COLECTIVUL DE AUTORI :
Prof. dr. ing. ION DINU
Conf. dr. ing. GHEORGHE GEORGESCU
Conf. dr. ing. MIHAIL BĂLĂŞESCU
Şef lucrări dr. ing. LAURENŢIU LUSTUN
Prof. dr. doc. şt. EUGEN PAŞTEA
Conf. dr. DIMITRIE POPESCU
Prof. dr. doc. şt. MIHAI ŞERBAN
Prof. dr. ing. PAUL BURCEA
Prof. dr. ing. ŞTEFAN POPESCU-VIFOR
Conf. dr. ION DUMITRESCU
Conf. dr. ing. IORDAN DRAGOMIRESCU
Supracoperta şi coperta : NICOLAE NICOLAESCU
                                    Redactor ing. CORNELIA SABLICI Tehnoredactor : EUGENIA CERNEA
                                                  Bun de tipar 29.08.1982. Apărut 1982. Coli editoriale 69,40. Coli de tipar 42,75
                                       întreprinderea poligrafică „Oltenia" Str. Mihai Viteazul nr. 4, Craiova Republica Socialistă România Comanda nr. 338
                                                         PREFAŢA
   Dezvoltarea şi modernizarea zootehniei, atît în ţara noastră cit şi pe plan mondial, consecinţă directă a dezvoltării economice, a tehnicii şi ştiinţei în general, a dus la o uriaşă îmbogăţire a literaturii zootehnice şi implicit a terminologiei de specialitate. Ca urmare a acestei situaţii, precum şi ca o necesitate a utilizării cît mai eficiente a acestui bogat fond lingvistic de specialitate, a rezultat cerinţa obiectivă a apariţiei unui dicţionar enciclopedic de specialitate.
   Acest dicţionar enciclopedic, mijloc practic şi eficient de informare rapidă a specialiştilor, îşi propune să definească şi să explice într-o formă concisă, dar cuprinzătoare, principalele noţiuni, categorii, concepte, fenomene, metode etc., cu care operează specialistul în creşterea animalelor. Aceasta va duce la folosirea unitară a terminologiei zootehnice, la evitarea unor confuzii şi la realizarea unui limbaj comun pentru specialiştii din producţie, cercetare-proiectare, învâţămînt.
   Dificultăţile în interpretarea corectă a informaţiilor ştiinţifice au apărut odată cu abordarea unei largi palete de probleme în unităţile şi institutele de producţie, de cercetare ştiinţifică şi învătămînt, cu apariţia pe plan mondial a unui număr mare de reviste de specialitate, cu crearea diferitelor organe şi organisme de specialitate, precum şi cu intensificarea schimbului de experienţă între specialiştii din diferite ţări etc.
   Terminologia zootehnică are astăzi un domeniu foarte vast de folosire. Conţinutul bogat şi aria largă de utilizare a acestei terminologii antrenează un număr mare şi variat de specialităţi: morfofiriologie animală, biochimie animală, genetică animală, ameliorarea animalelor, alimentaţia animalelor, reproducţia animalelor, tehnologia de exploatare a diferitelor specii de animale, patologie şi igienă animală, mecanizare, construcţii, economie şi organizare etc. La această dez-
4
PREFAŢA
uoltare mare a vocabularului zootehnic a contribuit în bună măsură specializarea zootehnici, tendinţa de internaţionalizare a terminologiei zootehnice, apariţia de neologisme prin diverse traduceri ş.a.
   Specializarea zootehniei, care a permis adîncirea cercetării pe ramuri de producţie (avicultură, creşterea porcinelor etc.) sau chiar domenii de specialitate (inginerie tehnologică, proiectare tehnologică, genetica populaţiilor, nutriţia animală etc.), a condus la crearea de unităţi de producţie specializate (F.N.C., Semtest, I.S.C.LP., I.Av.S. etc.) şi unităţi de cercetare. Au apărut astfel noi terminologii, proprii preocupărilor specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în unităţi specializate.
   Caracterul multidisciplinar al problemelor din zootehnie, de la biologie la construcţii şi mecanizare, la economie şi marketing, îl obligă pe specialist să apeleze şi la alte discipline (ecologie, etologie, biologie generală, biochimie, patologie, agrotehnică, utilaje şi instalaţii etc.) decît cele de strictă specialitate. De exemplu, înţărcarea timpurie a purceilor nu poate fi rezolvată fără cunoştinţe temeinice de tehnologie a creşterii porcinelor, fiziologie, nutriţie etc., dar şi de igienă, biochimie, imunologie, etologie etc. In acelaşi timp, statistica biologică, cibernetica, automatica—discipline cu o terminologie foarte specializată — capătă din ce în ce un rol mai important în zootehnie.
   Tendinţa de internaţionalizare a terminologiei zootehnice este fără îndoială responsabilă în primul rînd de dezvoltarea, dar în egală măsură şi de unele confuzii în folosirea terminologiei zootehnice. In condiţiile participării la congresele anuale internaţionale de specialitate, precum şi a consultării publicaţiilor apărute în diferite ţări, se impune din ce în ce mai mult uniformizarea terminologiei de specialitate. Toate acestea au contribuit la o imensă îmbogăţire a terminologiei zootehnice, paralel însă şi cu menţinerea unor noţiuni depăşite, uneori inadecvate sau rău utilizate.
   Neologismele şi traducerile reprezintă unul din aspectele importante ale internaţionalizării terminologiei zootehnice, care concură la îmbogăţirea limbajului zootehnic, dar care în acelaşi timp contribuie într-o bună măsură la perturbarea unităţii terminologice.
   Sinonimele sînt considerate de multe ori paraziţi care creează confuzii în literatura zootehnică de specialitate, ele reprezentînd termeni arhaici, desueţi, abuzivi, de importanţă locală etc.
   Dimensiunea actuală a vocabularului zootehnic, cauză şi efect tn acelaşi timp, constituie impactul major în utilizarea terminologiei.
PREFAŢA
5
Originea acestei explozii terminologice în zootehnie (ca şi în alte domenii de altfel) rezidă în primul rînd în dezvoltarea ştiinţei în general, precum şi în dezvoltarea, diversificarea şi modernizarea producţiei şi cercetării ştiinţifice zootehnice. Se apreciază că numărul cercetătorilor ştiinţifici în creşterea animalelor, în cursul ultimului deceniu, depăşeşte pe al acelora care au făcut zootehnie în decursul istoriei. In consecinţă, se aşteaptă ca în cursul deceniilor viitoare să se producă o şi mai mare dezvoltare şi diversificare terminologică. Se vor folosi noi surse furajere neconvenţionale, vor fi luate în exploatare şi alte specii de animale decît cele clasice (reptile, moluşte, batracieni, insecte, microorganisme etc), care vor necesita tehnologii noi, metode noi şi inclusiv terminologii noi.
    In faţa acestei situaţii este necesar să se încerce o ordonare a terminologiei şi punerea la dispoziţia specialiştilor în creşterea animalelor a unui repertor actual, atît de complet pe cît este posibil, prin care să se explice seiisul sau sensurile fiecărui termen, determinînd astfel o mai bună utilizare în limitele semantice.
    Selecţionînd peste 11 000 de termeni din vastul vocabular de specialitate, colectivul de autori s-a străduit să pună la îndemîna cititorilor o înmănunchere a celor mai uzitaţi termeni tehnici din domeniul creşterii animalelor. Pe lingă termenii specifici zootehniei (rasele de animale, morfofiziologie, genetică şi ameliorare, nutriţia animalelor şi baza furajeră, tehnologiile de exploatare a taurinelor, ovinelor-caprinelor, porcinelor, păsărilor, iepurilor şi animalelor de blană, peştilor, albinelor şi viermilor de mătase), au fost inseraţi o serie de termeni în legătură cu vînatul şi vînâtoarea, animale de laborator, animale, păsări şi peşti de agrement, creşterea dinilor şi pisicilor etc.
    Dicţionarul cuprinde şi o serie de termeni utilizaţi direct sau cu tangenţe în zootehnie din domeniul biochimici, biologiei generale, zoologiei, agriculturii, patologiei şi microbiologici animale, precum şi din domeniile de mecanizare, construcţii, economie, organizare şi marketing.
    Caracterul explicativ al dicţionarului, precum şi sfera largă a noţiunilor explicate, fac ca această lucrare să constituie un instrument tehnic de mare actualitate şi utilitate pentru specialişti şi în acelaşi timp, ca orice dicţionar, un instrument de îmbogăţire a culturii generale.
    Lucrarea se adresează inginerilor zootehnişti, medicilor veterinari, inginerilor agronomi, biologilor şi altor specialişti care lucrează în
6
PREFAŢA
creşterea animalelor, studenţilor şi elevilor din facultăţile şi liceele de profil, precum şi tuturor acelora pe care ti interesează practica şi teoria creşterii animalelor domestice.
   La elaborarea acestei lucrări, pe lîngă activitatea colectivului de autori, trebuie să subliniem ajutorul dat de unii specialişti, cărora le sîntem în mod special recunoscători, cum stnt: N i c o 1 a e Da-Vid, Emilia Dinu, Vasile Jurubescu, Cornelia Sablici, Vasile Sârbulescu.
   De asemenea, colectivul de autori mulţumeşte călduros colectivului Editurii Ceres pentru condiţiile deosebite de realizare a prezentei lucrări, prima de acest gen din ţara noastră.
   Conştienţi de complexitatea problematicii puse de un dicţionar ca cel de faţă, autorii speră că vor găsi înţelegerea cititorilor şi vor fi recunoscători pentru eventualele observaţii şi sugestii, de care să se fină seama într-o viitoare ediţie.
                                                     Prof. dr. ing. ION DINU
                                                               INFORMAŢII PRIVIND UTILIZAREA DICŢIONARULUI
   Explicaţiile ce urmează sînt destinate să faciliteze consultarea dicţionarului de către cititori.
   —   Termenii sînt inseraţi în ordinea strict alfabetică.
   —     Atunci cînd termenul exprimă un concept care poate fi reprezentat prin două—trei noţiuni sau mai multe, termenul generic este „cap de rubricăw, urmat de ceilalţi, în ordinea importanţei.
   Unitatea de bază a Dicţionarului o reprezintă termenul; deoarece un termen consacrat poate defini mai multe concepte, acestea sînt numerotate şi definite în mod separat, în cadrul aceluiaşi termen (ex. : 1. Subrasă uşoară a calului belgian greu. .. ; 2. Rasă de găini uşoare din grupa europeană).
   —     Sinonimele principale sînt prezentate în Dicţionar în caractere itotice, cu excepţia arhaismelor, a celor desuete, abuzive sau demodate. După termenul principal urmează menţiunea : „sin...“.
   —     Termenii de bacteriologic, botanică, zoologie, privind familia, genul, specia etc. sînt urmaţi de denumirea taxonomică curentă, in caractere itotice (ex. : Păstrăv (Salmo)).
   —     Folosirea semnului (v), respectiv „vezi**, este prezentat în Dicţionar în două cazuri:
   a)    la începutul definiţiei, urmat de un termen la care cititorul este invitat să se raporteze, indicînd termenul sinonim principal definitoriu ;
   b)    la sfîrşitul definiţiei, indicînd un termen care există în dicţionar, nu este obligatoriu sinonimie şi care defineşte termenul sau poate completa documentaţia prin alte informaţii.
   —   Folosirea parantezelor la începutul definiţiei se face în trei cazuri distincte :
   a)    Pentru a închide explicaţia cu privire la etimologia cuvîntului. Ex. Omnivor {lat. omnis : tot, vorare : a mica).
   b)    pentru a separa unul sau mai multe cuvinte facultative, conceptul puţind fi exprimat cu sau fără aceste cuvinte.
   c)    pentru a indica unele cuvinte ce se găsesc de regulă în faţa unui termen compus. Ex. Pectorali (muşchi-).
   —   Semnificaţia abrevierilor folosite :
   (v.)         =    vezi
   sin.         = sinonim
   lat.         =    (din limba) latină
   5^*.         —      »♦            »♦ greacă
8
fr.    =      franceză 
ital.  =      italiană 
sp.    =   »  spaniolă 
ar.    =   yy arabă    
tc.    =   »  turcă    
rus.   =   yy rusă     
engl.  =   yy engleză  
ger.   =   yy germană  
oland. =   yy olandeză 
mong.  =   yy mongolă  
kg-    = » yy bulgară  
   Abataj (fr. abaltage). Acţiunea de sacrificare a animalelor.
   Abator (fr. abattoir). Construcţie sau grup de construcţii destinate tăierii animalelor, sub control sanitar-veterinar, în vederea obţinerii cărnii în carcase şi a subproduselor. în cadrul abatorului se disting: clădiri şi adăposturi pentru recepţionarea şi cazarea animalelor ; săli de tăiere a animalelor ; săli de colectare şi prelucrare a organelor şi subproduselor ; grup energetic pentru producerea frigului şi căldurii ; depozite frigorifice ; sală sanitară şi laboratoare de control; clădiri administrative.
   Abator pentru păsări. Abator specializat care are următoarele linii tehnologice î linia de recepţie, asomare, sacrificare, opărire, deplumare (înlăturarea penelor şi pufului), flambare (pîrlire); linia de eviscerare în care se efectuează smulgerea capetelor, tăierea gîtului, tăierea carcasei, scoaterea plămînilor şi a măruntaielor (detaşarea pipotei, ficatului, inimii etc.), tăierea picioarelor; linia de ambalare a pipotelor, ficaţilor, inimilor, picioarelor şi capetelor ; linia de prerăcire şi zvîntare a carcaselor; linia de ambalare a carcaselor ; linia de sortare a carcaselor ; linia de congelare ; linia dc refrigerare ; linia de livrare etc.
   Abator pentru porci. Abator specializat care are următoarele linii tehnologice : de asomare, sacrificare, linia de opărire şi depilare, linia de tăiere a carcasei şi scoatere a măruntaielor, tăierea
diferitelor părţi ale corpului, verificarea calităţii cărnii, linia de congelare şi refrigerare şi linia de livrare. în unele abatoare de porci se execută prelucrarea cărnii în vederea obţinerii unor produse î şuncă, salam, slănină afumată etc.
   Abdomen, 1. Regiune a corpului vertebratelor cuprinsă între torace şi pelvis, delimitată în zona dorsală de porţiunea lombară a coloanei vertebrale, ventral de muşchii abdominali inferiori, cranial de diafragmă şi se prelungeşte caudal cu cavitatea pelvină ; 2. Cavitatea acestei regiuni corporale.
   Abducent, sin. Nerv oculomolor extern. Nerv motor al muşchilor ochiului, avînd originea aparentă pe faţa ventrală a bulbului.
   Abductor (lat. abduco-ere : a îndepărta). Muşchi care prin acţiunea sa îndepărtează o formaţiune de planul sagital al trunchiului sau de planul axial al unei formaţiuni.
   Abducţic (lat. abduco-ere : a îndepărta). Mişcarea de îndepărtare a unui membru de planul medial (sagital) al trunchiului sau de planul axial al unei formaţiuni.
   Aberaţie cromozomală. Modificare de structură a cromozomilor cauzată de ruperea cromatidei şi realipirea diferită a segmentelor. în cazul în care segmentul rupt nu se mai realipeşte, distrugîndu-se, cromozomul rămîne fără segmentul respectiv rezultînd aberaţia cromozomală denumită deficienţă (v.) sau deleţie (v.).
10
ABR
Dacă segmentul rupt se ataşază la cromozomul homolog, atunci se realizează aberaţia cromozomală denumită duplicare (v.). Alipirea segmentului rupt la un cromozom nehomolog duce la aberaţia cromozomală denumită translocaţie (v.). în cazul în care segmentul rupt se realipeşte la cromatida din care s-a rupt, însă după ce a suferit o rotire de 180°, atunci se realizează aberaţia cromozomală denumită inuersie (v.).
   Aberaţie gustativă. Tendinţa unor animale de a consuma substanţe nealimentare, cel mai frecvent exprimînd o manifestare carenţială, nervoasă etc.
   Aberdeen-Angus. Rasă de taurine specializată pentru carne, formată în Scoţia la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, pe baza taurinelor locale din comitatele Aberdeen şi Angus, infuzate cu rasa Schorthorn şi cu vitele akerate, de culoare neagră (Hamli) din ţările scandinave. Se caracterizează prin talie mică (115 — 120 cm), greutate mare (500— 550 kg), format tipic dreptunghiular, forme cubice, făptură adîncă şi îndesată, conformaţie tipică de carne (cap mic, fără coame, git scurt şi gros, trunchi voluminos şi lung, larg şi foarte adînc, cilindric, membre foarte scurte, fine, cu aplomburi largi şi culoare neagră uniformă). Are constituţie fină-robustă, temperament vioi, precocitate remarcabilă, energie de creştere foarte mare, capacitate de valorificare a hranei ridicată, randament mare la tăiere (67%), carne de calitate superioară.
   Aberdeen Terrier, sin. Aberdeenshire, V. Terrier Aberdeen.
   Abetalipoproteinemie, sin. Acantoci-toza. Fenomen patologic descris de Bassen şi Kornzweig (1950) caracterizat prin apariţia de malformaţii la hematiile circulante, pe suprafaţa cărora se formează un fel de spini. Singer denumeşte această boală prin termenul de acan-tocitoză.
   Abhaziană. Varietate de albine din subrasa caucaziană de munte.
   Abiotic. 1. Care este lipsit de viaţă; 2. Referitor la absenţa organismelor vii.
   Ablaţie (lat. ablativ-onis: îndepărtare). Intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui organ, porţiuni de organ, de ţesut etc.
   Abomasuin (lat. abomasum: chiag, după omasum). Denumirea după nomenclatorul anatomic al chiagului la mamiferele rumegătoare.
   Abondace, sin. Ihablois. Rasă de taurine caracterizată prin dezvoltarea corporală mare (talia 130 cm şi greutatea 550 — 650 kg), făptură îndesată, cap mijlociu, trunchi gros şi alungit, membre fine, foarte rezistente la mersuri lungi, culoare bălţată alb cu roşu. Păşunează foarte bine în zone accidentate, manifestă capacitate mare de valorificare a nutreţurilor fibroase, precocitate bună, longevitate productivă medie. Este o rasă bună producătoare de lapte (3 500— 4 000 kg lapte cu 3,73% grăsime) şi furnizează o bună producţie de carne de calitate superioară.
   Abordare. Apropierea şi luarea contactului cu animalul, care este prevenit in prealabil prin strigarea „numelui44 sau a cuvîntului „primeşte44.
   Abramis ballerus. Peşte de apă dulce de 16 — 30 cm lungime, din familia Cyprinidae, specific bălţilor din bazinul hidrografic al Mării Nordului, Mării Baltice, Mării Negre şi Mării Caspice. Are corpul alungit, comprimat lateral şi acoperit cu solzi mici, caduci. Capul este mic, cu botul ascuţit şi cu gură terminală. Coloritul corpului, albăstrui pe spate, argintiu pe laturi şi alb-mat pe abdomen. Depune icrele pe vegetaţia sub-mersă, în martie-aprilie. Are valoare economică redusă.
   Abramis brama Danubi, sin. Plătică. Peşte dulcicol de 25—30 cm lungime, din familia Cyprinidae, din apele stătătoare sau lent curgătoare din bazinul hidrografic al Dunării. Are corpul înalt, comprimat lateral şi acoperit cu solzi relativ mari. Capul mic cu ochii relativ mici, gura protractilă şi aşezată subterminal. Coloritul corpului, măsliniu pe spate, ruginiu pe flancuri şi alb-gălbui pe ab-
ABB
11
domen. Pectoralele sînt de culoare albăstruie. Depune icrele în aprilie, pe plantele acvatice. Are valoare economică mare.
   Abramis microcephalus. Peşte de 7 cm lungime, din familia Cyprinidae, din ape uşor acide, miloase şi cu multe plante din America de Sud. Coloritul corpului gălbui sau roşcat, cu pete sau benzi transversale negre sau brune care se întind şi pe dorsală. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Abramis sapa, sin. Cosac cîrn. Peşte dulcicol de 20—25 cm lungime, din familia Cyprinidae, din apele lin curgătoare, din cursul inferior al rîurilor şi fluviilor din bazinul hidrografic al Mării Negre şi Mării Caspice. Are corpul înalt, comprimat lateral şi acoperit cu solzi mici caduci. Coloritul corpului cenuşiu albăstrui pe spate, iar pe laturi argintiu. Depune icrele pe plante în aprilie-mai. Are importanţă economică relativ redusă.
   Abruzzese, V. Ciobănesc italian.
   Abruzzi. Hasă de viermi de mătase, originară din Italia, cu gogoşile de culoare galbenă, centurate.
   Absorbant. Substanţă de natură solidă sau lichidă care are proprietatea de a se îmbiba sau de a fixa în masa sa diferiţi compuşi prezenţi în mediul cu care vine în contact.
   Absorbţie (lat. absorbes-ere: a înghiţi, a absorbi). 1. Act fiziologic prin care substanţele nutritive, simplificate în procesul de digestie, traversează activ sau pasiv peretele tubului digestiv şi trec în venele sau limfaticele aferente. în funcţie de natura nutrimentelor supuse absorbţiei se disting:    absorbţia glucidelor
(oze), a protidelor (aminoacizi), a grăsimilor (acizi graşi), segmentul digestiv cu valenţe maxime în absorbţie fiind intestinul subţire. Mecanismele de absorbţie (insuficient clarificate) se bazează pe procese de difuziune, osmoză, filtrare, traijscontainerizare, diferenţe de potenţial etc.; £. (încrucişare de —). încrucişare prin care rasa locală este „încorporată* cea imigrantă, în realitate
realizîndu-se un anumit grad de substituire.
   Aburire. Operaţie care constă în tratarea unor materiale sau produse (cartofi, nutreţ combinat, melasă etc.) în vederea îmbunătăţirii calităţilor, uşurarea prelucrării sau efectuarea unor procese fizico-chimice (terciuirea cartofilor, granularea nutreţului combinat, fluidizarea melasei etc.).
   Ac de mare. sin. Undrea de mare, V. Syngnathus.
   Acalazia. Stare patologică manifestată prin îngustarea esofagului terminal, desincronizarea interrelaţiilor neuro-mo-toare deglutiţie-motilitatea cardiei (car-diospasm), acumularea de alimente şi lichide în esofagul inferior.
   Acanthodoras spinosisslmus. Peşte din familia Doradidae, care trăieşte în apele din America de Sud. Coloritul corpului brun închis cu pete albe. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Acanthophthalmus semicinctus. Peşte de 10 cm lungime, din familia Cobitidae, din arhipelagul malaez. Coloritul corpului portocaliu, cu dungi transversale brun închise. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Acantocefal (gr. Akanto: spină, ke-falos: cap). Parazit hematelmint fără tub digestiv, cu rostru cefalic sau cu trompă protractilă cu cîrlige. Specii mai importante : Echynorhyncus polymorphus (parazitează intestinul la palmipede, avînd gazdă intermediară crevetele de apă dulce), Giganthorhynciis hirudina-ceus (parazitează intestinul la porc, avînd gazdă intermediară coleopterele) etc.
   Acantocefaloză. Boală provocată de paraziţi din ordinul Acantocefalilor. Mai frecventă la porc, se manifestă clinic prin debilitare, crize convulsive, diaree etc.
   Acarianul polenului (Carpoglyţus lacti). Parazit ce atacă rezervele dc polen ale stupinei.
   Acarina tyroglyphidae (Tyroglyhus fa-rinae), sin. Căpuşa de cereale. Acarian care invadează şi depreciază seminţele de ce-
12
ACE
reale, făinurile, tăriţele etc. Prin consumarea acestor nutreţuri se produc stări toxice la animale.
   Acaricid. Proprietatea pe care o au unele substanţe chimice de a omorî aca-rienii.
   Acarieni (gr. akari: molie, vierme). Clasă de arahnide milimetrice, înaripate, cu patru perechi de membre. Cele care parazitează pe corpul animalelor sint, fie transmiţătorii unor boli produse de protozoare, viruşi şi bacterii (căpuşi din genurile Ixodes, Dermacenlor, Boophilus, Rhipicephalus, Argas, Dermanysus etc.), fie agenţi ai unor boli parazitare specifice (scabie produsă de paraziţi din genul Acarus, Psoroptes, Chorioptes, Cnemido-coptes etc.).
   Acarinate. Animale lipsite de carenă sternală.
   Acarioza albinelor. Boală provocată de acarianul Acarapis woodi, localizat în traheele albinelor. Femelele după împerechere părăsesc traheele şi se agaţă de firişoarele de păr ale albinelor. Contaminarea se face prin contact direct de la o albină la alta, boala putînd fi transmisă de trintori, mătei. Boala se manifestă în a doua jumătate a iernii, familiile intens infestate putînd pieri.
   Acarioza argasică a păsărilor. Termen comun pentru invadarea de către căpuşi (Argas persicus, A. reflexus) a păsărilor, cărora le sug sîngele, anemiindu-le şi debilitîndu-le. în timpul zilei, căpuşile se ascund în crăpăturile pereţilor din adăposturi iar noaptea se fixează pe păsări.
   Acarieze. Boli provocate de arahnide, din ordinul Acarina.
   Aecelerină, sin. Factorul V, proaccele-rina, trombogen. Factor care favorizează transformarea protrombinei în trombină, în prezenţa extractelor tisulare şi a CaCl2, conform teoriei clasice a coagulării sîn-gelui.
   Accesoriu, sin. Nerv spinal, n. accesoriu vagului, perechea a Xl-a de nervi capitali. Nerv cranian cu dublă origine aparentă (pe laturile bulbului rachidian
— rădăcini bulbare şi pe părţile laterale ale porţiunii rostrale a măduvei cervicale — rădăcini spinale).
   Acefalie (a, privativ, gr. Kephale / cap). Lipsa congenitală sau ne dezvoltarea regiunii cefalice.
   Acefalopodie. Lipsa congenitală a capului şi picioarelor.
   Acentric. Cromozom anormal care nu prezintă centromer.
   Acerina cernua, sin. Ghiborţ, Biber f. Peşte de apă dulce sau salmastră, ben-tonic, de 15 — 18 cm lungime, din ordinul Perciformes, familia Percidae. Trăieşte în apele stătătoare sau lin curgătoare, din Europa Centrală şi Nordică precum şi din Siberia. Are corpul îndesat, comprimat lateral şi acoperit cu solzi mici şi aspri. Coloritul corpului măsliniu cu pete şi puncte negre pe spate, abdomenul gălbui. Depune icrele în martie-mai pe plante. Are valoare economică.
   Acerina schraester, sin. Răspăr. Peşte de apă dulce de cîrd, de 14—18 cm lungime, din ordinul Perciformes din bazinul hidrografic al Dunării. Arc corpul alungit şi comprimat lateral. Capul prevăzut cu ţepi, are botul alungit cu gura mică, protractilă şi cu dinţi mărunţi. Coloritul corpului galben cu trei dungi longitudinale pe spate şi alb pe abdomen. Depune icrele sub formă de panglică lata pe fundurile tari. Are valoare economică redusă.
   Acetoarsenit de cupru, sin. Verde de Paris sau Verde de Schweinfurt. Pulbere cristalină de culoare verde, fără miros, insolubilă în apă, solubilă în acizi minerali şi apă amoniacală. Utilizat ca insecticid de ingestie şi de contact. Foarte toxic pentru rozătoare (DL5() = 22 mg/kg şobolan) si pentru om (180 — 200 mg/ 70 kg).
   Acetonemie. 1. Conţinutul sangvin de acetonă sau corpi cetonici ; 2. Stare patologică dependentă de creşterea peste pragul normal al acestora.
   Acetonurie. Prezenţa corpilor cetonici în urină.
                                                                     Acetoza sin. Cetoză. Tulburare determinată prin exces de corpi cetonici în.
ACH
13
organism, caracterizată prin semne digestive, nervoase, prezenţa sau excesul corpilor cetonici în sînge, urină, lapte, aer expirat etc., ca urmare a unei perturbări a metabolismului glucido-lipidic. Frecventă la sfîrşitul perioadei de sta-bulaţie la vacile în lactaţie sau în gesta-ţia gemelară la oi.
   Achondroplasie. Stare anormală cu determinare genică care afectează în general scheletul. Se cunosc trei tipuri de achondroplasie :
   —     A.l. — forma cea mai gravă de achondroplasie observată la rasele Jcr-sev, Hercford, Friză engleză. Organismul afectat prezintă coloana vertebrală scurtă, membre scurte, fruntea rotundă şi umflată, capul de „bull-dog“, palatul despicat. Moartea survine în lunile 6 — 8 de gestaţie, fetusul fiind avortat imediat după moarte. Pentru a se realiza efectul letal este necesară situaţia de homozigo-ţie pe gena respectivă.
   —     A.2. — formă observată la rasele Jersey, Ayrshire. Este o formă intermediară care se transmite recesiv. Viţeii sînt născuţi vii, însă mor în citeva zile după naştere datorită dificultăţilor de respiraţie.
   —     A.3. — formă constatată la rasa Jersey, fiind cea mai uşoară. Capul este deformat, iar membrele sînt scurte. Se transmite tot recesiv şi are pcnctranţă incompletă.
   Acid acetic. Acid organic ce se formează pe tot parcursul însilozării nutreţurilor ; în proporţie mai mare de 0,5% este dăunător.
   Acid arahidonie. Acid gras esenţial, indispensabil pentru organismul animal, fiind încadrat (alături de alţi acizi graşi esenţiali ca acidul linoleic şi linolenic) în grupul aşa-numiteîor „vitamine F“. Este un constituent al lipidelor din ficat, creier, ţesutul glandular şi al celor de rezervă, precum şi al unor fosfolipide ca lecitinele şi cefalinele.
   Acid ascorbic, sin. Vitamina C, vitamina antiscorbuticâ. Substanţă din grupa vitaminelor hidrosolubile, avînd o reacţie
acidă. Surse importante de acid ascorbic sînt: fructele (in special citricele), ardeii, frunzele verzi, tomatele, laptele. în organismul animal, in concentraţii mai mari, se găseşte în : capsulele suprarenale, hipofiză, corpii luteici. Omul şi cobaiul necesită aport exogen de acid ascorbic pe care nu îl pot sintetiza ; celelalte mamifere nu sînt exclusiv dependente de aport prin hrană de acid ascorbic.
   Acid aspartic. Aminoacid neesenţial.
   Acid boric. Pulbere microcristalină, albă, inodoră, fără gust specific, uşor solubilă în apă. Are acţiune dezinfec-tantă redusă.
   Acid butiric. Acid gras inferior, saturat, cu 4 atomi de carbon, de consistenţă lichidă. Se găseşte în proporţie de 4 —5% in grăsimea din unt, precum şi în lapte sub formă de ester cu unii alcooli. Rezultă şi din fermentaţia butirică micro-biană a glucozei, alături de produşi secundari de reacţie, alcoolul etilic, acidul laclic şi acidul acetic. Se poate forma în nutreţul murat atunci cînd murarea s-a făcut in condiţii necorespunzătoare. Chiar în cantităţi foarte mici, poate compromite nutreţul, deoarece provoacă intoxicaţii la animale.
   Acid cianiiidric. Lichid incolor, cu miros de migdale amare, la temperatura de 26°C trece in stare de gaz, care este mai uşor decît aerul, solubil in apă şi în solvenţi organici. Are acţiune biologică de contact şi respiraţie, fiind utilizat ca insecticid, fungicid şi raticid, în spaţii perfect închise. Are toxicitate extrem de mare pentru om şi mamiferele domestice, de aceea după utilizare trebuie să se facă o ventilaţie foarte activă.
   Acid clorbidrle. Acid anorganic, component normal al sucului gastric.
   Acid dcoxiribonucleic, sin. ADN. Biomacromoleculă informaţională constituită dintr-un număr imens de nucîeo-tide, atingînd mase moleculare de peste 10®. Nucleotidcle constituente al ADN sînt dispuse într-o secvenţă strict determinată, responsabilă de proprietăţile biologice ale ADN. Acidul deoxiribonu-
14
ACI
cleic este alcătuit din două lanţuri poli-nucleotidice, antiparalele, răsucite unul faţă de altul sub formă de dublă spirală. ADN-ul este purtătorul material al informaţiei genetice, avînd rolul determinant în păstrarea, transmiterea şi exprimarea caracterelor ereditare, respectiv în bio-sinteza proteinelor (enzimelor). Este localizat în nucleul celular (cromozomi).
   Acid folie. Factor alimentar cu acţiune vitaminică, indispensabil pentru om, animale superioare şi unele microorganisme. Frunzele verzi, legumele proaspete, ţesutul hepatic şi renal constituie surse relativ bogate în acid folie. Necesarul animalelor în acid folie variază în limite largi şi este dependent de compoziţia hranei, de sinteza sa de către flora micro-biană din rumen şi intestinul gros, precum şi dc condiţiile de mediu. Carenţa în acid folie determină tulburări în procesul de hematopoeză, anemii, alterări la nivelul măduvei osoase ; la puii de găină, carenţa se manifestă prin încetinirea creşterii, dereglări în formarea şi pigmentarea penelor, anemie macrocitară hipocromă şi chiar leucemie. Acidul folie şi derivaţii săi îndeplinesc în organism rol de coenzime, participînd la biosinteza diferitelor substanţe.
   Acid glutamic. Aminoacid monoamino-dicarboxilic, constituent al protidelor animale şi vegetale, al glutationului, insulinei şi derivaţilor acizilor foliei. Are rol în metabolismul sistemului nervos, precum şi în blocarea NH3 (produs toxic), format în diferite ţesuturi. Este un aminoacid neesenţial pentru alimentaţia animalelor domestice. Se găseşte ca atare în melasă şi sub formă de combinaţii cu alţi aminoacizi, în diferite proteine.
   Acid hialuronic. Mucopoliglucid cu caracter macromolecular. Se găseşte în ţesutul conjunctiv, lichidul sinovial, corpul vitros, ovul etc. Are rol important în cimentarea ţesutului conjunctiv, în împiedicarea pătrunderii în organism a toxinelor şi a germenilor patogeni, în protejarea ovulului fecundat etc. Enzima hialuronidaza acţionează asupra acidului
hialuronic pe care îl depolimerizează, scindîndu-1 în fragmente oligoglucidice ; capul spermatozoidului conţine hialuro-nidază care scindează învelişul de acid hialuronic existent în jurul ovulului, facilitînd astfel pătrunderea spermatozoidului şi fecundarea ovulului. Pătrunderea unor bacterii în organism este înlesnită de prezenţa hialuronidazei pe care o conţin şi care, depolimerizînd acidul hialuronic din ţesutul conjunctiv, acesta nu mai poate constitui o barieră de apărare.
   Acid lactic. Produs de degradare pe cale anaerobă a glucozei din organismul animal (glicoliză anaerobă) ; în ţesutul muscular, glicoliză anaerobă se produce conform următoarelor reacţii generale care reprezintă procesul de fermentaţie lactică din muşchi :
                                    C6H1205 (glucoză) - 2 CH3 —CHOH — — COOH (acid lactic) -f- 56 kcal,
în efortul muscular intens, acidul lactic se acumulează producind fenomenul de oboseală musculară ; pe cale sanguină, acidul lactic este transportat din muşchi la ficat unde poate participa în proporţie apreciabilă (85%) la resinteza glucozei, respectiv a glicogenului (gluconeoge-neză). Acidul lactic este produs şi în procesele de fermentaţie lactică determinată de bacterii lactice (Bacillus lactis acidi, Bacillus delbruckii etc.). Formarea, sub acţiunea bacteriilor, a acidului lactic în laptele care se „acreşte" determină precipitarea cazeinei din lapte. Se formează şi în procesele de însilozare a plantelor, din glucidele fermentescibile. în cantităţi moderate, stimulează digestia.
   Acid linoleic. Acid gras superior nesaturat, conţinînd două duble legături şi 18 atomi de carbon ; insolubil în mediu apos, solubil în solvenţi organici. Se găseşte în grăsimile vegetale, ca constituent al trigliceridelor; este un acid gras esenţial, pe care organismul animal nu îl poate sintetiza şi, în consecinţă, trebuie procurat pe cale alimentară. împreună cu acidul linolenic şi arahidonic face
ACI
15
parte din grupul „vitaminelor F“, indispensabile bunei funcţionări a organismului.
   Acid linolenic. Acid gras superior nesaturat, conţinînd trei duble legături şi 18 atomi de carbon ; insolubil în mediu apos, solubil în solvenţi organici. Intră în constituţia gliceridelor vegetale ; este indispensabil organismului animal, îndeplinind, împreună cu alţi acizi graşi nesaturaţi (linoleic, arahidonic), rol de vitamină („vitamine F“). Organismul îşi procură cantităţile necesare de acid linoleic pe cale exogenă.
   Acid nicolinic, sin. Niacină. Vitamină ce se găseşte in alimente de origină animală şi în unele nutreţuri, alături de ami-da nicotinică (nicotinamida sau niacina-mida) care constituie vitamina PP. Are importante activităţi biologice ; participă la structura unor coenzime cu rol fundamental în oxidoreducerile celulare.
   Aeid nucleic. Substanţă cu caracter macromolecular alcătuită din subunităţi denumite nucleotide, care pot fi deoxiri-bonucleotide — în cazul acidului deoxi-ribonucleic ADN (v.) sau ribonucleotide — în cazul acidului ribonucleotidic — ARN (v.). Un nucleotid este alcătuit din trei componente, şi anume : o bază azotată (purinică sau pirimidinică), o pentoză (D-riboza în ARN sau 2/-deoxi-D-riboza în ADN) şi un radical al acidului fosforic.
   Acid oftalmic. Tripeptidă izolată din cristalinul ochiului de viţel. Acidul oftalmic şi analogul său acidul noroftalmic sint derivaţi ai glutationului.
   Acid oleic. Acid gras superior nesaturat, conţinînd o dublă legătură şi 18 atomi de carbon. Este larg răspîndit în lipidele animale (de constituţie şi de rezervă) sub formă de trigliceride mixte, ca şi în uleiurile vegetale. Se oxidează uşor la aer şi în prezenţa luminii, deter-minînd astfel rîncezirea grăsimilor.
   Acid oxalic. Acid organic ce se găseşte în cantităţi mici în diferite furaje şi care de regulă se încadrează în „substanţe extractive neazotate* *. Se găseşte în cantităţi mai mari în frunzele de sfeclă,
ajungînd pînă la 1% din substanţa uscată. în cantităţi mici favorizează secreţia glandelor digestive, iar în cantităţi mai mari formează compuşi insolubili cu calciu, provocînd astfel eliminarea acestuia din organism.
   Acid palmitie. Acid gras saturat, conţinînd 18 atomi de carbon. Este unul din cei mai răspîndiţi acizi graşi în lipidele animale, sub formă de trigliceride ; grăsimea de porc şi respectiv seul conţin între 20—25% acid palmitie.
   Acid pangamic. Vitamina B19 cu rol in procesele de metilare şi transmetilare din celulă. Funcţionează ca donator de grupări metil în biosinteza colinei, metio-ninei, adrenalinei, hormonilor steroizi etc. Activează respiraţia celulară.
   Acid pantotenic. Vitamină din complexul B, universal răspîndită în materia vie, îndeplinind un rol major în metabolismul celular. Se găseşte în ficat, rinichi, suprarenale, lăptişor de matcă, în plante verzi etc. ; animalele pot utiliza acidul pantotenic sintetizat de flora bacteriană din rumen şi intestinul gros. Intră în structura moleculei de coenzima A (CoA—SH), care participă la numeroase reacţii de activare a metaboliţilor intermediari utilizaţi în diferite procese de biosinteză şi degradare. Carenţa în acid pantotenic se manifestă prin: dermatite (mai ales la puii de găină), apetit scăzut, anemie, diaree, secreţii nazale abundente (la suine), încetinirea creşterii, hemoragii subcutanate, necroza cortexului suprarenalelor etc.
   Acid para-aminobenzoic, sin. PABA. Factor de creştere pentru microorganisme, cu rol de vitamină. Sulfamidele, care prezintă analogie de structură cu PABA, acţionează ca antivitamine, inhibînd acţiunea PABA ; pe această cale, sulfamidele îşi exercită efectul lor bacterio-static sau bactericid. Are rol în oxidări, în troficitatea pielii şi fanerelor şi acţionează antialergic, antireumatismal etc.
   Acid piruvic. Metabolit rezultat din degradarea glucozei (glicoliză). Acidul piruvic astfel format se poate metaboliza
16
ACI
în continuare pe mai multe căi : a) transformarea în acid lactic ; li) decarboxila-rea oxidativă ; c) transformarea în ami-noacidul alanină prin reacţia enzimatică de transaminare ; d) transformarea, prin carboxilare şi reducere, în acid oxalilace-tic. Carboxilarea acidului piruvic prezintă o deosebită importanţă pentru organismele animale, demonstrîndu-se astfel posibilitatea asimilării C02 şi de către aceste organisme.
   Acid ribonucleic, sin. ARN. Acid nucleic alcătuit dintr-un singur lanţ polinucleotidic. Nucleotidele care intră în structura ARN sînt alcătuite din: pentoză (D-riboză), una din următoarele baze azotate — adenină şi guanină (ca baze purinice), citozină şi uracil (ca baze pirimidinice) şi radical al acidului fosfo-ric. l egătura între nucleotide (secvenţă) se realizează la nivelul ribozei fiecărui nucieotid prin intermediul radicalului acidului fosforic. Acidul ribonucleic se prezintă la nivelul celulei sub trei tipuri diferenţiate prin structura lor, prin locul pe care-1 ocupă în celulă şi mai ales prin funcţiile lor: Acid ribonucleic ribozo-mal (v.); Acid ribonucleic solubil sau de transfer (v.) şi Acid ribonucleic mesager (v.).
   Acid ribonucleic mesager sau informaţional (mARN). Tip de acid ribonucleic monocatenar, care reprezintă aproximativ 2—3% din cantitatea de ARN celular. Are rol în transmiterea mesajului informaţional de la ADN la ribozomi, sediul de biosinteză a proteinelor.
   Acid ribonucleic ribozomal (rARN). Tip de acid ribonucleic monocatenar, care reprezintă 75 — 85% din întreaga cantitate de ARN celular. Se găseşte situat în particulele ribozomale ale citoplasmei, reprezcntînd 50—65% din masa acestora.
   Acid ribonucleic solubil (sARN) sau de transfer (tARN). Tip de acid ribonucleic monocatenar, care reprezintă circa 10% din ARN-ul celular. Participă la legarea specifică a aminoacizilor din citoplasmă, pe care-i transportă la nivelul ribozomilor unde sînt asamblaţi în moleculele de proteine ce se biosintetizează.
  Acid stearic. Acid gras superior saturat cu 18 atomi de carbon. Are răspin-dire largă în grăsimile animale şi vegetale, fiind un constituent al gliceridelor. în stare pură este solid ; solubil în solvenţi organici şi foarte puţin solubil în apă.
  Acid tanic. Acid organic ce se găseşte în cantităţi mici în nutreţul arboricol şi care are acţiune astringentă, putînd provoca constipaţii la animalele ce consumă astfel de nutreţuri.
  Acid uric. Produs de catabolizare rezultat din oxidarea enzimatică a bazelor purinice care intră în constituţia acizilor nucleici. Se formează în ficat, funcţia respectivă numindu-se urico-poeză. Produsul final de catabolizare a bazelor purinice la om, maimuţe antropoide, păsări este acidul uric. Valori normale ale acidului uric sanguin (in mg % ml ser): bovine 1,2—3,5 ; suine 0,7—4,3 ; cabaline 0—1,8; iepure 1,0—4,3. Dereglarea metabolismului acidului uric determină creşterea concentraţiei acestuia în sînge (uricemie), pro-vocînd apariţia şi instalarea gutei.
  Aciditate. Cantitatea de acid existentă într-un lichid, soluţie sau extract biologic, determinată prin titrare cu o bază pînă la neutralizarea completă a acidului ; aciditatea, respectiv concentraţia totală a acidului, se poate exprima şi prin valoarea pH-ului determinat.
  Acidofil. Substanţe, ţesuturi sau organisme care au afinitate sau preferinţe pentru un mediu acid.
  Acidoză. Stare patologică cu consecinţe grave pentru organismul animal, determinată de acumularea în sînge a unor compuşi toxici cu caracter acid denumiţi corpi cetonici: acidul (3-hidroxibutiric (CH.-CHOH-CH2-COOH), acidul ace-tilacetic (CH8-CO-GH2-COOH), a-cetona (CH3—CO—GHS). Corpii cetonici, responsabili de starea de acidoză, apar şi în condiţii fiziologice normale, însă, în acest caz, concentraţia lor este mică, iar viteza de degradare la C02 şi H20 foarte rapidă. Apariţia acidozei, respectiv a corpilor cetonici este consecinţa unui metabolism lipidic viciat,
ACI
17
asociat cu diabetul (hiposccreţia insulinei^ şi stările de inaniţie. în acidoză, degradarea corpilor cetonici la C02 şi H20 este stinjenită, producindu-se acumularea lor in singe (cetonemie), scăderea pl-I-uîui sanguin, creşterea concentraţiei lor in urină (cetonurie).
   Aeidoza ruminală, sin. Supraîncărcarea rumenului. Stare determinată de modificări fermentative la nivelul rumenului. caracterizată prin exces de acid tactic, eliberare de liistamină, modificarea florei şi faunii rmninale şi semne generale relativ grave, ca o consecinţă a ruminotomiei.
   Aein glandular (lat. acinus : boabe de strugure). Grupare de celule glandulare care constituie unitatea de bază a sistemului secretor propriu-zis al ugerului. Acinul (alveola) este format dintr-o membrană bazală şi dintr-un strat de celule secretoare, diferenţiate ca formă. Acinii sînt grupaţi mai mulţi la un loc formînd lobului glandular, iar mai mulţi lobuli reuniţi alcătuiesc lobul glandular şi mai mulţi lobi glandulari constituie unitatea secretoare. Fiecare acin glandular are un canal excretor (canalul lui Boli) care se varsă în canalele cxcrc-toare intralobulare ale aceluiaşi lob glandular, alcătuind canalele interlobulare; mai multe canale interlobulare unite între ele formează canalele galacloţore inicrlobare care se varsă în sistemul galaclofor mamar, situat la baza mamelonului şi se continuă cu sinusul galac-tofor mamelonar şi cu canalul mamelonului.
   Acipenser guldenstaedi, sin. Nisetru. Peşte marin, bentonic, migrator pota-motoc şi anadrom, de 1—2 m lungime, din familia Acipenseridae. Trăieşte în Marea Neagră, Marea Caspică, precum şi în fluviile care se varsă în cele două mări. Are corpul alungit, capul uşor concav şi prevăzut cu plăci sgrunţuroase şi un rostrum scurt şi obtuz. Coloritul corpului negru cenuşiu pe spate cu o nuanţă verzuie, iar abdomenul alb. Depune icrele pe fundul albiei fluviilor, iar puietul migrează în mare. Are vaj^ţe
2 — Dicţionar enciclopediq^^fcbbtehnie —
economică foarte mare. S-au selecţionat pe cale naturală următoarele rase geografice : Acipenser guldenstaedi colcliicus in Marca Neagră şi Acipenser guldenstaedi Persicus în Marea Caspică.
   Acipenser nudiventris, sin Viza. Peşte dulcicol bentonic, de 1,5 m lungime, din familia Acipenseridae. Trăieşte în fluviile ce se varsă in Marea Neagră şi in Marca Caspică. Are corpul alungit, cu spinarea înaltă şi cu scuturi osoase cu .un ţep puternic. Capul cu profilul drept, fără asperităţi, are rostrul conic, scurt, prevăzut ventral cu patru mustăţi simple. Coloritul corpului brun cenuşiu pe spate şi alb pe abdomen. Depune icrele pe fundul fluviilor, pe nisip sau pietriş în aprilie-mai. Are valoare economică mare.
   Acipenser rutlienus, sin. Cegă. Peşte dulcicol, lung de 60—70 cm, cu botul alungit şi cu un şir de plăci osoase pe laturi, din familia Acipenseridae. Are valoare economică mare, conferită de carnea şi icrele negre.
   Acipenser stellatus, sin. Păstruga. Peşte marin, anadrom, potamotoc, de 1—2 m lungime, din familia Acipenseridae. Trăieşte în Marea Neagră, Marea Caspică, Marea Mediterană şi în fluviile pendinte de aceste mări. Are corpul alungit, prevăzut pe spate cu scuturi osoase a căror ţepi în lungime nu depăşesc marginea scutului. Capul este prevăzut cu un rostrum în formă de spalulă. Gura mică, inferioară, are buza de jos întreruptă şi patru mustăţi simple. Coloritul corpului cenuşiu pe spate, scuturile albe, iar abdomenul alb-gălbui. Pentru reproducere urcă în fluvii şi depune icrele pe funduri tari în luna mai. Puietul migrează în mări. Arc valoare economică foarte mare, conferită de carnea şi icrele negre.
   Acipenser sturio, sin. Şip. Peşte marin bentonic, anadrom potamotoc, de 2 — 3,5 lungime, din familia Acipenseridae. Se găseşte în Oceanul Atlantic (litoralul european), Marea Baltică, Marea Nordului, Marea Mediterană şi în Marea Neagră. Are corpul alungit, capul uşor concav, prezentînd un rostrum aproxi-
cd. 388
18
ACI
mativ triunghiular şi patru mustăţi simple. Coloritul corpului cenuşiu-gălbui pe spate şi cu pete verzui, iar abdomenul alb gălbui. Depune icrele pe fundul albiei fluviilor. Are valoare economică foarte mare.
   Acipenseridae, sin. Sturioni. Familie din ordinul Acipenseriformes. Cuprinde peşti, avînd corpul acoperit cu cinci şiruri longitudinale de scuturi osoase: un şir impar dorsal, cîte un şir lateral şi lateroventral pe fiecare latură. între scuturile mari o serie de mici scuteluri dispuse neregulat. Capul este complet acoperit cu plăci osoase. Botul poate fi alungit, conic sau turtit, totdeauna terminat într-un rostru. Gura ventrală, anterior cu patru mustăţi într-un rînd transversal; adulţii lipsiţi de dinţi. Branhiile cu cîte un opercul. Peşti marini şi de apă dulce, comuni în Marea Neagră, Marea de Azov, Marea Caspică şi apele ce se varsă în ele.
   Acipenseriformes. Ordin din subclasa Actinopterygii, care cuprinde peşti mari sau foarte mari, cu corpul alungit, anterior gros, posterior uşor comprimat lateral. Scheletul în cea mai mare parte car-tilaginos (de aceea sînt numiţi şi ganoizi cartilaginoşi). Caudala este heterocercă, iar pectoralele joase. Solzii ganoizi reduşi ca număr, evidenţi numai în regiunea caudală ; corpul în rest nud sau cu cinci rînduri longitudinale de plăci osoase. Ordinul cuprinde o familie fosilă, Chon-drosteidae şi două familii actuale : Aci-penseridae, cu reprezentanţi şi în apele noastre şi Polyondontidaef cu două genuri, primar dulcicole:     Polyodon în
America de Nord şi Psephurus în Iantzi.
   Acizi biliari. Substanţe policiclice solubile în mediu apos, derivate de la acidul colanic; sînt secretate de ţesutul hepatic şi deversate de către bilă în intestin. Acizii biliari se pot prezenta fie ca acizi biliari simpli (acizii colic, deoxicolic, litocolic, hiodeoxicolic etc.), fie ca acizi biliari conjugaţi cu glicocolul şi taurina. Majoritatea acizilor biliari elaboraţi se găsesc sub formă conjugată, şi anume ca săruri alcaline de Na sau K.
Au rol în facilitarea digestiei lipidelor,, acţionînd ca agenţi de emulsionare (detergenţi) ai acestora.
   Acizi graşi. Acizi monocarboxilici constituenţi ai tuturor lipidelor. în funcţie de structura lor, acizii graşi pot fi : aciclici, saturaţi, nesaturaţi, hi-droxilaţi ; catenele (lanţurile) acizilor graşi din constituţia grăsimilor animale variază între 4 şi 30 atomi de carbon,, majoritatea acizilor graşi avînd un număr par de atomi de carbon. Acizii graşi mai frecvent răspîndiţi în lipidele animale sînt : butiric, palmitic, stearic, lig-noceric ca acizi graşi saturaţi; oleic, li-noleic, linolenic ca acizi graşi nesaturaţn Acizii graşi inferiori sînt lichizi, iar cei superiori (începînd de la 12 C) solizi şi insolubili în apă ; temperatura de topire creşte odată cu masa moleculară a acizilor graşi. Cu diferiţi alcooli, acizii graşi formează esteri iar cu metalele (Na, K> săruri denumite săpunuri. Acizii graşi nesaturaţi prezintă o reactivitate chimică mai mare, iar prin oxidarea lor se obţin diferiţi produşi de degradare care determină rîncezirea grăsimilor.
   Acizi graşi esenţiali. Acizii graşi nesaturaţi (linoleic, linolenic, arahidonic) indispensabili pentru funcţionarea normală a organismului animal; asigură creşterea şi dezvoltarea organismului, determină ovulaţia normală, previn dermatitele. Carenţa în acizi graşi esenţiali se manifestă prin : lipsa de vitalitate a animalelor nou-născute, încetarea creşterii, diminuarea capacităţii de reproducţie, fragilitatea capilarelor.
   Acizi nucleici virali. Componente ale virusurilor (ADN sau ARN) care conţin codificat programul informaţiei genetice a virusurilor şi care se comportă ca nişte „cromozomi virali “ purtători ai proprietăţilor infectante. Prin aparatul genetic propriu, virusurile — odată pătrunse în celula gazdă — monopolizează sau deturnează cursul normal al proceselor de biosinteză ale celulei invadate pe care o obligă să sintetizeze cu precădere componentele moleculare ale particulei virale invadante. Acizii nucleici vi-
ACL
19
xali se ataşează la ribozomii celulei gazdă, manifestînd prioritate în competiţia cu acidul ribonucleic mesager propriu acestei celule şi acţionează astfel ca un cromozom de control.
   Aclimatizare. Proces de adaptare a organismelor la condiţiile noi de climă. Adaptare fenotipică de lungă durată, care se manifestă printr-o creştere a toleranţei faţă de o expunere continuă şi repetată la un stressor climatic complex. Implică : a) participarea omului ; b) restructurarea, in cadrul domeniului de reacţie a funcţiilor fiziologice, a dezvoltării şi comportamentului ; c) supravieţuirea ; d) menţinerea aptitudinii de reproducţie. Este, în mod normal, preludiul unei adaptări genetice, al unei modificări evolutive. Reacţia de aclimatizare se caracterizează printr-o fază de indiferenţă, o fază de reacţie fiziologică sau de adaptare pe termen scurt şi o adaptare pe termen lung (v. stress). în funcţie de climă se disting aclimatizări la altitudine, la tropice, în zone reci etc.
   Acliminare. Adaptare ontogenetică de lungă durată ca răspuns la modificarea unui singur factor de mediu în condiţii de laborator (camere climatice).
   Aeonitina (lat. Aconitinum). Alcaloid toxic ce se găseşte în plantele din genul Aconitum (omag).
   Acoperiş. Element de închidere a unei construcţii, care se găseşte la partea ei superioară în scopul protejării împotriva intemperiilor. Acoperişul unui adăpost este alcătuit în general din învelitoare care constituie hidroizolaţia clădirii, ter-moizolaţia, suportul rezistent al straturilor hidro şi termoizolante şi bariera de vapori.
   Acranie. 1. Monstruozitate caracterizată prin lipsa craniului ; 2. Absenţa craniului datorită unei tulburări embrio-genetice.
   Acrobursltă (gr. akrobystia: prepuţ). Inflamaţia furoului provocată de factori iritanţi sau infecţioşi.
   Acrocefal. I. Cu capul ascuţit; 2. Deformare congenitală (rareori cîştigată)
caracterizată prin modificarea de formă a craniului.
   Acrocentric. Cromozom cu poziţia terminală a centromerului. Denumirea a fost dată de White în 1945.
   Acromegalie (gr. akron: vîrf, extremitate ; megalon: mare). Boală endocrină caracterizată prin dezvoltarea exagerată a capului şi membrelor, datorită unei hipersecreţii a hormonului hipofizar de creştere în perioada vîrstei adulte.
   Acromion (gr. akron: vîrf, extremitate ; omos : umăr), sin. Apofiză hama-tă ; sin. Proces hamat. Apofiză situată la extremitatea distală a spinei scapu-lare. La taurine apare ca o terminare bruscă a spinei, în timp ce la carnivore şi cu deosebire la iepure este excesiv de dezvoltată.
   Acropodiu (gr. akron : vîrf ; podos: picior). 1. Regiunea falangină ; 2. Regiunea digitală ; 3. Regiunea corespunzătoare chişiţei, coroanei şi ongloanelor (copitei), de la bulet spre extremitatea membrului.
   Acrosom (gr. akron : vîrf ; soma : cor-puscul). Forma ţ.i une corpusculară derivată din aparatul Golgi, care acoperă jumătatea anterioară a capului spermatozoidului, stabilind profilul acestuia. în structura lui intră proteine conjugate cu polizaharide complexe şi enzime care concură la asigurarea procesului fecundaţiei.
   Acroterioză, sin. Amputare. Stare anormală cu determinare genică. Se manifestă prin lipsa segmentelor de la genunchi şi jarete în jos, bonturilc membrelor fiind acoperite cu piele. De regulă, acro-terioza este asociată cu scurtarea mandibulei, despicarea palatului, hidrocefa-lie. Se pare că starea anormală se dato-reşte acţiunii unui complex de gene rece-sive.
   A.C.T.H. (engl. adreno-cortico-trophic-hormone). Hormonul adrcnocorticotrop A.C.T.H. este elaborat la nivelul hipo-fizei anterioare şi controlează creşterea şi funcţionarea glandei corticosuprare-nale. Administrarea de A.C.T.H. la un animal normal determină: hipertrofia corticosuprarenalei, scăderea rapidă a
20
ACU
concentraţiei ţesutului glandular în colesterol şi acid ascorbic, paralel cu creşterea glicemiei, apariţia glicozuriei, creşterea glicogenului hepatic, creşterea lipidelor hepatice, acetonemie şi aceto-nurie, activarea catabolismului proteic, creşterea aininoacidemiei, intensificarea eliminării cataboliţilor proteici, creşterea eliminării renale de K, retenţia de Na şi CI (retenţia de apă), creşterea fosfa-tazei alcaline. A.C.T.H. participă în mod determinant la menţinerea homeosta-ziei.
   Actinobaciloză. Afecţiune provocată de actinobacili, frecventă la taurine, caracterizată clinic prin adenopatie şi colecţii cu caracter de abces (în general rece) în ţesuturile moi.
   Actinometru (gr. aklis-inos : raze, radiaţii ; metron:   măsură). Instrument
pentru măsurarea intensităţii calorice a radiaţiilor solare directe.
   Actinomicete. Grupă de microorganisme unicelulare cu o poziţie intermediară între bacterii şi ciuperci. Se aseamănă cu bacteriile prin structură monocelulară şi nucleu difuz, iar cu ciupercile prin talul filamentos şi înmulţirea lor prin spori şi conidii. Ordinul Adinomy-cetales cuprinde mai multe genuri : Adi-nomyces, Nocardia, Strepiomyces, Micro-monospora etc. Au rol important în descompunerea substanţelor organice, eli-berînd în special carbon şi azot. Unele specii produc boli la plante, om şi animale (actinomicoze, nocardioze). Cele mai multe sintetizează numeroase substanţe ca : vitaminele Blf B2 şi Be, bio-tină, acidul folie, acidul pantotenic, acidul nicotinic, auxine, aminoacizi, antibiotice ( Strepiomyces griseus-streptomi-cina; Strepiomyces aureo/ucie/is-aureomi-cina; Strepiomyces rimosizs-teramicina).
   Actinomicoză (gr. akiis-inos: rază; mykes: ciupercă). Afecţiune produsă de un micet (Adinomyces bovis), frecventă la taurine: actinomicoză subrtiandibu-lară, linguală, mamară etc.
   Actiuopterygii. Subclasă a peştilor Os-teichthyes, cu scheletul intern şi extern
parţial sau total osificat şi ale căror înotătoare perechi sînt diferite ca tip. Ra-diile pectoralelor se inserează pe cartilajul claviculo-coracoidian (respectiv pe claviculă sau pe coracoid). Din cele 42 de ordine, în apele ţării noastre trăiesc reprezentanţi a 13 ordine.
   Actinoterapic. Tratament prin radiaţii şi în special prin cele ultraviolete.
   Activatori. Substanţe de natură chimică diferită care exercită o acţiune de activare asupra altor substanţe care participă la o reacţie. Exemplu : activatorii enziinatici sînt efectori care intensifică (stimulează) activitatea enzimelor de transformare a diferitelor substrate. Aceşti activatori pot acţiona prin: înlăturarea unor inhibitori enzimatici, eliberarea enzimei active din forma sa inactivă (proenzima), exercitarea unei acţiuni favorabile direct asupra substratului enzimei. Calitatea de activatori enzimatiei o îndeplinesc coenzimele, diferiţi compuşi micromoleculari (exemplu : acizii biliari activează lipazele etc.), diferiţi ioni metalici, săruri anorganice etc.
   Actomiozină. Complex rezultat din interacţiunea celor două proteine miofi-brilare, actina şi miozina, cu rol în contracţia musculară. Actomiozină este dotată cu activitate enzimatică (ATP-azi-că), scindînd molecula de ATP la ADP şi fosfat anorganic cu eliberare de energie necesară contracţiei musculare ; a-ceastă activitate enzimatică este stimulată de prezenţa ionilor Ca2+ şi Mga+.
   Acul albinei. Organ de apărare situat la extremitatea posterioară a abdomenului, ascuns în abdomen cînd albina este în repaus. Este prezent la albina lucrătoare şi la matcă, lipseşte la trîntor. în componenţa sa intră aparatul de venin şi un sistem muscular dezvoltat ce asigură acţionarea acului.
   Acumulator electric. Pilă electrochi-mică care înmagazinează energia electrică cînd se încarcă cu curent continuu şi o redă parţial cînd se descarcă. Acumulatorul electric cu plăci de plumb se foloseşte la autovehicule (camioane, trac-
ACV
21
toare etc.) ca sursă de energie electrică pentru pornire, iluminat, acţionarea unor aparate, mecanisme etc.
   Acvacultura. Ştiinţa care se ocupă cu cultivarea şi creşterea diferitelor organisme acvatice care au valoare economică sau intră în hrana naturală a diferitelor vieţuitoare, precum şi cu amenajarea şi întreţinerea condiţiilor de mediu cît mai adecvate.
   Acvaristică. Ramură a acvaculturii care se ocupă cu tehnologia întreţinerii şi creşterii în acvarii a peştilor sau a altor organisme acvatice precum şi cu ecologia lor.
   Acvariu. Mic bazin de formă prismatică sau ovalară, de sticlă sau beton, ori din material plastic în care se întreţin şi cresc peşti sau alte organisme acvatice, de apă dulce sau marină, în condiţii cît mai naturale posibile de viaţă.
   Acvatic. Care trăieşte sau creşte in, pe sau lîngă apă ; care are un habitat de apă.
   Adaev. Populaţie cabalină ce se creşte în R.S.S. Kazahstan, obţinută prin îmbunătăţirea cailor locali cu rase de cai turemeni. Are talia de 1,36 m, culoarea sură, murgă, şargă şi este bine adaptată la condiţiile de climat excesiv de cald şi la hrană parcimonioasă. Se foloseşte pentru tracţiune şi călărie.
   Adamantină, sin. Smalţul dentar. Substanţă albă care acoperă coroana dentară. Este formată din prisme adamantine uşor ondulate, cu strii transversale (strii Retzius).
   Adamantoblast. Celulă tînără care produce smalţul dentar (substanţă adamantină).
   Adamaoua. Zebu originar din Camerun, caracterizat prin dezvoltare corporală mijlocie (talia 115 — 125 cm, greutatea 300—350 kg), cocoaşă mare şi flască, culoare brună, rareori roşie sau bălţată cu roşu ori negru. Are capul lung, strîmt, cu profil convex, coarne mijlocii, gît puternic, cocoaşă aplecată, trenul anterior bine dezvoltat, membre puternice. Produce în medie 960 kg lapte pe lactaţie
normală şi are aptitudine bună pentru carne. Se foloseşte pentru muncile agricole şi la transporturi.
   Adaptare divergentă, sin. Adaptare eladogenică ; adaptare derivată. Adaptarea unor organisme la diferite feluri d©-mediu, rezultînd în final o divergenţă mare faţă de forma comună ancestrală.
   Adaptare fenotipică, sin. Adaptare ontogenetică. Modificarea fenotipică (comportamentală, fiziologică, anatomică) & indivizilor realizată în limitele domeniului de reacţie al genotipului ca răspuns la factorii de mediu intern şi extern. Populaţia răspunde cu modificări fenotipice adaptative la acei factori ce apar frecvent în viaţa ei; stimulii pe care populaţia ii întilneşte rar sau niciodată se află de obicei dincolo d& limitele domeniului ei de reacţie. Capacitatea unui organism de a rămîne funcţional într-o serie de medii diferite este numită şi flexibilitatea fenotipică sau plastică. Se disting trei căi prin care organismul tamponează fluctuaţiile mediului ambiant: a) adaptare comportamentală (alegerea sau crearea de individ a mediului convenabil); b) homeostazie fiziologică, ambele numite şi flexibilitate adaptativă sau comportamentală ; c) homeostazie de dezvoltare, flexibilitate de-dezvoltare sau de canalizare a dezvoltării. Fiziologic, adaptarea este un sindrom care implică pentru producţia animală următoarele : a) cu cît mecanismele de adaptare sînt mai solicitate cu atit este afectată negativ producţia şi mascată valoarea genetică a animalelor ; b) se recomandă introducerea în zone noi a animalelor, tinere sau prin absorbţie pe materialul local; c) nu se recomandă importurile continui, pentru-că perpetuează criza de adaptare;
d)  dat fiind faptul că toţi factorii de mediu pot fi controlaţi de om, introducerea animalelor într-o zonă este mai mult * problemă de economicitate şi tehnologică* şi nu de climă.
   Adaptare filogenetică. V. Adaptare genetică.
:22
ADA
     Adaptare genetica, sin. Adaptare filo-„genetică. Procesul de formare a unui nou domeniu de reacţie a populaţiei ce -face posibilă armonizarea genotipului noii cu mediul acolo unde cel vechi nu ar fi putut s-o facă. Reprezintă de fapt evoluţia lumii vii. Adaptarea genetică este direcţională. Se bazează pe existenţa variabilităţii genetice a gradului *de adaptare la nişa ecologică a populaţiei, variaţie menţinută prin : recombinarea genelor şi antrenarea rezervei de gene recesive a populaţiei, mutaţiei, heterozisului, homeostaziei genetice, polimorfismului echilibrat. Pe variaţie acţionează selecţia naturală ce îndreaptă populaţia spre nişe. Modificarea mediului general al nişei sau apariţia unei nişe libere în vecinătate, implică adaptarea genetică ce se realizează pe baza ^indivizilor ce erau neadaptaţi la vechea nişă. Selecţia singură nu poate trece indivizii dintr-o nişă ecologică în alta -şi din această cauză variabilitatea genetică este condiţia sine qua non a existenţei îndelungate a populaţiilor; populaţiile ■cu variaţie mică (linii pure, izolate, mici, cu frecvenţa mutaţiilor mică) sînt sortite pierii. în introducerea unei populaţii în zone cu climat diferit se recomandă *ca importul să prezinte suficientă variaţie genetică pentru a mări şansa ca printre ei să se găsească indivizi cu valoare .adaptativă mare.
     Adaptare la mediu. Proces de modificare fenotipică şi genotipică a vieţuitoarelor la stimuli interni şi externi agresivi. Animalele bine adaptate sînt -caracterizate prin : a) pierderea minimă în greutate vie pe perioada expunerii la stress ; b) rezistenţă mare la boli ; •e) longevitate mare ; d) fertilitate ridicată. Măsura genetică a capacităţii de adaptare o constituie aşa-numita valoare adaptativă, numărul de descendenţi ai individului, natalitatea populaţiei, cu alte cuvinte capacitatea relativă a purtătorului unui genotip de a transmite genele sale la fondul de gene ral generaţiei următoare.
   Adaptare ontogenetică. V. Adaptare fenotipică.
    Adăpost, sin. Grajd. Construcţie diferită ca tip şi mărime destinată întreţinerii animalelor. Adăpostul poate fi cu un nivel sau cu mai multe nivele ; poate fi cu ferestre sau fără ferestre. Adăpostul constă din elemente de rezistenţă (fundaţie, stîlpi, grinzi, ferme, console etc.) şi elemente de închidere (pereţi, pardoseala, acoperişul, uşile, ferestrele etc.). Adăposturile sînt prevăzute cu instalaţii de alimentare cu apă, de distribuire a nutreţurilor, de realizare a microclimatului, de evacuare a dejecţiilor, de iluminat etc.
   Adăpătoare. Utilaj folosit pentru adăparea animalelor. După construcţia şi principiul lor de funcţionare adăpătorile pot fi : cu supapă, cu cupă şi fără cupă ; cu nivel constant; cu vacuum ; cu greutate proprie şi cu pompă. După destinaţie pot fi : pentru taurine, suine, ovine, păsări etc. Adăpătorile au rezervor (cilindric, tronconic etc.) şi jgheab de adăpare (liniar, circular, de forma unei cupe etc.).
   Adăpătoare cu greutate proprie. Adăpătoare pentru păsări la care apa curge în jgheabul de adăpare cînd greutatea adăpătorii (părţi componente şi apă) se micşorează datorită consumului apei de către păsări. Dacă nu se mai consumă apa şi greutatea adăpătorii a ajuns la aceeaşi valoare iniţială, se închide curgerea apei datorită greutăţii adăpătorii.
   Adăpătoare cu nivel constant. Adăpătoare la care apa se menţine la un anumit nivel în jgheabul de adăpare datorită, unui plutitor ce acţionează asupra unui ventil. Aceste adăpători pot fi cu plutitorul montat la rezervorul central sau cu plutitorul montat la jgheabul de adăpare.
   Adăpătoare cu pompă. Adăpătoare la care apa curge în jgheabul de adăpare după ce animalul acţionează prin intermediul unei clape (pîrghii) asupra elementului de pompă (diafragmă sau piston).
ADA
23).
   Adăpătoare cu supapă fără cupă (cu picurare). Adăpătoare la care apa este pusă la dispoziţia păsărilor după ce acestea acţionează asupra unei supape.
   Adăpătoare cu supapă şi cupă. Adăpătoare la care apa curge In cupa de adăpare după ce animalul acţionează asupra unei supape, direct sau prin intermediul unei clapete.
   Adăpătoare cu vacuum. Adăpătoare la care apa se menţine la un anumit nivel în jgheabul de adăpare datorită diferenţei de presiune a aerului de la exteriorul şi interiorul rezervorului de apă.
   Adăpătoare pentru albine. Un vas cu
apă ce se instalează la soare, apa picu-rînd pe o scîndură prevăzută cu un canal săpat în zig-zag. Serveşte la aprovizionarea cu apă a albinelor în perioadele lipsite de cules pe timp cald. Adăparea albinelor pe timp friguros se poate face în interiorul stupului.
   Adductor (lat. adducto-ere: a aduce, a apropia). 1. Muşchi care produc ad-ducţia; 2. Muşchi care apropie o formaţiune de planul sagital (median, de simetrie).
   Adducţie (lat. adduco-ere: a aduce, a apropia). Mişcarea (acţiunea) de apropiere a unei formaţiuni sau a unui membru de planul median (sagital) al corpului.
   Adenină, sin. 6 aminopurină. Bază azotată puriiiică care intră în structura unui nucleotid. Este alcătuită din două cicluri. Se găseşte în diferite ţesuturi animale şi vegetale. Intră în structura acizilor adenozin-fosforici şi a acizilor nucleici.
   Adenom. Neoplazie a ţesutului glandular.
   Adenosarcom. Tumoră malignă dezvoltată în ţesutul glandular şi conjunctiv.
   Adenozin trifosfat, sin ATP. Nucleotid trifosforilat care constituie placa turnantă a energeticii materiei vii. Este un compus macroergic (bogat în energie), care funcţionează ca un acu-
mulator şi generator de energie în reac-+HaO
ţiile biochimice :  ATP 7" » ADP -f
                           —HaO
+ H3P04 + energie (8-10 000 cal/mol).,. Reformarea ATP din ADP şi fosfat anorganic necesită aport de energie rezultată din degradarea biochimică a» hranei. în diferite reacţii biochimice acţionează şi ca substanţă donatoare de-grupări fosfat.
   Adios Harry. Recordist al buestraşilor americani. A realizat performanţa de-1'55"/mila, respectiv l/ll/,/km.
   Adipos (lat. adeps-ipis: grăsime). 1. Cu grăsime; 2. Avînd aspectul (caracteristicile) grăsimii ; 3. Care conţine grăsime (ex. ţesut adipos = ţesut grad-ţesut conjunctiv avînd celulele încăr, cate cu grăsime).
   Adipozitate. Supraîncărcarea ţesuturilor, în special a ţesutului conjunctiv subcutan, cu grăsime.
   Adipsie (a, privativ, dipsa : sete). Absenţa totală a senzaţiei de sete şi deci suspendarea ingestiei de apă ca urmare a-, unei stări patologice.
   Aditivi furajeri. Substanţe diferite,., care adăugate în cantităţi mici în raţie duc la completarea şi echilibrarea raţiei,, la o mai bună utilizare a componenţilor raţiei, la stimularea procesului de creştere, ceea ce se concretizează în-creşterea eficienţei furajării şi ameliorarea sporului. Din grupa aditivilor furajeri fac parte sursele sintetice de azot,, vitaminele, sărurile minerale, antibioticele, corectorii de gust şi miros, coloranţii, antioxidanţii, diferite substanţe biostimulatoare etc. Se utilizează de regulă în industria de nutreţuri combinate, prin încorporarea lor în diferite reţete furajere.
   Aditivitate. Proprietatea genelor ale-lice şi nealelice care alcătuiesc un geno-tip, de a realiza, în interacţiunea cu mediul un fenotip prin cumularea efectului fiecăreia. Aditivitatea stă la baza* determinării valorii de ameliorare a indivizilor.
24
AER
   A.D.H. (engl. antidiuretic hormone). Hormon secretat de ncurohipofiză şi vehiculat de gamaglobuline, jucind un rol esenţial în menţinerea apei în organism. ADH stimulează eliberarea A.G.T.H. (v.) inhibînd totodată degradarea acestuia, determină contracţia arteriolelor şi în consecinţă creşterea presiunii arteriale de unde şi denumirea de vasopre-sină (lizinvasopresină la porc, argini-vasopresină la păsări), produce contracţia musculaturii netede intestinale. Are de asemenea o acţiune ocitocică şi lac-tagogă.
   ADN. V. Acid deoxiribonucleic.
   Adrenalină. Hormon al glandei me-dulosuprarenale derivat de la amino-^cidul tirozină. Rol biochimic: acţionează la nivelul metabolismului glu--cidic determinînd catabolizarea glico-genului hepatic şi muscular; produce creşterea concentraţiei acidului lactic în sînge (lactacidemia): stimulează activitatea fosforilazelor hepatice şi musculare implicate în glicogenoliză; determină hiperglicemie; stimulează contracţia unor muşchi netezi (uterul gravid, pupila); intensificaă activitatea musculaturii scheletice şi cardiace ; exercită o acţiune vazoconstrictoare, hipertensivă asupra unor regiuni ale sistemului vascular (piele, mucoase). Are acţiune simpa-ticomimetică şi intervine în procesele de adaptare rapidă a organismului la diferite solicitări (emoţii, stress, oboseală etc.).
   Adreno-glomeralo-troîină (fr. Vadri-no-glomerulo-trophine). Substanţă secretată la nivelul mezodiencefalului care controlează pe cale hormonală secreţia de aldosterom.
   Adsorbţie. Proces fizico-chimic de penetraţie superficială sau de aderare a moleculelor unui gaz, lichid sau ale unei substanţe dizolvate la suprafaţa unui corp solid sau a unui sistem coloidal.
   Aducţie de apă. Totalitatea construcţiilor şi instalaţiilor destinate transportului apei de la locul de captare la locul de consum. Aducţia de apă constă din canale, conducte, armături etc.
   Adult. (lat. adultuscel care a crescut). Stadiu de virstă ce urmează după perioada de creştere şi dezvoltare, în care maturitatea corporală şi de producţie este instalată. Vîrsta de adult la animalele domestice este în funcţie de specie şi rasă.
   Aer (lat. aer, împrum. din greacă). Amestec mecanic de gaze, pulberi şi microorganisme. în aerul pur, proporţia gazelor componente pînă la altitudinea de 100 km este: oxigen 20,95%, azot 78,09%, argon 0,93%, bioxid de carbon 0,03% şi cantităţi infime de gaze rare (hidrogen, helium, Kripton, neon, xe-non, ozon).
   Aer condiţionat. Acrul dintr-un spaţiu determinat, care prin intermediul unei instalaţii de condiţionare îşi păstrează caracteristicile privind temperatura, mişcarea, umiditatea relativă şi nivelul substanţelor poluante, aşa cum sînt praful, microorganismele şi gazele nocive.
   Aer alveolar. Amestecul de gaz aflat în spaţiul alveolar unde se face schimbul de oxigen care trece în sînge şi bioxidul de carbon, care iese din sînge şi se elimină prin aerul expirat.
   Aerare. Introducerea unei cantităţi de aer într-un lichid sau solid (poros, gra-nular etc.) pentru realizarea unor procese tehnice, de exemplu, aerarea dejecţiilor lichide în fermele zootehnice în vederea oxidării lor pentru îndepărtarea mirosurilor, a gazelor toxice etc.
   Aerator. Dispozitiv pentru introducerea şi amestecarea aerului într-un lichid, în scopul oxidării şi reducerii substanţelor organice (de exemplu, ape reziduale).
   Aerob. Care trăieşte într-un mediu aerat (în prezenţa oxigenului). Termenul se foloseşte în special în cazul microorganismelor care se dezvoltă şi multiplică în medii care conţin oxigen.
   Aerobioză. Capacitatea unor sisteme vii de a trăi în prezenţa oxigenului.
   Aerocystis. Boală infecţioasă cu evoluţie acută la crap. Este cunoscută în Europa Centrală şi Răsăriteană. Ger-
AER
25
menul patogen posibil un virus. Peştii bolnavi pierd echilibrul şi au porţiunea posterioară a abdomenului balonată, vezica înotătoare este inflamată, se constată procese degenerative in ficat, rinichi sau glandele genitale. Combaterea se face cu cloramfenicol în injecţii sau amestec cu furaje, per os.
   Aerofagie (lat. aer: aer ; gr. phageirt: a mînca). 1. înghiţirea de aer de către animalele domestice ; 2. Stare patologică care apare la puietul de peşte în puierniţe sau în acvarii cînd alimentarea se face cu apă cu mare presiune sau se introduce aer la trei atmosfere. Se formează în acest caz bule de aer pe care le înghit peştii. Aceştia stau la suprafaţa apei avînd abdomenul balonat sau în poziţie verticală cu gura deschisă, iar oasele operculare sînt mult îndepărtate.
   Aeromonas (Necromonas) salmonicida. Germenul patogen al bolii infecţionase a păstrăvilor, furunculoza. Este o bacterie ovalară de 0,8 — 1 x 1,7—2 microni, imobilă, gram negativă, nesporn-lată.
   Aero-ionoteraple. Producerea in aerul adăposturilor a ionilor negativi de oxigen, în scopul măririi rezistenţei organismului la îmbolnăviri şi obţinerii unor producţii mai ridicate.
   Aerosol. Dispersarea unor particule cu dimensiuni sub 0,1 microni într-un gaz sau în aer. Dacă particulele dispersate sînt solide se obţine fum ; dacă particulele dispersate sînt lichide se obţine ceaţă (1 — 50fjim). Aerosolii se folosesc în agricultură pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, conţinînd lichide toxice dispersate pe cale mecanică, termică, mecano-termică sau mecano-pneu-matică. De asemenea, se folosesc în creşterea animalelor pentru tratamentul unor afecţiuni, pentru vaccinări şi pentru dezinfecţie.
   Aerotermoterapie. Terapeutică bazată pe utilizarea acrului cald, care arc efecte calmante, regeneratoare.
   Afagia. Suspendarea digestiei îh toate fazele sale:   prehensiune, masticaţie,
dcglutiţie, digestia gastro-inteşti naiă sau numai în faza iniţială.
   Afecţiune (lat. affectio-onis). 1. Denumire ce defineşte prezenţa unui proces morbid la nivelul unui organ ; 2. Prin lărgirea sferei se utilizează ca sinonim al termenului de boală; 3. Proces morbid considerat în ansamblul manifestărilor lui organice, la un moment dat, fără a preciza cauzele sau evoluţia.
   Aferent (lat. afferens: care contribuie la ; care concură la). Termenul se utilizează cu deosebire în anatomie pentru a defini sensul funcţional al unui conductor (exemplu, vasul limfatic prin care vine limfa la un ganglion, fibra nervoasă prin care influxul nervos are sensul spre o formaţiune ctc.).
   Affenpinsclier (ger. affen : maimuţă ; pincher: grifon). Rasă de cîini de tip grifon cu talia mica şi exterior frumos. Se creşte pentru agrement ca animal de apartament, a cărei talie şi greutate nu trebuie să depăşească 25 cm şi respectiv
3,5  kg. Blana cu păr aspru este în general de culoare neagră, uneori cu pete de foc. Are părul relativ lung şi zbirlit pe gambe, în jurul ochilor şi pe bot. Capul este rotund cu fruntea bombată. Urechile sus prinse şi purtate drept, sînt după standardul american scurtate cu aproape o treime. Ochii rotunzi, negri, frumos plasaţi într-o faţă relativ ascuţită. Maxilarul inferior ceva mai alungit decît cel superior, ceea ce lasă impresia unui uşor prognatism. Trunchiul, cu un format patrat, cu pieptul larg. Membrele posterioare aproape drepte, fără curbură evidentă a genunchilor. Coada, sus prinsă, este foarte scurtă.
   Afghan. V. Ogar (levrier) Afgan.
   Afide. Insecte din familia Afidelor> de mărimea puricilor şi de culori diferite (verzi, cenuşii, negre etc.), care parazitează mai ales frunzele plantelor leguminoase.
   Aflatoxicoza. Toxicoză din cadrul aspergilozelor, prodwsă de aflatoxină şi manifestată clinic prin semne generale incerte, uneori icter şi altele, iar histo-patologic prin leziuni hepatice.
"26
AGA
    Aflatoxină. Substanţă toxică derivat -al cumarinei (difuroncumarină) produsă -de către unele mucegaiuri din genul Aspergillus, dezvoltate pe furaje şi pro-vduse alimentare păstrate necorespunzător. Ajunsă în organismul animal prin intermediul furajelor sau la om prin -alimente, chiar în cantităţi foarte mici provoacă grave tulburări în special la nivelul ficatului. în prezent se cunosc 4 tipuri de alfatoxine, elaborate de .Aspergillus flavus (B2, B2, Glf G2).
    Afosforoză. Stare patologică dependentă de conţinutul redus în fosfor al furajelor. Se poate manifesta prin pică, infertilitate, malnutriţie, osteoporoză, osteomalacie, osteofagie, caşexie, scăderea fosforemiei sub 4 mg de fosfor anorganic la 100 ml ser etc.
    Africană. Rasă de gişte de origine -africană care face parte din grupa raselor grele ; greutatea corporală medie a păsărilor adulte ne îngrăşate este de peste dkg.
    Africander. Rasă de taurine cu cocoaşă, originară din Africa de Sud, formată pe baza bovinelor Hottentote încrucişate cu taurine olandeze şi portugheze, în mică măsură cu vite indiene :şi în mare măsură cu rase englezeşti de carne. Este o rasă cu dezvoltare corporală mare (talia 134 cm şi greutatea • 500 kg), profil corporal longeliniu, osatură şi musculatură bine dezvoltate, -conformaţie corectă, culoare roşie. Are coarne lungi, laterale, gitul puternic, cocoaşa cervico-toracală, trunchi rotund, membre lungi şi puternice, fecun--ditate ridicată, capacitate remarcabilă de aclimatizare. Are aptitudine multilaterală de came-lapte-muncă.
    A frigore (lat. frigore: pe frig, iarna). Afecţiuni produse mai ales la tineretul ^animal, prin acţiunea concomitentă asupra organismului a unei triade de factori fizici ai aerului (temperaturi coboyîte, umidităţi crescute şi viteze mari ale -curenţilor de aer).
    Afrodiziac. Substanţă care are acţiune -excitantă asupra aparatului genital.
   Afrodizie. Dorinţa exagerată de împreunare.
   Aftă (gr. aftein: a arde). 1. Veziculă mică formată în grosimea epiteliului, conţinînd un lichid ; frecventă în febra aftoasă ; 2. Orice leziune erozivă, caracterizată prin apariţia unei mici vezicule intraepiteliale plină de limfă.
   Aftizare. Vechi procedeu de transmitere voluntară a virusului în cazul apariţiei febrei aftoase, cu scopul îmbolnăvirii simultane a întregului efectiv, pentru evitarea exacerbării bolii şi exaltării virulenţei agentului determinant.
   Afumare. Proces de conservare cu ajutorul fumului, în special a cărnii, a preparatelor de carne, a peştelui şi a unor brînzeturi. în funcţie de temperatura fumului poate fi : la rece între 8—16°G, mijlocie 20—35°C şi la cald peste 70°C.
   Afumătoare. Instalaţie de tip gospodăresc destinată afumării produselor.
   Afumător. Utilaj apicol care serveşte la liniştirea albinelor cu ajutorul fumului. Este format din generatorul de fum în care se introduce materialul de combustie care trebuie să producă fum mult şi să ardă fără flacără (putregai de lemn, coceni de porumb, bureţi uscaţi etc.). Partea a doua a afumătorului o constituie foaia.
   Agalaxie (a, privativ; gr. gala: lapte). Absenţa laptelui din mamelă în perioada în care ar trebui să fie secretat de acinii glandulari. Această tulburare secretoric este cauzată de factori genetici, ereditari, alimentari, neurohormo-nali. Factorii neurohormonali intervin prin elaborarea unei cantităţi scăzute de prolactină (LTH) corelată, de obicei, cu o slabă pregătire estrogenică şi progeste-ronică a glandei mamare.
   Agalaxie contagioasă, sin. Răsfug alb. Boală infecţioasă şi contagioasă a oilor şi caprelor, provocată de un virus fil-trabil, caracterizată prin leziuni mamare (oprirea lactaţiei), oculare şi articulare.
   Agammaglobnlinemie. Scăderea sau lipsa completă a gammaglobulinelor (congenitală sau cîştigată), situaţie care predispune la frecvente infecţii.
AGE
2 7
   Agenezie (gr. a, privativ ; genesis : naştere). 1. Lipsa de dezvoltare a unei porţiuni corporale. 2. Monstruozitate caracterizată prin nedezvoltarea unei porţiuni corporale. 3. Imposibilitatea reproducerii şi dezvoltării gamentului.
   Agenitalism (a, privativ, lat. genii a-lis-e: genital). 1. Absenţa organelor genitale. 2. Tulburare în dezvoltarea organelor genitale soldată cu absenţa funcţiei genitale. 3. Nedezvoltarea organelor genitale.
   Agent nociv. Orice factor care, prin acţiunea lui directă sau indirectă, provoacă tulburări organice.
   Agenţi tensioactivi. Substanţe cu activitate de suprafaţă care scad tensiunea superficială a solventului. De exemplu, acizii biliari, săpunurile sînt agenţi tensioactivi producînd scăderea tensiunii superficiale şi emulsionarea lipidelor în intestin, acţiune care favorizează absorbţia acestora.
   Aglutinare (lat. aglutino-are : a lipi împreună). 1. Fenomen general de apărare a organismului împotriva factorilor agresivi prin care elementele agresive sînt reunite în grupe şi puse în imposibilitate de acţiune. în acest mod pot fi aglutinaţi microbii, diverşi paraziţi, eritro-citele etc., cu condiţia ca în sîngele apt pentru apărare să se găsească aglutinina specifică ; 2. Fenomen biologic defensiv bazat pe acţiunea aglutinină-aglutinogen;
3.  Reacţie de diagnostic biologic.
   Aglutinină. Substanţă defensivă specifică, în general protectoare, care se poate găsi în serul unui individ şi care intervine în fenomenul de aglutinare.
   Agnat (a, privativ ; gr. gnathos: falcă, maxilar, gură). 1. Monstru rezultat prin nedezvoltarea mugurelui mandi-bular ; 2. Fără mandibulă.
   Agnathfa, sin. Brevignatism inferior. Stare anormală cu determinare genică manifestată prin scurtarea mandibulei. S-a observat numai la viţei şi se poate considera că această anomalie se dato-reşte acţiunii unei gene recesive legată de sex.
   Agranulocitoza (a. privativ, lat. gra-nula-ae:   granulă; gr. cgtos:       celă)..
1.  Dispariţia granulocitelor din sîngei
2.  Scăderea numărului de granulocite' sub limita normală.
   Agregat. Ansamblu de utilaje care cuprinde sursa de energie (motorul termic, electric, tractorul etc.) şi una sau mai multe maşini ce efectuează una sau* mai multe operaţii. Agregatele pot fi mobile sau staţionare, simple sau complexe.
   Agregat de măcinat şi amestecat. Este folosit la măcinarea boabelor de cereale şi amestecarea măcinişului cu reziduuri industriale şi concentrat proteino-mine-ralo-vitaminic în vederea obţinerii nutreţului combinat.
   Agregat mobil de dezinfecţie. Instalaţie de dezinfecţie aşezată pe şasiui unui autocamion şi compus din rezervor metalic pentru prepararea soluţiei, sistem pentru încălzirea acesteia, bazine pentru substanţele chimice, furtunuri cu> lănci de stropire.
   Agresiv (Factor), sin. Stressor, advers... Stimuli anormali, ce se abat de la zone de confort a organismului, solicitîntik intrarea în funcţie a mecanismelor de adaptare. Pot fi de natură climatică (frig, cald, insolaţie etc.), nutriţionali (carenţe, insuficiente), socială (treaptă inferioară în grup etc.) sau internă, (toxine, germeni patogeni etc.). Pot fi fluctuanţi în timp şi spaţiu, variabil ca durată provocînd adaptări fenotipice,, de scurtă durată, aclimatizare sau adaptare genetică.
   Agricultură (lat. agricultura din ager, agri: „cîmp"; cultura „cultură"). Una din ramurile principale ale producţiei materiale; cuprinde producţia vegetală şi producţia animală. Apicultura ere-ază produse alimentare heicesare populaţiei şi materii prime penpu industrie.. O trăsătură caracteristică Şf. -agriculturii constă în faptul că producţia agricolă este legată nu numai de procesele tehnice şi economice, ci şi de procesele naturale de reproducţie. Deci în dezvol-
28
ALA
tarea agriculturii trebuie să se ţină seama atît de legile tehnice, biologice şi economice cit şi de ale naturii. Influenţa factorilor naturali asupra producţiei agricole se micşorează pe măsura înzestrării ei tehnice superioare, a aplicării cuceririlor ştiinţei şi tehnicii moderne. Zootehnia este sectorul în care intensi-vizarea producţiei se poate realiza mai rapid şi de aceea în 1985 valoarea producţiilor zootehnice trebuie să ajungă la 50% din valoarea totală realizată din agricultură. în etapa actuală se urmăreşte ca printr-o permanentă modernizare, aplicarea celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii realizate în acest domeniu, producţia agricolă să devină în anul 1990 o variantă a muncii industriale. în ţara noastră terenul cultivat însumează aproape .10 milioane ha, for-mînd împreună cu cele 4,4 milioane ha de pajişti, suprafaţa agricolă a ţării. Circa 68—70% din terenul arabil se cultivă cu cereale.
   Agronomie (gr. agros, cîmp ; nomos, lege). Ştiinţa agriculturii, culturii pă-mîntului.
   Aţjuti, sin. Agouli, 1. Specie de mamifer sălbatic, rozător din America de Sud (Dasyprocta) ; 2. Tip dc iepure de blană, cu desenul şi culoarea caracteristică, asemănătoare cu cea a animalului Agouti. Se întîlneşte la unele rase de iepure, la chinchilla, vulpe etc. Se caracterizează prin existenţa unor inele dc culori diferite pe lungimea fibrelor. De obicei există trei inele, cel de la bază mai închis, cel de la mijloc de o nuanţă mai deschis şi pe o întindere mai mare, iar cel de la vîrf de culoare închisă pe o întindere foarte mică.
   Ahal-Tekin. Rasă de cai foarte veche (cunoscută cu peste 1000 ani î.e.n.) care descinde direct din vechii cai orientali din jurul Mării de Arai. Se întîlneşte în R. S. Turkmenă, caracteri-zîndu-se prin talie de 153 cm, făptură uscăţivă, culoare obişnuită, vînătă şi murgă. Este un cal sobru şi rezistent la distanţe lungi, cu aptitudine pentru călă-
rie. A. participat la formarea unor rase de călărie din Asia (Persană, Turcă, Arabă), iar prin ultima a contribuit la formarea rasei Pur sînge englez şi la ameliorarea cailor locali.
   Airedale Terrier. V. Terricr Airedale.
   Aischgrund. Rasă de crapi, lipsită de solzi, sau cu solzi puţini, aşezaţi mai mult în lungul spinării. Trăieşte în ape mai calde si poate să ajungă la greutatea de 2,5-3 kg.
   Ajutoare. Mijloace de care dispune călăreţul pentru a conduce calul la călărie în scopul executării diferitelor mişcări şi mai ales a celor de dificultate sporită. Acestea pot fi naturale (gambele, dirlogii, pumnii, poziţia călăreţului şi şezuta în şa) şi artificiale (îndemnul cu vocea, pintenii, cravaşa, biciui de manej).
    Aka-Sasa. Rasă de găini combatante din grupa japoneză.
   Akita, sin. Akita Inou. Una din cele trei rase de cîini ale arhipelagului japonez, rase relativ asemănătoare, cu caractere apropiate de cele ale clinilor Chow-chow proveniţi din China, de care se deosebesc mai ales prin părul mai scurt sau de lungime mijlocie şi lipsa coloraţiei vişinii a mucoaselor bucale. Cei mai mare ciine japonez are o talie de 64 — 69 cm cu o greutate de 40—50 kg la mascul şi 33 — 42 kg la femelă. Dresaţi (in Japonia) pentru vînătoarea de urs şi cerb, au dovedit însă aptitudini apreciate pentru pază şi pentru acţiuni de cîine poliţist.
   Akita-Inou. V. Akita.
   Akou. Varietate din rasa de zebu Mboro, de culoare cenuşie, cu extremităţile, ongloanelc şi mucoasele de culoare neagră, cu bune aptitudini pentru producţia de carne.
   Alabuzin. Rasă locală de porci ce se creşte în U.R.S.S.
   A î aman. Unealtă de pescuit peşti marini (hamsii, chefali etc.). Esţe confecţionat din plasă şi constă dintr-un sac central, cu aripi, avînd la partea inferioară inele prin care se trece funia de strîngere.
ALA
29
   Alanina. Aminoacid monoamiţio-mo-nocarboxilic răspîndit în toate proteinele animale şi vegetale. Zeina din porumb este foarle bogată în alanină. (3-alanina constituie, prin structura sa, o excepţie avind gruparea amino în poziţia (3 şi nu în poziţia a ca toţi aminoacizii naturali ; p-alanina intră în constituţia unor dipeptide din muşchi (carnozina, anse-rina), precum şi în cea a acidului panto-tenic. substanţă cu rol de vitamină (complexul B).
   Alantocorion. Formaţiune a anexelor embrionare la păsări care ia naştere prin fusionarca lamei alantoidei cu seroasa lui von Baer.
   Alantoidă (gr. alias : cîmat ; eidos : formă), sin. Allantois. învelitoare fetală derivată din endoderm prin proliferarea şi evaginarea intestinului primitiv. Delimitează o cavitate plină cu lichid alantoidian, are rol în asigurarea circulaţiei placentare, în protejarea produsului de concepţie şi în timpul partu-riţiei. La păsări apare într-un stadiu de dezvoltare mai tîrziu decît la mamifere, la embrionul de găină apărind in a treia zi de incubaţie, separîndu-1 de coaja oului, din a 8-a pînă în a 11-a zi, vîrstă la care foiţele alantoidiene se anastomozează la vîrful ascuţit al oului.
   Alantoidien. în legătură cu alan-toida.
   Alantoină. Produs final al cataboli-zării bazelor purinice la majoritatea mamiferelor (excepţie omul şi maimuţele antropoide). Alantoina provine din transformarea enzimatică a acidului uric sub acţiunea uricazei. Se găseşte şi în lichidul alantoidian, mai ales la vacă.
   Alăptare. Alimentaţia viţeilor cu lapte. In practică se întîlnesc trei sisteme de alăptare: a) alăptare naturală (la vacă mamă sau la vaci doici) ; b) alăptarea artificială (la găleată, la biberon, la doici mecanice sau în grup la instalaţii mecanice) şi c) mixtă (succesive şi combinate).
   Alăptare artificială. Sistem de alăptare, prin care viţelul primeşte laptele după muls prin administrarea la găleată, biberon sau doici mecanice. Acest sistem permite dirijarea creşterii viţeilor, selecţia vacilor după nivelul productiv, evitarea transmiterii; bolilor prin intermediul mamei, fiind în acelaşi timp mai economică decît cea naturală.
   Alăptare la biberon. Metodă de alăptare artificială a viţeilor. Este apreciată ca metodă bună, imitînd suptul natural, dar asigură o productivitate mică.
   Alăptare Ia doici mecanice. Una
din metodele artificiale de alăptare indicată în creşterea modernă a viţeilor, deoarece asigură productivitatea muncii cea mai mare.
   Alăptare la găleată. Metodă de alăptare artificială a viţeilor cel mai puţin indicată în special datorită faptului că viţelul înghite cu lăcomie laptele, ceea ce duce la o slabă digestie şi chiar la îmbolnăviri. Pentru evitarea neajunsurilor se recomandă folosirea alăptării în reprize întrerupte, perfecta igienă a vaselor şi a viţeilor, administrarea laptelui la 37—38°G.
   Alăptare la vaci doici. Metodă de alăptare naturală ce se aplică după faza colostrală, necesitînd folosirea unor vaci sănătoase, care se mulg greu, cu producţie medie, procent mic de grăsime şi care nu se pretează pentru mulsul mecanic. Viţeii trebuie obişnuiţi cu vaca doică, iar grupa de viţei trebuie să fie constituită din animale cit mai uniforme (diferenţa de 7 zile şi maximum 10 kg). Se recomandă ca alăptarea să dureze circa trei luni.
   Alăptare mixtă. Sistem de alăptare în care alimentaţia viţeilor se face prin combinarea sistemului de alăptare naturală cu cea artificială. Se aplică în unităţile în care nu sînt asigurate condiţii pentru alăptarea artificială (îngrijitori calificaţi şi conştiincioşi, lipsa inventarului necesar şi a posibil it&-
30
ALB
ţilor de încălzire a laptelui), prin alăptarea succesivă sau simultană (v.).
    Alăptare mixtă simultană. Metoda de alăptare a viţeilor ce se foloseşte mai rar şi constă în combinarea alăptării naturale cu cea artificială, bazată pe lapte smîntînit începînd cu vîrsta de o lună. Această metodă asigură economia laptelui integral, faţă de alăptarea naturală, fiind mai economică»
    Alăptare naturală. Consumarea laptelui de către viţei, direct prin supt, de la mamă, fie de la vaci doici.
    Alăptare prin supt la vacă mamă. Metoda cea mai veche de alăptare, fiind mai simplu de aplicat, dar are o serie de neajunsuri (nu permite creşterea raţională a viţeilor, cunoaşterea cantităţii de lapte supt de viţei şi dat de vacă, dificultăţi în înţărcarea viţelului şi organizarea muncii, fiind şi neeconomică). Se foloseşte la vacile de came, iar cînd se aplică în alte unităţi este necesar ca viţeii să fie separaţi de la naştere de vacă, să se dea la supt înainte de muls, să se asigure o igienă bună, să se schimbe sfîrcurile prin rotaţie la supt.
    Alăptare succesivă. Metodă de alăptare a viţeilor, care constă în lăsarea viţeilor să sugă la mamele lor timp de 10—15 zile, cînd există pericolul cel mai mare de îmbolnăvire şi după aceea se face alăptarea artificială, la biberon.
    Alaska. 1. Rasă de iepuri din cadrul grupei de rase mijlocii, cu o greutate standard de 3,5 kg. S-a format în Germania, în anul 1907, pe baza încrucişărilor dintre rasele Neagră-argintie, Rusească, Olandeză şi Havana. Şi-a primit denumirea de la vulpea neagră de Alaska, datorită faptului că are o culoare neagră, strălucitoare, avînd în structura blănii şi fibre albe, diseminate. La început s-a crescut în exclusivitate pentru blană; în ultimii ani se valorifică şi pentru producţia de came; 2. Varietate sălbatică de
nurcă engl. Alaska Mink lat. Mustela vison Ingenus-Osgood) care a fost folosită la crearea actualelor nurci de crescătorie ; 3. Rasă de cîini, rustică, adaptată la condiţiile de climă aspră.
   Alatau. Rasă de taurine, cu aptitudini pentru lapte şi carne, formată la poalele munţilor Ala-Tau, în R.S.S» Chirghiză şi R.S.S. Cazahă, prin încrucişarea rasei locale cu tauri din rasele Schwyz şi Costroma. Are greutatea vie de 700—800 kg la tauri, 430—520 kg la vaci* iar producţia de lapte 3 000— 3 5001 cu 3,8— 4 % grăsime» Cele mai bune linii sînt Vulcan, Amur, Orizont etc.
   Alb, sin. Bălan. Culoare simplă la animale, cel mai frecvent întîlnită la cabaline. Culoarea părului de acoperire şi de protecţie este albă (leucism); pielea şi copitele sînt pigmentate. Culoarea albă poate avea diferite nuanţe şi reflexe : lucioasă, mată, lăptoasă (galben luoios), porţelanie (reflexe albăstrui), argintie (reflexe metalice specifice), roză (albi-notică). Această culoare nu se întîlneşte la naştere, ci ea derivă din culoarea vî-nătă, roibă, neagră-înspicată, culori care in perioada postuterină se deschid, pe măsură ce animalul înaintează în vîrsta şi năpîrleşte.
   Alb Adrianopol. Rasă de viermi de mătase din Asia Mică, cu gogoşi de culoare albă.
   Alb Băneasa. Rasă de viermi de mătase, cu gogoşi albe, ce se creşte în ţara noastră.
   Alb-Băneasa x China 1. Hibrid de viermi de mătase cu gogoşi albe, produs în ţara noastră.
   Alb Băneasa x Imerull. Hibrid de viermi de mătase cu gogoşi albe.
   Alb bulgărească. Rasă de porci, de culoare albă, ce se creşte în R.P. Bulgaria, formată prin încrucişarea suinelor locale cu reproducători din rasele Large-White şi Edelschwein şi infuzie cu rasa Alb cu urechi scurte din Cehoslovacia» Se caracterizează prin aptitudini mixte, o mare rezistenţă şi o bună capacitate de folosire a păşunilor.
ALB
31
   Alb Cislău. Rasă de viermi de mătase •cu gogoşi albe, ce se creşte în ţara noastră.
   Alb chinez. Rasă de viermi de mătase originară din China, cu gogoşi de culoare albă. Se creşte în China, Coreea, Vietnam, U.R.S.S. şi alte ţări. La noi este mai puţin răspindită. v Alb cu urechi scurte. Rasă de porci, de culoare albă, ce se creşte în R.S. Cehoslovacia.
   Alb danez. V. Danez.
   Alb de Banat. Populaţie porcină ce se creşte mai ales în partea de vest a ţării <in Banat), rezultată din încrucişările nesistematice dintre porcinele locale cu reproducătorii din rasele Berk, Alb Mijlociu, Edelschwein, precum şi unele infuzii cu Marele alb şi Landrace. Se aseamănă morfologic şi fiziologic cu Albul Mijlociu, însă are o construcţie mai robustă, profilul capului mai puţin concav şi proficitatea mai ridicată. Se caracterizează prin producţie mixtă şi o bună adaptabilitate la condiţiile din Banat.
   Alb de carne românesc, sin. Porcul de Ruşeţu (v).
   Alb de came unguresc. Rasă de porci, formată în Ungaria la începutul acestui secol pe baza încrucişărilor multiple şi nesistematice dintre rasele Large White şi Edelschwein. Se caracterizează prin-tr-o constituţie robustă, prolificitate bună.
   Alb de Subotica. Rasă locală de porcine, de culoare albă, ce se creşte în
R.S.F. Iugoslavia. Este adaptată la sistemul extensiv de exploatare şi se caracterizează prin producţie mixtă.
   Alb European. Rasă de viermi de mătase, cu gogoşi de culoare albă, mai puţin răspîndită în ţara noastră.
   Alb Italia. Rasă de viermi de mătase, originară din Italia, cu gogoşile de culoare albă.
   Alb Leton. Rasă de porci, de culoare albă ce se creşte în R.S.S. Letonă, cu aptitudini pentru bacon.
   Alb Lituanian. Rasă de porci ce se creşte în R.S.S. Lituania, de culoare albă,
cu aptitudini pentru bacon, formată prin încrucişarea suinelor locale cu porci din rasa Marele alb.
   Alb mare sovietic. V. Marele alb sovietic.
   Alb mic, sin. Small Wlute, Yorksliire mic. Rasă de porci creată în Anglia, caracterizată prin cap mic, rît foarte scurt, profil concav (mops), trunchi de formă cilindrică dar scurt, larg şi adînc, cu picioare scurte. Animalele sint de culoare albă, de tip constituţional digestiv, bre-vimorfe, cu talie mică, constituţie foarte fină, foarte precoce, cu tendinţă de îngră-şare timpurie, randament ridicat de abator şi cu carcase bogate în grăsime. Fiind o rasă supraspecializată, cu o fecunditate redusă şi o prolificitate de numai 7—8 purcei la o fătare, se creşte în nuclee restrînse.
   Alb mijlociu, sin. Middle White, York-shire mijlociu. Rasă de porci formată în Anglia, in prima jumătate a secolului al XlX-lea, prin încrucişarea din primele suine din rasele Yorkshire mare şi York-shire mic. Se caracterizează prin talie mijlocie, culoare albă, capul scurt şi larg, cu profil concav, cu urechi scurte, purtate înainte şi în lături şi cu trunchi relativ scurt, dar larg şi profund. Este o rasă precoce, cu constituţie fină, pretenţioasă la hrană şi întreţinere, cu o prolificitate de 7—8 purcei la o fătare. Se creşte pentru producerea carcaselor de măcelărie pentru carne fragedă.
   Alb novi ligure. Rasă de viermi de mătase, originară din Italia, cu gogoşile de culoare albă.
   Alb Orşova. Rase diferite (Alb Orşova 01, Alb Orşova 031, Alb Orşova 0232) de viermi de mătase, cu gogoşi albe, ce se cresc în ţara noastră.
   Alb Fado va. Rasă de viermi de mătase, originară din Italia, cu gogoşi de culoare albă.
   Alb ucrainean de stepă. Rasă de porci, creată în U.R.S.S., la staţiunea Aska-nia-Nova, de către M. F. I v a n o v, prin încrucişarea suinelor locale cu reproducători din rasa Large-White din
32
ALB
Anglia. Are talie mare, culoare albă, prolificitate şi precocitate bună. Este o rasă de producţie mixtă, dar se pretează şi la îngrăşarea timpurie pentru producţia de carne. Se distinge printr-o mare rezistenţă şi prin capacitate de valorificare a furajelor fibroase şi a păşunii.
   Alb vienez. V. Vienez alb. ’
   Albă. Culoare generală, la păsări, constituită din pene albe pe întreg corpul. La unele rase (Leghorn, Peking) se admite şi o nuanţă gălbuie. Culoarea albă a penelor se datoreşte lipsei oricărui pigment şi retractării multiple a luminii, în celule pline cu aer şi cu pereţii străbătuţi de numeroase canali-cule dispuse radiar şi pline şi ele cu aer.
   Albă eu piept larg. Rasă de curci, de culoare albă, obţinută prin selecţie din rasa bronzată cu piept larg, cu conformaţie şi însuşiri productive asemănătoare cu aceasta. Se cunosc mai multe varietăţi : Albă de Austria, Albă de Olanda, Albă de Virginia etc.
   Albă de Azerbaidjan, sin. Nutrie de Azerbaidjan. Varietate mutantă dominantă heterozigotă. în stare homozigotă nu poate exista din cauza unor gene letale care provoacă moartea încă din stadiul embrionar.
   Albă de Beltsville. Rasă de curci, creaţă în S.U.A. (Beltsville-Maryland), prin încrucişarea curcilor albă de Olanda, Albă de Austria, diferite varietăţi bronzate, rase negre şi Narragansett. Are culoare albă, conformaţia corporală asemănătoare cu cea a rasei bronzată cu pieptul larg, iar masculii sînt de greutate mai mică decit la celelalte rase grele, ceea ce nu obligă la aplicarea însămînţărilor artificiale.
   Albă de carne cehă. Rasă de porci ce se creşte în R.S. Cehoslovacia, de culoare albă, rezultată din încrucişarea de absorbţie a suinelor locale cu reproducători dih rasele Edelschwein şi Large White. Datorită contribuţiei celor două raise amclioratoare, în cadrul rasei se constată existenţa a două tipuri de animale.
   Albă de Columbia. V. Albă-engleză.
   Albă de Italia. Varietate de nutrie mutantă recesivă, de culoare complet albă cu nuanţă uşor crem, cu însuşiri ale blănii şi fertilitate asemănătoare celor ale nutriei standard.
   Aibă de Moscova. 1. Rasă de curci semigrele din grupa europeană (U.R.S.S.). Greutatea corporală a masculului adult este de 12—14 kg ; 2. Rasă de raţe cu greutate intermediară, din grupa europeană (U.R.S.S.).
   Albă de Olanda. Varietate de curci din grupa raselor semigrele. Se caracterizează prin greutate corporală la curcanii adulţi de pină la 15 kg, precocitate accentuată a creşterii şi un penaj complet alb, cu excepţia smocului de pene păroase care este negru.
   Albă de Virginia. Varietate de curci albe (v. Albă cu piept larg).
   Albă de zăpadă. Nutrie de culoare albă, obţinută prin încrucişarea complexă dintre nutria aurie de Kaliningrad şi Albă de Italia, Bej de Italia sau Aurie Italiană.
   Albă engleză, sin. British White. Rasă veche de bovine din Marea Britanie (Longhorn Glouceslershire, Blae Albion), in antichitate fiind numită „Parc Cattleu folosită ca animal de sacrilegiu la ceremoniale religioase. Se caracterizează prin dezvoltare corporală bună, dimorfism sexual pronunţat, culoarea albă, dar cu urechile, botul şi extremităţile negre şi akerată. Are aptitudine mixtă, de car-ne-lapte. Produce o cantitate mică de lapte, însă foarte gras şi manifestă o bună aptitudine pentru carne (precocitate ridicată şi carne excelentă sub raport calitativ). Este o rasă rustică, foarte rezistentă (imună la tuberculoză) şi cu longevitate ridicată. A fost exportată şi in America de Sud, fiind cunoscută sub denumirea de rasă Albă de Columbia.
   Albă franceză. Rasă de curci semigrele din grupa europeană. Curcanul adult atinge greutatea de 12 — 14 kg.
   Albă nr. 111. Rasă de viermi de mătase, bivoltină, creaţă în U.R.S.S., cu gogoşi de culoare albă.
ALB
33
   Albă poloneză. Rasă de viermi de mătase cu gogoşile de culoare albă, ce se creşte ia Polonia.
   Albă rusească. Rasă de găini formată prin încrucişarea rasei Leghorn cu păsări din populaţii locale. Este o rasă cu greutate mijlocie, specializată pentru producţia de ouă.
   Albă sovietică nr. 1. Rasă de viermi de mătase, monovoltină, creată în U.R.S.S., cu gogoşile de culoare albă.
   Albă Tbilisi nr. 1. Rasă de viermi de mătase, monovoltină, creată în U.R.S.S., cu gogoşile de culoare albă.
   Albă Ucraineană. Rase de viermi de mătase (Albă ucraineană nr. 1, nr. 2) monovoîtine, create in R.S.S. Ucraineană, cu gogoşile de culoare albă.
   Albastră. 1. Culoare simplă întilnită la păsări, caracterizindu-se la nivelul penajului prin celule cu aer răspîndite pe fondul închis al celulelor încărcate cu melanină (v. Andaluză) ; 2. Culoare la iepuri de casă caracterizată prin fire de păr colorate în cenuşiu-albăstrui cu luciu metalic atît pentru jar cit şi pentru puf (v. vienez) ; 3. Culoare la nurci (v. Sieelblue, Safir, Aleutină); 4. Culoare ia vulpile polare (vulpi albastre) care au puful cu nuanţă albastră; 5. Rasă de curci de ornament din grupa americană.
   Albastră argintie. V. Platinum.
   Albastră belgiană (Condruzienă). Rasă de taurine formată în regiunea Condroz şi Ardeni, din vitele locale cu infuzie de Schorlhorn şi Olandeză. Se caracterizează prin dezvoltarea corporală marc (talia 130 — 144 cm şi greutatea 600 — 800 kg), format paralelipipedic, făptură corpolentă, avind osatura şi musculatura foarte bine dezvoltate, conformaţia scurtă şi îndesată (cap mare, trunchi masiv, membre scurte şi puternice), culoare albastră sau dereşă, uneori bălţată cu roşu sau cu negru, sau chiar roşie. Are aptitudine mixtă (lapte-carne), rea-lizînd 4 000 kg cu 3,7% grăsime.
   Albastră franceză. Rasă de taurine crescută in efective mici în Nordul
Franţei, avind aceeaşi origine ca şi cea belgiană; registrul genealogic al rasei a fost înfiinţat în anul 1923. Este o rasă hipermetrică (talia 140 cm), masivă, culoarea bălţată cu albastru sau gri, ca nuanţa ardezici şi aptitudine mixtă lapte-carne (peste 4 000 kg lapte cu 3,54% grăsime şi un bun randament de carne).
   Albastră suedeză. Rasă de raţe, cu greutate corporală de 3 — 4 kg, specializată pentru producţia de carne.
   Albastru vienez. V. Vienez albastru.
   Albină (Apis mellifera). Gen de insecte aparţinînd ordinului Himenoptera, familia Apidae, cu corpul acoperit cu peri fini, cu capul prevăzut cu doua antene şi cu ochi compuşi şi cu aparatul bucal şi picioarele posterioare adaptate pentru strînsul polenului. Trăieşte în familii (stupi) şi prezintă importanţă economică mare produc ind miere şi ceară, precum şi pentru polenizarea plantelor.
   Albina africană dc litoral (Apis mellifera litorea). Rasă de albine africane, de dimensiuni mici şi dc culoare galbenă, răspîndite în zona litoralului din Tanganica şi Angola.
   Albina africană de munte (Apis mellifera monticola). Rasă dc albine, răspîndite pe pantele superioare ale muntelui Kilimanjaro la 2 400—3 100 m altitudine. Este o albină neagră, mai mare decît celelalte albine africane şi asemănătoare cu albina europeană.
   Albina brună europeană (Apis mellifera mellifera L.). Rasă de albine ce populează zona centrală şi de nord a Europei şi Uniunii Sovietice, de culoare brună, cu corpul mai mare şi trompa mai mică faţă de albinele sudice. Este foarte productivă şi rezistentă la iernarca prclun-gită.
   Albina brună rusească (Apis mellifera silvarum Scor.), sin. Apis mellifera mellifera L. Subrasă de albine a rasei brune europene, ce trăieşte în zonele pădu-roase ale U.R.S.S.
3 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
34
ALB
   Albina camioliană (Apis mellifera Carnica Pollm). Albina ce populează ver-sanţii orientali ai Munţilor Alpi, caracterizată prin benzi de perişori argintii, înclinaţie deosebită spre roire, în general neirascibilă, productivă, răspîndită aproape în toate continentele.
   Albina carpatină. V. Apis mellifica carpatică.
   Albina cipriotă (Apis cypria Pollm), Rasă de albine din grupa albinelor din Orientul Apropiat. Este asemănătoare ca mărime cu albina italiană de culoare galbenă, este extrem de irascibilă şi pro-polizează intens cuibul, ceea ce face să fie puţin apreciată.
   Albina caucaziană galbenă de şes (Apis mellifera remipes Gerst,), Subrasă de albine, din rasa brună europeană, ce populează regiunile de şes ale Cauca-zului.
   Albina caucaziană sură de munte (Apis mellifera caucazica Gorb). Subrasă de albine, din rasa brună europeană, cu cea mai lungă trompă dintre toate rasele de pe glob, deosebit de productivă şi adaptată condiţiilor regiunii de munte eh» Caucaz. Se disting două varietăţi : abhaziană şi migreliană.
   Albina ceresă. Albina tînără la care a început să se dezvolte glandele producătoare de ceară, cu sarcina clădirii de faguri şi căpăcirii celulelor cu puiet sau cu miros.
   Albina culegătoare. Albină care din a 14— i5-a zi a vieţii are sarcina de a culege nectar, polen, apă şi propolis. Numărul albinelor culegătoare este mai ridicat într-o familie puternică (60% din albinele stupului) decît într-una slabă. Albina culegătoare îşi adaptează zborul pentru momentele cele mai favorabile nectarului. în medie efectuează 12 zboruri pe zi. Transportă sarcini ce depăşesc 3/4 din greutatea lor corporală. Albinele culegătoare de polen transportă 16—20 mg.
   Albina curăţitoare. Albină tînără, cu glandele mandibulare suficient dezvoltate pentru a produce salivă, cu care
curăţă şi spoieşte celulele fagurilor din cuibul părăsit de generaţia nouă de albine.
   Albina de Anatolia. Rasă de albine» prolifică, rezistentă la intemperii şi excepţional de productivă.
   Albina de cuib. Albină tînără ce-şi desfăşoară activitatea la interior. Se ocupă de : curăţirea celulelor din care au eclozionat albinele tinere, rozînd resturile de căpăcele netezindu-le, lustru-indu-le : curăţirea cuibului, hrănirea puietului, administrînd larvelor tinere lăptişor, celor vîrstnice un amestec de miere şi păstură. Hrănesc periodic matca.
   Albina doică. Albină tînără, cu glandele faringiene gata de a intra în funcţiune, care hrăneşte cu lăptişor matca şi puietul larvar în vîrstă de 1^3. zile şi cu un amestec de miere, păstură şi apă, puietul care a depăşit această vîrstă.
   Albina egipteană. (Apis mellifera La-marckii Cockerell), sin. Apis fascita Latr. Rasă de albine reprezentînd forma de trecere între albinele africane şi cele europene. Are corp relativ mic, cu abdomenul dungat cu benzi late de puf albi-cios, nu formează ghemul de iernare, nu propolizează cuibul, sînt foarte irascibile, iar prin încrucişare cu albinele europene dau produşi valoroşi.
   Albina galbenă africană (Apis melli-fera adansonii Latr,), Rasă de albine, răspîndite în Africa Centrală, cu corpul mic ca al albinei indiene, cu abdomenul de culoare galbenă, prezentînd numeroase subrase.
   Albina galbenă italiană (Apis mellifera ligustica Spin,), Subrasă de albine» din rasa brună europeană, de culoare galbenă caracterizată prin prolificitate mare, producţie mare de ceară, puţin rezistentă la iernare, în condiţiile iernilor lungi, foarte productivă, fapt pentru care este răspîndită pe toate continentele.
   Albina indiană (Apis indica F,), Specie de albine, răspîndită în India, China,. Japonia şi regiunile orientale ale U.R.S.S-
ALB
35
Se aseamănă cu albina meliferă,este blîndă, rezistă la iernare îndelungată, are capacitate productivă scăzută.
   Albina indiană uriaşă (Apis dorsata F.). Specie de albine, ce trăieşte în India, Ceylon, Borneo şi Filipine. Este cea mai mare dintre albine, foarte harnică, deosebit de irascibilă, clădeşte un singur fagure prins de stînci sau de ramurile copacilor. Nu prezintă importanţă economică, neputîndu-se creşte în stupi sistematici.
   Albina iraniană (Apis meda Skor). Rasă de albine din grupa albinelor din Orientul Apropiat, asemănătoare cu albina galbenă transcaucaziană.
   Albina lucrătoare. Femelă cu organe de reproducere nedezvoltate. Alcătuiesc majoritatea populaţiei stupului, numărul lor variind corespunzător condiţiilor de mediu. La începutul primăverii sînt 15 — 20 000, vara ajung la 40—60 000, spre toamnă populaţia se micşorează la 20—30 000. în sezon actiAr trăiesc cca 30 de zile, în sezon inactiv de la sfîrşitul verii pînă în primăvara următoare cca 9 luni. Sînt adaptate pentru cules, producerea cerii, apărarea cuibului, supravieţuirea în timpul iernării (corp gras) şi hrănirea puietului (glande faringiene). în familii desfăşoară următoarele activităţi: curăţirea cuibului, creşterea şi hrănirea larvelor, clădirea fagurilor, apărarea cuibului, ventilarea, încălzirea, primirea şi prelucrarea nectarului şi a polenului, aducerea apei etc.
   Albina meliferă (Apis mellifera L.). Specie de albine cu cea mai mare arie de răspîndire, cu multe subspecii şi rase, împărţite în trei grupe geografice mari : albina meliferă africană, albina din Orientul Apropiat şi albina meliferă europeană. Are cea mai mare importanţă economică, fiind crescută în stupi sistematici.
   Albina neagră de Madagascar (Apis mellifera unicolor Lotr.). Rasă de albine cu dimensiuni reduse, cu abdomenul de culoare neagră, răspîndită în Madagascar.
   Albina neagră de vest (Apis mellifera Lezehni V. But. Reep). Subrasă de albine, din rasa brună europeană, răspîndită în Germania, de culoare sură-închis, a-daptată culesurilor tîrzii şi foarte roi-toare.
   Albina ouătoare. Albina lucrătoare care poate deveni ouătoare la pierderea măteii şi în lipsa puietului, tînăr, din care îşi pot creşte o altă matcă. în aceste condiţii albinelor lucrătoare li se dezvoltă ovarele şi unele încep să depună ouă nefecundate, din care se pot dezvolta trîntori.
   Albina palestiniană. Rasă de albine ceva mai mică decît rasa. siriacă, cu valoare economică mică, fapt ce a dus la înlocuirea ei cu rasa de albine italiană.
   Albina pitică galbenă (Apis floreea F.). Specie de albine răspîndite în Asia de sud. Este cea mai mică albină, clădeşte un singur fagure prins de o ramură de copac, este foarte blîndă, cu capacitate productivă scăzută.
   Albina siriacă (Apis syriaca V. Buţ-Racp). Rasă de albine răspîndită în Liban, ceva mai mare decît albina egipteană, prolifică, deosebit de harnică şi moderat irascibilă.
   Albina străjeră. Albina tînără care nu a efectuat încă zborul de recunoaştere, dar are posibilitatea să cunoască albinele străine după mirosul caracteristic fiecărei colonii şi are sarcina de a păzi intrarea în stup.
   Albina sud-africană (Apis mellifera Capensis Escholtz). Rasă de albine din Africa de sud, asemănătoare cu albina europeană, de culoare brun închisă, cu o capacitate productivă mai slabă şi valoarea economică mai scăzută.
   Albina ucraineană (Apis mellifera acer-vorum Scor). Subrasă de albine, a rasei brune europene, cu corpul mai mic şi pigmentaţia mai galbenă decît albina brună rusească. Este răspîndită în Ucraina, are trompa mai mare, pretîn-du-se mai bine la polenizarea trifoiului roşu, este mai blîndă şi nu suferă de locă*
36
ALB
   Albinism (lat. albuş : alb ; fr. albinis-me). Anomalie congenitală caracterizată prin absenţa totală sau parţială (leucism) a pigmentaţiei formaţiunilor corpului ce sînt în mod obişnuit colorate (păr, piele, copite, iris), implicit prin culoarea albă a pielii şi a părului şi roşie a ochilor (datorită irisului nepigmentat, lumina re-llectîndu-se pe un fond de ochi cu coro-idă nepigmentată ce apare de culoare roşie). Cauzat de o genă recesivă (c), ce împiedică desfăşurarea fazelor iniţiale ale proceselor de oxidarc ce duc la pigment. La albinotici (compleţi) cu geno-tipul cc, pigmentul lipseşte complet, pielea şi părul sînt de culoare albă, iar ochii roşii (iepuri, şoareci, şobolani albi). La unele specii există serii alelice ale genei c (iepure). Culoarea albă poate fi cauzată şi de o genă de diluţie, în special la cai.
   Alblnoid. Culoare alb-gălbuie, animalele avînd foarte puţin pigment galben în păr şi piele, iar irisul este alb-sidefiu.
   Albinotlc, sin. Albinos. Animal de culoare alb-roz, ca urmare a lipsei pigmentului în păr, piele, copite şi iris. Animalele albinotice au o rezistenţă mai scăzută, fecunditate mai mică şi longevitate mai redusă. De asemenea, aceste animale manifestă fotofobic şi suferă de eritem solar.
   Albitură. Termen impropriu prin care se definesc peştii sălbatici de mică valoare economică în special cei din familia Cyprinidae, cum sînt: babuşca, plătica, roşioara, obletelc, boarţa etc.
   Albo. Găini hibride produse la noi în ţară pe baza unor linii de rasă Leghorn : Albo-67, hibrid simplu format prin selecţie reciproc recurentă şi Albo-70, hibrid triliniar.
   Albngince (lat. albuş : alb). Tunică de ţesut conjunctiv care acoperă parţial sau în întregime un organ. Termenul este mai mult folosit pentru definirea înveli-torii testiculare de ţesut conjunctiv fibro-elastic care aderă intim la paren-
chimul testicular. De pe faţa internă a albugineci testiculare pornesc travee de ţesut conjunctiv care împart testiculul în lobuli testiculari unde se găsesc tubi* seminiferi. în partea supero-internă a testiculului, albugineea suferă o îngro-şarc care poartă denumirea de „corpul lui Highmorc".
   Albtiminurie. Fenomen fiziopatologic prin care cantitatea de proteine eliminate prin urină depăşeşte pragul normal.
   Albumînă. Proteină de tip globular uşor solubilă în apă, în soluţii saline, în acizi şi baze diluate. Este distribuită în citoplasmă celulelor şi în diferite lichide ale organismului animal. Exemple : mioalbumina (muşchi), serumalbumina (plasma sanguină), lactalbumina (lapte), ovalbumina (albuş de ou) etc. Participă la reglarea presiunii osmotice a singelui, la tamponarea singelui (menţinerea pH-ului sanguin), la transportul unor substanţe (acizi graşi, diverşi anionî etc.), ca rezervă de proteine etc.
   Albuminoide. Proteine care au caracteristici asemănătoare cu albumina şi se găsesc in ţesuturile de sudură cartila-ginoasă.
   Alburnoides bipunctatus. Peşte dul-cicol, de suprafaţă, în lungime de 10— 11 cm, din familia Cyprinidae, ce trăieşte în apele curgătoare reci, cu fundul pietros (din Europa). Are corpul alungit, comprimat uşor lateral şi acoperit cu solzi necaduci. Botul este rotunjit, cu gura aşezată terminal. Coloritul corpului cenuşiu, cu o nuanţă verzuie sau albăstruie pe spate şi argintiu pe laturi. Linia laterală curbată este mărginită cu cite două liniuţe negre pe fiecare soiz. Depune icrele în mai, pe pietre. Are valoare economică redusă.
   Alburnus alburnus, sin. O biete. Peşte de apă dulce sau salmastră, de 12 —19 cm, lungime, din familia Cyprinidae. Trăieşte în apele curgătoare sau stătătoare adînci din Europa, bazinul hidrografic al Mării Baltice şi al Mării Negre. Are corpul alungit, comprimat lateral şi acoperit cu solzi mici, strălucitori şi caduci. Capul
ALB
37
mic, cu ochii mari şi gura mică dispusă oblic. Linia laterală întreagă şi curbată. Coloritul corpului verzui pe spate şi argintiu strălucitor pe laturi. Depune icrele pe fundul nisipos, în mai-iulie. Are valoare economică ridicată.
   Albuş. Partea componentă a oului care înconjoară gălbenuşul şi este compusă din patru straturi concentrice : un strat extern de albuş fluid (lichefiat), un strat extern de albuş dens, un strat intern de albuş fluid şi un strat intern de albuş dens (şalazcle şi membrana şala-ziferă).
   Alcaloid. Substanţă organică amintind alcalii prin proprietăţile sale. Se găseşte în unele plante, cărora le dă un caracter toxic. Sînt compuşi chimici care conţin azot în molecula lor, au reacţie alcalină formînd săruri cu acizii minerali sau organici. In prezent se cunosc circa 1 000 de alcaloizi.
   Alcool. Lichid incolor, cu gust arzător, inflamabil, preparat prin fermentarea zahărului din cereale, fructe etc. ; se utilizează pentru dezinfecţia mîinilor, pielii, instrumentarului etc.
   Alcaloză. Creşterea alcalinităţii sîn-gelui, evidenţiată clinic mai ales prin manifestări nervoase şi umorale.
   Alcaptonurie. Dereglare metabolică datorită incapacităţii organismului de a oxida acidul homogentizinic pină la pro-duşii finali, acidul fumărie şi acidul acc-tilacetic.
   Aldehida formică, sin. Formcddehida. Gaz incolor, cu miros înţepător, iritant, foarte solubil în apă, folosit ca dezinfectant. La temperaturi mai coborite (sub 9°C) aldehida formică polimerizează şi dă naştere la o pulbere albă-paraformal-dehidă (paraform), care nu are proprietăţi dezinfectante.
   Aldosteron. Hormon cu structură ciclică elaborat de corticosuprarcnale ; aldosterona face parte din grupa hormonilor mineralocorticoizi, cu rol în reglarea metabolismului substanţelor minerale. în hiposecrcţie, ionii Na+, Cl“, HCO3 nu mai pot li reţinuţi la nivelul
rinichilor, ceea ce determină scăderea presiunii osmotice a sîngelui, însoţită de eliberarea apei din plasmă in ţesuturi ; concomitent, volumul sanguin scade (hipovolemie), iar hematocritul (volumul eritrocitelor) creşte. Hiponatremia produsă prin insuficienţa hormonului tinde să fie compensată prin eliberarea de K+ din ţesuturi, fapt ce determină tulburări ale excitabilităţii neuromuscularc.
   Aldoze. Monoglucide sau oze din clasa glucidelor conţinind o grupare aldehidă (R—CHO) şi mai multe grupări alcool ( — OH) ; sînt astfel polihidroxialdchide. După numărul atomilor de carbon din moleculă, aldozcle pot fi : trioze (glice-raldehida), tetroze (eritroza), pentoze (riboza, deoxiriboza), hexoze (glucoza, galactoza, manoza). Se găsesc in stare liberă în organismul vegetal sau animal şi pot rezulta din scindarea unor poli glucide sau oligoglucide ; datorită prezenţei grupării funcţionale aldehidă, manifestă proprietăţi rcducătoarc.
   Aid rin, sin. Aldrinal, octalen. Produs solid, cu aspect ccros, de culoare brună, cu miros aromat de pin, insolubil in apă, solubil in solvenţi organici, cu toxicitate ridicată pentru mamifere. Se poate utiliza ca insecticid de contact şi ingestie, sub forma de pulberi, soluţii, concentrate cmulsionabile.
   Aleator (lat. aleatorius: intîmplător). Eveniment (caracter al animalelor, combinarea gârneţilor, a genelor etc.) a cărui realizare este afectată de întimplare, de împrejurări viitoare nesigure, care se poate realiza intr-o multitudine de forme. Se supune legii probabilităţilor şi se impune analiza lui pe această cale (v. randomizare).
   Alee de furajare. Culoar în cadrul adăpostului destinat utilajului care distribuie furajele în jgheabul de furajare. Lăţimea acestuia se alege in funcţie de felul mijlocului de transport şi de modul de distribuire a furajelor.
   Alele (gene alclice). Două sau mai multe gene care ocupă acelaşi locus pe cromozomii homologi. Un individ oare-
38
ALG
carejpoate avea numai două gene aleii ce la un anumit locus de la o pereche de cromozomi homologi. La nivelul populaţiei, la acelaşi locus pot exista gene diferite. Perechea de gene alelice determină geno-tipul care coordonează apariţia unui caracter oarecare.
   Alellsm. Fenomen genetic în virtutea căruia două sau mai multe gene cu acelaşi efect sau cu efecte diferite, pot ocupa acelaşi locus pe cromozomii homologi. Termenul a fost introdus în 1909 de Johannsen. în funcţie de numărul genelor care pot fi localizate la acelaşi locus, alelismul poate fi simplu atunci cînd sînt localizate doar două gene, sau multiplu, atunci cînd sînt localizate mai mult de două gene. Fenomenul de alelism multiplu a fost denumit de Morgan în 1914 „serie multiplă de alele", astăzi fiind folosit mai frecvent termenul de polialelism. în caz de alelism simplu combinaţiile posibile între cele două gene pot duce la existenţa a trei genotipuri diferite în populaţie. în caz de polialelism, numărul genotipurilor posibile se poate stabili prin relaţia 1/2 (n2 + n) în care n este numărul alelelor din serie. Determinarea fenomenului de alelism se poate realiza prin două teste : testul funcţional care se bazează pe analiza fenotipului indivizilor heterozigoţi şi testul structural care se bazează pe numărul categoriilor de gârneţi ce pot fi produşi de organismul respectiv.
