v. entero-, v. -cel2), s.n., enterocel complicat cu hidrocel; -enteroepiplocel (v. entero-, v. epipio-, v. -cel2), s.n., enteroepiplocel cu serozitate în sacul herniar; -enteromfal (enter/o-, v. -omfal), s.n., hernie ombilicală complicată cu o aglomerare de serozităţi în sacul herniar; -epiplocel (v. epipio-, v. -cel2), s.n., hidrocel complicat cu epiplocel; -epiplomfal (v. epipl/o-, v. -omfal), s.n., hernie ombilicală a epiploonului, cu epanşament seros; -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate a plantelor faţă de apă; -fan (v. -fan), s.n., substanţă minerală uşoară şi poroasă, constituind o varietate de opal; -filă (v. fil2), s.f., frunză a hidro-fitelor; -file (v. -fiii), adj., s.f. pl. 1. Adj. Care are afinităţi pentru apă, care se îmbibă uşor cu apă. 2.
' S.f. pl. Plante la care polenizarea se face prin intermediul apei; -filie (v. -filiei), s.f. 1. Proprietate a unei substanţe de a fi hidrofilă. 2. Capacitate a ţesuturilor organice de a absorbi apa. 3. Caracteristică a plantelor hidrofile; —fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) adaptate la viaţa acvatică; -fitografie (v. fito-, v. -grafie), s.f., descrierea plantelor acvatice; -fitologie (v. fito-, v. -logieO, s.f., studiul plantelor de apă; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. 1. Adj. (Despre o plantă) Care evită excesul de apă. 2. Adj. (Despre un animal) Care evită o cantitate abundentă de apă. 3. (Despre un sol) Care nu are afinitate pentru apă. 4. (Des-pre un material) Care are proprietatea de a nu absorbi apă. 5 (Despre o substanţă) Care nu intră niciodată în combinaţie cu apa. 6. Adj., s.f. pl. (Plante) care nu se pot dezvolta într-un mediu cu un grad ridicat de umezeală. 7. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care suferă de hidrofobie; -fo-bie (v. -fobie), s.f. 1. Teamă patologică de apă. 2. Proprietate a unei substanţe de a fi hidrofobă; -fobofobie (v. fobo-, v. -fobie), s.f., teamă de hidrofobie, prezentă în nevroza obsesivă şi în isterie; -fon (v. -fon), s.n., aparat pentru semnalizarea sub apă cu ajutorul sunetelor; -for (v. -for), adj. (despre ţesuturi vegetale şi stomate) care conduce sau care înmagazinează apa; -fug (v.-fug), adj. (despre un material) care nu permite pătrunderea umidităţii sau a apei; -game (v. -gam),
adj., s.f. pl., (plante) la care florile se polenizează în apă sau la suprafaţa acesteia; -gamie (v. -gamie), s.f., fertilizare a plantelor sub apă sau deasupra acesteia; -gastru (v. -gastru), s.n., hidropizie abdominală; sin. ascită; -gen (v. -geni), s.n., element chimic gazos, incolor, inodor, insipid şi inflamabil, obţinut prin electroliza apei; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la hidrogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de îmbibare cu apă a rocii-mamă; -genolitic (v. genor, v. -Iitic2), adj., referitor la hidrogenoliză; -genoliză (v, genor, v. -liză), s.f., reacţie simultană de hidrogenare şi de rupere a unei catene de atomi de carbon; -geolog (v. geo-, v. -log), s.m. şi f., specialist în hidrogeologie; -geologie (v. geo-, v. -logie^, s.f., disciplină care se ocupă cu studiul distribuţiei şi genezei apelor subterane; -graf (v. -graf), s.n., grafic care indică variaţia nivelului sau debitului unui curs de apă, egală cu a zecea parte din amplitudinea maximă; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiui apelor de suprafaţă dintr-o regiune. 2. Ştiinţă care se ocupă cu elaborarea hărţilor marine; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă care indică variaţia nivelului sau debitului unui curs de apă într-o anumită unitate de timp; -harmoză (v. -harmoză), s.f., reacţie a plantelor la excitaţiile produse de apă; -hemartroză (v. hem/o-, v. -artroză), s.f., revărsare de lichid serohematic în cavitatea articulară; -hematocel (v. hemato-, v. -cei2), s.n., hematocel complicat cu hidrocel; -hematoree (v. hemato-, v. -ree), s.f., pierdere seroasă sau serosanguinolentă; -hernie (v. -hernie), s.f., infiltrare a ţesutului conjunctiv cu lichide şi reducere a depozitului adipos subcutanat; -id (v. -id), adj. (despre un ţesut organic) care conţine multă apă; -izobată (v. izo-, v. -bati), s.f., curbă care uneşte punctele de pe suprafaţa unui teren în dreptul cărora adâncimea nivelului hidrostatic este constantă între două adâncimi convenţionale; -izodinamă (v. izo-, v. -dinam), s.f., curbă reprezentând grafic suprafaţa de depresiune creată într-un strat acvifer sub acţiunea şi în timpul drenării acestuia; -izohipsă (v. izo-, v. -hipsă), s.f., linie care uneşte punctele cu acelaşi nivel hidrostatic subteran la straturile acvifere cu nivel liber; -izopieză (v. izo-, v. -pieză), s.f., linie care uneşte punctele cu acelaşi nivel hidrostatic la stratele acvifere cu nivel ascendent; -izotermă (v. izo-, v. -term), s.f., linie care uneşte punctele cu aceeaşi temperatură a apei din rocile acvifere respective; -lacolit (v. laco-, v. -liti), s.n., formă pozitivă de relief cu aspect circular din zonele subpolare, având în substrat o lentilă de gheaţă acoperită cu un material mineral; -litic (v. -Iitic2), adjv care se obţine prin hidroliză; -liză (v. -liză), s.f. 1. Proces de descompunere a unor compuşi prin acţiunea apei.
2.	Reacţie chimică între un compus organic şi apă, care se produce în prezenţa unui catalizator;
204
~!og (v. -log), s.m. şi f., specialist în hidrologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază proprietăţile fizice, chimice şi mecanice ale apelor de la suprafaţa scoarţei terestre; -manie (v. -manie), s.f. 1. Tendinţă patologică de sinucidere prin înec.
2.	Tendinţă irezistibilă de a se arunca în apă. 3. Tendinţă irezistibilă a unor animale de a se îmbăia; -manţie (v. -manţie), s.f., arta de a prezice viitorul prin examinarea băşicilor de la suprafaţa apei; -megaterm (v. mega-, v. -term), adj. (despre un organism vegetal) care necesită multă apă şi căldură; -meningocel (v. meningo-, v. -cel2), s.n., hernie în afara cutiei craniene a membranelor creierului, împinse de lichidul cefalorahidian; -metalurgie (v. metal/o-, v. -urgie), s.f., disciplină care se ocupă cu extragerea metalelor din minereuri cu ajutorul soluţiilor apoase; -meteorologie (v. meteoro-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază circulaţia apei în atmosferă; -metriei (v. -metriei), s.f., disciplină care studiază metodele tehnice pentru determinarea debitului unui curs de apă sau al unei conducte; -metrie2 (v. -metrie2), s.f., acumulare de lichid seros în cavitatea uterină; -metrui (v. -metrui), s.n. 1. Aparat pentru măsurarea densităţii şi a vitezei de curgere a lichidelor. 2. Manometru metalic cu care se măsoară nivelul unui curs de apă; -metru2 (v. -metru2), s.n., acumulare de serozităţi în uter; -microencefalie (v. micro-, v. -encefalie), s.f., asociere de microcefalie cu hidrocefalie internă; -mielie (v. -mielie), s.f., afecţiune caracterizată prin dilatarea segmentară a canalului ependimar; -mielocel (v. mielo-, v. -cel2), s.n., tip de meningocel spinal caracterizat printr-o dilataţie chistică a canalului medular central; -morf (v. -morf), adj. (despre un sol) ale cărui caractere se datorează prezenţei temporare sau permanente a apei; -morfic (v. -morfic), adj. (despre un organ vegetal) adaptat la viaţa subacvatică; -morfie (v. -morfie), s.f., hidromorfoză*; -morfologie (v. morfo-, v. -logiei), s.f., ramură a hidrologiei care studiază formele şi geneza albiilor apelor curgătoare sau stătătoare; -morfometrie (v. morfo-, v. -metriei), s.f., ramură a hidrografiei care se ocupă cu determinarea mărimilor care caracterizează dimensiunile şi forma albiilor apelor; -morfoză (v. -morfoză), s.f., totalitatea modificărilor structurale ale organelor plantelor acvatice; sin. hidromorfie; -nastie (v. -nastie), s.f., mişcare de curbare, de închidere sau de deschidere a florilor, frunzelor etc., ca răspuns la variaţia umidităţii aerului sau a solului; -nefroză (v. -nefroză), s.f., acumulare de urină în bazinetul renal, datorită unor greutăţi de scurgere prin căile urinare, obstruate de calculi sau tumori; -noză (v. -noză), s.f., edem produs de astuparea unui ureter; -patie (v. -patie), s.f., hidroterapie*; -pexie (v. -pexie), s.f. 1. Fixare a apei în ţesuturile organismului. 2. însuşire pe care o prezintă unele corpuri sau substanţe de a fixa
apa; -planctofite (v. plancto-, v. -fit), s.f. pl., organisme vegetale care formează planctonul apelor; -plasmă (v. -plasmă), s.f., constituent lichid al protoplasmei; -plast (v. -plast), s.n., formaţiune în formă de vacuolă, în care se produc granule de aleuronă; -pneumatocel (v. pneumato-, v. -cel2), s.n., tumoare herniară care conţine serozităţi şi gaze; -ponie (v. -ponic), adj. (despre o cultură de plante) care se dezvoltă în soluţii nutritive sau pe un substrat nisipos, printre particulele căruia circulă apă şi substanţe hrănitoare; -pote (v. -pot), adj., s.f. pl. (celule epidermice) situate pe partea inferioară a unor frunze submerse, permeabile pentru apă şi săruri; -psamon (v. -psamon), s.n., totalitatea organismelor marine sau de apă dulce care trăiesc în nisipurile saturate cu apă din zona situată în apropierea râurilor, fluviilor, lacurilor, mărilor şi oceanelor; -ragie (v. -ragie), s.f., trecere a apei din plasma sanguină în spaţiile interstiţiale ale organismului; -rahie (v. -rahie), s.f., hidropizie a canalului rahidian; -rahiocenteză (v. rahio-, v. -centeză), s.f., puncţie chirurgicală şi eliminare a unei cantităţi de lichid, în caz de hidropizie a canalului rahidian; -reei (v. -ree), s.f., scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată; -sare (v. -sare), s.n., tumoare cărnoasă care conţine serozităţi; -sarcocel (v. sarco-, v. -cel2), s,n., sarcocel complicat cu hidrocel vaginal; -scopie (v. -scopie), s.f., arta de a descoperi sursele de apă cu ajutorul unei baghete bifurcate; -sferă (v. -sferă), s.f., învelişul de apă al globului terestru; -spor (v. -spor), s.m., spor diseminat prin intermediul apei; -static (v. -static), adj., care se referă la echilibrul fluidelor; -stom (v. -stom), s.n., orificiul bucal al hidrozoarelor, clasă de celenterate de apă dulce sau marine; -tactic (v. -tactic), adj., referitor la hidrotactism; -tactism (v. -tactism), s.n. 1. Atracţie exercitată în mod imperativ de către apă sau umiditate asupra organismelor animale şi vegetale. 2. Mişcare a organismelor vii, datorită aerului umed. 3. Calitate pe care o au anumiţi paraziţi de a se îndrepta spre apă; -taxie (v. -taxie), s.f., mişcare loco-motorie a plasmodiului unor mixomicete sub influenţa uscăciunii în direcţia substratului mai umed sau invers; -tecă (v. -tecă), s.f., fiecare dintre căsuţele chitinoase în care sunt adăpostiţi polipii hidrozoarelor; -terapie (v. -terapie), s.f., folosirea terapeutică a apei la diverse temperaturi, sub formă de băi, aburi, duşuri etc.; sin. hidropatie; -termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a apelor termale; -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu de utilizare a fotografiilor în culori, cu ajutorul unor coloranţi solubili în apă; -tomie (v. -tomie), s.f., procedeu de disecţie, constând în injectarea arterelor) cu apă sub presiune; -trofic (v. -trofic), adj., referitor la hidrotrofie; -trofie (v. -trofie), s.f., dezvoltare inegală a unor părţi de organe vegetale datorită diferenţei de umiditate;
205
-trop (v. -trop), adj., referitor la procedeul de fierbere a materiilor prime vegetale, în vederea obţinerii de produse fibroase; -tropic (v. -tropic), adj., care se referă ia hidrotropism; -tropie (v. -tropie), s.f., fenomen prin care se măreşte solubilitatea în apă a combinaţiilor greu solubile, organice sau anorganice; -tropism (v. -tropism), s.n. 1. Tendinţă de orientare a organelor vegetale spre o sursă de umiditate. 2. Reacţie de orientare a indivizilor unei populaţii spre locurile umede; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., clasă de celenterate dulcicole şi marine, coloniale sau solitare, cuprinzând hidrele şi meduzele; -zom (v. -zom), s.m., totalitatea hidrotecilor, care constituie o colonie fixată de hidrozoare. HIDR02- „transpiraţie, sudoraţie". 0 gr. hidros „sudoare" > fr. hidro-, engl. id., germ. id. > rom. hidro-. » -pedeză (v. -pedeză), s.f., transpiraţie abundentă; -poietic (-poetic) (v. -poietic), adj., care produce sudoare; -poieză (poeză) (v. -poieză), s.f., proces de producere a sudoraţiei; -ree2 (v. -ree), s.f., sudoraţie profuză.
HIDROTI- „apă, fluid, lichid". 0 gr. hydrotes „scurgere, fluiditate" > fr. hydroti- > rom. hidroti-.
■	-metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a durităţii unei ape; -metru (v. -metrui), s.n., aparat care serveşte la măsurarea durităţii unei ape. -HIDROZĂ (-IDROZĂ) „sudoare, transpiraţie". 0 gr. hidros „sudoare, transpiraţie" > fr. -hydrose, germ. id., > rom. -hidroză şi -idroză.
-HIDRU (-HIDRĂ) „cu apă, acvatic, umed". 0 gr. hydor„apă" > fr. -hydre, engl. -hydrous, lat. sav. -hydrus > rom. -hidru şl -hidră.
HIER-, v. HIERO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere în regiune sacrală; -onim (v. -onim), s.n., nume de sfânt.
HIERO- „sacru, sfânt, religios, sacral, biblic, obiect de cult". 0 gr. hieros „sacru, sfânt" > fr. hiero-, engl. id., germ. id. > rom. hiero-. ■ -botanic (v. -botanic), adj., care se referă la studiul plantelor menţionate în textele biblice; -cratic (v. -cratic), adj., relativ la hierocraţie; -craţie (v. -craţie), s.f., tip de organizare şi conducere a societăţii primitive şi apoi feudale, în funcţie de obiectivele spirituale ale unei religii dominante; -fanie (v. -fanie), s.f., relevarea unei entităţi sacre de ordin cultural în istoria spirituală a unei comunităţi etnice; -fant (v. -fant), s.m., preot care prezida misterele de la Eleusis, iniţiindu-i pe neofiţi; -fobie (v. -fobie), s.f., frică patologică de obiectele de cult religios; -gamie (v. -gamie), s.f, 1. Unirea matrimonială dintre un zeu şi o zeiţă. 2. Contopirea a două principii omologate cu sexele opuse şi socotite divine, care figurează într-un mare număr de religii; -glifă (v -glifă), s.f. 1. Semn din scrierea vechilor egipteni, cu o valoare figurativă sau ideografică. 2. S.f. pl. Urme proeminente, alungite sau ramificate, întâlnite pe stratele geologice; -graf (v. -graf), s.m., persoană care descrie obiectele sacre; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a religiilor; -gramă (v.
-gramă), s.f., caracter sau simbol sacru; -latrie (v. -latrie), s.f., veneraţie a persoanelor sacre; -latru (v. -latru), s.m. şi f., persoană care practică hierolatria; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre lucrurile sacre; -manie (v. -ma-nie), s.f., delir religios; -manţie (v. -manţie), s.f., ghicire prin examinarea măruntaielor animalelor sacrificate; sin. hieroscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., hieromanţie*.
-HIETĂ „ploaie, precipitaţii". 0 gr. hyetos „ploaie" > fr. -hyete, germ. id. > rom. -hietă. HIETO- „ploaie, precipitaţii, pluvial". 0 gr. hyetos „ploaie" > fr. hyeto-, engl. id., germ. id. > rom. hieto-. u -graf (v. -graf), s.n., diagramă reprezentând cantitatea de precipitaţii căzute într-o anumită regiune, în funcţie de timp; -grafie (v. -grafie), s.f., ramură a meteorologiei care tratează despre ploaie; -logie (v. -logiei), s.f., studiul precipitaţiilor; -metru (v. -metrui), s.n., aparat utilizat pentru determinarea cantităţii de precipitaţii, căzute într-un interval de timp pe o anumită suprafaţă.
HIF-, v. HIFO-. ■ -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut vegetal format din hife pâsloase. HIFALMIRO- „ape sărate, salmastre" 0 gr. hy-phalmyros,,puţin sărat" > fr. hyphalmyro-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. hifalmiro-. ■ -bii (v. -biu), s.n. pl., vieţuitoare adaptate la apele salmastre; -biont (v. -biont), adj., s.n. (organism) a cărui dezvoltare optimă se petrece în apă salmastră.
HIFO- „miceliu, hife, filament, micelian". 0 gr. hyphe „ţesut, pâslă, plasă" > fr. hypho-, engl. id., germ. id. > rom. hifo-. ■ -drom (v. -drom) adj., care străbate de la un capăt la altul ţesuturile frunzei; -micete (v. -micete), s.f. pl., clasă de ciuperci mu-cedinee; -pode (v. -pod), s.n. pl., îngroşări formate la vârful hifelor unor ciuperci parazite, servind pentru fixarea lor pe ţesutul exterior al plantelor; -podiu (v. -podiu), s.n., apendice capital al mice-liului care poartă peritecii; -sferă (v. -sferă), s.f., zonă din imediata apropiere a miceliului în care trăiesc bacterii sau ciuperci simbiotice sau parazite; -stromă (v. -stromă), s.f., totalitate a hifelor unor ciuperci purtând sau nu organe de fructificaţie; -sin. miceliu.
HIGIO- „sănătate". 0 gr. hygieia „sănătate" > fr. hygio-, engl. id. > rom. higio-. ■ -genetic (v. -genetic), adj., referitor la higiogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., totalitatea metodelor terapeutice care se adresează menţinerii stării de sănătate; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţa menţinerii sănătăţii. -HIGRIC „umed, cu umezeală". 0 gr. hygros „umed"
>	fr. -hygrique, engl. hygric, germ. -hygrisch > rom. -higric.
HIGRO- „lichid, umezeală, umed, umiditate". 0 gr. hygros „umed" > fr. hygro-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. higro-. ■ -bionte (v. -biont), s.n. pl., plante acvatice sau care cresc în staţiunile ecologice umede; -cazie (-chasie, -chazie)
206
(v. -cazie), s.f., fenomen de punere în libertate a seminţelor sau sporilor plantelor în perioada de umiditate excesivă; -file (v. -fih), adj., s.f. pl. (plante) care se dezvoltă în condiţii de umiditate excesivă; -filie (v. -filiei), s.f., afinitate a plantelor pentru locurile umede; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în regiunile cu umiditate ridicată; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la higrofite; -fob (v. -fob), adj. (despre o plantă) care evită umiditatea abundentă; -fobie (v. -fobie), s.f., repulsie patologică manifestată faţă de lichide; -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea continuă a umidităţii aerului atmosferic; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă reprezentând variaţia umidităţii aerului; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul umidităţii atmosferice; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care studiază metodele şi aparatele folosite pentru determinarea umidităţii aerului atmosferic; sin. higroscopie; -metru (v. -metru^, s.n., aparat pentru măsurarea umidităţii aerului atmosferic; sin. umidometru (2); -morfie (v. -morfie), s.f., totalitate a caracterelor structurale speciale la plantele higrofile; -morfism (v. -morfism), s.n., modificare morfologică şi funcţională a plantelor, cauzată de umiditatea mediului; -plasmă (v. -plasmă), s.f., partea fluidă a citoplasmei; -scop (v. -scop), s.n., instrument folosit pentru studierea variaţiei umidităţii aerului atmosferic; -scopie (v. -scopie), s.f., higrometrie*; -scotofil (v. scoto-, v. -fiii), adj. (despre un organism vegetal) care creşte pe locuri umede şi întunecoase; -stat (v. -stat), s.n., aparat pentru menţinerea umidităţii relative a aerului dintr-o încăpere, dintr-o instalaţie etc.; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la higro-tropism; -tropism (v. -tropism), s.n., tendinţă a unor larve de paraziţi de a trece dintr-o zonă mai uscată în!r-una mai umedă.
-HIGRU „un iuj umezit, cu umezeală". 0 gr. hy-gros „umed" > lat. sav. -hygrus, engl. -hygrous
>	rom. -higru.
HILE-, v. HILEO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., nume de pădure.
HILEO- „pădure, silvatic". gr. hyle „pădure" > fr. hyleo-, engl. id > rom. hileo-. ■ -filie (v. -filiei), s.f., afinitate a unor organisme vegetale pentru staţiunile silvice; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante de pădure.
HILI- „hil, cicatrice vegetală, hilaf. 0 lat. hilum „punct negru, grăunte, semn" > fr. hili- , engl. id., lat. sav. id. > rom. hili-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre seminţe) prevăzut cu hil sau cu cicatrice; -form (v.-form), adj., în formă de hil sau de cicatrice.
HILO- „lemn, pădure, materie, substanţă". 0 gr. hyle „pădure, lemn, substanţă" > fr. hylo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. hilo-. ■ -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., ramură a biologiei care se ocupă cu biodegradarea materialelor organice şi anorganice sub acţiunea mi-
croorganismelor; -clastie (v. -clastie), s.f., acţiune paranormală asupra materiei, care încalcă legile naturii (psihochinezie, telechinezie etc.); -fag (v. -fag), adj. 1. (Despre insecte) Care roade lemnul. 2. (Despre ciuperci) Care se hrăneşte cu ţesut lemnos; -fii (v. -fiii), adj. (despre o plantă) care creşte în pădure; -fobie (v. -fobie), s.f., frică patologică de traversarea sau trecerea printr-o pădure; -gam (v. -gam), adj., care prezintă hilogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., fuzionare a nucleului sexuat cu unul vegetativ; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la hilogene-ză; -geneză (v. -geneză), s.f., originea materiei; -gnozie (v. -gnozie), s.f., posibilitate de a recunoaşte materialul din care este constituit un obiect numai prin explorare tactilă, fără participare vizuală; -logie (v. -logiei), s.f., studiul materiei. HILODO- „pădure, mediu silvic". 0 gr. hylodes „acoperit de păduri" > fr. hylodo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. hilodo-. ■ -fite (v. -fit), s.f.pi., plante care cresc în pădurile cu sol uscat; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la hilodofite. HIMANTO- „curea". 0 gr. himas, himantos „bici, curea" > fr. himanto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. himanto-. m -fii (v. -fil2), adj., cu frunze în formă de curea; -id (v. -id), adj. (despre un organ vegetal) de forma unei curele.
HIMEN-, v. HIMENO-. ■ -andru (v. -andru), adj. (despre o floare) cu stamine membranoase sau coriacee; -ant (v. -ant), adj., cu flori coriacee; -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie a himenului. HIMENI- „himeniu vegetai". 0 lat. tz. hymen „membrană" > engl. hymeni-, lat. sav. id. > rom. himeni-. m -fer (v. -fer), adj., care are himeniu vegetal; -form (v. -form), adj., în formă de himeniu vegetal.
H1MENO- „membrană, himeniu, pieliţă, coriaceu, membranos". 0 gr. hymen, aios „piele, membrană"
>	fr. hymeno-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. himeno-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe coriacee; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze membranoase; -for (v. -for), s.n. şi s.f. pl. 1. S.n. Suportul stratului himenial. 2. S.n. Suprafaţa organului fructifer la bazidiomicete, care poartă himeniul.
3.	S.f. pl. Ciuperci care prezintă un strat himenial evident şi diferenţiat; -genie (v. -geniei), s.f., proces de formare a membranelor organice; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a membranelor organice; -id (v. -id), adj. (despre un organism vegetal) care are forma şi consistenţa unei membrane subţiri; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., cultul himenului, la unele popoare primitive; -lepis (v. -lepis), s.m., cestod din regiunile calde care determină apariţia himenolepidozei, parazitoză intestinală, frecventă la copiii cu tulburări digestive; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul membranelor organice; -micete (v. -micete), s.f. pl., ordin de ciuperci din clasa holo-bazidiomicetelor, cu picior şi pălărie, care pre-
207
zintă himeniul descoperit, provocând putrezirea lemnului; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică de refacere a himenului distrus; -ptere (v. -pter), s.n. pl., ordin de insecte cu două perechi de aripi membranoase, cu metamorfoză completă, femela având în vârful abdomenului un ac de venin; -pterologie (v. ptero-, v. -logiei), s.f., ramură a entomologiei care studiază himenopterele; -rafie (v. -rafie), s.f., refacere chirurgicală a membranei hime-nale; -tomie (v. -tomie), s.f., disecţie a membranelor organice.
HIMNO-* v. 1MNO-.
HIO- „potcoavă, în formă de potcoavă". 0 gr. hys „litera ispilon, \j/“ > fr. hyo% engl. id., lat. sav. id. > rom. hio-. ■ -condroglos (v. condro-, v. -glos), s.m., parte a muşchiului hioglos; -glos (v. -glos), s.m., cel mai masiv muşchi linguai, inserat pe brazihioid; -id (v. -id), adj., s.n. (os) în formă de potcoavă, situat între baza limbii şi la-ringe; -spondilotomie (v. spondilo-, v. -tomie), puncţie a pungilor guturale; -teriu (v. -teriu), s.m., gen de pahiderme care au trăit în miocen; -vertebrotomie (v. vertebro-, v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a pungilor guturale la cabaline, în scopul evacuării colecţiilor purulente. HIP-, v. HIPO-. a -antropie (v. -antropie), s.f., monomanie în care bonavul se crede transformat în cal; -iatrie (v. -iatrie), s.f. 1. Studiul bolilor cabaline. 2. Arta de a îngriji caii; -iatru (v. -iatru), 'S.m., specialist în hipiatrie; -osteologie (v. osteo-, v. -logie!), s.f., studiul oaselor calului; -urie (v. -urie), s.f., prezenţa anormală a acidului hipuric în urină; -uropatie (v. uroi-, v. -patie), s.f., afecţiune a nervilor de Ia coada calului.
HÎPENGIO- „răspundere, responsabilitate". 0 gr. hypengyos „ responsabil" > fr. hypengyo-, engl. id. > rom. hipengio-. u -fobie (v. -fobie), s.f., stare de frică de asumare a unei responsabilităţi sau răspunderi de ordin familial sau sociopro-fesional.
HIPN-, v. HIPNO-. ■ -agog (v. -agog), s.n., medicament cu ajutorul căruia se realizează starea de somn fiziologic; -agogie (v. -agogie), s.f., practică ce constă în a educa programatic, nu prin informaţie liberă, ci prin persuasiunea repetării unor noţiuni şi precepte, după ce individul a adormit; -algie (v. -algie), s.f., durere care se manifestă numai în timpul somnului; -estezie (v. -estezie), s.f., tendinţă anormală către somn; -urie (v.-urie), s.f., micţiune care întrerupe somnul.
-HIPNIE „somn, narcoză". 0 gr. hypnos „somn"
>	fr. -hypnie, germ. id. > rom. -hipnie.
HIPNO- „somn, somnolenţă, narcotic, soporific, repaus biologic". 0 gr. hypnos „somn" > fr. hypno-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. hipno-. m -biotic (v. -biotic), adj., referitor la hip-nobioză; -bioză (v. -bioză), s.f., stare prelungită de latenţă clinică din evoluţia unor boli parazitare;
-cist (v. -cist), s.n., chist aflat în stare de lung repaus biologic; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de somn; -gen (v. -geni), adj., s.n. (substanţă) care produce somnul; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la hipnogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., inducţie a stării hipnotice; sin. hipnogenie; -genie (v. -geniei), s.f., hipnogeneză*; -id (v. -id), adj., asemănător cu somnul; -lepsie (v. -lepsie), s.f., stare de somnolenţă incidentală, întâlnită în sindromul narcoleptic; -logie (v. -logie!), s.f., ramură a fiziologiei care studiază mecanismele şi particularităţile somnului; -manie (v. -manie), s.f., amplificarea preocupărilor referitoare la somn, ajungând o problemă obsedantă pentru subiect; -narcoză (v. -narcoză), s.f., stare narcotică obţinută prin hipnoză profundă; -patie (v. -patie), s.f., maladie microbiană care se manifestă printr-un somn greu şi prelungit; -pedie (v. -pedie), s.f., metodă pedagogică de învăţare pasivă, bazată pe sugestie hipnotică; -psihoterapie (v. psiho-, v. -terapie), s.f., metodă terapeutică modernă, care constă în folosirea concomitentă a hipnozei şi a dialogului; -spor (v. -spor), s.m., spor în stare de repaus, prezent la cianoficee; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange cu spori de conservare; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă de tratament prin hipnoză; -zoit (v. -zoit), s.m., sporozoit malarie care, chiar oprit din dezvoltare, la stadiul de criptozoit, se poate trezi din starea de latenţă clinică după mult timp.
HIPO- „cal, hipic, cabalin". 0 gr. hippos „cal“ > fr. hippo-, germ. id., engl. id. > rom. hipo-. m -camp (v. -camp), s.m. 1. Peşte teleostean marin, lipsit de înotătoarea caudală, având capul asemănător cu al calului. 2. Circumvoluţie internă a encefa-iului, situată în planşeul inferior al ventriculului lateral; sin. cornul lui Amon; -drom (v. -drom), s.n., teren amenajat pentru desfăşurarea concursurilor hipice; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu carne de cal; -fagie (v. -fagie), s.f., întrebuinţare a cărnii de cal în alimentaţie; -fii (v. -fih), adj., care manifestă dragoste pentru cai; -filie (v. -filiei), s.f., dragoste morbidă pentru cai; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de cai; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu un cal; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în hipologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază anatomia şi fiziologia calului; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie practicată, la celţi, după mişcările şi după nechezatul cailor sacri; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care se ocupă cu clasificarea cailor după anumite măsurători; -metru (v. -metrui), s.n., aparat utilizat la măsurarea diferitelor dimensiuni corporale ale cailor; -patolog (v. pato-, v. -log), s.m. şi f., specialist în hipopatologie; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază bolile şi defectele cabalinelor; -tehnie (v. -tehnie), s.f., disciplină care are ca obiect creşterea şi exploatarea calului; -tomie (v. -tomie), s.f., disecţie a calului.
208
HIPOGEO- „sub pământ, subteran, hipogeu". 0 gr. hypogeion „subteran" > fr. hypogeo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. hipogeo-. ■ -carpic (v. -carpic), adj., relativ la hipogeo-carpie; -carpie (v. -carpie), s.f., maturizare subterană a fructelor şi a seminţelor. HIPOGRAFO- „iscălire, semnare". 0 gr. hypo-graphein „a semna, a iscăli“> fr. Jiypographo- > rom. hipografo-. ■ -fobie (v. -fobie) s.f., teamă patologică de a semna documente, de a iscăli. -HIPSA „altitudine, înălţime". 0 gr. hypsos „înălţime" > fr. -hypse, germ. id., engl. id. > rom. -hipsă.
HIPSI- (IPSI-) „înalt, înălţime". 0 gr. hypsi „elevat, înalt, ridicat" > fr. hypsi-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. hipsi- şi ipsi-. ■ -bra-hicefalie (v. brahi-, v. -cefalie), s.f., cutie craniană înaltă şi mare; -cefal (v. -cefal), adj. (despre un individ) care are cap înalt şi larg, cu indicele de lungime-înălţime cuprins între 62,5 şi x; -cefalie (v. -cefalie), s.f., hipsocefalie*; -stafilie (v. -stafilie), s.f., arc palatal înalt şi strâmt.
HIPSO- (IPSO-) „înălţime, altitudine, loc înalt, înalt". 0 gr. hypsos „înălţime" > fr. hypso-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. hipso- şi ipso-. ■ -cefal (v. -cefal), adj.,s.m. (persoană) care prezintă hipsocefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie congenitală a cutiei craniene, care constă în alungirea acesteia; sin. hipsicefalie; -crom (v. -crom), adj., care prezintă hipsocro-mie; -cromie (v. -cromie), s.f., fenomen de deschidere a culorii, ca rezultat al modificării structurii unei substanţe prin introducerea unui substituent în moleculele corpului colorat; -filă (v. -fil2), s.f., frunză metamorfozată din regiunea terminală a florii sau a inflorescenţei, fiind adaptată la funcţiile de reproducere; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de locuri înalte; -graf (v. -graf), s.n., hipsometru înregistrator; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Ramură a geomorfologiei care se ocupă cu descrierea reliefului după altitudine.
2,	Totalitate a formelor de relief dintr-o regiune, analizate după altitudine; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă care reprezintă variaţia nivelelor de tensiune, de intensitate şi de putere de-a lungul unui sistem de transmisie electrică; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Ramură a geodeziei care se ocupă cu măsurarea înălţimilor. 2. Totalitate a elementelor care redau pe o hartă altitudinea reliefului; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument care indică înălţimea unui loc prin determinarea temperaturii de fierbere a apei. 2. Instrument ecologic utilizat în măsurarea cantităţii de precipitaţii căzute într-o regiune geografică; -terapie (v. -terapie), s.f., folosire terapeutică a climatului de altitudine. HIRACO- „şoarece". 0 gr. hyrax, akos „şoarece"
>	fr. hyraco-, engl. id., lat. sav. id. > rom. hiraco-. m -teriu (v. -teriu), s.m., gen fosil de mamifere
din ordinul imparicopitatelor, familia ecvideelor, fiind considerat cel mai vechi strămoş al calului, fiind de mărimea unei vulpi, cu membrele anterioare cu câte cinci degete distincte şi cu dentiţie bunodontă; sin. eohippus.
HIRTI- „ţepos, păros". 0 lat. hirtus „ţepos, aspru, păros" > fr. hirti-, lat. sav. id. > rom. hirti-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori prevăzute cu peri scurţi şi rigizi; -foliu. (v. -foliu), adj., cU frunze sau foliole prevăzute cu peri rigizi.
HIRUDINI- „lipitoare". 0 lat. hirudo, inis „lipitoare" > fr. hirudini-, engl. id. > rom. hirudini-. ■ -cultor (v. -cultor), s.m., specialist în hirudini-cultură; -cultură (v. -cultură), s.f., creşterea lipitorilor pentru necesităţi medicale; -form (v. -form), adj., în formă de lipitoare.
HISTER-, v. HISTEROr. ■ -algie (v. -algie), s.f.* durere uterină; -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a uterului.
HISTEREZI- (ISTEREZI-) „întârziere, istereză". 0 gr. hysteresis „lipsă, pierdere" > fr. hysteresi-
>	rom. histerezi- şi isterezi-. ■ -graf (v. -graf), s.n., aparat care serveşte la trasarea ciclurilor de istereză; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea cuplului de istereză. HISTEROi „uter, matrice, isterie, uterin, isteric". 0 gr. hystera „pântece, matrice, uter" > fr. hystero-, germ, id., engl. id., lat. sav. id. > rom. histero^-. ■ -cel (v, -cel2), s.n., hernie a uterului; -cervicotomie (v. cervico-, v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a colului uterin pe cale va-ginală, în sens longitudinal; -cistocel (v. cisto-, v. -cel2), s.n., hernie a uterului şi a vezicii urinare; -cistopexie (v. cisto-, v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a uterului şi a vezicii la peretele abdominal anterior; -colpectomie (v. colp/o-, v. -ectomie), s.f., operaţie de excizie pe cale abdominală sau vaginală a uterului împreună cu o porţiune din vagin; -fiză (v. -fiză), s.f., distensie gazoasă a uterului; -for (v. -for), s.n., pesar cu tijă, susţinut de o centură, utilizat la reducerea prolapsului total la femeie; -gen (v. -geni), adj., care produce isterie; sin. histero-genic; -genic (v. -genic), adj., histerogen*; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a cavităţii uterine, realizată cu ajutorul unei substanţe de contrast; -gramă (v. -gramă), s.f., fotogramă obţinută în urma unei histerografii; -id (v. -id), adj., asemănător cu isteria; sin. histeroidal; -li-gamentopexie (v. ligamento-, v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a uterului la peretele abdominal anterior; -lit (v. -liti), s.n., calcul uterin; -log (v. -log), s.m., specialist în histerologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre afecţiunile uterine; -loxie (v. -loxie), s.f., înclinare oblică a matricei; -malacie (v. -malacie), s.f., ramolisment al uterului, -manie (v. -manie), s.f., dorinţă irezistibilă şi insaţiabilă pentru actul sexual la femei; -metrie (v. -metriei), s.f., măsu-
209
rare a dimensiunilor uterului prin cateterism uterin; -metru (v. -metrui), s.nM instrument folosit pentru sondarea, măsurarea sau redresarea uterului; -patie (v. -patie), s.f., maladie a uterului; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a uterului; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie uterină; -ptoză (v. -ptoză), s.f., prolaps uterin; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de suturare a uterului; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie uterină; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură a uterului; -salpingogra-fie (v. salpingo-, v. -grafie), s.f., explorare radiologică a uterului şi a trompelor uterine; -scop (v. -scop), s.n., instrument medical utilizat în histe-roscopie; -scopie (v.-scopie), s:f., metodă de examinare a cavităţii uterine cu ajutorul histe-roscopului; -stomatotom (v. stomato-, v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în operaţiile plastice pe colul uterin; -stomatotomie (v. stomato-, v. -tomie), s.f., operaţie de chirurgie plastică pe colul uterin, efectuată pentru lărgirea orificiului său extern; -tecie (v. -tecie), s.f., his-teroteciu*; -teciu (v. -teciu), s.n., periteciu eliptic cu ostiolul în formă de crăpătură; sin. histero-tecie; -tocotomie (v. toco-, v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de ablaţie a uterului; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere a uterului pentru extragerea fătului în cazul unei naşteri anormale. HISTERO2- „târziu, întârziat, ulterior". 0 gr. hyste-ros „următor, ultim" > fr. hystero-, engl. id., germ. id.> rom. histerc■ -croic (v. -croic), adj. (despre ciuperci) care este slab decolorat de la bază spre vârf, la o vârstă mai înaintată; -gen (v. -geni), adj. (despre o frunză) dezvoltat mai târziu, după înflorire; sin. histerogenic; -genic (v. -genic), adj., histerogen*.
HISTIO- „ţesut organic, tisular". 0 gr. histion „pânză, ţesut" > fr. histio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. histio-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă ovală reticulohistiocitară foarte tânără; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la histioblaste; -cit (v. -cit), s.n., celulă ovală macrofagă, mobilă şi stelată, aparţinând ţesutului conjunctiv; -citic (v. -citic), adj.? referitor la histiocit; -id (v. -id), adj., asemănător unui ţesut organic.
HISTO- „ţesut organic, tisular". 0 gr. histos „pânză, ţesut, ţesătură" > fr. histo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. histo-. ■ -au-toradiografie (v. auto-, v. radio-, v. -grafie), s.f., metodă pentru studiul distribuţiei topografice a unui radioizotop sau a unei substanţe marcate la nivelul celulei; sin. autohistora-diografie, historadiografie; -blast (v. -blast), s.n., unitate sau element tisular; -cit (v. -cit), s.n., celulă tisulară; -enzimologie (v. enzimo-, v. -logiei), s.f., studiul histochimic enzimologie al componentelor microscopice organice; -filie (v. -filie3), s.f., istorie filogenetică a unui grup de celule; -fit (v. -fit), adj., s.n. (organism ani-
mal sau vegetal) care trăieşte în dauna unui alt organism-gazdă; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază funcţiile celulei şi ale ţesuturilor organice; -gen (v. -geni), adj., s.n. 1. Adj. Care dă naştere la noi ţesuturi. 2. S.n. Unul dintre straturile de celule meristematice de la vârful organelor vegetative. 3. S.n. Grup de celule meristematice generatoare de ţesuturi; -genetic (v. -genetic), adj. (despre plasmă) care formează ţesuturi; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare şi dezvoltare a ţesuturilor vegetale şi animale; sin. histogenie; -genic (v. -genic), adj., care produce ţesut organic; -genie (v. -geniei), s.f., histogeneză*; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a ţesuturilor organice; -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a unei distribuţii statistice prin dreptunghiuri, astfel ca înălţimea fiecărui dreptunghi să fie proporţională cu mărimile pe care le reprezintă; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu un ţesut organic; -litic (v. -Iitic2), adj. (despre o enzimă) care produce histoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a ţesuturilor organice vii; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în histologie; -logie (v.-logiei), s.f., disciplină care studiază ţesuturile organice; -nomie (v. -nomie), s.f., studiul legilor de dezvoltare şi de organizare a ţesuturilor organice; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre patologia ţesuturilor organice; -picnoză (v. -picnoză), s.f., proces de condensare a ţesuturilor organice; -plasmă (v. -plasmă), s.f., ciupercă imperfectă din clasa adelomicetelor; -radiografie (v. radio-, v. -grafie), s.f., histoautoradiografie*; -radiogramă (v. radio-, v. -gramă), s.f., imagine obţinută în urma unei historadiografii; -rexie (v. -rexie), s.f., rupere a unui ţesut organic; -spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s.f., apreciere cantitativă a elementelor histologice foarte mici cu ajutorul spectroscopului; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical bazat pe extracte tisulare; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat pentru disecţia ţesuturilor; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unui ţesut organic; -toxic (v. -toxic), adj., s.n. (substanţă) care distruge ţesuturile; -trof (v. -trof), adj., care furnizează substanţe nutritive folosite în gestaţie; sin. histotro-fic; -trofic (v. -trofic), adj., histotrof*; -trop (v. -trop), adj. (despre un virus) care prezintă afinitate pentru celule şi ţesuturi organice; sin. his-totropic; -tropic (v. -tropic), adj., histotrop*; -tropism (v. -tropism), s.n. 1. Afinitate a unor specii de paraziţi pentru: ţesuturile vii. 2. Tendinţă a larvelor unor paraziţi de a pătrunde în organism trecând prin ţesutul cutanat; -zoic (v. -zoic), adj., care trăieşte în ţesuturile organice. HISTORIO- „evoluţie, succesiune în timp". 0 gr. historia „întâmplare, istorie" > fr. historio-
>	rom. historio-. ■ -gramă (v. -gramă), s.f.,
210
grafic care reprezintă evoluţia în timp a unui fenomen; sin. curbă cronologică.
HISTRICO- „ţepi, ghimpi". 0 gr. hystrix, ikhos „ţeapă, păr de porc" > fr. hystricho-, engl. id., lat. sav. id. > rom. histrico-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de ţeapă, de ghimpe; sin. histricomorf; -morf (v. -morf), adj., histricoid*.
HOD-, v. HODO-. ■ -onim (v. -onim), s.n. nume de drum.
HODO- (ODO-) „drum, traseu, cale, circuit". 0 gr. hodos „cale, rută, drum" > fr. odo- şi hodo-, engl. hodo-, germ. id., it. odo- > rom. hodo- şi odo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică pe care subiectul o încearcă atunci când trebuie să călătorească; -graf (v. -graf), s.n. 1. Curbă plană sau în spaţiu, loc geometric al extremităţii vectorilor, care reprezintă valorile unei funcţii vectoriale. 2. Traseu al unui drum. 3. Aparat pentru studiul cutremurelor; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a drumurilor dintr-o anumită regiune; -metrie (v. -metriei), s.f., arta măsurării distanţelor parcurse pe jos; -metru (v. -metrui), s.n., aparat care serveşte la măsurarea unui drum parcurs.
HOL-, v. HOLO-. ■ -andrie (v. -andrie), adj. 1. (Despre un caracter) Care este controlat de o genă situată pe cormozomul Y, în regiunea neomoloagă. 2. (Despre un caracter) Care apare numai la bărbaţi (masculi). 3. Referitor la genele înlănţuite complet în cromozomul Y la om (sexul mascul XY) şi care se transmit exclusiv de la tată la fiu; -arctic (v. -arctic), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care se află în emisfera nordică temperată, dincolo de tropice; -eurihalin (v. euri-, v. -halin), adj. (despre un organism) care poate vieţui atât în ape dulci, cât şi în ape sărate.
HOLC-, v. HOLCO-. ■ -odont (v. -odont), adj., cu dinţi străbătuţi de şanţuri.
HOLCO- „brazdă, şanţ". 0 gr. holkos „cută, brazdă" > fr. holco-, engl. id. > rom. holco-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de şanţ.
HOLO- (OLO-), „întreg, integrai, total, în întregime". 0 gr. hofos „întreg, tof > fr. holo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. >rom. holo- şi olo-. ■ -bazidiomicete (v. bazidio-, v. -micete), s.f. pl., subclasă de ciuperci superioare, care cuprinde specii cu bazidia întreagă, nesegmentată şi cu corpurile de fructificaţie bine diferenţiate; -biotic (v. -biotic), adj. (despre peşti) care migrează în acelaşi mediu marin sau dulcicol; -bioză (v. -bioză), s.f., variantă a holismului care susţine că evoluţia este produsă mai ales prin concentrarea şi asocierea progresivă a organismelor simbionte într-un întreg, creator al noului în evoluţie; -blastic (v. -blastic), adj. 1. Care se divide complet în celule în timpul clivajului. 2. (Despre spori) Care participă integral la formarea celulelor; -carp (v. -carp), s.n., fruct întreg,
nedespicat; -carpic (v. -carpic), adj. (despre reproducerea sexuată la ciuperci) la care întreg talul este transformat într-o structură reproducătoare; -cefali (v. -cefalie), s.m. pl., grup de peşti marini cartilaginoşi, având maxilarul superior sudat la baza craniului; -cefalic (v. -cefalic), adj., s.m. (monstru) care prezintă deficienţe somatice, dar care are capyl complet dezvoltat; -cen (olocen) (v. -cen), s.n., adj. 1. Ultima epocă (serie) a perioadei cuaternare care se continuă şi astăzi, caracterizată prin desăvârşirea treptată a tipurilor umane şi prin apariţia culturilor materiale. 2. Adj. Care aparţine acestei epoci (serii); -cenoză (v. -cenozăi), s.f., comunitate de organisme, considerată în ansamblul ei geobo-tanic; -centric (v. -centric), adj. (despre un cromozom) cu centromerul difuz pe întreaga lungime; -ciclic (v. -ciclic) adj. 1. Care formează un cerc complet. 2. Care înconjoară complet un organ vegetal. 3. (Despre un organism vegetal) Care este persistent în tot cursul anului, având frunze de înlocuire; -clamideu (v. -clamideu), adj. (despre un ovul) care este complet acoperit; -cren (v. -cren), adj. (despre un izvor) la care apa musteşte din pământ, formând mlaştini cu vegetaţie şi faună sărace; -crin (v. -crin), adj. 1. (Despre o glandă) Cu secreţie totală. 2. Care împreună cu celula se-cretoare formează elementele componente ale secreţiei glandulare, -cronic (olocronic) (v. -cronic), adj., care se referă la toată desfăşurarea în timp a unui fenomen; -dentografie (v. dento-, v. -grafie), s.f., fotografiere tridimensională a cavităţii bucale; -dibioză (v. di-, v. -bioză), s.f., transplant vegetal la care hipobiotul nefo-liat posedă aparat de absorbţie, iar epibiotul, aparat de asimilaţie; -edrie (v. -edrie), s.f., calitate a unui sistem cristalin de a prezenta simetrie maximă; -endobiotic (v. endo-, v. -biotic), adj. (despre fungi) care trăieşte toată viaţa în interiorul unui alt organism; -endofite (v. endo-, v. -fit), s.f. pl., organisme care trăiesc complet în interiorul altor organisme vegetale; -endozoare (v. endo-, v. -zoar), s.n. pl., organisme (ciuperci, bacterii etc.) care trăiesc în corpul animalelor-gazdă; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante autotrofe a căror viaţă nu este dependentă de a altor organisme; -fitic (v. -fitic), adj. (despre nutriţie) complet vegetal, care nu este nici saprofitic, nici parazitic; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Condiţie de a avea gameţi morfologici similari celulelor somatice. 2. Macrogamie cu participarea întregului aparat vegetativ, rezultând nemijlocit o celulă nediferenţiată cu rol de gamet; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la hologeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., ansamblul proceselor de ontogenie şi filogenie, prin care se exprimă continuitatea vieţii; sin. holo-genie; -genic (v. -genic), adj., referitor la ho-
211
logenie; -genie (v. -geniei), s.f., hologeneză*; -genotip (v. genor, v. -tip), s.n., specie vegetală sau animală care a stat la baza creării unui gen nou; -gimnoearp (v. gimno-, v. -carp), adj., cu fructe sau fructificaţii complet nude, neacoperite; sin. hologimnocarpic; -gimnocarpic (v. gimno-, v. -carpic), adj., hologimnocarp; -gin (v. -gin), adj., cu caractere care se transmit numai pe linie maternă; sin. hologinic; -ginie (v. -ginie), adj., hologin*; -gnat (v. -gnat), adj. (despre un animal) care are falca formată dintr-o singură piesă; -grafie (v.-grafie), s.f., procedeu de luat imagini în relief prin utilizarea razei unui laser; -gramă (v. -gramă), s.f., imagine obţinută prin holografie; -merocrin (v. mero-, v. -crin), adj. (despre o glandă) care elaborează produsul de secreţie prin distrugerea parţială a celulelor glandulare, -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea înălţimii unghiulare a unui punct situat deasupra orizontului; -mictic (v. -mictic), adj. (despre un lac puţin adânc) în care apa se amestecă permanent, astfel încât se elimină posibilitatea stratificării termice şi chimice; -morf (v. -morf), adj. (despre o funcţie uniformă a variabilei complexe z) care admite o derivată unică în fiecare punct al domeniului conex; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare morfologică prin înlocuirea totală a părţii vegetale regenerate; -patie (v. -patie), s.f. 1. Stare patologică generală, exteriorizată * prin modificări locale.2. Teorie conform căreia orice tulburare sau boală locală este consecinţa unei stări patologice generale; -petal (v. -petal), adj., cu pistilul şi cu staminele transformate în petale; -saprofite (v.sapro-, v. -fit), s.f. pl., organisme saprofite în mod obligatoriu, lipsite de clorofilă şi cu nutriţie limitată la substanţele organice vegetale sau animale; -schiză (v. -schiză), s.f., diviziune directă a celulelor animale şi vegetale, la care nu apar cromozomi; sin. amitoză; -spor (v. -spor), s.m., spor a cărui formă şi a cărui mărime se definitivează înainte ca sporul precedent să fi ajuns la maturitatea deplină; -stom (v. -stom), s.n., peristom continuu, care este prezent la gasteropode şi la echinide; -tecă (v. -tecă), s.f., înveliş caicaros continuu al coloniilor masive de madrepori; -timie (v. -timie), s.f., activitate bazală; -tip (v. -tip), s.n., exemplar vegetal sau animal pe baza căruia s-a făcut descrierea speciei; -tomie (v. -tomie), s.f., ablaţie completă; -tonie (v. -tonie), s.f., mişcare spasmodică a întregului sistem muscular; -trih (v. -trih), adj., care prezintă păr sau cili de aceeaşi mărime pe toată suprafaţa; -xenie (v. -xenie), adj. (despre un animal) care este crescut în mediu natural de hrană şi într-o ambianţă a cărei compoziţie bacteriană, fungică şi viruso-logică nu este controlată.
HOM-, v. HOMO- ■ -odont (v. -odont), adj. (despre un animal) care are dinţi asemănători şi nediferenţiaţi; sin. homeodont; -oecie (v. -oe-cic), adj. (despre un organism) cu întreg ciclul de viaţă petrecut pe aceeaşi plantă-gazdă. HOMALOr „asemănător, uniform, egal" . 0 gr. homalos „egal, asemănător neted, plan" > fr. homalo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. homaloi-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe asemănătoare; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri uniforme; -coric (-chorie) (v. -coric), adj., care populează o singură asociaţie vegetală; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze plane.
HOMALO2- „curbat, convex". 0 gr. homalos „turtit" > fr. homalo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. homalo2-. ■ -trop (v. -trop), adj. (despre un organism vegetal) curbat perpendicular către sursa de excitaţie; sin. homa-iotropic; -tropic (v. -tropic), adj., homalotrop*. HOME-, v. HOMEO-. ■ -andru (v. -andru), adj., care are stamine uniforme; -odont (v. -odont), adj., homodont*.
HOMEO- (OMEO-) „asemănător, egal, uniform, constant". 0 gr. homoios „egal, asemănător, similar" > fr. homeo- şi homoeo-, engl. homeo- şi homoeo-, germ. homoo-, lat. sav. homoeo- şi homeo- > rom. homeo- şi omeo-. ■ -biotic (v. -biotic), adj., care trăieşte la fel; -climatic (v. -climatic), adj., care prezintă caracteristici climatice asemănătoare; -hidru (v. -hidru), adj. (despre un animal) care îşi schimbă culoarea în funcţie de unghiul de incidenţă pe care îl face lumina solară cu suprafaţa corpului; -log (v. -log), adj. (despre un individ, un organ etc.) care este similar în privinţa structurii, originii şi poziţiei; -meri (v. -mer), s.m. pl. 1. Cele mai mici particule materiale, infinit divizibile, ale corpurilor, care, după filozoful grec Anaxagoras, conţineau în sine toate calităţile posibile. 2. Tip de structură a talului lichenilor, la care celulele algei sunt răspândite uniform în întreaga grosime a acestuia; -merie (v. -merie), adj. 1. Care este egal dezvoltat. 2. Care este repartizat uniform; -merie (v. -merie), s.f., proces de cristalizare în comun a unor macromolecule organice, care au compoziţie chimică foarte puţin diferită între ele; -merologie (v. mero-, v. -logiei), s.f., descriere a părţilor asemănătoare; -morf (v. -morf) adj. (despre un organism) care este asemănător prin condiţiile de viaţă în care trăieşte şi prin faptul că aparţine aceluiaşi grup taxonomic, fără a fi însă legat filogenetic; -morfic (v. -morfic), adj., care se aseamănă în formă sau în structură; -morfie (v. -morfie), s.f., homeomorfism (1); -morfism (v. -morfism), s.n. 1. Funcţie care aplică unul pe altul două spaţii x şi y, adică realizează o aplicaţie biunivocă şi bicontinuă a unui spaţiu pe celălalt; sin. homeomorfie. 2. Fenomen referitor la ana-
212
logiile formelor cristaline ale unor compuşi; -patie (v. -patie), s.f., sistem terapeutic ce întrebuinţează doze infinitezimale de medicamente care, în cantităţi mari, ar produce o afecţiune analoagă celei pe care o combate; sin. homeo-terapie; -plastie (v. -plastie), s.f., homoplas-tie*; -plazie (v. -plazie), s.f., neoformaţie de ţesuturi prin diviziuni celulare anormale, dar care corespund ţesuturilor de bază; -reză (v. -reză), s.f. 1. Lege a dezvoltării psihice, desemnând echilibrări şi reechilibrări progresive. 2. Dezvoltare canalizată într-o direcţie oarecare, formându-se un ţesut deosebit sub aspect morfologic sau fiziologic, iar nu un ţesut intermediar; -stat (v. -stat), s.n., sistem cibernetic de autoorganizare pe principiul căutării statistice a regimului de funcţionare stabilă; -static (v. -static), adj., referitor la homeostazie; -stază (v. -stază), s.f.
1.	Proprietate generală a organismelor de a-şi menţine, în limitele echilibrului funcţional, genetic şi fiziologic, constantele mediului intern; sin. homeostazie. 2. Proprietate a unor sisteme de a-şi menţine constante anumite mărimi caracteristice; -stazie (v. -stazie), s.f., homeos-tază (1); -terapie (v. -terapie), s.f., homeopatie*; -term (v. -term), adj. s.n. 1. Adj. s.n. (Animal) care îşi menţine temperatura corpului relativ constantă, indiferent de condiţiile mediului extern.
2.	Adj. (Despre ape termale) Care izvorăşte la o temperatură apropiată de aceea a organismului uman; -termic (v. -termic), adj., (despre un organism) cu temperatura aproape constantă; -termie (v. -termie), adj., proprietate a animalelor cu sânge cald de a-şi menţine aproape constantă o anumită temperatură a corpului; -tipic (v. -tipic), adj. (despre a doua diviziune meiotică) c$re este similar unei mi-toze tipice; -tipie (v. -tipie), s.f., caracteristică a organelor care, pe acelaşi animal, prezintă acelaşi tip structural; -zoic (v. -zoic), adj., care se caracterizează prin forme similare de viaţă. HOMILO- „comunicare, relaţie". 0 gr. homileo, ein „a se înţelege, a comunica" > fr. homilo-, germ. id., engl. id. > rom. homilo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a comunica cu semenii; -patie (v. -patie), s.f., sindrom al delirului de urmărire, întâlnit la surzi şi hipoacuziei.
HOMINO- „om, hominid". 0 lat. homo, hominis „om" > engl. homino-, lat. sav. id. > rom. homino-.
■	-ide (v. -id), s.n. pl., superfamilie care include trei familii fosile şi actuale: hilobatidele, pongidele şi hominidele.
HOMO- (0M02-) „asemănător, identic, acelaşi, egal, nediferenţiat" > fr. homo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id., it. 0/770- > rom. homo- şi omo-.
■	-andrie (v. -andrie), s.f., fenomen de uniformitate a staminelor; - blast (v. -blast), adj., ho-moblastic*; -blastic (v. -blastic), adj. 1. Provenit
din celule similare; 2. (Despre un organism vegetal) Fără trecere evidentă de la forma juvenilă la cea adultă; -cariont (v. -cariont), s.n., celulă sau organism cu nuclei haploizi identici din punct de vedere genetic; -cariotip (v. carior, v. -tip), s.n. 1. Cariotip cu toate perechile de cromozomi similare. 2. Cariotip homozigot pentru o remaniere oarecare; -carp (v. -carp), adj., cu toate fructele de un singur fel; sin. homocar-pic; -carpic (v. -carpic), adj., homocarp*; -cen (v. -cen2), adj., care îşi petrece întreg ciclul de viaţă în acelaşi biotop; -centric (v. -centric), adj. 1. Care are un centru comun. 2. (Despre un fascicul de lumină) Ale cărui raze trec toate printr-un singur punct; -centru (v. -centru), s.n., centru comun mai multor cercuri; -cerc (v. -cerc), adj. (despre o înotătoare caudală) format din doi lobi egali; -ciclic (v. -ciclic), adj. (despre o floare) cu verticile uniforme sau cu acelaşi număr de piese botanice; -cinetic (v. -cinetic), adj., relativ la homocineză; -cineză (v. -cineză), s.f., meioză homotipică; -clamideu (v. -clamideu), adj., la care învelişul floral nu este diferenţiat în caliciu şi corolă, fiind alcătuit din două verticile în care foliolele au aceeaşi formă şi culoare; -clin (v. -clin), adj. 1. (Despre o floare) Care se polenizează cu polenul propriu. 2. (Despre un strat) Care este înclinat în acelaşi sens şi cu acelaşi unghi faţă de orizontală; -crom (v. -crom), adj., care prezintă homocromie; -cromie (v. -cromie), s.f. 1. Capacitate a unui organism de a avea o culoare şi formă asemănătoare cu aceea a mediului ambiant. 2. Proprietate a două tipuri de celule seroase ale glandelor salivare de a lua aceeaşi culoare ca şi colorantul; -cron (v. -cron), adj. (despre un fenomen) care se petrece sau care se produce în acelaşi timp; -cronie (v. -cronie), s.f., dezvoltare a unei tulburări -genetice la aceeaşi vârstă a membrilor unei familii; -dicogamie (-dichogamie) (v. dico-, v. -gamie), s.f., prezenţa homogamiei şi a dicogamiei în cadrul aceleiaşi specii; -dinam (v. -dinam), adj. 1. Cu aceeaşi vigoare în dezvoltarea organelor de reproducere. 2. (Despre hibrizi) Cu caracterele paterne transmise la urmaşi în aceeaşi măsură; -dinamic (v. -dinamic), adj., homodinam* (1, 2); -dinamie (v. -dinamie), s.f., homologie me-tamerică; -drom (v. -drom), adj. (despre nervi) care este orientat în acelaşi sens; -fag (v. -fag), adj. 1. Cu nutriţie de un singur fel. 2. (Despre ure-dinale) Cu nutriţie legată de aceeaşi plantă-gazdă; -fan (v. -fan), adj. (despre un anima!) care îşi schimbă culoarea în funcţie de unghiul de incidenţă pe care îl face lumina solară cu suprafaţa corpului; -fanie (v. -fanie), s.f., proprietate pe care o prezintă unele animale de a-şi adapta culoarea tegumentului la lumina mediului ambiant; -fiadic (v. -fiadic), adj., cu un singur fel de tulpină frunzoasă şi concomitent sporiferă;
213
-fii (v. -fih) adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă atracţie sexuală faţă de indivizii de acelaşi sex; -file (v. -fil2), adj., s.f. pl. (plante) cu frunze uniforme; -filetic (v. -filetic), adj., derivat din acelaşi strămoş comun; sin. homofilic; -filie (v! -filie), adj., homofiletic*; -filiei (v. -filiei), s.f., atracţie sexuală anorrtială faţă de indivizii de acelaşi sex; sin. homosexualitate; —filie2 (v. -filie2), s.f., prezenţa unei singure forme foliare la aceeaşi plantă; -fitic (v. -fitic), adj. 1. Care prezintă două feluri de spori. 2. Care este bi-sexuat în generaţia diploidă; -fon (v. -fon), adj. (despre o halucinaţie auditivă) în care bolnavul percepe mai multe voci, între care una este principală, restul constituind fundalul sonor; -gam (v. -gam), adj. 1. (Despre o floare) La care anterele şi stigmatele ajung în acelaşi timp la maturitate funcţională. 2. (Despre antodiu) Cu toate florile de un singur fel, hermafrodite. 3. (Despre un hermafrodit) Ale cărui organe sexuale funcţionează în acelaşi timp; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Autopolenizare cu maturitate funcţională concomitentă a anterelor şi a stigmatelor, la florile bisexuate. 2. Totalitate a caracteristicilor şi a înclinaţiilor comune ale persoanelor care se căsătoresc; -gen (v. -geni), adj. 1. Care provine din strămoşi comuni şi care are o structură genetică similară. 2. Care este constituit din părţi similare. 3. Cu o structură genetică asemănătoare; -genetic (v. -genetic), adj. 1. Care este descendent din acelaşi strămoş. 2. (Despre împerecherea meiotică) în care cromozomii provin din aceeaşi specie; -geneză (v. -geneză), s.f., totalitate a generaţiilor succesive dintr-un strămoş comun; sin. homogenie; -genic (v. -genic), adj. 1. (Despre un organism) Care are aceeaşi origine filogenetică. 2. (Despre un poliploid) Care conţine aceeaşi alelă pe unul sau mai mulţi loci specifici; -genie (v. -geniei), s.f., stare a anterelor şi a stigmatelor egal de lungi; -gon (v. -gon2), adj. (despre un organism vegetal) cu muchii uniforme; -gonie (v. -gonie), s.f., condiţie de a avea antere şi stigmate egal de lungi; -heterostilie (v. hetero-, v. -stilie), s.f., prezenţă a florilor cu stile egal şi cu stile inegale în cadrul aceleiaşi specii; -lexe (v. -lexă), adj., s.n. pl. (antonime) care au acelaşi radical; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la ho-moliză; -liză (v. -liză), s.f., reacţie chimică de desfacere a unei legături covalente cu repartizarea dubletului electronic de legătură în mod egal ambilor parteneri; -log (v. -log), adj. 1. (Despre un caracter) Care este prezent în două specii provenite dintr-un strămoş comun. 2. (Despre un individ) Care aparţine aceleiaşi specii. 3. (Despre un cromozom) Care are aceeaşi succesiune a genelor şi care schimbă material genetic în meioză. 4. (Despre gene) Care condiţionează acelaşi caracter. 5. Care indică provenienţa
unui produs terapeutic sau a unui ţesut de la un alt individ din aceeaşi specie. 6. (Despre un organ) Care este similar în privinţa structurii, originii şi poziţiei; -logie (v. -logie!), s.f. 1. Condiţia de a fi homolog. 2. Asemănare a organismelor cu origine comună. 3. Repetare a aceleiaşi boli la mai mulţi membri ai aceleiaşi familii; -mal (v. -mal), adj. (despre frunze) îndreptat în aceeaşi direcţie; -mer (v. -mer), adj.
1.	Care este egal divizat. 2. Repartizat uniform.
3.	Cu un singur strat de hife sau de gonidii în tal. 4. (Despre o floare) Cu acelaşi număr de piese în verticil; -merie (v. -merie), adj. (despre gene) care participă în egală măsură la realizarea unui caracter cantitativ; -merie (v. -merie), s.f. 1. Polimerie la care influenţa reciprocă a factorilor ereditari este identică. 2. Egalitate numerică sau uniformitate a părţilor, respectiv a segmentelor unor organe ale aceleiaşi specii; -mixie (v. -mixiei), s.f., reproducere sexuată la ciuperci prin fuzionarea nucleilor asemănători din punct de vedere genotipic; -morf (v. -morf), adj., care are aceeaşi formă; sin. homomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., homomorf*; -morfie (v. -morfie), s.f., dezvoltare a unei insecte, din care lipseşte stadiul de metamorfoză; -morfism (v. -morfism), s.n., corespondenţă univocă între două mulţimi dotate cu aceeaşi structură algebrică; -morfoză (v. -morfoză), s.f. 1. Uniformitate morfogenetică. 2. Regenerare a organului în formă iniţială; -petal (v. -petal), adj., cu petale asemănătoare; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la homoplastie; -plastie (v. -plastie), s.f., transplant chirurgical de la un individ din aceeaşi specie; sin. homeopiastie; -polimer (v. poli-, v. -mer), s.m., macromoleculă cu o ca-tenă lungă compusă din subunităţi monomerice identice linked; -pter (v. -pter), adj., s.n. pl. 1. Adj. Cu aripi asemănătoare. 2. S.n. pl. Ordin de insecte cu două perechi de aripi membranoase de aceeaşi formă şi mărime; -seistă (v. -seistă), s.f., curbă care uneşte pe o hartă punctele unde s-a produs cutremurul în acelaşi timp; -sferă (v. -sferă), s.f., strat al atmosferei care se întinde de la suprafaţa pământului până la aproximativ 100 km înălţime, caracterizat prin omogenitatea componenţei sale; -spori (v. -spor), adj., s.m. pl. (spori) asemănători ca formă şi structură; -sporie (v. -sporie), s.f. 1. Producere numai a unui singur fel de spori. 2. Reproducere sexuată prin spori identici morfologic; -stemonie (v. -stemonie), s.f., uniformitate a staminelor la aceeaşi plantă; -stil (v. -stil), adj. (despre o floare) cu stile egal de lungi; -stilie (v. -stilie), s.f., condiţie în care florile unei specii vegetale au stile cu aceeaşi lungime; -tactic (v. -tactic), adj. compus din inflorescenţe de un singur fel; -talie (v. -talie), adj. (la ciuperci şi alge) care indică existenţa ambe-
214
lor sexe pe acelaşi miceliu (tal); -taxie (omo-taxie) (v. -taxie), s.f., sincronism aproximativ a două strate care conţin aceeaşi faună; -term (v. -term), adj. (despre un animal) care are sânge cald; -termic (v. -termic), adj. 1. (Despre apa marină) A cărei temperatură este aceeaşi de la suprafaţă până la fund. 2. Situat la o adâncime sub 2000 m, unde temperatura este constantă şi unde nu există curenţi; -termie (v. -termie), s.f. 1. Scădere treptată a temperaturii apelor marine şi oceanice de la suprafaţă către fund.
2.	Caracteristică a unui corp a cărui temperatură este omogenă şi constantă; -tip (v. -tip), s.n. 1. Parte care corespunde alteia similare, aflată pe cealaltă jumătate a corpului. 2. Parte dintr-un organism similară altora, de la alte organisme; -tipic (v. -tipic), adj. (despre meioză sau mitoză) de acelaşi fel sau tip; -tipie (v. -tipie), s.f., tip de diviziune celulară în care dintr-o celulă cu un anumit număr de cromozomi se obţin două celule-fiice cu acelaşi număr de cromozomi ca acela din celula-mamă; -tom (v. -tom), adj. (despre un organ vegetal) cu inciziuni regulate şi cu diviziuni uniforme; -top (v. -top), adj., care prezintă homotopie (3); -topic (v. -topic), adj. (despre o maladie) în care atât agentul patogen, cât şi gazda au aceeaşi distribuţie în spaţiu, -topie (v. -topie), s.f. 1. Identitate a biotopului. 2. Dezvoltare a unui ţesut sau a unui organ pe locul obişnuit. 3. Mulţime de părţi ale unei mulţimi, supusă anumitor condiţii; -trop (v. -trop), adj. (despre un embrion) curbat sau îndreptat într-o singură direcţie; sin. homotropic; -tropi (v. -trop), adj., s.m. pl. (criminali) specializaţi în forme unice de atentate; -tropic (v. -tropic), adj., homotrop*; -zigotic (v. -zigotic), adj. 1. Rezultat din elemente genetic asemănătoare. 2. Cu constituţie genetică pură; -zigotie (-zigoţie) (v. -zigotie), s.f., condiţia de a avea gene pe aceiaşi loci în cei doi cromozomi homologi; -zigoză (v. -zigoză), s.f., proces de producere a homozigoţilor. HOMOIO- „asemănător, constant, uniform1*. 0 gr. homoios „asemănător, asemenea" > fr. homoio-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. homoio. ■ -gam (v.-gam), adj., care prezintă homoiogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., fecundaţie realizată prin unirea a doi gameţi identici sub aspect morfologic, dar diferiţi sexual din punct de vedere fiziologic; -term (v. -term), adj. 1. (Despre un animal) Care are sânge cald. 2. Care are temperatura corpului mai mult sau mai puţin constantă; sin. homoio-termic; -termic (v. -termic), adj., homoioterm* (2). HOPLO- „înarmat, armat, protejat". 0 gr. hoplon „armă" > fr. hopio-, engl. id. > rom. hoplo-. ■ -cefal (v.-cefal), adj. (despre un animal) cu cutia craniană protejată; -gnat (v. -gnat), adj., cu maxilarele armate; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., adoraţie a uneltelor de vânătoare sau a armelor
de luptă de către populaţiile primitive; -mahie (v. -mahie), s.f., luptă de gladiatori înarmaţi cu arme grele, la vechii greci.
-HOR, v. -COR.
HORDEI- „grăunte de orz“. 0 lat. hordeum „orz“
>	fr. hordei- > rom. hordei-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un ganglion) de forma unor grăunţe de orz.
-HOREZĂ, v. -COREZĂ.
-HORIE, v. -CORIE2.
HORIO- „anotimp, sezon". 0 gr. horios „sezonier" > fr. horio-, engl. id., germ. id. > rom. horio-. ■ -dimorfic (v. di-, v. -morfic), adj., referitor la horiodimorfism; -dimorfism (v. di-, v. -morfism), s.n., prezenţa caracterelor morfologice diferite în anotimpuri diferite, la aceeaşi plantă; sin. dimorfism sezonal.
HORME- „lovire, izbire, şoc". 0 gr. horme „impuls, elan, impulsiune" > fr. horme- > rom. horme-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de loviri, izbituri, ciocniri sau şocuri. HORMO- „şirag, lanţ". 0 gr. hormos „şirag, ghirlandă, lanţ" > fr. hormo-, engl. id., germ. id.
>	rom. hormo-. ■ -cist (v, -cist), s.n., hor-mogon scurt şi septat, prezent la cianoficee; -cistic (v. -cistic), adj., referitor la hormociste; -gon (v. -goni), s.n., fragment din talul unor alge albastre, având capacitatea de a genera un nou individ; sin. hormogoniu; -gonimiu (v. -gonimiu), s.n., gonidii dispuse în şirag, prezente la licheni; -goniu (v. -goniu), s.n., hormogon*.
HORMON-, v. HORMONO-. ■ -emie (v.
-emie), s.f., prezenţă a unui anumit hormon în sânge; -urie (v. -urie), s.f., prezenţa hormonilor în urină.
HORMONO- „hormon, hormonal". 0 gr. hormon „excitat, pus în mişcare, împins" > fr. hormono-, germ. id., engl. id. > rom. hormono-. ■ -gen (v. -gen^, adj., care produce hormoni; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la hormonogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de sinteză a hormonilor în organism; sin. hormonopoieză; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă care redă procentul diferiţilor hormoni ai unui individ; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în hormono-logie; -logie (v. -logiei), s.f., studiul proprietăţilor chimice şi biologice ale hormonilor; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare electivă a unui hormon într-un ţesut organic; -poietic (v. -poietic), adj., referitor la hormonopoieză; -poieză (v. -poieză), s.f., hormonogeneză*; -terapie (v. -terapie), s.f., terapeutică bazată pe utilizarea hormonilor. HOROi- „timp, diviziune de timp, orar, sezon". 0 gr. hora „oră, timp" > fr. horo-, germ. id., engl. id.
>	rom. horoi-. u -dimorfic (v. di-, v. -morfic), adj., relativ la horodimorfism; -dimorfism (v. di-, v. -morfism), s.n., dimorfism sezonal; -grafie (v. -grafie), s.f., arta de a construi cadrane solare;
215
-logie (v. -logiei), s.f., studiul măsurării timpului; -metrie (v. -metriei), s.f., arta de a diviza timpul; -scop (v. -scop), s.n., reprezentare grafică a poziţiei stelelor în momentul naşterii unui copil, pe baza căreia astrologii prezic viitorul acestuia; -scopie (v. -scopie), s.f., arta de a întocmi horoscoape.
H0R02- „hotar, limită“. 0 gr. horos „bornă, limită"
>	fr. horo-, engl. id., germ. id. > rom. horor-. ■ -termă (v. -termă), s.f., limita inferioară a temperaturii până la care se poate extinde zona împădurită.
HORTI- „grădină, livadă". 0 lat. hortus, /„grădină"
>	fr. horti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. horti-. ■ -col (v. -coli), adj., care creşte în grădini; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., specialist în horticultura; -cultură (v. -cultură), s.f., ştiinţă care tratează despre cultivarea grădinilor; -fug (v. -fug), adj. (despre o plantă) evadat din grădină. HOSPITALO- „spital, internare". 0 lat. hospitaiis „ospitalier, primitor, de oaspeţi" > fr. hospitaio-, engl. id. > rom. hospitaio-. ■ -manie (v. -manie), s.f., tendinţă a unor bolnavi de a-şi prelungi excesiv internarea.
-HTON „pământ, ţară, ţinut". 0 gr. khthon „pă-mânt" > fr. -chtone, germ. -chthon, lat. sav. -chtonus, engl. -chthon > rom. -hton.
-HTONIE „ţara de origine, loc de baştină". 0 gr. khthon „pământ, ţară" > fr. -chtonie, it. -ctonia, germ. -chthonie, engl. -chtony> rom. -htonie. HTONO- (CTONO-) „teren, sol, pământ". 0 gr. khthon, onos „pământ" > fr. chtono-, engl.
chthono-, it. ctonolat. sav. chtono- şi chthono-
>	rom. htono- şi ctono-. ■ -fag (v. -fag), adj. care prezintă htonofagie; -fagie (v. -fagie), s.f., obicei morbid de a ingera pământ; -fite (v. -fit), s.f. pl., grupă de plante care trăiesc pe sol sau subteran; sin. plante terestre; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la htonofite; -gen (v. -geni), adj. (despre un agent patogen) care îşi duce viaţa în sol, de unde atacă diferite plante; sin. htonogenic; -genic (v. -genic), adj., htonogen*.
HUMANI- „om, omenesc". 0 lat. humanus „omenesc, uman" > fr. humani-, engl. id. > rom. humani-. a -form (v. -form), adj., cu înfăţişare de om. HUMANO- „om, uman". 0 lat. humanus „omenesc, de om" > fr. humano-, engl. id. > rom. humano-. ■ -id (v. -id), adj., care prezintă caractere umane; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă interdisciplinară despre om, considerat ca sistem unitar biopsihosocial. HUMI- „pământ, humus, humic". 0 lat. humus „sol, teren, pământ" > fr. humi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. humi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre un organism) care trăieşte în sol, fie în particulele acestuia, fie pe resturile organice în descompunere; -fer (v. -fer), adj., care conţine materie organică; -form (v. -form), adj., cu aspect de humus; -gen (v. -gen2), adj., care produce humus.
HUMO- „humus, materie organică, pământ". 0 lat. humus*„pământ, ţărână, sol" > fr. humo- > rom. humo-. ■ -logie (v.-logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul evoluţiei diferitelor forme de humus.
216
I
-IATRIC „curativ, terapeutic”. O gr. iatrikos „terapeutic, medicinal” > fr. -iatrique, engl. -iatrie, it. -iatrico, germ. -iatrisch> rom. -iatrie. -IATRIE „tratament, medicaţie, îngrijire”. 0 gr. iatreia „tratament, vindecare” > fr. -iatrie, germ. id., engl. -iatry, it. -iatria > rom. -iatrie.
IATRO- „medic, medicaţie, tratament, medical, terapeutic”. 0 gr. iatros „medic” > fr. iatro-, engl. id., germ. id. > rom. iatro-. ■ —filie (v. -filiei), s.f., invocare a unor suferinţe imaginare de către o categorie de indivizi; -gen (v. -geni), adj. (despre o maladie) care este provocat de medic; sin. iatrogenic; -genic (v. -genic), adj., iatrogen*; -genie (v. -geniei), s.f. 1. Stare psihică produsă sau agravată pe cale psihogenă de către medic, de tratament sau de condiţiile spitalizării. 2. Consecinţa aplicării incorecte a unor pesticide cu puternică acţiune fitotoxică; -lepsie (v. -lepsie), s.f., absorbţie a produselor medicamentoase prin piele; -leptic (v. -leptic), adj. (despre tratament) care se bazează pe utilizarea fricţiunilor şi oncţiunilor; -logie (v. -logiei), s.f., studiul medicinii; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie prin care erau indicate bolile de care suferea cineva, tratamentul şi evoluţia lor; -sofie (v. -sofie), s.f., concepţie medicală, teorie a medicinii; -somatopatie (v. somato-, v. -patie), s.f., influenţa pe care o au prescrierea incorectă a unor tratamente, efectuarea unor experimente nefondate sau recurgerea la unele intervenţii chirurgicale incorecte, asupra greutăţii corporale a unor bolnavi.
-IATRU „medic, doctor, terapeut”. 0 gr. iatros „medic” > fr. -iatre, it. -iatra > rom. -iatru. ICHTIO-, v. IHTIO-.
ICMADO- „loc umed, umezeală”. 0 gr. ikmas, ikmados „umiditate, umezeală” > fr. icmado-, engl. id., lat. sav. id. > rom. icmado-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre un organism vegetal) care are afinitate pentru locurile umede.
ICNO- (IHNO-) „urmă, amprentă”. 0 gr. ikhnos „talpa piciorului, urmă” > fr. ichno-, engl. id., germ. id., it. icno- > rom. icno- şi ihno-. u -grafie (v. -grafie), s.f., proiecţie pe planul orizontal al secţiunilor de nivel prin clădiri, edificii etc.; sin. secţiune de nivel; -gramă (v. -gramă), s.f., înregistrare a urmei paşilor pe sol, utilizată în diagnosticul unor afecţiuni ale piciorului; -lit (v. -liti), s.n., rocă în care se află imprimate urmele picioarelor unor animale fosile; -litologie (v. lito-, v. -logiei), s.f., icno-logie*; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul urmelor de locomoţie lăsate de
vertebrate pe unele sedimente; sin. icnolito-logie; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie după urmele de picioare lăsate pe pământ.
ICO- „desen, imagine”. 0 gr. eikon „formă, imagine, figură” > fr. ico-, engl. id., germ. iko-, lat. sav. ico-
>	rom. ico-. ■ -tip (v. -tip), s.n., desen al unui individ animal sau vegetal reprezentativ pentru un taxon, folosit pentru identificarea altora. -ICONIE „imagine, figură”. 0 gr. eikon „formă, figură, imagine” > germ. -ikonie, it. -iconia, engl. id. > rom. -iconie.
ICONO- „imagine, figură, portret, aparenţă, icoană, operă plastică”. 0 gr. eikon, eikonos „figură, tablou, aparenţă” > fr. icono-, it. id., germ. ikono-, engl. icono- > rom. icono-. ■ -clastic (v. -clastic), adj., referitor la icono-clastie; -clastie (v. -clastie), s.f., distrugere sistematică a imaginilor religioase; -dul (v. -dul), s.m. şi f., adept al cultului icoanelor; -dulie (v. -dulie), s.f.,cult al imaginilor sacre; -fii (v.- fih), adj., s.m. şi f. (persoană) care iubeşte imaginile, stampele etc.; -gen (v. -geni), s.m., sare de sodiu utilizată ca revelator fotografic; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu descrierea şi cu studiul operelor realizate în arta plastică. 2. Ansamblu de imagini documentare referitoare la o anumită epocă, temă, problemă, persoană etc.; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., adorarea sau venerarea imaginilor plastice evocatoare ale divinităţii; -Iatru (v. -Iatru), s.m. şi f., persoană care venerează icoanele; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în iconologie; -logie (v. -logiei), s.f.
1.	Artă care studiază atributele ce caracterizează zeităţile unei mitologii, necesare artiştilor pentru a reprezenta personajele respective.
2.	Disciplină care studiază şi interpretează reprezentările folosite în artele plastice; -manie (v. -manie), s.f., pasiune patologică pentru imaginile plastice; -metrie (v. -metriei), s.f., tehnică a măsurării elementelor şi proporţiilor unei opere de artă, pentru a descoperi concepţia ce stă la baza construcţiei ideative şi plastice a acesteia; -metru (v. -metrui), s.n., aparat cu care se măsoară asimetria imaginii retiniene dintre cei doi ochi; -scop (v. -scop), s.n., tub electronic folosit în televiziune pentru transmiterea imaginilor; -strof (v. -strof), s.n., instrument optic care dă imaginea răsturnată a obiectelor; -tecă (v. -tecă), s.f., loc dintr-un muzeu unde se conservă gravuri, picturi, fotografii etc.; -tip (v. -tip), s.n., reprezentare a tipului unui taxon prin desen sau fotografie, -tipic (v. -îipic), adj., referitor la iconotip.
217
ICOS-, v. ICOSI-. ■ -andrie (v. -andrie), adj., cu douăzeci' de stamine; -andrie (v. -andrie), s.f., grup de plante cu flori hermafrodite, având peste douăzeci de stamine inserate pe caliciu; -andru (v. -andru), adj. (despre un androceu) format din douăzeci sau peste douăzeci de stamine.
ICOS A- „douăzeci". 0 gr. eikosi „douăzeci" > fr. icosa-, germ. ikosa-, engl. icosa-, lat. sav. id.
>	rom. icosa-. ■ -edru (v. -edru), s.n., poliedru mărginit de douăzeci de feţe plane; -gon (v. -gon2), adj., s.n. 1. Adj. Care are douăzeci de unghiuri. 2. Poligon care are douăzeci de unghiuri şi tot atâtea laturi.
ICOSI- „douăzeci". 0 gr. eikosi „douăzeci" > fr. icosi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. icosi-. » -mer (v. -mer), adj. (despre un organ vegetal) format din douăzeci de părţi; -tetraedru (v. tetra-, v. -edru), s.n., poliedru cu douăzeci şi patru de feţe.
ICTERI- „icter". 0 lat. tz. icterus „gălbeneală, icter" > fr. icteri- > rom. icteri-. ■ -gen (v. -gen2), adj., care provoacă sau care răspândeşte icterul.
ICTERO- „de culoare galbenă, icter". 0 gr. ikteros „gălbinare, icter" > fr. ictero-, engl. id. > rom. ictero-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., cu capul de culoare galbenă; -gen (v. -gen^, adj., care produce icter; sin. icterogenic; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la icterogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de producere a icterului; -genic (v. -genic), adj., icterogen*; -id (v. -id), adj., care are aparenţa icterului; -pod (v. -pod), adj. (despre o pasăre) cu picioare galbene.
ICTO- „şoc, lovitură". 0 lat. ictus „lovitură" > fr. icto-, engl. id. > rom. icto-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea intensităţii jocului apexian.
-ID (-IDA) „în formă de, cu aspect de, cu înfăţişare de". 0 gr. eidos „formă, înfăţişare, aparenţă" > fr. -ide, lat. sav. -ides, engl. -id, germ. id. > rom. -/c/şi -idă.
-IDĂ, v. -ID.
IDEO- „idee, noţiune, ideatic, noţional". 0 gr. idea „formă, aparenţă, idee" > fr. ideo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. ideo-. ■ -frenie (v. -frenie), s.f., stare patologică mintală, caracterizată prin anomalia ideilor; -genie (v. -geniei), s.f., proces de formare a ideilor; -glosie (v. -glosie), s.f. 1. însuşirea de unicitate a personalităţii. 2. Formă particulară de glosolalie care constă într-un discurs plin de omisiuni, de repetiţii sau de substituiri de sunete şi de cuvinte; sin. ideioglosie; -grafie (v. -grafie), s.f., sistem de reprezentare a ideilor prin semne care sugerează obiectele; -gramă (v. -gramă), s.f., semn grafic utilizat în scrierea hieroglifică pentru a nota un cuvânt sau o idee; -log (v.
-log), s.m. şi f., teoretician al unei ideologii; -logie (v. -logiei), s.f., ansamblu de idei, de credinţe şi de doctrine proprii unei epoci, unei societăţi sau unei clase; -motor (v. -motor), adj. (despre un centru nervos) care intră în acţiune sub influenţa unei excitări cerebrale.
IDI-, v. IDIO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., omonim rezultat din identificarea greşită a unui alt taxon. -IDIE „formă, aparenţă". 0 gr. eidos „formă, aspect, înfăţişare" > fr. -îdie, germ. -/of/e, engl. id., lat. sav. -idia > rom. -idie.
IDIO- „propriu, specific, caracteristic, individual, independent". 0 gr. idios „particular, propriu, specific" > fr. idio-, germ. id., it. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. idio-. ■ -androspore (v. andro-, v. -spor), adj., s.f. pl. (plante inferioare) la care organele sexuale se formează pe ramuri separate; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază raportul biologic care există între un organism individual şi restul populaţiei; -blast (v. -blast), s.n. 1. Celulă vegetală fără clorofilă, care apare izolată printre celulele de alt tip. 2. Biofor, unitate a substanţei ereditare; -blastic (v. -blastic), adj. (despre-un cristal) cu formă de cristalizare proprie; -botanic (v. -botanic), adj., referitor la studiul plantelor considerate individual şi nu fitocenologic; -chinezie (idiokinezie) (v. -chinezie), s.f., comandă independentă nonsinkinetică a muşchilor distali, al cărei suport este reprezentat de sistemul piramidal; -cinetic (v. -cinetic), adj. (despre substanţe chimice) capabil să producă modificări în structura cromozomică a organismelor; -corologie (v. coro-, v. -logiei), s.f., studiul arealelor taxonilor consideraţi ca entităţi separate; -cromatic (v. -cromatic), adj. (despre un mineral) cu culoare proprie; -cromozom (v. cromo-, v. -zom), s.m., cromozom de sex; -cromozom ic (v. cromo-, v. -zomic), adj., referitor la idiocromozomi; -desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s.m. pl., desmozomi care unesc celule de acelaşi tip; -ecologie (v. eco-i, v. -logiei), s.f., ecologia organismelor individuale; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Nume colectiv pentru autogamie şi geitonogamie. 2. Fuziune a doi gameţi de sex diferit, generaţi de acelaşi individ; sin. autofe-cundare; -glosie (v. -glosie), s.f., tulburare de vorbire manifestată prin substituirea cuvintelor prin sunete fără sens; -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a morfologiei individuale a cromozomilor unui individ; -lalie (v. -lalie), s.f., limbaj neinteligibil, inventat, care caracterizează formele grave ale tulburărilor disialice; - lect (v. -lect), s.n., repertoriu general al deprinderilor lingvistice ale unui individ, într-o anumită perioadă a existenţei sale; -morf (v. -morf), adj. 1. (Despre un mineral) Cristalizat într-o formă cristalină proprie perfectă. 2. (Despre un caracter) Condiţionat de gene cu frecvenţă mică,
218
deoarece acestea sunt supuse unei presiuni selective uniforme şi sistematice; -morfic (v. -morfic), adj., care are formă proprie; -morfism (v. -morfism), s.n., proprietate a unui mineral de a fi idiomorf; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare morfologică şi funcţională specială a plantelor; -patie (v. -patie), adj. 1. (Despre un proces patologic) Care este caracteristic prin el însuşi. 2. (Despre un proces patologic) A cărui cauză nu se cunoaşte; -patie (v. -patie), s.f. 1. Maladie independentă de alte afecţiuni ale organismului, având propriile ei cauze. 2. Nume generic pentru fenomenele patologice cu cauză necunoscută; -plasmă (v. -plasmă), s.f., unitatea activă şi formativă a citoplasmei, considerată ca având funcţii genetice; -sferotecă (v. sfero-, v. -tecă), s.f., veziculă care conţine acrozomul celulelor spermatice; -sferozom (v. sfero-, v. -zom), s.m., granulă centrală a idiosferotecii; -somatic (v. -somatic), * adj. (despre o malformaţie) care poate fi condiţionat uneori de mediu, alteori genetic; -terie (v. -terie), s.f., monstruozitate vegetală, esenţial deosebită de tipul şi de speciile înrudite; -term (v. -term), adj., care are sânge cald; -tip (v. -tip), s.n. 1. Totalitatea materialului genetic din celulă, inclusiv din citoplasmă. 2. Determinant anti-genic, situat în regiunea variabilă a moleculei de imunoglobulină. 3. Exemplar tipic stabilit de autor din materialul care nu a fost colectat de pe un loc important. 4. Totalitatea genelor unui organism, care sunt localizate în cromozomi; sin. genotip; -top (v. -top), s.n., biocor al unui individ vegetal sau animal; -topic (v. -topic), adj., referitor la idiotop; -trof (v. -trof), adj., idiotrofic*; -trofic (v. -trofic), adj. (despre un organism) care îşi poate asigura propria nutriţie; sin. idiotrof; -trofism (v. -trofism), s.n., proprietate pe care o au unele organisme de a-şi asigura propria nutriţie; -zom (-som) (v. -zom), s.m. 1. Ultima unitate ipotetică a celulei. 2. Corpuscul prezent în nucleu cu ocazia diviziunii cariocinetice, care absoarbe culorile bazice şi care este purtător al caracterelor ereditare. 3. Biofor*. 4. Aparat central al unui spermatocit, cuprinzând aparatul Golgi şi mitocondriile.
IGNI- „foc, flacără, căldură”. 0 lat. ignis „foc“ > fr. igni-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. igni-. ■ -col (v.-coli), adj., care adoră focul; -color (v. -color), adj. (despre o petală) de culoarea focului; -fer (v. -fer), adj., care poartă foc; -form (v. -form), adj., cu aspect de flacără; -fug (v. -fug), adj., s.n. (substanţă) care nu se aprinde; -gen (v. -gen2), adj., care produce căldură.
IGRO-, v. HIGRO-.
IHNO-, v. ICNO-.
IHTI-, v. IHTIO-. ■ -odont (v. -odont), s.m., dinte fosil de peşte; -ornis (v. -ornis), s.m.,
pasăre fosilă ihtiofagă acvatică din cretacicul superior, cu aripi bine conformate şi cu o creastă pe stern.
IHTIO- (ICHTIO-) „peşte, pescuit, piscicol, de peşte“. 0 gr. ikhthys, yos „peşte” > fr. ichtyo-, germ. ichthyo-, engl. id., it. ictio-, lat. sav. ichtyo- şi ichthyo- > rom. Ihtio- şi ichtio-. u -col (v. -col3), s.n., clei obţinut din vezica înotătoare a sturionilor; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu peşte; -fagie (v. -fagie), s.f., faptul de a se hrăni exclusiv cu peşte; -fii (v. -fih), adj., care iubeşte peştii; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de peşti; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care se ocupă cu descrierea peştilor; -id (v. -id), adj., în formă de peşte; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., adoraţie a peştilor; -Iatru (v. -Iatru), s.m. şi f., adept al ihtiolatriei; -lit (v. -liti), s.n., peşte fosil petrificat; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în ihtiologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul peştilor; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere după măruntaiele peştilor; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare ştiinţifică a peştilor; -metru (v. -metrui), s.n., instrument care serveşte la măsurarea lungimii şi grosimii peştilor; -morf (v. -morf), adj., cu aspect de peşte; -pag (ichtio-pag) (v. -pag), s.m., monstru compus din doi indivizi reuniţi prin regiunea hipogastrică; -pa-tolog (v. pato-, v. -log), s.m. şi f., specialist în ihtiopatologie; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază bolile peştilor; -pter (v. -pter), s.n., înotătoare de peşte; -scop (v. -scop), s.n., dispozitiv echipat cu un capac transparent de cristal, cu ajutorul căruia pot fi observate direct aglomeraţiile de peşti marini; -spondil (v. -spondil), s.m., vertebră fosilă de peşte; -stegi (v. -steg), s.m. pl., amfibieni fosili din devonianul superior, caracterizaţi prin prezenţa unui os preopercular şi a unei înotătoare caudale susţinută de radii dermice; -tomie (v. -tomie), s.f., anatomia peştilor; -zaur (ichtio-saur) (v. -zaur), s.m., gen de reptile uriaşe acvatice din mezozoic, având corpul asemănător cu al peştilor.
ILEO- „ileon, intestin, intestinal”. 0 gr. eilein „a răsuci, a torsiona” > fr. ileo-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. ileo-. ■ -coloplastie (v. color, v. -plastie), s.f., interpunere chirurgicală a unei anse intestinale pe traiectul colonului, pentru refacerea continuităţii digestive; -colostomie (v. coloi-, v. -stomie), s.f., anas-tomoză chirurgicală a intestinului subţire la intestinul gros; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a ileonului; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune patologică a ileonului; -proctie (v. -proctie), s.f., ileostomie*; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură a ileonului; -rectocoloplastie (v. recto-, v. coloi-, v. -plastie), s.f., interpunere chirurgicală a unei anse ileale pe traiectul colonului, şi, parţial, al
219
rectului, pentru restabilirea continuităţii digestive; -sigmoidostorhie (v. sigmo-, v.-id, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între ileon şi colonul sigmoid; -stomie (v. -stomie), s.f., deschidere chirurgicală a ileonului la piele; sin. ileoproctie; -transversosto-mie (v. transverso-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între ileonul terminal şi colonul transvers.
ILI-, v. IL10-. ■ -adelf (v. -adelf), s.m., monstruozitate bigemelară, în care feţii sunt uniţi prin regiunea iliacă.
ILIO- „şold, bazin, osul iliac, iliac". 0 lat. iiia, ilium „şold, pântece, bazin" > fr. ///o-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. ilio-. ■ -pag (v. -pag), s.m., monstruozitate bigemelară în care feţii sunt uniţi prin regiunea iliacă; -toracopag (v. toraco-, v. -pag), s.m., monstruozitate bigemelară în care feţii sunt sudaţi prin regiunea toracică şi iliacă; -xifopag (v. xifo-, v. -pag), s.m., monstruozitate bigemelară în care feţii sunt uniţi de la xifoid până la regiunea iliacă. IMAGO- „imagine, imago, stadiu final". 0 lat. imago „chip, portret, imagine" > fr. imago- > rom. imago-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) cu acţiune de distrugere a insectelor adulte; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a sociopsihologiei care se ocupă cu studiul reprezentărilor pe care grupurile etnice şi le fac unele despre altele.
IMBRI- „ţiglă, apă de ploaie1*. 0 lat. imbrex, imbricis „ţiglă" > fr. imbri- > rom. imbri-. ■ -fug (v. -fug), adj. (despre un material) care nu poate fi pătruns de ploaie.
IMNO- (HIMNO-) „imn, imnic". 0 gr. hymnos „imn, cântec de biruinţă" > fr. hymno-, engl. id. > rom. imno- şi himno-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., arta de a compune imnuri; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă a creării poeziei imnice.
IMPARI- „impar, inegal". 0 lat. impar, imparis „inegal, impar" > fr. impari-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. impari-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori impare; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sau foliole impare.
IMPLANTO- „implant, transplant dentar". 0 lat. tz. impianto, are „a planta, a înfige" > fr. implanto- > rom. impianto-. * -logie (v. -logiei), s.f., disciplină medicală care se ocupă cu studiul implantelor şi transplantelor dentare. IMUNO- „imun, imunitate". 0 lat. immunis „apărat, scutit" > fr. immuno-, engl. id., germ. id. > rom. imuno-. ■ -bacteriolitic (v. bacterio-, v. -Iitic2-), adj., referitor la imunobacterioliză; -bac-terioliză (v. bacterio-, v. -liză), s.f., proces de dezintegrare a microbilor prin seruri imune corespunzătoare, ce se realizează prin acţiunea conjugată a anticorpului specific şi a alexinei; -blast (v. -blast), s.n., celulă pironinofilă cu citoplasmă bogată în poliribozomi şi cu nucleul
bine dezvoltat, ce conţine cromatină; -cit (v. -cit), s.n., celulă limfoidă sau plasmocit cu rol important în procesele imunităţii; -electroforeză (v. electro-, v, -foreză), s.f., adaptare a tehnicii electroforetice la studiile imunochimice; -gen (v. -geni), adj., s.n. 1. Adj. (Despre o substanţă) Care produce imunitate. 2. S.n. Substanţă an-tigenică ce stimulează răspunsul imun, mediat prin anticorpi sau celule; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la studiul proceselor imunitare; -geneză (v. -geneză), s.f., teorie asupra legilor de dezvoltare şi de manifestare a rezistenţei imunitare la organismele animale şi vegetale; -hematolog (v. hemato-, v. -log), s.m. şi f., specialist în imunohematoldgie; -hematologie (v. hemato-, v. -logiei), s.f., ramură a hematologiei care se bazează pe concepţia că o serie de hematopatii rezultă din acţiunea unor factori imunologici; -hemolitic (v. hemovv. -Iitic2), adj., referitor ia imunohemoliză; -hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s.f., proces de distrugere a hematiilor sub acţiunea anticorpilor antieritrocitari corespunzători; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul imunităţii; -osmoforeză (v. osmo2-, v. -foreză), s.f., metodă rapidă pentru identificarea virusurilor prin reacţii simulate de serologie şi de electroforeză; -patolog (v. pato-, v. -logi), s.m. şi f., specialist în imunopatologie; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază imunitatea organismului în relaţie cu boala; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea metodelor imunologice pentru tratamentul unor boli infectocontagioase; -zom (v. -zom), s.m., virozom*.
INCIZI- „crestat, incizat". 0 lat. incisus „tăiat, crestat" > engl. incisi-, lat. sav. id. > rom. incizi-.
■	-fior (v. -fior), adj., cu flori crestate pe margine; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze incizate pe margine.
INCLINO- „înclinaţie, deviaţie". 0 lat. inclino, are „a se apleca, a se înclina" > fr. inclino-, engl. id.
>	rom. inclino-. ■ -gramă (v. -gramă), s.f. 1. Grafic în care se prezintă proiecţia pe plan orizontal a poziţiei unei găuri de sondă. 2. Grafic pentru determinarea poziţiei pe care trebuie să o aibă turbina de foraj împreună cu deviatorul respectiv; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare şi înregistrare a poziţiei unei găuri de sondă sau a unghiului de înclinare; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Aparat pentru măsurarea şi înregistrarea poziţiei unei găuri de sondă. 2. Instrument care serveşte la măsurarea unghiurilor de înclinare a unei nave în raport cu orizontul. 3. Instrument care indică direcţia magnetismului globului pământesc.
INDUCTO- „inducţie". Olat. inductus „condus, adus, introdus" > fr. inducto-, engl. id., germ. indukto- > rom. inducto-. ■ -metru (v. -metruO, s.n., instrument utilizat pentru măsurarea cu-
220
renţilor de inducţie; -termic (v. -termic), adj., referitor la inductotermie; -termie (v. -termie), s.f., producere de căldură cu ajutorul inducţiei electromagnetice.
INFARCTO- „infarct". 0 lat. infarctus „astupat" > fr. infarcto- > rom. infarcto-. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce un infarct.
INFORMO- „mesaj, mesager". 0 lat. informo, are „a informa" > fr. informo-, engl. id. > rom. informo-. ■ -zom (v. -zom), s.m., formă sub care circulă acidul ribonucleic mesager din nucleul citoplasmatic, reprezentat de complexul ribonucleoproteic.
INFUNDIBULI- „infundibul, pâlnie, infundibular". 0 lat. infundibuium „pâlnie, coş de moară“ > fr. infundibuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. in-fundibuli-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine un infundibul anatomic; -form (v. -form), adj. (despre un organ anatomic) de forma unei pâlnii larg deschise.
INFUNDIBULO- „infundibul, canal în formă de pâlnie“. 0 lat. infundibuium „coş de moară, pâlnie" > fr. infundibulo- > rom. infundibulo-. ■ -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în infundibulotomiile pulmonare; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de incizie a infundibulului arterei pulmonare îngustate.
INI-, v. INIO-. ■ -encefal (v. -encefal), s.m., malformaţie fetală caracterizată printr-o fisură occipitală a craniului cu protruzia substanţei creierului; -ops (v. -ops), s.m., tip de cefa-lotoracopag, la care fuzionarea capetelor nu este totală, existând două feţe opuse.
INIO- „inion, occipital". 0 gr. inion „spatele capului“> fr. inio-, engl. id. > rom. inio-. ■ -dim (v. -dim), s.m., monstru dublu cu un singur corp şi cu două capete unite la spate, -pag (v. -pag), s.m., monstruozitate gemelară dublă, care constă în unirea indivizilor prin oasele occipitale.
INO- „fibră, tendon, fibros, muscular". 0 gr. is, inos „fibră" > fr. ino-, germ. id., it. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. ino-. m -blast (v. -blast), s.n., celulă a ţesutului conjunctiv; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la inoblaste; -carp (v. -carp), adj., cu fructe care sunt acoperite de păr; -cit (v. -cit), s.n., celulă prozenchimatică a ţesutului fibros; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze fibroase; -gen (v. -geni), adj., care produce fibre musculare; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la inogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., producere a fibrelor musculare; -glie (v. -glie), s.f., nevroglie fibroasă; -lit (v. .-liti), s.n., concreţiune fibroasă; -pexie (v. -pexie), s.f., proces de coagulare a fibrinei; -scleroză (v. -scleroză), s.f., induraţie sau sclerozare care apare ca urmare a dezvoltării excesive a ţesutului fibros; -trop (v. -trop), adj., care se referă la contractilitatea fibrei musculare;
-tropism (v. -tropism), s.n., contractilitate a fibrei musculare.
INSECTI- „insectă, relativ la insecte". 0 lat. insectum „insectă" > fr. insecti-, engl. id., germ. insekti-, lat. sav. insecti- > rom. insecti-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge insectele; -fer (v. -fer), adj. (despre un mineral) care conţine insecte fosile; -form (v. -form), adj., cu aspect de insectă; -fug (v. -fug), adj., s.n. (substanţă) care îndepărtează insectele dăunătoare; -vore (v. -vor), adj., s.n. pl. 1. Adj. Care se hrăneşte cu insecte. 2. S.n. pl. Ordin de mamifere mici, cu dinţii ascuţiţi, a căror hrană principală o constituie insectele. INSECTO- „insecte". 0 lat. insectum „insectă"
>	fr. insecto- > rom. insecto-. ■ -fungicid (v. fungi-, v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care serveşte la combaterea insectelor şi a ciupercilor parazite.
INSERTO- „inserat, inserare". 0 lat. insertus „inserat, introdus" > fr. inserto-, engl. id. > rom. inserto-. ■ -zom (v. -zom), s.m., secvenţă de nucleotide inserate prin transformare, conjugare, transducţie şi captare, din mediul extracelular sau prin manipulări genetice, în cromozomul bacterian sau viral.
INTEGRI- „tot, în întregime, nedivizat". 0 lat. integer „tot, integru" > engl. integri-, lat. sav. id.
>	rom. integri-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunzele întregi, nelobate.
INTEGRO- „total, integral". 0 lat. integer „tot, complet, întreg" > fr. integro-, germ. id., engl. id.
>	rom. integro-. ■ -metru (v. -metrul, s.n., aparat pentru calcularea ariei unei figuri plane, a volumului unei figuri de revoluţie etc.
INTENSI- „intensitate". 0 lat. intensus „încordat, întins" > fr. intensi-, germ. id., engl. id. > rom. intensi-. ■ -metru (v. -metrul, s.n., aparat pentru măsurarea intensităţii unei radiaţii.
101-	„otravă, otrăvit". 0 gr. ios „venin, otravă" > fr. io-, germ. id., engl. id. > rom. io-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a fi otrăvit.
102-	„violet". 0 gr. ion „violet" > fr. io-, germ. id., engl. id. > rom. io-, ■ -lit (v. -liti), s.n., piatră de culoare violetă.
IOD-, v. IODO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., prezenţa iodului în sânge; -urie (v. -urie), s.f., prezenţa iodului în urină.
IODO- „iod, iodat, iodic". 0 gr. iodes „violet" > fr. iodo-, engl. id.> rom. iodo-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre bacterii) care prezintă afinitate pentru iod; -filie (v. -filiei), s.f., afinitatea unor celule sau bacterii pentru iod şi pentru compuşii săi; -gnozie (v. -gnozie), s.f., studiul iodului; -metrie (v. -metriei), ansamblu de procedee chimice de dozare cantitativă a diferitelor substanţe care pot reacţiona cu o soluţie de iod; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a iodului în scop terapeutic; -ventriculografie (v. ventriculo-, v.
221
-grafie), s.f., metodă radiologică de evidenţiere a cavităţilor ventriculare ale inimii cu ajutorul unei substanţe de contrast iodate.
-IONIC „referitor la concentraţia de ioni“. 0 gr. ion „migrator, călător" > fr. -ionique, engi. -ionic
>	rom .-ionic.
IONO-„ioni, ionizat, ionizare“. O gr. ion „migrator, călător, care migrează" > fr. iono-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. iono-. ■ -fon (v. -fon), s.n., traductor electroacustic care transformă direct energia electrică în energie acustică; -for (v. -for), s.n., substanţă care facilitează trecerea cationilor de-a lungul membranei mitocondriilor; -foreză (v. -foreză), s.f., metodă prin care se administrează în organism anumite medicamente cu ajutorul unui curent galvanic; -gen (v. -geni), adj., care produce ioni; -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu radiochimiografic bazat pe variaţiile de intensitate a fasciculului de raze X, în urma trecerii lui printr-un organ în activitate; -gramă (v. -gramă), s.f., oscilogramă ridicată de o staţiune ionosferică, indicând înălţimea aparentă de reflexie a undelor în funcţie de frecvenţă; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de prospecţiune radiometrică folosită în măsurarea ionizării aerului de către radiaţiile radioactive; -metru (v. -metrul, s.n. 1. Instrument folosit pentru determinarea radiaţiilor ionizate. 2. Aparat cu care se determină concentraţia de ioni de hidrogen a unei soluţii; -sferă (v. -sferă), s.f., strat superior al atmosferei care este alcătuit din gaze rarefiate şi puternic ionizate; -terapie (v. -terapie), s.f., introducere în organism a ionilor medica-mentoşi.
IONTO- „ionizare“. 0 gr. ion, iontos „care migrează" > engl. ionto-, germ. id., it. id. > rom. ionto-. u -foreză (v. -foreză), s.f., introducere în organism a unor substanţe medicamentoase cu ajutorul ionizărilor prin curent electric continuu; sin. cataforeză.
IPSI-, v. HIPSI-.
IPSO-, v. HIPSO-.
IRENO- „pace, pacificare". 0 gr. eirene „pace" > fr. ireno-, it. id. > rom. ireno-. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în irenologie, -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază măsurile care asigură menţinerea sau restabilirea păcii. IRI- „curcubeu". 0 lat. iris „curcubeu" > engl. iri-, lat. sav. id. > rom. iri-. ■ -color (v. -color), adj. (despre un organ vegetal) de culoarea curcubeului.
IRID-, v. IRIDO-. ■ -aJgie (v. -algie), s.f., durere în regiunea irisului; -auxeză (v. -auxeză), s.f., iridoncoză*; -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie a unei porţiuni din iris; -elcoză (v. -elcoză), s.f., ulceraţie a irisului; -emie (v. -emie), s.f., hemoragie a irisului; -eremie (v. -eremie), s.f., absenţă congenitală a irisului; -oncoză (v. -oncozâ), s.f., hipertrofie a irisului;
sin. iridauxeză; -opsie (v. -opsie), s.f., tulburare a vederii care constă în percepţia vizuală a curcubeului.
-IRIDIE „iris, al irisului, iridian". 0 gr. iris, iridos Jris,curcubeu" > fr. -indie, germ. id., it. -iridia, engl. id. > rom. -iridie.
IRIDO- „curcubeu, iris, iridian". 0 gr. iris, iridos „curcubeu, iris" > fr. irido-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. irido-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie a irisului; -cite (v. -cit), s.n. pl., celule iridescente din integumentul sepiei; -deză (v. -deză), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a irisului de cornee; -doneză (v. -doneză), s.f., mişcare tremurătoare a irisului, datorită lipsei de suport a cristalinului; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în iridologie; -logie (v. -logiei), s.f., metodă de diagnosticare prin cercetarea irisului şi a pupilei; -malacie (v. -malacie), s.f., ramolisment al irisului; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a irisului; -ptoză (v. -ptoză), s.f., deplasare anormală în jos a irisului; -rexă (v. -rexă), s.f., operaţie chirurgicală de dezlipire a irisului de cristalin; sin. iridorexie; -rexie (v. -rexie), s.f., iridorexă*; -schizie (v. -schizie), s.f., fisurare a irisului; -sclerotomie (v. sclero-, v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a irisului şi a. sclerei oculare; -scop (v. -scop), s.n., aparat utilizat pentru examinarea irisului; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a irisului cu ajutorul iri-doscopului; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a irisului.
IRIGO- „irigaţie, irigare". 0 lat. irrigo, are „a iriga, a uda" > fr. irrigo-, germ. id., engl. id. > rom. irigo-. ■ -scopie (v. -scopie), s.f., examen radiologie al colonului după introducerea unei substante de contrast pe cale rectală.
ISCHI-, ’v. ISCHIO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., nevralgie sciatică.
ISCHIO- „şold, ischion, bazin". 0 gr. iskhion „şold" > fr. ischio-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. ischio-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie a unui intestin de-a lungul osului sacru şi de-a lungul tuberozităţii ischionului; -mei (v. -meh), s.m., făt teratologic cu un membru supranu-merar ataşat de regiunea ischiatică; -pag (v. -pag), s.m., monstruozitate bigemelară în care feţii sunt uniţi prin regiunea lor sacrală sau ischiatică; -pagie (v. -pagie), s.f., anomalie care caracterizează monştrii ischiopagi; -pu-biotomie (v. pubio-, v. -tomie),s.f., operaţie chirurgicală obstetricală, care constă în secţionarea ischionului, a pubisului şi a arcadei crurale; -tomie (v. -tomie), s.f., rezecţie chirurgicală a osului ischion.
ISCNO- „subţire, fragil". 0 gr. iskhnos „subţire" > fr. ischno-, lat. sav. id. > rom. iseno-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe fragile; -stil (v. -stil), adj., cu stile subţiri.
ISCO-, v. ISHO-.
222
1SH0- (ISCO-) „defect, deficienţă". 0 gr. iskhein „a reţine, a opri" > fr. ischo-, germ. id., it. isco-, lat. sav. ischo- > rom. isho- şi isco-. ■ -colie (v. -coliei), s.f., deficienţă a fierii; -fonie (v. -fonie), s.f., tulburare de vorbire, caracterizată prin pronunţie ezitantă şi prin repetarea unor silabe. ISO-, v. IZO-.
ISTEREZI-, v. HISTEREZI-.
ISTMO- „vălul palatului". 0 gr. isthmos „gât“
>	fr. isthmo-, engl. id., germ. id. > rom. istmo-.
■	-plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a vălului palatului.
ISTO-, v. HISTO-.
ISTORIO- „istorie, referitor la istorie". 0 gr. historia „povestire, istorie" > fr. historio-, germ. id., engl. id. > rom.istorio-. ■ -graf (v. -graf), s.m. 1. Persoană care redactează istoria unei epoci, a unei domnii. 2. Specialist în domeniul istoriei; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care studiază scrierile istoriografice.
ITEO- „salcie". 0 gr. itea, iteas „salcie" > fr. iteo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. iteo-. m -logie (v. -logiei), s.f., studiul ştiinţific al sălciei. ITI- „drept, rigid". 0 gr. ithys „erect, drept" * fr. ithy-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. iti-. m -fii (v. -fih), adj., cu frunze drepte şi rigide. IULI- „amenţi, mâţişori". 0 lat. iuli, iuiorum „muguri, mâţişori" > fr. iuli- > rom. iuli-. m -fer (v. -fer), adj., purtător de amenţi; -fior (v. -fior), adj., cu flori dispuse în formă de mâţişori; -form (v. -form), adj., în formă de mâţişor.
IX-, v. IXO-. ■ -anter (v. -anter), adj., cu antere lipicioase.
IXO- „clei, cleios, lipicios". O gr. ixos „clei"> fr. ixo-, engl. id. > rom. ixo-. ■ -lit (v. -liti), s.n., răşină fosilă.
IZ-, v. IZO-. ■ -adelf (v. -adelf), adj., care are staminele reunite în două grupuri egale; -alobară (v. alo-, v. -bar), s.f., curbă care uneşte pe o hartă meteorologică punctele în care presiunea atmosferică a variat de la aceeaşi cantitate între două observaţii consecutive; -alotermă (v. alo-, v. -term), s.f., curbă care uneşte punctele de pe pământ în care variaţiile temperaturii aerului sunt egale într-un timp dat; -odont (v. -odont), adj., care are dinţi egali; ^odonţie (v. -odonţie), s.f, den-tiţie formată din acelaşi fel de dinţi.
IZO- (ISO-) „egal, identic, asemănător, similar, acelaşi". O gr. isos „la fel, egal" > fr. iso-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. izo- şi iso-. ■ -anizosindeză (v. anizo-, v. -sindeză), s.f., sinapsă parţială în meioza aloploizilor seg-mentali, cu cromozomi parţial omologi; -bafie (v. -bafie), s.f., caracteristică a unui corp care nu reflectă decât o singură culoare; -bar (v. -bar), adj., s.f. 1. Adj. Cu presiune constantă. 2. Adj. (Despre o substanţă chimică) Cu aceeaşi greutate atomică, dar cu numere atomice dife-
rite. 3. S.f. Linie care uneşte pe o hartă sau pe o diagramă punctele cu aceeaşi presiune; -bat (v. -bati), adj., s.f. 1. Adj. Care este de aceeaşi adâncime. 2. S.f. Linie care uneşte pe o hartă geologică sau marină punctele cu aceeaşi adâncime; -batic (v. -batic), adj. (despre o caudală) cu lobii egali; -bază (v. -bază), s.f., linie care uneşte toate punctele în care un strat geologic apare la aceeaşi înălţime; -brontă (v. -brontă), s.f., linie care uneşte pe o hartă punctele în care tunetul produs într-un anumit loc este auzit cu aceeaşi intensitate; -carp (v. -carp), adj. (despre o floare) la care numărul carpelelor este egal cu cel al elementelor periantului; -carpic (v. -carpic), adj., cu un singur fel de fructe; -cefalie (v. -cefalie), s.f., principiu compoziţional folosit în pictura bizantină potrivit căruia toate capetele personajelor dintr-un grup erau prezentate la aceeaşi înălţime; -cenoză (v. -cenoză2), s.f., asociaţie vegetală cu fizionomie asemănătoare din cauza condiţiilor ecologice similare; -cerc (v. cerc), adj. (despre o înotătoare) la care ambii lobi au un număr egal de radii; -cheraună (izoke-raună) (v. -cheraună), s.f., curbă care separă două zone de aceeaşi, frecvenţă anuală a fenomenelor electrice din atmosferă; -chimen (v. -chimen), adj., s.f. 1. Adj. Cu temperatură medie de iarnă egală. 2. S.f. Linie care uneşte punctele de pe suprafaţa terestră cu aceeaşi temperatură medie în timpul iernii; -ciclic (v. -ciclic), adj. (despre o floare) cu număr egal de piese în fiecare verticil; -clin (v. -clin), adj., s.f. 1. Adj. Cu aceeaşi înclinaţie. 2. S.f. Linie care uneşte pe o hartă punctele cu aceeaşi înclinaţie magnetică; -cont (v. -cont), adj., s.n. (organism) cu cili sau flageli de aceeaşi lungime; -cor (izochor, izohor) (v. -cor) adj., s.f. 1. Adj. (Despre transformări de stare) Care se face la un volum constant. 2. S.f. Linie de-a lungul căreia un sistem fizic are acelaşi volum; -corie (v. -coriei), s.f., egalitate a pupilelor la ambii ochi; -crom (v. -crom), adj. (despre două lumini) care produce aceeaşi senzaţie de culoare când acţionează simultan asupra vederii; -cromatic (v. -cromatic), adj. 1. De culoare uniformă. 2. Sensibil la toate culorile spectrului; -cromazie (v. -cromazie), s.f., coloraţie ana-loagă a unor obiecte; -cromic (v. -cromic), adj. 1. (Despre un organ vegetal) Care este colorat uniform. 2. Care este de aceeaşi culoare; -cromocentric (v. cromo-, v. -centric), adj. (despre un nucleu) care are un număr egal de cromocentre şi de cromozomi; -cromozom (v. cromo-, v. -zom), s.m., cromozom cu braţe omoloage, identice din punct de vedere genetic; -cron (v. -cron), adj., s.f. 1. Adj. (Despre un fenomen) Care se repetă la intervale de timp egale. 2. S.f. Linie care uneşte punctele egal
223
depărtate în timp de un punct dat; -cronic (v. -cronic), adj. 1. (Despre un fenomen) Care are o durată egală cu un altul. 2. Care se repetă la intervale de timp egale; -dactil (v. -dactil), adj.(despre un animal) cu degete egale; -di-morf (v. di-, v. -morf), adj. (despre un compus izomorf) care are proprietatea de a forma cristale mixte; -dimorfic (v. di-, v. -morfic), adj., referitor la izodimorfism; -dimorfism (v. di-, v. -morfism), s.n., proprietate a unor compuşi izomorfi de a forma cristale mixte; -dinam (v.-dinam), adj., s.f. 1. Adj. Care prezintă aceeaşi intensitate a câmpului magnetic. 2. S.f. Curbă care uneşte punctele cu aceeaşi intensitate a câmpului magnetic terestru; -dinamic (v. -di-namic), adj., s.f. 1. Adj. Care are, care produce aceeaşi energie. 2. S.f. Curbă care uneşte într-un sistem fizico-chimic punctele cu aceeaşi energie; -dinamie (v. -dinamie), s.f., identitate de valoare energetică a două sau mai multe alimente; -dizomie (v. di-, v. -zomie), s.f., di-zomie uniparentală cu secvenţe de alele identice; -drom (v. -drom), s.n., paralelometru dentar de tip special; -fag (v. -fag), adj. (despre un animal) cu un singur fel de nutriţie; -fagie (v. -fagie), s.f., starea animalelor izofage; -fază (v. -fază), s.f.,curbă care reprezintă izotermele şi izobarele coincidente pe o diagramă de stare presiune-volum a unui sistem fizico-chimic format dintr-un singur component cu două faze coexistente; -fen (v. -fen), adj. 1. Care este derivat din acelaşi fenotip. 2. Cu aceeaşi periodicitate biologică în fenologie. 3. (Despre un organism) Care prezintă caractere asemănătoare; -fene (v. -fen), s.f. pl., linii de pe globul terestru care unesc frecvenţe fenotipice egale, care variază clinal; -fenic (v. -fenic), adj. 1. (Despre un grup de indivizi) Care este identic fenotipic, deoarece este frecvent izogen. 2. (Despre o genă) Care are acelaşi efect fenotipic; -fenogamie (v. feno-, v. -gamie), s.f., fecundaţie între indivizi fenotipic asemănători; -fenotipie (v. feno-, v. -tipie), s.f., situaţie în care mai multe gene independente să condiţioneze acelaşi caracter normal sau patologic, indiferent dacă genele se transmit recesiv; -file (v. -fil2), adj., s.f. pl. (plante) care formează un singur fel de frunze; -filie (v. -filie2), s.f., situaţie în care toate frunzele unei plante sunt asemănătoare; sin. monomorfism foliar; -fonă (v. -fon), s.f. 1. Curbă care uneşte punctele cu aceeaşi viteză de propagare a sunetului în apa de mare. 2. Linie care delimitează, pe o hartă lingvistică, aria de răspândire a unor forme sau fenomene fonetice; -fotic (v. -fotic), adj. (despre frunze) care este expus uniform la lumină; -gam (v. -gam), adj. (despre un organism vegetal) la care elementele de reproducere sunt asemănătoare; -gamă (v. -gam), s.f., linie care
uneşte punctele de egală valoare ale acceleraţiei gravitaţiei; -gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s.m., gametange masculin, asemănător morfologic cu cel feminin; -gametangiogamie (v. gamet/o-, v. angio-, v. -gamie), s.f., proces de unire a doi gametangi; -gamie (v.-gamie), s.f.,fecundaţie prin unirea a doi gameţi identici sub raport morfologic, dar sexual diferiţi sub aspect fiziologic; sin. izogamogonie; -gamogonie (v. gamo-, v. -gonie), s.f., izogamie*; -gen (v. -geni), adj. 1. (Despre un ţesut) Care are aceeaşi origine embrionară cu un alt ţesut. 2. (Despre gemenii monozigoţi) Identic din punct de vedere genetic şi fenotipic. 3. Referitor la raporturile dintre doi indivizi cu genotipuri perfect identice; sin. izogeneic; -genetic (v. -genetic), adj. 1. (Despre un organism) Cu aceeaşi origine genetică. 2. Care este derivat din acelaşi geno-tip; -genic (v. -genic), adj. 1. (Despre un organism) Care este homozigot pentru un număr oarecare de gene. 2. (Despre o populaţie) Care este alcătuită din indivizi cu acelaşi genotip, indiferent dacă acesta este homozigot sau he-terozigot; -genotip (v. genor, v. -tip), s.n. tip botanic cu două nume genetice; -genotipic (v. genor, v. -tipic), adj., derivat din acelaşi genotip; -geoterm (v. geo-, v. -term), adj., s.f. 1. Adj. Referitor la liniile care unesc toate punctele cu aceeaşi treaptă geotermică; sin. izogeoter-mic. 2. S.f. Linie care uneşte toate punctele terestre cu aceeaşi temperatură medie a solului; -geotermic (v. geo-, v. -termic), adj., izogeoterm (1); -gin (v. -gin), adj. 1. Cu pistile similare. 2. Cu cârpele în număr egal cu cel al sepalelor; -ginie (v. -ginie), adj., izogin* (1, 2); -glosă (v. -glosă), s.f., linie care arată pe o hartă limitele teritoriale ale unei particularităţi de limbă; -gnat (v. -gnat), adj. (despre dinţi) care are creste alveolare egale; -gon (v. -gon), adj., s.f. 1. Adj. (Despre un corp^ geometric) Cu unghiuri egale. 2. S.f. Linie care trece prin punctele terestre de egală declinaţie magnetică; -gonie (v. -gonie), adj. (despre un organ vegetal) cu muchii asemănătoare sau identice; -graf (v. -graf), s.n., interpolator de curbe de nivel; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă statistică obţinută prin unirea punctelor cu aceeaşi intensitate; -halin (v. -halin), adj., s.f. 1. Adj. Cu aceeaşi salinitate. 2. S.f. Curbă care uneşte punctele cu aceeaşi salinitate marină; -hasmă (v.-hasmă), s.f., linie care uneşte pe o hartă punctele cu aceeaşi frecvenţă de apariţie a aurorei polare; -helă (v. -helă), s.f., linie care uneşte pe o hartă meteorologică punctele caracterizate prin aceeaşi durată mijlocie de strălucire a soarelui; -helie (v. -helie), s.f., procedeu fotografic de separaţie a tonurilor; -hemolitic (v. hemo-, v. -Iitic2), adj., relativ la izohemoliză; -hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s.f.,
224
fenomen de dezintegrare a hematiilor provenite de la o anumită specie, de către serul unor indivizi din aceeaşi specie, -hemoterapie (v. hemo-, v. -terapie), s.f., procedeu terapeutic bazat pe folosirea sângelui obţinut de ia un animal din cadrul aceleiaşi specii; -hietă (v, -hietă), s.f., curbă care uneşte punctele de pe suprafaţa terestră unde cad cantităţi egale de apă provenită din precipitaţii; -hipsă (v. -hipsă), s.f., curbă care uneşte pe hartă punctele cu aceeaşi altitudine; sin. curbă de nivel altime-trică; -hologamie (v. holo-, v. -gamie), s.f., conjugare a gârneţilor complet identici ca formă şi sexualitate; -iconie (v. -iconie), s.f., egalitate de mărime a imaginilor retiniene la ambii ochi; -lexă (v. -lexă) s.f., linie care delimitează, pe o hartă lingvistică, aria de răspândire a termenilor desemnând aceeaşi noţiune; -log (v. -log), adj. (despre o substanţă chimică) cu o compoziţie analoagă; -mer (v. -mer), adj., s.m. (substanţă) care prezintă izomerie; -merie (v. -merie), adj.
1.	Care se referă la izomerie. 2. (Despre o floare) Cu acelaşi număr de elemente omoloage în componenţa unui ciclu. 3. (bespre un factor ereditar) Repartizat în aceeaşi prQ-porţie; -merie (v. -merie), s.f. 1. însuşire a unor substanţe de a avea proprietăţi fizice şi chimice deosebite, deşi au moleculele alcătuite dintr-un număr identic de atomi. 2. însuşire a nucleelor atomice ale aceluiaşi element chimic de a avea stări de energie şi deci proprietăţi radioactive diferite. 3. Egalitate a segmentelor sau a părţilor omoloage la organele aceleiaşi specii. 4. Influenţă egală a factorilor ereditari; -mero-gamie (v. mero-, v. -gamie), s.f., proces de copulaţie a doi gameţi identici sub aspect morfologic, dar sexual diferiţi sub aspect fiziologic; -metrie (v. -metrie^, s.f. 1. însuşire a cristalelor de a avea dimensiuni egale în toate direcţiile. 2. Utilizarea unui singur tip de vers, în prozodie; -metropie (v. metr/o2-, v. -opie), s.f., anomalie a refracţiei oculare egală la ambii ochi; -morf (v. -morf), adj. 1. (Despre o substanţă) Care prezintă identitate de structură. 2. (Despre un cristal) Asemănător ca formă. 3. (Despre un organism sau un organ) Care se aseamănă din punct de vedere morfologic; -morfă (v. -morf), s.f., linie care delimitează, pe o hartă lingvistică, aria de răspândire a unor particularităţi morfologice; -morfic (v. -morfic), adj. (despre un organ vegetal) de aceeaşi formă; -morfie (v. -morfie), s.f. 1. înfăţişare exterioară asemănătoare la organismele animale şi vegetale; sin. izomorfism. 2. Proprietate a substanţelor cu compoziţie chimică diferită, dar cu structură înrudită, de a se prezenta în aceleaşi forme structurale cristalografice; -morfism (v. -morfism), s.n. 1. Relaţie între două obiecte care au aceeaşi structură. 2. Proprietate a unor
substanţe cu compoziţie chimică deosebită de a prezenta aceleaşi forme structurale cristalografice. 3. Corespondenţă biunivocă între elementele a două mulţimi care păstrează o anumită structură. 4. Principiu matematic adoptat în cibernetică, în scopul punerii în relaţie de corespondenţă a unor sisteme diferite din punct de vedere substanţial şi calitativ. 5. Identitate de structură între două sau mai multe sisteme, care diferă între ele în ceea ce priveşte natura elementelor din care sunt alcătuite. 6. Teză a lingvisticii moderne care susţine paralelismul total sau parţial dintre două structuri diferite; -morfoză (v. -morfoză), s.f. 1. Uniformitate morfogenetică. 2. Regenerare a organului vegetal în forma iniţială; -nefă (v. -nefă), s.f., linie care uneşte pe o hartă punctele cu aceeaşi nebulozitate; -nomie (v. -nomie), s.f., analogie în modul de cristalizare; -osmie (v. -osmie), s.f., echilibru molecular între două soluţii separate de o membrană organică şi care au aceeaşi presiune osmotică; -pagă (v. -pagă), s.f., linie care uneşte pe o hartă punctele de pe cursurile de apă cu aceeaşi durată a podului de gheaţă; -patie (v. -patie), s.f., homeopatie care utilizează diluţii din chiar agentul patogen; -pectă (v. -pectă), s.f., linie care uneşte pe hartă punctele în care îngheţul apei se produce în aceeaşi zi; -petal (v. -petal), adj., cu petale egale; -picnă (v. -picnă), s.f. 1. Curbă care uneşte pe o hartă toate punctele de egală densitate a apei oceanice. 2. Linie de-a lungul căreia un sistem fizico-chimic are aceeaşi densitate; -picnoză (v. -picnoză), s.f., condiţie în care autozomii manifestă aceeaşi stare de condensare în tot cursul diviziunii celulare; -pieză (v. -pieză), s.f., linie care uneşte pe o hartă punctele cu aceeaşi presiune a zăcământului petrolifer la un moment dat; -pletă (v. -pletă), s.f., linie care uneşte pe o hartă punctele de egală valoare ale diverselor elemente meteorologice; -pod (v. -pod), adj., s.n. pl. 1. Adj. Cu picioare asemănătoare sau egale. 2. S.n. pl. Ordin de crustacee acvatice sau terestre, cu şapte segmente toracice şi cu toate picioarele la fel conformate; -polimorf (v. poli-, v. -morf), adj., care prezintă izopolimorfie; -polimorfie (v. poli-, v. -morfie), s.f., proprietate a unor substanţe sau a unor minerale de a cristaliza în forme diferite; sin. izopolimorfism; -polimorfism (v. poli-, v. -morfism), s.n., izopolimorfie*; -poliploid (v. poliplo-, v. -id), s.m., poliploid cu un număr par de seturi cromozomiale; -poră (v. -por), s.f., linie care uneşte punctele de egală variaţie a unui element fizic ca salinitatea, declinaţia etc.; -ptere (v. -pter), s.f. pl., ordin de insecte polimorfe cu corpul moale, cu mandibule puternice şi cu aripi egale, incluzând termitele; -ritmie (v. -ritmie), s.f., stare a fenomenelor cardiologice
care apar şi care se repetă în acelaşi ritm; -schizomere (v. schizo-, v. -mer), s.n. pl., endonucleaze restrictive, produse de organisme diferite, care recunosc aceeaşi secvenţă de nu-cleotide; -scop (v. -scop), s.n.r tub electronic la care condensatorul orticonului e înlocuit printr-un dispozitiv generator de câmp magnetic; -seistă (v. -seistă), s.f., linie care uneşte pe o hartă punctele cu aceeaşi intensitate a unui cutremur de pământ; -sindeză (v. -sindeză), s.f., sinapsă a cromozomilor cu aceeaşi origine în meioza alopoliploizilor; -spor (v. -spor), adj., s.m. pl., s.f. pl. 1. Adj. Cu spori asemănători şi de un singur fel. 2. S.m. pl. Spori asemănători morfologic, întâlniţi la muşchi şi la ferigi. 3. S.f. pl. Plante care formează spori identici din punct de vedere morfologic. 4. S.f. pl. Sporozoare coc-cidiene din familia eimeriidelor, cuprinzând specii cu 2 spori, cu câte 4 sporozoiţi; -sporie (v. -sporie), s.f., însuşire a unor plante de a produce izospori; -static (v. -static), adj., referitor la izostazie; -stazie (v. -stazie), s.f., teorie potrivit căreia diversele compartimente ale scoarţei terestre s-ar menţine într-un echilibru relativ datorită diferenţelor de densitate ale materialelor lor; -stemon (v. -stemon), adj., care are petalele şi staminele în număr egal; -stenurie (v. sten/o-, v. -urie), s.f., condiţie în care se elimină o urină finală cu presiune osmotică constantă; -steră (v. -ster), s.f., linie în diagrama unui sistem fizico-chimic pentru care volumul specific al sistemului care se transformă rămâne constant; -sterie (v.-sterie), s.f., proprietate a unor substanţe de a avea aceleaşi structuri spaţiale fără să aibă compoziţii chimice identice; -stih (v. -stih), adj. (despre o rădăcină) care se caracterizează printr-un număr de octostihuri egal cu cel al fasciculelor lemnoase din cilindrul central; -stil (v. -stil), adj., cu stile uniforme; -tactic (v. -tactic), adj. (despre un polimer) care are o structură spaţială regulată; -tahă (izotacă) (v. -tahă), s.f., linie care uneşte punctele unui curs de apă, unde aceasta are aceeaşi viteză; -teră (v. -teră), s.f., linie care uneşte punctele cu aceeaşi căldură medie în timpul verii; -term (v. -term), adj., s.f.
1.	Adj. Cu aceeaşi temperatură medje sau cu aceeaşi temperatură constantă; sin. izotermic. 2.
S.f. Curbă care uneşte pe o hartă punctele cu
aceeaşi temperatură medie; -termic (v. -termic), adj. izoterm* (1); -termie (v. -termie), s.f., stare caracterizată prin menţinerea unei temperaturi constante; -termobată (v. termo-, v. -bat), s.f., curbă care uneşte punctele cu aceeaşi temperatură a apei de mare în adâncime; -termogno-zie (v. termo-, v. -gnozie), s.f., sensibilitate patologică în care durerea, frigul etc. sunt percepute ca senzaţii de căldură; -tip (v. -tip), adj. s.n. 1. Adj. Care prezintă izotipie; sin. izotipic.
2.	S.n. Tip al unui specii de plantă pentru doua sau mai multe areale geografice. 3. S.n. Set de determinanţi antigenici ai imunoglobulinelor, localizat în regiunea constantă a lanţurilor grele.
4.	S.n. Dubletul holotipului din colecţia originală; -tipic (v. -tipic), adj., izotip* (1); -tipie (v. -tipie), s.f., proprietate a unor substanţe chimice de a cristaliza în aceleaşi forme, fără a forma cristale mixte; -tom (v. -tom), adj., care este ramificat sau despicat uniform; -tomie (v. -tomie), s.f. 1. Tip de ramificaţie în două sau în mai multe ramuri egale. 2. Diviziune a unui organ animal sau vegetal în două părţi egale; -toni (v. -ton), s.m. pl., nuclizi caracterizaţi prin acelaşi număr de neutroni în nucleu; -tonic (v. -tonic), adj., cu putere osmotică egală cu cea a soluţiei învecinate; -tonie (v. -tonie), s.f. 1. Calitate a mai multor soluţii de a avea aceeaşi presiune osmotică. 2. Proprietate a unor nuclee atomice de a avea acelaşi număr de neutroni; -top (v. -top), s.m., element chimic având aceleaşi proprietăţi fizico-chimice, dar masă atomică diferită; -topic (v. -topic), adj., referitor la izotopie; -topie (v. -topie), s.f. 1. Proprietate a unor elemente chimice de a fi formate din mal mulţi izotopi stabili sau radioactivi. 2. Ansamblu ordonat şi redundant de categorii semantice, care face posibilă lectura unitară şi uniformă a unui text, în analiza stilistică sau poetică; -trop (v. -trop), adj. 1. (Despre o substanţă) Care are proprietăţi independente de direcţia în spaţiu. 2. (Despre un material) Care are pe toate direcţiile aceleaşi proprietăţi mecanice; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la izo-tropie; -tropie (v. -tropie), s.f., însuşirea unui corp de a fi izotrop; -zigotic (v. -zigotic), adj., care descinde din aceiaşi părinţi, având moştenite aceleaşi caractere; -zime (v. -zimă), s.f. pl., forme moleculare multiple ale aceleiaşi enzime.
J
JACULI- „lance". O lat. jaculum „lance" > fr. jaculi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. jaculi-.
■	-fer (v. -fer), adj. (despre un organism vegetal) înzestrat cu spini în formă de lance.
JEJUNO- „jejun, jejunal“. 0 lat. jejunum [intestinum] „intestin flămând" > fr. jejuno-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. jejuno-. u -rafie (v. -rafie), s.f., sutură a jejunului; -stomie (v. -stomie), s.f., deschidere operatorie a unei anse jejunale la piele; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a jejunului.
JUBI- „coamă, comat". 0 lat. juba „coamă, creastă" > fr. jubi-, lat.sav. id. > rom. jubi-. ■ -form (v. -form), adj. (despre o inflorescenţă) în formă de coamă.
JUNCI- „trestie". 0 lat. juncus „trestie" > engl. junei-, lat. sav. id. > rom. junei-, ■ -form (v. -form), adj., în formă de trestie.
JURI- „drept, juridic". 0 lat. jus, juris „drept" > fr. juri- > rom,juri-, ■ -metrie (v. -metriei), s.f., tehnica măsurării capacităţii de elaborare a unei norme de drept şi a eficienţei ei juridice în conştiinţa socială a unei comunităţi etnice.
227
K
KAINO-, v. CENO3-.
KARIO-, v. CARIO1-.
KELO-, v. CHELO1-.
KENO-, v. CHENO2-.
KERATO-, v. CHERATO-.
-KERAUNĂ, v. -CHERAUNĂ.
KERAUNO-, v. CHERAUNO-.
KERDO- „zgomot". 0 gr. kerdos „câştig, agoniseală" > fr. kerdo- > rom. kerdo-. m -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea nivelelor de zgomot pe liniile telefonice. KERI- (CHERI-) „ceară, parafină". 0 gr. kerion „fagure, miere" > fr. keri-, germ. id., engl. id. > rom. keri- şi cheri-. ■ -terapie (cheriterapie) (v. -terapie), s.f., utilizarea terapeutică a băilor de parafină.
KILO- „o mie, înmiit". 0 gr. kiiioi „o mie" > fr. kilo-, germ. id., engl. id. > rom. kilo-, u -gram (v. -gram), s.n., unitate de măsură pentru masă, egală cu o mie de grame; -metru (v. -metrui), s.m., unitate de măsură pentru lungimi, egală cu o mie de metri.
KIMO-, v. CHIMO1-.
KINDUNO- (CHINDUNO-) „risc, pericol". 0 gr. kindynos „pericol, risc" > fr. kinduno- > rom. kinduno- şi chinduno-. ■ -lagnie (chindunolagnie) (v. -lagnie), s.f., perversiune sexuală care constă în procurarea voluptăţii erotice în condiţii de risc, pe care individul le caută în mod deliberat.
KINE-, v. CINE-,
-KINETIC, v. -CINETIC.
KINETO-, v. CHINETO-.
-KINEZĂ, v. -CHINEZĂ.
KINEZI-, v CHINEZI-.
-KINEZIE, v -CHINEZIE.
KINEZIO-, v. CHINEZIO-.
KINEZO-, v. CHINEZO-.
KINO- (CHINO1-) „mişcare, mobilitate". 0 gr. kineo, kinein „a mişca" > germ. kino-, engl. id., lat. sav. id. > rom. kino- şi chinor. ■ -plasmă (chinoplasmă) (v. -plasmă), s.f. 1. Elementul activ al protoplasmei. 2. Citoplasmă cu o structură fibrilară; -scop (v. -scop), s.n., aparat care reproduce mecanic mişcările individuale ale mandibulelor.
KOILO-, v. COILO-.
228
L
LABI-, v. LABIO-. ■ -odonţie (v. -odonţie), s.f., raport de ocluziune în care dinţii incisivi frontali de pe arcada superioară se întâlnesc pe marginea incisivă cu cei de pe arcada inferioară. LABIDO- „cleşte, cârlig". 0 gr. labis, labidos „gheară, cleşte" > fr. labido-, engl. id., lat. sav. id. > rom. labido-. ■ -for (v. -for), adj. (despre insecte) care posedă organe în formă de cleşti; -gnate (v. -gnat), s.f. pl., ordin de araneide, cuprinzând păianjenii cu chelicere transversale; -metru (v. -metrui), s.n., instrument medical cu care se măsoară ecartamentul braţelor unui forceps; -zaur (labidosaur) (v. -zaur), s.m., reptilă cotilosauriană carnivoră din permianul superior, având dinţii anteriori în formă de cârlige.
LABII- „labiu floral, labiat". 0 lat. labium „buză"
>	lat. sav. labii- > rom. labii-. m -form (v. -form), adj. (despre corolă) în formă de labiu (conformaţie vegetală în formă de buză).
LABIO - „buze, labii, labial, labiat". 0 lat. labium „buză" > fr. labioengl. id. > rom. labio-. ■ -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie după forma şi mărimea buzelor; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică de refacere a unei buze distruse.
LABIRINT-, v. LABIRINTO-. ■ -ectomie (v.
-ectomie), s.f., excizie chirurgicală a labirintului; -odonţi (v. -odont), s.m. pl., grup de amfibieni fosili din triasic, ai căror dinţi prezintă încreţituri sinuoase.
LABIRINTI- „labirint, labirintic". 0 lat. labyrin-thus „labirint" > fr. labyrinthi-, englv id. > rom. labirinti-. ■ -form (v. -form), adj. 1. în formă de labirint. 2. (Despre un organ vegetal) Cu brazde sinuoase neregulate şi încâlcite. LABIRINTO- „labirint, parte a urechii interne". 0 gr. labyrinthos „labirint" > fr. labyrintho-, engl. id.
>	rom. labirinto-. u -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de trepanaţie a labirintului. LÂBRO- „care înglobează". 0 gr. labros „lacom, avid" > fr. labro-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. labro-. m -cit (v. -cit), s.n., celulă gra-nuloasă bazofilă, prezentă în ţesutul conjunctiv, având rol fagocitar, înglobând particule străine. LACERTI- „şopârlă". 0 lat. lacerta „şopârlă" > fr. lacerti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lacerti-. m -form (v. -form), adj., cu aspect de şopârlă. LACINI- (LACINII-) „lacinie, segment îngust, laciniat". 0 lat. lacinia „fâşie, franj" > fr. lacini-, engl. id., lat. sav. lacinii- > rom. lacini- şi lacinii-.
■	-fior (v. -fior), adj., cu flori care prezintă crestături adânci şi inegale; -foliu (v. -foliu),
adj., cu frunze laciniate; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de fâşii înguste şi inegale.
LACINI-, v. LACINII-.
LACNO- „păros, lanuginos". 0 gr. lakhne, la-khneos „lână" > engl. lachno-, lat. sav. id. > rom. lacno-, ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe păroase; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze lanugi-noase; -riz (v. -riz), adj., cu rădăcina păroasă. LACO- „cavitate, sac lacrimal". 0 gr. lakkos „fosă, cavitate, rezervor" > fr. lacco-, engl. id., lat. sav. id., germ. lakko- > rom. laco-. ■ -dacrios-tomie (v. dacrio-, v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de restabilire a drenajului între sacul conjunctival şi sacul lacrimal; -lit (v. -lit-i), s.n., masă de rocă eruptivă în formă de ciupercă, produsă de fenomenele vulcanice care nu au atins suprafaţa; -litic (v. -litici), adj., referitor la lacolite; -rinostomie (v. rino-, v. -stomie), s.f., restabilire chirurgicală a drenajului între sacul lacrimal şi mucoasa pituitară.
LACRIMI- „lacrimă". 0 lat. lacrima „lacrimă"
>	fr. lacrimi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lacrimi-, m -form (v. -form), adj., în formă de lacrimă.
LACRIMO- „lacrimă, lacrimal". 0 lat. lacrima (lacryma) „lacrimă" > fr. lacrymo-, engl. lacrimo-
>	rom. lacrimo- ■ -gen (v. -gen^, adj., care determină secreţia lacrimală.
LACTI- „lapte, latex, lăptos, lactescent, de culoare albă". 0 lat. lac, lactis „lapte" > fr. lacti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lacti-. ■ -color (v. -color), adj. (despre un organ vegetal) de culoare albă; -fer (v. -fer), adj. (despre o plantă) care conţine latex sau suc lăptos; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze lactescente; -form (v. -form), adj., cu aspect de lapte; -fug (v. -fug), adj. (despre un medicament) care diminuează secreţia laptelui; -gen (v. -gen2), adj., care favorizează creşterea secreţiei de lapte; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu lapte. LACTO- „lapte, latex, lactaţie, lactic, lactes-cent". 0 lat. lac, lactis „lapte" > fr. lacto-, engl. id., lat. sav. id., germ. lakto- > rom. lacto-. m -bioză (v. -bioză), s.f., substanţă organică dulce, compusă din glucoză şi galactoză, extrasă din lapte; sin. lactoză; -butirometru (v. butiro-, v. -metan), s.n., instrument pentru măsurarea cantităţii de unt conţinut în lapte; -crom (v. -crom), s.m., pigment albastru din lapte; -den-simetru (v. densi-, v. -metrui), s.n., aparat care serveşte la măsurarea densităţii laptelui; sin. lactometru; ~gen (v. -geni), adj., s.n. (substanţă)
229
care stimulează lactaţia; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la lactogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., fenomenul de producere a laptelui; -genic (v. -genic), adj. (despre un hormon) care stimulează secreţia mamară; -metru (v. -metrui), s.n., lactodensimetru*; -ree (v. -ree), s.f., eliminarea continuă a laptelui din mame-loane; -scop (v. -scop), s.n., aparat cu care se determină conţinutul în grăsime din lapte; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă terapeutică bazată pe utilizarea laptelui, injectat sub piele; -viscozimetru (v. viscozi-, v. -metrui), s.n., instrument cu care se determină gradul de viscozitate a laptelui.
LAG-, v. LAGO-. ■ -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., stare patologică a pleoapei superioare care nu acoperă complet globul ocular; sin. ochi-de-iepure.
LAGENI- „butelie, garafă“. 0 lat. lagena „vas umflat, butelie, sticlă" > fr. lageni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lageni-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ,vegetal) în formă de butelie. -LAGNIE „raport sexual, relaţii sexuale". 0 gr. lagneia „dorinţă sexuală, voluptate" > fr. -lagntâ, engl. -lagny şi -lagnia, lat. sav. -lagnia > rom. -lagnie.
LAGO- „iepure". 0 gr. lagos „iepure" > fr. lago-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. lago-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., cu cap de iepure;
. -morfe (v. -morf), s.f. pl., ordin de mamifere rozătoare de talie mijlocie, caracterizate prin prezenţa a două perechi de incisivi pe maxilar şi a unei perechi pe mandibulă, cuprinzând iepurii; -pod (v. -pod), adj., cu picioare păroase sau cu pene; -stom (v. -stom), s.n., malformaţie congenitală în care buza superioară este crestată ca la iepure.
LALI-, v. LALIO-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., la-liofobie*.
-LALIE „vorbire, pronunţare, articulare". 0 gr. lalein „a vorbi" > fr. -lalie, germ. id., it. -lalia, engl. id. > rom. -lalie.
LALIO- „vorbire, exprimare". 0 gr. lalia „vorbire, discuţie" > fr. lalio- > rom. lalio-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a vorbi; sin. lalifobie.
LALO- „vorbire, exprimare, limbaj". 0 gr. lalein „a vorbi" > fr. lalo-, germ. id., engl. id., it. id.> rom. lalo-. ■ -patie (v. -patie), s.f., tulburare a vorbirii; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre anomaliile limbajului; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a muşchilor vorbirii.
LAMBDO- „litera grecească X". 0 gr. lambda „litera > fr. lambdo-, engl. id., lat. sav. id.> rom. lambdo-. ■ -id (v. -id), adj. (despre sutura parietooccipitală) de forma literei lambda (X). LAMELI- „lamelă, lameral". 0 lat. lamella „lamă mică" > fr. lamelli-, engl. id., lat. sav. id. > rom.
lameli-. m -corn (v. -corn), adj. (despre insecte coleoptere) cu antenele scurte şi cu articolele de la extremitate transformate în lamele dispuse în evantai; -fer (v. -fer), adj. (despre un organism vegetal) prevăzut cu lamele; -form (v. -form), adj. (despre măduvă) 1. în formă de prelungire lamelară. 2. (Despre o rocă) Dispus în straturi subţiri; -ped (v. -ped2), adj. (despre un organism animal) cu picioarele turtite în formă de lamelă; -rostre (v. -rostru), adj., s.f. pl. 1. Adj. pl. (Despre păsări) Care au ciocul acoperit de lamele transversale. 2. S.f. pl. Familie de păsări palmipede al căror cioc este acoperit de o membrană moale lamelată.
LAMIN-, v. LAMINO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a apofizelor vertebrale.
LAMINI- „lamină, vegetală, limb". 0 lat. lamina „foaie de metal, lamă" > fr. lamini-, engl. id. > rom. lamini-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă lamine vegetale; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze laminate; -form (v. -form), adj., în formă de lamină.
LAMINO- „lamă vertebrală, apofiză". 0 lat. lamina „lamă, foaie de metal" > fr. lamino-, engl. id. > rom. lamino-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de secţionare a lamelor vertebrale.
LAMPADO- „faclă, flacără". 0 gr. lampas, lam-pados „făclie, flacără" > fr. lampado-, engl. id. > rom. lampado-. ■ -drom (v. -drom), s.m., purtător de torţă la ceremoniile religioase antice greceşti; -dromii (v. -dromie), s.f. pl., întreceri cu torţe, cu ocazia sărbătorilor religioase ele-nice; -for (v. -for), s.m., purtător de torţă în timpul procesiunilor religioase din Grecia antică; -forii (v. -forie), s.f. pl., serbări compuse din procesiuni cu torţe şi alergări de cai, care durau opt zile; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere după flacăra unei lămpi agitate de vânt. LAMPRO- „strălucitor, lucios". 0 gr. lampros „lucios, lucitor" > fr. lampro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. lampro-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe lucioase; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze lucioase; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe lucioase.
LĂNCI- „lance, lanceolat". 0 lat. lancea „lance, suliţă" > fr. lănci-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lănci-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze lanceolate; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de vârf de lance.
LANI- „lână, lanuginos, păros". 0 lat. lana „lână" > fr. lani-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lani-. u -fer (v. -fer), adj. 1. (Despre o plantă) Care este acoperit cu peri moi şi lânoşi.
2.	Care poartă lână; -fior (v. -fior), adj., cu flori lanuginoase; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze pline de peri; -ped (v. -ped2), adj., cu picioare păroase.
230
LAO- „popor, etnie". 0 gr. laos „popor" > fr. lao-, engl. id. > rom. lao-. ■ -grafie (v. -gra-fie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul tematic şi metodologic al antichităţilor etnice ale fiecărui popor.
LAPAR-, v. LAPARO-. ■ -ectomie (v.
-ectomie), s.f., excizie a peretelui abdominal. LAPARO- „abdomen, abdominal, ventral, peri-neal“. 0 gr. lapara „abdomen" > fr. laparo-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. laparo-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie ventrală; -cliză (v. -cliză2), s.f., irigare perineală; -his-terectomie (v. hister/or, v. -ectomie), s.f., operaţie care incizează linia mediană a abdomenului pentru a scoate la suprafaţă uterul, din care se extrage fătul; sin. operaţie cezariană; -nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a unui rinichi, realizată prin deschiderea cavităţii abdominale; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de rezecţie a tegumentelor abdominale; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru examinarea viscerelor abdominale; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a cavităţii abdominale cu ajutorul lapa-roscopului; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în laparotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere operatorie a cavităţii abdominale; sin. celiotomie; -toracofrenotomie (v. toraco-i v. freno-, v. -tomie), s.f., incizie care interesează concomitent peretele abdominal, peretele toracic şi diafragma.
LAPIDI- „piatră, stâncă, pietriş". 0 lat. lapis, lapidis „piatră" > fr. lapidi-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. lapidi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre o specie animală sau vegetală) care creşte sau care trăieşte sub pietre sau între stânci; -fer (v.-fer), adj., care conţine pietre.
LAPILI- „pietricică". 0 lat. lapillus „pietricică" > fr. lapilli-, engl. id. > rom. lapili-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de pietricică.
LARI- „pescăruş". 0 lat. larus „pescăruş" > fr. lari-, lat. sav. id. > rom. lari-. ■ -forme (v. -form), s.f. pl., ordin de păsări acvatice pal-mipede, având ca reprezentant pescăruşul. LARING-, v. LARINGO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a laringelui; sin. laringodinie; -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare a laringelui; -odinie (v. -odinie), s.f., laringalgie*. LARINGO- „laringe, laringian, laringal". 0 gr. larynx, laryngos „laringe, gâtlej" > fr. laryngo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. laringo-. m -cel (v. -cel2), s.n., tumoare a laringelui; -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie a laringelui; -fon (v. -fon), s.n., dispozitiv elec-troacustic care transformă oscilaţiile laringelui în semnale electrice; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Descriere a laringelui. 2. Radiografie a laringelui; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în laringologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină
care studiază fiziologia şi patologia laringelui; -malacie (v. -malacie), s.f., ramolisment al laringelui; -necroză (v. -necroză), s.f., proces de necrozare a cartilajelor laringelui; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a laringelui; -piocel (v. pio-, v. -cel2), s.n., laringocel care conţine puroi; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a laringelui; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a laringelui; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie de suturare a laringelui; -ragie (v. -ragie)*, s.f., hemoragie laringiană; -ree (v. -ree), s.f., secreţie laringiană excesivă; -scop (v. -scop), s.n., instrument medical cu care se examinează laringele; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare medicală a laringelui cu ajutorul laringoscopuluilui; -spasm (v. -spasm), s.n., mişcare spasmodică a laringelui; -spas-mofilie (v. spasmo-, v. -filiei), s.f., spasmofilie manifestată sub formă de laringospasm, cu sau fără convulsie; -stenoză (v. -stenoză), s.f., îngustare patologică a laringelui; -stroboscop (v. strobo-, v. -scop), s.n., aparat utilizat pentru studiul mobilităţii coardelor vocale; -strobos-copie (v. strobo-, v. -scopie), s.f., examinare a coardelor vocale cu ajutorul laringostrobos-copului; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în laringotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a laringelui; -traheotomie (v. traheo-, v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a părţii inferioare a laringelui şi a traheii; -xeroză (v. -xeroză), s.f., uscare patologică a mucoasei laringale.
LARVI- „larvă, larvar". 0 lat. larva „mască, arătare, spectru" > fr. larvi-, engl. id., it. id., germ. id.> rom. larvi-.m -cid (v. -cid), adj. s.n. (substanţă) care distruge larvele insectelor; -col (v. -coli), adj., care trăieşte în corpul larvelor; -gen (v.-gen2), adj., favorabil pentru formarea şi dezvoltarea larvelor; -par (v. -par), adj. (despre o insectă) care produce larve; -vor (v. -vor), adj. (despre un organism) care se hrăneşte cu larvele insectelor.
LASI-, v. LASIO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori acoperite cu peri.
LASIO- „păros, vilos, pilos". 0 gr. lasios „păros".
>	fr. lasio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lasio-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe păroase; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri viloase.
LATEBRI- „ascuns, întunecos". 0 lat. latebra „ascunziş, loc ascuns" > fr. latebri-, lat. sav. id.
>	rom. latebri-. ■ -col (v. -coli), adj. (despre o plantă) care creşte în locuri ascunse sau întunecoase.
LATERI- „latură, pieziş, lateral". 0 lat. latus, lateris „latură, coastă" > fr, lateri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lateri-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunzele aşezate pe marginile unui organ vegetal; -grad (v. -grad), adj. (despre crabi, păianjeni etc.) care merge pieziş.
231
LATERO- „latură, lateral". 0 lat. latus, lateris „latură, coastă, coapsă" > fr. latero-, engl. id. > rom. latero-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie laterală; -gnaţie (v. -gnaţie), s.f., deformare a maxilarului atunci când mijlocul arcadei dentare nu coincide cu planul de simetrie al feţei.
LATI- „lat, larg, întins“.0 lat. latus „întins" > fr. lati-, engl. idlat. sav. id. >rom. lati-. ■ -dent (v. -dent), adj., cu dinţii laţi; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze late; -rostru (v. -rostru), adj. (despre o pasăre) cu ciocul lat.
LATICI- „lapte, latex, suc vegetal". 0 lat. latex, laticis „licoare, lichid" > fr. latici-, engl. id., lat. sav. id. > rom. latici-. ■ -fer (v. -fer), adj., s.n., (ţesut vegetal) care conduce şi care secretă latexul; -gen (v. -gen2), adj., care secretă latex. -LATRIE „cult, adoraţie, divinizare". 0 gr. latreia „adoraţie" > fr. -lâtrie, germ. id., engl. -iatry şi
-latria, it. -latria > rom. -latrie.
-LATRU „adorator, care se închină, slujitor". 0 gr. latreuein „a servi, a adora, a sluji" > fr. -lâtre, it. -latro> rom. -latru.
LAXI- „rar, spaţiat, lax". 0 lat. laxus „larg, destins" > fr. laxi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. laxi-.
■	-fior (v. -fior), adj., care are flori rare; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze rare.
LECANO- „bazin, pelvis, vas cu apă". 0 gr. lekane „vas, bazin" > fr. lecano-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lecano-. ■ -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie după zgomotul sau după imaginile formate la căderea unui obiect într-un vas cu apă; -pagi (v. -pag), s.m. pl., gemeni simetrici fuzionaţi la nivelul pelvisului.
-LECIT „vitelus, vitelin, gălbenuş de ou". 0 gr. lekithos „gălbenuş de ou" > fr. -lecithe > rom. -lecit.
LECITO- „gălbenuş de ou, embrion". 0 gr. lekithos „gălbenuş de ou" > fr. lecitho-, engl. id. > rom. lecito-. ■ -blast (v. -blast), s.n., gălbenuş de ou care conţine blastomere; -cel (v. -ceh), s.n., cavitate embrionară care generează vezicula ombilicală şi intestinul subţire.
-LECT „limbă, grai". 0 gr. lego, ein „a spune, a zice" > fr. -Iede, engl. id., germ. -lekte > rom.
. -lect.
LECTO- „ales, triat". 0 gr. lektos „ales" > fr. lecto-, engl. id., germ. lekto- > rom. lecto-. m -alotip (v. alo-, v. -tip), s.n., exemplar de plantă de alt sex decât acela al lectotipului, ales ulterior din materialul original; -tip (v. -tip), s.n., exemplar botanic ales în lipsa holotipului din materialul original pentru a servi ca tip nomen-clatural.
LEGUMINI- „păstaie". 0 lat. legumen, leguminis „păstaie" > fr. legumini-, engl. id. > rom. legumini-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de păstaie.
LEIOr „neted, fără peri, glabru", 0 gr. leios „lucios, neted" > fr. leio-, engl. id., germ. id., it.
id. > rom. leio■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe netede, nepăroase; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze netede; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe netede; -trih (v. -trih), adj. (despre un organ vegetal) acoperit cu peri moi şi netezi. LEI02- „la stânga, spre stânga". 0 gr. laios „stâng" > ir. leio-, engl. id. > rom. leio^. ■ -trop (v. -trop), adj., leiotropic*; -tropic (v. -tropic), adj. (despre un organ vegetal) care este curbat sau răsucit spre stânga; sin. leiotrop.
LEIPO-, v-i LIP02-.
-LEMĂi „tegument, teacă, înveliş". 0 gr. lemma „coajă, teacă, pieliţă" > fr. -lemme, germ. -lemma, it. id., engl. id. > rom. -Iernă.
-LEMĂ2 „alternativă". 0 gr. lemma „supoziţie, premisă" > fr. -lemme, germ. -lemma, engl. -id.
>	rom. -Iemă2.
-LEMĂ3 „fluid, suc". 0 gr. leme „suc, fluid" > engl. -Ierna, lat. sav. id. > rom. -lemă3:
-LEMIE „esofag, faringe". 0 gr. laimos „gât" > fr. -lemie, engl. -laemia > rom. -lemie.
LEMOr (LEMMO-) „teacă, înveliş". 0 gr. lemma „teacă, pieliţă, înveliş" > fr. lemmo-, germ. id., engl. id. > rom. lemo1- şi lemmo-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă nevrilemă primitivă; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la lemoblaste; -cit (v. -cit), s.n., celulă a nevrilemei.
LEM02- „esofag". 0 gr. laimos „gât" > fr. lemo-, germ. lămo-, engl. lemo- > rom. lemo-. m -stenoză (v. -stenoză), s.f., îngustare patologică a esofagului.
LEM03- „ciumă, pestă". 0 gr. loimos „ciumă"
>	fr. lemo-, it. id., engl. id. > rom. lemo-. m -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a pestei; -logie (v. -logiei), s.f., studiul pestei.
LENŢI- „lentilă, cristalin". 0 lat. lens, ientis „linte, lentilă" > fr. lenţi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lenţi-, u -form (v. -form), adj. 1. în formă de lentilă. 2. (Despre un strat geologic) Care este mai gros la centru decât la margini.
LENTO- „cristalin". 0 lat. lens, Ientis „bob de linte" > fr. lento-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. lento-. ■ -ptoză (v. -ptoză), s.f., hernie a cristalinului.
LEO- „la stânga". 0 gr. laios „stâng" > fr. leo-, engl. id. > rom. leo-. ■ -trop (v. -trop), adj. (despre un organ vegetal) înclinat la stânga; sin. leotropic; -tropic (v. -tropic), adj., leotrop*. LEONTO- „leu, ieonin". 0 gr. leon, leontos „leu“
>	fr. leonto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. leonto-.
■	-cefal (v. -cefal), adj. (despre o statuie) cu cap de leu; -glos (v. -glos), adj. (despre cel deal doilea nume al unui taxon) ca limba leului. LEPIDO- „solz, scuamă, lamelă, solzos, lame-lar". 0 gr. lepis, lepidos „crustă, solz, placă" > fr. lepido-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. lepido-. u -blastic (v. -blastic), adj. (despre textura rocilor) format din minerale lamelare; -carp (v. -carp), adj., cu fructe solzoase; -caul
232
(v. -caul), adj., cu tulpină solzoasă; -cer (v. -ceri), adj. (despre insecte) cu antene prevăzute cu solzi mici; -dendroid (v. dendro-, v. -id), adj., care are cicatrice în formă de solzi sau de frunze; -dendron (v. dendron), s.m., arbore fosil din clasa ferigilor, cu coroană în formă de umbrelă şi cu trunchiul prezentând cicatrice foliare rombice; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze în formă de solzi; -fite (v. -fit), s.f. pi., ferigi arborescente fosile din devonianul inferior, cu frunze mici şi solzoase; -id (v. -id), adj., cu aspectul unui solz; -lit (v. -liti), s.n., varietate de mică, bogată în litiu şi fluor, formând agregate foioase, tabulare sau solzoase; -ptere (v. -pter), s.n. pl., ordin de artropode din clasa insectelor, având aripi membranoase şi acoperite cu solzi fini, cuprinzând fluturii; -pterofile (v. ptero-, v. -fih), s.f. pl., plante la care polenizarea se realizează cu ajutorul fluturilor; -pteroiog (v. ptero-, v. -log), s.m. şi f., specialist în lepidopterologie; -pterologie (v. ptero-, v. -logiei), s.f., studiul sistematic al fluturilor; -pteronomiu (v. ptero-, v. -nomiu), s.n., cavitate roasă de larvele lepidopterelor în pa-renchimul plantelor.
LEPIRO- „solz, scuamă“. 0 gr. lepyron „solz, înveliş, scuamă“ > fr. lepyro-, germ. id., engl. id. > rom. lepiro-. ■ -filie (v. -filie2), s.f., transformare a integumentelor ovulare în foliole sau scuame. -LEPIS „solz, scuamă, solzişor“. 0 gr. lepis „solz, placă" > fr. -lepis, engl. id., germ. id. > rom. -lepis.
LEPO- „solz, scuamă, placă osificată". 0 gr. lepis „solz, placă“ > fr. Iepo-, engl. id., germ. id. > rom. Iepo-. u -cit (v. -cit), s.n., celulă cuprinsă într-o membrană; -spondili (v. -spondil), s.m. pl., amfibieni stegocefali din permian şi carbonifer, ale căror vertebre prezintă o osificaţie mai accentuată decât la ihtiostegi şi filospondili. LEPORI- „iepure, leporid". 0 lat. lepus, leporis „iepure" > fr. lepori-, engl. id. > rom. lepori-. » -form (v. -form), adj., cu înfăţişare de iepure. LEPRO- „lepră". 0 gr. lepra „lepră" > fr. lepro-, germ. id., engl. id. > rom. lepro-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de lepră; -logie (v. -logiei), s.f., studiul leprei.
-LEPSIE „prindere, apucare, cuprindere, ataşare". 0 gr. lepsis „fixare, prindere, apucare" > fr. -lepsie, germ. id., engl. -lepsy > rom. -lepsie. LEPT-, v. LEPTO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini mici; -odont (v. -odont), adj., cu dinţii mici şi subţiri.
-LEPTIC „care afectează, care se fixează pe, care are afinitate pentru". 0 gr. leptikos „care prinde" > fr. -leptique, engl. -leptic, germ. -lep-tisch > rom. -leptic.
LEPTO- „mic, fragil, subţire, moale, delicat". 0 gr. leptos „subţire, mic, delicat, slab" > fr. lepto-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. lepto-. ■
-bioză (v. -bioză), s.f., lestobioză*; -carp (v. -carp), adj., cu fructe mici .şi fragile; -caul (v. -caul), adj., cu tulpină subţire; -cefal (v.-cefal), s.m., fază larvară din metamorfoza anghilei, având corpul transparent şi comprimat lateral; -cefalie (v.-eefalie), s.f., micşorare anormală a cutiei craniene; -cefaloid (v. cefalo-, v. -id), adj., care are forma unei larve de anghilă; -centric (v. -centric), adj. (despre un fascicul liberolemnos) care este dispus în jurul lep-tomului; -cer (v. -cen), adj., s.f. pl. 1. Adj. (Despre insecte) Cu antene mici şi subţiri. 2. S.f. pl. Muşte din familia sferoceridelor, mici, de culoare închisă, exofile şi, în general, coprofage; -cit (v. -cit), s.n., globulă roşie anormal de mică, dar cu diametrul mărit; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri subţiri; -clază (v. -clază), s.f., ruptură mică, frecventă la suprafaţa scoarţei terestre; -cromatic (v. -cromatic), adj., care se caracterizează printr-un reticul cromatinian fin diferenţiat; -dactil (v. -dactil), adj., caracterizat prin subţierea şi alungirea degetelor de la mâini şi picioare; -derm (v. -derm), adj., cu membrana subţire; -fii (v. -fil2), adj. (despre o plantă) cu frunze membranoase subţiri şi cu suprafaţa redusă; -fonie (v. -fonie), s.f., slăbire patologică a vocii; -gastru (v. -gastru), adj., cu stomacul mic şi subţire; -id (v. -id), adj., cu aspect subţire şi delicat; -litic (v. -litiCi), s.n., perioadă a paleoliticului superior, caracterizată prin utilizarea mai diferenţiată a silexului şi cuprinzând forme fine; -logie (v. -logiei), s.f., descriere minuţioasă şi subtilă; -mer (v. -mer), s.n., element anatomic foarte mic; -micrognaţie (v. micro-, v. -gnaţie), s.f., grad moderat de micrognaţie; -morf (v. -morf), adj., letpozom*; -nemă (v. -nemă), s.f., filament cromozomial subţire, prezent în nucleul celular din stadiul leptotenuiui meiotic; -petal (v. -petal), adj., cu petale mici şi subţiri; -plasmă (v. -plasmă), s.f., parte hialină a protoplasmei, în care are loc activitatea cinetică a celulei; -pod (v. -pod), adj., cu picioarele mici şi subţiri; -prosop (v. -prosop), adj., s.m. (individ) care prezintă o faţă alungită; -prosopie (v. -prosopie), s.f., faţă de tip îngust, caracteristică unor rase umane; -rin (v. -rin), adj., cu nasul mic şi subţire ; -rinie (v. -rinie), s.f., îngustare şi subţiere a nasului, caracterizată printr-un indice nazal mic; -spiră (v. -spiră), s.f., bacterie patogenă în formă de filament spiralat, terminat la ambele capete cu câte un cârlig; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange cu peretele format dintr-un singur strat de celule epider-male, prezent la licopodiacee; -stil (v. -stil), adj., cu stil filiform; -ten (v. -ten), s.n., orânduire a cromozomilor în filamente lungi şi fine, în cursul profazei cariocinetice; -zigoten (v.
233
zigo-, v. -ten), s.n., fază de tranziţie între leptonemă şi zigonemă; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., grupă de viermi (trematode şi turbela-riate) cu corpul subţire şi fin; ~zom (leptosom) (v. -zom), - adj. (despre un individ) care are membre lungi şi subţiri; sin. leptozomic; -zomic (leptosomic) (v. -zomic), adj., leptozom*. LESTO- „care ocupă, ocupant". 0 gr. leistes „hoţ, brigand" > fr. lesto-, engl. id. > rom. lesto-.
■	-biotic (v. -biotic), adj., referitor la lesto-bioză; -bioză (v. -bioză), s.f., mod de viaţă al anumitor specii animale care ocupă cuiburile abandonate de alte specii; sin. leptobioză. LETEO- „tranchilizant, calmant". 0 gr. lethe „uitare" > fr. letheo- > rom. leteo-. ■ -manie (v. -manie), s.f., utilizarea exagerată a tranchilizantelor pentru a dormi.
LEUC-, v. LEUCO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., maladie caracterizată pentru înmulţirea anormală a globulelor albe şi prin prezenţa unor leucocite imature; -onichie (v. -onichie), s.f., coloraţie în alb a unghiilor.
LEUCO- „alb, alburiu, incolor, decoloram". 0 gr. ieukos „alb“ > fr. ieuco-, engl. id., germ. leuko-', it. Ieuco-, lat. sav. id. > rom. Ieuco-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă imatură din seria albă, ocupând o poziţie de trecere între mieloblast şi promielocit; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la leucoblaste; -blasturie (v. blast/o-, v. -urie), s.f., prezenţă a leucoblastelor în urină; -carp (v. -carp), adj., cu fructe albe şi cărnoase; -cian (v. -cian), s.n., pigment de culoare albă-albăstruie, prezent la alge; -cist (v. -cist), s.n., celulă fără clorofilă, cu membrană subţire şi cu perforaţii,prezentă la alge; -cit (v. -cit), s.n., globulă albă prezentă în sânge, cu rol de apărare a organismului împotriva microbilor; -citemie (v. cit/o-, v. -emie)', s.f., boală a organelor producătoare de leucocite, caracterizată prin înmulţirea exagerată a acestor globule; -citic (v. -citic), adj., referitor la leucocite; -citoblast (v. cito-, v. -blast), s.n., precursor al leucocitului; -citogenetic (v. cito-, v. -genetic), adj., referitor la leucocitogeneză; -citogeneză (v. cito-, v. -geneză), s.f., leuco-poieză*; -citolitic (v. cito-, v. -Iitic2), adj., relativ la leucocitoliză; -citoliză (v. cito-, v. -liză), s.f., proces de distrugere a leucocitelor din sânge; -citometrie (v. cito-, v. -metriei), s.f., numărare a globulelor albe din sânge; -citopenie (v. cito-, v. -penie), s.f., reducere anormală a numărului de globule albe din sânge; sin. leucopatie, leucopenie; -citopoieză (leu-cocitopoeză) (v. cito-, v. -poieză), s.f., proces de formare a leucocitelor; -citotaxie (v. cito-, v. -taxie), s.f., deplasare a leucocitelor spre locul în care anumite microorganisme ameninţă integritatea tisulară; -citoterapie (v. cito-, v. -terapie), s.f., utilizarea în scop terapeutic a
leucocitelor; -citozoonoză (v. cito-, v. zoo-, v. -noză), s.f., boală a păsărilor determinată de diferite specii de sporozoare parazite, care fac parte din subordinul hemosporinelor, familia psalmodiidelor; -citurie (v. cit/o-, v. -urie), s.f., prezenţă a leucocitelor în urină; -crat (v. -crat), adj. (despre minerale şi roci) care este de culoare deschisă sau care este incolor; sin. leucocratic; -cratic (v. -cratic), adj., leucocrat*; -dermie (v. -dermie), s.f., decolorare a pielii produsă de absenţa totală sau parţială a pigmentului melanic; sin. acromodermie; -distro-fie (v. dis-, v. -trofie), s.f., leziune distrofică a substanţei nervoase albe; -fan (v. -fan), s.n., mineral complex, cristalizat în sistemul rombic, de culoare albă-cenuşie; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze albe; -for (v. -for), s.n., pigment galben prezent în celulă; -foreză (v. -foreză), s.f., procedeu de recoltare a sângelui şi de reinjectare la aceeaşi persoană donatoare, după îndepărtarea leucocitelor; -gen (v. -geni), adj., care provoacă formarea globulelor albe; sin. Ieuco-genic; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la leucogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a leucocitelor; -genic (v. -genic), adj., leucogen*; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a albinismului; -gramă (v. -gramă), s.f., examen de laborator prin care se determină numărul de globule albe din sânge; -litic (v. -Iitic2), adj., care se referă la leucoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a globulelor albe din sânge; -melalgie (v. mel/or, v. -algie), s.f., tulburare circulatorie periferică la extremităţi, însoţită de dureri şi de paloare tegumen-tară; -melanodermie (v. melano-, v. -dermie), s.f., tulburare a pigmentaţiei cutanate, în care zonele hiperpigmentate alternează cu cele hi-popigmentate; -metru (v. -metrui), s.n., foto-metru cu care se determină gradul de alb al unor substanţe fibroase; -patie (v. -patie), s.f., leucocitopenie*; -pedeză (v. -pedeză), s.f., proces de migrare a globulelor albe; -penie (v. -penie), s.f., leucocitopenie*; -plachie (v. -pla-chie), s.f., leucoplazie*; -plaste (v. -plast), s.n. pl., corpusculi microscopici din celulele plantelor, albi sau incolori, care formează şi care acumulează amidon; -plazie (v. -plazie), s.f., îngroşare patologică a unei mucoase care se acoperă cu un ţesut cornos de culoare albicioasă; sin. leucoplachie; -pod (v. -pod), adj. (despre o ciupercă) cu piciorul alb; -poieză (leucopoeză) (v. -poieză), s.f., proces de formare şi de maturaţie a globulelor albe; sin. leucocitogeneză; -ragie (v. -ragie), s.f., leuco-ree abundentă; -ree (v. -ree), s.f., scurgere vaginală albicioasă şi purulentă; -spermie (v. -spermie), s.f., coloraţie albă anormală a unor seminţe, din cauza lipsei pigmenţilor; -terapie (v. -terapie), s.f., procedeu terapeutic care constă
234
în provocarea creşterii exagerate a leucocitelor din sânge, prin acţiunea unor substanţe chimice; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în leucotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de secţionare a fibrelor nervoase talamofrontale; -toxic (v. -toxic), adj., s.n. (substanţă) care distruge leucocitele; -trih (v. -trih), adj., cu pferi albi; -trichie (v. -trichie), s.f., decolorare congenitală a părului; -trombopenie (v. trombo-, v. -penie), s.f., scădere anormală a numărului de leucocite şi de trombocite din sânge; -xen (v. -xen), s.n., silicat de calciu şi de titan, de culoare albă, întâlnit sub formă de agregate fine sau fibroase; -zom (v. -zom), s.m., corpuscul sferic albuminoid, inclus în leucoplaste.
