Coperta de I. OPRIŞAN Coperta I: E. Galle, Anemone sălbatice, vază, 1900. Coperta IV: 1. Capitel ionic, Acropole (Propilee); 2. Mozaic funerar roman, Tunisia (Muzeul Naţional Bardo). Referent ştiinţific: MARIA PĂUN (Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti“) Editura SAECULUM I.O. ISBN 973-642-099-x © Toate drepturile sunt rezervate Editurii SAECULUM I.O. Octavian Laiu-Despău DICŢIONAR DE EPONIME De la nume proprii la nume comune Ediţie revizuită, augmentată Editura SAECULUM I.O. Bucureşti - 2007 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LAIU-DESPĂU, OCTAVIAN Dicfionar de eponime: de la nume proprii la nume comune/ Octavian Laiu -Despău. - Ed. a 2-a, rev. augumentatd - Bucureşti: Saeculum I.O., 2006 Bibliogr. ISBN (10) 973-642-099-x ; ISBN (13) 978-973-642-099-3 81374.2:811.135.1373.2=135.1 81*374.2:811.135.1*373.6=135.1 Motto: „ Venea olanda din Olanda, venea caşmirul din Caşmir; De la Berlin venea berlina şi indigoul, de la Ind; Sardinele, din marea sardă\ din Persia, piersica venea; “ din Balada baionetei din Bayonne, de Şerban Foarţă Cuvânt înainte Ce sunt eponimele? Se întâmplă uneori în limbă ca plecând de la un nume propriu să se ajungă la un nume comun. Procedeul are loc necontenit de-a lungul timpului în istoria unei limbi. Avem astfel cuvinte derivate de la nume proprii moştenite din latină (ex. Cipru > lat. cyprium > rom. cupru, Ceres > lat. cerealia > rom. cereale) şi, de asemenea, cuvinte mai noi (jacuzzi, alain-delon, paparazzo). Unii lingvişti numesc aceste cuvinte deonime sau deonomastice, termeni prin care se sugerează pierderea calităţii de nume propriu, în lucrarea de faţă am adoptat denumirea de eponime, după modelul întâlnit în alte limbi (în principal engleză şi franceză). Potrivit DEX, prin eponim se înţelege: termenul „care dă numele său unui oraş, unei regiuni etc.“ Particularizând, se poate afirma că eponimele sunt „numele proprii care stau la baza unor nume comune“. Unii autori merg şi mai departe şi consideră eponim orice apelativ sau termen generic provenit de la un nume propriu. Precizăm că în engleză, majoritatea dicţionarelor de eponime tratează doar cuvintele provenite de la nume de persoane (reale, legendare sau personaje literare). în franceză nu există această distincţie. Am considerat necesară realizarea unui astfel de dicţionar, având în vedere că în limba română nu există o lucrare dedicată în întregime problemei cuvintelor derivate de la nume proprii. Subiectul a fost tratat doar într-un număr redus de articole sau capitole din alte lucrări. Astfel, procedeul trecerii de la propriu către uzul comun a fost studiat mai pe larg de Lazăr Şăineanu în Semasiologia limbii române (1887) în capitolul Generalizarea numelor proprii, de Al. Graur în Nume de persoane (1965) în capitolul De la numele de persoane la nume comune şi în Nume de locuri (1972) în capitolul Nume de obiecte. Exemple nu- 8 Octavian Laiu-Despău meroase se întâlnesc passim şi în cartea lui Sorin Stati, Cuvinte româneşti (1964). Printre autorii de articole ce tratează tematica deonomastică românească se numără: Carlo Tagliavini, Fulvia Ciobanu, Elena Barborică, Ion Nuţă, Cătălina Frâncu, Mioara Avram ş. a. (v. Bibliografia). Trecerea de la propriu la comun este un fenomen cu o evoluţie mai lungă sau mai scurtă, după caz, în final numele comun pierzându-şi mai mult sau mai puţin legătura cu numele propriu de bază. Orice fel de nume proprii pot fi implicate în acest proces: nume de persoane, de locuri, de popoare şi chiar nume de firme sau titluri de cărţi. O marcă a faptului că numele propriu s-a transformat în nume comun o reprezintă ortografia cu iniţială minusculă, iar în cazul substantivelor, apariţia articolului nehotărât şi variaţia după număr (ex. un amfitrion, o chivuţă, doi huligani etc.). Uneori există o inconsecvenţă în scriere, mai ales atunci când numele propriu este foarte puternic în mintea vorbitorului (ex. adonis vs. Adonis, ducipal vs. Ducipal9 lolită vs. Lolită ş. a.). Există mai multe mijloace prin care se poate ajunge la un nume comun plecând de la un nume propriu. Iată câteva dintre ele: • numele unor obiecte derivă de la locul de origine: - ex.: faianţă de la oraşul Faenza, şampanie de la regiunea Champagne, olandă de la Olanda, cupru de la insula Cipru etc. • numele unor obiecte derivă de la numele unor inventatori sau descoperitori: - ex.: blacheu de la Blakey, jacard de la Jacquard, vemier de la Vemier etc. • pentru a cinsti memoria unor oameni celebri (în general oameni de ştiinţă şi personalităţi istorice), numele lor a fost transferat unor unităţi de măsură (ex. newton, ohm, watt...), monede (ex. balboa, bolivar...), produse alimentare (jofră < Joffre), băuturi (macmahon < Mac-Mahon), fructe (renglotă < reine-Claude) ş. a. • numele unor personaje istorice, mitologice sau literare devin caracteristice pentru calităţile sau defectele unui tip de oameni şi se transformă în nume comun prin antonomază (folosirea unui nume propriu în locul unui nume comun): - ex.: crai < Karl (Carol cel Mare), mentor < Mentor, robinson < Robinson Crusoe etc. DICŢIONAR DE EPONIME 9 • nume proprii care şi-au extins semnificaţia de la un obiect al unei clase la întreaga clasă: - ex.: - Geysir, numele unui anumit gheizer din Islanda, a devenit numele comun gheizer,; - Malamuc, localitatea unde se afla un ospiciu, a devenit balamuc, sinonim cu „ospiciu44; - Gherla, localitatea unde se afla o închisoare celebră, a devenit numele comun gherlă, sinonim în limbaj popular cu „închisoare44; - în această subcategorie intră şi unele denumiri comerciale care cu timpul şi-au lărgit aria semantică de la o anumită marcă de obiecte la o întreagă clasă de obiecte: ex. cariocă, drujbă, xerox etc. • o categorie vastă este cea a cuvintelor derivate cu sufixe (şi mai puţin cu prefixe). Majoritatea eponimelor aparţin acestei categorii. - ex.: magnolie < Magnol, sadism < Sade, patefon < Pathe, amazonit < Amazon, salmonelă < Salmon, platonic < Platon etc. în ceea ce priveşte legătura cu numele proprii de bază: 1. Cuvinte care reproduc exact numele propriu de la care derivă (ex. jacuzzi, manila, marghiloman„ napoleon, newton, panama, sisal, tripoli etc.). Considerăm că în această categorie pot fi incluse şi unele eponime adaptate ortografiei româneşti (ex.: decovil < Decauville, caşmir < Kashmir, şrapnel < Shrapnel ş. a.). 2. Cuvinte în care numele proprii apar modificate (prin evoluţie, prin prescurtare, prin derivare etc.). Majoritatea eponimelor se încadrează în această categorie. Ex.: muselină < Moşul, fazan < Phasis, masochism < Masoch, ducipal < Bucefal, gherghină < Georgi etc. , 3. Cuvinte în care numele propriu originar este practic de nerecunoscut (datorită evoluţiei îndelungate şi/sau prezenţei altor elemente în structura cuvântului). Ex. baldachin < Bagdad, blugi < Genova, benzină < Java, crepdeşin < China, sorg < Siria, gitană < Egipt ş. a. Uneori din numele propriu nu se mai păstrează decât o literă: rezerpină < Rauwolf, relon < România, delco < Dayton. Din punct de vedere al originii lor, multe eponime au un caracter internaţional (boicota, dalie, diesel, uraniu, volt etc.). Dintre eponimele împrumutate din franceză, fară a avea un 10 Octavian Laiu-Despău caracter internaţional, amintim: barem, breton, decovil, grevă, pubelăsosie. împrumuturi turceşti: misir < Misir - numele turcesc al Egiptului, iminei < Yemen, sacâz < Sakiz - numele turcesc al insulei Chios, stambol < Istanbul ş. a. Prin intermediul vechii slave au intrat: armindeni, crai, cristelniţă, cumpănă ş. a. împrumuturi din germană: debreţin, holendru, parizer, ştaier ş. a. Din ruseşte provin: caterincă, catiuşă, manilovism, oblomovism. Există o serie de cuvinte provenite de la nume proprii care s-au format pe teren românesc. Dintre acestea amintim următoarele: americă, balamuc, braşoavă, chivuţă, gabrovean, gălăţene, gherlă, ileană, joben, lipscan, marghiloman, penteleu, stâncă ş. a. După cum se vede, eponimia nu este un fenomen izolat şi neînsemnat, ci reprezintă o sursă importantă de înnoire şi îmbogăţire a lexicului. „Dicţionarul de eponime“ cuprinde peste 1200 de cuvinte-ti-tlu. La selectarea cuvintelor am ţinut seama de răspândirea acestora, de circulaţia lor, de certitudinea sau incertitudinea etimologiilor şi, nu în ultimul rând, de pitorescul şi insolitul istoriei unor cuvinte. Marea majoritate a cuvintelor se regăsesc în dicţionarele uzuale (DEX, DN, DLRM, Dicţionar Enciclopedic). Unele cuvinte citate, e drept, nu multe la număr, nu apar (încă) în dicţionare (ex. lolită, potemkinadă, skanderbeg), dar sunt utilizate în limbajul comun şi în mass-media. De asemenea, am adăugat unele arhaisme şi regionalisme (încă) menţionate de dicţionare (ex. cârjaliu, code, lipscan, misir ş. a.). Altele, rare, le-am exclus (ex. lahur - „un fel de şal din Lahore (India)“, parigină - „sobă de fier“ < Paris, halep - „cot de Alep (Siria)“, anadol - „pisică de Angora“ < Anadol (= Asia Mică) ş. a.). Am omis acele cuvinte care se raportează direct la un nume propriu: adjective relaţionale (cum ar fi arghezian, dostoievskian, rafaelic), nume de locuitori (ca belgian, madrilen, timişorean), substantive care denumesc curente/mişcări/teorii/doctrine/religii şi pe adepţii lor (de ex. calvinism, lamarckism, marxism, pumnism, hitlerist). Totuşi, dacă astfel de cuvinte au un sens suplimentar DICŢIONAR DE EPONIME 11 faţă de cel evident, ele au fost introduse (de ex. ardeleana, caragialesc, iacobin, machiavelic, trapist). Deşi numele de popoare şi de locuitori nu sunt considerate nume proprii în limba română, totuşi am inclus şi derivatele unor astfel de cuvinte (ex. nemţişor, tătăresc, ţigănuş ş. a.). ____în general, fiecare articol este structurat în şase părţi: 1. Definiţia. Cuvintele sunt scrise în conformitate cu ortografia actuală DOOM2. 2. Este de obicei scurtă, dintr-o singură frază. Am ales o definiţie mai dezvoltată doar în cazul în care aceasta este relevantă pentru filiaţia etimologică şi/sau explicarea contiguităţii cu numele propriu. Cuvintele polisemantice au definiţiile separate prin cifre arabe. Cuvintele-titlu sunt însoţite de o indicaţie gramaticală (partea de vorbire la toate, genul la substantive şi conjugarea la verbe). Omonimele sunt tratate în articole diferite marcate cu indici numerici (ex. friză^, friză1, friză*). 3. Etimologia. Este urmărită filiaţia etimologică până la numele propriu de bază, marcat în text cu caractere aldine. Prin semnul „<“ se înţelege „provine din“. La realizarea acestui dicţionar am încercat să selectăm cuvintele cu o etimologie cât de cât sigură (adică fară contradicţii între diverşi autori). Totuşi, am adăugat şi o serie de termeni cu etimologie nesigură, controversată sau ipotetică (ex. alabastru, bluză, calambur, spinetă, vodevil ş. a.). Am exclus acele cuvinte care, dovedit aproape sigur, nu provin de la nume proprii, deşi au fost considerate ca atare (ex. sedan < Sedan, cezariană < Cezar, narcisă < Narcis). Etimologia a fost scrisă ca în limba de origine. 4. S-a indicat pronunţarea numai în cazul cuvintelor incomplet adaptate la limba română. Sensurile cuvintelor sunt precedate de indicaţii stilistice (înv., livr. etc.). 5. Date despre numele propriu de bază: scurte informaţii biografice în cazul unor personalităţi, repere geografice în cazul numelor de locuri, apartenenţa la o operă şi un autor în cazul personajelor literare etc. 6. Explicarea legăturii dintre numele propriu originar şi numele comun (acolo unde este necesar şi unde se cunoaşte). în scopul completării informaţiei, în unele situaţii s-a făcut trimiterea de la un termen la altul. Această carte reprezintă, de fapt, a doua ediţie a lucrării 12 Octavian Laiu-Despău Dicţionar de eponime, de la nume proprii la nume comune (Editura Eurostampa, Timişoara, 2003, 222 p.). Faţă de prima ediţie au fost adăugate încă aprox. 90 de cuvinte (> 8%). Printre ele se numără asasin, canibal, grobian, mirobolant, pavăză sau zaibăr. Altele sunt derivate de la nume comerciale (nes, rimei, vermorel ş. a.), iar alţii sunt termeni argotici şi familiari (fiiţ, hamleţi, ţais ş.a.). Au fost revizuite anumite informaţii, s-au completat unele etimologii, a fost extinsă bibliografia selectivă şi, în plus, s-a alcătuit un index cu numele proprii citate. Este de prisos să mai adăugăm că orice sugestii, adăugiri sau comentarii din partea cititorilor sunt benefice şi binevenite. Timişoara, aprilie, 2006 Abrevieri adj. = adjectiv ar. = limba arabă art = articulat bg. = limba bulgară c. = circa d. = decedat cL H. = după Hristos engl. = limba engleză et — etimologie ex. = exemplu fam. = familiar fig. = figurat fr. = limba franceză germ. = limba germană gr. = limba greacă invar. = invariabil it. = limba italiană î. H. = înainte de Hristos înv. = învechit lat. = limba latină livr. = livresc mat. = matematică n. = născut ngr. = limba neogreacă p. ext. = prin extensiune pl. = plural pop. = popular pr. = pronunţat p. resţ. = prin restricţie reg. = regional sec. = secol s. f. = substantiv feminin sl. = limba slavă, slavonă s. m. = substantiv masculin s. n. = substantiv neutru s. pr. = substantiv prdpriu sp. = limba spaniolă suf. = sufix ş. a. = şi altele te. = limba turcă ucr. = limba ucraineană v. = vezi A abeliân, abelieni, -e adj. -(mat.) (despre corpuri, grupuri, inele) care au membrii comutativi în operaţiile binare. Et.: fr. abélien. Termenul provine de la numele matematicianului norvegian Niels Henrik Abel (1802-1829). Abel a fost o fire pasională şi originală, a murit tânăr, dar în scurta sa viaţă a adus contribuţii valoroase la ştiinţa matematicii. El a studiat integralele care îi poartă numele şi a arătat că ecuaţiile de gradul 5 saü mai mare nu pot fi rezolvate algebric. abrudeânca s. f. art. - dans popular ardelenesc cu mişcare moderată. Este numit după oraşul Abrud din Transilvania. academie, academii, s. f. - 1. Instituţie superioară culturală, creată pentru a ajuta la progresul ştiinţelor şi artelor. 2. Nume dat unor şcoli de învăţământ superior. Et.: fr. académie, lat. academia < gr. Akademeia, grădină din apropierea Atenei unde Platon şi-a întemeiat şcoala sa filosofică în c. 387 î. H. La rândul său, grădina a fost numită după eroul Akademos din mitologia greacă. Akademos i-a ajutat pe dioscurii Castor şi Pol-lux să o găsească pe sora lor Elena, ascunsă în Atica de către Teseu, v. şi ateneu, liceu. acherontic v. aherontic. adamâscă, s. f. - (înv.) stofa scumpă de mătase, ţesută cu flori. Et.: rusă adamaska < lat. (a)damascus - „din Damasc“, capitala Siriei, v. damasc. adamsită - gaz de luptă lacrimogen care provoacă strănutul. Et.: fr. adamsite. Este numit după inventatorul său, chimistul american Roger Adams (1889-1971). Maiorul (Dr.) Roger Adams a lucrat pentru departamentul de arme chimice al armatei Statelor Unite şi a obţinut adamsita în 1918, spre sfârşitul Primului Război Mondial. adidas, adidaşi, s. m. - încălţăminte comodă de sport. La început adidaşii desemnau DICŢIONAR DE EPONIME 15 pantofii de sport marca Adidas, dar ulterior termenul s-a generalizat definind orice tip de încălţăminte sportivă. Povestea firmei Adidas a început în 1920 când Adolphe (Adi) Dassler (1900-1959), un cizmar german, a inventat nişte pantofi cu crampoane pentru antrenamente care aveau o stabilitate mai mare pe teren sau pe pistă. Patru ani mai târziu, Adi împreună cu fratele său Rudolph (Rudi) au înfiinţat compania germană de pantofi de Şppjt Gebrüder Dassler OHG. în 1948, datorită unor neînţelegeri între cei doi fraţi, compania s-a divizat în două firme rivale: Rudi a fondat Puma, iar Adi şi-a împrumutat numele firmei Adidas. Cele două nume au rămas până în prezent în topul celor mai renumiţi producători de încălţăminte sportivă. adonic, adonice, adj. n. vers adonic - vers antic format dintr-un dactil şi un spondeu sau un troheu, folosit în versificaţia greacă şi latină. Et.: fr. adonique < lat. (versus) ado-nius < Adonis, divinitate din mitologia greacă. Despre versul adonic se spune că a fost compus întâia oară pentru cântecele de jale cântate de femei în timpul sărbătorii lui Adonis. adönis, adonişi, s. m. - nume dat unui tânăr foarte frumos. După Adonis, un tânăr din mitologia greacă renumit pentru frumuseţea sa neîntrecută, însăşi Afrodita, zeiţa iubirii şi a frumuseţii, s-a îndrăgostit de el. Adonis a fost omorât la vânătoare de un mistreţ sălbatic asmuţit asupra lui de gelozia zeului Ares. Adonis a fost adorat ca divinitate a naturii, simbolizând moartea şi renaşterea ciclică a vegetaţiei în fiecare an, a naturii în general, v. şi Venus. adulâr, adulare, s. n. - piatră fină, transparentă, incoloră, cu reflexe argintii, numită şi piatră de lună. Et.: fr. adulaire < it. adularia. Numele pietrei provine de la muntele Adula din SE Elveţiei, unde a fost descoperită de către fizicianul italian Ermenegildo Pini în 1783. afgan, afgani, s. m. - ogar dintr-o rasă cu părul lung, crescut ca şi câine de agrement. Et.: fr. Afghai%, după Afganistan, de unde este originar şi unde este folosit la vânătoare sau pentru apărare, în trecut, când străinii încercau să cumpere un câine din Afganistan, localnicii răspundeau că „ogarul afgan nu este un câine, e un Afgan... şi nu e de vânzare“. Conform legendei, ogarul afgan descinde direct 16 Octavian Laiu-Despău din zei, fiind trimis pe pământ să păzească haremul unui sultan gelos. afghâni, afgani, s. m. - unitate monetară principală în Afganistan. Et.: fir. afghani9 prescurtare din Afghanistasi, stat din Asia Centrală. afro adj. invar., adv. - (despre freză) cu părul capului lung şi creţ, cum e întâlnită în mod natural la persoanele de culoare. Et.: fr. afro, engl. Afro, prescurtare din Africa. afrodiziac, -ă, afrodiziaci, -ce, adj., s. n. - (substanţă) care stimulează dorinţa sexuală şi permite realizarea actului sexual. Et.: fr. aphrodisiaque < gr. aphrodisiakos - „referitor la dragoste“, după Afrodita (în gr. Aphrodite), zeiţa dragostei şi frumuseţii în mitologia greacă. Conform unei versiuni, Afrodita era fiica lui Zeus şi a Dionei. Potrivit altei opinii, ea s-ar fi născut din spuma mării (aphros), v. şi aprilie. afuzall s. m. - soi de viţă-de-vie originar din Asia Mică, cu ciorchini grei până la 2 kg şi boabe mari, galben-verzui. Et.: tc. Afuz-Ali (uziimu) - „(strugure din soiul) Afuz Aii“, unde Afuz desemnează o calitate oficială sau socială pe lângă numele propriu masculin Aii. agareân, agareni, s. m. - (înv.) păgân, turc sau tătar; mahomedan. Et.: sl. agareaninu < ngr. agarinos, după Agar, sclavă egipteană din Vechiul Testament, concubina legală a lui Avraam. Din unirea lor, s-a născut Ismael, recunoscut de tradiţie ca strămoş al tuturor arabilor. agaricacee, agaricacee, s. f. -(la pl.) familie de ciuperci, cu picior şi pălărie prevăzută la partea inferioară cu numeroase lamele cu spori. Et.: fr. agari-cacees < fr. agaric - „specie de ciupercă comestibilă“ < lat. agaricum < gr. agarikon -„(ciupercă) din Agaria“, oraş în Sarmatia. agat, agate, s. n. - piatră semipreţioasă extrem de dură, cu benzi paralele, divers colorate. Et.: fr. agate < lat. achates < gr. akhates. Potrivit filosofului grec Teofrast, numele pietrei vine de la râul Achates (sau Akhates) din S Siciliei (în prezent râul Drillo), în apropierea căruia vechii greci au descoperit-o întâia oară în sec. al V-lea. acherontic/acherontic, ahe-rontici/acherontici, -ce, adj. -subpământean. Et.: fr. ache-rontique, germ. acherontisch, DICŢIONAR DE EPONIME 17 după Acheron, râu subteran din Infern în mitologia greacă, cu ape tulburi şi noroioase. Peste râul Acheron trecea Charon în luntrea sa sufletele morţilor în împărăţia subpământeană. Tot de la numele râului Acheron provine şi denumirea generică a fluturelui cap-de-mort - Acherontia. ahileân, adj. - referitor la ten-donul lui Ahile (ex. reflexul ahilean). Prin tendonul lui Ahile, cel mai puternic tendon al corpului, muşchii gambei se inseră pe călcâi. Sintagma anatomică face referire la celebrul erou Ahile (sau Achilles) din mitologia greacă. Când s-a născut, mama sa, zeiţa Thetis, l-a scufundat în apele râului Styx din Infern pentru a-1 face nemuritor. Singurul punct slab a rămas călcâiul de care era ţinut şi care a rămas neudat. Ahile a murit în timpul războiul troian, fiind rănit tocmai în călcâiul vulnerabil de o săgeată otrăvită. De aici şi expresia călcâiul lui Ahile folosită pentru a desemna punctul slab, locul vulnerabil al unei persoane. akermanit, akermanite, s. n. - silicat natural de calciu şi de magneziu. Et.: rusă akermanit. Mineralul a fost descoperit în 1884 şi a fost denumit în onoarea lui Anders Richard Akerman (1837-1922), metalurgist suedez. alabandină, s. f. - sulfură naturală de mangan, care se găseşte sub formă de mase compacte, negricioase şi cu luciu aproape metalic. Et: fr. alabandine < lat. (gemma) alabandina - „(piatră preţioasă) din Alabanda“, oraş din vechea regiune Caria din Asia Mică. alabâstru, s. n. - varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, din care se fabrică obiecte de ornament. Et.: it. alabastro < lat. alabastrum < gr. alabastron - „vas pentru mir“. Se spune că e derivat de la Alabastron, numele unei regiuni din Egipt. Potrivit altor sugestii, originea cuvântului se găseşte în egipteanul a-la-baste - „vas al zeiţei Bastet“ (în gr. Bubastis). Bastet era pisica sfântă din mitologia egipteană, zeiţa Luiţii şi a fecundităţii. alain-delon, s. m. - (fam.) cojoc de piele, lung până la genunchi, cu guler îmblănit în exterior. Poartă numele celebrului actor francez Alain De-lon (n. 1935), care, în filmele sale, mai ales de prin anii ’60, purta adesea o astfel de haină. 18 Octavian Laiu-Despău alcâic, -ă, alcaici, -ce, adj. -vers alcaic = vers greco-latin, de un ritm foarte armonios. -stroja alcaică = strofa compusă din patru versuri. Et.: fr. alcăique, lat. alcaicus, după Alceu (Alkaios) (c.611-c.580 î. H.), poet liric din Grecia antică, creator al acestui vers. aldin, -ă, aldine, adj., s. f. -(caracter sau literă tipografică) cu conturul mai plin decât acela al caracterelor obişnuite; literă grasă. Et.: it. aldino, după Aldo (diminutiv din Teobaldö) Manuzio (cunoscut şi sub forma latinizată Aldus Manutius) (1449-1515), tipograf şi editor umanist italian din Veneţia, care a folosit pentru prima oară acest tip de caractere în 1499, v. şi italic. aldrin s. n. - insecticid extrem de otrăvitor ce conţine clor. Et.: engl. aldrin, după Kurt Alder (1902-1958), chimist german şi profesor universitar la Köln, care împreună cu Otto Diels (1876-1954) au descoperit în 1928 reacţia Diels-Alder, o metodă importantă pentru sinteza unor compuşi organici, inclusiv aldrinul. Pentru realizările lor cei doi chimişti au primit Premiul Nobel pentru chimie în 1950, v. şi dieldrin. alemândă, alemande, s. f. - vechi dans popular german, cunoscut încă din sec. al XVI-lea, la început cu caracter vesel, vioi, pus pe note uneori de către Haydn, Mozart şi Beethoven, ulterior moderat, grav. Et.: fr. (danse) alle-mande - „(dans) german“, după Allemagne, numele francez al Germaniei. alestâncă/halastâncă, s. f. - (reg.) un fel de ţesătură de bumbac; stambă. Et.: rusă hol-stinka - „din Holstein“, vechi principat german, de unde provenea produsul, v. şi holstein. alexandrin, -ă, alexandrini, -e, adj. - poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit şi uneori ezoteric, care a înflorit între epoca lui Alexandru Macedon (356-323 î. H.) şi cea a lui Octavianus Augustus (63 î. Hr.-14 d. H.), mai ales în Alexandria, vechi oraş din Egipt, în sec. al IH-lea î. H. la curtea lui Ptolemeu. Stilul împodobit, subtil şi uneori obscur, propriu poeţilor greci din perioada alexandrină a fost denumit alexandrinism. vers alexandrin = vers iambic de douăsprezece silabe. Et.: fr. alexandrin, lat. ale-xandrinus, după Roman d'Alexandre, culegere de poeme franceze din sec. al Xll-lea despre Alexandru Macedon DICŢIONAR DE EPONIME 19 (356-323 î. H.), regele Macedoniei, unde a fost folosit acest tip de vers. Culegerea a fost începută de Lambert-li-Cors şi continuată de Alexandre de Paris. Versul alexandrin a fost metrul dominant în poezia franceză până în sec. al XVI-lea, şi a fost mult folosit de Racine şi Comeille. alexandrit, alexandrite, s. n. -piatră semipreţioasă, fină, cu proprietatea remarcabilă de fi verde la lumina zilei şi purpurie la lumină electrică; criso-beiîl. Et.: fr. alexandrite, germ. Alexandrit. A fost descoperită iniţial în 1831, în Munţii Ural, în ziua de naştere a ţarului Rusiei Alexandru II (1818-1881), şi a fost numită în cinstea acestuia. Alexandri-tul era foarte la modă în Rusia imperială atât datorită asocierii cu numele ţarului, cât şi faptului că roşu şi verde erau culorile imperiale. algonkiân, algonkiene, s. n. -eră geologică între arhaic şi paleozoic; precambrian. Et.: fr. algonkien, engl. Algonkiân. Perioada a fost denumită astfel în 1890 de geologul american J. W. Powell după Algonkini, populaţie amerindiană din America de Nord, în prezent trăind în rezervaţii din SUA şi Canada. algoritm, algoritme, s. n. -ansamblu de reguli şi de operatori pentru efectuarea unui sistem de operaţii într-o ordine dată în vederea rezolvării unor probleme de un anumit tip. Et.: fi*, algorithme < fr. veche algorisme < lat. medievală al-gorismus - în Evul Mediu, procedeu de calcul efectuat cu ajutorul cifrelor arabe şi în sistemul decimal. Felul cum se scrie astăzi algoritm, faţă de vechiul şi mai corectul al-gorismus, se datorează influenţei cuvântului gr. arithmos -„număr“. Termenul de algoritm provine în cele din urmă din deformarea numelui lui Abu Jafar Muhammed ibn Musa al-Horezmi (sau al-Kharezmi, al-Kwarizmi) (c.780-c.850), , matematician, astronom şi geograf arab. Lucrările lui Al-Horezmi au introdus sistemul decimal indian, folosirea cifrei zero şi conceptele algebrei în matematica europeană. Este interesant de menţionat că de la cuvântul al-jabr care apare în titlul unui important tratat al său, Kitab al-jabr wa al-muka-bala („Scurtă carte despre calculul prin completare şi reducere“), derivă termenul actual de algebră. alicânte s. n. - soi de viţă-de-vie cu struguri roşietici de 20 Octavian Laiu-Despău mărime mijlocie şi boabe sferice, uniforme; p. ext. vin produs din soiul de viţă-de-vie descris mai sus. Et.: fr., sp. alicante, după Alicante, provincie din SE Spaniei, unde se cultivă acest soi. Aliotmân s. pr. n. - (pop.) turcime. Et.: tc. Aii Osman -„dinastia lui Osman“, v. otoman. almandin s. n. - granat de culoare roşie-brună, folosit ca abraziv sau ca piatră semi-preţioasă. Are aceeaşi etimologie ca şi alabandină (v.). alpin, -ă, alpini, -e, adj. - care aparţine regiunilor muntoase înalte. Et.: fr. alpin, it. alpino < lat alpinus, după Alpes (Alpi), principalul masiv muntos din Europa (înălţimea maximă - vf. Mont Blanc, 4807 m). alsacian, -ă, alsacieni, -e, adj., s. m. - lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, numită şi ciobănesc german. Et: fr.: alsacien - „din Alsacia“, provincie din NE Franţei. Numele de alsacian a fost adoptat pentru a evita asocierea cu denumirea de german, deşi rasa nu are nimic de a face cu Alsacia. altait, altaite, s. n. - mineral de plumb. Et.: fr. altaite, după Altai, munţi din Rusia, unde a fost descoperit. alună, alune, s. f. - fructul alunului. Cuvântul derivă probabil din lat. (nux) abel-lana - „(nucă) din Abella“ (sau Avella), oraş din Campania, Italia. amarilis - plantă erbacee cu bulb şi cu flori mari, colorate în portocaliu, roz sau roşu. Et.: fr. amaryllis < lat. ştiinţifică Amaryllis, după Amaryllis, numele unei păstoriţe amintite în scrierile lui Teocrit, Vergiliu şi Ovidiu. amazonit s. n. - piatră semi-preţioasă şi de ornament, fină, verde şi aproape opacă. Et.: fr. amazonite. A fost descoperită în Rusia şi SUA. La mijlocul sec. al XlX-lea a fost descoperit un mineral asemănător, tot de culoare verde, de-a lungul fluviului Amazon, în America de Sud, şi care a fost numit piatră-de-Amazon sau amazonit. Mai târziu s-a dovedit a fi o varietate de jad, însă numele de amazonit a rămas ataşat pietrei desc6pe-rite mai devreme. americă - denumire dată în trecut unei pânze de bumbac de calitate inferioară. Numele provine de la faptul că, în trecut, negustorii ambulanţi DICŢIONAR DE EPONIME 21 care vindeau această pânză se lăudau că o aduceau de la mari depărtări, tocmai din America, v. şi anglie. americiu, s. n. - element chimic radioactiv artificial. Et.: fr. américium, engl. américium. Este numit după America (prin analogie cu europiu), continentul unde a fost obţinut în 1944 de către patru oameni de ştiinţă americani: Glenn T. Seaborg, Ralph A. James, Leon O. Morgan şi Albert Ghiorso, v. şi europiu. amerindiân, -ă, amerindieni, -e, s. m. şi f. - (la pl.) persoană care aparţine populaţiilor băştinaşe din cele două Americi. Mai sunt numiţi şi indieni sau piei-roşii. Et.: fr. amérindien < America + indien - „indian“. Când Columb a descoperit America la sfârşitul sec. al XV-lea, el a crezut că a găsit un nou drum către Indii, aşa că i-a numit pe locuitori indieni. Mai târziu, pentru a nu exista confuzii cu indienii din India, a fost preferat termenul de amerin-dian. amfitrion, -oână, amfitrioni, -oane, s. m. şi f. - stăpân al unei case; gazdă. Et.: fr. amphitryon, după Amfitrion (gr. Amphitryon), tatăl convenţional al lui Hercule şi soţul Alcmenei în mitologia greacă, în timp ce Amfitrion era plecat la război, Alcmene e vizitată de Zeus, care apare sub înfăţişarea soţului ei. însă în aceeaşi noapte soseşte şi adevăratul Amfitrion. în urma unirii duble cu Zeus şi cu soţul său, Alcmene naşte doi fii: pe Hercule cu Zeus şi pe Iphicles cu Amfitrion. De-a lungul timpului povestea lui Amfitrion a fost pusă în scenă de mai mulţi dramaturgi printre care se numără şi Plaut (sec. II—III î. H.) sau Molière (1668). La un moment dat, în piesa lui Molière, evoluează în acelaşi timp cei doi Amfitrion care îşi dispută dreptul de stăpân al casei. Dând glas opiniei servitorilor şi oaspeţilor, un personaj rezolvă rapid situaţia spunând: Le véritable Amphitryon est VAmphitryon ou Von dîne - „Adevăratul Amfitrion este Amfitrion-ul care ne invită la cină“ (indiferent dacă este sau nu stăpânul casei). Odată cu aceâstă replică memorabilă s-a născut şi un nou nume comun care desemnează o gazdă - amfitrion, v. şi sosie. amoniac s. n. - gaz incolor, sufocant, cu miros înţepător, format din hidrogen şi azot (NH3). Et.: fi*, ammoniac < lat. (sal) ammoniacum - „(sare) 22 Octavian Laiu-Despău din Ammonia“, o regiune din Deşertul Libiei situată în jurul oazei egiptene Siwa, unde se găsea un faimos templu şi oracol al lui Amon (sau Am-mon), zeu din mitologia veche egipteană. Substanţa numită de romani sal ammoniacum era obţinută în această oază şi era preparată prin distilare din urina şi balega cămilelor care veneau aici pentru a se adăpa. amonit, amoniţi, s. m. -moluscă fosilă cu cochilia în spirală sau rectilinie. Et.: fi*. ammonite, după lat. modernă ( femeie care a donat probe de urină pentru experimente. barbotină s. f. - roată a vinciului sau cabestanului având pe coroană şanţuri în care intră zalele lanţului de ancoră. Et.: fr. barbotin, după numele inventatorului, căpitanul de vas francez Benoît Barbotin, care 36 Octavian Laiu-Despău a descris acest mecanism în 1835. barém, bareme, s. n. - 1. Carte, registru etc. care conţine calcule gata făcute; tabele de calcul. 2. Minimum de rezultate care trebuie obţinute pentru a promova un examen sau pentru a putea trece dintr-o etapă de concurs (sportiv) la etapa imediat următoare. Et: fr. barème. Termenul derivă de la numele lui Bertrand François Barrême (1640-1703), matematician francez, expert la Curtea de Conturi din Paris şi autorul unor apreciate lucrări, printre care Livre des comptes faits (1682), un mic manual de aritmetică elementară şi Comptes faits du grand coin-merce (1670), un manual în care putea fi găsit echivalentul unităţilor de măsură din principalele oraşe ale lumii, precum şi cursul monedelor din mai multe state europene. bariş, barişe, s. n. - 1. Broboadă de lână subţire şi foarte uşoară. 2. Stofa fină şi subţire de lână. Et: fr. barège, după localitatea Barèges, din Pirinei în SV Franţei, unde materialul a fost produs prima oară. basc/bască, bascuri/băşti, s. n./s. f. - beretă cu marginile îndoite înăuntru. Et: fr. (béret) basque - „(beretă) bască“, beretă cum poartă ţăranii basci. Bascii alcătuiesc o populaţie ce trăieşte într-o regiune situată în Munţii Pirinei, în Franţa şi Spania, denumită ţara Bascilor. bâsedow/basedow - boală a tiroidei, manifestată prin bul-bucarea ochilor, palpitaţii, insomnii, nervozitate etc. Et.: fr. (maladie de) Basedow, după medicul german Karl Adolf von Basedow (1799-1854), care a descris această afecţiune în 1840. Bolnavul ce suferă de această boală se numeşte basedowian. batist s. n. - ţesătură fină şi subţire de bumbac sau de in. Et: fr. batiste. Cuvântul derivă, potrivit unei ipoteze, de la numele lui Baptiste de Cambrai, un ţesător din sec. al XEQ-lea din Franţa, despre care se spune că ar fi fost primul fabricant. Batistă, cu sensul „bucată mică, pătrată de pânză folosită la ştersul nasului sau al feţei“ reprezintă o evoluţie semantică românească, v. şi chembrică. batologie s. f. - repetiţie de cuvinte, fraze sau idei inutile şi plictisitoare. Et.: it., ngr. battologia, după numele regelui Battos I (Aristoteles) (631- 599 î. H.), întemeietorul vechiului oraş-stat grec Cirene DICŢIONAR DE EPONIME 37 de pe litoralul Africii de N (pe teritoriul actual al Libiei). Potrivit istoricului antic grec Herodot, Battos era bâlbâit şi repeta adesea acelaşi cuvânt. baud (pr. bo) s. m. - unitate de măsură a vitezei de semnalare, în liniile de transmisie. Et.: fr. baud. A fost introdusă în 1929 şi a fost numită în cinstea lui Emile Maurice Jean Baudot (1845-1903), inginer francez, inventatorul telegrafului imprimator care îi poartă numele (1874) şi al unui aparatde transmisie automat (1894). bauxită s. f. - rocă sedimentară, sub formă de mase compacte, exploatată ca sursă de aluminiu. Et.: fr. bauxite, după Les Baux-de-Provence, un sat lângă Arles în S Franţei, unde au fost semnalate primele zăcăminte de bauxită în 1821. bazalt, bazalturi, s. n. - rocă vulcanică de culoare închisă. Et.: fr. basalte < lat. basaltes, variantă a lui basanites, care însemna, potrivit unei ipoteze, „(piatră) din Basan“, numele unei regiuni din Palestina, unde putea fi găsit acest tip de rocă. Baznâ - numele unei rase de porci. îşi trage numele de la localitatea Bazna din judeţul Sibiu. bărăgan, bărăganuri, s. n. -şes întins, prezentând caractere de stepă, secetos vara şi cu viscole iama. După Bărăgan, zona estică a Câmpiei Române, cuprinsă între văile Mostiştei, Dunării, Buzăului şi regiunea subcarpatică, câmpie mare, aridă, cu climat de stepă. bârsană, bârsane, s. f. - 1. (Despre oi) cu lâna lungă şi aspră. 2. (Despre lâna acestor oi) lungă şi aspră. Et.: ţara Bârsei, regiune din SE Transilvaniei, locul de origine al unei rase de oi. becquerel s. m. - unitate de măsură pentru activitatea unei surse radioactive. Et.: fr. becquerel. A fost adoptată în 1975 şi a fost numită în onoarea lui Henri Antoine Becquerel (1852-1908), fizician francez. Becquerel a rămas faimos prin descoperirea în 1896 a fenomenului de radioactivitate la uraniu. în 1903 a obţinut Premiul Nobel pentru fizică alături de Pierre şi Marie Curie. Tot după numele său, un mineral radioactiv de uraniu a fost numit becquerelit. begonie, begonii, s. f. - plantă ornamentală cu flori frumoase şi frunze mari, de diferite culori. Et.: fi*, bégonia < lat. ştiinţifică Bégonia. Genul a fost botezat în 1690 de bota- 38 Octavian Laiu-Despău nistul Charles Plumier în cinstea contemporanului său, Michel Begon (1638-1710), intendent general al coloniei franceze Saint-Domingue (în prezent Haiti) din Marea Caraibilor. Ca botanist amator, Begon s-a ocupat cu studiul plantelor din insulă. Printre plantele găsite era şi cea numită acum în cinstea lui. Mai târziu el a adus begoniile înapoi în Franţa unde le-a prezentat botaniştilor şi horticultorilor vremii. bel, beli, s. m. - unitate de măsură ce serveşte la evaluarea intensităţii unui sunet. în mod uzual se utilizează submultiplul decibel. Et.: fr. bel. Unitatea a fost numită în onoarea lui Alexan-der Graham Bell (1847-1922), inventator şi fizician american de origine scoţiană. El a efectuat cercetări privind fiziologia auzului care l-au condus la inventarea telefonului (1876). belinogrâf, belinografe, s. n. - aparat care permite transmiterea la distanţă a unor fotografii, texte, desene etc. prin reţeaua telefonică obişnuită (belinograme). Et.: fr. belino-graphe, după Edouard Belin (1876-1963), inginer şi fizician francez, cel care a inventat acest aparat în 1907 şi a perfecţionat procedeul transmiterii la distanţă a imaginilor fixe. belotă s. f. - joc de cărţi care se joacă pe puncte cu 32 de cărţi, între doi, trei sau patru jucători. Et.: fr. belote. Originea cuvântului este incertă. După părerea unora, belota ar fi fost denumită după un francez, un oarecare F. Belot, care ar fi stabilit primele reguli ale jocului. bemberg s. n. - ţesătură din mătase artificială, folosită ca lenjerie. Et.: Bemberg - denumire comercială, după compania germană JP Bemberg AG, prima care a produs fibrele bemberg. Aceasta îşi are originea într-o mică companie de vopsitorie a firelor textile fondată în 1792 de Kaufmann Johann Peter Bemberg, un negustor din Elberfeld, Germania. bendix, bendixuri, s. n. - mecanism care permite angrenarea pinionului demarorului cu coroana dinţată de pe volantul motorului, la automobile, avioane etc. Et.: (demd-ror) Bendix, după numele lui Vincent Hugo Bendix (1882-1945), inginer şi inventator american care a patentat acest mecanism în 1910. benedictină s. f. - lichior fin, DICŢIONAR DE EPONIME 39 galben, cu gust dulce. Et.: fr. bénédictine < fr. bénédictin -călugăr aparţinând ordinului religios înfiinţat de Sf. Benedict de Nursia (c.480-c.547) în 529 la Montecassino în Italia. Băutura a fost obţinută prima oară în 1510 de călugărul veneţian Don Ber-nardô Vincelli aflat la mănăstirea benedictinilor din Fécamp, în N Franţei. în timpul Revoluţiei Franceze din 1789 mănăstirea a fost distrusă, iar reţeta secretă folosită la prepararea lichiorului s-a pïërdut. în 1863 un comerciant de vinuri, francezul Alexandre le Grand, a regăsit reţeta originală şi a început să fabrice benedictina într-o distilerie înfiinţată pe locul fostei mănăstiri. bengal, bengale, adj. n. - foc. bengal = foc de artificii, puternic şi viu colorat, care se aprinde pe străzi cu ocazia unor serbări populare. Et.: fr. (feu de) Bengale - „(foc de) Bengal“, regiune din India (v. bengali). bengali/bengali, bengali, s. m. - pasăre mică, asemănătoare cu vrabia, cu penajul colorat în albastru sau cafeniu, care trăieşte în regiunile calde ale Africii, Arabiei şi Indiei. Et.: fr. bengali, după bengali, un cuvânt hindi însemnând „originar din Bengal“. Bengal, o fostă provincie indiană, este în prezent o regiune ce corespunde cu Bangladesh şi statul indian Bengalul de Vest. benjamin, benjamini, s. m. -(livr.) cel mai mic copil al unei familii; cel mai tânăr membru al unui grup. Et.: fr. benjamin, după personajul biblic Benjamin, cel mai mic dintre cei doisprezece copii ai lui Iacob şi preferatul acestuia (Facerea, cap. 35, verset 18). bentonit s. n. - rocă sedimentară, argiloasă, cu o mare putere decolorantă. Et.: fr. bentonite. Este numită după Fort-Benton, oraş din Montana, SUA, unde a fost descoperită în straturile geologice din zonă. benzină, benzine, s. f. - amestec de hidrocarburi folosit drept combustibil, solvent etc. Et.: fr. benzine < fr. benjoin -răşină aromatică obţinută dintr-un arbore (Styrax ben-zoin) din Asia de S >şi Indonezia, folosită în parfumerie şi medicină. La rândul său, benjoin derivă, prin sp., it. sau portugheză, din ar. luban djawi - „tămâie de Java“ (de fapt Sumatra), insulă din Indonezia, lu iniţial fiind confundat în limbile romanice cu articolul hotărât. 40 Octavian Laiu-Despău beoţiân, -ă, beotieni, -e, adj., s. m. şi f. - 1. (Locuitor) din Beoţia. 