   Alelotropism. Atracţie mutuală dintre două celule sau două organisme.
   A lente jo. Cea mai importantă rasă indigenă de porci din Portugalia. Se caracterizează prin talie mică, osatură fină şi piele adesea fără păr. Femelele au cîteva sfîrcuri şi fată un număr mic de purcei, de regulă nu mai mulţi de 5—6.
   Alergătoare indiană. Rasă de raţe din grupa raselor uşoare, bune producătoare de ouă. Are trei varietăţi: albă, neagră şi bălţată alb cu maron. Se caracterizează printr-o greutate corporală de
1,7—2,2 kg, trunchi relativ fusiform, cu o direcţie aproape verticală. Anual pro-
duce 170 — 190 ouă cu o greutate de 65—80 g, ouatul începînd de la vîrsta de 4—5 luni.
   Alergen. Substanţă care poate provoca alergia.
   Alergie (gr. alos:     altul; ergein:
a reacţiona). 1. Sensibilizarea unui organism printr-un alergen ; 2. Modificarea suportată de organism în urma acţiunii unei substanţe alergene, pătrunsă în organism prin contact, prin aerul inspirat, prin ingestie etc. Sensibilizarea alergică este foarte variată şi se manifestă prin semne diferite : respiratorii, cutanate (de tip urticariform) etc.
   Aletrină. Produs insecticid asemănător ca acţiune cu piretrinele, obţinut însă pe cale sintetică.
   Aleule. Categorie de pene de acoperire, pene întregi şi de dimensiuni relativ mai reduse decît remigele şi rectricele, situate la nivelul aripii suplimentare.
   Aleuronă. Compus chimic de natură proteică prezentă în citoplasmă unor celule sub formă de grăuncioare repre-zentînd rezerve de hrană. în cariopsa plantelor monocotiledonate, mai ales la graminee, formează către tegumentul seminal stratul glutenic sau aleuronic.
   Aleutină. Varietate, de nureă mutantă recesivă, caracterizată prin culoare albastră clar sau cu nuanţă violetă. Foarte importantă pentru producerea nurcilor de încrucişare di- şi trirecesive pentru calitatea de a transmite claritatea şi frumuseţea coloritului său. Se creşte greu prin înmulţire în sine, datorită unei slăbiri constituţionale, a unei predispoziţii morbide (boala aleutină) şi a unui procent ridicat de sterilitate.
   Alevin. Denumire din limba latină, dată prepuilor de peşte.
   Alfa-laval. i. Instalaţie specială pentru mulsul şi răcirea laptelui. 2. Instalaţie de preparare a făinurilor de peşte (instalată pe vasele de pescuit) de mare randament şi cu rezultate superioare faţă de alte instalaţii similare.
   Alge. Plante inferioare (talofite, auto-trofe) cu cromatofori în celule, care în ciclul lor evolutiv sînt strîns legate d©
ALG
39
apă, formînd fitoplanctonul. Trăiesc în ape dulci, saline, sau pe uscat şi au o importanţă economică multiplă. Ele constituie hrana de bază a multor specii de peşti, iar in agricultură se folosesc ca îngrăşăminte şi în zootehnie ca nutreţ în hrana animalelor. După zonele acvatice în care se dezvoltă şi după culoarea cromatoforilor algele sînt: fitofile, scia-file, albastre, brune, roşii şi verzi.
   Algenie. Procesul de înlocuire a unei gene prin introducerea altei gene din afară. Termenul a fost introdus în 1966 dej. Leder berg şi este sinonim cu „inginerie genetică** sau „chirurgie genetică**.
   Algie (gr. algos: durere). Senzaţie dureroasă provocată de cauze diverse, indiferent de sediu, în general fără a fi dependentă de o leziune decelabilă: nevralgie, mialgie etc.
   Algologie. Ştiinţa care se ocupă cu studiul şi descrierea diferitelor specii de alge.
   Aligator. Gen de crocodil cu botul lat, din familia aligatoridelor. Se deosebesc două specii: Alligator sinensis, lung de
2—2,5 m, răspîndit în China şi Alligator mississippiensis, lung de 4—4,5 m, răspîndit în apele dulci ale Americii de Nord, unde ca rezultat al vînării intensive (pielea se foloseşte în industria marochi-năriei) numărul lor s-a redus mult.
   Alimente. Substanţe comestibile cu rol nutritiv, absolut indispensabile pentru creşterea, dezvoltarea şi menţinerea funcţiilor vitale ale organismelor ; alimentele reprezintă o formă esenţială de legătură dintre organism şi mediul ambiant, ce se realizează în cadrul metabolismului. Principalele clase de substanţe chimice care compun diferitele tipuri de alimente sînt: protidele, glucidele, lipidele, enzi-mele, vitaminele, micro- şi macroelemen-tele. Pătrunse în organism, alimentele sînt supuse unor procese biochimice de degradare, sub acţiunea enzimelor: scindarea la molecule cu masă moleculară mai mică (aminoacizi, oze, acizi graşi), degradarea metaboliţilor rezultaţi şi
oxidarea acestora pînă la produşii finali de metabolism (H20, C02, NHS). Alimentele îndeplinesc următoarele roluri principale: a) furnizează energia necesară proceselor vitale ; b) procură organismului componentele exogene necesare (vitamine, microelemente) ; c) servesc la reînnoirea componentelor structurale u-zate din celule.
   Alimentaţie, sin. Alimentaţia animalelor domestice (lat. alere: a hrăni). 1. Acţiunea de hrănire. 2. Procesul de ingerare şi transformare a alimentelor, în vederea nutriţiei. 3. Ştiinţa care se ocupă cu studiul valorii nutritive a furajelor, cu folosirea lor raţională în hrana animalelor, cu stabilirea cerinţelor de hrană şi hrănirea raţională a diferitelor specii şi categorii de animale domestice.
   Allgau. Rasă de taurine.
   Allen-Doisy. Metodă biologică de apreciere a stării de gestaţie sau de sarcină constînd din infectarea urinei de la femela presupusă gestantă la şoarecele femelă castrată ; în caz de gestaţie, estro-genii din urină determină dispariţia leu-cocitelor din secreţia vaginală a animalului injectat şi înlocuirea acestora cu celule keratinizate (schollen). Se poate aplica pentru diagnosticul gestaţiei la femeie, iar în obstetrica veterinară la iapă şi măgăriţă, după 120 zile de la montă sau însămînţare.
   Alochezie (gr. allos : altul, chezein : a defeca). Eliminarea fecalelor printr-un anus contra naturii (artificial sau congenital).
   Alometrîe. Accelerarea sau încetinirea ritmului dezvoltării unor organe. Se constată la creşterea prepuilor şi a puietului de peşte.
   Alomorfie (gr. allos: altul, morphe: formă). 1. Trecerea de la o formă la alta ; 2. Metamorfoză.
   Alopecie (gr. alopex: vulpe ; alopalos : boala vulpii). Pierderea parţială sau totală a învelişului pilos.
   Alopoliploidie. Fenomen genetic care constă în existenţa în nucleu a unui număr mai mare de seturi de cromozomi,
40
ALT
diferite însă între ele. Fenomenul se constată în cazul unor hibridări între membrii unor grupări taxonomice diferite. în această situaţie, hibrizii din prima generaţie sînt sterili, datorită faptului că genomurile sînt aşa de diferite încit fiecare fel de cromozom nu are omologul său cu care să realizeze sinapsa in timpul meiozei.
   Alosa caspia nord manii, sin. Rizeafcă. Peşte marin din familia Clupeidae, care poate pătrunde în lacurile litorale sau fluvii. Are 20 cm lungime şi trăieşte în Marea Neagră. Arc corpul alungit, comprimat lateral, eu abdomenul în muchie de cuţit şi acoperit cu solzi înguşti. Capul comprimat lateral, are gura mare aşezată terminal şi prevăzută cu dinţi mărunţi. Coloritul corpului cenuşiu cu o nuanţă verzuie sau albastră pe spate, iar pe laturi şi abdomen albăstrui. Pe laturi, în dreptul capului, are 4 — 5 pete negre. Depune icre pelagice in mai-iunie. Are valoare economică mare.
   Alosa maeotica. Peşte marin din familia Clupeidae, întîlnit şi în Marea Neagră şi limanurile salmastre, avînd lungimea corpului de 25 — 31 cm. Are corpul alungit, comprimat lateral, cu abdomenul în muchie de cuţit, acoperit cu solzi ascuţiţi şi alungiţi. Gura este mare, dispusă terminal şi prevăzută cu dinţi. Coloritul corpului verde albăstrui pe spate, capul cenuşiu închis iar laturile şi abdomenul argintii. Se reproduce în apele salmastre depunînd icre pelagice în aprilie-iunie. Are valoare economică ridicată.
   Alosa pontica. Peşte marin din familia Clupeidae, de 30 — 35 cm lungime, întîlnit şi în Marea Neagră, care pătrunde în fluvii. Are corpul alungit, comprimat lateral, cu abdomenul în muchie de cuţit şi acoperit cu solzi cu vîrl urile teşite. Gura mare, dispusă terminal şi prevăzută cu dinţi. Ochii cu pleoape adipoase. Coloritul corpului verde albăstrui pe spate iar laturile argintii cu luciu metalic. Depune icre pelagice în fluvii şi apoi puietul trece în mare. Arc valoare economică mare.
   Alpaca (Lama pacos). Mamifer rumegător, care reprezintă forma domestică a lamei, renumit pentru lina sa de calitate superioară. Se creşte in America de Sud, pentru lină, carne şi forţa de muncă.
   Alpaj. Sistem de organizare a păşu-natului animalelor in zone naturale montane, alpine.
   Alpină. Rasă de capre ce populează regiunea alpină italiană, elveţiană şi franceză (purtind denumiri locale), cu caracteristici morfologice destul de uniforme şi de culoare puţin omogenă (cenuşiu, brun, ncgru-bălţat etc.). Are o statură de 60—80 cm, greutatea corporală 40—80 kg, conformaţia asemănătoare cu cea a caprei sălbatice, capul prevăzut cu coarne, temperament foarte vioi. Capra alpină este adaptată pentru păşunile din munţii înalţi şi se caracterizează printr-o bună aptitudine de lapte.
   Alsacian. V. Ciobănesc alsacian.
   Altai, sin. Rambouillet siberian. 1. Rasă de oi cu lină fină, formată în regiunea Altai din U.R.S.S. prin încrucişarea oilor Merinos novocaucazian şi Mazaev cu berbeci Rambouillet, Askania, Caucaz şi Merinos australian. Are talie mare, constituţie robustă, silit productive şi bine adaptate condiţiilor de climă aspră din Siberia; 2. Rasă de cai (v. Calul de Altai).
   Altamurana. Oaie aparţinînd populaţiei ovine care se creşte în zonele din Italia meridională, caracterizată printr-o lină lungă (35 — 40 cm) şi grosolană. Este rustică, sobră, adaptată la păşuni puţin fertile şi e rezistentă la căldură, are aptitudini triple, cu tendinţă accentuată spre producţia de lapte (70 — 100 1 anual).
   Alterarea alimentelor. Modificarea structurală a alimentelor sub acţiunea mediului ambiant (aer, umiditate, lumină, căldură, microorganisme etc.). Cînd modificările proprietăţilor organoleptice, fizice, chimice şi biochimice sînt profunde şi cînd, datorită acestui fapt, ele determină scăderea valorii nutritive, apariţia substanţelor toxice şi a mirosurilor ne-
ALT
41
plăcute, schimbarea consistenţei, gustului şi culorii etc., alimentele nu mai pot fi consumate.
   Altsteirer. Rasă uşoară de găini, avînd greutate corporală de 2—2,5 kg la găină şi 2,5—3 kg la cocoş. Formată prin selecţie în Germania, de culoare potîrnichie, produce ouă mari, cu coaja nepigmentată. Are creastă simplă, moţ mic, urechiuşe albe şi fluiere alb-roz.
   Alur, sin. Nioka. Rasă de bovine formată în Zair pe baza încrucişării între rasa Ankole (Bahema) şi rasa Lugware, asociată cu o selecţie riguroasă şi cu folosirea metodelor raţionale de reproducţie. Se caracterizează prin dezvoltarea corporală mijlocie (120 cm talia şi 375 kg greutatea), făptură adunată, forme corporale pline, rotunjite, culoare roşie şi uneori brună, mai rar albă sau neagră, ori bălţată cu negru. Pielea este netedă, suplă, pigmentată, părul scurt şi potrivit de gros. Are capul proporţionat, gît puternic, cu salba dezvoltată la masculi, cocoaşa atrofiată la vaci şi dezvoltată la tauri, trunchi bine dezvoltat, îndesat, descins şi musculos, membre lungi şi puternice. Are precocitate slabă şi aptitudini pentru carne.
   Alură (fr. allure : „felul de deplasare sau de mers al patrupedelor”) (v. Mersurile).
   Alveolă (lat. alveus: lojă). 1. Cavitatea de implantare a dinţilor; 2. Cavitatea aeroforă terminală în lobul pulmonar, delimitată de un perete format din fibre de reticulină, vase, nervi şi un epiteliu unistratificat cu rol deosebit în schimburile de gaze.
   Alveolara mandibularâ. Vas arterial, colateral al arterei maxilare interne, după detaşarea ei pătrunzînd în canalul man-dibular, în interiorul căruia emite colaterale alveolare.
   Alveolo-mandibular sin. Nerv mari-dibular. Detaşat din ramura mandi-bulară a trigemenului, cu traiect intra-osos în canalul mandibular la nivelul căruia emite o serie de ramuri pentru alveolele dentare.
   Alveolo-maxilar sin. Nerv infraorbitar. Nerv detaşat din ramura maxilară a tri-gemenului, la nivelul hiatusului maxilar.
   Amarantism. Fotodermatoză produsă în urma consumării ştirului sălbatic ( Amarantus retroflexus).
   Ambassis lala. Peşte salmastru din familia Perciidae, din apele cu temperaturi de 18—26°C din India şi Burma. Coloritul corpului argintiu strălucitor cu o nuanţă aurie sau albăstruie. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Ameliorare (lat. ad : lat. melior; mai bun). Ştiinţa şi procesul modificării dirijate a genofondului populaţiilor de animale domestice în direcţie utilă omului ; proces analog celui de evoluţie, de care diferă prin sens şi mijloace (ameliorare = teorie evoluţionistă aplicată). Unitatea de lucru a ameliorării este populaţia (ştiinţă la nivel de populaţie) şi ea se realizează prin intervenţia omului în procesul de schimbare a generaţiilor, de reproducţie a populaţiei (ameliorare = organizare a reproducţiei populaţiilor). Factorii ameliorării, ce acţionează concomitent pe fondul existenţei mutaţiei şi frecvent a driftului genetic sînt selecţia, încrucişarea, consangvinizarea. Cuprinde teoria ameliorării — parte explicativă, ce evidenţiază mecanismul transformării populaţiilor — şi tehnologia ameliorării ce dă soluţii operaţionale pentru realizarea modificării dorite. Metodele de cercetare ale ameliorării sînt: a) observaţia empirică şi statistico-matematică (analiza istoriei genetice a populaţiilor, efectului selecţiei în ferme etc.) ; b) deducţia şi modelarea matematică ; c) experienţele de ameliorare şi d) cercetare operaţională.
    Amelioratoare (rasă). V. Rasă amelio-ratoare.
    Amenajare. Modul de aşezare a diferitelor spaţii şi dotări (paturi, boxe, alei, jgheaburi etc.) în interiorul adăposturilor.
    Amenajări piscicole. Lucrări de tera-sament şi construcţii aferente la bazinele1
42
AMI
naturale pentru ca peştii să poată creşte, dezvolta şi reproduce în condiţii asemănătoare cu cele naturale. Amenajările piscicole pot fi: semi-sistematice, sistematice sau complexe (v).
   Amenajări piscicole complexe. Amenajări care reprezintă compartimentarea raţională a terenurilor din apropierea apelor piscicole pentru diferite ramuri de producţie. Pot fi construite din grupe de bălţi legate între ele prin canale sau gîrle, un grup de heleşteie grupate la un loc, sau un şir de iazuri aşezate în lungul unei văi. Fiecare dintre ele reprezintă, în parte, o gospodărie sau o exploatare piscicolă.
   Amenajări piscicole semisistematice.
Reprezintă iazuri amenajate numai în lungul văilor din regiunile de coline sau de şes. Amenajarea se face în bazine dispuse în serie şi terasate ca treptele de-a lungul unei scări. Compartimentarea se face prin închiderea văilor cu ajutorul barajelor din pămînt, în punctele cele mai înguste ale văilor. în aceste amenajări, apa trece dintr-un bazin în altul, ceea ce face ca manipularea ei să nu fie independentă pentru fiecare bazin.
   Amenajări piscicole sistematice. Reprezintă un grup de heleşteie amenajate în cadrul unei gospodării. Sînt proprii terenurilor plane, în pantă uşoară, situate în regiunile de şes, în lungul albiilor majore ale rîurilor şi în văile largi, întinse, din regiunea deluroasă. Ele sînt reprezentate printr-unul sau mai multe compartimente în bazine de dimensiuni variate, după funcţiunea pe care o îndeplinesc, şi reprezintă tipul cel mai complex de amenajare piscicolă. Alimentarea amenajării se face prin derivaţie cu ad-misia şi evacuarea apei independentă pentru fiecare bazin.
   Americană. Rasă de găini formată în
S.U.A. prin încrucişări ale raselor Dominicană, Cochinchina negru şi Java negru. Are o greutate de 2,5—3 kg găina şi
3—4 kg cocoşul şi se caracterizează prin-tr-o producţie bună de ouă mari, cu coaja pigmentată. De culoare barat închis, cu
creastă simplă, mijlocie, are urechiuşele roşii şi fluierele galbene.
   Amestecător. Utilaj destinat efectuării amestecării (omogenizării) diferitelor materiale sau substanţe. Amestecătoarele pot fi mecanice cu melc sau cu palete, hidraulice şi pneumatice.
   Amestecătorul de furaje uscate — ' AFU-1000. Se foloseşte la amestecarea făinii de boabe cu ingrediente, zoofort sau concentrat proteino-mineralo-vitaminic. AFU-1000 este mecanic cu melc vertical.
   Amestec sulfo-fenic. Amestec format din 30 părţi fenol brut şi 5,5 părţi acid sulfuric tehnic, utilizat în concentraţii de 5% în dezinfecţia pardoselilor, rigolelor, solului etc.
   Amia calva. Peşte din ordinul Ho-lostei, lung de cca 1 m, avînd corpul acoperit cu solzi osoşi de formă alungită. Femela este mai mare decît masculul. Trăieşte în lacurile şi în fluviile din America de Nord. Este unul din puţinii reprezentanţi actuali ai acestui ordin, care era foarte răspîndit în era mezozoică.
   Amibă (Amoeba). Protozoar lipsit de membrană, format dintr-o masă protoplasmatică nestabilă, cu o organizare simplă. Se mişcă cu ajutorul pseudopodelor. Trăieşte liberă în ape dulci, în mare, în sol sau ca parazit — Entamoe-ba histolytica provoacă dizenteria.
   Amibioză (Amoebosis apis). Boală de invazie a albinelor adulte provocată de un protozoar parazit, unicelular Mal-pighamoeba mellifica, care se găseşte în corpul albinelor sub formă vegetativă şi sub formă de chişti. Ciclul evolutiv al parazitului se desfăşoară la nivelul celulelor epiteliale ale tubilor lui Malpighi şi al celulelor epiteliului intestinal. Contaminarea se face odată cu hrana, pe cale bucală. Se prezintă sub formă latentă şi acută. Simptomatologia nu-i specifică; numeroase albine moarte, familii slăbite, miros neplăcut, albine cu abdomen mărit, agitate, cu tremurături ale aripilor şi ca simptom mai caracteristic diaree sub formă de jet. Diagnosticul se poate preciza pe baza examenului
AMI
43
microscopic a aparatului exretor în care se văd chiştii. Tratamentul nu este elucidat. Profilaxia este identică cu a nose-mozei.
   Amidă. Substanţă organică azotată neproteică, conţinînd gruparea chimică funcţională — CONH2.
   Amidon. Substanţă naturală poligluci-dică, rezultînd din condensarea unui număr mare şi variabil de molecule de gluco-ză, în funcţie de specia vegetală din care provine. Structura chimică este constituită dintr-o componentă neramificată denumită amiloză şi o componentă ramificată denumită amilopectină. Sub acţiunea enzimelor (amilaze) este scindat în produşi intermediari de hidroliză cu mase moleculare mai mici, denumite dextrine. Amidonul reprezintă substanţa de rezervă din plante, cu o deosebită importanţă în alimentaţia animalelor. Se găseşte în plante, în tuberculii de cartofi (75 — 76%), în grăunţele de cereale (50—60%), precum şi în tulpinile şi frunzele plantelor constituind o sursă importantă de glucide pentru hrana animalelor.
   Amidon animal. V. Glicogen.
   Amidostomoză. Nematodoză întîlnită la gîşte, în special la boboci, mai rar la raţe, produsă de Amidostomum nodulosum, manifestată clinic prin reducerea sporului de creştere în greutate, slăbire, anemie, greutate în deplasare şi mortalitate destul de ridicată.
   Amielinic (a, privativ, gr. myelos: măduvă). Fără mielină, termenul fiind utilizat pentru denumirea nervilor lipsiţi de teacă mielinică.
   Amigdală. Grup de foliculi limfoizi, distingîndu-se : amigdale faringiane (la animalele domestice, cu excepţia suinelor şi carnivorelor), reprezentate prin fosele amigdaliane, foliculii fiind situaţi în profunzime; amigdale apendiculare, situate în peretele apendicelui cecal, la om, iepure ; amigdale palatine, în mucoasa vălului palatin etc.
   Amilaza. Enzima din clasa hidrolaze care scindează molecula de amidon şi
respectiv de glicogen pe cale hidrolitică. După modul de acţiune, se disting: a-amilază şi P-amilază. a-Amilaza are acţiune dextrinogenă, iar p-amilazâ zaha* rogenă.
   Amilopectimă. Componentă a amidonului cu structură ramificată (v. amidon).
   Amiloză. Componentă a amidonului cu structură neramificată, înfăşurată în spirală (v. amidon).
   Amine biogene. Substanţe formate în organismul animal prin decarboxilarea aminoacizilor sub acţiunea enzimelor aminoacid decarboxilaze. Unele amine biogene sînt toxice (putresceina, cada-verina), însă altele manifestă roluri importate în organism, exercitînd acţiuni farmacodinamice diferite sau constituind precursori ai unor coenzime, hormoni, vitamine. Exemple : histamina, tiramina, triptamina, cisteamina, putresceina, ca-daverina etc.
   Aminoacid. Substanţă care intră în constituţia protidelor, conţinînd două grupări funcţionale : amino (—NH2) şi carboxil (—COOH). Majoritatea aminoacizilor naturali sînt a-aminoacizi, deoarece posedă gruparea — NH2 în imediata vecinătate a grupării acide (carboxil). După configuraţia lor sterică, cei naturali (cu puţine excepţii) aparţin seriei L. în funcţie de structură, aminoacizii se clasifică în aciclici (alifatici) şi ciclici. După posibilitatea de biosinteză a organismului, aminoacizii se clasifică în: esenţiali (indispensabili), semiesenţiali şi neesenţiali. Deşi numărul celor existenţi în natură este de aproximativ 200, totuşi un număr de numai 20—22 ami-noacizi intră frecvent în structura proteinelor. în raţiile de hrană ale animalelor domestice trebuie să se asigure toţi aminoacizii necesari în cantităţi şi raporturi optime.
   Aminoaeid cetogen. Aminoacid care poate fi transformat pe cale biochimică în corpi cetonici (acid acetilacetic, acid P-hidroxibutiric, acetonă). Exemple: leucina, izoleucina, tirozina, fenilala-nina. în diabet, corpii cetonici se formează şi din aminoacizi.
44
AMO
   Aminoacid esenţial. Aminoacid indispensabil organismului cu importanţă deosebită în alimentaţia animalelor, care nu poate fi sintetizat în organismul animal sau sinteza lui nu se realizează la nivelul cerinţelor organismului (exemplu : lizina, metionina, triptofanul, valina, leucina, izoleucina, treonina, fenilala-nina şi histidina, iar pentru păsări, în plus, şi glicocol). Lipsa acestora provoacă tulburări metabolice.
   Aminoacid glucoformator. Aminoacid care poate fi convertit pe cale biochimică în glucide (exemplu: glicocol, alanină, seri na, acid aspartic, arginină etc.). Diabetul este asociat şi cu o transformare masivă a proteinelor -- via aminoacizi glucoformatori — în glucide.
   Aminoacid neesenţial. Aminoacid care poate fi sintetizat în organismul animal (alanina, serina, acidul aspargic, acidul glutamic, prolina, hidroxiprolina etc.).
   Aminoacid semiesenţial. Aminoacid, în prezenţa căruia se reduce necesarul organismului în aminoacizi esenţiali: ar-gini na, tirosina, cistina etc. Denumirea de aminoacid semiesenţial a fost dată de H. N. M i t c h e 11.
   Aminoacidemie. Nivelul aminoacizilor din circulaţia periferică (plasmă). Există legături insuficient clarificate dintre metabolismul proteic şi aminoacidemie. P a \v 1 a k (1970) propune studierea şi stabilirea necesarului în aminoacizi la porcine pe baza cunoaşterii aminoaci-dogramele sîngelui din venele auriculare.
   Aminoacidoxidaze. Enzime din clasa oxidoreductaze care determină oxidarea aminoacizilor. Se găsesc în special în ţesutul renal şi hepatic.
   A minog lucide. Derivaţi aminaţi ai unor oze rezultaţi din substituirea unei grupări —OH de la carbonul 2 cu o grupare amino (—NH2). Glucozamina şi galaciozamina sînt cele mai răspîndite aminoglucide. Aminoglucidele participă la structura mucopoliglucidelor din unele ţesuturi animale, a substanţelor de grup sanguin, a ovomucoidului din albuşul de ou, a exoşcheletelor de insecte şi crusta-cei.
   Amiotrofie (gr. a, privativ, mis : muşchi, trophi: hrană). Atrofie musculară.
   Ammodytes cieerellus. Peşte din ordinul Perciformes, bentonic, marin de cîrd, de 10—15 cm, de pe fundurile nisipoase din Oceanul Atlantic, Marea Medi-terană, Marea Neagră. Are corpul alungit, aproximativ cilindric, cu solzii rari, mici şi cu pliuri tegumentare pe laturi. Botul ascuţit cu falca superioară protractilă şi cu gura lipsită de dinţi. Coloritul corpului măsliniu cu o bandă argintie pe laturi. Depune icrele la începutul primăverii. Serveşte ca hrană peştilor cu valoare economică, şi pentru prepararea făinii de peşte.
   Amnios (gr. amnion: membrană fe-tală). Anexă fetală, de origine ectoder-mică, care delimitează o cavitate plină cu lichid amniotic în care se găseşte fătul. Amniosul asigură dezvoltarea armonioasă a fătului, îl protejează de insultele mecanice, contribuie la deschiderea cervi-xului şi uşurează expulzarea fătului prin lubrifierea tractusului genital cu lichid amniotic. La păsări se formează curînd după gastrulare din patru pliuri amniotice la alcătuirea cărora participă ecto-dermul şi somatopleura extraembrio-nară. Sacul amniotic conţine în interior lichidul amniotic fiind spre exterior înconjurat de seroasa lui von Baer (corion). Amniosul are rol de protecţie şi în mod indirect de nutriţie întrucît sacul albu-minoid format prin înconjurarea masei dense a albuşului de către membrana seroasă este unit prin canalul seroam-niotic cu amniosul; prin acest canal masa albuşului se deplasează în amnios, fiind consumat de embrion. După 11 zile de incubaţie, amniosul treptat dispare.
   Amniote. Vertebrate al căror embrion are amnios şi alantoidă.
   Amniotic. în legătură cu amniosul.
   Amoniac. Gaz incolor, mai uşor decît aerul, cu miros caracteristic, iritant pentru mucoasa oculară şi respiratorie ; rezultă în adăposturi în urma fermentării dejecţiilor, Fiind nociv pentru animale
AMO
45
                                                                     cantitatea maximă admisă este de 20 ppm (0,026 H %0sau 0,02 mg/1 aer).
   Amoni zarea nutreţurilor. Procedeul tehnic de îmbogăţire în azot amoniacal a unor nutreţuri sărace în proteină, aşa cum sînt tăiţeii uscaţi de sfeclă sau alte furaje. Pentru amonizarea nutreţurilor s-au construit instalaţii simple cu ajutorul cărora la o anumită concentraţie şi presiune a amoniacului, se realizează contactul cu materialul supus tratării la o anumită temperatură (75 —90°C). Prin acest procedeu se realizează o creştere a azotului de la simplu la dublu în nutreţurile tratate.
   Amorsarea pompei. Operaţie de introducere a unui lichid în corpul pompei şi în conducta de aspiraţie în vederea scoaterii cerului din interiorul acestora.
   Aniperutetru. Instrument folosit la măsurarea intensităţii curentului electric dintr-un circuit electric, fiind montat în serie cu acesta.
   Ampieiiină. Penicilină cu spectru larg produsă de Penicillium chrysogenum. Ulterior a fost produsă pe cale chimică, fiind folosită ca antibiotic.
   Amplitudine, sin. Lungimea pasului. Spaţiul acoperit de un pas al calului. Amplitudinea pasului este influenţată de talie, lungimea corpului, lungimea membrelor, în special a antebraţului şi gambei, corectitudinea aplombului, libertatea mişcărilor, felul dresajului şi antrenamentului, natura terenului pe care se deplasează, felul şi intensitatea muncii. în general, amplitudinea unui pas este egală cu talia animalului.
   Amplitudinea varianţiei. Diferenţa Intre maxima şi limita minimă a unui şir de variabile.
                                                                     Amprol plus. Produs care conţine Amprolium şi Ethopabat, ce se foloseşte in combaterea focarelor de coccidoză la găini şi curci, prin administrarea în apa de băut. Combinaţia dintre Amprolium şi Ethopabat asigură prin sinergism ■o acţiune coccidiostatică eficace, tradusă prin scăderea rapidă a mortalităţilor.
Folosit în dozele recomandate nu influenţează negativ productivitatea păsărilor tratate, fertilitatea ouălor şi nici procentul de ecloziune.
   Ampulă (lat. ampulla : urcior). 1. In anatomie sub acest termen se defineşte o dilataţie a unui canal (hepatic, semicircular etc.) ; 2. „Ampula Vater“ se numeşte porţiunea terminală a canalului coledoc, cuprinsă in peretele intestinului şi situată la nivelul tuberculului duodenal. în structura ampulei Vater se distinge un sfinctcr (sfincterul Odi) situat în zona terminală la nivelul cutei pe care o formează mucoasa intestinală în jurul deschiderii canalului; 3. Tub de sticlă închis la capete.
   Amputare (lat. amputo-are: a tăia). Operaţie chirurgicală de ablaţie a porţiunii distale dintr-un organ (formaţiune) apendicular, amputarea membrelor, degetelor, penisului etc.
|Amrit Mahal. Zebu originar din India, caracterizat prin talie de 125 — 130 cm şi culoare sură. Aptitudinea principală este tracţiunea, boii avînd putere măre de tracţiune. Vacile sint slab productive (2,7—4 kg/zi, în condiţii bune 4 — 12 kg/zi).
   An avicol. Perioada unui an de zile considerată la fermele de selecţie de tip semiintensiv de la data de 1 noiembrie a anului respectiv pînă la 31 octombrie a anului următor.
   An de ouat. Perioadă de producţie la păsările domestice care durează, fie de la instalarea maturităţii sexuale şi pînă la prima năpîrlire, fie între două năpîrliri consecutive.
   Anabantidae. Peşti de talie mică, cu corpul alungit, comprimat lateral, botul scurt, gura mică, din Asia, Africa şi arhipelagul malaez. Sint utilizaţi ca peşti de acvariu.
   Anabas testudineus. Peşte din familia Anabantidae, din apele cu temperaturi de 25—30°G din India, Ceilon, Burma, Tailanda, Sudul Chinei, Filipine şi arhipelagul malaez. Coloritul corpului măs^
46
ANA
liniu cu pete întunecate la baza cozii şi în apropierea operculelor. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Anabazină. Alcaloid extras din planta Anabasis aphylla. Se condiţionează ca sulfat de anabazină sub formă de pulbere (4—5%) sau soluţie apoasă 30%. Utilizat ca insecticid cu acţiune biologică de contact, ingestie şi respiraţie, asemănătoare cu a nicotinei. Toxicitate ridicată pentru om şi mamifere.
   Anabenă. Alge albastre microscopice grupate în colonii sub formă de şiraguri simple de mărgele. Se dezvoltă libere în masa apei. în cantitate mare determină înflorirea apei.
   Anabolism, sin. Asimilare (gr. ana-ballein: a construi). Fază a metabolismului în care substanţele nutritive se transformă în substanţe proprii organismului animal sau vegetal. în cursul anabolismului se sintetizează din materialul rezultat în urma digestiei sau absorbţiei directe din mediu, substanţe organice complexe (proteine, grăsimi, zaharuri etc.), care intră în alcătuirea materiei vii, iar unele se depun ca rezerve în organism. Datorită anabolismului are loc acumularea de energie potenţială în organism. Ansamblul de reacţii ana-bolice se caracterizează prin : a) procese de biosinteză; b) creştere a gradului de complexitate chimică pornindu-se de la biomolecule simple ; c) consum de energie (reacţii endergonice); d) procese re-ductive ; e) utilizarea în reacţii de coen-zime în formă redusă (NADH2, NADPH2, FADH2) şi producerea de coenzime în formă oxidată (NAD+, NADP+, FAD) ; f) în reacţiile de biosinteză (anabolice) participă unii din produşii (metaboliţii) intermediari generaţi în procesele cata-bolice. Anâbolismul şi catabolismul constituie cele două laturi contradictorii ale metabolismului aflate în unitate dialectică.
   Anaciditate. Lipsa compuşilor acizi din sucul gastric.
   Anaclorhidrie. Lipsa acidului clorhi-dric din sucul gastric.
   Anaerobe (gr. an: fără ; aer ; bios: viaţă). Organisme capabile să trăiască în absenţa oxigenului molecular liber. Anaerobele sînt plante sau animale (bacterii, infuzori ciliari, moluşte). Se deosebesc :  anaerobe obligate (exemplu,
bacteria tetanosului), care se dezvoltă numai în lipsa totală de oxigen, şi anaerobe facultative (exemplu, unele drojdii).
   Anaerobioză. Formă de viaţă a unor organisme care trăiesc într-un mediu lipsit de oxigen molecular liber şi în care energia necesară proceselor vitale rezultă din fermentaţie.
   Anafază. Fază în procesul de diviziune celulară (V. cariocineză).
   Anafilaxie. Stare de hipersensibilitate la om şi animale provocată prin injectarea de seruri heterologe sau produşi de origine bacteriană, care la prima doză (mică) nu dau nici o tulburare, dar repetarea aceleiaşi doze la interval de 2 —4 săptă-mîni duce la modificări grave şi chiar la moarte prin „şoc anafilactic“.
   Anafrodiziac. Substanţă care diminuează sau inhibă dorinţa de împreunare.
   Anafrodizie. Lipsa apetitului sexual. Este un sindrom caracterizat prin absenţa căldurilor pe o perioadă mai mare de timp, cu toate că ovarele sînt aparent normale. Se întîlneşte mai frecvent la bovine şi porcine.
   Anal. Care se referă la anus, aparţine anusului sau are contingenţe cu porţiunea terminală şi deschiderea terminală a tubului digestiv (exemplu, artera anală, sfincter anal, glande anale etc.).
   Analgezie. Suspendarea sensibilităţii la durere. Diminuarea sensibilităţii la durere se numeşte hipoestezie, iar creşterea sensibilităţii hiperesiezie.
   Anamneză (gr. anamnasis: aducere aminte), sin. Date anamnetice. Totalitatea datelor de examen clinic obţinute de examinator de la alte persoane sau obţinute din alte surse (situaţii epizooto~
ANA
47
logice, registre de furajare, de reproducţie, foi de observaţie anterioară etc.).
   Anamniote (gr. an : fără ; amnion : membrana fetusului). Vertebrate al căror embrion este lipsit de amnios şi alantoidă (exemplu, peştii şi batracienii).
   Anaptichthys jordani. Peşti din familia Charaidae care trăieşte în peşterile din Mexic. Peştele apare de culoare roz, cu irizaţii. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Anas. Termen taxonomic care desemnează genul ce cuprinde raţele (ex. Anas boschas, Anas sponsa, Anas galericulata etc.).
   Anaspadias (gr. ana: în sus ; spao: despart); sin. epispadias. Deschiderea uretrei nu la extremitatea penisului, ci pe partea lui dorsală (anomalie congenitală sau cîştigată).
   Anastomoza (gr. ana: în sus ; împreună ; stoma : gură). 1. Termen utilizat în anatomie şi chirurgie, definind reunirea a două canale organice, a două vase etc., pentru a forma un trunchi comun. Anastomozele vasculare pot fi convergente, scalariforme, transversale etc.; 2. în mod impropriu se foloseşte pentru definirea convergenţei a doi nervi pentru a forma un trunchi comun.
   Anastomus anastomus. Peşte din familia Cyprinidae, care trăieşte în apele limpezi şi neutre din Guyana sau afluenţii Amazonului. Coloritul corpului ocru-gălbui cu trei benzi longitudinale brune-verzui. Baza înotătoarelor roşie. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Anatidae. Termen taxonomic care desemnează familia gîştelor şi raţelor care aparţin de subordinul Anseres.
   Anatomie (gr. ana : în sens distributiv ; gr. temnein : a tăia). 1. Ştiinţa relaţiilor morfo-funcţionale din organismele vii; 2. Ştiinţa organizării fiinţelor vii; 3. Studiul structurilor din organismele vii, uti-lizînd ca metodă disecţia, distingîndu-se : anatomie generală, anatomie comparată, anatomie specială, anatomie sistematică, anatomie descriptivă, anatomie topografică, anatomie normală, anatomie patologică, anatomie artistică etc.
   Anatoxină (gr. ana: contra). Toxină microbiană atenuată, capabilă să confere imunitate.
   Anavirus. Extract de ţesuturi infectate cu un ultravirus apoi inactivat.
   Anchiloblefaron (gr. agkyli: frînă; blepharon:  pleoapa). Sudarea conge-
nitală sau cîştigată a pleoapelor. Există un anchiloblefaron total, sudarea pleoapelor fiind completă, şi un anchiloblefaron parţial, cu sudarea pleoapelor pe o porţiune oarecare. Noii născuţi ai mamiferelor carnivore domestice (cîine, pisică) se nasc cu un anchiloblefaron pasager, ce dispare la cîteva zile după naştere.
   Anchilochelie (gr. agkili: frînă ; kei-los: buză). Sudarea congenitală sau cîştigată a buzelor.
   Anchiloglossie (gr. agkili: frînă ; glos-sa: limbă). Aderenţa limbii la formaţiunile de contiguitate din cavitatea bucală.
   Anchiloza. 1. Suprimarea mişcărilor permise de o articulaţie ; 2. Starea anormală datorată acţiunii unei gene recesive. Se manifestă prin rigiditatea şi curbarea membrelor datorită sudării oaselor la nivelul articulaţiilor. Uneori anchiloza se manifestă şi prin sudarea celor două maxilare.
   Ancolură. Regiune corporală a calului care se întinde de la cap şi pînă la grebăn, spete şi piept. Este o regiune importantă în mecanismul de deplasare a calului.
   Ancona. Rasă de găini uşoare din grupa europeană, subgrupa mediteraneană, cu însuşirile productive ale găinilor italiene şi cu un penaj pestriţ specific, negru stropit cu pete albe şi cu fluiere galbene.
   Ancylodiscoides. Viermi paraziţi de aproximativ 1 mm specifici pe branhiile peştilor din grupa Siluridelor.
   Ancyrocephalus. Viermi mărunţi paraziţi pe branhiile peştilor dulcicoli şi marini. în special infestează percifor-mele. în cazul unei invazii puternice provoacă distrugerea epiteliului branhial şi moartea peştilor.
   Andaluză. 1. Varietate a rasei de taurine Brava care descinde din Bos primi-genius, originară din Spania, Dezvoltare
48
ANE
corporală eumctrică, dimorfism sexual pronunţat, făptură zveltă, conformaţie scurtă şi îndesată, culoare vînătă închisă ori neagră. Are o producţie de lapte scăzută, aptitudine de carne bună şi excelente aptitudini pentru muncă. Taurii se folosesc pentru coride ; 2. Rasă de cai spaniolă, de origine arabă, importată în Spania de la Mauri. Apreciată în trecut pentru eleganţa sa şi folosită în diferite ţări pentru ameliorarea raselor de cai; 3. Rasă indigenă de porci din Spania asemănătoare cu rasa Estyama-dura. A fost încrucişată cu rase moderne, pentru ameliorarea performanţelor do producţie ; 4. Rasă de găini formată în Spania, de culoare cenuşiu-albastră, cu pene inarginat închis cu negru. Păsările au o greutate de 2—2,5 kg la găină şi
2,5—3 kg la cocoş, produc ouă albe, cu greutate mijlocie şi au o carne de calitate foarte bună. Se caracterizează prin creasta. simplă, mare, urechiuşe albe, fluierele cenuşiu-albăstrui.
   Andlisk. Rasă de oi de carne, lină, lapte, cc se creşte în raioanele de munte din Caucaz, cu lină groasă şi mixtă şi coadă grasă. Este bine adaptată la întreţinerea pe păşuni de munte.
   Androgeni (gr. andros : bărbat; ge-nein: a produce). Hormonii secretaţi îndeosebi de testicul cu rol în dezvoltarea aparatului genital mascul, precum şi în apariţia şi menţinerea caracterelor sexuale secundare. în organism, andro-genii mai sînt elaboraţi de corticosupra-renale şi de ovare.
   Androgin (gr. andros : bărbat; gyne: femeie), sin. Hermafrodit. Individ la care sînt prezente atît caractere sexuale mas-cule cît şi caractere sexuale femele.
   Andrologie (gr. andros : bărbat; logos : ştiinţă). Studierea morfofiziologiei şi patologiei aparatului genital mascul.
   Andropauză (gr. andros: bărbat; lat. pausa : repaus), sin. Climacterium masculin. Perioada postgenitală din viaţa masculului în care are loc sistarea elaborării spermatozoizilor însoţită de diminuarea funcţiei endocrine a testiculului şi a lihidoului.
   Androsteron. Hormon androgen ste-roid, cu proprietăţi biologice mai reduse decît testosteronul, care se găseşte în urina masculilor.
   Anecbalie. Familii de albine neroitoare care îşi asigură schimbarea mătcilor prin înlocuire liniştită. Prezintă o dezvoltare rapidă în sezonul de primăvară, constituind familii puternice, rezistente la boli şi deosebit de productive. Transmit ereditar însuşirea de a nu fi roitoarc, reco-mandîndu-se selecţionarea lor în vederea creşterii mătcilor şi formării de familii noi.
   Anectori. Muşchi care produc zbirlirea penajului.
   Anemia infecţioasă a calului. Boală infecţioasă, contagioasă, specifică, ino-culabilă, provocată de un virus şi caracterizată prin anemie, tulburări circulatorii, febră remitentă, tulburări liema-topoetice etc. Boala evoluează adesea insidios, cu remitenţe şi accese repetate la intervale variate, după un timp de debilitare progresivă, animalul sucom-bînd.
   Anemie (gr. an: privativ ; haima : sînge). Diminuarea numărului sau calităţilor funcţionale ale eritrocitelor.
   Anemie feriprivă. Boală a purceilor datorită carenţei în fier ce antrenează imposibilitatea organismului animal de a elabora cantitatea necesară de hemo-globină. Etiologia carenţei constă în lipsa fierului disponibil in furaje, dar se cunosc şi cauze patologice ca hemoragii şi tulburări gastrice, parazitoze etc* Anemia feriprivă afectează frecvent purceii sugari, fenomenul prevenindu-se prin administrare de produse cu fier absor-babil atît scroafei cît şi purceilor.
   Anemometru (gr. anemos: vînt: me-tron: măsură). Aparat utilizat pentru determinarea vitezei vînturilor şi curenţilor de aer.
   Anenccfal (gr. an :■ privativ ; encepha-los: encefaî, creier). Monstru caracterizat prin lipsa (nedezvoltarea) encefalului.
   Anencefalotrof ie (gr. an: privativ ; encephalos: creier; irophos: hrănire)..
ane
49
Diminuarea volumului encefalului, în general congenitală, putînd însă apărea şi in timpul vieţii din cauze diverse.
   Aneozinolilie (gr. an: privativ ; eozi-nophilos: iubitor de eczină). Absenţa granulocitelor eozinofilie din sînge.
   Aneroid. V. Barometru.
   Anestezic. Substanţă care are proprietatea de a suprima sensibilitatea (de a produce anestezie).
   Anestezie (gr. an : privativ ; aistesis: sensibilitate). Suprimarea sensibilităţii, în mod accidental, datorită unei boli sau în urma administrării unui anestezic. Se distinge o anestezie patologică şi una chirurgicală.
   Anestru. Perioada de inactivitate dintre două cicluri de călduri, la femelele mamiferelor.
   Aneuploidie. Fenomen genetic care constă in modificarea numărului normal de cromozomi din nucleul celulelor somatice, prin lipsa (hipoploidie) sau prezenţa în plus (hiperploiclie) a unuia sau mai multor cromozomi identici cu una sau cu mai multe perechi de homologi. Apariţia cazurilor de aneuploidie poate fi spontană sau provocată, putindu-se realiza prin : a) pierderea unui cromozom în timpul diviziunii celulare ; b) nesepa-rarea cromozomilor homologi în meioză sau a cromatidelor surori în mitoză şi trecerea împreună în una din cele două celule fiice ; c) distribuţia neregulată a cromozomilor în mitoză. La organismele diploide se pot întîlni următoarele cazuri de aneuploidie: nulisomie: situaţie în care lipseşte o pereche de cromozomi homologi; monosomie: situaţie în care lipseşte un singur cromozom de la o pereche de homologi; trisomie: în cazul în care setul diploid are în plus un cromozom identic cu una din perechile de homologi; tetrasomie: în cazul în care nucleul cuprinde doi cromozomi peste numărul normal, aceştia fiind identici cu una din perechile de homologi. Dacă pierderea sau adăugarea de cromozomi afectează mai multe perechi de cromozomi homologi, atunci situaţiile pot fi
denumite duble sau triple (exemplu: dublă monosomie, dublă trisonomie, dublă tetrasomie etc.).
   Angieetazie (gr. angeion : vas ; ektasis: dilataţie). Termen general utilizat pentru definirea unei dilataţii vasculare (in general a unei dilataţii arteriale).
   Anglectopie (gr. angeion: vas; ecfo-pos: deplasare). 1. Anomalie caracterizată prin situarea unui vas în altă parte decît în zona topografică normală;
2. Deplasarea accidentală a unui vas*
   Angiemfraxie (gr. angeion : vas ; em-phraxia:   strangulare). 1. Micşorarea
congenitală sau cîştigată a lumenului unui vas pe o porţiune oarecare;
2.  Strangularea unui vas prin presiunea formaţiunilor de contiguitate sau în urma unei afecţiuni.
   Angiografie (gr. angeion : vas ; gra-fein: a descrie). 1. Inventarierea vaselor dintr-un organism ; 2. Descrierea vaselor din punct de vedere anatomic ; 3. Se utilizează de asemenea pentru radiografia vasculară.
   Angioragie (gr. angeion : vas ; ragia * erupţie, scurgere), sin. Angeioragie. He~ moragie arterială.
   Angiopatie (gr. angeion : vas ; pathos : boală). Denumire generică pentru bolile vaselor sanguine.
   Angiotensina I şi II. Oligopeptide constituite din zece (decapeptidă) şi respectiv din opt aminoacizi (octapeptidă)*. Sînt prezente în sînge şi au ca efect creşterea presiunii sanguine. Angiotensina I rezultă din scindarea hidrolitică a a-globulinei din sînge sub acţiunea» reninei (enzimă elaborată de rinichi); angiotensina II rezultă din angiotensina I.
   Angler. Rasă veche de taurine de tip* brahicer, formată în R.F. Germană şi ameliorată în special în secolul nostru. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mică (talia 125 cm şi greutatea? 450—500 kg), profil dolicomorf, format trapezoidal, făptură uscăţivă şi unghiu-loasă, conformaţie tipică de lapte (cap* mic, expresiv, gît subţire, trunchi lung*
4 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
ANG
*50
-adînc, torace îngust, abdomen voluminos, uger foarte bine dezvoltat, membre ^subţiri), culoare roşie uniformă. Are -constituţie fină, temperament vioi, rezistenţă şi capacitate mare de adaptare la -condiţiile de exploatare mai puţin prielnice. Aptitudine foarte bună de lapte i(4 000 kg cu 4,5% grăsime) şi mai slabă pentru producţia de carne.
    Angler-sattelschwein. Rasă de porci "formată prin selecţie şi ameliorare (în ■urmă cu circa 300 de ani) din porcul -german de Angler. Se caracterizează prin corp lung, precocitate bună, adaptabilitate foarte bună la condiţiile de mediu, «o bună prolificitate, valorificare bună a furajelor, aptitudini pentru producţie mixtă. Are culoare neagră cu un brîu alb, cap de mărime mijlocie, urechi mari şi aplecate înainte, spinare lungă, schelet puternic şi constituţie robustă. în ţara noastră a fost importat în 1960 ^pentru încrucişarea de infuzie cu Bazna. Se creşte în R.F. Germania în efectiv© ■reduse.
    Anglo-Arab. Cal provenit din încrucişarea rasei Arabe cu rasa Pur sînge englez. Aceste tipuri de cai s-au format «în special în Franţa (precum şi în Anglia. Germania, Ungaria). Astfel, Anglo-Arabul francez, a fost format de către Gayot, în prima jumătate a sec. XlX-lea, da început prin încrucişarea alternativă între Pur sînge-englez şi Arab, iar după 1840 s-a practicat creşterea în sine şi -selecţia riguroasă. Se caracterizează prin talie de 158 cm, conformaţie armonioasă (cap mic, expresiv, cu profil drept, gît relativ lung, greabăn înalt, spinare şi şale solide, crupă lungă şi orizontală, membre subţiri), culoare murgă şi roibă, foarte rar vînătă. Este un cal rustic, cu constituţie fină, temperament vioi şi aptitudine bună pentru călărie.
    Anglo-Don, sin BadionîL Rasă de cai -creată prin încrucişarea Galului de Don -ameliorat cu rasa Pur sînge de galop. Are talie înaltă, trunchi scurt, constituţie robustă, fiind una din cele mai importante rase de călărie din U.R.S.S.
   Anglo-Normand, sin. Trăpaşul francez. Rasă de cai formată între anii 1775 — 1860, din încrucişarea populaţiei cabaline din Normandia ; în secolul nostru s-a folosit şi Trăpaşul american. Se caracterizează prin talie de 158 — 160 cm, exterior relativ corect, urechile lungi, trunchiul strimt, culoarea murgă şi roibă. Are constituţie robustă, temperament vioi, aptitudine bună pentru călărie şi tracţiune, realizînd cele mai bune performanţe de viteză dintre rasele de trăpaşi din Europa.
   Anglo-saxone. Vite roşii de munte din R. F. Germană caracterizate prin dezvoltarea corporală mare (greutate cca 600 kg), conformaţie corectă, culoare roşie, cu nuanţe diferite, uneori pe abdomen şi uger se pot întîlni pete deschise şi chiar albe. Au temperament vioi, constituţie robustă, rusticitate şi rezistenţă remarcabilă, aptitudine pronunţată pentru lapte (3 600 kg cu 3,8% grăsime) şi carne ; boii sînt utilizaţi la munci, fiind iuţi şi puternici.
   Angoni. Zebu originar din Rhodesia de Nord, reprezentînd foma cea mai pură a zebului cu coarne scurte din Africa orientală. Se caracterizează prin dezvoltare mijlocie (talia 120 — 125 cm, greutatea corporală 475 kg), format mediu, făptură adunată, cocoaşă bine dezvoltată la ambele sexe, salba amplă, atîrnîndă, pielea subţire, flască, trunchi scurt, adine, membre rezistente, culoare roşie, brună, neagră, bălţată cu roşu şi cu negru. Are aptitudine pentru carne ridicată. Producţia de lapte este mică (2,2 kg/zi).
   Angora. Nume comun atribuit unor rase de capre, iepuri şi pisici, caracterizate prin peri lungi şi mătăsoşi, după numele oraşului Angora (azi Ankara — Turcia); 1. Rasă de capre originară din R. S. S. Turkmenă. Are talie mică (60 — 65 cm), greutate redusă (35 — 45 kg), capul cu profil drept şi prevăzut cu coarne, părul de culoare alb şi mătăsos, format din fire lungi şi fine. La o tun-soare dă 3 — 4 kg de păr folosit pentru
ţesături, pături etc. Capra angora este răspîndită în Turcia, Africa de sud şi S.U.A. ; 2. sin. Iepurele de mătase, iepurele de caşmir. Rasă de iepure caracterizată prin lungimea mare a părului şi fineţea mare a fibrelor. îşi are originea în iepuri de vizuină şi a apărut printr-o mutaţie spontană. Rasa a fost consolidată în Anglia, iar în Europa continentală a apărut în anul 1770. Se disting trei tipuri de Angora : tipul englez, german şi rusesc. Tipul englez este cel mai mic (2,25 kg) şi cu o producţie de lînă de 400 g anual de la 4 tunderi ; cel german are o greutate de 3,5 kg şi o producţie de lînă de 700 g anual la 4 tunderi. Tipul rusesc are mai multe subtipuri: Tătar, 4,5 kg şi 850 g lînă ; Kirov, cu 525 g lînă anual. Pe lîngă producţia de lînă de Angora, este apreciată şi producţia de carne, care este gustoasă. în afară de Angora albă, a fost formate varietăţi negre, albastre, cenuşii şi galbene ; 3. Rasa de pisici cu păr lung şi mătăsos, mai ales de culoare albă, din care se confecţionează covoare tricotaje etc.
   Anguilla anguilla. Peşte marin, bento-nic, răpitor, din ordinul AnguillifoTm.es, de 51 — 100 cm lungime. Trăieşte în bazinele hidrografice ale Oceanului Atlantic, Mării Baltice, Mării Negre, Mării Medite-rane. Are corpul alungit serpentiform, acoperit cu solzi mărunţi şi ascunşi în tegument. Capul conic şi uşor turtit dor-soventral, are gura terminală prevăzută cu dinţi fini. Pentru reproducere ajunge pînă în Marea de Sargase la latitudinea de 22° şi 30° Nord şi longitudinea de 48° şi 65° Vest, iar apoi puietul călătoreşte pînă în apele curgătoare. Are valoare mare economică. S-a reuşit reproducerea artificială, iar puietul este crescut în bazine speciale.
   Anguilliformes. Peşti osoşi marini sau migratori cu corpul serpentiform, acoperit cu solzi mărunţi ori au tegumentul nud. Nu au ventrale. Gura este înzestrată cu dinţi, iar operculele sînt mici.
   Angulara gurii (lat. Angularis oris).. Fină colaterală arterială a labialei man-dibulare distribuită comisurei buzelor.
   Angulara ochiului (lat. angularis pal~-pebratum), sin. Angulara palpebrală. Terminală a arterei faciale (la cal) suplinită adesea (la alte specii) prin ramificaţii diverse şi distribuită zonei din jurul comisurii nasale şi pleoapelor.
   Angustia pelvină. Micşorarea conduc--tului pelvien, caracterizată prin reducerea diametrelor bazinului. Se întîl-neşte la femele cu bazin juvenil, cu formaţiuni tumorale la nivelul razelor osoase sau ligamentelor cu desmoxerii, cu sinostoze ale articulaţiei sacro-iliace,. constituind o cauză frecventă de distocie ■ mai ales la primipare.
   Anhidrida arsenioasă, sin. Şoricioaică• . Pulbere albă, sticloasă, inodoră, care poate pătrunde în organism pe cale digestivă, cutanată şi respiratorie. Toxicitate foarte ridicată pentru mamifere..... Utilizat ca raticid sub forma de momeli % (cu 5 — 8% substanţă activă).
   Anidroză (an gr. privativ, gr. hidros: sudoare). Uscare a pielii datorită pierderilor mari de apă din organism.
   Animal. Organism care reprezintă* una din formele de viaţă pe pămînt şi care se caracterizează prin nutriţie hete-rotrofă. împreună cu plantele formează , cele două diviziuni principale ale lumii organice. Se cunosc circa 1500 000 de specii de animale, aparţinînd următoarelor încrengături:     protozoare (circa.
15 000 de specii), spongieri (circa 5 000 de specii), celenterate (circa 9 000 de specii), viermi (circa 20.000 de specii), moluşte (circa 105 000 de specii), artropode (circa 1 050 000 de specii) şi cordate; acestea din urmă, la rîndul lor, se sub-împart în acraniate, tunicieri şi verte- -braţe (ciclostomi, peşti, amfibii, reptile, păsări, mamifere). în cursul evoluţiei-lumii organice, diferitele specii de animale au suferit un continuu proces de* transformare sub influenţa condiţiilor de mediu. în acest proces au apărut şt* s-au perfecţionat sistemul organelor de -digestie, de respiraţie, de locomoţie etc
52
ANK
IPopulind cele mai diferite locuri, animalele formează împreună cu plantele, biocenoza. Animalele constituie obiectul ■de studiu al zoologiei. Din timpuri străvechi (cu excepţia dăunătorilor) au fost folosite ca sursă de hrană, de materie primă, de forţă de muncă etc.
   Animal de blană. Animal apreciat pentru blana sa care prezintă utilitate •economică. Unele trăiesc în stare sălbatică şi sint vinate, iar altele se cresc in captivitate sau in seinicaptivitate. ♦Cele mai cunoscute sint:         samurul,
marmota, sconscul, nutria, nurca, vulpea argintie etc.
   Animal de laborator. Animal domestic întreţinut şi ameliorat pentru a servi •experienţelor de genetică şi ameliorare, fiziologie şi fiziopatologie, testării medicamentelor, serurilor etc. Printre speciile de animale de laborator se numără şoarecele alb, şobolanul, cobaiul, Dro-sophila ş.a.
   Animal de muncă. sin. Animal de .■tracţiune. Nume comun atribuit animalelor din diferite specii (cabaline, bovine etc.) care sint utilizate în principal pentru tracţiune, pentru lucrări agricole, diferite transporturi, prestări de servicii etc.
   Animal domestic (lat. lit. animal do-*mesticus: care trăieşte pe lingă casa omului). Animale a căror îngrijire, alimentaţie şi reproducţie sint controlate de om, în scopul producerii unor bunuri şi servicii (carne, lapte, îmbrăcăminte, muncă, pază etc.), pentru agrement sau ^cercetare ştiinţifică ; ele evoluează implicit şi sub influenţa selecţiei artificiale. Se disting populaţii în faze iniţiale sau ; avansate de domesticire (v. clasificarea raselor) şi sînt aproximativ 200 specii de animale în diferite faze de domestic cire.
   Animale matcă, sin. Efectiv matcă, 4urmă de bază. Indicator convenţional ce se referă la animalele adulte destinate reproducţiei. Teoretic animalele matcă «constituie turma de bază a unei întreprinderi şi sînt incluse în fondurile fixe.
Efectivul matcă se compune din femelele şi masculii utilizaţi la reproducţie. Numărul şi ponderea femelelor matcă în totalul efectivului constituie indicatori de bază în planificarea creşterii animalelor, în funcţie de care se pot determina structura efectivului de animale, consumul de furaje, consumul de materii prime şi materiale, necesarul de adă-postiri, costurile de reproducţie, producţia, veniturile şi eficienţa economică a producţiei animalelor.
   Animal mediu furajat. Indicator convenţional pentru exprimarea efectivului mediu furajat dintr-o anumită categorie de animale, pentru o anumită perioadă de plan sau de analiză. Constituie unitatea tehnică de producţie pe baza căreia se calculează randamentul mediu, consumurile de materiale şi de forţă de muncă, costurile de producţie, veniturile şi rezultatele financiare în vederea programării producţiei şi analizei economice în producţia animală.
   Animal monogastric. V. Monogastric.
   Animal omnivor. V. Omnivor.
   Animal poligastric. V. Poligastric.
   Animal reformat. Noţiune atribuită în general animalului scos din turma de bază, ca urmare a depăşirii virstei optime de exploatare, a introducerii în turma de bază a unor animale cu calităţi productive superioare sau ca o consecinţă a perturbării procesului de reproducţie sau a sănătăţii animalului sau a altor cauze. Animalul reformat se trece în categoria animalelor la îngrăşat înainte de sacrificare.
   Animalia. Denumire taxonomică privind regnul animal.
   Animalicultura (lat. animal; animal, cultura, creştere). Creşterea şi exploatarea animalelor.
   Aniridie (an. privativ ; lat. irid-iridis : iris). 1. Lipsa congenitală a irisului ţ 2. Tulburare în dezvoltarea embrionară soldată cu nedezvoltarea irisului.
   Ankole. Pseudozeb, originar din Uganda, format prin încrucişarea bovinelor cu coarne mari (Bos primigenius — va-
ANO
53
rietatea Hani) şi zeb din grupa Sanga, cu coarne laterale. Dezvoltare mare (talia 118—144 cm şi greutatea 345—500 kg), -osatură şi musculatură puternice. Furnizează o carne de bună calitate 420 kg, la sacrificare cu un randament de 45 — 55% şi o cantitate de lapte de numai 300 kg cu 4,5% grăsime ; boii sint iuţi, agili, docili şi realizează un randament ridicat in muncă.
   Anodont (an, privativ ; gr. odonsi: dinte). 1. Fără dinţi ; 2. Individ la care dinţii nu s-au dezvoltat datorită unei tulburări în evoluţia embrionară.
   Anodonta eygnea, sin. scoica de baltă. Moluscă bivalvă dulcicolă de 12—20 cm, comună în apele stătătoare de şes unde s-au format numeroase varietăţi. Cele mai comune varietăţi sînt: Anodonta cggnea piscinalis, sub 10 cm lungime, cochilia oval-rotunjită şi cu o carenă mare. De obicei trăieşte în ape cu curent, limpezi, şi cu vegetaţie. Colorit galben verzui, cu zone brune. Anodonta eygnea cellensis, pînă la 22 cm lungime, cochilia oval-alungită, cu vîrful (apexul) turtit şi cu o carenă foarte mică. Colorit brun-măsliniu. Trăieşte în apele mîloase, cu multă vegetaţie. Au importanţă economică, fiind comestibile.
   Anoftalm (an, privativ ; gr. ophtalmos : ochi). I. Monstru fără ochi ; 2. Individ lipsit de bulbi oculari datorită unei tulburări în evoluţia embriogenetică.
   Anomalie (a, privativ; gr. nomos: lege). Ceea ce se abate de la regula obişnuită, distingîndu-se anomalii de formă, de situaţie, de topografie, păstrîndu-se însă aspectul general şi obişnuit al formaţiunii. Se diferenţiază de monstruozitate, la care aspectul general se modifică pînă la nerecunoaştere, individul monstruos prezentînd un aspect care în general se abate total de la aspectul natural, obişnuit.
   Anomalie dentară. Abatere a dinţilor de la normal. Se pot întîlni la animale şi în special la cal anomalii numerice (pleiodenţie şi oligodenţie), anomalii de structură (mişuna superficială sau prea
adincă, fisura mişunei), anomalii de tocire (prea rapidă sau prea înceată, piezişă), anomalii de incidenţă (cioc de papagal), brevignatism, prognatism, precum şi anomalia ticului de sprijin.
   Anorexie (gr. an : privativ ; orexis: pofte). Pierderea sau reducerea poftei de mîncare.
   Anorliidie (gr. an : privativ ; orhis: testicul). Lipsa testiculelor datorită unei tulburări ontogenetice.
   Anosmie (gr. an: privativ ; gr. osmi: miros). Lipsa simţului mirosului, cel mai adesea datorită unor modificări morfologice (nedczvoltarea receptorilor olfactivi).
   Anovarie (gr. an:      privativ; lat.
ovarium: ovar). Lipsa ovarelor prin nedezvoltarea lor datorită unei tulburări ontogenetice.
   Anovulaţie (gr. an: privativ ; lat. ouulum: ou). Absenţa ovulaţiei sau a eliminării ovulului din foliculul ovarian matur. Este consecinţa unui dezechilibru neurohormonal, hipofizo-pvarian, procese inflamatorii ale ovarului, presiune intrafoliculară insuficientă, lipsa unor enzime ; constituie o cauză de infecunditatc, greu de diagnosticat la animale.
   Anoxemie (an, privativ, oxigen ; ha-ima : sînge). Lipsa oxigenului din sînge şi micşorarea aprovizionării celulelor cu oxigen, avînd consecinţe grave asupra funcţionării celulei.
   Anoxie. Situaţie deficitară în folosirea oxigenului la nivelul celulelor şi ţesuturilor. Se descriu patru tipuri generale de anoxie : stagnantă, anoxică, anemică şi histotoxică.
   Ansă. Denumire generală atribuită în anatomie la toate formaţiunile care atîrnă sau formează o curbă, în mod asemănător cu odgonul unei corăbii: ansă intestinală, ansa Wrisberg etc.
   Ansă cromatică. Modul de aşezare pe care-1 prezintă cromatina în profază şi telofază (în diviziunea indirectă a celulei).
54
ANT
   Ansa Wrisberg. Anastomoză între o ramură desprinsă din nervul esofagian dorsal şi plexul solar.
   Anser. Termen taxonomic care desemnează genul ce cuprinde gîştele (ex. Anser cinereus).
   Anseranatini. Subfamilie de păsări acvatice din familia Anatidae, reprezentate printr-o singură specie, gîsca coţofană.
   Anseridae. Termen care se foloseşte pentru desemnarea gîştelor. în realitate însă există numai familia Anatidae care se referă atît la gîşte cît şi la raţe.
   Anserilormes. Termen taxonomic de-semnînd un ordin din cadrul supra-ordinului carinate. Cuprinde gîştele şi raţele.
   Anserină. Dipeptidă naturală constituită din ăminoacizii histidina şi (3-ala-nina. Este analogul structural al camo-zinei, conţinînd o grupare metil (—CH3) grefată pe nucleul imidazol al histi-dinei. Este prezentă în muşchii păsărilor.
   Antagonism (gr. anti; contra ; agon ; luptă). Fenomenul prin care două sau mai multe substanţe îşi anulează sau îşi opun efectele în urma unor acţiuni fiziologice contrare; Acţiunea de opunere dintre medicamente şi boală sau medicamente şi funcţii fiziologice.
   Antebrachicarpometacarpiană (lat. art. antebrachiocarpometacarpicus), sin. Articulaţia genunchiului (denumire de fapt improprie). Complexul articular din regiunea genunchiului format dintr-o1 serie de articulaţii care leagă oasele antebraţului la oasele carpiane, oasele carpiane între ele (pe două rînduri) şi oasele carpiane la oasele metacarpiane ; complexul articular prezintă ligamente articulare proprii fiecărei articulaţii şi o serie de ligamente comune (capsula articulară cu ligamentele funiculare colaterale).
   Antebraţ. Parte a membrului toracic avînd ca bază anatomică radiusul şi ulna, cuprinsă între articulaţia cotului şi articulaţia genunchiului.
   Antecalculaţie. Calculaţi a preţului de cost a unei lucrări, a unei construcţii, a
unui produs etc., care se efectuează înainte de începerea lucrării sau construcţiei, pe baza unor norme stabilite. Ajută la cunoaşterea preţului de cost planificat, a celui de producţie, de livrare şi rentabilitatea.
   Antemăsurătoare. Evaluarea cantitativă a lucrărilor ce urmează a fi efectuate în vederea realizării unui proiect. Ser^ veste la întocmirea devizelor şi a listei de materiale.
   Antepartum (lat. ante: înainte ; par-tum : a naşte). Ceea ce se produce înainte de naştere. Termen folosit în reproducţia animalelor şi în clinică (obstetricală în special) pentru a defini anumite fenomene dependente de starea de gestaţie, cu efect înainte de expulzarea fătului.
   Anteproiect. Proiect sumar care cuprinde numai elementele esenţiale şi caracteristice ale unei lucrări, calculate cu o anumită aproximaţie.
   Antheraea Pemyi. sin. Vierme de mătase de stejar. Specie semisălbatică de viermi de mătase, care ocupă primul loc în producerea de mătase în ţările din Extremul Orient. Metamorfoza completă are 4 stadii de dezvoltare. Hibernează în stadiul de crisalidă. Este o specie bivoltină. Ouăle de culoare cafeniu închis, larva la ecloziune este pigmentată în negru, cu capul roşcat, apoi devine verde cu diferite nuanţe şi tuberculi diferit coloraţi; 1 g însumează 130 — 140 ouă. Urzirea gogoşii durează 3 — 4 zile la 25°G (aer liber — 8—10 zile). Coaja gogoşii este tare, impregnată cu un lichid compus din uraţi de amoniu. Culoarea gogoşilor este gri-roşcat, greutatea 5—6 g. Hibernarea are loc la tempera* tura de 2—4°C, umiditate 60—70%.
   Antheraea Yamamai. Specie de viermi de mătase, ce se hrăneşte cu frunză de stejar şi se creşte în stare semisălbatică în unele ţări din Asia. Se aseamănă în anumită măsură cu Anthemea Pernyi.
   Antialiment. Substanţă chimică din ingesta care împiedică, printr-un proces de concurenţă, valorificarea digestivă sau metabolică a unui nutriment (ex. anti vitaminele).
ANT
55
   Antibiogramă. Metodă de laborator prin care se verifică sensibilitatea unui microb la un anumit antibiotic.
   Antibiotic (gr. anti: contra şi bios: viaţă). Substanţă chimică organică produsă de anumite microorganisme (ciuperci sau bacterii) sau obţinută prin sinteză, care în soluţii diluate are efect bactericid sau bacteriostatic. Folosite în medicină şi în medicina veterinară pentru tratamentul bolilor sau stărilor infecţioase, în zootehnie ca stimulatori de creştere, în fitotehnie la combaterea bacteriozelor şi în industria alimentară pentru conservarea alimentelor. Antibioticul adăugat în hrana animalelor, prin încorporarea în nutreţuri combinate, măreşte viteza de creştere şi îmbunătăţeşte gradul de conversiune al hranei.
   Antibioză. Asociere antagonistă între două organisme, din care unul este afectat.
   Anticoagulant. Substanţă care previne coagularea sîngelui (exemplu, oxa-latul de potasiu, citratul de sodiu, flo-rura de sodiu, heparina etc.). Mecanismul de acţiune al anticoagulanţilor se bazează pe blocarea ionilor de calciu (Ca2+) din sirige, împiedicînd astfel coagularea acestuia. Heparina este un anticoagulant natural prezent în sînge ; ea acţionează prin inhibarea activităţii protrombinei. Prin recoltarea sîngelui pe anticoagu-lanţi se obţine plasma sanguină (conţine ser -f fibrogen), care este utilizată pentru efectuarea diferitelor analize biochimice.
   Anticoncepţional. Care împiedică fecundarea.
   Anticorp. Substanţă de natură proteică a cărei biosinteză este determinată de introducerea unui anti gen în organism şi care posedă capacitatea de a reacţiona specific cu antigenul corespunzător. Procesul biochimic prin care se produce formarea anticorpilor se numeşte imunizare, iar aniamalul care a produs anticorpi, prin inocularea repetată a unui anti gen, se imunizează.
   Antidiareic. Care combate diareea, fie dezinfectînd tubul digestiv, fie încetinind tranzitul alimentar, fie neutrali-zînd sau absorbind toxinele etc.
   Antidiuretic. Medicament care reduce diureza, obişnuit fiind vorba de extracte de lob posterior al hipofizei, de sedative ale centrilor diurezei (barbiturice) sau de doze mari de cafeină.
   Antidot (gr. anti: contra ; datos : dat). Substanţă care are proprietatea de a neutraliza efectele unui toxic.
   Antienzima, sin. Antiferment. Un agent care în mod selectiv inhibă acţiunea unei enzime sau unui grup de enzime.
   Antiferment. V. Antienzimă.
   Antihormon. Anticorp antihormonal apărut în organism în urma unor administrări repetate de hormoni cu caracter proteic (cum ar fi gonado-tropinele), activitatea antihormonală fiind asociată cu fracţiunea gammaglobulinică a serului.
   Antigen. Substanţă de tipul protidelor sau al unor poliglucide (în general cu masă moleculară mare), care este străină pentru organismul în care se introduce şi care, odată introdusă în organism în cantităţi mici, declanşează elaborarea sau biosinteză unor proteine specifice de apărare denumite anticorpi. Antigenul reacţionează cu anticorpii formaţi, determinînd reacţia antigen-anti-corp, reacţie prin care acţiunea anti genului este anihilată.
   Antifertilizin. Substanţă produsă de sperma animală, cu activitate specifică imunologică, care intervine în atracţia dintre gârneţi înainte de fertilizare.
   Antifibrinolizină. Substanţă care inhibă acţiunea proteolitică a fibrinoli-zinei.
   Antilizină. Substanţă care are acţiune antagonistă faţă de acţiunea lizinei.
   Antilopă. Nume atribuit unui grup de animale rumegătoare paricopitate din familia Bovideelor. Lungimea corpului variază între 60 cm şi 3 m, iar înălţimea între 30 cm şi 1,5 m ; au picioarele lungi şi subţiri şi coada scurtă ; coarnele, de forme diferite apar în general la masculi,
56
ANT
rareori şi la femele. Trăiesc de obicei în stepă şi pustiuri, iar unele specii şi in zonele alpine, majoritatea fiind răspîn-dite în Africa şi în sudul şi centrul Asiei; cîteva specii, printre care gazelele au fost aclimatizate în U.R.S.S. Ele se vînează pentru carne, dar mai ales pentru piele.
   Antioxidant. Substanţă care împiedică reacţiile ce au loc sub acţiunea oxigenului din aer, evitînd astfel degradarea multor produse (rîncezirea grăsimilor etc.). Se foloseşte în industria nutreţurilor combinate.
   Antipa, Grigore (1867—1944). Biolog român, membru al Academiei Române, fondator al Muzeului de istorie naturală din Bucureşti, unul dintre creatorii muzeologiei moderne, iniţiator al diorame-lor. Autor al concepţiei ecologice, a bio-sociologiei şi bioeconomiei biosferei, a pus bazele şcolii româneşti de hi drobi o-logie, ihtiologie şi oceanologiei.
   Antiperistaltic. Substanţă care suprimă peristaltismul.
   Antipiretic (gr. anti: contra ; pyr : foc, febra). Substanţă care are proprietatea de a combate hipertermia, acţio-nînd fie prin reducerea proceselor metabolice, fie influenţînd direct centrul ter-mo-regulator diencefalic.
   Antipruriginos. Care combate pruri-tul.
   Antlrabic. Contra turbării : vaccin an-tirabic etc.
   Antirahitic. Termen care defineşte proprietatea unor substanţe de a preveni sau combate rahitismul: vitamina D etc.
   Antiseptic (gr. anti: contra ; sepsis : putrefacţie). Substanţă care împiedică apariţia infecţiilor. Se foloseşte pentru distrugerea microbilor patogeni din adăposturi, cîmp operator, plăgi etc.
   Antiser (ser imun). Serul sanguin al unui animal care a fost imunizat. De exemplu, dacă se inoculează succesiv unui iepure ovalbumină ca anti gen, animalul devine astfel imunizat, deoarece serul conţine anticorpi biosintetizaţi şi
se va numi antiser de iepure contra ovalbumină sau ser imun de iepure anti-ovalbumină.
   Antisteril. Termen general ce defineşte rolul oricărui factor care previne sau combate sterilitatea şi în special pentru definirea rolului vitaminei E.
   Antitetanic. Termen comun ce defineşte proprietatea unor substanţe (produse biologice) de a preveni apariţia tetanosului : ser antitetanic etc.
   Antitoxină. Substanţă produsă de organism, care inactivează o toxină oarecare.
   Anti vitamină. Substanţă care exercită în organism o acţiune antagonistă diferitelor tipuri de vitamine. Exemple : dicumarolul este o antivitamină K prezentă în furajele alterate, care determină apariţia stărilor hemoragice la animale, inhibind sinteza protrombinei în ficat; hidrazida acidului nicotic este an-tivitamina Bfl ; sulfonamidele sînt anti-vitamine ale acidului paraaminobenzoic, care exercită un efect bacteriostatic asupra unor microorganisme etc. Unele anti-vitamine prezintă o analogie de structură chimică cu vitaminele a căror acţiune o inhibă.
   Anfravoane, sin. Chiostecuri. Dispozitiv confecţionat din patru brăţări de piele, căptuşite cu postav sau pîslă. An-travoanele sînt prevăzute cu inele metalice prin ochiurile cărora trece o curea sau un lanţ care serveşte pentru strîn-gerea la un loc a celor patru membre ale calului. Brăţările se fixează la chişiţele animalului şi servesc pentru trîntirea şi menţinerea lui în poziţie culcată pentru anumite intervenţii.
   Antrax, sin. Cărbune bacteridian, Dalac, Boală acută, infecţioasă, bacteriană, a oilor şi taurinelor, cauzată de Bacillus anthracis. Este transmisibilă la om.
   Antrenament. Executarea unor exerciţii metodice pe baza unor principii generale (repetiţie, ritmicitate, continuitate şi progresivitate) în scopul dezvoltării calităţilor fizice şi însuşirilor fiziologice ale unui animal. Antrenamentul
ANT
57
metodic determină, în special, dezvoltarea aparatului locomotor, ameliorarea capacităţii respiratorii, dezvoltarea toracelui şi a muşchilor respiratorii, sporirea toleranţei ţesuturilor la sarcina în gaz carbonic, fără a surmena inima şi alveolele pulmonare, prevenind rupturile posibile ale acestora şi apariţia enfi-zemului. Un antrenament aplicat riguros ştiinţific asigură o bună pregătire a animalelor (în special a cailor, clinilor, porumbeilor) pentru diferite servicii, precum şi pentru competiţii sportive.
    Antrenor. Persoană calificată care se ocupă cu pregătirea animalelor in vederea obţinerii unor performanţe ridicate.
    Antrepozit. Construcţie destinată pentru depozitarea, păstrarea sau conservarea unor cantităţi mari de produsc-măr-furi. Dacă se asigură conservarea prin frig se numesc antrepozite frigorifice.
    Antricot. Noţiune ce defineşte o porţiune din carcasa animalelor, cu carne de calitate superioară. La taurine, antri-cotul se decupează prin efectuarea unei secţiuni anterioare, între a V-a şi a Vl-a coastă şi una posterioară, între a Xl-a şi a XI l-a coastă, iar lateral în treimea superioară a coastelor. Baza osoasă este alcătuită din 6 vertebre toracice (de la VI la XI) şi treimea superioară a coastelor.
    Antropoid (gr. anihropos : om; eidos: formă). Care se aseamănă cu omul (exemplu, maimuţa antropoidă).
    Antropomorf (gr. antropos: om ; mor-phos: formă). 1. Termen utilizat pentru definirea formei asemănătoare cu a omului ; 2. Adesea indică forma animalelor care au o conformaţie asemănătoare cu a omului.
    Antu (alfa-naftil-tiouree), sin. Antan, Crîsid. Substanţă cu efect raticid. Se prezintă sub forma unei pulberi cenuşii şi se foloseşte ca pulberi de prăfuit (30 şi 50%) sau ca momeli (1—3%). Activ împotriva şobolanilor cenuşii şi negri; DL50 = 6 — 8 mg/kg greutate vie pentru şobolani.
   Antwerp. Rasă pitică de găini, formată dintr-o rasă de producţie. Face parte din grupa raselor decorative.
   Anurie. Suspendarea micţiunii, respectiv a emisiei de urină, ca o consecinţă a unor stări patologice.
   Anuropigie. Lipsa totală a cozii întîl-nită la găini datorită lipsei vertebrelor coccigiene. Poate constitui şi caracter de rasă, ca la rasele berce (Berc belgian).
   Anus (lat. : anus). 1. Orificiul de comunicare a porţiunii terminale a tubului digestiv cu exteriorul; 2. Deschiderea rectului la exterior (comunicarea normală a rectului cu exteriorul).
   Anvers. I. Rasă pitică de găini din grupa europeană, subgrupa belgiană. Face parte din rasele decorative ; 2. Rasă de porumbei voiajori obţinută din porumbelul persan printr-o serie întreagă de încrucişări complexe, selecţie îndelungată şi antrenament metodic. împreună cu porumbelul voiajor de Liăgc stă la baza tuturor porumbeilor voiajori actuali.
   Aortă. Vas arterial de calibru mare, prin care sîngele este pompat de la cord, distingîndu-se : o aortă primitivă (prin care singele este împins în corp) şi o aortă pulmonară (prin care sîngele este împins la pulmon) ; o aortă ascendentă (prin care sîngele este dus la extremitatea cefalică, formaţiunile gîtului şi membrele toracale) şi o aortă descendentă (prin care sîngele este dus la viscerele din cavitatea abdominopelvină şi membrele pelvinc) ; o aortă toracică (co-respunzînd porţiunii din aorta descendentă cuprinsă în cavitatea toracică) şi o aortă abdominală (corespunzind porţiunii din aorta descendentă cuprinsă în cavitatea abdominală).
   Apă. Componentă anorganică constituentă a materiei vii, reprezentînd aproximativ 60% din masa organismului animal. Unele ţesuturi şi lichide biologice conţin cantităţi apreciabile de. apă : muşchiul şi pielea (80%), ficatul şi plă-minii (75%), plasma sanguină, limfa şi sucul gastric (95%), laptele (88%). Ca
58
APA
origine, apa din organismul animal este exogenă, provenind din alimentaţie (hrană, adăpare) şi endogenă, provenind din oxidarea celulară a compuşilor conţi-nînd hidrogen (glucide, lipide, protide), în organism apa are rol: a) structural;
b)  solvent biologic, solubilizînd diferite substanţe care devin astfel reacţionale ;
c)  stabilizator al mediului biologic;
d)  generator de ioni H+ şi OH~ necesari pentru realizarea proceselor de tampo-nare (menţinerea pH-ului în limite constante), de cataliză enzimatică şi de hidroliză ; e) efector direct al reacţiilor de hidratare, hidroliză şi a unor reacţii de oxidare ; f) mediu de vehiculare a unor substanţe ; g) termoregulator, men-ţinînd în limite constante temperatura organismului prin procese de evaporare cutanată şi de eliminare prin respiraţie.
   Apă dulce. Apa din bazine acvatice cu un conţinut de cloruri de 0,0—0,5%
   Apă endogenă. Apa rezultată în organism prin oxidarea lipidelor, glucidelor şi protidelor.
   Apă exogenă. Apa introdusă în organism prin consum direct, prin apa de constituţie şi de pregătire a nutreţurilor.
   Apă marină. Apa din bazinele acvatice cu un conţinut de clorură de sodiu de peste 17%o*
   Apă mezohalină. Apa din bazinele acvatice cu un conţinut de cloruri de
3—10 g°/oo*
   Apă oligohalină. Apă din bazinele acvatice cu un conţinut de 0,5 — 3 g cloruri la un litru.
   Apă potabilă. Apa care corespunde cerinţelor organoleptice necesare consumului şi nu prejudiciază sănătăţii şi producţiei animalelor.
   Apă reziduală, sin. Apă uzată. Bazine acvatice cu apă utilizată în gospodării individuale, fabrici şi uzine, industrii prelucrătoare, unităţii zootehnice etc., la care se adaugă şi apele meteorice colectate în sistemele de canalizare centrală a centrelor populate. De cele mai multe ori sînt improprii pentru viaţa peştilor.
   Apă salmastră. Apa din bazinele acvatice cu un conţinut de cloruri de 0,5— 17 g%0*
   Apă siderotrolă. Apa din bazinele acvatice cu cantităţi mari de săruri de fier.
   Apă tehnologică. Apă ce rezultă din procesele de fabricaţie propriu-zise. De regulă este improprie pentru piscicul-tură sau pentru folosirea în sectorul zootehnic.
   Apă termală. Apă din straturile de adîncime, cu o temperatură mai ridicată (40—80°C) decît cea a mediului exterior.
   Aparat (lat. apparare: a prepara).
1.  Ansamblu de organe care : au origine embriologică diferită concură la realizarea unei funcţii organice esenţiale comune. Organele respective pot avea topografie diferită, formă şi structură diferite, rol diferit etc., dar toate împreună concură la efectuarea aceleiaşi funcţii principale. Aparatul nu trebuie confundat cu sistemul în cadrul căruia organele au origine embriologică comună;
2.  Sistem tehnic cu care se pot efectua diferite operaţii (alimentarea maşinilor cu materiale ce se prelucrează, tocarea nutreţurilor, măcinarea boabelor, mulsul laptelui etc.).
   Aparat cerifer. Aparat format din patru perechi de glande cerifere, situat în abdomenul albinei, în interiorul cărora se formează ceara.
   Aparat circulator. Ansamblul organelor care realizează circulaţia sîngelui în organismul animal, cuprinzînd conductorii vasculari (artere, capilare, vene* limfatice) cordul (ca motor central) şi organe anexe hematopoetice şi hemato-litice. Prin conductorii vasculari circulă elementul vehiculant (sîngele şi limfa).
   Aparat de muls. Aparat destinat recoltării mecanice a laptelui de la vaci, oi* capre. Aparatele de muls sînt: în doi timpi şi în trei timpi. Aparatul de mul» în doi timpi este format din pahare de muls, colector, distribuitor, pulsator, bi-
APA
59
don, conducte şi furtune de legătură pentru vacuum şi lapte. Aparatul de muls în doi timpi realizează mulsul laptelui în două faze : aspiraţia (curgerea) laptelui şi comprimarea (masajul) mameloanelor. Aparatul de muls funcţionează la: valoarea vacuumului de 360—380 mm col. Hg; la frecvenţa pulsaţiilor de 50 — 60 pulsaţii pe minut şi la un raport al celor două faze (aspiraţie şi comprimare) de 1/1 ; 2,5/1 şi 3/1.
   Aparat de tăiere. Aparat cu care se efectuează tăierea tulpinilor plantelor, fiind folosite la cositori, combine de siloz etc., tunderea linii la maşinile de tuns oi etc.
   Aparat de tocat. Aparat folosit la to-carea nutreţurilor vegetale. Ele pot fi cu disc sau cu tobă. Se pot folosi la toca-rea nutreţurilor fibroase, grosiere, rădă-cinoase, tuberculi etc. Cuţitele de tăiat pot avea tăişul drept, elicoidal, crestat, ondulat sau scafă.
   Aparat digestiv. Ansamblul organelor care concură la realizarea digestiei, în componenţa lui distingîndu-se tubul digestiv (gură, faringe, esofag, stomac, intestin) şi organe anexe (glande de salivare, ficat, pancreas).
   Aparat genital, sin. Aparat reproducător. Ansamblul organelor de reproducere a speciei, în cadrul lui distingîndu-se organe esenţiale sau gonade (testiculele, la mascul şi ovarele la femelă) căi de conducere (epididim, canal deferent, canal ejaculator la mascul şi oviducte, uter, vagin, vestibul vaginal, la femelă) şi formaţiuni anexe (vezicule seminale, prostată, glande bulbourtetrale la mascul şi mamela la femelă) organe de copulaţie, organe de protecţie etc.
   Aparat genito-urinar. V. Aparat urogenital.
   Aparat Golgi, sin. Aparat reticular intern. Formaţiune canicular-vacuolară pe-rinucleară (evidentă la celulele tinere), cu capacitate polarizată în celulele se-cretorii (în funcţie de sensul eliminării granulelor de secreţie). Este un organit celular.
   Aparat Haldane. Aparat utilizat pentru determinarea cantităţilor de oxigen şi bioxid de carbon din aer.
   Aparat înfundibuliform fibrilar, sin. Pîlnie spirală Golgi-Rezzoriico. Formaţiune cu aspect de filament spiralat în pîlnie situat în jurul neuritului, în teaca mielinică a nervilor periferici.
   Aparat locomotor. Ansamblu de organe specializate (oase, articulaţii, tendoane şi muşchi), care concură la realizarea mecanismului de deplasare a animalului.
   Aparat Miguel. Aparat ce se foloseşte pentru recoltat apă de la diferite adîn-cimi din mări şi oceane.
   Aparat neuromioarterial-g lomerular. Şunt reglator al accesului sîngelui în glomerulul renal, reprezentat de un ansamblu de fibrile nervoase situate la nivelul mediei capilarelor aferente.
   Aparat opercular. Grup de patru oase sau piese cartilaginoase articulate şi acoperite cu tegument formînd astfel un capac care la peşti acoperă cavitatea branhială. Se întilnesc numai la peştii osoşi sau semiosoşi.
   Aparat orsat. Aparat pentru dozarea volumetrică a bioxidului de carbon şl oxigenului din aer prin substanţe absorbante.
   Aparat respirator. Complexul de organe (cavităţi nasale, faringe, laringe, trachec, bronchii, pulmoni) care conduc aerul în inspiraţie şi expiraţie, la nivelul pulmonului avînd loc schimbul de gaze. în componenţa aparatului se disting căi respiratorii (superioare = prefa-ringiane şi inferioare = postfaringiane) şi organe esenţiale (pulmonii cu structura complexă). Un rol deosebit în dinamica respiratorie se atribuie muşchilor inspiratori (diafragmă, dinţat dorsal cranial etc.) şi expiratori (dinţat dorsal caudal etc.) şi muşchilor abdominali ventrali.
   Aparat urinar. Ansamblul organelor care concură la producerea şi eliminarea masivă a urinei, în componenţa lui in-trînd glande esenţiale (rinichii) şi că
60
API
de conducere (uretere, vezică urinară, uretră). De notat că în funcţia de eli-minare-depuratoare, un rol deosebit se atribuie şi glandelor sudoripare (dar care nu sînt sistematizate în aparatul urinar).
   Aparat urogenital. Termen sintetic definind relaţiile strinse (embriologice şi topografice) dintre aparatul genital şi urinar.
   Apatie (gr. apaiheia). Lipsa de reactivitate a organismului la excitaţiile din mediul exterior.
   Apeduct (lat. aquae dudus: conductă de apă). Canale de suprafaţă sau conducte subterane care servesc la aducerea apei de la punctul de captare pină la cel de folosire.
   Apendice (lat. ad la ; pondere: a atîma). In anatomie se defineşte infun-dibulul limfoid al virfului cecal la unele specii (om, rozătoare etc.) ; dintre animalele domestice, doar iepurele posedă apendice cecal.
   Apendice pilorice. Apendice digiti-forme care sînt fixate la unii peşti de tubul digestiv, la limita dintre intestin şi stomac. Numărul lor poate constitui un caracter de specie.
   Apetit (lat. appetitus: poftă). Dorinţa de a minea.
   Aplianomyces aslaci. Ciupercă inferioară parazită care produce racilor şi în special speciei Astacus astacus îmbolnăvirea denumită Pestis astacorum.
   Apliyocliarax rubropinnis. Peşte din familia Characidae, care trăieşte în apele din Argentina. Coloritul corpului ver-zui-argintiu cu irizaţii, iar înotătoarele roşii. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Aphyosemion. Peşti din ordinul Cijpri-nodontinae. Coloritul corpului variat, în culori vii, cu puncte sau pete. Numeroase specii se folosesc ca peşti de acvariu.
   Apieal (lat. apex: vîrf, creştet). Termen care se referă la situarea unui ţesut în partea terminală (virful) unui organ sau defineşte extremitatea unui organ, de obicei cea superioară (vîrful). La tuberculul de cartof reprezintă porţiunea care poartă mugurele terminal (partea apicală).
   Apiculfură (lat. a pis: albină ; cultura : cultură). 1. Ştiinţa care se ocupă cu creşterea şi exploatarea raţională a albinelor: 2. Ramură rentabilă a agriculturii care se ocupă cu creşterea şi întreţinerea familiilor de albine in scopul obţinerii unor produse ce contribuie la îmbunătăţirea alimentaţiei populaţiei ; la aprovizionarea industriei cu materii prime (miere, ceară, polen, lăptişor, pro-polis). Apicultura contribuie la sporirea producţiei de fructe, seminţe, legume prin polenizarea cu albine. România ocupă primul loc din Europa ca ţară exportatoare de produse şi utilaje apicole şi al 6-lea loc în lume ca ţară exportatoare de miere.
   Apicultor, sin. Stupar, prisăcar. Crescător de albine, om pasionat de meserie şi care aplică o apicultură ştiinţifică la un nivel tehnic ridicat, cunoscind condiţiile concrete de mediu şi particularităţile biologice ale familiilor de albine.
   Apifug. Preparat cu miros respingător, folosit de apicultori pentru ungerea mîi-nilor înainte de începerea lucrului în stupină, ca mijloc de protecţie contra albinelor.
   Apimondia. Organizaţia internaţională neguvernamentaîă, care reuneşte organizaţiile apicole naţionale, în scopul organizării schimburilor de experienţă pe plan mondial, în domeniul tehnologiei de creştere şi exploatare a albinelor.
   Apiosoma. Ciliate parazite fixate Ia peştii dulci coli pe branhii şi suprafaţa corpului.
   Apis melUfica carpatica. Albină autohtonă, formată şi adaptată perfect condiţiilor de climă, relief şi floră din
R.S.R. Caracterizată printr-o comportare liniştită pe faguri, blîndeţe deosebită, predispoziţie slabă la furtişag, predispoziţie scăzută la roirea naturală, clădeşte un număr mare de botei in timpul roirii naturale. Căpăcirea mierii este uscată, fiind posibile şi forme intermediare. Blochează în timpul culesurilor principale cuibul, propolizează slab cuibul.
API
61
Prezintă o înaltă capacitate productivă (100—160 kg miere). Se disting în cadrul rasei mai multe ecotipuri cu caractere morfologice diferite. în general albina autohtonă are membre relativ scurte faţă de lungimea corpului.
   Apiterapie. Utilizarea raţională pe baze riguros ştiinţifice a unor produse apicole cu multiple valenţe ca remediu în tratarea diferitelor boli, în scopul apărării sănătăţii omului. Apiterapia este o practică străveche localizată în preistoria medicinii. în prezent datorită conţinutului în principii activi ai mierii, polenului, păsturii, lăptişorului de matcă, propolisului, veninului de albine, cerii a luat o mare extindere.
   Aplazie (gr. a : privativ ; plassein : a forma). Nedezvoltarea unui ţesut sau a unei formaţiuni.
   Apletodon microeephalus băceseui.
Peşte marin de 2,75 cm, din familia Gobiesocidae, care trăieşte pe fundurile stîncoase la adîncimi pînă la 5 m în Marea Neagră. Are corpul alungit, uşor comprimat dorso-ventral şi prevăzut cu un disc adeziv. Botul scurt şi înzestrat cu numeroşi dinţi mărunţi dispuşi în 3—4 serii. Dorsala deplasată mult înapoi are inserţia ceva mai înaintea analei. Coloritul corpului roşietic. A fost semnalat la Burgas şi la Caliacra.
   Aplomb. 1. Direcţia şi poziţia membrelor animalelor, în raport cu pămîntul şi cu planul median al corpului, cînd animalele se sprijină deopotrivă pe toate picioarele. Aplombul poate fi : normal (corect), sub el, cam pat, închis, deschis, panard, canios. Aplombul prezintă importanţă pentru aprecierea animalelor după exterior (mai ales la cai), în vederea selecţiei ; 2. La păsări, dispoziţia şi direcţia pe care o iau fluierele cînd pasărea stă în poziţie normală, sprijinin-du-se deopotrivă pe ambele picioare.
   Aplomb anormal. Aplomb defectuos atunci cînd punctul de sprijin şi de suspensie nu se găsesc pe aceeaşi verticală, în acest caz membrele animalelor sînt deviate (înainte, înapoi, înăuntru sau în afară) de la liniile corecte de aplomb.
   Aplomb normal, sin. Aplomb corect. Aplombul unui animal atunci cînd punctul de sprijin al unui membru se găseşte pe aceeaşi verticală cu cel de suspensie. La membrele anterioare, examinate din profil, verticala coborîtă din vîrful umărului trebuie să cadă înaintea pensei copitei, la o distanţă egală cu lungimea copitei sau verticala coborîtă din centrul tuberozităţii supero-exteme a radiusului trebuie să împartă membrul în două părţi egale; la examinarea din faţă, verticala coborîtă din punctul spetei, împarte membrul în două părţi egale, iar distanţa dintre copite este egală cu o lărgime de copită. La membrele posterioare privite din profil, verticala coborîtă din punctul fesei trebuie să treacă prin vîrful jaretulul, să urmeze marginea p os teri oară a fluierului şi să cadă pe sol puţin înapoia copitei; iar dinapoi, verticala coborîtă din punctul fesei trebuie să împartă în două părţi egale membrul posterior.
   Apnee (a, privativ ; gr. pnein : a respira). întreruperea dinamicii respiratorii.
   Apneumie (a, privativ ; gr. pneumon : pulmon). Monstruozitate caracterizată prin lipsa (nedezvoltarea) pulmonilor ca o consecinţă a unor tulburări embrioge-netice.
   A pod ie (a, privativ ; gr. ped•; picior). Monstruozitate caracterizată prin lipsa (nedezvoltarea) membrelor ca o consecinţă a unor tulburări embriogenetice.
   Apoenzimă. Componentă de natură proteică a enzimelor, prezentînd proprietăţile generale ale proteinelor. Caracteristici : a) este termolabilă şi nedia-lizabilă ; b) conţine în structura sa un situs (regiune) activ (catalitic) specific pentru activitatea catalitică ; c) determină legarea substratului la situsul activ : d) determină specificitatea de substrat în reacţia pe care o catalizează un anumit tip de enzimă ; e) manifestă grade diferite de afinitate pentru substrat, acesta puţind fi legat labil sau foarte strîns de apoenzimă.
**62
APT
    Apofiză (gr. apo : de; final: a creşte, excrescenţa). Relief osos, circumscris şi ..proeminent, distingîndu-se : apofize sti-• loide (cu aspect de stilet), odontoide (cu aspect de dinte), pterigoide (cu formă de .aripi), mastoide (în formă de mamelon), >coronoide (cu aspect de cioc de cioară), ■icoracoide (cu aspect de cioc de corb, recurbate) etc.
    Apofiza spinoasă. Proeminenţă osoasă, excesiv de dezvoltată situată pe faţa - dorsală a arcului vertebral.
    Apofiza transversă. Formaţiune tube-roasă sau lamelară situată pe partea laterală a vertebrelor, avînd aspect tu-beros (la vertebrele toracale), de lamă -lăţită şi dirijată ventro-lateral (la vertebrele cervicale) şi de lame excesiv de ‘-dezvoltate dirijate lateral (la vertebrele lombare).
    Apometru. Aparat care înregistrează cantitatea de apă ce trece printr-o conductă într-un anumit timp.
    Aponevroză (gr. apa: de; neuron: tendon). 1. Se defineşte sub acest ter--men orice tendon lăţit; 2. Porţiunea ■fibroasă şi lăţită ce serveşte la inserţia unui muşchi. Principalii muşchi cu apo-< nevroze sînt: cleidomastoidianul, glu-•leul superficial, oblicii abdominali etc.
    Apophallus miihlingi. Vierme nespe-•cific care ca adult parazitează în intestinul păsărilor ihtiofage, iar ca larvă -(metacercar) se găseşte în chişti sferoi-*dali înconjuraţi cu pigment negru sub formă de inel dispuşi la peştii dulcicoli *şi in special la Cyprinidae în grosimea "tegumentului, înotătoare şi musculatura striată.
    Appenzell. 1. Rasă elveţiană de capre 'CU roba complet albă, lipsite de coarne, statură mică, greutate corporală variind între 40 şi 60 kg; 2. Rasă de găini formată în Elveţia, caracterizată prin greutate mică şi foarte mică : 1,6 kg găina şi 2 kg cocoşul la varietatea neagră şi 1,2—1,5 kg găina şi 1,5 —1,8 kg cocoşul la varietatea albă-pestriţă. Are o producţie mare de ouă şi carne de calitate foarte bună. Varietatea pestriţă
are penele albe terminate în vîrf printr-o mică pată neagră. Păsările au barbă şi favoriţi, urechiuşe albe, fluiere cenuşii şi creastă dublă sau în formă de corn.
   Aprecierea animalelor, sin. Bonitare, testare. Estimare a valorii genetice a animalelor sau a potenţialului lor real pentru anumite producţii pe baza * datelor de controlul producţiei şi exterior propriu, a datelor privind familia sau combinat.
   Aprobarea populaţiilor. Acceptarea unui grup endogam de animale drept populaţie şi încadrarea lui în sistematica zootehnică. Acceptarea se realizează fie oficial, pe baza unor criterii ştiinţifice-determinate de organisme în drept să o facă, fie spontan, prin consens, pe baza unor criterii măi mult saU mai puţin subiective. Criteriile folosite astăzi pentru aprobarea populaţiilor sînt:
a)  gradul şi durata izolării reproductive ;
b)  gradul diferenţierii morfologice şi productive ; c) gradul de diferenţiere a cerinţelor faţă de mediu şi d) mărimea efectivă a populaţiei.
   Aprosopie (gr. a, privativ ; prosopos : faţă). Monstruozitate caracterizată prin lipsa regiunii faciale.
   Apso. Rasă de cîini (v. Spaniolul pitic de Tibet).
   Apterii. Porţiunile de piele de pe corpul păsărilor pe care nu cresc pene.
   Aptitudine. înclinaţie naturală sau capacitatea pentru realizarea diferitelor performanţe.
   Aptitudinile ugerului pentru mulsul mecanic. însuşirea moştenită sau dobîn-dită privind pretabilitatea glandei ma-mare la mulgerea mecanică. Aceste aptitudini se exprimă printr-un complex de Criterii morfologice (mărime, formă, prindere, distanţă faţă de sol, simetrie), structurale (ponderea diferitelor ţesuturi şi modul lor de repartizare pe sferturi), funcţionale (simetria funcţională sau indicele mamar, viteza de muls, reflexul de cedare al laptelui, cantitatea de lapte rezidual), precum şi prin formele şi di-
APU
6&
mensiunile mameloanelor, însuşirile pielii, părului şi gradul de evidenţiere al vascu-larizaţiei sanguine.
   Apus (Triops cancriformis). Crustaceu inferior de 6—7 cm care se găseşte în apele stătătoare dulcicole cu adîncimi mici, cu coloritul corpului cenuşiu-verzui. în număr mare atacă puietul de peşte.
   Ara (Ara macao). Specie de papagal, viu colorat (de obicei roşu ca sîngele) răspîndit în America de Sud şi crescut pentru ornament.
   Arab. 1. Rasă veche de cai, care derivă din Equus caballus aryanus, originară din platoul central al Asiei. Se caracterizează prin talie de 148 cm şi greutate de 400 kg, format corporal pătrat, profiluri mezomorfe, de tip ortoid, exterior armonios (cap frumos, gît lung, bine conturat, trunchi pro-porţionat — grebăn puternic, spinare şi şale scurte, largi şi drepte, piept musculos, torace spaţios—, membre subţiri, proporţionate, rezistente, culoarea obişnuită murgă şi vînătă. Are o constituţie fină, temperament vioi, sistem nervos echilibrat, caracter bun, sobrietate şi rezistenţă la intemperii şi oboseală. Aptitudine de călărie şi tracţiune uşoară, realizînd mersuri energice, uşoare, ritmice, intense şi elastice. Manifestă o viteză remarcabilă pe distanţe mari, realizînd performanţa de 167 km în 15 h 30' şi viteza medie de l'10"/km ; 2. Rasă de cîini (v. ogarul persan Saluki).
   Arabi. Denumire comună dată pieli-celelor Karakul de culoare neagră.
   Arado, sin. Beri. Rasă de taurine crescută în Eritrea, în special pentru muncă. Are un randament de abator de circa 50% şi o producţie de lapte de 3—4 litri pe zi.
   Arahnide. Clasă de artopode fără antene şi fără aripi, cu corpul împărţit în cefalotorace şi abdomen, din care mai importante sînt cele care produc scabia (Demodex, Sarcoples, Psoroptes) şi căpuşile (Argas, Ixodes etc.).
   Arahnoidă (gr. arachne: pînză de păianjen ; eidos: înfăţişare). Foiţa mijlocie
a meningelor, situată între dura mater şi pia mater. Se prezintă sub forma unei membrane seroase, care împreună^ cu pia mater, formează leptomeningele.
   Araucană. Rasă de găini formată în. Chile şi Peru, cu greutate de 1,6—2 kg.. Păsări de agrement, sînt lipsite de coadă şi produc ouă cu o pigmentaţie albastră a cojii.
   Arbore filogenetic, sin. Arbore genealogic. Mod de reprezentare a filogi uieL vieţuitoarelor sub forma unui arbore luînd în considerare legăturile de înrudire dintre vieţuitoare (plante sau animale). Un astfel de sistem de clasificare * a fost posibil numai după afirmarea dar-winismului şi a fost dezvoltat în special5’ de E. Haeckel.
   Arbori şi arbuşti meliferi. Diferite-specii de arbori şi arbuşti, cu valoare meliferă ridicată, aşa cum sînt salcîmuP (v), teiul (v), arţarul (v), salcia (v) etc.
   Arc reflex. Substratul morfologic ah actului reflex. înlănţuirea neuronilor încarc se desfăşoară actul reflex.
   Arcada anastomotică. Anastomoză vasculară pe traiect curb, transversal sau* angular.
   Arcada dentară. Formaţiunea liniară sau parabolică rezultată din implantarea dinţilor în mandibulă (arcada man-dibulară).
   Arcada zigomatică. Punte sau lamă osoasă a zigomaticului ce limitează orbita lateroventral.
   Arcade. Părţi ale şeii, sub formă de> punţi arcuite, confecţionate din Ierni* sau metal. Leagă tălpicile şeii la cele două capete şi le menţin depărtate una» de alta, creînd un spaţiu liber care protejează coloana vertebrală de a veni* în contact direct cu părţile tari ale şeii. Arcada anterioară asigură spaţiu pentru protejarea grebănului, iar arcada poşte-rioară (oblîncul şeii) pentru protejarea şalelor. Uneori, arcada posterioară este prevăzută cu o piesă numită paletă sau. dosul şezutei.
64
ARG
   Arcare. Devierea genunchiului înaintea liniei verticale corecte ; genunchiul este în demiflexiune, ca urmare a retractării muşchilor flexori ai falangelor, cînd aceştia sînt slab dezvoltaţi şi cînd se asociază cu chişiţa moale. Arcarea poate fi congenitală (brassicourt) sau dobîn-dită. Este un defect mare, mai ales cînd arcarea este pronunţată, deoarece diminuează considerabil rezistenţa la efort a animalului, îl predispune la poticniri şi în consecinţă determină apariţia diferitelor tare la nivelul genunchiului.
   Aretic alb, sin. Albino. Varietate de nurcă de culoare albă, caracterizată prin prezenţa unor pete pigmentate în brun pe nas, extremităţi şi la baza cozii.
   Arcuri branhiale. Grupe de 4—5 perechi de piese osoase articulate între ele care intră în formaţia craniului visceral al peştilor. Sînt suporţii radii lor şi spinilor branhiali cu lamelele branhiale.
   Ardea einerea, sin. Stîrcul negru. Pasăre ihtiofagă de aproximativ 1 m mărime, comună în preajma apelor de şes unde stă în colonii făcindu-şi cuiburile în copaci. Are gîtul şi picioarele lungi, ciocul drept, alungit conic şi cu virful ascuţit. Coloritul penajului este cenuşiu cu virful aripilor tivit cu negru. Produce pagube mai ales în pepiniere şi crescătoriile piscicole.
   Ardea purpurca, sin. Slîrcul roşu. Pasăre ihtiofagă comună în preajma apelor din regiunea de şes şi în Deltă.
   Ardeneză. 1. Subrasă uşoară a calului belgian greu, originară din regiunea munţilor Ardeni. în România este crescută la herghelia Izvin, judeţul Timiş. Se caracterizează prin talie de 155 cm, greutate 630 kg, format corporal dreptunghiular, profiluri brevimorfe, conformaţie specifică cailor grei, producţie pi-loasă abundentă, culoare roibă, murgă şi dereşă. Are temperament limfatic, constituţie robustă, caracter docil, aptitudine pentru muncă. Are mersuri lente şi adesea lopătate; 2. Rasă de găini uşoare din grupa europeană, subgrupa franceză, cu o producţie de ouă relativ scăzută. Prezintă şi o formă pitică.
   Area opaca. Inel întunecat al discului germinativ care înconjoară zona „area pellucida* a oului la păsări. Se observă în faza de gastrulă.
   Area pellucida. Zona clară a discului germinativ ce înconjoară scutul embrionar la oul de pasăre şi corespunde zonei superioare a activităţii subgerminale. Se observă în faza de gastrulă.
   Areal. Teritoriu geografic ocupat de o anumită specie, în interiorul căruia specia respectivă întîlneşte condiţii optime pentru creşterea şi dezvoltarea sa.
   Areometru. Instrument folosit pentru determinarea rapidă a densităţii lichidelor.
   Argalii (Ouis argalii Pallas, O. am-mon L., O. polii Blgth). Grupă de oi sălbatice dintre cele mai mari, răspin-dite din regiunea munţilor Asiei Centrale pînă în peninsula Kamciatka. Se caracterizează prin talie şi greutate mare, coarne masive şi puternice formînd o spirală completă cu vîrfurile înafară, culoare cenuşie, coadă scurtă, cu o pată aproape albă la baza cozii (oglindă). Dintre varietăţile locale cea mai importantă este oaia Kaschgar . (Oois polii).
   Arginină. Aminoacid cu rol important în alimentaţia animalelor, în special a celor tinere şi a puilor, necesar în metabolismul intermediar. Lipsa ei provoacă inapetenţă şi scăderea producţiei animale. Se găseşte în cantităţi relativ suficiente în proteinele din boabele de leguminoase, şroturile de floarea-soare-lui, tărîţele de grîu, finurile de lucernă şi trifoi etc.
   Argintie. Culoare compusă, întîlnită la păsări, iepuri şi animale de blană. La păsări rezultă din asocierea penelor albe marginat închise sau a penelor albe cu pene negre cu predominare a culorii albe. La iepuri, rezultă din asocierea firelor albe cu fire negre repartizate uniform pe întreg corpul, iar la vulpi dintr-o alternare a culorii albe şi negre pe acelaşi fir de păr.
   Argintiu englez, sin. Argintiu pitic. Rasă de iepuri mici, cu o greutate cor-
AKG
65
porală medie de 2,5 kg. Culoarea argintie este dată de repartiţia uniformă a fibrelor negre, albe şi cenuşii ; in general jarul este mai deschis la culoare iar puful este mai închis. Se cunosc mai multe varietăţi de argintiu : argintiu negru, argintiu-albastru, argintiu-roşcat, argintiu sălbatic şi argintiu-havana.
   Argintiu francez, sin. Argintiu de Champagne. Rasă de iepuri de casă formată în Franţa, cu blana de culoare argintie pe întreg corpul cu excepţia extremităţilor care sînt negre. Puii se îmbracă la început în păr de culoare neagră, culoarea caracteristică obţinîn-du-se la a treia năpîrlire (6 — 7 luni). Greutatea medie este de 4,2 kg, uneori ajungind la 5 kg.
   Argintiu german. Rasă de iepuri de casă cu greutate ceva mai mică (3,5 —
4  kg) decit iepurele Argintiu francez (v) dar cu prolificitate mai mare.
   Argulus foliaceus. Grustaceu inferior, parazit nespecific, comun pe suprafaţa corpului la peştii dulcicoli în special în crescătorii. Este periculos fiindcă se hrăneşte cu singe, produce plăgi pe suprafaţa corpului şi inoculează toxine. Un singur parazit poate distruge un puiet de crap de 2 —3 g.
   Argusianine. Subfamilie din cadrul familiei Phasianidae. Cuprinde diferite specii de fazani de decor (Pohjpectron sp., Argusianus sp, etc.).
   Arh ar (Ovis amon). Oaie sălbatică, considerată strămoş al majorităţii raselor actuale de oi cu coada lungă (meri-nos, ţigaie, ţurcană, caracul etc.). în prezent se găseşte in regiunile muntoase din Asia Centrală. Se vinează pentru came şi blană.
   Arharomerinos. Rasă de oi din
R.S.S. Kazahă, creată prin încrucişarea arharului cu oaia merinos, în scopul adaptării la condiţiile montane a oilor cu lină fină.
   Arhenteron (gr. arche: primitiv ; ente-ron :  intestin). 1. Intestin primitiv ;
2. Cavitatea delimitată de foiţa internă a embrionului in faza didermică (gastru-
5  — Dicţionar enciclopedic de zootehnie —
leană), comunicind cu exteriorul prin blastopar, la mamifere ; 3. La păsări, cavitate embrionară ce se formează între şanţul blastoporal şi masa de vitelus, prin alungirea progresivă a blastodiscului, în faza de gastrulare.
   Arheopterix (gr. archaios:     „vechi“ ;
pterix: ,,pasăre“). Cea mai veche pasăre cunoscută in istoria pămîntului, de mărimea unui porumbel, avînd caractere de reptilă şi de pasăre.
   Arheornite. Termen ce se referă la primele păsări care au apărut în perioada jurasică a erei mezozoice. Reprezentate de Arheopterix şi ArheorniSj care sînt verigile de legătură dintre reptile şi păsările de astăzi.
   Ariceală. Dermatita eritematoasă, eventual seroasă, verucoasă sau gangre-noasă, localizată în regiunea chişiţei la cabaline determinată de o floră polimi-crobiană.
   Aripă. Membrele scapulare ale păsărilor.
   Aritmicitate, sin. Aritmie, O stare fi-ziopatologică caracterizată prin absenţa unui comportament aşteptat sau a unui ritm fiziologic normal : aritmie cardiacă, respiratorie etc.
   Arjenka. Rasă de gîşte semigrele din grupa europeană. Are greutatea corporală de 5 —7 kg. Se creşte în U.R.S.S.
   Arkar, sin. Arkal (Ovis. vignei arkar Brd, O. Arkar Nasanov, O. arkal Evers-man). Varietate de oaie sălbatică, care trăieşte în stepa răsăriteană a Mării Caspice, în Tibet şi Iran, în turme de 60 — 80 capete. Are culoarea părului roş-cat-gălbuie.
   Arlechin. Culoarea bălţată sau cu pete (în general negru pe alb) ca la clinele dog danez, arlechin (v.).
   Armăsar. Mascul din specia calului destinat pentru reproducţie (prăsilă). Armăsarul folosit la reproducţie pînă la testarea după descendenţă se numeşte „candidat pepinier“, iar după acest test se numeşte „pepinier“.
   Armorîcană. 1. Rasă de taurine formată în Franţa prin încrucişarea vitelor
cd. 388
66
ASC
locale bretone cu rasa Shorthorn. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mică (greutatea 300 — 350 kg la vaci şi 650—700 kg la tauri), culoare roşie, producţie de lapte mijlocie (2 500 kg cu 3,8% grăsime) şi aptitudine bună de carne; 2. Varietate de potîrniche din Bretania şi Normandia (Perdix perdix),
   Amoldichthys spilopterus. Peşte osos de 7 cm lungime, din familia Characidae, Trăieşte în regiunea tropicală a Africii de vest (Lagos şi Delta Nigerului), în ape uşor acide cu temperaturi de 22 — 28°C. Coloritul corpului albăstrui sau cenuşiu-argintiu cu irizaţii. Pe înotă-toarea dorsală are o pată neagră. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Artemia salina. Crustacei inferiori de 8—16 mm lungime, transparenţi, care vieţuiesc in apele stagnante hipersaline. Ouăle conservate prin uscare sau naupli din crescătoriile din Artemii se folosesc ca hrană pentru puietul de peşti (la reproducerea artificială) şi pentru peştii de acvariu.
   Arteră (gr. arterie: arteră). Vas sanguin avînd media groasă şi limitante elastice evidente.
   Arteriolă. Arteră de mic calibru.
   Arterită. Inflamaţia peretelui arterial, în funcţie de localizarea procesului inflamator se disting endarterite, mezarterite, periarterite etc.
   Articulaţie (gr. artron: încheietură). Legătura organică dintre două sau mai multe oase în contact, distingîndu-se articulaţii diartrodiale. amţiartrodiale şi sinartrodiale.
   Articulaţie complexă (lat. articulus complexus). Articulaţie în care cele două oase care se leagă între ele prezintă mai multe faţete articulare de contact şi mai multe ligamente, pentru fiecare zonă de contact, la nivelul căreia se realizează o mică articulaţie, parţial independentă.
   Articulaţie diartrodială (lat. articulus diartrodialis), Articulaţie cu mare mobilitate, în constituţia ei distingîndu-se suprafeţe articulare acoperite cu cartilaj hialin, ligamente articulare, capsula sino-vială şi lichid sinovial sau sinovie.
   Artiodaclile, sin. Paricopitate (gr. ar-tios: cu soţ, pereche, daktylos: deget). Ordin aparţinînd subclasei Eutheria în care se încadrează animale cu un număr par de degete, respectiv care au membrele terminate prin două unghii sau ongloane, despărţite printr-un spaţiu (şanţ) interdigital. Din acest ordin fac parte rumegătoarele şi suinele.
   Artona. Soi nou de mazăre furajeră, productiv, creat şi omologat în ţara noastră în anul 1970.
   Artrită. Inflamaţia acută sau cronică a unei articulaţii, caracterizată prin tu-mefacţie caldă, disfuncţie motorie etc.
   Artrologie (gr. artron:     articulaţie;
logos: a vorbi). 1. Studiul articulaţiilor; 2. Analiza sistematică, morfologică şi funcţională a articulaţiilor.
   Artropatie (gr. artron•:    articulaţie;
pathos : boală). Denumire comună pentru definirea oricărei afecţiuni articulare, -indiferent de cauze şi manifestări.
   Artroză. Termen general utilizat pentru definirea afecţiunilor articulare dege-nerativ-cronice (artropatii degenerative).
   Arzamask. Rasă de gîşte semigrele din grupa europeană, cu greutate corporală medie de 5 —8 kg. Se creşte în U.R.S.S.
   Ascaridatoză. Nematodoză digestivă produsă de viermi din subordinul Asca-ridata (ascaridoză, neoascaridoză, asca-ridioză, parascaridioză, toxocaroză), manifestată prin semne generale respiratorii, digestive, nervoase etc.
   Ascaridioză. Ascaridatoză produsă de paraziţi din familia Ascaridiidae, genul Ascaridia (ascaridioza păsărilor etc.).
   Ascaridoza bovinelor. Parazitoză datorită infestaţiei cu Neoascaris vilulorum, manifestată clinic prin semne discrete, eventual diaree, colici (mai ales la tineret) etc.
   Ascaridoza cabalinelor. Parazitoză produsă de Parascaris equorum, manifestată clinic in perioada de invazie prin tuse, anemie, debilitate (mai ales la tineret), păr zbîrlit, abdomen dilatat, defecare capricioasă (cu murdărirea jare-telor), uneori crize epileptiforme etc.
ASC
67
   Ascaridoza carnivorelor. Parazitoză produsă de Toxocara caniş, T. mistax,
T.  leonina, tradusă clinic prin apetit capricios, abdomen balonat, perversiunea gustului, erupţii pruriginoase, colici, diaree recidivantă, prurit anal, eventual accese epileptiforme (mai ales la căţei) etc.
   Ascaridoza ovinelor. Parazitoză produsă de Ascaris ovis, manifestată prin tulburări intestinale, abdomen, balonat etc.
   Ascaridoza porcină. Principala helmin-toză a porcinelor, produsă de Ascaris siium, frecventă la tineret, manifestată prin simptome digestive, nervoase şi semne generale.
   Aselieim-zondek (metodă —). Metodă de diagnostic biologic al sarcinii sau ges-taţiei care se bazează pe influenţa hormonilor gonadotropi din urina de femelă gestantă asupra aparatului genital al şoarecelui femei impuber. Metoda dă rezultate concludente la femeie, iapă şi măgăriţă.
   Ascită (gr. ascos: burduf), sin. Hidro-peritoneu. Acumulare de lichid neinflamator în cavitatea peritoneală, ca urmare a stazei sanguine, disproteinc-miei etc., după aspectul lichidului disting indu-se ascita seroasă, chiloasă, lac-tescentâ etc.
   Ascită fetalu. Acumularea de lichid în cavitatea abdominală a fătului ; în cazul în care este în cantitate foarte maiv, poate constitui o cauză de distocie.
   Aseitcs infectiosa cyprinorum, sin. Hidropizie infecţioasă. Boală infecţioasă gravă, în special la crap şi caras. Mai puţin receptivi sînt linul, plătica, ba-buşca, mreana, ştiuca, şalăul sau peştii de acvariu. Este cunoscută atît în apele naturale cit mai ales în crescătorii.
   Ascoli. 1. Rasă de viermi de mătase cu gogoşile de culoare galbenă, centu-rate ; 2. Reacţie pentru diagnosticul antraxului.
   Ascomicete. Ciuperci saprofite sau parazite avînd corpul vegetativ reprezentat printr-un miceliu pluricelular fila-mentos sau masiv. Mai importante sînt: drojdia de bere (Saccharomijccs cerevisiae)
folosită ca supliment proteic şi în combaterea avitaminozelor şi furunculozelor la animale ; mucegaiul (v. Aspergillus) ; cornul secarei (Claviceps pur pur ea) care parazitează secara. Consumaţi de animale odată cu gozurile provenite de la curăţirea cerealelor, scleroţii de cornul secarei produc îmbolnăviri cunoscute sub denumirea de ergotisme.
   Ascosferoză, sin. Puiet văr os. Boală produsă la albine de către mucegaiul Ascosfera a pis, prezent în familii sănătoase şi care provoacă boala în condiţii nefavorabile (temperatură scăzută, ploi reci). Puietul este acoperit de un mucegai alb-cenuşiu, cafeniu şi se mumifiază. Mucegaiul se întinde pe faguri. Boala poate compromite recolta.
   Aseel. Rasă de găini combatantă formată în mod natural în India.
   Asepsie (a, privativ, gr. sepsis: putrefacţie). 1. Complex de mijloace, procedee sau operaţii prin care se asigură evitarea contactului cu germenii patogeni ; 2. Procedeu care vizează îndepărtarea de organism a germenilor capabili de a produce infecţie.
   Aseptizare. Totalitatea intervenţiilor profilactice efectuate în vederea realizării stării de asepsie.
   Asexuat (gr. a „fără“ ; lat. sexus ,,sex“). Organism care nu are caractere de apartenenţă la unul dintre sexe şi care se reproduce vegetativ sau partenogenetic.
   Asfixie (a, privativ ; gr. sfixis ; pulsaţie). Suspendarea proceselor respiratorii, prin imposibilitatea pătrunderii aerului în pulmon (edem, spasm glotic sau bron-hial etc.).
   Asiatic. Tip de porc cu capul mic şi scurt, frunte largă, urechi mici şi drepte în sus, de statură mică, cu membre scurte. în ultima vreme a fost folosit la formarea raselor de miniporci.
   Asimilaţie (lat. ad : la ; similis: asemănător). Proprietatea pe care o are materia vie de a efectua sinteza materiei proprii din componente străine, diferite, luate din mediul înconjurător. La
68
ASP
animale, respectivele componente sînt introduse obişnuit pe cale digestivă şi absorbite în urma digestiei (v. anabo-lism).
   Asin (lat. asinus). Specie care aparţine genului Equus (Equus asinus) (v. măgar).
   Askania-nova. Rezervaţie naturală de stat din R.S.S. Ucraineană, unde a fost creată rasa de oi Askania şi rasa de porci Alb ucrainean de stepă. Are un parc botanic şi unul zoologic, in care trăiesc specii de animale sălbatice din regiunile de stepă ale Africii, Australiei etc.
   Asociaţia crescătorilor de albine (A.C.A.). Asociaţie naţională neguvernamentală a apiculturilor din ţara noastră, creată in scopul stimulării şi perfecţionări tehnologiei apicole.
   Asolament. Sistem raţional de amplasare a culturilor pe sole şi rotaţia lor in timp, împreună cu un sistem adecvat de lucrare a solului, aplicarea îngrăşămintelor, combaterea bolilor şi dăunătorilor in vederea obţinerii unor producţii mari şi de calitate. Asolamentele se împart în 3 categorii : agricole, furajere şi speciale.
   Asolament de pajişte. Asolament ce se organizează la distanţe mai mari de ferma ele animale şi are ca scop să producă nutreţurile de volum uşor transportabile (linurile). Include două perioade: perioada de pajişte (inierbată) şi cea agricolă (cultivată).
   Asolament furajer. Asolament care are drept scop să producă furajele pentru animale. Ele se subîmpart în: asolament furajer de fermă şi asolament furajer de păşuni şi fineţe. Asolamentul furajer de fermă se organizează pe terenul situat în imediata apropiere a fermei de animale şi produce nutreţurile de volum suculente (masă verde şi silozul).
   Asomare (fr. assomer : a omori). Metodă folosită in abator, care urmăreşte scoaterea din funcţiune a centrilor nervoşi motorii şi senzitivi de la un animal în vederea imobilizării şi insensibilizării acestuia pentru o emisiune sanguină cit mai bună, şi respectiv sacrificarea animalului.
   Asomalor. Aparat sau instalaţie folosită pentru efectuarea operaţiei de asomare.
   Aspergillus. Denumire comună dată unor specii de mucegai, mai frecvente fiind : Aspergillus niger; A. fumigatus /
A.  flavus etc. Toate aceste specii produc micoze cunoscute sub denumirea de „as-pergiloze“. Speciile de Aspergillus contaminează frecvent furajele, producînd as-pergilotoxicoze la animalele hrănite cu aceste nutreţuri.
   Aspergillus fumigatus. Mucegai patogen care cauzează aspergiloza la animale şi la om ; sursă pentru producerea unui antibiotic.
   Aspergillus niger. Mucegai patogen care produce mucegaiul negru la multe plante şi micoze la animale şi la om.
   Aspcrgiioză. Micoză provocată de mucegaiuri din familia Plectasceaef genul Aspergillus: aspergiloza bronhopulmo-nară a cabalinelor, aspergiloza intestinală a bovinelor, aspergiloza căilor aeriene la păsări, pietrificarea puietului la albine etc.
   Aspergiloza albinelor, sin. Puiet pietrificai. Micoză ce afectează puietul şi albinele. Agentul patogen este Aspergillus fiuvus, care produce paralizia şi moartea puietului şi albinelor. Boala se dezvoltă în special în familii slabe, neîngrijite. Timpul umed şi ploios îi favorizează dezvoltarea. Puietul se deshidratează, se întăreşte (puiet pietrificat), culoarea larvelor se modifică devenind cenuşie, verzuie, neagră.
   Aspergiloza bronh opul num ară a cabalinelor. Micoză provocată de Aspergillus fumigatus, caracterizată prin apariţia de colonii nodulare în căile aeriene.
   Aspergiloza căilor aeriene la păsări. Cea mai frecventă aspergiloză, produsă de Aspergillus fumigatus, contaminarea realizîndu-se prin sporii antrenaţi de furajele mucegăite. Se observă la păsări debilitate progresivă, titubaţii, respiraţie dificilă, moartea survenind în 3— 12 zile.
ASP
69
   Aspergiloza intenstială a bovinelor.
Afecţiune produsă de Aspergillus fumi-gatus, caracterizată prin apariţia de focare nodulare cazeificate, localizate în peretele intestinului şi ganglionii limfatici mezenterici.
   Aspermalism. Imposibilitatea eliminării spermei datorită obsturării căilor de excreţie a produsului seminal, ca urmare a proceselor inflamatorii, neoplasme, lipsa contracţiilor musculaturii netede din pereţii canalelor excretoare, inhibiţie psihică.
   Aspermie (a : privativ ; gr. sperma : sămînţă). Absenţa spermatozoizilor din spermă, cauzată fie de tulburări grave la nivelul liniei seminale, fie de imposibilitatea eliminării spermatozoizilor din interiorul testiculului.
   Aspius aspius, sin. Avat. Peşte din familia Cyprinidae, răpitor diurn, dulci-col, trăieşte în apele curgătoare mari din Europa Centrală şi Răsăriteană, Asia Mică şi Caucaz. Coloritul corpului ce-nuşiu-măsliniu pe spate şi alb argintiu pe laturi şi abdomen. Are valoare economică relativ mică.
   Asprele, sin. Popete, Sforete. V. Ro-manichthys valsanicola.
   Aspro streber, sin. Pietrar. Peşte din ordinul Perciformes, bentonic, dulcicol, trăieşte pe funduri nisipoase, cu pietriş sau argilă din Dunăre, Tisa, Yişău, Someş, Criş, Târnava. Are corpul fusiform cu capul comprimat dorsoventral şi cu contur triunghiular. Coloritul corpului este cenuşiu-cafeniu, cu o nuanţă verde şi cu cinci dungi negre, iar abdomenul alb. Are importanţă economică relativ redusă.
   Aspro zingel, sin. Fusar. Peşte din ordinul Perciformes, răpitor dulcicol, trăieşte în Dunăre şi în rîurile mari din bazinele Dunării şi Tisei. Coloritul corpului este cenuşiu, iar abdomenul gălbui. Are valoare economică.
   Astacicultură. Ramură a acvaculturii care se ocupă cu creşterea şi ocrotirea
racilor, atît în apele naturale cit şi în bazine special amenajate, precum şi cu popularea, capturarea şi comercializarea lor.
   Astacidae. Familie de raci de apă dulce, aparţinind secţiunii Macrura, din ordinul Decapoda. Trăiesc în regiunile temperate din emisfera nordică.
   Astacina. Pigment roşu carotenoid, cu formula C40H48O4, care se găseşte in corpul crustaceilor, ca şi în racii şi in homarii fierţi.
   Astacus astacus, sin. Rac de riu (Astacus ţluviatilis). Crustaceu superior dulcicol, trăieşte în apele lin curgătoare, pe lingă maluri. Coloritul corpului măsliniu sau brun cu o nuanţă negricioasă Are valoare economică, intrind in alimentaţia omului.
   Astacus leptodactylus, sin. Rac de
baltă, rac de Dunăre. Crustaceu superior dulcicol, comun, trăieşte in apele stătătoare cu fund milos, însă bine aerate. Coloritul corpului măsliniu, cu o nuanţă verzuie-gălbuie. Are valoare economică, fiind consumat de om.
   Astazie (a : privativ ; gr. stasis: a sta nemişcat). Dificultate in menţinerea echilibrului în staţiune.
   Astenie (a:     privativ ; gr. stenos:
forţă). 1. Slăbiciune; 2. Dificultate la efort, datorită diminuării funcţiei psihice ; 3. Diminuarea generală sau parţială a funcţiilor organice ; 4. Coborîrea excitabilităţii şi reactivităţii organice sub limita proprie stării de sănătate.
   Astereală. Strat de scinduri sau din şipci de lemn prinse pe căpriori sau pe ferme, peste care se aşază invelitoare din tablă, ţiglă, azbociment etc.
   Asternal. Care nu are legătură directă cu sternul. Se utilizează în definirea coastelor care nu se articulează direct cu sternul.
   Astragal. Os tarsian, articulat direct cu tibia printr-o troclee (troclea astra-galiană), la rumegătoare prezentind in plus o troclee calcaneană şi una cuboi-diană.
70
ATO
   Astrahan. 1. Rasă de taurine provenită din vitele vechi indiene, de tip ortoho-ceros din stepele Asiei de Sud şi de Est. Dezvoltare corporală relativ mică, cu cap mic, îngust, berbecat, trunchi adînc şi larg, uger mic, păros, membre puternice, cu aplomburi corecte. Are rezistenţă şi rusticitate remarcabile, constituţie robustă, aptitudine bună pentru carne, producţie de lapte relativ mică (1 800 kg cu 4,5% grăsime) ; 2. Pielicică de miel, de rasă Karakul, cu părul mătăsos şi ondulat.
   Asymphylodora. Viermi paraziţi de talie mică, comuni în tubul digestiv la Cijprinidele dulcicole. Unele specii se găsesc şi la peştii marini. Sînt comune în apele piscicole specifice : A. imitans, parazitează plătica, cosacul, morunaşul şi batea ; A. tincae, parazitează în special linul.
   Aşternut. Strat de materiale de origine vegetală (paie, coji de seminţe de floarea-soarelui, rumeguş etc.) aşezat pe suprafaţa paturilor sau a boxelor, pentru animale.
   Aşternut permanent. Aşternut care se menţine pe pardoseala adăposturilor pentru păsări sau ovine, pe o perioadă de mai multe luni.
   Aşternut temporar. Aşternut la care porţiunile murdare sînt curăţite şi înlăturate zilnic.
   Atelaj. Termen care defineşte un animal sau o pereche de animale de tracţiune ataşată la un vehicul, folosind harnaşamentul corespunzător. Pot fi : atelaj de 1 cal, atelaj de 2 cai, atelaj de 3 cai şi atelaj de 4 cai.
   Atelie (a: privativ ; gr. thile: mamelon). Absenţa congenitală a mame-loanelor.
   Atelier mecanic. Construcţie specială dotată cu utilaje, scule, dispozitive şi aparate necesare pentru efectuarea unor operaţii de întreţinere, revizie, reparaţie sau pentru executarea unor produse.
   Atelognatie (gr. atelis: incomplet; gnathos: maxilar, falcă). Monstruozitate caracteristică prin lipsa parţială
sau totală a maxilarelor ca o consecinţă a unei tulburări ontogenetice.