LEVI- „neted, fără asperităţi". 0 lat. laevis (levis) „neted, plan, lipsit de asperităţi" > fr. levi-, lat. sav. laevi- > rom. levi-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpina netedă; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze netede, lipsite de asperităţi; -rostru (v.-rostru), adj. (despre o pasăre) cu cioc neted şi ascuţit. LEVO- „stâng, în partea stângă". 0 lat. laevus „stâng" > fr. levo-, engl. id., it. id., germ. lăvo- > rom. levo-. ■ -cardie (v. -cardie), s.f., deplasare patologică a inimii spre stânga; sin. sinistrocar-die; -cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s.f., parte dintr-o cardiogramă aparţinând activităţii ventriculului stâng; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de obiectele sau de fiinţele situate în stânga individului; -gir (v.-gir), adj. 1. (Despre o ^stanţă) Care deviază spre stânga planul de jiarizare a luminii. 2. (Despre o cochilie) Care te răsucit spre stânga; -ftop (v. -trop), adj. espre un organ vegetal) răsucit spre stânga;
levotropic; -tropic (v. -tropic), adj., levotrop*. l EXĂ „cuvânt, radical lingvistic". 0 gr. lexis vânt" > fr. -lexe, engl. id. > rom. -lexă. lEXICO- „cuvânt, vocabular". 0 gr. lexikon „dicţionar, vocabular" > fr. lexico-, engl. id., germ. lexiko- > rom. lexico-. ■ -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în lexicografie; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină a lingvisticii care stabileşte metodele şi principiile de elaborare a dicţionarelor; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în lexicologie; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a lingvisticii care studiază cuvintele unei limbi sub toate aspectele; -metrie (v. -metriei), s.f., parte a lexicografiei care studiază relaţiile statistice şi determinările cantitative în domeniul vocabularului; -tecă (v. -tecă), s.f., colecţie de dicţionare.
-LEXIE „vorbire, exprimare, limbaj". 0 gr. lexis „cuvânt, enunţ" > fr. -lexie, germ. id., engl. -lexia
>	rom. -lexie.
LIBRI- „lemn, lemnos". 0 lat. liber, libri „scoarţă de copac" > fr. libri-, germ. id., engl. id. > rom. libri-. m -form (v. -form), adj., s.n. (ţesut mecanic fibros) prezent în structura lemnului e foioase, având celule cu membrana groasă.
LIC-, v. LICO-. ■ -antrop (v. -antrop), s.m. şi f., persoană care suferă de licantropie; -antropie (v. -antropie), s.f., alienaţie mintală în care bolnavul se crede transformat în lup; -odont (v. -odont), adj., cu dinţi de lup; -orexie (v. -orexie), s.f., foame excesivă.
LICHENI- „licheni". 0 lat. lichen „lichen" > fr. licheni-, engl. id., germ. id. > rom. licheni-, u -col (v. -coli), adj., care trăieşte pe licheni; -form (v. -form), adj., cu înfăţişare de lichen; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu licheni.
LICHENO- „licheni". 0 gr. leikhen „lichen" > fr. licheno-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. licheno-. u -fite (v. -fit), s.f. pl., încrengătură care reprezintă o subdiviziune a talofitelor; -fitic (v. -fitic), adj., relativ la lichenofite; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a lichenilor; -id (v. -id), adj., care are aspectul lichenului; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în lichenologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul lichenilor.
LICHO- „lins, lingere". 0 gr. leikho „a linge" > fr. leicho-, engl. id. > rom. licho-. ■ -manie (v. -manie), s.f., formă a pervertirii gustului, întâlnită la bovine, manifestându-se prin lingerea insistentă a congenerilor şi a diferitelor obiecte din jur.
LICO- „lup". 0 gr. lykos „lup" > fr. lyco-, engl. id., it. lico-, germ. lyko-, lat. sav. lyco- > rom. lico-. ■ -id (v. -id), adj., cu înfăţişare de lup; sin. lico-morf; -manie (v. -manie), s.f., delir psihiatric în care bolnavul se crede transformat în lup; -morf (v. -morf), adj., licoid*; -podiu (v. -podiu), s.n., plantă criptogamă care, prin forma sa, se aseamănă cu un picior de lup.
-LIENIE „splină". 0 lat. //en, lienis „splină" > fr. -lienie, germ. id., engl. -lienia, it. id. > rom. -lienie.
LIENO- „splină". 0 lat. lien, lienis „splină" > fr. lieno-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. lieno-. m -cel (v.-cel2), s.n., hernie a splinei; -gastric (v. -gastric), adj. (despre vene sau artere) referitor la splină şi la stomac; -gramă (v. -gramă), s.f., imagine radiologică a splinei; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a splinei, realizată cu ajutorul unei substanţe de contrast; -malacie (v.-malacie), s.f., ramolisment al splinei; -patie (v. -patie), s.f., maladie a splinei.
LIGAMENTI- „ligament, ligamentos". 0 lat. liga-mentum „bandaj, legătură" > fr. ligamenti-, engl. id. > rom. ligamenti-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de ligament.
LIGAMENTO- „ligament, fascicul fibros". 0 lat. ligamentum „legătură, bandă" > fr. ligamento-, engl. id. > rom. ligamento-. m -pexie (v. -pexie), s.f. 1. Refacere a aparatului ligamentar al unei articulaţii prin sutură directă. 2. Redresare chi-
235
rurgicală a uterului în caz de retroversie; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală plastică a ligamentelor unei articulaţii.
LIGNI- „lemn, lemnos". 0 lat. lignum „lemn“ > fr. ligni-, lat. sav. id., engl. id. > rom. ligni■ -col (v. -coli), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care trăieşte pe lemne sau pe putregaiuri; -color (v. -color), adj., de culoare brun-roşcat, ca a inimii lemnului; -fer (v.-fer), adj., care produce lemn; -form (v. -form), adj., care se aseamănă cu lemnul; -vor (v. -vor), adj. 1. (Despre un animal) Care se hrăneşte cu ţesutul lemnos al plantelor moarte. 2. Care roade lemnul, formând galerii.
LIGNO- „arbore". 0 lat. lignum „copac, trunchi, lemn“ > fr. ligno-, engl; id., germ. id. > rom. ligno-. * -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la lig-noliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de degradare biologică a lemnului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat la măsurarea diametrului şi a înălţimii arborilor.
LIGO- „umbră,umbros, întunecos". 0 gr. lygos „întunecos, umbros" > fr. lygo-, engl. id. > rom. ligo-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care prezintă afinitate pentru locurile umbroase sau întunecoase.
LIGUL-, v. LIGULO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie operatorie a teritoriului ligular din lobul superior pulmonar stâng.
LIGULI- „ligulă, formaţie apendiculară, ligulat". 0 lat. ligula „curea, limbă mică" > fr. liguli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. liguli-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori ligulate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze ligulate; -form (v. -form), adj., în formă de ligulă sau de guleraş.
LIMACI- „melc, limax". 0 lat. Umax, limacis „melc, culbec" > fr. limaci-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. limaci-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de melc.
LIMBI- „margine, limb vegetal". 0 lat. limbus „panglică, cordeluţă" > fr. limbi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. limbi-, «-fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu limb; -form (v. -form), adj., în formă de limb.
LIMF-, v. LIMFO-. ■ -adenectazie (v. aden/o-, v. -ectazie), s.f.r afecţiune care constă în apariţia unor tumori axiale formate prin dilatarea sau proliferarea vaselor din ganglionii limfatici; -adenie (v. -adenie), s.f., hipertrofie a ganglionilor limfatici; -adenopatie (v. adeno-, v. -patie), s.f., maladie a ganglionilor limfatici; -agog (v. -agog), adj., s.n. (substanţă) care stimulează producerea lichidului limfatic; -an-giectazie (v. angi/o-, v. -ectazie), s.f., dilataţie a vaselor limfatice; -angiectomie (v. angi/o-, v. -ectomie), s.f., secţionare chirurgicală a vaselor limfatice; -angiopatie (v. angio-, v. -patie), s.f., termen generic pentru afecţiunile vaselor limfatice; -angioplastie (v. angio-, v. -plastie), s.f.,
operaţie chirurgicală de refacere a circulaţiei limfatice; -ectazie (v. -ectazie), s.f, dilataţie varicoasă a vaselor limfatice.
-LIMFĂ, „lichid limfatic, umoare". 0 lat. lympha „apă limpede" > fr. -lymphe, germ. id., engl. -lymph > rom. -limfă.
LIMFO- „vase limfatice, ganglioni limfatici, limfatic". 0 lat. lympha „apă limpede" > fr. lympho-, germ. id., engl. id. > rom. limfo-.u -blast (v. -blast), s.n., celulă embrionară, premergătoare limfocitelor; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la limfoblaste; -cel (v. -cel2), s.n., tumoare cu conţinut limfatic; -cit (v. -cit), s.n., leucocit imobil şi imunizant, cu nucleu voluminos, care se găseşte în limfă şi în sânge; -citemie (v. cit-, v. -emie), s.f., creştere a numărului de limfocite din sânge; -citogenetic (v. cito-, v. -genetic), adj., referitor la limfocitogeneză; -citogeneză (v. cito-, v. -geneză), s.f., proces de formare a limfocitelor; sin. limfocitopoieză; -citopenie (v. cito-, v. -penie), s.f., scădere anormală a numărului de limfocite în sânge; sin. limfopenie; -citopoieză (v. cito-, v. -poieză), s.f., limfocitogeneză*; -citorexă (v. cito-, v. rexă), s.f., distrugere a limfocitelor, produsă de acţiunea substanţelor citostatice, exercitată la nivelul ţesutului limfopoietic; -dermie (v. -dermie), s.f., manifestare cutanată a leucemiei limfoide; -fii (v. -fih), adj., care are afinitate pentru ţesutul limfatic; -gen (v. -gen^, adj., care produce limfă sau limfocite; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la limfogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a limfei; -grafie (v. -grafii), s.f., radiografie a vaselor limfatice cu ajutorul unei substanţe de contrast; -id (v. -id), adj. (despre un ţesut) în care se formează limfocite; -idocit (v. -id, v. -cit), s.n., celulă-tulpină; -litic (v. -Iitic2), adj., care se referă la limfoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a ţesutului limfatic şi a limfocitelor; -logie (v. -logiei), s.f., studiul limfocitelor; -mielocit (v. mielo-, v. -cit), s.n., celulă medulară, din care iau naştere leucocitele polinucleare din sânge; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru maladiile sistemului limfatic; -penie (v. -penie), s.f., scădere anormală a numărului de limfocite din sânge; -plastie (v.-plastie), s.f., refacere chirurgicală a circulaţiei limfatice; -poietic (v. -poietic), adj., care produce globule albe; -poieză (limfopoeză) (v. -poieză), s.f., proces de formare şi de dezvoltare a limfocitelor şi a ţesutului limfatic; -ragie (v. -ragie), s.f., scurgere a limfei printr-o ruptură de vas limfatic; -ree (v. -ree), s.f., hemoragie limfatică pasivă; -stază (v. -stază), s.f., încetinire sau oprire a circulaţiei în vasele limfatice; -trop (v. -trop), adj. (despre un virus) care prezintă afinitate pentru ţesutul limfatic; sin. iimfotropic; -tropic (v. -tropic), adj., limfotrop*.
236
LIMI- „mâl, nămol, noroios, mlăştinos". 0 lat. timus, limi „noroi, nămol" > fr. limi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. iimi-. ■ -col (v. -coh), adj., s.f. pl. 1. Adj. (Despre un animal) Care trăieşte în mâlul de pe fundul apelor. 2. S.f. pl. Subordin de păsări cu picioare nepalmate, care trăiesc în locuri umede sau mlăştinoase; -vor (v. -vor), adj. 1. (Despre un animal acvatic) Care se hrăneşte cu mâl conţinând particule organice provenite din descompunerea resturilor organice. 2. (Despre un microorganism) Care trăieşte în interiorul vaselor sanguine ale unui animal, hrănindu-se cu conţinutul lor.
-LIMIE „foame, înfometare". 0 gr. limos „foame"
>	fr. -limie, germ. id., engl. -limia, it. id. > rom. -limie.
LIMINO- „limită". 0 lat. limen, liminis „limită, barieră" > fr. limino- > rom. limino-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument care măsoară intensitatea limită a unui stimul care, aplicat pe un tendon, poate provoca un reflex.
-LIMNETIC „de lac, de baltă, lacustru". 0 gr. limne „lac" > fr. -limnetique, engl. -limnetic, lat. sav. -Iimneticus> rom. -limnetic.
LIMNI- „lac, mlaştină, apă stătătoare". 0 gr. limne „lac, iaz, baltă" > fr. limni-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. limni-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre o plantă) care creşte în lacuri sau în mlaştini; -graf (v. -graf), s.n., aparat care înregistrează grafic variaţiile de nivel ale unui lac sau ale unui curs de apă; sin. limnimetru înregistrator; -metrie (v. -metriei), s.f., studiu al variaţiei nivelului apelor curgătoare sau al apelor stătătoare; -metru (v. -metan), s.n., instrument pentru măsurarea nivelului apei unui lac, al unui curs de apă sau al unui rezervor; sin. limnometru.
LIMNO- „baltă, mlaştină, apă stătătoare". 0 gr. limne „lac, baltă" > fr. limno-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. limno-. ■ -biolog (v. bio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în limnobiologie; -biologie (v. bio-, v> -logiei), s.f., disciplină care studiază lacurile şi apele stătătoare dulci din punct de vedere biologic; -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme din lacuri şi mlaştini; -bios (v. -bios), s.n., ansamblul organismelor vegetale şi animale din apele dulci: râuri, lacuri, ape freatice, izvoare etc.; -biu (v. -biu), adj., care creşte în lacuri sau în mlaştini; -cren (v. -cren), adj. (despre un izvor) a cărui apă ţâşneşte de jos în sus, formând un mic bazin cu fund mâlos sau nisipos; -criptofite (v. cripto-, v. -fit), s.f. pl., plante superioare care cresc în lacuri, bălţi şi mlaştini; -dendrobiu (v. dendro-, v. -biu), adj. (despre o populaţie vegetală şi animală) care trăieşte într-un mediu acvatic format din apa acumulată în scorburile arborilor; -fii (v. -fiii), adj. 1. (Despre o plantă) Care are afinitate pentru apele stătătoare. 2. (Despre
peşte) Care depune icrele în ape stătătoare; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante hidrofite fixate pe fundul apelor dulci ale lacurilor; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la limnofite; -fitie (v. -fitie), s.f., formaţiune fitoplanctonică, cuprinzând planctonul apelor dulci; -gen (v. -geni), adj., care creşte şi se dezvoltă în lacuri; sin. limnogenic; -genic (v. -genic), adj., limnogen*; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în limnologie; -logie (v. -logiei), s.f; 1. Disciplină care studiază fenomenele fizice şi biologice referitoare la lacuri. 2. Ramură a hidrobiologiei care se ocupă cu studiul apelor dulci; -metru (v. -metrui), s.n., limnimetru*; -tropic (v. -tropic), adj., care prezintă limnotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., reacţie fizică antrenând peştii către apele mai liniştite.
LIMO- „foame, înfometare". 0 gr. limos „foame"
>	fr. limo-, engl. id., germ. id. > rom. limo-. m -terapie (v. -terapie), s.f., procedeu terapeutic care constă în reducerea treptată a raţiei alimentare.
LINOi- „rând, şir tipografic". 0 lat. linea „linie, rând" > fr. lino-, engl. id., germ. id. > rom. lino1-.
■	-graf (v. -graf), s.n., maşină tipografică de cules şi de turnat rânduri; -tip (v.-tip), s.n., maşină tipografică de cules şi de turnat literele în rânduri întregi; -tipie (v. -tipie), s.f., culegere tipografică cu ajutorul linotipului.
LIN02- „in, pânză". 0 gr. linon „in" şi lat. linum „pânză de in" > fr. lino- > rom. //7?o2-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., imprimare pe stofă; -lit (v. -Iiti), s.n., ulei de in, solidificat prin hidrogenare.
LIO- „dispersie, dizolvare". 0 gr. lyo, lyein „a desface, a dizolva" > fr. lyo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. tio-. » -crom (v. -crom), s.m., substanţă colorată în galben, foarte răspândită în ţesuturile plantelor şi animalelor; sin. flavină; -fii (v. -fih), adj. (despre poloizi) care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie; -filie (v. -filiei), s.f., proprietate a substanţelor liofile; -fob (v. -fob), adj. (despre un coloid) care nu prezintă afinitate pentru moleculele mediului de dispersie; -fobie (v. -fobie), s.f., proprietate a substanţelor liofobe; ^litic (v. -Iitic2), adj., referitor la lioliză; -liză (v. -liză), s.f., desfacere a moleculelor unei substanţe dizolvate, prin reacţia dintre aceste molecule şi cele ale solventului; -sferă (v. -sferă), s.f., strat de lichid absorbit de suprafaţa unei particule care este în suspensie, într-un lichid; -trop (v. -trop), adj., obţinut prin ordonarea ionilor sub influenţa pe care o exercită asupra proprietăţilor diferitelor sisteme; sin. liotropic; -tropic (v. -tropic), adj., liotrop*.
LIP-, v. LIPOr. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie a excesului unui ţesut adipos; -emie (v. -emie), s.f,, totalitatea lipidelor din sânge; -urie (v. -urie), s.f., eliminare de lipide prin urină.
237
LIPARO- „grăsime, adipos“. 0 gr. liparos „gras"
>	fr. liparo-, engl. id., germ. id. > rom. liparo-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., tumoare adipoasă pe scrot; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu grăsimea.
LlPOr „grăsime, lipide, gras, adipos, sebaceu“. 0 gr. lipos „grăsime" > fr. lipo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. lipoj-. ■ -artroză (v. -artroză), s.f., afecţiune a articulaţiilor, caracterizată prin creşterea ţesutului periarticular; -blast (v. -blast), s.n., celulă adipoasă; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la lipoblaste; -cel (v. -cel2), s.n., hernie formată din ţesut adipos; -clastic (v. -clastic), adj. (despre o enzimă) care descompune substanţele grase; -clazie (v. -clazie), s.f., proces de descompunere a substanţelor grase; -condrii (v. -condrie), s.f. pl., granule lipoide globuloase şi colorabile din celulă; -condro-distrofie (v. condro-, v. dis-, v. -trofie), s.f., disostoză congenitală, manifestată prin alteraţii groteşti ale scheletului; sin. sindromul Hurler, gargoilism; -croic (v. -croic) adj. (despre pigmenţi), care este difuzat în picături uleioase; -crom (v. -crom), s.m., pigment liposolubil de culoare galbenă care se găseşte în ţesutul adipos; -cromie (v. -cromie), s.f., colorare a grăsimii produsă de hepatoza nutriţională; -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., tulburare de nutriţie a ţesutului adipos subcutanat; -fag (v. -fag), s.m., celulă macrofagă care înglobează particule de grăsime; -fagie (v. -fagie), s.f., înglobare a particulelor de grăsime de către celulele lipofage; -faneroză (v. -faneroză), s.f.
1.	Apariţie de grăsimi în citoplasma celulelor prin desfacerea complexelor lipoprotidice. 2. Degenerare a substanţelor grase din citoplasma vegetală; -fii (v. -fih), adj., cu afinitate pentru substanţe grase; -filie (v. -filie-i), s.f., afinitate pentru substanţele grase; -fob (v. -fob), adj., .care nu prezintă afinitate pentru corpurile uleioase; -fobie (v. -fobie), s.f., lipsa afinităţii pentru substanţele grase; -gen (v. -geni), adj., care produce adipozitate; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la lipogeneză; -geneză (v. -ge-neză), s.f., proces de formare a lipidelor în organismele vegetale şi animale; -hemartroză (v. hem/o-, v. -artroză), s.f., prezenţa concomitentă de sânge şi grăsimi într-o articulaţie organică; -id (v. -id), adj., s.f. pl. 1. Care se aseamănă cu grăsimea. 2. S.f. pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanţele organice din constituţia lor le conferă proprietăţi diferite de ale lipidelor simple; -idurie (v. -id, v. -urie), s.f., eliminare de lipide prin-urină; -litic (v. -litici), adj., care descompune substanţele grase; -liză (v. -liză), s.f., disociere în cadrul procesului digestiv a grăsimilor în acizi graşi şi glicerină; -necroză (v. -necroză), s.f., proces de ne-crozare a ţesutului gras; -neogeneză (v. neo-,
238
v. -geneză), s.f., formarea în organism, în ficat şi în celulele adipoase, de grăsimi .pe baza hi-draţilor de carbon; -pexie (v. -pexie), s.f., proces de fixare şi de acumulare de grăsimi în ţesuturile organice; -plast (v. -plast), s.n., pro-toplast producător de substanţe grase; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la lipoplaste; -scleroză (v. -scleroză), s.f., transformare sclero-zantă a ţesutului adipos; -trop (v. -trop), adj. (despre o substanţă chimică) care se fixează în mod electiv pe grăsimi; sin. lipotropic; -tropic (v. -tropic), adj., lipotrop*; -tropie (v.-tropie), s.f., caracteristică a substanţelor lipotrope; -xenie (v.-xenie), s.f., părăsire a plantei-gazdă de către parazitul ajuns la o dezvoltare completă; -zomi (liposomi) (v. -zom), s.m. pl., vezicule citoplas-tice foarte mici şi stabile, alcătuite dintr-un strat dublu de lipide, în interiorul cărora există hi-drolaze acide.
LIP02- (LEIPO-) „lipsă, omisiune, slăbire". 0 gr. leipo, leipein „a cădea, a lipsi, a pierde, a abandona" > fr. Lipo2-, engl. id., germ. id., lat. sav. lipo- şi leipo- > rom. lipo- şi leipo-. ■ -brahie (v. -brahie), s.f., lipsa congenitală a braţelor; sin. abrahie; ~gastrie(v. -gastrie), s.f., obliteraţie temporară a cavităţii gastrice, prezentă la unii bureţi-de-mare; -grafie (v. -grafie), s.f., omisiune de litere sau de cuvinte din scriere; -gramă (v. -gramă), s.f., specie literară în care se impune omiterea programată a uneia sau a mai multor litere ale alfabetului; -merie (ieipomerie) (v. -merie), s.f., absenţa congenitală a unuia sau a mai multor membre; -psihie (v.-psihie), s.f., lipotimie*; -timie (v. -timie), s.f., pierdere a cunoştinţei fărâ oprirea respiraţiei şi a activităţii cardiace; sin. lipopsihie.
LIRI- „liră". 0 lat. lyra „liră“ > fr. lyri-, engl. id. > rom. liri-. m -form (v. -form), adj. (despre o frunză) în formă de liră.
LIRIO- „crin". 0 gr. leirion „crin" > fr. lirio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lirio-. ■ -dendron (v. -dendron), s.m., arbore exotic din familia mag-noliaceelor, cu flori asemănătoare celor de lalele.
LIS-, v. LlSOr. ■ -encefal (v. -encefal), adj. (despre un animal) cu encefal lipsit de şanţuri şi de circumvoluţiuni; -encefalie (v. -encefalie), s.f., lipsa dezvoltării circumvoluţiilor cerebrale; sin. agirie.
LISI-, v. LIZI-.
LISO1- „neted, lipsit de peri, glabru". 0 gr. lissos „lustruit, neted" > fr. lisso-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. //soi~. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe netede, fără peri; -trih (v. -trih), adj., cu peri netezi.
LISO2- „turbare". 0 gr. lyssa „turbare" > fr. lysso-, germ. id., engl. id. > rom. USO2-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de turbare; -id (v. -id), adj., asemănător cu turbarea.
-LIT-i „piatră, rocă, stâncă“. 0 gr. lithos „piatră" > fr. -litheşl -lite, engl. -lithe şi -lith, it. -lite, germ. -lith > rom. -HU.
-LIT2 „solubil,' aflat în soluţie“. 0 gr. lytos „dizolvat, solubil" > fr. -lyte, engl. id., germ. -lyt, it. -lito > rom. -Iit2.
LIT-, v. LITO-. ■ -agog (v. -agog), adj., s.n., (medicament) care uşurează expulzarea cal-culilor; -ectomie (v. -ectomie), s.f., îndepărtare chirurgicală a unui calcul.
-LITIC1 „de piatră, pietros". 0 gr. iithikos „de, piatră" > fr. -lithique, engl. -lithic, it. -litico, germ. -lithisch > rom. -litic^.
-LITIC2 „descompus, disociat, dizolvat". 0 gr. lytikos „care dizolvă, care descompune" > fr. -lytique, engl. -lytic, it. -litico, germ. -lytisch > rom. -Iitic2.
LITO- „piatră, stâncă, bolovăniş, calculi, pietriş, translucid". 0 gr. lithos „piatră" > fr. litho-, engl. id., germ. id., it. lito-, lat. sav. litho- > rom. lito-.
■	~bii (v. -biu), adj., s.n. pl. (organisme vegetale) care trăiesc în crăpăturile stâncilor; -carp (v. -carp), s.n., fruct fosil petrificat; ~cenoză (v. -cenoză2), s.f., evacuare de calculi sau de fragmente calculare prin uretră; -ceras (v. -ceras), s.m., gen de amoniţi fosili din jurasic, cu cochilie evolută şi larg ombilicală, -cist (v. -cist), s.n., celulă vegetală excretoare, care conţine carbonat de calciu; -clastie (v. -clastie), s.f., operaţie de zdrobire a calculilor vezicali, în vederea extragerii lor din uretră; -clază (v. -clază), s.f., ruptură mare în scoarţa terestră; -dendron (v. -dendron), s.m., gen de hexacoralieri cu specii răspândite din triasic până în neozoic; -fag (v. -fag), adj. (despre unele animale) care se hrăneşte cu nisip sau cu pietriş; -fagie (v. -fagie), s.f., formă de manifestare a sindromului de pica la animale, constând în consumul de nisip sau de pietriş; -fii (v. -fiii), adj. 1. (Despre un element chimic) Care se concentrează, de preferinţă, în atmosferă. 2. (Despre peşti) Care depune icrele pe un substrat pietros; -filă (v. -fil2), s.f., frunză fosilă PQtrificată; -fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) care cresc pe stânci, roci sau bolovănişuri; -gen (v.-geni), adj. 1. Care produce calculi.
2.	Care produce pietre sau roci; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la litogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a rocilor sedimentare; -genic (v. -genic), -adj., care dă naştere pietrelor; -genie (v. -geniei), s.f., proces de formare a concreţiunilor şi a calculilor; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în litografie; -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu de reproducere şi de multiplicare a textelor, prin utilizarea de negative imprimate pe o piatră calcaroasă specială; -id (v. -id), adj., care are aparenţa pietrei; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., formă primitivă de cult religios, care constă în adoraţia
pietrelor; -Iatru (v. -Iatru), adj., s.m. şi f. (persoană) care adoră pietrele; -litic (v. -Iitic2), adj., s.n. (substanţă) care dizolvă calculii; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor sedimentare. 2. Compoziţie mineralogică şi petrografică a rocilor sedimentare; -malacie (v. -malacie), s.f., ramolisment al calculilor; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie după forma şi culoarea pietrelor; -morf (v. -morf), adj. (despre un zeu) în formă de piatră; -ree (v. -ree), s.f., totalitatea ecosistemelor de pe ţărmul mărilor şi al apelor continentale, situate în zona de tranziţie dintre mediul acvatic şi cel terestru; -scop (v. -scop), s.n., aparat medical, utilizat pentru descoperirea calculilor vezicâli; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe dure şi pietroase; -static (v. -static), adj. (despre o presiune) care se datorează greutăţii straturilor acoperitoare şi se. manifestă cu aceeaşi intensitate în toate direcţiile; -telmă (v. -telmă), s.f., apă adunată în scobiturile stâncilor calcaroase marine; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea în scop terapeutic a pietrelor preţioase; -tip (v. -tip), s.n., constituent al unui cărbune humic, care poate fi recunoscut macroscopic; -tipografie (v. tipo-, v.. -grafie), s.f., reproducere litografică a unei planşe, imprimată cu caractere tipografice obişnuite; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în litotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de extragere a calculilor din vezica urinară; -tripsie (v.-tripsie), s.f., operaţie chirurgicală de zdrobire a calculilor din interiorul vezicii; -xil (v. -xil), s.n., ţesut lemnos fosilizat. LIZ-, v. LIZO-. ■ -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut patologic, format în urma procesului de lizare a unor celule.
-LIZĂ „dizolvare, disociere, distrugere, disoluţie". 0 gr. lycis „dizolvare, descompunere, disoluţie" > fr. -lyse, engl. id., germ. id. > rom. -liză.
LIZI- (LISI-) „disociere, disoluţie". 0 gr. lysis „dizolvare, desfacere, disociere" > fr. lysi-, germ. id., engl. id. > rom. Uzi- şi lisi-. ■ -carp (v. -carp), s.n., gineceu care are o singură lojă în ovar, în centrul căreia se află o coroană, care continuă în ovar axul florii pe care se prind ovulele; -carpic (v. -carpic), adj., cu carpelele neconcrescute cu columna centrală a ovarului; -gen (v. -geni), adj. 1. Care produce o disociere sau o distrugere a celulelor. 2. (Despre o pungă sau o lacună) Rezultat prin lichefierea celulelor secretoare din zona centrală; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea cantităţii de apă de ploaie care se scurge prin sol.
LIZO- (LISO-) „distrugere, descompunere, disoluţie". 0 gr. lysis „desfacere, distrugere" > fr. lyso-, engl. id., germ. id. > rom. lizo- şi liso-. ■ -gen (v. -gen^, adj. (despre o bacterie) care
239
posedă în genomui său un virus temperat, un profag (provirus); -genic (v. -genic), adj. (despre un bacteriofag) al cărui ciclu vital, după infectare, poate determina distrugerea raqidă a unei bacterii; -genie (v. -geniei), s.f.
1.	însuşire a unei bacterii de a purta profag pe cromozom şi de a elibera bacteriofagi. 2. Relaţie dintre un virus şi bacteria-gazdă. 3. Proces de formare a unor substanţe rezultate din degradarea celulelor vegetale (apariţia de gome la unii pomi fructiferi); -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu de identificare şi clasificare a bacteriilor în funcţie de sensibilitatea lor faţă de un bacteriofag sau un grup de bacteriofagi; -zimă (v. -zim), s.f., enzimă cristalizabilă, prezentă în ţesuturile animale, cu proprietăţi bacteriolitice; -zomi (v. -zom), s.m. pl., particule granulare sau veziculare, prezente în secreţiile ţesuturilor mamiferelor, cu proprietăţi bacteriolitice.
LOB-, v. LOBO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f. ablaţiune a unui lob, practicată pe un plămân sau pe creier.
LOBI- „lob, lobat". 0 lat.tz. lobus „lob“ > engl. lobi-, lat. sav. id. > rom. lobi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un organ foliar) divizat în lobi; -ped (v. -ped2), adj. (despre un organism) care are picioare lobate.
LOBO- „lob, lobat“. 0 gr. lobos „lob auricular sau hepatic" > fr. lobo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. lobo-. m -carp (v.-carp), adj., cu fructe lobate; -cit (v. -cit), s.n., celulă cu nucleul segmentat; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unor fibre nervoase dintr-un lob cerebral.
-LOC „care vorbeşte". 0 lat. loquor, loqui „a vorbi, a spune" > fr. -ioque > rom .-loc.
LOCULI- „loc, poziţie, punct." 0 lat. loculus „loc mic, locuşor" > fr. loculi-, engl. id.} lat. sav. id. > rom. loculi-. ■ -cid (v. -cid), adj. (despre o capsulă vegetală) care se deschide prin rupere într-un loc anumit.
-LOCVIE „vorbire, exprimare". 0 lat. loquor; loqui „a vorbi" > fr. -loquie, germ. id. > rom. -locvie.
-LOF „creastă, smoc". 0 gr. lophos „coamă, creastă, smoc de păr" > fr. -lophe, iat. sav. -lophus > rom. -lof.
LOF-, v. LOFO-. ■ -odont (v. -odont), adj., care are creste transversale pe suprafaţa dinţilor. -LOFIE „creastă, egretă". 0 gr. lophos „smoc de păr, coamă, creastă" > fr. -lophie, lat. sav. -lophia > rom. -Iofie.
LOFIO- „cu crestături mici, velurat". 0 gr. lo-phion „creastă mică" > fr. lophio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lofio-. ■ -morf (v. -morf), adj., în formă de creastă mică.
LOFO- „creastă, egretă, crinieră, smoc de peri". 0 gr. lophos „coamă, creastă" > fr. lopho-, engl.
id., germ. id. > rom. lofo-. ■ -for (v. -for), s.n., organ tentacular în formă de potcoavă, situat în jurul gurii briozoarelor; -pode (v. -pod), s.n. pl., subclasă de briozoare, cuprinzând indivizi dul-cicoli, având coroana de tentacule incompletă; -trih (v. -trih), adj. (despre bacili) care are un smoc de cili vibratili la una dintre extremităţi; -zom (v. -zom), adj., cu corpul înzestrat cu o coamă de păr.
-LOG „specialist, cercetător". 0 gr. logos „raport,, raţiune, discurs, tratare" > fr. -logue, germ. -log, engl. -logue, it. -logo, lat. sav. -logus> rom. -log. LOG-, v., LOGO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., numele speciei vegetale care a devenit tipul genului.
-LOGIC „care studiază, care vorbeşte, care expune". 0 gr. logos „cuvânt, discurs, teorie, studiu"> fr. -logique, germ. -logisch, it. -logico > rom. -logic.
-LOGIEi „studiere, descriere, cercetare, ştiinţă". 0 gr. logos „studiu, teorie, discurs, tratare" > fr. -logie, germ. id., it. id., engl. -logy, lat. sav.
-logia > rom. -logie 1.
-LOGIE2 „colecţie, adunare, strângere". 0 gr. lego, legein „a aduna, a culege, a strânge" > fr. -logie, it. -logia > rom. -logie 1.
LOGO- „vorbire, exprimare, cuvânt, termen, raport, principiu, raţiune". 0 gr. logos „cuvânt, discurs, tratare, raţiune" > fr. logo-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. logo-. a -cionie (v. -clonie), s.f., defect de vorbire care constă în repetarea convulsivă a unei silabe la mijlocul unui cuvânt; -cofoză (v. -cofoză), s.f., surditate verbală; -fanie (v.-fanie), s.f., manifestare a cuvântului divin; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a pronunţa greşit unele sunete sau unele cuvinte dificile; -gramă (v -gramă), s.f., semn grafic care înlocuieşte un cuvânt, fără să-i reproducă integral sau deloc sunetele prin litere; -lalie (v. -lalie), s.f., deficienţă de vorbire manifestată prin întârzierea sau nedezvoitarea limbajului; -latrie (v. -latrie), s.f., atribuirea unor semnificaţii magice unor cuvinte care au sensuri bine stabilite şi sunt utilizate ca atare de toată lumea; -mahie (v. -mahie), s.f., dispută polemică în jurul unor termeni; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se determină raportul dintre două mărimi electrice; -nevroză (v. -nevroză), s.f., tulburare a vorbirii de ^natură nervoasă; -pat (v. -pat), adj., s.m. şi f. (bolnav) de logopatie; -patie (v. -patie), s.f., defect de vorbire, care constă în exprimarea confuză a ideilor; -ped (v. -pedi), s.m. şi f., specialiast în logopedie; -pedie (v. -pedie), s.f., ramură a pedagogiei speciale care se ocupă cu corectarea deficienţelor de limbaj ale copiilor; -plegie (v. -plegie), s.f., imposibilitate de a pronunţa unele sunete sau cuvinte; sin. alalie, afazie; -ree (v. -ree), s.f., tendinţă
240
excesivă de a vorbi continuu şi incoerent; -terapie (v.-terapie), s.f., totalitatea tehnicilor de corectare a limbajului oral sau scris; -tip (v. -tip), s.n., tipul determinat istoric dintre două sau mai multe specii animale sau vegetale, aflate în colecţia iniţială.
-LOH1E „naştere, lohii, lăuzie“. 0 gr. lokheia „naştere" > fr. -lochie, germ. id:, it. -lochia, lat. sav. id. > rom. -Johie.
LOHIO- „naştere, lăuzie, lohii“. 0 gr. lokheia „naştere, zămislire" > fr. lochio-, germ. id:,lat. sav. id. > rom. lohio-. ■ -metrie (v. -metrie2), s.f., tulburare caracterizată prin absenţa scurgerii normale a lohiilor, în cursul lăuziei; -ragie (v. -ragie), s.f., evacuare excesivă de lohii în timpul lăuziei; sin. lohioree; -ree (v. -ree), s.f., lohio-ragie*; -stază (v. -stază), s.f., retenţie de lohii în timpul lăuziei.
-LOM „margine, marginal". 0 gr. loma „margine, bordură" > fr. -iome, lat. sav. -lomus> rom. -lom. LOMATO- „margine, pe margine, marginal". 0 gr. loma, lomatos „margine, bordură" > fr. lomato-, engl. id. > rom. lomato-. ■ -fii (v. -fiii), adj., cu frunze aşezate pe margine.
LOMENTI- „lomentă, păstaie, lomentaceu". 0 lat. lomentum „bob, fasole" > fr. lomenti-, engl. id. > rom. lomenti-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de păstaie.
LONG1- „lung, alungit". 0 lat. longus „lung“ > fr. longi-, lat. sav. id., engl. id., it. id. > rom. longi-. m -corn (v. -corn), adj. (despre insecte) cu antene lungi; -fior (v. -fior), adj., cu flori lungi; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze alungite; -man (v. -mani), adj., cu mâini lungi; -rostru (v. -rostru), adj. (despre păsări) cu ciocul lung şi subţire; -tip (v. -tip), adj., cu membrele lungi şi subţiri.
LOPO- „coajă, intruziune". 0 gr. lope „coajă" > fr. lopo-, engl. id. > rom. lopo-. » -lit (v. -liti), s.n., intruziune magmatică concordantă, în formă de cupă, în cadrul unui bazin structural, care apare diferenţiată în straturi cu compoziţie chimică mineralogică diferită; -litic (v. -litici), adj., care se referă la lopolite.
LORI- „curea, panglică". 0 lat. lorum „curea" > fr. lori-, lat. sav. id. > rom. lori-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze în formă de curea sau de panglică; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) de forma unei curele sau a unei panglici. LOTI- „lotus, boboc de lotus". 0 lat. lotus „lotus"
>	fr. loti-, engl. id., lat. sav., id. > rom. loti-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un ornament) care are forma unui boboc de lotus.
LOX-, v. LOXO-. ■ -anter (v. -anter), adj., cu antere oblice; -odont (v. -odont), adj., cu dinţi oblici.
-LOXIE, „înclinare, înclinaţie". 0 gr. loxos „oblic"
>	fr. -loxie, germ. id. > rom. -loxie.
LOXO- „oblic, înclinat, deviat , asimetric". 0 gr. loxos „oblic, curb, arcuit “ > fr. loxo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. loxo-. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe asimetrice; r-cer (v. -cen), adj., cu antene oblice; -dromă (v. -drom), s.f., curbă trasată pe harta globului pământesc, care taie toate meridianele sub acelaşi unghi; -dromie (v. -dromie), adj., referitor la loxodromă; -tomie (v. -tomie), s.f., amputaţie chirurgicală prin secţiune oblică.
LUCI- „lumină, luminos". 0 lat. lux, lucis „lumină"
>	fr. luci-, engl. id., lat. sav. id. > rom. luci-. ■ -fii (v. -filO, adj. (despre un animal) care iubeşte lumina; -fob (v. -fob), adj. (despre un organism) care se fereşte de lumină; -fug (v. -fug), adj. (despre un animal acvatic) care fuge de lumină, ascunzându-se sub pietre sau sub plante. LUDO-joc, activitate ludică". 0 lat. luduş „joc" > fr. ludo- > rom. ludo-, u -tecă (v.-tecă), s.f., colecţie de jucării şi de jocuri; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă psihoterapeutică constând în utilizarea jocurilor în scopul restabilirii echilibrului afectiv şi volitiv al bolnavilor.
LUMB-, v. LUMBO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere în regiunea lombară; -artrie (v. -artrie), s.f., proces degenerativ al articulaţiilor lombare; sin. lumbodinie; -odinie (v. -odinie), s.f., lum-balgie*.
LUMBO- „şale, regiune lombară, lombar". 0 lat. lumbus „şale, şold, coapse" > lat. sav. lumbo-, engl. id. > rom. lumbo-. m -colostomie (v. color, v. -stomie), s.f., colostomie lombară; -colotomie (v. color, v. -tomie), s.f., colotomie lombară. LUMBRICI- „râmă". 0 lat. lumbricus „râmă, vierme intestinal" > fr. lumbrici-, engl. id., lat. sav. id. > rom. lumbrici-. ■ -form (v. -form), adj. (despre alge) în formă de râmă.
LUMINO- „radiaţii luminoase, lumină". 0 lat. lumen, luminiş „lumină, făclie" > fr. lumino- > rom. lumino-. ■ -scop (v. -scop), s.n., aparat cu ajutorul căruia se analizează luminescenţa corpurilor în întuneric.
LUNI- „discul Lunii, lunar". 0 lat. luna „lună plină"
>	fr. luni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. luni-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) de forma semiorbiculară a discului Lunii.
LUTEO- „galben, corp galben, luteină". 0 lat. luteus „galben " > fr. luteo-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. luteo-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe care conţin pigmenţi galbeni; -cit (v. -cit), s.n., celulă secretoare a corpului galben, care elaborează progesteronul; -id (v. -id), s.m., hormon sterolic cu acţiune progestativă; -trofic (v. -trofic), adj. (despre un hormon) care hrăneşte corpul galben; -tropic (v. -tropic), adj. (despre hormoni) care stimulează secreţia corpului galben şi lactaţia.
241
M
MACR-, v. MACRO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini mari; -andrie (v. -andrie), adj., cu stamine lungi; sin. macrandru; -andru (v. -andru), adj., macrandric*; -ant (v. -ant), adj., cu flori mari; -odont (v. -odont), adj., care are dinţi mari; -odontie (v. -odontie), s.f., dezvoltare exagerată a dinţilor; ^oftalm (v. -oftalm), adj., care prezintă macroftalmie; -oftalmie (v. -oftalmie), s^f.*, mărire patologică a globului ocular; -opie (v. -opie), s.f., macropsie*; -opsie (v. -opsie), s.f., tulburare patologică a văzului, care constă în impresia de mărire a obiectelor; sin. macropie; -optic (v. -optic), adj., care survine secundar unor tulburări de percepţie, caracterizate prin faptul că obiectele apar cu dimensiuni mai mari decât cele reale; -otie (v. -otie), s.f., mărire exagerată şi congenitală a pavilionului auricular; -ulie (v. -ulie), s.f., dezvoltare anormală a gingiilor; -ur (v. -ur), adj. (despre un organism) cu coada mare. -MACRIE „mărire, îngroşare“. 0 gr. makros „mare“
>	fr. -macrie, germ. -makrie, engl. -macria, lat. sav. id. > rom. -macrie.
MACRO- „mare, lung, enorm, anormal". 0 gr. makros „mare, lung, larg“ > fr. macro-, engl. id., germ. makroit. macro-, lat. sav. id. > rom. macro-. ■ -aerofil (v. aero-, v. -fih), adj., care necesită mult oxigen pentru creştere; -an-drospor (v. andro-, v. -spor), s.m., macrospor care îndeplineşte funcţii mascule; -aplanospo-range (v. aplano-, v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange care prezintă macroaplanospori; -aplanospori (v. aplano-, v. -spor), s.m. pl., aplanospori de dimensiuni mari; -bie (v. -bie), s.f., durata excepţională a vieţii unei fiinţe; -biocarpie (v. bio-, v. -carpie), s.f., menţinere îndelungată a fructelor pe plantă, după perioada de maturizare a seminţelor; -biotic (v. -biotic), adj. (despre un organism) cu durată lungă de viaţă; -blast (v. -blast), s.n. 1. Globulă roşie cu nucleul anormal de mare, caracteristică în anemia pernicioasă. 2. Lujer cu internodii lungi, cu creştere normală, la plantele lemnoase; -blastic (v. -blastic), s.f., referitor la macroblaste; -blefarie (v. -blefarie), s.f., mărire patologică a pleoapelor; -brahie (v. -brahie), s.f., dezvoltare exagerată a braţelor; -cardie (v. -cardie), s.f., mărire exagerată a inimii; -Ârp (v. -carp), adj., cu fructe mari; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. şi f. (individ) care are un craniu excesiv de mare; -cefalie (v. -cefalie), s.f., anomalie congenitală care constă în dezvoltarea excesivă a volumului cranian în raport cu corpul; -cer (v. -ceri), adj. (despre un
animal) cu coarne mari sau lungi; -cerc (v. -cerc), adj. (despre un animal) cu coada foarte lungă; -cheilie (v. -cheilie), s.f., stare patologică caracterizată prin mărirea anormală a buzelor; -cheirie (v. -cheirie), s.f., dezvoltare patologică exagerată a mâinilor; -ciclic (v. -ciclic), adj. (despre ciuperci) care are ciclul de viaţă complet, prezentând toate formele de spori; -cist (v. -cist), s.n., parte rotunjită a plasmo-diului tânăr, cu nuclei cuprinşi în membrană dublă; -cit (v. -cit), s.n., globulă roşie cu diametrul foarte mare; -cnemie (v. -cnemie), s.f., dezvoltare exagerată a gambelor; -cromozomi (v. cromo-, v. -zom), s.m. pl., cromozomi mari; -dactil (v. -dactil), adj., cu degete excesiv de lungi; -dactilie (v. -dactilie), s.f., dezvoltare exagerată a degetelor; -diodange (v. diod/o-, v. -ange), s.m., sporange care conţine macrospori; -encefalie (v. -encefalie), s.f., mărire exagerată a encefalului; -estezie (v. -estezie), s.f., denaturare patologică a simţului tactil, prin care obiectele sunt percepute mai mari decât în realitate; -etnologie (v. etno-, v. -logiei), s.f., studiul etnologic al unităţilor sociale mari, ca entităţi creatoare, consumatoare şi de difuziune a civilizaţiei şi culturii; -fag (v. -fag), adj., s.n. (leucocit uriaş) care distruge bacteriile şi corpurile străine din organism; -fagie (v. -fagie) s.f., tip de nutriţie, frecventă la animale, care constă în introducerea hranei în gură în formă de bucăţi mari şi înghiţirea lor ca atare; -falie (v. -falie), s.f., dezvoltare exagerată a membrului viril; -fanerofite (v. fanero-, v. -fit), s.f. pl., totalitatea arborilor dintr-o biocenoză; -fii (v. -fil2), adj., s.f. 1. (Despre o plantă) Cu frunze mari. 2. S.f. Frunză mare; -filo-genetic (v. filo2-, v. -genetic), adj., relativ la ma-crofilogeneză; -filogeneză (v. filo2-, v. -geneză), s.f., filogenie a unităţilor sistematice superioare speciei; sin. macroevoluţie, evoluţie transpeci-fică; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante superioare de dimensiuni mari, vizibile cu ochiul liber; -fitic (v. -fitic), adj,, referitor la macrofite; -fotografie (v. foto-, v. -grafie), s.f., tehnică de fotografiere a obiectelor foarte mici, realizându-se o imagine mai mare decât în realitate; -gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s.m., organ în care se formează gârneţii femeii; -gametocit (v. ga-meto-, v. -cit), s.n., celulă generatoare a gârneţului feminin; -gametofit (v. gameto-, v. -fit), s.n., gametofit femei pe care se diferenţiază ga-metangii şi gârneţii feminini; -gametogenetic (v. gameto-, v. -genetic), adj., referitor la ma-
242
crogametogeneză; -gametogeneză (v. gameto-, v. -geneză), s.f., proces de formare a gârneţului feminin, la spermatofite; -gamie (v. -gamie), s.f., proces de conjugare a doi microgameţi; -gastrie (v. -gastrie), s.f., dezvoltare exagerată a stomacului; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la macrogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., formare a unei specii noi sau a unui taxon superior, printr-o mutaţie importantă sau printr-o restructurare majoră a structurilor genetice; -genic (v. -genic), adj., referitor la macrogenie; -genie (v. -genie2), s.f., dezvoltare anormală a feţei prin creşterea exagerată a etajului său inferior, care apare, constant, în acromegalie; -genitosomie (v. genito-, v. -somie), s.f., dezvoltare precoce a corpului şi, în special, a organelor genitale; -ginospor (v. gino-, v. -spor), s.m., spor femei uriaş; -girie (v. -girie), s.f., mărire excesivă a circumvoluţiilor cerebrale; -glosie (v. -glosie), s.f., mărire în volum a limbii, constituind un defect congenital; -gnat (v. -gnat), adj., s.m. (individ) care prezintă macrognatie; -gnatie (v. -gnatie), s.f., dezvoltare anormală a feţei, prin creşterea exagerată a maxilarului inferior; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Ramură a metalurgiei care studiază metalele şi aliajele. 2. Scriere prea mare a literelor; -lepidoptere (v. lepido-, v. -pter), s.n. pl., lepidoptere de talie mare; -leucocit (v. Ieuco-, v. -cit), s.n., leucocit cromofil uriaş; -mastie (v. -mastie), s.f., dezvoltare exagerată a mamelelor; sin. macromazie; -mazie (v. -mazie), s.f., macromastie*; -mei (v. -meh), s.m., făt cu dezvoltarea exagerată a membrelor; -melie (v. -melie), s.f., dezvoltare excesivă a extremităţilor corpului omenesc; -mer (v. -mer), s.n., blastomer uriaş; -micete (v. -micete), s.f. pl., grup de ascomicete şi de bazidiomicete, cu corpul de fructificaţie mare; -miofil (v. mio4-, v.-fili), adj., a cărui polenizare se face cu ajutorul dipterelor mari; -mitozom (v. mitor, v.-zom), s.m., paranucleu specific lepidopterelor; -nezie (v. -nezie), s.f., dezvoltare exagerată a insulelor Langerhans; -nucleocit (v. nucleo-, v. -cit), s.n., leucocit cu nucleul relativ mare; -pedagogie (v. ped/01-, v. -agogie), s.f., disciplină, care studiază concepţia, orientarea şi principiile sistemului de educaţie la scară naţională; -pinacoid (v.pinaco-, v. -id), s.m., pinacoid de dimensiuni mari; -picnospor (v. picno-, v. -spor), s.m., tip de picnospor de dimensiuni mari; -plaste (v. -plast), s.n. pl., plastide mari în formă de disc; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la macroplaste; -pnee (v. -pnee), s.f., respiraţie amplă; -pod (v. -pod), adj., 1. (Despre un organism) Care are picioarele, labele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. (Despre o plantă) Care are pedunculii lungi; -podie (v. -podie), s.f., malformaţie ca-.
racterizată prin dezvoltarea exagerată a picioarelor; -poiicit (v. poli-, v. -cit), s.n., granulocit gigant; -por (v. -por), s.m., orificiu al pielii, vizibil cu ochiul liber; ^prosopie (v. -prosopie), s.f., dezvoltare exagerată a feţei; -pter (v. -pter), adj. 1. (Despre păsări) Care are aripile lungi. 2. (Despre peşti) Cu înotătoare lungi şi subţiri; -rinie (v. -rinie), s.f., dezvoltare exagerată a nasului; -riz (v. -riz), adj. (despre o plantă) care are rădăcina lungă; -schelie (v. -schelie), s.f., dezvoltare exagerată a oaselor scheletului; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru examinarea optică a suprafeţei materialelor; -scopic (v. -scopic), adj.1. Care poate fi văzut cu ochiul liber. 2. (Despre iluzii vizuale) Care constă în perceperea eronată a uneia dintre dimensiunile reale, ceea ce conduce ia supradimensionare; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare cu ochiul liber sau cu un instrument optic a suprafeţei unei piese sau a unui material; -sfigmie (v. -sfigmie), s.f., puls cu amplitudine exagerată, prezent în unele afecţiuni cardiace; -simbiont (v. simbi/o-, v. -ont), s.m., partenerul cel mai mare dintre simbionţi; -somie (v. -somie), s.f., anomalie caracterizată prin dezvoltarea exagerată a întregului corp; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe mari, -spor (v. -spor), s.m. 1. Spor mare al pteri-dofitelor, care dă naştere unui protal femei. 2. Sac embrionar, prezent la antofite; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m. 1. Sporange în care se formează macrosporii. 2. Nucela fanero-gamelor; -sporangiofor (v. spor/o-, v. angio-, v. -for), s.m., organ vegetal producător sau protector al unui macrosporange; -sporangiu (v. spor/o-, v. -angiu), s.m., macrosporange*; -spo-rocit (v. sporo-, v. -cit), s.n. 1. Celulă producătoare de macrospori. 2. Stadiu iniţial al sacului embrionar; -sporofilă (v. sporo-, v. -fil2), s.f., frunză pe care se dezvoltă macrosporan-gii; -sporofor (v. sporo-, v. -for), s.m., suportul macrosporilor; -sporogenetic (v. sporo-, v. -genetic), adj., referitor la macrosporogeneză; -sporogeneză (v. sporo-, v. -geneză), s.f., proces de formare a macrosporilor; sin. ginosporo-geneză*; -sporozoit (v. sporo-, v. -zoit), s.m., sporozoit endogam de dimensiuni mari, prezent la sporozoare; -stereognozie (v. stereo-, v. -gnozie), s.f., stare patologică vizuală care constă într-o percepere supraestimaţi vă a tuturor dimensiunilor obiectelor; -stil (v. -stil), adj., cu stile lungi; -stilospor (v. stilo-, v. -spor), s.m.,-stilospor de dimensiuni mari; -stom (v. -stom), adj. (despre un organism) cu gura mare; -stomie (v. -stomie), s.f., dezvoltare exagerată a orificiului bucal; -teriu (v. -teriu), s.m., gen de edentate din miocen; -ţerm (v. -term), adj. (despre un organism vegetal) care prezintă afinitate pentru regiunile calde; sin.
243
macrotermic; -termic (v. -termic), adj., ma-croterm*; -termofite (v. termo-, v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în regiunile tropicale; -ter-mofitic (v. termo-, v. -fitic), adj., referitor la ma-crotermofite; -zomi (macrosomi) (v. -zom), s.m. pl., granule alveolare mari, prezente în protoplasmă; -zoospori (v. zoo-, v. -spor), s.m. pl., spori de dimensiuni mari, mobili şi ciliaţi. -MACRU „mare, uriaş“. 0 gr. makros „mare“ > fr. -macre, lat. sav. -macrus > rom. -macru. MACULI- „pată, pătat". 0 lat. macula „pată" > fr. maculi-, engl. id., lat. sav. Id. > rom. maculi-. m -col (v. -coh), adj., care se dezvoltă la suprafaţa petelor foliare; -fer (v. -fer), adj., care conţine pete; -form (v. -form), adj., în formă de pată. MAGMATO- „magmă, magmatic". 0 gr. magma, magmatos „pastă întărită, aluat" > fr. magmato-, germ. id. > rom. magmato-. ■ -gen (v. -geni), adj., care este legat de activitatea magmatică a proceselor geologice; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la magmatogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., procesul de formare a magmei terestre.
MAGMO- „magmă, masă lichidă". 0 gr. magma „pastă, aluat" > fr. magmo- > rom. magmo-. ■ -sferă (v. -sferă), s.f., strat cuprins între li-tosferă şi nucleul globului terestru; sin. mantaua pământului.
MAGNETO- „magnet, magnetic, magnetism".0 gr. magnes, magnetos „magnet" > fr. magneto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. magneto-. ■ -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., ramură a biofizicii care studiază acţiunea câmpurilor magnetice asupra materiei vii; -cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s.f., înregistrare a curenţilor produşi de muşchii inimii, prin intermediul potenţialelor ce apar la suprafaţa pielii; -dinamic (v. -dinamic), adj. (despre un aparat) în care excitaţia magnetică este produsă de un magnet permanent; -encefalogramă (v. encefalo-, v. -gramă), s.f., encefalogramă înregistrată pe baza câmpului magnetic; -fon (v. -fon), s.n., aparat de înregistrare şi reproducere a sunetelor cu ajutorul unor benzi acoperite cu substanţă feromag-netică; -gen (v. -geni), adj., care generează efectele magnetismului; -graf (v. -graf), s.n., aparat utilizat pentru înregistrarea variaţiilor în timp ale câmpului magnetic terestru; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă realizată cu ajutorul unui magnetograf; -hidrodinamic (v. hidror, v. -dinamic), adj. 1. Referitor la legile generale ale comportării fluidelor electroconducătoare în câmp magnetic. 2. (Despre un generator) Care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acţiunii unui câmp magnetic; -logie (v. -logiei), s.f., studiul magnetismului; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Parte a geofizicii care se ocupă cu studiul magnetismului terestru. 2. Măsurare a mărimilor mag-
netice. 3. Metodă geofizică de prospecţiune a subsolurilor- bogate în elemente sau minerale magnetice; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară intensitatea câmpului magnetic; -optic (v. -optic), adj., care studiază efectele câmpului magnetic asupra fenomenelor optice; -pauză (v. -pauză), s.f., limită exterioară a magnetosferei; -scop (v. -scop), s.n., aparat de înregistrare şi de redare a imaginilor pe o bandă magnetică; -scopie (v. -scopie), s.f., metodă de control, cu ajutorul piliturii de fier, a metalelor şi aliajelor feromagnetice; -sferă (v. -sferă), s.f., strat exterior al atmosferei terestre, în care câmpul magnetic exercită o acţiune intensă; -static (v. -static), adj., care se referă la fenomenele legate de magneţi sau de masele magnetice aflate în repaus; -tecă (v. -tecă), s.f., colecţie de benzi magnetice înregistrate; -terapie (v. -terapie), s.f., fizioterapie cu ajutorul câmpurilor magnetice; -tropic (v.-tropic), adj., care se referă la magnetotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., curbare a organelor vegetale sub influenţa forţei magnetice.
MAGNI- „mare, important". 0 lat. magnus „mare, uriaş" > fr. magni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. magni-. n -cid (v. -cid), s.n., atentat la viaţa unei personalităţi sau a unui om de stat; -fior (v. -fior), adj. (despre o plantă) cu flori mari; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze mari.
-MAHIE „luptă, întrecere". 0 gr. makhe „bătălie, luptă" > fr. -machie, germ. id., it. -machia > rom. -mahie. *
MAIEUSO- „naştere". 0 gr. maieysis „naştere" > fr. mayeuso- > rom. maieuso-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică prezentă la femei, la naştere.
-MAL „orientat spre, cu direcţia către". 0 gr. mailos „buclă" > fr. -male, engl. -malous, lat. sav. -mallus > rom. -mal.
MALAC-, v. MALACO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori moi; -ostracologie (v. ostraco-, v. -logie^, s.f., disciplină care se ocupă cu studiul ma-lacostraceelor.
-MALACIE „înmuiere, ramolire". 0 gr. malakia „înmuiere" > fr. -malacie, lat. sav. -malacia, engl. id., it. id. > rom. -malacie.
MALACO- „moale, moluşte, melci". 0 gr. ma-lakos „moale" > fr. malaco-, engl. id., lat. sav. id., germ. malako- > rom. malaco-. ■ -derm (v. -derm), adj., s.f. pl. 1. Adj. Care are pielea moale. 2. S.f. pl. Coleoptere pentamere cu pielea moale; -fiii (v. -fih), adj., malacogam*; -fil2 (v. -fil2), adj., cu frunze moi; -file (v. -fih), s.f. pl., plante polenizate prin intermediul melcilor; -filie (v. -filiei), s.f., polenizare prin in-* termediul melcilor; -gam (v. -gam), adj., care este polenizat prin intermediul melcilor; sin. malacofih; -id (v. -id), adj., care este asemănător unui mucilagiu; -log (v. -log), s.m. şi
244
f., specialist în malacologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul mo-luştelor; -pter (v. -pter), adj. (despre organisme animale) cu aripi moi; -pterigieni (v. -pterigian), s.m. pl., ordin de peşti osoşi te-leosteeni, cu aripioarele moi sau flexibile, din care fac parte somonul, crapul, morunul etc.; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., încrengătură de animale acvatice şi de uscat, cu corpul moale, nesegmentat, cuprins într-o cochilie calcaroasă, deplasându-se cu ajutorul unui picior musculos; sin. moluşte.
MALEI- „ciocan, maleolat". 0 lat. malleus „ciocan" > engl. mallei-, lat. sav. id. > rom. malei-. m -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de ciocan.
MALI- „măr, globulos". 0 lat. malum „măr“ > fr. maii-, lat. sav. id. > rom. mali-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze globuloase; -form (v. -form), adj., de forma comprimat-globuloasă a mărului.
MALO- „lână, păr, pene, scuame“. 0 gr. mallos „păr, lână, blană" > fr. mallo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. malo-. ■ -fag (v. -fag), adj., s.n. pl. 1. Adj. (Despre insecte) Care se hrăneşte cu pene, fulgi sau păr. 2. S.n. pl. Ordin de insecte mici, nearipate, turtite dorsoventral, care parazitează păsările şi animalele domestice, hrănindu-se cu penele şi părul acestora; -fagie (v. -fagie), s.f., pervertire a gustului la ovine, constând în consumul lânii; -for (v. -for), adj., care poartă păr sau lână.
MAM-, v. MAMO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a glandei mamare; -ectomie (v. ^ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a glandei mamare. MAMA- „mamifere". 0 gr. mamme „mamelă, sânul mamei" > fr. mamma-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mama-, ■ -logie (v. -logiei), s.f., parte a zoologiei care se ocupă cu studiul mamiferelor.
MAMI- „sân, mamelă, mamelon". 0 lat. mamma „mamelă" > fr. mammi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mami-. ■ -fere (v. -fer), adj., s.n. pl. 1. Adj. Care are mamele. 2. S.n. pl. Clasă de vertebrate superioare, cu temperatura corpului constantă, care nasc pui vii şi-i alăptează cu mamelele; -form (v. -form), adj., în formă de mamelă sau de mamelon; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică în vederea remedierii mamelonului ombilicat.
MAMILI- „mamelon, mamelonat". 0 lat. mamiila „mamelă" > fr. mamilli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mamili-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă mici excrescenţe rotunjite; -form (v.-form), adj., în formă de mamelon.
MAMILO- „mamelon". 0 lat. mamiila „mamelă"
>	fr. mamillo- > rom. mamilo-. ■ -plastie (v. -plastie), s.f., modificarea chirurgicală a mamelonului în scop estetic.
MAMO- „sân, glande mamare". 0 gr. mamme „sânul mamei" > fr. mammo-, engl. id. > rom. mamo-. ■ -genic (v. -genic), adj., care generează glandele mamare; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a glandei mamare; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică de refacere a sânului.
-MANi „pasionat, înfocat, amator". 0 gr. mania „furie, nebunie" > fr. -mane, germ. id. > rom.
-man1.
-man2 „mână". 0 lat. manus „mână" > fr. -mane, engl. id., germ. id. > rom. -man2.
MAN-, v. MANI-. ■ -otoscop (v. oto-, v. -scop), s.n., aparat cu ajutorul căruia se determină predominanta oculară şi, indirect, mâna abilă. -MANCIE, v. -MANŢIE.
MANDIBULI- „mandibulă, falcă, maxilar". 0 lat. tz. mandibula „falcă, maxilar" > fr. mandibuli-, engl. id. > rom. mandibuli-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de mandibulă.
MANDIBULO- „mandibulă, mandibular". 0 lat. tz. mandibula „falcă, maxilar" > fr. mandibulo-, engl. id. > rom. mandibulo-. u -hioid (v. hio-, v. -id), adj., situat în regiunea mandibulei şi a osului hioid; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat pentru determinarea dimensiunilor şi unghiurilor mandibulei.
MANh- „mână". 0 lat manus „mână" > fr. mani-, engl. id. > rom. manii-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de mână.
MANI2- „mană, exsudaţie vegetală". 0 lat. tz. manna exsudaţie întărită" > fr. manni- > rom. mani-. ■ -par (v,-par), adj. (despre înţepătura unor insecte) care produce exsudaţie solidificată. MANIACO- „boală mintală". 0 gr. tz. maniakos „referitor la manie, maniac" > fr. maniaco- > rom. maniaco-, m -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică faţă de o boală mintală.
-MANIE „obsesie patologică, tulburare mintală, proliferare patologică". 0 gr. mania „furie, nebunie" > fr. -manie, germ. id., it. -mania, lat. sav. id., engl. id. > rom. -manie.
MANO- „densitate, presiune". 0 gr. mănos „puţin dens, subţire" > fr. mano-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. mano-. ■ -graf (v. -graf), s.n., manometru înregistrator; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Tehnică a măsurării presiunii fluidelor cu ajutorul manometrului. 2. Metodă utilizată în biologie pentru măsurarea intensităţii proceselor fermentative, enzimatice, de respiraţie şi de asimilaţie; -metru (v. -metrui), s.n., aparat utilizat pentru măsurarea presiunii lichidelor sau a gazelor dintr-un spaţiu închis; -scop (v. -scop), s.n., instrument care indică variaţiile presiunii atmosferice; -termograf (v. termo-, v. -graf), s.n., manometru prevăzut cu un termometru înregistrator; -termometru (v. termo-, v. -metrui), s.n., manometru înzestrat cu o scară de temperatură.
245
-MANT „ghicitor, prezicător, profer. 0 gr. maniis „ghicitor, profet" > fr. -mant, it. -mante, germ. -mant > rom. -mant
MANTO- „ghicire, divinaţie'*. 0 gr. manteia „ghicit, divinaţie" > fr. manto-, engl. id. > rom. manto-. ■ -logie (v; -logiei), s.f., arta divinaţiei.
-MANŢIE (-MANC1E) „prezicere, ghicit, divinaţie". 0 gr. manteia „oracol, ghicit, prezicere" > fr. -mancie, it. -manzia, germ. -mantie, engl. -mancy> rom. -manţie şi -mancie.
MARE- „apa mării, mare“. 0 lat. mare, maris „mare“ > fr. mare- > rom. mare-, ■ -graf (v. -graf), s.n., instrument folosit pentru determinarea şi înregistrarea variaţiei nivelului apelor mării; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la maregraf.
MĂRGĂRIŢI- „perlă, perlat". 0 lat. mărgărită „perlă, mărgăritar" > fr. mărgăriţi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mărgăriţi-, m -fer (v. -fer), adj., care conţine perle; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de perlă. MARGARITO- „perlă". 0 gr. margarites „perlă"
>	fr. margarito-, engl. id. > rom. margarito-. u -manţie (v. -manţie), s.f., interpretarea divina-torie a poziţiei perlelor când izbesc o suprafaţă plană.
MARGINI- „margine, marginat". 0 lat. margo, marginis „margine, hotar" > engl. margini-, lat, sav. id. > rom. margini-, m -cid (v. -cid), adj., care se desface la marginea suturii carpelelor; -form (v. -form), adj., care se aseamănă cu o margine vegetală, în aparenţă sau structură; -rostru (v. -rostru), adj., care formează marginile ciocului unor păsări.
MARI- „mare, marin". 0 lat. mare, maris „mare"
>	engl. mari- > rom. mari-, m -col (v. -coli), adj., care trăieşte în apa mării; -cultură (v. -cultură), s.f., acvacultură marină.
MARMORI- „marmură". 0 lat. marmor, mar-moris „marmură" > fr. marmori- > rom. marmori-. m -fer (v.-fer), adj., care conţine marmură; -form (v.-form), adj., care are aspectul marmorei.
MARSIPO- „pungă, marsupiu". 0 gr. marsipion „pungă" > fr. marsipo-, engl. id. > rom. marsipo-.
■	-branh (v. -branh), adj., care are branhiile în formă de pungă.
MASCULI- „organ bărbătesc, stamină". 0 lat. masculus „bărbătesc, de sex masculin" > fr. masculi-, lat. sav. id. > rom. masculi-, ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori prevăzute numai cu stamine. MAST-, v. MASTO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., mastodinie*; -ectomie (v.-ectomie), s.f., excizie a glandei mamare; -odinie (v. -odinie), s.f., durere a glandei mamare; sin. mastalgie; -odont (v. -odont), s.m., mamifer uriaş pahiderm fosil din terţiar şi cuaternar, pe ale cărui maxilare se găseau molari mamelonaţi.
-MASTIE „sâni, mamele, piept". 0 gr. mastos „mamelă" > fr. -mastie, germ. id., engl. -masty, lat. sav. -mastia > rom. -mastie.
MASTIGO- „bici, flagel, biciuire, filament, flagelat, filamentos". 0 gr. mastix, mastigos „bici" > fr. mastigo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. mastigo-. ■ -cer (v. -ceri), adj. (despre insecte) cu antenele în formă de filament; -desmoză (v. -desmoză), s.f., legătura fină dintre mastigo-zomii aparatului cinetic, la flagelate; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze filamentoase; -fobie (v. -fobie), s.f., frică patologică de biciuirea nejustificată de vreo experienţă anterioară a subiectului, care nu urmează să fie expus unei asemenea acţiuni; -fore (v. -for), s.n. pl., clasă de protozoare cu flageli din care unele au cromatofori cu clorofilă; -nemă (v. -nemă), s.f., prelungire api-cală sau laterală a flagelilor; -pode (v. -pod), s.n. pl., animale protozoare care se deplasează cu ajutorul flagelilor sau cililor; -spor (v. -spor), s.m., spor înzestrat cu un flagel; -zom (v.-zom), s.m., corpuscul situat la baza flagelului, la flagelate.
MASTO- „mamelă, glandă mamară, sân, marpe-lar“. 0 gr. mastos „mamelă" > fr. masto-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. masto-. ■ -cite (v. -cit),-s.n. pl., celule granulare cu nucleu uriaş, răspândite în diferite ţesuturi ale organismului, formând sistemul reticuloendotelial; -grafie (v. -grafie), s.f., Radiografie a glandei mamare; -id (v. -id), adj., s.f. 1. Adj. (Despre o apofiză) în formă de mamelă. 2. S.f. Proeminenţă a osului temporal, situată în partea posterioară a urechii; -idectomie (v. -id, v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a apofizei mastoide; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază glanda mamară; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a glandei mamare; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de ridicare a unui sân căzut şi de fixare pe muşchiul pectoral; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală a unui sân distrus sau diform; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere patologică a mamelei.
MATR-, v. MATRO-. ■ -onim (v. -onim), adj., s.n., matronimic*; -onimie (v. -onimie), adj., s.n. (nume) care derivă din numele mamei; sin. matronim.
MATRO- „mamă, matern". 0 lat. mater, matris „mamă" > fr. matro-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. matro-. ■ -clin (v. -clin), adj., la care predomină caracterele materne; sin. matrocli-nal; -clinie (v. -clinie), s.f., predominare a caracterelor genetice materne, la hibrizi.
MAXILI- „falcă, maxilar". 0 laî. maxilla „falcă, maxilar" > fr. maxilli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. maxili-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este înzestrat cu fălci; -form (v. -form), adj., în formă de falcă; -pede (v. -ped2), s.n. pl., apendice ale crusta-ceelor, care servesc la masticaţie şi locomoţie.
246
MAZ-, v. MAZO-i. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare a glandei mamare.
-MAZIE „sâni, mamele, glandă mamară“. 0 gr. mazos „sân, ţâţă, mamelă" > fr. -mazie, germ. id., engl. -mazia, it. id., lat. sav. id. > rom. -mazie. MAZOi- „sân, mamelă , glandă mamară“. 0 gr. mazos „mamelă, sfârc al sânului" > fr. mazo-, engl. id., it. id. > rom. mazo-. ■ -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru bolile sânilor; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a unui sân diform sau căzut.
MAZO2- „placentă". 0 gr. maza „pastă, plăcintă"
>	fr. mazo-, engl. id. > rom. mazo-. ■ -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la mazoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a placentei anatomice; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a placentei. MEANDRI- „sinuos, labirintic". 0 lat. maeander „cotitură" > fr. meandri-, lat. sav. id. > rom. meandri-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) cu aspect sinuos, labirintic. MEATO- „canal, tub, meat uretral sau urinar". 0 lat. meatus „canal, pasaj, trecere" > fr. meato-, engl. id., germ. id. > rom. meato-. ■ -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a unui meat anatomic distrus; -stomie (v. -stomie), s.f., secţionare chirurgicală a stenozei de meat uretral; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în meatotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a meatului urinar pentru a-l lărgi. MECANO- „mecanică, mecanic". 0 gr. me-khane „născocire, invenţie, mecanism" > fr. mecano-, germ. id., it. id., engl. mechano- > rom. mecano■ -cit (v. -cit), s.n., celulă produsă de măduva spinării, cartilaje, ţesuturi, tendoane sau muşchi; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de mecanică, prezentă în nevroza obsesivă; -grafie (v. -grafie), s.f., fabricare a maşinilor de scris, a multiplicatoarelor şi a calculatoarelor electronice; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., adoraţie a mecanicii; -morfic (v. -morfic), adj., referitor la mecanomorfism; -morfism (v. -morfism), s.n., tendinţa de a atribui fiinţelor vii şi omului caracteristici proprii maşinilor; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare morfologică şi fiziologică a unui organ, determinată de cauze fizice externe; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament al unei boli neuromusculare sau osteoarticulare prin gimnastică medicală, masaj sau aparate mecanice; -termie (v. -termie), s.f., producere de căldură cu ajutorul exerci-ţiilor fizice sau ale masajului; -tropic (v. -tropic), adj., relativ la mecanotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcări tropistice care se datorează unor stimulatori mecanici.
MECO- „lung, alungit". 0 gr. mekos „lungime" > fr. meco-, germ. meko-, engl. meco-, lat. sav. id.
>	rom. meco-. ■ -ptere (v. -ptere), s.n. -pl., ordin de insecte cu capul alungit, cu antenele filiforme, cu două perechi de aripi membra-
noase şi cu aparatul bucal de tip masticator; -pteroide (v. ptero-, v. -id), s.n. pl., superordin de insecte, cuprinzând mecopterele, dipterele, lepidopterele, tricopterele şi sifonaptereie. MECONO- „opiu, opiaceu". 0 gr. mekon „opiu" > fr. mecono-, engl. id. > rom. mecono-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., studiul substanţelor opiacee. MEDIASTINO- „mediastin, mediastinal". 0 lat. mediastinus „care stă la mijloc" > fr. mediastino-
>	rom. mediastino-. ■ -scop (v. -scop), s.n., aparat utilizat la examinarea vizuală a mediastinului; -scopie (v. -scopie), s.f., explorare vizuală a mediastinului, -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a mediastinului. MEDICO-„medicină, medical, medicinal".. 0 lat. medicus „medic, doctor" > fr. medico-, engl. id.
>	rom. medico-. ■ -pedagogie (v. ped/01-, v. -agogie) s.f., pedagogie a copiilor cu dificultăţi de adaptare şcolară; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., psihologie a copiilor cu deficienţe psihice.
MEDIO- „mediu, în mijloc, medial". 0 lat. me-dius „mijloc" > fr. medio-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. medio-. ■ -centric (v. -centric), adj. (despre un cromozom) cu centromerul situat la mijloc; -necroză (v. -necroză), s.f., proces de necrozare şi degenerescenţă senilă a mediei anterelor mijlocii.
MEDUL-, v. MEDULO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., incizie a ţesutului medular.
MEDULI- „măduvă, ţesut medular". 0 lat. me-dulla „măduvă" > fr. medulli-, engl. id. > rom. meduli-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine măduvă; -form (v. -form), adj., cu aspect de ţesut medular; -gen (v. -gen2), adj., care produce ţesut medular.
MEDULO- „măduvă, ţesut medular". 0 lat. me-dulla „măduva spinării" > fr. medullo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. medulo-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă primitivă a tubului neural; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la meduloblaste; -cel (v. -cel2), s.n., hernie a măduvei spinării; -cultură (v. -cultură), s.f., metodă medicală de diagnosticare, constând în cultivarea germenilor din măduva osoasă; -gramă (v. -gramă), s.f. 1. Prezentare procesuală a diferitelor celule din măduva osoasă. 2. Radiografie a măduvei spinării; -scleroză (v. -scleroză), s.f., metodă de tratament care constă în sclerozarea me-dulosuprarenalei; -trop (v.-trop), adj., cu afinitate pentru măduva spinării; sin. medulotropic; -tropic (v. -tropic), adj., medulotrop*.
MEDUZI- „meduză, celenterat marin". 0 lat: Medusa „una dintre Gorgone, având şerpi în loc de păr" > fr. medusi-, engl. id. > rom. me-duzi-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de meduză; -pare (v. -par), adj., s.n. pl. (celenterate campanulare) care se reproduc prin intermediul indivizilor în formă de meduză.
247
MEGA- „mare, uriaş, întins, înalt, dilatat11. O gr. mega „mare, uriaş" > fr. mega-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. mega-. ■ -aerofil (v. aero-, v. -fiii), adj. (despre un organism) care are nevoie de o cantitate crescută de oxigen pentru a supravieţui; -biocenoză (v. bio-, v. -cenozăi), s.f., biocenoză foarte întinsă; -cardie (v. -cardie), s.f., mărire a volumului inimii; -carioblast (v. carior, v. -blast), s.n., celulă mare din măduva osoasă, ocupată aproape în întregime de nucleu; -cariocit (v. carior, v. -cit), s.n., celulă uriaşă din măduva roşie osoasă, a cărei citoplasmă se fragmentează, producând plăcuţe sanguine; -cariogramă (v. carior, v. -gramă), s.f., proporţie a megacario-citelor în diverse faze de maturaţie; -carp (v. -carp), adj., cu fructe mari; -cefal (v. -cefal), adj., cu craniul mare; -cefalie (v. -cefalie), s.f., megalocefalie*; -cromozom (v. cromo-, v. -zom), s.m., cromozom de dimensiuni mari, specific unor specii vegetale; -dactil (v. -dactil), adj., care are degete mari; -fanerofite (v. fanero-, v. -fit), s.f. pl., categorie de plante în care se încadrează arborii care depăşesc înălţimea de 30 m; -fii (v. -fil2), adj,, cu frunze mari; -fon (v. -fon), s.n. 1. Difuzor puternic şi mare. 2. Cornet acustic mare, care înlesneşte comunicările verbale la distanţă; -gametocit (v. gameto-, v. -cit), s.n., gametocit de dimensiuni mari; -gametofit (v. gameto-, v. -fit), s.n.
1.	Gametofit femei. 2. Sac embrionar, prezent la antofite; -gametogenetic (v. gameto-, v. -genetic), adj., referitor la megagametogeneză; -gametogeneză (v. gameto-, v. -geneză), s.f., proces de formare a macrogameţilor; -gnat (v. -gnat), adj., cu maxilarul mare; -graf (v. -graf), s.n., planşetă de desen cu suport, căreia i se poate da orice înclinaţie; -heterocromatic (v. hetero-, v. -cromatic), adj. (despre o populaţie) ai cărei cromozomi conţin multe regiuni hete-rocromatice; -lit (v. -liti), s.m., bloc uriaş de piatră, construit în neolitic şi la începutul epocii bronzului, care constituia, probabil, un monument funerar sau de cult; -litic (v. -litici), adj., care este compus din pietre mari; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea longitudinilor; -prosopie (v. -prosopie), s.f., dezvoltare exagerată a feţei; -ptere (v. -pter), s.n. pl., mamifere cetacee, lungi de 15 m, cu înotătoarele mari, trăind în toate mările; -rine (v. -rin), s.n. pl., subfamilie de culicide, cu trompă uriaşă şi rigidă, care distrug larvele de ţânţari; -scopic (v. -scopic), adj., care se referă la observarea unui mineral cu ajutorul lupei sau numai cu ochiul liber; -splanhnie (v. -splanhnie), s.f., megalosplanhnie*; -spor (v. -spor), s.m. 1. Spor mare, prezent la pte-ridofite, din care se dezvoltă protalul femei. 2. Celula-mamă a sacului embrionar, la antofite;
-sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange uriaş în care se dezvoltă macrosporii; -sporocit (v. sporo-, v. -cit), s.n. 1. Celulă care produce macrospori. 2. Stadiu iniţial al sacului embrionar; -sporofilă (v. sporo-, v. -fil2), s.f., sporofilă care poartă macrosporangii; -sporo-genetic (v. sporo-, v. -genetic), adj., relativ la megasporogeneză; -sporogeneză (v. sporo-, v. -geneză), s.f., proces de formare a ma-crosporilor, de dezvoltare a sacului embrionar şi de producere a gârneţilor, la plantele cu flori; -teriu (v. -teriu), s.m., mamifer fosil edentat şi erbivor, de talie mare, care a trăit în terţiar şi cuaternar; -term (v. -term), adj. (despre o plantă) care preferă regiunile calde; sin. mega-termic; -termic (v. -termic), adj., megaterm*; -zom (megasom) (v. -zom), s.m., granulă alveolară mare, din citoplasmă; -zoospor (v. zoo-, v. -spor), s.m., spor mare ciliat, plurinucieat şi mobil, prezent la alge.
MEGAL-, v. MEGALO-. ■ -andru (v. -andru), adj., cu stamine mari; -encefalie (v. -encefalie), s.f., mărire exagerată a encefalului; -hepatie (v. -hepatie), s.f., mărire patologică a ficatului; -odont (v. -odont), adj. 1. Cu dinţii mari. 2. S.n. pl. Lameli branhi ate heterodonte cu cochilie groasă şi echivalvă, având pe fiecare valvă câte doi dinţi cardinali mari; -odontie (v. -odontie), s.f., dezvoltare excesivă a dinţilor; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., mărire congenitală a diametrului globului ocular; -opsie (v. -opsie), s.f., tulburare de vedere, care constă în impresia că obiectele sunt mai mari decât în realitate.
-MEGALIE „îngroşare, creştere patologică, dezvoltare excesivă". 0 gr. megaie „mare, uriaş" > fr. -megalie, germ. id., it. -megalia, engl. -megaly > rom. -megalie.
MEGALO- „mare, uriaş, gigant, înalt, intens". 0 gr. megas, megalos „mare, uriaş" > fr. megalo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id.> rom. jriegalo-.
■	-blast (v. -blast), s.n., globulă roşie care are un nucleu foarte mare; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la megaloblaste; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (individ) care prezintă megalocefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., anomalie care constă în dezvoltarea excesivă a craniului; sin. mega-cefalie, megaiocranie; -chirie (v. -chirie), s.f., creştere în volum a degetelor şi a mâinilor; -cit (v. -cit), s.n., celulă roşie mare şi anucleată, care apare în sânge în cazul anemiei pernicioase; -cranie (v. -cranie), s.f, megalocefalie*; -dactilie (v. -dactilie), s.f., dezvoltare exagerată a degetelor; -dermie (v. -dermie), s.f., hipertrofie congenitală a pielii; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică faţă de obiectele cu dimensiuni mari; -gametogeneză (v. gameto-, v. -geneză), s.f., proces de formare a macrogameţilor; -gastrie (v. -gastrie), s.f., dezvoltare exage-
248
rată a stomacului; -glosie (v. -glosie), s.f., dezvoltare excesivă a limbii; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Formă de manifestare a picturii antice, cuprinzând frescele mari din porticuri şi încăperi şi tablourile de mărimea coloşilor de bronz. 2. Tulburare caligrafică manifestată prin utilizarea literelor mari de tipar într-un text în care, normal, acest fapt nu se impune; -man (v. -mani), adj., s.m. şi f. (individ) atins de megalomanie; -manie (v. -manie), s.f., manifestare psihică morbidă, caracterizată prin obsesia grandorii, a gloriei, a puterii; -melie (v. -melie), s.f., anomalie congenitală care constă în gigantismul unuia sau al ambelor membre superioare; -podie (v. -podie), s.f., dezvoltare excesivă a picioarelor; -psihîe (v. -psihie), s.f., încredere exagerată în propriile sale forţe sau posibilităţi; -pter (v. -pter), adj., s.f. pl. 1. Adj. Care are aripi mari. 2. S.f. pl. Ordin de insecte superioare cu aripi mari, făcând parte din subclasa pterigotelor; -splanhnie (v. -splanhnie), s.f., mărire excesivă a viscerelor; sin. mega-splanhnie; -splenie (v. -splenie), s.f., mărire exagerată a splinei; -timie (v. -timie), s.f., creştere în volum a timusului; -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă fosilă gigantică dinozauriană, din mezozoic care, în mers, se sprijinea pe coadă. MEGISTO- „foarte mare". 0 gr. megistos „foarte mare“ > fr. megisto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. megisto-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe foarte mari; -fii (v. -fil2), adj., care are frunze foarte mari; -terme (v. -term), s.f. pl., plante adaptate la temperaturi foarte mari; -termic (v. -termic), adj., care are afinitate pentru temperaturile ridicate.
MEIO- „diviziune, educere, meioză, redus, mai mic“. 0 gr. meion „mai mic, mai puţin“ > fr. meio-, germ. id., engl. id., it. id., lat, sav. id. > rom. meio-. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe mai mici; -cit (v. -cit), s.n., celulă în diviziune me-iotică; -file (v. -fil2), s.f. pl., plante la care se observă o reducere a numărului elementelor învelişului floral; -filie (v. -filie2), s.f., reducere a numărului de frunze carpelare; -genic (v. -genic), adj., care favorizează procesul diviziunii meiotice; -gin (v. -gin), adj., cu pistilul mai mic; -mer (v. -mer), adj., care prezintă meiomerie; -merie (v. -merie), s.f., condiţia de a avea mai puţine elemente anatomice decât numărul normal; -pragie (v. -pragie), s.f., rezistenţă scăzută a organismului; -spor (v. -spor), s.m., celulă reproducătoare asexuată, rezultată din diviziunea mitotică; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange plurilocular mai mic, care conţine zoospori; -stemon (v. -stemon), adj., care are mai puţine stamine decât petale sau sepale; -term (v. -term), adj. (despre un organism) care trăieşte în regiunile reci ale globului; -termic (v. -termic), adj., cu temperatură
răcoroasă; -zom (v. -zom), s.m., incluziune citoplasmatică granulară.
-MEIOZĂ „reducere, diviziune, reducţie". 0 gr. meiosis „diminuare, descreştere, reducere" > fr. -meiose, germ. id. > rom. -meioză.
-MELi „picior, membru, apendice, extremitate". 0 gr, melos „vârf, extremitate, membru" > fr. -mele, it. -meio, lat. sav. -melus> rom. -meii. -MEL-2 „miere". 0 gr. meii „miere de albine" > fr. -mei, engl. id. > rom. -mel2.
MEL-, v. MELOr. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere cu caracter neurologic, localizată în membre.
MELAN-, v. MELANO-. ■ -colie (v. -coliei), s.f., stare morbidă caracterizată printr-o tristeţe, apatie, delir, halucinaţii şi printr-un pesimism exagerat; -emie (v. -emie), s.f., coloraţie în negru a sângelui,datorită prezenţei pigmenţilor melanici; -hidroză (v. -hidroză), s.f., sudoare de culoare închisă; -odonţie (v. -odonţie), s.f., distrofie dentară la nivelul dentiţiei temporare la incisivii superiori, caracterizată prin culoarea brună a dentinei; -onichie (v. -onichie), s.f., melanoonichie*; -ur (v. -ur), adj., cu coada neagră; -urie (v.-urie), s.f., coloraţie anormală a urinei, datorită prezenţei pigmenţilor melanici. MELANO- „negru, de culoare închisă, brun, melanină melanic". 0 gr. melas, melanos „negru" > fr. melano-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. melano-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă primordială care formează melanina; sin. melanocit; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la melano-blaste; -cianodermă (v. ciano-, v. -derm), s.f., pigmentaţie de culoare brună-albăstruie, datorată fixării sărurilor de argint la nivelul pielii sau al mucoaselor; -cit (v. -cit), s.n., melanoblast*; -crat (v.-crat), adj. (despre un mineral) de culoare închisă şi care predomină în compoziţia rocilor magmatice eruptive; -derm (v. -derm), adj., de rasă neagră; -dermie (v. -dermie), adj., care se referă la melanodermie; -dermie (v. -dermie), s.f., pigmentaţie excesivă a pielii, localizată sau generalizată în urma unor boli cronice; -for (v. -for), s.m., cromatofor cu granule pigmentare din melanină, -gen (v. -geni), s.m., precursor incolor al melaninei; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la melanogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a pigmenţilor melanici; -glosie (v. -glosie), s.f., colorare patologică în negru a limbii; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu melanomul; -leuco-dermie (v. Ieuco-, v. -dermie), s.f., tulburare a pigmentaţiei pielii, care constă în zone foarte pigmentate, alternând cu zone lipsite de pigmenţi; -plachie (v. -plachie), s.f., pigmentaţie de culoare închisă la nivelul mucoasei bucale; sin. melanoplazie; -plazie (v. -plazie), s.f., mela-noplachie*; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe de culoare închisă; -spor (v. -spor), s.m., spor
249
de culoare închisă; -trih (v. -trih), adj., care are părul negru; -zomi (v. -zom), s.m. pl., organite celulare ale melanoforilor, în care este depozitată melanina.
MELDO- „punct de topire“. 0 gr. meldein „a topi" > engl. meldo- > rom. meldo-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea punctului de topire.
MELIr „miere, nectar, albină". 0 lat. mei, mellis „miere" > fr. melli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. meiir. ■ -fer (v. -fer), adj., s.f. pl. 1. Adj. Care produce miere. 2. S.f. pl. Grup de insecte himenoptere, cuprinzând albinele, viespile etc., care culeg polenul şi nectarul din flori; -gen (v. -gen2), adj., care produce miere; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu miere.
MELI2- „miere de albine“- 0 gr. meii „fagure de miere" > fr. meii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. melh■ -biotic (v. -biotic), adj., referitor la melibioză; -bioză (v. -bioză), s.f., dizaharidă izomeră cu lactoza, formată dintr-o moleculă de glucoză şi una de galactoză, fiind sintetizată de plante ca: oleaceele, malvaceele etc.; -fag (v. -fag), adj., care consumă miere de albine; -fagie (v. -fagie), s.f., consumul mierii de albine; -lit (v. -Iit1), s.n., amestec izomorf de silicaţi gălbui, care se formează în rocile efuzive tinere, din lave leucite şi nefelinice.
-MELIE „extremitate, membru, capăt". 0 gr. melos „membru, extremitate" > fr. -melie, germ. id., engl. -melia, it. id., lat. sav. id. > rom. -melie. MELISO- „albină“. 0 gr. melissa „albină" > fr. melisso-, germ. id., engl. id. > rom. meliso■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de albine; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea veninului de albine în scop terapeutic; sin. melitoterapie.
MELIT-, v. MELITO-. ■ -urie (v. -urie), s.f., eliminare de zahăr prin urină.
MELITO- „albină, miere de albine". 0 gr. melitta „albină“ > fr. melitto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. melito-. u -fii (v. -fih), adj., care este polenizat de albine; -filie (v. -filiei), s.f., polenizare realizată prin intermediul albinelor; -terapie (v. -terapie), s.f., melisoterapie*.
MELOr „vârf, extremitate, membru". 0 gr. melos „membru, capăt, extremitate" > fr. meio-, germ. id., engl. id. > rom. meio1-. ■ -mei (v. -meii), s.m., monstru care prezintă melomelie; -melie (v. -melie), s.f., monstruozitate care constă în dedublarea unui membru; -plastie (v.-plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică de refacere a unei extremităţi anatomice; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unui membru aparţinând unui făt mort. MEL02- „muzică, melodie". 0 gr. melos „cântec, melodie" > fr. meio-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. melo2-. ■ -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) care nu suferă muzica; -fobie (v.
-fobie), s.f., aversiune patologică faţă de muzică; -man (v. -mani), s.m. şi f., persoană pasionată de muzică; -manie (v. -manie), s.f., dragoste excesivă pentru muzică; -pee (v. -pee), s.f., ansamblu de reguli referitoare la cânt şi la arta declamaţiei, la vechii greci; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă de psihoterapie care se bazează pe efectul benefic al muzicii asupra funcţiilor neuropsihice ale organismului uman; -tipie (v. -tipie), s.f., culegere a notelor muzicale prin utilizarea unui material tipografic mobil.
MELO3- „faţă, obraz". 0 gr. melon „obraz, faţă"
>	fr. meio-, engl. id., germ. id. > rom. meio,3-. ■ -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de restaurare a feţei prin autoplastie.
MELO4- „miere". 0 gr. meii „miere" > fr. meio- > rom. melo4-. ■ -scop (v. -scop), s.n., aparat cu ajutorul căruia se determină nuanţele culorii mierii.
MEMBRANI- „membrană, membranos, peliculă". 0 lat. membrana „pieliţă, membrană" > fr. mem-brani-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. membrani-.m -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu o membrană; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze membranoase; -form (v. -form), adj, în formă de membrană; -pore (v. -por), s.n. pl., briozoare din grupul cheilostomatelor, cu colonia formată dintr-un singur strat de celule, răspândite în calcarele sarmaţiene.
MEMBRANO- „membrană, membranos". 0 lat. membrana „pieliţă, membrană" > engl. mem-brano-, lat. sav. id.> rom. membranos ■ -genic (v.-genic), adj., care generează membrană biologică; -id (v.-id), adj., care se aseamănă cu o membrană.
MEMORI- „memorie, memorare". 0 lat. memor, memoris „care îşi aminteşte" > engl. memori- > rom. memori-. ■ -scop (v. -scop), s.n., aparat electronic de afişare, cu posibilitatea de memorare a curbelor afişate.
MEN-, v. MENO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere care apare în timpul menstruaţiei; -hidroză (v. -hidroză), s.f., exces de secreţie sudorală care apare la femei în timpul menstruaţiei. -MENIE „ciclu menstrual, menstruaţie". 0 gr. meniaia „menstruaţie" > fr. -menie, germ. id., it. -menia, engl. id., lat. sav. id. > rom. -menie. MENINGO- „meninge, meningian". 0 gr. meninx, meningos „membrană" > fr. meningo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. meningo-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie a meningelor; -cit (v. -cit), s.n., celulă fagocitică din spaţiul subarahnoidal; -coc (v. -coc), s.m., diplococ care constituie agentul patogen al meningitei; -cocemie (v. -coc, v. -emie), s.f., infecţie generală datorată prezenţei meningococului în sânge; -encefalocel (v. encefalo-, v. -cel2), s.n., herniere â conţinutului intracranian (meninge, ţesut nervos,
250
ventricul ,etc.) printr-un orificiu cranian congenital, situat pe linie mediană; -litic (v.-litic2), adj., relativ la meningoliză; -liză (v. -liză), s.f., desfacere chirurgicală a aderenţelor meningelor creierului sau ale măduvei spinării; ^malacie (v. -malacie), s.f., înmuiere patologică a meningelor; -mielocel (v. mielo-, v. -cel2), s.n., hernie a măduvei spinării, situată în exteriorul coloanei vertebrale; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru maladiile meningelui; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie de suturare a pahimeningelui; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie a meningelor; sin. meningoree; -ree (v.-ree), s.f., meningoragie*. MENI SC-, v. MENISCO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a unui menise articular.
MENISCO- „menise, lentilă, disc cartilaginos". 0 gr. meniskos „lună nouă, semilună" > fr. me-nisco-, engl. id., germ. menisko-, lat. sav. menisco- > rom. menisco-. u -cit (v. -cit), s.n., celulă în formă de semilună; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a meniscurilor articulare ale genunchiului; -gramă (v. -gramă), s.f., imagine obţinută în urma unei meniscografii; -id (v. -id), adj., în formă de lentilă sau de menise; -patie (v. -patie), s.f., stare patologică a cartilajelor articulare ale genunchiului, -pexie (v. -pexie), s.f., suturare chirurgicală a fragmentelor unui menisc^traumatizat; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat pentru secţionarea unui menise articular; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unui menise articular. MENO- „ciclu menstrual, menstruaţie, menstrual". 0 gr. men, menos, „lună" > fr. meno-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. meno-. ■ -me-troragie (v. metror, v. -ragie), s.f., scurgere menstruală prelungită, depăşind ca durată şapte zile, limita superioară în timp a fluxului menstrual; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru afecţiunile ciclului menstrual; -pauză (v. -pauză), s.f., perioadă în care încetează definitiv menstruaţia la femei, ca urmare a suprimării funcţiei ovariene; -ragie (v. -ragie), s.f., pierdere a unei cantităţi excesive de sânge în timpul menstruaţiei; -ree (v. -ree), s.f., hemoragie fiziologică vaginală, care apare la femeia adultă în mod regulat şi periodic; -stază (v. -stază), s.f., suprimare a fluxului menstrual.
-MER „parte, diviziune". 0 gr. meros „parte" > fr. -mere, germ. -mer, engl. -mere şi -merous, it. -mero, lat. sav. -merus> rom. -mer.
MER-, v. MERO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere la nivelul suprafeţei externe a coapsei; -astenie (v. -astenie), s.f., sindrom al picioarelor neliniştite; sin. anxietas tibiarum; -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut parenchimatic lax, rezultat din diviziunea meristemului.
MERCEO- „sortiment, marfă". 0 lat. merx, mer-cis „marfă" > it. merceo- > rom. merceo-. m -log
(v. -log), s.m. şi f., specialist în merceologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care are ca obiect studiul mărfurilor.
MERDI- „excremente, fecale". 0 lat. merda „balegă, excremente" > fr. merdi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. raerdi-. ■ -col (v. -coh), adj* care creşte pe excremente; -fer (v. -fer), adj., care conţine excremente; -vor (v. -vor), adj. (despre un organism) care se hrăneşte cu excremente. MERI- „parte, parţial". 0 gr. meris „parte" > fr. meri-, germ. id., engl. id., lat. sav. id.> rom. meri-, m -carp (v. -carp), s.n., parte a unui fruct articulat, la malvacee şi umbelifere; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la mericarp; -carpie (v. -carpie), s.f., proces de fragmentare în bucăţi a fructelor articulate; -edrie (v. -edrie), s.f., simetrie mai redusă a unor forme cristaline decât simetria clasei holoedrice a sistemului în care se încadrează; -spor (v. -spor), s.m., uredospor independent care poate genera un promiceliu; -sporocist (v. sporo-, v. -cist), s.n., sporange cilindric format pe columelă sporan-gioforului; -strofă (v. -strof), s.f., orientare a cromatoforilor către partea inferioară şi superioară a celulei; -tal (v. -tal), s.n., porţiune a tulpinii cuprinsă între două noduri.
-MERIC „divizat, împărţit". 0 gr. meros „parte"
>	fr. -merique, engl. -merie, lat. sav. -mericus > rom. -merie.
MERICO- „rumegător, ruminaţie". 0 gr. meryx, merykos „animal rumegător" > fr. meryco-, engl. id. > rom. merico-. ■ -logie (v.-logiei), s.f., studiul ruminaţiei.
-MERIE „diviziune, împărţire, parte". 0 gr. meros „parte, diviziune, membru" > fr. -merie, germ. id., engl. -mery, it. -meria, lat. sav. id. > rom. -merie.
MERISTO- „meristem, meristematic". 0 gr. me-ristos „divizat, care se divide" > fr. meristo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. meristo-.
■	-gen (v. -geni), adj. 1. Care este generat de ţesutul meristematic. 2. Care, pornind de la o singură celulă sau de la celule adiacente ale aceleiaşi hife, dau, prin diviziune, picnidii sau corpuri fructifere; -genetic (v. -genetic), adj., care este rezultat din înmulţirea unei singure celule sau a unei singure porţiuni de hifă. MERO- „tăiere, secţionare, diviziune, parte, coapsă, secţionat, fragmentat". 0 gr. meros „parte a corpului, coapsă, diviziune" > fr. mero-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. mero-. ■ -blastic (V:r -blastic), adj., care numai parţial ia parte la formarea celulelor; -blastie (v. -blastie), s.f., segmentare a oului sau a zigotului şi formarea de blastomere numai în regiunea nucleului; -cel (v. -cel2), s.n., hernie crurală; -cenoză (v. -cenozăi), s.f., porţiune din biocenoză formată din părţi repetabile ale organismelor (frunze, tulpini etc.), pe care trăiesc alte
251
organisme; -crin (v. -crin), adj. (despre o glandă) la care celulele secretorii îşi menţin integritatea în ciclurile succesive de activitate fiziologică; -fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) care cresc în medii cu umiditate moderată din zonele de climă temperată; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la merofite; -gam (v. -gam), adj., care prezintă merogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., proces de fecundaţie la care copulează mero-gameţii mai mici decât în cazul hologarniei; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la meroge-neză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de diviziune a celulei apicale; -gon (v. -goni), s.m. 1. Embrion rezultat prin merogonie. 2. Celulă bătrână, capabilă să primească material nuclear tânăr; -gonie (v. -gonie), adj., relativ la merogonie; -gonie (v. -gonie), s.f., proces de formare a unui embrion dintr-un ovul enucleat, fecundat de un spermatozoid normal; -halin (v. -halin), adj. (despre un lac) care are concentraţia în săruri cuprinsă între 2 şi 17%0; -mer (v. -mer), s.n., segment dintr-un organism animal întreg; -microsomie (v. miero-, v. -somie), s.f., micşorare anormală a unor părţi ale corpului omenesc; -mictic (v. -mictic), adj. (despre un lac) cu o adâncime de peste 10 m şi cu o zonă permanent stagnantă, în care temperatura şi chimismul apei sunt constante; -mixie (v. -mixiei), s.f. 1. Proces fiziologic din care rezultă un merozigot. 2. Transfer unidirecţional al materialului genetic, prezent la bacterii; -morfoză (v. -morfoză), s.f., proces de regenerare numai parţială a organului vegetal pierdut; -spermie (v. -spermie), s.f., tip particular de reproducere, caracterizat prin dezvoltarea unui ovul care a fost activat de un gamet mascul, al cărui nucleu nu a fuzionat cu cel al ovulului; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., structură cilindrică situată pe extremitatea umflată a unui sporangiofor; -statmochineză (v. statmo-, v. -chineză), s.f., proces mitotic anormal, care duce la o anafază multipolară; -tip (v. -tip), s.n., exemplar care a fost obţinut pe cale de înmulţire vegetativă din tipul original de cultură; -tipic (v. -tipic), adj., care se referă la merotip; -tomie (v. -tomie), s.f. 1. Secţionare chirurgicală a unei celule vii. 2. Fragmentare a celulei sau a organismului, din care rezultă şi părţi nenucleate; -top (v. -top), s.n., loc ocupat de o merocenoză; -topic (v. -topic), adj., referitor la merotop; -xen (v. -xen), s.n., varietate de biotit, de culoare verde; -zoiţi (v. -zoit), s.m. pl., elemente care apar la sfârşitul ciclului schizogonic al parazitului malariei; -zom (merosom) (v. -zom), s.m., unul dintre segmentele, mai mult sau mai puţin similare, ale corpului diferitelor organisme.
MESI- „cereale". 0 lat. messis „recoltă, seceriş"
>	fr. messi- > rom. mesi-. ■ -col (v. -coh), adj.
(despre o plantă anuală) care creşte împreună cu cerealele.
MESO-, v. MEZO-.
METABOLI- „metabolism". 0 gr. metabole „transformare, schimbare" > fr. metaboli- > rom. metaboli-. m -metrie (v. -metriei), s.f., ansamblu de mijloace şi procedee de măsurare a metabolismului; -metru (v. -metrUi), s.n., instrument utilizat la determinarea metabolismului bazai. METALl- „metal". 0 lat. metallum „minereu, me-tal“ > fr. metalli-, engl. id. > rom. metali-. u -fer (v. -fer), adj., care conţine metale; -form (v. -form), adj., cu aspect de metal.
MET ALO- „metal, minereu". 0 gr. metallon „carieră, mină" > fr. metallo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. metalo-. ■ -cromie (v. -cromie), s.f., tehnică a colorării suprafeţelor metalice; -fii (v. -fiii), adj. (despre o celulă) care reţine în mod selectiv sărurile unor metale ca argintul sau cromul; sin. metalofilic; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică la contactul cu obiectele metalice; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la metalogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., formare a zăcămintelor metalifere; -genic (v. -genic), adj., care se referă la meta-logenie; -genie (v. -geniei), s.f., disciplină care studiază geneza şi răspândirea zăcămintelor minerale în scoarţa terestră; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în metalografie; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care studiază structura şi proprietăţile metalelor şi aliajelor; -id (v. -id), s.m., element chimic rău conducător de căldură şi electricitate, fiind lipsit de luciu metalic şi de ductilitate; -plastic (v. -plastic), adj., care are caracteristicile unui metal şi ale unui material plastic; -plastie (v. -plastie), s.f. 1. Modelare a unui material metaloplastic. 2. Procedeu de obţinere a unui material metaloplastic; -radiografie (v. radio-, v. -grafie), s.f. 1. Procedeu care permite obţinerea unei probe de radiografie pe o placă metalică. 2. Radiografie a unei substanţe metalice; -scopie (v. -scopie), s.f., studiul terapeutic al efectelor aplicării metalelor pe piele; -sferă (v. -sferă), s.f., strat din centrul globului pământesc care este format din elemente cu densitate mare; -tecă (v. -tecă), s.f., muzeu de zăcăminte minerale; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a unor compuşi metalici în scop terapeutic; -termic (v. -termic), adj., referitor la metalotermie; -termie (v. -termie), s.f., metodă de obţinere a unor metale sau aliaje din compuşii lor, prin reducerea acestora cu ajutorul unui alt metal; -tipie (v. -tipie), s.f., procedeu de tipar înalt, care utilizează meta-logravura.
METEORO- „meteor, fenomen meteorologic, meteoric". 0 gr. meteoros „prezent în aer, meteor" > fr. meteoro-, germ. id., engl. id. > rom. meteoro-. ■ -biolog (v. bio-, v. -log), s.m. şi f.s
252
specialist în meteorobiologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază influenţa factorilor meteorologici asupra organismelor vegetale şi animale; -fobie (v. -fobie), s.f., frică patologică faţă de meteoriţi; -graf (v. -graf), s.n., instrument care măsoară şi care înregistrează presiunea atmosferică, temperatura , şi umiditatea aerului; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a fenomenelor meteorologice; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă care reprezintă grafic un fenomen atmosferic, observat în timp; sin. meteogramă; -id (v. -id), adj., cu aparenţa unui meteorit; -lit (v. -liti), s.m., corp care cade pe spaţiul terestru, fiind de provenienţă extraterestră; sin. meteorit; -litic (v. -litici), adj., relativ la meteoroliţi; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în meteorologie; -logie (v. -logiei), s.f., studiul ştiinţific al fenomenelor atmosferice; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie cu ajutorul fenomenelor meteorologice (tunete, trăsnete, meteori etc.); -pat (v. pat), s.m. şi f., persoană care acţionează patologic la modificările factorilor meteorologici; -patie (v. -patie), s.f., stare patologică influenţată sau determinată de fenomenele meteorologice; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază stările patologice influenţate sau provocate de unii factori meteorologici; sin. meteopatologie; -scop (v. -scop), s.n., instrument utilizat în meteoroscopie; -scopie (v. "-scopie), ■ s.f., studiul meteorilor; -trop (v. -trop), adj., care este influenţat de condiţiile meteorologice; sin. meteorotropic; -tropic (v. -tropic), adj., meteorotrop*; -tropism (v. -tropism), s.n., totalitatea modificărilor provocate de acţiunea factorilor atmosferici asupra organismelor vegetale şi animale.
METO- „alcool, alcoolism" . 0 gr. methe „beţie"
>	fr. metho-, engl. id., germ. id. > rom. meto-. ■ -manie (v. -manie), s.f., primul stadiu al alcoolismului cronic.
METODO- „metodă“. 0 gr. methodos „cale, mijloc, cercetare" > fr. methodo-, germ. id., lat. sav. id. > rom. metodo-. ■ -log (v. -log), s.m şi f., specialist în metodologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul metodelor ştiinţifice şi tehnice.
METOPO- „faţă, trăsăturile feţei, liniile frunţii*4. 0 gr. metopon „frunte“ > fr. metopo-, engl. id., it. id.
>	rom. metopo-. ■ -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului după trăsăturile feţei sau după liniile frunţii; -pag (v. -pag), s.m., monstru alcătuit din gemeni uniţi prin partea anterioară a craniului; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a feţei; -scopie (v. -scopie), s.f., studiul caracterului prin examinarea trăsăturilor feţei şi ale frunţii.
METR-, v. METROi-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere neinflamatorie a uterului; sin. metrodinie; -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie chirurgicală
a uterului; -ectopie (v. -ectopie), s.f., deplasare patologică a uterului; -odinie (v. -odinie), s.f., metralgie*.
-METRIC „care măsoară, care calculează, care se orientează”. 0 gr. metreo, metrein „a măsura"
>	fr. -metrique, engl. -metric, it. -metrico, germ. -metrisch, lat. sav. -metricus> rom. -metric. -METRIEi„măsurare, determinare, evaluare". 0 gr. metron „măsură" > fr. -metrie, germ. id., engl. -metry, it. -metria, lat. sav. id. > rom. -metriei. -MEŢRIE2 „uter, matrice". 0 gr. metra „uter" > fr. -metrie, germ. id., lat. sav. -metria > rom. -metrie2.
METROr „uter, matrice, uterin". 0 gr. metra „uter, matrice" > fr. metro-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. metro1-. ■ -campsie (v. -campsie), s.f., îndoire patologică a uterului; -cel (v. -cel2), s.n., hernie a uterului; -elitrorafie (v. elitro-, v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de unire a peretului vaginal anterior sau a feţei anterioare a colului uterin cu peretele posterior al vaginului; -manie (v. -manie), s.f., dorinţă irezistibilă şi insaţiabilă pentru actul sexual la femei sau la animalele femele; -patie (v. -patie), s.f., stare patologică a uterului; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere patologică a uterului în axul vaginului; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie uterină care survine în afara ciclului menstrual; -ree (v. -ree), s.f., scurgere mucoasă sau se-roasă din cavitatea uterină; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură uterină; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a uterului.
METR02- „măsură, vers, măsurătoare". 0 gr. metron „măsură" > fr. metro-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. metro^-. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în metrologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază măsurile fizice, unităţile şi procedeele de măsură; -manie (v. -manie), s.f., manifestare psihopatică de a face versuri; -metru (v. -metrui), s.n., metronom*; -nom (v. -nomi), s.n., instrument care, prin bătăile regulate ale unui pendul, marchează intervale de timp egale; sin. metrometru; -nomie (v. -nomie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul instrumentelor şi aparatelor de măsură; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă psihoterapică prin măsurătoare. METRO3- „matern, maternal". 0 gr. meter, meros „mamă" > fr. metro-, engl. id., germ. id. > rom. metro3-. ■ -clin (v. -clin), adj., care prezintă metrodinie; -clinie (v. -clinie), s.f., predominanţa, la hibrizi, a caracterelor maternale. -METRU! „care măsoară, care înregistrează, care determină". 0 gr. metron „măsură" > fr. -metre, it. -metro, lat. sav. -metrum şi -meter, engl. -meter; germ. id. > rom. -metrui.
-METRU2 „uter, matrice". 0 gr. metra „uter, matrice" > fr. -metre > rom. -metru2.
METULI- „piramidă, piramidal". 0 lat. metuia „piramidă mică" > fr. metuii- > rom. metuii-. m
253
-form (v. -form), adj. (despre o ramură sporiferă) în formă de piramidă.
MEZ-, v. MEZO-. ■ -arh (v. -arh), adj. (despre un fascicul lemnos) la care protoxilemul ocupă o poziţie centrală, fiind înconjurat de metaxilem; -arhic (v. -arhic), adj. 1. Care se află între fasciculele de vase. 2. Care este centripetal şi parţial centrifugal; -encefal (v. -encefal), s.n., partea mijlocie a encefalului, situată deasupra protu-beranţei inelare; -encefalotomie (v. encefalo-, v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a tractului spinotalamic la nivelul mezencefalului; -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut conjunctiv embrionar, format din celule fusiforme sau stelate, intrând în alcătuirea mezodermului; -enter (v. -enter), s.n., membrană a peritoneului, care leagă intestinul subţire de peretele abdominal posterior; -omfal (v. -omfal), adj. (despre o statuie) cu o proeminenţă centrală.
MEZATI- (MESATI-) „mijloc, median, intermediar". 0 gr. mesatos „mijloc" > fr. mesati-, engl. id.
>	rom. mezati- şi mesati-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (individ) al cărui indice cefalic se situează între acela al brahicefalilor şi acela al dolicocefalilor; -cefalie (v.-cefalie), s.f., stare a persoanelor care sunt mezaticefale.
MEZO- (MESO-) „centru, mediu, mijloc, central, medial, care stă la mijloc". 0 gr. mesos „intermediar, de mijloc, mijlociu, median" > fr. mşso-, engl. id., it. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. mezo- şi meso-. ■ -aerofil (v. aero-, v. -fih), adj. (despre o plantă) care este parţial aerofil; -filie (v. -filiei), s.f., stare a plantelor aerofile; -biotic (v. -biotic), adj. (despre seminţe sau propagule) care, în condiţii bune de păstrare, trăieşte 3-15 ani; -blast (v. -blast), s.n. 1. Strat celular din embrionul animal, situat între stratul extern şi cel intern. 2. Corpuscul din citoplasmă, constituentul principal al celulei, cu rol în reproducere şi în transmiterea caracterelor; -blastic (v. -blastic), adj., care aparţine mezoblastului; -cardie (v. -cardie), s.f., deplasare patologică a inimii către mijloc; -carp (v. -carp), s.n., strat median al pericarpului, constituind partea cărnoasă a unui fruct; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la mezocarp; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (individ) care are capul de forma intermediară între brahicefal şi dolicocefal, cu indicele de lăţime-lungime cuprins între 76,0 şi 80,9; -cefalic (v. -cefalic), adj., care prezintă mezocefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., stare a persoanelor al căror craniu prezintă indicele lăţime-lungime cuprins între 76,0 şi 80,9; -ciclu (v. -ciclu), s.n., strat de celule paren-chimatice, situat între floem şi xilem; -cist (v. -cist), s.n., nucleu central al sacului embrionar; -cola (v. -col3), s.f., stratul median al cuticulei; -coloid (v. C0I02-, v. -id), s.m., substanţă co-loidală polimerizată, cu gradul de polimerizare
între 100 şi 1000; -colopexie (v. color, v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a mezocolonului la peretele abdominal; -cotii (v. -cotii), s.n., regiune a axei plantulei, cuprinsă între cotiledon şi coleoptil, la graminee; -den-drobiont (v. dendro-, v. -biont), s.n., organism al cărui biotop se găseşte în scoarţa copacilor; -derm (v. -derm), s.n. 1. Stratul celular din embrionul animalelor, care se află între stratul extern şi cel intern şi din care se dezvoltă oasele şi muşchii. 2. Stratul median al ţesutului capsulei, la briofite; -dermie (v. -dermie), adj., care aparţine mezodermului; -fanerofite (v. fanero-, v. -fit), s.f. pl., tip de fanerofite sem-pervirescente, cu muguri de reînnoire neacoperiţi în anotimpul nefavorabil; -fih (v. -fih), adj., s.n. 1. Adj. (Despre un organism) Care creşte pe soluri moderat umede. 2. Care se dezvoltă la o temperatură moderată, cuprinsă între 10 şi 45°C. 3. S.n. pl. Microorganisme care se dezvoltă la temperaturi medii; -fil2 (v. -fil2), s.n. ţesut cuprins între cele două membrane exterioare ale frunzei, conţinând clorofila; sin. mezofilă; -filă (v.-fil2), s.f., mezofil*2; -fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) care cresc şi . care se dezvoltă în condiţii de temperatură şi \ de umiditate mijlocii; -fotic (v. -fotic), adj., care necesită lumină de intensitate medie; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Tip de fecundaţie care face trecerea între bazigamie şi acrogamie. 2. Pătrundere a tubului polinic prin peretele integu-mentului ovular, iar nu prin micropil; -gastru (v. -gastru), s.n., regiune mijlocie a abdomenului; -glee (v. -glee), s.f., masă gelatinoasă care se află între straturile externe şi interne ale corpului spongierilor şi celenteratelor; -glie (v. -glie), s.f., tip de fagocit amiboid din ţesutul nevralgic; -halin (v. -halin), adj. 1. (Despre un organism) Care trăieşte în* ape salmastre, având concentraţia de săruri cuprinsă între 5 şi 16 g/l.
2.	(Despre un lac) Care se caracterizează printr-o salinitate cuprinsă între 5 şi 16g/l; -hidrofite (v. hidror, v. -fit), s.f. pl., specii de hidrofite prezente în locurile relativ umede; -higrofil (v. higro-, v. -fih), adj. (despre un organism vegetal) care se dezvoltă la temperaturi medii şi în condiţii de umiditate mare; —higrofitic (v. higro-, v. -fitic), adj., care este intermediar între plantele mezofitice, şi cele higrofitice; -lecit (v. -lecit), adj. (despre ouăle de amfibieni, viermi anelizi etc.) care se caracterizează prin vitelus nutritiv mai puţin bogat şi neseparat de cel formativ; -lit (v. -lih), s.n., tip de mineral zeolitic; -litic (v. -litici), adj., s.n.
1.	Adj. Care aparţine epocii situate între paleolitic şi neolitic. 2. S.n. Epoca mijlocie a pietrei, situată între paleolitic şi neolitic; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază relaţiile dintre organisme şi factorii mediului înconju-
254
rător; ~mer (v. -mer), adj. (despre o substanţă) care este în stare de mezomerie; -merie (v. -merie), adj., referitor la mezomerie; -merie (v. -merie), s.f., fenomen de oscilare a structurii unei substanţe între formele ei izomere electronic; sin. structură intermediară; -metru (v. -metru2), s.n., cută peritoneală care leagă uterul de peretele abdominal, corespunzând ligamentelor largi; -morf (v. -morf), adj. 1. Care prezintă stare mezomorfică. 2. (Despre* un tip morfologic) La care predomină musculatura, osatura, ţesutul conjunctiv, având un aspect fizic viguros; -morfic (v. -morfic), adj. (despre o stare de agregare a materiei) situat între starea amorfă şi cea cristalină; -oli-goterme (v. oligo-, v. -term), adj., s.f. pl. (specii vegetale) care cresc în staţiunile relativ reci, nu prea puternic bântuite, în etajul alpin inferior; -pauză (v. -pauză), s.f., strat atmosferic de tranziţie între mezosferă şi termosfera atmosferei terestre, caracterizat prin valori termice minime; -petal (v. -petal), adj., care prezintă o poziţie centrală sau mijlocie în cadrul corolei; -plasmă (v. -plasmă), s.f., zonă a citoplasmei cuprinsă între plasmalemă şi tonoplast, în care sunt înglobate incluziunile citoplasmatice; -podiu (v.-podiu), s.n., codiţa semicilindrică a frunzei, situată între suport şi lamină; -prosop (v. -prosop), adj. (despre un individ) a cărui faţă este de dimensiuni mijlocii; -rin (v. -rin), adj. (despre un individ) cu nasul relativ îngust şi înalt; -rinie (v. -rinie), s.f. 1. Situaţie în care deschiderea anterioară a fiecărei fose nazale este aproape de două ori mai4naltă decât lată.
2.	(în somatometrie) Nas moderat de lung şi de lat; -saprob (v. sapro-, v. -b), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care suportă impuritatea mediocră a apelor; -saprobii (v. sapro-, v. -biu), s.n. pl., ape moderate încărcate cu substanţe putrescibile pe cale de degradare şi cu o cantitate redusă de oxigen solvit; -saprofite (v. sapro-, v. -fit), s.f. pl., ciuperci ale căror micelii se află în interiorul plantei în curs de descompunere, având corpurile de fructificaţie însă la exterior; -scaf (v. -scaf), s.n., submersibil utilizat în cercetările subacvatice marine şi oceanice de adâncime medie; -sferă (v. -sferă), s.f. 1. Strat al atmosferei cuprins între stratosferă şi ionosferă.
2.	înveliş cuprins între 1200 şi 2900 km în adâncimea globului pământesc; -sperm (v. -sperm), s.n., strat median cărnos din tegumentul seminal;, -spor (v. -spor), s.m. 1. Porţiunea mediană'a sporului. 2. Teleutospor uni-celular; -stilie *(v. -stilie), s.f., heterostilie în care predomină stilele de lungime mijlocie; -teciu (v. -teciu), s.n., stratul median de celule din peretele anterei; -teliu (v. -teliu), s.n., strat de celule mezodermice, delimitând cavităţile
celomice ale vertebratelor; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă terapeutică constând în injectarea pe cale intradermică a unor doze infime de pro-caină; -term (v. -term), adj. (despre un organism) care prezintă afinitate pentru regiunile cu temperatură medie; -termic (v. -termic), adj., referitor la mezotermie; -termie (v. -termie), s.f., stare a organismelor mezoterme; -termofil (v. termo-, v. -fih), adj. (despre o plantă) care creşte în zonele cu climat temperat; -termofite (v. termo-, v. -fit), s.f. pl., comunitate vegetală specifică zonei temperate; -trof (v.-trof), adj. (despre apele dulci) care este relativ bogat în substanţele hrănitoare dizolvate, cu pH-ul cuprins între 6 şi 7; sin. mezotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., mezotrof*; -xerofite (v. xero-, v. -fit), s.f. pl., specii de plante din locurile expuse temporar uscăciunii relative; -xerofitic (v.xero-, v. -fitic), adj., care creşte în regiuni mai uscate decât plantele mezofitice; -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă fosilă în formă de şarpe, lungă până la 12 m, care a trăit în mările din cretacic; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., organisme metazoare protostomiene triploblastice şi cu simetrie bilaterală; -zoic (v. -zoic), adj., s.n. 1. Adj. Care aparţine erei mezozoice. 2. S.n. Eră geologică intermediară între paleozoic şi neozoic, în care au apărut mamiferele, păsările şi peştii osoşi; -zom (v. -zom), adj., s.m. 1. Adj. (Despre un individ) Care este de statură mijlocie. 2. S.m. Structură a membranei bacteriene, care intervine în diviziunea celulară şi în fotosinteză; -zomic (v. -zomic), adj., referitor la mezozomi.
Ml-, v. MlOr. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere musculară care apare în urma unui efort îndelungat, precum şi în cadrul unor boli neurologice; sin. miodinie; -odinie (v. -odinie), s.f., mialgie*. -MIAR „muscular, referitor la muşchi". 0 gr. mys, myos „muşchi" > fr. -myaire, lat. sav. -myarius > rom. -miar.
MIASMATO- „exalaţie infecţioasă". 0 gr. miasma, miasmatos „pată, miasmă, murdărie'* > engl. miasmato- > rom. miasmato-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., studiul exalaţiilor infecţioase; sin. miasmologie.
-MICETE „ciuperci, fungi“. 0 gr. myketes „ciuperci" > fr. -mycetes, engl. id., lat. sav. id. > rom. -micete.
MICETO- „ciuperci, fungi". 0 gr. mykes, my-ketos „ciupercă" > fr. myceto-, engl. id., it. miceto-, lat. sav. myceto- > rom. miceto-. ■ -fag (v. -fag), adj. (despre un organism) care se hrăneşte cu ciuperci; -fagie (v. -fagie), s.f., consumul de ciuperci de către unele insecte; -fii (v. -fih), adj. (despre insecte) care trăieşte în interiorul ciupercilor; -gen (v. -geni), adj., care produce ciuperci; sin. micetogenic; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la miceto-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a ciupercilor; -genic (v. -genic), adj.,
255
micetogen*; -id (v. -id), adj., asemănător cu o ciupercă; -logie (v. -logiei), s.f., micologie*; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., ordin de ciuperci inferioare, constituind mase gelatinoase, informe şi mobile şi care trăiesc pe substraturi organice în curs de descompunere.
MICOr „ciuperci, fungi“. 0 gr. mykes „ciupercă"
>	fr. myco-, engl. id., germ. myko-, lat. sav. myco- > rom. mico^-. ■ -cenoză (v. -cenozăi), s.f., asociaţie de ciuperci din cadrul unei biocenoze; -chirurgie (v. chir/o-, v.-urgie), s.f., secţionarea diferitelor organe ale ciupercilor (asce, bazidii, picnidii, peritecii etc.) sub microscop; -derme (v. -derm), s.f. pl., ciuperci filamentoase artrospore, cu aspect fragmentat, care vegetează normai în contact cu aerul; -dermie (v. -dermie), adj., referitor la micodermie; -dermie (v. -dermie), s.f., afecţiune a pielii şi a anexelor ei, provocată de ciuperci; -fag (v. -fag), adj. (despre un organism vegetal) care se hrăneşte cu mucegaiuri sau cu ciuperci; -fagie (v. -fagie), s.f., consumul de mucegaiuri şi ciuperci de către insecte, nematozi şi acarieni; -fite (v. -fit), s.f. pl., încrengătură a organismelor vegetale inferioare, cuprinzând următoarele clase; arhi-micetele, ficomicetele, ascomicetele şi bazi-diomicetele; -fitic (v. -fitic), adj., referitor ia micofite; -ftoră (v. -ftor), s.f., ciupercă ce se hrăneşte pe o altă ciupercă, fiind sau nu parazită; -gen (v. -geni), adj., care produce ciuperci; -genetic (v. -genetic), adj., care studiază fenomenele ereditare la ciuperci; -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f., studiul privind distribuţia geografică a ciupercilor pe glob sau pe zone; -litic (v. -Iitic2), adj., care distruge miceliul ciupercilor; -liză (v. -liză), s.f., distrugere a ciupercilor sub acţiunea unor agenţi externi; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în micologie; -logie' (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul ciupercilor; -paleontolog (v. pale/o-, v. onto-, v. -log), s..m. şi f., specialist în micopaleontologie; -paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul ciupercilor din timpurile geologice; -plasmă (v. -plasmă), s.f., grup de microorganisme, intermediare între bacterii şi virusuri; -plasmic (v. -plasmic), adj., referitor la micoplasmă; -riză (micorhiză) (v. -riză), s.f., relaţie bilateral pozitivă dintre două organisme, formată între ciuperci şi rădăcinile plantelor superioare; -sociologie (v. socio-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul comunităţilor micologice, -static (v. -static), adj., s.n. (substanţă) care opreşte dezvoltarea ciupercilor; -tecă (v. -tecă), s.f., colecţie de preparate microscopice cu ciuperci; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea extractelor de ciuperci în scop terapeutic; -terofite (v. teror, v. -fit), s.f. pl.,
ciuperci cu viaţă scurtă; -trofe (v. -trof), adj., s.f. pl. (plante) care trăiesc în simbioză cu unele specii de ciuperci; -trofic (v. -trofic), adj. (despre o plantă) care se nutreşte în simbioză cu unele specii de ciuperci; -trofism (v. -trofism), s.n., legătură simbiotică dintre miceliile unor ciuperci şi rădăcinile unor plante superioare.
MIC02- „fecundare, fecundaţie“ . 0 gr. mykos „adâncime, profunzime" > fr. mycho-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mico2-. ■ -gamie (v. -gamie), s.f., polenizare directă, urmată de fecundare. MICR-, v. MICRO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini mici; -odont (v. -odont), adj., cu dinţii mici; -odonţie (v. -odonţie), s.f., dezvoltare insuficientă a dinţilor; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., anomalie congenitală, care constă în micşorarea ochilor; -opsie (v. -opsie), s.f., anomalie a vederii, datorită căreia obiectele sunt percepute mai mici decât în realitate; -orhid (v. -orhid), adj., care are testiculele mici; -orhidie (v. -orhidie), s.f., dezvoltare insuficientă a testiculelor; -osmie (v. -oşmiei); s.f., diminuare patologică a simţului mirosului; -otie (v. -otie), s,f., atrofiere congenitală a pavilionului urechii. -MICRIE „micşorare, reducere, atrofiere". 0 gr. mikros „mic, redus" > fr. -mierie, germ. -mikrie
>	rom. -mierie.
MICRO- „mic, redus, insuficient". 0 gr. mikros „mic" > fr. micro-, engl. id., germ. mikro-, lat. sav. micro- > rom. micro-. ■ -aerofil (v. aero-, v. -fih), adj. (despre vegetale) care trăieşte într-un mediu sărac în oxigen; -angiografie (v. angio-, v. -grafie), s.f., metodă radiologică de punere în evidenţă a vaselor capilare, după observarea microscopică a preparatelor; -angiopa-tie (v. angio-, v. -patie), s.f., stare patologică a vaselor capilare; -aplanospor (v. aplano-, v. -spor), s.m., aplanospor de dimensiunui mici; -b (v. -b), s.m., nume generic dat unor microorganisme vegetale sau animale, care sunt uneori agenţii transmiţători ai unor boli; -barimetru (v. bari-, v. -metrui), s.n., tip de barimetru care înregistrează intensităţile mici ale zgomotelor; -barograf (v. baro-, v.-graf), s.n., tip de barograf care înregistrează variaţiile mici şi repezi ale presiunii; -biocenoză (v. bio-, v. -cenozăi), s.f., componentă analitică a biocenozei, cuprinzând populaţiile de microorganisme; -biolog (v. bio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în microbiologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază morfologia .şi fiziologia microorganismelor; -biosferă (v. bio-, v. -sferă), s.f., parte din biotop ocupată de un individ sau de o populaţie, care oferă acestora toate condiţiile de dezvoltare; sin. habitat; -blast (v. -blast), s.n. 1. Eritroblast de dimensiuni mici. 2. Lujer anual scurt, cu creştere limitată; -blefarie (v. -blefarie), s.f., anomalie congenitală caracterizată prin dezvoltarea in-
256
completă a pleoapelor; -brahie (v. -brahie), s.f., malformaţie care se caracterizează prin braţe foarte mici; -cardie (v. -cardie), s.f., inimă foarte mică congenital; -caulie (v. -caulie), s.f., dezvoltare insuficientă a ramurilor; -cefal (v. -oefal), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă microcefalie) -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie congenitală, caracterizată prin dezvoltarea insuficientă a craniului şi a creierului; -cenoză (v. -cenozăi), s.f., parte a biocenozei cu durată de existenţă redusă, apărută ca urmare a unor condiţii favorabile; -centru (v. -centru), s.n., constituent citoplasmatic situat lângă nucleu, care intervine în procesul mitozei; -cheilie (v. -cheilie), s.f., anomalie caracterizată prin scurtarea accentuată a uneia sau a ambelor buze; -chirie (v. -chirie), s.f., anomalie congenitală care se caracterizează prin mâini foarte mici; -chiroptere (v. chiro-, v. -pter), s.n. pl., subordin al chiropterelor, cuprinzând specii mici de insectivore care sug sângele animalelor; -chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s.f., chirurgie practicată la microscop; -ciclic (v. -ci-clic), adj. (despre ciuperci) care nu are toate cele cinci forme de spori; -cinematografie (v. cinemato-, v. -grafie), s.f., filmare a unor fenomene observate la microscop; -cist (v. -cist), s.n., celulă înconjurată de o membrană groasă, devenind spor de rezistenţă al unor ciuperci; -cit (v. -cit), s.n., globulă roşie de dimensiuni foarte mici; -citemie (v. cit/o-, v. -emie), s.f., prezenţa excesivă a microcitelor în sânge; -citic (v. -citic), adj., referitor la microcite; -climatologie (v. climato-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul climatic al unor localităţi sau staţiuni balneoclimatice; -clin (v. -clin), s.n., mineral din grupa feldspaţilor po-tasici, cristalizat în sistemul triclinic, fiind un constituent important al unor roci eruptive şi metamorfice; -cnemie (v. -cnemie), s.f., anomalie congenitală care constă în existenţa unor gambe foarte scurte; -coc (v. -coc), s.m., bacterie sferică de dimensiuni foarte mici; -corie (v. -coriei), s.f., anomalie congenitală a irisului, caracterizată prin pupile foarte mici; -cromo-zom (v. cromo-, v. -zom), s.m., cromozom de dimensiuni mici, cu centromer bine definit; -cronologie (v. crono-, v. -logiei), s.f., cronologie sumară; -cultură (v. -cultură) s.f., cultură obţinută de regulă în picătură suspendată şi care nu poate fi examinată decât sub microscop; -dactil (v. -dactil), adj., care prezintă micro-dactilie; -dactilie (v. -dactilie), s.f., malformaţie care constă în dezvoltarea insuficientă a degetelor; -encefalie (v. -encefalie), s.f., anomalie congenitală care constă în existenţa unui creier foarte mic; -estezie (v. -estezie), s.f., tulburare de sensibilitate, constând în recepţia diminuată a volumului şi a greutăţii obiectelor;
-etnologie (v. etno-, v. -logiei), s.f., studiul volumetric şi statistico-matematic ai microuni-tăţilor sociale, de tipul familiei, spiţei de neam, al grupelor profesionale etc., privite ca entităţi producătoare şi consumatoare de civilizaţie şi cultură; -eudiometru (v. eudio-, v. -metan), s.n., aparat utilizat în microdeterminările ga-zometrice; -fachie (-fakie) (v. -fachie), s.f., anomalie congenitală care constă într-un cristalin anormal de mic; -fag (v. -fag), adj., s.n. 1. Adj. (Despre un organism) Care se hrăneşte cu vieţuitoare mărunte. 2. S.n. Fagocit de dimensiuni reduse; sin. microfagocit; -fagocit (v. fago-, v. -cit), s.n., microfag* (2); -fanerofite (v. fanero-, v. -fit), s.f. pl., grup de fanerofite cuprinzând arbori şi arbuşti înalţi de 2-8 m; -f.il (v. -fil2), adj., cu frunze mici şi solzoase; -fi-logenetic (v. filo2-, v. -genetic), adj., referitor la microfilogeneză; -filogeneză (v. filo2-, v. -geneză), s.f., proces de adaptare şi de diferenţiere, caracteristic unor grupe de organisme mai mici; sin. microevoluţie; -filogenic (v. filo2-, v. -genic), adj., care se referă la microfilogenie; -filogenie (v. filo2-, v. -geniei), s.f., evoluţie care are loc într-o perioadă scurtă de timp; -fite (v. «fit), s.f. pl., plante inferioare unicelulare, de dimensiuni foarte mici; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la microfite; -fitobento-metru (v. fito-, v. bento-, v. -metrui) s.n., aparat pentru colectarea microorganismelor din stratul subţire format la suprafaţa fundului bazinelor acvatice; -fitocenoză (v. fito-, v. -ce-noză^, s.f., variantă locală a fitocenozei, cu compoziţie şi structură determinate, dar neputând exista independent în afara fitocenozei; -fitologie (v. fito-, v. -logiei), s.f. 1. Studiu al organismelor vegetale microscopice. 2. Bacte-riologie*; -fobie (v. -fobie), s.f., frică patologică, obsesivă nemotivată, de obiecte mici; -fonie (v. -fonie), s.f., stare maladivă caracterizată prin slăbirea vocii; -fot (v. -fot), s.n., imagine realizată prin microfotografiere; -fotografie (v. foto-, v. -grafie), s.f., fotografie executată la stereoscop, la microscopul optic, electronic sau de baleiaj; -fotometru (v. foto-, v. -metrui), s.n., aparat utilizat în spectroscopie pentru determinarea opacităţii negativelor fotografice, pe zone foarte mici; -fotoradiografie (v. foto-, v. radio-, v. -grafie)., s.f., tehnică radiologică prin care se pot obţine radiografii pulmonare de dimensiuni reduse; -gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s.m., gemetange cu celule sexuale mascule; -gametoblast (v. gameto-, v. -blast), s.n., gametoblast de dimensiuni reduse; -gametocit (v. gameto-, v. -cit), s.n., gametocit mascul, element din ciclul spo-rogonic sexuat din evoluţia parazitului malariei în organismul insectei vectoare; -gametofit (v. gameto-, v. -fit), s.n., gametofit mascul, gene-
257
rator de gameţi masculini, de la speciile hete-rotalice; -gametofitic (v. gameto-, v. -fitic), adj., referitor la microgametofite; -gametogenetic (v. gameto-, v. -genetic), adj., referitor la micro-gametogeneză; -gametogeneză (v. gameto-, v. -geneză), s.f., totalitate a proceselor care duc la formarea şi la maturizarea gârneţilor masculini; -gamie (v. -gamie), s.f., proces de fe-cundaţie la care copulează merogameţi mai mici decât în cazul hologamiei; -gastrie (v. -gastrie), s.f., dezvoltarea insuficientă a stomacului; -genie (v. -genie2), s.f., dezvoltare incompletă a mandibulei, care duce la ştergerea reliefului bărbiei; -girie (v. -girie), s.f., malformaţie a scoarţei cerebrale care se caracterizează prin circumvoluţii foarte mici; -glie (v. -glie), s.f., celulă nevroglică mică a sistemului nervos central; sin. celulă Hortega; -glosie (v. -glosie), s.f., dezvoltare insuficientă a limbii; -gnaţie (v. -gnaţie), s.f., dezvoltare insuficientă a unui maxilar, de obicei a mandibulei; -graf (v. -graf), s.n., pantograf care permite desenarea unor figuri extrem de mici; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Disciplină care tratează despre prepararea şi descrierea obiectelor supuse observaţiei microscopice. 2. Scriere măruntă, liniară şi aproape ilizibilă, întâlnită în schizofrenie; -hematocrit (v. hemato-, v. -crit), s.n., metodă de determinare a hematocritului cu cantităţi minimale de sânge; -hematurie (v. ' hemat/o-, v. -urie), s.f., hematurie microscopică; -leucocit (v. Ieuco-, v. -cit), s.n., amibocit de dimensiuni mici; -lite (v. -liti), s.n. pl. 1. Elemente cristaline microscopice, de formă tu-bulară sau prismatică, prezente în compoziţia rocilor vulcanice din terţiar. 2. Unelte de piatră cioplită, de dimensiuni mici, folosite în comuna primitivă, mai ales în mezolitic; -litic (v. -JiticO, adj. (despre o rocă) format din microlite (1); —litotip (v. lito-, v. -tip), s.n., constituent microscopic al cărbunilor humici; -logie (v. -logiei), s.f., tratat despre microorganisme; -manie (v. -manie), s.f., complex de inferioritate exagerată; -manometru (v. mano-, v. -metan), s.n., instrument utilizat pentru măsurarea variaţiilor foarte mici de presiune; -mastie (v. -mastie), s.f., dezvoltare insuficientă a sânilor; -mei (v. '’-meli), adj., care prezintă micromelie; -melie (v. -melie), s.f., dezvoltare incompletă a extremităţilor; -mer (v. -mer), adj., s.n. 1. Adj. Cu părţi sau diviziuni de dimensiuni mici. 2. S.n. Celulă mică rezultând din diviziunile succesive ale blastomerelor, la începutul segmentării oului; -merograf (v. mero-, v. -graf), s.n., aparat pentru determinarea granulozităţii unui amestec mineral granular; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor foarte mici; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument mecanic de mare precizie,
cu care se măsoară dimensiunile foarte mici. 2. Instrument gradat, adaptat la ocularul unui microscop, pentru a măsura dimensiunile obiectelor studiate; -micete (v. -micete), s.f. pl., ciuperci minuscule, saprofite sau parazite, care nu pot fi văzute cu ochiul liber, -mielie (v. -mielie), s.f., dezvoltare incompletă în lungime a măduvei spinării; -mieloblast (v. mielo-, v. -blast), s.n., mieloblast caracterizat printr-o structură fină şi prin prezenţa unui nucleol şi a unei ci-toplasme bazofile; -mieloblastic (v. mielo-, v. -blastic), adj., referitor la micromieloblaste; -monolit (v. mono-, v. -liti), s.n., monolit de dimensiuni mici; -nemă (v. -nemă), s.f., parazit nematod minuscul, cu cuticula subţire şi vărgată, depistat în creierul uman; -orhid (v. -orhid) adj., care prezintă microorhidie; -orhidie (v.-orhidie), s.f., anomalie caracterizată prin dezvoltarea incompletă a testiculelor; -paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul fosilelor de dimensiuni microscopice; -pedagogie (v. ped/or, v. -agogie), s.f., pedagogie privită în perspectiva aplicării ei la procesul instructiv-educativ, realizat în structuri mici ca: elev, grup de elevi, clasă, şcoală; -pil (v. -pih), s.n. 1. Orificiu la partea terminală a ovulului, prin care pătrunde, de obicei, tubul polinic. 2. Orificiu al integumentului seminal pe unde iese radicula; -pletismografie (v. pletismo-, v. -grafie), s.f., metodă de studiu pletismografie a pulsului digital; -podie (v. -podie), s.f., anomalie de dezvoltare a piciorului, care rămâne de dimensiuni mici; -por (v. -por), s.m., orificiu al pielii care nu poate fi văzut cu ochiul liber; psihokinezie (v. psiho-, v. -kinezie), s.f., totalitatea acţiunilor psihokinetice manifestate la nivel microfizic; -pter (v. -pter), adj. (despre peşte) cu aripi mici sau rudimentare; -radiografie (v. radio-, v. -grafie), s.f., radiografie efectuată pe un film special de dimensiuni mici; -radiofotografie (v. radio-, v. foto-, v. -grafie), s.f., radiografie medicală de mici dimensiuni; -radiometru (v. radio-, v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea lungimilor prin metode ra-diotehnice; -scop (v. -scop), s.n., instrument optic construit pe baza unui sistem de lentile, utilizat la observarea şi cercetarea corpurilor extrem de mici; -scopie (v. -scopie), s.f., tehnică a observării şi studierii corpurilor mici cu ajutorul microscopului; -seismograf (v. seismo-, v. -graf), s.n., seismograf care- înregistrează cutremurele de pământ foarte slabe; -sferă (v. -sferă), s.f., camera iniţială şi foarte mică a foraminiferelor; -sferocit (v. sfero-, v. -cit), s.n., globulă roşie cu diametrul foarte redus; -sfigmie (v. -sfigmie), s.f., amplitudine redusă a pulsului; -sociolog (v. socio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în microsociologie; -sociologie (v.
258
socio-, v. -logiei), s.f. 1. Curent pozitivist în sociologia contemporană, care consideră că factorul fundamental al vieţii sociale îl constituie relaţiile afective din cadrul unor grupuri mici. 2. Studiu sociologic al grupurilor mici; -somie (v. -somie), s.f., deficienţă în creştere în care dimensiunile corporale rămân subnor-male; -sor (v. -sor), s.m., grup de micro-sporangi; -spectrofotometrie (v. spectro-, v. foto-, v. -metriei), s.f., metodă pentru studiul cantitativ al elementelor chimice componente ale diferitelor ţesuturi, cu ajutorul spectrelor de emisie şi de absorbţie; -splanhnie (v. -splanhnie), s.f., scădere a volumului şi a greutăţii viscerelor; -splenie (v. -splenie), s.f., dezvoltare insuficientă a splinei; -spondilie (v. -spondilie), s.f., tip de cifoză care se manifestă radiologie prin oprirea în dezvoltare a unuia sau a două corpuri vertebrale; -spor (v. -spor), s.m. 1. Spor mascul de mici dimensiuni al unor criptogame vasculare, care dă naştere unui protal masculin. 2. Grăunte de polen, care este prezent la antofite; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m. 1. Organ al anumitor alge şi criptogame vasculare, în care se formează şi se dezvoltă microsporii. 2. Sac polinic; -sporie (v.-sporie), s.f., boală infecţioasă provocată de ciuperci microscopice; -sporocit (v. sporo-, v. -cit), s.n., celulă care produce microspori; -sporofilă (v. sporo-, v. -fil2), s.f., frunzuliţă modificată, pe care se dezvoltă microspo-rangele; -sporofor (v. sporo-, v. -for), s.m., suport al microsporilor; -sporogenetic (v. sporo-, v. -genetic), adj., relativ la microsporo-geneză; -sporogeneză (v. sporo-, v. -geneză), s.f.,proces de formare a microsporilor, la plantele cu flori; -stilie (v. -stilie), s.f., tip de heterostilie la care unele flori au stile scurte şi filamente staminale lungi; -stilospor (v. stilo-, v. -spor), s.m., stilospor de dimensiuni reduse; -stom (v. -stom), adj. (despre un organism) cu orificiul bucal mic; -stomie (v. -stomie), s.f., micşorare exagerată a orificiului bucal; -taxonomie (v. taxo-, v. -nomie), s.f., clasificare a unităţilor taxonomice infraspecifice; -ţelopsic (v. tel/e-, v. -opsie), adj., referitor la microte-lopsie; -telopsie (v. tel/e-, v. -opsie), s.f., iluzie vizuală din categoria micropsiei, constând în micşorarea aparentă a obiectelor reale; -term, (v. -term), adj. (despre o plantă) care preferă regiunile reci; -termofil (v. termo-, v. -fih), adj., care creşte în zone cu climă temperată rece din regiunea boreală; -termofite (v. termo-, v. -fit), s.f. pl., plante boreale; -tom (v. -tom), s.n., instrument de secţionare a ţesuturilor animale sau vegetale, spre a putea fi examinate la microscop; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare a ţesuturilor organice în vederea examinării la microscop; -zim (v. -zim), s.m.,
microb zimotic; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., încrengătură de animale acvatice foarte, mici, vizibile numai la microscop; -zom (microsom) (v. -zom) s.m., granulă citoplasmică de dimensiuni foarte mici, bogată în proteine şi fosfolipide; -zoofag (v. zoo-, v. -fag), adj. (despre un organism) care consumă nevertebrate minuscule; -zoospor (v. zoo-, v. -spor), s.m., zoospor de dimensiuni mici.
-MICTIC „care se amestecă, stratificat". 0 gr. miktos „amestecat" > fr. -mictique, engl. -mictic
>	rom. -mictic.
MIEL-, v. MIELO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a măduvei spinării; -atrofie (v. -atrofie), s.f., proces de atrofiere a măduvei spinării; -emie (v. -emie), s.f., prezenţa de celule medulare în sânge; -encefal (v. -encefal), s.n., partea posterioară a creierului embrionar, din care se dezvoltă bulbul rahidian.
-MIELIE „măduvă osoasă". 0 gr. myeios „măduvă" > fr. -myelie, germ. id., it. -mielia, lat. sav.
-myelia > rom. -mielie.
MIELO- „măduvă, medular". 0 gr. myeios „măduvă" > fr. myelo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. mielo- > rom. mielo-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă a măduvei osoase, din care iau naştere leucocitele polinucleare din sânge; sin. granuloblast; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la mieloblaste; -cel (v. -cel2), s.n., hernie a măduvei spinării, în exteriorul coloanei vertebrale; -cistocel (v. cisto-, v. -cel2), s.n., tip de meningocel spinal, caracterizat printr-o dilataţie chistică a canalului medular central; -cit (v. -cit), s.n., celulă din măduva osoasă, făcând parte din seria granulocitară; -citemie (v. -cit, v. -emie), s.f., prezenţa excesivă a mielocitelor în sânge; -displazie (v.dis-, v. -plazie), s.f., viciu de dezvoltare a măduvei spinării, antrenând malformaţii şi tulburări funcţionale; -gen (v. -geni), adj. (despre leucocite) care îşi are originea în măduva osoasă; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la mielogeneză; -geneză (v. -geneză),s.f., procesul de formare a măduvei osoase; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Studiu al formaţiilor celulare din măduva generatoare de ţesut sanguin. 2. Radiografie a coloanei vertebrale, după injectarea canalului rahidian cu o substanţă de contrast; -gramă (v. -gramă), s.f., metodă de determinare cantitativă şi calitativă a componentelor celulare din măduva he-matopoietică; -id (v. -id), adj., aflat în relaţie cu măduva osoasă; -limfocit (v. limfo-, v. -cit), s.n., limfocit de dimensiuni mici, format în măduva osoasă; -malacie (v. -malacie), s.f., proces de ramolire a măduvei spinării; -meningocel (v. meningo-, v. -cel2), s.n., tip de meningocel în care măduva spinării şi rădăcinile lui sunt incluse în sac; -meningocistocel (v. me-ningo-, v. cisto-, v. -cel2), s.n., malformaţie com-
259
plexă care rezultă din asocierea unui mielocis-tocel cu un mielomeningocel; -mer (v. -mer), s.n., segment din măduva spinării; -monocit (v. mono-, v. -cit), s.n., monocit dezvoltat în măduva oaselor; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a măduvei spinării; -plast (v. -plast), s.n., leucocit din măduva oaselor; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la mieloplaste; -poieză (v. -poieză), s.f., proces de producere a măduvei osoase; -por (v. -por), s.m., deschidere sau canal în măduva spinării; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a măduvei spinării; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces de sclerozare a măduvei osoase sau a măduvei spinării; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a măduvei spinării; -trop (v. -trop), adj., care are afinitate pentru măduva osoasă sau pentru măduva spinării; sin. mielotropic; -tropic (v. -tropic), adj., mielotrop*.
MIIO- „muşte, diptere“. 0 gr. myia „muscă“ > fr. myio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. miio-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre o floare) polenizat prin intermediul dipterelor; -pter (v. -pter), adj., cu aripi asemănătoare cu acelea ale muştei.
MILI- „o mie, numeroşi". 0 lat. miile „o mie“ > fr. milli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mili-. ■ -pede (v. -ped2), s.n. pl., miriapode chilognate vegetariene.
MILO- „falcă, maxilar, molar". 0 gr. mylos „molar, maxilar" > fr. mylo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. milo-. ■ -hioid (v. hio-, v. -id), adj., s.m. (muşchi) care ridică hioidul şi care suportă planşeul bucal; -id (v. -id), adj., în legătură cu molarii; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la mlloliză; -liză (v. -liză), s.f., defect de structură la suprafaţa dintelui, care rezultă din lipsa discontinuă a stratului de smalţ.
-MIMETIC „care reproduce, care imită". 0 gr. mimetikos „care imită" > fr. -mimetique, engl. -mimetic, it. -mimetico, lat. sav. -mimeticus > rom. -mimetic.
-MIMIE „imitaţie, imitare". 0 gr. mimia „imitare" > fr. -mimie, germ. id., engl. -mimia, lat. sav. id. > rom. -mimie.
MIMO- „imitaţie, imitare, mim, mimică". 0 gr. mi-mos „imitator" > fr. mimo-, engl. id., germ. id. > rom. mimo-. ■ -graf (v. -graf), s.m., autor de mimuri, de comedii populare antice; -grafie (v. -grafie), s.f., tratat asupra mimicii sau asupra mimurilor; -logie (v. -logiei), s.f, arta imitării vocii şi a gesturilor.
MINERAL-, v. MINERALO-. ■ -urgie (v.
-urgie), s.f., ştiinţa care studiază aplicarea cunoştinţelor mineralogice în industrie. MINERALO- „mineral, săruri minerale". 0 lat. tz. minerale „mineral" > fr. mineralo-, engl. id.
>	rom. mineralo-. u -corticoid (v. cortico-, v. -id), adj., s.m. (hormon) secretat de glanda
corticosuprarenală; -id (v. -id), s.m., mineral de natură organică.
MINUTI- „mic, mărunt". 0 lat. minutus „mic, mărunt" > fr. minuti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. minuti-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori mărunte; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze mici.
MlOr „muşchi, muscular". 0 gr. mys, myos „muşchi" > fr. myo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. mio■ -atrofie (v. -atrofie), s.f., scădere a volumului unui muşchi, ca urmare a unor tulburări metabolice; -blast (v. -blast), s.n., celulă a mezenchimului, care produce fibrele musculare striate; -blastic (v. -blastic), adj., relativ la mioblast; -card (v. -card), s.n., muşchiul striat al inimii; -cardie (v. -cardie), s.f., afecţiune cardiacă neinflamatorie şi degenerativă, care apare în tulburările generale ale metabolismului; -cel (v. -cel2), s.n., hernie musculară; -cit (v. -cit), s.n., celulă musculară; -clonie (v. -clonie), s.f., contracţie musculară bruscă,involuntară şi dezordonată a muşchilor; -crom (v. -crom), s.n., pigment roşu, prezent în ţesutul muscular; -dinamometru (v. dinamo-, v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară puterea de contracţie a unor grupe musculare; -distonie (v. dis-,v. -tonie), s.f., tulburare a tonicităţii musculare; -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., degenerescenţă musculară nutriţională; -gen (v. -geni), s.n., proteină de tipul albuminelor, care se găseşte în ţesutul muscular; -genic (v. -genic), adj. 1. Care îşi are originea în celulele musculare. 2. (Despre un element mezodermic) Care se transformă în fibră musculară; -genie (v. -geniei), s.f., proces biologic în urma căruia elementele diferenţiate ale mezodermului se transformă în fibre musculare; -gnat (v. -gnat), s.m., monstru dublu ale cărui capete nu fuzionează decât la muşchi şi la piele; -graf (v. -graf), s.n., aparat utilizat pentru înregistrarea grafică a contracţiilor musculare; -grafie (v. -grafie),s.f., înregistrare a activităţii musculare cu ajutorul miografului; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la miograf; -id (v. -id), adj. 1. Care este asemănător muşchilor sau fibrelor musculare. 2. (Despre o celulă) Care conţine în citoplasmă un schelet de miofibrile; -kinetic (v. -kinetic), adj. (despre un test psihiatric) care constă în trasarea de linii în cele trei planuri ale spaţiului, sub controlul vederii, apoi fără acest control; -lemă (v. -lemăi), s.f., membrană care acoperă celula musculară; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la mioliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a ţesutului muscular; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază natura, structura şi funcţiile muşchilor; -malacie (v. -malacie),s.f., proces de ramolire a muşchilor; -mer (v. -mer), s.n., segment al sistemului muscular, care corespunde unui metamer, la acraniate şi la
260
peşti; -metrectomie (v. metr/o^, v. -ectomie), s.f.,, operaţie chirurgicală care constă în extirparea unei tumori benigne uterine şi a unei părţi din peretele uterin; -metru (v. -metru2), s.n., stratul muscular al uterului; sin. muşchiul uterin; -nemă (v. -nemă), s.f., minusculă fibrilă contractilă, prezentă la protiste; -nevralgie (v. nevr/o-, v. -algie), s.f., nevralgie musculară; -patie (v. -patie), s.f., maladie a muşchilor; -plasmă (v. -plasmă), s.f., protoplasmă care înconjoară nucleul celulei musculare; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de transplant muscular; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie musculară; -pragie (v. -pragie), s.f., scădere a aptitudinilor funcţionale ale unui organ; -psihie (v. -psihie), s.f., asocierea dintre tulburări psihice şi manifestări musculare de tipul miocloniilor, tremurăturilor, miotoniilor şi miopa-tiilor; sin. miopsihopatie, miopsihoză; -psihopatie (v. psiho-, v. -patie), s.f., miopsihie*; -psihoză (v. -psihoză), s.f., miopsihie*; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de suturare a unui muşchi distrus; -rexă (v.- rexă), s.f., ruptură musculară; .-ritmie (v. -ritmie), s.f., mişcare involuntară care constă în deplasarea ritmică şi Jentă a unor segmente musculare; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces patologic de sclerozare a ţesutului muscular; -spasm (v. -spasm), s.n., contracţie musculară spasmodică; -stenometru (v. steno-, v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea puterii de contracţie a grupelor musculare; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă terapeutică de remediere a dezechilibrului forţelor musculare prin exerciţii de gimnastică; -tom (v. -tom), s.n. 1. Instrument chirurgical utilizat în miotomie. 2. Parte a unei somite care se diferenţiază în muşchi scheletici. 3. Grup muscular inervat pe un singur nerv spinal; -tomie (v. -tomie), s.f. 1. Secţionare chirurgicală a unui muşchi. 2. Parte a anatomiei care tratează despre disecţia muşchilor; -tonie (v. -tonie), s.f., stare patologică manifestată prin tulburări în contracţia muşchilor; -tonometru (v. tono-, v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară tonusul muscular; -trop (v. -trop), adj., care prezintă afinitate pentru ţesutul muscular; sin. miotropic; -tropic (v. -tropic), adj., miotrop*.
MI02- „mai mic, mai puţin“. 0 gr. meion „mai puţin“ > fr. mio-, engl. id., lat. sav. id., it. id. > rom. mioz-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe mici; -cen (v. -ceni), s.n., adj. 1. S.n. Diviziune a erei terţiare, situată între oligocen şi pliocen, caracterizată prin floră şi faună asemănătoare celor actuale. 2. Adj. Care se referă la formaţiile din această epocă; -didim (v. -didim), s.m., monstru dicefalic având un cap mic fuzionat cu occipitalul unui cap de dimensiuni mari; -stemon (v. -stemon), adj.,
care are mai puţine stamine decât sepale sau petale.
MI03- „şoarece". 0 gr. mys, myos „şoarece" > fr. myo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mio3-. ■ -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie după mersul şoarecilor; -morfe (v. -morf), s.n. pl., subordin de mamifere rozătoare, având ca reprezentant şoarecele.
MIRI-, v. 1VIIRIO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu numeroase flori; -acant (v. -acant), adj., cu numeroşi spini.
MIRIA- „foarte numeros, nenumărat". 0 gr. my-rias „zece mii" > fr. myria-, engl. id., lat. sav. id., germ. id. > rom. miria-. ■ -pode (v. -pod), s.n. pl., clasă de artropode al căror corp este format din segmente sau din inele şi care au mai multe perechi de picioare; -spor (v. -spor), adj., cu numeroşi spori.
MIRINGO- „timpan, membrană timpanică". 0 lat. tz. myringa „timpan" > fr. myringo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. miringo-. ■ -plastie (v. -plastie), s.f., reconstituire chirurgicală a membranei timpanice; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a timpanului.
MIRIO- „foarte mulţi, numeroşi". 0 gr. myrios „foarte numeros" > fr. myrio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mirio-. ■ -carp (v. -carp), adj., care are numeroase fructe; vfil (v. -fil2), adj., cu frunze numeroase.
MIRMECO- „furnică, referitor la furnică". 0 gr. myrmex, myrmekos „furnică" > fr. myrmeco-, engl. id., lat. sav. id., germ. myrmeko- > rom. mirmeco-. ■ -core (-chore şi -hore) (v. -cor), adj., s.f. pl.(plante) ale căror seminţe şi fructe sunt răspândite prin intermediul furnicilor; -corie (-chorie) (v. -corie2), s.f., caracteristică a plantelor mirmecocore; -fag (v. -fag), adj. (despre un organism) care se hrăneşte cu furnici; -fii (v. -fih), adj., s.m. şi f. 1. Adj. şi s.m. şi f. (Plantă) în care trăiesc furnici. 2. Adj., s.m. şi f. (Animal) care trăieşte în furnicare; -filie (v. .-filiei), s.f., caracteristică a organismelor mir-mecofile; -fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) care oferă furnicilor hrană şi adăpost; -fitic (v. -fitic), adj., relativ la mirmecofite; -fob (v. -fob), adj., care se teme de furnici; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de furnici; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în mirmecologie; -logie (v. -logiei), s.f., studiul ştiinţific al furnicilor. MIRTI- „frunză de mirt, lanceolat". 0 lat. myrtus „mirt" > fr. myrti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mirti-. u -form (v. -form), adj., care are forma lanceolată a frunzelor de mirt.
MIS-, v. MlSOr . ■ -andrie (v. -andrie), s.f., repulsie patologică faţă de bărbaţi.
MISCO- „peduncul vegetal". 0 gr. miskhos „pe-dicel" > fr. mischo-, engl. id., germ. id. > rom. misco-. u -manie (v. -manie), s.f., ramificare teratologică a pedicelilor.
261
MlSOr (MIZO1-) „repulsie, aversiune". 0 gr. miseo, ein „a urî“ > fr. miso-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. m/soi- şi mizo^-. ■ -gam (v. -gam), adj., s.m. şi f. 1. S.m. şi f. Persoană care se teme de căsătorie. 2. Adj. (Despre o populaţie) Care, din raţiuni etnice, religioase sau politice, nu se încrucişează cu alte populaţii; -gamie (v. -gamie), s.f., aversiune patologică faţă. de căsătorie; -gin (v. -gin), adj., s.m. (bărbat) care manifestă ură faţă de femei; -ginic (v. -ginic), adj., referitor la misoginie; -ginie (v. -ginie), s.f., repulsie maladivă faţă de femei; -log (v. -log), s.m. şi f., persoană care urăşte raţiunea sau raţionamentele; -logie (v. -logiei), s.f., repulsie morbidă faţă de raţiune şi faţă de demonstraţia logică; -pedie (v. -pedie), s.f., repulsie patologică faţă de copii.
MISO2- (MIZO2-) „murdărie, contaminare1*. 0 gr. mysos „murdărie, gunoi" > fr. myso-, germ. id., it. misoengl. myso- > rom. miso- şi mizo2■ -filie (v. -filiei), s.f., afinitate pentru murdărie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de murdărie.
MISTACO- „mustaţă11. 0 gr. mystax, mystakos „mustaţă, barbă11 > fr. mystaco-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mistaco-. m -cete (v. -cete), s.n. pl., specie de cetacee fără dinţi, având ca reprezentant balena.
? MIT-, v. MITO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., nume mitic.
-MITE „filamente, antene11. 0 gr. mitos „fir, filament11 > fr. -mites, lat. sav. id., engl. id. > rom. -mite.
MITILI- „midii, scoici11. 0 lat. mytiius „midie, scoică11 > fr. mytili-, engl. id., iat. sav. id. > rom. mitiii-. ■ -col (v. -coh), adj., referitor la creşterea midiilor; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., specialist în mitilicultură; -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a acvaculturii care se ocupă cu creşterea midiilor pe lângă ţărmurile stâncoase marine sau oceanice; -form (v. -form), adj., în formă de midie.
MITILO- „midie11. 0 gr. mytiios „scoică11 > fr. mytilo-, lat. sav. id., engl. id. > rom. mitilo-. ■ -id (v. -id), adj., cu aspect de midie.
MITO1- „filament, mitoză, mitotic". 0 gr. mitos „fir, filament'1 > fr. mito-, lat. sav. id., engl.. id., germ. id., it. id. > rom. mito-, u -clastic (v. -clastic), adj. (despre o substanţă) care anihilează cursul normal al mitozei; -condrie (v. -condrie), s.f., corpuscul granular de dimensiuni mici, constituind partea esenţială a condriomului celular; -gene (v. -genei), s.n. pl., granule de origine bacteriană, vegetală şi animală, capabile să interacţioneze cu anumite structuri ale membranei celulare şi să inducă mitoza; -genetic (v. -genetic), adj., s.n. (agent) capabil să determine diviziunea celulară mitotică; -ribozomi
(v. ribo-, v. -zom), s.m. pl., ribozomi care asigură translaţia acidului ribonucleic mesager transcris de acidul dezoxiribonucleic ribozomal, constituiţi din două subunităţi, una mică, având constanta de sedimentare 58S şi una mare, cu constanta de sedimentare 80S; -ribozomic (v. ribo-, v. -zomic), adj., referitor la mitoribozomi; -spor (v. -spor), s.m., celulă formată prin diviziune mitotică, fiind capabilă să genereze, fără fecundaţie, un nou organism; -static (v. -static), adj., s.n. (agent) capabil să blocheze activitatea mitotică.
MIT02-„legendă, mit, fabulaţie, mitic, legendar". 0 gr. mythos „povestire, legendă, fabulă" > fr. mytho-, engl. id., germ. id., it. mito- > rom. mitOz-.
■	-fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de mituri şi legende; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la mitogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., procesul de formare a miturilor; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în mitografie; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care cercetează şi compară structurile şi sensurile miturilor; -gramă (v. -gramă), s.f., ansamblu de semne arhaice care au o anumită semnificaţie simbolică, refe-rindu-se la diverse elemente de mit primordial; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în mitologie; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Ansamblul miturilor şi legendelor care aparţin unei civilizaţii, unui popor sau unei religii. 2. Disciplină care studiază originea, dezvoltarea şi semnificaţiile miturilor; -man (v. -mani), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de mitomanie; -manie (v. -manie), s.f,. formă de dezechilibru psihic, caracterizată prin tendinţa maladivă de a denatura adevărul, de a minţi; -nomie (v. -nomie), s.f, stadiul deductiv şi predictiv al mitologiei; -pee (v. -pee), s.f., construcţie a miturilor; -plastie (v. -plastie), s.f., aspectul mitomanie al conversiilor somatice, în cadrul manifestărilor de tip isteric; sin. mitoplas-ticitate; -poetic (v. -poetic), adj., care generează, care produce mituri; -poeză (v.-poeză), s.f., producerea miturilor; -sferă (v. -sferă), s.f., sferă spirituală a omenirii, cuprinzând ipostazele gândirii mitice.
-MIXIEi „amestec, amestecare, copulaţie, fuziune, acuplare". 0 gr. mixis „amestec, melanj, unire" > fr, -mixie, germ. id., engl. -mixia, lat. sav. id. > rom. -mixiei.
-MIXIE2 „mucus, mucozitate, mucilagiu". 0 gr. myxa „mucus, mucozitate" > fr. -myxie, germ. id., lat. sav. -myxia > rom. -mixie2.
MlXOr „mucus, mucilagiu, mucozitate, mucilaginos, gelatinos11. 0 gr. myxa „mucus, mucozitate11 > fr. myxo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. mixo2-. ■ -cit (v. -cit), s.n., celulă mare, poliedrică sau stelată, prezentă în ţesutul mucilaginos; -citic (v. -citic), adj., referitor la mixocite; -ficee (v. -ficee), s.f. pl., clasă de alge albastre microscopice, înrudite cu bacteriile, care
262
conţin în protoplasmă, alături de clorofilă un pigment albastru; -fite (v. -fit), s.f. pl., încrengătură de organisme saprofite, cu structură simplă şi cu unele caracteristici comune plantelor şi animalelor, al căror plasmodiu este format dintr-o masă de protoplasmă cu numeroşi nudei; -id (v. -id), adj., cu aspect de mucus; -micete (v. -micete), s.f. pl., clasă de ciuperci inferioare, având forma unei mase gelatinoase mobile şi informe şi care se hrănesc cu vegetale aflate în putrefacţie; -pode (v. -pod), adj., s.n. pl. (protozoare) care se deplasează cu ajutorul pseudopodelor; -poietic (v. -poietic), adj., referitor la mixopoieză; -poieză (v. -poieză), s.f., secreţie de mucus; -ree (v. -ree), s.f., secreţie excesivă şi mucilaginoasă a intestinului; -scopie (v. -scopie), s.f., perversiune sexuală care constă în plăcerea de contemplare a actului sexual; -spor (v. -spor), s.m., corpuscul haploid reproducător, specific mi-xomicetelor; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., corp de fructificaţie, la mixomicete; sin. mixosporangiu; -zom (v. -zom), s.m., celulă amiboidală haploidă din ciclul evolutiv al mixo-micetelor, fiind formată din zoospori care şi-au pierdut flagelii.
M!X02- „amestec, amestecat, mixt, fuzionat". 0 gr. mixos „amestecat, mixt" > fr. mixo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. mixo2-. ■ -biotip (v. bio-, v. -tip), s.n., complex genetic discontinuu care ia naştere în cadrul populaţiei, în calitate de element fundamental şi adaptativ al acesteia, incapabil de a se segrega; —biotipic (v. bio-, v. -tipic), adj., referitor la mixobiotip; -cromozom (v. cromo-, v. -zom), s.m., cromozom rezultat din fuziunea completă a doi cromozomi omologi în profaza meiotică; -plasmă (v. -plasmă) s.f., substanţă interce-lulară formată la sfârşitul profazei cariocinetice, prin contopirea citoplasmei cu carioplasma; -terie (v. -terie), s.f., figură din artele plastice, reprezentând o combinaţie între om şi animal; -trof (v. -trof), adj. (despre un organism) care se nutreşte în două feluri, autotrof şi heterotrof sau saprofit şi parazit; sin. mixotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., mixotrof*; -zaur (mixosaur) (v. -zaur), s.m., reptilă ihtiozauriană din triasic, lungă de peste doi metri şi cu botul alungit, în care se găseau numeroşi dinţi, şi cu membrele încă neadaptate pentru înot.
MIZ-, v. MIZO1-. ■ -antrop (v. -antrop), s.m. şi f., persoană care manifestă aversiune faţă de oameni; -antropic (v. -antropic), adj., care prezintă mizantropie; -antropie (v. -antropie), s.f., aversiune faţă de societatea oamenilor.
MIZO1-, v. MISOr.
MIZ02-, v. MIS02-.
MIZO3- „supt, sugere“. 0 gr. myzein „a absorbi, a suge" > fr. myzo-, engl. id., lat. sav. id. > rom.
mizo-. ■ -rinei (v. -rine), s.m. pl., subgen de ţânţari anofelini, agenţi ai malariei şi ai filariozei. MNEMO- „memorie, memorare". 0 gr. mneme „memorie" > fr. mnemo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mnemo-. ■ -taxie (v. -taxie), s.f., reacţie direcţională la păsări, la care există orientare prin memorare; -tehnie (v. -tehnie), s.f., ansamblu de procedee care uşurează memorarea şi reproducerea unor informaţii; sin. mnemotehnică, mnemonică.
-MNEZĂ „memorie, reproducere". 0 gr. mnesis „memorie" > fr. -mnese, germ. id. > rom. -mneză. -MNEZIE „memorie, amintire, reproducere". 0 gr. mnesia „memorie, amintire" > fr. -mnesie, germ. id., lat. sav. -mnesia > rom. -mnezie. -MOBIL „care se mişcă, mişcător". 0 lat. mobiiis „care se mişcă" > fr. -mobile, engl. id., germ. -mobil > rom. -mobil.
MOBILO- „fluiditate". 0 lat. mobiiis „care se mişcă" > fr. mobilo- > rom. mobilo-. ■ -metru (v. -metan), s.n., aparat cu care se măsoară fluiditatea unui lichid.
MODIOLI- „butucul roţii, modiolar". 0 lat. mo-diolus „butucul roţii" > fr. modioli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. modioli-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în forma unui butuc de roată.
MODULO- „modulaţie". 0 lat. modulus „măsură, cadenţă" > fr. modulo- > rom. modulo-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea modulaţiilor oscilaţiilor armonice.
MOGI- „dificil, cu dificultate". 0 gr. mogis „greu, anevoios, cu efort" > fr. mogi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mogi-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., contracţie involuntară a muşchilor mâinii după o activitate profesională; sin. crampa scriitorului; -lalie (v. -lalie), s.f., dificultate de exprimare verbală.
MOLARI- „molar". 0 lat. molaris „de moară, care râşneşte" > fr. molari-, engl. id., lat. sav. id. > rom. molari-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de molar.
MOLI- „moale". 0 lat. mollis „moale" > fr. molii-, lat. sav. id. > rom. moli-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze moi.
MOLISMO- „poluare, poluant". 0 gr. molysma „pată, murdărie" > fr. molysmo- > rom. molismo-. m -fobie (v. -fobie), s.f., frică patologică, fără nici o justificare reală, de a se molipsi de o boală contagioasă; -logie (v. -logiei); s.f., disciplină care studiază problemele legate de poluarea mediului înconjurător.
MOLUSCI- „moluşte". 0 lat. molluscus „moale"
>	fr. mollusci-, engl. id., lat. sav. id. > rom. molusci-. m -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge moluştele; sin. moluscocid; -form (v. -form), adj., cu aspect de moluscă; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu moluşte.
263
MOLUSCO- „moluşte14. 0 lat. moliuscus „moale“
>	fr. moilusco-, engl. id., lat. sav. id. > rom. molusco-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n., mo-luscicid*; -id (v. -id)), adj., asemănător cu o moluscă; -ide (v. -id), s.n, pl., încrengătură de nevertebrate marine, cuprinzând briozoarele şi brahiopodele, având în jurul gurii un organ, format din tentacule, numit lofofor.
MON-, v. MONO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu un singur spin; -adeif (v.-adelf), adj. (despre un androceu) care are toate staminele unite prin filamentele lor într-un singur mănunchi; -andrie (v. -andrie), adj., prevăzut cu o singură stamină; -andrie (v. -andrie), s.f., condiţia de a avea o singură stamină; -andru (v.-andru), adj. (despre o floare) care are doar o singură stamină; -ant (v. -ant), adj., care are doar o singură floare; -anter (v. -anter), adj., care are doar o anteră; -arh (v. -arh), adj. (despre un stei) în cadrul căruia se află un singur fascicul protoxilematic; -odont (v. -odont), adj., prevăzut cu un singur dinte; -ofiodonte (v. ofi/o-, v. -odont), adj., s.n. pl. (mamifere) care au doar un singur set de dinţi, aşa cum sunt cetaceele, sirenienii şi edentatele; -oftalm (v. -oftalm), adj., s.m. şi f. (persoană) care are doar un singur ochi; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., monopsie*; -oic (v. -oic), adj., care are flori unisexuate, atât mascule, cât şi femele; -oicodimorfic (v. oico-, v. di-, v. -morfic), adj., care prezintă monoicodimorfie; -oicodimorfie (v. oico-, v. di-, v. -morfie), s.f., autogamie în floarea rămasă închisă; -onim (v. -onim), s.n., nume format dintr-un singur termen; -opsie (v. -opsie), s.f., malformaţie congenitală, caracterizată prin prezenţa unui singur ochi; sin. mo-noftalmie; -orhrd (v. -orhid), adj., care nu are decât un singur testicul; -orhidie (v. -orhidie), s.f., malformaţie genitală constând în prezenţa unui singur testicul.
MONADI- „monadă, organism unicelular". 0 lat. tz. monas, monadis „monadă, unitate" > fr. monadi-, engl. id. > rom; monadi-. ■ -form (v. -form), adj., care este asemănător cu un protozoar flagelat.
MONADO- „monade". 0 gr. monas, monadis „unitate" > fr. monado-, germ. id., engl. id. > rom. monado-. ■ -logie (v. -logie^, s.f., sistem filozofic potrivit căruia universul este compus din monade.
MONILI- „şirag, colier". 0 lat. monile, moniiis „colier, şirag" > fr. moniii-, enjl. id., it. id., lat. ' sav. id. > rom. moniii-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de şirag de mărgele.
MONO- „unic, singur, singular". 0 gr. monos „unul singur, unic" > fr. mono-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. mono-. ■ -andrie (v. -andrie), s.f., formă de căsătorie în care femeia are un singur soţ; -auxotrofic (v. auxo-, v.