2. (Om) ignorant, lipsit total de preocupări intelectuale. Et.: fr. béotien, după Beoţia, regiune antică din Grecia centrală, aluzie la proasta reputaţie a locuitorilor săi în ochii vecinilor lor -atenienii. bergamotăVpergamotă, s. f. - fructul bergamotierului (Cit- rus bergamia), care conţine în coajă un ulei foarte parfumat. Et.: it. bergamotta, după oraşul şi provincia Bergamo din NV Italiei, unde uleiul a fost comercializat întâia oară. bergamotă2/pergamotă, s. f. - varietate de pere sferice, galbene, zemoase, parfumate şi foarte gustoase. Cuvântul îşi are originea fie în tc. beg armudi - „pere domneşti“ şi influenţat de numele oraşului Bergamo din Italia, fie provine de la Bergama, denumirea turco-arabă a oraşului Pergam din Asia Mică. berginizâre s. f. - procedeu de hidrogenare a unor hidrocarburi grele pentru a obţine hidrocarburi uşoare. Et.: conform fr. berginisation. Metoda a fost pusă la punct în 1921 şi este denumită după inventatorul său, Friedrich Bergius (1884-1949), chimist şi tehnolog german, profesor universi- tar la Heidelberg şi laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1931. berfl s. n. - piatră preţioasă de diverse culori. Et.: fr. béryl, lat. beryllus < gr. berullos < sanscrită vaidurya - „din Vidura“ (în prezent Belur), un oraş din S Indiei, în apropierea căruia au fost descoperite odinioară depozite de pietre preţioase. Din lat. beryllus („berii“) au derivat it. brillare şi fr. briller care înseamnă „a străluci“, precum şi germ. Briile -„ochelari“, deoarece în timpurile medievale lentilele pentru ochelari erau fabricate din berii. Având la bază verbul fr. briller în româneşte s-au format cuvintele briliant (diamant şlefuit), briant (strălucitor), bria (a străluci), briantină (preparat cosmetic). Un element chimic care intră în constituţia berilului a fost denumit beriliu. berk s. m. - rasă ameliorată de porci creată în Anglia, de culoare neagră cu extremităţile albe. Se mai numeşte şi berkç shire < engl. Berkshire (pig\ după Berkshire, un comitat din S Marii Britanii, la vest de Londra. berkéliu s. n. - element chimic artificial, radioactiv. Et.: fr. berkélium, engl. berkelium. DICŢIONAR DE EPONIME 41 -Este numit după Universitatea California de la Berkeley, oraş în V SUA, unde a fost produs în 1949 de Stanley G. Thompson, Albert Ghiorso şi Glenn- T. Seaborg. La rândul său, oraşul a fost numit după filosoful, teologul şi episcopul irlandez George Berkeley (1685-1753), v. şi califomiu. berlină, berline, s. f. - trăsură mare, închisă, în formă de cupeu, cu 4 locuri, la modă în sec. al XlX-lea. Et.: fr. berline, după Berlin, capitala Prusiei ST acea vreme, unde a fost construită prima berlină pe la 1670 de către un arhitect italian aflat în serviciul prinţului elector de Brandenburg, începând din 1928 prin berlină se înţelege un automobil cu caroserie închisă, cu 4 uşi şi 4 geamuri mobile laterale. bermudă, bermude - pantaloni scurţi până la genunchi. Et.: engl. Bermuda (shorts), prin care se înţelegea la început un tip de pantaloni scurţi purtaţi de americanii aflaţi în vacanţă sau care practicau yachtingul în insulele Bermude din V Oceanului Atlantic. La rândul său, arhipelagul a fost botezat în cinstea exploratorului spaniol Juan de Bermudez, care l-a descoperit pe la 1515, v. şi bikini. bernardin - v. Saint-ber-nard. bértâ, berte, s. f. - broboadă croşetată din lână, cu ciucuri, purtată de femei deasupra unui decolteu sau pe umeri. Et.: fr. berthe, după Berthe, prenume feminin francez. Potrivit tradiţiei populare, este vorba despre regina Berthe a Franţei (d. 783), soţia lui Pepin cel Scurt şi mama lui Carol cel Mare, model al femeii sfioase, modeste şi înţelepte. bertilonâj s. n. - sistem de măsurători antropometrice, folosit mai ales în scopul identificării criminalilor. Et.: fr. bertillonnage, după crimi-nologul francez Alphonse Bertillon (1853-1914), care a creat acest sistem în 1880 la Paris. Mai târziu metoda a fost surclasată de identificarea cu ajutorul amprentelor digitale. bertôn, bertoane, s. n. - barcă cu vâsle, din pânză cauciucată, care se poate strânge după ce a servit pe apă. Et.: fr. berthon, numită după inventatorul său, reverendul englez Edward Lyon Berthon (1813-1899). besamél s. n. - sos alb făcut 9 cu smântână. Provine din fr. (sauce) béchamel şi e numit după economistul francez, marchizul Louis de Béchamel (1630-1703), intendent al lui 42 Octavian Laiu-Despău Ludovic al XIV-lea al Franţei. Béchamel era renumit în vremea sa ca un expert într-ale mâncării şi se spune că ar fi inventat sosul care îi poartă numele. biblio- - element de compunere cu semnificaţia „carte“ (ex. în bibliografie, bibliomanie,, bibliotecă etc.). Provine din gr. biblion - „cărticică“, diminutiv din biblos - „carte / papirus“, după Byblos, oraş fenician antic şi port la Marea Mediterană (în prezent Jubayl în Liban), de unde se exportau în Grecia mari cantităţi de papirus în primul mileniu î. H. Byblos a fost cel mai important centru economic şi religios al Feniciei în mileniul 3 î. H. şi în prima jumătate* a mileniului al II-lea î. H. Aici s-a dezvoltat alfabetul fenician care stă la baza actualului alfabet latin. bic s. n. - instrument de scris alcătuit dintr-un tub de pastă colorată cu o mică bilă în vârf; pix. Et.: fr. Bic, numele unei companii franceze întemeiată în 1950 de baronul Marcel Bich (1914-1994), după ce a obţinut patentul unui stilou cu bilă conceput de inventatorul maghiar Lazlo Biro în 1938. Biedermeier (pr. bidărmaier) s. pr. n. - stil de mobilier şi de decoraţie interioară apărut în Germania şi Austria între 1815 şi 1848, caracterizat printr-un aspect solid şi forme simple, armonioase. Iniţial Biedermeier a fost un termen peiorativ deoarece provenea de la numele lui Gottlieb Biedermeier, personaj fictiv, autor de poeme, întruchipare a scriitorului naiv, lipsit de imaginaţie şi a filistinului burghez. El a fost imaginat în 1855 de către scriitorului german Lud-wig Eichrodt (1827-1892). bignonia s. f. - arbore decorativ, cu frunze foarte mari în formă de inimă şi flori albe originar din America sau din Asia. Et.: fr. bignonia < lat. ştiinţifică Bignonia. Genul a fost botezat în 1694 de botanistul francez Joseph Pitton de Toumefort în onoarea lui Abbé Jean-Paul Bignon (1662-1743), protectorul său, preşedinte al Academiei de Ştiinţe şi bibliotecar la curtea regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei. bikini, bikini, s. m. - costum de baie feminin format dintr-un slip şi dintr-un sutien de dimensiuni reduse. Modelul a fost introdus la 5 iulie 1946 de către industriaşul francez Louis Réard. Primul bikini a fost purtat de Micheline Ber-nardini, dansatoare goală la Cazinoul din Paris, toate dicţionar de eponime 43 manechinele profesioniste solicitate înainte refuzând oferta. Moda s-a răspândit cu repeziciune, iniţial pe plajele Rivierei franceze, iar apoi şi în -alte-ţări. Cuvântul provine de la faimosul atol Bikini din insulele Marshall, în N Oc. Pacific, unde marina militară americană a efectuat o serie de teste nucleare, prima detonare având loc la 1 iulie 1946, cu câteva zile înainte de lansarea modelului. De ce minusculul costum de baie francez poartă numele atolului din Pacific nimeni nu ştie cu siguranţă. Se pare că atunci când primele femei au apărut pe plajă purtând bikini, trupurile aproape complet dezbrăcate au avut un efect „exploziv“, similar cu acela produs de detonarea unei bombe atomice. în 1964, în America a apărut moda topless, iar de la bikini s-a format cuvântul mo-nokini (din mono + kini) care desemnează doar jumătatea de jos a costumului, bi-ul din bikini fiind înţeles ca şi prefixul latin bi-, „dublu“, „de două ori“. bilharzie s. f. - vierme parazit care provoacă la om o boală gravă, bilharzioza. Et.: lat. ştiinţifică Bilharzia, după para-zitologul german Theodor Bil-harz (1825-1862), care l-a descoperit şi descris în 1851, în urma unei călătorii în Egipt. biot, bioţi, s. m. - unitate de măsură tolerată pentru intensitatea curentului electric, egală cu 10 amperi. Et.: fr. biot. A fost numită în onoarea lui Jean-Baptiste Biot (1774-1862), fizician şi astronom francez care a adus contribuţii în domeniul electromagnetismului şi al polarizării luminii. Legat de numele său este cunoscută în fizică legea Biot-Savart. Ca un omagiu adus studiilor lui Biot asupra proprietăţilor optice ale unor minerale, J. F. L. Hausmann a botezat în 1847 biotit o mică de culoare neagră, brună sau verde din compoziţia rocilor eruptive, v. şi amper, savart. birmaneză, birmaneze, s. f. -rasă de pisici cu mască specifică şi coadă stufoasă, originară din Asia de SE. Denumirea rasei vine de la Bir mania, stat din Asia de SE. bîsel, bisele, s. n. - dispozitiv folosit la osiile unor locomotive, care ajută la înscrierea lor în curbe. Et.: fr. bissel < engl. Bissell (itruck), după Levi Bis-sell (scris şi Bissel) (c. 1800-1873), inginer american care a inventat acest mecanism în anul 1857. bisturiu, bisturie, s. n. - cuţit 44 Octavian Laiu-Despău special folosit la incizii în operaţiile chirurgicale sau la disecţii. La origine cuvântul derivă, se pare, de la numele oraşului Pistoia (în lat. Pisto-rium, în prezent Pistoja), din Toscana, în V Italiei, faimos odinioară pentru industria metalurgică şi a armurilor. Oraşul era cunoscut pentru lamele de cuţite şi pumnale ce se fabricau aici. Din it. pistorino („din Pistoia“), a derivat cuvântul francez bistorit, amintit deja în 1464, ce desemna un pumnal sau un brici. Mai târziu, din fr. actuală bistouri, am împrumutat şi noi cuvântul bisturiu, v. şi pistol* bizantin, -ă, adj., s. m. şi f. - 1. (Locuitor) din Bizanţ. a 2. (Om) intrigant; perfid, corupt. Et.: fr. byzantin < lat. byzan-tinus - „din Byzantium (Bizanţ)“ (Constantinopol), capitala Imperiului Bizantin (330-1453). Termenul face aluzie la maniera locuitorilor Bizanţului medieval, pasionaţi de discuţii excesiv de subtile, sterile şi fără importanţă, mai ales gramaticale sau teologice (de ex. se punea problema dacă slujbele trebuiau oficiate în latină sau în greacă). Modul de a acţiona în viaţa publică şi particulară prin intrigi, prin subtilităţi inutile sau frivole, a rămas cunoscut sub numele de bizantinism. blacheu, blacheuri, s. n. -piesă de metal care se aplică pe tocul sau pe vârful tălpii încălţămintei pentru a Ie proteja. Et.: engl. blakey, după numele primului producător din a doua jumătate a sec. al XTX-lea, englezul John Blakey din Leeds, Anglia. blugi s. m. pl. - pantaloni strâmţi, confecţionaţi dintr-un material special, foarte rezistent, cu buzunare la spate, pe care de obicei sunt ataşate embleme sau fraze ad-hoc, purtaţi de tineri mai ales. Denumirea e o prescurtare din engl. blue-jeans, după blue -„albastru“ şi jean - „material de bumbac“ < fr. veche Janne(s\ vechiul nume francez al oraşului Genova, port în NV Italiei, uride materialul a fost fabricat prima oară (sec. al XV-lea), fiind folosit la început pentru pantalonii purtaţi de marinarii genovezi. Engl. jeans a dat în româneşte jeanşi (scris şi ginşi) sinonim cu blugi. * bluză, bluze, s. f. - haină pentru partea superioară a corpului. Et.: fr. blouse. Originea cuvântului francez este incertă. O ipoteză îl explică ca derivând din lat. medievală DICŢIONAR DE EPONIME 45 pélwia - „un fel de stofa, provenită din Pelusium“, vechi port pe Nil în Egipt (în prezent TeU el-Farama). bodoni s. n. - caracter de literă-cu contrast mare între liniile de bază şi cele secundare, având picioruşe subţiri şi drepte. Et.: it., germ. Bodoni, după numele tipografului italian Giovanni Battista (Gian-battista) Bodoni (1740-1813), creator de caractere tipografice vestite pentru frumuseţea lor, adoptate de numeroase tipo-i^afîi din Europa. în 1788 a publicat un valoros îndreptar tehnic - Manuale tipografico. boém, -ă, boemi, -e, s. m. şi f. - artist care duce o viaţă de vagabond, de azi pe mâine, manifestându-şi astfel non-comformismul faţă de societate. Viaţa boemă este o viaţă dezordonată, de un romantism desuet, lipsită de mijloace, de siguranţa zilei de mâine. Cuvântul e preluat din fr. bohème,, bohémien, termen aplicat ţiganilor, încă de când şi-au făcut apariţia în sec. al XV-lea, deoarece se credea că veneau din Boemia sau că au intrat în Europa prin această ţară. Boemia este denumirea teritoriului unui vechi stat din Europa centrală, ce se suprapune în prezent părţii occidentale a Cehiei. In sec. al XlX-lea, cuvântul şi-a schimbat în limba franceză sensul pentru a desemna un vagabond, o persoană cu o viaţă şi obiceiuri neregulate, precum viaţa nomadă a ţiganilor cerşetori sau ghicitori. Sensul actual al cuvântului datorează mult şi romanului lui Henri Murger, Scènes de la vie de Bohême („Scene din viaţa de boem“, 1847-1849), care a inspirat mai târziu opera Boema (1896) a lui Puccini. bogdan s. m. - (înv.) moldovean. Cuvântul vine de la prenumele masculin Bogdan, la origine nume slav. Se pare că a fost împrumutat din slavă, fiind denumirea pe care slavii au dat-o în trecut moldovenilor. a boicota, boicotează, vb. I -a refuza în mod organizat orice legături economice sau politice cu o ţară, cu o întreprindere sau o persoană etc. ca ripostă la o anumită acţiune a lor şi în scopul de a le^ izola, cauzându-le astfel prejudicii. Et: fr. boycotter < engl. boycott,, după numele unui proprietar irlandez, căpitanul Charles Cunningham Boycott (1832- 1897). După ce s-a retras din armata britanică, Boycott a fost angajat ca administrator al moşiilor contelui Eme în comitatul Mayo din 46 Octavian Laiu-Despău Irlanda. în 1880 Liga Arendaşilor, dorind o reformă agrară, a propus reducerea taxelor, declarând că proprietarii care refuză să accepte astfel de taxe vor fi ostracizaţi. Căpitanul Boycott a refuzat să se supună acestor revendicări, devenind prima victimă a campaniei de izolare. Lucrătorii şi servitorii l-au părăsit, comercianţii şi negustorii au încetat să-l mai aprovizioneze, corespondenţa i-a fost oprită, astfel încât, după un an, familia Boycott a fost silită să se refugieze în Anglia. Primul „boicot“ a fost deci un succes, întâmplarea a avut un răsunet atât de mare, încât numele nefericitului ofiţer englez a ajuns sinonim cu izolarea şi constrângerea economică. Din engl. boycott, cuvântul s-a răspândit rapid şi în alte limbi, inclusiv în japoneză (boikotto). Substantivul boicot este un derivat regresiv al verbului a boicota. bolivâr/bolivar, bolivari, s. m. - unitate monetară principală în Venezuela. Et.: fr., sp. bolivar, după Simon Bolivar (1783-1830), general şi om politic sud-american. Bolivar a fost unul dintre conducătorii mişcării de eliberare a popoarelor din America Latină de sub dominaţia spaniolă şi a reuşit să elibereze Venezuela, Columbia, Ecuador şi Peru. Congresul Naţional din Venezuela l-a proclamat în 1813 „El Libertador“. în 1825 Peru de Sus a devenit un stat independent, luând numele de Bolivia în onoarea lui Simon Bolivar, care mai târziu a devenit preşedintele acestei ţări. Tot după numele lui Bolivar a fost denumită şi boliviano - unitatea monetară din Bolivia, v. şi sucre. booleână adj. f. - algebră booleana = parte a logicii matematice care cuprinde calculul propoziţiilor, claselor şi relaţiilor. Este denumită după George Boole (1815-1864), matematician şi logician englez, care a întemeiat acest tip de algebră în anii 1850 împreună cu A. De Morgan. Boole a adus contribuţii în domeniul logicii simbolice, algebrei şi teoriei ecuaţiilor diferenţiale. bor do adj. invar. - roşu-închis. Et.: fr. bordeaux, după Bordeaux, oraş în SV Franţei, aluzie la culoarea renumitelor vinuri roşii de Bordeaux. boreâl, -ă, boreali, -e, adj. -din emisfera nordică; septentrional. Et.: fr. boréal, lat. bo-realis < lat. boreas - „vânt de nord“ < gr. Boreas, zeu per- DICŢIONAR DE EPONIME 47 jsonificând vântul de nord în mitologia greacă. borium s. n. - elementul chimic cu nr. 107. A fost produs pe cale artificială în 1.98 f“eter o echipă germană condusă de P. Armbruster şi G. Miinzenberg la Institutul din Darmstadt. Et.: engl., fr. bohrium. Elementul a fost numit în onoarea fizicianului danez Niels Bohr (1885-1962). Profesor la Copenhaga, Bohr a adus numeroase contribuţii în fizica nucleară şi mecanica cuantică: a imaginat modelul atomic, a elaborat teoria fisiunii nucleare şi a emis în 1913 postulatele care îi poartă numele. în 1922 a obţinut Premiul Nobel pentru fizică. borneol s. n. - compus organic obţinut în principal din arborele de camfor din Bor-neo. Et.: fr. bomeole, după Borneo, insulă din Indonezia. boscâr, boscari, s. m. - (reg.) scamator. Cuvântul derivă de la numele lui Bartolomeo Bo-sco (1793- 1862), celebru (la vremea sa) prestidigitator italian, care a avut reprezentaţii în Iaşi în 1826. boson, bosoni, s. m. - denumire generică a particulelor cu spin întreg (foton, mezon etc.) care se supun statisticii Bose- Einstein. Et.: germ. Boson, engl. boson, după numele fizicianului indian Satyendra Nath Bose (1894-1974). Bose a elaborat în 1924 bazele statisticii cuantice aplicată iniţial la fotoni, iar ulterior aplicată şi la bosoni de către A. Einstein, de unde şi numele de statistică Bose-Einstein. boston1, bostonuri, s. n. -vechi joc de cărţi asemănător cu whist-ul. Et.: fi*, boston. Jocul a fost imaginat în 1775 de marinarii francezi care participau la asediul oraşului Boston din NE Americii, aflat atunci în mâinile englezilor, în timpul Războiului de Independenţă. Termenii tehnici ai jocului sunt termeni de asediu. b6ston2, bostonuri, s. n. -dans lent în mişcare ternară, asemănător valsului. Et.: fr., engl. boston, după oraşul american Boston, de unde este originar şi de unde a fost introdus în Europa în 1874. boston3 s. n. - presă manuală pentru imprimarea cărţilor de vizită, a ferparelor, a afişelor de format redus. Et.: germ. Bostonipresse) - „presă de Boston“, oraş din NE SUA, unde a fost fabricată. bovarism s. n. - stare de insatisfacţie a unei persoane faţă de propria condiţie şi care 48 Octavian Laiu-Despău tinde să-şi făurească o personalitate fictivă, ideală, corespunzătoare cu aspiraţiile sale. Et.: fi*, bovarysme. Termenul a fost creat şi pus în circulaţie de filosoful fiancez Jules de Gautier într-un eseu din 1892 (Le Bovarysme. La Psychologie dans Vœuvre de Flaubert), cu referire la Emma Bovary, eroina titulară a romanului Madame Bovary (1857) scris de prozatorul francez Gustave Flaubert (1821-1880). Emma Bovary era căsătorită cu un medic de ţară în provincia Normandia. Aspirând spre o viaţă mai romantică şi mai sofisticată ea este atrasă în vâltoarea unor aventuri amoroase. Când Léon, al doilea iubit al ei, o părăseşte, romantismul comun al eroinei se spulbera în faţa mediocrităţii vieţii şi a bărbaţilor, ajungând în cele din urmă la decădere morală şi la un sfârşit tragic: sinuciderea. Alte derivate de la numele eroinei sunt adjectivul bovaric şi verbul a bovariza. box s. n. - piele de bovine special prelucrată pentru încălţăminte şi diverse obiecte de marochinărie. Et: fr., engl. box(-calf ), după Joseph Box, un cizmar din Londra din sec. al XEX-lea. bradford s. n. - sistem englezesc de clasificare a lânurilor, după calitate, în cifre care reprezintă numărul de sculuri obţinute dintr-o livră de lână. Et.: engl. bradford, după oraşul Bradford situat în centrul Marii Britanii, un mare centru al industriei lânii. Brahma s. pr. f. - rasă de găini grele originară din Asia. îşi trage numele de la fluviul Brahmaputra din Asia, ce trece prin China, NE Indiei şi Bangladesh. braiDe (pr. brai) - scriere în relief utilizată de nevăzători adoptată în lumea întreagă. Poartă numele profesorului şi inventatorului francez Louis Braille (1809- 1852). Devenit orb la vârsta de 3 ani în urma unui accident, el a urmat o şcoală pentru nevăzători unde a perfecţionat (1834) un sistem de scriere şi tipărire format din puncte proeminente, care permite nevăzătorilor să descifreze textul prin pipăire. Braille a rămas în şcoală ca profesor şi şi-a folosit veniturile pentru a tipări cărţi în noul alfabet. Prima carte tipărită în sistemul Braille a fost „Istoria Franţei“. Derivat: - braillogrămă (pr. braio-gramă), braillograme, s. f. -comunicare transmisă pentru DICŢIONAR DE EPONIME 49 nevăzători utilizând sistemul Braille. brand, branduri, s. n. - (înv.) aruncător de proiectile; p. ext. proiectilul respectiv. Numele -previne de la modelul de mor-tiere franţuzeşti folosit în al Doilea Război Mondial, denumit Brandt, după francezul Edgar Brandt (1889-1960), care l-a proiectat. Brandt a a realizat obiecte de artă din fier foarte apreciate, dar a fost şi un important fabricant de arme. Brandenburg, brandenbur-guri, s. n. - şnur sau găitan care se coase ca podoabă pe pieptul unor haine, în dreptul butonierelor. Et.: fr. brande-bourg, care la început însemna o haină împodobită cu galoane purtată odinioară de către soldaţii armatei din Brandenburg, veche provincie istorică din Germania, v. şi ban-draburcă, găitan. braşoavă, braşoave, s. f. -minciună, palavră. Cuvântul provine evident de la oraşul Braşov, însă felul în care s-a trecut de la numele propriu la cel comun nu este tot atât de clar. Potrivit opiniei celei mai răspândite, negustorii braşoveni de odinioară, ducându-şi marfa de proastă calitate la ţară, o prezentau cu tot felul de laude şi reclame deplasate şi exagerate. Totuşi această explicaţie nu corespunde cu adevărul istoric, Braşovul fiind cunoscut ca un producător de marfa de calitate superioară. Conform altei ipoteze, mai plauzibilă, braşoavele erau un fel de covrigi cu sare care se produceau la Braşov. De aici s-a trecut la sensul de „palavre, minciuni gogonate“ (similar cu expresia a vinde gogoşi, cu acelaşi înţeles). în trecut, mărfurile tipice de Braşov (în special fierărie), precum şi prăvălia negustorilor care le vindeau purtau numele de braşovenie (în mod similar s-a format şi termenul lipscănie - v. lipscan). braşoveâncă, braşovence, s. f. - căruţă sau trăsură mare şi încăpătoare, cu coviltir. Denumirea vine de la oraşul Braşov, de unde proveneau aceste trăsuri. Braşoveanca a fost introdusă în 1841 ca mijloc de transport pentru serviciul de poştă. Cuvântul braşoveancă mai are şi sensul de „ladă de zestre“. braunlt s. n. - mineral cu luciu semimetalic, constituind o importantă sursă de mangan. Et.: fr. braunite. A fost denumit în cinstea mineralogului şi naturalistului german Kam-merath Braun (1790-1872). 50 Octavian Laiu-Despău brăileânca s. f. art. - dans popular românesc asemănător cu hora, răspândit în jurul Brăilei, oraş în E Câmpiei Române, port la Dunăre. breaza s. f. art. (sau ca-la-Breaza) - dans popular românesc, răspândit în zona subcarpatică munteană şi în S Transilvaniei, cu ritm sincopat. Este denumit după oraşul Breaza din judeţul Prahova. breton, bretoane, s. n. - păr lăsat pe frunte şi tăiat în linie dreaptă. Et.: fr. (a la) breton -„(în felul) bretonilor", care obişnuiau să pună o strachină pe cap, retezând părul împrejurul marginilor. Bretonii sunt descendenţi ai vechilor celţi şi alcătuiesc o populaţie ce ocupă Peninsula Bretagnetlin NV Franţei, cuprinsă între Oc. Atlantic şi Marea Mânecii. brewster - unitate de măsură tolerată a constantei fotoelas-tice. Et.: engl. brewster. A fost numită în cinstea fizicianului scoţian Sir David Brewster (1781-1868). Brewster a studiat polarizaţia şi dubla refracţie în cristale, a descoperit legile polarizării prin reflexie, a inventat caleidoscopul, un polarimetru şi un tip de stereo-scop. bristol s. n. - hârtie albă, lucioasă, de calitate supe- rioară, din care se fac coperţi de cărţi şi cărţi de vizită. Et.: fr. bristol < engl. Bristol (board) - „(carton) de Bristol“, oraş în SV Marii Britanii, unde se fabrică această hârtie de la începutul sec. al XtX-lea şi poate chiar dinainte. bromeliacée s. f. pl. - familie de plante din ţările tropicale, având ca tip ananasul. Et.: fr. broméliacées < lat. ştiinţifică Bromelia - un tip de ananas, botezat de naturalistul suedez Linné în onoarea compatriotului său, botanistului Olaf Bromel (1639-1705), autorul lucrării Flora oraşului Gôte-borg. bronz - aliaj al cuprului cu unul sau mai multe metale, rezistent la coroziune şi cu variate utilizări tehnice. Et.: fr. bronze < it. bronzo < lat. medievală bronzium, probabil din lat. (aes) Brundusinum -„(aramă/bronz) din Brun-disium“ (actualul Brindisi), un mic oraş şi port la Marea Adriatică, în SE Italiei, unde erau confecţionate obiecte din bronz. * browniână (pr. brauniană) adj. f. mişcarea browniână -mişcare neîncetată a particulelor microscopice, aflate în suspensie într-un lichid, datorată agitaţiei moleculare. Et.: fr. brownien, după numele bo- DICŢIONAR DE EPONIME 51 ţanistul scoţian Robert Brown (1773-1858), care a observat această mişcare dezordonată la microscop în 1827. browning (pr. brăuning), browninguri, s. n. - pistol automat cu încărcătorul în mâner. Et.: engl. Browning, după inventatorul său, John Moses Browning (1855-1926), constructor american de arme de foc. Pistolul a fost patentat în 1896 în Belgia şi se află şi în dotarea armatei române. arbust din Abisinia, descoperit de către James Bruce (1730-1794), călător şi explorator scoţian care a cercetat izvoarele Nilului Albastru. buhur, buhururi, s. n. - (înv.) stofă de lână fină sau de mătase. Et.: tc. buhur, probabil după Buhara, oraş din Uzbekistan, de unde era adusă odinioară stofa. bujie, bujii> s. f. - dispozitiv de producere a scânteii electrice pentru aprinderea carburantului motoarelor cu explozie. Cuvântul e preluat din fi*, bougie, care iniţial avea sensul de „ceară fină pentru lumânări“, apoi doar de „lumânare“. Ceara era adusă din Bougie, oraş din N Algeriei (în prezent Bejaia), port la Marea Mediterană, unde era produsă şi exportată. bulgărie, bulgării, s. f. - (reg.) grădină sau teren cu culturi de zarzavat. Numele se explică prin ocupaţia preferată de bulgarii ce veneau în Muntenia şi Moldova. Tot de la numele poporului bulgar derivă şi bulgăreasca, denumirea unui dans popular. bulughmă, bulughine, s. f. -(reg.) cartof. Et.: probabil maghiară borgonya, după Bourgogne (Burgundia), o bruceloză s. f. - boală contagioasă transmisă omului de la unele animale domestice, care se manifestă prin febră mare, prin dureri de cap, transpiraţii, mărirea splinei etc. Et.: fi*, brucellose < lat. ştiinţifică Brucella, numele agentului infecţios, o bacterie numită după medicul scoţian de origine australiană Sir David Bruce (1855-1931). După ce şi-a obţinut doctoratul la Edin-burgK, Bruce a intrat în armata regală ca şi chirurg şi a fost trimis în Malta unde în 1887 a descoperit agentul infecţios al febrei de Malta, denumită ulterior bruceloză. bruclnă s. f. - alcaloid foarte toxic extras din nuca vomică, utilizat în medicină şi farmacie. Et.: fi*, brucine < lat. ştiinţifică Brucea, numele unui 52 Octavian Laiu-Despău regiune din E Franţei, de unde se importau cartofi, v. şi barabulă. bungalow (pr. bungalou\ bungalow-uri, s. n. - locuinţă din lemn sau împletitură de trestie, cu un singur etaj şi înconjurată de verande şi de vegetaţie. Et.: engl. bungalow, cuvânt derivat de la Bangla (Bengal), fostă provincie indiană, în prezent o regiune ce corespunde cu Bangladesh şi statul indian Bengalul de Vest. Primele bungalovuri au fost construite de europeni în India în sec. al XEX-lea. v, şi foc bengal, bengali. burb6n s. n. - whisky distilat din porumb şi secară. Et.: engl. bourbon9 după comitatul Bourbon din Kentucky, SUA, unde a fost produs iniţial spre sfârşitul sec. al XVTII-lea. bursă, burse, s. f. - instituţie a economiei de piaţă unde se negociază şi se tranzacţionează titluri de valori mobiliare, valute, mărfuri căutate foarte mult etc. Et.: fr. bourse. Originea cuvântului este obscură. Potrivit unor surse, provine de la numele familiei Van der Burse (sau Buerse, Borsa) din Brugge în NV Belgiei, care deţinea un hotel unde se întruneau adesea negustorii în sec. al XVI-lea pentru a stabili legături de afaceri sau pentru a afla ultimele noutăţi comerciale. c cabotin, -ă, cabotini, -e9 s. m. şi f. - persoană care urmăreşte succese uşoare prin mijloace ieftine. Iniţial cuvântul avea sensul de actor lipsit de talent, dar afectat şi înfumurat, care urmăreşte să obţină efecte teatrale cu mijloace facile, de prost gust Et: fr. cabotin. în trecut, în Franţa, cuvântul desemna un simplu actor ambulant, probabil după Cabotin, numele unui celebru comedian ambulant, director de teatru şi şarlatan din timpul lui Ludovic al Xm-lea (1610-1643). cadmie s. f. - oxid de zinc impur, care se depune pe pereţii furnalelor sau cuptoarelor în care se elaborează zincul. Et: fr. cadmie < lat cad-mia - „oxid de zinc44 < gr. kadmeia (ge) - „pământ din Cadmea“ (citadela oraşului Teba), deoarece minereul de zinc era extras în apropiere de Teba. Conform unei legende din mitologia greacă, Cadmos (sau Cadmus, Kadmos) a fost un prinţ fenician care a ucis un dragon şi apoi a semănat un ogor cu dinţii fiarei. Din această sămânţă a răsărit o armată de războinici care s-au luptat între ei până au rămas doar cinci. Cu ajutorul acestor cinci oameni, Cadmos a întemeiat cetatea Teba, numită şi Cadmea în onoarea sa. După lat. cadmia a fost numit şi elementul chimic cadmiu, deoarece acest metal se găseşte adesea în asociere cu zincul. Tot din lat. cadmia9 prin-tr-o evoluţie fonetică destul de obscură, provine şi cuvântul calamină - reziduu provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă, care se depune pe pereţii interiori. caiafă, caiafe, s. f. - persoană făţarnică, ipocrită. Cuvântul face aluzie la cunoscutul personaj biblic Caiafa, mare preot al iudeilor între anii 18-36. In Noul Testament, Ioan, cap. 18, se spune că Iisus Hristos a fost trimis la judecată în faţa lui Ana (sau Anna), socrul lui Caiafa. Şovăind să-l judece pe Hristos, Ana l-a trimis în faţa lui Caiafa. La 54 Octavian Laiu-Despău rândul său, Caiafa l-a trimis pe Hristos la procuratorul roman Pilat din Pont. De aici a rămas şi expresia a trimite de la Ana la Caiafa, cu sensul de „a trimite (un solicitator) dintr-un loc în altul (purtându-1 cu vorba)“. calambur, calambururi, s. n. - joc de cuvinte întemeiat pe echivocul ce rezultă din asemănarea ca formă a unor cuvinte deosebite ca sens. Provine din fr. calembour a cărui origine nu a fost stabilită cu certitudine. Potrivit unor opinii, cuvântul ar deriva de la „Glumeţul din Kahlenberg“, al cărui nume era Wigand von Theben, un personaj din Tyll Eulenspiegel, o povestire populară comică germană. Acesta era un conte, ambasador german la curtea lui Ludovic al XV-lea (1715-1774) al Franţei, care nu stăpânea bine limba franceză. Din această cauză el pronunţa incorect şi stâlcea cuvintele, provocând râsul celor din jur. Totuşi, nu există argumente solide care să susţină această etimologie. calammă - v. cadmiu. calaverit s. n. - telurură naturală de aur, ce conţine şi argint. Et.: fr. calaverite. Mineralul este denumit după comitatul Calaveras, din Califor- nia, SUA, unde a fost descoperit în 1861. calcedônie s. f. - varietate de silice, translucidă sau colorată, mult folosit în Antichitate ca piatră semipreţioasă, la confecţionarea unor bijuterii, obiecte de artă etc. Et.: fr. calcédoine < lat. c(h)alce-donius < gr. khalkedon, probabil după Chalcedon, oraş antic din NV Asiei Mici, în apropierea actualului Istanbul, de unde se spune că provenea. calicô s. n. - pânză care imită pielea, folosită mai ales la legarea de cărţi. Et.: engl., fi*. calico, după Calicut (în prezent Kozhikode), oraş şi port în SV Indiei, de unde era exportat acest material. în sec. "al XVI-lea Calicut era al doilea port ca importanţă din India pentru comerţul european, după Goa. californiu s. n. - element chimic artificial, radioactiv. Et.: engl., fr. californium. A fost numit după Universitatea California de la Berkeley, oraş în V SUA, unde a fost obţinut în 1950 de echipa condusă de Glenn T. Seaborg, v. şi berkeliu. calvados s. n. - rachiu distilat din cidru. Et.: fr. calvados. Băutura poartă numele departamentului Calvados din N DICŢIONAR DE EPONIME 55 Franţei, unde se fabrică după o tradiţie foarte veche. calvar, calvaruri, s. n.- suferinţă, durere îndelungată; încercare grea. Et.: fr. calvaire, -lafc-Calvarium, după calva -„craniu“, calchiat după ebraicul Golgotha („Că-păţâna“), numele unei coline de lângă Ierusalim, unde, potrivit Bibliei, Iisus Hristos a fost crucificat CMatei, cap. 27, verset 33), v. şi golgotă. cambriân s. n. - prima perioadă a epocii paleozoice, în care au apărut vieţuitoarele. Et.: fr. cambrien. A fost numită în 1836 după Cambria, numele latinizat al ţării Galilor, unde s-au studiat straturile geologice aparţinând acestei perioade. camélie, camelii, s. f. - arbust decorativ cu frunze totdeauna verzi, cu flori mari, albe sau roşii, originar din Asia. Et.: fr. camélia < lat. ştiinţifică Ca-mellia, după numele farma-cologului şi botanistului austriac Georg Joseph Kamel (1661-1706), cunoscut şi sub forma latinizată, Camellus. Călugăr iezuit, Kamel a fost trimis ca misionar în Filipine şi a făcut cunoscută în Europa flora acestor insule, în special planta numită „bobul Sfântului Ignaţiu“, din care se extrage stricnina şi „trandafirul japo- nez“, botezat ulterior camelie de către botanistul suedez Linné. camembért (pr. camanber) s. n. - brânză fermentată, moale, grasă, preparată din lapte de vacă, produsă mai ales în Normandia (NV Franţei). Et.: fr. camembert, după localitatea Camembert, din Normandia, unde acest tip de brânză a fost fabricat iniţial în 1791. campanilă, campanülâ - v. cumpănă. canadiănă, canadiene, s. f. -haină de vânt scurtă, făcută dintr-un material impermeabil. Et.: fr. canadienne, după Canada. A fost inspirată de vestele purtate de vânătorii de animale cu blană din Canada. canâr, canari, s. m. - mică pasăre cântătoare, migratoare, cu pene variat colorate. Et.: fr. canari < sp. canario, după Canarias, numele spaniol al Insulelelor Canare, dş unde este originară. Insulele Canare alcătuiesc un arhipelag situat în Oc. Atlantic, în largul coastelor de NV ale Africii. Numele insulelor a fost dat de romani: Canariae Insulae -„Insulele Câinilor“ datorită faptului că pe una din insule trăia o rasă de câini mari. Câinii nu erau indigeni insulei, 56 Octavian Laiu-Despău ci au fost aduşi de către cuceritori din Africa. canibal, canibali, s. m. - sălbatic care mănâncă came de om. Et.: fi*., it. cannibale, sp. canibal, după Canibales, termen folosit de Cristofor Co-lumb, derivat de la Caniba, nume dat în limba arawak populaţiei de Caribi (sau Caraibi) care trăiau în insulele Antilele Mici pe vremea con-chistei spaniole şi despre care se spunea că erau antropofagi. caniculă, canicule, s. f. -căldură dogoritoare, specifică celor mai fierbinţi zile de vară. Et.: fr. canicule < lat. canicula, după Canicula („Căţelul“), alt nume al lui Sirius, principala stea din constelaţia Câinele Mare. Numele de caniculă a fost dat perioadelor foarte calde deoarece, acum 3000 de ani, Sirius răsărea şi apunea împreună cu Soarele în primele zile ale lui iulie, iar anticii îi atribuiau o influenţă nefastă, datorită bolilor provocate de căldură. în prezent, datorită fenomenului numit precesie, perioada în care Sirius şi Soarele răsar împreună este dincolo de zilele caniculare din plină vară. canopă, canope, s. f. - vas funerar din Antichitate care avea modelat pe capac un cap de om sau de animal şi în care se păstrau măruntaiele morţilor. Et: fr. canope < lat. Canopus, după Canopus, vechi oraş din Egipt în Delta Nilului (azi Abukir), unde au fost descoperite astfel de vase. cantal s. n. - varietate de brânză preparată după o reţetă franţuzească. Et.: fr. cantal, după locul de provenienţă, regiunea Cantal din centrul Franţei. cantalup, cantalupU s. m. -varietate de pepene galben, foarte dulce şi cu coaja groasă. Et.: fr. cantaloup, după Can-talupo (Cantaluppi), vilă papală în apropiere de Roma, unde s-a cultivat prima oară acest soi, fiind introdus din Armenia. canter s. n. - galop de încercare, scurt şi uşor. Cuvânt englez, abreviere din Canterbury gallop (sau pace) - „galop (sau pas) de Canterbury“, cu referire la mersul lent al cailor pelerinilor ce mergeau să viziteze mormântul sfânt al martirului Thomas Becket din celebra catedrală din Canterbury, un oraş situat în SE Marii Britanii. caolm s. n. - rocă argiloasă albă sau uşor colorată, folosită în industria ceramicii, a sticlei, în medicină. Et.: fr. kaolin < chineză kaoling, după Gaol- DICŢIONAR DE EPONIME 57 ing („Dealul înalt“), numele unui munte situat la NV de oraşul Jingdezhen în SE Chinei, unde au fost descoperite primele zăcăminte de kaolin încă din Antichitate. caracul (pr. caraciil) (1) s. m., (2) caraculuriy s. n. - 1. Rasă de oi din Asia Centrală, ai căror miei au blana lungă şi buclată. 2. Blăniţă de miel aparţinând acestei rase din care se fac paltoane, căciuli etc. Et.: fr. caraculy după Karakul, toponim comun în Asia Mică, regiune de unde este originară rasa, v. şi astrahan. caraghios, -oâsă, caraghioşi, -oase, adj. - care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să fie luat în serios. Odinioară, caraghios sau caraghioz desemna un măscărici de la curţile domneşti din Tara Românească si »9 » din Moldova. Et: tc. Karagoz (literal „Ochi negru“), personaj comic, măscărici din teatrul popular turc. Needucat, dar înzestrat cu isteţime înnăscută, Karagoz poartă un turban enorm, care, atunci când este doborât, îi dezvăluie capul complet chel, fapt ce provoacă râsul de fiecare dată. caragialesc, -eâscă, cara-geleşti, adj. - burlesc, exagerat; comic şarjat. Adjectivul derivă de la numele lui Ion Luca Caragiale (1852-1912), dramaturg şi prozator român, în scrierile sale {D-ale car-navalului, O scrisoare pierdută, Momente, Schiţe uşoare ş. a.) autorul satirizează moravurile sociale şi politice ale epocii, utilizând comicul de situaţie şi limbaj, burlescul, precum şi un umor tipic, in-confundabil.\, v. şi mitică. cardân, cardane, s. n. -sistem de suspensie sau de articulaţie, care permite uneia dintre părţile lui să-şi păstreze o anumită poziţie sau direcţie indiferent de mişcările suportului ei. Et.: fr. cardan, după numele lui Gerolamo Car-dano (1501-1576), matematician, mecanicist, medic, astrolog şi filosof renascentist italian. Cardano a studiat mişcarea proiectilelor, proprietăţile pârghiilor fizice şi a stabilit formula pentru rezolvarea ecuaţiilor de gradul 3. S-a ocupat de articulaţii şi de transmisii, iar în 1550/în lucrarea sa De subtilitate rerum („Subtilitatea lucrurilor“), a descris un sistem ingenios de suspensie mecanică, denumită, mai târziu, suspensie car-danică, după numele său. cârdigan, cardigane, s. n. -jachetă de sport cu mâneci lungi, încheiată cu nasturi în 58 Octavian Laiu-Despău faţă. Et.: fr., engl. cardigan, după numele ofiţerului englez de cavalerie James Thomas Brudenell, al 7-lea conte de Cardigan (1797-1868). Haina a fost purtată prima oară de către soldaţii englezi în timpul iernii geroase din Crimeea. Contele de Cardigan a fost cel care a condus atacul Brigăzii Uşoare în timpul faimosului Război al Crimeii, lângă satul Balaclava, la 25 octombrie 1854. cariatidă, cariatide, s. f. -statuie reprezentând o femeie care susţine o cornişă, o intrare etc., înlocuind o coloană. Et.: fr. cariatide, lat. caryatides < gr. karyatides - „femei din Caryae“, un oraş din Laconia, în S Greciei. Cariatidele erau dansatoare şi fecioare-preotese ale zeiţei Artemis, supranumită Caryatis, deoarece la Caryae se găsea un faimos templu închinat ei, v. şi atlant. cariocă, carioci, s. f. - instrument pentru scris în formă de creion, având în interior o fâşie de pâslă îmbibată cu tuş de diferite culori. Et.: Carioca, denumirea comercială a unui stilou cu vârf moale lansat pe piaţa românească în anii ’60 de firma italiană Universal carlln, carlini, s. m. - rasă de câini de agrement de talie mică, cu botul scurt şi negru, numită şi mops. Et.: fr. carlin, după numele actorului italian Carlo Bertinazzi, zis Carlin (1713-1783), care, din 1742 şi până aproape de moartea sa, a jucat la Teatrul Italian din Paris în rolul Arlechinului, purtând o mască neagră. carmaniolă, carmaniole, s. f. - 1. Cântec şi dans francez din timpul revoluţiei franceze. 2. Vestă scurtă purtată în timpul revoluţiei franceze. Et.: fi*, carmagnole, numele dat unui fel de jachetă purtată în sec. al XVE-lea şi al XVIII-lea în SE Franţei, unde a fost introdusă de italienii veniţi din Carmag-nola, un oraş din Piemont în NV Italiei. Carmaniola a fost adoptată în Franţa de către * revoluţionari după 1792, şi de la ea vine numele „Carmaniola“ (în fr. La Carmagnole), un cântec cu autor necunoscut pe care revoluţionarii îl cântau şi îl dansau la Paris. carmelit, -ă, carmeliţi, -te, s. m. şi f. - călugăr catolic care aparţine unui ordin religios din sec. al XH-lea. Et.: fr. carmélite, după Cârmei, munte din Palestina, aproape de actalul port Haifa, locul unde s-a constituit ordinul într-o comunitate de eremiţi, pe la 1155. carnabât s. n. - rasă de oi cu DICŢIONAR DE EPONIME 59 lâna semifină, de culoare roşcat-cafenie, având carnea fără miros caracteristic. Et.: bg. karnabat. îşi trage numele de la localitatea Karnabat din JL-Bulgariei, de unde este originară. carnalit s. n. - amestec natural de clorură de potasiu şi de magneziu, folosit ca în- grăşământ chimic. Et.: fr. car-nalite. Este numit în onoarea lui Rudolf von Carnali (1804-1874), inginer german al minelor. carnotit s. n. - mineral de uraniu şi vanadiu, puternic radioactiv. Et.: fr. camotite. A fost numit în cinstea lui Mărie Adolphe Carnot (1839- 1920), chimist şi inspector general francez al minelor. caronâdă, caronade, s. f. -vechi tun naval de calibru mare, scurt, făcut din fontă. Et.: fr. caronade < engl. car-ronade. Arma îşi trage numele de la uzina metalurgică Car-ron de lângă Falkirk, în NE Marii Britanii (Scoţia), unde a fost fabricată iniţial în 1779. carst, carsturi, s. n. - eroziune a calcarelor şi a ghipsurilor de către apă, însoţită de formarea de pâlnii, peşteri sau râuri subterane. Relieful astfel format poartă denumirea de relief carstic. Et.: fr. karst, germ. Karst, după Karst (în it. Carso, în slovenă Kras), numele german al unei regiuni de platouri calcaroase din SV Sloveniei, pe coasta orientală a Mării Adriatice, unde astfel de formaţiuni au fost studiate pentru prima oară. carter, cartere, s. n. - înveliş metalic de protecţie care acoperă anumite părţi în mişcare ale unui motor. Et.: fr. carter, diipă mecanicul englez J. Har-rison Carter (d. 1903), care prin 1889 a realizat o carcasă ce conţinea o mică baie de ulei pentru lubrifierea lanţului de la bicicletă. Ulterior învelişul a fost folosit şi la vehiculele cu motor. cartezian, -ă adj. coordonate carteziene - sistem de numere care definesc poziţia unui punct în raport cu două sau trei axe perpendiculare între ele. Et.: fr. coordinées cartésiennes, după Renatus Cartesius, numele latinizat al lui René Descartes (1596-1659), filosof, matematician şi om de ştiinţă francez, care le-a introdus (1637) la studiul curbelor plane. Descartes este considerat unul dintre întemeietorii filosofiei modeme. El este autorul celebrei afirmaţii filosofice Cogito ergo sum -„Cuget deci exist“. în matematică şi fizică a adus 60 Octavian Laiu-Despău contribuţii remarcabile: a pus bazele geometriei analitice, a introdus, printre primii, noţiunile de funcţie şi mărime variabilă, a descoperit legea refracţiei luminii şi a formulat legea conservării-impulsului. Produsul cartezian al două mulţimi reprezintă o altă sintagmă din matematică legată de numele său. casandră s. f. - persoană care prevesteşte nenorociri, dar ale cărei preziceri şi sfaturi sunt ignorate. în mitologia greacă, Cassandra era fiica lui Priam, regele Troiei. Zeul Apollo a înzestrat-o cu darul profeţiei în schimbul făgăduinţei dragostei ei. Dar Cassandra nu şi-a respectat promisiunea, iar Apollo, mânios, a osândit-o ca nimeni să nu dea crezare spuselor ei. într-adevăr, ea a profeţit căderea şi distrugerea Troiei, însă în zadar, căci nimeni nu a luat-o în seamă. Mai târziu a ajuns roaba regelui Aga-memnon, iar în final, în ciuda profeţiei sale necrezute, au fost ucişi amândoi de Clitemnestra. Casanova s. m. - nume dat unui cuceritor romantic, adesea lipsit de scrupule. Cuvântul face trimitere directă la aventurierul italian Giovanni Giacomo Casanova de Sein-galt (1725-1798). Spre deosebire de Don Juan ale cărui cuceriri sunt mai mult rodul imaginaţiei scriitorilor şi compozitorilor, Casanova a dus o viaţă activă de seducător şi aventurier cât se poate de reală. S-a născut la Veneţia, iar la vârsta de 16 ani a fost exmatriculat de la un seminar de călugări ca urmare a comportamentului său imoral. Şi-a continuat viaţa în mai multe oraşe europene, unde a lucrat printre altele ca predicator, filosof, diplomat, soldat, spion, publicist, jucător sau violonist. Casanova a rămas faimos pentru escapadele şi aventurile sale amoroase, a fost implicat în nenumărate legături romantice şi a câştigat şi pierdut averi şi prieteni pe oriunde îl purta viaţa sa tumultuoasă. în - cele din urmă s-a stabilit ca bibliotecar în Boemia, unde şi-a scris „Memoriile“ (în 12 volume). Acestea conţin amănunte din viaţa picantă a italianului, precum şi detalii semnificative ale moravurilor epocii, v. şi donjuan. casiopéiu - v. luteţiu. castană, castane, s. f. - fructul castanului. Et.: lat. castanea < gr. kastanea, prescurtat din kastaneion (karion) - „(nucă) din Castanea“. Oraşul grec iniţial la care face referire denumirea fructului ar putea fi fie Castanea din Pontus, fie DICŢIONAR DE EPONIME 61 Castanea din Tesalia. După alţii însă, ambele localităţi sunt numite după arborii respectivi, şi nu invers, iar cuvântul ar fi mult mai vechi, probabil îm-prumutat dintr-o limbă din Asia Mică. caşmfr (2) caşmiruri,, s. n. - 1. Rasă de capre crescută în Kashmir şi în Tibet pentru părul lor foarte fin şi mătăsos. 2. Ţesătură fină care se făcea la început din părul acestei rase de capre. Et.: fr. cachemire, după Kashmir, regiune în NV Indiei. caterincă, caterinci, s. f. -flaşnetă. Et.: ucr. katerinka. Cuvântul provine de la un vechi cântec german care începea cu cuvintele^ Char-mante Katherine - „încântătoare Caterina“, cântat odinioară la flaşnete. catilinâră, catilinare, s. f. -apostrofa vehementă la adresa cuiva. Et.: lat. catilinarius, fr. catilinaire < lat. Catilinariae, cele patru discursuri ale oratorului şi omului politic roman Cicero împotriva lui Lucius Sergius Catilina (c. 108-62 î. H.), om politic roman care a pus la cale o conspiraţie împotriva Senatului. Demascat în 63 î. H. de Cicero, consul în acea vreme, Catilina a părăsit Roma, dar a fost înfrânt şi omorât în lupta de la Pistoia. catiuşă s. f. - (pop.) lansator de proiectile multiple sovietic din al Doilea Război Mondial. După Katiuşa, denumirea neoficială a unui model rusesc de lansatoare de rachete folosit de armatele sovietice contra trupelor germane, în luptele de la Smolensk, în 1941. Numele provine de la Katiuşa, titlul unui cântec popular rusesc din timpul războiului. în acest cântec este vorba despre o fată care suferă de dorul iubitului plecat în armată. Katiuşa este un hipocoristic rusesc din prenumele feminin Ecaterina. catonic, -ă, catonici, -ce, adj. - aspru, sever. Et.: it. catonico, după numele lui Marcus Por-cius Cato, zis „cel Bătrân“ (234-149 î. H.), om politic şi scriitor roman de o severitate rămasă proverbială. Cato a luptat cu îndârjire împotriva luxului, a viciului şi corupţiei. De asemenea era un înverşunat duşman al Cartaginei, vechea rivală a Romei, privită ca o primejdie pentru romani. Toate discursurile sale se încheiau, indiferent de subiect, cu aceleaşi cuvinte: „De altfel, consider că trebuie distrusă Cartagina !“ catrinţă, catrinţe, s. f. - şorţ sau fustă alcătuită dintr-o bucată dreptunghiulară de stofa împodobită cu alesături, paiete 62 Octavian Laiu-Despău etc. care aparţine portului naţional al femeilor românce. Este posibil ca numele să derive, ca o formă de diminutiv, de la prenumele feminin Ca-trina. caudine adj. a trece prin Jur-cile caudine - expresie folosită cu sensul de a umili, a impune condiţii umilitoare (după o înfrângere totală). P. ext. a căpătat sensul de critică severă. Furcile caudine (din lat. Caudinae furculae) era un defileu muntos (identificat, se pare, în prezent cu Valea Arienzo-Arpaia) din apropierea unui vechi orăşel din S Italiei, Caudium (actualul Montesarchio). în acest defileu au fost atrase trupele romane în 321 î. H. de către samniţii conduşi de generalul* Gavius Pontius. Samniţii erau un popor războinic antic din centrul Italiei. Pentru a fi lăsaţi să iasă din capcană, romanii au fost nevoiţi să depună armele şi să treacă prin acest pas muntos sub tirul umilitor al strigătelor trupelor samnite. Posteritatea a păstrat din această întâmplare istorică expresia a trece prin furcile caudine, ce desemnează acceptarea silită a unor condiţii josnice, umilitoare. câuper, caupere9 s. n. - instalaţie pentru preîncălzirea aerului la furnale cu ajutorul gazelor de ardere. Et.: fi*, cow-per, după inginerul englez Ed-ward Alfred Cowper (1819- 1893), care a inventat-o în 1857. cârjaliu, cărjaliU s. m. - (înv.) haiduc, hoţ, tâlhar. Sensul arhaic era acela de soldat din oastea de rebeli turci conduşi de paşa Pazvan-Oglu, care în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea au prădat Serbia, Bulgaria şi Oltenia. Denumirea lor provine de la localitatea Kyrgali din Rumelia (numele fostelor posesiuni otomane din Pen. Balcanică), de unde s-au adunat bandele de tâlhari, v. şi pazvangiu ceaslâ - v. sasla. 