   Athanasiu, Ioan (1868 — 1926). Medic veterinar român, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române. Unul dintre fondatorii fiziologiei animale româneşti. Iniţiator al fiziologiei muncii în România. A studiat transmiterea energiei nervoase şi electro-fiziologia.
   Atherina. Peşti de cîrd marini, de talie mică, de ordinul Mugiliformes. Trăiesc în Oceanul Atlantic, Marea Medi-terană şi Marea Neagră. Au corpul alungit, zvelt, uşor comprimat lateral şi cu solzi mari. Coloritul corpului este cenuşiu deschis, cu o bandă argintie în lungul corpului. în Marea Neagră se găsesc speciile : A. mochon şi A. hepsetus. Toate speciile au valoare economică.
   Atitudine (ital. attitudine). Poziţia unui animal care stă pe loc. Calul poate avea următoarele atitudini : staţiunea, decubitul, trecerea de la staţiune la decu-bit şi invers şi uneori poziţia cîinelui sau atitudine aşezată.
   Atlantica. Rasă de oi de tip longiliniu ce se creşte în Maroc, cu osatură puternică, sobră şi rustică, cu aptitudini mai ales pentru producţia de lînă fină. Cea mai bună varietate este Beni-Ahscn.
   Atlas. Prima vertebră, articulată cu occipitalul şi caudal cu axisul, prezen-tînd corpul redus (transformat în arc ventral), apofizele transverse cu aspect de aripi (aripile atlasului) perforate caudal de gaura transversală şi cranial de o gaură alară şi o gaură vertebrală laterală.
   Atlasat. Defectul gogoşilor de mătase datorită îngogăşării larvei pe un suport neted, neadecvat. Suprafaţa gogoşii venită în contact cu acest suport este netedă şi nu se mai poate fila.
   Atlodym (atlas şi gr. didimos : dublu). Monstru cu două capete contigui, ataşate la un gît scurt, unic şi incomplet dezvoltat.
   Atonla prestomacelor. V. Parezia pre-stomacelor.
ATP
71
   A.T.P., sin. Acid adenozintrifosforic. Substanţă macroergică din muşchi (sarcozomi), a doua ca importanţă după fosfagen; descompunerea A.T.P. coincide in timp cu procesul contracţiei musculare de unde şi importanţa acestuia in contracţia musculară.
   Atrapă. Siluetă sau manechin confecţionat in aşa fel incit să semene cu vina-tul care trebuie atras. Majoritatea atrapelor servesc pentru atragerea vîna-tului mărunt cu pene (raţe, gîşte, porumbei etc.).
   Atrezie (a : privativ ; gr. trizis: gaură). 1. Astuparea sau neperforarea unui orificiu natural; 2. Nepermeabilizarea unui orificiu natural; 3. Nedezvoltarea sau degenerescenţa unei formaţiuni organice.
   Atresia ani. Stare anormală cu determinare genică constatată la suine. Se manifestă prin lipsa deschiderii rectale, atît la masculi cit şi la femele. Moartea survine în cîteva zile de la naştere, datorită incapacităţii de eliminare a fecalelor. Se pare că anomalia este provocată de o situaţie de epistazie, fiind implicate două perechi de gene alelice.
   Atresia coli. Stare anormală cu determinare genică întîlnită la cabaline. Mînjii încep să prezinte curînd după naştere simptome de colici şi mor în 4 — 5 zile datorită închiderii totale sau parţiale a colonului ascendent în zona flexiunii pelviene. Anomalia se transmite reccsiv.
   Atricliiazis (a : privativ ; gr. trichos : păr). 1. Lipsa cililor palpebrali ; 2. Nedezvoltarea firelor de păr.
   Atricliie (a: privativ ; gr. trichos: păr). Lipsa congenitală a fanerelor de acoperire.
   Atrii (lat. atria : sală). Cavităţile din etajul dorsal al cordului care primesc sîngele adus la cord şi-l împing în ventricule, atriul drept prezentînd două orificii pe peretele excentric (deschiderea venei cave caudale şi a marei vene coronare), un orificiu pe plafon (orificiul venei cave craniale) şi un orificiu pe podea (orificiul atrioventricular drept). Atriul stîng prezintă mai multe deschideri ale venelor
pulmonare pe plafon şi un orificiu pe podea (orificiul atrioventricular stîng).
   Atrofie. Reducerea în volum a unui organ prin tulburări de nutriţie.
   Atrofia corticocerebrală. Stare anormală determinată de acţiunea unei gene recesive, întîlnită la ovine. Mieii sint născuţi vii, insă nu se pot deplasa, iar dacă se deplasează mersul este dezechilibrat. Anomalia este letală, moartea mieilor survenind in cîteva zile după naştere.
   Atrofia ovariană. Tulburare trofică gravă a ovarului, caracterizată prin dispariţia ţesutului parenchimatos, cu proliferarea ţesutului conjunctiv. Ovarele afectate sint mici, dure şi netede. Afecţiunea fiind ireversibilă, femelele cu ovare atrofice se exclud de la reproducţie.
   Aţa de mare. V. Nerophis aphidion teres.
   Aubrac. Rasă de taurine de tip brahice-fal, originară din Franţa. Se caracterizează prin dezvoltare corporală cumetri că (talia 129 cm şi greutatea 580 kg), culoare galben uniformă, mai închisă pe spate şi pe crupă, rusticitate, longevitate şi fecunditate bune. Are aptitudine de carne, producţia de lapte fiind slabă (1 800-2 000 1).
   Aubiirn. Rasă de curci formală in
S.U.A. (California) cu greutate corporală mare, la mascul de 15 — 17 kg şi la femelă de 8 —10 kg. Produce anual 80—100 ouă. Culoarea penajului este brună, cu pene marginate cu alb. Culoarea se transmite înlănţuit cu sexul, ceea ce permite, la încrucişare cu femele bronzate, autose-xarea puilor la vîrsta de o zi, cînd masculii apar de culoare bronzată, iar femelele brun-arămiu.
   Aug nat (gr. au : indică o dedublare ; gnathos: falcă, maxilar). Monstru cu două capete, unul fiind miniatural şi ataşat la capul mai dezvoltat (complet sau incomplet).
   Augsburg. Rasă de găini germană, de culoare neagră, cu greutate de 1,5—2,5 kg, care produce ouă cu coaja nepigmentată. Are creasta în formă de coroană, ure-chiuşele albe şi fluierele cenuşiu-albăstrui.
72
AUT
   Aujeszky (boala —), sin. Paralizie bul-bară infecţioasă, pseudoturbare. Boală infecţioasă, inoculabilă (la porc şi contagioasă), comună mai multor specii de animale, produsă de un virus specific şi manifestată prin encefalită, prurit, eventual formă septicemică, respiratorie ctc. Porcul poate face o formă inaparentă (rezervor de virus).
   Auleatin. Rasă de taurine formată în R. S. S. Chirghiză şi Cazahă, prin încrucişarea vitelor locale cu rasa Schwyz şi Costroma. Se caracterizează prin dezvoltare corporală eumetrică, existenţa a două tipuri (de lapte-carne şi carne-lapte), conformaţie corectă, profil cu tendinţă trapezoidală, culoare brună deschisă la vaci şi închisă la tauri, constituţie fină-robustă, temperament liniştit şi capacitate ridicată de valorificare a furajelor. Are aptitudine pronunţată pentru lapte (4 200 kg cu 3,8% grăsime) precum şi pentru carne.
   Aur chinez, sin. Oro. Rasă de viermi de mătase, originară din China, cu gogoşi de culoare galbenă-aurie, de format oval.
   Aure. Rasă de taurine (v. Pirinei).
   Aureola fol. Zonă citoplasmatică radiată şi agranulară vizibilă în zigot după conjugarea nucleilor.
   Aureomicină, sin. Clortelraciclină. Antibiotic folosit ca biostimulator, cu bune rezultate în furajarea animalelor şi în special a tineretului (purcei, viţei, pui), ca şi în condiţii nefavorabile de hrănire şi îngrijire.
   Aurex. Preparat furajer pe bază de antibiotice, produs de industria de antibiotice din ţara noastră. Conţine 20% aureomicină (200 U.I. substanţă activă pe mg).
   Auricul (lat. auricula :     urechiuşă).
Extremitate cu aspect de fund de sac a atriilor : există un auricul drept (la animale, situat în partea anterioară şi laterală stingă a originei marilor vase) şi un auricul sting (situat înapoia şi pe partea stîngă a originii marilor vase ce pleacă de la cord).
   Auricular. Care se referă la ureche (exemplu, muşchi auriculari, nervi auriculari etc.).
   Aurie. Culoare compusă intîlnită la păsări, caracterizată prin prezenţa a două culori simple, galbenă şi neagră. Culoarea potîrnichie la cocoşi este o varietate a culorii aurii.
   Aurie de Kaliningrad. Varietate de nutrie (v. Kaliningrad).
   Aurie italiană. Varietate de nutrie (v. Italiană aurie).
   Aurora. Soi de trifoi, creat prin selecţie în Canada. Se caracterizează prin producţii mari de masă verde, fin şi săminţă, fiind rezistent la diferiţi factori externi.
   Australian. Rasă de cîini (v. Ciobănesc australian şi Terrier australian).
   Australorp. Rasă de găini formată în Australia prin selecţia rasei Orpington negru. Are o greutate corporală de 2,5 —
3,5  kg, o producţie bună de ouă, care au o greutate mijlocie (60 g) şi o coajă pigmentată în brun.
   Austropotamobius torrentium, sin. Rac de Ponoare. Crustaceu superior, trăieşte în piraiele repezi, cu apă limpede de munte. Coloritul corpului cenuşiu-verzui, cu sau fără nuanţă albăstruie sau pete cenuşii închise. Are valoare economică relativ mare, fiind consumat de om.
   Autobuncăr de nutreţuri combinate — ABjVC-4,5 ; ABiVC-G şi ABNC-IO. Se folosesc la transportul nutreţurilor combinate şi descărcarea lor în buncărele de depozitare de lingă adăposturile de animale şi păsări.
   Autocamion. Autovehicul destinat transportului materiilor prime, materialelor şi produselor. A. pot fi cu motor cu ardere internă cu carburator (SR-211-Carpaţi, Bucegi) sau Diesel (ROMAN, DAC).
   Autocisternă. Autocamion prevăzut cu rezervor, mijloace de încărcare şi descărcare, folosit la transportul pe distanţe mari a lichidelor (lapte, apă, combustibili etc.). A. pot fi de apă, lapte, combustibili, vidanjarea dejecţiilor etc. Rezervorul este din oţel inoxidabil, aluminiu, material plastic etc.
AUT
73
   Autogref-u. Ţesut transplantat dintr-o parte in altă parte a unui organism.
   Autohton, sin Aborigen, local, băştinaş (gr. autos: însuşi ; Klithon : pămint). Despre organisme, specii, populaţii, care s-au format şi s-au dezvoltat pe teritoriul în care trăiesc şi în prezent.
   Autoliză. Proces de degradare suferit de către produsele perisabile sub acţiunea enzimelor proprii fără intervenţia celor secretate de microorganisme. Este un fenomen specific cărnii menţinute in condiţii de asepsie.
   Automatizare, procesul de comandă (pornire şi oprire), dirijare, autocontrol şi autoreglarea proceselor tehnologice, fără intervenţia omului. Automatizarea poate fi cu circuit deschis şi cu circuit închis. In fermele zootehnice sînt automatizate procesele de alimentare cu apă, de pregătire şi distribuire a hranei, de realizare a microclimatului in adăposturi, incubatoare etc.
   Autopoliploidie. Fenomen genetic care constă în existenţa în nucleu a unui număr mai mare de seturi de cromozomi, identice însă între ele. Replicarea la un diploid normal duce la autopoliploidie. Acumularea de seturi de cromozomi peste normal poate fi detectabilă datorită apariţiei unor caracteristici fenotipice diferite. Astfel, autopoliploizii sînt adesea mai puternici şi mai viguroşi decît diploi-zii corespunzători. Unul din cele mai grave efecte ale autopoliploidiei este acela că adesea reduce fertilitatea organismului respectiv, uneori într-un grad extrem.
   Autopodiu. Denumire utilizată pentru definirea generală a porţiunii distale a membrelor de la carp şi tars în jos, puţind fi sistematizat în trei zone : bazipo-diu (carp şi tars), meiapodiu (metacarp şi metatars) şi acropodiu (zona falan-giană).
   Autosexalil. Pui sau boboc care la vîrste timpurii, mai adesea la ecloziune, se caracterizează printr-un dimorfism sexual pronunţat, în special al culorii.
   Autcsexare. însuşire a unor rase sau hibrizi de păsări care permite recunoaşterea sexului de la vîrste timpurii după
caractere de exterior şi îndeosebi după culoarea penajului.
   Autovan (eng. van : vehicul). Autovehicul cu caroserie special construită şi dotată pentru a servi la transportul animalelor de mare valoare zootehnică.
   Ava. Denumirea setcilor simple compuse din plase împletite cu aţă groasă (şirecuri) sau setcă cu şirecuri.
   Avat. V. Aspius Aspius.
   Aves. Termen taxonomic dcsemnînd clasa păsărilor (Aves), care alături de clasa reptilelor şi a mamiferelor aparţine secţiei Amniota. Clasa Aves cuprinde două subclase : Arheomites şi Neorniies.
   Aviar. Termen care desemnează caracteristici legate de boli ale păsărilor sau de materiale biologice destinate acestora.
   Avicol. Termen care desemnează caracteristici legate de avicultura, respectiv de organizarea producţiei păsărilor.
   Avicultura, sin. Creşterea păsărilor (lat. aves: pasăre ; cultura : cultură). Ştiinţa care se ocupă cu elaborarea metodelor privind producerea, întreţinerea, înmulţirea, ameliorarea, creşterea şi exploatarea speciilor şi raselor de păsări in scopuri economice.
   Avidină. Glicoproteidă existentă în albuşul de ou, semnalată şi in oviduct la găini, ca şi în celulele spermatice. I se atribuie un rol (incă nedefinit) in fiziologia reproducţiei.
   Avilena. Rasă veche de taurine formată în provincia Avila din Spania. Se caracterizează prin conformaţie specifică animalelor de muncă şi culoare neagră uniformă. Este o rasă tardivă, cu aptitudini foarte bune pentru muncă. Deşi are greutate corporală mare, nu este prea apreciată pentru carne.
   Avimin. Premix mineral românesc, folosit ca supliment în furajarea puilor şi păsărilor adulte în perioada de ouat.
   Avitaminoze. Tulburări provocate de lipsa din hrană a unor cantităţi de vitamine necesare pentru acoperirea nevoilor organismului. Avitaminozele produc dezechilibre metabolice şi se manifestă prin debilitate, receptivitate
74
AZO
pentru infecţii, leziuni specifice, oprirea creşterii animalelor tinere etc. Cauzele avitaminozelor: alimentare (deficit din hrană), digestive (defecte de absorbţie), defecte de asimilaţie (incapacitatea organismului de a transforma provitaminele în vitamine), dezechilibru între aport şi utilizare, nevoi mărite (gestaţie, boli) etc. distrugerea florii microbiene (din intestin şi rumen) producătoare a unor vitamine etc.
   Avort (lat. abortus: a naşte înainte de termen). întreruperea gestaţiei în orice perioadă a ei, cu sau fără eliminarea produsului de concepţie din cavitatea uterină. în funcţie de stadiul de gestaţie în care se produce avortul, se clasifică în: zigotal (în stadiul de ou), embrionar şi fetal. Factorii cauzali care provoacă avortul sînt : infecţioşi şi parazitari (Tricho-monas foetus, Salmonella, Vibrio foetus), alimentari, traumatici, neuroendocrini, igienici. Prin specificul lor, avorturile au drept consecinţă scăderea natalităţii şi instaurarea de cele mai multe ori a unor tulburări de reproducţie.
   Avorton. Produs de concepţie care nu îşi mai continuă dezvoltarea în cavitatea uterină din cauza întreruperii gestaţiei. în acest caz, acesta poate fi reţinut în uter suferind un proces de resorbţie, mâ-ceraţie, mumifiere sau putrefacţie, ori poate fi eliminat mort sau viu, dar neviabil.
   Avortul epizootie al oilor. Boală produsă de Brucella melitensis, caracterizată prin avort şi tulburări în lactaţie ; reprezintă un pericol pentru om (v. Bru-ccloza ovină).
   Avortul epizootie al scroafelor. Boală contagioasă provocată de Brucella suis (cîteodată de B. abortus sau B. melitensis), soldată cu avort şi însoţită de atrofii diverse.
   Avortul epizootie al vacilor, sin.
Avortul contagios al vacilor. Boală produsă de Brucella abortus, care provoacă avort ntre a 6-a şi a 8-a lună de gestaţie, re-enţia învelitorilor, sterilitate etc., căpă-înd în mod frecvent un caracter cronic.
   Avortul paratific. Avort provocat de salmonele.
   Avortul salmonelic al iepelor. Boală contagioasă produsă de salmonele, avînd ca simptom clinic avortul între a 4-a şi a 7-a lună de gestaţie.
   Avortul salmonelic al oilor. Boală contagioasă produsă de salmonele, manifestată prin avort între a 2-a şi a 4-a lună de gestaţie.
   Avortul virotic al iepelor. Avort frecvent la iepele bolnave de febră tifoidă, manifestat între a 8-a şi a 10-a lună de gestaţie.
   Azaouak. Zeb format în Africa occidentală care se caracterizează prin dezvoltare corporală medie, culoare variabilă, mai frecventă galben închis, sură, bălţată cu roşu şi cu negru. Sînt animale tardive, cu aptitudine principală pentru lapte (800 — 1 000 1). Este în acelaşi timp un bun animal de carne, iar boii sînt frecvent utilizaţi pentru transporturi grele.
   Azaperona. Sedativ folosit ca tranchilizant pentru reducerea pierderilor prin mortalitate la transportul porcilor.
   Azerbaidjan. 1. Rasă de cai de munte, adaptată pentru samar şi călărie, ce se creşte în R. S. S. Azerbaidjană. Are talia de 1,36 — 1,40 m şi culoarea sură, şargă etc. în cadrul rasei Azerbaidjan sînt mulţi cai buiestraşi. Se îmbunătăţeşte prin creşterea „în sine“ şi prin infuzie de sînge cu armăsari din rasa arabă ; 2. Rasă de oi de munte (v. Merinos de munte Azerbaidjan); 3. Varietate de nutrie (v. Albă de Azerbaidjan).
   Azeri. Soi de dud originar din Uniunea Sovietică, cu vigoare mijlocie, deosebit de rezistent la ger, dar sensibil la atacul de bacterioză. Soi cu înfrunzire tîrzie, în al treilea an de viaţă realizează 6 — 8 tone frunză /ha. Fiind rezistent la ger, este foarte indicat pentru zonele nordice din ţara noastră.
   Azotobacter. Bacterie aerobă care trăieşte în sol şi care fixează azotul atmosferic în corpul ei sub formă de azot organic (proteine). După moartea bacteriei, azotul organic este mineralizat şi folosit de
AZO
75
plantele superioare. într-un an această bacterie poate să fixeze 20 — 40 kg N/ha. Totodată această bacterie secretă o serie de produşi avînd rol stimulator în procesul de creştere a plantelor : heteroau-xine, acid pantotenic, tiamină, ribofla-vină, acid nicotinic, biotina, vitamina B12 etc. Dintre speciile de azotobacter, cca mai importantă este A. chroococcum.
   Azoospermie (gr. a : fără, zoon; animal, sperma ; sămînţă). Absenţa spermatozoizilor din lichidul seminal.
   Azotemie. Prezenţa de cantităţi excesive de compuşi azotaţi în sînge.
   Azvgia lucii. Vierme dulci col de 6 — 50 mm, parazit comun în intestinul ştiu-cilor.
   Axeroftol, sin. Vitamina A. Vitamină liposolubilă, ce există ca atare numai in ţesuturile animale. în regnul animal se află ca provitamina A, mai ales sub formă de ^ caroten, asociat cu clorofilă. Transformarea provitaminei A în vitamină activă are loc prin hidroliza catenei alifa-tice la nivelul dublei legături centrale cu apariţia unei funcţii alcool, realizată în mare parte la nivelul mucoasei intestinale sub acţiunea unei enzime specifice, carotenaza.
   Axilă. 1. Subţioară (se utilizează mai ales cu referire pentru diverse formaţiuni situate în zona subţiorii cum ar fi nerv axilar, arteră axilară, spaţiu axilar etc.); 2. Termen folosit în botanică care înseamnă unghiul dintre partea superioară a frunzei şi tulpină ; poziţia normală a mugurilor laterali se găseşte în
axilă, de unde denumirea de muguri ax-i lari.
   Axilar (nerv —). Ramură din plexul brahial care înconjoară caudal articulaţia scapulohumerală.
   Axilară (artera —). Arteră situată în zona axilară, apărînd ca o continuare a arterei subclaviculare şi continuîndu-se la rindul ei cu artera brahială sau hume-rală.
   Axine belones. Vierme marin, parazit pe branhii la zărgan.
   Axis, sin. Epistrophcus. A doua vertebră cervicală, caracterizată prin prezenţa la nivelul feţei terminale craniale a unei apofize odontoide care serveşte drept pivot în articularea cu atlasul.
   Aylesbury. Rasă de raţe din grupa raselor grele de carne. Are un penaj complet alb şi o greutate corporală de 3,5 kg la raţă şi 4 kg la răţoi. Tineretul se îngraşă foarte uşor şi produce o carne deosebit de gustoasă, la vîrsta de 8—11 săptămîni ajungind la 2,5—3 kg. Producţia anuală de ouă este de 80—130 ouă, avînd 90—115 g bucata.
   Ayrshire. Rasă de taurine formată prin încrucişări diverse (în special cu Shorthorn de lapte, Olandeză şi Jersey), răspîndită în Europa, America de Nord, Oceania şi Africa de Sud. Rasă tipică de lapte cu profiluri uscăţive, dolico-morfe, unghiuloase, dezvoltare corporală relativ mică, conformaţie corectă, culoare băl ţaţă cu pete roşii. Este foarte rezistentă, rustică, precoce, cu aptitudine unilaterală pentru lapte (producţie medie de 4 500 1, cu 4% grăsime).
   B — Simbol pentru vitaminele din grupa B (v).
   Babcoek. 1. V. Butirometru ; 2. Testul Babcock privind măsurarea volumetrică a conţinutului in grăsime a unei probe de lapte.
   Babeock, Stephen Moulton (1843 — 1931). Agrochimist american, creatorul testului pentru determinarea cantităţii de grăsime din lapte (1890) şi realizatorul aparaturii necesare determinării viscozităţii lichidelor.
   Babesioză. Hemosporidioză produsă de paraziţi din subordinul Babesia, manifestată clinic prin adinamie, febră, icter şi debilitate progresivă. Se întîlneşte la taurine, cabaline, ovine, canine etc.
   Babete (lat. Caltas gobio). V. Zglă-voacă.
   Babiţă, sin. Pelican. V. Pelecanus onocrotalus.
   Babuşeă, sin. Ocheanâ. V. Rutilus rutilus carpathorossicus.
   Baby~Beef (engl. baby — copil; beef — came). îngrăşare timpurie şi intensivă a tineretului taurin. în funcţie de scopul urmărit, materialul biologic folosit, tehnologia îngrăşării aplicată (tipul şi nivelul de hrănire, sistemul de întreţinere etc.), vîrsta şi greutatea de valorificare a animalelor, îngrăşarca baby-beef poate fi clasificată astfel : îngrăşare pentru carne albă, îngrăşare baby-beef foarte precoce (ultra baby-beef), baby-beef precoce, barley-beef şi babj'-beef clasic sau normal.
   Bacii (lat. Bacillus: beţişor). Bacterie în formă de baston, rareori depăşind 10 microni lungime.
   Baciloză. Afecţiune provocată de un bacii.
   Bacillus subtilis. Specie de bacterii gram-pozitive, importantă pentru producerea antibioticului subtilină.
   Bacitracină. Antibiotic cu spectru larg folosit ca biostimulator in furajarea animalelor.
   Backcross. 1. împerecherea unui individ cu genotipul heterozigot (la unul sau mai mulţi loci) cu partener homozigot pe una din genele alelice de la locusul (locii) respectiv ; 2. împerecherea unui descendent heterozigot cu unul dintre părinţii săi. în această situaţie, generaţiile succesive vor fi simbolizate prin Bi, B, #tc. A doua şi următoarele generaţii de 'backcross vor fi obţinute prin împerecherea indivizilor din Bj, B2 etc. cu aceeaşi formă parentală. Exemplu : AjAg x AxAi ; AiA2xA2A2 AiA2BjB2X x AjAiBjBi ; AxAgBjBa x A2A2B2B2 ş.a.m.d.
   Backeivell, Robert (1725 — 1795). Zoo-tehnician şi fermier englez, deschizător al unei noi epoci în ameliorarea animalelor. Om pragmatic, fiind primul care a creat în decursul vieţii sale mai multe rase de animale (taurinele Longhorn, oile Leicester, calul Shire). S-a impus pentru că în jurul său s-a format o adevărată şcoală de creatori de rase (R o b e r t şi Charles Colling ş.a.). El şi
78
BAC
discipolii săi au stabilit o serie de reguli în ameliorare, dar au subliniat că rezultatul muncii depinde de „inspiraţia44 şi „ochiul44 amelioratorului, ceea ce a transformat ameliorarea dintr-o practică inconştientă în artă, însă nu în ştiinţă.
   Bacon (engl. bacon: slănină, costiţă, carne de porc afumată). Specialitate obţinută din prelucrarea semicarcaselor de porci sacrificaţi la vîrsta de 6 —7 luni cu o greutate de 85 — 100 kg şi grosimea slăninii pe spinare de 2,5 —3,5 cm. Semicarcasa după îndepărtarea capului, oaselor spinării spetei, bazinului, sternului şi extremitatea membrelor de la jaret şi genunchi, se sărează după o tehnologie specială prin injectare şi saramu-rare iar apoi se afumă la cald sau rece.
   Bacterie (gr. bakteria : bastonaş). Denumire generală dată microorganismelor monocelulare de diferite forme : sferice (coci), cilindrice (bacili), spiralate (vi-brioni şi spirili), cu nucleu neindividualizat. Se înmulţesc prin diviziune directă. Bacteriile sint imobile sau se mişcă cu ajutorul cililor. După tipul de respiraţie se împart în aerobe şi anaerobe, iar după tipul de nutriţie în heterotrofe şi auto-trofe. Temperaturile înalte, razele solare, diferite substanţe chimice etc. au o acţiune distrugătoare asupra bacteriilor.
   Bacterie aerobă. Bacterie care necesită oxigen elementar liber pentru existenţa ei.
   Bacterie anaerobă. Bacterie «are nu necesită prezenţa oxigenului liber sau dizolvat pentru metabolism.
   Bacterie celulolitică. Bacterie care degradează celuloza din resturile vegetale în compuşi mai simpli.
   Bacterie cromogenă. Bacterie care formează pigmenţi.
   Bacterie de putrefacţie. Bacterie care atacă substanţele organice vegetale şi animale, descompunîndu-le pînă la apă, bioxid de carbon, metan, hidrogen sulfurat etc.
   Bacterie lactică. Bacterie care descompune hidraţii de carbon, formînd în special acidul lactic. Acţiunea acidifiantă
a bacteriei lactice este folosită la conservarea unor produse şi la însilozarea nutreţurilor.
   Bacterie patogenă. Bacterii care produc diferite boli la oameni, la animale sau la plante (ex. tuberculoza, difteria, dizenteria, putregaiurile umede sau uscate la plante etc.).
   Bacterlcid. Produs sau substanţă care provoacă moartea bacteriilor.
   Bacteriemie. Prezenţa bacteriilor în sînge.
   Bacteriofag. Virus a cărui gazdă este celula bacteriană. Are o structură complicată, fiind alcătuit dintr-un „cap44 în care se găseşte materialul genetic (ADN sau ARN) învelit într-0 membrană de natură proteică şi „coadă44 terminată prin cîteva formaţiuni filamentoase, cu ajutorul cărora se fixează de membrana bacteriei. Bacteriofagii prezintă deosebiri în privinţa ciclului lor vital puţind fi grupaţi în virulenţi şi temperaţi. Bacteriofagii maturi pot să încorporeze materialul genetic al celulei gazdă, pe care să-l transfere apoi altor celule pe care le infectează. Acest proces este denumit transducţie.
   Bacteriologic. Ramură a biologiei care studiază germenii patogeni, utilizînd culturile, inoculările, microscopia etc.
   Bacteriostatic. 1. Element care blochează diviziunea celulară a bacteriilor ; 2. Care opreşte multiplicarea bacteriilor.
   Bacteriotrofism. Mod de nutriţie simbiotică ce se întîlneşte la plantele din familia leguminoase. Fixarea azotului în no-dozităţile de pe rădăcinile leguminoaselor de către bacteriile simbiotice are loc graţie unui sistem activator de N„ a unui sistem donator de N2 şi o dehidro-genază care furnizează hidrogenul, avînd loc formarea de amoniac.
   Bacterioză. Infecţie determinată de bacterii.
   Bacterioza rinichilor. Boală infec-ţioasă a păstrăvilor din Canada şi Anglia.
   Bacteriurie. Prezenţa bacteriilor în urină.
BAC
79
   Bacterizare. Operaţia prin care se tratează seminţele aparţinind leguminoaselor cu o soluţie de Nitragin (v. Biopre-p arate).
   Bagadetta persană, sin. Bagdela persană. Rasă de porumbei care a stat la baza actualilor porumbei voiajori.
   Bagadez. Grup de rase dc porumbei francezi (Bagadais): Bagadez unicolor francez, Bagadez de Niirenberg etc.
   Bagdad. Rasă de viermi de mătase din Asia Mică, cu gogoşi de culoare albă.
   Bagdadi. Linie de cai arabi.
   Bagon. Rasă locală de porcine, ce se creşte în R. S. F. Iugoslavia, adaptată la sistemul extensiv de exploatare; este specializată pentru producţia de grăsime.
   Balanită (gr. vaianos: gland). Infla-maţia glandului penian.
   Balano-Postită (gr. balanos: gland; posthi: furou, prepuţ). Inflamaţia simultană a glandului şi a mucoasei pre-puţiale.
   Balantidioza suină. Infuzorioză provocată de Balantidium colii şi manifestată clinic prin stare depresivă, slăbire progresivă, anemie, fecale ruginii, mucoase, diaree, bulimie etc. ; are în general, evoluţie benignă, mortalitatea fiind mai ridicată la purcei.
   Balanţă. 1. Instrument de măsură a masei unui corp prin comparare cu mase cunoscute. Balanţele sînt construite pe principiul pîrghiilor, putînd avea o singură pîrghie cu braţe egale sau inegale sau un sistem de pîrghii (balanţe zecimale, bascule); 2. Instrument de planificare şi organizare a producţiei.
   Balanţa azotului. Diferenţa dintre consumul de azot (ca proteină) şi excreţia totală de azot pentru un individ.
   Balanţa biologică. V. Echilibru biologic.
   Balanţa furajeră. Calculul necesarului de nutreţuri pentru hrana diferitelor specii şi categorii de animale şi compararea lui cu resursele furajere disponibile. Balanţa furajeră reprezintă un procedeu metodologic de repartizare şi folosire pla-
nificată a tuturor resurselor furajere şi de îmbinare a producţiei vegetale cu producţia animală.
   Balanţa meliferă. Evaluarea cantitativă şi calitativă a sursei melifere locale şi determinarea numărului de familii ce pot fi întreţinute. Se înregistrează suprafeţele terenurilor din raza utilă de zbor (2 km =•• 1 256 ha), se identifică suprafeţele ocupate cu plante melifere pe categorii de teren (pădure, păşuni etc.). Cu ajutorul balanţei melifere se stabilesc golurile de cules care trebuie completate, fie prin culturi melifere speciale, fie prin procedee artificiale.
   Balanus. Crustacei inferiori care stau fixaţi pe substrat în cantitate mare în mări. în Marea Neagră este frecventă specia B. improvisus. Nauplii, care înoată liberi in apă, constituie hrana multor organisme acvatice, dintre care şi a unor specii dc peşti.
   Balast. 1. Cantitatea de nutreţuri fibroase sau grosiere necesară bunei funcţionări a prestomacelor la rumegătoare. 2. Amestec de pietriş şi nisip utilizat pentru obţinerea betonului, pentru patul pe care se aşază pardoseala propriu-zisă.
   Balbas. Rasă de oi de carne, lînă şi lapte, ce se creşte în zonele muntoase din Gaucaz. Are lînă groasă şi mixtă, coadă grasă şi este bine adaptată întreţinerii pe păşuni de munte.
   Baldwin (efect). Termen introdus în 1953 de S i m p s o n pentru a indica schimbarea unui caracter neereditar într-unul ereditar prin intermediul procesului mutagen sau al selecţiei.
   Balenă. Mamifer din ordinul Ceta-ceelor. Este cel mai mare mamifer actual, atingînd lungimea de 30 m şi greutatea de 120 tone. Se caracterizează prin lipsa dinţilor şi prezenţa în gură a unor plăci cornoase lungi (fanoane) şi corp foarte mare. Trăieşte în toate oceanele, în special în zonele reci şi temperate. Se vînează pentru grăsime, fanoane şi piele. Carnea serveşte la prepararea făinei de balenă folosită în hrana animalelor. Cea mai cunoscută specie este balena albastră (Balenoptera musculus).
80
BAR
   Balonare. 1. Distensiunea gazoasă moderată a abdomenului, caracterizată prin nivelarea scobiturii flancului ; 2. Defect de coagulare a laptelui sau maturare a brînzeturilor manifestat prin apariţia unor goluri dese în masa coagului sau a brinzei. Apariţia defectului se datoreşte contaminării laptelui cu bacterii din familiile Bacillaceae şi Enterobacteria-ceae, ajunse în lapte din furaje, aşternut sau gunoi.
   Baiotare. Operaţie de executare a baloturilor cu ajutorul maşinilor de balotat (v. prese de adunat şi balotat paie şi fin).
   Balotadă. Mişcare de dresaj de înaltă şcoală, în care calul execută deodată, cu toate membrele, o săritură în sus şi înainte, fiind complet suspendat în aer, moment în care se realizează o zvîcni-tură cu membrele posterioare, spre înapoi. Se poate executa la mînă şi călare.
   Bambara, sin. Mere. Subrasă de bovine, produsă prin încrucişarea dintre zebu şi rasa N’Dama, apreciată pentru producţia de carne, cu aptitudini şi pentru lapte ; se creşte în regiunile meridionale ale Sudanului.
   Banda de coagulare Weltman. Metodă de determinare a disproteinemiei, bazată pe cercetarea floculării serului sanguin sub influenţa clorurii de calciu.
   Bandă fumigantă. Mijloc chimic de dezinsecţie, sub forma unei fîşii de celuloză impregnată cu substanţă insecticidă şi cu azotat de potasiu, care, printr-o ardere înceată, pune în libertate aerosoli-tip fum.
   Banjara. Rasă de ciini (v. ogarul oriental).
   Bankiwa. Strămoşul sălbatic al găinilor domestice (v. găina)
   Banteng, sin. Boul de Baly (lat. Bos sondaicus). Specie aparţinînd bibovine-lor, întîlnită în stare sălbatică şi domestică în India, Malaezia şi insulele Son-daice (Java, Borneo, Sumatra şi Baly); a fost domesticit în insula Baly. Ban-tengul sălbatic se caracterizează prin dezvoltare corporală mare (talia 140— 150 cm), făptură zveltă, avînd capul şi
coarnele asemănătoare cu ale bivolului, grebăn proeminent, păr scurt şi uniform, culoare brună închisă sau neagră, cu pintenogeli ; Bantengul domestic este mult mai mic. Bantengul sălbatic este apreciat ca animal de vinat, iar cel domestic se foloseşte pentru tracţiune şi călărie, pentru producţia de lapte (200—300 kg/lactaţie) şi carne.
   Bantham. Rasă de găini pitică, originară din insula Java, cu aspect graţios şi elegant. Are patru varietăţi de culoare: neagră, albă, albastră şi barată. Găinile sînt foarte bune cloşti şi se folosesc pentru clocirea ouălor de fazan şi potîrniche. Vîrful aripilor este purtat în jos, iar creasta este bătută. în sens larg, denumirea de Bantham se foloseşte şi pentru a desemna grupul raselor de găini pitice.
   Baoule. Rasă de taurine originară din sud de Mali, fiind denumită diferit in funcţie de regiunea unde se creşte (Somba, Muturu, Bakoşi). Se caracterizează prin dezvoltare elipometrică cap masiv, coarne scurte, în coroană, piele suplă, culoare bălţată cu negru, cu galben sau galbenă, sălbatică ; extremităţile sînt închise. Aptitudinea principală este pentru carne (însă carnea este acoperită cu grăsime şi nu este perselată). Calitatea deosebită a acestei rase o reprezintă rezistenţa remarcabilă la tripanozomă.
   Bar. 1. Caracter anormal la Droso-phila melanogaster, care constă în reducerea numărului de faţete ale ochilor, fapt care face ca acesta să nu mai aibă conturul rotund, ci să fie alungit ca un bob de fasole. Se datoreşte unei gene mutante cu efect dominant situată pe hetc-rosom. Apariţia genei mutante este însoţită şi de dublarea segmentului 16 A al cromozomului X, care reprezintă locusul genelor implicate în determinarea formei ochiului (conturul ochiului);     2. (gr.
baros: apăsare). Unitate de măsură a presiunii atmosferice (echivalentă cu presiunea a 1 000 000 dine/cm2), cu submultiplul milibar (mb); un bar are 1 000 mb şi corespunde la o coloană de mercur de 750,1 mm.
BAR
81
   Bară, sin. Spaţiu diastemal. Termen anatomic şi de hipologie generală, utilizat pentru definirea spaţiului dintre incisivi (sau canini) şi primul molar (la ecvine şi taurine.
   Bară de încercare. Dispozitiv sub formă de paravan, construit din scîndură, cu lungimea de 2—2,5 m şi înălţimea de 1,20 m, avînd marginea superioară acoperită cu o bilă rotundă şi ambele părţi prevăzute cu împletitură de paie. Bara de încercare serveşte pentru descoperirea iepelor în călduri cu ajutorul armăsarului, care este ferit de accidente in cazul cind iapa nu este în călduri.
   Bară pentru protecţia purceilor. Bară metalică fixată pe pereţii boxei, pentru ca purceii să aibă un loc de refugiu şi să se evite strivirile de către scroafă.
   Barat. 1. Desen al penelor redat de alternarea dungilor transversale de culoare negru închis cu dungi de culoare gri sau albă ; 2. Culoarea penajului, numită şi porumbacă, ce rezultă din asocierea penelor cu desen barat. Este caracteristică varietăţii corespunzătoare a raselor Plymouth Rock, Leghorn etc.
   Barb. Rasă de cai numită „africana cu fruntea bombată'4, originară din Asia Centrală de unde mongolii au răspîndit-o în China, Persia, Egipt, Africa de Nord, constituind numeroase subrase in Europa centrală şi în jurul Mediteranei (Tunisia, Algeria, Maroc), mai mult sau mai puţin amestecate cu Arabul. Caracterele calului sînt: cap cu fruntea bombată (profil în S), gît rotat, grebăn înalt, spinare şi şale solide, trunchi suplu, membre fine, culoare vinătă, murgă sau roibă, talia 145 — 156 cm. Este un animal rustic, rezistent, cu aptitudine de călărie. A participat la formarea rasei Pur sînge englez prin armăsarul Godol-phin Barb, la ameliorarea cailor din nordul Africii şi la formarea unui cal bun de călărie şi serviciu în Algeria, prin încrucişarea cu rasa Arabă.
   Barbă. 1. Păr lung şi stufos pe maxilarul inferior la unele rase de cîini; 2. îmbrăcăminte de pene scurte, întregi
sau semipufoase situate sub ciocul unor rase de găini în regiunea bărbiţelor.
   Barbaresca. Rasă de oi originară de pe coastele africane, caracterizată de un cap mare cu profil berbecat, urechi lungi şi blegi, piept strimt, membre robuste, lină grosolană, de culoare albă, cîteo-dată colorată în roşu sau brun.
   Barbarie. Denumire în limba franceză» şi adoptată in diverse ţări pentru raţa Leşească (v. Leşească).
   Barbe, sin. Râmi. Părţi componente ale penei, fiind reprezentate prin ramuri lungi şi paralele dispuse de o parte şi de alta a rahisului.
   Barbezieux. Rasă de găini franceză,, caracterizată printr-o greutate apropiată de cea a raselor grele şi prin pui cu creştere rapidă şi cu carne de calitate superioară.
   Barbodes. Peşti grupaţi în genuî Bar bus, caracterizaţi prin prezenţa a patru mustăţi. Speciile de talie mică se folosesc ca peşti de acvariu.
   Barbone. Cîine cu bot lung, cu păr frizat, lung şi linos, de culoare albă, neagră sau albă şi neagră. Se tunde pe partea posterioară a trunchiului şi pe picioare, dîndu-i-se forme variate.
   Barkotaj. Amestec de apă cu tărîţe-care se administrează în raţia scroafelor, vacilor, iepelor in primele zile după fătarc.
   Bărbiile, sin. Radii. Părţi componente ale penei, reprezentate prin ramuri secundare, paralele, scurte şi fine, dispuse pe latura superioară şi inferioară a bar-belor.
   Barbun. V. Mullus barbatus.
   Bar bus barbus, sin. Mreana galbenă~ Peşte din familia Cyprinidae, dulcicol, bentonic, de 50—80 cm lungime. Trăieşte în apele mari curgătoare cu fundul pietros sau nisipos din Europa, Asia Mică, vestul Africii. Are corpul alungit, acoperit cu solzi mici şi un colorit cenuşiu cu reflexe măslinii pe spate, iar abdomenul alb. Are valoare economică relativ mare. Icrele sînt toxice.
   Barbus meridionalis petenyi, sin. Mreana vînâtă. Peşte din familia Cyprinidae, dulcicol, trăieşte în apele curgă-
6 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
'82
BAR
>toare de munte din bazinele hidrografice ale Dunării, Nistrului, Vistulei, Oderului şi în apele din Macedonia. Are corpul alungit, acoperit cu solzi şi cu mucus. Coloritul este brun cu pete întunecate ,*pe spate. Pe laturi arămiu cu pete, iar abdomenul gălbui. Are valoare economică relativ mică.
    Barcaldine. Linie din rasa de cai Pur *înge de galop, ce se creşte în U.R.S.S., -carăeterizată prin conformaţie dolico-morfă şi talie înaltă.
    Bardou (lat. Equus hinnus). Hibrid
• obţinut din împerecherea armăsarului -cu măgăriţa. Este de talie mai mică
• decît catîrul, avind capul mai fin, urechile proporţional mai mici, apropiate
• de cele de cal, coama slab dezvoltată şi purtată lateral, spinarea dreaptă şi lungă, crupa scurtă şi oblică, coada acoperită în întregime cu pâr, membre subţiri, copite cilindrice. Are un temperament vioi, caracter dificil, masculii sint Aoţi sterili, femelele uneori fecunde. Bar-*doul este sobru şi rezistent, dar cu putere de muncă mult mai redusă decît a catirului. Se întîlneşte în zone accidentate din Italia şi Franţa.
    Bareme. Modalităţi de apreciere şi
• calificare în probele hipice de obstacole. Se pot folosi următoarele bareme : barema A, contracronometru (clasamentul
                                                                      ■ se face în funcţie de penalizările făcute şi timpul realizat; la greşeli egale timpul este hotărîtor) ; barema A, fără crono---metru (la egalitate de greşeli se execută baraje contracronometru pe jumătate
• de parcurs); barema B (greşelile făcute •la sărirea obstacolelor se transformă în timp secunde, proporţional cu lungimea parcursului şi numărul de obstacole).
    Bariera placentară. Obstacol opus de -placentă la trecerea unor produşi toxici, a metaboliţilor, a unor agenţi microbieni existenţi în sîngele femelei gestante, în circulaţia fetală. Aceasta reprezintă un mijloc de apărare pentru produsul de concepţie. în acelaşi timp însă bariera placentară nu permite nici trecerea gama globulinelor purtătoare de anticorpi din «circulaţia maternă în cea fetală. De
aceea, la naştere, fetuşii nu posedă mijloace de apărare faţă de diferiţi agenţi microbieni.
   Barimetric (gr. barys: greu ; metr ort: măsură). Determinarea greutăţii vii a animalelor cu ajutorul măsurătorilor luate pe animalul viu. Această determinare este aproximativă (±3 — 10%), dar este utilă pentru că bascula nu poate fi manipulată şi transportată oriunde este nevoie, decît cu dificultăţi. La taurine se cunosc mai multe metode de determinare a greutăţii vii prin barimetrie : a) Grevat foloseşte formula G = = c x P3, în care : G = greutatea corporală în kg ; c = coeficient depinzînd de animal (viţei 100, tăuraşi şi juninci 90, adulte 80—85 şi adulte îngrăşate 75) p = perimetrul toracic, în m ; b) T r u-hanovski foloseşte formula: Perimetrul toracic x lungimea orizontală a trunchiului
                                                       50
c) Cliiver Strauch foloseşte perimetrul toracic şi lungimea oblică, luate cu panglica şi în baza unor tabele sintetice la intersecţia celor două valori rezultă greutatea corporală.
   Barley-Beef, sin. Metoda Preston: Tip de îngrăşare folosită în Anglia, caracterizat prin parametrii tehnici şi economici asemănători cu cei întîlniţi la baby-beef clasic. Se deosebeşte însă de acesta în special prin furajul de bază folosit în îngrăşare — orzul (barley).
   Bameweld. Rasă de găini originară din Olanda, de culoare neagră cu brun roşcat şi cu o greutate corporală de 2—2,5 kg la găini şi 2,5—3,5 kg la cocoş. Ouăle produse sînt pigmentate în brun şi au o greutate mijlocie (60 g). Au creasta mică, purtată drept, urechiu-şele roşii şi fluierele galbene.
   Barometru (gr. baros : apăsare). Instrument care serveşte la măsurarea presiunii atmosferice. I. Barometru cu mercur (inventat în 1643 de Torricelli), instrument ce arată valoarea presiunii atmosferice pe o scară gradată (în mb sau mm), după înălţimea la care se ridică
BAR
83^
coloana de mercur, situat într-un tub de sticlă; 2 Barometru metalic (anaeroid), instrument compus, în principal, dintr-o cutie metalică vidată de aer, cu pereţii foarte subţiri, al cărei capac se comprimă, mai mult sau mai puţin, sub apăsarea exercitată de presiunea atmosferică; mişcările sînt transmise unui ac, ce se mişcă în faţa unui cadran gradat (în mm sau mb).
   Barograf. Aparat care înregistrează şi înscrie pe un grafic evoluţia presiunii atmosferice pentru 24 ore sau 7 zile.
   Barogramâ. Grafic pe care s-a înscris evoluţia presiunii atmosferice pe 24 ore sau 7 zile.
   Barotse. Rasă de bovine aparţinînd tipului Sanga originară din Rhodesia. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare, culoare obişnuită brună şi neagră. Este o rasă rustică, puţin precoce, bine adaptată la climatul cald, cu longevitate mare. Aptitudinea principală este carnea.
   Barr (corpuscul), sin. Cromatină sexuală. Unul din cei doi cromozomi X, care este inactivat. Poate avea o formă de disc, sferică sau piramidală, are dimensiuni cuprinse între 0,8 şi 1,1 ^m şi se găseşte de regulă lipit de membrana nucleară. Corpusculul Barr poate fi folosit drept criteriu pentru a stabili numărul cromozomilor X din nucleu.
   Barrossa. Rasă de taurine întîlnită mai ales în nordul Portugaliei, în zona munţilor Tras-os-Montes. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare, conformaţie corectă, cap concav, culoare brună, cu extremităţile negre şi aptitudine bună pentru carne.
   Bars I. Armăsar care a jucat un rol foarte important în formarea Trăpaşului Orlov, lăsînd o descendenţă deosebit de valoroasă. Născut în 1784 din Polkan I (jumătate sînge arab x danez) şi Se-raia (olandeză), avînd talie mare (163 cm), forme corporale uscăţive, armonioase, frumoase, culoare vînătă, temperament vioi, energie remarcabilă, mersuri la trap de mare viteză.
   Bart de Turingia. Rasă de găini germană cu greutate mică (1,5—2 kg la găină şi 2—2,5 kg la cocoş) care produce ouă mici (45 g), cu coaja nepigmentată < şi carne de calitate excelentă. Ca exterior, se caracterizează prin creastă mică şi dreaptă, barbă şi favoriţi, fluiere negre, cenuşii sau alb-roz, după varietatea de culoare.
   Bartholini. Numele celui care a dat denumirea glandelor aflate în grosimea > pereţilor vestibulului vaginal, la unele specii (vacă).
   Bartolinită. Inflamaţia glandelor lui » Bartholini.
   Barton, Robert Aitken (n.        1921).
Zootehnician neozeelandez. Cunoscut prin j cercetările privind creşterea şi dezvoltarea la animalele de carne. A studiat compoziţia scheletului şi a carcaselor Ist a ovine şi influenţa mediului şi a eredităţii asupra acestora.
   Bască. Rasă de taurine (v. Pirinei)..
   Basculă. Balanţă cu braţe inegale utilizată pentru cîntărirea corpurilor -cu o masă mare, peste 300 kg. Basculele sînt fixe şi transportabile. Basculele fixe utilizate în fermele zootehnice au'-* sarcina maximă de cîntărire de 20 tone. Basculele transportabile pentru porci au . sarcina maximă de cîntărire de 1 000 kg.
   Basedow (boală). Sindrom de hiper-tiroidie, caracterizat prin tremurături,. creşterea metabolismului bazai, tahicardie, eventual exoftalmie şi modificări* morfologice la nivelul tiroidei.
   Basenji. Rasă de cîini terieri (v. Ter-rier Congo).
   Baset. 1. Rasă franceză de găini din < categoria raselor uşoare, caracterizată. t prin fluiere foarte scurte. Prezintă mai multe varietăţi de culoare (argintie, aurie, neagră, perlată etc.). Se cresc mai > mult ca păsări de expoziţie; 2. Denumire pentru o serie de rase de cîini de vînătoare caracterizate prin aptitudini deosebite pentru urmărirea şi hărţuirea.:/ vînatului la suprafaţă sau în vizuină ; miros deosebit de fin; agresivitate-accentuată faţă de vînat; exterior carao -
84
BAT
teristic (talie joasă şi membrele scurte, urechi lungi şi cadenţe). Datorită taliei mici, a greutăţii reduse şi a adaptabilităţii lor, se cresc destul de mult şi ca animale de apartament.
   Baset albastru de Gaseonia. Baset caracterizat prin cap alungit, urechi lungi, răsucite, păr scurt, coadă lungă, căzîndă, robă albă cu pete negre-roşcate periferice. Talia 30—38 cm.
   Baset Artesian Normand. Rasă de clini cu capul lung, fruntea bombată, obrajii uscăţivi, cu pliuri, ochii mari şi cenuşii, cu uşor cctropion congenital, urechi lungi, fine, ataşate foarte jos (sub linia ■ochilor) şi adesea depăşind lungimea botului. Părul este scurt, roba in trei culori cu pete roşcate pe cap, coadă lungă, groasă la bază, subţiată spre virf. Talia -30—38 cm.
   Baset de Bretania. Baset cu talia de -32—36 cm şi greutatea de maximum 12 kg, cu păr scurt sau sîrmos şi cu blană cel mai adesea de culoare roşie--aurie, uneori marcată cu alb in regiunea pieptului. Este un baset cu trunchi mai alungit, urechi mai scurte, membrele «drepte.
   Baset Francez. Rasă de ciini foarte asemănătoare cu Basetul german (v), cu care are aceeaşi origine.
   Baset German, sin. Teckel Dacii--shund. Rasă de ciini de vînătoare specializaţi în hărţuirea vinatului mare i(urs, mistreţ) şi a vinatului de vizuină ■(bursuc, vulpe). Ciini cu membre foarte •scurte, foarte compacţi şi puternici. Se cunosc şase varietăţi de baset mare cît şi de baset mic, avind fiecare subva-rietăţi eu păr lung, cu păr scurt şi cu păr sîrmos. Dintre aceste varietăţi cele mai răspîndite sînt: Baset pitic cu păr • scurt şi Baset pitic cu păr lung. Talia maximum 35 cm şi minimum 15 cm. Greutatea maximum 11 kg pentru mascul şi 10 kg pentru femele. Basetul pitic are greutatea de 4-5 kg.
   Baset Griffon Vandeean. Rasă dc cîini baset care prezintă două varietăţi cu talii diferite. Cîinii cu talie mare
(38 — 42 cm), foarte buni pentru hărţuirea vinatului la suprafaţă, au corpul alungit, urechile lungi şi adesea culoarea alb sau cenuşie. Pot apare însă şi în alte culori : alb cu portocaliu, alb cu negru, negru cu pete dc foc ctc. Cline preferat pentru vinarea iepurelui de vizuină. Cîinii de talie mijlocie (34 — 38 cm), mai puţin longilinii, au urechi mai puţin lungi, cu păr sirmos, lung.
   Baset-llound. Rasă americană de ciini, cu osatura puternică şi grea (raportată la talia relativ redusă dc 35 cm). Prezintă capul caracteristic unui cîine de vînătoare, ochii de culoare închisă, urechile ataşate jos, fiind extrem de lungi, atirninde. Părul des, elastic, coada lungă, roba în general cu trei culori, cu pete roşietice.
   Basque. Rasă locală de porci, ce se creşte in sudul Franţei. Este specializată pentru producţia mixtă şi are de regulă culoarea pestriţă.
   Bass (Micropterus salmoides). Nume comun pentru peştii aparţinind la două familii (Centrarchidae şi Serranidae) din ordinul Perciformes.
   Basuto. Rasă de bovine formată în Africa de sud, caracterizată prin dezvoltare corporală medie, conformaţie proporţională, pielea pigmentată, părul scurt şi neted, cu subpăr vizibil, culoare neagră şi roşie. Are bună aptitudine pentru carne şi slabă pentru lapte.
   Başchir. 1. Cal local ce se creşte în regiunea munţilor Urali, în R. S. S. Baş-chiră, îndesat, cu picioarele adunate sub el, rezistent, sobru şi puţin pretenţios la hrană şi întreţinere. Se foloseşte la ham şi la samar ; 2. Capră ce se creşte în R. S. S. Başchiară, dc obicei de culoare neagră, cu puf de culoare cenuşie, bună producătoare de lapte (pînă la 200 1 lapte pe lactaţie), adaptată la condiţiile locale.
   Batal. Berbecuţ castrat la diferite vîrste în scopul îmbunătăţirii cantitative şi calitative a producţiei de carne şi lină.
BAT
85
   Batat, sin. Cartof dulce (Ipomoca batatas). Plantă perenă din familia Con-volvulaeeae, originară din America Centrală, cu tulpini tiritoare, lungi pină la 6 — 7 m, foarte bogate în amidon, vitamine şi zahăr. Caracteristicile sale nutritive sint asemănătoare cu cele ale cartofului.
   Batea, sin. Cirjancă, Cosac. V. Blica bjorkna.
   Baterie. Grup de cuşti metalice, aşezate pe unul, două sau trei nivele, destinate întreţinerii păsărilor, purceilor, iepurilor de casă; 1. In avicultură şi în cunicultură, bateria reprezintă un echipament de adăpostire a păsărilor sau a iepurilor de casă, amplasat in hale climatizate sau in zone cu climat constant, cald şi uscat, sub simple copertine. Constituite din cuşti alăturate, de cele mai multe ori suprapuse, bateriile sint dotate cu instalaţii pentru adăparea şi hrănirca animalelor pentru îndepărtarea dejecţiilor, pentru colectarea ouălor etc. Bateriile pot fi : orizontale (Fiat deck), în trepte (stair-step), verticale (etajate) şi combinate (semistair-step). Din punct d£ vedere al modului de folosire, bateriile pot fi : de creştere, de exploatare a ouătoarelor, universale etc. Sînt dimensionate corespunzător cerinţelor speciei şi categoriei de păsări cărora le sînt destinate — păsări ouătoare (găini, prepeliţe etc.), tineret avicol de înlocuire, tineret pentru carne (broiler, boboci raţă şi giscă, broiler iepure etc.), iepuri de reproducţie etc. ; 2. în creşterea suinelor se folosesc baterii de diferite capacităţi pentru creşterea purceilor înţărcaţi, precum şi pentru creşterea tineretului porcin.
    Bateson, WiHiem (1861 — 1926). Biolog englez, unul dintre fondatorii geneticii clasice (mendelienc). Autor al unei vaste documentări asupra discontinuităţii variaţiilor (1885). A extins legile lui Mendel la animale. A susţinut agnosticismul în problema mecanismelor evoluţiei. A introdus termenul de genetică (1906).
   Bazadaisc. Rasă de taurine formată în sud-vcstul Franţei prin selecţia taurinelor locale, adaptate la păşuni de calitate slabă. Se caracterizează prin talie de 135 cm şi greutatea 650 kg, cap larg, scurt, trunchi dezvoltat, membre fine, cu unghii foarte rezistente, culoare sură şi adesea galbenă la vaci, iar la tauri sură închisa sau neagră degradată. Este o rasă rustică, adaptată la exploatarea în condiţii sărăcăcioase, cu longevitate marc, temperament vioi şi fătări regulate. Are aptitudine pentru carne, iar boii au aptitudini foarte bune pentru muncă.
   Bază ereditară. Totalitatea factorilor ereditari ai unei populaţii de animale sau a unui animal.
    Bază furajeră. Totalitatea resurselor furajere disponibile pentru hrana diferitelor specii de animale. Se compune din producţia pajiştilor naturale, din producţia plantelor cultivate şi din deşe-urile rezultate la diferite industrii (reziduurile de la mori, abatoare etc.). Realizarea sarcinilor privind creşterea animalelor şi mărirea producţiilor acestora depinde in măsură hotărîtoarc de dezvoltarea bazei furajere, corespunzătoare cantitativ şi calitativ. în structura bazei furajere în ţara noastră, porumbul ocupă un loc principal, după care urmează cultura plantelor leguminoase. O rezervă importantă in sporirea producţiei de furaje o reprezintă extinderea culturilor duble, paralel cu extinderea irigaţiilor. Cea mai ieftină resursă de furaje în ţara noastră, o constituie păşunile şi fineţele naturale (peste 4 000 000 ha), care reprezintă aproape 30% din suprafaţa agricolă a ţării. Baza furajeră reprezintă o ramură de producţie ajutătoare, care face legătura între ramurile de producţie vegetală şi cele de producţie animală în agricultură.
   Baza meliferă. Totalitatea plantelor melifere din raza economică de zbor a albinelor (3 km). Baza meliferă trebuie să fie bogată, variată, situată în apropiere, să asigure cules continuu. Baza meii-
86
                                                     BAZ
feră cuprinde : plante melifere din flora spontană ; arbori şi arbuşti (salcîm, arţar, salcie, cenuşar, glădiţă, ulm, stejar, plop, cruşin, alun, corn, afin, zburătoare etc.) ; păşuni şi fineţe naturale ; plante furajere (trifoiul alb, roşu, hibrid, lucernă, spar-ceta, sulfina albă, galbenă, măzărichea) ; plante aromatice şi medicinale (salvia, menta, levănţica, coriandrul, angelica, anaşonul) ; pomi şi arbuşti fructiferi (mărul, părul, vişinul, prunul* zmeurul, murul, agrişul) ; plante legumicole (dovleacul, pepenele galben, castravetele, pepenele verde); culturi semincere (ceapă, morcov, sfeclă, pătrunjel, păstîrnac, ţe-lină, praz, varză etc.).
    Bazin. 1. sin. Pelvis. Conduct format din cele două oase coxale, osul sacru şi la unele specii de animale şi cîteva vertebre eoccigiene, cele două ligamente sacroischiatice şi masa muşchilor glutei. Este sediul pentru aparatul genital, extremitatea posterioară a aparatului urinar şi digestiv ; 2. Rezervor deschis, de dimensiuni mari, din beton, metal, mase plastice etc., destinat păstrării : unui lichid în vederea utilizării lui ulterioare ; de asemenea, pentru prelucrarea unor lichide, pregătirea unor soluţii sau pregătirea hranei. Bazinele pot fi de acumulare (pentru apă), de colectare (pentru dejecţii), de decantare (pentru separarea părţii grosiere de cea lichidă din dejecţii) de fermentare a nămolului, în vederea folosirii ca îngrăşămînt, de pregătire a hranei (de amestecare), de preparare a soluţiilor de dezinfecţie.
    Bazin de carantină. Bazin acvatic de formă dreptunghiulară, dispus izolat în aval de crescătoria piscicolă, în care peştii sînt parcaţi un timp limitat pentru controlul sanitar.
    Bazin de oxidare. Denumire atribuită heleşteielor în care se scurg apele uzate menajere şi unde materiile organice pu-treseibile se degradează pe cale biologică. Se caracterizează prin suprafaţă mare şi adîncime de peste 0,60 m.
    Bazin de purin. Bazin subteran de diferite capacităţi, construit din mate-
riale impermeabile, care este destinat depozitării purinului din adăposturi.
   Bazin juvenil. Bazin insuficient dezvoltat, de dimensiuni asemănătoare cu cele ale unui animal tînăr. Bazinul juvenil determină o micşorare a cavităţii pelvine, constituind la animalele care, eventual, au fost folosite la reproducţie, o cauză de distocie.
   Bazine pentru iernat. Bazine piscicole dreptunghiulare-alungite în care se parchează din toamnă pînă în primăvară peştii destinaţi repopulărilor. Se execută in săpătură (debleu) şi au o suprafaţă de 1 000—1 500 mp şi cu adîncimea de aproximativ 2 m. Alimentarea cu apă se face printr-o gură superioară, iar evacuarea printr-un călugăr central sub nivelul fundului bazinului.
   Bazine piscicole. Denumire comună atribuită suprafeţelor de teren acoperite de apă şi delimitate de maluri naturale sau artificiale unde peştii pot să trăiască, să crească şi să se reproducă.
   Bazinet renal. Spaţiu din interiorul rinichiului, rezultat din convergenţa calicelor renale şi marcind zona de continuitate cu ureterul.
   Bazisfenoidul. Porţiunea posterioară a corpului sfenoidului, articulată cu apofiza bazilară a occipitalului, prezen-tind pe faţa dorsală o scobitură hipofizară redusă (sella turcica).
   Bazna. Rasă indigenă de porci, cu însuşiri mixte (carne şi grăsime), creată în jurul anului 1872, în localitatea Bazna-Mediaş, în urma unor încrucişări întîm-plătoare dintre scroafe Mangaliţa, varietatea blondă şi reproducători masculi din rasa Berkshire. Are talie mijlocie, conformaţie bună şi culoare neagră întreruptă de o dungă albă în dreptul spetelor. Se creşte în centrul Transilvaniei, dar se adaptează cu uşurinţă şi în alte regiuni ale ţării. Începînd din anul 1959 nucleul de suine de la Staţiunea experimentală Bonţida a fost supus unei infuzii cu reproducători din rasa Sat-telschwein importaţi din R. F. Germania.
8AZ
87
Se caracterizează printr-o prolificitate medie, precocitate bună şi o capacitate de creştere şi îngrăşare corespunzătoare tipului productiv mixt.
   Baztan. Rasă locală de porci, rustică, cu aptitudini mixte, formată şi crescută în Spania de nord.
   Bayeux. Rasă indigenă de porci ce se creşte in Franţa, rezultată prin încrucişarea dintre rasa locală Normandă şi rasa Berkshire.
   Băltăreţ. Rasă primitivă locală de porci, pe cale de dispariţie, răspîndită mai ales în lunca inundabilă a Dunării.
   Bălţat Mirgorod. V. Mirgorod.
   Săltată. Culoare compusă, formată din zone colorate (fire de păr roşii, galbene sau negre), pe un fond (cîmp) alb (fire de păr albe), ori invers. Cînd fondul este alb, iar zonele pigmentate (roşu sau negru) se numeşte bălţată alb cu roşu sau negru, iar cînd fondul este pigmentat şi petele sînt albe, bălţătura este numită roşu sau negru cu alb. Cînd fondul şi zonele de altă culoare se află în proporţii egale, denumirea bălţăturii este dată de culoarea capului. La anumite specii şi rase culoarea este un caracter de rasă (Friza bălţată cu negru sau cu roşu, Blondă de Achitania, Bălţată cu galben etc.).
   Bălţată Austriacă (Osterreinshe Fleck-vicii). Rasa Simmental introdusă în sec. al XlX-lea (1830) în zonele centrale şi estice ale Austriei. Are o pondere mare, reprezentînd circa 46% din efectivul total de taurine. Se caracterizează printr-o dezvoltare corporală mare, exterior bine conformat şi culoare asemănătoare rasei originale. Este mai puţin productivă în comparaţie cu rasa originală, (3 300 1 cu 3,92% grăsime). Are însă o rusticitate mai bună, o longevitate biologică mai mare, fiind mai puţin pretenţioasă în comparaţie cu rasa Simmental.
   Bălţată Cehoslovacă (Kuhland). Rasă de taurine formată în Moravia, prin încrucişarea taurinelor locale primitive cu Bruna austriacă şi in special cu rasa Simmental. Are o pondere foarte mare în
Cehoslovacia, reprezentînd 70% din efectivul total de taurine. Se caracterizează prin dezvoltare corporală variabilă, tinzi nd spre hipermetrică, format corporal dreptunghiular şi conformaţia relativ corectă. Culoarea este bălţat cu galben (mai intens) sau roşu, capul şi extremităţile sînt albe, urechile sînt roşii, iar trunchiul este bălţat alb cu roşu. Se caracterizează printr-o capacitate productivă pentru carne şi lapte mai scăzută, comparativ cu a rasei Simmental (2 500 —
3 000 kg cu 3,9% grăsime).
   Bălţată cu negru poloneză. Rasă Ost-friză aclimatizată în centrul şi nordul Poloniei, avînd o pondere de 65% din efectivul total de taurine. Are exterior specific rasei Ostfrize, dar are o dezvoltare corporală mai mică (greutatea 550 — 600 kg), bălţăturile cu aceeaşi dispoziţie şi în aceeaşi proporţie ca la rasa originală, dar pigmentul negru este mai puţin intens, fiind uşor diluat. Are o capacitate productivă mai scăzută (3 500 1 lapte cu 3,4% grăsime).
   Bălţată cu negru Sovietică. Rasă de taurine formată prin încrucişarea vitelor locale cu rasa Friză. în cadrul rasei se întilnesc mai multe varietăţi astfel: vitele Bălţate cu negru lituaniene, vitele Băl ţaţe cu negru ucrainiene, vitele Bălţate cu negru din zona centrală şi vitele Bălţate cu negru siberiene. Se caracterizează prin dezvoltare corporală variabilă, în general mai mică decît a rasei Friză (greutate 450—650 kg), profil lateral trapezoidal, făptură uscăţivă, culoare bălţat alb cu negru, aptitudine mai slabă pentru lapte şi carne, comparativ cu rasa amelioratoare. Producţia medie este variabilă (3 000 — 4 500 1 lapte, cu un conţinut scăzut în grăsime, respectiv 3,4—3,8%).
   Bălţată de Siena. Rasă de porci indigenă din Italia, adaptată la exploatarea în sistem extensiv. A fost folosită la formarea raselor englezeşti de porci.
   Bălţată germană (Deutsche Fleckvieh). Rasă de taurine formată în secolul
88
BAL,
XVIlI-kîv pe. baza încrucişării taurinelor locale din "Wurtenberg şi Bavaria, cu rasa ..Simmental, reprezentind 40% din efectivul total al R.F.G. şi 14% al. R.D.Q. Are caracteristici fenotipice asemănătoare cu a celei din ţara de origine, dar este mai uşoară, mai puţin impunătoare prin exteriorul său şi cu producţie de lapte de 3 500 1.
   Bălţată italiană (Pezzata Rossa Friulana). Rasă de taurine din Lombardia formată pe baza rasei Simmental. Se caracterizează prin dezvoltarea hiper-metrică. (greutate 650 kg la vaci şi 1 000 1200 kg la tauri), conformaţie corectă; (cap uşor, fin, git musculos, trunchi bine proporţional, membre puternice), culoare bălţată cu roşu, constituţie robustă, temperament liniştit, aptitudine de carne-lapte. Realizează, o producţie medie de lapte de 3 600 1 cu 3,75% grăsime şi o producţie de carne ridicată.
   Bălţată Poland-Cliina. V. Poland-China.
   Bălţată Românească. Rasă de taurine formată prin absorbţia rasei Sură de stepă cu Simmental, avînd ponderea cea mai mare în structura de rasă. Se caracterizează prin dezvoltare corporală hipermetrică, fiind cu 5—10 cm şi 50 — 100 kg mai mică decît rasa Simmental, format corporal dreptunghiular, conformaţie corporală armonioasă, uneori se întîlnesc defecte la crupă, torace, uger şi membre, culoare bălţată cu galben, aptitudine de lapte-carne. Producţia medie este de cca 3 000 1 cu 3,75% grăsime iar în condiţii bune ajunge la 4 000 1. în producţia de carne manifestă aptitudini bune, realizînd la 15 —17 luni 500 — 550 kg. Este o rasă mai sensibilă la variaţia condiţiilor de exploatare, la tuberculoză, avînd o longevitate productivă nu prea mare. Se pretează la exploatarea de tip intensiv pentru carne şi semiintensiv pentru lapte.
   Bălţată Roşie de Est. Rasă de taurine formată din încrucişarea populaţiei locale din estul Franţei cu rasa Simmental.
Se caracterizează prin talie de 140 cm. şi greutatea 750 kg, schelet şi musculatură foarte dezvoltate, format dreptunghiular, conformaţie corectă (cap mijlociu, git puternic, cu salba redusă, trunchi lung, larg şi adine, cu linia superioară, dreaptă şi largă, crupa dezvoltată* uger mare şi bine prins, simetric, membre solide), culoare bălţată cu roşu. Are o-mare capacitate de adaptare, rusticitate foarte bună, precocitate mulţumitoare* fecunditate ridicată, longevitate bună şi producţie medie de lapte 3 600 î, iar cele înscrise în Registrul genealogic 4 000 1 cu 3,72% grăsime. Arc aptitudini bune pentru carne, pretîndu-se la exploatarea pentru diverse tipuri de producţie.
   Bălţată Sovietică. Rasă de taurine formată prin absorbţia vitelor locale cu rasa Simmental. Cuprinde mai multe subrase : Sîcev, Bălţată alb cu galben de stepă, Bălţată cu galben ucraineană* Bălţată cu galben din regiunea Volgei inferioare, Bălţată de răsărit. Dintre aceste subrase, cea mai importantă şi mai apropiată de rasa Simmental este Sîcev, care are o talie de 136 cm, iar celelalte tipuri au o dezvoltare corporală mai mică (talia 122 — 132 cm şi greutatea 550—600 kg). Producţia de lapte variază mult (2 500—3 500 litri cu 3,7—4% grăsime). Are aptitudine de carne bună.
   Bălţată Ungurească (Magyar tarka). Rasă de taurine formată prin absorbţia Surei de stepă podolică cu rasa Simmental, reprezentind împreună cu rasa originară 90% din totalul efectivului. Are aptitudini bune de carne şi lapte, men-ţinîndu-se la nivelul celor realizate de rasa Simmental.
   Bălţată iugoslavă. Rasă de taurine formată prin absorbţia vitelor locale din Panonia (Croaţia şi Voivodina) şi Serbia septentrională cu rasa Simmental. Se caracterizează prin dezvoltare corporal hipermetrică (talie 138 cm, greu-tată 650 kg), format dreptunghiular* conformaţie relativ corectă, longevitate bună, aptitudine bună de lapte (3 000—
BAN
89
3 600 litri cu 3,85 % grăsime) şi carne, în ultimul timp a fost infuzată cu rasa Friză bălţată cu roşu, obţinîndu-se rezultate bune.
   Bănuţ. Discul germinativ la oul de pasăre. în cazul cind este vorba de un ou fecundat, blastodiscul se găseşte în-tr-un stadiu cînd segmentarea este încheiată şi cînd începe să se formeze cndodermul, existînd deci cîteva mii de celule. La examinarea discului germinativ de pe gălbenuş, se poate deosebi oul fecundat de cel nefecundat. Impropriu se spune uneori bănuţ la camera de aer a oului.
   Bărbiţe. Formaţiuni ale pielii întîlnite la găini (pereche), curci (o singură băr-biţă) şi bibilici. La găini sînt sub forma unor lame ovoidale prinse dedesubtul celor două ramuri ale mandibulei. Avînd o vascularizaţie puternică, sînt de culoare roşie. Forma şi mărimea bărbiţelor reprezintă un caracter de rasă.
   Bărboasă, sin. Iarbă bârboasă, Saclină. Botriochloa ischaemum. Graminee perenă cu creştere în tufă, de talie înaltă, avind inflorescenţa cu spic digitat cu ramificaţii ce pornesc din locuri diferite. Creşte spontan în pajiştile de stepă, pe pante cu expoziţie sudică sau estică. Este o plantă mediocră din punct de vedere furajer. Este în schimb o bună fixat oare pentru terenurile erodate.
   Băşică. Denumire de abator, dată vezicii urinare. Se utilizează după fasonare şi uscare ca membrană de protecţie pentru mezeluri (torpedo) sau brînză de burduf.
   B.C.G. Vaccin biliat preparat de Calmette şi Guerin, contra tuberculozei.
   Beagle, sin. Beagle francez. Rasă de ciini de vînătoare din grupa Clinilor gonitori. Reprezintă cel mai mic copoi (ogar) folosit fie la vînătoare, fie ca animal de agrement. Este foarte apreciat ca animal de experienţă în cercetările medicale, pentru talia sa mică şi constanţa greutăţii corporale. Avînd un exterior caracteristic, prezintă mai multe tipuri care se deosebesc mai ales prin
talie şi culoare. Astfel, Beagle mare are o talie de 37—42 cm, Beagle mic ajunge la 30 — 36 cm, în timp ce Beagle Elisa-betan are o talie întotdeauna sub 30 cm. Blana este albă pichetată, cu puncte cenuşii sau negre, dar puţind avea şi pete roşcate sau negre.
   Beauceron, sin. Ciobănesc de Beauce9 Păstorul de Beauce. Rasă de cîini asemănătoare ca exterior cu ciinii Dober-man-Pinscher. Are culoare neagră, cenuşie, neagră cu cafeniu sau cenuşie cu pete negre. Prin standard se prevede amputarea urechilor. Coada este lăsată lungă, atingind j are tul. Are părul scurt.
   Becotomie. Operaţiune care constă în îndepărtarea virfului ciocului. Se practică cel mai adesea la puii de găină imediat după ecloziune, prin amputare sau cau teri zare.
   Bedlington. Rasă de cîini (v. Terrier Bedlington).
   Becfmaster. Rasă de taurine de carne, formată în Texas, prin încrucişarea rasei Hereford cu Brahman şi Shorthorn cu vaci Brahman, apoi s-au împerecheat aceste două grupe de animale între ele, obţinîndu-se jumătate sînge Brahman, 1/4 Hereford şi 1/4 Schorthorn. în plus, s-a aplicat o selecţie riguroasă (aptitudine pentru carne, fecunditate, conformaţie, economicitate şi randament in lapte). Se caracterizează prin fertilitate ridicată, rusticitate remarcabilă, greutate corporală mare, conformaţie pentru carne, temperament vioi, viabilitate ridicată. în acelaşi timp este o rasă rezistentă la căldură şi boli, în special la piroplasmoză.
   Becf Shorthorn. Tip de taurine (v. Shorthorn).
   Begait. Rasă de taurine din Eritrea, producătoare de carne de foarte bună calitate şi cu slabe aptitudini pentru muncă. Vacile dau in medie 6 litri de lapte pe zi.
   Beica. V. Jder.
   Beia. Varietate de oi ţigaic, cu lînă şi jarul de culoare albă. Se caracterizează prin lînă şi constituţie fine şi prin rezistenţă diminuată.
90
BEN
   Beldlţă, sin. Lătiţă, lăteţ, behliţă (Moldova), soreaţă (Dîmboviţa, Ialomiţa), corală (pe Cerna), coară (pe Strei), pistar (la Timişoara). V. Alburnoidcs bipunctatus.
   Belgian. 1. Rasă de cai grei din Belgia, una din cele mai văspindite şi mai importante rase de cai de tracţiune. Are două varietăţi deosebite : brabansonă şi ardeneză; 2. Rasă de iepuri, din grupa celor grele, sin. Uriaş belgian, Uriaş de Flandra. Este considerată una dintre cele mai importante rase grele de iepuri. Greutatea corporală de adult este de o —8 kg la masculi şi 6 —8 kg la femele, lungimea corporală fiind in medie de 70 cm. Membrele sint lungi, toracele şi bazinul sint bine dezvoltate în lărgime. Urechile au o lungime de 15 — 18 cm. Ochii sint de culoare maron. Femelele au o prolificitate satisfăcătoare, dar nu sint mame prea bune. Se cunosc mai multe varietăţi de culoare : sălbatică (cea mai răspindită), neagră, cenuşie-ruginie, galbenă, havană, albastră. Este mult răspindită in majoritatea ţărilor europene.
3. Rasă de cîini (V. Ciobănesc belgian).
   Belgiană Combatantă, sin. Combatantă de Brouges, Combatantă de Likge. Rasă de găini cu greutate corporală de
4,5  —5,5 kg ia cocoş şi 3,5 — 4,0 kg la găină. Produce ouă albe sau uşor pigmentate in crem, cu greutate mijlocie (in medie 55 g). Are mai multe varietăţi de culoare, fluierele fiind albe sau cenuşii.
   Belgiană pitică. Rasă de găini pitice ; are greutatea corporală de 600 — 800 g. Se cunosc mai multe varietăţi de culoare, dintre care mai răspindită este culoarea aurie.
   Belier. V. Berbec francez.
   Bcllfounder. Armăsar întemeietor de linie din rasa trăpaş american.
   Belone belone, sin. Zărgan. Peşte din ordinul Beloniformes, răpitor marin de 40 cm. Trăieşte în Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră unde duce viaţa pelagică de cîrd. Are corpul alungit, aproximativ cilindric şi acoperit
cu solzi mici caduci. Botul este mult alungit şi îngust avind falca inferioară mult mai lungă. Coloritul corpului verde albăstrui pe spate, iar pe laturi şi abdomen argintiu. Pe laturi există o dungă întunecată şi cu reflexe metalice, dispusă longitudinal. Depune icrele pe plante la adincimi de 12 — 18 m, in septembrie. Are valoare economică relativ mare.
   Beloniformes. Peşti osoşi, marini cu corpul alungit şi acoperit cu solzi mici, cicloizi. Botul are fălcile prelungite. Au o singură dorsală cu radii moi.
   Belted Galloway. Rasă de taurine formată in Scoţia din vitele locale din Norfolk şi Sufolk care au suferit influenţa vitelor olandeze. Se caracterizează prin culoare brună-negricioasă, cu un briu alb pe trunchi, format corporal pronunţat dreptunghiular, forme corporale rotunjite, conformaţie specifică animalelor de carne, păr abundent, lung şi ondulat. Are o capacitate de alăptare bună şi aptitudini remarcabile pentru carne, rusticitate şi rezistenţă bune.
   Belton. 1. Factor genetic care determină petele caracteristice numite muşcături albastre sau portocalii la cîinii Setter englez ; 2. Culoare generală la cîini (Setter) rezultată din asociere de fire colorate în negru şi alb (Belton albastru), portocaliu şi alb (Belton portocaliu), maro şi alb (Belton maro).
   Beltsville. 1. Rasă de porci creată în S.U.A. în perioada 1934 — 1951 pe baza încrucişărilor dintre reproducătorii din rasele Landrace Danez şi Polland China, urmate de încrucişări consangvine şi apoi de infuzii cu rasa Landrace. Este o rasă rezistentă, cu capacitate marc de valorificare a porumbului şi a nutreţurilor suculente, de culoare neagră cu pete albe şi conformaţie asemănătoare Landrace-ului, — specializată pentru producţia de carne pentru bacon. Are la bază 75% sînge Landrace Danez şi 25% Poland China ; 2. Rasă de curci uşoară, cu producţie mare de ouă.
   Bend'or. Linie importantă din rasa de cai Pur sînge de galop, caracterizată
BEN
91
prin cai masivi, puternici, foarte buni pentru cursele de fond.
   Beni-Alisen. Varietate dc oi din rasa Atlantică, care produce cea mai bună lină marocană.
   Ben-Guil. Subrasă de oi din oaia Platourilor Marocane, ce se creşte în platourile din est. Produce carne gustoasă, foarte apreciată pe pieţele franceze.
   Beni-Meskine, sin. El Borouj, Sellat. Subrasă de oi din oaia Platourilor Marocane, caracterizată prin osatura mai fină, cu o greutate corporală de 45—50 kg şi un randament de abator de 50%.
   Bent. Acumularea apei meteorice în gropi săpate in acest scop ; reprezintă sursa de apă pentru adăparea animalelor in zona platoului Cotmeana.
   Bentos (gr. benthos : fundul oceanului). Totalitatea organismelor vegetale şi animale care trăiesc pe fundul bălţilor, riurilor, lacurilor, mărilor şi oceanelor, constituind hrana de bază a multor specii de peşti.
   Berbec. Grup de rase de iepuri cu aptitudini pentru producţia de carne, caracterizate prin profil berbecat, urechi purtate atîrnînd şi cu dimensiuni mari (distanţa dintre virfurile urechilor întinse ajunge pînă la 60 cm şi lărgimea putînd fi de 15 — 16 cm).
   Berbec englez. Rasă de iepuri mijlocii crescută mai mult pentru expoziţie. Are o greutate corporală de aproximativ
4,5  kg şi prezintă cele mai mari dimensiuni ale urechilor, care pot ajunge la 20 — 28 cm lungime şi 12 — 16 cm lărgime şi care au faţa internă spre înainte.
   Berbec de Meissen. Rasă de iepuri din grupa berbecilor, cu o greutate corporală medie de 4,5 kg. Are un trunchi masiv, cu trenul posterior foarte rotunjit. Urechile lungi de 18—20 cm sînt îndreptate cu faţa internă spre trunchi.
   Berbec Francez, sin. Belier. Rasă de iepuri care fac trecerea de la grupa raselor mijlocii la cea a raselor grele. Se caracterizează printr-o greutate corporală medie de 5 kg. Profilul capului
este exagerat dc berbecat, urechile sînt lăsate în jos şi lungi (20—25 cm).
   Berbec German. Rasă de iepuri foarte veche, avind o greutate standard de
5,5  — 8 kg. Are trunchiul deosebit de larg şi de adine, membrele scurte şi puternice. Caracteristic profilul berbecat al nasului. Urechile sînt foarte lungi (18—25 cm).
   Berbec pitic. Rasă de iepuri de casă cu însuşirile de exterior ale rasei Berbec englez, dar cu greutatea corporală redusă la 800 g.
   Berberă, sin. Barbă. Rasă de cai din nordul Africii, cu statură de 1,50 m, cap mare cu profil drept sau convex, spinare dreaptă, cîteodată arcată, crupă scurtă, torace profund, aplomburi defectuoase. Este foarte rustic şi are o mare rezistenţă. Se foloseşte pentru şa, tracţiune uşoară şi pentru producţia de catîri.
   Berc belgian. Rasă de găini de ornament, pitică, care se caracterizează prin lipsa cozii in legătură cu lipsa pigostilului şi prin atrofierea vertebrelor coccigicne. Are un procent de fecunditate a ouălor deosebit de slab şi în general nivel scăzut al însuşirilor productive.
   Berc japonez. Rasă de găini pitică din grupa japoneză. Se caracterizează prin lipsa cozii şi prin existenta unor varietăţi cu penajul viu colorat.
   Bereguş. Denumire de abator dată esofagului după fasonare şi uscare. Produsul se utilizează ca membrană de protecţie la mezeluri în special pentru lebăr.
   Berk. V. Berkshire.
   Berkshire, sin. Berk, Negrul Mijlociu. Rasă de porci cu producţie mixtă, creată în Anglia în a doua jumătate a secolului al XlX-lea prin încrucişări complexe intre suinele locale şi reproducători napo-litan, chinezesc cu mască, siamez, Suf-folk, Essex etc. Are talie mijlocie, cap mic şi concav, urechi lungi şi drepte, picioare scurte şi puternice. Culoarea părului şi a pielii este neagră pe tot
92
BIA
corpul, in afară de rit, faţă, extremităţile membrelor şi vîrful cozii, unde pot apărea pete albe. Este precoce, rezistentă la insolaţii şi foloseşte bine păşunea. A participat la formarea rasei Bazna.
   Berkshire canadian. Rasă de porci, formată prin încrucişări şi selecţie în direcţia producţiei de carne, pe baza suinelor din rasa Berkshire importate în Canada in perioada 1920 — 1940. Specializată in direcţia producţiei de carne pentru bacon.
   Bergamască. 1. Rasă de oi, apreciată pentru dezvoltarea sa şi aptitudinea de carne. Are cap mare cu profil berbecat accentuat, trunchiul bine dezvoltat, crupă largă, picioare relativ lungi, lină în general albă şi grosolană ; 2. Rasă de ciini ciobăneşti, de statură medie, cu păr foarte abundent, lung, ondulat, de culoare cenuşie cu pete albe, negre, roşcate, sau izabele. E o rasă rustică adaptată la regiunile muntoase.
   Beri. Rasă de taurine (v. Arado).
   Beri-lieri (cuvint ceilonez : mare slăbiciune). Boală provocată de carenţa in vitamina Bţ, caracterizată prin tulburări nervoase, digestive, cardiace, edeme etc.
   Berna. Rasă de ciini ciobăneşti (v. Ciobănesc de Berna).
   Bernache. Rasă de gîşte cu greutate mijlocie crescută în Franţa şi Elveţia.
   Bernardin. Nume dat unei rase de cîini de munte (v. Saint-Bernard).
   Beryciformcs. Nume taxonomic atribuit unui ordin de peşti actinopterigeni, din infraclasa Teleosleeni.
   Berry. 1. Rasă de oi (v. Berrichonne) ; 2. Rasă locală de găini din centrul Franţei, cu însuşiri de rasă mixtă, cu penaj negru şi fluiere cenuşii.
   Berrichonne, sin. Berry. Nume atribuit la două rase de oi crescute în Franţa, în regiunea omonimă, şi care împreună cu rasa Merinos sînt cele mai răspîndite. După numele zonelor unde se cresc, se numesc : Rasa Berrichonne d'Indre şi rasa Berrichonne de Cher. Sînt în special apreciate ca rase de carne.
   Berrichonne de cher. Rasă de ovine formată în Franţa, specializată pentru producţia de carne, prezentînd jigourile foarte, dezvoltate, bine îmbrăcate cu musculatură. Este destul de precoce, cu aptitudini de a utiliza bine diferitele furaje. Greutatea corporală variază între 55 — 70 kg la femele şi 100—140 la masculi.
   Berrichonne d'Indre. Rasă de oi de carne (v. Berrichonne).
   Bestujev. Rasă de taurine din U.R.S.S. formată prin încrucişări complexe practicate intre vitele locale şi Sorthorn, Friză, Si nimeni al, Pinzgau, Vilster-marsh şi Holmogor, precum şi aplicarea unei selecţii riguroase. F2ste o rasă de tip mixt, cu dezvoltare cumetri că, format corporal dreptunghiular. Are capul de mărime mijlocie, trunchiul bine proporţional, membre puternice, cu aplom-buri largi. Culoarea este roşie, cu unele pete albe. Se caracterizează prin capacitate productivă bună (3 000—3 500 kg, cu 3,7 —3,8% grăsime, şi o bună aptitudine de carne.
   Beta caroten. Pigment carotenoid cu formula C40H56, larg răspindit în plante, de cele mai multe ori asociat cu clorofila. Este provilamina vitaminelor.
   Betanaftol. Pulbere cristalină sau lame-lară roşcată, cu acţiune externă antiseptică, antipruriginoasă şi antipara-zită.
   Severa, sin. Albastru de Bevern. Rasă franceză de iepuri, cu greutate mijlocie (4,5 —5,5 kg) şi blană cenuşie cu reflexe metalice albăstrui.
   Bhagnari, sin. Nari. Rasă de zebu formată în Pakistan, caracterizată prin talie mare, corp lung, îndesat, adine, membre rezistente, culoare albă sau sură, cu pielea şi ongloanele negre. Are precocitate variabilă, aptitudine satisfăcătoare pentru lapte (producţia medie 1 2G0 kg) şi aptitudine foarte bună pentru muncă.
   Bianco. Hibrid de viermi de mătase» originar din Italia, cu gogoşi albe. Se creşte şi în ţara noastră.
BIB
93
   Biban, sin. Costrăş, Bondroş (v. Perca fluviatilis).
   Biban soare, sin. Soretc, Sticlele, Regina-peştelui, Mîna-diaoolului (v. Le-pomi s gibbosus).
   Biber. V. Castor.
   Biber «ie balta. Denumire dată uneori nutri ci (v).
   Biberet. Blăniţă de miel obţinută prin sacrificarea mieilor Carnabat la virsta de 3 —4 luni şi tunderea la înălţimea de
1,5  cm. Se foloseşte la confecţionarea gulerelor, căciulilor şi hainelor de blană, imit inel blana de biber.
   Bibilică (Numida meleagris domestica). Specie de pasăre domestică din familia fasianidelor, originară din Africa occidentală, cunoscută şi sub denumirea de găina ele Guineea. Prezintă mai multe varietăţi de culoare, dintre care cea mai răspîndită este varietatea cenuşie. Se mai cresc bibilici albe, lila, violete etc. Penajul este perlat, greutatea corporală fiind de 1,5—2,5 kg. Producţia de ouă este de 60—90 bucăţi anual, greutatea medie a ouălor fiind de 45 g. în ultimii ani se cresc tot mai mult în sistem intensiv-] ndustrial (cu întreţinere a păsărilor în baterii şi producerea unui tineret de carne care la virsta de 70 săptămini are 1,2 kg şi care produce carne cu însuşiri gustative deosebite).
   Biceps (lat. bis = încă odată ; cepul = = cap). Muşchi care la una din extremităţi prezintă două tendoane. Muşchi cu două capete.
   Bidon de muls. Parte componentă a aparatelor de muls, in care se colectează laptele, avînd capacitatea de 16—20 1. Bidonul de muls are un capac prevăzut cu două racorduri, unul pentru furtunul de vacuum permanent şi celălalt pentru furtunul de vacuum şi lapte. La capacul bidonului se montează pulsatorul.
   Biellcse, Populaţie ovină răspîndită in nordul Italiei. Se caracterizează printr-o bună producţie de carne, de lînă (3 kg în medie) şi de lapte (80—100 1 pe lactaţie). Frecvent se înregistrează fătări gemelare şi trigemelare.
   Biflex (canal), sin. Glanda interdigi-tală. Formaţiune glandular-canaliculară situată la extremitatea proximală a spaţiului interdigital la ovine, avînd aspect de fund de sac îndoit şi aşezat în pliul pielii din zonă, canalul deschizîndu-se printr-un orificiu mascat de un smoc de peri.
   Bigia alpină, sin. Brună alpină, Bruna ilaliană (v).
   Bilă. 1. (lat. bilis: fiere). Lichid filant, viscos, uşor alcalin, cu gust amar, produs de ficat (secreţie exocrină) şi cu rol deosebit in digestia şi absorbţia grăsimilor. Secretată de celulele hepatice, bila este depozitată in vezica biliară, de unde este eliminată prin canalul cistic şi coledoc, în duoden. Conţine acizi biliari, săruri biliare, pigmenţi biliari etc. ; 2. Lemn rotund, cu diametrul mediu de 8—16 cm şi lungimea de 4—12 m folosit in construcţii.
   Bilanţ hidric. Menţinerea la acelaşi nivel a pierderilor şi aportului de apă din organism ; se găseşte sub controlul unui sistem neuroendocrin complex, în care hipotalamusul are rolul principal.
   Bilanţ termic. Raportul dintre cantitatea de căldură liberă existentă în încăpere (adăpost) şi pierderile de căldură prin elementele de construcţie (pereţi, tavan, pardoseală, uşi, ferestre) şi prin încălzirea aerului pentru ventilaţie.
   Biocatalizator. Substanţă care modifică viteza reacţiilor biochimice, fără a se consuma sau transforma. Enzimele sînt biocalalizatori de natură proteică.
   Riocenologie. Ştiinţa biocenozelor, termen propus pentru prima dată în 1918 de G a m s. Ulterior Clcm'ents (1922) a propus termenul de : „Bioeco-logie“. Contribuţii importante in dezvoltarea biocenologiei au adus lucrările lui F. Dahl în Germania, Glements şi Shclf ord în S.U.A., P. P a 1 m-gren in Finlanda etc.
   Biocenoza (gr. bios : viaţă şi koinos i comun). Totalitatea organismelor vegetale şi animale care populează un anumit mediu (biotop) cu condiţii de exis-
BIO
'94
tenţă mai mult sau mai puţin uniforme,
                                                                      ■ create în mod natural sau artificial.
Membrii biocenezei sînt legaţi între ei , prin relaţii de strînsă interdependenţă, formînd cu mediul respectiv un tot unitar, denumit ecosistem (ex. biocenoza fundului mării, biocenoza pădurii etc.). Procesul de dezvoltare a biocenozei este
* continuu şi de lungă durată. Schimbările intervenite în compoziţia sa pot
                                                                      -atrage după sine schimbarea întregii biocenoze. Studiul biocenozei prezintă
• importanţă pentru aclimatizarea şi rea-dimatizarea unor plante şi animale de ' interes economic, în elaborarea măsurilor de profilaxie, în lupta cu dăunătorii etc.
    Biochimie. Ştiinţă care studiază materia vie şi fenomenele specifice acesteia sub raportul organizării moleculare, al constituţiei chimice, al proprietăţilor şi
• corelaţiilor biomoleculelor componente, precum şi al proceselor de transformare
                                                                      ^ (degradare şi biosinteză) prin care se generează şi se utilizează bioenergia. Bio-
* chimia este o ştiinţă cu caracter inter-•disciplinar, „de frontieră44 care a apărut
- şi s-a dezvoltat în legătură cu disciplinele conexe: chimia, fizica, biologia.
    Bioclimatologie. Ramură a climato-togiei care studiază influenţa climei asupra organismelor vii.
    Biodegradahil. Substanţă sau produs -care poate fi atacat şi transformat în -compuşi simpli prin acţiunea microorganismelor.
    Bioelectricitate. Producerea unui curent electric în ţesutul viu.
    Bioelemente. Elemente chimice componente ale structurii materiei vii. Compoziţia în bioelemente a organismului animal (valori procentuale medii raportate la masa corporală): oxigen (64),
- carbon (18), hidrogen (10), azot (4), ^calciu (2), fosfor (1,2), potasiu (0,2),
■ sulf (0,2), sodiu (0,11), magneziu (0,04), -clor. La această listă de bază, se adaugă >şi alte bioelemente care se găsesc însă în cantităţi extrem de mici (oligobioele-mente) : fier, cobalt, mangan, cupru,
molibden, iod, brom, fluor etc. Cele patru bioelemente — O, C, H şi N — sint cele mai abundente, reprezentind aproximativ 96% din masa celor mai multe celule.
   Biocncrqetică. Domeniu al biochimici care studiază mecanismele moleculare ale generării, utilizării şi transformării energici în celula vie. Substanţele biochimice cu rol energetic — dintre care adenozin trifosfatul (ATP) constituie compusul universal selectat de natură pentru a îndeplini funcţia centrală in producerea, stocarea şi utilizarea energiei în celulă — reprezintă puntea de legătură între energia furnizată organismului de mediul ambiant şi utilizarea acestei energii de către organism.
   Biogen (gr. genesis: facere). 1. Esenţial pentru menţinerea vieţii, care concură la desfăşurarea proceselor ce caracterizează viaţa ; 2. Produs prin acţiunea organismelor vii.
   Biogeneză. Teoria modului şi acţiunii de producere (apariţie) a substanţei vii.
   Bioinginerie. Aplicarea cunoştinţelor tehnico inginereşti în domeniul biologiei, zootehniei, medicinii etc.
   Bioliză. 1. Moartea şi dezintegrarea consecutivă a ţesuturilor ; 2. Descompunerea materiei organice de către organismele vii, aşa cum se întîmplă în platformele de gunoi, canalele de scurgere etc.
   Biologie (gr. blos : viaţă ; logos : cu-vînt44, „studiu44). Ştiinţa despre viaţă ca formă specială de mişcare a materiei, care istoriceşte a apărut din materia anorganică. Principalul obiectiv îl formează studiul plantelor şi animalelor, cunoaşterea originii, dezvoltării şi va-riabilităţii formelor de viaţă, metodele de transformare a organismelor in folosul omului. Constituie baza teoretică a diferitelor ramuri ale medicinii, agriculturii, zootehniei etc.
   Bioluminescenţă. Emiterea luminii vizibile de către unele organisme vii.
   Biom. Grup de ecosisteme cu structură generală identică, corelată cu o combinaţie determinată a factorilor fizici.
BIO
95;
   Biomacromolecule. Molecule complexe cu masă moleculară mare (IO4—10»), a căror structură este constituită prin a-samblarea unui număr foarte mare de unităţi moleculare simple. Proteinele, enzimele, acizii nucleici, poliglucidele, complexele lipidice sint biomacromolecule.
   Biomasă. Termen ce defineşte cantitatea de materie organică (vie) ce rezultă în urma activităţii desfăşurată de o populaţie, biocenoză etc. Biomasa reprezintă totodată substanţia vie înmagazinată într-un organism vegetal sau animal. în agricultură biomasa se referă la recolta obţinută de la o anumită plantă.
   Bîomeleorologie. Ştiinţa care se ocupă cu studiul teoretic şi cu activitatea practică referitoare la interrclaţia dintre vieţuitoare şi factorii atmosferici.
   Biometrie. Domeniu al ştiinţelor matematice aplicate la fenomenele biologice, care se bazează pe calculul statistic şi probabilistic de prelucrare a datelor referitoare la exprimarea fenomenelor biologice în general şi genetice în special. Cu ajutorul statisticilor şi parametrilor se pot caracteriza populaţiile de organisme. Printre cei care au pus bazele biometriei menţionăm : A. Q u e-t e 1 e t, F. G a 11 o n, K. P e a r s o n, R. A. F i s h e r.
   Bion. Un organism independent, individual.
   Bione. Rasă europeană de viermi de mătase, cu gogoşile ovale de culoare galbenă.
   Bloplasmă. 1. Materia organică vie care intră in constituţia tuturor vieţuitoarelor ; 2. Substanţă vie a celulei (fără incluziuni), rcprezentînd întregul corp al celulei, inclusiv porţiunile diferenţiate (nucleu, centru celular, condriom etc.).
   Bioprcparafc. 1. Preparate biologice speciale folosite pentru însilozarea furajelor ; 2. Preparate biologice veterinare, folosite pentru apărarea sănătăţii animalelor, aşa cum sînt serurile şi vaccinurile.
   Biopsie (gr. bios : viaţă ; ops: vedere). Recoltarea pe viu a unei porţiuni de■* organ sau de ţesut în vederea efectuării * unui examen.
   Biosinteză. Proces biochimic prin care' la nivelul celulei se sintetizează diferite substanţe chimice sub acţiunea catalitică a enzimelor şi cu aport de energie rezultată din reacţiile metabolice (cata--bolism).
   Biostimulare. i. Acţiunea de stimulare a organismului viu cu ajutorul bio-stimulinelor şi biostimulatorilor ; 2. Prin.« utilizarea incorectă, adesea se caută extinderea termenului considerîndu-se drept -biostimulare orice acţiune de trezire a-forţelor organice, prin orice substanţă** organică.
   Biostimulator. 1. Substanţă care conţine biostimulinc ; 2. în mod impropriii se utilizează ca echivalent pentru bio-stimuline ; 3. Substanţe prin care se-obţine o biostimulare (factori de biostimulare).
   Biostiniulină. Factor infinitezimal, indiferent, nedozabil şi adesea neindentifi— cabil, rezultat dintr-o reacţie a ţesuturilor vii menţinute în condiţii improprii, şi eliberat cînd ţesuturile sînt reintegrate în condiţii organice normale. Bio-stimulinele au un efect stimulator atîfr asupra zonei în care au fost implantate-ţesuturile, cit şi asupra organismului în* totalitatea lui.
   Biotehnologie. Aplicarea ingineriei şi* principiilor tehnice la ştiinţele biologice (agronomie, biologie, zootehnie, medicină etc.).
   Biolelemetrie. Folosirea tehnicilor te-lemetrice, în special a undelor radio, pentru a studia comportamentul şi fiziologia animalelor.
   Biotic. 1. Despre sau în legătură cu* viaţa şi organismele vii ; 2. Produs prin-acţiunea organismelor vii.
   Biotină. Vitamină hidrosolubilă aparţin ind complexului B. Surse importante : gălbenuş de ou, produse lactate, rinichi,, ficat, flora bacteriană din rumen şi colon.. Are rol de coenzină a enzimelor care-
96
BIV
intervin în reacţiile de decarboxilare şi cârboxilare, în dczaminarea unor ami-noacizi, in biosinteza acidului aspartic şi a acidului oleic etc. Carenţa determină : dermatite, descuamări ale pielii, paralizii ale membrelor, spasme, hemoragii etc. Păsările sint sensibile la carenţă in biotină.
    Biotip. Termen introdus in 1903 de Johannsen pentru a indica un grup •de indivizi identici din punct de vedere genetic (cu acelaşi genotip).
' Biotop (gr. bios: viaţă, iopos: loc). I. Mediu geografic circumscris, cu un anumit ansamblu de factori abiotici {temperatură, umiditate etc.) sau bio-tici (vegetale, animale) ; 2. Ansamblu de specii vegetale şi animale care işi desfăşoară viaţa in acest mediu, numit şi biocenoză.
    Biotron. Cameră test folosită pentru cercetări biologice, în cadrul căreia condiţiile de mediu pot fi in mod complet controlate şi dirijate, asigurindu-se astfel observaţiile asupra efectului variaţiilor de mediu asupra organismelor vii.
    Biped. 1. (lat. bis: de două ori şi pes, pedis : picior). Fiinţă care stă sau umblă pe două picioare (exemplu, omul, păsările, unele reptile fosile etc.) ; 2. Două membre, privite, apreciate sau asociate împreună. După modul de asociere, bipedul poate fi: anterior, posterior, lateral, diagonal sting sau diagonal drept {numele bipedului se dă după membrul anterior).
    Birmană. Rasă de pisici rezultată din încrucişări între Persană şi Siameză. Se caracterizează mai ales prin lipsa stopului, culoarea labelor diferită de cea de pe restul corpului şi ochi albaştri cu aşezarea mai oblică.
    Biruinţa 12. Soi valoros de soia, creat prin selecţie, cu conţinut de 47% albu-mină în boabe.
    Bisexual. 1. Organism care prezintă organe sexuale atit mascule cit şi femele producînd şi gârneţii specifici celor două sexe ; 2. Populaţii alcătuite din indivizi masculi şi femeii.
   Bisexual, sin. Hermafrodit: Termen care se referă la prezenţa la acelaşi individ (plantă sau animal) a organelor de reproducere mascule şi femele.
   Bishon. Grup de rase de ciini cu talie mică, in general albi, din care fac parte rasele Bishon belgian, maltez şi Tene-riffe (Bishon creţ sau Bishon frizat).
   Bishon frizat, sin. Bishon creţ. Denumire sub care mai este cunoscută rasa de ciini Bishon Teneriffe.
   Bishon rnaitez. Rasă de ciini, probabil foarte veche (pare să fie descrisă încă din vremea republicii romane) care este foarte apreciată ca animal de apartament. Este caracterizată prin trunchi cu puţin mai lung decit înalt şi cu talia de maximum 25 cm la o greutate de 2—3 kg. De culoare albă, cu păr lung (o cm) drept, foarte uşor buclat şi fără subpăr linos, are coadă bine arcată, cu franjuri, niciodată în tirbuşon.
   Bishon Teneriffe. Rasă de ciini care se deosebeşte de celelalte rase Bishon (v. Bishon maltez) prin ondulaţiile puternice ale părului şi prin greutatea corporală mai mare (3 — 4 kg la o talie de 27-30 cm).
   Bismark. Firmă de incubatoare, „Bis-mark llolahd Pctersime“. (v. Pctersime).
   Bismarck Prinz. Linie princială a rasei Pinzgau, foarte răspindită, în special în Tirol, avînd o pondere de peste 30% din structura genealogică a rasei. Calitatea deosebită a vacilor aparţinind acestei linii o reprezintă conţinutul ridicat în grăsime al laptelui (4,04%).
   Bisturiu. în sens restrîns, termenul defineşte un instrument tăios, cu lamă pliantă sau detaşabilă şi protejată, utilizat in chirurgie. în sens larg şi uzual, termenul este folosit şi pentru scalpel (cu lamă nepliantă şi neprotejată).
   Bivalent. Termen stabilit de Hae-cker în 1892. Configuraţie specifică întilnită în profaza meiozei primare, ca urmare a realizării sinapsei cromozomilor homologi. Numărul bivalenţilor în cadrul unei celule (spermatociţi sau ovo-ciţi primari) reprezintă jumătate din
BIV
97
numărul normal (zigotic) de cromozomi din celulele somatice. Prin realizarea bivalenţilor se creează premizele pentru realizarea segregării materialului genetic.
   Bivalv. Care are două valve : speculum bivalv etc.
   Bi valve. Nume comun pentru un număr de diverse animale simetrice în mod bilateral, incluzind molaştele, crus-taceii, stridiile şi branhiopodele, care au un corp moale, închis într-o scoică cal-caroasă cu două părţi.
   Bivitelini, sin. Gemeni. Produşi care se dezvoltă simultan in cursul aceleiaşi gestaţii, dar care provin din două ovule fecundate separat, fiind gemeni falşi.
   Bivol (lat. Bubalus). Gen de mamifere rumegătoare, din familia Bovine, răspîndit în mod deosebit în Asia (98%). Se caracterizează prin dimorfism sexual puţin pronunţat, dezvoltare corporală mare (talia 128 — 135 cm şi greutatea 450 — 700 kg), făptură masivă, grosolană, format scurt, conformaţie puţin armonioasă, piele groasă, păr rar, gros şi culoare neagră. Are constituţie grosolană, caracter uneori dificil, rusticitate remarcabilă, rezistenţă deosebită, longevitate ridicată, tardivitate pronunţată, gestaţie lungă, aptitudini universale. Producţia de lapte este foarte variabilă (500—2 500 kg) cu 7 — 12% grăsime. Carnea este mai puţin apreciată decît a bovinelor. Au aptitudine remarcabilă pentru muncă.
   Bivolul african. Grupă de bivoli mai puţin numeroasă, provenită din bivolii asiatici, dar care nu au lăsat forme domestice, trăind şi astăzi sub formă sălbatică. Bivolul african se întîlneşte sub trei subspecii : Bivolul de Cafria, Bivolul de Abisinia şi Bivolul roşu de Congo.
   Bivolul asiatic. Grup numeros, foarte important, întîlnit sub formă sălbatică şi domestică, din ultima rezultînd bivolul domestic răspîndit în diferite regiuni ale globului. Se caracterizează prin dezvoltare corporală variabilă, cap mare, craniu rotunjit în partea posterioară, absenţa crestei frontale, coarne semilu-
nare, dirijate înapoi, cu virful uşor în sus, triunghiulare. Părul este gros, rar, pe linia superioară a spinării orientat spre cap, culoarea este neagră şi pielea groasă. Se întîlnesc 3 subspecii sălbatice : Bivolul de Anoa, Bivolul de Min-dora şi Bivolul indian.
   Bivolul comun, sin. Bivolul • indian (lat. Bubalus microceros). Specie de bivol originar din India fiind răspîndit în Vietnam, Cambodgia, Tailanda, Laos, apoi în ţările arabe, precum şi pe continentul european, african şi american. Are talia mai redusă ca bivolul sălbatic, conformaţia îndesată, culoarea neagră, uneori cu pete albe. El a dat naştere la două tipuri ecologice: Bivolul domestic întîlnit pe valea rîurilor, folosit cu precădere pentru lapte şi Bivolul de mlaştină întîlnit pe scară largă în Ma-laezia, Vietnam, China de sud şi Fili-pine. în Europa a pătruns prin Italia şi apoi Peninsula Balcanică.
   Bivolul de Abisinia (lat. Bubalus aequinoctialis), sin. Syncerus caffer aequi-noctialis. Subspecie de bivol ce trăieşte sălbatic în Africa Orientală, Ecuatorială şi Centrală. Se caracterizează prin talie de 135 — 140 cm, greutate 700 — 800 kg, culoare neagră, coarne relativ mari şi fine (85 cm lungime). Trăieşte in grupe de 50 capete, dar se pot întîlni şi cirezi de 200 — 300 indivizi ; masculii trăiesc în grupe de 4—6 capete. Este un animal erbivor, cu predilecţie pentru iarba tinără, cu activitate diurnă, constituind un vînat preţios ; el este foarte periculos pentru om cînd este rănit.
   Bivolul de Anoa (lat. Bubalus depresi-cornes). Formă primitivă a bivolului asiatic, considerat ca o formă de trecere dintre antilopine şi bovine. Se caracterizează prin talie mică, păr scurt şi subţire, culoare neagră sau brună, uneori cu pete albe. Se întîlneşte sub formă sălbatică în insulele Celebes şi nu a lăsat forme domestice.
   Bivolul de Cafria (lat. Bubalus caffer), sin. Syncerus caffer caffer. Bivol ce trăieşte sălbatic în Africa sudică, .ecuato-
7 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
98
BIZ
rială, centrală şi orientală. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare (talia 145 — 150 cm, greutatea 780— 850 kg), cap mare, trunchi masiv, membre solide, păr rar pe corp, culoare neagră. Are longevitate mare (20—25 ani), gestaţie scurtă, cu viaţă nocturnă şi sedentară, cu miros foarte dezvoltat, dar auz foarte slab. Trăieşte sălbatic în grupe de 10—20 capete, uneori în cirezi de 2 000—3 000 indivizi, fiind un animal foarte valoros pentru vînat (carne şi trofee).
   Bivolul de Kereban (lat. Bubalus macroceros). Bivol răspîndit în insulele Sondaice, fiind mai mic decît bivolul sălbatic, cu coarne lungi şi subţiri. Este un animal puţin pretenţios, foarte rezistent la căldură, puternic şi iute. Se utilizează la cultura orezului în Mala-ezia, Vietnam, China şi Filipine.
   Bivolul de Mindora (lat. Bubalus min-dorensis). Formă sălbatică de bivol întîl-nită în insulele Filipine. Are dezvoltare corporală mare, făcînd trecerea spre bivolul indian. De asemenea, prezintă coarne scurte şi groase şi culoare neagră ; nu a lăsat forme domestice.
   Bivolul de Transilvania. Bivol răs-pîndit în Transilvania, în special în judeţele Braşov, Sibiu, Cluj şi Sălaj. Se caracterizează prin talie de 135 cm, greutate 450 kg, format Corporal mai scurt, trenul anterior mai dezvoltat, linia superioară coboară brusc spre crupă, crupa este scurtă, dar largă la şolduri, pieptul strimt, toracele îngust, abdomen şi uger mai slab dezvoltat, membre mai lungi, dar mai puternice decît cele întîlnite la bivolul din Cîmpia Dunării. Are culoare neagră, temperament vioi, constituţie robustă, sănătate bună, aptitudine remarcabilă pentru muncă. Bivoliţele realizează o producţie de lapte de 1000—1200 litri cu 7,8% grăsime. Producţia de carne este de calitate mai slabă.
   Bivolul din cfmpia Dunării şi Dobro-gea. Bivol introdus de către turci, din Peninsula Balcanică în sudul ţării noas-
tre. Se caracterizează prin talie de 128 cm, greutate 400—450 kg, făptură mai uscăţivă, trunchiul mai lung, mai adine, cu crupa mai largă, abdomen voluminos, uger mai mare, culoare neagră şi uneori bălţatâ cu alb şi chiar indivizi albinotici, cu aptitudine mai bună pentru lapte 1200—1300 1 cu 7,7% grăsime, şi mai slabă pentru carne şi muncă, comparativ cu bivolul din Transilvania.
   Bivolul Indian (lat. Bubalus indicus), sin. Ar ni. Bivol cunoscut încă din plio-cen, astăzi fiind întîlnit în zonele rîuri-lor mari şi cele mlăştinoase din India, Vietnam şi Ceylon. Se caracterizează prin talie mare (140—150 cm), tren anterior foarte puternic, schelet masiv, coarne mari, semilunare, culoare neagră, uneori cu pete albe pe cap şi membre. Duce o viaţă nocturnă şi se domesticeşte uşor.
   Bivolul roşu de Congo (lat. Bubalus caţfer nanus), sin. Syncerus caffer nanus. Bivol ce trăieşte sălbatic în Africa ecuatorială, centrală, occidentală şi de sud. Este o subspecie pitică a bivolului african caracterizat prin culoare roşie-brună, cap proporţionat, cu profil drept, urechi foarte mari, coarne mici, cu coamă şi păr scurt. Se întîlnesc trei tipuri: Bivolul de pădure densă (talie mică, culoare roşcată, activitate nocturnă, trăieşte în grupe de 5 — 10 capete), Bivolul de pădure rară (talie mijlocie, culoare roşie-brună, activitate nocturnă şi trăieşte în grupe de 15 — 20 indivizi) şi Bivolul de savană (talie mare, culoare variabilă).
   Bivoltine. I. Rase de viermi de mătase, care dau două recolte de gogoşi pe vară. Se cresc în U.R.S.S., R.P. Chineză, Japonia şi alte ţări din Extremul Orient ; 2. Despre insectele care produc două generaţii pe an.
   Bizam (Ondrata zibethica), sin. Fiber zibethicus. Mamifer rozător cu blană preţioasă, originar din America de Nord, adus în Europa în 1905. Blana are o culoare maro cu nuanţe gălbui. Gestaţia durează 22 zile, prolificitatea fiind de
BIZ
99
5  — 10 pui la o fătare. într-un an se pot obţine minimum cinci fătări. între degetele membrelor anterioare se găseşte o glandă care secretă un lichid alb-uleios cu miros particular, numit zibet şi folosit în industria cosmetică. Animal de vizuină, trăieşte în libertate în apropierea bălţilor şi rîurilor, mai ales în deltă şi nu are perioadă de ocrotire, vînîndu-se tot timpul anului. Se creşte în captivitate ca animal de blană.
   Bizon, sin. Zimbru (lat. Bos bison). Subgen al bovinelor, cu provenienţă comună cu a bivolului (Asia centrală), răspîndit odinioară în Europa, Asia şi America. Se caracterizează prin dezvoltare corporală foarte mare, dimorfism sexual pronunţat, făptură masivă, conformaţie disproporţionată (cap mic, scurt, coarne mici îndreptate în lături şi în sus, trunchi masiv, cu trenul anterior foarte dezvoltat, trenul posterior slab dezvoltat, coada subţire, prevăzută cu smoc, toracele larg şi adînc, abdomenul suplu, membrele scurte, groase, foarte puternice, părul foarte abundent în partea anterioară a corpului). Este un animal tardiv, cu longevitate foarte mare (40—50 ani), temperament vioi, vedere şi miros slabe, trăieşte în grupe de 7—10 capete, fiind un vînat foarte preţios. Este pe cale de dispariţie. Se mai găseşte în Polonia. La noi se încearcă aclimatizarea şi înmulţirea lui în rezervaţiile naturale de la Haţeg şi Vînători — Neamţ.
   Bizonul american (lat. Bison ameri-canus). Bizon întîlnit în America de Nord, în special în Canada, unde există şi cea mai mare rezervaţie. Este mai mare decît Bizonul european, cu dimorfism sexual mai pronunţat, cu trenul anterior mai dezvoltat, cu coama şi barba mai bogate, coarnele mai scurte şi mai depărtate, trunchiul mai adînc şi membrele mai solide. S-a practicat împerecherea între masculi bizon şi femele taurine, obţinîndu-se hibrizi denumiţi catalaos, rezistenţi la boli şi intemperii şi cu puţere de muncă ridicată.
   Bizonul european (lat. Bison europa eus), sin. Bison bonasus. Bizon întîlnit în timpul diluviului, în toată Europa, iar în Evul mediu în Europa de Nord-Est, retrăgîndu-se treptat spre pădurile din Polonia (Bialovitz) şi U.R.S.S. (Cau-caz). Se caracterizează prin talie mare (170 cm), greutate ridicată, culoarea brună-castanie, uniformă, uneori cenuşie. Este un animal tardiv, cu longevitate mare, fiind întîlnit astăzi în rezervaţii, parcuri naturale şi grădini zoologice din diferite ţări ale Europei, inclusiv în România, precum şi în Asia.
   Bizare. Denumire de abator dată grăsimii mezenterice. Operaţia de îndepărtare a acestei grăsimi de pe intestine, fiind numită „tragere de pe bîzare“.
   Blackcross. Nurcă albă, reprezentînd o mutaţie dominantă, avînd pe linia spinării o cruce. Există mai multe linii (linia Kohinoor Jebb, Noble şi Ingham). Din punct de vedere al valorii comerciale a blănurilor produse, s-au diferenţiat mai multe tipuri notate cu A, B, C şi D.
   Black Ilamprace. V. Montana nr. 1.
   Blackfaced, sin. Scoţiană. Rasă de oi, care populează regiunile mai reci din Scoţia. Se caracterizează printr-o statură relativ redusă, trunchi bine dezvoltat, cap de culoare neagră, prevăzut cu coarne, membre scurte de culoare neagră, lînă foarte lungă şi grosolană.
   Black Norfolk fenomenon. Armăsar creator al unei linii principale din rasa de cai anglo-normandă.
   Blansare. Operaţia de opărire şi fierbere superficială a cărnii sau bucăţilor de carne gata porţionate destinate preparării anumitor conserve.
   Blastocel (gr. blastos = germene, koi-les = cavitate). 1. Cavitate de segmen-taţie în faza de merulă; 2. Termenul rîîai este utilizat pentru definirea ma-culei germinative.
   Blastocist, sin. Blasiulă. Vezicula germinativă.
100
BLO
   Blastocit. Celulă embrionară nediferenţiată care intră în structura blas-tulei.
   Blastoderm. Formaţiune unistratificată alcătuită din blastomere. Va da naştere prin procesul de multiplicare şi diferenţiere celulară unor organe şi aparate ale fetusului.
   Blastodinidae. Dinoflagelate, variate ca formă, parazite marine pe sau în corpul Copepodelor, Tunicatelor sau viermilor inelaţi.
   Blastomere. Celulele rezultate din segmentarea zi gotului în prima fază a diviziunii.
   Blastopor. Orificiul de comunicare a arhenteronului cu exteriorul.
   Blastulă. Stadiu tranzitoriu al fenomenului de diferenţiere celulară în care noile celule formate în urma diviziunilor succesive ale zi gotului, migrează spre periferie, producînd o sferă a cărei cavitate este umplută cu lichid. Blastula se întîl-neşte la aproape toate speciile de animale.
   Blăniţă, sin. Blană. Denumire comună care desemnează pielea cu învelişul pilos la iepuri şi la animale cu blana preţioasă, la miei etc.
   Blenheim. Rasă de ciini din grupa Spaniolilor (v. Epagneul).
   Blenius. Peşti marini de talie mică din ordinul Perciformes din Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Au corpul alungit, comprimat lateral şi lipsit de solzi. Capul aproximativ rotund cu gura orizontală prevăzută cu fălci, cu dinţi curbaţi. Coloritul corpului cenuşiu gălbui sau verzui cu dungi ceva mai închise. Depune icrele pe pietre sau pe scoici în sezonul cald al anului. în Marea Neagră se cunosc cinci specii fără valoare economică.
   Biet. Porţiune rezultată din tranşarea carcasei de bovine, avînd ca bază anatomică muşchii din regiunea coastelor, după detaşarea spetei. Se disting : biet cu faţă, obţinut din zona coastelor situată înapoia spetei şi biet fără faţă rezultat din zona situată sub spată.
   Blicea bjorkna, sin. Baică. Peşte dul-cicol de 20 — 25 cm din familia Cypri-nidae din apele stătătoare cu fundul mîlos sau lin curgătoare din Europa, Asia Mică, Caucaz. Are corpul înalt, comprimat lateral şi acoperit cu solzi mari, bot scurt cu gura semi inferioară, colorit cenuşiu verzui pe spate, laturile argintii iar abdomenul alb. Pectoralele sînt roşi etice. Are valoare economică relativ scăzută.
   Blondă de Acliitania. Rasă de taurine formată în sud-estul Franţei pe baza selecţiei unei grupe etnice de bovine de culoare blondă cu mucoase deschise. Se caracterizează prin dezvoltare hiperme-trică (talia 140 cm, greutate 750 kg), cap expresiv, uşor, trunchi foarte lung şi mare, musculos, cu forme rotunjite, membre solide, culoare galbenă (că paiul). Este o rasă rustică, cu fecunditate ridicată, longevitate mare. Se pretează la toate tipurile de exploatare, are aptitudine specializată pentru carne, ma-nifestînd o precocitate remarcabilă.
   Blondă de Pirinei. Rasă de taurine întîlnită în zona munţilor Pirinei din Franţa şi Spania, aparţinînd unei grupe iberice. Se caracterizează prin talie de 125 — 130 cm şi greutate 400— 150 kg, culoare blondă deschisă, coarne lungi şi spiralate, rusticitate remarcabilă, constituţie robustă, rezistenţă mare Ia boli şi intemperii, aptitudine multilaterală (lapte, carne, muncă). Realizează o producţie medie de lapte (2 000 litri), o producţie de carne mulţumitoare, iar boii manifestă o capacitate de muncă excelentă.
   Blondă tortoneză (ital. Bionda Tor-lonese). Rasă de taurine originară din Italia, de provenienţă iberică. Se caracterizează prin dezvoltare corporală elipometrică (talia 118 cm, greutatea 330 kg), dimorfism sexual pronunţat, format dreptunghiular, culoare blondă (galbenă) uniformă. Are capul uşor, cu profil drept, coarne în formă de liră, gît scurt, trunchi lung, adînc, cilindric, cu membre scurte, pielea elastică, păr fin,
BLO
101
scurt şi lucios. Este rustică, rezistentă, puţin pretenţioasă, cu aptitudine pentru carne, lapte şi muncă.
   Blood llound. Rasă de cîini de vînă-toare specializaţi în găsirea vînatului mare rănit (limieri) (v. Saint Hubert).
   Blue Frost. Nurcă, reprezentînd o mutaţie dominantă, de culoare maro închis, cu fibre de jar albe în cadrul blănii. Puful are o culoare gri-bleu. în stare homozigotă factorul letal legat de gena F îşi face efectul determinînd mortalitate embrionară. Este folosită pentru producerea nurcilor B0S (Breath of Spring) cu diferite nurci mutante sau de încrucişare în scopul obţinerii unor produşi cu jarul mai deschis şi cu puful accentuat albăstrui.
   Boală. Complex de fenomene şi manifestări organice în interrelaţie cu un factor patogen, din momentul contactului, pină la dispariţia consecinţelor. Tulburările pot fi sistematizate fie in funcţie de categoria agentului patogen (parazitoze, bacterioze etc.), în funcţie de tulburările tisulare şi ţesutul afectat (colagenoze, osteoze, osteite etc.), în funcţie de procesul morfopatologic (de-generescenţe, inflamaţii etc).
   Boala abceselor Ia şalău. V. Morbus maculosus.
   Boala de aleutian a nurcilor, sin. Plasmocitoză hipergamaglobulinemie. Viroză mai frecventă la mutantele Aleu-tinâ şi Safir, cu evoluţie cronică şi mortalitate ridicată, manifestată prin anorexie, polidipsie, slăbire, abatere gravă, sindrom hemoragipar etc.
   Boala de altitudine. Tulburări produse de presiunea scăzută şi de cantitatea redusă de oxigen, care apar la oamenii şi animalele domestice duse brusc la altitudini mari.
   Boala de mai. Boală provocată de consumul de polen otrăvitor, de la piciorul cocoşului (Ranunculus aceris) care conţine un alcaloid toxic pentru albine (după unele aprecieri). Albinele prezintă abdomenul mărit, se tirăsc, cad în faţa
stupului şi mor. în intestinele lor se găseşte polen în fermentare de culoare galben-ocru.
   Boala de borhot, sin. Eczema de borhot. Principala dermatoză toxi-alimen-tară întîlnită la animale, mai cu seamă în îngrăşătoriile de bovine in care alimentaţia este asigurată aproape exclusiv cu borhoturi. Se manifestă prin eritem, veziculaţie, crevase, edeme sau alte erupţii, localizate mai ales la extremităţi şi însoţite, în cazurile grave, de semne generale.
   Boala de Borna, sin. Encefalita europeană a calului. Encefalită virotică a calului.
   Boala de cuşcă a găinilor. V. Paralizia de baterie.
   Boala de iarbă. V. Tetania de iarbă.
   Boala de iradiere. Tulburări ale întregului organism, ale unor organe sau ţesuturi, produse de energia radiantă (raze alfa, beta, gamma, raze X, neutroni), cu aspecte diferite în funcţie de natura şi intensitatea razelor, timpul de expunere etc.
   Boala de lăstăriş. Intoxicaţie produsă de consumul mugurilor de arbori, mai ales de stejar şi pin.
   Boala de metabolism. V. Dismcta-bolie.
   Boala de murdărie, sin. Boala jegului. Afecţiune carenţială (în oligoelemente şi vitamine), întîlnită la purcei, manifestată prin dermatită crustoasă, prurit, debilitare, cruste sîngerînde infectate etc. Adesea este o hipovitaminoză A.
   Boală de nutriţie. Stare patologică dependentă de insuficienţa calitativă sau cantitativă a unor principii nutritivi, eventual de dezechilibrare (de raport) sau exces.
   Boala de pădure. 1. Nefrită toxică frecventă la ierbivorelc care consumă cantităţi mari de plante răşinoase sau bogate în tanin ; 2. sin. Boala neagră. Boală la albine ce poate avea cauze diferite : consum de miere de mană sau polen alterat, intoxicaţie chimică sau
102
BOA
cauzată de un virus. Boala apare mai frecvent In iunie, albinele manifestă incapacitate de a zbura, abdomenul mărit, se depilează, corpul devine negru, lucios.
   Boala de Stuttgart, sin. Leptospinoza canină. Boală contagioasă a cîinilor, cu caracter polimorf, provocată de diverse leptospire (L. icterohemoragiae, L. câni-cola etc.) şi manifestată sub două forme principale:  Icter infecţios şi Tifosul
canin.
   Boala de Tesclien. V. Meningocncefa-lomieHta enzootică.
   Boala de var, sin. Muscaridinâ. Maladie a viermilor de mătase răspînditâ mai ales în ţările cu climat cald şi umed.
   Boala drumului de fier. V. Tetania de transport.
   Boala edemelor, sin. Enterotoxiemia co-libacilară. Boală frecventă la purceii înţărcaţi, provocată după toate probabilităţile de modificarea florei intestinale. urmată de o resorbţie exagerată de toxine, însoţită de o reacţie neuroendo-crină (sindromul de adaptare Reilly-Setye). Boala are adesea caracter sporadic dar poate cîştiga şi aspect enzootic, tradueîndu-se prin stare depresivă progresivă, mortală, edeme gastrice, exsu-date pleuropericardice şi peritoneale etc.
   Boala Egtved. V. Septicemia hemo-ragică virali s salmonis gairdneri.
   Boala granuloasă a peştilor. Parazi-toză produsă de Ichtyiophtirius multifidus (protozoar ciliat), manifestată prin apariţia pe branhii şi eventual pe tegument a unor formaţiuni granulare albe-cenuşii, soldindu-se adesea cu mortalitate mare.
   Boala Hutchings-Dayle, sin. Gastroen-terita infecţioasă a purceilor. Boală infec-ţioasă şi contagioasă, produsă de un virus şi manifestată prin gastroenterită mortală la purcei.
   Boala Klein. V. Tifoza aviară.
   Boala Marek. V. Limfomatoză neurală a găinilor.
   Boala mieilor gemeni. V. Toxiemia de gestaţie.
   Boala mitrală. Tulburare dc hemodi-narnică determinată dc coexistenţa insuficienţei valvulare şi a stenozei orificiale pe orificiul mitral.
   Boala Montgomery. V. Pesta porcină africană.
   Boala Moller-Barloiv, sin. Boala lui BarloWj scorbut infantil. întilnită la purcei, căţei şi iepuri, este una dintre expresiile clinice ale carenţei în vitamina C, caracterizindu-se prin semne generale şi locomotorii.
   Boala mucoaselor, sin. Complexul bolii mucoaselor. Boală infecţioasă, contagioasă şi inoculabilă, întilnită la rumegătoare, provocată de un virus probabil identic sau asemănător cu acel al rino-traşeitei infecţioase a taurinelor şi tradusă clinic prin catar febril buco-ocular şi gastrointestinal, diaree profuză, prelungită etc. fiind în general mortală.
   'Boala muşchilor albi, sin. Distrofia musculară progresivă, distrofia musculară nutriţională, miopatia degenerativă enzootică, miodistrofia enzootică, mio-patie exsudativă depigmentară etc. Afecţiune degenerativă observată la cîine, viţel, miel, mînz ş.a., de origine nutriţională (vitaminoză E etc.), caracterizată prin degenerescenţă musculară, debutînd la nivelul membrelor (extremităţi), pentru a cuprinde ulterior întreaga musculatură, cu manifestări clinice locomotorii, cardio-respiratorii etc.
   Boala petelor negre. V. Postodiplo-stomum cuticula.
   Boala picioarelor roşii. V. Epizootia septicemică.
   Boala punctelor negre. V. Apophallus muhlingi şi Rossicotrema donicum.
   Boala rinichiului palpos. Boală infecţioasă produsă de Clostridium perfrin-gens tip D, caracterizată prin entero-toxiemie şi convulsii precomatoase, la autopsie constatindu-se o intensă congestie renală şi modificări pulpoase post-mortem (la cîteva ore).
   Boala rinichiului chistic. Afecţiune depistabilă la autopsie, cu origine neelucidată (infecţie primitivă, anomalie, ade-
BOA
103
nomatoză ctc.), intilnită la porc şi bou, caracterizată prin prezenţa unor bose-luri deformate renale, sub care se constată prezenţa unor chişti încapsulaţi.
   Boala ritului strlmb. V. Rinita cronică atrofică a porcului.
   Boala roşie a anghilelor. V. Pestis anguilarum.
   Boala Rubartb, sin. Hepatita infec-ţioasă a cîinclui şi encefalita vulpilor. Boală contagioasă şi inoculabilă a cîi-nelui şi vulpii, produsă de virusul Ru-barth.
   Boala serului. Manifestare anafilactică, apărută imediat (şoc) după a doua injecţie de ser sau alt material biologic lieterolog (puţind apare însă şi după prima injecţie, cind are o manifestare tardivă), datorîndu-se anticorpilor an-tiser produşi de animalul receptor in intervalul de 8—10 zile.
   Boala ulceroasă a salmonidelor. Bac-terioză la păstrăvii din America de Nord. Receptivi la îmbolnăvire sînt păstrăvul fîntînel, păstrăvul de munte şi Salve-linus nomavcushi. Boala evoluează cronic. Peştii bolnavi prezintă eroziuni sau ulcere cutanate diseminate neregulat pe suprafaţa corpului. Combaterea se efectuează prin adaos de antibiotice în furaje (cloramfenicol sau teramicină).
   Boarţa, sin. Boarcă. V. Rhodcus seri-ceus amarus.
   Bob (lat. Vicia faba). Leguminoasă anuală cultivată, cu tulpina de 80— 120 cm (goală în interior), cu păstăi mari şi seminţe ovale, bogate în proteină. Prezintă trei varietăţi: Vicia faba major — bobul mare ; Vicia faba minor — bobul mic sau bobuşorul şi Vicia faba aequina — bobul mijlociu sau bobul calului. Se foloseşte în alimentaţia omului sau ca plantă de nutreţ (boabe, nutreţ verde sauv* nutreţ murat).
   Bohemia. Rasă de crapi, complet lipsită de solzi, sau cu solzi foarte puţini, dispersaţi în diferite regiuni ale corpului. Trăieşte în ape mai reci şi ajunge la vîrsta de trei veri la greutatea de 1,5 — 2 kg.
   Bol. 1. Denumire ce defineşte cantitatea de hrană ingerată la o înghiţitură de către animale, după ce în prealabil a fost masticată ; 2. Forma farmaceutică de administrare la animalele mari a unor medicamente, constînd din înglobarea substanţei active fie într-o substanţă pretabilă la modelare (a-luat etc.), fie în capsule speciale.
   Boli interne. V. Patologie medicală.
   Bombyx Mori. Viermele de mătase al dudului.
   Boncănit. Perioadă de călduri şi împerechere la cerbi. începe spre sfirşitul lunii septembrie şi se sfîrşeşte în a doua jumătate a lunii octombrie. Denumirea vine de la boncănitul (mugetul) cerbilor, mai spectaculos la cerbii carpatini decît la cerbii lopătari.
   Bonitarea animalelor. Operaţiune tradiţională de ameliorare, făcută anual în fermele de elită de comisii special numite, preliminară selecţiei şi care vizează estimarea valorii de ameliorare a animalelor pe baza aprecierii exteriorului, a datelor de controlul producţiei, eventual performanţei rudelor şi clasarea lor în patru clase de bonitare: record, elită, cl. I, a Il-a. Pentru aprecierea exteriorului se folosesc tabele de punctaje, iar pentru combinarea caracterelor se folosesc chei de bonitare. Operaţiunea este cuprinsă astăzi în lucrările de controlul producţiei (vezi controlul producţiei, testare, selecţie).