-trofic), adj. .(despre un microorganism) care, în urma unei mutaţii, nu mai poate sintetiza un factor de creştere şi care supravieţuieşte doar dacă i se asigură factorul de creştere absent; -bionte (v. -biont), s.f. pl., plante la care, în ciclul lor evolutiv, gametofitul şi sporofitul sunt permanent dependente unul de altul; -blast (v. -blast), s.n. 1. Celula de origine a monocitului sanguin. 2. Spor unicelular; -blastic (v. -blas-tic), adj., referitor la monoblaste; -blepsie (v. -blepsie), s.f., defect al vederii constând în neputinţa de a vedea clar cu ambii ochi, în timp ce cu fiecare în parte bolnavul vede bine; -brahie (v. -brahie), s.f., condiţia de a avea un singur braţ; -carp (v. -carp), adj., s.n. 1. Adj. (Despre o plantă) Care înfloreşte şi fructifică o singură dată în cursul ciclului de dezvoltare. 2. S.n. Fruct format dintr-o singură carpelă; -carpic (v. -carpic), adj. 1. Care fructifică doar o singură dată, după care îşi încheie ciclul de viaţă. 2. Care prezintă un singur fel de fruct. 3. Care este prevăzut cu o singură carpelă sau care este format dintr-o singură carpelă; -caziu (monochaziu) (v. -caziu), s.n., inflorescenţă la care florile se formează într-o singură parte; -cefal (v. -cefal), adj. 1. Care are un singur cap. 2. Care are un singur capitul; -cefaiic (v. -cefaiic), adj., monocefal* (1, 2); -cefalie (v. -cefalie), s.f., condiţia de a avea un singur cap; -centric (v. -centric), adj. 1. (Despre o formaţiune anatomică) Care prezintă un singur centru. 2. (Despre un cromozom) Care are un singur centromer; -cer (v. -cen), adj., care are doar un singur corn; -cerc (v. -cerc), adj. (despre un protozoar) care este rnzestrat cu un singur flagel; -ciclic (v. -ciclic), adj. (Despre un animal) Care prezintă o singură perioadă sexuală pe an. 2. (Despre o plantă) Care are o perioadă de vegetaţie doar de un singur an; -cinetic (v. -cinetic), adj. (despre un fascicul) care este format din particule cu aceeaşi viteză; -cit (v. -cit), s.n., leucocit monocelular de dimensiuni mari, cu o puternică acţiune fagocitară; -citic (v. -citic), adj., format dintr-o singură celulă; sin. unicelular; -citopenie (v. cito-, v. -penie), s.f., reducere patologică a numărului de monocite din sânge; -clin (v. -clin), adj., s.n. 1. Adj. Care are gineceul şi androceul în aceeaşi floare. 2. S.n. Structură geologică monoclinală, prezentându-se sub forma unor strate succesive cu acelaşi sens şi cu acelaşi unghi de înclinare; -clinic (v. -clinic), adj. 1. Cristalizat în forma unei prisme dreptunghiulare oblice. 2. Care are stamine şi pistil pe aceeaşi floare; -cont (v. -cont), adj. (despre un organism unicelular) prevăzut cu un singur cil sau flagel; -craţie (v. -craţie), s.f., formă de guvernământ în care puterea aparţine unei singure persoane; -crom (v. -crom), adj., care are
264
o singură culoare; sin. monocromatic; -cromatic (v. -cromatic), adj. 1. Monocrom*. 2. (Despre un fascicul de raze) Format din radiaţii cu aceeaşi monocromie; -cromic (v. -cromic), adj., care prezintă monocromie; -cromie (v. -cromie), s.f., condiţia de a avea o singură culoare; -cronic (v. -cronic), adj., care se petrece în acelaşi timp; -cultură (v. -cultură), s.f., sistem de cultivare pe un teren numai a unei singure plante agricole; -dactil (v. -dactil), adj., s.n. (picior) cu un singur deget; -dactilie (v. -dac-tilie), s.f., malformaţie congenitală, care constă în prezenţa unui singur deget la mână sau la picior; -delf (v. -delf), adj. (despre un mamifer) care are un singur uter; sin. monodelfic; -delfie (v. -delfie), s.f., condiţia de a avea un singur uter; -dinam (v. -dinam), adj., care are o stamină mai lungă decât celelalte; sin. mo-nodinamic; -dinamic (v. -dinamic), adj., mono-dinam*; -drom (v. -drom), adj., referitor la monodromie; -dromie (v. -dromie), s.f., funcţie a unei variabile complexe care, în fiecare punct al unui domeniu, nu are decât o singură valoare; -fag (v. -fag), adj., s.m. şi f. (organism) care are ca mod de nutriţie monofagia; -fagie (v. -fagie), s.f., proprietate a unor paraziţi de a se dezvolta pe o singură plantă-gazdă; -fazie (v. -fazie), s.f., tulburare a vorbirii în care persoana repetă un singur cuvânt sau o singură propoziţie; -fii (v. -fil2), adj., format dintr-o singură frunză; -filetic (v. -filetic), adj. (despre un organism) care provine dintr-o singură formă ancestrală; -fit (v. -fit), adj. (despre un parazit) care îşi petrece întreg ciclul evolutiv numai pe o singură specie; sin. monofitic; -fitic (v. -fitic), adj., monofit*; -fitodont (v. fit/o-, v. -odont), adj. (despre un animal) care are dinţi doar pe un singur rând; -fobie (v. -fobie), s.f., stare patologică în care bolnavul se teme de singurătate; -fonic (v. -fonic), adj., care arq o singură sursă sonoră; -fonie (v. -fonie), s.f., însuşire de a avea o singură sursă sonoră; -ftong (v. -ftong), s.m., sunet care provine din reducerea unui diftong; -gam (v. -gam), adj. 1. Cu flori mascule şi femele pe indivizi diferiţi. 2. (Despre oameni) Care nu are decât un singur soţ sau o singură soţie; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Formă de căsătorie în care un bărbat sau o femeie nu poate avea în acelaşi timp decât o singură soţie sau un singur soţ. 2. (La animale) Convieţuire a unui mascul cu o singură femelă. 3. Stare a unei plante monogame; -genetic (v. -genetic), adj. 1. Cu descendenţi unisexuaţi. 2. Care este reprodus pe cale asexuată. S.Condiţionat de un singur factor genetic; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. înmulţire pe cale asexuată. 2. înmulţire directă, fără alternare de generaţii sexuate şi asexuate; -genic (v. -genic), adj. 1. Care este condiţionat de o
singură genă. 2. Care are descendenţi unisexuaţi. 3. Care este reprodus pe cale asexuată.
4.	(Despre o formă topografică) Produs în întregime în aceleaşi condiţii, fără schimbarea climatului şi fără deformaţii tectonice; -genie (v. -geniei), s.f., condiţie ca femelele să producă numai descendenţi femeii; -genopatie (v. genor, v. -patie), s.f., tulburare condiţionată de o singură mutaţie genică; -gin (v. -gin), adj. (despre o floare) cu un singur pistil; sin. mo-noginic; -ginic (v. -ginic), adj., monogin*; -ginie (v. -ginie), s.f., stare a florilor monogine; -glot (v. -glot), adj., care cunoaşte doar o singură limbă; -gonie (v. -gonie), s.f., înmulţire pe cale asexuată; -gonopore (v. gonor, v. -por), s.n. pl., gen de turbelariate dendrocele; -grafie (v. -grafie), s.f., studiu limitat din punct de vedere istoric, geografic sau literar, constând în descrierea unei regiuni, a unei personalităţi, a unei epoci etc.; -gramă (v. -gramă), s.f., semn scris sau gravat, format prin reunirea unor iniţiale ale numelui cuiva; -hemiplegie (v. hemi-, v. -plegie), s.f., hemiplegie manifestată la o singură parte a corpului; -id (v. -id), s.m., mulţime nevidă M pe care s-a definit o lege de compoziţie, f: Mx M —> M, asociativă şi cu element neutru; -izodizomie (v. izo-, v. di-, v. -zomie), s.f., absenţă a unui cromozom şi înlocuirea lui cu un izocromozom pentru braţele scurte sau lungi ale cromozomului lipsă; -izozomie (v. izo-, v. -zomie), s.f., aneuploidie caracterizată prin absenţa unei perechi de cromozomi şi prin prezenţa unui izocromozom pentru braţele lungi sau braţele scurte ale unuia dintre cei doi cromozomi absenţi; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., adoraţie a unei singure divinităţi; -lepsie (v. -lepsie), s.f., hibridare prin care se transmit urmaşului numai caracterele unuia dintre părinţi; -lit (v. -liti), adj., s.n. (monument) construit dintr-un singur bloc de piatră; -litic (v. -litici, adj., format dintr-un singur bloc de piatră; -lof (v. -lof), adj., cu o singură creastă; -log (v. -log), s.n. 1. Scenă dintr-o piesă de teatru în care vorbeşte un singur personaj. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva şi care nu dă posibilitate de replică; -mahie (v. -mahie), s.f.
1.	Luptă între doi oameni. 2. Duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară; -man (v. -manO, s.m. şi f. (persoană) care suferă Qje monomanie; -manie (v. -manie), s.f., stare patologică manifestată prin obsesia unei singure idei; -mer (v. -mer) adj., s.m. 1. Adj. Care este format dintr-o singură parte. 2. S.m. Moleculă simplă care intră în componenţa polimerilor; -merie (v. -merie), adj. (despre un caracter) care este condiţionat de o sfngură genă sau de o pereche de gene; -morf (v. -morf), adj. 1. (Despre o floare) Care prezintă o singură formă. 2. (Despre un organism) Care
265
trece de la un stadiu la altul, fără modificări sau cu schimbări foarte mici. 3. (Despre o ciupercă) Care prezintă un singur tip de spori; -morfic (v. -morfic), adj. (despre un organism) care are un singur aspect morfologic; -morfism (v. -morfism), s.n., condiţie în care toţi membrii unei populaţii au, pe acelaşi locus, un singur tip de genă; -nemic (v. -nemic), adj. (despre un cromozom) care, înaintea reduplicării, este constituit dintr-un filament de acid dezoxiribo-nucleic dublu helix; -patie (v.-patie), s.f., maladie care afectează doar un singur organ sau doar o singură funcţie; -patofobie (v. pato-, v. -fobie), s.f., frică patologică de o anumită maladie, nejustificată prin nici un argument real; -petal (v. -petal), adj. (despre o floare) care are o singură petală; —pil (v. -pih), adj. (despre un edificiu) care are numai o singură poartă; -piren (v. -piren), adj., cu un singur sâmbure; -placofore (v. placo-, v.-for), s.f. pl., clasă din subîncrengătura conchiferelor, cuprinzând moluşte primitive cu corpul acoperit dorsal cu o cochilie formată dintr-o singură placă turtită dorsoventral; -planetic (v. -pla-netic), adj. (despre un zoospor) care prezintă un singur stadiu de mobilitate; -plast (v. -plast), adj., s.n. (organism) format dintr-o singură celulă; -plastic (v. -plastic), adj., care este format dintr-o singură celulă vegetală sau animală; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a ... unui singur membru sau a unui grup muscular; -pod (v. -pod), adj., care are un singur picior; -podie (v. -podie), s.f., malformaţie congenitală care constă în prezenţa unui singur picior; -podiu (v. -podiu), s.n., tip de ramificaţie a tulpinei în care axul principal creşte continuu; -pter (v. -pter), adj. (despre un edificiu) care este format dintr-un singur şir de coloane; -scop (v. -scop), s.n.,tub cu fascicul electronic, utilizat, în televiziune, pentru generarea unui semnal de imagine, corespunzător unei imagini fixe; -semie (v. -semie), s.f., proprietate a cuvintelor care au doar un singur sens; -sperm (v. -sperm), adj. (despre un fruct) care are o singură sămânţă; -spermie (v. -spermie), s.f., fecundare a unui ovul de către un singur spermatozoid; -spor (v. -spor), s.m., spor singuratic provenit fără diviziune reducţională; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange care conţine un monospor; -stei (v. -stei), s.n., cilindru vegetal central mic; -stemon (v. -stemon), adj. (despre o floare) cu un singur verticil de stamine; -stih (v. -stih), adj. (despre un organ vegetal) aşezat pe un singur rând; -stil (v. -stil), adj. (despre o floare) care nu are decât un stil; -stom (v. -stom), adj. (despre un organism) care are doar un orificiul bucal; -telocentric (v. telor, v. -centric), adj. (despre un cromozom telo-
centric) care înlocuieşte într-o celulă un cromozom dintr-o pereche oarecare; -telodizo-mic (v. telor, v. di-, v. -zomic), adj. (despre un individ sau despre o celulă) care are, într-o pereche oarecare, un cromozom normal şi un telocentric în locul celuilalt cromozom; -telo-monoizozomic (v. telor, v. mono-, v. izo-, v. -zomic), adj. (despre o celulă) în care lipseşte o pereche de cromozomi omologi, dar care are în locul lor alţi doi cromozomi diferiţi, un telocentric pentru unul dintre braţe şi un izocromozom pentru celălalt braţ; -telozom (v. telor, v. -zom), s.m., telocentric prezent într-un singur exemplar; -term (v. -term), adj. (despre un sistem) care nu schimbă căldură decât cu o singură sursă, la o temperatură determinată; sin. monotermic; -termic (v. -termic), adj., monoterm*; -termie (v. -termie), s.f., anomalie în termoreglare, care constă în menţinerea neschimbată a temperaturii corpului în tot cursul zilei; -tip (v. -tip), adj., făcut dintr-un singur tip sau model; -tipic (v. -tipic), adj. 1. (Despre o specie) Care este lipsit de variabilitate. 2. (Despre un gen) Care are doar o singură specie; -toc (v. -toc), adj., cu o singură naştere; -top (v. -top), adj. (despre o specie vegetală) care este originar dintr-un singur loc; sin. monotopic; -topic (v. -topic), adj., mo-notop*; -treme (v. -tremă), s.f. pl., ordin de mamifere primitive şi ovipare, cu cioc şi cu corpul acoperit cu păr şi cu ţepi, cărora le lipsesc mameloanele, având ca reprezentant ornitorin-cul; -trih (v. -trih), adj., care are doar un singur fir de păr, cil sau flagel; -trof (v. - trof), adj. 1. Care are un singur fel de hrănire. 2. Cu nutriţie pe o singură specie-gazdă; -trofic (v. -trofic), adj., care trăieşte şi care se hrăneşte cu un singur fel de hrană; -tropic (v. -tropic), adj. 1. Care vizitează florile unei singure specii vegetale. 2. Care prezintă adaptabilitate redusă; -tropie (v. -tropie), s.f., proprietate a unor elemente care au mai multe forme alotropice, de a suferi transformări într-un singur sens; -valent (v. -valent), adj. (despre un element chimic) care are o singură valenţă; -xen (v.-xen), adj.
1.	(Despre paraziţi) Care în ciclul evolutiv nu are nevoie decât de o singură gazdă. 2. Care creşte numai pe o singură plantă-gazdă; sin. monoxenic; -xenic (v. -xenic), adj., monoxen* (2); -xil (v. -xil), adj., care este făcut dintr-un singur trunchi de copac; sin. monoxilic; -zigotic (v. -zigotic), adj. 1. Dezvoltat dintr-un singur ovul fecundat. 2. Care prezintă doar un singur zigot; -zoic (v. -zoic), adj. 1. (Despre un animal) Care duce o viaţă individuală şi izolată.
2.	Care produce numai un singur sporozoit; -zom (monosom) (v. -zom), s.m., cfomozom al unei perechi oarecare, al cărui omolog este absent; -zomie (v. -zomie), s.f., tip de aneu-
266
ploidie care constă în lipsa unui cromozom din complementul cromozomial diploid.
MONTI- „munte, montan". 0 lat. mons, montis „munte" > fr. monti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. monti-. u -col (v. -coli), adj. (despre specii vegetale sau animale) care creşte pe munţi; -form(v. -form), adj., în formă de munte. MORBI-„boală, afecţiune". 0 lat. morbus „boală" > fr. morbi-, engl. id. > rom. morbi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă, care transmite o maladie; -par (v. -par), adj., care dă naştere unei boli.
MORBILI- „rujeolă, pojar". 0 lat. tz. morbillus „erupţie cutanată, rujeolă" > fr. morbiili-, engl. id.
>	rom. morbili-. ■ -form (v. -form), adj. (despre erupţii cutanate) care se aseamănă cu rujeolă. MORF-, v. MORFO-. ■ -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate morfogenetică; -onim (v. -onim), s.n., nume care se bazează pe caracterele morfologice ale plantei; -opsie (v. -opsie), adj. (despre o halucinaţie vizuală) în care obiectele şi scenele privite sunt percepute ca având modificări bizare şi groteşti.
-MORF „cu aspect de, în formă de". 0 gr. mor-phe „formă, aspect" > fr. -morphe, germ. -morph, it. -morfo, engl. -morph, lat. sav. -morphus > rom. -morf.
-MORFIC „referitor la formă, formal". 0 gr. morphe „formă, aspect, înfăţişare" > fr. -mor-phique, engl. -morphic > rom. -morfic.
-MORFIE „configuraţie, înfăţişare, formă, reprezentare". 0 gr. morphe „formă, aspect" > fr. -mor-phie, germ. id., engl. -morphy, lat. sav. -morphia, it. -morfia > rom. -morfie.
-MORFISM „formă, configuraţie, conformaţie". 0 gr. morphe „formă, înfăţişare" > fr. -morphisme, engl. -morphism, it. -morfismo, lat. sav. -morphis-mus> rom. -morfism.
MORFO- „formă, configuraţie, structură". 0 gr. morphe „formă, aspect" > fr. morpho-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. morfo- > rom. morfo-. ■ -cronologie (v. crono-, v. -logiei), s.f., studiu al evoluţiei reliefului terestru în timp; -fii (v. -fil2), adj., în formă de frunză; -filogenetic (v. filo2-, v. -genetic), adj., relativ la morfofilogeneză; -filo-geneză (v. filo2-, v. -geneză), s.f., studiu al genezei variabilităţii morfologice în cursul filogeniei; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază raportul dintre structura celulelor, a ţesuturilor sau a organelor şi a funcţiilor lor; -fonologie (v. fonor, v. -logiei), s.f., studkjl alternanţelor ca .mijloace fonologice cu funcţie morfologică; -gen (v. -geni), adj., care duce la modificarea formei sau a structurii unui organism; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la morfo-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Proces de formare şi dezvoltare a configuraţiei morfologice a organismelor în cursul ontogeniei. 2. Proces de formare a profilului unui sol sub acţiunea factorilor naturali pedogenetici; -genie (v. -geniei), s.f.
1. Parte a geomorfologiei care se ocupă cu studiul originii formelor de relief. 2. Studiu al adaptărilor morfologice ale plantelor la condiţiile mediului lor natural; -gnozie (v. -gnozie), s.f., identificarea, numai prin pipăire, a configuraţiei obiectelor; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Ramură a geomorfologiei care se ocupă cu descrierea şi clasificarea formelor de relief după aspectul lor exterior. 2. Descriere morfologică şi histologică a organelor sau a organismelor; -gramă (v. -gramă), s.f., grafic care reprezintă mărimi ale constituţiei corporale; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în morfologie; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Disciplină care studiază forma şi structura organismelor vegetale şi animale. 2. Parte a gramaticii care studiază părţile de vorbire şi flexiunea lor; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu măsurarea formei oricărui corp natural. 2. Parte a geomorfologiei care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor formelor de relief şi cu fragmentarea lor orizontală şi verticală, în vederea stabilirii legilor lor spaţiale; -nomie (v.-nomie), s.f., totalitatea legilor de formare a caracterelor morfologice animale sau vegetale; -patolog (v. pato-, v. -log), s.m. şi f., specialist în morfopa-tologie; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază forma şi structura diferitelor organe în stare patologică; -plazie (v. -plazie), s.f., potenţialitate morfogenetică a organismelor în curs de dezvoltare; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază corespondenţele între caracterele morfologice şi psihologice ale indivizilor; -scopie (v. -scopie), s.f., studiu al aspectului exterior al granulelor care alcătuiesc formaţiile geologice; -tip (v. -tip), s.n., exemplar tipic al uneia dintre formele speciei polimorfe; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la morfotropie; -tropie (v. -tropie), s.f., totalitatea modificărilor care intervin în forma şi dimensiunile unei reţele cristaline, ca urmare a înlocuirii chimice a unei părţi din particulele componente.
-MORFOZĂ „formare, dezvoltare, configuraţie, aspect". 0 gr. morphosis „formare" > fr. -mor-phose, germ. id., engl. id. > rom. -morfoză. MORI- „mură, agudă". 0 lat. morus „dud, agud"
>	engl. mori-, lat. sav. id., it. id. > rom. mori-. ■ -form (v. -form), adj. (despre ascospori, conidii) în forma fructului de dud sau de mur.
MOSCHI- „mosc". 0 lat. tz. moschtis „mosc, mamifer exotic" > fr. moschi-, engl. id. > rom. moschi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un mamifer) care poartă glande de mosc.
-MOTOR „care stimulează, care mişcă". 0 lat. motor,,care se mişcă" > fr. -moteur, engl. -motor
>	rom. -motor.
MUCI- „mucus, mucozitate, mucilagii, suc vegetal". 0 lat. mucus „secreţie nazafâ" > fr. muci-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom muci-.
■	-fer (v. -fer), adj., care conţine mucilagii; -form (v. -form), adj., în formă de mucilagii;
267
-gen (v. -gen2), adj., care produce mucus sau care secretă mucus; -par (v.-par), adj., care produce mucozităţi sau mucină; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu sucuri vegetale. MUCILAGI- „mucilagii, mucegaiuri". 0 lat. tz. mu-cilago, mucilaginis „suc mucegăit" > fr. mucilagi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mucilagi-. m -fer (v. -fer), adj., care conţine mucegaiuri; -form (v. -form), adj., în formă de mucilagii; -gen (v. -gen2), adj., care secretă mucilagii; sin. mucila-gigenic; -genic (v. -genic), adj., mucilagigen*. MUCO- „mucozitate, mucus, mucilaginos, mucină". 0 lat. mucus „mucus,secreţie nazală, mucozitate" > fr. muco-, engl. id., it. id. > rom. muco-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., formaţiune chisticâ plină cu mucus, rezultată din închiderea canalelor excretoare ale unor glande mucoase; -clază (v. -clază), s.f., operaţie chirurgicală de ridicare a unei suprafeţe mucoase; -id (v. -id), adj., s.f. 1. Adj. Care se aseamănă cu mucina. 2. S.f. Substanţă mucoasă din secreţiile glandelor; sin. mucoproteidă; -litic (v. -Iitic2), adj., s.n. (substanţă) cu acţiune distructivă asupra mucu-sului bronhie; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a mucusului bronhie; -metru (v. -metru2), s.n., acumulare de mucus în cavitatea uterină. MUCRONI- „vârf ascuţit, mucronat". 0 lat. mu-.cro, mucronis „tăiş, ascuţiş" > fr. mucroni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. mucroni-. -foliir (v. -foliu), adj., cu frunze ascuţite; -form (v. -form), ; adj., în formă de vârf scurt şi ascuţit.
MUGIL1- „chefali". 0 lat. mugilis „chefal" > lat. sav. mugili-, fr. id. > rom. mugili-. ■ -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a pisciculturii care se ocupă cu creşterea chefalului; -forme (v. -form), s.f. pl.; familie de peşti teleosteeni marini care au solzi şi pe cap, având ca reprezentant chefalul.
MULŢI- „mai mulţi, mai numeroşi". 0 lat. multus „mult, numeros" > fr. mulţi-, it. id., germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. mulţi-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpini numeroase; -corn (v. -corn), adj., cu mai multe coarne; -cuspid (v. -cuspid), adj., cu mai multe vârfuri; -fer (v. -fer), adj., care înfloreşte şi care fructifică de mai multe ori; —fid (v. -fid), adj., divizat într-un număr mai mare de părţi sau lobi; -fior (v. -fior), adj. (despre o plantă) cu mai multe flori; -form (v. -form), adj., care se prezintă sub diverse forme; -metru (v. -metru-i), s.n., instrument complex pentru măsurarea de mărimi de specii diferite; -pară (v. -par), adj., s.f. (femeie) care a născut de mai multe ori; -ped (v. -ped2), adj., care are picioare numeroase; -sperm (v. -sperm), adj. (despre un fruct) care are mai multe seminţe; -valent (v. -valent), adj. 1. Cu mai multe valenţe. 2. (Despre meioză) Cu mai mulţi cromozomi reuniţi; -valv (v. -valv), adj., cu mai multe valve sau capsule.
MURI- „zid, sept, perete". 0 lat. murus „zid, perete" > fr. muri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. muri-. ■ -col (v.-coh), adj., care creşte pe ziduri; -form (v. -form), adj. 1. (Despre un ţesut medular) De forma unui zid. 2. (Despre conidii) Cu septe longitudinale şi transversale, astfel aşezate încât seamănă cu un zid de cărămidă. MUSCh- „muscă". 0 lat. musca „muscă" > fr. musci-, engl. id., lat. sav. id. > rom. musci\ -. ■ -form (v. -form), adj., cu aspect de muscă; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu muşte. MUSCb- „briofite, muşchi". 0 lat. muscus „muşchi vegetal" > fr. musci-, engl. id. > rom. musci2-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre ciuperci) care parazitează muşchii de pe pomi.
MUSO- „şoarece", o gr. mys „şoarece" > fr. muso-, engl. id. > rom. muso-. m -fobie (v. -fobie), s.f., teamă iraţională, nejustificată, de şoareci.
MUSTI- „must". 0 lat. mustum „must" > fr. musti-
>	rom. musti-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară densitatea şi procentul de zahăr din must.
MUTA- „mutaţie". 0 lat. muto, mutare „a muta, a schimba" > fr. muta-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. muta-. ■ -gen (v. -gen-i), adj., s.m. (agent) care produce o mutaţie genetică; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la muta-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de modificare a materialului genetic, datorită unui agent mutagen.
MUZEO- „muzeu, muzeal". 0 gr. mouseion „templu al muzelor" > fr. museo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. muzeo-. ■ -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în muzeografie; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care se ocupă cu descrierea, organizarea şi istoria muzeelor; -log (v.-log), s.m. şi f., specialist în muzeologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul organizării muzeelor, al păstrării şi prezentării exponatelor într-un muzeu; sin. muzeistică.
MUZICO- „melodie, muzică". 0 gr. mousike „muzică" > fr. musico-, it. id., germ. musiko- > rom. muzico-. u -gen (v. -geni), adj. (despre un atac epileptic) care este precedat în mod caracteristic de o aură sonoră, având caracter polimorf, nespecific; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în muzieografie; -grafie (v. -grafie), s.f., totalitate a studiilor care se ocupă cu muzica; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în muzicologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază istoria, estetica şi teoria muzicii; -man (v. -mani), s.m. şi f., persoană pasionată de muzică; -manie (v. -manie), s.f., pasiune exagerată pentru muzică; -tecă (v. -tecă), s.f., colecţie de piese muzicale; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea audiţiilor muzicale îr scop terapeutic.
-MUZIE „melodie, muzică". 0 gr. mousia „muzică"
>	fr. -musie, germ. id. > rom. -muzie.
268
N
NAMATO- „pârâu“. 0 gr. nama, namatos „izvor, pârâu“ > fr. namato-, engl. id.,. lat. sav. id. > rom. namato-. m -fite (v. -fit), s.f.pl., plante care cresc în pâraie.
NAN-, v. NANO-. ■ -andrie (v. -andrie), adj., nanandru*; -andru (v. -andru), adj., cu anteridii situate pe filamente scurte; sin. nanandric; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., malformaţie congenitală în care globul ocular, orbita şi figura palpebrală sunt anormal de mici.
-NANIE „infantilism". 0 gr. nanos „mic, pitic" > fr. -nanie, germ. id., lat. sav. -nania > rom. -nanie. NANO- „mic, minuscul, nedezvoltat, scurt". 0 gr. nanos „pitic, mic" > fr. nano-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. nano-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe mici; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă na-nocefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., dezvoltare insuficientă a craniului şi a creierului; -cormie (v. -cormie), s.f., anomalie caracterizată prin dimensiunile foarte reduse ale corpului uman; -fanerofite (v. fanero-, v. -fit), s.f.pl., fanerofite cuprinzând arbuşti şi tufişuri, cu mugurii de reînnoire situaţi deasupra solului; -mei (v. -meh), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă nano-melie; -melie (v. -melie), s.f., anomalie congenitală caracterizată prin creşterea insuficientă a unuia sau a mai multor membre; -somie (v. -somie), s.f., malformaţie care se caracterizează prin creşterea insuficientă în înălţime; sin. nanism hipofizar.
NAO- „templu, clădire sacră“. 0 gr. naos „templu" > fr. nao-, engl. id. > rom. nao-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., studiul templelor şi al clădirilor sacre.
NAPI- „nap". 0 lat. napus „nap“ > fr. napi-, engl. id. > rom. napi-.m -form (v. -form), adj., în formă de nap.
NARATO- „naraţiune, narare". 0 lat. narratus „povestit, narat" > fr. narrato- > rom. narato-. m -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studierea mecanismelor şi structurilor naraţiunii.
NARCO- „toropeală, narcoză, somn, somnolenţă, narcotic". 0 gr. narke „somn, toropeală" > fr. narco-, engl. id., it. id., germ. narko-, lat. sav. narco- > rom. narco-. ■ -biotic (v. -biotic), adj., referitor la narcobioză; -bioză (v. -bioză), s.f., diminuare a funcţiilor vitale ale organismului uman sub acţiunea substanţelor narcotice; -hipnie (v. -hipnie), s.f., sugestie hipnotică făcută în timp ce bolnavul este sub influenţa unui hipnagog; -lepsie (v. -lepsie), s.f., maladie
provocată de tulburări neuropsihice, a cărei caracteristică principală este tendinţa morbidă pentru somn; -leptic (v. -leptic), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de narcolepsie; -man (v. -mani), s.m. şi f. (persoană) care suferă de narcomanie; -manie (v. -manie), s.f., deprindere morbidă de a administra narcotice; -terapie (v. -terapie), s.f., procedeu de tratare a maladiilor prin somn; sin. somnoterapie; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la narcotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., capacitate a unor organisme de a efectua mişcări orientate, pozitive şi negative, faţă de o sursă de substanţe narcotice. -NARCOZĂ „somn, anestezie". 0 gr. narkosîs „amorţire, adormire" > fr. -narcose, germ. -narkose > rom. -narcoză.
NARI- „nară". 0 lat. naris „nară" > fr. nari-, engl. id. > rom. nari-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de nară.
-NASTIE „mişcare, schimbare". 0 gr. nastos „presat, apăsat" > fr. -nastie, germ. id., engl. -nasty, lat. sav. -nastia> rom. -nastie.
NATURO- „factori naturali". 0 lat. natura „natură"
>	engl. naturo- > rom. naturo-. ■ -patie (v. -patie), s.f., naturoterapie*; -terapie (v. -terapie), s.f., procedeu de tratare a bolilor prin valorificarea remediilor naturale ca apa, aerul, soarele etc.; sin. naturopatie, naturism.
NAU- „călătorie pe mare, transport". 0 gr. naus „navă, vas" > fr. nau-, engl. id., lat. sav. id. > rom. nau-. m -patie (v. -patie), s.f. 1. Stare patologică întâlnită în cursul călătoriflor pe mare şi care se manifestă prin ameţeală, dureri de cap, paloare etc. 2. Dezechilibru vagotonic provocat de transportul animalelor cu vaporul, cu autovehiculele etc., condiţionând slăbirea sau scăderea producţiei.
-NAUT „navigator, explorator". 0 gr. nautes „marinar, navigator" > fr. -naute, germ. -naut, engl. id. > rom. -naut.
NAUTI- „luntre mică, nacelă". 0 lat. nauta „corăbier, luntraş" > engl. nauti-, lat. sav. id. > rom. nauti-. m -form (v. -form), adj., în formă de luntre mică.
-NAUTIC „care navighează, care explorează". 0 gr. nautikos „de navigaţie, naval" > fr. -nautique, germ. -nautisch> rom. -nautic.
NAUTILO- „nautil, moluscă cefalopodă". 0 gr. nautiios „marinar, navigator" > fr. nautilo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. nautilo-. u -ide (v. -id), s.n. pl., ordin de cefalopode fosile şi actuale, apărute în paleozoic, cu cochilia spiralată şi compartimentată, având ca tip nautilul.
269
NAUTO- „care pluteşte". 0 gr. nautes „matelot, călător" > fr. nauto-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. nauto-. ■ -hidrocore (v. hidror, v. -cor), s.f.pl., plante hidrocore plutitoare. NAVI- „navă, vapor". 0 lat. navis „corabie, vas"
>	fr. navi-, engl. id. > rom. navi-. ■ -graf (v. -graf), s.n., instrument marinăresc cu care se calculează unghiul de derivă şi viteza faţă de sol; -sferă (v. -sferă), s.f., instrument în formă de sferă cu ajutorul căruia se identifică aştrii. NAVICULI- „nacelă, luntriţă". 0 lat. navicula „luntre mică, luntriţă" > fr. naviculi-, lat. sav. id.
>	rom. naviculi-. ■ -form (v. -form), adj. 1. în formă de nacelă sau de luntriţă. 2. (Despre bractee şi valve) Scobit în interior şi carenat pe dos.
NE-, v. NEO-. ■ -antrop (v. -antrop), s.m., neo-antrop*; -onim (v.-onim), s.n., nume nou care înlocuieşte pe cel vechi, devenit impropriu, în nomenclatura botanică; -ontologie (v. onto-, v. -logiei), s.f., ramură a embriologiei care studiază ciclurile de viaţă ale organismelor actuale; -oramă (v. -oramă), s.f., reprezentare interioară panoramică pe o suprafaţă cilindrică, cel ce priveşte fiind situat în centrul cilindrului. NECR-, v. NECRO-. ■ -opsie (v. -opsie), s.f, disecţie şi examinare a unui cadavru pentru stabilirea cauzei morţii.
NECRO- „moarte, mortificare, cadavru, ne-crozare". 0 gr. nekros „moarte, cadavru" > fr. necro-, engl. id., it. id., lat. sav. id., germ. nekro- > rom. necro-. ■ -biotic (v. -biotic), adj., referitor la necrobioză; -bioză (v. -bioză), s.f., proces de necrozare care apare ca urmare a unor leziuni distrofice; -cenoză (v. -cenozăi), s.f., ansamblu al organismelor moarte de pe fundul mărilor sau lacurilor; -cist (v. -cist), s.n., celulă moartă; -fag (v. -fag), adj. s.m. (animal) care se hrăneşte cu corpurile organismelor moarte; -fagie (v. -fagie), s.f. 1. Caracteristică a unor animale de a se hrăni cu cadavre. 2. Tendinţă morbidă a unor alienaţi de a consuma carne cadaverică; -fii (v. -fiii), adj., s.m, (persoană) care suferă de necrofilie; -filie (v. -filiei), s.f. 1. Perversiune sexuală care constă în practicarea actului copulativ pe cadavre. 2. Dorinţă patologică de a manipula, de a privi sau de a fi în apropierea cadavrelor; -fite (v. -fit), adj., s.f.pl. (ciuperci) care se hrănesc saprofit pe ţesuturile gazdei omorâte în prealabil cu ajutorul unor enzime; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de necrofobie; -fobie (v. -fobie), s.f. 1. Teamă patologică de cadavre, de cimitire, de morţi. 2. Teamă morbidă de moarte; -for (v. -for), s.m., gen de insecte coleoptere care se hrănesc cu cadavre; -gen (v. -geni), adj. (despre ciuperci parazite) care se naşte pe o plantă moartă; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., cult patologic pentru
morţi; -Iatru (v. -Iatru), s.m. şi f., persoană care are un cult exagerat al morţilor; -litic (v. -Iitic2), adj., care se referă la necroliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a unui ţesut care a suferit un proces de necrozare; -logie (v. -logiei), s.f., listă de oameni de seamă, morţi într-o perioadă de timp; -manie (v. -manie), s.f., preocupare morbidă pentru moarte, pentru morţi; -mant (v. -mant), s.m. şi f., persoană care practică necromanţia; -manţie (v. -manţie), s.f., practică magică, constând în invocarea spiritelor morţilor, în vederea aflării viitorului; -patie (v. -patie), s.f., predispoziţie organică antrenând necrozarea succesivă în diverse organe; -plasmă (v. -plasmă), s.f., citoplasmă inactivă, omoloagă celei din sămânţa moartă; -plast (v. -plast), s.n., protoplast care a suferit leziuni grave, urmate de moartea acestuia; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la necro-piaste; -spermie (v. -spermie), s.f., apariţie în lichidul spermatic a spermatozoizilor morţi; -taxie (v. -taxie), s.f., migrarea chemotactică a celulelor fagocitare în direcţia unui focar tisular necrotic; -tip (v. -tip), s.n., formă biologică, în prezent stinsă şi existentă numai formal; -tomie (v. -tomie), s.f., îndepărtare pe cale chirurgicală a unui ţesut osos atins de necroză; -trof (v. -trof), adj. (despre un microorganism) care continuă să se hrănească în interiorul celulelor necrozate; sin. necrotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., necrotrof*; -zoospermie (v. zoo-, v. -spermie), s.f., prezenţa în lichidul spermatic a spermatozoizilor morţi.
-NECROZĂ „putrefacţie, mortificare". 0 gr. nekrosis „moarte, mortificare" > fr. -necrose, engl. id., germ. -nekrose > rom. -necroză. NECTARI- „nectar". 0 lat. nectar, nectaris „nectar" > fr. nectari-, engl. id., lat. sav. id. > rom. nectari-. ■ -fer (v. -fer), adj., care secretă nectar; -form (v. -form), adj., cu aspect de nectar; -vor (v. -vor), adj. (despre insecte) care se hrăneşte cu nectar.
NECTARO- „nectar, nectarină". 0 gr. nektar „nectar" > fr. nectaro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. nectaro-. ■ -stegii (v. -stegiu), s.n. pl., peri care acoperă nectarinele, apărând nectarul de ploaie, dar permiţând accesul insectelor vizitatoare; -stigmă (v. -stigmă), s.f., pată sau depresiune care indică prezenţa glandelor nectarifere; -tecă (v. -tecă), s.f., recipient vegetal pentru nectarul care se scurge din glandele nectarifere.
-NECTE „care plutesc, înotătoare". 0 gr. nektes „înotător" > fr. -nectes, lat. sav. -nectae > rom. -necte.
NECTO- „care înoată, înotător". 0 gr. nektos „înotător, care înoată" > fr. necto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. necto-. ■ -cer (v. -cen), adj. (despre crustacee) care înoată cu antenele;
270
-fiză (v. -fiză), s.f., vezica înotătoare a peştilor; -pod (v. -pod), adj., s.n. 1. Adj. Care este înzestrat cu picioare pentru înot. 2. S.n. Apendice sau limb specializat pentru înot, la moluşte.
-NEFĂ „nor, nebulozitate". 0 gr. nephos „nor" > fr. -nephe, germ. id. > rom. -nefă.
NEFELO- „nor, nebulozitate, emulsie". 0 gr. nepheie „nor" > fr. nephelo-, germ. id., engl. id., it. nefeio- > rom. nefelo-. ■ -id (v. -id), adj. (despre un strat de apă tulbure) care se deplasează pe fundul marin sau oceanic, sub efectul propriei densităţi; -manţie (v. -manţie), s.f., arta de a prezice viitorul prin observarea norilor; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de determinare a concentraţiei unei emulsii; -metru (v. -metruO, s.n., instrument utilizat în nefelo-metrie, pentru determinarea concentraţiei emulsiilor; -sferă (v. -sferă), s.f., învelişul de nori care înconjoară Terra.
NEFO- „nori, nebulozitate". 0 gr. nephos „nor, ceaţă" > fr. nepho-, engl. id., germ. id. > rom. nefo-. m -gen (v. -geni), adj., care produce nebulozitate; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a meteorologiei care tratează despre nori; -metru (v. -metrui), s.n., instrument meteorologic cu care se măsoară gradul de acoperire a cerului cu nori; -scop (v. -scop), s.n., aparat meteorologic cu ajutorul căruia se determină viteza şi direcţia de deplasare a norilor.
NEFR-, v. NEFRO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a rinichilor; sin. nefrodinie; -ectazie (v. -ectazie), s.f., distensie a rinichilor; -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a unui rinichi; -odinie (v. -odinie), s.f., nefralgie*. NEFRO- „rinichi, urinar, renal". 0 gr. nephros „rinichi" > fr. nephro-, germ. id., engl. id., it. nefro-, lat. sav. nephro- > rom. nefro-. m -angioscleroză (v. angio-, v. -scleroză), s.f., angioscleroză renală; -cel (v. -cel2), s.n., hernie a rinichilor ; -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., leziune degenerativă a rinichilor, fără inflamare; -gen (v. -geni), adj. 1. Care produce ţesut renal. 2. De origine renală; -genic (v. -genic), adj., nefrogen (1, 2); -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a rinichilor cu ajutorul unei substanţe de contrast; -gramă (v. -gramă), s.f., imagine radiologică a parenchimului renal; -id (v. -id), adj., s.f. 1. Adj. Care are forma unui rinichi. 2. S.f. Curbă plană având conturul unui rinichi; -lit (v. -liti), s.n., calcul renal; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la nefroliză; -litotomie (v. lito-, v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unui rinichi în vederea extragerii calculilor; -liză (v. -liză), s.f., eliberare chirurgicală a rinichiului şi rezecţia straturilor ‘celulare; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în nefrologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul rinichilor; -malacie (v. -malacie), s.f., ramolisment al rini-
chilor; -megalie (v. -megalie), s.f., hipertrofie renală; -mer (v. -mer), s.n., masă celulară intermediară; -nevroză (v. -nevroză), s.f., tulburare urinară de origine nervoasă; -omentopexie (v. omento-, v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a unui ligament epiploic la rinichi, pentru ameliorarea vascularizaţiei acestuia; -pat (v. -pat), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de ne-fropatie; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru bolile de rinichi; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a rinichilor; -pielolitotomie (v. pielo-, v. lito-, v. -tomie), s.f., operaţie de extragere a calculilor dintr-un rinichi printr-o incizie a bazinetului şi a parenchimului renal; -pioză (v. -pioză), s.f., supuraţie a rinichiului; -plegie (v. -plegie), s.f., suprimare a excreţiei renale; -por (v. -por), s.m., deschidere externă a nefridiei; sin. nefridiopor; -ptoză (v. -ptoză), s.f., deplasare a unui rinichi; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de sutură a unui rinichi; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie renală; -scleroză (v. -scleroză) s.f., maladie renală datorată sclerozării arterelor renale mici şi mijlocii; -stom (v. -stom), s.n., deschidere a tubului nefridial în cavitatea corpului; -stomie (v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de abatere în exterior a urinii din cavităţile renale; -tom (v. -tom), s.n., masă nesegmentată de mezo-derm care leagă somitele cu mezodermul lateral; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a rinichiului; -tomografie (v. tomo-, v. -grafie), s.f., tomografie a rinichilor, realizată cu ajutorul unei substanţe de contrast; -ureterectomie (v. ureter/o-, v. -ectomie), s.f., ablaţiune chirurgicală într-un singur bloc al rinichiului împreună cu ureterul respectiv.
-NEFROZĂ „afecţiune renală". 0 gr. nephros „rinichi" > fr. -nephrose, germ. id. > rom. -nefroză. NEMA- „fir, filament". 0 gr. nema „fir, filament"
>	fr. nema-, engl. id., lat. sav. id. > rom. nema-. m -teciu (v. -teciu), s.n., excrescenţă care conţine organe de fructificaţie, la alge.
NEMAT-, v. NEMATO-. ■ -elminţi (v. -elminţi), s.m. pl., încrengătură de viermi cilindrici nesegmentaţi, de formă alungită, care trăiesc în ape, pe pământ şi ca paraziţi; -ode (v. -od), s.n. pl., clasă de viermi paraziţi, care au în partea din faţă o gură aparentă.
NEMATO- „fir, filament, filamentos". 0 gr. nema, nematos „fir, filament" > fr. nemato-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. nemato-.u -blaste (v. -blast), s.n. pl., plastide filiforme din citoplasmă; sin. nematoplaste; -blastic (v. -blastic), adj., cu o structură caracteristică rocilor metamor-fice; -caul (v. -caul), adj., cu tulpină fila-mentoasă; -cer (v.-cen), adj., s.f. pl. 1. Adj. Care are antene filiforme. 2. S.f. pl. Familie de insecte lepidoptere, cu antene filiforme; -cîst (v. -cist), s.n., vezicula urticantă a celentera-
271
telor; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze filamentoase; -for (v. -for), s.m., polip minuscul apărător, prezent în coloniile de hidrozoare; -id (v. -id), adj., s.n. pl. 1. De forma unui fir sau filament. 2. S.n. pl. Ordin de helminţi paraziţi, în formă de filament, lipsiţi de circulaţie şi de respiraţie, având un intestin deschis la cele două extremităţi; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul paraziţilor nematozi, întâlniţi la om sau la animale; -plaste (v. -plast), s.n. pl., nematoblaste*; -sferă (v. -sferă), s.f., extremitatea globuloasă a tentaculelor anumitor actinii; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., tip de zoosporange separat de restul filamentului printr-o membrană transversală.
-NEMĂ „fir, filamenf. 0 gr. nema „filament, fir“ > fr. -nema şi -neme, engl. -nema, it. id., germ. id.
>	rom. -nemă.
-NEMIC „filamentos, cu filamenf. 0 gr. nema „fir, filamenf > fr. -nemique, engl. -nemic > rom. -nemic.
-NEMIE „răspândire, distribuţie". 0 gr. nemein „a distribui" > fr. -nemie, engl. -nemy > rom. -nemie.
NEMOi- „fir, filamenf. 0 gr. nema „fir, filamenf> fr. nemo-, engl. id. > rom. nemo^-. ■ -blast (v -blast), s.n., embrion filiform, specific muşchilor; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la nemoblaste; -cefal (v. -cefal), -adj., cu capul filiform; -cer (v. -ceri), adj., cu antene filiforme; -gnat (v. -gnat), adj., cu maxilare filiforme; -pter (v. -pter), adj., cu aripi filiforme; -zom (v. -zom), adj., cu corpul filiform.
NEM02- „pădure, livadă“. 0 gr. nemos „pădure, codru“ > fr. nemo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. nemoz-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre un organism vegetal) care creşte în păduri sau livezi; -filie (v. -filiei), s.f., afinitate a unor organisme pentru păduri şi poieni.
NEO- „recent, nou, tânăr, imatur". 0 gr. neos „nou“ > fr. neo-, it. id., engl. id.f germ. id., lat. sav. id.'> rom. neo-. ■ -antrop (v. -antrop), s.m., denumire dată omului fosil asemănător celui actual; sin. neantrop; -artroză (v. -artroză), s.f. 1. Articulaţie nou creată între două extremităţi osoase. 2. Articulaţie recent creată prin artro-plastie într-o anchiloză osoasă; -biogenetic (v. bio-, v. -genetic), adj., relativ la neobiogeneză; -biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s.f., ipoteză conform căreia viaţa a apărut de mai multe ori pe Pământ; -blaste (v. -blast), s.n. pl., celule nediferenţiate care, la anumite organisme animale (planarii, anelide), asigură reconstituirea părţilor amputate accidental; -blastic (v.-blastic), adj., referitor la neoblaste; -centromer (v. centro-, v. -mer), s.n., regiune cromozomială care îndeplineşte, parţial, funcţiile centromerului; -cit (v. -cit), s.n., celulă de formaţie recentă; -citemie (v. cit/o-, v. -emie), s.f., apariţie a neocitelor în
sânge; -cotii (v. -cotii), s.n., cavitate cotiloidiană în luxaţia congenitală a şoldului; -echinorinc (v. echino-, v. * -rine), s.m., vierme parazit în intestinul peştilor dulcicoli, prevăzut, anterior, cu o mică trompă evaginabilă, înzestrată cu 6 rânduri de câte 3 cârlige, cu vârful îndreptat înapoi; -ecologie (v. ecor, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază ecosistemele din perioada actuală; -fii (v. -fih), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă neofilie; -filie (v. -filiei), s.f., afinitate excesivă pentru tot ceea ce este nou; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante antropocore încetăţenite pe alte continente şi în timpuri mai recente; -fitic (v. -fitic), adj., s.n. 1. Adj. Care face parte din neofitic. 2. S.n. Eră florală din cretacic şi postcretacic; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de tot ceea ce este nou; -gee (v. -gee), s.f., arie zoogeografică, cuprinzând regiunea neotropicală; -gen (v. -geni), adj., s.n.
1.	Adj. Care aparţine neogenului. 2. S.n. A doua perioadă a neozoicului; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la neogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de diferenţiere a unor noi structuri şi ţesuturi; -glicogenetic (v. glico-, v. -genetic), adj., referitor la neoglicogeneză; -glicogeneză (v. glico-, v. -geneză), s.f., formare de glucoză din proteine sau lipide; -idă (v. -id), s.f., curbă plană obţinută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix şi al unei secante care se roteşte sprijinindu-se pe punctul fix; sin. spirala lui Arhimede; -litic (v. -Jitiei), adj., s.n. 1. Adj. Care aparţine neoliticului. 2. S.n. Epoca pietrei lustruite; -log (v. -log), s.m. şi f., persoană care utilizează frecvent neologisme; -logie (v. -logiei), s.f., suma procedeelor interne şi externe de îmbogăţire a vocabularului cu cuvinte şi cu sensuri noi; -morf (v. -morf), adj. 1. Cu înfăţişare nouă sau cu caractere noi. 2. (Despre un caracter morfologic) Care apare recent într-un filum oarecare, fiind condiţionat de o mutaţie genică; -morfic (v. -morfic), adj., referitor la neomorfie; -morfie (v. -morfie), s.f., apariţie la hibrizii din prima generaţie a unor caractere noi, deosebite de cele ale părinţilor; -morfism (v. -morfism), s.n., apariţia unor noi formaţii care modifică forma vechiului organ; -morfogen (v. morfo-, v. -geni), adj. (despre un factor biologic) care produce neo-morfoze; sin. neomorfogenic; -morfogenic (v. morfo-, v. -genic), adj., neomorfogen*; -morfoză (v. -morfoză), s.f. 1. Regenerare a ţesuturilor sau organelor distruse. 2. Regenerare a unui organ într-o formă nouă şi neobişnuită; -ontologie (v. onto-, v. -logiei), s.f., studiul organismelor actuale, în opoziţie cu paleontologia; -patie (v. -patie), s.f., maladie recentă; -pitec (v. -pitec), s.m., specie de maimuţă fosilă, de la începutul erei terţiare; -plasm (v. -plasm), s.n. ţesut de neoformaţie, rezultat din proliferarea patologică a celulelor; sin. neoplas-
272
mă; -plasmă (v. -plasmă), s.f., neoplasm*; -plastie (v. -plastie), s.f., restaurare chirurgicală, prin autoplastie, a ţesuturilor distruse; -plazie (v. -plazie), s.f., proces patologic de 'formare a unui ţesut nou, printr-o înmulţire excesivă a celulelor; -ptere (v. -pter), s.f. pl., diviziune a pterigotelor, cuprinzând insectele cu aripi: piecopterele, ortopterele, dermapterele, izopterele, heteropte-rele etc.; -stomie (v. -stomie), s.f., anastomoză a unui canal natural într-un organ alăturat; -tenie (v.-tenie), s.f., fenomen de persistenţă a caracterelor larvare în starea de adult; -tip (v. -tip), s.n., exemplar botanic care înlocuieşte tipul pierdut sau distrus, colectat de pe locul clasic; -tropic (v. -tropic), adj. (despre o plantă) care provine din regiunea tropicală a Americii de Sud şi Mijlocii; -zoic (v. -zoic), adj., s.n. 1. Adj. Care aparţine neozoicului. 2. S.n. Ultima eră geologică, continuând de la sfârşitul mezozoicului până astăzi, cuprinzând perioadele paleogenă, neo-genă şi cuaternară; sin. cainozoic, cenozoic; -zom (v. -zom), s.m., precursor al ribozomului; -zomic (v. -zomic), adj., referitor la neozomi. -NERITIC „referitor la cochilii, de cochilii". 0 gr. nerite „cochilie, scoică" > fr. -neritique, engl.
-neritic, germ. -neritisch > rom. -neritic.
NERITO- „scoici, cochilii". 0 gr. nerite „cochilie"
>	fr. neritolat. sav. id. > rom. nerito-. • -pelagic (v. -pelagic), adj. (despre un organism marin) care trăieşte în apropierea ţărmului marin şi oceanic.
-NERV „nervură, nervaţie". 0 lat. nervus „muşchi, tendon, coardă, nerv" > fr. -nerve, lat. sav. -,nervis > rom. -nerv:
NERVI- „nervură". 0 lat. nervus „ligament, tendon, nerv" > fr. nervi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. nervi-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze prevăzute cu nervuri; -form (v. -form), adj., în formă de nerv; -motor (v. -motor), adj., care produce motricitate.
NESIDIO- „insulele Langerhans, celule insulare". 0 gr. nesidion „insuliţă" > engl. nesidio-, lat. sav. id. > rom. nesidio-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă din insulele Langerhans ale pancreasului; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la nesidioblaste.
NESO- „insulă, insular". 0 gr. nesos „insulă" > engl. neso-, lat. sav. id. > rom. neso-. ■ -fii (v. -fiii), adj. (despre o plantă) care creşte pe insule, care preferă insulele.
NEST-, v. NESTO-. ■ -iatrie (v. -iatrie), s.f., nestoterapie*.
NESTO- „post, abstinenţă". 0 gr. nestis „post, abstinenţă" > fr. nesto-, engl. id. > rom. nesto-.
■	-terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical prin cură de foame sau restricţie substanţială a alimentaţiei; sin. nestiatrie.
NEUR-, v. NEURO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie a unui nerv pe o anumită întindere;
-odinie (v. -odinie), s.f., durere resimţită pe traiectul unui nerv senzitiv sau al ramificaţiilor sale; -onichie (v. -onichie), s.f., modificări distrofice ale unghiilor, care apar în cursul unor boli nervoase.
-NEURĂ „nervi, inervaţie". 0 gr. neuron „coardă, nerv" > fr. -neure, lat. sav. -neura > rom. -neură. NEURI- (NEVRI-) „nervi, celule nervgase". 0 gr. neuron „nerv" > fr. neuri- şi nevri-, germ. neuri-, engl. id. > rom. neuri şi nevri-. ■ -crinie (v. -crinie), s.f., activitate endocrină a celulelor nervoase; -Iernă (nevrilemă) (v. -Iernă), s.f., ţesut conjunctiv fascicular care înveleşte nervii la exterior; sin. nevrilem.
-NEURIE „sistem nervos". 0 gr. neuron „nerv" > fr. -neurie, germ. id. > rom. -neurie.
NEURO- (NEVRO-) „nervi, ţesut nervos, sistem nervos, neural, nervos, nervat". 0 gr. neuron „nerv" (cu pronunţarea nevron din greaca modernă) > fr. neuro- şi nevro-, germ. neuro-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. neuro- şi nevro-. m -biolog (v. bio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în neurobiologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază biologia sistemului nervos; -biotaxie (v. bio-, v. -taxie), s.f. 1. Teorie care dă o explicaţie biologică modului de dezvoltare, migrare şi aşezare a neuronilor. 2. Acumulare treptată, în filogeneză, de neuroni cu aceeaşi funcţiune, în acelaşi loc din sistemul nervos central. 3. Mod de constituire a centrilor nervoşi; -blast (v. -blast), s.n., celulă nervoasă embrionară, din care provine neuronul; -blastic (v. -blastic), adj., relativ la neuroblaste; -carpic (v. -carpic), adj., ale cărui fructe sunt prevăzute cu nervuri; -cel (v. -celi), s.n., ansamblu de cavităţi şi ventricule în sistemul nervos central primitiv; -chirurg (v. chir/o-, v. -urg), s.m., specialist în neurochirurgie; -chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s.f., disciplină medicală care se ocupă cu intervenţiile pe sistemul nervos; sin. chirurgie nervoasă; -cit (v. -cit), s.n., celulă nervoasă; -citic (v. -citic), adj., referitor la neurocit; -crin (v. -crin), adj., referitor la neurocrinie; -crinie (v. -crinie), s.f. 1. Vărsare a unei secreţii interne într-un şesut sau organ nervos. 2. Proprietate secretorie pe care o au unele celule nervoase; -doc (v. -doci), s.n., parte a nervului care stă într-un canal osos; -endocrin (v. endo-, v. -crin), adj., care aparţine sistemelor nervos şi endocrin; -endocrinologie (v. endo-, v. crino2-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază relaţiile dintre sistemul nervos şi cel endocrin; -fag (v. -fag), s.m., celulă fagocitară care distruge celule nervoase senescente; -fii (v. -fiii), adj. (despre o toxină) care se fixează în mod electiv pe sistemul nervos -filaxie (v. -filaxie), s.f., acţiune de protejare a sistemului nervos; -filie (v. -filiei), s.f., afinitate a unor inframicroorganisme
273
pentru sistemul nervos; -fiziolog (v. fizio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în neurofiziologie; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul fenomenelor normale ale diferitelor forme de activitate nervoasă; -fonie (v. -fonie), s.f., emitere a unor ţipete determinate de un spasm al muşchilor respiratori; -gen (v. -geni), adj. 1. Care este determinat, generat de sistemul nervos. 2. Referitor la originea nervoasă a unei tulburări organice; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la neurogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de producere a nervilor; -genic (v. -genic), adj. (despre ritmul cardiac) care depinde de descărcarea stimulilor nervoşi; -grafie (v.-grafie), s.f., descriere a nervilor; -histologie (v. histo-, v. -logiei), s.f., histologie a sistemului nervos; -id (v.	-id), adj.,
asemănător unui nerv; -Iernă (v. -lemăi), s.f., pătură membranoasă care înconjoară teaca de mielină a unei fibre nervoase; -leptic (v. -leptic), adj., s.n. (medicament) cu acţiune sedativă, nu şi narcotică; -limfă (v. -limfă), s.f., lichid cefalorahidian; -litic (v. -Iitic2), s.f., care produce neuroliza, referitor la neuroliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de descompunere a sistemului nervos; -log (v.-log), s.m. şi f., specialist în neurologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază formarea, structura, funcţiile şi bolile sistemului nervos; -malacie (v. -malacie), s.f., ramolisment al sistemului nervos; -mer (v. -mer), s.n., segment embrionar al creierului sau al măduvei spinării; -mielopatie (v. mielo-, v. -patie), s.f., maladie a măduvei spinării; -oftalmolog (v. oftalmo-, v. -log), s.m. şi f., specialist în neurooftalmologie; -oftalmologie (v. oftalmo-, v. -logiei), s.f., studiu al tulburărilor oftalmologice datorate leziunilor nervoase; -patie (v. -patie), s.f., tulburare a funcţiilor sistemului nervos central; -patolog (v. pato-, v. -log), s.m. şi f., specialist în neuropatologie; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul bolilor sistemului nervos; -pil (v. -pil2), s.n., reţea de fibre subţiri amielinice, care străbate întregul sistem nervos central; -plasmă (v. -plasmă), s.f., protoplasmă care umple interstiţiile dintre fibrele celulelor nervoase; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de înlocuire a unor părţi ale nervilor periferici cu ajutorul unor omogrefe prelevate din măduva spinării; -plegie (v. -plegie), adj., s.n.pl. (substanţe) care blochează sistemul nervos neurovegetativ şi inhibă astfel unele funcţii vegetative; -plegie (v. -plegie), s.f., diminuare sau dispariţie a tonusului sistemului nervos; -por (v. -por), s.m., deschidere terminală a tubului neural embrionar; -praxie (v. -praxie), s.f., dependenţa mişcărilor corpului de buna
funcţionare a sistemului nervos; -psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s.f., disciplină medicală care se ocupă cu studiul bolilor nervoase; -psihiatru (v. psih/o-, v. -iatru), s.m., specialist în neuropsihiatrie; -psiholog (v. psiho-, v. -log), s.m. şi f., specialist în neuropsihologie; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază fenomenele psihice în corelaţie cu sistemul nervos central; -pteris (v. -pteris), s.m., plantă fosilă caracteristică pentru carbonifer şi permian, cu frunze mari şi cu foliolele fixate într-un singur punct; -radiologie (v. radio-, v. -logiei), s.f., ramură a radiologiei care utilizează radiaţiile ionizante în tratarea afecţiunilor sistemului nervos; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de suturare a unui nerv; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în neurotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unui nerv periferic; -tonic (v. -tonic), adj., s.n. (medicament) care fortifică sistemul nervos; -traumatologie (v. traumato-, v. -logiei), s.f., studiul leziunilor traumatice ale sistemului nervos; -tripsie (v. -tripsie), s.f., zdrobire a unui nerv; -trofic (v. -trofic), adj., care hrăneşte sistemul nervos; -trofie (v. -trofie), s.f., hrănire a sistemului nervos; -trop (v. -trop), adj., s.m. (virus, toxină, germen etc.) cu afinitate pentru ţesutul nervos; -tropic (v. -tropic), adj., relativ la neurotropism; -tropi#n (v. -tropism), s.n., afinitate a unor substanţe sau microbi pentru sistemul nervos; -zom (v. -zom), s.m., mitocondrie a celulelor nervoase; -zomic (v. -zomic), adj., referitor la neurozomi.
NEURONO- „celulă nervoasă, neuron". 0 gr. neuron „nerv“ > fr. neurono-, germ. id., engl. id.
>	rom. neurono-. ■ -fagie (v. -fagie), s.f., proces prin care o celulă nervoasă alterată este fagodtată de alte celule speciale din jurul ei. NEUTRO- „compuşi chimici neutri". 0 lat. neuter; neutra, neutrum „nici unul din doi, neutru" > fr. neutro-, engl. id., germ. id. > rom. neutro-. ■ -bazofil (v. bazo-, v. -fih), adj. (despre un sol), care este bogat în humus şi are pH-ul de 6-8; -fii (v. -fih), adj., s.n. şi f. pl.
1.	Adj. s.n. (Leucocit) care prezintă afinitate pentru coloranţii bazici. 2. Adj., s.f. pl. (Plante) care s-au adaptat la reacţiile neutre ale solului; -filie (v. -filiei), s.f. 1. Pătrundere a leucocitelor neutrofile în sânge. 2. Afinitate atât pentru coloranţii bazici, cât şi pentru cei acizi; -penie (v. -penie), s.f., reducere a proporţiei de gra-nulocite neutrofile în circulaţia periferică.
NEVR-, v. NEVRO-. ■ -aigie (v. -algie), s.f., durere acută pe traiectul unui nerv; -ectomie (v. -ectomie), s.f., neurectomie*.
NEVRI-, v. NEURk
NEVRO-, v. NEURO-. ■ -glie (v. -glie), s.f., ţesut conjunctiv care intră în structura siste-
274
mului neevos; -patie (v. -patie), s.f., tulburare a funcţiilor sistemului nervos central; -ptere (v. -pter), s.n. pl., ordin de insecte cu metamorfoză completă, cu aripile membranoase, străbătute de numeroase reţele de nervi; -scleroză (v. -scleroză),s.f., induraţie a ţesutului nervos. -NEVROZĂ „tulburare nervoasă". 0 gr. neuron „nerv“ > fr. -nevrose, germ. -nevrose > rom. -nevroză.
-NEZIE „structură insulară, celulă hepatică". 0 gr. nesos „insulă" > fr. -nesie, germ. id. > rom. -nezie.
NICT-, v. NICTO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere de cap, care se manifestă numai noaptea; -antie (v. -antie), s.f., înflorire în timpul nopţii; -ureză (v. -ureză), s.f., nicturie*; -urie (v. -urie), s.f., incontinenţă nocturnă de urină; sin. nictureză, nicturezis.
NICTAL-, v. NICTALO-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., nictalofobie*; -opie (v. -opie), s.f., afecţiune a ochiului datorită căreia bolnavul nu distinge bine lucrurile decât la o lumină slabă sau în timpul nopţii.
NICTALO- „noapte, nocturn". 0 gr. nyktalos „nocturn" > fr. nyctaio- > rom. nictalo-. m -fobie (v. -fobie), s.f., teamă obsedantă şi angoasantă de obscuritate.
NICTI- „de noapte, nocturn". 0 gr. nyx, nyktos „noapte" > fr. nycti-, engl. id., germ. nykti-, lat. sav. nycti- > rom. nicti-, ■ -gam (v. -gam), adj. (despre o floare) care se deschide numai seara spre a atrage insectele în vederea polenizării; -nastie (v. -nastie), s.f., mişcare periodică de deschidere şi de închidere a florilor, ca efect al alternanţei între noapte şi zi; sin. ntctitropie; -pelagic (v. -pelagic), adj. (despre un organism plutitor) care în timpul nopţii se ridică deasupra apelor mării; -tropic (v. -tropic), adj. (despre un organ foliaceu) care prezintă mişcări de strângere sub influenţa luminii reduse; -tropie (v. -tropie), s.f., nictinastie*; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare paratonică periodică de închidere a frunzelor la întuneric.
NICTO- „noapte, nocturn". 0 gr. nyx, nyktos „noapte" > fr. nycto-, engl. id., germ. nykto- > rom. nicto-. » -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de întuneric.
NIDI- „cuib". 0 lat. nidus „cuib" > fr. nidi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. nidi-. ■ -col (v. -coli), adj. (despre pui) care la ieşirea din ou nu poate părăsi cuibul; -form (v. form), adj., în formă de cuib de pasăre; -fug (v. -fug), adj. (despre pui) care la ieşirea din ou este bine dezvoltat şi poate părăsi cuibul.
NIGRI- „negru". 0 lat. niger, nigra, nigrum „negru" > fr. nigri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. nigri-. » -rostru (v. -rostru), adj. (despre o pasăre) cu ciocul negru; -spin (v. -spin), adj., cu ghimpi negri.
NIMF-, v. NIMFO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie a labiilor mici.
NIMFI- „pupă, nimfă". 0 lat. nympha „crisalidă la insecte" > fr. nymphi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. nimfi-. m -form (v. -form), adj., în formă de nimfă; -par (v.-par), adj., care produce pupe.
NIMFO- „vulvă, labii mici, vulvar, vaginal". 0 gr. nymphe „labie mică, vulvă" > fr. nympho-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. nimfo-. » -lepsie (v. -lepsie), s.f., extazie sau frenezie produsă de plăcere; -leptic (v. -leptic), adj., s.m. şi f. (persoană) atinsă de nimfolepsie; -mană (v. -mani), adj., s.f. (femeie) care suferă de nimfomanie; -manie (v. -manie), s.f., excitaţie sexuală excesivă la femei; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a labiei mici vulvare.
NISTAGMO- „mişcări nistagmatice". 0 gr. nys-tagmos „oscilaţie, clătinare" > fr. nystagmo- > rom. nistagmo-. ■ -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea mişcărilor nistagmatice; -grafie (v. -grafie), s.f., tehnică de reproducere a constantelor cantitative şi calitative ale unui nistagmus; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la nistagmograf.
NITIDI- „lucios, lucitor". 0 lat. nitidus „neted, lucios" > fr. nitidi-, lat. sav. id. > rom. nitidi-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori lucioase; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze lucitoare.
NITRO- „azot, azotic, azotiţi". 0 gr. nitron „salpetru" > fr. nitro-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. nitro-. «-bacter (v. -bacter), s.m., bacterie care oxidează azotiţii formaţi în sol prin oxidarea amoniacului, formând astfel azotaţi care pot fi folosiţi de plante; -file (v. -fih), adj., s.f. pl. (plante) care au nevoie de o mare cantitate de azot pentru a se dezvolta; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care prezintă afinitate pentru solurile azotoase; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se determină cantitatea de azot a unor combinaţii chimice; -morf (v. -morf), adj. (despre un sol) care este bogat în compuşi azotaţi.
NIVI- „zăpadă, gheţar". 0 lat. nix, nivis „zăpadă"
>	fr. nivi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. nivi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre o plantă) care creşte în apropierea zăpezilor permanente; -fer (v. -fer), adj. (despre un sol) care este acoperit de zăpadă; -form (v. -form), adj., cu aspect de zăpadă.
NIVO- „zăpadă, de zăpadă, nival". 0 lat. nix, nivis „zăpadă" > fr. nivo-, germ. id. > rom. nivo-. m -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a regimului nival al unui curs de apă; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat pentru măsurarea cantităţii de zăpadă căzută pe o anumită suprafaţă într-un interval de timp.
NOCTI- „noapte, nocturn". 0 lat. nox, noctis „noapte" > fr. nocti-, germ. nokti-, engl. nocti-, lat. sav. id. > rom. nocti-. ■ -fior (v. -fior), adj.,
275
care înfloreşte sau care se deschide în timpul nopţii.
NODI- „nod, nodozitate". 0 lat. nodus „legătură, nod“ > fr* nodi-, engl. id. > rom. nodi-. ■ -col (v. -coh), adj., care locuieşte în nodurile vegetalelor; -corn (v. -corn), adj. (despre insecte) care are antene noduroase; -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu nodozităţi; -fior (v. -fior), adj., cu flori care dau din nodurile vegetale; -form (v. -form), adj., în formă de nod.
NODULI- „nodul, nod mic“. 0 lat. nodulus „nod mic" > fr. noduli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. noduli-. ■ -fer (v. -fer), adj., cu noduri mici; -form (v. -form),adj., de forma unor noduri mici. -NOIA „minte, spirit". 0 gr. noia „raţiune, spirit" > fr. -noia, germ. -noia, engl. id., lat. sav. id. > rom. -noia.
-NOMi „care conduce, care dirijează, care administrează". 0 gr. nomos „lege, regulă" > fr. -nome, germ. -nom, it. -nomo > rom.-nomi. -NOM2 „parte, diviziune, termen". 0 gr. nome „diviziune, parte" > fr. -nome, germ. -nom > rom. -nom2.
-NOM3 „ros, roadere". 0 gr. nomos „păşune" > fr. -nome, germ. -nom, engl. -nome > rom. -nom3.
-NOMIC „care conduce, care guvernează“.0 gr. nomos „lege,normă" > fr. -nomique, it. -nomico, engl. - nomie > rom. -nomie.
-NOMIE „regulă, principiu, conducere, distribuţie". 0 gr. nomos „lege, normă" > fr. -nomie, germ. id., engl. -nomy, it. -nomia > rom. -nomie.
-NOMIU „cavitate roasă". 0 gr. nomos „păşune" >fr. -nomium, engl. id., lat. sav. id. > rom. -nomiu.
NOMOi- „lege, regulă, normă". 0 gr. nomos „lege, regulă, obicei" > fr. nomo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. nomo1-. ■ -craţie (v. -craţie), s.f., formă de guvernământ bazată pe supremaţia legii; -filă (v. -fil2), s.f., frunză normală, propriu-zisă, ca organ de asimilaţie (exclusiv catafilele, hipofilele şi cotiledoanele); -genetic (v. -genetic), adj., referitor la nomo-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., concepţie conform căreia evoluţia îşi are propriile ei legi; -genie (v. -geniei), s.f., origine a vieţii bazată pe legile naturii şi nu pe miracole; -graf (v. -graf), s.m., autor al unui tratat despre legi sau al unei culegeri de legi; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Tratat despre legi. 2. Disciplină matematică având ca obiect de studiu folosirea practică a nomogra-melor; -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică în plan, cu ajutorul liniilor gradate, a unei funcţii cu una sau mai multe variabile; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţa legilor.
N0M02- „păşune". 0 gr. nomos „păşune" > fr. nomo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. nomo2-. ■ -fii (v. -fih), adj., care creşte pe păşuni; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante de păşuni.
NOO- „spirit, intelect, raţiune". 0 gr. noos „idee, inteligenţă, raţiune" > fr. noo-, engl. id., germ. id. > rom. noo-. ■ -crat (v. -crat), s.m. şi f., adept al noocraţiei; -cratic (v. -cratic), adj., care se referă la noocraţie; -craţie (v. -craţie), s.f. tip de stat condus de intelectuali, după sistemul platonician al guvernării filozofilor; -gen (v. -geni), adj., care generează probleme spirituale; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază spiritul; -nevroză (v. -nevroză), s.f., tulburare nervoasă ale cărei cauze sunt determinate de probleme spirituale, de frământări sau de crize existenţiale; sin. nevroză noogenă; -sferă (v. -sferă), s.f., ansamblul sistemelor de informaţie, cunoaştere şi valorizare, specifice fiinţei umane.
NORM-, v. NORMO-. ■ -ergie (v. -ergie), s.f., capacitate reacţională normală a organismului la acţiunea diverşilor excitanţi.
NORMO- „normă, normal, echilibrat". 0 lat. norma „regulă, lege, model" > fr. normo-, germ. id.f engl. id, it. id. > rom. normo-. ■ -blast (v. -blast), s.n., globulă roşie nedezvoltată care se găseşte în mod normal în măduva hemato-poietică; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la normoblaste; -capnie (v. -capnie), s.f., concentraţie normală de acid carbonic în sânge; -cit (v. -cit), s.n., globulă roşie adultă care provine dintr-un normoblast; -citic (v. -citic), adj., relativ la normocit; -crom (v.-crom), adj. (despre o anemie) în cursul căreia deficitul în hemoglobina este paralel cu diminuarea numărului globulelor roşii; -cromazie (v. -cromazie), s.f., reacţie normală la colorant, prezentată de o celulă sau de un ţesut organic; -drom (v.-drom), adj. (despre o contracţie cardiacă) care se propagă în sens normal; sin. normodromic; -dromie (v. -dromie), adj. normodrom*; -tip (v. -tip), s.n., persoană normală, echilibrată funcţional şi structural; -tipic (v. -tipic), adj. (despre o contracţie cardiacă) care este de o calitate normală; -top (v. -top), adj. (despre o contracţie cardiacă) apărută la nivelul unui sinus; sin. nor-motopic; -topic (v. -topic), adj., normotop*; -topie (v. -topie), s.f., localizare normală a formaţiunilor anatomice.
NOS-, v. NOSO-. ■ -encefal (v. -encefal), adj., s.m. (individ) care prezintă nosencefalie; -encefalie (v. -encefalie), s.f., aplazie cerebrală limitată la lobii frontal şi temporal bilateral. NOSO- (NOZO-) „boală, maladie, afecţiune". 0 gr. nosos „boală, maladie" > fr. noso-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. noso- şi nozo-. m -fite (v. -fit), s.f. pl., paraziţi vegetali dezvoltaţi pe plante bolnave; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de boli; -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f., geografie medicală; -grafie (v.-grafie), s.f., descriere sistematică a bolilor; -logie (nozologie) (v. -logiei), s.f., disciplină
276
medicală care se ocupă cu studiul, clasificarea şi definirea bolilor; -manie (v. -manie), s.f., stare obsesivă a unei persoane de a se crede că suferă de o boală imaginară; -nomie (v. -nomie), s.f., parte a taxonomiei care se referă la clasificarea bolilor.
NOST-, v. NOSTO-. ■ -algie (v.-algie), s.f., sentiment de melancolie provocat de dorinţa de a revedea locuri şi persoane dragi.
NOSTO- „întoarcere, senilitate”. 0 gr. nostos „întoarcere, revenire" > fr. nosto-, engl. id. > rom. nosto-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., studiul vârstelor senile ale organismelor; -manie (v. -manie), s.f., impuls patologic al unei persoane de a se reîntoarce în ţara unde şi-a petrecut copilăria.
NOT-, v. NOTO1-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere în regiunea dorsală; -encefal (v. -encefal), s.m., monstru al cărui creier se află în afara craniului, în regiunea occipitală; -encefalocel (v. encefalo-, vv -cel2),	s.n., malformaţie congenitală
caracterizată prin hernierea encefalului sub forma unei tumori prin regiunea occipitală a craniului.
-NOTIE „hibrid, hibridare". 0 gr. nothos „hibrid" > fr. -nothie, germ. id., engl. -nothy> rom. -notie. NOTO1- „spate, spinare, dorsal". 0 gr. notos „spate, spinare" > fr. noto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. noto1-. m -cord (v. -cord), s.n., schelet axial primitiv al embrionului animalelor cordate, din care derivă coloana vertebrală; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la noto-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., procesul de' dezvoltare a notocordului; -mei (v. -meii), s.m., monstru la care membrele supranumerare sunt prinse în partea de dinapoi a corpului; -necte (v. -necte), s.f. pl., insecte hemiptere hete-romere, din ordinul heteropterelor carnasiere, care înoată pe spate; -pter (v. -pter), adj., care are una sau mai multe înotătoare pe spate; -riz (v.-riz), adj. (despre crucifere) cu radicula plasată pe partea dorsală a cotiledoanelor; -teriu (v. -teriu), s.m., gen de marsupial fosil gigantic, descoperit în Australia; -trib (v. -trib), adj. (despre polen), care este transportat pe spatele insectei care realizează polenizarea; -zauri (v. -zaur), s.m. pl., specie de saurieni marini din triasic.
NOTO2- „hibrid, deosebit, fals". 0 gr. nothos „hibrid, bastard" > fr. notho-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. notoz-. m -gam (v. -gam), adj., care prezintă notogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., polenizare cu polen provenit de la subspeciile deosebite ale aceleiaşi specii; -morf (v. -morf), adj. (despre o, formă hibridă) care este derivat din aceeaşi specie parentală; -xen (v. -xen), adj. (despre o plantă) originar din alte ţări sau continente şi care s-a răspândit prin seminţe, fără a fi cultivat.
NOXO- „noxe, factori nocivi". 0 lat. noxa „vătămare, boală" > fr. noxo- > rom. noxo-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază acţiunea factorilor nocivi asupra organismului. -NOZĂ „boală, afecţiune, maladie". 0 gr. nosos „boală" > fr. -nose, germ. id. > rom. -noză. NOZO-, v. NOSO-.
NUBI- „nor". 0 lat. nubes, nubis „nor" > fr. nubi-, engl. id. > rom. nubi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine nori; -form (v.-form), adj., în formă de nor; -gen (v. -gen2), adj., care produce nori. NUCI- „nucă". OJat. nux, nucis „nucă" > fr. nuci-, engl. id. > rom. nuci-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o plantă) care produce nuci; -form (v. -form), adj., care are forma unei nuci; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu nuci.
NUCLEI- „nucleu". 0 lat. nucleus „miez, sâmbure" > fr. nudei-,-engl id. > rom. nudei-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu nucleu; -form (v.-form), adj., în formă de nucleu.
NUCLEO- „nucleu, nuclear, nucleat". 0 lat. nucleus „sâmbure, miez" > fr. nucleo-, engl. id., germ. nukleo-, it. nucleo-, lat. sav. id. > rom. nucleo-. m -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme cu celule nucleate; -centrozom (v. centro-, v. -zom), s.m., centru divizionar situat în interiorul nucleului; -desme (v. -desmă), s.f.pl., formaţii fibrilare care fac legătura între nucleu şi citoplasmă; -hialoplasmă (v. hialo-, v. -plasmă), s.f., lichid vâscos care ocupă în nucleu spaţiul din jurul nucleolului şi cromatinei; -fage (v. -fag), adj., s.n.pl. (sporozoare) care parazitează amibele, distrugându-le nucleul; -fii (v. -fih), adj. (despre o particulă) susceptibil de a se uni cu un nucleu atomic, din al cărui strat electronic
*	extern lipseşte un dublet; -filie (v. -filiei), s.f., caracteristică a unei particule nucleofile; -ide (v. -id), s.n. pl., corpusculi nucleiformi din citoplasma bacteriilor; -lemă (v. -lemăi), s.f., totalitate a elementelor fibrilare ale nucleolului; -litic (v. -Iitic2), adj. (despre o enzimă) care degradează acizii nucleici; -microzomi (-microsomi) (v. micro-, v. -zom), s.m. pl., corpusculi care formează fiecare fibră a reţelei nucleare; -morfă (v. -morf), s.f., unitate de polimorfism DNA, reprezentată prin siturile de restricţie ale unui nucleon; -plasmă (v. -plasmă), s.f. 1. Substanţă fundamentală a nucleului celular interfazic, formată din proteine, enzime şi acizi ribonucleici. 2. Regiunea centrală a celulei cianofitelor, în care se găsesc cromatinozomii; -zomi (v. zom), s.m.pl., particule globulare nucleoproteice situate de-a lungul moleculei de ADN din cromatina eucariotelor. NUDI- „gol, neacoperit, nefoliat". 0 lat. nudus „gol, neacoperit" > fr. nudi-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. nudi-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpina lipsită de ramuri; -col (v. -col2), adj., cu gâtul descoperit; -flore (v. -fior), adj., s.f. pl. (plante) care au flori fără înveliş, fără peri sau fără
277
glande nectarifere; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze goale; -pare (v.-par), adj., s.n. pl. (animale) care expulzează fătul gol; -ped (v. ^ped2), adj. (despre galinacee) cu picioarele neacoperite, -rostru (v. -rostru), adj. (despre păsări) cu ciocul gol, neacoperit.
NULI- „nul, nici un, care lipseşte". 0 lat. nullus „nici unul“ > fr. nulii-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. nuli-. ■ -gestă (v. -gestă), adj., s.f. (femeie) care nu a fost niciodată gravidă; -haploid (v. haplo-, v. -id), adj. (despre o celulă haploidă) care are un cromozom lipsă; -pară (v. -par), adj., s.f. (femeie) care nu a născut niciodată un făt viu; -zom (v. -zom), s.m., celulă care prezintă nu-lizomie; -zomie (-nulisomie) (v. -zomie), s.f., absenţa unei perechi de cromozomi omologi de la un organism aneuploid.
NUMERO- „metode statistice". 0 lat. numerus „număr" > fr. numero-, engl. id., germ. id., lat.
sav. id. > rom. numero-. ■ -logie (v. -logieO, s.f., divinaţie cu ajutorul numerelor; -tip (v. -tip), s.n., tip botanic care poate fi recunoscut numai prin metode statistice; -tipic (v. -tipic), adj., referitor la numerotip.
NUMI- „monedă, numular". 0 lat. nummus „ban, monedă" > fr. nummi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. numi-. ■ -form (v. -form), adj., de forma rotundă a unei monede.
NUMISMATO- „monedă, medalie, numismatic". 0 gr. nomisma, nomismatos „monedă, medalie" > fr. numismato-, engl. id. > rom. numis-mato-. u -grafie (v. -grafie), s.f., descrierea monedelor şi a medaliilor vechi; -logie (v. -logiei), s.f., studiul monedelor şi al medaliilor vechi.
NUMULI- „ban mic, bănuţ". 0 lat. nummuius „bănuţ" > fr. nummuli-, engl. id. > rom. numuli-.
■	-form (v. -form), adj., în formă de bănuţ.
278
o
OBLONGI- „alungit, oblong". 0 lat. oblongus „lunguieţ, prelung" > lat. sav. oblongi-, fr. id. > rom. oblongi-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori alungite; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze elongate. OBTUZI- „bont, teşit": 0 lat. obtusus, „tocit, slăbit" > fr. obtusi -, engl. id., lat. sav. id. > rom. obtuzi-, m -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sau foliole teşite, terminate cu un vârf rotunjit. OCEANO- „ocean, oceanic". 0 gr. okeanos „ocean" > fr. oceano-, engl. id., lat. sav. id. > rom. oceano-. ■ -drom (v. -drom), adj. (despre un organism acvatic) care migrează numai în interiorul mediului marin; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în apa oceanelor; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la oceanofite; -graf (v. -graf), s,m. şi f., specialist în oceanografie; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Ştiinţă care se ocupă cu studiul fenomenelor fizice şi chimice din mări şi oceane. 2. Disciplină care tratează despre influenţa mediului marin asupra florei şi faunei de la diferite adâncimi; -log (v. - log), s.m. şi f., specialist în oceanologie; -logie (v. -logiei) s.f., ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul oceanului planetar; -naut (v. -naut), s.m., navigator care explorează străfundurile oceanelor. OCELI-, „rotund, ocelat, inelar". 0 lat. oceiius „ochi mic, ochişor" > engl. oceiii-, lat. sav. id. > rom. oceii-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu macule inelare sau oculiforme; -form (v. -form), adj., în formă de ocel anatomic.
OCHLO-, v. OCLO-.
OCI-, „care stimulează, stimulator". 0 gr. okys „iute, repede" > fr. ocy-, engl. id., lat. sav. id. > rom. oci-. ■ -tocic (v. -tocic), adj., s.n. (substanţă) care are acţiune stimulatoare asupra contracţiei musculaturii uterine.
-OCIE „decalcifiere, sfărâmare". 0 gr. okys „slab" > fr. -ode > rom. - ocie.
OCLO- (OCHLO-), „mulţime, aglomeraţie". 0 gr. okhios „mulţime, gloată" > fr. ochlo-, engl. id., germ. id. > rom. oclo- şi ochlo-. ■ -craţie (v. -craţie), s.f., formă de guvernământ în care puterea se află în mâinile plebei; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă faţă de mulţime, jaţă de aglomeraţiile mari.
OCO- „mijloc de transport, vehicul". 0 gr. okhos „vehicul" > fr. ocho- > rom. oco-. ■ -patie (v. -patie), s.f., totalitatea manifestărilor neurove-getative declanşate de mişcarea produsă de un mijloc de transport (maşină, avion, vapor); sin. kinetoză.
OCRO- „galben, bruniu-galben, ocru, gălbui". 0 gr. okhros „palid, galben" > fr. ochro-, engl. id., germ.
id., lat. sav. id., it. ocro- > rom. ocro-. ■ -dermie (v. -dermie), s.f., pigmentaţie gălbuie a tegumentelor; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu ocrul; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea presiunii din capilarele sanguine; -noză (v. -noză), s.f., stare patologică, caracterizată printr-o coloraţie galben-brună a pielii; sin. porfirie congenitală.
OCT-, v. OCTO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu opt spini; -andră (v. -andră), adj., s.f. (floare) cu androceul format din opt stamine cu filamentele libere; -andru (v. -andru), adj., cu opt stamine; -anter (v. -anter), adj., cu opt antere; -odă (v. -odăO, s.f., tub electronic cu opt electrozi.
OCTA- „opt, de opt ori". 0 gr. okto „opt" > fr. octa-, engl. id., germ. okta- > rom. oda-. ■ -edru (v. -edru), s.n., poliedru cu opt feţe; -gin (v. -gin), adj. (despre o floare) cu gineceul format din opt cârpele libere; -mer (v. -mer), adj. (despre un organ vegetal) format din opt părţi sau segmente.
OCTO- „opt, de opt ori". 0 gr. okto „opt" > fr. octo-, engl. id., germ. okto-, lat. sav. octo-, it. id.
>	rom. octo-. ■ -cer (v. -cen), adj., cu opt coarne sau tentacule; -dactil (v. -dactil), adj., cu opt degete; -fii (v. -fil2), adj., compus din opt frunze sau foliole; -gin (v. -gin), adj., cu opt pistile; sin. octoginic; -ginie (v -ginie), adj., octogin*; -gon (v. -gon2), s.n., poligon cu opt laturi; -petal (v. -petal), adj., format din opt petale libere; -pod (v. -pod), adj., s.n. pl. 1. Adj. Care are opt picioare sau opt tentacule. 2.
S.n.pl. Ordin de moluşte cefalopode cu opt tentacule, purtătoare de ventuze; -sperm (v. -sperm), adj., cu opt seminţe; -spor (v. -spor), adj. (despre asce şi sporangi) care prezintă opt spori; -stih (v. -stih), adj. (despre frunze) care este dispus pe opt rânduri longitudinale; -stom (v. -stom), adj., cu opt orificii; -zoic (v. -zoic), adj., care conţine opt sporozoiţi.
OCULI- „ochi, ocular". 0 lat. oculus „ochi" > fr. oculi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ocuii-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre papile) care poartă un ochi; -form (v. -form), adj., în formă de ochi. OCULO- „ochi, glob ocular, ocular". 0 lat. oculus „ochi" > fr. oculo-, engl. id., it. id., germ. okuio- > rom. oculo- ■ -gir (v. -gir), adj. 1. Care roteşte globul ocular. 2. (Despre o criză nervoasă) în cadrul căreia se produc rotaţii convulsive ale globilor oculari; -metru (v. -metrui), s.n., dispozitiv cu ajutorul căruia un infirm poate să-şi ghideze scaunul prin simpla mişcare a ochilor; -motor
279
(v. -motor), adj., s.m. 1. Adj. Referitor la mişcarea globului ocular. 2. Adj., s.m. (Muşchi) Care controlează mişcarea globului ocular; -static (v. -static), adj. (despre un sindrom) care constă în modificarea poziţiei subiectului la mişcarea globilor oculari.
-OD (-ODĂ2) „asemănător, în formă de, cu aspect de“. 0 gr. eidos „formă, aspect“ > fr. -ode, engl. id., lat. sav. -oda > rom. -odşi -odă2. -ODĂi „cale, circuit, tub electronic". 0 gr. hodos „drum, cale" > fr. -ode, germ. id., engl. id. > rom. -odăi.
-ODĂ2, v. -OD.
-ODIEi „miros, olfacţie". 0 gr. ozo, ozein „a mirosi"
>	fr. -odie, germ. id. > rom. -odie 1.
-ODIE2, „cântec, melodie". 0 gr. ode „cântec" > fr. -odie, germ. id., engl. -ody, it. -odia > rom. -odie2.
-ODIE3, „în formă de, asemănător cu" 0 gr. eidos „aspect, înfăţişare, formă" > fr. -odie, engl. -ody şi -odia, lat. sav. -odia > rom. -odie. -ODINIE „durere". 0 gr. odyne „dureri" > fr. -odyhie, germ. id., it. -odinia, engl. -odynia, lat. sav. id. > rom. -odinie.
ODINO- „durere". 0 gr. odyne „durere" > fr. odyno-, germ. id., engl. id., it. odino- > rom. odino-. u -fagie (v. -fagie), s.f., durere consecutivă deglutiţiei; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de durere; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la odinoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces fiziologic de diminuare a durerii; -poietic (-poetic) (v. - poietic), adj., care produce durere.
-ODIU „asemănător, în formă de". 0 gr. eidos „aspect, formă" > engl. -odium, lat. sav. id., germ. id. > rom. - odiu.
ODO-, v. HODO-.
-ODON „dinte, molar". 0 gr. odous, odontos „dinte" > fr. -odon, lat., sav. id., engl. id. > rom. -odon.
-ODONT „dinte, molar, dentar". 0 gr. odous, odontos „dinte" > fr. -odonte, engl. -odont, germ. -odonten > rom. -odont.
ODONT-, v. ODONTO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere de dinţi; -ocie (v. -ocie), s.f., decalcifiere a dinţilor care provoacă sfărâmarea lor. -ODONŢIE, v. -ODONŢIE.
ODONTO- „dinte, dental, dinţat, dentar, denti-culat". 0 gr. odous, odontos „dinte" > fr. odonto- > germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. odonto-. m -blast (v. -blast), s.n., celulă conjunctivă care deţine un rol important în formarea dentinei; sin. odontoplast; -blastic (v. - blastic), adj., referitor la odontoblaste; -cete (v. -cete), s.n.pl., specie de cetacee cu dinţi, din care fac parte delfinii şi caşaloţii; -cit (v. -cit), s.n., odon-toblast matur; -clast (v. -clast), s.n., celulă mul-tinucleată care intervine în resorbţia rădăcinii dinţilor; -clazie (v. -clazie), s.f., proces de dis-
trugere a ţesutului dentar; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze dinţate; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de durerile de dinţi; -for (v. -for), adj., prevăzut cu dinţi; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la odontogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., ansamblul proceselor care duc la formarea dinţilor; -genic (v. -genic), adj., relativ la odonto-genie; -genie (v. -geniei), s.f., procesul de dezvoltare a dinţilor; —glifi (v. -glif), adj., s.m. pl., (ofidieni) ai căror dinţi sunt brăzdaţi; -gnat (v. -gnat), adj., cu maxilarele prevăzute cu dinţi; -grafie (v. -grafie), s.f., notare a dinţilor pe fişe cu diferite simboluri; -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare schematică a arcadelor dentare; -iatrie (v. -iatrie), s.f., stomatologie* ; -iatru (v. -iatru), s.m., stomatolog*; -id (v. -id), adj. (despre o apofiză, o papilă etc.) care are forma unui dinte; -lit (v. -liti), s.n. 1. Tartru dentar. 2. Micro-formă concreţionară carstică, având aspect de cupă; -litic (v. - liticâ); adj., referitor la odontoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de eroziune a dinţilor; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în odontologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază anatomia şi patologia dinţilor; -loxie (v. -loxie), s.f., iregularitate a dinţilor; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de identificare a morţilor, constând în luarea unui mulaj în ghips al maxilarelor; -metru (v. -metrui),, s.n., instrument care serveşte la măsurarea dantelurii unei mărci poştale; -necroză (v. -necroză), s.f., proces de necrozare a dinţilor; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru maladiile dentare; -plast (v. -plast), s.n., odontoblast*; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de replantare dentară; -pleroză (v. -pleroză), s.f., creştere a numărului dinţilor peste limitele normale; -pteris (v. -pteris), s.m., frunze compuse din foliole (pinule), unite între ele prin baza lăţită, aparţinând pteridospermafitelor; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie a alveolelor dentare; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces degenerativ care apare în pulpa dentară cu distrofie secundară; -scop (v. -scop), s.n., oglindă dentară; -tecă (v. -tecă), s.f., folicul dentar; -tehnie (v. -tehnie), s.f., tehnică dentară; sin. odonto-tehnică; -terapie (v. -terapie), s.f., terapeutică dentară; -tomie (v. -tomie), s..f., incizie a unui dinte; -tripsie (v. -tripsie), s.f., trepanaţie a unui dinte.
-ODONŢIE (-ODONTIE) „dinţi, dantură". 0 gr. odous, odontos „dinte" > fr. -odonţie, germ. id., it. -odontozia, engl. -odontia şi -odonty > rom. -odonţie şi -odonţie.
ODORI- „miros, olfactiv". 0 lat. odor, odoris „miros" > fr. odori-, engl. id., it. id. > rom. odori-.
■	-fer (v. -fer), adj., care răspândeşte un miros plăcut; -metrie (v. -metriei), s.f., determinare a gradului de percepere a senzaţiilor olfactive; -metru (v. -metrui), s.n., aparat utilizat în odorimeţrie.
280
ODORO- „miros“. 0 lat. odor; odoris „miros"
>	fr. odoro- > rom. odoro-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care elaborează metodologia de căutare, descoperire şi examinare a urmei de miros lăsate de infractor; -scopie (v. -scopie), s.f., metodă prin care se apreciază mirosurile.
-OECIC „care creşte, care trăieşte". 0 gr. oikos „casă“ > fr -oecique, lat. sav. -oecicus > rom. -oecic.
-OECIE „plantă, individ vegetal, comunitate vegetală*'. 0 gr. oikos „casă, locuinţă" > fr.
-oecie, lat. sav. -oecia, engl.‘ -oecy şi -oecia > rom. -oecie.
OECO-, v. ECOr.
OENO-, v. ENO-.
OESTRO-, v. ESTRO-.
OFIDIO- „şerpi, ofidieni, reptile**. 0 gr. ophidion „şarpe mic“ > fr. ophidio-, engl. id., germ. id. > rom. ofidio-. ■ -filie (v. -filiei), s.f., afecţiune morbidă pentru şerpi; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică faţă de şerpi; sin. ofiofobie. OFIO- „şerpi, reptile, şerpuitor, flexuos, de culoare verde, ofidian**. 0 gr. ophis, opheos „şarpe** > fr. ophio-, germ. id., engl. id., it. ofio- > rom. ofio-. ■ -cefal (v, -cefal), adj., cu cap de şarpe; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu şerpi; -fagie (v. -fagie), s.f., obicei de a se hrăni cu şerpi; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze flexibile; -fobie (v. -fobie), s.f., ofidiofobie*; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a şerpilor; -id (v. -id), adj., cu aspect de şarpe; -latrie (v. -latrie), s.f., adoraţie a şerpilor; -latru (v. -latru), s.m., şi f., persoană care adoră şerpii; -lit (v. -liti), s.n., rocă eruptivă ale cărei culori, verde şi roşu, amintesc de pielea şerpilor; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în ofiologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul şerpilor; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie pe baza observării şerpilor; -morf (v. -morf), adj., în formă de şarpe; sin. afiomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., ofiomorf*; -nomiu (v. -nomiu), s.n., cavitate serpentiformă roasă de larve în părţile parenchimatice ale plantelor; -stom (v. -stom), adj., cu gură de şarpe.
-OFTALM „ochi, glob ocular". 0 gr. ophthaimos „ochi“ > fr. -ophthaime > rom. -oftalm.
OFTALM-, v. OFTALMO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., oftalmodinie*; -odinie (v. -odinie), s.f., durere reumatismală a ochiului; sin. oftalmalgie. -OFTALMIE „ochi, glob ocular, văz“. 0 gr. ophthaimos „ochi“ > fr. -ophtalmie, germ. id., it. -oftaimia > rom. -oftalmie.
OFTALMO- „ochi, glob ocular, vedere, retină, retinian**. 0 gr. ophthaimos „ochi** > fr. ophtalmo-, germ. ophthalmo-, engl. id., it. oftalmo- > rom. oftalmo-. u -blenoree (v. bleno-, v. -ree), s.f., oftalmie purulentă; -cel (v. -cel2) s.n., ieşire în afară a globului ocular; sin. exoftalmie; -diafa-
noscop (v. diafano-, v. -scop), s.n., aparat pentru măsurarea polului posterior al ochiului; -diafanoscopie (v. diafano-, v. -scopie), s.f., transluminare a membranelor oculare; -dinamo-metrie (v. dinamo-, v. -metriei), s,f., măsurare a presiunii din vasele retiniene cu ajutorul oftalmo-dinamometrului; -dinamometru (v. dinamo-, v. -metrui), s.n., aparat care măsoară presiunea arterei centrale a retinei; -facometru (v. faco-, v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară curbura anterioară a cristalinului; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere anatomică a ochiului; -iatrie (v. -iatrie), sf., disciplină care tratează despre patologia ochiului; -iconometru (-eiko-nometru) (v. icono-, v. -metru 1), s.n., aparat pentru măsurat mărimea imaginilor retiniene; -lit (v. -liti), s.n., calcul lacrimal; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în oftalmologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază fiziologia şi patologia ochilor; -malacie (v. -malacie), s.f., hipotonie exagerată a globului ocular; -metrie (v. -metrie 1), s.f., măsurare a gradului de astig-matism vizual cu ajutorul oftalmometrului; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument medical utilizat în oftalmologie pentru determinarea gradului de astigmatism. 2. Instrument optic pentru determinarea distanţei vizibilităţii distincte a ochiului; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru afecţiunile oculare; -plastie (v. -plastie), s.f., proteză oculară; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a muşchilor (pchiului; -ptoză (v. -ptoză), s.f., ieşire a ochiului din cavitatea orbitară; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie oculară; -scop (v. -scop), s.n., aparat medical pentru examinarea internă a globului ocular; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a interiorului ochiului cu ajutorul oftalmoscopului; -stat (v. -stat), s.n., instrument medical care fixează pleoapele în timpul operaţiei pe ochi; -tecă (v. -tecă), s.f., strat care acoperă ochiul crisalidei; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în oftalmotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., extirpare a unui glob ocular; -tonometrie (v. tono-, v. -metriei), s.f., determinare a tensiunii globilor oculari; -tonometru (v. tono-, v. -metruO, s.n., instrument pentru determinarea tensiunii globilor oculari.
OGDO- „optime**. 0 gr. ogdoos „al optulea** > fr. ogdo-; engl. id. > rom. ogdo-. ■ -edrie (v. -edrie), s.f., proprietate a unor forme cristalografice de a prezenta o simetrie cuprinzând doar o optime din numărul feţelor formelor holoedrice corespunzătoare.
-OIC „care locuieşte, care creşte, referitor la mediu". 0 gr. oikos „casă“ > fr. -o'ique, engl. -oic, lat. sav. -oicus> rom. -oic.
OIC-, v. OICO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., nume de aşezare omenească; -onimie (v. -onimie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul numelor de aşezări omeneşti.
281
OICO- (OIKO-) „aşezare, mediu, regiune" 0 gr. o//cos„casă“ > engl. oiko-, lat. sav. o/'co-, germ. oko- > rom. oico- şi oiko-. ■ -fite (v. -fit), s.f., pl., plante spontane, introduse în mod voluntar de om în cultură, în aceeaşi regiune; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de întoarcerea acasă, după ieşirea din spitalul de psihiatrie; -manie (v. -manie), s.f., comportament aberant al bolnavului. psihic faţă de membrii familiei sale, apărând în tabloul clinic al psihozelor, al nevrozelor etc.
OIDIO- „oidium, spor asexuat". 0 gr. oidion „ouşor" > germ. oidio-, lat. sav. id. > rom. oidio-. u -for (v. -for), s.n., purtător de oidii, reprezentat printr-o hifă din care se fragmentează conidiile începând de la vârf spre bază; -spor (v. -spor), s.m., formă specială de conidie care are pe micelii filamente separate în părţi uni-celulare.
OIKO-, v. OICO-.
OINO-, v. ENO-.
OIO- „ou". O gr. oion „ou“ > lat. sav. o/o- > rom. o/b-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe în formă de ou.
OLEI- „ulei, oleaginos". O lat. oleum „ulei" > fr. olei-, engl. id. > rom. olei-. ■ -fer (v. -fer), adj., care produce sau care conţine ulei; -form (v. -form), adj., care prezintă consistenţa uleiului. OLEO- „ulei, grăsime, uleios, oleaginos". O lat. oleum „ulei" > fr. oleo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. oleo-. ■ -artroză (v. -artroză), s.f., introducerea unor substanţe uleioase în articulaţii, în scop terapeutic; -dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la nivelul ţiţeiului dintr-o sondă în timpul extracţiei; -fii (v. -fih), adj., care are afinitate pentru substanţele oleaginoase; -fob (v. -fob), adj., care respinge substanţele uleioase; -grafie (v. -grafie), s.f., cromolitografie care reproduce o pictură în ulei făcută pe o hârtie care imită pânza; -lit (v. -liti), s.n., ulei petrificat; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument utilizat la determinarea densităţii uleiurilor vegetale. 2. Instrument cu care se dozează uleiurile şi grăsimile provenite din seminţe; -peritoneografie (v. peritoneo-, v. -grafie), s.f., radiografie a cavităţii peritoneale după injectarea unei cantităţi de ulei iodat; -plasmă (v. -plasmă), s.f., substanţă lipidică din citoplasmă; -pftaste (v. -plast), s.n.pl., plastide producătoare de picături oleaginoase, prezente în talul muşchilor hepatici; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe oleaginoase; -static (v. -static), adj., relativ la nivelul ţiţeiului dintr-o sondă în care extracţia a fost întreruptă; -zom (v. -zom), s.m., incluziune citoplasmatică de substanţe grase.
OLFACTO- „miros, olfactiv". O lat. olfactus „miros" > fr. olfacto-, engl. id., germ. olfakîo- > rom. olfacto-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă faţă de mirosurile neplăcute; -logie (v.< -logiei), s.f., studiul ştiinţific al sensibilităţii olfac-
tive; -metrie (-metriei), s.f., măsurare a gradului de sensibilitate olfactivă: -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru aprecierea acuităţii olfactive. OLIG-, v. OLIGO-. ■ -acant (v. -acant), adj. (despre un organ vegetal) care prezintă spini sporadici; -andră (v. -andră), adj., s.f. (floare) cu androceul format din câteva stamine; -ant (v. -ant), adj. (despre o plantă) care are puţine flori; -anter (v. -anter), adj., care prezintă puţine antere; -antropie (v. -antropie), s.f., scădere a populaţiei unei ţări, a unui oraş etc.; -arhie (v. -arhiei), s.f., guvernare, conducere în care puterea este exercitată numai de câteva persoane sau familii; -emie (v. -emie), s.f., stare maladivă produsă de scăderea numărului de globule roşii din sânge; -odont (v. -odont), adj., cu dinţi puţini; -odonţie (v. -odonţie), s.f., anomalie dentară în ceea ce priveşte numărul dinţilor; -urie (v. -urie), s.f., scădere a cantităţii de urină.
OLIGO- „reducere, scădere, insuficienţă, puţin numeros, redus, sărac, scăzut". O gr. oligos „puţin, mic, puţin numeros" > fr. oligo-, engl. id., it. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. oligo-. ■ -cardie (v. -cardie), s.f., reducere a bătăilor inimii; -carp (v. -carp), adj. 1. Cu puţine fructe. 2. (Despre o floare) Cu gineceul format dintr-un mic număr de cârpele; -cefal (v. -cefal), adj. (despre o inflorescenţă) format din câteva capitule; -cen (v. -ceni), adj., s.n. 1. Epocă superioară a pa-leogenului, caracterizată prin numuliţi, lameli-branhiate, gasteropode, echinide, mamifere etc.
2.	Adj. Care aparţine acestei epoci; -chete (v. -chete), s.n., pl., clasă de anelide terestre şi dul-cicole, cu corpul acoperit cu puţini peri; -citemie (v. cit/o-, v. -emie), s.f., reducere a numărului globulelor roşii din sânge; -claz (v. -claz), s.n., varietate de feldspat plagioclaz care conţine, în cantităţi mici, anortit; -cranie (v. -cranie), s.f., dezvoltare insuficientă a volumului cutiei craniene; -craţie (v. -craţie), s.f., formă de conducere a statului, în care puterea este exercitată de un număr restrâns de persoane; -cromie (v. -cromie), s.f., anemie produsă prin reducerea încărcăturii hemoglobinice; -cron (v. -cron), adj. (despre un organism) care trăieşte puţin timp; -dactilie (v. -dactilie), s.f., anomalie caracterizată printr-un număr mai mic decât cel normal al degetelor de la mâini şi picioare; -dendrocit (v. dendro-, v. -cit), s.n., oligodendroglie*; -dendroglie (v. dendro-, v. -glie), s.f., celulă mică a sistemului nervos, caracterizată prin nuclei sferoizi şi prelungiri citoplasmatice fine; sin. oli-godendrocit, oligoglie; -dinamic (v. -dinamic), adj. 1. Cu putere slabă. 2. Care desfăşoară activitate chimică în cantităţi foarte mici; -dinamie (v. -dinamie), s.f., acţiune de distrugere a bacteriilor din apă de către ionii metalelor grele, la o concentraţie foarte mică a acestora; -dipsie (v.
282
-dipsie), s.f., diminuare a senzaţiei de sete; -encefalie (v. -encefalie), s.f., reducerea accentuată a volumului cutiei craniene şi oprirea primară a dezvoltării creierului; -fag (v. -fag), adj., cu nutriţie limitată la puţine specii de plante şi de animale; -fagie (v. - fagie), s.f. 1. Scădere a poftei de mâncare. 2. Tip de nutriţie bazat pe hrană aparţinând aceluiaşi tip biologic; -fazie (v. -fazie), s.f., sindrom caracterizat prin dificultatea denumirii obiectelor de către bolnav; -fii (v. -fil2), adj., cu un număr mic de frunze; -filetic (v. -filetic), adj. (despre un organism) care îşi are originea în câteva forme primitive; -fotă (v. -fot), adj. (despre o zonă) care este cuprinsă între 30 şi 80 m şi maximum 400-500 m adâncime din mări, oceane şi lacuri, fiind puţin luminată şi unde se mai pot dezvolta organisme fotosintetizante; -fotic (v. -fotic), adj. (despre o plantă) care trăieşte în medii cu luminozitate slabă; -fotometric (v. foto-, v. -metric), adj. (despre frunze, flori etc.) fără posibilitate de orientare după izvorul de lumină; -fren (v. -fren), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de oligofrenie; -frenie (v. -frenie), s.f., stare patologică caracterizată prin dezvoltarea incompletă şi întârziată a facultăţilor psihice; -frenopedagogie (v. freno2-, v. ped/or, v. -agogie), s.f., parte a defectologiei care tratează despre educarea deficienţilor mintali; -fonologie (v. freno2-, v. -logie^, s.f., disciplină medicală care se ocupă cu studiul oligofreniei; -galactie (v. -galaGtie), s.f., diminuare a secreţiei glandei mamare; -genic (v. -genic), adj. (despre un caracter ereditar) condiţionat de un număr redus de gene; -glie (v. -glie), s.f., oligodendrologie*; -halin (v. -halin), adj. (despre un bazin acvatic) care posedă un conţinut de 0,5-3 g de clorură de sodiu la litru; -hernie (v. -hernie), s.f., reducere a masei totale de sânge; -hidroză (v. -hidroză), s.f., diminuare accentuată a secreţiei sudorale; sin. hipohidroză; -lecit (v. -lecit), adj. (despre ou) care se caracterizează prin vitelus nutritiv foarte puţin; sin. oligolecitic; -manie (v. -manie), s.f., afecţiune psihică cuprinzând un număr restrâns de bolnavi; -melie (v. -melie), s.f., subţiere congenitală excesivă a membrelor sau deficienţă în numărul lor; -menoree (v. meno-, v. -ree), s.f., diminuare a frecvenţei menstruaţiei; -mer (v. -mer), adj., s.n., s.m. 1. Adj. Format din puţine elemente structurale. 2. S.n. Ciclu floral având un număr mai mic de elemente constitutive. 3. S.m. Polimer a cărui moleculă nu conţine decât un număr redus de molecule monomere; -nitrofil (v. nitro-, v. -fiii), adj. (despre bacterii) care trăieşte într-un mediu cu puţin azot; -pelic (v. -pelic), adj., care creşte pe solurile detritice slab argiloase; -pod (v. -pod), adjl, cu un număr redus de picioare său de înotătoare; -psihie (v. -psihie), s.f., formă de intensitate medie a oligofreniei, în care dezvoltarea psihică a individului
este similară vârstei preşcolare; sin. imbecilitate; -rize (v. -rizăi), adj., s.f. pl. (plante) care posedă un număr mic de rădăcini; -saprob (v. sapro-, v. -b), adjl. s.n. pl. 1. Adj. (Despre apă) Cu un conţinut foarte scăzut de substanţe organice putrescibile. 2. Adj., s.n. pl. (Organisme) care caracterizează apele curate, fără substanţe organice în descompunere; -saprobii (v. sapro-, v. -bie), s.f. pl., forme vegetale şi animale prezente în apa puţin încărcată cu substanţe putrescibile, în care mineralizarea materiilor organice este terminată; -saprobiotic (v. sapro-, v. -biotic), adj. (despre un organism) care trăieşte în ape puţin contaminate; -sialie (v. -sialie), s.f., reducere a secreţiei salivare; -sperm (v. -sperm), adj., s.n. (fruct) care cuprinde un număr redus de seminţe; -spermie (v. -spermie), s.f., reducere a numărului de spermatozoizi din lichidul seminal; -spore (v. -spor), adj., s.f. pl. (plante) care produc un număr redus de spori sau de granule de polen; -stemon (v. -stemon), adj., cu puţine stamine; -taxie (v. -taxie), s.f., reducere a numărului de verticile florale; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea oligoelementelor în scop terapeutic; -term (v. -term), adj., s.n. (organism) care este adaptat să trăiască în zone cu temperatură scăzută; -termic (v. -termic), adj. (despre un organism), care nu poate trăi decât în zone climatice sau biotopuri, în care variaţiile termice sunt relativ mici; -timie (v. -timie), s.f., insuficienţă afectivă care caracterizează personalitatea dizarmonicului, reprezentând faptul central al psihopatiilor; -toc (v. -toc), adj. (despre o plantă) care generează puţini muguri sau numai câteva ramuri; -trichie (v. -trichie), s.f., rărire patologică sau senilă a părului; -trih (v. -trih), adj. (despre un organism vegetal) puţin păros; -trof (v. -trof), adj. 1. (Despre o plantă) Care creşte pe soluri sărace în substanţe nutritive. 2. (Despre un sol sau mediu de cultură) Care este sărac în substanţe organice şi minerale; -trofic (v. -trofic), adj. (despre un sol, un lac etc.) care este sărac în elemente nutritive, minerale sau organice; -trofie (v. -trofie), s.f., 1. însuşire a plantelor oligotrofe. 2. Nutriţie deficitară; -trofofil (v. trofo-, v. -fih), adj., care creşte în medii sărace în substanţe nutritive; -tropic (v. -tropic), adj. (despre insecte) care vizitează un număr restrâns de plante în vederea polenizării; -zomic (oligosomic) (v. -zomic), adj. (despre o celulă sau un organism) cu unul sau, mai rar, cu doi cromozomi absenţi (monozomic sau nuli-zomic); -zoospermie (v. zoo-, v. -spermie), s.f., cantitate mică de ejaculat, datorită scăderii secreţiei de spermă.
OLIVI- „măslină". 0 lat. oliva „măslină" > fr. olivi-
>	rom. olivi -. ■ -color (v. -color), adj. (despre un organ vegetal) de culoare măslinie; -fer (v. -fer), adj. 1. (Despre un teren) Care este
283
fertil în măsline. 2. (Despre o cunună) Făcut din ramuri de măslin; -form (v. -form), adj., în
*	formă de măslină.
OLO-, v. HOLO-.
OLOIO- „putrefacţie". 0 gr. oloios „distrus, putred" > fr. o/o/o, engl. oloio, germ. id, lat. sav. id > rom. oloio. ■ -trofic (v. -trofic), adj. (despre plancton) care este bogat în substanţe organice aflate în stare de putrefacţie.
OMr, v. OMO1-. ■ -agră (v. -agră), s.f., afecţiune gutoasă a articulaţiei umărului; -algie (v. -algie), s.f., nevralgie scapulohumerală; sin. omodinie; -artroză (v. -artroză), s.f., reumatism cronic degenerativ, localizat în articulaţia umărului; -odinie (v. -odinie), s.f., omalgie*.
OM2-, v. OMO2-. ■ -onim (v. -onim), adj., s.n.
1.	Adj. Care are acelaşi nume, cu acelaşi nume.
2.	S.n. Cuvânt asemănător ca formă cu altul, dar deosebit ca sens; -onimie (v. -onimie), adj., referitor la omonime sau la omonimie; -onimie (v. -onimie), s.f., faptul sau însuşirea de a fi omonim; situaţia în care se află două sau mai multe cuvinte omonime.
OMATO- „ochi, organ al văzului". 0 gr. omma, ommatos „ochi" > fr. ommato, engl. id., germ. id. > rom. omato. ■ -for (v. -for), adj. (despre un proces neuromuscular) care mişcă ochiul; -id (v. -id), adj., cu aspect de ochi.
OMBRO- „ploaie, precipitaţii". 0 gr. ombros „ploaie" > fr. ombro-, germ. id., engl. id. > rom. ombro. ■ -cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s.f., tip de cleistogamie datorată timpului ploios; -fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care este adaptat pentru ploile abundente; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante adaptate la ţinuturile bogate în ploi; -fob (v. -fob), adj. (despre un organism vegetal) care este neadaptat pentru ploi abundente; -fobie (v -fobie), s.f., teamă morbidă de ploaie; -logie (v. -logiei), s.f., studiul precipitaţiilor atmosferice; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se determină cantitatea de ploaie căzută într-un interval de timp; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare morfologică şi funcţională produsă de ploile abundente; -trofic (v. -trofic), adj., care îşi extrage hrana din ploi şi din pulberile atmosferice.
OMENT-, v. OMENTO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţia chirurgicală a epiploonului. OMENTO- „peritoneu, viscere, epiploon, peritoneal". 0 lat. omentum „viscere, epiploon" > fr. omento, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. omento. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie a epiploonului; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a epiploonului; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică de refacere a epiploonului;,-rafie (v. -rafie), s.f., suturare chirurgicală a epiploonului; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a epiploonului.
OMEO-, v. HOMEO-.
-OMFAL „ombilic, ombilical, omfalic". 0 gr. omphalos „buric, ombilic" > fr. -omphale, lat. sav. -omphalus > rom. -omfal.
OMFAL-, v. OMFALO-. ■ -odiu (v. -odiu), s.n., cicatricea hilului prin care pătrund în sămânţă vasele conducătoare; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie a ombilicului; -urie (v. -urie), s.f., scurgere de urină prin ombilic, datorită unei anomalii congenitale.
-OMFAL1E „ombilic, regiune ombilicală". 0 gr. omphalos „ombilic, buric" > fr. -omphalie > rom. -omfalie.
OMFALO- „ombilic, cordon ombilical, proeminenţă, ombilical". 0 gr. omphalos „umflătură, ombilic" > fr. omphalo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. omfalo-. ■ -angiopag (v. angio-, v. -pag), s.m., denumire a gemenului mic şi parazit, dependent de circulaţia semenului mai mare, în caz de gemeni monocorionici; -cel (v. -cel2), s.n., hernie a ombilicului; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la omfalogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de dezvoltare a sacului vitelin; -id (v. -id), adj., în formă de ombilic; -micete (v. -micete), s.f. pl., grup de ciuperci a căror pălărie este scobită deasupra; -pag (v. -pag), adj., s.m. (monstru) care are două corpuri reunite prin ombilic; -pagie (v. -pagie), s.f., stare a monştrilor omofalopagi; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru afecţiunile ombilicului; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie ombilicală; -ree (v. -ree), s.f., scurgere de limfă prin ombilic; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură a ombilicului; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a cordonului ombilical; -trib (v. -trib), s.n., instrument medical utilizat în omfalotripsie; -tripsie (v. -tripsie), s.f., zdrobire a cordonului ombilical; -zit (v. -zit), s.m., fetus monstruos a cărui viaţă încetează de îndată ce este separat de mama sa prin ruptura cordonului ombilical.
OMNI- „tot, totalitate, total". 0 lat. omnis „tot" > fr. omni-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. omni-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre o plantă) care creşte pe diferite substraturi ca: sol, stâncă, scoarţa arborilor, lemn putred etc.; -color (v. -color), adj., care prezintă toate culorile; -scop (v. -scop), s.n., stativ care permite examinarea radiologică a bolnavului în toate incidenţele; -vor (v. -vor), ** adj., s.n. (animal) care se hrăneşte atât cu hrană vegetală, cât şi cu hrană animală.
OMO1- „umăr". 0 gr. omos „umăr" > fr. omo, engl. id. > rom. omor. ■ -cotii (v. -cotii), s.n., cavitatea glenoidă a omoplatului care primeşte capul humerusului; -hioid (v. hio-, v. -id), adj. (despre un muşchi) care ţine de omoplat şi de osul hioid; sin. omohioidian; -plat (v. -plat), s.m., os pereche plat şi triunghiular, care formează, împreună cu clavicula, centura scapulară; sin. scapulă.
284
0M02-, v. HOMO-. ■ -fon (v. -fon), adj. (despre o silabă, un cuvânt etc.) care sună la fel, cu toate că ortografia diferă; -fonie (v. -fonie), s.f.
1.	Calitate a două sau a mai multor cuvinte de a avea aceeaşi pronunţare. 2. Stil muzical caracterizat prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte; -form (v. -form), adj. (despre forme ale unor cuvinte) care coincide ca pronunţare; -gen (v. -gen^, adj. 1. Care prezintă omogenitate. 2. (Despre funcţii cu mai multe variabile) Ale cărui valori rămân proporţionale pentru variabile proporţionale. 3. (Despre o specie) Care trăieşte în aceleaşi condiţii de viaţă în tot cursul dezvoltării ei; -graf (v. -graf), adj., s.n. (cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar care diferă din punct de vedere fonetic; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Faptul sau însuşirea de a fi omograf; situaţia în care se află două cuvinte omografe. 2. Corespondenţă biunivocă între două spaţii proiective; -gramă (v. -gramă), s.f., cuvânt care are aceeaşi grafie cu un altul de origine diferită; -log (v. -log), adj.
1.	(Despre un lucru) Care corespunde anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau feţe în figuri omotetice) Care este paralel, de acelaşi sens sau de sens contrar. 3. (Despre o substanţă organică) Cu funcţiuni şi structuri analoage; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Calitatea a ceea ce este omglog. 2. Corespondenţă omo-grafică între punctele unui aceluiaşi plan proiectiv. 3. Corespondenţă de structură a unuia sau a unor organe la două specii diferite ca urmare a originii lor comune.
0M03- „crud, necopt". 0 gr. omos „crud, necopt"
>	fr. o/r/o-, engl. id., germ. id. > rom. omo3-. ■ -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu carne crudă; -fagie (v. -fagie), s.f., obicei de a consuma carne crudă.
ONCOi- „tumoare, tumefacţie, cancer, canceros". O gr. onkos „tumoare, masă, volum" > fr. onco-, it. id., engl. id., germ. onko- > rom. onco^-.
■	-cit (v. -cit), s.n., celulă epitelială nediferenţiată, cu citoplasmă granulară; -gen (v. -geni), adj., care generează cancer; sin. oncogenic; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la onco-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., procesul de formare a unei tumori; -genic (v. -genic), adj., oncogen*; -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru măsurarea variaţiilor de volum ale unui organ; -grafie (v. -grafie), s.f., reprezentare grafică a volumului şi configuraţiei unui organ cu ajutorul oncografului; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la oncoliză; -liză (v. -liză), s.f., distrugere prin absorbţie a unor celule canceroase; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în oncologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul tumorilor canceroase; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară locul şi con-
figuraţia unui organ; -pediatrie (v. .-ped/or, v. -iatrie), s.f., disciplină medicală care studiază tumorile canceroase la copii; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament al tumorilor; -tomie (v. -tomie), s.f., extirpare chirurgicală a unei tumori; -tropic (v. -tropic), adj., care prezintă afinitate pentru celulele neoplazice.
ONCO2- „cârlig, croşetă". O gr. onkos „cârlig, croşetă, mustaţă" > fr. onco-, engl. id. > rom. oncoz-. ■ -cerci (v. -cerc ), s.m., pl., gen de filării parazite din familia oncocercidelor, care provoacă omului oncocercoza sau filarioza; -for (v. -for), adj. {despre viermi) prevăzut cu croşete; -rine (v. -rine), s.m., specie de peşte din familia salmonidelor, cu corpul acoperit cu solzi mici aderenţi, parazitat uneori cu larve de botriocefal; -sferă (v. -sferă), s.f., embriofor al cestodelor, conţinând în interior un embrion cu şase croşete; sin, embrion hexacant. -ONCOZĂ „tumoare, tumefacţie, hipertrofie". O gr. onkosis „umflare, îngroşare" > fr. -oncose, germ. -onkose > rom. -oncoză.,
ONEIRO-, v. ONIRO-.
ONGULI-, v. UNGULI-.
ONIC-, v. ONICO-. ■ -algie (v. -agie), s.f., durere în unghii, produsă de o mică tumoare; -atrofie (v. -atrofie), s.f., afecţiune caracterizată prin subţierea unghiei, care devine ondulată. -ONICHIE „unghie". O gr. onyx, onykhos „unghie" > fr. -onychie, germ. id., engl. id., it. -onichia > rom. -onichie.
ONICHO-, v. ONICO-.
ONICO- (ONICHO-) „unghie, gheară, copită, ungulat". O gr. onyx, onykhos „unghie" > fr. onycho-, engl. id., germ. id., it. onico- > rom. onico- şi onicho-. ■ -clazie (v. -clazie), s.f., ruptură a unghiei, -fagie (v. -fagie), s.f., tulburare caracterizată prin greşita deprindere de a-şi roade unghiile; sin. onicotilomanie; -fimă (v. -fimă), s.f., calozitate a unghiilor; -for (v. -for), adj., care este înzestrat cu unghii; -fore (v. -for), s.n. pl., încrengătură din subregnul metazoarelor, care prezintă pe laturile corpului numeroase perechi de apendice terminate cu câte două gheare; -gen (v. -geni), adj., care se referă la formarea unghiei; -genic (v. -genic), adj., onicogen*; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la onicoliză; -liză (v. -liză), s.f., deztipire a unghiei de pe patul ei; -malacie (v. -malacie), s.f., proces patologic de înmuiere a unghiilor; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere după unghiile degetelor mâinii; -patie (v. -patie), s.f., boală localizată la unghii sau la copite; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere a unghiilor în urma unor intoxicaţii; -tilomanie (v. tilo-, v. -manie), s.f., onicofagie*; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a unei unghii; -trofic (v. -trofic), adj., relativ la onicotrofie; -trofie (v. -trofie), s.f., proces de nutriţie a unghiilor.
285
-ONIM „nume, denumire, termen“. 0 gr. onyma „nume'‘ > fr. -onyme, germ. -onym, engl. id. > rom. -onim.
-ONIMIC „de nume, relativ la nume“. 0 gr. onyma „nume" > fr. -onymique, it. -onimico, engl. -onymio rom. -onimie.
-ONIMIE „denominaţie, denumire, nume, termen". 0 gr. onyma „nume“ > fr. -onymie, germ. id., engl. -onymy, it. -onimia > rom. -onimie. ONIO- „achiziţionare, cumpărare". 0 gr. onios „care se cumpără, de vânzare" > fr. onio-, germ. id., engl. id. > rom. onio-. m -manie (v. -manie), s.f., impuls patologic de a face cumpărături în mod exagerat.
ONIRO- (ONEIRO-) „vis, visare, halucinaţie, halucinatoriu". 0 gr. oneiros „vis" > fr. oneiro- şi oniro-, engl. oneiro-, germ. id. > rom. oniro- şi oneiro-. ■ -frenie (v. -frenie), s.f., tulburare a activităţii psihice, cu stări halucinatorii; -gen (v. -geni), adj., care produce starea onirică; -graf (v. -graf), s.n., aparat care înregistrează biocurenţii cerebrali; -id (v. -id), adj. (despre o stare psihică) caracterizat prin halucinaţii şi stări onirice; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază mecanismele şi conţinutul viselor; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie pe baza viselor; -scopie (v. -scopie), s.f., analiza medicală a viselor.
ONOMASIO- „denumire, semnificaţie". 0 gr. onomasia „denumire" > fr. onomasio-, germ. id., it. id. > rom. onomasio-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază numele din punctul de vedere al formei şi al conţinutului lor. ONOMATO- „nume, denumire, cuvânt". 0 gr. onoma, onomatos „nume" > fr. onomato-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. onomato. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de anumite cuvinte; -logie (v. -logiei), s.f., totalitatea numelor proprii dintr-o limbă; -manie (v. -manie), s.f., repetare obsesivă în memorie a unui cuvânt, a unui nume sau a unei cifre; sin. onomomanie;. -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie pe baza etimologiei şi valorii simbolice a numelor; -pee (v. -pee), s.f., cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită anumite sunete şi zgomote.
-ONOMAZIE „nume, denumire". 0 gr. onomasia „denumire" > fr. -onomasie > rom. -onomazie. ONOMO- „cuvânt, nume". 0 gr. onoma „denumire" > fr. onomo- > rom. onomo- ■ -manie (v. -manie), s.f., onomatomanie*.
-ONT „fiinţă, organism, vieţuitoare". 0 gr. on, ontos „ceea ce există, fiinţă" > engl; -ont, germ. id. > rom. -ont.
ONTO- „fiinţă, existenţă". 0 gr. on, ontos „ceea ce există, fiinţă" > fr. onto-, engl. id., germ. id. > rom. onto-. u -clazie (v. -clazie), s.f., etapă în evoluţia existenţei ufSei fiinţe, caracterizată prin preponderenţa proceselor de deteriorare; -genetic (v.
-genetic), adj., referitor la ontogeneză; sin. ontogenie; -geneză (v. -geneză), s.f., ontogenie*; -genic (v. -genic), adj., ontogenetic* -genie (v. -geniei), s.f., dezvoltarea individuală a organismului începând de la celula-ou şi până la încheierea ciclului vital; sin. ontogeneză; -gonie (v. -gonie), adj., referitor la ontogonie; -gonie (v. -gonie), s.f., disciplină care studiază apariţia fiinţelor pe globul terestru; -log (v. -log), s.m. şi. f., specialist în ontologie; -logie (v. -logiei), s.f., parte a filozofiei care studiază existenţa ca atare, independent de determinările sale particulare; -morfogenetic (v. morfo-, v. -genetic), adj., referitor la ontomorfogeneză; -morfogeneză (v. morfo- , v. -geneză), s.f., dezvoltare a ţesuturilor şi a organelor în cursul ontogenezei unui individ. 00- „ou, ovul, ovar, zigot, oval, zigotic, referitor la ou". O gr. oon „ou" > fr. oo-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. ock ■ -blast (v. -blast), s.n., ovulul primordial; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la ooblast; -carp (v. -carp), s.n., zigot caracteristic unor grupe de ciuperci; -carpic (v. -carpic), adj., relativ la oocarp; -cefal (v. -cefal), s.m., făt teratologic cu capul în formă de ou, având partea frontală a craniului turtită; -centru (v. -centru), s.n., centru divizionar al oosferei; -chineză (oocineză, ookineză) (v. -chineză), s.f., diviziunea mitotică a oului; -chist (v. -chist), s.n., celula femelă fecundată (zigot), la he-matozoarul paludismului; -cist (v. -cist), s.n., formaţiune chistică rezultată din oogamie, dând naştere talurilor noi; -cit (v. -cit), s.n., celulă germinativă derivată din oogon; -fag (v. -fag), adj. (despre specii) care se hrăneşte cu ouă de animale; -fit (v. -fit), s.n., gametofit caracteristic unor criptogame; -for (v. -for), s.n. 1. Organ în care se formează celulele sexuale feminine. 2. Parte a pistilului unde se formează ^ovulele; -gam (v. -gam), adj., care prezintă gameţi diferenţiaţi sexual; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Proces sexual în care are loc unirea unui gamet femei, mare şi imobil, cu un gamet mascul, mic şi mobil. 2. Mod de reproducere sexuată între anizogameţi, rezultând oosporul, la oomicete; -gen (v. -geni), adj., care produce ouă; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la oogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Proces de formare a ovulului animal. 2. Dezvoltare a celulei sexuale femele în oogon. 3. Proces efe formare a oosferei; -gon (v. -goni), s.n., organ în care se formează celulele femele, la talofite; sin. oogoniu; -goniogamie (v. gonio-, v. -gamie), s.f., contopire a gametangelui femei, care încetează să mai producă gameţi, cu gametul mascul; -goniu (v. -goniu), s.n., oogon*; -id (v. -id), adj., în formă de ou; -Iernă (v. -lemăi), s.f., înveliş elastic, solid şi îngroşat al oului; -lit (v. -liti), s.n., formaţiune minerală sferică de calcar; -litic (v. -litici), adj., care conţine oolite, format din oolite; -liză (v. -liză), s.f., înver-
286
zire a carpelei sau a ovulului; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupa cu studiul complex al formării şi dezvoltării oului; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie după albuşurile de ou aruncate în apă; -micete (v. -micete), s.f. pl., grup de ciuperci inferioare din clasa sifomicetelor; -plasmă (v. -plasmă), s.f., protoplasma oului sau a zigotului; -plast (v. -plast), s.n., oosferă*; -sferă (v. -sferă), s.f., celulă reproducătoare femelă la plante, corespunzătoare oocitului la animale, care se transformă după fecundaţie în ou; sin. ooplast; -sperm (v. -sperm), adj., s.n. (ou) fecundat la începutul procesului de diferenţiere; -spor (v. -spor), s.m., ou fecundat, specific algelor şi ciupercilor; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange cu oospori; -tecă (v. -tecă), s.f. 1. Coajă în care sunt închise ouăle insectelor. 2. Sporange prezent la ferigi; -tip (v. -tip), s.n., loc de întâlnire a mai multor canale reproducătoare la cestode şi nematode, unde se formează oul; -zom (v. -zom), s.m., corpuscul citoplasmatic din ovulul matur.
OOFOR-, v. OOFORO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a ovarului; -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare a ovarelor.
OOFORO- „ovar, oofor, ovarian". 0 gr. oophoros „care produce ouă“ > fr. oophoro-, germ. id., engl. id. > rom. ooforo-. ■ -malacie (v. -malacie), s.f., ramolisment al ovarului; -manie (v. -manie), s.f., accident nervos caracterizat prin crize epileptice, însoţite de tulburări menstruale; -rafie (v. -rafie), s.f., intervenţie chirurgicală care constă în suturarea ovarului; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie a ovarului; -salpingectomie (v. salping/o-, v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a trompei uterine şi a ovarului.
-OP „ochi, glob ocular, văz, vedere". 0 gr. ops, opos „ochi" > fr. -ope, germ. -op > rom. -op. OPACI- „opacitate". 0 lat. opacus „întunecat, umbros" > fr. opaci-, engl. id. > rom. opaci-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., ansamblu de metode şi procedee pentru măsurarea opacităţii unor substanţe; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea opacităţii unor substanţe. OPERCULI- „opercul, membrană osoasă". 0 lat. opercuium „capac" > fr. operculi-, engl. id. > rom. opercuii-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o cochilie) prevăzut cu un opercul; -form (v. -form), adj., în formă de opercul; -gen (v. -gen2), adj., care generează un operculat.
-OPIC „cu aspect de, cu înfăţişare de". 0 gr. ops „aspect, înfăţişare" > fr. -opique, it. -opico, engl. -opie > rom. -opie.
-OPIE „văz, vedere, percepere". 0 gr. ops, opos „văz" > fr. -opie, germ. id., engl. -opy, it. -opia > rom. -opie.
OPIO- „opiu". 0 gr. opion „suc de mac" > fr. opio-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. op/o-. ■ -fag (v. -fag), adj., s.m. şi f. (individ) atins de
opiofagie; vfagie (v. -fagie), s.f., toxicomanie provocată de consumul de opiu; -id (v. -id), s.n., produs natural sau de sinteză, având o farmacodinamie asemănătoare cu a opiului; -logie (v. -logiei), s.f., tratat despre opiu; -man (v. -mani), adj., s.m. şi f. (persoană) care consumă opiu; -manie (v. -manie), s.f., deprindere morbidă de a consuma opiu.
OPIST-, v. OPISTO-. ■ -odont (v. -odont), adj., cu dinţii situaţi înapoia celor superiori; -odonţie (v. -odonţie), s.f., situare a dinţilor frontali ai arcadei inferioare mult înapoia celor superiori; -orhid (v. -orhid), adj., s.m. (parazit), care face parte din familia opistorchiidelor.
OPISTO- „situat înapoi, în spate, posterior". 0 gr. opisthen „înapoi, în spate, îndărăt" > fr. opistho-, germ. id., engl. id., it. opisto- > rom, opisto-. u -cifoză (v. -cifoză), s.f., curbare a şirei spinării în spate; -dom (v. -dom), s.n., partea posterioară a unui templu grecesc; -drom (v. -drom), adj., când linia spiralei genetice trece de la bractee la primul segment floral pe partea posterioară a florii; -gastric (v. -gastric), adj., care este situat în spatele stomacului; -genie (v. -genie2), s.f., ştergere a reliefului bărbiei prin lipsă de dezvoltare a ramurilor orizontale mandibulare; -gir (v. -gir), adj., care poate fi dirijat posterior; -glif (v. -glif), adj. (despre un şarpe veninos) care are dinţii canelaţi înaintea altor dinţi; -gnat (v. -gnat), adj., care are dinţii înclinaţi în afară; -graf (v. -graf), adj., care este scris sau tipărit pe ambele feţe ale unei foi.
OPOr „extract glandular, endocrin". 0 gr. opos „suc" > fr. opo-, germ. id., engl. id. > rom. opo^-.
■	-fii (v. -fiii), adj., cu afinitate pentru sucuri glandulare; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a extractelor glandulare endocrine în scop terapeutic.
OP02- „faţă, organ facial". 0 gr. ops, opos „faţă"
>	fr. opo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. opor. ■ -cefal (v. -cefal), s.m., monstru caracterizat prin fuziunea urechilor, prin prezenţa unei singure orbite şi prin absenţa gurii şi a nasului; -didim (v. -didim), s.m., făt teratologic având o cutie craniană mică, însă două feţe distincte. OPOZIŢI- „faţă în faţă, opus". 0 lat. oppositus „care se află faţă în faţă" > fr. oppositi-, lat. sav. id. > rom. opoziţi-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori aşezate faţă în faţă; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze opuse, aşezate la acelaşi nivel.
-OPS „ochi, glob ocular". 0 gr. ops „ochi" > fr. -ops, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. -ops.
-OPSĂ „aspect, aparenţă, înfăţişare". 0 gr. ops/s „aspect, înfăţişare" > fr. -opse, germ. id., lat sav. -opsis > rom. -opsă.
OPSI- „târziu, tardiv, întârziat". 0 gr. opsios „în întârziere, tardiv" > fr. opsi-, engl. id., germ. id.,
287
lat. sav. id. > rom. opsi-. ■ -ant (v. -ant), adj., care înfloreşte târziu; -gonie (v. -gonie), s.f., dezvoltare tardivă şi anormală a mugurilor adormiţi; -urie (v. -urie), s.f., eliminare întârziată a urinei.
-OPSIC „referitor la văz, vizual". 0 gr. opsis „vedere, văz“ > fr. -opsique > rom. -opsie. -OPSIE „vedere, imagine, percepţie vizuală". 0 gr. opsis „vedere, văz, viziune" > fr. -opsie, germ. id, engl. -opsia, it. id > rom. -opsie. OPSOi- „alimentaţie, hrană". 0 gr. opson (opsos) „aliment" > fr. opso-, germ. id, engl. id
>	rom. opsoi-. ■ -man (v. -mani), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de opsomanie; -manie (v. -manie), s.f., tendinţă patologică de a consuma numai anumite alimente.
OPSO2- „târziu, tardiv". 0 gr. opse „târziu" > fr. opso-, engl. id > rom. opso2-. ■ -menoree (v. meno-, v. -ree), s.f., flux menstrual întârziat şi în cantitate mică; sin. hipomenoree.
OPTI- „optic". 0 gr. optos „vizibil" > germ. opti- > rom. opti-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument optic de mare precizie cu care se măsoară dimensiunile pieselor.
-OPTIC „optic, referitor la vedere". 0 gr. optikos „de vedere, vizual" > fr. -optique, engl. -optic, germ. -optisch > rom. -optic.
OPTO- „vedere, văz, retină". 0 gr. optos „vizibil"
>	fr. opto-, germ. id, engl. id. > rom. opto-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină medicală care se ocupă cu determinarea, măsurarea şi corectarea defectelor de vedere; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea caracteristicilor optice ale ochiului.
OR-, v. ORO-. ■ -onimie (v. -onimie), adj., care denumeşte un munte; -onimie (v. -onimie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul numelor de munţi.
ORAIO- „de sezon, sezonier". 0 gr. oraios „de sezon" > lat. sav. oraio- > rom. oraio-, u -dimorfism fV. di-, v. -morfism), s.n., două înfăţişări ale unei plante, deosebite după anotimp, ca urmare a adaptării la condiţiile ecologice; sin. dimorfism sezonier; -polimorfism (v. poli-, v. -morfism), s.n., polimorfism sezonier.
-ORAMĂ „spectacol, privelişte". 0 gr. horama „vedere, spectacol" > fr. -orama, germ. id., engl. id. > rom. -oramă.
ORBI- „globul pământesc". 0 lat. orbis „lume, univers" > fr. orbi- > rom. orbi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre o plantă sau animal) care este răspândit pe tot globul terestru.
ORBITO- „orbită, orbital". 0 lat. orbita „linie circulară, orbită" > fr. orbito-, germ. id., engl. id. > rom. orbito*. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., metodă radiologică utilizată pentru diagnosticul neoforma-ţiilor intraorbitale; -ide (v. -id), s.n. pl., foramh nifere perforate, de talie mare, cu testul biconvex, care au trăit în senonianul superior; -lite (v. -liti),
s.n. pl., foraminifere din familia peneroplidelor, cu test neperforat discoidal, cu camere dezvoltate iniţial în spirală; -stat (v. -stat), s.n., instrument utilizat în antropologie, cu ajutorul căruia se determină direcţia axei orbitale; -steg (v. -steg), s.n., carapace de formă lenticulară, specifică unor foraminifere şi dezvoltată pe laturile unui strat de loje ecuatoriale şi de lojete laterale; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a orbitei.
ORCHIO-, v. ORHIO-.
ORCULI- „butoiaş". 0 lat. orcula „chiup mic" > fr. orcuii-, lat. sav. id. > rom. orcuii-. ■ -form (v. -form), adj. (despre sporii lichenilor) în formă de butoiaş.
ORDINO- „programare". 0 lat. ordino, are „a organiza, a orândui" > ir. ordino > rom. ordino.
■	-gramă (v. -gramă), s.f., tip de organigramă funcţională.
OREO- „munte, de munte, montan, alpin". 0 gr. oros, oreos „munte" > fr. oreo, engl. id., lat. sav. id. > rom. oreo. ■ -fii (v. -fiii), adj., care creşte pe munţi; -fite (v. -fite), s.f. pl., plante alpine; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la plantele adaptate la condiţiile aspre ale marilor altitudini; -gnozie (v. -gnozie), s.f., cunoaştere a munţilor şi a structurii acestora; -grafie (v. -grafie), s.f, orografie*; -piteci (v. -pitec), s.m.pl., primate hominiene fosile din miocen, cu braţe lungi. OREXI- „foame". 0 gr. orexis „poftă, apetit" > fr. orexi-, germ. id., engl. id. > rom. orexi-. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce poftă de mâncare; -manie (v. -manie), s.f., exagerare morbidă a poftei de mâncare.
-OREXIE „poftă de mâncare". 0 gr. orexis „foame, apetit" > fr. -orexie, germ. id. > rom. --orexie.
ORGADO- „loc păduros, păşune". 0 gr. orgas, orgados „sol fertil, păşune" > fr. orgado-, engl. id., germ. id. > rom. orgado-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante din locuri păduroase deschise. ORGAN-, v. ORGANO-. ■•-ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie a unei porţiuni de organ; -onimie (v. -onimie), s.f., nomenclatura organelor vegetale sau animale.
ORGANI- „organizare, program". 0 lat. organum, „instrument, maşină" > fr. organi-, it. id. > rom. organi-. ■ -gramă (v. -gramă), s.f. 1. Schemă de organizare a unui serviciu, a unei întreprinderi. 2. Grafic reprezentând operaţiile unui program destinat calculatorului electronic; sin. schemă logică de calcul.
ORGANO- „organ, organism, substanţe organice, organic". 0 gr. organon „instrument, organ"
>	fr. organo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. organo-. ■ -filetic (v. -filetic), adj., referitor la apariţia, diferenţierea şi evoluţia istorică a organelor vegetale sau animale; -fii (v. -fiii), adj., cu afinitate deosebită pentru anumite organe sau ţesuturi; -filie (v. -filie3), s.f., filogenie a organelor;
288
-filogenetic (v. filo2-, v. -genetic), adj., relativ Ia organofilogeneză; -filogeneză (v. filo2-, v. -geneză), s.f., studiu al dezvoltării organelor din punct de vedere filogenetic; -gen (v. -gem), adj. 1. Care intră în compoziţia substanţelor organice. 2. Care s-a format sub acţiunea organismelor vegetale sau animale. 3. Care participă la formarea compuşilor organici. 4. Care produce organe; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la organogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor; sin. organogenie; -genic (v. -genic), adj., relativ la organogenie; -genie (v. -geniei), s.f., organogeneză*; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu descrierea organelor vegetalelor şi animalelor. 2. Morfologia externă a organelor; -ide (v. -id), s.n. pl., părţi din protoplasma celulei (nucleul, plastidele, reticulul endotelial) care îndeplinesc anumite funcţiuni; -leptic (v. -leptic), adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Substanţă) care are afinitate pentru un anumit organ. 2. Adj. Care afectează organele de simţ.
3.	Adj. Care apreciază calitatea produselor alimentare cu ajutorul organelor de simţ; -lit (v. -liti), s.n., rocă sedimentară de origine organică; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Studiul organelor. 2. Disciplină care se ocupă cu istoria instrumentelor muzicale; -nomie (v. -nomie), s.f., studiul legilor care guvernează viaţa sau organismele vii; -patie (v. -patie), s.f., boală a organelor, însoţită de leziuni; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a unui organ anormal; -plastic (v. -plastic), adj., capabil de a forma organe; -plastie (v. -plastie), s.f., naşterea şi dezvoltarea organelor; -taxie (v. -taxie), s.f., clasificare a organelor în funcţie de anumite criterii şi caractere; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă de tratare a unor boli, bazată pe folosirea organelor sau a glandelor; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unui organ; -trofic (v. -trofic), adj., care se hrăneşte cu substanţe organice; -trop (v. -trop), adj. (despre un virus sau un medicament) care are afinitate pentru ţesuturile unui organ; sin. organotropic; -tropic (v. -tropic), adj., organotrop*; -tropie (v. -tropie), s.f., capacitate a patogenilor (bacterii, ciuperci) de a infecta anumite organe ale gazdei; -tropism (v. -tropism), s.n., afinitate a unor virusuri sau a unor microbi pentru un anumit organ; -zoonomie (v. zoo-, v. -nomie), s.f., tratat despre organizarea regnului animal. ORHI-, v. ORHIO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a testiculelor; sin. orhiodinie; -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare a glandelor sexuale masculine; -odinie (v. -odinie), s.f., orhialgie*. -ORHID „testicul, pungă testiculară". 0 gr. orkhis, orphidos „testicul" > fr. -orchide, engl. -orhid > rom. -orhid.
ORHID-, v. ORHIDO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie a testiculelor.
-ORHIDIE „testicule". 0 gr, orkhis, orkhidos „testicul" > fr. -orchidie, germ. id., engl. -orchidy, it. -orchidia > rom. -orhidie.
ORHIDO- „testicul, orhidee, testicular". 0 gr, orkhis, orkhidos „testicul" > fr. orchido-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. orchido-.M -logie (v. -logiei), s.f., studiul orhideelor; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a testiculelor în poziţie normală; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică de refacere a unui testicul; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a extractului testicular; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a testiculelor; sin. orhiotomie. ORHIO- (ORCHIO-) „testicul, scrot, testicular". 0 gr. orkhis, orkhios „testicul" > fr. orchio-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. orhio- şi orchio-. u -cel (v. -cel2), s.n., hernie a testiculului; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru maladiile testiculului; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie medicală de suturare a unui testicul distrus; -tomie (v. -tomie), s.f., orhidotomie*.
ORICTO- „fosile, relicve". 0 gr. oryktos „săpat, dezgropat" > fr. orycto-, engl. id., germ. orykto-
>	rom. oricto-. ■ -genetic (v. -genetic), adj., referitor la orictogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., originea fosilelor; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a fosilelor; -logie (v. -logiei), s.f., istorie a fosilelor.
ORINO- „regiune muntoasă, munte". 0 gr. ore-inos „muntos" > fr. orino-, germ. id., engl. id. > rom. orino-. ■ -terapie (v. -terapie), s.f., cură de altitudine în regiuni muntoase.
-ORNIS „pasăre". 0 gr. omis „pasăre" > fr. -omis, erigl. id., lat. sav. id. > rom. -ornis. ORNITO- „pasăre, de pasăre, avicol". 0 gr. ornis, ornithos „pasăre" > fr. ornitho-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. ornito-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., care are cap de pasăre; -cor (ornitochor) (v. -cor), adj. (despre seminţe) răspândit prin intermediul păsărilor; -corie (-horie) (v. -corie2), s.f., răspândire a seminţelor diferitelor plante prin intermediul păsărilor; -dactil (v. -dactil), adj., cu degete de pasăre; -fag (v. -fag), adj. (despre un animal) care se hrăneşte cu păsări; -file (v. -fih), adj., s.f. pl. (plante) la care polenizarea se realizează cu ajutorul păsărilor; -filie (v. -filiei), s.f. 1. Dragoste exagerată pentru păsări. 2. Polenizare realizată prin intermediul păsărilor; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de păsări; -gam (v. -gam), adj., polenizat de păsări; -gamie (v. -gamie), s.f., polenizare prin intermediul păsărilor; -gee (v. -gee), s.f., denumire zoogeografică pentru regiunile neozeelandeză şi polineziană; -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul răspândirii geografice a păsărilor; -id (v. -id), adj., cu aspect de pasăre; -lite (v. -liti), s.n. pl., resturi fosile de
289
păsări; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în ornitologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul păsărilor; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie după cântecul şi zborul păsărilor; -melologie (v. melo2-, v. -logiei), s.f., parte a ornitologiei care se ocupă cu studiul cântecelor de păsări; -pode (v. -pod), s.n. pl., reptile erbivore dinozauriene din cretacic, cu poziţie bipedă şi cu înfăţişare de pasăre; -rine (v. -rine), s.m., mamifer australian amfibiu din ordinul monotremelor, cu botul ca un cioc de raţă şi care se înmulţeşte prin ouă; -scopie (v. -scopie), s.f., observare a păsărilor şi a obiceiurilor acestora; -sfingofil (v. sfingo-, v. -fiii), adj., care este polenizat prin păsări şi prin fluturi de noapte; -tomie (v. -tomie), s.f., disecţie a păsărilor.
ORO- „munte, montan, alpin". 0 gr. oros „munte"
>	fr. oro-, germ. /of., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. oro-. » -fii (v. -fiii), adj. (despre o plantă) care creşte pe munţi; -fite (v. -fit), adj., s.f. plM (plante) adaptate la mediul alpin şi subalpin; -fitic (v. -fitic), adj. (despre un organism vegetal) specific munţilor înalţi, fiind adaptat la condiţiile aspre ale marilor altitudini; -gen (v. -geni), s.n., regiune vastă a scoarţei terestre, în care s-au produs puternice mişcări tectonice, ducând la apariţia unui lanţ muntos cutat; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la formarea munţilor; sin. orogenic; -geneză (v. -geneză), s.f., totalitatea fenomenelor geologice care au determinat formarea munţilor; -genic (v. -genic), adj., orogenetic*; -genie (v. -geniei), s.f., ramură a geologiei care studiază formarea lanţurilor muntoase cutate; -gnozie (v. -gnozie), s.f., cunoaştere a munţilor, a rocilor; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în orografie; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a configuraţiei munţilor; sin. oreo-grafie; -hidrogrşfie (v. hidror, v. -grafie), s.f., disciplină care studiază apele şi formaţiunile geognostice dintr-o regiune; -logie (v. -logiei), s.f., tratat despre munţi; -metrie (v. -metriei), s.f., ramură a geodeziei care se ocupă cu măsurarea înălţimilor; -metru (v. -metrui), s.n., aparat utilizat în orometrie; -morf (v. -morf), adj. (despre un sol) format din roci cu textură grosieră, având o capacitate mică de reţinere a apei; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a mediului montan în scop terapeutic.
ORT-, v. ORTO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini drepţi; -iconoscop (v. icono-, v. -scop), s.n., tub de luat vederi, folosit în camerele de televiziune; -odont (v. -odont), adj., care are dinţi drepţi; -odontologie (v. odonto-, v. -logiei), s.f., disciplină medicală care se ocupă cu studiul şi cu tratamentul anomaliilor dentomaxilare; -odonţie (v. -odonţie), s.f., metodă de tratament a anomaliilor dentomaxilare; -opie (v. -opie), s.f., corectare a strabismului.
ORTO- „drept, corect, adevărat, normal, rigid". 0 gr. orthos, „drept, corect" > fr. ortho-, engl. id., germ. id., lat. sav. id., it. orto- > rom. orto-. ■ -amfiboli (v. amfi-, v. -bol), s.m. pl., amfiboli care cristalizează în sistemul rombic; -bioză (v. -bioză), s.f., mod de a duce o viaţă corectă, înţeleaptă; -cefal (v. -cefal), adj., cu capul drept; -cefalie (v. -cefalie), s.f., cutie craniană cu un index vertical între 70° şi 75°; -centric (v. -centric), adj. (despre un tetraedru) care are un ortocentru; -centru (v. -centru), s.n., punct de întâlnire al segmentelor de dreaptă care reprezintă înălţimile unui triunghi sau ale unui tetraedru; -cer (v. -ceri), adj., cu antenele sau cu coarnele drepte; -ceras (v. -ceras), s.m., moluscă din mările primare, cu cochilie dreaptă şi conică; -chineză (-kineză) (v. -chineză), s.f., mişcare în plan orizontal sau, respectiv, vertical, a unei celule, ca urmare a prezenţei unei substanţe din mediul înconjurător; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri drepte; -claz (v. -claz), adj., s.n. 1. Adj. (Despre feldspaţi) Care se taie, care se despică drept. 2. S.n. Feldspat potasic, cristalizat în sistemul monoclinic, component important al rocilor eruptive şi al unor şisturi cristaline; -cromatic (v. -cromatic), adj. (despre un material fotosensibil) care este sensibil la toate radiaţiile luminoase, în afară de roşu; -cromie (v. -cromie), s.f., caracteristică particulară a suprafeţelor sensibile ortocro-matice; -dactil (v. -dactil), adj., cu degete drepte; -drom (v. -drom), adj. (despre influxul nervos) care se propagă normal în sens aferent sau eferent; -dromă (v. -dromă), s.f., drumul cel mai scurt care leagă două puncte de pe suprafaţa terestră; -dromie (v. -dromie), adj., referitor la ortodromă; -epie (v. -epie), s.f., parte a lingvisticii care se ocupă cu studiul pronunţiei corecte a cuvintelor unei limbi; -fite (v. -fit), s.f., pl. 1. Plante care prezintă o dezvoltare normală. 2. Plante care, în dezvoltarea lor ontologică, parcurg toate etapele ciclului evolutiv; -fonic (v. -fonic), adj., care redă exact timbrul sunetului emis; -fonie (v. -fonie), s.f. 1. Pronunţare considerată normală sau corectă a unui fonem sau a unui grup de foneme. 2. Tratament special, destinat corectării tulburărilor de fonaţie; -forie (v. -forie), s.f. 1. Echilibru muscular normal al ochilor. 2. Paralelism perfect al axelor vizuale; -fototactism (v. foto-, v. -tactism), s.n., ortofototaxie*; -fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s.f., orientare a organismului vegetal în linie dreaptă sub influenţa luminii; sin. ortofototactism; -fototrop (v. foto-, v. -trop), adj., a cărui lumină influenţează direct plantele; ~fo-totropism (v. foto-, v. -tropism), s.n., influenţa directă a luminii asupra plantelor; -frenie (v. -frenie), s.f., totalitatea metodelor utilizate în educarea copiilor cu tulburări de comportament; -gam (v. -gam), adj., care prezintă ortogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., fertilizare botanică directă sau
290
imediată; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la ortogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., serie de variaţii care, în evoluţia organismelor animale şi vegetale, se produc în acelaşi sens; -genic (v. -genic), adj., relativ la ortogeniei; -geniei (v. -geniei), s.f., planificare, control al naşterilor; sin. planning familial; ~genie2 (v. -genie2), s.f., dezvoltare simetrică a arcadelor dentare superioare şi inferioare, care face posibilă întâlnirea dinţilor cap la cap; -geotrop (v. geo-, v. -trop), adj., care prezintă ortogeotropism; sin. ortogeotropic; -geo-tropic (v. geo-, v. -tropic), adj., ortogeotrop*; -geotropism (v. geo-, v. -tropism), s.n., poziţia stabilă de echilibru a organelor ortotrope (de geotropism pozitiv al rădăcinii şi de geotropism negativ al tulpinii); -gnat (v. -gnat), adj. (despre un individ) care are profil facial drept, cu indicele prognatic mai mic de 97,9; sin. ortognatic; -gnaţie (v. -gnaţie), s.f., absenţa prognatismului; sin. ortognatism; -gon (v. -gon2), adj., de forma unui unghi drept; sin. rectangular; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi. 2. Elevaţie, profil al unui obiect sau al unei persoane, în arhitectura şi pictura antică; -gramă (v. -gramă), s.f., model de scriere corectă; -heliotropic (v. helio-, v. -tropic), adj. (despre frunze) care este orientat drept spre sursa de lumină; -hidrogen (v. hidror, v, -geni), s.n., hidrogen cu moleculele formate din doi atomi ale căror nuclee au spinii paraleli; -iexie (v. -lexie), s.f., manieră corectă de exprimare; -logie (v. -logie^, s.f., arta de a vorbi corect; -morf (v. -morf), adj. (despre o proiecţie cartografică) care păstrează nedeformate unghiurile şi în care orice porţiune mică a suprafeţei terestre are aceeaşi formă pe hartă ca pe un glob; -morfic (v. -morfic), adj., referitor la ortomorfie; -morfie (v. -morfie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul diformităţilor aparatului locomotor; -nastie (v. -nastie), s.f., mişcare a organelor vegetale având plan de simetrie staţionară şi, de obicei, verticală; -pancromatic (v. pan-, v. -cromatic), adj., (despre un material fotografic) sensibil în mod egal la toate radiaţiile luminoase; -ped (v. -pedO, s.m. şi f. 1. Medic specialist în ortopedie. 2. Constructor de aparate ortopedice; -pedie (v. -pedie), s.f. 1. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul şi tratamentul deformaţiilor oaselor şi articulaţiilor corpului. 2. Parte a chirurgiei veterinare care se ocupă cu corectarea viciilor de conformaţie a copitei; -ploc (v. -ploc), adj. (despre embrion) cu cotiledoanele curbate în jurul radiculei; -pnee (v. -pnee), s.f., formă particulară de astm în care bolnavul nu poate respira decât în picioare, în poziţie dreaptă; -poliploid (v. poliplo-, v. -id), s.m. poliploid cu un număr par de genomuri; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., disciplină psihoeducativă care se ocupă cu corectarea dezvoltării capacităţilor intelectuale la copii; -ptere
(v. -pter), adj., s.n. pl. 1. Adj. (Despre insecte) Cu aripile pliate longitudinal. 2. S.n. pl. Ordin de insecte cu elitre pergamentoase şi cu picioare posterioare lungi, adaptate la sărit; -pterologie (v. ptero-, v. -logiei), s.f., studiul ortopterelor; -radiografie (v. radio-, v. -grafie), s.f., ortoradioscopie*; -radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s.f., metodă radioscopică de obţinere a contururilor unui obiect la dimensiunile sale reale; sin. ortoradiografie; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces de osificare a peretelui osos al urechii, care duce la surditate; sin. ortospongioză; -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru observarea intersecţiilor de cristal în lumina polarizată; -scopie (v. -scopie), s.f., însuşire a unui sistem optic de a nu produce distorsiuni; -seismometru (v. seismo-, v. -metrui), s.n., aparat utilizat pentru măsurarea cutremurelor verticale; -sperm (v. -sperm), adj. 1. Adj. (Despre fructe) A cărui sămânţă are o poziţie dreaptă. 2. Adj. Cu endospermul plan pe faţa internă a mericarpului; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange prins de filamentul mi-celiului pe care s-a format; sin. ortosporangiu; -sporangiu (v. spor/o-, v. -angiu), s.m., orto-sporange*; -static (v. -static), adj. (despre un fenomen) care se produce numai în poziţia verticală a corpului; -stih (v. -stih), adj., s.n. 1. Adj. (Despre frunze) Aşezat în şiruri verticale. 2. S.n. Linie verticală care uneşte mugurii sau frunzele dispuse unele sub altele în lungul tulpinii; -tectogenetic (v. tector, v. -genetic), adj., referitor la ortotectogeneză; -tectogeneză (v. tector, v. -geneză), s.f., evoluţie ’ geo-tectonică a unui ortogeosinclinal; -tip (v. -tip), s.n., genotip cu denumirea lui iniţială; -tipic (v. -tipic), adj., referitor la ortotip; -topic (v. -topic), adj. (despre o grefă) realizat într-o regiune anatomică unde în mod fiziologic se dezvoltă organe sau ţesuturi similare; -trop (v. -trop), adj. (despre un organ vegetal) care prezintă o creştere verticală; -tropic (v. -tropic), adj. (despre corpuri) a cărui suprafaţă prezintă aceeaşi strălucire, indiferent de direcţiile de iluminare şi de observaţie; -tropie (v. -tropie), s.f., caracteristică a unui corp de a fi ortotrop; -tropism (v. -tropism), s.n., creştere a unui organism în linie verticală.
OSCHEO- „scrot, scrotal“. 0 gr. oskheos „pungă testiculară, scrot“ > fr. oscheo-, engl. id., germ. id, lat. sav. id > rom. oscheo-. ■ -calazie (v. -calazie), s.f., elefantiazis scrotal; -cel (v. -cel2), s.n., hernie scrotală; -hidrocel (v. hidror, v. -cel2), s.n., hidrocel scrotal; -lit (v. -liti), s.n., calcul prezent în glandele sebacee ale scrotului; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere prin au-toplastie a unui scrot distrus; -tomie (v. -tomie), s.f., rezecţie a unei părţi din scrot.
OSCIL-, v. OSCILO-. ■ -opsie (v. -opsie), s.f., vedere oscilantă.
291
OSCILO- „oscilaţie, oscilant". 0 lat. oscillo, are „a se balansa, a se legăna" > fr. oscillo-, engl. id., it. id. > rom. oscilo-. m -graf (v. -graf), s.n. 1. Aparat care permite înregistrarea grafică a vibraţiilor unui curent electric variabil în funcţie de timp. 2. Aparat care permite studiul variaţiilor de presiune ale vibraţiilor acustice în funcţie de timp şi de intensitate; -grafie (v. -grafie), s.f., operaţie de înregistrare a oscilaţiilor cu ajutorul oscilografului; -gramă (v. -gramă), s.f., curbă care apare pe ecranul unui oscilograf; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a amplitudinii modificărilor de volum ale arterelor; -metru (v.-metrui), s.n., aparat pentru măsurarea variaţiilor presiunii arteriale; -scop (v. -scop), s.n., aparat care serveşte la observarea vizuală a curbei care reprezintă vibraţiile periodice ale presiunii arteriale; -taxie (v. -taxie), s.f., mişcare de apropiere sau de îndepărtare a unor organisme introduse într-un mediu prin care trece un curent electric; -tropic (v. -tropic), adj., relativ la oscilotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., orientare în anumite direcţii a organismelor vii sub influenţa curentului electric. OSCULI- „oscul, por al spongierilor". 0 lat. osculum „gură mică" > engl. osculi-, lat. sav. id.
>	rom. osculi-.- ■ -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu osculi; -form (v. -form), adj., în formă de oscul.
OSFRESIO- „miros, olfacţie". 0 gr. osphresis „simţul mirosului" > fr. osphresio-, engl. id. > rom. osfresio-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică faţă de mirosurile plăcute sau neplăcute; sin. osfresidofobie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre mirosuri. OSI- „os, ţesut osos". 0 lat. os, ossis „os" > fr. ossi-, engl. id., germ. id. > rom. os/-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine oase; -form (v. -form), adj., în formă de os; -vor (v. -vor), adj., care distruge oasele sau substanţa osoasă.
-OSMIE! „miros, olfacţie". 0 gr. osme „miros" > fr. -osmie, germ. id., engl. id. > rom. -osmie 1. -OSMIE2 „impuls, imbold, stimul". 0 gr. osmos „impuls" > fr. -osmie, germ. id., engl. -osmia > rom. -osmie2.
OSMO1- „miros, olfacţie, odorant, mirositor". 0 gr. osme „miros, parfum" > fr. osmo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. osmor. ■ -for (v. -for), adj. (despre radicali organici) care generează substanţe mirositoare; -lagnie (v. -lagnie), s.f., plăcere sexuală stimulată de diferite substanţe odorante; -logie (v. -logiei), s.f., studiul mirosurilor, al parfu-murilor; -metru (v. -metrui), s.n., aparat utilizat pentru evaluarea simţului olfactiv; -spor (v. -spor), adj., cu spori mirositori.
OSMO2- „impuls, presiune osmotică, osmoză".
0	gr. osmos „presiune, împingere" > fr. osmo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. osmo2-.
■	-fii (v. -fii), adj., cu afinitate pentru un mediu de cultură sau o presiune osmotică ridicată;
-gen (v. -geni), adj., care produce presiune osmotică; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază osmoza; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul măsurării presiunilor osmotice; -metru (v. -metrui), s.n., instrument folosit la măsurarea presiunii osmotice; -morfoză (v. -morfoză), s.f., reacţie morfogenetică în urma schimbării presiunii osmotice; -taxie (v. -taxie),s.f, mişcare automată pentru restabilirea echilibrului osmotic; -trof (v. -trof), adj. (despre un organism lipsit de aparatul digestiv) care se hrăneşte cu alimente dizolvate cu ajutorul unor enzime, pe care le absoarbe apoi prin suprafaţa corpului; sin. osmotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., osmotrof*; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la osmotro-pism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantelor sub acţiunea presiunii osmotice.
OSO- „lichid organic". 0 gr. osis „impuls" > engl. oso- > rom. oso-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., studiul lichidelor corpului.
-OST „os, cartilaj". 0 gr. osteon „os" > fr. -oste, germ. -ost> rom. -ost.
OSTARI- „sâmbure". 0 gr. ostarion „os mic, oscior" > fr. ostari-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. ostari-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante al căror fruct cărnos şi zemos are un singur sâmbure.
OSTE-, v. OSTEO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere osoasă neinflamatorie; sin. osteodinie; -odinie (v. -odinie),’ s.f., ostealgie*; -oncoză (v. -oncoză), s.f., tumoare osoasă.
OSTEO- „os, osos". 0 gr. osteon „os" > fr. osteo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. osteo-. ■ -acuzie (v. -acuzie), s.f., conducţie auditivă osoasă; -artropatie (v. artro-, v. -patie), s.f., afecţiune a extremităţilor osoase ale unei articulaţii; -artro-tomie (v. artro-, v. -tomie), s.f., rezecţie a extremităţii articulare a unui os; -blast (v. -blast), s.n., celulă osoasă tânără care produce oseina; sin. osteoplast; -blastic (v. -blastic), adj., relativ la osteoblaste; -campsie (v. -campsie), s.f., curbare a oaselor; -cel (v. -cel2), s.n., hernie al cărei sac este de consistenţă osoasă sau cartilaginoasă; -cit (v. -cit), s.n., celulă osoasă în stadiul matur; -clast (v. -clast), s.n. 1. Celulă din sânge având rolul de a distruge partea internă a osului, pe măsură ce la saprafaţa lui se depun noi straturi de substanţă osoasă. 2. Instrument chirurgical pentru sfărâmarea anumitor oase; -clazie (v. -clazie), s.f. 1. Intervenţie chirurgicală care necesită sfărâmarea anumitor oase. 2. Proces de resorbţie osoasă, datorită osteoclastelor; -col (v. -C0I3), s.n., substanţă proteică şi coloidală, preparată din oase, cartilaje etc.; sin. gelatină; -condrodistrofie (v. condro-, v. dis-, v. -trofie), s.f., osteocondropatie*; -condrofit (v. condro-, v. -fit), s.n., condrom semiosos; -condropatie (v.
292
condro-, v. -patie), s.f., proces de necrozare a unei porţiuni dintr-o apofiză sau epifiză; sin. os-teodistrofie; -deză (v. -deză), s.f., suprimare chirurgicală a unei articulaţii calcaneo-cuboidiene cu fragment de transplant tibial; -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., afecţiune osoasă caracterizată prin modificarea formei, mărimii, consistenţei sau creşterii osului; sin. distrofie osoasă; -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie a unui os; -elcoză (v. -elcoză), s.f., ulceraţie a oaselor; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu oase; -fimă (v. -fimă), s.f., osteofit*; -fit (v. -fit), s.n., proliferare anormală de ţesut osos în apropierea unei inflamaţii; sin. osteofimă; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la osteofit; -fon (v. -fon), s.n., dispozitiv care transmite sunetele exterioare în urechea internă; -gen (v. -geni), adj., care produce ţesut osos; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la osteogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a ţesutului osos; sin. ostogenie; -genic (v. -genic), adj,, relativ la os-teogenie; -genie (v. -genieO, s.f., osteogeneză*; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a oaselor; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. Cu aspect de os. 2. S.n. Matricea hialină tânără a osului, în care se depozitează sărurile de calciu; -lepis (v. -lepis), s.m., peşte fosil cu solzi rombici groşi; -lit (v. -liti), s.n., os fosil petrificat; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la osteoliză; -liză (v. -liză), s.f. 1. Proces de distrugere a ţesutului osos. 2. Imagine radiografică de transparenţă osoasă centrală sau marginală, cu limite şterse sau nete; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în osteologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază sistemul osos; -malacie (v. -malacie), s.f., înmuiere a scheletului produsă de decalcifiere; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a oaselor; -mielodis-piazie (v. mielo-, v. dis-, v. -plazie), s.f., degenerare a ţesutului hematopoietic din măduva oaselor; -mieloscleroză (v. mielo-, v. -scleroză), s.f., boală malignă a măduvei osoase, în care activitatea hematopoietică este redusă până la dispariţie; -necroză (v. -necroză), s.f., moarte celulară a ţesutului osos; -patie (v. -patie), s.f., denumire generică a bolilor sistemului osos; -picnoză (v. -picnoză), s.f., condensare a ţesutului osos; -plast (v. -plast), s.n., osteoblast*; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a unui os distrus; -plazie (v. -plazie), s.f., neoformaţie osoasă netipică; -poichiiie (os-teopoikilie) (v. -poichiiie), s.f., maladie prezentând, la examenul radiologie al spongioasei, numeroase zone bine delimitate de condensare osoasă; sin. boala oaselor pătate; -scleroză (v. -scleroză), s.f., maladie caracterizată prin sclerozarea şi îngroşarea ţesutului osos; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe osoase; -tiloză (v. -tiloză), s.f. 1. Proces de formare a căluşului osos.
2.	îngroşare a unui os în urma unui proces in-
flamator divers; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat la secţionarea oaselor; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unui os; -tomoclazie (v. tomo-, v. -clazie), s.f., operaţie chirurgicală de corectare a diformităţii unui os prin osteotomie parţială; -trib (v. -trib), s.n., instrument medical utilizat pentru zdrobirea oaselor; -trop (v. -trop), adj. (despre o substanţă) care se fixează electiv pe oase; sin. osteotropic; -tropic (v. -tropic), adj., osteotrop*; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., animale vertebrate.
-OSTOZĂ „calcifiere, osificare“. 0 gr. osîeon „os" > fr. -ostose, germ. id. > rom. -ostoză. OSTRACO- „scoică, cochilie, carapace”. 0 gr. ostrakon „scoică, cochilie" > fr. ostraco-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ostraco-. ■ -dermi (v. -derm), s.m. pl., subclasă de vertebrate marine fosile din paleozoic, lipsite de maxilarul inferior şi cu corpul acoperit de scuturi osoase puternice; -fiii (v. -fih), s.m. pl., peşti care depun icrele în cavitatea paieală a scoicilor; -id (v. -id), adj., în formă de scoică; -logie (v. -logiei), s.f., descriere a cochiliilor.
OSTREI- „stridie". 0 lat. ostrea „stridie" > fr. ostrei-, engl. id. > rom. ostrei-. ■ -col (v. -coh), adj., referitor la ostreicultură; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., persoană care se ocupă cu ostreicultură; -cultură (v. -cultură), s.f., disciplină care se ocupă cu creşterea, protejarea şi comercializarea stridiilor; -form (v. -form), adj., care are forma unei cochilii de stridie; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu stridii; sin. ostreofag.
OSTREO- „stridie". 0 gr. ostreon „stridie" > fr. ostreo-, engl. id. > rom. ostreo-. ■ -fag (v. -fag), adj., ostreivor*; -id (v. -id), adj., care are înfăţişarea unei stridii.
QT-, v. OTO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere de urechi; sin. otodinie; -ectomie (v. -ectomie), s.f., operaţie de amputare a urechilor; -iatrie (v. -iatrie), s.f., studiul patologiei urechii; -odinie (v. -odinie), s.f., otalgie*.
-OTIE „ureche, pavilion auricular". 0 gr. ous, otos „ureche" > fr. -otie, germ. id., engl. -otia, it. id. > rom. -otie.
OTO- „ureche, pavilion auricular, auz, auditiv, auricular". 0 gr. ous, otos „ureche" > fr. oto-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. oto-. ■ -blenoree (v. bleno-, v. -ree), s.f., scurgere de mucozităţi din ureche; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (făt teratologic) caracterizat prin unirea urechilor, absenţa maxilarului inferior şi prin închiderea căii de acces a urechii; -cefalie (v. -cefalie), s.f., starea unui făt otocefal; -cel (v. -cel2), s.n., veziculă auditivă, specifică nevertebratelor; -cist (v. -cist), s.n., organ auditiv la diverse nevertebrate, format dintr-o veziculă cu otolite; -conie (v. -co-nie), s.f., pulbere de carbonat de calciu, întâlnită în labirintul membranos ai urechii interne; -fon (v. -fon), s.n., dispozitiv electroacustic care recep-
293
ţionează semnalele electrice, transformându-le în semnale acustice; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a urechii; -lit (v. -liti),- s.n., corpuscul caicaros din labirintul urechii animalelor nevertebrate, servind la formarea senzaţiei de echilibru; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în otologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază fiziologia şi patologia urechii; -neurologie (v. neuro-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază sistemul nervos al urechii; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru bolile aparatului auditiv; -pediatrie (v. ped/01-, v. -iatrie), s.f., studiul maladiilor aparatului auditiv al copilului; -pioree (v. pio-, v. -ree), s.f., afecţiune purulentă a urechii; -pioză (v. -pioză), s.f., supuraţie a urechii; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a urechii externe; -ragie (v. -ragie), s.f., scurgere de sânge din ureche; -rahie (v. -rahie), s.f., scurgere de lichid cefalorahidian prin conductul auditiv extern; -ree (v. -ree), s.f., scurgere de serozităţi, de mucus sau de puroi din conductul auditiv extern; -rinola-ringolog (v. rino-, v. laringo-, v. -log), s.m. şi f., specialist în otorinolaringologie; -rinolaringologie (v. rino-, v. laringo-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază fiziologia şi patologia urechii, nasului şi laringelui; -scleroză (v. -scleroză), s.f., afecţiune a urechii, caracterizată prin acoperirea timpanului cu ţesut cicatriceal; -scop (v. -scop), s.n., instrument medical pentru examinarea canalului auditiv al urechii; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a
i	conductului auditiv al urechii cu ajutorul otosco-pului; -tomie (v. -tomie), s.f., disecţie a urechii. OVALI- „oval, alungit". 0 lat. mediev. ovalis „ovali" > lat. sav. ovali- > rom. ovali-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze ovale.
OVALO- „oval, eliptic". 0 lat. mediev. ovalis „oval" > fr. ovalo-, engl. id. > rom. ovalo-. ■ -cit (v. -cit), s.n., eritrocit eliptic.
OVARI-, v. OVARIO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie a ovarelor.
OVARIO- „ovar, ovarian". 0 lat. sav. ovarium „ovar" (din lat. ovum „ou") > fr. ovario-, engl. id., germ. id. > rom. ovario-. ■ -cel (v. -cel2), s.n. hernie a ovarului; -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie a ovarului; -cieză (v. -cieză), s.f., tip de gestaţie extrauterină, în care fixarea oului s-a făcut în ovar; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la ovarioliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a ovarului sub acţiunea agenţilor fizici, chimici şi biologici; -patie (v. -patie), s.f., denumire generică pentru afecţiunile ovarului; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură a ovarului; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în ovariectomie; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a ovarului.
OVATI- „ovat, în formă de ou". 0 lat. ovatus „în formă de ou, oval" > lat. sav. ovati- > rom. ovati-. u -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze având capetele rotunjite.
OVI- „ou, ovul, ovular". 0 lat. ovum „ou" > fr. ovi-, engl, id., it. id., lat. sav. id. > rom. ovi-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge ouăle insectelor; -fer (v. -fer), adj., care conţine ovule; -form (v. -form), adj., în formă de ou; sin. ovoid; -gen (v. -gen2), adj., care produce ouă; -par (v. -par), adj., s.n. pl. 1. Adj., s.n. pl. (Animale) care se înmulţesc prin ouă. 2. Adj. (Despre o plantă) Care se înmulţeşte prin seminţe.