9 cefeidă, cefeide, s. f. - stea cu strălucire variabilă, cu perioada de 1-50 zile. Et.: fr. cepheide, după constelaţia Cepheus (Cefeu) în care a fost descoperită în 1784 prima dintre aceste stele. La rândul său, constelaţia a fost numită după Cepheus, rege al Etiopiei şi tatăl Andromedei în mitologia greacă. Potrivit legendei, zeul Poseidon l-a transformat pe Cepheus după moarte într-o constelaţie din emisfera boreală, v. şi perseide, andro-medide. Celsius - grad de temperatură DICŢIONAR DE EPONIME 63 pe scara centezimală. Poartă numele lui Anders Celsius (1701-1744), astronom şi fizician suedez, profesor universitar la Uppsala. în 1742 Celsius a introdus o scară de temperatură în care 0 grade corespunde punctului de fierbere al apei, iar 100 de grade reprezintă punctul de îngheţ al apei. La scurtă vreme după moartea sa în 1744 cele două puncte fixe au fost inversate, iar scara a devenit cunoscută sub numele de scară centigradă, v. şi Fahrenheit. centaură - v. tintaură. * cenuşăreasă, cenuşărese, s. f. - fată nedreptăţită în familie, pusă la muncile cele mai grele; persoană oropsită sau valoare neglijată şi lăsată uitării. După Cenuşăreasa, eroina unei poveşti populare cunoscută în peste 500 de variante doar în Europa. Cenuşăreasa este o tânără fată persecutată de mama şi surorile vitrege şi geloase, dar cu ajutorul unei intervenţii supranaturale ajunge în final să se căsătorească cu un prinţ chipeş. Numele eroinei şi cea mai cunoscută versiune se datorează poveştii lui Charles Perrault, Cendril-lon („Cenu-şăreasa“), apărută în 1697. Mai târziu, la începutul sec. al XlX-lea, povestitorii germani fraţii Grimm au reluat basmul sub numele Aschen-puttel, care are acelaşi înţeles. cérber, cerberi, s. m. - paznic neînduplecat, sever, care apără cu străşnicie un lucru. Et.: fr. cerbère < lat. Cerberus (gr. Kerberos), monstru înfricoşător din mitologia greacă, înfăţişat ca un câine cu trei capete (după unii cu 50 sau 100), cu şerpi vii ce i se încolăceau în jurul gâtului şi cu coadă de şarpe. Cerberus era paznicul incoruptibil al porţilor Infernului, el nu lăsa să intre decât pe morţi şi nu permitea nimănui ieşirea în lumea umană. Singurii care au reuşit să înşele vigilenţa temutului câine au fost Hercule şi poetul Orfeu. cereală, cereale, s. f. - grup de plante din familia grami-neelor (grâu, orez, porumb etc.), ale căror seminţe servesc ca hrană oamenilor şi animalelor sau în diferite industrii. Et.: fr. céréales < it. cereale < lat. cerealia, derivat de la numele zeiţei Ceres din mitologia romană. Ceres era zeiţa recoltei şi a grâului, patroana simbolică a pâinii calde. cériu s. n. - element chimic, metal strălucitor, moale şi ductil din familia pământurilor rare. Et.: fi*, cérium. A fost denumit după asteroidul Ce- 64 Octavian Laiu-Despău res descoperit în 1801 de astronomul italian Piazzi, cu puţin înaintea elementului. Numele a fost creat în 1803 de către descoperitorii metalului, cercetătorii suedezi Jons Berzelius şi Wilhelm Hisinger, v. şi paladiu, uraniu. certozm, certozini, s. m. - om retras, singuratic, cu referire la călugării certozini ce aparţineau unui ordin întemeiat în 1084 de sfanţul Bruno în Alpii francezi. Et.: it. certosino, după Certosa, denumirea italiană a mănăstirii La Grande Chartreuse din SE Franţei, unde a fost înfiinţat ordinul, v. şi chartreuse. ceviână, ceviene, s. f - (mat.) dreaptă care uneşte un vârf al unui triunghi cu un punct aF laturii opuse. Et.: fi*, cevienne. Termenul a fost propus de profesorul francez A. Poulain (1888) şi derivă de la numele matematicianului italian Gio-vanni Ceva (1648-1734). Ceva este autorul unor lucrări de geometrie, precum şi al teoremei care îi poartă numele. cezar, cezari, s. m. - titlu dat împăraţilor romani; p. ext. împărat. Et.: lat. Caesar, la origine, Caesar era porecla ginţii Iulia căreia îi aparţin Iulius Caesar, Octavianus Augustus, Tiberiu, Cali-gula. Claudiu a fost primul împărat roman străin familiei Iulia care a preluat titlul de Caesar, şi de atunci înainte a fost purtat de toţi împăraţii. Titlul de kaizer, adoptat de împăraţii Sfântului Imperiu Roman şi apoi de împăraţii Germaniei şi Austriei, derivă, în final, tot de la numele Caesar. De asemenea, cuvântul ţar, ce desemnează titlul purtat de diferiţi monarhi ai statelor slave în Evul Mediu şi în epoca modernă, provine, în ultimă instanţă, tot de la numele Caesar. Titlul de ţar a fost adoptat pentru prima oară în 1547 de către împăratul rus Ivan IV cel Groaznic (1530-1584), v. şi crai. Contrar unei opinii larg răspândite, cuvântul cezariană („intervenţie chirurgicală abdominală pentru a extrage fătul din uter“) nu provine de la numele lui (Iulius) Caesar. De fapt, termenul este împrumutat din fr. césarienne, un derivat savant din lat. caesar, provenit la rândul lui din lat. caedere - „a tăia“. chardonnay (pr. şardone) s. n. - soi de viţă-de-vie nobilă, de origine franceză, cu ciorchini lungi, cilindrici, cu boabe rotunde, galbene-verzui, care produce vinuri dulci; p. DICŢIONAR DE EPONIME 65 ext. vin obţinut din acest soi. Et.: fr. chardonnay, după locul de origine, Chardonnay, un sat din est-centrul Franţei. charleston (pr. ciărlston), charlestonufiŢ s. n. - dans american de salon cu ritm binar şi mişcare rapidă, împrumutat din folclorul negrilor, răspândit prin anii ’20. Et: engl. charleston. Poartă numele locului de origine, oraşul Charleston din Carolina de Sud, în E SUA. începând de la sfârşitul sec. al XVHI-lea Charleston devine un important port la Oc. Atlantic, centrul unui trafic intens cu bumbac, tutun, lemn, peşte, cauciuc. Aici era o mare concentrare de negri, dintre care mulţi lucrau ca docheri şi hamali. chartreuse (pr. şartroz), chartreuse, s. f. - băutură alcoolică fină, preparată din ierburi alpine macerate în alcool dublu rafinat. Et.: fr. chartreuse. A fost obţinută iniţial în anii 1850 de călugării din La Grand Chartreuse, mănăstire fondată de sfântul Bruno în 1084 în inima masivului Chartreuse din Alpii francezi, lângă Grenoble în Franţa, v. şi cer-tozin. Chateaubriand (pr. şatobri-ân\ chateaubriand-uri, s. n. -specialitate culinară, preparată din muşchi de vacă. Et.: fr. chateaubriand, după numele scriitorului francez Fianţois-Rene, viconte de Chateaubriand (1768-1848). Chateaubriand este considerat unul din reprezentanţii de seamă ai romantismului timpuriu francez. Capodopera sa rămâne lucrarea autobiografică Memorii de dincolo de mormânt. în timpul domniei lui Ludovic al XVHI-lea a fost ambasador francez la Londra (1822). Se spune că produsul culinar a fost special preparat pentru Chateaubriand de către bucătarul său, Montmireil, la ambasada franceză din Londra. chembrică, chembrici, s. f. -ţesătură subţire de bumbac, vopsită intr-o singură culoare şi bine apretată, folosită la legătorii sau la confecţionarea de rochii uşoare de vară. Et: engl. cambric, după Kamerijk, numele flamand al oraşului Cambrai, din N Franţei, de unde provenea ţesătura (sec. al XVHI-lea). * chianti s. n. - varietate de vin italian. Et: it chianti, după Chianti, regiune viticolă din Toscana, Italia. chihuahua - rasă de câini, cea mai mică din lume, unele exemplare având sub un kilogram. Et: engl., fr. chihuahua, 66 Octavian Laiu-Despău după oraşul minier Chihuahua, centru administrativ al statului cu acelaşi nume din Mexic. Potrivit părerii specialiştilor, chihuahua este de origine asiatică (din China) şi a fost adus în Mexic de către navigatorii care obişnuiau să aducă din Orient tot felul de curiozităţi exotice. chinezărie, chinezării, s. f. -(fam.) obiect de artă chinezesc sau migălos lucrat. Et.: fr. chinoiserie, după Chine -China. Obiecte din ceramică de calitate superioară au fost aduse din China în Europa în sec. al XVI-lea de către portughezi care au denumit materialul porţelan. începând de la sfârşitul sec. al XVIII-lea porţelanul a început să fie produs şi în Europa. în limba engleză porţelanul sau obiectele făcute din porţelan poartă denumirea de china, termen ce mai păstrează încă numele locului de origine, v, şi sinie, crepdeşin. chiovean, chioveni, s. m. -(înv.) cărăuş. Cuvântul derivă de la Chiov, vechiul nume al oraşului Kiev din Ucraina. în trecut, transporturile cu care dinspre şi spre Kiev erau frecvente datorită bunelor relaţii comerciale. Chippendale (pr. cipăndeil), s. pr. n. - stil compozit în arta mobilierului. Poartă numele creatorului său, Thomas Chippendale (1718-1779), ebenist şi designer de mobilier englez. Chippendale a înfiinţat în 1749 o fabrică de mobilă la Londra, iar în 1754 a publicat un catalog cuprinzător de modele de mobilier ce combina cu fantezie stilurile rococo, gotic, chinezesc etc. chirilic, -ă, chirilici -ce, adj. alfabet chirilic - vechi alfabet folosit în scrierile slavone, care a servit drept bază pentru alfabetele folosite de popoarele slave ortodoxe. Originea alfabetului este controversată, dar clasic se admite că a fost creat în jurul anului 850 de către doi fraţi bizantini, Sf. Chirii (827-869) şi Sf. * Metodiu (820-885), în cursul traducerii a numeroase cărţi bisericeşti din limba greacă în limba slavonă. Alfabetul chirilic derivă din cel grecesc la care s-au adăugat litere ebraice corespunzând sunetelor care nu apar în limba greacă. La noi a fost întrebuinţat (oficial) până în 1860. - literă chirilică = literă din alfabetul chirilic. chivuţă, chivuţe, s. f. - (reg.) femeie (de obicei ţigancă) care se îndeletniceşte cu spoitul caselor cu bidineaua. După Chivuţa, prescurtat din DICŢIONAR DE EPONIME 67 Paraschiva, prenume feminin românesc, v. şi părăscuţă. cicero1 s. n. - corp de literă de 12 puncte tipografice. Et.: fi*, cicèro. A fost introdus în T775~de tipograful şi librarul fiancez François Ambroise Didot (1730-1804). Denumirea provine de la un tip de caractere de imprimerie folosite în 1465 la tipărirea ediţiei princeps De oratore a lui Cicero, om politic şi orator roman (v. cicerone). cicero2 adj. invar., adv. -(despre un gen de tunsoare bărbătească) care este scurtă. După numele lui Cicero, aluzie la frizura acestuia din reprezentările plastice (v. cicerone). cicerone, ciceroni, s. m. -călăuză care însoţeşte vizitatorii unui oraş, ai unui muzeu etc. pentru a-i conduce, pentru a le da explicaţii etc. Et.: it. cicerone, fi*, cicérone, după numele lui Marcus Tullius Cicero (106-43 î. H.), om politic, orator, filosof şi scriitor roman. A fost considerat cel mai mare orator latin. Iniţial termenul de cicerone a fost aplicat ghizilor din Roma, faimoşi pentru limbuţia lor. ciclopic, -ă, ciclopici, -ce, adj. - uriaş, gigantic. Adjectivul derivă de la Ciclopi (în lat* Cyclopes, gr. Kyklopes), fiinţe uriaşe din mitologia greacă, puternice şi cu câte un singur ochi mare în mijlocul frunţii. Erau meşteri făurari, pricepuţi în tehnica metalelor .şL erau socotiţi creatorii unor construcţii făcute din blocuri mari de piatră brută, denumite ziduri ciclopice. cinconmă s. f. - alcaloid extras din arborele de chinină. Et.: fi*, cinchonine < lat. ştiinţifică Cinchona, numele arborelui de chinină dat în cinstea prinţesei spaniole din Peru, contesa Ana de Chinchon (1576-1639). Pe la 1638 contesa a fost atinsă de o febră tropicală care nu putea fi vindecată de medicii europeni. Singurul remediu a fost praful obţinut din scoarţa unui arbore indigen. Aceasta a fost trimisă în Spania, unde a devenit cunoscută ca şi scoarţă-de-Peru sau scoarţa-contesei. Mai târziu, în 1742, genul plantei a fost botezat Cinchona de către botanistul suedez Linné în onoarea contesei. Cinzano - vermut italian de reputaţie mondială, denumit după fraţii Carlo Stefano şi Giovanni Giacomo Cinzano, care în 1757 la Torino, în Italia, vindeau un aperitiv foarte apreciat făcut din in- 68 Octavian Laiu-Despău fiizia mai multor feluri de plante aromatice. cirés, cireşi, s. m. - pom fructifer. Et: lat cerasus < gr. kerasos, derivat, se zice, de la Cerasus (Cerasos) - vechi oraş din Pont, la Marea Neagră (în prezent Giresun, port la Marea Neagră în Turcia), faimos în Antichitate pentru pădurile sale de cireşi sălbatici. Se spune că de aici generalul roman Lucullus a introdus în sec. 1 î. H. primii cireşi în Italia. Totuşi, este posibil ca oraşul să fi fost numit după cireşii ce creşteau în zonă, şi nu invers, iar cuvântul să aibă o origine mult mai veche, provenind probabil dintr-o limbă din Asia Mica. cistercian, cistericeni, s. m. -ordin de călugări benedictini din Franţa, datând din sec. al Xl-lea. Et: fr. cistercien < Cistercium, forma latinizată a localităţii Cîteaux, lângă Dijon, în E Franţei, unde a fost înfiinţat ordinul în anul 1098. ciufut, -ă, ciufuţi, -te, adj., s. m. şi f. - zgârcit, avar; cu toane, prost dispus. Et: tc. şufut, şi/ut - nume de batjocură dat unui evreu < ar. gehud, jehud - „evreu“ < ebraică Jehuda - Iuda, personaj biblic, fiul lui Iacob, întemeietorul tribului iudeu din care provine poporul evreu. clark s. n. - conţinutul mediu al elementelor dintr-un anumit sistem geochimic sau cosmic, exprimat în procente atomice sau de greutate. Et.: engl. clark, după numele geochi-mistului american Frank Wig-glesworth Clarke (1847-1931), care a calculat pentru prima oară (1889) compoziţia chimică medie a scoarţei terestre. claxon, claxoane, s. n. - dispozitiv de avertizare sonoră, folosit mai ales la automobile. Et: fr. klaxon, după denumirea companiei americane Klaxon, care producea astfel de dispozitive. Compania a fost în- * fiinţată la începutul sec. al XX-lea de către americanul F. W. Lowell şi a fost numită Klaxon după cuvântul gr. Idaxein care înseamnă „a striga, a ţipa“. clementină, clementine, s. f. -fruct citric, varietate roşie-por-tocalie de mandarine. Et.: fr. clémentine, după preotul francez Vincent Rodier Clément (1829-1902), care a cultivat şi a obţinut acest hibrid în 1902 la Misserghin, lângă Oran, în Algeria. Clément voia să obţină mandarine pentru copiii de la orfelinatul pe care îl avea DICŢIONAR DE EPONIME 69 * ------------------ I clotoidă s. f. - (mat.) curbă plană a cărei curbură intr-un punct este proporţională cu lungimea arcului cuprins între alt punct fix al curbei şi cel considerat Et: fr. clothoide, germ. Klothoide. Apreciată drept una dintre cele mai frumoase curbe din matematică, clotoida a fost denumită după Clotho, una dintre cele trei zeiţe ale sorţii din mitologia greacă, cea care torcea firul vieţii, v. şi atropină. câbalt s. n. - element chimic, metal alb-argintiu, mai dur decât fierul. Et.: fr. cobalt < germ. Kobalt, numit astfel pe la 1735 de chimistul suedez Georg Brandt, după Kobold -spiriduş din miturile şi superstiţiile germane, considerat adesea păzitor al comorilor şi al metalelor preţioase din pământ. în limbajul minerilor germani din Harz şi Erzge-birge zăcământul de cobalt se numea kobold, deoarece îl considerau o substanţă cu efecte nefaste asupra sănătăţii şi lipsită de valoare, pusă în minereurile de argint de către în grijă, şi în mod accidental a produs o nouă varietate. Noul fruct a fost botezat „clemen-tină“ de către societatea de horticultura din Alger în semn -de recunoştinţă faţă de cel care l-a obţinut. spiritele munţilor după ce au furat argintul. Aceste efecte se datorau de fapt arsenului şi sulfului cu care cobaltul este adesea combinat, v. şi nichel. cochinchina s. f. - rasă de găini originară din China. Et: engl. Cochinchina. îşi trage numele de la Cochinchina, vechea denumire dată de francezi părţii de S a Vietnamului. cocle, cocii, s. f. - (reg.) trăsură (uşoară); căruţă. Et: maghiară kocsi (szeker) -„(căruţă) din Kocs“, o localitate din NV Ungariei, unde au fost construite întâia oară aceste trăsuri. Kocs era un releu de poştă între Viena şi Pesta în sec. al XV-XVT-lea. Din maghiară, cuvântul s-a răspândit şi în alte limbi europene: fr. coche, engl. coach, germ. Kutsche, sp. coche ete. colchicmă s. f. - alcaloid extras din seminţele de brânduşă, folosit la tratarea gutei, dar foarte toxic în doze mşri. Et.: fr. colchicine < lat ştiinţifică Colchicum, numele generic al brânduşei < lat. colchicum < gr. kolkhikon - „(plantă) din Kolchis“ (sau Colhida), ţinut pe ţărmul Mării Negre, în S Caucazului. Acesta era considerat locul de naştere al faimoasei vrăjitoare Medeea din mitologia greacă, cea care l-a 70 Octavian Laiu-Despău ajutat pe argonautul Iason să obţină Lâna de Aur. Cu aspect exotic, inteligentă şi perfidă, Medeea era neîntrecută în arta otrăvurilor şi a unguentelor magice. colofâniu s. f. - produs obţinut prin prelucrarea reziduului de la distilarea terebentinei, folosit în industria hârtiei, a lacurilor, a cauciucului etc., numit şi sacâz. Et.: ngr. kolofonion, germ. Kolo-phonium < lat. (resina) colo-phonia < gr. kolophonion -„(răşină de) Colophon“, oraş antic din Lidia în Asia Mică, locul de origine al acestei substanţe, v. şi sacâz. colon, colonU s. m. - unitate monetară principală în Costa Rica şi în Salvador. Et.: fr. * colon < sp. colon, după Cris-tobal Colon, numele spaniol al lui Cristofor Columb (1451-1506), celebrul navigator ge-novez. Columb a descoperit insula San Salvador (Watling) în ziua de 12 octombrie 1492, dată memorabilă, considerată data descoperirii Americii. Costa Rica a fost descoperită tot de Columb în 1502. colonie, colonii, s. f - amestec parfumat de alcool şi uleiuri vegetale, folosit în cosmetică, numit şi apă de Colonia, traducere din fr. eau de Cologne. Cologne este numele francez (şi englez) al oraşului Koln din V Germaniei, renumit pentru produsele sale de par-fumerie. Colonia a fost produsă prima oară la Koln de către chimistul italiau Johann Maria Farina, care s-a stabilit aici în 1709. colt, colturi, s. n. - pistolet automat american de calibru 11,43 mm. Et.: engl. Colt, fr. colt, după inventatorul său, inginerul american Samuel Colt (1814-1862). Colt şi-a patentat invenţia în 1835, iar ulterior a înfiinţat o fabrică de arme. Pistolul a fost folosit în special în războiul mexican (1846-1848), apoi adoptat de Marina Regală, iar o versiune modificată a fost utilizată de armata şi marina americană până în 1945. columbâcă, columbace, adj., muscă columbâcă - insectă asemănătoare unei musculiţe, care transmite prin muşcătura ei un venin mortal pentru animale (mai ales vite) sau chiar pentru copii (Simullium co-lumbacensis). Este denumită după Columbaci, numele românesc al localităţii Golubac din Serbia, situată aproape de graniţa cu România. col6mbiu s. n. - vechiul nume al elementului chimic niobiu. Et.: fr. columbium. A fost descoperit în 1801 de către EfICŢIONAR DE EPONIME 71 ____ chimistul englez Charles Hatchett într-un specimen de minereu (columbit) adus în Anglia din Massachusetts, SUA, în 1801. Acesta a bo-tezat elementul columbiu, după Columbia, denumirea poetică a Statelor Unite ale Americii, în memoria lui Cris-tofor Columb, descoperitorul Americii (1492). Elementul a fost redescoperit în 1844 de chimistul german Heinrich Rose şi redenumit niobiu (v.). conga s. f. - 1. Dans latino- ----american de origine africană. 2, Tobă înaltă, îngustă, acţionată cu degetele şi cu podul palmei. Et.: fr. conga < sp. conga, după numele statului Congo din Africa Ecuatorială. coniac, coniacuri, s. n. - băutură alcoolică tare, care se obţine prin distilarea vinului şi păstrarea produsului în butoaie de stejar. Et.: fr. cognac, după oraşul şi regiunea viticolă Cognac din Charente în V Franţei, unde a fost obţinută iniţial. Băutura este atribuită unui cavaler din Croix-Mar-rons de la sfârşitul sec. al XVI-lea, primul care a avut ideea să încălzească vinul pentru a obţine rachiul. conté s. n. - creion gros, negru, din plombagină artificială, folosit în grafică. Et.: fr. 0crayon) Conté, după numele chimistului şi mecanicului francez N icolas- Jacques Conté (1755- 1805). în 1792, din cauza întreruperii relaţiilor cu Anglia, plombagina începuse să lipsească. în 1794 Conte a inventat creionul de lemn cu mină alcătuită din plombagină artificială, un amestec de grafit şi argilă, iar ulterior a deschis o fabrică ale cărei produse erau cunoscute sub numele de creioane Conté. corasan s. n. - 1. (înv.) ciment, mortar. 2. (înv.) peliniţă (Artemisia). Et.: tc. khorasan, după Corasan (sau Horasan), o provincie a Persiei, de unde proveneau aceste produse. cordoba, cordoba, s. f. - unitate monetară principală în Nicaragua. Et.: sp. cordoba. Cuvântul derivă de la numele lui Francisco Femandez de Cordoba (c. 1475-c. 1525), soldat şi explorator spaniol. în 1523-1524 Cordoba a cucerit Nicaragua şi a devenit guvernatorul acestei noi posçsiuni a Spaniei. cordovân, cordovane, s. n. -(înv.) piele fină de capră sau de oaie, folosită pentru încălţăminte de lux şi marochinărie. Et.: it. cordo-vano - „din Cordoba'V oraş în S Spaniei, un renumit centru al prelucrării pieilor în Evul Mediu. 72 Octavian Laiu-Despău corintic, -ă, corintici, -ce, adj. ordin corintic - ordin arhitectonic din vechea Grecie caracterizat prin coloane zvelte, decorate cu caneluri şi cu capitel împodobit cu sculpturi reprezentând foi de acarită în volută. Este denumit după Corint, oraş-stat din Grecia antică situat în istmul Corint care desparte Peloponesul de Atica, v. şi doric, ionic -coloană corintică = coloană care aparţine acestui ordin. Cornwall (pr. cronuol) s. pr. m. - rasă de porci creată în Anglia, denumită şi marele negru. îşi trage numele de la peninsula Cornwall din SV Marii Britanii, de unde este originară. coson (sau koson) s. n. -numele unei monede dacice de aur. Denumirea provine de la inscripţia KOSON, scrisă cu Utere greceşti pe aversul monedei. Se presupune că aceste monede au fost bătute în Dacia, în timpul regelui dac Coson (sau Koson), un urmaş al lui Burebista care a domnit în jurul anului 30 î. H. costândă, costande, s. f. -veche monedă de argint care a circulat în Ţările Române în sec. al XVn-XVUI-lea. Et.: bg. kostandinka, după numele împăratului roman Constantin cel Mare (a domnit între 306-337) care îşi avea efigia pe aceste monede, efigie care se găsea adesea pe monedele din bazinul Dunării. cotnari s. n. - denumire dată vinului produs în renumita podgorie din comuna Cotnari, judeţul Iaşi. coulomb (pr. culomb\ cou-lombi, s. m. - unitate de măsură a sarcinii electrice. Et.: fr. coulomb. A fost definită întâia oară la Congresul Electricienilor, ţinut la Paris, în 1881 şi a fost numită în cinstea lui Charles-Augustin de Coulomb (1736-1806), fizician francez. Coulomb a stabilit (1785) bazele experimentale şi teoretice ale electrostaticii şi magnetostaticii, a inventat balanţa de torsiune şi a introdus noţiunile de moment magnetic şi polarizare. A enunţat legea interacţiunii dintre corpuri electrizate, cunoscută ulterior sub numele de legea lui Coulomb. covelmă s. f. - sulfură naturală de cupru, metalică, moale, de culoare albastră-violet. Et.: fr. covelline, it. covellina. Mineralul a fost numit în 1832 în onoarea mineralogului italian Niccola Covelli (1790-1829), care l-a descoperit în lava vulcanului Vezuviu. cracâuer s. n. - salam prepar- DICŢIONAR DE EPONIME 73 rat din came de bovine, de porc şi din slănină prin afu-mare la rece după fierbere. Et.: germ. Krakauer - „din Krakau“, numele german al -Cracoviei, regiune din Polonia, unde s-a produs acest mezel. cracoviână (sau cracoviâc), cracoviene, cracoviace, s. f. / s. n. - dans popular polonez cu caracter vioi şi paşi săriţi. A fost foarte răspândit ca dans de salon în sec. al XlX-lea şi începutul sec. al XX-lea. Numele provine de la oraşul şi regiunea poloneză Cracovia (în poloneză Krakow), unde a apărut iniţial şi de unde s-a răspândit în toată ţara, v. şi polcă, poloneză, mazurcă. crai, crai, s. m. - 1. împărat, rege (azi doar poetic sau în basme). 2. Bărbat uşuratic, care se ţine de chefUri, de aventuri amoroase etc. Et.: sl. krali < germ. Karl - echivalentul german al numelui Carol, cu referire la Carol cel Mare (747-814), rege al francilor (768-814) şi împărat al Occidentului (800-814). Carol a reformat armata, justiţia, administraţia şi a sprijinit cultura şi biserica. în timpul conducerii sale hotarele statului franc s-au lărgit considerabil. Cu timpul numele împăratului a devenit un nume comun, sinonim cu acela de monarh, suveran, v. şi cezar. Derivat: - craidoni, craidoni, s. m. -(înv.) crai (sens 2.). După crai + don(Juan). v. donjuan,— cravată, cravate, s. m. - bucată îngustă de mătase, de stofa etc. care se poartă înnodată la gât, mai ales de către bărbaţi. Et.: fr. cravate < germ. Krawat < sârbo-croată Hrvat „croat, originar din Croaţia“. Primele cravate erau eşarfe purtate în jurul gâtului de mercenarii croaţi care serveau în armata franceză în timpul Războiului de 30 de Ani (1618-1648). începând din anii 1650 cravatele au fost adoptate de casele de modă franceze şi au început să fie purtate şi de civili. crâsnic, crăsnice, s. n. - unealtă de pescuit în formă de cruce. Et.: bg. krăst, derivat krăstnik < vechea si. kristu -„cruce“, după numele lui Iisus Hristos, v. şi cristelniţă. cremonă, cremone, s. f. -dispozitiv metalic construit din două vergele dispuse în prelungire şi acţionate cu un mâner, fixat la o fereastră sau la o uşă, folosit pentru închiderea acestora. Et.: fr. crémone, posibil după Cre- 74 Octavian Laiu-Despău mona, oraş în N Italiei, fără a fi clară legătura. crepdeşm s. n. - crep. Et.: fr. crêpe de Chine - stofă de mătase naturală adusă din China. crésus s. m. - om foarte bogat. Et.: fr. crésus, după Cre-sus (gr. Kroisos) (c. 560-546 î. H.), rege antic al Lidiei (ţară din Asia Mică). Datorită traficului comercial intens şi a minelor de aur pe care le stăpânea, Cresus a ajuns de o bogăţie rămasă legendară. cretin, -ă, cretini, -e, adj., s. m. şi f. - (om) stupid, imbecil, idiot. Et.: fr. crétin < fr. elveţiană creitin, creştin < lat. Christianus - „creştin“, derivând în cele din urmă de la * numele lui Iisus Hristos. Denumirea de cretin a fost aplicată la început persoanelor re-tardate şi diforme care trăiau în unele văi din munţii Alpi. Ei erau numiţi „creştini“ pentru că, deşi handicapaţi, erau totuşi fiinţe umane şi nu animale. cretôn, cretoane, s. n. - ţesătură imprimată fabricată din fire de in sau de bumbac, rezistentă şi deasă, folosită pentru draperii şi feţe de pernă. Et.: fr. cretonne. Cuvântul provine fie de la Cre-ton, un mic sat în NV Franţei, în Normandia, fie, mai probabil, de la toponimul Cour-tonne din Courtonne-la-ville si Courtonne-la-Meurdrac, două orăşele, tot din Normandia, cunoscute pentru filaturile lor din sec. al XVI-XVII-lea. cristelniţă, cristelniţe, s. f. -vas mare, de forma unei cupe, umplut până la jumătate cu apă, în care preotul afundă copilul la botez. Et.: vechea sl. krustilinica, derivat din kristu - „cruce“, după numele lui Iisus Hristos. cristiână, cristiane, s. f. -oprire la schi printr-o întoarcere bruscă, cu schiurile apropiate; viraj la schi. Et.: fr. christiania < norvegiană christiania, după Christiania, numele mai vechi al capitalei norvegiene Oslo, cu referire la faptul că schiorii norvegieni au fost primii care au pus în practică această mişcare. Numele capitalei provenea de la regele Danemarcei Christian IV (a domnit între 1588-1648), care a reconstruit oraşul mistuit de un incendiu devastator în 1624. Din 1925 capitala poartă numele Oslo. cristofor (sau cristoforiţă), cristofori/cristoforiţe, s.m./s. f. - plantă erbacee folosită în medicina populară (Actaea spicata). Odinioară era folosită DICŢIONAR DE EPONIME 75 ça plantă de leac împotriva ciumei, a bolilor de piele şi a altor afecţiuni. Se mai numeşte iarba-Sfântului-Cristo-for, după Sfântul Cristofor, _jnartir_ creştin din sec. al III-lea, care, potrivit tradiţiei, era un om de o statură uriaşă. El era invocat împotriva inundaţiilor, a furtunilor şi a ciumei, dar mai ales împotriva iriorţii subite, v. şi antonică. cumpănă, cumpene, s. f. - 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn, aşezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru şi la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu braţe egale şi o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a braţelor. Et.: sl. veche konpona < lat. campana - „vas din bronz din Campania“, p. ext. „clopot“. Campania este o regiune istorică din S Italiei, în jurul oraşului Napoli. Bronzul obţinut din această regiune era folosit în Antichitate pentru confecţionarea de clopote. Tot din lat. campana derivă şi cuvintele: - campanulă, campanule, s. f. - plantă erbacee cu flori frumoase, albastre sau violete, numită şi clopoţei. - campanilă, campanile, s. f. - clopotniţă în formă de turn înalt, construită de obicei separat de biserică şi întâlnită mai ales în Italia. cupru s. n. - metal de culoare roşiatică, foarte maleabil, ductil si bun conducător de elec- y tricitate. Provine din lat. târzie cuprum < lat. clasică Cyprium ( Române în prima jumătate a sec. al XlX-lea. Et.: tc. mahmudiye, după numele sultanului otoman Mahmud II 156 Octavian Laiu-Despău (1784-1839), în timpul căruia a fost bătută moneda (1816-1822). Mahmud II a domnit între 1808 şi 1839, iar în timpul său poziţia Imperiului Otoman a fost slăbită, datorită răscoalelor şi războaielor. mai s. m. - a cincea lună a anului. Et: sl. mai, lat. Maius (mensis) - „(luna) zeiţei Maia“, zeiţa primăverii, a recoltelor de fructe şi a fecundităţii pământului în mitologia romană. Era sărbătorită la 1 mai. maillechort, (pr. maişor) s. n. - aliaj de zinc, aramă şi nichel, care imită argintul, folosit mai ales la fabricarea tacâmurilor. Et.: fr. maillechort, după numele a doi francezi din Lyon, Maillot şi Chorier, care au inventat acest aliaj pe la 1818. maioneză, maioneze, s. f. -sos rece preparat din gălbenuş de ou, frecat bine cu untdelemn şi amestecat cu zeamă de lămâie. Cuvântul este împrumutat din fr. may-onnaise, a cărui origine este controversată. După unii ar deriva de la mahonnaise -„din (Port-) Mahon“, oraş spaniol, capitala insulei Menorca, capturată de către ducele de Richelieu în 1756. Se spune că bucătarul-şef al ducelui ar fi creat maioneza în cinstea victoriei acestuia. Alţi cercetători contestă această etimologie şi consideră că termenul ar fi o corupure a cuvântului bayonnaise - „din Bayonne“, oraş din SV Franţei, cunoscut pentru produsele sale culinare (v. şi baionetă). majollcă s. f. - faianţă sau obiect de faianţă din Epoca Renaşterii italiene, cu smalţ metalic, caracteristic. Et: fr. majolique, măiolique < it ma-jolica, după Maiolica, fostul nume al insulei Mallorca (sau Majorca), cea mai mare din arhipelagul Baleare, în V Mării Mediterane. Majolica a fost introdusă în sec. al XV-lea de meşteri arabi şi spanioli veniţi din Mallorca, v. şi ° faianţă. malacov/malacof, malacoa-ve/malacovuri // malacoafe, melacojuri, s. n. - fustă lungă şi largă de forma unui clopot, susţinută în interior de arcuri subţiri de oţel, la modă în Europa pe la 1860-1880; crinolină. Et.: fr. (crinoline) Malakoff, numită în amintirea fortăreţei Malakov, punctul central al apărării oraşului Sevastopol din Crimeea, cucerită de francezii conduşi de mareşalul Mac-Mahon la 8 septembrie 1855. Denumirea fustei vine probabil de la forma fortăreţei: un vast deal DICŢIONAR DE EPONIME 157 circular înconjurat de trei ziduri concentrice în centrul cărora se ridica un turn cilindric; per ansamblu, imaginea unei crinoline înfoiate, v. şi -macmahon. malafranţă - v. frenţe. malaga/malaga s. n. - vin de calitate superioară, originar din Spania. Et: fr. malaga, după Malaga, port la Marea Mediterană în Andaluzia, în S Spaniei. Băutura este produsă în podgoriile din împrejurimile oraşului. malăgamblst, malagambişti, s. m. - persoană îmbrăcată excentric, cu veston cu umeri lăsaţi, cămăşi cu gulere înalte, cravate bălţate şi pantaloni strânşi pe picior. Această modă de odinioară a fost lansată de Sergiu Malagamba, un baterist vestit, pionier al jazzului din perioada celui deal Doilea Război Mondial, care cânta într-un bar de noapte din centrul capitalei. Autorităţile vremii nu-i priveau cu ochi buni pe malagambişti despre care spuneau că „nu respectă îndatoririle zilei de faţă“ şi că „fac pe snobii în Bucureşti, în timp ce camarazii lor luptă pe front“. malaguena (pr. malaghenia), malaguenii, s. f. - dans spaniol, cu mişcare domoală, care se dansează pe melodii vocale improvizate pe texte populare. Et.: sp. malaguena, după oraşul Malaga din S Spaniei. maltez, maltezi, s. m. - rasă de câini de companie, de talie mică, cu temperament vioi, sensibili şi inteligenţi. Au fost cunoscuţi încă din Antichitate de romani, greci şi egipteni. Et.: it maltese, după insula Malta din Marea Mediterană, rasa fiind cunoscută, de altfel, şi sub denumirea de „câinele mătăsos de Malta“. Se pare că Malta nu era locul lor de origine, ci doar un nod comercial al negoţului fenician, de unde erau procuraţi aceşti câini mititei. manâf, manafi, s. m. - (înv.) soldat turc. După numele lui Manaf (sau Manah) Ibrahim, o căpetenie din ceata lui Paz-van-Oglu, care a pârjolit Oltenia în vremea lui Mihail Şuţu (1802), v. şi pazvangiu. mangân - v. magnezie. manila s. f. - fibră textilă care se extrage din frunzele şi trunchiul unui bananier originar din Filipine, folosită la fabricarea frânghiilor, a sforilor şi a unor pânzeturi. Et: it manilla < sp. mantila, după Manila, capitala Republicii Filipine, de unde se exportă aceste fibre în întreaga lume. 158 Octavian Laiu-Despău manilovfsm s. n. - visare deşartă, atitudine pasivă, placidă faţă de realitate. Termenul derivă (după rusă manilovşcina) de la numele lui Manilov, personaj cu o personalitate slabă din romanul Suflete moarte (1840) al scriitorului rus N. V. Gogol (1809-1852), v. şi oblomovism. mamţă s. f. - (înv.) stofă groasă din care se făceau an-terie şi rochii. Cuvântul derivă din ngr. manitsa - „pânză de bumbac care se ţesea în Mag-nezia“. Magnezia era un vechi oraş din Lidia, în prezent Manisa, în Turcia. mansardă, mansarde, s. f. -ultimul etaj al unei clădiri, aşezat sub acoperiş, cu tavanul înclinat şi amenajat ca lo-* cuinţă. Et.: fr. mansarde, izolat din expresia comble à la Mansarde - „acoperit à la Mansart“, după François Mansart (1598-1666), renumit arhitect francez, care a utilizat şi impus mansarda, cu toate că acest element constructiv era cunoscut şi de predecesorii săi. Mansart este considerat unul dintre fondatorii clasicismului în arhitectură. Lucrările proiectate de el (reşedinţe nobiliare, palate, biserici) sunt caracterizate prin echilibru şi eleganţă. marantă s. f. - plantă din familia marantacee, cultivată pentru rizomii săi din care se extrage amidon. Et.: fr. maranta < lat. ştiinţifică Maranta, numită în onoarea lui Bartolommeo Maranti,_un botanist veneţian cărealrăit în sec. al XVI-lea. maratân, maratonuri/mara-toane, s. n. - 1. întrecere atletică ce constă în alergarea pe o distanţă de 42,195 km. 2. Şedinţă prelungită; negocieri lungi şi dificile, dezbateri laborioase. Et.: fr. marathon, după Maraton (sau Marathon), o localitate din Attica, în Grecia, situată la 42,2 km NE de Atena. Pe câmpia de lângă Maraton, în anul 490 î. H., grecii conduşi de Miltiade au înfrânt armata persană care a invadat ţara. Potrivit istoricului grec Herodot, un curier de distanţă lungă pe nume Pheidippides a alergat de la Atena la Sparta pe o distanţă de aproape 250 de km, pe care a parcurs-o într-o zi pentru a-i preveni pe spartani de război şi pentru a cere întăriri. Ulterior alte surse au confundat această cursă cu cea a unui mesager pe nume Philippides care se spune că a alergat de la Maraton la Atena pentru a anunţa victoria grecilor şi care, după ce a rostit „Am învins !“, a murit pe loc, răpus de oboseală. Pentru a comemora DICŢIONAR DE EPONIME 159 această cursă eroică, în 1896, când au fost reintroduse jocurile olimpice la Atena, a fost inclusă şi o probă de alergare pe distanţă lungă între -Maratonşi capitală,- deşi la olimpiadele din Grecia antică nu existase o asemenea probă. marghiloman, margilomane, s. n. - cafea turcească fiartă cu rom sau cu coniac. Denumirea băuturii derivă de la numele lui Mihail Marghiloman, prefect al poliţiei din Bucureşti între 1861-1863 şi un vânător vestit, care obişnuia să bea cafea fiartă în rom. El era unchiul mai cunoscutului Alexandru Marghiloman, om politic român, preşedinte al Partidului Conservator la începutul sec. al XX-lea. mariâş, mariaşi, s. m. -monedă de argint austriacă, care a circulat şi la noi în sec. al XVTH-lea şi la începutul sec. al XDC-lea. Et.: maghiară măriăs, după Mana Tereza (1717-1780), împărăteasă a Imperiului Roman de naţiune germană şi regină a Ungariei şi Cehiei, a cărei efigie era adesea imprimată pe monede. marijuana (pr. marihuana) s. f. - stupefiant preparat din florile şi frunzele uscate de cânepă indiană. Et.: fr., sp. marijuana. Termenul vine din spaniola mexicană şi are o origine obscură, însă forma actuală a cuvântului se datorează influenţei prenumelor feminine mexicane Maria şi Juana. mafinism, mărinisme, s: n: -afectare, preţiozitate a stilului. Marinismul este varianta italiană a stilului bombastic baroc din sec. al XVTI-lea, manifestat în poezie şi caracterizat prin gustul pentru metaforă, abundenţa epitetelor şi descrierilor, prezenţa senzualităţii şi a tematicii amoroase. Et.: fr. marinisme, după numele poetului italian Giambattista Marino (1569-1625), care a iniţiat această mişcare. Marino a fost autorul unor poeme şi sonete în care abordează tematici erotice, biblice, bucolice, caracterizate printr-un stil metaforic exagerat şi preţios,v. şi eufuism, gongoric. marionetă, marionete, s. f. -1. Păpuşă de lemn sau de carton manevrată direct cu mâna sau cu ajutorul unor sfori. 2. (Fig.) om lipsit de personalitate, executant servil. Et.: fr. marionette, după Marionette, diminutiv de la Marion, prenume feminin francez, la rândul său diminutiv din Marie (Maria), cu referire la Fecioara Maria. Au fost denumite astfel deoarece, în Franţa, în Evul Mediu, la 160 Octavian Laiu-Despău sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, pentru a înlocui dramele religioase, se prezentau adesea spectacole cu marionete. manţornă, mariîomer s^ i -(fhmţuzism) servitoare (murdară, neîngrijită, urâtă). Et.: fr. maritome, după Maritorna, numele unei servitoare slute şi dizagraţioase de la un han, din romanul Don Quichote de la Mancha (1605, 1615) al scriitorului spaniol Miguel de Cervantes (1547-1616). marivodâj s. n. - limbaj galant, subtil; amabilitate artificială, preţioasă. Et.: fr. mari-vaudage. Termenul derivă de la numele dramaturgului şi romancierului francez Pierre Carlet de Chamblain de Mank vaux (1688-1763). Scrierile sale se caracterizează printr-un rafinament psihologic, printr-o fineţe a dialogurilor şi o subtilă analiză a sentimentelor, toate exprimate într-un stil propriu, puţin afectat şi preţios. marmazni (sau marmanziu), -ie, marmazii/marmanzii, adj. - (reg.) (despre vinuri) purpuriu, roşu-deschis; p. ext. (despre băuturi) de bună calitate. Iniţial marmaziu desemna un vin grecesc originar din Malvasia, numele italian al oraşului Monemvasia, din S Greciei, în Peninsula Pelo-pones, port la Marea Egee, un important centru al producţiei de vinuri în Evul Mediu. marochin (sorturi, obiecte), marochinuri/marochme;-'sm. - piele fină de capră sau de oaie, tăbăcită vegetal pentru a căpăta lustru şi fineţe. Et.: fr. maroquin, it marocchino < sp. marroquin - „din Maroc“, stat din NV Africii, unde se fabricau aceste piei. Derivat: - marochinărie, maro-chinării, s. f. - obiecte din piele sau înlocuitori de piele (iniţial, obiecte făcute din marochin). marotă, marote, s. f. - 1. Sceptru de bufon reprezentând un cap caraghios împodobit cu zorzoane. 2. Preocupare excesivă şi obsedantă pentru un anumit lucru, idee fixă. Cuvântul provine din fr. marotte, care în sec. al XV-lea avea sensul de „păpuşă“, derivat din prenumele feminin Mărie (Maria). Marseilleza (pr. Marseieza) s. pr. f. - imnul naţional al * Franţei (în fr. La Marseillaise) compus de Rouget de PIsle în 1792 la Strasbourg odată cu declaraţia de război împotriva Austriei şi numit iniţial „Cântec de război pentru armata Rinului“. A primit actuala de- DICŢIONAR DE EPONIME 161 numire după un batalion de patrioţi din Marsilia (sau Marseille, oraş în S Franţei), care l-au adoptat drept cântec de luptă şi l-au cântat prima oară la Paris. martensftă s. f. - constituent al oţelului călit, caracterizat printr-o mare duritate. Et.: fr. martensite. Si-a luat numele de la metalurgistul german Adolf Martens (1850-1914), care l-a inventat pe la 1890. martie s. m. - a treia lună a anului. Et.: sl. marţi, gr. mar-tios < lat. Martius (mensis) -„(luna) lui Mars“ (Marte), zeul războiului în mitologia romană. înainte de reforma instituită de Iulius Caesar în anul 46 î. H., anul roman începea în martie. Această lună era considerată nu numai începutul unui nou an, ci şi al unui nou sezon de războaie, astfel încât luna a fost închinată lui Marte şi numită în onoarea sa. martin, martini, s. m. - nume dat mai multor specii de pescăruşi şi de pescari. Et.: fr. martin, după Martin, prenume masculin, probabil de la Sfântul Martin din Tours, deoarece păsările migrează în jurul perioadei de 11 noiembrie - ziua sărbătorii Sf. Martin. Sf. Martin (c.315- 397) a fost un soldat creştin devenit ulterior episcop de Tours. El a fost fondatorul a numeroase mănăstiri din Franţa. Martin (sau Moş Martin) s. m. - numele popular al ursului. Derivă de_ la prenumele masculin Martin, pro-babil din cauză că Ziua Ursului (2 februarie) apare în calendarul popular la aceeaşi dată cu Martinii de iarnă, sărbătoare închinată unor di-vinităţi preistorice, patroni ai urşilor, celebraţi la 40 de zile după Crăciun pentru protecţia vitelor de fiarele pădurii. Sărbătoarea Martinilor a fost pusă în legătură cu cultul închinat Sf. Martin (v. martin), cult transferat de la romani în tradiţia populară românească. martingâlă, martingale, s. f. - 1. Curea de la ham care nu lasă calul să sară în două picioare. 2. Bară folosită la dirijarea şi întinderea pa-râmelor de fixare a bompresu-lui la navele cu pânze. 3. (La jocul de cărţi) Pontare dublă după fiecare pierdere. Et.: fr. martingale, în sensul 1 după expresia chausses ă la martingale, care desemna un fel de pantaloni ce se închid la spate, după provensalul martegalo -„din Martigues“, oraş din Provence, în S Franţei. Locuitorii acestui oraş aveau reputaţia de a fi naivi, bizari sau 162 Octavian Laiu-Despău extravaganţi: astfel pantalonii care se închideau la spate reprezentau un obiect de îmbrăcăminte de o manieră absurdă, la fel cum a ponta dublu după o pierdere era o manieră absurdă de jsl juca. martini - cocteil preparat dintr-un amestec de gin sau vodcă şi vermut sec. Băutura şi-a luat numele probabil de la Martini & Rossi, o firmă italiană ce vindea vermut la sfârşitul sec. al XEX-lea. Potrivit altei ipoteze, cuvântul derivă de la numele oraşului Martinez, din California, SUA, de unde ar fi originar acest cocteil. martinică - cafea din Marti-nica, insulă din arhipelagul Antilele Mici. marţi, marţi, s. f. - a doua zi a săptămânii. Et.: lat. Martis (,cupru“ şi Nickel - mic geniu demonic din superstiţiile germane care bântuie minele (numele său fiind o prescurtare de la prenumele german Nikolaus). Minereul era astfel denumit de către minerii germani deoarece, deşi se asemăna cu cuprul la culoare, nu conţinea nici urmă din acest metal, v. şi cobalt. nicol s. n. - dispozitiv optic pentru polarizarea luminii, format din două prisme de spat de Islanda lipite cu balsam de Canada. Et.: fr. nicol, după e numele lui William Nicol (c. 1770-1851), geolog şi fizician scoţian din Edinburgh, care a inventat acest dispozitiv în 1828. nicotină s. f. - alcaloid toxic care se găseşte în tutun şi în alte plante. Et.: fr. nicotine < lat. ştiinţifică Nicotiana (ţaba-cum), denumirea generică a tutunului dată de naturalistul suedez Linné în 1735 în cinstea lui Jean Nicot (c.1530-1600), ambasador francez la Lisabona pe vremea în care exploratorii portughezi aduceau tutunul din America. în 1560 Nicot a trimis seminţe de tutun reginei Caterina de Medici în Franţa, iar în 1561 s-a reîntors în Franţa aducând cu el o încărcătură de tutun. în scurtă vreme prizatul tutunului a devenit o modă la curtea regală, modă care a cuprins cu iuţeală întreg Parisul. în vremea aceea planta era botezată herbe ă Nicot („iarba lui Nicot“), nicotiane sau herbe ă la reine („iarba reginei“ - în onoarea Caterinei de Medici). Din Franţa, fumatul s-a răspândit în ţările vecine, iar apoi în toată lumea. nunfă, nimfe, - 1. Formă intermediară în metamorfoza unor insecte între forma de larvă şi forma adultă. 2. Labia mică, vulvară. 3. Fată tânără şi frumoasă, plină de graţie. Denumirea vine de la Nimfe (lat. Nympha, gr. Numphe), divinităţi feminine ale apelor, pădurilor, munţilor etc. în mitologia greacă, personificând forţele naturii. Erau socotite fiicele lui Zeus şi erau închipuite ca nişte fecioare tinere şi frumoase. ni6biu s. n. - element chimic, metal rar, dur şi maleabil, de culoare cenuşie. Et.: fr. nio-bium, germ. Niobium. A fost numit în 1844 de către Hein-rich Rose, chimistul german care l-a descoperit. Numele DICŢIONAR DE EPONIME 179 provine de la Niobe, fiica regelui Tantal din mitologia greacă, cu referite la faptul că elementul se găseşte în natură alături de tantal (v.), v. şi columbiu. nobéliu s. n. - element chimic transuranic artificial. Et.: fr. nobélium, germ. Nobelium. Numele a fost creat în 1957 cu referire atât la Alfred Bem-hard Nobel (1833-1896), cât şi la Institutul Nobel de Fizică din Stockholm, unde a fost cercetat acest element. Nobel a fost un chimist şi industriaş suedez care a brevetat 355 de invenţii, mai ales în domeniul explozibililor, cel mai cunoscut fiind dinamita. Deşi explozibilii au fost utilizaţi iniţial în industrie (mai ales minerit), ulterior ei au început să fie inevitabil folosiţi în războaie. Acest lucru l-a afectat pe Nobel şi l-a determinat să por- nească o campanie pentru pacea mondială. Din uriaşa avere strânsă de pe urma invenţiilor sale el a instituit prin testament Premiile Nobel, fiecare din cele cinci premii anuale acordate pentru fizică, chimie, fiziologie şi medicină, literatură şi pace. Primele Premii Nobel au fost acordate în 1901. începând din 1969 s-a instituit şi un premiu pentru ştiinţele economice, de valoare egală cu celelalte. nonius s. m. - instrument pentru măsurarea unghiurilor mici. Et.: fr. nonius. Poartă numele astronomului şi matematicianului portughez Pe-dro Nunez (zis şi Nonius) (1492-1577), autorul lucrării De crepusculis liber unus (1542), în care descrie o metodă ingenioasă pentru gradarea instrumentelor folosite la măsurarea unghiurilor, v. şi vemier. o oblomovism s. n. - atitudine de apatie, lene şi lipsă de voinţă. Cuvântul derivă (după rusă oblomovşcina) de la numele lui Oblomov, personajul principal din romanul cu acelaşi nume, apărut în 1857, al scriitorului rus I. A. Gon-cearov (1812-1891). Ivan Ilici Oblomov este un moşier absent şi dezinteresat, căruia servitorii îi fură banii, iar prietenii îi fură logodnica. El este reprezentantul lipsit de vlagă al aristocraţiei ruseşti, pe care inerţia şi oroarea faţă de" muncă îl împiedică să acţioneze. Termenul de oblomovism a fost inventat de însuşi Oblomov, atunci când eroul încerca să decidă dacă să acţioneze sau nu, dar a fost popularazitat de recenziile cărţii, în principal eseul intitulat „Ce este oblomovismul?