   Bonsmara. Rasă nouă de bovine creată în Africa de Sud prin încrucişarea rasei Africander cu rasa Aberdeen-Angus. Se caracterizează prin adaptabilitate mare la condiţiile mediului natural şi celui de exploatare şi prin aptitudini remarcabile pentru producţia de carne.
   Bonyhad. Varietate a rasei Bălţate cu galben ungureşti, formată prin încrucişarea rasei Sură de stepă cu vite franco-niene, aduse de coloniştii germani din Bavaria, după 1700, apoi eu vite Brune din sudul Bavariei, mai tîrziu cu rasa olandeză, iar la urmă aceste vite au fost absorbit* cu rasa Simmental. Are
104
BOR
conformaţie »i înfăţişare asemănătoare cu a rasei Simmental, însă cu o dezvoltare corporală mai mică, cu pete gri sau negre pe mucoase, unghii şi coarne. Se caracterizează prin producţie de lapte medie de 3 500 litri, cu 3,8% grăsime, furnizînd în acelaşi timp o bună producţie de carne.
   Borceag. Denumire dată unui amestec din două plante : o cereală păioasă (orz, ovăz, grîu, secară) şi o leguminoasă anuală (mazăre, măzăriche etc.). După epoca de semănat, poate fi B. de primăvară sau B. de toamnă (V.)
   Borceag de primăvară. Cultură furajeră, formată dintr-un amestec de ovăz şi măzăriche de primăvară (Vicia saliva). Se seamănă primăvara în prima epocă, prima urgenţă la 1—2°C, la 12,5 —15,0 crn intre rînduri. Se foloseşte o normă de 150 kg sămînţă la ha din care două părţi măzăriche şi o parte ovăz. Se utilizează sub diverse forme: masă verde, fin, siloz, semisiloz. Pentru masă verde se recoltează în luna iunie. Produce circa 20—25 t/ha masă verde.
   Borceag de toamnă. Cultură furajeră formată din orz, grîu sau secară împreună cu mazărea furajeră de toamnă (soiul Artona) sau o specie de mără-riche (Vicia villosa Roth sau Vicia panno-nica Cr.|. Se seamănă în prima parte a lunii septembrie la 12,5 cm între rînduri folosind 180—200 kg sămînţă la ha din care 2—3 părţi măzăriche sau mazăre furajeră. Se recoltează pentru masă verde începînd cu mijlocul lunii aprilie. Produce în jur de 20—30 t/ha masă verde.
  ; Bordelaise. Rasă de taurine originară din regiunea Bordeaux (Franţa) formată prin încrucişări succesive între populaţia locală şi vite olandeze şi bretone. Se caracterizează printr-o dezvoltare corporală medie (talia 120 — 130 cm), făptură uscăţivă, profil uşor trapezoidal, conformaţie relativ corectă, culoare băl-ţată alb cu negru, pe trunchi arc multe pete negre diseminate neregulat, dind aspectul muscatului, capul este negru
ca şi extremităţile membrelor şi coada ; botul şi mucoasele sint negre. Are o constituţie firiă, temperament vioi, aptitudine principală pentru lapte (3 000 — 3 500 litri lapte).
   Border. Tip caracteristic al rasei de cîini Ciobăbesc scoţian-Colley, probabil tipul originar, mai numit şi Colley de fermă sau Colley de serviciu, spre a-1 deosebi de tipul mai cunoscut — de apartament (v. Ciobănesc scoţian).
   Border-Leiccster. Rasă de ovine formată din Anglia, cu producţie mixtă de carne şi lină. Se caracterizează printr-o bună prolificitate (180—200%). De asemenea, prezintă o bună precocitate şi o mare capacitate de alăptare. Greutatea corporală variază între 60 şi 80 kg la femele şi 100 — 139 kg la masculi. Producţia de lină este de aproximativ 5 — 6 kg la femele şi 8— 11 kg la masculi. Lina este de bună calitate (34 — 40 p, fineţe şi 14—24 cm lungimea fibrei), semilucioasă şi uniformă, cu un randament de cca 65%.
   Border Terrier. Rasă de cîini hărţui-tori (v. Terrier Border).
   Borgu. Rasă de bovine. originară din Dahomey, caracterizată prin dezvoltare corporală elipometrică (talia 110 — 120 cm, greutate corporală 200 kg), rusticitate şi rezistenţă remarcabile, temperament liniştit, aptitudine pentru carne şi lapte. Considerată de unii ca subrasă a rasei1 N’Dama.
   Boreal. Soi de păiuş tirîtor din specia Festuca Rabra L., creat în Canada, avînd o înălţime medie de 50 — 60 cm, un sistem radicular foarte dezvoltat, foarte productiv. Dă recolte mari şi constante de sămînţă şi fin.
   Bororo. Zebu întîlnit în Africa, caracterizat prin talie mare (135 —145 cm), greutate mică (250 — 300 kg), făptură fină, coarne lungi (1 m), împlintate sus şi în formă de liră. Se disting două varietăţi: Djafoun, cu talie foarte mare, putînd depăşi 160 cm, culoare roşie uniformă, salba atîrnîndă, foarte mare rusticitate şi- aptitudine pentru carne şi Akou, cu talie mai mică (140 cm),
BOR
105
salba foarte dezvoltată, culoare albă, aptitudine de . lapte relativ bună. în general, zebul Bororo are aptitudine slabă pentru carne precum şi pentru lapte (400 litri/lactaţie, care durează 6 luni). Are aptitudinea relativ bună pentru muncă, dar se dresează greu.
   Borrella cjallinamm, sin. Spirocheia gallinarum. Bacteria din familia spiro-chetaceelor, agent etiologic al spiroche-tozei avi are.
   Boschas. Nume de specie al raţei mari, strămoş al majorităţii raselor actuale de raţe (v. Anas).
   Bostănoase de nutreţ. Denumire generală dată culturilor de dovleci, dovlecei, pepeni-furajeri etc., cultivate pentru furajarea animalelor. Se folosesc in hrana animalelor ca atare sau însilo-zate împreună cu nutreţuri grosiere.
   Boston Terrier. Rasă de ciini (v. Terrier de Boston).
   Botar. Piesă componentă a capacului şi căpeţelului, confecţionată dintr-o curea lată de 5 —6 cm, care se aplică peste regiunea nasului, deasupra nărilor (8— 10 cm), fixind harnaşamentele respective. Extremităţile hotarului se articulează la nivelul dîrlogilor cu capetele inferioare ale fălcarelor.
   Botcă. Celula clădită de albine pentru creşterea mătcilor. Are formgă de ghindă cu lungimea de 20—25. mm avînd la interior pereţii netezi, cu îngroşări de ceară la exterior. Botcile pot fi de roire, clădite de la baza lor de către albine, situate pe muchiile fagurilor sau botei de salvare, provenite din modificarea celulelor de albine lucrătoare la pierderea măteii, situate în partea centrală a fagurilor. Numărul de botei, construite depinde de rasă.
   Botine, sin. Coseli. Harnaşamente de protecţie pentru regiunea gleznei fiind aplicate pe feţele ţnterne ale acesteia, deoarece în timpul mersului pot f; lovite de, £ătre membrul ;opus. Se confecţionează din piele groasă ,şi tare, avînd formai rotundă sau poligonală.
   Botniţă. Piesă confecţionată din lanţuri sau curele. Se aplică peste botul animalului pentru a-1 împiedica să muşte sau să mănincc din aşternut sau din alte locuri nepermise.
   Botriomicoză. Boală infecţioasă cronică bacteriană a cailor, cauzată de Staplujlococcus aureus şi caracterizată prin tumori fibromatoase localizate.
   Botulism (lat. botulus : cîrnat). Boală provocată de diverse toxine (tip A, B, E la om ; D, G la rumegătoare ; C la păsări), elaborate de Clostridium boluli-num, ingerate odată cu alimentele. Se manifestă clinic prin simptome de intoxicaţie a centrilor nervoşi, tulburări locomotorii, paralizii masticatorii, cecitate (la om), paralizie cervicală (la păsări) etc., prognosticul fiind întotdeauna grav.
   Botulină. Toxină neurogenă produsă de Clostridium botulinum şi C. parabotu-linum, care cauzează botulism.
   Bou de mare. V. Uranoscopus scaber.
   Boul cu capul scurt (lat. Bos taurus brahiccfalus). Strămoş sălbatic al unor rase de taurine (Kery şi Dexter din Irlanda, Ering din Elveţia, Niata din America de Sud şi Pinzgau din Austria). Se caracterizează prin cap scurt şi în special printr-o faţă mică, comparativ cu fruntea.
   Boul cu coarne cercurii (lat. Bos taurus orthoceros). Strămoş sălbatic al taurinelor întilnite la poporul mongol, chir-ghiz şi calmuc (rasa Astrahan), precum şi al unor rase din Africa de nord. Se caracterizează prin existenţa coarnelor dirijate în sus, paralele intre ele, însă depărtate la mijloc.
   Boul cu coarne scurte (lat. Bos taurus brachijceros). Strămoş sălbatic al numeroaselor rase de taurine din Europă (Angler, Jersey, Schwyz, vite anglo-saxone, vite ilirice, Mocăhiţa etc.). Era un animal mic (110 — 115 cm), cu osatură fină, cap mic, gît subţire, trunchi redus, membre subţiri şi culoare vînătg mai închisă ca la bour.
106
BOV
   Boul eu coeoaşă (lat. Bos indicus). Animal din specia taurine, caracterizat prin prezenţa unei cocoaşe formată din ţesut muscular, conjunctiv şi grăsos. Cocoaşa poate fi situată în regiunea cervicală, avînd structură musculo-adi-poasă. Mărimea şi forma variază în raport cu sexul, rasa, varietatea, individul şi starea de întreţinere.
   Boul cu fruntea lungă şi largă (lat. Bos taurus frontosus). Strămoş sălbatic al raselor din tulpina Simmental, precum şi a rasei Friburg din Elveţia. Se caracteriza prin dezvoltare corporală mare, dimorfism sexual pronunţat, capul mare, cu regiunea frunţii foarte dezvoltată şi convexă, gît puternic, trunchi masiv şi membre solide.
   Boul fără coarne (lat. Bos akeralos). Strămoş sălbatic al taurinelor fără coarne, caracterizat prin oxicefalie pronunţată, care se manifestă printr-o linie dintre coarne foarte convexă şi absenţa coarnelor. Din acest strămoş au derivat o serie de rase din Anglia (Aberdeen-Angus, Gallovay şi Reed-Polled), Suedia (Fjall), Norvegia (Roşie fără coarne) etc., precum şi unele rase de zebi.
   Boulonnais. 1. Rasă indigenă de porci ce se creşte în Franţa, creată prin încrucişarea diferitelor rase, printre care se citează Large White, Craon, Landra-ce-ul ameliorat german ; 2. Rasă de cai de povară din nordul Franţei, cu făptură foarte puternică, constituţie robustă, putere excepţională de demaraj, statură de 1,60—1,70 m şi greutate corporală 700—1 000 kg. Se folosesc mai mult pe cheiurile porturilor şi în oraşele industriale şi pentru transporturile grele în agricultură.
   Bour, sin. Ur, Thur, Taurus, Bos urus (lat. Bos taurus primigenius). Strămoş sălbatic al multor rase de taurine de şes din Europa centrală, de nord-vest, răsăriteană şi sudică. Se caracteriza prin dezvoltare corporală mare (talia pînă la 200 cm şi lungimea trunchiului foarte mare), dimorfism sexual pronunţat, cap mare, cu faţa lungă, profil drept,i
cepi osoşi, dezvoltaţi, coarne mari, gît lung, puternic, trunchi lung, adînc dar îngust, cu trenul anterior dezvoltat, grebăn evident, spinare lungă, nu prea largă, crupă îngustă şi oblică, linia superioară povîrnită, membre înalte şi puternice, păr scurt, uniform, mai abundent pe gît şi frunte, culoare vînătă-ce-nuşie. Era un animal puternic, vioi şi iute, dispărînd în sec. al XVII-lea.
   Bourbonnaise. 1. Rasă de porci din Franţa, cu urechile căzînde înainte, de culoare albă, foarte precoce şi mult apreciate pentru producţia de carne ; 2. Rasă de găini cu greutate mijlocie, din grupa europeană, subgrupa franceză ; 3. sin. Albă Bourbonnaise. Rasă de gîşte cu greutate mijlocie, ouat satisfăcător şi apreciabile aptitudini de în-grăşare; 4. sin. Neagră Bourbonnaise. Rasă de curci cu greutate ceva mai redusă decît a raselor grele dar cu o creştere rapidă a tineretului şi caracterizată printr-o carne de calitate superioară şi o bună proporţie a muşchilor pectorali.
   Bourbourg. Rasă locală franceză de găini, cu greutate mijlocie şi cu aptitudini mixte, comparabilă cu cele mai multe rase culturale de găini mixte. Varietatea cea mai apreciată este cea herminată.
   Bouscat, sin. Alb de Bouscat. Rasă de iepure formată în Franţa, în zona oraşului Bordeaux. Are o conformaţie specifică tipului morfo-productiv de carne, cu trenul posterior mai ridicat şi mai bine îmbrăcat cu muşchi. Ochii sînt roşii, rasa aparţinînd de grupa iepurilor albinotici. Are o bună precocitate iar masa musculară csţe bogată. Greutatea corporală de adult este de circa 6 kg. Blana este albă, cu un luciu deosebit şi o desime bună, fiind apreciată de industria prelucrătoare.
   Bovidee (lat. Bouidaee). Familia de mamifere rumegătoare din ordinul artio-dactilelor care cuprinde bovinele, capro-vinele şi antilopinele, răspîndite pe tot [globul, cu excepţia Oceaniei, atît sub
BOV
t07
formă sălbatică cit şi domestică. Animalele din această familie se caracterizează printr-o dezvoltare corporală foarte variabilă, coarne persistenc, formate din cite o apofiză a osului frontal, acoperită de teci cornoase (cavicornc), membre terminate prin două unghii, despărţite printr-un şanţ interdigital, stomacul compartimentat, fiind erbi-vore şi manifestind fenomenul de rume-gare în procesul digestiei.
   Bovine (lat. Bovinae). Subfamilie a bovideelor, care cuprinde bubalinele şi bovinele propriu-zise (bizontine, bibo-vine, iakul, tarurine cu şi fără cocoaşă). Animalele din această subfamilie sint poli gastrice, rumegătoare, cavi corne, cu dezvoltarea corporală cea mai mare din familia bovideelor, ajungînd la peste 2 m talia şi greutatea peste 1 700 kg, schelet groş, făptură corpolentă, format dreptunghiular, uger divizat în patru sferturi, unipare, cu gestaţie lungă, cu dimorfism sexual pronunţat, constituţie robustă, temperament vioi, mişcări greoaie, aptitudini multilaterale (carne, lapte, muncă). Au o conformaţie specifică (cap mare, prevăzut cu cepi osoşi şi teci cornoase, faţa se îngustează treptat în jos, terminîndu-se cu un bot caracteristic acoperit de o membrană cu însuşiri intermediare între piele şi mucoasă, gît scurt, prevăzut cu salbă, trunchi masiv, cu abdomenul voluminos, ugerul situat ingvinal, coada lungă şi terminată prin smoc dezvoltat, membre puternice, terminate prin unghii despicate), culoarea foarte variabilă.
   Bovinele cu coame scurte din Africa occidentală. Bovine ce provin din vitele berbere. Sînt animale mici (talia 97 cm, greutatea 150 — 300 kg), masive, trunchi scurt, adînc, rotunjit, cu membre scurte şi fine. Pielea este pigmentată, culoarea foarte variabilă, mai frecvent neagră şi bălţată cu negru, precocitate variabilă, aptitudine de lapte slabă (150 litri cu 3,3% grăsime), de carne mai bună. Manifestă imunitate naturală la tripano-zomiază şi piroplasmoză, dar sînt sensibile la boli infecţioase.
    Bovinele indigene din Egipt. Bovine ce provin din încrucişarea boului Hami-tic, boul cu cocoaşă din Asia şi taurinele cu coarne scurte venite din Asia şi Europa. Se întîlnesc mai multe tipuri : Dammietla, Baladi, Saîdi şi Mariouti, sin boi arabi. Sînt animale longelinii, eumetrice, cu făptură uscăţivă, conformaţie specifică ; rustice, tardive, cu mare toleranţă la căldură, durata ges-taţiei lungă (290 zile). Producţia de lapte medie pe lactaţie normală este de 1 500 litri.
    Bovinele indigene de Libia. Bovine ce provin din boul fără cocoaşă, cu coarne scurte, răspîndite în Egipt şi Africa de Nord. Dezvoltare corporală elipometrică (talia 110 cm, greutatea 325 kg), făptură fină, absenţa coarnelor. Pielea este subţire, suplă, pigmentată, părul lin, culoare sălbatică, roşie sau neagră uniformă ; uneori cu pete pe cap, gît şi trunchi. Sînt animale rezistente, rustice, realizează producţii medii de lapte de 1 300 litri cu 3,2% grăsime şi manifestă o aptitudine bună pentru carne.
    Boxă. Suprafaţa din adăpost despărţită de celelalte prin pereţi plini, din bare metalice, plasă din sîrmă etc., destinată întreţinerii unuia sau mai multor animale.
    Boxer. Rasă de cîini de serviciu de origine germană, formată din încrucişări între mai multe varietăţi de Pincheri continentali, cu buldogi şi mastiff. Are talie mijlocie, este activ şi puternic, cu o viteză în lucru remarcabilă, cu conformaţie caracteristică exprimată prin profil corporal pătrat, piept profund, spinare scurtă şi musculoasă şi tren posterior puternic şi musculos. Capul, cu aspect general brevimorf, are botul scurt, cu prognantism evident. Urechile, destul de mici, sînt tăiate în cornet. Coada, amputată, apare scurtă şi purtată în sus. Părul este scurt şi neted, culoarea roşcată sau cu fire de păr negru diseminate uniform. Caracteristică este existenţa măştii negre. Există =şi o
108
BRA
varietate albă. Talia 45 — 62,5 cm, greutatea 24—25 kg. Este un ciinc de pază şi de însoţire.
   Brabanson. 1. Subrasa cea mai masivă a calului greu belgian. Dezvoltare corporală hipermetrică (talia 167—170 cm, greutate minimă 1 000 kg), schelet gros, făptură brevimorfă, exterior tipic calului de povară, culoare murgă şi roibă. Are o precocitate pronunţată, temperament liniştit, caracter bun, manifestă multă voinţă la muncă, este puţin pretenţios dar necesită un mare volum de furaje, are aptitudine exclusivă pentru povară, mergind în alură înceată şi tracţionează greutăţi de 4 000—5 000 kg pe drumuri diferite ; 2. Rasă de găini cu importanţă locală în Belgia, făcînd parte din grupa raselor uşoare (2—2,5 kg). Există mai multe varietăţi, mai răspîndită fiind cea potîrnichie. Arc creasta simplă, mare, purtată aplecat la găini şi un moţ mic. Urechiuşele sînt albe iar fluierele cenuşii. Sint păsări cu o producţie mijlocie de ouă, in general mici (55 g) cu coaja nepigmentată. __________ _
   Brabant. Rasă de găini foarte veche, formată in Olanda şi avind la origine rasele Paduană, Crevecoeur şi găini comune locale. Există mai multe varietăţi (neagră, albă, cenuşie, potîrnichie, argintie, cenuşie-cărămizie etc.). Rasă uşoară (1,5 kg găina şi 2 kg cocoşul) cu o producţie foarte bună de ouă mici (55 g) cu coaja nepigmentată şi cu carne de calitate excepţională. Are un exterior caracteristic : barbă abundentă, favoriţi, moţ, creastă în formă de corniţe, ure-chiuşe albe şi fluiere, după varietate, alb-roz sau cenuşii.
   Brac. 1. Termen care defineşte în general ciinii de aret (pontatori) continentali cu utilizare universală. 'Cîinii din diferitele rase de Brac au chetă nu prea largă, lucru în viteză şi rezistenţă la efort, miros fin, aret ferm, lucrează bine la apă, aportează bine şi caută aportul cu pasiune ; 2. Rest sau bucată. Denumire dată ultimei clase de calitate în special la piei şi linuri.
   Brac de Auvergne. Rasă de cîini pontatori continentali cu utilizare universală, cu miros foarte bun şi chetă ordonată, cu lucru în viteză, dar rezistent şi foarte docil. Cu păr scurt şi lucios, în general alb, cu sau fără pete sau muşcături negre, prezintă şi o varietate cenuşie. Coada, scurtată pînă la 15 — 20 cm, este purtată orizontal. Talia este de 60 cm la mascul şi 50 cm la femelă.
   Brac francez. Rasă de cîini pontator numită în trecut Brac Charles X. Foarte puternic şi rezistent, prezintă două varietăţi cu diferenţe de talie : Brac francez cu talie mare (56—65 cm şi 26—32 kg) şi Brac francez cu talie mică (47—56 cm şi 18—25 kg). Ambele varietăţi au păr scurt şi roba albă cu pete maro, varietatea mică avînd şi linii maro sau maro cu alb pe cap, piept sau pe extremităţile labelor.
   Brac german cu părul scurt. Rasă de cîini de vinătoare cu utilizare universală formată în Germania (Hanovra) prin încrucişarea Bracului spaniol cu cîini limieri (Saint Hubert) şi apoi cu Pointer. Actualii cîini cu părul scurt provin din doi fondatori de rasă (Nero şi Treff) campioni la derbiul german din 1883. Gîine de talie mare (57—62 cm) şi puternic (24—31 kg), are capul bine echilibrat în lungime, profunzime şi lărgime, pieptul profund, spinarea scurtă, înclinată uşor spre înapoi, şi umeri oblici. Coada se scurtează la două cincimi. Culoarea părului castaniu închis sau, pe acest fond, punctat, pichetat sau pătat cu alb.
   Brac german cu păr sîrmos, sin. Drah-thar. Rasă de cîini de vînătoare cu utilizare universală, formată în Germania, prin încrucişarea Bracului cu păr scurt cu Grifon, Pointer cu păr sînnos, Sti-ckelhaar şi Pudel-pointer. Din punct de vedere al exteriorului se aseamănă cu Bracul german cu părul scurt, de care se deosebeşte aproape numai prin structura blănii şi culoarea părului. Părul de acoperire este lung şi aspru, apărînd
BRA.
109
la piept cvasi metalic (sirmos). Sub-părul fin, moale şi dens în sezoanele reci, vara practic dispare ; culoarea in general castanie cu pete albe. Părul mai bogat în sprîncene, mustăţi, barbă şi favoriţi. Coada, scurtată la două cincimi, este purtată în sus. Talia 60—65 cm {femelele mai puţin dar nu sub 55 cm), greutatea de 25—30 kg.
   Brac italian. Ciine de aret (pontator) italian, în mod obişnuit de culoare albă sau roşcat deschis. Talia la grebăn este cuprinsă intre 55 şi 67 cm iar greutatea corporală între 25 — 40 kg. Coada se amputează la 12 cm.
   Brac maghiar, sin. Vijla (Vizsla) maghiară. Rasă de cîini de vinătoare de formaţie recentă. Este un braco-pointer la formarea căreia au participat, printre alte rase, Bracul de Weimar şi Bracul transilvănean. Este o rasă cu utilizare universală, care însă produce uneori exemplare cu aptitudini de pointer, chiar dacă nu tot atît de rapid şi de rezistent la lucrul în viteză. Blana cu păr scurt, avînd în general culoarea maro auriu. Se caracterizează prin talie de 55—60 cm la masculi şi 52,5 — 57,5 cm la femele. Coada se scurtează cu o treime.
   Brac Saint-Germain. Bracopointer de renume, considerată rasa cea mai frumoasă de Brac. Şi-a păstrat calităţile de Brac francez fiind un bun ciine universal, docil şi bun pe toate terenurile. Blana este albă, cu pete de un portocaliu viu. Talia caracteristică: 50 — 62 cm la mascul şi maximum 59 cm la femelă.
   Brae Weimer. Rasă de cîini veche cu utilizare universală şi foarte bun pentru lucrul în apă, este considerat în prezent, mai ales în America unul dintre cei mai buni braci. Blana cu păr scurt de culoare gri cu nuanţe mai clare pe cap şi urechi, admiţîndu-se chiar o mică pată albă pe piept. Coada se scurtează pentru 15 cm la vîrsta de adult. Talia 62,5 —
76,5  cm la masculi şi 57,5 — 62,5 cm la femele.
   Brachipoda. Subclasă de crustacei care cuprinde animale de mărime medie şi mică, numite în mod comun creveţi, pureci de apă etc.
   Brachyodanio rerio. Peşte de 5—6 cm lungime, din familia Cgprinidae care trăieşte în apele din India. Are corpul alungit, zvelt şi uşor comprimat lateral cu linia laterală scurtă. Gura mică şi aşezată sus este prevăzută cu mustăţi mici. Coloritul corpului argintiu sau gălbui cu dungi albastre in lungul corpului care se întind şi pe caudală şi anală. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Brachyogobius minus. Peşte sala-mastru de 2—2,5 cm lungime, din familia Gobiidae, din Malaia şi Tailanda. Are corpul aproximativ cilindric, cu partea posterioară ceva mai îngroşată, iar capul trunchiat. Coloritul corpului galben murdar cu dungi sau pete brune. La temperatura de 28°C depune în mici adincituri, sub pietre 150 icre. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Bradford. 1. Tip de taurine de carne obţinut in S.U.A., prin împerecherea rasei Brahman cu Hereford. Dezvoltare corporală mare, culoare, conformaţie şi aptitudini pentru carne apropiate de ale rasei Hereford. în plus este mai rustic, mai rezistent şi se pretează mai bine la îngrăşarea extensivă ; 2. Sistem de clasificare a linurilor după fineţe, aplicat îndeosebi la linurile omogene destinate filaturilor de pieptene. Sistemul se bazează pe stabilirea numărului de sculuri (s) de 512 m lungime fiecare, care poate rezulta dintr-o livră (453 g) de masă fibroasă. Cu cît lîna este mai fină, cu atît şi numărul de sculuri va fi mai mare. Scara Bradford variază între 80 s (la un corespondent de fineţe a fibrei de 14,5—18,0 p) şi 32 s (la un corespondent de fineţe a fibrei de 55,1 — 67,0 p).
   B radi cârd ie (gr. bradgs: rar ; khar-dia: cord). Reducerea frecvenţei cardiace.
   Braekel. Rasă de găini belgiană, cu varietăţi argintie şi aurie, caracterizată
110
BRA
prin greutate medie de 1,75—2,5 kg la găină şi 2,0—2,75 kg la cocoş, cu carne excelentă şi cu o producţie mulţumitoare de ouă de 55 — 60 g. Are temperament vioi, prezintă o creastă mijlocie, purtată drept, urechiuşeie albe-albăstrut iar fluierele albăstrui-cenuşii.
   Brahial. 1. (Muşchi —). Muşchi din regiunea braţului situat în şanţul spiral al humerusului, fiind inserat proximal sub capul articular al humerusului şi distal pe radius, acţionînd ca flexor al antebraţului ; 2. (plexul —). Ţesătură nervoasă între ramurile ventrale ale nervilor 6, 7, 8 cervicali şi 1 eventual 2 toracali, din care se desprind nervii ce se distribuie membrului toracal.
   Brahială (arteră), sin. Arteră hume-rată. Se defineşte sub acest termen continuarea arterei axilare (artera de la nivelul la care se izolează artera sub-scapulară) pînă deasupra articulaţiei cotului, unde se termină prin artera mediană şi artera colaterală radială dis-tală.
   Brahicefal (gr. bakys: scurt; kepha-Ion: cap). 1. Cu capul scurt. 2. Termen de craniometrie definind craniul care privit dorsal prezintă diametrele relativ egale.
   Brahidactilie. Viciu de conformaţie caracterizat prin scurtimea exagerată a degetelor.
   Brahignal (gr. brackys: scurt; gna-thos: falcă). Termen utilizat pentru definirea unei conformaţii anormale caracterizată prin scurtimea maxilarelor, distingîndu-se un brahignatism superior (cu maxila mai scurtă) şi un brahignatism inferior (cu mandibula mai scurtă decît normal) (v. şi Brevignatism).
   Brahimielie. Anomalie congenitală caracterizată prin dezvoltarea incompletă a membrelor.
   Brăhioccfalic (muşchi —). Termen utilizat pentru definirea în complex a porţiunii cleidobrachiale şi cleidomastoi-diane, realizînd împreună un muşchi situat în partea laterovcntrală a gîtului. Acţionează ca înclinător lateral al capului.
   Brahiocefalică (arteră —). Colaterală a aortei primitive (la suine şi carnivore) sau terminală a aortei ascendente (cal, rumegătoare) terminată după un scurt traiect printr-o arteră subclaviculară dreaptă şi un trunchi bicarotic (la rumegătoare, siune, cabaline) sau prin două carotide comune.
   Brahma. Rasă veche de găini grele. Tipul actual prezintă două varietăţi: herminată închis şi deschis. Greutatea corporală ajunge la 5—5,5 kg la cocoş şi 4—4,5 kg la găină, varietatea închisă avînd o greutate ceva mai mare. Deşi are aspectul unei găini decorative, posedă reale calităţi economice. Produce anual circa 120—140 ouă cu greutate medie de 55 — 60 g. Cu un tip de conformaţie asiatic, cu trunchiul larg şi adînc, rasa mai este caracterizată ca exterior prin creastă triplă mică, urechiuşe roşii, fluiere galbene şi încălţăminte puternică din pene mari.
   Brahman. 1. Zeb asiatic, originar din India, rustic şi cu aptitudini bune de carne, existînd astăzi peste 40 de rase şi fiind importat în S.U.A. şi Australia, în S.U.A. a fost importat în 1849 pentru formarea prin încrucişări cu rasele englezeşti de carne, de noi tipuri ; 2. Rasă formată în S.U.A. cu mai mult de jumătate sînge zeb, foarte bine adaptată la condiţiile locale de creştere, cu aptitudini bune pentru producţia de carne. Prezintă cute mari de piele în dreptul salbei, pieptului şi furoului şi are cocoaşa prezentă. Această rasă este structurată in linii şi familii, mai importante fiind : Imperator, Aristocrat, Manso şi Manimoso.
   Branchiobdella. Viermi inelaţi de 5 — 12 mm lungime, dulcicoli, paraziţi pe branhiile racilor. Au corpul aproximativ cilindric, cu capătul mai mult sau mai puţin lăţit şi lipsit de cheţi. în gură se găsesc două mici plăci (maxile) cu marginea dinţată. în apele româneşti se cunosc speciile : B. părăsită, J3. astaci, B. pentodonta, B. hexadonta, de 6 mm.
BRA
111
   Branchiomyces demigrans. Agentul cauzator al Branchiomycozei ştiucii şi linului. Este o ciupercă care parazitează în vasele sanguine din lamelele bran-hiale.
   Branchiomyces sanguinis. Agentul cauzator al Branchiomycozei crapului.
   Branchiomycosis. Micoză nespecifică frecventă în special în crescătoriile sau în iazuri pentru crapi dens populate şi cu multă substanţă organică. Boala evoluează acut producînd mari pierderi.
   Brangus. Populaţie de taurine de carne formată in S.U.A., prin împerecherea rasei Aberdeen-Angus şi Brahman, cu 5/8 sînge Aberdeen-Angus şi 3/8 Brahman. Se caracterizează prin culoare neagră, lipsa coarnelor, rezistenţă şi rusticitate remarcabile, in zone subtropicale, dezvoltare corporală mai mare ca la Aberdeen-Angus şi aptitudine pronunţată pentru carne.
   Braţ. Regiune avînd ca bază anatomică osoasă humerusul.
   Brauloză. Boală a albinelor produsă de Braula coeca, de culoare roşie brună,
1,5 —1,2 mm lungime, ce parazitează toate |categoriile de indivizi.
   Brava, sin. Brava de Lidia. Rasă de bovine combatantă, folosită în Spania pentru coride, aparţinînd grupei de bovine iberice, avind două varietăţi: An-daluză şi Castilia. Se caracterizează prin dimorfism sexual pronunţat, făptură a-tletică, conformaţie specifică raselor combatante : cap larg, scurt, ochi proeminenţi, vii, strălucitori, agresivi, urechi mici, coarne mari, împlîntate frontal, gît scurt, foarte puternic, cu salba dezvoltată, trunchi eonic, cu trenul anterior foarte bine dezvoltat, membre solide, piele fină, culoare neagră sau băl-ţată alb cu negru ori cu roşu. Animalele sînt viguroase, energice, cu mişcări foarte rapide şi foarte agresive.
   Brazdă, sin. Semnul lui Galvayne. Semn ajutător folosit pentru determinarea vîr-stei la cai, care este situat pe silonul median al lăturaşilor superiori şi care apare lîngă gingie la 9 — 10 ani, sub formă de
pată neagră, care coboară treptat pe coroana lăturaşilor formînd o dungă, atinge mai întii mijlocul coroanei (la 15 ani) şi apoi marginea de jos a lăturaşilor (la 20 ani).
   Brăcuirea botcilor. Distrugerea de către apicultor în cursul procesului de creştere a mătcilor, a botcilor mici, strimbc, necorespunzătoare în scopul selecţionării materialului biologic.
   Breaz. Animal cu brezătură reprezentată de o zonă albă care ocupă toată faţa anterioară a capului. Mai frecvent la cabaline.
   Brec. Trăsură uşoară cu 4 roţi, de obicei neacoperită sau prevăzută cu un acoperiş; uşor care se poate scoate. Acesta are în faţă o capră înaltă şi în lungul trăsurii două bănci, aşezate faţă în faţă.
   Breda. Veche rasă olandeză de găini, cu varietăţi de culoare albă, neagră, albastră şi barată. Rasă uşoară, mediteraneană, cu greutate corporală de
1,5—2,0 kg la găini şi 2,0—2,5 kg la cocoşi, produce anual 180—200 ouă albe cu greutate medie de 55 g. Prezintă moţ, creastă foarte mică, urechiuşe mici albe, fluiere albe sau negre, încălţate.
   Breitovsk. Rasă de porci formată în
U.R.S.S., în regiunea Iaroslav, pe baza încrucişărilor ncsistematice dintre porcinele locale şi reproducători din rasele Landrace, Large-White, Middle White şi unele suine din Polonia şi Letonia. Se caracterizează prin cap scurt şi larg, cu profil concav, urechi lungi şi aplecate înainte, trunchi potrivit de lung, crupă scurtă şi teşită, membre puternice, păr abundent de culoare albă şi uneori şi bălţată. Animale bine adaptate la condiţiile locale de climă şi de hrănire, cu prolificitate bună, specializate mai ales în direcţia producţiei de grăsime.
   Breitschwanz. Denumire dată pieli-celei obţinută de la mieii de rasă Ka-rakul avortaţi la vîrstă de 125 — 130 zile. Pielicica are un aspect moarat, caracteristic, datorită alternării unor zone cu păr neted şi lucios cu zone cu fibre uşor îndoite în formă de „s“.
112
BRI
   Bresse. Rasă de găini mediteraneană, uşoară şi bună ouătoare, asemănătoare în cele mai multe însuşiri cu rasa Leg-horn. Prezintă trei varietăţi de culoare, caracterizate prin însuşiri productive diferite. Varietatea albă are o greutate mai mică şi o producţie de ouă comparabilă cu cea a rasei Leghorn. Varietatea neagră şi cenuşie prezintă greutate corporală superioară celei a rasei Leghorn, şi o carne de calitate net superioară. Sînt păsări cu creasta mare, purtată aplecat la găini, cu ureehiuşe albe şi cu fluiere alb-roz sau cenuşii.
   Breton. 1. Rasă de cai din Franţa formată din calul local, încrucişat în sec. al XVIII-lea cu P.S.E., Arab, Anglo-Normand şi apoi cu rasele grele (Buloneză, Perşeronă, Ardeneză) precum şi cu Trăpaşul englez. în cadrul rasei se întilncsc trei tipuri : Bretonul greu caracterizat prin cap larg, gît puternic, trunchi cilindric, membre solide, culoare vinătă, roibă şi piersicie, capacitate energetică ridicată; Bretonul de tracţiune uşoară — eumetric (155 cm, 500 kg), exterior armonios, fiind un cal robust, rezistent şi elegant; Bretonul de Sud — hipometric (145 cm), culoare murgă şi roibă, aptitudine pentru călărie şi tracţiune uşoară; 2. Populaţie bovină din Franţa, de talie redusă, cu robă bălţată cu negru, bălţată cu roşu sau uniform roşie, cu producţie mică de lapte, însă cu procent mare de grăsime ; 3. Rasă de cîini din grupa spaniolilor (v. Epag-neul).
   Bretonă bălţată cu negru. Rasă de taurine formată în Bretagne (Franţa), prin selecţia vitelor locale. Se caracterizează prin fineţe, eleganţă, expresivitate, (dezvoltare corporală elipometrică (greutatea 400 kg), cap fin, uşor, cu profil drept, git subţire, trunchi alungit şi adînc, cu linia superioară dreaptă, crupa largă, toracele adînc, ugerul bine dezvoltat, membrele fine, culoarea băj-ţatăcu negru. Este o rasă foarte rustică, îşi caiută cu abilitate hrana, sobră, eu ongevitate ridicată'şi mare capacitate
de adaptare. Are aptitudine pentru lapte şi unt (2 450 litri cu 4,2% grăsime).
   Brevignatism inferior. V. Agnathia.
   Brevignatism superior, sin. Cap de bulldog. Stare anormală cu determinare genică manifestată prin scurtarea pronunţată a maxilarului superior, însoţită de o curbare exagerată a mandibulei. Anomalia, întîlnită mai frecvent la taurine, se datoreşte acţiunii unei gene recer sive.
   Brezătură. Particularitate de culoare întîlnită la cap, care constă din pete sau zone albe, de diferite dimensiuni şi forme. Astfel, se întilnesc peri albi diseminaţi, pete de la 1 cm la peste 2 cm diametru, (ţintă, stea) dungi albe pe frunte şi faţă, de lărgimi diferite (linie, brezături), pe nări (felinar), între nări (strănut), pe buze (buze de lapte, bot de broască) etc.
   Brianza. Rasă de viermi de mătase, cu gogoşile de culoare galbenă, centu-rate.
   Briard. Rasă de cîini ciobăneşti (v. Brie).
   Brichetare. Operaţie de presare a nutreţului fibros tocat şi uscat (12 — 20% umiditate), fără liant, în vederea obţinerii brichetelor furajere. Brichetele au formă cilindrică şi uneori prismatică cu densitatea de 600—900 kg/m3, iar dimensiunile de : 15—20 cm (lungimea) şi de 3,0 — 10 cm (diametrul).
   Bricoux. Linie de porumbei voiajori, originară din Belgia, caracterizaţi prin performanţe bune şi frecvent prin nuanţe maronii şi castanii.
   Bridă cervicală. Anomalie congenitală tradusă printr-o formaţiune fibroasă care acoperă parţial orificiul vaginal al cer-vixului. Este întîlnită mai frecvent, la taurine, fiind o cauză de distocie. Animalele care au o astfel de anomalie şi sînt depistate cu ocazia examenului ginecologic efectuat în momentul admiterii la reproducţie, se exclud din efectiv.
   Brie. 1. Rasă de cîini. Ciobănesc de Brie ; 2. Brînză cu pastă moale, sărată şi fermentată, originară din Departa-
BRI
113
mentul Sena şi Marna. Din 100 litri lapte se obţin 13 — 15 kg brînză naturală.
   Briliant. Varietate a vulpii polare (v. Vulpe polară).
   Briofite. Grup de plante din încrengătura Bryophyta, din care fac parte muşchii hepatici (clasa Hepaticae) şi muşchii frunzoşi (clasa Bryopsida) care fac legătura dintre plantele inferioare şi cele superioare. Au o răspîndire largă, fiind prezente mai cjn seamă în locurile umbrite şi umede. Sînt indicatoare pentru soluri sărace, acide. Au corpul vegetativ, un tal format dintr-o tulpi-niţă, frunzişoare şi rizoizi avînd rol de fixare şi absorbţie. Briofitele sînt reprezentate prin circa 24 000 de specii. Foarte multe din acestea sînt răspîndite pe pajişti ocupînd etajul inferior din vegetaţia acestora. Sînt plante cu o valoare furajeră foarte slabă sau lipsite de valoare furajeră.
   Brioux. V. Butirometru.
   British Friesian, sin. Friza engleză. Rasă de taurine din Anglia introdusă iniţial din Olanda, iar în ultimul timp s-a importat şi Holstein Friză canadiană. Se caracterizează prin culoare bălţată cu negru, profil trapezoidal, conformaţie tipică pentru lapte, constituţie fină. Din punct de vedere productiv tipul canadian se caracterizează printr-un nivel productiv mai ridicat în producţia de lapte (5 500 litri cu 3,5% grăsime), însă cel olandez furnizează un lapte mai bogat în grăsime cu 15—20% şi manifestă o aptitudine mai bună pentru carne. Tineretul îngrăşat asigură o carne care satisface cele mai pretenţioase gusturi.
   Brînduşa de toamnă (lat. Colchicum autumnale). Plantă perenă din familia Liliaceae, întîlnită frecvent în pajiştile montane şi premontâne. Posedă flori roz-violet care apar în septembrie-octom-brie. Conţine în frunze şi flori doi alca-loizi (colchicina şi colchiceina) foarte toxici pentru animale.
   Brînză. Produs lactat obţinut prin coagularea laptelui cu ajutorul cheagului sau a altor substanţe coagulante. în funcţie de modul de prelucrare a coagu-lului şi de maturare a pastei se obţin diferite sortimente de brinzeturi care pot fi clasificate astfel: cu pastă moale (brînză proaspătă de vaci); cu pastă semi-tare (caşcaval) ; cu pastă tare (şvaiţer), în funcţie de calitatea laptelui, de modu-de prelucrare şi de adaosurile ce se puni se produc în prezent peste 500 de sor, turi de brînzeturi.
   Brînză de burduf. Brînză din lapte de oaie, sărată, fermentată, una din cele mai vechi forme de prelucrare a laptelui de oaie, specifică ţării noastre şi pe alocuri în zonele muntoase din Balcani. Se păstrează în burdufuri confecţionate din piei de oaie cu lîna rasă sau din coajă de brad. (brînză de coşuleţ).
   Brînză de Olanda. V. Edam, Gauda.
   Brînză de putină. Brînză din lapte de oaie, preparată mai frecvent în Moldova, asemănător cu cea de burduf. Se păstrează în putini de lemn.
   Broască de baltă mare, sin. Broască-de-lac. V. Rana ridibunda.
   Broască de baltă mică, sin. Broască verde. V. Rana esculenta.
   Broască roşie de munte. V. Rana temporaria.
   Broască ţestoasă de apă. V. Emys orbicularis.
   Broiler. Tineret crescut intensiv special pentru producerea cărnii la diferite specii de păsări domestice şi iepuri de casă care se valorifică timpuriu (7—9 săptămîni la găini şi raţe, 8 —12 săptă-mîni la curci, gîşte şi iepuri de casă), cu greutatea mare (1,5—2,2 kg la găini,
2,0—2,5 kg la raţe şi iepuri, 4—5 kg la gîşte şi curci), cu consum specific redus (1,8—3,0 kg nutreţ combinat pentrti 1 kg spor) şi cu carne de o frăgezime deosebită.
   Bromhidroză (gr. bromos: piîtoare;; idros: sudoare, transpiraţie). Transpiraţie fetidă.                      ''
8 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
114
BRO
   Bromocet, sin. Cetazolin. Bromură de cetilpiridiniu. Sare de amoniu cuaternar, în soluţie alcoolică cu 10 sau 20% substanţă activă. Utilizat ca detergent şi dezinfectant în soluţii apoase 1—2°/00.
   Bronhială (arteră). Fină arteriolă detaşată din aorta descendentă, care pătrunde în hilul pulmonar. Reprezintă artera nutritivă a pulmonului.
   Bronhie. Conduct aerofor rezultat din ramificarea tracheii, distingîndu-se: bronchii mari sau primare (cu schelet din inele cartilaginoase), bronchii mijlocii (cu schelet din plăci cartilaginoase) şi bronchii mici sau bronchiole (lipsite de schelet cartilaginos).
   Bronhiolă. Ramificaţie terminală a bronchiilor, continuată cu canalul alveolar.
   Bronhopneumonia enzootică a mînji-lor. Diplostreptococie care apare la mîn-jii de 1 — 4 luni.
   Bronhopneumonia infecţioasă a calului şi taurinelor. Boală extrem de contagioasă a calului şi taurinelor, produsă de un virus pneumotrop şi manifestată sub două forme : a) Bronşita infecţioasă, manifestată prin catar acut al căilor respiratorii, cu tuse uscată, dureroasă, vindecabilă spontan în 2—3 săptămîni; to) Bronhopneumonia infecţioasă, tradusă prin semne clinice de pneumonie, succe-dînd formei de bronşită pură şi avînd un prognostic mai grav (sin. Laringo-traşeita infecţioasă a calului).
   Bronhopneumonia infecţioasă a purceilor. Boală contagioasă, inoculabilă, provocată de un virus specific, care afectează purceii de 8—10 săptămîni şi se traduce clinic prin tuse rebelă, cu păstrarea apetitului, debilitare etc.
   Bronhopneumonia vierminoasă a oilor şi caprelor, sin. Protostrongiloză ovină şi caprină. Boală parazitară produsă de Protostrongilus rufescens (Syntetocaulus rufescens) sau de Dyctiocaulus felina (cel mai adesea în asociere). Primul agent provoacă mai ales pneumonii cu tuse, tendinţă de sufocare, debilitare şi, în
cazul că nu se tratează, chiar moarte* boala ciştigind adesea un caracter enzo-otic.
   Bronhopneumonia vierminoasă a porcului. Helmintoză a aparatului respirator, cu evoluţie acută, frecventă la tineret, provocată de Metastrongilus elon-gatus (Metastrongilus apri, M. salmipu-dendodedus), transmisă prin rîme infestate. Se manifestă prin semne de pneumonie discretă, cu două forme : forma acută, frecventă primăvara, şi formă cronică, cu semne discrete.
   Bronhopneumonie. Inflamaţia simultană a bronhiilor şi alveolelor pulmonare.
   Bronhopneumonie prin corpi străini, sin. Bronhopneumonie gangrenoasă, gan-grenâ pulmonară. Bronhopneumonie produsă ab ingestis (angajarea pe căile aero-fore a alimentelor, medicamentelor etc.) sau prin perforaţia pulmonului de corpi străini ce acţionează din esofag, din reţea, transtoracic etc. Clinic se diferenţiază de bronhopneuomonii de altă natură prin semne generale şi funcţionale mai grave, apărute la scurt timp de la debut.
   Bronşectazie (gr. bronehos: bronhie ; ektasis: lărgire), sin. Dilataţie bronşicăf bronhiedazie, bronhocel. Dilataţie zonală a bronhiilor mijlocii sau mici, obişnuit secundară diferitelor boli cronice bron-şice, pulmonare sau pleurale.
   Bronşiolită. Inflamaţia bronhiolelor.
   Bronşita infecţioasă a găinilor. Boală infecţioasă, contagioasă şi inoculabilă, provocată de un virus specific şi manifestată prin tulburări respiratorii, scăderea producţiei etc., mortalitatea fiind în general redusă.
   Bronzată. 1. Culoare a penajului întil-nită la curci, caracterizîndu-se prin culoarea neagră cu reflexe metalice ver-zui-aurii şi violet-bronzat la capul pieptului, la baza gîtului şi pe aripi; fiecare pană este încadrată de un chenar negru ; aripa trebuie să aibă culoarea generală măslinie bronzată, dar cînd 'este deschisă apare barată cu dungi negre pe un fond cenuşiu şi alb ; rectricele şi tec-
BRO
115
tricele în afară de desenul barat cu culori complexe sînt lacate la vîrf ; 2. Grupă de rasă de curci printre care se numără : curca Bronzată, Bronzată ameliorată, Bronzată cu pieptul larg, Bronzată nord-caucaziană, Bronzată canadiană, Bronzată de Cambridge, Bronzată de Moscova etc.
   Bronzată canadiană, sin. Charlerois. Varietate de curci din rasa bronzată cu pieptul larg, de tip mic, cu calităţi gustative ale cărnii foarte bune.
   Bronzată cu piept larg americană. Rasă de curci, de talie mare, de culoare bronzată, cu piept foarte dezvoltat. Are mare importanţă economică, greutatea medie corporală ajungînd la masculi la 24 kg şi la femele la 18 kg.
   Bronzată de Cambridge. Varietate de curci cu pieptul larg creată în Anglia şi atingînd performanţele curcii bronzate cu pieptul larg americane (v.)
   Bronzată de Moscova. Rasă de curci, semigrea, ce se creşte în U.R.S.S., de culoare bronzată, cu greutate corporală medie, rezistentă şi adaptată la condiţiile locale.
   Bronzată nord-caucaziană, sin. Sta-
vropol. Rasă de curci creată în U.R.S.S. — regiunea Stavropol, prin încrucişarea dintre populaţia de curci bronzate din nordul Caucazului şi rasa Bronzată cu pieptul larg.
   Broscuţă, sin. Grenuieiă, broscuţa sub-linguală, ranulă. Deformare linguală produsă <ie retenţia săli vei (chistul glandei submaxilare şi sublinguale), însoţită uneori şi de semnele inflamaţiei (broscuţă inflamatorie).
   Brotulidae. Familie de peşti teleosteeni bentonici, din ordinul Perciformes.
   Brucella (de la Bruce). Gen de bacterie gram negativă, care prezintă diferite specii şi provoacă boala denumită bruceloză.
   Bruceloză. Boală contagioasă cu evoluţie cronică provocată de Brucella sp., avînd localizare la nivelul aparatului genital (mascul şi femei) şi articulaţiilor, fiind urmată de avort sterilitate, scă-
derea producţiei de lapte etc. Poate fi transmisă şi la om, fiind astfel inclusă în grupa zoonozelor.
   Bruceloză bovină, sin. Avortul epizootie bovin, boala Bang. Afecţiune contagioasă cu caracter cronic, avînd ca agent etiologic Brucella abortus Bang. La femele provoacă avortul în a doua jumătate a gestaţiei şi dacă boala nu este depistată şi tratată la timp, avortul se produce într-un stadiu al gestaţiei din ce în ce mai avansat putînd ajunge chiar la termenul normal al parturiţiei-Este însoţită de retenţia învelitorilor fetale şi foarte frecvent urmată de sterilitate. La masculi, agentul etiologic se localizează fie la nivelul aparatului genital provocînd orhite şi epididimite, fie la nivelul articulaţiilor. Este transmisibilă la om.
   Bruceloză caprină. Zoonoză produsă de acelaşi agent etiologic ca şi bruceloză ovină (Brucella melitensis) f avînd ca urmări : producerea avortului, afecţiuni ale aparatului genital, scăderea apreciabilă a producţiei de lapte.
   Bruceloză ecvină. Boală infecţioasă provocată de Brucella abortus sau de Brucella suis, manifestată prin apariţia de bursite (grebăn, ceafă), artrite, sino-vite etc.
   Bruceloză ovină. Boală infecţioasă provocată de Brucella melitensis care se manifestă în special prin avort; este de asemenea o zoonoză.
   Bruceloză porcină. Boală contagioasa cronică al cărei agent etiologic este de obicei Brucella suis. Mai poate fi produsă şi de alte specii de brucele, ca: Brucella abortus şi Brucella melitensis. Se manifestă prin artrite şi orhite cronice, fiind mai gravă decît la celelalte specii de animale, deoarece scroafele sau vierii care au trecut prin boală rămîn pentru o perioadă mare de timp purtători de germeni şi difuzînd astfel boala-
   Bruchus pisorum. V. Gărgăriţa.
   Bruges. Rasă de găini combatante (v. Belgiana combatantă).
   Brumărie, Culoare întîlnită frecvent la pielicelele mieilor de rasă Karakuî
116
BRU
sau Ţurcană. Culoarea este dată de prezenţa fibrelor albe şi negre pe tot corpul, în funcţie de proporţia celor două categorii de fibre, de raportul între lungimile acestora, de intensitatea pigmentului negru, culoarea brumărie poate fi de mai multe feluri: deschisă, normală şi închisă. Se pot întîlni şi diferite nuanţe în cadrul acestor trei mari categorii : albăstruie, perlată, sidefie, oţel, cretată etc. PieUcelele de culoare bru-măriu deschis au peste 80% fibre albe, cele cu brumăriu normal cca. 60 — 70%, iar cele brumăriu închis, cca 25% fibre albe. Pielicelele de culoare brumăriu normal sînt cele mai căutate.
   Brumăriu letal. Stare anormală în-tîlnită la ovinele de culoare brumărie ce se datoreşte existenţei unei gene ■dominante pentru culoarea brumărie, care în cazul unei genotip homozigot provoacă moartea individului. Animalele brumării sînt heterozigote. în urma împerecherii între parteneri brumării se obţin 2/3 miei brumării şi 1/3 miei negri. Dealtfel proporţia mieilor brumării •care se nasc este tot 3/4, însă, curînd după naştere, 1/3 din mieii brumării mor ca urmare a existenţei unui tub digestiv anormal. Studii în legătură cu letalitatea provocată de gena pentru •culoarea brumărie au fost efectuate la noi in ţară de G. K. Constantine s c u şi D. Contese u.
   Brun şi foc. Culoare generală întîl-nită la unele varietăţi de iepure şi cîine, caracterizată printr-un fond brun cu pete de roşu aprins.
   Brună alpină, sin. Brună italiană. <v.), Bigia alpină.
   Brună americană. Rasă Schwyz crescută în S.U.A. Se deosebeşte de rasa Brună elveţiană prin dezvoltarea corporală mai mare şi aptitudine mai bună pentru producţia de lapte (realizează producţia medie de 4 500 litri cu 4% grăsime).
   Brună austriacă. (Oslerreinische Braun-vich), sin Montafon. Rasa de taurine
formată pe baza vitelor locale (brahicere, lacustre şi primi gene) încrucişate cu rasa Schwyz. Sub raport fenotipic se aseamănă cu rasa Schwyz, cu deosebirea că are dezvoltarea corporală mai mică (talia cu 2—3 cm şi greutatea cu cca 50 kg) şi culoarea este mai închisă, precocitate mai puţin pronunţată, însă este mai rustică. Are aptitudine mixtă, rea-lizind producţii de lapte medii de 3 000 — 3 500 litri cu 3,7—3,8% grăsime.
   Brună bulgărească. V. Brună de Sofia.
   Brună carpatină sovietică. Rasă de taurine formată prin absorbţia vitelor locale din Smolensk, Gostroma, Ucraina, Urali, Kazahstan, Caucaz şi din alte republici asiatice, în special în zonele de munte, cu rasa Schwyz şi Allgau. Are caracteristici fenotipice asemănătoare raselor amelioratoare, fiind folosită pentru îmbunătăţirea raselor locale, încrucişări industriale şi crearea de rase noi. Astfel, rasa Brună carpatină a stat la baza formării rasei Lebedinsk (R.S.S. Ucraina), Alatau (R.S.S. Kir-ghizia), Costroma (R.S.S. Rusă), precum şi la formarea unor rase mai recente (Jurin, Istoben şi Tambov).
   Brună caucaziană. Rasă de taurine, creată in U.R.S.S. prin încrucişarea taurinelor locale cu rasa Schwyz, cu aptitudine pentru producţia de lapte.
   Brună de alpi franceză. Rasă de bovine provenită din Bruna elveţiană, importată în Franţa în sec. XVIII-lea şi răspîndită în special în zona muntoasă. Se caracterizează prin talie de 132 cm, greutatea 550 kg, conformaţie bine proporţionată (cap scurt, larg, trunchi masiv, membre solide), culoare brună, cu mucoase şi pielea pigmentate. Este o rasă viguroasă, rustică, perfect adaptată la climatul uscat şi solul cal-caros, care valorifică excelent fibroasele, cu longevitate ridicată şi fecunditate bună. Are aptitudine excelentă pentru lapte şi carne (3 700 litri lapte cu 3,63% grăsime), precocitate şi viteză de creştere ridicate, randament mare 52—60%, carne de calitate bună.
BRU
117
   Brună de Atlas. Bovinele autohtone din Tunisia, Algeria şi Maroc, provenind din Bos primigenius mauritanicus. Este răspîndită de-a lungul complexului muntos Atlas la altitudine de 900 — 4 000 m. Este un animal mic (talia 110 cm, greutatea 200 kg), îndesat, masiv, cu capul scurt, coarne scurte, împlintate lateral, git scurt, cu fanon slab dezvoltat, trunchi bine dezvoltat, cu linia superioară dreaptă sau moale, torace adine, abdomen voluminos, uger dezvoltat şi membre fine terminate prin unghii rezistente. Pielea este groasă, părul scurt, culoarea obişnuită sălbatică sau sură deschisă. Este o rasă rustică, foarte rezistentă, precoce şi cu temperament vioi. Produce 8—12 litri lapte pe zi, cu 4% grăsime şi manifestă o bună capacitate de îngrăşare pe păşune.
   Brună de Maramureş, sin. Brună* Rasă de taurine formată din încrucişarea de tip absorbţie a raselor naturale autohtone cu rase din tulpina Schwyz, ocupînd locul 2 în structura de rasă din România. Se caracterizează prin dezvoltare corporală eumetrică (talia 126 cm şi greutatea 500—550 kg), făptură uscăţivă, tip morfologic mixt, conformaţie relativ corectă (cap scurt, larg, git potrivit, trunchi proporţionat, membre solide), culoarea brună cu diferite nuanţe. Are constituţie robustă sau robust-fină, rusticitate şi rezistenţă remarcabile, precocitate bună, activitate de reproducţie satisfăcătoare şi aptitudini de lapte-carne. Producţia de lapte la vacile controlate este peste 3 000 litri cu 3,75% grăsime. Se pretează la exploatarea semiin-tensivă pentru lapte şi intensivă pentru carne.
   Brună de Rendena. Rasă de taurine derivată din Bos brahiceros, crescută în regiunea cu acelaşi nume din Italia. Din punct de vedere morfologic se aseamănă foarte mult cu rasa Brună alpină, dar este mai mică şi realizează o producţie de lapte mai redusă cantitativ şi calitativ (2 500-2 800 litri cu 3-3,5% grăsime).
   Brună de Sarda. Rasă de taurine formată in Sardinia (Italia), prin încrucişarea vitelor locale cu rasa Schwyz, caracterizate prin dezvoltare corporală mai mică (400 kg), culoare mai închisă şi producţia mai redusă decît a rasei Schwyz (2 500 1 lapte).
   Brună de Slovenia. Rasă de taurine formată în zona alpină a Jugoslaviei, prin absorbţia taurinelor locale de munte de către rasele din tulpina Schwyz (Brună elveţiană, austriacă şi germană), caracterizate prin însuşiri fcnotipice asemănătoare cu a raselor amelioratoare parentale.
   Brună de Sofia, sin. Brună bulgărească. Rasă de taurine formată în Bulgaria pe baza încrucişării vitelor locale din zona muntoasă a Bulgariei cu rasa Brună elveţiană şi austriacă. Are caracterele apropiate de al raselor brune ameliorate, însă dezvoltarea corporală şi nivelul productiv sînt ceva mai scăzute.
   Brună elveţiană, sin. Schwyz. Rasă de taurine originară din Elveţia, formată în cantonul Schwyz pe baza vitelor palustre băştinaşe, amestecate ulterior cu vite primigenc, perfecţionată in sec. XlX-lea. Dezvoltare corporală eumetrică (talia 132 cm, greutatea 550 — 650 kg), format dreptunghiular, cu profil spre trapezoidal, conformaţie propor-ţionată, foarte armonioasă, culoare brună, pielea, mucoasele, coarnele şi unghiile pigmentate. Este o rasă rustică, rezistentă, puţin pretenţioasă, cu capacitate mare de adaptare, sănătate şi longevitate bune, constituţie robustă, pretabilă la toate sistemele de exploatare. Are aptitudine mixtă (lapte-carne) realizind 3 500—4 000 1/lactaţie cu
3,7—3,8% grăsime. în acelaşi timp are şi o producţie de carne bună.
   Brună germană (Deutsche Braun-vich), sin. AUgau. Rasă de taurine formată începînd cu secolul al XlX-lea în zonele munţilor Allgau din Ba vâri a şi Wiirttenberg (R. F. Germania) din încrucişarea vitelor locale cu rasa Schwyz.
118
BUC
Se caracterizează prin dezvoltare corporală eumetrică (talia 132 cm, greutatea 600 kg), format corporal dreptunghiular, profil trapezoidal, conformaţie corectă, cu trunchi descins, culoarea gri-şoricie, uneori gălbuie, fiind mai deschisă decît la rasa Schwyz. Are bună aptitudine de lapte 3 500 — 4 000 1, cu 3,7% grăsime.
   Brună italiană, sin. Brună Alpină, Bigi a Alpină. Rasă de taurine importată din Elveţia, care se creşte cu deosebire în zonele nordice alpine şi sub-alpine din Italia. Are o pondere de 27% din structura de rasă, fiind cea mai importantă rasă furnizoare de lapte din Italia. Are însuşiri fenotipice şi realizează parametri productivi asemănători cu cei ai rasei Schwyz (talia 130 cm, greutatea 580 kg, producţia de lapte 3 500-4 000 1, cu 3,65% grăsime).
   Bruner (glande —), sin. Glande duodenale. Formaţiuni glandulare de tip tubuloacinos ramificate, distingîndu-se o grupă superficială (situată în corionul mucoasei duodenale) şi o grupă profundă (submucoasă).
   Brussa. Rasă de viermi de mătase, originară din Asia Mică cu gogoşi albe.
   B.T.U. (British Thermal Unit). Unitate de măsură pentru energia calorică, care se foloseşte şi în aprecierea valorii nutritivi a nutreţurilor, reprezentînd căldura necesară pentru a ridica temperatura la o livră (453,59 g) de apă cu 1° Fahrenheit (F), care echivalează cu 0,252 cal. (cal. gram).
   Bryconalestes loncjipinnis. Peşte osos din familia Characidae, de 12 cm trăieşte în apele din regiunea tropicală a Africii. Coloritul corpului argintiu, cu o bandă longitudinală neagră care pătrunde şi în caudală. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Bryonidină. Glucozid toxic prezent în plantele din genul Bryonia (mută-toare).
   Bryonină. Glucozid toxic prezent în plante din genul Brijonia.
   Bubaline, sin. Bivoli. Specie de animale rumegătoare din familia Bovideae (v. Bivol).
   Bucal (lat. bucea:      gură; obraz).
1.  Care se referă la gură sau aparţine gurii ; 2. Nervul bucal. Ramură nervoasă detaşată din nervul intermedio-facial, distingîndu-se un nerv bucal dorsal şi un nerv bucal ventral.
   Buccinator (muşchiul). I. Muşchi situat în jumătatea rostrală a peretelui lateral al cavităţii bucale, prezentînd o porţiune bucală (muşchiul bucal) şi una molară (muşchiul molar) cu rol deosebit în prehensiunea apei, în supt, în împingerea alimentelor între tablele dentare în timpul masticaţiei etc. ;
2.  (Nervul — ), sin. Nerv bucal. Ramură nervoasă detaşată din nervul man-dibular (trigemen) şi distribuit muşchilor temporal şi pterigoidian lateral, glandelor molare şi mucoasei ce căptuşeşte pereţii cavităţii bucale.
   Buccinaceae. Superfamilie de moluşte gastereopode din ordinul Prosobranchia*
   Bucha. Rasă locală de taurine din Iugoslavia, provenită din vitele ilirice, fiind răspîndită în zona de munte. Se caracterizează prin dezvoltarea corporală elipometrică (talia 100 cm şi greutatea 200—250 kg), culoarea gri închis sau roşcată, producţie redusă (1 000/1 lapte cu 4,3% grăsime).
   Buclaj. Caracteristică a pielicelelor mieilor de rasă Karakul sau Ţurcană-Buclajul se datoreşte unei conformaţii specifice a fibrelor de lînă care se dispun în bucle de diferite forme : tub, bob, creastă etc. Buclele pot fi cu diferite închideri. Valoarea calitativă a bucla-jului este condiţionată de calitatea fibrelor, însuşirile buclelor, buclajului şi dermei. între acestea o însemnătate deosebită o prezintă : mărimea, modelarea, închiderea, direcţia de înrulare, luciul şi uniformitatea buclajului şi a nuanţei culorii.
   Bucovina. Vacă ce deţine recordul absolut al rasei Şură de stepă în privinţa cantităţii de lapte. A realizat la fosta staţiune experim triale Fc pauţi pi lac
BUC
119
taţie normală (300 zile) o producţie de 4 454 1 lapte cu 4,2% grăsime şi 187 kg grăsime pură.
   Bucşană. Varietate a rasei de taurine Sură de stepă, care se aseamănă cu cea moldovenească, dar are dezvoltare corporală mai mică (talia 126 cm şi greutate 350 kg), profil brevimorf, culoare mai închisă (plumburie), conformaţie mai bine proporţionată (cap mai scurt şi mai larg, coarne mai mici, gît scurt, trunchi mai larg şi mai adînc, cu linia superioară mai dreaptă, trenul posterior mai bine dezvoltat, membrele mai scurte). Are aptitudini de lapte asemănătoare cu ale varietăţii moldoveneşti (1500 1/lac-taţie), dar cu o mai bună aptitudine pentru carne şi mai slabă pentru muncă.
   Budionii. Rasă de cai formată recent în U.R.S.S., prin încrucişarea calului <ie Don ameliorat, cu rasa Pur sînge englez, asociată cu selecţia şi antrenamentul riguros şi asigurarea unor condiţii optime de creştere. Se caracterizează prin dezvoltare eumetrică (155— 160 cm), cap uşor, gît lung, trunchi mai puţin larg, membre subţiri, aptitudine de călărie şi tracţiune.
   Buestru. 1. Mers natural pentru anumite rase de cai (Buestraş de Narragan-sett, Trăpaş american) sau dobîndit la vîrsta tînără. Este un mers apropiat de pămînt în care bipedele sînt asociate lateral, produc două bătăi (doi timpi), cu amplitudinea pasului egală cu de două ori lungimea bazei de susţinere şi viteza de 12 — 18 km/oră; 2. Mers, alură particulară a cîinelui care ridică simultan două membre de pe aceeaşi parte.
   Buestru întrerupt, sin. Buestru, descompus, ferecat, frînt, descusut sau gebea. Mers defectuos în care se produce disocierea timpilor (bătăilor) produşi de bipedele laterale. Astfel, între cele două bătăi obişnuite se produc alte două bătăi, !a interval foarte scurt, care determină zgomotul caracteristic tra-tra. Este considerat consecinţa unei dezvoltări deze-
chilibrate, oboseli, antrenament necorespunzător etc.
   Buestru zburător, sin. Buestru de curse. Mers artificial dobîndit prin dresaj şi antrenament metodic şi prelungit. Calul realizează vitezele cele mai mari în cazul acestei aluri (în medie l'30'7km, cu recordul de l'll'7km obţinut de doi buestraşi americani — Billy Direct şi Adios Harry —). Este un mers foarte obositor, de aceea calul nu poate fi folosit în această alură decît un timp scurt.
   Buff Albino, sin. Nordic Buff, Scandinav Buff. Varietate de nurcă, mutantă recesivă. Se caracterizează prin cea mai deschisă nuanţă în grupa nurcilor maro.
   Buhai de baltă. V. Botarus stellaris.
   Buian. Linia principală a calului de Don, reprezentînd tipul arab-persan.
   Bukedi. Zebu din grupa celor cu coarne scurte din Africa orientală, originar din Uganda. Este un animal tardiv, cu fătări mai puţin regulate, rezistent, rustic, comportîndu-se bine la păşunatul în zona ecuatorială. Are aptitudini multilaterale (lapte, carne şi muncă). Realizează 900—1 400 1 lapte/lacţaţie cu 5,8% grăsime, producţia de carne este relativ mică. Boii sînt utilizaţi la muncă.
   Bulant. Grupă de porumbei caracterizaţi prin aceea că prin inspiraţia şi reţinerea aerului îşi pot dilata mult subregiunea guşii (v. guşat).
   Bulă lacrimală. Formaţiune osoasă pneumatizată dependentă de osul lacrimal, dezvoltată la rumegătoare şi suine şi plasată pe podeaua orbitei.
   Bulă timpanică. Formaţiune osoasă pneumatizată din osul temporal şi situată la baza piramidei temporalului. Are rol de cameră de rezonanţă ataşată urechii mijlocii şi de dispersare a presiunii zonale exercitată în timpul masticaţiei.
   Bulă (lat. butla : balon), sin. Flicten. Veziculă gigantă.
Bulb cerebral (lat. Bulbus cerebri), sin* Bulb rachidian, măduvă prelungită. Por-
120
BUL
ţiune a nevraxului, uşor îngroşată, ex^ cavată dorsal de trigonul bulbar (porţiunea caudală a fosei romboidale), faţa ventrală sprijinindu-se pe bazioccipital. în fosa romboidală se găseşte aşezat ventricolul IV encefalic. Pe partea late-roventrală se observă originea aparentă a nervilor IX, X şi XI craniani. etc.
   Bulb duodenal (lat. Bulbus duodeni). Se defineşte sub acest termen prima porţiune a duodenului, apărînd ca o dila-taţie relativă (mai vizibilă la carnivore).
   Bulb ocular (lat. Bulbus oculi), sin. Glob ocular. Formaţiune cu aspect sfe-roidal incluzînd în structură elementele senzoriale vizuale. Plasat în orbită, prezintă pereţii formaţi din trei tunici: fibroasă (sclera şi corneea), musculo-vasculară (coroida, zona ciliară şi irisul) şi nervoasă (retina). între cornee şi iris spaţiul (camera anterioară) este plin cu corp apos, ca şi spaţiul dintre iris şi cristalin (camera posterioară). în interiorul sferoidului, înapoia cristalinului spaţiul (camera interioară) este plină cu corp vitros. Suprafeţele curbe care despart diversele medii refringente (dioptrii) formează în ansamblu sistemul dioptrie al ochiului.
   Bulb olfactiv, (lat. Bulbus olphaderius). Porţiunea din rinencefal, plasată la nivelul foselor etmoidale, fiecare bulb fiind legat de restul telencefalului prin trei pedunculi. Pc suprafaţa fiecărui bulb se observă terminarea aparentă a nervilor olfactivi.
   Bulb pilos. Formaţiune îngroşată de implantare a firului de păr, adăpostind o papilă dermică modificată.
   Bulb uretral (lat. Bulbus urelhrae). Porţiune mai îngroşată a canalului urogenital, alcătuită din ureteră, ţesut erectil şi rădăcinile corpului cavernos. Este situat la locul de continuare a uretrei membranoase cu uretra spongioasă.
   Bulbul glandului. Zonă erectilă situată între porţiunea liberă şi cea fixă a penisului la cîine.
   Bulet. Noţiune cvasiştiinţifică' utilizată în zootehnie, prin care se defineşte
regiunea centrală a articulaţiei melapo_ dio-acropodială (metacarpo-sesamo-falan giană sau metatarso-sesamo-falangiană)" Buletură. Devierea regiunii bulet ului* înaintea liniei de aplomb, provocată de o retracţie a tendoanelor flexoare (buletură adevărată) sau de tendinţa reflexa de menajare a tensiunii aponevrozei plantare (buletară simptomatică).
   Bulgărească de Est. Rasă de cai, ce se creşte în R. P. Bulgaria, rezultată din încrucişarea iepelor de rasă engleză,, arabă şi locală cu armăsari pur singe şi jumătate sînge englez şi printr-o selecţie permanentă. Se creşte pentru călărie şi pentru lucrările agricole.
   Buldog (Bull-Dog). Tip de cîine cu conformaţie caracteristică, brevimorf,. utilizat în secolele trecute pentru minarea animalelor mari şi pentru luptele cu tauri. Prezintă 2 rase mai importante : Buldog englez şi Buldog francez.
   Buldog englez. Cîine masiv, calm,, docil, cu faţa extrem de scurtă şi mandibula proeminentă (prognatism inferior natural) şi uşor curbată în sus. Urechile sînt mici şi prinse sus. Roba de culoare uniformă, roşcată, gălbuie etc., cu mască şi nas negru, cu greutate corporală de 20—25 kg şi talia de 30 — 40 cm.
   Buldog Francez. Rasă de cîini, cu cap mare, bot scurt, urechi drepte, piept larg, picioare îndepărtate, puternic şi robust, cu greutate corporală de 8 — 14 kg.
   Bulfeie. Piese componente ale jugului bovinelor, care leagă cefarul de policioară. Se confecţionează din lemn de frasin, avînd formă de spetează, uşor concavă spre animal, lăţimea de 8—10 cm şi grosimea de 0,8—1,5 cm.
   Bull-Mastif. Rasă de cîini de formaţie relativ recentă, prin încrucişarea raselor Buldog şi Mastiff, cu o talie de 60,0 —
67,5  cm şi o greutate de 40—50 kg. Are păr scurt şi neted, cu blana formată din peri negri şi de culoare mai deschisă uniform repartizaţi, uneori cu pete de-fod-sau cu mici pete albe pe piept. * :
BUL
121
   Bull-Terrier. Rase de ciini formate în -secolul trecut prin încrucişarea Buldogului englez cu ciini Terrieri, în scopul realizării unor animale mai potrivite pentru luptele cu tauri şi luptele între •ciini. Perfecţionate pe linie de exterior au rezultat mai multe rase cu aptitudini •şi însuşiri de exterior diferite.
   Bull-Terrier cu păr scurt. Rasă de ciini cu blana albă, eventual cu pete pe cap avînd talia de 30 — 45 cm şi greutatea «de 17—25 kg.
   Bull-Terrier de Stafîordshire. Rasă de cîini ce provine din Buldog şi Tcrrierul englez alb, cu păr scurt şi blană de culori diferite (roşu, alb, negru, albastru sau alb cu una din aceste culori), cu talie de 25 — 40 cm şi greutate de 13 — 17,5 kg la masculi şi 11 — 15 kg la femele.
   Bull-Terrier pitic. Rasă de ciini cu aceleaşi forme corporale ca Bullterierul. Se caracterizează prin talie de maximum 35 cm şi greutate nu mai mare decît 9,5 kg.
   Bullenbeisser. Cline german, masiv, cu cap puternic şi dantură înfricoşătoare, dresat pentru vînătoarea de urşi şi mistreţi, iar mai tîrziu pentru paza turmelor. A participat la formarea rasei Boxer.
   Buloneză. Rasă de cai formată în zona Boulogne din Franţa prin încrucişarea cailor locali cu cei din nordul Europei, în cadrul rasei se întilneşte un ţip greu {165 cm şi 700 kg) şi altul mai uşor {158 cm şi 550 kg), in funcţie de zona de creştere (fertilă sau aridă). Este un animal brevimorf, îndesat, cu capul scurt, larg, drept, gitul scurt, gros, rotat, trunchiul foarte puternic, membrele solide, culoarea vinătă, constituţia robustă, temperamentul vioi, caracterul docil, aptitudine pentru tracţiune grea şi semigrea. Este folosit în agricultură, transporturi şi industrie (minieră).
   Bumbar. Denumirea de abator a rectului, avînd o lungime la bovine şi ovine de 0,5—0,8 m, iar la porcine ,de 0,5 — 1,0 m. După fasonare şi conservare se utilizează ca membrană de protecţie pentru anumite mezeluri.
   Burelet (fr. burrelet: pernă sub formă de colac). 1. Formaţiune fibrocartila-ginoasă de completare a suprafeţelor articulare; 2. îngroşare indurativă în jurul unui focar inflamator.
   Burelet cotiloidian. Formaţiune fibro-cartilaginoasă de completare situată pe sprinceana cavităţii acetabulare a coxa-lului.
   Burelet glenoidian. Formaţiune fibro-cartilaginoasă de completare a unei cavităţi articulare glenoidiale.
   Burgund, sin. Roşu Burgundia, Roşu Bourgogne. Rasă de iepuri ce aparţine grupei mijlocii, cu o greutate corporală medie de 4 kg la masculi şi 4,5 kg la femele. A participat la formarea rasei Neo-Zeelandez roşu. Are o conformaţie tipică pentru producţia de carne. Urechile sînt foarte apropiate şi de o lungime ce ajunge la circa 13 cm. Ochii au o culoare cenuşie-castanie. Indicii de producţie sînt superiori, prolificitatea ajun-gînd la circa 32 — 35 pui din 4 — 5 fătări pe an.
   Burlina, sin. Binda. Rasă de taurine din Italia, dar de provenienţă din zona Mării Nordului. Se caracterizează prin dezvoltare corporală relativ mică (talia de 125 cm şi greutatea de 400 kg), făptură uscăţivă, conformaţie corectă (cap fin, expresiv, trunchi alungit, cu linia superioară dreaptă, largă, crupa dreptunghiulară, uger globulos, bine prins, membre subţiri), culoare bălţată negru cu alb, cu extremităţile albe, pielea şi mucoasele pigmentate. Are constituţie fină, temperament vioi şi aptitudine bună pentru producţia de iapte (2 500—3 000 1 pe lactaţie normală).
   Bursă Fabricius. Formaţiune glandulară situată deasupra zonei cloacale la păsări. Arc un rol probabil endocrino-metabolic.
   Bursă inter tuberculară, sin. Pungă bicipitală. Formaţiune sinovială servind la alunecarea tendonului proximal al bicepsului prin şanţul intertubercular.
   Bursă omentală, sin. Punga omentală sau epiploică. Spaţiul virtual rezultat
122
BUX
din trecerea marelui epiplon de pe marea curbură a stomacului (de pe rumen la rumegătoare) pentru a se prinde pe plafonul cavităţii abdominale. Comunicarea pungii omentale cu restul spaţiului peritoneal se realizează printr-un orificiu inelar cunoscut sub denumirea de hia-tusul Winslow (aditus bursae omen-talis).
   Bursă testiculară, sin. Pungă testi-culaiâ. Formaţiune alcătuită din şase straturi, care delimitează o cavitate în care sînt situate testiculele. Cele şase membrane (învelitori) care intră în componenţa bursei testiculare, de la exterior spre interior sînt: scrotumul, dartos, celuloasa, cremasterul, fibroasa şi seroasa. Exceptînd scrotumul care este comun pentru ambele testicule, celelalte învelitori testiculare formează cîte o pungă separată pentru fiecare testicul.
   Bursă trocanterică. Spaţiu de clivaj conjunctiv, incluzînd o sinovială de alunecare tendinoasă peste trocanter, la cabaline distingîndu-se o pungă trocanterică cranială, caudalâ şi laterală.
   Bursită, (gr. bursa: burduf de piele). Inflamaţia unei pungi subcutane.
   Bursuc, sin. Viezure. Mamifer carnivor de interes vînătoresc pentru pielea şi părul său (v. Viezure).
   Burtă. 1. Cavitatea abdominală sau abdomenul; 2. Denumire de abator a rumeilului şi reţelei. După prelucrarea de abator se utilizează pentru obţinerea unor preparate culinare.
   Buruieni. Plante răspîndite în culturi sau pe pajişti care produc pagube apreciabile, diminuînd producţia plantelor cultivate sau spontane precum şi producţia animalieră, ducind uneori la moartea animalelor. Pagubele produse de buruieni pe întreg globul reprezintă 9,5% din recolta posibilă.
   Buşumare. Acţiune efectuată pe corpul animalelor cu ajutorul şomoioagelor.
   Butana. Tip de taurine cu cocoaşă, ce se creşte în Sudan.
   Butilhidroxianisolul. Substanţă anti-oxidantă folosită in industria de nutre-
ţuri combinate, pentru protejarea diferitelor substanţe componente ale nutreţurilor combinate.
   Butilhidroxitoluolul. Substanţă anti-oxidantă, folosită în industria de nutreţuri combinate pentru protejarea de distrugere prin oxidare a acizilor graşi nesaturaţi, vitaminei A, substanţelor caro-tinoide şi tocoferolilor.
   Butirometru. Instrument de sticlă gradată, care serveşte la determinarea volumetrică a conţinutului în substanţe grase din lapte şi din produse lactate. Pentru lapte se folosesc butirometrele
S.  Gerber, Babcock, Sihler, Hoybergr Biroux. Pentru smîntînă se folosesc butirometrele Keler-Funke, Hoyberg, Ham-merschmidt etc. Acestea din urmă pot fi adaptate şi pentru determinarea grăsimii din unt şi brînză.
   Butis butis. Peşte răpitor salmastru,, de 13,5 cm din apele cu fundul nisipos sau pietros de pe lîngă coastele Chinei, Indoneziei, Filipinelor. Coloritul corpului galben-brun cu mai multe sau mai puţine pete brune. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Buton embrionar. Aglomerare de celule,, din care vor lua naştere diferite segmente sau organe ale embrionului.
   Buze albe. Brezătură, reprezentată prin culoarea albă a pielii de pe buze .
   Buză. Cută sau îndoit ură cutomncoasă delimitînd în general un orificiu natural (ex. buzele orale, buzele vulvare, buze blastoporale etc.).
   Buxidină. Alcaloid toxic din plante din genul Buxus (cimişir).
   Buxină. Alcaloid toxic din plante din genul Buxus.
   Byerlei Turk. Armăsar arab, născut în anul 1680, de origină românească (după M a g n e), fondator al rasei Pur sînge englez, caracterizat prin exterior şi energie specifice calului arab. A dat o descendenţă cu aptitudini remarcabile pentru viteză (curse), dar puţin numeroasă. Linia pe care a creat-o are o pondere de 5—10% în structura genealogică a rasei P.S.E.
   Cabaline (lat. Equus caballus). Specia genului Equus care cuprinde caii propriu-zişi, atît cei domestici cit şi strămoşii lor sălbatici. Este specia cea mai importantă, cea mai răspîndită, cea mai polimorfă şi cea care a jucat cel mai mare rol în dezvoltarea societăţii omeneşti. Se caracterizează printr-un polimorfism pronunţat în ceea ce priveşte dezvoltarea corporală, culoarea şi aptitudinea. Are un exterior specific : cap expresiv şi foarte mobil, gît lung, coamă bogată şi lăsată pe o parte (la caii domestici), grebăn proeminent, spinarea şi şalele înclinate postcro-anterior, crupă puternică, coada acoperită in întregime cu păr şi castanele prezente la membre. De asemenea, prezintă nechezatul caracteristic.
   Cabardin. Rasă de cai formată prin încrucişarea cailor locali de tip tarpano-mongolic cu rasele Arabă şi Persană şi mai tîrziu şi cu Pur sînge de galop şi Calul rusesc de călărie. Se caracterizează prin talie medie, conformaţie bună, «constituţie robustă, rezistenţă mare şi aptitudini pentru călărie şi tracţiune în regiunile muntoase.
   Cabrare. Mişcare pe loc, efectuată uneori de animale, în şpecial de cai, care constă în desprinderea membrelor anterioare şi ridicarea trenului anterior de la sol, realizîndu-se staţiunea pe bipedul posterior. Este o mişcare care se execută în mod natural (la montă) sau artificial (la comandă), în urma dresajului.
   Caciur. Miel cu pielicica la naştere neagră pe corp şi brumărie pe extremităţile corporale, rezultat din încrucişarea rasei Karakul brumăriu sau negru cu Ţurcană.
   Cacom. Y. Hermelină.
   Cadaveric (lat. cadaver:      cadavru),
care se referă la cadavru sau la caracteristicile lui.
   Cadaverină. Amină biogenă, cu formula C5H14N2, rezultată prin decar-boxilarea enzimatică a lizinei, sub acţiunea bacteriilor de putrefacţie asupra cărnii. Este o diamină toxică, prezentă în carnea alterată şi rezistentă la fierbere ; manifestă efect hipertensiv.
   Cadavru vitelin. Zona de tranziţie care înconjoară discul germinativ la embrion.
   Caduc (lat. caducus : care cade). 1. Termen utilizat pentru definirea unor formaţiuni organice care se înlocuiesc definitiv ; dinte caduc (dinte de lapte), peri caduci etc., sau periodic ; coarnele la cerb, căprior etc., perii sau penele în perioadele de năpîrlire etc. : 2. Termen folosit în cazul petalelor sau sepalelor care după înflorire se scutură.
   Caducă. Porţiune a mucoasei uterine care este expulzată odată cu învelitorile fetale.
   Caducicorn. Care au coarne caduce, ca de exemplu, unele specii de căprioare.
   Cafeină (lat. caffeinum), sin. Tnme-tilxantină. Pulbere cristalină albă, utili-
124
CAL»
zată în med obişnuit în amestec cu ben-zoat de sodiu (Caffeinum-Nalrium ben-zoicum). avînd acţiune excitantă asupra sistemului nervos central şi a cordului, diuretică, de analeptic cardio-vascular şi respirator etc.
   Cahexie (gr. Kakos: rău ; exis: stare), sin. Caşexie. Slăbire extremă, cu consumarea tuturor substanţelor de rezervă, pînă la atrofie musculară.
   Cahexie apoasă. V. Fascioloză.
   Cahexie Hipofizară. V. Simonds.
   Cahexie piemică a porcului. V. Pio-baciloză.
   Cahexie senilă. Slăbire excesivă provocată de bătrîneţe, caracterizată prin semne diverse de senesccnţă, dispariţia grăsimilor de rezervă, atrofie musculară etc.
   Caia. Cui cu care se fixează potcoava, format din cap, gît, lamă (care se îm-plîntă în corn) şi vîrf. Există mai multe tipuri de caiele : franceze, engleze, caiele de gheaţă (împiedică alunecarea) etc. Tot în scopul prevenirii alunecării pe gheaţă se folosesc crampoanele sau colţii de gheaţă.
   Caim-Terrier. Rasă de cîini (v. Ter-rier-cairn).
   Cal (lat. Caballus). în sens larg, mamifer din ordinul Ungulaiclor familia Equidae, iar în sens rcstrîns mascul castrat din specia cabaline, folosit pentru călărie utilitară, tracţiune şi sport hipic.
   Calabresc. 1. Populaţie porcină, care se creşte mai ales în Calabria (Italia), reprezentată prin rasele Reggiiana, Ca-sentina, Catanzarese şi Lagonegrese. Caracteristica generală a acestor rase este capul alungit, dezvoltare corporală relativ limitată, rezistenţă şi pretenţii reduse la condiţii de mediu ; 2. Varietate a rasei de taurine Podolice italiene, cu roba cenuşie mai închisă, cu talia de 1,40 m, greutatea corporală de 500 — 550 kg, rustică, puţin productivă.
   Calafat. Soi de dud format şi aclimatizat în condiţiile de sud ale Olteniei. Este un soi productiv, rezistent la ger şi
boli, prezentînd înfrunzire mai tîrzie. Forma limbului este cordată cu virfuî acuminat, culoarea verde întunecat cu suprafaţa netedă şi lucioasă. Este un soi de înaltă productivitate, poate realiza pînă la 12 tone frunză la ha. Are flori mascule.
   Calamus. 1. Tulpină aeriană dreaptă, prevăzută cu noduri şi internoduri avînd în interior o măduvă spongioasă. Spre deosebire de tulpina gramincelor (culm), calamusul are nodurile slab evidenţiate. O astfel de tulpină este caracteristică pentru plantele din Familia Cyperaceae şi Juncaceae ; 2. sin. Tub. Extremitatea inferioară a tijului (scheletul de susţinere a unei pene). Este scurt, cilindric, plin de solzişori membranoşi, fini, cea mai mare parte fiind implîntat în piele. La bază, calamusul se subţiază şi se termină cu un orificiu, prin care, la pana în creştere, pătrunde în interior, pulpa penei, bogată în vase sanguine (v. pana).
   Calcan. V. Scophthalmus maeoticus.
   Calcan mic. V. Scophthalmus rhom-bus.
   Calcaneu. Os tarsian, situat în rîndul întîi, înapoia astragalului, tuberozitatea calcaneeană proeminînd sub piele.
   Calcea calului (Caltha laeta). Plantă perenă din familia Ranunculaceae. Posedă o tulpină ierboasă, fistuloasă avînd frunze întregi reniforme, cele tulpinale sesile, cele bazale peţiolate. învelişul floral simplu colorat în galben-auriu. Frecventă în bălţi, mlaştini, turbării, in lungul cursurilor apelor etc. Conţine principii toxici : alcaloizi, saponinc, glico-zizi. Este toxică atît în stare verde cît şi ca fîn, fiind mai sensibile taurinele şi caii. Produce gastroenterite şi inflamaţii ale rinichilor.
   Calcemîe. Concentraţia calciului sanguin. în plasma sanguină este distribuit sub trei forme: calciu ionizat, calciu legat de proteine, calciu neionizat; fracţiunea funcţional activă o reprezintă calciul ionizat. Rol: participă în excitabilitatea neuromusculară, în mecanismul contracţiei musculare, în coagu-
CAL
125
larea sîngelui, este activator al unor enzime (lipaze, fosfataze, ATP-aza musculară) etc. Calciul se află în raporturi de sinergism şi antagonism cu alţi ioni. Valori fiziologice (mg % ml ser); bovine
8,5  — 11,6 ; suine 7,6 — 11,9; ovine 9,0— 12,0; cabaline 11,2 — 13,4, păsări — valori mai crescute pînă la 18,0 mg %. Hipocalcemii : în deficit de calciu în raţia furajeră, dezechilibru P/Ca, gestaţie, lactaţie, diaree etc.
   Calciferoli. V. Vitamine D.
   Calcificare. Aportul şi fixarea calciului într-un ţesut, fără apariţia de osteoa-me (v. Osificare).
   Calcigal. Premix românesc ce se administrează în hrana găinilor ouătoare la apariţia ouălor cu coaja moale, a osteoporozei sau cînd se constată un dezechilibru fosfo-calcic în hrană. Reprezintă un amestec omogen de vitamine şi săruri minerale, ce se încorporează în nutreţul combinat în proporţie de 1%, timp de 5 — 10 zile.
   Calcinoză (lat. calx: var, calciu ; gr. osis: stare, tulburare). Stare caracterizată prin depunerea de calciu în muşchi, ţesut conjunctiv sau diferite organe.
   Calcitonina, sin. Tirocalcitoninâ. Factor hipocalcemiant de natură polipepti-dică din glanda tiroidă. Structura calci-toninei extrasă din tiroida de porc este constituită din 78 aminoacizi. între concentraţia calciului şi secreţia de calci-tonină există o relaţie de proporţionali ate ; calcitonina determină o hipocal-cemie şi o hipofosfatazemic de scurtă durată, asociate cu creşterea încorporării calciului în oase.
   Calciu (Ca). Bioelement cu localizare preferenţială în oase (99%) sub formă de fosfaţi şi carbonaţi. Sărurile de Ca insolubile existente în alimente sînt transformate în stomac în săruri de calciu solubile (CaCl2) datorită pH-ului acid, favorizîndu-se astfel absorbţia Ca ; flora microbiană, prin fermentaţie lactică, acidifică conţinutul intestinal, stimulînd de asemenea absorbţia Ca. Această absorbţie depinde şi de raportul calciu-
fosfor, o valoare mai mare a acestui raport facilitînd absorbţia Ca. Rol: participă la structura chimică a oaselor, intervine în contracţia musculară, în transmisia influxului nervos, în permeabilitatea celulară şi în coagularea sîngelui. Lipsa de Ca din alimentaţie determină o mobilizare a sa din oase, însoţită de decalcifiere şi osteomalacie ; în hipocalcemii creşte excitabilitatea neuromuscu-lară asociată cu tetania. Metabolismul Ca este corelat cu activitatea hormonilor paratiroidieni, cu vitaminele D şi cu metabolismul fosforului.
   Calciurie. Conţinutul în calciu din urină.
   Calcul. Concrement, cu dimensiunea variabilă între a nisipului şi a unui pumn, diferind ca structură, formă, culoare etc., după zona în care se dezvoltă şi după compoziţie.
   Calculoză. Depunerea pe traiectul căilor urinare şi în deosebi la tineretul ovin îngrăşat intensiv la nivelul S-ului penian, a unor săruri minerale (fosfaţi, carbonaţi, oxalaţi etc.), urmare a dezechilibrului calciu-fosfor din hrana excedentară în proteină sau cînd animalele sînt întreţinute pe păşuni bogate în siliciu.
   Calendar apicol. Calendar special ce cuprinde principalele lucrări ce se execută în fiecare lună în cursul anului.
   Calice (renal —). Formaţiune de colectare a urinii situată la nivelul papilei renale, în care se deschid porii urinari. Din unirea calicelor rezultă bazinetul.
   California. Rasă de iepuri cu greutate mijlocie, (4,0 kg la mascul şi 4,3 kg la femelă). S-a format din rasele Chinchilla mare, Himalaia (rasa rusească) şi Neozeelandeză, în primul rînd ca rasă productivă şi în al doilea rînd pentru expoziţie. Conformaţia este tipică pentru producţia de carne. Urechile sînt relativ lungi şi ochii roz. Blana prezintă o culoare foarte frumoasă avînd fondul alb strălucitor şi extremităţile negre. Este una din cele mai căutate rase pentru producerea cărnii de iepure. La vîrsta de 2 luni poate ajunge la 1,8—2 kg.
126
CAL
   Callionymus. Peşti răpitori bentonici marini sau salmaştri de 6,5 — 15 cm din ordinul Perciformes din Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Au -corpul fusiform şi lipsit de solzi. Capul comprimat dorso-ventral cu botul ascuţit şi gura mică, prevăzută cu dinţi mărunţi. Ochii apropiaţi sînt dispuşi -dorsal. Depune icre pelagice. în Marea Neagră se cunosc speciile : C. festivus şi C. belenus. Nu are importanţă economică. Se pot folosi şi ca peşti de acvariu •cu apă marină.
   Calmant. Care suprimă agitaţia. Se utilizează în clinică cu referire la mijloacele terapeutice care calmează.
   Calmar (Loligo), Gen de cefalopode cu •corpul alungit şi ascuţit, cu înotătoarele scurte şi triunghiulare şi cu gura înconjurată de zece tentacule, dintre care •două sînt late şi prehensile. Trăieşte în Marea Mediterană, unele specii fiind comestibile.
   Calomel (lat. Hydrargyrum chloratum), sin. Clorură mercuroasă. Pulbere cristalină albă, cu acţiune diuretică, purgativă, slab antiseptică ş.a.
   Calorie mare. V. Kilocalorie.
   Calorie mică. V. Calorie gram.
   Calorie-fjram, sin. Calorie mică (cal). Unitate de măsură pentru energie calorică, egală cu cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă cu un grad (de la 14,5° la 15,5°C). în energie calorică se exprimă şi schimburile energetice din organismul animal şi valoarea hrănitoare a nutreţurilor.
   Calos (corp —). Formaţiune comisu-rală de substanţă albă care leagă cele două emisfere cerebrale între ele.
   Calotă (fr. calotte: mică bonetă rotundă, care nu acoperă decît vîrful capului). Prin extensiune termenul s-a aplicat şi la diferite formaţiuni: calotă craniană (porţiune bombată a neurocraniului), calota pedunculilor cerebrali (porţiunea supra-medială din masa fiecărui peduncul cerebral) etc.
   Calou. Pierderi din greutatea vie, a unui animal pe timpul transportului, exprimată în procente. Valoarea calou-rilor este reglementată prin normative variind în funcţie de specie, durata şi distanţa de transport.
   Calozitate (lat. callositast de la callus: bătătură). Traumă mecanică produsă de jug sau de ham (bătătură de jug sau de ham), caracterizată prin hipertrofia, cor-nificarea şi fisurarea pielii în regiunea traumatizată.
   Calul Aveglinez, sin. Haflinger. Cal ce se creşte în Italia, caracterizat prin dezvoltare corporală elipometrică (talia 135 — 140 cm), tip mezomorf, conformaţie armonioasă. Are capul pătrat, cu profil drept sau uşor cîrn, urechi mici, mobile, gît scurt şi musculos, coama abundentă, trunchi puternic dezvoltat, spinarea şi şalele largi şi musculoase, crupa puternică, membre scurte dar robuste şi cu aplomburi corecte, culoare frecventă roibă, uneori, rotat, cu moţul, coama şi coada mai deschise. Este rustic, rezistent, cu aptitudini remarcabile pentru călărie şi samar, precum şi pentru tracţiune uşoară.
   Calai cazacilor de Amar. Tip de cal
siberian, cu talia de 1,30 m rezistent la condiţiile aspre de climă.
   Calul de Altai. Tip de cal siberian, cu talie mică (sub 1,29 m) adaptat la condiţiile climatice din Siberia.
   Calul de Arad. Tip de cal ameliorat, cu talia între 1,50—1,60 m şi cu aptitudini pentru tracţiune uşoară, ce se creşte în jurul Aradului.
   Calul de Banat. Tip de cal ameliorat, ce se creşte în Banat, format sub influenţa calului Nonius şi a altor rase culturale.
   Calul de Don. Rasă veche de cai de călărie formată în U.R.S.S., pe baza unor încrucişări complexe dintre caii mongoli şi orientali (arabi, persani, turceşti etc.). Tipul vechi de cal a fost îmbunătăţit, iar cel actual se caracterizează printr-o dezvoltare corporală eumetrică, cap uscăţiv, git puternic, trunchi dezvoltat,
CAL
127
membre corecte, culoarea roibă şi murgă şi aptitudine pentru călărie, tracţiune şi munci agricole.
   Calul de Făgăraş. Tip de cal ameliorat, format sub influenţa hergheliei Sîmbăta de Jos, prin încrucişarea populaţiei cabaline locale cu armăsari lipiţani, cu caractere de exterior şi aptitudini asemănătoare cu ale calului lipitan.
   Calul de mare (Hippocampus hippoca-mus), sin. Căluţ de mare. Una din cele aproximativ 50 de specii de peşti teleoste-eni marini tropicali şi subtropicali, constituind genul Hippocampus din familia Sygnathidae: are corpul turtit, lung de 8—10 cm, cap asemănător cu cel de cal, coada prehensivă, fără valoare economică. Trăieşte şi în Marea Neagră.
   Calul de Plevna. Cal format în Bulgaria prin încrucişarea raselor Arabă, Anglo-Arabă şi jumătate sînge uşor. Se caracterizează prin dezvoltare corporală eumetrică, profiluri mezomorfe, exterior armonios, culoare roibă, constituţie fină-robustă, temperament vioi, caracter bun şi aptitudini pentru călărie şi tracţiune. în România s-a folosit în procesul de formare al Calului românesc de sport.
   Calul de Rin. Rasă de cai, grei, care reprezintă o ramificaţie a calului belgian. Este un cal masiv, greu, pretenţios, cu aptitudine exclusivă pentru tracţiune, fiind folosit îndeosebi în centrele industriale şi în marile porturi.
   Calul de sport românesc. Cal în curs de formare, cu scopul de a obţine un animal necesar sportului hipic de performanţă. Formarea acestui tip de cal a început în 1962, practicînd împerecherile dintre iepele jumătate sînge englez, arab, P.S.E., Furioso-North-Star şi Gidran, cu armăsari din rasele P.S.E., Nonius, Furioso-North-Star, Arab, şi în mai mică măsură cu Calul de Plevna şi Trăpaşi. Deşi caracterele nu sînt consolidate, se pot evidenţia cîteva caracteristici: talie ridicată (160 cm), temperament vioi, sistem nervos puternic dar echilibrat, caracter bun, aptitudine bună de viteză în alură de galop şi pentru sărituri.
   Calul de Obi. Tip de cal siberian, cu talie mică (1,32 m), constituţie grosolană, excepţional de rezistent la intemperii, cu păr lung şi un strat gros de grăsime sub piele în timpul iernii.
   Calul de Peciora. Cal ce se creşte pe valea rîului Peciora, de talie mică, adaptat condiţiilor din zonele subpolare.
   Calul de Tavda. Cal ce se creşte pe valea rîului Tavda din Siberia de nord-vest, de talie mică, adaptat la condiţiile din zonele subpolare, mult folosit la mucile din mine.
   Calul de Terec. Rasă de cai, creată prin încrucişarea rasei locale cu rasele Arabă, Calul de Don, Gidran etc. Se caracterizează prin talie medie, constituţie robustă, rezistentă la intemperii, temperament vioi şi aptitudini pentru călărie.
   Calul de Viatka. Calul ce se creşte pe Valea rîului Cama, de talie mică, adaptat la condiţiile de mediu din ţinuturile subpolare.
   Calul Diluvial (lat. Equus robustus). Formă sălbatică care a trăit în timpul diluviului, în nord-vestul continentului (litoralul Mării Nordului şi Baltice), precum şi în văile marilor fluvii şi rîuri ale Europei occidentale. Se consideră strămoşul cailor din rasele grele, întîlnite în Europa occidentală (Bretonă, Bra-bansonă, Buloneză, Pinzgau, Ardeneză, Suffolk, Calul de Rin etc.).
   Calul din Murge. Cal format prin încrucişarea calului local italian, din zona Bari şi Toronto cu rasa Arabă. Se caracterizează prin talie de 145—155 cm, profil mezomorf, conformaţie armonioasă (cap uşor, cu profil drept, urechi mici şi mobile, gît puternic, trunchi proporţionat, cu spinarea dreaptă, şale largi şi scurte, crupa lungă, largă, musculoasă şi aproape orizontală, pieptul şi toracele amplu, membre solide, cu aplomburi corecte). Are aptitudini pentru călărie şi tracţiune uşoară. Se pretează la hibridări cu asinul dînd catîri foarte valoroşi.
   Calul Dobrogean. 1. Tip de cal ameliorat ce se creşte în Dobrogea, format sub influenţa hergheliei de la Mangalia
128
CAL
cu caractere de exterior şi aptitudini apropiate de rasa Arabă; 2. Varietate regională a vechiului cal românesc, cu exterior asemănător cu calul arab, cu talie mică şi temperament vioi.
   Calul Estonian. Cal ce se creşte în R. S. R. Estonia, provenit din amestecul calului mongol cu calul local şi ameliorat apoi cu rasele europene de tracţiune. Are talie mijlocie, conformaţie brevimorfă, putere mare de muncă şi este puţin pretenţios.
    Calul Finlandez. Rasă de cai de tip nordic, de talie medie, cu aptitudini multiple, călărie, tracţiune uşoară şi grea, bun pentru agricultură, transporturi etc. Este puternic, rezistent, puţin pretenţios şi se adaptează uşor la condiţiile zonelor păduroase din nord.
   Calul Iacut. Tip de cal siberian, ce se creşte în Iacuţia, cu talia de 1,34 m, rezistent la condiţiile de climă aspră şi de hrană parcimonioasă.
   Calul lalomiţean. Cal local din sudul ţării, format prin încrucişarea calului de tip moldovenesc cu calul transilvănean, cu exterior şi caracteristici intermediare celor două varietăţi.
   Calul Iomud. Cal ce se creşte în R. S. S. Turcmcnă, format prin încrucişarea calului local ameliorat, cu calul arab şi persan. Se caracterizează prin exterior asemănător cu cel al calului arab, prin rezistenţă la distanţe lungi şi pe drumuri de munte.
   Calul local Polonez, sin Kejic. Cal de talie mică, de tip tarpano-mongol, rustic, sobra şi foarte rezistent.
   Calul Maremman. Cal ce provine din caii arabi şi mai ales Bărbi, încrucişaţi în Italia cu rasa Pur sînge englez. Se caracterizează prin dezvoltare corporală eumetrică (155 — 160 cm), tip dolico-morf, conformaţie corectă. Are capul lung, convex, gît lung şi musculos, trunchiul relativ scurt, cu grebănul înalt, spinarea şi şalele scurte şi largi, crupa musculoasă şi uşor oblică, membre puternice, culoare mai frecventă murgă, roibă şi mai rar vînătă. Este un cal so-
bru, robust, cu mult temperament, rusticitate şi rezistenţă mulţumitoare, cu aptitudine pentru călărie şi tracţiune uşoară.
   Calul Moldovenesc. Varietatea cea mai apreciată a calului românesc autohton. Se caracterizează prin cap mic, uscăţiv, cu profil drept, gît musculos şi cam scurt, spinare lungă şi dreaptă, membre bine proporţionate, talie variabilă între 1,30 şi 1,45 m, greutate corporală 350 — 400 kg. Este vioi, ager, rezistent şi sobru.
   Calul Mongol (Equus Prjeoalschi). Cal sălbatic care trăieşte şi azi în Asia, din care provin unele rase de cai. Are talie mică (1,27 — 1,35 m), capul mare cu profil convex şi urechi mici, gît scurt şi gros, trunchi lung şi adine, membre scurte şi puternice, coamă şi coadă bogate, temperament vioi.
   Calul Mongol propriu~zis. Urmaşul direct al calului sălbatic (Prjevalschi), cel mai mic dintre toţi caii domestici din Asia centrală. A stat la baza formării celorlalte rase de cai de tip mongol. Trăieşte în tabun, are talie mică, o mare putere de muncă, foarte rezistent şi puţin pretenţios la hrană.
   Calul Padan. Rasă constituită din diverse tipuri formate în Italia care descind din caii de tracţiune grea şi mai ales din cei belgieni, precum şi Bretonă şi Percheronă. Ca urmare caracterele morfologice sint variabile, fiind mai mult sau mai puţin asemănătoare cailor grei, iar aptitudinea principală rămînînd tracţiune grea. Este un cal care se deplasează uşor, tracţionînd greutăţi mari în alură rapidă, fiind apreciat pentru muncile agricole.
   Calul Pontic (Equus Gmelini) V. Tar-panul.
   Cal Românesc autohton. Cal local, cu talie şi greutate mai reduse fonnînd masa propriu-zisă a efectivului nostru cabalin. Este reprezentat prin varietăţi locale, care mai păstrează încă unele din însuşirile vechiului cal moldovenesc.
129
GAL
   Caliil Rusesc de călărie, sin. Orlov-Ros-topcin. Rasă de cai de călărie, formată prin încrucişarea dintre rasele Rostopcin şi Orlov. Se caracterizează prin talie mare, cap uşor, gît lung în formă de gît de lebădă, membre lungi şi scurte, triin-chi cam scuft, culoarea frecvent neagră, conformaţie elegantă şi armonioasă, temperament vioi.
   Calul Sard. Cal ce provine din ^caii orientali, crescut în Sardinia (Italia), cu unele influenţe din partea rasei Pur sînge englez. Se caracterizează prin talie de 140—145 cm, făptură uscăţivă, format patrat, conformaţie armonioasă, asemănătoare cu a rasei Arabe. Are capul uşor, patrat, cu profil drept, gît mijlociu, trunchi proporţionat, cu spinare şi şale puternice, crupă orizontală, membre fine, copite rezistente şi culoare frecventă vînătă^rotat. Este un bun fon-dist, manifestînd aptitudini deosebite pentru călărie.
   Calul semigreu Românesc. Cal format în ţara noastră şi reprezentat prin 4 tipuri (I — Ardenez x Trăpaş, II — Ar-denez x . Cal Ialomiţean x Trăpaş,
III  — Ardenez X-Furioso North-Star*şi
IV   — Ardenez x Lipiţan), a căror formare a început pentru tipul I şi II în 1951 la Slobozia şi continuată la Ruşeţu, iar pentru tipul III şi IV la herghelia Bonţida din 1961. Din aceşte variante sînt conturate în prezent două tipuri morfologice : tipul mare (I şi III) caracterizat prin dezvoltare corporală ridicată (talie 156 cm şi greutate 560 kg), format corporal dreptunghiular, conformaţie corectă (cap relativ mare, gît foarte musculos, trunchi: puternic dezvoltat, membre solide, aplomb normal), păr bogat, culoare piersicie, dereşă, murgă şi roibă ; tipul mic (II şi IV) are o dezvoltare mai mică (cu 5 cm şi 50 kg), culoare murgă şi vînătă, iar în rest păstrează caracteristicile de conformaţie ale tipului mare. Ambele tipuri au o constituţie robustă, temperament liniştit şi aptitudine pentru tracţiune.
    Calul sicilian. Cal ce are la bază calul de origine berberă, încrucişat cu Pur sîngele arab şi Pur sînge; englez. Are o dezvoltare corporală eumetrică (150— 155 cm), profil mezomorf, format patrat, exterior frumos. Se caracterizează prin cap uşor, cu profil drept, gît mijlociu, trunchi armonios, spinarea şi şalele puternice, crupă orizontală, membre puternice, culoare’ frecventă vînătă-rotat, precum şi murgă şi roibă. Are un tempe-tanient vioi, este rustic şi rezistent la boli şi oboseală, cU aptitudini pentru călărie şi tracţiune uşoară.
    Calul solernitan. Cal derivat din calul oriental, în special cel persan, care a fost încrucişat în Italia cu rasa Pur sînge englez. Se caracterizează prin dezvoltare corporală eumetrică, tip doli-comorf, format4 corporal spre patrat, făptură uscăţivă şi conformaţie corectă. Are capul patrat, gîtul musculos* trunchiul bine dezvoltat, spinarea .-dreaptăj şalele puternice, crupa musculoasă şi orizontală, torâce şi piept adînc, membre solide, culoare frecventă roibă şi murgă. Prezintă o constituţie robustă, temperament vioi, caracter blînd, precocitate bună şi are aptitudini pentru călărie şi tracţiune uşoară.
    Calul transbaical. Tip de cal siberian, cu talie de-1,32 m, cu constituţie grosolană, rezistent la intemperii, folosit pentru transporturi şi, agricultură.
    Calul transilvănean. Calul local din Transilvania, eu exterior asemănător mai mult cu cel al calului mongol şi mai puţin cu cel al calului tarpânic. Este mai masiv şi mai puternic decît calul moldovenesc, însă mai puţin energic şi cu temperament mai liniştit.
    Calus. Formaţiune reactivă de proliferare şi condensare a ţesutului osos la nivelul de consolidare a capetelor de fractură.
    Calvana. Vâri etate de taurine de carne şi de muncă, din rasa Chîaniria, crescută în Italia (v. Ghianina).
    Calviţie {lat. calvities : chelie, jjleştivie), sin. Caluescenţă. Lipsa, căderea sau pier-
9 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — od. 388
130
CAM
derea părului care acoperă craniul, la om. Prin extensiune (impropriu) se foloseşte pentru definirea oricărui fenomen de pierdere sau cădere a părului.
   Camallanus. Viermi vivipari cilindrici nedivizaţi care parazitează tubul digestiv al peştilor dulcicoli sau marini.
   Camargu. Rasă de cai din Delta Honului (Franţa), provenită iniţial din calul Arab şi Barb şi apoi a suferit influenţa rasei Pur sînge englez şi An-glo-Arab. Se caracterizează prin dezvoltare elipometrică (140 cm şi 330 — 400 kg), exterior mai puf in armonios (cap mare, profil concav, ganaşe groase, trunchi strimt, membre puternice), culoare vînătă şi prezintă barbă, mustăţi şi păr lung sub abdomen. Se utilizează în special pentru călărie.
   Cambrat (fr. cambre : arcat). Termen ce defineşte la animale un defect de aplomb, (ghenunchi sau jareţi depărtaţi).
   Cambridge. V. Bronzată de Cam-bridge.
   Cambula V. Pleuronectes flesus luscus.
   Camdam equiben, sin. Cambendazole. Produs cu acţiune antihelmintică, destinat tratamentelor şi controlului hel-mintozelor majore la ovine, porcine şi cabaline.
   Camelia (Camelia saliva). Plantă relativ recentă introdusă în Canada în scop experimental, care se caracterizează printr-un conţinut bogat în ulei şi proteină. Se experimentează folosirea şroturilor de camelia (care conţin circa 40% proteină).
   Camelidae. Familie de rumegătoare din superfamilia Cameloidea, ordinul Artiodadyla, care cuprinde patru specii de cămile şi lame.
   Cameloidea. Superfamilie de rumegătoare din ordinul Artiodadyla.
   Camembert. Brînză franceză, cu pasă moale, fermentată, preparată din lapte ecremat şi lapte integral, prezentată în porţiuni reduse.
   Camera de aer. Spaţiu cu aer situat între membranele cochiliere ale oului desprinse una de alta în zona virfului rotunjit al oului. Formarea camerei de aer începe odată cu expulzarea oului în mediul înconjurător, prin contractarea conţinutului acestuia. Odată cu învechirea se dezvoltă continuu prin evaporarea unei părţi din apa albuşului. în dezvoltarea embrionară puiul sau bobocul pătrunde cu ciocul în primul rînd în camera de aer unde începe respiraţia pulmonară şi abia apoi survine ciocnirea-
   Camera cu aer mobilă. Spaţiu mobil ce apare la ouă în urma unui transport necorespunzător, cu mişcări bruşte, care determină desprinderea membranei cochiliere interne de membrana cochi-lieră externă pe suprafeţe mai mari decît normal. Caracteristică este mobilitatea camerei cu aer la schimbarea poziţiei oului.
   Camera palidă. Cavitatea mantalei la moluşte.
   Camere oculare. Spaţii cavitare situate în interiorul globului ocular, distin-gîndu-se o cameră anterioară (între cornee şi iris), o cameră posterioră (între iris şi cristalin), ambele pline cu corp apos şi o cameră interioară în care se găseşte corpul vitros.
   Camfor (lat. Camphora). Cetona ter-penică cu aspect pulverulent, cristalin, albi ci os, utilizat ca excitant reflex cardiorespirator, antipruriginos şi re-vulsiv.
   Campat. Aplomb defectuos (sau poziţie forţată) la patrupede, caracterizat prin sprijinirea membrelor anterioare înaintea liniei de aplomb (campat dinainte) sau a membrelor posterioare înapoia liniei de aplomb (campat dinapoi).
   Campbell. Rasă de raţe specializată pentru producţia de ouă, formată in Anglia prin încrucişări dintre rasa Alergătoare indiană cu diverse rase europene-Prezintă trei varietăţi (albă, bălţată şi kaki). Produce în medie anual 270—300 ouă de 65 — 70 g cu coaja nepigmentată-Raţă uşoară (1,8—2 kg la femelă şi
CAM
131
2,5  kg la mascul). Are o deosebită precocitate (începe ouatul la 20—22 săptă-mîni), iar la 8 — 10 săptămini realizează £0 — 85% din greutatea de adult.
   Campine. Rasă de găini uşoară formată în Belgia. Se caracterizează prin greutate de 1,5 —1,8 kg şi producţie de ouă medie anuală de 150—180 buc. cu greutate notabilă pentru talia sa. Mai răspîndită varietatea aurie.
   Campula. Viermi paraziţi marini de talie mare care se găsesc în căile biliare -din ficatul delfinilor.
   Canaan. Rasă de cîini formată şi perfecţionată în Israel în ultimii 50 de ani, provenită din cîinii care descindeau dintr-o veche rasă răspîndită în stare semisălbatică în Asia Mică, cunoscută sub numele generic de Pariah. în mod obişnuit este alb cu pete brune, brun-roşcate sau negre dar poate fi şi în întregime negru.
   Canadiană. Rasă de gîşte intermediară, cu greutate de 5 — 8 kg. Formată în Canada din rase europene, provine din Anser cinereus neavînd legătură cu gîştele sălbatice canadiene.
   Canal. 1. Şanţ de dimensiuni şi profile diferite, cu suprafaţa impermeablă, utilizat pentru colectarea şi îndepărtarea dejecţiilor din adăposturi; 2. Construcţie hidrotehnică în care lichidele (în general apa) şe deplasează cu nivel liber. Se construiesc de obicei în pămînt, prin săpătură (debleu), umplutură (rambleu) sau cu profil mixt (semirambleu sau semidebleu), putînd fi căptuşite în vederea impermeabilizării şi protecţiei contra eroziunii; 3. Termen utilizat în anatomie pentru definirea conductelor organice de scurgere a unui produs sau a spaţiilor inter- şi intraosoase de trecere a nervilor, a vaselor etc.
   Canal alveolar. Zona terminală a unei bronhiole care, lărgindu-se şi subţiindu-şi peretele, se divide într-un buchet de canalicule ramificate în unghi ascuţit spre sacii alveolari (cu pereţii structuraţi în alveole)
   Canal cistic. Canalul de scurgere a bilei din vezica biliară în canalul coledoc, deschiderea lui marcînd limita dintre canalul hepatic şi canalul coledoc.
   Canal coledoc. V. Coledoc şi căi biliare.
   Canal dentar, sin. Canal radicular. Formaţiune canaliculară care străbate rădăcina dentară, prin care vasele şi nervii pătrund în cavitatea pulpară.
   Canal deferent. Tub de legătură între epididim şi canalul ejaculator. Are trei porţiuni: extra abdominală (intră în componenţa cordonului testicular), in-tra-abdominală şi pelvină. La unele specii (taur, berbec, armăsar) înaintea canalului ejaculator, canalul deferent prezintă o dilataţie numită ampula canalului deferent.
   Canal ejaculator. Confluenţa canaliculară rezultată din unirea canalului deferent cu canalul glandei veziculare (veziculei seminale). La animalele fără glande veziculare, canalul ejaculator lipseşte, existînd în schimb un orificiu ejaculator.
   Canal ependimar. Canalul care străbate măduva spinării, stabilind legătura între ventriculul IV şi ventriculul V (sinusul terminal sau ventriculul Krause).
   Canal epididimar. Tub foarte sinuos, lung şi ocupînd un spaţiu restrîns, care reprezintă prima porţiune a căilor genitale extratesticulare.
   Canal Gărtner. Formaţiunea tubulară, prezentă în mucoasa vaginală la vacă (pe podeaua vaginului) şi reprezentînd rudimente ale canalelor Wolf.
   Canal hepatic (lat. ductus hepaticus). Canalul de eliminare a bilei, spre care converg canalele interlobulare.
   Canal medular. Spaţiu cavitar situat în diafiza oaselor şi adăpostind măduva osoasă.
   Canal Mfiller. Formaţiune embrionară, pară, din care vor lua naştere organe diferite la mascul şi la femelă. Are o extremitate superioară ce se deschide în celom şi o extremitate inferioară care ajunge pînă în aproprierea sinusului uro-genital. La femelă, din canalele
132
CAN
Minier se formează oviductele, uterul şi vaginul, iar la mascul utriciilul prostatic.
   Canal sudoripar. Porţiunea dreaptă, tranhipodermică, a canalului de eliminare a transpiraţiei.
   Canal uro-genital. Porţiunea canalicu-lară comună aparatului urinar şi genital; la mascul este reprezentată de porţiunea uretrală. cuprinsă între orificiul ejaculator şi meatul urinar extern, în timp ce la femele corespunde porţiunii cuprinsă între meatul urinar şi vulvă, porţiune cunoscută sub denumirea de vestibul vaginal.
   Canal Wharton, sin. Canal mandibu-lar. Canalul de eliminare al secreţiei salivare ataşat glandei submandibulare, prezentînd orificiul de deschidere în cavitatea bucală la nivelul plicei carun-culare sublinguale, în apropierea frîu-lui limbii.
   Canal Wirshung. Canalul colector principal al pancreasului.
   Canale eferente. Fine canalicule ce pleacă din reţeaua testiculară şi care, prin împletire lor, formează conurile eferente (sau lobii epididimului).
   Canalizare, 1. sin. Homeorheza (W a d-dington, 1940). Proprietatea prezentată de un organism ca în procesul de ontogeneză să aleagă acea cale de dezvoltare care să-i asigure supravieţuirea şi capacitatea de reproducţie. O anumită cale normală de dezvoltare nu poate fi considerată ca rezultanta activităţii unei singure gene, ci ca rezultantă a activităţii multor gene, care conduc procese de sinteză diferite. Canalizarea poate fi deci considerată ca un sistem tampon care, în procesul de dezvoltare, reduce potenţial variaţia care poate acţiona la nivel genic sau cea datorată genotipului sau mediului; 2. Totalitatea sistemelor şi instalaţiilor executate pentru ă colecta şi a evacua apele uzate dintr-o fermă. Canalizarea se proiectează în funcţie de sistemul de evacuare a dejecţiilor din adăposturi, de debitul de dejecţii şi sistemul de prelucrare şi tratare a dejecţiilor. Canalizarea din
adăposturi cuprinde canale (rigole) deschise sau închise, prevăzute cu fose colectoare, iar canalizarea din exteriorul adăpostului cuprinde bazine de colectare şi canale.
   Canar (Serinus canaria). Pasăre de apartament, din ordinul Passeriformes, familia Frigillidae, originară din Insulele Canare. Azore şi Madeira. Canarul sălbatic este o pasăre mică, ale cărei pene sînt colorate mai viu la mascul (fond verde cu linii longitudinale negre şi irizaţii, cafenii, cu galben auriu pe abdomen) şi mai şters la femele, la care predomină cenuşiul. Masculul are un cîntec sonor, cu timbru plăcut, un auz fin, o memorie muzicală fermă şi o capacitate uimitoare de a imita cîntecul altor păsări. Perfecţionarea canarului a dus la formarea mai multor rase pentru cîntec (belgian, rusesc, german — Harz etc.) sau pentru decor (olandez, scoţian —Făncy etc.) cu exterior mai frumos, dar cu cîntec mai puţin apreciat.
   Canar belgian. Rasă de canari specializată pentru cîntec cu spinarea curbată cu o cocoaşă cu capul foarte mic şi cu penele viu colorate (v. Canari cocoşaţi).        ^
   Canar cîntător. Grup de rase de canari crescuţi pentru frumuseţea cîntecului lor (canar comun, canar Roller de Harzi canar rusesc etc.).
   Canar cocoşat. Grup de rase de canar, caracterizaţi printr-o conformaţie caracteristică, cu aspect general cocoşat: capul mic, umerii ridicaţi şi spinarea accentuată oblic dinainte înapoi, coada in continuarea liniei spinării ajunge practic verticală în jos, cu baza aproape lipită de băţul pe care stă canarul.
   Canar comun, sin. Schaper, Ceper. Populaţie de canari neselecţionată, cu mare variabilitate de formă şi culoare cu foarte diferite, aptitudini în ceea ce priveşte melodia, durata şi varietatea fiecărei rolade în parte. Prezintă aproape toate culorile cunoscute la canari: alb, galben-deschis, galben-închis, oranj, roşcat, brun, verde, albastru şi bineînţeles diverse bălţături.
CAN
133
   Canar frizat. Grupă de rase de canari de decor caracterizaţi prin prezenţa penelor frizate pe toate regiunile corporale exceptînd capul, remigele, rectricele şi tectricele din aripi şi coadă. Din această grupă fac parte canarii de Paris, Olandez, Roubaix precum şi o serie de canari frizaţi obţinuţi din Canarul Roubaix în Belgia, Elveţia, Austria, Germania etc.
   Canar Glasgow. Candr din grupa Canarilor semilună, cu exterior asemănător canarului scoţian, dar cu dimensiuni mai reduse (15 — 18 cm). Reproducţia acestor canari este dificilă.
   Canar Manchester. Canar moţat, cu o talie mare (20—22 cm lungime) şi linie dreaptă a corpului (gît, spinare, coadă).
   Canar moţat. Canar originar din Anglia, se caracterizează prin existenţa unui moţ caracteristic, cu o rozetă care acoperă parţial ciocul şi ochii, spre ceafă prezentînd trei ridicături evidente, una mai mare la mijloc şi două mai mici lateral (ca o creastă între două corniţe). De obicei, moţul are un colorit diferit de cel al penajului de pe restul corpului.
   Canar Olandez. Rasă de canar de decor, formată în Olanda prin încrucişări ale unor canari,frizaţi cu cânări cocoşaţi. Se caracterizează prin talie mare, carp şi gît alungite, aspect general de canar cocoşat, cu penele măi lungi şi frizaţe, îndeosebi, pe spinare în zona guşii şi pe coapse. ...
   Canar Paris. Canar frizat (v.) obţinut probabil în Franţa pe la mijlocul secolului al XV III-] ea, caracterizat prin aceea că penele frizate acoperă întregul corp (cu excepţia fulgilor de pe cap şi a penelor mari din aripi şi; coadă).
   Canar Boiler de iftarz, sin. Harzer Roller, Edel Roller, Canar german. Rasă perfecţionată de canari cnritători. De talie mică, are de ' «obiceinumaiculori galben-deschis, roşu; verde sau bălţat. în standardul rasei se prevede un minimum de 8 fraze muzicale (ture) notate
diferit în concursuri în funcţie de frumuseţea şi corectitudinea interpretării fiecărei ture în parte.
   Canar Roubaix. Canar frizat format în Franţa, provenit probabil din canarul olandez şi canari frizaţi francezi, caracterizaţi prin pene frizate mai lungi şi mai moi decît la alte rase. Penele frizate se găsesc însă numai pe spinare, piept, abdomen şi părţile declive.
   Canar rusesc. Rasă de canari de talie mică cu cîntec melodios, caracterizat însă prin tonuri mai înalte decît la canarul de Harz.
   Canar scoţian, sin. Scotch Fancy. Canar semilună (v.) caracterizat prin cap mic şi gît lung, umeri înalţi, spinarea şi linia cozii convexe. Are o lungime apreciabilă (18—20 cm). Se creşte pentru exteriorul caracteristic, cîntecul său ne-fiind practic luat în considerare.
   Canar semilună. Grup de rase de canari de decor caracterizaţi în general printr-o linie curbă ă gîtului, spinării şi cozii care imprimă păsării o convexi-tate generală astfel încît păsărea aşezată pe băţul de sprijin apare că o semilună (v. Canar scoţian şi canar Glâsgow).
   Canar şoptrlă. Rasă de canari, cil pete pe pene situate simetric, amintind de culoarea şopîrlei.
   Canara. Lînă defectuoasă, „îngălbenită intens“, consecinţă a condiţiilor necorespunzătoare de hrănire şi întreţinere a ovinelor.
   Cancer. Denumire generică utilizată pentru definirea proceselor şi formaţiunilor neoplazice maligne, indiferent de aspectul şi substratul lor, adesea avînd o semnificaţie sindromală, nede-firiind nici procesul, nici leziunea.
   Cancerigen. 1. Care are proprietatea de a provoca un proces canceros ; 2. Care intervine activ în producerea cancerului.
   Cancerizare. Proces de malignizare a unei neoplazii.
   Cancerologie, sin. Oncologie. Studiul tumorilor în general şi al tumorilor maligne în special.
   Canceros. Care se referă sau este afectat de cancer.
134
CAN
   Cancerul ochiului. Epiteliomă malignă a ochiului la taurinele de carne, comună în regiunile cu luminozitate intensă.
   Candi. Hrană pentru albine, formată dintr-un amestec de zahăr şi miere, de consistenţă tare, folosită în perioadele reci.
   Candida. Gen de ciuperci din ordinul Protascomycetes; ciuperci levuriforme, imperfect patogene, care produc micelii foarte mici.
   Candida Albicans, sin. Monilia albi-cans. Ciupercă levuriformă care produce diferite tipuri de monilioze sau candidoze.
   Candidoza, sin. Monilioză. Infecţie micotică a pielii, pulmonilor, membranelor mucoase şi viscerelor, cauzat de o specie de Candida, în mod obişnuit de
C.  albicans. Se întîlneşte mai frecvent la om, păsări, purcei, cîine etc.
   Canibalism. 1. Aberaţie comportamentală observată la unele specii de animale domestice determinată de cauze nutriţionale (hrană insuficientă, lipsa sau excesul de proteină, de fier, de vitamine etc.), întreţinere necorespunzătoare mai ales în claustraţie (densitate mare, grupă de animale prea mare, lipsa de curăţenie) etc. Cauzele nu sînt încă bine elucidate ; 2. Abolirea instinctului matern (mai ales la scroafe), tradusă prin obişnuinţa de a-şi devora produşii ;
3.  La păsări ciugulirea şi consumul ţesuturilor vii a congenerilor în cadrul sindromului de pică ; 4. La iepuri şi la animalele de blană carnivore (vulpi, nurci) consumarea produşilor ca urmare a abolirii instinctului matern sau consecutiv unui stress determinat de senzaţia de frică.
   Caniche, sin. Caniş, Pudel. Rasă veche de cîini, la origină cîine de vînătoare specializat pentru lucrul la apă, în vînă-toarea de raţe. apoi datorită aptitudinilor deosebite pentru dresaj a devenit cîine de circ sau teatru de varietăţi şi bineînţeles cîine de decor. Se caracterizrază mai ales prin părul lung, uneori cordelat, care se pretează la diverse tunsori,
punctate în expoziţii în mod diferit după ţară. Iniţial (sec. XV) în numai două culori (alb şi bălţat), astăzi prezintă culori numeroase şi trei varietăţi de mărime :   Caniche standard, Caniche
mic şi Caniche pitic.
   Caniche mic, sin. Caniche nainf Top dog. Rasă de cîini descendentă din rasa Caniche standard cu care se aseamănă ca exterior şi aptitudini. Are talie sub 37,5 cm dar nu mai mică decît 27,5 cm în Anglia sau 25 cm în S.U.A.
   Caniche pitic, sin. Caniche Toy. Rasă de cîini obţinuţi recent prin încrucişarea dintre Caniche standard şi Caniche mic şi selecţie dirijată către talie mică, în Anglia sub 27,5 cm şi în S.U.A. sub 25 cm.
   Caniche standard. Tipul vechi al rasei Caniche, caracterizat prin talie depăşind 37,5 cm. Prezintă numeroase culori (alb, negru, maro, cenuşiu etc.). Varietatea cordelaţă poate ajunge la lungimea părului de 30—35 cm şi mai mult (Caniche royal, Pudel).
   Canicultură, sin. Chinologie, creşterea cîinilor. Sector de activitate din zootehnie care se ocupă cu creşterea, în-, grijirea şi dresajul cîinilor, precum şi cu ameliorarea raselor de cîini, în scopul folosirii acestora pentru diferite servicii (pază, vînătoare, agrement etc.). Creşterea cîinilor se face şi în crescătorii speciale, denumite cănise (V.).
   Canide (Canidae). Familie de mamifere carnivore de dimensiuni mijlocii, cu abdomenul supt, cu picioarele lungi şi cu coadă lungă, cu cinci degete la membrele anterioare şi patru la cele posterioare. Cuprinde numeroase specii de interes zootehnic : cîinele (Caniş fami-liaris)t vulpea roşie (Caniş vulpes.)f vulpea argintie (Vulpes fulvus), vulpea polară (Alopex lagopus), Enotul (Nyc-tereutes procyonides) etc.
   Canigal. Premix românesc utilizat în combaterea canibalismului sau ca anti-stress la mutarea sau transportul păsărilor. Este un amestec omogen de vita-
CAN
. 135
mine, săruri minerale şi substanţe tranchilizante.
   Canin. 1. (lat: caniş). Categoric de dinţi cu coroană conoidă, situaţi între incisivii lăturaşi şi primul premolar, avînd o dezvoltare deosebită la mamiferele carnivore, precum şi la suine şi la masculii ecvini, lipsind însă de la unele rumegătoare domestice şi la rozătoare ; 2. Care se referă la cîine.
   Caniş. Gen de mamifere din familia Canidae (v).
   Caniş familiaris, sin. Cîine. Nume ştiinţific pentru toate rasele de cîini domestici.
   Canisă. Unitate de producere, creştere şi dresaj a cîinilor. Cu deosebiri după ' categoria de cîini care se produc (vînă-toare, însoţire, urmărire, agrement etc.), orice canisă are sectoare de reproducţie, creştere şi dresaj al tineretului, dresaj general şi de specialitate, precum şi secţie de pregătire a hranei, izolare etc.
   Cantal. 1. Rasă de taurine franceză, cu aptitudini triple (v. Salers) ; Brînză, franţuzească, fermentată, cu pastă dură nematurată, preparată după o anumită tehnologie.
   Cantaridă (lat. cantharis). 1. Pulbere cenuşie-brună rezultată din tritura-rea unui coleopter (Lytta vesica-toria), cu efect revulsivo-vezicant şi toxic ; 2. Coleopteră de culoare verde-aurie (frecventă pe frasin), din care se prepară praful de cantaridă.
   Cantaridină. Alcaloid toxic, iritant, vezicant, extras din pulberea de cantaridă.
   Canter, sin. Galop mic. Mers în care calul parcurge kilometrul în 2'30". Este alura cea mai înceată la galop, dar şi cea mai puţin obositoare.
   Canton pastoral. 1. Grup de păşuni de munte, pe care se aplică măsuri tehnico-organizatorice de exploatare raţională, sub îndrumarea unui cadru tehnic de specialitate; 2. Construcţie specială făcută în zona montană, folosită pentru aplicarea măsurilor de exploatare raţională a pajiştilor naturale.
   Cap articular. Eminenţă osoasă articulară cu aspect Sferoid, acoperită cu cartilaj, care participă la formarea unei articulaţii sferoide.
   Cap de maur. Rasă de porumbei de ornament, formată în Germania, care face parte din grupa porumbeilor cu perucă (V. porumbei guleraţi). Se caracterizează prin aceea că gluga nu îmbracă întreg capul şi că are o încălţătură foarte mare. Are culoare albă şi prezintă negru pe cap, cioc şi coadă.
   Cap de piept cu mugure. Regiune de măcelărie, întîlnită la taurine, care se delimitează prin secţiunea ce se face la jumătatea superioară a primelor cinci coaste. Baza osoasă a acestor regiuni de măcelărie o constituie sternul şi jumătatea inferioară a primelor cinci coaste.
   Capac, sin. Sidelcă. Piesă componentă a sistemului de susţinere şi legătură a hamului complet, confecţionată din piele, care se aplică pe spinarea calului puţin înapoia grebănului.
   Capacitate (eng. fitness). Cuantumul de contribuţie a unui individ cu descendenţi la generaţia filială. La nivel de populaţie, termenul se referă la un anumit genotip în sensul cuantumului de contribuţie la formarea generaţiei filiale a tuturor indivizilor care au acelaşi genotip la locusul respectiv.