OVO- „ou, ovul, oval, ovular, embrion". 0 lat. ovum „ou" > fr. ovo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. ovo-. ■ -centru (v. -centru), s.n., centru divizionar al celulei-ou; -cit (v. -cit), s.n., celulă sexuală femelă în curs de maturaţie, la animale; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la ovo-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a ovulelor, la animale; sin. ovogenie; -genie (v. -geniei), s.f., ovogeneză*; -gon (v. -goni), s.n., cavitate în care se formează oosferă, la talofite; -gonie (v. -gonie), s.f., celula cu care începe procesul de ovogeneză; -helmintos-copie (v. helminto-, v. -scopie), s.f., identificare pe cale microscopică a ouălor de helminţi (viermi paraziţi) în intestinul omului sau al animalelor; -id (v. -id), adj., oviform*; sin. ovoidal, ovoideu; -mucoid (v. muco-, v. -id), s.n., mucoproteidă existentă în albuşul de ou; -plasmă (v. -plasmă), s.f., citoplasma oului; -scop (v. -scop), s.n., aparat cu care se urmăreşte dezvoltarea embrionului în timpul incubaţiei; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea extractelor ovariene în scop terapeutic; -vivipare (v. vivi-, v. -par), adj., s.n. pl. (animale) care formează ouă ce rămân în ovi-ducte tot timpul necesar pentru dezvoltarea embrionului.
OVULI- „ovul, ovular". 0 lat. sav. ovulum „ovul, celulă sexuală" (din lat. ovum „ou") > fr. ovuli-, engl. id. > rom. ovuli-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre ovar) care conţine ovule, care poartă ovule; -form (v. -form), adj., în formă de ovul; -gen (v. -gen2), adj., care produce ovule.
-OX „ascuţit". 0 gr. oxys „ascuţit" > fr. -oxus, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. -ox. OXAL-, v. OXALO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., prezenţă a oxalaţilor în sânge; -urie (v. -urie), s.f., prezenţă a oxalaţilor în urină.
OXALI- „oxalat de calciu". 0 lat. oxalis „măcriş, plantă erbacee cu frunze acrişoare" > fr. oxali-, engl. id., lat. sav. id. > rom. oxali-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o celulă) care conţine cristale de oxalat de calciu.
OXALO- „acid oxalic". 0 lat. oxalis „măcriş, plantă erbacee" > fr. oxalo- > rom. oxalo-. ■ -rahie (v. -rahie), s.f., prezenţă a acidului oxalic în lichidul cefalorahidian.
OXI- „ascuţit, acru, acid, acut; oxigen, aer". 0 gr. oxys „acru, ascuţit" > fr. oxy-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom oxi-. ■ -acant (v. -acant), adj.,
294
cu spini ascuţiţi; -aden (v. -aden), adj., cu glande ascuţite; -afie (v. -afie), s.f., sensibilitate extremă la pipăit; -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme cu viaţa condiţionată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; -biotic (v. -biotic), adj. (despre un organism) care consumă oxigenul atmosferic; -bioză (v. -bioză), s.f., prezenţă a oxigenului într-un proces biochimic aerob; -carp (v. -carp), adj., cu fructe ascuţite; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (individ) care prezintă oxicefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., deformaţie congenitală a craniului, constând în ţuguierea lui; -cer (v. -cer2) adj.
1.	Cu coarne ascuţite. 2. Cu antene ascuţite; -dactil (v. -dactil), adj., cu degete ascuţite; —filn (v. -fih), adj. 1. (Despre o plantă) Care preferă solurile acide. 2. (Despre o celulă) Cu afinitate pentru coloranţii acizi; ~fil2 (v. -fil2), adj., cu frunze sau cu foliole ascuţite; -filie (v. -filiei), s.f.
1.	Afinitate a unor plante pentru solurile acide.
2.	Afinitate a unor celule pentru coloranţii acizi; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc pe solurile bogate în acizi humici; -fob (v. -fob), adj.
1.	(Despre un organism vegetal) Care evită solurile acide. 2. (Despre o celulă) Care nu prezintă afinitate pentru coloranţii acizi; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de obiectele ascuţite; -fonie (v. -fonie), s.f., vorbire cu voce exagerat de înaltă şi tare, întâlnită la deliranţi şi dizarmonici; -gen (v. -geni), s.n., element chimic gazos, incolor, inodor şi insipid, constituind o cincime din aerul atmosferic; -genomorfoză (v. genor, v. -morfoză), s.f., modificare morfologică şi funcţională a vegetalelor, datorită influenţei oxigenului; -genotaxie (v. genor, v. -taxie), s.f., mişcare orientativă a plantei sub influenţa repartiţiei inegale de oxigen; -genoterapie (v. genor, v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a oxigenului în inhalaţii; -genotropism (v. genor, v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantelor,
provocată de prezenţa oxigenului; -geofite (v. geo-, v. -fit), s.f. pl., plante care cresc pe terenurile bogate în humus; -gnat (v. -gnat), adj. (despre un individ) cu maxilare ascuţite; -gon (v. -gon2), adj., cu vârful ascuţit; -lit (v. -liti), s.n., peroxid de sodiu care, în contact cu apa, degajă oxigen; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Operaţie de determinare a cantităţii de oxigen din hemoglo-bină. 2. Determinare a cantităţii de acid liber conţinut într-o substanţă; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat la determinarea cantităţii de hemoglobină din ţesutul sanguin; -odont (v. -odont), adj., cu dinţi ascuţiţi; -opie (v. -opie), s.f., acuitate vizuală exagerată; -osmie (v. -osmie), s.f., acuitate olfactivă foarte dezvoltată; -pter (v. -pter), adj., cu aripi sau cu înotătoare ascuţite; -rine (v. -rine), adj., cu ciocul sau cu botul ascuţit; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe ascuţite; -stil (v. -stil), adj. (despre o cochilie) cu columela ascuţită; -stom (v. -stom), adj., cu gura ascuţită; -ton (v. -ton), adj., s.n. (cuvânt) care se accentuează pe ultima silabă; -tonic (v. -tonic), adj. (despre o limbă) care tinde să plaseze accentul la sfârşitul cuvintelor sau al grupurilor de cuvinte care formează o sintagmă; -tonie (v. -tonie), s.f., accentuare a unui cuvânt pe ultima silabă; -tropic (v. -tropic), adj., relativ la oxi-tropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcări orientate ale organismelor animale sau vegetale provocate de aciditatea mediului; -ur (v. -ur), s.m., vierme parazit care trăieşte în intestinul omului şi al animalelor, având partea terminală ascuţită.
-OXIE „acid, aciditate, oxigen". O gr. oxys „acru, ascuţit" > fr. -oxie, germ. id., engJ. -oxia > rom. -oxie. OZO- „miros fetid". O gr. ozo, ozein „a mirosi" > fr. ozo-, engl. id., it. id. > rom. ozo-. ■ -stomie (v. -stomie), s.f., miros respingător al gurii; sin. halitosis.
295
p
-P „picior, tentacul". 0 gr. pous „picior" > fr. -pe, engl. -p, germ. id. > rom. -p.
PACHI-, v. PAHI .
-PACHIE (-PAHIE) „grosime, îngroşare". 0 gr. pakhys „gros, dens, tare" > lat. sav. -pachia, it. id., engl. -pachy> rom. -pachie şi -pahie. PACO- „grosime". 0 gr. pakhos „grosime" > fr. pacho-, engl. /of. > rom. paco-. m -metru (v. -metan), s.n., aparat utilizat în construcţii pentru măsurarea grosimii plăcilor inaccesibile.
-PAG „fixat, unit, sudat". 0 gr. pagos „unit, legat"
>	fr. -page, lat. sav. -pagus, engl. -pagous, it. -pago> rom. -pag.
-PAGĂ „gheaţă, îngheţ". 0 gr. pagos „gheaţă, stâncă" > fr. -page, germ. id. > rom. -pagă. -PAGIE „fixare, unire". 0 gr. pagos „legat, unit"
>	fr. -pagie, engl. -pagia, lat. sav. id. > rom. -pagie.
PAGOr „montan, submontan". 0 gr. pagos „stâncă" > fr. pago-, germ. id., engl. id. > rom. pagor. * -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în regiunile submontane.
PAG02- „îngheţ, îngheţare". 0 gr. pagos „gheaţă"
>	fr. pago-, engl. id. > rom. pago,2~. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă exagerată de gheaţă, ca fenomen fizic; -plexie (v. -plexie), s.f., leziune provocată de acţiunea frigului asupra ţesuturilor; -scop (v. -scop), s.n., instrument meteorologic cu care se poate prevedea posibilitatea unui îngheţ nocturn.
PAHI- (PACHI-) „gros, îngroşat, îngroşare, mărire". 0 gr. pakhys „dens, tare, gros" > fr. pachy-, germ. id., engl. id. ,it. pachi-, lat. sav. pachy-
>	rom. pahi- şi pachi-. u -acant (v. -acant), adj., cu spini îngroşaţi; -acrie (v. -acrie), s.f., diformitate caracterizată prin existenţa unor extremităţi îngroşate; sin. acropahidermie; -andru (v. -andru), adj., cu stamine îngroşate; -ant (v. -ant), adj., cu flori îngroşate; -carp (v. -carp), adj., cu fructe îngroşate; sin. pahi-carpic; -carpic (v. -carpic), adj., pahicarp*; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (persoană) care prezintă pahicefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., îngroşare anormală a oaselor craniene; -cheilie (v. -cheilie), s.f., îngroşare exagerată a buzelor; -colie (v. -coliei), s.f., îngroşare a secreţiei biliare; -cromatic (v. -cromatic), adj., cu cromatina dispusă în filamente groase; -dactil (v. -dactil), adj., care prezintă pahi-dactilie; -dactilie (v. -dactilie, s.f., îngroşare anormală a degetelor; -derm (pachiderm) (v. -derm), adj., s.n. pl. 1. Adj. Cu pielea foarte
groasă. 2. S.n. pl. Mamifere erbivore masive, cu pielea groasă, cu abdomenul mare şi cu picioarele terminate cu o copită; -dermatocel (v. dermato-, v. -cel2), s.n., îngroşare a dermei; sin. pahidermocel; -dermie (v. -dermie), s.f., îngroşare patologică a pielii, limitată, în general, fa o regiune; -dermocel (v. dermo-, v. -cel2), s.n., pahidermatocel*; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze groase; -girie (v. -girie), s.f., cir-cumvoluţiune cerebrală mai lată, cu suprafaţa netedă şi cu şanţurile mai puţin adânci; -glosie (v. -glosie), s.f., îngroşare patologică a limbii; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea grosimii obiectelor; -nemă (pachi-nemă) (v. -nemă), s.f., filament cromozomic prezent în stadiul pahiten al diviziunii meiotice; -noză (v. -noză), s.f., creştere anormală în grosime a organelor vegetale; -odont (v. -odont), adj. (despre moluşte) cu dinţii ascuţiţi şi groşi; -onichie (v. -onichie), s.f., îngroşare exagerată a unghiilor; -otie (v. -otie), s.f., îngroşare anormală a urechilor; -pod (v. -pod), adj., s.m. (individ) cu picioare anormal de groase; -pter (v. -pter), adj. (despre insecte) cu aripi îngroşate; -riz (v. -riz), adj., care are rădăcina groasă; -stom (v. -stom), adj., cu buze groase; -ten (v. -ten), adj., s.n. (stadiu) al profazei meiotice, care se caracterizează prin terminarea împerecherii cromozomilor omologi; -teriu (v. -teriu), s.m., mamifer gigantic edentat fosil, descoperit în straturile geologice sudame-ricane; -trih (v. -trih), adj., care are peri groşi; -zom (v. -zom), adj., cu corpul gros.
-PAHIE, v. -PACHIE.
PAL-, v. PALO-. ■ -estezie (v. -estezie), s.f., sensibilitate vibratorie osoasă; -esteziometru (v. estezio-, v. -metrul, s.n., aparat pentru măsurarea sensibilităţii vibratorii.
PALAT-, v. PALATO-. ■ -odinie (v. -odinie), s.f., durere a unei jumătăţi a bolţii palatine. PALATO- „palat, cerul gurii, palatal, palatin". 0 lat. paiatum „cerul gurii" > fr. palato-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. palato-. ■ -graf (v. -graf), s.n., mulaj al palatului, utilizat pentru obţinerea unei palatograme; -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a bolţii palatine, în care se observă locurile atinse de limbă în timpul pronunţării unui sunet; -lalie (v. -lalie), s.f., tulburare de vorbire specifică persoanelor cu despicături palatine, caracterizată prin nazalizarea sunetelor; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de închidere a unei despicături sau a unui defect traumatic palatin; -plegie (v. -plegie), s.f., pa-
296
ralizie a vălului palatului; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a vălului palatin.
PALE-, v. PALEO-. ■ -antrop (v. -antrop), s.m., denumire taxonomică a omului fosil din pleistocenul mediu; sin. omui c/e Neanderthal, paleoantrop; -arctic (v. -arctic), adj. (despre o regiune zoogeografică) care include Europa, nordul Africii, vestul Asiei, Siberia, nordul Chinei şi Japonia; sin. paleoarctic; -ontografie (v. onto-, v. -grafie), s.f., descriere sistematică a fosilelor; -ontolog (v. onto-, v. -log), s.m. şi f., specialist în paleontologie; -ontologie (v. onto-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul complex ai organismelor fosile animale şi vegetale, descoperite în sedimentele scoarţei terestre.
PALEI- „pleavă, palee vegetale". 0 lat. palea „paie, pleavă" > fr. palei-, engl.id., lat. sav. id. > rom. palei-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine palee; -form (v. -form) adj., în formă de palee. PALEO- „vechi, străvechi, preistoric, antic, arhaic, fosil, ancestral". 0 gr. palaios „vechi, străvechi" > fr. paleo-, engl. id., germ. palăo-, it. paleo-, lat. sav. palaeo- şi paleo- > rom. paleo-. u -antrop (v. -antrop), s.m., palean-trop*; -antropologie (v. antropo-, v. -logiei), s.f., parte a antropologiei care se ocupă cu studierea omului preistoric; -arctic (v. -arctic), adj., palearctic*; -arheofite (v. arheo-, v. -fit), s.f. pl., plante antropofile din paleolitic; -arheologie (v. arheo-, v. -logiei), s.f., arheologie a timpurilor preistorice; -astronautic (v. astro-, v. -nautic), adj., referitor la cercetarea celor mai vechi informaţii astronautice; -autecologie (v. aut/o-, v. ecoi-, v. -logiei)r s.f., parte a pa-leoecologiei care studiază speciile fosile şi condiţiile climatice în care acestea au trăit; -bioclimatologie (v. bio-, v. climato-, v. -logiei), s.f., bioclimatologie a epocilor preistorice; -bio-geografie (v. bio-, v. geo-, v. -grafie), s.f., disciplină care studiază flora şi fauna din trecutul geologic al globului pământesc; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., ramură a biologiei care studiază organismele animale şi vegetale; -botanic (v. -botanic), adj., referitor la studiul plantelor fosile; -cen (v. -ceni), adj., s.n. 1. S.n. Prima epocă (serie) a paleogenului, caracterizată prin faună de numuliţi, gasteropode etc. 2. Adj. Care aparţine acestei epoci (serii); -climatic (v. -climatic), adj., referitor la clima vechilor epoci geologice; -climatologie (v. climato-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul variaţiilor climei în decursul perioadelor geologice; -demografie (v. demo-, v. -grafie), s.f., ramură a demografiei istorice care studiază vestigiile umane; -dendrologie (v. dendro-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul plantelor lemnoase fosile; -ecologie (v. ecor, v. -logiei), s.f., disciplină
care studiază relaţiile dintre vieţuitoare şi mediu în cadrul epocilor geologice; -encefal (v. -encefal), s.n., partea cea mai veche din punct de vedere filogenetic a creierului; -etnografie (v. etno-, v. -grafie), s.f., etnografie a popoarelor străvechi; -etnolog (v. etno-, v. -log), s.m. şi f., specialist în paleoetnologie; -etnologie (v. etno-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studierea popoarelor dispărute; -etnofitic (v. etno-, v. -fitic), adj., s.n. 1. S.n. Perioadă geologică situată între silurian şi permian, caracterizată prin apariţia primelor plante vasculare. 2. Adj. Care aparţine acestei perioade geologice; -fitografie (v. fito-, v. -grafie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul morfologiei plantelor fosile; -fitolog (v. fito-, v. -log), s.m. şi f., specialist în paleofitologie; -fitologie (v. fito-, v.-logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul plantelor fosile; sin. paleobotanică; -gen (v. -genO, adj., s.n. 1. S.n. Prima perioadă a erei neozoice, caracterizată prin floră de fanerogame şi prin faună variată; sin. numulitic. 2. Adj. Care aparţine acestei perioade; -genetic (v. -genetic), adj. (despre vieţuitoare) care a apărut cu foarte mult timp în urmă; -geofizic (v. geo-, v. -fizic), adj., care studiază fenomenele geofizice de-a lungul erelor geologice ale globului terestru; -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f., ştiinţă care se ocupă cu reconstituirea condiţiilor fizico-geografice existente în decursul istoriei geologice a pământului; -morfologie (v. morfo-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază evoluţia reliefului în trecut, reconstituind configuraţia acestuia şi procesele geomorfologice din diferite perioade geologice; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în paleografie; -grafie (v. -grafie), s.f., ştiinţă care se ocupă cu clasificarea, datarea şi cu studiul scrisului vechi din manuscrise, de pe hărţi etc.; -histologie (v. histo-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul ţesuturilor animale conservate în fosile; -litic (v. -litici), adj., s.n. 1. S.n. Cea mai veche epocă din istoria omenirii, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră cioplită. 2. Adj. Care datează din această epocă; -log (v. -log), s.m. şi f., savant care studiază limbile vechi; -micologie (v. mico-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul ciupercilor fosile; -ontologie (v. onto-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază biologia organismelor fosile din epocile geologice; -palinologie (v. palino-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu cercetarea geologică bazată pe studiul polenului fosil; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul bolilor vieţuitoarelor fosile; -pedologie (v. pedo2-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază solurile fosile; -pitec (v. -pitec), s.m., maimuţă antropomorfă fosilă
297
ale cărei urme au fost descoperite în depozitele terţiare din India; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază structura, psihicul, comportamentul şi condiţiile de viaţă ale oamenilor preistorici, pe baza urmelor şi trăsăturilor activităţii lor; -ptere (v. -pter), s.n. pl., ordin al insectelor pterigote, cuprinzând ordinele efemeroptere şi odonate; -pteris (v. -pteris), s.m., gen de ferigă din devonian; -sinecologie (v. sineco2-, v. -logiei), s.f., parte a paleoecologiei care studiază asociaţiile vegetale şi animale fosile; -speolog (v. speo-, v. -log), s.m. şi f., specialist în paleospeologie; -speologie (v. speo-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază istoria peşterilor; -teriu (v. -teriu), s.m., mamifer erbivor ungulat fosil din era neo-zoică, având picioare groase cu trei degete, asemănător cu tapirul; -zaur (v. -zaur), s.m., gen de reptile sauriene din perioada permiană, având limba despicată; -zoic (v. -zoic), adj., s.n. 1. S.n. A doua eră geologică, situată între precambrian şi mezozoic, caracterizată prin formarea munţilor şi prin apariţia ultimelor tipuri de nevertebrate; sin. era primară. 2. Adj. Care aparţine acestei ere geologice; -zoolog (v. zoo-, v. -log), s.m. şi f., specialist în paleozoologie; -zoologie (v. zoo-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul animalelor fosile. PALI- „repetare, repetiţie". 0 gr. palin „iarăşi, din nou“ > fr. pali-, germ. id., engl. id., lat. sav. ; id. > rom. pali-, m -chinezie (palicinezie, palikinezie) (v. -chinezie), s.f., tulburare motorie care se manifestă prin repetarea spontană a aceloraşi gesturi, acţiuni sau mişcări; -femie (v. -femie), s.f., tulburare caracteristică logonevrozei, constând în repetarea unui cuvânt sau a unei silabe; -gnostic (v. -gnostic), adj., palingnostic*; -grafie (v. -grafie), s.f., palingrafie*; -lalie (v. -lalie), s.f., tulburare de vorbire care constă în repetarea involuntară, fără sens, a unor silabe, cuvinte sau propoziţii; -logie (v. -logiei), s.f., tip de palilalie în care repetiţia unei propoziţii corecte se intercalează între cuvinte incoerente şi de neînţeles; -opsie (v. -opsie), s.f., afecţiune vizuală în care bolnavul continuă să vadă, intermitent, un obiect dispărut din câmpul său vizual; -praxie (v. -praxie), s.f., fenomen psihotic care constă în repetarea persistentă, incoercibilă şi inconştientă a unor acţiuni orientate spre îndeplinirea unui scop; -silabie (v. -silabie), s.f., tulburare de vorbire explozivă a aceleiaşi silabe, prezentă în logonevroză.
PALIDO- „înveliş al creierului". 0 lat. pallidus „palid, galben" > fr. pallido-, engl. id. > rom. palido-. m -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a învelişului nucleului lenticular al creierului. PALIN- „repetare, din nou, iarăşi". 0 gr. palin „din nou" > fr. palin-, germ. id., engl. id. > rom.
palin-, m -biotic (v. -biotic), adj., referitor ia palinbioză; -bioză (v. -bioză), s.f., repetarea şi înglobarea în conţinutul psihotic a unor perioade din trecutul bolnavului; -dromi (v. -drom), s.m. pl., secvenţe de baze repetate, inversate în catenele de ADN, localizate la diverse intervale de-a lungul moleculelor eucariotelor; -dromie (v. -dromie), adj. (despre o maladie) care revine, care recidivează; -dromie (v. -dromie), s.f., recrudescenţă a unei boli; -estezie (v. -estezie), s.f., revenirea bruscă la starea de sensibilitate după anestezia generală; -frazie (v. -frazie), s.f., tulburare de vorbire manifestată prin repetarea ultimei silabe a cuvintelor; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la palingeneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Apariţie în procesul dezvoltării unor indivizi a unor caractere deja dispărute pentru grupa din care aceştia fac parte; sin. paiingenie. 2. Formare a magmei prin topirea completă a unor roci preexistente; -genezie (v. -genezie), s.f. 1. Reîntoarcere eternă şi periodică a aceloraşi evenimente, la stoici. 2. Concepţie potrivit căreia istoria este alcătuită din perioade succesive de decădere şi înflorire.
3.	Concepţie despre perfecţionarea permanentă a vieţuitoarelor printr-o evoluţie lentă; -genie (v. -geniei), s.f., palingeneză* (1); -gnostic (v. -gnostic), adj. (despre un delir) în care bolnavul are convingerea patologică de a recunoaşte, în ceea ce de fapt vede pentru prima oară, obiecte, persoane, situaţii etc.; sin. palignostic; -grafie (v. -grafie), s.f., tendinţă patologică de a repeta în scris aceleaşi cuvinte sau propoziţii; sin. paligrafie; -opsie (v. -opsie), s.f., fenomen de perseverare vizuală, care constă în reapariţia percepţiei după dispariţia obiectului care i-a dat naştere.
PALINO- „polen, spori, polinic". 0 gr. palyno, ein „a risipi făină, a împrăştia" > fr. palyno-, engl. id., germ. id. > rom. palino-. ■ -fag (v. -fag), adj. (despre insecte) care se hrăneşte cu polenul plantelor; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul polenului şi al sporilor; -taxie (v. -taxie), s.f., palinotaxo-nomie*; -taxonomie (v. taxo-, v. -nomie), s.f., studiul morfologiei polenului din punct de vedere taxonomic şi filogenetic; sin: paiinotaxie. PALMATI- „palmat, digitat". 0 lat. palmatus „ca palma, ramificat" > fr. palmati-, engl. id., lat. sav. id. > rom. palmati-. m -fid (v. -fid), adj. (despre o frunză) divizat în lobi aşezaţi ca degetele mâinii; -fior (v. -fior), adj., cu corola dispusă palmat pe o bază comună; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze palmate; -form (v. -form), adj., cu organe omoloage dispuse în evantai, ca degetele mâinii. PALMI- „palmă, palmat". 0 lat. palma „palmă"
>	fr. palmi-, engl .id., it. id., lat. sav. id. > rom. palmi-, m -form (v. -form), adj. 1. (Despre membrele unor animale) Cu degete unite
298
printr-o membrană. 2. (Despre o frunză) Care porneşte de la un centru comun şi se răsfiră ca degetele unei palme; -nerv (v. -nerv), adj., cu nervură palmată; -pede (v. -ped2), adj., s.n. pl. 1. Adj. (Despre păsări) Ale căror picioare sunt palmate. 2. S.n. pl. Grup de păsări acvatice, la care degetele sunt unite printr-o membrană interdigitală.
PALMO-r „pulsaţie". 0 gr. palmos „agitaţie, pulsaţie" > engl. palmo-, lat. sav. id. > rom. palmor. ■ -scopie (v. -scopie), s.f., observaţie medicală a pulsaţiilor inimii.
PALM02- „mână". 0 lat. palma „palma mâinii" > fr. palmoengl. id. > rom. palmo2-. ■ -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru stabilirea gradului de oboseală a mâinii.
PALO- „oscilaţie, pulsaţie". 0 gr. pallo, ein „a vibra, a oscila, a tremura" > fr. pallo-, engl.id., germ. id. > rom. palo-. ■ -graf (v. -graf), s.n.
1.	Instrument cu care se înregistrează oscilaţiile unei nave. 2. Aparat pentru determinarea pulsaţiilor arteriale; ■ -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la palograf; -id (v. -id), adj., relativ la dantura curbă a roţilor conice.
-PALP „apendice, antenă tactilă". 0 lat. tz. palpus „atingere, pipăit" > fr. -palpe, engl. -palp
>	rom. -palp.
PALPI- „apendice tactil, palp" 0 lat. tz. palpus „pipăit, atingere" > fr. palpi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. palpi-, ■ -corn (v. -corn), adj. (despre insecte) care are palpi în formă de antene; -fer (v. -fer), adj. (despre insecte) care poartă apendice tactili; -form (v. -form), adj., în formă de palp.
PALUDI- „baltă, mlaştină". 0 lat. palus, paludis „baltă, mlaştină" > fr. paludi-, engl. id. > rom. paludi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre un organism) care trăieşte în mlaştini; ■ -fer (v. -fer), adj., care are mlaştini.
PALUDO- „mlaştină, paludism, malarie". 0 lat. palus, paludis „mlaştină" > fr. paludo- > rom. paludo-. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în paludologie; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul malariei. 2. Ştiinţă care studiază aspectele floristice, ecologice, chimice şi biocenotice ale mlaştinilor; -metrie (v. -metriei), s.f., ansamblu de cercetări şi de investigaţii întreprinse în vederea măsurării endemicităţii malariei; -terapie (v. -terapie), s.f., inoculare în scop terapeutic a parazitului malariei.
PAMPINI- „cârcel de viţă de vie". 0 lat. pam-pinus „cârcel, coardă de viţă" > fr. pampini-, engl. id. > rom. pampini-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este înzestrat cu lăstari de viţă de vie; -form (v. -form), adj. 1. Care imită împletirea lăstarilor de viţă de vie. 2. în formă de cârcel de viţă de vie; -gen (v. -gen2), adj., care produce lăstari de viţă de vie.
PAN- „tot, întreg, total, general". 0 gr. pan „întreg, tot" > fr. pan-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. pan-. ■ -algie (v. - algie), s.f., durere extinsă la întreg corpul uman; sin. pantalgie; -alopoliploid (v. alo-, v. poliplo-, v. -id), adj. (despre un organism) care rezultă din încrucişarea a două specii apropiate filoge-netic; -alotriomorf (v. alotrio-, v. -morf), adj. (despre o rocă magmatică) în care toate mineralele componente mulează forma altor minerale; -autopoliploid (v. auto-, v. poliplo-, v. -id), adj. (despre un organism) care rezultă din poliploidi-zarea liniilor pure, având cromozomi identici sau aproape identici genetic; -citopenie (v. cito-, v. -penie), s.f., reducere a numărului de elemente sanguine din sângele periferic; -cromatic (v. -cromatic), adj., care este sensibil la toate culorile din spectrul luminii vizibile; -cronic (v. -cronic), adj., valabil pentru orice epocă; -cultură (v. -cultură), s.f., concept care exprimă caracterul general-uman al culturii, indiferent de gradul şi de stadiul de dezvoltare a societăţii; -demie (v. -demie), s.f., epidemie care cuprinde, într-un timp relativ scurt, teritorii imense; -fobie (v. -fobie), s.f., stare de anxietate extremă faţă de tot ceea ce se petrece în jur; sin. pantofobie; -fotometric (v. foto-, v. -metric), adj. (despre frunze) care prezintă mişcări de orientare în funcţie de direcţia şi de intensitatea razelor de lumină; -gamie (v. -gamie), s.f., reproducere, numai accidentală, în cadrul unei populaţii, în care partenerii prezintă posibilităţi identice de combinare a genelor; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la pangeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., teorie conform căreia toate caracterele ereditare sunt localizate în organism sub formă de corpusculi, gemule sau pangene; -genozom (v. genor, v. -zom), s.m., corpuscul prezent în nucleu în timpul diviziunii cariocinetice, fiind purtător al caracterelor ereditare; -hidroză (v. -hidroză), s.f., sudoraţie pe întreaga suprafaţă a corpului; -idiomorf (v. idio-, v. -morf), adj. (despre structura rocilor magmatice) în care mineralele componente sunt cristalizate în formele lor proprii cristaline; -mictic (v. -mictic), adj., care rezultă în urma împerecherii întâmplătoare a indivizilor dintr-o populaţie; -mieloftizie (v. mielo-, v. -ftizie), s.f., dispariţie a elementelor hematopoietice din măduva osoasă; sin. pan-mielopatie; -mielopatie (v. mielo-, v. -patie), s.f., panmieloftizie*; -mixie (v. -mixiei), s.f., fenomen prin care fiecare femelă dintr-o populaţie poate fi fecundată de oricare dintre masculii din acea populaţie; -nevroză (v. -nevroză), s.f., formă de evoluţie pseudonevrotică a schizofreniei, constând în coexistenţa simultană a unor simptome obsesive, isterice şi conversive; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., infecţie supurativă a tuturor părţilor componente ale ochiului; -psihotrop (v.
299
psiho-, v. -trop), adj., s.n. (substanţă) care poate determina efecte inverse, de excitare, de inhibiţie sau de depresiune prin simpla invocare exemplificatoare a acesteia; -sofie (v. -sofie), s.f., cunoaştere enciclopedică a tuturor cunoştinţelor aparţinând disciplinelor umane; -spermie (v. -spermie), s.f., teorie conform căreia viaţa terestră ar fi apărut din germenii aduşi de pe alte planete prin intermediul sporilor unor microorganisme; -sporoblast (v. sporo-, v. -blast), s.n., celulă complexă care cuprinde două spo-roblaste înconjurate de o membrană comună; -telegraf (v. tele-, v. -graf), s.n., aparat telegrafic cu ajutorul căruia se pot reproduce la postul receptor scrisul, desenele etc. transmise de expeditor; -trop (v. -trop), adj. (despre microbi, virusuri etc.) care se localizează în toate organele; sin. pantropic; -tropic (v. -tropic), adj., pantrop*.
PANCREAT-, v. PANCREATO-. ■ -algie (v. -
algie), s.f., durere a pancreasului; sin. pancrea-todinie; -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a pancreasului; -odinie (v. -odinie), s.f., pancreatalgie*.
PANCREATO- „pancreas, pancreatic“. 0 gr. pankreas, pankreatos „pancreas" > fr. pancreato-, engl. id., germ. pankreato- > rom. pancreato-. ■ -gen (v. -gem.), adj., de origine pancreatică; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a pancreasului după injectarea acestuia cu izotopi radioactivi; -jejunostomie (v. jejuno-, v. -stomie), s.f., deschidere chirurgicală a unui canal pancreatic în jejun; -lit (v. -liti), s.n., calcul pancreatic; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la pancreatoliză; -liză (v. -liză), s.f., procedeu chirurgical de înlăturare a pancreasului prin incizie a capsulei sale; -patie (v. -patie), s.n., nume generic pentru bolile pancreasului; -stomie (v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei fistule care să permită comunicarea canalului pancreatic cu exteriorul corpului; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a ţesutului pancreatic; -trop (v. -trop), adj., care are afinitate pentru pancreas; sin. pancreatotropic; -tropic (v. -tropic), adj., pancreatotrop*.
PANDURI- „vioară, oval“. 0 lat. tz. pandura „Cioară, alăută" > fr. panduri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. panduri-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze obovate; -form (v. -form), adj., în formă de vioară, cu segmentul terminal dilatat.
PANI- „pâslă, pâslos". 0 lat. pannus „stofă, cârpă" > fr. panni-, lat. sav. id. > rom. pani-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) cu aspect de pâslă.
PANICULI- „panicul botanic, inflorescenţă în formă de spic". 0 lat. panicula „spic, inlores-cenţă" > fr. paniculi-, engl.id., lat. sav. id. > rom. paniculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut
cu panicule; -fior (v. -fior), adj., cu flori dispuse în panicul; -form (v. -form), adj., în formă de panicul.
PANT-, v. PANTO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., panalgie*.
PANTO- „tot, întreg, total, general, integral, generalizat". 0 gr. pas, paritos „tot, întreg" > fr. panto-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. panto-. ■ -clast (v. -clast), adj., s.m. şi f. (persoană) atinsă de pantoclastie; -clastie (v. -clastie), s.f., stare psihică obsesivă de a distruge totul; -fag (v. ^fag), adj. (despre un organism) care se hrăneşte cu substanţe vegetale şi animale; -fagie (v. -fagie), s.f., însuşirea de a fi pantofag; -fobie (v. -fobie), s.f., panfobie*; -gen (v. -geni), adj. (despre ciuperci) care poate să se dezvolte în orice gazdă; -graf (v. -graf), s.n. 1. Instrument cu care se reproduce mecanic un desen sau o gravură la aceeaţi mărime sau la altă scară.
2.	Dispozitiv pentru măsurarea conturului secţiunii transversale a unei excavaţii, a unei galerii, a unui tunel etc.; -metru (v. -metrui), s.n., instrument topografic pentru măsurarea unghiurilor şi a înclinării terenului pe o anumită porţiune; -morf (v. -morf), adj., care există sub mai multe forme; sin. pantomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., pantomorf*; -nomie (v. -nomie), s.f., concept desemnând prezenţa artisticului în toate acţiunile şi manifestările sociale ale omului; -pode (v. -pod), s.n. pl., clasă de artropode, exclusiv marine, cu cap mic şi cu 8-12 perechi de picioare foarte lungi; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere generală a viscerelor, datorită slăbirii bruşte; -saprobionte (v. sapro-, v. -biont), adj., s.n. pl. (organisme) care pot vieţui în orice fel de apă; -stat (v. -stat), s.n., aparat medical care transformă curentul de la reţea în curenţi galvanici, faradici etc., utilizabili în scopuri terapeutice; -termie (v. -termie), s.f., variaţie a temperaturii corporale care apare fără o cauză evidentă; -tropic (v. -tropic), adj. (despre un virus) care prezintă afinitate pentru toate ţesuturile.
PAPI- „smoc de păr, egretă". 0 lat. pappus „puf, smoc de păr" > fr. pappi-, engl.id., lat. sav. id. > rom. papi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre fructe) prevăzut cu un smoc de peri sau cu scuame; -form (v. -form), adj., în formă de egretă.
PAPIL-, v. PAPILO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f. ablaţie chirurgicală a papilei ampulei lui Vater.
PAPI LI- „papilă, proeminenţă". 0 lat. papilla „sân, gurgui, proeminenţă" > fr. papilli-, engl. id.,_ germ. id. > rom. papiii-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu papile; -form (v. -form), adj., în formă de papilă.
PAPILO- „papilă". 0 lat. papilla „sân, sfârc" > fr. papillo-. engl. id. > rom. papilo-. m -sfinc-
300
terectomie (v. sfincter/o-, v. -ectomie), s.f., procedeu de sfincterectomie prin exteriorizarea papilei pe o sondă medicală şi secţionarea ei pe acest suport; -tomie (v. -tomie), incizie trans-duodenală a ampulei lui Vater, pentru extragerea unui calcul blocat.
PAPIRI- „papirus, floare de papirus". 0 lat. papyrus „papirus" > fr. papyri- > rom. papiri-.
■	-fer (v. -fer), adj. 1. Care produce papirus.
2.	A cărui scoarţă serveşte la fabricarea hârtiei; -form (v. -form), adj. 1. (Despre un tip de coloană egipteană) Format dintr-un fascicul de tije asemănătoare tijelor de papirus; 2. (Despre un motiv decorativ) Care este asemănător cu floarea de papirus.
PAPIRO- „papirus, pergament, hârtie". 0 gr. papyros „papirus" > fr. papyro-, engl. id., germ. id. > rom. pâpiro-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., cromatografie pe hârtie; -gramă (v. -gramă), s.f., cromatogramă de repartiţie pe hârtie; -iog (v. -log), s.m. şi f., specialist în papirologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul papirusurilor egiptene şi greceşti; -tipie (v. -tipie), s.f., fotolitografie în care desenul este copiat pe un film de gelatină sensibilă, pe un suport de hârtie.
PAPULI- „papulă, spuzeală". 0 lat. papula „băşică, pustulă" > fr. papuii-, engl. id. > rom. papuii-. * -fer (v. -fer), adj., care are papule; -form (v. -form), adj., în formă de papulă.
-PAR (-PARĂ) „care naşte, care generează, care produce". 0 pario, părere „a naşte, a zămisli" > fr. -pare, germ. -par, it. -paro, engl. -parous, lat. sav. -parus> rom. -parşi -pară. PARALELO- „paralel, echidistant". 0 gr. para-ilelos „paralel" > fr. paraileio, germ. id., engl. id.
>	rom. paralelo-. ■ -drom (v. -drom), adj. (despre o frunză) care prezintă nervuri paralele; -gram (v. -gram), s.n., patrulater cu laturile opuse egale şi paralele; -metru (v. -metrui), s.n., instrument medical pentru situarea şi trasarea ecuatorului unuia sau a mai multor dinţi la o anumită înclinare a modelului de lucru; -tip (v. -tip), s.n., exemplar botanic din colecţia originală a autorului taxonului, care însă nu este holotipul, nici izotipul, nici sintipul; -trop (v. -trop), adj. (despre un organ vegetal) cu mişcări de orientare paralele cu direcţia excitantului; sin. paralelo-tropic; -tropic (v. -tropic), adj., paralelotrop*; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcări de curbare a plantelor în direcţia izvorului de excitaţie luminoasă, paralel cu razele de lumină.
PARALIPO- „acţiune greşită". 0 gr. paraiipo, ein „a nu băga de seamă, a omite, a uita" > fr. paraleipo- > rom. paraiipo-. ■ -fobie (v.- fobie), s.f., teamă morbidă de a nu comite acţiuni greşite, prezentă în psihastenie.
PARAZIT-, v„ PARAZITO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., prezenţă a unor paraziţi în sânge.
PARAZIŢI- „paraziţi". 0 lat. parasitus „comesean, invitat la masă" > fr. părăsiţi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. paraziţi-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge paraziţii; -fer (v. -fer), adj., care poartă paraziţi; -form (v. -form), adj., cu aspect de parazit; -fug (v. -fug), adj., s.n. (substanţă) care îndepărtează endoparaziţii, fără a-i ucide.
PARAZITO- „paraziţi". 0 gr. parasitos „comesean, conviv" > fr. parasito-, germ.id., engl. id. > rom. parazito-. ■ -fobie (v. fobie), s.f., teamă patologică de paraziţi; -gen (v. -gen-i), adj., care favorizează apariţia de paraziţi; -id (v. -id), adj. (despre unele specii de insecte) care se dezvoltă în stadiul larvar în/sau pe animale-gazdă, omorâte sau paralizate de părinţii lor; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în parazitologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul morfobiologic al paraziţilor animali şi vegetali; -trop (v. -trop), adj. (despre o substanţă) care are afinitate pentru microbi, fixându-se pe aceştia şi distrugându-i; sin. parazitotropic; -tropic (v. -tropic), adj., parazitotrop*.
-PARĂ, v. -PAR.
PAREMIO- „maximă, proverb". 0 gr. paroimia „parabolă, proverb" > fr. paremio-, germ. paromio- > rom. paremio-. ■ -filie (v. -filiei), s.f., utilizare exagerată a proverbelor; -graf (v. -graf), s.m., specialist în paremiografie; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a proverbelor; -log (v. -log), s.m., specialist în paremiologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază proverbele.
-PAREUNIE „act sexual, reiaţii sexuale". 0 gr. pareune „acuplare sexuală" > fr. -pareunie, germ .id., it. -pareunia > rom. -pareunie. -PAREZĂ „paralizie". 0 gr. paresis „slăbire" > fr. -parese, germ. id. > rom. -pareză.
PARI- „egal". 0 lat. par; paris „egal, pereche" > fr. pari-, engl. id. > rom. pari-. ■ -silab (v. -silab), adj. (despre un substantiv sau adjectiv) care are acelaşi număr de silabe la nominativ şi la genitiv singular; sin. parisilabic.
PARIETO- „perete, parietal". 0 lat. paries, parietis „perete" > fr. parieto-, engl. id. > rom. parieto-. m -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a venelor peretelui abdominal după injectarea acestuia cu un lichid radioopac.
PARTENO- „fecioară, adolescentă, lipsa fecunda-ţiei, asexualitate, asexual, asexuat". 0 gr. parthe-nos „fecioară" > fr. partheno-, engl. id., germ. id., it. parteno-, lat. sav. partheno- > rom. parteno-. ■ -cariogamie (v. carior, v. -gamie), s.f., proces de fuziune a doi nuclei haploizi femeii; -carp (v. -carp), s.n., fruct fără seminţe, format prin parte-nocarpie; -carpic (v. -carpic), adj., care prezintă partenocarpie; -carpie (v. -carpie), s.f., fenomen de dezvoltare a ovarului, fără ca fecundaţia să fi
301
avut loc, şl de transformare a lui în fruct lipsit de seminţe; —filă (v. -fih), adj., s.f. (femeie) care prezintă partenofilie; -filie (v. -filiei), atracţie ho-mosexuală a femeilor adulte faţă de adolescente; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă nejustificată de adolescente; -gam (v. -gam), adj., care prezintă partenogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., autofecun-dare prin fuzionarea unor gameţi femeii, în urma căreia embrionul se dezvoltă fără participarea nucleului mascul; sin. partenomixie; -genetic (v. -genetic), adj. 1. Referitor la partenogeneză. 2. Rezultat prin partenogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., dezvoltare a unui organism dintr-un ovul sau oosferă nefecundată; sin. geneageneză, agamo-gonie; -logie (v. -logie-i), s.f., studiul medical al virginităţii; -mixie (v. -mixiei), s.f., partenogamie*; -sperme (v. -sperm), s.f. pl., plante ale căror seminţe se formează în ovule nefecundate; -spor (v. -spor), s.m., spor rezultat din diviziunea unui gamet nefecundat.
PARTO- „naştere". 0 lat. partus „naştere" > fr. parto- > rom. parto-. * -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a frecvenţei şi intensităţii contracţiilor uterine, pentru urmărirea sistematică a evoluţiei naşterii.
PARVI- „mic, redus". 0 lat. parvus „mic" > fr. pan/i-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pan/i-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu un număr redus de flori; -rostru (v. -rostru), adj. (despre insecte) cu organul bucal minuscul.
PASERI- „păsărele". 0 lat. passer, passetis „vrabie" > fr. passeri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. paseri-. ■ -forme (v. -form), s.f. pl., ordin de păsări insectivore sau granivore, de talie mică, cuprinzând aproape 12.000 de specii şi al căror reprezentant este vrabia.
PASh- „universal". 0 gr. pasi „pentru toţi" > fr. paşi-, engl. id., germ. id. > rom. pasir. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., sistem de scriere universală.
PASI2- „dimensiune". 0 lat. passus „pas" > fr. passi-, germ. id., engl. id. > rom. pash-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea dimensiunilor cavităţilor pieselor. PASIO- „suferinţă fizică, masochism". 0 lat. passio „suferinţă" > fr. passio- > rom. pasi02-. ■ -filie (v. -filiei), s.f., masochism homosexual. -PAT „care suferă, suferind". 0 gr. pathos „care emoţionează, care suferă" > fr. -pathe, engl. -path, germ. id. > rom. -pat.
PAT-, v. PATO-. ■ -ergie (v. -ergie), s.f., reacţie modificată a organismului, cu caracter antigenic, înnăscut sau dobândit.
PATEL-, v. PATELO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie parţială sau totală a rotulei.
PATELI- „patelă, apoteciu circular". 0 lat. patelia „farfurie întinsă, taler" > fr. patelii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pateii-. ■ -form (v.
-form), adj. (despre *un organ vegetal) de forma unui potir sau a unei farfurii.
PATELO- „rotulă, patelă". 0 lat. pateila „disc mic, rotula genunchiului" > fr. patelio-, engl. id.
>	rom. pateio-. ■ -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a rotulei de faţa anterioară a condililor femurali; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală a rotulei fracturate sau deformate.
PATERI- „cupă, pocal". 0 lat. patera „cupă eva-zată" > engl. pateri-, lat. sav. id. > rom. pateri
■	-form (v. -form), adj. (despre un apoteciu) în formă de cupă.
-PATIC „referitor la boală, maladiv". 0 gr. pathos „emoţie puternică, suferinţă" > fr. -pathique, engl. -pathic, germ. -pathisch, it. -patico > rom. -patie. -PATIE „maladie, boală, afecţiune, suferinţă". 0 gr. pathos „suferinţă" > fr. -pathie, germ. id., engl. -pathy, it. -patia > rom. -patie.
PATO- „maladie, suferinţă, afecţiune" 0 gr. pathos „pasiune, suferinţă" > fr. patho-, germ. id., engl. id., it. pato- > rom. pato-. ■ -biont (v. -biont), s.n., organism heterofit care produce boli la plante şi care se hrăneşte cu substanţe organice gata sintetizate; -cenoză (v. -cenoză-i), s.f., totalitatea factorilor patogeni dintr-un biotop, priviţi ca un sistem; -cliză (v. -cliză3), s.f., predispoziţie de ordin morfologic sau funcţional pentru localizarea unui proces patologic cu predilecţie pentru anumite organisme; -crinie (v. -crinie), s.f., afecţiune a funcţiei endocrine; -dem (v. -dem), s.n., populaţie de plante-gazdă în care toţi indivizii au caracterul de rezistenţă sau de sensibilitate faţă de un patogen specific; -farmacodinamie (v. farmaco-, v. -dinamie), s.f., ştiinţă a acţiunii medicamentelor asupra organismului bolnav; -fit (v. -fit), adj., s.n. (agent patogen) care provoacă îmbolnăvirea plantelor; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază disfuncţiile organismului; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă; -foreză (v. -foreză), s.f., proces de transmitere a bolilor; -gen (v. -geni), adj. 1. (Despre microbi) Capabil să producă infecţii. 2. Care se referă la o boală; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la patogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., pato-genie*; -genezie (v. -genezie), s.f., ansamblu de simptome pe care le determină un anumit remediu la un om sănătos; -genic (v. -genic), adj., care provoacă o boală; -genie (v. -geniei), s.f., disciplină care studiază mecanismul de apariţie şi de dezvoltare a unei boli; sin. patogeneză; -gnomie (v. -gnomie), s.f., ansamblul semnelor caracteristice unei boli; -gnomonic (v. -gnomonic), adj., care este caracteristic unei anumite boli, pe baza căruia se poate stabili diagnosticul unei boli; -gonie (v. -gonie), s.f., ştiinţă care studiază cauzele bolilor; -grafie (v.
302
-grafie), s.f., studierea biografiei unor personalităţi cu scop'ul evidenţierii unor trăsături psihopatologice ale acestora; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la patoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de dezintegrare a ţesuturilor bolnave; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în patologie; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Ramură a medicinii care studiază natura şi simptomele bolilor. 2. Ansamblu de modificări morbide care apar în ţesuturile corpului în cursul unei anumite boli; -manie (v. -manie), s.f., insanitate morală; -mimie (v. -mimie), s.f., stare morbidă caracterizată prin nevoia de simulare a unei boli, uneori chiar prin automutilare; -morfogen (v. morfo-, v. -geni), adj. (despre vegetale) care produce modificări morfologice din cauza unui agent patogen; -morfologie (v. morfo-, v. -logiei), s.f., anatomie patologică; -morfoză (v. -morfoză), s.f., descrierea manifestărilor clinice şi morfologice ale bolilor în comparaţie cu descrierile iniţiale sau cu descrierile clasice; -nomie (v. -nomie), s.f., studiul legilor proceselor patologice; -plastie (v. -plastie), s.f., dinamica particularităţilor prin care se manifestă o anumită boală la un anumit bolnav; -poieză (v. -poieză), s.f., etiologie a bolilor; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., psihologie patologică; -tip (v. -tip), s.n., totalitatea caracterelor patologice asemănătoare la membrii unui grup de indivizi; -tipic (v. -tipic), adj., referitor la patotip; -trof (v. -trof), adj., s.n. (organism heterotrof) care induce boli la plante şi care se hrăneşte cu substanţe organice gata sintetizate; -trofic (v. -trofic), adj., referitor la un organism patotrof; -tropic (v, -tropic), adj., care prezintă patotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., afinitate a unor medicamente pentru structurile patologice.
PATR-, v. PATRO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., nume de familie; -onimie (v. -onimie), adj., s.n. (nume) format de la numele tatălui cu ajutorul unui sufix special; -onimie (v. -onimie), s.f., ramură a genealogiei care cercetează evoluţia numelor după tată într-o familie. PATRI- „patern, paternal**. 0 lat. pater, patris „tată, părinte** şi gr. pater; patros „părinte** > engl. patri-, fr. id. > rom. patri-. ■ -clin (v. -clin), adj., patroclin*.
-PATRIC „de areal, de habitat, relativ la o regiune geografică**. 0 gr. patrikos „de patrie, patern** > fr. -patrique, engl. -patrie, germ. -patrisch > rom. -patrie.
-PATRIE „areal, habitat, regiune geografică**. 0 gr. patrios „care aparţine tatălui** > fr. -patrie > rom. -patrie.
PATRO- „părinte, patern, mascul, masculin, paternal**. 0 gr. pater, patros „tată, părinte" > fr. patro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. patro-. m -clin (v. -clin), adj. 1. (Despre un organism) Care a moştenit predominant carac-
tere paterne. 2. (Despre un caracter) Moştenit exclusiv de la tată şi transmis prin cromozomul de sex Y sau printr-un cromozom autozom; sin. patriclin, patroclinic; -clinic (v. -clinic), adj., patroclin*; -clinie (v. -clinie), s.f., ereditate numai a caracterelor paterne; sin. ereditate paternă; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la patro-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., dezvoltare a unui organism care conţine numai genomul patern; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul doctrinei, al operelor şi al biografiei părinţilor bisericii; sin. patristică.
2.	Colecţia completă a operelor părinţilor bisericii; -morf (v. -morf), adj. (despre o generaţie) cu înfăţişare paternă; sin. patromorfic; -morfic (v. -morfic), adj., patromorf*.
PAUCI- „în număr mic, redus, puţin". 0 lat. paucus „puţin, redus" > fr. pauci-, engl.id., lat. sav. id. > rom. pauci-. ■ -fior (v. -fior), adj. (despre o plantă) cu flori sau cu inflorescenţe puţine; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze puţine. PAULO- „repaus, încetare". 0 gr. paula „repaus, încetare" > fr. paulo-, engl.id., germ. id., lat. sav. id. > rom. paulo-. ■ -cardie (v. -cardie), s.f., dilatare ritmică prelungită a muşchilor inimii în momentul afluxului sanguin; sin. dias-tolă prelungită; -spor (v. -spor), s.m., spor de repaus sau de rezistenţă, având membrana groasă.
PAURO- „mic, redus". 0 gr. pauros „mic, redus, scurt" > fr. pauro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. pauro-. ■ -pode (v. -pod), s.n. pl., clasă de miriapode oarbe, cu corpul format din segmente, pe care se află un număr mic de apendice locomotorii.
-PAUZĂ „diminuare, reducere, scădere, încetare". 0 gr. pausis „încetare" > fr. -pause, germ. id., engl. id., it. -pausa > rom. -pauză, PAXILI- „ţăruş, pivot". 0 lat. paxillus „ţăruş, piron" > fr. paxilli-, engl. id. > rom. paxili-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de ţăruş.
PECATI- „culpă, vină, păcat". 0 lat. peccatum „vină, greşeală" > fr. peccati- > rom. pecati-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., frică morbidă de a săvârşi un păcat; sin. pecafobie.
PECHI- „cot, antebraţ". 0 gr. pekhis „antebraţ"
>	fr. pechy-, engl. id., it. pechi- > rom. pechi-. ■ -agră (v. -agră), s.f., formă de gută cu afectarea articulaţiei cotului.
PECO- „lână, lânos". 0 gr. pekos, pokos „blană, lână" > fr. peco-, engl. id., germ. id., lat. sav. id.
>	rom. peco-. ■ -pteris (v. -pteris), s.m., gen de ferigi fosile arborescente din flora carboniferă şi permiană, având ramuri cu frunze mari, compuse şi lobate.
-PECTĂ „îngheţ, îngheţare". 0 gr. pektos „îngheţat, coagulat" > fr. -pecte > rom. -pectă.
303
PECTINI- „pieptene, pectinat". O lat. pecten, pectinis „pieptene" > fr. pectini-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pectini-. a -branh (v. -branh), adj., care are branhiile în formă de pieptene; -corn (v. -corn), adj. (despre insecte) care are antenele pectinate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze dispuse ca dinţii unui pieptene; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de pieptene.
PECTO- „coloid, coloidal". 0 gr. pektos „coagulat, îngheţat" > fr. pecto-, engl. id., germ. pekto- > rom. pecto-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., metodă de studiere a soluţiilor coloidale pe baza examinării depunerilor produse pe o lamelă de sticlă, în urma evaporării acestor soluţii.
PED-, v. PEDOr. ■ -agog (v. -agog), s.m. şi f., persoană care instruieşte, care educă pe copii; -agogie (v. -agogie), s.f., ştiinţă a instrucţiei şi a educaţiei copiilor; -erastie (v. -erastie), s.f., perversiune sexuală constând în atracţia homosexuală pentru băieţi; -iatrie (v. -iatrie), s.f., disciplină medicală care studiază bolile copilului; sin. medicină infantilă; -iatru (v. -iatru), s.m. şi f., specialist în pediatrie.
-PED! „care instruieşte, care corectează, care educă". 0 gr. pais, paidos „copil" > fr. -pede, germ. -pădşl -păde> rom. -ped^.
-PED2 „suport, bază, picior, peduncul". 0 lat.
' pes, pedis „picior" > fr. -pede, germ. -ped, engl.id., lat. sav. -pes şi -pedis > rom. -ped2. PEDALI- „picior, pedal, de mărimea unui picior". 0 lat. pedalis„die lungimea unui pas" > fr. pedali-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pedali-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de picior; -nerv (v. -nerv), adj., cu nervuri pe-daliforme.
PED ATI- „pedat, bifurcat, ca degetele picioarelor". 0 lat. pedatus „care are picioare" > fr. pedati-, engl.id., lat. sav. id. > rom. pedati-. ■ -fid (v. -fid), adj. (despre un organ vegetal) împărţit în aşa fel încât segmentele sunt aproape paralele; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze având peţiolul furcat, pe care segmentele laminei sunt aproape paralele; -form (v. -form), adj. (despre o nervură) dispus ca degetele picioarelor.
-PEDEZĂ „migrare, izbucnire". 0 gr. pedesis „săritură, salt, trecere" > fr. -pedese, germ. id.
>	rom. -pedeză.
PEDI- „picior, talpa piciorului". 0 lat. pes, pedis „picior" > fr. pedi-, engl. id. > rom. pedi-. » -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu picioare; -form (v. -form), adj., de forma unui picior; -man (v. -man2), adj., s.m. şi f. (animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte; -palp (v. -palp), s.m. pl. şi s.n. pl. 1.
S.m. pl. A doua pereche de apendice cefalo-toracice care încadrează gura arahnidelor, servind la pipăit, la mers şi la prinderea prăzii. 2. S.n. pl. Ordin din clasa arahnidelor, cuprinzând specii foarte mici, fără ochi şi organe de respiraţie, având chelicerele terminate cu cleşti, iar pedipalpii servindu-le la locomoţie.
-PEDIE „instrucţie a copiilor, educaţie". 0 gr. paidea „creşterea copiilor, educaţie, instrucţie"
>	fr. -pedie, germ. -pădie, engl. -pedyşl -paedy, it. -pedia > rom. -pedie.
PEDIOi- „copil, nou-născut". 0 gr. paidion „nou-născut, copil mic" > fr. pedio- > rom. pedio!-.
■	-genetic (v. -genetic), adj., referitor la pedio-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., reproducere prin ouă nefecundate, care se dezvoltă partenogeneze în corpul larvei; -metrie (v. -metriei), s.f., determinare a înălţimii şi a greutăţii copiilor mici; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea lungimii nou-născuţilor.
PEDIO2- „podiş". 0 gr. pedion „podiş" > fr. pedio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pedio2~. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc pe podişuri; -fitic (v. -fitic), adj., relativ la pediofite. PEDOr „copil, tânăr, juvenil, copilărie, preadoles-cenţă". 0 gr. pais, paidos „copil, tânăr" > fr. pedo-, engl. id., germ. pâdo-, it. pedo- > rom. pedoi-. m -fii (v. -fih), adj., s.m. (persoană) care suferă de pedofilie; -filie (v. -filiei), s.f., perversiune care constă în raporturi sexuale cu copiii sau cu adolescenţii; -fobie (v. -fobie), s.f., repulsie patologică faţă de păpuşi sau de sugari; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Tip de au-tomixie la protozoare, la care gârneţii haploizi sunt formaţi după diviziuni multiple (meiotice) ale nucleului unuia şi aceluiaşi individ. 2. Fuzionare a celulei adulte cu una tânără, la zaha-romicete; -genetic (v. -genetifc), adj., referitor la pedogeneză; -geneză (v. -geneză), s:f. 1. Precocitate a înfloririi unor plante lemnoase în stadiul juvenil. 2. înmulţire sexuată în stare larvară; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Studiul fiziologic şi psihologic al copilului. 2. Studiu ai caracterelor somatice determinate de factorii biologici, ereditari etc.; -morfic (v. -morfic), adj., referitor ia structurile primitive sau embrionice care apar la animalele recente; -morfoză (v. -morfoză), s.f., fenomen al stabilizării unor structuri primitive sau larvare în stadiul de animal adult; -nom (v. -nomi), s.m., magistrat spartan care supraveghea educaţia; -nosologie (v. noso-, v. -logiei), s.f., studiul maladiilor caracteristice copilăriei; -pornografie (v. porno-, v. -grafie), s.f., pornografie infantilă; -psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s.f., disciplină care studiază bolile psihice ale copilului; sin. psihiatrie infantilă; -tehnie (v. -tehnie), s.f., ansamblul tehnicilor de educare şi de reeducare a copiilor; -trofic (v. -trofic), adj., referitor la pedotrofie; -trofie (v. -trofie), s.f'., alimentaţia copiilor.
304
PED02- „teren, sol, pământ, edafon, edafic“. 0 gr. pedon „pământ, sol“ > fr. peafo-, engl. id., germ. id.f it. id. > rom. pedo2-. ■ -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază biologia organismelor din sol în condiţii naturale sau modificate de om; -bionte (v. -biont), adj., s.n. pl. (animale) care trăiesc în pământ; -climatic (v. -climatic), adj., referitor la condiţiile de sol şi de climă; -cor (pedochor, pedohor) (v. -cor), adj. (despre un agent patogen) care se găseşte în rizosfera plantelor, pătrunzând apoi prin rădăcini, îmbolnăvindu-le; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la formarea solului; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare şi de evoluţie a solurilor; -genic (v. -genic), adj., care este produs de factori edafici; -lite (v. -liti), s.n. pl., minerale formate în procesul pedogenetic; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în pedologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază caracterul fizic, chimic şi biologic al solului; -sferă (v. -sferă), s.f., strat solidificat de la suprafaţa solului care serveşte ca izvor de hrană pentru plante. PEDO3- „picior, pas“. 0 lat. pes, pedis „picior“
>	fr. pedogerm. id., engl. id. > rom. pedo3-.
■	-graf (v. -graf), s.n., pedometru înregistrator; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie pe baza urmelor lăsate de paşi pe sol; -metru (v. -metrui), s.n., instrument care înregistrează, în număr de paşi, distanţa parcursă de cineva pe jos.
PEDUNCULI- „peduncul, suport florar. 0 lat. peduncuius „picioruş" > fr. pedonculi-, engl. pedunculi-, lat. sav. id. > rom. pedunculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu pedunculi; -fior (v. -fior), adj., cu flori pedunculate; -form (v. -form), adj., în formă de peduncul. PEDUNCULO- „peduncul cerebral". 0 lat. peduncuius „picioruş" > fr. pedonculo-, engl. peduncufo- > rom. pedunculo-. » -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a pedun-culului cerebral.
-PEE „formare, creare, facere". 0 gr. poeo, poein „a face, a crea" > fr. -pee, it. -pea > rom. -pee. -PEG „izvor, apă curgătoare". 0 gr. pege „izvor, fântână" > germ. -pege > rom. -peg.
-PEGIE „fixare, prindere, îmbinare". 0 gr. pegnyein „a fixa, a prinde" > fr. -pegie > rom. -pegie.
PEGMATO- „material fondant". 0 gr. pegma, pegmatos .^concreţiune, materie întărită" > engl. pegmato- > rom. pegmato-. ■ -lit (v. -liti), s.n., varietate de ortoză, utilizată ca fondant în industria ceramică.
PEGO- ,jizvor, fântână, ape minerale". 0 gr. pege „izvor, fântână" > fr. pego-, germ. id., engl. id. > rom. pego-. m -logie (v. -logiei), s.f., studiul izvoarelor şi al apelor minerale;
-manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie prin observarea apelor din fântâni.
-PEL „nămol, mâl, noroi". 0 gr. pelos „mâl, nămol" > fr. -pete, şi -pei, germ. -pei > rom. -pel.
-PELAGIC „marin, abisal, bentonic". 0 gr. peia-gikos „marin" > fr. -pelagique, engl. -pelagic, germ. -pelagisch > rom. -pelagic.
PELAGO- „mare, oceanic, marin". 0 gr. pela-gos „marea, apele mării" > fr. pelago-, engl. id., germ. id. > rom. pelago-. ■ -fiii (v. -fih), adj., s.m. pl. (peşti) care depun icrele în largul mării; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care trăiesc pe suprafaţa apelor marine; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la pelagofite; -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru examinarea fundului apelor marine.
PELECI- „lamă de topor". 0 gr. pelekys „topor"
>	fr. pelecy-, engl. id., lat. sav. id. > rom. peleci-. ■ -pode (v. -pod), s.n. pl., clasă de moluşte acvatice acefale, cu cochilie calcaroasă, cu branhii lamelare şi cu un picior în formă de topor.
PELECO- „lamă de topor". 0 gr. pelekys „topor"
>	fr. peleco-, lat. sav. id. > rom. peleco-. ■ -id (v. -id), adj. (despre moluşte) în formă de lamă de topor.
-PELIC „argilos, nămolos". 0 gr. pelos „argilă, mâl" > fr. -pelique, engl. -pelic, germ. -pelisch > rom. -pelic.
PELICO- „micul bazin, bazinet". 0 gr. pelyx, pelykos „albie, cadă" > fr. pelyco-, engl. id., germ. pelyko- > rom. pelico-. ■ -gen (v. -geni), adj., care se raportează la micul bazin; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare vizuală directă a cavităţii micului bazin.
-PELIE „bazin, pelvis". 0 gr. pella „vas, bazin" > fr. -pellie > rom. -pelie.
PELIO- „plumburiu". 0 gr. pelios „plumburiu" > fr. pelio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pelio-. ■ -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri plumburii; -rine (v. -rine), adj. (despre păsări) cu ciocul plumburiu.
PELMATO- „picior, talpa piciorului". 0 gr. pelma, pelmatos „urma piciorului" > engl. pelmato-, lat. sav. id. > rom. pelmato-. ■ -gramă (v. -gramă), s.f., amprentă plantară înregistrată pe sol; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., subîncrengătură de echinoderme marine, fixate pe fundul apei, în tot timpul vieţii sau numai temporar, fie cu ajutorul unui peduncul articulat, fie prin regiunea aborală a corpului.
PELO- „mâl, argilă, mâlos, argilos". 0 gr. pelos „argilă, noroi, mâl" > fr. pelo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. pelo-. ■ -biont (v. -biont), adj., s.n. (organism) care trăieşte pe un sol sau pe un substrat, mâlos; -biu (v. -biu), adj. (despre insecte) care vieţuieşte în mâl;
305
-fag (v. -fag), adj. (despre un microorganism) care se hrăneşte cu mâl; -fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care creşte în mâl; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc pe terenuri argiloase; -gen (v. -geni), adj., care se formează în mâl, în argilă; -ide (v. -id), s.n. pl., nămoluri terapeutice; -morfoză (v. - morfoză), s.f., mulaj intern de cochilii, aparţinând aceleiaşi specii, care a suferit de-a lungul timpului deformaţii plastice; -psamogen (v. psamo-, v. -gen^, adj., care creşte pe nisipuri argiloase; sin. pelopsamogenic; -psamogenic (v. psamo-v. -genic), adj., pelopsamogen*; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament cu nămoluri naturale; sin. peloidoterapie; -trof (v. -trof), adj. (despre ape sărace în substanţe organice) care s-a îmbogăţit în argilă, putând împiedica dezvoltarea organismelor.
PELTI- „scut, scutuleţ, peltat“. 0 lat. peita „scut uşor“ > fr. pelti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pelti-. m -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu scut; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze peltate; -form (v. -form), adj., în formă de scutuleţ; -nerv (v. -nerv), adj. (despre o frunză) cu nervuri ramificate de la centru către margine ca nişte raze.
PELTO- „scut, peltat". 0 gr. pelte „scut“ > fr. pelto-, lat. sav. id. > rom. pelto-. ■ -cefali (v. -cefal), s.m. pl., familie de crustacee; -ceras (v. -ceras), s.m., amonit din jurasic, cu cochilie evolută şi larg ombilicată, cu coaste bifurcate în regiunea ventrală; -for (v. -for), adj. (despre licheni) care poartă apoteciu în formă de scut; -id (v. -id), adj., în formă de scut; sin. peltoideu.
PELV-, v. PELVI-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a organelor conţinute în cavitatea pelviană.
PELVI- „bazin, pelvis, pelvian“. 0 lat. peiyis „lighean, căldare, bazin“ > fr. pe/w-, germ.id., engl. id., lat. sav.id., it. id. > rom. pe/w-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de bazin; -grafie (v. -grafie), s.f., metodă radiologică de evidenţiere a organelor prin utilizarea unei substanţe de contrast; -logie (v. -logiei), s.f., studiu obstetrical al bazinului normal sau patologic; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă obstetricală de măsurare a diametrelor bazinului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument medical utilizat în pelvimetrie; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală practicată pe oasele şi articulaţiile bazinului.
PEMFIGO- „pemfigus, veziculă". 0 gr. pemphix, pemphigos „veziculă, bulă“ > fr. pemphigo-, engl. id. > rom. pemfigo-. ■ -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. Asemănător unui pemfigus. 2. S.n. Erupţie cutanată cronică buloasă, generalizată, care apare, în general, la persoanele în vârstă; sin. pemfigus benign.
PENAŢI- „crestat, penat". 0 lat. pennatus „cu pene" > fr. pennati-, engl. id., lat. sav. id. > rom. penaţi-. ■ -fid (v. -fid), adj. (despre o frunză) la care diviziunile ating jumătate din lăţimea limbului.
PENDULI- „care atârnă, suspendat". 0 lat. pendulus „atârnat, suspendat" > fr. penduli-, lat. sav. id. > rom. penduli-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori suspendate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze care atârnă.
PENETRO- „penetraţie, pătrundere". 0 lat. penetro, are „a pătrunde" > fr. penetro-, engl. id., germ. id. > rom. penetro-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., studiul energiei radiante; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea gradului de penetraţie a unui pământ, a umorilor, a bitumurilor etc.
PENI- „pană, penat". 0 lat. penna „pană" > fr. penniengl. id. > rom. peni-. ■ -form (v. -form), adj. (despre limb) în formă de pană; -nerv (v. -nerv), adj., cu nervuri penate.
PENIA- „sărăcie, mizerie". 0 gr. penia „lipsă, sărăcie" > fr. penia- > rom. penia-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de mizerie, de sărăcie.
PENICILI- „pămătuf, pensulă". 0 lat. penicillus „smoc de păr, pensulă" > fr. penicilii-, engl. id.
>	rom. penicili-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un stigmat) în formă de pensulă.
-PENIE „lipsă, reducere, diminuare". 0 gr. penia „sărăcie, lipsă" > fr. -penie, germ. id., it. -penia, engl. id. > rom. -penie.
PENO- (POINO-) „pedeapsă, penalitate". 0 gr. poine şi lat. poena „pedeapsă, pedepsire" > fr. peno-, engl. id., germ. pono- > rom. peno- şi poino-. ■ -fobie (poinofobie) (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a fi pedepsit de consecinţele aplicării unor legi; -logie (v. -logiei), s.f., parte a sociologiei şi a etnologiei care studiază penalitatea şi pedepsele.
PENT-, v. PENTA-. ■ -acant (v. -acant), adj., care are cinci spini; -adelf (v. -adelf), adj. (despre o floare) care prezintă cinci cârpele libere sau cinci pistile; -andrie (v. -andrie), adj., pentandru*; -andru (v. -andru), adj. (despre o floare) care are cinci stamine; sin. pentandric; -aploid (v. aplo-, v. -id), adj. (despre un organism) cu cinci seturi de cromozomi; -arh (v. -arh), adj. (despre un ciclu central) format din cinci fascicule lemnoase şi cinci liberiene; -odă (v. -odăi), s.f., tub electronic cu cinci electrozi.
PENTA- „cinci, de cinci ori". 0 gr. pente „cinci"
>	fr. penta-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. penta-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu cinci fructe; sin. pentacarpic; -carpic (v. -carpic), adj., pentacarp*; -centru (v. -centru), adj., cu cinci pinteni; -ciclic (v. -ciclic), adj. (despre un element floral) dispus pe cinci cicluri; -coc (v.
306
-coc), adj., care are cinci seminţe sau fructe; -dactil (v. -dactil), adj., s.n. (animal) care are cinci degete; -decagon (v. deca-, v. -gon2), s.n., poligon plan cu 15 laturi; -edru (v. -edru), s.n., poliedru cu cinci feţe; -fid (v. -fid), adj., care are cinci diviziuni sau cinci lobi; -fii (v. -fil2). adj., cu cinci frunze sau foliole; -filetic (v. -filetic), adj. (despre hibrizi) care provine din cinci linii parentale; -gin (v. -gin), adj., care are cinci pistile; sin. pentaginic; -ginie (v. -ginie), adj., pentagin*; -glot (v. -glot), adj., scris sau tipărit în cinci limbi; -gon (v. -gon2), s.n., poligon cu cinci laturi; -gramă (v. -gramă), s.f., figură geometrică în formă de stea cu cinci colţuri; -lof (v. -lof), adj. (despre dinţi) cu cinci creste; -logie (v. -logiei), s.f., asociere simultană a cinci simptome; -mer (v. -mer), adj.
1.	Format din cinci părţi sau elemente. 2. (Despre insecte) Cu tarsul divizat în cinci părţi; -merie (v. -merie), s.f., însuşirea de a fi pen-tamer; -petal (v. -petal), adj. (despre corolă) care are cinci petale; -pter (v. -pter), adj. (despre un fruct) cu cinci aripioare; -sferă (v. -sferă), s.f., figură formată din cinci sfere, ortogonale două câte două, care constituie un reper într-un sistem de coordonate pentasferice, din care cel puţin una este imaginară; -silab (v. -silab), adj. (despre un cuvânt) format din cinci silabe; sin. pentasilabic; -sperm (v. -sperm), adj., cu cinci seminţe; -stih (v. -stih), adj. (despre un organ vegetal) dispus pe cinci şiruri longitudinale; -stil (v. -stil), adj. (despre o floare) care are cinci stile; -stom (v. -stom), adj., care are cinci guri sau cinci orificii bucale; -tonic (v. -tonic), adj., referitor la pentatonie; -tonie (v. -tonie), s.f., sistem muzical provenit din oligocordie, care cuprinde doar cinci sunete în cadrul octavei şi care se organizează în jurul unei terţe mari sau mici; -valent (v. -valent), adj. (despre un element chimic) care are valenţa 5; -zomic (v. -zomic), adj. 1. (Despre un nucleu) în care un cromozom este prezent de cinci ori. 2. (Despre o celulă sau un organism) Cu un cromozom oarecare în cinci exemplare.
PEO- „membru viril, zonă genitală". 0 gr. peos „membru viril" > fr. peo-, engl. id. > rom. peo-.
■	-tilomanie (v. tilo2-, v. -manie), s.f., obicei morbid de a duce mâna la nivelul regiunii genitale; -tomie (v. -tomie), s.f., amputare a membrului viril.
PEPLO- „peplos viral". 0 gr. pepios „tunică" > fr. peplo-, engl. id. > rom. peplo-. ■ -mere (v. mer), s.n. pl., complexe glicoproteice care, la microscopul electronic, au aspectul unor spi-culi, prezenţi pe suprafaţa peplosului viral. -PEPSIE „digestie". 0 gr. pepsis „coacere, digestie" > fr. -pepsie, engl. -pepsy, germ. -pepsie > rom. -pepsie.
-PEPTIC „de digestie, digestiv". 0 gr. peptikos „capabil de digestie" > fr. -peptique, engl. -peptic > rom. -peptic.
PEPTO- „suc gastric, peptonă". 0 gr. peptos „copt, digerat" > fr. pepto-, engl. id. > rom. pepto-. u -gen (v. -geni), adj., s.n. (substanţă) care favorizează şi care măreşte secreţia sucului gastric; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la peptoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de hidrolizare a peptonei.
PERCI- „biban". 0 lat. perca „biban" > fr. perei-, engl. id., lat. sav.(id. > rom. perei-. ■ -forme (v. -form), s.n. pl., ordin de peşti teleosteeni osoşi, cu corpul acoperit cu solzi cicloizi sau ctenoizi, având ca tip bibanul; sin. percoide. PERCO- „biban". 0 gr. perke „biban" > fr. perco-, engl. id., lat. sav. id. > rom. perco-. u -ide (v. -id), s.n. pl., perciforme*. PERICARDIO- „pericard, pericardic". 0 gr. perikardion „în jurul inimii" > fr. pericardio-, engl. id., it. id., germ. perikardio- > rom. pericardio-. m -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie a pericardului; -litic (v. -Iitic2) , adj., referitor la pericardioliză; -liză (v. -liză), s.f., tratament al pericarditei adezive prin distrugerea chirurgicală a aderenţelor dintre foiţa parietală şi cea viscerală a pericardului; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură a pericardului; -stomie (v. -stomie), s.f., deschidere operatorie a pericardului; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie operatorie a pericarduliu; sin. peri-cardotomie.
-PERIDIE „peridie, pungă, săculeţ". 0 gr. peridion „sac mic, punguliţă" > fr. -peridie, germ. id. > rom. -peridie.
PERINEO- „perineu, perineal". 0 gr. perineos „perineu" > fr. perineo-, engl. id., germ. id. > rom. perineo-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie perineală; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a regiunii perineale după crearea unui contrast artificial cu aer sau gaz; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de autoplastie perineală; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a rupturilor de perineu; -stomie (v. -stomie), s.f., uretrostomie perineală; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a perineului.
PERIODO- „perioadă, periodicitate". 0 gr. periodos „circuit, ciclu, perioadă" > fr. periodo-, engl. id., germ. id. > rom. periodo-. ■ -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică prin care se scot în evidenţă componentele periodice ale unui proces; -logie (v. -logiei), s.f., studiu, ştiinţă a periodicităţii.
PERIOSTEO- „periost, periosteal". 0 gr. perios-teos „în jurul osului" > fr. periosteo-, germ. id., engl. id. > rom. periosteo-. ■ -fimă (v. -fimă), s.f., hipertrofie a periostului; -genetic (v. -genetic),
307
adj., referitor la periosteogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., formare sub periost a unui strat osteoid mai friabil decât osul adevărat; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere prin autoplastie a pe-riostului distrus; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură a periostului; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în periosteotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a periostului.
PERISO- „impar, superfluu". 0 gr. perissos „impar, superfluu" > fr. perisso-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. periso-. ■ -dactile (v. -dactil), adj., s.n. pl. 1. Adj. Care are un număr impar de degete. 2. S.n. pl. Ordin de mamifere copitate, erbivore, nerumegătoare, cu un număr impar de degete; sin. imparicopitate; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Procedeu retoric de insistare prin repetiţie. 2. Greşeală de limbă datorită ignoranţei sau neglijenţei în -exprimare. PERISTERO- „porumbel". 0 gr. peristerâ „porumbel" > engl. peristero-, lat. sav. id. > rom. perisiero-. ■ -id (v. -id), adj., de culoarea surie a porumbelului; -pod (v. -pod), adj., cu picioare de porumbel.
PERITONEO- „peritoneu, peritoneal". 0 gr. peri-tonaion „întins împrejur" > fr. peritoneo-, engl. id., germ. peritonâo > rom. peritoneo-. ■ -centeză (v. -centeză), s.f., paracenteză a cavităţii peritoneale; -cliză (v. -cliză2), s.f., irigaţie peritoneală; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a cavităţii peritoneale; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a peritoneului; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a peritoneului; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de acoperire a unei suprafeţe cu peritoneu; -ragie {v. -ragie), s.f., hemoragie în peritoneu; -rexie (v. -rexie), s.f., ruptură peritoneală; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru examinarea viscerelor abdominale; -scopie (v. -scopie), s.f., explorare a cavităţii peritoneale cu ajutorul unui peritoneoscop; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie operatorie a peritoneului. PERO- „anomalie, diformitate". 0 gr. peros „mutilat, schilodit" > fr. pero-, germ. id., engl. id. > rom. pero-. ■ -cefal (v. -cefal), s.m., făt teratologic cu cap diform; -dactil (v. -dactil), adj., s.m. (persoană) care prezintă perodactilie; -dactilie (v. -dactilie), s.f., dezvoltare defectuoasă a degetelor de la mâini şi de la picioare; -mei (v. -meii), adj., s.m. (persoană) care prezintă peromelie; -melie (v. -melie), s.f., anomalie congenitală care constă în păstrarea, în locul unui membru, numai a unui simplu rudiment ataşat direct de centură; -pod (v. -pod), adj., care are picioarele unite.
PERONO- „cui, piron". 0 gr. perone „gleznă, cui de lemn, piron" > fr. perono-, germ. id., engl. id.
>	rom. perono-. ■ -spore (v. -spor), s.f. pl., grup de ciuperci sifonomicete, care parazitează plantele fanerogame.
PERSONO- „persoană, personalitate". 0 lat. persona „caracter, persoană" > engl. persono-
>	rom. persono-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază personalitatea umană; -trop (v. -trop), adj. (despre tratament) îndreptat spre ceea ce este particular în terenul constituţional al bolnavului; sin. personotro-pic; -tropic (v. -tropic), adj. personotrop*. PERSPECTO- „perspectivă". 0 lat. perspectus „cercetat, examinat" > fr. perspecto-, engl. /c/.,germ. perspekto- > rom. perspecto-. ■ -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru redresarea fotogramelor aeriene înregistrate pe clişee înclinate faţă de planul orizontal.
PERTO- „care devastează, care atacă". 0 gr. pertho, ein „a distruge, a devasta" > fr. pertho-, engl. id., germ. id. > rom. perto-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., ciuperci parazite care mai întâi atacă ţesuturile plantei-gazdă şi numai după aceea le utilizează drept hrană; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la pertofite; -trof (v. -trof), adj. (despre un patogen) caracterizat prin aceea că înainte de a pătrunde în celulele vegetale le omoară cu ajutorul toxinelor şi apoi se hrăneşte cu ţesuturile moarte ale acestora; sin. pertotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., pertotrof*.
PEŞTI- „pestă, ciumă". 0 lat. pestis „molimă, ciumă" > fr. peşti-, it. id., engl. id. > rom. peşti-, m -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care combate dăunătorii culturilor; -fer (v. -fer) adj., care transmite ciuma; -fug (v. -fug), adj., care îndepărtează pesta.
-PET „atras, mişcat spre ceva, cu tendinţa către". 0 lat. peto, petere „a tinde spre, a se îndrepta către" > fr. -pete, it. -peto, lat. sav. -petus > rom. -pet.
-PETAL „petală, cu petale, foliaceu". 0 gr. petaion „foaie de metal, lamă" > fr. -petale, germ. -petal, lat. sav. -petalus > rom. -petal. PETAL-, v. PETALO-. ■ -odiu (v. -odiu), s.n., modificare teratologică a filomului (cârpele, stamine etc.) în privinţa formei, culorii sau a consistenţei în organe petaloide.
PETALI- „petală, foliar, foliaceu". 0 lat. tz. petalum „lamă, foaie de metal" > fr. petali-, engl. id., lat. sav. id. > rom. petali-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu petale; -form (v. -form), adj., în formă de petală.
-PETALIE „înveliş floral, petale". 0 gr. petaion „lamă de metal, foaie metalică" > fr. -petalie, engl. -petaly, germ. -petalie > rom. -petalie.
PETALO- „petală". 0 gr. petaion „foaie de metal" > fr. petalo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. petalo-. m -id (v. -id), adj., cu aspect de petală; -manie (v. -manie), s.f., fenomen de multiplicare teratologică a numărului de petale. PETRI- „piatră, pietros". 0 lat. petra „rocă, stâncă11
>	fr. petri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. petri-, m -col (v. -coli), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care trăieşte în crăpăturile stâncilor,
308
care vieţuieşte pe pietre; -fer (v. -fer), adj., care conţine piatră; -form (v. -form), adj., cu aspect de piatră.
PETRO- „rocă, stâncă, pietros, stâncos, rupestru". 0 gr. petra „piatră, rocă, stâncă" > fr. petro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. petro-. ■ -bîonte (v. -biont), adj., s.n. pl. (animale) care trăiesc în crăpăturile rocilor; -duroscop (v. duro- v. -scop), s.n., instrument pentru măsurarea durităţii rocilor; -fii (v. -fiii), adj. i. Care s-a dezvoltat în interiorul pietrelor. 2. (Despre o plantă) Care preferă locurile pietroase. 3. (Despre un animal) Care se dezvoltă pe stânci, pietre şi bolovănişuri; -fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) care cresc pe locuri pietroase; -fitie (v. -fitie), s.f., formaţiune vegetală dezvoltată pe un substrat stâncos; -gen (v. -geni), adj., care generează roci; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la petrogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., disciplină care se ocupă cu stabilirea provenienţei rocilor; -genie (v. -geniei), s.f., ştiinţă a originii rocilor; -glifă (v -glifă), s.f.
1.	Desen incizat pe o rocă. 2. Rocă şlefuită grosolan pe cale naturală sau sculptată manual rudimentar; -graf (v. -graf), s.m. şi- f., specialist în petrografie; -grafie (v. -grafie),.s.f., studiul descriptiv al rocilor;-logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul complex al rocilor din punct de vedere genetic, chimic, mineralogic şi al răspândirii lor geografice.
PEŢIOLI- „peţiol, codiţa frunzei". 0 lat. petioius „picioruş" > fr. petioli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. peţioii-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre un parazit) care creşte pe peţiol.
-PEXIE „fixare, unire, ataşare". 0 gr. pexis „fixare" > fr. -pexie, germ. id., engl. -pexy > rom. -pexie.
PEXO- „fixare, prindere". 0 gr. pexis „fixare" > fr. pexo- > rom. pexo-. u -colie (v. -colie2), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a unui colon căzut.
Pl-, v. PIO-. ■ -artroză (v. -artroză), s.f., infla-maţie purulentă a unei articulaţii; -emie (v. -emie), s.f., infecţie generală provocată de pătrunderea în sânge a germenilor patogeni sau a unor fragmente septice; sin. pioemie; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., colecţie de puroi în ochi; -urie (v. -urie), s.f., prezenţă a puroiului în urină.
PICI- „ciocănitoare". 0 lat. picus „ciocănitoare" > fr. pici-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. pici-. ■ -forme (v. -form), s.f. pl., ordin de păsări sedentare şi insectivore, cuprinzând ciocănitoarea, ghionoaia etc.
PICN-, v. PICNO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini denşi; -ant (v. -ant), adj., cu flori îngrămădite, compacte.
-PICNĂ „densitate". 0 gr. pyknos „dens, compact" > germ. -pykne > rom. -picnă. PICNIDIO- „picnidie, organ de fructificaţie". 0 lat. sav. pycnidium „picnidie" (din gr. pyknidion
„mai puţin dens") > fr. pycnidio-, engl. id., germ. pyknidio- > rom. picnidio-. ■ -for (v. -for), s.n., suportul picnidiei; -spor (v. -spor), s.m., spor format în picnidie.
PICNO- „densitate, frecvenţă, dens, strâns, compact, frecvent, gros, îndesat". 0 gr. pyknos „dens, gros, compact, frecvent" > fr. pycno-, engl. id., germ. pykno-, lat. sav. pycno- > rom. picno-. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe dese; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri dese şi groase; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze dense; -fori (v. -for), s.m. pl., filamente fertile care căptuşesc peretele intern al picnidiei şi poartă picnosporii; -id (v. -id), adj., picnomorf*; -lepis (v. -lepis), adj., cu scuame îndesate; -leptic (v. -leptic), adj., referitor la picnolepsie; -lepsie (v. -lepsie), s.f., formă de epilepsie întâlnită la copii, manifestată prin pierderi bruşte, scurte şi frecvente ale conştiinţei; -metrie (v. -metriei), s.f., tehnică de măsurare a densităţilor; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea densităţii lichidelor sau solidelor; -morf (v. -morf), adj. (despre un tip constituţinal) cu trunchiul gros şi cu membrele subţiri; sin. picnoid; -pter (v. -pter), adj., cu aripi groase; -spori (v. -spor), s.m. pl., tip de spori ai ciupercilor, formaţi în picnidii; -stil (v. -stil), adj. (despre pistil) cu stile strânse; -stromă (v. -stromă), s.f., structură vegetativă formată din filamente miceliene, în care sunt cufundate picnidiile.
-PICNOZĂ „condensare, strângere". 0 gr. pyk-nosis „condensare, comprimare" > fr. -pycnose, engl. id., germ. -pyknose > rom. -picnoză.
PICRO- „amar, amărui". 0 gr. pikros „amar" > fr. picro-, engl. id., it. id., germ. pikro- > rom. picro-. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe amare; -coc (v. -coc), adj., cu bace amare.
PICTO- „imagine, desen". 0 lat. pictus „pictat" > fr. picto -, engl. id., germ. pikto- > rom. picto-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., sistem primitiv de scriere care constă în exprimarea ideilor prin desene figurative cu valoare reală sau simbolică; -gramă (v. -gramă), s.f., element, semn, figură a unei scrieri pictografice.
PIEL-, v. PIELO-. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilataţie a bazinetului; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie operatorie a unei porţiuni a bazinetului.
-PIELIE „pelvis, bazinet, bazin". 0 gr. pyelos „cavitate, bazin" > fr. -pyelie > rom. -pieiie. PIELO- „pelvis, bazin, bazinet". 0 gr. pyelos „cavitate, bazin" > fr. pyelo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. pielo-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a rinichilor, a bazinetului şi a ureterelor; -gramă (v. -gramă), s.f., imagine radiografică a arborelui ureteropielocaliceal; -litotomie (v. lito- v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a bazinetului renal pentru extragerea
309
calculilor; -nefrotomie (v. nefro-, v. -tomie), s.f., pielotomie lărgită prin incizarea parenchimului -renal; -scopie (v. -scopie), s.f., examen radio-scopic al ureterului şi al bazinetului; -stomie (v. -stomie), s.f., intervenţie chirurgicală pentru devierea spre exterior a urinii din bazinet; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a bazinetului renal; -ureterostomie (v. uretero-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între bazinet şi ureter.
-PIEZĂ „presiune, comprimare". 0 gr. piezo, piezein „a presa, a apăsa, a comprima" > fr. -pieze > rom. -pieză.
PIEZO- „presiune, comprimare, compresibilitate". 0 gr. piezo, piezein „a presa, a strânge, a comprima" > fr. piezo-, engl. id., germ. id. > rom. piezo-. ■ -bază (v. -bază), s.f., valoare psihometrică a unei stimulări liminale a presiunii mecanice, corespunzând pragului de bază al excitării electrice; -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru măsurarea presiunilor sau forţelor vibratoare prin metodă piezoelectrică; -grafie (v. -grafie), s.f., înregistrare grafică realizată cu ajutorul piezografului; -gramă (v. -gramă), s.f., curbă obţinută la piezggraf; -metrie (v. -metrie!), s.f. 1. Măsurare a presiunilor ridicate. 2. Disciplină care studiază compresibilitatea lichidelor; -metru (v. -metru-i), s.n. 1. Instrument pentru măsurarea compresibilităţii fluidelor; 2. Tub ma-nometric care serveşte la determinarea presiunii statice a fluidelor dintr-o conductă; -terapie (v. -terapie), s.f., aplicare terapeutică a presiunilor intratoracice în tratamentul afecţiunilor pulmonare; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la pie-zotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mixare tropistică a vegetalelor, produsă de o acţiune de comprimare.
-PIG „fesă, bucă". 0 gr. pyge „bucă, fesă" > fr. -pyge, engl. id., lat. sav. -pygus > rom. -pig. -PIGIE „regiune fesieră, buci". 0 gr. pyge „fesă, bucă" > fr. -pygie,'germ. id., engl. -pygia, lat. sav. id. > rom. -pigie.
-PIGIU „regiune dorsală". 0 gr. pyge „fund, târtiţă" > engl. -pygium, lat. sav. id. > rom. -pigiu.
PIGMENŢI- „pigment organic". 0 lat. pigmen-îum „vopsea, materie colorată" > fr. pigmenţi-, engl. id. > rom. pigmenţi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine pigmenţi; -form (v. -form), adj., cu aspect de pigment.
PIGMENTO- „pigment, pigmentar". 0 lat. pigmentam- „materie colorată, vopsea, culoare" > fr. pigmento-, engl. id., germ. id. > rom. pigmento.
■	-dermie (v. -dermie), s.f.,.cromatodermatoză; -fagie (v. -fagie), s.f., proces de înglobare a pigmentului de către unele celule; -for (v. -for), s.m., celulă care poartă pigmenţi; -gen (v. -geni), adj. (despre o celulă) care generează pigmenţi;
310*
-genetic (v. -genetic), adj., referitor la pigme-ntogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces fiziologic de formare a pigmenţilor organici; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la .pigmentoliză; -liză (v. -liză), s.f., descompunere a pigmenţilor din substanţa celulară.
PIGO- „regiune fesieră, regiune sacrală". 0 gr. pyge „fesă, bucă" > fr. pygo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. pigo-. ■ -mei (v. -meii), s.m., monstru cu unul sau cu două membre accesorii ataşate în regiunea fesieră; -melie (v. -melie), s.f., stare a unui monstru pigomel; -pag (v. -pag), adj., s.m. (făt), care prezintă pigopagie; -pagie (v. -pagie), s.f., monstruozitate dublă, caracterizată prin unirea feţilor în regiunea sacrală. -PILi „poartă, orificiu, perforaţie, canal". 0 gr. pyle „poartă, uşă" > fr. -py/e, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. -p/'A.
-PIL.2 „reţea, păienjeniş". 0 gr. pilos „pâslă, băteală" > fr. -pile, engl. id., it. -pilo, lat. sav. -pilus > rom. -p//2.
PILEI- „scufie, bonetă". 0 \â\. pileus „bonetă de lână, cuşmă" > fr. pilei-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pilei-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de bonetă sau de pălărie.
PILI- „perişori, peri". 0 lat. pilus „fir de păr" > fr. pili-, engl. id., it. id. > rom. pili-, ■ -fer (v. -fer), adj., care are perişori; -form (v. -form), adj., în formă de peri.
PILO- „păr, pilozitate". 0 gr. pilos „pâslă, fetru"
>	fr. pilo-, germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. pilo-. • -carp (v. -carp), s.m., arbust din familia rutaceelor, ale cărui foliole conţin pilocarpină; -riză (v. -rizăi), s.f., ţesut protector care acoperă vârful rădăcinii, iar, la muşchi, partea în care se formează sporii; sin. caiiptră; -motor (v. -motor), adj., capabil să contracte muşchii piloelectori ai pielii.
PILOR- v. PILORO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie a sfincterului piloria.
PILORO- „pilor, piloric". 0 gr. pyloros „paznic, portar" > fr. pyloro, engl. id., germ. id., lat. sav. id.
>	rom. piloro-. ■ -clazie (v. -clazie), s.f., tehnică constând în dilatarea pilorului cu degetul; -duo-denostomie (v. duodeno-, v. -stomie), s.f., duo-denectomie inelară cu anastomozarea pilorului la duoden; sin. procedeul Roeder; -plastie (v. -plastie), s.f., lărgire chirurgicală a sfincterului piloric prin incizia longitudinală şi suturarea transversală a pjlorului; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere a pilorului; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a pilorului; -spasm (v. -spasm), s.n., mişcare spasmodică a pilorului; -stenoză (v. -stenoză), s.f., strâmtare patologică a sfincterului piloric; -stomie (v. -stomie), s.f., fistulă gastrică, realizată la nivelul pilorului pentru remedierea unei strâmtori esofagiene; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie operatorie a pilorului.
PILULI- „pilulă". O lat. pilula „ghemotoc, ghem mic" > fr. piluli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. piluli-. m -form (v. -form), adj., de forma unei pilule.
P1NACO- „disc, tablou, discoidal, farfurie". 0 gr. pinax, pinakos „disc, tablou, farfurie" > fr. pi-naco-, engl. id., germ. pinako-, lat. sav. pinaco-
>	rom. pinaco-. ■ -ceras (v. -ceras), s.m., amonit din triasicul superior, cu cochilie în formă de disc; -cit (v. -cit), s.n., celulă plată din epiteliul spon-gierilor; -id (v. -id), adj., s.m. 1. Adj. în formă de disc. 2. S.m. Formă cristalografică deschisă, constituită din două feţe simetrice în raport cu un centru de simetrie; -logie (v. -logiei), s.f., studiul picturilor cu ajutorul razelor X sau al razelor ultraviolete; -tecă (v. -tecă), s.f., muzeu în care se păstrează şi se expune o mare colecţie de tablouri şi de obiecte de artă.
PINATI- „crestat, penat". 0 lat. pinnatus „cu pene, cu aripi" > fr. pinnati-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pinati-. ■ -fid (v. -fid), adj., cu frunze divizate până la mijlocul semilaminei; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze penate; -nerv (v. -nerv), adj., cu nervură penată; -ped (v. -ped2), adj. (despre o pasăre) cu picioare crestate. PINEAL-, v. PINEALO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare a glandei pineale.
PINEALO- „glandă pineală". 0 lat. pinealis „ca un con de pin" > fr. pinealo-, engl. id., germ. id. > rom. pinealo:. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă glandulară pineală imatură; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la pinealoblaste; -cit (v. -cit), s.n., celulă principală epitelială a glandei pineale; sinr pineocit; -citic (v. -citic), adj., relativ la pinea-locite; -patie (v. -patie), s.f., maladie a glandei pineale.
PINEO- „glandă pineală". 0 lat. pinea „con de pin" > fr. pineo-, engl. id. > rom. pineo-. ■ -cit (v. -cit), s.n., pinealocit*.
PINIr „înotătoare, aripioară". 0 lat. pinna „aripă, pană, înotătoare" > fr. pinni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pim\-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un animal) care poartă înotătoare; -form (v. -form), adj., în formă de aripioară; -grad (v. -grad), adj. (despre peşti) care se deplasează cu ajutorul aripioarelor; -pede (v. -ped2), s.n. pl., ordin de mamifere acvatice din regiunile polare, cu corpul fusiform şi cu membrele transformate în înotătoare.
PINI2- „pin, con de pin". 0 lat. pinus „pin" > fr. pini-, engl. id. > rom. pini2~. ■ -col (v. -coh), adj. (despre un microorganism) care creşte pe pini; -fer (v. -fer), adj., care produce pini; -form (v. -form), adj., în formă de con de pin; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu conuri de pin.
PINO- „absorbire, înglobare". 0 gr. pino, pinein „a bea" > fr. pino-, engl. id., lat. sav. id. > rom.
pino-. ■ -cit (v. -cit), s.n., celula epifizară macrofagă care înglobează particule tisulare lichide; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante ale căror seminţe se dezvoltă pe o carpelă deschisă.
PIO- „puroi, supuraţie, supurativ, purulent". 0 gr. pyon „puroi, abces" > fr. pyo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. p/o-. ■ -blenoree (v. bleno-, v. -ree), s.f., blenoree purulentă; -cel (v. -cel2), s.n., colecţie purulentă în jurul unui testicul; -cit (v. -cit), s.n., celulă de puroi, rezultată din degenerescenţa vacuolară a unui granulocit; -colecist (v. cole-, v. -cist), s.n., veziculă biliară inflamată, care conţine puroi; -colpocel (v. colpo-, v. -cel2), s.n., inflamaţie supurativă a peretelui posterior al vaginului; -dermie (v. -dermie), s.f., supuraţie difuză a pielii; -emie (v. -emie), s.f., piemie*; -fagie (v. -fagie), s.f., deglutiţie a secreţiei purulente, provenind din cavitatea bucală sau din căile respiratorii; -gen (v. -geni), adj. (despre bacterii) care produce puroi; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la piogeneză; -geneză (v -geneză), s.f., mecanismul producerii puroiului; -genic (v. -genic), adj., referitor la piogenie; -genie (v. -geniei), s.f., proces de producere a puroiului; sin. piopoieză; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu puroiul; -metrie (v. -metrie2), s.f., colecţie purulentă în uter; sin. piometrită, piometru; -metru (v. -metru2), s.n., piometrie*; -nefroză (v. -nefroză), s.f., formare de puroi în cavitatea renală; -poieză (v. -poieză), s.f., piogenie*; -ragie (v. -ragie), s.f., pioree*; -ree (v. -ree), s.f., scurgere de puroi dintr-un focar infecţios; -scleroză (v. -scleroză), s.f., inflamaţie purulentă asociată cu o hiperplazie a ţesutului conjunctiv; -septicemie (v. septic/o-, v. -emie), s.f., septicemie însoţită de leziuni infecţioase purulente; -spermie (v. -spermie), s.f., prezenţă a puroiului în lichidul spermatic; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a infecţiilor subcutanate cu puroi sterilizat.
-PIOZĂ „supuraţie, puroi". 0 gr. piosis „coptură, supuraţie" > fr. -pyose, germ. id. > rom. -pioză. PIPTO- „care cade, caduc". 0 gr. pipto, piptein „a cădea" > fr. pipto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pipto-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe care cad la pământ; -spor (v. -spor), adj., cu spori care se dezarticulează.
PIR-, v. PIRO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu ţepi de culoare roşie; -exie (v. -exie), s.f., maladie febrilă; -geometru (v. geo-, v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea intensităţii radiaţiei terestre, care determină condiţiile echilibrului termic de la suprafaţa solului; -heliograf (v. helio-, v. -graf), s.n., pirheliometru înregistrator; -heliometru (v. helio-, v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea cantităţii totale de energie solară care cade într-o unitate de timp pe o unitate de suprafaţă.
311
PIRAMIDO- „piramidă, tract piramidal". 0 gr. pyramis, pyramidos „piramidă" > fr. pyramido-, engl. id. > rom. piramido-. ■ -id (v. id), adj., în formă de piramidă; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a fracturilor piramidale ale măduvei spinării.
-PIREN „sâmbure, nucleu, sămânţă". 0 gr. pyren, pyrenos „miez, sâmbure" > fr. -pyrene, engl. -pyrenous, lat. sav. -pyrenus > rom. -piren. PIRENO- „sâmbure, corpuscul, nucleu". 0 gr. pyren, pyrenos „sâmbure, miez" > fr. pyreno-, engl. id.,germ. id., lat. sav. id. > rom. pireno-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fructificaţie cu ascele închise în fundul periteciului, prezentă la ascomicete; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la pirenocarp; -for (v. -for), s.n. 1. Filament side-rofil terminat într-un centriol. 2. Parte a citoplasmei care conţine nucleul; -id (v. -id), adj., s.f. pl.i. Adj. în formă de sâmbure osos. 2. S.f. pl. Plastide granulare globuloase şi incolore aflate în cromatofori, prezente la alge; -micete (v. -micete), s.f. pl., ordin de ciuperci din clasa ascomicetelor cu miceliul compartimentat şi cu periteciul în formă de butelie sau de sferă; -zom (v. -zom), s.m., corpuscul plastidic din pirenoide.
-PIRETIC „referitor la febră, febril". 0 gr. pyre-tikos „de febră, febril" > fr. -pyretique, germ. -pyretisch, engl. -pyretic, lat. sav. -pyreticus
>	rom. -piretic.
PIRETO- „febră, febril". 0 gr. pyretos „febră" > fr. pyreto-, engl. id.,germ. id. > rom. pireto-. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce febră; -logie (v. -logiei), s.f., tratat asupra febrei; -terapie (v. -terapie), s.f., procedeu terapeutic care constă în realizarea artificială a unei stări febrile.
-PIREXIE „febră, stare febrilă". 0 gr. pyrexis „acces de febră" > fr. -pyrexie, germ. id. > rom. -pirexie.
PIREXIO- „febră". 0 gr. pyrexis „febră" > fr. pyrexio- > rom. pirexio-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă exagerată de a face febră.
PIRGO- „ascuţit, ţuguiat". 0 gr. pyrgos „turn"
>	fr. pyrgo-, engl. id., germ. id. > rom. pirgo-.
■	-cefal (v. -cefal), adj., s.m. (individ) cu craniul înalt şi ţuguiat; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie congenitală a craniului, caracterizată prin aspectul ascuţit şi ţuguiat al cutiei craniene. PIRI- „pară, ca para". 0 lat. pirum „pară" > fr. piri-, engl. id., it. id. > rom. piri-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe în formă de pară; -fer (v. -fer), adj., care produce pere; -form (v. -form)', adj., în formă de pară.
PIRITI- „pirită, sulfură naturală de fier". 0 lat. pyrites „pirită" > fr. pyriti- > rom. piriti-. * -fer (v. -fer), adj., care conţine pirită.
PIRO- „foc, flacără, incandescenţă, incendiu, de culoare roşie, febril, ars, eruptiv". 0 gr. pyr,
pyros „foc" > fr. pyro-, engl. id., germ. id., it. piro- > rom. piro-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., cu cap de culoare roşie; -clastic (v. -clastic), adj. (despre o rocă) format prin depozitarea materialului expulzat în timpul exploziilor vulcanice; -fih (v. -fih), adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care prezintă atracţie pentru foc. 2. S.m. şi f. Persoană care suferă de pirofilie. 3. Adj. Care nu se alterează în contact cu focul. 4. Adj. (Despre un organism vegetal) Care preferă terenurile arse; ~fil2 (v. -fil2), adj., cu frunze roşii ca focul; -filie (v. -filiei), s.f. 1. Atracţie morbidă spre foc. 2. Calitatea a ceea ce este pirofil; -fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) cu înveliş lignificat, care pot supravieţui la foc; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) Care suferă de pirofobie. 2. Adj. (Despre o plantă) Care evită terenurile arse sau pârjolite; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de foc, de incendii; -for (v. -for), s.m., substanţă care se aprinde în contact cu oxigenul sau cu aerul; -forie (v. -forie), adj., cu calităţi de pirofor; -gen (v. -geni), adj. 1. Care este produs de foc. 2. Capabil să declanşeze o stare de febră; -genetic (v. -genetic), adj. (despre combustibili solizi) la care descompunerea se face prin încălzire în absenţa aerului; -geneză (v. -geneză), s.f., fenomen de producere a căldurii; -genic (v. -genic), adj., produs prin acţiunea focului; -genie (v. -geniei), s.f., procesul de producere a căldurii; -graf (v. -graf), s.n., aparat electric utilizat în pirogravură; -id (v. -id), adj., asemănător cu focul; -lagnie (v. -lagnie), s.f., excitaţie sexuală asociată cu incendii, provocate sau contemplate; sin. piromanie sexuală; -latrie (v. -latrie), s.f., venerare a focului _de căre unele populaţii primitive; -latru (v. -latru), s.m., adorator al focului; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la piroliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de descompunere chimică cu ajutorul temperaturilor ridicate; -logie (v. -logiei), s.f., tratat despre foc; -man (v. -mani), s.m. şi f. persoană care suferă de piromanie; -manie (v. -manie), s.f., tendinţă patologică de a provoca incendii; -mant (v. -mant), s.m. şi f., persoană care practică piromanţia; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului după observarea focului sau a flăcărilor; -metalurgie (v. metal/o-, v. -urgie), s.f., procedeu de obţinere a metalelor prin topirea minereurilor în cuptoare metalurgice, prin arderea combustibililor; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Disciplină care studiază măsurarea temperaturilor înalte. 2. Ansamblu de procedee utilizate pentru măsurarea temperaturilor înalte ale corpurilor; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat în metalurgie pentru măsurarea temperaturilor înalte; -morfic (v. -morfic), adj., care se referă la piromorfism; -morfism (v. -morfism), s.n., modificarea structurii şi a compoziţiei roci-
312
lor, produsă de o temperatură înaltă; -plasmă (v. -plasmă), s.f., gen de sporozoar parazit care produce animalelor boala infecţioasă numită pi-roplasmoză; -scaf (v. -scaf), s.n., navă acţionată cu un motor cu aburi; -scop (v. -scop), s.n., instrument cu care se poate observa dacă temperatura a atins un anumit grad; -sferă (v. -sferă), s.f., strat fluid din interiorul pământului, având o temperatură foarte ridicată; -stat (v. -stat), s.n., aparat de supraveghere şi de menţinere constantă a temperaturii într-o cameră de ardere a unui cuptor industrial; -static (v. -static), adj., referitor la pirostat; -tehnic (v. -tehnic), adj., relativ la pirotehnie; -tehnie (v. -tehnie), s.f. 1. Tehnica producerii şi folosirii focului. 2. Tehnica fabricării materialelor explozibile şi inflamabile; -termic (v. -termic), adj., care dezvoltă căldură prin ardere; -trih (v. -trih), adj., cu păr de culoare roşie; -xen (v. -xen), s.m., silicat natural de fier, magneziu, calciu etc. constituent important al unor roci eruptive; -xenic (v. -xenic), adj., de natura piroxenului; -zoic (v. -zoic), adj. (despre acizi) obţinut prin distilarea substanţelor animale.
PISCI- „peşte“. 0 lat. piscis „peşte" > fr. pisci-, engl. id. > rom. pisci-. ■ -cide (v. -cid), s.n. pl., substanţe chimice organice folosite pentru uciderea peştilor fără valoare economică din bazinele piscicole; -col (v. -coh). adj. 1. Referitor la peşti. 2. Relativ la piscicultură; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., specialist în piscicultură; -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a zootehniei care se ocupă cu creşterea şi înmulţirea peştilor în apele naturale şi în heleşteie; -form (v. -form), adj., în formă de peşte; -vor (v. -vor), adj. (despre un animal) care se hrăneşte cu peşte.
PISI- „bob de mazăre“. 0 lat. pisum „mazăre“*> fr. pisi-, it. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. pisi-. m -form (v. -form), adj., s.n. 1. Adj. De forma unui bob de mazăre. 2. S.n. Unul dintre oasele capului.
PISO- „mazăre". 0 gr. pisos „mazăre" > fr. piso-, engl. id. > rom. piso-. ■ -lit (v. liti), s.n., agregat mineral de carbonat de calciu sau de oxid de fier, de mărimea unui bob de mazăre; -litic (v. -litiCi), adj. (despre o rocă) format din pisolite. PISTIL-, v. PISTILO-. ■ -odiu (v. -odiu), s.n., transformare a organelor florale în cârpele. PISTILI- „pistil". 0 lat. pistillus „pilug, pisălog" > fr. pistilii-, engl. id., lat.sav. id. > rom. pistili-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu pistil; -form (v. -form), adj., în formă de pistil.
PISTILO- „pistil". 0 lat. pistillus „pilon, pilug" > fr. pistillo- > rom. pistilo-. ■ -id (v. -id), adj., de forma unui pistil vegetal.
-PITEC „maimuţă". 0 gr. pithex, pithekos „maimuţă" > fr. -pitheque, it. -piteco, lat. sav. -pithecus> rom. -pitec.
PITEC-, v. PITECO-. ■ -antrop (v. -antrop), s.m., maimuţă antropoidă fosilă, foarte apropiată, mai ales prin structura cutiei craniene, de omul primitiv.
PITECO- „maimuţă". 0 gr. pithex, pithekos „maimuţă" > fr. pitheco-, engl. id., germ. pitheko-, it. piteco- > rom. piteco-. ■ -id (v. -id), adj., asemănător cu maimuţa; -logie (v. -logiei), s.f., studiul maimuţelor.
PITIRO- „pleavă, tărâţe". 0 gr. pityron „tărâţe, pleavă" > fr. pityro-ţ engl. id., lat. sav. id. > rom.-pitiro- ■ -id (v. -id), adj., care are aspectul tărâţei de grâu; s/n. furfuraceu.
PIXIDI- „pixidă, capsulă vegetală". 0 lat. pyxis, pyxidis „cutie, cutioară" > fr. pyxidi- > rom. pixidi-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu pixidă; -form (v. -form), adj., de forma unei cutiuţe sau a unei pixide.
PLAC-, v. PLACO-. ■ -anter (v. -anter), adj., cu antere netede; -odonte (v. -odont), s.n. pl., ordin de reptile marine din triasic şi din jurasicul inferior, cu maxilarele şi bolta palatină căptuşite cu dinţi groşi, în formă de plăci. PLACENTI- „placentă, placentar". 0 lat. placenta „turtă, plăcintă" > fr. placenti-, engl. id. > rom. placenti-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu placentă; -form (v. -form), adj., în formă de placentă.
PLACENTO- „placentă, placentar". 0 lat. placenta „turtă, plăcintă" > fr. placento-, it. id.,engl. id., lat. sav. id. > rom. placento-. ■ -fagie (v. -fagie), s.f., tendinţa animalelor de a-şi consuma placenta, imediat după parturiţie, excepţie făcând cabalinele; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a placentei cu ajutorul unei substanţe de contrast; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru afecţiunile placentei.
-PLACHIE „întindere, suprafaţă". 0 gr. plax, plakos „suprafaţă plată" > germ. -plakie, it. -plachia, engl. -plakia > rom. -plachie.
PLACO- „plat, plan, neted, întins, placă osoasă, platou". 0 gr. plax, plakos „suprafaţă plană" > fr. placo-, engl. id., germ. plako- > rom. placo-.
■	-cromatic (v. -cromatic), adj., cu dispunerea plană a cromatoforilor; -dermi (v. -derm), s.m. pl., subclasă de peşti fosili din devonian, având corpul acoperit cu plăci osoase; -fore (v. -for), s.f. pl., moluşte marine inferioare, ale căror cochilii sunt acoperite cu plăci calcaroase; -id (v. -id), adj., s.m. pl. 1. Adj. (Despre solzi) Alcătuit dintr-o placă bazală din ţesut conjunctiv fibros şi un ghimpe simplu sau zimţat. 2. S.m. pl. Peşti prevăzuţi cu solzi formaţi dintr-o placă osoasă, de pe care se ridică un ghimpe cu vârful îndreptat înapoi; -plaste (v. -plast), s.n. pl., inciziuni ergastice de ulei din citoplasmă, situate pe marginea internă a cromatoforilor. PLĂGI-, v. PLAGIO- ■ -edru (v. -edru), adj., s.n. 1. Adj. (Despre un cristal) Cu faţete oblice.
2.	S.n. Formă cristalină din sistemul cubic, măr-
313
ginită de 24 de feţe pentagonale; -odont (v. -odont), adj., cu dinţi oblici; -opsie (v. -opsie), s.f., iluzie vizuală care constă în perceperea eronată a poziţiei obiectelor.
PLAGIO- „oblic, pieziş, culcat, înclinat". 0 gr. plagios „oblic, pieziş" > fr. plagio-, germ. id, it. id., engl. id. > rom. plagio-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (individ) care prezintă plagiocefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin dezvoltarea asimetrică a cutiei craniene; -clastic (v. -clastic), adj. (despre un strat geologic) care prezintă clivaj oblic; -claz (v. -claz), s.m., alumino-silicat natural de sodiu şi calciu, din grupa feldspaţilor, de culoare albă şi cristalizat în sistemul triclinic; -drom (v. -drom), adj., cu nervurile terţiare perpendiculare pe cele secundare; -encefal (v. -encefal), adj., s.m. (individ) care prezintă plagioencefalie; -encefalie (v. -encefalie), s.f., malformaţie în dezvoltarea creierului, manifestată prin dezvoltarea exagerată a polului frontal, de o parte, şi a celui occipital, de partea opusă; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze oblice; -fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s.f., dispoziţie oblică pe razele de lumină a granulelor de clorofilă; -fototrop (v. foto-, v. -trop), adj. (despre un organ vegetal) care creşte orientându-se oblic sau perpendicular pe direcţia şi sensul razelor de lumină; -fototropic (v. foto-, v. -tropic), adj., referitor la plagiofototropism; -fototropism (v. foto-, v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantelor, cu dispunere oblică faţă de razele de lumină; sin. plagioheliotropism; -geotrop (v. geo-, v. -trop), adj. (despre un organ vegetal) care creşte oblic în sus sau oblic în jos, datorită direcţiei şi sensului de atracţie a pământului; -geotropism (v. geo-, v. -tropism), s.n., tip de geotropism cu creştere oblică pe suprafaţa solului; -heliotropism (v. helio-, v. -tropism), s.n., plagiofototropism*; -pod (v. -pod), adj., cu picioare sau cu tentacule oblice; -stomi. (v. -stom), s.m. pl., subclasă de peşti marini cu schelet cartilaginos, cu corpul acoperit cu solzi placoizi şi cu gura în formă de deschizătură transversală; sin. selacieni; -trop (v. -trop), adj. (despre un organ vegetal) care are o poziţie oblică sau orizontală faţă de direcţia razei terestre; sin. plagiotropic; -tropic (v. -tropic), adj., plagiotrop*; -tropism (v. -tropism), s.n., tendinţă de orientare a plantelor de la vertical la oblic sau orizontal.
PLANCT-, v. PLANCTO-. ■ -onte (v. -ont), s.n. pl., microorganisme animale şi vegetale care plutesc la suprafaţa apei, formând planctonul.
PLANCTO- „plancton, planctonic". 0 gr. plank-tos „care rătăceşte, flotant, rătăcitor" > fr. plancto-, germ. plankto-, engl. id. > rom.
plancto-. m -fag (v. -fag), adj., planctonofag*; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante microscopice care plutesc în părţile superficiale ale apelor; sin. fitoplancton; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază microorganismele acvatice din care este alcătuit planctonul; sin. plancto-nologie.
PLANCTONO- „plancton, planctonic". 0 gr. planktos, planktonos „flotant, rătăcitor" > fr. planctono-, germ. planktono- > rom. planc-tono-. u -fag (v. -fag), adj. (despre un animal) care se hrăneşte cu plancton; sin. planctofag; -fit (v. -fit), adj. (despre un organism vegetal) care trăieşte numai în fitoplancton; sin. plane-tonofitic; -fitic (v. -fitic), adj., planctonofit*; -logie (v. -logiei), s.f., planctologie*; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru capturarea organismelor planctonice din apele curgătoare. -PLANETIC „care migrează, migrator". 0 gr. planetikos „rătăcitor, flotant" > fr. -planetique, engl. -planetic, germ. -planetisch, lat. sav. -planeticus > rom. -planetic.
PLANETO- „planetă, planetar". 0 gr. planetes „rătăcitor, călător" > fr. planeto-, engl. id., germ. id. > rom. planeto-. ■ -id (v. -id), s.m., planetă mică din sistemul solar; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în planetologie; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a astrofizicii care studiază structura planetelor şi a sateliţilor.
PLANI- „neted, plan, întins". 0 lat. planus „plan, neted" > fr. plani-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. plani-. ■ -edru (v. -edru), adj. (despre un cristal) care are suprafeţe plane; -graf (v. -graf), s.n., tomograf*; -metrie (v. -metriei), s.f.
1.	Parte a topografiei care se ocupă cu determinarea şi reprezentarea pe un plan a detaliilor de pe o suprafaţă de teren. 2. Parte a geometriei care studiază suprafeţele plane; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat pentru măsurarea suprafeţelor plane; -petal (v. -petal), adj., cu petale netede; -rostru (v. -rostru), adj. (despre păsări) cu ciocul plat; -sferă (v. -sferă), s.f., hartă în care sunt reprezentate cele două emisfere ale globului pământesc sau ale sferei cereşti.
-PLANIE „migraţie, rătăcire, deplasare". 0 gr. plane „migrare, deplasare" > fr. -planie, germ. id., it. -plania, engl. id. > rom. -planie.
PLANOi- „plan, organizare". 0 lat. planus „plan" > fr. plano-, engl. id., germ. id. > rom. planor, u -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu de reproducere tipografică, la care se folosesc forme de tipar din piatră litografică, aluminiu etc.; sin. tipar înalt; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă care indică organizarea planificată a operaţiilor din cadrul unui ciclu.
PLANO2- „care migrează, care se mişcă". 0 gr. planos „rătăcitor, migrator" > fr. plano-, germ.
314
id., engl. id. > rom. plano2-. ■ -cit (v. -cit), s.n., celulă migratoare; -manie (v. -manie), s.f., tendinţă patologică de părăsire a domiciliului familial spre a trăi fără constrângeri; -spori (v. -spor), s.m. pl., spori mobili care se mişcă în mediul acvatic cu ajutorul cililor sau flagelilor; -topochinezie (pianotopokinezie) (v. topo-, v. -chinezie), s.f., sindrom caracterizat prin pierderea simţului orientării spaţiale a mişcărilor şi a integrării spaţiale a obiectelor.
PLANT-, v. PLANTO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere în regiunea plantară.
PLANTh- „plantă". 0 lat. planta „mlădiţă, lujer"
>	fr. planti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. planti\-. m -col (v. -coli), adj. (despre un organism) care locuieşte pe plante; -vor (v. -vor), adj. (despre insecte) care se hrăneşte cu plante. PLANTA- „amprentă plantară". 0. lat. planta „talpa piciorului" > fr. planti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. planti2-. ■ -grad (v. -grad), adj., s.n. (mamifer) care calcă pe toată talpa piciorului. PLANTO- „talpa piciorului". 0 lat. planta „talpa piciorului" > fr. planto- > rom. planto-. ■ -gramă (v. -gramă), s.f., amprentă a tălpii piciorului în poziţie ortostatică.
-PLASIE, v. -PLAZIE.
-PLASM „plasmă, plasmatic, de plasmă" 0 gr. plasma „lucru modelat" > fr. -plasme, engl. -plasm > rom. -plasm.
PLASM-, v. PLASMO-. ■ -odiu (v. -odiu), s.n.
1.	Masă plasmatică cu mai multe nuclee care nu are ca înveliş decât o membrană albumi-noidă. 2. Hematozoar al paludismului. PLASMA- „plasmă". 0 gr. plasma „lucru modelat" > fr. plasma-, engl. id., germ. id. > rom. plasma-. ■ -ginogam (v. gino-, v. -gam), adj. (despre un zigot) care are numai citoplasmă maternă; -Iernă (v. -lemăi), s.f., membrană fină a protoplasmei care reglează schimburile dintre celule şi mediu; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare în scop terapeutic a plasmei sanguine.
PLASMATO- „nucleu celular". 0 gr. plasma, plasmatos „lucru modelat" > fr. plasmato-, engl. id. > rom. plasmato-. ■ -zom (v. -zom), s.m., corpuscul sferic şi membranos, aflat în nucleu, care se resoarbe în timpul mitozei.
-PLASMĂ „plasmă, lichid intercelular". 0 gr. plasma „modelare, fasonare, lucru modelat" > fr. -plasme, germ. -plasma, it. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. -plasmă.
-PLASMIC „plasmatic, referitor la plasmă". 0 gr. plasma „lucru fasonat" > fr. -plasmique, engl. -plasmic, germ. -plasmisch > rom. -plasmic. -PLASMIE „conformaţie, configuraţie". 0 gr. plasma „lucru modelat" > fr. -plasmie, germ. id., it. -plasmia > rom. -plasmie.
PLASMO- „plasmă, plasmic, plasmatic, de plasmă". 0 gr. plasma „formaţie, lucru fasonat"
>	fr. plasmo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. plasmo-. u -blast (v. -blast), s.n., celulă de trecere între elementul reticular şi plasmocitul diferenţiat; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la plasmoblaste; -cid (v. -cid), s.n., medicament gametocid; -cit (w-cit), s.n., celulă reacţională cu funcţii importante în mecanismul de apărare umorală a organismului, secretând globulinele anticorpi; -citic (v. -citic), adj., relativ la plasmocite; -dermă (v. -dermă), s.f., zonă citoplasmatică periferică hialină, prezentă la organismele unicelulare; -desme (v. -desmă), s.f., filamente citoplasmatice care traversează membrana celulară şi fac legătura cu celulele vecine; -ditrofoblast (v. di-, v. trofo-, v. -blast), s.n., celulă formată dintr-o masă citoplasmatică sinciţială, în care nucleii sunt dispersaţi în mod neregulat; -fag (v. -fag), adj. (despre un parazit) care absoarbe substanţele citoplasmatice din planta-gazdă; -gam (v. -gam), adj., care prezintă plas-mogamie; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Prima etapă a formării zigotului (a procesului de fecundaţie), în care are loc fuzionarea ci-toplasmelor celor două celule sexuale. 2. Fuziunea protoplastelor a două celule haploide, fără contopirea nucleilor; -gen (v. -gen^, adj., care produce plasmă; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la plasmogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de apariţie a citoplasmei; sin. plasmogonie; -gonie (v. -gonie), s.f., plasmogeneză*; -id (v. -id), s.m., formaţie luminoasă de plasmă, de formă convexă şi de dimensiuni variabile, cu densitatea apropiată de cea a aerului; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la plasmoliză; -liză (v. -liză), sj., deshidratare a citoplasmei şi contractare a membranei celulare din cauza scăderii presiunii osmotice; -logie (v. -logiei), s.f., studiul plasmei; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a micşorării volumului celulelor în cursul plasmolizei; -nemă (v. -nemă), s.f., filament protoplasmatic care comunică cu plastidele; -podiu (v. -podiu), s.n., prelungire setiformă a game-tofitului lipsit de frunze, purtând sporogonul; -ptiză (v. -ptiză), s.f. 1. Proces de localizare a necrozei, în care partea vătămată este acoperită cu o membrană. 2. Umflare şi eliminare a citoplasmei la exteriorul celulei bacteriene, în medii hipotonice; -ragie (v.# -ragie), s.f., trecere a plasmei în ţesuturi, ca urmare a creşterii permeabilităţii pereţilor vasculari, datorită unor leziuni ale acestora; -rexie (v. -rexie), s.f., rupere a unei celule şi pierderea citoplasmei; -schiză (v. -schiză), s.f., rupere a citoplasmei; -sferă (v. -sferă), s.f., centura de plasmă a globului terestru;
315
-terapie (v. -terapie), s.f., utilizare în scop terapeutic a substanţei protoplasmatice; -tip (v. -tip), s.n., totalitate a materialului genetic situat în afara nucleului celulei; sin. plasmon; -tomie (v. -tomie), s.f., diviziune a plas-modiului în două sau în mai multe părţi nucieate; -zom (plasmosom) (v. -zom), s.m., corpuscul sferic şi membranos din nucleul celular, care conţine numeroase gene.
-PLAST „corpuscul, organit, granulă". 0 gr. plastos „modelat" > fr. -plaste, germ. -plast, engl. id. > rom. -plast.
PLASTI- „vâscos, plastic". 0 gr. plastis „formator , modelor" > fr. plasti-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. plasti-. ■ -dom (v. -dom), s.m., totalitatea plastidelor incluse în citoplasmă celulei; -scop (v. -scop), s.n., aparat care permite reglarea lărgimii unei fante; -sferă (v. -sferă), s.f., zonă internă a litosferei, formată din roci plastice.
-PLASTIC „care se modifică, formativ". 0 gr. plastikos „care formează, formativ" > fr. -plastique, engl. -plastic, germ. -plastisch, it. -plastico > rom. -plastic.
-PLASTIE „formare, modelare, grefă". 0 gr. plastos „modelat, fasonat" > fr. -plastie, engl.
-plasty> rom. -plastie.
PLASTO- „modelare, formare, plasticitate, vis-cozitate". 0 gr. plastos „format, modelat" > fr. plasto-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. plasto-. ■ -cit (v. -cit), s.n., plachetă sanguină; -condrie (v. -condrie), s.f., corpuscul granular sferic, de dimensiuni mici, care face parte din condriomul celulelor; -cont (v. -cont), s.m., condriozom prezent în citoplasma celulei, în formă de bastonaş sau vermiform; -cron (v. -cron), s.n., intervalul de timp dintre două stadii succesive ale dezvoltării pri-mordiilor de frunze; -desmă (v. -desmă), s.f., formaţie fibrilară din plastide; -dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la plastodinamie; -dinamie (v. -dinamie), s.f., putere formativă a celulei; -gamie (v. -gamie), s.f., contopirea citoplasmatică a gârneţilor, însă fără fuziunea nucleilor; -gen (v. -geni), s.n., centrul genetic ipotetic al plastidelor; -mer (v. -mer), s.m., produs macromolecular care, în anumite condiţii de temperatură, poate suferi deformaţii permanente; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Aparat pentru determinarea plasticităţii corpurilor. 2. Aparat pentru determinarea calităţii glutenului umed; -tip (v. -tip), s.n. 1. Totalitate a caracterelor condiţionate de mediu. 2. Formă a tipului original, la plantele fosile; -zomi (plastosomi) (v. -zom), s.m. pl., totalitatea mitocondriilor şi a organitelor citoplasmatice, care deţin un rol important în producerea enzimelor necesare respiraţiei.
-PLAT „plat, lat, lăţit". 0 gr. plate „suprafaţă plată" > fr. -plate, engl. id. > rom. -plat.
PLAT-, v, PLATI-. ■ -elminţi (v. -elminţi), s.m. pl., încrengătură de viermi cu corpul plat şi nesegmentat, lipsiţi de aparat respirator şi circulator; -onichie (v. -onichie), s.f., afecţiune congenitală constând în turtirea unghiilor. PLAŢI- „plat, întins, turtit, dilatat". 0 gr. platys „turtit, plat" > fr. platy-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. plaţi-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini turtiţi; -ant (v. -ant), adj., cu flori late; -anter (v. -anter), adj,, cu antere turtite; -bazie (v. -bazie), s.f., malformaţie congenitală care constă în aplatizarea bazei cutiei craniene; -branhispondilie (v. branhi-, v. -spondilie), s.f., platispondilie*; -carp (v. -carp), adj., cu fructe turtite; sin. platicarpic; -carpic (v. -carpic), adj., platicarp*; -caul (v. -caul), adj., cu tulpina lăţită; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (individ) care prezintă platicefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie care constă în turtirea bolţii cutiei craniene; -cer (v. -ceri), adj., cu coarne turtite; -cerc (v. -cerc), adj., cu coada lată; -cit (v. -cit), s.n., globul roşu cu grosimea redusă, dar cu diametrul mărit; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri lăţite; -cladiu (v. -cladiu), s.n., lăstar dilatat; -cnemie (v. -cnemie), s.f., diformitate care constă în turtirea pronunţată medială şi laterală a diafizei ti-biale; -corie (v. -coriei), s.f.^dilataţie a pupilelor; -dactil (v. -dactil), adj., s.m. (individ) care prezintă platidactilie; -dactilie (v. -dactilie), s.f., malformaţie congenitală constând în aplatizarea degetelor; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze lăţite; -merie (v. -merie), s.f., turtire ante-ropOsterioară a femurului; -pelie (v. -pelie), s.f., stare a bazinului care are diametrul trans-vers considerabil mai mare faţă de conjugata vera; -petal (v. -petal), adj., cu petale late; -pod (v. -pod), adj., care are piciorul aplatizat; -podie (v. -podie), s.f., anomalie congenitală sau dobândită, caracterizată prin turtirea bolţii piciorului; -pter (v. -pter), adj., cu aripi late; -rine (v. -rin), s.n. pl., grup de maimuţe inferioare, cu septul nazal lăţit şi turtit, cu coadă prehensilă şi degete cu gheare; sin. platirinieni; -rinie (v. -rinie), s.f., diformitate congenitală caracterizată prin nas larg şi plat; -sferă (v. -sferă), s.f., parte a geosferei formată din sulfuri şi din oxizi ai metalelor grele; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe turtite; -spondilie (v. -spondilie), s.f., diformitate congenitală caracterizată prin turtirea vertebrelor; sin. platibranhispondilie; -stom (v. -stom), adj., cu gura lăţită; -ur (v. -ur), adj., cu coada turtită; -zom (v. -zom), adj., s.m.
1.	Adj. Cu corpul turtit. 2. S.m. Particulă-nucleu a nucleozomului.
-PLAZIE (-PLASIE) „formaţie, configuraţie, conformaţie". 0 gr. plasis „fasonare, modelare"
>	fr. -plasie, germ. id., engl. -plasy, lat. sav. -plasia > rom. -plazie şi -plasie.
316
PLECO- „reţea, sudare, împletire". 0 gr. pleko, plekein „a ţese, a ataşa, a împleti" > fr. pleco-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pleco-. ■ -pod (v. -pod), adj., cu înotătoarele sudate; -ptere (v. -pter), s.n. pl., ordin de insecte cu aripile membranoase, având nervuri dese ca o reţea şi corpul lăţit, terminat cu două filamente lungi; -stom (v. -stom), adj., cu buzele sudate. PLECT-, v. PLECTO-. ■ -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut fals format din hife miceliene întreţesute larg, prezent la aparatul vegetativ al ciupercilor superioare.
-PLECTIC „care adună, care îmbrăţişează, care combină". 0 gr. plektikos „care răsuceşte, care înconjoară,, > fr. -plectique, engl. -plectic, germ. -plektisch > rom. -plectic.
PLECTO- „sudat, unit". 0 gr. plektos „împletit, sudat" > fr. plecto-, engl. id., germ. plekto- > rom. plecto-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe sudate; -gnat (v. -gnat), adj., cu maxilarele sudate; -rine (v. -rine), adj. (despre o pasăre) cu ciocul sudat.
PLECTRO- „pinten, pintenat". 0 gr. plektron „pinten" > fr. plectro-, engl. id. > rom. plectro-.
■	-carp (v. -carp), adj., cu fructe pintenate; -for (v. -for), adj., care are pinteni.
-PLEGIC „paralizat, paralitic". 0 gr. plege „lovire, lovitură" >fr. -plegique, it. -plegico, engl. -plegie > rom. -plegie.
-PLEGIE „paralizie". 0 gr. plege „atac, lovire" > fr. -plegie, germ. id., engl. -plegy, it. -plegia, lat. sav. -plegia > rom. -plegie.
PLEIO- „mai mult, mai mare, multiplu, variat". 0 gr. pleion „mai mult, foarte numeros" > fr. pleio-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. pleio-.
■	-caziu (pleiochaziu) (v. -caziu), s.n., inflorescenţă cimoasă la care de sub floarea terminală pornesc mai multe axe florale laterale; sin. policaziu; -ciclic (v. -ciclic), adj. 1. Cu mai multe cicluri de viaţă. 2. Cu mai multe verticile; -cotile (v. -cotii), adj., s.f. pl. (plante) al £ăror embrion posedă mai mult de două cotiledoane; -crom (v. -crom), adj. (despre fecale) colorat excesiv din cauza unei cantităţi mărite de fiere; -cromie (v. -cromie), s.f., exces de materie colorantă într-un lichid organic; -fag (v. -fag), adj. (despre un organism) care utilizează hrană variată, animală şi vegetală; -file (v. -fil2), adj., s.f. pl. 1. Adj., s.f. pl. (Plante) cu un număr de frunze mai mare decât cel caracteristic speciei. 2. Adj., s.f. pl. (Frunze) compuse dintr-un număr de foliole mai mare decât cel normal; -gam (v. -gam), adj., care prezintă pleiogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., maturizare succesivă şi decalată în timp a polenului generat de florile aceleiaşi plante; -mer (v. -mer), adj. (despre un organism) care prezintă un număr mai
mare de elemente structurale decât cel normal; -morf (v. -morf), adj. (despre un organism) care prezintă mai multe aspecte morfologice în cursul dezvoltării ontogenetice; sin. pleiomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., pleiomorf*; -morfism (v. -morfism), s.n. 1. Diversitate morfologică a populaţiilor care alcătuiesc o specie. 2. Existenţă a mai multor forme morfologice distincte în cursul evoluţiei ontogenetice a unui individ; -petal (v. -petal), adj., cu mai multe petale; -sperm (v. -sperm), adj. (despre un fruct) cu seminţe numeroase; -taxie (v. -taxie), multiplicare anormală a ver-ticilelor foliare sau florale; -tipic (v. -tipic), adj. (despre o specie) care cuprinde mai multe categorii sistematice inferioare; -tom (v. -tom), adj., divizat în mai multe părţi; -top (v. -top), adj. (despre un animal) care are un areal de răspândire foarte larg; -trop (v. -trop), adj. (despre gene) care controlează două sau mai multe caracteristici ereditare; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la pleiotropie; -tropie (v. -tropie), s.f., situaţie în care aceeaşi genă se manifestă concomitent prin mai multe caractere; -tropism (v. -tropism), s.n., capacitate a unei gene de a avea mai multe efecte fenotipice; -xen (v. -xen), adj. (despre un parazit) care poate trăi pe mai multe gazde; -xenie (v. -xenie), s.f., capacitate a organismelor de a parazita mai multe specii de plante.
PLEISTO- „numeros, foarte mult". 0 gr. pleistos „mult, foarte numeros" > fr. pleisto-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. pleisto-. ■ -cen (v. -ceni), adj., s.n. 1. S.n. Prima epocă (serie) a cuaternarului, când au avut loc glaciaţiile şi interglaciaţiile. 2. Adj. Care aparţine acestei epoci; -mer (v. -mer), adj. (despre vieţuitoare) format din foarte multe elemente structurale. PLENI- „plin, solid, întreg". 0 lat. plenus „plin, umplut" > fr. pleni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pleni-. u -corn (v. -corn), adj., cu coarne solide, la ruminante; -rostru (v. -rostru), adj. (despre păsări) care are ciocul puternic.
PLEO- „mai mulţi, numeroşi, superfluu". 0 gr. pleon „numeros, mai mult" > fr. pleo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. id. > rom. pleo-. ■ -colie (v. -coliei), s.f., secreţie excesivă a bilei; -croic (v. -croic), adj. 1. Format din mai multe culori. 2. (Despre o frunză) Care este colorat deosebit pe cele două feţe; -gam (v. -gam), adj., care prezintă pleogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., prezenţă de flori hermafrodite şi unisexuate pe acelaşi individ sau pe indivizi diferiţi ai aceleiaşi specii; -morf (v. -morf), adj. (despre un organism) care are mai multe forme sau stadii de sporulare în ciclul său de viaţă; sin. pleomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., pleomorf*; -morfism (v. -morfism), s.n.
1.	Concepţie care susţine variabilitatea mor-
317
fologică a bacteriilor. 2. Stare a ciupercilor care au mai multe forme sau stadii de fructificare.
3.	Proprietate a unor substanţe chimice de a se prezenta sub mai multe forme cristaline. PLERO- „adult, matur". 0 gr. pleros „matur, plin, deplin“ > fr. plero-, engl. id., lat. sav. id. > rom. plero-. ■ -cercoid (v. cerco-, v. -id), adj., s.m. (larvă) reprezentând al treilea stadiu de dezvoltare a botriocefalului, care se va transforma în adult.
-PLEROZĂ „creştere, dezvoltare". 0 gr. plerosis „creştere" > germ. -plerose, lat. sav. -plerosis > rom. -pleroză.
PLESI- „percuţie". 0 gr. plesso, plessein „a izbi, a lovi" > fr. plessi-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. plesi-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., folosire a plesimetrului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat pentru practicarea percuţiei.
PLESIO- (PLEZIO-) „apropiat, vecin, proxim, similar". 0 gr. plesios „vecin, aproape" > fr. plesio-, germ. id.,engl. id.,it. id., lat. sav. id. > rom. plesio- şi plezio-. ■ -biotic (v. -biotic), adj. (despre un organism) care trăieşte în vecinătatea altui organism; -morf (v. -morf), adj. (despre un organism) care este similar morfologic cu alt organism; sin. plesiomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., plesiomorf*; -radiografie (v. radio-, v. -grafie), s.f., radiografie de contact; -tip (pie-ziotip) (v. -tip), s.n., specie vegetală înrudită cu un genotip colectat în altă regiune; -zaur (ple-siosaur, pleziozaur) (v. -zaur), s.m., reptilă marină uriaşă din mezozoic, cu gâtul lung şi cu membrele transformate în palete înotătoare. -PLETĂ „umezeală, umiditate". 0 gr. plethos „abundenţă, cantitate mare" > fr. -plethe şi plete, engl. -pleth şi -plete, germ. -plethe > rom. -pletă.
PLETISMO- „variaţie, modificare". 0 gr. ple-thysmos „creştere, multiplicare, mărire" > fr. plethysmo-, engl. id., germ. id., it. pletismo- > rom. pletismo-. ■ -graf (v. -graf), s.n., aparat utilizat în pletismografie; -grafie (v. -grafie), s.f., metodă de explorare a circulaţiei periferice, bazată pe înregistrarea variaţiei pulsului cu ajutorul pletismografului; -gramă (v. -gramă), s.f., curbă obţinută la pletismograf.
PLEUR-, v. PLEURO-. ■ -ante (v. -ant), adj., s.f. pl. (plante) cu florile formate pe axele laterale; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie parţială a pleurei; -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut lemnos; -odinie (v. -odinie), s.f., durere de natură inflamatorie în regiunea nervilor intercostali; -odont (v. -odont), adj. (despre o şopârlă) care are dinţii fixaţi pe marginea laterală a şanţului dentar.
-PLEURĂ „înveliş, tegument, membrană". 0 gr. pleura „latură, coastă" > germ. -pleura, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. -pleură.
PLEURO- „coastă, parte, latură, membrană, pleură, tegument, pleura!". 0 gr. pleura „latură, coastă, flanc" > fr. pleuro-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. pleuro-. ■ -blastic (v. -blastic), adj. (despre fungi) cu prelungiri laterale cu rol de haustorii; -carp (v. -carp), adj. (despre hepatice) cu fructificaţii pe ramurile laterale; sin. pleurocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., pleurocarp*; -cel (v. -cel2), s.n., hernie a pleurei şi a plămânului; -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie a membranei seroase a plămânului; -cliză (v. -clizăi), s.f., ocluziune a pleurei; -gen (v. -geni), adj. (despre conidii) format pe partea laterală a poroforului; -gin (v. -gin), adj., aflat pe latura gineceului; sin. pleuroginic; -ginic (v. -ginic),, adj., pleurogin*; -lit (v. -liti), s.n., calcul pleu-ral; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la pleuroliză; -liză (v. -liză), s.f., secţionare chirurgicală a aderenţelor pleurale care unesc cele două foiţe ale pleurei; -mei (v. -meii), adj., s.m. (monstru) caracterizat prin existenţa a două membre anterioare accesorii; -melie (v. -melie), s.f., stare a unui monstru pleuromel; -necte (v. -necte), s.n. pl., familie de malacopterigieni, cuprinzând peşti cu aripioarele formate din mici oase articulate; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a pleurei; -plastic (v. -plastic), adj. (despre o frunză) care îşi continuă creşterea în părţile laterale; -pneumonectomie (v. pneumon/o-, v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a pleurei şi a plămânului subiacent; -pneumopatie (v. pneumo-, v. -patie), s.f., afecţiune a pleurei şi a plămânului; -ragie (v. -ragie), s.f., acumulare de sânge în cavitatea toracică; -ree (v. -ree), s.f., hipersecreţie a pleurei; -riz (v. -riz), adj. (despre embrion) cu radicula situată lateral la marginea cotiledoanelor; -scop (v. -scop), s.n., instrument optic utilizat în pleuroscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., explorare vizuală a cavităţii pleurale cu ajutorul pleuroscopului; -sperm (v. -sperm), adj. (despre ovar) cu seminţele dispuse lateral sau parietal; -spor (v. -spor), s.m., ba-zidiospor format pe părţile laterale ale bazidiei; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange care conţine pleurospori; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere a cavităţii pleurale pentru extragerea puroiului colectat; -toracectomie (v. torac/o-, v. -ectomie), s.f., toracoplastie asociată cu rezecţia pleurei respective; -trib (v. -trib), adj. (despre o floare) cu staminele adaptate pentru depunerea polenului' pe părţile dorsale ale insectei vizitatoare; sin. pleurotri-bal; -trih (v. -trih), adj. (despre zoospori) cu cili laterali; -trop (v. -trop), adj., cu micropilul îndreptat lateral spre peretele ovarului; sin. pleurotropic; -tropic (v. -tropic), adj., pleu-rotrop*; -zom (pleurosom) (v. -zom), s.m., monstru cu eventraţie laterală în partea superioară a abdomenului.
318
PLEX-, v. PLEXI-. ■ -algie (v. -algie), s.f., nevralgie determinată de lezarea unui plex nervos sau simpatic; -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a plexurilor coroide.
PLEXI- „plex anatomic“. 0 lat. plexus „reţea, împletire14 > fr. plexi-, germ. /of.,engl. id., lat. sav. id. > rom. plexi-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de plex anatomic.
-PLEXIE „atac, acces". 0 gr. piexis „lovire, lovitură" > fr. -plexie, germ. id., engl. -plexy, lat. sav. -plexia > rom. -plexie.
PLEZIO-, v. PLESIO-.
PLICI- „fald, pliu, plisat". 0 lat. plico, plicare „a îndoi, a împături" > fr. plici-, engl. id. > rom. plici-, u -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) care se aseamănă cu un fald, care este dispus în falduri.
PLIO- „superior, mai apropiat". 0 gr. pleion „mai mare, mai mult" > fr. plio-, engl. id., germ. id. > rom. plio-. ■ -cen (v. -ceni), adj., s.n. 1. S.n. Epocă (serie) superioară a neogenului, reprezentată prin depozite marine sau lacustre. 2. Adj. Care aparţine acestei epoci; -pitec (v. -pitec), s.m., maimuţă antropomorfă cu caractere apropiate de ale gibonului actual, cunoscută din miocenul european.
-PLOC „curbat, răsucit". 0 gr. ploke „răsucire"
>	fr. -ploque, germ. -plok, lat. sav. -plocus > rom. -ploc.
PLOCO- „cerc, circular". 0 gr. plokos „cunună"
>	fr. ploco-, engl. id., germ. ploko-, lat. sav. ploco- > rom. ploco-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct format din folicule dispuse în jurul axei. PLOTO- „care pluteşte, plutitor". 0 gr. plotos „plutitor" > fr. ploto-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. ploto-. ■ -fite (v. fit), s.f. pl., plante plutitoare ale căror stomate sunt dispuse pe faţa superioară a frunzelor lor; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la plotofite.
PLUMB-, v. PLUMBO-. ■ -urie (v. -urie), s.f., eliminare urinară de plumb.
PLUMBI- „plumb". 0 lat. plumbum „plumb" > fr. plombi-, engl. plumbi- > rom. plumbi-. m -fer (v. -fer), adj., care conţine plumb; -form (v. -form), adj., cu aspect de plumb.
PLUMBO- „plumb". 0 lat. plumbum „plumb" > germ. plumbo-, engl. id. > rom. plumbo-. ■ -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a plumbului în scop terapeutic.
PLUMI- „puf, pene, peri". 0 lat. pluma „pană, fulg" > fr. plumi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. plumi-. u -fer (v. -fer), adj., cu peri dispuşi ca firele unei pene; -form (v. -form), adj., în formă de pană; -gen (v. -gen2), adj., care generează penele; -pede (v. -ped2), adj., s.n. pl. (galinacee) ale căror picioare sunt acoperite cu pene.
PLUMULI- „pană mică, fulg mic". 0 lat. plumula „puf, fulg mic" > fr. plumuli-, engl. id. > rom. plumuli-..m -form (v. -form), adj., în formă de fulgi mici.
PLURI- „mai mulţi, numeroşi". 0 lat. plus, pluris „mai mult, mai mulţi" > fr. pluri-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. pluri-. m -fior (v. -fior), adj. (despre o plantă) cu mai multe flori; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze numeroase; -form (v. -form)* adj., cu mai multe forme; -par (v. -par), adj. 1. Care a născut de mai multe ori.
2.	(Despre un animal) Care naşte mai mulţi pui deodată; -valent (v. -valent), adj. 1. (Despre o substanţă) Care se poate prezenta în compuşii săi în diferite stări de valenţă. 2. Cu mai mulţi cromozomi reuniţi; -valv (v. -valv), adj., cu mai multe valve; -voc (v. -voc), adj., cu mai multe înţelesuri; -vor (v. -vor), adj. 1. (Despre o plantă) Care se dezvoltă pe mai multe substraturi.
2.	(Despre un parazit) Care trăieşte pe mai multe gazde. 3. Cu nutriţie variată.
PLUŢO- „bogăţie, avuţie". 0 gr. ploutos „avere, bogăţie" > fr. plouto-, germ. pluto-, engl. id. > rom. pluto-. ■ -crat (v. -crat), s.m. şi f., persoană care, datorită averii sale, participă la conducerea statului; -cratic (v. -cratic), adj., referitor la plutocraţie; -craţie (v. -craţie), s.f., formă de guvernământ în care puterea aparţine claselor bogate; -latrie (v. -latrie), s.f., veneraţie a bogăţiei; -manie (v. -manie), s.f., obsesia patologică a bogăţiei.
PLUVIO- „ploaie, precipitaţii". 0 lat. pluvia „ploaie" > fr. pluvio-, engl. id., germ. id. > rom. pluvio-. u -graf (v. -graf), s.n., pluviometru înregistrator; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la pluviograf; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a cantităţii de ploaie căzută într-un interval de timp determinat, pe o anumită suprafaţă; -metru (v. -metrui), s.n., aparat folosit pentru determinarea cantităţii de precipitaţii atmosferice căzute într-o regiune, într-un interval de timp; -scop (v. -scop), s.n., instrument care înregistrează ora, durata şi cantitatea ploii căzute într-o anumită regiune.
-PNEE „suflare, respiraţie". 0 gr. pnoia „respiraţie" > fr. -pnee, it. -pnea, germ. -pnde, engl. -pnea şi -pnoea > rom. -pnee.
PNEUM-, v. PNEUMO-. ■ -artrografie (v. artro-, v. -grafie), s.f., radiografie a unei articulaţii după injectarea unui gaz în sinovială; -artroză (v. -artroză), s.f., prezenţa de aer sau de gaz într-o articulaţie, datorită unui traumatism; -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie a unei părţi a plămânului.
PNEUMAT-, v. PNEUMATO-. ■ -ode (v. -odă2), s.n. pl., orificii ale ţesuturilor aeriene, prin care comunică cu aerul liber, asemănător lenticelelor şi stomatelor; -omfal (v. -omfal), s.n., hernie
319
ombilicală; -omfalocel (v. omfalo-, v. -cel2), s.n., emfizem al ombilicului; -urie (v. -urie), s.f., emisiune de urină amestecată cu gaze de fermentaţie.
PNEUMATO- „aer, gaze, respiraţie, plămân, pulmonar, pneumatic". 0 gr. pneuma, pneu-matos „suflu, suflare, aer" > fr. pneumato-, germ. id., engl. id, it. id. > rom. pneumato- m -cel (v. -cel2), s.n., tumoare gazoasă in-trapulmonară; -cist (v. -cist), s.n. 1. Veziculă plină cu aer, prezentă la plantele acvatice.
2.	Veziculă cu aer sau vezica înotătoare la peşti, având rol hidrostatic; -for (v. -for), s.m.
1.	Rădăcină aeriană metamorfozată, cu rol în respiraţia plantelor din regiunile mlăştinoase.
2.	Veziculă plină cu aer, aflată pe talul unor plante inferioare acvatice, care ajută la plutire; -lite (v. -liti), s.n. pl., roci magmatice ale căror minerale componente sunt formate prin fenomenul de pneumatoliză; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la pneumatoliză; -liză (v. -liză), s.f., fenomen care are loc prin reacţia dintre componenţii volatili degajaţi dintr-un masiv magmatic şi rocile înconjurătoare; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă a fenomenelor spirituale; -terapie (v. -terapie), s.f., pneumoterapie*.
PNEUMO- „plămân, respiraţie, pulmonar, gaz, gazos, aer, aerian". 0 gr. pneumon „plămân"şi gr. pneuma „aer, gaz" > fr. pneumo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. pneumo-. ■ -artrografie (v. artro-, v. -grafie), s.f, artrografie realizată cu o substanţă de contrast gazoasă; -cefalie (v. -cefalie), s.f., pătrundere a aerului în regiunea intracraniană, datorită unor fracturi; -cel (v. -celi), s.n., cavitate umplută cu gaz; -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie pulmonară; -chistografie (v. chisto-, v. -grafie), s.f., metodă radiologică de punere în evidenţă a unui chist prin injectarea directă de aer; -cist (v. -cist), s.m., parazit mic protozoar, care se prezintă sub formă vegetativă de trofozoid şi sub formă chistică şi care, pătrunzând în organismul omului pe cale respiratorie, determină pneumocistoza; -cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s.f., radiografie a vezicii urinare prin utilizarea unei substanţe gazoase de contrast; -coc (v. -coc), s.m., microb lanceolat şi capsulat, agent etiologic al pneumoniei; -colie (v. -colie2), s.f., prezenţa de aer sau de gaze de fermentaţie în colon; -encefalografie (v. encefalo-, v. -grafie), s.f., metodă radiologică de explorare a sistemului nervos central, în care aerul este utilizat ca mediu de contrast; -ftiziologie (v. ftizio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază bolile plămânului; -gastroparietografie (v. gastro-, v. parieto-, v. -grafie), s.f., metodă radiologică de evidenţiere a pereţilor gastrici, prin realizarea unui contrast artificial intragastric, utilizând aerul ca mediu de contrast; -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea amplitudinii şi a frec-
venţei ^ mişcărilor respiratorii; -grafie (v. -grafie), s.f. i. înregistrare a mişcărilor respiratorii cu ajutorul pneumografului. 2. Radiografie a unei regiuni anatomice după injectarea cu aer sau cu gaz; -lit (v. -liti), s.n., concreţiune solidă depistată în pa-renchimul pulmonar; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la pneumoliză; -liză (v. -liză), s.f., operaţie chirurgicală de elibarare a plămânului prin secţionarea aderenţelor pleurale; -log (v. -log), s.m. şi f., medic specialist în pneumologie; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Disciplină care studiază bolile plămânului. 2. Ştiinţă parapsihologică a comunicării cu spiritele celor decedaţi; -malacie (v. -malacie), s.f., înmuiere a plămânului; -mamografie (v. mamo-, v. -grafie), s.f., radiografie a sânilor după injectarea unei substanţe de contrast gazoase în regiunea retromamară; -metru (v. -metruO, s.n., manometru respirator; -mielografie (v. mielo-, v. -grafie), s.f., mielografie care utilizează aerul ca mijloc de contrast; -patie (v. -patie), s.f., maladie pulmonară; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a plămânului de peretele toracic; -pielografie (v. pielo-, v. -grafie), s.f., explorare radiologică a aparatului urinar, după insuflarea cu aer în ureter, bazinet şi calice; -ragie (v. -ragie), s.f., infiltraţie de sânge în ţesutul pulmonar; -rahie (v. -rahie), s.f., introducere de aer prin puncţii lombare în canalul rahidian, pentru explorarea acestuia şi a ventriculilor cerebrali; -ree (v. -ree), s.f., expulsie de mucozităţi din plămâni; -scleroză (v. -scleroză), s.f.; sclerozare pulmonară; -stom (v. -stom), s.m., orificiu respirator care se află la marginea deschiderii cochiliei gasteropodelor; -tahograf (v. taho-, v. -graf), s.n., aparat utilizat în pneumotahografie; -tahografie (v. taho-, v. -grafie), s.f., înregistrare a frecvenţei şi a amplitudinii respiraţiei, în funcţie de timp; -tahogramă (v. taho-, v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la pneumotahograf; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă terapeutică aplicată în bolile pulmonare, constând în inspirarea de aer comprimat sau rarefiat; sin. pneumatoterapie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie pulmonară realizată în scop terapeutic; -trop (v. -trop), adj., s.m. 1. Adj. (Despre un microorganism) Care manifestă o afinitate specială pentru ţesutul pulmonar; sin. pneumotropic. 2. S.m. Virus care provoacă leziuni în aparatul respirator; -tropic (v. -tropic), adj., pneumotrop* (1).
PNEUMON-, v. PNEUMONO-. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., distensie pulmonară; -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie chirurgicală a unei părţi din plămân.
PNEUMONO-, „plămân, pulmonar". 0 gr. pneumon „plămân" > fr. pneumono-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. pneumono-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., studiul plămânului şi al bolilor sale. PNIGO-, „sufocare, sugrumare". 0 gr. pnigo, ein „a sugruma, a sufoca" > fr. pnigo-, engl. id.
320
>	rom. pnigo. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a nu fi sufocat.
POCULI- „cupă". 0 lat. poculum „cupă" > fr. poculiengl. id., lat. sav. id. > rom. poculi-. h -fior (v. -fior), adj., cu flori în formă de cupă; -form (v. -form), adj., de forma unei cupe. -POD „picior, peduncul, pedicel, pedicul, înotătoare, labă, gheară". 0 gr. pous, podos „picior"
>	fr. -pode, germ. -pod, engl. -pod şi -pode, lat. sav. -podus > rom. -pod.
POD-, v. PODO-. ■ -agră (v. -agră), s.f., gută a picioarelor; -algie (v. -algie), s.f., senzaţie de durere la picior; -encefal (v. -encefal), s.m., monstru la care encefalul este situat parţial în afara cutiei craniene, fiind unit cu aceasta printr-un pedicul; -iatrie (v. -iatrie), s.f., tratament al bolilor localizate la picior; -odinie (v. -odinie), s.f., afecţiune a piciorului manifestată prin dureri localizate în partea anterioară.
-PODIE „picior, peduncul, pedicel, picioruş, bază, suport". 0 gr. pous, podos „picior" > fr. -podie, germ. id., engl. -pody, lat. sav. -podia
>	rom. -podie.
-PODIU „picior, bază, suport, peduncul, pe-dicel". 0 gr. podion „picioruş" > fr. -podium, germ. id., lat. sav. id., engl. id. > rom. -podiu. PODO- „picior, suport, peduncul, tentacul, o-rgan de locomoţie". 0 gr. pous, podos „picior"
>	fr. podo-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. podo-. ■ -bromhidroză (v. brom/o-, v. -hidroză), s.f., transpiraţie rău mirositoare a picioarelor; -carp (v. -carp), s.n., suport al ovarului; -carpic (v. -carpic), adj. 1. Cu fructe sti-pitate. 2. Cu ovar pedicelat; -cist (v. -cist), s.n., veziculă caudală, prezentă la anumite gasteropode; -cite (v. -cit), s.n. pl., celule care formează stratul extern al membranei filtrante glomerulare, aparţinând epiteliului capsulei Bowman; -fii (v. -fil2), adj., care are organul de locomoţie de forma unor frunze comprimate; -gin (v. -gin), s.n., porţiune alungită a axei florale dintre androceu şi gineceu, care devine, mai târziu, carpofor; sin. podoginiu; -giniu (v. -giniu), s.n., podogin**; -gramă (v. -gramă), s.f., imprimare a talpei piciorului; -id (v. -id), adj., în formă de picior; -logie (v. -logiei), s.f., disciplina care se ocupă cu studiul şi tratamentul afecţiunilor piciorului; -mer (v. -mer), s.n., segment al piciorului artropodelor; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument care înregistrează în număr de paşi distanţa parcursă de cineva pe jos. 2. Aparat medical care înregistrează dimensiunile piciorului; -pter (v. -pter), adj., cu peduncul aripat; -sperm (v. -sperm), s.n., cordonul ombilical al ovulului; sin. funicul; -stom (v. -stom), adj., cu orificiul bucal pediculat.
POECILO-, v. POICHILO-.
-POETIC, v. -POIETIC.
-POEZĂ, v. -POIEZĂ.
POGONO- „ţepi, tentacule". 0 gr. pogon, po-gonos „barbă" > fr. pogono-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pogono-. ■ -fore (v. -for), adj., s.n. pl. 1. Adj., pl. (Despre organisme) Prevăzute cu smocuri de peri lungi. 2. S.n. pl. Grup de nevertebrate marine vermiforme, tubicole, care se hrănesc prin absorbţia hranei capturate şi digerate ia nivelul tentaculelor; -logie (v. -logiei), s.f., studiul perilor animali sau vegetali; -ptil (v. -ptil), adj. (despre un organism vegetal) cu cili piloşi; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie de tăiere a perilor; -trofic (v. -trofic), adj., referitor la creşterea perilor.
POICHIL-, v. P01CHIL0-. ■ -andrie (v. -andrie), s.f., polimorfism al masculilor; -ant (v. -ant), adj., cu flori variate.
-POICHILIE (-POIKILIE) „variaţie, diversitate, varietate". 0 gr. poikiios „pestriţ, pătat" > fr. -poecilie, germ. -poikiiia, lat. sav. -poecilia şi -poikiiia > rom. -poichiiie şi -poikilie.
POICHILO- (POICILO-, POECHILO-, POECILO-, POIKILO-) „varietate, diversitate, felurit, variabil, variat, pestriţ, hibrid". 0 gr. poikiios „variat, divers, pătat, tărcat" > fr. poecilo- şi poikiio-, germ. poikiio-, engl. poecilo- şi poikiio-, it. poichilo-, lat. sav. poecilo- şi poikiio- > rom. poichilo-, poicilo-, poechilo-, poecilo- şi poikiio-. m -blast (poikiloblast) (v. -blast), s.n., eritroblast cu formă variabilă; -blastic (poikiloblastic) (v. -blastic), adj., referitor la poichiloblaste; -cit (poikilocit) (v. -cit), s.n., globul roşu piriform, cu morfologie anormală; -citic (v. -citic), adj., relativ la poichilocite; -derm (v. -derm), adj., care prezintă poichilodermie; sin. poichiloder-mic; -dermie (v. -dermie), adj., poichiloderm*; -dermie (poikilodermie) (v. -dermie), s.f., afecţiune cutanată, caracterizată prin atrofii reticulare şi pigmentaţii, care dau pielii un aspect pestriţ; -dinamic (poicilodinamic) (v. -dinamic), adj. (despre un hibrid) cu absenţa caracterului unuia dintre părinţi; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze neregulate; -geotropic (v. geo-, v. -tropic), adj., relativ la poichilogeotropism; -geotropism (poici!ogeotropism)(v. geo-, v. -tropism), s.n., geotropism schimbător, la început fiind negativ şi apoi pozitiv; -ginie (v. -ginie), adj., referitor la poichiloginie; -ginie (v. -ginie), s.f., polimorfism al femelelor; -hidru (poikilohidru)(v. -hidru), adj. (despre un organism vegetal) cu umiditate variabilă la nivelul protoplasmei, în funcţie de umiditatea aerului înconjurător; -pter (v. -pter), adj. (despre o pasăre) cu aripi tărcate; -sindeză (poicilosindeză) (v. -sindeză), s.f., împerechere neregulată a cromozomilor, ca valenţe variabile, în cazul
321
meiozei unui hibrid; -term (poikiloterm) (v. -term), adj., s.n. (animal) care îşi modifică temperatura corpului după temperatura mediului ambiant; sin. poichilotermic; -termic (v. -termic), adj., poichiloterm*; -termie (v. -termie), s.f., însuşire a unor animale de a fi poichiloterme; -timie (v. -timie), s.f., labilitate afectivă care face posibilă adaptarea mimetică a stării afective la ambianţa momentului, fără a mai fi tributară timiei bazale; -xerofite (poiciloxerofite) (v. xero-, v. -fit), s.f. pl., plante xerofite care în perioada de uscăciune îndelungată ajung în stare de anabioză. POICILO-, v. POICHILO-.
-POIETIC (-POETIC) „care produce, care generează". 0 gr. poietikos „care face, care creează"
>	fr. -poietique, engl. -poietic, germ. -poetisch, lat. sav. -poieticus > rom. -poietic şi -poetic. -POIEZĂ (-POEZĂ) „apariţie, producere, formare, creare". 0 gr. poiesis şi poesis „facere, producere"
>	fr. -poiese, germ. -poese, engl. -poiesis şi
-poesis, lat. sav. -poiesis > rom. -poieză şi -poeză.
-POIKILIE, v. -POICHILIE.
POIKILO-, v. POICHILO-.
POINO-, v. PENO-.
POIO- „păşune". 0 gr. poia „păşune" > fr. poio-, engl. id., germ. id. > rom. poio-. ■ -fii (v. fih), adj., care creşte pe păşuni; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante de păşuni.
-POL „piaţă, vânzare". 0 gr. poleo, polein „a vinde" > fr. -pole, germ. -pol> rom. -pol. POLACHI- (POLAKI-) „des, frecvent". 0 gr. poliakis „deseori, frecvent" > fr. pollaki-, germ. id., engl. id. > rom. polachi- şi polaki-. ■ -gen (v. -geni), adj. (despre o plantă) care înfloreşte şi fructifică de mai multe ori în cursul unui ciclu vegetal; -menoree (v. meno-, v. -ree), s.f., ciclu menstrual frecvent; -urie (polakiurie) (v. -urie), s.f., stare anormală manifestată prin nevoia de urinare în mod frecvent.
POLAKI-, v. POLACHI-.
POLAPLO- „multiplu". 0 gr. poliaploos „multiplu" > fr. poilaplo-, engl. id., germ. id. > rom. polaplo-. u -stemonopetal (v. stemono-, v. -petal), adj., cu staminele în număr multiplu faţă de petale.
POLARI- „polarizare, polarizat". 0 lat. tz. polaris „polar" (din lat. polus „pol, bolta cerului") > fr. polari-, engl. id.,germ. id. > rom. polari-, m -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de analiză cantitativă a substanţelor optic active, bazată pe utilizarea polarimetrului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea unghiului cu care substanţele optic active rotesc planul de polarizare al luminii; -scop (v.
-scop), s.n., instrument optic pentru studiul calitativ al luminii; -scopie (v. -scopie), s.f., studiul luminii polarizate.
POLARO- „pol magnetic, polarizare". 0 lat. tz. polaris „polar" (din lat. polus „pol, bolta cerului") > fr. polaro-, germ. id., engl. id. > rom. polaro-. ■ -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea grafică sau fotografică a intensităţii curentului care străbate o soluţie; -grafie (v. -grafie), s.f., metodă de analiză elec-trochimică a unei substanţe în soluţie, realizată cu ajutorul polarografului; -gramă (v. -gramă). s.f., diagramă obţinută la polarograf.
-POLĂ „oraş, aşezare urbană". 0 gr. polis „oraş, cetate" > fr. -pole, germ. id., engl. id. > rom. -polă.
POLEM-, v. POLEMO-. ■ -arh (v. -arh), s.m., comandant al armatei (la vechii greci); -arhie (v. -arhiei), s.f., demnitatea de polemarh. POLEMO- „luptă, război". 0 gr. polemos „bătălie, război" > fr. polemo-, engl. id. > rom. polemo-. u -graf (v. -graf), s.m., autor care descrie bătăliile sau războaiele; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în polemologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază războiul ca fenomen social.
POLI- „mult, numeros, multiplu, supranumerar, complex". 0 gr. polys „mult, numeros, abundent" > fr. poly-, engl. id., germ. id., lat. sav. id., it. poli- > rom. poli-, m -acant (v. -acant), adj., cu spini numeroşi; -adelf (v. -adelf), adj., cu staminele reunite în fascicule prin filamentele lor; sin. poliadelfic; -aden (v. -aden), adj., cu glande numeroase; -adenie (v. -adenie), s.f., hipertrofie simultană a mai multor ganglioni limfatici; -andrie (v. -andrie), s.f. 1. Formă istorică de organizare a familiei, în care o femeie era căsătorită în acelaşi timp cu mai mulţi bărbaţi. 2. Stare a unei flori poliandre; -andru (v. -andru), adj., cu stamine numeroase; -ant (v. -ant), adj., cu flori numeroase; -anter (v. -anter), adj., cu antere numeroase; -arhie (v. -arhiei), s.f., formă de guvernământ în care puterea este exercitată concomitent de mai multe persoane; -artropatie (v. artro-, v. -patie), s.f., afecţiune care constă în mai multe artropatii; -artroză (v. -artroză), s.f., reumatism cronic deformat al mai multor articulaţii; -auxotrofic (v. auxo-, v. -trofic), adj. (despre un organism) care are nevoie de mai mulţi factori de creştere; -blast (v. -blast), s.n., spor multiseptat, prezent la licheni; -blastic (v. -blastic), adj. (despre conidiogeneză) când se nasc mai multe conidii prin înmugurirea celulei blaştice; -blefarie (v. -blefarie), s.f., prezenţă de pleoape supranumerare; -cariocit (v. carior, v. -cit), s.n., celulă polinucleată din măduva osoasă; -carp (v. -carp), adj., s.n. (fruct) com-
322
pus şi indehiscent, format din mai multe cârpele; -carpic (v. -carpic), adj. 1. (Despre un fruct) Format din mai multe cârpele. 2. Cu numeroase fructe. 3. Care înfloreşte şi fructifică de mai multe ori în cursul ciclului de dezvoltare; -carpie (v. -carpie), s.f., caracteristică a fructelor policarpe; -carpoforie (v. carpor, v. -forie), s.f., formare a mai multor capsule la vârful ramificaţiilor muşchilor frunzoşi; -caziu (v. -caziu), s.n., pleiocaziu*; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. 1. Adj. (Despre o plantă) Cu mai multe capitule florale. 2. Adj. (Despre o rădăcină) Cu mai multe îngroşări terminale. 3. Adj. s.m. (Monstru) care are mai multe capete; -cefalie (v. -cefalie), s.f., stare a unui monstru policefal; -centric (v. -centric), adj. 1. Care are mai multe centre de creştere. 2. (Despre un cromozom) Care prezintă mai multe centro-mere; -cer (v. -ceri), adj., cu mai multe coarne sau tentacule; -cerc (v. -cerc), adj., cu mai multe cozi; -cheirie (v. -cheirie), s.f., anomalie constând în prezenţa de mâini supranu-merare; -chete (v. -chete), s.n. pl., clasă de anelide marine prevăzute cu numeroşi perişori chitinoşi; -ciclic (v. -ciclic), adj. 1. Care prezintă mai multe fenomene periodice de frecvenţă diferită. 2. (Despre o substanţă) Care conţine mai multe cicluri formate din lanţuri închise de atomi. 3. (Despre o floare) Care prezintă mai multe verticile; -cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s.f., metodă de diagnostic constând în expuneri radiologice, pe acelaşi film, ale umplerii şi golirii vezicii urinare; -cit (v. -cit), s.n., granulocit neutrofil de dimensiuni normale, cu nucleul foarte segmentat; -citemie (v. -cit, v. -emie), s.f., poliglobulie*; -citic (v. -citic), adj., compus din mai multe celule; -ciad (v. -ciad), adj., cu numeroşi lăstari; -cladie (v. -cladie), s.f., prezenţa unui număr mai mare de ramuri decât cel normal; -clonie (v. -clonie), s.f., serie de convulsii succesive de ordin nevrotic; -coc (v. -coc), adj., cu bace numeroase; -colie (v. -coliei), s.f., producere de fiere în cantitate excesivă; -conte (v. -cont), s.n. pl., organisme inferioare care posedă mai mulţi cili sau flageli; -coriei (v. -coriei), s.f., anomalie congenitală care constă în prezenţa mai multor orificii pupilare; -corie2 (v. -corie2), s.f., răspândire a fructelor, a seminţelor şi a sporilor pe căi variate ca: apa, vântul, animalele etc.; -cotilie (v. -cotilie), s.f., prezenţa a mai mult de două cotiledoane, la aceeaşi plantă; -croic (v. -croic), adj., care are mai multe culori; -crom (v. -crom), adj. (despre o pictură) executat în mai multe culori; -cromatic (v. -cromatic), adj., care are mai multe culori; -cromatofil (v. cromato-, v. -fiii), adj. (despre o celulă) care se colorează uşor în nuanţe variate; -cromatofilie (v. cromato-, v. -filiei),
s.f., stare caracterizată prin prezenţa de globule roşii cu afinitate atât pentru coloranţii acizi, cât şi pentru cei bazici sau neutri; -cromic (v. -cromic), adj., care prezintă policromie; -cromie (v. -cromie), s.f. 1. Procedeu de imprimare a gravurilor în culori. 2. Variaţie de culori la aceeaşi corolă; -cromozomic (v. cromo-, v. -zomic), adj, care prezintă mâi mulţi cromozomi; -cronic (v. -cronic), adj., petrecut în timpuri sau în faze diferite; -cultură (v. -cultură), s.f., cultivarea în aceeaşi gospodărie a mai multor soiuri de plante; -dactil (v. -dactil), adj.
1.	Cu mai multe degete. 2. (Despre o frunză) Cu mai multe diviziuni sau fascicule în formă de deget; -dactilie (v. -dactilie), s.f. 1. Anomalie congenitală caracterizată prin existenţa de degete supranumerare la mâini şi la picioare. 2. Prezenţa unor organe vegetale supranumerare, datorită factorilor genetici; -demie (v. -demie), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care creşte în mai multe formaţii sau districte naturale; -derm (v. -derm), s.n., ţesut protector al cilindrului central, format din .straturi alternative de celule endodermice şi parenchimatice; -dipsie (v. -dipsie), s.f., sete excesivă manifestată în diabet şi în unele boli psihice; -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., nume generic pentru pluralitatea leziunilor malformative, congenitale sau căpătate; -edru (v. -edru), s.n., corp geometric mărginit de mai multe feţe plane poligonale; -embrionie (v. -embrionie), s.f., dezvoltare a mai multor embrioni din acelaşi zigot sau din aceeaşi celulă-ou; -estezie (v. -estezie), s.f., tulburare de sensibilitate în care o excitaţie unică determină senzaţii multiple; -fag (v. -fag), adj. 1. (Despre un animal) Care utilizează hrană variată, vegetală şi animală.
2.	(Despre un parazit) Care atacă mai multe plante-gazdă; -fagie (v. -fagie), s.f. 1. Ingestie patologică şi exagerată de alimente. 2. Mod de nutriţie al organismelor polifage. 3. Proprietate a unor paraziţi de a ataca vieţuitoare-gazdă din specii şi familii diferite; -falangie (v. -falangie), s.f., prezenţa falangelor supranumerare la un deget; -fazi^ (v. -fazie), s.f., prezenţa în acelaşi loc a mai multor varietăţi distincte ale unei specii vegetale; -fenie (v. -fenie), s.f., totalitatea caracterelor controlate de o singură genă pleiotropă; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze numeroase; -filetic (v. -filetic), adj. (despre un descendent) care coboară din mai multe forme ancestrale comune; -filiei (v. -filiei), s.f., origine din mai multe tipuri ancestrale; ~filie2 (v. -filie2), s.f., mărire anormală a numărului de frunze dintr-un verticil; -filogenie (v. filo2-, v. -geniei), s.f., filogenie din maimulte linii de descendenţă; -fiziograf (v. fizio-, v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea proceselor elementare biologice şi fi-
323
ziochimice care au loc în organismele vii; -fonic (v. -fonic), adj., bazat pe polifonie, care ţine de polifonie; -fonie (v. -fonie), s.f. 1. Ştiinţă muzicală care studiază suprapunerea coordonată a mai multor linii melodice independente, care se află în relaţii armonice. 2. Halucinaţie auditivă constând în perceperea simultană a mai multor voci inexistente; -fotic (v. -fotic), adj. (despre plancton) aflat în zona apelor cu lumină abundentă; -frazie (v. -frazie), s.f., locvacitate patologică; -frenie (v. -frenie), s.f., delimitare nosologică a psihozelor, în al căror tablou clinic predomină fenomenele de automatism psihic, halucinaţiile auditive şi pseu-dohaiucinaţiile; -gaiactie (v. -galactie), s.f., secreţie excesivă de lapte; -gam (v. -gam), adj., s.m. 1. Adj. (Despre o plantă) Cu flori hermafrodite şi unisexuate pe acelaşi individ.
2.	S.m. Bărbat însurat cu mai multe femei în acelaşi timp; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Situaţia unui bărbat poligam. 2. Stare a florilor hermafrodite şi unisexuate pe acelaşi individ; -gastrografie (v. gastro-, v. -grafie), s.f., metodă de diagnostic constând în expuneri radiolo-gice multiple ale stomacului opacizat cu bariu, pentru analizarea cineticii acestuia; -gastru (v. -gastru), adj., care are mai multe stomacuri; -genetic (v. -genetic), adj. 1. Derivat din mai multe linii de descendenţă. 2. Care dă culori diferite după mordanţii care i se asociază; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Concepţie potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor comun, ci au origini multiple. 2. Descendenţă din mai multe linii parentale. 3. Multiplicitatea originilor sau paralelismul unor geneze ce duc la efecte psihologice similare; -genic (v. -genic), adj. 1. (Despre un complex de gene) Care îşi cumulează efectele pentru a determina un caracter oarecare. 2. (Despre o caracteristică ereditară) Care este controlat de două sau mai multe gene. 3. (Despre o formă de relief) Care a fost fasonat în condiţii succesive diferite. 4. Referitor la poligenie; -genie (v. -geniei), s.f., doctrină potrivit căreia diferitele rase umane au apărut în acelaşi timp în mai multe puncte de pe glob; sin. poligenism; -gin (v. -gin), adj. (despre o floare) care prezintă mai multe pistile; -ginie (v. -ginie), adj., relativ la poliginie; -ginie (v. -ginie), s.f., prezenţă a mai multor pistile în fiecare floare; -girie (v. -girie), s.f., existenţă a mai multor circumvoluţii supranu-merare pe suprafaţa creierului; -globulie (v. -globulie), s.f., creştere a numărului de hematii din sânge; sin. policitemie; -giot (v. -glot), adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care vorbeşte mai multe limbi. 2. Adj. Care este scris în mai multe limbi; -gnat (v. -gnat), adj., s.m. (monstru) cu fălci supranumerare şi
diforme; -gnozie (v. -gnozie), s.f., tendinţă de acumulare sistematică de cunoştinţe din domenii foarte variate; sin. enciclopedism; -gon (v. -gon2), s.n., figură geometrică formată dintr-o linie frântă închisă; -graf (v. -graf), s.m. şi n. 1. S.m. Autor care a scris opere aparţinând unor genuri variate. 2. S.n. Aparat pentru reproducerea unui manuscris în mai multe exemplare. 3. Instrument medical pentru înregistrarea mai multor constante biologice (puls radial, apexogramă, jugulogramă etc.); -halin (v. -halin), adj. (despre un bazin acvatic) cu un conţinut de clorură de sodiu de 10—17%0; -haploid (v. haplo-, v. -id), adj., s.m.