“ (1860) de N. A. Dobroliubov. Cuvântul a intrat în circulaţie în Rusia în anii 1860, de unde s-a extins şi în alte limbi europer.v v. şi manilovism. obsidiân. o^sidiane, s. n. -rocă vulcanic: de culoare roşiatică sau negricioasă, asemănătoare la aspect cu sticla topită, folosită în epoca de piatră pentru confecţionarea armelor şi uneltelor. Et.: fr. obsidienne < lat. obsidianus, variantă datorată unei greşeli de copiere a lui obsianus (lapis) - „(piatra) lui Obsius“, un roman care a descoperit o piatră similară în Etiopia, potrivit lui Pliniu cel Bătrân (sec. I). ocean, oceane, s. n. - întindere vastă de apă sărată care acoperă suprafeţele dintre continente. Et.: germ. Ozean, fr. océan, lat. oceanus < gr. okeanos, după Okeanos, divinitate marină în mitologia greacă, cel mai bătrân dintre titani, fiul lui Uranus (Cerul) cu Geea (Pământul). El era personificarea marelui fluviu care înconjoară întreg Pământul, socotit sursa tuturor apelor curgătoare (peste trei mii), fluvii, râuri şi izvoare. odicolon s. n. - (pop.) apă de colonie. Et.: fr. eau de Cologne - „apă de Cologne“, DICŢIONAR DE EPONIME 181 după numele francez al oraşului Köln din Germania, (v. colonie). odisee s. f. - călătorie lungă şi plină de aventuri; şir de întâm-plari neprevăzute; viaţă pîină de peripeţii şi schimbări neaşteptate. Et.: fr. odysee < lat. Odyssea < gr. Odusseia („Odiseea“), titlul celebrei epopei antice, atribuită lui Homer. Aceasta a fost compusă probabil în sec. al VIII-VTI-lea i H. şi povesteşte călătoria lungă de 10 ani, plină de aventuri şi întâmplări neprevăzute, a lui Odiseu (Ulise) de la plecarea sa din Troia, până la întoarcerea acasă, în Ithaca, v. şi mentor, homeric. oersted (pr. örsted), oerstezi, s. m. - unitate de măsură a intensităţii câmpului magnetic. Et: fr. oersted. A fost adoptată în 1930 şi a fost numită în onoarea lui Hans Christian Oersted (1777-1851), fizician şi chimist danez. Profesor universitar la Copenhaga, Oersted a pus bazele electromagnetismului, a descoperit în 1820 acţiunea curentului electric, care străbate un conductor, asupra acului magnetic şi a elaborat un procedeu de obţinere a aluminiului metalic. ohm (pr. om), ohmi, s. m. - unitate de măsură a rezistenţei electrice, egală cu rezistenţa pe care o opune un conductor în care o tensiune de 1 V produce un curent de 1 A. Et.: fr. ohnu A-fost numită în cinstea lui Georg Simon Ohm (1789-1854), fizician german. Profesor universitar la Nürnberg şi München, Ohm a studiat trecerea curentului prin conductori şi a stabilit în 1827 o lege (ulterior numită legea lui Ohm) potrivit căreia intensitatea acestui curent este direct proporţională cu tensiunea aplicată la capetele conductorului şi invers proporţională cu rezistenţa lui. Derivat: - öhmic, -ă, ohmicit -ce, adj. (pr. ornic) - referitor la rezistenţa circuitelor electrice. olan, olani, s. m. - veche monedă de aur olandeză care a circulat si în Ţările Române » 9 până în sec. al XIX-lea. Se pare că numele monedei este o prescurtare de la Olanda. olandă s. f. - ţesătură deasă şi fină, din fire de in de bună calitate, din care se fac lenjerii de pat, de corp etc. Et.: fr. hollande, it. olanda, după Olanda, statul din N Europei de unde provenea această ţesătură (în sec. al XII-XIV-lea), v. şi holender, holendru. 182 Octavian Laiu-Despău O ţesătură de bumbac care imită olanda poară denumirea de olandină. olandeză s. f. - 1. Numele unei figuri de patinaj. 2. Rasă de vaci crescută pentru producţia de^ lapte. în ambele sensuri - după numele statului Olanda. ollmpiâdă, olimpiade, s. f. -competiţie sportivă internaţională care are loc din patru în patru ani. Este cunoscută şi sub numele de jocurile olimpice. Et.: fr. olympiade < lat., gr. olympias - „din Olimpia“, un oraş din Pelopones în S Greciei. în Grecia antică, olimpiada reprezenta perioada de patru ani dintre două jocuri olimpice succesive şi a servit ca unitate de timp la datarea a evenimentelor. Jocurile olimpice erau întreceri sportive la care participau concurenţi din întreaga Grecie. începând din anul 776 î. H. ele au fost organizate din patru în patru ani şi au durat până în anul 393 d. H. când au fost abolite de împăratul roman Teodosiu cel Mare care le-a considerat păgâne. Jocurile olimpice erau celebrate în onoarea lui Zeus, stăpânul zeilor în mitologia greacă, în cetatea Olimpia, unde se găsea un renumit templu al său. Olimpiadele au fost reintroduse la propunerea baronului Pierre de Coubertin, prima competiţie având loc la Atena în 1896. olimpian, -ă, olimpieni, -e, adj. - din lumea zeilor; din Olimp^_____măreţ, divin, im- punător; senin. Et.: fr. olym-pien, după Olimp (în gr. Olympos sau Olimbos), lanţ muntos din Grecia în N Te-saliei. Muntele Olimp, parte a masivului, se ridică la 2917 m, fiind cel mai înalt vârf din ţară. Vechii greci credeau că aici îşi au sălaşul cei doisprezece mari zei din mitologia greacă. Zeus, stăpânul zeilor, domnea în palatul său aflat pe crestele înzăpezite ale Olimpului şi, înconjurat de ceilalţi zei şi zeiţe, hotăra soarta lumii şi destinele muritorilor. onanie s. f. (sau onanism) s. n. - obţinerea plăcerii sexuale prin autoexcitaţie (de obicei manuală); masturbare. Et.: lat. onania, germ. Onanie (fr. onanisme), cu referire la Onan, personaj biblic, fiul lui Iuda, care, conform unei vechi legi a poporului iudeu, a fost constrâns să se căsătorească cu Tamara, văduva fratelui său, Ir. Nedorind să aibă copii cu aceasta Onan „vărsa sămânţa jos“ (Facerea, cap. 38, verset 9). Pasajul biblic descrie mai degrabă coitus interruptus -metodă contraceptivă cunos- DICŢIONAR DE EPONIME 183 cută din cele mai vechi timpuri - decât masturbarea. opunţia, opunţia, s. f. - plantă din familia cactaceelor, cu ra- -----muri cilindrice sau -turtite, de formă ovală şi cu spini aşezaţi în smocuri, cu flori mari, albe, roşii sau galbene (Opunţia). Et.: fr., lat. opunţia < lat. opuntius - „din Opus (Opun-tis)“, oraş din Locrida, în Grecia antică, în apropierea căruia, după Pliniu cel Bătrân (sec. I), creştea această plantă. ordoviciân s. n. - a doua perioadă a paleozoicului, între cambrian şi silurian. Et.: fr. ordovicien. A fost denumită după Ordovices, numele latin al unui popor din ţara Galilor, deoarece straturile geologice ordoviciene sunt bine reprezentate în regiunea ocupată odinioară de aceşti locuitori. Termenul a fost introdus de geologul englez Charles Lap-worth în 1879, v. şi silurian. orfeân s. n. - 1. Vechi instrument muzical cu coarde şi cu claviatură. 2. Societate corală; şcoală de canto. Et.: fr. or-pheon, după Orpheon, o şcoală corală întemeiată la Paris în 1833 şi numită după Orfeu (Orpheus), M cântăreţ şi poet neîntrecut din mitologia greacă. Orfeu cânta la liră atât de frumos încât mişca pietrele din loc şi îmblânzea fiarele. orfic9 -ă, orfici, -ce, adj. -termen din critica şi istoria literară cu sensul: ezoteric, misterios sau iniţiatic. Provine din fr. orphique şi denumeşte, mai întâi, referitor la Orfeu, poet şi muzician hieratic din mitologia greacă, cântăreţ neîntrecut care, cu sunetul minunat al lirei sale, domesticea animalele, clintea pietrele şi mişca arborii din loc. Lui i se atribuie poemele orfice, poeme antice greceşti cu conţinut mitologic, filosofic şi mistic. Orfeu este socotit fondatorul mitic al orfismului, de unde un sens derivat al cuvântului orfic - „referitor la orfism“. Orfis-mul este mişcarea religioasă din Grecia antică ce preconiza dualismul suflet-coip şi credinţa în metempsihoză. în 1912 poetul francez G. Apol-linaire dă numele de orfism unui curent din pictură care susţine folosirea culorii pure ca mijloc de a crea impresia de luminozitate şi dinamism. orânj adj. invar. - portocaliu. Et.: fr. orange - „portocaliu / portocală“, cuvânt împrumutat din it. veche melarancia -„portocală“ şi influenţat de numele Orange, un oraş din S Franţei, de unde portocalele erau transportate spre nordul ţării, v. şi portocală. 184 Octavian Laiu-Despău organdi, organdiuri, s. n. -ţesătură de bumbac sau in foarte fină, transparentă, aspră la pipăit din fire răsucite şi apretate, din care se fac obiecte de îmbrăcăminte pentru femef şi copii, perdele etc. Et.: fr. organdi, probabil după Organzi, nume sub care era cunoscut în Europa oraşul Ur-ganch din V Uzbekistanului, locul de provenienţă al materialului şi un faimos centru al comerţului cu mătăsuri în Evul Mediu. osmanlâu/osmalin, osman- lâi/osmanlii, adj., s. m. şi f. -(înv.) turc; turcesc. Et.: tc. osmanii, după numele sultanului Osman (v. otoman). otoman, -ă, otomani, -e, adj., s. m. şi f. - turc; turcesc. Et.:* lat. othomanus, fr. ottoman, it. oţtomano, germ. Ottomane < ar. Utmani, după Osman (sau Utman, Uthman) I, Ghazi (1258-1326), sultan turc, fondatorul dinastiei otomane în anul _129SL Descendent» sărau condus marele Imperiu Otoman mai mult de şase secole până la desfiinţarea sa în 1922, v. şi aliotman. Derivat: - otomană, otomane, s. f. - 1. (înv.) canapea, sofa (presupusă a fi de origine orientală). 2. Un fel de stofa groasă. oxford s. n. - 1. Ţesătură de bumbac sau de lână în carouri din fire colorată. 2. Rasă de oi creată în Anglia şi crescută pentru producţia de came. Et.: fr. oxford, în ambele sensuri după locul de provenienţă, oraşul Oxford din Anglia. p paiaţă, paiaţe, s. f. - 1. Personaj comic în spectacolele de circ sau de bâlci. 2. Epitet dat unui om caraghios, neserios, fără personalitate. Et.: rusă paiaţ, fr. paillasse, germ. Paiazze < it. Pagliaccio („Paie proaste“), personaj comic din teatrul buf italian, care apărea pe scenă îmbrăcat într-un costum făcut din pânză de saltea, v, şi arlechin, pantaloni. palădiu1 s. n. - element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei. Et.: fr. palla-diiun. A fost descoperit de către chimistul englez William H. Wollaston, care l-a numit în 1803 în cinstea descoperirii asteroidului Pallas de către astronomul german Olbers cu un an în urmă, în 1802, v. şi ceriu, uraniu. palădiu2, paladii, s. n. - (fig.) ocrotire, apărare. Et.: fr., lat. palladium, după Pallas, un epitet al Atenei, zeiţa înţelepciunii în mitologia greacă. Se spune că o mică statuie de lemn înfăţişând-o pe Atena înarmată ar fi căzut din cer în vechiul oraş al Troiei. Statuia, numită Palladium, era considerată ca având un rol protector, de ea depinzând siguranţa citadelei. Se spune că Odiseu şi Diomede au furat statuia, şi numai astfel a putut fi distrusă Troia. palat, palate, s. f. - clădire somptuoasă în care trăieşte un suveran sau o mare personalitate. Et.: it. palato, lat. pala-tium, după Palatinum, cea mai înaltă din cele şapte coline ale Romei, pe care, conform tradiţiei, a fost întemeiat oraşul. Numele colinei a fost transferat iniţial casei lui Augustus (63 î. H.-14 d. H.) construită pe acest loc, iar apoi ansamblului de clădiri ce alcătuiau palatul împăraţilor romani şi care acoperea în final întreaga colină. Ulterior numele a fost aplicat oricărui palat în general. palmer, palmere, s. n. - instrument de precizie pentru măsurarea grosimii unor piese. Et.: fr. palmer. Poartă numele inginerului mecanic francez 186 Octavian Laiu-Despău Jean-Louis Palmer, care l-a conceput şi realizat în 1848. pamflet, pamflete, s. n. - scriere satirică de proporţii reduse, în proză sau în versuri, în care sunt înfierate atitudini, fapte, concepţii ne-gative. Cuvântul îşi are originea într-un poem comic erotic din sec. al Xll-lea intitulat Pamphilus, seu De Amore („Pamphilus sau Despre dragoste“), unde ne sunt înfăţişate escapadele amoroase ale eroului principal, numit Pamphilus. Poemul era scris în vers latin, iar autorul său era necunoscut. Scrierea a fost extrem de populară în Evul Mediu, mai ales printre studenţii Universităţii din Paris, unde a devenit cunoscută simplu ca Pamphilet, iar mai târziu pamphlet (devenit" pamflet în româneşte). Ulterior cuvântul şi-a extins aria semantică, ajungând să fie folosit cu sensul actual. panama1, panamale, s. f. - 1. Pălărie făcută dintr-o împletitură fină din paie obţinute din frunzele unui pin numit jipi-japa (Carludo-vica palmata), originar din America de Sud si Centrală. 2. Ţesătură uşoară » > » de bumbac sau de in care imită panamaua. Et.: fr. panama, după numele statului Panama din America Centrală unde pălăria a fost pusă în vânzare la început, locul de origine fiind de fapt Ecuador. panama2, panamale, s. f. -afacere frauduloasă de mari proporţii, legată de coruperea funcţionarilor de „stat Cuvântul vine de la construirea canalului Panama din America Centrală, unde, pentru a strânge bani de la publicul larg, au fost mituiţi în Franţa o serie de senatori, deputaţi şi jurnalişti. întreaga afacere a fost dată în vileag în urma unei investigaţii din 1892. pandelâş, pandelaşe - dans popular în care jucătorii, prinşi de mână, se deplasează într-un tempo moderat. Denumirea dansului derivă de la numele propriu Pândele. pandemoniu s. n. - loc imaginar situat în infern, unde se presupunea că se adunau demonii; adunare de bandiţi, de oameni răi, de sceleraţi; loc unde domnesc viciile şi dezordinea. Et.: fr. pandémonium < engl. pandémonium < lat. modernă Pandémonium, capitala Infernului, locul în care se adunau demonii în poemul biblic Paradisul pierdut (1667) al poetului englez John Milton (1608-1674). Literal, pandémonium înseamnă „loc al tuturor demonilor“. pandişpăn, pandişpane, s. n. DICŢIONAR DE EPONIME 187 - prăjitură făcută din făină, ouă şi zahăr, de culoare galbenă, cu aspect pufos. Et.: ngr. pandespani < tc. pandespan < it. pan di Spagna - „pâine din panică s. f. - senzaţie de spaimă violentă, bruscă şi adesea nemotivată de care este cuprinsă o persoană sau o comunitate. La origine, cuvântul provine de la numele zeului Pan, protectorul turmelor şi al păstorilor din mitologia greacă. Pan avea o înfăţişare monstruoasă: cap omenesc, cu nasul câm, cu coame şi barbă de ţap, trup uman acoperit cu păr des, coadă şi picioare de ţap, cu copite. Pan era zeul pădurilor, iar vechii greci îl considerau sursa unor sunete ciudate şi înfricoşătoare ce puteau fi auzite noaptea în văile şi pădurile neumblate. Se credea că ivirea neaşteptată a lui Pan provoacă oamenilor şi animalelor o spaimă bruscă, puternică şi molipsitoare. Grecii numeau această teamă iraţională panikos deima, literal „fiică produsă de Pan“. Din gr. panikos, cuvântul s-a răspândit şi în alte limbi europene, inclusiv româna (prin intermediul fi*, panique), unde, la început, a fost utilizat cu valoare de adjectiv (se spunea de exemplu spaimă panică sau teamă panică). Ulterior a devenit substantiv preluând sensul fostului determinant. pantagniéüc, -ă, pantagru-elicU -ce, adj. - lacom, mân-căcios, nesătul; p. ext., îmbelşugat, încărcat (despre ospeţe, mese). Et.: fi*, pantagruélique, după numele lui Pantagruel, fiul gigantului Gargantua şi personajul celei de-a doua părţi a renumitei satire a lui Rabelais, intitulată Les Horribles et épouvantables Faits et Prouessses du très rennommé Pantagruel roi des Dipsodes, fils du grand géant Gargantua („Groaznicele şi înspăimântătoarele Fapte şi Isprăvi ale preavesti-tului Pantagruel, rege al Dip-sozilor, feciorul marelui uriaş Gargantua“), apărută în 1532. La fel ca şi tatăl său, Pantagruel avea o poftă de nepotolit şi o sete deopotrivă de uriaşă, v. şi gargantua. pantaloni, pantaloni, s. m. -obiect de îmbrăcăminte care acoperă corpul de la mijloc în jos. Istoria cuvântului începe cu San Pantaleone sau Pantalone, un sfanţ din sec. al IV-lea (martirizat în 303), patronul Veneţiei şi deci, un nume de botez des întâlnit printre veneţieni. Adesea acest nume era folosit de către alţi 188 Octavian Laiu-Despău italieni ca poreclă pentru locuitorii Veneţiei. în con» secinţă, numele de Pantalone a fost dat unui personaj veneţian din comedia bufă italiană. El era reprezentat ca un moş senil, cu ochelari, eare purta papuci şi nişte pantaloni strâmţi. De aici a derivat cuvântul francez pantalon, ce desemna la început un fel de ciorapi-pantaloni, asemănători cu cei purtaţi de Pantalone, la modă în vremea regelui Carol n (843-877) al Franţei. Cu timpul cuvântul şi-a extins semnificaţia, ajungând să fie folosit cu sensul actual, v. şi arlechin, paiaţă. paparăzzo (pr. paparaţo), pa-parazzi, s. m. - fotograf pe cont propriu care urmăreşte cu asiduitate celebrităţile pentru a le fotografia în ipostaze insolite, urmând apoi să vândă fotografiile unor ziare sau reviste. Et.: it. paparazzo. Cuvântul derivă de la numele personajului Signor Paparazzo din La dolce vita, un film de mare succes din 1960, regizat de Federico Fellini. în film, Paparazzo era un fotograf care se străduia cu îndârjire să pozeze staruri americane din lumea filmului. Personajul a fost inspirat de un fotograf din Roma de la mijlocul sec. al XX-lea pe nume Tazzio Secchiaroli, care surprindea celebrităţile în cele mai inedite situaţii. Numele de Paparazzo a fost preluat de Fellini dintr-o carte de călătorie intitulată în Marea Ionică scrisă de englezul George Gissing şi publicată în 1901, în care autorul îşi notează impresiile dintr-o călătorie în S Italiei de la sfârşitul sec. al XIX-lea. La un moment dat se opreşte la un hotel din Catan-zaro care era condus de un om pe nume Coriolano Paparazzo. Lui Fellini şi colaboratorului său, Ennio Flaiano, le-a plăcut sonoritatea acestui nume şi l-au împrumutat personajului din film. parcherizâre, parcherizări, s. f. - tratare la cald a unei piese de fier sau de fontă cu o soluţie de fosfat de fier şi de mangan, pentru a o feri de rugină. Et.: fr. parkérisation < engl. Parkerizing, marcă înregistrată a unui procedeu tehnic inventat la sfârşitul sec. al XIX-lea de familia americană Parker în cadrul companiei Parker Chemical, devenită ulterior Parker-A m Chem şi preluată în final de firma germană HenkeL parizer s. n. - mezel de culoare roz, preparat din came de vită tocată mărunt şi fiartă. Et.: germ. Pariser - „din Paris“. DICŢIONAR DE EPONIME 189 pârkinson s. n. - afecţiune a sistemului nervos caracterizată prin tremurături şi rigiditate musculară. După (boala lui) Parkinson, numită în 1890 la propunerea medicului francez Charcot în onoarea chirurgului şi paleontologului englez James Parkinson (1755-1824), primul care i-a descris simp-tomele în 1817 în An Essay on the Shaking Palsy („Eseu asupra paraliziei cu tremurături“). Derivat: - parkinsonian, -ă, par-kinsonieni, -e, s. m. şi f. -bolnav care suferă de parkin-son. - parkinsonism s. n. - denumire generică pentru sin-droamele similare cu parkin-sonul. pârmen adj. invar, măr par-men - varietate de măr originară din Anglia, cu fructele de culoare galbenă-aurie, cu dungi carmin. Et.: germ. Parmane < fr. veche parmain, în final probabil din lat. parmen-sis - „din Parma“, oraş italian. parmezan s. n. - caşcaval uscat, făcut din lapte smântânit. Et.: germ. Parmesan, fr. parmesan < it. parmegiano -„din Parma“, oraş în N Italiei. Parmezanul a apărut pentru prima oară în Toscana în sec. al XI-lea, iar apoi în împreju- rimile Parmei în sec. al XIII-lea. Parnăs s. n. - (fig.) lăcaşul poeziei; poezie. Et.: fr. par-nasse, după Parnas (în gr. Pamassos), un-munte din-SE-Greciei, la N de Golful Corint. Era muntele consacrat zeului Apollo, şi aici credeau vechii greci că se află sălaşul muzelor, ocrotitoarele şi inspiratoarele poeţilor, v. şi Pegas. parnăsie s. f. - plantă erbacee cu flori albăstrui, folosită în medicină; şopârlaiţă-albă. Et.: lat. ştiinţifică Pamassia (pa-lustris)9 numele generic al plantei, după Parnas, munte din Grecia, sălaşul şi locul de adunare al muzelor în mitologia greacă (v. Parnas). A fost astfel botezată de către natu-ralişti deoarece se aseamănă cu o plantă descrisă de botanistul grec Dioscorides (sec. I) în De materia medica sub numele de „iarba-de-pe-Mun-tele-Pamas“. pascal, pascali, s. m. - unitate de măsură a presiunii, egală cu un newton pe metru pătrat. Et.: fr. pascal. A fost adoptată în 1971 şi a fost numită în onoarea lui Blaise Pascal (1623-1662), matematician, fizician, filosof şi scriitor francez. Pascal a efectuat cercetări asupra vidului, a presiunii atmosferice, a studiat me- 190 Octavian Laiu-Despău * canica fluidelor şi a inventat o presă hidraulică, v, si PASCAL. PASCAL - renumit limbaj de programare pentru computere, adaptat pentru aplicaţiile ştiinţifice, A fost realizat de Niklaus Wirth la Institutul Federal de Tehnologie din Zürich în 1970 şi a fost numit după matematicianul, fizicianul si filosoful francez Blaise Pascal (1623-1662). Pe la 1642, pentru a-şi ajuta tatăl, funcţionar la serviciul de impozite, Pascal a imaginat şi a construit o maşină de calculat, denumită ulterior pas-calină. De aici şi relevanţa numelui limbajului de programare, v. şi pascal. pasteurizâre, pasteurizări, s. f. - metodă de distrugere a microbilor din produsele alimentare fermentabile (în special a laptelui) prin încălzire, urmată de o răcire bruscă, fără a altera gustul sau a distruge vitaminele produsului. Et.: fr. pasteurisation, după numele lui Louis Pasteur (1822-1895), chimist şi microbiolog francez, descoperitorul acestui proces în anii 1860. Iniţial Pasteur a aplicat metoda asupra vinului şi berii. El a observat că anumite microorganisme determină vinul să fermenteze şi că procesul de fer- mentaţie poate fi împiedicat dacă vinul este supus încălzirii, iar apoi e răcit rapid. Ulterior procedeul a fost aplicat şi altor produse fermentabile. Păsteur a fost considerat unul din întemeietorii microbiologici şi de aceea în onoarea sa a fost denumită o bacterie patogenă - Pasteurella - care produce o boală gravă la animale şi păsări, numită pas-teureloză. patefon, patefoane, s. n. -fonograf asemănător gramofonului, dar fară pâlnie de rezonanţă. Et.: fr. Pathephone - denumirea comercială a unui tip de fonograf produs la începutul sec. al XX-lea de a firma Pathe ce comercializa fonografe, firmă înfiinţată în Franţa de către doi ingineri francezi, fraţii Charles Pathe (1863-1957) şi Emile Pathe (1860-1937). Cei doi, împreună cu Henri Lioret, au fost creatorii industriei fonografice a Franţei. patinsonâre, patinsonări, s. f. - procedeu de separare a argintului din minereul de plumb argentifer prin topirea minereului. Et.: conform fr. pattinsonage, germ. pattin-sonieren, după numele lui Hugh Lee Pattinson (1796- DICŢIONAR DE EPONIME 191 1858), chimist metalurgist englez care a patentat acest procedeu în 1833. pauliână adj. f. acţiune paulină - acţiune judiciară prin care un creditor poate cere debitorului său rezilierea unui contract, anularea unui act etc., dacă acestea sunt posterioare creanţelor. Et.: fr. paulienne < lat. pauliana, după pretorul roman Iulius Paulus (sec. al II-IH-lea), care a creat această acţiune. pavână, pavane, s. f. - vechi dans (sec. al XVI-XVII-lea) cu caracter ceremonios, cu mişcare lentă, de origine italiană sau spaniolă. Et.: it. pavana, pavano - „(dans) din Pava“, denumirea dialectală a oraşului Padova din Italia la V de Veneţia, un centru cultural în Evul Mediu. pa\&z£, paveze, s. f. - 1. Scut. 2. (Fig.) Ocrotire, sprijin, apărare. Et.: poloneză pawez(a) < it. pavese - „scut din răchită sau lemn acoperit cu piele“, propriu-zis „(obiect) din Pavia“, oraş în N Italiei unde s-au produs scuturi în Evul Mediu. Din it. pavese provine şi cuvântul fr. pavois, împrumutat în româneşte sub forma pavoaz, pavoaze, s. n., termen marinăresc ce semnifică ansamblul de pavilioane sau de lumini pe care le arborează o navă cu ocazia unei festivităţi. pazvangfu, pazvangii, s. m. -hoţ, tâlhar, pungaş. în trecut, pazvangiii erau ostaşi din trupele rebele ale lui Osman Pazvan-Oglu (Pazvantoglu) (1758-1807), un german turcit care a ajuns paşă de Vidin. Dorind să răzbune moartea tatălui său ucis de seraschier, Pazvan-Oglu s-a răsculat împotriva sultanului şi s-a pus în fruntea a 10.000 de rebeli, împreună cu cetele sale el a întreprins dese incursiuni de pradă pe ambele maluri ale Dunării. în timpul lui Alexandru Moruzi (1799-1801) tâlharii au năvălit în Oltenia unde au jefuit, au ars şi au ucis pe toţi care le cădeau în cale. Numele de pazvantoglu şi derivatele sale prescurtate paz-vant, pazvante, pazvantlău sau pazvangiu au ajuns sinonime cu ,jefuitor, hoţoman“. Numele lui Pazvan-Oglu s-a păstrat şi în expresia de pe vremea lui Pazvante, însemnând „din timpuri apuse“ sau „dintr-o epocă demodată“, v. şi cârjaliu, manaf. părăscuţă s. f. - (reg.) ploşniţă. Derivat din Paraschiva, prenume feminin. peân s. m. - imn cântat pe mai multe glasuri, pentru implorarea unui zeu, de obicei 192 Octavian Laiu-Despău Apollo. Et.: fr. péan < lat. paean < gr. paian - „imn de mulţumire lui Apollo“, după Paian („Tămăduitorul“), străvechi epitet al zeului grec Apollo, v. şi peon. pecarizâre, pecarizărt, s: f. -determinarea culorii unei fâini de grâu sau secară prin compararea cu o faină-etalon. Et.: conform germ. Pekarisierung. Procedeul este numit după Pekâr Imre (1838-1923), inginer, tehnician şi inventator maghiar, care în 1876 şi-a prezentat invenţia referitoare la „analiza şi compararea sortimentelor de faină“. pechinéz, pechinezi, s. m. -rasă de câini mici de apartament, cu botul scurt şi turtit, cu picioarele scurte şi cu părul lung şi moale. Et.: fr. pékinois. De origine asiatică, pechinezul şi-a luat numele de la Peking, vechea denumire a capitalei Beijing a Chinei. Făcea parte din cortegiul imperial la ceremonii, fiind selecţionat de însuşi împăratul Chinei. Până la mijlocul sec. al XDC-lea exportarea acestei rase era interzisă sub pedeapsa cu moartea. Datorită curajului, îndrăznelii, mersului săltăreţ şi legănat, pechinezul este adesea denumit „micul câine leu din Peking“. péching/péking s. n. - 1. Ţesătură de mătase naturală cu 9 dungi, făcută din fire de grosimi diferite sau divers colorate, la origine fabricată în China. 2. Rasă de raţe cu penajul alb. în ambele sensuri denumirea provine de la locul de provenienţă, Peking (în prezent Beijing), capitala Chinei. Pegas - simbol al inspiraţiei poetice. Et.: fr. pegase, după Pegas, un cal înaripat din mitologia greacă, aflat în slujba zeilor şi considerat calul muzelor. La porunca lui Posei-don, Pegas a lovit cu copita o stâncă din muntele Helicon, în Grecia, iar din locul acela a ţâşnit izvorul Hippocrene, un izvor miraculos din care beau poeţii pentru a fi inspiraţi. De la această legendă îşi au originea şi expresiile a încăleca pe Pegas sau a zbura pe Pegas, care înseamnă „a fi cuprins de inspiraţie poetică, a te înălţa spre culmile poeziei“. Tot după legendarul cal înaripat a fost denumită şi o specie de peşti din Oceanul Indian cu înotătoarele de forma unor aripi - pegas, v. şi pamas, hipocren. penin, penine, s. n. - mineral constituent al şisturilor cristaline, varietate de clorit bogat în magneziu şi în fier care formează cristale pe rocile DICŢIONAR DE EPONIME 193 metamorfice şi magmatice. Et.: fr. pennine, germ. Pennin, după Alpii Penini, unde a fost descoperit. Alpii Penini aparţin Alpilor vestici şi constituie o culme muntoasă situată în Italia şi Elveţia. penteleu (2, 3), penteleie, s. n. - 1. Specialitate de caşcaval preparată din laptele care se mulge toamna de la oi. 2. (Reg.) Băţ cu care se bate laptele pentru a se alege untul. 3. (Reg.) Coastă înclinată şi netedă pe care coboară oile la strungă. în toate sensurile cuvântul provine de la numele masivului muntos Penteleu din SE Carpaţilor Orientali, zonă alpină dezvoltată, cu păşuni întinse. peon, peoni, s. m. - picior de vers clasic format din patru silabe, dintre care una lungă. Et.: fr. peon, lat. paeon < gr. paion, după Palan, epitet al zeului Apollo (v. pean). pepelea s. m. - (pop.) om isteţ, glumeţ şi poznaş, care îşi bate joc de toţi. Pepelea este un personaj comic al snoavelor şi povestirilor populare româneşti, întâlnit mai ales în Transilvania. Sub masca naivităţii, Pepelea întruchipează isteţimea, perspicacitatea şi ironia specifice omului din popor. El este însoţit adesea de Păcală, fiind fratele sau tovarăşul acestuia. Profitând de prostia, lăcomia şi ignoranţa oamenilor, Pepelea reuşeşte să iasă cu succes din orice încurcătură. pergament, pergamenter$rm. - piele preparată special pentru a se putea scrie pe ea, folosită în trecut în loc de hârtie. Et.: germ. Pergament < lat. pergamen(t)um < (charta) Pergamena - „(hârtie) din Pergam“ (în prezent Bergama în Turcia), un vechi oraş din Asia Mică, unde, în vremea regelui Eumenes II (197-158 î. H.), se găsea o celebră bibliotecă. In urma rivalităţii dintre Pergam şi Alexandria din Egipt, aceasta din urmă a oprit exportul de papirus către Pergam. Şi cum necesitatea este mama invenţiei, Pergamul a devenit începând din sec. al II-lea î. H. centrul producţiei şi exportului unui nou produs - pergamentul. permlân s. n. - ultima perioadă a erei paleozoice. Et.: fr. permien, după regiunea şi oraşul Perm din munţii Ural, în E Rusiei, unde au fost descoperite straturi geologice aparţinând acestei perioade. persan, persane, s. n. - covor de calitate superioară, cu bătătura alcătuită din fire înnodate şi tăiate la o anumită lungime pe toată suprafaţa co- 194 Octavian Laiu-Despău votului. Et.: (covor) persan, conform fr. persan - „din Per-sia“ (actualul Iran), unde a fost confecţionat la început. perseide s. f. pl. - ploaie periodică de stele căzătoare din direcţia constelaţiei Perseus, care apare la mijlocul lunii august. Constelaţia este numită după Perseu, erou din mitologia greacă, fiul lui Zeus şi al muritoarei Danae. Perseu a săvârşit mai multe isprăvi vitejeşti, printre care uciderea Meduzei şi salvarea An-dromedei de un monstru marin. La moartea sa a fost prefăcut într-o constelaţie din emisfera boreală, v. şi cefeidă, andromedide. persiană, persiene, s. f. - oblon la ferestre alcătuit din scândurele dispuse orizontal pe un cadru şi putând fi apropiate sau depărtate după voie; jaluzea. Et.: fr. persienne < fr. veche persien, după Persia, de unde se considera că era originar acest tip de oblon. peruş, peruşi, s. m. - papagal de talie mică, foarte răspândit ca pasăre de colivie. Et.: fr. perruche < fr. veche perrique < sp. perico, din numele propriu spaniol Perico, diminutiv din Per o, în loc de Pedro (Petre). petrei, petrei, s. m. - pasăre palmipedă, de culoare albă, cu spatele şi aripile cenuşii, care trăieşte în largul mărilor reci. Et.: fr. pétrel, diminutiv din Pêtre (Petru). Se spune că pasărea este denumită astfel datorită felului său de a zbura foarte aproape de suprafaţa apei, astfel încât dă impresia că păşeşte pe apă, fapt care a amintit de episodul biblic în care Sf. Petru „a mers pe apă şi a venit către Iisus“ (Matei, cap. 14, verset 29). petromâx, petromaxuri, s. n. - lampă de iluminat cu petrol care funcţionează prin încălzirea până la incandescenţă a unei site. Et.: Petromax, denumire comercială sugerată de porecla Petroleum-Maxe dată inventatorului german Max Graetz (1851-1937) care a produs şi a comercializat acest tip de lampă începând din 1910. piemont, piemonturi, s. n. -relief de acumulare situat la contactul unor munţi cu o depresiune sau cu o câmpie, format prin acumularea depunerilor aduse de apele curgătoare la schimbarea de pantă. Et.: fr. piémont, după regiunea Piemonte din NV Italiei, situată la poalele Alpi-lor. pieride s. f. pl. - fluturi cu aripile albe care aparţin fami- DICŢIONAR DE EPONIME 195 liei Pieridae. Et.: fr. piéride < lat. ştiinţifică Pieridae, numiţi de către zoologi după Pieride, nouă surori din mitologia greacă, fiicele regelui Pierus, -cântăreţe neîntrecute, care. s-au luat la întrecere cu Muzele. Acestea din urmă le-au învins, iar drept pedeapsă pentru îndrăzneala lor, cele nouă surori au fost transformate în păsări. piérsicà, piersici, s. f. - fructul piersicului. în vremea romanilor, piersicile, ca de altfel şi caisele, erau aduse din Orient, nefiind cultivate în Europa. Atât romanii cât şi grecii numeau piersica „măr persan“ (în lat. Persicum ma-lum) deoarece credeau că provine din Persia (actualul Iran). Este adevărat că fructele erau aduse din Persia, însă ţara de origine era China. Din lat. Persicum malum derivă formele eliptice persicum, apoi per sica, de unde piersică, în româneşte. pigméu, -ee, pigmei, -ee, s. m. şi f. - 1. Pitic de rasă neagră din Africa centrală (cu înălţimea între 1,20 - 1,40 m). 2. Om de talie mică sau total insignifiant. Et.: fr. pygmée < gr. Pygmaios, neam legendar de pitici ce trăia la izvoarele Nilului, cu care s-a luptat Hercule. pindaric, -ă, pindarici, -ce, adj. stil pindaric - stil în poezie caracterizat printr-un lirism emfatic, încărcat, strălucit, adesea sublim. Termenul provine din fr. pindarique, gr. pindarikos - „în felul lui Pin-dar“. Pindar (c. 518/512-c. 438 î. H.) a fost cel mai mare poet liric al Greciei antice şi reprezentantul de seamă al marii lirici corale eline. Odele lui Pindar sunt poezii cu strofe liber organizate, pline de elan, cu construcţii lexicale îndrăzneţe. Stilul pindaric a fost adoptat în Franţa, în sec. al XVI-lea, de Pleiadă, un grup de şapte scriitori francezi conduşi de poetul Pierre de Ron-sard. Acesta a afirmat: „întâiul am pindarizat în Franţa“. Stilul pindaric mai poartă numele de pindarism. Pinzgau (pr. pinţgau) s. n. - 1. Rasă de bovine de lapte şi came. 2. Rasă de cai masivi, folosiţi la tracţiune. Denumirea provine de la locul de origine al celor două rase, valea Pinzgau din vest-centrul Austriei. pistol, pistoale, s. n. - armă de foc de dimensiuni mici. Se pare că la origine cuvântul derivă de la Pistoia, oraş din Toscana, în V Italiei (în prezent Pistoja), un fost centru vestit pentru industria metalurgică şi a armurilor. Oraşul era 196 Octavian Laiu-Despău cunoscut pentru fabricarea de lame pentru cuţite şi pumnale. Pe la 1400 cuvântul it. pis-tolese (propriu-zis, „din Pis-toia“) desemna „un pumnal scurt“, iar ulterior acest termen a fost aplicat şi armelor de foc de dimensiuni mici. Francezii au împrumutat cuvântul sub forma pistolet, prescurtat apoi în pistole, pe care l-am preluat şi noi. Pistoalele au fost folosite prima dată de către cavaleria engleză pe la 1544. v, şi bisturiu. pitagoreic (sau pitagoric), pitagoreice (sau pitagorice) adj. numere pitagoreice - (mat) numere a, 6, c, legate între ele prin relaţia a2 = b2 + c2 (ex. 52 = 32 + 42). Definiţia numerelor pitagoreice face trimi- * tere directă la vestita teoremă a lui Pitagora din geometrie care afirmă că intr-un triunghi dreptunghic suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei. Pitagora (sau Pythagoras) (c.580-c.500 î. H.) a fost un matematician, om politic şi filosof grec din Antichitate, a cărui viaţă este învăluită în legendă şi de la care nu s-a păstrat nici o scriere. I se atribuie descoperirea teoremei care îi poartă numele, însă aceasta era cunoscută înaintea sa. piton, pitoni, s. m. - şarpe neveninos care trăieşte în Africa, Asia şi Australia. Et.: fr. python. Reptila a fost numită de către zoologi după Python, şarpe fabulos gigantic din mitologia greacă, care avea-darul profeţiei. La 4 zile după naştere, zeul Apollo a sugrumat fiara la Delfi, răzbunând chinurile pe care şarpele le-a produs mamei sale, Leto. în memoria acestei lupte mitice, aici se organizau, din patru în patru ani, Jocurile Pitice. planck s. n. - unitate de măsură a acţiunii. Et.: engl. planck. Este numită în onoarea fizicianului german Max Karl Emst Ludwig Planck (1858-1947). Profesor universitar la München, Kiel şi Berlin, Planck a emis ipoteza conform căreia, schimburile de energie se realizează în mod discontinuu, punând astfel bazele teoriei cuantice. A adus de asemenea contribuţii importante în termodinamică, fizică statistică şi teoria relativităţii, în 1918 a obţinut Premiul Nobel pentru fizică. platonic, -ă, platonici, -ce, adj. - 1. Ideal, curat, pur. 2. Care nu se poate realiza, concretiza sau pune în practică, formal, abstract. Et.: fr. pla-tonique < lat. Platonicus < gr. Platonikos, după numele marelui filosof grec din Antichi- DICŢIONAR DE EPONIME 197 tate, Platon (427-347 î. H.), în lucrarea sa Banchetul, Platon a descris dragostea spirituală sau intelectuală, iniţial cu referire la dragostea pură a lui Socrate faţă de tinerii bărbaţi. Platon afirmă că iubiiea autentică eliberează de suferinţa dorinţei şi conduce sufletul către banchetul divin. în concepţia filosofică a lui Platon, lumea ideilor ar fi singura realitate adevărată, în afara spaţiului şi timpului, iar lumea materială este doar o copie sensibilă şi schimbătoare a celei dintâi. pleiadă, pleiade, s. f. - 1. Grup de mai mulţi oameni iluştri. 2. Nume dat unui grup de poeţi greci din Alexandria şi unui grup de poeţi francezi din sec. al XVI-lea. 3. Ansamblul izotopilor unui element. 4. Grup de elemente chimice care au proprietăţi asemănătoare. 5. (La pl.) Un roi de stele din constelaţia Taurul. Et: fr. pléiade < lat Pleiades < gr. Pleiades, în mitologia greacă, cele şapte fiice ale lui Atlas cu Pleione (Alcyone, Celaeno, Electra, Maia, Merope, Sterope şi Taygeta), care, pentru a scăpa de urmăririle stăruitoare ale vânătorului Orion, au fost metamorfozate de către Zeus în stele. plutonic, -ă, plutonici, -ce, adj. - (despre roci) care s-au format în adâncul scoarţei terestre. Et.: fr. plutonique, după numele lui Pluto, zeu din mitologia greacă, patron al comorilor subterane, identificat cu Hades, zeul împărăţiei sub-pământene. plutoniu s. n. - element chimic transuranic artificial cu nr. atomic 94. Et: fr. pluto-nium9 germ. Plutonium. Elementul este numit astfel deoarece urmează după neptuniu (nr. atomic 93) în tabelul periodic, la fel cum planeta Pluto se găseşte pe orbită în spatele lui Neptun în sistemul solar. Numele a fost creat în anul 1940 de către descoperitorii elementului, fizicienii americani Glenn T. Seaborg şi Arthur C. Wahl, v. şi uraniu, neptuniu. plymouth s. n. - rasă englezească de găini cu producţie mixtă, crescută şi în România. îşi trage numele de la locul de origine, oraşul Ply-mouth din NV Marii Britanii. poise (pr. poaz) s. m. - unitate de măsură a viscozităţii dinamice. Et.: fr. poise. A fost definită pe la 1924 şi a fost denumită în onoarea lui Jean-Louis Poiseuille (1799-1869), fiziolog şi fizician francez. Poiseuille a stabilit legea de 198 Octavian Laiu-Despău curgere a lichidelor vâscoase în tuburi capilare (1844), numită ulterior legea lui Poiseuille. polaroid, polaroizi, s. m. -aparat fotografic care permite obţinerea automată a fotografiei, imediat după expunere. Et.: Polaroid (Land camera), denumirea comercială a unui tip de aparat foto cu developare instantanee produs de compania americană Polaroid în 1947. polcă, polci, s. f. - dans popular ceh sau polonez de perechi, vioi, însoţit de mici salturi. Et.: fr., rusă polka < cehă, poloneză polka - „femeie din Polonia“. După alţii, ar deriva de la cuvântul ceh pulka -»jumătate (de pas)“, cu referire * la aspectul sprinten al acestui dans. Se spune că a fost dansat prima oară de către o ţigancă din Boemia în 1831 şi a fost numit polka la Praga în 1835, v. şi poloneză, mazurcă, cra-coviană. polis - (fam.) câmat polonez. Et.: engl. polish (sausage) -„(câmat) polonez“. V. polonez. polonez, polonezi, s. m. -mezel din came de vită şi de porc, afumat la cald şi apoi fiert. După cum îi spune şi numele, produsul provenea la început din Polonia. poloneză s. f. - dans naţional din Polonia, având un caracter maiestuos, asemănător marşului. Et.: fr. polonaise - „din Polonia“. poloniu s. n. - element chimic radioactiv care se găseşte în pehblendă. Et.: fr. polonium, germ. Polonium. Numele a fost creat de către fizicienii francezi Mărie Curie şi Pierre Curie, care au descoperit elementul în 1898 şi l-au numit după Polonia, patria natală a Măriei Curie, v. şi curiu. pompadour (pr. pompadur) adj. stil pompadour - stil de mobilier, de decoraţie interioară care face trecerea de la stilul Ludovic al XV-lea, cu linii curbe, la stilul Ludovic al XVI-lea, cu linii drepte. Et.: fr. pompadour. Şi-a luat numele de la Jeanne Antoinette Pois-son, marchiză de Pompadour (1721-1764), aristocrată franceză care din 1745 a devenit amanta şi confidenta regelui Ludovic al XV-lea. Ea a fost o femeie frumoasă, cultă şi inteligentă, cu mare influenţă la Curte, sprijinind personalităţile culturale din vremea sa şi dezvoltarea artelor. ponft s. n. - carbonat natural de mangan, cu un conţinut redus de fier. A fost descoperit de V. Buţureanu în zăcămintele de mangan din N Mol- DICŢIONAR DE EPONIME 199 dovei şi a fost denumit în cinstea chimistului şi mine-ralogului român Petru Poni (1841 -1925). Profesor universitar la Iaşi, Poni a fost unul dintre întemeietorii şcolii româneşti de chimie. A cercetat compoziţia chimică a mineralelor, realizând în 1900 prima monografie a mineralelor din România. A fost autorul primelor manuale în limba română de chimie şi fizică şi a organizat primele laboratoare de chimie pentru cercetări ştiinţifice. popim, poplinuri, s. n. -ţesătură de mătase amestecată cu lână, cu bumbac sau cu in, având firele de bătătură mai groase decât cele de urzeală, folosită la confecţionarea îmbrăcămintei uşoare. Et.: germ. Popelin, fi*, popeline < engl. poplin < fr. veche papeline şi influenţat de Poperinghe, numele unui oraş din Flandra, renumit centru al industriei textile în Evul Mediu. portland s. n. - ciment obţinut prin pulverizarea unui amestec de argilă şi de cretă calcinată. Et.: fi*, portland < fr. (ciment de) Portland, numit astfel deoarece, atunci când se întăreşte, se aseamănă la culoare cu piatra de Portland -piatră de var folosită în construcţii, obţinută din peninsula Portland din Dorset, Anglia. porto, portouri, s. n. - renumit vin roşu, tare şi foarte dulce, produs în Portugalia. Et.: fi*. porto. Poartă numele oraşului Porto din N Portugaliei, un important port la Oc. Atlantic, unde se îmbuteliază si de unde se exportă această băutură. portocală, portocale, s. f. -fruct citric, sferic, de culoare galbenă-roşiatică, aromat şi zemos. Et.: ngr. portokali < it. portogallo - „un soi de portocale“ < it. Portogallo (Portugalia), ţara de unde se importau în Italia un soi de portocale dulci. potemkînadă s. f. (sau po-temkiniadă) - faţadă pretenţioasă menită să ascundă sărăcia sau o situaţie nedorită. Cuvântul derivă de la numele lui Grigori Aleksandrovici Po-temkin (1739-1791), cneaz, om de stat şi ofiţer în armata rusă. A fost iubitul şi consilierul împărătesei Ecaterina a Il-a. Se spune că în timpul călătoriei acesteia în Crimeea, în 1787, Potemkin a ordonat să fie construite sate artificiale cu case din carton şi palate din argilă, menite să creeze împărătesei o falsă impresie de progres şi prosperitate. După alţii, întreaga poveste ar fi fost scornită de detractorii lui Potemkin. pralină, praline, s. f. - bom- 200 Octavian Laiu-Despău boană cu înveliş de ciocolată sau de zahăr, având miezul umplut cu nucă sau cu migdală. Provine din fr. praline, la origine prasline, după numele lui César de Choiseul, conte de Plessis-Praslin (1598-1675). Contele Plessis-Praslin a fost mareşal francez şi ministru de stat în timpul lui Ludovic al XlV-lea, seducător inveterat care îşi petrecea timpul între dineuri selecte şi câmpurile de bătălie. El oferea cuceririlor sale amoroase migdale îmbrăcate în caramel, delicatese preparate de bucătarul său, un anume Clément Las-sagne. priapism s. n. - stare de erecţie prelungită a penisului, adesea dureroasă care apare în absenţa excitaţiei sexuale fără a fi însoţită de voluptate. Et.: fr. priapisme, după numele lui Priapos (Priap, Priapus), zeul fecundităţii şi al rodirii grădinilor şi livezilor, fiul Afroditei şi al lui Dionisos în mitologia greacă. în reprezentările plastice apare întotdeauna bine înzestrat în ceea ce priveşte calităţile virile. prişniţ, prişniţe, s. n. - compresă. Et.: (compresă) Priess-nitz - compresă umedă şi rece cu acţiune stimulatoare, numită după medicul ceh Vinzenz Priessnitz (1799-1851), care a introdus în 1835 folosirea acestor comprese în practica medicală. Considerat unul dintre fondatorii hidro-terapiei modeme, Priessnitz a întemeiat în 1820 o staţiune balneară în oraşul Jesenik din Moravia (Cehia) ce s-a păstrat până în zilele noastre. în scurtă vreme, efectele benefice obţinute prin metodele lui Priessnitz în această staţiune au devenit cunoscute în toată Europa. Cu toate acestea, boala care i-a curmat viaţa lui Priessnitz în 1851 a fost cauzată de folosirea prea îndelungată a compreselor reci pe piept. procusta, procusteăză, vb. I -a lungi sau a scurta după împrejurări. Termenul face trimitere la legenda lui Pro-cust (sau Procrustes), un tâlhar din Attica în mitologia greacă înzestrat cu o forţă fizică ieşită din comun. El ataca şi jefiria călătorii, iar apoi îi culca pe cei înalţi într-un pat mic, tăindu-le picioarele ca să încapă în el, iar pe cei scunzi îi aşeza într-un pat mare, zdro-bindu-le membrele, ca să-i întindă pe toată lungimea lui. A fost ucis de eroul legendar Teseu care l-a supus propriului supliciu. Legenda nu menţionează însă dacă Procust a fost prea lung sau prea scund. DICŢIONAR DE EPONIME 201 prometéic, -ă, prometeici, -ce (sau prometeinici, -ce) (sau prometeiân) adj. - termen care în funcţie de împrejurări poate exprima sensuri diferite: —uman, generos, măreţ, grandios, original, creator, temerar sau sfidător. Adjectivul derivă de la numele lui Prometeu, fiul titanului Iapet în mitologia greacă. El era proteguitorul şi binefăcătorul oamenilor, iar în unele variante chiar creatorul lor. I-a învăţat pe oameni navigaţia, agricultura, artele şi meşteşugurile. Prometeu a furat focul zeilor din ceruri şi l-a readus pe pământ, dăru-indu-1 muritorilor. în felul acesta şi-a atras mânia lui Zeus care l-a înlănţuit de o stâncă unde un vultur uriaş îi » devora zilnic ficatul, care apoi creştea noaptea la loc. A fost eliberat întâmplător de Hercule care a ucis vulturul cu o săgeată otrăvită. prométiu s. n. - element chimic radioactiv din familia pământurilor rare, obţinut pe cale artificială. Et.: fr. prométhium. A fost descoperit în 1947 de J. A. Marinsky, L. E. Glendenin şi C. D. Coryell care au numit elementul după titanul Prometeu din mitologia greacă. Autorii au explicat numele ales prin faptul că simbolizează modul dramatic în care elementul poate fi produs în cantitate crescută ca urmare a stăpânirii energiei fisiunii nucleare de către om, v. şi prometeic. proteu, protei, s. m.----------1. Animal amfibiu, întâlnit numai în apele din regiunile carstice din Balcani şi Alpi, cu tegumentul complet depig-mentat şi cu branhiile externe, care se menţin şi la adult (Proteus). 2. Om schimbător, nestatornic, care îşi schimbă necontenit părerile. 3. Bacterie polimorfă foarte mobilă (Proteus). Et.: fr. protee, după Proteus, zeu marin din mitologia greacă, care îşi schimba forma după voie pentru a scăpa de întrebările muritorilor. De la Proteus derivă şi adjectivul proteic, -ă, proteici, -ce, cu sensul „care îşi modifică mereu forma; nestatornic“. proton, protoni, s. m. - particulă elementară stabilă cu sarcină electrică pozitivă, care constituie nucleul atomului de hidrogen. Et.: fr. proton < engl. proton (sau prouton iniţial). Termenul a fost propus de fizicianul englez Sir Emest Rutherford în 1920 şi a fost sugerat, dacă nu chiar derivat de la numele lui Wil-liam Prout (1785-1850), chimist şi fizician englez care 202 Octavian Laiu-Despău a presupus că hidrogenul este un constituent al tuturor elementelor. prusie adj. m. acid prusie -acid cianhidric. Et.: fr. acide prussique - acid derivat din (bleu de) Prusse - „albastru de Prusia“, un pigment de culoare albastru închis descoperit accidental în 1704 de producătorul de pigmenţi H. Di-esbach şi chimistul J. C. Dip-pel la Berlin, capitala Prusiei în acea vreme. pubélâ, pubele, s. f. - recipient portabil pentru gunoiul menajer. Et.: fr.poubelle, după Eugène René Poubelle (1831 — 1907), prefect din Paris, care a impus locuitorilor oraşului folosirea unor recipiente de gunoi acoperite, printr-un de- * creţ semnat la 7 martie 1884. Curând după aceea numele prefectului a devenit nume comun şi a fost asociat acestor recipiente. pülman s. n. - vagon de lux în unele trenuri. Et.: engl., fi*. pullman, după George Mor-timer Pullman (1831-1897), industriaş şi inventator american. Puliman a început prin anii 1850 să îmbunătăţească vagoanele vechi de tren, iar în 1864 a construit primul vagon de dormit denumit Pioneer care în scurt timp a cunoscut un mare succes. Puliman a fondat în 1867 compania Pull-man Palace Car, dobândind o avere considerabilă de pe urma invenţiei sale. pupinizâre, pupinizări, s. f. -introducere în liniile telefonice de bobine în serie pentru îmbunătăţirea transmisiei. Et.: conform fr. pupinisation. Procedeul a fost inventat în 1900 şi este numit după autorul său, Michael Idvorski Pupin (1858-1935), fizician şi inventator american de origine sârbă. puzzolână (pr. puţolana) s. f. - 1. Material de construcţie bogat în dioxid de siliciu folosit la fabricarea cimentului. 