   Capacitate biogenică. Valoarea nutritivă pentru peşti a unei ape exprimată în bogăţia organismelor care constituie hrana naturală a lor. Au fost imaginate de L^ger următoarele 10 valori:
I—III, ape sărace cu puţine organisme ; IV—VI, ape mijlocii cu relativ multe organisme; VII—IX, ape bune cu un număr mare de organisme şi X, ape foarte bune cu uri număr excesiv de mare de organisme.
   Capacitate combinaţi vă generală. Termen utilizat în zootehnie indicînd particularitatea pe care o manifestă un animal de a da produşi valoroşi, indiferent de partenerii cu care este împerecheat.
136
CAP
   Capacitate combinaţi vă specială. V.
Valoare de ameliorare specială.
   Capacitate de ingrăşare. însuşirea organismului animal de a cîştiga în greutate consecutiv procesului îngrăşării. Se exprimă în principal prin sporul mediu zilnic, indicatorul cel mai des folosit pentru a evidenţia comportarea animalului supus îngrăşării pe o perioadă determinată de timp sau pe toată durata îngrăşării. Mai sînt: sporul absolut, sporul relativ şi intensitatea de creştere.
   Capacitate de otăvire. însuşirea unor plante ierboase de aşi reface masa aeriană (tulpini, frunze) după folosirea lor fie prin păşunat, fie prin cosire. O astfel de însuşire este caracteristică în special gramineelor şi leguminoaselor de pe pajişti. Otăvirea are loc pe seama lăstarilor noi care se formează din nodul de înfrăţire sau din colet, din mugurii de pe stoloni sau rizomi, pe seama lăstarilor scurţi rămaşi netăiaţi sau pe seama frunzelor care mai posedă baza limbului. Capacitatea de otăvire se caracterizează prin: viteză, capacitate şi energie de otăvire şi reprezintă cantitatea de bio-masă (recolta) obţinută de la o anumită plantă.
   ^Capacitate de păşunat. Noţiune utilizată în procesul de exploatare a pajiştilor prin păşunat. Exprimă numărul de animale în unităţi vită mare (U.V.M.) care pot păşuna într-o perioadă de păşunat o suprafaţă de 1 ha. Se calculează împărţind producţia păşunii la necesarul de masă verde calculat pe cap de animal pe toată durata perioadei de păşunat. în cazul unor păşuni productive, cum sînt cele cultivate, irigate, capacitatea de păşunat, poate fi de 5—8 U.V.M./ha. dimpotrivă, păşunile slabe cum sînt cele degradate cu Nardus stricta au o capacitate de păşunat de numai 0,5 U.V.M./ha.
   Capacitate de valorificare a hranei.
însuşire a organismului de a folosi cu eficienţă maximă furajele, fiind condiţionată de specie, rasă, vîrstă, sex, valoarea nutritivă a furajelor, forma sub care se administrează hrana etc.
Se exprimă prin împărţirea totalului furajelor consumate, exprimate in kg, sau al conţinutului acestuia în U.N. sau P.D. la producţia realizată în perioada corespunzătoare de timp. La taurine cea mai utilizată formă de evidenţiere a capacităţii de valorificare a hranei o constituie consumul de U.N. şi P.D./kg spor sau 1 lapte.
   Capacitate motrică. Totalitatea mişcărilor pe care le poate face animalul.
   Capacitate productivă. Termen utilizat în zootehnie pentru indicarea producţiei ce se poate obţine de la un animal, într-o anumită perioadă de timp, în condiţii optime de exploatare.
   Capacitatea senzorială. Totalitatea sti-mulilor, excitaţiilor lumii Obiective, sesizaţi de un organism. Variază de la specie la specie şi uneori, în special la cîini, de la rasă la rasă. Ierbivorele şi păsările, avînd ochii plasaţi lateral, supraveghează concomitent o zonă mai mare (300 ° la găină), însă imaginile se suprapun puţin (26° găină) ; datorită structurii ochiului, pe reţină calului se localizează concomitent obiective apropiate şi îndepărtate, ceea ce îi permite o bună supraveghere cînd păşunează.
   Capcană pentru roi. Stupi mici de răchită împletită aşezaţi prin arbori la distanţe diţerite, în scopul prinderii roiurilor.
   Capcane. Dispozitive mecanice pentru prinderea şi eventual omorîrea şoarecilor şi şobolanilor.
   Capilar (lat. capillus: păr). Cele mai fine formaţiuni conductoare organice cu rol divers:' capilar sanguin (vase sanguine fine cu diametru de 6 — 30 microni şi pereţii constituiţi dintr-un endoteliu şi o membrană bazalâ), eventual cu rare elemente contractile — periteliu, capilar biliar (canalicule fine situate între cordoanele Remak) etc.
   Capillaria. Nematod din familia Capii-laridae. exţrem dp. subţire, cu corpul în general: inegal calibrat şi parazitînd tubul digestiv la; mamifere; şi păsări.
CAP
137
     Capilarioză. Parazitoză produsă de capilarii, distingîndu-se:      capilarioză
  bronhială (la carnivore), esofagiană (la păsări), hepatică (la rozătoare şi eventual la carnivore şi om), intestinală (la păsări).
     Capra albă bănăţeană. Tip de capră ameliorată, formată în vestul ţării prin încrucişarea caprelor locale cu rasele Saanen şi Nobilă germană albă. Are greutatea corporală de cca 45 kg (ţapul 80 kg), iar media producţiei anuale de lapte este de 470 1. La o fătare produce, în medie, doi iezi.
     Capra carpatină. Rasă indigenă primitivă de capre, rezistentă, crescută mai mult în regiunile muntoase. ✓ Are greutate medie de 40 kg (ţapul 65 kg), culoarea părului foarte variată (vînătă, albă, neagră, galbenă sau bălţată). Pro-- ducţia de lapte 250—280 kg şi prolificitatea 150%.
     Capra cu gît negru. Rasă de capre (v. Vallesana).
     Capra de st încă (Capra ibex). Capră cu blana de culoare cenuşie-roşcată vara, gălbui iarna, cu coarnele în formă de spadă: trăieşte prin Alpi şi este considerată monument al naturii.
     Capra domestică (Capra hircus). Mamifer rumegător domestic, asemănător cu oaia, de care se deosebeşte prin unele caracteristici ale conformaţiei corporale, prin temperament mai vioi, prin preferinţa faţă de anumite nutreţuri etc. Se creşte pentru producţia de lapte, carne şi păr.
     Capra neagră (Rupicapra rupicapra). Capră cu blana neagră, cu aspept şi talie de antilopă şi cu coarne scurte. Trăieşte în locuri stîncoase, greu accesibile în Carpaţi şi în alte regiuni muntoase din Europa şi din Caucaz. La' noi este ocrotită prin lege, fiind* declarată monument al naturii. Se vînează cu autorizaţie, numai în luna noiembrie.
     Capră. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate din familia cavi comelor. Masculii au coarne, mari, foarte diferite ca formă, după specie ; coarnele femelei aînt mai reduse şi mult mai uniforme.
Părul este format din fire lungi, groase şi aspre. Se găseşte în stare sălbatică in munţii Africii, Europei de sud şi Asiei, unde populează locurile cele mai puţin accesibile. în stare domestică a dat naştere la multe rase.
   Capriola. Moment de suspensie totală a animalului (comandat şi obţinut prin dresaj), realizat prin săritură în sus şi înainte, calul ţinînd membrele îndoite de la genunchi, iar cele posterioare sînt complet întinse spre înapoi. Se poate efectua atît la mînă cît şi călare.
   Capsula Bowmann-Muller. Formaţiune de învelire a glomerulului renal, marcîhd originea căilor urinare intrarenale.
   Capsula Glisson. Fibroasa proprie de învelire subperitoneală a ficatului.
   Capsula Schweigger~Seidel. Formaţiune ovală, rigidă, inextensibilă, care înveleşte porţiunea terminală a fiecărei artere penicilate din splină (cîine, pdrc, păsări), avînd rolul de a modera şi regla presiunea intrasplenică.
   Capsula sinoviala, sin. Pungă sino-vială. Spaţiu cavitar de clivare conjunctivă (primară sau secundară) plin cu lichid sinovial, distingîndu-se pungi sinoviale articulare şi subcutane.     «
   Capuccia, sin. Cbianina, Casentinese. Rasă de porci din Italia, de culoare cenuşie închisă, cu pete albe pe cap şL pe gît, rezistenţă la condiţiile de mediu şi cu prolificitate medie.
   Capuşon, sin. Capişon. Harnaşament de protecţie a capului şi gîtului folosit contra insolaţiei, precum şi harnaşament ce se utilizează la caii de curse, care se sperie uşor pentru a-i determina să termine cursa normal. Este mai mare decît boneta, acoperind faţa pînă în apropierea nărilor, fruntea, urechile, ceafa şi extremitatea anterioară a gîtului.
   Car de dresaj. Vehicul simplu, uşor, prevăzut cu capră, care serveşte pentru dresajul cailor pentru tracţiune.
   Carabah. Rasă de cai ce se creşte în R. S. S. Azerbaidjan, formată din vechiul cal oriental local de tip sudic, ameliorat cu rasa arabă şi persană.
138
CAR
Are talie medie, conformaţia exterioară mai mult arăbească şi reprezintă una din cele mai frumoase rase de călărie.
   Carabair. Cal, originar din U. R. S. S., format prin încrucişările practicate dintre calul Chirghiz (Kirghiz) şi Ahal-Tekih precum şi rasa Arabă. Se caracterizează prin dezvoltare hipometrică (talia 148 cm) conformaţie arăbească şi aptitudine multilaterală (călărie, tracţiune şi portsamar).
   Carabeti. V. Trichoptere.
   Caracter. Expresia fenotipică a acţiunii uneia sau mai multor perechi de gene alelice (Batcson, 1907). Genele ca atare, asigură potenţialitatea de a produce sau de a contribui la producerea unui anumit caracter. Realizarea unui caracter depinde de interacţiunea dintre genotip şi condiţiile de mediu în care genotipul dat se dezvoltă. Caracterele pot fi autosomale, atunci cînd genele care alcătuiesc genotipul intră în structura cromozomilor autosomali, sau pot fi legate de sex atunci cînd genele care le determină intră în structura hetero-somilor. După felul în care este alcătuit genotipul care coordonează apariţia unui anumit caracter, caracterele pot *fi grupate în două categorii: caractere calitative şi caractere cantitative.
   Caractere calitative, acele caractere a căror apariţie este coordonată de existenţa unui genotip alcătuit dintr-o singură pereche de gene alelice.
   Caractere cantitative. Acele caractere a căror apariţie este coordonată de existenţa unui genotip alcătuit dintr-un număr mare de perechi de gene alelice.
   Caractere dobindite. Apariţia s-au schimbarea unei însuşiri sub influenţa condiţiilor de mediu.
   Caracu. sin. Carasu. Rasă de taurine din Brazilia care are la bază vitele spaniole importante, care sau încrucişat cu alte rase aduse din Europa. Se caracterizează prin cap relativ mare, gît puternic, cu salba voluminoasă, trunchi scurt şi adînc, cu crupa scurtă, strimtă, înclinată, membre solide, culoare galbenă, cu extremităţile deschise. Este o
rasă tardivă, rustică, rezistentă, cu aptitudine de carne, lapte şi muncă. Realizează o producţie de lapte scăzută, dar cu un conţinut bogat în grăsime, o bună producţie de carne şi îndeosebi manifestă o aptitudine foarte bună pentru muncă.
   Caracudă, sin. Caracudă rotundă, caras (Moldova), cărăşiţă, gârăşiţă (Banat).
V.  Carassius carassius.
   Caracudă argintie, sin. Caras. V. Carassius auratus
   Caracul, sin. Karakul. Rasă de oi originară din U.R.S.S. şi răspîndită aproape pe tot globul, specializată în producţia de pielicele- (denumită şi astrahan, persan sau de buhara). Are capul alungit, fără coarne sau cu coarne mici la oi, urechile blegi şi mari, trunchi alungit, coadă lungă cu depozit de grăsime (8—10 kg) de culoare frecventă neagră, lînă mixtă şi grosieră.
   Carantina (fr. quarantaine: în jur de patruzeci). Măsuri luate pentru izolarea animalelor (sau a oamenilor) în scopul prevenirii introducerii unor boli transmisibile într-o zonă sau unitate indemnă.
   Caras, sin. Caras argintiu, crap-caras. V. Carassius auratus gibelio.
   Carassius auratus auratus, sin, Caras auriu sau roşu. Varietate de caras roşu creată în Japonia. Se catacterizează prin coloritul roşu cărămiziu cu o nuanţă aurie.
   Carassius auratus gibelio, sin. Caras argintiu. Peşte dulcicol de 36 cm, din familia Cyprinidae din apele stătătoare din Asia (bazinul Amurului şi Siberia) şi Europa estică şi centrală, unde a fost introdus. Are corpul alungit, comprimat lateral şi acoperit cu solzi relativ mari. Are capul scurt, prevăzut cu o gură terminală fără mustăţi, iar dorsala este alungită. Coloritul corpului este argintiu, cu abdomenul albicios. Depune icrele pe plante în aprilie-august folosind ca mascul alte specii de Cyprinidae. Are valoare economică.
   Carassius carassius, sin. Caracudă. Peşte dulcicol de 20 cm din familia
CAR
139
Cyprinidae, din apele stătătoare cu fundul milos şi cu multă vegetaţie din Europa şi Siberia. Are corpul comprimat lateral cu spinarea înaltă şi acoperit cu solzi mari. Capul scurt, cu gura mică terminală. Dorsala alungită posedă o radie osoasă cu zimţi pe toată lungimea ei. Peritoneul nepigmentat. Coloritul corpului cenuşiu pe spate şi auriu pe laturi şi abdomen. Depiîne icrele pe plante în aprilie-mai.
   Carbhemoglobină. Compus rezultat prin fixarea C02 la o grupare amino (—NH2) liberă, din globina hemoglobinei: R—NH2 (hemoglobină) -f- C02 R—NH —COO“ (carbhemoglobină) -f H+. Pe această reacţie reversibilă se bazează proprietatea hemoglobinei de a transporta C02 de la ţesuturi (unde presiunea parţială a acestuia este mai mare) la plămîni unde C02 este expirat.
   Carbohidraze. Enzime din clasa hidro-laze care catalizează scindarea hidro-litică a oligoglucidelor şi poliglucide-lor. Exemple: oc-glucozidaza (maltaza), p-frunctozidaza (zaharaza), a-amilaza, celulaza.
   Carbonat bazic de bismut (lat. Bis-muthun subcarbonicum). Pulbere albă-gălbuie, utilizată intern, pentru acţiunea aştringentă, absorbantă şi protectoare.
   Carbonat de bariu. Pulbere albă, inodoră, insipidă, insolubilă în apă rece, utilizată ca raticid de ingestie în momeli (DL50 = 0,6 — 1 g/kg pentru şobolani).
   Carbonat. de calciu (lat. Calcium carbonicum). Pulbere albă cu efect antidiareic, antiacid (gastroenterite), re-calcifiant (rahitism, osteomalacie) etc. ; la animale, se utilizează şi sub formă de carbonat de calciu furajer.
   Carbonat de sodiu. Substanţă chimică produsă şi comercializată, fie sub formă cristalizată cu 63% apă (sodă de rufe), fie ca pulbere anhidră (sodă calcinată). Dezinfectant slab utilizat în apa dc fierbere (1—2%) sau la curăţirea sanitară a adăposturilor.
   Carboxihemogiobina. Complex între hemoglobină şi monoxidu,! de carbon
(CO), caracterizat printr-o mare stabilitate. Afinitatea CO pentru hemoglobină este de aproximativ 200 de ori mai mare decît a 02, fapt ce-i conferă o deosebită toxicitate. Prin formarea car-boxihemoglobinei, funcţia hemoglobinei în transportul 02 este blocată.
   Carboxilaza. Enzimă care catalizează o reacţie de carboxilare.
   Carboxipeptidaza. Enzimă care catalizează hidroliza unei peptide, începînd de la capătul cu gruparea carboxil (-COOH) liberă.
   Carcasa. Corpul animalului rezultat după prelucrarea de abator în urma jupuirii, eviscerării, îndepărtării organelor şi a anumitor extremităţi corporale în funcţie de specie. Carcasele se pot prezenta întregi la ovine şi păsări, în jumătăţi sau semicarcase la porcine şi pe sferturi la bovine.
   Carcinogen (gr. Carcinoma: cancer; genein: a naşte). Care produce sau favorizează apariţia cancerului.
   Carcinom. Neoplazie malignă- epite-lială, cu tendinţă de ulcerare superficială, adesea avînd un aspect lojat, areolat.
   Cârd ia . (gr. cardia : inimă). Orificiul de comunicare dintre esofag şi stomac.
   Cardiac. 1. Care se referă la cord 3 muşchi cardiac (miocardul) etc.; 2. Individ care suferă de o boală a cordului.
   Cardiaci (nervi). Ramuri nervoase distribuite cordului, sînt sistematizaţi în ortosimpalici sau acceleratori şi para-simpatici sau depresori, distingîndu-se trei perechi din fiecare categorie, adesea nedistincţi, existînd nervi cardiaci era-niali mijlocii şi caudali.
   Cardiograf (gr. graţein:     a scrie).
Aparat care înregistrează contracţiile cardiace.
   Cardiogramă. înscrierea activităţii cardiace obţinută cu ajutorul cardiogra-fului.
   Cardiologie. Parte a medicinei care se ocupă cu studiul cordului, morfologic, fiziologic şi patologic.
140
CAR
   Cardiopatia scroafelor adulte. Boală eu origine încă neprecizată, avînd caracter sporadic, mai frecvent întîlnită la scroafele gestante.
  . Cardiopatie. Termen general utilizat .pentru definirea oricărei afecţiuni cardiace, indiferent de natura, cauzele : şi .manifestările ei.
   Cardiopatie valvulară. 1. Tulburare cardiacă provocată de o leziune localizată la nivelul valvulelor cardiace ; ;2. Afecţiune cardiovasculară (sin. val-vulopatie).
   Cardioscleroză (gr. skilros: dur). In-jduraţia miocardului.
   Cardiosţenoză. Strîmtarea orificiilor cardiace.
   Cardită. Termen general utilizat pentru definirea inflamaţiei cordului şi învelitorilor, mai ales cînd interesează mai multe componente (endo-mio-peri-cardită, pancardită).
   Carenă. lf sin Carenă sternalâ. Creastă osoasă situată pe mijlocul feţei externe a sternului celor mai multe .păsări (carenate) ; serveşte pentru inserţia muşchilor zborului ; 2. Ieşitură proeminentă şi alungită a unui organ sau a unui os, vizibilă pe suprafaţa corpului.
   Carenat. Prevăzut cu o carenă. Termen folosit în botanică pentru a caracteriza fie limbul foliar prevăzut cu o nervură mediană evidentă, fie seminţele de graminee perene* care posedă o nervură mediană proeminentă pe paleia inferioară.
   Carenate, sin. Carinate (Carinates), zburătoare (Volantes). Supraordin al clasei păsări (aves) carcterizat prin prezenţa carenei sternale şi aptitudini de zbor şi care cuprinde în 18 ordine toate păsările zburătoare.
   Carenţă (lat. carrere: a lipsi). Absenţa sau insuficienţa unui element nutritiv, a vitaminelor, microelementelor etc., absolut indispensabile organismului. Se disting carenţe primare (de aport) şi secundare sau condiţionate (tulburări digestive ce reduc digestia şi absorbţia, stări fiziologice sau patologice care măresc consumul etc.).
    Carenţă minerală. Lipsa sau insuficienţa sărurilor minerale în hrana animalelor, sau inaccesibilitatea acestora de a fi .utilizate de organismul animal (ex. azotat fitjc în unele plante etc.).
    Carenţă nutriţională, sin. Carenţă alimentară.   1. Lipsa, insuficienţa sau
indisponibilitatea,; unor elemente nutritive din;furăj}e sau din raţiile de hrană necesare organismului animal; 2. Deficienţă în utilizarea elementelor necesare organismului,; deşi acestea sînt prezente în furaje..     ?
    Carenţa vitaminică. Lipsa sau insuficienţa vitaminelor în hrană (sau imposibilitatea de a. fi utilizate).
    Carie (lat. carţes: putregai). Necroză, în general uscată, a ţesuturilor dure, (dinte, os). ;
    Carie dentară. Mortificarea post-traumatică, cu. caracter infecţios, hipertoxic, a ţesutului dentar.
    Carie: osoasă. 1. Complicaţie post-trau-matică cu caracter infecţios, hipertoxic, a ţesutului osos; 2. Osteită cronică purulentă.
    Carier. Rasă de porumbei de decor foarte veche, cu trunchi mare, adînc şi alungit, cu ciocul drept şi gros, avînd la bază nişte excrescenţe caracteristice ale pielii. ■■■ '■
    Cariocineză (gr. karion .*■ nucleu ; ki-nesis: mişcare), sin. Cariochinezăt diviziune celulară indirectă. Diviziunea celulară caracterizată prin modificări nucleare şi deplasări cromatice, distingîn-du-se : diviziunea cariocinetică heterotipicâ (meiotieă sau reducţională, rezultînd celule fiice haploide), cariocineză homeo-tipică (mitotică sau nereducţională, rezultînd celule fiice cu număr egal de cromozomi cu celula mamă), cariocineză asimetrică (cu împărţirea inegală a cromo-somilor), cariocineză multipolară (patologică, cu centrosemul fragmentat) etc.
    Cariogramă; sin. Idiogramă. Reprezentarea diagramatică a cariotipului prin aşezarea, cromozomilor în funcţie de aspectul lor morfologic (grupaţi pe
CAR
141
categorii dc mărime şi formă). Construirea unei cariograme presupune măsurarea lungimii cromozomilor, stabilirea raportului braţelor, poziţiei centromeru-lui, poziţiei organizatorului nucleolu-lui ctc.
   Carioplasină, sin. Nucleo plasmă. Plasma nucleară, amestec polifazic de coloizi unde se petrec schimburile metabolice din nucleu şi unde sînt figurate celelalte elemente structurale ale nucleului.
   Cariotip. Totalitatea echipamentului cromozomal existent în nucleii celulelor somatice. Cariotipul diferă de la specie la specie fiind determinat de numărul cromozomilor, mărimea şi forma acestora.
   Cariozom. Denumire veche a granulelor de cromatină în faza intercinetică.
   Carlin, sin Pug (lat. pugnus: pumn), Epagneul japonez. Rasă de cîini de apartament cu talie mică (30 — 35 cm şi 6 — 6,5 kg) caracterizată prin bot scurt, pătratic, mască neagră şi frunte ridată, cu coada încovrigată şi sus purtată. Culoarea generală roşcată, neagră sau argintie.
   Carnabat. Rasă de oi cu lînă semifină, de culoare roşcată, cafenie, originară din Bulgaria. Se adaptează uşor la con-^ diţiile aspre de mediu. Carnea este gustoasă fără mirosul caracteristic de oaie, lîna fiind colorată este puţin apreciată. Are o importanţă economică redusă.
   Carnasier. 1: Animal care posedă carnasieră; 2. Termen folosit impropriu pentru carnivor.
   Carnasieră 1. Molar al mamiferelor carnivore, cu aspect particular, plasat cîte unul pe fiecare jumătate de arcadă dentară. Precarnasiera şi postcarna-siera sînt situate înaintea şi respectiv înapoia carnasierei ; 2. Sac pentru vînat.
   Carnation. Cea mai renumită linie din rasa Friză crescută în Statele Unite ale Americii (Holstein Friesian). Cele mai cunoscute vaci de lapte aparţinînd acestei linii sînt recordistelc; Segis Pietertje prospect care în 1920 a produs 16 933 1 lapte în 365 zile ; C. Ormsby Butter King campioană mondială în
1937 cu 17 450 1 lapte că 3,65% grăsime ;
C.  Regina recordistă mondială în 1941 cu 17 055 1 lapte, C. Ormsby Madcap Fayne — campioană mondială în 1942 cu 19 015 1 lapte într-un an.
    Carne. Partea comestibilă obţinută de la animale (mamifere, păsări, peşti' crustacei, moluşte) în urma sacrificării sau vînării reprezentată de totalitatea musculaturii scheletului împreună cu toate ţesuturile la care aderă (vasele, iar la păsări şi pielea). în cadrul fiecărei specii şi categorii de virstă după conţinutul în grăsime şi modul de finisare poate fi: carne slabă, carne grasă şi carne macră. După aspect şl capacitatea de hidratare poate fi: carne închisă şi tare (D.F.D.), pală şi moale (P.S.E.) şi închisă şi lipicioasă (D.C.B.) (V.).
    Carne albă, sin. Sistem de îngrâşare pentru carne albă. Tipul cel mai intensiv de îngrăşare, prin care se urmăreşte ca 1 k vîrsta de 90 — 100 zile (12—13 săptă-mîni) viţeii să realizeze o greutate de 120 —150 kg, un spor mediu zilnic de 1 200 — 1 300 g, randament de peste 60% şi obţinerea unei cărni fragede, suculente, de culoare roz deschisă şi o bună marino--rare şi perselare.
    Carne congelata. Carne îngheţată în curent de aer rece, la o temperatură cuprinsă între —18 şi —28°C, penjtru a-i păstra proprietăţile timp de circa şase luni.
    Came D.C.B. („Dark Cutting Beef“), sin. Carne închisă şi lipicioasă„ Stare anormală a cărnii de vită caracterizată prin culoare închisă, aderenţă mare şi lipicioasă. Această carne se pretează pentru obţinerea mezelurilor fierte.
                                                                      Carne de broaşte. Furaj proteic de origine animală. Poate fi administrată în hrana păsărilor sub formă fiartă (30—40 minute) şi tocată, în proporţie ^de 10 — 15% din raţie, sau sub formă uscată şi măcinată în proporţie de 5—7.
    Carne de scoici. Furaj proteic de origine , animală, obţinut din carnea, de scoici, după fierberea şi' înlăturarea'cochiliilor. Din 100 kg de scoici crude se
142
CAR
obţine 18 kg carne fiartă care se administrează în hrana păsărilor in proporţie de 10-15%.
    Came D.F.D. („Dark Firm Dried“), sin. Carne închisă şi tare. Reprezintă • starea anormală a cărnii, caracterizată prin culoare închisă, tare şi uscată la palpare şi degustare. Această carne nu se pretează pentru fabricarea mezelurilor crude.
    Came P.S.E. („Pal Soft Exudativu), sin. Carne pală, moale şi umedă. Stare anormală a cărnii, caracterizată prin culoare pală, consistenţă moale şi exu-dare a apei. Datorită acestor particularităţi o carne P.S.E. se soldează cu pierderi mari de greutate în timpul depozitării, nu se conservă bine şi nu se pretează la obţinerea şuncii şi semiconservelor. Carnea P.S.E. se întîlneşte mai frecvent la rasele specializate de porci şi viţei, afectînd regiunile cu carne valoroasă din carcasă.
    Cameau. Rasă de porumbei francezi pentru producţia de carne, cu greutate corporală medie de 550 — 650 g şi chiar 700-750 g.
    Camegiella strigata. Peşte de 4—5 cm din familia Gasteropelecidae din apele limpezi, uşor acide, cu temperaturi de 24—30°C din regiunile Amonului şi Guiana, unde stă la suprafaţa apei între plante. Are corpul comprimat lateral, cu linia spinării dreaptă. Gura este mică şi aşezată deasupra. Coloritul corpului verzui-gălbui, iar pe spate şi laturi argintiu cu desene regulate şi trei dungi negre aşezate oblic. Depune icrele între plantele de la suprafaţa apei. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
    Camitină. Acid trimetil a-amino-p-hidroxibutiric ; constituent al muşchiului striat şi al ficatului,’ identic cu vitamina BT.
    Carnivor. Care se hrăneşte exclusiv cu carne, sau, ca la unele plante, care substituie nutrienţii obţinuţi din protoplasma animală.
    Carnivora. Nume taxonomic atribuit unui mare ordin de mamifere placentale (v. Carnivore).
    Carnivore, sin. Animale carnivore. 1» Nume generic dat animalelor care se hrănesc cu carne ; 2. Ordin de mamifere cu dentiţia adaptată pentru sfîşiat şi sfărîmat prada (ex. pisica, ciinele, nurca,, vulpea etc.). Carnivorele sînt răspîndite pe toate continentele.
    Carnivore de blană. Mamifere care se cresc în captivitate pentru producţia de blănuri preţioase, blănuri cu greutate specifică mică, durabilitate mare şi însuşiri de frumuseţe deosebite. Din animalele cu blană preţioasă aparţinînd celor 4 subordine ale carnivorelor (Ailu-roidae, Hesperoidae, Cinoidae, Arctoidae> prezintă interes pentru animalele de crescătorie numai două familii : Câni-dae (v.) şi Mustelidae (v.).
    Carnozină. Dipeptidă naturală constituită din aminoacizii histidina şi (3-ala-nina. Este prezentă în muşchii mamiferelor şi manifestă proprietăţi hipotensive*
    Carpiina (Anas sponsa). Rasă de raţe rustică şi cu o mare diversitate de culori, care se creşte numai cu scop decorativ pentru parcuri. Penajul cel mai frumos îl are masculul din toamnă pînă în 'primăvară, penajul de vară fiind asemănător cu cel al femelei. Durata perioadei de incubaţie 31 — 32 zile. Cloceşte în pomi şi se creşte pentru frumuseţea penajului.
    Carotenază. Enzimă care afectează hidroliza compuşilor carotenoizi, folosită la albirea făinilor.
    Caroteni. Provitamine ale vitaminelor A. Sintetizaţi de către plante, există sub formă liberă sau combinată cu proteine. Fac parte din clasa polienelor, con^ ţinînd o catenă cu 18 atomi de carbon şi 9 duble legături conjugate, la extremităţile căreia se află două cicluri io-nonice. p-Carotenul are cel mai mare randament în formarea vitaminei A* Transformarea carotenilor în vitamina A se petrece la nivelul peretelui intestinal, în prezenţa enzimei carotenaza (hidro-lază). în mici cantităţi se găsesc şi în
CAR
143
organismul animal ca grăsimi de depozit, in corpul galben la vaci, în testiculii de taur etc. Prezintă importanţă deosebită in alimentaţia animalelor.
   Carotenoide, sin. Lipocromi. Hidrocarburi nesaturate (sau derivaţi ai acestora), poliene, in general colorate (galben, violet), foarte răspîndite in natură, distingîndu-se : licopene, carotene, xan-lofile etc., cu rol în producerea vitaminei A. Carotenoidele au origine vegetală, neputind fi sintetizate în organismul animal, insă pot fi găsite în grăsimea din lapte, in ouă (provenind din hrană).
   Carotidă, (gr. Karotides: derivat din karoun : a potoli, a aţipi). Arteră principală din zona cervico-cefalică, distin-gindu-se : o carotidă comună, pară, situată în fundul jghiabului jugular, prin care singele este dus la formaţiunile ce-falice, o carotidă internă, una din terminalele carotidei comune, pa£ă, distribuind singe formaţiunilor din cutia^ craniană şi o carotidă externă, de asemenea pară, şi ea terminală a carotidei comune, distribuind sînge la formaţiunile ataşate scheletului maxilofacial.
   Carotinemie. Conţinutul de provita-mine A (caroteni) din sînge.
   Carp (lat. cârpo : a rupe). Denumire generică pentru definirea regiunii centrate pe oasele carpiene.
   Carpiane. Formaţiuni din zona bazi-podială a membrului toracal. Se descriu case carpiane (pisiform, piramidal, se-milunar, scafoid, unciform, capitat, tra-pezoid, trapez, unele dintre ele sudate, altele inconstante), articulaţii carpiene <realizînd un cpmplex articular inclu-zînd diversele articulaţii dintre oasele carpiene, solidarizate prin ligamente comune) şi teci carpiane.
   Carpicultură. V. Cyprinicultură.
   Carpigiana. Rasă de taurine (v. Mode nese).
   Carpo-metacarpian. Se utilizează pentru definirea unei formaţiuni de legătură între regiunea carpiană şi meta-. carpiană, sau care aparţine în egală măsură celor două regiuni.
   Cartilaginos (ţesut —). Ţesut conjunctiv metaplaziat, prin modificarea substanţei fundamentale (prezenţa con-drinci) şi aspectul celulelor. în structura lui intră o substanţă fundamentală şi clemente structurate sau figurate, care pot fi sistematizate in elemente celulare şi elemente fibrilare.
   Cartilaj (lat. Cartilago : cartilaj, zgirci). Denumire utilizată pentru formaţiunile care includ în totalitate sau jn parte ţesut cartilaginos. în funcţie de componentele structurale se disting : cartilaje elastice, cartilaje fibroase şi cartilaje hia-line.
   Cartof (Solanum tuberosum). Plantă anuală alogamă, avînd o largă utilizare în alimentaţia omului, a animalelor, in industria alimentară etc. Cartoful ocupă circa 23,0 milioane ha pe glob şi circa 300 000 ha în ţara noastră. Se cultivă în special în regiunile cu climat mai umed, cum sînt Transilvania, nordul Moldovei, regiunea subcarpatică din Oltenia şi Muntenia etc.
   Cartof dulce. V. Batat.
   Caruncul (lat. caruncula : bucăţică de carne). Denumire generală pentru definirea unor proeminenţe anatomice mici, colorate, cu aspect mioid, distingindu-se : caruncule uterine, caruncul duodenal, caruncul lacrimal, caruncul lingual etc.
   Caruncul uterin. Formaţiuni rezultate din gruparea mai multor cripte uterine, prezente pe endometrul rumegătoarelor. Numărul şi forma carunculilor este diferită la vacă, oaie, capră, iar mărimea lor ereşte de la vîrful cornului uterin spre baza acestuia şi în raport cu stadiul gestaţiei, ajungînd, la o dezvoltare maximă la sfirşitul gestaţiei. Reprezintă componenta uterină a placentei la rumegătoare.
   Carunculată. Denumire pentru rasa de gîşte chineză (v.).
   Carusel. 1. Platformă circulară, corn* partimentată în 16—32 standuri de muls» care se învîrteşte mecanic în jurul unui ax. Durata de rotire se poate regla în funcţie de producţia de lapte a grupei
144
CAS
respective de vaci. Viteza de rotire se reglează în aşa fel încît în timpul unei rotaţii complete, de la intrarea şi pînă la ieşirea vacilor de pe platformă să se termine mulgerea ; 2. Grup de cai (8 — 12) care execută în cadrul unei reprize de călărie un ansamblu de mişcări de dresaj de şcoală înaltă (pasaj, piruetă, piafe, schimbări de picior la unu şi doi timpi etc.), cu caracter de spectacol sau demonstraţie.
   Casentina. Rasă de porci (v. Cala-brese).
   Casentînese. Rasă de porci (v. Capuc-cia).
   Casertana, sin. Napolitană, Pelatelli. Rasă rustică de porci, din Italia, cu pielea semiacoperită cu peri de culoare variabilă de la cenuşiu-plumburiu la negru-violaceu şi o bună dezvoltare corporală.
   Castagnona. Rasă de porci (v. Romag-nola).
   Castane. 1. Mici formaţii cornoase aşezate pe faţa internă a membrelor calului (la partea inferioară a antebraţului şi la partea superioară a fluierului membrelor posterioare). La unele rase de cai şi la măgari lipsesc castanele posterioare, iar la catîri acestea sint foarte mici. Sînt considerate ca un vestigiu al unui deget, dispărut în timpul filogenezei ; 2. Fructele castanului (v. Castane sălbatice).
   Castane de baltă. sin. Cornaci. Fructele plantei acvatice Trapa natans. Sint bogate în amidon, conţinînd pînă la 50% şi au un gust plăcut, fapt pentru care pot fi folosite în hrana porcilor puşi la îngrăşat.
   Castane sălbatice. Fructele castanului, caracterizîndu-se printr-un procent scăzut de proteină şi un procent ridicat de substanţe extractive neazotate. Sînt consumate greu de animale datorită gustului lor amar.
   Castanie, sin. ruginie. Culoarea extremităţilor corporale a varietăţii de oi Ţigae ruginie.
   Castel de apă. Instalaţie de acumulare şi distribuţie a apei potabile sau industriale la consumator. Constă din rezervor, suport de susţinere, metalic sau din beton armat, conducte, elemente de automatizare pentru nivel maxim şi nivel minim şi instalaţie electrică.
   Castiliană. Rasă de găini spaniolă foarte veche din care provin rasele An-daluză, Minorca şi Spaniolă. Caracterizată prin greutate mică (1,7—2,0 kg găina şi 2—2,5 kg cocoşul), găina produce în medie 150—160 ouă albe cu greutate de 60 g şi carne de calitate foarte bună. Penajul negru cu reflexe verzi, creastă dreaptă, mijlocie, purtată aplecat la găină, urechiuşele albe, fluierele de culoare cenuşie.
   Castor (Castor fiber). Mamifer rozător de talie mare cu blană preţioasă, adaptat pentru viaţa semiacvatică. în trecut castorul era foarte răspîndit; în prezent este considerat animal în pericol de a ajunge în situaţia de dispariţie. în apropierea anusului prezintă o pereche de buzunare glandulare ce secretă o substanţă grasă odorantă, denumită castoreum, folosită in industria farmaceutică şi în cosmetică. Blana are culoarea castanie datorită fibrelor de spic, deşi puful este cenuşiu.
   Castor de Chile. Denumire mai veche, dar încă utilizată în unele ţări, pentru a desemna nutria (v.).
   Castor-Rex. Rasă de iepuri de casă produsă prin fixarea unei mutaţii dominante caracterizate prin nanism al firelor de spic, ceea ce face ca aceasta să depăşească lungimea firelor de puf cu numai 1—2 mm. Culoarea generală a blănii este brună, întrucîtva asemănătoare celei a castorului. Prin transfera-rarea genei rex la alte rase de iepuri s-au format numeroase rase cu nanism al spicului dar cu caracterele productive şi de culoare ale rasei participante (v. şi Rex).
   Castoreum. Substanţă grasă odorantă secretată de glandele perineale ale castorului, cu utilizare în industria farmaceutică şi în cosmetică.
CAS
145
   Castorin. Nume dat uneori blănurilor nedepilate de niitria.
   Castrare. Termen general cvasiştiin-ţific, prin care se defineşte ablaţia organelor genitale esenţiale (testicul, ovar) sau suprimarea funcţionalităţii lor pe diferite căi. Termeni corecţi : ovariecto-mie (la femele) şi orhiectomie (la masculi).
   Castrat. Individ căruia i s-au îndepărtat organele genitale esenţiale (care a suferit operaţia de castrare).
   Castrix, sin. Crimidin. Derivat al piri-midinei, utilizat ca raticid de ingestie (DLjo = 1,25 mg/kg pentru şobolani) sub formă de momeli alimentare şi boabe de cereale impregnate ; foarte toxic pentru om şi animalele domestice.
   Caseta (fr. cachette: ascunziş). Formă medicamentoasă reprezentată de o mică cutioară, obişnuit rotundă, confecţionată din gluten şi în care se introduce substanţa activă, în vederea administrării.
   Caşmir. Rasă de capre, originară din Caşmir şi Tibet, caracterizată prin lipsa coarnelor, urechi mari care atîrnă, producţia mediocră de lapte. Se creşte pentru producţia de păr, care este moale şi mătăsos (250—300 g), din care se fac ţesături şi şaluri de Caşmir.
   Catabolism (gr. Katabole: desfacere, destrămare). Ansamblu de reacţii metabolice caracterizate prin: a) procese de degradare a macro- şi micromolecu-lelor ; b) simplificarea structurii chimice a biomoleculelor ; c) generare de energie (reacţii exergonice) ; d) procese oxidaţi ve ; e) utilizarea în reacţii enzimatice de coenzime în formă oxidată (NAD+, NADP+, FAD) şi producerea de coenzime în formă redusă (NADH2, NADPH2, FADH2) ; f) unii din produşii (metaboli-ţii) intermediari generaţi în procesele catabolice sînt utilizaţi ca substanţe de plecare pentru reacţiile de biosinteză (anabolice). Catabolismul şi anabolismul constituie cele două laturi contradictorii ale metabolismului aflate în unitate dialectică.
   Catabolit. Produs al catabolismului. 10 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie
   Cataboliză. Schimbări degenerative care întovărăşesc substanţa celulară.
   Catageneză. Una din cele patru faze ale activităţii ciclice a foliculilor piloşi şi anume faza de oprire a creşterii fibrelor evidentă la animalele care năpîrlesc.
   Catalaze. Enzime din clasa oxidore-ductaze care acţionează asupra apei oxigenate, descompunînd-o în apă şi oxigen
molecular : 2 H202 --------» 2 H20 + 02.
Oxigenul eliberat este folosit de către celula vie şi participă la mărirea presiunii de oxigenare a ţesuturilor mai puţin oxigenate. Catalazele sînt hemproteide avînd ca grupare prostetică hemina.
   Catalazimetru. Aparat utilizat pentru identificarea catalazei şi dozarea cantităţii de oxigen degajată de acţiunea catalazei asupra apei oxigenate adăugată produsului din care se urmăreşte prezenţa acestei enzime. în funcţie de tipul constructiv mai răspîndite sînt: Lobeck, Henkel, Gerber, Huynen.
   Catalepsie (gr. Katalepsis: atac). Stare organică generală, caracterizată prin suprimarea sensibilităţii şi motricităţii.
   Catalizator. Substanţă care în cantităţi mici modifică viteza unei reacţii chimice, fără a se transforma sau consuma în cursul reaţiei.
   Catalonia. Rasă de asini din Spania, caracterizată prin dezvoltare corporală mare (talia 147—160 cm, greutatea 250—350 kg), făptură zveltă, exterior armonios, părul scurt, culoarea castanie, cu zone mai deschise în jurul ochilor şi pe abdomen. Este un animal rustic, cu temperament vioi, mersuri sprintene şi aptitudine bună pentru tracţiune. Se foloseşte pentru producerea hibrizilor valoroşi.
   Cataplasmă (gr. kataplasma : aplicare)*
1. Aplicarea externă a unei paste calde, obţinută prin amestecul făinii de in cu o substanţă activă ; 2. Utilizarea unei paste încălzite şi aplicate pe suprafaţa corpului, cu scopul descongestionării ţesuturilor sau organelor interne.
   Catar (gr. katarrhous : ■ scurgere). Inflamaţi a acută sau cronică a unei mucoase (catar simplu), însoţită de apariţia
cd. 388
146
CAU
unui cxsudat, hiperestezie şi descua-marea celulelor epiteliale (catar sero-mucos), urmată adesea de modificări muco-purulente (catar muco-purulent).
   Catar vaginal infeţios, sin. Vaginită granuloasă. Afecţiune contagioasă, frecventă la taurine, provocată de factori multipli, incomplet cunoscuţi (streptococi, trichomonas, factori igienici, viruşi) şi manifestată clinic printr-o vaginită catarală, tumefacţie vulvară şi apariţia pe mucoasa vulvo-vestibulară a unor granulaţii, rezultînd din hipertrofia foli-culilor limfoizi din mucoasă ; afecţiunea fiind în general abortivă, este urmată adesea de sterilitate.
   Cataracta (gr. Kataracta: cascadă). Opacifierea cristalinului.
   Catatermometru. Instrument destinat determinării vitezelor foarte reduse ale curenţilor de aer din locuinţe, adăposturi etc.
   Catecolamine. Grup de amine simpa-tomimetrice, care include în mod special epinefrina (levartenonul) şi dopa-mina.
   Categorie de animale. Grupă de animale din cadrul unei specii, în care indivizii au vîrstă apropiată, acelaşi sex şi aceiaşi funcţie economică. De exemplu, la taurine se disting categoriile următoare : tauri de reproducţie, vaci de lapte, boi de muncă, tineret femei
1—2 ani etc. ; la păsări: pui (boboci) de o zi, tineret de înlocuire, păsări ouă-toare, puici, cocoşei, bunici şi hibrizi comerciali etc.
   Catepsine. Enzime proteolitice intra-celulare (homospecifice cu enzimele proteolitice digestive), .prezente în ficat, rinichi, splină etc. Se disting catepsină A (sau I), homospecifică cu pepsina gastrică ; catepsina B (sau II), homospecifică cu tripsina şi altele.
   Gateter (gr. Iţatheter : sondă). Instrument de sondaj al canalelor organice avînd aspectul unui tub fin, confecţionat -din material flexibil, pe cît posibil atrau-jnatizant.
   Cateterizare. Operaţia de sondare a unui canal organic cu ajutorul catete-rului.
   Catîr (lat. Equus mullus). Hibrid obţinut din împerecherea măgarului cu iapa, la care masculii sînt sterili şi femelele uneori pot fi fecunde. Se aseamănă la exterior cu măgarul (cap grosolan, urechi mari, gîtul scurt, orizontal, trunchiul mai dezvoltat câ la măgar, spinarea şi şalele lungi, convexe, crupa scurtă, strimtă, oblică, piept şi torace larg, abdomen mare, membre groase, cu copite cilindrice), culoare neagră şi murgă, cu dungă mai închisă pe linia superioară a trunchiului. Este un animal rustic, rezistent, cu bună capacitate de valorificare a nutreţurilor grosiere, dar cu caracter dificil. Are putere mare de tracţiune, se pretează pentru port samar, călărie şi tracţiune.
   Catîr de Savoia. sin. Savoiard. Hibrid cu dezvoltare corporală mai mică, provenit din asinul Poitou. Are aptitudine pentru port-samar şi tracţiune.
   Catla catla. Peşte dulcicol de 180 cm lungime, din familia Gyprinidae din apele curgătoare din Pakistan şi nordul Indiei. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi mari. Gura terminală şi cu buza inferioară îngroşată. Coloritul corpului cenuşiu închis pe spate şi alburiu pe laturi şi abdomen. Depune icrele pe lîngă maluri, la apă mică. Are valoare economică ridicată, dînd producţii de 1 000—2 000 kg/ ha.
   Catteneo. Soi de dud viguros, de origine italiană, cu înfrunzire mai tîrzie, slab rezistent la ger şi la atacul de bacte-rioză. Valoarea nutritivă a frunzelor este mediocră, cu conţinut ridicat de celuloză, indicată numai pentru creşterile de primăvară. Se pretează pentru zonele sericicole din sud-vestul ţării.
   Caucaz. Rasă de oi cu lînă fină, formată în regiunea Stavropol (U.R.S.S.), pe baza raselor Merinos Novocaucazian cu Merinos Rambauillet. Are culoarea albă, constituţie robustă, trunchi potrivit de lung, membre relativ scurte, cu
CAU
147
aptutidini bune de îngrăşare. Se foloseşte ca ameliorator pentru oile cu lină semifină şi groasă.
   Caucaziană, sin. Bronzată nord. caucaziană. Rasă bronzată de curci formată în U.R.S.S. cu greutate corporală medie de 5,5 —6,5 kg la curci şi 11 — 12 kg la masculi şi cu producţie de 70—75 ouă anual.
   Caucaziană de nord. Rasă de porci, ce se creşte în U.R.S.S., cu aptitudini de grăsime şi carne.
   Caudală. 1. Arteriole detaşate din artera sacrată medie (carnivore, suine, rumegătoare) sau din artera sacrală laterală (cabaline), distribuite la muşchii cozii, distingîndu-se artere caudale laterale, dorsale şi ventrale ; 2. înotătoa-rea caudală la peşti, carfe poate fi de diferite forme.
   Caumont. Rasă de găini franceză cu importanţă locală, cu greutate de 2,0—
2,5  kg la găină şi 3 — 3,2 kg la cocoş, cu producţie mijlocie de ouă. Caracteristică forma de coroană a crestei.
   Caussade butercup. Rasă de găini, cu greutatea corporală medie, producţie bună de ouă, din subgrupa raselor mediteraneene.
   Caustic (gr. Kaustikos : arzător). Agent terapeutic sau etiologic care produce distrugerea ţesuturilor.
   Cauter (gr. Kauterin : arsură). Instrument chirurgical folosit pentru cauteri-zarea ţesuturilor moi, a celor patologice, în diferite scopuri.
   Cauterizare. Fenomenul de coagulare a citoplasmei cu ajutorul căldurii sau electricităţii.
   Cavalier King Charles. Rasă de cîini (v. Spaniol Blenheim).
   Caverna (lat. caverna: groapă, peşteră). 1. Cavitate în masa unui ţesut;
2.  Leziune pulmonară (cavernă pulmonară) consecutivă supuraţiei sau gan-grenei pulmonare; bronhopneumonie gangrenoasă ab ingestis etc.
   Cavernos (Corp — ). Formaţiune erectilă din structura penisului, prezentînd la exterior o albuginee (învelitoare inex-
tensibilă) ce trimite în interior o serie de septumuri, rezultînd o mulţime de alveole (caverne) în care se deschid capilare. Considerat în general, corpul cavernos al penisului are un aspect cilin-droid, formînd masa principală a penisului, fiind fixat pe arcada ischiatică prin două „rădăcini“.
   Caviar. Termen comercial folosit pentru icrele negre.
   Cavicorne (lat. cavus — scobit; cornu — corn). Denumire atribuită subordinului de animale rumegătoare Ruminan-ţia, care înglobează animale care posedă coarnele cavitare (scobite sau cu un gol in interior) fixate pe cepi osoşi ai craniului. Cuprinde bovinele, caprinele, ovinele, antilopinele şi gazelele.
   Cavitate. Spaţiul delimitat de pereţi sau formaţiuni organice: cavitate medulară, orbitală, abdominală etc.
   Cavitate abdominală. Cavitate organică, situată înapoia diafragmei, limitată de muşchii abdominali (ventrola-teral), diafragmă (cranial) şi coloana vertebrală, pe care se mulează muşchii psoaşi (dorsal). Caudal comunică cu cavitatea pelvină. Căptuşită ‘ de peri-toneu, cavitatea abdominală adăposteşte marea majoritate a organelor digestive (stomac, intestine, ficat, pancreas) rinichi, eventual uterul gestant etc.
   Cavitate amniotică. Spaţiul delimitat de amnios.
   Cavitate articulară. Spaţiul delimitat de capsula articulară şi sinoviala articulară,' situat între extremităţile osoase articulare.
   Cavitate craniană. Spaţiul delimitat de oasele neurocraniului, în care se găseşte plasat creierul.
   Cavitate orală. Cavitatea gurii.
   Cavitate orbitară, sin. Orbită. Cavitatea de adăpostire a bulbului ocular, a muşchilor bulbului, a glandei lacrimale etc.
   Cavitate pelvină. Spaţiu organic, co-municînd cu cavitatea abdominală, situată în interiorul bazinului şi adăpostind porţiunea terminală a tubului di-
148
CAL
gestiv (rectul), vezica urinară, cea mai mare parte din aparatul genital femei, glandele anexe ale aparatului genital mascul etc.
   Cavitate pericardică. Cavitatea delimitată de seroasa pericardului şi în care se găseşte o cantitate redusă de lichid (nu cordul, care este plasat extraseros, în sacul fibros al pericardului), foiţa cardiacă a seroasei pericardiace (epi-cardul) mulîndu-se pe suprafaţa cordului.
   Cavitatea peritoneală. Spaţiul virtual (complet închis la mascul, comunicînd cu exteriorul la femelă, prin deschiderea abdominală a oviductelor) delimitat de seroasa peritoneală.
   Cavitate pleurală. Spaţiu virtual, delimitat de pleură, situat între pulmon şi peretele cutiei toracice.
   Cavitate toracică. Spaţiu organic delimitat de stern (ventral), vertebrele to-rafcale (dorsal) şi diafragmă (caudal), căptuşit de pleură.
   Cazah. Cal ce se creşte în stepele aride ale Cazahstanului, cu conformaţie unghiulară, cap osos cu profil berbecat şi ochi mici, gît scurt, trunchi lung, picioare scurte şi puternice, culoare iza-belă, roibă, murgă, rezistent la intemperii. Se cunosc două tipuri mai importante : Djabe şi Adaev. Are constituţie robustă şi se foloseşte pentru agricultură şi călărie, iar iepele sînt foarte bune de lapte.
   Cazeine. Fosfoproteide din lapte existenţe sub formă de cazeinat de calciu solubil. Reprezintă aproximativ 80% din totalul proteinelor din lapte şi sînt constituite dintr-un ansamblu de mai multe fracţiYmi denumite generic a-, ;p- şi Y“cazeine ; acestea diferă între ele prin conţinutul în fosfor, prin raporturile cantitative între amirioacizii componenţi şi prin mobilitatea electroforetică. Cazeinele nu coagulează la fierberea laptelui şi exercită un rol de protecţie asupra albuminelor şi globulinelor din lapte pe care le menţin necoagulate. Sînt proteine complete, conţinînd practic toţi aminoacizii esenţiali.
   Cayuga. Rasă de raţe, originară din America. Se creşte în scop decorativ datorită frumuseţii penajului (negru cu luciu metalic, verde-smaragd). Cu o greutate de 3—3,5 kg pare să fie utilă şi pentru producţie.
   Căi biliare. Conducte organice prin care bila secretată de celulele hepatice se scurge spre intestin, incluzînd : canalele intermediare, canalele perilobu-lare, canalul hepatic, canalul cistic şi canalul coledoc.
   Căldură latentă. Căldura eliminată din organism prin evaporarea apei la nivelul pielii şi a mucoasei respiratorii, neutilizabilă pentru încălzirea aerului.
   Căldură sensibilă. Căldura eliminată din organism prin convecţie, conducţie şi radiaţie, care poate fi folosită pentru încălzirea aerului.
   Căldură umedă. Mijloc utilizat pentru dezinfecţie prin utilizarea apei fierbinţi, fierberii, vaporilor de apă sub presiune.
   Căldură uscată. Mijloc utilizat pentru dezinfecţia sticlăriei, obiectelor metalice etc. cu aerul încălzit la 120—160°G în etuve.
   Călduri. Unul din stadiile ciclului sexual (stadiul de estrus), la femele, caracterizat printr-un mod aparte de manifestare. în acest stadiu se constată modificări la nivelul ovarului (prezenţă foliculilor ovarieni maturi sau dehis-cenţi), la nivelul segmentelor externe ale aparatului genital, modificări de comportament (agitaţie, apetit capricios, po-lidipsie, manifestarea dorinţei de împreunare etc.), scăderea producţiei de lapte şi modificarea compoziţiei laptelui. Durata, simptomele ca şi intensitatea modului de manifestare diferă de la o specie la alta. Prezintă importanţă practică depistarea la timp a femelelor în călduri, pentru a se putea efectua însămînţarea (monta) lor în momentul optim.
   Călugăr. Instalaţie hidrotehnică, din lemn sau beton, pentru evacuarea apei din bazinele piscicole. De obicei se amplasează în punctele cele mai joase. Este
CAM
149
alcătuit dintr-un corp orizontal cilindric prin care se evacuează apa din instalaţie şi un corp vertical prizmatic prin care are loc admisia apei.
   Cămilă (lat. camelus). Mamifer ar-trodactil, crescut în special pentru transporturi şi apoi pentru carne şi lapte. Se cunoaşte cămila cu două cocoaşe sau cămila asiatică (Camelus bac-trianus) şi cămiia cu o cocoaşă, africană sau dromader (Camelus dromaderius).
   Cănăruş, sin. Inăriţa verde. Pasăre migratoare, în ţara noastră trecător de toamnă şi primăvară, care zboară împreună cu stolurile de scaţii. Se pretează la creşterea în colivii avînd un cîntec asemănător cu cel al rîndunicii şi al pietruşelului. Se foloseşte la producerea hibrizilor de canari prin împerecherea cănăruşului cu femela de canar (cănă-riţa).
   Căpăcire, 1. închiderea celulelor în care se dezvoltă puietul într-un anume moment, cu un căpăcel de ceară amesteT cată cu polen de flori care permite circulaţia aerului. Căpăcirea este plată la puietul de albine lucrătoare, bombată la cel de trîntor; 2. închiderea celulelor cu nectar deja prelucrat, al cărui conţinut în apă este de 18—21% cu căpă-celele de ceară care apără mierea de alterare.
   Căpăstru. Harnaşament de contenţie şi conducere confecţionat din piele, împletitură din cînepă sau alt material uşor şi durabil, care se aplică pe capul animalului. Este format dintr-un ansamblu de piese (cefar, fruntar, fălcare, botar, subbotar şi subgîtar), care asigură fixarea căpăstrului, iar prin intermediul penei căpăstrului se face conten-ţionarea şi conducerea animalului.
   Căpăstrul de dresaj, sin. Cavesina. Harnaşament de contenţie folosit la caii greu de stăpînit cu ajutorul căpăstrului de grajd şi care nu au gura formată. Acesta este un căpăstru de grajd mai
solid, care are botarul prevăzut cu 3 inele de care se prinde lonja sau lonjele. Cavesina serveşte pentru scoaterea animalului din grajd, conducerea la mînă şi efectuarea dresajului.
   Căpăstrul de forţă, sin. Caveson (ital. cavezzone). Harnaşament de contenţie şi conducere a cailor prea viguroşi, nervoşi, reţivi, greu de stăpînit, precum şi a armăsarilor care se conduc la montă. Se aseamănă cu căpăstrul de grajd, dar este confecţionat din curele niai groase şi mai rezistente şi are botarul parţial sau total făcut din piese metalice articulate între ele, sau botarul are îritări-turi metalice, care se sprijină pe oasele nazale producînd dureri. Tot la botar sînt fixate două-trei inele de fier de care se prind lonjele.
   Căpăţină. Denumire de abator dată capului detaşat, de la animale sacrificate, după îndepărtarea pielii, sau pîrlirea părului.
   Căpeţel. Harnaşament de conducere la tracţiune care se aplică pe capul animalului. Este confecţionat din piese de piele (cefar, fruntar, fălcare, gîtar, botar, ultimul formînd o singură piesă) şi piese metalice (zăbala de diferite tipuri, inelele zăbalei, inelele fălcarelor şi inelele pentru trecerea tranzeluţei).
   Căpiere. V. Cenuroza oilor.
   Căprior. (Capreolus capreolus). Vînat mare, care la noi în ţară populează pădurile de deal şi de şes. Rumegător din familia cervideelor, cu blană de culoare roşcată vara şi cenuşie iarna, cu coarne caduce ramificate pînă la 3 raze. Se vînează masculul cu autorizaţie, cu armă cu glonţ, în perioada iunie-octombrie. Din vînătoarea căpriorului se obţin trofeul (coarne), carne şi piele/
   Căpuşe. Acarieni hematofagi din clasa Arahnoidea care atacă aproape toate speciile de animale homeoterme, neli-niştindu-le şi transmiţîndu-le multe boli. Mai frecvent întîlnite sînt Dermaysus gallinae şi Ar gas persicus (la păsări) şi
150
CEC
Ixodes ricinus, Rhy picephalus     bursa,
Dermacentor, Haemaphysalis (la mamifere).
   Cărbune bacterian. V. Cărbune simptomatic.
   Cărbune bacteridian. V. Antrax.
   Cărbune medicinal (lat. Carbo medi-cinalis). 1. Pulbere neagră rezultată din carbonizarea oaselor sau a altor ţesuturi, utilizat ca atare sau în suspensii pentru acţiunea absorbantă (antidia-reic, antidot), mai rar pentru efectul stimulator (sin. Carbo animalis) ; 2. Cărbune cu putere absorbantă mărită (activat), în urma expunerii particulelor respective în aburi sau diferite gaze (sin. Carbo activatus) ; 3. Cărbune din lemn (Carbo ligni), obţinut prin carbu-raţie incompletă, destinat absorbţiei gazelor intestinale sau toxinelor.
   Cărbune simptomatic, sin. Cărbune bacterian, Cărbune emfizematos etc. Boală infecţioasă, inoculabilă la rumegătoare şi eventual la porc, produsă de Clostri-diurn Chauuei şi manifestată prin febră, depresiune nervoasă, deformaţii zonale multiple şi crepitante, avînd un prognostic foarte grav.
   Cărucior. Vehicul mic cu tracţiune manuală utilizat pentru transportul pe distanţe mici a materialelor, produselor etc. în fermele zootehnice se foloseşte căruciorul de furaje basculant ISPA şi CFB-0,4, pentru distribuirea furajelor la animale, transportul bidoanelor etc. Căruciorul pentru ouă se foloseşte la transportul cofrajelor cu ouă în staţia de sortat şi ambalat ouă. în abatoarele de păsări se foloseşte la transportul navetelor cu carcase ambalate la refrigerator sau la congelator.
   Căzători gălăţeni. sin. Roller românesc. Rasă de porumbei româneşti de zbor şi joc, din grupa raselor de porumbei căză-tori, formaţi prin încrucişarea diferitelor tipuri de Roller oriental.
   C.B.O., sin. C.O.B, V. Cererea biochimică de oxigen.
   Ceacea, sin. Sardeluţă (impropriu), şprot, tata. V. Sprattus sprattus.
   Ce ac ir. Despre ochiul unui animai care prezintă culoare diferită; iris înconjurat de un cerc albicios.
   Ceapă de mare, sin. Scillatox, Scilla-renf Ratinin. Planta Scilla maritima (sin-Urginea maritima) conţine glucozizii scillirozida, scillaperina şi scillatoxina. Glucozidul activ, scillirozida, se extrage* din bulbul varietăţii roşii şi se utilizează ca raticid în momeli (DL50 = 0,6 mg/kg. pentru şobolani). Toxicitate redusă pentru om şi animale domestice.
   Ceară de albine. Ceara secretată de glandele cerifere ale albinei luînd forma unor solzişori de ceară la partea ventrală a abdomenulifi, desprinşi de albine cu picioruşele, duşi la aparatul bucal fră-mîntaţi şi folosiţi în construcţia cuibului. E folosită în construirea fagurilor artificiali cît şi în numeroase ramuri industriale.
   Cebocefal (gr. kibos: maimuţă ; kefa-lis: cap). Monstru avînd topografia zonei orbitare modificată cu regiunea nazală nedezvoltată şi cu orbitele foarte apropiate.
   Cec (lat. coecus: orb). Prima porţiune a intestinului gros la mamifere, cu aspect de sac, prezentînd o comunicare ileo-cecală (de comunicare cu ileonul) şi o deschidere ceco-colică (de comunicare cu colonul). La cabaline, suine şi leporide pereţii apar boselaţi, datorită unor benzi (tenii) longitudinale. La cabaline prezintă trei porţiuni : cîrjă, corp şi vîrf (relativ ascuţit) în timp ce la restul speciilor cîrja lipseşte iar vîrful este relativ rotunjit, la leporide prezentînd un „apendice cecal“. La păsări în schimb există două cecuri, alungite,, destul de voluminoase.
   Cecală. Arteră din grupul vaselor me-zenterice.
   Cecitate. Abolirea totală a facultăţilor vizuale.
   Cecotrofie. Proces fiziologic normal,, caracteristic iepurilor, care constă din-tr-o dublă circulare digestivă, în orele de întuneric preluîndu-se ce&otrofele produse în cecum. Act apetitiv cu suport
CEF
151
hipotalmic şi sub control al suprarenalelor, cecotrofia asigură o valorificare superioară a substanţelor nutritive din furaje (celuloză, proteine, microelemente şi vitamine) conferind iepurilor o foarte mare adaptabilitate la variaţiile regimului de hrană.
   Cefalic. Care se referă sau se raportează la cap : extremitate cefalică, nervi cefalici etc.
   Of aline. Lipide complexe din clasa glicerofosfolipide, conţinînd fosfor şi azot. Au structură similară cu a leciti-nelor, de care se deosebesc prin prezenţa aminoacloolului colamina în locul amino-alcoolului colina din lecitine. Sînt distribuite în toate celulele organismului animal, predominînd în creier (13,7%), ficat (6,0%), rinichi (3,5%), gălbenuş de ou.
   Cefalocel (gr. kephale:     cap, kele:
tumoră). Aspect tumoriform congenital, determinat de hernia extracraniană a encefalului.
   Cefalopode (gr. kephale: cap ; pus, podos: picior). Clasă de moluşte marine, cu structură superioară, cu capul bine delimitat de corp, cu doi ochi foarte dezvoltaţi şi cu gura înconjurată de 3 — 10 sau mai multe braţe tentaculare, prevăzute cu ventuze. Cochilia la unele specii este bine dezvoltată, la altele redusă şi acoperită de manta (la sepie) sau complet dispărută (la caracatiţă). Sînt animale răpitoare şi, din această cauză, foarte mobile. Unele dintre ele sînt comestibile (ex. calmarul).
   Cefalorahidian (lichid—), sin. L.C.R. Lichidul plasat între piamater şi arah-noidă, umplînd toate spaţiile subarah-noidiene, ventriculii cerebrali şi canalul cpendimar, rezultînd dintr-un proces de filtrare la nivelul plexurilor coroidiene şi avînd un rol protector şi drenator pentru centrii nervoşi.
   Cefalotomie. Operaţie de decapitare : tăierea capului fătului, în cazul remedierii unei distocii prin fetotomie.
   Cefalotripsie. Operaţia de strivire a capului fătului, în cazul remedierii unei distocii prin fetotomie.
   Cegă, sin. Cigă, ciciugă, ceciugă. V. Acipenser ruthenus.
   Celiacă (arteră), sin. Trunchiul celiac. Colaterală postdiafragmatică a aortei abdominale, după un scurt traiect tri-funeîndu-se în artera gastrică stîngă, artera hepatică şi artera splenică, (arteră gastrică stîngă prezentînd diverse variante în funcţie de specie).
   Celioscopie (gr. koilia : burtă). Examenul endoscopic al cavităţii peritoneale.
   Celiotomie. Deschiderea cavităţii abdominale şi pătrunderea în cavitatea peritoneală (v. Laparatomie).
   Celobioză. Diglucid cu caracter reduc-tor constituit din două molecule de (3-glucoză. Reprezintă unitatea diglucidică repetitivă din structura celulozei. Este scindată enzimatic în ozele componente sub acţiunea celobiazei ((3-glucozidază) secretată de flora microbiană din tubul digestiv al ierbivorelor.
   Celtic. Rasă de porci de tip brahi-cefal cu profil subconcav, urechi foarte lungi şi cadenţe, statură mare, apreciată pentru producţia de carne.
   Celular. 1. Care se raportează la celulă: reacţie celulară etc. ; 2. Care aparţine celulei : nucleu celular, organite celulare etc.
   Celulaze. Enzime din clasa hidrolaze, care catalizează scindarea hidrolitică a celulozei. Sînt prezente în tractul digestiv al ierbi vorelor care pot digera şi asimila celuloza sub formă de glucoză ca produs final al acţiunii enzimatice (celulază -f celobiază).
   Celulă (lat. celula, cella: cameră). Cea mai mică unitate de structură şi funcţie biologică în care se desfăşoară procesele vitale. Celulele pot exista ca unităţi independente sau pot fi asociate sub formă de colonii (asociere facultativă) sau ţesuturi (asociere obligatorie). Ele reprezintă elementele constitutive ale tuturor organismelor. La monocelulare, celula posedă toate clementele ne-nesare pentru asigurarea funcţiilor vitale ; la pluricelulare, celula prezintă un
152
CEL.
grad înalt de specializare, avînd funcţii diferite. Fiecare celulă este un sistem bine delimitat. Deşi prezintă o mare variabilitate în privinţa formei şi mărimii, structura lor este în general aceeaşi fiind diferenţiată în citoplasmă şi nucleu (la eukariote). Fiecare celulă este delimitată de o membrană celulară. în afara nucleului, în celulă există numeroase alte organite celulare, cum sînt: mitocondriile, microsomii, aparatul Golgi, centrioli, lisosomi, reticul endoplasmatic, plastide etc.
   Celule bazale Hermann. Celule speciale la baza corpusculului gustativ.
   Celule de albine. Componente ale fagurilor construiţi de albine, au deschiderea orientată lateral cu o uşoară orientare în sus. După folosinţă există mai multe categorii ; celule de albine lucrătoare, celule de trîntori, celule matcă etc.
   Celule de albine lucrătoare. Celule de faguri, avînd în majoritate formă hexagonală, diametrul 5,38—5,42 mm, adîn-cime 12 mm, volum 0,282 cmc. Au capacitatea de 0,40 g miere, 0,19 g polen, 800 celule la 1 dm2. Pentru construirea unei celule albinele cheltuiesc 13 mg ceară sau 50 de solzişori. Pe 1 cm2 se află 4 celule.
   Celule de fixare. Celule de faguri care fac legătura între fagure şi speteze.
   Celule de matca. V. Botei.
   Celule de trfntori. Celule de faguri în formă hexagonală, cu diametrul 6,25— 7 mm şi adincimea 13 — 16 mm. într-un cm2 se găsesc trei celule. Albinele cheltuiesc 30 mg ceară sau 120 solzişori pentru o celulă. Servesc la depozitarea mierii şi la creşterea puietului de trîntori.
   Celule germinative. Ovule (ouă) sau spermatozoizi.
   Celule Leydig. Celule interstiţiale, cu rol endocrin, din testicul.
   Celule Muller. Celule mari, cu aspect special, relativ ramificate, înalte, de susţinere, care intră în structura retinei.
   Celule pseudo-senzoriale. Celule din epiteliile senzoriale, care-şi menţin ca-
racterul epitelial primitiv : celule gustative etc.
   Celule senzoriale. 1. Un neuron care are procesele sale terminale conectate cu terminaţiile nervoase senzoriale ; 2» Un ţesut celular epitelial modificat sau de legătură, adaptat pentru recepţia şi transmiterea senzaţiilor.
   Celule Sertoli. Elemente sinciţiale, cu rol trofic, de la nivelul tubilor seminiferi.
   Celule sexuale, sin. gârneţi. Celule cu un set de cromozomi caracteristic speciei, cu rol de a reproduce organismul. Din unirea a două celule de sex opu& rezultă oul sau zigotul cu un număr diploid de cromozomi.
   Celule somatice (gr. soma : corp). Celule diploide din care sînt alcătuite ţesuturile corpului. Au două seturi identice de cromozomi, unul proeminînd de la părintele-tată, iar celălalt de la părin-tele-mamă.
   Celule umbeliforme. Elemente celulare superficiale, ale epiteliului mixt din vezica urinară.
   Celule Wirchow. Osteocite sau celule osoase.
   Celulaza. Grup de enzime extracelu-lare, produse de diferite ciuperci, bacterii, insecte! şi alte animale inferioare, care hidrolizează celuloza.
   Celulolitic. Care are capacitatea de a hidroliza: aplicat la unele bacterii şi protozoare.
   Celuloza. Foliglucid (C6Hin05)„ de origine vegetală, foarte răspîndit în natură', reprezentînd substanţa „schelet** a membranei celulare. Intră ca o componentă de bază în compoziţia chimică a unor nutreţuri (nutreţurile celulozice). Este constituită din policondensarea a 2 000—10 000 molecule de (3-glucoză* avînd ca unitate repetitivă diglucidul celobioză. Este rezistentă la sucurile gastrice ale omului şi carnivorelor, degradată însă de simbionţii din tubul digestiv al rumegătoarelor. Astfel, ier-bivorele utilizează ca hrană cantităţi apreciabile de celuloză, deoarece posedă
CEL
153
echipamentul enzimatic necesar pentru a o transforma în glucoză asimilabilă. Flora microbiană din rumen elaborează enzime (p-glucozidazc) denumite celu-laza şt respectiv celobiaza care scindează hidrolitic celuloza pină la stadiul de glucoză ; aceasta este absorbită şi ulterior convertită în glicogen.
   Celulozoliză. Procese de degradare cn-zimatică a celulozei datorită acţiunii microorganismelor aerobe şi anacrobc.
   Celsius. V. Scară tcrmometrică.
   Cenad. Denumirea unor soiuri de orz şi ovăz, create în ţara noastră. Soiurile de orz 345 şi 396 sint productive, rezistente la ger şi la secetă. Soiurile de ovăz 88 şi 309 sînt productive, rezistente la cădere şi la scuturare.
   Centrala pentru producţia avicolă 4AVICEN). Organism de specialitate, înfiinţat în anul 1971, în vederea coordonării activităţii întreprinderilor avicole de stat din ţara noastră. Începînd cu cincinalul 1976 — 1980, îi revine sarcina de a coordona şi programele de dezvoltare a altor specii de păsări (în afară de galinacee), curci, gîşte, raţe etc., precum şi a iepurilor şi animalelor de blană.
   Centrarchus macropterus. Peşte de 13 — 16 cm din ordinul Percoidea, din apele dulci din America de Nord. Coloritul corpului cenuşiu albăstrui cu dungi transversale negre. La baza dorsalei o pată neagră. Se utilizează ca peşte de acvariu.
   Centre genice. Zone geografice delimitate, în care se constată o mare varia-bilitate a genelor pentru o specie sau pentru un grup de specii înrudite. Aceste centre corespund aproximativ locurilor unde au apărut prin mutaţii sau recombinări, speciile, respective.
   Centrifugare. Operaţiune de separare, datorită efectului forţei centrifuge, a componenţilor cu greutăţi specifice diferite dintr-un amestec de lichide, sau de lichide şi părţi solide în suspensie (ex. separarea grăsimii din-lapte se face prin centrifugare).
   Centrifugă. Aparat sau maşină pentru separarea fracţiunilor cu densitate diferită dintr-un amestec eterogen lichid, folosind forţa centrifugă.
   Centriol. Particulă mică citoplasmatică aflată in celulele animale şi la unele plante inferioare, care sînt implicate în formarea formaţiunilor filamentoase (cili, flageli etc.) la unele celule (B o veri, 1895). De asemenea, centriolii sînt implicaţi în formarea aparatului mitotic care dirijează migrarea cromozomilor spre cei doi poli în timpul diviziunii celulare. Lş. majoritatea celulelor, doi centrioli stau în apropierea nucleului formînd o unitate caracteristică denumită centrozom. Spre sfîrşitul profazei şi începutul metafazei cei doi centrioli se despart şi migrează spre polii opuşi ai celulei, între ei formîndu-se filamentele fusului nuclear de care se ataşază cromozomii.
   Centromer, sin. Kinetocor. Element de structură a cromozomului, reprezentat printr-o ştrangulare, la un anumit nivel, a cromatidei (W aldeyer, 1903). Poziţia centromerului contribuie în mod direct la determinarea formei cromozomului. Centromerul prezintă importanţă în timpul diviziunii celulare, cromozomul prinzîndu-se de filamentul fusului nuclear la nivelul acestuia.
   Centrozom. V. Centriol.
   Centrul celular. Organ celular, polimorf, foarte vizibil în faza de diviziune celulară, cuprinzînd în componenţa lui: un centriol (dublu uneori) plasat în interiorul unui centroson, avînd la periferia lui o zonă citoplasmatică reprezen-tînd sfera atractivă din care pare a iradia o serie de formaţiuni filamentoase (formînd asterul). Adesea centrosomul cu sfera din jurul lui sînt definiţi sub termenul de centrosferă, iar sfera atractivă împreună cu asterul sub denumirea de astrosferă.
   Centrul de tuns. Construcţie parţial sau total închisă (saivan, şopron, magazie) destinată tunsului oilor, clasării şi ambalării lînii. Centrul de tuns este
154
CER
prevăzut cu ţarcuri de aşteptare şi de evacuare, cu punct de control sanitar-veterinar şi cu o sală în care se găsesc mese şi instalaţii de tuns, masa de clasare â linii, presa de balotat lina, spaţiu de depozitare a baloturilor de lină etc.
   Centrul republican de creşterea cailor şi calificarea cailor de rasă (C.R.C.C.C.C.R.). Organ de specialitate înfiinţat prin HCM 152/1972, care asigură creşterea calului pe baze ştiinţifice în România. C.R.C.C.C.C.R. se ocupă de producerea şi creşterea materialului cabalin de rasă din herghelii şi depozitele de armăsari, de ameliorarea raselor locale din diverse zone ale ţării, prin monta iepelor de către armăsari, certificaţi şi autorizaţi de O.R.S.A. De asemenea, se ocupă cu organizarea probelor de calificare, bonitarea şi clasarea cailor de rasă şi înscrierea in registrul genealogic al C,R.C.C.C.C.R. a efectivului matcă de rasă, precum şi cu elaborarea Stood-book-ul raselor Trăpaş şi Pur sînge englez.
   Centrul republican de reproducţia şi selecţia animalelor (C.R.R.S.A.). Organism de* specialitate, creat in vederea coordonării la nivel republican a activităţii cu privire la reproducţia şi selecţia animalelor.
   Centrul respirator. O zonă mare a creierului implicată în reglarea respiraţiei.
   Centură pelvină. Se defineşte sub acest termen complexul de oase care formează zonoscheletul membrului pel-vin, cuprinzînd cele trei oase care intră în componenţa coxalului (ilium, ischium şi pubis) la rîndul lor cele două coxale (sudate sau articulate pe linia ventro-mediană) formînd osul bazinului, articulat dorsal cu osul sacru.
   Centură scapulară. Termen utilizat pentru definirea zonoscheletului tora-cal, formată din perechile de oase simetrice care leagă direct sau indirect membrul toracal de trunchi, în componenţa completă a centurei scapularc in-trind spata, clavicula şi coracoidul.
   Cenur. Forma larvară a unor tenii.
   Cenur cerebral (lat. Cenurus cerebralis). Forma larvară a Teniei multiceps (din intestin de ciine sau vulpe) şi avind aspectul unei vezicule cu volum variat (cit o nucă, cit un ou etc.), dezvoltîndu-se in sistemul nervos central la oaie, viţel şi capră.
   Cenur serial (lat. Cenurus serialis)* Forma larvară a teniei serialis (care trăieşte în intestin de ciine, vulpe), fixată în ţesutul conjunctiv subcutanat şi in peritoneu la iepure, unde poate ajunge la dimensiuni considerabile (cit un cap de copil).
   Cenuroză. Boală produsă prin dezvoltarea cenurilor în diverse organe.
   Cenuroză oilor, sin. Căpiere. Parazi-toză cerebrală produsă de cenurul cerebral (larva teniei multiceps) şi manifestată clinic prin tulburări dependente de localizarea zonei de compresiune r tulburări corticale, ataxie; astazie, ama-uroză, meningoencefalită etc., adesea urmată de moarte.
   Cenuroză viţeilor. Parazitoză cerebrală produsă de cenurul cerebral şi manifestată prin anorexie, tristeţe, tulburări nervoase diverse, în funcţie de locali zare..
   Ceper. Nume utilizat pentru canarul comun (v.) prin asociaţie cu caracteristicile cîntecului său mai puţin perfecţionat.
   Cerb (Cervus elaphus L.). Cel mai mare reprezentant al cervideelor din ţara noastră. Masculul poartă numele de cerb» sau taur, iar femela de cerboaică sau ciută. La noi cerbii ating greutatea de 250—350 kg, iar ciutele aproximativ 150 kg. Unii autori disting două rase de cerbi: cerbul Răgâzan, cu trupul mai scurt şi îndesat şi cerbul Lidvan cu trupuF mai mare. Culoarea acestor animale sălbatice este în funcţie de anotimp, vara mai roşcată şi în timpul iernii nuanţele părului căpătînd culoare sursă-cafenie* Este răspîndit în Europa, Asia occidentală şi Africa septentrională.
   Cerbul lopătar (Cervus dama dama L.)~, Vinat mare originar din ţările mediteraneene. în ţara noastră este răspîndit
CER
155
peste tot, piesele aflate în libertate se •cifrează la cca 3 000 capete. Recoltarea Jopătarului se face in timpul bocănitului la vîrsta de 9—14 ani, virstă cînd trofeul este cel mai bun.
   Cerbice. Depozit de ţesut adipos, situat pe partea superioară a gîtului, care se dezvoltă odată cu maturitatea sexuală, la tauri şi la berbeci.
   Cercei. 1. Excrescenţe cărnoase situate pe partea inferioară a gîtului şi către extremitatea lui superioară. Se întîlnesc frecvente la ^apre şi mai rar la unele rase (mai ales primitive) de oi şi porci ; 2. sin. Clopoţel. Formaţiune din păr pe urechi la iepurii Angora, caracteristice tipului englez al rasei.
   Cerebel, sin. Creier mic, creieruş. Porţiune a encefalului, globuloasă, situată •deasupra protuberanţci, în cavitatea ce-rebeloasă a cutiei craniene. Apare legată •de trunchiul cerebral prin trei perechi •de pedunculi cerebeloşi. Macroscopic i se •descriu doi lobi laterali şi un lob median (vermisul), cuprinzînd la rîndul lui 9 lo-huli, fiecare lob lateral puţind fi sistematizat şi el în diverşi lobuli.
   Cerebral. 1. Care se referă la creier : faţa cerebrală a parietalului etc. ; 2. Care aparţine creierului : scoarţă cerebrală etc.
   Cerebrale (artere—). Detaşate din poligonul circumhipofizar se , disting : o arteră cerebrală nazală, două artere cerebrale mijlocii şi două artere cerebrale profunde.
   Cerebro-spinal. Cu raport sau apartenenţă simultană la creier şi măduva spinării.
   Cerebrozide. Lipide azotate nefosfo-rate, conţinînd în moleculă şi un glucid, •cele mai cunoscute fiind : cerazina, cere-brona (frenozina) şi nervona.
   Cerere biochimică de oxigen (Bioche-mical oxigen demand-BOD), sin. CBO, sin. Cerere biologică de oxigen. Cantitatea de oxigen folosit în oxidarea biochimică a materiei organice, într-un timp dat, la o temperatură şi in condiţii specifice. Un test de evaluarea impurităţii apelor uzate.
   Cerere chimică de oxigen (C.C.O.)'
Măsură a capacităţii de consumare a oxigenului de către materiile organice şi anorganice din apă (sau din apa uzată). Reprezintă cantitatea de oxigen consumată dintr-un oxidant chimic, într-un test specific.
   Ceride, sin. Ceruri. Lipide simple constituite din acizi graşi superiori cu alcooli monohidroxilici superiori (exemplu : palmitatul de cetii). Ceridele naturale reprezintă amestecuri de diferiţi esteri eu cantităţi variabile de hidrocarburi superioare, acizi graşi liberi, alcooli cu catenă lungă, steride etc. Au rol ca strat de protecţie a suprafeţelor organismelor animale şi vegetale, acţionînd ca agenţi anti-apă. Sint rezistente la acţiunea diferiţilor agenţi chimici şi nu rincezesc, deoarece nu conţin acizi graşi nesaturaţi. Exemple de ceride : lanolină (obţinută din grăsimea de pe lîna ovinelor), ceara de albine, ceara de balenă.
   Cerificator solar. Dispozitiv pentru topirea materiei brute cu procent ridicat de ceară cu ajutorul căldurii solare.
   Cerkassk. Rasă de oi cu lîna groasă, cu aptitudini de carne-lînă, care a participat la formarea rasei Kuibîşev.
   Cemuşcă, sin. Babuşcă, mică. V. Leu-ciscus borysthenicus.
   Cerumen (lat. cero : ceară). Substanţă grasă, gri-gălbuie, secretată de glandele ceruminoase din conductul auditiv extern.
   Cervical. 1. Care se referă la gît (ca regiune sau formaţiune) sau o parte asemănătoare gîtului: canal cervical, ganglion cervical etc.; 2. (Ligament—). Formaţiune fibroasă de legătură, situată în regiunea cervicală şi cuprinzînd un funicul dorsal şi o porţiune lamelară.
   Cervicită. Inflamaţia gîtului uterin, favorizată în special de traumatizarca mucoasei cervicale în timpul fătărilor distocice sau datorită unei manipulări brutale a instrumentarului de inoculare a spermei.
   Cervidec (Cervidae). Familie de mamifere artiodactile rumegătoare, fără inci-
156
CHA
sivi superiori, masculii avînd coarne pline, ramificate, caduce anual. Din cervidee fac parte: cerbul, renul, căprioara, cerbul nordic etc.
   Cervoidea. Superfamilie de animale rumegătoare tilopode din infraordinul Pecora, care cuprinde căprioarele, girafele şi alte specii înrudite.
   Cervix, sin Gît uterin. Segmentul terminal al uterului, cu aspectul unui tub fibro-cartilaginos, de consistenţă elastică, asigurînd comunicarea între corpul uterin şi vagin. Este perfect închis în timpul gestaţiei. în timpul ciclului sexual este uşor întredeschis, permiţînd pătrunderea spermatozoizilor spre căile genitale ascendente.
   Cetacea, sin. Cetacee. Ordin de mamifere acvatice, care include balenele, delfinii etc.
   Getogen. Producător de cetone, cu referinţă în special la alimentele sau regimul de hrană care favorizează producerea cetonelor (a acetonei în special), în organism.
   Cetonemie. V. Acetonemie.
   Getonurie. Eliminarea de corpi ceto-nici prin urină. Se semnalează mai frecvent la rumegătoare în special la vacile în lactaţie, deoarece glucoza este mobilizată pentru a se transforma în lactoză, care se elimină prin lapte ; se crează astfel un deficit de glucoză care constituie o cauză a cetonuriei.
   Cetoză. V. Acetoză.
   Cevennes. Rasă europeană de viermi de mătase, cu ^gogoşile de culoare galbenă, centurată.
   Cezariană. Operaţiunea " chirurgicală de extragere a fetuşilor din cavitatea ute-rină, prin secţionarea peretelui abdominal şi a peretelui uterin. Se efectuează în cazul unei distocii cînd nu se poate apela la o altă metodă de remediere a acesteia.
   Ghablais. Rasă de taurine (v. Abon-dance).
   Chabor. Rasă dc găini pitice şi decorative, originară din Japonia, cu trunchi îndesat, coadă de veveriţă, picioare scurte
şi greutatea corporală de 600 g. Are mai multe varietăţi şi se creşte pentru ornament.
■* Chaetodontidae. Familie de peşti per-ciformi din subordinul Percoidei; peşti zburători sau peşti fluture.
   Chalază. 1. Partea bazală a ovulului* la plante reprez&ntînd locul de inserţie al nucelei în fundul cupei formate din porţiunile bazale ale integumentelor florale ; 2. sin. şalază. Termen ce defineşte o formaţiune structurală din oui păsărilor, cu roţ, protector.
   Chalcalbumus chalcoides mente. Peşte salamastru de 25 cm din familia Cypri-nidae, din apele stătătoare sau lin curgătoare din Marea Neagră şi Azov cu bazinele lor hidrografice. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral cu spatele rotunjit şi aproximativ drept şi este acoperit cu solzi mari necaduci. Botul este ascuţit, cu gura mică aşezată sus. Coloritul corpului argintiu, ceva mai întunecat pe spate. Depune icrele pe fund pe pietriş în aprilie-mai. Are valoare economică relativ mare.
   Chaetogaster limnei. Oligochet răpitor, dulcicol, sub 7 mm lungime, comun în apele stătătoare unde se găseşte pe cochiliile melcilor acvatici. în apele piscicole este folositor fiindcă consumă cercării şi metacercarii (larvele tremato-delor indigene) unor paraziţi interni ai peştilor.
   Chalceus macrolepidotus. Peşte din familia Characidae, din apele din Guiana cu temperaturi de 24°C. Coloritul corpului argintiu cu o nuanţă roşi etică sau violacee, iar înotătoarele roşii. Se foloseşte ca peşte de acvariu.         •
   Ghamo, sin. Chambo. Rasă de găini combatante, originară din Japonia, caracterizată prin greutate de 2—2,5 kg la găini şi 3—3,5 kg la cocoşi, şi printr-un penaj viu colorat.
   Champagne. Rasă de iepure de casă. (V. Argintiu francez).
   Characide. Peşti osoşi din Africa tropicală şi America de Sud şi Centrală*
   Characidium rachovil. Peşte din familia Iiemiodontidae din ape cu tempe-^
CHA
157
râturi de 19—26°C, bine oxigenate din sudul Brazilei. Coloritul corpului măsliniu, ceva mai încis pe spate. Pe laturi o dungă longitudinală neagră. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Characoidel. Subordin de peşti din ordinul Cypriniformes, care cuprinde peşti de apă dulce, cu maxilare cu dinţi şi cu o adipozitate fină.
   Charax puntazzo. Peşte marin, pelagic de 21 cm din ordinul Perciformes, din Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Are corpul ovalar şi comprimat lateral. Capul dorsal este concav. Botul alungit cu gura mică. Pe fălci anterior sînt opt dinţi proeminenţi, ? cu vîrful lăţit şi dispuşi oblic. Coloritul corpului cenuşiu argintiu cu o nuanţă verzuie şi cu 7—10 dungi transversale negre pe spate şi argintii pe abdomen. Depun icrele toamna şi iarna. Are valoare economică relativ redusă.
   Charbrajr. Populaţie de taurine formată în S.U.A. prin împerecherea rasei Brahmană cu Carolaise. Se caracterizează printr-o pondere de sînge Brahman de 1/8—1/4, iar în rest Carolaise. Are dezvoltare corporală mare, în special a trenului posterior, culoare albă-crcm uniformă, cocoaşa slab dezvoltată, rezistenţă, rusticitate, vigurozitate şi capacitate de îngrăşare ridicată.
   Charford. Rasă de bovine de carne în curs de formare în statul Arizona (S.U.A.) prin împerecherea raselor Carolaise, He-reford şi Brahman. Are o pondere diferită de sînge de la rasele parentale (1/2 sînge Charolaise, 3/8 Hereford şi 1/8 Brahman). Se caracterizează prin aptitudine de carne deosebită în condiţiile climatului cald, arid şi al păşunilor caracteristice întîlnite în Arizona de sud.
   Charles, sin. King Charles (v.). Rasă de cîini din grupa spanielilor (epagneul).
   Charlerois, Rasă de curci originară din Canada (v. Bronzată).
   Charinoise. sin. Kent-Berrichonne. Rasă de oi din Franţa adaptată la sistemul
de creştere „en plein-air“ formată din încrucişarea oilor Berrichene cu berbeci Romney Marsh. Masivitate şi precocitate pronunţată; greutate corporală 55—65 kg oile şi 90—115 kg berbecii cu 55%' randament la sacrificare; producţia de lînă 3 — 4 kg, cu fineţea de 24—26 microni şi lungimea de 6^7 cm.
   Charolaise, sin. Charolaise-Nivemaise. Rasă de taurine formată în Franţa prin încrucişarea vitelor locale cu rasa Short-horn şi cu infuzie de la rasa Limousine. Her-Book-ul rasei a fost înfiinţat în 1887. Se caracterizează prin dezvoltarea hi-permetrică (talia 133 cm, greutatea 700—800 kg la vaci şi 140 cm şi 1 000— 1 200 kg la tauri), format dreptunghiular, conformaţie specifică raselor de carne, capul relativ mic, gîtul scurt şi gros, trunchi foarte masiv, cu trenul posterior foarte dezvoltat, membre puternice, culoare albă-crem, cu mucoase roz. Are fecunditate ridicată, constituţie robustă, rusticitate şi capacitate mare de adaptare la diferite medii geografice şi de exploatare, precocitate bună. Manifestă aptitudine remarcabilă pentru catrne.
   Charolaise nivernaise. Rasă de taurine (v. Charolaise).
   Chartreuse. Rasă de pisici, din grupa pisicilor persane, cu păr lung şi lînos de culoare bej şi cu coada lungă şi păroasă.
   Cheag (lat. abomasum). 1. Al patrulea compartiment gastric de la rumegătoare, in care se face digestia stomacală ; 2, Stomacul glandular al mieilor sacrificaţi timpuriu cu o cantitate ridicată de lab-ferment, care, completat cu lapte şi sare şi uscat este utilizat apoi pentru închegarea laptelui îndeosebi în zonele montane ; 3. Produs natural sub formă de pulbere sau soluţie care conţine labfer-ment, utilizat pentru coagularea laptelui. Se obţine din stomacul tineretului animal hrănit cu lapte, în special din compartimentul gastric al rumegătoarelor.
   Cheag sangvin. Formaţiune rezultată din coagularea sîngelui, cuprinzînd în
158
CHI
structura ei o reţea de fibrină, între ochiurile căreia se găsesc elementele figurate.
   Chef al, sin. Labăn. V. Mugii.
   Chefir. Produs lactat acid, rezultat din fermentarea lactică şi alcoolică a lac-tozei sub acţiunea drojdiei Torula chefiri. Gust plăcut, acrişor şi răcoritor.
   Cheia. Regiune de măcelărie de calitate inferioară (a IlI-a) care reprezintă articulaţia genunchiului (cheia din faţă) ^i jaretului (cheia din spate). Baza osoasă este alcătuită din oasele carpiene şi tarsiene.
   Chelodermatită. Inflamaţia membranei ■cheratogene a ongloanelor la taurine, ovine, suine (artiodactile, în general).
   Chemoreceptor, Organ de simţ, care răspunde la stimulr, chimici.
   Chenopodină, sin. Leucină. Alcaloid toxic din plante din genul Chenopodium -(spanac sălbatic, talpa gîştii etc.).
   Cheratină. Proteină care intră în structura părului, lînii, unghiilor, copitelor, pielii. Prezintă un conţinut mare în sulf, este insolubilă în apă şi rezistentă la enzimele proteolitice.
   Cheratinizare. Procesul de încărcare a unor celule (obişnuit epidermice) cu cheratină, distingîndu-se un proces esenţial de cheratinizare (turtirea şi tasarea componentelor epidermice, impregnarea cornoasă a celulelor) şi un proces accesoriu nl cheratinizării (apariţia cheratohia-linei, descompunerea cheratohialinei etc.).
   Cheratită acută. Inflamaţia acută a corneei, produsă de factori traumatici, toxici etc. şi manifestată prin fotofobie accentuată, sensibilitate oculară excesivă, epiforă şi opacifierea tranzitorie a •corneei.
   Cheratomalacie. Afecţiune corneeană ulcerativă, cu origine variată, întîlnită la tineretul debilitat, carenţat şi manifestată prin xeroză, insensibilitate corneeană, infiltraţie corneană zonală şi ulceraţii corneene.
   Cheratoză. Hipertrofie a stratului cor-«îos al epidermului.
   Chesapeake. Rasă ’ de cîini de vînă-toare (v. Retriever de Chesapeake).
   Chester-White. Rasă de porci formată în S.U.A., în ţinutul Chester din Pensylvania, după anul 1800, din populaţiile locale de suine, încrucişate cu reproducătorii din rasele Yorkshire, Lin-colnshire, precum şi din unele rase din China. Este o rasă specializată pentru producţia mixtă, dar s-au creat şi linii pentru producţia de carne. Valorifică foarte bine porumbul. Se caracterizează prin talie mare, corp lung şi adînc, piele şi păr de culoare albă, prolificitate şi precocitate bună.
   Cheviot. Rasă de oi engleză, de munte, formată din oile locale ameliorate cu Leicester şi Lincoln. Se caracterizează prin culoare albă uniformă, rusticitate şi prolificitate mare, construcţie robustă şi prin aptitudini pentru lînă fină (3 —
3,5  kg la oi şi 4,5—5 kg la berbeci) şi carne de calitate. Greutatea corporală este de 50—60 kg la oi şi 70 — 85 kg la berbeci.
   Cheyne-Stokes (Respiraţia—). Aritmie de tip ondulator a mişcărilor respiratorii, caracterizată prin creşterea treptată a amplitudinii mişcărilor respiratorii, alături de accelerarea lor, după care mişcările se reduc progresiv ca frecvenţă şi amplitudine, pînă la apnee completă ; presupune insuficienţa reglajului neuro-hormonal al respiraţiei (stări comatoase etc.).
   Chianina. 1. Rasă italiană de tanrine provenită din vitele din antichitate, albe şi cu coarne scurte, care înglobează patru varietăţi: Chiana, Valdorno, Perugina şi Calvana, ultima fiind mai mică. Se caracterizează printr-o dezvoltare corporală impresionantă (talia 151 — 161 cm şi greutatea de 720—Ş80 kg, iar la tauri 158—182 cm şi 1 150—1 400 kg), conformaţie specifică animalelor de carne (cap mic, expresiv, coarne mici, cu poziţie laterală în faţă, gît puternic, trunchi cilindric, lung, larg, musculos, membre cam înalte), culoarea albă porţelanie, cu pielea, mucoasele, unghiile şi smocul
CHI
159
cozii negre. Are constituţie robustă, temperament vioi, precocitate remarcabilă, aptitudini foarte bune pentru carne (energie de creştere remarcabilă 1 000— 2 000 g/zi, consum foarte redus pe kg spor). Se apreciază că această rasă furnizează cea mai bună calitate a cărnii dintre toate rasele de taurine ; 2. Rasă de porci (v. Gapuccia).
   Chianina de Arao. Varietate de taurine, din rasa Chiana (v. Chianina).
   Chianino-Maremmani. Bovine formate prin încrucişarea celor două rase, moştenind aptitudini de carne pronunţate de la rasa Chianină şi constituţia robustă, temperamentul vioi, rusticitatea şi vigoarea de la Maremmana. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare, cap relativ lung, coarne scurte, trunchi cilindric, musculos, torace dezvoltat, membre solide şi culoare albă. Are precocitate, rusticitate, longevitate şi fecunditate ridicate, precum şi aptitudini bune pentru carne.
   Chiasmă. Fenomen citologic constatat în diplonemul profazei meiozei primare şi care constă în realizarea unor puncte de contact între cromatidele surori de la doi cromozomi homologi (Janssens, 1909). Aceste puncte de contact care dau o configuraţie specifică, în forma de X, în tetradă, au ca urmare, în majoritatea cazurilor, schimburi de segmente între cromatidele celor doi cromozomi homologi. Fenomenul de chiasmă stă la baza teoriei chiasmatipiei, care explică originea fenomenului genetic de recombinare sau crossing-oVer.
   Chiasma optică (gr. Khiesma : încrucişare). Formaţiune prehipofizară de încrucişare ... parţială a fibrelor din nervii optici.
   Chick (Unitatea—). Unitate pentru standardizarea acidului pantotenic.
   Chihuahua. Rasă de cîini (v. Terrier mexican).
   Chil (gr. kilos: suc). 1. Limfa încărcată cu grăsimi absorbite la nivelul peretelui intestinal; 2. Numai în sens im^
propriu s-ă utilizat uneori pentru definirea conţinutului din lumenul intestinal (v. Chim).
   Chilodus punctatus. Peşte fitofag din grupa Cyprinoidea din apele limpezi şi uşor acide tributare Amazonului şi Orinoco. Coloritul corpului argintiu cu nuanţă cenuşie sau verzuie şi cu pete negre pe fiecare solz. Pe laturile corpului o dungă neagră. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Chilurie. Prezenţa grăsimilor emul-sionate în urină, caracterizată printr-o coloraţie albă, lăptoasă, a acesteia.
   Chim (gr. Khimos: umoare). 1. Conţinutul gastric ; 2. Conţinutul stomacului şi duodenului în timpul sau după digestie ; 3. Complexul de secreţii gastro-intestinale şi de produse rezultate în intestin după acţiunea acestor secreţii asupra alimentelor.
   Chimiorezistenţă. Rezistenţa microbilor faţă de chimioterapice antimicro-biene (sulfamide, sulfone, acid paraami-nosalicilic, derivaţii furanolului, izonia-zida etc.).
   Chimioterapie, sin. Chemoterapie. Terapeutică bazată pe utilizarea substanţelor chimice (fabricate prin sinteză).
   Chimotripsina. Enzimă proteolitică din clasa hidrolaze care scindează proteinele prin hidroliza legăturilor peptidice formate între gruparea carboxil (—COOH> a unui aminocid aromatic (tirozina) şi gruparea amino (—NH2) a unui amino-acid nearomatic. Se formează din chimo-tripsinogen (formă inactivă a enzinei elaborată de pancreas) care, în prezenţa urmelor de tripsină şi enterokinază, se trasnformă în diferite tipuri de chirno-tripsine. Chimotripsinele acţionează, ca şi tripsţnele, în mediu alcalin la nivelul intestinului, însă activitatea lor enzi-matică este mai scăzută decît cea a trip-sinelor.
   Chimotripsinogen. Enzimă proteolitică inactivă din sucul pancreatic ; este convertită de către tripsină în forma activă, chimiotripsină.
   Chimozina, sin. Labferment, renină, presură, cheag, Enzimă proteolitică pre-
160
CHI
zentă în stomacul animalelor tinere (în special la viţei şi miei), care are proprietatea de a precipita proteinele din lapte, şi anume cazeinogenul sub formă de cazeinat de calciu ; în acest fel, se favorizează scindarea enzimatică a acestor proteine.
   Chin. Rasă de cîini (v. Spaniol Japonez).
   China 1. Soi de dud originar din partea sudică a R. P. Chineze. Este un soi cu creştere viguroasă, rezistent la ger şi boli, în al patrulea an de viaţă dă pînă la 12 tone frunză/ha cu valoare nutritivă ridicată. Se pretează pentru toate regiunile sericicole din ţara noastră.
   China 3. Soi de dud originar din China, cu vigoare mijlocie. Are frunze foarte mari care atîrnă de pe lăstari. Este un soi cu o rezistenţă mijlocie la ger şi o înfrunzire mai tîrzie. în cel de-al treilea an realizează producţii de cca 12 tone/ha pe un sol brun roşcat de pădure. Zona de cultură — regiunile sericicole din sudul şi vestul ţării.
   China 7. Soi de dud originar din R. P. Chineză. Prezintă lăstari cu creştere viguroasă, frunze de dimensiuni mari, cu număr mare de flori mascule şi foarte puţine flori femele. Este un soi cu înfrunzire mai tîrzie, rezistent la boala pitică şi mai puţin rezistent la bacterioză. Realizează 15 tone frunză/ha, fiind adecvat atît pentru creşterile de primăvară cît şi pentru cele de vară şi toamnă. Se cultivă în toate regiunile sericicole ale ţării.
   China 10. Rasă de viermi de mătase, bivoltină, care se creşte şi în ţara noastră, cu producţii ridicate.
   China 32. Soi de dud originar din R. P. Chineză, caracterizat printr-un grad foarte puternic de lăstărire, cu frunze mari şi cu flori femele. Este un soi de înaltă productivitate (22 tone frunză/ha). Se cultivă în toate regiunile sericicole ale ţării.
   China 199. Soi de dud originar din R. P. Chineză, cu ritm rapid de dezvoltare, frunze de dimensiuni foarte
mari şi intens colorate. Soi unisexuat monoic, cu număr mare de flori mascule. Prezintă înmugurire mai tîrzie, o pronunţată rezistenţă la boala pitică şi la bacterioză. Este slab rezistent la secetă. Este un soi de înaltă productivitate indicat pentru creşterile de primăvară, vară şi toamnă. Se cultivă în toate regiunile sericicole ale ţării.
    Chinchilla. 1. sin. Cincila. Animal de blană originar din America de Sud, rozător din familia Lagostomidae. Din cele trei specii, Chinchilla brevicaudata, Eryomis Chinchilla (C. mare) şi Eryomis ..laniger, sin. Mus laniger, numai ultima s-a răspîndit în crescătorii. Animal mic, cu greutate medie de 500—600 g şi cu lin aspect general care o situează între iepure şi veveriţă. Chichilla se caracterizează printr-o blană deosebit de frumoasă cu o desime remarcabilă, determinată de o particularitate a părului care asigură pentru fiecare folicul pilos un smoc din 120—180 fire. în crescătorii Chinchilla asigură 2—3 fătări pe an cii
2—3 pui la o fătare ; 2. Rasă de iepure cu două varietăţi existente : Chinchilla mare şi Chinchilla mică. Denumirea se datorează asemănării existente cu animalul de blană cu acelaşi nume (v.).
    Chinchilla mare. Varietate de iepuri de carne şi blană cu greutatea corporală de 5—6,5 kg, cap mic, cu urechi scurte în formă de „V“, ochi bruni mai rar cenuşii sau albaştri, gheare brune sau roşcate. Are aptitudini de îngrăşare şi produce carne gustoasă cu un consum redus de furaje (v. Chinchilla).
    Chinchilla mică. Varietate de iepuri de carne şi blană, asemănător cu Chinchilla mare, însă cu greutate corporală mai mică (2,5—3,5 kg). Se creşte pentru carne, pielicele şi ca animal de laborator (V. Chinchilla).
    Chinchillidae. Familie de rozătoare care cuprinde chinchilele şi alte specii înrudite.
    Chineză, sin. Gîsca cu caruncul, Ca-maculată. 1. Rasă de gîşte al cărei strămoş sălbatic, Cygnopsis Cygnoides tră-
CHI
161
icşte în China de nord. Rasă uşoară, cu greutate medie de 4—6 kg şi cu o producţie de p^ste 60 — 70 ouă anual, este utilizată in hibridări pentru producerea hibrizilor materni pentru broilerul de giscă. Se caracterizează printr-un exterior deosebit de al celorlalte rase de gişte: caruncul cornos pe frunte, gît lung de lebădă, culoare castanie etc. ; 2. Rasă de porci, cu foarte bune aptitudini pentru îngrăşare. A participat la formarea rasei Berkshire şi a altor rase de porcine ; 3. Rasă de pisici ce se creşte în China cu urechi căzînde. Este consumată ca hrană de populaţie ; 4. Rasă de ciini, folosită pentru pază, vînătoare şi consum.
   Chinezi. Rasă de porumbei Pescăruşi
(v.k
   Chinodrom. Pistă pentru cursele de ciini dotată în general cu iepure mecanic, pe care se organizează curse cu ciini orgari (levrieri).
   Chinologie. V. Canicultură.
   Chios. Rasă de oi de lapte din Grecia, cu greutatea corporală de 48—52 kg, producţia de lină 2—2,5 kg, fineţea fibrelor 29—34 microni, lungimea 12 —
14  cm şi 260 1 lapte în 220 zile de lac-taţie.
   Chirchiz. Varietate a calului cazah, cu unele influenţe de la calul Carabair. Are aproape aceleaşi calităţi şi defecte de conformaţie ca şi calul cazah.
   Gliironomus plumosus. Insectă din ordinul dipterelor a cărei larvă de 14—
15  mm, este comună în apele stagnante miloase şi încărcate cu material putres-cibil unde stă îngropată în mîl. Larva are corpul alungit, aproximativ cilindric şi segmentat. Capul ovalar, este bine vizibil şi are două antene scurte. Coloritul corpului roşu. Are valoare pentru piscicultură fiind căutat pentru hrană de numeroşi peşti bentonici. Serveşte ca nadă pentru undiţă.
   Chirurgie. Parte a ştiinţei şi artei medicinale care implică o acţiune terapeutică sîngeroasă sau nesîngeroasă, aplicată manual, cu sau fără utilizarea unor
instrumente speciale, efectuată de la exteriorul organismului.
   Chist. Formaţiune veziculară apărută în masa ţesuturilor, delimitată de un perete de reacţie şi conţinînd în interior un lichid, distingîndu-se : chişti seroşi, sero-sangvinolenţi (post-traumatici), parazitari, ovarieni (sau foliculari), uni-sau pluriloculari etc.
   Chist hidatic. V. Echinococoză.
   Chist ovarian. Formaţiune veziculară pe ovar, alcătuită dintr-un perete mult subţiat care delimitează o cavitate plină cu lichid. Provine din degenerarea chis-tică a foliculilor ovarieni şi provoacă tulburări în desfăşurarea normală a ciclului sexual.
   Chitină. Mucopolizaharid, constituit dintr-o catenă liniară (ca şi la celuloză), avînd însă un aminozahăr acetilat. Este scindată de chitază (chitinază) şi formează trama de susţinere a crustei chi-tinoase a insectelor, crustaceilor etc.
   Chitinază. Enzimă produsă de unele microorganisme şi nevertebrate care hidrolizează chitina.
   Chiuretaj. Operaţie de ablaţic a unei formaţiuni sau porţiuni de ţesut cu ajutorul chiuretei.
   Chiuretă. Instrument chirurgical, în formă de lingură sau buclă tăioasă, utilizat pentru practicarea raclajului (chiuretajului).
   Choa. sin. Wadara sau Shuwa. Zebu arab cu coarne scurte, talie medie (127 cm), cap rectiliniu, gît puternic, cocoaşă bine dezvoltată, trunchi îndesat şi musculos, membre scurte şi fine, culoare roşie închisă, precum şi bălţată cu negru şi roşu, pielea pigmentată şi părul scurt. Are aptitudine triplă (lapte, carne, bună capacitate de tracţiune şi port-samar). Realizează 1 200—1 600 1 lapte pe lactaţie normală.
    Cliondrichtliyes. Peşti marini cu schelet cartilaginos şi acoperit cu solzi pla-coizi. Gura dispusă ventral. Aparatul branliial format din 5 — 7 saci branhiali. Nu au vezică înotătoare.
    Chondrostoma nasus. Peşte dulcicol de 40 — 50 cm din familia Cyprinidae
Dicţionar enciclopedic de zootehnie — od. 388
162
CIC
din apele mari curgătoare cu fundul pietros sau nisipos din Europa. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi. Botul scurt, cu gura cu buze cornoase tari aşezată ventral. Coloritul corpului cenuşiu cu o nuanţă albăstruie, argintiu cu puncte negre pe laturi şi alb pe abdomen. Depune icrele pe pietre in aprilie-mai. Arc valoare mare economică.
   Chordata. încrengătură a regnului animal, care cuprinde aproape toate speciile ce interesează zootehnia. în această încrengătură fac parte animalele care au corpul susţinut de o coloană osoasă, formată din vertebre, (peşti, batracieni, reptile, păsări, mamifere).
   Chow-Chow. Rasă de dini derivînd dintr-o rasă veche chineză, dar probabil de formaţie europeană mai nouă prin încrucişarea cu mai multe rase. Are caractere asemănătoare clinilor Spitz (Samoyed), cu blana cu păr lung, abundent cu subpăr moale şi des, cu aparenţă de masivitate şi cu coada sus prinsă şi curbată înainte. Fruntea ridată face ca animalul să pară morocănos ; prezintă o culoare deosebită negru-albăstruie a limbii şi boitei palatine. Varietăţi uni-colore (negru, roşu, roşcat, albastru, crem sau alb) fără pete. Talia 53 cm, greutatea 18—25 kg.
   Chrysantheme. Rasă de cîini (v. Ter-rier tibetan).
   Chrysolophus. Fazan de decor (v. Fazanul auriu şi Fazanul Amherst).
   Ciancgen (gr. kyanos: albastru ; gen-ndn : a produce). Care produce sau pune în libertate acid cianhidric (intoxicaţii cu plante cianogene).
   Cianoză (gr. kyanos: albastru). Colorarea în albastru a tegumentelor şi mucoaselor, ca urmare a unei staze sau altei tulburări circulatorii, respiratorii etc.
   Cianuri. Săruri ale acidului cianhidric, foarte toxice pentru oameni şi animalele domestice.
   CIC. Consiliul Internaţional de Vînă-toare (cinegetică).
   Cicatrice (lat. cicalrix : rană vindecată)-Urma rămasă dintr-o plagă după terminarea procesului restituţional.
   Cicatrizare, sin. Proces restituţionah Complex de fenomene desfăşurate la nivelul unei soluţii de continuitate în curs de vindecare.
   Cichiasoma. Peşti dulcicoli din familia Cichlidae din Mexic, Brazilia, Honduras, Guyana, Guatemala. Coloritul corpului cenuşiu cu o nuanţă verde sau argintie şi cu pete mai întunecate. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Ciclodiene. Hidrocarburi ciclice clo-rurate cu acţiune insecticidă similară cu cea a D.D.T. şi H.C.H., foarte toxice pentru om şi animalele domestice. Mai utilizate sînt Clordanul, Hepiaclorul, Aldrinul, Toxafenul în combaterea dăunătorilor agricoli.
   Ciclofurin. Preparat antibiotic furajer, rezultat ca produs secundar la fabricarea aureomicinei. Conţine 1,5% aureomicină (15 U.I. pe mg) şi este folosit în hrana tineretului animal, cu efect stimulator.
   Ciclop. Monstru cu un ochi.
   Ciclu. Ansamblul de fenomene succesive, care se repetă în aceeaşi ordine determinată.
   Ciclul Cori. Circuit de reacţii biochimice prin care o parte din acidui lactic rezultat din degradarea glicogcnu-lui, respectiv a glucozei la nivelul ţesutului muscular este transferat pe cale sanguină la ficat unde este utilizat pentru resinteza glicogenului. Energia necesară pentru această resinteză este furnizată de oxidarea a 1/5 din acidul lactic. Din glicogenul astfel sintetizat se eliberează glucoză (glicogenoliză) care — pe cale sanguină — este transferată la nivelul musculaturii unde serveşte ca material energetic pentru contracţia musculară-
   Ciclul de păşunat. Timpul în care animalele trec în mod succesiv de pe o tarla pe alta, păscînd astfel pe toate tarlalele într-o anumită ordine. Pentru a tarla înseamnă perioada de repaos după păşunat şi pînă se reia din nou păşuna-tul. în medie un ciclu de păşunat du-
CIC
163
rează 28 — 30 zile. Durata unui ciclu de păşunat depinde de specie, care se poate reface mai repede sau mai încet, de umiditatea din sol, fertilitatea solului, intensitatea folosirii etc.
   Ciclul de producţie. Perioada de timp necesară desfăşurării proceselor de muncă şi a celor biologice pentru transformarea -obiectelor muncii in produse finite: carne, lapte, ouă, cereale, legume, fructe etc. în producţia animală ciclul de producţie este format din subcicluri (sub-ciclul de reproducţie biologică, de dezvoltare a tineretului, de exploatare a animalelor sau de producţie) sau din subsisteme (în viziune sistemicâ). Cuprinderea intr-o singură întreprindere a celor trei subsisteme conferă sistemului de producţie animală caracterul de circuit închis. Cind ciclul de producţie se limitează la un singur subsistem (fermă de vaci de lapte, fermă pentru creşterea tineretului taurin etc.), producţia este organizată în circuit deschis.
   Ciclul de vegetaţie. Termen care defineşte perioada din cursul unui an cînd are loc procesul de creştere a unei plante. Aceasta se petrece la temperaturi care depăşesc 5°C.
   Ciclul Krebs. Denumit şi ciclul acidu lui cilric sau ciclul acizilor tricarboxilicL Reprezintă un ansamblu de reacţii oxi-dative care şe constituie într-un proces biochimic ciclic de însemnătate metabolică fundamentală. Este calea majoră, comună de oxidare a glucidelor, lipidelor şi protidelor, constituind „placa turnantă41 a întregului metabolism celular. Prin Ciclul Krebs, se stabilesc corelaţii metabolice între glucide, protide şi lipide :  produşii intermediari rezultaţi
din degradarea glucidelor (acidul piru-vic) şi acizilor graşi (acidul acetic), precum şi a-cetoacizii (acidul a-cetoglutaric, acidul oxalilaeetic) rezultaţi din trans-aminarea aminoacizilor sînt oxidaţi pe calea comună a Ciclului Krebs. în acest ciclu de degradare se formează C02, o anumită cantitate de energie sub formă de ATP (GTP), precum şi H prin a
cărui oxidare ulterioară în catena de oxidare celulară (respiraţie celulară) rezultă H20 şi cea mai mare cantitate de energie prin biosinteza ATP (fosfori-lare oxidativă). Reacţiile ciclului Krebs şi implicit enzimele care le catalizează sînt localizate în mitocondrii.
   Ciclul estral. Schimbările fiziologice care au loc între perioadele de estru, la femelele mamifere.
   Ciclu sexual, sin. Ciclu ovarian. Totalitatea fenomenelor fiziologice şi a modificărilor diferitelor segmente ale aparatului genital, care se repetă într-o anumită ordine. Cuprinde mai multe stadii: proestru, estru, metestru şi di-estru (anestru).
   Ciclu sexual anovulaforiu. Ciclu sexual neînsoţit de ovulaţie.
   Ciclul vital la Bombyx Mori. Ciclul de viaţă la viermii de mătase are patru stadii de metamorfoză: ou, larvă, crisalidă şi fluture. Există rase mono-voltine cu un singur ciclu complet pe an şi rase polivoltine la care ciclul se repetă de 2—3 ori.
   Cicutoxină. Substanţă răşinoasă toxică din cucuta de apă (Cicuta virosa).
   Cifoză (gr. kyphos: curbat), sin. Spinare de crap. încovoierea dorsală a coloanei vertebrale.
   Ciliata. Organisme unicelulare, microscopice, cu forme stabile care au suprafaţa prevăzută parţial sau total cu cili. în citoplasmă sînt doi nudei (macro-şi micronucleu). Se înmulţesc prin diviziune. Sînt mult răspîndite în apele dulcicole unde înoată liber sau se găsesc fixate pe substrat. Unele specii sînt paraziţi periculoşi pentru peşti, broaşte, raci etc. Se dezvoltă mult în apele încărcate cu substanţă organică putresci-bilă.
   Cilindrax, sin. Axon. Prelungirea neuronală, unică şi neramificată (sau cu puţine şi fine ramificaţii), lipsită de corp tigroid, în zona de detaşare din peri-carion observindu-se conul de emergenţă (fără corp tigroid).
164
CIO
   Cilindru urinar. Formaţie urinară microscopică, cilindrică, reprezentînd a-devărate mulaje ale tubilor urinari; după compoziţie şi aspect se disting cilindrii epiteliali, granuloşi. hialini, ce-roşi, grăsoşi, leucocitari, hemolitici etc., în numeroase boli renale.
   Cimitir de animale. Suprafaţă de teren nefertil, împrejmuită cu gard, destinată numai neutralizării prin îngropare a cadavrelor de animale, deşeurilor şi confiscatelor de origine animală.
   Cinegetica (gr. kinegetein : vînătoare).
1.  Care ţine de vînătoare ; 2. Ştiinţa care studiază biologia, ocrotirea, îngrijirea, recoltarea şi valorificarea vînatului precum şi istoria vînătoarei şi economia vînatului.
   Cinta Senese. Rasă italiană de porci, de culoare neagră, cu o dungă albă pe spate, pe partea anterioară a toracelui şi pe membrele anterioare, cu dezvoltare bună, prolificitate medie, adaptată pentru păscut. Se creşte în stare pură şi se foloseşte la încrucişări industriale cu vieri Large-'White, pentru obţinerea de metişi precoci care folosesc bine păşunile.
   Ciobănesc alsacian, sin. Ciobănesc german, Lup de Vosgi, Lup de Alsacia. Rasă de cîini ciobăneşti, impropriu denumiţi cîini lupi, devenită cea mai importantă rasă de cîini de serviciu ca urmare a multiplelor sale aptitudini (pază, conducere turme, acţiuni de însoţire şi urmărire, conducere orbi etc.). Este caracterizat prin cap frumos şi bine pro-porţionat, cu îmbrăcăminte bogată şi păr lung (2,5 — 5 cm) de culoare neagră, cu cenuşiu deschis sau roşcat pe piept, abdomen şi feţele interne ale membrelor. Cîine de talie mare (60—65 cm la mascul şi 55—60 cm la femelă) şi puternic (28— 35 kg) este capabil de mari performanţe în diferitele servicii pentru care dovedeşte aptitudini.
   Ciobănesc australian, sin. Kelpie. Rasă de cîini ciobăneşti proveniţi din rasa ciobănesc Scoţian cu păr scurt, adusă în Australia înainte de 1870 şi specializată în conducerea turmelor, astfel
îneît astăzi un cîine Kelpie bine dresat înlocuieşte munca a 6 oameni, parcurgînd zilnic 40—60 km pentru conducerea turmelor, strîngerea animalelor risipite, separarea grupelor de animale pentru adăpat sau diverse operaţii etc. Cîine de talie mijlocie (45—50 cm), cu linii mai alungite, cu trunchiul mai lung decît înalt; există în varietăţi de culoare numeroase (negru, roşu, negru cu foc, şocolatiu, albastru fumuriu etc.).
   Ciobănesc belgian-Groenendael. Rasă de cîini ciobăneşti care între cele două războaie mondiale erau consideraţi, sub numele de cîini lupi, drept cei mai buni cîini de însoţire şi de urmărire. Talia la mascul 60—62,5 cm şi la femelă 55 — 60 cm. Culoarea negru albastru dar admiţîndu-se pete albe sau gris pe unele regiuni corporale.
   Ciobănesck belgian Malines. Varietate a cîinelui ciobănesc belgian, caracterizată prin agilitate deosebită, mari disponibilităţi pentru dresaj şi excelent temperament pentru pază. Are părul mai scurt, de culoare cenuşie sau roşcat arămiu, marcată cu negru.
   Ciobănesc belgian Tervueren. Rasă de cîini ciobăneşti cu standard asemănător celui al cîinelui Groenendael. Se deosebeşte mai ales prin culoare, roşcat arămiu spre acaju cu tentă superficială de negru (voal negru). Masca şi urechile cel mai adesea sînt negre.9 Talia admisibilă între 56,5 — 68 cm la mascul şi 51 — 62 cm la femelă.
   Ciobănesc Briard. V. Ciobănesc de Brie.
   Ciobănesc de Berna. Rasă veche de cîini din Elveţia, despre care se spune că ar descinde din cîinele de pază adus de legiunile romane pentru paza depozitelor de arme. Cu un exterior bine echilibrat şi cu o talie de 52,5—67,5 cm după sex, cîinii de Berna prezintă o culoare generală negru mat cu urme roşcate pe membre şi pete pe piept şi sub ochi.
   Ciobănesc de Brie, sin. Briard. Ciobănesc francez. Rasă de cîini ciobăneşti francezi folosită în primul război mondial pentru servicii ca transport de mu-
CIO
165
niţii şi medicamente, descoperirea răniţilor, pază a posturilor avansate etc. Gîine masiv, cu ţinută maestoasă, avînd urechile ataşate sus, cu părul lung şi uşor ondulat, are culori diverse (negru, cenuşiu închis sau deschis, roşcat pînă la roşu şi combinaţii de culori dar neadmiţîn-du-se pete albe). Talia minimă : 57,5—
67,5  cm la mascul şi 55 —64 cm la femelă. Greutatea minimă 20—30 kg. Adesea la membrele pelvine prezintă un deget suplimentar.
   Ciobănesc de Pirinei. Cîine distinct de cîinele de munte din Pirinei (cu care nu trebuie confundat), prezentînd capul asemănător cu al unui urs cenuşiu, avînd urechi scurte, largi la bază, părul lung sau semilung, cenuşiu în diverse nuanţe, coada stofoasă, lăsată în jos. Talia 40—50 cm.
   Ciobănesc englez cu coada scurtă, sin. Bobtail. Rasă de cîini derivată din vechiul cîine englez pentru oi (Sheepdog). Cîine masiv şi puternic (talia minimum 55 cm, greutatea de 30 kg), dar foarte agil, foarte bun pentru paza turmelor şi satisfăcător pentru conducerea turmelor. Este caracterizat prin blană cu păr foarte lung şi des, ceea ce îi conferă mare rezistenţă la lucru in condiţii aspre. Coada se amputează. Culori răs-pîndite : toate nuanţele de cenuşiu cu sau fără pete albe.
   Ciobănesc francez. Cîine (v. Ciobănesc de Brie).
   Ciobănesc german. V. Ciobănesc alsacian.
   Ciobănesc italian, sin. Abruzzesc, Ma-remmano de Abruzzi. Cel mai bun ciobănesc italian, originar din Toscana şi regiunea Abruzzi.
   Ciobănesc Kuvasz. Cîine ciobănesc maghiar cu talie 65 — 75 cm, de culoare albă, cu părul moderat lung, lins sau puţin ondulat.
   Ciobănesc Puii. Rasă de cîini maghiară de talie mijlocie (la masculi 42 — 48 cm şi la femelă 40—40 cm), cel mai adesea de culoare neagră nuanţată cu cenuşiu
şi alb. Părul este bogat, cu puful moale şi dens şi cu părul de acoperire lung dar niciodată mătăsos.
   Ciobănesc românesc. Cîine ciobănesc, rustic, cu capul mare şi uşor alungit, cu urechi de mărime mijlocie şi uşor mobile, cu piept larg şi adine, spinare dreaptă, crupă uşor teşită, coadă lungă, acoperit cu păr lung, cu uşoare ondulaţii neregulate. Talia 60 — 70 cm.
   Ciobănesc scoţian Colley, sin Coliie. Cîini ciobăneşti originari din Scoţia, care sînt cuprinşi în trei rase : Colley cu păr scurt, cu păr lung şi des şi cu păr dur. Se consideră că este cel mai frumos cîine ciobănesc, caracterizat îndeosebi prin forme accentuat dolico-morfe, cu coada stufoasă, părul foarte des şi abundent, formînd guler în jurul gîtului şi franjuri pe feţele posterioare ale membrelor şi în coadă. Culoarea generală mai apreciată este roşcat, cu alb în plastronul caracteristic şi pe membre.
   Cioc. Partea anterioară, terminală a capului la păsări, care înlocuieşte sistemul dentar. Este alcătuit din maxilarul superior şi mandibulă şi îmbrăcat la exterior într-un înveliş cornos. Ciocul serveşte păsărilor pentru a apuca şi sfişia (iar uneori pentru a zdrobi) hrana, precum şi ca organ de luptă şi apărare. Forma, dimensiunile şi culoarea ciocului, variază foarte mult de la specie la specie, fiind în strînsă legătură cu felul hranei şi cu modul de procurare a acesteia.
   Cioc de papagal. Anomalie dentară de incidenţă care apare de regulă la unii cai de vîrstă mai înaintată. Anomalia este dată de nesuprapunerea arcadelor, care determină ca cleştii şi uneori mijlocaşii superiori să nu se tocească în partea anterioară, formînd un fel de streaşină deasupra incisivilor corespunzători de pe maxilarul inferior.
   Cioclrlii de Koburg. Rasă de porumbei de carne, formată în Germania de sud în urmă cu mai mult de un secol şi ameliorată prin încrucişarea cu porumbelul
166
CIS
roman. Se caracterizează printr-o greutate de adult de 800 g, l’iind una din cele mai productive rase de carne. Culoarea principală este argintie, cu sau fără dungi pe aripi.
   Ciopic, sin. Şalău vărgat (v. Stizoste-dion volgense).
   Ciorap, sin. Jambiere. Harnaşament de protecţie a extremităţilor membrelor la cal. Se confecţionează din piele fină sau pînză de doc tare şi se aplică strîns, de obicei peste regiunea fluierului şi gleznei.
   Ciorpac. Instrument utilizat pentru recoltarea peştelui.
   Ciperacee (lat. Cyperaceae). Plante perene erbacee, ce cresc pe terenuri mlăştinoase (rogoz, pipirig, papură, bum-băcăriţă etc.), cu gust acru şi valoare nutritivă scăzută. Determină scăderea calităţii furajelor recoltate de pe aceste terenuri.
   Ciprinicultură (lat. cyprinus „crap" şi cultura „îngrijire"), sin. Crapicultură. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu creşterea intensivă a crapului în he-leşteic, iazuri, lacuri de baraj sau bălţi naturale.
   Ciprinide. Familie de peşti teleosteeni de apă dulce, omnivori, mai ales fitofagi, cu corpul oval alungit, turtit, acoperit cu solzi cicloizi, cu o singură aripioară dorsală. Este cea mai răspîndită familie de peşti din apele ţării noastre şi are o importanţă economică deosebită. Din ea face parte : crapul, caracuda, linul, plăti ca, oebeana etc.
   Grcumducţie. Mişcarea complexă cu trecere succesivă prin abducţie, extensie, aducţie şi flexie.
   Circumflexa femurală (artera —). Arteră detaşată din trunchiul principal arterial din zona femurului, pătrunzînd printre muşchi într-un traiect variat, distingîndu-se:   circumflexă femurală
cranială cuadală, laterală şi mediană.
   Circumflexa humerală (arteră). Arteră desprinsă direct sau indirect din triunchiul arterial principal din zona
articulaţiei scapulohumerale, distingin-du-se arteră circumflexă humerală, cau-dală şi cranială.
   Circumvoluţie. Termen generic pentru definirea cutelor scoarţei cerebrale : circumvoluţie cerebrală.
   Cireada (slav, creda). Grup mare de vite cornute care se află la un loc (la păşune, în padoc etc.).
   Ciroză (gr. hirros: roşcat; galben-închis). Proces difuz şi progresiv, caracterizat prin alteraţii parenchimatoase, dublate de proliferarea elementelor me-zenchimale din organul respectiv, sub influenţa unor factori mezenchimatoşi excitatori şi epiteliotropi regresivi (infecţii, intoxicaţii, parazitoze etc.); sub raport fiziopatologic, ciroza duce la insuficienţa progresivă a organelor atinse (ficat, splină, glande endocrine, măduva osoasă).
   Cirrhina mrigala. Peşte dulcicol de 150 cm lungime din familia Cyprinidae din Pakistan, nordul Indiei şi Birmania. Are corpul alungit şi uşor comprimat lateral. Gura este prevăzută cu două mustăţi. Coloritul corpului cenuşiu cu o nuanţă argintie sau aurie pe spate, înotătoarele perechi şi anala negre iar ochii aurii. Se hrăneşte cu alge şi cu detritus vegetal. Are valoare economică ridicată, putînd da producţii de 1 000 kg/ha. Are ritm de creştere mare.
   Cis, sin. Cuplare. Termen introdus în 1942 de Haldane pentru a defini o anumită poziţie a genelor la un îocus, în raport cu poziţia genelor de la alt Îocus pe.aceeaşi pereche de cromc'omi homologi. în cazul poziţiei cis, pe acelaşi cromozom, la cei doi loci, se găsesc genele normale sau genele dominante, iar pe celălalt cromozom homolog la locii respectivi se găsesc genele mutante sau genele recesive.
   Cis-trans (test —). Test genetic folosit pentru a determina dacă doua mutante genice (mj şi m2) afectează acelaşi cistron (Lewis , 1951 ; B e n-z e r, 1957). Se compară heterozigoţii m1fm2 la care cele două mutante sint1
CIS
167
plasate pe acelaşi cromozom (poziţia cis : + + /1T1! m2) cu cei la care cele două mutante sint plasate pe cromozomi diferiţi (poziţia tx’ans : -J-ma/mj-H). Dacă cele două mutante afectează cistroni diferiţi (indiferent de poziţia cis sau trans), fenotipul heterozigotului va fi cel normal. Dacă cele două mutante afectează acelaşi cistron, în poziţia cis vor determina un fenotip normal, iar în poziţia trans vor determina un fenotip mutant.
   Cistalgie. Durere vezi cală.
   Cistectomie.. 1. Excizarea unei porţiuni din vezică ; 2. Termenul se utilizează de asemenea în loc de „ablaţie vezicală*.
   Cisteină. Aminoacid monoaminomono-carboxilic conţinînd sulf sub formă de grupare ti ol (—SH). Intră în constituţia diferitelor proteine ca atare sau sub forma sa oxidată de cistină ( —S —S —). Scleroproteinele ţesuturilor animale (piele, păr, unghii, copite) sînt bogate în cisteină şi, mai ales, în cistină.
   Cisticefal. Monstru caracterizat prin aspectul vezicular al cncefalului.
   Cistic (gr. Kistis: vezică). 1. Care se referă la organele veziculare ; 2. Care se referă la vezica urinară ; 3. Cu aspect de vezică.
   Cisticerc (gr. Kistis: vezică ; Kirkos : coadă). Ultimul stadiu larvar al unor tenii, cu dezvoltare sau1 sediu variat.
   Cisticercoză. Complexul de tulburări provocate de prezenţa şi dezvoltarea cisticercilor în diverse organe.
   Cistină. Aminoacid cu sulf care participă la sinteza proteinei din cheratină, la formarea glutenului, a insulinei etc. Are rol important în creşterea linei. Cantităţi suficiente de c. conţin proteinele din fînurile bune de trifolierie, din grăunţele furajere, din tărîţele de grîu din şroturi (Cisteină).
   Chitită. Inflamaţia vezicii urinare, consecutivă unei iritaţii sau infecţii urinare directe, de contiguitate (in enterite), de continuitate (în uretrite), descendente (sanguine) etc.
   Cistita hemoragie» a bovinelor, sin.
Hematuria cronică sau esenţială a bovinelor. Afecţiune întilnită la taurine, în zonele submontane, origine încă discutată, manifestată prin hematurie reci-divantă şi progresivă, anemic, debilitate, caşexie şi sfîrşit letal.
   Cistron. Element de structură al unei gene, reprezentind un segment de genă care are funcţie proprie, în sensul că poate determina sinteza unui lanţ poli-peptidic, deci a unei proteine.
   Cltodiagnostic. Metodă de diagnostic bazată pe examenul microscopic al diverselor ţesuturi, cu scopul decalării efectelor unei boli.
   Citogenie (gr. citos: celulă, geneticos: care se naşte), sin. Citogenezâ. 1. Procesul de formare a celulelor ; 2. Regenerarea celulară.
   Citogenctică. Domeniu de investigaţie care se bazează pe corelaţia dintre fenomenele genetice şi cele citologice (in special cele legate de cromozomi), în sensul stabilirii unor legături intre comportarea elementelor celulare şi apariţia unor fenomene genetice. în esenţă, studiile citogenetice se referă la comportarea cromozomilor în mitoză şi meioză, comportare care are drept consecinţă un anumit mod de repartizare a materialului genetic, celulelor fiice rezultate din diviziune.
   Citogenezâ (gr. citos : celulă, genesis: naştere). Dezvoltarea sau formarea celulelor (v. Citogenie).
   Citolimfă (gr. citos:    celulă ; lat.
hjmpha: apă). Partea fluidă a citoplasmă*.
   Citologie. Domeniu al biologiei care se ocupă cu studiul fenomenelor care au loc la nivelul celulei, respectiv cele legate de structura, funcţiile, dezvoltarea şi reproducerea celulelor.
   Cilomierosomi. Denumirea dată nodo-zităţilor de pe filamentele asterului (la centrul celular).
   Citopatologic. Parte a patologiei care se ocupă cu studiul modificărilor patologice la nivelul celulei.
168
cu
   Citoplasmă. Ţoală protoplasma unei celule, cu excepţia nucleului şi membranei celulare (Strasburger, 1882). Este separată de exterior prin membrana celulară, iar de nucleu (la eukariote) prin membrana nucleară. Citoplasmă poate fi separată în: matricea citoplasmatică şi organitele citoplasmatice. Majoritatea funcţiilor vitale se desfăşoară în citoplasmă. Ea reprezintă substratul pentru acţiunea genelor.