1.	Adj., s.m. (Organism) rezultat din două specii poliploide. 2. S.m. Haploid rezultat dintr-o specie poliploidă. 3. Adj. Cu un număr de cromozomi redus la jumătate faţă de numărul iniţial, în cazul tipului derivat partenogenetic dintr-o formă poliploidă; -heteroxen (v. hetero-, v. -xen), adj. (despre ciclul evolutiv al unor paraziţi) care în dezvoltarea sa necesită mai multe gazde; -hidroză (v. -hidroză), s.f., hi-persecreţie sudorală; -lepis (v. -lepis), adj., cu numeroase scuame; -mastie (v. -mastie), s.f., anomalie congenitală caracterizată prin existenţa de mamele supranumerare; -megalie (v. -megalie), s.f., prezenţa la aceeaşi specie de spermatozoizi de mărimi diferite; -melie (v. -melie), s.f., prezenţa unui număr mai mare de membre decât cel normal; -menoree (v. meno-, v. -ree), s.f., separaţie a ciclului menstrual la intervale mai scurte decât cele normale; -mer (v. -mer), adj., s.m. şi f. 1. Adj. (Despre un organ vegetal) Cu mai multe părţi sau diviziuni. 2. S.m. Substanţă ale cărei molecule sunt constituite din reunirea mai multor molecule de monomer. 3. S.m. Moleculă constituită din subunităţi similare (colagenul) sau deosebite (hemoglobina), care este formată din două lanţuri alfa şi din două lanţuri beta. 4. Adj., s.f. pl. (Gene) cu acţiune similară şi efecte aditive, care condiţionează caracterele plurifactoriale (poligenice); -merie (v. -merie), adj. (despre un gineceu sau ovar) format din mai multe părţi; -merie (v. -merie), s.f. 1. Stare a unui corp polimer. 2. Condiţionarea unui caracter de mai mulţi factori genetici echivalenţi; -metrie (v. -metriei), s.f., suprapunere simultană a două sau a mai multor măsuri în care timpii tari iniţiali nu coincid întotdeauna; -mialgie (v. mi/oi-, v. -algie), s.f., afecţiune dureroasă simultană a mai multor muşchi; -miar (v. -miar), adj., care are mai multe straturi musculare; -mictic (v. -mictic), adj. (despre plancton) cu mai multe specii dominante; -morf (v. -morf), adj. 1. Care se prezintă sub mai multe forme.
2.	(Despre gen sau specie) Cu variabilitate mare. 3. (Despre un caracter) Controlat de
324
gene cu frecvenţă intermediară între cea a genelor sălbatice şi cea a genelor foarte rare (idiomorfe). 4. Referitor la pluralitatea de aspect, la capacitatea de a se prezenta sub mai multe forme a unui organism sau a unui fenomen; -morfic (v. -morfic), adj., care se referă lâ polimorfie; -morfie (v. -morfie), s.f., proprietate a unor substanţe chimice de a se prezenta sub mai multe forme cristaline; sin. polimorfism (1); -morfism (v. -morfism), s.n.
1.	Polimorfie*. 2. Existenţa mai multor forme diferite în cadrul aceleiaşi specii, în special la animalele care trăiesc în colonii 6au în societăţi. 3. Prezenţa într-o populaţie a două caractere (gene) într-o asemenea frecvenţă, încât gena cea mai rară nu poate fi menţinută numai prin mutaţii recurente; -nemic (v. -nemic), adj. (despre un cromozom) care este constituit, probabil, din mai muie fibre nucleoproteice paralele; -neuropaîie (v. neuro-, v. -patie), s.f., inflamaţie infecţioasă a mai multor nervi; -nezie (v. -nezie), s.f., înmulţire exagerată a insulelor pancreatice; -nitrofil (v. nitro-, v. -fiii), adj. (despre bacterii) care preferă azotul combinat; -nom (v. -nom2), s.n., expresie algebrică formată din mai multe monoame; -odont (v. -odont), adj., cu dinţi numeroşi; -odonţie (v. -odonţie), s.f., prezenţa de dinţi supranumerari; -oecie (v. -oecie), s.f., prezenţa concomitentă în cadrul aceleiaşi specii a unor indivizi de sexualitate diferită; -oftalm (v. -oftalm), adj., care are numeroşi ochi; -onichie (v. -onichie), s.f., malformaţie caracterizată prin prezenţa de unghii supranumerare la degete; -onim (v. -onim), s.n., nume taxonomic cu semnificaţie nesigură, confuză; -onimie (v. -onimie), s.f., caracteristică a unei limbi în care acelaşi obiect are mai multe denumiri; -opie (v. -opie), s.f., percepţie multiplicată a unui obiect; sin. poliop-sie; -opsie (v. -opsie), adj. (despre un tip de iluzie vizuală) care se datorează unor defecte oculare, constând în perceperea multiplicată a aceluiaşi obiect; -opsie (v. -opsie), s.f., po-liopie*; -orexie (v. -orexie), s.f., foame excesivă; -orhid (v. -orhid), adj., s.m. (individ) care prezintă poliorhidie; -orhidie (v. -orhidie), s.f., anomalie congenitală caracterizată prin existenţa de testicule supranumerare; -otie (v. -otie), s.f., anomalie congenitală care constă în prezenţa de pavilioane supranumerare la acelaşi individ; -p (v. -p), s.m. 1. Celenterat fixat, care are formă de săculeţ, cu un orificiu bucoanal înconjurat de tentacule la polul superior. 2. Tumoare benignă pedunculată, care se dezvoltă pe mucoasa nasului şi a laringelui; -pag (v. -pag), s.m., monstru monocefalian cu două coloane vertebrale complete şi independente având şi o mandibulă dublă; -patie (v. -patie), s.f., stare a unei persoane atinse, si-
multan, de mai multe boli; -petal (v. -petal), adj. (despre corolă) cu mai multe petale; -petalie (v. -petalie), s.f., stare a unei corole cu petale supranumerare; -piren (v. -piren), adj., cu nuclei sau sâmburi numeroşi; -placofore (v. placo-, v. -for), s.f. pl., clasă de moluşte din subîncrengătura amfineurelor, încrengătura mo-luştelor; -plastic (v. -plastic), adj. (despre un ţesut organic) care conţine mai multe plastide; -plectic (v. -plectic), adj., care poate produce mai multe combinaţii de gene; -pnee (v. -pnee), s.f., respiraţie cu frecvenţă mărită; -pod (v. -pod), adj., s.m. 1. Adj. Care are mai multe picioare. 2. S.m. Făt teratologic având mai multe picioare decât normal; -podie (v. -podie), s.f., malformaţie congenitală care constă în prezenţa unui număr de picioare supranumerare; -por (v*. -por), s.m., ciupercă cu pori, coriacee, din clasa bazidiomicetelor, care creşte pe arbori; -pseudomelie (v. pseudo-, v. -melie), s.f., percepţia falsă a unor membre supranumerare; -pter (v. -pter), adj., cu mai multe aripioare; -ribozom (v. ribo-, v. -zom), s.m., totalitate a ribozomilor legaţi de un singur filament de mesager ARN; -ritmie (v. -ritmie), s.f., suprapunere de linii melodice cu structuri ritmice diferite, care evoluează simultan; -riz (v. -riz), adj. (despre o plantă) cu mai multe rădăcini; -saprob (v. sapro-, v. -b), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care trăieşte în ape cu un conţinut ridicat de substanţe organice putrescîbile; -bii (v. -bie), s.f. pl., forme vegetale şi animale utilizate ca indicatori biologici în sistemul saprobiilor pentru determinarea zonelor de poluare intensă a apelor; -saprobiu (v. sapro-, v. -biu), adj. (despre un organism) capabil să vieţuiască într-un mediu cu multe impurităţi; sin. poli-saprobic; -sarcă (v. -sarcă),s.f., dezvoltare anormală a unei plante, datorită excesului de suc nutritiv; -schelie (v. -schelie), s.f., monstruozitate caracterizată prin prezenţa mai rnultor picioare supranumerare; -semie (v. -semie), s.f. 1. Pluralitate de semnificaţii conţinute de un cuvânt sau de o unitate frazeologică. 2. Proprietate a operei de artă de a avea pentru contemplator mai multe sensuri, care se dezvăluie succesiv, în funcţie de contextul social şi istoric în care este receptată; -sialie (v. -sialie), s.f., salivâţie excesivă; -silab (v. -silab), adj., s.n. (cuvânt) format din mai multe silabe; -somatic (v. -somatic), adj. (despre un organism) care este constituit din celule diploide şi poliploide, prezente în acelaşi ţesut sau în ţesuturi şi organe diferite; -somaţie (v. -somaţie), s.f., prezenţa colectivă a celulelor diploide şi poliploide în ţesut sau la un individ; -sperm (v. -sperm), adj. 1. Care prezintă polispermie.
2.	(Despre un fruct) Cu seminţe numeroase;
325
-spermie (v. -spermie), s.f., proces de producere a unui zigot prin fecundarea unor ovule de către mai mulţi spermatozoizi; -spondilie (v. -spondilie), s.f., condiţia de a avea segmente vertebrale multiple; -spor (v. -spor), adj., s.m. 1. Adj. Care conţine mai mulţi spori; sin. polisporic. 2. S.m. Celulă reproductivă care se divide în mai mult de patru spori; -stei (v. -stei), adj. (despre o rădăcină) care posedă mai mulţi cilindri centrali; sin. polistelic; -stelie (v. -stelie), s.f., prezenţă a mai multor cilindri centrali în rădăcină; -stemon (v. -stemon), adj.
1.	(Despre un androceu) Care are stamine de două ori mai mult decât petale. 2. Cu mai multe serii de stamine; -stih (v. -stih), adj. (despre un organ vegetal) dispus pe mai multe şiruri, serii sau verticile; -stil (v. -stil), adj., cu mai multe stile; sin. polistilic; -sjom (v. -stom), adj., cu mai multe orificii sau haustorii; —telie (v. -telie), s.f., prezenţa de mamele supranumerare; -tenie (v. -tenie), s.f., multiplicare a cromatidelor în interiorul fiecărui cromozom;' -tipic (v. -tipic), adj. (despre o specie) care cuprinde mai multe categorii sistematice inferioare; -tom (v. -tom), adj., s.n. 1. Adj. (Despre un organ vegetal) Divizat sau ramificat în mai multe părţi. 2. S.n. Tip de tomograf cu trei tipuri de deplasare a tubului; -tomie (v. -tomie), s.f. 1. Diviziune în mai multe părţi, grupe sau specii. 2. Ramificare a vârfului axei principale a tulpinii sau inflorescenţei în mai mult de două ramuri secundare; -top (v. -top), adj., format pe areale diferite; -topic (v. -topic), adj. 1. (Despre o specie) Care s-a format în mai multe regiuni. 2. (Despre o unitate taxonomică) Care include populaţii asemănătoare morfologic, ce ocupă regiuni cu totul deosebite; -topie (v. -topie), s.f., 1. Localizare în mai multe organe sau ţesuturi a unei boli. 2. Acţiune a unei substanţe faţă de mai multe ţesuturi organice.
3.	Posibilitate a formării unor soiuri, biotipuri sau ecotipuri polifiletice cu puţine caractere diferenţiale, pe areale separate; -trih (v. -trih), adj., cu mai mulţi peri, cili sau flageli; -trof (v. -trof), adj., cu capacitate de adaptare la nutriţie diferenţiată, pe substraturi variate; sin. po-iitrofic; -trofic (v. -trofic), adj., politrof*; -trofie (v. -trofie), s.f. 1. Exces în procesul de nutriţie.
2.	Nutriţie pe mai multe plante-gazdă; -trop (v. -trop), adj. (despre transformări de stare ale fluidelor) care se efectuează în aşa fel încât presiunea şi volumul variază, în timp ce căldura specifică rămâne constantă; sin. politro-pic; -tropic (v. -tropic), adj. politrop*; -urie (v. -urie), s.f., creşterea volumului de urină eliminată într-un anumit interval de timp; -valent (v. -valent), adj. (despre o substanţă) care se poate prezenta în compuşii săi în diferite stări de valenţă; -xen (v. -xen), adj.
(despre un parazit) care poate trăi pe mai multe gazde; sin. polixenic; -xenie (v. -xenie), adj., polixen*; -zigoză (v. -zigoză), s.f., conjugarea mai multor gameţi; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., clasă de animale microscopice unicelulare care trăiesc în colonii şi al căror corp este acoperit cu o crustă calcaroasă; -zom (-som) (v. -zom), s.m., complex activ rezultat din sinteza proteinelor şi constituit din mai mulţi ribozomi uniţi printr-o moleculă de ARN; -zomic (v. -zomic), adj. (despre un nucleu) care are un număr suplimentar de cromozomi; -zomie (-somie) (v. -zomie), s.f., prezenţă de cromozomi supra-numerari; -zoomorf (v. zoo-, v. -morf), adj. (despre un monstru) care prezintă mai multe forme de animal; sin. polizoomorfic; -zoomorfic (v. zoo-, v. -morfic), adj., polizoomorf*.
POLINI- „polen". 0 lat. polien, poilinis „pulbere, făină" > fr. poilini-, engl. id., lat. sav. id. > rom. polini-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă, care conţine polen; -form (v. -form), adj., cu aspect de polen; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu polen.
POLIO- „cenuşiu, materie cenuşie". 0 gr. polios „cenuşiu, gri“ > fr. poiio-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. polio-.m -encefalomalacie (v. encefalo-, v. -malacie), s.f. encefalopatie degenerativă caracterizată prin necrozarea cere broeorticală a substanţei cenuşii şi prin sin-dromuri de depresiune nervoasă; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze cenuşii; -plasmă (v. -plasmă), s.f., strat citoplasmatic netransparent, aflat sub hialoplasmă şi ectoplasmă; -ptil (v. -ptil), adj., cu cili cenuşii; -trih (v. -trih), adj., cu peri cenuşii.
POLIP-, v. POLIPO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a polipilor.
POLIPI- „polip". 0 lat. poiypus „polip-de-mare“
>	fr. polypi-, engl. id. > rom. polipi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine polipi; -form (v. -form), adj., în formă de polip.
POLIPLO- „numeros, supranumerar". 0 gr. polyplous „de mai multe ori" > fr. polyplo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. poliplo-.
■	-caul (v. -caul), adj., cu tulpini numeroase; -id (v. -id), adj. 1. Cu un număr mai mare decât dublul cromozomilor din generaţia haploidă. 2. Care prezintă poliploidie; -stemonie (v. -stemonie), s.f., prezenţa în floare a numeroase verticile de stamine. POLIPO- „polipi" 0 gr. polypous „excrescenţă morbidă, polip" > fr. po/ypo-, engl. id. > rom. polipo-. u -id (v. -id), adj., cu aspect de polipi; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical pentru ablaţia polipilor; -tomie (v. -tomie), s.f., ablaţie chirurgicală a polipilor.
POLITICO- „politică". 0 gr. poliîikos „civic, politic" > fr. politico-, germ. politiko- > rom. politico-, m -logie (v. -logie), s.f., politologie*.
326
POLITO- „politică". 0 gr. polis, politis „oraş, cetate" > fr. polito-, germ. id. > rom. polito-. ■ -log (v. -log), s.m., specialist în politologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază activităţile, relaţiile şi instituţiile politice; sin. ştiinţă politică, politicologie.
POLO- „globular". 0 gr. polos „pol, boltă cerească" > fr. polo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. polo-. ■ -cit (v. -cit), s.n., celulă globulară lipsită de citoplasmă, formată în timpul diviziunilor de maturaţie a oului; sin. corpuscul polar, globul polar.
-POM „opercul, căpăcel botanic". 0 gr. poma „capac, pleoapă" > fr. -pome > rom. -pom. POM-, v. POMA-. ■ -acant (v. -acant), adj., care are opercule dinţate.
POMA- „opercul". 0 gr. poma „capac, opercul"
>	fr. poma-, engl. id. > rom. poma-. ■ -centru (v. -centru), adj., care are opercule ţepoase. POMI- „pom, pomaceu". 0 lat. pomum „fruct, poamă" > fr. pomi-, it. id., engl. id., lat. sav. id.
>	rom. pomi-. ■ -col (v. -coh), adj., referitor la pomicultură; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., cultivator de pomi; -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a agriculturii care se ocupă cu cultura pomilor fructiferi; -fer (v. -fer), adj., care produce fructe pomacee; -form (v. -form), adj., de forma merelor; -viticol (v. viti-, v. -coli), adj., care se referă la pomicultură şi la viticultură.
POMO- „pom fructifer". 0 lat. pomum „fruct, poamă" > fr. porno-, engl. id., germ. id. > rom. porno-, m -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în pomologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază cultivarea şi îngrijirea pomilor fructiferi.
-POMP „care conduce, care îndrumă". 0 gr. pompos „care conduce" > fr. -pompe > rom. -pomp.
-PONIC „care cultivă, care îngrijeşte". 0 gr. po-nos „muncă, efort" > fr. -ponique, engl. -ponic, germ. -ponik> rom. -ponic.
PONO- „efort fizic, activitate". 0 gr. ponos „muncă grea, efort" > fr. pono-, germ. id. > rom. pono-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., aversiune morbidă faţă de efortul fizic; -patie (v. -patie), s.f., stare reactivă provocată de activitatea individului.
PONTO- „mare, marin". 0 gr. pontos „apa mării"
>	fr. ponto-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. ponto. ■ -fii (v. -fih), adj., care creşte în mările adânci; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante din mările adânci.
POO- „păşune, pajişte". 0 gr. poa „iarbă, păşune" > fr. poo-, lat. sav. id. > rom. poo-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante de păşuni şi pajişti; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la poofite.
-POR „deschidere, ieşire, orificiu". 0 gr. poros „trecere, deschidere, pasaj" > fr. -pore, engl. id., germ. -por, lat. sav. -porus > rom. -por. PORi-, v. POROr. ■ -andrie (v. -andrie), adj., cu antere care se deschid prin pori; sin. po-randru; -andru (v. -andru), adj., porandric*; -encefalie (v. -encefalie), s.f., boală caracterizată prin existenţa unei cavităţi deschise în formă de crater la suprafaţa creierului; -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut vegetal aparent poros, format din celule alungite; sin. ţesut poros; -opsie (v. -opsie), s.f., tulburare de vedere care constă în percepţia deformată a obiectelor, a poziţiei şi a raporturilor spaţiale dintre ele. POR2-, v. PORO2-. ■ -omfal (v. -omfal), s.n., hernie ombilicală însoţită de calozitate zonală. PORFIR-, v. PORFIRO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini purpurii; -andrie (v. -andrie), adj., cu stamine purpurii; sin. porfirandru; -andru (v. -andru), adj., porfirandric*; -ant (v. -ant), adj., cu flori purpurii.
PORFIRO- „purpură, purpuriu, roşcat". 0 gr. porphyra „purpură" > fr. porphyro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. porfiro-, m -blast (v. -blast), s.n., mineral din rocile metamorfice, cu cristale mai mari decât celelalte minerale asociate; -blastic (v. -blastic), adj. (despre structura rocilor metamorfice) care conţine porfiroblaste; -carp (v. -carp), adj., cu fructe purpurii; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze purpurii; -for (v. -for), s.m., pigment purpuriu prezent în celule; -id (v. -id), adj. 1. Care are aparenţa porfirului. 2. (Despre granit) Cu cristale mari de feldspat.
PORI- „por, orificiu, porozitate". 0 lat. porus „canal, conduct" > fr. pori-, engl. id.> lat. sav. id. > rom. pori-. ■ -cid (v. -cid), adj. (despre capsule, antere etc.) care se deschide prin pori; -fer (v. -fer), adj., s.n. pl. 1. Adj. Prevăzut cu pori sau stomate. 2. S.n. pl. încrengătură de nevertebrate pluricelulare marine, fixate de substat şi cu suprafaţa corpului prevăzută cu orificii mici sau pori; sin. spongieri; -form (v. -form), adj., care are forma unui por; -gen (v. -gen2), adj. (despre un material) care produce porozitate într-o masă de material vâscos sau fluid.
-PORIE „deplasare, călătorie". 0 gr. poreia „mers, călătorie" > fr. -porie, engl. id., lat. sav. -poria > rom. -porie.
PORIO- „umblare, vagabondaj". 0 gr. poreia „călătorie, mers" > fr. porio-, germ. id., engl. id.
>	rom. porio-. ■ -manie (v. -manie), s.f., impuls psihopatologic periodic care constă în necesitatea de a călători, de a vagabonda, de a-şi schimba locul.
PORNO- „obscen, trivial, prostituţie". 0 gr. pome „prostituată" > fr. porno-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. porno-, m -craţie (v. -craţie),
327
s.f., predominaţie a prostituţiei într-o societate omenească; -graf (v. -graf), s.m., autor de opere pornografice; -grafie (v. -grafie), s.f., scriere, desen, fotografie sau gravură cu conţinut obscen, licenţios; -grafomanie (v. grafo-, v. -manie), s.f., obsesie patologică pentru imagini pornografice; -lagnie (v. -lagnie), s.f., atracţie sexuală pentru prostituate.
PORO1- „por, stomată, orificiu, conduct". 0 gr. poros „trecere, canal, deschidere" > fr. poro-, germ. id., engl. id. > rom. poroi-. ■ -cefali (v. -cefal), s.m. pi., gen de paraziţi din familia po-rocefalidelor care, ca adulţi, trăiesc în special pe şerpi; -cit (v. -cit), s.n., celulă perforată, prezentă Sa porifere; -dendron (v. -dendron), s.m., plantă din grupul lepidofitelor, descoperită cu resturi fosile în cărbunele brun cu luciu mat; -fii (v. -fil2), adj., eu frunze prevăzute cu pori; -for (v. -for), adj., care poartă pori; -game (v. -gam), adj., s.f. pl. (plante) care se înmulţesc prin porogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., tip de fecundaţie în cadrul căreia tubul polinic pătrunde în ovul prin micropil; -gen (v. -geni), adj., care generează pori; -ide (v. -id), s.f. pl., mici puncte în formă de pori pe membrana algelor diatomee; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea dimensiunilor sto-matelor; -scop (v. -scop), s.n., instrument utilizat în poroscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., metodă de identificare dactiloscopică, prin examinarea orificiilor glandelor sudoripare ale liniilor papilare; -spor (v. -spor), s.m., spor format prin ieşirea protoplasmei printr-un por din peretele celulei conidiogene; sin. poroco-nidie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a meatului u retrăi.
PORO2- „îngroşare, calozitate". 0 gr. poros „concreţiune, calozitate" > fr. poro-, engl. id., germ. id. > rom. poro2-. ■ -cel (v. -cel2), s.n. hernie inghinovaginală însoţită de îngroşarea exagerată a pungilor testiculare.
PORO3- „spaţiu, spaţial". 0 gr. porro „departe"
>	fr. porro-, germ. id. > rom. poro3-. ■ -scopic (v. -scopic), adj., referitor la o distribuţie temporo-spaţială, în profunzime, în câmpul optic. PORTO- „vena portă". 0 lat. porta „deschidere, orificiu" > fr. porto-, germ. id., engl. id. > rom. porto-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., metodă radiologică de evidenţiere a sistemului venos port cu ajutorul unei substanţe de contrast; -hepatografie (v. hepato-, v. -grafie), s.f., radiografie a venei porte şi a ficatului.
POSO- (POZO-) „doză, dozaj". 0 gr. posos „cât de mare, cât de numeros" > fr. poso-, germ. id., engl. id. > rom. poso- şi pozo-. m -logie (pozologie) (v. -logie^, s.f., parte a terapeuticii care se ocupă cu studiul dozelor în care trebuie administrate medicamentele.
POSTERO- „descendent, urmaş". 0 lat. pos-terus „care vine apoi" > fr. postero-, engl. id. > rom. postero-. ■ -manie (v. -manie), s.f., dorinţă patologică de a avea urmaşi.
-POSTIE „prepuţ". 0 gr. posthe „prepuţ" > fr. -posthie, engl. -postie, lat. sav. -posthia > rom. -postie.
-POT „care absoarbe, absorbant". 0 gr. potos „acţiunea de a bea, băutură" > fr. -pote, erigl. id. > rom. -pot.
-POTAM „râu, apă curgătoare". 0 gr. potamos „apă curgătoare, fluviu" > fr. -potame, engl. -potamous > rom. -potam.
POTAMI- „râu, apă curgătoare". 0 gr. potamos „apă curgătoare" > fr. potami-, engl. id., lat. sav. id. > rom. potami-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre un organism) care creşte în râuri. -POTAMIC „de râu, de apă curgătoare". 0 gr. potamos „apă curgătoare, râu" > fr. -potamique, engl. -potamic, lat. sav. -potamicus > rom. -potamic.
POTAMO- „râu, fluviu, apă curgătoare". 0 gr. potamos „râu, fluviu, apă curgătoare" > fr. potamo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. potamo-. ■ —bii (v. -biu), adj,, s.m. pl. (peşti) care migrează în medii dulcicole; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul fiinţelor care populează râurile şi fluviile; -drom (v. -drom), adj. (despre peşti) care migrează dintr-un râu într-altul; -fii (v. -fih) adj., care creşte în ape curgătoare; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care populează apele curgătoare; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de cursurile de apă; -gen (v. -geni), adj., care generează ape curgătoare; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a apelor curgătoare; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în potamologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul apelor curgătoare; -toci (v. -toc), adj., s.m. pl. (peşti) care migrează din mare în fluvii şi râuri, pentru a se reproduce.
POTENŢIO- „potenţial electric" 0 lat. potentia „putere, tărie" > fr. potentio-, engl. id., germ. id. > rom. potentio■ -metrie (v. -metriei), s.f., ansamblu de metode folosite pentru măsurarea diferenţelor de potenţial; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Montaj utilizat pentru divizarea tensiunii electrice. 2. Aparat pentru măsurarea potenţialelor electrice prin metoda compensaţiei.
3.	Instrument pentru măsurarea concentraţiei ionilor de hidrogen.
POTETO- „absorbţie". 0 gr. potes, potetos „acţiunea de a bea" > fr. poteto-, germ. id., engl. id. > rom. poteto-. m -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea cantităţii de apă absorbită de plante.
328
POTO- „lichid, băutură". 0 gr. potos „băutură, acţiunea de a bea" > fr. poto-, engl. id., germ. id. > rom. poto-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., tratat asupra băuturilor; -manie (v. -manie), s.f., impuls patologic de a consuma exagerat lichide sau băuturi alcoolice; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea cantităţii de apă absorbită de plante.
POZO-, v. POSO-.
-PRAGIE „funcţie nutritivă, nutriţie". 0 gr. prage „acţiune, act" > fr. -pragie, germ. id., engl. -pragia, lat. sav. id. > rom. -pragie. PRATI- „pajişte". 0 lat. pratum „pajişte" > fr. prati-, lat. sav. id. > rom. prati-. ■ -col (v, -coli), adj. (despre un organism) care creşte sau care trăieşte pe pajişte.
PRATO- „pajişte". 0 lat. pratum „pajişte" > it. prato- > rom. prato-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază pajiştile.
-PRAXIE „acţiune, deprindere". 0 gr. praxis „acţiune, practică, execuţie" > fr. -praxie, germ. id., engl. -praxia > rom. -praxie.
PRAXIO- „acţiune umană". 0 gr. praxis „acţiune, îndeplinire" > fr. praxio-, germ. id., engl. id. > rom. praxio-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază structura generală a acţiunilor umane şi condiţiile eficacităţii lor.
PRESBIO-, v. PREZBIO-.
PRESI- „comprimat, strâns". 0 lat. pressus „presat, comprimat" > fr. pressi- > rom. presi-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze comprimate lateral; -rostru (v. -rostru), adj. (despre păsări) cu ciocul comprimat.
PRESO- „presiune, comprimare". 0 lat. prâsso, are „a strânge, a apăsa" > fr. presso-, germ. id., engl. id. > rom. preso-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea presiunii; -stat (v. -stat), s.n., aparat automat care serveşte la menţinerea constantă a presiunii unui fluid. PREZBI-, v. PREZBIO-. ■ -acuzie (v. -acuzie), s.f., senescenţă auriculară; -estezie (v. -estezie), s.f., scădere a sensibilităţii cutanate, prezentă la senili; -opie (v. -opie), s.f., scădere fiziologică a acomodaţiei la limita incompatibilă a vederii normale pentru aproape.
PREZBIO- (PRESBIO-) „senil, bătrân, senes-cent“. 0 gr. presbys „om în vârstă, bătrân" > fr. presbyo-, germ. id., engl. id., lat., sav. id. > rom. prezbio- şi presbio-. ■ -frenie (presbiofrenie) (v. -frenie), s.f., stare psihotică senilă, caracterizată prin tulburări grave de memorie, stări euforice şi gesturi mimice concordante cu conţinutul ideativ.
PRI-, v. PRIO-. ■ -odont (v. -odont), adj. (despre un mamifer) cu dinţi dantelaţi.
PRIMATO- „primate, mamifere superioare". 0 lat. primas, primatis „dintre cei dintâi, de prim
rang" > fr. primato-, engl. id. > rom. primato-. ■ -log (v. -log), s.m., specialist în primatologie; -logie (v. -logiei), s.f., studiul ştiinţific al primatelor.
PRIMI- „întâi, iniţial". 0 lat. primus „întâi, primul"
>	ir. primi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. primi-. ■ -gen (v. -gen2), adj. (despre epidermă, utricul etc.) care apare într-o formă iniţială, încă nediferenţiată; -gestă (v. -gestă), adj., s.f. (femeie) care este gravidă pentru prima oară; -pară (v. -par), adj., s.f. (femeie) care se află la prima naştere.
PRIO- „ferăstrău, serat, dantelat". 0 gr. prion „ferăstrău" > fr. prio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. prio-. ■ -cer (v. -cen), adj. (despre o insectă) cu antene dantelate.
PRION-, v. PRIONO-. ■ -ant (v. -ant), adj. (despre o plantă) cu flori dantelate; -odont (v. -odont), adj. (despre un mamifer) care are dinţii cu marginile zimţate.
PRIONO- „dinţat, dantelat, serat". 0 gr. prion, prio-nos „ferăstrău" > fr. priono-, engl. id., lat. sav. id. > rom. priono-. ■ -derm (v. -derm), adj. (despre un animal) cu pielea zbârcită; -fii (v. ~fil2), adj., cu frunze dinţate; -petal (v -petal), adj., cu petale serate.
PRISMATI- „prismă". 0 lat. prisma, prismatis „prismă" > fr. prismati-, lat. sav. id. > rom. prismati-. u -form (v. -form), adj., în formă de prismă.
PRISMATO- „prismă, prismatic". 0 gr. prisma, prismatos „prismă" > fr. prismato-, engl. id., germ. id. > rom. prismato-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe prismatice; sin. prismatocarpic; -carpic (v. -carpic), adj.^prismatocarp*; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. (Despre un mineral) Care derivă dintr-o prismă. 2. S.n. Poliedru cu două feţe poligoane oarecare, paralele, iar celelalte feţe fiind triunghiulare, trapeze sau paralelograme.
PROBOSCIDI- „trompă, proboscidă". 0 lat. proboscis, proboscidis „trompa elefantului" > fr. proboscidi-, engl. id. > rom. proboscidi-. m -form (v. -form), adj., în formă de trompă. -PROCT „anus, regiune anală". 0 gr. proktos „anus" > fr. -procte, engl. -proct > rom. -proct. PROCT-, v. PROCTO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere în regiunea anală; sin. proctodinie; -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilataţie anală sau rectală; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie a unei porţiuni din peretele rectal; -odinie (v. -odinie), s.f., proctalgie*.
-PROCTIE „anus, regiune anală". 0 gr. proktos „anus, şezut" > fr. -proctie, germ. -proktie, engl. -proctia, lat. sav. id. > rom. -proctie. PROCTO- „rect, anus, rectal, anal". 0 gr. proktos „anus" > fr. procto-, engl. id., germ.
329
prokto-, lat. sav. procio- > rom. procto-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., relaxare exagerată a muşchilor anali şi rectali; sin. proctoptoză; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în proctologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază afecţiunile anusului şi ale rectului; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a rectului de osul sacru sau de ligamentul sacrosciatic; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a orificiului anal; -ptoză (v. -ptoză), s.f., proctocel*; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a rectului; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie rectală; -ree (v. -ree), s.f., scurgere mucilaginoasă din anus; -scop (v. -scop), s.n., instrument utilizat în proctoscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., examen al anusului şi al rectului, cu ajutorul proctoscopului; -spasm (v. -spasm), s.n., mişcare spasmodică a rectului; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare operatorie a anusului.
PROFESIO- „ocupaţie, profesie". 0 lat. professio „meserie, ocupaţie" > germ. professio- > rom. profesio■ -gramă (v. -gramă), s.f., distribuţie grafică pe o scală gradată a nivelelor diverselor cerinţe ale unei activităţi profesionale specifice; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul profesiilor în vederea selecţiei şi orientării profesionale.
PROIO- „precoce, prematur". 0 gr. proios „devreme, timpuriu" > engl. proio- > rom. proio-. ■ -sporie (v. -sporie), s.f., dezvoltare prematură a sporilor. PROLI- „lăstar, lujer". 0 lat. proles „rod, copil"
>	fr. proli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. proii-. » -fer (v. -fer), adj., care poartă sau care emite lăstare; -form (v. -form), adj., în formă de lăstar.
PRONI- „aplecat înainte, înclinat". 0 lat. pronus „înclinat înainte" > fr. proni-, lat. sav. id. > rom. proni-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori înclinate înainte.
PROSO-, v. PROZO-. ■ -branh (v. -branh), adj., cu branhiile situate înaintea inimii; -plasmă (v. -plasmă), s.f., ţesut patologic produs de paraziţi; -plastic (v. -plastic), adj., cu celule anormale, datorită hiperplaziei; -plectenchim (v. plect/o-, v. -enchim), s.n., tip de plectenchim asemănător prosenchimului vegetal, format din hife miceliene lax împletite; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie facială.
-PROSOP (-PROZOP) „faţă, facial". 0 gr. prosopon „obraz, faţă" > fr. -prosope, engl. id., lat. sav. -prosopus > rom. -prosop şi -prozop. PROSOP-, v. PROSOPO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., nevralgie facială; sin. prosopodinie; -odinie (v. -odinie), s.f., prosopalgie*.
-PROSOPIE „faţă, aspect facial". 0 gr. prosopon „obraz, persoană" > fr. -prosopie, germ. id., it.
-prosopia, lat. sav. id. > rom. -prosopie.
PROSOPO- (PROZOPO-) „faţă, figură umană, facial". 0 gr. prosopon „faţă, obraz, persoană"
>	fr. prosopo-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. prosopo- şi prozopo-. ■ -dismorfie (v. dis-, v. -morfie), s.f., hemiatrofie a feţei; -grafie (v. -grafie), s.f., figură de compoziţie care constă în descrierea trăsăturilor exte* rioare, a ţinutei unei persoane sau a unui animal; -logie (v. -logiei), s.f., tipologie fondată pe studiul expresiei faciale şi al mimicilor spontane; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară diferenţele diametrelor feţei şi craniului; -morf (v. -morf), adj. (despre un obiect de artă) în formă de figură umană stilizată; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie cu localizare facială; -scopie (v. -scopie), s.f., studiul aspectului feţei şi al modificărilor pe care i le imprimă bolile; -spasm (v. -spasm), s.n., crampă musculară a feţei; -toracopag (v. toraco-, v. -pag), s.m., monstru bigemelar, în care feţii sunt uniţi lateral prin torace şi gât şi, în unele cazuri, prin maxilare.
PROSTAT-, v. PROSTATO-. ■ -ectomie (v.
-ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a prostatei. PROSTATO- „prostată, prostatic". 0 gr. pros-tates „aşezat înainte" > fr. prosiato-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. prostato-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., tumoare a prostatei; -lit (v. -liti), s.n., calcul prostatic; -megalie (v. -megalie), s.f., hipertrofie a prostatei; -ree (v. -ree), s.f., scurgere pe uretră a lichidului prostatic; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a prostatei; -veziculectomie (v. vezicul/o-, v. -ectomie), s.f., ablaţie a prostatei şi a veziculelor seminale.
PROT-, v. PROTO-. ■ -andrie (v. -andrie), adj., cu anterele maturizate înaintea maturităţii pis-tilelor; -andrie (v. -andrie), s.f., dezvoltare a organelor reproducătoare masculine înaintea celor femele, la organismele hermafrodite; -andru (v. -andru), adj. (despre un organism vegetal) la care organele sexuale masculine se maturizează înaintea celor feminine; -ascomicete (v. asco-, v. -micete), s.f. pl., ciuperci levuriforme, imperfect patogene, care produc micelii foarte mici; -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut vegetal fundamental; -ergie (v. -ergie), s.f., principiu al filobiologiei referitor la motivarea primară în organism; -onte (v. -ont), s.n. pl., organisme ultramicroscopice, altele decât bacteriile.
PROTALO- „protal". 0 gr. prothalles „care creşte repede" > fr. prothailo-, engl. id., germ. id. > rom. protaio-. m -id (v. -id), adj., asemănător cu protalul.
PROTEO- „proteină, proteidă, proteic". 0 gr. proteios „primul, cel dintâi" > fr. proteo-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. proteo-. m -cefali (v. -cefal), s.m. pl., viermi paraziţi
330
din intestinul peştilor dulcicoli, cu scolexul rotund şi prevăzut cu patru ventuze simple, dispuse în cruce; -chemotropism (v. chemo-, v. -tropism), s.n.,chemotropism produs de pro-teaze; -clastic (v. -clastic), adj. (despre o enzimă) cu acţiune de descompunere a proteinelor; -hidroliză (v. hidror, v. -liză), s.f., proces de hidrolizare a proteidelor; -litic (v. -Iitic2), adj., care prezintă proteoliză; -liză (v. -liză), s.f., descompunere a proteinelor sub acţiunea enzimelor; -pexie (v. -pexie), s.f., proces de fixare a proteinelor în corp; -plaste (v. -plast), s.n. pl., plastide care generează substanţe proteice; -zomi (v. -zom), s.m. pl., picături granulare prezente în celule, produse de alcaloizi.
PROTER-, v. PROTERO-. ■ -andrie (v. -andrie), adj., care prezintă proterandrie; sin. prote-randru; -andrie (v. -andrie), s.f., proces de maturizare a staminelor înaintea stigmatelor, în cadrul aceleiaşi flori; -andru (v. -andru), adj., protandric*; -ante (v. -ant), adj., s.f. pl. (plante) care înfloresc înainte de înfrunzire. PROTERO- „anterior, timpuriu, mai înainte, prematur". 0 gr. proteros „mai întâi, anterior, primul"
>	fr. protero-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. protero■ -andre (v. -andru), s.f. pl., flori hermafrodite dicogame, la care gineceul se maturizează înaintea staminelor; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la proterogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Prefigurare în cursul filogeniei a formelor adulte sau de mai târziu în locul formelor tinere sau mai timpurii. 2. Prezenţa c-aracterelor speciale din linia filogenetică mai întâi în stadiile ontogenetice timpurii, iar apoi, în schimbările filogenetice de formă; -gin (v. -gin), adj. (despre o floare) cu pistile mature înainte de maturizarea anterelor; sin. proteroginic; -ginie (v. -ginie), adj., proterogin*; -ginie (v. -ginie), s.f., dezvoltare a organelor reproducătoare femele înaintea celor mascule, la organismele hermafrodite; -glif (v. -glif), adj. (despre un şarpe veninos) care are dinţii în partea anterioară a gurii; -petalie (v. -petalie), s.f., obdiplostemonie inversă la care verticilul staminal epipetal este cel intern, iar cel extern este episepal; -tip (v. -tip), s.n., tip primar sau originar al unui taxon; -zauri (v. -zaur), s.m. pl., reptile ovipare per-miene; -zoic (v. -zoic), adj., s.n. 1. Eră geologică anterioară paleozoicului, în care au apărut bacteriile, algele şi nevertebratele primitive; sin. algonkian. 2. Adj. Care aparţine acestei ere geologice.
PROTISTO- „protiste, protozoare". 0 gr. pro-tistos „cel dintâi" > fr. protisto-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. protisto-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul formelor primitive ale vieţii; sin. studiul protistelor.
PROTO- „cel dintâi, anterior, primul, preistoric, primitiv, rudimentar". 0 gr. protos „cel dintâi, primul" > fr. proto-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. proto-. ■ -ascomicete (v. asco-, v. -micete), s.f. pl., subclasă de ciuperci din clasa ascomicetelor, încrengătura talofitelor; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază formele de viaţă mai mici decât bacteriile; -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme unicelulare sau coloniale, care reprezintă formele cele mai primitive ale vieţii; sin. protiste; -blast (v. -blast), s.n. 1. Celulă lipsită de membrană. 2. Celulă primordială a embrionului; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la protoblast; -cariocineză (v. carior, v. -cineză), s.f., formă intermediară de cariocineză între amitoză şi mitoză; -cerc (v. -cerc), adj. (despre o înotătoare caudală) care este divizat în două părţi; -clamidospor (v. clamido-, v. -spor), s.m., structură terminală şi umflată, formată pe un filament, din care generează clamidospori; -clon (v. -clon), s.n., clon derivat dintr-un pro-toplast; -clorofilă (v. cloro-, v. -fil2), s.f., pigment care conţine carotină şi xantofilă, prezent în frunzele îngălbenite; -colenchim (v. col/o2-, v. -enchim), s.n., primele elemente ale colen-chimului; -corm (v. -corm), s.n. 1. Partea tube-riformă a embrionului care, prin diferenţiere, dă naştere radiculei, tulipiniţei şi primelor frunze.
2.	Axă hipocotilă; -crat (v. -crat), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care şi-a putut recuceri arealul pierdut în perioadele glaciare, odată cu ameliorarea climatului; -cromozomi (v. cromo-, v. -zom), s.m. pl., granulaţii cro-matofile formate în mitoză la bazidiomicete, care, la sfârşitul profâzei, se reunesc în doi cromozomi; -dermă (v. -dermă), s.f., strat celular extern al meristemului primar din regiunea apicală a organelor radiculare; -filă (v. -fil2), s.f. 1. Frunzuliţă sau rezervă nutritivă care se găseşte în embrionul unei plante fanerogame; sin. cotiledon. 2. Formă juvenilă a frunzei. 3. Frunza protocormului; -fite (v. -fit), s.f. pl., organisme vegetale primitive unicelulare, care stau la baza evoluţiei regnului vegetal; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la protofite; -fitologie (v. fito-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază plantele fosile; sin. paleobotanică; -gamie (v. -gamie), s.f., fenomen de combinare a gârneţilor fără fuziune nucleară; -gen (v. -geni), adj., protogenic*; -genetic (v. -genetic),adj., protogenic*; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Reproducere prin înmugurire. 2. Stadiul primordial al embrionului; -genic (v. -genic), adj. (despre o structură vegetală) care există încă din primele stadii de diferenţiere; sin. protogen, protogenetic; -gin (v. -gin), adj., cu pistile mature înaintea maturizării anterelor; sin. pro-toginic; -ginie (v. -ginie), adj., protogin*; -ginie
331
(v. -ginie), s.f. 1. Condiţie în care un hermafrodit funcţionai produce iniţial ovule şi apoi spermatozoizi, care se comportă mai întâi ca femelă şi apoi ca mascul. 2. Condiţie în care carpelele se dezvoltă înaintea antereior; -glie (v. -glie), s.f., nevralgie a substanţei cenuşii, având corpul lipsit de gliofibrile şi de prelungiri spinoase; -hemicriptofite (v. hemi-, v. cripto-, v. -fit), s.f. pl., plante cu tulpinile acoperite la bază cu scuame, având frunze dezvoltate numai de la mijlocul tulpinii în sus; -leucocit (v. Ieuco-, v. -cit), s.n., celulă limfoidă mică, prezentă în măduva osoasă roşie şi în splină; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la protoliză; -liză (v. -liză), s.f., descompunere a clorofilei cu disocierea bioxidului de carbon sub influenţa luminii; -log (v. -log), s.n., totalitatea datelor asociate cu un taxon nou, la prima lui publicare; -metrocit (v. metro3-, v. -cit), s.n., celula-mamă a seriilor leucocitară şi eritro-citară; -morfic (v. -morfic), adj. (despre un organ) care apare într-o formă iniţială, încă nediferenţiată; sin. primordial; -nemă (v. -nemă), s.f., organ filamentos prezent la briofite, licheni şi alge, din care ia naştere corpul vegetativ al plantei; -paleolitic (v. paleo-, v. -litici), s.n., prima perioadă a epocii pietrei cioplite; -patie (v. -patie), s.f., maladie primitivă, esenţială; -plasmatologie (v. plasmato-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul proto-plasmei; -plasmă (v. -plasmă), s.f., substanţă albuminoasă fundamentală vâscoasă, care constituie baza oricărei celule vii; -plasmic (v. -plasmic), adj., referitor la protoplasmă; -plast (v. -plast), s.n. 1. Celula vegetală cu toţi constituenţii ei. 2. Celulă procariotă sau euc-ariotă a cărei membrană a fost îndepărtată. 3. Organism unicelular. 4. Totalitatea corpurilor plasmatice ale celulei, cu incluziunile sale, cu excepţia membranei celulare. 5. Forma primordială a celulei sau a protoplasmei celulare; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la proto-plaste; -sclerenchim (v. scler/o-, v. -enchim), s.n., colenchim asemănător cu fibrele libe-riene; -spor (v. -spor), s.m., spor din prima generaţie, dând naştere promiceliului; -sporofit (v. sporo-, v. -fit), s.n., carposporofit al algelor roşii, rezultat din germinarea zigotului; -stei (v. -stei), s.n., cilindru central primitiv, prezent la unele psilofite din paleozoic; -strofe (v. -strof), s.f. pl., spiralele secundare, în filotaxie; -tal (v. -tal), s.n., tal primitiv al lichenilor cu crustă; -talofite (v. talo-, v. -fit), s.f. pl., diviziune a regnului vegetal, cuprinzând organisme microscopice, unicelulare; -tecă (v. -tecă), s.f., prima formaţiune scheletică a embrionului de coral; -timie (v. -timie), s.f., pulsiune psihologică principală şi conducerea pulsiunilor subordonate (deuterotimii); -tip (v. -tip), s.n.
1.	Tipul ancestral presupus al taxonului. 2. Tipul original al taxonului; -trof (v. -trof), adj. (despre microbi) care trăieşte în substraturi nutritive primitive, lipsite de compuşi organici; -trofic (v. -trofic), adj. 1. (Despre un microorganism) Care nu poate descompune proteinele.
2.	Care îşi asigură singur hrana necesară; -trofie (v. -trofie), s.f., nutriţie luată fără schimbare din natură, neavizată la compuşi organici; sin. prototrofism; -trofism (v, -trofism), s.n., prototrofie*; -tropic (v. -tropic), adj., care prezintă prototropie; -tropie (v. -tropie), s.f., izomerizare prin migrarea unui atom de hidrogen; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., încrengătură de animale microscopice unicelulare, cu o structură anatomică foarte simplă, care trăiesc în grupuri numeroase; -zomi (v. -zom), s.m. pl., structuri prebiontice care, în asociere cu poli-nucleotidele, formează, din aminoacizi liberi, scurte secvenţe de peptide; -zoofil (v. zoo-, v. -fih), adj. (despre o floare) fertilizat prin proto-zoare; -zoolog (v. zoo-, v. -log), s.m., specialist în protozoologie; -zoologie (v. zoo-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul morfologic şi biologic al organismelor unicelulare; -zoonoză (v. zoo-, v. -noză), s.f., parazitoză determinată de protozoare, comune omului şi animalelor.
PROZ-, v. PROZO-. ■ -encefal (v. -encefal), s.n., vezicula anterioară a creierului embrionar; -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut fals, rezultat din împletirea hifelor miceliene; -odie (v. -odie2), s.f., parte a poeticii care studiază versificaţia sub raportul structurii versurilor; -odonţie (v. -odonţie), s.f., poziţie oblică şi anterioară a dinţilor; -osmotaxie (prososmotaxie) (v. osmo2-, v. -taxie), s.f., mişcarea unui organ sau organism sub influenţa unui lichid; -termotaxie (prostermotaxie) (v. termo-, v . -taxie), s.f., ter-motactism pozitiv.
PROZO- (PROSO-) „situat înainte, anterior". 0 gr. proso „în faţă, dinainte" > fr. proso-, engl. id, germ. id, lat. sav. id > rom. prozo- şi proso-. ■ -cel (v. -ceh), s.n., cavitate a prozencefalului; -plazie (prosoplazie)(v. -plazie), s.f., metapla-zie care duce la o dezvoltare mai înaltă a celulelor. -PROZOP, v. -PROSOP.
PROZOPO-, v. PROSOPO- ■ -pee (v. -pee), s.f., figură retorică prin care autorul pune să vorbească o persoană absentă, defunctă sau un personaj alegoric; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie localizată la faţă; -spasm (v. -spasm), s.n., crampă musculară a feţei; tic convulsiv. PRUINI- „praf ceros, pruină". 0 lat. pruina „brumă, chiciură" > fr. pruini-, lat. sav. id > rom. pruini-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre frunze, ciuperci, fructe) acoperit cu un praf ceros albastru-verzui.
332
PRUNI- „prună, brumăriu“. O lat. prunum „prună"
>	fr. pruni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pruni-. ■ -color (v. -color), adj., de culoarea brumărie a prunelor; -fer (v. -fer), adj., care produce prune; -form (v. -form), adj., în formă de prună. PSAMATO- „nisip, loc nisipos". 0 gr. psamatos „loc cu nisip, litoral" > fr. psamato-, lat. sav. id.
>	rom. psamato-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care creşte pe soluri nisipoase; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante de litoral.
PSAMO- „nisip, nisipos,,. 0 gr. psammos „nisip"
>	fr. psammo-, it. id., engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. psamo-. ■ -bionte (v. -biont), s.n., organisme care trăiesc în nisip; -biu (v. -biu), adj., s.n. (organism) care locuieşte în nisip; -fag (v. -fag), adj. (despre un organism) care se hrăneşte cu nisip; -fii (v. -fih), adj. 1. (Despre o plantă) Care creşte pe nisip. 2. (Despre peşte) Care depune ouăle pe un substrat nisipos. 3. (Despre un organism) Care trăieşte în nisip; -filie (v. -filiei), s.f., stare a plantelor psamofile; sin. amofilie; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în locuri nisipoase; -fitic (v. -fitic), adj., relativ la psamofite; -fitie (v. -fitie), s.f., formaţiune vegetală având ca substrat determinant terenuri nisipoase; -gen (v. -geni), adj. (despre o rocă) care produce nisip prin descompunere; -grafie (v. -grafie), s.f., studiul fizico-chimic al nisipurilor; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical extern cu ajutorul băilor sau al săculeţelor cu nisip încălzit.
-PSAMON „loc cu nisip, substrat nisipos". 0 gr. psammos „nisip" > fr. -psammone > rom. -psamon.
PSEFO- „alegere, elecţiune". 0 gr. psephos „pietricică, vot" > engl. psepho- > rom. psefo-.
■	-logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază atitudinea politică şi comportamentul grupurilor de alegători, pentru a detecta factorii care-i influenţează în deciziile luate; sin. sociologie electorală.
PSEUD-, v. PSEUDO-. ■ -antie (v. -antie), s.f., concepţie filogenetică după care florile de angiosperme au apărut ca urmare a simplificării inflorescenţei unor gimnosperme superioare; -antiu (v. -antiu), s.n., inflorescenţă cu numeroase flori strâns adunate, dând aparenţa unei singure flori simple; -artroză (v. -artroză), s.f., articulaţie anormală care se formează la nivelul unei fracturi neconsolidate; sin. pseudoartroză; -encefal (v. -encefal), s.m., monstru al cărui encefal este înlocuit de o tumoare vasculară, craniul şi canalul vertebral fiind larg deschise; -estezie (v. -estezie), s.f., senzaţie falsă, consecutivă unei impresii normale; sin. pseudoestezie; -onim (v. -onim), s.n., nume fictiv pe care îl adoptă scriitorii,
artiştii etc., pentru a-şi ascunde identitatea; -osmie (v. -osmie), s.f., falsă senzaţie de miros.
PSEUDO- „fals, aparent, înşelător, confuz, neadevărat, pretins". 0 gr. pseudos „fals, neadevărat" > fr. pseudo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. pseudo-. ■ -acuzie (v. -acuzie), s.f., inversare a originii aparente a unui sunet sau a unui zgomot, situat lateral; -adenolimfocel (v. adeno-, v. limfo-, v. -cel2), s.n., complicaţie limfatică apărută în onco-cercoză, în care o grupă de ganglioni limfatici inghinali hipertrofiaţi atârnă greu şi trag pielea în jos; sin. ganglioni atârnaţi; -artroză (v. -artroză), s.f., pseudartroză*; -autoecic (v. aut/o-, v. -oecic), adj. (despre un lichen) care este dioic, dar ocazional este autoic; -autosindeză (v. auto-, v. -sindeză), s.f., împerechere ulterioară a cromozomilor fără o conjugare prealabilă, în diviziunea reducţională; -auxospor (v. auxo-, v. -spor), s.m., masă plasmodică având un nucleu uriaş, fiind înconjurată cu un perizoniu, prezentă la unele diatomee; -blepsie (v. -blepsie), s.f., iluzie vizuală; -carp (v. -carp), s.n., fruct fals, la formarea căruia participă, în afară de ovar, şi alte părţi florale; -carpic (v. -carpic), adj., care prezintă pseudocarpie; -carpie (v. -carpie), s.f., formare a fructului în urma unei polenizări de excitaţie, fără a se forma seminţe; -cefal (v. -cefal), s.m., monstru care prezintă craniul ascuns într-o masă cărnoasă cefalotoracică; -cefalodiu (v. cefal/o-, v. -odiu), s.n., gonidiu anormal, format pe prototalul hifei aflate în curs de germinare; -cei (v. -ceh), s.n., cavitate generală falsă, prezentă la ne-matode; -cist (psşudochist) (v. -cist), s.n., formaţie protoplasmatică verde, fără membrană celulară delimitată; -cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s.f., cleistogamie care are loc numai sub influenţa unor condiţii externe, prin autofer-tilizarea florilor rămase închise; -cleistogenie (v. cleisto-, v. -geniei), s.f., producere de flori normale care nu se deschid, şi la care polenizarea are loc în interiorul periantului închis; -coxalgie (v. cox/o-. v. -algie), s.f., inflamaţie juvenilă deformată a oaselor şi articulaţiilor coxo-femurale; -criptorhidie (v. cript/o-, v. -orhidie), s.f., absenţă inconstantă a testiculului din scrot; sin. instabilitate testiculară; -cromozomi (v. cromo-, v. -zom), s.m. pl., filamente de cromatină amestecate, prezente în faza de trecere în stadiul de spirem, apoi în cel de segmentare a cromozomilor; -dextrocardie (v. dextro-, v. -cardie), s.f., deplasare şi nu transpoziţie a inimii spre hemitoracele drept; -dicotomic (v. dico-, v. -tomie), adj. (despre un organ vegetal) care prezintă pseudodi-cotomie; -dicotomie (pseudodichotomie) (v. dico-, v. -tomie), s.f., dicotomie vegetală falsă;
333
-diploid (v. diplo-, v. -id), adj. (despre o celulă sau organism) cu un număr diploid de cromozomi, dar cu anomalii structurale importante; -distrofic (v. dis-, v. -trofic), adj., care prezintă pseudodistrofie; -distrofie (v. dis-, v. -trofie), s.f., pătrundere a insectelor vizitatoare eutrope în floare prin roaderea pereţilor acestora, colectând nectarul, fără a efectua însă polenizarea; -encefal (v. -encefal), s.m., monstru care prezintă pseudoencefalie; -encefalie (v. -encefalie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin absenţa encefalului, care este înlocuit cu o tumoare vasculară; -estezie (v. -estezie), s.f., pseudestezie*; -feloid (v. felo-, v. -id), s.n., ţesut suberiform, deosebit de pe-ridermul tipic prin repartiţia neregulată a celulelor iniţiale; -filă (v. -fil2), s.f., apendice foliar efemer, care cade la dezvoltarea frunzelor normale; -filopod (v. filor, v. -pod), adj., cu frunzele inferioare alipite la bază; -fiză (v. -fiză), s.f., himeniu oprit în dezvoltare, care, în loc de bazidie, formează nişte umflături bul-biliforme; -fobie (v. -fobie), s.f., fixarea tranzitorie a anxietăţii flotante prin mecanisme asociative; -fon (v. -fon), s.n., aparat pentru studiul relaţiei dintre impresiile vizuale şi cele auditive, în vederea localizării auditive a surselor sonore; -fotometric (v. foto-, v. -metric), adj. (despre un organ vegetal) cu toate că are o poziţie favorabilă faţă de direcţia luminii, totuşi orientarea organului nu este influenţată de lumină; -gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s.m., umflătură care produce gametofori, fiind specifică ascomicetelor; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Dezvoltare a embrionului din ovulul nefecundat, ca urmare a excitaţiei produse de polenizarea stigmatului. 2. Fuzionarea a doi nuclei vegetativi; -geocarpie (v. geo-, v. -carpie), s.f., tip de geocarpie la care fructele ajung în pământ prin scuturarea pedunculului sau a inflorescenţei; -globulie (v. -globulie), s.f., poliglobulie relativă; -hemofilie (v. hemo-, v. -filiei), s.f., sindrom hemoragie, altul decât he-mofilia clasică; -hercogamie (v. herco-, v. -gamie), s.f., fecundare întâmplătoare a stigmatului cu polen propriu, în cazul florilor cos-mogame; -heterocarpic (v. hetero-, v. -carpic), adj., referitor la pseudoheterocarpie; -heterocarpie (v. hetero-, v. -carpie), s.f., formare de fructe supraterestre variate, la indivizii diferiţi, aparţinând aceleiaşi specii; -izocromozom (v. izo-, v. cromo-, v. -zom), s.m., cromozom rezultat în urma une translocaţii între doi omologi şi care are astfel cele două extremităţi omoloage; -lalie (v. -lalie), s.f., limbaj personal al unor bolnavi, neinteligibil, format din silabe şi cuvinte fără sens; -logie (v. -logiei), s.f., tendinţă patologică spre deturnarea adevărului; sin. pseudomanie; minciună fantastică; -manie (v. -manie), s.f., pseu-
dologie*; -meioză (v. -meioză), s.f., reducţie aparentă a numărului cromozomilor somatici la jumătate, asociată cu împerecherea cromozomilor meiotici; -melie (v. -melie). s.f. 1. Percepere a unor extremităţi sau regiuni anatomice în plus. 2. Percepere falsă a existenţei unui membru sau segment amputat al corpului; -micoriză (v. mico-, v. -rizăi), s.f., mico-riză falsă, în care ciuperca este un parazit; -mixie (v. -mixiei), s.f., înmulţire prin copulareaa două celule vegetative; -mnezie (v. -mnezie), s.f., falsă recunoaştere a unor persoane sau a unor situaţii pe care subiectul le întâlneşte, real, pentru prima dată; -monocarp (v. mono-, v. -carp), adj., care prezintă pseudomonocar-pie; sin. pseudomonocarpic; -monocarpic (v. mono-, v. -carpic), adj., pseudomonocarp*; -monocarpie (v. mono-, v. -carpie), s.f., prezenţă a conurilor mature adâncite în trunchi la baza frunzelor, din care seminţele se eliberează numai după moartea copacului; -monomer (v. mono-, v. -mer), adj. (despre un organ vegetal) care este aparent format doar dintr-o singură piesă botanică; -morf (v. -morf), adj., care a luat o formă cristalină, proprie altui mineral; sin. pseudomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., pseudomorf*; -morfoză (v. -morfoză), s.f., proces de transformare fizică sau chimică a unui mineral, cu păstrarea formei cristalografie iniţiale; -nemateciu (v. nema-, v. -teciu), s.n., excrescenţă filamentoasă, prezentă la alge; -nevroptere (v. nevro-, v. -pter), s.n. pl., ordin de insecte cu patru aripi membranoase reticu-late ortoptere, cu metamorfoza completă, cuprinzând libelulele, termitele etc.; -oolit (v. oo-, v. -liti), s.n., formaţiune minerală asemănătoare cu oolitul, care nu prezintă însă stratificaţia concentrică regulată caracteristică acestuia; -oolitic (v. oo-, v. -litici), adj., referitor la pseudooolite; -osteomalacie (v. osteo-, v. -malacie), s.f., diformitate rahitică manifestată prin micşorarea dimensiunilor şi rapoartelor oaselor bazinului; -petalie (v. -petalie), s. f., substituire a unor petale din floare prin stamine; -plasmodiu (v. plasm/o-, v. -odiu), s.n., plasmodiu fals, format din organisme unicelulare agregate, menţinându-şi individualitatea lor, nefuzionând corpurile lor amiboidale şi nici nucleii; -plast (v. -plast), s.n. partea elementară a cromatoforului reticulat; -plegie (v. -plegie), s.f., pseudoparalizie; -pod (v. - pod), s.n., prelungire protoplasmatică mobilă şi contractilă, prezentă la amibe şi leucocite, cu ajutorul cărora se pot mişca sau pot apuca hrana; sin. pseudopodiu (1); -podiu (v. -podiu), s.n. 1. Pseudopod*. 2. Prelungire setiformă a gametofitului lipsit de frunze, purtător al sporogonului; -poliembrionie (v. poli-, v. -embrionie), s.f., proces de formare a mai multor embrioni în sămânţă, prin conto-
334
pirea mai multor ovule sau prin divizarea nucelei; -politomie (v. poli-, v. -tomie), s.f., dicotomie vegetală falsă; -por (v. -por), s.m., pată circulară îngroşată, neperforată, situată pe frunzele unor plante; -porencefalie (v. por/o-, v. -encefalie), s.f., cavitate chistică intracerebrală, care comunică cu ventriculii; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., falsă psihologie; -riză (v. -rizăi), s.f. 1. Formaţiune radiciformă a bulbului unor monocotiledonate. 2. Formaţiune mice-liană radiciformă dezvoltată la baza carpofo-rului; -scop (v.-scop), s.n., aparat care permite inversarea imaginilor percepute în mod normal cu ambii ochi; -scopie (v. -scopie), s.f. 1. Iluzii vizuale de mărime, formă şi distanţă ale obiectivelor. 2. Percepţie vizuală care, prin inversarea lentilelor unui stereoscop, produce o inversare a imaginilor celor doi ochi; -sperm (v. -sperm), adj., s.n. 1. S.n. Sămânţă falsă. 2. Adj. Cu seminţe numai aparente; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., organ vegetal asemănător cu sporangele, care generează muguri; -sporodochiu (v. sporo-, v. -dochiu), s.n., învelişul protector plectenchimatic al ecidiospo-rilor, la uredinale; -stei (v. -stei), s.n. 1. Structură stelară aparentă la nervura mediană a unor frunze. 2. Dispoziţie asemănătoare a ţesuturilor peţiolului cu cele ale tulpinii; -stereofonie (v. stereo-, v. -fonie), s.f., reproducere a sunetelor care imită efectul stereofonic, constând în trimiterea sunetelor din toate părţile, nefiind posibilă localizarea sursei sonore; -stromă (v. -stromă), s.f. 1. Himenofor prezent la sclerotiacee. 2. Pe-riteciu al unor fungi; -tecă (v. -tecă), s.f., perete al unor tetracoralieri, rezultat din îngroşarea capetelor exterioare ale septelor ptilolite; -tip (v. -tip), s.n. 1. Tip vegetal indicat greşit în publicaţiile de specialitate. 2. Virus al acidului ribo-nucleic al cărui genom aparţine unui tip viral, dar ale cărui particularităţi antigenice aparţin altui virus; -tricofor (pseudotrichofor) (v. tricor, v. -for), s.m., filament vegetativ asemănător cu tricoforul, fiind prezent la alge; -trizomic (v. tri-, v. -zomic), adj. (despre un individ) care are în locul unui cromozom oarecare doi cromozomi te-locentrici; sin. dublu telotrizomic; -uremie (v. ur/or, v. -emie), s.f., complex de simptome neurologice întâlnite în evoluţia bolilor renale, asemănător uremiei; -xerofite (v. xero-, v. -fit), s.f. pl., plante subxerofite, prezentând o sensibilitate mai redusă faţă de umezeală; -zigo-spor (v. zigo-, v. -spor), s.m., spor partenogenetic, provenit din dezvoltarea nemijlocită a unui gamet, în lipsa procesului de conjugare; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., grup de plante care se aseamănă cu animalele.
PSICHO-, v. PSIHO-.
PSICHRO-, v. PSICRO-.
PSICRO- (PSICHRO-, PSIHRO-) „rece, frig, răceală, temperatură scăzută". 0 gr. psykhros „rece, frig“ > fr. psychro-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. psicro- > rom. psicro-, psichro- şi psihro-. » -algie (v. -algie), s.f., senzaţie dureroasă la rece; sin. psicroestezie; -cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s.f., tip de cleistogamie, produsă de o temperatură scăzută; -clin (v. -clin), adj., care prezintă psicroclinie; -clinie (v. -clinie), s.f., curbare spre pământ a frunzelor şi a tulpinei sub influenţa temperaturilor scăzute; -estezie (v. -estezie), s.f., psicroalgie*; -fii (v. -fih), adj. (despre bacterii) care se dezvoltă la temperaturi scăzute; -fite (psihrofite) (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) care cresc pe substraturi reci şi umede; -fitie (v. -fitie), s.f., formaţiune vegetală specifică unui climat rece; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de frig; -for (v. -for), s.n., instrument medical, asemănător cu un cateter, pentru răcirea uretrei; -metrie (v. -metriei), s.f., tehnică de măsurare a umidităţii; -metru (v. -metrul, s.n., aparat pentru determinarea umidităţii aerului, bazat pe efectul de răcire al evaporării; -stenoterme (v. steno-, v. -term), adj., s.n. pl. (organisme) adaptate la ape cu temperaturi scăzute; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical prin aplicaţii reci, locale sau generale; -trof (v. -trof), adj. (despre un microorganism) capabil să se dezvolte la temperaturi între 0° şi 6° C; sin. psicrotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., psicrotrof*.
PSIH-, v. PSIHO-. ■ -agog (v. -agog), s.m. şi f., specialist în psihagogie; -agogie (v. -agogie), s.f., ansamblu de metode educative, psihologice şi pedagogice, având ca scop favorizarea dezvoltării personalităţii; -algie (v. -algie), s.f., formă de nevralgie în care predomină elementul psihopatie; -astenie (v. -astenie), s.f., stare psihică morbidă, manifestată prin nehotărâre extremă, nesiguranţă pe sine şi prin obsesii; -estezie (v. -estezie), s.f., reactivitatea psihică a individului; -iatrie (v. -iatrie), s.f., disciplină medicală care studiază bolile psihice şi tratamentul lor; -iatru (v. -iatru), s.m. medic specialist în psihiatrie; -odometru (v. odo-, v. -metan), s.n., aparat pentru măsurarea timpilor de reacţie psihică în condiţii diferite; -ortopedie (v. orto-, v. -pedie), s.f., formă de psihoterapie care constă în măsuri având ca scop reglarea modului de viaţă şi a comportării bolnavului.
-PSIHIE „suflet, activitate psihică". 0 gr. psykhe „suflet, spirit" > fr. -psychie, germ. id., it. -psichia, engl. -psychia > rom. -psihie. PSIHO- (PSICHO-) „suflet, stare psihică, spiritual, psihic". 0 gr. psykhe „suflet, spirit" > fr. psycho-, germ. id., engl. id., it. psico- > rom. psiho- şi psicho-. ■ -biografie (v. bio-, v. -grafie),
335
s.f., analiză psihologică şi biologică a vieţii unei persoane; ~biogramă (v. bio-, v. -gramă), s.f., metodă de descriere a dezvoltării caracterologice a personalităţii, incluzând şi dezvoltarea biologică; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., metodă biologică aplicată la studiul faptelor psihice; -chinezie (psihokjnezie) (v. -chinezie), s.f., mişcare comandată psihic; -chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s.f., metodă de tratare a bolilor psihice prin intervenţii operatorii pe creier; -cronometrie (v. crono-, v. -metriei), s.f., studiul timpilor de reacţie psihică; -disleptic (v. dis-, v. -leptic), adj., s.n. (substanţă psihotropă) cu acţiune psihotonă, putând determina diferite sin-droame psihotice; -endocrinologie (v. endo-, v. crino2-, v. -logiei), s.f., disciplină medicală care studiază felul în care sistemul endocrin influenţează viaţa psihică; -ergometru (v. ergo-, v. -metrui), s.n., aparat care permite atât prezentarea de stimuli într-un sistem reglabil, cât şi înregistrarea perioadei de latenţă şi corectarea răspunsurilor; -farmacologie (v. farmaco-, v. -logiei), s.f., ramură a farmacologiei care se ocupă cu studiul substanţelor psihotrope; -file (psichofile) (v. -fih), adj., s.f. pl. (plante) fertilizate de lepidopterele nocturne; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază procesele psihologice în raport cu procesele fiziologice din organism; -gen (v. -gen^, adj. (despre o maladie) care apare datorită unor cauze psihice; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la psihogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., parte a psihologiei care studiază naşterea şi dezvoltarea vieţii psihice a omului; -genic (v. -genic), adj., relativ la psihogenie; -genie (v. -geniei), s.f., totalitatea tulburărilor psihotice sau nevrotice determinate de factori psihogeni etiologici; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Descriere a aptitudinilor şi trăsăturilor biopsihologice şi a atitudinilor sociale pe care le are o profesiune.
2.	Psihologie descriptivă; -gramă (v. -gramă), s.f., imagine grafică a structurii şi dezvoltării unei persoane, obţinută prin psihografie (1); -id (v. -id), adj. (despre un fenomen psihopatologic) exprimat în plan comportamental la copiii aflaţi la prima şi la a doua copilărie; -imunologie (v. imuno-, v. -logiei), s.f., disciplină care stabileşte posibilele corelaţii între funcţionarea sistemelor imunitar şi neuropsihic; -kinezie (v. -kinezie), s.f, fenomen parapsihologic de mişcare a obiectelor sub influenţa nemijlocită a psihicului; -lepsie (v. -lepsie), s.f., scădere bruscă şi de scurtă durată a tensiunii psihologice, manifestată printr-o suspendare a proceselor intelectuale; -leptic (v. -leptic), adj., s.n. (medicament psihotrop) care are acţiune hipnotică, sedativă şi neuroleptică; -lexie (v. -lexie), s.f., totalitatea metodelor de determinare calitativă a proceselor psihice; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în
psihologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studierea activităţii psihice a omului, a stării şi a însuşirilor sale psihice; sin. ergasiolo-gie; -mahie (v. -mahie), s.f., lupta dintre vicii şi virtuţi, în concepţia religioasă creştină; -manţie (v. -manţie), s.f., artă de a prezice viitorul prin invocarea spiritelor celor morţi; -metrie (v -metriei), s.f., măsurare a fenomenelor psihice prin utilizarea metodelor experimentale standardizate şi etalonate; -motor (v. -motor), adj., care intră în acţiune sub influenţa unor excitări cerebrale fizice; -nevroză (v. -nevroză), s.f., tulburare nevrotică de natură psihică; -oncologie (v. onco-, v. -logiei), s.f., diciplină care studiază proiectarea pe plan psihic a stării generate de boala canceroasă; -pat (v. -pat), s.m. şi f., persoană care suferă de psihopatie; -patie (v. -patie), s.f. 1. Termen generic pentru bolile mintale. 2. Maladie a personalităţii, manifestată prin tulburări de afectivitate, de comportament sau de caracter; -patogenetic (v. pato-, v. -genetic), adj., referitor la psihopatogeneză; -patogeneză (v. pato-, v. -geneză), s.f., disciplină care studiază originea stărilor psihopatice; -patolog (v. pato-, v. -log), s.m. şi f., specialist în psihopatologie; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., disciplină medicală care studiază aspectele patologice ale activităţii psihice; -pedagog (v. ped/or, v. -agog), s.m., specialist în psihope-dagoie; -pedagogie (v. ped/Oi-s v. -agogie), s.f., aplicare a metodelor psihologiei experimentale în pedagogie; -plegie (v. -plegie), s.f., pierdere temporară a conştiinţei; sin. leşin psihic; -pomp (v. -pomp), adj., care conduce sufletele dincolo de Acheron (epitet al lui Caron); -profesiogramă (v. profesio-, v. -gramă), s.f., profesiogramă cuprinzând aptitudinile şi trăsăturile psihologice ale unei persoane; -scopie (v. -scopie), s.f., posibilitatea paranormală ca un subiect supersensibil, ţinând în mână un obiect, să poată furniza detalii reale despre proprietarul acestuia; -sexologie (v. sexo-, v. -logiei), s.f., psihologie a sexelor; -sferă (v. -sferă), s.f., sfera transformărilor şi ameliorărilor biosferei prin inteligenţa umană; sin. sociosferă; -sociolog (v. socio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în psihosociologie; -sociologie (v. socio-, v. -logiei), s.f., studiu psihologic al fenomenelor sociale; -sofie (v. -sofie), s.f.,. totalitatea speculaţiilor preştiinţifice care apar din explicaţia psihologică; -somatic (v. -somatic), adj., care se referă la psihic şi la fizic, referitor la spirit şi la corp; -stazie (v. -stazie), s.f., cântărirea sufletelor celor morţi, în cadrul instanţei divine supreme; -taxie (v. -taxie), s.f., tendinţă de adaptare a omului de a căuta situaţiile agreabile şi de a le evita pe cele penibile şi neagreabile; -terapie (v. -terapie), adj., referitor la psihoterapie, psihoterapeutic; -terapie (v. -terapie),
336
s.f., metodă de tratament prin folosirea factorilor psihici; -tonic (v. -tonic), adj., s.n. (medicament) cu acţiune stimulatoare asupra psihicului; -trop (v. -trop), adj., s.n. (medicament) care influenţează starea psihică; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la psihotropie; -tropie (v. -tropie), s.f., orientare psihologică generală a intereselor şi tendinţelor în sens introversiv şi extroversiv. -PSIHOZĂ „tulburare psihică". 0 gr. psykhosis „tulburare psihică" > fr. -psychose şi -psycose, germ. -psychose, engl. -psychosis, lat. sav. id.
>	rom. -psihoză.
PSIHRO-, v. PSICRO-.
-PSIL „lipsit de peri, glabru, neted". 0 gr. psilos „chel, fără peri, glabru" > fr. -psile, lat. sav. -psilus > rom. -psii.
PSIL-, v. PSILO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori lipsite de peri.
PSILO- „fără peri, glabru, epilat, neted". 0 gr. psilos „neted, chel, glabru" > fr. psilo-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. psilo-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe lipsite de peri; sin. psilocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., psilocarp*; -ceras (v. -ceras), s.m., amonit cu cochilie în formă de disc şi cu suprafaţa ornamentată cu striuri fine sau cu coaste; -fite (v. -fit), s.f. pl., criptogame vasculare fosile, având tulpinile ramificate dicotomic, cu frunze subţiri şi spinoase la vârf; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la psilofite; -lepis (v. -lepis), adj., cu scuame glabre; -pter (v. -pter), adj., cu aripioare lipsite de peri.
PSITACI- „papagal". 0 lat. psittacus „papagal" > fr. psittaci-, engl. id., lat. sav. id. > rom. psitaci-. u -forme (v. -form), s.f. pl., ordin din familia psitacidelor, cuprinzând păsări arboricole căţărătoare, cu cioc gros şi puternic, cu pene viu colorate, având ca reprezentant papagalul; -rostru (v. -rostru), adj., care are cioc de papagal. PSITACO- „papagal". 0 gr. psittakos „papagal"
>	fr. psittaco-, lat. sav. id. > rom. psitaco-. ■ -id (v. -id), adj., cu înfăţişare de papagal; sin. psitacomorf; -morf (v. -morf), adj., psitacocid*. PSOFO- „zgomot, perturbaţie, sonor, zgomotos". 0 gr. psophos „zgomot, gălăgie" > fr. psopho-, it. psofo- > rom. psofo-, ■ -genic (v. -genic), adj., referitor la psofogenie; -genie (v. -geniei), s.f., acces convulsiv provocat prin stimulări sonore intermitente; -metrie (v. -metriei), s.f., tehnică a măsurării zgomotelor; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea perturbaţiilor introduse într-un circuit telefonic de circuitele învecinate.
PSOR-, v. PSORO-. ■ -elitrie (v. -elitrie), s.f., erupţie ulceroasă a mucoasei vaginale; -enterie (v. -enterie), s.f., erupţie ulceroasă în intestin; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., blefarită marginală ulceroasă.
PSORO-, „râie, scabie". 0 gr. psora „mân-cărime, râie" > fr. psoro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. psoro-. ■ -id (v. -id), adj., cu aspect de râie.
PTENO- „caduc, căzător". 0 gr. ptenos „care zboară, zburător" > fr. pteno-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. pteno-. ■ -filofite (v. filor, v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în pădurile cu frunze căzătoare.
-PTER „aripă, aripioară, înotătoare, aripat, înaripat, zburător". 0 gr. pteron „aripă" > fr. -ptere, engl. -pterous şi -pterus, germ. -pter, lat. sav. -pterus > rom. -pter.
PTER-, v. PTERO-. ■ -ant (v. -ant), adj.î cu flori aripate; -odiu (v. -odiu), s.n., fruct uscat şi indehiscent, cu pericarpul dilatat în aripi membranoase; sin. samară; -odon (v. -odon), s.m., gen de mamifere fosile carnivore din eocen, asemănătoare cu hienele, de care se deosebesc însă prin dentiţie.
PTERIDO- „ferigă". 0 gr. pteris, pteridos „ferigă"
>	fr. pterido-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. pterido-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., încrengătură a regnului vegetal, cuprinzând ferigile, plante superioare străvechi care se înmulţesc prin spori; sin. criptogame vascuiare; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la pteridofite; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a ferigilor; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ferigilor; -manie (v. -manie), s.f., pasiune morbidă pentru ferigi; -spermafite (v. sperma-, v. -fit), s.f. pl., grup de plante primitive cu caractere colective, făcând trecerea între gimnosperme şi pteridofite; -sperme (v. -sperm), s.f. pl., grup de plante primitive fosile, asemănătoare cu ferigile, care se înmulţesc prin seminţe; -spor (v. -spor), s.m., spor obligatoriu, caracteristic pentru pteridofite; -terofite (v. teror, v. -fit), s.f. pl., grup de plante cuprinzând pteridofitele anuale, cu perioada de vegetaţie în timpul iernii.
-PTERIGIAN „aripioară, înotătoare". 0 gr. ptery-gion „aripioară" > fr. -pterygien, engl. -pterygian
>	rom. -pterigian.
-PTERIGIU „aripă, aripioară". 0 gr. pterygion „aripioară" > engl. -pterygium, lat. sav. id., germ. id. > rom. -pterigiu.
PTERIGO- „aripă, pene, aripioară, înotătoare". 0 gr. pterys, pterygos „aripă" > fr. pterygo-, engl. id., lat. sav. id., germ. id. > rom. pterigo-.
■	-fore (v. -for), s.n. pl., piese scheletice articulate între care se inseră, la peşti, radiile înotătoarelor impare; -grafie (v. -grafie), s.f. descriere a penelor; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. în formă de aripă sau de înotătoare. 2. S.n. Apofiză osoasă a feţei interioare a sfe-noidului; -podii (v. -podiu), s.n. pl., organe de acuplare la unii rechini, provenite din transformarea regiunii anterioare a înotătoarelor
337
ventrale; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe aripate.
PTERIO- „pene". 0 gr. pterion „pană mică" > fr. pterio- > rom. pterio-. ■ -fag (v. -fag), adj., care prezintă pteriofagie; -fagie (v. -fagie), s.f., consumul penelor, formă de manifestare a sindromului de pica, la păsări.
-PTERIS „ferigă“. 0 gr. pteris „ferigă, părriătuf"
>	fr. -pteris, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. -pteris.
-PTERIX „aripă“. 0 gr. pteryx „aripă“ > fr. -pteryx, germ. id., lat. sav. id., engl. id. > rom. -pterix.
PTERO- „aripă, aripat, înotătoare, cu aripi“. 0 gr. pteron „aripă“ > fr. ptero-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. ptero-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe aripate; sin. pterocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., pterocarp*; -caul (v. -caul), adj., cu tulpina aripată; -cerc (v. -cerc), adj., care are tentacule sau antene în formă de aripă; -cere (v. -cen), s.n. pl., gen de gasteropode fosile din pterocerian, subetaj al kime-ridgianului (jurasic); -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri aripate; -core (pterochore) (v. -cor), adj., s.f. pl. (plante) ale căror fructe se răspândesc prin intermediul unor apendice în formă de aripă; -dactil (v. -dactil), s.m., gen de reptilă fosilă zburătoare, care a trăit în jurasicul superior şi în cretacic; -for (v. -for), adj. (despre un organism vegetal) prevăzut cu excrescenţe în formă de aripă; -glos (v. -glos), adj., care are limba turtită; ~gon (v. -gon2), adj., cu muchii aripate; -id (v. -id), adj., în formă de aripă; -pode (v. -pod), adj., s.f. pl. 1. Adj. (Despre vegetale) Cu suport aripat. 2. S.f. pl. Ordin de moluşte gasteropode care trăiesc în planctonul marin; ~podiu (v. -podiu), s.n., picior sub formă de aripă la unele specii de lilieci; -sperme (v. -sperm), adj., s.f. pl. (plante) cu seminţe aripate, care le uşurează diseminarea cu ajutorul vântului; -tecă (v. -tecă), s.f., teaca aripată a pupei; -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă fosilă zburătoare din mezozoic, cu membrele anterioare transformate în aripi membranoase.
PTERONO- „pană de pasăre41. 0 gr. pteron „pană, aripă" > fr. pterono- > rom. pterono-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f, teamă patologică de pene, prezentă în unele forme de schizofrenie. PTIAL-, v. PTIALO-. ■ -agog (v. -agog), adj, care activează salivaţia.
PTIALO- „salivă, salivaţie, salivar“. 0 gr. ptyalon „salivă, spută“ > fr. ptyalo-, germ. id., engl. id. > rom. ptiaio-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., chist salivar; -lit (v. -liti), s.n., calcul salivar; -ree (v. -ree), s.f., scurgere excesivă de salivă.
PTICHO- (PTICO-, PTIHO-) „pliat, cutat". 0 gr. ptyx, ptykhos „pliu, cută“ > fr. ptycho-, engl. id., Jat. sav. id. > rom. pticho-, ptico- şi ptiho-. ■
-carp (v. -carp), adj., cu fructe cutate; sin. ptichocarpic; ~carpic (v. -carpic), adj., pticho-carp; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze pliate; -nomiu (ptihonomiu) (v. -nomiu), s.n., cavitate cutată, produsă prin roaderea de către larvele unor insecte a parenchimului; -riz (v. -riz), adj., cu rădăcini cutate; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe cutate.
PTICO-, v. PTICHO-.
PTIHO-, v. PTICHO-.
-PTIL „pană, puf, cil, plumulă". 0 ptilon „păr, pană, puf" > fr. -ptiie, engl. id., germ. -ptil., lat. sav. -ptilus > rom. -ptil.
PTILO-„puf, pene, păr, egretă, pufos, păros". 0 gr. ptiion „pană, puf" > fr. ptilo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ptilo-. ■ -cer (v. -cen), adj. (despre insecte) cu antenele în formă de egretă; -dactil (v. -dactil), adj., cu picioarele pline de puf; -der (v. -der), adj., care are gâtul plin de puf; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze pufoase; -lit (v. -liti), s.n., zeolit cristalizat în sistemul rombic, în cristale albe aciculare, prezentând clivaj după doi pinacoizi; -pod (v. -pod), adj. (despre păsări) cu picioare pufoase; -pter (v. -pter), adj., cu picioare acoperite de puf; -rine (v. -rine), adj., cu ciocul plin de puf; -stil (v. -stil), adj. (despre o plantă) cu stilul pufos.
-PTILOZĂ „păr, puf, pilozitate". 0 gr. ptilosis „fire de păr, penaj" > fr. -ptilose, germ. id. > rom. -ptiloză.
PTIO- „protoplasmă". 0 gr. ptyo, ptyein „a vomita, a scuipa" > fr. ptyo-, engl. id. > rom. ptio-. m -zom (ptiosom) (v. -zom), s.m., masă protoplasmatică afectată de necroză locală.
-PTIZĂ „scuipat, expectoraţie". 0 gr. ptysis, „spută, scuipat" > fr. -ptyse, germ. id.> rom. -ptiză.
-PTIZIE „spută, expectoraţie". 0 gr. ptysis „spută, scuipat" > fr. -ptysie > rom. -ptizie. PTOMO- „cadavru uman". 0 gr. ptoma „corp mort, cadavru" > fr. ptomo- > rom. ptomo-. ■ -fag (v. -fag), adj., relativ la ptomofagie; -fagie (v. -fagie), s.f., obicei morbid pe care-l au unii alienaţi mintali de a devora cadavre umane.
-PTOZĂ „cădere, alunecare, deplasare". 0 gr. ptosis, „cădere" > fr. -ptose, germ. id., engl. id.
>	rom. -ptoză.
PUBIO- „pubis, corp pubian". 0 lat. pubes, pu-bis „pubis" > fr. pubio-, engl. id., it. id., germ. id. > rom. pubio-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie obstetricală de secţionare a corpului pubian.
PUERI- „copil". 0 lat. puer, pueris „copil, urmaş"
>	fr. pueri-, engl. id., it. id., rom. pueri-. ■ -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a medicinii moderne care studiază metodele cele mai adecvate pentru creşterea normală şi pentru ocrotirea copiilor.
338
PUGIONI- „pumnal". 0 lat. pugio, pugionis „pumnal" > fr. pugioni-, lat. sav. id. > rom. pugioni-. ■ -form (v. -form), a$. (despre o frunză) de forma unui pumnal.
PULMO- „branhii, plămâni". 0 lat. pulmo „plămâni" > fr. pulmo-, engl. id. > rom. pulmo-. ■ -branh (v. -branh), adj. (despre gasteropode) care are branhiile într-o pungă tegumentară pentru respiraţia aeriană; -gastric (v. -gastric), adj., referitor la plămâni şi la stomac.
PULMONI- „plămâni". 0 lat. pulmo, pulmonis „plămâni" > fr. pulmoni-, engl. id. > rom. pulmoni-. ■ -fer (v. -fer), adj. înzestrat cu plămâni; -form (v. -form), adj., în formă de plămân.
PULP-, v. PULPO- ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare totală a ţesuturilor pulpare ale unui dinte.
PULPI- „pulpă". 0 lat. pulpa „pulpă" > fr. pulpi-, engl. id. > rom. pulpi-. ■ -form (v. form), adj., în formă de pulpă.
PULPO- „pulpă dentară". 0 lat. pulpa „pulpă" > fr. pulpo-, engl. id. > rom. pulpo-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., extirpare parţială a pulpei dentare. PULSO- „puls, pulsaţie, propulsie". 0 lat. pulsus „împingere, presiune" > fr. pulso-, germ. id., engl. id. > rom. pulso-. ■ -graf (v. -graf), s.n., aparat care înregistrează pulsul; -metru (v. -metrui), s.n., instrument medical pentru măsurarea pulsului.
PULVERI- „praf, pulbere". 0 lat. pulver, pulveris „pulbere" > fr. pulveri-, lat. sav. id. > rom. pulveri-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine pulbere; -form (v. -form), adj., care este asemănător cu praful.
PULViLl- „perniţă". 0 lat. pulvillus „pernă mică, pernuţă" > engl. pulvilli- > rom. pulvili-. ■ -form (v. -form.), adj. (despre sporodochii) în formă de perniţă.
PULViNI- „pulvină, perniţa frunzei". 0 lat. pulvi-nus „perniţă, pernă mică" > fr. pulvini-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pulvini-. ■ -fer (v. -fer), adj.,
(despre o frunză) prevăzut cu pulvină; -form (v. -form), adj., în formă de pulvină.
PUNCTI- „punct, pată, gropiţă". 0 lat. punctum „punct, găurice" > fr. puneţi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. puneţi-. ■ -fer (v. -fer), adj., (despre un organ vegetal) prevăzut cu puncte, pete sau gropiţe; -form (v. -form), adj., în formă de punct.
PUPI- „nimfă, pupă, crisalidă". 0 lat. pupa „păpuşă" > fr. pupi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pupi-, m -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge pupele; -fer (v. -fer), adj., care poartă pupe; -form (v. -form), adj., în formă de pupă; -par (v. -par), adj. (despre insecte diptere) care generează nimfe; -vor (v. -vor), adj., care devorează nimfele şi larvele insectelor.
PUPILO- „pupilă, pupilar". 0 lat. pupilla „pupila ochiului" > fr. pupillo-, engl. id. > rom. pupilo-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a diametrului pupilei; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea diametrului pupilar; -scop (v. -scop), s.n., instrument utilizat în pupiloscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., măsurare a refracţiei ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilei; -tonic (v. -tonic), adj., referitor la pupilotonie; -tonie (v. -tonie), s.f., anomalie pupi-lară care constă în midriază excentrică şi în încetinirea reflexelor la lumină şi convergenţă.
PURI- „puroi". 0 lat. pus, puris „puroi" > fr. puri-, lat. sav. id. > rom. puri-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine puroi; -form (v. -form), adj., asemănător cu puroiul.
PUSILI- „minuscul, foarte mic". 0 îat. pusillus „foarte mic" > fr. pusilli-, lat. sav. id. > rom. pusili-.
■	-fior (v. -fior), adj., cu flori minuscule; -foliu (v.-foliu), adj., cu frunze sau foliole foarte mici. PUSTULI- „pustulă, colecţie purulentă". 0 lat. pustula „băşicuţă pe piele, pustulă" > fr. pustuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. pustuli. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine pustule; -form (v. -form), adj., în formă de pustulă.
R
RABDO- (RHABDO-) „nuia, striaţie, bastonaş, baghetă". 0 gr. rhabdos „nuia, baghetă, vergea"
>	fr. rabdo- şi rhabdo-, engl. rhabdo-, germ. id., lat. sav. id. > rom. rabdo- şi rhabdo-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe alungite în formă de nuia; sin. rabdocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., rabdocarp*; -ceras (v. -ceras), s.m., moluscă cefalopodă fosilă din triasicul superior, cu cochilie derulată şi dreaptă şi cu coaste transversale oblice; -cit (rhabdocit) (v. -cit), s.n., celulă în bandă; -citic (v. -citic), adj., referitor la rabdocite; -fan (v. -fan), s.n., fosfat natural de hidrat de ceriu şi de alte elemente din familia lantanidelor; -ide (v. -id), s.n. pl., corpusculi filiformi sau aciculari din celulele epidermice; -lite (v. -liti), s.n. pl., organisme vegetale unicelulare fosile şi pelagice, din grupul flagelatelor, în formă de bastonaşe; -manţie (v. -manţie), s.f. 1. Mod de divinaţie cu ajutorul unei baghete. 2. Arta de a descoperi ape subterane, tezaure şi minereuri cu ajutorul unei baghete; -mere (v. -mer), s.n. pl., elemente refractorii, prezente în retinula omatidiei; -sferă (v. -sferă), s.f., agregat sferic de rab-dolite din mâlurile calcaroase marine; -zomi
'< (rabdosomi) (v. -zom), s.m. pl., ramuri care formează o colonie de graptoliţi, pe care se găsesc tecile care conţin zooizii.
RABIO- „rabie, scabie". 0 lat. rabies „turbare" > fr. rabio- > rom. rabio-. m -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de turbare.
RACEMI- „ciorchine, racem vegetal". 0 lat. racemus „ciorchine" > fr. racemi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. racemi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă raceme; -fior (v. -fior), adj., cu flori dispuse în ciorchini; -form (v. -form), adj., în formă de ciorchine.
RADI-, v. RADIO-. ■ -ante (v. -ant), adj., s.f. pl. (flori) de la periferia unei umbele cu petalele dinspre exterior mai mari decât cele dinspre interior; -estezie (v. -estezie), s.f., facultate de a percepe radiaţiile electromagnetice; sin. ra-dioestezie.
RADIAŢI- „radiaţ, în formă de raze". 0 lat. radiatus „care radiază, cu raze" > fr. radiaţi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. radiaţi-. 0 ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori răspândite în formă de raze; -form (v. -form), adj. (despre un capitul) cu flori tubuloase la mijloc şi ligulate pe margini. RĂDICI- „rădăcină". 0 lat. radix, radicis „rădăcină"
>	fr. rădici-, engl. id., lat. sav. id. > rom. rădici-, m -col (v. -coli), adj., care creşte sau care trăieşte pe rădăcini; -fer (v. -fer), adj., care poartă
rădăcini; -fior (v. -fior), adj., la care florile sunt generate de baza tulpinii; -form (v. -form), adj., în formă de rădăcină; -vor (v. -vor), adj., care roade sau care se hrăneşte cu rădăcini.
RADICO- „rădăcină". 0 lat. radix, radicis „rădăcină"
>	fr. radico-, engl. id., it. id., germ. radiko- > rom. radico-. m -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unei rădăcini a măduvei spinării. RADICUL-, v. RADICULO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere continuă datorată unei inflamaţii a rădăcinilor nervilor cranieni sau rahidieni; -odiu (v. -odiu), s.n., extremitatea apicală a radiculei. RADICULI- „rădăciniţă, radiculă". 0 lat. radicula „rădăcină mică" > fr. radiculi-, engl. id. > rom. radicali-, u -form (v. -form), adj., în formă de radiculă sau de rădăciniţă.
RADICULO- „rădăcină". 0 lat. radicula „rădăciniţă" > fr. radiculo-, engl. id. > rom. radiculo-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a rădăcinilor rahidiene, realizată cu ajutorul unei substanţe de contrast; -patie (v. -patie), s.f., boală a rădăcinilor nervilor.
RADIO- „rază, radiaţie, energie radiantă, unde magnetice, radial, radiar, iradiant, radioactiv". 0 lat. radius,,rază" > fr. radio-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. radio-, ■ -altimetru (v. alti-, v. -metrui), s.n., instrument de radiolocaţie, instalat la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea acestuia faţă de sol; -astronom (v. astro-, v. -nom), s.m., specialist în radioas-tronomie; -astronomie (v. astro-, v. -nomie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul corpurilor şi fenomenelor din spaţiul cosmic, prin recepţionarea şi interpretarea undelor electromagnetice provenite din univers; -autografie (v. auto-, v. -grafie), s.f. 1. Metodă roent-genologică de verificare a prezenţei substanţelor radioactive în glandele hormonale ale vieţuitoarelor. 2. Imagine obţinută pe o peliculă radiografică după injectarea şi localizarea selectivă într-un organ sau ţesut a unui izotop radioactiv; -biolog (v. bio-, v. -log), s.m., specialist în radiobiologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., studiul biologic al interacţiunilor dintre energia radiantă şi materia vie; -biotic (v. -biotic), adj., care se referă la efectele biologice ale radiaţiilor; -cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s.f., metodă pentru studiul activităţii cardiace cu ajutorul substanţelor radioactive; -chimografie (v. chimoi-, v. -grafie), s.f., înregistrare a mişcărilor organelor interne pe un film radiografie; -cinematografie (v. cinemato-, v. -grafie), s.f., metodă de diagnostic care
340
constă în înregistrarea pe peliculă cinematografică a imaginii radiografice a unui organ intern în activitate; sin. cinefluorografie; -cristalografie (v. cristalo-, v. -grafie), s.f., disciplină care studiază structura internă a substanţelor cristalizate cu ajutorul radiaţiilor; -cronologie (v. crono-, v. -logiei), s.f., determinare a vârstei unei roci cu ajutorul unui element radioactiv; -cronometru (v. crono-, v. -metrur), s.n., instrument pentru determinarea calităţii mijlocii a unui fascicul de radiaţie eterogenă; -ecologie (v. ecor, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază efectele radiaţiilor naturale asupra asociaţiilor vegetale; -estezie (v. -estezie), s.f., radieste-zie*; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de efectele dăunătoare ale radiaţiilor ionizante; -fon (v. -fon), s.n., instalaţie de comunicare prin radiofonie; -fonie (v. -fonie), s.f., disciplină care studiază sistemul de transmitere şi de recepţie a mesajelor prin unde electromagnetice; -fonograf (v. fonor, v. -graf), s.n., aparat de radio prevăzut cu fonograf; -fotografie (v. foto-, v. -grafie), s.f., realizare pe un clişeu fotografic a imaginii radiologice, cu ajutorul razelor X; -gen (v. -geni), adj., care emite raze X; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la efectele radiaţiilor ionizante asupra eredităţii; -genic (v. -genic), adj., care ia naştere în cursul unei transformări radioactive; -geodezie (v. geo-, v. -dezie), s.f., disciplină care se ocupă cu măsurarea distanţelor dintre punctele geodezice cu ajutorul aparaturii de radio de mare precizie; -geologie (v. geo-, v. -logiei), s.f., disciplină care utilizează tehnica radioactivităţii; -goniograf (v. gonio-, v. -graf), s.n., radiogoniometru înregistrator; -goniometrie (v. gonio-, v. -metriei), s.f., procedeu special de determinare a unui ra-dioemiţător, pe baza undelor electromagnetice; -gdniomfetru (v. gonio-, v. -metruO, s.n., instalaţie de radiorecepţie, utilizată în radiogo-niometrie, pentru determinarea direcţiei din care vine o emisiune; -grafie (v. -grafie), s.f., ansamblu de procedee utilizate pentru realizarea unor fotografii ale interiorului corpului omenesc cu ajutorul razelor X sau al radiaţiilor gamma; -gramă (v. -gramă), s.f. 1. Comunicare transmisă prin radio. 2. Fotografie obţinută cu ajutorul razelor X; -heliograf (v. helio-, v. -graf), s.n., instalaţie tehnică pentru înregistrarea unor imagini ale activităţii solare; -histografie (v. histo-, v. -grafie), s.f., metodă de studiere a distribuţiei topografice a unui radioizotop la nivelul celulei; -imunoelectroforeză (v. imuno-, v. electro-, v. -foreză), s.f., tehnică de imunoelectroforeză care utilizează antigene radiomar-cate; -izotopi (v. izo-, v. -top), s.m. pl., izotopi radioactivi; -izotopic (v. izo-, v. -topic), adj., referitor la radioizotopi; -litic (v. -litic2), adj., referitor la radioliză; -liză (v. -liză), s.f., fenomen de
transformare chimică, realizată în urma acţiunii unor radiaţii izolate; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în radiologie; -logie (v. -logiei), s.f.
1.	Disciplină medicală care se ocupă cu examinarea corpului uman cu ajutorul razelor X şi cu utilizarea acestora în diagnosticarea şi tratarea unor boli. 2. Studiu al radiaţiilor X şi al aplicaţiilor lor în medicină sau în metalografie; -manometrie (v. mano-, v. -metrie!), s.f., procedeu de diagnosticare care constă în utilizarea radiologiei la măsurarea presiunii din interiorul unor organe anatomice; -manometru (v. mano-, v. -metrui), sji., aparat medical utilizat în ra-diomanometrie; -metalografie (v. metalo-, v. -grafie), s.f., parte a metalografiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor cu ajutorul razelor X; -meteorograf (v. meteoro-, v. -graf), s.n., aparat înregistrator al. datelor atmosferice la diferite înălţimi cu ajutorul unei radiosonde; -meteorologie (v. meteoro-, v. -logiei), s.f., utilizare a mijloacelor radio în vederea stabilirii prognozei meteorologice; -metrie (v. -metriei), s.f., tehnică de măsurare a fluxurilor de radiaţii; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Aparat utilizat pentru măsurarea presiunii, exercitată de o radiaţie sonoră. 2. Instrument cu ajutorul căruia se pune în evidenţă efectul radiometric; -micrometru (v. micro-, v. -metrui), s.n., instrument utilizat la măsurarea fluxurilor slabe de energie radiantă; -mimetic (v. -mimetic), adj. (despre o substanţă) cu acţiune asemănătoare radiaţiilor ionizante; -necroză (v. -necroză), s.f., mortificare a unui ţesut produsă de radiaţiile ionizante; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., studiu al efectelor patologice produse de radiaţiile penetrante; -pelvigrafie (v. pelvi-, v. -grafie), s.f., folosire a mijloacelor radiografice pentru măsurarea diametrului pelvian; -pelvimetrie (v. pelvi-, v. -metriei), s.f., aplicare a radioagrafiei la măsurarea diametrelor bazinului obstetrical; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare vizuală a imaginii pe care o formează pe un ecran fluorescent un corp opac, străbătut de razele X; -spectrometru (v. spectro-, v. -metrui), s.n., aparat de analiză a undelor electromagnetice care provin de la aştri; -spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s.f., spectroscopie a radiaţiilor ionizante; -stereografie (v. stereo-, v. -grafie), s.f., metodă radiologică cu ajutorul căreia imaginea radiografică apare tridimensională; -stereoscopie (v. stereo-, v. -scopie), s.f., tip de radioscopie care realizează o impresie de relief prin folosirea a două surse de radiaţie; -telefonie (v. tele-, v. -fonie), s.f., sistem de comunicaţie radiofonică în ambele sensuri, între două posturi înzestrate fiecare cu aparate de emisie şi recepţie; -telegrafie (v. tele-, v. -grafie), s.f., comunicaţie telegrafică prin unde electromagnetice; ^telegramă (v. tele-, v. -gramă), s.f., telegramă transmisă prin
341
radio; -telemetrie (v. tele-, v. -metriei), s.f., determinare a distanţei dintre un obiect şi un reper dat, folosind undele electromagnetice; -telemetru (v. tele-, v. -metrui), s.n., aparat utilizat în radiotelemetrie; -telescop (v. tele-, v. -scop), s.n., instrument astronomic folosit la re-cepţionarea, măsurarea şi studierea radioundelor emise de corpurile cereşti; -terapie (v. terapie), adj., referitor la radioterapie; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a radiaţiilor ionizante în scop terapeutic; -tom (v. -tom), s.n., tomograf*; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la radiotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantelor sub influenţa elementelor radioactive; -ulografie (v. ulo3-, v. -grafie), s.f., radiografie a unei cicatrice.
RADULI- „radulă, lamă cu dinţişori“. 0 lat. radula „raşpel, răzuitoare“ > fr. raduli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. raduli-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre moluşte) înzestrat cu radulă; -form (v. -form), adj., în formă de radulă sau de răzuitoarş. RAFID-, v. RAFIDO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini aciculari.
RAFIDO- „ac, acicul, vârf ascuţit". 0 gr. rhaphis, rhaphidis „ac, vârf ascuţit" > fr. raphido-, lat. sav. id. > rom. rafido-. m -for (v. -for), adj., prevăzut cu vârfuri ascuţite; -id (v. -id), adj., în formă de ac sau de acicul.
-RAFIE „sutură, cusătură". 0 gr. rhaphe „cusătură" > fr. -rraphie şi -rrhaphie, engl. -rhaphy şi -rrhaphy, germ.-rrhaphie, W. -rrafia > rom. -rafie. RAGADIO- „fisurat, crăpat", 0 gr. rhagas, rhagados „fisură, crăpătură" > fr. rhagadio-, lat. sav. id. > rom. ragadio-. ■ -lepis (v. -lepis), adj., acoperit cu solzi fisuraţi.
-RAGIE „scurgere, erupţie". 0 gr. rhage „erupţie, ţâşnire" > fr. -rragie şi -rrhagie, germ. -rrhagie, engl. -rrhagy, it. -ragia şi -rragia > rom. -ragie. RAGO- „boabă de strugure". 0 gr. rhax, rhagos „strugure, boabă de strugure" > fr. rhago-, engl. id. > rom. rago-. ■ -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu o boabă de strugure.
RAHI- „şira spinării, coloană vertebrală, rahi-dian, costal, vertebral". 0 gr. rhakhis „şira spinării" > fr. rhachi- şi rachi-, engl. rachi-, it. id., germ. rhachi- > rom. rahi-. ■ -agră (v. -agră), s.f., gută a coloanei vertebrale; -algie (v. -algie), s.f., durere localizată de-a lungul coloanei vertebrale; -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie rahidiană cu rol terapeutic sau anestezic; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la rahiliză; -liză (v. -liză), s.f., metodă de tratament a devierilor de coloană vertebrală cu ajutorul tracţiunii şi presiunii; -pag (v. -pag), s.m., făt teratologic format din doi gemeni uniţi spate în spate printr-o porţiune a coloanei vertebrale; -pagie (v. -pagie), s.f., stare a gemenilor rahipagi; -pter (v. -pter), adj., cu foliole costate; -schizalgie (v. schiz/o-, v. -algie), s.f., durere localizată la nivelul unei mal-
formaţii congenitale a coloanei vertebrale; -trih (v. -trih), adj., cu coaste păroase.
-RAHIE „coloană vertebrală". 0 gr. rhakhis „şira spinării" > fr. -rachie şi -rrachie, it. -rachia, lat. sav. -rhachia > rom. -rahie.
RAHIO- „şira spinării, coloană vertebrală". 0 gr. rhakhis „şira spinării" > fr. rachio-, it. id., engl. id., germ. rhachio- > rom. rahio-. ■ -campsie (v. -campsie), s.f., curbare a coloanei vertebrale; -metru (v. -metrui), s.n., instrument medical pentru determinarea gradului de curbură a coloanei vertebrale; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a coloanei vertebrale; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie a coloanei vertebrale; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în ra-hiotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de secţionare a coloanei vertebrale fetale şi de extragere fragmentară ulterioară. RAI- „calcan, peşte teleostean marin". 0 lat. raia „calcan" > lat. sav. raji- > rom. rai-. ■ -forme (v. -form), s.f. pl., ordin de peşti cu corpul în formă de disc, cu înotătoare mari pectorale, care trăiesc pe fundul mării.
RAMENTI- „rament, scuamă uscată". 0 lat. ramentum „aşchie, ţandără" > fr. ramenti-, engl. id. > rom. ramenti-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre frunzele de ferigă) care poartă ramenţi; -form (v. -form), adj., în formă de rament; -gen (v. -gen2), adj., care produce scuamă uscată, RAMFO- „cioc, curbat, îndoit". 0 gr. rhamphos „cioc curbat, plisc" > fr. rhampho-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ramfo-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de cioc de pasăre; -rine (v. -rine), s.m., reptilă zburătoare fosilă din jurasic, cu ciocul lung şi cu dinţii ascuţiţi şi conici; -tecă (v. -tecă), s.f., tegumentul cornos sau cutat al ciocului de pasăre.
RÂMI- „ramură, creangă". 0 lat. ramus „ramură"
>	fr. rami-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. rami-. ■ -col (v. -coli), adj., care trăieşte pe ramuri; -corn (v. -corn), adj. (despre o insectă) cu antene ramificate; -fer (v. -fer), adj., care poartă ramuri; -fior (v. -fior), adj., care are flori pe ramurile principale; -form (v. -form), adj., în formă de ramură; -par (v. -par), adj., care generează ramuri.
RAMULI- „ramură mică, rămurică". 0 lat. ramulus „ramură mică" > fr. ramuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ramuli-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă ramuri mici; -fior (v. -fior), adj., care poartă flori pe rămurele; -form (v. -form), adj., în formă de rămurică; -gen (v. -gen2), adj., care generează rămurele.
RANI- „broască, batracian". 0 lat. rana „broască" > it. rani-, engl. id. > rom. rani-. m -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a acvaculturii care se ocupă cu creşterea broaştelor verzi de apă, comestibile pentru om; -fer (v. -fer), adj., care conţine broaşte; -form (v. -form), adj., în
342
formă de broască; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu broaşte.
RANUNCULI- „broscuţă". 0 lat. ranunculus „broască mică" > fr. ranunculi-, engl. id. > rom. ranuncuii-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de broscuţă.
RAPI- „nap, gulie". 0 lat. rapum „gulie, nap" > fr. răpi-, lat. sav. id. > rom. rapi-. m -form (v. -form), adj., de forma rădăcinii scurte şi pivo-tante de nap sau de gulie.
RAPIDO- „subţire". 0 gr. rhapis, rhapidos „lujer, nuia subţire" > fr. rhapido-, engl. id. > rom. rapido. ■ -zom (v. -zom), s.m., element intraparietal al celulei bacteriene.
RAPSODO- „versuri". 0 gr. rhapsodos „rapsod, cântăreţ popular" > fr. rhapsodo-, engl. id. > rom. rapsodo. ■ -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie pe baza versurilor din poemele homerice. RAPTO- „cusut, unit, suturat". 0 gr. rhaptos „cusut" > fr. rhapto, lat. sav. id. > rom. rapto-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe suturate; sin. raptocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., raptocarp*; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze suturate.
RARI- „distanţat, puţin, rar". 0 lat. rarus „rar" > fr. rari-, engl. id., lat. sav. id. > rom. rari-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu puţine flori; -foliu (v. -foliu), adj., care are puţine frunze.
REBO- „tortuos, răsucit în spirală". 0 gr. rhaibos „sucit, răsucit" > engl. rhaebo-, lat. sav. raebo-
>	rom. rebo-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe răsucite în spirală; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze răsucite în spirală; -riz (v. -riz), adj., cu rădăcina sucită în spirală.
RECT-, v. RECTO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a anusului.
RECTI- „drept, erect". 0 lat. rectus „drept" > fr. recti-, engl. id., germ. rekti-, lat. sav. recti- > rom. recti-. ■ •-caul (v. -caul), adj., cu tulpina dreaptă; -corn (v. -corn), adj. (despre insecte) cu antenele drepte; -fior (v. -fior), adj., cu flori drepte; -grad (v. -grad), adj., care se deplasează drept înainte; -nerv (v. -nerv), adj., cu nervura dreaptă; -rostru (v. -rostru), adj. (despre păsări) care are ciocul drept.
RECTO- „drept, rect, rectal". 0 lat. rectum „drept, rectiliniu" > fr. recto, engl. id., germ. rekto, lat. sav. reeto > rom. recto. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie a rectului; -cliză (v. -clizăi), s.f., spălătură rectală; -fotografie (v. foto-, v. -grafie), s.f., fotografie a mucoasei rectale cu ajutorul unui aparat special; -perineorafie (v. perineo-, v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a anusului şi a perineului; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a rectului în poziţie normală; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică de refacere a rectului; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie chirurgicală de suturare a ampulei rectale; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie rectală; -scop (v. -scop), s.n., endoscop special pentru examinarea
cavităţii rectale; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare medicală a rectului cu ajutorul rectoscopului; -stenoză (v. -stenoză), s.f., îngustare patologică a rectului; -stomie (v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de deschidere a cavităţii rectale; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a stricturii rectale.
-REE „scurgere, excreţie, secreţie". 0 gr. rhoia „flux, curgere" > fr. -rrhee şi -rhee, it. -rrea, germ. -rrhoe şi -rrhoe, engl. -rrhea şi -rrhoea, lat. sav. -rrhoea > rom. -ree.
REFLECTO- „luciu, reflexie". 0 lat. refiectus „întors înapoi" > fr. refiecto-, engl. id., germ. refiekto > rom. refiecto. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., metodă de reproducere a documentelor prin contact cu lumina reflectată; -metru (v. -metrul, s.n., instrument pentru determinarea calităţii luciului suprafeţei corpurilor.
REFLEX!- „reflect, curbat în afară". 0 lat. refiexus „întors înapoi, curbat" > fr. refiexi-, engl. id. > rom. refiexi-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpina curbată brusc în afară; -fior (v. -fior), adj., cu corola curbată în afară; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sau foliole curbate în exterior. REFLEXO- „act reflex". 0 lat. refiexus „întors înapoi, reflectat" > fr. refiexo, germ. id., engl. id.
>	rom. refiexo. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce reflexe; sin. reflexogenic; -genic (v. -genic), adj., reflexogen*; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a actelor reflexe; -gramă (v. -gramă), s.f., înregistrarea grafică a excitaţiei prin percuţia tendonului lui Ahile; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în reflexologie; -logie (v. -logiei), s.f., studiul ştiinţific al reflexelor, în vederea stabilirii topografiei conexiunilor nervoase; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a actelor reflexe; -terapie (v. terapie), s.f., metodă terapeutică prin care se urmăreşte vindecarea unor boli prin folosirea anumitor reflexe.
REFRACTO- „refracţie". 0 lat. refractus „frânt, răsfrânt" > fr. refracto, engl. id., germ. refrakto
>	rom. refracto. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care studiază ansamblul de metode şi procedee folosite pentru determinarea indicilor de refracţie ai substanţelor; -metru (v. -metan), s.n., instrument optic de măsurare a indicilor de refracţie ai substanţelor; -scop (v. -scop), s.n., instrument utilizat în auscultaţie pentru localizarea sunetului.
REGMA- „falie, fractură". 0 gr. rhegma „ruptură, fractură" > fr. regma-, germ. id., engl., rhegma- şi regma-, lat. sav. raegma- > rom. regma-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct uscat şi dehiscent; sin. regma-carpiu; -carpiu (v. -carpiu), s.n., regmacarp*; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la regmage-neză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces geologic de formare a sistemelor de fracturi şi diaclaze. REGO- „pătură, strat". 0 gr. rhegos „pătură, cuvertură" > fr. rego- şi rhego-, engl. rhego-
343
>	rom. rego-. ■ -lit (v. -liti), s.n., pătură de roci alterate şi dezagregate, aflate deasupra rocii de bază; -litic (v. -litici), adj., referitor la regolite.
REGULARI- „normal, obişnuit". 0 lat. regularis „normativ, servind ca regulă" > fr. regulari-, engl. id. > rom. regulari-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) dezvoltat în forma obişnuită.
RELAXO- „relaxare". 0 lat. relaxo, are „a destinde, a relaxa" > fr. relaxo- > rom. relaxo-. ■ -terapie (v. -terapie), s.f., terapeutică a relaxării. -REMĂ „membru, vâslă, înotătoare". 0 lat. remus „vâslă, înotătoare" > fr. -reme, germ. id., engl. id. > rom. -remă.
REMI- „membru, picior, ramă, vâslă". 0 lat. remus „opacină, ramă" > fr. remi-, engl. id. > rom. remi-. ■ -fer (v. rfer), adj., înzestrat cu rame; -form (v. -form), adj., în formă de vâslă; -ped (v. -ped2), adj. (despre crustacee) cu picioarele turtite în formă de rame, adaptate pentru înot.
RENI- „rinichi". 0 lat. ren, renis „rinichi" > fr. reni-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. reni-. ■ -fior (v. -fior), adj., care are flori cu vârful rotunjit şi cu baza lată şi cordată; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze în formă de rinichi; -form (v. -form), adj., în formă de rinichi.
REO- „scurgere, curent, circulaţie, torent, curgător, torenţial". 0 gr. rheo, rhein „a curge" > fr. rheo-, engl. rheo- şi reo-, germ. rheo-, lat. sav. id. > rom. reo-. ■ -angiografie (v. angio-, v. -grafie), s.f., metodă de explorare a arterelor periferice, bazată pe înregistrarea variaţiilor conductibilităţii electrice; -bază (v. -bază), s.f., intensitate minimă a unui curent galvanic, capabil să producă excitaţia unui ţesut viu; -bionte (v. -biont), adj., s.n. pl. (organisme) care trăiesc în torenţi şi pâraie; -cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s.f., urmărire a variaţiilor de conductibili-tate a unui curent alternativ în timpul revoluţiei cardiace; -cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s.f., curbă obţinută în urma unei reocardiografii; -cren (v. -cren), adj. 1. (Despre un izvor) A cărui apă ţâşneşte cu putere, formând pâraie cu debite mari. 2. (Despre un organism animal sau vegetal) Aflat în ape cu scurgere rapidă; sin. reocrenic; -encefalografie (v. encefalo-, v. -grafie), s.f., metodă de investigaţie paraclinică în afecţiunile sistemului nervos, care constă în înregistrarea grafică, sub formă de unde mo-nofazice şi asimetrice, a impedanţei ţesutului cerebral; -fii (v. -fih), adj., s.n. (organism) care preferă apele curgătoare repezi, torenţi sau pâraie; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în apele repezi din munţi; -fob (v. -fob), adj. (despre o plantă) care evită apele repezi de munte; -for (v. -for), s.m., fir al -unei pile electrice; -foreză (v. -foreză), s.f., fenomen
reoiogic de antrenare spontană a particulelor în suspensie spre mijlocul conductei, la curgerea unui fluid; -glife (v. -glif), s.f. pl., urme pe faţa inferioară a straturilor de gresii, care reprezintă mulajul unor scurgeri de nămol pe fundul bazinului de sedimentare; -graf (v. -graf), s.n., instrument utilizat pentru înregistrarea unei curbe de curent sau de tensiune; -grafie (v. -grafie), s.f., explorare a modului în care se face circulaţia sângelui la anumite organe sau regiuni ale corpului, pe baza variaţiilor electrice ale acestora; -gramă (v. -gramă), s.f., curbă care reprezintă variaţiile electrice ale anumitor organe; -log (v. -log), s.m., specialist în reologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază curgerea lentă a materiei şi deformarea în timp a corpurilor solide sub acţiunea forţelor aplicate asupra lor; -metrie (v. -metriei), s.f., tehnică a măsurării mărimilor care caracterizează un material cu proprietăţi reologice; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea proprietăţilor reologice ale materialelor; -morfic (v. -morfic), adj., care se referă la reomorfism; -morfism (v. -morfism), s.n., proces prin care o rocă sau un sediment se transformă într-o masă fluidă; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare morfologică şi funcţională a unui organ sub influenţa apelor curgătoare; -nom (v. -noimi), adj. (despre legăturile sistemelor de puncte materiale) care variază în timp, însă după o lege independentă de forţele care acţionează în cadrul sistemelor de puncte; -pexie (v. -pexie), s.f., fenomen prezentat de unele soluţii coloidale care, prin curgere lentă sau printr-o agitare slabă, îşi măresc viscozitatea şi rezistenţa la deformare; -scop (v. -scop), s.n., instrument cu care se constată prezenţa unui curent electric; -stat (v. -stat), s.n., aparat folosit la reglarea intensităţii curentului electric din circuite; -static (v. -static), adj., referitor la reostat; -tactic (v. -tactic), adj. (despre un organism) care se deplasează spre curenţii de apă; sin. reotropic; -tactism (v. -tactism), s.n., tropism datorat acţiunii curentului apelor curgătoare repezi; -taxie (v. -taxie), s.f., deplasarea unui organism sau curbarea unui organ în sensul sau în direcţia opusă curentului de apă în care trăieşte; sin. reotropism; -tom (v. -tom), s.n., dispozitiv medical pentru studiul influenţei duratei de trecere a unui curent asupra excitaţiei unui muşchi cu contracţie rapidă; -tropic (v. -tropic), adj., reo-tactic*; -tropism (v. -tropism), s.n., reotaxie*; -viscozimetru (v. viscozi-, v. -metrui), s.n., vis-cozimetru tehnic în care căderea liberă a unei bile este înlocuită de o alunecare sub acţiunea unei contragreutăţi constante, determinate; -xen (v. -xen), adj. (despre un organism) care trăieşte în apele cu curenţi slabi; sin. reoxenic; -xenic (v. -xenic), adj., reoxen*.
344
REPTILI- „reptile, şerpi". O lat. reptilis „târâtor" > fr. reptili-, engl. id. > rom. reptili-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de reptilă; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu şerpi.
RESPIRO- „respiraţie". 0 lat. respiro, are, „a răsufla" > fr. respiro-, engl. id. > rom. respiro-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a cantităţii de oxigen absorbită de un organism animal sau vegetal; -metru (v. -metruO, s.n., aparat pentru măsurarea cantităţii de oxigen absorbite de plante sau de animale.
RESTI- „funie, cordon". 0 lat. restis „funie, coardă" > fr. resti-, engl. id. > rom. resti-. ■ -form (v. -form), adj., s.n. 1. Adj. în formă de coardă sau de funie. 2. S.n. Partea superioară a cordoanelor posterioare ale măduvei, formând pedunculii inferiori ai cerebelului.
RETI- „reţea, plasă, reticul, reticulat". 0 lat. rete, retis „reţea, plasă" > fr. reti-, engl. id. > rom. reti-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu vase sau cu nervaţii reticulate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sau foliole reticulate; -form (v. -form), adj. (despre vase, nervaţii etc.) în formă de reţea; -nerv (v. -nerv), adj., cu nervurile anas-tomozate în reţea; -ped (v. -ped2), adj. (despre insecte) cu picioare reticulate.
RETICULO- „plasă, reticul, reticular". 0 lat. reticuium „plasă mică" > fr. reticuio-, germ. retikulo-, engl. reticuio- >rom. reticuio-. ■ -cit (v. -cit), s.n., globulă roşie granuloasă care prezintă o reţea filamentoasă; -citopenie (v. cito-, v. -penie), s.f., diminuare a numărului de reticulocite din sânge; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a sistemului reticulohistiocitar; -plasmă (v. -plasmă), s.f., parte alveolară a citoplasmei, cu funcţii de nutriţie; -trop (v. -trop), adj., care are afinitate pentru sistemul reticuloendotelial; sin. reticuiotropic; -tropic (v. -tropic), adj., reticulotrop*; -zom (v. -zom), s.m., componentă citoplasmatică, prezentă în fracţiunile microzomale, care dă naştere structurilor membranoase în prezenţa fosfolipidelor. RETINOr „retină, retinian". 0 lat. mediev. retina „retină" (din lat. rete, retis „plasă, reţea") > fr. retino-, engl. id. > rom. retino^-. ■ -blaste (v. -blast), s.f. pl., celule epiteliale ale retinei; -for (v. -for), s.n., celulă cristalină prezentă în oma-tidiile artropodelor; -graf (v. -graf), s.n., aparat cu care se poate fotografia fundul de ochi; -grafie (v. -grafie), s.f., fotografiere a fundului de ochi; -malacie (v. -malacie), s.f., ramolisment al retinei; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a retinei; -scop (v. -scop), s.n., aparat utilizat în retinoscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., examen al umbrei pupilare pentru determinarea refracţiei ochiului.
RETIN02- „răşină, răşinos". 0 gr. rhetine „răşină" > fr. rhetino-, engl. retino- > rom. retine^-.
■	-id (v. -id), adj., cu aspect de răşină.
RETRO- „regresiv, degenerativ, inferior". 0 lat. retro „înapoi" > fr. retro-, germ. id., engl. id. > rom. retro-. ■ -cultură (v. -cultură), s.f., cultură obţinută prin reizolarea patogenului dintr-o gazdă infectată artificial, în vederea dovedirii patoge-nităţii lui; -grad (v. -grad), adj. (despre metamorfoză, mutaţie, succesiune) care prezintă tendinţa de simplificare în organizarea biologică; -morfism (v. -morfism), s.n., trecerea unor roci la o stare inferioară de metamorfism; -morfoză (v. -morfoză), s.f., tip particular de dezvoltare a organismelor animale şi vegetale, în cursul căreia apar fenomene de degenerare.
REUMATO- „reumatism, reumatic". 0 gr. rheuma, rheumatos „curgere, curent" > germ. rheumato-, engl. id., it. reumato- > rom. reumato-. ■ -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. (Despre durere) Care prezintă caracteristici reumatismale. 2. S.n. Localizare articulară multiplă, ca urmare a unor boli infecţioase acute; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în reumatologie; -logie (v. -logie^, s.f., disciplină care studiază afecţiunile reumatice. REVERBERO- „reverberaţie". 0 lat. reverbero, are, „a respinge" > fr. reverbero-, engl. id. > rom. reverbero-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea timpului de reverberaţie. -REXĂ „fragmentare, fisurare". 0 gr. rhexis „ruptură" > fr. -rhexis, germ. id., engl. id. > rom. -rexă. REXI- „rupere, eroziune, dezagregare". 0 gr. rhexis „rupere, fractură" > fr. rhexiengl. id., lat. sav. id. > rom. rexi-. ■ -gen (v. -geni), adj. (despre un organ vegetal) format prin rupere sau dezagregare; sin. rexigenetic; -genetic (v. -genetic), adj., rexigen*; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la rexiliză; -liză (v -liză), s.f., formarea unor cavităţi, canale sau orificii prin ruperea şi dizolvarea celulelor; -stazie (v. -stazie), s.f., fază de mare activitate erozivă produsă de absenţa sau de raritatea învelişului vegetal. -REXIE „rupere, ruptură, fisurare, fragmentare", 0 gr. rhexis „ruptură, fractură" > fr. -rexie şi -rrhexie > rom. -rexie.
REXO- „rupere, fragmentare". 0 gr. rhexis „ruptură, fractură" > fr. rhexo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. rexo-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct care, prin rupere, îşi împrăştie seminţele la maturitate; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la rexocarp.
-REZĂ „oprire, stagnare". 0 gr. rhesis „oprire" > fr. -rhese, germ. -rhesis, lat. sav. id. > rom. -reză. REZECTO- „rezecţie". 0 lat. resectus „tăiat" > fr. resecto-, engl. id. > rom. rezecto-. ■ -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru rezecţie prosta-tică transversală.
REZINI- „răşină, răşinos". 0 lat. resina „răşină" > fr. resini-, engl. id. > rom. rezini-. ■ -fer (v. -fer), adj., care produce sau care conduce răşină; -form (v. -form), adj., asemănător cu răşina.
345
REZINO- „răşină". 0 lat. resina „răşină" > fr. resino-, engl. id., germ. id. > rom. rezino-. ■ -cist (v. -cist), s.n., formaţiune asemănătoare unui cistolit, prezentă în membrana celulară a perilor unor plante; -gen (v. -gen^, adj., care excretă răşină; -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu tehnic care permite studiul structurii fizice a unei răşini sau a unei materii plastice; -id (v. -id), adj., care se aseamănă cu o răşină. RHABDO-, v. RABDO-.
RIACO- „torent, torenţial". 0 gr. rhyax, rhyakos „şuvoi, torent" > fr. rhyaco-, germ. id., engl. id. > rom. riaco-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care creşte în torenţii apelor de munte; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în apele torenţiale; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la riacofite; -lit (v. -liti), s.n., varietate de feldspat sticlos, de origine eruptivă. RIBO- „granular, sferic". 0 gr. ribos, „boabă, grăunte" sau lat. ribes „coacăză" > fr. ribo-, engl. id., germ. id. > rom. ribo-. ■ -zom (v. -zom), s.m., organit celular granular din citoplasmă, cu rol important în biosinteza proteinelor şi în transmiterea caracterelor ereditare; -zomic (v. -zomic), adj., referitor la ribozomi.
RIGIDI- „rigid, ţeapăn". 0 lat. rigidus „ţeapăn, rigid" > fr. rigidi-, lat. sav. id. > rom. rigidi-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori rigide; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze rigide; -metru (v. -metrui), s.n., aparat ; pentru măsurarea rigidităţii dielectrice.
RIMI- „fantă, despicătură". 0 lat. rima „crăpătură, spărtură" > fr. rimi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. rimi-. ■ -form (v. -form), adj. (despre antere) în formă de despicătură.
RIMULI- „despicătură mică". 0 lat. rimula „crăpătură mică" > fr. rimuli-, engl. id. > rom. rimuii.
■	-form (v. -form), adj., în formă de crăpătură mică.
-RIN „nas, nară, trompă". 0 gr. rhis, rhinos „nas“
>	fr. -rhine, engl. id. > rom. -rin.
RIN-, v. RINO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere de nas; sin. rinodinie; -ant (v. -ant), adj., cu flori în formă de nas; -encefal (v. -encefal), s.n., parte mediană a creierului care cuprinde formaţiile anatomice olfactive; -estezie (v. -estezie), s.f., simţul olfactiv; -odinie (v. -odinie), s.f., rinalgie*.
-RINC „cioc, plisc, rostru, trompă". 0 gr. rhynkhos „cioc, bot" > fr. -rhynque şi -rynque, lat. sav. -rhynchus > rom. -rine.
RINC-, v. RINCO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori rostrate; -odont (v. -odont), adj., cu ciocul prevăzut cu crestături în formă de dinte, ca al şoimului.
RINCO- „cioc, plisc, trompă, rostru, rostrat". 0 gr. rhynkhos „bot, croc, plisc" > fr. ryncho- şi rhyncho-, engl. rhyncho-, lat. sav. rhyncho- > rom. rinco-. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe rostrate; sin. rincocarpic; -carpic (v. -carpic),
adj., rincocarp*; -cefali (v. -cefal), s.m. pl., ordin de reptile mezozoice, care se caracterizează prin existenţa coardei dorsale, reprezentate azi numai de hatteria, fosilă vie; -cel (v. -cel2), adj., cu cioc proeminent; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze rostrate; -for (v. -for), adj., s.f. pl. 1. Adj. Prevăzut cu o prelungire în formă de cioc. 2. S.f. pl. Familie de insecte coleoptere, al căror cap este înzestrat cu un rostru; -lit (v. -liti), s.n., cioc fosil, specific tetrabranhiatelor cefalopode; -lof (v. -lof), adj., cu ciocul plin de pene; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe rostrate; -spor (v. -spor), adj., cu spori rostraţi; -stom (v. -stom), s.n., por anterior terminal, cu care este înzestrată proboscida viermilor din clasa Nemertea; -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă sauriană din ordinul rincocefalilor, care a trăit în triasic şi care se caracteriza prin persistenţa vertebrelor amficelice şi a osului pătrat fixat de craniu.
RINGENTI- „căscat, larg deschis". 0 lat. ringens, ringentis „căscat" > fr. ringenti-, engl. id., lat. sav. id., rom. ringenti-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori căscate; -form (v. -form), adj. (despre corolă) cu gura larg deschisă.
-RINIE „nas, fose nazale, trompă". 0 gr. rhis, rhinos „nas“ > fr. -rhinie, germ. id., it. -rinia, lat. sav. -rrhinia > rom. -rinie.
RINO- „nas, fose nazale, trompă, olfactiv, nazal". 0 gr. rhis, rhinos „nas" > fr. rhino-, engl. id., germ. id., it. rino-, lat. sav. rhino- > rom. rino-. ■ -caul (v. -caul), s.n., suport al bulbului olfactiv; -cefal (v. -cefal), s.m., făt teratologic la care nasul are forma unei trompe şi este situat spre frunte; -cefalie (v. -cefalie), s.f., stare a unui făt rinocefal; -cel (v. ceh), s.n., ventricul olfactiv; -cer (v. -cen), s.m., mamifer pahiderm, erbivor şi imparicopitat, cu capul masiv şi având pe nas unul sau două coarne; -chiloplastie (v. chilo3-, v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a nasului şi a buzelor; -cliză (v. -clizăi), s.f., obstrucţie nazală; -dacriolit?(v. dacrio-, v. -liti), s.n., calcul lacrimal situat pe conductul lacrimo-nazal; -faringolit (v. faringo-, v. -liti), s.n., con-creţiune calcaroasă în faringe; -fimă (v. -fimă), s.f. 1. Hipertrofie a părţii inferioare a nasului. 2. Afecţiune a pielii, localizată pe nas, ca urmare a agravării acneei rozacee; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de tot ce are legătură cu nasul, prezentă în unele afecţiuni nevrotice; -fonie (v. -fonie), s.f., perturbare a vocii, ca urmare a schimbării rezonanţei cavităţilor nazale; sin. rinolalie; -for (v. -for), adj. (despre un organ) care poartă simţul olfactiv; -gen (v. -gen^, adj., care îşi are originea în nas; -hidroree (v. hidror, v. -ree), s.f.,, hidroree nazală; -iatrie (v. -iatrie), s.f., tratament medical al afecţiunilor nazale; -lalie (v. -lalie), s.f., rinofonie*; -laringologie (v. laringo-, v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre maladiile nasului şi ale laringelui; -lit (v. -liti),
346
s.n., concreţiune calcaroasă în fosele nazale; -litic (v. -litici), adj., referitor la rinolite; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în rinologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază stările patologice ale nasului; -manometrie (vv mano-, v. -metriei), s.f., metodă de determinare a capacităţii respiratorii nazale, utilizând un manometru instalat în nas; -manometru (v. mano-, v. -metrui), s.n., aparat utilizat în rinomanometrie; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a gradului de permeabilitate a foselor nazale la aer; -patie (v. -patie), s.f., maladie care afectează cavităţile nazale; -plastic (v. -plastic), adj., referitor la rinoplastie; -plastie (v. -plastie), s.f., intervenţie chirurgicală de refacere a unui nas distrus sau diform; -rafie (v. -rafie), s.f., operaţie de suturare a nasului; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie nazală; -ree (v. -ree), s.f., scurgere de mucozităţi nazale; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces de atrofiere a mucoasei pituitare; -scop {v. -scop), s.n., instrument medical utilizat la examinarea foselor nazale; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a foselor nazale; -stenoză (v. -stenoză), s.f., strâmtare patologică a foselor nazale; -tecă (v. -tecă), s.f., epidermă a ciocului de pasăre; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în rino-tomie; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unei fose nazale.
RIO- „scurgere, fluid, fluiditate". 0 gr. rhyo, rhein „a curge" > fr. rhyo-, germ. id., engl. id. > rom. rio-. m -lit (v. .-liti), s.n., rocă magmatică efusivă; -taxie (v. -taxie), s.f., proces de formare a texturii fluidale, care apare la unele roci magmatice.
RIPARO- „obscen, trivial". 0 gr. rhyparos „obscen, scabros" > fr. rhyparo-, engl. id. > rom. riparo-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., pictură cu subiect obscen.
RIPh- „râpă, mal". 0 lat. ripa „mal" > fr. ripi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. r/p/r. ■ -col (v. -colt), adj., care creşte sau care trăieşte pe malul apelor curgătoare.
RIPI2- „evantai". 0 gr. rhipis „evantai" > fr. rhipi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ripi2-. ■ -cefali (v. -cefal), s.m. pl., gen de căpuşe din familia ixodidelor, care se caracterizează prin trompa scurtă şi prin coxa primei perechi de picioare bifurcată; -ptere (v. -pter) adj., s.n. pl. (insecte) cu aripile în formă de evantai.
RIPI DO- „evantai". 0 gr. rhipis, rhipidos „evantai" > fr. ripido- şi rhipido-, engl. rhipido-, lat. sav. id. > rom. ripido-. ■ -lit (v. -liti), s.n., clorit solzos; -ptere (v. -pter), adj., s.n. pl. (insecte coleoptere) cu aripile în formă de evantai; -stih (v.-stih), adj. (despre peşti) cu aripioare în formă de evantai.
RIPO- „murdărie, gunoi". 0 gr. rhypos „murdărie"
>	germ. rhypo-, lat. sav. id. > rom. ripo-. ■ -fagie (v. -fagie), s.f., tulburare a comportamentului
alimentar, care constă în ingestia de gunoaie, excremente şi murdărie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de murdărie.
RITI- „ridat, zbârcit". 0 gr. rhytis „cută, rid, zbârcitură" > fr. rhyti-, lat. sav. id. > rom. riti-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe zbârcite; sin. ritidocarp.
RITID-, v. RITIDO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie a ridurilor.
RITIDO- „rid, încreţitură, încreţit, zbârcit". 0 gr. rhytis, rhytidos „zbârcitură, rid" > fr. rhytido-, germ. id., engl. id. > rom. ritido-. ■ -carp (v. -carp), adj., riticarp*; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze încreţite; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe zbârcite.
-RITMIE „cadenţă, ritm, ritmicitate". 0 gr. rhythmos, „mişcare ritmică, ritm, cadenţă" > fr. -rhythmie şi -rythmie, germ. -rhythmie, engl. -rhythmia, it. -ritmia > rom. -ritmie.
RITMO- „ritm, ritmicitate". 0 gr. rhythmos „cadenţă, ritm" > fr. rhytmo, engl. id. > rom. ritmo-. u -gramă (v. -gramă), s.f., metodă de reprezentare grafică a raportului dintre etapele de sedimentare a depozitelor grosiere (oscilaţii negative ale nivelului mării) şi a depozitelor fine (oscilaţii pozitive) din cadrul unor cicluri de sedimente; -pee (v. -pee), s.f., arta de a compune lucrări ritmice; -terapie (v. -terapie), s.f., procedeu terapeutic fiziologic şi psihic, bazat pe principiul desfăşurării ritmice a proceselor vitale fundamentale.
RITO- „rit, ritual". 0 lat. ritus „rit, obicei religios"
>	fr. rito- > rom. rito-, u -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază ritul, ritualul şi ritua-lismul ca părţi constitutive ale unor uzanţe culturale cu caracter regulat.
RITRO- „pârâu, curent de apă, şuvoi". 0 gr. rhitron „care curge" > fr. rhitro- > rom. ritro-. ■ -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., parte a limnologiei care se ocupă cu studiul organismelor din pâraie, torenţi şi râuri montane.
RIVI- „râu, apă curgătoare". 0 lat. rivus „râu, apă curgătoare" > fr. rivi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. rivi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre un organism vegetal) care creşte pe malul apelor. -RIZ „cu rădăcină, cu rădăciniţă". 0 gr. rhiza „rădăcină" > fr. -rhize şi -rrhize, engl. -rhizous, lat. sav. -rhizus > rom. -riz.
RIZ-, v. RIZO- ■ -artroză (v. -artroză), s.f., afecţiune articulară localizată la rădăcina unui deget sau a unui membru; -autoic (v. aut/o-, v. -oic), adj. (despre biofite) cu organe de reproducere mascule şi femele pe aceeaşi plantă; -odont (v. -odont), adj. (despre crocodili) care are rădăcinile dinţilor implantate în maxilare.
-RIZĂ! „rădăcină, radiculă, rădăciniţă". 0 gr. rhiza „rădăcină" > fr. -rrhize şi -rhize, germ. -rrhize, engl. -rrhize > rom. -riză 1.
347
-RIZĂ2 „cută, fald“. O gr. rhysos „cutat, încreţit"
>	fr. -rrhyse, germ. id. > rom. -riză2.
-RIZIE „rădăcină, radiculă, rădăciniţă". O gr. rhiza „rădăcină" > fr. -rhizie, germ. -rrhizie şi -rhizie > rom. -rizie.
RIZIO- „rădăcină, radicular". O gr. rhizion „rădăciniţă" > fr. rhizio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. rizio. ■ ~fiză (v. -fiză), s.f., expansiune radiculară filiformă.
RIZO- „rădăcină, radiculă, rădăciniţă, radicular". 0 gr. rhiza, „rădăcină" > fr. rhizo, engl. id., germ. id., it. rizo- > rom. rizo-. ■ ~bii (v. -biu), s.n. pl., microorganisme care produc nodozi-tăţile de pe rădăcinile unor plante leguminoase; -blast (v. -blast), s.n., embrion care emite rădăcini; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la ri-zoblaste; -carp (v. -carp), s.n., sporange dispus pe formaţiuni în formă de rădăcină; -carpic (v. -carpic), adj. 1. Cu tulpini anuale, dar cu rădăcini care emit tulpini fructifere timp de mai mulţi ani. 2. Cu fructificaţii dezvoltate lângă rădăcină; -cefal (v. -cefal), adj., cu rădăcina în formă de cap; -cist (v. -cist), s.n., conţinut celular retras în perioada de secetă în partea umflată a rizoizilor; -colezie (rizocolesie) (v. -colezie), s.f., concreştere prin rădăcinile lor a două plante aparţinând aceleiaşi specii; -corm (v. -corm), s.m., rizom cărnos; -ctonie (v. -ctonie), s.f., ciupercă parazită care distruge rădăcinile diferitelor plante; -dermă (v. -dermă), s.f., strat celular extern al rădăcinii, din care iau naştere perii absorbanţi; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu rădăcini; -fii (v. -fih), adj., care creşte pe rădăcini; -filă (v. -fil2), s.f. 1. Frunză transformată în organ radiciform cu funcţii de absorbţie. 2. Pigment compus, fiind caracteristic pentru alge; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante rădăcinoase; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la rizofite; -fiză (v. -fiză), s.f., apendice radicular, care este prezent la plantele nimfleacee; -for (v. -for), adj., s.m. 1. Adj. (Despre un organism) Care este prevăzut cu rădăcini. 2. S.m. Ramificaţie nefrunzoasă a tulpinii, care protejează o formaţie abundentă de rădăcini; -gen (v. -gen^, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Ţesut) care generează rădăcinile şi rizoizii. 2. S.n. Plantă care produce numai rădăcini şi flori. 3. S.n. Baza dilatată a frondei algelor. 4. S.n. Parazit al rădăcinilor; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la rizogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces morfogenetic de formare şi de dezvoltare a sistemului radicular al plantelor; -genic (v. -genic), adj. 1. Care produce rădăcini. 2. Care stimulează formarea de noi rădăcini; -grafie (v. -grafie), s.f., descrjere sistematică a rădăcinilor; -id (v. -id), s.m., organ filamentos de fixare şi de absorbţie la plantele inferioare saprofite; -lit (v. -lit!), s.n., rădăcină fosilizată; -litic (v. -litici), adj., care se referă la rizolite;
-litofite (v. lito-, v. -fit), s.f. pl., plante cu rădăcinile înfipte în crăpăturile stâncilor; -manie (v. -manie), s.f., proliferare de rădăcini adventive; -melie (v. -melie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin scurtimea segmentelor proxi-male ale membrelor; -mer (v. -mer), s.n., zonă radiculară de sensibilitate tactilă; -morf (v. -morf), adj., în formă de rădăcină; sin. rizo-morfic; -morfe (v. -morf) s.n. pl., structuri fila-mentoase asemănătoare cu rădăcinile alcătuite dintr-o împletitură de hife, la unele ciuperci superioare; -morfic (v. -morfic), adj., rizomorf*; -plast (v. -plast), s.n., filament citoplasmatic care uneşte blefaroplastul cu centrozomul juxta-nuclear; -pode (v. -pod), s.n. pl., clasă de pro-tozoare unicelulare şi acvatice, care se mişcă cu ajutorul unor prelungiri protoplasmatice, numite pseudopode; -podiu (v. -podiu), s.n., porţiunea miceliană, la fungi; -sferă (v. -sferă), s.f., strat de pământ în care se găsesc rădăcinile plantelor; -sperm (v. -sperm), adj. (despre un organism vegetal) cu sporii sau cu seminţele dispuse lângă rădăcină; -taxie (v. -taxie), s.f., mod de dispunere a rădăcinilor şi a radiculelor; -tom (v. -tom), s.n., instrument cu care se taie rădăcinile plantelor; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unei rădăcini a măduvei spinării.
ROD-, v. RODO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini roşii; -onichie (v. -onichie), s.f., particularitate care constă în coloraţia rozacee a unghiilor.
RODO- „trandafir, rozaceu, de culoare roşie, trandafiriu". 0 gr. rhodon „trandafir" > fr. rhodo-, engl. id., it. rodo-, lat. sav. rhodo- > rom. rodo-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe rozacee; sin. rodocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., rodocarp*; -cit (v. -cit), s.n., globulă sanguină roşie; -dendron (v. -dendron), s.m., arbust alpin mediteranean, cu flori mari, roşii sau albe şi cu frunze persistente; -ficee (v. -ficee), s.f. pl., clasă de alge roşii, răspândite în apele tropicale marine; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze roşii; -filă (v. -fil2), s.f., pigment roşu, prezent în plastidele algelor roşii; -fite (v. -fit), s.f. pl., încrengătură a algelor roşii; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a trandafirilor; -lit (v. -liti), s.n., varietate de silicat mineral sticlos, de culoare trandafirie; -logie (v. -logiei), s.f., tratat despre speciile de trandafiri; -plast (v. -plast), s.n., cro-matofor al algelor roşii; -pterigian (v. -pterigian), adj., cu aripioare de culoare roşu-deschis; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe rozacee; -spori (v. -spor), s.m. pl., spori haploizi sau diploizi, formaţi pe filamentele carposporogene ale algelor roşii; -stom (v. -stom), adj., cu gura roşie.
ROMB-, v. ROMBO-. ■ -encefal (v. -encefal), s.n., cea de-a doua porţiune a veziculei cerebrale primitive, care, în stadiul următor, se împarte în metencefal şi mielencefal.
348
ROMBI- „romb, rombic“. 0 lat. tz. rhombus „romb“ > fr. rhombi-, engl. id. > rom. rombi-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze în formă de romb; -form (v. -form), adj., în formă de romb. ROMBO- „romb, rombic". 0 gr. rhombos „titirez, sfârlează" > fr. rhombo-, engl. id., germ. id. > rom. rombo. ■ -cel (v. -ceh), s.n., al patrulea ventricul cerebral; -edru (v. -edru), s.n., poliedru cu toate feţele în formă de romb; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. s.n. (Figură) în formă de romb. 2. S.n. Muşchi al spatelui, situat sub trapez.
ROPALO- „măciucă, bâtă, clavat". 0 gr. rhopalon „bâtă, măciucă" > fr. rhopalo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ropalo-. ■ -cer (v. -cen), adj. (despre insecte) cu antenele în formă de măciucă; -id (v.-id), adj., în formă de măciucă. ROPTO- „absorbţie". 0 gr. rhoptos „absorbitiv" > fr. rhopto-, germ. id., engl. id. > rom. ropto-. ■ -metru (v. -metan), s.n., aparat pentru măsurarea absorbţiei de apă din sol.
RORI- „rouă". 0 lat. ros, roris „picătură, rouă" > fr. ror/-, engl. id., lat. sav. id. > rom. rori-. ■ -fer (v. -fer), adj., care produce rouă; -form (v. -form), adj., cu aspect de rouă.
ROSTELI- „cioc mic, rostel". 0 lat. rostellum „cioc mic" > fr. rosteiii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. rosteli-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu un cioc mic; -form (v. -form), adj., în formă de rostel. ROSTRI- „cioc, rostru, rostrat". 0 lat. rostrum „cioc" > fr. rostri-, engl. id. > rom. rostri-. ■ -corn (v. -corn), adj. (despre o insectă) cu antenele situate pe o protuberanţă în formă de cioc; -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu un rostru; -fior (v. -fior), adj., cu flori rostrate; -form (v. -form), adj., în formă de cioc. -ROSTRU „cioc, pinten, rostru". 0 lat. rostrum „cioc, plisc" > fr. -rostre, lat. sav. -rostris > rom. -rostru.
ROTI- „roată, rotund, circular". 0 lat. rota „roată"
>	fr. roti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. roti-. ■ -fere (v. -fer), s.n. pl., clasă de viermi inferiori, cu corpul cilindric sau sferic, înconjurat de cili vibratili; -form (v. -form), adj., care este în formă de roată.
ROTULI- „rotulă, rotulian". 0 lat. rotuia „roată mică" > fr. rotuli-, engl. id. > rom. rotuii-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de rotulă. ROTUNDI- „rotund, circular". 0 lat. rotundus „rotund" > engl. rotundi-, lat. sav. id. > rom. rotundi-. ■ -fior (v.-flor), adj., cu flori circulare; -foliu (v. -foliu), adj., cu foliole sau frunze rotunde; -form (v. form), adj., în formă-de disc.
RUBRI- „roşu, de culoare roşie". 0 lat. ruber, rubra, rubrum „de culoare roşie" > fr. rubri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. rubri-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă de formă rotundă, cu nucleu mare şi cu citoplasma bazofilă; sin. proeritroblast; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la rubriblaste; -caul (v. -caul), adj., cu tulpina roşie; -cit (v. -cit), s.n., element nu-cleat al seriei roşii, care dă naştere eritro-citelor; -fior (v. -fior), adj., cu flori de culoare roşie; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sau foliole roşii; -ped (v. -ped2), adj., cu pedunculi de culoare roşie.
RUFI- „roşcat, roşcat-bruniu". 0 lât. rufus „roşcat" > engl. rufi-, lat. sav. id. > rom. rufi-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori roşcate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze de culoare roşcat-brunie; -ped (v. -ped2), adj., cu pedunculi de culoare roşcată. RUGI- „cutat, zbârcit, rugos". 0 lat. ruga „cută, încreţitură" > fr. rugi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. rugi-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori ru-goase; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sau foliole încreţite.
RUGOZI- „asprime, rugozitate". 0 lat. rugosus „zbârcit, încreţit" > fr. rugosi- > rom. rugozi-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea rugozităţii.
RUINI- „ruină". 0 lat. ruina „dărâmare, cădere" > fr. ruini- > rom. ruini-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine ruine; -form (v. -form), adj. (despre o rocă) care a căpătat un aspect de ruină sub acţiunea eroziunilor.
RUMINO- „rumen, ruminal". 0 lat. rumen, ruminis, „esofag, stomac" > fr. rumino- > rom. rumino-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a rumenului, în vederea extragerii corpilor străini; -toxiemie (v. toxi-, v. -emie), s.f., toxicoză dependentă de elaborarea şi absorbţia, la nivelul rumenului, a unor corpi cu acţiune toxică.
RUPI- „stâncă, bolovăniş". 0 lat. rupes „stâncă"
>	fr. rupi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. rupi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care creşte pe stânci sau bo-lovănişuri; -form (v. -form), adj., cu aspect de stâncă ; -gen (v. -gen2), adj., care produce bolovăniş.
RUPO- „murdărie". 0 gr. rhypos „murdărie" > fr. rupo-, lat. sav. id. > rom. rupo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f. teamă obsedantă de murdărie.
RURI- „câmp". 0 lat. rus, ruris „câmp, ogor" > fr. ruri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ruri-. ■ -col (v. -coli), adj. (despre un organism vegetal) care creşte pe câmp.
349
s
SABULI- „nisip, nisipos". 0 lat. sabulum „nisip, prundiş" > fr. sabuli-, engl. id. > rom. sabuli-. m -col (v. -coli), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care se dezvoltă şi trăieşte în solurile nisipoase; -fer (v. -fer), adj. (despre un teren) care conţine nisip; -gen (v. -gen2), adj., care produce nisip.
SACELI- „sacelă, săculeţ". 0 lat. saccellus „sac mic" > fr. sacelli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. saceli-. ■ -form (v. -form), adj. (despre fructe) în formă de săculeţ.
SACI- „sac, săculeţ". 0 lat. saccus „sac, pungă"
>	fr. sacci-, engl. id., lat. sav. id. > rom. saci-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o plantă) prevăzut cu un organ în formă de săculeţ; -form (v. -form), adj., în formă de sac sau de săculeţ.
SACO- „sac". 0 gr. sakkos „sac" > fr. sacco engl. id., lat. sav. id. > rom. sacco-. ■ -for (v. -for), adj., s.n. pl. 1. Adj. Care poartă un sac.
2.	S.n. pl. Gen de procordate animale marine, cu corpul acoperit cu o tunică în formă de sac; -mioid (v. mio3-, v. -id), adj. (despre un mamifer rozător) care are obrazul înzestrat cu pungi. SACR-, v. SACRO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere în regiunea sacrală; sin. sacrodinie; -odinie (v. -odinie), s.f., sacralgie*.
SACRO- „regiune sacrală, osul sacru". 0 lat. [os] sacrum „[osul] sacru" > fr. sacro-, engl. id., germ. id. > rom. sacro-. ■ -coxalgie (v. cox/o-, v. -âlgie), s.f., inflamaţie cronică tuberculoasă a simfizei sacroiliace; -tomie (v. -tomie), s.f., rezecţie a unei părţi a osului sacru.
SAGITI- „săgeată, sagitat". 0 lat. sagitta „săgeată" > fr. sagitti-, engl. id. > rom. sagiti-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sagitate; -form (v. -form), adj., în formă de săgeată.
SAL-, v. SALI-. ■ -uretic ,(v. -uretic), adj., s.n. (medicament) care favorizează excreţia renală de sodiu; -ureză (v. -ureză), s.f., excreţie de sodiu prin urină.
SALI- „sare, salin". 0 lat. sal, salis „sare" > fr. sali-, engl. id. > rom. sali-. ■ -col (v. -coh), adj., referitor la extracţia sării din saline sau din lacurile sărate; -cultură (v. -cultură), s.f., exploatarea unei saline; -fer (v. -fer), adj., care conţine sare; -form (v. -form), adj., cu aspect de sare.
SALICI- „salcie". 0 lat. saiix, salicis „salcie" > fr. saiici-, lat. sav. id. > rom. saiici-. ■ -col (v. -coh), adj., care creşte sub sălcii; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze de salcie; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu frunze de salcie. SALINO- „sare, salin". 0 lat. saiinus „salin, de sare“ > fr. sali no-, engl. id. > rom. salino-. m
-metru (v. -metrui), s.n., instrument folosit pentru determinarea concentraţiei soluţiilor de sare.
SALMONI- „păstrăv, somon, de culoare palid-roşcată". 0 lat. salmo, salmonis „somon"
>	fr. salmoni-, lat. sav. id. > rom. salmoni-. ■ -color (v. -color), adj. (despre un organ vegetal) de culoare palid-roşcată; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., piscicultor specializat în cultura păstrăvului; -cultură (v. -cultură), s.f., creşterea şi exploatarea salmonidelor (păstrăvi, somoni etc.). SALPING-, v. SALPINGO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori în formă de trompetă; -antie (v. -antie), s.f., transformarea florilor ligulate din antodii în flori tubuloase; -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie a trompei uterine.
SALPINGO- „trompă, trompetă, salpinx, salpin-gian". 0 gr. salpinx, salpingos „trompă, trompetă" > fr. salpingo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. salpingo-, ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie a trompei uterine; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a trompei uterine cu ajutorul unei substanţe de contrast; -gramă (v. -gramă), s.f., imagine obţinută în urma unei salpingogra-fii; -id (v. -id), adj., în formă de trompă sau de trompetă; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la sal-pingoliză; -liză (v. -liză), s.f., desfacere chirurgicală a aderenţelor care fixează trompa uterină de organele din jur; -neostomie (v. neo-, v. -stomie), s.f., cfeare chirurgicală a unui orificiu artificial după rezecţia parţială a trompei uterine; -ovariectomie (v. ovari/o-, v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a trompelor şi a ovarelor; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a trompei uterine la organele vecine; -plastie (v. -plastie), s.f., intervenţie chirurgicală care constă în restabilirea permeabilităţii tubare, în caz de sterilitate prin obstrucţie; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a trompei uterine; -scop (v. -scop), s.n., aparat utilizat în salpingoscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., explorare vizuală a orificiului intern al trompei lui Eustache, cu ajutorul salpingoscopului; -stomie (v. -stomie), s.f., intervenţie chirurgicală având ca scop refacerea unui orificiu tubar şi legarea acestuia de ovar; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a trompei uterine.
SALTI- „salt, săritură". 0 lat. saltus „săritură" > fr. salti-, engl. id. > rom. salti-. ■ -grad (v. -grad), adj. (despre un organism) care se deplasează prin salturi.
SAMARI- „samară, fruct indehiscent". 0 lat. samara, „sămânţă de ulm“ > fr. samari-, engl. id., lat. sav. id. > rom. samari-. ■ -fer (v. -fer), adj.,
350
care poartă samare; -form (v. -form), adj., asemănător cu samara.
SANDALI- „sandală, pantof. 0 lat. sandalium „încălţăminte, sandală" > fr. sandali-, lat. sav. id.
>	rom. sandali-. ■ -form (v. -form), adj. (despre flori) în formă de sandală sau de pantof.
SANO- „sănătate". 0 lat. sanus „sănătos" > fr. sano > rom. sano-. m -gen (v. -genr), adj. (despre factori naturali) care prezintă efect terapeutic asupra stării de sănătate; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la sanogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., ramură a medicinii care studiază mijloacele şi măsurile pentru promovarea şi întărirea stării de sănătate a populaţiei.
SAPONI- „săpun". 0 lat. sapo, saponis „săpun"
>	fr. saponi-, engl. id. > rom. saponi-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de săpun.
SAPR-, v. SAPRO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., pătrundere în sânge a materiilor putrede. SAPRO- „putrefacţie, poluare, putred, poluat". 0 gr. sapros „putred" > fr. sapro-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. sapro-. ■ -b (v. -b), adj. (despre un organism) care se dezvoltă şi trăieşte în medii bogate în substanţe organice pe cale de descompunere; -bii (v. -biu), s.n. pl., organisme care indică conţinutul apei în substanţe organice în diferite faze de descompunere; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., studiul biologic, fiziologic şi biochimic al degradărilor bazinelor acvatice produse de materiile organice putrescibile; -bionte (v. -biont), adj., s.n. pl. (organisme) care se dezvoltă numai în apele puternic impurificate cu material organic putrescibil; -biotic (v. -biotic), adj., care trăieşte în apele poluate sau pe resturi organice în stare de putrefacţie; -bioză (v. -bioză), s.f., mod de viaţă propriu organismelor din apele poluate cu resturi organice în putrefacţie; -carp (v. -carp), s.n., fruct cărnos care prezintă ţesuturi suculente în care se depozitează substanţele nutritive; -carpic (v. -carpic), adj,, referitor la saprocarp; -col (v. -col3), s.n., sapropel transformat într-un gel solid, sub acţiunea timpului şi a presiunii; -fag (v. -fag), adj. (despre un animal) care se hrăneşte cu materii organice în descompunere; -fii (v. -fih), adj. 1. Care preferă resturile organice. 2. Care creşte pe humus; -fite (v. -fit), adj., s.f. pl. (plante) care se hrănesc cu resturi organice în curs de descompunere; -fitic (v. -fitic), adj. (despre un organism) care creşte pe resturi organice putrezite; -fobe (v. -fob), adj., s.n. pl. (organisme) care se dezvoltă numai în apele încărcate cu substanţe organice putrescibile; -gen (v. -geni), adj. 1. (Despre o bacterie) Care cauzează putrezirea substanţelor organice. 2. Care creşte pe substanţe aflate în stare de putrezire; sin. saprogenic; -genic (v. -genic), adj., saprogen* (2); -geofite (v. geo-, v.
-fit), s.f. pl., încrengătură de plante saprobiotice cu flori; -geofitic (v. geo-, v. -fitic), adj., referitor la saprogeofite; -lit (v. -liti), s.n., rocă dezintegrată; -miiofile (v. miio-, v. -fih), adj., s.f. pl. (plante) po-lenizate prin diptere de hoituri şi de dejecţii; -pel (v. -pel), s.n., mâl bogat în substanţe organice în curs de descompunere, aflat pe fundul lagunelor şi al mărilor; -pelie (v. -pelie), adj. (despre un organism vegetal) care se dezvoltă pe substanţele în curs de putrezire de pe fundul apelor cu mâl; -trof (v. -trof), adj. (despre un organism) care trăieşte şi se hrăneşte pe resturile organice aflate în descompunere; sin. saprotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., saprotrof*; -trofism (v. -trofism), s.n., mod de viaţă în care dezvoltarea organismelor se face pe seama unor substanţe în descompunere; -xene (v. -xen), adj., s.n. pl. (organisme) care se dezvoltă în ape curate sau încărcate cu substanţe organice; -zoice (v. -zoic), adj., s.n. pl. (protozoare) care se nutresc prin osmoză pe toată suprafaţa corpului, pe substanţe organice aflate în descompunere.
-SARC (-SARCĂ) „carne, ţesut cărnos, muşchi". 0 gr. sarx, sarkos „carne" > fr. -sarque, it. -sare, germ. -sarka, engl. -sare şi -sarea, lat. sav. -sarcum şi -sarea > rom. -sare şi -sareă.
SARC-, v. SARCO- ■ -omfal (v. -omfal), s.n., tumoare dură dezvoltată la ombjlic; -ostoză (v. -ostoză), s.f., tumoare malignă a ţesutului osos; sin. osteosarcom.
-SARCĂ, v. -SARC.
SARCO- „carne, muşchi, ţesut muscular, sarcom, cărnos". 0 gr. sarx, sarkos „muşchi, carne" > fr. sareo-, engl. id., it. id., germ. sarko-, lat. sav. sareo- > rom. sareo-. ■ -bază (v. -bază), s.f., ginobază cărnoasă în formă de disc; -carp (v. -carp), s.n. 1. Fruct cărnos. 2. Mezocarp cărnos sau suculent al unor fructe; -carpic (v. -carpic), adj., cu fructe cărnoase; -caul (v. -caul), s.n., tulpină cărnoasă; -cefal (v. -cefal), adj., cu capul cărnos; -cel (v. -cel2), s.n., tumoare dură a testiculelor; -cist (v. -cist), s.n., sporozoar parazit care se prezintă sub formă de chisturi tisulare cilindrice, determinând sarcocistoza; -cit (v. -cit), s.n., stratul mediu al ectoplasmei; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri cărnoase; -core (sarcochore) (v. -cor), adj., s.f. pl. (plante) care se răspândesc cu ajutorul propriilor fructe cărnoase; -derm (v. -derm), s.n., stratul median cărnos din tegumentul seminal, aflat între exopleură şi endopleură; -epiplocel (v. epipio-, v. -cel2), s.n., hernie epi-ploică, însoţită de un sarcocel; -epiplomfal (v. epipl/o-, v. -omfal), s.n., hernie ombilicală produsă de epiploonul devenit cărnos şi dur; -fag (v.-fag), adj. (despre insecte) care se hrăneşte cu carne în curs de descompunere; sin. sarcofili*; -fagie (v. -fagie), s.f., hrănirea unor vieţuitoare cu carne în curs de descompunere; —fih (v. -fih), adj., sarcofag*; fil2 (v. -fil2), adj., cu frunze cărnoase;
351
-hidrocel (v. hidror, v. -cel2), s.n., sarcocel asociat cu hidrocel; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. în formă de sarcom. 2. Adj. Asemănător cu carnea.
3.	S.n. Leziune cutanată infiltrativă şi nodulară; -Iernă (v. -lemăi), s.f., membrană periferică a fibrelor musculare striate; -lepis (v. -lepis), adj., cu scuame cărnoase; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la sarcoliză; -liză (v. -liză), s.f, proces de distrugere histolitică a fibrelor musculare striate; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul muşchilor; -mastigofore (v. mastigo-, v. -for), s.n. pl., grup de protozoare din care fac parte flagelatele (Mastigophora), care se mişcă cu flageli, şi amibele (Sarcodina), care se mişcă cu pseudopode; -mer (v. -mer), s.n., porţiune a unei miofibrile, circumscrisă de două striuri ale lui Amici; -micete (v. -micete), s.f. pl., grup de ciuperci cu ţesut cărnos; -plasmă (v. -plasmă), s.f., citoplasmă a fibrei musculare; -plast (v. -plast), s.n., celulă din care se formează fibrele musculare striate; -plastic (v. -plastic), adj., relativ la sar-coplasmă; -pod (v. -pod), adj., cu suport cărnos; -poietic (-poetic) (v. -poietic), adj., care formează muşchi; -riz (v. -riz), adj., cu rădăcini cărnoase; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe cărnoase; -tecă (v. -tecă), s.f., cupa celulelor urticante, la celenterate; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a extractelor animale; -zom (v. -zom), s.m., granulaţie foarte fină din sarco-plasmă.
SARMENTI- „lăstar aerian, sarment". 0 lat. sarmentum „lujer, mlădiţă“ > fr. sarmenti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sarmenti-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o tulpină) prevăzut cu sarmenţi; -form (t. -form), adj., în formă de lăstar aerian; -gen (v. -gen2), adj., care generează lăstari aerieni.
SATIRO- „apetit sexual, exacerbare sexuală". 0 gr. satyros, „satir, divinitate lubrică" > fr. satyro-
>	rom. satiro-. m -manie (v. -manie), s.f., exagerare morbidă a apetitului sexual la bărbaţi; sin. satiriazis.
SATRO- „putrefacţie". 0 gr. sathros „putrezit" > fr. sathro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. satro-. ■ -fii (v. -fih), adj., care preferă resturile organice în putrefacţie; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care se lutresc cu resturi organice în curs de putrefacţie. -SAUR, v. -ZAUR.
SAURO- „şopârlă-, reptilă, de şopârlă, saurian". 0 gr. sauros „şopârlă" > fr. saurogerm. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. sauro-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., cu cap de şopârlă; -cor (sau-rochor) (v. -cor), adj. (despre seminţe) răspândit prin intermediul şopârlelor; sin. saurofil; -corie (saurochorie) (v. -corie2), s.f., răspândire a seminţelor sau a sporilor prin intermediul şopârlelor; sin. saurofiiie; -dermie (v. -dermie), s.f., ihtioză severă; sin. piele-de-crocodil; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu şopârle; -fii
(v. -fih), adj., saurocor*; -filie (v. -filiei), s.f., saurocorie*; -gnat (v. -gnat), adj., cu maxilarul ca de şopârlă; -grafie (v. -grafie), descriere sistematică a şopârlelor; -id (v. -id), adj., asemănător cu o şopârlă; sin. sauromorf; -lit (v. -liti), s.n., şopârlă fosilizată; -logie (v. -logiei), s.f., tratat asupra saurienilor; -morf (v. -morf), adj., sauroid*; -pode (v. -pod), s.n. pl., reptile fosile şi erbivore din era secundară, din care fee parte diplodocul, brontozaurul, gigantozaurul etc.; -pterigieni (v. -pterigian), s.m. pl., ordin de reptile uriaşe mezozoice acvatice, cu gâtul lung, cu corpul plat şi cu membrele transformate în palete înotătoare.
SAXI- „piatră, rocă, stâncă". 0 lat. saxum „piatră, rocă" > fr. saxi-, engl. id., germ. id. > rom. saxi-. u -col (v. -coh), adj. (despre un organism vegetal sau animal) care creşte sau care trăieşte pe stânci sau pe roci; -gen (v. -gen2), adj. (despre un organism vegetal) care creşte pe stânci. SCABRI- „scabru, aspru la pipăit". 0 lat. scaber, scabri „aspru" > fr. scabri-, lat. sav. id. > rom. scabri-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori aspre; -foliu (v. -foiiu), adj., cu frunze aspre la pipăit; -ped (v. -ped2), adj., cu pedunculi aspri, rugoşi. -SCAF „ambarcaţie, submersibil". 0 gr. skaphe „barcă" > fr. -scaphe, it. -scafo, engl. -scaph, germ. id. > rom. -scaf.
SCAFIDII- „scafidie, sporange". 0 gr. skaphidion „luntriţă, bărcuţă" > engl. scaphidii-, fr. id., lat. sav. id. > rom. scafidii-. m -fer (v. -fer), adj., care poartă scafidii; -form (v. -form), adj., în formă de scafidie.
SCAFIO- „lopată". O^gr. skaphion „lopată" > fr. scaph io-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scafio-. m -pod (v. -pod), adj. (despre batracieni) cu picioarele în formă de lopată.
SCAFO- „nacelă, ambarcaţie". 0 gr. skaphe „barcă" > fr. scapho-, engl. id., germ. skapho-, lat. sav. scapho- > rom. scafo-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., cu capul în formă de barcă; -cefalie (v. -cefalie), s.f., deformaţie craniană care prezintă o scobitură adâncă, situată în partea de dinapoi a bregmei; -hidrocefal (v. ‘tiidror, v. -cefal), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă scafohidrocefalie; -hidrocefalie (v. hidror, v. -cefalie), s.f., malformaţie congenitală care constă în asocierea scafocefaliei cu hidro-cefalia externă; -for (v. -for), adj. (despre un organ vegetal) scobit în interior şi carenat pe dos; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. De forma unei bărci. 2. S.n. Os voluminos al mâinii şi al labei piciorului; -pode (v. -pod), s.n. pl., clasă de moluşte marine mici, cu picioare trilobate sau în formă de lopată şi cu cochilie tubulară. SCALARI- „scară, treaptă". 0 lat. scaiaris „de scară" > fr. scalari-, engl. id. > rom. scalari-, m -form (v. -form), adj. (despre ganglioni, ţesuturi sau foveole) de forma unei scări sau trepte.
352
SCALENO- „oblic, scalen". 0 gr. skalenos „oblic"
>	fr. skaleno-, engl. id., germ. skaleno- > rom. scaleno. ■ -edru (v. -edru), adj., s.n. (corp solid) limitat de 12 triunghiuri scalene egale; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionarea chirurgicală a muşchiului scalen pentru imobilitatea completă a coastelor I şi II.
SCALO- „intensitate, mărime",,. 0 lat. scalae „scări, trepte" > fr. scalo, engl. id. > rom. scalo-. m -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică cu ajutorul căreia se măsoară şi se ilustrează intensitatea opiniei publice.
SCALPELI- „bisturiu, briceag". 0 lat. scalpelium „cuţitaş, cuţit mic" > fr. scalpelli-, lat. sav. id. > rom. scalpeli-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de briceag sau de bisturiu.
SCALPRI- „daltă". 0 lat. scalprum „daltă" > fr. scaipri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scalpri-. ■ -form (v. -form), adj. (despre incisivi) în formă de daltă.
SCAPI- „tulpină, tijă vegetală". 0 lat. scapus „prăjină, tulpină de plantă" > fr. scapi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scapi-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu axă florală; -fior (v. -fior), adj., cu floarea purtată de un scap; -form (v. -form), adj., în formă de tulpină erbacee nefoliată. SCAPO- „tijă, tulpină". 0 gr. skapos „tulpină, axă, prăjină" > fr. scapo, engl. id., germ. skapo-, lat. sav. scapo- > rom. scapo-. ■ -id (v. -id), adj., a cărui tijă vegetală se aseamănă cu o prăjină; -lit (v. -liti), s.n., mineral amorf, incolor sau opac, care se găseşte în cristale scapi-forme, în unele roci vulcanice; -litic (v. -litici), adj., care se referă la scapolite.
SCAPUL-, v. SCAPULO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., afecţiune dureroasă a umărului; sin. scapulodi-nie; -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a omoplatului; -odinie (v. -odinie), s.f., scapulalgie*.
SCAPULO- „omoplat, umăr". 0 lat. tz. scapuia „umăr, omoplat, spate" > fr. scapulo-, engl. id., germ. skapulo- > rom. scapulo-. ■ -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere după crăpăturile unei scapule de animal sacrificat, expusă la foc; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a omoplatului, fie de coaste, fie de apofizele spinoase.
SCATO- „excremente, excreţie, fecale, bălegar". 0 gr. skor, skatos „excrement" > fr. scato-, engl. id., germ. skato-, lat. sav. scato- > rom. scato-. ■ -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu excremente; -fagie (v. -fagie), s.f., ingerare de materii fecale, întâlnită în cursul unor alterări psihice grave; -fii (v. -fih), adj. (despre ciuperci şi paraziţi) care creşte sau care trăieşte pe excremente sau pe bălegar; -filie (v. -filie^, s.f., formă de perversitate cu atracţie pentru murdărie; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de murdărie; -lagnie (v. -lagnie), s.f., perversiune care constă
în ingerarea de excremente, în scopul obţinerii satisfacţiei sexuale; -lalie (v. -lalie), s.f., limbaj scabros; -logie (v. -logiei), s.f., tendinţă patologică de a folosi cuvinte obscene; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie a unei maladii prin examinarea excrementelor; sin. scatoscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., scatomanţie*.
SCELO- „picior". 0 skeios „picior" > fr. scelo > rom. scelo-. ■ -didim (v. -didim), s.m., monstruozitate bigemelară în care feţii sunt uniţi prin regiunea lor sacrală sau ischiatică.
SCEN-, v. SCENO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., pseudonim luat de un actor sau de un autor dramatic, folosit numai în teatru.
SCENO- „scenă, teatru, scenic". 0 gr. skene „cort de .piei, adăpost" > fr., sceno, engl. id., it. id., germ. skeno > rom. sceno-. ■ -graf (v. -graf), s.m. şi f., pictor de decoruri teatrale; -grafie (v. -grafie), s.f., arta de a picta şi de a aşeza decorurile în teatru; -logie (v. -logie-i), s.f., arta punerii în scenă a spectacolelor; -pegie (v. -pegie), s.f., sărbătoare a vechilor evrei, închinată amintirii vieţii lor nomade din deşert.
SCEPTRI- „sceptru". 0 lat. sceptrum „nuia, vargă, toiag" > fr. sceptri-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. sceptri-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de toiag sau de sceptru.
SCHELETO- „schelet, sistem osos". 0 gr. skeletos „uscat, secat" > fr. squeletto-, germ. skeleto-, engl. id. > rom. scheleto. ■ -for (v. -for), adj., care poartă un schelet; -gen (v. -geni), adj., din care se formează ţesutul osos; -genie (v. -geniei), s.f., proces de formare a scheletului; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a scheletului; -id (v. -id), adj., în formă de schelet; -logie (v. -logiei), s.f., studiul scheletelor (raporturi, proporţii, aspectul oaselor etc.); -pee (v. -pee), s.f., arta de a prepara scheletele; -plasmă (v. -plasmă), s.f., material formativ care stă la baza structurilor scheletice ale organismului.
-SCHELIE (-SKELIE) „membru, picior". 0 gr. skeios „picior, gambă" > fr. -skelie, germ. id., it. -schelia, lat. sav. -scelia şi -skelia > rom. -schelie şi -skelie.
SCHEPTO- (SKEPTO-) „rapid, fulgerător". 0 gr. skeptos „fulger" > fr. skepto-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. schepto- > rom. schepto- şi skepto-. ■ -filaxie (skeptofilaxie) (v. -filaxie), s.f., profilaxie rapidă a alergiei alimentare, prin injectarea unei cantităţi mici de toxină organică. SCHIA- (SKIA-, SCIA-) „umbră, umbros". 0 gr. skia „umbră" > fr. scia- şi skia-, engl. scia- şi skia-, germ. skia-, it. scia- şi schia-, lat. sav. schia-, scia- şi skia- > rom. schia-, skia- şi scia-.
■	-fii (sciafil) (v. -fih), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care prezintă afinitate
353
pentru locurile umbroase; -fite (sciafite, skiafite) (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în locuri umbrite; -grafie (sciagrafie, skiagrafie) (v. -grafie), s.f., înregistrare pe film fotografic a imaginii structurale a unui obiect, cu ajutorul razelor X; -gramă (skiagramă) (v. -gramă), s.f., probă obţinută prin schiagrafie; -scop (skiascop) (v. -scop), s.n., aparat folosit pentru determinarea obiectivă a refracţiei oculare prin schiascopie; -scopie (skiascopie) (v. -scopie), s.f., măsurare a refracţiei ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilar; -scotometrie (skiascotometrie) (v. scoto-, v. -metriei), s.f., măsurare a timpului de întrerupere a percepţiei zonei obscure în cursul perimetriei.
SCHISMATO- „deschizătură, fantă“. 0 gr. skhis-ma, skhismatos „despicare, separare" > fr. schismato-, lat. sav. id. > rom. schismato-. ■ -branh (v. -branh), adj. (despre gasteropode) ale căror branhii comunică, printr-o deschizătură, cu exteriorul.
SCHISTO- „ruptură, fisură, despicat, divizare". 0 gr. skhistos „despicat, fisurat" > fr. schisto-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. schisto-. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe despicate; sin. schistocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., schistocarp*; -cefal (v. -cefal), s.m., monstru care prezintă un craniu fisurat, bifid; -celie (v. -celie), s.f., făt teratologic lipsit de stern şi eventrat; -ceras (v. -ceras), s.m., amonoideu ' cu linie lobară de tip ceratitic, având unul sau mai mulţi lobi divizaţi; -cit (v. -cit), s.n., fragment dintr-o hematie; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze despicate; -glosie (v. -glosie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată printr-o despicătură a limbii; -mei (v. -meii), s.m., individ cu o extremitate despicată, fisurată; -melie (v. -melie), s.f., starea unui schistomel; -prosop (v. -prosop), s.m., făt teratologic care prezintă o fisură a feţei; -pter (v. -pter), adj., cu aripioarele sau cu foliolele despicate; -zomi (schistosomi) (v. -zom), s.m. pl., viermi din clasa trematodelor, care parazitează vasele sanguine ale mamiferelor şi ale păsărilor, producând bilharzioza sau schistozomiaza.