2. Tuf format din sedimentarea cenuşii vulcanice. Et.: it. pozz(u)olana (terra) - „(pământ) de Pozzuoli“, localitate din Italia în apropiere de Napoli, situată într-o regiune cu o intensă activitate seismică şi vulcanică. Q qufsling (pr. cvisling/chisling), quislingi, s. m. - colaboraţionist; trădător de patrie. Termenul face referire la un personaj din istorie, Vidkun Abraham Quisling (1887-1945), om politic norvegian, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a colaborat cu ocupanţii nazişti la reprimarea patrioţilor norvegieni. Când Hitler a invadat Norvegia în aprilie 1940, Quisling a devenit prim-mi- nistru marionetă al naziştilor. A > In timpul său 1000 de evrei au fost trimişi în lagărele de concentrare, iar susţinătorii regelui exilat au fost persecutaţi. După ce Germania a capitulat, Quisling a fost arestat, condamnat la moarte pentru crime de război şi executat la 24 octombrie 1945. Nu a supravieţuit decât numele lui Quisling care a devenit sinonim cu trădătorul de ţară şi cu colaboraţionistul. R raflesie - floare exotică, cea mai mare din lume, atingând 1 m în diametru şi 1 kg în greutate (Rqfflesia). Este o plantă parazită care degajă un miros dezagreabil, cadaveric. A fost numită în cinstea lui Sir Thomas Stamford Raffles (1781-1826), guvernator englez în Sumatra. Raffles a fost fascinat de diversitatea de neegalat a faunei şi florei In-diilor de Est, motiv pentru care a angajat botanişti şi zoologi care să descopere şi să cata- * logheze noile specii de plante şi animale. raglân, raglane, s. n. - 1. Croială specială pentru paltoane şi pardesie, la care mâneca porneşte chiar de sub guler. 2. Pardesiu sau palton cu asemenea croială. Et.: fr. raglan. Cuvântul derivă de la numele mareşalului englez Fitzroy James Henry Somer-set, baron Raglan (1788- 1855). El a fost comandantul trupelor britanice în războiul Crimeii din 1854. Atât Raglan, cât şi oamenii din subordinea lui, purtau o manta fără cu- sături la umeri. Ulterior haina a fost adoptată de moda civilă şi botezată raglan, în amintirea mareşalului englez. râşel, raşele9 s. n. - maşină de tricotat cu ajutorul căreia se obţin tricoturi din urzeală cu legături caracteristice. Et.: germ. Raschel (maschine) -„(maşina) rasei“, construită în 1855- 1859 şi numită după Mademoiselle Rachel, numele de ^ scenă al actriţei franceze Élisa Félix (1821-1858), prima care a purtat o haină obţinută din materialul produs de această maşină. rayleigh s. n. - unitate de măsură a intensităţii luminoase folosită în astronomie si fizică > pentru măsurarea strălucirii cerului nopţii, a aurorelor boreale etc. Et: engl. rayleigh. A fost numită în onoarea matematicianului şi fizicianului englez John William Strutt, al treilea lord Rayleigh (1842-1919). Profesor universitar la Cambridge, Rayleigh a adus contribuţii în teoria luminii, a explicat culoarea albastră a DICŢIONAR DE EPONIME 205 cerului, a descoperit elementul cţiimic argon, iar în 1904 a obţinut Premiul Nobel pentru fizică. rebo, rebouri, s. n. - gen de _iehus având. soluţia într-un singur cuvânt, care rezultă din citirea ligamentată a unor imagini, formând un tablou unitar. Problema a fost imaginată de talentatul enigmist român Dan Dumitrescu în revista Curentul familiei. Termenul rebo a fost format prin alăturarea la litera R (= rebus) aLgrupului de litere EBO, care derivă din prenumele autorului, DAN, prin schimbarea fiecărei litere a acestuia, cu cea imediat următoare, v. şi hipocren. recamier, recamiere, s. n. -divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea aşternutului şi cu etajere pentru cărţi. A fost denumit după Jeanne-Franţoise-Julie-Adelaide Bemard, Madame de Recamier (1777-1849), fermecătoarea franţuzoaică ce deţinea un salon celebru la Paris unde se întruneau oameni de litere, precum şi politicieni şi oameni de stat opozanţi ai lui Napoleon Bo-naparte. Napoleon a exilat-o din Paris în 1805, dar după înfrângerea acestuia la Water-loo, ea a revenit în capitală şi a continuat să-şi primească oaspeţii în timpul Restauraţiei la mănăstirea Abbaye-aux-Bois. redfe, redii, s. f. - stadiu larvar în dezvoltarea unor trematode. Et.: fr. redie < lat. ştiinţifică Redia, după Francesco Redi (1626- 1698), om de ştiinţă, medic, naturalist şi literat italian care a demonstrat netemeinicia teoriei generaţiei spontanee. retân s. n. - fibră sintetică din care se fac ţesături, tricotaje etc. Et: Relon, denumire comercială românească, din Re — R < România + (nai)lon. Pe baza lui relon au fost botezate şi alte tipuri de fibre sintetice: relin9 relontex, relo-tin9 rolan. rem s. m. - unitate de măsură a dozei de radiaţie raportate la efectul lor biologic, egală cu doza primită de un anumit ţesut iradiat cu o doză absorbită de un rad. Din r(dntgen) e(quivalent) m(an). renglotă, renglote, s. f. -varietate de prun cu fructe mari, sferice, galbene-verzui sau roşcate; p. restr. fructul acestui prun. Et: germ. Ringlotte9 fr. reine-claude < fr. (prune de lă) reine Claude9 varietate de prun adusă în Franţa din Italia la începutul sec. al XVI-lea, numită în 206 Octavian Laiu-Despău onoarea reginei Claude a Franţei (1499-1524), fiica lui Ludovic al XII-lea şi soţia lui Francise I, monarhul Franţei din acea vreme. réniu s. n. - element chimic, metal foarte rar, asemănător cu platina. Et.: fr. rhénium, germ. Rhénium. A fost numit după Rhenus, denumirea latină a fluviului Rin. Numele a fost creat de către Ida Tacke, Wal-ter Noddack şi Otto Berg, chimiştii germani care au descoperit elementul în 1925. rezerpmă s. f. - alcaloid cu acţiune sedativă şi hipotensivă. Et.: fr. réserpine, după Rau-wolfia serpentina, o plantă exotică din care se extrage substanţa. Numele genului, Rauwolfia, a fost dat în cinstea botanistului german Leonhard Rauwolf (1535-1596). rhesus (pr. rezus) s. m. -maimuţă mică din India (Ma-caca mulatta), folosită adesea în cercetările medicale. Et.: fr., engl. rhesus < lat. ştiinţifică (Simia) rhesus, fostul nume taxonomic, ales, se pare, în mod arbitrar după Rhesus, rege din Tracia în mitologia greacă. Rhesus a fost uciş de Odiseu şi Diomede, care apoi i-au luat caii, deoarece un oracol prezisese că dacă caii lui Rhesus vor paşte iarba din câmpiile Ilionului şi se vor adăpa din apele râului Xan-thus, atunci Troia nu va fi cucerită niciodată de greci. Rh s. n. factorul Rhesus -factor prezent în sângele omului, dar a fost descoperit iniţial în sângele maimuţei rhesus, de unde şi denumirea. Cei care au acest factor în sânge se numesc Rh-pozitivi, iar cei la care este absent, Rh-negativi. Factorul Rh are importanţă în compatibilitatea sangvină dintre mamă şi făt sau în cazul unor transfuzii. rhode-island s. n. - rasă de găini creată în SUA. Et.: engl. Rhode Island. îşi trage numele de la Rhode Island, un stat din NE SUA. a rickettsia (pr. richeţia), richettsii, s. f. - microorganism intermediar între virusuri şi bacterii, care produce la oameni şi la animale o serie de boli infecţioase numite generic rickettsioze. Et.: fr. rick-ettsie < lat ştiinţifică Rickettsia, după patologul american Ho-ward Taylor Ricketts (1871 — 1910), primul care a descris aceste microorganisme în 1909. Un an mai târziu, în 1910, el a murit de tifos exantematic, boală produsă de o rickettsie pe care a contractat-o în timpul cercetărilor sale. rimei, rimeluri, s. n. - produs * DICŢIONAR DE EPONIME 207 cosmetic sub formă de pastă de diverse culori, folosit pentru vopsirea genelor. Et.: fi*. rimmel, după Rimmel, firmă londoneză de produse cosmetice. Compania poartă numele francezului Eugène Rimmel (1820-1887) care, împreună cu tatăl său, a deschis o parfumerie numită „House of Rimmel“ la Londra, în 1834. în timp afacerea a înflorit şi s-a diversificat, cunoscând un succes internaţional. Unul din produsele firmei, un preparat cosmetic pentru gene şi sprâncene, a devenit atât de popular, încât a ajuns să fie cunoscut sub numele generic de rimmel în mai multe limbi. robinét, robinete/robineţi, s. n. - dispozitiv care poate deschide sau întrerupe circulaţia unui fluid printr-o conductă. Et.: fi*, robinet, după Robin, supranume dat oii în Evul Mediu, primele robinete având adesea forma unui mic cap de berbec. Robin este un prenume masculin derivat de la Robert, v. şi hobby. robinson s. m. - om care duce o viaţă izolată, în condiţii depărtate de civilizaţie. Cuvântul provine de la numele lui Robinson Crusoe, celebrul erou al romanului Viaţa şi nemaipomenitele aventuri ale lui Robinson Crusoe (1719) scris de romancierul englez Daniel Defoe (c. 1660-1731). Robinson naufragiază pe o insulă pustie, unde trăieşte 28 de ani într-o relativă bunăstare până îl întâlneşte pe negrul Vineri pe care îl va urma în patria sa. Povestea lui Defoe este inspirată din viaţa reală a unui marinar scoţian, Alexan-der Selkirk, care, în 1704, în urma unei dispute cu căpitanul său, a fost abandonat la cererea sa timp de 5 ani (1704-1709) pe insula nelocuită Mas a Tierra din arhipelagul chilian Juan Femandez din Oc. Pacific. în prezent această insulă poartă numele lui Robinson Crusoe. Derivat: - robinsonâ vb. I - (livr.) a se izola (refugiindu-se în natură). - robinsonadă, robin-sonade, s. f. - povestire despre naufragiaţi pierduţi sau fantezie în care individul izolat apare trăind în afara societăţii. robinsonadă, robinsoniade, s. f. - săritură acrobatică executată de un jucător dintr-o echipă (de fotbal mai ales). Et.: germ. Robinsonade, după John „Jack“ Robinson (1870-1931), faimos portar internaţional englez din prima jumătate a sec. al XX-lea care, 208 Octavian Laiu-Despău înaintea unui meci al echipei Southampton în Austria, a dat un spectacol de apărare care a impresionat publicul vienez. rocambolesc, -escă, rocamboleşti, adj. - fantastic, extravagant. Et.: fr. rocam- bolesque. Adjectivul derivă de la numele lui Rocambole, personajul romanului-foileton Isprăvile lui Rocambole (1859) al scriitorului francez Ponson du Terrail (1829- 1871). Rocambole este eroul unor aventuri extraordinare, adesea incredibile şi fantastice. rodomont s. m. - om care se pretinde prepotent şi se lansează în acţiuni hazardate pentru a-şi dovedi superioritatea fizică; temerar, lăudăros. Et: it. rodomonte, după numele lui Rodomonte, personaj din poemul cavaleresc Orlando innamorato (1483), scris de poetul italian renascentist Mat-teo Boiardo (1441-1494) şi continuat de poemul epic Orlando furioso (1516) al poetului italian Ludovico Ariosto (1474-1533). Rodomonte era un rege din Alger, conducător al sarazinilor, curajos, dar îngâmfat şi insolent. Derivat: - rodomontâdă, rodomontade, s. f. - lăudăroşenie, fanfaronadă. români, -ă, romani, -e, s. m. şi f. - popor din Antichitate al cărui nume provine de la capitala Imperiului Roman, Roma. Naraţiunea epică în proză de mari proporţii, care oglindeşte evenimente, episoade aîe vieţii unei societăţi etc. se numeşte roman, după fr. roman, preluat din lat. populară romanice,, adică „în felul Romanilor**, prin opoziţie cu francii, iar mai târziu „povestire în limba curentă“, în opoziţie cu latina. Alte cuvinte care la origine provin de la numele poporului roman sunt: - romantic, -ă, romanici, -ce, - 1. adj., s. m. şi f. (Om) visător, melancolic. 2. adj. Referitor la mişcarea literară şi artistică din sec. al XlX-lea. - romanţă, romanţe, s. f. - 1. Poezie lirică, de obicei de inspiraţie erotică. 2. Compoziţie muzicală cu conţinut liric sentimental. - România şi poporul român. romamt s. n. - numele unui mineral descoperit în 1990 în România. Romeo s. m. - nume dat unui îndrăgostit romantic, după Romeo, eroul tragediei lui Shakespeare Romeo şi Julieta (1594). La Verona, Romeo se îndrăgosteşte de Julieta, deşi DICŢIONAR DE EPONIME 209 familiile lor, Montague şi Ca-pulet, erau mari rivaie. Shakespeare şi-a bazat piesa pe un poem al poetului englez Arthur Broke (d. 1562), The Jragicall Historye of Romeus and Juliet din 1562, v. şi julietă. romergân s. n. - produs medicamentos întrebuinţat mai ales în afecţiuni alergice. Et.: Romergan, denumire comercială românească, din Rom(ânia) + sufixul farmacologic -ergan (probabil < alergie). Alte denumiri comerciale de medicamente formate cu Rom < România sunt Rom-balsam, Romcis, Romisodin9 Romparkin etc. röntgen, (pr. röntghen\ röntgeni9 s. m. - unitate de măsură a dozei radiaţiilor X sau Y. Et.: fr. röntgen. A fost definită în 1937 la Congresul de Radiologie din Chicago şi a fost numită în onoarea lui Wilhelm Conrad Röntgen (1845-1923), faimos fizician german. Profesor universitar de fizică la Strasbourg, Giessen şi Würzburg, Röntgen a devenit celebru datorită descoperirii razelor X în 1895. în 1901 a devenit primul laureat din istorie al Premiului Nobel pentru fizică. Alţi termeni derivaţi de la numele lui Röntgen sunt: - rontgen (pr. rontghen), s. n. - aparat cu care se produc raze X. - rontgen----element de compunere care indică referirea la razele X (ex. roentgen-metru, roentgenterapie). - rontgeniu s. n. - element chimic artificial; a fost numit astfel în anul 2004. roquefort (pr. rocfor) s. n. -brânză moale şi sărată, cu mucegai în interior, foarte apreciată, obţinută din lapte de oaie. Et: fr. roquefort, după Roquefort-sur-Soulzon, localitate din Averyon, în S Franţei, unde este produsă. rottweiler, (pr. rotvailăr), rottweileri, s. m. - rasă germană de câini cu corpul îndesat şi părul scurt. Et.: germ. Rottweiler, după oraşul Rottweil din SV Germaniei, unde probabil au fost aduşi de romani. rubarbă, rubarbe, s. f. -plantă erbacee vivace, cu rădăcini şi tulpini laxative; revent. Denumirea plantei provine din fr. rhubarbe, prescurtat din lat rheubarbarum, deformat din lat. rhabarbarum -99rha din ţara străină“, unde rha se pare că derivă de la Rha, vechiul nume al unui râu din Pontus, în prezent Volga. rugbi/rugby (pr. râgbî) s. n. 210 Octavian Laiu-Despău - joc sportiv care se practică cu o minge ovală, mânuită în egală măsură cu picioarele şi cu mâinile între două echipe de câte 15 jucători, timp de 80 de minute. Et.: engl. rugby, după Rugby School, numele unei şcoli din localitatea omonimă din Warwickshire, Anglia, unde acest sport a fost jucat prima oară pe la 1838. rumanit s. n. - o varietate de chihlimbar ce conţine sulf şi acid succinic descoperită în România (zona Buzăului). Et.: germ. Rumănit, după Rumänien, numele german al României. ruscuţă, ruscuţe, s. f. - (reg.) plantă erbacee cu frunze compuse şi flori viu colorate (Adonis). Et.: după ruscuţă, diminutiv regional al lui ruscă - (pop.) „femeie din Rusia, rusoaică“. rustémul s. n. art. - dans popular românesc, răspândit în S Olteniei şi în părţile învecinate ale Munteniei, cu mişcare vioaie, uşor săltată. După Rüstern, nume de persoană de origine turcă. ruténiu s. n. - element chimic, metal cenuşiu, asemănător cu platina. Et.: fr. ruthénium, după Rutenia, vechea denumire latină a Ru- siei, deoarece a fost găsit în minereuri din Munţii Urali. Numele a fost creat în 1828 de către G. W. Osann şi iniţial se referea la mineralul desco--perit de acesta. Mai târziu, în 1845, numele a fost aplicat elementului chimic propriu-zis de către chimistul rus Karl K. Klaus, care l-a izolat din minereul brut. rutherford (pr. răzărford), rutherforzi, s. m. - unitate de măsură a radioactivităţii, egală cu un milion de dezintegrări pe secundă. Et.: fr. rutherford. A fost numită în onoarea lui Sir Emest, primul baron Rutherford Nelson (1871— 1937), fizician englez de origine neozeelandeză, considerat întemeietorul fizicii nucleare. Rutherford a elaborat un model planetar al atomului, a realizat prima reacţie nucleară (1919) şi a descoperit familiile radioactive. în 1908 a obţinut Premiul Nobel pentru chimie. în 1969 un grup de savanţi americani de la Universitatea California din Berkeley au obţinut pe cale artificială elementul chimic cu nr. 104 pe care l-au botezat rutherfordiu (pr. răzârfordiu) s. n. (în engl. rutherfordium) în cinstea fizicianului englez. s sabină, sabine, s. f. - varietate de ienupăr din Europa meridională, ale cărui frunze au proprietăţi medicinale (Junipe-rus sabina). Et.: fr. sabine < lat. sabina (herba) - „(iarba) Sabinilor“. Sabinii erau o populaţie italică antică ce locuia în NE Latiumului şi care a fost încorporată ulterior în cadrul statului roman în sec. al Hl-lea î. H. sacâz s. n. - colofoniu. Et.: tc. sakiz, după Sakiz, numele turcesc al insulei greceşti Chios din Marea Egee, de unde era adusă odinioară substanţa, v. şi colofoniu. sacsie, sacsii, s. f. - (reg.) ghiveci de flori. Et.: tc. saksi - „din Saksa (Saxonia)“, adică „oală de Saxonia“, regiune din Germania (în trecut un regat), cunoscută prin producţia de vase de porţelan. sadism s. n. - cruzime exagerată, plăcere patologică de a chinui pe alţii; spec. perversiune sexuală care constă în obţinerea plăcerii sexuale prin supunerea partenerului la suferinţe fizice şi psihice. Et.: fr. sadisme, după numele soldatului şi scriitorului francez Donatien Alphonse François, conte (zis si marchiz) de Sade (1740-1814). De Sade a încălcat legea de nenumărate ori şi a fost implicat într-o serie de scandaluri, fapt pentru care a fost arestat în repetate rânduri, petrecând în total aproape trei decenii în închisoare. Aici, din cauza plictiselii şi a mâniei, a început el să-şi scrie faimoasele sale romane: Cele 120 de zile ale Sodomei (1785-1789), Alina şi Valcour (1795), Filo-sofia în budoar (1795), Julieta sau înflorirea viciului (1797), Justina sau Nenorocirile virtuţii (1791) etc. Aceste romane, mult timp interzise, alcătuiesc o adevărată enciclopedie a perversiunilor sexuale, inspirate în cea mai mare parte din propria experienţă a autorului. De Sade şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în ospiciul din Charenton. Termenul de sadism a fost propus 212 Octavian Laiu-Despău pentru prima oară de psihiatrul german Kraffi-Ebing, cel care, de asemenea, a introdus şi cuvântul masochism, v. şi masochism. Numele infamului marchiz supravieţuieşte şi în adjectivul sadic, -ă, sadici, -ce, adj., împrumutat din fr. sadique. safism s. n. - lesbianism. Et: fr. saphisme, după numele lui Safo (sau Sappho) (c. 625-580 î. H.), poetă lirică greacă din antichitate, foarte apreciată la vremea sa. Ea a trăit în insula Lesbos unde a condus în oraşul Mitilene o şcoală de poezie pentru tinerele fete. Se spunea despre ea că practica homosexualitatea. Poetei Safo i se atribuie • versul safic şi strofa salică, inovaţii prozodice utilizate adesea în vechea poezie greacă şi latină, v. şi lesbiană. sahară s. f. - (fig.) deşert; loc plat, întins şi pustiu. După Sahara, cel mai mare deşert de pe glob, ocupând aproape în totalitate N Africii, comparabil ca suprafaţă cu Statele Unite. sahariană, sahariene, s. f. -bluză sport cu epoleţi şi cu mâneci scurte. Et.: fr. sa-harienne, după deşertul Sahara. Este denumită astfel deoarece a fost inspirată de uniformele militare purtate de unităţile sahariene, trupe coloniale de la sfârşitul sec. al XDC-lea şi începutul sec. al XX-lea, însărcinate cu menţinerea securităţii în Sahara. Saint-Bernărd (sau bernar-dm) (pr. sen bemar) s. pr. m. - rasă de câini mari, viguroşi, cu părul lung, de culoare albă cu pete roşii, dresaţi mai ales pentru descoperirea drumeţilor rătăciţi (iama) în munţi. în imagini este prezentat adesea cu tradiţionalul butoiaş cu rom legat la gât. Et.: fr. Saint-Ber-nard, după Grand („Marele“) Saint-Bernard, o mănăstire din Munţii Alpi, ai cărei călugări au început să utilizeze aceşti câini la salvări în munţi, în jurul anilor 1640-1670. Mănăstirea este situată în trecătoarea dintre Italia şi Elveţia. O altă mănăstire, Petit („Micul“) Saint-Bemard, se află în trecătoarea dintre Franţa şi Italia. Ambele mănăstiri au fost fondate de italianul Sf. Bernard de Men-thon (923-1008) în sec. al X-lea. Sf. Bernard este considerat patronul alpiniştilor. salmonelă s. f. - gen de bacterii în formă de bastonaş, care provoacă febra tifoidă, parati-foidă etc., boli numite generic salmoneloze. Et.: fr. salmo- DICŢIONAR DE EPONIME 213 nella < lat. ştiinţifică Salmo-tiella. Microorganismele au fost numite în cinstea medicului veterinar american Daniel Elmer Salmon (1850-1914), -primul care le-a identificat în 1885. saluki s. m. - rasă de câini înalţi şi zvelţi, cu blana mătăsoasă şi divers colorată, obţinuţi în Arabia şi Egipt. Et: engl. saluki < ar. saluki, după Saluq (Saluk în Yemen), un vechi oraş din S Arabiei. samaritean, -ă, samaruteni, -e, s. m. şi f. - persoană miloasă, care dezinteresată ajută pe cineva. Expresia îşi are originea într-o întâmplare biblică povestită de Iisus în Luca, cap. 10, versetele 30-35. Pe drumul dintre Ierusalim şi Ierihon un om a fost atacat de nişte tâlhari care l-au dezbrăcat şi l-au lăsat aproape mort în drum. Dintre toţi cei care au trecut pe lângă el, doar un samaritean milos s-a oprit, i-a îngrijit rănile şi l-a purtat la o casă de oaspeţi unde a plătit doi dinari gazdei pentru a veghea asupra rănitului. Sama-ritenii erau o populaţie din provincia palestiniană Sama-ria, provenită din amestecul evreilor antici cu colonişti aduşi de cuceritorii asirieni. Ei au constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. samâriu s. n. - element chimic din familia pământurilor rare. Et.: fr. samarium. A fost descoperit în 1880 de chimistul francez Paul-Emile Lecoq de Boisbaudran şi a fost numit de acesta după mineralul samarskit în care a fost găsit. Samarskitul, un mineral de culoare negru de catifea, a fost descoperit în Rusia în 1847 şi a fost numit la rândul său în onoarea colonelului rus Vasili Efrafovici Samarski-Bykhovets (1803-1870), şef de stat major al corpului de ingineri minieri. sandomlrcă, sandomirci, s. f. - varietate de grâu cu bobul mic, oval, alb-gălbui cultivat mai ales în Moldova. Denumirea provine de la Sandomir (în prezent Sandomierz), un oraş din S Poloniei. sandou s. n. - cablu elastic folosit mai ales la unele aparate de culturism sau în aeronautică. Et.: fr. sandow < San-dow, denumire comercială, după Eugen Sandow (1867-1925), renumit (la vremea sa) culturist ruso-german care a conceput unele exerciţii de culturism folosind un aparat cu cabluri elastice. sândvici/sendvis, sandviciuri/ sendvişuri, s. n. - felie de pâine unsă cu unt pe care se 214 Octavian Laiu-Despău pune un aliment rece (şuncă, salam, brânză etc.), peste care se aşează adesea o altă felie de pâine. Et.: fr., engl. sandwich, cuvânt ce provine de la numele diplomatului englez John Montagur al al IV-lea conte de Sandwich (1718-1792). Sandwich era un pasionat jucător de cărţi care îşi petrecea zile întregi la masa de joc fără a se opri pentru odihnă sau pentru a lua masa. Pentru a nu fi nevoit să-şi întrerupă preţioasa activitate, valetul său îi aducea la masa de joc felii de came rece de vită între două felii de pâine. în scurt timp gustarea a devenit cunoscută în limba engleză sub numele de sandwich, cuvânt ce s-a răspândit apoi în majoritatea limbilor europene. în perioada 1748-1751, 1771-1782 Sandwich a fost numit primul lord al Amiralităţii, iar interesul său în problemele navale şi în susţinerea explorărilor l-au determinat pe exploratorul englez James Cook să numească Insulele Sandwich (azi Hawaii) în onoarea sa. sanforizăre s. f. - stabilizare la apretare a dimensiunilor unei ţesături din bumbac. Et.: conform engl. Sanforized, marcă înregistrată a unui procedeu tehnologic inventat de americanul Sanford Lockwood Cluett (1874-1968). El era directorul secţiei de inginerie şi cercetare a unei firme de confecţii - Cluett, Peabody and Co., din Troy, New York. sansevieră s. f. - plantă tropicală decorativă, cu frunze lungi, cărnoase, din ale cărei fibre rezistente se fac sfori, pânză etc. Et.: lat. ştiinţifică Sansevieria. Numele plantei a fost dat în cinstea aristocratului italian Raimondo di Sangro (1710-1771), prinţ de San Severo, un oraş din S Italiei. santonmă s. f. - substanţă toxică extrasă din seminţele unei specii de pelin şi folosită în medicină pentru com-* baterea viermilor intestinali. Et.: fr. santonine < fr. san-tonique < lat. santonica (herba) - „(iarba) santonilor“. Santonii erau un popor antic galic ce locuia în Saintonge -veche provincie din V Franţei. sardanapalic, -ă, sardanapalici, -ce, adj. - (livr.; despre oameni, ospeţe, mod de viaţă etc.) exagerat de îmbelşugat, de luxos; (livr.) decăzut. Et.: conform fr. sardanapalesque. Adjectivul derivă de la numele lui Sardanapal, rege legendar al Asiriei, ultimul descendent al Semiramidei, faimos prin DICŢIONAR DE EPONIME 215 luxul şi desfrâul său. Sardana-pal, se pare, este o deformare a numelui lui Assurbanipal (668-626 î. H.), rege al Asiriei, în timpul căruia statul asirian a atins apogeul puterii. sardeâ, sardele, s. f. - nume dat unor peşti marini din grupul scrumbiilor, care se consumă proaspeţi sau conservaţi. Et.: ngr. sardhella, it. sardella < lat. sardina, sarda - explicat ca „un fel de ton prins în apropierea insulei Sardinia“ din Marea Mediterană. sardonic, -ă, sardonici, -ce, adj. - (despre râs, zâmbet) care exprimă un aspect răutăcios; batjocoritor, sarcastic. Et.: fr. sardonique < lat. sardonius < gr. sardonios -„(plantă) din Sardinia“. Anticii cunoşteau o plantă erbacee otrăvitoare care creştea pe insula Sardinia din Marea Mediterană şi care, dacă era consumată, se spunea că provoacă spasme faciale şi grimase asemănătoare expresiei unui râs hidos. sardonix s. n. - piatră semi-preţioasă de culoare roşie sau brună, cu benzi concentrice regulate. Et.: lat. sardonyx, gr. sardonux - „onix de Sardinia“, insulă în Marea Mediterană. sărică, sarici, s. f. - manta ţărănească lungă şi miţoasă pe dinafară, ţesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte. Et.: lat. sarica în loc de serica < sericus - „de mătase“, după Seres (seri), un popor din ţările Orientului îndepărtat de unde venea mătasea în Antichitate pe aşa-numitul „drum al mătăsii“. Lat. sericus stă şi la baza cuvintelor serj (un tip de ţesătură) şi sericicultură (creşterea viermilor de mătase). satanic (sau satânesc, -eâscă, sataneşti, satanicesc, -eâscă, sataniceşti), -ă, satanici, -ce, adj. - drăcesc, diavolesc; p. ext. crud, pervers, perfid. Et.: fr. satanique, după Satan, spirit al răului, căpetenia diavolilor, stăpânul iadului şi potrivnicul lui Dumnezeu în creştinism şi iudaism. Alt derivat: - satană, satane, s. f. - 1. întruchipare a răului, unealtă a răului. 2. Termen injurios pentru oameni şi animale, v. şi luciferic, mefistofelic. satin s. n. - ţesătură deasă din mătase, bumbac sau din fibre artificiale, lucioasă pe una din feţe, folosită mai ales pentru căptuşeli. Et.: fr. satin < ar. zaytuni - „din Zaitun“, vechi oraş şi port, unde se fabrica şi de unde se exporta această 216 Octavian Laiu-Despău ţesătură. Potrivit lui Marco Polo, Zaitun era un mare port oriental în sec. al XHI-lea. în prezent este identificat cu Tsinkiang (sau Quanzhou), port în SE Chinei. satir, satiri, s. m. - (fig.) om desfrânat, libidinos; cinic. Et.: fr. satyre, după Satyri, divinităţi ale pădurilor în mitologia greacă, nelipsiţi din alaiul lui Dionysos, imaginaţi ca nişte fiinţe cu o faţă bestială, cu bărbi ascuţite, cu corpul păros, cu coame, copite şi coadă de ţap. Erau consideraţi ca fiind aroganţi, răutăcioşi, dezmăţaţi, bătăuşi şi beţivi. Tot din aceeaşi sursă derivă termenul de satiriâzis, s. n., folosit în psihiatrie, ce semnifică exacerbarea anormală a apetitului sexual la * bărbaţi. Saturnălli s, pr. f. pl. - (fig.) petrecere desfrânată, dezmăţată; orgie. Et.: lat. Satumalia, o sărbătoare naţională romană închinată zeului Saturn, patronul muncilor agricole şi al roadelor pământului în mitologia romană. Serbările începeau la 17 decembrie, iar în timpul lor războaiele încetau, muncile erau întrerupte, iar sclavii deveneau temporar liberi. Oamenii îşi ofereau daruri, iar petrecerea continua în tot ora-şul cu mâncare, băutură şi voie bună. saturam, -ă, satumici, -e9 adj. - referitor la plumb, produs de plumb. Et.: fr. satumin < lat. medievală Satuminus < Satur-nus - „plumb“. Fiind socotit un metal foarte rece, alchimiştii Evului Mediu au denumit plumbul Satumus, după planeta Saturn, planetă considerată de astrologi rece şi deprimantă datorită depărtării şi încetinelii cu care se mişcă pe cerul nopţii, v. şi mercur. Derivat: - saturnism s. n. - intoxicaţie cu plumb. saudft, -ă, saudiţi, -te, adj., s. m. şi f. - (locuitor) din Arabia Saudită. Denumirea ţării vine de la Abdul-Aziz Ibn Saud (1880-1953), emir si rege al Nejdului. între 1927- 1932 acesta a reunit teritoriile din aproape toată Peninsula Arabia şi s-a proclamat rege al Arabiei Saudite (1932-1953), sub numele de Saud I. savarină, savarine, s. f. -prăjitură făcută dintr-un aluat pufos, copt în forme speciale, îmbibată cu sirop şi rom şi garnisită cu frişcă. Et.: fr. savarin. Delicatesa a fost creată de fraţii Julien, celebri patiseri parizieni, şi a fost botezată în onoarea lui Brillat-Savarin care i-a dat lui Auguste Julien secretul compoziţiei siropului de stropit DICŢIONAR DE EPONIME 217 prăjitura, Anthelme Brillat-Savarin (1755-1826) a fost un magistrat, gastronom şi scriitor francez şi autorul faimoasei cărţi Fiziologia gustu--lui-{4825). savârt, savarţi, s. m. - unitate practică de măsură a diferenţei înălţimii sunetelor utilizată în muzică şi acustică. O octavă are aproximativ 301 savarţi. Et.: fr. savart. A fost numită în cinstea fizicianul francez Félix Savart (1791-1841). Savart este autorul mai multor lucrări în domeniul acusticii, este inventatorul sonometrului, al polariscopului şi al roţii dinţate care îi poartă numele, folosită la determinarea înălţimii sunetelor. saxofon, saxofoane, s. f. -instrument muzical de suflat, din alamă, de forma unui tub conic îndoit. Et.: fr. saxophone, după Charles Joseph Sax (1791-1865) şi fiul său Antoine Josephe zis Adolphe Sax (1814-1894), creatori de instrumente muzicale belgieni, în timp ce lucra în atelierul tatălui său din Bruxelles, Adolphe Sax a inventat la începutul anilor 1840 mai multe instrumente muzicale, cel mai cunoscut dintre ele fiind saxofonul. Acesta a fost prezentat public întâia oară la 3 februarie 1844 în sala , JHerz“ din Paris, iar în prezent este folosit mai ales de formaţiile de jazz şi de muzică uşoară. Alte instrumente de suflat inventate de Adolphe Sax sunt denumite saxhorn şi saxo-trombă. săbărelul s. n. art. - dans popular răspândit în Muntenia. Denumirea sa reprezintă o formă de diminutiv derivată de la numele râului Sabar, aflu-ent stâng al Argeşului, ce străbate judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu. săcărâmbit s. n. - mineral de culoare plumburie, cu luciu metalic, folosit la extragerea aurului. Numele său provine de la localitatea Săcărâmb din Transilvania, în judeţul Hunedoara, unde a fost descoperit în 1845. Se mai numeşte şi nagyagit după denumirea maghiară a localităţii, Nagyag. sânziănă, sânziene, s. f. (la pl.) - fiinţe feminine supranaturale, rele, din mitologia românească; iele. Conform credinţelor populare, ele se manifestă în ziua Sf. Ioan Botezătorul, la 24 iunie. în această zi de sărbătoare populară, numită ziua de Sânziene, oamenii se încing cu cingători de cicoare sau de pelin. Ter- 218 Octavian Laiu-Despău menul de Sânziene are o origine controversată. Potrivit cercetătorilor, denumirea derivă fie de la sintagma lat. Sanctus dies Iohannis („ziua Sf. Ioan“), fie de la lat. Sanctae Dianae (Sf. Diana), utilizată ca formulă de imprecaţie. Diana este zeiţa luminii şi patroana vânătorii din mitologia romană. După cucerirea Daciei de către romani, cultul zeiţei Diana s-a răspândit şi în Dacia Romană. Ulterior Săn-zienele şi-au împrumutat numele importantei sărbători creştine a Sf. Ioan Botezătorul, în terminologia botanică populară românească, florile numite sânziene (Gallium venim) au fost consacrate Sf. Ioan Botezătorul. în ziua de 24 iunie aceste flori sunt atârnate * pe la porţi şi ferestre, deoarece, conform credinţelor populare, ele apără de primejdii şi aduc noroc în casă, v. şi knă. sârbă, sârbe, s. f. - dans popular românesc, răspândit în toată ţara, cu ritm foarte vioi, care se joacă de obicei cu dansatorii prinşi în cerc. Dansul mai este cunoscut şi de sârbi, de unde şi numele, precum şi de bulgari. Este interesant că ambele popoare denumesc dansul Vlaşko Kolo -, Jocul românesc“. Se pare că odinioară dansul a fost răspândit de trupele de mercenari, aşa-zişi „sârbi“, printre care se găseau, bineînţeles, şi mulţi români. Devenit un dans militar, sârba a putut asimila ca nume unele variante existente mai ales în zonele ciobăneşti. scăndiu s. n. - element chimic, metal din grupa pământurilor rare. Et.: fr. scandium, germ. Skandium. A fost denumit după Scandia, numele latin al Scandinaviei, unde a fost găsit în diferite minerale. Numele a fost creat în 1879 de către fizicianul suedez Lars F. Nilson. Scaraoţchi s. pr. m. - nume popular dat căpeteniei dracilor; tartor. Et.: rusă iscari-otski, după (Iuda) Iscariot (Is-carioteanul), unul dintre apostoli, care l-a vândut pe Iisus Hristos pentru 30 de arginţi, potrivit Bibliei. Supranumele Iscariot (Iscarioteanul) se consideră în general că derivă din ebraică Ish Kerioth care înseamnă „omul din Kerioth“ (sau Carioth, Qeriyyoth), oraşul de origine al lui Iuda, situat în S Iudeei, aproape de Hebron, v. şi iudă. schwyz (pr. şviţ) s. n. - rasă elveţiană de taurine, de culoare brună, crescută pentru DICŢIONAR DE EPONIME 219 lapte şi came. îşi trage numele de la Schwyz, oraş şi canton din Elveţia, de unde este originară. sclav, -ă, sclavi, -e, s. m. şi f. - persoană aflată în proprietatea unui stăpân pentru care munceşte. Cuvântul vine din lat. Sclavus, care însemna iniţial „un slav“. în Evul Mediu, multe populaţii slavone au fost cucerite în Europa Centrală, iar mulţi slavi au fost luaţi prizonieri. Astfel că numelui de Sclavus, i s-a mai adăugat un sens, acela de „sclav“. scopolammă s. f. - alcaloid înrudit cu atropina, extras din frunzele şi seminţele mai multor plante solanacee din genul Scopolia şi folosit în farmacie. Numele genului a fost dat în cinstea medicului şi naturalistului italian Giovanni Antonio Scopoli (1723-1788). scotch (pr. scoci), scotch-uri, s. n. - 1. Whisky scoţian. 2. Bandă adezivă. Et.: engl. scotch, prescurtat din scottish - „din Scoţia“. în sensul 2., Scotch a fost iniţial denumirea comercială a unui anumit tip de bandă adezivă transparentă inventată de inginerul american Richard Drew în 1930. Ulterior termenul a intrat în limbajul comun desemnând orice fel de bandă adezivă în general, v. şi ecosez, ecoseză. seaborgiu s. n. - element radioactiv artificial. Et.: fr., engl. seaborgium. A fost numit în cinstea chimistului şi fizicianului american Glenn Théodore Seaborg (1912— 1999). Elementul a fost produs în 1974 şi a fost denumit seaborgium în 1994, până la acea dată fiind cunoscut ca şi unnilhexium. Seaborg a adus importante contribuţii în domeniul chimiei şi fizicii nucleare, precum şi al radioactivităţii artificiale. în 1940 Seaborg a izolat elementul plutoniu (v.) (nr. atomic 94). El a continuat să cerceteze elementele transuranice, iar între 1944 şi 1958 echipa sa de la Universitatea din Berkeley a participat la producerea pe cale artificială a tuturor elementelor chimice începând de la nr. 95 (americiu - v.), descoperit în 1944, până la nr. 102 inclusiv (nobeliu - v.) în 1958. în 1951 i s-a acordat Premiul Nobel pentru chimie. semit,-ă, semiţi, -te, s. m. şi f. - persoană care face parte din grupul de popoare cărora le aparţin arabii, evreii etc. Et.: fr. sémite < lat. modernă Semita, după Sem, personaj biblic, unul din fiii lui Noe şi presupusul strămoş al acestor 220 Octavian Laiu-Despău popoare (Facerea, cap. 10, verset 32). Derivate: semitic, semitism, antisemitism. sequôia (pr. secvoia), séquoia, s. m. - arbore conifer gigant din America de Nord. Et.: fr. séquoia < lat. ştiinţifică Se-quoia. Denumirea arborelui derivă de la Sequoyah (c: 1770-1843), numele unui faimos amerindian din tribul Cherokee. Sequoyah era pe jumătate alb, numele său englez fiind George Gist sau Guest. El a fost fascinat de abilitatea omului alb de a pune cuvintele în scris si s-a hotărât 9 să-şi creeze propriul său limbaj scris. Sequoyah a inventat un sistem de 86 de caractere care reprezentau toate sunetele din limba Cherokee. Cherokee a devenit astfel primul trib de amerindieni din istorie care avea propria limbă scrisă, iar mai târziu propriul ziar. Numele de séquoia, dat giganţilor arbori din California, a fost creat în 1847 de botanistul şi etnologul maghiar Stephan Ladislaus Endlicher care cunoştea realizările lui Sequoyah, v. şi Wellingtonia. serendipitâte s. f. - aptitudinea de a face descoperiri fericite şi neaşteptate din întâmplare. Cuvântul, încă puţin cunoscut şi folosit la noi, provine din engl. serendipity. Părintele său este scriitorul englez Horace Walpole (1717— 1797), care l-a inventat într-o scrisoare din 28 ianuarie 1754 adresată diplomatului- britanic Horace Mann. Walpole aminteşte în scri-soarea sa despre un soi de talisman care îl ajută pe cel ce îl poartă să găsească exact ceea ce căuta. „într-adevăr, această descoperire este de felul aceleia pe care eu o numesc Serendipity, un cuvânt foarte expresiv“, spune el. Cuvântul derivă de la Seren-dip (sau Sarendip, Serendib), ve-chea denumire persană a insulei Ceylon, în prezent denumită Sri Lanka. Walpole relevă că acest nume face j3arte din titlul unui „basm idiot“, numit Cei trei prinţi din Serendip, apărut prin 1557 la Veneţia: „Atunci când maiestăţile lor călătoreau, găseau, întâmplător sau prin intuiţie, doar lucrurile pe care nu le căutau...“. Walpole continuă: „Acum pricepeţi ce înseamnă serendipity?“. sfinx, sfincşi, s. m. - 1. (Fig.) persoană enigmatică, om greu de înţeles. 2. Fluture mare care zboară în timpul serii şi noaptea. Et.: fr. sphinx < lat., gr. Sphfnx, monstru fabulos din mitologia greacă, cu chip şi sâni de tânără fecioară, aripi DICŢIONAR DE EPONIME 221 de pasăre şi trup de leu. Obişnuia să stea la răspântii şi să propună trecătorilor o enigmă sau o ghicitoare, ucigându-i pe cei incapabili de a răspunde. sfrant - v. frente. * 9 shetland (pr. şetlănd) s. n. -stofă fină, foarte moale, ţesută din fire de lână lungi, pieptănate şi cardate; pulover confecţionat din acest fel de lână. Et.: engl. Shetland, după insulele Shetland, situate la NE de Scoţia, de unde provine această stofa. si, si, s. m. - treapta a şaptea din gama majoră tip. Et.: it. si. Este numită după iniţialele cuvintelor latineşti Sancte Iohan-nes - „Sfinte Ioan“. în sec. al Xl-lea, Guido d’Arezzo (c.990-c.1050), un călugăr benedictin italian, a inventat portativul cu patru linii şi a introdus sistemul redării notelor muzicale prin silabe. El a ales o strofa dintr-un vechi imn latin închinat sărbătorii Sf. Ioan Botezătorul, în care melodia fiecărui vers începea cu o treaptă mai sus decât versul precedent: „Ut queant laxis itesonare fibris Mira gestorum Famvli tuorum Solve polluti Labn reatum «Sancte, /ohannes.“ Traducerea versurilor este următoarea:, Atâta timp cât pe ai tăi îi serveşti, cu gura deschisă pot preamări fastul vieţii tale, Ridică de pe buzele lor orice păcat, O, Sfinte Ioan“. Citind prima silabă din fiecare vers se obţin cele şapte note muzicale: ut (vechea denumire a notei do\ re, mi, fa, sol, la şi si (în cazul lui si e vorba de iniţialele ultimelor două cuvinte). siaméz, -ă, siamezi, -e9 adj. pisică siameză - pisică cu ochi albaştri, cu părul cafeniu şi mătăsos si cu coada scurtă, originară din Extremul Orient, îşi trage numele de la Siam, alt nume al Thailandei, de unde prima pereche a fost adusă în Europa în 1884 de către călătorul englez Owen Gould. siamézi, fraţi siamezi - gemeni care s-au născut cu corpurile lipite; (fig.) prieteni nedespărţiţi. Sintagma provine (conform fr. frère siamois) de la Siam, alt nume al Thailandei, ţara în care s-au născut doi fraţi gemeni pe nume Chang şi Eng, din părinţi chinezi. Ei au trăit din 1811 până în 1874 şi erau uniţi de la naştere printr-o membrană în partea 222 Octavian Laiu-Despău de sus a toracelui. Cei doi s-au stabilit în America, unde au adoptat numele de familie Bunker, s-au căsătorit cu două surori si au avut urmaşi. sibarit, -ă, sibariţi, -te, adj., s. m. şi f. - (persoană) care este înclinată spre o viaţă de lene, lux şi desfrâu. Et.: fr. sybarite < lat. sybarita, după Sibaris, aluzie la reputaţia locuitorilor acestui oraş antic din S Italiei, în golful Tarento, colonie grecească prosperă întemeiată în sec. al Vll-lea î. H. Bogăţia şi viaţa fără de griji a sibariţilor au rămas proverbiale. Potrivit tradiţiei, ei ar fi gonit toţi cocoşii din cetate pentru a nu fi treziţi prea de dimineaţă. Scriitorul roman Seneca povesteşte despre un sibarit care se plângea că nu putea dormi confortabil noaptea deoarece în patul său se afla o petală de trandafir îndoită care îl rănea! siberie s. f. - (fig.) loc foarte rece şi inospitalier; loc al exilului sau al închisorii. După Siberia, regiune vastă ce ocupă aproape toată Asia Nordică, cu un climat extrem de rece şi puţin populată. Tot în acest loc au fost construite, începând din 1918, mai multe lagăre de concentrare şi închisori redutabile. sibieş s. n. - aţă groasă folosită în cizmărie. Este numită după oraşul Sibiu unde se fabrică. sibflic, -ă, sibilici, -ce (sau sibilin, -ă, sibilini, -e, sibilinic, -ă, sibilinici, -ce) adj. -profetic; enigmatic, vag, neclar. Et.: fi*, sibyllique < fr. sibile < lat., gr. Sibylla - sibilă, femeie căreia vechii greci şi romani îi atribuiau darul de a prevedea viitorul, fiind inspirată de zei. în sec. al V-lea î. H., cuvântul Sibylla era folosit ca nume propriu, cu referire la o singură profetesă, se pare originară din Asia Mică. Dar în timp au început să circule tradiţii despre mai multe sibile, din locuri diferite. Ele erau deosebite prin nume individuale, astfel încât termenul de sibylla a ajuns să fie folosit ca titlu generic, pierzându-şi calitatea de nume propriu. sibir s. n. - ţesătură groasă de bumbac, asemănătoare cu moltonul, folosită pentru căptuşeli, pijamale etc. Denumirea vine din rusă Sibir (= Siberia), v. şi siberie. siciliână, siciliene, s. f. - vechi dans italian cu mişcare moderată şi caracter pastoral. Et.: it. siciliana. îşi trage numele de la locul de origine, insula Sicilia. Mai târziu, în sec. al XVn-XVIII-lea, numele de siciliana a fost dat părţilor DICŢIONAR DE EPONIME 223 lente ale unor lucrări instrumentale. siemens (pr. zimăns), sie-menşU s. m. - unitate de măsură a conductanţei electrice, egală cu conductanţa unui conductor a cărui rezistenţă este de un ohm. Et.: fr. siemens, germ. Siemens. A fost adoptată în 1971 şi a fost numită în onoarea lui Emst Wemer von Siemens (1816-1892), inginer şi industriaş german. Siemens a inventat metode de acoperire galvanică, indusul pentru maşini electrice (1854), principiul autoexcitaţiei maşinilor electrice, a realizat prima linie experimentală de tramvai la Berlin în 1879 şi a contribuit la realizarea unei linii telegrafice guvernamentale între Berlin şi Frankfurt. împreună cu fraţii săi Karl Wilhelm (sau Charles Wilhelm) (1823-1883), Friedrich (1826-1904) şi Karl (1829-1906), el a creat imensul imperiu industrial Siemens. sienit s. n. - rocă eruptivă granitică, a cărei culoare este un amestec de roşu şi verde, folosită ca material de construcţii. Et.: fr. syenite < lat. syenites (lapis) - „(piatră) din Syene“, vechiul nume al actualului Aswan, regiune şi oraş din SE Egiptului, unde această rocă a fost exploatată încă din Antichitate. sievert s. n. - unitate de măsură a dozei echivalente de radiaţii ionizate. Et.: fr. sievert A fost adoptată în 1979 şi a fost numită în cinstea lui Rolf Maximilian Sievert (1898-1966), fizician suedez care s-a ocupat timp de mai mulţi ani cu studiul măsurării şi standardizării dozelor de radiaţii precum şi al protecţiei faţă de radiaţiile utilizate în tratamentul cancerului. sifilis, sifilisuri, s. n. - boală venerică infecţioasă, care se transmite prin contaminare sau de la mamă la făt. Et.: fr. syphilis < lat. modernă syphilis. Numele bolii derivă de la Syphilis, personajul poemului Syphilis sive morbus Gallicus („Syphilis sau boala franceză“, 1530) scris de poetul, medicul şi umanistul italian Girolamo Fracastoro (1478-1553). în poem Syphilis este un păstor care, datorită blasfemiilor, îşi atrage mânia zeului Apollo care îl loveşte cu această boală, însă nimfa America îl vindecă cu gaiacol. Se pare că la rândul său, Fracostoro s-a inspirat de la numele Sipylus din Metamorfozele lui Ovidiu. Sipylus era cel mai mare dintre cei şase (după unii şapte) fii ai reginei Niobe şi trăia nu 224 Octavian Laiu-Despău departe de muntele Sipylon din Asia Mică. Legenda spune că a fost ucis împreună cu fraţii şi surorile sale de săgeţile zeului Apollo şi ale zeiţei Artemis, drept răzbunare pentru îndrăzneala lui Niobe de a o sfida pe Leto, mama celor doi zei. silén, sileni9 s. m. - 1. Persoană în vârstă care, sub o înfăţişare grotescă, ascunde o în^lepciune ironică. 2. Specie de macac din India. Et.: fr. Silène, după Silenus, semizeu din mitologia greacă* mentorul lui Dionysos. Era înfăţişat ca un bătrân beţiv şi caraghios, călare pe un măgar. silfidă, silfide, s. f. - 1. Femeie tânără, suplă, graţioasă. 