   Citozinu. Bază azotată pirimiclinică ce intră în structura acizilor nucleici.
   Ciumăfaie, sin. laur (lat. Datura slrci-monium). Plantă din familia Solanaceae care convine alcaloizi toxici (atropină, hiosciamină, hioscină), originară din America de Nord, cu frunze inegal dinţate, flori albe, fructe ghimpoase (capsule) seminţe negre şi miros neplăcut.
   Ciumiza (lat. Setaria italica maxima). Plantă anuală din familia Gramineae, originară din Asia de Est. Are tulpina înaltă de 80 — 150 cm, cu frunze late şi inflorescenţă (panicul spiciform) de 15 — 20 cm. Se cultivă în China pentru boabe (folosite ca aliment sau furaj) şi, pentru fîn. La noi a fost experimentată dar nu s-a răspîndit în cultură.
   Ciunyi de Ploieşti. Rasă românească de porumbei zburători de înălţime şi durată. Au aptitudini de zbor, atingînd înălţimi foarte mari şi menţinîndu-se în aer timp de 10 ore şi chiar mai mult. Au un zbor încet, adeseori planat şi zboară bine nu numai în stol ci şi individual. Au o greutate de 235 — 300 g, culoare roşie sau florie cu vîrful aripii „tâiat“ cu alb.
   Ciupercă dermatofilă. Ciupercă din genurile Trichophiton, Microsporum şi Acherion, care sînt capabile să provoace boli ale pielii şi perilor.
   Ciuperci, sin. Fungi. Organisme vegetale inferioare (circa 100 000 de specii). Aparţin încrengăturii Mycophyla separată la rîndu-i în următoarele clase: Ârchimycetes, Phycomycetes, Ascomycetes şi Basidiomycetes. La acestea se adaugă grupa ciupercilor imperfecte (Deutero-
mycetes) organisme uni sau pluricelulare din categoria taloiitelor avînd talul format din numeroase filamente (hife) care alcătuiesc împreună un miceliu. Sînt saprofite sau parazite, fiind lipsite de clorofilă. Se înmulţesc asexuat i'or-mînd diferite tipuri de spori, sau sexuat. Unele dintre ciuperci se înmulţesc vegetativ, prin înmugurire (Saccharomyces cerevisiae — drojdia de bere). O serie de ciuperci aparţinînd Phycomicetelor (speciile de Mucor — Mucor, mucede, M, racemosus, M. pusilam) produc îmbolnăviri la animale (mucormicoze) care pot să genereze ulcere gastro-intenstinale sau alte afecţiuni. Alte ciuperci secretă fermenţi care produc fermentaţii. Drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae, S. ellipsoideus) secretă ca ferment zimaza care produce fermentaţia alcoolică. Drojdia de bere se foloseşte ca supliment proteic în combaterea avitaminozelor şi furunculozelor la animale. O serie de ciuperci sînt parazite pe plante producînd boli deosebit de grave care conduc la diminuarea recoltei (v. Ascomicetele şi Bazi di omi cetele).
   Cline (Caniş familiaris). Mamifer domestic carnivor din familia Canidelor, cu forme, dimensiuni corporale şi culoarea părului foarte variate. Are simţul auzului şi mirosului extrem de dezvoltat şi o foarte mare mobilitate. Domesticit în epoca de piatră, a dat naştere la peste 300 de rase care se cresc pentru pază, vînătoare, tracţiune, lux, poliţie, ajutor (salvare), curse etc.
   Cline ciobănesc. Cîine cu diferite aptitudini, bun pentru pază sau conducerea turmelor, avînd o blană bogată şi rezistenţă la lucru pe vreme aspră, putîndu-se adapta uşor la dresaj pentru diverse scopuri (Ciobănesc australian, scoţian, belgian, alsacian etc.).
   Cîine de mare, sin. Rechin. V. Squalus acanthias.
   Cîine de munte. Cîine provenit din cîineie tibetan, adus in Europa de către romani şi menţinut în Pirinei, Alpi şi posibil în Balcani şi Carpaţi, se dove-
cn
169
deşte bun cîine de pază, perfect ataşat de om şi cu aptitudini pentru dresaj în vederea acţiunilor de salvare : Saint Bernard, Terra-Nowa, Leonberg, clinele de Alpi, Clinele de Pirinei etc.
   Cîine de ordine. Cîine cu aptitudini deosebite pentru dresaj cu acţiuni de însoţire şi urmărire (Ciobănesc alsacian, Groenendael, Dobermann, Airedale ter-rier etc.).
   Cîine de pază. Cîine dresat şi specializat pentru pază ca Dogii, Buldogii, Boxerul etc.
   Cîine de Pirinei. Cîine de pază din zona de munte. Are talie mare, corp acoperit cu păr lung, fin şi ondulat, cap rotund cu urechi căzînde, robust şi puternic.
   Cîine de vînătoare. Grup numeros cu specializări diferite: cîini pontatori ca pointerul şi setterii, cîini de aret cu utilizare universală ca bracii, cîini scotocitori ca Springerul şi Cockerii, cîini hărţuitori ca Bassetul şi Terierii, cîini gonitori ca Greyhound, Barzoi, Beagle, cîini limieri ca Blood-hound etc.
   Cîine lup. Termen impropriu folosit pentru unele rase de cîini (Groenendael, Alsacian etc.) de tip lupoid cu conformaţie sau uneori culoare care amintesc lupul.
   Cîine polar, sin. Cîinele eschimoşilor. Cîine de tracţiune, puternic, cu o talie de 55 — 60 cm, urechi drepte, păr lung şi des, folosit pentru tracţiune în ţinuturile cu zăpezi veşnice.
   Cîntar de control. Cîntar special utilizat în stupină pentru înregistrarea culesului şi respectiv a consumului familiei de albine. Indicaţiile cîntarului de control pe mai mulţi ani permit caracterizarea tipului de cules.
   Cîntărire. Acţiune prin care se determină greutatea unui corp. în cazul cîntăririi animalelor se determină greutatea la anumite perioade, iar pe baza datelor înregistrate se cunoaşte sporul de creştere realizat.
   C în te cui mătcilor. Sunete caracteristice ce se produc în familiile de albine care au roit şi în care continuă „frigurile
roitului“. Gîntecul mătcilor începe în a cincea zi de la ieşirea roiului primar. Matca tînără, gata de ecloziune, încă in botcă produce sunete surde, roade căpăcclul botcii şi eclozionează. Mătcile tinere ajunse la maturitate în botei, scot şi ele sunete.
   Cîrlig, sin. Rodioli, Humuli. Denumire pentru formaţiunile microscopice de pe. barbulele penelor, care prinzîndu-se una de alta formează lama penei.
   Cîrlig de undiţă. Component principal şi indispensabil la undiţă, pripoane sau carmace. Serveşte pentru a se fixa nada şi a prinde peştele, străpungîndu-i botul sau să se agaţe cu corpul de el (carmace). Este confecţionat din oţel. Se disting: vîrful, limba, arcul, braţul, ochiul ori paleta. După numărul vîrfurilor, cîrli-gele pot fi: simple, duble sau triple. După mărime şi grosime, poartă diferite numere.
   Cît respirator. V. Coeficient respirator.
   Clacare. Ruptura parţială (fibrilară) a tendoanelor flexoare.
   Cladocera. Crustacee inferioare plancton! ce, mărunte, frecvente şi numeroase în apele stătătoare dulcicole, salmastre sau marine. Au corpul acoperit pe laturi cu o carapace transparentă mai mult sau mai puţin dezvoltată şi prevăzută anterior şi ventral cu 4—6 perechi de picioare articulate şi lăţite. Capul neacoperit de carapace poartă două perechi de antene mari şi doi ochi. Partea pos-terioară a abdomenului (postabdomen) are la capăt gheare. La apele piscicole prezintă mare importanţă, întrucît constituie hrana de bază a multor peşti.
   Clapon. Cocoş castrat chirurgical în scopul măririi greutăţii corporale, mai ales prin îngrăşare şi pentru îmbunătăţirea calităţii cărnii.
   Claponaj. Operaţie de castrare a cocoşilor (v. şi Clapon). Claponaj ul se face chirurgical, sau pe cale hormonală.
   Clasare. Acţiunea de repartizare a animalelor în clase (record, elită, I, II)* consecutiv examinării şi aprecierii efectuate după un complex de criterii (origine, tipul rasei, dezvoltare corporală»
170
CLI
conformaţie şi constituţie, capacitate de producţie şi descendenţă). De asemenea, clasarea presupune şi stabilirea destinaţiei a ficărui animal în funcţie de valoarea zootehnică şi de producţie a acestuia.
   Clasă. 1. Unitate sistematică folosită în clasificarea plantelor şi animalelor, care cuprinde mai multe ordine ; 2. Grup de indivizi dintr-o populaţie care prezintă aceeaşi valoare a unui caracter cantitativ.
   Clasificarea culorilor. Se face după compoziţia şi repartiţia pigmentului, în funcţie de compoziţia pigmentului se întîlnesc culori simple şi culori compuse, iar în raport de repartiţia pigmentului, acestea se împart în culori zonale, azonale şi bălţate.
   Claustraţie. Mod de întreţinere a animalelor cu limitarea spaţiului, în condiţiile întreprinderilor de creştere de tip industrial. De exemplu, întreţinerea păsărilor, porcilor etc., în baterii sau în boxe cu spaţiu determinat pe cap de animal reprezintă menţinerea acestora în claustraţie. Claustraţia reprezintă un element al tehnologiilor moderne de exploatare.
   Ciavîceps purpurea, sin. Cornul secarei. Ciupercă care atacă gramineele (secară, grîu, orz etc.) producînd formaţii cu conţinut toxic, de forma unor coarne (sclerot, ergot).
   Clavicepstoxieoză. Intoxicaţie dată de toxinele ciupercilor din genul Clciviceps în urma consumării plantelor atacate (ergotism etc.).
   Claviculă. Piesă osoasă din componenţa centurei scapularc, existentă la păsări (sudată ventral cu simetrica, formînd împreună osul furcal), rudimentară la rozătoare şi carnivore, reprezentată printr-o intersecţie fibroasă în masa clei domastoi di anului la mamiferele domestice mari.
   Clăpăug. Animal, îndeosebi cîine, cu urechile purtate atîrnind.
   Clean. V. Leuciscus cephalus.
   Cleido-mastoidian (muşchi — ). Muşchi din stratul superficial al regiunii cervi-
cale, înserat cranial pe apofiza mastoi-diană şi pe claviculă sau pe creasta anterioară a şanţului spiralat al humeru-sului, limitînd dorsal jgheabul jugular.
   Cleiul albinelor. V. Propolis.
   Cleiul de peşte. Produs tehnologic rezultat din prelucrarea deşeurilor de peşti bogate în colagen.
   Cleşte de tăiat unghii. Unealtă din metal cu care se taie excesul de corn al ongloanelor la bovine.
   Cleşti. Cei doi incisivi situaţi Ia mijlocul maxilarului inferior din cadrul dentiţiei rumegătoarelor. Pot fi de lapte sau permanenţi.
   Clignotant (corp —). Formaţiune anexă din orbită, foarte dezvoltată la păsări (la care are aspect membranos), mobilizată fiind de doi muşchi mici (muşchiul pătrat şi muşchiul piramidal); la mamifere are un schelet cartilaginos, fiind plasată în unghiul nasal al ochiului, mobilizarea ei realizîndu-se prin presiunea ţesutului gras orbitar şi prin contracţia retractorului bulbar.
   Climacterium. încetarea activităţii ovarului tradusă prin încetarea maturării foliculilor ovarieni.
   Climatizare. Ansamblu de mijloace pentru a menţine atmosfera unei încăperi la presiunea, umiditatea şi temperatura prevăzută.
   Climatopatologic* Studiul bolilor în corelaţie cu efectele mediului ambiant.
   Clină. Termen introdus de H u x-1 e y în 1939 pentru a indica gradul de creştere sau descreştere într-o populaţie continuă, a frecvenţei genptipurilor (ge-noclinc) sau a frecvenţei fenotipurilor (fenocline), în funcţie de schimbarea gradată a condiţiilor de mediu. Clinele sint rezultatul conflictului dintre selecţie (adaptivă la condiţiile locale) şi fluxul genic (cu tendinţe nivelatoare). Aceasta înseamnă că atunci cînd anumiţi factori ai mediului sînt discontinui, fluxul genic dintre populaţiile adiacente tinde să anuleze aceste diferenţe.
   Clinic (gr. Klini: pat). Care se referă la clinică ; în medicina veterniară este
CLI
171
utilizat pentru caracterizarea semnelor, evoluţiei etc. unei boli observabile.
   Clinicii. Ansamblu de servicii, instalaţii etc. în care se acordă asistenţă şi tratament bolnavilor, termenul fiind preluat ulterior de medicina veterinară şi aplicat în acelaşi sens pentru serviciile de asistenţă şi tratament acordat animalelor.
   Clinostomnm complanatum. Vierme parazit care ca adult parazitează în cavitatea bucală la stîrci, iar ca larvă (me-tacercar) se găseşte sub formă de chişti ovalari în musculatura striată sau sub piele la peşti.
   Clivaj. 1. Strangulare a citoplasmei după terminarea diviziunii nucleului, avind drept rezultat împărţirea celulei iniţiale în două celule fiice ; 2. Diviziunea zi gotului într-o serie de celule fiice, într-un interval de timp denumit „perioadă de clivaj" ; 3. Fenomen care determină dublarea cromatidei în interfază (mitoză) sau diplonem (meioză), avînd ca rezultat transformarea cromozomului din unitate monocromatidică în unitate bicromatidică.
   Cloacă (lat. cloaca: canal de scurgere). Dilataţia terminală a tubului digestiv la păsări, porţiune în care se deschid atît căile genitale cît şi cele urinare, putînd fi sistematizată în trei zone : coprodeum, urodeum şi proctodeum.
   Clon. Populaţie de celule sau organisme unicelulare derivate, prin mitoză» dintr-o singură celulă sau un strămoş comun. (W e b b e r, 1903). Modul de reproducere care duce la realizarea unui clon este asexuat. Toţi indivizii dintr-un clon prezintă acelaşi genotip, bineînţeles dacă nu survin mutaţii.
   Cloprostcnol. Prostaglandin sintetic, utilizat pentru sincronizarea fătărilor la scroafe.
   Clor (gr. khloros: verde). Gaz galben-verzui, cu miros specific iritant, mai greu decît aerul, care se lichefiază la temperaturi scăzute şi presiuni ridicate; Se păstrează în butelii de oţel, fiind folosit în dezinfecţia apei prin ciori nare.
   Clor rezidual liber. Cantitatea de clor liber care trebuie să rămînă în apa dezinfectată, după o perioadă de contact de 30 minute.
   Cloramină. Sare de sodiu a benzensul-focloramidei (cloramina B) sau a para-toluolsulfoncloramidei (cloramina T) uşor solubilă in apă ; se foloseşte în dezinfec-ţie în concentraţie de 0,5—5% clor activ.
   Cloramfenicol, sin. Cloramicetină, Sin-tomicinâ, Levomicetină, Timomicină, M-trofenil- 2-diclor-acetamido - 3- propandiol. Preparat antibiotic pe bază de pulbere albă cristalină, obţinută din culturi de ciuperci sau pe cale sintetică, avînd spectru larg de acţiune, mai ales contra germenilor Gramnegativi.
   Clorator. Aparat pentru dozarea cantităţilor de clor gazos necesar pentru dezinfecţia apei.
   Cloremie. Concentraţia clorului sanguin. în organismul animal clorul este de origine exogenă, fiind absorbit în tractul digestiv. între metabolismul clorului şi sodiului există o strînsă corelaţie. Clorul participă la reglarea presiunii osmotice din sînge, la reglarea echilibrului acido-bazic, intră în compoziţia sucului gastric sub formă de HC1.
   Clorinare. Operaţie de dezinfecţie a apei cu clor gazos sau cu substanţe ciori gene.
   CIcrofite. sin. Alge verzi. Fac parte din etapa Euthallophyta, încrengătura Clorophyta. Sînt plante unicelulare (Chlo-rclla, Chlamydomonas, Ulothrix, Duna-liclla etc.) sau pluricelulare. Sînt auto-trofe datorită prezenţei clorofilei în cromatofori. Se înmulţesc pe cale vegetativă prin fragmentarea talului. Asexuat se înmulţesc prin spori (zoospori), iar sexuat prin izogamie, heterogamie sau oogamie. Trăiesc în apele dulci sau pe solurile umede. Algele verzi unicelulare menţionate mai sus servesc ca sursă de proteine cultivîndu-se în acest scop. Producţia de proteine a algelor verzi este cu de 23 de ori mai mare comparativ cu cerealele şi de 33 ori mai mare prin comparaţie cu fasole.
172
CLY
Sînt totodată bogate în vitamine (ca-rotina, tiamina, acidul nicotinic etc.).
   Cloropicrina. Lichid incolor, cu miros caracteristic, puternic lacrimogen, cu acţiune biologică de respiraţie şi contact, fiind utilizat ca insecticid, fungicid şi raticid. Toxicitate mare pentru om şi mamifere. Degazarea se face greu, fiind necesară o ventilaţie activă şi îndelungată.
   Clorură de calciu (lat. Calcium chlo-ratum). Sare cristalină, utilizată în diferite diluţii, pentru acţiunea hemostatică, tonică, diuretică, desensibilizantă {singură sau combinată în preparate de tipul Clorocalcin) etc.
   Clorură de var. Pulbere alb-cenuşie, cu miros pronunţat de clor, puţin solubilă în apă, atacă pielea, mucoasele, ţesăturile, metalele. Se foloseşte ca suspensie cu 2—5% clor activ în dezin-fecţie ; este şi un bun dezodorizant.
   Clorură de etil (lat. Aethylum chlo-ratam), sin Kelen. Lichid incolor, cu acţiune narcotică superficială.
   Clostridium (lat. Clostridium : fus mic). Gen de bacili telurici, sporulaţi, Gram-pozitivi, anaerobi, datorîndu-şi patogeni-tatea toxicităţii sau virulenţei: clostri-dium tetani, C. botulinum, C. chauvori (agentul cărbunelui emfizematos sau simptomatic), C. septicum (agentul gan-grenei gazoase), C. perfringens (gangrenă gazoasă, dizenterii şi enterotoxiemii la diferite specii, toxiinfecţii alimentare ş.a.),
C.  novyi (infecţii gangrenoase, hepatita necrozantă a oii, edemul capului la berbeci), C. hislolyticum (infecţii gangrenoase ş.a.) etc.
   Clujeni. Rasă de porumbei de joc, buni zburători şi buni j ucători, caracterizată prin cap rotund fără moţ, cu cioc de culoare deschisă, cu varietăţi de culoare albă, neagră, roşu, galben sau albastru cu şi fără dungi pe aripi.
   Cluj 123. Soi de orzoaică ce se cultivă î n zonele de cîmpie din sud-est şi vestul ţării.
   Clumber Epagneul. Rasă de cîini (v. 'Spaniol Clumber).
   Cluniali (nervi — ). Nervi din regiunea fesieră (gluteată) distingindu-se: nervi cluniali craniali) ; nervi cluniali mijlocii; şi nervi cluniali caudali.
   Ciupea harengus, sin. Hering. Peşte marin de cîrd de 20—30 cm din subordinul Clupeoidei din nordul Oceanului Atlantic, Marea Nordului, Baltică, Albă şi nordul Oceanului Pacific. Are corpul alungit şi comprimat lateral, gura largă superioară prevăzută cu dinţi mărunţi. Coloritul corpului verde albăstrui pe spate şi argintiu pe laturi. Se cunosc şi unele rase geografice: C. harengus în Oceanul Atlantic, C. harengus membras în Marea Baltică; C. harengus pallasi în Oceanul Pacific. Au o mare valoare economică.
   Clupeină. Proteină ce se găseşte în sperma peştilor salmoni, compusă în principal din arginină (74,1%) şi procente mai mici de treonină, serină, pralină, alanină, valină şi izoleucină.
   Clupeoidea. Subordin de peşti din ordinul Clupeiformes, care cuprinde heringii şi peştii anşoa.
   Clupeoidei. Peşti osoşi sau potamotoci cu corpul alungit, cu solzi mari cicloizi şi caduci. Codala homocercă. Au o singură dorsală aşezată aproximativ la mijlocul spatelui. Linia laterală lipseşte. Aparatul opercular complet.
   Clupeonella cultiventris, sin. Gingirică. Peşte dulci col sau salmastru de 8—13 cm din subordinul Clupeoidei din bazinul hidrografic al Mării Negre sau Mării Gaspice. Are corpul puternic comprimat lateral, cu linia abdomenului curbată şi cu zimţi şi este acoperit cu solzi relativ mari. Botul ascuţit cu gura mică oblică în sus şi cu dinţi rudimentari. Coloritul corpului cenuşiu cu o nuanţă verzuie pe spate şi argintiu pe laturi. Depune icre pelagice în porţiunile îndulcite ale apelor în aprilie — iunie. Are valoare economică mare.
   Clydesdale. 1. Rasă de cai formată pe valea rîului Clyde din Scoţia, pe baza încrucişării calului local greu, cu calul Flamand şi rasa Shire-horse. Se caracterizează prin talie de 163 — 168 cm, con-
COA
173
                      ±___________________
formaţie specifică calului de povară (cap larg, urechi mari, git gros, trunchi lung, larg şi adine, membre scurte şi solide), producţie piloasă abundentă, culoare murgă. Are aptitudine de tracţiune, fiind foarte mult apreciată pentru agricultură şi industrie; 2. Rasă de clini (v. Terrier Clgdesdale).
   Coadă. Partea posterioără terminală a corpului animalelor, care îndeplineşte diferite funcţii. La peşti, porţiunea co-dală, uşor diferenţiată de corp, este înzestrată cu o puternică înotătoare şi constituie principalul organ de mişcare. La pasări, adevărata porţiune codală a coloanei vertebrale este foarte scurtă, alcătuită din 5—6 vertebre articulate nubil şi dintr-un os terminai în formă de trnpiţă, pigostilul, rezultat din sudarea, in timpul dezvoltării embrionare, a ultimelor 4—6’ vertebre coccigiene. La mamifere, coada este de mărime diferită, mobilă, scheletul osos constînd dintr-un număr mai mic sau mai măre de vertebre caudale. Poate servi că organ de agăţare (la cîteva specii de maimuţe), ca organ de sprijin (la cangur, şoarecele săritor etc.). La unele specii de animale (cabaline, bovine etc.) serveşte pentru apărarea de insecte zburătore.
   Coada calului. 1. Denumire dată mai multor plante erbacee din genul Equisetum familia Equisetaceae. (E. miximam, E. pilustrae etc.) ce cresc prin fineţe şi pe terenuri umede. Prezintă două feluri de tulpini (unele fertile, şi altele sterile şi frunze mărunte). Sint dăunătoare sănătăţii animalelor. Toxicitatea se da-toreşte unui alcaloid (eqnisetina) şi acidului aconitic. 2. V. Hippuris vulgaris.
   Coală de riaiunică. Se na ajutător de determinarea virstei calului după dentiţie. Ea apare datorită faptului că incisivii superiori sînt mai mari decît cei inferiori şi ca urmare arcada incisivă superioară depăşeşte înainte şi în lături pe cea inferioară. în consecinţă la anumite vîrste (7—9 şi 11 — 13 ani) lăturaşii superiori nu se sprijină cu toată su-parfaţa lor de tocire pe cei de jos, ră-
minînd o porţiune, sub formă de proeminenţă, înapoia lăturaşilor inferiori, care nu se toceşte.
   Coadă de veveriţă. Defect de exterior la găini, cind coada are direcţie oblică, constituind cu linia spinării un unghi ascuţit. Se admite, fiind caracter de rasă, doar la rasa Ghâbor.
   Coada vulpii (Alopecurus pratensis L.). Graminee perenă cu tufă mixtă de talie mijlocie. Inflorescenţa este cu spic fals avînd spiculeţe unifiore. Frecventă în pajiştile mai umede (lunci) şi în zonele cu precipitaţii mai abundente, fiind pretenţioasă faţă de umiditate. Este foarte rezistentă la ger. Porneşte primăvara de timpuriu în vegetaţie şi înspipă devreme. Se pretează la o exploatare mixtă. Dă producţii moderate, avînd o capacitate de otăvire mai redusă.
   Coadaptare. Procesul de selecţie prin care gene care interacţionează se acumulează în genofondul unei populaţii (Dobzhansky, 1951, Mather, 1953), distinge două căi de integrare (acumulare) a genelor:      a) echilibrul
între alelele care duce la siipradominanţă şi prin aceasta la un polimorfism echilibrat ; b) echilibrul între loci diferiţi.
   Coagul. Masă de fibrină solidificată prin coagulare (v. cheag sanguin).
   Coagulant. Substanţă chimică (sulfat de aluminiu, clorură ferică etc.) introdusă în apa brută pentru a mări şi a grăbi sedimentarea particulelor în suspensie.
   Coagulare (lat. CoaguUre: a închega, a reuni). 1. Acţiune prin care se realizează închegarea unei substanţe lichide. Proprietatea de coagulare este caracteristică sîngelui, laptelui şi soluţiilor care conţin anumite enzime colagene sau alte substanţe coloidale. Coagularea sîngelui se produce datorită acţiunii enzimatice asupra trombinei iar a laptelui datorită coagulării cazeinei ca urmare a creşterii acidităţii provocate de înmulţirea bacteriilor lactice sau acţiunii enzimelor provenite dincheagul introdus in lapte.
2.  Proces prin care proteinele, sub acţiunea căldurii, precipită ireversibil da-
coc
flM
ţorită denaturării lor. 3. Fenomen de aglomerare a particulelor in suspensie din apă, în urma introducerii unei substanţe coagulante.
   Coagularea slngeluî. Proces biochimic complex prin care sîngele este transformat în cheag (tromb).
   Coagulază. Enzimă care cauzează coagularea plasmei sangvine.
   Coamă. Părul lung şi aspru care creşte pe marginea superioară a gitului animalelor în general şi al animalelor din subfamilia Ecvine în special.
   Coarda timpanului (nerv). Fină colaterală a nervului intermediqîacial, con-ţinînd fibre parasimpatice distribuite glandei salivare submandibulare.
   Coapsă. Partea superioară a membrelor posterioare avînd ca bază anatomică osul femur şi muşchii din această regiune. Este delimitată sus de flanc, iar înapoi de fesă. Coapsa bine dezvoltată are drept consecinţă, la cal, o putere mare de muncă, iar la celelalte specii (porcine, bovine, ovine) o producţie de carne ridicată.
   Coastă. 1. Fiecare dintre oasele lungi, subţiri, arcuite şi orientate oblic care se situează între coloana vertebrală şi stern, delimitînd lateral cavitatea toracică a animalelor. 2. Buclaj inferior în-tîlnit la pielicele mielilor Karacul şi metişi în primele 1 — 3 zile de la naştere.
   Cbb. Cal de jumătate sînge din Anglia, caracterizat prin profiluri brevimorfe şi rotunjite, aptitudini bune pentru călărie şi tracţiune. Are pasul întins, reali-zînd 6 km/oră, iar la trap parcurge 17 km/oră ; este un cal utilizat pentru orice serviciu.
   Cobai (lat. Cavia porcellus). Mamifer rozător originar din Peru, lipsit de coadă, cu corp mic acoperit de o blană cu păr scurt. Este mult folosit în cercetarea experimentală.
   Cobitidae. Familie de peşti mici, din subordinul CyprinoideU caracterizaţi prin barbete în jurul gurii.
   Cobitis. Peşti dulci coli, bentonici de ţalie mică din prdinul Cypriniformes din
apele stătătoare sau lent curgătoare din Europa şi Asia. Au corpul alungit, aproximativ cilindric sau comprimat lateral şi acoperit cu solzi mici. Capul este prevăzut cu un ţep bifid sub orbital şi are botul cu gura subterminală înzestrată cu şase mustăţi. Coloritul corpului cenuşiu deschis cu pete închise. Se folosesc ca nadă şi ca hrană naturală pentru peştii cu valoare economică. în România se cunosc patru specii.
   Cobra. Şarpe foarte veninos, din familia Colubridelor, lung de 1—2 m,, caracterizat prin însuşirea de a-şi putea lăţi gîtul ca un disc datorită mişcărilor primelor opt coaste şi de a-şi ridica vertical partea anterioară a corpului* Trăieşte în Africa (specia Najti haje) şi în sudul Asiei (specia Naja vajă).
   Cocaină (lat. Cocainum). Alcaloid de origine vegetală, cu acţiune.calmantă sân anestezică de suprafaţă (pe tegumente).
   Coccidie. 1. Sporozoar parazit al celulelor epiteliale (digestive) ; 2. Individ al unul ordin de teleosporidii, avînd forme vegetative orale, imobile, membrana net diferenţiată, înmulţirea sexuată şi asexuată. Se disting două genuri: Eimeria şi Izospora.
   Coccidiasis piscium. Parazitoză cunoscută la peştii dulcicoli, salmaştri şi marini. Boala evoluează cronic şi produce pagube mai ales în crescătorii. Agenţii cauzatori sînt diferite specii ale sporozoarului Eimeria, care infestează organele interne ale peştilor localizîn-du-se în celule. Peştii bolnavi sînt slăbiţi iar organele parazitate (tubul digestiv, gonadele, ficatul, rinichii) sînt presărate cu noduli de culoare albă. Nu se cunoaşte încă un tratament eficace.
   Goccidiomicoză, sin. Coccidiodomicoză. Afecţiune întîlnită la majoritatea mamiferelor, provocată de Coccidoides immitis (ciupercă microscopică), manifestată clinic prin supuraţia granulomatoasă a ganglionilor.
   Coccidioză. Afecţiune provocată de prezenţa şi multiplicarea coccidiilor în organismul animal.
coc
175
   Coccis (gr. Kokkun: cuc). Piesă osoasă la primate rezultată prin sudarea ultimelor vertebre sacrale şi primele vertebre caudale (rudimentare).
   Cochinchina. Rasă de găini de origine asiatică din China, din grupa raselor grele propriu-zise (cocoşul 4,5—5 kg şi găina 3,5 — 4 kg). Se caracterizează prin precocitate redusă şi producţie de ouă mică (80 — 110 buc. de cite 55 g). Are penaj foarte bogat, de culori diferite, care îmbracă şi picioarele. A participat la formarea multor rase mixte de mare valoare. în prezent are importanţă pentru ameliorare. Se cunosc mai multe varietăţi : galbenă, albă, neagră şi pestriţă.
   Cockapos. Produşi de încrucişare între ciini Cocker şi Caniş folosiţi în primă generaţie ca animale de agrement.
   Cocker. Cline de vinătoare puternic, agil, elegant, bun scotocitor, prezentînd craniul rotund şi larg, maxilarele lungi şi puternice, botul cu aspect pătrat, cu vîrful nasului lăţit. Are urechile mari ataşate jos, părul cu franjuri, cu salba in diverse nuanţe de la alb la negru, alb cu pete negre, maro roşiatic etc. Coada se amputează la 8 — 10 cm, talia 37 — 40 cm la masculi şi 36—39 cm la femele.
   Cocker spaniol, sin. Cocker Epagneul. Cîine mic de vînătoare, cu greutate de 10 — 12 kg, conformaţie armonioasă, cu părul lung, uşor ondulat, de culori diferite, cu urechi foarte lungi şi cadenţe.
   Cocon. înveliş protector care înfăşoară larvele şi pupele unor insecte. Este constituit dintr-o substanţă gelatinoasă, sau din fire foarte subţiri care se solidifică în contact cu aerul.
   Coconiera. Centrul pentru colectarea, depozitarea şi păstrarea gogoşilor de mătase, destinate filaturii.
   Cocoş de munte (Telrao urogallus L.). Pasăre din familia tetraonidelor, de talie mare, cu caractere şi colorit diferit, In funcţie de sex, cu cioc gălbui şi puternic încovoiat ca la răpitoare. Trăieşte în pădurile din Garpaţi şi este ocrotit de lege.
   Cocoş hibrid (Tetrao rnedius ivieijrj. Produs rezultat din încrucişarea cocoşului de mesteacăn cu găina de munte.
   Cocoşel de mare, sin. Corosbină, căţel-de-mare. V. Blennius.
   Cod genetic. Secvenţa nucleotidelor în molecula de ARN-mesager care exprimă, pe principiul complementarităţii, secvenţa nucleotidelor în molecula de ADN — secvenţă care reprezintă informaţia genetică sau mesajul genetic. Secvenţa nucleotidelor în molecula de ARNm este considerată a fi alcătuită dintr-o succesiune de codoni sau cuvinte de cod, fiecare codon specificind poziţia unui anumit aminoacid în procesul de sinteză al proteinelor. Codul genetic este universal în sensul că la toate organismele, acelaşi codon specifică poziţia aceluiaşi aminoacid în lanţul polipeptidic. Codul genetic este degenerat în sensul că mai mulţi codoni pot specifica poziţia unui aminoacid oarecare. Codul genetic este lipsit de ambiguitate adică un codon oarecare determină poziţia numai a unui singur aminoacid.
   Godalb. Animale de diferite culori, cu partea terminală a cozii albă.
   Godină. Lină de calitate inferioară, scurtă şi cu multe impurităţi, tunsă de pe extremităţile corpului oii (coadă, cap, picioare). Reprezintă 4—8% din cantitatea totală de lînă.
   Godinit. Tunderea lînii în jurul ugerului şi de pe coada oii (la fătare, in perioada de alăptare etc.) în scop igienic.
   Godominanţa. Fenomen genetic în virtutea căruia două gene alelice îşi manifestă independent efectul lor prin fenotip diferit.
   Codon. Grup alcătuit din trei nucleo-tidp în structura ARN-mesager care exprimă, pe principiul complementarităţii, o secvenţă de trei nucleotide în structura ADN şi care determină ca, în timpul sintezei unei proteine, un anumit aminoacid să ocupe o anumită poziţie în lanţul polipeptidic (C r i c k, 1963).
   Coeficient de consangvinizare (F). Posibilitatea ca la un individ obţinut
176
COI
prin împerecheri consagvine două gene dintr-un locus să fie identice prin origine, fiind copii ale aceleiaşi alele a strămoşului comun. El arată implicit gradul de scădere a heterozigoţiei, implicit de creştere a homozigoţiei (Wri ght, 1921). Se poate estima: (1) pe pedigreu folosind formula de bază (care are şi forme adaptate la calculator):
                                      F=S(l/2)ni+n2+l(l-i-F^) unde:
   Fa=coeficientul de consangvinizare a strămoşului comun;
   ^=numărul schimbărilor de generaţie Intre strămoşul comun şi mamă; n2=idem tată; 2= se calculează pe fiecare strămoş comun şi se însumează. (2) pe pedigree de 2 sau 4 linii întâmplătoare ; (3) pornind de la coeficientul de înrudire
                               r(xy)
(Wright) al părinţilor: F=-
(4)
                                  2
pornind de la mărimea efectivă a populaţiei (N) sau de la numărnl efectiv de masculi (Nm) şi femele (Nf):
A/=
2N
  Ay
                                                              8 Nm
                                                            A,=--
                                                               8 M
+
SNf
sau
   Coeficient de digestibilitate. Măsura prin care se exprimă cantitatea de substanţe nutritive digerate de către animale, din cantitatea totală ingerată. Variază în funcţie de specia şi categoria animalelor, de felul şi calitatea fiecărui furaj în parte, precum şi de condiţiile de exploatare a animalelor.
   Coeficient de înrudire. 1. Coeficient ce măsoară gradul de asemănare genetică între indivizi, aproximînd bine coeficientul de corelaţie între valorile lor de ameliorare (W r i g h t, 1921). Se notează cu r, rxy, sau Rxy şi se estimează prin formula :
              2(l/2)n1+n,(l + Fa) xy = ■        ■ — —      —
              K( 1 + Fm) ((1 + F,) sau simplu : rxy = 2(l/2)ni+na unde: nx = numărul schimbărilor de generaţii de la strămoşul comun la indi-
vidul x; n2 = idem la individul y; Fa = coeficientul de consangvinizare al strămoşului comun ; Fx şi Fy —coeficientul de consangvinizare al indivizilor x şi y. înrudirea medie din populaţii se poate estima şi prin formule simplificate pornind de la pedigree de 2 sau 4 linii întîmplă-toare; 2. Probabilitatea ca două rude să posede la acelaşi locus gene identice prin origine (Malecot, 1948), (copii ale aceleeaşi alele a strămoşului comun). Ca valoare reprezintă jumătate din coeficientul de înrudire a lui Wright.
    Coeficient de luminozitate naturală (C.L.N.). Raportul dintre suprafaţa totală a ferestrelor şi suprafaţa pardoselii unui adăpost. Acest raport variază în funcţie de specia şi categoria animalelor, de exemplu, de la 1/8 la puii de găină la 1/25 la bovinele puse la îngrăşat.
    Coeficient de variabilitate. Măsura prin care se exprimă gradul de variabilitate. Se obţine prin exprimarea deviaţiei standard în procente din media aritmetică :
             ft/ S x 100 X
    Coeficient de selecţie. Măsura prin care se exprimă gradul de selecţie. Coeficientul de selecţie (simbol s) reprezintă reducerea proporţională a contribuţiei gametice a Unui anumit genotip în comparaţie cu un genotip etalon, de regulă cel mai favorit. Contribuţia genotipurilor . favorite se consideră egală cu 1, iar contribuţia genotipului împotriva căruia acţionează selecţia 1 —s.
    Coeficient respirator (QR). Raportul dintre volumul de C02 rezultat din oxi-darea alimentelor în organism şi volumul 02 necesar acestei oxidări, ambele volume fiind măsurate în aceleaşi condiţii de temperatură şi presiune. Valoarea QR pentru glucide este de 1,00, pentru protide de 0,80 şi pentru lipide de 0,70. în comparaţie cu protidele şi lipidele, glucidele au cea mai mare cotă de participare în procesele de oxidare biologică.
                                                                       Coincidenţă (Coeficient de—). Raportul între frecvenţa dublelor Crossing-
COJ
17?
over-uri observate (realizate) şi frecvenţa dublelor crossing-over-uri aşteptate (posibile de realizat) pe aceleaşi cromatide surori ale cromozomilor homologi (M u 1-1 e r, 1916). Coeficientul de coincidenţă reprezintă măsura în care acţionează fenomenul de interferenţă. în cazul în care fenomenul de interferenţă este nul (nu acţionează) atunci valoarea coeficientului de coincidenţă va fi egală cu 1. Dacă interferenţa este totală sau absolută, valoarea coeficientului de coincidenţă va fi egală cu 0.
   Cojoc. Lîna tunsă de pe oaie, care îşi păstrează integritatea pînă la sortarea industrială.
   Cojoc de iernare a familiilor de albine. Gruparea stupilor în anotimpul rece, începînd cu noiembrie-decembrie, în vederea protejării de vînturi, frig. Stupii se pun pe grinzi sau poliţe de scînduri la o înălţime de 20—35 cm, punîndu-se sub ei paie. Stupii pot fi grupaţi pe un rînd sau două (spate în spate) cu distanţa de 10 cm, în care se introduce materialul de protecţie. Partea superioară a stupilor e protejată de un acoperiş. Cojocul poate fi individual, de 2 — 4 stupi, dar cel mai frecvent e cojocul colectiv de mai 25—30 stupi.
   Colagen. Proteină fibrilară prezentă în oase, cartilagii, tendoane, piele etc., constituind aproximativ 30% din totalul proteinelor organismului animal. Dotat cu o mare extensibilitate, colagenul constă din fibre liniare individuale insolubile în apă la rece, solubile însă la fierbere. Colagenul se caracterizează printr-un conţinut foarte mare (25%) în aminoacizii prolină, hidroxiprolină şi glicocol.
   Colalemie. Conţinutul de săruri biliare din sînge.
   Colalurie. Conţinutul de săruri biliare eliminat prin urină.
   Colaps. Scăderea bruscă, brutală şi evidentă a activităţii (tonusului, tensiunii etc.) unui organ.
   Colaps cardiac. Scăderea, oprirea sau suspendarea energiei funcţionale a cordului.
12 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie
   Colaps periferic, sin. Colaps vascular. Scăderea sau suspendarea energiei circulatorii în vasele periferice, datorită unei paralizii capilare etc., urmată de stagnarea sîngelui în vasele periferice.
   Colaps pulmonar. Scăderea sau dispariţia capacităţii funcţionale a pulmonului (în general însoţită de stagnarea sîngelui la nivelul organului).
   Colaterală radială (arteră—). Arteră terminală a arterei brahiale (humerale) la cal, eventual colaterala aceleiaşi artere la restul mamiferelor domestice.
   Colaterali. Indivizi dintr-o populaţie care nu sînt înrudiţi prin descendenţă directă. De exemplu fraţii, surorile, verii etc.
   Colchicină. Alcaloid prezent în plantele din genul Colchicum (brînduşa de toamnă).
   Colecist (gr. chole : bilă ; cislis : vezică). Vezica biliară.
   Colecistectazie. Dilataţia exagerată a vezicii biliare.
   Colecistectomie. Ablaţia vezicii biliare.
   Colecistită. Inflamaţia vezicii biliare.
   Colecistografie. Radiografia vezicii biliare.
   Coledoc, (gr. Chole:      bilă dochos:
rezervor, transportor). Canalul rezultat din confluenţa canalului hepatic cu cel cistic, prin care se varsă bila în intestin.
   Colesterol. Sterol de origine animală distribuit — sub formă liberă sau este-rificat cu acizii graşi — în toate celulele organismului ; ţesutul nervos, gălbenuşul de ou, calculii biliari etc. au un conţinut ridicat de colesterol. Rol biochimic : cu acizii graşi formează steride, participă la structura bimembranelor, este antitoxic şi antihemolitic, este precursor al unor derivaţi steroizi ca acizii biliari şi hormonii sexuali, ca 7-dehidrocoles-terol este provitamina vitaminei Ds.
   Colesterolemie. Concentraţia colesterolului în serul sanguin. Ficatul intervine în reglarea colesterolemiei, proces complex în care sînt implicate biosinteza, depozitarea, degradarea şi excreţia colesterolului sanguin. Valori fiziologice
cd. 388
178
COL
(mg% ml ser): bovine 55 — 110, suine 78—140, cabaline 80—139, iepure 15 — 70. Valoarea normală a colesterolemiei este mai mare la om (120—230) decit la celelalte animale.
   Colibacil. Bacterie Gram-negativă, a-desea saprofită intestinală, capabilă să-şi exalteze virulenţa şi să declanşeze diverse tulburări intestinale sau urinare.
   Colibaciloză. Boală infecţioasă provocată de Escherichia coli (saprofită a intestinului), favorizată de factori variaţi şi tradusă clinic prin tulburări în funcţie de organul afectat, eventual septicemie (la viţeii nou-născuţi), gastro-enterită, pielonefrită, mamită etc.
   Colibacilemie. Pătrunderea colibacili-lor în singe.
   Colică. 1. Sindrom de durere viscerală abdominală (stomac, intestin, peritoneu, organe genito-urinare), mai rar extraab-dominulă, animalul fiind agitat, avind tendinţa să se trîntească brusc în decu-bit etc. Se disting colici organice (gastrice, intestinale etc.) şi colici funcţionale (crize vasculare), colici adevărate (aparat digestiv) şi colici false; 2. (Arteră — ). Termen general utilizat pentru arterele ce distribuie singe colonului distingîn-du-se: o arteră colică medie, o arteră colică stingă, o arteră colică ventrală şi o arteră colică dreaptă.
   Coli-index, sin. Indice coli. Numărul probabil de germeni coliformi aflaţi într-un litru de apă.
   Colier. Termen folosit uneori pentru a caracteriza prezenţa în jurul gitului a unei dungi de altă culoare (cîinele ciobănesc Gollie) sau pentru o zgardă din metal sau plastic menită să oprească accesul femelei în cuşca masculului în reproducţie poligamă cu împerechere liberă la iepurii de casă, la Chinchilla etc.
   Colicjal. Premix de intervenţie, utilizat în scopul combaterii enteritelor coli-bacilare la găini. Este un amestec omogen de vitamine, săruri minerale şi o combinaţie de antibiotice şi chimiotera-pice, ce se stabileşte în funcţie de anti-biograma efectuată la materialul biologic dat.
   Colilie (lat. S/tpa). Gen de graminee răspindite pe pajiştile naturale din zona de stepă şi silvostepă, cu ritm de dezvoltare foarte lent şi cu grad redus de consumabilitate. Au tulpini subţiri, înalte pină la un metru, formind tufe dese, cu frunze de obicei înguste. Se cunosc multe specii de stipa (S. capillata, S. lessin-giana, S. Joannis, S. stenophylla etc.).
   Colină. Aminoalcool trimetilat, factor necesar funcţionării normale a organis-. mului. Surse importante : ţesutul nervos central, bila, gălbenuşul de ou, laptele, colostrul, ficatul, rinichiul. Intră în structura unor fosfolipide. Rol: donor de grupări metil pentru biosinteza diferiţilor compuşi biochimici, participă la sinteza acetilcolinei — mediator în transmiterea influxului nervos, intervine în transportul lipidelor în organism şi previne infiltrarea grasă a ficatului. Carenţa determină : degenerescenţa grasă a ficatului, dereglarea biosintezei fosfoli-pidelor, încetarea creşterii oaselor la pui, perturbarea lactaţiei etc.
   Colinearitate. Fenomen genetic care exprimă corespondenţa existentă între structura primară a segmentului de acid deoxiribonucleic (care reprezintă structura unei gene şi structura primară a proteinei (C r i c k, 1983).
   Colinesteraza. Enzimă care catalizează hidroliza esterilor colinei; se găseşte în singe şi alte ţesuturi.
   Colimeîrie. Metodă pentru determinarea prezenţei şi numărului probabil de germeni coliformi din apă.
   Colită. 1. Inflamaţia colonului; 2. Prin extensiunea sferei se utilizează pentru definirea oricărei inflamaţii a intestinului gros.
   Coli-titru, sin. Titrul coli. Cea mai mică cantitate de apă care însămînţată pe medii de cultură, evidenţiază prezenţa germenilor coliformi.
   Collcy. Rasă de cîini (v. Ciobănesc Scoţian, Coleg).
   Colivie. 1. Compartiment de dimensiuni mici al cuştilor din bateriile de găini ouătoare. într-o colivie se introduc 3 — 4 păsări ; 2. Cuşcă mică destinată
COL
179
adăpostirii şi întreţinerii în claustraţie a păsărilor de apartament sau a unor animale de laborator.
   Colivie de matcă. Dispozitiv pentru protecţia mătcilor sau botcilor de matcă de atacul albinelor. Se cunosc modele variate.
   Colmira. Varietate de culoare la nurcă, mutantă dominantă. Are o culoare albă cu pete neuniforme negre.
   Colon (gr. kolon = intestin gros). Porţiunea intestinului gros cuprinsă între cec şi rect, sistematizată în colon ascendent, colon transvers şi colon descendent.
   Colonie. O populaţie localizată de indivizi din aceeaşi specie, care trăiesc fie împreună, fie în mod separat.
   Colonie de albine. V. Familia de albine.
   Colorit bentonic. Coloritul peştilor care vieţuiesc la fundul bazinelor acvatice. Se caracterizează printr-o nuanţă întunecată a spatelui, pe laturi cu pete mai închise iar pe abdomen mai deschise.
   Colorit nupţial. Coloritul viu pe care-1 iau peştii în timpul reproducerii. Este în general evidenţiat la masculi.
   Colorit pelagic. Coloritul peştilor care vieţuiesc în masa apei. Se caracterizează printr-o nuanţă albăstruie sau verzuie a spatelui şi argintie pe laturi şi abdomen.
   Colostru (lat. colostrum = primul lapte). Laptele secretat în primele zile după fătare, cu calităţi şi compoziţie chimică diferite de laptele obişnuit. Este bogat în vitamine şi imunoglobu-lină ; are rol laxativ.
   Columba Livia. Prumbelul cenuşiu de stîncă, strămoş unic al porumbeilor domestici actuali; este în prezent răs-pîndit în locurile inaccesibile de pe ţărmurile mării Mediterane, din Asia mică şi din India centrală.
   Columbidae. Familie din care fac parte porumbeii domestici şi cei sălbatici.
   Columbiformes. Ordin de păsări care se caracterizează printr-un cioc scurt şi ascuţit şi picioare scurte.
   Columbicultură. Ştiinţa care se ocupă cu producerea, creşterea, ameliorarea şi
valorificarea porumbeilor. Pe lingă activitatea sportivă şi de expoziţie, ramura creşterii porumbeilor se dezvoltă în prezent pe linia producţiei de carne, deosebit de gustoasă şi de nutritivă la puii de porumbei nezburaţi.
   Coma (gr. koma: somn profund). Depresiune treptată (începînd cu stări precomatoase) şi în acelaşi timp prelungită, a activităţii nervoase superioare, sensibilităţii, motilităţii, reflecţivităţii şi chiar a marior funcţiuni sau funcţiunilor metabolice ; apare ca expresie a unor stări foarte grave de origine diferită (toxice, traumatice, infecţi oase, dismetabolice etc.), faţă de care organismul nu se mai poate adapta.
   Combatantă. Grup de rase de găini crescute şi selecţionate timp de multe secole pentru luptele de cocoşi. După interzicerea organizării acestor lupte selecţia acestor rase a fost dirijată pentru producerea păsărilor de expoziţie. In prezent unele rase au doar importanţă sportivă (Combatantă engleză modernă, Chamo, Aka-Sasa etc.), altele au rol ame-liorator (Aseel, Malaeză etc.), iar cîteva, Combatantul englez de tip vechi şi mai ales Cornish au importanţă foarte mare în producţia de carne.
   Combatantă de Ascel. Una din cele mai vechi rase de găini combatante, originară din India. Produce 60—80 ouă anual, are greutatea corporală de 2,5 — 3 kg, instinct de clocit foarte dezvoltat, foarte rustică, însă greu de crescut din cauza caracterului combativ care se manifestă de timpuriu (6—8 săptămîni). Are mai multe varietăţi, cea mai răspîndită în Europa fiind cea albă şi roşie-pestriţă.
   Combatantă de Bruges. Rasă de găini, (v. Belgiană combatantă).
   Combatantă de Lidge. Rasă de găini, (v. Belgiană combatantă).
   Combatantă engleză de tip modem. Rasă de găini combatante, derivînd direct din rasa combatantă engleză de tip vechi (v) faţă de care are talia, picioarele şi gîtul mai lungi, carne de calitate mai slabă, exigenţe mai mari faţă de condiţiile de creştere, caracter combatant di-
180
COM
minuat. Pasăre fără importanţa economică, creată mai mult pentru expoziţii.
   Combatantă engleză de tip vechi. Rasă veche de găini, originară din Anglia, de culoare albă, neagră-roşcat etc., cu trunchi aproape ovoidal, larg anterior, cu greutate corporală de 3,5 kg, precoce, produce carne de calitate bună şi are instinct combatant dezvoltat.
   Combatantă indiană de Cornwal. Rasă de găini, v. Cornişti.
   Combatantă malaeză. Rasă de găini combatante, originară din Asia, rustică produce 100—120 ouă, cu greutate corporală de 3,5—5 kg, cu carne de calitate superioară. Se cunosc patru varietăţi de culoare, cea mai răspindită fiind neagră-roşcată. Se foloseşte la încrucişările industriale pentru obţinerea de produşi valoroşi pentru carne.
   Combatere (lat. cum: cu, baluere: a bate). Reprezintă totalitatea măsurilor şi mijloacelor folosite împotriva unei boli (prevenire, tratament).
   Combina de recoltat furaje. Combină destinată efectuării tăierii şi tocării plantelor şi încărcării tocăturii în mijlocul de transport.
   Comor, sin. Kombar. Varietate de oi Karakul de culoare cafenie.
                                                                     Comlso. Rasă de oi de lapte din Italia cu greutatea corporală de 43—50 kg,
                                                                     2—3 kg lină cu fineţea de 40—55 microni şi 167 kg lapte în 190 zile de lactaţie.
   Comisură. Zona de întîlnire a celor două buze care delimitează un orificiu organic natural, cu aspect de fantă: comisura buzelor, comisura vulvară etc.
   Comisura vulvară. Locui de întîlnire a celor două labii vulvare. Poate fi rotunjită sau ascuţită, în funcţie de specie
   Common. Soi de lucernă creat şi cultivat în S.U.A.
   Compas Wilkens, Instrument metalic folosit pentru măsurarea dimensiunilor mici ale regiumi capului, crupei şi pieptului. Este format din două braţe semicirculare, unite la bază, iar la virf terminate prin bile. în apropierea bazei este fixat un arc, prevăzut cu diviziuni, fie-
care diviziune corespunde unei distanţe de 1 cm, intre virfurile braţurilor.
   Competenţa. Fenomen embriologic care marchează tendinţa unui grup de celule sau a unui ţesut de a forma un anumit organ ca urmare a fenomenului de „inducţie embrionară'* (W a d d i n g-ton, 1932).
   Comoţie (lat. commotio:      mişcare).
Traumă gravă, fără soluţie de continuitate, produsă în general pe bază de şoc vibratoriu. Prin lărgirea sferei, defineşte şi un sindrom traumatic brutal, fără soluţie de continuitate, dar însoţit de abolirea temporară a funcţiei organului lezat (sau a organismului în general, în cazul comoţiilor cerebrale).
   Competiţie. 1. Denumire generală dată sistemului de concursuri sezonale sau ocazionale, desfăşurate după un calendar sportiv şi după un regulament special întocmit (ex. campionatul naţional hipic etc. ; 2. Interacţiunea inter sau intra-specifică ce rezultă atunci cind numeroşi indivizi împart o necesitate de mediu înconjurător ex. grupele de animale domestice sau păsări care cohabitează în boxe sau baterii, sau diferite specii de animale sălbatice ce populează o zona naturală).
   Complementaritate. Principiu care a stat la baza stabilirii modelului moleculei de ADM de către W a t s o n şi Crick. Conform acestui principiu, cele două lanţuri polinucleotidice, antiparalele, care alcătuiesc molecula de ADM sint unite prin legături de hidrogen realizate între o bază purinică, pe un lanţ, şi o bază pirimidinică pe celălalt lanţ, respectiv adenina cu timina (prin două legături de H) şi guanina cu citozina (prin trei legaturi de H).
   Complex articular. Legătura între mai multe oase, puţind fi sistematizată în mai multe articulaţii bine individualizate, fornăind totuşi o unitate datorită unor componente comune (cum ar fi ligamentele comune): articulaţia jaretului, a genunchiului etc.
   Componenţii variantei. Elemente care reprezintă sursa de realizare a varianţei.
COM
181
Ţinind scama dc componenţii de bază ai valorii fenotipice, înseamnă că varianţa fenotipică are doi componenţi cauzali de bază şi anume varianţa genotipică, care reprezintă varianţa valorilor genotipice şi varianţa de mediu care reprezintă varianţa devierilor datorate mediului. Acest lucru poate fi exprimat prin relaţia : VP = Vo + VM. Varianţa genotipică poate fi descompusă — după modul de acţiune al genelor — în cel puţin trei componenţi şi anume: un component datorat acţiunii aditive a genelor — varianţa valorii de ameliorare sau varianţa aditivă (VA) ; alt component datorat interacţiunii aleii ce — varianţa datorată dominanţei (VD) şi un al treilea component datorat interacţiunii nealelice — varianţa datorată epistaziei (VE). Componentul de mediu poate fi descompus la rîndul său în cel puţin doi componenţi cauzali şi anume: varianţa datorată mediului general (VMg) şi varianţa datorată mediului special (VMs).
   Comportament. Acţiunea (răspunsul) învăţată sau înnăscută a animalului la un anumit eveniment (stimul) care are loc în imediata sa învecinătate, în corpul sau în „mintea sa“. Este unul din mijloacele de bază ale adaptării fenotipice. Se disting următoarele tipuri de comportamente : a) alimentare sau ingestie mr b) eliminare (urinare, defecare); c) sexuale ; d) acordare a îngrijirii (epimele-tice); e) solicitare a îngrijirii (et-epime-letice); f) conflictuale sau agonistice; <j) imitare (allelomimetice); h) căutare a locului celui mai propice ; i) investigaţie ; j) anormale (rău adaptaţi ve); k) relaţii „sociale" sau de grup.
   Comportament agonistic (gr. agon = luptă). Comportamente conflictuale, de agresivitate, ce cuprind acţiunile de atac, lovire, apărare, imobilizare, vocalizare, fugă. Sînt intracategorie (între masculi, femele din acelaşi grup) şi intercategorii (găini adulte-tineret). Sînt în mare măsură caractere instinctive, menţinute de selecţia naturală şi artificială, pentru că în anumite momente din evoluţia speciilor au fost utile ; a fost dezvoltată şi
de om prin selecţie la găinile combatante, la unele rase de cîini.
   Comportament sexual. Totalitatea atitudinilor şi manifestărilor unui animal în prezenţa unui animal de sex opus sau în anumite stadii ale ciclului sexual.
   Comportarea albinelor. V. Semnalizări.
   Compoziţia chimică a nutreţurilor. Conţinutul nutreţurilor în diferite substanţe. Analiza chimică a nutreţurilor este una din metodele de bază ale aprecierii valorii nutritive a nutreţurilor. Componentele principale ale nutreţurilor de origine vegetală sau animală sînt apa, sărurile minerale, substanţele azotate, glucidele şi grăsimile.
   Con eferent. Formaţiunea situată la capul epidimului, rezultind din anasto-moza a 8—15 canalicule eferente.
   Con pilos primitiv. Trama cheratini-zată din axa germenului pilos, în jurul căreia se formează teaca epitelială internă a firului de păr.
   Condil (gr. kondylos = articulaţie). Suprafaţa articulară şlefuită, convexă, reprezentînd un segment din suprafaţa unui cilindru sau a unui con.
   Condiment. Substanţă sau produs cu gust picant care se adaugă preparatelor culinare sau la diverse preparate alimentare pentru a le conferi gust şi aromă. Din categoria condimentelor fac parte : usturoiul, ceapa, piperul, boiaua, maghiranul, chimenul, cuişoarele, nucşoara, pătrunjelul, mărarul etc. Condimentele se utilizează cu precădere în industria mezelurilor.
   Condiţionare. 1. Acţiunea prin care se urmăreşte menţinerea unor caracteristici fizico-chimice în limita parametrilor stabiliţi de calitate (aer, apă, produse alimentare) prin aplicarea unei tehnici specifice; 2. Transferarea unui răspuns existent la un stimul nou (v. reflex condiţionat).
   Condiţionarea aerului. Aducerea aerului care pătrunde în încăpere la anumiţi parametri fizici, prin utilizarea unor instalaţii complexe de încălzire, răcire, uscare, umidificarc, purificare etc., încorporate în sistemul dc ventilaţie mecanică.
182
CON"
   Condiţionarea mierii. Operaţiune ce urmăreşte eliminarea corpurilor străine, stabilizarea proprietăţilor fizico-chimice şi biologice, cupajarea, cristalizarea dirijată a mierii etc.
   Condor (Vultur gryphus). Vultur foarte mare, cu capul şi cu gîtul golaş, răspîn-dit în munţii înalţi ai Americii de Sud. Este cea mai mare pasăre răpitoare.
   Condriom. Ansamblul organitelor celulare permanente, variate ca aspect: filamentar, cocobacilar etc.
   Condrocit. Celulă cartilaginoasă matură, spre deosebire de condroblast (celulă cartilaginoasă tînără).
   Condroz. Tip de cal, de talie şi greutate medie, din rasa Belgiană de cai de povară.
   Conductă. Piesă sau ansamblu de piese folosit la transportul fluidelor (apă, combustibil, aer, vapori, gaz metan etc.), materialelor păstoase (hrană semilichidă), pulverulente (substanţe chimice sub formă de praf pentru protecţia plantelor) şi granulate (furaje etc.) pe un traseu determinat. Se execută din metal, material plastic, beton, azbociment.
   Conducţie. Acţiune de transfer a căldurii prin contactul direct dintre o suprafaţă mai caldă şi una mai rece.
   Conexiune (lat. conexi o:        legă-
tură). Unirea sau legătura ce există între două formaţiuni sau fenomene. Se utilizează îndeosebi cu referire la releele nervoase.
   Conformaţie. Aspectul exterior sau formatul corporal al animalelor, care este determinat de raportul dintre lungimea şi lărgimea diferitelor regiuni corporale. Conformaţia este caracteristică speciei, rasei sau tipului de animal, exprimînd în acelaşi timp o dezvoltare corporală bună, armonioasă sau din contră una defectuoasă. Conformaţia se schimbă cu vîrsta şi poate fi influenţată de condiţiile de alimentaţie şi întreţinere.
   Congelare (lat. congelatio : îngheţare).
1.  Transformarea unui lichid în solid prin acţiunea temperaturilor coborite ;
2.  Metodă de conservare a unui produs,, în special carne, sub acţiunea frigului la. temperaturi sub — 10°C. In funcţie de* timpul congelării şi temperaturii utilizată se disting: congelarea lentă la — 8—12°C timp de 48—72 ore; congelarea rapidă la — 30—35°C timp de 12 — 24 ore şi congelarea foarte rapidă sub —35°C timp de 5—20 minute; 3. Răcire sub punctul crioscopic (ex. congelarea spermei).
   Congener (lat. congenitur: născut în acelaşi timp). 1. în anatomie se utilizează pentru definirea organelor sau formaţiunilor pare, simetrice şi care au. aceeaşi funcţiune (sau concură la efectuarea aceleiaşi mişcări) : membrul tora-col stîng este congener cu cel drept; 2. în zootehnie se utilizează pentru definirea indivizilor din aceeaşi generaţie.
   Congenital. Moştenit de la părinţi,, cu care s-a născut animalul respectiv..
   Congestie, sin. Hiperemie. Aflux de sînge într-o regiune sau organ, distin-gîndu-se congestii active (prin exces de aport) şi congestii pasive (prin deficit, de evacuare) (v. şi hiperemie).
   Congestie cerebrală, sin. Congestie-meningoencefalică. Aflux activ sau acumulare pasivă de sînge la nivelul ence-falului, declanşînd o fază de excitaţie psiho-motrică, urmată de o fază depresivă (în forma activă), sau, în principal, semne de depresiune nervoasă, dublate de alte semne de stază sanguină (congestie pasivă).
   Congestie pulmonară. 1. Aflux mărit de sînge sau surplus de sînge, realizat prin stază la nivelul pulmonului (respectiv congestia activă şi pasivă pulmonară), determinînd dispnee, raluri cre-pitante etc. ; 2. Afecţiune pulmonară caracterizată printr-un proces hiperemie pulmonar, adesea apărînd ca o fază pre-munitorie în inflamaţiile acute pulmonare grave, manifestîndu-se clinic prin tulburări respiratorii, modificarea zgomotelor respiratorii etc.
   Ccnliidrină. Alcaloid toxic din cucută.
   Coniină. Alcaloid toxic din cucută»
CON
183
   Conimetru (gr. konios: pulbere ; me-tre: măsură). Aparat pentru determinarea numărului şi mărimii particulelor <le pulberi existente în aer.
   Conioză. Afecţiune produsă prin acţiunea pulberilor de diferite origini asupra organismului.
   Conjugare. 1. (lat. conjugatio-uniTe; împreunare). Proces care înseamnă unirea sau împerecherea cromozomilor ho-mologi în meioză, unirea nucleilor, fuziunea sau contopirea celor doi gârneţi de sexe diferite în procesul de fecundare. 2. (cartilaj de —). Se defineşte sub acest termen stratul de cartilaj dintre diafiză şi epifeze, dotat cu mare capacitate de multiplicare, la animalul tînăr condi-ţionind creşterea în lungime a osului.
   Conjunctiv (ţesut—). Ţesut fundamental de legătură şi susţinere, cuprin-zînd în componenţa lui: o substanţă fundamentală (cu posibilităţi metapla-zice, impregnîndu-se cu condrină în cartilaje, sub aspect de oseină în oase etc.)* şi elemente figurate, la rîndul lor sistematizate în elemente celulare (fibrocite, histiocite, plasmocite etc.) şi fibrilare (fibre colagene, elastice şi de reticulină). Se poate prezenta sub diverse aspecte şi cu structură şi rol variat.
   Conjunctivă. Mucoasa care căptuşeşte sacii conjunctivali.
   Conjunctivită. Inflamaţia acută sau cronică a conjunctivei, avînd origine variată, tradusă prin semne de congestie conjunctivală, epiforă, secreţie muco-purulentă, fotofobie, durere zonală etc. (in forma acută), modificări morfologice diverse (în forma cronică).
   Conovăţ. Funie groasă şi rezistentă fixată prin intermediul unor inele de ţăruş. Serveşte pentru fixarea cailor în timpul haltelor mari, ocazionate de transporturile de lungă durată, sau cînd întreţinerea animalelor se face sub cerul liber.
   Coasangum (fr. consanguin, lat. lit. consanquineus). înrudit cu un strămoş comun (în accepţia literară pe linie paternă).
   Consanguinitate. ^înrudire apropiată (ascendenţă comună) între doi indivizi.
   Consangvinizarc, sin. Endogamie. împerecherea de animale mai apropiat înrudite decît media înrudirii din populaţie ; în sens restrîns împerecherea de animale mai apropiat înrudite decît 1/2 veri primari (înrudirea medie din populaţie fiind aproximativ de acest grad); în sens larg orice reproducţie în sirie a unei subpopulaţii (= izolare repro-ductivă), deoarece membrii subpopulaţiei se înrudesc mai mult decît media înrudirii din populaţie. Principala consecinţă genetică este creşterea homozigeţiei, măsurată prin coeficientul di consaiigviai-zare şi urmările acesteia sini depresiunea de consangvinizare, creşterea frecvenţei defectelor ereditare, medifi-carea variabilităţii populaţiei (creşterea variaţiei de mediu, redistribuirea celei genetice), modificarea asemănării între rude. Ritmul de consangvinizare creşte automat în cazul selecţiei, în special în cazul selecţiei familiare şi scade în cazul selecţiei intrafamiliare.
   Consangvinizare apropiată. 1. împerecherea înrudită strînsă, incestuoasă ; 2. Metodă de împerechere între rude de gradul II, coeficientul de consangvinizare variind între 0,03 şi 0,125 (străbunic — strănepoată etc.).
   Consangvinizare îndepărtată. Metodă de împerechere între rude îndepărtate (mai departe de 1/2 veri primari).
   Consangvinizare strînsă. Metodă de împerechere între rude de gradul I (cu nici o generaţie sau o singură generaţie liberă), coeficientul de consangvinizare fiind mai mare de 0,125 (tată-fiică, mamă cu fiu etc.).
   Conservare. Acţiune prin care se urmăreşte menţinerea calităţilor nutritive ale unui produs perisabil prin diferite metode : răcire, congelare, uscare, sărare, afumare, iradiere, criodesecare, sterilizare ctc.
   Consistenţă. Gradul de dvensitate exprimat prin senzaţia de tărie pe care o opune la palpare un produs. Consistenţa poate fi dură sau tare, moale, elastică,
184
CON
lipicioasă ctc. Consistenţa constituie un criteriu organoleptic de apreciere a calităţii unui produs alimentar.
   Consistenţa cărnii. Rezistenţa pe care o opune carnea atunci cînd se presează cu degetul mare pe suprafaţa nucleului cărnos. Carnea poate avea consistenţă moale, semitare sau densă ; ultima indi-cînd o carne de calitate superioară.
   Constantinescu, Gheorghe K. (1888— 1950). Profesor de zootehnie la Facultatea de medicină veterinară din Bucureşti. Fondatorul Institutului Naţional de Cercetări Zootehnice. A întreprins numeroase studii de genetică aplicată în creşterea animalelor, în special în creşterea şi ameliorarea ovinelor şi suinelor. Autor al tratatului de „Zootehnie generală" apărut în 1930 (voi. I) şi 1938 (voi. II) şi a numeroase lucrări didactice.
   Constanţa lactaţiei, sin. Uniformitatea lactaţiei. Capacitatea unei vaci de a-şi menţine un timp cît mai îndelungat producţia de lapte la un nivel ridicat, reprezentînd un criteriu suplimentar folosit în selecţia vacilor de lapte. Constanţa lactaţiei bună indică un echilibru funcţional normal, o producţie mai ridicată de lapte şi posibilitatea de întreţinere şi exploatare mai uşoară a acestora. Aprecierea ei se face prin folosirea metodelor grafice (curba de lactaţie) şi matematice (indicele de constanţă a lactaţiei, indicele lui Johansson şi indicele de variaţie).
   Constipaţia albinelor. Aglomerarea de resturi nedigerate în intestinul posterior al albinelor, sub forma unor dopuri ce nu pot fi eliminate determinînd grave tulburări în digestie, respiraţie etc. Constipaţia este. provocată de o intoxicaţie alimentară cu nectar şi polen otrăvitor sau din stropiri cu fungicide sau apare în simptomatologia unor boli ; boala de mai, de pădure, nosemoză.
   Constipaţie (lat. constipo: a îndesa, a astupa). 1. Dificultate sau întîrziere în defecare ; 2. Uneori se utilizează şi ca sinonim pentru coprostază.
   Constituţie (lat constitutio, — onis; alcătuire). Ansamblu de aspecte morfo-
logice, structura fizică generală a corpului, care caracterizează un individ» G. K. Constantinescu distinge patru tipuri constituţionale, două bune — robust (brevimorf, tip respirator) şi fină (longiliniu, tip respirator) şi două rele — grosolan şi debil, exagerarea primelor. Au existat şi alte clasificări. Tipurile constituţionale, fiind corelate şi cu anumite funcţii fiziologice (rezistenţă la îmbolnăviri, producţie etc.) erau în trecut luate în consideraţie pentru realizarea unor efecte corelate ale selecţiei. Corelarea cu funcţii fiziologice a generat unele confundări cu temperamentul, constituţia este însă rezultanta formelor, în timp ce temperamentul este rezultanta funcţiilor.
   Constituţie fină. Tip constituţional, caracterizat prin schelet scurt şi fin, cap mic, uşor şi uscăţiv, picioare subţiri, ţesut conjunctiv subcutanat puţin abundent.
   Constituţie grosolană. Tip constituţional, caracterizat prin schelet grosolan, masiv şi unghiulos, piele groasă, păr aspru şi des, musculatură voluminoasă şi fermă, ţesut conjunctiv slab dezvoltat, membre groase, mişcări destul de agere, temperament vioi.
   Constituţie limfatică, sin. Constituţie debilă. Tip constituţional, caracterizat printr-o dezvoltare mare a ţesutului conjunctiv subcutan şi a stratului adipos, musculatura voluminoasă însă afinată, piele groasă şi afinată, păr gros şi lung, oase groase cu structură poroasă, mişcări lente, temperament liniştit.
   Constituţie robustă. Tip constituţional, caracterizat prin schelet osos dens şi gros, piele densă, elastică şi relativ groasă, păr scurt şi des, musculatură fermă şi bine conturată sub piele, ţesut conjunctiv subcutan puţin abundent, articulaţii şi tendoane aparente, mişcări energice, temperament destul de vioi.
   Constrictor (lat. constrigo = a strînge, a opri). Muşchi care închid, atunci cînd se contractă, un orificiu, un canal organic, o deschidere etc.
CON
185
   Conslrucţii zootehnice. Termen utilizat pentru toate construcţiile (adăposturi, padocuri, bucătării furajere, depozite, silozuri, puncte de insămînţări artificiale, platforme de gunoi etc.) care servesc pentru creşterea şi întreţinerea .animalelor. Construcţiile zootehnice sint productive şi anexe. Cele productive cuprind adăposturile, iar cele anexe pot fi : auxiliare (silozuri, finare, bucătării furajere, grup de muls, staţie de incubaţie, staţie de sortat şi ambalat ouă, staţie de dehidratat dejecţii), accesorii {atelier mecanic, remiză, centrală termică, depozit de carburanţi, castel dc apă sau hidrofor, canalizare, reţeaua electrică, reţeaua de încălzire) administrative şi sociale (pavilion administrativ, filtru sanitar, cantină etc.).
   Consum biochimic de oxigen (CBOs). Rezultă din diferenţa între concentraţia oxigenului dizolvat în proba de apă supusă analizei, la începutul şi la sfîr-şitul perioadei de incubare de 5 zile.
   Consum specific de furaje. Consumul de U.N. pe unitatea de produs zootehnic < 1 litru lapte, 1 kg spor în greutate etc.). Reprezintă un indicator tehnico-econo-mic important, cu privire la gradul de folosire economică a furajelor.
   Contagios (lat. contagio:     contact).
Care se poate transmite prin contagiu. Deci nu animalul este contagios, ci boala.
   Contagioasă (Boală—). Boală provocată de bacterii şi virusuri, care se poate transmite de la un individ bolnav la alt individ sănătos, prin contact direct sau indirect (prin materiale diverse etc.); uneori, termenul se utilizează şi pentru definirea parazitozelor transmisibile prin contagiu.
   Container. 1. Ambalaj modern, cu dimensiuni şi forme standardizate în care poate să intre un număr mare de obiecte şi materiale. Se confecţionează din metal, material plastic sau lemn şi se transportă în general în vagoane de cale ferată, autocamioane, remorci etc. Containerul asigură mecanizarea operaţiilor de încărcare şi descărcare, înlă-
turind unele operaţii dificile. 2. Reci pient confecţionat din material inoxida bil in care se adă azot lichid şi în care se păstrează sperma congelată în fiole sau paiete.
   Contagiu, sin. Contagiune. Transmiterea unei boli contagioase de la un animal bolnav la alt animal sănătos, prin coabitare, contact, alimente, ustensile, îngrijitori etc.
   Contaminare (lat. contaminare: a pîn-gări, a mînji, a amesteca). Stabilirea contactului între un organism sănătos (sau obiect indemn) şi unii germeni vii patogeni din categoria bacteriilor, virusurilor, paraziţilor etc.
   Contenţie (lat. contentio : forţare, încordare). Stăpînirea forţată a animalelor pentru limitarea mişcărilor pe o anumită suprafaţă sau în vederea unor examene medicale şi intervenţii chirurgicale.
   Contentine. Rasă veche franceză de taurine, ce se creşte în Normandia, cu talie mare şi de culoare bălţată cu negru, care a dat naştere rasei de taurine Normandă.
   Contondent (Agent—). Agent traumatic — dinamic, cu suprafaţă neregulată, care provoacă traume contuze prin zdrobire.
   Contorsiune (lat. contorguere : a suci)* Traumă, fără soluţie de continuitate, rezultată în urma acţiunii traumatice de răsucire.
   Contractibilitate. 1. Proprietatea principală a fibrei musculare, caracterizată prin capacitatea ei de a-şi modifica diametrele, scurtîndu-şi lungimea ; 2. Capacitatea muşchiului de a intra în con-tracţiune.
   Contracţie. Modificarea diametrelor unei formaţiuni musculare ca o consecinţă a unei excitaţii (electrice sau fiziologice). în sens larg, noţiunea defineşte diminuarea volumului unui corp.
   Contracţia uterină. Contracţia fibrelor uterine sensibilizate de un titru ridicat dc estrogen, produsă sub acţiunea ocito-cinei. în timpul ciclului sexual contracţiile uterine sînt prezentate în stadiul de
186
COP
estrus, favorizînd deplasarea spermatozoizilor spre oviduct. în momentul partu-riţiei contracţia u te rină atinge nivelul maxim şi reprezintă una din forţele care concură la expulzarea fătului.
   Contractară (lat. contractus: strins). Contracţiune musculară durabilă, involuntară, însoţită de o evidentă rigiditate.
   Contra-doping. Manevrele destinate producerii rezultatelor inverse dopingului, adică reducerea puterii musculare locomotoare, pentru a împiedica desfăşurarea probei sportive în condiţii satisfăcătoare. Are un scop fraudulos şi consecinţe defavorabile dacă administrările sînt repetate. Substanţele folosite sînt cele de grupa „relaxanţi** (mai ales bar-bituricele), administrarea lor făcindu-se identic ca în doping. Dozele prea mari determină împleticirea calului la plecare, iar doza slabă provoacă agravarea progresivă, determinînd un sfîrşit rău al calului în probă.
   Contragalop. Mers în manej circular, în sensul acelor de ceasornic, cînd calul galopează pe membrul stîng in loc de cel drept, sau invers, presupunînd galoparea inversă decît cea normală. Acesta poate fi provocat de un biped obosit sau o afecţiune Ia membrul anterior, care vine în mod normal ultimul în sprijin pe sol, sau poate îi şi dobîndit şi prin dresaj.
   Contuzie. Traumă fără soluţie de continuitate, provocată de agenţi mecanici şi caracterizată prin prezenţa echimozelor, a hemoragiilor subcutane etc.
   Contuzie cerebrală. Ansamblul de leziuni posttraumatice cerebrale, uneori inaparent clinic, alteori tradus prin sin-droame encefalice sau moarte bruscă, în funcţie de consecinţele traumatismului asupra encefalului.
   Convalescenţă (lat. convalescere:   a
recîştiga forţele). 1. Stare care urmează după faza de boală, in caz de evoluţie favorabilă ; 2. Faza de refacere a forţelor organice consumate de boală.
   Convecţie (lat. cum: cu şi vectm: transportat). Acţiune de transfer a căl-
durii de la un corp cu temperatură mai ridicată în aerul mai rece care-1 înconjoară.
   Conveier verde. Sistem de organizare a bazei furajere, prin care se asigură producerea nutreţurilor verzi şi suculente pentru hrănirea animalelor cu acestea, în mod continuu, din primăvară pînă în toamnă. Conveierul verde natural se bazează pe folosirea diferitelor tipuri de păşuni şi fineţe naturale, iar conveerul verde artificial, pe aceea ai culturilor furajere. în conveerul verde mixt se folosesc atît păşunile şi fîneţele naturale, cît şi culturile furajere.
   Conversano. Linia rasei Lipiţană fondată de armăsarul cu acelaşi nume, născut în 1767, originar din Neapoli, care a suferit infuzie de la linia Arabă Siglavy. Această linie este prezentă şi în cadrul Lipiţanului din România, avînd o pondere de 13,3% din efectivul rasei. Animalele din această linie se caracterizează prin forme corporale nu prea largi, capul mare, cu profilul uşor convex, gitui prins sus, grebănul proeminent, spinarea şt şalele puternice, drepte, crupa lunga şt largă, membre lungi şi fine, mersuri vioaie, întinse şi elastice, constituţie robustă.
   Convolvullnă. Glucozid toxic din volbură (Convolvulus).
   Convulsie (lat. convulsiv, de la con-vuellare: a scutura, a smulge). 1. Mişcare involuntară, exagerată ca frecvenţă şi amplitudine, localizată sau generalizată ; 2. Expresia exagerării (ca frecvenţă sau amplitudine) activităţii motorii involuntare, distingîndu-se convulsii tonice (tetanice sau contractări) şi elo-nice.
   Coopoivorth. Rasă de oi pentru lînă-carne cu prolificitate ridicată, formată în Noua Zeelandă, din încrucişarea berbecilor Border-Leiccster cu oi Romney. Greutate corporală 45 — 55 kg la oi şi 80—90 kg la berbeci ; producţia de lină
4—5 kg, iar fineţea 34—40 microni şi lungimea de 12 cm.
   Copepude. Grustacei inferiori de aproximativ 1 mm, dulcicoli, salmaştri sau
COP
187
marini cu pondere mare în productivitatea apelor piscicole. Au corpul alungit, <livizat în aproximativ 10 segmente şi prevăzut cu 5 perechi de picioare articulate toracice. Prezintă . importanţă marc pentru piscicultura fiindcă servesc ca hrană principală pentru peşti iar unele specii sint redutabili paraziţi.
   Copită. Termen care defineşte porţiunea acropodioapexiaie a membrelor la ecvine, avînd ca bază anatomică falanga a IlI-a şi jumătatea distală a falangei a Il-a, in componenţa ei distin-^gîndu-se: cutia de corn (formată din cutidură, respectiv perete, talpă şi fur-cuţă) şi formaţiunile vii incluzind „membrana cheratogenă“ (la care se disting : bureletul perioplic, bureletul cutidural, podofilul, ţesutul catifelat al tălpii fur-cuţei şi barelor şi podofilul barelor); formaţiunile amortizoare (cusinet plantar şi cartilajele complementare cu ligamentele lor) şi formaţiunile organice {oase, articulaţia interfalangosesamoi-diană, tendoanele şi aponevrozele zonale, mica teacă sesamoidiană etc.).
   Copite anormale, sin. Copite defeca iuoase. Copite ce prezintă inconveniente «de formă, volum, aplomb, calitatea cornului şi a furouţei, precum şi abateri de la starea de sănătate normală. Anomaliile copitei pot fi congenitale şi do-bîndite (produse de condiţii necorespunzătoare de creştere, carenţe alimentare, lipsă de igiena copitei, potcovit defectuos etc.). Dintre copitele anormale menţionăm : copita prea mare sau prea mică, copita înaltă sau joasă, copita ascuţită sau boantă, copita plată, plină sau bombată, copita scobită, copita incastelată, copita cercuită, copita mă-lăiaţă şi sfărîmicioasă, copite inegale, copite scîlciate, copită frîntă, copită cu bleime sau seime etc.
   Copite normale. Copite care au dimensiuni proporţionale cu dezvoltarea corporală a animalului, cornul neted, lucios, pigmentat, dens, fără fisuri, profil oblic al pensei (45—50° anterior şi 60° posterior). înălţimea călciielor egală cu jumă-
tatea înălţimii pensei, linia pensei continuă, călci'iele simetrice, rotunjite, depărtate şi de aceiaşi înălţime, talpa boltită, tare, fără exfoliaţiuni şi bine prinsă de perete, cu linia albă vizibilă, continuă, fără întreruperi şi furcuţa voluminoasă, elastică, fără sensibilitate, integră.
   Copoi, sin. Ogar, Levrier. Cîini de vînă-toare (gonitori) cu miros deosebit de fin pentru animalele sălbatice şi cu viteză deosebită, capabili să gonească vinatul ore in şir pînă îl prinde. Pentru protejarea faunei cinegetice folosirea lor la vinătoarc este interzisă prin lege, aşa incit astăzi numeroasele rase de cîini gonitori, mai ales din cele mari (Grey-hound, Afgan, Slughi, Barzoi etc.) sînt folosite numai pentru alergări de curse. Numele de copoi şi mai ales de ogar este folosit impropriu de necunoscători pentru noţiunea de cîine de vînătoare.
   Coprofag ie (gr. kopros: materii fecale, fagein: a mînca). Consumul de fecale observat mai cu seamă la tineret, în cadrul sindromului de pică.
   Coprolocjie. Studiul care se ocupă cu analiza complexă a fecalelor, în scopul precizării unui diagnostic. .
   Copulaţie (lat. copulatio : unire, legătură). Actul împerecherii a doi indivizi de sex opus. (Act sexual, montă, gonit, coit, vierit etc.).
   Coraeobrahia! (muşchi—). Muşchi din regiunea scapulo-humerală, situaţi pe partea medială a articulaţiei scapulo-humerale şi inseraţi proximal pe apofiza coracoidă a spetei şi distal pe faţa medială a humerusului.
   Coraeoid (gr. cor ax:     corb, oidos:
formă). Noţiune generală utilizată în anatomie pentru definirea diverselor accidente de relief de pe suprafaţa oaselor, apărînd ca nişte eminenţe nearticulate recurbate ca un cioc de corb.
   Corbula (lentidium) mediteranea. Moluscă bivalvă marină de 8 mm lungime şi 5 mm înălţime care se găseşte în bancuri imense pe fundurile nisipoase în apropierea ţărmului pînă la adîncimi de 10 — 12 m. Are cochilia fragilă, ovalar
188
COR
alungită şi cu partea anterioară ceva mai alungită. Valvele sint netede şi pe cea dreaptă sînt două dungi care merg radiar pînă la marginea posterioară. Coloritul valvelor alb sau alb cu o nuanţă gălbuie. Are valoare fiindcă constituie hrana de bază a multor specii de peşti bentonici.
   Cord. Inimă.
   Cord adipos. Degenerare sau supraîncărcare grasă a miocardului, determinată de infecţii, intoxicaţii, stări dis-metabolice, carenţiale etc., manifestată prin semne generale şi cardiace (sindrom de insuficienţă cardiacă, aritmii etc.).
   Cordea, sin. Peşte de noapte V. Ophidion rochei.
   Cordon medular. Diversele formaţiuni cu aspect de cordon, distingîndu-se: 1. cordoane nervoase medulare (grupuri fasciculate de fibre nervoase din substanţa albă a măduvei cum ar fi cordonul Gollf Burdach, piramidal direct, piramidal încrucişat etc.); cordoane foliculare medulare (prelungiri foliculare în zona medulară a foii cuiului limfatic); cordoane sexuale medulare (resturi din cordoanele sexuale primitive din medulara ovariană) etc.
   Cordon ombilical. Formaţiune complexă vitelointestinală modificată, acoperită de foiţele amniotice, incluzînd în gelatina Wharton arterele alantoidiene răsucite în jurul venei ombilicale, rea-lizînd o legătură morfo-funcţională între organismul matern şi fetus. Are o lungime variabilă de la o specie la alta ; în momentul fătării la majoritatea speciilor se rupe spontan ; la unele specii, trebuie secţionat.
   Cordonul pfluger, sin. Cordonul Valeu-tin. Cordoane celulare embrionare care vor da naştere elementelor ovulare.
   Coregonus albula. Peşte dulcicol de 46 cm din familia Salmonidae, din apele stătătoare reci din nordul Europei. A fost introdus în apele româneşti în 1956 ; nu se cunosc încă rezultatele aclimatizării. Are corpul alungit, comprimat
lateral şi acoperit cu solzi. Botul este trunchiat cu gura mică aşezată sus. Coloritul corpului argintiu ceva mai închis pe spate. Are valoare economică ridicată*
   Coregonus lavaretus marenoides. Peşte dulcicol de 50—60 cm din familia Salmonidae din apele stătătoare reci* Este originar din lacul Peipus şi a fost aclimatizat şi în Lacul Roşu din România. Are corpul alungit, comprimat lateral şi acoperit cu solzi relativ mari* Are botul trunchiat şi gura mică, dispusă subterminaL Coloritul corpului argintiu, pe spate este ceva mai închis* Depune icrele pe fund de piatră în octom-brie-noiembrie. Are valoare mare economică.
   Corelaţie. Fenomen genetic conform căruia un caracter poate să influenţeze variaţia unui alt caracter. Cauza genetică a corelaţiilor existente între caractere o constituie în principal fenomenul de pleiotropism. O a doua cauză genetică o constituie fenomenul de înlănţuire (linkage). Alături de cauzele de natură genetică, mediul constituie şi el o cauză a corelaţiilor între caractere în măsura în care două caractere sînt influenţate în acelaşi fel de aceleaşi modificări sau diferenţe ale condiţiilor de mediu. în funcţie de natura datelor folosite, pot fi determinate corelaţii fenotipice, corelaţii genotipice şi corelaţii de mediu. Valoarea unei corelaţii este dată de raportul între covarianţa valorilor celor două caractere şi rădăcina patrată din produsul varianţelor respective, adică rxv= —.COVxr — . în-fun-
cţie de valoarea acestui raport (coeficient de corelaţie) corelaţiile pot fi foarte strînse (valori peste 0,5), strînse (valori cuprinse între 0,2 şi 0,5) şi slabe (valori sub 0,2). în funcţie de sensui variaţiei, corelaţiile pot fi pozitive ^ atunci cînd ambele caractere variază în acelaşi sens, sau negative atunci cînd un caracter variază într-un sens iar celălalt in alt sens.
COR
189
   Corelaţia de mediu comun Intre rude
(C2). Asemănarea între caracterele rudelor cauzată de faptul că ele beneficiază de un mediu comun, diferit de al altor familii. Se măsoară prin coeficientul de corelaţie (c2). Constituie o sursă de erori în special în selecţia familiară, scăzîm du-i precizia. Se recomandă evitarea ei prin amestecarea familiilor ; dacă nu este posibil se recomandă selecţie interfami-liară.
   Corelaţia fenotipică intre rude (t).
Asemănarea între caracterele cantitative ale rudelor cauzată genetic şi de mediu şi calculată sau estimată printr-un coeficient de corelaţie (t). Calculul se poate face pornind de la caracterul rudelor. Estimarea se poate face din relaţia: t = h2r + c2 în care : A2 = coeficientul de heritabilitate; r = coeficientul de înrudire (W r i g h t) ; c2 = coeficientul de asemănare datorat mediului comun. Corelaţia între performanţele indivizilor aceleiaşi familii are varianţa de probă (Fish'er, 1952):
     s„ [2(1 + (n — !)<]<]*•(! — l)2
      *         n(n - 1) (N - 1)
în care :
N = nr. familii; n = nr, indivizi în familie.
   Coreşoc. Linie a trăpaşului Orlov, caracterizat prin temperament vioi şi unele defecte de exterior.
   Coriogonadotropine. Glicoproteide cu acţiune hormonală secretate de placentă in perioada de gestaţie. Manifestă efecte similare cu gonadotropinele secretate de hipofiza anterioară şi determină iniţierea creşterii corpului luteic.
   Corion. 1. Se utilizează acest termen pentru definirea formaţiunii embrionare rezultată din fuzionarea trofoblastului cu foiţa somatică a lamei ombilicale extraembrionare ; 2. învelitoarea externă a zigotului (seroasa lui von Baer);
3.  Cel mai adesea se defineşte sub acest termen stratul conjunctiv de la baza mucoasei ; 4. Se utilizează de asemenea
termenul pentru definirea dermului cutanat ; 5. Uneori se defineşte cu aceeaşi denumire zona pelucidă a ovulei (termen perimat).
   Coriphodon. Formă procursoare iniţială a tuturor ungulatelor, inclusiv a ecvinelor, întîlnită în era secundară, epoca cretacică. Era de mărimea şi aspectul unei veveriţe, prevăzut cu degete la fiecare membru, toate spriji-nindu-se pe sol, dentiţie asemănătoare cu a carnivorelor primitive, dinţii posteriori transformîndu-se în molari şi ca urmare adaptîndu-se la folosirea hranei vegetale.
   Coiis julis. Peşte marin de 28 cm din ordinul Perciformes din regiunea litorală a M. Mediterane şi sudul M. Negre. Are corpul alungit şi comprimat lateral. Botul alungit cu gura mică prevăzută cu buze subţiri şi cu dinţi pe două rînduri. Coloritul corpului al-bastru-verzui cu o dungă portocalie, iar laturile argintii. Depune icre pelagice în mai—august.
   Coriza gangrenoasă a bovinelor, sin. Tifos sporadic. Viroză manifestată prin febră intensă, cheratită, conjunctivită, iridociclită, rinită muco-purulentă, sinu-zită, stomatită, enterită, eventual encefalită şi exantem cutanat etc.
   Ciroza galinaceelor. Tulburare cu caracter sindromal (inflamaţia mucoasei la păsări, apărînd rareori ca o entitate de sine stătătoare) şi secundar, apărînd în afecţiuni provocate de cauze foarte diversificate: viroze (variolă, laringo-traşeită infecţioasă, pesta aviară, bronşită infecţioasă), pasteureloză etc.
   Coriză, sin. Rinită. Inflamaţia acută sau cronică a mucoasei nazale.
   Corn. Producţie epidermică sub forma unui organ dur şi ascuţit întîlnit la mamiferele din ordinul ungulatelor (bo-videe, cervidee, ultimele avînd coarnele ramificate). Coarnele oferă unele indicaţii asupra tipului craniologic al speciei, vîrstei, sexului, rasei, constituţiei, stării de sănătate, regimului de alimentaţie etc. Coarnele la taurine pot avea direcţii şi forme diferite. ^
190
COR
   Comaci. V. Castane de baltă.
   Comaj. 1. Zgomot respirator de stenoză (ca zgomotul de corn, de contrabas, şuerat etc.) sincron cu mişcările respiratorii, prelung, perceptibil la distanţă de animal: cornaj nazal, palatin, la-ringian, rareori bronşic; 2. Denumire simptomatică pentru hemiplegia larin-giană (recurenţială).
   Comee. Segmentul transparent (făcînd parte din tunica fibroasă a bulbului ocular) situat pe axul principal al ochiului, la nivelul rostral al globului ocular, în structura lui se disting: un epiteliu anterior, pavimentos şi stratificat, o limitantă anterioară, lamele de ţesut transparentizat, o limitantă posterioară şi un endoteliu posterior.
   Comisii, sin. Combatantă indiană de Cornwal. Rasă de găini combatantă care în ultimele decenii a căpătat o mare importanţă pentru avicultura de tip industrial fiind folosită ca formă paternă în hibridarea pentru producţia puilor de carne (broiler). Prezintă patru varietăţi de culoare : albă, neagră roşcat, galbenă şi albă lacat cu roşu. Se caracterizează prin greutate mare (la cocoş
3,8—4,8 kg şi la găină 2,9—3,6 kg), producţia mică de ouă (80 — 120 buc./an), dezvoltare mare a muşchilor pectorali etc.
   Comos (Strat—). Stratul superficial al epidermei format din celule cherati-nizate, moarte, exfoliabile.
   Cornul secarei, y. Claviceps purpurea.
   Coroidă. Una din membranele de limitare a bulbului ocular, porţiune a membranei vasculomusculare, plasată între scleră şi retină. Este legată de scleră printr-o masă conjunctivă (lamina fusca), în structura ei cuprinzînd un strat vascular, un strat intervascular.
   Coronado. Soi de ovăz, creat în Texas, rezistent la rugină, cu pai înalt, puternic şi rezistent la cădere, cu capacitate mare de producţie.
   Coronat. Pintenogeală reprezentată prin culoarea albă a perilor din regiunea coroanei.
   Coronillina. Glucozid toxic din coro-nişte (Coronilla).
   Coronişte (Coronilla varia). Plantă leguminoasă întîlnită spontan pe pajiştile naturale din cîmpie şi cele de deal. Creşte în tufă avînd lăstari cu port ascendent, cu frunze imparipenate, florile alb-violacee sînt dispuse în umbele. Este toxică în special pe păşune (în stare verde). Conţine glicosizi (coronillina).
   Corp apos. Lichid organic de filtraţi e ce umple camera anterioară şi posterioară a bulbului ocular.
   Corp cavernos. Formaţiune erectilă din componenţa penisului, formată din-tr-o învelitoare inextensibilă (albuginea) incluzînd un sistem trabecular ce delimitează caverne în comunicare cu vasele aferente şi eferente dotate cu elemente funcţional-sfincteriane, permiţînd sîn-gelui să intre în sistemul areolat cu viteză mai mare decît cea de evacuare, reali-zîndu-se în acest mod erecţia.
   Corp galben, sin. Corp luteinic. Formaţiune care ia naştere pe ovar în locul foliculului ovărian dehiscent, după expulzarea oului. Poate fi: corp galben progestagen, corp galben gestagen sau corp galben persistent. Primele două tipuri de corp galben sînt normale, in timp ce corpul galben persistent este patologic provocînd împiedicarea reluării ciclului sexual. Indiferent de tip, corpul galben secretă hormonul denumit progesteron.
   Corp Hyghmore, sin. Mediastin tes-ticular. Zonă mai îngroşată a albugineei testiculare, situată în apropierea capului epididimului.
   Corp mucos Malpighian. Zonă a epidermului cuprinzînd stratul bazai, stratul celulelor poliedrice şi stratul granular.
   Corp vitros, sin. Umoare sticloasă. Masă tansparentă, semifluidă, care umple camera interioară a bulbului ocular.
   Corpi cetonici. Ansamblul de componente format din acidul acetilacetic, acidul (3-hidroxibutiric şi acetonă care
COR
191
rezultă din catabolizarea acizilor graşi, în dereglări ale metabolismului lipidic, se acumulează în sînge (cetonemie) cu producerea stării de acidoză şi implicit eliminarea lor prin urină (cetonurie). Cetonuria se constată în : aport insuficient de glucide, inaniţie, diabet zaharat, vărsături asociate cu perioada de gestaţie, stări febrile.
   Gorpusculi Nissl, sin. Corp tigroid; Granulaţii (organite celulare) din citoplasmă neuronilor, dispersate şi în prelungirile protoplasmatice, dar nu şi în axon.
   Corrîedale. Rasă de oi, formată în Noua Zeelandă, prin încrucişarea oilor Merinos cu berbeci din rasele englezeşti cu lînă lungă (Lincoln, Leicester, Rom-ney-Marsch şi Border-Leicester). Are culoarea albă, trunchi foarte larg şi adînc, de formă dreptunghiulară, cap fără coarne şi cu urechi foarte scurte şi purtate lateral. Este precoce, dă producţie mare de lînă fină (4—5 kg la oi şi 6—7 la berbeci) şi are foarte bune aptitudini pentru îngrăşare.
   Corsica. Rasă europeană de viermi de mătase, orginară din Corsica, cu go“ goşile de culoare galbenă centurate»
   Corlex. Zonă de suprafaţă în structura unor organe, făcînd parte din componentele respectivului organ, distingîn-du-se : cortex cerebral, stratul de suprafaţă de substanţă cenuşie a encefaiului: cortex suprarenal, zona periferică a glandei suprarenale, cu celule sistematizate în strat arciform, fasciculat şi reticulat; cortex renal, zona corticală a rinichiului la mamifere, caracterizată în special prin prezenţa corpusculilor renali etc.
   Cortical. 1. Care aparţine cortextului ; 2. (Sindrom—). Sindrom determinat de leziunile zonei corticale a creierului, suprarenalelor etc. ; 3. Manifestări ale diferitelor encefalopatii care interesează scoarţa creierului (tulburări de cunoştinţă, sensibilitate, motricitate etc.);
4.  Al doilea strat de la exterior spre interior al fibrei de lînă, format din
macro şi microfibrile fuziforme, care-i imprimă rezistenţă, extensibilitate şi elasticitate.
   Corticosteroizi (compuşi—). Compuşi cristalizaţi (circa 28) care au putut fi izolaţi din extractele de corticosupra-renală, toţi avînd structură steroidă şi posedînd scheletul ciclopentanoper-hidrofenantrenic. Au fost clasificaţi în patru grupe: cu activitate corticală, cu proprietăţi androgene-destrogene-lu-teinice, substanţe inactive şi fracţiuni amorfe, primele două grupe avînd importanţă fiziologică deosebită.
   Corticosuprarenală, sin. Cortexul suprarenal. Zona denumită încă şi glanda lipoidogenă, glanda colesterinogenă etc. V. şi cortex.
   Cortlcoterapie. Terapeutica bazată pe utilizarea glucocorticoizilor de tipul cortizonului şi derivaţilor lui, cu scop anti-inflamator, antialergic, în bolile colagenului, artrite, reumatism etc.
   Corticotropină. Hormon adrenocortico-trop (AGTH), secretat de lobul anterior al hipofizei. Este o polipeptidă constituită din 39 aminoacizi. Stimulează bio-sinteza şi secreţia de către glanda suprarenală a hormonilor steroizi.
   Cortizon. Hormon glucocorticoid produs de corticosuprarenală, avînd rol antiinflamator, antialergic, antitoxic, fibrinolitic etc. Pentru atenuarea efectelor secundare periculoase, în ultimul timp s-au pus în circulaţie o mulţime de derivaţi ai hidroxi-17-dihidro — II — corticosteronei.
   Corvina umbra, sin. Corb de mare.. Peşte marin de cîrd de 35 cm din oTdinul Perciformes din ape cu fundul pietros, din Oc. Atlantic, M. Mediterană şi M. Neagră. Are corpul comprimat lateral cu linia spatelui arcuită iar abdomenul rotunjit şi aproximativ drept. Gura dispusă subterminal este înzestrată cu dinţi mărunţi. Coloritul corpului brun pe spate şi galben pe abdomen,, depune icre pelagice în zona litorală în iunie—august. Nu are importanţă economică.
192
COS
   Corydoras aeneus. Peşte din familia Calliclithyidae din apele din America de Sud. Coloritul corpului cenuşiu mai închis pe spate şi mai deschis pe abdomen. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Corynebacterium. Gen de bacili ne-sporulaţi, Gram-pozitiv, din care unele specii interesează medicina veterinară :
O.  pyogenes (infecţii supurative de focar la multe specii: artrite, omfalite, mamite, abcese cu diferite localizări). C. renale (limfadenită cazeoasă a oii, limfangită ulceroasă a calului ş.a.), C. equi (bronhopneumonia enzootică a mînjilor ş.a.) etc.
   Corynopoma riisei. Peşte din familia Characidae din apele din Trinidad, Columbia şi Venezuela. Coloritul corpului argintiu cu o dungă longitudinală galbenă, întinsă de la opercul la baza cau-dalei. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Corynosoma. Viermi de talie mică care ca adulţi parazitează în tubul digestiv al mamiferelor marine sau a păsărilor ihtiofage, iar ca larve în cavitatea generală sau musculară striată a peştilor marini.
   Coryphoblennius galerita. Peşte marin de 8 cm din ordinul Perciformes de pe lîngă coastele stîncoase ale M. Mediterane şi M. Negre. Are corpul alungit, comprimat lateral şi lipsit de solzi. Capul scurt cu gura terminală înarmată cu ■dinţi pe fălci. Coloritul corpului cenuşiu pe spate şi cu dungi transversale negre. Laturile şi abdomenul galbene. Se hrăneşte în special cu Balanus, fiind astfel folositor.
   Cosac cîrn, sin. Cosac. V. Abramis sapa.
   Cosac cu bot ascuţit. V. Abramis bal-lerus.
   Cosaş, sin. Crap chinezesc. V. Ctenoph-aryngodon idella.
   Cosit, sin. Coseală. Mers defectuos al calului, care în timpul deplasării se loveşte cu copita (potcoava) membrului aflat în suspensie de cel afalt în sprijin la nivelul coroanei, buletului sau fluierului, producînd leziuni de diferite grade.
Acest mers defectuos este determinat de defecte de aplomb, folosire neraţională la servicii pe terenuri accidentate, subnutriţie etc. Se întîlneşte cositură de gradul I, II şi III, ultima fiind cea mai gravă deoarece produce dureri şi, tulburări ale mersului (şchiopături).
   Cositoare. Maşină de lucru folosită la tăierea plantelor furajere şi eşezarea lor în brazdă continuă pe sol. Cositoarele sînt tractate de tractor, purtate pe. tractor şi autopropulsate şi pot avea aparatul de tăiere cu mişcare liniar-alternativă sau cu mişcare continuă (rotativă).
   Cossak. Soi de lucernă productiv, creat şi cultivat în S.U.A.
   Costia necatrix. Flagelat ectoparazit care provoacă la peşti boala Costiasisr nespecifică, frecventă în crescătoriile cyprinide şi salmonicole în care apa are temperaturi de 10—22°C. Parazitul este ovalar, turtit lateral avînd dimensiunile de 2,5—10 microni. Peştii infestaţi sînt slăbiţi, au branhiile şi tegumentul pline cu mucus şi cu puncte hemoragice.
   Costocervicală (Artera—). Colaterală a arterei subclaviculare, cu raporturi şi traiect variat în funcţie de specie.
   Costotom. Foarfece puternic, servind la secţionarea coastelor (în timpul necropsiei).
   Costostcrnală (articulaţie—). Articulaţia care leagă extremitatea ventrală a fiecărei coaste de stern.
   Costovertebrală (articulaţie—). Articulaţie realizată între capul coastei şi corpul vertebral.
   Costrei (Sorghum halepense). Buruiană perenă din familia Gramineae. Posedă rizomi pe care se găsesc muguri şi din care planta regenerează. Şămînţa de costrei se aseamănă foarte mult cu să-mînţa de iarbă din Sudan. Buruiană extrem de dăunătoare datorită înmulţirii ei pe cale vegetativă şi prin seminţe. Este totodată toxică pentru animale, datorită conţinutului în glicozizi.
   Costroma. Rasă de taurine, creată în sovhozul Karavaevo din U.R.S.S., prin
coş
193
încrucişarea taurinelor locale ameliorate cu rasa Schwyz, condiţii bune de întreţinere şi selecţie riguroasă. Are greutate corporală medie de 800 kg la tauri şi 550 kg la vaci, talia de 1,35 m, culoare cenuşie-deschisă, • producţia medie anuală de lapte de circa 3 500 1 cu 3,9% grăsime şi randament la tăiere de 54%.
   Coş de ventilaţie. Tub vertical de formă patrată sau circulară, cu pereţii din tablă sau scîndură, al cărui capăt inferior pleacă de la nivelul tavanului şi traversează acoperişul depăşind coama acestuia.
   Cotiledon (gr. kotiledon: scobit, cu cavitate). Formaţiune placentară de vilo-zităţi coriale, caracteristică rumegătoarelor. Din angrenajul cotiledoane-carun-culi ulterini rezultă placentoamele, prin intermediul cărora se stabileşte legătura dintre mamă şi făt, în timpul gestaţiei.
   Cottontail. Iepurele comun din Statele Unite ale Amercii (Lepus sylvaticus — V.).
   Cottus. Peşti dulcicoli din ordinul Perciformes din apele reci, curgătoare din America de Nord, Siberia şi Europa. Corpul gros anterior, comprimat dorso-ventral şi lipsit de solzi. Coloritul corpului cafeniu închis cu pete mai închise, în apele româneşti se cunosc speciile : C. gobio, cu linia laterală completă ; C. poecilopus, cu linia laterală scurtă. Importanţă economică redusă ; sînt componenţi ai hranei păstrăvului, dar sînt dăunători fiindcă consumă icre de păstrăv.
   Coucou de maiines. Rasă de găini (v. Maiines).
   Covarianţă. Statisticul sau parametrul care indică gradul de variabilitate a două caractere (variabile) în cadrul unei probe sau a unei populaţii. Gradul'de variabilitate simultană este pus în evidenţă de o valoare medie a abaterilor pe care variabila o prezintă faţă de media probei, pentru ambele caractere,
13 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie
abateri înmulţite între ele. Formula de determinare este :
                                                                                            sxr- -s-xs r
             n — 1         n — 1
   Coxal (lat. coxa : şold). Osul rezultat prin sudarea oaselor : ilium, ischium şi pubis ; intră în componenţa bazinului.
   Coxalgie. Durere spontană sau de durată la nivelul coxalului.
   Coxartrită. Inflamaţia articulaţiei coxo-femurale.
   Coxartroză. Boală degenerativă a articulaţiei coxo-femurale.
   Coxofemurală (Articulaţie —). Articulaţie între capul femural şi cavitatea acetabulară a coxalului, legătura articulară realizîndu-se printr-o capsulă articulară şi un ligament funicular (rotund) situat în interiorul articulaţiei.
   Crab (lat. Uca pugnax). Nume comun pentru un număr de crustacei din ordinul decapodelor, avînd cinci perechi de picioare, din care prima modificată sub formă de cleşti; au corpul de formă ovală, sau pentagonală, cu cefalotoracele mare şi turtit şi cu abdomenul foarte redus şi îndoit sub torace. Cei mai mulţi sînt marini, trăind printre alge, stînci, recife de corali etc. Unele specii sînt comestibile. în Marea Neagră trăiesc C. de iarbă (Carcinus moenas), C. de nisip (Portunus holsatus), C. de stîncâ (Pachigrapsus marmoratus) etc.
   Crambe (Crambe abyssinica), Plantă caracterizată printr-un conţinut mare de ulei şi proteine. în Canada se experimentează folosirea şroturilor de crambe, care sînt bogate în proteine, după ce în prealabil se supun unui tratament termic, pentru distrugerea mirozinozei şi pentru îmbunătăţirea valorii nutritive.
   Crampă. Contracţie musculară dureroasă şi involuntară : crampă intestinală (generatoare de colici) etc.
   Craniată. Majoritatea subdiviziunilor din filum Chordaia, cuprinzind verte-
cd. 388
194
CRA
braţele, de la ciclostomi la mamifere, ce se caracterizează prin craniu.
   Craniu (lat. cranium : ţeastă). Scheletul capului, reali zînd prin articularea şi sudarea oaselor componente o piesă unitară la care se articulează diartrodial mandibula şi amfiartrodial complexul liioidian.
   Craniectomic. Operaţia de decapitare, practicată în embriotomie, pentru a facilita extracţia fetusului, în caz de distocie gravă.
   Craniologie. Ştiinţa care se ocupă cu descrierea şi examinarea craniului.
   Craniometric. Partea craniologiei care se ocupă de determinarea raporturilor dintre neurocraniu şi craniul facial, al unghiurilor, diametrelor, proporţiilor şi indicilor cefalici.
   Craon, sin. Craonnaise. Rasă de porci indigenă din Franţa, de culoare albă şi talie mare. Se caracterizează printr-o bună dezvoltare, trunchi lung, cap cu profil concav, urechi lungi şi căzînde înainte, membre musculoase. Are aptitudini pentru producţia de carne, prolificitate şi precocitate bună. Se creşte în rasă pură şi se foloseşte şi la diferite încrucişări cu rasele locale.
   Crap. V. Cijprinus carpio.
   Crap Aischcjrund. Rasă de crap cu spinare gheboasă, lipsit de solzi sau cu solzi puţini, dispuşi în lungul spinării şi la baza înotătoarelor ventrale şi anală. Capul mare. Trăieşte în apele mai calde. Se reproduce uneori la vîrsta de doi ani. La trei veri atinge greutatea de 2,5 — 3 kg.
   Crap de Bohemia. Rasă de crap cu spinarea dreaptă şi cărnoasă, complet lipsit de solzi sau cu solzi foarte puţini, dispersaţi în diferite regiuni ale corpului. Se creşte în regiuni cu temperaturi mai scăzute. La trei veri atinge greutatea de 1,5-2 kg.
   Crap de Franconia. Rasă de crap cu spinarea dreaptă şi cărnoasă, la care înălţimea maximă a corpului se cuprinde de 2,6 ori în lungime. Corpul lipsit de solzi (golaş). Capul şi înotătorile mici.
Se creşte în regiunile cu temperaturi mai ridicate. Sensibil la boli. La trei veri atinge greutatea de 1,2 — 2 kg.
   Crap de Galiţia. Rasă de crap de crescătorie cu solzii mari şi dispuşi pe trei şiruri (dorsal, lateral şi ventral), înălţimea se cuprinde de 2,4—2,5 ori în lungime. Este precoce, cu prolificitate mare, cu foarte mare valoare economică. La trei veri ajunge la 2 — 2,5 kg. Se poate creşte bine în regiunile cu climă mai caldă.
   Crap de Wittinţyau. Rasă de crap cu solzi, cu spinare dreaptă şi cărnoasă la care înălţimea maximă a corpului se cuprinde de 2,9 ori în lungime. Este o rasă greu ăclimatizabilă care se poate creşte în regiunile calde. La trei veri atinge greutatea de 1,5—2 kg.
   Crap Lausitz. Rasă de crap de crescătorie cu spinarea dreaptă şi cărnoasă, cu înotătorile scurte şi capul mic. Indicele de profil 2,8. Corpul este uniform acoperit cu solzi. Este precoce, cu prolificitate mare şi cu foarte mare valoare economică. La trei veri ajunge la 2,5 kg. Se poate creşte bine şi în regiunile cu temperaturi mai scăzute.
   Crapicultură. Ramură a cyprinicul-turii care are ca obiect reproducerea, creşterea, selecţia raselor şi a varietăţilor locale ale crapului, precum şi repopularea apelor piscicole (naturale sau crescătorii) şi reglementarea efectivului şi formarea de metişi.
   Crapod (fr. crapaud: broască). Infla-maţie cronică hipertrofică, cu caracter putrid, a zonei plantare a membranei cheratogene, produsă de factori diferiţi (ereditari, traumatici, iritativi etc.), manifestată prin apariţia unor vegetaţii putride, cazeoase, fetide, extensive şi rebele la tratament, care tind să cuprindă toată talpa, avînd caracter reci-divant, pseudotumoral.
   Cravată. 1. Cute ale pielii, pe partea inferioară a gitului în special la oile din rasa merinos ; 2. Regiune de exterior la baza gîtului, caracteristică pentru unele rase de iepure.
CRE
195
    CrcaţjriUus beni. Peşte din familia Characidae din apele superioare ale Amazonului. Coloritul corpului verzui cu o bandă longitudinală neagră pe laturi. Caudala şi anala cu marginea roşie. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
    Creastă. 1. Caracter sexual secundar la unele păsări. Reprezintă o formaţiune a pielii capului la găină, puternic vascu-larizată care se întinde de la limita posterioară a ciocului pe frunte şi pe creştetul capului. Creasta prezintă în funcţie de rasă mărimi, forme şi direcţii diferite. Culoarea şi aspectul general al crestei sint legate de starea sănătăţii păsărilor precum şi de starea fiziologică (ouat, clocit, năpirlire etc.) ; 2. Buclaj inferior, întilnit la pielicelele mieilor de tip Karakul.
    Creatină. Componentă azotată neproteică. Muşchiul scheletic conţine o cantitate importantă de creatină (0,5%), in special sub formă de fosforilcreatină — substanţă implicată in construcţia musculară ca donator de energie.
    Creatinină. Componentă azotată neproteică rezultată din ciclizarea creati-nei; este anhidrida creaţinei:         Con-
centraţia creatininei sanguine (ereatini-nemie) nu este, în general, influenţată de variaţii fiziologice şi reprezintă — cantitativ — una din cele mai constante componente ale singelui. Se elimină pe cale renală, nivelul creatininuriei fiind independent de cantitatea de proteină din hrană. Valori normale:         0,5 —1,2
mg% ml ser.
    Creatininurie. Conţinutul urinar în creaţinină ; este crescut în cazul excesului de proteine din hrană, în febre şi miopatii degenerative ; poate dispare în cursul inaniţiei.
    Creatinurie. Conţinutul urinar în creatină, cu aceeaşi semnificaţie ca şi în creatininurie.
    Creier Mare, sin. Telencefal. Masa en-cefalică a celor două emisfere, cu formaţiunile de legătură dintre ele (exclu-zind trunchiul cerebral).
   Creier mic, sin. cerebel, creieraş. Porţiune a metencefaiului reprezentată de masa circumvoluţionară globuloasă situată deasupra punţii (protuberanţei) legată de trunchiul cerebral prin trei perechi de pedunculi cercbeloşi.
   Cremaşter extern. Muşchi striat cu o inserţie pe fascia lomboiliacă şi alta pe fibroasa bursei testiculere, care prin contracţie sau relaxare apropie sau depărtează testiculele de peretele abdominal.
   Cremaster intern. Fasciculul muscular redus, neted, cuprins in cuta mezoului vascular al tecii vaginale.
   Crematoriu (lat. cremare: a arde). Construcţie separată amplasată la o extremitate a unităţii zootehnice sau făcînd corp comun cu filtrul sanitar veterinar, în care sînt distruse, prin incinerare, cadavrele de animale, gunoiul, resturile etc.
   Crenilabrus. Peşti marini de talie mică din ordinul Perciformes din regiunea litorală, cu fundul pietros din M. Me-diterană, Oceanul Atlantic şi regiunea sudică a Mării Negre. Au corpul alungit şi puternic comprimat lateral. Coloritul corpului variabil : brun, măsliniu sau roşcat cu dungi sau pete închise. în apele româneşti ale Mării Negre se cunosc patru specii, nu au importanţă economică. Se pot folosi ca peşti de acvariu cu apă marină.
   Crenuchus spilurus. Peşte din familia Characidae, din apele curgătoare din Guiana. Coloritul corpului roşu brun cu o bandă longitudinală aurie care se întinde de la opercul pină la baza cau-dalei unde există o pată neagră. Ochii sînt roşii. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Creolină. Lichid uleios, de culoare brună, cu miros puternic şi persistent, emulsionabil în apă, obţinut prin distilarea gudroanelor de huilă. Utilizat în dezinfecţie şi dezinsccţie în concentraţii de 5%.
   Crepidostomum farionis. Vierme de 2,11 — 4.81x1,39 mm parazit în tubul
196
CRI
digestiv al peştilor şi în special al Sal-monidelor dulcicole.
   Creşă. Adăpost special amenajat pentru creşterea tineretului animal.
   Creşă pentru purcei. Adăpost special în cadrul complexelor de creştere şi îngrăşare a porcilor, construit şi amenajat pentru întreţinerea purceilor de la înţărcare (circa 31—35 zile) pînă la trecerea la sectorul de îngrăşare (circa 90—95 zile). Creşa este prevăzută cu boxe de capacităţi variabile (20—50 purcei), în care se asigură o suprafaţă de 0,25 — 0,30 mp pe cap. Mai nou, în creşe purceii sînt întreţinuţi în baterii pe unul sau două nivele.
   Creşă pentru viţel. Adăpost în care se întreţin viţeii de la vîrsta de 15—30 zile şi pînă la înţărcare, prevăzut cu boxe comune (4—8 viţei), asigurîndu-se o suprafaţă de 1,5—2 m2/cap. Creşa are pardoseala fie plină (construită din cărămidă sau beton, fiind acoperită cu grătar de lemn), fie cu podeaua din grătar de beton şi evacuarea hidraulică a dejecţiilor.
   Creşterea animalelor. Ramură a agriculturii (v. Zootehnie; v. Producţia animală).
   Creşterea albinelor. Sector al zootehniei care se ocupă cu ameliorarea şi exploatarea albinelor.
   Creşterea mătcilor. Metodă de obţinere a mătcilor de calitate pentru înlocuirea celor bătrîne, pentru îndreptarea stărilor anormale, formarea de familii noi.
   Creşterea păsărilor. V. Avicultură.
   Creştere. Mărire a masei vii a unui organism în cursul dezvoltării individuale (ontogenice), ca urmare a proceselor de metabolism. Poate fi globală, cînd interesează organismul în totalitate, sau parţială, cînd priveşte numai anumite segmente corporale sau anumite organe. Creşterea apare numai în cazul predominării anabolismului asupra ca-tabolismului; în cazul egalizării acestor procese, creşterea încetează. Creşterea 6e realizează prin diviziunea repetată
a celulelor şi prin mărirea volumului acestora şi este reglată de sistemul neuroendocrin.
   Crevasă (fr. crevasse: crăpătură). Soluţie de continuitate cutanată, apărută la nivelul unghiurilor de flexiune mobile, cu piele fină, ca o consecinţă a modificărilor inflamatorii, macerative etc.
   Cievecoeur. Rasă de găini franceză cu exterior aparte datorită crestei în formă de corniţe. Cu greutate de 3 kg găina şi 3,5 kg cocoşul, dar cu o producţie de ouă submijlocie, rasa Crevecoeur se încadrează în grupul raselor mixte. Culoarea penajului neagră.
   Crevete. Crustaceu superior marin de talie mică şi mijlocie, bun înotător. Are corpul alungit cu linia spatelui mai mult sau mai puţin curbată, comprimat lateral şi acoperit pe cefalotorace cu o carapace subţire. Prezintă importanţă economică deoarece unele specii intră în alimentaţia omului, iar majoritatea servesc ca hrană naturală pentru numeroşi peşti.
   Crezoli. Esteri metilaţi ai fenolului (orto, meta şi paracrezoli) extraşi prin distilarea gudroanelor de huilă. Se prezintă sub formă de lichid brun-roşiatic, cu miros neplăcut şi persistent. Utilizaţi în dezinfecţie în soluţii apoase
3-5%.
   Crianestezie (gr. Krios: frig). Anestezia obişnuită cu ajutorul frigului sau a substanţelor care coboară temperatura locală.
   Cricetidae. Familie de animale din ordinul Rodentia, care cuprinde hamsterii, şoarecii etc.
   Cricetinae. Subfamilie de animale rozătoare din familia Cricedidae, care cuprinde toate speciile de şoareci.
   Cricotopus silvestris. Insectă de ordinul dipterelor a cărei larvă de 7 mm este comună în apele stătătoare sau lin curgătoare. Coloritul corpului galben-verzui. Prezintă importanţă fiindcă intră în hrana multor peşti. în cazul cînd invadează incubatoarele devine periculoasă fiindcă atacă icrele embrionate de peşti.
CRI
197
   Crimson Dawn, sin. Purpurie. Varietate de curci, din rasa bronzată pe piept larg, ce se creşte în S.U.A., caracterizată printr-un piept lung şi larg penaj de culoare bronzată purpurie-deschis, cu aripile negre.
   Criobiologie. Folosirea mediilor cu temperatură scăzută în studierea animalelor şi plantelor vii.
   Criodesecare. Acţiunea de scoatere a apei dintr-un produs, pe baza unei tehnici speciale sub vid şi la temperatură scăzută în scopul conservării lui. Crio-desecarea este cunoscută şi sub numele de liofilizare.
   Criollo. Porc autohton din Cuba, primitiv, adaptat la condiţiile locale. Se încrucişează în prezent cu unele rase ameliorate din import.
   Crioterapie. Utilizarea frigului (în general apa rece sau gheaţa) cu scop terapeutic (anticongestionant, decongestio-nant etc.).
   Criptocefal. Monstru fără cap (oasele craniului deşi prezente sînt inaparente).
   Criptoftalm. Monstru fără ochi (ascunşi, ncdezvoltaţi).
   Criptorhid. Animal cu testiculele ascunse, nemigrate în pungile testiculare.
   Criptorhidie. Defecţiune tradusă prin oprirea unui sau a ambelor testicule în cavitatea abdominală sau în traiectul canalului invaginal, în timpul mi graţiei testiculare. Poate fi unilaterală (manor-hidie) sau dublă (criptorhidie). Este o anomalie congenitală care determină reformarea masculului în cauză.
   Criptoxantină. Carotenoid, sursă a vitaminei A, care se găseşte în cantităţi mari, mai ales în porumb, precum şi în alte plante.
   Crisalidă. Larva viermelui de mătase care după trei zile de la ţeserea gogoşii trece printr-un nou somn şi năpîrleşte. Are formă ovală de culoare galben deschisă la început, apoi cafenie.
   Crista Galii. Proeminenţă lamelară, mediană, a ctmoidului în cavitatea craniană.
   Cristalin. Formaţiune organică, bicon-vexă, lenticulară, situată înapoia irisului,
cu rol în acomodarea ochiului. Este suspendat în poziţie printr-un ligament radiar (zonula zinn) şi acţionat de muşchi ciliari. în structura lui intră ţesut transparent, cu caracter lamelar, celulele cristaliniene fiind reduse şi situate sub cristaloida (formaţiunea de învelire) anterioară. Ţesutul cristalinian este fluid în tinereţe, consistenţa lui crescînd cu vîrsta şi condiţionînd defectele de acomodare (presbiţia).
   Cromatină (gr. chroma : culoare). Substanţă nucleară developată, alcătuită din ADN şi proteine, intrînd în structura cromosomilor (nucleului în general) şi avînd proprietatea de a fixa coloranţi bazici.
   Cromatoblast. Celulă tixiără care conţine pigment sau poate să-l producă.
   Cromatofor (gr. chroma: culoare, p/zo-ros: purtător). Celulă pigmentară (în citoplasmă se găsesc pigmenţi) ituată in tegument. Determină culoarea la animale. La algele verzi unicelulare, la cele filamentoase, cu tal foliaccu sau ramificat, nu reprezintă altceva decît plastidele.
   Cromaturie. Eliminarea de urină intens şi anormal colorată.
   Cromatogeneza. Producerea unor substanţe colorate ca rezultat al activităţii metabolice. Caracteristic unor bacterii şi fungi.
   Crollwitz. 1. Rasă de curci herminată, cu greutate de 8—12 kg (după sex) caracterizată printr-o creştere rapidă. 2. Rasă de raţe germană, cu greutate corporală medie şi producţie mixtă (ouă şi carne).
   Cromatidă. Una din cele două părţi structurale ale unui cromozom. Croma-tidele se pun în evidenţă la sfirşitul profazei şi în metafază în mitoză. La sfîrşitul metafazei cele două cromatide aflate în partea centrală a celulei (placa ecuatorială—asterul) se separă şi migrează între cei doi poli ai celulei.
   Cromoproteide. Heteroprotide constituite dintr-o componentă proteică şi o componentă prostetică colorată. în funcţie de natura chimică a componentei
198
CRU
prosteticc care conferă culoare întregii molecule, cromoproteideic se clasifică în : porfirinice şi neporfirinice. Exemple : hemoglobina, mioglobina, citocronii. etc.
   Cromozom. Element cu o mare importanţă genetică, care intră în structura nucleului oricărei celule (\V a 1 d e y e r, 18S8). Cromozomul este alcătuit dintr-un element fundamental denumit cromctlidă (M c C 1 u n g, 1900). Această cromatidă este alcătuită la rîndul său din două filamente spiralate denumite cromoneme (Wi 1 s o n, 1896), înconjurate de o masă de material acromatic denumit malrix. Fiecare cromozom prezintă o strangulare denumită centromer sau kinelocor care împarte de regulă cromozomul în două braţe ce pot fi egale sau neegale. Poziţia centromeruîui pe cromozom contribuie în mod direct la stabilirea formei cromozomului. în funcţie de poziţia centromeruîui se pot stabili 6 categorii de cromozomi (Levan şi col., 1964). Cromozomii prezintă următoarele însuşiri: stabilitatea relativă a numărului, în sensul că toate celulele unui organism (cu excepţia celulelor sexuale) prezintă acelaşi număr de cromozomi. De asemenea toţi indivizii care aparţin aceleiaşi specii prezintă în celulele lor acelaşi număr de cromozomi : cabaline — 64, taurine — 60, porcine — 38, ovine — 54, iepuri — 44, şoareci — 40, şobolani — 40, cîini — 78, pisici — 38, găini — 78, curci — 82, albine —32, om — 46 ; stabilitatea relativă a mărimii şi formei în sensul că acelaşi cromozom prezintă aceiaşi formă şi mărime la toţi indivizii din aceeaşi specie şi în toate celulele corpului. Mărimea cromozomilor variază de regulă între 0,1 şi 25 p. iar grosimea între 0,1 şi 2 p.; dispunerea în perechi de homologi în sensul că într-un nucleu cromozomii se găsesc perechi identici ca formă, mărime şi structură.
&  Cronic. Care durează mult timp. în rncdicină se utilizează (ca antonim, al termenului ,,acut“) pentru definirea sau
calificarea durabilităţii unei boli care are simptomc evidente şi evoluţie de lungă durată..
   Cronometric. JL Ştiinţa care se ocupă cu măsurarea timpului ; 2. Măsurarea timpului cu ajutorul unui cronometru.
   Cronometru. Instrument de măsurat timpul, asemănător unui ceasornic şi care se foloseşte la cunoaşterea duratei exacte a unei operaţii, lucrări ctc. Cronometrai poate fi electric, mecanic. Declanşarea, oprirea şi revenirea la poziţia iniţială se face cu un buton.
   Cros. Segment al probei de fond din cadrul triationului, care în concursurile olimpice arc o lungime de 8 200 ni, teren variat, prevăzut cu 32—26 obstacole. Aceste obstacole au partea fixă şi solidă de 1,20 m, iar înălţimea de 1,60 m, lărgimea rivierelor, gropilor de 3 —4 m cu invită, oxerele de 1,60 m în partea cea mai înaltă şi 2 m la bază. Calul trebuie să realizeze pe acest segment viteza medie de 450 m/minut.
   Crossmg-ovcr. Fenomen genetic care constă în schimbarea de material genetic între cromatidele cromozomilor homologi (Morgan şi C a 11 e 11„ 1912). Fenomenul se realizează în profăza meiozei primare şi anume în dipionem, în momentul în care unitatea bivalentă alcătuită din doi cromozomi homologi prezintă patru cromatide ca urmare a replicării celor doi cromozomi (faza de tetradă cromozomală). în acest stadiu se pot realiza puncte de . contact între cromatide, la nivelul cărora se produce schimbul de segmente şi deci şi de gene.' Crossing-over-ul este reciproc şi simetric. Crosssing-over-ul este influenţat de diverşi factori cum ar fi genotipul, temperatura, vîrsta, sexul, apropierea de centromer, aberaţiile cromozomale ctc.
   Crotalie (gr. kro ta/on-zurgălău). Marcă metalică sau dip material plastic de diferite forme şi mărimi care serveşte pentru individualizarea animalelor.
   Crupă. Regiunea corporală la mamifere, cuprinsă între şale şi baza cozii, avind ca bază osoasă oasele sacrum şi coxal.
CEU
199
Este îmbrăcată intr-o masă musculară dezvoltată.
   Crupadă. Mişcare de dresaj în care calul se află cu membrele anterioare în sprijin şi cu cele posterioare ridicate mult de la sol şi întinse, ceea ce dă capului o poziţie oblică postero-antcri-oară. Se poate executa la mină sau călare.
   Crupar. Piesă de susţinere şi legătură a hamului, confecţionată din piele, care trece peste crupa animalului şi se articulează prin cele două extremităţi bifurcate cu vinarul.
   Crupion. Regiune de exterior la păsări care are ca bază anatomică oasele is-chium şi pubis. El trebuie să fie lung, larg şi oblic, fără a fi însă teşit.
   Crupon. Porţiunea de piele obţinută de pe partea superioară a trunchiului de la vitele adulte în urma jupuirii şi tăbăcirii.
   Crural (lat. crus: membrul pelvin). Diverse formaţiuni ale membrului pelvin (arcada crurală, aponevroză crurală, fascie crurală etc.).
   Crustă (lat. crustă: coajă, pojghiţă).
1.  înveliş extern dens sau dur: învelişul chitinos la crustacee, crusta osoasă a rădăcinii dentare etc. ; 2. Peliculă te-gumentară rezultată din coagularea şi uscarea diferitelor produse biologice (secreţie etc.).
   Crustacee (lat. crusta ,,coajă“). Clasă de artropode în general acvatice (ex. racul, creveta, crabul etc.) cu respiraţie branhială sau tegumentară, cu două perechi de antene, acoperite cu o crustă puternică.
   Ctcnobrycon spilurus. Peşte din familia Characidae, din apele curate din nordul Americii de Sud. Coloritul argintiu cu o pată neagră la baza caudalei. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Ctenolabrus rupestris. Peşte marin de 15 cm din ordinul Perciformes, din Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Are corpul alungit şi comprimat lateral. Botul alungit cu gura terminală şi înzestrată cu dinţi dispuşi pe mai multe rînduri. Pe opercul are solzi mici.
Coloritul corpului cenuşiu-brun cu reflexe roşii şi cu cîte o pată neagră la baza caudalei, dorsalei şi pectoralelor* Depune icre pelagice în luna august.
   Ctcnopharync/odon idela. Peşte fitofag dulcicOl din familia Cyprinidae, de peste un metru lungime, din fluviile mari din Extremul orient. în Europa a fost introdus şi se creşte în heleşteie şi iazuri* Are corpul alungit şi aproximativ cilindric. Capul alungit cu gura aproximativ terminală. Corpul este acoperit cu solzi mari. Coloritul corpului cenuşiu închis pe spate şi cenuşiu gălbui pe abdomen. Maturitatea sexuală este atinsă la vi'rsta de 5 — 6 ani, icrele sînt depuse în masa apei în plin curent. în Europa se reproduce numai artificial. Are valoare mare economică avind un ritm de creştere foarte mare. Se utilizează cu mare eficienţă pentru combaterea şi valorifica vegetaţiei palustre şi submerse.
   Cubitus (lat. cubitus: cot), sin. Vina. Unul din oasele antebraţului, a cărei extremitate proximală (ce depăşeşte extremitatea proximală a radiului) formează olecranul (a cărei tuberozitate proemină sub piele înapoia articulaţiei humeroradioulnare).
   Cuboid. Os scurt din rindul II tar-sian, paralelipipedic, situat lateral şi concurînd la delimitarea conductei cubos-cafocunean.
   Cuboni. Metodă chimică de stabilire a diagnosticului de gestaţie la solipede, bazată pe reacţia de culoare dintre hormonii estrogeni urinari şi acidul sulfuric concentrat.
   Cucurbifaceae (lat. Cucurbita:      do-
vleac). Familie de plante, de obicei anuale, cu tulpini tîritoare, sau agăţătoare cu frunze mari, întregi sau pal-mate, cu fructul o bacă falsă, seminţele la unele specii fiind bogate în ulei : pepenele galben, pepenele verde, pepenele furajer, dovleacul, castraveţii, dovleceii etc.
   Cucuta (Conium maculatura). Plantă anuală din familia Umbelliferae, frecventă pe terenurile nccultivate, rudera-lizate, mai cu scamă în zonele mai aride.
200
CUL
Posedă o tulpină înaltă, fistuloasă, frunze penat partite, flori mici albe în umbele compuse. Conţine alcaloidul eoniină. Este toxică mai cu seamă în stare verde. îşi menţine însă toxicitatea şi conservată sub formă de fin sau siloz (datorită seminţelor care sînt toxice).
   Cucuta de apă (Cicuia virosa). Plantă perenă din familia Umbelliferae. Creşte pe terenurile cu exces de umiditate. Posedă un rizom gros, tulpină ramificată fistuloasă, frunze de 2—3 ori penat sec-tate. Florile sînt mici albe, grupate in umbele compuse. Conţine principii toxici (cicutină, cicutoxină etc.). Este toxică atit in stare verde cît şi ca fin.
   Cui de stradă. Termen arhaic, potco-văresc sau de hipologie veche, ce definea o afecţiune podală complexă, consecutivă rănirii ţesuturilor vii ale tălpii, în cadrul procesului distingîndu-se plaga plantară şi pododermatita supurativă consecutivă.
   Cuib. 1. Amenajarea executată de om sau pasăre în vederea creării condiţiilor pentru clocit; 2. Componentă a cuştii pentru iepuri, animale de blană şi animale de laborator care funcţional, imită vizuina din stare sălbatică.