SCHIZ-, v. SCHIZO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori despicate; -odonte (v. -odont), adj., s.n. pl.
1.	Adj. Cu dinţi despicaţi. 2. S.n. pl. Ordin de lamelibranhiate homomiare, cu dentiţie de tip schizodont şi cu ligament extern; -ont (v. -ont), s.n. 1. Tal unicelular, lipsit de perete, care se înmulţeşte prin diviziune simplă sau multiplă.
2.	Element care aparţine ciclului asexuat al parazitului malariei, spre deosebire de gametocit care aparţine ciclului sexuat.
-SCHIZĂ, „fisură, despicare, diviziune". 0 gr. skhisis „diviziune, despicare" > fr. -schisis, germ. id., engl. id., > rom. -schiză.
-SCHIZIE, „despicare, fisurare". 0 gr. skhisis „diviziune, despicare" > engl. -schisia, it. id., lat. sav. id. > rom. -schizie.
SCHIZO- „diviziune, fisurare, separare, desfacere, fisurat, divizat, separat". 0 gr. skhizo, skhizein „a diviza, a despica, a împărţi" > fr. schizo-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. schizo-. ■ -bionte (v. -biont), s.n. pl., subdiviziune a regnului vegetal, cuprinzând bacteriofitele şi cianofitele; -carp (v. -carp), s.n., fruct uscat care, la maturitate, se desface în mai multe mericarpii monosperme indehis-cente; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la schi-zocarp; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (monstru) care are capul fisurat longitudinal; -cefalie (v. -cefalie), s.f., stare a unui făt schizocefal; -cer (v. -cen), adj. (despre insecte) cu antenele divizate; -cit (v. -cit), s.n., fragment al unei hematii; -cotilie (v. -cotilie), s.f., multiplicare prin divizare a cotiledonului; -fazie (v. -fazie), s.f., tulburare patologică, întâlnită în formele avansate de schizofrenie, care se manifestă prin vorbire incoerentă, confuză; -ficee (v. -ficee), s.f. pl., clasă de alge, făcând parte din proto-fite; -fite (v. -fit), s.f. pl., grup de plante inferioare unicelulare, lipsite de nucleu, care se reproduc prin diviziune simplă; -fitic (v. -fitic), adj., care se referă la schizofite; -frenie (v. -frenie), s.f., psihoză endogenă gravă, caracterizată prin destrămarea progresivă a funcţiilor psihice (afectivitate, intelect, voinţă), care duce la pierderea contactului cu realitatea; -gam (v. -gam), adj., care prezintă schizogamie; sin. schi-zogamic; -gamie (v. -gamie), s.f., reproducere asexuată prin diviziunea organismului, specifică unor anelide marine; -gen (v. -geni), adj., s.n.
1.	Adj. Rezultat prin despicare şi separare; sin. schizogenic. 2. S.n. Pungă secretoare, la unele plante, rezultată prin îndepărtarea celulelor; -genetic (v. -genetic), adj., care se reproduce prin schizogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., reproducere asexuată prin despicarea celulei sau a organismului în mai multe părţi; schizo-genie; -genic (v. -genic), adj., schizogen* (1); -genie (v. -geniei), s.f., schizogeneză*; -girie (v. -girie), s.f., malformaţie cerebrală caracterizată prin separarea parţială a girilor; -gnate (v. -gnat), adj., s.n. pl. 1. Cu osul maxilopalatin despicat. 2. S.n. pl. Subdiviziune a păsărilor carinate; -gonie (v. -gonie), s.f., înmulţire pe cale asexuată, prin diviziune multiplă, întâlnită la protozoare şi la plantele inferioare; -grafie (v. -grafie), s.f., tulburare a limbajului scris, caracterizată prin juxtapunerea incoerentă a termenilor reali sau imaginari; -id (v. -id), adj., s.m. (individ) caracterizat prin tendinţa spre izolare şi prin predominarea vieţii interioare; -lit (v. -liti), s.n., rocă filoniană diferenţiată, din familia graniturilor; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la schi-
354
zoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de fragmentare a hifelor miceliene sau a talului filamentos aparţinând unor alge; -lizigen (schizolisigen) (v. lizi-, v. -geni), adj. (despre un spaţiu inter-celular) rezultat prin despicare şi apoi prin lichefiere; -lizogenie (schizolisogenie) (v. lizo-, v. -geniei), s.f., proces de formare a spaţiilor intercelulare şi a canalelor secretoare glandulare; -lom (v. -lom), adj. (despre un organ vegetal) cu marginea despicată; -manie (v. -manie), s.f., stare psihotică endogenă, caracterizată prin autism şi dezadaptare faţă de mediu; -mer (v. -mer), adj., care se rupe în mai multe părţi; -micete (v. -micete), s.f. pl., microorganisme unicelulare microscopice, la care înmulţirea se face prin diviziune directă; -nevroză (v. -nevroză), s.f., schizofrenie pseudonevrotică; -petal (v. -petal), adj., cu petale despicate; -pode (v. -pod), adj., s.n. pl. 1. Adj. Cu picioare despicate. 2. S.n. pl. Ordin de crustacee mici terestre şi acvatice, cu picioare bifurcate; -prosopie (v. -prosopie), s.f., despicare congenitală a feţei; -pter (v. -pter), adj. (despre insecte) cu aripi despicate; -rexigen (v. rexi-, v. -geni), adj. (despre un spaţiu intercelular) format prin despicare şi rupere; -stei (v. -stei), s.n., cilindru central separat în fascicule; -stelie (v. -stelie), s.f., despicare în fascicule a steiului din tulpina unor plante acvatice; -tim (v. -tim), adj., s.m. (individ) care prezintă schizotimie; -timie (v. -timie), s.f., constituţie psihică caracterizată prin afectivitate slabă şi prin tendinta de interiorizare. SCIA-, v. SCHIA-.
SCIADO- „umbră, umbrit, umbrelă". 0 gr. skias, skiados „umbră, umbrelă, parasol“ > fr. sciado-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sciado-. u -fih (v. -fih), adj. (despre o plantă) care creşte în locuri umbroase; -fil2 (v. -fil2), adj., cu frunze în formă de umbrelă; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în locurile umbroase; -fob (v. -fob), adj. (despre un organism vegetal) care evită locurile umbrite.
SCIENTO- „ştiinţă". 0 lat. scientia „cunoaştere, ştiinţă" > fr. sciento-, engl. id. > rom. sciento-. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în scientologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază ştiinţa ca fenomen social; sin. scientică.
SCIFI- „cupă, pâlnie“. 0 lat. scyphus „vas de băut, cupă" > fr. scyphiengl. id. > rom. scifi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre pedicelul lichenilor) care poartă expansiuni în formă de cupă; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de cupă sau de pâlnie.
SCIFO- „vas, cupă“. 0 gr. skyphos „cupă, vas“ > fr. scypho-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scifo-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de cupă; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., clasă de celenterate marine, cuprinzând polipii solitari în formă de cupă şi meduzele fără văl.
SCINTILO- „sclipire, scintilaţie". 0 lat. scintilia „scânteie" > fr. scintillo-, engl. id. > rom. scintilo-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., metodă de înregistrare grafică a suprafeţei unui organ cu ajutorul unei substanţe radioactive; -gramă (v. -gramă), s.f., înregistrare grafică a radioactivităţii unui ţesut după introducerea în organism a unei substanţe radioactive; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea sclipirii stelelor. SCIO- „umbră, umbrit, umbros". 0 gr. skia „umbră" > fr. sc/'o-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. scio-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre un organism vegetal) care prezintă afinitate pentru locurile umbrite; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în locurile umbroase; -graf (v. -graf), s.m., pictor antic care excela în sciografie; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Arta de a picta umbrele. 2. Metodă de a calcula ora după lungimea umbrelor; -mahie (v. -mahie), s.f., exerciţiu de gimnastică la vechii greci, prin care se imita lupta cu umbrele; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie cu ajutorul umbrelor celor •decedaţi.
SCIR-, v. SCIRO-. ■ -odont (v. -odont), adj., cu dinţii duri.
SCIRO- „dur, rigid". 0 gr. skirros „tumoare dură" > fr. scirrho-, engl. id. > rom. sciro-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., tumoare canceroasă dură a testiculelor; -id (v. -id), adj., în formă de tumoare dură.
SCIRTO- „săritură, care face salturi". 0 gr. skirtaein „a sări, a sălta" > engl. scirto-, lat. sav. id. > rom. scirto-. ■ -pode (v. -pod), adj., s.n. pl. 1. Adj. Care are picioare pentru sărituri. 2. S.n. pl. Ordin de rotifere saltigrade.
SCITO- „piele, tegument, coriaceu". 0 gr. skytos „piele" > fr. scyto-, engl. id., it. scito-, lat. sav. scyto- > rom. scito-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze coriacee; -id (v. -id), adj. (despre un organ vegetal) cu aspect rezistent şi elastic; sin. coriaceu. SCIURO- „veveriţă". 0 gr. skiouros „veveriţă" > fr. sciuro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sciuro-. ■ -id (v. -id), adj., asemănător cu coada veveriţei; -morfe (v. -morf), s.f. pl., subordin de mamifere rozătoare, cuprinzând sciuridele (veveriţa, mar-mota etc.) şi familiile înrudite.
SCIZI- „sciziune, divizare". 0 lat. scissus „divizat, împărţit" > fr. scissi-, it. id., lat. sav. id. > rom. scizi-. ■ -par (v. -par), adj. (despre bacterii şi protozoare) care se reproduce prin sciziune în două sau mai multe părţi.
SCIZURO- „scizură, fisură". 0 lat. scissura „crăpătură, fisură" > fr. scissuro- > rom. scizuro-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare a unui organ în sinusul unei scizuri.
SCLER-, v. SCLERO-. ■ -adenie (v. -adenie), s.f., adenopatie cu caracter scleros; -ant (v. -ant), adj., cu flori uscate sau rigide; -antiu (v. -antiu), s.n., achenă cuprinsă în porţiunea mai compactă a tubului caliciului; -ectazie (v. -ectazie), s.f., tumoare a corneei cu caracter scleros; -ectomie (v.
-ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a scleroticii; -emie (v. -emie), s.f., sclerodermie generalizată; -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut vegetal de susţinere, format din celule moarte, cu membrane îngroşate şi lignificate; -odont (v. -odont), adj., cu dinţi rigizi; -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., întărire patologică a ţesutului conjunctiv al ochiului; -onichie (v. -onichie), s.f., îngroşare congenitală a unghiilor. SCLERO- „dur, rigid, scleros, sclerotică, sclerozare, întărire'4. 0 gr. skleros „uscat, dur, rigid" > fr. sclero-, engl. id., it. id., lat. sav. id., germ. sklero-
>	rom. sclero-. ■ -blaste (v. -blast), s.n. pl., celule vegetale poliedrice moarte, cu membrana îngroşată şi lignificată; -carp (v. -carp), adj., cu fructe tari; sin. sclerocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., sclerocarp*; -carpiu (v. -carpiu), s.n., învelişul dur al sâmburelui; -caui (v. -caul), adj. (despre o plantă) cu tulpina tare, rezistentă, având în structura sa un ţesut sclerenchimatic bine dezvoltat; -caulie (v. -caulie), s.f., structură dură şi uscată a unei tulpini; -dactilie (v. -dactilie), s.f., formă de sclerodermie a extremităţilor degetelor; -dermie (v. -dermie), s.f., boală manifestată prin întărirea şi îngroşarea pielii şi a ţesuturilor subcutanate; -desmie (v. -desmie), s.f., creştere a consistenţei ligamentelor până la întărirea lor; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze dure şi cu cuticulă groasă, adaptată la secetă; -fite (v. -fit), s.f. pl., grup de plante spinoase, lemnoase şi sărace în clorofilă, cu frunze persistente şi coriacee; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la sclerofite; -fonie (v. -fonie), s.f., voce lemnoasă; -gen (v. -gen^, adj.
1.	Care provoacă întărirea patologică a ţesutului conjunctiv. 2. (Despre o plantă) Care secretă lignină; sin. sclerogenic; -genic (v. -genic), adj., sclerogen* (2); -id (v. -id), adj., cu aspect dur; -malacie (v. -malacie), s.f., afecţiune care constă în subţierea progresivă a scleroticii; -mer (v. -mer), s.n., jumătatea caudală a unui scle-rotom, din care derivă cea mai mare parte a unei vertebre; sin. protovertebră; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a durităţii corpurilor solide; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea durităţii mineralelor şi a corpurilor metalice; -nom (v. -nonrii), adj. (despre legăturile sistemelor de puncte materiale) care nu variază în timp; -pod (v. -pod), adj. (despre o plantă) cu suportul rigid; -poichilodermie (scleropoikilo-dermie) (v. poichilo-, v. -dermie), s.f., sclerodermie progresivă asociată cu o pigmentaţie şi cu telangiectazie cutanată; -pter (v. -pter), adj., cu aripi rigide; -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru determinarea durităţii materialelor, prin reacţia elastică la lovirea unui percutor; -sferă (v. -sferă), s.f., zonă externă a scoarţei terestre în care rocile, din cauza presiunii litostatice, sunt casante ia acţiunea eforturilor de deformare tectonică; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe uscate; -stomi (v. -stom), s.m. pl.,
paraziţi nematozi, din familia strongidelor; -tom (v. -tom), s.n., parte a somitei mezodermice care participă ia formarea vertebrelor; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a scleroticii; -trih (v. -trih), adj., cu părul dur, rigid; -xil (v. -xil), adj., cu lemnul dur.
-SCLEROTIC „întărit, indurescent". 0 gr. skle-rotes „întărire, induraţie" > fr. -sclerotique, engl.
-sclerotic, lat. sav. -scleroticus > rom. -sclerotic. -SCLEROZĂ „induraţie, întărire, sclerozare". .0 gr. skierosis „îngroşare, întărire" > fr. -sclerose, germ. -sklerose > rom. -scleroză.
SCOBI- „pilitură". 0 lat. scobis „aşchie, pilitură"
>	fr. scobi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scobi-, m -form (v. -form), adj., de forma unor grăun-cioare fine de pilitură.
SCOLECO- „vierme". 0 gr. skoiex, skolekos „vierme" > fr. scoleco-, engl. id., germ. skoleko- > rom. scoleco-. ■ -fag (v. -fag), adj. (despre păsări) care se hrăneşte cu viermi; -id (v. -id), adj., în formă de vierme; -spor (v. -spor), s.m., spor alungit, filiform sau vermiform, unicelular sau septat.
SCOLI-, v. SCOLIO-. ■ -ostoză (v. -ostoză), s.f., semn radiologie reprezentat de curbarea oaselor lungi faţă de axul lor, caracteristic pentru displa-ziile osoase endocrine şi carenţiale.
SCOLIO- „curbat, arcuit". 0 gr. skolios „curbat, arcuit" > fr. scolio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scoiio-. ■ -trop (v. -trop), adj., scoliotropic*; -tropic (v. -tropic), adj. (despre ovul, micropil) în formă de arc.
-SCOLIOZĂ „curbare, încovoiere". 0 gr. skoiiosis „arcuire, curbare" > fr. -scoliose, germ. -skoliose
>	rom. -scolioză.
SCOMBRI- „scrumbie". 0 lat. scomber, scombri „scrumbie de mare" > fr. scombri -, engl. id. > rom. scombri-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de scrumbie; sin. scombroid.
SCOMBRO- „scrumbie". 0 gr. skombros „scrumbie" > fr. scombro-, engl. id. > rom. scombro-. m -id (v. -id), adj., scombriform*.
-SCOP „observator, indicator, care examinează, care priveşte, vizual". 0 gr. skopein „a privi, a examina" > fr. -scope, germ. -skdp, engl. -scope, it. -scopo > rom. -scop.
SCOPI- „mătură". 0 lat. scopa „mătură, perie" > fr. scopi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scopi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă mături; -form (v. -form), adj. (despre o inflorescenţă, o ramificaţie) în formă de mătură; -ped (v. -ped2), adj. (despre albine) cu picioarele în formă de perie. -SCOPIC „privit înspre, orientat spre, care cercetează, care examinează". 0 gr. skopein,,a privi, a examina" > fr. -scopique, engl. -scopic > rom. -scopic.
-SCOPIE „examinare, observaţie, investigare, explorare". 0 gr. skopein „a privi, a examina" > fr. -scopie, engl. -scopy, germ. -skopie, it. -scopia > rom. -scopie.
356
SCOPTO- „privire, spectacol". 0 gr. skopio „a râde, a glumi" > fr. scopto- > rom. scopto-. m -filie (v. -filiei), s.f., perversiune sexuală care constă în înlocuirea actului sexual prin spectacolul său.
SCOPULI- „perie mică, măturică". 0 lat. scopula „mătură mică" > fr. scopuli-, lat. sav. id. > rom. scopuli-. ■ -fer (v. -fer), adj., care are structuri anatomice sub formă de perie mică; -form (v. -form), adj., în formă de perie mică sau de mătură mică.
SCORODO- „usturoi". 0 gr. skorodon „usturoi" > fr. scorodo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scorodo. m -fii (v. -fil2), adj., cu frunze de usturoi; -id (v. -id), adj., cu frunze asemănătoare celor de usturoi.
SCORPIO- „coadă de scorpion, spiralat". 0 gr. skorpios „scorpion" > fr. scorpio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scorpio-. ■ -id (v. -id), adj. (despre o frunză sau o floare), curbat în formă de coadă de scorpion.
SCOT-, v. SCOTO-. ■ -odinie (v. -odinie), s.f., vertij apoplectic; -opie (v. -opie), s.f., adaptare a ochiului la întuneric.
SCOTO- „întuneric, obscuritate, tenebre". 0 gr. skotos „întuneric, obscuritate" > fr. scoto-, engl. scoto- şi skoto-, germ. skoto-, lat. sav. scoto- > rom. scoto-, m -cromogeni (v. cromo-, v. -geni), s.m. pl., categorie eterogenă de microbacterii atipice, care se pigmentează la întuneric; -fază (v. -fază), s.f., perioadă a fotosintezei în care au loc reacţii de întuneric; -fii (v. -fiii), adj. (despre un organism vegetal) cu afinitate pentru locurile întunecate; -filie (v. -filiei), s.f., stare a organismelor scotofile; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc pe terenuri întunecoase; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de întuneric; -for (v. -for), adj., s.n. (produs) care pierde caracterul său de luminescenţă sub efectul unei excitaţii; -metrie (v. -metriei), s.f., determinare cu ajutorul campimetriei a zonelor din câmpul vizual, în care vederea este diminuată sau suprimată; -metru (v. -metrui), s.n., aparat utilizat în scotometrie; -taxie (v. -taxie), s.f., orientare pozitivă a organelor vegetale către întuneric; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament cu ajutorul întunericului, excluzând total razele solare; -tropic (v -tropic), adj., care se referă la sco-totropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantelor spre întuneric, produsă de obscuritate.
SCRIBO- „scris, scriere". 0 lat. scriba „copist, scrib" > fr. scribo-, engl. id. > rom. scribo-. s -man (v. -mani), s.m. şi f., individ bolnav de scribomanie; -manie (v. -manie), s.f., impuls patologic de a scrie mult şi fără rost. SCROFULO- „nodul, umflătură". 0 lat. tz. scrofulae „tumori, scrofule" > fr. scrofuio-, engl. id., germ. skrofulo- > rom. scrofuio» -dermă (v. -dermă), s.f., formă de tuberculoză cutanată,
caracterizată prin noduli localizaţi în hipoderm; -fimă (v. -fimă), s.f., tuberculoză verucoasă a pielii.
SCROT-, v. SCROTO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie a scrotului.
SCROTI- „scrot, scrotal". 0 lat. scrotum „pungă, scrot" > fr. scroti-, engl. id. > rom. scroti-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de pungă sau de scrot. SCROTO- „scrot, scrotal". 0 lat. scrotum „pungă, scrot" > fr. scroto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scroto. m -cel (v. -cel2), s.n., hernie a scrotului; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a scrotului distrus; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică de refacere a scrotului distrus.
SCUALO- „rechin11. 0 lat. squalus „rechin" > fr. squalo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scualo-. m -ide (v. -id), adj., s.n. pl. 1. Adj. Asemănător cu rechinul. 2. S.n. pl. Peşti marini cunoscuţi din jurasic, asemănători rechinilor actuali, cu corpul fusiform şi cu scheletul cartilaginos.
SCUAMI- (SCVAMI-) „solz, scuamă, solzos, scuamos". 0 lat. squama „solz de peşte" > fr. squami-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scuami- şi scvami-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un organ vegetal) acoperit cu scuame; -fior (v. -fior), adj., cu flori scuamoase; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze scuamoase; -form (scvamiform) (v. -form), adj. (despre perigon) în formă de scuamă, de solz. SCUAMULI- (SCVAMULI-) „scuamă mică". 0 lat. squamula „solzişor, solz mic" > fr. squamuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scuamuli- şi scvamuli-. m -form (v. -form), adj., în formă de scuame mici.
SCUTELI- „receptacul, vas". 0 lat. scutella „vas, ceaşcă" > fr. scutelli-, engl. id. > rom. scuteii-. m -form (v. -form), adj. (despre un embrion) în formă de receptacul.
SCUTI- „scut". 0 lat. scutum „scut" > fr. scuti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. scuti-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu scut; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze în formă de scut; -form (v. -form), adj., în formă de scut; -ped (v. -ped2), adj. (despre o pasăre) cu tarsul plin de solzi mici.
SCVAMI-, v. SCUAMI-.
SCVAMULI-, v. SCUAMULI-.
SEBI- „grăsime, sebaceu". 0 lat. sebum „seu" > fr. sebi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sebi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un organism vegetal) care conţine sau care secretă grăsime sau materii sebacee; sin. sebipar; -form (v. -form), adj., în formă de grăsime; -par (v. -par), adj., sebifer*. SEBO- „sebum, sebaceu". 0 lat. sebum „grăsime, seu" > fr. sebo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. sebo-. ■ -lit (v. -liti), s.n., calcul sebaceu; -poieză (v. -poieză), s.f., secreţie de materie sebacee; -ragie (v. -ragie), s.f., sebo-ree*; -ree (v. -ree), s.f., flux sebaceu exagerat, apărând în mod frecvent, la pubertate; sin. se-boragie.
357
SECUNDI- „al doilea, secund". 0 lat. secundus „următor, al doilea" > engl. secundi-, It. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. secundi-. ■ ~f!or (v. -fior), adj., cu florile întoarse în aceeaşi parte; -foliu (v. -foliu), adj., cu toate frunzele îndreptate în aceeaşi parte; -pară (v. -par), adj., s.f. (femeie) care naşte a doua oară. SECURI- „secure, topor". 0 lat. securis „topor" > fr. securi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. securi■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de secure.
SEDIMENTO- „sedimente, aluviuni, sedimentar". 0 lat. sedimentum „depozit, sediment" > fr. sedimento-, engl. id. > rom. sedimento. ■ -genetic (v. -genetic), adj., referitor la sedi-mentogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., depunere de diferite fracţiuni de roci, rezultate din eroziunea litosferei; -logie (v. -logiei), s.f., parte a geologiei care studiază modul de formare a sedimentelor; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de determinare a dimensiunilor particulelor dintr-un amestec, bazată pe măsurarea vitezei de sedimentare.
SEIRO- „şir, serie". 0 gr. seira „funie, coardă" > fr. seiro-, engl. id., germ. id. > rom. seiro-. ■ -litic (v. -Iitic2), adj. (despre hibrizi) cu carctere ereditare separate; -spori (v. -spor), s.m. pl., spori dispuşi în şiruri ramificate catenare, prezenţi la ciuperci şi la algele roşii.
SEISMO- „unde seismice, cutremur, vibraţie, vi-bratoriu". 0 gr. seismos „zguduire, cutremur" > fr. seismo-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. seismo-. ■ -cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s.f., înregistrare selectivă a vibraţiilor şi a bătăilor inimii sub forma unor curbe de frecvenţă; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de cutremur; -genic (v. -genic), adj., care determină apariţia unui cutremur; -graf (v. -graf), s.n. 1. Aparat care înregistrează grafic, în mod automat, momentul, durata şi intensitatea mişcărilor seismice.
2.	Aparat folosit în prospecţiuni geofizice, cu ajutorul căruia se înregistrează vibraţiile produse de anumite explozii subterane, provocate în scopuri ştiinţifice; -grafie (v. -grafie), s.f., parte a seismologiei care se ocupă cu înregistrarea undelor seismice şi cu interpretarea acestor înregistrări; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă a mişcărilor seismice înregistrate cu ajutorul seismografului; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în seismologie; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a geofizicii care studiază cutremurele de pământ; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care se ocupă cu măsurarea mărimilor mecanice caracteristice seismelor; -metru (v. -metrui), s.n., aparat asemănător cu seismograful, folosit pentru observaţii directe, fără să înregistreze; -nastie (v. -nastie), s.f., mişcare a organelor vegetale provocate de lovire sau de zguduire; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru punerea în evidenţă a cutremurelor de
pământ; -taxie (v. -taxie), s.f., reacţie pozitivă sau negativă a organismelor faţă de acţiunea unor agenţi mecanici; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a vibraţiilor mecanice regulate şi de mică amplitudine; sin. vibroterapie; -tropic (v. -tropic), adj., care prezintă seismo-tropism; -tropism (v. -tropism), s.n. 1. Mişcare de curbare a plantelor cauzată de atingere sau de zguduire. 2. Reacţie a unor organisme animale la vibraţiile scoarţei terestre.
-SEISTĂ „cutremur, vibraţie terestră". 0 gr. seistes „scuturat, clătinat" > fr. -seiste, germ. id.
>	rom. -seistă.
SELACO- „rechin" 0 gr. seiakhos „rechin" > fr. selacho-, engl. id., lat. sav. id. > rom. seiaco-. m -id (v. -id), adj., în formă de rechin; -stom (v. -stom), adj., cu gură de rechin.
SELEN-, v. SELENO-. ■ -odont (v. -odont), adj. (despre molari) care creşte arcuit, dispus anteroposterior.
SELENO- „lună, semilună, falcă, selenar, lunar". 0 gr. seiene „lună" > fr. seleno-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. seleno-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe în formă de falcă; sin. seieno-carpic; -carpic (v. -carpic), adj., selenocarp*; -dezie (v. -dezie), s.f., disciplină care studiază forma şi dimensiunile Lunii; -fii (v. -fiii), adj. (despre o plantă) care indică prezenţa în soluri a seleniului; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în selenografie; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină c^re studiază descriptiv Luna sub aspectul elementelor naturale, al structurii sau al proceselor fizice; -id (v. -id), adj. (despre un organ vegetal) în formă de semilună; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în selenologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază materia componentă a scoarţei lunare şi evoluţia ei în timp; -stat (v. -stat), s.n., instrument care permite observarea automată a Lunii, fără să se deplaseze luneta; -topografie (v. topo-, v. -grafie), s.f., descrierea detaliată a suprafeţei lunare; -tropic (v. -tropic), adj., care prezintă selenotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantelor sub influenţa razelor lunare.
SELl- „şa". 0 lat. sella „şa" > fr. selli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. seli-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de şa. SEMA- „sens, semnal". 0 gr. sema „semn, marcă" > fr. sema-, engl. id., germ. id. > rom. sema-.
■	-for (v. -for), s.n., dispozitiv de semnalizare optică; -forie (v. -forie), adj., referitor la semafor; -graf (v. -graf), s.n., instalaţie pentru culegere la distanţă, formată dintr-un teletip şi o maşină automată de cules.
-SEMANTIC „cu sensul de, care semnifică". 0 gr. semantikos „care indică" > fr. -semantique, engl. -semantic > rom. -semantic.
SEMASIO- „sens, semnificaţie". 0 gr. semasia „marcă, semn" > fr. semasio-, germ. id., engl.
358
id. > rom. semasio. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în semasiologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază sensurile cuvintelor din punct de vedere descriptiv, comparativ şi istoric.
SEMEIO-, v. SEMIO-.
SEMI- „jumătate, doime“. 0 lat. semi „pe jumătate" > fr. semi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. semi-. ■ -amplexicaul (v. amplexi-, v. -caul), adj. (despre frunze) care îmbrăţişează jumătatea tulpinii; -amplexiflor (v. amplexi-, v. -fior), adj. (despre scuamă) care îmbrăţişează floarea numai pe jumătate; -bifid (v. bi-, v. -fid), adj. (despre ligulă) despicat pe jumătate; -caliciform (v. calici-, v. form), adj. (despre un organ vegetal) care este caliciform numai pe jumătate; -cordiform (v. cordi-, v. -form), adj., care este cordat numai pe jumătate; -oviform (v. ovi-, v. -form), adj. (despre o frunză) de forma unei jumătăţi de ou; -pectiniform (v. pectini-, v. -form), adj., care este în formă de pieptene numai pe jumătate; -reniform (v. reni-, v. -form), adj., care este reniform numai într-o parte a organului vegetai; -valv (v. -valv), adj. (despre un fruct) cu valve dehiscente numai la vârf. -SEMIE „sens, semnificaţie". 0 gr. sema „semnificaţie, sens“ > fr. -semie, germ. id., it. -semia, engl. -semy > rom. -semie.
SEMINI- „sămânţă, seminar. 0 lat. semen, se-minis „sămânţă" > fr. semini-, engl. id., lat. sav. id. > rom. semini-. ■ -col (v. -coh), adj., care se dezvoltă pe seminţe sau în interiorul acestora; -fer (v. -fer), adj. 1. Care conduce lichidul seminal. 2. Care produce elemente seminale; -form (v. -form), adj., de forma seminţelor; -par (v. -par), adj., care dă naştere spermei; -vor (v. -vor), adj., care se hrăneşte cu seminţe.
SEMIO- (SEMEIO-) „semn, simptom". 0 gr. semeion „semn, marcă, amprentă" > fr. semeio-şi semio-, germ. semeio- şi semio-, engl. semeio- şi semio- > rom. semio- şi semeio-. * -genetic (v. -genetic), adj., referitor la se-miogeneză; -geneză (v. -geneză)* s.f., procesul de formare a semnelor şi al sistemelor de semne; -grafie (semeiografie) (v. -grafie), s.f., transcripţie a informaţiilor cartografice printr-un sistem de semne; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în semiotogie; -logie (v. -logiei), s.f.
1.	Disciplină care studiază simptomele şi semnele bolilor în vederea diagnosticării. 2. Ramură a logicii simbolice care se ocupă cu studiul general al semnelor şi al comunicării prin intermediul acestora; sin. semiotică.
SEMNO- „sacru, venerabil". 0 gr. semnos „venerabil, solemn" > fr. semno-, engl. id., lat. sav. id. > rom. semno-. ■ -pitec (v. -pitec), s.m., maimuţa sacră a hinduşilor, de talie mare, cu coadă lungă, vegetariană, care trăieşte în regiunile forestiere ale Asiei Meridionale.
SENZORI- „senzaţie, senzorial". 0 lat. tz. sen-sorium „organ de simţ" > fr. sensori-, engl. id. > rom. senzori-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., ramură a psihofiziologiei care studiază variaţiile senzaţiilor în funcţie de acelea ale stimulului; -motor (v. -motor), adj., care se raportează în acelaşi timp la funcţiile senzoriale şi la motricitate.
SEPI- „gard, îngrăditură". 0 lat. sepes (saepes) „gard" > fr. sepi-, engl. id., lat. sav. saepi- > rom. sepi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre o plantă) care creşte pe garduri.
SEPIO- „os de sepie". 0 gr. sepion „partea osoasă a sepiei" > fr. sepio-, germ. id., engl. id.
>	rom. sepio-. ■ -id (v. -id), adj., cu aspect de sepie; -lit (v. -liti), s.n., rocă vulcanică sticloasă şi poroasă care pluteşte pe apă, formată prin degajarea de gaze în ;timpul răcirii lavei; sin. spumă-de-mare.
-SEPSIE „infecţie, putrefacţie". 0 gr. sepsis „putrefacţie, infecţie" > fr. -sepsie, engl. -sepsia > rom. -sepsie.
SEPTIr „perete, sept". 0 lat. septum „gard, des-părţitură" > fr. septi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. septi\-. ■ -cid (v. -cid), adj. (despre un fruct), care se deschide de-a lungul liniilor de concreştere a carpelelor; -fer (v. -fer), adj., care prezintă septuri sau pereţi despărţiţi; -form (v. -form), adj., în formă de perete despărţitor.
SEPTI2- „şapte, de şapte". 0 lat. septem „şapte"
>	fr. septi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. septi2-. * -color (v. -color), adj., format din şapte culori; -fior (v. -fior), adj., care are şapte flori; -foliu (v. -foliu), adj., care are şapte frunze sau şapte foliole; -form (v. -form), adj., format din şapte părţi; -pară (v. -par), adj. s.f. (femeie) care a născut de şapte ori.
-SEPTIC „infecţios, microbian". 0 gr. septikos „putred, infecţios" > fr. -septique, engl. -septic, germ. -septisch > rom. -septic.
SEPTIC-, v. SEPTICO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., infecţie generalizată a sângelui, provocată de microbi.
SEPTICO- „infecţie, infecţios". 0 gr. septikos „putred, infecţios" > fr. septico-, engl. id., germ. septiko- > rom. septico-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., studiul comportării organismului în cursul bolilor infecţioase; -gen (v. -geni), adj., care produce sepiticitate; -piemie (v. pi/o-, v. -emie), s.f., formă particulară de septicemie, cu predominanţa febrei de tip supurativ; sin. septicopioemie; -pioemie (v. pio-, v. -emie), s.f., septicopiemie*. SEPTO1- „putrefacţie". 0 gr. septo, septein „a putrezi" > fr. septo-, engl. id. > rom. septo^-. m -gen (v. -geni), adj. (despre o bacterie) care produce putrefacţie.
SEPTO2- „sept nazal". 0 lat. septum „gard, perete" > fr. septo-, engl. id. > rom. septo2■ -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru
359
măsurarea septului nazal; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în septotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a septului nazal. SERAŢI- „dinţat, dantelat". 0 lat. serratus „dinţat, zimţat" > fr. serrati-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. seraţi-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori dinţate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze dinţate; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) care are aspectul unei pânze de ferăstrău; -rostru (v. -rostru), adj. (despre păsări) cu ciocul zimţat.
SERI- „ferăstrău, dinţat, dantelat, zimţat". 0 lat. serra „ferăstrău" > fr. serri-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. seri- ■ -corn (v. -corn), adj. (despre insecte) cu antenele dantelate; -form (v. -form), adj., în formă de ferăstrău; -ped (v. -ped2), adj., cu picioarele serate; -rostre (v. -rostru), adj., s.f. pl. (grup de păsări) al căror cioc este zimţat. SERICI- „măstase, mătăsos, sericeu, fir de mătase". 0 lat. tz. sericum „mătase" > fr. serici-, lat. sav. id. > rom. serici-. ■ -col (v. -coh), adj., referitor la sericicultură; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., persoană care se ocupă cu sericicultura; -cultură (v. -cultură), s.f., ramură a zootehniei care se ocupă cu creşterea viermilor de mătase; -fer (v. -fer), adj., care poartă sau care produce fire de mătase; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze mătăsoase; -gen (v. -gen2), adj. (despre o glandă) care produce mătase; sin. sericipar; -par (v. -par), adj., sericigen*.
SERIO- „şir, rând, serie". 0 lat. series „şir, succesiune" > fr. serio-, engl. id., germ. id. > rom. serio-. ■ -graf (v. -graf), s.n., accesoriu ai aparatului radiologie pentru executarea de radiografii în serie; -grafie (v. -grafie), s.f., înregistrare a unei serii de clişee cu ajutorul seriografului; -scop (v. -scop), s.n., negatoscop special care permite examinarea simultană a mai multor filme; -scopie (v. -scopie), s.f., examen radiologie constând în a lua succesiv mai multe filme. SERO- „ser, seros, lichid, amniotic". 0 lat. serum „zer, lichid seros, suc" > fr. sero-, engl. id., germ. id. > rom. sero-. ■ -lemă (v. -lemă-i), s.f., membrana externă a amniosului; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină medicală care studiază proprietăţile serului din sânge; -orogenic (v. oro-, v. -genic), adj. (despre o intruziune de roci magmatice) care s-a produs după faza de cutare principală dintr-un geosinclinal; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament al unor boli infec-ţioase prin administrarea de seruri; -tip (v. -tip), s.n., populaţia unui patogen (virus sau bacterie), în care toţi indivizii au caracter serologic comun; -zim (v. -zim), s.m., factor sanguin inactiv, cu rol estenţial în coagularea sângelui; sin. protrombină.
SERPENTI- „şarpe, flexuos". 0 lat. serpens, serpentis „şarpe" > fr. serpenti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. serpenti-. m -form (v. -form), adj.
(despre un organ vegetal) de forma flexuoasă a unui şarpe.
SERTI- „cunună, ghirlandă". 0 lat. sertum „cunună"
>	fr. serti-, lat. sav. id. > rom. serti-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de ghirlandă sau de cunună. SERUL1- „dinţat, zimţat, serulat". 0 lat. serrula „ferăstrău mic" > engl. serruii-, lat. sav. id. > rom. seruii-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori dinţate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze serulate. SESAMO- „grăunte de susan". 0 gr. sesamon „susan" > fr. sesamo-, engl. id., germ. id. > rom. sesamo-. ■ -id (v. -id), adj., s.n. pl. 1. Adj. Care se aseamănă cu un grăunte de susan. 2. S.n. pl. Formaţiuni anatomice osoase şi rotunjite care se dezvoltă în grosimea unor tendoane musculare. SESILI- „sesil, lipsit de peţiol". 0 lat. sessiiis „cu baza largă, pântecos" > fr. sessiii-, lat. sav. id. > rom. sesiii-. ■ -fior (v. -fior), adj., care are flori sesile, nepedicelate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sesile.
SESTONO- „seston". 0 gr. seston „ciur, sită" > fr. sestono-, germ. id., engl. id. > rom. sestono-.
■	-fage (v. -fag), adj., s.n. pl. (organisme) care se hrănesc cu materialul organic viu sau mort din masa apei; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul sestonului.
SETI- „păr, coamă, setă". 0 lat. seta „păr aspru, coamă" > fr. seti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. seti-. m -fer (v. -fer), adj. (despre un organ vegetal) care prezintă peri lungi şi rigizi; -fior (v. -fior), adj., cu flori păroase; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze rigide şi păroase; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) de forma unei sete.
SETULI- „setă mică, setulă". 0 lat. tz. setuia „păr ţepos mic, setă mică" > fr. setuii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. setuii-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă sete mici; -form (v. -form), adj., în formă de setă mică.
SEXI- „şase, cu şase". 0 lat. sex „şase" > engl. sexi- > rom. sexi-. ■ -fid (v. -fid), adj. (despre corolă, caliciu etc.) divizat în şase lobi; -fior (v. -fior), adj., care are şase flori; -pară (v. -par), adj., s.f. (femeie) care a născut de şase ori; -ped (v. -ped2), adj., care are şase picioare sau tentacule. SEXO- „sex, sexualitate". 0 lat. sexus „sex" > fr. sexo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. sexo-. u -carpic (v. -carpic), adj., care prezintă sexocarpie; -carpie (v. -carpie), s.f., formare a fructului ca urmare a fecundaţiei; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în sexologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază problemele legate de sexualitate; -nomie (v. -nomie), s.f., studiul fenomenelor şi legilor biologice de care depind reproducerea şi repartiţia sexelor; -terapie (v. -terapie), s.f., terapeutică a problemelor psi-hofiziologice ale sexualităţii.
SFAGNO- „turbărie, turbă, muşchi". 0 gr. sphag-nos „turbărie, muşchi" > fr. sphagno-, engl. id.,
360
germ. id, lat. sav. id > rom. sfagno-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în turbării; -logie (v. -logiei), s.f., studiul muşchilor din care se formează turba.
SFALERO- „vizibil". 0 gr. sphaleros „aparent, înşelător" > fr. sphaiero-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sfalero-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct în formă de bacă, monosperm şi indehiscent; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la sfalerocarp; -tocie (v. -tocie), s.f., colică uterină care nu este urmată de expulzarea fătului.
SFENO- „colţ, unghi, cplţuros, cuneat". 0 gr. spheri, sphenos „unghi, colţ, pană" > fr. spheno-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. sfeno-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze colţuroase; -id (v. -id), adj., s.n. (os) în formă de şa, situat în partea mijlocie a bazei craniului, între etmoid şi occipital; -pteris (v. -pteris), s.m., plantă fosilă din carbonifer şi liasic, prezentând caractere de ferigă arborescentă, cu foliole mărunte şi opuse; -tripsie (v. -tripsie), s.f., operaţie chirurgicală de zdrobire a sfenoidului.
SFER-, v. SFERO-. ■ -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut vegetal format din celule sferice. -SFERĂ „strat, înveliş". 0 gr. sphaira „glob, sferă" > fr. -sphere, it. -sfera, germ. -sphăre, engl. -sphere > rom. -sferă.
SFERO- „sferă, sferic, globulos". 0 gr. sphaira „sferă, glob" > fr. sphero-, engl. id., germ. sphăro-, it. sfero-, lat. sav. sphaero- > rom. sfero-. m -campimetru (v. campi-, v. -metan), s.n., instrument oftalmologie prevăzut cu cupolă, pentru măsurarea câmpului vizual; -carp (v. -carp), adj., cu fructe sferice, globuloase; sin. sferocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., sfe-rocarp*; -cefal (v. -cefal), adj., cu capul globulos; -cer (v. -cen), adj. (despre insecte) cu antene sferice; -cit (v. -cit), s.n., globulă roşie conţinând incluziuni ferice şi nu hemoglobinice; -coloizi (v. colo2-, v. -id), s.m. pl., coloizi cu particule sferice; -coriză (sferochoriză) (v. -coriză), s.f., ramificarea teratologică abundentă a axei vegetale în toate direcţiile; -fachie (sferofakie) (v. -fachie), s.f., anomalie congenitală caracterizată prin sfericitatea cristalinului; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante cu fructificaţii globuloase; -id (v. -id), s.n., corp asemănător cu o sferă, format prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale; -lit (v. -liti), s.n., agregat mineral de formă sferică; -litic (v. -litici), adj. (despre roci) care conţine sferolite; -mer (v. -mer), s.n., unul dintre segmentele simetrice ale animalelor cu simetrie radială; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea curburii suprafeţelor sferice; -plast (v. -plast), s.n., bacterie lipsită de perete celular sau cu perete celular incomplet; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe globuloase; -spor (v. -spor), s.m., grup de patru spori obligatorii,
formaţi în sporange, la feoficee şi rodoficee; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., zoospo-range de formă sferică, prezent la peronospora-cee; -tecă (v. -tecă), s.f., corp sferic de fructificare, cu peridie uniloculară; -zomi (v. -zom), s.m. pl., corpusculi cu membrană, proveniţi din reticulu! endoplasmatic, prezenţi în citoplasma plantelor şi având un rol important în metabolismul lipidelor.
-SFIGMIE „puls, pulsaţie". 0 gr. sphygmos „puls" > fr. -sphygmie, germ. id., it. -sfigmia, lat. sav. -sphygmia > rom. -sfigmie.
SFIGMO- „puls, pulsaţie". 0 gr. sphygmos „puls"
>	fr. sphygmo-, germ. id., it. sfigmo-, lat. sav. sphygmo- > rom. sfigmo-. ■ -bolometrie (v. bolo-, v. -metriei), s.f., metodă de înregistrare a intensităţii undei pulsului; -bolometru (v. bolo-, v. -metrui), s.n., aparat utilizat în sfigmobolo-metrie; -cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea simultană a bătăilor cardiace şi a pulsului radial; -cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la sfigmocardiograf; -graf (v. -graf), s.n., sfigmo-metru înregistrator; -grafie (v. -grafie), s.f., măsurare şi înregistrare a pulsului şi a presiunii arteriale cu ajutorul sfigmografului; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la sfigmograf; sin. arteriogramă; -logie (v. -logiei), s.f., studiul pulsului; -manometru (v. mano-, v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale; sin. sfigmotensiometru; -metrie (v. -metriei), s.n., măsurare a pulsului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument folosit pentru măsurarea pulsului; -tensiometru (v. tensio-, v. -metrui), s.n., sfigmomanometru*; -tonometru (v. tono-, v. -metrui), s.n., aparat pentru determinarea elasticităţii pereţilor arteriali.
SFINCTER-, v. SFINCTERO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere la nivelul unui sfincter; -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a unui sfincter. SFINCTERO- „sfincter, muşchi circular, sfincte-rian". 0 gr. sphinkter, sphinkteros „care strânge"
>	fr. sphinctero-, engl. id., germ. sphinktero-, it. sfinctero- > rom. sfinctero-. ■ -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la sfincteroliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a unui sfincter; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a tonusului muscular al sfincterului; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a unui sfincter distrus; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare operatorie a unui sfincter.
SFINGO- „fluture de noapte". 0 gr. sphinx, sphingos „sfinx, monstru fabulos" > fr. sphingo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sfingo-. ■ -fii (v. -fih), adj., polenizat de fluturi de noapte; -filie (v. -filiei), s.f., polenizare prin intermediul fluturilor de noapte.
-SFIXIE „puls, pulsaţie". 0 gr. sphyxis „pulsaţie"
>	fr. -sphyxie, germ. id. > rom. -sfixie.
361
SIAL-, v. SIALO-. ■ -agog (v. -agog), adj., s.n. (medicament) care provoacă secreţie salivară. -SIALIE „salivă, salivaţie". 0 gr. sialon „salivă"
>	fr. -sialie, germ. id., lat. sav. -sialia, it. id. > rom. -sialie.
SIALO- „salivă, salivaţie, salivar". 0 gr. sialon „salivă" > fr. sialo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. sialo-. ■ -fagie (v. -fagie), s.f., deglutiţie exagerată de salivă; -gen (v. -geni), adj., s.n., (medicament) care produce salivă; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la sialogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de producere a salivei; -grafie (v. -grafie), s.f., explorare radiologică a glandelor salivare cu ajutorul unei substanţe de contrast; -id (v. -id), adj., asemănător cu saliva; -ree (v. -ree), s.f., secreţie exagerată de salivă. SICHNO-, v. SICNO-.
SlCh- „pumnal, vârf ascuţit". 0 lat. sica .^pumnal"
>	fr. sici-, lat. sav. id. > rom. s/c/r. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de pumnal.
SICl2- „uscat, arid". 0 lat. siccus „uscat, sec" > fr. sicci-, lat. sav. id. > rom. sici2■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze uscate.
SICIO- „castravete". 0 gr. sikyos „castravete" > fr. sicyo-, lat. sav. id. > rom. sicio-. m -id (v. -id), adj., în formă de castravete.
SICNO- (SICHNO-) „numeroşi, mulţi". 0 gr. sykhnos „des, frecvent" > fr. sychno-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sicno-şl sichno-. ■ -carp (v. -carp), adj., care înfloreşte şi fructifică de mai multe ori în cursul unui ciclu vegetal; -sfigmie (v. -sfigmie), s.f., frecvenţă a pulsului.
SICO- „smochină". 0 gr. sykon „smochină" > fr. syco-, engl. id., germ. syko-, it. sico- > rom. sico-, m -fant (v. -fant), s.m. 1. Nume dat de vechii greci acelora care denunţau pe hoţii de smochine. 2. Denunţător public, delator; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie prin intermediul smochinelor; -stom (v. -stom), s.m., gasteropod cu cochilia globuloasă, cu spiră scurtă şi cu conul sifonai mic, care a trăit în eocen.
SIDER-, v. SIDERO1-. ■ -emie (v. -emie), s.f., prezenţă a fierului în sânge; -urgie (v. -urgie), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul proprietăţilor fizice şi chimice ale fierului şi ale aliajelor lui; -urie (v. -urie), s.f., prezenţă a fierului în urină. SIDERO1- „fier, feric, feruginos". 0 gr. sideros „fier"
>	fr. sideror, germ. id., engl. id., it. id. > rom. sidero. u -bionte (v. -biont), adj., s.n. pl. (microorganisme) care se dezvoltă pe substraturile feroase; -blast (v. -blast), s.n., normoblast care conţine granule de feritină; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la sideroblaste; -cit (v. -cit), s.n., globulă roşie conţinând incluziuni ferice şi nu hemoglobinice; -fag (v. -fag), s.m., macrofag care conţine incluziuni feruginoase; -fii (v. -fih), adj. 1. (Despre un element chimic) Care alcătuieşte zona centrală a globului terestru. 2. (Des-
pre bacterii) Care preferă substraturile feroase; -filie (v. -filiei), s.f., afinitate a unor bacterii pentru fier; -fob (v. -fob), adj. (despre bacterii) care evită substraturile feroase; -for (v. -for), adj. (despre o celulă) care conţine pigmenţi ferici; -gen (v. -geni), adj., care generează pigmenţi ferici; -grafie (v. -grafie), s.f., arta gravării în fier; -lit (v. -liti), s.m., meteorit format aproape numai din fier; -litic (v. -litici), adj., referitor la siderolite; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază fierul şi compuşii lui; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere a viitorului cu ajutorul unui fier înroşit; -penie (v. -penie), s.f., diminuare a cantităţii de fier din sânge; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare a fierului în ţesuturile organice; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru detectarea prezenţei unui corp feros în ochi; -tehnie (v. -tehnie), s.f., tehnica confecţionării potcoavelor ortopedice; sin. soleatehnie; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a fierului şi a compuşilor lui; -trof (v. -trof), adj. (despre un bazin acvatic) cu cantităţi mari de săruri de fier; sin. siderotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., siderotrof*.
SIDERO2- „stea, astral, sideral". 0 lat. sidus, sideris „astru, stea" > fr. sidero-, engl. id. > rom. sidero2-. ■ -manţie (v.-manţie), s.f., divinaţie după mişcarea aştrilor; -stat (v. -stat), s.n., aparat destinat să anuleze pentru observator mişcarea aparentă a aştrilor; -static (v. -static), adj., care se referă la siderostat.
SIFILO- „sifilis, sifilitic". 0 lat. Syphilus „numele unui păstor din Metamorfozele lui Ovidiu" > fr. syphilo- > rom. sifilo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de infecţie sifilitică; -grafie (v. -grafie), s.f., disciplină care studiază sifilisul; -id (v. -id), adj., cu aspect de sifilis; -manie (v. -manie), s.f., psihoză în care bolnavul se crede atins de sifilis.
SiFO- „tub, sifon, tubular". 0 gr. siphon „tub, ţeavă" > fr. sipho- şi sypho-, lat. sav. sipho- şi sypho- > rom. sifo-.. ■ -genie (v. -geniei), s.f., formare teratologică a ascidiilor din frunze; -micete (v. -micete), s.f. pl., sifonomicete*. SIFON-, v. SIFONO-. ■ -antie (v. -antie), s.f., conformaţie tubuloasă a florilor radiare ligulate din antodii, la compozee.
SIFONO- „tub, ţeavă, sifon, tubular, tubulos". 0 gr. siphon „tub, ţeavă" > fr. siphono-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. sifono-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care au numai flori tubuloase în antodiu; -fore (v. -for), s.n. pl., ordin de celenterate hidrozoare coloniale, care au un organ locomotor bazat pe principiul sifonului; -gam (v. -gam), adj., care prezintă sifonogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., fecundare a ovulului cu polenul transmis printr-un tub polinic; -micete (v. -micete), s.f. pl., clasă de ciuperci inferioare cu miceliul format din hife tubuloase plurinucleate; sin. sifomicete; -plaste (v. -plast),
362
s.n. pl., hife ramificate dar neseptate, conţinând citoplasmă şi numeroşi nuclei, specifice algelor şi fungilor; -stei (v. -stei), s.n., cilindru centrai cu parenchim medular, înconjurat de vasele lemnoase şi liberiene sub formă de inele; -stom (v. -stom), adj., cu gura tubulară. SIGILO- „sigiliu". 0 lat. sigillum „pecete, sigiliu"
>	fr. sigillo-, engl. id. > rom. sigilo-. ■ ^-grafie (v. -grafie), s.f., studiul sigiliilor; sin. sfragistică. SIGMO- „litera grecească sigma (X)“. 0 gr. sigma „litera s" > fr. sigmo-, germ. id., engl. id. > rom. sigmo-. ■ -id (v. -id), adj., curbat în direcţii opuse, asemenea literei greceşti X (sigma). SIGMOIDO- „colonul sigmoid". 0 gr. sigmoeides „de forma literei sigma (2)“ > fr. sigmoido-, engl. id. > rom. sigmoido-. ■ -proctie (v. -proctie), s.f., efectuare chirurgicală a unui anus artificial pe colonul sigmoid; sin. sigmoidostomie; -scop (v. -scop), s.n., aparat folosit pentru examenul endoscopic al rectului şi al colonului sigmoid; -scopie (v. -scopie), s.f., examen endoscopic al cavităţii rectale şi sigmoidiene cu ajutorul sigmoidoscopului; -stomie (v. -stomie), s.f., sigmoidoproctie*.
-SILAB „silabă, silabie". 0 gr. syllabe „asamblare" > fr. -syllabe > rom. -silab.
-SILABIE „silabă “. 0 gr. syllabe „asamblare" > fr. -syllabie, germ. id. > rom. -silabie.
SIL1C-, v. SILICO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., concentraţie de siliciu în sânge.
SILICI- „siliciu, silicios". 0 lat. silex, silicis „cremene, silex" > fr. silici-, engl. id., lat. sav. id. > rom. silici-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre o plantă) care creşte pe soluri silicioase; -fer (v. -fer), adj., care conţine siliciu.
SILICO- „siliciu". 0 lat. silex, silicis „cremene, silex" > fr. silico- > rom. silico-. ■ -termie (v. -termie), s.f., procedeu de reducere a unor oxizi metalici cu ajutorul siliciului.
SILICULI- „siliculă, fruct uscat". 0 lat. silicula „păstaie mică" > fr. siliculi- > rom. siliculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care prezintă silicule; -form (v. -form), adj., în formă de siliculă.
SILICVI- „păstaie, silicvă". 0 lat. siliqua „păstaie"
>	lat. sav. siliqui-, fr. siliqui-, engl. id. > rom. silicvi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care prezintă păstăi; -form (v. -form), adj., în formă de silicvă.
SILVI- „pădure". 0 lat. sylva (silva) „pădure" > fr. sylvi-, engl. id. > rom. silvi-. ■ -col (v. -coh), adj. 1. Relativ la silvicultură. 2. (Despre un organism vegetal) Care creşte în pădure; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., specialist în silvicultură; -cultură (v. -cultură), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul culturii, amenajării şi exploatării pădurilor.
SILVO- „pădure, de pădure, păduros". 0 lat. silva (sylva) „pădure" > fr. sylvo- > rom. silvo-. m -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., ramură a silviculturii care studiază procesele şi legile de
viaţă ale pădurii; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază pădurea ca fenomen natural; -terapie (v. -terapie), s.f., acţiune profilactică şi curativă a arborilor şi arbuştilor asupra bolnavilor.
S1MBI-, v. SIMBIO-. ■ -onţi (v. -ont), s.m. pl., partenerii animali sau vegetali care trăiesc în simbioză.
SIMBIO- „convieţuire, simbioză, asociere". 0 gr. symbios „care trăieşte cu, companion" > fr. symbio-, engl. id., germ. id. > rom. simbio-. ■ -trof (v. -trof), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care se hrăneşte pe calea simbiozei; sin. simbiotrofic; -trofic (v. -trofic), adj., simbiotrof*; -trofism (v. -trofism), s.n., nutriţie vegetală obţinută pe calea simbiozei.
SIMBLO- „grup, asociaţie". 0 gr. simblos „stup, ştiubei" > fr. simbio-, engl. id. > rom. simbio-. ■ -spori (v. -spor), s.m. pl., grup de spori sau de zoospori.
-SIMBOLIE „simbol". 0 gr. symbolon „semn, simbol" > fr. -symbolie, germ. id., it. -simbolia > rom. -simbolie.
SIMETRO- „simetrie, simetric". 0 gr. symmetros „de aceeaşi măsură" > fr. symmetro-, engl. id. > rom. simetro-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe simetrice; sin. simetrocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., simetrocarp*; -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru măsurarea devierilor dentomaxi-lare transversale de la linia mediană.
SIMFI-, v. SIMFIO-. ■ -anter (v. -anter), adj., cu anterele concrescute; -carp (v. -carp), adj., cu fructele concrescute sau reunite; sin. simficarpic; -carpic (v. -carpic), adj., simficarp*; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la simfigeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., simfiogeneză*.
SIMFIO- „reunire, concreştere, reunit, concrescut". 0 gr. symphyo „a creşte împreună" > fr. symphyo-, engl. id., germ. id. > rom. simfio-. ■ -gen (v. -geni), adj. (despre un organ vegetal) format prin concreşterea părţilor separate; sin. simfiogenic; -geneză (v. -geneză), s.f., formare a organului vegetal prin reunirea unor organe care până atunci erau separate; sin. simfigeneză; -genic (v. -genic), adj., simfio-gen*; -stemon (v. -stemon), s.n., cu staminele sudate.
SIMFITO- „grupare, asociaţie, unit". 0 gr. sym-phytos „care creşte împreună" > fr. symphyto-, germ. id., engl. id. > rom. simfito-. ■ -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f., ramură a geografiei plantelor care se ocupă cu studiul grupărilor botanice; -gin (v. -gin), adj., care are pistilul aderent la caliciu; sin. simfitoginic; -ginic (v. -ginic), adj., simfitogin*.
-SIMFIZIE „concreştere, unire, aderenţă". 0 gr. symphysis „concreştere" > fr. -symphysie, engl. -symphysy> rom. -simfizie.
S1MF1ZIO- „simfiză, articulaţie fixă". 0 gr. symphysis „unire, concreştere, sudare" > fr. symphysio-,
363
germ. id., engl. id. > rom. simfizio-. ■ -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la simfizioliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de distrugere a unei simfize; -rafie (v, -rafie), s.f., suturare chirurgicală a unei simfize; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare a simfizei pubiene.
SIMILI- „asemănător, similar“. 0 lat. similis „asemenea, asemănător" > fr. simiii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. simiii-. ■ -fior (v. -fior), adj., care poartă flori asemănătoare; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sau foliole similare.
SIMO- „cu nasul plat, cârn“. 0 gr. simos „cârn, cu nasul lăţit" > fr. simo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. simo-. ■ -cefali (v. -cefal), s.m. pl., cla-docere comune din apele naturale stătătoare, cu corpul acoperit cu o carapace şi cu capul mic prevăzut cu un rostru redus; -rine (v. -rine), adj., cu nasul cârn.
SIMPAT-, v. SIMPATO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a sistemului nervos simpatic; -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie a ganglionilor sau a fibrelor nervoase ale sistemului nervos simpatic. SIMPATICO- „sistemul nervos simpatic". .0 gr. tz. sympathikos „care suferă împreună" > fr. sympathico-, germ. sympathiko-, lat. sav. sympathico- > rom. simpatico-. ■ -litic (v. -Iitic2), adj., s.n. (medicament) care paralizează sistemul nervos simpatic; sin. simpatolltic; -mimetic (v. -mimetic), adj., s.n. (medicament) care excită sistemul nervos simpatic; sin. sim-patomimetic; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă de tratament a afecţiunilor sistemului neurove-getativ, constând în acţionarea asupra ganglionilor nervoşi situaţi în fosele nazale; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare şi îndepărtare pe cale chirurgicală a unei părţi din lanţul ganglionar simpatic; -tonic (v. -tonic), adj., referitor la simpaticotonie; -tonie (v. -tonie), s.f., constituţie caracerizată printr-o sensibilitate specială a sistemului nervos simpatic.
S1MPATO- „sistemul nervos simpatic". 0 gr. sympaîhos „cu simpatie, cu compasiune" > fr. sympatho-, engl. id. > rom. simpato-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă nervoasă simpatică embrionară care se diferenţiază în celule gan-glionare simpatice; -blastic (v. -blastic), adj., care se referă la simpatoblaste; -gonie (v. -gonie), s.f., celulă primitivă a sistemului nervos simpatic, derivată din neuroblastele crestei ganglionare a tubului neural; -litic (v. -Iitic2), adj., s.n., simpaticolitic*; -liză (v. -liză), s.f., distrugere a elementelor nervoase ale sistemului nervos simpatic; -logie (v. -logiei), s.f., studiul reacţiilor simpatice fiziologice sau patologice; -mimetic (v. -mimetic), adj., simpatico-mimetic*.
SIMPLICI- „simplu, necompus, neramificat". 0 lat. simpiex, simpiicis „simplu, fără amestec" > fr. simpiici-, engl. id., lat, sav. id. > rom. simpiici-.
■	-caul (v. -caul), adj., cu tulpina neramificată; -corn (v. -corn), adj., cu antenele simple; -fior (v. -fior), adj., cu flori simple; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sau cu foliole simple; -ped (v. -ped2), adj,, cu picioare sau tentacule simple. SIMPTOMATO- „semn, simptom". 0 gr. symp-toma, symptomatos „coincidenţă, întâlnire, simptom" > fr. symptomato-, germ. id., engl. id.
>	rom. simptomato-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., totalitatea manifestărilor clinice şi de laborator ale unei boli, care permite recunoaşterea afecţiunii respective.
SIMPTOMO- „simptom". 0 gr. symptoma „coincidenţă, simptom" > fr. symptomo-, engl. id. > rom. simptomo-. ■ -genetic (v. -genetic), adj., referitor la simptomogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., istoricul apariţiei şi dezvoltării simptomelor. SIN-, v. SINO-. ■ -antrop (v. -antrop), s.m., om fosil apropiat de pitecantrop, descoperit lângă Beijing, prezentând în acelaşi timp caractere primitive simiene şi caractere evoluate hominiene. SINAPTO- „reunire, unire, sinapsă, sinaptic". 0 gr. synaptos „legat, unit" > fr. synapto-, engl. id., germ. id. > rom. sinapto-. ■ -Iernă (v. -lemăi), s.f., membrană sinaptică; -logie (v. -logiei), s.f., studiul sinapselor; -mere (v. -mer), s.n. pl., puncte de unde începe formarea complexului sinaptonemal; -spermie (v. -spermie), s.f. 1. Reunire, la cădere, a seminţelor sau a fructelor monosperme, pentru a fi diseminate prin vânt.
2.	Diseminarea împreună a seminţelor, pentru a forma pâlcuri dese; -spori (v. -spor), s.m. pl., spori dispuşi în serii sau în grupe neregulate. SINARMO- „concrescut, sudat". 0 gr. synarmos „reunit" > fr. synarmo-, engl. id., germ. id. > rom. sinarmo-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante cu flori ia care staminele sunt concrescute cu stilele; -fitic (v. -fitic), adj., cu staminele concrescute cu stilul.
SINCOLI- „sudat, unit". 0 gr. synkoiios „alipit" > fr. syncoili-, engl. id., germ. synkoiii- > rom. sincoii-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante la care periantul este alipit de pericarp.
SINCORO- „împrăştiere, distribuţie". 0 gr. synkhoreo „a se răspândi" > fr. synchoro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sincoro-. m -logie (v. -logiei), s.f., studiul distribuţiei geografice a comunităţilor de plante şi animale şi a factorilor care o determină.
SINCRONO- „simultan, sincron". 0 gr. synkhro-nos „simultan, în acelaşi timp" > fr. synchrono-, engl. id., germ. id. > rom. sincrono-. ■ -gam (v. -gam), adj., care prezintă sincronogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., maturizare simultană a florilor mascule şi femele de pe acelaşi individ; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază sub aspect istoric dezvoltarea şi frecvenţa asociaţiilor vegetale; -scop (v. -scop), s.n. 1. Instrument care indică dacă două fenomene
364
periodice sunt sincrone. 2. Instrument care determină momentul în care a fost realizată sincronizarea a două tensiuni electrice alternative. 3. Instrument asemănător cu un oscilograf, folosit pentru prezentarea vizuală a formelor de undă; -spori (v. -spor), s.m. pl., spori produşi simultan •pe o porţiune a miceliului sau pe conidiofor. SINDESM-, v. SINDESMO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare a unui ligament; -ectopie (v. -ectopie), s.f., deplasare a unui ligament.
SINDESMO- „ligament, ţesut cartilaginos, liga-mentos“. 0 gr. syndesmos „fâşie, bandă, ligament" > fr. syndesmo-, engl. id., germ. id. > rom. sindesmo-. ■ -fit (v. -fit), s.n., produsul de osificare a unui ligament articular; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a ligamentelor; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a anatomiei care se ocupă cu studiul articulaţiilor; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală în vederea remedierii rupturii unui ligament; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie medicală de refacere a unui ligament distrus; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unui ligament.
-SINDEZĂ „împerechere, conjugare, joncţiune". 0 gr. syndesis „legătură, joncţiune" > fr. -syndese, germ. id. > rom. -sindeză.
SINECOr „aderenţă, simfiză". 0 gr. synekhes „unit, legat, neîntrerupt" > fr. synecho-, engl. id., germ. id. > rom. sineco1-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de secţionare a aderenţelor sinechiale.
SINEC02- „comunitate, asociaţie". 0 gr. synoikos „care locuieşte împreună" > fr. syneco-, engl. id., germ. synoko > rom. sinecoz-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul condiţiilor ecologice ale asociaţiilor organismelor animale sau vegetale.
SINISTRO- „stâng, la stânga, partea stângă". 0 lat. sinister „stâng, de partea stângă" > fr. sinistro- engl. id., lat. sav. id. > rom. sinistro-. ■ -cardie (v. -cardie), s.f., deplasare a inimii spre stânga, dincolo de poziţia ei normală; -gir (v. -gir), adj. (despre o tulpină) răsucit de la dreapta la stânga; -stilie (v. -stilie), s.f., stare a stilelor florale înclinate spre stânga.
SINO- „chinez, chinezesc". 0 lat. Sina „China" > fr. sino, engl. id., germ. id. > rom. sino-. ■ -filie (v. -filiei), s.f., afinitate pentru cultura şi civilizaţia chineză; -fobie (v. -fobie), s.f., antipatie pentru cultura şi civilizaţia chineză; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în sinologie; -logie (v. -logie^, s.f., ştiinţă care studiază istoria, limba şi literatura chineză.
SINTAXO- „clasificare, sistematică". 0 gr. syn-taxis „aranjament, ordonare" > fr. syntaxo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. sintaxo. ■ -nomie (v. -nomie), s.f., clasificare a comunităţilor biologice, animale sau vegetale.
SINUSO- „cavitate, sinus". 0 lat. sinus „cavitate, scobitură" > fr. sinuso-, germ. id., engl. id. > rom. sinuso-. m -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a sinusurilor craniului, cu ajutorul unei substanţe de contrast; -ide (v. -id), s.f. pl. 1. Spaţii largi sau tubulare, fără pereţi proprii, constituind o parte din sistemul circulator venos în unele organe. 2. Curbe plane ondulate, regulate, periodice, corespunzând ecuaţiei transcendente y = sin x, -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a unui sinus anatomic.
SIO- „zguduire, cutremur". 0 gr. seio „a zgudui"
>	fr. s/o-, engl. id. > rom. s/o-. ■ -tropic (v. -tropic), adj., referitor la siotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantelor cauzată de zguduire sau de atingere. SIRENO- „fuzionare, alipire". 0 gr. seiren, seire-nos „sirenă" > fr. sireno, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. sireno. ■ -mei (v. -meh), adj., s.m. (monstru) care prezintă sirenomelie; -melie (v. -melie), s.f., malformaţie congenitală caracterizată prin fuzionarea extremităţilor inferioare. SIRING-, v. SIRINGO-. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilatare a glandelor sudoripare din regiunea facială.
SIRINGI- „liliac". 0 lat. syringa „liliac" > fr. syringi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. siringi-. » -fior (v. -fior), adj., cu flori de liliac.
SIRINGO- „tub, fistulă, canal, fistular, tubular". 0 gr. syrinx, syringos „tub, ţeavă, canal" > fr, syringo, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. siringo. ■ -biu (v. -biu), adj. (despre un ectoparazît) care trăieşte în partea goală din axul penelor; -bulbie (v. -bulbie), s.f., formă clinică de siringomelie cu localizare bulbară; -dendron (v. -dendron), s.m., tulpină fosilă de sigillaria; -mielie (v. -mieiie), s.f., boală a sistemului nervos, caracterizată prin apariţia unor cavităţi în porţiunea centrală a măduvei spinării; -mielocel (v. mielo-, v. -cel2), s.n., formă de meningocel spinal asociat cu o dilataţie chistică a canalului medular central; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în siringotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de deschidere largă a unei fistule anale.
SIRTIDO- „banc de nisip". 0 gr. syrtis, syrtidos „nisipuri mişcătoare" > fr. syrtido, engl. id., lat. sav. id. > rom. sirtido. ■ -fii (v. -fih), adj., care creşte pe bancurile de nisip; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc pe bancurile de nisip. SISTELO- „concreştere, unire". 0 gr. systello „a înveli, a acoperi" > fr. systello, engl. id., germ. id.
>	rom. sistelo-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante cu caliciul persistent, făcând corp comun cu fructul. -SISTOLIE „contracţie, sistolie". 0 gr. systole „contracţie" > fr. -systolie, germ. id., engl.
-systolia, lat. sav. id. > rom. -sistolie.
SITIO- „hrană, aliment, nutriţie". 0 gr. sition „hrană, aliment" > fr. sitio-, germ. id., engl. id. lat. sav. id. > rom. sitio-. ■ -fobie (v. -fobie),
365
s.f., teamă patologică de mâncare, sindrom observat în unele boli mintale; sin. sitofobie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul alimentelor; sin. sitologie; -manie (v. -manie), s.f., stare psihotică morbidă de a mânca continuu; sin. sitomanie.
SITO- „hrană, nutriţie". 0 gr. sitos „hrană, aliment, mâncare" > fr. sito, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. sito-. ■ -biu (v. -biu), adj. (despre o insectă) care trăieşte în produsele alimentare din depozite; -fii (v. -fiii), adj. (despre insecte) care caută produsele alimentare înmagazinate pentru a se hrăni cu ele; -fobie (v. -fobie), s.f., sitiofobie*; -logie (v. -logiei), s.f., sitiologie*; -manie (v. -manie), s.f., sitiomanie*; -terapie (v. -terapie), s.f., întrebuinţare terapeutică a regimului alimentar; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la sitotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., curbare a plantelor sub influenta unui excitant de nutriţie. -SKELIE, v. -SCHELIE.
SKEPTO-, v. SCHEPTO-.
SKIA-, v. SCHIA-.
SOBOLI- „lujer, lăstar". 0 lat. soboies „urmaş, lăstar" > fr. soboli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. soboli-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă lăstari; -form (v. -form), adj., în formă de lujer.
SOCI-, v. SOCIO- ■ -onim (v. -onim), s.n., nume de comunităţi etnice.
SOCIO- „grup, mediu social, societate, social". 0 lat. socius „aliat, asociat" > fr. socio-, engl. id., it. id. > rom. socio-. ■ -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., studiere de pe baze biologice a grupurilor animale şi a societăţilor animale; -fobie (v. -fobie), s.f., tulburare mentală care se manifestă printr-o teamă exagerată faţă de implicaţiile sociale; -forie (v. -forie), adj., purtător de valori şi de semnificaţii sociale; -genetic (v. -genetic), adj., care se referă la sociogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., totalitate a factorilor psihogeni traumatizanţi de ordin social, care provoacă boli psihice; -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f., geografie a grupurilor sociale; -gonie (v. -gonie), adj., referitor la sociogonie; -gonie (v. -gonie), s.f., cercetare a genezei relaţiilor caracteristice societăţilor civilizate; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Observare, înregistrare şi descriere a societăţilor ca formaţiuni istorice concrete. 2. Disciplină sociologică empirică, descriptivă şi inductivă; -gramă (v. -gramă), s.f. 1. Metodă sociologică de prezentare grafică, pe bază de teste sociometrice, a relaţiilor existente între membrii unui microgrup social. 2. Reprezentare grafică a evoluţiei unui fenomen social; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în sociologie; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Ştiinţă care studiază societatea omenească şi legile ei de dezvoltare. 2. Studiul asocierii organismelor; -metrie (v. -metriei), s.f., ansamblul procedeelor sociologice folosite în studierea cantitativă a relaţiilor psihice dintre membrii gru-
purilor sociale mici; -morfism (v. -morfism), s.n., tendinţa permanentă a individului de a considera socialul superior individului, de a se raporta în întregime la societate; -morfologie (v. morfo-, v. -logiei), s.f., sociologie descriptivă; -morfoze (v. -morfoză), s.f. pl., particularităţi produse de acţiunea morfogenetică a plantelor asociate; -pat (v. -pat), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă sociopatie; -patie (v. -patie), s.f., tulburare de comportament determinată de defectele educaţiei generate de medii sociale nefavorabile; -psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s.f., disciplină care studiază acţiunea patogenă a mediului concret asupra vieţii psihice; -psihologie (v. -psiho-, v. -logiei), s.f., psihologia grupurilor sociale; -sferă (v. -sferă), s.f., psihosferă*; -terapie (v. -terapie), s.f., ansamblu de tehnici psihoterapeu-tice, prin care se urmăreşte reducerea tulburărilor mintale prin folosirea interacţiunilor psihologice dintre bolnav şi mediul social în care acesta trăieşte; -tip (v. -tip), s.n., tip biopsihic specific unei comunităţi sociale, realizat prin procesul de educaţie complexă a componenţilor ei; -tipic (v. -tipic), adj., referitor la sociotip.
-SOF, v. -ZOF.
-SOFIE, v. -ZOFIE.
SOFRO- „armonie, echilibru sufletesc, relaxare". 0 gr. sophron „cu spirit sănătos, înţelept" > fr. sophro, it. sofro- > rom. sofro-. m -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în sofrologie; -logie (v. -logiei), s.f., metodă de tratament medical care vizează dominarea senzaţiilor dureroase şi a indispoziţiei psihice prin tehnici de relaxare apropiate hipnozei.
SOLARI- „radiaţie solară". 0 lat. solaris „solar, de soare" > fr. solari- > rom. solari-. ■ -graf (v. -graf), s.n., solarimetru înregistrator; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea radiaţiilor solare globale.
SOLEN-, v. SOLENO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini tubulari; -ant (v. -ant), adj., cu flori tubulare; -odont (v. -odont), adj., cu dinţi ca-naliculaţi.
SOLENO- „tub, ţeavă, tubular, fistular". 0 gr. solen, solenos „tub, canal, ţeavă" > fr. soleno, engl. id., germ. id., it. id. > rom. soleno-. ■ -cite (v. -cit), s.n. pl., celule tubulare, prezente la polichete; -conc (v. -conc), adj. (despre o moluscă) cu cochilie tubulară; -id (v. -id), s.m., bobină electrică cilindrică fără miez feromag-netic; -pore (v. -por), s.f. pl., alge marine din silurian, cu talul străbătut de pori aşezaţi în şiruri longitudinale; -stei (v. -stei), s.n., cilindru central tubular, cu floem intern şi extern; -stom (v. -stom), adj. (despre un organism animal) care are gura prelungită în formă de tub.
SOLI- „unic, singur, singular". 0 lat. solus „singur"
>	fr. soli-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. soli-, -loc (v. -loc), s.n. 1. Conversaţie a unei
366
persoane cu sine însăşi; monolog. 2. Scriere cu caracter de monolog (de ex., „Solilocurile“ Sfântului Augustin); ■ -fior (v. -fior), adj., cu o singură floare; -ped (v. -ped2), adj., s.n. (animal) care are un singur deget la picioare.
-SOM (-SOMĂ) „corp, corpuscul, granulaţie, granulă". 0 gr. soma „corp" > fr. -some, it. -soma, germ. -som, engl. -some > rom. -som şi -somă. SOMAT-, v. SOMATO-. ■ -algle (v. -algie), s.f., durere corporală; sin. somatodinie; -odinie (v. -odinie), s.f., somatalgie*.
-SOMATIC „referitor la corp, corporal, corpuscu-lar". 0 gr. somatikos „corporal" > fr. -somatique, engl. -somatic, germ. -somatisch > rom. -somatic. -SOMAŢIE „corp, corpuscul, organit". 0 gr. soma, somatos „corp" > fr. -somaţie, germ. id., engl. -somaty, lat. sav. -somaţia > rom. -somaţie. SOMATO- „corp, corpuscul, corporal, somatic". 0 gr. soma, somatos „corp" > fr. somato-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. somato-. m -blast (v. -blast), s.n., celulă care, prin diviziune, dă naştere unor celule somatice; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la somatoblaste; -cist (v. -cist), s.n., cavitate cu aer în pneumatoforul si-fonoforelor; -cit (v. -cit), s.n., celulă somatică; -crome (v. -crom), s.f. pl., celule nervoase având un corp celular bine definit, înconjurând nucleul pe toate părţile; -derme (v. -derm), s.f. pl., celule externe, prezente la mezozoare; -estezie (v. -estezie), s.f., modalitate de recepţie a proceselor care se produc în segmente somatice sau corporale; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante superioare, provenite din celule somatice; -fitic (v. -fitic), adj, referitor la somatofite; -fiziogramă (v. fizio-, v. -gramă), s.f., diagramă cuprinzând cerinţele şi contraindicaţiile medicale şi fiziologice, ale unei profesiuni sau loc de muncă; -gamie (v. -gamie), s.f., formare a sporofitului din celule vegetative fuzionate; -gen (v. -geni), adj. 1. Dezvoltat din celule somatice. 2. Cu caractere dobândite; -genetic (v. -genetic), adj., care apare într-un organism datorită unei mutaţii în celulele somatice; -geneză (v. -geneză), s.f., tulburare care apare la un organism datorită unei mutaţii în celulele somatice; -genic (v. -genic), adj. (despre o tulburare) care este condiţionat de o mutaţie în celulele somatice; -genie (v. -geniei), s.f., apariţie a unor caractere somatice sub influenţa condiţiilor ecologice; -gnozie (v. ^gnozie), s.f., posibilitate de a cunoaşte diferitele segmente ale corpului; -gramă (v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a cerinţelor biomedicale, proprii unei profesii; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul corpului vieţuitoarelor, atât din punct de vedere anatomic, cât şi fiziologic; -megalie (v. -megalie), s.f., anomalie care constă în creşterea exagerată a întregului corp; sin. gigantism; -mer (v. -me'r), s.n., segment vertebral;-metrie (v. -metriei), s.f. 1. Ra-
mură a antropologiei care se ocupă cu măsurarea şi cu calculul statistic al elementelor corpului omenesc. 2. Ansamblu de măsurători efectuate pentru determinarea dimensiunilor şi formelor corpului animalelor;' -metru (v. -metrui), s.n., dispozitiv vertical gradat pentru măsurarea taliei omului şi a animalelor; -mixie (v. -mixiei), s.f., înmulţire prin copularea a două celule vegetative; -patie (v. -patie), s.f., maladie de origine organică; -pedie (v. -pedie), s.f., disciplină care studiază deficienţele fizice somatice; -plasmă (v. -plasmă), s.f., protoplasmă a corpului celular, exceptând celulele germinale; -pleură (v. -pleură), s.f., membrană parietală a mezodermului animalelor celomate; -scopie (v. -scopie), s.f., examen vizual al constituţiei somatice; -tip (v. -tip), s.n., complex de caractere somatice individuale; -tom (v. -tom), s.n., segment transversal al unui corp animal organizat după tipul metamerelor somatice, identice şi succesive; sin. embriotom (2); -tomie (v. -tomie), s.f., disecţie a unui corp; -tonic (v. -tonic), adj., referitor la somatotonie; -tonie (v. -tonie), s.f., componentă psihică a personalităţii, caracterizată prin predominanţa funcţiilor musculare, a activităţii, a energiei, a dorinţei de a se impune; -topic (v. -topic), adj., referitor la somatotopie; -topie (v. -topie) s.f., corespondenţa existentă între zonele nervoase centrale talamice sau corticale şi teritoriile somatice -trofic (v. -trofic), adj. (despre hormoni, auxine) care stimulează procesele de nutriţie şi creştere; -trop (v. -trop), adj. 1. Care are afinitate pentru corp. 2. (Despre un hormon) Care stimulează creşterea organismului; sin. somato-tropic; -tropic (v. -tropic), adj., somatotrop* (2); -tropism (v. -tropism), s.n., influenţa nemijlocită a substratului asupra creşterii organismelor. -SOMĂ, v. -SOM.
-SOMIC „corpuscular, granular, cromozomial". 0 gr. soma „corp" > fr. -somique, engl. -somie, lat. sav. -somicus > rom. -somie.
-SOMIE „granulă, granulaţie, garnitură cromo-zomică". 0 gr. soma „corp" > fr. -somie, germ. id., engl. -somia, it. id., lat. sav. id. > rom. -somie. SOMNI- „somn". 0 lat. somnus „somn" > fr. somni-, engl. id. > rom. somni-. ■ -fer (v. -fer), adj., s.n. (substantă) care provoacă somnul. SOMNO- „somn, stare fiziologică". 0 lat. somnus „somn" > engl. somno- > rom. somno-. ■ -locvie (v. -locvie), s.f., vorbire în timpul somnului, de natură psihogenă.
SONO- „sunet, zgomot". 0 lat. sonus „sunet, zgomot" > fr. sono-, engl. id., germ. id. > rom. sono. u -fobie (v. -fobie), s.f., repulsie patologică faţă de zgomote; -gramă (v. -gramă), s.f., înregistrare a profilului vocii; -manometrie (v. mano-, v. -metriei), s.f., metodă aplicată în tratamentul surdităţii premature, care permite realizarea presiunii necesare pentru deschiderea trompei lui
367
Eustache; -metrie (v. -metriei), s.f., studiul comparat al sunetelor cu ajutorul sonometrului (2); -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument pentru verificarea legilor de vibraţie a coardelor pentru compararea înălţimii sunetelor. 2. Aparat folosit la măsurarea obiectivă a nivelelor de intensitate acustică a zgomotelor produse de o sursă determinată; -sferă (v. -sferă), s.f., mică incintă acustică de formă sferică, folosită, în special, în autoturisme; -tecă (v. -tecă), s.f., arhivă conţinând înregistrări de sunete şi zgomote.
SOPORI- „somn, somnolenţă". 0 lat. sopor, so-poris „somn profund" > fr. sopori-, engl. id. > rom. sopori-. m -fer (v. -fer), adj., s.n. (medicament) care produce somn.
-SOR „grup, grămadă, cuib, agregat". 0 gr. soros „grămadă" > fr. -sore, engl. id., lat. sav.
-sorus > rom. -sor.
SORO- „cuib, agregat". 0 gr. soros „vraf, grămadă" > fr. soro-, engl. id. > rom. soro-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct compus, constituit din bace agregate, pe jumătate sudate între ele, cu învelişul cărnos; sin. sorocarpiu; -carpiu (v. -carpiu), s.n., sorocarp*; -for (v. -for), s.n., frunză fertilă sporiferă, prezentă la pteridofite, având pe dos sporangi.
SOTERIO- „salvare, mântuire". 0 gr. soteria sau soterion „salvare, scăpare" > germ. sote rio-, fr. id., engl. id. > rom. soterio-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., capitol al dogmaticii creştine care tratează despre doctrina mântuirii prin sacrificiul lui lisus Christos.
SPADICI- „inflorescenţă racemoasă, racem, spadice". 0 lat. spadix, spadicis „creangă de palmier" > fr. spadici-, engl. id., lat. sav. id. > rom. spadici-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu spadice; -flore (v. -fior), adj., s.f. pl. 1. Adj. Cu flori dispuse în spadice. 2. S.f. pl. Organ de plante erbacee monocotiledonate, având ca inflorescenţă un spadice; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze dispuse în spadice; -form (v. -form), adj. 1. Care se aseamănă cu un spadice. 2. De culoarea curmalei.
SPAN-, v. SPANO-. ■ -andrie (v. -andrie), s.f., raritate sau reducere numerică a descendenţilor masculi; -ant (v. -ant), adj., cu flori puţine; -emie (v. -emie), s.f., scădere a numărului de globule roşii din sânge; sin. anemie.
SPANIO- „puţin, în număr mic". 0 gr. spanios „puţin, rar, redus" > fr. spanio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. spanio-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu puţine fructe; sin. spaniocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., spaniocarp*; -menoree (v. meno-, v. -ree), s.f., rărire a ciclului menstrual; sin. spanomenoree.
SPANO- „rar, puţin, încetinire, rărire, raritate". 0 gr. spanos „rar, sărac, puţin" > fr. spano-, engl. id., germ. id. > rom. spano-. u -cardie (v. -cardie), s.f., încetinire a activităţii cardiace; -fii (v. -fil2), adj.,
cu frunze puţine; -gamie (v. -gamie), s.f., proces de descreştere progresivă a numărului femelelor; -ginie (v. -ginie), adj., care prezintă spanoginie; -ginie (v. -ginie), s.f., împuţinare sau raritate numerică a descendenţilor femeii; -menoree (v. meno-, v. -ree), s.f., spaniome-noree*; -pnee (v. -pnee), s.f., încetinire a ritmului respiratoriu; -sperm (v. -sperm), adj., cu fructe puţine.
SPARSI- „împrăştiat, rar, distanţat". 0 lat. sparsus „împrăştiat, răspândit" > fr. sparsi-, engl. id. > rom. sparsi-. m -fior (v. -fior), adj., cu flori împrăştiate şi spaţiate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze împrăştiate şi distanţate. SPARSIO- „împrăştiat, rar". 0 lat. sparsus „împrăştiat, răsfirat" > fr. sparsio-, germ. id., engl. id. > rom. sparsio-. ■ -plaste (v, -plast), s.n. pl., elaioplaste variabile ca număr şi poziţie, prezente la algele diatomee.
-SPASM „contracţie, convulsie". 0 gr. spasmos „convulsie, contracţie" > fr. -spasme, engl. -spasm, it. -spasmo > rom. -spasm.
SPASMO- „convulsie, contracţie". 0 gr. spasmos „contracţie" > fr. spasmo-, germ. id., engl. id. > rom. spasmo-. u -femie (v. -femie), s.f., tulburare spasmodică a ritmului şi a fluenţei vorbirii; -filie (v. -filie^, s.f., predispoziţie la convulsii datorită unei excitabilităţi exagerate a sistemului nervos muscular; -gen (v. -gen^, adj., care provoacă spasme; sin. spasmoge-nic; -genic (v. -genic), adj., spasmogen*; -litic (v. -Iitic2), adj., s.n. (medicament) care reduce tonusul şi spasmul muşchilor; sin. antispastic; -liză (v. -liză), s.f., proces de reducere a tonusului şi a spasmului muscular: -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază contracţiile involuntare ale muşchilor; -mioree (v. mior, v. -ree), s.f., mucoree intestinală.
-SPASTIC „de spasm, spasmodic". 0 gr. spastikos „care contractă, care încovoaie" > fr. -spastique, engl. -spastic > rom. -spastic.
-SPASTIE „convulsie, contracţie". 0 gr. spastia „chircire, încovoiere" > fr. -spastie, germ. id., it. -spastia, lat. sav. id. > rom. -spastie.
SPATI- „spat, bractee mare". 0 lat. spatha „sabie, spadă" > fr. spathi-, engl. id. > rom. spati-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori prevăzute cu spat; -form (v. -form), adj., în formă de spat vegetal. SPAT1LO- „excremente". 0 gr. spatiie „excrement" > fr. spatiio-, engl. id. > rom. spatiio-, ■ -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie pe baza excrementelor de animal.
SPATULI- „spatulă, lopăţică". 0 lat. spathuia „spatulă" > fr. spathuii-, engl. id., lat. sav. id. >. rom. spatuii-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze în formă de lopăţică; -form (v. -form), adj., în formă de spatulă.
SPECIO- „specie". 0 lat. species „specie, speţă"
>	fr. specio-, engl. id. > rom. specio-. ■ -logie (v. -logiei, s.f., tratat despre speciile biologice.
368
SPECTRO- „spectru, spectral, de spectru". 0 lat. spectrum „apariţie, arătare, spectru" > fr. spectro, engl. id., germ. spektro- > rom. specîro. » -hologramă (v. bolo-, v. -gramă), s.f., curbă care reprezintă repartiţia energiei, exprimată în unităţi relative, în funcţie de lungimea de undă; -bolometru (v. bolo-, v. -metrui), s.n., tip de bolometru cu care se determină intensitatea şi repartiţia energiei la limita superioară a atmosferei; -colorimetru (v. colori-, v. -metrui), s.n. 1. Instrument medical pentru determinarea discro-matopsiei. 2. Instrument cu care se pot face determinări colorjmetrice cu radiaţii de mai multe lungimi de undă; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică faţă de oglinzi; -fotometrie (v. foto-, v. -metriei), s.f., capitol al spectrometriei care se ocupă cu determinarea intensităţii radiaţiilor monocromatice într-un spectru; -fotometru (v. foto-, v. -metrui), s.n., instrument optic utilizat în spectrofotometrie; -graf (v. -graf), s.n., instrument utilizat la înregistrarea fotografică a spectrului luminii; -grafie (v. -grafie), s.f., studiere a spec-trelor luminii cu ajutorul spectrografului; -gramă (v. -gramă), s.f., fotografiere a unui spectru obţinută cu ajutorul spectrografului; -heliograf (v. helio-, v. -graf), s.n., spectrograf special pentru fotografierea soarelui în lumină monocromatică; -heliogramă (v. helio-, v. -gramă), s.f., fotografie a soarelui obţinută cu ajutorul spectroheliogra-fului; -helioscop (v. helio-, v. -scop), s.n., instrument folosit pentru observarea vizuală a soarelui în lumină monocromatică; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Tehnică de măsurare a liniilor spectrelor şi a lungimilor de undă. 2. Comparare a intensităţilor luminoase a două radiaţii monocromatice; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument pentru studiul spectrelor prin măsurarea intensităţii fiecărei radiaţii monocromatice din spectru. 2. Instalaţie complexă folosită în fizica nucleară pentru studierea spectrului de viteză sau de energii ale particulelor; -scop (v. -scop), s.n., instrument optic folosit pentru observarea spectrelor luminoase; -scopie (v. -scopie), s.f. 1. Parte a opticii care studiază spectrele luminoase. 2. Capitol al fizicii nucleare care se ocupă cu studiul spectrelor energetice ale radiaţiilor.
SPEL-, v. SPELEO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a unei caverne pulmonare. SPELEO- „peşteră, cavernă, cavitate". 0 gr. spe-laion „grotă, peşteră" > fr. speleo, engl. id., germ. spelăo, it. speleo > rom. speleo. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., speolog*; -logie (v. -logiei), s.f., speologie*; -morfic (v. -morfic), adj., care prezintă aspectul unei caverne; -scopie (v. -scopie), s.f., examen al unei caverne pulmonare; -stomie (v. -stomie), s.f., deschidere operatorie a unei caverne pulmonare tuberculoase; -terapie (v. -terapie), s.f., tratare a unor boli pulmonare prin utilizarea peşterilor şi a salinelor;
-tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a unei caverne pulmonare.
SPEO- „peşteră, cavernă". 0 gr. speos „grotă, cavernă, peşteră" > fr. speo, lat. sav. id. > rom. speo. m -biolog (v, bio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în speologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul vieţuitoarelor din peşteri; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la speogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces geologic de formare a peşterilor; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în speologie; sin. speolog; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care studiază formarea peşterilor şi viaţa din interiorul acestora; sin. speleologie.
-SPERM „sămânţă, germen, spor, lichid seminal". 0 gr. sperma „sămânţă" > fr. -sperme, engl. -sperm, germ. id., lat. sav. -spermus > rom. -sperm.
SPERM-, v. SPERMO-. ■ -angiu (v. -angiu), s.n., sporangele algelor; -odofor (v. odo-, v. -for), s.n., porţiunea alungită a axei florale dintre androceu şi gineceu, care devine mai târziu carpofor, la labiate şi boraginacee.
SPERMA- „sămânţă, spermă". 0 gr. sperma „sămânţă" > fr. sperma-, engl. id., germ. id., iat. sav. id. > rom. sperma-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., sper-matofite*; -goniu (v. -goniu), s.n., spermato-goniu*; -podiu (y. -podiu), s.n., suport ramificat ai pistilului umbeliferelor; sin. spermapodofor; -podofor (v. podo-, v. -for), s.n., spermapodiu*; -tecă (v. -tecă), s.f., organ al insectei femeie, care înmagazinează spermatozoizii.
SPERMAT-, v. SPERMATO-. » -urie (v. -urie), s.f., prezenţa spermatozoizilor în urină. SPERMATI- „spermatie, gamet mascul vegetal". 0 lat. tz. sperma, spermatis „sămânţă" > engl. spermati- > rom. spermati-. ■ -fer (v. -fer), adj. 1. Care poartă spermatii. 2. Purtător de sămânţă; -form (v. -form), adj., cu aspect de spermatie; -gen (v. -gen2), adj., care produce spermatii. SPERMATIO-„spermatie". 0 gr. sperma, sperma-tos „sămânţă" > fr. spermatio, engl. id., lat. sav. id. > rom. spermatio. ■ -for (v. -for), adj., care poartă spermatii; -id (v. -id), adj., asemănător cu spermatiile.
SPERMATO- „sămânţă, spori, granule, celulă sexuală". 0 gr. sperma, spermatos „sămânţă" > fr. spermato-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. spermato-. ■ -blast (v. -blast), s.n., celulă sexuală primordială, care se găseşte în tuburile se-minifere ale testiculului; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la spermatoblaste; -carpie (v. -carpie), s.f., stare a fructelor lipsite de cârpele şi complet închise de bractee; -cel (v. -cel2), s.n., tumefacţie formată prin acumularea de spermă în testicul sau epididim; -cinetic (v. -cinetic), adj., care are tendinţa de a produce elemente mascule; -cist (v. -cist), s.n., celula-mamă a anteridiei; -cistectomie (v. cist/o-, v. -ectomie), s.f., ablaţiune a vezicu-
lelor seminale; -cit (v. -cit), s.n., celulă sexuală masculă diploidă, provenită din spermatogonii, după acumularea de material nutritiv în citoplasmă; -citiu (v. -citiu), s.n., sporange cu spermatozoizi; -citogeneză (v. cito-, v. -geneză), s.f., procesul de formare a spermatocitelor; -cord (v. -cord), s.n., cordon testicular; -fite (v. -fit), s.f. pl., încrengătură a regnului vegetal, cuprinzând plantele vasculare cu flori şi seminţe; sin. spermafite, spermofite; -for (v. -for), s.m., grup de spermatozoizi cuprinşi într-o capsulă de secreţie, întâlniţi la unele insecte, la cefalopode, la hirudinee etc.; -gen (v. -geni), adj. 1. Care produce celule germinale masculine. 2. Care produce seminţe; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la spermatogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare şi dezvoltare a spermatozoizilor la animale; sin. spermogeneză; -genic (v. -genic), adj. (despre un organism) care produce elemente mascule; -gonie (v. -gonie), s.f., celulă germinală masculină primitivă, situată lângă membrana ba-zală a tubilor seminiferi; sin. spermatogoniu; -goniu (v. -goniu), s.n., spermatogonie*; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a seminţelor; -gramă (v. -gramă), s.f., spermogramă*; -id (v. -id), adj., asemănător cu sperma; -logie (v. -logiei), s.f., studiul spermei; -plasmă (v. -plasmă), s.f., citoplasmă a celulei mascule; -plast (v. -plast), s.n., celulă sexuală masculă; sin. spermatosferă; -ree (v. -ree), s.f., eliminare spontană de lichid seminal, prin uretră, în afara actului sexual; -reofobie (v. reo-, v. -fobie), s.f., teamă morbidă de scurgerea involuntară a spermei; -sferă (v. -sferă), s.f., spermatoplast*; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., celule mascule mobile, rezultate în anteridie; -zoid (v. -zoid), s.m., celulă sexuală masculină matură, care prezintă mişcări ondulatorii; -zom (spermatosom) (v. -zom), s.m., celulă masculă reproducătoare, înzestrată cu un flagel locomotor, prezentă în anteridiile plantelor criptogame. SPERMI- „spermă, lichid seminar. 0 lat. tz. sperma „sămânţă" > fr. spermi- > rom. spermi-.
■	-cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care ucide spermatozoizii din spermă; -fer (v. -fer), adj., care conţine spermă; -form (v. -form), adj., cu aspect de spermă.
-SPERMIE „sămânţă, spermă, lichid seminal". 0 gr. sperma „sămânţă" > fr. -spermie, germ. id., engl. -spermy, it. -spermia, lat. sav. id. > rom. -spermie. SPERMIO- „sămânţă, celule sexuale". 0 gr. sper-meion „sămânţă mică" > fr. spermio-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. id. > rom. spermio-. ■ -genetic (v. -genetic), adj., referitor la spermio-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., etapă a spermatogenezei în cursul căreia spermatidele se transformă în spermatozoizi; -teleoză (v. -teleoză), s.f., ultima fază a spermatogenezei. SPERMO- „celule sexuale, lichid seminal, sămânţă, spermă, spermatic, germinai". 0 gr. sper-
ma „sămânţă" > fr. spermo-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. spermo-. ■ -carp (v. -carp), adj., s.n. 1. Adj. Cu pistile şi stamine aparente; sin. spermocarpic. 2. S.n. Oogon fecundat. 3. S.n. Fructul la characeae; -carpic (v. -carpic), adj., spermocarp* (1); -centru (v. -centru), s.n., centrozomul mascul în timpul fecundării; -cultură (v. -cultură), s.f., metodă de diagnostic folosită pentru depistarea gonococu-lui în sperma individului bolnav de blenoragie; -dermă (v. -dermă), s.f., înveliş seminal; -fite (v. -fit), s.f. pl., spermatofite*; -for (v. -for), s.n.
1.	Suport al sporului, la fungi. 2. Ginofor prezent la umbelifere. 3. Ţesut care dă naştere spo-rangiilor, la criptogame. 4. Parte a ovarului pe care sunt dispuse ovulele; -gen (v. -geni), adj., care produce celule sexuale; sin. spermogenic; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la spermogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., spermatogeneză*; -genic (v. -genic), adj., spermogen*; -gonie (v. -gonie), s.f., celulă germinală producătoare de spermatii; -goniu (v. -goniu), s.n., organ de fructificaţie la fungi şi licheni, în formă de butelie şi în care iau naştere spermatiile; -gramă (v. -gramă), s.f., examen microscopic sau macroscopic al spermei, cu redarea tabelară a rezultatelor; sin. spermatogramă; -lit (v. -litO, s.n., calcul al căilor spermatice; -logie (v. -logiei), s.f., studiu al seminţelor şi al sporilor; -sferă (v. -sferă), s.f., strat de sol care înconjoară sămânţa în curs de germinare; -spor (v. -spor), s.m., spor format în spermogoniu; -tecă (v. -tecă), s.f. 1. Totalitatea învelişurilor unui fruct.
2.	Peretele capsulei vegetale; -tip (v. -tip), s.n. exemplar vegetal crescut din sămânţa tipului original; -tipic (v. -tipic), adj., referitor la sper-motip.
SPICI- „spic, spicat". 0 lat. spicum „spic" > fr. spici-, lat. sav. id., engl. id. > rom. spici-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă spice; -fior (v. -fior), adj., cu florile dispuse în spic; -form (v. -form), adj., în formă de spic.
SPICULI- „spiculeţ, spicul, corpuscul silicios". 0 lat. spiculum „ac de albină, ghimpe" > fr. spiculi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. spiculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă spiculeţe; -foliu (v. -foliu), adj. (despre o plantă) cu frunze în formă de spiculeţe; -form (v. -form), adj., în formă de spiculeţ; -gen (v. -gen2), adj., care produce spiculeţe.
SPIL-, v. SPILO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori pătate.
SPILADO- „argilă, argilos". 0 gr. spilas, spilados „argilă, teren argilos" > fr. spiiado-, engl. id., lat. sav. id. > rom. spiiado-. ■ -fii (v. -fih), adj., care preferă solurile argiloase; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc pe solurile argiloase.
SPILO- „pătat, maculat". 0 gr. spiios „pată, urmă"
>	fr. spiio-, engl. id., it. id. > rom. sp/'/o. ■ -pter (v. -pter), adj., cu aripile pătate.
370
-SPIN „ghimpe, spin, spinos, şira spinării". 0 lat. spina „ghimpe, spin, şira spinării" > engl. -spine, lat. sav. -spinus > rom. -spin.
SPIN-, v. SPINO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a coloanei vertebrale.
SPINALO- „şira spinării, canal rahidian". 0 lat. spinalis „al şirei spinării" > fr. spinalo- > rom. spinalo-. ■ -scop (v. -scop), s.n., instrument medical pentru explorarea canalului rahidian. SPINI- „spin, ţeapă, ghimpe, spinos, ţepos". 0 lat. spina „spin, ghimpe" > fr. spini-, engl. id., lat. sav. id. > rom. spini-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe spinoase; -corn (v. -corn), adj., cu antene spinoase; -fer (v. -fer), adj. (despre un organ vegetal) care poartă spini sau ghimpi; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze spinoase; -form (v. -form), adj., în formă de spin; -grad (v. -grad), adj. (despre echinoderme) care se deplasează cu ajutorul spinilor.
SPINO- „coloană vertebrală". 0 lat. spina „şira spinării" > fr. spino-, engl. id. > rom. spino-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a coloanei vertebrale.
SPINTARI- „scânteie, scânteiere". 0 gr. spintharis „scânteie" > fr. spinthari-, germ. id., engl. id. > rom. spintari-. m -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru observarea scânteilor care se produc când razele emise de o substanţă radioactivă lovesc un ecran acoperit cu un strat de sulfură de zinc. SPINTERO- „scânteie, tensiune electrică". 0 gr. spinther, spintheros „scânteie" > fr. spinthero-, germ. id., engl. id. > rom. spintero-. ■ -metru (v. -metan), s.n., instrument cu care se măsoară valorile tensiunilor electrice înalte; -scop (v. -scop), s.n. 1. Dispozitiv care produce scânteia electrică la aparatele de telegrafie fără fir.
2.	Aparat electric folosit pentru generarea oscilaţiilor de înaltă frecvenţă.
SPINULI- „spin mic, spinişor". 0 lat. spinula „spin •mic" > fr. spinuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. spinuli-. u. -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu spini-şori; -fior (v. -fior), adj., cu flori care poartă spinişori; -foliu (v -foliu), adj., cu frunze prevăzute cu spini mici; -form (v. -form), adj., în formă de spinişor.
SPIR-, v. SPIROr. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori spiralate; -antie (v. -antie), s.f., anomalie florală care constă în torsiunea axei sale.
-SPIRĂ „buclă, spirală, răsucire, torsiune". 0 gr. speira „buclă, spirală" > fr. -spire, engl. id., germ. -spira, lat. sav. id., it. id. > rom. -spiră. SPIRI- „spiră, spirală, spiralat". 0 lat. spira „spirală, încolăcire" > fr. spiri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. spiri-. ■ -fere (v. -fer), s.n. pl., brahiopode fosile din era primară, cu suporturi brahiale în spirală şi cu cochilia alungită transversal; -form (v. -form), adj., în formă de buclă, de spiră.
SPIROi- „spiră, spirală, răsucit, spiralat, ondulat". 0 gr. speira „buclă, spirală, răsucire" > fr. spiro-,
engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. spiror. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe spiralate; sin. spirocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., spirocarp*; -centru (v. -centru), adj. (despre un organ vegetal) cu pinteni spiralaţi; -chete (v. -chete), s.f. pl., bacterii saprofite patogene unicelulare, cu corp spiralat, lung, flexibil şi mobil; -chetogen (v. cheto-, v. -gen^, adj., produs de spirochete; -ciclic (v. -ciclic), adj. (despre o floare) aşezat în spirală; -ciclie (v. -ciclie), s.f., dispunere a elementelor florale după o linie spiralată; -cid (v. -cid), adj., s.n. (medicament) administrat împotriva sifilisului; sin. antiluetic; -id (v. -id), adj. (despre o fractură) în formă de spirală; -stil (v. -stil), adj., cu stil spiralat; -trop (v. -trop) adj., răsucit în spirală; sin. spirotropic; -tropic (v. -tropic), adj., spirotrop*.
SPIRO2- „respiraţie, plămâni". 0 lat. spiro, spirare „a respira" > fr. spiro-, germ. id., engl. id. > rom. spiro2-. ■ -graf (v. -graf), s.n., spirometru înregistrator; -grafie (v. -grafie), s.f., înregistrare a unei curbe care permite măsurarea ^cantitativă în circuit închis a ventilaţiei pulmonare; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la spirograf; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de măsurare a capacităţii pulmonare cu ajutorul spirome-trului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument medical pentru măsurarea capacităţii de rpspiraţie a plămânilor; sin. spiroscop; -scop (v. -scop), s.n., spirometru*; -scopie (v. -scopie), s.f., măsurare a capacităţii respiratorii pulmonare. SPISI- „dens, compact". 0 lat. spissus „dens, compact" > fr. spissi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. spisi-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze dense.
SPLANCHNO-, v. SPLANHNO-.
SPLANHN-, v. SPLANHNO-. ■ -ectomie (v.
-ectomie), s.f., rezecţie operatorie a nervilor splanhnici.
-SPLANHNIE „viscere, organe abdominale". 0 gr. splankhnon „măruntaie, viscere" > fr. -spianchnie
>	rom. -splanhnie.
SPLANHNO- (SPLANCHNO-) „viscere, organe abdominale, intestine, splanhnie". 0 gr. splankhnon „măruntaie, viscere" > fr. splanchno-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. splanhno-şi splanchno-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie a viscerelor abdominale; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a viscerelor realizată cu ajutorul unei substanţe de contrast; -lit (v. -liti), s.n., calcul intestinal; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază viscerele; -megalie (v. -megalie), s.f., creştere anormală în volum a viscerelor; -mierie (v. -mierie), s.f., scădere a volumului şi a greutăţii viscerelor; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru afecţiunile viscerelor; -pleură (v. -pleură), s.f., perete compus din endoderm şi pătura splanhnică a mezodermului lateral; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere sau deplasare a visce-
relor; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a viscerelor cu ajutorul unui endoscop; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces de sclerozare a viscerelor; -tomie (v. -tomie), s.f., disecţie a organelor abdominale; -trop (v. -trop), adj. (despre un microb, virus etc.) care se fixează în mod electiv pe viscere; sin. splanhnotropic; -tropic (v. -tropic), adj. splanhnotrop*.
SPLEN- v. SPLENO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a splinei; -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a splinei; -ectopie (v. -ectopie), s.f., deplasare a splinei.
SPLENI- „splină“. 0 lat. splen, splenis „splină" > fr. spleni-, engl. id. > rom. spleni-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de splină.
-SPLENIE „splină". 0 gr. splen „splină" > fr.
-splenie, germ. id., lat. sav. -splenia, it. id. > rom. -splenie.
SPLENO- „splină, de splină, splenic". 0 gr. splen, splenos „splină" > fr. spleno-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. spleno-. * -cel (v. -cel2), s.n., hernie a splinei; -cit (v. -cit), s.n., element reticulohistiocitar al ţesutului splenic; -gen (v. -geni), adj., care îşi are originea în splină; sin. splenogenic; -genic (v. -genic), adj., splenogen*; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a splinei cu ajutorul unei substanţe radioopace; -gramă (v. -gramă), s.f., formulă a elementelor celulare splenice; -id (v. -id), adj. (despre un ţesut organic) care are aparenţa splinei; -litic (v. -Iitic2), adj., ' referitor la splenoliză; -liză (v. -liză), s.f., proces de lizare a ţesuturilor splinei; -logie (v. -logiei), s.f., studiul splinei; -malacie (v. -malacie), s.f., înmuiere a splinei; -manometrie (v. mano-, v. -metriei), s.f., metodă de determinare prin punc-ţionare a presiunii din interiorul splinei; -megalie (v. -megalie), s.f., mărire patologică a splinei; -metrie (v. -metriei), s.f., evaluare a gradului de mărire a volumului splinei, la bolnavii de malarie; -patie (v. -patie), s.f., maladie a splinei; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a splinei; ' -portografie (v. porto-, v. -grafie), s.f., radiografie a sistemului venos port, realizată după o injectare opacă intrasplenică; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere patologică a splinei; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură operatorie a splinei; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie splenică; -scleroză (v. -scleroză), s.f., transformare fibroasă a splinei; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare terapeutică a extractelor splenice; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a splinei.
SPODO- „cenuşă, praf, cenuşiu". 0 gr. spodos „cenuşă, scrum" > fr. spodo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. spodo-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., cu capul cenuşiu; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze cenuşii; -gen (v. -gen^, adj., care este produs de praf sau de detritusuri celulare; -gramă (v. -gramă), s.f., imagine microscopică a membranei celulare mineralizate, după arde-
rea substanţelor organice; -id (v. -id), adj., cu aspect de cenuşă; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie cu ajutorul cenuşii; -trih (v. -trih), adj. (despre un organ vegetal) cu peri cenuşii. -SPONDIL „vertebră, vârf ascuţit". 0 gr. spon-dylos „vertebră" > fr. -spondyle, engl. -spondyl, lat. sav. -spondylus > rom. -spondil.
SPONDIL-, v. SPONDILO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere vertebrală; sin. spondilodinie; -artroză (v. -artroză), s.f., afecţiune degenerativă â vertebrelor şi a articulaţiilor; -odinie (v. -odinie), s.f. spondilalgie*.
SPONDILO- „vertebră, coloană vertebrală, vertebral". 0 gr. spondylos „vertebră" > fr. spondylo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. spondilo-. ■ -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la spondiloliză; -liză (v. -liză), s.f., anomalie congenitală care constă în întreruperea continuităţii arcurilor vertebrale; -malacie (v. -malacie), s.f., înmuiere a vertebrelor; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a coloanei vertebrale; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere patologică a coloanei vertebrale în cavitatea pelviană; -tomie (v. -tomie), s.f., rezecţie chirurgicală a coloanei vertebrale. SPONGI- „burete". 0 lat. spongia „burete" > fr. spongi-, engl. id. > rom. spongi-. h -col (v. -coli), adj., care trăieşte pe bureţi; -cultură (v. -cultură), s.f., cultura bureţilor naturali; -fer (v. -fer), adj., care conţine bureţi; -form (v. -form), adj. (despre un miceliu) în formă de burete. -SPONGIE „porozitate, spongiozitate". 0 gr. spongion „burete" > fr. -spongie, engl. -spongia
>	rom. -spongie.
SPONGIO- „burete, spongios, spongieri". 0 gr. spongia „burete" > fr. spongio-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. spongio-. ■ -blaste (v. -blast), s.n. pl. 1. Celule epiteliale embrionare din care se dezvoltă celulele nevroglice şi ependi-mare. 2. Celule mezenchimatice care secretă spongina în corpul bureţilor; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la spongiobiaste; -cit (v. -cit), s.n., celulă nevroglică; -plasmă (v. -plasmă), s.f., structură spongioasă şi reticulară a citoplasmei, cuprinsă într-o materie fluidă hialină; -scleroză (v. -scleroză), s.f., leziune osoasă produsă de condensarea trabeculelor spongioase până la dispariţia spaţiilor medulare.
SPONGO- „burete, spongios". 0 gr. spongos „burete-de-mare" > fr. spongo-, germ. id., engl. id. > rom. spongo-. m -filă (v. -fil2), s.f.
1.	Frunză spongioasă, cu parenchimui lipsit de ţesutul palisadic, la unele plante acvatice.
2.	Frunză de umbră; -for (v. -for), adj., care poartă bureţi; -id (v. -id), adj., cu aparenţă spongioasă; -lit (v. -liti), s.n., rocă sedimentară biogenă, constituită predominant din spiculi sili-cioşi de sporangieri; -litic (v. -litici), adj., referitor la spongolite; -logie (v. -logiei), s.f., studiul bureţilor.
372
-SPOR „sămânţă, spor, conidie, celulă asexuată". 0 gr. spora, „sămânţă" > fr. -spore, engl. id, germ. id. > rom. -spor.
SPOR-, v. SPORO-. ■ -ange (v. -ange), s.m., organ în formă de sac, în care se formează şi se dezvoltă sporii plantelor criptogame; sin. sporangiu; -angiocarp (v. angio-, v. -carp), s.n. formaţiune caracteristică unor grupe de plante inferioare, care închide în interiorul său mai mulţi sporangi; -angiofor (v. angio-, v. -for), s.m., suport care poartă sporangele; -angiosor (v. angio-, v. -sor), s.m., grup de sporangi, prezenţi la alge; -angiospor (v. angio-, v. -spor), s.m., spor endogen, format într-un sporange sferic, fiind susţinut de un sporangiofor; -angiu (v. -angiu), s.n., sporange*.
SPORI- „spor“. 0 gr. spora „sămânţă" > fr. spori-, engl. id., lat. sav. id. > rom. spori-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o capsulă sau tubercul) care conţine sau care poartă spori; -form (v. -form), adj., în formă de spor; -gen (v. -gen2), adj., care generează spori; -par (v. -par), adj., care produce spori.
SPORIDII- „sporidie, spor secundar". 0 gr. sporidion „sămânţă mică" > fr. sporidii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sporidii-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă sporidii; -form (v. -form), adj., în formă de sporidie.	<
-SPORIE „diseminare, împrăştiere". 0 gr. spora „sămânţă" > fr. -sporie, germ. id., engl. -spory, lat. sav. -sporia > rom. -sporie.
-SPORIU „spori, celule asexuate". 0 gr. spora „sămânţă" > fr. -sporium, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. -sporiu.
SPORO- „seminţe, spori, sporidii, seminal, fertil, germinai". 0 gr. spora „sămânţă" > fr. sporo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom .sporo-. ■ -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme vegetale care poartă spori; -blast (v. -blast), s.n., celulă care dă naştere celulei-mame sporifere din capsula muşchilor sau din sporangele ferigilor; -blastic (v. -blastic), adj., care se referă la sporoblaste; -bolomicete (v. bolo-, v. -micete), s.f. pl., grup de ciuperci asporogene (levuri), care se înmulţesc prin înmugurire şi, uneori, prin spori, formaţi pe miceliul vegetativ; -carp (v. -carp), s.n. 1. Organ capsular care conţine şi care protejează sporii. 2. Membrana protectoare a sporilor pteridofitelor. 3. Corp fructifer care produce spori în interior sau la suprafaţă; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la sporocarp; -chist (v. -chist), s.n., formaţiune chistică în care se află spori sau celule germinative; -cist (v. -cist), s.n. 1. Stadiu larvar în evoluţia unor trematode, care urmează stadiului de miraci-dium şi care se petrece în corpul unei gazde intermediare. 2. Stadiu în formarea sporilor, la protozoare. 3. Spor închistat, prezent la unele plante inferioare; -cit (v. -cit), s.n., celulă a
ţesutului sporogen, care va genera, în urma diviziunii reducţionale, sporii; sin. celula-mamă a sporului; —citiu (v. -citiu), s.n., sporange simplu, conţinând spori; -cladiu (v. -cladiu), s.n., ramură sporiferă, prezentă la alge; -core (sporochore) (v. -cor), adj., s.f. pL (plante) la care diseminarea se face prin spori; -dermă (v. -dermă), s.f., învelişul extern simplu sau diferit ornamentat al sporilor; -dochiu (v. -dochiu), s.n., grupare de conidiofori şi de conidii sub formă de perniţă bombată, frecventă la unele specii de ciuperci saprofite; -filă (v. -fil2), s.f., frunză fertilă pe care se formează sporangele, prezentă la pteridofite; -fit (v. -fit), s.n. 1. Faza diploidă sau asexuată din ciclul de viaţă al unei ciuperci.
2.	Faza care produce spori diploizi în alternarea generaţiilor de plante; -fitic (v. -fitic), adj., care produce spori şi care alternează cu generaţia sexuată; -for (v. -for), adj., s.m. 1. Adj. Care poartă spori. 2. S.m. Corp de fructificaţie pedi-celat, care formează spori, prezent la ciuperci.
3.	S.m. Tal ramificat pe care se află spori; -gam (v. -gam), adj., care prezintă sporogamie; -gamie (v. -gamie), s.f., proces de producere a sporilor fără contopirea gârneţilor;,-gen (v. -geni), adj., care produce spori; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la sporogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare şi de maturare a sporilor; -gon (v. -goni), s.m., organ rezultat după fecundarea oosferei din arhe-gon prin divizarea oului sau a zigotului; sin. spo-rogoniu; -gonie (v. -gonie), adj. (despre un ciclu sexual) pe care îl parcurge hematozoarul pa-lustru în stomacul ţânţarului; -gonie (v. -gonie), s.f., mod de înmulţire asexuată prin spori, la sporozoare; -goniu (v.- goniu), s.n., sporogon*; -gramă (v. -gramă), s.f., dispunere a sporilor pe o bucată de hârtie, care însoţeşte ierbarele micologice; -id (v. -id), adj., asemănător cu sporii; sin. sporomorf; -morf (v. -morf), adj., sporoid*; -plasmă (v. -plasmă), s.f., protoplasma sporului; -stazie (v. -stazie), s.f., inhibare a germinaţiei sporilor de către substanţele elaborate de propria cultură; ^stegiu (v. -stegiu), s.n., învelişul celular al fructificaţiei; -tecă (v. -tecă), s.f., capsulă purtătoare de spori; sin. sporoteciu; -teciu (v. -teciu), s.n., sporotecă*; -trih (sporotric) (v. -trih), s.m., gen de ciuperci din clasa hifomicetelor, cuprinzând câteva specii parazite pentru om; -trofofilă (v. trofo-, v. -fil2), s.f., frunză asimilatoare şi purtătoare de spori, prezentă la pteridofite; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., clasă de protozoare parazite, cu structură simplă şi care se înmulţesc prin spori; -zoid (v. -zoid), s.m., spor ciliat mobil, format în sporange, la alge şi fungi; -zoit (v. -zoit), s.m., stadiul final al sporogoniei sporozoarelor; -zom (sporosom) (v. -zom), s.m., corpuscul de reproducere, prezent la plantele inferioare.
373
STABILO- „stabil, fixat, constant". 0 lat. stabilis „stabir > fr. stabilo-, germ. id., engl. id. > rom. stabilo-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru studiul caracteristicilor mecanice ale solurilor; ~plaste (v. -plast), s.n. pl., elaioplaste colorate, cu poziţie şi cu număr constante. STACHIO- „spic, spicat44. 0 gr. stakhys „spic de grâu“ > engl. stachyolat. sav. id. > rom. stachio-. m -for (v. -for), adj., care poartă spice. STADI- „distanţă, spaţiu44. 0 gr. stadia „miră, stadie“ > fr. stadi-, engl. id., > rom. stadi-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare indirectă a distanţelor cu ajutorul tahimetrului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat în ridicările topografice efectuate prin metoda stadimetriei. STAFIL-, v. STAFILO- ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţiune chirurgicală a stafilomului cornean.
-STAFILIE „văl palatin, luetă, arc palatal44. 0 gr. staphyle „ciorchine de struguri" > fr. -staphylie, germ. id., it. -stafilia > rom. -stafilie.
STAFILO- „ciorchine, văl palatin, luetă, luetic". 0 gr. staphyle „ciorchine de struguri*4 > fr. staphylo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. stafilo-. ■ -coc (v. -coc), s.m., bacterie din clasa schizomicetelor, ai cărei indivizi sunt dispuşi în ciorchini; -cocemie (v. -coc, v. -emie), s.f., infecţie generalizată datorită prezenţei sta-filococului în sânge; -dermie (v. -dermie), s.f., afecţiune a pielii şi a mucoaselor provocată de stafilococi; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a vălului palatin; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere a uvuiei; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură a vălului palatului; -tom (v. -tom), s.n., instrument folosit în stafilotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a unei tumori a corneei; -tropic (v. -tropic), adj., care prezintă afinitate pentru stafilococi.
STAGNI- „stagnant, apă stătătoare44. 0 lat. stag-num „baltă, mlaştină14 > fr. stagni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stagni-. ■ -col (v. -coli), adj., care creşte în ape stătătoare (lacuri, bazine, bălţi). STAGNO- „apă stătătoare44. 0 lat. stagnum „mlaştină, baltă44 > fr. stagno-, engl. id., germ. id. > rom. stagno■ -fiii (v. -fih), adj., s.m. pl. (peşti) care depun icrele în ape stătătoare.
STALAGMO- „picătură, scurgere44. 0 gr. stalag-mos „curgere, picătură44 > fr. stalagmo-, engl. id., germ id. > rom. stalagmo-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., metodă dinamică de măsurare a tensiunii superficiale a lichidelor sau a soluţiilor; -metru (v. -metrui), s.n., instrument utilizat în stalagmometrie pentru determinarea tensiunii superficiale a fluidelor.
STAMIN-, v. STAMINO-. ■ -odiu (v. -odiu), s.n., stamină modificată, devenită sterilă.
STAMINI- „stamină44. 0 lat. stamen, staminis „fire, urzeală44 > fr. stamini-, engl. id. > rom. stamini-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu stamine sau care
poartă stamine; -form (v. -form), adj., în formă de stamină.
STANI- „staniu44. 0 lat. stannum „staniu44 > fr. stanni-, engl. id. > rom. stani-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o rocă) care conţine staniu.
STASI- (STAZI-) „oprire, stagnare44. 0 gr. stasis „oprire, încetare, staţionare44 > fr. stasi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. stasi- şi stazi-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., stasofobie*; -genetic (v. -genetic), adj., referitor Ia stasigeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., stabilizare şi persistenţă a tipurilor vegetale, precum şi modul lor de organizare în cursul procesului evolutiv; -morfic (v. -morfic), adj., referitor la stasimorfie; -morfie ( v. -morfie), s.f., oprire a dezvoltării unui organ vegetal în faza iniţială a acestuia, producând schimbarea formei sale normale.
STASO-„stagnant, stătător44. 0 gr. stasis „oprire, staţionare44 > fr. staso-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. staso-. ■ -fii (v. -fih), adj., care creşte în ape stătătoare; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante din apele stătătoare; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la stasofite; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de a se menţine în picioare; sin. stasifobie.
-STAT „care stă, care menţine, static, stabil, stabilizator44. 0 gr. statos „stabil, care opreşte, care stă“ > fr. -stat, engl. id., germ. id. > rom. -stat. STAT-, v. STATO-. ■ -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut vegetal format din statociste; -estezie (v. -estezie), s.f., simţ al poziţiilor, al atitudinilor. -STATIC „care menţine, care opreşte, care stă în echilibru, staţionar, aflat în repaus44. 0 gr. sta-tikos „care opreşte, care stă în echilibru44 > fr. -statique, engl. -static, germ. -statisch, lat. sav. -staticus > rom. -static.
STATMO- „oprire, inhibare, blocare44. 0 gr. stath-mos „oprire, stagnare44 > fr. stathmo-, germ. id., engl. id. > rom. statmo-. ■ -chineză (stat-mocineză, statmokineză) (v. -chineză), s.f., blocare sau inhibare a diviziunii celulare prin acţiunea unor factori externi; -telofază (v. telor, v. -fază), s.f., telofază a celulelor-tratate cu col-chicină.
STATO- „echilibru, echilibrare, care stă drept, static44. 0 gr. statos, „stabil, nemişcat, care opreşte44 > fr. stato-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. stato-. » -blast (v. -blast), s.n., corpuscul specializat pentru reproducerea asexuată la briozoare, adaptat la condiţiile nefavorabile din timpul iernii; -cist (v. -cist), s.n. 1. Organ în formă de veziculă, prezent la nevertebrate, compus dintr-un lichid în care sunt înglobate statolite (1) şi având un rol important în menţinerea poziţiei corpului. 2. Celulă vegetală senzitivă specială pentru perceperea excitaţiilor gravitaţionale; -cit (v. -cit), s.n. 1. Celulă care conţine statolite.
2.	Celulă din conul de creştere al rădăcinii, care conţine grăunciori de amidon; -conie (v. -conie),
374
s.f., pulbere de carbonat de calciu, prezentă în labirintul membranos al urechii interne; sin. nisip auditiv; -crat (v. -crat), adj. (despre un organism) care trăieşte în condiţii ecologice stabile; sin. statocratic; -cratic (v. -cratic), adj., stato-crat*; -gramă (v. -gramă), s.f., fotografie obţinută la statoscop; -lit (v. -liti), s.n. 1. Concreţiune cal-caroasă prezentă în statociste. 2. Grăuncior de amidon mobil intracelular care, sub acţiunea gravităţii, influenţează direcţia creşterii organelor vegetale; -litic (v. -litici), adj., referitor la statolite; -plaste (v. -plast), s.n. pl., grăuncioare mobile de amidon; -scop (v. -scop), s.n., instrument de măsură folosit la bordul aeronavelor pentru a indica cele mai mici schimbări de altitudine; -spori (v. -spor), s.m. pl., spori de conservare, de rezistenţă.
STAŢIO- „poziţie, reper costier14. 0 lat. statio „staţie navală, port44 > it. stazio- > rom. staţio-. ■ -graf (v. -graf), s.n., instrument de navigaţie pentru determinarea pe o hartă a poziţiei unei nave cu ajutorul a două unghiuri orizontale măsurate la trei repere costiere.
STAUR-, v. STAURO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini încrucişaţi.
STAURO- „cruce, încrucişare, palisadă14 0 gr. sta-uros „cruce, gard, palisadă44 > fr. stauro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. stauro-. ■ -filă (v. -fil2), s.f., frunză formată din celule palisadice; -gamie (v. -gamie), s.f., polenizare încrucişată; -id (v. -id), adj., în formă de cruce; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., adoraţie a crucii; -lit (v. -lit-i), s.n., silicat natural de aluminiu şi fier, cristalizat în sistemul rombic; -litic (v. -litici), adj., referitor la staurolite; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie încrucişată care afectează membrul superior.de la o parte şi membrul inferior de la cealaltă parte; -spori (v. -spor), s.m. pl., spori în formă de stea, cu trei sau mai multe braţe, specifici fungilor imperfecţi; -tecă (v. -tecă), s.f., relicvariu care conţine un fragment din Crucea purtată de lisus Christos; -zom (staurosom) (v. -zom), s.m., glo-merul cu patru grăuncioare de polen.
-STAZĂ „oprire, stagnare, imobilizare, încetare44. O gr. stasis „oprire, încetare, stabilitate44 > fr. -stase, germ. id. > rom. -stază.
ST AZI-, v. STASI-.
-STAZIE „stabilitate, staţionare, oprire44. O gr. stasis „oprire, şedere, renţinere44 > fr. -stasie, germ. id., engl. -stasy şi -stasia, it. -stasia, lat. sav. id. > rom. -stazie.
STEATO- „grăsime, adipozitate, gras, adipos44. O gr. stear, steatos „grăsime44 > fr. steato, engl. id., germ. id., it. id. > rom. steato-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., tumoare benignă de ţesut adipos; sin. lipom, steatom; -gen (v. -gen^, adj., care produce grăsime; sin. steatogenic; -genic (v. -genic), adj., steatogen*; -litic (v. -Iitic2), adj. (despre o substanţă) care dizolvă grăsimile; -liză (v. -liză),
s.f., proces de dizolvare a grăsimilor în timpul digestiei intestinale; -necroză (v. -necroză), s.f., proces de necrozare a ţesutului gras; sin. citosteatonecroză pancreatică; -pig (v. -pig), adj. (despre o femeie) care prezintă steatopigie; -pigie (v. -pigie), s.f., depunere abundentă de grăsime în regiunea fesieră; -ree (v. -ree), s.f., eliminare de grăsimi în cantităţi mari odată cu materiile fecale, datorată insuficienţei exocrine a pancreasului.
STECHIO-, v. STOICHIO-.
ŞTEFAN-, v. STEFANO-. ■ -odofite (v. odo-, v. -fit), s.f. pl., plante compozee cu achene inferioare.
STEFANO- „cerc, coroană, verticil44. O stepha-nos „coroană44 > fr. stephanoengl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. stefano-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructele dispuse în formă de coroană; sin. stefanqcarpic; -carpic (v. -carpic), adj., stefanocarp*; -ceras (v. -ceras), s.m., amonit din jurasic, cu ombilic mare, cu pântecele larg şi cu o coroană de tuberculi pe cochilie; -cont (v. -cont), s.m., zoospor sferic care prezintă la polul apical o coroniţă de cili, prezent la algele verzi.
-STEG „carapace, înveliş, crustă, opercul, acoperiş44. O gr. stegos „adăpost, acoperiş44 > fr. -stege, engl. id. > rom. -steg.
STEG-, v. STEGO-. ■ -odon (v. -odon), s.m., gen fosil de mamifere pliocene din ordinul pro-boscidienilor, având caractere de trecere de la mastodont la elefant.
STEGANO- „acoperit, îmbrăcat, criptic44. O gr. steganos „acoperit, ascuns44 > fr. stegano-, engl. id. > rom. stegano-. » -grafie (v. -grafie), s.f., mod de scriere secretă cu ajutorul unor coduri de semne convenţionale; -pode (v. -pod), s.n. pl., ordin de păsări palmipede, caracterizate printr-un sac membranos dilatabil, situat sub cioc şi printr-o membrană unind cele patru degete.
-STEGIE „înveliş, armură, carapace, crustă, oper-cul44. O gr. stege „edificiu, acoperiş, casă44 > fr. -stegie, lat. sav. -stegia > rom. -stegie.
-STEGIU „înveliş, strat protector, acoperiş, organic44. O gr. stege „acoperiş44 > germ. -stegium, engl. id., lat. sav. id. > rom. -stegiu.
STEGO- „acoperiş, carapace, armură, plăci osoase44. O gr. stegos „acoperiş44 > fr. stego-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. stego-. ■ -carp (v. -carp), s.n., capsulă a briofitelor, care prezintă atât opercul, cât şi peristom; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la capsula briofitelor; -cefali (v.-cefal), s.m. pl., ordin de amfibieni primitivi fosili care au trăit din devonian până în triasic, având corpul acoperit cu plăci osoase groase; -gnat (v. -gnat), adj., care are maxilarele compuse din plăci imbricate; -pter (v. -pter), adj., cu aripile compuse din plăci im-
375
bricate; -spondilie (v. -spondilie), s.f., stare în care straturile osoase concentrice se dezvoltă în jurul corpului vertebral; -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă erbivoră uriaşă fosilă, din mezo-zoic, care avea o armură dorsală osoasă. STEIRO- „sterilitate". 0 gr. steiros „sterp, steril"
>	fr. steiro-, engl. id.f germ. id., lat. sav. id. > rom. steiro-. ■ -notie (v. -notie), s.f., sterilitate absolută la hibrizi.
-STEL „cilindru central, columnă". 0 gr. steie „stâlp, columnă" > fr. -steie, engl. id., germ. id., lat. sav. -stele > rom. -stei.
STELATI- „stelat, în formă de stea". 0 lat. stellatus „înstelat" > fr. sjellati-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stelati-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori dispuse în formă de stea.
STELI- „stea, stelat". 0 lat. stella „stea" > fr. stelli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. steli-. » -fer (v. -fer), adj., care poartă stele; -form (v. -form), adj., dispus în formă de stea.
-STELIE „tijă vegetală, cilindru central, stei botanic". 0 gr. stele „coloană, stâlp" > fr. -stelie, germ. id., engl. -stely> rom. -stelie. STELO- „cilindru central". 0 gr. stele „stâlp, columnă" > fr. stelo-, engl. id., germ. id. > rom. stelo-. m -Iernă (v. -lernă^, s.f., ţesut vegetal care acoperă cilindrul central.
-STEMON „stamină, filament". 0 gr. stemon „urzeală, fire" > fr .-stemone, germ. -stemon, lat. sav. -stemonus > rom. -stemon.
-STEMONIE „filament, stamină“. 0 gr. stemon „fire, urzeală" > fr. -stemonie, germ. id., engl. -stemony > rom. -stemonie.
STEN-, v. STENO-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori înguste; -odont (v. -odont), adj., cu dinţi înguşti; -oxibionte (v. oxi-, v. -biont), adj., s.n. pl. (organisme) care suportă numai mici schimbări în cantitatea de oxigen din mediul lor de viaţă. -STENIE „putere, forţă, energie". 0 gr. sthenos „forţă, putere" > fr. -sthenie, germ. id., engl. id., it. -stenia > rom. -stenie.
STENO- „limitat, redus, strâns, restrâns, îngust, puţin, mic, scurt“. 0 gr. stenos „strâns, îngust, strâmt" > fr. steno-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. steno-. ■ -bar (v. -bar), adj. (despre vieţuitoare) sensibil la variaţiile presiunii atmosferice; -bate (v. -bat), s.n. pl., organisme marine care vieţuiesc la o anumită adâncime; -batic (v. -batic), adj. 1. (Despre plancton) Cu adaptabilitate redusă faţă de zonele de adâncime. 2. Adj. Relativ la distribuţia pe verticală a organismelor vegetale acvatice în mări şi oceane; -biont (v. -biont), adj., s.n. (organism) care suportă doar variaţii limitate ale factorilor de mediu; -bioză (v. -bioză), s.f., stare a speciilor care permite suportarea unor variaţii restrânse ale factorilor de mediu; -cardie (v. -cardie), s.f., senzaţie de strângere precordială, specifică anghinei pectorale; -carp (v. -carp), adj., cu fructe înguste;
sin. stenocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., ste-nocarp*; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (individ) care are craniul îngust; -cefalie (v. -cefalie), s.f., îngustime a craniului; -cenoză (v. -cenozăi), s.f., asociaţie vegetală sau animală cu un areal limitat de distribuţie; -cer (v. -cen), adj., cu coarnele sau cu antenele subţiri; -cist (v. -cist), s.n., celulă axilară, prezentă în frunzele unor muşchi; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri înguste; -core (stenochore) (v. -cor), adj., s.f. pl. (organisme animale sau vegetale) cu areal restrâns de răspândire; -corie (stenochorie) (v. -corie2), s.f., răspândire geografică, limitată la un areal mic; -dactilograf (v. dactilo-, v. -graf), s.m. şi f., persoană care practică stenodactilografia; -dactilografie (v. dactilo-, v. -grafie), s.f., înregistrare a vorbirii cuiva cu ajutorul stenografiei, urmată de transpunerea în scriere curentă cu ajutorul maşinii de scris; -fag (v. -fag), adj., s.n. (organism) care se hrăneşte cu un număr redus de specii animale sau vegetale; -file (v. -fil2), adj., s.f. pl. 1. Adj. Cu frunze înguste. 2. S.f. pl. Frunze reduse, rezultate în urma adaptării istorice a plantelor la anumite condiţii de viaţă; -fot (v. -fot), adj. (despre un organism animai sau vegeta!) cu adaptabilitate redusă faţă de variaţiile de lumină; sin. stenofotic; -fotic (v. -fotic), adj., stenofot*; -gam (v. -gam), adj. (despre un animal) care se împerechează într-un spaţiu mic; -gin (v. -gin), adj. (despre o plantă) cu pistilul îngust; -gon (v. -gon2), adj., cu muchie îngustă; -graf (v. -graf), s.m. şi f., persoană care practică stenografia; -grafie (v. -grafie), s.f., înregistrare grafică rapidă a vorbirii cuiva cu ajutorul unor semne convenţionale; sin. brahi-grafie, tahigrafie; -gramă (v. -gramă), s.f., text înregistrat prin stenografie; -haline (v. -halin), adj., s.n. pl. (organisme) cu adaptablitate redusă faţă de condiţiile de salinitate a apei; -higric (v. -higric), adj. (despre un organism) cu adaptabilitate redusă faţă de variaţiile condiţiilor de umiditate; sin. stenohigru; -higrobiont (v. higro-, v. -biont), adj. (despre o specie) care, pentru menţinerea existenţei, necesită condiţii de umiditate strict limitate şi determinate; -higru (v. -higru), adj., stenohigric*; -lom (v. -lom), adj. (despre un organ vegetal) cu marginea îngustă; -mer (v. -mer), adj. (despre un agent patogen) care atacă un număr restrâns de organe ale plantei-gâzdă; -morf (v. -morf), adj. (despre un organism) mai mic decât forma tipică; sin. stenomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., stenofinorf*; -petal (v. -petal), adj., cu petale înguste; -pter (v. -pter), adj. (despre insecte) cu aripi înguste; -riz (v. -riz), adj., cu rădăcina îngustă; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe înguste; -spermocarpie (v. spermo-, v. -carpie), s.f., degenerare a ovulelor după fertilizare, având că rezultat fructe parţial sau complet lipsite de seminţe; -terme (v.
376
-term), adj., s.n. pl. (organisme) care suportă doar variaţii limitate ale temperaturii mediului înconjurător; -termic (v. -termic), adj. (despre un organism animai sau vegetal) care nu suportă variaţii mari de temperatură; -termie (v. -termie), s.f., stare a organismelor stenoterme; -terofite (v. tero-, v. -fiti), s.f. pl., plante anuale ale căror perioade de formare a organelor de supravieţuire sunt cuprinse între 30 şi 45/50 zile; -tip (v. -tip), s.n., maşină de stenografiat; -tipic (v. -tipic), adj., referitor la stenotipie; -tipie (v. -tipie), s.f., stenografiere mecanică; -top (v. -top), adj. 1. (Despre un organism animal sau vegetal) Care prezintă o răspândire ecologică limitată. 2. Adaptat la condiţii ecologice puţin variabile; -topic (v. -topic), adj. (despre un organism) a cărui viaţă este strâns limitată la anumite condiţii ecologice sau numai la unele plante-gazdă; -topie (v. -topie), s.f., adaptabilitate a organismelor faţă de variatele condiţii ecologice; -trof (v. -trof), adj. (despre un agent patogen) care produce infecţii în limite foarte înguste ale condiţiilor ecologice; -tropic (v. -tropic), adj., care nu poate suporta variaţii mari ale factorilor ecologici; -xen (v. -xen), adj., s.m. (parazit) adaptat la o gazdă unică sau la mai multe gazde din grupe zoologice apropiate. -STENOZĂ „strictură, strâmtare, îngustare1'. 0 gr. stenosis „strâmtare, îngustare" > fr. -stenose, germ. id. > rom. -stenoză.
-STER (-STERĂ) „volum“. 0 gr. steros „solid, consistent" > fr. stere, engl. id. > rom. -ster şi -steră.
-STERĂ, v. -STER.
STERCO- „excremente, fecale". 0 lat. stercus „gunoi, bălegar" > fr. stereo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stereo-. ■ -fagie (v. -fagie), s.f., ingerare de materii fecale, întâlnită în cursul unor boli psihice; -fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care creşte pe excremente; -lit (v. -liti), s.n., concreţiune fecală. STERCORI- „excremente, gunoi". 0 lat. stercus, stercoris „bălegar, gunoi" > fr. stercori-, engl. id.
>	rom. stercori-. » -col (v. -coh), adj. (despre un organism) care creşte pe gunoaie; -fer (v. -fer), adj., care conţine bălegar.
STERE-, v. STEREO-. ■ -oramă (v. -oramă), s.f., hartă topografică în relief.
STEREO- „solid, în relief, tridimensional". 0 gr. stereos „solid, masiv, ieşit în relief" > fr. stereo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. stereo-. ■ -autograf (v. auto-, v. -graf), s.n., aparat pentru trasarea automată a curbelor de nivel şi a liniilor de planimetrie după stereograme; sin. autoste-reograf; -autografie (v. auto-, v. -grafie), s.f., întocmire a hărţilor cu ajutorul stereoautografului; -campimetru (v. campi-, v. -metru^, s.n., aparat pentru măsurarea întinderii câmpului vizual concomitent la ambii ochi; -cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s.f., vectocardiografie tridimensională
în care buclele vectoriale sunt înregistrate în plan frontal, sagital şi orizontal; -cartograf (v. carto-, v. -graf), s.n., aparat pentru schiţarea automată a planului unei localităţi pe baza stereogramelor; -cartografie (v. carto-, v. -grafie), s.f., metodă de întocmire a hărţilor cu ajutorul stereogramelor; -chineză (stereocineză, stereokineză) (v. -chineză), s.f., reacţie a organismului vegetal ajuns în contact cu o suprafaţă solidă, la care tinde să adere sau s-o evite; -cinefluorografie (v. cine-, v. fluoro-, v. -grafie), s.f., imagine radiocinemato-grafică executată după principiul sereofotografiei, oferind imagini în mişcare cu aspect tridimensional; -cinematografie (v. cinemato-, v, -grafie), s.f., cinematografie care redă imaginile în relief; -cite (v. -cit), s.n. pl., celule cu pereţii îngroşaţi, constituind stereomul; -cromie (v. -cromie), s.f., tehnică de a executa picturi în relief, folosind un strat de mortar special preparat; -dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la dinamica solidelor; -encefalotomie (v. encefalo-, v. -tomie), s.f., intervenţie chirurgicală stereotactică, urmărind distrugerea anumitor structuri din profunzimea encefalului cu ajutorul curentului electric şi al izotopilor radioactivi; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze tari; -fonie (v. -fonie), s.f., procedeu de înregistrare şi de redare a sunetului, permiţând reconstituirea spaţială a sursei sonore în timpul audiţiei; -fotocartograf (v. foto-, v. carto-, v. -graf), s.n., aparat fotogrammetrie de stereorestituţie, folosit la construcţia grafică automată de planuri şi hărţi; -fotogoniometru (v. foto-, v. gonio-, v. -metrui), s.n., aparat folosit la măsurarea unghiurilor şi a direcţiilor unghiulare din câmpul stereogramelor formate din fotograme conjugate; -fotografie (v. foto-, v. -grafie), s.f. 1. Ramură a fotografiei care se ocupă cu tehnica obţinerii fotografiilor conjugate. 2. Dublă imagine constituită prin fotografii ale unui obiect, luate sub unghiuri diferite; -fotogramă (v. foto-, v. -gramă), s.f., stereogramă*; -gnozie (v. -gnozie), s.f., facultate de a recunoaşte prin simţul tactil, fără participare vizuală, proprietăţile fizice ale obiectelor; -goniometru (v. gonio-, v. metrui), s.n., aparat utilizat pentru controlul informaţiei stereofonice şi pentru aprecierea diferenţei de intensitate şi de fază între semnalele stereofonice; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în stereogra-fie; -grafie (v. -grafie), s.f., arta de a reprezenta prin proiecţii corpurile solide pe o suprafaţă plană; -grafometru (v. grafo-, v. -metrui), s.n., aparat fotogrammetrie care serveşte la stereo-restituţia expeditivă a fotogramelor conjugate şi la executarea fototriangulaţiei radiale; -gramă (v. -gramă), s.f., grup de două fotografii ale aceluiaşi obiect care, privite la un stereoscop, permit obţinerea imaginii în spaţiu a obiectului; sin. ste-reofotogramă; -izomeri (v. izo-, v. -mer), s.m. pl., substanţe izomere care diferă între ele prin
377
modul de aranjare în spaţiu a atomilor dintr-o moleculă; -izomerie (v. izo-, v. -merie), s.f., proprietate a unor substanţe de a forma ste-reoizomeri; -metrie (v. -metriei), s.f., ramură a geometriei care studiază determinarea şi măsurarea volumului corpurilor solide; -metrograf (v. metro2-, v. -graf), s.n., aparat automat utilizat pentru restituţia grafică şi numerică a fotogramelor nadirale pe corpuri izolate; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument care serveşte la determinarea volumelor corpurilor solide. 2. Aparat cu ajutorul căruia se întocmesc hărţile topografice sau se măsoară elementele spaţiale ale obiectelor fotografiate; -micrometrie (v. micro-, v. -metriei), s.f., tehnică a măsurării paralaxelor stereoscopice cu ajutorul stereomicrometrului; -micrometru (v. micro-, v. -metrui), s.n., instrument care serveşte la măsurarea paralaxelor longitudinale pe cupluri de fotograme; -microscop (v. micro-, v. -scop), s.n., microscop binocular, la care preparatele pot fi observate stereoscopic; -microscopie (v. micro-, v. -scopie), s.f., tehnica observaţiei la stereomicroscop; -monoscop (v. mono-, v. -scop), s.n., dispozitiv optic pentru examinarea vizuală stereoscopică a imaginilor fotografice conjugate; -nomogramă (v. nomor, v. -gramă), s.f., nomogramă construită pe principiul proiectării şi observării stereoscopice; -oftalmoscop (v. oftalmo-, v. -scop), s.n., oftalmoscop folosit pentru examinarea stereoscopică a interiorului ochiului; -oftalmoscopie (v. oftalmo-, v. -scopie), s.f., operaţie de examinare a interiorului ochiului cu ajutorul unui stereo-oftalmoscop; -pantograf (v. panto-, v. -graf), s.n., aparat de stereorestituţie utilizat la întocmirea de hărţi topografice după stereograme aeriene şi terestre; -pantometru (v. panto-, v. -metrui), s.n., aparat de stereorestituţie folosit pentru măsurarea stereoscopică pe fotograme negative şi pozitive; -planigraf (v. plani-, v. graf), s.n., aparat folosit pentru întocmirea de hărţi şi planuri topografice, după stereograme aeriene şi terestre; -plasmă (v. -plasmă), s.f., partea solidă a protoplasmei celulare; -radiofotografie (v. radio-, v. foto-, v. -grafie), s.f., radiofotografie tridimensională; -radiografie (v. radio-, v. -grafie), s.f., radiografie stereoscopică; -radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s.f., radioscopie care dă senzaţia de relief; -scop (v. -scop), s.n., instrument optic prin care două imagini suprapuse prin vederea binoculară dau impresia unei singure imagini în relief; -scopie (v. -scopie), s.f. 1. Ramură a opticii care studiază vederea în relief, metodele şi instrumentele stereoscopice 2. Procedeu de înregistrare şi de redare a imaginii, care permite reconstituirea tridimensională a subiectului fotografiat sau filmat; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe tari; -spondili (v. -spondil), s.m. pl., subordin de amfibieni stegocefali fosili, care au
trăit din devonian până în triasic, cu craniul complet osificat şi cu vertebre puternice, rezultate din contopirea mai multor piese; -static (v. -static), adj., referitor la echilibrul corpurilor solide; -tactic (v. -tactic), adj., care se referă la stereotactism; -tactism (v. -tactism), s.n., reacţiune a unui organism ajuns în contact cu o suprafaţă solidă la care tinde să adere sau s-o evite; -tahigraf (v. tahi-, v. -graf), s.n., aparat folosit în tahi-metrie pentru măsurarea distanţei de la punctul de staţie la un anumit punct din teren, bazat pe principiul stereoscopului; -taxie (v. -taxie), s.f. 1. Metodă de identificare radiologică a unor structuri nervoase. 2. Tigmotaxie*; -telemetrie (v. tele-, v. -metriei), s.f., telemetrie bazată pe măsurători stereoscopice; -telemetru (v. tele-, v. -metrui), s.n., telemetru folosit în stereote-lemetrie; -tipie (v. -tipie), s.f. 1. Procedeu de multiplicare a zaţului sau a clişeelor tipografice prin turnare în forme solide. 2. Simptom al unor boli mintale, manifestat prin repetarea stereotipă a aceloraşi cuvinte sau mişcări; -tomie (v. -tomie), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul metodelor de tăiere, de fasonare şi de îmbinare a corpurilor solide, utilizată în construcţii; -top (v. -top), s.n., aparat de stereorestituţie folosit pentru întocmirea hărţilor la scări mici; -topograf (v. topo-, v. -graf), s.n., aparat fotogrammetrie de stereorestituţie care foloseşte proiecţia optică şi acţionarea mecanică; -topografie (v. topo-, v. -grafie), s.f., tehnică a întocmirii hărţilor topografice cu ajutorul stereorestitutoarelor la scări mici; -topometrie (v. topo-, v. -metriei), s.f., tehnică a determinării coordonatelor în spaţiu şi a întocmirii de planuri topografice cu ajutorul stereorestitutoarelor; -topometru (v. topo-, v. -metrui), s.n., aparat fotogrammetrie folosit la întocmirea de planuri şi hărţi topografice; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la stereotropism; -tropism (v. -tropism), s.n. 1. Tendinţa unui organism vegetal sau animal de a intra în contact cu un solid. 2. Mişcare de curbare a plantelor, datorită excitaţiei de contact. -STEREZĂ „degenerare, descompunere". 0 gr. steresis „pierdere, pagubă, deposedare" > fr. -sterese, germ. id. > rom. -stereză.
-STERIE „dispunere, componenţă". 0 gr. stereon „relief" > fr. -sterie, germ. id., engl. -stery> rom. -sterie.
STERN», v. STERNO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., nevralgie a sternului; sin. sternodinie; -odinie (v. -odinie), s.f., sternalgie*.
-STERNIE „cutie toracică, stern, piept". 0 gr. stemon „piept, torace" > fr. -sternie > rom. -sternie.
STERNO- „stern, os al pieptului, parte ventrală". 0 gr. sternon „piept, torace" > fr. sterno-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. id. > rom. sterno-. ■ -gramă (v. -gramă), s.f., mielogramă obţinută prin puncţia sternului; -manţie (v.
378
-manţie), s.f., divinaţie cu ajutorul sternului; -pag (v. -pag), adj., s.m. (monstru) care prezintă sternopagie; -pagie (v. -pagie), s.f., monstruozitate dublă care constă în alipirea feţilor la nivelul toracelui prin stern, având un ombilic comun; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în sternotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a sternului; -trib (v. -trib), adj. (despre antere) dispus în aşa fel încât transmiterea polenului să aibă loc prin intermediul părţii ventrale a insectei polenizatoare.
STERO- „mlaştină, mlăştinos". 0 gr. sterros „plin, consistent" > fr. sterro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stero. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre o plantă) care creşte în mlaştini;.-fite (v. -fit), s.f. pl., plante din mediul mlăştinos; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la sterofite.
STETO- „piept, cutie toracică". 0 gr. stethos „piept, cutie toracică" > fr. stetho-, germ. id., engl. id. > rom. steto-. ■ -graf (v. -graf), s.n., instrument medical care înregistrează mişcările toracelui în timpul respiraţiei; -metru (v. -metrui), s.n., instrument medical pentru măsurarea contur rului toracic; -scop (v. -scop), s.n., instrument acustic cu ajutorul căruia se pot percepe mai puternic zgomotele respiraţiei şi bătăile inimii; -scopie (v. -scopie), s.f., examen al plămânilor şi al inimii cu ajutorul stetoscopului.
STICHO-, v. STIHO-.
STICTO- „pătat, punctat". 0 gr. stiktos „pătat, punctat" > fr. sticto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sticto-. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe pătate; sin. stic-tocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., stictocarp*; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze punctate; -petal (v. -petal), adj., cu petale punctate.
STIGMATI- „stigmat, parte a stilului botanic". 0 lat. tz. stigma,, stigmatis „urmă, pată" > fr. stigmati-, engl. id. > rom. stigmati-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă stigmate; -form (v. -form), adj., în formă de stigmat vegetal. STIGMATO- „stigmat, cu stigmat". 0 gr. stigma, stigmatos „semn, pată, înţepătură" > fr. stigmato-, engl. id., germ. id. > rom. stigmato. ■ -for (v. -for), adj., s.n. 1. Adj. Care poartă stigmate. 2. S.n. Parte terminală a stilului care poartă stigmatele, -id (v. -id), adj., cu aspect de stigmat; -nomiu (v. -nomiu), s.n., cavitate în formă de pete produsă, prin roadere, în parenchimul vegetal, de către larvele unor insecte; -stegiu (v. -stegiu), s.n., tegument al stigmatului.
-STIGMĂ „semn, pată". 0 gr. stigma „pată, semn" > fr. -stigma, engl. id., lat. sav. id. > rom. -stigmă.
STIGO- „mudar, subteran, poluat". 0 gr. stygos „repulsie" > fr. stygo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. stigo-. ■ -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme care trăiesc în ape murdare, poluate; -fii (v. -fiii), adj. (despre un organism)
care trăieşte în apele subterane; -xen (v. -xen), adj. (despre vieţuitoare) care se dezvoltă numai accidental în apele subterane din peşteri; sin. stigoxenic; -xenic (v. -xenic), adj., stigoxen*. -STIH „rând, şir, serie, linie". 0 gr. stikhos „vers, linie" > fr. -stiche şi -stique, engl. -stich, lat. sav. -stichus > rom. -stih.
STIHO- (STICHO-) „şir, rând, linie, vers". 0 gr. stikhos „şir, rând" > fr. sticho-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. stiho- şi sticho-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe dispuse în spirală; sin. sti-hocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., stihocarp*; -crom (v. -crom), adj. (despre neuronii motorii) cu corpii Nissl aşezaţi în şiruri; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie cu ajutorul versurilor introduse într-o urnă şi, apoi, extrase la întâmplare; -metrie (v. -metriei), s.f., divizare a unei lucrări literare pe versete.
-STIL „stâlp, coloană, columelă, stil vegetal". 0 gr. styios „stâlp, coloană" > fr. -style, engl. id., lat. sav. -stylusşi -styium > rom. -stil.
STIL-, v. STILO-. ■ -odiu (v. -odiu), s.n.
1.	Stigmat în formă de coloană, foarte îngust, decurent pe stil. 2. Pseudostil care constituie un apendice al anterelor; -omatofore (v. omato-, v. -for), s.f. pl., ordin de moluşte gasteropode pulmonate terestre, având ochii situaţi la extremitatea tentaculelor mari.
STILBO- „lucios". 0 gr. stilbos „lucitor" > fr. stilbo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stilbo-. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe lucioase; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze lucioase.
STILI- „stil vegetal". 0 lat. stylus Mbăţ, trunchi de plantă" > fr. styli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stili-. m -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu stil vegetal; -form (v. -form), adj., în formă de stil. -STILIE „stil vegetal". 0 gr. styios „par, stâlp, columnă" > fr. -stylie, germ. id., engl. -styly > rom. -stilie.
STILO- „coloană, vârf ascuţit, stil vegetal". 0 gr. styios „stâlp, vârf ascuţit, coloană" > fr. stylo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. stilo-. ■ -dozimetru (v. dozi-, v. -metrui), s.n., dozimetru de radiaţie portativ, de forma unui stilou; -for (v. -for), adj. (despre o plantă) înzestrat cu stil; -graf (v. -graf), s.n., unealtă ascuţită cu care se înţeapă hârtia pentru a face punctele care redau alfabetul Braille; -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu tehnic de obţinere cu ajutorul elecrolizei a unor imitaţii de desene în peniţă, de gravuri etc.; -hioid (v. hio-, v. -id), s.n., principala piesă a arcului de susţinere hioidian; -id (v. -id), adj., s.n.
1.	Adj. în formă de stilet sau de stil vegetal. 2. S.n. Parte ascuţită, în formă de pumnal, a unui os sau a unei apofize; -lit (v. -liti), s.n., aspect al suprafeţei de separaţie dintre două strate sau din interiorul unei roci sedimentare omogene; -podiu (v. -podiu), s.n., expansiune vegetală în formă de disc la baza stilului; -spor (v. -spor), s.m., spor
379
alungit, format la vârful filamentului micelian sau în picnidiile lichenilor sau fungilor; -stegiu (v. -stegiu), s.n., scufie a stilului aparţinând plantelor asclepiadacee; sin. stilotegiu; -tegiu (v. -tegiu), s.n., stilostegiu*.
STIPI- „tulpină, suport vegetal". 0 lat. stipes, stipi-tis „trunchi, tulpină" > fr. stipi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stipi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre ovar) care prezintă un suport sau un picioruş; -form (v. -form), adj., în formă de tulpină.
STIPITI- „tulpină, stip vegetal". 0 lat. stipes, stipi-tis „tijă vegetală, tulpină" > fr. stipiti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stipiti-. ■ -form (v. -form), adj., de forma unui stip vegetal.
STIPULI- „tulpiniţă, stipul". 0 lat. stipula „tulpiniţă"
>	fr. stipuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stipuli-.
■	-fer (v. -fer), adj. (despre frunză) prevăzut cu stipule; -form (v. -form), adj., în formă de apendice foliaceu.
STOECHIO-, v. STOICHIO-.
STOICHIO- (STECHIO-, STOECHIO-) „corp, element". 0 gr. stoikheion „element" > fr. stoichio-, steehio- şi stoechioengl. stoichio- şi stoechio-, germ. stochioit. steehio-, lat. sav. stoechio- > rom. stoichio-, steehio- şi stoechio-. ■ -logie (stechiologie, stoechiologie) (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază raporturile dintre volumele şi greutăţile corpurilor; -metrie (stechio-metrie, stoechiometrie) (v. -metriei), s.f., parte a chimiei care se ocupă cu studiul raporturilor cantitative dintre substanţele care intră în compoziţia elementelor.
STOLONI- „lăstar, lujer, stolon". 0 lat. stolo, sto-lonis, „lăstar, mlădiţă, lujer" > fr. stoloni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stoloni-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un organism vegetal) care are stoloni; -form (v. -form), adj., în formă de stolon.
-STOM (-STOMĂ) „gură, orificiu, aparat bucal". 0 gr. stoma „orificiu, gură" > fr. -stome, engl. id., lat. sav. -stomus şi -stoma > rom. -stom şi -stomă. STOM-, v. STOMO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere bucală.
STOM ATI- „stomate". 0 gr. stoma, stomatos,, gură"
>	fr. stomati-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stomati-.
■	-fer (v. -fer), adj., care poartă stomate. STOMATO- „gură, orificiu, deschizătură, cavitate bucală". 0 gr. stoma, stomatos „gură, deschizătură" > fr. stomato-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. stomato-. ■ -carp (v. -carp), s.n., fruct monocarpic care se deschide printr-o crăpătură oblică; -carpic (v. -carpic), adj., referitor la sto-matocarp; -filaxie (v. -filaxie), s.f., profilaxie orală; -lalie (v. -lalie), s.f., defect de vorbire caracterizat prin faptul că bolnavul nu poate pronunţa vocalele nazale; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în stomatologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină medicală care studiază anatomia, fiziologia şi patologia cavităţii bucale şi a dinţilor; sin. odon-toiatrie; -patie (v. -patie), s.f., nume generic
pentru maladiile cavităţii bucale şi ale dinţilor; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală, prin autoplastie, a cavităţii bucale; -podiu (v. -podiu), s.n., ramură care pătrunde prin stomate în mezofil, unde formează numeroşi haustori; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie bucală; -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru examinarea cavităţii bucale; -scopie (v. -scopie), s.f., metodă de investigaţie a mucoasei cavităţii bucale cu ajutorul stomatoscopului.
-STOMĂ, v. -STOM.
-STOMIE „orificiu bucal, deschidere". 0 gr. stoma „gură, deschizătură" > fr. -stomie, germ. id., engl. -stomy> rom. -stomie.
STOMO- „gură, orificiu bucal". 0 gr. stoma „gură"
>	fr. stomo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stomo-.
■	-cefal (v. -cefal), s.m., monstru cu gura rudimentară sau nulă, cu ochii alăturaţi; -cord (v. -cord), s.n., apendice anterodorsal situat deasupra cavităţii bucale, la stomatocordate, având rol de schelet de susţinere.
-STOMOZĂ „deschizătură, îmbucare". 0 gr. sto-mosis „deschidere" > fr. -stomose, germ. id., engl. id. > rom. -stomoză.
STRABO- „cruciş, încrucişat, strabism". 0 gr. strabos „cruciş" > fr. strabo-, germ. id., engl. id. > rom. strabo-. m -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea gradului de deviaţie a ochilor atinşi de strabism; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgială făcută la muşchii ochiului, pentru remedierea strabismului.
STRATI- „strat, sediment, pătură". 0 lat. stratum „pătură, întindere" > fr. strati-, engl. id., germ. id. > rom. strati-. ■ -densigrafie (v. densi-, v. -grafie), s.f., metodă de explorare a capacităţii respiratorii pulmonare, care constă în compararea cantităţilor de raze X, care traversează plămânul în inspiraţie şi în expiraţie; -form (v. -form), adj. 1. Dispus în formă de straturi. 2. (Despre nori) Care este de tip stratus; -graf (v. -graf), s.m., f. şi n. 1. S.m. şi f. Specialist în stratigrafie.
2.	S.n. Tomograf*; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Parte a geologiei care studiază determinarea vârstei şi a succesiunii rocilor sedimentare; sin. geologie istorică. 2. Metodă radiografică de redare a imaginii plămânului la diferite adâncimi; -sferă (v. -sferă), s.f., pătură de roci sedimentare de la suprafaţa litosferei; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă radiografică de iradiere convergentă, la care tubul se deplasează de-a lungul unei suprafeţe, pe trasee diferite.
STRATOi- „strat geologic, etaj". 0 lat. stratum „întindere, pătură" > fr. strato-, engl. id., germ. id. > rom. strato■ -cenoză (v. -cenozăi), s.f., asociaţie de plante şi animale caracteristică unui strat (etaj) de vegetaţie; -metru (v. -metrui), s.n., aparat cu care se determină direcţia şi înclinarea stratelor străbătute de o gaură de sondă; -pauză (v. -pauză), s.f., strat al atmos-
380
ferei cuprins între stratosfera şi mezosferă; -sferă (v. -sferă), s.f., strat ai atmosferei cuprins între troposferă şi ionosferă, în care predomină deplasările orizontale ale aerului; -stat (v. -stat), s.n., aerostat cu nacelă ermetică, folosit pentru zborurile stratosferice.
STRATO2- „armată, putere militară". 0 gr. stra-ios „armată" > fr. strato-, engl. id. > rom. strateg.
■	-craţie (v. -craţie), s.f., formă de guvernământ în care puterea aparţine armatei; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a armatei.
STREPSl- „răsucit, spiralat". 0 gr. strepsis „răsucire, torsiune" > fr. strepsi-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. strepsi-. ■ -cer (v. -cen), adj., cu coarnele sau cu antenele spiralate; -nemă (v. -nemă), s.f., filament cromozomic răsucit; -ptere (v. -pter), adj., s.f. pl. 1. Adj. Cu aripile deformate.
2.	S.f. pl. Ordin de insecte mici şi parazite, cu corpul împărţit în două regiuni printr-un gât, cu aripile anterioare scurte şi cu aparatul bucal rudimentar; -ten (v. -ten), s.n., faza finală a diplo-tenului, caracterizată prin încetarea mişcărilor de rotaţie din cadrul cariocinezei.
STREPTO- „răsucit, spiralat, torsionat". 0 gr. streptos „răsucit, contorsionat1' > fr. strepto-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. strepto-. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe răsucite; sin. streptocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., strep-tocarp*; -caul(v. -caul), adj., cu tulpina răsucită; -cid (v. -cid), s.n., medicament utilizat împotriva streptococilor; -coc (v. -coc), s.m., bacterie de formă sferică sau ovală, care se găseşte în grupuri dispuse ca nişte lănţişoare, agent patogen al unor infecţii grave; -cocemie (v. -coc, v. -emie), s.f., infectare a sângelui cu streptococi; -dermie (v. -dermie), s.f., afecţiune a mucoaselor şi a pielii produsă de streptococi; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze răsucite; -micete (v. -micete), s.f. pl., gen de ciuperci din clasa acti-nomicetelor, cu aspect filamentos, din care unele specii constituie sursa pentru diferite antibiotice; -petal (v. -petal), adj., cu petale răsucite. STRIATI- „striat, cu dungi". 0 lat. striatus „cutat, cu şanţuri mici“ > fr. striati-, engl. id. > rom. striati-. * -fior (v. -fior), adj., cu flori striate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze striate.
STRICTI- „rigid, ţeapăn". 0 lat. strictus „strâns, strâmt" > fr. stricti-, lat. sav. id. > rom. stricti-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori rigide; -foliu (v. -foliu), cu frunze ţepene.
STRICTUR-, v. STRICTURO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie a unei stricturi. STRICTURO- „strictură, stricţiune". 0 lat. strictura „strângere, îngustare" > fr. stricturo- > rom. stricturo-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a unei stricturi.
STRIGI- „cucuvea, buhă". 0 lat. strix, strigis, „bufniţă, cucuvea" > fr. strigi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. strigi-. ■ -forme (v. -form), s.f. pl.,
ordin de păsări de pradă care vânează noaptea, cu auzul şi cu văzul foarte dezvoltate, cu cioc puternic şi ascuţit, cuprinzând bufniţa, striga, huhurezul etc.; sin. răpitoare de noapte. STRII- „striu, striat". 0 lat. stria „şanţ mic" > fr. strii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. strii-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de striu sau de dungă. STRINGO- „bufniţă". 0 gr. strinx, stringos „buhă, bufniţă" > fr. stringo-., lat. sav. id. > rom. stringo-. w -cefal (v. -cefal), s.m., gen de fosil de bra-hiopod din devonianul mediu, a cărui cochilie prezenta valve puternic bombate, aproape circulare şi suprafaţa netedă.
STRIO- „canal, tunel". 0 lat. stria „şanţ, canal" > fr. strio-, engl. id. > rom. strio-. ■ -scopie (v. -scopie), s.f., metodă de cercetare fotografică a fenomenelor care au loc în masa unui fluid în-tr-un tunel aerodinamic.
STROBILI- „con de pinacee, strobil". 0 lat. tz. strobiius „con de pin" > fr. strobiii-, engL id., lat. sav. id. > rom. strobiii-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu conuri femele; -form (v. -form), adj., care are forma unui con mic de pin. STROBILO- „con de brad". 0 gr. strobilos „con de brad" > fr. strobiio-, engl. id. lat. sav. id. > rom. strobiio-. m -cerc (v. -cerc), s.m., forma larvară a teniei, parazit cestod, prezentă la câine şi pisică; -id (v. -id), adj., asemănător cu conul pinaceelor.
-STROF (-STROFĂ), „care întoarce, care răstoarnă, care roteşte". 0 gr. strophe „întoarcere"
>	fr. -strophe, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. -strof şi -strofă.
-STROFĂ, v. -STROF.
-STROFIC, „care întoarce, care roteşte". 0 gr. strophe „întoarcere, răsucire, răsturnare" > fr. -strophique, engl. -strophic > rom. -strofic. -STROFIE „întoarcere, rotire, răsturnare". 0 gr. strophe „întoarcere, răsucire" > fr. -strophie, germ. id., engl. -strophy> rom. -strofie. -STROFISM „întoarcere, schimbare". 0 gr. strophe „răsucire, întoarcere, răsturnare" > fr.
-strophisme, engl. -strophism > rom. - strofism. STROFO- „răsucire, torsiune, torsionat". 0 gr. strophos „răsucire, rotire" > fr. stropho-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. strofo-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., s.m. şi f. (individ) care are capul torsionat; -cefalie (v. -cefalie), s.f., stare a unui individ strofocefal; -genetic (v. -genetic), adj., relativ la strofogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., diferenţiere a unei singure generaţii de vegetale în mai multe faze, considerate ca alternanţă de generaţii; -idă (v. -id), s.f., curbă plană, loc geometric al focarelor conicelor obţinute prin intersectarea unui con cu un plan care se roteşte în jurul unei perpendiculare, pe o generatoare a conului; sin. curbă de gradul III; -manie (v. -manie), s.f., torsiune teratologică a tulpinii, în care filotaxia devine neregulată; -taxie
381
(v. -taxie), s.f., orânduire a organelor vegetale în urma mişcării de răsucire.
-STROM, v. -STROMĂ.
STROMATI- „stromă, masă de filamente". 0 lat. tz. stroma, stromatis „covor, cuvertură" > fr. stromati-, engl. id., lat. sav. id. > rom. stromati-.
■	-fer (v. -fer), adj., prevăzut cu stromă vegetală; -form (v. -form), adj., asemănător cu stroma vegetală; sin. stromatoid.
STROMATO- „schelet, concreţiune". 0 gr. stroma, stromatos „covor, cuvertură" > fr. stromato-, engl. id., germ. id. > rom. stromato-. ■ -id (v. -id), adj., stromatiform*; -lite (v. -liti), s.n. pl., concreţiuni calcaroase considerate ca produse ale activităţii vitale ale unor alge albastre; -pore (v. -por), s.n. pl., hidrozoare cu scheletul coloanei masiv, care au trăit în ordovician până la sfârşitul cretacicului, formând recife.
-STROMĂ (-STROM) „înveliş vegetal, strat extern, ţesut vegetal". 0 gr. stroma „covor, înveliş, saltea" > fr. -strome şi -stroma, germ. -stroma, engl. id., lat. sav. id. > rom. -stromă şi -strom. STROMBI- „spirală, strombus". 0 lat. strombus „titirez" > engl. strombi-, fr. id. , lat. sav. id. > rom. strombi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă păstăi spiralate; -form (v. -form), adj., (despre o frunză) răsucit în formă de spirală. STROMBO- „titirez, sfârlează". 0 gr. strombos „sfârlează, cochilie" > fr. strombo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. strombo-. ■ -id (v. -id), adj., în ' formă de titirez sau de cochilie.
STROMBULI- „spirală, spiralat". 0 lat. strom-buius „titirez mic" > fr. strombuii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. strombuii-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) care este răsucit în spirală.
STRONGILO- „rotund, cilindric". 0 gr. strongylos „rotund, cilindric" > fr. strongylo-, lat. sav. id., engl. id. > rom. strongilo-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe rotunde; sin. strongilocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., strongilocarp*; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze cilindrice; -ide (v. -id), s.n. pl., viermi paraziţi nematozi cilindrici, care parazitează tubul digestiv, provocând strongiloidoza.
STRUCTURO- „structură". 0 lat. structura „construcţie, structură" > fr. structuro- > rom. structuro-. u -logie (v. -logiei), s.f., parte a geologiei care studiază structura şi deformaţiile rocilor.
STRUM-, v. STRUMO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţiune chirurgicală a strumei.
STRUMI- „tumoare, guşă, protuberanţă". 0 lat. struma „gâlci, guşă" > fr. strumi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. strumi-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu protuberanţe sau cu umflături; -form (v. -form), adj., în formă de tumoare sau de guşă; -gen (v. -gen2), adj., care produce guşă.
STRUMO- „strumă, formaţie tumorală". 0 lat. struma „tumoare, guşă, gâlci" > fr. strumo- >
rom. strumo-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a strumei.
STRUPI- „curea, loriceu". 0 lat. struppus „curea, chingă" > fr. struppi-, lat. sav. id. > rom. strupi-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze în formă de curea. SUBERI- „suber, suberos". 0 lat. suber, suberis „plută" > fr. suberi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. suberi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine ţesut suberos; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sube-roase; -form (v. -form), adj., asemănător cu pluta; -gen (v. -gen2), adj., care generează suber. SUBERO- „ţesut suberos". 0 lat. suber, suberis „plută" > fr. subero-, engl. id., germ id. > rom. subero-. ■ -gen (v. -gen^, adj., care produce ţesut suberos; sin. suberogenic; -genic (v. -genic), adj., suberogen*.
SUBULI- .„sulă, vârf ascuţit, subulat". 0 lat. subula „sulă" > fr. subuli-, engl. id., lat. sav. id. > rom. subuli-. ■ -corn (v. -corn), adj. (despre insecte) cu antene subulate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze înguste şi lent atenuate la vârf; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) ascuţit la vârf în formă de sulă; -rostru (v. -rostru), adj. (despre o pasăre) cu ciocul ascuţit. SUCCI- „suc". 0 lat. succus „zeamă, suc“ > fr. succi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. succi-. u -fer (v. -fer), adj., care conduce suc; -form (v. -form), adj., în formă de suc; -gen (v. -gen2), adj., care produce suc; -vor (v. -vor), adj. (despre insecte) care se hrăneşte cu sucul vegetal.
SUDORI- „sudoare, sudoraţie". 0 lat. sudor; sudoris „sudoare" > fr. sudori-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sudori-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conduce sudoarea; -par (v. -par), adj. (despre o glandă) care secretă sudoare.
SUFIXO- „su% lexical". 0 lat. suffixus „fixat dedesubt, atârnat" > fr. suffixo- > rom. sufixo-. ■ -id (v. -id), s.nM element de compunere sau cuvânt folosit ca sufix la formarea unor termeni ştiinţifici sau tehnici.
SUGESTO- „sugestie".0 lat. suggestio, -onis „părere, sugestie" > engl. suggestor > rom. sugesto-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină parapsihologică potrivit căreia sugestia poate aduce un subiect, prin crearea unor conexiuni paranormale, la o stare de conştiinţă proprie autovindecării sau asimilării rapide a informaţiilor de orice fel; sin. sugestopedie; -pedie (v. -pedie), s.f., sugestologie*.
SUI- „porc, suin". 0 lat. sus, suis „porc" > fr. sui-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sui-. ■ -forme (v. -form), s.f. pl., subordin de mamifere paricopitate nerumegătoare şi omnivore, cu pielea groasă şi acoperită cu peri tari, cuprinzând porcul, mistreţul, hipopotamul etc.; -pestifer (v. peşti-, v. -fer), adj. (despre o bacterie) care provoacă holera porcului.
-SULC „despicat, crăpat, brăzdat". 0 lat. sulcus „brazdă" > fr. -sulque şi -sulce, lat. sav. -sulcus
>	rom. -sule.
382
SULCI- „brazdă, brăzdat". O lat. sulcus „brazdă"
>	fr. sulei-, engl. id., lat. sav. id. > rom. sulei-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpina brăzdată; -form (v. -form), adj., în formă de brazdă. SULFO- „sulf, sulfurat". 0 lat. sulfur „sulf > fr. sulfo- > rom. sulfo-. ■ -bacter (v. -bacter), s.m., bacterie care foloseşte în procesul de chimio-sinteză energia rezultată din oxidarea hidrogenului sulfurat.
SURCULI- „lăstar, mlădiţă“. 0 lat. surculus „lujer, lăstar" > fr. surculi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. surculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă lăstari; -form (v. -form), adj., în formă de lăstar tânăr. SURDO- „surditate, hipoacuzie". 0 lat. surdus „surd" > engl. surdo-, it. sordo- > rom. surdo- m
-logie (v. -logiei), s.f., ramură a defectologiei care studiază tulburările auzului; -pedagogie (v. ped/or, v. -agogie), s.f., ramură a defectologiei care se ocupă cu educarea şi instruirea persoanelor cu deficienţe de auz; -psiholog (v. psiho-, v. -log), s.m. şi f., specialist în surdopsihologie; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., ramură a psihologiei speciale care studiază particularităţile psihice ale deficienţilor auditivi.
SUTURI- „sutură, suturat". 0 iat. sutura „cusătură"
>	fr. suturi-, lat. sav. id. > rom. suturi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un organ vegetal) prevăzut cu sutură, cu linie de concreştere; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sau foliole suturate.
383
T
TABANI- „tăun“. O lat. tabanus „tăun“ > fr. tabani-, engl. id, lat. sav. id. > rom. tabani-. ■ -form (v. -form), adj., cu aspect de tăun. TABANO- „tăuni, tabanide“. 0 lat. tabanus „tăun“ > fr. tabano-, lat. sav. id. > rom. tabano-. m -morfe (v. -morf), s.f. pl., infraordin de muşte diptere tabanide hematofage, cu rol de vectori mecanici pentru diveriţi agenţi patogeni de origine parazitară sau neparazitară.