2. (La pi.) familie de insecte coleop-tere cu numeroase specii, care au mirosul foarte dezvoltat şi se hrănesc cu cadavre. Denumirea provine de la Silfide (sau Silfe), duhuri feminine ale aerului în mitologia celtică şi germanică din Evul Mediu, înfăţişate cu un corp zvelt şi aripi străvezii. silimanit s. n. - silicat natural de aluminiu, folosit în industria ceramică. Et.: fr. silima-nite. Mineralul a fost numit în onoarea profesorului Benjamin Silliman (1779-1864), chimist şi mineralog american. siluetă, siluete, s. f. - 1. Imagine a unei fiinţe, a unui lucru etc. care se proiectează ca o umbră pe un fond luminos. 2. Talie zveltă, bine proporţionala. împmmujtat din fr. silhouette, cuvântul derivă de la numele lui Etienne de Silhouette (1709- 1767), om politic francez, controlor general al finanţelor în Franţa. Ajungând în funcţie în martie 1759, Silhouette a instituit o serie de reforme financiare pentru a revigora economia franceză care suferea în urma Războiului de Şapte Ani. Aceste reforme au afectat mai ales nobilimea, prin creşterea taxelor şi reducerea veniturilor şi privilegiilor acestora. Din această cauză a devenit repede "impopular şi a fost nevoit să demisioneze după doar nouă luni, în noiembrie 1759. Aceste măsuri drastice precum şi scurtul mandat al ministrului au dus la apariţia expresiei ironice ă la silhouette, care însemna „sărăcăcios, incomplet, nefinisat“. în aceeaşi perioadă începea să crească interesul pentru portretele schiţate, desenate din câteva linii simple, care vor fi cunoscute sub numele de portraits ă la Silhouette, apoi mai pe scurt, des silhouettes („nişte siluete“). Potrivit altor opinii, Silhouette însuşi colecţiona DICŢIONAR DE EPONIME 225 astfel de desene pe care le expunea în holurile castelului său de la Bry-sur-Mame şi care îl scuteau de sarcina neplăcută de a procura alte opere de artă mult mai costisitoare. De la sensul iniţial de „portret realizat din câteva linii“ s-a trecut la sensul de „linie generală a unei persoane“, iar în final s-a ajuns la cel de „corp suplu, bine proporţionat al unei persoane“. silurian s. n. - a treia perioadă a paleozoicului, în care apar primele plante terestre şi se dezvoltă animalele nevertebrate marine. Et.: fr. silurien < engl. Silurian. Termenul a fost creat de geologul englez Mur-chison în 1839 după Siluri, vechiul nume al celţilor, care au trăit în SV Angliei (Strop-shire), regiune unde au fost cercetate terenurile geologice aparţinând acestei perioade, v. şi ordovician. silvanit s. n. - minereu de aur şi argint, moale, cu luciu metalic, de culoare argintiu-cenuşie. Et.: fr. sylvanite. A fost descoperit de Necker în 1835 şi a fost numit după Transilvania, unde a fost găsit în filoanele aurifere de la Baia de Arieş şi Săcărâmb (Nagyag), v. şi săcărâmbit. silvmă s. f. - clorură naturală de potasiu. Et.: fr. sylvine. A fost denumită în 1832 de geologul şi mineralogul francez François Beudant după numele latin mai vechi al sării, sal digestivus Sylvii - „sarea digestivă a lui Sylvîus“, un termen folosit odinioară în alchimie. Este vorba de Francis-cus Sylvius, numele latinizat al lui Franz De Le Boë (sau François Du Bois) (1614-1672), medic şi chimist danez născut în Germania. Sylvius a fost profesor de medicină la Leiden (1658-1672), a aplicat ştiinţa raţională în medicină, a introdus noi medicamente şi a descoperit aşa-numita scizură silviană a creierului (1641). simering, simeringuri, s. n. -garnitură elastică montată pe axele autovehiculelor. Et.: germ. Simmerring, denumire comercială. Invenţia a fost numită după inginerul austriac Walther Simmer, care în 1929 a supervizat producerea primelor astfel de garnituri, la început făcute din piele. siminichie s. f. - nume dat unor arbuşti mici (Cassia) originari din Africa şi Arabia, cu flori galbene, ale căror frunze şi fructe uscate se folosesc ca purgativ şi ca diuretic. Et.: tc. senameki - „senă de la Mecca“, oraş din V Arabiei Saudite, cel mai im- 226 Octavian Laiu-Despău portant centru religios şi oraş sfanţ al islamului. Simmenthal (pr. zimăntal) s. pr. s. - rasă de taurine originară din Elveţia. îşi trage numele de la Simmental, valea râului Simme din Alpii Elveţieni. simonie s. f. - trafic de obiecte sfinte sau de funcţii ierarhice bisericeşti, pedepsit cu excomunicarea, caterisirea etc. Et.: fr. sintonie < lat. ecleziastică simonia, după numele lui Simon Magul, personaj misterios, vrăjitor din sec. I. După ce a fost botezat şi convertit la creştinism el a încercat să cumpere cu bani darul forţei spirituale a Apostolilor, dar a fost refuzat şi îndemnat să se pocăiască de către apostolul Petru (Noul Testament, Faptele Apostolilor, cap. 8, versetele 18-24). Persoana care se face vinovată de simonie se numeşte simoniâc. sincretism s. n. - contopire a unor elemente eterogene de artă, filosofie sau religie într-un complex în care încă nu-şi pot semnala specificul. Et.: fir. syncretisme < gr. synkretismos - „uniune a comunităţilor“, din synkretizein - „(despre două părţi) a se combina împotriva unei a treia“, cuvânt format din syn- - „împreună“ şi un al doilea element pus de obicei în legătură cu kres -„din Creta“, adică, în Antichitate, adunarea comunităţilor din insula Creta împotriva unui duşman comun. * .......... sinfe s. f. - 1. Tavă mare şi rotundă de metal, întrebuinţată mai ales pentru copt plăcinte şi prăjituri. 2. (Pop.) Masă ţărănească joasă, rotundă, cu trei picioare. Et.: tc. sini -„masă rotundă scundă“, „tablă“, la început, „tablă de porţelan chinezesc“, după Cin - China, v. şi chinezărie. sionism s. n. - mişcare naţionalistă apărută în rândurile burgheziei evreieşti din ţările europene, la sfârşitul sec. al XDC-lea, la baza căreia stă ideea întemeierii unui stat evreiesc pe teritoriul Palestinei. Et.: fr. sionisme < germ. Zionismus, cuvânt creat plecând de la Sion, numele unei coline fortificate din vechiul Ierusalim, locul unde se afla un oraş cucerit de regele David în sec. al X-lea î. H. şi decretat apoi capitală a regatului de acesta. Muntele Sion este sinonimul biblic al Ierusalimului şi simbol al iudaismului şi al aspiraţiilor naţionale evreieşti. sirenă, sirene, s. f. - aparat emiţător de sunete de mare intensitate, cu care se dau DICŢIONAR DE EPONIME 227 semnalele în fabrici, în navigaţie etc. sau în cazuri de alarmă. Et.: fr. sirène < lat. Sirenes - „sirene“, fiinţe fabuloase din mitologia greacă, nimfe ale mării, înfăţişate ca nişte femei cu picioare şî aripi de pasăre sau cu coadă de peşte aşa cum au fost reprezentate mai târziu. Prin cântecele lor seducătoare, Sirenele îi ademeneau pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceştia îşi găseau moartea. Sensul de „instrument sau aparat ce produce un ton sau un sunet“ a evoluat în sec. al XIX-lea. La început sirena desemna un mecanism acustic pentru măsurarea frecvenţei sunetelor inventat de fizicianul francez Charles Cagniard de la Tour în 1819 şi în mod deliberat denumit după legendarele creaturi datorită proprietăţii sale de a emite sunete prin apă. sireniăni, sirenieni, s. m. -ordin de mamifere acvatice, cu coada orizontală şi cu membrele anterioare transformate în lopeţi înotătoare. Et.: fi*. siréniens < lat. ştiinţifică Sirenia < lat. Sirena -„sirenă“, aluzie la înfăţişarea acestor creaturi care a amintit zoologilor de Sirenele din mitologia greacă (v. sirenă). sisâl, sisali, s. m. - plantă textilă din America Centrală (Agave sisalana), larg culţi-vată, din frunzele căreia se obţin fibre rezistente, folosite pentru confecţionarea sforilor şi a frânghiilor. Et.: fi*, sisal. Numele plantei provine de la localitatea Sisal, port din SE Mexicului în Peninsula Yu-catan, de unde era iniţial exportată în întreaga lume. sisific, -ă, sisifici, -ce, adj. -(livr.) care cere eforturi îndelungate, istovitoare, zadarnice şi fără sfârşit. Termenul derivă de la numele lui Sisif, rege al Corintului din mitologia greacă. Pentru că a dat în vileag răpirea Eginei de către Zeus, Sisif a fost pedepsit de către acesta la o caznă veşnică în Infern. El era sortit să urce coasta unui deal împingând o stâncă uriaşă, care, atunci când ajungea aproape de vârf se rostogolea din nou la vale, fiind nevoit să reia truda de la capăt. skanderbeg s. n. - întrecere sportivă în care doi adversari îşi măsoară forţa braţelor. Cuvântul derivă de la Skanderbeg - porecla lui George Cas-triota sau Kastrioti (1405-1468), patriot albanez. Luat de otomani de la vârsta de 7 ani, a fost crescut ca musulman şi a devenit comandantul favorit al sultanului Murad II (a dom- 228 Octavian Laiu-Despău nit între 1421-1451), care i-a daf porecla, o combinaţie între Iskander (Alexandru) şi funcţia de bei. în 1443 a trecut de partea opusă, a renunţat la islamism şi i-a îndepărtat pe turci din Albania. A menţinut independenţa Albaniei timp de douăzeci de ani, dar după moartea sa opoziţia faţă de turci s-a destrămat. Skander-beg a fost contemporan cu Mircea cel Bătrân şi era supranumit în epocă „Braţ de Fier“. De aici şi denumirea sportului. smithsonlt (pr. smisonit) s. n. - carbonat natural de zinc, folosit ca minereu de zinc sau pentru obiecte de podoabă. Et.: fr. smithsonite. Mineralul este numit în onoarea lui James Lewis Macie Smithson (1765-1829), chimist şi mine-ralog englez. Numele a fost creat în 1832 de către geologul şi mineralogul francez François Beudant. sodomie, sodomii, s. f. - relaţie sexuală anormală între doi bărbaţi. Et.: ngr. sodomia, după Sodoma, vechi oraş biblic din Palestina lângă Marea Moartă (identificat se pare cu actualul Sedom). A fost distrus împreună cu oraşele Gomora, Adama şi Seboim, printr-o ploaie de foc şi de pucioasă, drept pedeapsă pentru des- frânarea locuitorilor lor (Facerea, cap. 19). Referirea la sodomie a apărut datorită presupusului comportament sexual al locuitorilor din Sodoma care au vrut să-i „cunoască“ (în sens biblic) pe cei doi îngeri care stăteau cu Lot (Facerea, cap. 19, verset 5). Derivate: sodomie, so- domit, a sodomiza Tot de la numele vechiului oraş Sodoma derivă şi cuvintele populare sodom s. n. - „1. Mulţime, sumedenie (de oameni, de animale); cantitate mare (din ceva). 2. Prăpăd, nenorocire; potop.“ şi sodomi, sodomeşte vb. IV - „a (se) nimici, a (se) distruge“. soleclsm, solecisme, s. n. -greşeală de sintaxă (în vorbirea literară). Et: fr. solecisme < lat solecismus < gr. soloikismos, după Soloi, oraş din Cilicia, o colonie ateniană ai cărei locuitori vorbeau o greacă incorectă. solomonar, solomonari, s. m. - 1. Vrăjitor înţelept care, potrivit credinţelor populare, poate provoca sau împiedica diverse fenomene naturale. 2. Persoană care are noţiuni de astronomie, care face calendare şi prevesteşte vremea. Conform tradiţiei, solomonarii sunt moştenitorii înţelepciunii lui Solomon, rege biblic DICŢIONAR DE EPONIME 229 legendar, mare învăţat şi magician. în credinţele mai multor popoare europene Solo-mon este înfăţişat ca un vrăjitor înţelept, vraci priceput, proroc şi posesorul mai multor obiecte magice. Legenda îi atribuie Cartea Solomonăriei sau Solomonia, carte magică pe care solomonarii o poartă atârnată la umăr. Personajul istoric Solomon (c. 973-933 î. H.) a fost un rege al Israelului, fiul şi succesorul lui David. Alte derivate de la numele lui Solomon sunt: - solomom, solomoneşte, vb. IV - (pop.) a vrăji, a fermeca. - solomonie, solomonii, s. f. - (pop.) vrăjitorie, farmec; vicleşug, şiretlic. someşâna s. f. art. - denumire dată unor cicluri de dansuri populare din Ardeal, din zona Năsăudului. Numele provine de la Someş, râul din NV ţării care străbate podişul şi câmpia cu acelaşi nume. sorbită s. f. - constituent structural al oţelurilor călite şi revenite. Et.: fr. sorbite. Numele materialului provine de la metalurgistul şi geologul englez Henry Clifton Sorby (1826-1908). Sorby a pus bazele petrologiei microscopice şi metalografiei modeme şi a inventat microspectro-scopul. sorg s. m. - plantă furajeră din familia gramineeior (Sor-ghuni). Et: fr. sorgho, it. sorgo < lat. medievală sur-gum, sur cum, suricum, probabil o variantă din Syricum (gramen) - „(iarbă) din Siria“, regiune din V Asiei (în prezent un stat), în Orientul Apropiat, o posibilă sursă a plantei sau a seminţelor sale în trecut sosie, sosii, s. f. - persoană care seamănă perfect cu alta, încât nu pot fi deosebite fizic, împrumutat din fr. sosie, cuvântul provine de la numele personajului Sosia din piesa Amfitrion scrisă de dramaturgul antic latin Plaut (c.250-184 î. H.). Mai târziu eroul apare în comedia Les Sosies („Sosiile“, 1636-1637) a dramaturgului francez Rotrou (1609-1650) şi ulterior în piesa VAmphytrion (1668) a lui Molière (1622-1673). Sosia, sclavul lui Amfitrion, se găseşte la un moment dat în prezenţa unui al doilea Sosia care nu era altul decât zeul Mercur sub înfăţişarea celui dintâi, v. şi amfitrion. spăncă, spance, adj., s. f. - 1. (Varietate de oaie) cu coada lungă, cu lâna albă, subţire şi deasă, care se obţine din încrucişarea rasei ţigaie cu rasa merinos. 2. adj. (despre lână) care se obţine din oaia spancă 230 Octavian Laiu-Despău (1). Et.: rusă şpanka - „spaniolă, din Spania“. spaniél s. m. - una din variatele rase de câini, caracterizate prin urechi mari şi pleoştite, blană lungă, mătăsoasă sau încreţită şi cu o dispoziţie blândă. Et.: engl. spaniei < fr. veche espaigneul (în fr. modernă épagneul) < lat. populară Hispaniolus, diminutiv din lat. Hispanus -„din Hispania - Spania“, locul de origine. spartachiâdă, spartachiade, s. f. - termen ieşit din uz care desemna o competiţie sportivă de mase, cu mai multe sporturi care se desfăşura pe mai multe etape eliminatorii. Et.: rusă spartakiada - iniţial numele unui eveniment sportiv internaţional din fosta Uniune Sovietică menit a fi o alternativă a olimpiadei. Prima spar-tachiadă s-a ţinut la Moscova în 1928. Cuvântul derivă, prin analogie cu olimpiadă, de la numele lui Spartacus, gladiator originar din Tracia din sec. I î. H. Spartacus a fost conducătorul sclavilor romani care s-au răsculat împotriva Romei în 73-71 î. H. In cele din urmă Spartacus şi susţinătorii săi au fost înfrânţi de politicianul roman Marcus Licinius Crassus. Numele lui Spartacus a fost ales ca simbol al internaţionalismului proletar, v. şi olimpiadă. spartan, -ă, spartani, -e, s. m. şi f. persoană care făcea parte din populaţia vechiului oraş Sparta - adj, (fig.) auster, aspru, sever, sobru. Et.: lat. Spartanus, it. spartano - „din Sparta“, oraş-stat din Grecia antică. Vechii locuitori ai Spartei erau foarte disciplinaţi şi se mulţumeau cu strictul necesar. Spartanii duceau o viaţă austeră şi dură sub un cod de legi draconic care proclama tăria de caracter şi devotamentul faţă de stat. Sparta era renumită pentru rigoarea şi disciplina sa militară: nou-năs-cuţii infirmi sau slabi era aruncaţi în munţi şi lăsaţi în voia sorţii, artele erau interzise, iar pregătirea militară începea la vârsta de 7 ani, v. şi laconic. spenţer, spenfere, s. n. (reg.) - 1. Haină scurtă (ca o vestă). 2. Surtuc fără pulpane, purtat de unii ţărani. Et.: germ. Spen-zer < engl. spencer, după numele politicianului englez George John Spencer, al II-lea conte de Spencer (1758-1834). Se spune că Spencer ar fi câştigat un pariu afirmând că poate impune o nouă modă doar apărând pe străzi purtând un nou fel de îmbrăcăminte. spessartin s. n. - varietate de granat. Et.: fr. spessartine, DICŢIONAR DE EPONIME 231 după Spessart, masiv muntos din Germania, unde a fost descoperit. spinetă, spinete, s. f. - vechi instrument muzical, asemănător cu clavecinul, de dimensiuni mici şi de formă dreptunghiulară. Et.: it. spinetta. Cuvântul derivă, se pare, de la numele lui Giovanni Spinetti, creator de instrumente muzicale italian, presupusul inventator al spinetei la începutul sec. al XVI-lea. Potrivit altei ipoteze, it. spinetta ar fi un diminutiv din it. spina -„spin“, cu referire la penele în formă de spin cu care erau atinse corzile instrumentului. stamboâlă, stamboale, s. f. -(reg.) baniţă; conţinutul unei baniţe. Et.: tc. istambol(kile) -„(chilă = veche măsură de capacitate pentru cereale) de Stambul“, numele vechi al oraşului Istanbul din Turcia. stambol, stamboli, s. m. -veche monedă de aur turcească, care a circulat şi în Ţările Române în sec. al XVIII-lea. Et.: tc. istambollu, stambollu - „din Stambul“, vechea denumire a oraşului Istanbul din Turcia, unde moneda a fost bătută între 1716-1808. Stan-Pătitul s. pr. m. - persoană care a trecut prin multe în viaţă şi care a tras învăţăminte din experienţele trăite sau îndurate. Stan este un prenume masculin derivat din si. Stanislavu şi e folosit pentru a exprima ideea de ,*un om oarecare“. stăncuţă, stăncuţe (sau stâncă, stânci) s. f. - pasăre de culoare neagră-cenuşie, cu ciocul şi picioarele negre, mai mică decât cioara. După Stanca, prenume feminin, mai des întâlnit printre ţigănci, aluzie la culoarea închisă a păsării. stefanit s. n. - sulfură dublă naturală de stibiu şi argint. Et. fr. stéphanite. Mineralul a fost numit în 1845 în cinstea arhiducelui Stephan Franz Victor de Habsburg-Lorena (1817— 1867), director de mine austriac care deţinea o faimoasă colecţie de minerale ce cuprindea peste 20000 de specimene. sténtor, stentori, s. m. - 1. Om cu voce puternică. 2. Specie de maimuţă urlătoare. Et.: fr. stentor, după Stentor, erou din mitologia greacă, participant la războiul Troiei. Homer, autorul Iliadei, spunea despre el că avea „o voce de bronz“, iar strigătul său era atât de puternic încât acoperea glasurile a cincizeci de oameni. 232 Octavian Laiu-Despău stokes (pr. stăucs)9 stokes, s. m. - unitate de măsură a viscozităţii cinematice. Et.: fr. stokes. A fost numită în 1928 în cinstea lui Sir George Gabriel Stokes (1819-1903), fizician şi matematician englez de origine irlandeză. Profesor universitar la Cambridge, Stokes a adus contribuţii importante în analiza matematică (formula lui Stokes), în teoria modernă a lichidelor vâscoase (legea lui Stokes), teoria ondu-latorie a luminii, în fluores-cenţă etc. Stradivarius s. pr. n. - vioară, violă sau violoncel fabricate de Stradivarius. Ele sunt apreciate în lumea întreagă prin măiestria modelului şi sonoritatea excepţională. Et: fr. stradivarius, după Stradivarius, numele latinizat al lui Antonio Stradivari (1644-1737), celebru lutier italian. Cele mai bune instrumente au ieşit din atelierul său din Cre-mona între 1700 şi 1725. Până la vârsta de 90 de ani, Stradivari a creat peste 1100 de viori, dintre care au rezistat, până astăzi, 650. Stradivarius a murit fără să dezvăluie secretul meşteşugului său, astfel că nimeni nu ştie de ce un stradivarius sună mai bine decât alte tipuri de viori. stras/ştras, strasuri/ştrasuri, s. n. - sticlă de diferite forme, şlefuită pe feţe, care imită diamantul şi alte pietre preţioase. Et.: fr. strass, germ. Strass. Potrivit unor opinii, este numită după Georges Frédéric Stras (1700-1773), un bijutier din Paris care a pus la punct un procedeu de fabricare a pietrelor preţioase pornind de la sticlă (1730-1734). După alţii, strasul ar fi fost inventat de bijutierul german Josef Strasser care a realizat în 1758 o sticlă foarte strălucitoare, cu irizaţii puternice. strôntiu s. n. - element » chimic, metal alb-argintiu asemănător cu calciul. Et.: fr. strontium, germ. Strontium < engl. strontian - „stronţiană -oxid de stronţiu“, de unde a fost obţinut elementul. Minereul de stronţiană a fost descoperit în 1787 în nişte mine de plumb din apropierea satului Strontian, situat în vest-centrul Scoţiei. Numele elementului a fost creat de către chimistul englez Sir Humphry Davy în 1808. sucre (pr. siicr) s. m. - unitate monetară în statul Ecuador. Et.: sp. sucre, după Antonio José de Sucre (1795-1830), general venezuelian caré a luptat sub conducerea lui Simon Bolivar pentru eliberarea DICŢIONAR DE EPONIME 233 coloniilor din America de Sud de sub dominaţia spaniolă, v. şi bolivar. sussex - numele unei rase de găini originară din Anglia. Et.: engl. Sussex (fowl), după Sussex, o regiune din S Marii Britanii, de unde este originară. syenit - v. sienit. şam, şamuri, s. n. - (înv.) stofă scumpă de mătase adusă în Evul Mediu în Ţările Române din Damasc. Se mai numea şamalagea, camha, adamască sau damasc. Et.: tc. Şam (sau Al Sham), numele turcesc al oraşului Damasc, v. damasc. şampanie, şampanii - vin alb, spumos, obţinut prin procedee speciale. Et.: fr. champagne. Băutura este numită după Champagne, cunoscută regiune viticolă tradiţională din E Franţei. Tehnica producerii vinului spumant a fost inventată în 1670, după îndelungate experienţe, de către călugărul benedictin Dom Pierre Perig-non (1638-1715) de la mănăstirea d’Hautvillers de lângă Reims, în inima regiunii Champagne. şantung, şantunguri, s. n. -ţesătură de in sau mătase naturală, din fire mai groase şi neuniforme, care ies în relief pe suprafaţa produsului. Et.: fr. chantoung,, după Shandong (sau Shan-Tung), provincie din NE Chinei, de unde provenea această ţesătură. şarlatan, şarlatani, s. m. -persoană care în mod fraudulos pretinde că ar avea anumite cunoştinţe sau talente, profitând de naivitatea sau buna-credinţă a cuiva. Cuvântul e preluat de la francezi (charla-tari), care, la rândul lor, l-au împrumutat din italiană - daria tano, o deformare influenţată de ciarlare („a sporovăi“) a lui cerretano - „locuitor din Cerreto“, un sat din N Italiei faimos odinioară pentru falşii vindecători şi vânzători de leacuri ce se adunau aici. şârlă, şarle, s. f. - (reg.) javră, potaie. Potrivit unei ipoteze, cuvântul derivă de la numele „(King) Charles“ (cu pronunţie franceză), o rasă de câini de lux, de statură mică, folosiţi pentru agrement, foarte preţuiţi în Franţa şi Anglia în sec. al XVII-lea. Denumirea rasei aminteşte de regii Charles I (Carol I) (1625-1649) si Charles II (Carol II) (1660-1685) ai Angliei, în timpul DICŢIONAR DE EPONIME 235 cărora aceşti câini erau foarte la modă. şartâtă, şarlote, s. f. - cremă preparată din lapte, ouă, frişcă şi gelatină, cărora li se adaugă fructe, servită ca desert. Et.: fi*. charlotte, după Charlotte, prenume feminin francez. Motivele care au stat la baza alegerii acestui prenume nu sunt foarte clare; Potrivit tradiţiei populare, este vorba despre regina Charlotte So-phia de Mecklenburg-Strelitz (1744-1818), soţia regelui George HI al Angliei, patroana cultivatorilor de mere. saslâ/ceaslâ s. f. - denumirea * mai multor soiuri de viţă-de-vie care produc struguri pentru masă. Et.: fi*, chasselas, după Chasselas, numele unui sat din Burgundia, o cunoscută regiune viticolă din E Franţei. şedită, şedite - exploziv deto-nant pe bază de clorat de potasiu sau de sodiu şi de dinitrotoluen. Et.: fi*, cheddite, după Chedde, sat din Haute-Savoie, în Franţa, unde acest exploziv a fost fabricat la începutul sec. al XX-lea. şerardizâre, şerardizări, s. f. - tratament termochimic aplicat pieselor de oţel, prin care acestea sunt acoperite de un strat protector de zinc, rezistent la coroziune. Et.: conform fi*, shérardisation, germ. Sche-rardisierung, rusă şerardi-zaţiia. Denumirea metodei provine de la numele lui She-rard Osbom Cowper-Coles (1867-1936), chimist englez, care a inventat acest procedeu la începutul sec. al XX-lea. seviot s. n. - rasă de oi cu lâna » fină şi firul lung; stofa făcută din această blană. Et.: fi*. cheviotte, engl. cheviot, după Cheviot Hills, provincie în N Marii Britanii şi Scoţiei, de unde provine această rasă. şovin, şovine, adj. - care dă dovadă de un patriotism sau un naţionalism exagerat, adesea agresiv. Et.: fr. chauvin. Cuvântul provine de la numele soldatului Nicolas Chauvin din Rochefort, Franţa, de la începutul sec. al XIX-lea. Chauvin a făcut parte din armata lui Napoleon I şi a rămas faimos pentru entuziasmul său naiv şi devotamentul neobosit faţă de împărat. Deşi a fost rănit de nenumărate ori în bătălii, el nu s-a retras decât atunci când a fost fizic incapabil să continue lupta. Pentru meritele sale a primit doar o medalie, o sabie de ceremonie şi o pensie de 200 de franci pe an. Cu toate acestea, loialitatea şi admiraţia sa fanatică faţă de Napoleon au rămas neschimbate. Chauvin a devenit popu- 236 Octavian Laiu-Despău Iar odată cu comedia muzicală La cocarde tricolore (1831) scrisă de dramaturgii francezi Charles şi Jean CogniarcL Personajul Chauvin era un tânăr recrut, susţinător înfocat al lui Napoleon, care cânta refrenul Je suis français, je suis Chauvin (,JEu sunt francez, eu sunt Chauvin“). Mai târziu personajul a apărut în mai multe comedii franceze, devenind întruchiparea patriotului ridicol prin exaltarea şi entuziasmul său înflăcărat. şrapnăl, şrapnele,, s. n. - obuz încărcat cu gloanţe, a cărui explozie poate fi reglată. Et: fr., engl. shrapnel, după numele locotenentului Henry Shrapnel (1761-1842), un ofiţer de artilerie englez, care l-a inventat în 1784, dar care nu a fost adoptat de armata engleză decât în 1803. Şrap-nelele au fost utilizate pentru prima oară în 1804 împotriva olandezilor din Surinam, iar mai târziu au contribuit la înfrângerea lui Napoleon la Waterloo în 1815. Pentru strădaniile şi contribuţiile sale Shrapnel a fost recompensat financiar şi a fost promovat până la gradul de general locotenent ştâier, ştaierey s. n. - numele unui dans de origine germană la modă în sec. al XDC-lea. Et.: geim. Steier(walze)—„(vals) din Stiria“, land în SE Austriei. stras - v. stras. 9 şvab, şvabi, s. m. - nume dat unor insecte din ordinul ortop-terelor, care trăiesc în locuri întunecate şi se hrănesc cu resturi alimentare. Et.: ucr. şvab, germ. Schwabe - „din Schwaben (Suabia)“, fost ducat din Germania medievală. Este interesant de amintit că aceste insecte, denumite de români şvabi, se numesc în ^ruseşte prusaki - „prusieni“. Nemţii le spun Russen -„ruşi“, Preussen - „prusieni“ sau Schwaben - „şvabi“. svâiter s. n. - un fel de » 9 caşcaval cu goluri mari în masa sa. Et.: germ. Schwei-zer(kase) - „(brânză) din Schweiz“, numele german al Elveţiei, ţară recunoscută pe plan mondial pentru producţia de brânzeturi de calitate. T taler, taleri, s. m. - monedă de argint (austriacă) care a circulat în trecut si în Ţările » » Române. Istoria cuvântului începe în 1519, în Boemia, când a început să fie bătută o monedă folosind argintul extras dintr-o mină de lângă oraşul Sankt Joachimstal („Valea Sfanţului Joachim“), în prezent Jachymov în NV Cehiei. Din lipsă de imaginaţie moneda a fost denumită Joachimst(h)aler. Mai târziu, intrând rapid în circulaţie, a început să fie cunoscută sub forma prescurtată, thaler sau Taler. Din germ. Taler, termenul a intrat şi în limba română, şi tot din aceeaşi sursă derivă şi cuvântul dollar („dolar“), unitatea monetară principală din SUA, Canada, Australia etc. tamarin, tamarini, s. m. -arbore tropical cu flori galbene, care produce nişte fructe din al căror miez se prepară o băutură răcoritoare. Et.: fr. tamarin, sp. tamarindo < lat. medievală tamarindus < ar. tamr hindi - „curmal de India“. tanâgră, tanagre, s. f. -statuetă de pământ ars, reprezentând femei sau grupuri de copii. Asemenea statuete au fost găsite iniţial în necropolele de la Tanagra, iar apoi în toată lumea greco-ro-mană. Et.: fr. tanagra, după Tanagra, un sat din Beoţia, în Grecia, celebru în Antichitate pentru atelierele de figurine de ceramică. tangerină s. f. - fruct din familia citricelor, mic, dulce, colorat roşu-portocaliu. Et.: engl. tangerine, după Tanger, port în NE Marocului, de unde au fost exportate iniţial aceste fructe. tantâl s. n. - element chimic, metal cenuşiu, lucios, ductil şi maleabil. Et.: fr. tantale, it. tantalio < lat. modernă tanta-lum, după Tantalus, personaj din mitologia greacă. Tantalus era regele Lidiei şi şi-a atras mânia zeilor, fie pentru că le-ar fi destăinuit secretele în faţa muritorilor, fie pentru că 238 Octavian Laiu-Despău le-ar fi dat acestora din urmă să guste din ambrozia pe care o furase la unul din ospeţele zeilor. Drept pedepasă, el a fost condamnat la o sete şi o foame veşnică. Era cufundat în apă până la gât, fără a putea sorbi măcar o înghiţitură, iar deasupra capului îi atârnau ramuri pline cu poame care însă se retrăgeau îndată ce întindea mâna spre ele. Elementul chimic a fost denumit tanta-lum în 1802 de chimistul suedez Anders Ekeberg, datorită incapacităţii acestui metal de a absorbi acid, chiar şi atunci când este scufundat în el. Din aceeaşi legendă s-a născut şi expresia chin tan-talic, care se referă la suferinţa provocată de dorinţe sau nevoi ce nu pot fi împlinite, v. şi niobiu. tarabulus, tarabuluse, s. n. -(înv.) şal oriental care se înfăşură în jurul capului sau se purta ca cingătoare. Et.: tc. Tarabulus, alt nume al celor două oraşe Tripoli, porturi la Marea Mediterană, unul în Liban, celălalt capitala Libiei, v. şi tripoli, tarantulă, tarantule, s. f. -păianjen mare, păros, din ţările meridionale, a cărui înţepătură este toxică. Et.: fr. tarentule < it. tarantola, după oraşul Tar- anto (în Antichitate Tarent) din S Italiei, în vecinătatea căruia abundă aceşti păianjeni veninoşi. Tot de la Taranto derivă şi numele tarantelă, tarantele, s. f. - un dans popular local cu caracter pasional şi mişcare foarte rapidă. Conform legendelor locale din sec. al XV-XVII-lea, se spunea că muşcătura păianjenului tarantula determină pe oameni să joace, din cauza spasmelor, dansul tarantela. Alţii credeau pe de altă parte că dansul ar fi un remediu împotriva efectelor muşcăturii tarantulei. tarlatân s. n. - (înv.) muselină de bumbac foarte subţire, de culoare deschisă. Et.: fr. tarla-tane < fr. veche tematane, adupă Ternate, numele unei insule din arhipelagul indonezian Moluce de unde se zice că era adusă ţesătura. După altă ipoteză, cuvântul fr. tarlatane derivă din portugheză tarlatana, variantă a lui tiritana < fr. tiretaine -„ţesătură aspră, puternică“, probabil din fr. veche tiret -„stofă de mătase“ < lat. tyrius - „(stofă) din Tyr“, oraş şi port în Fenicia antică. tartan, tartane, s. n. - 1. Ţesătură de lână sau bumbac, cu carouri mari, divers colorate, folosită în Scoţia. 2. Şal sau pled confecţionat dintr-o DICŢIONAR DE EPONIME 239 astfel de ţesătură. Et.: fr. tartan < engl. tartan. La început, în Anglia, tartan era un termen aplicat unor variate haine provenite din est sau unui fel de mătase fină. Derivă din lat. Tartanus, Tartarinus - „(haină) tătărească“ adj. f., un termen general pentru diferite haine din orient, inclusiv cele venite prin „Tartaria“ sau Ţara Tătărească din China. Potrivit altei opinii, cuvântul provine din fr. veche tertaine, variantă a lui tiretaine - „ţesătură aspră, puternică“ < fr. veche tiret - „stofă de mătase“ < lat. tyrius - „(stofă) din Tyr“, oraş şi port în Fenicia antică. sos tartar - v. tătari. tartarinâdă s. f. - lăudăroşenie. Et.: fr. tartarinade, după numele lui Tartarin, personajul principal al cunoscutului roman de aventuri Tartarin de Tarascon din 1872 al scriitorului francez Alphonse Daudet (1840-1897). Romanul formează o trilogie împreună cu Tartarin sur Ies Alpes („Tartarin pe Alpi“) şi Port-Tarascon. Tartarin era un mic burghez cumsecade din Tarascon, o localitate în S Franţei. El se hotărăşte să plece în Africa la vânătoare de lei. După nenumărate peripeţii, el reuşeşte în cele din urmă să ucidă un leu bătrân şi orb pe care un cerşetor îl prezenta în târg. Cu pielea jupuită a leului Tartarin se întoarce în Tarascon triumfător şi cu tolba plină de poveşti vânătoreşti. Tartarin este tipul omului lăudăros şi flecar, avid de celebritate, laş şi ridicol, comod şi visător. Cu imaginaţia sa aprinsă, el născoceşte tot felul de fapte eroice fantastice, ajungând în final să fie convins de propriile sale minciuni. târtor, tartori, s. m. - căpetenia dracilor; conducătorul despotic al unei tagme, al unui grup; om fară scrupule, care îşi impune voinţa, care terorizează, care comite fapte reprobabile. Cuvântul e derivat din tartar - „iad, infern“, după Tartarus - o regiune subpământeană în mitologia greacă, unde zeii îi aruncau pe toţi duşmanii lor pentru a fi chinuiţi pe vecie. Mai târziu Tartarus a devenit sinonim cu însuşi Infernul. tartufism/tartuffism (pr. tar-tiifism) s. n. (sau tartuferie) -ipocrizie, făţărnicie. Termenul provine (conform fr. tartuferie) de la numele lui Tartuffe, personajul ipocrit din comedia Tartuffe ou ITm-posteur scrisă în 1664 de dramaturgul francez Molière (1622-1673), întruchipare a bigotismului făţarnic, mască a 240 Octavian Laiu-Despău lăcomiei şi a desfrâului. în piesă, prefăcutul Tartuffe înşeală încrederea lui Orgon de la care obţine totul, chiar şi promisiunea de a se căsători cu fiica sa. Demascat, atunci când încearcă să o seducă pe Elmira, soţia lui Orgon, ipocritul încearcă să-i facă rău celui din urmă, însă dreptatea regelui pune capăt imposturii. Tarzan s. m. - (fam.) om cu o mare putere fizică şi agilitate. După Tarzan, renumitul erou dintr-o serie de romane ale scriitorului american Edgar Rice Burroughs (1875-1950), popularizat în cărţi de benzi desenate şi în mai multe ecranizări. Tarzan rămâne orfan în Africa din fragedă pruncie şi e crescut de către maimuţe în junglă, unde trăieşte alături de animale, salvează domniţe aflate în primejdie şi descoperă civilizaţii pierdute. tătări, -ă, tătari, -e, s. m. şi f. - populaţie mongolă care s-a constituit în Asia sub conducerea lui Genghis-han şi a urmaşilor săi. în Evul Mediu, hoardele de tătari au întreprins numeroase campanii de pradă în Ţările Române, mai ales în Moldova. Ei erau priviţi ca nişte oameni de temut, aprigi şi cruzi ce pustiiau totul în calea lor. Numele poporului a rămas în limba română într-o serie de sintagme: - sos tartar adj. invar. -maioneză picantă preparată cu mult muştar. Din fr. (sauce) tartare, deformat după tatar -„tătar**, aluzie glumeaţă la ferocitatea tătarilor. - tărtăcuţă, târtăcuţe, s. f. - 1. Plantă târâtoare sau agăţătoare din familia cucurbi-taceelor, cu flori albe, cu frunze lunguieţe, roşii şi cu fructe comestibile. 2. (înv.) Tichie turcească. 3. (Fam.) Cap. 4. (Fam.) Fiinţă mică, bondoacă. (Din tătarcă + sufixul -uţă.) - tătarcă, tătarce/tătărci, s. f. - 1. Iapă de soi tătăresc. 2. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 3. Specie de ^dovleac uscat, golit de miez, întrebuinţat ca ploscă sau ca felinar. - tătârnică, tătamice, s. f. - plantă erbacee spinoasă (Echinops). - tătăresc, -eâscă, tătăreşti, adj. - straşnic, grozav (de rău). tebaidă, tebaide, s. f. - loc solitar şi deşert ales de schimnici pentru retragere; (fig.) loc izolat şi neospitalier. Et.: it. tebaide < lat. Thebaidis (terra) - „(ţara) Tebei“, în Egiptul antic, unde trăiau numeroşi pustnici. DICŢIONAR DE EPONIME 241 tebaină s. f. - alcaloid cu acţiune toxică, extras din opiu. Et.: fr. thebăine, engl. the-baine, după Teba, oraş din Egipt, principala sursă de opium în Antichitate. tequila (pr. techila) s. f. -băutură alcoolică distilată din sucul fermentat al plantei Agave tequilana din America Centrală. Et.: fr., engl. tequila, după numele oraşului Tequila din vest-centrul Mexicului, unde a fost preparată prima oară. terbiu s. n. - element chimic din. familia pământurilor rare. Et.: fr. terbium. A fost descoperit în 1843 de către chimistul suedez Carl Gustaf Mosan-der şi a fost numit de acesta după localitatea Ytterby din Suedia, în apropierea căreia au fost descoperite pământuri rare, v. şi erbiu, yterbiu, ytriu. termos, termosuri, s.n. - vas de sticlă cu pereţi dubli, între care s-a făcut vid, care permite păstrarea unui lichid la temperatură constantă mai multe ore. Et.: Thermos, denumirea comercială a unui tip de recipient vidat produs de firma germană Thermos GmbH în 1904. Numele firmei, Thermos, a fost ales în urma unui concurs, fiind creat de un locuitor din München după cuvântul gr. therme - „căldură“. terosonâre, terosonări, s. f. -operaţie de întreţinere preventivă a unui autoturism constând în aplicarea unui strat protector anticoroziv pe suprafaţa inferioară a caroseriei. După Teroson, producător german recunoscut internaţional pentru adezivi şi etanşanţi de caroserie, folii in-sonorizante şi produse de protecţie anticorozivă. Firma îşi trage numele de la germanul Theodor Ross care a întemeiat-o în 1898. tesla s. f. - unitate de măsură a inducţiei magnetice. Et.: fr. tesla. A fost adoptată în 1960 si a fost numită în cinstea lui Nikola Tesla (1856-1943), inginer şi inventator american de origine croată. Tesla este cunoscut pentru contribuţiile sale în domeniul electrotehnicii, al tehnicii tensiunilor înalte şi al radiotehnicii. Printre invenţiile sale se numără un motor electric asincron, un generator de înaltă frecvenţă, un transformator electric de înaltă frecvenţă, un contor electric, sisteme de radioco-municaţii etc. tibet, tibeturi, s. n. - (înv.) numele unei ţesături de lână. Et.: germ. Tibet, fr. tibet, după Tibet, de unde era adusă odinioară. tilbury (pr. tilbari) s. n. - 242 Octavian Laiu-Despău cabrioletă cu două locuri. Et.: engl., fr. tilbury, după un anume Tilbury, un englez din Londra, primul producător de prin prima jumătate a sec. al XEX-lea. timf, tirnfi, s. m. - veche monedă poloneză sau rusească ce a circulat şi în Moldova. Et.: poloneză tynfi după germanul Andreas (Andrzej) Tymff (sec. al XVII-lea), fabricant oficial de monede care a lucrat la monetăria din Wschowa (Polonia), unde a bătut aceste monede începând din 1654. timoftfcă, timoftici - plantă erbacee din familia graminee-lor, cultivată ca plantă furajeră (Phleum pratense). Cunoscută şi ca iarba-lui-Timofie (conform engl. Timothy grass, germ. Timotheegras), este numită după Timothy Hanson, un fermier american din sec. al XVm-lea care a promovat cultivarea plantei pentru fân pe la 1720. în româneşte Timothy a devenit Timofte, de unde şi denumirea plantei. tindalizâre, tindalizâri, s. f. -metodă de sterilizare printr-o serie de încălziri şi de răciri succesive. Et.: conform fr. tyn-dallisation, it. tindallizzazione. Procedeul este numit după inventatorul său (1876), fizicianul irlandez John Tyndall (1820-1893). Tyndall a mai efectuat cercetări în domeniile căldurii şi opticii şi a descoperit un fenomen optic numit ulterior efectul Tyndall, v. şi pasteurizare. tiroleză, tiroleze, s. f. - model de rochie alcătuită din trei piese: o bluză albă, un fel de sarafan imprimat şi un şorţuleţ (alb). Et.: it. tirolese, după Tirol, regiune alpină din Austria şi N Italiei. titan1, titani, s. m. - om cu puteri extraordinare; uriaş, gigant. Et.: fr. titan, după lat. Titan, fiecare dintre uriaşii legendari din mitologia greacă, fiii lui Uranus (Cerul) cu Geea (Pământul). în număr de şase (Coeus, Crius, Cronus, Hyperion, Iapetus şi Oceanus), Titanii s-au răsculat împotriva olimpienilor conduşi de Zeus, dar au fost înfrânţi şi aruncaţi în Tartar, v, şi gigant, atlas, ocean, titan2. Derivat: - titanic, -ă, titanici, -ce, adj. - uriaş, extraordinar, gigantic. - titamsm s. n. - spirit de revoltă. titen2 s. n. - metal alb-argin-tiu, foarte dur şi casant, răspândit în natură sub formă de compuşi, folosit la fabricarea unor oţeluri. Et.: fr. ti-tane < lat. modernă titanium, DICŢIONAR DE EPONIME 243 după Titanii din mitologia greacă (v. titan1), bazat pe exemplul elementului uraniu (numit indirect,, după Uranus, tatăl titanilor). Numele a fost creat în 1795 de chimistul german Martin Klaproth, acelaşi care a descoperit si elementul uraniu, v. şi titan1, uraniu. tobrălco s. n. - ţesătură de bumbac cu dungi sau cu carouri formate din combinaţia unor fire subţiri cu altele groase. Et.: după Tobrălco, denumirea comercială a unui tip de ţesătură. Termenul de To-bralco derivă de la 7ootal ifroadhurst Lee Company, Limited, companie engleză din Manchester profilată pe prelucrarea bumbacului, dezvoltată la mijlocul sec. al XlX-lea. Denumirea firmei provine de la numelor principalilor parteneri, Henry To-otal Broadhurst şi Lee. tokai s. n. - vin licoros, galben auriu, de renume mondial, originar din Ungaria. Et.: fr. tokaj, după numele orăşelului Tokaj, situat în NE Ungariei, centrul comercial al regiunii viticole unde se produce acest renumit vin. toluen s. n. - hidrocarbură lichidă, incoloră, inflamabilă, care se extrage din gudronul de huilă, folosită la prepararea unor coloranţi, medicamente, explozibili etc. Et.: fr. toluène < fr. (baume dé) Tolu - „balsam de Tolu“, balsam produs de un arbore din America de Sud, din care a fost obţinut iniţial toluenul prin distilare de către chimistul francez Henri Deville în 1841. Numele balsamului provine de la oraşul Tolu (în prezent Santiago de Tolu) din NV Columbiei, de unde era exportat. tontină s. f. - asociaţie în care fiecare membru contribuie la crearea unui fond comun, din care se plătesc anual supravieţuitorilor rente crescânde. Et.: fr. tontine, după numele bancherului napolitan Lorenzo Tonţi (1635-1690), care a lansat o asemenea combinaţie în Franţa în 1653 pentru a creşte împrumuturile guvernamentale. topaz, topaze, s. n. - piatră preţioasă de culoare galbenă. Et.: fr. topaze < lat. topazus < gr. topazos. Potrivit lui Pliniu cel Bătrân, numele pietrei provine de la Topazos, o insulă din Marea Roşie, unde topazul s-ar fi găsit din abundenţă. topinambür, topinamburi, s. m. - nap (Helianthus tu-berosus). Et.: fr. topinambour, după Topinambous (Tupi-namba), nume dat în sec. al 244 Octavian Laiu-Despău XVT-lea unor numeroase grupuri de indieni din Brazilia. Deşi este numită după o populaţie din Brazilia, planta a fost adusă în Europa în sec. al XVII-lea din Canada de către navigatorul francez Samuelde Champlain. torni s. n. - element chimic, metal radioactiv de culoare cenuşie-mchisă. Et: fr. tho-rium. Elementul a fost descoperit în 1828-1829 de chimistul suedez Jons Jakob Ber-zelius. Acesta l-a numit după Thor, zeul războiului în mitologia scandinavă, fiul lui Odin, închipuit ca un bărbat de o forţă uriaşă, luptător de neînvins. torr, torri, s. m. - unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm pe o suprafaţă de 1 cm2 la 0°C. Et: fr., engl. torr. A fost numită în onoarea lui Evangelista Torricelli (1608-1647), fizician şi matematician italian. în 1643 Torricelli a demonstrat existenţa presiunii atmosferice, construind primul barometru. tradescânţia s. f. - plantă decorativă de apartament, cu frunze policrome, originară din America. Et.: lat ştiinţifică Tradescantia. A fost numită în onoarea lui John Tradescant (1570-1638), botanist englez şi grădinar la curtea regelui Carol I al Angliei. Tradescant a călătorit mult şi împreună cu fiul său John Tradescant cel Tânăr (1608-1662) a introdus în Marea Britanie numeroase plante ornamentale, legume şi pomi fructiferi. trafalgâr s. n. - covoraş cu subiecte orientale naive. Cuvântul provine formal de la Trafalgar, numele unui cap din SE Spaniei, în apropierea căruia flotele franceze şi spaniole au suferit o înfrângere dezastruoasă în faţa englezilor comandaţi de amiralul Nelson, la 21 octombrie 1805. trammer s. n. - soi de viţă-de-vie originară din Germania, cu ciorchini cilindrici şi cu boabe mici, rotunde, roz, nearomate; vin de calitate superioară obţinut din strugurii adestei viţe. Et.: germ. Traminer, după Tramin, numele german al oraşului Termeno din N Italiei, de unde este originar soiul. trapist s. n. - brânză fabricată după un procedeu special de fermentare. Odinioară a fost produsă numai de trapişti, membrii unui ordin monahal catolic deosebit de sever, întemeiat în 1664. Numele lor derivă de la mănăstirea din La Trappe (în prezent localitatea DICŢIONAR DE EPONIME 245 Soligny-la-Trappe din N Franţei), fondată în anul 4140. travertm s. n. - tuf calcaros care se poate lustrui ca marmura, folosit ca piatră de construcţie.Et: it travertinOy fr. travertin < lat. (lapis) tibur-tinus - „(piatră) din Tibur“, vechi oraş din centrul Italiei (în prezent Tivoli), în apropierea căruia se găseşte acest tuf. tremolft s. n. - mineral de culoare albă, care conţine magneziu, calciu, fier şi aluminiu şi din care, prin hidratare, se obţine azbestul. Et.: engl. tremolite, după Valea Tremola, din Saint-Gothard în Elveţia, unde a fost descoperit. tripoli s. n. - sediment alcătuit din scoici şi infuzori, folosit în industrie. Et.: fr. tripoli, după Tripoli, două oraşe mediteraneene, unul în Liban, celălalt capitala Libiei. Piatra a fost găsită prima oară în regiunea în care se află oraşele amintite, v. şi tarabulus. triton, tritoni, s. m. - batracian cu coada aplatizată lateral, având în lungul spatelui o creastă viu colorată; salamandră de apă. Et.: fr. triton, după Triton, divinitate marină din mitologia greacă, fiul lui Poseidon, închipuită cu bust de om şi cu coadă de peşte. troian, troiene, s. n. - 1. îngrămădire mare de zăpadă adusă de vânt şi aşezată în formă de valuri sau de dune; nămete; prin generalizare, morman, grămadă. 