   Cuibar. Echipament interior în halele pentru păsări, destinat depunerii ouălor. Cuibarul poate fi simplu sau capcană, din ultimul pasărea odată intrată nemai-putînd ieşi fără ajutorul omului. Cuibarul capcană este necesar în controlul individual al producţiei şi în obţinerea păsărilor cu origine cunoscută.
   Culan. Varietate a hemionului, care trăieşte sub formă sălbatică, în grupe de 5 — 10 indivizi în Mongolia, Afganistan, Dj ungaria, Turkestan şi Kirghi-zia. Se aseamănă la exterior mai mult cu calul decît cu măgarul, avînd însă urechile mai mari, talia mai mică (110— 120 cm) înfăţişarea expresivă, conformaţia uscăţivă, culoarea brună deschisă sau galben roşcată, coama, coada şi copitele asemănătoare cu ale asinului. Este un animal foarte sperios, se îmblînzeşte cu foarte multă dificultate.
   Culard. Fenomen întilnit la rasa Cha-roplaise, caracterizat prin dezvoltare impresionantă a maselor musculare, în special a trenului posterior, respectiv a pulpei, reprezentînd adevăraţi monştri faţă de tipul rasei. Acest fenomen este foarte dorit pentru producţia de carne, deoarece furnizează o pondere mare a cărnii de calitatea I, însă are efecte negative asupra activităţii de reproducţie a vacilor. Se urmăreşte obţinerea unor genotipuri „culard“, care împerecheate cu genotipuri normale să mărească producţia de carne, fără a afecta activitatea de reproducţie, inclusiv uşurinţa fătărilor.
   Culoarea animalelor. Culoarea părului care acoperă corpul animalelor, determinată de pigmentul şi de structura straturilor celulare care formează firul de păr, precum şi de felul cum sînt dispuse spaţiile de aer care se găsesc în interiorul firului de păr. Culorile animalelor pot fi simple sau compuse.
   Culoarea cărnii. însuşire fizică a cărnii strîns corelată cu calitatea cărnii, reprezentînd o cerinţă importantă astăzi în calificarea calităţii acesteia. Intensitatea culorii variază în funcţie de conţinutul în hemoglobină, care la rîndul lor sînt dependente de o serie de factori (specie, rasă, sex, vîrstă, sistem de îngră-şare, tip de alimentaţie etc.).
   Culori compuse, sin. Culori combinate. Culorile animalelor domestice, la care firele de păr au două (binare) sau trei (trinare) culori. Acestea pot fi diferenţiate în funcţie de repartiţia pigmentului astfel: culori zonale, firele de păr au o anumită culoare pe unele zone sau regiuni şi alta pe celelalte (murgă, şargă şi şoricie) ; culori azonale, firele de păr sînt de culori şi proporţii diferite, fie pe tot corpul, fie pe regiuni corporale întinse. Aceste culori pot fi binare (vinătă şi piersicie) şi trinare (dereşă); culori bălţate, zone întinse şi bine delimitate de o culoare, repartizate neregulat pe un fond de altă culoare. Denumirea bălţăturii se dă în funcţie de raportul dintre fond şi pată.
CUL
201
   Culori simple. Culorile animalelor domestice, la care toate firele de păr (de protecţie şi de acoperire) au un singur pigment. După caracterul pigmentului întîlnim la animale următoarele culori simple : albă (părul de pe corp este lipsit de pigment), neagră (părul are culoarea neagră uniformă), roibă (părul are culoarea brun roşcată) şi izabelă (părul este de culoare galbenă).
   Cultură aseunsă. Termen ce se referă la însămînţatul unor culturi (trifoi, ghiz-dei, amestec de graminee cu leguminoase perene) sub o plantă protectoare, în acest caz se pot semăna împreună cultura ascunsă cu planta protectoare sau separat. Cultura ascunsă sau sub plantă protectoare este admisă numai pentru plantele care se seamănă în condiţii optime de umiditate. în alte condiţii planta protectoare inhibă creşterea culturii protejate prin concurenţa pe care o exercită. Se folosesc ca plante protectoare: griul, orzul, secara, ovăzul etc.
   Cultură dublă, sin. Cultură în mirişte, cultură succesivă. A doua cultură semănată după recoltarea culturii principale, în acest fel de pe acelaşi teren se obţin două recolte într-o perioadă de vegetaţie. Culturile duble realizează o producţie suplimentară constituind o cale de intensificare a producţiei agricole. Se practică la plantele de nutreţ (porumb, sorg, iarbă de Sudan, varză furajeră).
   Cumarină. Principiu toxic din sulfină (Melilotus).
   Cumacea. Crustaceu bentonic mărunt de 1,5—14 mm, marin sau dulci col. Are corpul alungit, aproximativ fusiform cu partea anterioară ovalară şi acoperită cu o carapace scurtă care lasă libere cinci segmente toracice. Prezintă importanţă fiindcă intră în hrana naturală a multor peşti cu valoare economică.
   Cumaclor, sin. Tomorin. Derivat al hidroxicumarinei, raţiei d cu aceleaşi proprietăţi şi utilizări ca şi Warfarina.
   Cumâs. V. Kumâs.
   Cuneiform (lat. cuneus: cui). Os tar-sian, distingîndu-se : cuneiform mare situat sub scafoid (la rumegătoare fiind sudat cu cuboidul, realizînd osul cubo-scafoidian) şi cuneiforme mici (unul sau două) plasate pe partea mediocaudală a tarsului.
   Cunibroiler. Tineret de iepure crescut pentru producţia de carne (broiler de iepure) care la vîrsta de 56—77 săptă-mîni ajunge la 2,5—2,8 kg.
   Cunicultura, sin. Cuniculicultură (lat. cuniculus „iepure de casă" şi cultura „cultură"). Ramură a zootehniei care se ocupă cu cunoaşterea alimentaţiei, creşterea raţională, reproducţia şi ameliorarea raselor de iepuri de casă.
   Cuniculus. Numele de specie al iepurelui de casă (Oryctolagus cuniculus).
   Curara. Substanţă extrasă din planta Slricnus toxifera, avînd ca principiu activ, curarina, cu acţiune paralizantă selectivă asupra nervilor motori.
   Curativ. Care are ca scop vindecarea de o boală.
   Curăţire mecanică. Operaţie care precede dezinfecţia, constînd în strîngerea şi îndepărtarea gunoiului de grajd, resturilor de aşternut şi de nutreţuri etc.
   Curăţire sanitară. Spălarea suprafeţelor şi obiectelor cu jet puternic de apă fierbinte, după efectuarea curăţirii mecanice.
   Curbă de lactaţie. Redarea grafică a evoluţiei producţiei de lapte pe parcursul unei lactaţii normale, exprimînd în condiţii bune de exploatare posibilităţile reale ale vacilor de a realiza o anumită producţie de lapte în fiecare lună de lactaţie.
   Curbeta. Mişcare de dresaj executată la mînă sau călare, în care calul se află în sprijin pe bipedul posterior, iar cel anterior este desprins de la sol, membrele fiind semiflexate de la genunchi. Corpul are o direcţie aproape verticală şi din această poziţie calul execută cîteva sărituri succesive.
   Curcă. (Meleagris). Specie de păsări domestice pentru producţia de Carne.
202
cuş
   Curca mexicană. V. Curca Nord-Americană.
   Curca Nord-Americană, sin. curca mexicană. Specie de curci sălbatice, din familia Meleagrinae, din care derivă multe rase şi varietăţi de curci domestice.
   Curca pestriţă (Meleagris ocellala). Specie de curci sălbatice, din familia Meleagrinae, din care derivă multe rase şi varietăţi de curci domestice. Se caracterizează prin talie mică, absenţa băr-biţei şi coloraţia pestriţă a penajului cozii.
   Curent bioelectric. Curent electric generat la suprafaţa celulelor nervoase şi musculare, prin diferenţele de potenţial dintre membranele celulelor excitabile.
   Curenţi de aer. Mişcări cu viteze mici ale maselor de aer produse de instalaţiile de ventilaţie din adăposturi.
   Curimatopsis saladensis. Peşte din ordinul Cyprinoidea din apele rîului Salado din Argentina. Coloritul corpului argintiu cu o nuanţă verzuie şi cu o pată neagră la baza caudalei. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Curly-coated. Rasă de cîini (v. Retrie-ver buclat).
   Curse de cai (ital. Corsa). Sport hipic vechi şi popular, practicat în toată lumea cu scop utilitar, zootehnic (test pentru performanţe proprii de viteză, deosebit de important în ameliorarea speciei) şi de agrement. Se disting curse plate de trap şi galop, curse de obstacole, steeple chase şi triatlon (proba completă de călărie), precum şi curse de atelaje.
   Curse de ciini. 1. Pentru agrement, în unele ţări se organizează curse de cîini gonitori, pe piste speciale în urmărirea unui iepure mecanic ; 2. Curse de tracţiune sau sport de iarnă în ţările nordice, foîosindu-se cîini de sanie.
   Curtîs-Doîsy (Unitatea —). Unitate pentru standardizarea cstrogenilor.
   Cuscută, (lat. cuscuta), sin. Torţei. Cen de plante parazite, anuale, rar perene, din familia cuscutaceelor, cu tulpini filiforme, cilindrice, subţiri şi lungi,
fără frunze. Combaterea cuscutei se face prin decuscutarea seminţelor (de lu-cernă, de trifoi etc.), prin tratarea plantei parazite cu substanţe chimice sau prin arderea în cîmp a plantelor atacate.
   Cuscutină. Alcaloid toxic din cuscută.
   Cuspidă. Termen utilizat în anatomie pentru definirea formaţiunilor osoase terminate printr-un vîrf ascuţit, cu referinţe mai ales la apofizele transverse ale vertebrelor cervicale (unicuspidă, bicus-pidă, tricuspidă) sau la aspectul valvu-lelor de la nivelul orificiilor cardiace (valvulă bicuspidă, tricuspidă).
   Custanîi. Rasă de cai formată în U.R.S.S. din încrucişarea calului Cazah, ameliorat cu calul de Don şi cai de jumătate sînge englez. Se caracterizează printr-o talie de 155 cm, constituţie robustă şi aptitudini de călărie şi tracţiune. Realizează performanţe bune la călărie (l'48"/milă) şi la tracţiune
   Cuşcă. 1. Boxă mobilă, cu pardoseala dîn grătar destinată întreţinerii viţeilor în primele săptămini de viaţă ;
2.  Cutie de formă paralelipipedică, cu fundul şi capacul din materiale rigide (lemn, metal) şi cu pereţii din împletitură de sîrmă, destinată păsărilor şi animalelor mici; 3. Adăpost pentru animale domestice mici (ciini, iepuri, animale de blană, păsări) sau pentru animale sălbatice. Cuştile pot fi simple (unicompartimentate pentru unul sau mai multe animale) ca de exemplu, cuştile din bateriile pentru păsări sau iepuri ; cuştile pot fi realizate şi dintr-un ansamblu, cuib-volieră, pentru nurci, vulpi şi alte animale de blană sau cuib-padoc (volieră) — bazin pentru nutria, bizam etc.
   Cuşetă. Spaţiu amenajat pentru întreţinerea viţeilor sau a vacilor în sistemele moderne de exploatare. La viţei, cuşetcle au formă dreptunghiulară, cu pereţii longitudinali compleţi, confecţionaţi din material fibro-lemnos sau plastic, şi cei transversali din ţevi metalice, iar podeaua este confecţionată din stinghii distanţate între ele la 1,5—2 cm.
CUT
203
La vaci, cuşeta este îritîlnită în adăposturile cu întreţinere liberă, cu spaţiu de odihnă individualizat. Pereţii enşetei sînt confecţionaţi din ţevi metalice, iar podeaua din beton, care este acoperită cu un aşternut sumar din rumeguş sau covor de cauciuc.            '
    Cutanat (lat. cutis : piele). 1. Care se referă la piele, are contingenţă, derivă sau aparţine pielii. 2. (Muşchi —). Formaţiuni musculare situate imediat sub piele, avînd inserţia mobilă pe faţa profundă a cutisului şi, în general, provo-cînd prin contracţie tremurături ale pielii.
    Cute. Pliuri (rezerve) de piele existente în general la oile cu lină fină de tip Merinos.
    Cutia copitei. învelitoarea cornoasă a extremităţii membrelor la ecvine, putînd fi sistematizată în: peretele cutiei de corn (cutidura) care încovoindu-se brusc la nivelul călcîiului copitei formează barele ; furcuţa (rindunica) situată în partea caudomediană a tălpii, şi talpa (sudată cu peretele la nivelul liniei albe).
    Cutia craniană. Spaţiul delimitat de oasele neurocraniului, adăpostind ence-falul.
    Cutis. Termen generic pentru definirea pielii în totalitatea ei.
    Cuticulă. 1. Diminutiv de la cutis. Termen general prin care se defineşte o învelitoare subţire a unei formaţiuni: cu ti cula dentară etc. ; 2. Membrană foarte subţire la suprafaţa oului, secretată în uter, cu aceeaşi compoziţie ca şi membranele cochiliere. Are rolul de a împiedica pătrunderea în ou a microorganismelor, fiind însă permeabilă pentru gaze şi vapori ; 3. Elementul mai important al învelişului corpului la albine, produs de secreţie ce conţine proteine, chitină şi alte substanţe;
4.  Stratul extern cu rol protector care acoperă suprafaţa liberă a celulelor epi-teliale. La plante cuticula este alcătuită din cutină (complex de substanţe grase asociate cu celuloză avînd aspect ceros); *
5.  sin. Strat cuticiilar. Stratul exterior al j
fibrelor de lină a cărui structură histo-lo'gică- diferă, în funcţie de rasa de Oi.
   Cuzinet plantar, sin. Cuzinet palmar (fr. coussinet:   pernuţă). Formaţiune
amortizoare situată la nivelul copitei, acoperită de furouţă (deci sub cutia de corn).
   Cuzncţc. Cal siberian de pădure, corpolent şi puternic, rezultat din încrucişarea calului local cu cai ruseşti mai grei şi cu trăpaşul Orlov.
   Cutîdură. V. Cutia copitei.
   Cyynus. Numele genului din care fac parte principalele specii de lebede (v).
   Cyprin icul tură. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu reproducerea şi creşterea crapului sau a altor peşti din familia Cyprinidae cu valoare economică precum şi cu repopularea cu puiet atît în scop de a se mări producţia piscicolă cit şi pentru pescuitul sportiv.
   Cyprmiforaies. Ordin de peşti osoşi dulcicoli sau salmaştri cu corpul acoperit cu solzi cicloizi, cu plăci osoase, ori cu pielea nudă. Există apatatul lui Webber. Au o singură dorsală cu radii moi. Nu au saci pilorici. Au dinţi faringieni.
   Cyprinodonfiîormes. Peşti osoşi dulcicoli sau marini, de talie mică cu corpul alungit, gros şi acoperit cu solzi cicloizi. înotătoarele au numai radii moi. Au o singură dorsală iar caudala are marginea rotunjită. Gura mică şi prevăzută cu dinţi.
   Cyprinus carpio, sin. Crap. Peşte dul-cicol de 50 — 110 cm lungime din familia Cyprinidae, comun în apele stătătoare sau lin curgătoare din bazinele hidrografice ale Mării Negre, Caspice, Arai, Europa, Asia. S-a introdus în America de Nord, Australia şi Africa. Are corpul moderat alungit, comprimat uşor lateral şi acoperit cu solzi mari. Capul subconic are gura subterminală prevăzută cu patru mustăţi şi cu buze groase. Coloritul corpului cenuşiu închis pe spate, laturile sînt aurii iar abdomenul alb gălbui. Depune icrele pe plante în apri-lie-mai. Arc o mare valoare economică.
204
CYP
S-au selecţionat rase care se cresc în iazuri şi heleşteie. Se cunosc numeroase varietăţi şi forme de crap.
   Cyprinus carpio haematopterus. Varietate de crap din bazinul hidrografic al Amurului. Este robust şi rezistent la boli.
   Cyprinus carpio morpha elata. Formă de crap cu spinarea înaltă şi cu corpul acoperit cu solzi sau lipsit de solzi. Indicele de profil 2,5—2,8. Capul mic iar înotătoarele sînt scurte. Are o mare valoare economică.
   Cyprinius carpio morpha hungaricus.
Numele sub care în trecut se numea crapul sălbatic alungit.
   Cyprinius carpio morpha oblongus. Formă de crap cu corpul alungit, cu linia spinării aproximativ dreaptă. Capul mare. Indicele de profil 3,5 — 4. Este o formă robustă şi rezistentă la boli. Are valoare economică mare. Se pot face încrucişări cu crapul selecţionat.
   Cyprinius carpio varietatea auratus. Formă de crap cu corpul alungit de culoare roşie sau aurie cu sau fără pete negre. Se creşte în Japonia în heleşteie.
   Cyprinius carpio varietatea nuduş. Formă de crap de crescătorie lipsit complet de învelişul solzos, cu spinarea înaltă şi lată, capul mic. Are valoare mare economică, însă această formă de crap este sensibilă la boli. Se poate creşte în apele mai calde.
   Cyprinius carpio varietatea specularis. Formă de crap de crescătorie cu solzi mari, ovalari, împrăştiaţi pe corp neregulat şi în număr restrîns. Capul mic. Indicele de profil 2,3—2,45. Prolificitate mare şi ritm de creştere sporit. Valoare foarte mare economică. Se creşte în special în regiunile cu temperaturi ridicate.
   Cyprinius carpio Kollarii. Hibrid natural între crapul sălbatic şi caracudă. Are caractere intermediare între genitori.
   B ; Dx; D,; Simbol prin care se definesc vitaminele din grupa D.
   Dachshund. Rasă de cîini de vînă-toare, hărţuitor şi cîine de agrement (v. Basset german).
   Dactil (gr. dactilos: deget). Care se referă la degete, la porţiunea digitală a membrelor, la caracterul imprimat de aspectul degetelor.
   Dactylon (gr. dactilos: deget), sin. Sindactilie. Sudarea mai multor degete între ele, cel mai adesea apărînd ca o turburare endogenetică (ereditară sau nu) putînd fi însă şi cîştigată.
   Dadant Charles (1817—1902). Apicultor, scriitor, inovator şi creatorul tipului de stup care-i poartă numele. Lucrarea sa „Albina şi stupul" stă la baza^tehnicii apicole.
   Daghestan. Rasă de oi de munte, cu lîna semifină, formată în URSS prin încrucişarea oilor locale din Daghestan cu berbeci din rasa Wurtemberg. Se foloseşte ca ameliorator pentru oile cu lînă groasă.
   Dahoman. Linie principală de cai din rasajArabă de origină, întîlnită şi în România la herghelia Mangalia ; are o pondere de 4,4%. Se caracterizează prin expresivitate, conformaţie armonioasă, temperament vioi, mersuri frumoase şi spornice mai ales în alura de trap.
   Dahomey. Rasă de taurine formată în Dahomey. Se caracterizează prin dezvoltare elipometrică (talia sub 100 cm
şi greutatea 150 kg), dimorfism sexual pronunţat, făptură brevimorfă, conformaţie bine proporţionată (cap larg, coarne mici, git scurt, salbă puţin dezvoltată, trunchi scurt, masiv, adunat şi rotunjit, membre fine), culoare neagră, mai puţin fercvent bălţată cu negru, pielea pigmentată, părul lung şi gros. Are o bună precocitate, fecunditate ridicată (90%) şi longevitate mare. Este foarte rustică adaptîndu-se uşor la mediile nefavorabile de creştere, foarte rezistentă lâ bolile parazitare, în special la piroplasmoză şi tripanozomiază, dar este mai sensibilă la bolile infecţioase. Are aptitudini bune pentru carne.
   Dairy Shorthorn. Varietate de tip mixt a rasei Shorthorn, infuzată cu rasa Friză, care a fost formată de Thomas Bates, la mijlocul secolului al XlX-lea. Este răspîndită în Europa (Franţa, Germania, Danemarca, Olanda), America (S.U.A.), Oceania, Australia, Noua Zeelandă şi Africa. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare, făptură corpolentă, profil trapezoidal, musculatură dezvoltată, conformaţie armonioasă (cap larg, trunchi masiv, cu linia superioară largă, dreaptă şi musculoasă, crupa lungă şi largă, torace adînc şi larg, uger mare, prins bine, membre solide), culoare alb bălţată cu roşu, piersicie. Are o bună aptitudine de carne şi de lapte (3 500 — 4 000 kg, cu 3,6—3,8% grăsime).
206
BAF
   Daîac. V. Antrax.
   Dală. Plăcă dreptunghiulară sau pătrată folosită la executarea de pardoseli. Dală este executată din produse ceramice, din material plastic, din beton etc.
   Daily. Denumire pentru cîinii de rasă Dalmaţiană (v.).
   Dalmaţian. Rasă de cîini veche, formată în regiunea cu aceiaşi nume din vecinătatea Mării Adriatice şi care in Anglia a fost multă vreme cîine de însoţire a atelajelor şi care înainte de a deveni cîine de apartament a fost utilizat pentru acţiuni militare, de tracţiune, la paza turmelor, ca însoţitor al echipajelor pentru stingerea incendiilor etc. Cline de talie mijlocie (47,5—57,5 cm şi 23—25 kg) cu păr scurt, aspru şi fin, urechi purtate atîrnînd şi coada purtată ridicat. Caracteristică culoarea generală : pe un fond alb pete mici bine demarcate de culoare neagră sau brună.
   Danara. Rasă de taurine (v. Gherro).
   D aud ie. Rasă de cîini din grupa terieri de apartament (v. Terrier Dandie Din-mont).
   Danez, sin. Alb danez, sin. Hvid Land• Rasă de iepuri de casă formată în Danemarca prin ameliorarea iepurelui Neozeelandez la care s-au folosit şi încrucişări de infuzie cu iepuri albinotici europeni. Se caracterizează prin greutate de 4,2 — 5 kg şi conformaţie care asigură o carcasă cu aspect comercial superior. Se pretează ia creşterea în complexe industriale.
   Danţfa. însemn specific rasei (litere, cifre, semne convenţionale), care indică originea animalului după părinţi şi provenienţă sau unitatea producătoare, servind la identificare. Acest procedeu de individualizare constă în aplicarea unui fier înroşit pe diferite regiuni corporale, după ce în prealabil s-a tuns părul din zona respectivă. Este un procedeu care se foloseşte îndeosebi la cabaline, obligatoriu la cele de reproducţie,
   DaiiţjL Rasă de zebu din zona muntoasă din India, caracterizată prin talie medie
(110—125 cm), cap mic, cu frunte largă şi bombată, coarne scurte şi groase, urechi mici, salbă flotantă, cocoaşă cu dezvoltare medie, trenul anterior şi posterior puternice, membre scurte şi groase, cu ongloane rezistente. Are culoare roşie sau bălţată cu roşu, piele de grosime mijlocie, dar care secretă a substanţă grăsoasă ce protejează corpul împotriva averselor. Este o rasă rustică, se hrăneşte aproape exclusiv cu păşune şi are aptitudini remarcabile pentru muncă. Producţia de lapte este relativ mică (550 kg, cu 4,3% grăsime).
   Dauio malabricus. Peşte din familia Cyprinidae din apele însorite din India şi Ceylon, albăstrui şi o bandă galbenă, toate dispuse în lungul corpului. Se foloseşte frecvent ca peşte de acvariu.
   Dans arterial. Mişcare perceptibilă prin inspecţie (sincronă cu pulsul) a arterelor superficiale ; se observă uneori şi la animalele sănătoase, fiind mai evidentă în hipertrofia cardiacă, în cazul insuficienţei aortice, hipertensiunii arteriale moderate etc.
   Dansul albinelor. Sistem propriu de semnalizare pentru descoperirea unei surse de hrană, cu efect asupra mobilizării albinelor la cules. Albinele indică distanţa şi direcţia la care se găseşte sursa de hrană. La distanţe mici forma dansului e circulară, la distanţe mari formă de opt turtit, albina executînd pe linie dreaptă pendulări, a căror intensitate e direct proporţională cu distanţa la care e situată sursa de hrană. în timpub dansului, albinele emit ultrasunete, răs-pîndesc mirosul florilor vizitate etc.
   Danubiana. Rasă de gîşte (v. Frizată Danubiană).
   Daphnia. Cladocere comune în apele dulcicole stagnante unde se înmulţesc în cantitate mare în timpul verii. Au corpul învelit într-o carapace bivalvă, bine dezvoltată, care posterior se termină cu un spin. Capul este rotund şr prevăzut cu un rostrum relativ mare. Prezintă importanţă fiindcă constituie hrana peştilor planctonofagi şi în gene-
DAR
207
ral a puietului. în stare vie sau uscată se foloseşte şi în acvarii pentru hrana peştelui. Se fac crescătorii de dafnii in bazine cu crotine de cal.
   Darlev Arab ian. Armăsar celebru de rasă Arabă, născut in 1702, caracterizat prin talie de 151 cm, profiluri longilinii, culoare murgă închisă, cu particularităţi de culoare (stea şi pintenog bipedal), temperament vioi, mersuri elastice şi uşoare, fiind fondator al rasei Pur singe englez. A întemeiat linia cea mai valoroasă a rasei P.S.E., care-i poartă numele, deoarece a dat o descendenţă extrem de valoroasă, cu aptitudini remarcabile pentru viteză, printre care se numără şi armăsarul Eclipse. Această linie are o pondere de 75 — 80% din structura genetică a rasei P.S.E.
   Burtos. învelitoare conjunctivă şi cu rare fibre musculare şi elastice, care intră în componenţa bursei testicularc. Prin faţa externă vine în contact cu scrotul, iar prin cea internă cu celu-loasa.
   Darvinism, sin. Darwinism, Evolu-ţionism. Concepţie biologică evoluţionistă, elaborată de Ch. R. Darwin şi expusă pentru prima dată în lucrarea sa „Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate in lupta pentru existenţă14, (1859). Darvi-nismul demonstrează că speciile actuale de plante şi de animale provin prin transformarea treptată a altor specii, pe baza interacţiunii dintre variabilitate, ereditate, suprapopulaţie, lupta pentru existenţă şi selecţia naturală. Este o concepţie statistică, bazîndu-se pe un determinism complex în care se împleteşte întîmplarea cu necesitatea. Darvi-nisul a constituit elementul de bază în edificarea unei biologii generale ştiinţifice, materialiste şi furnizează cele mai puternice arme pentru combaterea •concepţiilor creaţionişte, fixiste, idealiste.
   Darwin, Charles Robert (1809 — 1882). Naturalist şi explorator englez. Fondator al evoluţionismului ştiinţific. Parti-
cipant la expediţia în jurul lumii a corăbiei „Beagle“, a adunat un vast material geologic, paleontologic, zoologic, etnografic etc., pe care l-a sistematizat ulterior. Publicaţii privind rezultatele geologice şi zoologice ale expediţiei (originea recifelor de corali, a insulelor vulcanice, mişcările scoarţei terestre etc.). în 1859, a explicat în opera sa privind originea speciilor pe calea selecţiei naturale, diversitatea vieţuitoarelor prin transformările lor istorice. A demonstrat ştiinţific originea animală a omului (1871), infirmînd misticismul creaţionist şi dovedind posibilitatea explicării complexităţii lumii vii prin cauze naturale. A conceput mecanismul evoluţiei prin factori simpli; variabilitatea amplificată de lupta pentru existenţa şi selecţia naturală. Numeroase lucrări privind biologia plantelor şi animalelor, psihismul uman (1873).
   Dasytias pastinaca. Peşte cartilaginos marin bentonic de 1 m lungime, din Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Are corpul ovoidal, comprimat dorso-ven-tral, cu pedunculul caudal lung şi îngust, prevăzut cu 1—2 spini veninoşi. Gura este dispusă inferior şi are dinţi. Este ovovivipar. O femelă depune 4—10 pui. Are valoare economică redusă. Din ficat se extrage ulei medicinal.
   Dawson. Soi de lucernă, creat în Nebraska (USA), caracterizat prin rezistenţa mare la atacul afidelor, rezistenţă medie la pătarea frunzelor, rezistenţă la temperaturi scăzute, capacitate de regenerare bună.
   D.D.D. (Dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare). întreprindere republicană, cu oficii la nivel judeţean, creată în scopul organizării acţiunilor şi perfecţionării metodelor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.
   DDT, sin. Diclor-difenil-tricloretan (den. comerc. : Detexan, Deiox). Insecticid, se prezintă ca o masă alb-gălbuie, cu consistenţă ceroasă, cu miros aromatic, insolubil în apă, solubil în solvenţi
208
DEC
organici. Reprezintă un amestec de izomeri, dintre care cel mai activ ca insecticid este izomerul para-paraprim (p—p'). Insecticid de contact şi de in-gestie cu remanenţă mare şi cu spectru larg de acţiune (insecte, acarieni şi larvele acestora), exceptînd ouăle. Se utilizează sub formă de pulberi insecticide (cu 5—10% s.a.), soluţii în solvenţi organici (cu 5% s.a.), concentrate emul-sionabile (cu 25% s.a.) benzi sau cartuşe fumigante.
   Debecaj. Operaţie de scurtare a vîrfu-lui ciocului la unele specii de păsări domestice (găină, curcă) efectuată cu scopul micşorării risipei de furaje şi a frecvenţei manifestării fenomenului de picaj sau canibalism. Operaţia se execută fie prin cauterizare la vîrsta de o zi fie prin scurtarea cu 1/3 a vîrfului mandibulei la vîrsta de populare a puicilor în halele de exploatare.
   Debil. Lipsit de forţă. Sub limita normală. Slăbit.
   Debilitant. Care poate provoca debilitatea organismului.
   Debilitate. Stare de slăbiciune însoţită de rezistenţă scăzută la eforturi fizice şi la diferite boli. Poate fi de mai multe feluri: congenitală, senilă etc.
   Debitmetru. Instrument destinat pentru măsurarea debitelor. Debitmetru de lapte măsoară atît cantitatea de lapte mulsă de la fiecare vacă cît şi viteza de mulgere în 1/min. Debitmetrul de lapte se montează la instalaţiile de muls pe platformă.
   Deblocare. Operaţia de a elibera un animal de sub blocare, fiind lăsat liber. Această operaţie se poate face manual sau mecanic, individual sau colectiv, în funcţie de sistemul de întreţinere şi legare folosit şi de gradul de mecanizare.
   Debridare. Acţiunea chirurgicală de secţionare a bridelor.
   Beburaj (fr. debourrage). Fază de pregătire a cailor tineri (remonţi) pentru călărie, care are ca obiectiv de a pregăti prin igienă, hrană şi lucru limitat* dez-
voltarea fizică a forţelor sale, formarea caracterului şi a reflexelor condiţionate pozitive. Această fază pregătitoare dresajului, are o durată de un an, dar poate fi redusă în funcţie de calităţile calului şi progresia formării caracterului şi a reflexelor condiţionate.
   Decalcificare. Demineralizarea ţesutului osos, urmată de scăderea rezistenţei oaselor şi de deformarea acestora. Se întîlneşte în rahitism, osteoporoză, osteomalacie, în unele boli endocrine, la femelele gestante etc. Se combate prin regim alimentar bogat în calciu şi prin preparate medicamentoase cu calciu.
   Decantare. Proces fizico-chimic de limpezire a unui lichid ca urmare a depunerii particulelor in suspensie.
   Decantor. Bazin orizontal de diferite lungimi în care apa circulă cu o viteză foarte mică pentru a se uşura procesele de sedimentare a particulelor în suspensie, în complexele de porci se găsesc decan-toare orizontale (bazine de decantare) prevăzute cu pod raclor. Fracţia solidă separată este pompată în paturile de uscare, iar fracţia lichidă se scurge gravitaţional în bazinele de tratare (aerare), apoi la staţia de clorinare.
   Decerebrarc. îndepărtarea emisferelor cerebrale.
   Dccoct (lat. decoquo: a fierbe tare), sin. Decocţie. Soluţie extractivă apoasă, obţinută din droguri, plante etc., prin fierbere obişnuită sau menţinerea pe baie de apă, după macerarea prealabilă.
   Decapode. Ordin de crustacee caracterizate prin prezenţa a cinci perechi de apendici (picioare), adaptate pentru mers (ex. racul, crabul, homarul, langusta).
   Decompensarc. Fază a unei stări patologice, în cursul căreia funcţiunea unui organ nu se mai desfăşoară normal, nici nu mai este suplinită de un alt organ care are funcţie analoagă.
   Decompensat. Care suportă sau suferă decompensarea ; care nu mai este compensat, echilibrat: şoc decompensat etc.
   Decongelare. Operaţiunea de dezgheţare a unor produse (carne, peşte, sper-
DEC
209
mă etc.). Se realizează cu apă caldă, aer cald, cu vapori de apă etc.
   Decongelarea spermei. Dezgheţarea spermei congelate pentru a putea fi inoculată. Se face brusc prin cufundarea fiolelor sau paetelor cu sperma congelată, într-un vas cu apă la 37—38°C, timp de 1—2 minute.
   Decernare, sin. Ecornare. Operaţie de îndepărtarea coarnelor, aplicată în special la bovine. Se poate executa direct prin ablaţie sau indirect prin acţiunea de termo-cauterizare a nucleilor osoşi iniţiali, cu ajutorul căldurii (fierul roşu termocauter sau electrotermocauter), ori al unor substanţe chimice cu efecte caustice. Termocauterizarea se face la cîteva zile după naştere, cînd coarnele apar sub formă de două mici ridicături.
   Decortieare (lat. decorticatio: fără coajă, decojire). 1. Operaţia de ablaţie a scoarţei cerebrale (decortieare cerebrală) sau a învelişului unui organ ; 2. Operaţiunea de decojire a unor boabe de cereale (orz, ovăz etc.) ce se folosesc apoi în unele raţii furajere speciale (pentru înţărcarea purceilor etc.).
   Deeorticator. Maşină destinată înlăturării şi separării cojii de pe o suprafaţă abrazivă. Se foloseşte în fabricile de nutreţuri combinate.
   Decovil. Cărucior ce se deplasează pe roţi de cale ferată îngustă. Căruciorul decovil zootehnic se foloseşte în fermele zootehnice pentru transportul gunoiului, nutreţului, produselor animale.
   Decozina. Alcaloid conţinut în planta numită nemţişor (Delphinium consolida) ; determină scăderea tensiunii arteriale şi încetinirea ritmului cardiac.
   Decubit (lat. decubitus). Atitudinea culcată a animalului, trunchiul venind în contact direct cu solul. Decubitul nu este obligatoriu pentru cal (deoarece el se odihneşte în staţiune liberă), dar se întîlneşte de preferinţă la mînji, precum şi la animalele obosite, surmenate şi bolnave. Decubitul poate fi: sterno-costal sau sterno-abdominal; decubit late-
14 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie
ral complet; decubit ventral, în care calul se culcă ca şi vaca ; decubit dorsal. Decubitul lateral este singurul care asigură o relaxare totală şi o odihnă completă.
   Decusaţie (lat. decussatie: încrucişare). Termen utilizat în general în morfologie pentru definirea încrucişării de traiect, a grupelor de fibre nervoase etc.
   Decuscutare. Operaţiune de separare a seminţelor de cuscută de seminţele de lucernă, de trifoi etc.
   Dediţei (lat. pulsatilla). Plante din familia Ranculaceae care conţin oleuri eterice toxice (protoanemonină).
   Dediţei galben. Plantă ierboasă perenă din familia Ranunculaceae. Frecventă în pajiştile cu soluri uscate din zonele colinare. Are în pămînt un rizom ramificat. Tulpina aeriană posedă un număr mare de frunze mulţi penat see-tate. Flori mari galbene. înfloreşte primăvara de timpuriu. Conţine glicozizi (adonină, adonidină).
   Dedurizare. Eliminarea sau reducerea din apă a sărurilor (bicarbonaţi, cloruri, sulfaţi) de calciu şi de magneziu care dau apei duritate. Se realizează prin procedee fizice (termice) şi chimice»
   Deerhound. Rasă de cîini gonitori. (V. Ogarul scoţian).
   Defecare. Acţiunea de evacuare a materiilor fecale din tubul digestiv.
   Defect. Lipsă, absenţă a ceea ce este necesar sau normal, imperfecţiune, exprimată la animalele prin tare, vicii, abateri de la normal. Defectul unei regiuni poate fi fizic (conformaţia anatomică necorespunzătoare), funcţional (mersuri defectuoase) şi moral (retivitate).
   Deferent (canal —). Conductul organic de conducere a spermatozoizilor de la nivelul epididimului pînă la canalul ejaculator.
   Deferenţială (Arteră —). Arteră fină cu origine variată, distribuind sînge porţiunii inguinale şi abdominale a canalului deferent.
   Deferizare. îndepărtarea sărurilor de fier dizolvate în apă prin utilizarea unor procedee fizice sau chimice.
cd. 388
210
DEH
   Defibrator. Maşină de lucru destinată defibrării plantelor furajere (desfacerea în fibre a materialului celulozic al plantelor) înainte de deshidratare. Organul ■activ al defi braţ or ului este un rotor cu ciocane articulate, acţionat de un motor electric prin intermediul unei transmisii.
   Deficienţă. Aberaţie cromozomală~care constă în pierderea unui segment de cromozom (Bridges, 1917). Deficienţa poate fi terminală atunci cînd segmentul pierdut era plasat la extremitatea cromatidei sau intercalată atunci cînd segmentul respectiv se găsea în ■zona mediană sau subterminală a cromatidei. Deficienţa poate fi heterozigotă — atunci cînd unul din cei doi cromozomi homologi are un segment lipsă şi homo-zigotă — atunci cînd de pe ambii homologi lipseşte acelaşi segment. Efectele genetice depind de mărimea segmentului pierdut şi de importanţa fiziologică a proceselor controlate de genele existente în segmentul pierdut. în mod normal, în cazuri de deficienţă (mai ales homozigotă) rezultă moartea organismului.
   Deforden. Aparat special pentru determinarea ştiinţifică a rezistenţei şi extensibilităţii lînii.
   Degenerare. Proces de regresiune sau xle dispariţie a unor organe şi funcţii ale animalelor, care are loc fie în cursul dezvoltării individuale, fie în urma acţiunii condiţiilor nefavorabile de mediu ca urmare a inactivităţii unui organ. Modul de viaţă sedentar sau parazitar al unor animale duce de asemenea la degenerarea unor organe sau a individului însuşi. Termenul de degenerare desemnează şi pierderea, din generaţie în generaţie, a unor proprietăţi valoroase •din punct de vedere economic ale unor animale domestice şi ale unor plante de cultură, proces care se datoreşte consan-gvinizării îndelungate, condiţiilor neco-respunzătoare de întreţinere etc.
   Degenerarea lipidică a ficatului. Boală «dietetică frecventă în păstrăvării mai
ales în sezonul rece al anului. Peştii bolnavi se recunosc prin faptul că sînt adinamici sau execută mişcări dezordonate, corpul capătă un colorit închis, branhiile sint palide, viscerele înconjurate de grăsime iar ficatul este galben cu degenerare grasă.
   Degenerat. Care suferă de degenerare. Care şi-a pierdut calităţile naturale, normale.
   Degenerescenţă. Proces de regresiune pe care îl suferă un organ, o celulă etc., ca urmare a lipsei de legătură fie cu sistemul nervos central, fie cu circulaţia sangvină, sau ca urmare a unei intoxicaţii grave a organismului. Acest proces are loc prin liza materiei vii, care este resorbită sau fagocitată treptat de alte celule (ex. degenerescenţă grasă hepatică, degenerescenţă amiloidă).
   Degenerescenta grasă a ficatului. Realizată prin degenerarea propriu-zisă (toxi-coze, infecţii, carenţe) sau prin supraîncărcarea celulelor hepatice cu grăsime (practicarea îndopării la păsări) se manifestă prin semne generale şi mai ales nervoase, mortalitate la puiet etc. (v. hepatoza dietetică a porcului).
   Degenerescenţă hepatică a purceilor* V. Hepatoza dietetică a porcului.
   Degerătură. Proces de modificare a ţesuturilor (creastă, bărbiţe, vîrful urechilor şi cozii etc.), datorit vasocon-stricţiei produse de frigul intens care acţionează un timp mai îndelungat.
   Degerminare. Operaţiunea de separare a embrionului de cereale (porumb, grîu etc.), prin care se elimină cantităţi mari de grăsime, obţinîndu-se creşterea duratei de păstrare a făinurilor, a nutreţurilor combinate etc.
   Deglutiţie (lat. deglutire: a înghiţi). Totalitatea contracţiilor musculare datorite cărora alimentele sînt împinse din gură, prin faringe şi esofag în stomac
   Degradare. Acţiunea ae înrăutăţire a calităţilor sau componenţilor unui produs ca urmare a unor condiţii necorespunzătoare de prelucrare sau păstrare*
   Deliidraze. V. Dehidrogenaze.
DEH
211
   DehMroandrosteron. Hormon andro-gen, prezent în urină, fiind izomerul beta al androsteronului ; activitatea sa este egală cu jumătate din activitatea androsteronului.
   Dehidrogenaze, sin. dehidraze, trans-hidrogenaze. Enzime care catalitcază procesele reversibile de oxidoreducere prin transfer de hidrogen de pe o substanţă (donator) pe o altă substanţă (acceptor) sau pe oxigen. Reacţiile catalizate de dehidrogenaze sînt de cea mai mare importanţă în respiraţia celulară, în fermentaţia alcoolică, în procesul de fotosinteză şi în mecanismul vederii.
   Behîscenţă (lat. dehiscere: a se desface). Fenomen prin care un organ sau o formaţiune închisă se deschide spontan, în mod natural (ex. dehis-cenţa foliculară etc.);
   Dejecţii (lat. deiecere: a arunca afară). Fecale şi urină eliminate din organismul animalelor şi evacuate din adăposturi. Materiile fecale în amestec cu urina sînt îndepărtate din hale fie în amestec cu materiale de aşternut, fie în stare pură (în cazul cînd păsările, porcinele etc. sînt întreţinute în baterii). Dejecţiile sînt utilizate mai ales ca îngră-şămînt natural, iar uneori, după transformarea în făină de dejecţii sau după însilozarc, ca furaj în alimentaţia rumegătoarelor sau a altor specii. Se utilizează în ultimul timp şi pentru producerea de biogaz prin fermentare etc.
   Dekalb 666. Porumb hibrid, creat în Italia, foarte productiv, cultivat mai ales pentru masă verde sau pentru însilozat.
   Delfin (lat. Delphinus delphis). Specie de mamifer din ordinul cetaceelor, cu corpul fuziform, fălci alungite în formă de cioc, prevăzute cu dinţi numeroşi, uniformi ; pe mijlocul spinării are o înotătoare de formă triunghiulară. Ajunge la 2,5 m lungime. Se hrăneşte cu peşti şi cu alte animale acvatice. Delfinii sînt răspîndiţi în toate mările şi oceanele, fiind foarte numeroşi în Marea Neagră.
Delfinul este pescuit pentru untură, carne, precum şi pentru pielea sa, din care se confecţionează diferite articole de marochinărie fină. Este un foarte bun înotător, putîndu-se deplasa cu viteze considerabile pe distanţe mari.
   Dclfinină. Alcaloid toxic din nemţi-, şorul de cîmp (Delphynium consolida).
   Delfinoidă. Alcaloid toxic din nem-ţişorul de cîmp (Delphynium ponsolida).
   Deliorman. Varietate locală de cal autohton bulgăresc de tip tarpano-mongol, ce se creşte în partea de nord-est a Bulgariei. Are talie mică, este sobru şi rezistent la intemperii.
   Delir. Dereglare psihică, manifestată prin surexcitare, mişcări anormale, dezordonate, pierderea instinctului de autoconservare etc. ; prin lărgirea sferei, se utilizează şi pentru definirea exagerării altor funcţiuni.
   Deltoid (Muşchiul —). Muşchi situat pe partea laterală a regiunii scapulare, cu rol de flexor, rotator în afară şi abductor.
   Demaraj, sin. Demarare. Trecerea unui animal sau vehicul din starea de repaus în stare de mişcare. La demaraj animalul împinge la maximum centrul de greutate înainte, membrele sînt dirijate oblic spre înapoi, capul şi gîtul sînt coborîte pînă la orizontal, membrele posterioare sînt întinse înapoi. Demarajul unui vehicul sau a motoarelor cu ardere internă se face cu ajutorul unui demaror (v.) sau prin acţiune manuală.
   Berna, sin Populaţie genetică. Un grup de indivizi care posedă un fond de gene comun (genofond) şi între care au loc relaţii de reproducţie într-un mod asemănător cu panmixia (Gilmour şi Gregory 1939). De regulă termenul este folosit cu un prefix pentru a i se da un sens cît mai precis. De exemplu : topodemă — un grup de indivizi care trăiesc într-o zonă geografică ; ecodemă — un grup de indivizi care trăiesc într-un anumită nişă ecologică ; fenodemă — o demă care diferă fenotipic de celelalte ; genodemâ — o demă care diferă genotipic de celelalte ;
212
DEN
gamodemâ — o demă ai cărei componenţi sînt distribuiţi spaţial şi temporar în aşa fel încît, în limitele sistemului specific de reproducere, ei au şanse egale de a se împerechea unii cu alţii.
   Demimembranos (Muşchi —). Muşchi din regiunea posterioară a coapsei care intervine în propulsie, extensia coapsei etc.
   Deminerallzare. 1. Pierderea sărurilor minerale prin eliminarea lor excesivă din organism (în consecinţă sau ca o consecinţă a unei boli grave); 2. îndepărtarea din apă a sărurilor dizolvate, pentru a o face proprie unor anumite întrebuinţări. Demineralizarea se poate ■efectua pe cale fizică (prin distilare, electroosmoză) şi pe cale chimică (în schimbători de ioni, diferite adaosuri) (v. şi dedurizarea apei).
   Demitendinos (Muşchi —). Muşchi propulsor şi cabrator din regiunea caudo-laterală a coapsei (o lanieră con-curînd la formarea coardei jaretului).
   Demodecie. Parazitoză cutanată, produsă de demodex, caracterizată prin depilaţie, erupţie scuamoasă, pustu-loasă etc.
   Demodex. Parazit din familia Demo-decidae, ordinul acarieni, caracterizat prin talie foarte mică, corp vermiform, lipsit de spini, 4 perechi de picioare mici, fiecare picior format din trei articole : D. caniş, JD. cati, D. phylloides,
D.  bovis, D. caprae, D. equi etc.
   Denaturare. 1. Modificarea proprietăţilor naturale prin diverse artificii sau substanţe ; 2. Operaţia de modificare intenţionată a unor produse alimentare sau de abator, cu scopul de a le face incomestibile. Se practică, de asemenea, în cazuri de boli infectocontagioase (denaturarea cadavrelor), întotdeauna sub supravegherea medicului veterinar.
   Dendrită (gr. dendris: arbore). Prelungire arborescentă, citoplasmatică a neuronului, cuprinzînd în neuroplasma ei atît neurofibrile cît şi corpusculi Nissl.
   Densitatea animalelor, sin. încărcătura cu animale la 100 ha teren agricol. Raportul dintre numărul de animale şi suprafaţa agricolă dintr-o întreprindere, zonă sau unitate administrativ-teritorială. Se poate calcula pe specii, categorii de animale sau pe total specii, în acest din urmă caz, efectivul de animale din diferite specii se transformă în unităţi vită mare. Suprafaţa la care se repartizează efectivul de animale este diferită în funcţie de caracteristicile fiziologice ale speciei şi de particularitatea organizării bazei furajere: păsările se repartizează la suprafaţa cultivată cu cereale, porcinele se raportează la suprafaţa arabilă, taurinele şi ovinele se raportează la suprafaţa agricolă. Tot la suprafaţa agricolă se raportează şi efectivul total de animale transformate în U.V.M.
   Densitatea nutritivă a raţiei. Termen nou introdus şi utilizat în alimentaţia animalelor, care defineşte concentraţia nutrienţilor (şi în special a energiei) în raţie, respectiv cantitatea de nutrienţi pe unitatea de greutate a raţiei (şi nu greutatea specifică).
   Dentar. Care se referă la dinţi, aparţine dintelui (canal dentar) sau are contingenţă directă cu dinţii (spaţiu inter-dentar).
   Dentină, sin. Ivoriu. Componentă uscată a dintelui, formînd masa principală a acestuia. De culoare albă-gălbuie, cuprinde în componenţă substanţe organice (25%) şi substanţe minerale (75%). Substanţa organică formată din fibre colagene orientate în plan paralel cu suprafaţa de zdrobire şi o substanţă cimentată, este acoperită de smalţ la nivelul coroanei şi de cement la nivelul rădăcinei. Canalicule fine, orientate perpendicular pe direcţia fibrelor colagene, sînt căptuşite de o fină membrană formînd teaca Neumann, în care se găsesc plasate fibrele Tomes (prelungiri ale odontohlastelor). în apropierea smalţului dentina apare uşor lacunară (spaţiile Czermack).
DEN
213
   Dentinogeneză. Formarea dentinei.
   Dentiţie (lat. dentitio). Formarea şi ieşirea naturală a dinţilor, precum şi definirea aspectului, numărului şi caracteristicilor acestora. La animale, den-tiţia serveşte pentru hrană. în studiul exteriorului aceasta se foloseşte pentru determinarea vîrstei, luînd în considerare o serie de semne pe care acesta le oferă. La cal, de ex. se distinge o dentiţie de lapte (0—2 1/2 ani) şi alta permanentă (peste 2 1/2 ani), utilizînd pentru determinarea vîrstei de regulă semnele oferite de incisivi (mişună, fund de mişună, steaua dentară, tabla dentară, forma şi incidenţa arcadelor etc.)
   Denutriţie. Scăderea importantă în greutate, datorită tulburărilor profunde ale metabolismului organismului, cînd dezasimilaţia depăşeşte asimilaţia. Se întîlneşte mai frecvent în unele boli cronice, în majoritatea bolilor febrile etc.
   Deoxiriboza. Pentoză care intră în structura acidului dezoxiribonucleic (ADN) şi respectiv dezoxiribonucleoti-delor.
   Depănarea gogoşilor. Operaţiune prin care se înţelege găsirea capătului firului şi depănarea lui.
   Deparazitare. Acţiune practicată în scopul înlăturării sau distrugerii paraziţilor interni şi externi, animali şi vegetali (insecte, viermi, ciuperci, mucegaiuri). Se poate aplica în adăposturi, pe animale, pe păşuni etc., cu ajutorul unor substanţe chimice (D.D.T., game-xan, acid cianhidric, bioxid de sulf), prin metode fizice (cu ajutorul temperaturii ridicate) şi prin metode biologice (folosirea duşmanilor naturali ai paraziţilor).
   Depănuşare. Acţiunea de separare a pănuşelor (foilor) de ştiuleţi de porumb. Se poate face manual sau mecanic.
   Depănuşător. Maşină de lucru destinată înlăturării şi separării pănuşelor (foilor) de pe ştiuleţi de porumb. Depănuşă-torul poate fi mobil sau staţionar.
   Depigmentare. 1. Decolorare a pielii ca urmare a diminuării cantitative a pigmentului melanic în diferite structuri anatomice (piele, fire de păr etc.); 2. Degradarea prin oxidarea culorii sau nuanţelor închise specifice mieilor diferitelor rase (Karakul, Ţurcană neagră, Ţigaie bucălaie etc.) începînd cu vîrsta de aproximativ 2 luni.
   Depilant. Care forţează sau produce căderea perilor.
   Depilare (lat. de : fără şi pilus: păr). Metodă terapeutică de înlăturare a părului cu ajutorul unor pense speciale, al substanţelor depilatoare sau a unor agenţi fizici.
   Depistare. 1. Acţiune de descoperire a femelelor în călduri, ce se efectuează cu ajutorul masculilor „încercători"; 2. Acţiune de descoperire a focarului unei boli, a cazurilor de boală, a surselor sau a transmiţătorilor de boală.
   Deplumare. Operaţiunea de smulgere a penelor şi fulgilor, de la diferite specii de păsări. Acţiunea de îndepărtare a penelor se efectuează manual sau mecanic, prin opărire sau ceruire, de pe corpul păsărilor în procesul de prelucrare în abator.
   Deplumator. Utilaj mecanic folosit în abatoarele de păsări pentru îndepărtarea penelor şi pufului după opărire. Se montează în abatoare, între bazinul de opărire şi dispozitivul de flambare (pîrlire).
^Depozit. Construcţie în care se depun în vrac sau ambalate, anumite materiale sau produse. în fermele zootehnice se găsesc depozite de nutreţuri, de carburanţi, de produse obţinute de la animale (baloturi de lină, cutii sau butoaie cu brînză, saci cu cereale etc.).
   Depozit de armăsari. Unitate hipică de stat aparţinind CRCCCR, în care se întreţin (adăpostesc, hrănesc, îngrijesc şi fac gimnastică funcţională) şi se folosesc armăsarii de reproducţie în scopul ameliorării cailor autohtoni. în prezent, în România funcţionează următoarele depozite de armăsari: Bale (jud. Bihor),
214
BE&
Beclean (jud. Bistriţa-Năsăud), Brebeni (jud. Olt)* Cislău (jud. Buzău), Dumbrava (jud. Neamţ), Homorod (jud. Braşov), Izvin (jud. Timiş), Jcgălia (jud. Ialomiţa).
   Depozit de faguri. Locul de păstrare a fagurilor de rezervă, feriţi de accesul dăunătorilor, în care se efectuează periodic tratamente pentru combaterea găselniţei.
   Depresiune de consangvinizare. Diminuarea performanţelor de producţie şi reproducţie ale unei populaţii, proporţional cu creşterea consangvinizării. Se notează cu (d). Spre exemplu la o creştere cu 10% a coeficientului de consangvinizare, producţia de lapte a vacilor scade cu 135 kg (3,2 sau 0,17 deviaţii standard), numărul de purcei la fătare cu 0,38 purcei (4,6%, 0,15) etc. Se datoreşte faptului că scăderea heterozigoţiei provocată de consangvinizare, deranjează interacţiunile neaditive favorabile; ca urmare depresiunea de consangvinizare apare ca fenomen complimentar celui de heteroziş (aceeeaşi cauză, mărime, afectează caracterele cu h2 mic dar în sens contrar). Depresiunea de consangvinizare limitează efectul selecţiei în populaţii şi existenţa ei recomandă exploatarea de hibrizi.
   Dcpresor cardiac (nerv —). Nerv para-simpatic distribuit cordului. Prin excitarea lui se răresc bătăile cordului, pînă la oprirea contracţiilor.
   Deratin. V. Monoclorhidrina glicerinei.
   Deratizare (fr. deratiser : îndepărtarea rozătoarelor). Acţiune întreprinsă cu diferite mijloace în scopul distrugerii şoarecilor şi şobolanilor din adăposturi, magazii, antrepozite, abatoare etc. Se execută prin otrăvire sau gazare cu diverse substanţe toxice numite derati-zante (antu, warfarină, cloropicrină, acid cianhidric, bioxid de sulf) ori prin culturi microbiene.
   Derbi. Probă hipică devenită cursă clasică, care are loc anual pe hipodrom, cu tineretul cabalin de trei ani pentru alergările de galop şi de patru ani pentru
cele de trap. Primul derbi s-a disputat în anul 1780. Derbiul reuneşte la start cei mai buni produşi ai unei generaţii..
   Dereş. Culoare compusă, trinară formată din amestecul firelor de păr albe,, negre şi roşii atît pe corp cît şi în coama şi coadă ; pielea, copitele şi irisul sînt pigmentate. Această culoare poate avea următoarele nuanţe : deschisă (predomină? perii albi), obişnuită (cele trei feluri de păr se găsesc în proporţii relativ egale), roşcat (predomină firele roşii), închis (predomină firele negre), muced (nuanţa mucegaiului) etc.
   Derm. Strat conjunctiv subepidermic^ de nutrire şi susţinere a acestuia, format din substratul papilar şi cel reticular foarte vascularizate.
   Dermatită. Termen care defineşte, în general, orice inflamaţie a pielii.
   Dermatita ugerului. Inflamaţi a pielii ugerului.
   Dermatofit. Ciupercă parazitară microscopică, agent al dermatomicozei.
   Dematofitoză. V. Dermatomicoză.
   Dermatologie. Specialitate medicală care se ocupă cu studiul şi tratamentul bolilor de piele.
   Dermatomicoză, sin. Dermatofitoză. Afecţiune cutanată datorită acţiunii parazitare a unei ciuperci.
   Dermatopatie. Termen general definind orice boală a pielii, indiferent de natura şi aspectul ci.
   Dermatoza toxîalimentară. V. Boală de borhot.
   Derobare. Refuzul (evitarea) sărim obstacolului, trecerea pe lîngă obstacol sau sărirea acestuia în afara fanioanelor limită, în cadrul probelor de obstacole ; derobarea se penalizează şi poate duce chiar la eliminarea din concurs cîndl calul este adus la obstacol şi refuză sărirea lui. Pentru cursele plate derobarea înseamnă schimbarea de linie a uriui cal în timpul probelor.
   Desalinizare. Reducerea cantităţilor excesive de săruri minerale dizolvate în apa mărilor şi oceanelor prin diferite procedee fizice şi chimice.
DES
215
   Descalificare. Eliminarea sau excluderea dintr-un concurs hipic a unui cal sau a unei echipe care a săvirşit o abatere gravă de la regulament.
   Descăpăcirea fagurilor. Lucrare de tăiere a căpăcelelor de ceară ce închid celulele fagurilor care conţin miere matură în vederea extracţiei mierii. Pentru descăpăcire se pregăteşte echipamentul necesar (vasul descăpăcitor, cuţitele de descăpăcit ce pot fi încălzite în apă sau se folosesc cuţite cu aburi sau electrice, descăpăcitoare vibratorii).
   Descendenţi. Toţi indivizii care rezultă în urma reproducerii sexuate a unei perechi de parteneri.
   Deschiderea anterioară a bazinului. Orificiul de comunicare a cavităţii pelvine cu cea abdominală, delimitat de sacrum, oasele iliace şi pubiene.
   Deschiderea posterioară a bazinului. Orificiul de comunicare a cavităţii pel-viene cu exteriorul, delimitat de cele două ischii, ligamentele sacro-ischiatice, osul sacrum sau vertebrele coccigiene.
   Descuamare (lat. de: fără, squăma : solz). Proces de detaşare a stratului superficial al epidermului sub forma unor solzişori fini.
   Desen de execuţie. Desen al unei construcţii sau a unui sistem tehnic, respectiv numai al unei părţi a construcţiei sau a sistemului tehnic, întocmit la scară mare, astfel îneît să cuprindă în mod clar toate detaliile necesare execuţiei.
   Deshidratare. 1. Pierderea apei din organism datorită căldurii excesive, vo-mei, diareei etc. ; 2. Acţiunea de scoatere a apei dintr-un produs, în vederea conservării lui. De exemplu eliminarea apei din furajele verzi.
   Desman (Desmana moschata), sin. Şobolan moscat. Specie de mamifer din ordinul insectivoarelor, cu capul conic, botul în formă de trompă, coadă lungă, membrele posterioare cu membrană înotătoare între degete. Corpul lui ajunge pînă la 20 cm lungime. Trăieşte în vizuini săpate în malurile apelor din bazinele
fluviilor Volga, Don şi Nipru. Blana mătăsoasă, dc culoare brun-închisă pe spate şi argintie pe abdomen este considerată una dintre blănurile preţioase.
   Desmopatie. Termen generic pentru definirea oricărei afecţiuni ligamentare, indiferent de aspectele caracteristice sau cauzele care au produs-o.
   Desmorexie. întinderea ligamentelor articulare pînă la ruperea lor. Se întil-neşte la vacă, post-partum, ducînd la compromitereâ animalului, la scroafe, în complexele de tip industrial etc.
   Desmorexie sacro-iliacă. Luxaţie sa-cro-iliacă uni sau bilaterală întilnită la vacă după fătare şi manifestată prin tulburări locomotorii şi decubit lateral, animalul neputîndu-se ridica.
   Desţelenire. Lucrare ce constă în întoarcerea prin arătură a unei ţelini (suprafaţă înierbată natural) sau a unui teren cultivat cu plante perene (lucernă, trifoi etc.). Se execută îndeosebi cu plugul prevăzut cu antetrupită.
   Det, sin. dietil-toluamidă. Cel mai utilizat insectifug împotriva ţînţarilor,*puricilor, ploşniţelor, căpuşelor. Condiţionat sub formă de loţiuni şi aerosoli, are o remanenţă de 6 — 8 ore. Toxicitate redusă pentru mamifere.
   Determinism genetic. 1. Cuantumul din valoarea fenotipică a unui caracter care se datoreşte efectului genelor care alcătuiesc genotipul respectiv; 2. Raportul dintre varianţa genotipică şi varianţa fenotipică totală.
   Detoxicaţie. 1. Mecanism fizico-chi-mic sau chimic prin care un organism neutralizează şi elimină un toxic de origine internă sau externă; 2. Operaţie prin care se neutralizează sau se înlătură substanţele toxice din nutreţuri şi alimente.
   Detritus (lat. detritus: zdrobit, măcinat). Resturi, în general neutilizabile, provenite din acţiuni mecanice asupra unor corpuri de origine organică sau anorganică.
   Detroncaţie. Operaţie care constă în secţionarea trunchiului fetal, în cazul remedierii unei distocii prin fetotomie.
216
DEV
   Deutsches bergschaf, sin. Oaie de munte germană. Rasă de oi, ce sercreşte în zonele de munte din R. F. a Germaniei, foarte rezistentă, sobră, fertilă, cu roba de obicei albă, cu aptitudini pentru lînă groasă şi carne.
   Deutsches gelbvieh. Rasă de taurine germană, cu aptitudine mixtă, constituită din mai multe varietăţi: Franko-nianâ (din Bavaria şi Turingia — formată din încrucişarea vitelor locale roşii cu rasele de şes din nord şi cu rasa Simmental), Glan-Donnersberger (în-tîlnite în provincia Rinului de sud, rezultînd din încrucişarea vitelor locale cu rasa Brună, Simmental şi Franko-niană), Lahn (răspîndită în apropierea Rinului de Sud, fiind formată din vitele locale şi Frankoniene), Limpurg (formată din vitele locale şi Simmental, fiind răspîndită în Wurtenberg). Aceste vite se caracterizează prin dezvoltare corporală mare (greutate peste 600 kg), făptură corpolentă, exterior corect, culoare galbenă, puţin pretenţioase la condiţiile de hrănire, folosesc bine păşunea, sînt rustice şi au aptitudini bune pentru lapte şi carne. Producţia medie de lapte 3 500—4 000 kg cu 4% grăsime, iar producţia de carne este ridicată.
   Deutsche rotbunte, sin. Bâlţată alb cu roşu germană. Rasă de taurine, cu talia de 130 cm, greutatea corporală de 650 kg, cu musculatură dezvoltată, cu aptitudini pentru lapte şi carne.
   Deutsches rotvieh, sin. Roşie germană. Rasă de taurine germană, de culoare roşie uniformă, cu greutatea corporală medie de 550 kg. Se caracterizează prin excelentă aptitudine de muncă, sobrietate, puţin piţctenţioasă la furajare şi întreţinere, producţia bună de lapte, cu procent ridicat de grăsime.
   Deutsche schwarzbunte, sin. Bâlţată alb cu negru germană. Rasă de taurine germană, cu aptitudini pentru lapte şi carne, cu talia de 135 cm, greutatea corporală de 650 kg. Reprezintă una din cele mai bune rase de lapte din lume, cu procent mare de grăsime.
   Deutsche veredelte Landschaf. Rasă» de oi (v. Wurttemberg).’
   Deutschcskaltblut. Rasă de cai grei creată de dată mai recentă în R.D.G^ prin selecţie, în sinul unei populaţi» heterogene, rezultată din încrucişări complexe între diferite rase de tip greur cu rasele locale. Este un cal masiv, greu (talia 160 cm, greutatea 700 kg), cu conformaţie caracteristică raselor de povară, însă mai disproporţionată (trunchi puţin profund şi membre mai slabe). Are un temperament limfatic, aptitudine exclusivă pentru tracţiune grea, realizînd mersuri lente şi numai în alură de pas. Este un animal pretenţios la condiţiile de creştere.
   Developer. Nutreţ combinat, care se administrează în hrana animalelor într-o perioadă mai avansată de creştere : la puicuţe în creştere, la curci în vîrstă de 16—20 săptămîni, la porci de la 30 kg pînă la 50—55 kg.
   Deviaţie standard, sin. Abatere standard. Statistic, indicator al împrăştierii valorilor variabilei aleatoare într-o probă. Se simbolizează cu S şi se determină prin extragerea rădăcinii patrate din varianţă (S = V S2).
   Deviz. Piesă scrisă din documentaţia unui proiect, care cuprinde evaluarea iniţială a cantităţilor de materiale, piese cît şi a manoperei necesare executării unei construcţii, instalaţii, maşini sau lucrări precum şi preţul care va include regia şi alte sarcini. Devizul se face pe bază de antemăsurători şi antecalculaţie şi folosind normele de deviz şi de preţuri.
   Dcvon. Rasă veche de taurine, originară din comitatele Devon şi Somerset (Anglia), provenită din încrucişarea vitelor primigene şi brahicere, selecţionate în special pentru carne. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare, conformaţie corectă (cap proporţionat, coarne lungi, gît mijlociu, trunchi dezvoltat, cu linia superioară dreaptă, largă, trenul posterior adînc, musculos, ugerul bine prins, simetric, de calitate bună, membre solide), culoare roşie. Este o*
DEV
217
rasă precoce, viguroasă, cu caracter bun, constituţie robustă, fertilitate ridicată, rezistenţă bună la boli cu excepţia tuberculozei. Are aptitudini pentru carne, în cadrul rasei există un tip Dairij Devon, întîlnit în partea meridională a comitatului Devon, cu randament în lapte ridicat, în special datorită procentului mare de grăsime (peste 4%).
   Devon cu lină lungă. Rasă de oi •engleză, de carne şi lină, cu format corporal de dimensiuni mijlocii, lipsa coarnelor, robusteţe, osatură puternică, rezistenţă mare şi precocitate apreciabilă. Produce lînă de calitate superioară şi carne în cantitate mare, fără exces de grăsime. Are o mare putere de adaptare.
   Dezasimilaţie. V. Metabolism.
   Dezertarea familiilor de albine. Părăsirea stupului de către albine în condiţii cu totul nefavorabile cum ar fi: lipsa completă de hrană, atac masiv de găselniţă, loca americană. Se mai poate produce dezertarea la nucleele mici care după împerecherea măteii nu dispun de spaţiul necesar desfăşurării unei activităţi normale.
   Dezinfecţie. Acţiune de distrugere a majorităţii agenţilor microbieni şi parazitari care se găsesc în mediul exterior.
   Dezinfecţia biotermică a gunoiului. Dezinfecţia naturală a gunoiului de grajd infectat cu germeni nesporulaţi produsă de acţiunea microorganismelor aerobe care ridică şi menţin temperatura interioară la 70—80°C.
   Dezinfectant. Mijloc fizic sau chimic utilizat pentru distrugerea microorganismelor.
   Dezinfector. Bazin conţinînd soluţii dezinfectante, instalat în faţa porţilor pentru accesul vehiculelor şi persoanelor în unităţi zootehnice.
   Dezinsecţie. Acţiune de distrugere a insectelor şi acarienilor care se găsesc în adăposturi, pe diferite obiective, pe corpul animalelor etc. Dezinsecţia se face cu aceleaşi mijloace ca şi deparazitarea.
   Dezintoxicare. Acţiunea de curăţire a organismului de toxine.
   Dezodorizant. Mijloc chimic pentru înlăturarea mirosurilor neplăcute şi persistente.
   Dezodorizare (lat. di(s): fără, odor : miros). Acţiune de îndepărtare a unor mirosuri neplăcute şi persistente din aer, de pe suprafeţe, obiecte sau diferite plante.
   Dezongulare (lat. di(s): fără, ungula : copită). Desprinderea şi căderea cutiei cornoase a copitei la animale din cauza unor accidente sau a unor boli infecţi oase, în special febrei aftoase la rumegătoare şi la porci şi a pododermitei in-fecţioase la oi.
   Dezosare. îndepărtarea cărnii de pe oase în vedere stabilirii raportului respectiv la animalele îngrăşate.
   Dezoxicorticosteron. Substanţă cu acţiune hormonală izolată din glanda cor-ticosuprarenală şi obţinută prin sinteză sub formă de acetat de dezoxicorticosteron. Intervine în metabolismul apei şi al sărurilor. Reţine în organism apa şi clorura de sodiu şi favorizează eliminarea prin urină a potasiului.
   Dezvoltare. Proces complex de creştere şi diferenţiere normală care rezultă din interacţiunea genomului cu citoplasmă — ca mediu intern celular — precum şi cu alte elemente care constituie mediul extern. Procesul de dezvoltare poate fi considerat ca o secvenţă programată de modificări fenotipice sub controlul temporal, spaţial şi cantitativ al genelor, control ireversibil sau foarte greu reversibil. Suma acestor modificări reprezintă ciclul vital al unui organism. Procesul de dezvoltare se bazează pe existenţa a cel puţin trei fenomene care interacţionează şi anume : replicarea ge-nică, diferenţierea celulară şi creşterea.
   Dexter. Rasă veche de taurine din Irlanda, de tip brahicefal, ameliorată pentru lapte şi carne. Se caracterizează prin dezvoltare elipometrică (talia 110 cm şi greutatea 350 kg), profil brevimorf, cap scurt şi larg, coarne scurte şi de grosime
218
DIA
medie, gît scurt şi gros, trunchi masiv şi membre scurte şi puternice, culoare neagră sau roşie. Are precocitate şi rusticitate ridicate, longevitate medie, rezistenţă mare la boli, aptitudine de laptc-carne. Producţia medie de lapte este de 2 000—2 300 kg cu 3,7—4% grăsime.
   Dextrină. Produs de degradare parţială a amidonului prin liidroliză enzi-matică sau acizi.
   D.F.D.T., sin. DifluordifeniUricloretan. Insecticid din aceeaşi grupă cu D.D.T. şi cil acţiune similară acestuia.
   Dlianni. Rasă de zebu formată în Pakistan, caracterizată prin talie de 126 cm şi greutate corporală de 375 kg, făptură îndesată, cap mijlociu, coarne mici şi împlîntate lateral, urechi mijlocii şi purtate orizontal, gît puternic, cocoaşă bine dezvoltată şi rotundă, trunchi relativ lung, membre solide, culoare albă cu pete negre, uneori pete roşii. Are constituţie robustă, longevitate medie, precocitate slabă, producţia de lapte mediocră (750 — 1 500 kg) şi aptitudine de muncă remarcabilă.
   Diakinezis. Ultima etapă a profazei meiozei primare. Constă în iniţierea separării cromozomilor homologi.
   Diabet. Sindrom complex, caracterizat obişnuit prin poliurie constantă şi polidipsie corespunzătoare, distingin-duse: diabet zaharat, insipid, alimentar, pancreatic sau insular, aloxanic, renal, nervos, hepatic ctc.
   Dializă. 1. Corpul unui os lung, cuprins între cartilajele de conjugare; 2. Porţiune de os care rezultă prin dezvoltarea primului nucleu de osificare (nucleul diafizar).
   Diaforetic. Agent sau medicament care provoacă transpiraţie (ex. lichidele calde, mai ales ceaiurile, pilocarpina, sărurile amoniacale, elcoolul ctc.
   Dialorcză (gr. diaphorcsis: disperare). Proces de eliminare a sudorii prin piele. Diaforeza este fiziologică (în urma unui efort fizic et*c.) şi patologică (în boli febrile).
   Diafragmă. Muşchi lat, de formă boltită, care desparte cavitatea toracica de cea abdominală. La mamifere şi Ia om diafragma are un rol important în actuî respiraţiei: prin contracţia sau relaxarea muşchilor săi determină mărirea sau* micşorarea volumului cavităţii toracice.
   Diagnostic (gr. dia : prin, gnosis: cunoaştere). Proces de identificare a unei boli pe baza semnelor clinice şi a examenelor de laborator.
   Diagnosticul gestaţici. Precizarea stării şi a stadiului de gestaţie prin metode clinice şi de laborator.
   Diametrele bazinului. Linii imaginare-care unesc anumite puncte fixe de pe-conturul bazinului. Servesc la aprecierea dezvoltării bazinului sub raportul) înălţimii, lărgimii şi lungimii, iar raportul dintre ele ne dă indicaţii asupra formei deschiderii anterioare a bazinului.
   Diapauză. Perioadă de repaus aparent la insecte, în care acestea îşi încetinesc foarte mult funcţiile vitale, supravieţuind astfel unor condiţii nefavorabile de existenţă. Diapauza are loc în diferite stadii ale ciclului de dezvoltare (ex. la viermele de mătase are loc în stadiul de ou şi coincide cu anotimpul de iarnă). Ca fenomen adaptativ apare în general înaintea condiţiilor nefavorabile pe care astfel le preîntîmpină.
   Diapedeză (gr. dia: prin, pedan : a sări, a trece peste). Proces de trecere a globulelor albe (leucocite) prin pereţii capilarelor sangvine. Se observă atît în condiţii fiziologice normale (în timpul digestiei) cît şi în condiţii patologice (în inflamaţii etc.).
   Diaree (gr. dia : prin ; rheo : a curge, a trece). 1. Defecare frecventă, cu fecale moi ; după frecvenţa evacuărilor, diareea poate fi uşoară, intensă şi profuză, iar după aspectul fecalelor, seroasă, mucoasă, hemoragică ctc. ; 2. Denumire-simptomatică pentru boli în care dia-reea este o manifestare dominantă.
   Diareea albă bacilară a puilor de găină. sin. Puluroză, Salmonelozâ a puilor (agent S. piillonim), obişnuit cu evoluţie rapidă şi gravă, manifestată
DIA
219
«prin reducerea procentului de ecloziune, semne generale şi digestive, alături de mortali late ridicată in primele 10 zile ‘de viată etc. ; găinile adulte purtătoare <le germeni pot ii descoperite prin examen serologic.
   Diareea albinelor. Diaree ce apare în -condiţii de lipsă de igienă alimentară, în special datorită iernării pe miere de ariană, in condiţiile deranjării cuibului in perioadele inactive sau poate îi simp-ptomul unei boli : nosernoză, intoxicaţii etc. Apare in special la sfirşitui iernii. Albinele prezintă abdomen umflat, excremente pe faguri, pe pereţii stupului, miros specific. Se iau măsuri *de prevenire prin analiza din timp a ‘Calităţii hranei, administrarea timpurie a hranei de completare etc.
   Diareea cenuşie. Boală infectocontagioasă la animalele de blană (vizon în cspecial), de origine necunoscută, manifestată prin diaree, colorarea în cenuşiu a fecalelor, debilitare progresivă etc.
   Diareea liemoragică. Diaree cu fecale care conţin o cantitate oarecare de sînge ncalterat (a nu se confunda cu melena).
   Diareea nou-născutului. Afecţiune a nou-născutuîui, manifestată prin defecări frecvente, cu fecale moi.
   Diareea virotieă a taurinelor. Viroză din complexul bolilor mucoaselor, manifestată prin febră, leucopenie, catar nazal, fecale coafate, apoi diaree pro-fuză etc.
   Diarlroză (gr. dia : prin ; aiihrosis : legătură, articulaţie). Gen de articulare caracterizat prin existenţa între suprafeţele articulare a unui spaţiu articular plin cu sinovie (limitat lateral de capsula «articulară).
   Diasiază. Enzimă ce catabolizează lii-«droliza amidonului în inaltoză. Cunoscută de asemenea ca diastază vegetală.
   Diaster. Se defineşte sub acest termen o figură de aranjament a cromozomilor în timpul anafazei, cînd în timpul diviziunii indirecte, după fisurarea cromozomilor, cromozomii împărţiţi în două grupe migrează spre cei doi poli (feno-
men numit diaceneză), rezultînd un aranjament relativ stelat sau dendiculat, fiecare cromosom avind contact la nivelul ciuetocorului cu fusul de diviziune.
   Diasloiă (gr. diaslolc : dilataţic). Timpul de repaes din cadrul revoluţiei cardiace, în care muşchiul cardiac se decontractă, cavitatea delimitată de miocard um-pîindu-se cu sînge, distingindu-se o dia-stolă atrială şi una ventriculară ; cînd nu se specifică se subînţelege ultima.
   Diatomee. Alge microscopice, unice-lulare, libere sau grupate în colonii fixate pe substrat care sînt comune în bazinele dulcicole ori marine ca forme plancionice ori bentonice. Sînt acoperite cu două valve dispuse în forma unei. cutii cu capac. Prezintă importanţă piscicolă fiindcă intră in lanţul trofic al organismelor acvatice cu valoare economică. Se dezvoltă excesiv în apele reci sau în sezonul rece al anului.
   Dicentric. Formă anormală de cromozom care constă în existenţa a doi centromeri (D a r 1 i n g t o n, 1937). Poate rezulta în cazul unei translocaţii reciproce asimetrice sau ca o consecinţă a crossingover-ului realizat la cromozomii cu inversie heterozigotă paracen-trică. în anafază, deoarece cei doi centromeri tind să migreze în sens opus spre cei doi poli ai celulei se formează un fel de punte între cei doi centromeri. Această punte, de regulă se rupe deter-minînd astfel o repartizare neegală a materialului genetic între cele două celule fiice.
   Diazinon, sin. Basudin, Spectracide. Estcr al acizilor tiofosforici, cu aceleaşi însuşiri şi utilizări ca şi parationul.
   Dichelesthium oblongum. Copepod parazit de 13 — 27 mm comun în cavitatea brahială a sturionilor din M. Neagră şi în special la morun.
   Dichtiozomi (gr. diktion:        reţea;
soma : corp). Formaţiuni reticulare, vezi culare sau ca nişte pachete lamelare lipoidicc. Formează dictysomul sau aparatul lui Golg'i în celuia animală şi vegetală.
220
DIF
   Dieilin. V. Penicilină.
   Diclor-difcnil-tricloretan. V. D.D.T.
   Diclorvos, sin. DDVP, Diclorfos, Mafii, Vapona. Ester al acidului fosforic, care în stare pură se prezintă ca un lichid incolor sau gălbui, cu miros aromat, solubil în apă şi solvenţi organici. Insecticid cu acţiune biologică de respiraţie şi de contact utilizat sub forma de soluţii, concentrate emulsionabile, aerosoli şi momeli. Toxicitate ridicată pentru mamifere.
   Diclybothrium armatum. Vierme ecto-parazit de 4,5—20 x 1—1,20 mm comun pe branhiile sturionilor.
   Dicrocelioza. Helmintoză hepatică la bou, oaie, porc etc., mai frecventă la taurine, produsă de Dicrocelium lanceo-latum şi manifestată clinic prin semne discrete hepato-digestive, mai evidente la tineretul în vîrstă de la 6 luni la 2 ani.
   Dictiocauloză, sin. Bronşita viermănoasă a oilor şi caprelor, bronşita viermănoasă a viţeilor. Parazitoză produsă de Dycticaulus filaria sau de Synthetocaulus rufiscens (la oaie şi capră), precum şi de Dyctiocaulus viviparus (la taurinele tinere), care se localizează în căile respiratorii, provocînd tulburări respiratorii (bronşite, pneumonii).
   Dicumarol. Antivitamină K formată în furajele alterate (trifoi în putrefacţie), responsabilă de fenomenele hemoragice ale taurinelor hrănite cu asemenea furaje. Blochează biosinteza protrombinei în ficat, acţionînd antagonist cu vitaminele K.
   Didelphidac (Opossum). Familie de mamifere arboricole din ordinul Marsupia-lia. Au talie mică, coadă lungă prehen-silă şi un buzunar special în care îşi întreţine puii cînd sînt mici.
   Dîeldrin, sin. Colotox, Ociotox. Produs înrudit din punct de vedere al compoziţiei şi acţiunii cu aldrinul.
   Diencefal. Partea din encefal care stabileşte legătura dintre trunchiul cerebral şi emisferele cerebrale puţind fi
sistematizat în : talamus (păturile optice, în componenţa lor intrînd doi nudei cenuşii legaţi între ei printr-o groasă comisură cenuşie) ; epitalamus (reprezentat de epifiză şi frîiele ei) metatalamus (corpii îngenunchiaţi) şi hipotalamus (glanda hi-pofiză, tija hipofizară şi tuberculul cenuşiu).
   Diepholz. Rasă de gîşte formată in Germania, de culoare albă, cu greutate medie de 6—8 kg. Importantă pentru ameliorarea raselor de gîşte, mai ales pentru însuşirea de a da producţii mari de ouă (40—80 buc) cu fecunditate ridicată.
   Diestru. Perioadă liniştită ce urmează după ovulaţie în ciclul estral la mamifere ; stagiu în care uterul se pregăteşte pentru recepţionarea unui ou fertilizat.
   Dietă. Regim restricţionai de furajare şi adăpare impus animalelor bolnave, animalelor înainte sau după fătare cît şi înainte de sacrificare.
   Dietilstilbestrol, sin. Stilbestrol. Substanţă estrogenă cu formula C18H20O2, cristalină, albă, nesteroidă, care este folosită în terapeutică ca un substituent pentru hormonii estrogeni naturali.
   Difacln, sin. Difacinon, Difenadion* Derivat al indandionci, cu acţiune anti-coagulantă. Utilizat ca raticid de inges-tie (DL50 = 15 mg/kg pentru şobolani) sub formă de momeli alimentare.
   Diferenţial de selecţie, sin. Diferenţă de selecţie. Diferenţa între performanţa medie a selecţionaţilor şi a candidaţilor la selecţie. Se estimează fie în momentul selecţiei, după controlul producţiei, prin diferenţa între performanţa medie a animalelor reţinute la reproducţie („selecţionaţi" potenţiali = părinţi potenţiali ai generaţiei următoare) şi performanţa medie a animalelor testate (candidaţi la selecţie), fie prin intermediul intensităţii selecţiei. Se măsoară după ce toţi reproducătorii reţinuţi dintr-o serie de testare şi-au încheiat cariera reproductivă, prin ponderarea diferenţialului de selecţie al fiecăruia cu numărul de descendenţi produşi şi se exprimă
DIF
221
în : a) valori absolute (cm, g, sec.) sau procente şi b) în deviaţii standard, în acest ultim caz fiind numit intensitate a selecţiei. Mărimea diferenţialului de selecţie depinde de variabilitatea populaţiei şi proporţia de reţineri şi el afectează efectul selecţiei.
   Diferenţiere celulară. Proces prin care celulele de origine comună şi deci identice din punct de vedere genetic, diverg în privinţa structurii şi funcţiei şi dau naştere la celulele diferenţiate morfologic şi fiziologic. Celulele diferenţiate se unesc pentru a forma ţesuturi cu funcţie unitaiă, ţesuturi care la rîndul lor se pot asocia pentru a forma organele.
   Diiilobotrioza carnivorelor. Boală produsă de paraziţii din familia Diphyllo-bothridae (v. Teniaza carnivorelor).
   Diîteria vacilor. Boală contagioasă produsă de Spherephorus nenophirus şi manifestată printr-o stomatită necro-tică foarte gravă.
   Difterie (gr. difteria:    membrană).
Boală caracterizată prin apariţia^ de false membrane pe o mucoasa.
   Difterie alimentară. Formă a hipovi-taminozei A la păsări, caracterizată prin erupţie pseudodifterică pe mucoasa primelor segmente ale aparatului^ digestiv şi respirator.
   Difterovariolă. Viroză a galinaceelor caracterizată morfologic prin erupţie cutanată nodulară şi formarea de pseu-domembrane pe mucoasa căilor digestive şi respiratorii anterioare.
   Digestibil. Uşor de digerat.
   Digestie. Proces fiziologic complex în cursul căruia furajele (alimentele) sînt supuse, în organismul animal, unor prelucrări mecanice şi chimice, care au ca rezultat transformarea treptată a materiilor din alimente în substanţe asimilabile. La animalele unicelulare şi la unele pluricelulare digestia are loc în interiorul celulelor (digestie intracelu-lară) şi constă în aceea că celulele iau particulele nutritive din mediul extern, le înglobează în protoplasmă, unde cu
ajutorul fermenţilor, are loc digerarea lor. La majoritatea animalelor pluricelulare, digestia este extracelulară şi se realizează în tubul digestiv în ale cărui segmente se efectuează cîte o etapă a ei. Astfel, în cavitatea bucală alimentele sînt supuse masticaţiei, sînt îmbibate cu salivă şi formează bolul alimentar. în acelaşi timp, fermenţii din salivă (amilaza şi maltaza) transformă o parte din amidon în monozaharide. Prin de-glutiţie, bolul trece prin esofag în stomac, unde, sub acţiunea pepsinei şi a acidului clorhidric din sucul gastric proteinele sînt hidrolizate în compuşi mai simpli (albumoze şi peptoze solubile). Alimentele parţial digerate (chimul) sînt împinse apoi în duoden, unde fermenţii pancreatici (amilaza şi maltaza) transformă polizaharidele în zaharuri simple» lipaza, hidrolizează grăsimile în glice-rină şi acizi graşi şi tripsina transformă albumozele şi peptozele în aminoacizi. Produşii digestiei sînt absorbiţi în intestinul subţire şi apoi sînt antrenaţi în circulaţia sanguină. Resturile nedigerate ajung în intestinul gros, de unde sînt eliminate.
   Digestie bucală. Acea parte a digestiei care se realizează la nivelul cavităţii bucale, distingîndu-se : o digestie bucală mecanică (fărîmiţarea alimentelor, insa-livarea) şi o digestie chimică (prin intermediul fermenţilor bucali).
   Digestie chimică. Totalitatea fenomenelor chimice de descompunere a alimentelor sub influenţa fermenţilor gastrici, intestinali, pancreatici etc.
   Digestie gastrică. Acea parte a digestiei care se realizează la nivelul stomacului.
   Digestie intestinală. Acea parte a digestiei care se realizează la nivelul intestinului.
   Digestiv. Care se referă la digestie sau este apt pentru a efectua digestia: aparat digestiv, suc digestiv etc.
   Digitale (artere-). Arterele ce distribuie sînge zonei acropodiale a membrelor, pentru fiecare deget în general exis-tînd cîte două artere.
222
DIM
   Digitali (nervi-). Nervi distribuiţi zonei acropodiale (a degetelor) cu origine ■extrem de variată în funcţie de specie, în general pentru fiecare deget se disting nervi dorsali şi palmari (volari).
   Digitat. Dispus ca degetele de la palmă ; spic digitat, inflorescenţă întîl-nită la o serie de graminee spontane în-tîlnite în culturi sau pe pajişti. Exemplu : Cynodon dactylon, Botriochloa is->chaemum etc.
   Digitonină. Saponină toxică prezentă în plante din genul Digitalis (digitală).
   Digitoxină. Glucozid toxic prezent în plantele din genul Digitalis (digitala).
   Dihibridare. Tip de hibridare în care se urmăreşte modul de transmitere a două caractere calitative (determinate fiecare de cîte un genotip alcătuit din-tr-o singură pereche de gene alelice).
   Dihor. Mamifer carnivor de talie mică din subfamilia Musielinae, ce posedă o blană preţioasă. Este reprezentat în special prin dihorul comun (Mustclla .putorius sin Putorius putorius) şi dihorul alb (Mustella putorius, furo) cel din urmă fiind mutaţie albinotică obţinut în crescătorie şi folosit la vînătoarea iepurelui de vizuină.
   Diîatator. Unii muşchi, unele instrumente sau medicamente care pot cauza dilatarea unui organ sau a unei părţi de organ.
   Dilataţia acută a stomacului, sin.
Indigestia stomacală. Mai frecventă la cal, este produsă de factori igienici şi dietetici, sau apare secundar în urma obstrucţiei intestinale, manifestîndu-se prin colici; la viţei, denumită „indigestie lăptoasă” este produsă de factori alimentari sau boli diferite şi se manifestă prin semne generale, balonament, eventual vomitare de lapte închegat ş.a. ; la purcei, se datoreşte lăcomiei consumului de lapte alterat sau a altor alimente necorespunzătoare ; la porcii adulţi este de ordin alimentar, manifestîndu-se prin semne generale, colici, vomitări etc.
   Dilataţia cardiacă. Creşterea în volum -a cordului, odată cu subţierea miocar-
dului şi, obişnuit, cu scăderea puterii de contracţie, fiind unul din semnele sau cauzele insuficienţei cardiace.
   Dilataţia cronică a stomacului. Mărirea permanentă a volumului gastric, alături de reducerea tonusului ; mai frecventă la cal, porc şi ciine, se poate datora obstacolelor de tranzit spre intestin, parezei musculaturii gastrice, supraîncărcărilor ş.a.
   Dilataţia esofagului. Creşterea diametrului esofagului, fie sub forma ec-taziei difuze (megaesofagul, ectazia secundară spasmului sau ulcerelor cardiei etc.), fie localizat, sub formă de diver-ticul (jabou).
   Dilataţia intestinului. Mărirea diametrului intestinal, cu reducerea tonusului musculaturii consecutiv paraliziei vagale, obstacolelor de tranzit (spasme, stenoze etc.), indigestiilor, aerofagiei etc.
   Dimorfism (gr. di (s) : dublu, morphe : formă). 1. Prezenţa la aceeaşi specie sau populaţie de animale a două forme, care se deosebesc după particularităţile lor morfofiziologice. Există un dimorfism sezonier şi un dimorfism sexual; (v. 2). Existenţa a două forme deosebite sub care se prezintă indivizii unei specii de plante sau prezenţa la acelaşi individ a unui organ în formă dublă.
   Dimorfism sezonier. Dimorfism con-stînd în prezenţa a două aspecte distincte sub care se prezintă un animal în anotimpuri diferite, aspecte apărute sub influenţa factorilor climatici şi care se referă la deosebirile de mărime (ex. la unii fluturi), de calitate şi culoare a blănii (ex. culorile de vară şi de iarnă la hermină, veveriţe, nevăstuică etc.).
   Dimorfism sexual. Dimorfism con-stînd în deosebirea de formă, mărime, culoare etc., între indivizii de aceeaşi specie, dar cu sexe diferite. Dimorfismul sexual este foarte evident la păun, la pasărea paradisului, la cocoş etc. La animalele domestice se pot întîlni două forme sexuale (dimorfism) sau trei forme (trimorfism) astfel: bovine (vacă, taur,
DIN
223
bou), ecvine (iapă, armăsar, cal), ovine (oaie, berbec, batal), suine (scroafă, vier, porc), păsări (găină, cocoş, clapon), între aceste sexe sînt anumite diferenţieri fenotipice care se referă la dezvoltarea corporală, conformaţie, raporturi corporale intre diferite grupe de regiuni, caracteristicile fancrelor, intensitatea culorii etc.
   Dinamica populaţiei. Totalitatea proceselor care determină mărimea şi compoziţia unei populaţii.
   Dinamometrie. Măsurarea forţei contracţiei musculare cu ajutorul unui aparat special dinamometru.
   Dinamometru. Instrument pentru măsurarea forţelor. Dinamometrele pot fi cu frînă, cu resort, cu torsiune, cu transmisiune, electric, hidraulic etc. în zootehnie, cu ajutorul dinamometrului se măsoară forţa de tracţiune maximă şi medie. Acest instrument se interpune între animal pe de o parte şi vehicul sau unealta agricolă pe de altă parte şi exprimă direct în kg forţă pe cadranul aparatului, atît forţa de tracţiune maximă cu ajutorul indicatorului roşu, cit şi cea medie prin intermediul indicatorului negru.
   Dingo. Rasă naturală de cîini, rustică, cu temperament energic, cu forme armonioase. Singurul cîine cu adevărat sălbatic, descoperit în Australia ca unic animal de talie mare fără marsupiu. Nu manifestă faţă de cîine duşmănia pe care o dovedeşte lupul, fiind frecvente încrucişările. Este un animal de talie intermediară (55 cm) în general de culoare galben spre brun cu alb sau culoare foarte deschisă pe abdomen, membre şi baza cozii. Trăieşte şi vînează solitar sau în cupluri, foarte rar în haită. Mai este denumit şi „Cîinele care nu latră“.
   DSnmont. Rasă de cîini teri cri de apartament (v. Terier Dandie Dinmont).
   Dinoflagellata. Organisme microscopice flagelate care în majoritatea lor trăiesc în mări. Unele specii sînt parazite. Se caracterizează prin prezenţa a
doi flageli dispuşi unul într-un şanţ Ia mijlocul corpului (anelul) iar al doilea într-un şanţ (sulcul) transversal pe pri-* mul. Unele specii au corpul acoperit cu plăci celulozice (lorica) iar altele au un înveliş subţire. Prezintă importanţă în piscicultură fiindcă constituie hrana unor animale iar altele produc substanţe toxice pentru peşti sau chiar pentru om.
   Dinte. Organ special osos, existent la majoritatea vertebratelor, situat în cavitatea bucală. Dinţii îndeplinesc funcţiunea de apucare, reţinere şi prelucrare-mecanică a alimentelor, iar la unele animale şi de apărare. Dinţii sînt diferenţiaţi după structură în incisivi (pentru tăiatul alimentelor), canini (pentru sfişiat), premolari şi molari (pentru măcinarea hranei).
   Dinţi faringicni. Dinţi care se găsesc pe perechea posterioară a arcurilor bran-hiale (cheratobranhial) la peştii din grupa cyprinidelor. Numărul şi aşezarea-lor este un caracter de specie.
   Dinţi pătaţi, sin. Smalţ pătat. Fluo-roză dentară semnalată la bovine, ovine,, cabaline etc. în zonele în care în apă şi; aer, pe nutreţuri etc. se găseşte fluor în exces.
   Dinţi permanenţi. Setul secund de dinţi la mamifere, care urmează după» dinţii de lapte ; la oameni setul de 32' dinţi este compus din 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari şi 12 molari (v. Formula» dentară).
   Dipeptidaze. Enzime prezente în sucul* intestinal care produc scindarea hidro-litică a dipeptidelor în cei doi amino-acizi constituenţi.
   Dipeptide. Peptide formate din doi aminoacizi, cele mai cunoscute dipeptide fiind carnozina (din muşchii mamiferelor) şi anserina sau metilcarnozina» (din muşchii păsărilor), ambele conţi-nînd histidină şi beta-alanină.
   Diplegie (gr. dis: doi, plege: lovitură). Paralizie simetrică (a două membre opuse etc.).
   Diplobacil (gr. di pios: dublu, bacii)-Bacterii în formă de bastonaşe grupate cîte două, cap la cap, unite prin inter-
224
DIP
mediul unei substanţe gelatinoase (ex. Bacilus anihracis, agentul patogen al dalacului).
   Diplococ, sin Pneumococ. Bacterie din genurile de coci Gram pozitivi, ce se prezintă în grupe de cîte doi ; specii mai importante: D. pneumoniae şi D. pluton.
   Diplococ ie, sin. Pneumococie. Stare patologică obişnuit condiţionată, produsă de diplococi, manifestată septicemie sau sub forma unor infecţii localizate (bronhopneumonii, mamite, abcese subcutanate etc.).
   Diplodus annularis. Peşte pelagic marin de 22 cm din ordinul Perciţormes din Oceanul Atlantic, M. Mediterană şi M. Neagră. Are corpul ovalar şi comprimat lateral. Botul ascuţit cu gura mică, terminală şi cu 8 dinţi laţi dispuşi anterior pe un singur rînd. Restul dinţilor sînt grupaţi pe fălci în 3 — 4 rîn-duri. Coloritul corpului auriu pe spate, argintiu pe laturi iar abdomenul are la baza caudalei o bandă transversală închisă. Depune icre pelagice în iunie-august. Are valoare economică redusă.
   Diplecotjaster bimaculata euxinica. Peşte marin de 31 — 41,5 cm din ordinul Perciformes, de pe fundurile stîncoase la 60 m adîncime de pe lîngă ţărmul vestic al Mării Negre. Are corpul alungit şi anterior uşor comprimat dorso-ventral şi prevăzut cu un disc adeziv. Botul este scurt şi rotunjit cu gura înzestrată cu dinţi omogeni. Coloritul corpului roşietic. Pe laturi două pete roşii închise.
   Diploid. Celulă, ţesut, organism, care posedă în nucleu două seturi de cromozomi, unul provenind de la gârneţul masculin (n) şi altul de la gametul femei (n). Faza diploidă se notează în acest caz cu (2n).
   Diploidă (fază —) (gr. diploos: dublu, eridos: aspect). Perioadă în dezvoltarea organismelor vegetale şi animale, caracterizată prin prezenţa în nucleele celulelor a unui număr dublu de cromozomi
(2n) faţă de numărul cromozomilor din celulele sexuale (n). Faza diploidă rezultă în urma unirii gârneţilor mascul şi femei (care se află în faza haploidă) în procesul fecundaţiei. Este caracteristică pentru plantele sporofite şi pentru celulele somatice ale organismului animal. Se numeşte şi diplofazâ.
   Diplonem, sin. Diploten. Cea de-a patra etapă a profazei meiozei primare, etapă în care cromozomii homologi grupaţi în unităţi bivalente se replică (cu excepţia centromerului) devenind unităţi bicromatidice. Unitatea bivalentă va cuprinde acum două perechi de cro-matide surori, formaţiunea respectivă fiind denumită tetradă cromozomală. Momentul diplonemului crează premiza realizării fenomenului de crossing-over.
   Dipnoi (gr. dis: doi şi pnein: a respira). Grup de peşti care respiră atit prin branhii cît şi prin plămîni şi care pot trăi şi în apă şi pe uscat. Sînt puţine specii actuale care trăiesc în Africa centrală, în Australia şi în America de sud.
   Dipodide (Dipodidae). Familie de rozătoare care trăieşte în stepă şi deşert. Cu ajutorul picioarelor posterioare, care sînt lungi, adaptate la sărit, aleargă repede, în salturi. Picioarele anterioare sînt scurte. Sînt dăunătoare pentru agricultură.
   Diptere. Insecte zburătoare prevăzute numai cu o singură pereche de aripi. Numeroase şi variate specii au larvele acvatice şi vieţuiesc în apele stagnante sau curgătoare. Larvele au corpul lipsit de picioare. în general, larvele acvatice se divid în două grupe : eucefale (Nema-tocere), sînt prevăzute cu cap chitini-zat, bine distinct şi cu corpul divizat în 12 segmente, acefale (Brachycerc), capul nu este distinct şi este prevăzut cu piese bucale rudimentare. Prezintă importanţă pentru piscicultură fiindcă constituie hrana de predilecţie a multor specii de peşti. Unele specii pot fi periculoase fiind prădătoare. Unele specii se folosesc ca indicatori pentru determinarea stadiului de poluare organică a apelor piscicole.
DIP
225
   Dipterex, sîn. Clorofos, ForoţoŞ; Mus-b'amoY, Neguoon. Ester al acidulai fos-foric, care în stare pură se prezintă ca o pulbere cristalină, albă, cu miros aromat, solubilă în apă şi în majoritatea solvenţilor organici. Utilizat ca insecticid şi acaricid cu acţiune biologică de contact (şoc puternic) şi ingestie, sub formă de pulberi pentru prăfuit (5—10%) taî>leţe, momelr (1%), pulberi' solubile (50%), discuri de carton impregnate (0,1%) pentru combaterea ectoparazi-ţilor, muştelor, gîndacilor de bucătărie, ţinţarilor.
   Discheratoză (gr. dys: rău, dificil, keratos: corn). Disirofie a producţiilor cornoase, caracterizată ţ>rin îngroşarea anormală a stratului cornos (keratoză, hiperkeratoză, colpokeratoză etc.), des-cuamaţie masivă a stratului "cornos (discheratoză ptiriazifcă, crustizare che-ratozică), cheratinizare incoihpletă a stratului cornos cu păstrarea nucleilor şi conţinut mărit de cheratohilina (para-cheratoză), neregularităţi ale suprafeţei, de tipul şanţurilor circulare, alături de friabilitate mărită, observată la coame său copite, la animale trecute prin perioade de carenţă etc.
   Discliinezie (gr. dys: rău, defectuos, kinesis: mişcare). Tulburare fnotorie: termenul este utilizat pentru tulburări motorii viscerale.
   Disecţie. Procedeu biologic de studiere sistematică a unui organism (în general, a unui cadavru) practicat cu ajutorul unor instrumente adecvate şi cu scop ştiinţific.
   Diseminare „(lat. dis: împrăştiat, seminare: a semăna). Răspîndire în organism a agenţilor unei boli.
   Disenterie. V. Dizenterie.
   Disgenezie. Tulburare în dezvoltarea normală a zigotului sau a embrionului.
   Disfagie (gr. dis: opoziţional, fagein : a mînca). 1. Perturbaţie în fiziologia deglutiţiei; 2. Orice perturbare în acţiunea de hrănire (prehensiunea alimentelor, masticaţia, dcglutiţia).
15 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie =
   Bisfuncţie. Tulburare funcţionată a unUÎ organ, a unei glande endocrine (ex. d. hepatică, d. tiroidiană etc.).-1
   Dishley, sin. Leicesler. Rasă :de oi engleză de carne cu lînă lungă, formată în Anglia. Are talia mare (70—80 - cm), greutate corporală de 80—100 kg la oi şi 125 — 140 kg la berbeci, trunchi lung bine dezvoltat, precoce, cu aptitudini foarte bune pentru producţia de carne. Se foloseşte la încrucişări cu ovine meri-nos, pentru, crearea de metişi cu aptitudini bune pentru producţia de carne şi de lînă. \
   Dishley-Merinos. Oaie. metisă franceză rezultată din încrucişarea rasei Dishlei (Leicester) cu Merinos, din care mai tîrziu s-a format rasa Ile de France.
   Disistolie (gr. dys : rău, dificil, syştole : contracţie). Prima fază a insuficienţei cardiace, manifestată prin dispnee .de efort, alături de eventuale semne car-diosfigmice, deseori evidente tot numai după efort.
   Disjuncţie. Separarea cromatidelof sau cromozomilor homologi în timpul ana-fazei (v. şi Segregare).
   Dismetabblie. Viciereă metabolismului ; dismetaboliile pot fi Congenitale şi cîştigate, protidice, glucidice, lipi'dice, minerale etc.
   Disorexîe (gr. dys: rău, dificil.şi ore-xis : mîncare, apetit). Perturbarea . poftei de mîncare.
   Dispepsie. 1. Tulburare în secreţia gastrică, fără leziuni organice ; 2. Tulburare a digestiei, în general: dispepsie intestinală etc.
   Dispepsie intestinală. Perturbarea digestiei datorită diminuării secreţiei sucurilor intestinale sau lipsei de tonus în pereţii intestinali.
   Disper mie. Pătrunderea a doi spermatozoizi într-un ovul.
   Dispersia populaţiei. Distribuţia spaţială la un anumit moment a indivizilor unei specii de plante sau animale.
   Dispnee. Dificultate : în efectuarea respiraţiei.
£d, 388
226
DIV
   Disproteineinie. Modificarea raportului dintre diferitele fracţiuni proteice din plasma sanguinâ.
   Distoeie. Naştere (fătare) dificilă, cauzată de fetus (distocic facială prin exces de volum sau prin prezentare şi poziţie defectuoase) sau de anomalii materne (distocic maternă, prin deformări pelviene ctc.).
   Distomatoză. V. Fascioloză.
   Distonie (gr. dys: rău, dificil şi tonos ; tonus, întindere). Modificarea tonusului ; termen utilizat de obicei pentru tonusul neurovegetativ, spre a arăta diferenţa faţă de normal (eutonie), fie în sensul predominării tonusului (hipertonie) uneia dintre componente (simpaticotonic, paraşi mpaticotonie) sau a creşterii tonusului ambelor (amfotonie), fie al scăderii tonusului (hipotonia) uneia sau ambelor componente.
   Distorsiune. Leziune produsă prin întinderea şi răsucirea ţesuturilor.
   Distozan. V. Fasciozan.
   Distribuitor. Termen general prin care sc defineşte un ansamblu de piese, dispozitiv sau aparat, de forme şi mărimi variate, cu ajutorul căruia se distribuie în cantităţi determinate diferite fluide sau materiale din zootehnie. De exemplu distribuitorul de ulei de la instalaţia hidraulică a tractoarelor este folosit pentru dirijarea uleiului sub presiune la organele de execuţie (cilindru de forţă, motor hidrostatic etc.). Distribuitorul de nutreţ, utilaj destinat distribuirii nutreţurilor la animale, poate fi mecanic (cu melc, cu bandă, cu noduri etc.) hidraulic sau pneumatic. Distribuitorul de vacuum intermitent, organ al aparatului de muls, montat între pulsator şi paharele de muls, care asigură distribuirea vacumului şi a aerului în spaţiile laterale ale paharelor de muls.
   Distrofîe. Tulburare nutriţională locală, urmată de deformări, degenerări ctc.
   Diuretic. Agent terapeutic, excitant etc. care provoacă sau măreşte diureza.
   Diureză. I. Procesul de producere, secreţie şi excreţie a urinii; 2. Excreţie abundentă de urină, spontan sau provocat (v. şi Poliurie).
   Diurn (lat. diurnus: ziua). Care are loc în timpul zilei: variaţiile diurne ale temperaturii, ciclul diurn leucocitar etc.
   Diviziune (lat. dioidere: a separa, a împărţi, a divide în părţi). împrăştiere. Termenul se foloseşte în biologie, histo-logie, anatomie etc., pentru definirea acţiunii de separare în părţi a unui Întreg.
   Diviziune amniotică, sin. Diviziune directă, acinezâ, segmentaţie directă. Mod de diviziune celulară, în care segmentarea celulei nu este precedată de modificări sau fenomene deosebite în masa nucleului şi citoplasmei (nucleul nefă-rimiţîndu-se), care sc fisurează (diviziune prin fisurare) sau se strangulează (diviziune prin strangulaţie), rezultind două celule fiice mai mici dar asemănătoare cu celula mamă.
   Diviziune celulară (lat. dioidere: a separa). Proces fiziologic celular, de multiplicare, rezultînd celule fiice dis-tingîndu-sc : diviziune amitoticâ sau directă (fără a fi precedată de fărâmiţarea nucleului, care se rupe sau se fisurează) ; diviziune mitoticâ (numită încă şi indirectă în timpul căreia nucleul se fragmentează in cromosomi), diviziunea indirectă putîndu-se prezenta sub formă de diviziune nereducţională rezult ind două celule fiice cu aceeaşi zestre cro-mozomială şi diviziune reducţională (rae-ioză) întîlnită la gametogeneză (celulele fiice avînd zestre cromozomială egală, dar fiecare numai jumătate din zestrea celulei mame).
   Diviziune directă. V. Diviziune am-niotică.
   Diviziune indirectă, sin. Diviziune celulară, indirectă, mitoză, diviziune mi-totică, cineză9 kariocineză, diviziune ka-riocineticâ. Mod de diviziune celulară caracterizată prin desfăşurarea în masa nucleului şi citoplasmei a unor procese complexe, manifestate prin fragmenta-
DIV
227
rea substanţei cromatice în cromozomi, dispersarea elementelor nucleare în masa citoplasmei, deplasarea cromozomilor în-tr-o ordine bine stabilită şi regruparea elementelor cromatice în doi nudei separaţi, plasaţi spre polii celulei, procesul desf&şurîndu-se în patru faze (profază, metafază, anafază, telafază).
   Diviziune meiotică, sin. Diviziune redacţională. Tip de diviziune indirectă caracteristică celulelor sexuale, în urma căreia dintr-o celulă iniţială rezultă două celule fiice cu un număr haploid de cromozomi.
   Diviziune mitotieă. V. Diviziune indirectă.
   Dizaharlde, sin. Diglucide. Substanţe organice din clasa glucidelor formate din două molecule de monozaharide (în general hexoze) prin eliminarea unei molecule de apă (ex. z ah a roz a sau zahărul din sfeclă sau trestia de zahăr, format din glucoză dextrogiră şi fructoză levogiră ; lactoza sau zahărul din lapte, format din glucoză dextrogiră şi galac-toză dextrogiră, maltoza sau zahărul de malţ etc.).
   Dizenterie, sin. Disenterie. Termen particular, definind iniţial o tulburare a funcţiei enterice. Ulterior, termenul s-a conturat, definind anumite tulburări intestinale caracterizate, în general, prin-tr-o inflamaţie intestinală însoţită de o accelerare de tranzit sau de ulceraţii, gene rînd o diaree dureroasă şi sangvine lentă.
   Dizenteria anaerobă a mieilor. Toxi-infecţic cu B. per frigens tip B, caracteristică micilor in primele zile de viaţă, manifestată prin semne gastrointesti-nalc şi generale.
   Dizenteria anaerobă a purceilor. V.
Enterotoxiemia cu Perfrigens.
   Dizenteria porcului, sin. Gastroente-iitu hemoragicâ-necrotică. Colită şi tiflită hemoragică-necrotică, manifestată prin semne generale şi enteroragie, observată după înţărcare sau la adulţi, produsă de un virus în asociaţie cu diferite bacterii sau paraziţi microscopici, ente-rotropi.
   Dizigot. Termen folosit pentru a indica situaţia gemenilor proveniţi din două ovule diferite, fecundate de spermatozoizi diferiţi. Gemenii dizigotici mai sînt denumiţi şi gemeni fraterni deoarece din punct de vedere genetic se deosebesc între ei ca oricare alţi fraţi buni.
   Dtrlog. Parte componentă a frîului care constituie piesă de legătură între cal şi călăreţ, ultimul transmiţînd comanda prin acţionarea mîinii la zăbală.
   DJabe. Tip de cal din rasa cazahă, cu talie mică, picioare scurte şi groase, rezistent la intemperii, bun pentru călărie şi lucrările din agricultură.
   Djakore. Subrasa de bovine formată prin încrucişarea rasei N’Dama, din Africa occidentală şi zebul Gobra din Senegal. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mai mare ca a rasei N’Dama, lipsa cocoaşei, rusticitate ridicată, rezistenţa remarcabilă la bolile parazitare, în special la tripanozomiază, capacitate mare de aclimatizare şi aptitudine multilaterală (carne, muncă şi lapte).
   DJatoun. Varietate a rasei de zebu M’bororo, care se întîlneşte în Niger, Ciad, Nigeria, Camerun şi Republica Ccntrafricană. Se caracterizează prin talie foarte mare, puţind depăşi 160 cm în spatele cocoaşei, făptură fină, culoare roşie, mucoase roz, coarne mari împlîn tate în sus şi în formă de liră, salbă mare şi atîrnîndă. Are caracter sălbatic, temperament vioi, rusticitate foarte bună, cu posibilităţi de deplasare uşoară. Produce 400 litri lapte/lactaţie, iar carnea este de calitatea a Il-a fiind fibroasă. Boii se dresează greu, datorită caracterului speri os.
   Djiddu. Rasă de bovine, originară din regiunile aride şi semiaride ale Somaliei, formată prin încrucişarea vitelor locale cu bovine cu coarne scurte din Europa. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mijlocie (talia 118 cm şi greutatea 320 kg), profil dolicomorf, cap lung, cu coarne fine dirijate spre exterior
228
DOI
şi în sus, gîtul scurt,. salba dezvoltată, cocoaşa relativ mică, culoare bălţată (pestriţă), cu pete roşii de diferite nuanţe, botul înconjurat de un cerc alb. Are activitate de reproducţie mai puţin regulată, datorită avortului infecţios (intervalul între fătări 420 zile), durata lactaţiei scurtă (250 zile), producţia de lapte bună (1000—1 500 kg) şi aptitudini • apreciate pentru carne şi muncă.
   D.L. Termen prescurtat pentru indicarea, dozei mortale (letale).
   Dnievnic. Linie principală a calului de . Don, reprezentînd tipul oriental.
   Dtibermann, 1. Rasă de cîini de pază şi de apărare, format din cîini ciobăneşti germani selecţionaţi şi încrucişaţi cu diferite rase de terieri şi cu ciobănescul francez „de Beauce‘\ Are corp musculos, talie mare (60—65 cm), păr aspru scurt şi lucios de culoare neagră, maron şi gri-bleu închis. -Se foloseşte pentru pază, poliţie şi în-armată ; 2. Denumire dată în S.U.A. şi Canada pentru rasele de cîini Pinseher.
   Doberman Plnsclier. Rasă de cîini, de talie mare, folosiţi pentru pază.
   Dobrogean. V. Calul dobrogean.
   Dobrogeană. Varietate a rasei Sură de stepă, formată în decursul timpului sub influenţa condiţiilor aspre din Do-brogea prin amestecul a diferitelor varietăţi ale rasei Sură de stepă, cu Mo-cănfţa şi Isker. Se caracterizează prin-tr-o xnâre variabilitate morfologică (tipul mare, cu talia ridicată avînd 120 cm şi greutate 312 kg, capul relativ lung şi îngust, cu contururi şţerse, trunchi strimt, membre lungi şi tipul mic, cu talia de 113 cm şi greutatea 282 kg, capul cu coarne mici în formă de coroană, făptură în general brevimorfă, trunchi mai lung şi mai adînc, membre mai scurte ,culoare vînătă închisă, precum şi gri deschis). Producţia de lapte medie de 1 200 litri/lactaţie (241 zile), cu 4,18% grăsime.
   Docil (lat. docilis). Animal care se supune cu uşurinţă comenzilor privind
dresajul, antrenamentul şi efectuarea serviciului, fără ezitări sau refuzuri. Acest termen defineşte caracteristicile de comportament, în special.
   Docimazic. (gr. docimasein: a proba), Metodă de verificare a prezenţei ;şau absenţei aerului în alveolele pulmonare, pentru a puţea preciza dacă fetusul a sucombat după naştere sau înainte de a efectua prima inspiraţie).
   Dog. Denumire pentru un grup de rase de cîini de pază, de talie mare (Dogul englez, Dogul german, Tosa japonez, Dogul tibetan etc.).
   Dog-Bordeaux. Rasă de cîini, cu cap mare, bot scurt şi gros, membre puternice, gît scurt şi gros, puternic. Se foloseşte mai ales pentru pază.
   Dog de Tibet. Rasă veche de cîini de munte (v. Tibetan). . .
   Dog englez, sin Mastiff Rasă veche de cîini. de pază şi de luptă provenită din cîinii mari ai britanilor care au fosţ descrişi de Cezar Sînt cîini masivi, şi puternici, prezentînd o îmbrăcăminte din păr scurt şi ştrins, de culori diferite ; argintiu, roşcat etc Talie minimă 75 cm..
   Dog german, sin Marele danez Rasă de cîini de pază, formată în Germania, caracterizată prin talie mare şi greutate corespunzătoare (70—80 cm şi 45 — 58 kg) Urechile mici şi sus prinse, sînt tăiate. Părul scurt colorat diferit după va-, rietate: roşcat (galben auriu pînă Iş galben închis cu mască, neagră), albastru (gri deschis pînă la gris de ar-dezie şi de oţel) şi,Arlechin, caracterizat printr-un fond de alb pur cu pete negre sau albăstrui.
   Dog japonez. Rasă de cîini de pază. şi de luptă. (v. Tosa).
   Doline. Tip de oaje cu lînă fină, jiih rasa Merinos, ce se-'creşte în Republica Sud-Africană.
   Doică, sin. Femela doică, Mamâ-doicăr Termen adoptat pentru . desemnarea-unor femele din specii care produc mulţi pui în cuiburi de fătare, care au o bună producţie de lapte şi cărora li s-au dat pui străini pentru alăptare (iepuroaice,. nurci, nutrii, femele de cobai jşţc )*
DQh
229
   Dolicocefal (gr. dolikos: „alungit, ke-fali cap). Cu craniul mult3 alungit.
   Dolicomorf. Format corporal alungiţ, specific animalelor de lapte.
   Domestic (lat. domeşticus, de la dorn u&-: casă). Termen utilizat pentru caracterizarea animalelor care trăiesc pe lingă casa omului, fiind ataşat de om, dependente de acesta, îngrijite în mod special. A nu se confunda cu îmblînzit.
   Domesticirea animalelor (lat. do-mesticus: de casă). Proces îndelungat de adaptare, desfăşurat sub controlul şi prin munca omului, a animalelor sălbatice pînă la transformarea caracteristicilor lor biologice corespunzător intereselor economice ale oamenilor. în general se poate spune că domesticirea animalelor a apărut din vînătoare, pe bază capturării animalelor vii. Domesticire^ animalelor a parcurs trei etape principale : captivitatea (cînd animalele sălbatice sînt ţinute închise, nu se înmulţesc" şi, odată puse în libertate, îşi reiau viaţa sălbatică), îmblînzirea (perioadă în care animalele sînt menţinute în cadrul gospodăriei, putîndu-se înmulţi în anumite condiţii) şi domesticirea propriu-zisă, cînd animalele trăiesc libere pe lingă casa omului, se înmulţesc sub supravegherea lui şi dau anumite produse sau aduc diferite Servicii, nemaiputîndu-şi relua viaţa sălbatică. în ansamblu, procesul domesticirii animalelor a durat probabil, cîteva.mii de ani, iar omul a participat activ la desfăşurarea acestui proces timp de sute de generaţii. Domesticirea primelor animale şi apariţia creşterii animalelor au avut loc în perioada comunei prinitive. Resturile osteologice arată că înainte de toate oamenii au domesticit strămoşii cîinelui : lupul şi şacalul, apoi, probabil, porcii sălbatici,, mai tîrziu strămoşii sălbatici ai bovinelor, iar şi mai tîrziu caii. Cu aproximativ 2 000—2 500 de ani î.e.n. au au fost domesticite găinile. Principalele regiuni unde au avut loc începuturile
domesticirii animalelor sînt :sud-vestu) Asiei şi bazinul Mării; MediteranelRelativ săracă în animale domestice pare a fi fost America. Australia n-a* dat nici o specie domestică. Domesticirea'" animalelor a oferit omului o sursă nouă, măi constantă de aprovizionare cu carne şi i-a furnizat un nou alimentlaptele, cu derivatele Iui, ceea ce a permis dezvoltarea lui fizică şi intelectuala. în procesul domesticirii, sub influenţa modificării condiţiilor de mediu (în specia) a condiţiilor de hrănire şi întreţinere) şi a selecţiei artificiale, animalele au suferit puternice schimbări în ceea ce priveşte . particularităţile anatomofizio-logice, ceea ce a dus la formarea şi la dezvoltarea însuşirilor productive ale acestora (pentru carne, lapte, ouă etc.) şi la crearea de . numeroase rase. Fiind un proces continuu, domesticirea unor specii de animale sălbatice se face şi in zilele noastre (ex. animalele de blană, antilopa, struţul etc.). Domesticirea animalelor reprezintă o realizare revoluţionară în istoria omenirii, comparabilă cu descoperirea şi utilizarea focului, invenţia roţii, utilizarea metalelor, a vaporilor, electricităţii, fuziuhii nucleare.
   Dominant (lat. dominans: care stă-pîneşte). 1. Caracter dominant: caracterul capabil să mascheze parţial sau total la hibridul Fj, manifestarea caracterului alternativ ; 2. Genă dominantă : alela capabilă să se manifeste preponderent în Fi.
   Dominanţă. Fenomen genetic manifestat prin faptul că o genă — prin efectul său — influenţează în diferite grade chiar pîna la anulare efectul alelei sale (M e n d e 1, 1865). Fenomenul poate
să apară numai în cazul genotipurilor heterozigote. Dominanţa poate îmbrăca diferite forme de manifestare, cum sînt: dominanţa completă — atunci cînd genotipul heterozigot (Aa) determină un fenotip identic cu cel dat de genotipul homozigot pe gena dominantă; dominanţa incompletă, parţială, semi-
230
DOR
dominanţă — atunci cînd genotipul heterozigot determină un fcnotip intermediar celor două forme parentale, apropiat însă de fenotipul dat de genotipul homozigot pe gena dominantă; dominanţa dependentă — atunci cînd fenotipul dat de gena dominantă se manifestă numai în caz de heterozigoţie, organismele homozigote pe gena dominantă nefiind viabile ; codominanţâ — atunci cînd fiecare din cele două gene alelice din genotipul heterozigot îşi manifestă efectul; supradominanţă — atunci cînd genotipul heterozigot determină un fcnotip superior celui determinat de genotipul homozigot pe gena dominantă.
   Dominicană. Rasă veche americană de găini uşoare (1,8—2,5 leg), de culoare porumbacă cu productivitate de 160— 190 ouă de 55 g. Are creastă dublă, urechiuşc roşii şi fluiere galbene.
   Don. Rasă de cai de călărie. V. Calul de Don.
   Donator. Cel care dă, care donează. Termenul se foloseşte în special pentru definirea animalelor (a) de la care se recoltează sînge pentru transfuzie şi (b) care, utilizate la încrucişări transmit unele caractere ce se suprapun caracterelor de fond sau care imprimă caracterele de fond.
   Donetto. Taur din rasa Cliianina care deţine recordul mondial absolut în producţia de carne la bovinele domestice. A realizat greutatea vie de 1 740 kg (la concursul care a avut loc la Arrezo, in anul 1955).
   Dongolaw. Rasă de cai de origine mongolică, întîlnită în Africa tropicală, adusă aici in sec. XlII-lea de către populaţiile venite din Egiptul de sus. Este răspindit mai ales în Niger, Nigeria şi Tchad. Se caracterizează prin talie de 143 — 145 cm, greutate 350— 400 kg, profil dolicomorf, cap strimt şi lung, culoare închisă, cu extremităţi albe. Este un cal rustic, rezistent, cu aptitudini de călărie şi tracţiune uşoară.
   Dopare. V. Doping.
   Doping. Administrarea ilicită unui cal, înainte de întreceri sportive de băuturi spirtoase sau substanţe excitante ale sistemului nervos (morfină, cocaină, heroină, cofeină, scopolamină, atropină, stricnina etc.) în vederea realizării unui efort suplimentar. Este o practică frauduloasă întrucît dopajul poate altera condiţia fizică a calului, fie cxaltîndu-1, fie deprimindu-1, sau pot tulbura funcţiile secretoare ale organismului.
   Doradă. V. Sparus aurata.
   Dorking. Rasă de găini grele, formată în Anglia dintr-o populaţie franceză veche care provine probabil din găinile pcntadactile cunoscute din vremea; imperiului roman. Cu o greutate de 3—
3,5  kg găina şi 4—4,5 kg cocoşul, rasa Dorking, cu două varietăţi, argintie şi albă, prezintă creastă simplă, fluiere şi piele albă, 5 degete şi trunchi alungit cu direcţie orizontală. Pentru fineţea şi abundenţa musculaturii este considerată printre cele mai bune rase producătoare de carne.
   Dormer. Rasă de oi, creată în Republica Sud Africană, prin încrucişarea raselor Dorset Horn cu Merinos de carne, cu aptitudini pentru carne şi lină fină.
   Dornic. Acidometru pentru lapte (v.).
   Dorpcr. Rasă de oi, creată în Republica Sud Africană, prin încrucişarea oilor Dorset Ilorn cu Karakul, cu aptitudini pentru carne şi pielicelc.
   Dorsal. 1. Termen utilizat pentru definirea (la patruped) porţiunii corporale situată deasupra planului frontal; 2. Raportat la coloana vertebrală ; 3. Raportat la porţiunea opusă palmei sau tălpii.
   Dorset eu coarne, sin. Dorset Horn. Rasă de oi de carne cu lîna scurtă, ce se creşte în Anglia. Are conformaţie tipică de carne, asemănătoare cu a rasei Southdown. Este precoce, cu mare putere de creştere, se adaptează uşor la condiţiile de climă şi hrană. Se caracterizează prin prezenţa coarnelor ia. ambele sexe, profilicitatc mare (peste 180%)
T>OR
231
şi precocitate sexuală, fiind folosită la obţinerea a două fătări pe an. Se foloseşte la încrucişări industriale transmi-ţîndu-sc bine conformaţia şi aptitudinea de prolificitate.
   Dorset-Horn. V. Dorsct cu coarne.
   Dortmoor. Rasă dc oi de carne creată în Anglia în zonele montane cu precocitate bună, prolificitate de 160%, greutate corporală 60 kg oile şi 80 kg berbecii şi producţia dc lină de respectiv 3 kg şi 6 kg cu fineţea de 43 — 65 microni şi lungime de 16 — 18 cm.
   Dovleac (Cucurbita). Plantă anuală monoică din familia Cucurbitaceae. Are tulpini groase, tîrîtoare, goale în interior şi cu cîrcei ramificaţi. Florile femele şi mascule cresc separat pe aceeaşi tulpină. Dovleacul se cultivă pentru fructele sale, folosite ca aliment sau ca nutreţ, pentru animale. în cultură se cunosc trei specii :    dovleacul comun
(Cucurbita pepo), cu tulpina în cinci muchii, frunza acoperită cu peri aspri şi fructul galben-roşcat oval, cu miezul fibros şi fad ; dovleacul turcesc (Cucurbita maxima), cu tulpina cilindrică şi fructul mare (20—70 cm In diametru), sferic, de culoare albă sau portocalie, cu miezul afinat şi dulce; dovleacul moscat (Cucurbita moschata), cu fructul alungit, de culoare galbcnă-murdar şi cu miezul dulce aromat.
   Dovleae furajer. Planta anuală cultivată, din familia Cucurbitaceae. în scopuri furajere se foloseşte fructul care este un nutreţ suculent avînd 75 — 90% apă şi turtele care rămin de la extracţia uleiului. Se utilizează sub formă tocată în stare proaspătă, in alimentaţia vacilor cu lapte, porcilor etc. Este totodată plantă mcliferă.
   Dovleeel (Cucurbita pepo var. oblonga). Plantă anuală monoică din familia Cucurbitaceae, cu tulpini scurte şi ramificate, brăzdate de muchii longitudinale, ascuţite. Formează tufe compacte mari. în ţara noastră se cultivă pentru fructele sale, care se consumă înainte dc matu-
ritate ca legume, sau şe folosesc la maturitate ca furaje în alimentaţia, animalelor.
   Doză (gr. dosis: dc dat). Cantitatea determinată dintr-un produs sau substanţă (medicamente, coloranţi eţc.), capabilă să producă un anumit efect.
   Doză letală. Cantitatea dintr-o substanţă capabilă să producă moartea unui organism (V. şi D.L.).
   Doza limită. Cantitatea maximă admisă, la utilizarea unei substanţe intr-un produs.
   Doză zilnică. Cantitatea administrata zilnic (medicamente, biostimulatori etc.) în tratamentul sau alimentaţia animalelor.
   Dozaj. 1. Noţiune generală ce defineşte proporţia dintre diferite materiale (substanţe) care intră in componenţa unui amestec; 2. Numărul genelor cu acţiune comună care controlează im caracter dat; 3. Cantitatea prescrisă sau corectă de medicamente sau alţi agenţi terapeutici administraţi pentru a trata o anumită boală. Cunoscut de asemenea ca doză ; 4. Raportul dintre cantitatea dc combustibil şi cea de aer din amestecul introdus în cilindrul unui motor cu ardere internă.
   Dozator. Aparat sau dispozitiv destinat măsurării cantităţii de material care trebuie să intre într-o anumită proporţie în alcătuirea unui amestec sau a cantităţii de nutreţ care se distribuie la animale. Dozatorul poate fi volumetric sau gravimetric. Cel volumetric poate fi cu melc, cu bandă, cu tambur cu palete, cu cupă basculantă etc. Cele gravimetrice pot fi balanţe şi bascule semiautomate sau automate.
   Drac de mare, sin. Dragon. V. Tra-chinus draco.
   Dragon. Rasă dc porumbei de agrement, introdusă de multă vreme in Europa şi apreciată atît pentru frumuseţea sa cît şi pentru aptitudinile de reproducţie.
   Drahthaar. Rasă de cîini de vînătoare cu utilizare universală (v. Brac german cu păr s îrmos).
232
Dri
   Drankenberg. Rasă de taurine originară din ^Republica Sud Africană, caracterizată prin dezvoltare corporală medie, rusticitate remarcabilă, adaptabilitate Tidicată în regiunile muntoase, manifestînd o capacitate deosebită de valorificare a pajiştilor naturale şi aptitudini universale, cu predominenţă producţia de lapte.
   Dreissena polymorpha. Moluscă bi-valvă dulcicolă sau almastra de 2—4 cm lungime şi de 1—2 cm lăţime care se găseşte fixată în apele stătătoare, curgătoare şi deseori în conductele de apă. Are cochilia triunghiulară, cu coloritul valvelor măsliniu-gălbui cu benzi cafenii. Este periculoasă în aglomerări fiindcă poate astupa canalele şi conductele de apă. .
   Drenaj, sin. Drenare. 1. Metodă de eliminare a excesului de umiditate. 2. Metodă chirurgicală prin care se înlesneşte scurgerea secreţiilor dintr-o plagă operatorie sau accidentală.
   Dresajul albinelor. Metodă de intensificare artificială a zborului albinelor în vederea cercetării de către acestea a culturilor agricole entomofile. Se bazează pe crearea reflexului condiţionat pentru mirosul şi culoarea, florilor. Constituie un mijloc de sporire a recoltei culturilor respective, precum şi a producţiei de miere.
   Dresajul animalelor. Proces specific de formare a reflexelor condiţionate la animalele domestice, prin repetare metodică, ritmicitate şi progresivitate, a anumitor mişcări, îndeplinirea diferitelor munci etc.
   Dresajul cailor. Acţiunea şi arta de a obişnui un cal să execute unele acţiuni comandate, prin repetare, ritmicitate, continuitate şi progresivitatea exerciţii-lor necesare. Acestea reprezintă baza de pregătire propriu-zisă pentru călărie (dresaj, obstacole, triatlon, alergări) şi tracţiune. Scopul dresajului este' de a face animalul franc (acesta să aibă încredere în conducătorul său şi să execute orice comandă), puternic (dezvoltarea apara-
tului locomotor, inimii şi pulmonului) şi uşor (bine echilibrat şi suplu/,cil reacţii prompte la ajutătoare). Dresajul Continuă deburaj ul (v), lecţiile de ‘i:dresăj cîştigînd în amploare şi dificultate, in-tensificînd pregătirea fizică. De'asemenea, în această fază se perfectează să-rirea obstacolelor, calul trebuind să abordeze obstacolele uşor, calm şi cu dexteritate; în cazul cailor de tracţiune, dresajul se face în 3 faze : obiş-nuirea calului cu harnaşamentele specifice, învăţarea să tragă şi alcătuirea atelajului.
   Dresajul clinilor. Metoda de ..pregătire ce se realizează în trei . etape:
a)  predresajul sau educaţia căţeilor, care cuprinde obişnuirea animalului cu lumea înconjurătoare, de la cunoaşterea numelui şi a locului său pînă la cunoaşterea a tot ce poate întîlni în oraş sau în sat;
b)  dresajul general sau de disciplinare, cuprinde însuşirea diferitelor acţiuni de la poziţii şi mersuri pînă la rămînerea pe loc în aşteptarea dresorului; c) dresajul de specialitate, diferit pentru fiecare din serviciile urmărite.
   Dresajul porumbeilor de zbor. Metodă ce se aplică atît la porumbeii voiajori cit şi la rasele de zbor, pentru înălţime şi durată sau pentru zbor cu joc. Se realizează lansînd păsările în zbor pe durate sau distanţe treptat mărite.
   Dresda. Rasă de găini formată în Germania din încrucişări complexe (Wyandote x Rhode Islanid x New Ham-pshire). Are o greutate de 2—3 kg: şi o producţie de peste 200 ouă de 55 g şi cu coaja pigmentată. Are culoare albă sau brun-aurie, creasta dublă, urechiu-şele roşii, fluierele galbene.
   iDreiver suedez, sin. Dachsbracke. Rasă de cîini asemănătoare cu un Basset mic, caracterizată prin miros fin, viteză redusa de lucru şi talie de 30—40 cm. Are urechi ceva mai scurte decît Baseţiij culoare mai răspîndită, alb cu pete de altă culoare.
   Drift genetic. Variaţia întîmplătoare a frecvenţei genelor din generaţie în generaţie, care apare în populaţiile mici.
DRO
233
   Drog. 1. Materie primă de origine vegetală, animală, sau minerală, care serveşte la prepararea anumitor medicamente ; 2. Denumire generală utilizată, pentru stupefiante.
   Drogare. Administrarea medicamentelor peste măsură. Termenul se utilizează şi pentru a defini, în sens larg, administrarea de stupefiante..
   Drojdii, sin. Levuri. Ciuperci microscopice monocelulare din clasa ascomi-cetelor, care se înmulţesc prin înmugurire, prin diviziune sau prin formarea de spori (ex. Saccharomyces, Torrula etc.). Cele mai multe specii de drojdii au particularitatea fiziologică de a provoca fermentaţia alcoolică a zaharurilor. Datorită conţinutului ridicat în proteină, grăsimi şi vitamine, drojdiile sînt folosite în industria alimentară, în farmacie şi în furajarea animalelor. Cele mai multe drojdii sînt saprofite ; unele sînt parazite, cauzînd boli la om sau la animale (ex. Gryptococcu neoformans).
   Drojdii furajere. Nutreţuri de origine microorganică care se obţin prin cultivarea; • şi creşterea anumitor drojdii pe diferite substanţe hidrolizate : borhoturile' di n: industria alimentară, hidrolizate de paie; coceni, ciocălăi de porumb, lemn sau alte produse vegetale, leşiile bisulfitice de la industria celulozei şi hîrtiei, subproduse petroliere etc. Transformarea acestor produse în drojdie furajeră se realizează prin intermediul unor microorganisme cum sînt Torulla utilis, Monillia murmanicct, Candida tropica-lis etc. Obţinerea drojdiei furajere se realizează prin două procedee : bisulfitice şi hidroliza acidă. Drojdiile furajere sînt bogate în proteine şi vitamine şi se folosesc în special în hrana păsărilor şi porcilor-, ca sursă vitamino-proteică, prin încorporarea lor în nutreţurile combinate.
   Dromader (Camelus dromedarius). Cămila cu o cămaşă. V. Cămila.