TABO- „tabes, ataxie locomotorie". 0 lat. tabes „descompunere, boală molipsitoare" > germ. tabo- > rom. tabo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de tabes.
TABULI- „tablă, tabular". 0 lat. tabula „tablă, tăblie" > fr. tabuli-, engl. id, lat. sav. id. > rom. tabu li-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) situat orizontal şi având forma unei table.
TABULO- „document". 0 lat. tabula „act scris, document" > fr. tabulo- > rom. tabuio-. ■ -gramă (v. -gramă), s.f., document în care se imprimă la maşinile de calculat rezultatele obtinute.
-TACĂ, v. -TAHĂ.
TACHI-, v. TAHI-.
-TACTIC „dispus, aşezat, organizat, care acţionează, care se deplasează". 0 gr. taktikos „orânduit, de orânduire, aşezat" > fr’ -tactique, engl. -tactic, germ. -taktisch, lat. sav. -tacticus > rom. -tactic.
-TACTISM „orientare, aranjare". 0 gr. tattein „a se aranja, a aşeza în ordine, a orândui" > fr.
-tactisme, engl. -tactism, germ. -taktismus > rom. -tactism.
TACTO- „simţ tactil, pipăit". 0 lat. tactus „atingere, pipăire" > fr. tacto-, engl. id. > rom. tacto-.
■	-gnozie (v. -gnozie), s.f., posibilitate de recunoaştere a obiectelor prin simţul tactil; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea simţului tactil.
-TAF „mormânt, monument funerar". 0 gr. ta-phos „mormânt" > fr. -taphe, germ. -taph, engl. id. > rom. -taf.
TAFE- „mormânt, îngropare". 0 gr. taphos „mormânt" > fr. taphe-, engl. id. > rom. tafe-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., tafofobie*.
TAFO- „mormânt, îngropare, fosilizare". 0 gr. taphos „mormânt" > fr. tapho-, germ. id., engl. id., it. tafo- > rom. tafo-. ■ -filie (v. -filiei), s.f., atracţie morbidă pentru morminte şi cimitire; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a nu fi îngropat de viu; sin. tafefobie; -nomie (v. -nomie), s.f., disciplină care studiază condiţiile de fosilizare a vieţuitoarelor.
TAFR-, v. TAFRO-. ■ -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut vegetal format din celule sau canale poroase.
TAFRO- „şanţ, canal, depresiune, dislocare, structură faliată". 0 gr. taphros „şanţ, groapă" > fr. taphro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tafro-. m -fii (v. -fih), adj. (despre un organism) care creşte prin canale sau şanţuri; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în şanţuri şi în canale; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la tafrofite; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la tafrogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a structurilor faliate în regiunile de platformă tânără; -lit (v. -litO, s.n., formă de zăcământ a unor roci magmatice, care mulează o depresiune tectonică; -litic (v. -litici), adj., relativ la tafrolite.
-TAHĂ (-TACĂ) „viteză". 0 gr. takhos „viteză" > fr. -tache, germ. id. > rom. -tahă şi -tacă. TAHEO- „viteză, rapiditate". 0 gr. takheos „rapid, repede" > fr. tacheo-, engl. id., germ. id. > rom. taheo-. m -graf (v. -graf), s.n., tahigraf* (2); -metrie (v. -metriei), s.f., tahimetrie*; -metru (v. -metrui), s.n., tahimetru* (1).
TAHI- (TACHI-) „repede, rapid, accelerat, precoce, de timpuriu,,. 0 gr. takhys „iute, rapid, repede" > fr. tachy-, germ. id., engl. id., it. tachi- > rom. tahi- şi tachi-. m -auxeză (v. -auxeză), sf., dezvoltare mai rapidă a unui organ vegetal faţă de altul similar; -cardie (v. -cardie), s.f., accelerare anormală a ritmului cardiac; -drom (v. -drom), adj. (despre un organism) care se deplasează repede; -fagie (v. -fagie), s.f., acţiunea de a ingera repede alimentele cu masticaţie insuficientă; -fazie (v. -fazie), s.f., tahifrazie*; -femie (v. -femie), s.f., tulburare de vorbire caracterizată prin accelerarea ritmului verbal; -filaxie (v. -filaxie), s.f., protecţie rapidă a organismului obţinută prin injectarea unei cantităţi mici de toxină organică; -frazie (v. -frazie), s.f., vorbire foarte rapidă; sin. tahifazie; -frenie (v. -frenie), s.f., grup de procese mintale rapide; -genetic (tachigenetic) (v. -genetic), adj., referitor la tahigeneză; -geneză (tachigeneză) (v. -geneză), s.f., dezvoltare accelerată, în filogenie; -graf (v. -graf), s.n. 1. Aparat înregistrator de viteze. 2. Instrument utilizat în topografie la întocmirea planurilor şi a hărţilor; -grafie (v. -grafie), s.f., stenografie*; -grafometru (v. grafo-, v. -metrui), s.n., aparat topografic utilizat la măsurarea distanţelor orizontale şi a diferenţelor de altitudine; -lalie (v. -lalie), s.f., defect de vorbire caracterizat printr-un debit exagerat de cuvinte; -metrie (v. -metriei), s.f., metodă de măsurare indirectă a distanţelor şi a diferenţelor de nivel dintre anumite
384
puncte de pe teren, cu ajutorul tahlmetrului; sin. celerimetrie, taheometrie; -metru (v. -metru^, s.n. 1. Instrument care permite determinarea directă a distanţei până ia punctul vizat prin citirea pe o miră aşezată în acest punct. 2. Instrument pentru determinarea frecvenţei mişcărilor unui organ; sin. celerimetru. 3. Aparat pentru măsurarea vitezei curentului cursurilor de apă; -pnee (v. -pnee), s.f., accelerare anormală a ritmului de respiraţie; -psihie (v. -psihie), s.f., accelerare anormală a ritmului de gândire; -pter (v. -pter), adj. (despre o pasăre) care zboară repede; -ritmie (v. -ritmie), s.f., accelerare fiziologică sau patologică a ritmului cardiac; -scop (v. -scop), s.n., aparat folosit la studierea pieselor în mişcare ale unui dispozitiv mecanic, cu ajutorul unor fotografii parţiale; -sistolie (v. -sistolie), s.f., accelerare anormală a sistolelor cardiace; -spor (v. -spor), adj. (despre un organism vegetal) care prezintă diseminare timpurie; -sporie (v. -sporie), s.f., răspândire timpurie şi rapidă a seminţelor; -telie (v. -telie), adj. (despre evoluţia unei specii) care s-a realizat într-un ritm rapid; -top (v. -top), s.n., instrument tahimetric care serveşte la măsurători de distanţă şi la diferenţe de nivel, în vederea întocmirii planurilor topografice; -urie (v. -urie), s.f., eliminare rapidă pe căile renale a lichidului absorbit.
TAHISTO- „repede, iute“. 0 gr. takhystos „foarte repede" > fr. tachysto-, germ. id., engl. id. > rom. tahisto-. ■ -scop (v. -scop), s.n., aparat care permite prezentarea vizuală a unor imagini într-un timp foarte scurt, în vederea studierii legilor percepţiei şi ale atenţiei.
TAHO- „viteză, turaţie, rapiditate". 0 gr. takhos „iuţeală, viteză" > fr. tacho-, germ. id., engl. id. > rom. taho-. u -graf (v. -graf), s.n. 1. Tahometru înregistrator. 2. Aparat medical pentru înregistrarea frecvenţei pulsului şi respiraţiei; -grafie (v. -grafie), s.f., măsurare şi înregistrare a vitezei unui fluid; -gramă (v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la tahometru; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea turaţiei motoarelor.
-TAL „ramură, lujer, lăstar". 0 gr. thaiios „lujer, lăstar" > fr. -thalie, lat. sav. -thallus > rom. -tal. TAL-, v. TALO2-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere persistentă a calcaneului.
TALAM-, v. TALAMO-. ■ -encefal (v. -encefal), s.n., parte a creierului care cuprinde talamusul, metatalamusul şi epitalamusul.
TALAMI- „talamiu, corp de fructificaţie". 0 lat thalamus „pat nupţial, dormitor" > fr. thalami-, engl. id., lat. sav. id. > rom. talami-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu talamiu; -fior (v. -fior), adj. (despre o floare) cu staminele şi petalele dispuse nemijlocit pe receptacul.
TAL AMO- „talamus, talamic". 0 gr. thaiamos „pat nupţial, dormitor" > fr. thaiamo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. talamo-. ■ -tomie (v.
-tomie), s.f., operaţie chirurgicală de suprimare a unor conexiuni ale talamusului.
TALAS-, v. TALASO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., anemie hemolitică prin defect corpuscular, datorată persistenţei hemoglobinei fetaie; sin. anemie mediteraneană, leptocitoză ereditară. TALASI- „de mare, marin". 0 gr. thalassa „marea"
>	fr. thalassi-, lat. sav. id. > rom. talasi-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre un organism) care trăieşte în mediul marin.
TALASO- (THALASO-) „mare, ocean, marin, oceanic, pelagic, de culoare verde-marin". 0 gr. thalassa „marea" > fr. thalasso-, engl. id., germ. id. > rom. talaso- şi thalaso-. ■ -bii (v. -biu), adj., s.m. pl. (peşti) holobiotici care migrează în mediul marin; -cratic (v. -cratic), adj., referitor la talasocraţie; -craţie (v. -craţie), s.f., putere întemeiată pe supremaţie maritimă; -farmacologie (v. farmaco-, v. -logiei), s.f., farmacologie marină; -fii (v. -fiii), adj. (despre un organism) care creşte în apa mărilor; -fite (v. -fit), s.f. pl. 1. Denumire taxonomică pentru algele marine. 2. Plante marine; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de valurile mării; -gen (v. -geni), adj. (despre un proces geologic) care duce la formarea unei mări; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la talasogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., procesul de formare a mărilor şi oceanelor; sin. talatogeneză; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a mărilor şi a oceanelor; -id (v. -id), adj. (despre o specie animală marină) care a pătruns în apele dulci, prin mi-graţie; -logie (v. -logiei), s.f., studiul mărilor şi oceanelor; sin. talatologie; -metru (v. -metrui), s.n., sondă marină; -terapie (v. -terapie), s.f;, utilizare terapeutică a băilor de mare şi a climatului marin; -toci (v. -toc), adj., s.m. pl. (peşti) care migrează din fluvii în mare, în vederea reproducerii; sin. catadromi.
TALATO- „mare, ocean, marin". 0 gr. thalatta „apa mării" > germ. thalatto-, engl. id. > rom. talato-. ■ -cratic (v. -cratic), adj. (despre mări şi oceane) care prezintă mişcări tectonice de scufundare; sin. talatogenetic, talatogenic; -genetic (v. -genetic), adj., talatocratic*; -geneză (v. -geneză), s.f., talasogeneză*; -genic (v. -genic), adj., talatocratic*; -logie (v. -logiei), s.f., talasologie*.
TALI- „tal, corp vegetativ nediferenţiat". 0 lat. thallus „ramură, tulpină de plantă" > engl. thalli-, lat. sav: id. > rom. tali-. ■ -form (v. -form), adj., asemănător cu un tal vegetal.
-TALIC „de tal, relativ la tal". 0 gr. thallos „mlădiţă, lăstar, ramură" > fr. -thallique, engl. -thallic > rom. -talie.
TALO1- „ramură, tal, ţesut vegetal". 0 gr. thallos „ramură, lăstar, mlădiţă" > fr. thallo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. talo^-. ■ -bionte (v. -biont), s.n. pl., subregn vegetal cuprinzând încrengăturile: clorofite, euglenofite, feofite, mi-
385
xofite, micofite etc.; -clor (v. -clor), s.n., pigment palid-verde, prezent la licheni; -dibionte (v. di-, v. -biont), s.n., pl., plante inferioare la care generaţia gametofitică este independentă de cea sporofitică; -gen (v. -geni), adj., produs de un tal vegetal; -id (v. -id), adj., în formă de tal; -monobionte (v. mono-, v. -biont), s.n. pl., plante inferioare ia care gametofitul este legat permanent de sporofit; -spori (v. -spor), s.m. pl., spori formaţi prin fragmentarea bazipetală sau acropetală a hifelor miceliene; -terofite (v. teror, v. -fit), s.f. pl., formă biologică în care sunt încadrate mixomicetele, ciupercile, algele marine şi ferigile anuale.
TAL02- „talus, talon, astragal". 0 lat. talus „gleznă, călcâi, arşic“ > fr. talo-, engl. id. > rom. talo2-. ■ -scafoid (v. scafo-, v. -id), adj., care se referă la astragal şi la osul scafoid; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a talusului.
TĂLPI- „cârtiţă" 0 lat. talpa „cârtiţă" > fr. tălpi-, engl. id > rom. tălpi-. ■ -form (v. -form), adj., care are aspectul unei cârtiţe.
-TALPIE „căldură, temperatură ridicată". 0 gr. thalpos „încălzire, căldură" > fr. -thalpie, germ. id., engl. -thalpy> rom. -talpie.
TAMNO- „tufiş". 0 gr. thamnos „tufă, tufiş" > fr. thamno-, engl. id. > rom. tamno-. ■ -fii (v. -fiii), adj. (despre o pasăre) care locuieşte în tufişuri. -TANASIE „moarte, mortificare". 0 gr. thanatos „moarte" > fr. -thanasie, germ. id., engl. '-thanasia, it. -tanasia > rom. -tanasie.
TANATO- (THANATO-) „moarte, mortal, letal, tanatic". 0 gr. thanatos „moarte" > fr. thanato-, engl. id., germ. id., it. tanato- > rom. tanato- şi thanato-. ■ -cenoză (v. -cenozăi), s.f., ansamblu de organisme moarte sau de fosile din mâlul mării sau al lacurilor; -filozofie (v. filor v. -zofie), s.f., filozofie a morţii; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de moarte; -for (v. -for), adj. (despre un demon) purtător de moarte; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la tanatogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., studiul cauzelor şi mecanismelor care provoacă moartea; -gnostic (v. -gnostic), adj., care este revelator pentru cauza morţii; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a cauzelor unei morţi; -id (v. -id), adj., cu efect mortal; -logie (v. -logie), s.f., disciplină care studiază natura şi cauzele morţii; -morfoză (v. -morfoză), s.f., ansamblu de modificări exterioare, pe care moartea le determină în aspectul elementelor celulare ale organismelor; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., psihologie a morţii; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea în scop terapeutic a proceselor tanatice; sin. terapia morţii; -top (v. -top), adj., s.n. (spaţiu) care esvte ocupat de tanatoce-noză; -topic (v. -topic), adj., referitor la tanatotop. TAPEINO-, v. TAP1NO-.
TAPINO- (TAPEINO-) „plat, neted". 0 gr. tapeinos „jos, scund, plat" > fr. tapeino- şi
tapino-, germ. tapeino-, engl. tapeino- şi tapino-, lat. sav. tapeino- şi tapino- > rom. tapino- şi tapeino-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (persoană) care prezintă tapinocefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie congenitală a cutiei craniene, care este mică şi netedă în partea anterioară.
-TARAXIE „emoţie, tulburare". 0 gr. taraxis „tulburare" > fr. -taraxie, germ. id., engl. -taraxy > rom. -taraxie.
TARDI- „încet, târziu". 0 lat. tardus „încet, greoi, lent" > fr. tardi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tardi-. ■ -fior (v. -fior), adj. (despre o floare) care înfloreşte târziu; -grade (v. -grad), adj., s.n. pl. ‘1. Adj. Care merge încet. 2. S.n. pl. Grup de animale nevertebrate edentate, cu corpul oval şi care se deplasează greoi pe cele patru perechi de picioare.
TARS-, v. TARSO1-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere în regiunea tarsiană; -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a oaselor tarsului; -ectopie (v. -ectopie), s.f., dislocare a tarsului. TARSOr „tars, tarsian". 0 gr. tarsos „talpa piciorului" > fr. tarsogerm. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. tarso^-. ■ -clast (v. -clast), s.n., aparat pentru redresarea ortopedică extemporanee a picioarelor strâmbe; -clazie (v. -clazie), s.f., fracturare închisă a oaselor tarsiene; -fimă (v. -fimă), s.f., tumoare a tarsului; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a articulaţiei tarsului. TARSO2- „pleoapă*4. 0 gr. tarsos „marginea ploa-pei" > fr. tarso-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. tarsoz-. ■ -malacie (v. -malacie), s.f., ramolisment al pleoapei; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a unei pleoape distruse; -rafie (v. -rafie), s.n., sutură chirurgicală a pleoapei; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a lamelor tarsiene ale pleoapei.
TASI- „stare de tensiune, tendinţă". 0 gr. tasis „tensiune, tendinţă44 > fr. tasi-, engl. id., germ. id.
>	rom. tasi-. ■ -chinezie (tasikinezie) (v. -chinezie), s.f., stare de tensiune manifestată printr-o dorinţă irezistibilă de a se mişca, de a alerga, observată la psihopaţi.
TAUMAT-, v. TAUMATO-. ■ -urg (v. -urg), adj., s.m. (persoană) care face minuni; -urgie (v. -urgie), s.f., puterea de a face minuni. TAUMATO- „minune, miracol, miraculos44. 0 gr. thauma, thaumatos „miracol, minune" > fr. thaumato-, engl. id. > rom. taumato-. ■ -genie (v. -geniei), s.f., doctrină a organizării miraculoase a vieţii; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a faptelor supranaturale; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., adoraţie a faptelor miraculoase.
TAUR-, v. TAURO-. ■ -odonţie (v. -odonţie), s.f., dezvoltare excesivă a cavităţii pulpare a molarilor.
TAURO- „taur44. O gr. tauros „taur44 > fr. tauro-, engl. id., it. id.f germ. id. > rom. tauro-. ■ -bol (v.
386
-bol), s.n., sacrificiul unui taur adus zeului Mithra şi zeiţei Cibele; -cefal (v. -cefal), s.m., monstru mitic cu cap de taur; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de tauri; -mahie (v. -mahie), s.f. 1. Luptă a taurilor cu oamenii. 2. Arta de a lupta cu taurii, în arenă; -morf (v. -morf), adj., cu înfăţişare de taur.
TAUT-, v. TAUTO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., epitet specific care repetă numele generic al plantei sau al animalului; -onimie (v. -onimie), s.f., stare în care acelaşi nume este dat atât unui gen, cât şi uneia dintre speciile sau subspeciile sale. TAUTO- „la fel, identic, acelaşi". 0 gr. tauto „acelaşi" > fr. tauto-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. tauto-. ■ -cron (v. -cron), adj. 1. Care se produce la intervale identice de timp. 2.Care este situat la intervale egale de timp; -cronism (v. -cronism), s.n., proprietate a unui punct material, care, pornind fără viteză iniţială, descrie o curbă tautocronă; -fonic (v. -fonic), adj., referitor la tautofonie; -fonie (v. -fonie), s.f., repetiţie supărătoare a aceloraşi sunete sau articulaţii; -gramă (v. -gramă), s.f., gen de poezie în care toate cuvintele încep cu aceeaşi literă; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Greşeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiaşi idei, formulată cu alte cuvinte. 2. Judecată în care subiectul şi predicatul sunt exact aceeaşi noţiune. 3. Expresie care, în cadrul unui sistem formal, este adevărată în orice interpretare; -mer (v. -mer), adj. (despre o substanţă) care prezintă tautomerie; sin. tautomeric; -merie (v. -merie), adj., tautomer*; -merie (v. -merie), s.f. 1. Caracteristică a unor substanţe organice izo-mere de a trece cu uşurinţă una în cealaltă. 2. Redistribuţie a atomilor de hidrogen în moleculele compuşilor organici.
TAX-, v. TAXO-. ■ -odonte (v. -odont), adj., s.n. pl. 1. Adj. (Despre un tip de dentiţie) La care dinţii, alternând cu fosete dentare, sunt dispuşi perpendicular pe platoul cardinal. 2. S.n. pl. Ordin de lamelibrafohiate marine omomiare, sedentare sau fixate, cu dentiţie de tip taxodont.
TAXI- „ordine, aranjare, dispoziţie". 0 gr. taxis „ordine, rang, aranjare" > fr. taxi-, engl. id., germ. id. > rom. taxi-. ■ -corn (v. -corn), adj. (despre insecte) care are antenele dispuse în ordine; -dermie (v. -dermie), adj., referitor la taxidermie; -dermie (v. -dermie), s.f., arta împăierii animalelor; -logie (v. -logiei), s.f., taxologie*; -nomie (v. -nomie), s.f., taxonomie* (1); -terie (v. -terie), s.f., anomalie cu puţine abateri de la forma normală a vegetalelor.
-TAXIE „ordine, aranjament, dispunere". 0 gr. taxis „ordine, aranjament" > fr. -taxie, engl. -taxy şi -taxie, germ. -taxie, lat. sav. -taxia > rom. -taxie.
TAXO- „ordine, aranjare, dispunere". 0 gr. taxis, taxeos „aranjare, ordine, aranjament" > fr. taxo-, germ. id., engl. id. > rom. taxo-. ■ -cen (v.
-cen2), asociaţie naturală apropiată ecologie şi taxonomic; -cenologie (v. cenoi-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu clasificarea grupărilor naturale de plante şi de animale; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă a clasificărilor; sin. taxilogie; -nomie (v. -nomie), s.f. 1. Ştiinţă a legilor de clasificare a organismelor vii; sin. taxinomie. 2. Studiu al unei grupe de plante sau de animale din punctul de vedere al clasificării şi descrierii speciilor.
TE-, v. TEO-. ■ -andrie (v. -andrie), s.f., natura divină şi umană al lui Christos, în concepţia creştină; -antropie (v. -antropie), s.f. 1. Caracterul uman şi divin al divinităţii. 2. Atribuire a unor calităţi umane unor divinităţi; -onim (v. -onim), s.n., nume de zeu; -onimie (v. -onimie), s.f., ramură a lingvisticii care studiază numele de zeităţi; -urg (v. -urg), s.m., practiciant al teurgiei; -urgie (v. -urgie), s.f., operaţie magică, proprie ermetismului elenistic, prin care se stabilea un contact cu divinităţile celeste şi cu forţele supranaturale, printr-o evocare.
TEATRO- „teatru, spectacol, teatral". 0 gr. thea-tron „teatru" > fr. theâtro-, engl. id. > rom. teatro-. m -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de reprezentaţiile teatrale; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în teatrologie; -logie (v. -logie), s.f., disciplină care tratează despre istoria, teoria, estetica şi critica teatrală; -manie (v. -manie), s.f., obsesie morbidă pentru teatru; -tecă (v. -tecă), s.f., cglecţie a celor mai bune spectacole ale unui teatru, realizate într-o perioadă de timp; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizarea improvizaţiilor teatrale în scop terapeutic.
TEC-, v. TECO-. ■ -odont (v. -odont), adj., s.n. pl. 1. Adj. Cu dinţii fixaţi în alveole. 2. S.n. pl. Saurieni fosili din triasic, având dinţii comprimaţi şi fixaţi în alveole.
TECA- „teacă, cochilie, conceptacul". 0 gr. theke „cutie, casetă, teacă" > fr. theca-, engl. id., germ. theka-, lat. sav. theca- > rom. teca-. ■ -dactil (v. -dactil), adj. (despre un animal) cu degetele înconjurate de piele; -for (v. -for), adj., s.n. 1. Adj. (Despre o plantă) Care poartă teci. 2. S.n. Suportul vegetal al tecii; -spor (v. -spor), adj., s.m. (spor) închis într-un conceptacul; -stom (v. -stom), adj. (despre păsări) cu ciocul în formă de teacă.
-TECĂ „receptacul, conceptacul, capsulă, teacă, învelitoare, dulap". 0 gr. theke „cutie, casetă, dulap"
>	fr. -theque, it. -teca, germ. -thek> rom', -tecă. TECI- „teacă". 0 lat. theca „învelitoare, teacă" > fr. theci-, engl. id., lat. sav. id. > rom. teci-. ■ -fer (v. -fer), adj., car^ poartă teci; -form (v. -form), adj., în formă de teacă.
-TECIE „teacă, înveliş, capsulă". 0 gr. theke „teacă, dulap, cutie" > fr. -thecie > rom. -tecie. -TECIU „receptacul, capsulă, lojă". 0 gr. theke „cutie, teacă" > fr. -thecium, germ. id., engl. id.f lat. sav. id. > rom. -teciu.
387
TECNO- „imatur, tânăr". 0 gr. teknon „copii" > fr. tecno-, germ. tekno-, it. tecno-, engl. tekno-
>	rom. tecno-. ■ -cit (v. -cit), s.n., element celular tânăr, tranzitoriu între mielocit şi gra-nulocitul nesegmentat; -spor (v. -spor), s.m., spor rezultat nemijlocit din organele de reproducere mascule sau femele.
TECO- „teacă, înveliş, cochilie". 0 gr. theke „cutie, casetă, teacă" > fr. theco-, engl. id., germ. theko- > rom. teco-. m -for (v. -for), adj. (despre o pasăre) înzestrat cu o teacă elastică sub maxilarul inferior; -morf (v. -morf), adj., în formă de teacă; -zom (v. -zom), adj., s.m. (animal) cu corpul înzestrat cu cochilie.
TECTI- „acoperiş, dorsal". 0 lat. tecîum „acoperiş" > fr. tecti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tecti-. m -branh (v. -branh), adj., care are branhiile dorsale acoperite; -form (v. -form), adj., în formă de acoperiş.
-TECTIC „care topeşte, care se lichefiază". 0 gr. tektos „topit, solubil" > fr. -tectique, engl. -tectic, germ. -tektisch > rom. -tectic.
TECTOr „structură, organizare". 0 gr. tekton „constructor, dulgher" > fr. tecto-, engl. id., germ. tekto-, lat. sav. tecto- > rom. tecto^-. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce structuri geologice de cutare şi faliere; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la tectogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a structurilor geologice de cutare şi faliere; sin. tectonogeneză; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Ştiinţă a organizării sistemelor, prefigurând teoria sistemelor şi a ciberneticii. 2. Ramură a morfologiei care se ocupă cu structura organismelor, în special cu aceea a coloniilor de animale (spongiere, briozoare etc.); -plesiotip (tecto-pleziotip) (v. plesio-, v. -tip), s.n., exemplar vegetal ales pentru analiza structurii microscopice a tipului iniţial al speciei sau al genului, dar cu exemplarele descrise mai târziu; -tip (v. -tip), s.n., fragment al exemplarului vegetal tipic, utilizat pentru analize microscopice; -tipic (v. -tipic), adj., relativ la tectotip.
TECT02- „acoperiş". 0 lat. tectum „acoperiş" > fr. tecto-, engl. id. > rom. tectc^-. ■ -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (persoană) care prezintă tectocefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., anomalie congenitală constând în prezenţa unei cutii craniene turtite, în formă de acoperiş de casă.
TECTONO- „structură, organizare". 0 gr. tekton, tektonos „constructor, zidar, dulgher" > germ. tektono- > rom. tectono-. ■ -genetic (v. -genetic), adj., referitor la tectonogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., tectogeneză*; -sferă (v. -sferă), s.f., geosferă de la periferia globului terestru, în care materialele componente iau parte la procesele orogenetice şi epirogenetice care afectează scoarţa.
TEFR-, v. TEFRO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini cenuşii; -ant (v. -ant), adj., cu flori cenuşii.
TEFRO- „cenuşiu, cenuşă, substanţă cenuşie". 0 gr. tephros „cenuşiu, gri" > fr. tephro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. tefro-. • -cefal (v. -cefal), adj., cu capul cenuşiu; -cronologie (v. crono-, v. -logiei), s.f., cronologie bazată pe studierea depozitelor vulcanice; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze de culoare cenuşie; -malacie (v. -malacie), s.f., formă particulară de mielomalacie constând în atrofierea izolată şi neprogresivă a muşchilor mici ai mâinii; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie prin examinarea cenuşii unui sacrificiu; -trih (v. -trih), adj., cu peri cenuşii.
-TEGĂ „acoperiş, porţiune întărită". 0 gr. tege „acoperământ" > fr. -tege, engl. -tega, germ. id., lat. sav. id. > rom. -tegă.
TEGULI- „ţiglă, acoperiş". 0 lat. teguia „ţiglă" > fr. teguii-, engl. id. > rom. teguii-. ■ -col (v. -coli), adj. (despre un organism vegetal) care creşte pe acoperişuri sau pe ţiglele caselor; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) care este dispus ca ţiglele de pe acoperişul caselor. -TEHNIC „relativ la tehnică, de tehnică, tehnic". 0 gr. tekhnikos „referitor la tehnică, tehnic" > fr. -technique, engl. -technic, germ. -technik> rom. -tehnic.
-TEHNIE „procedeu tehnic, tehnică". 0 gr. tekhne „meserie, artă, procedeu" > fr. -technie, engl.
-techny, it. -tecnia > rom. -tehnie.
TEHNO- „tehnică, profesie, tehnic, tehnician". 0 gr. tekhne „meserie, meşteşug, procedeu" > fr. techno-, engl. id., germ. id. > rom. tehno-. ■ -crat (v. -crat), s.m. şi f., adept al tehnocraţiei; -cratic (v. -cratic), adj., referitor la tehnocraţie; -craţie (v. -craţie), s.f., orientare în politologia şi sociologia contemporană care postulează ideea ca puterea să aparţină oamenilor de ştiinţă, tehnicienilor şi organizatorilor şi nu factorilor politici; -fii (v. -fiii), adj. (despre o specie animală) care se adaptează uşor la civilizaţia tehnică; -fobie (v. -fobie), s.f., aversiune morbidă faţă de tehnică; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a diferitelor profesii şi a procedeelor lor de lucru; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în tehnologie; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Ştiinţă a procedeelor şi a mijloacelor de prelucrare a materialelor. 2. Ansamblu al proceselor, metodelor, operaţiilor etc., utilizate cu scopul obţinerii unui anumit produs; -nomie (v. -nomie), s.f., disciplină care studiază principalele principii ale tehnicii; -pat (v. -pat), s.m. şi f., persoană care prezintă tehnopatie; -patie (v. -patie), s.f., denumire generică pentru bolile profesionale; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., ramură a patologiei care tratează despre bolile produse prin deficienţe în tehnica întreţinerii şi exploatării animalelor; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., ramură a psihologiei care se ocupă de mijloacele aplicării practice a psihologiei teoretice; -sferă (v. -sferă), s.f., zonă de activitate tehnică a omului.
388
TEICO- „membrană". 0 gr. teikhos „zid, perete"
>	fr. teicho-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. teico-. ■ -zom (v. -zom), s.m., picătură sau sferulă din membrana celulară.
TEL-, v. TELE-. ■ -algie (v. -algie), s.f., senzaţie de durere care apare în altă parte decât în locul leziunii; -angiectazie (v. angi/o-, v. -ectazie), s.f., dilataţie a vaselor capilare din piele; -encefal (v. -encefal), s.n., partea anterioară a creierului. TELE- „departe, de la distanţă, de departe, televiziune". 0 gr. teie „departe de, la distanţă" > fr. tele-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. tele-. ■ -autograf (v. auto-, v. -graf), s.n., aparat care poate transmite la distanţă scrisul şi desenele; -autografie (v. auto-, v. -grafie), s.f., transmitere la distanţă a scrisului şi desenelor prin intermediul teleautografului; -biometrie (v. bio-, v. metrie^, s.f., studiu de la distanţă al fenomenelor biologice; -cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s.f., înregistrare a electrocardiogramei de la distanţă; -chinezie (telekinezie) (v. -chinezie), s.f., acţiune mecanică la distanţă fără instrumente materiale; -cinematograf (v. cinemato-, v. -graf), s.n., aparat care serveşte la transmiterea unui film de lung metraj la televiziune; -cinematografie (v. cinemato-, v. -grafie), s.f., producţie de filme pentru televiziune; -clinometru (v. elino-, v. -metrui), s.n., instrument cu ajutorul căruia se măsoară deviaţia sondelor de la verticală, la care indicaţiile sunt transmise, pe cale electrică, la suprafaţă; -dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la tele-dinamie; -dinamie (v. -dinamie), s.f., acţiune de transmitere la distanţă a energiei; -fon (v. -fon), s.n., telecomunicaţie constând în realizarea de convorbiri la distanţă prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; -fonie (v. -fonie), s.f., transmitere bilaterală la distanţă a sunetelor cu ajutorul telefonului; -fonofobie (v. fonor, v. -fobie), s.f., teamă morbidă de convorbirile telefonice; -fonometrie (v. fonor, v. -metriei), s.f., operaţie de determinare a calităţii transmisiunilor telefonice; -fonometru (v. fonor, v. -metru^, s.n., aparat care indică numărul şi durata convorbirilor telefonice; -fotografie (v. foto-, v. -grafie), s.f., transmitere de imagini statice prin intermediul curentului electric; -gamie (v. -gamie), s.f., capacitate a unor indivizi masculi de a atrage femelele de la mare distanţă, datorită eliberării unor substanţe specifice, numite feromoni; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la telegeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., reproducere prin însămânţare •artificială; -gnozie (v. -gnozie), s.f., cunoaştere prezumtivă a evenimentelor îndepărtate ca loc sau ca timp, pe alte căi decât cele perceptive sau intelectuale; sin. telegnozis; -gonie (v. -gonie), s.f., teorie potrivit căreia o femelă, fecundată de un mascul, va prezenta modificări
persistente care, ulterior, vor influenţa descendentul rezultat dintr-o nouă încrucişare cu alt mascul; -graf (v. -graf), s.n., aparat folosit pentru producerea, recepţia şi transformarea semnalelor telegrafice în scopul transmiterii telegramelor; -grafie (v. -grafie), s.f., transmitere, la distanţă, prin semnale electromagnetice, optice etc. a unui text scris; -gramă (v. -gramă), s.f., comunicare transmisă cu ajutorul telegrafului sau al radiotelegrafului; -limnigraf (v. limni-, v. -graf), s.n., limnigraf comandat de la distanţă; -manie (v. -manie), s.f., preocupare excesivă pentru emisiunile de televiziune; -metrie (v. -metriei), s.f., tehnică a măsurării distanţelor cu ajutorul telemetrului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument optic utilizat la măsurarea rapidă a distanţei care separă un observator de un punct depărtat sau inaccesibil; -morfoză (v. -morfoză), s.f., schimbare a formei unui organ sau organism sub influenţa unor stimuli care acţionează de la distanţă; -opsie (v. -opsie), s.f., tulburare în perceperea distanţelor prin care obiectele sunt percepute la o distanţă mai mare decât sunt în realitate; -pat (v. -pat), s.m., persoană care practică telepatia; -patie (v. -patie), s.f., posibilitate parapsihologică de a transmite gândul la distanţă, fără intermediul organelor de simţ; -pedagogie (v. ped/or, v. -agogie), s.f., ramură a pedagogiei care studiază problemele teoretice şi practice ale instrucţiei şi educaţiei prin televiziune; -radiofotografie (v. radio-, v. foto-, v. -grafie), s.f., aplicare a televiziunii îr> radiofotografie; -radiografie (v. radio-, v. -grafie), s.f., radiografie care se execută plasând sursa de raze ia o distanţă mare de subiect; -radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s.f., aplicare a televiziunii la radioscopie; -radioterapie (v. radio-, v. -terapie), s.f., radioterapie la care sursa de raze se află la o distanţă mare; -scaf (v. -scaf), s.n., teleferic submarin care circulă pe un plan înclinat; -scop (v. -scop), s.n., instrument optic utilizat la observarea corpurilor cereşti; -seismogramă (v. seismo-, v. -gramă), s.f., înregistrare grafică a unui cutremur de pământ sensibil omului, cuprinzând faza iniţială, şocul propriu-zis şi faza finală; -stereograf (v. stereo-, v. -graf), s.n., aparat cu care se pot transmite la distanţă desene, texte, fotografii etc., imprimate în prealabil pe un film special; -stereoscop (v. stereo-, v. -scop), s.n., aparat care permite, prin lărgirea câmpului vizual, o mărire a paralaxelor, ceea ce generează efecte de vedere în relief; -tecă (v. -tecă), s.f., colecţie de filme de televiziune; -termometru (v. termo-, v. -metrui), s.n., termometru a cărui citire se face de la distanţă; -tip (v. -tip), s.n., instalaţie telegrafică la care receptarea semnalelor se realizează sub formă de caractere tipografice; -top (v. -top), s.n., aparat topografic format
389
dintr-o busoiă şi un teiemetru optic cu bază variabilă; -toxic (v. -toxic), adj. (despre o substanţă toxică, insecticid etc.) care se răspândeşte în mediul ambiant.
TELEOi- „complet, total“. 0 teleos „perfect, com-plef > fr. teleo-, engl. id., germ. id. > rom. teleo^-. ■ -branh (v. -branh), adj., cu branhiile complete; -ptil (v. -ptil), s.n., penajul propriu-zis al păsărilor, cuprinzând atât penajul juvenil, din prima îmbrăcare după puful embrionar, cât şi penajul pentru faza adultă; -stomi (v. -stom), s.m. pl., peşti evoluaţi, cu organizaţie superioară, fiind cunoscuţi încă din devonian, caracterizaţi prin osificarea progresivă a scheletului şi cu corpul acoperit de solzi; -zaur (v. -zaur), s.m., croco-dilian fosil din era secundară.
TELEO2- „scop, finalitate". 0 gr. telos, teleos „scop, sfârşit, ţintă" > fr. teleo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. teleoz-. ■ -fază (v. -fază), s.f., telofază*; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Teorie a finalităţii. 2. Concepţie filozofică idealistă care susţine că procesele din univers s-ar desfăşura în conformitate cu un anumit scop; -nomie (v. -nomie), s.f. 1. Mod de explicare ştiinţifică a comportamentului orientat al sistemelor biologice. 2. Mecanism de reglare celulară, determinat în mod obiectiv de anumite legităţi; -taxie (v. -taxie), s.f., orientare de la distanţă a unui animal, în sensul apropierii sau depărtării de o sursă de excitaţie luminoasă, calorică etc. -TELEOZĂ „final, finalitate". 0 gr. teleios „terminat, sfârşit" > fr. -teleose, engl. -teleose > rom. -teleoză.
TELEUTO- „matur, final". 0 gr. fe/eufe „final, desăvârşire" > fr. teleuto-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. teleuto-. ■ -sor (v. -sor), s.m., cuib de teleutospori maturi; -spori (v. -spor), s.m. pl., celule reproducătoare asexuate care se formează la sfârşitul perioadei de vegetaţie.
TELI- (THELI-) „femeie, femei". 0 gr. thelys „femeie" > fr. thely-, engl. id., germ. id., lat. sav. id.
>	rom. teii- şi theli-. ■ -blast (v. -blast), s.n., gamet femei matur; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la teleblaste; -gen (v. -geni), adj. (despre o femelă) care naşte mai mulţi descendenţi de sex feminin, decât de sex masculin; -genic (v. -genic), adj., relativ la teligenie; -genie (v. -geniei), s.f., producere de urmaşi în majoritate sau în exclusivitate femeii; -plasmă (v. -plasmă), s.f., protoplasmă a celulelor germinative feminine; -toc (v. -toc), adj., referitor la partenogeneza producătoare numai de femeie; -tochie (thelitochie) (v. -tochie), s.f., tip de partenogeneză numai cu urmaşi de sex femei; -tonic (v. -tonic), adj., rezultat prin partenogeneză.
-TELIC „care evoluează, evolutiv". 0 gr. telos „capăt, sfârşit, scop" > engl. -telic, lat. sav. -telicus > rom. -telic.
-TELIE1 „mamelă, mamelon". 0 gr. thele „mamelon" > fr. -thelie, germ. id., it. -telia, lat. sav. -thelia > rom. -telie 1.
-TELIE2 „distanţă, depărtare". 0 gr. telos „capăt, sfârşit" > fr. -telie, engl. -telia > rom. -telie2. TELIO- „la depărtare, la distanţă". 0 gr. teleios „capăt, final" > engl. telio-, lat. sav. id. > rom. telio-. u -sor (v. -sor), s.m., agregat format din hife organogene, producătoare de teliospori; -spor (v. -spor), s.m., spor sexuat binucleat, cu rol de rezistenţă, reproducere şi de răspândire, specific uredinalelor şi ustilaginalelor. -TELIU „strat celular". 0 gr thele „ridicătură, mamelon" > fr. -thelium, germ. id., engl. id. > rom. -teliu.
TELMA- „baltă, mlaştină". 0 gr. telma „mlaştină"
>	fr. telma- > rom. telma-. ■ -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme eu timp scurt de dezvoltare, adaptate la viaţa din bălţi şi din mlaştini. TELMATO- „mlaştină, baltă". 0 gr. telma, telma-tos „mlaştină" > fr. telmato-, germ. id., engl. id. > rom. telmato-. ■ -biont (v. -biont), adj., s.n. (organism) care trăieşte în apele stătătoare, în bălţi şi mlaştini; -fii (v. -fih), adj., care preferă locurile mlăştinoase; -filie (v. -filiei), s.f., afinitate a unor organisme animale sau vegetale pentru locurile mlăştinoase; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc pe terenurile mlăştinoase; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul mlaştinilor. -TELMĂ „mlaştină, apă stătătoare, baltă". 0 gr. telma „apă stătătoare, mlaştină" > fr. -telma, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. telmă. TELOr „capăt, sfârşit, final, terminal, extrem". 0 gr. telos „capăt, sfârşit, extremitate" > fr. telo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. telo1-. ■ -blaste (v. -blast), s.n. pl., celule care apar după formarea gastrulei în cavitatea blastoceliană, în regiunea blastoporului; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la teloblaste; -blastie (v. -blastie), s.f., tip de formare a mezodermului sau a mezoblastului la metazoarele protostomiene, începând de la câteva celule iniţiale; -cel (v. -ceh), s.n., cavitate a telencefalului; -centric (v. -centric), adj. (despre un cromozom) cu centromerul terminal; -chineză (v. -chineză), s.f., stadiu final al cariochinezei, în care doi nuclei sunt deja formaţi; -crat (v. -crat), adj., situat între mezocrat şi criocrat, încheind ciclul unei noi perioade glaciare; -cromomere (v. cromo-, v. -mer), s.n. pl., cromomere localizate terminal; -cromozom (v. cromo-, v. -zom), s.m., cromozom cu centromer terminal; -dendron (v. -dendron), s.m., arborizaţie terminală a unui axon; -fază (v. -fază), s.f., ultima fază a mitozei, în care se formează nucleul şi noua membrană; sin. teleofază; -fragmă (v. -fragmă), s.f., membrană subţire care intersectează discul izotropic în fibra musculară şi formează marginea unui sarcomer; sin. membrana lui Krause; -izodizomic (v. izo-, v. di-, v. -zomic), adj. (despre o celulă) care, în locui unei perechi de cromozomi, are un
390
telocentric şi un izocromozom, ambii pentru unul dintre braţele unuia dintre cromozomii absenţi; -lecit (v. -lecit), adj. (despre ou) care se caracterizează printr-un volum remarcabil de vitelus la unul dintre poli; sin. telolecitic; -Iernă (v. -lemăi), s.f., membrană situată peste o plăcuţă motorie terminală într-o fibră musculară scheletică; -mere (v. -mer),’ s.n. pl., capete ale cromozomilor situaţi distal faţă de centromer; -merie (v. -merie), adj., referitor la telomere; -sindeză (v. -sindeză), s.f., proces de împerechere cap la cap a cromozomilor omologi, în cursul primei diviziuni meiotice; -taxie (v. -taxie), s.f., deplasare a unui organism pe direcţia de acţiune a stimulului; —tri-zomic (v. tri-, v. -zomic), adj. (despre un organism monozomic) care are în locul cromozomului absent un telocentric şi un izocromozom pentru unul dintre braţele cromozomului lipsă; -zom (v. -zom), s.m., cromozom telocentric, având centromerul situat la extremitatea cromatidelor; -zomic (v. -zomic), adj., referitor la telozom.
TEL02- „mamelon". 0 gr. thele „mamelon" > fr. thelo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. telo2-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de mamelon; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie prin mamelon.
TELURO- „pământ, terestru". 0 lat. teiius, teiiuris „pământ, ţinut" > fr. teiiuro-, engl. id. > rom. teiuro-. u -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument electronic pentru măsurarea distanţelor, care utilizează unde electro-magnetice din domeniul invizibil. 2. Aparat care serveşte la măsurarea rezistenţelor de pământ.
TEMATO- „temă, subiect". 0 gr. thema, thema-tos „subiect" > fr. themato- > rom. ternato-.'m -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care tratează despre istoria şi circulaţia temelor în literatura universală.
TEMNO- „divizat, împărţit". 0 gr. temno, temnein „a tăia" > fr. temno-, engl. id., lat. sav. id. > rom. temno-. ■ -cefali (v. -cefal), s.m. pl., ordin de viermi platelminţi, cuprinzând specii parazite, la care partea anterioară are două sau mai multe prelungiri tentaculare; -spondili (v. -spondil), s.m. pl., ordin de amfibieni stegocefali, cu scheletul complet osificat, având vertebrele formate din mai multe piese nesudate.
-TEN „fir, filament, panglică". 0 gr. tainia „bandă, panglică" > fr. -tenet germ. -tăn, engl. -tene
>	rom. -ten.
TEN-, v. TENO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere în tendoanele muşchilor; sîn. tenodinie; -odinie (v. -odinie), s.f., tenalgie*.
TENEBRI- „loc întunecos". 0 lat. tşnebrae „întuneric" > fr. tenebri-, engl. id. > rom. tenebri-. ■ -col (v. -coli), adj. (despre un organism vegetal) care creşte în locuri întunecoase.
TENELI- „subţire, delicat". 0 lat. teneiius „gingaş, delicat" > lat. sav. teneili- > rom. teneii-. m -fior (v. -fior), adj., cu flori delicate, gingaşe;
-foliu (v. -foliu), adj.., cu frunze sau foliole subţiri.
TENI- „tenie, panglică". 0 lat. taenia „bandă, panglică" > fr. teni-, engl. taeni- > rom. teni-. » -cid (v. -cid), adj., s.n. (medicament) care distruge teniile; -form (v. -form), adj., în formă de tenie; -fug (v. -fug), adj., s.n. (substanţă) care provoacă expulzarea teniilor.
-TENIE „panglică, bandă". 0 gr. tainia „bandă, cordea, panglică" > fr. -tenie, germ. id., it. -tenia, lat. sav. id., engl. id. > rom. -tenie.
TENIO- „panglică, tenie". 0 gr. tainia „bandă, cordea, panglică" > fr. taenio-, engl. tenio- şi taenio-, lat. sav. taenio- > rom. tenio-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze în formă de panglică; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă obsesivă faţă de tenii; -id (v. -id), adj. 1. în formă de panglică. 2. în formă de tenie; -rine (v. -rine), s.m., specie de ţânţar cunoscut pentru rolul pe care-l deţine în transmiterea filariozei.
TENO- „tendon, ligament". 0 gr. tenon „tendon" > fr. teno-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. teno-. ■ -cite (v. -cit), s.n. pl., celule conjunctive modificate, prinse între fibrele tendoanelor; -deză (v. -deză), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a unui tendon de os; -fite (v. -fit), s.n. pl., formaţiuni osoase metaplazice sau cartilagi-noase, apărute accidental în structura unui tendon; -fitic (v. -fitic), adj., care se referă la tenofite; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a tendoanelor; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la tenoliză; -liză (v. -liză), s.f., intervenţie chirurgicală prin care un tendon este eliberat din ţesuturile din jur; -logie (v. -logiei), s.f., studiul tendoanelor; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru afecţiunile tendoanelor; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică de refacere a unui tendon distrus; sin. tenontoplastie; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a ligamentelor; sin. tenontorafie; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în tenotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de secţionare a unui tendon; sin. tenontotomie. TENONT-, v. TENONTO-. ■ -odinie (v. -odinie), s.f., durere în tendoanele muşchilor.
TENONTO- „tendon, ligament". 0 gr. tenon, te-nontos „tendon" > fr. tenonto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. tenonto-. ■ -plastie (v. -plastie), s.f., tenoplastie*; -rafie (v. -rafie), s.f., tenora-fie*; -tomie (v. -tomie), s.f., tenotomie*. TENSIO- „tensiune, tensional". 0 lat. tensio „întindere, alungire" > fr. tensio-, engl. id. > rom. tensio-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul tensiunilor mecanice în materialele transparente, utilizând fenomenul de birefringenţă tensională; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument pentru determinarea tensiunii arteriale. 2. Instrument cu care se măsoară deformările unui corp supus unor tensiuni exterioare.
391
TENSO- „alungire, deformaţie". 0 lat. tensus „întins, alungit" > fr. tenso-, germ. id., engl. id.
>	rom. tenso-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., determinare a tensiunilor din piesele finite supuse la solicitări, prin măsurarea deformaţiilor; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea deformaţiei pieselor supuse la tensiuni exterioare.
TENTACULI- „tentacul, tentacular". 0 lat. tz. ten-tacuium „antenă, tentacul" > fr. tentaculi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tentaculi. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu tentacule; -form (v. -form), adj., care are forma unui tentacul.
TENUI- „subţire, fin". 0 lat. tenuis „subţire, fin" > fr. tenui-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tenui-. ■ -caul (v. -caul), adj., cu tulpina subţire; -corn (v. -corn), adj. (despre o insectă) care are antene subţiri; -fior (v. -fior), adj., cu flori subţiri; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze subţiri; -ped (v. -ped2), adj., cu picioare subţiri; -rostre (v. -rostru), adj., s.f. pl. 1. Adj. pl. Cu ciocul fin şi subţire. 2. S.f. pl. Subordin de păsărele cu ciocul lung şi subţire.
TEO- „zeu, divinitate, putere divină, divin, ecleziastic, religios". 0 gr. theos „zeu, zeitate,, > fr. theo-, germ. id., engl. id., it. teo- > rom. teo-. ■ -botanologie (v. botano-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază plantele menţionate în lucrările ecleziastice; -centric (v. -centric), adj., care 'situează pe Dumnezeu în centrul experienţei religioase; -crat (v. -crat), s.m., membru al unei teocraţii; -craţie (v. -craţie), s.f., formă de guvernământ în care autoritatea, considerată ca emanând de la divinitate, este exercitată de către casta sacerdotală; -dicee (v. -dicee), s.f., doctrină filozofică şi religioasă, conform căreia lumea este opera perfectă a divinităţii, răul având altă origine; sin. teologie naturală; -fagie (v. -fagie), s.f., ritual care constă în devorarea simbolică a unui zeu de către populaţie; -fanie (v. -fanie), s.f.
1. Apariţie sau manifestare a divinităţii în formă . personală sau impersonală. 2. Obiect în care se realizează manifestarea divină; -filantrop (v. fil/o3-, v. -antrop), s.m., adept al teofilantropiei; -filantropic (v. filo3-, v. -antropic), adj., care se referă la teofilantropie; -filantropie (v. fil/o3-, v. / -antropie), s.f., doctrină filozofică fondată pe credinţa într-un Dumnezeu puternic şi bun, fără practicarea vreunui cult; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de pedeapsa divină; -foric (v. -foric), adj., s.n. (nume) aparţinând unei divinităţi; -gamie (v. -gamie), s.f., împerechere a unui zeu cu o muritoare, prin care se acredita ideea descendenţei divine a copilului dobândit; -gonie (v. -gonie), adj., relativ la teogonie; -gonie (v. -gonie), s.f. 1. Ansamblul divinităţilor care formează mitologia unui popor şi care se caracterizează printr-o origine analoagă. 2. Doctrină referitoare la originea zeilor dintr-o mitologie dată; -Iatrie (v. -Iatrie),
s.f., adoraţie a unui zeu; -log (v. -log), s.m., specialist în teologie; ^logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu expunerea şi fundamentarea teoretică a izvoarelor şi dogmelor unei religii; -mahie (v. -mahie), s.f., luptă mitică între zei; -manie (v. -manie), s.f., stare patologică religioasă contemplativă; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie pe baza oracolelor inspirate de divinitate; -morf (v. -morf), adj., cu înfăţişare de zeu; sin. teomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., teomorf*; -patie (v. -patie), s.f., emoţie religioasă provocată de meditaţia asupra divinităţii; -zof (v. -zof), s.m. şi f., adept al teozofiei; -zofie (v. -zofie), s.f., doctrină mistică vizând atât cunoaşterea lui Dumnezeu prin aprofundarea vieţii interioare, cât şi acţiunea asupra universului prin mijloace supranaturale.
TER-, v. TER02- ■ -eutanasie (v. eu-, v. -tanasie), s.f., eliminare prenatală a embrionilor cu malformaţii congenitale sau cu erori înnăscute de metabolism.
-TERAPEUTIC „referitor la terapie, curativ". 0 gr. therapeutikos „care îngrijeşte" > fr. -therapeutique, germ. -therapeutik, engl. -therapeutic > rom. -terapeutic.
-TERAPIC „de terapie, curatoriu, curativ". 0 gr. therapeia „îngrijire medicală, tratament" > fr. -therapique, engl. -therapio rom. -terapie. -TERAPIE „tratament, medicaţie, vindecare". 0 gr. therapeia, „tratament, vindecare" > fr. -therapie, germ. id., engl. -therapy, it. -terapia > rom. -terapie. TERAT-, v. TERATO-. ■ -encefalie (v. -encefalie), s.f., nume generic pentru monstruozităţile encefal ice.
TERATO- „monstru, monstruozitate, malformaţie, anomalie, aberaţie morfologică". 0 gr. teras, tera-tos, „monstru" > fr. terato-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. terato-. ■ -dim (v. -dim), s.m., monstru dublu sudat prin regiunea dorsală; -fobie (v. -fobie), s.m., teamă patologică de monştri; -gen (v. -geni), adj. (despre substanţe sau radiaţii) care produce malformaţii congenitale; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la teratogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., producere de monştri sau de monstruozităţi; -genic (v. -genic), adj., referitor la teratogenie; -genie (v. -geniei), s.f., geneza morfozelor teratologice; -id (v. -id), adj., asemănător unui monstru; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în teratologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul aberaţiilor morfologice şi al monstruozităţilor animale şi vegetale; -pag (v. -pag), adj., s.m. (monstru) format din indivizi sudaţi la diverse nivele; -pagie (v. -pagie), s.f., stare a indivizilor teratopagi; -spermie (v. -spermie), s.f., abundenţă de spermatozoizi de forme anormale în lichidul spermatic.
-TERĂ „vară, timpul verii". 0 gr. theros „vară" > fr. -there, engl. id., germ. id. > rom. -teră.
392
TERETI- „cilindric, rotund, circular". 0 lat. teres, teretis „rotund, cilindric" > fr. te reti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tereti-. ■ -caul (v. -caul), adj. (despre un organism vegetal) care are tulpină circulară; -fior (v. -fior), adj., cu flori rotunde; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze rotunde; -rostre (v. -rostru), adj., s.f. pl. (păsări) cu ciocul cilindric; -spin (v. -spin), adj., cu spini cilindrici.
TERGI- „spate, parte dorsală". 0 lat. tergum „spinare, spate, dos" > fr. tergi-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. tergi-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre o insectă) care cară cu spatele; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţele situate pe partea dorsală a organului vegetal.
TERIi- „pământ, terestru, teren". 0 lat. terra „pământ" > fr. terri-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. terh-. u -col (v. -coh), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care trăieşte sau care creşte pe pământ sau lipit de pământ; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante terestre; -gen (v. -gen2), adj. 1. Care a apărut din pământ. 2. (Despre un depozit marin) Format din materiale aduse de pe uscat.
TERI2-, v. TERIO-. ■ -odonte (v. -odont), s.f. pi., reptile fosile din ordinul teromorfelor, cu dentiţie diferenţiată, din care se trag mamiferele.
-TERIE „monstruozitate, anomalie". 0 gr. teras „fiară, monstru" > fr. -terie, germ. id., engl. id., it. -teria, lat. sav. id. > rom. -terie.
TERIO- „fiară, animal sălbatic". 0 gr. therion „fiară, animal sălbatic" > fr. therio-, engl. id., lat. sav. id., it. terio- > rom. terio-. ■ -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie prin observaţia animalelor; -morf (v. -morf), adj. 1. Care prezintă teriomor-fism. 2. (Despre un motiv ornamental) în formă de fiară; sin. teriomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., teriomorf* (2); -morfism (v. -morfism), s.n., natură sau formă animală atribuită divinităţii sau figurilor divine; -tomie (v. -tomie), s.f., disecţia animalelor.
-TERIU „fiară, monstru, animal sălbatic". 0 gr. therion „animal sălbatic" > fr. -therium, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. -teriu.
-TERM „căldură, de căldură, de radiaţie, termic". 0 gr. therme „căldură" > fr. -therme, germ. -therm, engl. -termous, lat. sav. -thermus> rom. -term. -TERMIC „referitor la căldură, de căldură, termic". 0 gr. therme „căldură" > fr. -thermique, engl. -thermic, it. -termico, germ. -thermisch > rom. -termic.
-TERMIE „căldură, radiaţie termică". 0 gr. therme, „căldură" > fr. -thermie, germ. id., it. -termia, engl. -thermy > rom. -termie.
TERMINI- „terminal, apical, situat la vârf". 0 lat. terminus „limită, capăt" > fr. termini-, lat. sav. id.
>	rom. termini-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori situate în vârful unui organ vegetal; -foliu (v. -foliu), adj., cu foliole terminale.
TERMINO- „termen, denumire". 0 lat. terminus „termen, definiţie" > fr. termino-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. termino-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., totalitatea termenilor de specialitate dintr-o disciplină.
TERMITI- „termite". 0 lat. tz. termes, termitis „vierme care roade lemnul" > fr. termiti-, engl. id. > rom. termiti-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care produce moartea termitelor; -col (v. -coh), adj., care locuieşte cu termitele. TERMITO- „termite". 0 lat. tz. termes, termitis „vierme rozător" > fr. termito-, engl. id. > rom. termito-. ■ -fag (v. -fag), adj., s.n. (animal) care se hrăneşte cu termite; -fii (v. -fih), adj., s.n. (animal) care trăieşte în dependenţă de coloniile de termite.
TERMO- „căldură, temperatură, de căldură, termic". 0 gr. therme „căldură" şi gr. thermos „cald"
>	fr. thermo-, engl. id., germ. id., it. termo-, lat. sav. thermo- > rom. termo-. ■ -anemometru (v. anemo-, v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea vitezei vântului, bazat pe măsurarea rezistenţei electrice a unui filament încălzit; -barograf (v. baro-, v. -graf), s.n., termoba-rometru înregistrator; -barometru (v. baro-, v. -metrui), s.n., aparat utilizat pentru măsurarea temperaturii şi a presiunii; -biogramă (v. bio-, v. -gramă), s.f., curbă care indică cantitatea de căldură degajată de un sistem viu, individ, populaţie sau biocenoză; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studierea efectelor temperaturii asupra organismelor vii; -clină (v. -clin), s.f., zonă termică dintr-un lac adânc, care separă două straturi de apă cu temperaturi diferite; sin. metalimnion; -corism (v. -corism), s.n., detaşarea organului vegetal din cauze termice; -croic (v. -croic), adj. (despre un corp) care este diaterman doar pentru anumite radiaţii; -cromie (v. -cromie), s.f., proprietate a unor substanţe colorate de a se închide la culoare prin încălzire şi de a reveni, la nuanţa iniţială, la răcire; -dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la transferul de energie termică; -estezie (v. estezie), s.f., sensibilitate la variaţiile de temperatură; -esteziometru (v. estezio-, v. -metruO, s.n., instrument pentru măsurarea sensibilităţii la căldură; -fază (v. -fază), s.f., stadiul de vernalizare a plantelor; -fen (v. -fen), adj., s.n. (genotip) a cărui expresie fenoti-pică este influenţată de temperatura ambiantă; -fii (v. -fih), adj. (despre un organism) care poate trăi la temperaturi ridicate; -filactic (v. -filactic), adj. (despre un organism) care poate suporta temperaturi ridicate ale mediului ambiant; -filie (v. -filiei), s.f., preferinţă a unor organisme pentru temperaturile ridicate; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante iubitoare de căldură; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de căldură; -fon (v. -fon), s.n., instrument termoacustic, utilizat fie ca emiţător de sunete, fie pentru măsurarea presiunii acustice;
393
-for (v. -for), s.n., aparat format dintr-o pernă de cauciuc umplută cu apă caldă sau încălzită electric, utilizat ca mijloc terapeutic; -gen (v. -geni), adj., s.n. 1. Care produce căldură. 2. S.n. Medicament care se aplică pe corp pentru a obţine o reacţie terapeutică locală; -genetic (v. -genetic), adj., care stimulează producerea de căldură în organism; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de producere a energiei calorice de către organismul animal; -genic (v. -genic), adj., referitor la termogenie; -genie (v. -geniei), s.f., ansamblul tehnicilor având ca scop producerea energiei calorice; -graf (v. -graf), s.n., instrument care înregistrează grafic variaţiile de temperatură; -grafie (v. -grafie), s.f., metodă de diagnosticare, bazată pe identificarea unor zone ale corpului uman, în care temperatura diferă de cea normală, semnalând prezenţa tumorilor; -gramă (v. -gramă), s.f., curbă de înregistrare grafică a temperaturii; -hidroterapie (v. hidror, v. -terapie), s.f., metodă de combatere a infecţiilor interne ale seminţelor, constând în cufundarea acestora în apă caldă la diferite temperaturi şi pentru diferite perioade de timp; -higrograf (v. higro-, v. -graf), s.n., aparat pentru măsurarea temperaturii şi umidităţii aerului; -higrogramă (v. higro-, v. -gramă), s.f., reprezentare grafică a valorilor termohidrice care caracterizează aria de distribuţie a unui organism; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la ter-moliză; -liză (v. -liză), s.f. 1. Descompunere ta unei legături chimice cu ajutorul căldurii. 2. Proces fiziologic prin care organismul cedează mediului ambiant surplusul de căldură; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul căldurii; -manometru (v. mano-, v. -metrui), s.n., aparat care indică în acelaşi timp temperatura şi presiunea; -metrie (v. -metriei), s.f., ramură a fizicii care se ocupă cu metodele de măsurare a temperaturii; -metrograf (v. metro2-, v. -graf), s.n., termometru înregistrator; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea temperaturii; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare morfologică a unui organ vegetal datorită temperaturii; -nastie (v. -nastie), s.f., mişcare produsă de variaţii termice la unele flori, care se închid la frig şi care se deschid la cald; -pauză (v. -pauză), s.f., strat al atmosferei înalte care separă ter-mosfera de exosferă şi în care temperatura rămâne constantă; -pexie (v. -pexie), s.f., proprietate pe care o au corpurile fizice de a fixa căldura; -plaste (v. -plast), s.n. pl., mase plastice având proprietatea de a se înmuia prin încălzire; -plastic (v. -plastic), adj. (despre o substanţă) care devine plastic sub influenţa căldurii şi a presiunii; -pluviometric (v. pluvio-, v. -metric), adj., care se referă la valorile termohidrice care caracterizează aria de distribuţie a unui organism; -scop (v. -scop), s.n., aparat utilizat la punerea în evidenţă a unei diferenţe de temperatură; -scopic
(v. -scopic), adj. (despre un organ vegetal) adaptat pentru recepţionarea variaţiilor termice ale mediului; -scopie (v. -scopie), s.f., măsurare a temperaturii; -sferă (v. -sferă), s.f., strat atmosferic în care temperatura creşte odată cu altitudinea; -stat (v. -stat), s.n., aparat care serveşte la menţinerea unei temperaturi constante într-un circuit sau într-o incintă; sin. termoregulator; -static (v. -static), adj., care este apt de a menţine o anumită temperatură; -stenoterme (v. steno-, v. -term), adj., s.n. pl. (organisme) adaptate la anumite temperaturi ridicate; -tactic (v. -tactic), adj., referitor la termotactism; -tactism (v. -tactism), s.n., mişcare de locomoţie în direcţia temperaturii optimale; sin. termotaxie; -taxie (v. -taxie), s.f., termotactism*; -telefon (v. tele-, v. -fon), s.n., telefon la care vibraţiile sonore sunt produse prin vibraţiile de temperatură ale unui fir subţire de platină; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a căldurii în scop terapeutic; -tropic (v. -tropic), adj., care prezintă termotropism; -tropism (v. -tropism), s.n.
1.	Mişcare de îndreptare către sursa de căldură a unor organe vegetale. 2. Tendinţa larvelor unor paraziţi de a trece dintr-o zonă mai puţin caldă în una mai caldă; -tropofitic (v. tropo-, v. -fitic), adj., referitor la termotropofitie; -tropofitie (v. tropo-, v. -fitie), s.f., formaţiune vegetală caracterizată printr-un anotimp cald şi unul rece. TERNATI- „dispus câte trei, ternat". 0 lat. sav. ternatus „trei câte trei" > fr. temati-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ternati-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori dispuse trei câte trei; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze dispuse trei câte trei.
TERNI- „întreit, trei câte trei". 0 lat. ternus „întreit" > fr. terni-, lat. sav. id. > rom. terni-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori reunite trei câte trei; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze reunite trei câte trei.
TEROi- „vară, timpul verii". 0 gr. theros „vară"
>	fr. thero-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. tero^-. ■ -file (v. -fil2), adj., s.f. pl. (plante) cu frunze căzătoare, rezultate în perioada aceleiaşi veri; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante erbacee anuale, lipsite de capacitatea de a forma organe de hibridare; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la terofite; -megatermă (v. mega-, v. -term), s.f., temperatură medie de vară, de peste 20°C; -mezotermă (v. mezo-, v. -term), s.f., temperatură medie de vară, între 12 şi 20°C; -microtermă (v. micro-, v. -term), s.f., temperatură medie de vară, sub 12°C.
TERO2- „monstru, fiară, animal sălbatic". 0 gr. ther, theros „animal sălbatic, fiară" > fr. thero-, engl. id., lat. sav. id. > rom. teroz-. ■ -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., adoraţie a animalelor sălbatice; -logie (v. -logiei), s.f., studiul animalelor sălbatice; -morfe (v. -morf), s.f. pl., ordin de reptile fosile acvatice sau terestre, prezentând caractere comune cu stegocefalii şi cu mamiferele; -morfic
394
(v. -morfic), adj., referitor la teromorfie; -morfie (v. morfie), s.f., asemănare teratologică prezentă la om şi la vertebrate; -pitec (v. -pitec), s.m., maimuţă etiopiană, din familia cercopitecidelor, cu biotopul reprezentat prin munţi înalţi şi stâncoşi; -pode (v. -pod), s.n. pl., subordin de reptile dino-zauriene carnivore şi bipede, apărute în triasic, atingând dimensiuni uriaşe în cretacicul superior. TERO3- „pământ, terestru". 0 lat. terra „pământ, sol" > fr. terro- > rom. tero3-. ■ -fii (v. -fih), adj. (despre un organism vegetal), care este adaptat la viaţa în pământ.
TERO4- „întreţinere, menţinere". 0 gr. tereo „a îngriji, a fi atent" > engl. tero- > rom. tero4-. ■ -tehnic (v. -tehnic), adj., referitor la întreţinerea şi la repararea pieselor şi organelor de maşini; -tehnologie (v. tehno-, v. -logiei), s.f., ramură a tehnologiei care tratează despre instalaţii şi despre menţinerea echipamentului.
TESMO- „lege". 0 gr. thesmos „lege" > fr. thesmo-, it. tesmo- > rom. tesmo-. ■ -for (v. -for), s.m. şi n. 1. S.m. Persoană care stabilea legile, la ate-nieni. 2. S.n. Epitet al zeiţei Demeter, patroană a agriculturii şi a legislaţiei; -forii (v. -forie), s.f. pl., sărbători ateniene în cinstea zeiţei Demeter, celebrate de femei între 9 şi 13 noiembrie, la încheierea anului agricol.
TESTO- „testicul, testicular". 0 lat. testis „testicul" > fr. testo-, engl. id. > rom. testo-. ■ -id (v. -id), s.n. 1. Structură cu aspect asemănător cu acela al testiculului, având culoarea sidefie a albugineei. 2. Hormon steroid cu acţiune an-drogenă.
TETANI- „tetanos". 0 lat. tetanus „crampă, spasm muscular" > fr. tetani-, engl. id., germ. id.
>	rom. tetani-. ■ -form (v. -form), adj., care are aparenţa tetanosului; -gen (v. -gen2), adj., care generează tetanos.
TETANO- „tetanos". 0 gr. tetanos „tensiune, rigiditate" > fr. tetano-,engl. id., germ. id. > rom. tetano-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de tetanos; -id (v. -id), adj., în formă de tetanos.
TETARTO- „un sfert, o pătrime". 0 gr. tetartos „al patrulea" > fr. tetarto-, germ. id., engl. id. > rom. tetarto-. ■ -edrie (v. -edrie), s.f., calitate a unor forme cristalografice meriedrice de a poseda un sfert din numărul feţelor formelor holoedrice corespunzătoare; -edru (v. -edru), s.n., dode-caedru pentagonal tetraedric.
TETR-, v. TETRA-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu patru spini; -aden (v. -aden), adj., cu patru glande; -andrie (v. -andrie) adj., cu patru stamine; -andru (v. -andru), adj. (despre o floare) cu androceul format din patru stamine; -anter (v. -anter), adj., cu patru antere; -arh (v. -arh), adj. (despre o rădăcină) care prezintă în structura sa patru fascicule lemnoase; sin. tetrarhic; -arhic (v. -arhic), adj., tetrarh*; -odon (v. -odon), s.m.,
specie de teleosteeni plectognaţi gimnodonţi; -odont (v. -odont), adj., cu patru dinţi.
TETR A- „patru, de patru ori, împătrit". 0 gr. tetras „patru" > fr. tetra-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. tetra-. ■ -blast (v.,-blast), adj., cu patru muguri; -carp (v. -carp), adj., cu patru fructe; sin. tetracarpic; -carpic (v. -carpic), adj., tetracarp*; -caul (v. -caul), adj., cu patru tulpini; -centru (v. -centru), cu patru pinteni; -cer (v. -cen), adj., cu patru antene sau tentacule; -ciclic (v. -ciclic), adj., care este compus din patru cicluri sau verticile de piese florale; -cite (v. -cit), s.n. pl., cele patru celule haploide rezultate din diviziunea reducţională a unei celule diploide; -coc (v. -coc), adj., cu patru bace; -cromatic (v. -cromatic), adj., compus din patru elemente cromatice; -cromie (v. -cromie), s.f.
1.	Ansamblu de patru culori. 2. Tipar în patru culori; -dactile (v. -dactil), adj., s.n. pl. (animale) care au câte patru degete la fiecare picior; -dactilie (v. -dactilie), s.f., stare caracterizată prin prezenţa a patru degete la unul sau mai multe membre; -decapode (v. deca-, v. -pod), adj., s.n. pl. (crustacee) cu 14 picioare; -didim (v. -didim), adj. (despre un organ vegetal) de patru ori îngemănat; -dinam (v. -dinam), adj., cu patru stamine mai lungi şi cu două mai scurte; sin. tetradinamic; -dinamic (v. -dinamic), adj., tetradinam*; -edru (v. -edru), s.n., poliedru cu cinci feţe triunghiulare; -fid (v. -fid), adj. (despre un organ biologic) despicat în patru; -fii (v. -fil2), adj., cu patru frunze sau foliole; -filetic (v. -filetic), adj. (despre un hibrid) derivat din patru specii deosebite; -fonic (v. -fonic), adj., referitor la tetrafonie; -fonie (v. -fonie), s.f., tehnică de captare şi de redare a sunetului pe patru canale, care oferă posibilitatea unei percepţii în relief; -genic (v. -genic), adj. 1. (Despre un organism) Care are patru alele diferite pe un locus specific.
2.	..(Despre un caracter) Care este controlat de patru gene; -gin (v. -gin), adj. (despre o floare) cu patru cârpele sau cu patru pistile; sin. tetraginic; -ginie (v. -ginie), adj., tetragin*; -gon (v. -gon2), s.n., poligon cu patru unghiuri şi cu patru laturi; -conocarp (v. gonor, v. -carp), adj., cu fructe te-tragonale; sin. tetragonocarpic; -gonocarpic (v. gonor, v. -carpic ), adj., tetragonocarp*; -gramă (v. -gramă), s.f., nume format din patru litere; -lof (v. -lof), adj., cu patru creste; -lofodont (v. lof/o-, v. -odont), adj., care are patru creste pe acelaşi dinte molar; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Ansamblu de patru piese dramatice, prezentate în continuare una după alta, la vechii greci. 2. Serie de patru opere literare sau muzicale legate între ele printr-o idee comună; -mer (v. -mer), adj. (despre un organ vegetal) constituit din patru diviziuni sau părţi; -metru (v. -metrui), s.m., vers clasic greco-latin compus din patru unităţi ritmice; -mite (v. -mite), s.f. pl., grup de patru cromatide conju-
395
gate în cadrul primei profaze meiotice; -morf (v. -morf), adj., cu patru forme diferite; sin. te-tramorfic; -morfic (v. -morfic), adj., tetramorf*; -pareză (v. -pareză), s.f., diminuare a forţei musculare la cele patru membre; -petal (v. -petal), adj., cu patru petale; -piren (v. -piren), adj. (despre un fruct) cu patru sâmburi osoşi; -plegie (v. -plegie), s.f., paralizie care afectează cele patru membre; -pod (v. -pod), adj., s.n: pl. 1. Care are patru picioare înotătoare. 2. S.n. pl. Supraclasă de vertebrate cu patru membre adaptate pentru deplasarea în mediul acvatic, terestru sau aerian; sin. patrupede; -pter (v. -pter), adj., care are patru aripi sau patru înotătoare; -silab (v. -silab), adj., s.m. (cuvânt) compus din patru silabe; -sperm (v. -sperm), adj. (despre un fruct) care are patru seminţe; -spor (v. -spor), s.m., grup de patru spori formaţi în sporange; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange care conţine tetra-spori; -sporofit (v. sporo-, v. -fit), s.n., sporofit care produce tetraspori; -stemon (v. -stemon), adj., cu patru stamine; -stih (v. -stih), adj. (despre un organ vegetal) dispus în patru serii sau rânduri; -stil (v. -stil), adj. (despre o floare) care are patru stile; -stom (v. -stom), adj., cu patru haustori sau guri; -sule (v. -sule), adj., care are patru unghii sau patru copite; -termă (v. -term), s.f., temperatură medie a celor patru luni mai calde din sezonul de vegetaţie forestieră; -tip (v. -tip), s.n. 1. Ască cu tipuri de spori, două parentale şi două recombinate. 2. Tetradă constituită din patru genotipuri diferite; -valent (v. -valent), adj. 1. (Despre un corp simplu) Care are valenţa patru. 2. Prevăzut cu patru cromozomi; -zom (v. -zom), s.m., formaţiune alcătuită din patru cromozomi omologi; -zomic (te-trasomic) (v. -zomic), adj., cu doi cromozomi omologi supranumerari; -zomie (tetrasomie) (v. -zomie), s.f., stare a unui organism diploid care prezintă doi cromozomi omologi supranumerari.
TETRACO- „în patru, din patru părţi“. 0 gr. tetrakhos „împătrit, din patru părţi" > fr. tetracho-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. tetraco-. ■ -tom (v. -tom), adj. (despre un organ vegetal) divizat în patru părţi; -tomie (v. -tomie), s.f., divizare a tulpinii sau a axei în patru ramuri de acelaşi ordin.
TETRADO- „tetradă". 0 gr. tetras, tetradis „te-tradă“ > fr. tetrado-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. tetrado-. ■ -genetic (v. -genetic), adj., referitpr la tetradogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., formare a tetradelor de cromatide în timpul primei diviziuni meiotice.
TETRAPLO- „de patru ori“. 0 gr. tetraploos „de patru ori" > fr. tetraplo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. tetraplo-. ■ -id (v. -id), adj., s.n. (organism) care posedă patru garnituri cro-
mozomice în nucleu; -stemon (v. -stemon), adj. (despre o floare) care are cu de patru ori mai multe stamine decât petale.
-TEXIE „topire, dizolvare, fuziune, dezagregare". 0 gr. texis „topire, lichefiere" > fr. -texie, germ. id. > rom. - texie.
TEXTI- „reţea, ţesătură". 0 lat. textum „împletitură, ţesut, ţesătură" > fr. texti-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. texti-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de reţea sau de ţesătură.
TEXTO- „ţesut, ţesătură". 0 lat. textum „ţesătură, împletitură" > fr. texto-, engl. id., germ. id.
>	rom. texto-. ■ -blastic (v. -blastic), adj., care formează un ţesut regenerativ; -lit (v. -liti), s.n., material electroizolant, format din straturi de ţesături impregnate cu răşini sintetice.
-TEZĂ „aşezare, susţinere, prezentare". 0 gr. thesis „poziţie, punere" > fr. -these, germ. id. > rom. -teză.
THALASO-, v. TALASO-.
THANATO-, v. TANATO-.
THELI-, v. TELI-.
TICHO-, v. TIHO-.
TIFI-, „Iac, heleşteu". 0 gr. tiphos „lac" > fr. tiphi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tifi-. u -col (v. -colO, adj. (despre o plantă) care creşte prin lacuri şi heleşteie.
TIFL-, v. TIFLO-. ■ -ectazie (v. -ectazie), s.f., dilataţie a cecului; -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie a cecului.
TIFLO- „orb, cecum, cecal, închis, fără ieşire". 0 gr. typhlos „orb, închis" > fr. typhlo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. tiflo- > rom. tiflo-. ■ -graf (v. -graf), s.n., instrument utilizat de orbi la scris; -grafie (v. -grafie), s.f., sistem de scriere pentru orbi; -logie (v. -logiei), s.f., parte a defectologiei care se ocupă cu studiul orbilor; -megalie (v. -megalie), s.f., creştere anormală a primei părţi a intestinului gros; -pedagogie (v. ped/Or, v. -agogie), s.f., ramură a defectologiei care tratează despre educarea şi instruirea copiilor orbi; -pexie (v. -pexie), s.f., operaţie chirurgicală de fixare a cecului de peretele abdominal; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., psihologie a persoanelor cu deficienţe vizuale; -ptoză (v. -ptoză), s.f., cădere a cecului; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a cecului; -sociologie (v. socio-, v. -logiei), s.f., sociologie a persoanelor lipsite de văz; -stomie (v. -stomie), s.f., intervenţie chirurgicală care constă în crearea unui anus artificial la nivelul cecului; -surdologie (v. surdo-, v. -logiei), s.f., ramură a defectologiei care studiază deficienţele auditive şi vizuale; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a cecului. TIFOr „febră, delir, tifos". 0 gr. typhos „epuizare, febră, amorţire" > fr. typho-, germ. id., engl. id. > rom. f//bi-. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce tifos; -id (v. -id), adj., care seamănă cu tifosul; -manie (v. -manie), s.f., delir cu stupoare, observat în febra tifoidă şi în tifos.
396
TIF02- „baltă, lac“. O gr. tiphos „baltă, lac“ > fr. tipho-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tifo2-. ■ -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în bălţi şi lacuri; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la tifofite. TIGMO- „pipăire, atingere, simţ tactil, contact". 0 gr. thigma „pipăit, atingere" > fr. thigmo-, engl. id. > rom. tigmo-. m -chineză (v. -chineză), s.f., răspuns dat de celulele şi de organismele mobile la contactul cu anumiţi stimuli; -morfoză (v. -morfoză), s.f., schimbare a formei şi a structurii organelor vegetale produsă de excitaţii de contact; -nastie (v. -nastie), s.f., mişcare autonomă şi activă a organelor vegetale provocată de excitaţii de contact; -tactism (v. -tactism), s.n., tigmotaxie*; -taxie (v. -taxie), s.f., reacţie a organului vegetal ajuns în contact cu o suprafaţă solidă, la care tinde să adere sau s-o evite; sin. stereotaxie (2); -tropic (v. -tropic), adj., referitor la tigmotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., reacţie de curbare a unor organe vegetale, provocată de excitaţii prin atingere.
TIHO- (TICHO-) „întâmplător, ocazional, temporar, accidental". 0 gr. tykhe „hazard, întâmplare" > fr. tycho-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. tiho- şi ticho-. ■ -cene (v. -cen2), adj., s.f. pl. (plante) în cadrul unei biocenoze care cresc rapid în variate condiţii ecologice; -cenotic (v. -cenotici), adj. (despre o specie animală sau vegetală) necaracteristic şi aflat întâmplător în biocenoză; -limnetic (v. -limnetic), adj. 1. (Despre un organism) Aflat întâmplător în apele limnetice (lacuri sau mlaştini). 2. (Despre un organism animal sau vegetal) Care temporar este fixat pe fundul unui lac, după care devine liber; -pelagic (v. -pelagic), adj. (despre plancton) aflat numai temporar la suprafaţa apelor pelagice, obişnuit fiind pe fundul acestora; -potamic (v. -potamic), adj., care creşte numai ocazional în apele râurilor; -telitochie (v. teii-, v. -tochie), s.f., tip de partenogeneză la care din ovulul nefecundat rezultă numai întâmplător indivizi femeii.
-TIL „umflătură, concreţiune". 0 gr. tyie „umflătură" > fr. -tyie, engl. id., germ. -tyi> rom. -til. TILOr „umflătură, calozitate, protuberanţă". 0 gr. tyios „umflătură, cocoaşă, calozitate" > fr. tyio-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tilo^ -. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe având umflături; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze prevăzute cu protuberanţe; -for (v. -for), adj., care poartă protuberanţe; -id (v. -id), adj., în formă de calozitate; -pode (v. -pod), adj., s.n. pl. (mamifere) rumegătoare cu degetele căptuşite cu perniţe, fiind lipite de copite; -stil (v. -stil), s.n., spicul calos; -stom (v. -stom), adj. (despre un animal) care are buzele dure; -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă uriaşă acvatică din cretacic, cu corpul lung şi cu membrele scurte transformate în palete înotătoare. TIL02- „tragere, smulgere". 0 gr. tiilo, tiiiein, „a roade, a trage" > fr. tiilo-, engl. id. > rom. tilo2-.
■	-manie (v. -manie), s.f., obsesie patologică de a-şi smulge părul.
-ŢILOZĂ „umflătură, calozitate". 0 gr. tylosis „induraţie, îngroşare" > fr. -tylose > rom. -tiloză. -TIM „tonus afectiv". 0 gr. thymos „dorinţă, spirit, afectivitate" > fr. -thyme > rom. -tim.
TIM-, v. TIMOr. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare a timusului.
-TIMIE „tonus afectiv, comportament, stare mintală". 0 gr. thymos „dorinţă, spirit, sentiment, afectivitate" > fr. -thymie, germ. id., it. -timia, engl. -thymia, lat. sav. id. > rom. -timie.
TIMOr „tonus afectiv, timus, afectiv". 0 gr. thymos „dorinţă, sentiment, suflet, spirit" > fr. thymo-, germ. id., engl. id., it. timo- > rom. timo1-.
■	-cit (v. -cit), s.n., limfocit mic, generat la nivelul timusului; -genic (v. -genic), adj., cauzat de emoţie; -leptic (v. -leptic), s.n., substanţă antidepresivă din grupa imipraminei; -patie (v. -patie), s.f., afecţiune a timusului.
TIM02- „valoare, apreciere". 0 gr. time-„valoare, preţ" > fr. timo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. timo2-. ■ -cratic (v. -cratic), adj., referitor la timocraţie; -craţie (v. -craţie), s.f., tip de regim politic în care puterea aparţine unor persoane alese prin cens; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază înlănţuirea coerentă a axiomelor; sin. axiomatică.
TIMPAN-, v. TIMPAN O-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie a timpanului.
TIMPANO- „timpan, timpanic". 0 gr. tympanon „tobă, timpan" > fr. tympano-, germ. id., engl. id., it. timpano- > rom. timpano-. ■ -labirintoscleroză (v. labirinto-, v. -scleroză), s.f., afecţiune caracterizată printr-o hipoacuzie progresivă de tip mixt, produsă de sclerozarea labirintului; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie de chirurgie plastică pentru refacerea timpanului perforat; -scleroză (v. -scleroză), s.f., întărire patologică a timpanului, care produce surditate; -tom (v. -tom), s.n., instrument lanceolat, utilizat în timpano-tomie; -tomie (v. -tomie), s.f., puncţie medicală a timpanului.
TINI- „dună de nisip". 0 gr. this, thinos „dună de nisip" > fr. thini-, lat. sav. id. > rom. tini-. ■ -col (v. -coli), adj., care creşte pe dunele de nisip. TINO- „dună de nisip". 0 gr. this, thinos „dună de nisip" > fr. thino-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tino-, u -fii (v. -fih), adj., care creşte pe dunele de nisip; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante de pe dunele de nisip.
TIO- „sulf, sulfuric, sulfuros, sulfurat". 0 gr. theion „sulf" > fr. thio-, engl. id., germ. id., lat. sav. id., it. tio- > rom. tio-.m -crom (v. -crom), s.m., produs de oxigenare menajeră a tiaminei, de culoare galbenă; -fii (v. -fih), adj. (despre o bacterie), care prosperă în mediile bogate în sulf; -gen (v. -geni), adj. (despre un colorant) care conţine
397
sulf; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la tio-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., elaborarea de produse sulfuroase; -genic (v. -genic), adj. (despre o bacterie) care reduce compuşii sulfului până la sulful molecular; -glucoizi (v. gluco-, v. -id), s.m. pl., principii existente în unele plante şi seminţe, care produc stări toxice grave la animalele care le consumă; -plaste (v. -plast), s.n. pl., răşini sintetice care conţin sulf în moleculă. -TIP „model, exemplar, matriţă". 0 gr. typos „amprentă, model, caracter" > fr. -type, engl. id., germ. -tip, it. -tipo, lat. sav. -typus > rom. -tip. TIP-, v. TIPO-. ■ -onim (v. -onim), s.n., .nume bazat pe un tip biologic.
-TIPIC „referitor la formă, caracterial, tipic“. 0 gr. typikos „simbolic, exemplar" > fr. -typique, engl.
-typic, germ. -typisch > rom. -tipic.
-TIPIE „imprimare, tipărire, organizare, caracter". 0 gr. typos „amprentă, urmă, model" > fr. -typie, germ. id., engl. -typy> rom. -tipie.
TIPO- „caracter, formă, tipar, imprimare, tipic, tipografic, caracterial". 0 gr. typos „semn, amprentă, marcă, model, caracter" > fr. typo-, germ. id., engl. id., it. tipo- > rom. tipo-. ■ -cromie (v. -cromie), s.f., imprimare tipografică în culori; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la tipogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., fază de evoluţie cantitativă a organismelor, în timpul căreia ia naştere un tip caracterial; -grafie (v. -grafie), s.f., întreprindere în care se execută ? tipărirea diferitelor publicaţii; -lit (v. -liti), s.n., piatră în care este imprimată forma fosilă a unei plante sau a unui animal; -litic (v. -Iitic2), adj., relativ la tipoliză; -litografie (v. lito-, v. -grafie), s.f., metodă de imprimare a unor texte culese cu litere mobile, mai întâi pe hârtie şi apoi pe piatră litografică; -liză (v. -liză), s.f., fază care precedă extincţia tipului biologic; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Ştiinţă a elaborării tipurilor în care se pot clasifica obiectele şi fenomenele dintr-un anumit domeniu. 2. Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice ale diferitelor tipuri umane; -metrie (v. -metriei), s.f., procedeu de reproducere cartografică, în care se utilizează forme compuse din elemente tipografice şi clişee; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument cu care se măsoară corpul literelor tipografice. 2. Riglă divizată în unităţi tipografice, utilizată la măsurarea dimensiunilor machetei, a textelor etc.; -radiografie (v. radio-, v. -grafie), s.f., procedeu de reproducere şi de multiplicare pe cale fotografică, cu ajutorul radiaţiilor X; -stază (v. -stază), s.f., etapă statică în filogenie, caracterizată prin absenţa relativă a formării tipurilor noi; -tecă (v. -tecă), s.f., colecţie de litere şi de caractere tipografice din toate scrierile lumii.
TIPTO- „lovire, izbitură". 0 gr. typtein „a lovi, a izbi" > fr. typto-, engl. id. > rom. tipto-. ■ -logie
(v. -logiei), s.f., comunicare cu spiritele, prin intermediul loviturilor în mesele turnante. TIRANO- „feroce, crud". 0 gr. tyrannos „despot, asupritor" > fr. tyranno-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tirano-. ■ -zaur (v. -zaur), s.m., reptilă tero-podă fosilă din cretacic, fiind cel mai puternic şi cel mai feroce dintre dinozaurii carnivori.
TIREO- „glandă tiroidă, tiroidian1'. 0 gr. thyreos „scut, pavăză" > fr. thyreo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. tireo-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., tumoare a glandei tiroide; -gen (v. -peni), adj., de origine tiroidiană; -id (v. -id), adj. (despre o glandă) în formă de scut; -megalie (v. -megalie), s.f., hipertrofie a tiroidei; -patie (v. -patie), s.f., stare patologică a glandei tiroide; -ptoză (v. -ptoză), s.f., deplasare în jos a tiroidei; sin. tiroptoză; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a glandei tiroide; sin. tirotomie; -trop (v. -trop), adj., s.m. pl. (hormoni) care au afinitate pentru glanda tiroidă; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la tireotropi; sin. tirotropic.
TIRO-r‘„glanda tiroidă, tiroidian". 0 gr. thyro, „uşă, poartă" > fr. thyro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. f/ror. ■ -aritenoid (v. ariteno-, v. -id), s.n., muşchi al laringelui, situat între cartilajul tiroid şi cartilajul aritenoid; -hioid (v. hio-, v. -id), s.n., parte a osului hioid, cuprinzând coarnele tiroidiene pare; -id (v. -id), adj., s.f. 1. Adj. în formă de uşă. 2. Adj. Referitor la tiroidă; sin. tiroidian. 3. S.f. Glandă endocrină situată pe partea anterioară a laringelui; -idectomie (v. -id, v. -ectomie), s.f., extirpare a tiroidei; -ptoză (v. -ptoză), s.f., tireop-toză*; -tomie (v. -tomie), s.f., tireotomie*; -tropi (v. -trop), adj., s.m. (hormon) care stimulează secreţia glandei tiroide, produs de lobul anterior al hipofizei.
TIR02- „brânză". 0 gr. tyros „brânză" > fr. tyro-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. tiro,2-. ■ -fag (v. -fag), adj (despre acarieni) care se hrăneşte cu brânză; -glifi (v. -glif), s.m. pl., gen de acarieni care trăiesc pe brânză, făină, cereale, fructe uscate etc. şi care pot determina deranjamente gastrointestinale; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie cu ajutorul unei bucăţi de brânză. TIRSI- „panicul, tirs". 0 lat. thyrsus „trunchi de plantă, tirs" > fr. thyrsi-, engl. id., lat. sav. id. > tirsi-. u -fer (v. -fer), adj., care poartă inflorescenţă în formă de con de brad; -form (v. -form), adj., în formă de panicul, de tirs.
TIRSO- „tirs botanic, panicul". 0 gr. thyrsos „toiag, tirs" > fr. thyrso-, engl. id. > rom. tirso-. ■ -id (v. -id), adj. (despre un organ vegetal) în formă de tirs, de piramidă sau de panicul. TISANO-, v. TIZANO-.
TITANO- „uriaş, gigantic". 0 gr. titan, titanos „gigant, uriaş" > fr. titano-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. titano-. ■ -mahie (v. -mahie), s.f., luptă între giganţi; -teriu (v. -teriu), s.m.,
398
mamifer mare şi greoi din oligocen, cu craniul armat cu două protuberanţe osoase; -zaur (titanosaur) (v. -zaur), s.m., reptilă fosilă uriaşă din grupul sauropodelor, care a trăit în cretacic. TITILO- „roadere, scărpinare". 0 lat. titillo, are, „a scărpina, a zgândări" > fr. titillo-, engL id., germ. id. > rom. titilo-. ■ -manie (v. -manie), s.f.
1.	Impulsie morbidă pentru scărpinare. 2. Tendinţă patologică de a-şi roade unghiile.
TIXO- „atingere, agitaţie". 0 gr. thixis „atingere"
>	fr. thixo-, engl. id., germ. id. > rom. tixo-. ■ -trop (v. -trop), adj. (despre gel) care prezintă tixotropie; sin. tixotropic; -tropic (v. -tropic), adj., tixotrop*; -tropie (v. -tropie), s.f., proprietate a unui sistem coloidal de a se lichefia prin agitaţie şi de a se reface imediat.
TIZAN- v. TIZANO-. ■ -ure (v. -ur), s.f. pl., ordin de insecte primitive fără aripi, cu trei apendice filiforme la capătul abdomenului. TIZANO- (TISANO-) „apendice, franj, franjurat". 0 gr. thysanos, „franj" > fr. thysano-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tizano- şi tisano-. m -carp (v. -carp), adj., cu fructe franj urate; sin. tizano-carpic; -carpic (v. -carpic), adj., tizanocarp*; -ptere (tisanoptere) (v. -pter), s.n. pl., ordin de insecte mici, cu corpul alungit şi cu două perechi de aripi membranoase, prevăzute cu cili pe margini.
-TOC „care naşte, care procreează, care reproduce". 0 gr. tokos „naştere, urmaş, copil, icre depuse" > fr. -toque, engl. -tocous şi -tokous, lat. sav. -tocus > rom. -toc.
-TOCHIE (-TOCIE, -TOHIE-, -TOKIE) „naştere, parturiţie, procreaţie, înmulţire". 0 gr. tokos „copil, urmaş, icre depuse, naştere, parturiţie" > fr. -tokie ş\ tocie, engl. -tokia, -toky şi -tocia, germ. -tokie şi -tocie, it. -tocia, lat. sav. -tokia şi -tocia
>	rom. -tochie, -tocie, -tohie şi -tokie.
-TOCIC „de naştere, natal". 0 gr. tokos „naştere, procreare, urmaş" > fr. -tocique > rom. -tocic. -TOCIE, v. -TOCHIE.
TOCO- „naştere, procreaţie, înmulţire". 0 gr. tokos, „naştere, urmaş, copil" > fr. toco-, engl. foco-şi toko-, germ. toko-, it. toco- > rom. toco-. ■ -cist (v. -cist), s.n., celulă diploidă în care are loc o diviziune reducţională; sin. gonotocont, tocospor; -cit (v. -cit), s.n., celulă reproducătoare, prezentă la spongieri; -dinamometru (v. dinamo-, v. -metrui), s.n., aparat pentru înregistrarea forţei de contracţie a uterului; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de naştere; -graf (v. -graf), s.n., aparat pentru înregistrarea grafică a frecvenţei şi a intensităţii contracţiei uterine; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul formelor de naştere; -manie (v. -manie), s.f., obsesia patologică de a fi lăuză; -spor (v. -spor), s.m., tococist*; -stom (v. -stom), s.m., orificiu de depunere a ouălor, la viermii botriocefali.
-TOHIE, v. -TOCHIE.
-TOKIE, v. -TOCHIE.
TOLO-r „tulbureală, turbiditate". 0 gr. tholos „tulbure" > fr. tholo- > rom. tolo1-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea gradului de tulbureală a apei.
T0L02- „cupolă". 0 gr. tholos „cupolă, boltă" > fr. tholo-, engl. id. > rom. fo/c>2-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de cupolă; — lite (v. -liti), s.n. pl., formaţiuni endocarstice care se prezintă ca nişte cupole de piatră suspendate de tavanul peşterilor.
-TOM „care taie, care segmentează, divizat, împărţit, ramificat". 0 gr. tomos „secţionat, tăiat"
> fr. -tome, germ. -tom, it. -tomo, engl. -tomous, lat. sav. -tomus > rom. -tom.
TOMI-, v. TOMIO-. ■ -angiu (v. -angiu), s.n., sacul sporifer al briofitelor.
-TOMIC „secţionat, tăiat, incizat, divizat". 0 gr. tome „tăiere, secţionare" > fr. -tomique, engl. -tomie, lat. sav. -tomicus > rom. -tomie.
-TOMIE „tăiere, secţionare, incizie, sciziune, extirpare". 0 gr. tome „tăiere, secţionare" > fr. -tomie, germ. id., engl. -tomy, it. -tomia, lat. sav. id. > rom. -tomie.
TOMIO- „tăiat, despicat, divizat". 0 gr. tome „tăiere, sciziune" > fr. tomio-, engl. id. > rom. tomio-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze despicate. TOMNO- „tufiş". 0 gr. thomnos „tufiş" > fr. thomno-, lat. sav. id. > rom. tomno-. ■ -fii (v. -fiii), adj. (despre păsărele) care trăieşte în tufişuri.
TOMO- „tăiere, secţionare, excizie, incizie". 0 gr. tome „tăiere, secţionare" > fr. tomo-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. tomo-. ■ -fotografie (v. foto-, v. -grafie), s.f., procedeu medical care constă în fotografierea ecranului radioscopic, pe care se proiectează imaginea realizată prin tomografie; -graf (v. -graf), s.n., aparat cu ajutorul căruia se execută o tomografie; sin. planigraf, radiotom, stratigraf (2); -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Metodă radiologică permiţând obţinerea de imagini de la diferite adâncimi ale organelor examinate. 2. Clişeu care conţine o asemenea imagine; sin. tomogramă; -gramă (v. -gramă), s.f., tomografie* (2); -manie (v. -manie), s.f. 1. Tendinţă maladivă de a executa intervenţii chirurgicale. 2. Tendinţă patologică de a fi supus la intervenţii chirurgicale; -tochie (-tocie) (v. -tochie), s.f., operaţie cezariană.
-TON „tensiune, inflexiune, accent". 0 gr. tonos „tensiune, intensitate, vigoare, încordare, efort"
>	fr. -tone, engl. id., germ. -ton, it. -tono, lat. sav. -tonus > rom. -ton.
-TONIC „întăritor, fortifiant, accentuat". 0 gr. tonikos „care întăreşte, întăritor" > fr. -tonique, engl. -tonic, it. -tonico, germ. -tonisch, lat. sav. -tonicus > rom. -tonic.
-TONIE „tensiune, tonus, întărire, fortificare, accentuare, turgescenţă". 0 gr. tonos „tensiune,
399
încordare, efort, întindere" > fr. -tonie, germ. id., it. -tonia, engl. id., lat. sav. id > rom. -tonie. TONO- „tensiune, pulsaţie, presiune, întindere, întăritor, fortifiant". 0 gr. tonos „întindere, încordare, tensiune, efort" > fr. tono-, engl. id, germ. id., it. id., lat. sav. id > rom. tono-. ■ -graf (v. -graf), s.n., tonometru înregistrator; -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu tonometric de înregistrare grafică a tensiunii intraoculare; -gramă (v. -gramă), s.f., imagine obţinută în urma unei tonografîi; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la tonoliză; -liză (v. -liză), s.f., alterare a celulelor, determinată de variaţiile osmotice ale mediului în care acestea se află; -metrie (v. -metriei), s.f. 1. Determinare a presiunii de vapori aparţinând unei soluţii. 2. Măsurare a tensiunii arteriale, venoase sau oculare.
3.	Procedeu utilizat la măsurarea presiunilor de vapori ai soluţiilor diluate ale unor substanţe nevolatile; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se determină presiunea sau tensiunea sângelui; -plast (v. -plast), s.n., membrană care desparte citoplasma de o vacuolă celulară; -scop (v. -scop), s.n., aparat care măsoară presiunea arterei centrale a retinei; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare oftalmologică a pulsaţiilor arteriale retiniene; -taxie (v. -taxie), s.f., sensibilitate a vegetalelor la variaţiile osmotice, ca reacţie la schimbarea densităţii mediului înconjurător; -trop (v. -trop), adj., relativ la tonusul muscular; sin. tonotropic; -tropic (v. -tropic), adj., tonotrop*; -tropism (v. -tropism), s.n. 1. Menţinere a unei stări permanente de contracţie a miocardului, pe al cărei fond se desfăşoară fazele revoluţiei cardiace. 2. Tendinţă de orientare a organismului vegetal, care se datorează variaţiei de presiune osmotică.
TONSIL-, v. TONSILO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a amigdaielor. TONSILO- „amigdale". 0 lat. tonsillae „amig-dale, gâlci" > fr. tonsilio-, germ. id., engi. id., iat. sav. id. > rom. tonsiio-. ■ -patie (v. -patie), s.f., stare patologică a amigdaielor; -tom (v. -tom), s.n., instrument chirurgical utilizat în tonsilo-tomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a amigdaielor.
-TOP „loc, regiune, areal, teritoriu". 0 gr. topos „loc, ţinut, regiune" > fr. -tope, engl. id., germ. id., it. -topo, lat. sav. -topus > rom. -top.
TOP-, v. TOPO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., senzaţie de durere, precis localizată; -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţie chirurgicală a unei arii citoarhitectonice corticale; -estezie (v. -estezie), s.f., apreciere a locului senzaţiei tactile; -onim (v. -onim), s.n., nume de loc; sin. toponimic (2); -onimie (v. -onimie), adj., s.n. 1. Adj. Care aparţine toponimiei. 2. Toponim*; -onimie (v. -onimie), s.f. 1. Totalitatea numelor proprii de locuri ale unei regiuni sau ţări. 2. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor
proprii de locuri. 3. Parte a morfologiei medicale care indică poziţia şi direcţia organelor şi părţilor anatomice.
-TOPIC „relativ la o regiune, de areal". 0 gr. topikos „de loc" > fr. -topique, engl. id., germ. -topisch, it. -topico, iat. sav. -topicus > rom. -topic.
-TOPIE „situare, localizare, amplasare, aşezare, loc, areal". 0 gr. topos „loc" > fr. -topie, germ. id, engl. -topy şi -topia, it. -topia, lat. sav. id. > rom. -topie.
TOPO- „loc, regiune, spaţiu, areal, direcţie, poziţie". 0 gr. topos Joc" > fr. topo-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id > rom. topo-. ■ -bionte (v. -biont), s.n. pl., organisme caracteristice şi dominante într-un biotop; -centric (v. -centric), adj., referitor la topocentru; -centru (v. -centru), s.n., locul de observaţie astronomică, considerat ca punct de origine; -chemotaxie (v. chemo-, v. -taxie), s.f., mişcare de orânduire a vegetalelor datorită unui excitant chimic; -climatologie (v. climato-, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul elementelor meteorologice din imediata apropiere a solului; -dem (v. -dem), s.n., populaţie care ocupă o regiune geografică mai mult sau mai puţin bine definită; -ergogramă (v. ergo-, v. -gramă), s.f., profesiogramă care cuprinde aptitudinile şi trăsăturile psihologice ale unei persoane; -ergonomie (v. ergo-, v. -nomie), s.f., disciplină având ca obiect dimensionarea locului de muncă, a organelor de comandă a maşinilor şi instalaţiilor, în funcţie de dimensiunile antropometrice şi de factorii fiziologici; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de anumite locuri, care apare în unele stări astenice; -fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s.f., mişcare de reacţie a plantelor în direcţia izvoruiui de lumină; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la topogeneză; -geneză {v. -geneză), s.f., proces de formare şi dezvoltare a configuraţiei morfologice a organismelor în cursul ontogeniei; -geodezie (v. geo-, v. -dezie), s.f., geodezie cadastrală; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în topografie; -grafie (v. -grafie), s.f.
1.	Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor unei porţiuni mici a suprafeţei terestre văzute orizontal, precum şi cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a acesteia.
2.	Descriere a configuraţiei şi situaţiei unui loc sau a unei regiuni; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., veneraţie a unui loc, a unei regiuni; -logie (v. -logie^, s.f. 1. Disciplină care tratează despre proprietăţile figurilor din spaţiu, din punct de vedere calitativ. 2. Structură matematică definită pe un spaţiu cu ajutorul unor părţi ale acestuia; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care se ocupă cu tehnica măsurătorilor şi a calculelor necesare pentru întocmirea hărţilor şi a planurilor; -metru (v. -metrui), s.m. şi f., specialist în lucrări de topometrie; -morf (v. -morf), adj. (despre un
400
organism sau o populaţie) care prezintă o serie de particularităţi produse de mediu; -sferă (v. -sferă), s.f., substratul abiotic al/biosferei reprezentat prin totalitatea biotopurilor de pe glob; -tactic (v. -tactic), adj., referitor la topotaxie; -taxie (v. -taxie), s.f., mişcare de orientare a plantelor în funcţie de izvorul de excitaţie; -tip (v. -tip), s.n., organism cu acelaşi habitat ca aUipului original; -tipic (v. -tipic), adj., referitor la topotip; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la topotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a plantelor în direcţia izvorului de excitaţie. TORAC-, v. TORACO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie a mai multor coaste; -odinie (v. -odinie), s.f., nevralgie intercostală. -TORACIE „cutie toracică, torace, piept". 0 gr. thorax, thorakos „piept, torace“ > fr. -thoracie, engl. -thoracia, lat. sav. id. > rom. -toracie. TORACO- „piept, cutie toracică, torace, toracic, toracal, pleu ral". 0 gr. thorax, thorakos „cutie toracică, piepf > fr. thoraco-, engl. id, germ. id, lat. sav. id., it. torco- > rom. toraco-. ■ -centeză (v. -centeză), s.f., puncţie pleurală; -del (v. -del), s.m., monstru dublu monocefalian, cu trunchiurile unite începând din zona mezogastrică preom-bilicală; -didim (v. -didim), s.m., monstru dublu, sudat de la torace spre zona pelviană; sin. toracodim; -dim (v. -dim), s.m., toracodidim*; -frenolaparotomie (v. frenor, v. laparo-, v. -tomie), s.f., incizie a peretelui toracic şi a diafragmei în vederea pătrunderii în regiunea superioară a cavităţii abdominale; -gastrodidim (v. gastro-, v. -didim), s.m., făt lipit de fratele său geamăn prin torace şi abdomen; -litic (v. -iitic2), adj., referitor ia toracqliză; -liză (v. -liză), s.f., intervenţie chirurgicală de secţionare a aderenţelor pleuropulmonare, în vederea liberării mişcărilor pulmonare; -mei (v. -meii), s.m., făt teratologic caracterizat printr-un membru parazit ataşat la torace; -metrie (v. -metriei), s.fM măsurare a diametrelor şi a perimetrului toracelui; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea diametrului toracic; -miodinie (v. mi/or, v. -odinie), s.f., durere de natură inflamatorie în regiunea nervilor intercostali; -pag (v. -pag), adj., s.m. (făt) lipit de fratele său geamăn prin torace sau prin regiunea epigastrică; -pagie (v. -pagie), s.f., stare a unui monstru toracopag; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală la plămân, realizată pentru înlăturarea părţilor atacate de tuberculoză; -pleuroplastie (v. pleuro-, v. -plastie), s.f., procedeu chirurgical de tratare a acumulărilor de puroi cronice prin rezecţii costale; -pleuropneumonectomie (v. pleuro-, v. pneumon/o-, v. -ectomie), s.f., intervenţie chirurgicală care constă în asocierea unei to-racoplastii cu o pleuropneumonectomie; -scop (v. -scop), s.n., instrument pentru studierea afecţiunilor căilor respiratorii intratoracice; -scopie
(v. -scopie), s.f., cercetare vizuală a toracelui; -stenoză (v. -stenoză), s.f, strâmtare a pereţilor toracici; -stomie (v. -stomie), s.f., rezecţie costală în vederea reducerii presiunii intratoracice; -tomie (v. -tomie). s.f., deschidere chirurgicală a cavităţii toracice; -xifopag (v. xifo-, v. -pag), s.m,, monstru dublu monocefalian, caracterizat prin sudarea sternului şi a cartilajelor costale, cu comunicarea sacilor pericardici; -xifopagie (v. xifo-, v. -pagie), s.f., stare a unui monstru to-racoxifopag.
TORENTI- „torent, torenţial". 0 lat. tornens, torrentis „torent" > fr. torrenti- > rom. torenth*m -col (v. -coh), adj. (despre un organism) care trăieşte în ape cu viteză mare de scurgere (torenţi, cascade etc.); -form (v. -form), adj., în formă de torent.
TORM-, v. TORMO-. ■ -odont (v. -odont), adj., cu dinţi perforaţi.
TORMO- „gaură, orbită". 0 gr. tormos „orbită, gaură" > fr. tormo-, engl. id. > rom. tormo-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de gaură.
TORO- „curbă, mulură". 0 lat. torus „coardă, încolăcire" > fr. toro-, germ. id., engl. id. > rom. toro-. ■ -id (v. -id), s.n., suprafaţă generată de o curbă închisă care se roteşte în jurul unei axe din planul curbei şi care nu o intersectează. TORSIO- „răsucire, torsiune". 0 lat. torsio „răsucire" > fr. torsio-, germ. id., engl. /of., it. id.
>	rom. torsio-. ■ -graf (v. -graf)., s.n., aparat pentru măsurarea şi înregistrarea grafică a deformaţiei la torsiune; -gramă (v. -gramă), s.f., înregistrare grafică a deformaţiei la torsiune; -metru (v. -metrui), s.n. 1. Instrument cu care se măsoară deformaţia la torsiune a barelor. 2. Aparat utilizat pentru determinarea numărului de răsuciri pe o anumită lungime a unui fir textil.
TORTI- „răsucit, torsiv, spiralat". 0 lat. tortus „răsucit, întors" > fr. torti-, lat. sav. id. > torti-. m -corn (v. -corn), adj. (despre insecte) cu antene spiralate; -fior (v. -fior), adj., cu flori răsucite; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze sau foliole spiralate; -ped (v. -ped2), adj., cu suportul vegetal răsucit.
TORULI- „umflătură mică". 0 lat. torulus „umflătură mică" > fr. toruli-, engl. id. > rom. toruli-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de umflătură mică.
TORULO- „protuberanţă mică, umflătură". 0 lat. toruius „umflătură mică" > fr. torulo-, engl. id. > rom. torulo-. ■ -id (v. -id), adj. (despre un filament sau conidiofor) care prezintă mici umflături neregulate de-a lungul său.
TOXI- „otravă, toxine, toxic". 0 gr. toxon „săgeată (otrăvită)" > fr. toxi-, germ. id., engl. id. > rom. toxi-. u -dermie (v. -dermie), s.f., erupţie cutanată datorită unei substanţe toxice; sin. toxi-codermie; -fer (v. -fer), adj., care secretă sau care conduce otravă; -gen (v. -gen2), adj., care
401
produce o substanţă toxică; sin. toxigenic; -genic (v. -genic), adj., toxigen*; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament cu ajutorul unor toxine.
-TOXIC „otrăvitor, cu toxine, toxic". 0 gr. toxikos „otrăvitor" > fr. -toxique, engl. -toxic, lat. sav. -toxicus > rom. -toxic.
TOXICO- „otravă, substanţă toxică, toxine, toxic, halucinogen". 0 gr. toxikon „otravă" > fr. toxico-, engl. id., germ. toxiko-, lat. sav. toxico- > rom. toxico-. ■ -dermie (v. -dermie), s.f., toxider-mie*; -fag (v. -fag), adj., s.m. şi f. (persoană) care consumă în mod frecvent substanţe toxice (morfină, cocaină etc.); -filie (v. -filiei), s.f., atracţie irezistibilă pentru substanţele halucinogene; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de otrăvuri; sin. toxofobie; -for (v. -for), adj. (despre un organism) care conţine sau care secretă substanţe toxice; -gen (v. -geni), adj. (despre un organism)care în procesul activităţii vitale produce, în anumite condiţii de mediu sau de nutriţie, substanţe toxice; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în toxicologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază otrăvurile şi acţiunea lor asupra organismului uman şi animal; -man (v. -mani), adj., s.m. şi f. (persoană) care suferă de toxicomanie; -manie. (v. -manie), s.f., tendinţă morbidă de a consuma doze crescânde de substanţe toxice sau de stupefiante; -zoare (v. -zoar), s.n. pl., animale veninoase.
-TOXIE „otravă, otrăvire, toxină, intoxicaţie". 0 gr. toxon „arc (otrăvit)" > fr. -toxie, germ. id., engl. -toxia, lat. sav. id. > rom. -toxie.
TOXO- „săgeată, sagitat, arcuit, otravă, toxină, toxic". 0 gr. toxon „arc otrăvit, săgeată otrăvită"
>	fr. toxogerm. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. toxo-, ■ -ceras (v. -ceras), s.m., gen de cefalopod tetrabranhial fosil; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze sagitate; -fobie (v. -fobie), s.f., toxicofobie*; -for (v. -for), adj., care secretă substanţe otrăvitoare; -gen (v. -gen^, adj., care elaborează o toxină sau o otravă; -id (v. -id), s.n., toxină detoxifiată prin acţiunea unor antiseptice, capabilă să stimuleze producerea de anticorpi; sin. anatoxină; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la toxoliză; -liză (v. -liză), s.f., alteraţie produsă în celulă prin introducerea unei substanţe toxice în mediul în care aceasta trăieşte; -plasmă (v. -plasmă), s.f., gen de sporozoare parazite uniceluleare în formă de semilună, prezente în leucocitele vertebratelor şi, uneori, în hematii.
TRACHI-, v. TRAHI-.
TRACTO- „tract anatomic". 0 lat. tractus „cale, drum" > fr. tracto-, engl. id., germ. trakto- > rom. tracto-, m -tom (v. -tom), s.n., instrument medical utilizat în tractotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de secţionare a unui tract de fibre nervoase.
TRAGO- „ţap, hircin". 0 gr. tragos „ţap" > fr. trago-, engl. id., lat. sav. id. > rom. trago-. m -cer (v. -cen), adj., cu coarne de ţap; -morf (v. -morf), adj., cu aspect de ţap.
TRAH-, v. TRAHI-. ■ -enchim (v. -enchim), s.n., ţesut format din vase lemnoase imperfecte sau din vase închise.
-TRAHELIE „regiune cervicală, gât". 0 gr. trakhe-ios „gât, grumaz" > fr. -trachelie > rom. -traheiie. TRAHELO- „gât, col uterin". 0 gr. trakheios „gât, grumaz" > fr. trachelo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. trahelo-. ■ -branh (v. -branh), adj. (despre moluşte) cu branhiile situate pe gât; -fimă (v. -fimă), s.f., tumoare a gâtului; -mastoid (v. masto-, v. -id), adj., referitor la regiunea gâtului şi la apofiza mastoidă; -pexie (v. -pexie), s.f., fixare chirurgicală a colului uterin; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală a colului uterin; -pod (v. -pod), adj. (despre un gasteropod) care are picioarele pe gât; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură a colului uterin; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a colului uterin. TRAHEO- „trahee, aspru, rugos, traheal, trahean". 0 gr. trakheia [arteria] „artera trahee, aspră, ru-goasă" > fr. tracheo-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. traheo-. ■ -bronhoscopie (v. bronho-, v. -scopie), s.f., explorare directă a traheii şi a bronhiilor mari; -cel (v. -cel2), s.n., tumoare gazoasă situată la gât; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante superioare care posedă un ţesut conducător bine dezvoltat, cuprinzând pteridofitele, gimnospermele şi angiospermele; -laringotomie (v. laringo-, v. -tomie), s.f., operaţie chirurgicală de deschidere a laringelui şi a traheii; -malacie (v. -malacie), s.f., înmuiere a cartilajului traheal; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru afecţiunile traheii; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a traheii în caz de strâmtare patologică; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură chirurgicală a traheii; -scop (v. -scop), s.n., aparat cu care se examinează traheea; -scopie (v. -scopie), s.f., examen radiologie al traheii; -stenoză (v. -stenoză), s.f., strâmtare patologică a traheii, produsă prin leziuni productive proprii; -stomie (v. -stomie), s.f., deschidere chirurgicală a traheii; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în traheotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a traheii.
TRAHI- (TRACHI-) „aspru, rugos, încreţit". 0 gr. trakhys „aspru, rugos" > fr. trachy-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. trachi- > rom. trahi- şi trachi-. ■ -ant (v. -ant), adj., cu flori aspre; -carp (v. -carp), adj., cu fructe aspre; sin. trahicarpic; -carpic (v. -carpic), adj., trahicarp*; -ceras (v. -ceras), s.m., amonit fosil din jurasic, cu cochilia ombilicală şi ornamentată cu numeroase coaste radiare, pe care sunt dispuse şiruri de tuberculi; -der (v. -der), adj. (despre coleoptere) care are gâtul aspru; -derm (v. -derm), adj., cu pielea
402
aspră, rugoasă; —fii (v. -fil2), adj., cu frunze rugoase; -odont (v. -odont), adj., cu dinţi aspri, rugoşi; -onichie (v. -onichie), s.f., stare patologică manifestată printr-un aspect rugos al suprafeţei unghiilor; -pter (v. -pter), adj. (despre acantopterigieni) cu aripioarele ridicate în sus; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe aspre. TRANSPIRO- „transpiraţie41. 0 lat. mediev. transpiro, are „a transpira44 > fr. transpireengl. id. > rom. transpiro-. ■ -metru (v. -metan), s.n., aparat pentru măsurarea cantităţii de transpiraţie a plantelor.
TRANSVERSO- „colon transvers44. 0 lat. transver-sus „situat de-a curmezişul, pieziş, transversal44 > germ. transverso-, engl. id. > rom. transverso-. ■ -proctie (v. -proctie), s.f., operaţie chirurgicală de creare a unui anus artificial pe colonul transvers; sin. transversostomie; -stomie (v. -stomie), s.f., transversoproctie*; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a colonului transvers.
TRAPEZI- „trapez44. 0 lat. tz. trapezium „măsuţă44 şi gr. trapezion „trapez, masă mică44 > fr. trape zi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. trapezi-. ■ -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze în formă de trapez; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de trapez.
TRAPEZO- „trapez, trapezoidal44. 0 gr. trapeza „masă cu patru picioare44 > fr. trapezo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. trapezo-. ■ -edru (v. -edru), s.n., corp geometric cu douăzeci şi patru de feţe patrulatere; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. Care se aseamănă cu un trapez; sin. trape-zoidal. 2. S.n. Suprafaţă generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul său, pe care nu-l intersectează.
TRAUMATO- „traumă, plagă, rană, leziune, traumatic, traumatism44. 0 gr. trauma, traumatos „rană, rănire44 > fr. traumato-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. traumato-. ■ -corism (traumatochorism) (v. -corism), s.n., detaşare a organului vegetal în urma unei răniri; -dineză (v. -dineză), s.f., mişcare de circulaţie a citoplasmei provocată de rănire; -filie (v. -filiei), s.f., afinitate morbidă pentru răni; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de traumatisme psihice sau fizice; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în traumatologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul şi cu tratamentul traumatismelor; -nastie (v. -nastie), s.f., mişcare a organelor vegetale ca răspuns la acţiunea unor stimuli traumatici; -pnee (v. -pnee), s.f. 1. Intrare şi ieşire a aerului printr-o plagă toracică, la fiecare inspiraţie şi expiraţie. 2. Modificare post-traumatică a ritmului respirator; -taxie (v. -taxie), s.f., mişcare a citoplasmei şi a nucleului în direcţia rănirii; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la traumatotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcare de curbare a organelor vegetale datorită rănirii lor.
TREFO- „hrănitor, care nrâneşte44. 0 gr. trepho, trephein „a hrăni14 > fr. trepho-, engl. id. > rom. îrefo-. ■ -cit (v. -cit), s.n., leucocit care produce substanţe hrănitoare active pentru celulele adiacente
TREMAT-, v. TREMATOr. ■ -ode (v. -od), s.n. pl., clasă de viermi laţi şi paraziţi, cu corpul turtit dorsoventral, acoperit cu o cuticulă şi prevăzut cu ventuze pentru fixarea pe animale sau pe plante.
TREMATOr „orificiu, gaură, perforat14. 0 gr. trema, trematos „scobitură, gaură44 > fr. tremato-, engl. id., germ. id. > rom. tremato1-. ■ -branh (v. -branh), adj., cu branhiile perforate; -for (v. -for), adj., prevăzut cu orificii; -zaur (trematosaur) (v. -zaur), s.m., amfibian stereospondil sau labirin-tospondil, de talie mare, care a trăit în cretacic. TREMAT02- „creştere, nutriţie44. 0 gr. thremma, thremmatos „nutriţie, hrănire44 > fr. tremmato-, engl. id., germ. id. > rom. tremato2-. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în trematologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţa creşterii animalelor şi plantelor în condiţii de aclimatizare. -TREMĂ „orificiu, gaură44. 0 gr. trema „gaură, deschizătură44 > fr. -treme, engl. -trema, lat. sav. id. > rom. -tremă.
TREPO- „spirală, spiralat44. 0 gr. trepo, trepein „a suci, a răsuci44 > fr. trepo-, engl. id., it., id. lat. sav. id. > rom. trepo-. ■ -nemă (v. -nemă), s.f., specie de protozoar de formă spiralată, agent specific al infecţiei sifilitice.
-TREPSIEi „nutriţie, hrănire44. 0 gr. threpsis „nutriţie, hrană44 > fr. -threpsie, germ. id., it. -trepsia, lat. sav. -threpsia > rom. -trepsie^. -TREPSIE2 „răsucire, torsiune44. 0 gr. trepsis „răsucire, sucire44 > fr. -trepsie > rom. -trepsie2. -TREZIE „gaură, orificiu44. 0 gr. tresis „gaură, cavitate, perforaţie44 > fr. -tresie, germ. id., it. -tresia, lat. sav. id. > rom. -trezie.
TRI- „întreit, de trei ori, triplu44. 0 gr. treis, „trei44 şi lat. tres „trei11 > fr. tri-, engl. id., it. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. tri-. ■ -acant (v. -acant), adj., care are trei spini; -adeif (v. -adeif), adj., cu staminele reunite în trei mănunchiuri; sin. tria-delfic; -aden (v. -aden), cu trei glande; -andru (v. -andru), adj. (despre o floare) cu androceul format din trei stamine; -ant (v. -ant), adj. (despre o inflorescenţă) care prezintă trei flori; -anter (v. -anter), adj., cu trei antere; -arh (v. -arh), adj. (despre o rădăcină) în a cărei structură se află trei fascicule lemnoase şi trei liberiene; -brah (v. -brah), s.n., picior metric greco-latin, formaţi din trei silabe scurte; -carp (v. -carp), adj., care are trei cârpele; sin. tricarpic; -carpic (v. -carpic), adj., tricarp*; -cefal (v. -cefal), adj.
1.	Care are trei capete. 2. Care are trei capitule; -qentric (v. -centric), adj. (despre un cromozom) care are trei centromeri; -cer (v. -ceh), adj., care are trei coarne sau antene; -ceratops (v. cerat/o-, v. -ops), s.m., reptilă fosilă din ordinul dinozau-
403
rienilor, care a trăit în mezozoic şi care avea pe cap trei protuberanţe osoase; -clinic (v. -clinic), adj. (despre un sistem cristalin) care are ca formă de bază o prismă oblică cu baza un paralelogram; -color (v. -color), adj., care are trei culori; -corn (v. -corn), adj., cu trei proeminenţe osoase; -cotii (v. -cotii), adj., care are trei cotiledoane; -crom (v. -crom), adj., care are trei culori diferite; -cromatic (v. -cromatic), adj., care se referă la trei culori fundamentale; -cromie (v. -cromie), s.f., suprapunere a trei culori fundamentale; -cuspid (v. -cuspid), adj., care are trei vârfuri; -dactil (v. -dactil), adj., care are trei degete; -dermie (v. -dermie), adj., cu trei straturi dermice; -dinam (v. -dinam), adj. (despre un androceu) format din şase stamine, dintre care trei cu filamente {nai lungi şi trei cu filamente mai scurte; sin. tridinamîc; -dinamic (v. -dinamic), adj., tridinam*; -edru (v. -edru), adj., s.n. 1. Adj. Care are trei feţe plane. 2. S.n. Figură geometrică formată din trei semidrepte concurente care se găsesc în planuri diferite; -encefal (v. -encefal), s.m., grup de trei monştri otocefalieni; -falangie (v. -falangie), s.f., prezenţa a trei falange la degetul cel mare; -fid (v. -fid), adj. (despre un organ vegetal) divizat în trei părţi sau lobi; -fii (v. -fil2), adj. (despre o frunză) care prezintă trei foi pe acelaşi peţiol; -filetic (v. -filetic), adj. (despre un hibrid) care provine din trei linii de descendenţă; -fior (v. -fior), adj., cu trei flori; -foliu (v. -foliu), adj., cu trei foliole; -form (v. -form), adj. (despre un mineral) care prezintă combinarea a trei forme diferite; -ftong (v. -ftong), s.m., grup format dintr-o vocală şi două semivocale care se rostesc împreună, în aceeaşi silabă; -game (v. gam), adj., s.f. pl. (plante) care au flori mascule, femele şi hermafrodite pe aceiaşi individ; -gamie (v. -gamie), s.f., stare în care se găsesc plantele trigame; -genic (v. -genic), adj. 1. (Despre un caracter) Care este condiţionat de trei perechi de gene. 2. (Despre o celulă sau despre un organism) Care are trei gene diferite pe un Iqcus oarecare; -gin (v. -gin), adj. (despre o floare) care prezintă trei pistile; -glif (v. -glif), s.n., ornament al frizei dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare cu două caneluri verticale, care fac evidente trei creste în relief; -glot (v. -glot), adj., care este scris în trei limbi; -gon (v. -gon2), s.n. 1. Arie sau regiune cu trei margini naturale sau arbitrare. 2. Lamă de materie nervoasă situată dedesubtul corpului calos; -gramă (v. -gramă), s.f., cuvânt format din trei litere; -Iernă (v. -Iemă2), s.f., situaţie care pune trei alternative, dintre care trebuie aleasă numai una; -lit (v. -liti), s.n., monument megalitic format din trei blocuri; -litic (v. -liticO, adj., referitor ia trilite; -lof (v. -lof), adj., cu trei creste; -lofodont (v. lof/o-, v. -odont), adj., care are dinţi cu trei creste; -logie (v. -logiei), s.f. 1. Ansamblu de trei
tragedii tratând aceeaşi temă, prezentate la concursurile dramatice din Grecia antică. 2. Grup de trei opere literare sau muzicale care formează o unitate şi ale căror subiecte constituie fiecare urmarea celui precedent; -mer (v. -mer), adj., s.m. 1. Adj. (Despre un organ vegetal) Care este divizat în trei părţi dispuse în triunghi echilateral.
2.	S.m. Polimer cu greutatea moleculară egală cu triplul greutăţii moleculare a monomerului polimerizat; -meristel (v. meri-, v. -stei), s.n., cilindru central format din trei componente; -metru (v. -metrui), s.m., vers greco-latin compus din trei perechi de picioare iambice; -monoecie (v. mon/o-, v. -oecie), s.f., prezenţa de flori mascule, femele şi hermafrodite pe aceeaşi plantă; -monoic (v. mon/o-, v. -oic), adj. (despre o plantă) care posedă flori masculine, feminine şi hermafrodite pe acelaşi individ; -morf (v. -morf), adj. 1. Care cristalizează în trei sisteme diferite. 2. (Despre un organ vegetal) Care prezintă trei forme; -morfic (v. -morfic), adj., care prezintă trimorfism; -morfism (v. -morfism), s.n., calitate a unor substanţe de a cristaliza în trei sisteme diferite; - nom (v. -nom2), s.n., expresie algebrică formată din trei termeni; -odometru (v. odo-, v. -metrui), s.n. aparat electronic pentru determinarea pH-ului şi a conductibiiităţii soluţiilor; -odont (v. -odont), adj., care are trei dinţi; -oecie (v. -oecie), s.f., prezenţa florilor mascule, femele şi hermafrodite pe trei exemplare diferite ale aceleiaşi specii; -oic (v. -oic), adj., care formează flori masculine, feminine şi hermafrodite pe indivizi diferiţi; -onim (v. -onim), s.n., nume format din trei termeni; -orhid (v. -orhid), adj., s.m. (individ) care prezintă triorhidie; -orhidie (v. -orhidie), s.f., prezenţa a trei testicule la aceiaşi individ; -petal (v. -petal), adj. (despre o floare) cu corola formată din trei petale; -piren (v. -piren), adj., cu trei seminţe osoase; -plazie (triplasie) (v. -plazie), s.f., despicare a unui organ vegetal în trei formaţii analoage; -plegie (v. -plegie), s.f., hemiplegie asociată cu paralizia unui membru din partea opusă a corpului; -podie (v. -podie), s.f., vers compus din trei picioare metrice; -pter (v. -pter), adj., cu trei aripi sau foliole; -silab (v. -silab), adj., s.n. (vers) format din trei silabe; -sperm (v. -sperm), adj. (despre un fruct) care are trei seminţe; -spor (v. -spor), adj., care are trei spori; -stih (v. -stih), adj. 1. (Despre o celulă) Dispus în trei rânduri sau serii. 2. (Despre un mugure) Dispus pe trei şiruri longitudinale; -stil (v. -stil), adj. (despre o floare) care are trei stile; -stilie (v. -stilie), s.f., prezenţa unor stile scurte, mijlocii şi lungi pe aceeaşi plantă; -stom (v. -stom), adj., care are trei orificii bucale; -sule (v. -sule), adj., cu trei brazde; -telozomic (v. telor, v. -zomic), adj. (despre un organism) care are, în locul unei perechi de cromozomi omologi, trei cromozomi omologi telocentrici; -valent (v. -valent), adj. 1. (Des-
404
pre un element chimic) Care are valenţa trei. 2. (Despre o celulă) Cu trei cromozomi omologi; -valv (v. -valv), adj., cu trei valve; -xenie (v. -xenie), s.f., parazitare succesivă a trei plante-gazdă diferite; -xifopag (v. xifo-, v. -pag), s.m., monstru rezultat din sudarea a trei indivizi de la nivelul extremităţii caudale a sternului până la ombilic; -zomic (trisomic) (v. -zomic), adj. (despre un organism sau celulă) care prezintă trei cromozomi omologi; -zomie (v. -zomie), s.f., aberaţie cromozomială în care apare un cromozom supranumerar într-o pereche cromozomică.
-TRIB „care zdrobeşte, care freacă, transportare, ducere". 0 gr. tribos „frecare, zdrobire; cale, drum" > fr. -tribe, engl. id., germ. -trib > rom. -trib.
TRIBO- „frecare, fricţiune". 0 gr. tribo, tribein „a freca" > fr. tribo-, engl. id., germ. id. > rom. tribo-. m -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul frecării, ungerii şi uzării mecanismelor; -metrie (v. -metriei), s.f., măsurare a intensităiţi frecării; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru măsurarea intensitătii frecării. -TRIC, v. -TRIH.
-TRICHIE „păr, pilozitate, setă". 0 gr. thrix, trik-/70S„păr, fir de păr" > fr. -trichie, germ. id., engl. -trichia, lat. sav. id., it. id. > rom. -trichie. TRICHO-, v. TRICOr.
TRICOr (TRICHO-, TR!HOt-) „fire de păr, pilozitate, setă, cili, perişori, pilos, ciliar, filamentos". O gr. thrix, trikhos „fir de păr, păr" > fr. tricho-, germ. id., engl. id., it. trico-, iat. sav. tricho- > rom. tricot -, tricho- şi triho-. ■ -blaste (trichoblaste, trihoblaste) (v. -blast), s.n. pl. 1. Idioblaste diferite ca formă şi ramificaţie. 2. Celule ale epidermei vegetale, generatoare de pori absorbanţi; ~carp*(v. -carp), adj., cu fructe păroase; sin. tricocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., tricocarp*; -caul (v. -caul), adj., cu tulpina piloasă; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. pl. 1. Adj. Cu capitule păroase. 2. S.m. pl. Viermi paraziţi din clasa nematodelor, cu extremităţi foarte fine; -centric (v. -centric), adj. (despre o plantă) cu spini păroşi; -cist (v. -cist), s.n., chist pilos; -ciad (v. -ciad), adj., cu ramuri păroase; -clazie (v. -clazie), s.f., rupere a firelor de păr, de obicei traumatică; -clazomanie (v. clazo-, v. -manie), s.f., stare obsesivă de a-şi smulge părul; -coc (v. -coc), adj., cu bace păroase; -dactil (v. -dactil), adj., care are degetele păroase; -derm (v. -derm), adj., cu pielea piloasă; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze păroase; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante ale căror frunze sunt păroase; -fitic (v. -fitic), adj., referitor la tricofiţie; -fiţie (v. -fiţie), s.f., boală parazitară produsă de unele ciuperci care atacă pielea capului, provocând căderea părului; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de firele de păr; -for (trichofor) (v. -for), adj., s.n. 1. Adj. Care poartă peri. 2. S.n. Suport al tricoginului. 3. S.n. Trunchi
fiiamentos, prezent la fungi; -gen (trichogen) (v. -geni), adj.* care produce creşterea părului; -gin (v. -gin), s.n. 1; Prelungire cilindrică a carpo-gonului, servind ca recipient al gârneţului masculin, la rodoficee. 2. Proeminenţă curbată pe vârful ascogonului, care asigură fecundarea as-comicetelor; -glosie (v. -glosie), s.f., stare patologică a limbii acoperite cu peri; -gnat (v. -gnat), adj., cu maxilarele acoperite cu peri; -hidrofite (trihohidrofite) (v. hidror, v. -fit), s.f. pl., plante cu sistem radicular dezvoltat care pătrunde în straturile adânci ale solului, folosind apa care se ridică prin capilaritate din pânza freatică; -id (trichoid) (v. -id), adj., asemănător cu părul; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază structura, funcţiile şi bolile părului; -malacie (v. -malacie), s.f., afecţiune .caracterizată prin plăci alopecice, pe suprafaţa cărora se află fire de păr groase şi foarte fragile; -manie (v. -manie), s.f., obsesie patologică observată la anumite nevroze, care constă în a duce mâna în mod constant la părul de pe cap sau la barbă; -micete (v. -micete), s.f. pl., ciuperci parazite care provoacă îmbolnăvirea pielii şi a părului; sin. tricofiton; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru maladiile părului; -petal (v. -petal), adj., cu petale păroase; -pod (v. -pod), adj. 1. Cu suportul vegetal pilos. 2. Cu picioare păroase; -pter (v. -pter), adj., s.f. pl. 1. Adj. Cu aripile sau cu înotătoarele acoperite cu peri. 2. S.f. pl. Ordin de insecte care au aripi mari, acoperite cu peri sau cu solzişori fini; -ptiloză (v. -ptiloză), s.f., fisurare longitudinală a extremităţilor firelor de păr, de obicei traumatică; -rexie (v. -rexie), s.f., formă de tri-coptiloză în care firele de păr afectate sunt cele de la barbă şi de la mustaţă; -riz (v. -riz), adj., cu rădăcini piloase; -scop (v. -scop), s.n. aparat optic utilizat în tricoscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare a firelor de păr cu ajutorul tricoscopului; -sperm (y. -sperm, adj., cu seminţe păroase; -spori (v. -spor), s.m. pl., paraziţi criptogamici care infectează părul; -sporie (v. -sporie), s.f., afecţiune a părului provocată de unii paraziţi, criptogamici; -tilomanie (v. tilo2-, v. -manie), s.f., mişcare impulsivă de ordin psihotic, care constă în scărpinarea continuă a părului; -zomi (v. -zom), s.m. pl., gen de viermi nematozi, prezenţi la păsări şi la mamifere.
TRICOz-, V. TRIHOz-.
TRIGONO- „triunghi, triunghiular". 0 gr. trigo-non „triunghi" > fr. trigono-, germ. id., engl. id. > rom. trigono-. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe triunghiulare; sin. trigonocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., trigonocarp*; -cefal (v. -cefal), s.m., reptilă veninoasă din familia ofidienilor, având capul triunghiular; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie craniană în formă de triunghi; -encefalie (v. -encefalie), s.f., malformaţie de dezvoltare a creierului, fiind secundară trigono-
405
cefaliei; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care studiază relaţiile metrice dintre laturile şi unghiurile unui triunghi; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe triunghiulare.
-TRIH (-TRIC) „fir de păr, cil, flagel, pilos, păros“. 0 gr. thrix, trikhos „păr44 > fr. -trique şi -triche, germ. -trich, lat. sav. -trichus, engl. -trichous > rom. -trih şi -trie.
TRIH-, v. TRIHO1-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini păroşi; -algie (v. -algie), s.f., senzaţie dureroasă la atingerea părului; -ant (v. -ant), adj., cu flori păroase; -anter (v. -anter), adj., cu antere păroase; -odont (v. -odont), adj., cu dinţi velu-raţi, reiaţi.
TRIHOr, v. TRICO1-.
TRIHO2- (TRICO2-) „în trei“. 0 gr. trikha, trikhe „întreit, în trei“ > fr. tricho-, germ. id., engl. id., it. trico-, lat. sav. tricho- > rom. triho- şi trico2~.
■	-sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange multilocular, prezent la feospora-cee; -tom (tricotom) (v. -tom), adj., s.n. (organ vegetal) divizat în trei ramuri; -tomie (tricotomie) (v. -tomie), s.f., împărţire în trei părţi, grupe sau specii.
TRIPANO- „burghiu, elicoidal'4. 0 gr. trypanon „sfredel, burghiu44 > fr. trypano-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. tripano-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (medicament) care distruge tripano-zomele; -zomă (tripanosomă) (v. -zomă), s.f., gen de protozoare flagelate cu corpul fusiform şi elicoidal, parazite în sângele vertebratelor, producând tripanozomiaza.
TRIPL-, v. TRIPLO-. ■ -opie (v. -opie), s.f., defect vizual care constă în a vedea de trei ori imaginea aceluiaşi obiect.
TRIPLO- „triplu, întreit44. 0 gr. tripioos „întreit44 > fr. tripio-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. tripio-, u -blastic (v. -blastic), adj., care are trei pături germinale: ectoderm, endoderm şi mezoderm; -caul (v. -caul), adj. 1. Cu trei tulpini sau axe vegetale. 2. Cu axele de ordinul al treilea rezultate din mugurii laterali ai axei de ordinul al doilea; -id (v. -id), adj. (despre o celulă sau organism) care prezintă trei seturi de cromozomi; -stemonie (v. -stemonie), s.f., dispoziţie a staminelor în trei cicluri; -stih (v. -stih), adj. (despre un organ vegetal) dispus pe trei rânduri sau serii. -TRIPSIE „strivire, zdrobire, sfărâmare44. 0 gr. tripsis „frecare44 şi gr. thrypsis „zdrobire, măcinare4' > fr. -tripsie şi -trypsie, germ. -tripsie şi trypsie, engl. -tripsy> rom. -tripsie.
TRIŞTI- „tristeţe44. 0 lat. tristis „întunecat, trist44
>	fr. trişti- > rom. trişti-. ■ -man (v. -mani), s.m. şi f., persoană care suferă de tristimanie; -manie (v. -manie), s.f., înclinare patologică 3pre tristete.
TROCHO-, v. TROHO-.
TROCO-, v. TROHO-. ■ -fore (v. -for), s.f. pl., iarve caracteristice pentru unii viermi (poHchete)
sau moluşte, în general planctonice, avanu două coroane de cili vibratili.
TROCTO- „măcinat, erodat,,. 0 gr. troktos „ros, tocit, măcinat44 > fr. trocto-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. trocto-. ■ -fii (v. -fil2), adj., cu frunze roase, măcinate; -lit (v. -liti), s.n., varietate de rocă eruptivă cu structură granulară, constituită din plagioclaz şi olivină.
-TROF „care hrăneşte, nutritiv44. 0 gr. trophe „hrană, mâncare44 > fr. -trophe, germ. -troph,it. -trofo, lat. sav. -trophus > rom. -trof.
-TROFIC „de nutriţie, referitor la hrană, nutritiv44. 0 gr. trophikos „de nutriţie, nutritiv44 > fr. -trophique, engl. -trophic, germ. -trophisch, lat. sâv. -trophicus > rom. -trofic.
-TflOFIE „hrană, nutriţie, creştere, dezvoltare'4. 0 gr. trophe „hrană, nutriţie44 > fr. -trophie, germ. id., it. -trofia, engl. -trophy, lat. sav. -trophia > rom. -trofie.
-TROFISM „nutriţie, nutriment, nutrire, creştere44. 0 gr. trophe „hrană, nutriţie44 > fr. -trophisme > rom. -trofism.
TROFO- „nutriţie, hrănire, creştere, aliment, nutritiv, hrănitor44. 0 gr. trophe, „hrană, nutriţie44 > fr. tropho-, germ. id., engl. id., it. trofo-, lat. sav. tropho- > rom. trofo-. ■ -biotic (v. -biotic), adj., relativ la trofobioză; -bioză (v. -bioză), s.f., tip de simbioză pe aceeaşi plantă între furnici şi alte insecte, primele asigurând apărarea, iar ultimele asigurând hrana; -blast (v. -blast), s.n., epiteliul ectodermal extern al blastocitului mamiferelor; -blastic (v. -blastic), adj., referitor la trofoblast; -cit (v. -cit), s.n., celulă nutritivă; sin. celulă Sertoli -derm (v. -derm), s.n. 1. Trofoblast corionic.
2.	Partea activă, în dezvoltare, a trofoblastului din regiunea placentară; -ecologie (v. ecor, v. -logiei), s.f., ramură a ecologiei care se ocupă cu ansamblul relaţiilor de hrănire din cadrul unei biocenoze; -file (v. -fil2), s.f. pl., frunze verzi şi sterile, cu rol asimilator, prezente la pteridofite; -gen (v. -geni), adj., care produce substanţe nutritive; -gon (v. -goni), s.n., anteridie redusă la un simplu filament, care învăluie ascogonul ciupercilor perisporacee, servind pentru hrănire; -litic (v. -Iitic2), adj. (despre o zonă acvatică) unde are loc descompunerea materiei organice sub influenţa bacteriilor; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţa hrănirii organismului; -mixie (v. -mixiei), s.f., fuzionare a nucleilor vegetativi; -morfoză (v. -morfoză), s.f., modificare morfologică a vegetalelor datorită condiţiilor de nutriţie; -nemă (v. -nemă), s.f., filament protoplasmatic care comunică cu plastidele; -nevroză (v. -nevroză), s.f., tulburare a troficităţii ca urmare a îmbolnăvirii sistemului nervos; -noză (v. -noză), s.f., maladie produsă de agenţii de nutriţie; -patie (v. -patie), s.f., maladie care afectează nutriţia organismului; -plasmă (v. -plasmă), s.f., partea alveolară a citoplasmei, cu funcţie nutritiva; -plaste (v.
406
-plast), s.n. pl., corpusculi granulari din citoplasmă, care conţin pigmenţi sau care pot forma pigmenţi; -sperm (v. -sperm), s.n., partea ovarului pe care sunt inserate ovulele; -spongie (v. -spongie), s.f., mucoasa internă uterină vasculară care formează pătura externă a placentei; -sporofilă (v. sporo-, v. -fil2), s.f., frunză asimilatoare şi purtătoare de spori, prezentă la pteridofite; -sporozom (v. sporo-, v. -zom), s.m., corpuscul sau organ la talofite, servind atât la nutriţie, cât şi la reproducere; -taxie (v. -taxie), s.f., tendinţă de orientare a plantelor în direcţia mediului bogat în substanţe nutritive; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la trofotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., proprietate a pro-toplasmei de a fi atrasă sau respinsă de unele substanţe chimice, în special de toxine micro-biene; -zoid (v. -zoid), s.m., protozoar al malariei care, după ce a ajuns în sânge, pătrunde în hematie, pe seama căreia se va hrăni; -zom (v. -zom), s.m., corpuscul având numai funcţii de nutriţie, prezent ia talofite.
TROGLO- „peşteră, grotă, cavernă". 0 gr. trogle, „grotă, peşteră" > fr. troglo, engl. id., germ. id., laţ.'sav. id. > rom. troglo. ■ -bie (v. -bie), s.f., stare a vieţuitoarelor care trăiesc numai în peşteri; -biont (v. -biont), adj., s.n. (organism) care trăieşte şi se reproduce exclusiv în peşteri, caverne şi în apele subterane; -dit (v. -dit), adj. (despre un organism animal sau vegetal) care trăieţte şi se reproduce în peşteri, fără a rămâne aici în mod exclusiv; -xen (v. -xen), adj. (despre o specie) care se întâlneşte numai accidental în peşteră sau în mediul subteran; sin. trogloxenic. ÎROHLEARI- „scripete, şurub". 0 lat. tz. tro-chiearis „de scripete" > fr. trochleari-, engl. id., lat. sav. id. > rom. trohieari-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un embrion) răsucit în formă de şurub. TROHLEI- „scripete". 0 lat. trochlea „roată de scripete" > engl. trochlei-, lat. sav.^ id. > rom. trohlei-. ■ -form (v. -form), adj. 1. în formă de scripete. 2. în formă de trohlee anatomică. TROHO- (TROCHO-, TROCO-) „cerc, roată, rotaţie, coroană, rotund, cilindric". 0 gr. trokhos „cerc, roată" > fr. trocho-, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. troco > rom. troho, trocho şi troco.
■	-blaste (v. -blast), s.n. pl., celule care poartă cilii vibratili ai trocoforelor; -cardie (v. -cardie), s.f., deplasare a inimii prin rotaţie în jurul axului său lung; -carp (v. -carp), adj., cu fructe rotate; sin. trohocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., tro-hocarp*; -cefal (v. -cefal), adj., s.m. şi f. (persoană) care prezintă trohocefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie craniană caracterizată prin forma rotunjită a capului; -id (v. -id), adj., s.f.
1.	Adj. în formă de roată. 2. S.f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc care se deplasează pe o suprafaţă plană; -sferă (v. -sferă), s.f., faza embrionară care urmează gastrulei.
TROMB-, v. TROMBO-. ■ -astenie (v. -astenie), s.f., afecţiune datorată unei disfuncţii trombo-citare şi caracterizată prin sindrom hemoragipar; -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţiune a unui segment vascular trombozat; -elastografie (v. elasto-, v. -grafie), s.f., metodă care permite înregistrarea fotografică a unor proprietăţi fizice ale cheagului de sânge; -elastometrie (v. elasto-, v. -metriei), ş.f., măsurare a alungirii şi a coeficientului de elasticitate ale cheagului sanguin. TROMBO- „cheag de sânge, tromboză, trombus, trombină, coagulare, sanguin, coagulat". 0 gr. thrombos „cheag de sânge" > fr. thrombo, germ. id., engl. id., lat. sav. id., it. trombo > rom. trombo. ■ -cit (v. -cit), s.n., celulă sanguină fără nucleu, având un rol important în coagularea sângelui; sin. plachetă sanguină; -citemie (v. cit/o-, v. -emie), s.f., înmulţire excesivă a trom-bocitelor; -citocrit (v. cito-, v. -crit), s.n., aparat medical pentru determinarea volumului trombo-citar într-o anumită cantitate de sânge; -citolitic (v. cito-, v. -Iitic2), adj., relativ ia trombocitoliză; -citoliză (v. cito-, v. -liză), s.f., proces de distrugere a trombocitelor; -citopatie (v. cito-, v. -patie), s.f., maladie a trombocitelor; -citopenie (v. cito-, v. -penie), s.f., trombopenie*; -gen (v. -geni), adj., s.n. 1. Adj. Care produce tromboză.
2.	S.n. Factor sanguin, inactiv în stare normală, care, în contact cu tromboplastina, se transformă în trombină; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la trombogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de producere a cheagurilor de sânge în vene sau artere; -grafie (v. -grafie), s.f., studiul coagulării sanguine; -litic (v. -Iitic2), adj., care se referă la tromboliză; -liză (v. -liză), s.f., metodă terapeutică de dizolvare a unui cheag de sânge; -patie (v. -patie), s.f., predispoziţie de a forma cheaguri de sânge în vene sau artere; -penie (v. -penie), s.f., reducere a numărului de trombocite în sânge; sin. trombocitopenie; -plastic (v. -plastic), adj. (despre o substanţă) care favorizează coagularea sângelui; -poieză (trombopoeză) (v. -poieză), s.f., proces de formare a trombocitelor; -static (v. -static), adj., s.n. (medicament) care împiedică formarea cheagului de sânge.
-TROP „care se întoarce, care se fixează pe, care acţionează asupra, care se orientează spre, cu direcţia spre". 0 gr. trope „întoarcere, răsucire, schimbare" > fr. -trope, germ. -trop, engl. -trope, it. -tropo, lat. sav. -tropus > rom. -trop.
-TROPIC „care curbează, care răsuceşte, care orientează, cu tendinţa spre". 0 gr. tropikos „răsucit, întors" > fr. -tropique, engi. -tropic, germ. -tropisch, lat. sav. -tropicus > rom. -tropic. -TROPIE „curbare, întoarcere, răsucire, orientare, schimbare transformare, tendinţă". 0 gr. trope „răsucire, direcţie, schimbare" > fr. -tropie, germ. id., engl. -tropy, it. -tropia, lat. sav. id. > rom. -tropie.
407
-TROPISM „curbare, tendinţă, mişcare, răsucire". 0 gr. trope „curbare, răsucire" > fr. -tropisme, engl. -tropism > rom. -tropism.
TROPO- „mişcare, întoarcere, orientare, direcţie, schimbare, torsiune". 0 gr. tropoş „direcţie, orientare, schimbare" > fr. tropo-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. tropo-. m -chineză (v. -chineză), s.f., mitoză de tip anormal, indusă de colchicină, caracterizată prin orientarea neregulată a fusului celular; -crom (v. -crom), adj. (despre celula glandulară salivară) care prezintă proprietatea de a lua aceeaşi culoare ca şi colorantul; -file (v. -fil2), adj. pl. (despre un organism vegetal) care îşi leapădă frunzele; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care, în perioadele de secetă, îşi pierd frunzele şi intră în repaus biologic; -fitic (v. -fitic), adj., referior la tropotite; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază figurile de stil; -morfic (v. -morfic), adj., referitor la tro-pomorfism; -morfism (v. -morfism), s.n., adaptarea constituţională a tropofitelor la xerofitism şi higrofitism periodic; -pauză (v. -pauză), s.f., strat al atmosferei situat între troposferă şi stratosferă; -seismometru (v. seismo-, v. -metrui), s.n., aparat care pune în evidenţă mişcările terestre orizontale; -sferă (v. -sferă), s.f., strat atmosferic situat între suprafaţa terestră şi stratosferă, în care se produc fenomenele meteorologice obişnuite; -taxie (v. -taxie), s.f., reacţie direcţională a organismelor care conduce la orientare simetrică. TRULI- „mistrie, triangular". 0 lat. trulia „mistrie"
>	lat. sav. trulii- > rom. truli-. ■ -foliu (v. -foliu), adj.3 cu frunze triangulare; -form (v. -form), adj., în formă de mistrie.
TRUNC1- „trunchi, tulpină". 0 lat. truncus „trunchi de copac" > fr. trunci-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. trunci-. * -col (v. -coh), adj. (despre alge, ciuperci) care creşte pe trunchiurile copacilor; -form (v. -form), adj., în formă de trunchi de copac; -gen (v. -gen2), adj., care a apărut pe trunchiul unui arbore. TUBERCUL-, v. TUBERCULO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., trecere a bacililor tuberculozei în sânge. TUBERCULI- „umflătură, excrescenţă". 0 lat. tubercuium „umflătură mică" > fr. tuberculi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tuberculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu tuberculi sau cu asperităţi veruciforme; -form (v. -form), adj., în' formă de umflătură mică sau de tubercul; -gen (v. -gen2), adj., care produce umflături rotunde şi mici. TUBERCULO- „tuberculoză, tubercul, bacii tu-beculos". 0 lat. tubercuium „umflătură mică" > fr. tuberculo-, engl. id., germ. tuberkulo- > rom. tuberculo-. u -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de tuberculoză; -id (v. -id), adj., în formă de tubercul; -static (v. -static), adj., s.n. (substanţă) care împiedică înmulţirea bacilului tuberculozei. TUBERI- „tuber, tulpină modificată". 0 lat tuber, tuberis „umflătură" > fr. tuberi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tuberi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă
tuberi vegetali; -form (v. -form), adj., în formă de tuber vegetal; -gen (v. -gen2), adj., care generează tuberi vegetali.
TUBI- „tub, tubulos, tubular". 0 lat. tubus „conduct, tub, ţeavă" > fr. tubi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tubi-. u -col (v. -coh), adj. (despre viermi, păianjeni) care locuieşte într-un tub; -corn (v. -corn), adj. (despre ruminante) cu coarnele goale; -flore (v. -fior), adj., s.f. pl. 1. Adj. Care are flori tubulare. 2. S.f. pl. Ordin de plante dicotiledo-nate, erbacee, rar lemnoase, cu flori tubuloase, cuprinzând solanaceele, boraginaceele, convol-vulaceele şi piantaginaceele; -form (v. -form), adj., în formă de tub; sin. tubuliform; -pore (v. -por), s.n. pl., gen de coralieri care prezintă un polipier caicaros, format din tuburi juxtapuse. TUBULI- „ţeavă, tub, tubular, tubulos". 0 lat. tu-bulus, „tub mic" > fr. tubuli-, engl. id., lat. sav. id.
>	rom. tubuli-. ■ -branh (v. -branh), adj. (despre gasteropode) cu branhii tubulare; -fere (v. -fer), s.n. pl., subordin de insecte tizanoptere, la care ultimul segment abdominal este în formă de tub; -flore (v. -fior), s.f. pl., tubiflore*; -form (v. -form), adj., tubiform*; -pore (v. -por), s.n. pl., gen de briozoare ectoprocte.
TUBULO- „tub, tubular". 0 lat. tubulum „tub mic"
>	fr. tubulo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. tubulo-. • -displazie (v. dis-, v. -plazie), s.f., nefropatie a epiteliului tubular, caracterizată prin leziuni histologice sau biochimice; -patie (v. -patie), s.f., nefropatie tubulară; -rexie (v. -rexie), s.f., leziune tubulară circumscrisă, caracteristică rinichiului. TUMORI- „tumoare, tumoral". 0 lat. tumor, tu-moris „umflătură" > fr. tumori-% engl. id. > rom. tumori-, ■ -gen (v. -gen2), adj., care produce tumori; -genetic (v. -genetic), adj., care se referă la tumorigeneză; -genetic (v. -genetic), adj., care se referă la tumorigeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de apariţie şi dezvoltare a tumorilor; sin. etiologie a tumorilor.
TURBIDI- „tulbureală, turbiditate". 0 lat. turbidus „tulbure" > fr. turbidi-, engl. id. > rom. turbidi-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., ansamblu de metode şi procedee pentru studierea mediilor disperse cu ajutorul turbidimetrului; -metru (v. -metrui), s.n., instrument pentru determinarea turbidităţii suspensiilor.
TURBIN-, v. TURBINO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., ablaţiune a cornetelor foselor nazale. TURBINI- „turbinat, obconic, sfârlează". 0 lat. turbo, turbinis „titirez, sfârlează" > fr. turbini-, engl. id., lat. sav. id. > rom. turbini-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori turbinate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze obconice; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de sfârlează. TURBINO- „cornet nazal". 0 lat. turbo, turbinis „titirez, sfârlează" > engl. turbino- > rom. turbino-. m -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în tur-binotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a cornetelor foselor nazale.
408
TURBO- „turaţie". 0 lat. turbo „vârtej, vânt puternici fr. turbo-, germ. id., engl. id. > rom. turbo-.
■	-for (v. -for), s.n., turbină hidraulică de foraj; -tahometru (v. taho-, v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea turaţiei turboforului în timpul funcţionării acestuia la talpa sondei.
TURDI- „sturz“. 0 lat. turdus „sturz" > fr. turdi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. turdi-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de sturz.
TURGO- „umflare, turgescenţă“. 0 lat. turgo, tur-gere,,a se umfla“ > fr. turgo-, engl. id., germ. id. > rom. turgo-. ■ -nastie (v. -nastie), s.f., mişcare a organelor vegetale sub influenţa turgescenţei.
TURIi- „turn, ţuguiat". 0 lat. turris „turn“ > fr. turri-, lat. sav. id. > rom. turir. ■ -cefal (v. -cefal), adj., s.m. (persoană) care prezintă turicefalie; -cefalie (v. -cefalie), s.f., malformaţie congenitală a craniului care ia forma unui turn; -encefalie (v. -encefalie), s.f., defect de dezvoltare a creierului, fiind secundar turicefaliei; -form (v. -form), adj., în formă de turn.
TURI2- „răşină, tămâie". 0 lat. thus, thuris „tămâie" > fr. thuri-, engl. id., lat. sav. id. > rom. turi2-. ■ -fer (v. -fer), adj., care produce tămâie. TUSI- „tuse“. 0 lat. tussis „tuse“ > fr. tussi- > rom. tusi-. m -gen (v. -gen2), adj., care produce tuse.
u
UDO- „precipitaţii". 0 lat. udus „umed, ud" > fr. udo-, engl. id., germ. id. > rom. udo-. ■ -metru (v. -metrul, s.n,, aparat utilizat pentru determinarea cantităţii de precipitaţii căzute într-o regiune, într-un interval de timp.
UL-, v. ULO2-. ■ -algie (v. - algie), s. f., durere gingivală.
ULCERO- „ulcer, ulceraţie". 0 lat. ulcus, ulceris „rană, bubă" > fr. ulcero-, engl. id. > rom. ulcero-. ■ -gen(v.-geni), adj., care produce ulcer; -id (v. -id), adj., care seamănă cu un ulcer; -necroză (v. -necroză), s. f., proces de necrozare a unei ulceraţii.
-ULIE „gingie,,. 0 gr. oulon „gingie" > fr. -ulie > rom. -ulie.
ULOr „creţ, încreţit, crispat". 0 gr. oulos „creţ, încreţit" > fr. ulo-, germ. id., engl. id. > rom. L//01-. ■ -cer (v. cen), adj., care are coarnele sau antenele încovoiate; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze creţe; -pter (v. -pter), adj., cu aripi încreţite; -sperm (v. sperm), adj., cu seminţe încreţite; -trih (v. -trih), adj., cu părul creţ. ULO2- „gingie, -gingival". 0 gr. oulon „gingie" > fr. f ulo-, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. UI02-.
■	-ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie a gingiilor; -tomie (v. -tomie), s.f. rezecţie a marginii gingivale.
ULO3- „cicatrice". 0 gr. oule „cicatrice" > fr. ulo-, engl. id., lat. sav. id. > rom. 1//03-. ■ -dendron (v. -dendron), s.m., plantă fosilă din carbonifer, având pe trunchi o serie de cicatrice foliare rombice, dispuse în şiruri longitudinale.
UMANO- „om, uman". 0 lat. humanus „omenesc" > fr. humano- > rom. umano-. ■ -id (v. -id), adj., s.m. şi f. (fiinţă) cu aspect şi caracter omenesc.
UMBELI- „umbelă, tip de inflorescenţă". 0 lat. umbella „umbrelă" > engl. umbelli-, lat. sav. id., germ. id., fr. ombelli- > rom. umbeli-. ■ -fere (v. -fer), adj., s.f. pl. 1. Adj. Care poartă umbelă.
2.	S.f. pl. Familie de plante erbacee dicotile-donate, ale căror flori sunt dispuse în umbele; -fior (v. -fior), adj., cu flori la care pedunculii pornesc toţi din acelaşi punct; -form (v. -form), adj., în formă de umbelă; -gen (v. -gen2), adj., care produce umbele.
UMBILICI- „buric, ombilic". 0 lat. umbilicus „ombilic" > engl. umbilici-, lat. sav. id. > rom. umbilici-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de ombilic.
UMBRACULI- „structură în formă de umbrelă, umbracul". 0 lat. umbraculum „loc umbros, umbrar" > engl. umbraculi-, lat. sav. id. > rom. umbraculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu
umbracul; -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de umbrelă desfăcută. UMBRATI- „umbroşi umbrit". 0 lat. umbratus „umbrit" > engl. umbrati-, fr. ombrati-, iat. sav. umbrati- > rom. umbrati-. ■ -col (v. -coli), adj. (despre un organism vegetal) care creşte pe locuri umbrite.
UMIDI- „umed, umiditate". 0 lat. humidus „umed, ud" > fr. humidi- > rom. umidi-. ■ -fug (v. -fug), adj., care nu se umezeşte.
UMIDO- „umezeală, umiditate". 0 lat. humidus „umed" > fr. humido- > rom. umido-. m -metru (v. -metrui), s.n. 1. Aparat folosit pentru determinarea umidităţii corpurilor solide. 2. Higrometru*; -stat (v. -stat), s.n., instrument utilizat în supravegherea umidităţii aerului dintr-o încăpere.
UNC-, v. UNCO-. ■ -artroză (v. -artroză), s. f., afecţiune articulară a unui uncus hipocampic. UNCI- „cârlig, curbat, uncinat". 0 lat. uncus „cârlig"
>	fr. unei-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. unei-.
■	-fer (v. -fer), adj., care poartă cârlige; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze uncinate; -form (v. -form), adj. S.n. 1. în formă de cârlig. 2. S.n. Os lateral din rândul II carpian; -rostru (v. -rostru), adj. (despre păsări) cu ciocul curbat.
UNCO- „uncus anatomic, extremitate în formă de cârlig". 0 lat. uncus „cârlig" > fr. unco- > rom. unco-. u -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a unui uncus hipocampic.
UNDULI- „ondulat". 0 lat. unduia „undă mică" > lat. sav. unduli-, engl. id., fr. onduli-> rom. unduli-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori ondulate; -foliu (v. -foliu), adj., cu frunze ondulate. UNGUI- (UNGVI-) „unghie, ungveal". 0 lat. unguis „unghie" > fr. ungui-, engl. id., lat. sav. id. > rom. ungui- şi ungvi-. m -fer (v. -fer), adj., care poartă unghii; -form (v. -form), adj., în formă de unghie.
UNGULI- „unghie, copită, ungviculă". 0 lat. ungula „unghie mică, gheară" > engl. unguli-, it. id., lat. sav. id. > rom. unguli-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este înzestrat cu unghii mici; -form (v. -form), adj. 1. Care este în formă de unghie sau de ungviculă florală. 2. Care este lung şi lat cât o unghie; -grade (v. -grad), adj., s.n. pl. (mamifere) care au vârful degetelor protejat de o copită (cabaline, ovine, taurine etc.).
UNGVI-, v. UNGUI-.
UNI- „unic, singular, solitar". 0 lat. unus „unu" > fr. uni-, engl. id., it. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. uni-. » -caul (v. -caul), adj., cu o singură tulpină; -color (v. -color), adj., care are o singură culoare; -corn (v. -corn), adj. 1. (Despre un animal) Care are un singur corn. 2. Care nu
410
are dezvoltat decât unul din cele două coarne uterine; -cuspid (v. cuspid), adj. (despre un dinte) cu un singur vârf; -fer (v. -fer), adj., care înfloreşte şi care fructifică o singură dată pe'an; -fior (v. -fior), adj., care are o singură floare; -foliu (v. -foliu), adj., cu o singură foliolă sau frunză; -form (v. -form), adj., care are permanent aceeaşi formă; -nemic (v. -nemic), adj. (despre o cromatidă sau un cromozom) care este constituit dintr-un singur filament de ADN; -nerv (v. -nerv), adj., format dintr-un singur nerv; -par (v. -par), adj., s.f. pl. 1. Adj. Care a născut un singur pui sau copil. 2. Adj., s.f. pl. (mamifere) care nasc un singur pui. 3. Adj. (Despre o inflorescenţă) La care de sub floarea terminală porneşte o singură axă florală laterală; -petal (v. -petal), adj., cu o singură petală; -valent (v. -valent), adj., 1. (Despre un element chimic) Care are o singură valenţă. 2. (Despre un cromozom) Care, în cursul meiozei, nu formează bivalenţi; -valv (v. -valv), adj. (despre o moluscă) cu cochilie formată dintr-o singură valvă; -voc (v. -voc), adj. 1. (Despre cuvinte şi expresii) Care are un singur sens. 2. (Despre un element al unei mulţimi) Care corespunde unui singur element din altă mulţime; -vor (v. -vor), adj., cu un singur fel de nutriţie.
-UR „coadă". 0 gr. oura „coadă" > fr. -ure, engl. id. > rom. -ur.
UR-, v. UROi-. ■ -emie (v. -emie), s.f., creştere patologică a cantităţii de uree sau de acid urie din sânge; -hidroză (v. -hidroză), s.f., sudoare care conţine multă uree; -odinie (v. -odinie), s.f., micţiune dureroasă.
URANO- „boltă cerească, palat, cerul gurii, pala-tal“. 0 gr. ouranos „cer, boltă cerească" > fr. urano-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. urano-. ■ -fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de corpurile cereşti; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în uranografie; -grafie (v. -grafie), s.f., descriere a cerului; -latrie (v. -latrie), s. f., adoraţie a corpurilor cereşti de către unele popoare; -lit (v. -liti), s.m., corp care cade pe pământ, provenind din spaţiul interplanetar; sin. meteorit; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în uranologie; -logie (v. -logiei), s.f., ramură a astronomiei care se ocupă cu studiul cerului; -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care studiază măsurarea distanţelor interstelare; -plastie (v. -plastie), s. f., operaţie chirurgicală de refacere a vălului palatului; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură a vălului palatului; -scop (v. -scop), s.n., instrument astronomic pentru studierea corpurilor cereşti; -scopie (v. -scopie), s. f., observare a cerului; -stafilorafie (v. stafilo-, v. -rafie), s.f., încţpidere chirurgicală a despicăturilor congenitale ale palatului dur şi ale vălului palatin. URCEI- „urcior, urceolat". 0 lat. urceus „chiup, vas de pământ, ulcea" > engl. urcei-, lat. sav. id.
>	rom. urcei-. » -form (v. -form), adj., în formă de urcior, urceolat.
UREDO- „rugina grâului". 0 lat. uredo „tăciune, rugină" > fr. uredo-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. uredo-. ■ -sori (v. -sor), s.m. pl., grup de uredospori; -spori (v. -spor), s. m. pl., spori produşi de rugina grâului şi care răspândesc această boală.
URETER-, v. URETERO-. ■ -algie (v. -algie), s. f., durere pe traiectul ureterelor; -ectomie (v. -ectomie), s. f., ablaţie chirurgicală a unei părţi din ureter.
URETERO- „ureter, ureteral". 0 gr. oureter „conduct urinar" > fr. uretero-, germ. id. > rom. uretero-. ■ -calicostomie (v. calicor, v. -stomie), s.f., operaţie chirurgicală de realizare a unei anastomoze între ureter şi calicele inferior sau mijlociu; -cel (v. -ceh), s.n., dilataţie chistică a extremităţii inferioare a ureterului; -cistoneostomie (v. cisto-, v. neo-, v. -stomie), s. f., operaţie chirurgicală de implantare a ureterului terminal în vezică; -cistostomie (v. cisto-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între ureter şi vezică; -colostomie (v. color, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între ureter şi colon; -enterocistoplastie (v. entero-, v. cisto-, v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de anastomozare a unuia sau a ambelor uretere la o ansă intestinală legată de vezică; -enterostomie (v. entero-, v. -stomie), s.f., creare operatorie a unei anastomoze între ureter şi intestin; -grafie (v. -grafie), s.f., explorare radiologică a ureterelor; -lit (v. -liti), s.n., calcul ureteral; -litotomie (v. lito-, v. -tomie), s.f., ureterotomie realizată în scopul extragerii unui calcul; -pielografie (v. pielo-, v. -grafie), s.f., metodă de explorare radiologică a ureterului şi a bazinetului renal; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a ureterului; -rafie (v. -rafie), s.f., sutură medicală a ureterului; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie a ureterului; -stenoză (v. -stenoză), s.f., îngustare patologică a ureterului; -stomie (v. -stomie), s.f., deschidere chirurgicală a ureterului; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a ureterului. -URETIC „excretor, urinar". 0 gr. ouretikos „relativ la urină" > fr. -uretique, engl. -uretic > rom. -uretic.
URETR-, v. URETRO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a uretrei; -ectomie (v. -ectomie), s. f., rejecţie a unei porţiuni din peretele uretral. -URETRIE „uretră". 0 gr. ourethra „uretră" > fr.
-urethrie, engl. -urethria > rom. -uretrie. URETRO- „uretră, uretral". 0 gr. ourethra „uretră"
>	fr. uretro- şi urethro-, germ. urethro-, engl. id., it. uretro-, lat. sav. urethro- > rom. uretro-. ■ -blenoree (v. bleno-, v. -ree), s.f., secreţie purulentă în uretră; -cel (v. -cel2), s.n., hernie a uretrei în vagin; -grafie (v. -grafie), s.f., explorare radiologică a uretrei; -plastie (v. -plastie),- s.f.,
411
refacere chirurgicală a uretrei; -rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a uretrei; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie uretrală; -ree (v. -ree), s.f., scurgere de mucozităţi prin uretră; -scop (v. -scop), s.f., aparat medical utilizat la examinarea mucoasei uretrale; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare endoscopică a uretrei; -stenie (v. -stenie), s.f., strictură uretrală; -stomie (v. -stomie), s.f., deschidere chirurgicală a unui canal urinar artificial pe traiectul uretrei; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în uretrotomie; -tomie (v. -tomie), s. f., incizie chirurgicală a uretrei.
-UREZĂ „urină, urinare". 0 gr. ouresis „acţiunea de a urina" > fr. -urese, germ. id.> rom. -ureză. -URG „creator, care creează, care lucrează, lucrător". 0 gr. ergon „acţiune, lucru, creaţie" > fr. -urge, germ. -urg, \t -urgo> rom. -urg. -URGIE „creaţie, operă, lucrare, construcţie". 0 gr. ergein „a face, a crea" > fr. -urgie, germ. id., engl. -urgy, it. -urgia, lat. sav. id. > rom. -urgie.
-URIE „urină, uree, urinar". 0 gr. ouron „urină" > fr. -urie, germ. id., engl. -uria şi -urie, lat. sav. -uria, it. id. > rom. -urie.
URINI- „urină, urinar". 0 lat. urina „urină" > fr. urini-, engl. id. > rom. urini-. ■ -fer (v. -fer), adj.
1.	Care transportă urina. 2. Care se referă la urină sau la organele urinare; -form (v. -form), adj., cu aspect de urină; -gen (v. -gen2), adj., care produce urină; sin. urinipar; -par (v. -par), adj., urinigen*.
URNI- „urnă". 0 lat. urna „urnă" > fr. urni-, engl. id., lat. sav. id. > rom. urni-..u -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de urnă. UROr „urină, urinare, uree, urinar, urie, excre-tor". 0 gr. ouron „urină" > fr. uro-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. i/ror. ■ -ceh (v. -ceh), s.n., organ excretor, la moluşte; -cel2 (v. -cel2), s.n., tumoare formată prin infiltraţia urinei în burse; -chimografie (urokimografie) (v. chimOr, v. -grafie), s.f., metodă radiochimo-grafică pentru studiul mişcărilor cinetice ale arborelui ureteropielocaliceal; ~cist(v. -cist), s.n., chist urinar; -crom (v. -crom), s.n., substanţă azotoasă care conţine pigmenţi urinari; -cultură (v. -cultură), s.f., examinare metodică a culturii microbiene din urină; -densimetru (v. densi-, v. -metrui), s.n., aparat cu care se măsoară densitatea urinei; -filie (v. -filiei), s.f., perversiune sexuală care constă în urinarea pe faţa partenerului; -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de a nu fi surprins de nevoia de a urina; -gen (v. -gen^, adj., care produce urină; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la urogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., formare a urinei; -grafie (v. -grafie), s f., examen radiologie al căilor urinare; -gramă (v. -gramă), s.f., metodă de determinare cantitativă a elementelor formate din sedimentul
urinar; -lagnie (v. -lagnie), s. f., perversiune sexuală care constă într-o erotizare anormală a funcţiilor urinare; -lit (v. -liti), s.n., calcul urinar; -litic (v. -litici), adj., referitor la urolit; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în urologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază căile urinare şi patologia acestora; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie realizată prin intermediul urinei; -metru (v. -metrui), s.n., instrument care foloseşte la determinarea densităţii urinei; -micete (v. -micete), s.f. pl., gen de mucegaiuri din familia uredinale-lor, care atacă plantele leguminoase, producând tulburări animalelor care le consumă; -patie (v. -patie), s.f., stare patologică a căilor urinare; -poietic (uropoetic) (v. -poietic), adj., referitor la uropoieză; -poieză (uropoeză) (v. -poieză), s.f., proces de formare a urinei; -ragie (v. -ragie), s.f., scurgere de sânge prin urină; sin. uroree; -ree (v. -ree), s.f., uroragie*; -scop (v. -scop), s.n., aparat utilizat în uroscopie; -scopie (v. -scopie), s.f. 1. Examinarea endoscopică a urinei. 2. Analiza de laborator a urinei; -terapie (v. -terapie), s.f., întrebuinţarea terapeutică a urinei; -toxic (v. -toxic), adj., referitor la urotoxie; -toxie (v. -toxie), s.f., grad de toxicitate pe care îl prezintă urina în cursul anumitor infecţii.
UR02- „coadă, caudat, caudal". 0 gr. oura „coadă"
>	fr. uro-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. ■ -carp (v. -carp), adj., cu fructe caudate; sin. urocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., urocarp*; -dele (v. -del), s.n. pl., ordin de amfibieni cu corpul alungit, prevăzut cu coadă; sin. caudate; -id (v. -id), adj., în formă de coadă; -mer (v. -mer), s.n., segment abdominal, prezent la artropode; -nemă (v. -nemă), s.f.,- structură în formă de coadă a corpului protozoarelor ciliate; -pigiu (v. -pigiu), s.n., partea dorsală a corpului păşărilor, pe care se află glanda uropigee; -pod (v. -pod), s.n. 1. Apendice abdominal, la crustacee. 2. Porţiune alungită a unei celule în mişcare, având forma unui mâner de oglindă; -pter (v. -pter), adj. (despre peşti) cu aripioare înotătoare în regiunea caudală; -steg (v. -steg), adj., s.n. (plăcuţe solzoase) care acoperă coada şerpilor; -stil (v. -stil), s.n., os lung din regiunea caudală a coloanei vertebrale, la amfibieni.
UTER-, v. UTERO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a uterului; sin. uterodinie; -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie a uterului; -odinie (v. -odinie), s.f., uteralgie*.
UTERO- „uter, uterin". 0 lat. uterus „burduf, uter, matrice" > fr. utero-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. utero-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie a uterului; -grafie (v. -grafie), s.f., explorare radiologică a uterului cu ajutorul unei substanţe de contrast; -lit (v. - liti), s.n., calcul uterin; -manie (v. -manie), s.f., excitaţie sexuală excesivă la femei; -patie (v. -patie), s.f., maladie a uterului; -plastie (v. -plastie), s.f., refacere chirurgicală a
412
uterului distrus; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie uterină; -ree (v. ree), s.f., scurgere uterină; -salpingografie (v. salpingo-, v. -grafie), s.f., examinare radiologică a uterului şi a trompelor uterine; -scop (v. -scop), s.n., aparat utilizat în uteroscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare endoscopică a uterului; -termometrie (v. termo-, v. -metriei), s.f., măsurare a temperaturii din uter; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în ute-rotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a uterului.
UTRI- „sac, burduf. 0 lat. uter, uiris „burduf > engl. utri-, lat. sav. id. > rom. utri-. ■ -form (v. -form), adj. (despre un organ vegetal) în formă de sac sau de burduf.
UTRICULI- „utriculă, cavitate saciformă“. 0 lat. utriculus „burduf mic“ > fr. utriculi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. utriculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., înzestrat cu utricule; -form (v. -form), adj., de forma utriculei.