2. întări-tură primitivă făcută de popoarele antice, constând dintr-un dig lung de pământ, cu şanţ de apărare. Cuvânt controversat, provine se pare din sl. trojanuy ce reproduce forma slavă a numelui împăratului roman Traian, în lat. Marcus Ulpius Traianus (53-117). Prin tradiţie, Traian a fost privit ca şi constructorul prin excelenţă, iar poporul i-a atribuit (în mod fals) o serie de construcţii defensive întâi“ nite în Europa răsăriteană, inclusiv în România. De la sensul iniţial de „val de pământ cu şanţ de apărare“, troian a ajuns în româneşte să semnifice „movilă de pământ“, „movilă de omăt“ sau orice ridicătură, movilă sau grămadă în general. troian adj. calul troian - mijloc perfid folosit de cineva pentru subminarea cuiva. Expresia îşi are originea în Iliada lui Homer. Grecii, după ce au asediat zadarnic timp de 10 ani cetatea Troia, au construit un cal uriaş de lemn, înăuntrul căruia s-au ascuns soldaţi înarmaţi. Calul a fost lăsat sub 246 Octavian Laiu-Despău pretextul unei ofrande religioase în faţa cetăţii, iar după retragerea prefăcută a grecilor, troienii au dus calul în oraş. în timpul nopţii, războinicii greci au ieşit din ascunzătoare şi au deschis porţile cetăţii celor de afară, pricinuind înfrângerea Troiei. trudgen (pr. trădgen) s. n. -stil de înot, caracterizat prin printr-o mişcare de tracţiune alternativă a braţelor şi prin lovirea în foarfecă a picioarelor, corpul alunecând pe aceeaşi parte. Et.: fr., engl. trudgen. Poartă numele lui John Arthur Trudgen (1852-1902), înotător englez care a preluat acest stil în 1863 de la băştinaşii din Buenos Aires, facându-1 popular. tul (pr. tul), tuluri, s. n. -ţesătură de mătase sau de bumbac foarte subţire şi uşoară, cu ochiuri rotunde sau poligonale, folosită pentru rochii, tutu. Et.: fr. tulle, după Tulle, un oraş în sud-centrul Franţei, unde această ţesătură s-a fabricat pentru prima oară. tularemie - boală infecţioasă, la om şi la animale, produsă de bacteria Francisella tu-larensis, care afectează ganglionii limfatici periferici şi care se manifestă prin febră, frisoane, vărsături etc. Et.: fr. tularémie < lat. modernă tula- raemia, după Tulare, regiune din California, unde boala a fost observată prima oară în 1911 la veveriţe. tuliu s. n. - element chimic din familia pământurilor rare. Et.: fr. thulium. A fost denumit după Thule, insulă mitică pe care vechii geografi greci şi romani o situau în partea cea mai nordică a lumii. Numele elementului a fost creat în 1879 de către descoperitorul său, chimistul suedez Per Theodor Cleve, care a identificat Thule cu Scandinavia. turchestân, turchestani, s. m. - soi de pepene galben foarte aromat al cărui nume provine de la locul de origine, regiunea Turkestan din Asia Centrală. Era cunoscut şi apreciat încă din Antichitate şi se spune că vechii călători ai caravanelor care traversau ţinuturile pustii din Asia Centrală îşi potoleau setea şi foamea consumând pepeni galbeni ce creşteau spontan în oazele de aici. turcoâză, turcoaze, s. f. -fosfat natural hidratat de aluminiu şi cupru, mineral colorat în albastru sau verde, folosit ca piatră semipreţioasă; peruzea. Et.: fr. turquoise < fr. veche (pierre) turqueise - „(piatră) turcească“. Era adusă din Orient şi a fost numită piatră turcească încă din sec. al XIII- DICŢIONAR DE EPONIME 247 lea, deoarece trecea prin Turcia înainte să ajungă în Europa. Derivat: turcoaz adj. invar. - de culoare albastru deschis sau verzui. turingit s. n. - mineral de aluminiu şi fier, solzos, verde-deschis. Et.: fr. thuringite, după Thuringia, regiune din centrul Germaniei, unde a fost descoperit. tweed (pr. tuid), tweeduri, s. n. - stofa de lână cu fibre lungi, grele, care dă, prin coloritul diferit al firelor, desen ecosez (v.). Denumirea stofei provine din engl. tweed, la origine o interpretare eronată a lui tweel, variantă scoţiană a liu twill - numele unei ţesături, influenţată de asocierea cu numele râului Tweed din Scoţia. ţaîs adj. - (fam.) excelent; exact. Cuvântul face referire la instrumentele optice produse de firma germană Zeiss, renumite prin precizia şi calitatea lor excepţională. Firma a fost întemeiată la Jena, în 1846, de mecanicul şi opticianul german Cari Zeîss (1816-1888). tar - v. cezar. 9 ţigan, -ă, ţigani, -e, s. m. şi f. - persoană care face parte dintr-un grup etnic originar din NV Indiei dinainte de sec. al V-lea. Printre principalele caracteristici ale ţiganilor se nu-mără: pielea şi părul închise la culoare, viaţa nomadă, separată de alte grupuri etnice, cultura eminamente orală, sărăcia, educaţia deficitară, şomajul. Aceste trăsături au stat la baza apariţiei în limba română a unei serii de cuvinte derivate de la numele etniei: - ţigan - epitet dat unei persoane cu apucături rele. - ţigancă, ţigănci, s. f. - 1. (Art.) Numele unui dans popular. 2. (Reg.) Urzică moartă (Lamium). - ţigănâş, ţigănaşU s. m. - (reg.) insectă care trăieşte pe plopi şi sălcii şi care produce un ţârâit specific. - ţigăneasca s. f. art. -numele unui dans popular. - ţigăni, se ţigănişte, vb. IV - a insista mult pentru a obţine ceva; a se târgui, a se tocmi. - ţigănie, (1) ţigănii, s. f. - 1. Faptă condamnabilă. 2. Gălăgie, hărmălaie, scandal. - ţigănos, -oâsă, ţigănoşi, -oase, adj. - 1. Negricios, oacheş. 2. (Fam.) Care are maniere urâte; care se tocmeşte mult; calic, zgârcit. - ţigănâş, ţigănuşi, s. m. - 1. Pasare de baltă cu spatele şi aripile negre cu reflexe verzui şi ruginii (Plegadis). 2. Peşte răpitor cu spatele negru (Umbră). ţintâură, ţintaure, s. f. -plantă erbacee medicinală cu flori roşii sau albe, cu fructul o capsulă (Centaurea). Et.: fi*. centaurée < lat. centaurea, gr. kentaurie - „(planta) centaurului“, numită astfel deoarece se spunea că a fost descoperită de centaurul Chiron. Centaurii erau fiinţe fabuloase din mitologia greacă, jumătate om, jumătate cal. u ubuesc adj. - cu caracter comic, crud şi laş; p. ext. grotesc. Et.: fr. ubuesque, adjectiv format de la numele lui Ubu, personajul imaginar din mai multe piese aparţinând dramaturgului francez Alfred Jarry, cea mai cunoscută fiind comedia Ubu rege (1896), considerată precursoarea teatrului absurd. Crud, cinic, meschin, agresiv şi lăudăros, sclav pe o galeră turcească la un moment dat, rege al Poloniei în altul, Ubu este de fapt un nimeni, un personaj grotesc şi derizoriu. Ulterior, personajul Ubu a fost preluat şi de alţi scriitori, iar câţiva pictori i-au realizat chiar şi portretul, printre ei numărându-se şi Pablo Picasso. ughi, ughi, s. m. - veche monedă maghiară de aur numită şi galben unguresc. Et.: sl. ug., abreviere în vechile documente slavone din (zlatu) ugrusku - „(galben) unguresc“. ulster, ulstere, s. n. - pardesiu bărbătesc fasonat ca un halat cu mâneci largi. Et.: engl., fr. ulster, după provincia irlandeză Ulster, unde s-a vândut prima oară. undrea (sau andrea, îndrea) - numele popular al lunii decembrie. Denumirea vine de la Sf. Andrei care este prăznuit la 30 noiembrie. Luna decembrie, care începe după 30 noiembrie, este considerată luna Sf. Andrei. Andrei a fost unul dintre apostoli, fratele lui Petru. A murit răstignit pe o cruce în formă de „X“ (Crucea Sfântului Andrei). ungurâş, ungur aşi, s. m. -plantă erbacee medicinală şi meliferă cu tulpina păroasă, cu frunze aproape rotunde şi cu flori albe (Marrubium vulgare)i. Din ungur + suf. -aş. Alte derivate de la numele de ungur sunt ungurean şi ungureasca, numele unor dansuri populare, v. şi ughi, venghercă. uragan, uragane, s. n. - ciclon tropical, caracterizat prin vânt foarte puternic şi ploaie torenţială, care provoacă dis- 250 Octavian Laiu-Despău trugeri mari. Et.: fr. ouragan < sp. huracăn, după Huracan, zeul suprem din mitologiile maya şi quiche, reprezentând centrul universului. Era stăpânul şi diriguitorul furtunii, vânturilor şi fulgerelor, iar atributul său esenţial era producerea vântului violent. Iniţial numele zeului a fost folosit de conchistadorii spanioli pentru a boteza vântul puternic şi distrugător care bântuia în regiunea Mării Caraibilor, dar ulterior cuvântul a ajuns să fie folosit într-un sens mai general. uralit s. n. - varietate de homblendă, cu aspect fibros. Et.: fr. uralite. Mineralul este numit după Munţii Urali din Rusia, unde a fost găsit prima oară. uranism s. n. - homosexualitate masculină pasivă. Et.: fr. uranisme, germ. Uranismus. Termenul derivă de la numele zeiţei Afrodita Ourania (= „Celesta“) din mitologia greacă, patroana dragostei şi a frumuseţii. urâniu s. n. - element chimic, metal alb, dur, cu proprietăţi radioactive. Et.: fr. uranium. Elementul a fost descoperit de către chimistul german Martin Klaproth în 1789 şi a fost numit de către acesta în cinstea descoperirii planetei Ura- nus cu numai câţiva ani în urmă, în 1781, de către astronomul englez Sir William Herschel, v. şi ceriu, paladiu, neptuniu, plutoniu, titan2. utopie, utopii, s. f. - proiect irealizabil; dorinţă irealizabilă; fantezie, himeră, vis. Et.: fr. utopie, după Utopia (1516), titlul operei principale a umanistului englez Sir Thomas Morus (1478-1535), nume creat din cuvintele greceşti ou - „nu“ şi topos - „loc“, adică „locul de nicăieri“. Romanul este divizat în două părţi: Cartea întâi este un discurs asupra slăbiciunilor economice, sociale şi morale din Europa contemporană lui Morus, iar în Cartea a Doua ne este prezentată Utopia, o "insulă imaginară unde era instaurată o organizare de stat ideală. Dreptul la educaţie pentru toţi, dreptul la credinţă, împărţirea bunurilor, toleranţa şi egalitatea dintre oameni erau principii de bază care au condus la o formă de guvernământ şi la o societate care au atins perfecţiunea. Derivat: - utopic, -ă, utopici, -ce, adj. - iluzoriu, himeric. uvarovit s. n. - granat de culoare verde ca smaraldul. Este considerată una din cele mai frumoase pietre preţioase DICŢIONAR DE EPONIME 251 şi semipreţioase verzi. Et.: engl. uvarovite. A fost numit de către chimistul rus G. H. Hess în 1832 în cinstea contelui Serghei Semenovici Uvarov (1785-1855). Uvarov a fost Preşedintele Academiei din Sankt-Petersburg şi un mare amator de colecţii mineralogice. Uzi - armă de foc automată israeliană. Este denumită după Uziel Gal (1923-2002), inventator şi ofiţer din armata israeliană care a proiectat această armă după războiul arabo-israelian din 1948. Gal nu a dorit ca arma să-i poarte numele, însă cererea i-a fost ignorată, v. şi kalaşnikov. valentinit s. n. - oxid natural de stibiu. Et.: fr. valentinite. Mineralul, descoperit în Franţa in 1845, a fost denumit în onoarea lui Basile Valentin, călugăr şi alchimist fiancez sau german din sec. al XV-lea. Personaj legendar, lui Valentin i se atribuie prepararea acidului clorhidric şi obţinerea rachiului prin distilare. valeriână, valeriane, s. f. -plantă erbacee cu flori trandafirii sau albe, ce serveşte la prepararea unor produse farmaceutice cu proprietăţi sedative. Et.: fr. valériane < lat medievală valeriana (herba\ după Valeria, provincie romană, parte a vechii Panonii, de unde provenea această plantă. Potrivit altei opinii, numele ar deriva din lat. Valeri-anus, după un anume Valerius, primul care ar fi folosit planta în scopuri medicinale. vanadiu s. n. - element chimic, metal alb, dur, casant, folosit la fabricarea unor oţeluri foarte tari. Et.: fr. vanadium. A fost denumit după Vanadis, epitet al zeiţei Freya din mitologia scandinavă, zeiţa fertilităţii, a dragostei pasionale şi ocrotitoarea vegetaţiei. Termenul a fost creat în 1830 de către chimistul suedez Nils Sefstrom, cu referire la frumuseţea culorilor compuşilor de vanadiu în soluţie. vandal, vandali, s. m. - (fig.) om necivilizat, barbar, care distruge valori culturale şi artistice. Et: fr. vandale < lat. Vandalii, membrii unui vechi trib germanic originar din Scandinavia. între sec. al IV-V-lea, vandalii au invadat şi au prădat Galia, Spania, N Africii şi Roma (anul 455), distrugând multe cărţi şi opere de artă, v. şi gotic. Derivat: - vandalism s. n. - distrugere sălbatică şi nejustificată a unor valori culturale şi artistice (verbul corespunzător este a vandaliza). vasflcă, vasilici, s. f. - cap de porc împodobit cu flori şi cu panglici, purtat pe o tavă de către flăcăii care colindă în DICŢIONAR DE EPONIME 253 ajunul Anului Nou; colind la care se umblă cu acest cap. Numele provine, probabil prin influenţă slavă, de la Sfanţul Vasile cel Mare, care este prăznuiţ la 1 ianuarie, în prima zi a Anului Nou. Vasile cel Mare (329-379) a fost episcop de Cesareea şi a scris numeroase lucrări teologice. vatman - v. watt. vavilonie - v. babilonie. vânăt, -ă, vineţi, -te, adj. - de culoare albastră închisă. Et.: lat. venetus - „albastru închis“, adjectiv aplicat la început unui grup de circ - „Albaştrii“, denumiţi astfel pentru că purtau o uniformă caracteristică având această culoare. Denumirea de venetus se explică probabil prin faptul că erau originari din Veneţia sau hainele purtate de ei erau aduse din această provincie italiană, v. şi venetic velinţă, velinţe, s. f. - ţesătură ţărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori, întrebuinţată ca pătură, cuvertură, covor etc. Et.: ngr. velentsa - „pătură de lână“, după Valencia, oraş spaniol şi port la Marea Mediterană, important centru al industriei textile, de unde erau exportate ţesăturile. veneric, -ă, venerici, -ce, adj. - (despre boli) care afectează organele sexuale; răspândit prin contact sexual. Et: germ. venerisch < lat. venerius -„sexual, obscen“, după numele zeiţei Venus din mitologia romană. Iniţial zeiţă a fertilităţii şi a grădinilor, mai târziu ea a fost identificată cu Afrodita, zeiţa dragostei şi a frumuseţii din mitologia greacă, v. şi afrodiziac, Venus, vineri. venetic1, venetici, s. m. -veche monedă de aur, care a circulat şi în ţările române. Et: ngr. venetikos < it veneziano - „din Veneţia“, oraşul italian unde a fost bătută moneda începând din 1543. venetic2, -ă, venetici, -ce, s. m. şi f. - persoană venită din alte locuri şi considerată străină în locul în care s-a stabilit Et.: tc. venetik, venedik, ngr. venetikos - „din Veneţia, ve-neţian“, adică străin, venit dintr-un loc îndepărtat în trecut exista şi denumirea de „veneţie“ dată unei ţări sau unui loc îndepărtat venghercă, vengherci, s. f. -(înv.) tunică scurtă, îmblănită, împodobită cu şireturi şi purtată la ţară (la ceremonii). Et.: rusă vengerka, propriu-zis 254 Octavian Laiu-Despău „ungurească“, după Vengria, numele rusesc al Ungariei. venturimetru, venturimetre, s. n. - aparat care măsoară debitul unui curent de fluid într-o conductă având la bază principiul tubului Venturi. Et.: it. venturimetro, după Giova-nni Battista Venturi (1746-1822), fizician şi inginer italian, constructorul tubului care îi poartă numele. Venus - nume dat unei femei foarte frumoase. După Venus, zeiţa frumuseţii şi a iubirii din mitologia romană, v. şi adonis, veneric, vineri. vermorel, vermorele, s. n. -aparat portativ folosit la stropitul plantelor cu soluţii speciale de combatere a dăunătorilor. Et.: Vermorel, denumire comercială, după numele lui Victor Vermorel (1853— 1927), inventator francez care în anii 1880 a realizat şi comercializat aparate de stropit folosite în agricultură. vernier, vemiere, s. n. - scară gradată suplimentară pe unele instrumente de măsură care permite citirea unor fracţiuni din scara principală. Et.: fr. vernier. Poartă numele matematicianului francez Pierre Vernier (1580-1637), care a descris-o într-un tratat din 1631 („Construcţia, folosirea şi proprietăţile noului quadrant matematic“), v. şi nonius. vernil adj. invar. - de culoare verde pal. Et.: fr. vert Nil -„verde de Nil“, datorită presupusei asemănări cu culoarea apei fluviului. vernisaj, vernisaje, s. n. -deschidere oficială, inaugurare a unei expoziţii de artă (mai ales de pictură). Derivă de la cuvântul vemis - „soluţie colorată obţinută din răşini, care se aplică pe obiecte pentru a le da lustru“ < lat. medievală veronice - „răşină parfumată“ < gr. veronikê, probabil după Berenike (actualul Benghazi), vechi oraş din Cirenaica, în N Africii, de unde venea răşina. veronâl s. n. - pulbere cristalină, albă, cu gust amărui, folosită ca hipnotic şi sedativ. Et.: germ. Veronal, fr. véronal. Medicamentul a fost descoperit la începutul sec. al XX-lea şi a fost denumit astfel deoarece inventatorul său, chimistul german Emil Fischer, lucra' în acea vreme la Verona, oraş din N Italiei. veronică s. f. - plantă erbacee care creşte prin pajişti şi păduri, întrebuinţată în medicină ca antiscorbutic, diareic etc. Et.: fr. véronique < lat. botanică medievală veronica, după numele sfintei Veronica. DICŢIONAR DE EPONIME 255 Sfânta Veronica a fost o evreică potrivit legendei, care a şters faţa lui Iisus urcând pe colina Calvarului cu o pânză pe care s-a imprimat chipul Mântuitorului. vespasiană, vespasiene, s. f. -closet public pentru bărbaţi. Et.: fr. (colonne) vespasienne. Cuvântul derivă de la numele împăratului roman Titus Flavius Vespasianus (9-79). Pentru a reface bugetul, sărăcit în urma domniei lui Nero şi a războaielor civile, Vespasianus a mărit vechile taxe şi a instituit altele noi. Pentru păstrarea igienei, la Roma existau pisoare largi la colţurile străzilor. Când Vespasianus a pus taxe de folosire pe ele, şi-a atras şi critica unor senatori. Se spune că împăratul ar fi replicat: Pecunia non olet -„banii nu au miros“, expresie care s-a păstrat până în zilele noastre. In 1833, la Paris, au fost create nişte edicule publice având aceleaşi meniri ca şi cele din Roma antică. Acestea au fost botezate de francezi „ abelian Abella (Avella), oraş din Italia —> alună Abrud, oraş din Transilvania —> abrudeanca Achates (Akhates), râu din Sicilia —> agat Acheron, râu subteran din Infern în mitologia greacă —» aheron-tic, Acherontia Adams, Roger (1889-1971), chimist american —» adamsită Adi Dassler (1900-1959), cizmar german —» adidas Adonis, divinitate din mitologia greacă -> adonic, adonis Adula, munte din Elveţia —> adu-lar Aegir - v. Egir Aeolus - v. Eol Afganistan -» afgan, afghani Africa —» afro Afrodita (în gr. Aphrodite), zeiţa dragostei şi frumuseţii în mitologia greacă —» afrodiziac, aprilie Agar, personaj biblic —> agarean Agaria, oraş în Sarmatia —> aga-ricacee Ahile (Achilles), erou din mitologia greacă —» ahilean Aiolos - v. Eol Akademos, erou din mitologia greacă —> academie Akerman, Anders Richard (1837-1922), metalurgist suedez —> akermanit Akhates - v. Achates Alabanda, oraş din Asia Mică —> alabandină, almandin Alabastron, regiune din Egipt —> alabastru Alain Delon (n. 1935), actor francez —> alain-delon Albania —> amăut, arnăuţeasca Alceu (Alkaios) (c.611-c.580 î. H.), poet liric grec —> alcaic Alder, Kurt (1902-1958), chimist german —> aldrin Aldo Manuzio (1449-1515), tipograf şi editor italian —> aldin Alexandria, vechi oraş din Egipt —> (poezie, perioadă) alexandrină, alexandrinism 264 Octavian Laiu-Despău Alexandru II (1818-1881), ţarul Rusiei —» alexandrit Alexandru Macedon (356-323 î. H.), regele Macedoniei —> (vers) alexandrin, lek Algonkini, populaţie amerindi-ană din America de Nord —> algonkian al-Horezmi (sau al-Kharezmi, al-Kwarizmi), Abu Jafar Muham-med ibn Musa (c.780-c.850), matematician, astronom şi geograf arab —> algoritm Aii, nume propriu masculin —» afuzali Alicante, provincie din Spania —» alicante Allemagne, numele francez al Germaniei —> alemandă Alpes (Alpi), principalul masiv muntos din Europa —» alpin Alsacia, provincie din Franţa —> alsacian Altai, munţi din Rusia —> altait Amanus, munte din Asia Mică —> mânătarcă Amaryllis, păstoriţă din scrierile lui Teocrit, Vergiliu şi Ovidiu —> amarilis Amazon, fluviu din America de Sud —» amazonit America —» americă, americiu, amerindian Amfitrion, personaj mitologic —» amfitrion Ammonia, regiune din Deşertul Libiei —> amoniac Amon (Ammon), zeu din mitolo- gia veche egipteană —> amoniac, amonit Ampère, André-Marie (1775-1836), fizician şi matematician francez —> amper Anacreon (c.560-c.478 !. H.), poet liric antic grec —> ana-creontic Anatolia, denumire dată în antichitate Asiei Mici —» nado-leancă Andaluzia, regiune din Spania —» andaluzit Andes (Anzi), lanţ muntos în America de Sud —> andezin, andezit Andrei, sfânt creştin —> undrea (andrea, îndrea) Andromeda, personaj mitologic —» andromedidă Anglia —> angleză, anglie Angora, vechea denumire a oraşului Ankara —> angora Ângstrom, Anders Jonas (1814-1874), fizician şi astronom suedez —» ângstrom Antihrist, personaj biblic —» antihrist Anton sau Antonie (251-356), călugăr ascet egiptean —> antonică Apache, trib războinic de amerindieni din America de Nord —> apaş Apollo, zeu din mitologia greacă —> apolinic Arab, popor —> arabesc Aragon, regiune din Spania —> aragoneză, aragonit DICŢIONAR DE EPONIME 265 Arauco, provincie din Chile —> araucaria Arcadia, provincie din Grecia antică —» arcadic Ardeal —> ardeleana, ardeleneasca Ardeni, masiv muntos din Franţa, Belgia şi Luxemburg —» ardenez Ares, zeu din mitologia greacă —» areopag Argo, corabie din mitologia greacă —> argonaut Argus, monstru din mitologia greacă —> argus Arhiloh (Archilochus) (712-c.664 î. H.), poet antic grec —» arhiloc Aristarh din Samothrace (c.215-145 î. H.), celebru critic sever şi filolog grec —> aristarh Armean, popor —» armeneasca Armenia, regiune istorică din Asia Mică —> hermină (hermelină) Artois, provincie din Franţa —> arteziană Asclepiade din Samos, poet antic grec (sec. al IlI-lea î. H.) —> asclepiad2 Asclepios (Asklepios), zeu din mitologia greacă —» asclepiad1, esculap Ashkenaz, unul din urmaşii lui Noe —» aşkenazi Aspirin, denumire comercială —> aspirină Assurbanipal (668-626 î. H.), rege al Asiriei —> sardanapalic Astra Română, societate română —> aragaz Astrahan, oraş din Rusia —> astrahan Atena, zeiţă din mitologia greacă —» ateneu Atica, peninsulă din Grecia —> atic, aticism, (frumuseţe) atică, (sare) atică Atlas, titan din mitologia greacă —» atlas1, atîas2, atlant Atropos, una dintre cele trei zeiţe ale sorţii în mitologia greacă —> atropină Augustus, Octavianus (63 î. H.-14 d. H.), primul împărat roman —» august Austen, Sir William Chandler Roberts (1843-1902), metalurgist englez —» austenită Avella - v. Abella Avram, nume propriu —> avramă Axel Rudolph Paulsen (1855-1938), patinator norvegian —> axei Babbitt, Isaac (1799-1862), inventator american —> babit Babeş, Victor (1854-1926), medic şi bacteriolog român —> babesii, babesioză Babilon, oraş antic din Mesopotamia —> babilonie (vavilonie) Baccarat, localitate din Franţa —> bacara Bachus, zeu din mitologia romană bacanale, bacantă, bahic Badakhshan, regiune din Afganistan —> balaş 266 Octavian Laiu-Despău Badminton, oraş din Marea Bri-tanie —> badminton Baedeker, Karl (1801-1859), editor german —» baedeker Baekeland, Leo Hendrik (1863- 1944), chimist american —» bachelită Bagdad, oraş din Irak —> bag-dadie, baldachin Balboa, Vasco Nunez de (c. 1475-1517), explorator şi conchistador spaniol —» balboa Baldacco, vechiul nume italienesc al oraşului Bagdad -» baldachin Banat, regiune din România —> banatit Bangla - v. Bengal Bantam, district din insula Java —» bantam Baptiste de Cambrai, ţesător din sec. al XIII-lea din Franţa —> batist, batistă Barbara, prenume feminin —> barbituric Barbotin, Benoît, căpitan de vas francez —> barbotină Barèges, localitate din Franţa —> bariş Barrême, Bertrand François (1640-1703), matematician francez —» barem Bas an, regiune din Palestina. -» bazalt Basci, populaţie din ţara Bascilor —» bască Basedow, Karl Adolf von (1799-1854), medic german —> basedow, basedowian Bastet, zeiţă din mitologia egipteană —> alabastru Battos I (631-599 î. H.), rege al vechiului oraş-stat grec Cirene —» batologie Baudot, Émile Maurice Jean (1845-1903), inginer şi inventator francez —» baud Baux-de-Provence, Les, sat din Franţa —> bauxită Bayonne, oraş din Franţa —> baionetă, maioneză Bazna, localitate din judeţul Sibiu —> Bazna Bărăgan, zona estică a Câmpiei Române —> bărăgan Bârsei, ţara, regiune din Transilvania —» bârsană Béchamel, marchizul Louis de (1630-1703), economist francez —> beşamel Becquerel, Henri Antoine (1852-1908), fizician francez —> becquerel, becquerelit Bégon, Michel (1638-1710), intendent general al coloniei franceze Saint-Domingue —> begonie Belin, Edouard (1876-1963), inginer şi fizician francez —> belinograf, belinogramă Bell, Alexander Graham (1847-1922), inventator şi fizician american —» bel, decibel Belot, F., numele unui francez —> belotă DICŢIONAR DE EPONIME 267 Bemberg, Kaufmann Johann Peter (începutul sec. al XIX-lea), negustor german —> bemberg Bendix, Vincent Hugo (1882-1945), inginer şi inventator american —> bendix Benedict de Nursia, sfânt italian —> benedictină Bengal, regiune din India —» (foc) bengal, bengali, bungalow Benjamin, personaj biblic —> benjamin Benton, Fort-, oraş din SUA —> bentonit Beoţia, regiune antică din Grecia —» beoţian Berenike, vechi oraş din N Africii —> vemis, vernisaj Bergama, oraş din Asia Mică —> bergamotă2 Bergamo, oraş şi provincie din Italia —» bergamotă1, bergamotă2 Bergius, Friedrich (1884-1949), chimist şi tehnolog german —> berginizare Berkeley, oraş din V SUA —» berkeliu Berkshire, comitat din Mariea Britanie —> berk Berlin, capitala Prusiei —»berlină Bermude, insule din Oc. Atlantic —> bermudă Bernard de Menthon (923-1008), sfânt creştin —> ber-nardin, Saint-Bemard Berthe, prenume feminin francez —» bertă Berthon, Edward Lyon <1813— 1899), reverend englez —> ber-ton Bertillon, Alphonse (1853-1914), criminolog francez —> berti-lonaj Bethleem (Bethlehem), oraş din Israel vicleim Bich, Marcel (1914-1994), baron francez —» bic Biedermeier, personaj fictiv —> Biedermeier Bignon, Abbé Jean-Paul (1662-1743), bibliotecar francez —> bignonie Bikini, atol în Oc. Pacific —> bikini, monokini Bilharz, Theodor (1825-1862), parazitolog german —> bilhar-zie, bilharzioză Biot, Jean-Baptiste (1774-1862), fizician şi astronom francez —> biot, biotit Birmania, stat din Asia —> bir-maneză Bissell (scris şi Bissel), Levi (c. 1800-1873), inginer american —» bisel Bizanţ - v. Byzantium Blakey, John (sec. al XIX-lea), producător englez —> blacheu Bodoni, Giovanni Battista (1740- 1813), tipograf italian —> bo-doni Boemia, vechi stat din Europa centrală —» boem 268 Octavian Laiu-Despău Bogdan, prenume masculin —> bogdan Bohr, Niels (1885-1962), fizician danez —» borium Bolivar, Simon (1783-1830), general şi om politic sud-ameri-can —> bolivar, boliviano Boole, George (1815-1864), matematician şi logician englez —» (algebră) booleană Bordeaux, oraş din Franţa —> bordo Boreas, zeu personificând vântul de nord în mitologia greacă —» boreal Borneo, insulă din Indonezia —> bomeol Bosco, Bartolomeo (1793-1862), prestidigitator italian —» boscar Bose, Satyendra Nath (1894-1974), fizician indian —> boson Boston, oraş din SUA —» boston1, boston2, boston3 Bougie, oraş din N Algeriei —» bujie Bourbon, comitat din SUA —» burbon Bourgogne (Burgundia), regiune din E Franţei —> bulughină Bovary, Emma, personaj literar —> bovarism, bovaric, bovariza Box, Joseph (sec. al XIX-lea), cizmar englez —» box Boycott, Charles Cunningham (1832-1897), căpitan şi proprietar irlandez —> boicot, boicota Bradford, oraş din Marea Bri-tanie —> bradford Brahmaputra, fluviu din Asia —> brahma Braille, Louis (1809-1852), profesor şi inventator francez—» Braille, braillogramă Brandenburg, oraş, land şi veche provincie istorică din Germania —» bandraburcă, brandenburg Brandt, Edgar (1889-1960), fabricant de arme francez —> brand Braşov, oraş din România bra-şoavă, braşoveancă, braşovenie Braun, Kammerath (1790-1872), mineralog şi naturalist german —> braunit Brăila, oraş din România —> brăi-leanca Breaza, oraş din judeţul Prahova —> breaza Bretoni, populaţie ce ocupă Peninsula Bretagne din Franţa —> breton Brewster, Sir David (1781-1868), fizician scoţian —> brewster Bristol, oraş din Marea Britanie —> bristol Bromel, Olaf (1639-1705), botanist suedez —> bromeliacee Brown, Robert (1773-1858), botanist scoţian —» (mişcare) browniană Browning, John Moses (1855- DICŢIONAR DE EPONIME 269 1926), constructor american de arme de foc —» browning Bruce, James (1730-1794), călător şi explorator scoţian —> brucină Bruce, Sir David (1855-1931), medic scoţian —> bruceloză Brundisium (actualul Brindisi), oraş din Italia —> bronz Bucephalus (Bucefal), vestitul cal al lui Alexandru cel Mare —> ducipal Buhara, oraş din Uzbekistan -» buhur Bulgari, popor —> bulgărie, bulgăreasca Burse (Buerse, Borsa), Van der (sec. al XVI-lea), familie din Brugge în Belgia —> bursă Byblos (Bublos), oraş fenician antic —> biblio-Byzantium (Bizanţ), capitala Imperiului Bizantin —> bizantin, bizantinism Cabotin (sec. al XVH-lea), comedian ambulant francez —> cabotin Cadmea, citadela oraşului Teba —> cadmie, cadmiu, calamină Cadmos (Cadmus, Kadmos), prinţ din mitologia greacă —» cadmie, cadmiu, calamină Caesar, porecla ginţii Iulia căreia îi aparţinea Iulius Caesar (sec. I î. H.) —» cezar, kaizer, ţar Caiafa, personaj biblic —> caiafa Calaveras, comitat din SUA -» calaverit Calicut, oraş din India —> calico California, Universitate din Berkeley, SUA —> califomiu Calvados, departament din Franţa —» calvados Calvarium, colină de lângă Ierusalim —> calvar Cambrai, oraş din Franţa —> chembrică Cambria, numele latinizat al ţării Galilor —» cambrian Camellus - v. Kamel Camembert, localitate din Franţa —> camembert Campania, regiune istorică din Italia —> campanilă, campa-nulă, cumpănă Canada —> canadiană Canarias, arhipelag din Oc. Atlantic —> canar Caniba, populaţie de amerindieni —> canibal Canicula, alt nume al stelei Sirius —> caniculă Canopus, vechi oraş din Egipt —> canopă Cantal, regiune din Franţa —» cantal Cantalupo (Cantaluppi), vilă papală în apropiere de Roma —> cantalup Canterbury, oraş din Marea Blitanie —> canter Caragiale, Ion Luca (1852-1912), dramaturg şi prozator român —> caragialesc Cardano, Gerolamo (1501-1576), 270 Octavian Laiu-Despău om de ştiinţă italian —» cardan, (suspensie) cardanică Cardigan, James Thomas Bru-denell, al 7-lea conte de (1797-1868), ofiţer englez de cavalerie —» cardigan Carioca, denumire comercială —> cariocă Carlo (zis Carlin) Bertinazzi (1713-1783), actor italian —> carlin Carmagnola, oraş din Italia —> carmaniolă Carmel, munte din Palestina —> carmelit Carnali, Rudolf von (1804-1874), inginer german al minelor —» camalit Camot, Marie Adolphe (1839-1920), chimist şi inspector general francez al minelor —> camotit Carron, localitate din Marea Bri-tanie —> caronadă Carter (d. 1903), J. Harrison, mecanic englez —» carter Cartesius, Renatus, numele latinizat al lui René Descartes (1596-1650), om de ştiinţă francez —» (coordonate) carteziene, (produs) cartezian Caryae, oraş din Grecia —> cariatidă Casanova, Giovanni Giacomo, de Seingalt (1725-1798), aventurier italian —> Casanova Cassandra, personaj mitologic —> casandră Cassiopeia, personaj mitologic —» casiopeiu Castanea, două oraşe din Grecia —» castană Caterina, prenume feminin caterincă Catilina, Lucius Sergius (c.108-62 î. H.), om politic roman —> catilinară Cato, Marcus Porcius (234-149 î. H.), om politic şi scriitor roman —» catonic Catrina, prenume feminin —> ca-trinţă Caudium, orăşel din Italia —» (furcile) caudine Celsius, Anders (1701-1744), astronom şi fizician suedez —> Celsius Centauri, fiinţe din mitologia greacă —> ţintaură (centaură) Cenuşăreasa, personaj de poveste —> cenuşăreasă Cepheus, rege al Etiopiei din mitologia greacă —> cefeidă Cerasus (Cerasos), vechi oraş din Pont, la Marea Neagră —> cireş Cerberus (gr. Kerberos), monstru înfricoşător din mitologia greacă —» cerber Ceres, asteroid -> ceriu Ceres, zeiţă din mitologia romană —> cereale Cerreto, sat din Italia —> şarlatan Certosa, denumirea italiană a mănăstirii La Grande Chartreuse din Franţa —» certozin Ceva, Giovanni (1648-1734), DICŢIONAR DE EPONIME 271 matematician italian —> cevi-ană Chalcedon, oraş antic din Asia Mică —> calcedonie Champagne, regiune din Franţa —> şampanie Chardonnay, sat din Franţa —> chardonnay Charles, (King), rasă de câini —» şarlă Charles I (1625-1649) şi II (1660-1685), regi ai Angliei -> şarlă Charleston, oraş din SUA —> charleston Charlotte, prenume feminin francez —> şarlotă Chartreuse, La Grand, mănăstire în inima masivului Chartreuse în Franţa —> chartreuse Chasselas, sat din Franţa —> şasla (ceasla) Chateaubriand, Frangois-Rene, viconte de (1768-1848), scriitor francez —> Chateaubriand Chauvin, Nicolas, soldat francez semilegendar —> şovin, şovinism Chedde, sat din Franţa —> şedită Cheviot Hills, provincie din Marea Britanie şi Scoţia —> şeviot Chianti, regiune din Italia —» chianti Chihuahua, oraş şi stat din Mexic —> chihuahua China —> chinezărie, crepdeşin, sinie Chinchon, Ana de (1576-1639), contesă spaniolă —» cinconină Chiov, vechiul nume al oraşului Kiev din Ucraina —> chiovean Chippendale, Thomas (1718-1779), ebenist şi designer de mobilier englez —> Chippendale Chirii (827-869), sfanţ grec chirilic Chivuţa, prenume feminin —> chivuţă Chorier (sec. al XIX-lea), inventator francez —> maillechort Christiania, numele mai vechi al capitalei norvegiene Oslo -» cristiană Christos - v. Hristos Cicero, Marcus Tullius (106-43 î. H.), om politic, orator, filosof şi scriitor roman —> cicero, cicerone Ciclopi, personaje mitologice —» ciclopic Cinzano, Carlo Stefano şi Giovanni Giacomo (sec. al XVIII-lea), doi fraţi italieni —» Cinzano Cipru - v. Cyprus Cistercium, forma latinizată a localităţii Cîteaux din Franţa cistercian Clarke, Frank Wigglesworth (1847-1931), geochimist american —» clark Claude (1499-1524), regină a Franţei —» renglotă Clément, Vincent Rodier (1829- 272 Octavian Laiu-Despău 1902), preot francez —» cle-mentină Clotho, una dintre cele trei zeiţe ale sorţii din mitologia greacă —> clotoidă Cochinchina, vechea denumire dată de francezi părţii de S a Vietnamului —> cochinchina Cognac, oraş şi regiune din Franţa —> coniac Colhida - v. Kolchis Cologne, numele francez şi englez al oraşului Köln din Germania —» colonie, odicolon Colon, Cristobal, numele spaniol al lui Cristofor Columb (1451-1506), celebru navigator geno-vez -» colon Colophon, oraş din Asia Mică —» colofoniu Colt, Samuel (1814-1862), inginer american —> colt Columb, Cristofor (1451-1506), celebru navigator genovez —> columbit, columbiu Columbaci, numele românesc al localităţii Golubac din Serbia —» (muscă) columbâcă Columbia, denumirea poetică a Statelor Unite ale Americii —» columbit, columbiu Congo, stat din Africa —» conga Constantin cel Mare (a domnit între 306-337), împărat roman —> costandă Conté, Nicolas-Jacques (1755- 1805), chimist şi mecanic francez —> conte Corasan (Horasan), provincie din Persia —> corasan Cordoba, Francisco Fernandez de (C.1475-C.1525), soldat şi explorator spaniol —» cordoba Cordoba, oraş din Spania —> cordovan Corint, oraş-stat din Grecia antică —» corintic Cornwall, peninsula în SV Marii Britanii —> cornwall Coson (sau Koson) (c. 30 î. H.), rege dac —> coson (koson) Cotnari, comună din judeţul Iaşi —> cotnari Coulomb, Charles-Augustin de (1736-1806), fizician francez —> coulomb Courtonne, două toponime din Franţa —> creton Covelli, Niccola (1790-1829), mineralog italian —> covelină Cowper, Edward Alfred (1819- 1893), inginer englez —> cau-per Cracovia, oraş şi regiune din Polonia —> cracoviană (craco-viac) Cremona, oraş din Italia —> cre-monă Cresus (gr. Kroisos) (c. 560-546 î. H ), rege antic al Lidiei cresus Creta, insulă din Marea Mediterană —> sincretism Creton, sat din Franţa —> creton Cristofor (sec. al III-lea), sfânt şi DICŢIONAR DE EPONIME 273 martir creştin —» cristofor (cris-toforiţă) Croat, popor —> cravată Curaçao, insulă din Marea Caraibilor —» curaçao Curie, Marie (1867-1934), fiziciană şi chimistă franceză —> curiu Curie, Pierre (1859-1906), fizician şi chimist fraficez —» curie, curiu Cutter, Charles Ammi (1837- 1903), bibliotecar american —> cuterizare Cydonia, vechi oraş din Creta —> gutui Cyprus, insulă în Marea Medite-rană —» cupru Dacia, vechiul teritoriu ocupat de geto-daci —> daciadă, dacian, dacit, dacită, dagă Dafhe (Daphne), nimfă din mitologia greacă —» dafnie Daguerre, Louis Jacques Mandé (1787-1851), artist francez -» dagherotip, dagherotipie Dahl, Andreas (1751-1789), botanist suedez —> dalie Daiquiri, district din Cuba —» daiquiri Dalila, personaj biblic —> Dalilă Dalmaţia, regiune muntoasă de ♦ pe litoralul estic al Mării Adriatice —> (ţărm) dalmatic, dalmatică, dalmaţian Dalton, John (1766-1844), fizician şi chimist britanic —» dalton, daltonism Damasc, oraş din Siria —> ada-mască, damasc, damaschinaj, mischiu Dan Dumitrescu (sec. al XX-lea), enigmist român —» rebo Danaide, cele 50 de fiice ale lui Danaos, rege din mitologia greacă —> danaidă Dandy, hipocoristic masculin englez —» dandy Darcy, Henri Philibert Gaspard (1803-1858), fizician francez —> darcy Darmstadt, oraş din Germania -> darmstadtiu Darwin, Charles Robert (1809-1882), naturalist englez —» darwin, darwinism Dayton, oraş din SUA (Ohio) -» delco Debreţin, oraş din Ungaria —> debreţin Debye, Petrus Josephus Wiî-helmus (1884-1966), fizician şi chimist olandez —> debye Decauville, Paul (1846-1922), industriaş francez —> decovil Dedal (Daedalus), personaj mitologic —> dedal Derby, Edward Smith Stanley, al 12-lea conte de (1752-1834), conte englez —> derby Descartes, René (1596-1650), om de ştiinţă francez —> (coordonate) carteziene, (produs) cartezian Devon (sau Devonshire), comitat 274 Octavian Laiu-Despău din Marea Britanie —> devon, devonian Diana, zeiţă din mitologia romană —> sânziene, zănatic, zână Diels, Otto (1876-1954), chimist german —> dieldrin Diesel, Rudolf Christian Karl (1858-1913), inginer şi inventator german —> diesel Diofant (Diophantus) (325-409), matematician grec —> (ecuaţii) diofantice Dionysos, zeu din mitologia greacă —> dionisiac Dioscorides Pedanios (c.50-c.90), medic şi botanist grec —> Dioscorea Ditrău, comună din judeţul Harghita —» ditroit Dixieland, denumire populară dată în sec. al XIX-lea Statelor din Sud ale SUA —» dixieland (dixie) Dobermann, Friedrich Ludwig (1834-1894), numele unui german —» doberman Doboş, Jozsef C. (1847-1924), cofetar maghiar —> doboş Dolby, Ray Milton (n. 1933), inginer american —» dolby Doll, hipocoristic feminin englez -> dolly Dolomieu, Deodat de Gratet de (1750-1801), geolog şi inginer francez —» dolomită Don Juan, personaj legendar din cronicile spaniole medievale —» donjuan, craidon Don Quijote, personaj literar —> donquijotism Donatus, Aelius (sec. al IV-lea), gramatic latin —> donată Doris (Dorida), vechi district din Grecia —> doric Dorothy, prenume feminin englez -» dolly Douglas, David (1798-1834), explorator şi botanist scoţian —» duglas Doxa, denumire comercială —> doxă Dracon (sec. al XVII-lea î. H.), legiuitor din Atena antică —> draconic Dragomir, prenume masculin —> dragomir Drais, Karl Friedrich, baron von ' Sauerbronn (1785-1851), inginer silvic din Baden —» drezină Drujba, denumire comercială —> drujbă Dubna, localitate din Rusia —> dubniu Ducipal, vestitul cal al lui Alexandru cel Mare —> ducipal Dulcinea del Toboso, personaj lite-rar —> dulcinee Dum-Dum, oraş din India —> dum-dum Dumitru, pustnic din sec. al XII-lea —> dumitriţă Dun, munţi din Noua Zeelandă —> dunit Dunărea, fluviu —> dunăre DICŢIONAR DE EPONIME 275 Du Pont de Nemours, Eleuthère Irénée (1771-1834), chimist şi industriaş francez —> duco Duralumin, denumire comercială —» duraluminiu Diiren, oraş din Germania —> duraluminiu Durham, oraş din Marea Britanie —> durham Eastman, George (1854-1932), inventator şi industriaş american —» eastmancolor Écosse, numele francez al Scoţiei —» ecosez, ecoseză Edam, localitate din Olanda —» edam Egeria, nimfa din mitologia romană —» egerie Egipt —> egipţiene, gitană Egir (Aegir), zeu la vechii islandezi —» egirin Einstein, Albert (1879-1955), faimos fizician german —> ein-stein, einsteiniu Eldorado, ţară imaginară din America de Sud —> Eldorado Elisabeta I (1558-1603), regină a Angliei şi a Irlandei —> (stil) elisabetan Elzevir (Elzevier), vestită familie de tipografi şi librari olandezi din sec. al XVI-XVII-lea -> elzevir Eol (gr. Aeolus, Aiolos), zeu din mitologia greacă —> eolian Epicur (341-270 î. H.), filosof grec —> epicurian (epicureu) Esculap (în lat. Aesculapius), zeu din mitologia romană —> esculap Esop (c.620-c.560 î. H.), fabulist grec —> (stil) esopic Esperanto, pseudonimul medicului şi filologului polonez Le-jzer Ludwik Zamenhof (1859— 1917) -» esperanto Euclid (sec. al III=lea î. H.), matematician grec —> (geometrie) euclidiană, neeuclidiană Eugeniu de Savoia-Carignan (1663-1736), feldmareşal austriac —» eugenol Euphdrbus, medic din antichitate —> euforbie Euphues, personaj literar —» eu-fuism Europa —> euro, europiu Faenza, oraş din Italia —> faianţă Fahrenheit, Gabriel Daniel (1686-1736), fizician german —> Fahrenheit Falemus, vechi ţinut din Italia —> falem Fanar (Fener), cartier din Con-stantinopol —> fanariot, fanariotism Faraday, Michael (1791-1867), fizician şi chimist englez —> farad, faraday, (curent) faradic, faradizare Fata, zeiţă din mitologia romană —> fata morgana, feerie Fauna, zeiţă din mitologia romană —> faună Faust (Faustus sau Dr. Faustus) (C.1480-C.1540), medic, alchi- 276 Octavian Laiu-Despău mist şi astrolog german —» faustic Fermi, Enrico (1901-1954), fizician american fermi, fer-mion, fermiu Ferodo, denumire comercială —» ferodou Fes, oraş din Maroc —> fes Feteşti, sat din judeţul Iaşi —> fetească Fiacre (Fiaker) (c.610-c.670), sihastru irlandez —> fiacru Figaro, personaj literar —> figaro Filip II, rege al Macedoniei (382-336 î. H.) -> filipică Filisteni, popor —> filistin, filistinism Flaimuc, personaj burlesc —» flai-moc Flandra, regiune din Europa -» felendreş, flamenco Flora, zeiţă din mitologia romană —> floră Florenţa, oraş din Italia —» florentină Forster, Adolarius Jacob (1739- 1806), naturalist şi colecţionar de minerale englez —> forsterit Forsyth, William (1737-1804), horticultor şi grădinar scoţian -» forsiţia Fostat - v. Fustat. Fox, Harry (1882-1959) foxtrot Franc, popor —> franc , franc , franciscă Frankfurt am Maine, oraş din Germania —> frankfurter Franklin, Benjamin (1706-1790), fizician, filosof, economist şi om politic american —> franklin Franţa —» franciu, franzelă, frenţe (sfranţ, malafranţă) Freese, Friedrich Heinrich Theo-dor (1795-1876), medic german —» frezie Friedrich (Frederic) II, rege al Prusiei (1740-1786) fri-deric Frigia, regiune istorică din Asia Mică —> friză1 Frigidaire, denumire comercială —> frigider Frisia, regiune istorică din Europa —> friză3 Frisice, insule din Marea Nordului —» friză2 Fritz, hipocoristic masculin german —» friţ Frood, Herbert (sec. al XX-lea), numele unui englez —» ferodou Fuchs, Leonhart (1501-1566), botanist şi medic bavarez —> fiicsie Fuchs, traducere în limba germană a numelui industriaşilor Renard („Vulpe“) -» fucsină Fuller, Richard Buckminster (1895-1S183), inginer şi arhitect american fiilerenă Fustat (Fostat), vechi oraş din Egipt —> fustă Gablonz, numele german al localităţii Jablonec-nad-Nisou din Cehia —» gablonz DICŢIONAR DE EPONIME 277 Gabor, nume masculin —» gabor Gabrovo, oraş din Bulgaria —» gabrovean Gadolin, Johann Gotlieb (1760-1852), chimist şi fizician finlandez —» gadolinit, gadoliniu Gaeta, oraş din Italia —» găitan Gagai (Gagas, Gages), oraş din Asia Mică —» gagat, jais Gagarin, Iuri (1934-1968), cosmonaut rus —» gagarinit Gaius, prenume masculin latin —> gaie Gal, popor -» galoş Galaţi, oraş din România —> gă-lăţene Galenus, Claudius (129-201), medic şi filosof din Roma antică —» galenic Galilea, provincie romană din Palestina —> galerie Galilei, Galileo (1564-1642), celebru fizician şi astronom italian —» gal, (sateliţi) galileeni Galle, Emile (1846-1904), sticlar, ceramist şi ebenist francez gale(u) Gallia, denumirea latină a Franţei —» galiu Gallus, traducerea în latină a numelui chimistului francez Lecoq („cocoş“) de Boisbau-dran (1838-1912) -> galiu Galvani, Luigi (1737-1798), fizician şi medic italian —» galvanic, galvanism, galvaniza, galvano-Gambetta, Leon (1838-1882), avocat şi om politic francez —» gambetă Gaoling, munte din China —» caolin Garamond, Claude (1480-1561), gravor şi creator de caractere tipografice francez —> garmond Garden, Alexander (1730-1791), medic şi botanist scoţiano-a-merican —> gardenie Gargantua, personaj literar —> gargantua Gamett, nume propriu —> gametă Gamier, Jules (1839-1904), geolog şi inginer al minelor francez —> gamierit Gascon, locuitor din Gasconia, provincie istorică din Franţa —> gasconadă Gaspar, numele popular tradiţional al unuia dintre cei trei crai de la răsărit —> gaşper Gauss, Karl Friedrich (1777-1855), matematician, fizician şi astronom german —» gauss Gaza, oraş din Palestina —> gaz Geneva, oraş din Elveţia —> gin Genova - v. Janne(s) Gentius (c. 180-168 î. H.), rege din Iliria —> genţiană Georgi, Johann Gottlieb (1729-1802), botanist şi profesor rus —> gherghină Gerber, Traugott (7-1743), naturalist german —> gerberă Germania —» germaniu Geysir, numele unui izvor fierbinte din Islanda —> gheizer 278 Octavian Laiu-Despău Gheorghe (c.270-303), martir şi sfânt creştin —» georgiţe Gherla, oraş din Transilvania —» gherlă Ghetsimani, grădină în apropiere de Ierusalim —» ghisman Ghetto, veche insulă de lângă Veneţia -» ghetou Giard, Alfred Mathieu (1846-1908), biolog francez —> giar-dia, giardiază Gib, prenume masculin englez -> gibon Gigas, fiinţe uriaşe din mitologia greacă —» gigant Gila, râu din SUA -» gilă Gilbert, William (1544-1603), fizician, filosof şi medic englez -» gilbert Gillot, Firmin (1820-1872), lito-graf şi fotogravor francez —> gilotaj Gleditsch, Johann Gottleib (1714-1786), botanist german —> glădiţă Glycon, poet antic —> gliconic Gobelin, familie de vopsitori de lână din Paris din sec. al XVI-XVII-lea —» goblen Godin, Jean Baptiste André (1817-1888), industriaş francez —> godin Golgota, colină de lângă Ierusalim —> golgotă Goliat, personaj biblic —> goliat Gomen, localitate din Noua Caledonie —» gomenol Gôngora y Argote, Luis de (1561-1627), poet spaniol —> gongoric, gongorism Gordion, capitala Frigiei în Antichitate —> (nod) gordian Gordius, rege mitic —> (nod) gordian Gorgonzola, localitate din Italia —> gorgonzola Got, popor -» gotic Graham, Sylvester (1794-1851), pastor american —> graham Gram, Hans Christian Joachim (1853-1938), bacteriolog danez —> gram, gramnegativ, grampozitiv Gray, Louis Harold (1905- 1965), fizician englez —> gray Grec (din Grecia) -» grizu, hrişcă Gregorius (Grigore) al XIII-lea (1502-1585), papă -» (calendar) gregorian Gregorius (Grigore) I cel Mare (c.540-604), papă -» (cânt) gregorian Grève, Place de la, piaţă din Paris —> grevă Grifon, monstru din mitologia greacă —» grifon Grobianus, personaj literar —> grobian Grog, Old, porecla amiralului englez Sir Edward Vernon (1684-1757) grog Guarani, populaţie din America de Sud —» guarani Gueridon (Guelidon), personaj literar —> gheridon Guillaume, numele sau prenu- DICŢIONAR DE EPONIME 279 mele unui tipograf francez din sec. al XVI-lea —> ghilimele Guillaume, prenume masculin francez —> guilemotă Guillotin, Joseph Ignace (1738- 1814), medic francez —> ghilotină Guineea, regiune din Africia —» guinee Guppy, Robert John Lechmere (1836-1916), funcţionar şi naturalist din Trinidad —> guppy Guyot, Arnold Henri (1807-1884), geolog şi geograf american —» guyot Hades, zeu din mitologia greacă —» hadal, hades, iad Hafnia, formă latinizată a oraşului Copenhaga, capitala Danemarcei —» hafniu Hahn, Otto (1879-1968), chimist şi fizician german —> hahniu Halima, carte populară şi personaj literar —» halima Hall, (Schwäbisch), oraş din Germania —> haler Hamburg, oraş din Germania —> hamburger Hamilton, Sir William Rowan (1805-1865), matematician irlandez —» (drum) hamiltonian Hamlet, personaj literar —> ham-letiza, hamleţi Harpagon, personaj literar —> harpagon (arpagon) Harpii, creaturi din mitologia greacă —> harpie Hashishin, sectă musulmană —> asasin Hassan bin Sabbah (c. 1034-1124), misionar ismailit —> asasin Hassia (Hessen), land din Germania —> hasiu, hessian Hatai, China de N —> hataia Haţeg (sau ţara Haţegului), depresiune în Transilvania —> haţegana Haüy, René Just (1743-1822), mineralog şi cristalograf francez —> hauyn Havana (sp. La Habana), capitala Cubei —> habaneră, havan, havană Havers, Clopton (1650-1702), medic şi anatomist englez —> (canale) haversiene Hawaii, arhipelag din Oc. Pacific; formează un stat al S.U.A. —» havaiană Heberlein, Georg Philipp (1805- 1888), comerciant elveţian -» helancă Helanca, denumire comercială —> helancă Helmholtz, Hermann Ludwig Ferdinand von 1821-1894), fizician şi fiziolog german —» helmholtz Henry, Joseph 1797-1878), fizician american —> henry Hercule, erou din mitologia greacă —> herculean Hercynia silva, regiune muntoasă din Europa —» hercinic 280 Octavian Laiu-Despău Hereford, oraş din Marea Bri-tanie —> Hereford Herla, rege mitic —> arlechin Herlequin (Hellequin), conducătorul unei cete legendare de călăreţi demonici nocturni —> arlechin Hermaphroditos (Hermafrodit), personaj mitologic hermafrodit Hermes Trismegistus, zeu din miturile greceşti -» ermetic Herod - v. Irod Herostrat, personaj obscur din antichitate —> (renume) heros-tratic Hertz, Heinrich Rudolph (1857- 1894), fizician german —» hertz, (unde) hertziene Hesperides, nimfe din mitologia greacă —> hesperidă Himera, monstru din mitologia greacă —> himeră, himeric Hinnom, ben, nume propriu —> gheenă Hipocrat din Kos (c.460-c.377 î. H.), celebru medic şi filosof grec —» hipocratic (jurământ, corpusul, deget), hipocratism (digital) Hippocrene, izvor legendar —» hipocren Hispania (= Spania) —> spaniei Hobin, nume englez de cal —» hobby Holland, numele german al Olandei —» holender, holendru Holmia, numele latinizat al oraşului Stockholm —» holmiu Holstein, vechi principat german —> alestâncă halastâncă, holstein Homer, poet epic grec —> homeric Hooligan (Houlihan), Patrick, hoţ şi tâlhar de origine irlandeză —> huligan Horasan - v. Corasan Hormuz, insulă iraniană —» hurmuz Horodenka, oraş din Ucraina —» horodincă Hortense Lepaute (1723-1788), matematiciană şi astronom fran-cez —> hortensie Hristos, Iisus —> antihrist crâsnic, cretin, cristelniţă, lacrima-Christi Hugues Besançon (c. 1491- 1532), lider politic elveţian —» hughenot Huracan, zeu din mitologiile maya şi quiché -» uragan Huţuli, populaţie huţul (hu-ţan), huţulca, huţulinca Iacob (Iacobus), sfânt creştin iacobin Ianus, zeu din mitologia romană —» ianuarie Ieremia (c.650-c.580 sau 570 î. H.), unul dintre cei patru mari profeţi evrei —» Arminden/ Armindeni, ieremiadă Iesus (Iisus) Hristos —> iezuit Ignade Teoforul (?