UVI- „strugure". 0 lat. uva „strugure" > fr. uvi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. uvi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă boabe de strugure; -form (v. -form), adj., în formă de boabă de strugure. UVO- „strugure". 0 lat. uva „strugure" > fr. uvo- > rom. uvo. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., descriere sistematică a soiurilor de struguri; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul strugurilor. UVUL-, v. UVULO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie a uvulei.UVULO- „uvulă, omuşor, uvuiar*. 0 lat. tz. uvula „strugure mic, luetă" > fr. uvulo, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. uvulo. ■ -ptoză (v. -ptoză), s.f., alungire patologică a luetei, determinată de un proces inflamator sau tumoral; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în uvulotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a uvuiei. UXORI- „soţie". 0 lat. uxor, uxoris „soţie" > fr. uxori- > rom. uxori-. ■ -cid (v. -cid), s.n. şi m.
1.	S.n. Uciderea soţiei de către soţ. 2. S.m. Soţ care şi-a ucis soţia.
413
V
VACCINO- „vaccin, vaccinai, vaccinare". 0 lat. vaccinus „de vacă“ > fr. vaccino-, engl. id., it. id.
>	rom. vaccino-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă morbidă de a fi vaccinat; -gen (v. -gen^, adj., care produce vaccin; -genetic (v. genetic), adj., referitor la vaccinogeneză; -geneză (v.-geneză), s.f., dezvoltare şi evoluţie a leziunilor produse de virusul vaccinai; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţa despre vaccinuri; -terapie (v. -terapie), s.f., metodă de imunizare a organismului prin administrarea de vaccinuri.
VAGIN-, v. VAGINO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., excizie chirurgicală a vaginului; -odinie (v. -odinie), s.f., durere vaginală, neînsoţită de inflamaţie sau de leziuni.
VAGINI- „teacă, vagină vegetală". 0 lat. vagina „teacă" > fr. vagini-, engl. id., lat. sav. id. > rom. vagini-. ■ -col (v. -coh), adj. (despre protozoare) care locuieşte într-o teacă sau vagină; -fer (v. -fer), adj. (despre frunză) prevăzut cu vagină sau teacă; -form (v. -form), adj., în formă de teacă sau de vagină.
VAGINO- „vagin, vaginal". 0 lat. vagina „teacă" > fr. vagino-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > ; rom. vagino-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., hernie vaginală; -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru maladiile vaginului; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie reparatorie a vaginului pentru preîntâmpinarea unui prolaps; -ragie (v. -ragie), s.f., hemoragie vaginală; -scop (v. -scop), s.n., aparat utilizat în vaginoscopie; -scopie (v. -scopie), s.f., examinare endoscopică a cavităţii vaginale; -tom (v. -tom), s.n,, instrument utilizat în vaginotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a vaginului; -trop (v. -trop), adj. (despre un hormon) care acţionează asupra vaginului; sin. vagino-tropic; -tropic (v. -tropic), adj., vaginotrop*. VAGO- „nervul vag, nervul pneumogastric". 0 lat. vagus „schimbător" > fr. vago-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. vago-. u -litic (v. -Iitic2), adj., care paralizează pneu-mogastricul; -mimetic (v. -mimetic), adj. (despre o substanţă) a cărei acţiune imită pe aceea a nervului vag; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a nervului vag; -tonic (v. -tonic), adj., referitor la vagotonie; -tonie (v. -tonie), s.f., tulburare neurovegetativă dominată de tonusul crescut al nervului vag.
-VALENT „care valorează, valenţă". 0 lat. vaiens „tare, puternic" > fr. -valent, germ. id., engl. id. > rom. -valent.
VALI- „vale". 0 lat. vallis „vale" > lat. sav. valii- > rom. vali-. ■ -col (v. -coh), adj., care creşte pe văi. -VALV „valvă". 0 lat. valva „canat, uşă dublă" > fr. -valve, engl. id., lat. sav. -valvis > rom. - valv.
VALVI- „valvă". 0 lat. valva „uşă dublă, canaturi"
>	fr. valvi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. valvi-. ■ -cid (v. -cid), adj. (despre un fruct) care se deschide prin valve; -fer (v. -fer), adj., care este înzestrat cu valve; -form (v. -firm), adj., în formă de valvă.
VALVUL-, v. VALVOLO-. 0 -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie operatorie a unei valvule cardiace, în caz de stenoză.
VALVULO- „valvulă, valvular". 0 lat. valvula „valvă mică" > fr. valvulo-, engl. id., germ. id. > rom. valvulo-. ■ -patie (v. -patie), s.f., nume generic pentru afecţiunile valvulare; -plastie (v. -plastie), s.f., operaţie chirurgicală de refacere a unei valvule cardiace anormale; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în valvulotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unei valvule cardiace.
VAPO- „vapori". 0 lat. vapor „abur" > fr. vapo-, engl. id. > rom. vapo-. ■ -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical cu vapori sau apă fin pulverizată.
VARIC-, v. VARICO-. ■ -omfal (v. -omfal), s.n., tumoare ombilicală varicoasă.
VARICO- „varice, varicos". 0 lat. varix, varicis „venă dilatată" > fr. varico-, engl. id., germ. variko-, it. varico-, lat. sav. id. > rom. varico-. ■ -cel (v. -cel2), s.n., dilataţie varicoasă permanentă a venelor organului spermatic; -celectomie (v. -cel2, v. -ectomie), s.f., ablaţie parţială a scrotului varicos; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a unei vene varicoase; -tom (v. -tom), s.n., instrument utilizat în varicotomie; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a unei vene varicoase.
VARIO- „variaţie, modificare". 0 lat. varius „diferit, deosebit" > fr. vario-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. vario-. ■ -metru (v. -metrui), s.n. 1. Aparat pentru măsurarea variaţiilor câmpului magnetic terestru. 2. Instrument pentru măsurarea modificărilor presiunii atmosferice.
3.	Aparat pentru măsurarea vitezei verticale a avioanelor. 4. Aparat care produce o inducti-vitate variabilă; -sperm (v. -sperm), adj., cu seminţe diferite.
VARIOLI- „variolă". 0 lat. tz. variola „variolă" (din lat. varius „pătat, tărcat") > fr. varioli-, engl. id. > rom. varioli-. m -form (v. -form), adj., cu aspect de variolă.
VARIOLO- „variolă". 0 lat. tz. variola „variolă" > fr. variolo-, engl. id. > rom. variolo-. m -id (v. -id), s.n., formă uşoară de variolă.
VAS-, v. VASO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie parţială a canalelor deferente.
414
VASI- „vas, conduct, tubular, vascular". 0 lat. vas, vasis „recipient, vas“ > fr. vasi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. vasi-. ■ -centric (v. -centric), adj. (despre parenchim) care este dispus în jurul vaselor conducătoare; -fer (v. -fer), adj., care poartă vase conducătoare; -form (v. -form), adj., în formă de tub organic.
VASO- „sistem vascular, canal, conduct, vas anatomic". 0 lat. vas, vasis „recipient, vas“ > fr. vaso-, engi. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. vaso-. m -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a aparatului circulator cu ajutorul unei substanţe de contrast; -motor (v. -motor), adj. 1. Care determină contractarea şi dilatarea vaselor sanguine.
2.	(Despre nervi) Care se exercită asupra pereţilor vaselor sanguine; -plegie (v. -plegie), s.f., dilataţie generalizată a vaselor sanguine; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a vaselor deferente; -tripsie (v. -tripsie), s.f., procedeu hemostatic care constă în strivirea vaselor cu ajutorul unei pense medicale; -trop (v. -trop), adj. (despre o substanţă) care se fixează în mod electiv pe vasele sanguine; sin. vasotropic; -tropic (v. -tropic), adj., vasotrop*.
VECTO- „vector, vectorial". 0 lat. vecto, vectare „a purta, a transporta" > fr. vecto- engl. id. > rom. vecto. ■ -cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s.n., aparat electronic utilizat în vectocardiografie; -cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s.f., electrocardiografie care permite urmărirea directă pe un ecran de televiziune a biocurenţilor inimii; -cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s.f., diagramă obţinută la vectocardiograf; -scopie (v. scopie), s.f., observare pe ecranul vectocardio-grafuiui a figurii trasate prin deplasarea spotului luminos.
VELI- „velum, văl membranos". 0 lat. velum „voal, înveliş, acoperământ" > fr. veli-, engl. id.
>	rom. veii-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre moluşte) care poartă velum; -form (v. -form), adj. (despre moluşte cefalopode) în formă de văl membranos.
VELO- „alergare, viteză". 0 lat. velox „rapid, iute" > fr. veio, germ. id. > rom. veto. ■ -drom (v. -drom), s.n., pistă amenajată pentru curse cicliste; -ergometru (v. ergo-, v. metrui), s.n., instrument cu care se măsoară cantitatea de energie consumată de organismul uman; -metru (v. -metrui), s.n., aparat folosit pentru măsurarea directă a vitezei curentului de aer. VEN-, v. VENO-. ■ -ectazie (v. -ectezie), s.f., dilataţie a unei vene.
VENENI- „venin, otravă". 0 lat. venenum „otravă"
>	fr. veneni-, engl. id. > rom. veneni-. ■ -fer (v. -fer), adj., care poartă venin; -gen (v. -gen2), adj., venenipar*; -par (v. -par), adj., care produce venin; sin. venenigen.
VENERO- „boli venerice, venerian". 0 lat. venus, veneris „dragoste fizică" > fr. venero, germ. id.,
it. id., engl. id. > rom. venero. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în venerologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină medicală care studiază bolile venerice.
VENI- „venă". 0 lat. vena „vână, venă" > fr. veni-, engl. id. > rom. veni-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de venă.
VENO- „venă, venos". 0 lat. vena „vână, venă"
>	fr. veno, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. veno. ■ -cliză (v. -cliză2), s.f., administrare intravenoasă continuă a unei substanţe medicamentoase sau nutritive; -grafie (v. -grafie), s.f., radiografie a venelor după injectarea acestora cu o'substanţă de contrast; -gramă (v. -gramă), s.f., înregistrare grafică a pulsaţiilor unei vene; -scleroză (v. -scleroză), s.f., proces de sclerozare a venelor; -stază (v. -stază), s.f., încetinirea circulaţiei sângelui în vene; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unei vene.
VENTRI- „pântece, abdomen". 0 lat. venter, ven-tris „abdomen" > fr. ventri-, germ. id., engl. id. > rom. ventri-. ■ -loc (v. -loc), adj., s.m. şi f. (persoană) capabilă să vorbească fără a-şi mişca buzele şi gura, creând impresia că vocea se aude din abdomen.
VENTRICUL-, v. VENTRICULO-. ■ -ectomie
(v. -ectomie), s.f., excizie a ventriculelor larin-geaie la calul atins de cornaj.
VENTRICULO- „ventricul, ventricular". 0 lat. ventriculus „cavitate mică" > fr. ventriculo-, engl. id., germ. ventrikulo-, lat. sav. ventriculo-, it. id. > rom. ventriculo. ■ -atriostomie (v. atrio-, v. -stomie), s.f., derivaţie ventriculo-atrială; -grafie (v. -grafie), s.f., metodă de cercetare radiologică a ventriculelor cerebrale; -gramă (v. -gramă), s.f. 1. înregistrare grafică obţinută la ventriculografie. 2. Diagramă a activităţii electrice a ventriculului; -scopie (v. -scopie), s.f., tehnică medicală neurochirurgicală care permite examinarea directă a interiorului unui ventricul cerebral; -stomie (v. -stomie), s.f., deschidere chirurgicală a unui ventricul; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a unui ventricul.
VENTRO- „abdomen". 0 lat. venter, ventris „pântece, abdomen" > fr. ventro, engl. id. > rom. ventro-. ■ -scopie (v. -scopie), s.f., examinare endoscopică a abdomenului; -tomie (v. -tomie), s.f., deschidere chirurgicală a abdomenului. VERBO- „vorbire". 0 lat. verbum „cuvânt" > fr. verbo, engl. id. > rom. verbo. ■ -manie (v. -manie), s.f., tendinţa către o manifestare verbală excesivă, însoţită de neputinţa de a acţiona. VERMI- „vierme, vermicular". 0 lat. vermis „vierme" > fr. vermi-, germ. id., engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. vermi-. ■ -cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care ucide viermii paraziţi; -form (v. -form),, âdj., în formă de vierme; -fug (v.
415
-fug), adj., s.n. (medicament) care distruge viermii intestinali; -grad (v. -grad), adj., care se mişcă asemenea unui vierme; -vore (v. -vor)., adj., s.f. pl. (păsări) care se hrănesc cu viermi. VERŞI- „divers, variat". 0 lat. versus „schimbat, întors" > fr. verşi-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. verşi-. ■ -color (v. -color), adj. (despre un organ sau un organism) care îşi poate schimba coloritul; -fior (v. -ffor), adj., cu flori diferite; -form (v. -form), adj. (despre un organism) care are proprietatea de a-şi schimba forma. VERTEBRI- „vertebră". 0 lat. vertebra „articulaţie, încheietură" > fr. vertebri-, engl. id. > rom. vertebri-. ■ -form (v. -form), adj., în formă de vertebră.
VERTEBRO- „vertebră". 0 lat. vertebra „articulaţie" > fr. vertebro-, engl. id. > rom. vertebro-. ■ -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical al unei afecţiuni vertebrale prin elongaţii de coloană.
VERTICILI- „verticil botanic, verticilat, circular". 0 lat. verticillus „mic disc de lemn sau de metal"
>	fr. verticilii-, lat. sav. id. > rom. verticili-. ■ -fior (v, -fior), adj., cu florile aşezate în jurul unei axe la acelaşi nivel; -foliu (v. -foliu), în formă de verticil vegetal.
VERTIGO- „ameţeală, vertij". 0 lat. vertigo „ameţeală" > fr. vertigo- > rom. vertigo-. ■ -fobie (v. -fobie), s.f., teamă patologică de vertij, de ameţeală.
VERUCI- „neg, aluniţă". 0 lat. verruca „neg, ri-dicătură, excrescenţă" > fr. verruci-, engl. id. > rom. veruci-. ■ -fer (v. -fer), adj., prevăzut cu protuberanţe dure; -form (v. -form), adj., de forma unui neg; -gen (v. -gen2), adj., care produce veru®ozităţi pe piele.
VERUCULI- „verucozitate mică, veruculos". 0 lat. verrucuia „neg mic" > fr. verruculi-, engl. id.
>	rom. veruculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu verucozităţi mici.
VEXILI- „vexil botanic, petala superioară a florii". 0 lat. vexiilum „steag, stindard" > engl. vexilli-, lat. sav. id. > rom. vexili-. ■ -fer (v. -fer), adj., care este prevăzut cu vexil botanic. VEXILO- „steag, stindard". 0 lat. vexiilum „steag" > fr. vexillo-, engl. id. >rom. vexilo-. ■ -logie (v. -logiei), s.f., disciplină istorică având ca obiect de studiu steagurile şi pavilioanele. VEZICO- „vezică urinară". 0 lat. vesica „băşică, vezică" > fr. vesico-, engl. id., germ. vesiko- > rom. vezico-. ■ -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a vezicii urinare.
VEZICUL-, v. VEZICULO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., extirpare chirurgicală a unei vezicule.
VEZICULI- „veziculă, băşicuţă". 0 lat. vesicula „băşică mică" > fr. vesiculi-, engl. id. > rom. veziculi-. ■ -fer (v. -fer), adj., acoperit cu băşi-cuţe; -form (v. -form), adj., în formă de veziculă.
VEZICULO- „veziculă". 0 lat. vesicula „băşicuţă, umflătură mică" > fr. vesicufo-, engl. id., it. id., germ. vesikulo- > rom. veziculo-. ■ -grafie (v. -grafie), s.f., explorare radiologică a unei vezicule cu ajutorul unei substanţe de contrast; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie a veziculelor seminale.
VIBRO- „oscilaţie, vibraţie". 0 lat. vibro, are „a tremura, a vibra" > fr. vibro-, germ. id., engl. id.
>	rom. vibro-. ■ -graf (v. -graf), s.n., instrument cu care se înregistrează şi se măsoară valorile unei vibraţii; -metru (v. -metrui), s.n., aparat pentru măsurarea deplasărilor liniare care se produc în cursul unei vibraţii; -scop (v. -scop), s.n., instrument cu care se măsoară frecvenţa, amplitudinea şi faza fenomenului de vibraţie; -terapie (v.^terapie), s.f., seismoterapie*. VIDEO- „imagine, vedere, vizual". 0 lat. video, ere „a vedea" > fr. video-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. video-. ■ -fon (v. -fon), s.n., video-telefon*; -fonie (v. -fonie), s.f., transmisia simultană a imaginii şi a sunetului; -grafie (v. -grafie), s.f., imagine fotografică realizată prin mijloace video; -gramă (v. -gramă), s.f., orice suport care permite înregistrarea, conservarea şi reproducerea unui program audiovizual; -tecă (v. -tecă), s.f., colecţia de videofilme înregistrate pe video-casete; -telefon (v. tele-, v. -fon), s.n., telefon prevăzut cu un mecanism care transmite şi imagini; sin. videofon; -telefonie (v. tele-, v. -fonie), s.f., telefonie care poate transmite la distanţă şi imagini.
VILI- „peri, pilozitate, lânos, catifelat". 0 lat. vilfus „smoc de păr"> fr. vilii-, engl. id., lat. sav. id. > rom. vili-, m -caul (v. -caul), adj., cu tulpina acoperită cu perilungi şi moi; -fer (v. -fer), adj., cu peri lungi şi lânoşi; -form (v. -form), adj., în formă de peri lungi şi moi.
VINI- „vin, vinaceu, de culoare purpurie". 0 lat. vinum „vin" > fr. vini-, it. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. vini-. ■ -col (v. -coli), adj., referitor la vii şi Ia producţia vinului; -color (v. -color), adj., de culoarea purpurie a vinului; -cultură (v. -cultură), s.f., viticultură*; -fer (v. -fer), adj. 1. Care produce vin. 2. (Despre un teren) Pe care se cultivă viţă de vie.
VIR-, v. VIRO-. ■ -emie (v. -emie), s.f., prezenţa în sânge a unui virus.
VIRIDI- „verde". 0 lat. viridis „verde" > fr. viridi-, engl. id., lat. sav. id. > rom. viridi-. ■ -fior (v. -fior), adj., cu flori verzi.
VIRO- „virus, virotic, viral". 0 lat. virus „venin, otravă" > fr. viro-, engl. id., lat. sav. id. > rom. viro-. ■ -cide (v. -cid), adj., s.n. pl. (substanţe) care distrug puterea infecţioasă a unui virus; -cit (v. -cit), s.n., leucocit anormal care se găseşte în sângele indivizilor atinşi de viroză; -fite (v. -fit), s.f., afanobionte*; -forie (v. -forie), s.f., mecanism de purtare a unor virusuri absor-
416
bite la suprafaţa unor microbi; -id (v. -id), s.m., agent infecţios subviral, format dintr-o moleculă de acid ribonucleic, lipsită de înveliş proteic; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în virologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul virusurilor; sin. virusologie; -pexie (v. -pexie), s.f., proces de fixare a virusurilor; -static (v. -static), adj., s.n. (agent medicamentos) care opreşte dezvoltarea unui virus; -zom {v. -zom), s.m., ansamblu format dintr-un lipozom şi din numeroase tipuri de antigeni, de la toate suşele virulente ale unui virus ARN poligenotipic; sin. imunozom.
VIRUSO- „virus, viral“. 0 lat. virus „venin, otravă” > fr. viruso- > rom. viruso-. ■ -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în virusologie; - logie (v. -logiei), s.f., virologie*.
VISCER- v. VISCERO-. ■ -algie (v. -algie), s.f., durere a viscerelor; sin. viscerodinie; -odinie (v. -odinie), s.f., visceralgie*.
VISCERO- „vescere, organe interne". 0 lat. pl. viscera „măruntaie" > fr. viscero-, engl. id., it. id., lat. sav. id. > rom. viscero-. ■ -graf (v. -graf), s.n., instrument pentru înregistrarea activităţii unor viscere; -grafie (v. -grafie), s.f., înregistrare cu ajutorul viscerografului a contracţiilor tubului digestiv; -ptoză (v. -ptoză), s.f., deplasare patologică a viscerelor; -tonic (v. -tonic), adj., referitor la viscerotonie; -tonie (v. -tonie), s.f., componentă psihică a personalităţii, în tipologia lui Sheldon; -trop (v. -trop), adj. (despre un microb, un virus etc.) care se fixează de preferinţă pe viscere; sin. viscerotropic; -tropic (v. -tropic), adj., viscerotrop*.
VISCO- „viscozitate“. 0 lat. viscum „vâsc, clei“ > fr. visco-, engl. id. > rom. visco-. ■ -gramă (v. -gramă), s.f., monogramă pentru determinarea pe cale grafică a viscozităţii unui ulei la o temperatură dată; -metru (v. -metrui), s.n., viscozimetru*; -plastic (v. -plastic), adj. (despre o substanţă) care în acelaţi timp este vâscoasă şi plastică; -static (v. -static), adj. (despre un corp) a cărui viscozitate nu variază sau care variază puţin sub acţiunea factorilor exteriori. VISCOZI- „viscozitate". 0 lat. tz. viscosus „cleios, lipicios" > fr. viscosi-, engl. id., germ. viskosi- > rom. viscozi-. ■ -metrie (v. -metriei), s.f., disciplină care se ocupă cu măsurarea viscozităţii fluidelor; -metru (v. -metrui), s.n., aparat utilizat pentru măsurarea viscozităţii lichidelor; sin. viscometru.
VITELI- „vitelus, vitelin". 0 lat. vitellus „gălbenuş de ou“ > eng. vitelli- > rom. viţeii-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine vitelus; -form (v. -form), adj., în formă de vitelus; -gen (v. -gen2), adj., care produce vitelus; sin. vitelogen. VITELO- „vitelus". 0 lat. vitellus „gălbenuş de ou"
>	fr. vitello-, engl. id. > rom. vitelo-. ■ -gen (v. -geni), adj., viteligen*; -genetic (v. -genetic), adj.,
referitor la vitelogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de formare a vitelusului.
VITh- „vie, viţă de vie". 0 lat. vitis „viţă de vie" > fr. vitiengl. id., it id., lat. sav. id. > rom. vith-.
■	-cid (v. -cid), adj., s.n. (substanţă) care distruge viţa de vie; -col (v. -coli), adj., relativ la cultura viţei de vie; -cultor (v. -cultor), s.m. şi f., persoană care se ocupă cu cultura viţei de vie; -cultură (v. -cultură), s.f., disciplină care se ocupă cu cultura viţei de vie; sin. vinicultură. VITI2- „dungă, striu, striat". 0 lat. vitta „panglică, bandă, cordeluţă" > fr. vitti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. vi%-. ■ -fer (v. -fer), adj. (despre un organ vegetal) prevăzut cu dungi longitudinale. VITRI- „sticlă, geam". 0 lat. vitrum „geam, sticlă"
>	fr. vitri-, engl. id. > rom. vitri-. ■ -form (v. -form), adj., care are aspect de sticlă, de geam. VIVI- „viu, viaţă". 0 lat. vivus „viu" > fr. vivi-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. vivi-. ■ -par (v. -par), adj. 1. (Despre un animal) Care naşte pui vii, 2. (Despre o plantă) Care se reproduce pe cale vegetativă prin bulbilii care germinează în inflorescenţă.
VIZIBILI- „vizibilitate". 0 lat. visibilis „care se vede"
>	fr. visibili- > rom. vizibili-. ■ -metru (v. -metrui), s.n., aparat cu care se determină vizibilitatea.
-VOC „sens, înţeles, semnificaţie". 0 lat. vox, vocis „cuvânt, voce" > fr. -voque, germ. -vok, it. -voco > rom. -voc.
VOCO-„vocală". 0 lat. vox, vocis „voce, glas" > fr. voco-, engl. id. > rom. voco-. ■ -idă (v. -id), adj., s.f. (sunet) oral, central, rezonator, al cărui tip reprezentativ este vocala.
VOLUTI- „spirală, volută, răsucit, spiralat". 0 lat. volutus „răsucit, încolăcit" > fr. voluti-, engl. id., lat. sav. id. > rom. voluti-. ■ -fior (v. -fior), adj.,. cu flori în spirală; -form (v. -form), adj., în formă de volută.
-VOR „care înghite, care absoarbe, care mănâncă". 0 lat. voro, vorare „a mânca, a înghiţi" > fr. -vore, engl. id., germ. -vor, lat. sav. -vorus > rom. -vor.
VULCANO- „vulcan, vulcanic". 0 lat. vulcanus „foc, flacără" > fr. vulcano- şi volcano-, germ. vulkano-, engl. vulcano- > rom. vulcano-. ■ -gen (v. -geni), adj., care produce fenomene vulcanice; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în vul-canologie; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul fenomenelor vulcanice. VULV-, v. VULVO-. ■ -ectomie (v. -ectomie), s.f., rezecţie chirurgicală a vulvei.
VULVI- „vulvă". 0 lat. vulva „uter, matrice" > fr. vulvi-, engl. id. > rom. vulvi-. ■ -form (v. -form), adj., care prezintă aspectul unei vulve.
VULVO- „vulvă, vulvar". 0 lat. vulva „uter, pântece, matrice" > fr. vulvo-, engl. id., germ. id. > rom. vulvo-. m -patie (v. -patie), s.f., stare patologică a vulvei; -tomie (v. -tomie), s.f., incizie chirurgicală a vulvei.
417
X
XANT-, v. XANTO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini galbeni; -elasmă (v. -elasmă), s.f., pată galbenă, cu margini neregulate, apărută pe pleoape; -odont (v. -odont), adj., care are dinţii incisivi coloraţi în galben; -opsie (v. -opsie), s.f., tulburare a vederii care face ca bolnavul să vadă totul într-o culoare galbenă. XANTO- „galben, gălbui". 0 gr. xanthos „galben" > fr. xantho-, engl. id., germ. id., lat. sav. id. > rom. xanto-. » -cârpe (v. -carp), adj., s.f. pl. (plante) care au fructele sau corpurile de fructificaţie galbene; -cit (v. -cit), s.n., celulă care conţine pigmenţi galbeni; -clor (v. -clor), adj. (despre un organ vegetal) de culoare verde-gălbui; -cromatic (v. -cromatic), adj., colorat în galben; -cromie (v. -cromie), s.f., coloraţie în galben a serului din sânge; -derm (v. -derm), adj. (despre un'om) cu pielea galbenă; -dermie (v. -dermie), s.f., colorarea în galben a pielii, datorită unui pigment alimentar sau medicamentos; -eritrodermie (v. eritro-, v. -dermie), s.f., maladie a pielii caracterizată prin erupţii eritromatoase roşii-gălbui, puţin scuamoase şi uneori pruriginoase; -filă (v. -fil2), s.f., pigment galben care se găseşte în frunzele verzi; -for (v. -for), s.m., cromatofor galben; sin. xantoleucofor; -leucofor (v. leuco-, v. -for), s.m., xantofor*; -genic (v. -genic), adj. (despre un acid puţin stabil) ai cărui esteri se formează prin acţiunea alcaliilor asupra sulfurii de carbon, la contactul cu un alcool; -genie (v. -geniei), s.f. 1. îngălbenire a frunzelor.
2.	Decolorare a clorofilei; -leucofor (v. leuco-, v. -for), s.m., xantofor*; -plaste (v. -plast), s.n. pl. 1. Plastide galbene. 2. Cromoplaste şi croma-tofori de culoare galbenă; -pod (v. -pod), adj. (despre păsări) cu picioare galbene; -sperme (v. -sperm), adj., s.f. pl. (plante) care au seminţe cu tegument galben; -zomi (v. -zom), s.m. pl., granule excretoâre de culoare galbenă, prezente la foraminifere.
-XEN „gazdă, amfitrion, găzduire". 0 gr. xenos „gazdă, oaspete, străin" > fr. -xene, engl. id., germ. -xen, lat. sav. -xenus > rom. -xen.
XEN-, v. XENO-. ■ -oecie (v. -oecie), adj. (despre un parazit) care creşte pe/sau în alt organism.
-XENIC „referitor la comensualism, de gazdă, străin". 0 gr. xenikos „care este străin" > fr. -xenique, engl. -xenie, lat. sav. -xenicus > rom. -xenie.
-XENIE „comensualism, găzduire, ospitalitate". 0 gr. xenia „ospitalitate" > fr. -xenie, germ. id., engj. -xeny, lat. sav. -xenia > rom. -xenie.
XENO- „străin, oaspete, deosebit, exotic, parazit". 0 gr. xenos „străin, oaspete" > fr. xeno-, engl.
id., germ. id., lat. sav. id. > rom xeno-. ■ -autogamie (v. auto-, v. -gamie), s.f., polenizare încrucişată care, în anumite condiţii nefavorabile, se realizează prin autofertilizare; -biotic (v. -biotic), adj., referitor la xenobioză; -bioză (v. -bioză), s.f., vieţuire în asociaţii străine sau în dauna unui alt organism vegetal sau animal; -blast (v. -blast), s.n., cristal care se formează în şisturile cristaline, în altă formă cristalogra-fică decât cea proprie; -carpic (v. -carpic), adj., care prezintă xenocarpie; -carpie (v. -carpie), s.f., formare a fructului ca rezultat al xenogamiei; -cenic (v. -cenic), adj. (despre un organism) care creşte numai temporar şi întâmplător într-un biotop; -fii (v. -fih), adj., s.m. şi f. (persoană) care iubeşte pe străini; -filie (v. -filiei), s.f., dragoste pentru tot ceea ce este străin; -fob (v. -fob), adj., s.m. şi f. (persoană) care urăşte pe străini; -fobie (v. -fobie), s.f., fenomen de patologie socială, constând în teama şi ostilitatea faţă de străini; -fonie (v. -fonie), s.f., tulburare a fona-ţiei care dă vocii un accent străin; -gamie (v. -gamie), s.f., polenizare încrucişată între indivizii deosebiţi ai aceleiaşi specii; -gen (v. -geni), adj., xenogenetic*; -genetic (v. -genetic), adj. (despre un organism) care este derivat din strămoşi diferiţi; sin. xenogen; -geneză (v. -geneză), s.f., proces de apariţie a unor urmaşi neasemănători în cadrul aceleiaşi specii vegetale sau animale; -genic (v. -genic), adj. (despre o grefă) realizat între parteneri eterogeni; -glosie (v. -glosie), s.f., fenomen paranormal constatat la mediumurile care în timpul somnului hipnotic vorbesc limbi necunoscute de ei; -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu de tipar pentru imagini, unde se foloseşte fenomenul de fotoconductibilitate; -lit (v. -liti), s.n., fragment de piatră, străin de roca în care se găseşte; -litic (v. -litici), adj., referitor la xenolite; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care studiază relaţiile dintre gazdă şi stadiile ontologice ale unui parazit specific; -man (v. -mani), s.m. şi f., persoană care are o preferinţă deosebită pentru tot ce este străin; -manie (v. -manie), s.f., pasiune exagerată pentru tot ceea ce este străin; -menie (v. -menie), s.f., menstruaţie vicariantă sau suplimentară; -mixie (v. -mixiei), s.f., unire a doi gameţi produşi de indivizi care aparţin unor linii sau populaţii diferite; -morf (v. -morf), adj. (despre un mineral) care prezintă xenomorfie; sin. xenomorfie; -morfic (v. -morfic), adj., xeno-morf*; -morfie (v. -morfie), s.f., proprietatea unui mineral de a se prezenta şi sub altă formă decât cea obişnuită; sin. xenomorfism; -morfism (v. -morfism), s.n., xenomorfie*; -morfoză (v. -morfoză), s.f., fenomen de regenerare a unui or-
418
gan vegetal sub altă formă; -patie (v. -patie), s.f., manifestare patologică în care bolnavul crede Că se acţionează asupra lui de la distanţă prin hipnoză, sugestie etc.; -plastic (v. -plastic), adj. (despre un grefaj) executat pe diferite port-altoiuri; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la xe-notropisiŢi; -tropism (v. -tropism), s.n., fenomen prin care un parazit este atras de altul sau o celulă este atrasă de alta.
XER-, v. XERO-. ■ -oftalmie (v. -oftalmie), s.f., uscare a corneei şi a conjunctivei; sin. xerom şi xeromă.
-XERĂ „uscare, distrugere". 0 gr. xeros „sec, arid, uscat" > fr. -xera, germ. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. -xeră.
XERO- „uscat, arid, uscare, ariditate". 0 gr. xeros „dur, arid, sec" > fr. xero-, germ. id., it. id., engl. id., lat. sav. id. > rom. xero-. ■ -bii (v. -biu), adj., s.n. pl., xerobionte*; -bionte (v. -biont), adj., s.n. pl. (organisme) adaptate la un climat foarte arid, sărac în precipitaţii; sin. xerobii; -bole (v. -bol), s.f. pl., plante anemocore sau dinamocore care îşi răspândesc seminţele prin expulzare după cră-parea carpeleior uscate; -carp (v. -carp), adj., cu fructe uscate; sin. xerocarpic; -carpic (v. -carpic), adj., xerocarp*; -cazie (xerochazie) (v. -cazie), s.f., răspândire a seminţelor prin uscarea şi ruperea pericarpului fructelor; -cheilie (v. -cheilie), s.f., uscare a buzelor; -cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s.f., cleistogamie în condiţii de uscăciune extremă; -dermă (v. -derm), s.f., foto-dermatoză care se manifestă prin apariţia de erite-me în regiunile cutanate expuse luminii; -dermie (v. -dermie), s.f., boală congenitală caracterizată prin uscăciunea şi descuamarea pielii; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu alimente uscate; -fagie (v. -fagie), s.f., regim alimentar bazat pe alimente uscate, seci; -fih (v. -fiii), adj. (despre o plantă) care creşte pe terenuri uscate; -fil2 (v. -fil2), adj., cu frunze uscate; -filie (v. -filiei), s.f., proprietate a organismelor xerofile; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante care cresc pe locuri aride; -fitic (v. -fitic), adj., adaptat la condiţii de sol cu umiditate scăzută; -fob (v. -fob), adj. (despre o plantă) care nu poate trăi în ţinuturi secetoase; -geofite (v. geo-, v. -fit), s.f. pl. 1. Plante la care stadiul de repaus biologic corespunde cu perioada de uscăciune. 2. Plante care în perioada de uscăciune persistă prin organele lor subterane; -graf (v. -graf), s.n., aparat folosit în xerografie; -grafie (v. -grafie), s.f., procedeu de tipar la care se foloseşte o pulbere încărcată cu electricitate statică; -helofite (v. helor, v. -fit), s.f. pl., plante de mlaştini, caracterizate prin transpiraţie pronunţată; -higrobionte (v. higro-, v. -biont), s.f. pl., plante care nu pot suporta vreme îndelungată lipsa apei; -menie (v. -menie), s.f., apariţie a simptomelor organice ale perioadei menstruale, fără menstruaţie; -morf (v. -morf), adj. (despre o plantă) care este adaptat la secetă; -morfic (v. -morfic), adj., referitor la xeromorfie; -morfie (v. -morfie), s.f., tota-
litatea adaptărilor morfologice ale plantelor la condiţiile de uscăciune; sin. xeromorfism, xe-romorfoză; -morfism (v. -morfism), s.n., xeromorfie*; -morfoză (v. -morfoză), s.f., xeromorfie*; -poiofil (v. poio-, v. -fiii), adj., care creşte pe păşuni uscate; -poiofite (v. poio-, v. -fit), s.f. pl., plante erbacee spontane, fără valoare economică, adaptate să trăiască împreună cu plantele cultivate; sin. buruieni; -rinie (v. -rinie), s.f., uscare a mucoasei nazale; -spori (v. -spor), s.m. pl., spori uscaţi, diseminaţi pe timp secetos; -stomie (v. -stomie), s.f., uscare a mucoasei bucale; -term (v. -term), adj. (despre un organism vegetal) adaptat la un climat uscat şi cald; -termic (v. -termic), adj., xeroterm*; -termofil (v. termo-, v. -fih), adj. (despre o plantă) care suportă bine climatul uscat şi cald; -termofite (v. termo-, v. -fit), s.f. pl., plante care cresc în zonele cu climat cald şi uscat; -tropic (v. -tropic), adj., referitor la xerotropism; -tropism (v. -tropism), s.n., mişcări de răsucire sau de curbare a plantelor pentru evitarea uscării.
-XEROZĂ „ariditate, uscăciune, cheratinizare". 0 gr. xerosis „uscare" > fr. -xerose, germ. id. > rom. -xeroză.
XESTO- „neted, fără peri, glabru". 0 gr. xestos „neted" > fr. xesto-, engl. id., lat. sav. id. > rom. xesto-. m -fii (v. -fil2), adj., cu frunze lipsite de peri.
XIF-, v. XIFO-. ■ -acant (v. -acant), adj., cu spini în formă de sabie; -odinie (v. -odinie), s.f., xifoidalgie*; -odont (v. odont), adj., cu dinţi în formă de sabie.
XIFO- „sabie, xifoid". 0 gr. xiphos „spadă, sabie" > fr. xipho-, engl. id., lat. sav. id., it. xifo
>	rom. xifo-. ■ -dim (v. -dim), s.m., monstru dublu cu toracele sudat, având patru membre toracale, dar numai două pelviene; -fii (v. -fil2), adj., cu frunze în formă de sabie; -id (v. -id), adj., s.n. 1. Adj. în formă de spadă. 2. S.n. Cartilaj de forma unui vârf de sabie, situat la extremitatea inferioară a sternului; -idalgie (v. -id, v. -algie), s.f., durere la nivelul apendicelui xifoid; -pag (v. -pag), s.m., monstru dublu la care cele două corpuri sunt unite de la ombilic până la apendicele xifoid; -sternopexie (v. sterno-, v. -pexie), s.f., detaşare chirurgicală a .apendicelui xifoid şi de suturare a acestuia pe faţa anterioară a sternului.
-XIL (-XILĂ) „lemn, trunchi de copac". 0 gr. xyion „lemn,, > fr. -xyle, germ. -xyl, engl. -xylous, lat. sav. -xyius > rom. -xil şi -xilă.
-XILĂ, v. -XIL.
XILO- „lemn, pădure, lemnos, lignificaf. 0 gr. xylon „lemn, pădure" > fr. xylo-, engl. id., germ. id., it. xilo-, lat. sav. xylo- > rom. xilo-. ■ -carp (v. -carp), s.n. 1. Fruct tare, uscat, de pădure. 2. Partea lemnoasă şi tare a fructului; -crom (v. -crom), s.m., ansamblu de pigmenţi taninici din lemn; -fag (v.
419
-fag), adj. 1. (Despre ciuperci) Care atacă lemnul copacilor. 2. (Despre insecte) Care sapă galerii în lemn, hrănindu-se cu acesta; -fagie (v. -fagie), s.f., acţiunea insectelor xilofage; -fii (v. -fiii), adj. (despre un organism) care creşte pe ramurile plantelor moarte; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante lemnoase, cuprinzând arbori, arbuşti şi subarbuşti; -fon (v. -fon), s.n., instrument muzical format din lamele de lemn; -gen (v. -gen^, adj., care generează ţesut lemnos; -graf (v. -graf), s.m., gravor în lemn; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Gravură în lemn. 2. Procedeu de imprimare cu tipare săpate în lemn; -gramă (v. -gramă), s.f., clişeu tipografic în lemn; -id (v. -id), adj., cu o structură asemănătoare cu aceea a lemnului; -latrie (v. -latrie), s.f., cult al zeilor de lemn; -lit (v. -liti), s.n., lemn
fosilizat; -litografie (v. lito-, v. -grafie),s.f., procedeu tipografic la care clişeele se realizează pe plăci de lemn acoperite cu un strat de calcar; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul lemnului; -manţie (v. -manţie), s.f., prezicere după forma şi poziţia aşchiilor aruncâte pe pământ; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se măsoară cubajul lemnelor; -riz (v. -riz), adj., cu rădăcini lignificate; -stromă (v. -stromă), s.f., miceliu al ciupercilor xilofage, dezvoltat în interiorul ţesutului lemnos; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical pe baza unor varietăţi de lemn; -tipie (v. -tipie), s.f., tipar cu litere de lemn; -tomie (v. -tomie), s.f., studiul microscopic şi anatomic al ţesuturilor lemnoase, aparţinând plantelor fosile sau actuale. .
420
z
ZAHARI- „zahăr“. O lat. saccharum „zahăr" > fr. sacchari-, engl. id > rom. zahari-. ■ -fer (v. -fer), adj., care conţine sau care produce zahăr; -gen (v. -gen2), adj., care se poate transforma în zahăr prin hidratare; -mfetrie (v. -metriei), s.f., metodă de determinare a concentraţiei soluţiilor de zahăr; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se poate determina concentraţia unei soluţii de zahăr.
ZAHARO- „zahăr, zaharoză“. 0 gr. sakkharon „zahăr" > fr. saccharo, engl. id., lat. sav. id. > rom. zaharo-. «-for (v. -for), adj., care produce zahăr; -id (v. -id), adj., cu aspect de zahăr; -metru (v. -metrui), s.n., instrument cu care se determină densitatea soluţiilor de zahăr; -micete (v. -micete), s.f. pl., ciuperci microscopice care produc fermentaţie alcoolică în materii zaharoase. ZANCLO- „seceră". 0 gr. zanklon „seceră" > engl. zancio-, lat. sav. id. > rom. zanclo-. ■ -id (v. -id), adj., în formă de seceră.
-ZAUR (-SAUR) „şopârlă, reptilă". 0 gr. sauros „şopârlă" > fr. -saure, lat. sav. -saurus, germ. id., engl. id. > rom. -zaurşi -saur;
ZELO- „ardoare, zel". 0 gr. zelos „ardoare" > fr. zelo-, engl. id., lat. sav. id., > rom. zelo-. u -tipie (v. (v. -tipie), adj. 1. (Despre un organism vegetal) Care este lipsit de sexe. 2. Rezultat fără proceces sexuat; -tipie (v. -tipie), s.f., maladie mentală care constă într-o gelozie morbidă. -ZEMIE „pierdere, lipsă". 0 gr. zemia „lipsă, neajuns" > fr. -zemie, germ. id., it. -zemia-, lat. sav. id. > rom. -zemie.
ZEO- „fierbere, ebuliţie". 0 gr. zeo, zein „a fierbe" > fr. zeo-, germ. id., engl. id. > rom. zeo-. m -lit (v. -liti), s.m., silicat natural din rocile vulcanice; -litic (v. -litici), adj., care posedă proprietăţile zeoliţilor.
-ZIGIE „unire, joncţiune, acuplare". 0 gr. zygos „jug" > fr. -zygie, germ. id. > rom. -zigie.
ZIGO- „unire, cuplu, joncţiune, acuplare". 0 gr. zygon „jug, cuplu" > fr. zygo-, engl. id., germ. id., it. zigo-, lat. sav. zygo- > rom. zigo-, u -auxospor (v. auxo-, v. -spor), s.m., auxospor de rezistenţă; -cist (v. -cist), s.n., celulă rezultată din conjugarea a doi gameţi similari, înconjurată de o membrană rezistentă; -dactil (v. -dactil), adj. (despre o pasăre) cu degetele reunite; -fază (v. -fază), s.f., diplofază din ciclul evolutiv al unui organism vegetal; -fite (v. -fit), s.f. pl., plante rezultate din conjugarea celor doi gameţi; -for (v. -for), s.n., ramificaţie hifală plurinucleată, din care se formează zigosporii; -gamie (v. -gamie), s.f., tip de fecundaţie la care participă doi izogameţi
sau două organisme unicelulare; -genetic (v. -genetic), adj. (despre un organism) care este derivat din zigot, rezultat la rândul său din fuziunea a doi gameţi; -geneză (v. -geneză), s.f. 1. Proces genetic ca urmare a unei fertilizări se-xuate. 2. Dezvoltare a oului; -genic (v. -genic), adj., rezultat prin fecundare; -id (v. -id), adj., care prezintă două seturi de cromozomi; -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la zigoliză; -liză (v. -liză), s.f., separare a perechilor alelomorfe de caractere reunite; -mer (v. -mer), adj., s.n. 1. Adj. Divizat în perechi. 2. S.n. Regiune cromozomială care asigură împerecherea cromozomilor omologi, în meioză; -merie (v. -merie), adj., care este divizat în perechi; -micete (v. -micete), s.f. pl., grupă de ciuperci inferioare, cuprinzând muco-raceele, şi care se înmulţesc prin zigospori; -mite (v. -mite), s.f. pl., filamente cu potenţe sexuale diferite, care participă la procesul de conjugare; -morf (v. -morf), adj. (despre o floare) care are un singur plan de simetrie; cu simetrie bilaterală; sin. zigomorfic; -morfic (v. -morfic), adj., zigomorf*; -morfie (v. -morfie), s.f., tip de simetrie a florilor şi a frunzelor zigomorfe; sin. zigomorfism; -morfism (v. -morfism), s.n., zigo-morfie*; -nemă (v. -nemă), s.f., filament cromo-zomial în stadiul zigotic al meiozei; -sferă (v. -sferă), s.f., celulă sexuală masculă sau femelă din garnitura cromozomică haploidă care, prin copulare cu un alt gamet de sex opus, produce zigotul; -sperm (v. -sperm), s.n., zigospor*; -spor (v. -spor), s.m., spor de rezistenţă, rezultat din conjugarea unor celule reproductive similare, prezent la unele specii de ciuperci şi de alge; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange care conţine zoospori; -tactism (v. -tactism),s.n., zigotaxie*; -taxie (v. -taxie), s.f. 1. Atracţie reciprocă dintre celulele şi organele sexuale masculine şi feminine. 2. Atracţie dintre talurile de sex diferit pentru conjugare; -ten (v. -ten), s.n., stadiu al profazei meiotice de la începutul împerecherii cromozomilor omologi; -zom (v. -zom), s.m., cromozom rezultat din fuzionarea a doi cromozomi omologi în profaza meiotică; -zoospor (v. zoo-, v. -spor), s.m., spor ciliat mobil, rezultat din conjugarea a două celule sexuale omoloage.
-ZIGOTIC „referitor la zigot, de zigot". 0 gr. zy-gotos „unit, împreunat" > fr. -zygotique, engl. -zygotio rom. -zigotic.
-ZIGOTIE (-ZIGOTIE) „unire, fuzionare, împerechere". 0 gr. zygotos „împerecheat, unit" > fr. -zygotie, germ. id. > rom. -zigotie şi -zigotie.
421
-ZIGOŢIE, v. -ZIGOTIE.
-ZIGOZĂ „fuzionare, acuplare, joncţiune". 0 gr. zygosis „împreunare" > fr. -zygose, lat. sav. -zygosis, encjl. id. > rom. -zigoză.
-ZIM (-ZIMA) „enzimă, ferment". 0 gr. zyme „drojdie" > fr. -zyme, engl. -zym şi -zyme, it. -zima, lat. sav. -zyma > rom. -zim şi -zimă. -ZIMĂ, v.-ZIM.
ZIMO- „ferment, fermentaţie". 0 gr. zyme „drojdie, ferment" > fr. zymo-, engl. id., germ. id., it. zimo-, lat. sav. zymo- > rom. zimo-. u -cont (v. -cont), s.n., condriozom în formă de băţ, prezent în celulele pancreatice; -gen (v. -gem), adj., s.n.
1.	Adj. (Despre bacterii) Care produce fermentaţie. 2. S.n. Forma inactivă a unei enzime; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la zimo-geneză; -geneză (v. -geneză), s.f., totalitate a proceselor biochimice care duc la sinteza enzimelor; -genic (v. -genic), adj., care produce enzime; -id (v. -id), adj., cu aspect de ferment; -litic (v. -liticz), adj., referitor la zimoliză; -liză (v. -liză), s.f., dezintegrare a substanţelor sub acţiunea enzimelor; -logie (v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul fermenţilor; -scop (v. -scop), s.n., aparat pentru evaluarea gradului de fermentaţie alcoolică; -tehnic (v. -tehnic), adj., referitor la zimotehnie; -tehnie (v. -tehnie), s.f., tehnică a producerii procesului de fermentaţie; -terapie (v. -terapie), s.f., utilizare a fermenţilor în scop terapeutic, v -ZIT „hrană, nutriţie". 0 gr. sitos „hrană, mâncare" > fr. -site, engl. id., germ. -sit, lat. sav. -situs > rom. -zit.
ZO-, v. ZOO- ■ -alospor (v. alo-, v. -spor), s.m., spor ciliat mobil, format în sporange; -androspor (v. andro-, v.-spor), s.m. 1. Andro-spor mobil. 2. Anterozoid*; -antrop (v. -antrop), adj., s.m. şi f. (persoană) care/suferă, de zoan-tropie; -antropie (v. -antropie), s.f., stare delirantă în care bolnavul se crede transformat într-un animal; -onim (v. -onim), s.n., nume de animale; -opsie (v. -opsie), s.f., viziune halucinantă de animale hidoase sau periculoase, caracteristică anumitor intoxicaţii.
-ZOAR „vietate, animal, organism". 0 gr. zoa-rion „animal mic" > fr. -zoaire, lat. sav. -zoarium
>	rom. -zoar.
-ZOF (-SOF) „înţelept, învăţat, cunoscător". 0 lat. sophos „înţelept" > fr. -sophe, germ. -soph, it. -sofo > rom. -zof şi -sof.
-ZOFIE (-SOFIE) „ştiinţă, cunoaştere". 0 gr. sophia „înţelepciune" > fr. -sophie, germ. id., it. -sofia, engl. -sophy> rom. -zofie ş\ -sofie.
-ZOIC „viu, care trăieşte". 0 gr. zoikos „de viaţă, de animal" > fr. -zoique, it. -zo/'co, engl. -zoic, germ. -zoisch, lat. sav. -zoicus > rom. -zoic. -ZOID „fiinţă, animalcul, organism". O.gr. zoidion „animal mic" > fr. -zoide, germ. -zoid, engl. id., lat. sav -zoidium> rom. -zoid.
ZOIDIO- „animal, organism, anterozoid". 0 gr. zoidion „animal mic" > fr. zoidio-, engl. zoidio-, germ. id., lat. sav, id. > rom. zoidio-. «-fii (v. -fih), adj., zoidiogam*; -filie (v. -filiei), s.f., zoidioga-mie*; -gam (v. -gam), adj. 1. Care este polenizat prin intermediul animalelor. 2. Care este fecundat prin anterozoizi. 3. (Despre un organism vegetal) Cu gameţi masculi mobili; sin. zoidiofil; -gamie (v. -gamie), adj., referitor la zoidiogamie; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Polenizare prin intermediul animalelor. 2. Fecundaţie prin anterozoizi; sin. zoidiofiiie; -spori (v. -spor), s.m. pl., spori diseminaţi prin intermediul animalelor.
-ZOIT „fiinţă, animal, organism". 0 gr. zoon „animal" > fr. -zoite, engl. -zoite > rom. -zoit.
-ZOM (-ZOMĂ) „corpuscul, organit, granulă, cromozom". 0 gr. soma „corp, corpuscul" > fr. -some, engl. id., germ. -som, lat. sav. -soma > rom. -zom şi -zomă.
-ZOMĂ, v. -ZOM.
-ZOMIC „cromozomic, crompzomial". 0 gr. soma „corp, corpuscul" > fr. -somique, engl. -somie, germ. -somisch, lat. sav. -somicus > rom. -zomic. -ZOMIE „granulaţie, garnitură cromozomică, cromozom". 0 gr. soma „corp, corpuscul" > fr. -somie, germ. id., it. -somia, engl. -somy şi -somia, lat. sav. -somia > rom. -zomie.
ZONO- „bandă, cingătoare, zonă, areal". 0 gr. zone „centură, brâu" > fr. zono-, engl. id., lat. sav. id. > rom. zono-. ■ -id (v. -id), adj. 1. în formă de cingătoare. 2. Asemănător unei zone sau unui areal.
ZONULO- „zonă mică, zonulă anatomică". 0 lat. zonula „centură mică" > fr. zonuio-, lat. sav. id. > rom. zonuio-. ■ -litic (v. -Iitic2), adj., referitor la zonuloliză; -liză (v. -liză), s.f., desprindere a zo-nulei Zinn de cristalin, sub acţiunea enzimelor; -tomie (v. -tomie), s.f., secţionare chirurgicală a ligamentului suspensor al cristalinului.
ZOO- „animal, animalier, animalic, de animal".
0	gr. zoon „animal" > fr. zoo-, engl. id., germ. id., it. id., lat. sav. id. > rom. zoo-. ■ -biolog (v. bio-, v. -log), s.m. şi f., specialist în zoo-biologie; -biologie (v. bio-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază biologia animală; -biotic (v. -biotic), adj. 1. Aflat sub influenţa factorilor animali. 2. (Despre paraziţi) Care creşte pe animale; -blast (v. -blast), s.n., celulă animală; -cenocit (v. cenor, v. -cit), s.n., celulă pluri-nuceară, ciliată şi cu mişcări libere, prezentă la alge; -cenologie (v. cenor, v. -logiei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul zooceno-zelor; -cenoză (v. -cenozăi), s.f., grupare naturală a tuturor animalelor care trăiesc într-un anumit mediu; -cist (v. -cist), s.n., zoospo-range rezultat din fragmentarea unui cenocist; -core (zoochore, zoohore) (v. -cor), adj., s.f. pl. (plante) adaptate pentru răspândirea seminţelor prin intermediul animalelor; -corie (zoochorie)
422
(v. -corie2), s.f., diseminare a plantelor prin intermediul animalelor; -cultură (v. -cultură), s.f., disciplină care se ocupă cu creşterea animalelor; -economie (v. ecor, v. -nomie), s.f., aplicare a principiilor de economie rurală la creşterea animalelor; -erastie (v. -erastie), s.f.- relaţie sexuală cu un animal; -fag (v. -fag), adj., care se hrăneşte cu carne de animale; -fagie (v. -fagie), s.f., faptul de a se hrăni cu carne de animale; -farmacognoză (v. farmaco-, v. -gnoză), s.f., disciplină care cercetează sistematic farmacologia animală; -fii (v. -fih), adj. 1. Care manifestă dragoste exagerată pentru animale. 2. (Despre o plantă) Polenizat de diferite specii de animale; -filie (v. -filiei), s.f. 1. Dragoste morbidă pentru animale. 2. Preferinţă a ţânţarilor pentru sângele animalelor; -fite (v. -fit), s.n. pl., încrengătură cuprinzând animalele inferioare a căror formă o aminteşte pe aceea a plantelor; -fitic (v. -fitic), adj. (despre simbioză) cu relaţii între plante şi animale; -fitologie (v. fito-, v. -logiei), s.f., studiul zoofitelor; -fiziologie (v. fizio-, v. -logiei), s.f., fiziologia animalelor; -fob (v. -fob), adj. 1. Atins de zoofobie. 2. (Despre o plantă) Care prezintă unele adaptări de apărare împotriva animalelor erbivore; -fobie (v. -fobie),s.f., teamă excesivă de animale; -for (v. -for), s.n., friză din ordinul ionic sau corintic, ornată cu figuri de animale; -foric (v. -foric), adj., care serveşte ca suport unei figuri de animal; -gam (v. -gam), adj. 1. Fertilizat prin intermediul animalelor. 2. Fecundat prin ante-rozoizi; -gamie (v. -gamie), s.f. 1. Fertilizare cu transportul polenului prin intermediul animalelor. 2. Fuzionare a doi gameţi de sex opus; -gen (v. -geni), adj. 1. (Despre o rocă sedimentară) Care este de natură animală. 2. (Despre o succesiune geobotanică) Rezultat sub influenţa unor animale; -genetic (v. -genetic), adj., referitor la zoogeneză; -geneză (v. -geneză), s.f., explicaţie mitică a genezei omului prin animale sacre; -genic (v. -genic), adj., referitor la zoogenie; -genie (v. -geniei), s.f., disciplină care se ocupă cu studiul dezvoltării animalelor; -geograf (v. geo-, v. -graf), s.m. şi f., specialist în zoogeografie; -geografie (v. geo-, v. -grafie), s.f., disciplină care studiază repartiţia speciilor animale pe suprafaţa terestră; -glee (v. -glee), s.f., colonie de celule bacteriene cuprinse într-o masă mucilaginoasă; -gon (v. -goni), adj. (despre un animal) care naşte pui vii; -gonange (v. gon/or, v. -ange), s.m., celulă reproducătoare care generează planogameţii; -graf (v. -graf), s.m. şi f., specialist în pictura animalieră; -grafie (v. -grafie), s.f. 1. Descriere a diferitelor specii de animale. 2. Arta picturii animaliere; -iatrie (v. -iatrie), s.f., medicină veterinară; -iatru (v. -iatru), s.m., medic veterinar; -id (v. -id), adj., s.m. pl. 1. Adj. (Despre un mineral)
Care are forma unei figuri de animal. 2. S.m. pl. Spori ciliaţi mobili, formaţi în sporange; -Iatrie (v. -Iatrie), s.f., divinizare a animalelor; -Iatru (v. -Iatru), adj., s.m. şi f. (persoană) care se închină la animale; —lit (v. -liti), s.m., parte petrificată dintr-un animal fosil; -litic (v. -litici), adj., referitor la zooliţi; -log (v. -log), s.m. şi f., specialist în zoologie; -logie (v. -logiei), s.f., ştiinţă care se ocupă cu studiul animalelor; -manie (v. -manie), s.f., afecţiune morbidă pentru animale; -manţie (v. -manţie), s.f., divinaţie după aparenţa şi după comportamentul animalelor; -metrie (v. -metriei), s.f., studiu al dimensiunilor animalelor; -metru (v. -metrui), s.n., instrument folosit pentru măsurători la animale; -morf (v. -morf), adj. 1. Referitor la zoomorfie; sin. zoomorfic. 2. Care reprezintă în mod plastic animalele; -morfic (v. -morfic), adj., zoomorf* (1); -morfie (v. -morfie), s.f., disciplină care studiază conformaţia animalelor; -morfism (v. -morfism), s.n. 1. Credinţă religioasă care afirmă metamorfozarea oamenilor în animale. 2. Cult primitiv care are la bază adorarea unor animale ca divinităţi; -morfoză (v. -morfoză), s.f., tip de morfogeneză realizată sub influenţa agenţilor animali; -nomie (v. -nomie), s.f., totalitatea legilor după care se desfăşoară viaţa animală; -nosologie (v. noso-, v. -logiei), s.f., studiul bolilor animalelor; -noză (v. -noză), s.f., infecţie contagioasă la animale, transmisibilă omului; -paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logiei), s.f. ştiinţă care se ocupă cu studiul animalelor fosile; -patie (v. -patie), s.f., tulburare patologică în timpul căreia bolnavul e convins că are animale în corp; -patologie (v. pato-, v. -logiei), s.f., ştiinţă care tratează despre bolile animalelor; -planctonofag (v. planctono-, v. -fag), adj. (despre peşte) care se hrăneşte cu organisme animale sau vegetale; -plastie (v. -plastie), s.f., transplantare a unui ţesut animal în organismul uman; -psamon (v. -psamon), s.n., totalitatea animalelor care trăiesc în nisipurile umede ale plajelor lacustre; -psihologie (v. psiho-, v. -logiei), s.f., psihologie animală; -semie (v. -semie), s.f. 1. Ştiinţa semnalelor de comunicare şi de comportament, la animale; sin. zoosemio-tică. 2. Figură de stil care constă în folosirea unor substantive denumind animale sau plante, pentru a caracteriza oameni; -sferă (v. -sferă), s.f., zoospor prevăzut cu doi cili, specific algelor; -sifonogamie (v. sifono-, v. -gamie), s.f., fecundaţie cu anterozoizii rezultaţi din divizarea celulei anteridiale; -spermie (v. -spermie), s.f., prezenţa spermatozoizilor în spermă; -spor (v. -spor), s.m., celulă reproducătoare asexuată prevăzută cu flageli sau cu cili vibratili, cu ajutorul cărora se mişcă; -sporange (v. spor/o-, v. -ange), s.m., sporange care produce zoospori; -sporan-giofor (v. spor/o-, v. angio-, v. -for), s.m., suport al
423
zoosporangelui; -succivor (v. succi-, v. -vor), adj. (despre un animal) care se hrăneşte cu sângele supt de la alte specii; -taxie (v. -taxie), s.f., cla-sificare a regnului animal; -tehnie (v. -tehnie), s.f., ştiinţă care studiază creşterea animalelor domestice; -terapie (v. -terapie), s.f., tratament medical aplicat animalelor; -tomie (v. -tomie), adj., referitor la zootomie; -tomie (v. -tomie), s.f. 1. Ştiinţă care studiază structura corpului animalelor.
2.	Disecţie practicată pe animale; -toxicologie (v.
toxico-, v. -logiei), s.f., disciplină care studiază acţiunea toxinelor asupra animalelor cu sânge cald; -zigosferă (v. zigo-, v. -sferă), s.f., gamet mobil prevăzut cu cili sau flageli, prezent la alge; -zigospor (v. zigo-, v. -spor), s.m., zigospor mobil. ZOSTERI- „zona zoster, boală infecţioasă". 0 lat. zoster, zosteris „erupţie cutanată, erizipel"
>	fr. zosteri-, engl. id. > rom. zosteri-. ■ -form (v. -form), adj. (despre o erupţie) asemănător cu zona zoster.
424
A	ACTINI- 15	AGLOSO- 20
ABDOMENO- 11	ACTINO- 15	AGLUTINO- 20
ABDOMIN- 11	ACTOr 15	AGMATO- 20
ABDOMINO- 11	ACT02- 15	AGNATO- 20
ABERO- 11	ACU- 15	-AGOG 20
ABIO- 11	ACULEI- 15	-AGOGIE 20
ABLUTO- 11	ACUMINI- 15	AGORA- 20
ABUNDI- 11	-ACUSTIC 15	-AGORIE 20
-ACANT 11	ACUŢI- 15	-AGRĂ 20
ACANT- 11	-ACUZIE 15	AGRESO- 20
ACANTI- 11	ACVA- 15	AGRI- 20
ACANTO- 11	ACVI- 16	AGRIO- 20
ACARI- 11	ADAMANTO- 16	AGRO- 20
ACARO- 11	ADE- 16	AGROSTO- 21
ACARPO- 12	-ADELF 16	AHALO- 21
ACAUSTO- 12	-ADELFIE 16	Al -21
ACCELERO-12	ADELFO- 16	AIDOIO- 21
ACEFALO- 12	ADELO- 16	AIGIALO- 21
ACERO- 12	-ADEN 16	AIHMO- 21
ACETABUL- 12	ADEN- 16	AILURO-
ACETABULI- 12	-ADENIE 16	(AELURO-) 21
ACETABULO- 12	ADENO- 16	AIO- 21
ACETI- 12	ADINAM- 17	AIOLO- 21
ACETO- 12	ADINAMO- 17	AIRO- 21
ACHINETO-	ADIP- 17	AKINETO- 21
(AKINETO-) 12	ADIPO- 17	AKRATO- 21
ACHIRO- 12	AEGO- 17	AL-21
ACI- 12	AELURO -17	ALAGO- 21
ACICULI- 12	AER- 17	ALANTO-21
ACID- 12	AERI- 17	ALASO- 21
ACIDI- 12	AERO- 17	ALATO- 21
ACIDO- 12	AETIO- 18	ALBEDO- 21
ACINACI- 13	AETO- 19	ALBI- 21
ACINI- 13	AFANI- 19	ALBIDI- 21
ACIPENSERI- 13	AFANO- 19	ALBUMIN- 21
ACLEISTO- 13	-AFAZIE 19	ALBUMINI- 21
ACM- 13	AFAZIO- 19	ALBUMINO- 21
ACMO- 13	-AFIE 19	ALCI- 21
ACO- 13	AFILO- 19	ALECTORO- 21
ACOMODO- 13	AFIXO- 19	ALECTRIO- 21
ACONDRO- 13	AFOTO- 19	ALELO- 22
ACR- 13	AFRO- 19	ALETO1- 22
ACRATO-	AFRODIZIO- 19	ALETO2- 22
(AKRATO-) 13	AFTO- 19	ALEURO- 22
ACRIBO- 13	AGALMATO- 19	ALEXI- 22
ACRIDO- 13	AGAMET- 19	ALFITO- 22
-ACRIE 13	AGAMETO- 19	ALG- 22
ACRO- 13	-AGAMIE 19	ALGEZI- 22
ACROMAT- 14	AGAMO- 19	-ALGEZIE 22
ACROMATO- 14	AGARICI- 19	ALGEZIO- 22
ACROMO- 14	AGATO- 19	ALGI- 22
ACROO- 14	AGIO- 19	^ALGIE 22
-ACTIN 15	AGITO- 19	ALGOi-22
ACTIN- 15	AGLICO- 19	| ALGO2 -22
index
ALI- 23 , ALIFATO- 23 ALNI- 23 ALO- 23 ALOIO- 24 ALOTRI- 24 ALOTRIO- 24 ALPI- 24 ALSO- 24 ALTERNI- 24 ALTI- 24 ALVEO- 25 ALVEOL- 25 ALVEOLI- 25 ALVEOLO- 25 AMARI- 25 AMATO- 25 AMAURO- 25 AMAXO- 25 AMBI- 25 AMBLI- 25 AMBLIO- 25 AMBULACRI- 25 AMEBO- 25 AMENO- 25 AMENTI- 25 AMERO- 25 AMETR- 25 AMETRO- 25 AMFI- 25 AMFO- 26 AMFORI- 27 AMFORO- 27 AMIANTI- 27 AMIANTO- 27 AMIBI- (AMOEBI-) 27. AMIBO- (AMOEBO, AMEBO-) 27 AMICO- 27 AMIEL- 27 AMIELO- 27	'
AMIGDAL-,
(AMIGDALO-) 27 AMIGDALI- 27 AMIGDALO- 27 AMILI- 27 AMILO- 27 AMIO- 27 AMMO- 28 AMNI- 28 AMNIO- 28 AMO- (AMMO-) 28 AMOEBI- 28 AMOEBO- 28
425
AMORFO- 28	ANOREXI- 34
AMPELO- 28	ANORT- 34
AMPLEXI- 28	ANORTO- 34
AMPULI- 28	ANOSO- (ANOZO-) 34
-AMUZIE 28	ANOZO- 34
ANACAMPTO- 28	ANSERI- (ANZERI-) 34
ANATOMO- 28	ANSI- 34
ANATRIPSIO- 28	ANSO- 34
ANCHI- 28	-ANT 34
ANCHIL- 28	ANT- 34
ANCHILO- 28	-ANTEMIE 34
ANCIRO-	ANTENI- 34
(ANCYRO-) 28	-ANTER 34
ANCISTR- 29	ANTER- 34
ANCISTRO- 29	ANTERIDIO- 34
ANCORI- 29	-ANTERIE 34
ANCYLO- 29	ANTERO- 34
ANCYRO- 29	-ANTIC 34
ANDR- 29	-ANTIE 34
-ANDRĂ 29	-ANTIU 34
-ANDRIC 29	ANTLO- 34
-ANDRIE 29	ANTO- 34
-ANDRIU 29	ANTRAC-35
ANDRO- 29	ANTRACI- 35
-ANDRU (-ANDRĂ) 30	ANTRACO-35
ANELO- 30	ANTRO- 35
ANEMO- 30	-ANTROP 35
ANESTEZI- 31	ANTROP- 35
ANESTEZIO- 31	-ANTROPIC 35
ANETO-31	-ANTROPIE 35
ANEVRISMO- 31	ANTROPO- 35
-ANGE 31	ANULI- 36
ANGEIO- 31	ANULO- 36
ANGELO- 31	ANXIO- 36
ANGI- 31	ANZERI- 36
ANGIO- (ANGEIO ) 31	AORT- 36
-ANGIU 32	AORTO- 36
ANGO- 32	APANTO-36
ANGUl- 32	APEIRO- 36
ANGUILI- 32	APENDIC- 36
ANGULI- 32 .	APENDICO- 37
ANGUSTI- 32	APERTO-37
ANHIDR- 32	API- 37
ANHIDRO- 32	APIC- 37
ANIMALI- 32	APICI- 37
ANIMO- 32	APICO- 37
ANISO- 32	APIRO- 37
AN IZ- 32	APLANO- 37
AN IZO- (ANISO-) 32	APLO- 37
ANKILO- 33	APODEMI- 37
ANO- 33	APOFIZI- 37
ANOFELI- 33	APORO- 37
ANOFELO- 33	APOTEMNO- 37
ANOM- 33	APRACTO-37
ANOMAL- 33	-APSĂ 37
ANOMALI- 33	ARAHNO- 37
ANOMALO- 33	ARAIO- 37
ANOMO- 33	ARANEI- 37
ANOPL- 33	ARANEO- 37
ANOPLO- 33	ARBORI- 37
426	
ARCHE- 37	ASPARAGI- 41
ARCHEGO- 37	ASPERGILI- 41
ARCHEO- 38	ASPERI- 41
ARCHI- 38	ASPIDO- 41
ARCHIO- 38	ASPORO- 41
ARCI- 38	ASTACI -42
-ARCTIC 38	ASTACO- 42
-ARCTIE 38	-ASTAZIE 42
ARCTO-38	ASTAZO- 42
ARDO- 38	ASTEN-42
ARENI- 38	-ASTENIE 42
-ARENIE 38	ASTENO- 42
ARENO- (ARHENO-) 38	ASTER- 42
AREOr (ARAIO-) 38	ASTERO- 42
ARE02- 38	ASTMATI- 42
AREOLI- 38	ASTMO- 42
ARETO- 38	ASTR- 42
ARGENTI- 38	ASTRA- 42
ARGENTO-38	ASTRAGAL- 42
ARGILI- 38	ASTRAGALO- 42
ARGILO- 38	ASTRAPO- 42
ARGIRO- 38	AŞTRI- 42
ARGO- 38	ASTRO- 42
-ARH 38	ATACTO-43
ARH- 38	ATAXI- 43
ARHE- (ARCHE-) 38	-ATAXIE 43
ARHEGO-	ATAXO- 43
(ARCHEGO-) 39	ATE -43
ARHENO- 39	ATEL- 43
ARHEO- (ARCHEO-) 39	-ATELIE 43
ARHI- (ARCHI-) 39	ATELO-43
-ARHIC 39	ATERO- 43
-ARHIEi 39	ATETO- 43
-ARHIE2 39	ATLANTO- 43
ARHO- 39	-ATLON 43
ARISTERO- 39	ATMO- 43
ARISTI- 39	ATOPO- 44
ARISTO- 39	ATRACTO- 44
ARITENO- 39	ATRET- 44
ARITMO- 39 \	ATRETO- 44
ARMILI- 40	ATRI- 44
ARO- 40	ATRIO- 44
ARTERI- 40	-ATROFIE 44
ARTERIO- 40	ATROFO- 44
ARTICULI- 40	AUDIO- 44
ARTIO- 40	AULACO- 44
ARTO- 40	AULO- 44
ARTR- 40	AURIr 45
-ARTRIE 40	AURI2- 45
ARTRO- 40	AURICULI- 45
-ARTROZĂ 41	AURICULO- 45
ARUNDI- 41	AURO- 45
ARVI- 41	AUSTRALO- 45
ASCI- 41	AUT- 45
ASCIDI- (ASCIDII-) 41	. AUTO- 45
ASCIDII- 41	AUXANO- 48
ASCO- 41	-AUXEZĂ 48
ASIMETRO- 41	-AUXIE '48
ASOMATO- 41	AUXO- 48
ASPALO- 41	AVI- 48
AXI- 48 -AXIE 48 AXILI- 48 AXINO- 48 AXIOr 48 AXI02- 48 AXO- 48 AXONO- 48 AZBESTO-49 AZIGO- 49 AZOO- 49
B
-B 50 BACI- 50 BACIL- 50 BACILI- 50 BACILO- 50 -BACTER 50 BACTERI- 50 BACTERIO- 50 BACTRO- 50 BACULI- 50 -BAFIE 50 -BALAN 50 BALANI- 50 BALANO- 50 BALISTO- 51 BALNEO- 51 BALO- 51 BALSAMI- 51 -BAR 51 BAR- 51 BARATRO-51 BARBARO- 51 BĂRBI- 51 BARI- 51 -BARIC 51 BARO- 51 BASIDIO- 52 -BAT (-BATĂ) 52 -BATĂ 52 BATI- 52 -BATIC 52 BATMO- 52 BATOr 52 BAT02- 52 BATRACO-52 BATRO- 53 BAZ-, BAZO- 53 -BAZĂ 53 BAZI- 53
BAZIDIO- (BASIDIO-) 53 -BAZIE 53 BAZIO- 53 BAZO- 53 BDELO-53 BELEMNO- 53 BELO- 53 BELONE- 54
BELONI- 54 BELONO- 54 BENTO- 54 Bl -54 BIAIO- 54 BIBLIO- 54 -BIE 55 BILI- 55 BILO- 55 BIO- 55 -BIONT 57 -BIOS 57 -BIOTIC 57 -BIOZĂ 57 BISI- 57 BISO- 57 BITUMINI- 57 -BIU 57 -BLAST 57 -BLASTEM 57 -BLASTEZĂ 58 -BLASTIC 58 -BLASTIE 58 BLASTO- 58 BLASTOMO- 58 BLEFAR- 58 -BLEFARIE 58 BLEFARO- 58 -BLEM 59 BLEN- 59 BLENI- 59 BLENO- 59 -BLEPSIE 59 -BOL (-BOLĂ) 59 -BOLĂ 59 BOLEO- 59 -BOLIE 59 BOLO- 59 BOMBICI- 59 BOMBILI- 59 BOSTRICI- 59 BOSTRICO- 59 -BOTANIC 59 BOTANO- 59 BOTR- 59 BOTRICI- 59 BOTRIOr 59 BOTRIO2- 59 BOTRO- 60 BOTULI- 60 BOVI- 60 BRACHIr 60 BRACHI2- 60 BRACTEI- 60 BRACTEO-60 BRADI- 60 -BRAH 61
BRAHIr (BRACHIr) 60 BRAHI2- (BRACHIg-) 61 BRAHIDO- 61
-BRAHIE 61 BRAHIOr 61 BRAHI02- 61 BRAHISTO- 61 BRANCHI- 61 BRANCHIO- 61 -BRANH 61
BRANHI- (BRANCHI-) 61 -BRANHIE 61 BRANHIO-
(BRANCHIO-) 61 BREFO- 62 BREVI- 62 BRICO- 62 -BRIE 62 BRIO- 62 BROM- 62 BROMATO- 62 BROMO- 62 BRONCHO- 62 BRONHI- 62 BRONHIO- 62 BRONHO-(BRONCHO-) 63 -BRONTĂ 63 BRONTO- 63 BU- 63 BUBON- 63 BUBONO- 63 BUCO- 63 BUFO- 63 BULB- 63 BULBI- 63 -BULBIE 63 BULBO- 63 BULI- 63 -BULIE 63 BUN- 63 BUNO- 63 BURS- 63 BURSI- 63 BURSO- 63 BUTIRO- 64
C
CACO- 65 CADUCI- 65 CAENO- 65 CAINO- 65 CAINOTO- 65 CAIRO- 65 CALAMI- 65 CALAŢI- 65 -CALAZIE 65 CALAZO- (CHALAZO-, ŞALAZO-) 65 CALC- 65 CĂLCĂRI- 65 CALCEI- 65 CALCEOLI- 65
CALCI r 65 CALCI2- 65 CALCO- 66 CALCULI- 66 -CALCULIE 66 CALI- 66 CALIBEI- 66 CALICr 66 CALIC2- 66 CALICI- 66 CALICO1- 66 CALICOsr 66 CĂLINO- (CHALINO-) 66 CALIO- 66 CALIPTO- 66 CALIPTRI- 67 CALIPTRO- 67 CALO- 67 CALORI- 67 CAMBIO- 67 CAME- (CHAME-) 67 CAMELI- 67 CAMELO- 67 -CAMP 67 CAMPANI- 67 CAMPANO- 67 CAMPANULI- 67 CAMPI- 67 CAMPIL- 67 CAMPILO- 67 CAMPOr 68 CAMP02- 68 -CAMPSIE 68 CAMPTO- 68 CANALI- 68 CANALICULI- 68 CANALICULO- 68 CANCERI- 68 CANCERO- 68 CANCRI- 68 CANCRO- 68 CANDELABRI- 68 CANI- 68 CANINI- 68 CANT- 6f C£NT^
CANT02- 68 CAO- (CHAO-) 68 CAPACI- 68 CAPILAR- 68 CAPILARI- 68 CAPILARO- 68 CAPIU- 69 CAPITI- 69 CAPITULI- 69 -CAPNIE 69 CAPNO- 69 CAPRI- 69 CAPSO- 69 CAPSUL- 69
427
CAPSULI- 69	CECIDIO- 74
CAPSULO-69	CECIDO- 74
CARACTERO- 69	CECO- 74
CARADRII- 69	-CEFAL 74
CARBO- 69	CEFAL- 74
CARBONI- 69	-CEFALIC 74
CARCIN- 69	-CEFALIE 74
CARCINO- 69	CEFALO- 74
-€ARD 70	-CELi 75
tCARDI- 70	-CEL2 75
-CARDIE 70	CELERI- 75
CARDIO- 70	CELI- 75
CARDO- 71	-CELIE 75
CARFO- 71	CELIO- (COELIO-) 75
CARI- 71	CELOr (COELO-) 75
CARICO- 71	CELO2- 76
CARINI- ¥1	CELO3- 76
CARIO,- (KARIO-) 71	CELOMO- 76
CARI02- 71	CELUL- 76
-CARIONT 71	CELULI- 76
CARNI- 71	CELULO- 76
-CARP 72	CEMENTO- 76
CARPr 72	-CENi 76
CARP2- 72	-CEN2 76
CARPEL- 72	CEN- 76
CARPELO- 72	-CENIC 76
CARPI- 72	CENOr (CAENO-,
-CARPIC 72	COENO-) 76
-CARPIE 72	CENO2- (KENO-) 77
-CARPIU 72	CENO3- (CAINO-,
CARPOr 72	KAINO-) 77
CARPO2- 72	-CENOTIC1 77
CAriTO- 72	-CENOTIC2 77
CASMO- (CHASMO-,	CENOTO-
HASMO-) 72	(CAINOTO-) 77
CASTRO- 73	-CENOZĂ1 77
CATAROr 73	-CENOZĂg 77
CATARO2- 73	-CENTEZĂ 77
CATENI- 73	CENŢI- 77
CATENO- 73	CENTRI-77
CATENULI- 73	-CENTRIC 77
CATETO- 73	CENTRO- 77
CATIZO- 73	-CENTRU 77
CATOPTRO- 73	-CER1 77
CAUDI- 73	-CER2 77
-CAUL 73	CERAMO- 77
CAULI- 73	-CERAS 78
-CAULIE 73	CERASI- 78
CAtJLO- 73	CERATO- 78
-CAUST 73	-CERC 78
-CAUSTIC 73	CERCO- 78
CAUSTO- 73	CEREALI- 78
CAVERNI- 73	CEREBELO- 78
CAVERNO- 73	CEREBR- 78
CAVI- 74	CEREBRI- 78
CAVO- 74	CEREBRO- 78
-CAZIE (-CHAZIE) 74	CEREI- 78
-CAZIU (-CHAZIU) 74	CERI- 78
CEBO- 74	CERO- 78
CEC- 74	CERVI- 78
CERVIC- 78	CHIN1- 82
CERVICO- 78	CHIN2- 82
CESTO- 79	CHINDUNO- 82
-CETE 79	-CHINETIC 82
CETEO- 79	CHINETO- (CINETO-,
CETO- 79	KINETO-) 82
CEZARO- 79	-CHINEZĂ (-CINEZĂ,
CHALAZO- 79	-KINEZĂ) 82
CHALINO- 79	CHINEZI- 82
CHAME- 79	-CHINEZIE
CHAO- 79	(-KINEZIE) 82
CHASMO- 79	CHINEZIO-
-CHAZIE 79	(KINEZIO-) 82
-CHAZIU 79	CHINOr 82
CHEIL- 79	CHIN02- 82
-CHEILIE (-CHELIE) 79	CHIOr 82
CHEILO- (CHILO3-) 79	CHI02- 82
CHEIMO- 79	CHIONO- 82
CHEIMONO-	CHIR- 83
(CHIMONO-) 79	-CHIRIE (-CHEIRIE) 83
CHEIR- 79	CHIRO- 83
CHEIRO- 79	-CHIST 83
CHELI- 79	CHIST- 83
-CHELIE 80	CHISTI- 83
CHELOr (KELO-) 80	CHISTO- 83
CHEL02- 80	CHITRO- 83
CHELO3- 80	CHOMO- 83
CHEMI- 80	-CHOR 83
CHEMO- 80	-CHOREZĂ 83
CHENOr 80	-CHORIE 83
CHEN02- (KENO-) 80	-CHORIZĂ 83
CHENO3- 80	CHORO- 83
CHERAT- 80	CHREIO- 83
CHERATO-	-CHREZĂ 83
(KERATO-) 80	CHRONO- 83
CHERAUNĂ	-CIAN 83
(-KERAUNĂ) 81	CIAN- 83
CHERAUNO-	CIANO- 83
(KERAUNO-) 81	-CIANOZĂ 83
CHERI- 81	CIATI- 83
CHERO- 81	CIATO- 83
CHERSO- 81	CIBISO- 83
-CHETE 81	CIBO- 84
CHETO-81	CICL- 84
-CHEZIE 81	-CICLIC 84
CHIASMA- 81	-CICLIE 84
CHIASTO- 81	CICLO- 84
CHIL- 81	-CICLU 84
CHILh- 81	CIOCONII- 84
CHIU 2-81	-CID 84
-CHILIE 81	CIDARI- 84
CHILOr 81	CIEMO- 84
CHIL02- 81	-CJEZĂ 85
CHILO-3 82	CIEZIO- 85
-CHIMEN 82	CIFO- 85
CHIMI- 82	-CIFOZĂ 85
CHIMOr (KIMO-) 82	CILI-(CILII-)
CHIM02- 82	CILII-55*
CHIMO3- 82	CILINDR- 85
CHIMONO- 82	CILINDRI- 85
428
CILINDRO- 85	-CLAST 90
CILIO- 85	-CLASTIC 90
CIMBI 85	-CLASTIE 90
CIMBO- 85	CLASTO- 90
CIMI- 85	CLATRO 91
CIMO- 85	CLAUSTRO- 91
CIN- 85	CLAUZO- 91
CINCLIDO- 85	CLAVI- 91
CINE- (KINE-) 85	-CLAZ 91
CINEMA- 86	-CLAZĂ 91
CINEMATO- 86	-CLAZIE (-CLASIE) 91
CINEMO- 86	CLAZO- (CLASO-) 91
CINETIC (-CHINETIC,	CLEDO- 91
-KINETIC) 86	CLEID- 91
CINETO- 86	CLEIDO- 91
-CINEZĂ 86	CLEIST- 91
CINGUL- 86	CLEISTO- (CLISTO-) 91
CINGULO- 86	-CLEM 91
CINOr 86	-CLEPSIE 91
CIN02- (CHINOa-) 86	CLEPTO-91
CION- 86	CLERO- 91
CIONO- 86	CLIMA- 91
CIPRINI- 86	CLIMACO- 92
CIPRINO- 86	-CLIMATIC 92
CIRI- 86	CLIMATO- 92
CIRO-1 86	CLIMO- 92
CIRO-2 86	-CLIN 92
CIRS- 86	CLIN- 92
CIRSO- 86	-CLINIC 92
CIRTOr 86	-CLINIE 92
CIRTO2- 87	-CLINIU 92
CISO- 87	CLINO- 92
-CIST (-CHIST) 87	CLIPEI- 92
CIST- 87	-CLIST 93
CISTERNO- 87	CLISTO- 93
CISTI- 87	-CLIT 93
-CISTIC 87	CLITO- 93
CISTIC- 87	CLITORID- 93
CISTICO- 87	CLITORIDO- 93
CISTIDO- 87	CLITRO- 93
-CISTIE 87	-CLIZĂ, 93
CISTO- 87	-CLIZĂ2 93
-CIT (-CITĂ) 88	-CLIZĂ3 93
CIT- 88	CLIZI- 93
-CITĂ 88	-CLIZIE 93
-CITIC 88	-CLON 93
-CITIU 88	-CLONIE 93
CITO- 88	-CLONIU 93
CITRf- 90	CLONOr 93
CITRO- 90	CLONO2- 93
-CLAD 90	CLOPE- 93
CLAD- 90	-CLOR 93
-CLADIE 90	CLOR- 93
-CLADIU 90	CLORO- 93
CLADO- 90	-CLOROZĂ 93
-CLAMIDEU 90	CLOSTERO- 93
CLAMIDO- 90	CNEM- 93
-CLASIE 90	-CNEMIE 93
CLASMATO- 90	CNEMO- 93
CLASO- 90	CNIDO- 94
COAGUL- 94	COLPO- 97
COAGULO- 94	COLUBRI- 98
COANO- 94	COLUMBI- 98
COARCTO- 94	COLUMBO- 98
-COC 94	COLUMELI- 98
CQCCIG- 94	COLUMNI- 98
COCCIGO- 94	COMATO- 98
COCCO- 94	COMETO- 98
COCHLIO- 94	COMI- 98
COCLEARI- 94	COMISURO- 98
COCO- (COCCO-) 94	COMO-
CODICO- 94	(CHOMO-) 98
CODIO- 94	COMPACTO- 98
CODO- 94	COMPRESI- 98
COELIO- 94	CON-- 98
COELO- 94	CONCAVI- 98
COENO- 94	CONCHI- 98
COFO- 94	CONCHILI- 99
-COFOZĂ 94	CONCHILIO- 99
COHLEARI-	CONCO- 99
(COCLEARI-) 94	-CONDIL 99
COHLEI- 94	CONDIL- 99
COHLEO- 94	CONDILO- 99
COHLI- 94	CONDR- 99
COHLIO- (COCHLIO-) 94	CONDRI- 99
COIL- 95	-CONDRIE 99
COILO- (KOILO-) 95	CONDRIO- 99
COITO- 95	CONDRO- 99
-COL, 95	CONDUCTO- 100
-COL2 95	CONFERTI- 100
-COL3 95	CONGESTI- 100
COLr 95	CONIi- 100
COL2- 95	CONI2- 100
COL3- 95	CONIDIO- 100
COLA- 95	-CONIE 100
COLAPSO- 95	CONIO1- 100
-COLĂ 95	CONIOs- 100
COLE- 95	CONO- 100
COLEDOC- 96	CONSISTO- 100
COLEDOCO- 96	-CONT 100
COLEO- 96	- CONVEXO- 100
-COLESIE 96	COPE- 101
-COLEZIE	-COPIE 101
(-COLESIE) 96	COPR- 101
COLh- 96	COPRO- 101
COLI2- 96	-COR (-CHOR,
COLI3- 96	-HOR) 101
COLU- 96	COR- 101
-COLIE1 96	CORACII- 101
-COLIE2 96	CORACO- 101
-COLIE3 96	CORALI- 101
COLO1- 96	CORALO- 101
COLO2- 97	-CORD 101
COLO3- 97	CORD- 101
COLON- 97	CORDI- 101
COLONO- 97	CORDILO- 101
-COLOR 97	CORDO- 101
COLORI- 97	COREr 102
COLOSTRO- 97	CORE2- 102
COLP- 97	COREOr 102
C0RE02- 102	-CRANIE 105
-COREZÂ	CRANIO- 105
(-CHOREZĂ) 102	CRASI- 105
CORIr 102	CRASPEDO- 105
CORI2- 102	-CRAT 105
CORI3- 102	CRATERI -.105
-CORIC 102	-CRATIC 105
-CORIE1 102	CRATO- 105
-CORIE2 (-CHORIE,	-CRAŢIE 106
-HORIE) 102	-CRAZIE 106
-CORIE3 102	CRE- 106
CORIF- 102	CREATO- 106
CORIFO- 102	CREBRI- 106
CORIMBI- 102	CREIO- (CHREIO-) 106
CORIN- 102	CREMASTO- 106
CORINE- 102	CREMATO- 106
CORINO- 102	CREMNO- 106
CORIOr 102	CREMO- 106
C0RI02- 102	-CREN 106
-CORISM 103	CRENATI- 106
CORISTO- 103	CRENI- 106
-CORIZĂ	CRENOr 106
(-CHORIZĂ) 103	CREN02- 106
-CORM 103	CREO- 106
CORM- 103	CREPIDO 106
-CORMIE 103	-CREZĂ (-CHREZĂ) 106
CORMO- 103	CRI- 107
-CORN 103	CRIBRI- 107
CORNEO- 103	CRICO- 107
CORNI- 103	-CRIF 107
COROr (CHORO-) 103	CRIM- 107
C0R02- 103	CRIMINO- 107
CORO3- 103	CRIMO- 107
CORO4- 103	-CRIN 107
COROLI- 103	CRINI- 107
CORONARO- 103	-CRINIE 107
CORONI- 103	CRINOr 107
CORONOr 103	CRIN02- 107
C0R0N02- 103	CRIOr 107
CORTI- 104	CRI02- 108
CORTIC- 104	CRIPT- 108
CORTICI- 104	CRIPTO- 108
CORTICO- 104	CRISO- (CRIZO-) 109
CORTINI- 104	CRISPI- 109
CORTO- 104	CRISTAL- 109
COSCINO- 104	CRISTALI- 109
COSM- 104	CRÎSTALO- 109
COSMETO- 104	-CRIT 109
COSMO- 104 '	CRITERIO- 110
COST- 104	CRITO- 110
COSTI- 104	-CRIZĂ 110
COSTO- 104	CRIZO- 110
-COTIL 105	-CROIC 110
COTI LI- 105	-CROM 110
-COTILIE 105	CROM -110
COTILO- 105	CROMAT- 110
COX- 105	-CROMATIC 110
COXO- 105	CROMATO- 110
-CRAN 105	-CROMAZIE 110
CRANI- 105	-CROMIC 110
CROMIDIO- 110	DATO- 115
-CROMIE 110	DAUCI- 116
CROMO- 110	DAUCO- 116
-CRON (-CRONĂ) 111	DEC- 116
CRON- 111	DECA- 116
-CRON A 111	DECI- 116
CRONI- 111	DECIDUI- 116
-CRONIC 111	DECLINO- 116
-CRONIE 111	DECLIVO- 116
CRONO- (CHRONO-) 711	DEFECTO- 116
CROSO (CROSSO-) 112	DEFERENT- 116
CROSSO- 112	DEFERENTO- 116
CRUCI- 112	DEFLECTO-116
CRUSTI- 112	DEINO- 116
CTEINO- 112	-DEL 116
CTENO- 112	-DELF 116
CTETO- 112	-DELFIE 116
-CTONIE 112	DELFINO- 116
CTONO- 112	DELO- 116
CUADRI- 112	DELTO- 116
CUBI- 112	-DEM 116
CUBO- 113	DEM- 116
CUCULIr 113	-DEMIC 116
CUCULI2- 113	-DEMIE 116
CUCUMI- 113	DEMO- 116
CULCITI- 113	DEMONO- 117
CULICI- 113	DENDRI- 117
CULMI- 113	DENDRO- 117
CULŢI- 113	-DENDRON
-CULTOR 113	(-DENDRU) 117
CULTRI- 113	-DENDRU 117
-CULTURĂ 113	DENSI- 117
CULTURO- 113	DENSITO- 117
CUMULI- 113	DENSO- 117
CUNEI- 113	-DENT 117
CUNICULI- 113	DENTI- 117
CUNICULO- 113	DENTO -118
CUPR- 113	DEO- 118
CUPRI- 113	DEONTO- 118
CUPRO- 113	DEPRESIO- 118
CUPULI- 113	DEPRIMO- 118
CUPULO- 113	-DER 118
-CUSPID 113	DER- 118
CUSPIDI- 113	-DERM (-DERMĂ) 118
CUTI- 114	DERM- 118
CVADRI-	DERMA- 118
(CUADRI-) 114	DERMAT- 118
CVASI-(CUASI-) 114	DERMATO- 118 -DERMĂ 119
D	-DERMIC 119
DACNO- 115	-DERMIE 119
DACRI- 115	DERMO- 119
DACRIO- 115	DERO- 119
-DACTIL 115	DEŞERŢI- 119
-DACTILIE 115	DESM- 119
DACTILIO- 115	-DESMĂ 119
DACTILO- 115	-DESMIE 119
DAFNO- 115	DESMIO- 119
DARTO- 115	DESMO- (DEZMO-) 119
DASI- 115	-DEZMOZĂ 120
430
DETRITI- 120 DETRITO- 120 DEUTERO- 120 DEUTO- 120 DEVIO- 120 DEXIO- 120 -DEXTRIE 120 DEXTRO- 120 -DEXTRU 120 -DEZĂ 120 -DEZIE 121 DEZMO- 121 Dl- 121
DIABETO- 123 DIADOCO- 123 DIAFANO- 123 DIAFIZ- 123 DIAFIZO- 123 DIAFRAGMATO- 123 DIAGO- 123 DIALECTO- 123 DIALI- 123 DIASTEMAT- 123 DIASTEMATO- 123 DIASTEMO- 124 -DICEE 124 DICHE- 124 DICHO- 124 DICHTIO- 124 DICO- (DICHO-, DIHO-) 124 DICRO- 124 DICTIO-(DICHTIO-) 124 -DIDIM (-DIM) 124 DIDIM- 124 DIDIMO- 124 DIETO- 124 DIFI- 124 DIFTERO- 124 DIFUZIO- 124 DIGITI- 125 DIHO- 125 DILATO- 125 -DIM 125 -DINAM 125 -DINAMIC 125 -DINAMIE 125 -DINAMO 125 -DINEZĂ 125 DINOr (DEINO-) 125 DIN02- 125 DIODO- 125 DIPL- 125 DIPLO- 125 -DIPSIE 126 DIPSO- 126 DIPTERO- 126 DIS- (DIZ-) 126 DISC- 128
DISCI- 128 DISCO- 128 DISO- 128 DISPERSO- 128 DISTORSIO- 128 -DIT 128 DIVERŞI- 128 DIVERTICUL- 128 DIVERTICULO- 128 DIZ- 128 -DOC, 128 -DOC2 128 -DOCHIU 128 DOCIMO- 128 DOCUMENTO- 128 DODEC- 129 DODECA- 129 DOLABRI- 129 DOLEI- 129 DOLIC- 129 DOLICHO- 129 DOLICO- (DOLICHO-şi DOLIHO-) 129 DOLIHO- 129 DOLIO- 129 DOLIOLI- 129 -DOM (-DOMĂ) 129 DOMATO- 129 -DOMĂ 129 -DONEZĂ 129 DORA- 129 DORIO- 129 DORO- 129 DORSI- 129 -DOXIE 129 DOXO- 129 DOZI- 130 DREPANI- 130 DREPANO- 130 DRIMI- 130 -DRIMIU 130 DRIMO- 130 DRIO- 130
-DROM (-DROMĂ) 130 DROMA- 130 -DROMĂ 130 -DROMIC 130 -DROMIE 130 DROMO- 130 DROSO- 130 DRUPI- 130 DUCTILO- 130 -DULIE 130 DUO- 130 DUODEN- 130 DUODENO- 130 DURO 131
E
EBULIO- 132
ECHI- 132 ECHILIBRO- 132 ECHIN- 132 ECHINO- 132 ECHO- 132 -ECIC 132 ECIDIO- 132 ECLEZIO- 132 ECLI- 132
ECOr (OECO-) 132 EC02- (ECHO-) 133 ECREMO- 133 ECRINO- 133 -ECTAZIE 133 ECT- 133 ECTO- 133 -ECTOMIE 134 -ECTOPIE 134 ECTOPO- 134 ECTRO- 134 ECZEMATO- 134 EDAFO- 134 EDEO- 135 EDOIO- (AIDOIO-, EDEO-) 135 -EDRIE 135 -EDRU 135 EDUCO- 135 EFEBO- 135 EFEMERO- 135 EFIDRO- 135 EFLUVIO- 135 EFUZIO 135 EGERSI- 135 -EGETIC 135 EGOr 135 EG02- (AEGO-) 135 ELACO- 136 ELAFO- 136 ELAIO- 136 -ELASMĂ 136 ELASMO- 136 ELASTO- 136 ELATERO- 136 -ELCOZĂ
(-HELCOZĂ) 136 ELECTO- 136 ELECTRO- 136 ELEO- 139 ELEUTERO- 139 ELICO- 139 ELIPSO- 139 -ELITRIE 139 ELITRO- 139 -ELMINŢI
(-HELMINŢI) 139 EMANO- 139 EMBOL- 139 EMBOLI- 139 -EMBOLIE 139
EMBOLO- 139 EMBRI- 139 EMBRIO- 139 EMEN- 140 EMENO- 140 EMERO- 140 -EMETIC 140 EMETO- 140 -EMEZĂ 140 EMI- 140
-EMIE (-HEMIE) 140 -EMPATIE 140 EMPl- 140 EMPIO- 140 EMPIRO- 140 EMPROSTO- 140 EMULSO- 140 ENANTIO- 140 -ENCEFAL 141 ENCEFAL- 141 -ENCEFALIE 141 ENCEFALO- 141 ENCHI- 141 -ENCHIM 141 ENCLITO- 141 END- 141 ENDEC- 141 ENDECA- 141 ENDEMIO- 141 -ENDEZĂ 141 ENDO- 141 ENE- 143 '
ENEA- 143 ENEO- 143 ENERGO- 14Ş ENHI- (ENCHI-) 143 ENO- (OENO-, OINO-) 143 ENOPTRO- 143 ENOSI- 144 ENSI- 144 -ENTER 144 ENTER- 144 -ENTERIE 144 ENTERO- 144 ENTOMO- 144 EO- 145 EOLO- 145 EPECO- 145 EPEIRO- 145 EPENDIMO- 145 EPICICLO- 145 EPIDEMIO- 145 EPIDERMO- 145 EPIDIDIM- 145 EPIDIDIMO- 145 -EPIE 145 EPIFIZIO- 145 EPIGASTR- 146 EPIGASTRO- 146
431
EPIGEO- 146 EPILEPTO- 146 EPIPL- 146 EPIPLO- 146 EPIREO- 146 EPIRO- (EPEIRO-) 146 EPISTEMO- 146 EPISTOLO- 146 EPIZIO- 146 EPO- 146
EPOICO- (EPECO-) 146 -ERASTIE 146 ERBI- 146 EREDO- 146 EREMI- 147 -EREMIE 147 EREMO- 147 -ERETIC 147 EREUTO- 147 -EREZĂ 147 ERG- 147 -ERGASIE 147 ERGASIO- 147 ERGASTO- 147 -ERGIE 147 ERGO- 147 ERI -147 ERIO- 147 ERITR- 148 ERITRO- 148 ERO,- 148 ER02- 148 EROO- 148 EROTO- 148 ERPE TO-149 ERUCI- 149 ESCARO- 149 ESCATO- (ESCHATO-, ESHATO-) 149 ESCHATO- 149 ESHATO- 149 ESMO- 149 ESOCI- 149 ESOFAG- 149 ESOFAGO- 149 ESTESIO- 149 -ESTEZIE 149 ESTEZIO-
-	(ESTESIO-) 149 ESTRO- (OESTRO-) 149 ETEO- 149 ETERO- 150 ETIMO 150 ETIO- (AETIO-) 150 ETMO- 150 ETN-150 ETNO- 150 ETO- 151 ETRIO- 151 EU-151
EUDEMONO- 152 EUDIO- 152 EUNUCO- 153 EUR- 153 EURI- 153 EUTI- 154 EVAPORI- 153 -EXIE (-HEXIE) 153 EXTENSI- 153 EXTENSO- 153
F
FABI- 155
-FACHIE (-FAKIE) 155 FACO- 155 -FAG 155 -FAGIE 155 FAGO- 155 -FAKIE 155 FAL- 155 FALACRO- 155 FALANGI- 155 -FALANGIE 155 FĂLCI- 155 FALCONI- 155 -FALIE 155 FALO- 155 -FAN 156 FANER- 156 FANERO- 156 -FANEROZĂ 156 -FANIE 156 -FANT 156 FANTASMO- 156 FAO- 156 FARING- 156 FARINGO- 156 FARINO- 156 FARMACO- 156 FARO- 157 FASCICUL!- 157 FASCIO- 157 FASCOLO - 157 FASMO- 157 FAUCI- 157 FAVI- 157 -FAZĂ 157 -FAZIC 157 -FAZIE 157 FEBRI- 157 FECULO 157 FEGO- 157 FELOr 157 FEL02- 157 -FEMIE 157 FEMINI- 157 FEMINO- 157 -FEN 157 FEN-157 FENGO- 157
-FENIC 158 FENICO- 158 -FENIE 158 FENO- 158 FENOMENO- 158 FEO- 158 -FER 158 FERI- 158 FERMENŢI- 158 FERMENTO- 158 FERO- 158 FETI- (FOETI) 159 FETO- (FOETO-) 159 -FIADIC 159 FIALO- 159 FIBRI- 159 FIBRO- 159 -FICEE 159 FICI- 159 FICO- 159 -FID 159 FIGO- 159 -FIL, 159 -FIL2 (-FILĂ) 159 FILACO- 159 -FILACTIC 160 FILACTO- 160 FILAMENTI- 160 -FILAXIE 160 -FILĂ 160 -FILETIC 160 FIU- 160 -FILIC 160 FILICI- 160 FILICO- 160 -FILIE, 160 -FILIE2 160 -FILIE3 160 FILO,- 160 FILO2- 160 FILO3- 161 FILO4- 161 FIMATO- 161 -FIMĂ 161 FIMI- 161 -FIMOZĂ 161 FIRMI- 161 FISALO- 161 FISI- 161 FISO- 161 FISTULI- 161 FISTULO- 161 -FIT (-FITĂ) 161 FIT- 161 -FITIC 161 -FITIEM 161 FITO- 161 -FIŢIE (-FITIE) 163 -FIZĂ 163 -FIZIC 163
FIZIO- 163 FIZO- (FISO-) 163 FLABELI- 163 FLAGELI- 163 FLAMI- 163 FLAVI- 163 FLEB- 163 -FLEBIE 164 FLEBO- 164 FLEGM- 164 FLEGMO- 164 FLEO- 164 FLEXI- 164 FLEXO- 164 FLICTENO- 164 FLOGO- 164 -FLOIC 164 -FLOR 164 FLORI- 164 -FLORIE 164 FLUO- 164 FLUORI- 164 FLUORO- 164 FLUVIO- 165 -FOB 165 -FOBIE 165 FOBO- 165 FOCO,- 165 FOCO2- 165 FOETI- 165 FOETO- 165 FOLADO- 165 FOLEO- 165 FOLI- 165 FOLICULI- 165 FOLII- (FOLI-) 165 -FOLIU 165 -FON 165 FON- 165 -FONIC 165 -FONIE 165 FONO,- 165 FONO2- 166 FONTI- 166 -FOR 166 FORAMINI- 166 -FOREZĂ 166 -FORIC 166 -FORIE 166 -FORM 166 FORMICI- 166 FOSFORO- 166 FOSILI- 166 -FOT (-FOTĂ) 166 FOT- 166 -FOTĂ 166 -FOTIC 166 FOTO- 166 FOVEI- 168 FRAGILI- 168
432
-FRAGM (-FRAGMĂ) 168	GAM- 172	-GERONTIC 179	GLOMERI- 183
FRAGMATO- 169	GAMET- 172	GERONTO- 179	GLOMERULI- 183
-FRAGMĂ 169	GAMETI -172	-GESTĂ 179	GLOMERULO- 183
FRAGMO- 169	GAMETO- 172	-GEU (-GEE) 179	-GLOS 183
-FRASTIC 169	-GAMIE 173	-GEUSIE 179	GLOS- 183
-FRAZĂ 169	GAMO- 173	-GEUZIE (-GEUSIE) 179	-GLOSĂ 183
FRAZEO-169	GAMPSO- 173	GIBI- 179	-GLOSIE 183
FREATO-169	GANGAMO- 173	GIGA- 179	GLOSO- 183
-FREN 169	GANGLI- 173	GIGANTO- 179	-GLOT (-GLOTĂ) 184
FREN- 169	GANGLIO- 173	GIGARTO- 179	-GLOTĂ 184
-FRENIE 169	GANO- 174	GIMN- 180	GLOTO- 184
FRENOr 169	GASTERO- 174	GIMNO- 180	GLUCO- 184
FREN02- 169	GASTR- 174	-GIN 180	GLUMI- 184
FRIGANO- 169	-GASTRIC 174	GIN- 180	-GNAT 184
FRIGO- 169	-GASTRIE 174	GINE- 180	GNAT- 184
FRIGORI- 169	GASTRO- 174	GINECO- 180	-GNATIE (-GNAŢIE) 184
FRONDI- 169	-GASTRU 175	GINGIV- 180	GNATO- 184
FRONTO- 170	GATO- 175	GINGIVO- 180	-GNAŢIE 184
FRUCTI- 170	GE- 175	GINGLIMO- 181	GNESIO- 184
FRUGI- 170	-GEE 175	-GINIC 181	-GNOMIE 184
FTIRIO- 170	GEFIRO- 175	-GINIE 181	GNOMO- 184
-FTIZIE 170	GEITONO- 175	-GINIU 181	-GNOMONIC 184
FTIZIO- 170	GELATI 175	GINO- 181	GNOSEO- 185
-FTONG 170	-GELIE 175	GIPSI- 181	-GNOSTIC 185
-FTOR (-FTORĂ) 170	GELO- 175	GIPSO- 181	GNOTO- 185
-FTORĂ 170	GELOTO- 175	-GIR 181	-GNOZĂ 185
-FTORIE 170	GEMELI- 175	GIR- 181	-GNOZIE 185
FUCI- 170	GEMELO- 175	-GIRIE 181	GOMFI- 185
FUCO- 170	GEMI- 175	GIRINI- 181	GOMFO- 185
-FUG 170	-GEMIE 176	GIRO- 181	-GON! 185
FULVI- 170	GEMINI- 176	GLABRI- 182	-GON2 185
FUMI- 170	GEMISTO- 176	GLACIO- 182	GON- 185
FUNALI- 170	GEMO- 176	GLADIOLl- 182	GONAD- 185
FUNDI- 170	GEMULI- 176	GLANDI- 182	GONADO -185
FUNGI- 170	-GEN! 176	GLANDO- 182	GONEO- 185
FUNGO- 170	-GEN2 176	GLANDULI- 182	GONGILO- 185
FUNI- 170	GEN- 176	GLAUC- 182	-GONIC 185
FUNICULO- 170	GENE- 176	GLAUCI- 182	GONIDIO- 185
FURCI- 171	GENEA- 176	GLAUCO- 182	-GONIE 185
FUSCI- 171	GENERI- 176	-GLEE 182	-GONIMIU 185
FUSI- (FUZI-) 171	-GENETIC 176	GLENO- 182	GONIMO- 185
FUSO- (FUZO-) 171	GENETLIO- 176	GLI- 182	GONIO- 185
FUTURO- 171	-GENEZĂ 176	GLIC- 182	-GONIU 186
FUZI- 171	-GENEZIE 176	GLICERO- 182	GONO1 -186
FUZIO- 171	GENEZIO- 176	GLICI- 182	GONO2- 186
FUZO- 171	-GENIC 176	GLICO- 182	GRACILI- 186
	GENICULI- 176	-GLIE 183	-GRAD 186
G	-GENIEi 176	-GLIF (-GLIFĂ) 183	-GRAF 186
GAGATO- 172	-GENIEs 176	-GLIFĂ 183	GRAF- 186
GALACT- 172	GENIO- 176	GLIO -183	-GRAFIC 186
-GALACTIE 172	GENITO- 176	GLIPT- 183	-GRAFIE 186
GALACTO- 172	GENO1- 176	GLIPTO- 183	GRAFO- 186
GALBANI- 172	GENOs- 177	GLIRI- 183	GRALI- 187
GALE- 172	GEO- 177	GLOBI- 183	-GRAM 187
GALEI- 172	GER- 179	GLOBO- 183	-GRAMĂ (-GRAM) 187
GALEO- 172 .	-GERIE 179	GLOBULI- 183	GRAMINI- 187
GALERI- 172	GERMI- 179	-GLOBULIE 183	GRAMINO- 187
GALI r 772	GERMINO- 179	GLOBULO- 183	GRAMO- 187
GALIg- 172	GERMO- 179	GLOEO- 183	GRANDI- 187
-GAM 172	GERO- 179	GLOIO- (GLOEO-) 183	GRANI- 187
433
GRANO- 187 GRANULI- 187 GRANULO- 187 GRAO- 187 GRAPTO- 187 GRAVI- 187 GREGI- 187 -GRIF 187 -GRIPNIE 188 -GRIPOZĂ 188 GRUI- 188 GUMI- 188 GUSTO- 188 GUTI- 188 GUTURO- 188
H
HABRO- 189 HADE- 189 HADO- 189 HADRO- 189 HAGI- 189 i HAGIO- 189 HAIRO- 189 HALI- 189 -HALIN 189 HALMATO- 189 HALMIRO- 189 HALOr 189 HAL02- 189 HALO3- 190 HALUCINO- 190 HAMARTO- 190 HAMI- 190 NÂMULI- 190 HAPAL- 190 HAPÂLO- 190 HAPL- 190 HAPLO- (APLO-) 190 H^PT- 190 HAPTE- 191 -HAPTIC 191 HAPTO- 191 HARMO- 191 -HARMOZĂ 191 HARPACTO- 191 HARPAXO- 191 HARPO- 191 -HASMĂ 191 HASMO- 191 HASTI- 191 HEAUTO- 191 HEBE- 191 HEBO- 191 HECAT- 191 HECATO- 191 HECHISTO-(HEKISTO-) 191 HECTICO- 191
HECTO- 191 HEDERI- 192 HEDI- 192 HEDON- 192 -HEDONIE 192 HEDONO 192 HEDRANO- 192 HEDRO- 192 HEFE- 192 HEKISTO- 192 HEL- 192 -HELĂ 192 HELCO- 192 -HELCOZĂ 192 HELEO- 192 HELI- 192 HELICI- 192 HELICO- 192 -HELIE 192 HELIO- 192 HELMINT- 193 HELMINTO- 193 -HELMINŢI 193 HELOr 193 HELO2- 193 HEM-, HEMO- 193 HEMA- 193 HEMAT- 194 HEMATI- 194 HEMÂTO- 194 HEMER- 194 HEMEROr 194 HEMERO2- 195 HEMI- (EMI-) 195 -HEMIE 196 HEMO- 196 HENDECA- 197 HENO- 197 HEORTO- 197 HEPAT- 197 HEPATICO- 197 -HEPATIE 198 HEPATO- 198 HEPT- 198 HEPTA- 198 HERBI- 198 HERCO- 198 HERNIO- 198 HERPETI-198 HERPETO-(ERPETO-) 199 ,HETER- 199 HETERO-(ETERO-) 199 HEX- 202 HEXA- 202 -HEXIE 202 HI- 202 HIAL- 202 HIALO- 202
HIBERNO- 202 HIBO- 202 HIBRIDO- 202 HIDAT- 202 HIDATI- 202 HIDATID- 203 . HIDATIDO- 203 HIDATO- 203 HIDR- 203 -HIDRĂ 203 -HIDRIE 203 HIDRO1- 203 HIDROg- 206 HIDROTI- 206 -HIDROZĂ (-IDROZĂ) 206 -HIDRU (-HIDRĂ) 206 HIER- 206 HIERO- 206 -HIETĂ 206 HIETO- 206 HIF- 206 HIFALMIRO- 206 HIFO- 206 HIGIO- 206 -HIGRIC 206 HIGRO- 206 -HIGRU 207 HILE- 207 HILEO- 207 HILI- 207 HILO- 207 HILODO- 207 HIMANTO- 207 HIMEN- 207 HIMENI- 207 HIMENO- 207 HIMNO- 208 HIO- 208 HIP- 208 HIPENGIO- 208 HIPN- 208 -HIPNIE 208 HIPNO- 208 HIPO- 208 HIPOGEO- 209 HIPOGRAFO- 209 -HIPSĂ 209 HIPSI- (IPSI-) 209 HIPSO- (IPSO-) 209 HIRACO- 209 HIRTI- 209 HIRUDINI- 209 HISTER- 209 HISTEREZI-(ISTEREZI-) 209 HISTERO1 209 HISTEROg- 210 HISTIO- 210 HISTO- 210
HISTORIO- 210 HISTRICO- 211 HOD -211 HODO- (ODO-)27 7 HOL- 211 HOLC -211 HOLCO- 211 HOLO- (OLO-) 211 HOM- 212 HOMALOr 212 HOMALOs -212 HOME- 212 HOMEO- (OMEO-) 272 HOMILO- 213 HOMINO- 213 HOMO- (OMO2-) 213 HOMOIO- 215 HOPLO- 215 -HOR 215 HORDEI- 215 -HOREZĂ 215 -HORIE 215 HORIO- 215 HORME- 215 HORMO- 215 HORMON- 215 HORMONO- 215 HOROr 215 HORO2- 216 HORTI- 216 HOSPITALO- 216 -HTON 216 -HTONIE 216 HTONO- (CTONO-) 216 HUMANI- 216 HUMANO- 216 HUMI- 216 HUMO- 216
I
-IATRIC 217 -IATRIE 217 IATRO- 217 -IATRU 217 ICHTIO- 217 ICMADO 217 ICNO- (IHNO-) 217 ICO- 217 -ICONIE 277 ICONO- 277 ICOS- 218 ICOSA- 218 ICOSI- 218 ICTERI- 218 ICTERO- 218 ICTO- 218 -ID (-IDĂ) 218 -IDĂ 275 IDEO- 218 IDI-27S
434
-IDIJE 218	IX- 223
IDIO- 218	IXO- 223
IGNI- 219	IZ- 223
IGRO- 219	IZO- (ISO-) 223
IHNO- 219	
IHTI- 219	J
IHTIO- (ICHTIO-) 219	JACULI- 227
ILEO- 219	JEJUNO- 227
ILI- 220	JUBI- 227
ILIO- 220	JUNCI- 227
IMAGO- 220	JURI- 227
IMBRI- 220	
IMNO- (HIMNO-) 220	K
IMPARI- 220	KAINO- 228
IMPLANTO- 220	KARIO- 228
IMUNO- 220	KELO- 228
INCIZI- 220	KENO- 228
INCLINO- 220	KERATO- 228
INDUCTO- 220	-KERAUNĂ 228
INFARCTO- 227	KERAUNO- 228
INFORMO- 221	KERDO- 228
INFUNDIBULI- 221	KERI- (CHERI-) 228
INFUNDIBULO- 221	KILO- 228
INI -221	KIMO- 228
INIO- 221	KINDUNO-
INO- 221	(CHINDUNO-) 228
INSECTI- 221	KINE- 228
INSECTO- 221	-KINETIC 228
INSERTO- 221	KINETO- 228
INTEGRI- 221	-KINEZĂ 228
INTEGRO- 221	KINEZI-228
INTENSI- 221	-KINEZIE 228
I0i- 221	KINEZIO- 228
I02- 221	KINEZO- 228
IOD- 221	KINO- (CHINO-) 228
IODO- 221	KOILO- 228
-IONIC 222	
IONO- 222	
IONTO- 222	L
IPSI-222	LABI- 229
IPSO- 222	LABIDO- 229
IRENO- 222	LABII- 229
IRI- 222	LABIO- 229
IRID-222	LABIRINT- 229
-IRIDIE 222	LABIRINTI- 229
IRIDIO- 222	LABIRINTO- 229
IRIGO-222	LABRO- 229
ISCHI- 222	LACERTI- 229
ISCHIO- 222	LACINI- (LACINII-) 229
ISCNO- 222	LACINII 229
ISCO- 222	LACNO- 229
ISHO- (ISCO-) 223	LACO- 229
ISO- 223	LACRIMI- 229
ISTEREZI- 223	LACRIMO-229
ISTMO- 223	LACTI- 229
ISTO- 223	LACTO- 229
ISTORIO- 223	LAG- 230
ITEO- 223	LAGENI 230
ITI- 223	-LAGNIE 230
INLI- 223	LAGO- 230
LALI- 230	LETEO- 234
-LALIE 230	LEUC- 234
LALIO- 230	LEUCO- 234
LALO- 230	LEVI- 235
LAMBDO- 230 .	LEVO- 235
LAMELI- 230	-LEXĂ 235
LAMIN- 230	LEXICO- 235
LAMINI- 230	-LEXIE 235
LAMINO 230	LIBRI- 235
LAMPADO- 230	LIC- 235
LAMPRO- 230	LICHENI- 235
LĂNCI- 230	LICHENO- 235
LANI- 230	LICHO- 235
LAO- 231	LICO- 235
LAPAR 231	-LIENIE 235
LAPARO- 231	LIENO- 235
LAPIDI- 231	LIGMENTI- 235
LAPILI- 231	LIGAMENTO- 235
LARI- 231	LIGNI- 236
LARING- 231	LIGNO- 236
LARINGO- 231	LIGO- 236
LARVI- 231	LIGUL 236
LASI- 231	LIGULI- 236
LASIO- 231	LIMACI- 236
LATEBRI- 231	LIMBI 236
LATERI- 231	LIMF- 236
LATERO- 232	-LIMFĂ 236
LATI -232	LIMFO- 236
L ATI CI 232	LIMI- 237
-LATRIE 232	-LIMIE 237
-LATRU 232	LIMINO- 237
LAXl- 232	-LIMNETIC 237
LECANO- 232	LIMNI- 237
-LECIT 232	LMHO-237
LECITO- 232	LIMO- 237
LECTO- 232	LINO1- 237
LEGUMINI- 232	LIN02- 237
LEIOr 232	LIO- 237
LEI02- 232	LIP- 237
-LEMĂi 232	LIPARO- 238
-LEMĂ2 232	LlPOr 238
-LEMĂ3 232	LIP02- 238
-LEMIE 232	LIRI- 238
LEMOr (LEMMO-) 232	LIRIO- 238
LEM02- 232	LIS -238
LEM03- 232	LISI- 238
LENŢI- 232	LISOi- 238
LENTO- 232	LISO 2-238
LEO- 232	-LIT! 239
LEONTO- 232	-LIT2 239
LEPIDO- 232	LIT -239
LEPIRO- 233	-LITIC1 239
-LEPIS 233	-L\T\C2 239
LEPORI- 233	LITO- 239
LEPRO- 233	LIZ- 239
-LEPSIE 233	-UZĂ 239
LEPT- 233	LIZI- (LISI-) 239
-LEPTIC 233	LIZO- (LISO-) 239
LEPTO- 233	LOB- 240
LESTO- 234	LOBI- 240
435
MAMO- 245 -MAN, 245 -MAN2 245 MAN- 245 -MANCIE 245 MANDIBULI- 245 MANDIBULO- 245 MANI,- 245 MANI2- 245 MANIACO 245 -MANIE 245 MANO- 245 -MANT 246 MANTO- 246 -MANŢIE(-MANCIE) 246 MARE- 246 MĂRGĂRIŢI- 246 MARGARITO- 246 MARGINI- 246 MARI- 246 MARMORI- 246 MARSIPO- 246 MACULI- 246 MAST-246 -MASTIE 246 MASTIGO- 246 MASTO- 246 MATR- 246 MATRO- 246 MAXILI- 246 MAZ- 247 -MAZIE 247 MAZOr 247 MAZ02- 247 MEANDRI- 247 MEATO- 247 MECANO- 247 MECO- 247 MECONO- 247 MEDIASTINO- 247 MEDICO- 247 MEDIO- 247 MEDUL 247 MEDULI- 247 MEDULO- 247 MEDUZI- 247 MEGA- 248 MEGAL- 248 -MEGALIE 248 MEGALO-248 MEGISTO- 249 MEIO- 249 -MEIOZĂ 249 -MEL, 249 -MEL2 249 MEL- 249 MELAN 249 MELANO- 249 MELDO- 250 MEU,- 250 436
MELI2- 250	-MICTIC 259
-MELIE 250	MIEL 259
MELISO- 250	-MIELIE 259
MELIT 250	MIELO- 259
MELITO- 250	MIIO- 260
MELOr 250	MILI- 260
MEL02- 250	MILO- 260
MEL03-250	-MIMETIC 260
MELO4- 250	-MIMIE 260
MEMBRANI- 250	MIMO- 260
MEMBRANO 250	MINERAL- 260
MEMORI- 250	MINERALO- 260
MEN 250	MINUTI- 260
-MENIE 250	MIO,- 260
MENINGO- 250	MI02- 261
MENISC- 251	MIO3- 261
MENISCO- 251	MIRI- 261
MENO- 251	MIRIA- 261
-MER 251	MIRINGO- 261
MER- 251	MIRIO- 261
MERCEO- 251	MIRMECO- 261
MERDI -251	MIRTI- 261
MERI- 251	MIS- 261
-MERIC 251	MISCO- 261
MERICO- 251	MISO1- (MlZOr) 262
-MERIE 251	MIS02(MIZ02-) 262
MERISTO- 251	MISTACO- 262
MERO- 251	MIT- 262
MESl- 252	-MITE 262
MESO- 252	MITILO- 262
METABOLI- 262	MITO,- 262
METALI- 252	MITO2- 262
METALO- 252	-MIXIE, 262
METEORO-252	-MIXIE2 262
METO- 253	MIXO,- 262
METODO- 253	MIXO2- 263
METOPO- 253	MIZ- 263
METR- 253	MIZO1- 263
-METRIC 253	MIZO2- 263
-METRIE, 253	MIZO3- 263
-METRIE2 253	MNEMO- 263
METRO,- 253	-MNEZĂ 263
METR02- 253	-MNEZIE 263
METRO3- 253	-MOBIL 263
-METRU, 253	MOBILO- 263
-METRU2 253	MODIOLI 263
METULl- 253	MODULO- 263
MEZ- 254	MOGI 263
MEZATI- (MESATI-) 254	MOLARI- 263
MEZO- (MESO-) 254	MOLI- 263
Ml- 255	MOLISMO 263
-MIAR 255	MOLUSCI- 263
MIASMATO- 255	MOLUSCO- 264
-MICETE 255	MON- 264
MICETO- 255	MONADI- 264
MICO1- 256	MONILI- 264
MICOg- 256	MONO- 264
MICR- 256	MONTI- 267
-MICRIE 256	MORBI- 267
MICRO- 256	MORBILI 267
LOBO- 240 LOCULI- 240 -LOCVIE 240 -LOF 240 LOF- 240 -LOFIE 240 LOFIO- 240 ' LOFO 240 -LOG 240 LOG- 240 -LOGIE 240 -LOGIE, 240 -LOGIE2 240 LOGO- 240 -LOHIE 241 LOHIO 241 -LOM 241 LOMATO- 241 LOMENTl- 241 LONGI- 241 LOPO -241 LORI *241 LOTI- 241 LOX- 241 .-LOXIE 241 LOXO- 241 LUCI- 241 LUDO- 241 LUMB -241 LUMBO- 241 LUMBRICI- 241 LUMINO- 241 LUNI- 241 LUTEO- 241
M
MACR- 242 -MACRIE 242 MACRO- 242 -MACRU 244 MACULI- 244 MAGMATO- 244 MAGMO- 244 MAGNETO 244 MAGNEZI- 244 MAGNI- 244 -MAHIE 244 MAIEUSO-fe244 -MAL 244 ^ MALAC- 244 -MALACIE 244 MALACO- 244 MALEI- 245 MAL P245 MALO- 245 MAM- 245 MAMA- 245 MAMI- 245 MAMILI- 245 MAMILO- 245
MORF- 267	-NEFROZĂ 271
-MORF 267	NEMA- 271
-MORFIC 267	NEMAT- 271
-MORFIE 267	NEMATO- 271
-MORFISM 267	-NEMĂ 272
MORFO- 267	-NEMIC 272
-MORFOZĂ 267	-NEMIE 272
MORI- 267	NEMOr 272
MOSCHI- 267	NEMO2 -272
-MOTOR 267	NE9- 272
MUCI- 267	-NERITIC 273
MUCILAGI- 268	NERITO- 273
MUCO- 268	-NERV 273
MUCRONI- 268	NERVI- 273
MUGILI- 268	NESIDIO- 273
MULŢI- 268	NESO- 273
MURI- 268	NEST- 273
MUSCh- 268	NESTO- 273
MUSCI2- 268	NEUR- 273
MUSO- 268	-NEURĂ 273 .
MUSTI- 268	NEURI- (NEVRI-) 273
MUTA- 268	-NEURIE 273
MUZEO- 268	NEURO- (NEVRO-) 273
MUZICO- 268	NEURONO- 274
-MUZIE 268	NEUTRO- 274 NEVR- 274
N	NEVRI- 274
NAMATO- 269	NEVRO -274
NAN- 269	-NEVROZĂ 275
-NANIE 269	-NEZIE 275
NANO- 269	NICT -275
NAO- 269	NICTAL- 275
NAPI- 269	NICTALO- 275
NARATO-269	NICTI- 275
NARCO -269	NICTO- 275
-NARCOZĂ 269	NIDI- 275
NARI- 269	NIGRI- 275
-NASTIE 269	NIMF- 275
NATURO-269	NIMFI- 275
NAU -269	NIMFO- 275
-NAUT 269	NISTAGMO- 275
NAUTI- 269	NITIDI- 275
-NAUTIC 269	NITRO- 275
NAUTI LO- 269	NIVI- 275
NAUTO- 270	NIVO- 275
NAVI- 270	NOCTI- 275
NAVICULI- 270	NODI- 276
NE- 270	NODULI- 276
NECR- 270	-NOIA 276
NECRO- 270	-NOM1 276
-NECROZĂ 270'	-NOM2 276
-NECTE 270	-NOM3 276
NECTARI- 270	-NOMIC 276
NECTARO-270	-NOMIE 276
NECTO- 270	-NOMIU 276
-NEFĂ 271	NOMOr 276
NEFELO- 271	NOMO2- 276
NEFO- 271	NOO- 276
NEFR- 271	NORM- 276
NEFRO- 271	NORMO- 276
NOS- 276	OESTRO- 281
NOSO- (NOZO-) 276	OFIDIO- 281
NOST- 277	OFIO- 281
NOSTO- 277	-OFTALM 281
NOT- 277	OFTALM- 281
-NOTIE 277	-OFTALMIE 281
NOTOr 277	OFTALMO- 281
NOTO2- 277	OG DO- 281
NOXO- 277	-OIC 281
-NOZĂ 277	OIC- 281
NOZO- 277	OICO- (OIKO-) 282
NUBI- 277	OIDIO- 282
NUCI- 277	OIKO- 282
NUCLEI- 277	OINO- 282
NUCLEO- 277	OIO- 282
NUDI- 277	OLEI- 282
NULI- 278	OLEO- 282
NUMERO- 278	OLFACTO- 282
NUMI- 278	OLIG- 282
NUMISMATO- 278	OLIGO- 282
NUMULI- 278	OLIVI- 283 OLO- 284
O	OLOIO- 284
OBLONGI- 279	OMr 284
OBTUZI- 279	OM2- 284
OCEANO- 279	OMATO- 284
OCELl- 279	OMBRO- 284
OCHLO- 279	OMENT- 284
OCI- 279	OMENTO- 284
-OCIE 279	OMEO- (HOMEO-) 284
OCLO- (OCHLO-) 279	-OMFAL 284
OCO -279	OMFAL- 284
OCRO- 279	-OMFALIE 284
OCT- 279	OMFALO- 284
OCTA- 279	OMNI- 284
OCTO- 279	OMOr 284
OCULI- 279	OMO2- 285
OCULO -279	OMO3- 285
-OD (-ODĂ2) 280	ONCOr 285
-ODĂ1 280	ONCO2- 285
-ODĂ2 280 ‘	-ONCOZĂ 285
-ODIEi 280	ONEIRO- 285
-ODIE2 280	ONGULI- 285
-ODIE3 280	ONIC -285
-ODINIE 280	-ONICHIE 285
ODINO- 280	ONICHO- 285
-ODIU 280	ONICO- (ONICHO-) 285
ODO- 280	-ONIM 286
-ODON 280	-ONIMIC 286
-ODONT 280	-ONIMIE 286 >
ODONT- 280	-ONIO- 286
-ODONŢIE 280	ONIRO- (ONEIRO-) 286
ODONTO- 280	ONOMASIE- 286
-ODONŢIE (-ODONŢIE) 280	ONOMATO- 286
ODORI- 280	-ONOMAZIE 286
ODORO- 281	ONOMO- 286
-OECIC 281	-ONT 286
-OECIE 281	ONTO-286
OECO- 281	OO- 286
OENO- 281	OOFOR- 287
437
OOFORO- 287	OSO- 292
-OP 287	-OST 292
OPACI- 287	OSTARI- 292
OPERCULI- 287	OSTE- 292
-OPIC 287	OSTEO- 292
-OPIE 287	-OSTOZĂ 293
OPIO- 287	OSTRACO- 293
OPIST- 287	OSTREI- 293
OPISTO- 287	OSTREO- 293
OPOr 287	OT- 293
0P02- 287	-OTIE 293
OPOZIŢI- 287	OTO- 293
-OPS 287	OVALI- 294
-OPSĂ 287	OVALO- 294
OPSI- 287	OVARI- 294
-OPSIC 288	QVARIO- 294
-OPSIE 288	OVATI- 294
OPSOr 288	OVI- 294
0PS02- 288	OVO- 294
OPTI* 288	OVULI- 294
-OPTIC 288	-OX 294
OPTO- 288	OXAL- 294
OR- 288	OXALI- 294
ORAIO- 288	OXALO- 294
-ORAMĂ 288	OXI- 294
ORBI- 288	-OXIE 295
ORBITO- 288	OZO- 295
ORCHIO- 288	
ORCULI- 288	P
ORDINO- 288	-P 296
OREO- 288	PACHI- 296
OREXI -288	-PACHIE (-PAHIE) 296
-OREXIE 288	PACO- 296
ORGADO- 288	-PAG 296
ORGAN- 288	-PAGĂ 296
ORGANI- 288	-PAGIE 296
ORGANO- 288	PAGOv 296
ORHI- 289	PAGO2- 296
-ORHID 289	PAHI- (PACHI-) 296
ORHID- 289	-PAHIE 296
-ORHIDIE 289	PAL- 296
ORHIDO- 289	PALAT- 296
ORHIO- (ORCHIO-) 289	PALATO- 296
JRICTO- 289	PALE- 297
OSINO- 289	PALEI- 297
ORNIS 289	PALEO- 297
ORNITO- 289	PALI- 298
ORO- 290	PALIDO- 298
ORT- 290	PALIN- 298
ORTO- 290	PALINO- 298
OSCHEO- 291	PALMAŢI- 298
OSCIL- 291	PALMI- 298
OSCILO- 292	PALMOr 299
OSCULI- 292	PALMOz- 299
OSFRESIO- 292	PALO- 299
OSl- 292	-PALP 299
-OSMIE, 292	PALPI- 299
-OSMIE2 292	PALUDI- 299
-OSMO,- 292	PALUDO- 299
OSMOg- 292	PAMPINI- 299
438	
PAN- 299	-PED, 304
PANCREAT- 300	-PED2 304
PANCREATO- 300	PEDALI- 304
PANDURI- 300	PEDATI- 304
PANI- 300	-PEDEZĂ 304
PANICULI- 300	PEDI- 304
PANT- 300	-PEDIE 304
PANTO- 300	PEDIOr 304
PAPI- 300	PEDIOg- 304
PAPIL- 300	PEDOr 304
PAPILI- 300	PEDO2- 305
PAPILO- 300	PEDUNCULI- 305
PAPIRI- 301	PEDUNCULO- 305
PAPIRO- 301	-PEE 305
PAPULI- 301	-PEG 305
-PAR (-PARĂ) 301	-PEGIE 305
PARALELO- 301	PEGMATO- 305
PARALIPO- 301	PEGO- 305
'PARAZIT- 301	-PEL 305
PARAZIŢI- 301	-PELAGIC 305
PARAZITO- 301	PELAGO- 305
-PARĂ 301	PELECI- 305
PAREMIO- 301	PELECO- 305
-PAREUNIE 301	-PELIC 305
-PAREZĂ 301	PELICO- 305
PARI- 301	-PELIE 305
PARIETO- 301	PELIO- 305
PARTENO- 301	PELMATO- 305
PARTO- 302	PELO- 305
PARVI- 302	PELTI- 306
POSERI- 302	PELTO-306
PASI1- 302	PELV- 306
PASI2- 302	PELVI- 306
PASIO- 302	PEMFIGO- 306
-PAT 302	PENAŢI- 306
PAT- 302	PENDULI- 306
PATEL- 302	PENETRO- 306
PATELI- 302	PENI- 306
PATELO- 302	PENIA- 306
PATERI- 302	PENICILI- 306
-PATIC 302	PENIE- 306
-PATIE 302	PENO- 306
PATO- 302	PENT- 306
PATR- 303	PENTA- 306
PATRI- 303	PEO- 307
-PATRIC 303	PEPLO-307
-PATRIE 303	-PEPSIE 307
PATRO- 303	-PEPTIC 307
PAUCI- 303	PEPTO- 307
PAULO- 303	PERCI- 307
PAURO- 303	PERCO- 307
-PAUZĂ 303	PERICARD- 307
PAXI LI- 303	PERICARDIO- 307
PECATI- 303	PERIDIE -307
PECHI- 303	PERINEO- 307
PECO- 303	PERIODO- 307
-PECTĂ 303	PERIOSTEO- 307
PECTINI- 304	PERISO- 308
PECTO- 304	PERISTERO- 308
PED- 304	PERITONEO- 308
PERO- 308	-PIRETIC 312
PERONO- 308	PIRETO- 312
PERSONO- 308	-PIREXIE 312
PERSPECTO-308	PIREXIO- 312
PERTO- 308	PIRGO- 312
PEŞTI- 308	PIRI- 312
-PET 308	PIRITI- 312
PETAL- 308	PIRO- 312
-PETAL 308	PISCI- 313
PETALI- 308	PISI- 313
-PETALIE 308	PISO- 313
PETALO-308	PISTIL- 313
PETRI- 308	PISTILI- 313
PETRO- 309	PISTILO- 313
PEŢIOLI- 309	-PITEC 313
-PEXIE 309	PITEC- 313
PEXO- 309	PITECO- 313
PI- 309	PITIRO- 313
PICI- 309	PIXIDI- 313
PICN- 309	PLAC- 313
-PICNĂ 309	PLACENTI- 313
PICNIDIO- 309	PLACENTO- 313
PICNO- 309	-PLACHIE 313
-PICNOZĂ 309	PLACO- 313
PICRO- 309	PLĂGI- 313
PICTO- 309	PLAGIO- 314
PIEL 309	PLANCT- 315
-PIELIE 309	PLANCTO- 314
PIELO- 309	PLANCTONO- 314
-PIEZĂ 310	-PLANETIC 314
PIEZO- 310	PLANETO- 314
-PIG 310	PLANI- 314
-PIGIE 310	-PLANIE 314
-PIGIU 310	PLANOr 314
PIGMENŢI- 310	PLAN02- 314
PIGMENTO- 310	PLANT- 315
PIGO -310	PLANTI r 315
-PILi 310	PLANTI2- 315
-PIU 310	PLANTO- 315
PILEI- 310	-PLASIE 315
PILI- 310	-PLASM 315
PILO- 310	PLASM- 315
PILOR- 310	PLASMA- 315
PILORO- 310	PLASMATO- 315
PILULI- 311	-PLASMĂ 315
PINACO- 311	-PLASMIC 315
PINATI -311	-PLASMIE 315
PINEAL- 311	PLASMO -315
PINEALO -311	PLAST 316
PINEO- 311	PLASTI- 316
PINh -311	-PLASTIC 316
PM\2-311	-PLASTIE 316
PINO- 311	PLASTO-316
PIO -311	PLAT 316
-PIOZĂ 311	PLAT- 316
PIPTO- 311	PLAŢI- 316
PIR- 311	-PLAZIE (-PLASIE) 316
PIRAMIDO- 312	PLECO- 317
-PIREN 312	PLECT -317
PIRENO- 312	-PLECTIC 317
PLECTO- 317	-POIEZĂ (-POEZĂ) 322
PLECTRO-317	-POIKILIE 322
-PLEGIC 317	POIKILO -322
-PLEGIE 317	POIO- 322
PLEIO- 317	-POL 322
PLEISTO- 317	POLACHI- (POLAKI-) 322
PLENI -317	POLAKI- 322
PLEO- 317	POLAPLO- 322
PLERO- 318	POLARI- 322
-PLEROZĂ 318	POLARO- 322
PLESI- 318	-POLĂ 322
PLESIO- (PLEZIO-) 318	POLEM- 322
-PLETĂ 318	POLEMO- 322
PLETISMO- 318	POLI- 322
-PLEURĂ 318	POLINI- 326
PLEURO- 318	POLIO- 326
PLEX- 319	POLIP- 326
PLEXI- 319	POLIPI- 326
-PLEXIE 319	POLIPLO- 326
PLEZIO-, PLESIO- 319	POLIPO- 326
PLICI- 319	POLITICO- 326
PLIO- 319	POLITO- 327
-PLOC 319	POLO -327
PLOCO- 319	-POM 327
PLOTO- 319	POM- 327
PLUMB- 319	POMA- 327
PLUMBI- 319	POMI- 327
PLUMBO- 319	POMO- 327
PLUMI- 319	-POMP 327
PLUMULI- 319	-PONIC 327
PLURI- 319	PONO- 327
PLUTO -319	PONTO- 327
PLUVIO- 319	POO- 327
-PNEE 319	-POR 327
PNEUM- 319	PORr 327
PNEUMAT- 319	POR2- 327
PNEUMATO- 320	PORFIR -327
PNEUMO- 320	PORFIRO- Ş27
PNEUMON- 320	PORI- 327
PNEUMONO- 320	-PORIE 327
PNIGO- 320	PORIO- 327
POCULI- 321	PORNO- 327
-POD 321	POROr 328
POD- 321	P0R02- 328
-PODIE 321	P0R03- 328
-PODIU 321	PORTO- 328
PODO- 321	POSO- (POZO-) 328
POECILO- 321	POSTERO- 328
-POETIC 321	-POSTIE 328
-POEZĂ 321	-POT 328
POGONO- 321	-POTAM 328
POICHIL- 321	POTAMI- 328
POICHILIE	-POTAMIC 328
(-POIKILIE) 321	POTAMO- 328
POICHILO- (POICILO-,	POTENŢIO- 328
POECHILO-,	POTETO- 328
POECILO-,	POTO- 329
POIKILO-) 321	POZO- 329
POICILO- 322	-PRAGIE 329
-POIETIC (-POETIC) 322	PRATI- 329
439
PRATO- 329	PSIHO- (PSICHO-) 335
-PRAXIE 329	-PSIHOZĂ 337
PRAXIO- 329	PSIHRO- 337
PRESBIO- 329	-PSIL 337
PRESI- 329	PSIL 337
PRESO- 329	PSILO- 337
PREZBI- 329	PSITACI- 337
PREZBIO-	PSITACO- 337
(PRESBIO-) 329	PSOFO- 337
PRI- 330	PSOR- 337
PRIMATO- 329	PSORO -337
PRIMI- 329	PTENO -337
PRIO- 329	-PTER 337
PRIONO- 329	PTER- 337
PRISMATI- 329	PTERIDO- 337
PRISMATO- 329	-PTERIGIAN 337
PROBOSCIDI- 329	-PTERIGIU 337
-PROCT 329	PTERIGO- 337
PROCT- 329	PTERIO- 338
-PROCTIE 329	-PTERIS 338
PROCTO- 329	-PTERIX 338
PROFESIO- 330	PTERO- 338
PROIO- 330	PTERONO- 338
PROLI- 330	PTIAL- 338
PRONI- 330	PTIALO- 338
PROSO- 330	PTICHO- (PTICO-,
-PROSOP	PTIHO-) 338
(-PROZOP) 330	PTICO- 338
PROSOP- 330	PTIH- 338
-PROSOPIE 330	PTIL- 338
PROSOPO-	PTILO- 338
(PROZOPO-) 330	-PTILOZA 338
PROSTAT- 330	PTIO- 338
PROSTATO- 330	-PTIZĂ 338
PROT- 330	-PTIZIE 338
PROTALO- 330	PTOMO- 338
PROTEO- 330	-PTOZĂ 338
PROTER- 331	PUBip- 338
PROTERO- 331	PUERI- 338
PROTISTO- 331	PUGIONI- 339
PROTO- 331	PULMO- 339
PROZ- 332	PULMONI- 339
PROZO-	PULP- 339
(PROSO-) 332	PULPI- 339
-PROZOP 332	PULPO- 339
PROZOPO- 332	PULSO- 339
PRUINI- 332	PULVERI- 339
PRUNI- 333	PULVILI- 339
PSAMATO- 333	PULVINI- 339
PSAMO-333 '	PUNCTI- 339
-PSAMON 333	PUPI- 339
PSEFO-333	PUPILE- 339
PSEUD- 333	PURI- 339
PSEUDO- 333	PUSILI- 339
PSICHO- 335	PUSTULI- 339
PSICHRO- 335	
PSICRO- (PSICHRO-,	R
PSIHRO-) 335	RABDO- (RHABDO-) 340
PSIH- 335	RABIO- 340
-PSIHIE 335	RACEMI- 340
RADI- 340	-REZĂ 345 ‘
RADIAŢI- 340	REZECTO- 345
RĂDICI- 340	REZINI- 345
RADICO- 340	REZINO- 346
RADIOUL -340	RHABDO- 346
RADICULI- 340	RIACO- 346
RADICULO- 340	RIBQ- 346
RADIO- 340	RIGIDI- 346
RADULI- 342	RIMI- 346
RAFID- 342	RIMULI- 346
RAFIDO- 342	-RIN 346
-RAFIE 342	RIN- 346
RAGADIO- 342	-RINC 346
-RAGIE 342	RINC- 346
RAGO- 342	RINCO- 346
RAHI- 342	RINGENTI- 346
-RAHIE 342	-RINIE 346
RAHIO-342	RINO- 346
RAI- 342	RIO- 347
RAMENTI- 342	RIPARO- 347
RAMFO- 342	RlPIr 347
RAMI- 342	RIPI2 -347
RAMULI- 342	RIPIDO- 347
RANI- 342	RIPO- 347
RARUNCULI- 343	RITI- 347
RAPI- 343	RITID 347
RAPIDO- 343	RITIDO- 347
RAPSODO- 343	-RITMIE 347
RAPTO- 343	RITMO- 347
RARI- 343	RITO- 347
REDO- 343	RITRO- 347
RECT 343	RIVI- 347
RECTI- 343	-RIZ 347
RECTO- 343	RIZ- 347
-REE 343	-RIZĂ, 347
REFLECTO- 343	-RIZĂ2 348
REFLEXI- 343	-RIZIE 348
REFRACTO- 343	RIZIO- 348
REGMA- 343	RIZO- 348
REGO- 343	ROD- 348
REGULARI- 344	RODO- 348
RELAXO- 344	ROMB- 348
-REMĂ 344	ROMBI- 349
REMI- 344	ROMBO- 349
RENI- 344	ROPALO- 349
REO- 344	ROPTO- 349
REPTILI- 345	RORI- 349
RESPIRO- 345	ROSTELI- 349
RESTI- 345	' ROSTRI- 349
RETI- 345	ROSTRU- 349
RETICULO- 345	ROTI- 349
RETINOr 345	ROTULI- 349
RETINOg- 345	ROTUNDI- 349
RETRO- 345	RUBRI- 349
REUMATO- 345	RUFI- 349
REVERBERO- 345	RUGI- 349
-REXĂ 345	RUGOZI- 349
REXI- 345	RUINI- 349
-REXIE 345	RUMINO- 349
REXO- 345	RUPI- 349
440
RUPO- 349 RURI- 349
S
SABULI- 350 SACELI- 350 SACI- 350 SACO- 350 SACR- 350 SACRO- 350 SAGITI- 350 SAL- 350 SALI- 350 SALICI- 350 SALINO- 350 SALMONI- 350 SALPING- 350 SALPINGO- 350 SALTI- 350 SAMARI- 350 SANDALI- 357 SANO- 351 SAPONI- 357 SAPR 357 SAPRO- 357 -SARC (-SARCĂ) 357 SARC- 351 -SARCĂ 357 SARCO- 357 SARMENTI- 352 SATIRO- 352 SATRO- 352 -SAUR 352 SAURO- 352 SAXI- 352 SCABRI- 352 r -SCAF 352 SCAFIDII- 352 SCAFIO- 352 SCAFO- 352 SCALARI- 352 SCALENO-353 SCALO- 353 SCALPELI- 353 SCALPRI- 353 SCAPI- 353 SCAPO- 353 SCAPUL- 353 SCAPULO-353 SCATO- 353 SCELO- 353 SCEN- 353 SCENO- 353 SCEPTRI- 353 SCHELETO- 353 -SCHELIE (-SKELIE) 353 SCHEPTO-(SKEPTO-) 353 SCHIA-(SKIA-, SCIA-) 353
SCHISMATO- 354 SHISTO- 354 SCHIZ- 354 -SCHIZĂ 354 -SCHIZIE 354 SCHIZO- 354 SCIA- 355 SCIADO- 355 SCIENTO- 355 SCIFI- 355 SCIFO- 355 SCINTILO- 355 SCIO- 355 SCIR- 355 SCIRO- 355 SCIRTO- 355 SCITO- 355 SCIURO- 355 SCIZI- 355 SCIZURO- 355 SCLER 355 SCLERO- 356 -SCLEROTIC 356 -SCLEROZĂ 356 SCOBI- 356 SCOLECO- 356 SCOLI- 356 SCOLIO- 356 -SCOLIOZĂ 356 SCOMBRI- 356 SCOMBRO- 356 -SCOP 356 SCOPI- 356 -SCOPIC 356 -SCOPIE 356 SCOPTO- 357 SCOPULI- 357 SCORODO- 357 SCORPIO-357 SCOT- 357 SCOTO- 357 SCRIBO- 357 SCROFULO- 357 SCROT- 357 SCROTI- 357 SCROTO- 357 SCUALO-357 SCUAMI- (SCVAMI-) 357 SCUAMULI-
(SCVAMULI-) 357 SCUTELI- 357 SCUTI- 357 SCVAMI- 357 SCVAMULI- 357 SEBI- 357 SEBO-357 SECUNDI- 358 SECURI- 358 SEDIMENTO- 358 SEIRO- 358
SEISMO- 358 -SEISTĂ 358 SELACO- 358 SELEN-358 SELENO- 358 SELl- 358 SEMA- 358 -SEMANTIC 358 SEMASIO- 358 SEMEIO- 359 SEMI- 359 -SEMIE 359 SEMINI- 359 SEMIO- (SEMEIO-) 359 SEMNO- 359 SENZORI- 359 SEPI- 359 SEPIO- 359 -SEPSIE 359 SEPTIr 359 SEPTI2- 359 -SEPTIC 359 SEPTIC- 359 SEPTICO- 359 SEPTOr 359 SEPTO2- 359 SERAŢI- 360 SERI- 360 SERICI- 360 SERIO- 360 SERO- 360 SERPENTI- 360 SERTI- 360 SERULI- 360 SESAMO- 360 SESILI- 360 SESTONO- 360 SETI- 360 SETULI- 360 SEXI- 360 SEXO- 360 SFAGNO- 360 SFALERO- 367 SFENO- 361 SFER- 367 -SFERĂ 361 SFERO- 361 -SFIGMIE 361 SFIGMO- 361 SFINCTER- 361 SFINCTERO- 361 SFINGO- 367 -SFIXIE 367 SIAL- 362 -SIALIE 362 SIALO- 362 SICHNO- 362 SICIr 362 SICI2- 362 SICIO- 362
-SICNO- (SICHNO-) 362 SICO- 362 SIDER- 362 SIDEROr 362 SIDEROg- 362 SIFILO- 362 SIFO- 362 SIFON- 362 SIFONO- 362 SIGILO- 363 SIGMO- 363 SIGMOID- 363 -SILAB 363 -SILABIE 363 SILIC- 363 SILICI- 363 SILICO-363 SILICULI- 363 SILICVI- 363 SILVI- 363 SILVO- 363 SIMBI- 363 SIMBIO-363 SIMBLO- 363 -SIMBOLIE 363 SIMETRO- 363 SIMFI- 363	‘
SIMFIO- 363 SIMFITO- 363 -SIMFIZIE 363 SIMFIZIO- 363 SIMILI- 364 SIMO- 364 SIMPAT- 364 SIMPATICO- 364 SIMPATO- 364 SIMPLICI- 364 SIMPTOMATO- 364 SIMPTOMO- 364 SIN- 364 SINAPTO- 364 SINARMO- 364 SINCOLI- 364 SINCORO- 364 SINCRONO- 364 SINDESM- 365 SINDESMO- 365 -SINDEZĂ 365 SINECOr 365 SINECO2- 365 SINISTRO- 365 SINO- 365 SINTAXO- 365 SINUSO- 365 SIO- 365 SIRENO- 365 SIRING- 365 SIRINGI- 365 SIRINGO- 365 SIRTIDO- 365
441
SISTELO- 365	SPERMO- 370	-STATIC 374	STIPITI- 380
-SISTOLIE 365	SPICI- 370	STATMO- 374	STIPULI- 380
SITIO- 365	SPICULI- 370	STATO- 374	STOECHIO- 380
SITO- 366	SPIL- 370	STAŢIO- 375	STOICHIO-
-SKELIE 366	SPILADO- 370	STAUR- 375	(STECHIO-,
SKEPTO-366	SPILO- 370	STAURO- 375	STOECHI-) 380
SKIA- 366	-SPIN 371	-STAZĂ 375	STOLONI- 380
SOBOLI- 366	SPIN- 371	STAZI- 375	STOM- (-STOMĂ) 380
SOCI- 366	SPINALO- 371	-STAZIE 375	STOM- 380
SOCIO- 366	SPINI- 371	STEATO- 375	STOMATI-, 380
-SOF 366	SPINO- 371	STECHIO- 375	STOMATO- 380
-SOFIE 366	SPINTARI- 371	ŞTEFAN- 375	-STOMĂ 380
SOFRO- 366	SPINTERO- 371	STEFANO- 375	-STOMIE 380
SOLARI- 366	SPMMULI- 371	-STEG 375	STOMO- 380
SOLEN- 366	SPIR- 371	STEG- 375	-STOMOZĂ 380
SOLENO- 366	-SPIRĂ 371	STEGANO- 375	STRABO- 380
SOLI- 366	SPIRI- 371	-STEGIE 375	STRATI- 380
-SOM (-SOMĂ) 367	SPIROr 371	-STEGIU 375	STRATO, - 380
SOMAT- 367	SPIR02- 371	STEGO- 375	STRATO2- 381
-SOMATIC 367	SPISI- 371	STEI RO-376	STREPSI- 381
-SOMAŢIE 367	SPLANCHNO- 371	-STEL 376	STREPTO- 381
SOMATO- 367	SPLANHN- 371	STELATI- 376	STRIATI- 381
-SOMĂ 367	-SPLANHNIE 371	STELI- 376	STRICTI- 381
-SOMIC 367	SPLANHNO-	-STELIE 376	STRICTUR- 381
SOMIE 367	(SPLANCHNO-) 371	STELO- 376	STRICTURO- 381
SOMNI- 367	SPLEN- 372	-STEMON 376	STRIGI- 381
SOMNO- 367	SPLENI- 372	-STEMONIE 376	STRII- 381
SONO- 367	-SPLENIE 372	STEN- 376	STRINGO- 381
SOPORI- 365	SPLENO- 372	-STENIE 376	STRIO- 381
-SOR 368	SPODO- 372	STENO- 376	STROBILI- 381
SORO- 363	-SPONDIL 372	-STENOZĂ 377	STROBILO-387
SOTERIO- 366	SPONDIL- 372	-STER (-STERĂ) 377	-STROF
SPADICI- 363	SPONDILO- 372	-STERĂ 377	(-STROFĂ) 381
SPAN- 366	SPONGI- 372	STERCO- 377	-STROFĂ 381
SPANIO- 363	-SPONGIE 372	STERCORI- 377	-STROFIC 381
SPANO- 368	SPONGIO- 372	STERE- 377	-STROFIE 381
SPARSI- 368	SPONGO- 372	STEREO- 377	-STROFISM 381
SPARSIO- 368	-SPOR 373	-STEREZĂ 378	STROFO- 381
-SPASM 368	SPOR- 373	-STERIE 378	-STROM 382
SPASMO- 368	SPORI- 373	STERN- 378	STROMATI- 382
-SPASTIC 368	SPORIDIl- 373	-STERNIE 378	STROMATO- 382
-SPASTIE 368	-SPORIE 373	STERNO- 378	STROMBI- 382
SPATI- 368	-SPORIU 373	STERO- 379	STROMBO- 382
SPATILO- 368	SPORO- 373	STETO- 379	STROMBULI- 382
SPATULI- 368	STABILO- 374	STICHO- 379	SJRONGILO- 382
SPECIO- 368	STACHIO- 374	STICTO- 379	STRUCTURO- 382
SPECTRO- 369	STADI- 374	STIGMATI- 379	STRUM- 382
SPEL- 365	STAFIL- 374	STIGMATO- 379	STRUMI- 382
SPELEO-369	-STAFILIE 374	-STIGMĂ 379	STRUMO- 382
SPEO- 369	STAFILO- 374	STIGO- 379	STRUPI- 382
-SPERM 369	STAGNI- 374	-STIH 379	SUBERI- 382
SPERM- 369	STAGNO- 374	STIHO-	SUBERO- 382
SPERMA- 369	STALAGMO- 374	(STICHO-) 379	SUBULI- 382
SPERMAT- 369	STAMIN- 374	-STIL 379	SUCCI- 382
SPERMATI- 369	STAMINI- 374	STIL- 379	SUDORI- 382
SPERMATIO- 369	STANI- 374	STILBO- 379	SUFIXO- 382
SPERMATO- 369	STASI- (STAZI-) 374	STILI- 379	SUI- 382
SPERMI- 370	STASO- 374	-STILIE 379	-SULC 382
-SPERMIE 370	-STAT 374	STILO- 379	SULCI- 383
SPERMIO- 370	STAT- 374	STIPI- 380	SULFO- 383
442
SURCULI- 383	TAXI -387
SURDO- 383	-TAXIE 387
SUTURI- 383	TAXO- 387 TE- 387
T	TEATRO- 387
TABANI- 384	TEC- 387
TABATIO- 384	TECA- 387
TABO- 384	-TECĂ 387
TABULI- 384	TECI- 387
TABULO- 384	-TECIE 387
-TACĂ 384	-TECIU 387
TACHI- 384	TECNO- 388
-TACTIC 384	TECO- 388
-TACTISM 384	TECTI- 388
TACTO- 384	-TECTIC 388
TAF- 384	TECTOr 388
TAFE- 384	TECTO2 -388
TAFO- 384	TECTONO- 388
TAFR- 384	TEFR -388
TAFRO- 384	TEFRO- 388
-TAHĂ (-TACĂ) 384	-TEGĂ 388
TAHEO- 384	TEGULI- 388
TAHI- (TACHI-) 384	-TEHNIC 388
TAHISTO- 385	-TEHNIE 388
TAHO- 385	TEHNO- 388
-TAL 385	. TE ICO- 389
TAL- 385	TEL- 389
TALAM- 385	TELE- 389
TALAMI- 385 »	TELEOr 390
TALAMO- 385	TELEO2- 390
TALAS- 385	-TELEOZĂ 390
TALASI- 385	TELEUTO-390
TALASO-	TELI- (THELI-) 390
(THALASO-) 385	-TELIC 390
TALATO- 385	-TELI Ei 390
TALI- 385	-TELIE2 390
-TALIC 385	TELIO- 390
TALOr 385	-TELIU 390
TAL02- 386	TELMA- 390
TĂLPI- 386	TELMATO- 390
-TALPIE 386	-TELMĂ 390
TAMNO- 386	TELO1- 390
-TANASIE 386	TELO2- 391
TANATO-	TELURO- 391
(THANATO-) 386	TEMATO- 391
TAPEINO- 386	TEMNO- 391
TAPINO-(TAPEINO-) 386	-TEN 391
-TARAXIE 386	TEN- 391
TARDI- 386	TENEBRI- 391
TARS- 386	TENELI- 391
TARSOr 386	-TENI 391
TARSOg- 386	-TENIE 391
TASI- 386	TENIO- 391
TAUMAT- 386	TENO- 391
TAUMATO- 386	TENONT- 391
TAUR- 386	TENONTO- 391
TAURO- 386	TENSIO- 391
TAUT- 387	TENSO- 392
TAUTO-387	TENTACULI 392
TAX- 387	TENUI- 392
TEO- 392	-TIMIE 397
TER -392	TIMO1- 397
-TERAPEUTIC 392	TIMO2- 397
-TERAP'IC 392	TIMPAN- 397
-TERAPIE 392	TIMPANO- 397
TERAT- 392	TINI- 397
TERATO-392	TINO- 397
-TERĂ 392	TIO- 397
TERETI- 393	-TIP 398
TERGI- 393	TIP- 398
TERh -393	-TIPIC 398
TERI2- 393	-TIPIE 398
-TERIE 393	TIPO- 398
TERIO- 393	TIPTO- 398
-TERIU 393	TIRANO- 398
-TERM 393	TIREO- 398
-TERMIC 393	TIRO1- 398
-TERMIE 393	TIRO2- 398
TERMINI- 393	TIRSI- 398
TERMINO- 393	TIRSO- 398
TERMITI- 393	TISANO- 398
TERMITO- 393	TITANO- 398
TERMO- 393	TITILO- 399
TERNATI- 394	TIXO- 399
TERNI- 394	TIZAN- 399
TEROi- 394	TIZANO- (TISANO-) 399
TERO2- 394	-TOC 399
TERO3- 395	-TOCHIE (-TOCIE,
TERO4- 395	-TOHIE, -TOKIE) 399
TESMO- 395	-TOCIC 399
TESTO- 395	-TOCIE 399
TETANI- 395	TOCO- 399
TETANO- 395	-TOHIE 399
TETARTO- 395	-TOKIE 399
TETR -395	TOLO1- 399
TETRA- 395	TOLO2- 399
TETRACO- 396	-TOM 399
TETRADO- 396	TOMI- 399
TETRAPLO- 396	-TOMIC 399
-TEXIE 396	-TOMIE 399
TEXfl- 396	TOMIO- 399
TEXTO- 396	TOMNO- 399
-TEZĂ 396	TOMO- 399
THALASO- 396	-TON 399
THANATO- 396	-TONIC 399
THELI- 396	-TONIE 399
TICHO- 396	TONO- 400
TIFI- 396	TONSIL- 400
TIFL- 396	TONSILO- 400
TIFLO- 396	-TOP 400
TIFO1- 396	TOP- 400
TIFO2- 397	-TOPIC 400
TIGMO- 397	-TOPIE 400
TIHO- (TICHO-) 397	TOPO- 400
-TIL 397	TORAC- 401
TILO1- 397	-TORACIE 401
TILO2- 397	TORACO- 401
-TILOZĂ 397	TORENTI- 401
-TIM 397	TORM- 401
TIM- 397	TORMO- 401
443
TORO- 401	TROGLO- 407
TORSIO- 401	TROHLEARI- 407
TORTI- 401	TROHLEI- 407
TORULI- 401	TROHO- (TROCHO-,
TORULO- 401	TROCO-) 407
TOXI- 401	TROMB- 407
-TOXIC 402	TRQMBO- 407
TOXICO- 402	-TRbP 407
-TOXIE 402	-TROPIC 407
TOXO- 402	-TROPIE 407
TRACHI- 402	-TROPISM 408
TRACTO- 402	TROPO- 408
TRAGO- 402	TRULI- 408
TRAH- 402	TRUNCI- 408
-TRAHELIE 402	TUBERCUL- 408
TRAHELO- 402	TUBERCULI- 408
TRAHEO- 402	TUBERCULO- 408
TRAHI- (TRACHI-) 402	TUBERI- 408
TRANSPIRO- 403	TUBI- 408
TRANSVERSO-403	TUBULI- 408
TRAPEZI- 403	TUBULO- 408
TRAPEZO- 403	TUMORI- 408
TRAUMATO- 403	TURBIDI- 408
TREFO- 403	TURBIN- 408
TREMAT- 403	TURBINI- 408
TREMATO,- 403	TURBINO- 408
TREMATO2- 403	TURBO- 409
-TREMĂ 403	TURDI- 409
TREPO- 403	TURGO- 409
-TREPSIE1 403	TURIr 409
-TREPSIE2 403	TURI2- 409
-TREZIE 403	TUSI- 409
TRI- 403	
-TRIB 405	U
TRIBO- 405	UDO- 410
-TRIC 405	UL- 410
-TRICHIE 405	ULCERO- 410
TRICHO- 405	ULIE- 410
TRICOr (TRICHO-,	ULOr 410
TRIHO1) 405	UL02 -410
TRICO2- 405	ULO3-470
TRIGONO- 405	UMANO- 410
-TRIH (-TRIC) 406	UMBELI- 410
TRIH- 406	UMBILICI- 410
TRIHO1- 406	UMBRACULI- 410
TRIHO2-	UMBRATI- 410
(TRICO2-) 406	UMIDI- 410
TRIPANO- 406	UMIDO- 410
TRIPL- 406	UNC- 410
TRIPLO- 406	UNCI- 410
-TRIPSIE 406	UNCO- 410
TRIŞTI- 406	UNDULI- 410
TROCHO- 406	UNGUI-
TROCO- 406	(UNGVI-) 410
TROCTO- 406	UNGULI- 410
-TROF 406	UNGVI- 410
-TROFIC 406	UNI- 410
-TROFIE 406	-UR 411
-TROFISM 406	UR- 411
TROFO- 406	URANO- 411
URCEI- 411	VERMI- 475
UREDO- 411	VERŞI- 416
URETER -411	VERTEBRI- 416
URETERO- 411	VERTEBRO- 4H
URETIC 477	VERTICILI-476
URETR- 47 7	VERTIGO- 416
-URETRIE 477	VERUCI- 416
URETRO-477	VERUCULI- 416
-UREZĂ 472	VEXILI- 416
-URG 412'	VEXILO- 416
-URGIE 412	VEZICO- 416
-URIE 472	VEZICUL- 416
URINI- 472	VEZICULI- 416
URNI-472	VEZICULO- 416
UROi-472	VIBRO- 416
UR02- 472	VIDEO-476
UTER- 472	VILI-476
UTERO- 472	VINI-476
UTRI-473	VIR-476
UTRICULI-473	VIRIDI-476
UVI-473	VIRO-476
UVO-473	VIRUSO- 477
UVUL-473	VISCER- 477
UVULO-473	VISCERO- 477
UXORI- 473	VISCO- 477 VISCOZI- 477
V	VITELI- 477
VACCINO- 474	VITELO- 477
VAGIN- 474	VITIr 417
VAGINI-474	VITb-477
VAGINO-474	VITRI- 477
VAGO- 474	VIVI-477
-VALENT 4 74	VIZIBILI-477
VALI- 474	-VOC 477
-VALV 474	VOCO- 477
VALVI-474	VOLUTI- 477
VALVUL474	-VOR 477
VALVULO- 474	VULCANO- 477
VAPO- 474	VULV- 417
VARIC- 474	VULVI- 477
VARICO- 474	VULVO- 477
VARIO-474	
VARIOLI-474	X
VARIOLO-474	XANT- 418
VAS-474	XANTO- 418
VASI-475	-XEN 418
VASO- 415	XEN-418
VECTO- 415	-XENIC 418
VELI-475	-XENIE 473
VELO-415	XENO- 418
VEN-475	XER- 419
VENENI- 415	-XERĂ 419
VENERO- 475	XERO- 419
VENI-475	-XEROZĂ 419
VENO- 415	XESTO- 419
VENTRI- 475	XIF- 419
VENTRICUL-475	XIFO- 419
VENTRICULO- 475	-XIL (-XILĂ) 419
VENTRO- 415	-XILĂ 419
VEpBO-475	XILO- 419
444
z	-ZIGIE 421	ZIMO- 422	-ZOM (-ZOMĂ) 422
ZAHARI- 421	ZIGO- 421	-ZIT 422	-ZOIT 422
ZAHARO- 421	ZIGOTIC- 421	ZO- 422	-ZOMĂ 422
ZANCLO- 421	-ZIGOTIE	-ZOAR 422	-ZOMIC 422
-ZAUR	(-ZIGOŢIE) 421	-ZOF (-SOF) 422	-ZOMIE 422
(-SAUR) 421	-ZIGOŢIE 422	-ZOFIE (-SOFIE) 422	ZONO- 422
ZELO-421	-ZIGOZĂ 422	-ZOIC 422	ZONULO- 422
-ZEMIE 421	-ZIM (-ZIMĂ) 422	-ZOID 422	ZOO- 422
ZEO- 421	-ZIMĂ 422	ZOJDIO- 422	ZOSTERI- 424
445
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
ALBU, I.D.; BREZEANU, Maria, Mică enciclopedie ele chimie, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1974.
ANDREI, Nicolae, Formarea terminologiei ştiinţifice la clasele V-VIII, în „Revista de pedagogie“ nr. 10, octombrie, 1998.
ARNAUDOV, G., Terminologia medica polyglotta, Sofia, 1964.
AVRAM, Mioara (redactor responsabil), Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1982.
BAILLY, M.A., Dictionaire grec-frangais, Librairie Hachette, voi. I—V, Firenze, 1950-1957.
BĂCĂOANU, Vasile ş.a., Dicţionar geomorfologic, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974.
BĂLĂNESCU, Grigore, Dicţionar de chimie, Editura Tehnică, Bucureşti, 1964.
BÂRSĂNESCU, Ştefan (sub redacţia), Dicţionar de pedagogie contemporană, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969.
BEJ AN, A.; BUJENIŢĂ, M., Dicţionar de marină, pditura Militară, Bucureşti, 1979.
BLOCH, Oscar; WARTBURG, W. von, Dictionnaire etymologique de la langue frangaise, P.U.F., Paris, 1960.
BOISACQ, E., Dictionnaire etymologique de la langue grecque, Heidelberg, 1950.
BORZA, Al., Dicţionar etnobotanic, Editura Academiei, Bucureşti,1968.
CAILLEUX, A.; KOMORN, J., Dictionnaire des racines scientifiques, Paris, 1951.
CHANTRAINE, P., Dictionnaire etymologique de la langue grecque. Histoire des mots, Paris, 1968.
CIOBANU, Fulvia; HASAN, Finuţa, Formarea cuvintelor în limba română (voi. I, „Compunerea"), Editura Academiei, Bucureşti, 1970.
CONEA, Ana ş.a., Dicţionar de ştiinţa solului,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1977.
CRĂCIUN,Teofil; CRĂCIUN, Luana-Leonora, Dicţionar de biologie, Editura Albatros, Bucureşti, 1989.
DARMESTETER, Arsene, Trăite de la formation des mots composes dans la langue frangaise comparee aux autres langues romanes et au latin, Paris, 1894.
DAVIDSON, Thomas; GEDDIE, J. Liddell, Chamher's Twentieth 'gpătury Dictiţnar^yn Edinburgh-London, 1947.	.......^ - •
DAUZAT, A.; DUBOIS, Jean; MITTERAND, Henri, Nouveau dictionnaire etymologique et historique, Librairie Larousse, Paris, 1964.
DIMAŞ, Ion ş.a., Dicţionar de fizică, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972.
DIMITRESCU, Florica, Dicţionar de cuvinte recente, Editura Albatros, Bucureşti, 1982.
DINU, Ion (sub redacţia), Dicţionar enciclopedic de zootehnie, Editura Ceres, Bucureşti, 1982.
DUBOIS, Jean (sub redacţia) Lexis. Larousse de la langue frangaise, Paris, 1979.
ERNOUT, A.; MEILLET, A., Dictionnaire etymologique de la langue latine. Histoire des mots, quatrieme edition, Paris, 1959.
GARNIER, Marcel, Dictionnaire des termes de medecine, Librairie Maloine, Paris, 1965.
GEORGE, Pierre, Dictionnaire de la geographie, P.U.F., Paris, 1974.
GHERMAN, Ion, Dicţionar de parazitoiogie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990.
GORGOS, Constantin (sub redacţia), Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, voi. l-lll, Editura Medicală, Bucureşti, 1987-1989.
GRAUR, Al., Tendinţele actuale ale limbii române, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
GRAY, P., Dictionary of the biological Science, New York, 1967.
GUŢU, G., Dicţionar latin-român, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
HARRINGTON, K.P., Mediaeval Latin, Chicago, London, 1987.
HENDERSON, I.F.; HENDERSON, W.D.; KENNETH, I.H., A dictionary of scientific terms, New York 1953
HULEA, ANA; RĂDULESCU, E.; BONTEA, Vera, Dicţionar de termeni populari, tehnici şi ştiinţifici în fitopatologie, Editura Ceres, Bucureşti, 1983.
HUSSON, Roger,Glossaire de biologie animale, Paris, 1970.
KENNETH, I.H., Henderson's Dictionary of biological terms, Edinburgh, ediţia a Vlll-a, 1963.
KLEIN, Ernest, A Comprehensive Etymological Dictionary of the English Language, Amsterdam, London, New York, 1971.
KOSTIC, A., Medical dictionary. Lexicon medicum polyglottum, Beograd, Zagreb, 1971.
LIDDELL, H.G.; SCOTT, R.; JONES, H.S., Greek-English Lexicon, Oxford, 1940. v . LOUIS, Rene, Dicţionar de mistere, Editura Nemira,
446
LUSTUN, Laurenţiu; RĂDULESCU, Ion; VOICAN, Vasile, Dicţionar piscicol, Editura Ceres, Bucureşti, 1978.
MARCU, Florin; MANECA, Constant, Dicţionar de neologisme, ediţia a IIl-a, Editura Academiei, Bucureşti, 1978.
MAXIMILIAN, Constantin; ION, Doina Maria, Dicţionar enciclopedic de genetică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984.
MIHĂILESCU, N. (coordonator), Lexicon - geologie, geografie, mine, petrol, voi. I—II, Editura Tehnică, Bucureşti, 1975-1977.
MORARIU, loan; PĂUNESCU, Eugeniu, Dicţionar de imunologie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981.
NEACŞU, Petre; APOSTOLACHE-STOICESCU, Zoe, Dicţionar de ecologie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
PARTRIDGE, Eric, Origins. A short etymological dictionary of modern english, London, 1959.-
PAŞTEA, Eugen (coordonator), Dicţionar de zootehnie şi medicină veterinară, Editura Agrosilvică, Bucureşti, 1969.
PIERON, A. (redactor), Vocabulaire de la psycho-logie, Paris, 1967.
POPESCU, Ion; MOHAN, Gh.; PÂRVU, C., Dicţionar de biologie vegetală, Societatea de Ştiinţe Biologice din România, Bucureşti, 1974.
POPESCU-NEVEANU, Paul, Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti, 1978.
POTLOG, Alexe, Dicţionar practic de agronomie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979.
POTLOG, Alexe; VELICAN, Vasile, Dicţionar practic de biologie agricolă, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1974.
QUICHERAT, L.; DAVELUY, A., Dictionnaire latin-frangais, Librairie Hachette, 1908.
ROBERT, Paul, Petit Robert. Dictionnaire atpha-betique et analogique de la langue frangaise, Paris, 1979.
SĂHLEANU,Victor; STUGREN,Bogdan, Mică enciclopedie de biologie şi medicină, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976.
SEGUY, E., Dictionnaire des termes d'entomologie, Paris, 1967.
SILLAMY, Norbert, Dictionnaire de la psychologie, Librairie Larousse, Paris, 1973.
SIMICI, P. (redactor responsabil), Dicţionar medical, voi. I—II, Editura Medicală, Bucureşti, 1969.
SLIOSBERG, A., Elsevier's Medical Dictionary, Amsterdam, Oxford, New York, 1975.
SOUTER, A., A Glossary of Later Latin, London, 1949.
STEARN, W., Botanica! Latin, London, 1966.
ŞĂINEANU, Lazăr, Dicţionar universal al limbii române, voi. I-V, Editura Mydo Center, laşi, 1995-1996.
ŞCHIOPU, Ursula (coordonator principal), Dicţionar enciclopedic de psihologie, voi. I—III, Universitatea din Bucureşti, 1979.
ŞTEFAN, Anghel, Dicţionar de mecanică agricolă, Editura Ceres, Bucureşti, 1972.
TĂNASE, Ion Constantin (coordonator), Dicţionarul limbii române pentru elevi, Editura Cartea Şcolii 2000, Bucureşti, 1997.
TĂNASE, Ion Constantin (coordonator), Enciclopedia şcolară, Editura Cartea Şcolii 2000, Bucureşti, 1998. TREBICI, Vladimir, Mică enciclopedie de demografie, Editura Ştiintifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975.
ŢIŢEICA, Radu (coordonator), Dicţionar politehnic, Editura Tehnică, Bucureşti, 1967.
ŢIŢEICA, Radu (sub conducerea), Dicţionar de termeni tehnici, Editura Tehnică, Bucureşti, 1972. VÂCZY, Coloman, Dicţionar botanic poliglot, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980.
VOSS, A., Botanisches Worterbuch, ediţia a VII l-a, Berlin, 1929.
VULCĂNESCU, Romulus, Dicţionar de etnologie,
Editura Albatros, Bucureşti, 1979.
WALDE, A.; HOFMANN, J.B., Lateinisches ety-mologisches Worterbuch, voi. I—II, Heidelberg, 1938-1954.
WARREN, H.C., Dictionary of Psychology, Boston, New York, 1934.
*** Brokhaus ABC der Landwirtschaft, voi. I—11, Leipzig, 1962.
Brockhaus Enzyklopâdie, voi. I—XXI, Wiesbaden, 1966-1975.
*	* * Butterworths Medical Dictionary, Second Edition,
New York, London, 1978.
*	* *	Dictionnaire medical, Geneve, 1974.
. *.	Dicţionar enciclopedic român, voi. I—IV, Editura
Politică, Bucureşti, 1962-1966.
»**	Dicţionar tehnic poliglot, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1963.
*	* *	Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura
Academiei, Bucureşti, 1975.
**.	Dizionario enciclopedico italiano, voi. I-XII,
Roma, 1955-1965.
*	*	Enciclopedia Britannica, voi. I—XXIII, London,
!973-
*	* *	Fremdworterbuch, Leipzig, 1974.
*	*	Grand Larousse encyclopedique en 10 vo-
lumes, Librairie Larousse, Paris, 1960-19j64.
. *.	Grand Larousse de la langue frangaise en 6
volumes, Librairie Larousse, Paris, 1971-1975. ***	Larousse de la medecine, voi. I—II, Librairie
Larousse, Paris, 1971-1972.
*	* *	Larousse du XXe siecle, voi. I—VI., Paris, 1962.
*	* *	Larouse medical, Librairie Larousse, Paris, 1971.
*	* *	Lexicon tehnic român (elaborare nouă), voi.
I—XIX, Editura Tehnică, Bucureşti, 1957-1965.
*	* * -Meyers Lexicon, A-Z, Leipzig, 1976.
. *.	Mic dicţionar enciclopedic, ediţia a ll-a, Bucureşti,
1978.
*	* *	Petit Larousse en couleurs, Larousse, Paris, 1995.
*	♦	The Concise Oxford Dictionary of Current
English, Oxford, 1978.
Webster's New International Dictionary of the English Language, New York, 1958.
Webster's New World Dictionary of the American Language, Cleveland, New York, 1980. Webster's Universal College Dictionary,, Gramercy Books, New York, 1997.