-c.ll0), episcop al Antiohiei —> ignat DICŢIONAR DE EPONIME 281 Ileana, prenume feminin —» ilea-nă Ilmen, munte din Urali —> ilmenit Immelmann, Max (1890-1916), aviator german —> imelman India —> indian, indiană, indigo, tamarin loan, sfanţ creştin —» sânziene, si Ionia, regiune istorică din Asia Mică —> ionic Iordan (Jordan), fluviu din Orientul Apropiat —> iordan Irod (Herod) cel Mare (73-4 î. H.), rege al Iudeii —» irozi Isabella Clara Eugenia (1566-1633), fiica regelui Filip II al Spaniei —» izabel Isabella I Catolica (1451-1504), regină a Castiliei —> izabel Iscariot (Iscarioteanul) Iuda (d. c. 30 d. H.), unul dintre apostoli —> Scaraoţchi Istanbul - v. Stambul Iisus - v. Iesus Italia —» italic Iuda Iscarioteanul (d. c. 30 d. H.), unul din apostoli —> iudă Iuda, personaj biblic —> ciufut, jidan Iulius Caesar (100-44 î. H.), gene-ral şi om de stat roman —» (calendar) iulian, iulie Iuno, zeiţă din mitologia romană —> iunie Iupiter, zeu din mitologia romană —» joi, jovial, juglandacee Ivan, prenume masculin rus —> ivan Jack, prenume masculin englez —> geac, jac Jacquard, Joseph Marie (1752-1834), mecanic francez —> ja-card Jacques, prenume masculin francez —»jachetă, jacquerie Jacuzzi, familie de italieni (sec. al XX-lea) —> jacuzzi Jaeger, Gustav (1831-1917), profesor german de zoologie şi fiziologie —» egări Jalapa (Xalapa), oraş din Mexic —»jalapă Jamaica, stat din America Centrală —> jamaică James Blake, firmă americană —> geamblac Jan Kaas, poreclă dată olandezilor —> yankeu Janke, diminutiv din Jan, prenume olandez —> yankeu Janne(s) (= Genova), oraş din Italia —> blugi, jeanşi (ginşi) Jansky, Karl Guthe (1905-1950), inginer american —> jansky Japonia —> japon Java, insulă din Indonezia —» benzină Javel, vechi sat de lângă Paris —> (apă de) javel, javelizare Jeanne, prenume feminin francez —» damigeană Jeep, Eugene the, personaj de benzi desenate —> jeep 282 Octavian Laiu-Despău Jena, oraş din Germania-» (sticlă/vas de) iena Jersey, insulă britanică —» jerseu Jiu, râu -» jiana (jianca, jie-neasca) Joachimstal, Sankt, oraş din Boe-mia —» dolar, taler Jobin (sec. al XIX-lea), pălărier francez -> joben Jockey, prenume masculin scoţian jocheu Joffre, Joseph Jacques Cesaire (1852-1931), mareşal francez —> jofră Jonathan Hasbrouck (d. 1846), jurist şi grădinar american —> ionatan Jordan - v. Iordan Joule, James Prescott (1818— 1889), fizician britanic —» joule Juana, prenume feminin mexican —» marijuana Julien, prenume masculin francez —» julien Julieta, personaj literar —> julietă Jupiter - v. Iupiter Jura, masiv muntos din Europa —> jurasic Kadmos - v. Cadmos Kalaşnikov, Mihail Timofeevici (n. 1919), inginer rus şi constructor de arme —> kalaşnikov Kamel (Camellus), George Joseph (1661-1706), farmacolog şi botanist austriac —» ca-melie Kamerijk, numele flamand al oraşului Cambrai din Franţa —> chembrică Karagoz, personaj comic din teatrul popular turc —> caraghios Karakul, nume de loc din Asia Mică —> caracul Karl (Carol) cel Mare (747-814), rege al francilor (768-814) şi împărat al Occidentului (800-814) —> crai, craidon Kamabat, localitate din Bulgaria —» camabat Karst, numele german al unei regiuni din Slovenia —> carst, carstic Kashmir, regiune din India —> caşmir Katiuşa, hipocoristic rus —> cati-uşă Kelvin, Sir William Thomson, lord (1824-1907), fizician şi inventator englez —> kelvin Kerberos - v. Cerberus Kevlar, denumire comercială —> kevlar Kieser, Dietrich Georg von (1779-1862), preşedinte al Academiei din Jena —> kieserit Kimaira (Himera), monstru din mitologia greacă —> himeră, himeric Kimberley, oraş din Africa de Sud —> kimberlit Klaxon, firmă americană —> claxon Kobold, spiriduş în superstiţiile germane —> cobalt Kocs, localitate din Ungaria —> cocie DICŢIONAR DE EPONIME 283 Kolchis (Colhida). ţinut din Cau-caz —» colchicină Koson - v. Coson Krakau, numele german al Cracoviei, regiune din Polonia —> cracauer Kroisos - v. Cresus Kwolek, Stephanie (n. 1923), chimistă americană -» kevlar Kydonia - v. Cydonia Kyrgali, localitate din Pen. Balcanică —> cârjaliu La Palice, Jacques de Chaban-nes, senior de (1470-1525), mareşal francez —» lapalisadă La Vallière, Louise François de La Baume Le Blanc, ducesă de (1644-1710), amanta regelui Ludovic al XlV-lea —» lavalieră Labrador, peninsulă în Canada —> labrador Lache, prenume masculin —> lache Laconia, regiune istorică din Grecia —» laconic Lambert, Johann Heinrich (1728-1777), om de ştiinţă german —» lambert Lambl, Wilhelm Dusan (1825- 1895), medic ceh —> lamblie, lambliază Landau, oraş din Germania —» landou Landei, district din Austria —> lăndler Langley, Samuel Pierpont (1834-1906), astronom şi fizician american —» langley Laplace, Pierre Simon, marchiz de (1749-1827), matematician, astronom şi fizician francez —> laplacian Lawrence, Emest Orlando (1901-1958), fizician american —» lawrenţiu Lazarus (Lazăr), personaj biblic —» lazaret Leah (polonez) —> lişiţă Lee (sec. al XIX-lea), comerciant american —> tobrălco Leghorn, numele englez al oraşului Livomo din Italia —> Leghorn Leishman, William Boog (1865-1926), medic militar britanic —> leishmanie, leishmanioză Lek Dukagjin, legiuitor şi senior feudal —» lek Lempira (1497-1537), şef de trib indian —> lempiră Lemures, spirite ale morţii în mitologia romană —» lemurieni Léon (Leonius) (sec. al XII-lea), poet francez —» leonin Leone, Sierra, stat în Africa —> leone Lesbos, insulă din Marea Egee —> lesbiană Levant, denumire dată în trecut litoralului răsăritean al Mării Mediterane —» levantin Levi, personaj biblic —» levită Leviatan, monstru biblic —» leviatan Lewis, Winford Lee (1878- 284 Octavian Laiu-Despău 1943), chimist şi căpitan american —» levizită (lewisită) Liberty, Arthur Lasenby (1843-1917), comerciant englez —» liberti Liguria, provincie din Gallia Cis-alpină în Antichitate —> leuş-tean Lilliput, ţară imaginară —> liliputan) Limerick, oraş şi comitat din Irlanda —> limerick Limousin, provincie istorică din Franţa —» limuzină Linden, Teunis van der (n. 1884), chimist olandez —> lin-dan Linotype, denumire comercială —> linotip Lipizza (Lipica), oraş din Slovenia —» lipiţan Lipka, nume vechi al Lituaniei —> lipcan Lipsea, vechiul nume românesc al oraşului Leipzig din Germania —> lipscan, lipscănie Lister of Lyme Regis, Sir Joseph, baron (1827-1912), chirurg britanic —> listerioză Litva, vechiul nume al Lituaniei —> liftă Lobel, Matthias de (1538-1616), botanist şi medic flamand —» lobelie, lobelină Lolita, personaj literar —> lolită Lombardia, regiune din Italia —> lombard Lotru, râu din România —> lotrit Lucifer, căpetenia îngerilor răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu, în Biblie —» luciferic Ludlow, Washington I. (începutul sec. al XX-lea), inventator american —» ludlow Ludovic al XIII-lea şi al XTV-lea, regi francezi —» ludovic Lugoj, oraş din România —> lugoj ana Lugol, Jean (1786-1851), fizician francez —» (soluţie) lugol Lutetia, vechi oraş de pe teritoriul actual al Parisului —» lute-ţiu Lutz, Alois (1898-1918), patinator austriac —» lutz Lycia, veche regiune din Asia Mică —» liceu Lydd, oraş din Anglia —» lidită Lykeios (Lukeios), Apollo, zeu din mitologia greacă —» liceu Lynch, William (1742-1820), căpitan american —» linşa Mac Farlane, nume propriu englez —> macferlan Macabei (Maccabei) (sec. al II-lea î. H.), familie de patrioţi evrei —> macabru Macao, oraş şi teritoriu portughez din China —> maca Macassar, oraş din Indonezia —» macasar Mach, Emst (1838-1916), fizician şi filosof austriac —> mach Machiavelli, Niccolo di Bemar-do dei (1469-1527), om poli- DICŢIONAR DE EPONIME 285 tic, scriitor şi istoric italian —» machiavelic, machiavelism, machiaverlâc Mac-Mahon, Edme Patrice, conte de (1808-1893), mareşal şi om politic francez -» macmahon Madaapolam, suburbie a oraşului Narsapur din India —> madipolon Madeira (Madera), insulă din Oc. Atlantic —» madera Madeleine, prenume feminin francez —> madlenă Madison, oraş din SUA —> madi-son Madras, oraş din India —> madras Maecenas - v. Mecena Maenius, Caius (sec. al IV-lea î. H.), cenzor roman —» meniană Magellan, numele anglicizat al lui Femăo de Magalhăes (c. 1480- 1521), faimos explorator portughez —> (nor) mage-lanic Magenta, oraş din Italia —> magenta Magnesia, vechi oraş din Asia Mică —» magnet, magnezie, magneziu, mangan, maniţă Magnol, Pierre (1638-1715), medic şi botanist francez —> magnolie Magog, personaj biblic —> magot Mahmud U (1784-1839), sultan otoman —» mahmudea Mahon, (Port-), oraş spaniol —> maioneză Maia, zeiţă din mitologia romană -> mai Maiandros - v. Meander Maillot (sec. al XIX-lea), inventator francez —> maillechort Maiolica, fostul nume al insulei Mallorca —> majolică Malaga, oraş din Spania —» malaga, malaguena Malagamba, Sergiu (sec. al XX-lea), baterist român —> mala-gambist Malakov, fortăreaţă din Crimeea —> malacof Malamuc, localitate din România —> balamuc Malta, insulă din Marea Medite-rană —> maltez Malvasia, numele italian al oraşului Monemvasia din Grecia —> marmaziu Manaf (Manah) Ibrahim (începutul sec. al XEX-lea), căpetenie turcă —> manaf Manila, capitala Republicii Fili-pine manila Manilov, personaj literar —> ma-nilovism Manisa, oraş în Turcia —» maniţă Mansart, Franşois (1598-1666), arhitect francez —> mansardă Maranti, Bartolommeo (sec. 16), botanist veneţian —> marantă, marantacee Maraton (Marathon), localitate din Grecia —> maraton Marghiloman, Mihail (sec. al 286 Octavian Laiu-Despău XIX-lea), prefect al poliţiei din Bucureşti —» marghiloman Maria Evreica, alchimistă din vechime —> bain-marie Maria Tereza (1717-1780), împărăteasă a Imperiului Roman de naţiune germană —> mari aş Maria, mama lui Iisus —» marionetă, măriuţă Maria, prenume feminin —> marijuana, măriuţă Mărie, prenume feminin francez —» marionetă, marotă Marina, sfântă muceniţă —> mă-rin (marină) Marino, Giovanbattista (1569-1625), poet italian —> marinism Marion, diminutiv din Mărie, prenume feminin francez —> marionetă Marionette, diminutiv de la Marion, prenume feminin francez —> marionetă Maritoma, personaj literar —> maritomă Marivaux, Pierre Carlet de Chamblain de (1688-1763), scriitor francez —> marivodaj Maroc, stat din Africa -» marochin, marochinărie Marş (Marte), zeu din mitologia romană —> martie, marţi, marţial Marsilia, oraş din Franţa -» Mar-seilleza Martens, Adolf (1850-1914), metalurgist german —> marten-sită Martigues, oraş din Franţa —> martingală Martin (c.315-397), sfânt creştin —» martin, (Moş) Martin Martinez, oraş din SUA —> martini Martini & Rossi, firmă italiană —> martini Martinica, insulă din arhipelagul Antilele Mici —> martinică Masoch, Leopold von Sacher-(1836-1895), romancier austriac —> masochism Matusalem, personaj biblic -» matusalemică Mausol (377-353 î. H.)> rege din Grecia antică —> mausoleu Max Graetz (1851-1937), inventator german —> petromax Maxwell, James Clerk (1831-4879), fizician britanic —» maxwell Mazagran, localitate din Algeria mazagran Mazuria, regiune din Polonia —> mazurcă Măriuţă, diminutiv din Maria —> măriuţă McAdam, John Loudon (1756-1836), inginer scoţian —> macadam Meander (gr. Maiandros), râu din Turcia —» meandru Mecca, oraş din Arabia —> si-minichie Mecena (Maecenas), Caius Cil-nius (c.69-8 î. H.), om politic DICŢIONAR DE EPONIME 287 şi istoric roman —> mecena, mecenat Medusa, fiinţă fabuloasă din mitologia greacă —> meduză Megara (lat. Megaera, gr. Megaira), una dintre cele trei Furii din mitologia greacă şi romană —> megeră Megiddo, oraş din Palestina —> Armagedon Meitner, Lise (1878-1968), fiziciană suedeză —> meitneriu Mendeleev, Dmitri Ivanovici (1834-1907), chimist rus —> mendeleeviu Mentor, personaj mitologic —> mentor Mercer, John (1791-1866), ţesător şi chimist englez —> mer-cerizare Mercur, planetă —> mercur Mercur, zeu din mitologia romană -» mercur, mercurial, miercuri Merini, Beni, trib berber —> merinos Messalina, Valeria (c. 18-48), soţia împăratului roman Claudiu —» mesalină Milano, oraş din Italia —> milaneză Miller, William Hallowes (1801-1880), mineralog englez —> millerit Minerva, zeiţă din mitologia romană —» minervă Minnesota, stat din SUA —» min-nesota Miriam, personaj biblic —> bain-marie Mirmidoni - v. Myrmidones Mirobolan, personaj literar —> mirobolant Misir, denumirea turcească a Egiptului —» misir Mitică, nume propriu şi personaj literar —> mitică, miticism Mitilene, insulă din Marea Egee —» mitilizâu Mitridate VI (132-63 î. H.), rege antic din Pont —» mitridatizare Mocha (Moka, Mocca), oraş din Yemen —» moca Moehring, Paul Heinrich Gerhard (1710-1792), botanist, or-nitolog şi medic german —» me-rinană Moguli (Mughal), dinastie de conducători din India —» mogul Moka - v. Mocha Moldau, numele german al râului Vltava din Cehia —» mol-davit Moloh, divinitate din mitologia feniciană —» moloh Molossia, regiune din Grecia antică -» molos Monadnock, muntele din SUA —> monadnock Moneta, epitet al zeiţei romane Iuno —> monedă Mongolia —> mongolism Montbret, A. F. E. Coquebert de (1780-1801), botanist francez —> montbreţia Montgolfier, Joseph Michel 288 Octavian Laiu-Despău (1740-1810) şi Etienne (1745-1799), industriaşi şi inventatori francezi —> montgolfier Montmorillon, localitate din Franţa —» montmorillonit Moog, Robert Arthur (1934-2005), fizician, inginer şi electrician american —» moog Morfeu (Morpheus), zeu din mitologia greacă —» morfină Morgan, Thomas Hunt (1866- 1945), biolog american —» morgan, centimorgan Morgana, vrăjitoare malefică din legendele cavalereşti ale Evului Mediu —> fata morgana Morse, Samuel Finley Bresse (1791-1872), pictor şi inventator american —> morse Mosc, nume arhaic al Moscovei —» muscal Moscova, capitala Rusiei —» muscovit Mosul, oraş din Irak —» muselină (muslin) Mughal - v. Moguli Mussolo, vechiul nume italienesc al oraşului Mosul —» muselină (muslin) Muze, nouă surori din mitologia greacă —» mozaic, muzeu, muzică Myrmidones (Mirmidoni), popor din Grecia antică —> mirmidon Nagyag, denumirea maghiară a localităţii Săcărâmb din Transilvania —> nagyagit Nanking (Nanjing), oraş din China —> nanchin Napier (sau Neper), John (1550-1617), matematician scoţian -» neper, (logaritmi) neperieni Napoleon I Bonaparte (1769-1821) şi Napoleon al III-lea (1808-i873), împăraţi francezi —» napoleon Napoli, oraş din Italia —» napolitană Narcis, personaj mitologic —> narcis, narcisism Nastratin Hogea, personaj legendar —» nastratinesc Nazaret, Santa Maria di, biserică din Veneţia —> lazaret Nemţi, popor —» nemţeasca, nemţesc, nemţişor, nemţoaică, nemţoicuţă Neper - v. Napier Neptun (Neptunus), zeu din mitologia romană —» neptunic (neptunian) Neptun, planetă —> neptuniu Nereide, fiicele zeului Nereus în mitologia greacă —» nereide Nero Claudius Caesar (a domnit între 54-68), împărat roman —> neronian Nestle, Henri (1814-1890), chimist şi farmacist german —> nes (sau nescafe) Nestor, rege din mitologia greacă —> nestor Neutitschein, numele german al oraşului Novy Jiein din Moravia (Cehia) —» nadiceancă DICŢIONAR DE EPONIME * 289 New Orleans, oraş din SUA —> new orleans Newton, Sir Isaac (1642-1727), fizician, matematician şi astronom englez —> newton, (mecanică) newtoniană Niagara Falls, cascade la graniţa dintre SUA şi Canada —> niagară Nickel, mic geniu demonic german —> nichel Nicol, William (c. 1770-1851), geolog şi fizician scoţian —> nicol Nicot, Jean (c. 1530-1600), ambasador francez nicotină Nil, fluviu din Africa —> vernil Nimfe (lat. Nympha, gr. Num-phe), divinităţi din mitologia greacă —» nimfa Niobe, personaj mitologic —> niobiu Nobel, Alfred Bemhard (1833- 1896), chimist şi industriaş suedez —» nobeliu Nunez (zis şi Nonius), Pedro (1492-1578), astronom şi matematician portughez —> nonius Oblomov, personaj literar —» oblomovism Obsius, numele unui roman —> obsidian Odiseu, personaj mitologic —> odisee Odiseea (Odusseia), titlul unei epopei antice —> odisee Oersted, Hans Christian (1777- 1851), fizician şi chimist danez —> oersted Ohm, Georg Simon (1787-1854), fizician german —> ohm, ohmic Qkeanos, divinitate din mitologia greacă —» ocean Olanda —> olan, olandă, olandeză, olandină Olimp (în gr. Olympos sau Olimbos), munte din Grecia —> olimpian Olimpia, oraş din Grecia -> olimpiadă, (jocuri) olimpice Onan, personaj biblic —> onanie (onanism) Opus (Opuntis), oraş din Grecia antică —> opunţia Orange, oraş din Franţa —> oranj Ordovices, popor din ţara Galilor —> ordovician Orfeu (Orpheus), personaj mitologic —> orfeon, orfic, orfism Ormuz, insulă iraniană —> hurmuz Osman (Utman, Uthman) I, Ghazi (1258-1326), sultan turc —» Aliotman, osmanlâu, otoman, otomană Ourania, epitet al zeiţei Afrodita din mitologia greacă uranism Oxford, oraş din Anglia —> oxford Pagliaccio, personaj de teatru —> paiaţă Paian, epitet al zeului grec Apollo —> pean, peon 290 Octavian Laiu-Despău Palatinum, colină din Roma palat Pallas, asteroid —» paladiu1 Pallas, epitet al zeiţei Atena din mitologia greacă paladiu2 Palmer, Jean-Louis (sec. al XIX-lea), inginer mecanic francez —» palmer Pamphilus, personaj literar —> pamflet Pan, zeu din mitologia greacă -» panică Panama, stat din America Centrală —> panama1, panama2 Pândele, nume propriu —> pande-laş Pandemonium, loc imaginar —> pandemoniu Pantagruel, personaj literar —> pantagruelic Pantaleone (Pantalone), sfanţ creştin din sec. al IV-lea —> pantaloni Paparazzo, personaj de film —» paparazzo Paraschiva, prenume feminin —> chivuţă, părăscuţă Paris, capitala Franţei —> parizer Parker, familie de americani (sec. al XIX-XX-lea) -> par-cherizare Parkinson, James (1755-1824), chirurg şi paleontolog englez —> parkinson, parkinsonian, parkinsonism Parma, oraş din Italia —> parmen, parmezan Parnas (în gr. Pamassos), munte din Grecia —> Parnas, pamasie Pascal, Blaise (1623-1662), matematician, fizician, filosof şi scriitor francez —> pascal, PASCAL, pascalină Pasteur, Louis (1822-1895), chimist şi biolog francez —> pasteurizare, pasteureloză Pathe, Charles (1863-1957) şi Emile (1860-1937), ingineri francezi —> patefon Pattinson, Hugh Lee (1796-1858), chimist metalurgist englez —» patinsonare Paulus, Iulius (sec. al II-III-lea), pretor roman —» (acţiune) pau-liană Pava, denumirea dialectală a oraşului Padova din Italia —> pavană Pavia, oraş din Italia —» pavăză, pavoaz Pazvan-Oglu (Pazvantoglu) (1758-1807), german turcit ajuns paşă de Vidin —» paz-vangiu (pazvantoglu, pazvant, pazvante, pazvantlâu) Pedro, prenume masculin spaniol —> peruş Pegas, cal înaripat din mitologia greacă —> Pegas, pegas Pekâr Imre (1838-1923), inginer, tehnician şi inventator maghiar —> pecarizare Peking, vechea denumire a capitalei Beijing a Chinei —» pechinez, peching DICŢIONAR DE EPONIME 291 Pelusium, vechi port pe Nil din Egipt bluză Penini, Alpii, culme muntoasă din Italia şi Elveţia —> penin Penteleu, masiv muntos din Car-paţi —» penteleu Pepelea, personaj popular —» pepelea Pergam, vechi oraş din Asia Mică -» pergament Perico, nume propriu spaniol —> peruş Perm, regiune şi oraş din Rusia —> permian Pero, prenume masculin spaniol —> peruş Perseu, erou din mitologia greacă —> perseide Persia (actualul Iran) —> persan, persiană, piersică Petre (Petru), sfânt creştin —> petrei Phaeton, fiul lui Helios, zeu din mitologia greacă —> faeton Pharos, veche insulă lângă Alexandria, în Egipt far Phasis, râu din Caucaz —> fazan Piemonte, regiune din Italia -> piemont Pieride, fiicele regelui Pierus din mitologia greacă pieride Pindar (c. 518/512-c. 438 î. H.), poet antic grec —> pindaric, pindariza, pindarism Pinzgau, vale din Austria —» Pin-zgau Pistoia, oraş din Italia —> bisturiu, pistol Pitagora (Pythagoras) (c.580-c.500 î. H.), matematician, om politic şi filosof grec din antichitate —> (numere) pitagoreice Planck, Max (1858-1947), fizician german -» planck Platon (427-347 î. H.), filosof grec din antichitate —» platonic Pleiades, fiicele lui Atlas cu Pleione în mitologia greacă —> pleiadă Plessis-Praslin, Cesar de Choiseul, conte de (1598-1675), mareşal francez —» pralină Pluto, planetă —» plutoniu Pluto, zeu din mitologia greacă —» plutonic Plymouth, oraş din Marea Bri-tanie —> plymouth Poiseuille, Jean-Louis (1799-1869), fiziolog şi fizician francez —> poise Polaroid, denumire comercială —> polaroid Polonia —> madipolon, polcă, polis, polonez, poloneză, poloniu Pompadour, Jeanne Antoinette Poisson, marchiză de (1721-1764), aristocrată franceză -» pompadour Poni, Petru (1841-1925), chimist şi mineralog român —> ponit Poperinghe, oraş din Flandra -> poplin Portland, peninsulă din Anglia —> portland 292 Octavian Laiu-Despău Porto, oraş din Portugalia —» porto Portugalia —> portocală Potemkin, Grigori Aleksandro-vici (1739-1791), cneaz, om de stat şi ofiţer în armata rusă —> potemkinadă Poubelle, Eugène René (1831- 1907), prefect din Paris —» pubelă Pozzuoli, localitate din Italia —> puzzolană Priapos (Priap, Priapus), zeu din mitologia greacă —> priapism Priessnitz, Vinzenz (1799-1851), medic ceh —» prişniţ Procust (Procrustes), personaj mitologic -» procusta Prometeu, personaj mitologic —» prometeic (prometeian), pro-meţiu Proteus, zeu din mitologia greacă -> proteic, proteu Prusia, vechi stat din Europa —> (acid) prusie Pullman, George Mortimer (1831-1897), industriaş şi inventator american —» pulman Pupin, Michael Idvorski (1858-1935), fizician şi inventator american —» pupinizare Pygmaios, rasă legendară de pitici —» pigmeu Python, şarpe fabulos din mitologia greacă —> piton Quisling, Vidkun Abraham (1887-1945), om politic norvegian —» quisling Rachel, numele de scenă al actriţei franceze Élisa Félix (1821-1858) -> rasei Raffles, Sir Thomas Stamford (1781-1826), guvernator englez în Sumatra —» raflesie Raglan, Fitzroy James Henry Somerset, baron (1788-1855), mareşal englez —» raglan Rauwolf, Leonhard (1535-1596), botanist german —» re-zerpină Rayleigh, John William Strutt, al treilea lord (1842-1919), matematician şi fizician englez —» rayleigh Récamier, Jeanne-Françoise-Julie-Adelaide Bernard, Madame de (1777-1849), franţuzoaică ce deţinea un salon la Paris —> recamier lledi, Francesco (1626-1698), om de ştiinţă, medic, naturalist şi literat italian —» redie Rha, vechiul nume al fluviului Volga —> rubarbă Rhenus, denumirea latină a fluviului Rin —> reniu Rhesus, rege din mitologia greacă —> rhesus, (factor) Rh Rhode Island, stat din SUA —> rhode-island Ricketts, Howard Taylor (1871-1910), patolog american —» rickettsie, rickettsioză Rimmel, Eugene (1820-1887), comerciant francez —» rimei DICŢIONAR DE EPONIME 293 Robin, prenume masculin —» hobby, robinet Robinson Crusoe, personaj literar —» robinson, robinsona, robinsonadă Robinson, John „Jack“ (1870-1931), portar internaţional englez —» robinsonadă Rocambole, personaj literar —» rocambolesc Rodomonte, personaj literar —> rodomontadă, rodomonte Roman, popor —» roman, romantic, romanţă România —» relon, relin, relon-tex, relotin, rolan, românit, ru-manit Romeo, personaj literar —» Romeo Röntgen, Wilhelm Conrad (1845-1923), fizician german —» röntgen, röntgeniu, rem Roquefort-sur-Soulzon, localitate din Franţa —» roquefort Rottweil, oraş din Germania —> rottweiler Rugby, localitate din Anglia —» rugbi/rugby Rus, popor —» ruscă Rüstern, nume propriu turcesc —» rustemul Rutenia, vechea denumire latină a Rusiei —» ruteniu Rutherford Nelson, Sir Ernest, primul baron (1871-1937), fizician englez —» rutherford, rutherfordiu Sabar, râu din România —» săbărel Sabini, populaţie antică —> sabină Sade, Donatien Alphonse François, conte (zis şi marchiz) de (740-1814), scriitor francez —» sadic, sadism Safo (Sappho) (c. 625-580 î. H.), poetă greacă din antichitate —» safic, safism Sahara, deşert din Africa —> sa-hară, sahariană Sakiz, numele turcesc al insulei Chios din Marea Egee —> sacâz Saksa (Saxonia), regiune din Germania —» sacsie Salmon, Daniel Eîmer (1850-1914), veterinar american -» salmonelă, salmoneloză Saluq (Saluk), vechi oraş din Arabia —» saluki Samaria, provincie palestiniană —» samaritean Samarski-Bykhovets, Vasili Efrafovici (1803-1870), colonel rus —> samarskit, samariu San Severo, Raimondo di Sangro (1710-1771), prinţ de, aristocrat italian —» sansevieria Sandomir, oraş din Polonia —> sandomircă Sandow, Eugen (1867-1925), culturist ruso-german san-dou Sandwich, John Montagu, al al IV-lea conte de (1718-1792), diplomat englez —» sandvici Sanford Lockwood Cluett 294 Octavian Laiu-Despău (1874-1968), inventator american —> sanforizare Santoni, popor antic —> santonină Sardanapal, rege legendar al Asiriei —> sardanapalic Sardinia, insulă în Marea Medi-terană —> sardea, sardonic, sar-donix Satan, spirit al răului în creştinism şi iudaism —> satană, satanic Saturn, planetă —> saturnin, saturnism Saturn, zeu din mitologia romană —> Satumalii Satyri, divinităţi din mitologia greacă —» satir, satiriazis Saud, Abdul-Aziz Ibn (1880-1953), emir şi rege al Nejdului —> saudit Savarin, Anthelme Brillat-(1755-1826), magistrat, gastronom şi scriitor francez —> savarină Savart, Félix (1791-1841), fizician francez —> savart (savar) Sax, Antoine Josephe zis Adolphe (1814-1894), creator de instrumente muzicale belgian —> saxhorn, saxofon, saxotrombă Săcărâmb, localitate din Transilvania —> săcărâmbit Sârbi, popor —» sârba Scandia, numele latin al Scandi-naviei —> scandiu Schwaben (Suabia), fost ducat din Germania —» şvab Schweiz, numele german al Elveţiei —> şvaiţer Schwyz, oraş şi canton din Elveţia —» schwiz Scopoli, Giovanni Antonio (1723- 1788), medic şi naturalist italian —> scopolamină Scoţia -» scotch Seaborg, Glenn Theodore (1912-1999), chimist şi fizician american —> seaborgiu Seibel, Albert (1844-1936), viticultor francez —» zaibăr Sem, personaj biblic -» semit, semitism, antisemitism Sequoyah (c. 1770-1843), amer-indian din tribul Cherokee —> sequoia Serendip, vechea denumire persană a insulei Ceylon —> se-rendipitate Seres (seri), popor oriental —> sarică, seij, sericicultură Sham (Al) - v. Şam Shandong (Shan-Tung), provincie din China —» şantung Sherard Osbom Cowper-Coles (1867-1936), chimist englez —> şerardizare Shetland, insulele Scoţiene —> Shetland Shrapnel, Henry (1761-1842), ofiţer de artilerie englez —> şrapnel Siam, alt nume al Thailandei —> siameză, (fraţi) siamezi Sibaris, oraş antic din Italia —> sibarit DICŢIONAR DE EPONIME 295 Sibir (= Siberia), regiune din Asia nordică —» siberie, sibir Sibiu, oraş din România —> si-biaş Sibylla, profetesă la vechii greci şi romani —» sibilic (sibilin, sibili-nic) Sicilia, insulă din Marea Medite-rană —> siciliană Siemens, Ernst Wemer von (1816-1892), inginer şi industriaş german —» siemens Sievert, Rolf Maximilian (1898- 1966), fizician suedez —> sievert Silenus, semizeu din mitologia greacă —> silen Silfide (sau Silfe), duhuri feminine din mitologia celtică şi germanică —» silfidă Silhouette, Etienne de (1709-1767), om politic francez —> siluetă Silliman, Benjamin (1779-1864), chimist şi mineralog american —» silimanit Siluri, vechiul nume al celţilor —> silurian Simmental, vale din Elveţia —> Simmenthal Simmer, Walther (sec. al XX-lea), inginer austriac —» sime-ring Simon Magul, personaj misterios, vrăjitor din sec. 1 —> simoniac, simonie Sion, colină din vechiul Ierusalim -» sionism Sipylus, personaj mitologic —» sifilis Sirene, fiinţe fabuloase din mitologia greacă —> sirenă, siren-ieni Siria, regiune din Asia —> sorg Sisal, localitate din Mexic —> sisal Sisif, rege din mitologia greacă —» sisific Skanderbeg, porecla lui George Castriota (1405-1468), patriot albanez —> skanderbeg Slav, popor —> sclav Smithson, James Lewis Macie (1765-1829), chimist şi min-era-log englez —> smithsonit Sodoma, vechi oraş biblic —> sodom, sodomi, sodomie, sodomie, sodomit, sodomiza Soloi, oraş din Cilicia —> solecism Solomon, rege biblic —> solomonar (solomonar), solomoni, solomonie Someş, râu din România —» so-meşana Sorby, Henry Clifton (1826- 1908), metalurgist şi geolog englez —> sorbită Sosia, personaj literar —> sosie Spania —> pandişpan, spancă, spaniei Sparta, oraş-stat din Grecia antică —» spartan Spartacus, gladiator din sec. I î. H. —» spartakiadă Spencer, George John Spencer, 296 Octavian Laiu-Despău al n-lea conte de (1758-1834), politician englez —» spenţer Spessart, masiv muntos din Germania —> spessartin Sphinx, monstru fabulos din mitologia greacă —» sfinx Spinetti, Giovanni (sec. al XVI-lea), creator de instrumente muzicale italian —> spinetă Stambul, vechea denumire a oraşului Istanbul din Turcia —» stamboală, stambol Stan, prenume masculin —» Stan-Păţitul Stanca, prenume feminin —» stăncuţă Stentor, erou din mitologia greacă —> stentor Stephan Franz Victor de Habsburg-Lorena (1816-1867), director de mine austriac —> stefanit Ştiri a, land din Austria —> ştaier Stokes, Sir George Gabriel (1819-1903), fizician şi matematician englez —> stokes Stradivari, Antonio (1644-1737), lutier italian Stradivarius Stras, Georges Frédéric (1700-1773), bijutier francez —> stras (stras) Strasser, Josef (sec. al XVIII-lea), bijutier german —» stras (stras) Strontian, sat din Scoţia —» stronţiană, stronţianit, stronţiu Sucre, Antonio José de (1795- 1830), general venezuelian —> sucre Sussex, regiune din Marea Bri-tanie -» sussex Syene, veche regiune şi oraş din Egipt —» sienit Sylvius, Franciscus (1614-1672), medic şi chimist danez —» silvină, (scizura) silviană Syphilis, personaj literar —» sifilis Şam (sau Al Sham), numele turcesc al oraşului Damasc —> şam Tafilalet (Tafilet), oază din Maroc —» fîlaliu Tanagra, sat din Grecia —» tana-gră Tanger, oraş din Maroc —> tange-rină Tantalus, rege din mitologia greacă —» tantal, (chin) tantalic Tarabulus, alt nume al celor două oraşe Tripoli din N Africii —» tarabulus Taranto, oraş din Italia —» taran-telă, tarantulă Tartarin, personaj literar —> tar-tarinadă Tartarus, regiune subpământeană în mitologia greacă —> tartor Tartuffe, personaj literar —» tar-tufism (tartuferie) Taizan, personaj literar —» Tar-zan Tătari, popor —» tartan, (sos) tartar, tărtăcuţă, tătarcă, tătamică, tătăresc DICŢIONAR DE EPONIME 297 Tătari, popor —> tartan, (sos) tartar, tărtăcuţă, tătarcă, tătamică, tătăresc Teba, oraş din Egiptul antic —> tebaidă, tebaină Tequila, oraş din Mexic —> tequila Temate, insule din Indonezia —» tarlatan Teroson, denumire comercială —> terosonare Tesla, Nikola (1856-1943), inginer şi inventator american —> tesla Theodor Ross, comerciant german —» terosonare Thermos, denumire comercială —» termos Thor, divinitate nordică —» toriu Thule, insulă mitică —» tuliu Thuringia, regiune din Germania —» turingit Tibet, regiune din Asia —» tibet Tibur, vechi oraş din Italia -» travertin Tilbury (sec. al XIX-lea), producător englez —» tilbury Timothy Hanson (sec. al XVH3-lea), fermier american -> ti-moftică Tirol, regiune din Austria şi Italia —» tiroleză Titan, uriaş din mitologia greacă 1* • ? —> titan , titan , titanic, titan- ism Tobralco, denumire comercială —» tobralco Tokaj, orăşel din Ungaria tokai Tolu, oraş din Columbia to-luen Tonţi, Lorenzo (1635-1690), bancher napolitan —> tontină Tootal Broadhurst, Henry (sec. al XDC-lea), comerciant american —» tobralco Topazos, insulă din Marea Roşie —> topaz Topinambous, populaţie din Brazilia —> topinambur Torricelli, Evangelista (1608-1647), fizician şi matematician italian —> torr Tracy, Margaret, americană bacitracină Tradescant, John (1570-1638), botanist englez —> tradescanţia Trafalgar, cap din Spania tra-falgar Traian (Traianus), Marcus Ulpius (53-117), împărat roman —> troian Tramin, numele german al oraşului Termeno din Italia —» traminer Transilvania —> silvanit Trappe, La, mănăstire şi localitate din Franţa -» trapist Tremola, vale din Elveţia —» tre-molit Tripoli, două oraşe din N Africii —> tripoli Triton, divinitate din mitologia greacă triton 298 Octavian Laiu-Despău Troia, cetate din Grecia antică -» (cal) troian Trudgen, John Arthur (1852-1902), înotător englez —> trudgen Tulare, regiune din California —> tularemie Tulle, oraş din Franţa -» tul Turcia —> turcoaz, turcoază Turkestan, regiune din Asia Centrală —» turchestan Tweed, râu din Scoţia —> tweed Tymff, Andreas (Andrzej) (sec. al XVII-lea), fabricant de monede german —> timf Tyndall, John (1820-1893), fizician irlandez —> tindalizare Tyr, oraş din Fenicia antică -> tarlatan ţigani, grup etnic —> ţigan, ţigancă, ţigănâş, ţigănească, ţigăni, ţigănie, ţigănos, ţigănuş Ubu, personaj literar —> ubuesc Ulster, provincie irlandeză —> ulster Unguri, popor —> ughi, unguraş, ungurean, ungureasca Ural, munţi din Rusia —> uralit Uranus, planetă —> uraniu Urganch, oraş din Uzbekistan —> organdi Utopia, titlu de roman —> utopie, utopic Uvarov, Serghei Semenovici (1785-1855), conte rus —» uvarovit Uziel Gal (1923-2002), inventa- tor şi ofiţer din armata izra-eliană —> Uzi Valencia, oraş din Spania —> velinţă Valentin, Basile (sec. al V-lea), călugăr şi alchimist francez sau german -> valentinit Valeria, provincie romană —> va-leriană Valerius, numele unui roman —> valeriană Vanadis, epitet al zeiţei Freya din mitologia scandinavă —> vanadiu Vandalii, trib germanic —> vandal, vandalism, vandaliza Vasile, sfânt creştin —> vasilcă Vau-de-Vire, vale din Franţa —» vodevil Veneţia, oraş din Italia —» vânăt, ^venetic*, venetic2 Vengria, numele rusesc al Ungariei —> venghercă Venturi, Giovanni Battista (1746-1822), fizician şi inginer italian —> venturimetru Venus, zeiţă din mitologia romană —> veneric, Venus, vineri Vermorel, Victor (1853-1927), inventator francez —» vermorel Vernier, Pierre (1580-1637), matematician francez —» vernier Verona, oraş din Italia -» veronal Veronica, sfântă creştină —> ve-ronică Vespasianus, Titus Flavius (9- DICŢIONAR DE EPONIME 299 79), împărat roman —> vespasiană Vesta, zeiţă din mitologia romană —» vestală Vezuviu, vulcan din Italia —> vezuvian Victoria, regină a Angliei între 1837-1901 —> victorian Vidura, oraş din India —> berii, beriliu, briliant, briant, bria, briantină Vitleim - v. Betleem Vlaanderen, numele danez al Flandrei, regiune din Europa —» flamenco Volta, Alessandro (1745-1827), fizician italian —> volt, voltaj, voltmetru, (pila) voltaică, (arc) voltaic, voltolizare, devoltor, supravoltaj ş.a. Vulcanus, zeu din mitologia romană —» vulcan, vulcaniza Walkman, denumire comercială —» walkman Watt, James (1736-1819), inginer şi inventator scoţian -» vatman, watt Weber, Wilhelm Eduard (1804-1891), fizician german —» weber Wellington, Arthur Wellesley, primul duce de (1769-1852), general şi om politic englez —> Wellingtonia Willem I (1772-1843), rege al Olandei -» willemit Wyandotte, oraş din SUA -> wyandot Xalapa - v. Jalapa Xantipa, soţia filosofului antic grec Socrate —> xantipă Xeres, oraş din Spania —> xeres Xerox, denumire comercială —> xerox, xeroxa Ximenes, Francisco (sec. al XVII-lea), călugăr spaniol —> Ximenia Yale jr., Linus (1821-1868), lăcătuş american —» yală Yemen, stat din Peninsula Arabia —» iminei Yorkshire, fost comitat din Marea Britanie —> york Ypres, oraş din Belgia —> iperită Ytterby, localitate din Suedia —> erbiu, terbiu, yterbiu, ytriu Zagara, oraş din Macedonia —> zagara Zair, fosta denumire a statului Congo —> zair Zaitun, vechi oraş din China —> satin Zarzuela, La, reşedinţă a familiei regale spaniole -» zarzuela Zeiss, Carl (1816-1888), mecanic şi optician german —»ţais Zeppelin, Ferdinand von (1838— 1917), conte german -4 zepe-lin (ţepelin) Zinn, Johann Gottfried (1727-1759), botanist şi medic german —» zinnie Zinnwald, localitate din Cehia —> zinwaldit Zoii (Zoilos) (c.400-320 î. H.), retor şi gramatic antic grec —» zoii Bibliografie selectivă AVRAM, Mioara, Formaţiile deonomastice în lexicografia românească, în Studii şi cercetări lingvistice, XLVII, 1996, nr. 1-6, p. 9-31. BALACI, Anca, Mic dicţionar de mitologie greacă şi romană, ediţia a Il-a, Ed. Mondero, Bucureşti, 1992. BERG, I., Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Vestala, Bucureşti, 2003. BARBORICĂ, Elena, Nume proprii devenite apelative, în Limbă şi literatură, vol. I, 1978, p. 75-77. CIOBANU, Fulvia, Substantive proprii devenite comune, în Limbă şi literatură, XH, 1966, p. 283-293. CIORÂNESCU, Alexandru, Dicţionarul etimologic al limbii române, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2001. COTEANU, Ion, SALA, Marius, Etimologia şi limba română, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1987. ***, Dicţionar cronologic al ştiinţei şi tehnicii universale, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1979. ***, Dicţionar enciclopedic, voL I-V (A-Q), Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993-2004. ***, Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998. ***, Dicţionarul limbii române moderne (DLRM), Ed. Academiei, Bucureşti, 1958. D1MITRESCU, Florica, Dicţionar de cnvinte recente, ediţia a D-a, Bucureşti, 1997. DOOM, Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a Ii-a revăzută şi adăugită, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005. DRIMBA, Vladimir, Cercetări etimologice, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999. DUBOIS, J., MÜTERAND, H., DAUZAT, A., Dictionnaire étymologique et historique du français, Paris, Larousse, 2002. DUMISTRĂCEL, Stelian, Până-n pânzele albe: expresii româneşti, Institutul European, Iaşi, 2001. DICŢIONAR DE EPONIME 301 FLAVELL, Linda şi Roger, Dlctionary of Word Origins, Kyle Cathie Limited, Great Britain, 1995. FRĂNCU, Cătălina, O nouă posibilitate lexicală a limbii române: formarea de verbe din nume proprii, în Profesorul Gh. Ivănescu la 70 de ani. Omagiul elevilor şi colaboratorilor, Iaşi, 1983, p. 163-178. FREEMAN, Morton S., A New Dictionary of Eponyms, Oxford University Press, 1997. GERMA, Pierre, Du nom propre au nom commun, dictionnaire des éponymes, Éditions Bonneton, Paris, 1993. GRAUR, Alexandru, Alte etimologii româneşti, Ed. Academiei, Bucureşti, 1975. GRAUR, Alexandru, Dicţionar de cuvinte călătoare, Ed. Albatros, Bucureşti, 1978. GRAUR, Alexandru, Etimologii româneşti, Ed. Academiei, Bucureşti, 1976. GRAUR, Alexandru, Nume de persoane, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965. GRAUR, Alexandru, Nume de locuri, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972. HASDEU, Bogdan Petriceicu, Etymologicum Magnum Romaniae, voi. I-m, Ed. Minerva, Bucureşti, 1972-1976. HRISTEA, Theodor, Probleme de etimologie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968. KERNBACH, Victor, Dicţionar de mitologie generală, Ed. Albatros, Bucureşti, 1995. ***, Larousse: Dicţionar inventatori şi invenţii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2001. MANSER, Martin H., Dictionary of Eponyms, Wordsworth Editions Ltd, Hertfordshire, 1996. MARCU, Florin, Marele dicţionar de neologisme (MDN), Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2002. MENONI, Gabriella, Ces noms propres qui sont devenus communs..., în Les revues pédagogiques de la Mission Laïque Française Connaissance du français, nr. 35, ian. 1999. ***, Mic dicţionar enciclopedic, ediţia a IH-a, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986. ***, Micul dicţionar academic (MDA), vol. I-IV, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001-2004. MIGLIORINI, Bruno, Dai nome proprio al nome comune. Studi semantici sul mutamento dei nomi propri di persona in nomi comuni negTidiomi romanzî, Geneve, Olschki, 1927. MIGLIORINI, Bruno, Dai nome proprio al nome comune. Suplemento alTomonimo volume del 1927, Firenze, Olschki, 1968. NUŢĂ, Ion, De la nume proprii la nume comune în terminologia viticolă, în Limba română, XXX, 1981, nr. 3, p. 201-210. 302 Octavian Laiu-Despău ROOM, Adrian, The Cassell Dictionary of Word History, Cassell Publishers Limited, London, 1999. RUSU, Valeriu, Nume proprii care au devenit substantive, în Viaţa Medicală, 2004, nr. 29, 30. SALA, Marius, Aventurile unor cuvinte româneşti, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005. SÄNDULESCU, Al. (coord.), Dicţionar de termeni literari, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1976. SCHWEICKARD, Wolfgang, «Deonomastik»; Ableitungen auf der Basis von Eigennamen im Französischen (unter vergleichender Berücksichtigung des Italienischen, Rumänischen und Spanischen), Tübingen, Max Niemeyer Verlag, 1992. SCRIBAN, August, Dicţionaru limbü româneşti, Institutul de arte grafice „Presa bună“, Iaşi, 1939. SKEAT, Walter W., Etymological Dictionary of the English Language, London, Oxford University Press, 1991. STATI, Sorin, Cuvinte româneşti (O poveste a vorbelor), Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964. ŞANDRU, Tudora, Gentilicios transformados en apelativos en el espanol, în Bulletin de la société roumaine de linguistique romane, IX, 1973, p. 61-80. SÄINEANU, Lazăr, Semasiologia limbii române, Editura de Vest, Timişoara, 1999. TAGLIAVINI, Carlo, Divagazioni semantiche rumene, în Archivum Romanicum, XII (1928), p. 161-231; XVI (1932), p. 332-383. TOHÄNEANU, G. I., Dicţionar de imagini pierdute, Ed. Amarcord, Timişoara, 1995. VOLCEANOV, Anca, VOLCEANOV, George, Dicţionar de argou şi expresü familiare ale limbü române, Ed. Livpress, Bucureşti, 1998. n lÆ;'C:Wï** GiăŢi Sf. «HĂT s/.&J' Cuprins Cuvânt înainte. Ce sunt eponimele?......................... 7 Abrevieri................................................13 Indice de nume proprii...............................263 Bibliografie selectivă...............................300 NOUTĂTI EDITORIALE ------9-------------- 8 Cristiana Aranghelovici, îndreptar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Ci. DOOM, ed. a Il-a, 2005, 464 p. • G. Popa-Lisseanu. Dacia. în autorii clasici, 416 p. ;■ • Teodor T., Burada, Datinile poporului român la înmormântări, 208 p. • N. lorga. Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, I—II, 496-1-320 p. • N. lorga. Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească, 448*p. ... 0 Tonv Brill, Tipologia legendei populare româneşti, l—II, 656+576 p. • A. Schullenis, Tipologia basmelor româneşti şi a variantelor lor, 176 p. • Iordan Datau, Dicţionarulietnplogilor români, 976 p. • FI. Popescu, Nicolae Labiş, 324 p. * 0 I. Oprişan, La hotarul dintre lumi. Studii de etnologie românească, 560 p. • /. Oprişan, Cariatide literare. Studii de istorie a literaturii rpniâne, 688 p. • Octavian Siniu, Lumea teatrului japonez, 352 p. 8 D. Nimigeanu, însemnările unui ţăran deportat din Bucovina, 176 p. • L. Vălenaş, Cartea neagră a României, 1940-1948, 528 p. • Corpusul receptării critice a operei Iui M. Eminescu, voi. Vl-IX, 384-r400+368+400p. • Liviu Grdsoiu, Emil Giurgiuca, sub povara vremurilor, 160 p. ...... • Bibliografia generală a etnografiei şi foişorului românesc. 1970-1995, 800 p. • B. P. Hasdeu. Omul de Flori. Basm|' şi legende %opul^re roBiş^eşf'^^QO p. • luliu Dragonţirescu, ideile şi faptele Iui B. P. Hasdeu, 2.40 p. • M adelei m* Lazard, Eva în oglindă. Viaţa femeii în Renaştere, 416 p. • Gala Galactiond Jurnal. 1947-1953. Pagini inedite cenzurate, .272 p. • Iulia Hasdeu, Cugetări, 160 p. 8 Dr. Rădica Perciun, Tratamentul diabetului zaharat. Ghid practic, 192yp. 0 Ovidiu Drimbci, Studii şi eseuri de literatură universală, 4