. Dromomanie (gr. dromos: drum, mania : manie). Irnpulşiunea irezistibilă de a merge fără oprire, indicînd. o tulburare encefalică (corticală).
   Dropie. (Otis tarda). Pasăre de stepă, din ordinul gruiformelor, bună alergătoare, mai mare decît gîşca. Are penajul de culoare sur-deschisă pe cap şi gît, galben-ruginie pe spate şi albă pe pîntec, piept şi vîrful aripilor. Trăieşte în cîr-duri, în cîmpiile din vestul şi sudul ţării, mai ales în Bărăgan. Nu migrează, este foarte apreciată ca vînat şi este ocrotită prin lege. (efectivele apreciindu-se a fi de numai 1500—1 700 de capete). In ţara noastră s-au înregistrat succese în creşterea acestei specii în captivitate.
   Drosofila (gr. drosos: rouă ; apă, phi-los: iubitor de). Gen de insecte din ordinul dipterelor* de 3—4 mm lungime, ale cărei larve trăiesc în materii de fermentaţie sau în putrefacţie. Drosofila constituie obiectul a numeroase experienţe şi cercetări de genetică, întrucît se creşte cu uşurinţă in laborator şi dă numeroase generaţii într-un an. Se mai numeşte şi musca beţivă, musca de oţet.
   Duclair. Rasă franceză de raţe, cu greutate corporală de 3 — 4 kg la femele, specializată pentru producţia de carne şi caracterizată prin culoare neagră, cu plastron alb.
   Dud (Morus). Arbore din familia mo-raceclor, cultivat special pentru frunza sa folosită în alimentaţia viermilor de mătase. Se apreciază că genul Morus cuprinde peste 30 de specii dintre care în ţara noastră au fost identificate 6 specii : Morus alba, Morus multicaulis, Morus laţi folia, Morus bombycis, Morus rubra şi Morus nigra. Morus alba este specia cu cea mai mare răspîndire în ţara noastră, fiind reprezentată prin forme cu trunchi înalt, pitic şi tufe cu lăstari anuali. Arealul de cultură este foarte vast datorită adaptării speciilor de dud la cele mai diferite condiţii de climă şi sol.
   Dughie (Selaria italica). Plantă anuală din familia Graminee, originară din Asia. Este o plantă furajeră, rezistentă la secetă. Din cauza nutreţului grosier, inferior din punct de vedere calitativ, nu se mai cultivă decît sporadic.
234
DUR
   Dupicideulata. Denumire dâtă reprezentanţilor ordinului Lagomorpha din care fac parte şi iepurii datorită faptului că incisivii superiori sînt dubli, unii In spatele celorlalţi.
   Dumbrava-Sibiu. Rasă de crapi, creată la staţiunea de selecţie Dumbrava-Sibiu, caracterizată prin productivitate ridicată şi rezistenţă mare la îmbolnăviri, în special la hidropizie infecţioasă.
   Dunăreană. 1. sin. Ialomiţeanâ. Varietate a rasei Sură de stepă, formată prin împerecherea vitelor Sure moldoveneşti cu cele transilvănene precum şi cu rasa ele Munte. Se caracterizează prin dezvoltare corporală relativ mică (122 — 127 cm, .greutatea de 350—400 kg), conformaţie mai puţin armonioasă, întîlnindu-se mai multe defecte comparativ cu a varietăţilor parenterale. Producţia dc lapte este variabilă, in raport de condiţii, fiind in medie de 800—1 300 kg/lactaţie normală, iar aptitudinea de carne este de asemenea mai slabă comparativ cu varietatea moldovenească ; â. Rasă de cai jumătate sînge, creată în R.P. Bulgaria, pe baza încrucişărilor dintre Nonius, nnglo-arab şi iepele locale. Se foloseşte la muncile agricole ; 3. Rasă de gîşte <v. Frizată Danubiană).
   Duocoxin. Produs ce conţine Ampro-3ium şi sulfaquinoxaline, cc se foloseşte în combaterea focarelor de coccidioză la păsări.
   Duoden (lat. duodemim, de la dnode-cem : denumire indicînd cu aproximaţie lungimea acestei porţiuni de intestin la om (respectiv 12 lăţimi de deget). Porţiunea primă a intestinului subţire, situată în continuarea stomacului (de la nivelul pilorului) şi apreciat convenţional la animalele domestice pînă la ligamentul duodenotransvers.
   Duodenită. Inflamaţia duodenului, coexistînd cel mai adesea fie cu o gas-trită, fie cu o enterită mai difuză, fie cu ambele afecţiuni şi puţind fi produsă dc diverse cauze alimentare, iritative etc.
   Duplicare (Bridges, 1919). Aberaţie cromozomală care constă din ruperea
unui segment de la un cromozom şi ataşarea lui la cromozomul homolog. In acest caz, pe cromozomul la care s-a ataşat segmentul respectiv, vor apare zone duble. Duplicarea poate apare şi ca repetare a unei zone dintr-un cromozom fără să implice ataşarea unui segment de la homolog. în caz de duplicare se poate constata o diferenţiere în privinţa efectului genelor din segmentul ataşat. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de efect de poziţie.
   Dura mater, sin. Pahimeninge, înve-litoare externă fibroasă a axului ence-falomedular sistematizată în: craniană (sau encefalică, aderentă în general la craniu şi prezentînd îngroşările cunoscute sub denumirea de coasa creierului, coasa sau cortul creieraşului şi loja hipofizară) şi rachidianâ (suspendată în canalul rachidian printr-o redusă masă conjunctivă).
   Durata de exploatare. Timpul mediu în ani şi zecimi, cît animalele dintr-un efectiv sînt folosite la reproducţie, muncă etc. Durata de exploatare depinde de longevitatea medie a speciei, de sex, dar şi de condiţiile de exploatare şi exigenţa faţă de nivelul mediu de exploatare (mai mică în exploatarea intensivă, mai mare în cea intensivă), în mod normal durata de exploatare este la taurine de 3,5—5,5 ani, la ovine de 4—5,5 ani, la porci de 1,5 —2,5 ani, la găini de cca 1,5 ani. Afectează în sens contrar intervalul de generaţii, intensitatea şi precizia selecţiei ca şi eficienţa economică a exploatării, făcînd din această cauză obiectul unor calcule de optimizare. Durata dc exploatare este în ameliorare de 1—2 ani la berbeci şi 3—5 ani la oi, 2 fătări la scroafe, 1 an găini (mai exact 1,2 ani). Este reciprocă proporţiei de reformă anuală din matcă (1/2) şi pornind de la ea se estimează intervalul de generaţie.
   Durere, sin. Hiperestezie dureroasă, hiperalgezic, algie. Senzaţie provocată de iritarea unor terminaţii nervoase, a wnor căi sau centri nervoşi ai sensibilităţii
DUB
235
dureroase, distingîndu-se durere locală, durere proiectată (percepută la extremitatea unui nerv iritat pe traseu), durere iradiată (pe zone inervate dc diferite ramuri ale unui nerv) şi durere reflectată (de alţi nervi).
   Dureri false de lătare, sin. Dureri premature. Manifestări dureroase, alături de eforturi de expulzare, întocmai ca în perioada parturiţiei, însă fără deschiderea gîtului uterin şi în general fără pregătirea femelei pentru fătare ; se da-toresc unor iradiaţii vaginale, uterine, peritoneale, modificărilor hormonale ş.a.
   Durham. Rasă de taurine specializată pentru producţia de came, originară din Anglia (v. Shorthorn).
   Durină. Boală parazitară, întîlnită la cabaline şi produsă de Trypanosoma equiperdum. Se transmite prin contact sexual şi se manifestă clinic prin: edeme reci prepuţiale, edeme vulvovaginale, inflamaţii uretrale şi noduli ulceraţi vi pe organele genitale, adenite, paralizii, anemie etc.
   Duritatea apel. Proprietate chimică datorită sărurilor de calciu şi de magneziu dizolvate, care influenţează mai ales gustul apei ; se exprimă in grade de duritate (un grad = 10 mg oxid de calciu/I apă).
   Duroc. Rasă de porci, caracterizată prin greutate corporală mare şi trunchi lung. A participat la formarea rasei Duroc-Jersey.
   Duroc-Jersey, sin. Duroc. Rasă de porci din America de Nord, caracterizată prin greutate mare, robă de culoare roşi etică, trunchi lung, larg şi profund, cu membre de lungime medie, cap relativ mic, urechi de mărime mijlocie, drepte înainte şi în jos. Este prolifică
şi rezistentă. Produce o carne de bună calitate, fapt pentru care este utilizată in diferite încrucişări pentru ameliorarea altor rase de porcine sau pentru crearea de hibrizi. A fost importată şi în ţara noastră, fiind crescută în rasă curată şi utilizîndu-se în exemplarele de tip industrial pentru obţinerea produsului final (F2).
   Durrhina. Nitrilglucozid cianogen. foarte toxic ce poate fi prezent, în anumite condiţii de sol şi climă, în plante din genul Sorghum (mături, gaolean, costrei etc.).
   Dust (engl. dust: praf). Amestec pulverulent format dintr-o substanţă insecticidă (10—15%) şi o pulbere inertă (talc, caolin etc.).
   Duşmani naturali. Animale care o-moară şi eventual consumă şoarecii şi şobolanii. Pot fi mamifere (pisici, cîini, jderi, nevăstuici etc.), păsări sălbatice (bufniţa, striga, ciuhurezul etc.) şi reptile (şarpele rău, şarpele de nisip, de pădure etc.).
   Dwarl. Organism pitic, cu creştere corporală insuficientă. Termenul este folosit mai mult la păsări. Fenotipul respectiv este determinat de o genă mutantă recesivă (dw-dwarf) legată de sex.
   Dzo. Hibrid mascul, rezultat din împerecherea femelei de Yak domestic cu tauri din specia boului domestic (taurine), caracterizat prin sterilitate, dar aptitudini economice superioare comparativ cu Yakul.
   Dzomo. Hibrid de sex femei, rezultat din împerecherea femelei de Yak domestic, cu tauri din specia taurine, caracterizat prin fecunditate şi aptitudini productive mai bune decît ale YakuluL
   E.     Simbol ce defineşte vitaminele E (v).
   Early Mareonee. Soi nou de orz, creat prin selecţie în Carolina de Sud (S.U.A.), din soiul Mareonee. Se caracterizează prin precocitate mare, uniformitate în creştere şi maturare, rezistenţă la boli.
   Eastern Greyhound, sin. Ogarul Oriental (v).
   Eastern Mink, sin. Vizonul oriental (Mustella vison Schreber). Varietate sălbatică de nurcă din estul Canadei care a participat la începutul secolului al XX-lea la formarea nurcii standard de crescătorie din S.U.A.
   Eastern platinum, sin. Siloerblue (v). Varietate de nurcă recesivă din grupa nurcilor albastre.
   Ebony, sin. Abanos, sin. Ebony blue. Nurcă mutantă dominantă, de culoare negru albăstruie.
   Ebony blue-green Eyes. Nurcă de încrucişare rezultată din varietăţile Ebony blue x Golden cross.
   Ebony blue-pastel. Nurcă de încrucişare rezultată din Ebony blue x Pastel Royal.
   Ecarisaj (fr. equarrir: recoltarea pieilor, grăsimii, oaselor de la cadavre de animale). Servicii sau întreprinderi care au sarcina de a colecta şi valorifica animalele moarte, resturile şi confiscatele de origine animală şi cîinii vagabonzi.
   E.G.G. V. Electrocardiogramă.
   Echeneidae. Familie de peşti perci-formi din subordinul PercoideL
   Echilibru biologic, sin. Balanţă biologică. Echilibrul dinamic care există la un moment dat între membrii unei comunităţi naturale stabile, ca urmare a unui echilibru dintre forţele externe şi cele interne.
   Echilibru dinamic. Organismul viu este un sistem deschis, în cadrul căruia se realizează un schimb de substanţe, energie şi informaţie în raport cu mediul ambiant. Reacţiile biochimice care asigură acest schimb şi prin care se realizează ansamblul proceselor metabolice se găsesc într-un permanent echilibru dinamic. Echilibrul dinamic specific materiei vii implică un sistem de autoreglare cu intrări şi ieşiri permanente.
   Echimoză. Leziune (pată) hemoragică redusă, sîngele ieşit din vase difuzînd printre componentele tisulare (în special în masa conjunctivă subcutanată), unde suferă un proces de alterare, im-primînd leziunii culori variate (roşu, cărămiziu, brun etc.).
   Echinococ (Echinococcus granulosus). Vierme parazit din clasa cestodelor, cu corpul de 2 —6 mm lungime, format din
3—4 proglote. Forma adultă a parazitului trăieşte în intestin la cîini, lupi, vulpi etc., iar forma larvară se dezvoltă provocînd chisturi în diferite organe la animalele rumegătoare, la porci şi la om.
   Echinococoză, sin. Chist hidatic. Boală parazitară, comună omului şi animalelor, produsă de Echinococcus granulosus.
238
ECO
Se întîlncşte mai frecvent la taurine, bubaline, ovine, caprine şi suine, mai rar la cabaline şi foarte frecvent la om. Boala se combate prin dehelmintizarea clinilor şi distrugerea organelor de la animale infestate, după sacrificarea acestora. V. şi hidatidoză.
   Echitaţie (lat equitatio, de la equus „cal"). Proces complex de pregătire unitară a calului şi a călăreţului, după metode ştiinţifice, în vederea obţinerii unor rezultate sportive superioare în probele de dresaj, obstacole sau proba completă de călărie.
   Echitaţie academică, sin. Echitaţie superioară sau de înaltă şcoală. Arta de a pune în evidenţă graţia atitudinilor şi mişcărilor pe care le are calul în mod natural. în acest scop se supune calul la lecţii progresive de cultură estetică destinate a dezvolta acurateţea mişcărilor dificile, precizia, fineţea, armonia, eleganţa lor şi cadenţarca perfectă în toate alurile. Echitaţia academică necesită 3 condiţii: existenţa unui cal adecvat (sănătos, cu conformaţie corectă, frumoasă, ţinută impresionantă, temperament vioi, mersuri uşoare, ample, ritmice, energice, elastice şi elegante); călăreţ confirmat (iscusit, blînd, calm, răbdător, îndrăgostit de călărie, şi care are o ţinută impecabilă); un cuplu cal-călăreţ perfect. în echitaţia academică, alurile iau forma relevată de pas, trap şi galop de şcoală (pasaj, piafâ, schimbări de un picior la un timp, piruetă, demipiruetă, curbetă, crupadă, capriola, balotada, pesada etc.).
   Echivalent-Iocuitor (E.L.). Reprezintă CB05 necesar pentru apa feca-loid-menajeră provenită de la un locuitor din oraş pe timp de 24 ore.
   Eckendort galben. Soi de sfeclă furajeră ce se cultivă în regiunile mai umede şi cu soluri fertile.
   Eclampsie (gr. eklamtein: a face explozie). Termen arhaic utilizat pentru definirea crizelor convulsive care apăr postpartum : hipocalcemie acută, febră vituleră etc.
   Eclipse. Armăsar celebru (născut in 1764 din Marske — strănepotul lui Darley Arabian şi iapa Spiletta, care prin Regulus aparţine liniei Godolphin Barb), fondator al tulpinii ce-i poartă numele şi respectiv a rasei Pur singe englez. Se caracterizează prin conformaţie tipică animalelor de viteză (cap mic, gît lung, trunchi suplu, membre lungi şi subţiri, avînd spata lungă, oblică şi uscăţivă, antebraţul lung şi musculos, fluierul scurt), culoarea roi bă, cu stea şi brezătură, precum şi pintenog stîng posterior. A fost un cal cu aptitudine de viteză neîntîlnită în acea vreme, fiind neînvins pe hipodrom, unde a ciş-tigat detaşat toate cursele la care a participat (18), realizînd performanţa de 55"/km (18 mţ"). A avut de asemenea o ereditate relevată, lăsînd în cei 20 de ani de folosire la reproducţie, peste 400 produşi direcţi, în care 344 foarte buni alergători şi cîştigători de curse clasice. Tulpina Eclipse reprezintă 75—80% din structura genetică a rasei.
   Eclozionator. Aparat sau compartiment în care ouăle incubate sînt introduse pentru ultimile 3 — 4 zile de incubaţie în vederea ecloziunii (v).
   Ecloziune. 1. Proces de eliberare din membranele terţiare ale oului, a puiului sau bobocului care şi-a încheiat perioada de dezvoltare embrionară ; 2. Procentul de ecloziune reprezintă numărul de pui sau boboci viabili obţinut din 100 ouă introduse la incubaţie ; 3. Capacitatea de ecloziune exprimă numărul de pui sau boboci obţinut din 100 ouă fecundate.
   Ecologie (gr oikos: casă, logos : cu-vînt, studiu). Ştiinţă care studiază inter-relaţiile dintre organism şi mediul lor de viaţă (biotic şi abiotic), circulaţia materiei şi energiei în biosferă, principiile producţiilor biologice, dinamica populaţiilor de animale şi principiile conservării şi reproducerii resurselor naturale* Termen introdus pentru prima oară de către Hackel în 1869.
ECO
239
   Ecologie animală. Ramură a ecologici care studiază modul de viaţă al animatelor în legătură cu condiţiile de existenţă şi rolul acestor condiţii pentru înmulţirea, supravieţuirea şi repartiţia animalelor în scopul dirijării efectivului în sensul dorit prin intermediul modificărilor mediului. Serveşte ca bază teoretică pentru acţiunile de combatere a dăunătorilor plantelor şi agenţilor transmit ători de boli, precum şi pentru ocrotirea şi aclimatizarea animalelor folositoare.
   Economia vinatului. Ramură a economiei forestiere care se ocupă de ocrotirea, înmulţirea şi îngrijirea animalelor destinate vînătorii, de recoltarea prin vînătoare a acestora şi de valorificare a produselor rezultate. O caracteristică a vinatului din ţara noastră este varietatea sa, calitatea deosebită şi faptul că se intilnesc specii dispărute in multe ţări, ca ursul, risul şi pelicanul; trofeele de vînătoare, mai ales cele de cerbi din Garpaţi au obţinut numeroase premii internaţionale.
   Eeornaj. V. Decornare.
   Ecosimbiont. Simbiont care trăieşte pe suprafaţa gazdei sau în mod fizic separat de gazda sa.
   Eeosistem. Unitate naturală care constă din totalitatea vieţuitoarelor unui biotop, considerate împreună cu condiţiile abiotice în care trăiesc, şi care formează în ansamblu un tot unitar. în ecosistem se stabilesc relaţii strînse, pe de o parte între organisme şi, pe de altă parte, între acestea şi factorii abio-tici. Pe baza acestor interrelaţii se desfăşoară circuitul materiei în ecosistem.
   Eeotip. Populaţie locală în care geno-tipurile sînt adaptate unor condiţii specifice de mediu ca urmare a selecţiei naturale (Turesson, 1922).
   Ecreuiare. Acţiunea de a separa smîntina din lapte, avînd ca rezultate pc <le o parte obţinerea cremei sau sm intimi, iar pe de altă parte, obţinerea laptelui smîntinit sau ecremat. Ecre-marea se realizează manual sau mecanic.
   Ectazie (gr. ektasis: dilataţie). I. Dila-taţia ampularăa unul organ cavi tar ; 2. Dilataţia accidentală a unui conduct.
   Ectima contagioasă. Boală contagioasă provocată de un virus specific la oi şi capre, manifestată prin dermita eruptivă, urmată de apariţia unor cruste cenuşii în zona peribucală. Provoacă pierderi economice mari prin scăderea producţiei şi prin diverse complicaţii.
   Ectimă (gr. ektein : a rupe). Erupţia papuloasă peribucală, labială etc.
   Ectoblast (gr. ektos: afară ; blastos: germen). Foiţa externă a blastodermului embrionar. Din el vor rezulta ulterior învelişul cutanat, sistemul nervos, organele de simţ etc.
   Ectoderm (gr. ektos : în afară ; derma : derm, piele). Reprezintă foiţa embrionară cea mai externă.
   Ectogeneză. Dezvoltarea unui embrion sau a unui ţesut embrionar în afara corpului, într-un mediu artificial.
   Ectoparazit (gr. ektos: afară). Parazit care trăieşte pe suprafaţa corpului animal.
   Ectopic. Anomalie de situaţie (topografie) a unui organ.
   Ectoplasma. Termen utilizat, uneori, pentru a defini citoplasmă cu fluiditate mai redusă, de la periferia celulei.
   Ectozod. Termen general prin care sînt definite animalele care trăiesc extern, pe alte organisme.
   Ecuson, sin. Oglinda laptelui. Desen întîlnit in partea posterioară a vacii (regiunea perineală, feţele interne ale feselor şi faţa posterioară a ugerului), la intîinirca perilor care au direcţie dinspre planul median spre fese, cu cei care vin din sens contrar. Altă dată se acorda o marc importanţă acestei figuri, aprcciindu-se că indică animale bune producătoare de lapte ; astăzi este considerat ca un semn care nu are legătură cu producţia de lapte.
   Ecvidec, sin. Equideae (lat. cqum: cal). Familie dc mamifere impari-copitate, care cuprinde animale erbi-
240
EFE
vore nerumegătoare, unicopitate, fără vezică biliară (ex. calul, măgarul, zebra etc).
   Ecvine (lat. Equinae). Subfamilie care aparţine familiei Equideae caracterizată prin dezvoltare corporală mare, conformaţie corporală favorabilă loco-moţiei terestre, avînd membrele termic nate printr-un singur deget, aparat digestiv adaptat pentru valorificarea eficientă a furajelor celulozice (dentiţie completă şi anizodontă, buze foarte mobile, adaptate pentru prehensiune, stomac simplu, necompartimentat, cu mucoasa stomacală de tip glandular numai în jumătatea pilorică, fără posibilitate de a vomiza, cecumul voluminos, ficatul trilobat şi fără vezică biliară). De asemenea au coamă, adesea castane, respiră numai prin nas, fată un singur produs, femelele sînt poliesterice, au placenta difuză şi durata gestaţiei lungă (11-12 luni).
   Ecvus (lat. Equus). Gen al subfami-liei Ecvinae, care cuprinde patru specii : Zebra, Hemionul^ Asinul şi Calul. Din punct de vedere filogenetic a apărut în primul rînd în America, încă din miocenul superior, de unde s-a răspîndit mai tîrziu în Asia şi Europa. Equus fos-silis reprezintă forma precursoare a ecvi-nelor de astăzi, întîlnit în era., quater-nară, epoca diluvială, care încheie lanţul filogenetic al preequideelor.
   Eczemă (gr. ekzeim : a clocoti, a musti). Sindrom eruptiv polimorf şi pruriginos, ce apare la animale predispuse (sensibilizate prin încărcătură catabelică mărită), sul) influenţa unor factori ocazionali de natură diferită (alimentari, fizici, chimici, biologici). Se întîlnesc mai multe forme ţie eczemă: diateză, de contact, uscată, umedă etc.
   E.D, V. Energie digestibilă.
   Edel roller. Rasă de canari (v. Canar Roller).
   Edelschwein (germ. edel:      nobil şi
Schwein: „porc*4, sin. Nobil german. Rasă de porci, creată în Germania prin încrucişarea scroafelor locale cu vieri din
rasa York mare. Se caracterizează prin rezistenţă mare la: condiţiile de mediu.
   Edelweiss. Varietate de nurcă de culoare. albă (v. Goofus).
   Edem. Infiltrarea ţesutului conjunctiv (subcutan sau dintr-un organ) cu lichid interstiţial; după apăsarea, cu degetul, zona afectată păstrează urma (amprenta) apăsării.
   Edem gazos. Edem însoţit de infiltraţie cu gaze endogene (v. gangrena gazoasă).
   Edem pulmonar. Tulburare circulatorie caracterizată prin transvazarea părţii lichide a sîngelui la nivelul ţesutului interstiţial şi pe conductele aerofore pulmonare.
   Edemul ugerului. Infiltrarea ţesutului conjunctiv mamar cu lichid interstiţial ca. urmare a unui obstacol în circulaţia de întoarcere. Este un edem de stază, întîlnit la animalele primipare şi la cele bune producătoare de lapte, înainte de fătare, cînd ugerul se pregăteşte pentru o nouă lactaţie. Se poate menţine şi după fătare şi dacă nu se tratează devine patologic.
   Edentat. Lipsit de dinţi. Unii membri din ordinul Edentata.
   Edentata. Ordin de animale mamifere, caracterizate prin absenţa dinţilor sau prin prezenţa unor forme dentare priz-matice nespecializate.
   Edilbaev. Rasă de oi de carne şi grăsime, din grupa oilor Kurdiuk, ce se creşte în U.R.S.S., cu talia şi greutatea apropiate de ale rasei Ghissar. Are însă lînă ceva mai bună şi în cantitate mai mare (2—3 kg).
   Efectiv de animale, sin. ŞepteL Numărul de animale dintr-o anumită specie, care fac parte dintrrun grup mai mic sau mai mare. Astfel, putem întîlni efective de animale (bovine, cabaline, ovine, caprine, suine, păsări etc.) la nivelul unui adăpost, fermă, întreprindere, zonă, judeţ, ţară sau sector de creştere (I.A.S., C.AJ?., gospodării ale populaţiei).
EFE
24 P
    Efectul selecţiei. 1. Diferenţa dintre valoarea medie fenotipică a descendenţilor părinţilor selecţionaţi şi aceea a întregii generaţii parentale înainte de selecţie ; 2. Urmările selecţiei manifeş-tate prin modificarea genotipului dinţr-o populaţie, frecvenţei genelor etc. Se notează în general prin simbolul A.
    Efemere (gr. ephemeris: de o, zi). Ordiţi,>{de insecte (Ephemeroptera), care în formă adultă trăiesc doar cîteva zile sau ore. Ca. mărime ajung de la cîţiva mm la. 3,5 cm ; au corpul subţire şi moajc, tebninat posterior cu 3 cerci (filamente) lungi şi subţiri. Efemerele sînt insecte legate de mediul acvatic; larvele lor trăiesc în apă 2—3 ani. Atît adulţii cît şi larvele constituie hrana unor specii, de peşti. Cea mai răspîndiţă specie la noi este efemera comună (Ephemera vulgata).
    Eficacitate protidică. Coeficient de ierarhizare a valorii nutriţionale a diverselor protide, oul standard, cu eficacitate protidică in vivo 3,8 fiind luat ca etalon.
    Efidroză (gr. efidrozis: transpiraţie crescută). Mărirea secreţiei sudorale pe o zonă circumscrisă.
    Eforie. Soi de dud original din Dobro-gea, caracterizat prin mare vigurozitate. Frunza de culoare verde întunecat în formă de jgheab, are flori femele cu fructe negre cu înălţimea de 1,7 cm. Are înfrunzire mai timpurie şi este rezistent la ger. Este indicat pentru toate zonele sericicole din ţara noastră.
    Efort. 1. Munca depusă pentru realizarea unei activităţi ; 2. în clinică, prin acest termen se defineşte o întindere ligamentară, fără luxaţie.
    Egagropil (gr. aigagros: capră sălbatică, pilos: păr, ghemotoc de lînă). Pelote de păr şi materii alimentare vegetale solidificate, care poţ fi găsite în stomacul animalelor ce se ling.
    Egri. Rasă de porumbei de zbor de înălţime şi durată, originară din Ungaria; cu zbor foarte rapid..
16 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie
   Egtved virus. Germenul patogen ah bolii salmonidelor Septicemia hemora-gica viralis salmonis gairdneri. Face parte din grupa Rhabdoviruşilor. Este alungit, de 60 x 180 milimicroni, avînd* uri capăt mai ascuţit şi uşor încovoiat.
   Ejaculare (lat. ejaculaţio de la e: afară şi jaculare: a arunca). Eliminarea* spermei din organele genitale mascule la exterior (în vaginul femelei în cazul* montei sau în vaginul artificial, în cazuls recoltării spermei în vederea însămin-ţării artificiale).
   Ejaculat. Cantitatea de spermă obţinută la o ejaculare. Volumul ejacu-latuiui variază în funcţie de o serie der factori: specia, vîrsta, regimul de folosire a reproducătorilor, sezonul, alimentaţia etc. (armăsar 50 — 100 .ml*, taur 5 ml, berbec 1 ml, vier 200—300 ml,, cîine 10—40 ml, cocoş 0,1—1 ml etc.).
   Egipteană (Chenalopex aegyptiacus). Specie de gîşte cu greutate corporală* sub 5 kg. Pasăre domestică în Egiptul; antic.
   Egreta (Egretta), sin. Stîrc alb. Gen* de păsări migratoare de baltă, din> ordinul Ciconiformelor, de culoare albă,, cu spatele împodobit cu un mănunchi dc pene ornamentale lungi. Lat noi trăiesc egreta mare (Egretta* alba) şi egreta mică (Egretta garzetta). Pentru a împiedica dispariţia acestor specii, care în trecut au fost vînate* neraţional, în prezent vînarea lor în ţara noastră este interzis.
   Elan (lat. Atces abces). Specie de-mamifer rumegător, aparţinînd familiei cervideelor. Se caracterizează prin. coarne mari, plate, în formă de evantai sau lopată şi dezvoltare corporală* foarte mare (lungimea 2,80 m şi greutate 1 000 kg). Se întîlneşte în pădurile din r,Peninsula Scandinavă," în regiunile nordice ale U.R.S.S. (Siberia) şi Canada. Este un animal apreciat pentru* carnea sa, în unele ţări fund domesticit şi crescut atît pentru producţia d.e^ carne cît şi pentru cea-de piele.
• cd. 388
242
ELE
   Elassoma evergIadei. Peşte din subordinul Percoidea, din apele din Florida. Coloritul corpului cenuşiu, iar pe laturi tt —12 dungi negre aşezate transversal şi puncte negre. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Elasticitatea linii. însuşirea linii de a-şi restabili forma şi dimensiunile iniţiale, după încetarea acţiunii influenţelor mecanice ce au acţionat asupra ei.
   Elasiază. Enzimă care acţionează asupra elastinei, schimbîndu-i compoziţia chimică şi făcînd-o solubilă.
   Elastine. Proteine din grupa sclero-proteinelor care participă la structura fibrelor elastice şi termoelastice. Prezintă analogii cu colagenul de care se deosebesc prin: incapacitatea de a fi convertite în gelatine, proporţia mai mică de prolină şi hidroxiprolină, preponderenţa glicocolului şi leucinei.
   El-Borouj. Subrasă de oi (v. Beni-Meskine).
   Electivitate, sin. Capacitate selectivă, însuşire a organismelor vii constînd în asimilarea acelor condiţii de mediu care corespunde cel mai mult eredităţii lor (care le sînt necesare pentru parcurgerea tuturor stadiilor de dezvoltare). Elcctivitatea este un rezultat al adaptării la mediu a organismelor.
    Electoral. Tipul primar al Merino-sului german denumit şi „Electoral de Saxa“ provenit din Merinosul spaniol Excurial (sec. XVIII). Talie mare dar cu defecte de exterior, greutate corporală cca 40 kg şi producţie de lînă 2—2,5 kg cu fineţea de 14—16 microni şi lungimea de 3—3,5 cm. Din cauza selecţiei unilaterale exagerate numai -după fineţea lînii, această rasă a degenerat şi dispărut prin debilitare constituţională.
    Electroasomare. Scoaterea din funcţiune a centrilor nervoşi senzitivi şi motorii cu ajutorul curentului electric, la animalele care se sacrifică în abator, pentru a se asigura o bună eliminare a
singelui cit şi pentru protecţia celor care execută jugularea sau înjunghierea.
   Electrocar. Cărucior autopropulsat acţionat de motoare electrice. Are patru roţi de cauciuc pline sau pneumatice. Se foloseşte în ateliere, magazii, depozite, complexe industriale pentru creşterea animalelor, pentru transportul diferitelor materiale (furaje, produse animale etc.).
   Electrocardiografie. Metodă de explorare funcţională a cordului prin înregistrarea curenţilor electrici produşi de sistemul nervos autonom.
   Electrocardiogramă. Graficul obţinut prin electrocardiografie şi interpretarea lui.
   Electrocardiograf. Aparat cu ajutorul căruia se efectuează electrocardiogramele.
   Electrocauter. Cauter format dintr-o ansă de platină care poate fi adusă la incandescenţă printr-un curent electric de mică tensiune, dar de intensitate mare.
   Electrocauterizare. Cauterizarea ţesuturilor cu ajutorul electrocauter ului.
   Electrocutare. 1. Consecinţa acţiunii curentului electric din reţele asupra organismului, manifestată prin diferite leziuni interne sau prin moarte bruscă ; 2. Metodă utilizată pentru asomarea animalelor în abatoare.
   Electroejaculare. Provocarea ejaculării cu ajutorul aparatului electrocja-culator. Se aplică la masculii folosiţi la însămînţări artificiale, care au o mare valoare zootehnică, dar la care sperma nu poate fi recoltată cu ajutorul vaginului artificial.
    Elcctrocjaculator. Aparat folosit pentru a provoca ejacularea prin impulsurile nervoase produse de un curent electric de joasă tensiune asupra centrului ejaculării situat în măduva lombară.
    Electroencefalografie. Metodă de înregistrare şi studiu a oscilaţiilor de potenţial al encefalului, captate cu aju-
  torul electrozilor plasaţi pe craniu şi conectaţi , la un oscilograf.
   Electroencefalogramă. înscrierea curbelor de acţiune a creierului cu ajutorul electroencefalografului.
   Electro-katadin. Metodă de dezin-fecţie a apei cu ioni de argint produşi jj>rin electroliză.
   Electromiogramă. Grafic ce înregistrează răspunsul electric al unui muşchi la stimularea electrică.
   Electromiograf. Instrument folosit pentru efectuarea electromiogramelor.
   Electroozmoză. Trecerea unui lichid printr-o membrană poroasă sub influenţa diferenţei de potenţial electric între cele două feţe ale membranei.
   Elefantiazis, sin. Elefantiazâ. Modificarea dimensiunilor unei regiuni ca urmare a îngroşării pielii şi vicierii circulaţiei limfatice. Consecutivă eczemelor cronice, limfangitelor cronice etc., elefantiaza este frecventă la cal, membrele pelviene fiind îndeosebi afectate, cîştigînd dimensiuni incompatibile cu lccomoţia normală (v. şi pahidermie).
   Elevator. Utilaj pentru transportul materialelor sau produselor pe verticală, la distanţe relativ mici. Elevatorul constă din coş de alimentare, carcasă, jgheab de descărcare, organul activ şi mecanismul de acţionare şi transmitere a mişcării.
   Eleveuză. Echipament de creştere artificială a puilor şi bobocilor menit sa asigure nivelul termic necesar vieţii păsărilor pînă la vîrsta instalării reflexului termoregulator (1—2 luni). Ele-veuza este formată din corp metalic de formă exagonală sau circulară (umbrela), sistem de susţinere şi reglare a înălţimii, element de încălzire cu gaze sau electric cu lămpi de încălzire sau cu rezistenţe, releu cu termostat şi micro-întrerupător, lampă de control şi cordon electric.
   Elongaţie. 1. întinderea ligamentelor în urma unui efort articular ; 2. întinderea terapeutică a unui membru.
   El Sbaa. Linie de cai din rasa Arabă.
   E. M. V. Energie metabolizabilă.
   Emaciat. Slăbit peste limită, ţesuturile modifieîndu-şi aspectul şi picr-zîndu-şi caracteristicile.
   Emasculare. Castrarea masculilor.
   Emaseulator. Instrument folosit pentru ablaţia testiculelor (castrare),
   Embolie (gr. emballcin ; a împinge in, embale: atac). Gravă tulburare circulatorie, provocată de pătrunderea în circuitul sanguin a unei particule solide,, lichide sau gazoase, care blochează vasul, întrerupînd circulaţia pe un teritoriu oarecare.
   Embolus. Particulă solidă, lichidă sau gazoasă care provoacă embolia.
   Embrlectomie. Ablaţia unei porţiuni de embrion.
   Embriocardie, sin. Ritm pendular.. Cardioaritmie, mai frecvent întîînită în diferite stări patologice ale bovinelor, caracterizată prin egalizarea celor două zgomote cardiace şi a pauzelor care le separă.
   Embriogeneză. Formarea (originea), dezvoltarea şi evoluţia unui embrion..
   Embriogenie (gr. embrion: embrion,. ghennan: a zămisli). Parte a morfo-. fiziologiei care studiază dinamica embrionară.
   Embriologie. Parte a morfologiei care se ocupă cu studiul proceselor de formare şi dezvoltare a embrionului.
   Embrion. Fază în dezvoltarea organismelor animale, rezultat din zi got, prin diviziunea celulelor componente, rezultînd diversele ţesuturi şi cuprin--zînd fazele : monodermică (blastula), di-dermicâ (gastrula) şi tridermicâ (în care se diferenţiază octoblastul, mezoblastul şi endoblastul) ulterior după apariţia; asplanchnopleurei şi somatopleurei, în-cepînd să se organizeze diversele organe.. Faza embrionară ţine pînă în momentul conturării organelor, odată cu formarea acestora încep înd faza foetală.
   Embrionar. Care se referă sau aparţine embrionului : foiţe embrionare, dezvoltarea embrionară etc.
244
   Embriopatie. Afecţiune a embrionului, indiferent de natura ei.
   Embriotom. Insţrument utilizat pentru operaţia de fetoiomie în cazul unei •distocii care nu se poate remedia prin -metode nesîngeroase.
   Embriotomie. Termen impropriu, deoarece prin operaţiunea de embriotomie este secţionat corpul fetal şi nu oel al embrionului. Constă deci în secţionarea fătului îh cazul unei distocii grave.
   Emdeu. Rasă veche de gîşte formată •în mod natural în Germania şi amelio-«rată la începutul secolului prin încrucişare de infuzie cu rasa Toulouse. Rasă gj-ea (8—12 kg), produce 25—40 ouă *cu greutate de 160—200 g, Bobocii cresc.repede putînd ajunge la greutatea •de 4—5 kg la vîrsta de 8—10 săptă-mîni. Se caracterizează prin penaj de adult alb, deşi puful embrionar este •cenuşiu.
   Emfizem (gr. en :   în ; fiso : suflu).
Termen ce defineşte infiltrarea unui *ţesut cu aer.
   Emisfere cerebrale. Cele două părţi -simetrice ale creierului mare, separate între ele prin scizura interhemisferică. Sînt formate din lobi (frontal, parietal, temporal, occipital şi al insulei), separaţi prin şanţuri adinei (scizuri).
   Emisiune sangvină. Acţiune prin care se urmăreşte eliminarea sîngelui din organismul animalului, cu ocazia sacrificării.
   Emmenthal, sin. Schweitzer. Brînză elveţiană, cu pastă tare, care se fabrică din lapte integral proaspăt, renumită pentru calităţile sale.
   Emolient. Substanţă medicamentoasă care are proprietatea de a înmuia ţesuturile şi a atenua durerea dintr-o zonă inflamatorie.
   Emulsie (lat. emulsus : extract). Amestec obţinut prin dispersarea unui lichid în particule microscopice (de ordinul micronilor) într-un alt lichid cu care nu este miscibil.
   Emulsionare. Proces prin care două lichide nemiscibile formează o emulsie.
feNC
în organismul animal, acizii biliari din intestin participă la emulsionarea lipidelor, facilitînd digestia şf absorbţia acestora.
   Enadelf. Monstru prin incluzie' CU un embriofetus inclus în alt fetus.
   Enartroză. Articulaţie diartrodială (mobilă) realizată între un cap articular, aparţinînd unui os şi o cavitate coti-loidă sau glenoidă aparţinînd altui os, articulaţia pcrmiţînd toate mişcările sistematice (alunecare, flexiune, extensiune, adducţie, abducţie, rotaţie şi circumducţie).
   Encefal (gr. en: în; kefal: cap). 1. Totalitatea formaţiunilor nervoase incluse în cavitatea craniană ; 2. Porţiunea de sistem nervos central din cutia craniană cuprinzînd : telencefalul (emisferele cerebrale), trunchiul cerebral (format din diencefal, mczencefal, — inclusiv cerebelul şi mielencefalul).
   Encefalic. Care se referă la encefal.
   Encefalită. Inflamaţia encefalului, cu etiopatogenie diversă, manifestată prin semne nervoase de focar etc.
   Encefalografie. Radiografia encefalului.
   Encefalomalacia de nutriţie. Ence-falomalacie consecutivă unei carenţe în vitamina E la păsări şi manifestată prin simptome asemănătoare Cu cele ale encefalomielitei aviare.
   Encefalomalacie. Necroză cerebrală parţială, consecutivă, în principiu, unei obstrucţii sau obliterări vasculare zonale etc.
   Encefalomielită aviară, sin. Epidemie tremor. Boală infecţioasă, contagioasă şi inoculabilă la puii de găină, raţe, gîscă şi porumbel, produsă de un virus specific şi manifestată prin ataxie, tremurături ale capului şi gîtului, apoi paralizie mortală.
   Encefalomielită. Inflamaţia concomitentă a encefalului şi măduvei spinării.
   Encefalopatie. Termen general sub care se defineşte orice afecţiune cerebrală, indiferent de aspect, cauze sau
END
245
manifestări, distingîndu-se encefalopatii inîlaitnătorii (encefalite), '• degenerative {encefaloze), circulatorii etc.
   End artera, sin. Intima arterială, endo-teliul arterial. Stratul din peretele arterei mărginit de limitanta internă.
   Endarterltă. Inflamaţia intimei arteriale, provocată, în general, de germeni ihfecţioşi;
   End o cârd. Endoteliul de căptuşeală al cavităţilor cordului, prelungit în interiorul vaselor cu intima vasculară.
   Endocardită. Inflamaţia endocardului. Endocarditele acute (în general de natură infecţioasă) pot fi simple, vege-tante, ulceroase etc., în timp ce cele cronice sînt în marea lor majoritate de natură toxică.
   Endocervicită. Inflamaţia mucoasei colului uterin.
   Endocrin (gr. endo: în interior, kri-nein: a secreta). Termen care defineşte formaţiunile glandulare (sau produselor lor), cu secreţie internă: hipofiză, epi-fiză, tiroidă, paratiroidă, timus, pan^ creas endocrin, porţiunea cu secreţie internă a gonadelor, suprarenalele etc.
   Endocrinologie. Studiul glandelor endocrine, al rolului hormonilor, dereglărilor hormonale etc.
   Endocrinopatie. Termen general utilizat pentru definirea tulburărilor glandelor endocrine, indiferent de cauză şi aspect.
   Endocrinoterapie, sin. Hormonoterapie. Terapia unei afecţiuni prin mofidicarea funcţiilor glandelor endocrine sau prin utilizarea substanţelor hormonale.
   Endoderm (gr. endon:         înăuntru,
derm: derm, piele). Foiţa embrionară din faza tridermică din care vor rezulta tubul digestiv, glandele anexe ale tubului digestiv, aparatul respirator etc.
   Endoenzime (gr. endon:       înăuntru,
en : în şi zyme: fermentare). Enzime intracelulare care îşi exercită acţiunea în interiorul celulelor unde sînt produse ; hle pot fi extrase din acestea după disrupţie mecanică sau cu ultrasunete ale celulelor.1
   Endogamîe. Toate sistemele de reproducere sexuătă în care partenerii sînt mai strins înrudiţi între ei decît fn căzui împerecherilor întîrtiplătoare (pânmixie).
   Endogen (gr. endon : înăuntru ; genos : origine). Care se formează în interiorul organismului.
   Endolimfă. Lichid component din urechea internă, situat în interiorul utriculei, saculei, canalelor semicirculare, canalului endolimfatic etc.
   Endometru. Termen utilizat pentru definirea mucoasei uterine în general.
   Endometrită. Inflamaţia mucoasei ute-rine (endometrului). Poate fi de diferite tipuri: catarală, purulentă, hemoragicâ, mucopurulentă etc., iar ca evoluţie îmbracă forme acute şi cronice. Se în-tîlncşte de obicei, după fătările grele sau după retenţia învelitorilor fetale, ca urmare a traumatismelor produse, a lezionării mucoasei uterine, a contactului cu agenţi microbieni banali.
   Endoparazit. 1. Parazit intern ; 2. Parazit care trăieşte în interiorul organismului animal.
   Endopeptidaze. Enzime proteolitice care catalizează scindarea hidrolitică a proteinelor la nivelul legăturilor pep-tidice (—CO — NH —) din interiorul lanţurilor polipeptidice, cu formarea de fragmente polipeptidice. Exemple : pep-sina, tripsina, chimozina etc.
   Endosimbiont. Simbiont care trăieşte în cadrul organismului gazdei, fără a provoca efecte dăunătoare asupra gazdei.
   Endoteliu. Formaţiune celulară în general unistratificată, căptuşind vasele, cavităţile, în care sînt situate organele etc.
   Endotermie. Capacitatea organismelor homeoterme de a produce căldură şi de a controla propriile lor surse de căldură.
   Endotoxlne. Substanţe toxice elaborate de microorganisme şi prezente în interiorul celulei producătoare, de unde pot fi puse în libertate numai după distrugerea celulei. Din punct de vedere chimic, endotoxinele sînt complexe lipo-polizaharidopeptice.
246
ENT
   Energie brută, sin. Energie calorică briţţă* Conţinutul total de energie al unui nutreţ. Energia brută este egală cu. energia de combustie, determinată direct prin ardere in bomba calorime-trică (in atmosfera de oxigen sub presiune de 20—25 atmosfere). Energia brută a unui nutreţ este rezultanta conţinutului în energie a substanţelor componente. Conţinutul în E.b. al unei substanţe sau al unui furaj se determină prin arderea în bomba calorimetrică a unui gram de substanţă uscată. Diferitele substanţe au o valoare în energie brută specifică fiecărei grupe: glucidele
3,8-p4,5 kcal/g ; lipidele 9,4—9,5 kcal/g ; protidele 5,7—5,9 kcal/g.
   Energie calorică brută. V. Energie brută.
   Energie digestlbilă, sin. Energie di-gestibilă aparentă. Unitatea de măsură a valorii nutritive a furajelor, bazată pe energia digestibilă a furajelor. Reprezintă energia părţii digestibile a unui nutteţ rezultată din diferenţa între energia brută (iniţială) şi energia substanţelor nedigerate eliminate prin fecale. Se exprimă prin relaţia : E.d. = = Energia brută — Energia din fecale. Pierderile de energie prin fecale sînt mai ridicate la nutreţurile fibroase şi mai scăzute la nutreţurile concentrate, fiind în corelaţie inversă cu valoarea nutritivă a nutreţurilor.
   Energie metabolizabilă. Energia din furaje rezultată din diferenţa între energia brută şi suma pierderilor de energie produsă prin substanţele nedigerate, gazele de fermentaţie şi urină. Se exprimă prin relaţia : E.m. = Energia brută — (Energia din fecale + Energia din gaze -f Energia din urină). Energia metabolizabilă caracterizează într-o anumită măsură valoarea nutritivă a furajelor.
   Energie netă. Energia din furaje rezultată din diferenţa între energia brută şi suma pierderilor de energie produse prin digestie, absorbţie şi asi-milaţie. Reprezintă fracţiunea de energie
brută a furajelor folosită efectiv pentru întreţinere, precum şi cea încorporată sub formă de energie chimică potenţială în produsele animaliere (lapte, carne, ouă, lînă etc.) sau lucrul mecanic utii efectuat de către animalele de tracţiune. Energia netă se exprimă prin relaţia : E.n. = Energia metabolizabilă — Energia calorică. Energia netă caracterizează valoarea nutritivă a unui fura} sau a unei raţii, şi se află în raport invers cu mărimea pierderilor de energie prin fecale, urină şi gaze.
   Engraulis encrasicholus, sin. Hamsiiu Peşte marin, de cîrd de 16 — 17 cm din familia Clupeidae din Marea Neagră, M. Mediterană şi Oceanul Atlantic unde se găseşte în straturile superficiala ale apei. Are corpul alungit, cilindric şi-acoperit cu solzi mari caduci. Capiii comprimat lateral are o gură foarte mare dispusă inferior. Coloritul corpului albastru cu o nuanţă verzuie pe spate, iar laturile şi abdomenul argintii. Depune icre pelagiee în iunic-septcmbru. Are valoare economică mare.
   Enot, sin. Cîine Enot, Cline jder, Cîine raion (Nyctereutes prociynoidcs). Mamifer din familia Canidelor, cu bianu-de culoare cenuşie sau albă cu pete galbene-maronii, cu părul lung şi moaie. Animal carnivor, îşi duce viaţa în pădurile şi stufărişurile din apropierea apelor. La noi în ţară este mai răspîndit în Delta şi bălţile Dunării.
   Entamoeba ranarum. Amoebă de 10—15 microni parazită în tubul digestiv la broaştele verzi acvatice. Nu-se cunoaşte acţiunea patogenă.
   Entamibă. Gen de amibe care trăiesc, în tubul digestiv la diferite animale şt la om. Unele entamibe sînt patogene, provocînd dizenteria amibiană (Entamoeba histolytica), altele sînt inofensive (Entamoeba coli).
   Enteric (gr. enteron: intestin). Care se referă la intestin. Ex. secreţie cn-terică, canal enteric, suc enteric etc*
   Enterită. Inflamaţia acută sau cronică a intestinului, distingîndu-se ente-
= ENT
247
Htc simple, infecţioase, hcmoragicc, pseudomcmbranoase etc.
   Enterobacteriaceac. Familie de bacili •O-am-negativi nesporulanţi, reprezentată de genuri ca Escherichia, Klebsiella, Silmonella, Shigella, Proteus, Serratia ■etc.
   'Enterochinază. Enzimă (diastază) din sucul intestinal.
   Enterocolită. 1. Inflamaţia simultană a intestinului subţire şi a colonului ; 2. Inflamaţia colonului.
   Enterologie. Parte a medicinii care se ocupă cu studiul structurii, funcţiunii şi tulburărilor morfofuncţionale a ie intestinului.
   Enteropatie. Termen general folosit pentru definirea oricărei afecţiuni intestinale, indiferent de cauză, aspect [morfologic sau manifestare.
   Enterotomie. Incizia peretelui intestinal, fără ablaţia vreunei porţiuni, practicată cu scopul eliminării entero-colitelor, pelotelor stcrcorale, corpilor străini etc.
   Enterotoxiemie, sin. Enterotoxemie. Proces complex de trecere în circulaţia sanguină a toxinelor elaborate şi eliminate de flora intestinală, manifestarea clinică fiind variată în funcţie de categoria toxinelor.
   Enterotoxiemie cu perfringens. Enterotoxiemie produsă de microbi din categoria Clostridium sau Welchia perfrin-fjens; tipul A provoacă exterotoxiemie la iepure şi viţel, tipul B la miel, viţel şi mînz, tipul C la oaie, miel, purcel şi viţel, tipul D determinînd enterotoxie-rma din boala rinichiului pulpos la oaie şi boala de iarbă la cal etc. în toate cazările, manifestările clinice sînt dominate de gastroenterită hemoragică şi stare comatoasă de scurtă durată.
   Entomofag (gr. cniomon : insectă şi phagein:  a mînca). Termen general
atribuit animalelor care se hrănesc cu insecte. O mare importanţă practică prezintă insectele entomofage, deoarece distrug numeroase insecte dăunătoare.
La noi trăiesc numeroase specii de insecte entomofage (ex. chalcididelc, ihneu-monidele, branconidele).
   Entomologie (gr. entomon: insecte, lagos: cuvînt, ştiinţă). Una din ramurile zoologiei care se ocupă cu clasificarea, filogenia, anatomia, fiziologia, biologia şi răspîndirca insectelor pe glob. Entomologia studiază în special insectele dăunătoare şi mijloacele de luptă împotriva lor, distingindu-se entomologia agricolă, entomologia forestieră, entomologia medicală şi entomologia veterinară. Un loc important îl ocupă studiul insectelor folositoare (entomologia zootehnică) cum sînt albinele, fluturii de mătase etc., precum şi problema polenizării artificiale a anumitor culturi cu ajutorul insectelor.
   Entomoxan. V. Hexaclor ciclohexan.
   Entorsă. Afecţiune articulară, traumatică, caracterizată prin întinderea bruscă a ligamentelor articulare, fără luxarea suprafeţelor de contact osos, fiind însoţită de dureri articulare persistente. Adesea în medicina veterinară se defineşte ca un efort articular.
   Enucleare, sin. Enucleaţic. Acţiunea de eliminare a nucleului, a conţinutului dintr-o capsulă, dintr-un nodul etc. ; enuclearea globului ocular (vidarea bulbului ocular) etc.
   Enzime. Biocatalizatori de natura proteică care condiţionează desfăşurarea, coordonarea şi reglarea reacţiilor biochimice de degradare şi sinteză care stau la baza proceselor metabolice. Majoritatea sînt constituite dintr-o componentă proteică (apoenzimă) care le conferă specificitatea ele substrat şi o parte neprotcică (cocnzimă) necesară pentru manifestarea activităţii cnzi-matice, conferind specificitate de acţiune. Caracteristici definitorii :  acţio-
nează în cantităţi extrem de mici, dar manifestă o activitate extrem de intensă ; catalizează reacţii termodinamic posibile (însoţite de scăderea energici libere); orientează şi măresc viteza reacţiilor biochimice ; nu modifică starea finală de echilibru a reacţiilor, ci numai
248
EPI
viteza cu care se realizează acest echilibru ; nu şe consumă şi nu se transformă în reacţiile catalizate ; prezintă specificitate de acţiune, transformarea unui subsţrat de reacţie într-un produs de reacţie fiţnd catalizată de un. anumit tip de enzime. Se clasifică în următoarele şase clase : Qxidoreducţaze, Transferare,.,. Hidrolaze, Liaze, Izomeraze, Li gaze (sintetaze).
   Enzimologie. flamură a bi ochi mi ei care se ocupă cu studiul structurii, mecanismul de acţiune, cinetica de reacţie şi activitatea catalitică a enzi^ melor.
   Enzootie. Care se referă la enzootie.
   Enzootie (gr. en : în, zpon: animal). Boală contagioasă răspîndită pe un teritoriu restrîns, afectînd însă un mare număr de animale, dar rămînînd cantonată în zona de apariţie, unde poate reapare periodic sau intermitent.
   Eozinofil. Care fixează eozina. De exemplu, polinuclearele eozinofile, leu-cocitele cu granulaţii eozinofile ; reprezintă un element normal al sîngelui, prezente în formula leucocitară în proporţie de 1—3%.
   Eozinofilie. 1. Afinitate pentru coloranţii acizi; 2. Creşterea numărului de celule eozinofile (din sînge, hipofiză etc.).
   Eozinopenie (gr., perna : reducere, scădere). Scăderea numărului de leucocite, eozinofile circulante.
   Epagneul. Grupă de rase de cîini de vînătoare (scotocitori) şi de apartament (v. Spaniol).
   Eparven. Exostoză situată pe faţa internă a jarestului, la cal şi mai rar la bou (v. spavan).
   Epiblefaron (gr. epi: pe, blefaron : pleoapă). Cută palpebrală inferioară, proVocînd devierea marginii cili are spre bulbul ocular.
   Epiderm. Zona superficială a pielii cuprjnzîndstratul descuamant, stratul cornos, stratul lucidum (straturi cu celule complet cheratinizate) separate prin, stratul, intermediar de straţul
granulos, sub care se găseşte stratul celulelor poliedrice, acoperind, stratul bazai situaţ pe membrana bazală, care desparte epidermul de derm.
   Epidermită. Inflamaţia epidermuluu
   Epidermizare. Faza finală a cicatrizării, care constă în acoperirea plăgii de către epidermă.
   Epidermomicoză. Termen general folosit pentru definirea afecţiunilor epidermice provocate de formele vegetative ale diverselor ciuperci patogene.
   Epididim (gr. epi: pe didimos: tes-ticol). Formaţiune alungită ataşată de testicol printr-un mezou epididimar, care prezintă trei porţiuni : cap, corp şi coadă. Este reprezentat de un tub foarte flexuos în care se realizează maturarea spermatozoizilor (acoperirea cu o capsulă de natură lipo-proteică) iar coada epididimului joacă rol de adevărat rezervor.
   Epididimită. Inflamaţia epididimului produsă prin traumatisme sau cel. mai adesea prin acţiunea unor germeni ca : brucele, salmonele, barilul tuberculos etc. De cele mai multe ori este asociată cu orhita, rezultînd afecţiunea cunoscută sub numele de orhi-epididimită.
   Epifizu (gr. epi: pe; fior nai: cresc)* 1. Nucleu secundar de osificaţie; 2* glandă endocrină situată în epitalamus.
   Epiforă. Scurgerea abundentă de lacrimi, indiferent dacă se datoreşte unei hipersecreţii lacrimale sau obstrucţiei canalelor lacrimale.
   Epigastrice (artere —). Ramuri arteriale situate la nivelul peretelui ventral al abdomenului distingîndu-se o epi-gastrică cranială, şi o epigastricâ caudală, situate ambele pe partea dorsolaterală a muşchiului drept abdominal (şi anasto-mozate între ele).
   Epigastru (gr. epi: pe ; gaster: stomac, burtă). Zona topografică abdominală care cuprinde regiunea supra-ombilicală pînă la rebordul costal şi la apendicele xifoid. în această zonă stomacul este situat imediat sub piele*
EPI
249
   Eplgenetie. 1. Interacţiunea factorilor genetici în timpul proceselor de dezvoltare ; 2. Toate mecanismele care Reglează manifestarea potenţialului genetic.
   Epicjenetică. Ramură a geneticii care se ocupă cu analiza cauzală a procesului de ,dezvoltare (Waddington, 1940).
   Eplgeneză. Teorie conform căreia dezvoltarea organismului trece printr-o serie de* transformări radicale în timpul cărora se formează organele.
   Epfgenotip. Sistemul general de dezvoltară al unui organism, constînd dintr-o serie de căi de dezvoltare care se interacţionează pentru realizarea organismului adult (W addingto n, 1939). Cuprinde totalitatea interacţiunilor între gene pe de o parte şi între gene şi mediu pe de alta, care duc la formarea feno-tipului.
   Epiglotă. Piesă cartilaginoasă elastică, ce intră în componenţa scheletului iaringian, plasată în faţa orificiului glotic.
   Epilator. Care favorizează smulgerea perilor.
   Epilaţie. Avulsia sau smulgerea perilor.
   Epilepsie (gr. epilepsis: tresărire, înfiorare, apucare), sin. Boala comitialâ sau caducă, marele rău. Tulburare nervoasă funcţională, manifestată sub formă de accese convulsive tonico-clonice, întovărăşită de pierderea . cunoştinţei.
   Epinefrină, sin. Adrenalină. Hormon secretat de glanda medulosuprarenală. Determină creşterea presiunii sîngelui datorită stimulării acţiunii inimii şi constricţiei vaselor sangvine periferice.
   Epiploon (gr. epi: pe ; ploo : a pluti). Cută seroasă peritoneală, ce trece liberă {pluteşte) în cavitatea abdominală, despici nzindu-se de pe marea curbură a stomacului şi aderentă la pancreas, colon transvers ctc. (la mamiferele domestice) şi aşezată în contact cu peretele ventral al abdomenului la porc, ciine, iepure, avînd proprietăţi adipo-pexice, distingîndu-se : epiploon mic (în-
tre ficat şi stomac), epiploon mare' (deli-mitînd cavitatea cjpiploică), epiplobn extern (desprins de pe faţa stingă a rumenului) şi epiploon intern (de pe faţa dreaptă a rtmienului la rumegătoare).
   Episom. Element genetic, alcătuit de regulă din ADN şi care este un constituent accesoriu neesenţial al celulei (Thompson, 1931; Jacob şi Wollmah, 1958). El poate exista în două stadii : a) stare integrată. — jn care elementul respectiv este asociat într-un anumit punct său într-o, mică regiune cu cromozomul şi se reproduce în acelaşi timp cu acesta ; li) stare, autonomă în care elementul respectiv se reproduce independent şi ceva mai rapid decît celula în care se găseşte.
   Epispadias. Anomalie congenitală a penisului, care constă în deplasarea orificiului uretrei pe partea dorsală a acestuia. Face improprie folosirea masculilor la reproducţie.
   Epislaxis (gr. episiazo: sîngerare pe nas). Jetaj hemoragie în cantitate redusă, singelc eliminîndu-se în picături sau sub formă de strii, în produse de altă natură (v. Rinoragie).
   Epislazic. Fenomen genetic care constă in interacţiunea dintre gene situate la loci diferiţi (interacţiune neâlelică), (B a t c s o n, 1907). Interacţiunea constă de regulă in anularea efectului genelor de la un anumit locus de o genă de la alt locus. Gena care influenţează efectul altor gene este denumită epistatică, iar cele al căror efect este alterat, gene hipostatice. Ca urmare, fenotipul organismelor la care se manifestă epistazia va fi cel dat de efectul genei epişţatice. în funcţie, de natura genei epistatice, epistazia poate fi de două feluri: epi-siazie a genei dominante, atunci cînd gena dominantă de la un locus anulează efectul unei perechi de gene alelice de la alt locus ; episiazie a genei recesivet atunci cînd gena recesivă de la un locus anulează efectul unei perechi de gene alelice de la' alt locus.
250
EBB
   Epistropheus (gr. epi:     pe ; treţo :
întorc), sin. Axis. Vertebra a doua cervicală, caracterizată în special prin prezenţa la nivelul feţei terminale cra-niale a unei apofize odontoide, care serveşte ca pivot in articularea cu axisul.
   Epitalamus. Termen utilizat pentru definirea porţiunii din diencefal ce cuprinde epifiza, frîielc epifizare şi infun-dibulul epifizar.
   Epitelial (ţesut —). Tip de ţesut caracterizat prin abundenţa celulelor, reducerea substanţei intercelulare, lipsa elementelor fibrilarc (ca elemente figurate tisulare), epiteliilc fiind în general de trei tipuri principale : de acoperire, excreto-secretoare şi sensoriale.
   Epî tel iu (gr. epi: pe ; thili: mamelon). Diverse tipuri de ţesuturi de acoperire.
   Epiteliu bucal. Epiteliu pavimentos stratificat de tip moale, al cavităţii bucale.
   Epiteliu folieular. Porţiune a granu-loasei, care căptuşeşte foliculul ovarian.
   Epiteliu germinativ. Epiteliu cu mare capacitate de diviziune, din care derivă ovarul şi testiculul.
   Epitelizare. Acoperirea cu epiteliu a unei plăgi accidentale sau operatorii. Face parte din procesul de cicatrizare.
   Epitltelioma papulosuin. V. Iperplasis verrneosa.
   Epizootie. Care se referă sau are contingenţe cu epizootia.
   Epizootie. Boală contagioasă care afectează un mare număr de animale, avind mare difuzabilitate, pe un teritoriu vast.
   Epizootia septicemică, sin. Boala picioarelor roşii. Bacterioză gravă a broaş-telor acvatice datorită bacteriei Pseu-domonas hydrophile.
   Epizootologie. Studiul bolilor contagioase, epizootice, a modului de contagiune, de difuziune, de evoluţie, dispariţie, măsurile de prevenire, combatere etc.
   Epurarea apelor. Acţiune constînd din îndepărtarea factorilor nocivi (microbi, substanţe toxice) din apele
uzate, provenite de la industrii, aşezări umane sau ferme zootehnice. Apele uzate trebuie epurate înainte de a fi evacuate in emisari, pentru a nu degrada apele naturale. Principalele operaţiuni in această acţiune sint: epurarea mecanică a apelor, tratarea chimică şi. epurarea biologică a apelor. Epurarea: mecanică constă în separarea şi reţinerea suspensiilor şi substanţelor grosiere cu ajutorul unor site decantoare, paturi de uscare etc. Epurarea biologică se bazează pe capacitatea enzimatica a microorganismelor de a descompune materiile organice şi anorganice dii* apă.
   Epurator. Instalaţie care asigură înlăturarea impurităţilor dintr-un fluid. Epuratorul de apă realizează epurarea apei pe cale chimică, termochimică sau termomecanică etc.
   Equisetale. Plante care fac parte din încrengătura Pteridophyta clasa Sphenopsida, ordinul Equiselales, familia. Equisetaceae. Cuprinde o serie de specii anuale sau perene, care au tulpina articulată ierboasă, iistuloasă. Se cunosc circa 30 de specii răspîndite ift locurile cu exces de umiditate. Unele specii sînt toxice, conţin alcaloizL saponine şi flavonozide (Equiselum palustre).
   Equisetină. Alcaloid toxic din plante din genul Equisetum (coada calului).
   Eradicare (lat. ex.: din, radix: rădăcină). Dispariţia totală prin acţiune directă. Termenul este utilizat pentru definirea combaterii pînă la dispariţie totală şi definitivă a unei boli contagioase şi de preîntîmpinare a oricărei reapariţii.
   Erbacee (lat. herba: iarbă). Plante cu aspect de iarbă, a căror tulpină este subţire, în general nelignificată (ex. majoritatea speciilor din familiile umbe-liferelor, leguminoaselor, cruciferelor etc.
   Erbivore (lat. herba: iarbă, vorace : a mînca). Denumirea atribuită animalelor mamifere care se hrănesc cu vegetale, distingindu-se erbivore : rumegătoare şi neruinegatoare.
ERE
251
   Erectil. I. Care este capabil să intre foi erecţie; 2. Care se referă sau arc contingenţe cu erecţia; 3. Care arc .structura convenabilă erecţiei: ţesutul erectil al uretrei, corpul cavernos al penisului, ţesutul erectil al mamclo-•iuilui etc.
   J^reeţie. Starea de rigiditate a orga-juilui copulator ca urmare a umplerii cu singe a corpului cavernos. Se reali-.zează ca un reflex condiţionat, care precede intromisiunea.
   Ereditate (lat. hereditas: moştenire). Însuşire biologică generală a organismelor vii, prin care acestea au posibilitatea de a reproduce (transmite) la ■descendenţi caracterele lor morfologice şi un tip de metabolism asemănător. Ereditatea are două laturi principale şi contradictorii: conservatismul ereditar şi variabilitatea eredităţii. Datorită conservatismului ereditar, format în cursul fotogeniei, organismele se dezvoltă asemănător cu părinţii, fenomen ce asigură astfel stabilitatea relativă a speciilor. Opusă conservatismului este variabili-tatea, prin care se înţelege dezvoltarea organismelor relativ diferită de a ascendenţilor, în primul rind sub influenţa mediului schimbat, fenomen care asigură posibilitatea lor de adaptare la condiţiile de mediu.
   Krgastoplasmă. Citoplasmă funcţională (organit celular) cu aspect fila-mentos, situată în general în apropierea polului bazai al celulelor secretorii şi conţinînd o mare cantitate de acid ribo nucleic.
   Krgometrină. Alcaloid toxic din secara cornută (Claviceps).
   Ergograf (gr. ergon: muncă şi gra-phien: a scrie, a înregistra). Aparat care înregistrează grafic activitatea musculară. Este folosit în stadiul oboselii musculare şi al factorilor care o influenţează.
   Ergometrie (gr. ergon:     muncă şi
mdror:    măsură). Măsurarea lucrului
mecanic efectuat în timpul unui efort
fizic. Ergometria este folosită In cercetările de fiziologia muncii.
   Ergonă. Denumire generică dată hormonilor, vitaminelor şi enzimelor, pe baza capacităţii lor comune de a stimula, in doze foarte mici, funcţionarea diverselor organe şi sisteme.
   Ergot. V. Claviceps purpurea.
   Ergotiuă. Complex de alcaloizi toxici (ergotină, ergotamină, ergotoxină, ergo-metrină) prezent în scleroţii formaţi de secara cornută (Claviceps purpurea).
   Ergotism. Intoxicaţie produsă prin consumarea nutreţurilor ce conţin scle-roţi ai secarei cornute (Claviceps purpurea).
   Eri. Vierme de mătase (v. Philosamia cynthia ricini).
   Eric. Nurcă de încrucişare direcesivă rezultată din nurcile Aleutinc şi Pastel royal. Se caracterizează prin culoare generală gri deschis cu nuanţă maronie şi ochii roşii. Nu are valoare comercială prea mare.
   Eriofagie (gr. erion sau mallos: lină şi fagein: a mînca), sin. Malofagie_ Formă de pică specifică oii, constînd din consumul linii.
   Eritem. înroşirca pielii, ca urmare a unei congestii.
   Eritem solar. Arsură de gradul I produsă de acţiunea prelungită a razelor solare, mai ales la animalele cu pielea nepigmentată şi slab acoperită cu păr.
   Eritroblast (gr. crythros : o roşu, blas-tos: germene, generator). Element nu-clcat, premergător globului roşu anu-clcat (hematii) ; după dimensiuni se disting normoblaşti (diametrul egal cu ccl al hematiei normale), macroblaşti (celule mari voluminoase) şi micro-blaşti (celule mai mici decît hematiile).
   Eritrocit. Globula roşie matură din sînge.
   Eritrocitoză. Stare caracterizată prin creşterea numărului de eritrocite.
   Eritromicină. Antibiotic obţinut din culturi de Streptomyces eritreus, cu spectru relativ larg, activ adesea şi faţă de germenii rezistenţi la penicilină, streptomicină şi chiar la aureomicină^
252
ESO
   Eritropoeza (gr. erythrosroşu şi poiein : a face). Proces de formare a globulelor roşii (hematii), care are loc în organele eriţroformatoare (măduva osoasă, ficat, splină). V. şi Hemato-poeză.
   Erizipel. Dermatită infccţioasă (eveiir tual şi contagioasa)., produsă cel. mai adesea de un ştreptoqoc pătruns printr-o soluţie de continuitate, frecvent însoţită .de limfangită, adenită, flegm'azie difuză, febră etc.
   Eroziune. 1. Ulceraţie uşoară, superficială a pielii sau a mucoaselor, datorită îndepărtării epiteliului de suprafaţă din cauza unor agenţi fizici, chimici, mecanici sau in urma unei inflamaţii ; 2. Procese de modificare a structurii normale a solului datorită acţiunii apei şi aerului.
   Erringer, sin. Hereris. ‘Rasă de taurine originară din sifd-estul Elveţiei (cantonul Valais), aVînd o pondere mică în structura efectivului de taurine (circa 2%). Este o rasă de tip brachicefal, caracterizată prin talie de 128—130 cm, greutate 400 kg, făptură masivă (trunchi lungi larg, adine şi musculos şi membre scurte), culoare brună negricioasă sau roşie' şi aptitudini multilaterale (lapte, carne şi muncă). Această rasă se îngraşă uşor, producînd o carne de foarte bună calitate şi un randament ridicat la tăiere. Producţia de lapte medie este de 2 500 kg; boii sînt vioi, agili, foarte puternici, fiind mult apreciaţi pentru muncă în regiunile muntoase.
   irupţie (lat. erumpere : k ieşi, a erupe), sin. . Eflorescentă, Leziune a pielii sau mucoaselor aparente, foarte variată ca etiopatogenie (infecţii, intoxicaţii, aler-goze, iritaţii chimice etc.) şi aspect: maculă, eritem, rozeolă, purpură, papulă, nodul, placă urticată, vegetaţie, veziculă, pustulă, crustă, scuamă, crevase etc.
. Erupţia bulelor de gaz. Stare patologică a peştilor. dulqicoli din bazinele acvatic^ cu temperaturi ridicate, inso-lpţie puternică, pH crescut şi invadate de multă vegetaţie. Boala apare şi
in insţalaţiile. piscicole .unde se introduce oxigen sub presiune care nu se dizolvă şi pătrunde în capilarele sanguine ale peştilor. Peştii afectaţi prer zintă bule transparente sub piele, înotătoare, cap, la baza ochilor sau sul> cornce şi înoată agitaţi la suprafaţa apei.
   Eryomis. Animal de blană (v. Chin-chilla).
   Escalin. Biostimulator pentru porcine cu un conţinut de 10 000 ppm virginiamicină care stimulează sporu} de creştere în greutate şi ameliorează conversiunea furajelor.
   Escurial. Merinosul clasic spaniol din sec. XVIII caracterizat prin format corporal spre dolicomorf şi precocitate redusă. Greutate corporală 35—40 kg,, producţie de lînă 3 kg eu fineţea de 18—26 microni, lungimea 5 — 7 cm, extindere bună pe corp şi cu rezerve pronunţate de piele. Prin selecţie şi alimentaţie îmbunătăţită din această formă, au derivat majoritatea raselor Merinos din lume după ridicarea embargoului spaniol (1760)f
   Esocicultură. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu1 reproducerea artificială a ştiucii (Esox lucius) şi cu repopularea cu puiet a apelor piscicole unde îi» special se practică pescuitul sportiv.
   Esocidei. Peşti osoşi dulcicoli cu corpul alungit, uşor comprimat lateral şi cu solzi cicloizi. înotătoarele nu au radii osoase. Prezintă o singură dorsală situată deasupra analei.
   Esofag. Organ tubular ce stabileşte legătura intre faringe şi stomag, orificiul de comunicare cu stomacul fiind cunoscut sub denumirea de cardie.
   Esofagotomie. Incizia peretelui esofagian (fără ablaţia vreunei porţiuni), practicată cu scopul de a îndepărta un obstacol de tranzit.
   Esox lucius, sin. Şliucă. Peşte răpii.or dulcicol sau salmastru de 0,6 — 1 m lungime, din familia Esocidae, din apele stătătoare sau lin curgătoare cu multă vegetaţie. Are corpul alungit, aproxi-
EST
25S
mativ cilindric şi acoperit qp solzi mici, Capul este comprimat -dorso-yen-tral şi prevăzut cu un bot lat,.cu gura largă. înarmată cu numeroşi dinţi ascuţiţi. . Coloritul corpului măsliniu brun pe spate , şi cu dungi transversale pe spaţeujqr laturile şi abdomenul albe. Depune jcre pe vegetaţie în februarie-mfartie, 'Au valoare economică ridicată atît peştele cit şi icrele.
   E^Ejpilgara. Rasă locală de cai, for-măţă?ui R. P. Bulgaria. Are aptitudini pentru muncă, şi călărie, este adaptată la condiţiile <Je mediu şi reprezintă efecti^pl cel mai numeros din Bulgaria.
   EstQji. Cal. format prin încrucişarea calului Mongol cu calul. Jocal şi ameliorat cu rasele europene de tracţiune. Şe carac*-terizează prin dezvoltare corporală eli-pomeţrică, făptură brevimorfă, rusticitate,, rezistenţă, vioiciune şi putere mare de tracţiune,                      . .
   Estonian de bacon. Rasă de porci, specializată pentru producţia de bacon, ce se creşte in R. S. Ş. Estonia.
   Estonă. Rasă de taurine originară din R. S. S, Estonă, formată prin. încrucişarea viţelor locale, mici şi uşoare (250r^.30p..kgj, cu rasa Angler şi Roşie daneză. Se caracterizează prin tip morfologic, de lapte, făptură uscăţivă, profil delicomorf, trapezoidal, format corporal relativ scurt, dezvoltare cumetri că (talia 128 cm şi greutate 480.-500 kg), constituţie fină, temperament vioi, rusticitate ridicată şi aptitudine unilateral'pentru lapte (3 500 1 cu 3,9% grăsime).             ..
   Estradiol, sin. Dihidroestronă. Hormon /^trogen (Cj#H?4Q?) secretat de foliculul pvarian, mai activ de 3,—10 ori decît foliculipa, Se prepară sintetic sub 3 forme: alfa, iza:şi beta, din care^ cu activitatea. cea mai intensă. este alfa-estradipluL - -
   Estriol.. Hormon estrogen care prin pierderea unei molecule de apă trece în esţronă. -
   Estrogeni. Hormoni de natură ste-rolică^&ecretaţi de ovar sau obţinuţi pe cale. chimică, cu .acţiune electivă
asupra musculaturii uterine. în cantitate mică sînt secretaţi şi la maşqub (de/către testicule) avînd acţiune asupra fibrelor musculare netede ale căilor spermatice, în funcţie de starea fiziologică a femelei se află într-un anumifr raport cu hormonii gestageni. .. .
   Esţronă. Hormon sexual femei, produs de către foliculul ovariap, cu formula CjţH22O2* Se găseşte în s.înge, muşchi în urina femeilor gravide.
   Estru. Stadiu al ciclului sexual, îm care femela manifestă mai mult sau mai puţin interes dorinţa de împreunare, în, timpul acestui stadiu sau după? încheierea lui are loc dehiscenţa foli-culară.
   Estru „rupt". V. jEstru „scindat".
   Estru „scindat", sin. Estru „rupţ“... Estru «caracterizat prin prezenţa iniţială a comportamentului estral, urmat de o perioadă nonreceptivă şi apoi o* receptivitate ulterioară. Se manifestă, în situaţii foarte rare la scroafe (circa 2%).
   Eşancrură (fr. echancrure: rosătură)-. Termen utilizat în anatomie pentru* definirea scobiturilor arcuite de . ..pe marginea oaselor sau a unor organe-
   Etiologic (gr. aitia:   cauză, logos.:
vorbire). Studiul cauzelor diverselor boli.
   Etologie (gr. ethos: caracter, comportament), sin. Etholpxjie. Ştiinţa care se-ocupă cu studiul comportamentului animalelor în condiţiile lor normale de viaţă. Fundamentată de .1 s i d o r Geoffrey de Sain t-H i 1 a i r e (1859),. consolidată după anul 1930* (Paul Poiseneer şi consacrată prin* acordarea premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină în anul 1980 la trei etologi: Karl von Frisch, Konrad Lorenz şi Nicolaas Tinber-g e n (v. Psihologie animală, behavio-rism, comportament, genetica comportamentului, stres).
   Etinoid (gr, eţhmos: ciuruit; eidoş: aspect). Os din componenţa craniului situat în fundul cavităţilor nasale, pe care le desparte de cutia craniană, în componenţa lui distingîndu-se . o lamă perpendiculară (prelungită cu septumuk
254
EUR
nasal şi proeminlnd in cavitatea craniană — apofiza crista galii), două lame ciuruite (formînd peretele dintre cavităţile nasale şi cavitatea craniană) şi două mase laterale de volute etmoi-dalc ce formează labirintul olfactiv.
    Etalarea gogoşilor. Supunerea gogoşilor la temperatură ridicată, ceea ce determină moartea crisalidelor, operaţiune ce are loc la centrele de etufare dotate cu instalaţii şi aparatură specială.
    Etuvă. 1. Aparat în care se pot realiza temperaturi ridicate (100—200°C) prin încălzirea aerului interior; 2. Aparat în care se poate realiza dezinfecţia unor produse brute de origine animală (lină, fulgi etc.) cu vapori de formol ;
3. Spaţiu perfect etanş în care se introduce corpul animalelor pentru tratament contra scabiei (etuve de sulfurizare).
    Eucariotc. Celule caracterizate prin: grad înalt de organizare structurală internă, existenţa organitelor celulare, prezenţa unui sistem de membrane interne care compartimentează spaţiul intrace-lular, aparat genetic localizat în nucleu, procese respiratorii localizate în mito-coudrii. Reprezintă un stadiu avansat în evoluţia celulei şi se presupune că s-au dezvoltat din celule procariote, care au o organizare rudimentară şi sînt mai puţin specializate. Celulele de origine animală, cele ale plantelor, ale multor alge şi fungi sînt eucariote.
    Eufenie. Domeniu, care prin contrast cu eugenia, se ocupă de îmbunătăţirea fenotipurilor (L c d c b e r g, 1964), produse de constituenţi genetici defectuoşi '(ex. fenil ketonuria combătută prin tratarea celulelor hepatice cu material genetic, ADN, pentru a-i include instrucţiuni cum să producă enzima deficitară). Aplicarea ei priveşte în primul rînd omul, costul fiind prohibitiv pentru animale. Posibilitatea grefelor, transplantului de organe şi a altor metode de corecţie poate fi avută în vedere (v. inginerie genetică).
    Euforrină. Anhidrida acidului eufor-bic prezentă în latexul din plantele din familia Euforbiacea.
   Eugenie (gr. eu — bine şi gennan — a se căsători). Ştiinţa privind condiţiile ce favorizează menţinerea calităţilor şi controlul evoluţiei speciei umane (Galton, 1869). Are două laturi: eugenie negativă — priveşte măsurile preventive pentru evitarea naşterii unor oameni cu infirmităţi genetice grave şi eugenie pozitivă — priveşte condiţiile ce favorizează menţinerea frecvenţei genelor favorabile. Deşi din eugenie au degenerat teorii cu implicaţii sociale, ea le-a respins totdeauna, conştientă de caracterul lor neştiinţific (nu există direcţie unică de dirijare a evoluţiei, vâri abilitatea, heterozigoţia, superioară „purităţii** ho-mozigoţiei etc.) şi neetic (dificultăţile de evitare a deciziilor arbitrare);
   Euploidie. Fenomen genetic care constă în modificarea numărului de cromozomi, prin pierderea sau adăugarea unor seturi complete de cromozomi (Tăckholm, 1922). Formele de euploidie sînt: monoploidia sau haploidia în care în nucleu se găseşte un singur set de cromozomi; triploida, caz în care în nucleu apar trei seturi complete de cromozomi, tetraploidia, hexaploidia, octo-ploidia, cazuri in care garnitura cromo-zomică este alcătuită din 4, 6 şi respectiv 8 seturi de cromozomi. Cazurile de tri-ploidie, tetraploidie etc. sînt denumite generic poliploidie. Poliploizii sînt de regulă diferenţiaţi în două categorii: aulopoliploizi şi alopoliploizi.
   Euribar. Despre unele organisme acvatice, care suportă variaţii mari de presiuni hidrostatice, puţind deci trăi la diferite adîncimi (ex. caş alo tul, care poate înota atit la suprafaţa apei cît şi la adîncimea de 150—200 m).
   Euribiont. Despre unele animale care suportă variaţii relativ mari ale condiţiilor de mediu (climat, lumină, salini-tate, oxigen etc.), puţind astfel să trăiască în locuri foarte diferite (tundră, pădure, stepă etc.).
   Eurihalin. Despre unele organisme acvatice, care suportă variaţii relativ mari ale salinităţii apei (de exemplu, Artemia salina trăieşte în ape cu o săli-
EUR
255
nitatc între 50 şi 250 %0). Speciile de peşti care migrează din mări şi fluvii sau invers (ex. scrumbia de Dunăre, anghila* sturionii etc.).
   Euriterni (gr. eurythmos:     armonios
şi therme: căldură). Despre unele orga-nisme acvatice care pot suporta variaţii relativ mari de temperatură ale mediului înconjurător.
   Euritmie. Care are un ritm regulat : cord euritmie etc.
   Europeana galbenă. Rasă de viermi de mătase, cu gogoşi de culoare gal-benă-roz, rareori galben-portocaliu, puţin centurate, foarte răspîndite în ţara noastră şi in alte ţări europene.
   Euryeefalie (gr. euros: larg, kefali: cap). Conformaţie caracterizată prin craniu larg, brahicefal.
   Eustache (trompa —), sin. Trompa faringo-timpanică, tubo-faringo-timpanică. Formaţiune tubulară de comunicare între cavitatea timpanică (urechea mijlocie) şi faringe. Fisurată ventral la cal, comunică cu pungile guturale.
   Eutanasle. 1. Moarte fără suferinţe ; 2. Sacrificarea umanitară, prin procedee rapide, nedureroase, a animalelor a căror vindecare este imposibilă.
   Eutoeie (gr. eu : bine, tocos: parturi-ţie). Fătarc normală, nefiind necesară intervenţia omului.
   Evaeuarea albinelor. Eliberarea fagurilor cu miere de albine, care se poate realiza prin metoda clasică de scuturare şi măturare a albinelor, cu o productivitate redusă a muncii, sau prin folosirea podişoarelor cu izgonitoare, prin care evacuarea se produce în 42 — 48 ore. In prealabil albinele sînt afumate uşor pentru a fi puse in mişcare. S-a experimentat şi folosirea curentului de aer care asigură rezultate rapide şi nu contaminează mierea, nu există pericolul furtişagului, este grăbit procesul de maturare a mierii.
   Evagfnaţie (lat. ex.; afară, vagina: pungă). 1. Dilatarea, creşterea şi denivelarea peretelui unui organ spre în afară, porţiunea dilatată apărînd ca un fel de pungă ; 2. Ieşirea unei formaţiuni dintr-o cavitate, antrenînd denivelarea
peretelui organic, fără ruperea lui: eva-ginarea rectului în caz de prolaps etc.
   Eventraţie (lat. ex.: din, afară, ven-trum: abdomen, burtă). 1. Ieşirea masivă, exagerată, a viscerelor din abdomen sub piele; 2. Hernie abdominală, considerabilă, exagerată; 3. Ieşirea viscerelor abdominale printr-o breşă parietală, fără rupturi de mezenter.
   Eviscerare. Acţiunea de scoatere a organelor interne din corpul animalelor-sacrificate. Eviscerarea se realizează prin secţionarea corpului de-a lungul sternului şi a liniei albe a abdomenului. La păsări, eviscerarea se realizează prin scoaterea masei abdomenului prin cloacă»
   Evoluţie (lat. evoluere: a se desfăşura). 1. Serie de transformări genetice succesive, suferite de populaţiile de vieţuitoare în decursul timpurilor geologice sub controlul selecţiei naturale ; proces, de adaptare genetică a populaţiilor ia mediu, mişcare eraţi că, cu o viteză variabilă a populaţiilor către un viitor neunoscut (Mayer). Factorii evoluţiei sînt pe lingă selecţia naturală, mutaţia,, migraţia şi deriva genetică, dependentă de izolarea reproductivă, mărimea populaţiei şi variaţia ei, structura ei genetică şi de reproducţie, parametrii demografici ş.a. Ameliorarea este o evoluţie dirijată de om. 2. Termen ce indică succesiunea manifestărilor unei boli (evoluţia bolii) sau desfăşurarea unor procese de producţie (evoluţia producţiei de lapte, de ouă etc).
   Evoluţionism, sin. Teorie evoluţionistă. Ştiinţă explicativă a mecanismului evoluţiei. Istoric a avut diferite denumiri in funcţie de oamenii de ştiinţă sau teoriile dominante (Lamarkism, Darwinism, Mutationism etc.). Teoria modernă, concretizată în jurul anului 1930, se bazează pe concepţia lui D a r w i n şi pe genetica populaţiilor; la baza ei stau lucrările lui D a r w i n, F i s h e r, W r i g h t, H a 1 d a n e. Evoluţioniştii secolului al XlX-lea, au fost interesaţi să demonstreze că evoluţia a avut loc şi să o descrie, metodele lor de cercetare fiind
256
EXH
-cele ale sistematicii, ’morfoldgiei comparate şi paleontologiei. Dafwin a fost poate singurul biolog âl vremii O'arâ a •căutat să clarifice mecanismul. Evolu-*ţioniştii actuali sînt interesaţi în primul rînd să elucideze mecanismul.
    Exacerbaţie (lat. ex.; indicind o întărire, acerbus: crud). 1. Creşterea intensităţii simptomelor în cursul evoluţiei unei boli; 2. Mărirea virulenţei unui -agent patogen.
    Examen clinic. Explorarea unui animal în Vederea stabilirii stării fiziologice sau a stării de sănătate. Se realizează, ■•după culegerea datelor anamnetice, prin ^inspecţie, palpaţie, ascultaţie, percuţie, termometrie etc.
    Examen de laborator. Folosirea unor metode specifice pentru precizarea unui 'diagnostic, pentru certificarea calităţii spermei etc.
    Examenul multilateral al ugerului la vaci. Aprecierea după un complex de • criterii, care se face între a 40-a şi a *60-a zi de lactaţie. Acest examen complet al ugerului necesită parcurgerea următoarelor momente: anamneza (informarea asupra animalului examinat referitor la vîrsta, data fătării, numărul <de mulsori ctc.) ; inspecţia (examinarea vizuală, de la distanţă, laterala şi dinapoi, înainte şi după muls, privind mă->rimea, forma, prinderea, producţia pi-4oasă, arborizaţia sangvină, rezervele laptelui, simetria morfologică a corpului »mamar, înainte şi după muls, precum rşi mărimea şi forma mameloanelor); palpaţia (se examinează prin presare fiecare sfert, cu scopul de a stabili simetria structurală şi starea de sănătate a ugerului) şi proba funcţională (reprezintă momentul cel mai importahţ al examinării, urmărind să se stabilească viteza de muls şi simetria funcţională, •exprimată prin valoarea Indicelui ma-*mar). Pentru însuşirile de mărime, for-fnă, prindere şi simetrie, animalul primeşte o notă în scara 1 — 5, iar aptitudinile de muls mecanic se exprimă direct. Pe baza unor coeficienţi (acordaţi
în mod diferit în funcţie de importanţa însuşirii) se* calculează indicele, ugerului, exprimîndii-se calitatea şi pretabilit&tea ugerului pentru mulsul mecanic. **
   Examen coital. Afecţiune contagioasă, produsă de ud virus specific, întîlnită âl taurine, cabaline, ovine şi caprine, caracterizată prin vulvită sad vaginită veziculoasă (la femelă), inflaiftâţie pe-niână sau scrotală (la mascul) etc.
   Excitabilitate. însuşire caracteristică substanţei vii, care constă în capâfcVtatea de a reacţiona în mod specific lâ acţiunea mediului extern şi intern V*ea stă la baza activităţii de reflectare â organismelor, care s-a dezvoltat în cursul interacţiunii acestora cu mediul" ambiant. La animalele care nu au sistem nervos (protozoare), influenţele mediului sînt recepţionate de toată protoplasma celulelor. La animalele cu sistem nervos, în procesul de evoluţie au apărut orcane speciale (receptori) care au rolul de a recepţiona excitaţii din mediu. La plante procesele de excitabilitate se petrec după un ‘mecanism mai simplu.
   Excitaţie. Influenţa pe care o are un excitant asupra unui organ, sistem, aparat sau organism, intensifieîndu-i funcţiile.
   Excrement (lat. excrementum: secreţie). Resturi digestive eliminate pe cale rectală.
   Excreta. Totalitatea substanţelor ex-cremeiiţiale, metăbolite, eliminate din ofganism, câ inutilizabile, rezultate din-tr-un proces metabolic.
   Excreţie. 1. Acţiunea de eliminare de către organism sau de către un organ a produselor metabolice inutile sau acumulate ; 2. Material excretat (sin. excreta).
   Exenccfal (gr. ex: afară, kefalon : creier). Monstru caracterizat prin hernia totală sau parţială a encefaluliîi. :
   Exîoliaţie. Eliminarea straturilor superficiale ale epidermului, 'shb forma uiior lattielfe foliacee us6âte\ '"
   Exhălaiie.'1. Termen ce definteşte eva-porârcâ care are loc la âuprâfaţâ cor-
257
  . ' s, EXH
pului; 2. Mirosul împrăştiat în atmosferă de un corp oarecare.
   Exhumaţie, Dezgroparea unui cadavru.
   Exitus. Momentul în care încetează orice funcţie vitală (v. Moarte).
   Exmoor. Rasă de oi de munte ce se creşjte în Anglia. -
   Exobiologie. Cercetarea şi studierea vieţii extrateresţre.
   Exocardie. Monstruozitate caracterizată prin dezvoltarea cordului în afara cavităţii toracice.
   Exocrin. Care are secreţie externă, al cărui conţinut se elimină prin intermediul unui canal excretor (ex. ’ glande salivare, lacrimale, sudoripare etc.).
   Exocrinopatie. Termen general ce defineşte orice boală a unei glande cu secreţie externă.
   Exodon paradoxus. Peşte răpitor din faftiilia Characidae din apele braziliene. Coloritul corp/ilui galben cu două pete mari negre, iar înotătoarele roşcate. #Se foloseşte ca peşţe de acvariu.
   Exoenzimă. Enzimă care funcţionează în afara celulei în care a fost sintetizată.
   Exoftalmie. Poziţia anormală a globilor oculari, care proemină mult din orbită.
   Exogamie, sin. încrucişare, hibridare, imigraţie. împerecherile de animale mai* îndepărtat înrudite decît In cazul pan-mi xiei, în cazul căreia se împerechează animale cu înrudirea medie din populaţie (Mc Lennan, 1865).
   Exogen (gr. exo: în afară, gennao: zămislesc, nasc). Care îşi are originea în afara organismului.
   Exopeptidaze. Enzime proteolitice (hi-drolaze) care catalizează scindarea hi-drolitică a proteinelor la nivelul amino-acizilor terminali din catenele polipep-tidice. Exemple : carboxipeptidaza scindează aminoacidul cu gruparea carboxil (—COOH) liberă, aminopepti'daza scindează aminoacidul cu gruparea amino (-NH2) liberă.                  .
   Exosmoză. Trecerea unui lichid din celulă către exterior prin membrana celulară.                       '■
17 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie —
    Exostoze. (lat. Exostozis). Neoformaţîi osoase, consecutive unei osteo-perioştite, de natură traumatică sau inflamatorie. Acestea se întîlnesc la toate speciile, însă mai frecvent la cabaline fiind localizate în special pe 'oasele inferioară şi articulaţiile membrelor (osul caprei, spa-vanul, • iepurariţa, iepuraşul, ganglioni shore-shine, scoici etc.). Exostozele, în general şi în special cele de la membre, diminuează substanţial performanţele calului.
    Exotică. Asociaţie centrală a crescătorilor de păsări de apartament cu sediul în Bucureşti.
    Exotoxină. 1. Toxină microbiană difuzată în mediul de cultură, ea putîndu-se forma în interiorul microbului sau eventual chiar în afara lui, dar'sub acţiunea unui ferment pe care-1 produce micro-; hui; 2. Toxină introdusă în organism din afară.
    Expectorant. Medicament care fluidi-fică şi facilitează eliminarea secreţiilor din căile respiratorii.
    Expectorat. Produsul eliminat prin expectoraţie.
    Expectoraţie. Eliminarea secreţiilor din arborele traheobronşic.
    Exploatarea animalelor. Acţiune * de punere în valoare a potenţialului de producţie al animalelor în scopul rea-» Uzării unui beneficiu economic. Ca ştiinţă este în esenţă o ecologie, aplicată, cu implicaţii etologice şi economico-orga-nizatorice, de management. Termenul intră în uz în cursul revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, înlocuind termenii de creşterea animalelor şi zootehniei specială. Conceptul de exploatare presupune totalitatea măsurilor tehni-co-organizatorice, menite să asigure animalelor posibilitatea de a-şi reflecta integral capacitatea productivă, moştenită de la ascendenţi. Ca urmare, exploatarea cuprinde regulile de adăpos-tire, hrănire, îngrijire, mişcare şi folosirea animalelor în fecopul realizării diferitelor producţii economice (carne, lapte, lînă, ouă, muncă etc.). Prin exploatare
cd. 388

258
EXT
raţională, se înţelege asigurarea optimă a tuturor factorilor de mediu şi exploatare, în raport cu cerinţele biologice ale animalului, în scopul obţinerii unor producţii economice maxime şi de calitate superioară, cu cheltuieli minime. După gradul de intensivizare exploatarea poate fi : extensivă, semiintensivă sau intensivă.
   Exploraţic rectală, sin. Exploraţie transrectală. Reprezintă investigaţia organelor aflate în cavitatea abdominală sau pelvină prin traversul rectului. Î11 funcţie de specie se face un tuşeu digital sau palpaţie prin introducerea mîinii in rect. Această metodă se aplică pentru precizarea stării şi a stadiului gestaţiei ca şi în cazul enteropatiilor. Este o metodă obligatorie în cadrul examenului ginecologic.
   Extensibilitatea linii. însuşirea care reprezintă cuantumul de alungire a unei fibre din momentul dispariţiei ondula-ţiei, pînă în momentul ruperii. Extensibilitatea absolută se exprimă în centimetri, iar cea relativă în procente faţă de lungimea iniţială.
   Extensor. Muşchi care produce extensiunea (deschiderea unghiului articular, întinderea unghiului) distirigîndu-se : ex-ţensori carpo-radiali şi extensori carpo-ulnari, situaţi în regiunea antebraţului, extensori digitali situaţi în regiunea antebraţului sau a gambei avînd un lung tendon distal ce ajunge pînă în regiunea falangiană, în funcţie de degetele pe care le extinde putînd avea denumiri diferite.
   Extenuare. Diminuarea extremă a forţelor organice.
   Extenuare sexuală. Epuizare, diminuarea vigorii sexuale ca urmare a folosirii neraţionale a masculului, însoţită de o slabă calitate a spermei.
   Exterior. Studiul formelor exterioare ale animalelor domestice. Este o caracteristică de rasă şi variază, in funcţie de virstă, stare de întreţinere etc.
   Extern. Termen general definind poziţia unor formaţiuni : 1. In afara organismului (la suprafaţă) : 2. Orientat spre în afară (ex. faţa externă a spetei) ; 3. Avînd legătură cu exteriorul (ex. porţiunea externă a aparatului genital) etc.
   Exteroceptor. Termen folosit pentru definirea receptorilor senzoriali sau-senzitivi care culeg impresii din mediul exterior.
   Extirpare. Ablaţia unei formaţiun tumorale.
   Extracelular. în afara celulei.
   Extractor. Aparat care extrage mierea din faguri cu ajutorul forţei centrifuge.
   Extracţia învelitorilor fctale. Scoaterea manuală a învelitorilor fctale care nu au fost eliminate în termen normal după expulzarea fătului. Se execută prin desfacerea angrenajului corion-endome-tru şi tracţiune concomitentă de porţiunile dc învelitori nceliminate. Trebuie făcută cît mai rapid după precizarea diagnosticului de retenţia învelitorilor fetale, înainte de închiderea cervixului post-partum.
   Extracţia mierii. Acţiune ce cuprinde două operaţii: a) descăpăcirea fagurilor urmată de b) extragerea mierii. Echipamentul pentru extracţie în stupinile mici se compune din : vas descăpăcitor, cuţit e de desqăpăcit, extractor, vas pentru cap -tarea mierii, zăcător. în camera de extracţie temperatura trebuie să fie rid i-cată ; în stupinile mari se folosesc camere de preîncălzire cu temperatura de 35°G. Fagurii se sortează după culoare şi greutate. în extractoarele tan"
EXT
259
genţiale nereversibile pentru a se evita ruperea fagurilor se recoltează 50% din mierea de pe o faţă, urmînd extragerea pe partea opusă apoi restul de 50% de pe prima faţă. în stupinile mari se folosesc utilaje mari care asigură mecanizarea. O linie cuprinde : descăpăcitor mecanic, vas pentru captarea şi topirea căpăcelelor, extractor acţionat cu motor, pompa de miere, filtru gravitaţional, zăcători de miere.
Extrasistola (lat. extra: în afară şi gr. sustole : contracţie). Contracţie supli-
mentară a inimii, înaintea sistoîei, care întrerupie ritmul regulat al bătăilor.
   Extrauterin. în afara uterului (ex. : gestaţie extrauterină).
   Exsudat. 1. Termen general care defineşte un lichid proteino-cazeos, prezent într-o cavitate organică, rezultat din trecerea plasmei cu o mare cantitate de proteine din vase în cavitatea respectivă, creşterea permeabilităţii vaselor fiind consecinţa unei inflamaţii de continuitate şi de contiguitate; 2. Orice substanţă care este exsudată.
r*
I
i
fi
?■
î
I
   F.    I. Simbol introdus de'S. Wri gh t pentru a indica coeficientul de consan-guinitate ; 2. Sistem de grupă sanguină la suine, alcătuit din două gene alelice (F® şi F“); 3. Simbol pentru indicarea „testului Fisher“. 4. F19 F2, F3... — Simboluri folosite pentru indicarea generaţiilor filiale ; Fx — prima generaţie filială, reprezentată de descendenţa partenerilor din generaţia parentală ; Fz — a doua generaţie filială reprezentată de descendenţii unor parteneri din F1 ; Ft — a treia generaţie filială, reprezentată de descendenţii unor parteneri din Ft ş.a.m.d.
   Fabrică de nutreţuri combinate, sin. F.N.C., întreprindere de producere a nutreţurilor combinate, I.P.N.C. întreprindere în care se prelucrează diferite produse agricole şi se prepară nutreţul combinat, după reţete stabilite. Procesul tehnologic din F.N.C. cuprinde : recepţia materiei prime, condiţionarea boabelor (uscare, curăţire, decorti-care etc.), măcinarea boabelor, dozarea, amestecarea, primirea şi depozitarea făinurilor industriale etc. în unele cazuri se efectuează şi granularea nutreţului combinat.
   Facelia (Phacelia tanacetifolia). Plantă meliferă specială, anuală din familia Hydrophyllaceae. Tulpina ajunge la 60— 90 cm înălţime şi are pînă la 20 ramificaţii laterale. Asigură o producţie de 300 — 350 kg nectar/ha. Poate fi folosită şi ca furaj.
   Facial. 1. (nerv —). Nerv distribuit musculaturii feţii. Cu origine aparentă pe partea laterală a corpului trapezoid, trece prin conductul Fallope, şi se împarte în: ramuri pentru occipitohio-dian, stilohioidian şi digastric, nervii auriculari, ramuri bucale, unindu-se ulterior cu nervul temporal superficial, pentru a forma plexul subzigomatic (pe suprafaţa maseterului); 2. Care aparţine feţei, se găseşte, se distribuie sau se manifestă la nivelul feţei.
   Facială (arteră —). Arteră desprinsă din artera linguofacială pentru a apare la suprafaţă la nivelul scizurei vasculare a mandibulei, de unde urcă paralel cu marginea anterioară a maseterului pentru a se termina prin artera nasală dorsală şi artera unghiulară a ochiului.
   Facies (lat. facies: figură, formă exterioară). Aspectul feţei, condiţionat de forma şi mişcările la nivelul feţei.
   Factor I. V. Fibrinogen.
   Factor II. V. Protrombină.
   Factor III. V. Trombochinază.
   Factor IV. Ionii de calciu implicaţi în mecanismul de coagulare a sîngelui.
   Factor V. V. Proaccelerină.
   Factor VI. Substanţă încă neidentificată ; se crede a fi derivată din factorul V, în timpul coagulării sîngelui.
   Factor VIL Procoagulant, înrudit cu protrombină.
   Factor VIII. V. Factor antihemofilic.
   Factor IX. V. Factor chrismas.
262
FAC
   Factor X. V* Factor stuart.
   Factor XI. Procoagulant prezent în sîngele normal, denumit şi P.T.A. (plasma tliromboplastin antecedent).
   Factor XII, sin. Factor Hageman. Un factor de coagulare a singelui, eficace in mod experimental numai in vitro.
   Factor antigenic. V. Factor de grupă sanguină.
   Factor antiliemofilic. Factor de închegare a singelui ce se găseşte in singcle mamiferelor sub formă de proteină solubilă. Cunoscut şi ca factor VIII sau tromboplastinogen.
   Factor catatermometric. Pierderea de căldură de pe suprafaţa de un cm2 a rezervorului catatermometrului in timpul răcirii acestuia de la 38 la 35°C ; se exprimă în milicalorii.
   Factor chrismas. O proteină solubilă, factor al singelui implicat în coagularea singelui. Cunoscut şi ca factor IX sau P.T.C. (plasma thrombaplastin component).
   Factor de coagulare. Factor ce intervine în coagularea singelui (v. factor I — factor XII). Acţiunea de coagulare intravenoasă a acestor factori este frînată de „antifactori“ de coagulare : heparina, antitromboplastina, an-tiaccelerine etc.
   Factor de creştere. Termen general sub care se definesc o serie de substanţe complexe, indispensabile creşterii şi dezvoltării normale a unor microorganisme, insecte sau animale superioare. Unii din aceşti factori sînt bine cunoscuţi, atri-buindu-li-se un rol de participant structural al coenzimelor ; alţii însă nu au fost încă identificaţi chimic.
   Factor de grupă sanguină, sin. Factor antigenic, factor sanguin, specificitate anti-genicâ. Element determinat genetic cu proprietate antigenică şi care poate fi pus în evidenţă prin reacţia produsă în prezenţa unui reagent. O genă poate determina producerea unui singur factor de grupă sanguină sau a unui grup de factori.
   Factor letal. Element prin acţiunea căruia se poate provoca moartea organismului. Factor letal poate fi : o genă mutantă cu efect letal, o aberaţie cro-mozomală sau chiar o schimbare de poziţie a genelor. Aceşti factori pot să provoace blocarea unui proces metabolic, împiedicarea unei dezvoltări normale a organismului şi, ca urmare, moartea să survină in diferite perioade ale vieţii. Hadorn (1949) propune următoarea clasificare a factorilor letali in funcţie de gradul de penetranţă : a) factori letali propriu-zişi, care provoacă moartea a peste 90% din organismele afectate ; b) factori semiletali care determină moartea a cel puţin 50% din purtători ; c) factori subvitali care determină moartea a cel mult 50% din purtători şi d) factori quasinormali care determină moartea a cel mult 10% din purtători. în funcţie de momentul in care acţionează, factorii letali pot fi grupaţi în următoarele categorii : mono-fazici, plurifazici şi afazici.
   Factor limitant. 1. Factor reprezentat de unul din aminoacizii indispensabili (ex. lizina, metionina), care atunci cînd este deficient în raţie sau este prezent în cantităţi mai mici decît necesarul de hrană al animalelor, limitează producţiile animale ; 2. Termen general prin care se defineşte un factor (de regulă alimentar) care în anumite condiţii poate limita producţia animalelor (nivel de proteină, de energie etc.).
   Factor lipotrop, sin. Substanţă lipo- : tropâ, substanţă antisteatogenă. Substanţă care poate face să crească tranzitul hepatic al lipidelor, opunîndu-se degenerescentei grase a ficatului (ultima favorizată de factori antilipotropi).
   Factor mutagen. Factor (în general de natură fizică) puţind provoca o ridicare a frecvenţei mutaţiilor într-o populaţie.
   Factor protrombină. V. Vitamina K.
   Factor Stuart, sin. Factor X, factor Stuart-Power. Precoagulant ce se găseşte în plasma normală, dar deficient
FAC
263
in singcle indivizilor cu o deficienţă creditară a sîngelui : poate fi strins înrudit cu protrombina, deoarece ambele substanţe sînt formate în ficat, prin acţiunea vitaminei K.
   Factor Stuart-Povver. V. Factor Stuart.
   Factori ecologici. Totalitatea factorilor care alcătuiesc mediul de viaţă al plantelor şi animalelor. Factorii ecologici se clasifică în factori climatici, edafici, topografici şi biotici. Factorii climatici includ lumina, căldura, precipitaţiile, vinturile, compoziţia aerului etc. Factorii edafici includ solul cu toate însuşirile acestuia, roca mamă etc. .Factorii topografici (orografici) includ formele de relief. Factorii biotici se referă la influenţa organismelor vii, plante şi animale.
   Fagocit (gr. fagein: a mînca, citos: celulă). Denumire atribuită unor celule dotate cu proprietatea de a îngloba particole organice şi a le distruge.
   Fagoeitină. Globulină cu activitate antibacterianâ, elaborată de granuloci-tele neutrofile, prezentă în celulele fago-citice.
   Fagocitoză. Fenomen răspîndit în natură, care constă în înglobarea şi «digerarea unor particule din mediu de către anumite celule animale. La mamifere şi om, fagocitoza se realizează de către celule specializate, numite fago-cite şi contribuie la distrugerea hematiilor îmbătrînite, a celor uzate, a corr pilor toxici etc. Prin fagocitoză organismul se apără împotriva germenilor patogeni. Fenomenul fagocitozei a fost descoperit şi denumit astfel de 7.7. Meci-nikov, care a elaborat teoria imunităţii. O contribuţie importantă la elucidarea .mecanismului de fagocitoză a adus-o savantul român I. Caritacuzino.
   Fagopirism. Fotodermatoză produsă la animalele cu pielea nepigmentată în urma consumării plantelor din genul Fagopijram şi expunerii la radiaţii solare directe.
   Fagotrof. Organism care ingeră nu-trienţii prin fagocitoză (ex. protozoare, metazoare etc.).
   Faguri. Componenţii cuibului, construiţi de către albine din ceară, alcătuiţi din celule de diferite tipuri (8 000 — 10 000), predominînd cele de albine lucrătoare. Grosimea fagurelui 25 mm (uneori mai mare), distanţa între faguri 12 mm.
   Faguri artificiali. Foi de ceară de albine, pe care sînt imprimate funduri de celule hexagonale. Procesul de confecţionare a fagurilor este mecanizat complet, folosindu-se agregate speciale.
   False membrane. Concreţiuni exuda-tive în placă, formate pe suprafaţa mucoaselor sau seroaselor inflamate şi rezultate din coagularea fibrinci, care a prins în ochiurile reţelei leucocite şi celule descuamate.
   False seroase. Formaţiuni membranoase, asemănătoare seroaselor, dar rezultate1 prin clivajul ţesutului conjunctiv, în structura lor intrînd ţesut conjunctiv şi fibrocite cu caracter epite-loid : sinovialele articulare, tendinoa-
se etc.
   Falus. V. Penis.
   Familie. 1. Categorie sistematică (taxonomică) în botanică şi zoologie, superioară genului şi inferioară ordinului. O familie cuprinde mai multe genuri apropiate. Există familii mari, care cuprind zeci sau sute de genuri (ex. com-pozeele, leguminoasele, orhideele etc., dintre plante : fringilidele, ciprinidele etc. dintre animale), în timp ce altele sînt formate doar din cîteva genuri sau dintr-un singur gen (ex. familia Ornitho-rhynchidae cu ornitorincul, familia Cas-toridae cu castorul etc.). Numirile latineşti ale familiei au terminaţia — idae în zoologie (ex. Sciuridae) şi — aceac în botanică (ex. Fagaceo) ; 2. Un grup de indivizi înrudiţi genetic între ei datorită unuia sau mai multor strămoşi comuni (F a 1 c o n e r, D.S.). De exemplu familia de semifraţi/semisurori (grup dc indivizi care au un părinte comun), familia de fraţi buni/surori bune (grup de indivizi care au ambii părinţi comuni).
264
FAS
   Familia de albine. Unitate biologică bine determinată a cărei viaţă se desfăşoară în strictă dependenţă de activitate comună a tuturor indivizilor care o alcătuiesc. Această unitate este rezultatul evoluţiei, al adaptării albinelor la condiţiile de mediu ce s-ău schimbat în decursul timpului determinînd gruparea albinelor, creşterea lor numerică în scopul măririi rezistenţei, apariţia treptată a specializării. Coeziunea familiei se datoreşte unor relaţii strînse de nutriţie, circulaţiei unor substanţe, posibilităţi de mobilizare, de comunicare, în componenţa familiei intră matca, albinele lucrătoare şi trîntorii. Numărul indivizilor este în dependenţă de condiţiile de mediu atingînd în condiţii favorabile 50 000—80 000 scăzînd la iernat la 15 000—20 000.
   Familie de albine bezmetică. Familie cu albine ouătoare ce provin din familii orfane lipsite timp îndelungat de puiet tînăr din care albinele să-şi poată creşte o altă matcă. Ca urmare unor albine li se dezvoltă ovarele şi depun ouă neregulat, mai multe într-o celulă din care pot ecloziona numai trîntori.
   Familie de prăsilă. Familie de albine de mare valoare, caracterizată prin producţii mari de miere şi ceară, rezistentă la iernare, la îmbolnăvire, blîndă, cu instinct redus de roire care valorifică culesurile şi în condiţii mai puţin favorabile etc. Este secţionată în stupină după aceste criterii şi folosită în direcţia obţinerii de la ea de material biologic pentru formarea de familii noi şi pentru creşterea de mătci.
   Familie orfană. Familie de albine ce şi-a pierdut matca din cauză de bătrî-neţe, boală sau iernare necorespunzătoare.
   Familie Slabă. Familie de albine cu potenţial biologic redus, neproductivă, expusă uşor îmbolnăvirilor, atacului dăunătorilor. Cauzele slăbirii pot fi multiple : matcă necorespunzătoare, hrană insuficientă, iernare defectuoasă, boală etc.
   Fanerc (gr. phaneros: care proemină). Termen general sub care se definesc* producţiile dure ale pielii (unghii, on-gloane, copită, peri, coarne, castane etc.),. cu rol în protejarea organismului.
   Fanon (fr. fanon : salbă), sin. Salbă-Cută a pielii la taurine, situată în regiunea cervicală inferioară.
   Fanon abdominal. Cută a pielii întîl-nită la unele rase grele de gîşte şi situată pe abdomen. Poate fi simplu sau dublu după rasă şi starea de îngrăşare.
   Faringe. Canai musculomembranos care porneşte de la cavitatea bucală şi cavităţile nazale, conţi nu îndu-se cu esofagul. Reprezintă locul de încrucişare a căilor respiratorii (nas, laringe) cu calea digestivă (gură, esofag).
   Faringian. Care aparţine faringelui sau se referă la faringe.
   Fascioloză, sin. Distomatoză. Helmin-toză hepatică produsă de trematode di» familia Fasciolidae,
   Fascioloză bovină, sin. Fascioloza taurinelor. Helmintoza hepatică cu evoluţie cronică, produsă de Fasciola hepatica (vierme foliaceu cu două ventuze — bucală şi abdominală — lung de 18— 20 mm) şi manifestată clinic prin sim-ptome discrete, vagi semne hepatice, debilitate etc.
   Fascioloză ovină, sin. Fascioloza oilor, gâlbeazâ. Helmintoză hepatică produsă de Fasciola hepatica, apărînd de obicei toamna şi evoluînd în trei etape : perioada I cu îngrăşare, astenie, hepatită acută etc., aparentă în septembrie-oc-tombrie, perioada a Il-a cu debilitate, icter, anemie, polidipsie, edeme con-junctivale, aparente în decembrie-ia-nuarie şi perioada a IlI-a cu cahexie, diaree, abdomen balonat, avorturi spontane, aparente în februarie-martie.
   Fasciozan, sin. Distozan. Preparat an-tifasciolitic pe bază de hexacloretan sau tetraclorură de carbon.
   Fasoliţă (VignasinenstS EndL). Plantă anuală cultivată din familia Leguminosae. Are tulpină glabră, erectă, ramificată. Frunzele sînt trifoliate lung peţiolate, iar florile sînt mari, violacee sau albe, gru-

pate ci te 2—3 la subsuoara frunzelor. Fructul este o păstaie multispermă. Se cultivă pentru boabe, masă verde, nutreţ murat sau ca îngrăşămînt verde. Dă rezultate excelente pe solurile nisipoase datorită rezistenţei mari la secetă. Se seamănă la 40 — 60 cm între rînduri folosind 40—50 kg/ha cînd se seamănă jpentru boabe şi 60 — 70 kg/ha cînd se seamănă pentru masă verde sau siloz. Produce 800 —1 500 kg boabe la hectar, respectiv 15—20 t/ha masă verde.
   Fatt Pastel. Denumire pentru nurca Pastel Royal (v).
   Faulhaber. Mpdel de chemătoare pentru a determina apropierea păsării în vînătoarea la ieruncă (Tetrastes Bonasia).
   Faună. Totalitatea animalelor de pe un teritoriu dat, constituită în urma unui proces istoric de evoluţie. Fauna constă «din animale autohtone (animale care s-au format pe acel loc) şi imigrate (animale venite din alte părţi). Termenul denumeşte şi diferite grupe de animale <ex. faună de mamifere) sau animalele unei perioade din istoria pămintului <ex. faună terţiară).
   Faverolle. Rasă de găini creată în Franţa prin încrucişarea dintre rasele Houdan cu Brahma şi succesiv infuzie de sînge Dorking. Se caracterizează printr-o bună dezvoltare, 3,5—4,5 kg, precocitatea ridicată, capul împodobit cu favoriţi şi un colet de pene abundente, trunchi lung, pieptul şi abdomenul egal dezvoltate şi la picioare 5 degete. Se cunosc mai multe varietăţi de culoare, precum şi o varietate pitică cu greutate de 0,6—0,9 kg.
   Favory. Linie veche, principală, a rasei Lipiţane, creată de armăsarul cu acelaşi nume, născut în herghelia Klad-rub (Boemia) în 1769 care avea sînge oriental. Animalele din această linie sînt uşoare, au profilul capului convex, gîtul fiind lung şi elegant, grebân reliefat, spinare scurtă şi puternică, membre subţiri şi mersuri vioaie. în România această linie are o pondere de 19% din structura genealogică a efectivului matcă, prezentînd forme suple, elegante,
profilul capului corect şi mersuri întinse energice.
   Favvn. Nurcă de încrucişare obţinută din Moile buff şi Pastel Royal.
   Fawn flue. Denumire pentru nurca standard canadiană.
   Fazan. Denumire generală pentru un număr mare de specii de păsări din ordinul Galliformes, familia Phasianidae, păsări de vînătoare, de decor şi în ultimii ani păsări de producţie crescute în complexe avicole industriale.
   Fazan de Amherst (Chrysolphus am-herstiae). Fazan crescut pentru decor, originar din China de vest, cu penaj frumos colorat, cu talie apropiată de a fazanului Argintiu, are culori destul de vii, cu mult roşu, albastru şi galben-au-riu şi cu moţ alb cu roşu.
   Fazan argintiu (Gennaeus nycthemerus). Fazan crescut pentru decor, originar din China de nord. Are o talie mare, şi culori mai puţin vii, respectiv mai mult desen barat, cu coada argintie şi cu moţ caracteristic, negru.
   Fazan auriu (Utirisolophus pidus). Fazan crescut pentru decor, originar din China de sud, unul dintre cei mai mici fazani, însă dintre cei mai frumoşi, cu un colorit foarte complex (cu mult auriu, roşu purpuriu, albastru şi castaniu) cu un moţ caracteristic pe cap.
   Fazan chinez guierat (Phasianus col-chicus torquatus). Fazan originar din China de sud-est, caracteriat printr-un guler alb în jurul gîtului, complet închis sau uneori întrerupt posterior, crescut pentru vînătoare. Are culori mai deschise, brun-galben-portocaliu şi brun roşcat cu nuanţe verzui.
   Fazan comun de vînătoare (Phasianus colchicus colchicus). Fazan crescut pentru vînătoare, originar din Asia Mică, cu greutate corporală de 1 — 1,5 kg la masculi şi 0,5 —1,0 kg la femele. Cu dimor-fism sexual pronunţat, cocoşul prezintă un penaj foarte viu colorat şi o coadă lungă (45—50 cm). Găina are în general aspect mai fin, coada mai scurtă şi penaj mai puţin viu colorat.
266
FĂl
   Fazan de Formoza (Pliasianiis colchicus formosanus). Fazan originar din Taiwan, de talie mică, crescut pentru vinătoare.
   Fazan de vinătoare. Diferite specii de fazan care populează terenurile de vinătoare. Se recoltează prin vinătoare sportivă (cocoşii) şi prin vinătoare de selecţie (găinile). Vinat statornic, care se înmulţeşte in sălbatec, dar care, pentru a asigura o densitate corespunzătoare practicării vînătorii sportive, este ajutat anual prin colonizări de tineret crescut in fazanerii.
   Fazan mongol (Phasianus colchicus mongolicus). Fazan originar din Tur-kestan, crescut pentru vinătoare, caracterizat printr-un guler alb la git (la masculi), producţie mare de ouă şi creştere foarte rapidă a puilor. Foarte frumos colorat, prezintă in penaj mai ales culorile verde-inchis, brun roşcat auriu şi brun cu reflexe purpurii.
   Fazan negru (Phasianus colchicus colchicus, varietatea tenebrosus). Varietate a fazanului comun de vinătoare, cu talia mai mică, şi producţia de ouă mai mare. Masculul are culcarea verde-închis, iar femela este aproape neagră. A fost format în Anglia prin încrucişarea fazanului comun eu fazanul verde.
   Fazan reevezi, sin. Fazan renul (Syr-malicus reevesi). Fazan crescut pentru decor, originar din China de nord. Este specia cu talia cea mai mare, avînd o lungime de peste 2 m, din care coada pînă la 1,5 m, cu penaj frumos colorat. Are o culoare generlă galben-auriu cu negru, arc penele dc pe cap albe, guler alb pe gît şi pene codale cu dungi negre şi brune.
   Fazan verde (Phasianus colchicus ver-sicolor). Unul din cei mai mici fazani, originar din insulele Japoniei. Se caracterizează prin zbor mai rapid şi penaj mai frumos colorat dccît fazanul comun, cu mult verde metalic şi albastru purpuriu. Lipseşte inelul alb de pe gît.
   Fazanerie. Crescătorie de fazani organizată în sistem semiintensiv sau intensiv de întreţinere. în prezent sînt
organizate aproape numai cu fazani obţi-duţi în captivitate, cu ferme de repro-nucţic în care se practică selecţia, cu staţiuni de incubaţie dotate cu incubatoare specializate şi cu ferme dc creştere a puilor dotate cu instalaţiile avicole specifice. Produşii obţinuţi se lansează in sălbatec în fondurile de vinătoare apropiate sau depărtate ori se livrează direct pentru consum.
   Fazani păuni. Specii de fazani cu exterior care amintesc formele exterioare ale păunilor şi care în general fac parce din familia Aryusianinae.
   Faze restituţionale, sip. Faze de cicatrizare. Etapele prin care trece procesul constituţional (de cicatrizare), distin-gindu-se : o fază degenerativă, o fază congestioă şi o fază proliferativă.
   Fază fenocritică. Moment din procesul de dezvoltare a unui organism in timpul căruia efectul produs de o genă poate fi uşor influenţat de factorii externi.
   Făină animală. Termen general prin care se definesc făinurile de origine animală (făina de carne, făina de cadavre etc.). Este un produs obţinut din resturile animale de la fabricile de conserve (sînge, cadavre etc.), sterilizate şi caracterizate prin conţinut mare de proteine de vaiome biologică .ridicată* Se foloseşte ca supliment furajer mai ales in hrana puilor, păsărilor ouăteare şi a porcilor, precum şi în componenţa unor nutreţuri combinate.
   Făină de cadavre. V. Făină dc carne.
   Făină de carne. Furaj proteic format dintr-un amestec de făină do carne şi alte ţesuturi, cu o proporţie mai mare sau mai mică de făină de oase. Se obţine fie ca reziduu de la fabricarea extractelor de carne şi a.conservelor dc carne, fie ca produs rezultat prin prelucrarea animalelor sau părţi dc animale improprii pentru consumul uman sau a cadavrelor special colectate. Conţin 52 — 55% substanţe azotate şi 16—22% substanţe minerale. Proteinele din făina de carne au o valoare biologică ridicată, iar sărurile minerale sînt bine echilibrate*
FAI
267
   Făină de carnc-oasc. Furaj proteic, provenit de la abatoare, sau ecarisajc. Arc ponderea cea mai mare în structura făinurilor de origine animală, rcprczen-tind o sursă valoroasă de proteine de înaltă valoare biologică. Există mai multe categorii de făină de carne-oasc, în f,unctie, in primul rinei, de raportul dintre carne şi oase din materia primă.
   Făina dc oase. Produs obţinut prin măcinarea oaselor după degresare şi ■dcgelatinizare. Se foloseşte ca supliment mineral in raţiile dc hrană ale animalelor.
   Faină de pene. Furaj proteic produs din fulgii şi penele păsărilor. Conţine piuă la 80 — 90% proteină, al cărei component principal este insă keratina care rezistă ia acţiunea hidrolitică a enzimelor. De aceea. înainte de utilizare in hrană, pentru a-i mări digestibili-latea, făina dc pene trebuie să fie supusă încălzirii sub presiune.
   Făina dc peşie. Furaj proteic preparat din peşte de calitate inferioară sau din .resturi de la fabricile de conservare a peştelui pentru consumul uman. Are culoare galbenă, cu miros specific ; în medie conţine 45 — 50% substanţă proteică, 10-20% grăsime şi cantităţi opririabile de fosfat de potasiu şi do calciu.
   Făină de sînge. Furaj proteic obţinut din sîngele rezultat de la sacrificarea animalelor la abatoare. Reprezintă furajul cel mai concentrat in proteină (circa 75%), arc însă o tolerabilitate mai redusă în alimentaţie, în special pentru pui.
   Făinuri proteice animale. Grupă de furaje dc origine animală, caracterizate printr-un procent mare de proteină şi valoare biologică ridicată. Sînt sărace în vitaminele A şi D, dar au un conţinut apreciabil de vitamine din complexul B.
   Fălcare, sin. Fălcclc. Piese ale căpăs-trului (frîului) care coboară de la solniţe in jos, pe regiunea obrajilor, pină la comisura buzelor.
   Făt, sin. Fetus. Produs de concepţie în perioada de viaţă intrauterină, din
momentul în care începe să aibă mişcări proprii şi aspectul caracteristic speciei respective, pină la naştere.
   Febră (lat. Febris). Sindrom complex caracterizat prin hipertermie, modificări generale şi ale marilor funcţiuni ; după durată, poate fi efemeră, acută, subacută şi cronică.
   Febră aftoasă. Boală inl'ecţioasă şi contagioasă a rumegătoarelor şi suinelor, inoculabilă, provocată de un virus polivalent, cu diverse tipuri (A, O, C, Asia etc.), fiecare din tipuri avînd variante diferite (1, 2, 3). Animalele bolnave îşi reduc producţia, adesea pre-zentind complicaţii cardiace, manifestări asmatiee etc. ; la suine, are o evoluţie extrem de gravă.
   Febră catarală malignă a oilor. Boală infecţioasă şi inoculabilă la oi (şi eventual la bou), produsă de un virus (transmis printr-un vector animal, in general o insectă hematofagă) şi manifestată prin cianoză iinguală, eventual nazală, febră intensă, stare de adinamie etc.
   Febră cărbunoasă. V. Antrax.
   Febră de Dalmaţia. V . Febra papataci.
   Febră dc lapte. V. Febra vituleră.
   Febră de Malta. V. Bruceîoză.
   Febră de sare. Tulburări produse la animale p^in eon:;,ima',aa unor cantităţi crescute de cloniră de sodiu.
   Febră de transport. Afecţiune produsă de un virus din grupa Mixoirirus care se manifestă clinic la viţeii şi bovinele adulte ca urmare a stressului de transport.
   Febră papataci, sin. Febra cîinehii, tifosul cîinelui, febra de Dalmaţia, febra Pick, febra Pym. Boală infecţioasă comună animalelor şi omului, caracterizată prin acces hipertermie violent, brusc, duiind în general trei zile, bra-dicardie, tulburări digestive, eritcm etc., urmată de vindecare lentă.
   Febră puerperală. Sindrom febril produs de o stare septicemică apărută în perioada de puerperium, consecutiv traumelor zonalei retentiilor placentare etc.
   Febră Q., sin. Boala Denick-Burnet, febra Queensland, febra Mosşman etc.
268
FEL
Boală infecţioasă, inoculabilă, transmisibilă prin contact, produsă de Rickettsia burnetti, comună omului şi rumegătoarelor, la animale cel mai adesea evo-luînd sub formă de bronhopneumonie. Poate fi frecvent întîlnită la lucrătorii din abatoare. Se transmite de la animale la om prin lapte, pulberi cu virus etc.
   Febra tifoidă a calului. Boală extrem de contagioasă, infecţioasă şi inoculabilă la cal, produsă de un virus specific şi manifestată prin febră excesivă (hiper-termie evidentă), depresiune nervoasă, modificări circulatorii, mai ales puls rapid şi slab, catar al mucoaselor etc.
   Febră vituleră^ sin. Febra de lapte. Nevroză cauzată de o hipocalcemie acută şi caracterizată prin paraplegie postpartum, decubit sterno-abdominal cu capul şi gîtul fixat pe o latură a corpului. Se vindecă rapid prin administrarea intravenoasă a preparatelor pe bază de calciu sau prin introducerea de aer sub presiune prin canalele mamelo-nare.
   Febrifug, sin. Antipiretic. 1. Substanţă sau medicament care combate febra; 2. Care face să scadă hipertermia.
   Fecund. 1. Apt pentru reproducţie; 2. Care posedă capacitatea de a favoriza asimilarea reciprocă a gârneţilor.
   Fecundare. V. Fecundaţie.
   Fecundaţie, sin. Fecundare. Proces ce constă în Unirea gârneţului mascul (anterozoid, spermatozoid) cu gârneţul femei (oosferă, ovul), în urma căreia se formează oul fecundat. La animale, fecundaţia poate fi internă cînd se produce în interiorul organismului femei (ex. la păsări, la mamifere etc.), sau externă, cînd se produce în afara organismului femei (ex. la peşti). în procesul de fecundaţie, spermatozoizii, mobili, sînt atraşi de către ovule, datorită unui chimiotactism pozitiv. Ca proces biologic, fecundaţia este un proces foarte important. Ea nu se reduce la combinarea a doi gârneţi: în prezent, fecundaţia este considerată ca un fenomen de metabolism, în care se produce asimi-
larea reciprocă şi electivă a gârneţilor şi în urma căruia rezultă un organism nou, cu mai multe posibilităţi de adaptare, cu ereditate mai plastică.
   Fecundaţie artificială. Termen impropriu folosit, în sens de însămînţare artificială.
   Fecundaţie la peşti pe cale umedă. Fecundaţie ce se practică în reproducerea artificială la peşti, atunci cînd amestecul icrelor şi a lapţilor se efectuează cu apă.
   Fecundaţie la peşti pe cale uscată» Fecundaţie ce se practică în reproducerea artificială la peşti, atunci cînd amestecul între icre şi lapţi se efectuează fără apă. A - fost iniţiată de Vranski.
   Fecunditate. 1. Potenţialul reproduc-tiv al unui individ exprimat prin cantitatea de gârneţi produsă ; 2. Capacitatea animalelor de a se reproduce şi de a da cu regularitate descendenţi normal dezvoltaţi. Măsura fecundităţii este dat a pe de o parte, de numărul de fătări,. iar pe de altă parte de numărul de descendenţi proveniţi de la fiecare fătare. Fecunditatea este variabilă la diferite-specii de animale : de obicei animalele mari şi cu viaţă lungă (ex. elefantul)? dau descendenţi mai puţini şi la intervale mai mari decît animalele mici şi cu viaţă scurtă (ex. şoarecele). La animalele sălbatice, fecunditatea este condiţionată de condiţiile de hrană, de climă etc. La animalele domestice, ea este influenţată de calitatea hranei, de condiţiile de întreţinere şi de exploatare.
   Fecunditate individuală la peşti. Cantitatea de icre depuse de un peşte reproducător femei într-o singură potă.
   Fecunditate lucrativă la peşti. Numărul de icre eliminate de o femelă în urma injecţiilor cu suspensie de hipofiză de peşte sau produse sintetice gonadotrope.
   Fecunditate relativă la peşti. Numărul de icre ce revine la 1 kg din greutatea unui reproducător femei.
   Federaţia chinologică internaţională (F.C.I.). Organizaţie înfiinţată în anul 1911 avînd drept scop : recunoaşterea mutuală a registrelor genealogice pen-
FEM
269
tru cîini ; stabilirea standardelor de rasă ; adoptarea regulilor internaţionale privitor la expoziţii, concursuri etc.
   Felidae (lat. feles-is: pisică). Familie de mamifere din ordinul carnivorelor, subordinul Ailuroidae cu corpul zvelt, mlădios, gîtul scurt, cepul rotund cu fălci scurte; au gheare retractibile şi co^da de obicei lungă. Sînt în majoritate sălbatice şi trăiesc pe toate continentele, cu excepţia Australiei. Unele aduc daune economiei vînatuluiA Sînt vînate pentru blana lor preţioasă (ex. rîsul, pantera, tigrul, leul). Singurafspecie domestică este pisica. Cea mai mare felidă din ţara noastră este rîsul.
   Felinar. Brezătură (particularitate de culoare) reprezentată de o zonă albă care ocupă toată suprafaţa anterioară a capului, acoperind şi nările. Pata albă poate cuprinde o singură nară (felinar drept sau sting) sau ambele nări (felinar dublu).
   Femelă. Termen general utilizat pentru definirea animalului de sex feminin sau a individului care este capabil să producă în exclusivitate gârneţi apţi de a fi fecundaţi.
   Femelă matcă. V. Animal matcă.
   Femeline. Rasă de taurine originară din Franţa, caracterizată prin dezvoltare corporală elipometrică (greutate 400 kg), exterior fin, cap uscăţiv, coarne lungi şi subţiri, trunchi adînc, membre scurte, culoarea blondă uniformă şi producţie de lapte 2 000—2 500 kg pe lactaţie.
   Femur. Osul care formează scheletul coapsei, avînd aspect relativ cilindroid, la extremitatea proximală prezentînd un cap articular şi o serie de eminenţe ne articulare numite trocantere; la extremitatea di&tală există doi condili şi o troclee pe câre alunecă rotula.
   Fenilalanina, sin. Acid alfa-amino-beia-fenil-propionic (CeHn02N). Aminoacid esenţial cu rol important în alimentaţia animalelor domestice, în sinteza adre-nalinei şi hormonilor tiroidiehi. în he-matopoeză, în formarea unor pigmenţi şi în activitatea diferitelor glande endo-
crine. Se găseşte în proteina din grăunţele furajere (5 — 6%), tărîţele de grîu (3 — 5%) şi rădăcinoase (1—5%).
   Fenilcetonurie. Defect metabolic datorat unei enzimopatii congenitale care se manifestă prin incapacitatea organismului de a oxida fenilalanina la tiro-zină; ca rezultat al acestei metaboli-zări defectuoase, se elimină prin urină cantităţi importante de acid fenilpiru-vic şi acid fenilacetic.
   Fenix, sin. Phenix, Phonix. Rasă de găini decorative, de origine japoneză, crescute pentru coada lor lungă ale cărei rectrice la cocoş ajung la lungimi considerabile (1,5—2 şi chiar 3 m). Au greutate corporală mică (1,5—2,5 kg) şi produc ouă cu coaja pigmentată în greutate medie de 45 g. Au creastă simplă, mică şi fluiere fine, alb-cenuşii pînă la măsliniu.
   Fenogenetică, sin. Genetică fiziologică. Studiul efectelor fenotipice ale materialului genetic.
   Fenocopie. Anumită modificare feno-tipică, neereditară, provocată de condiţii speciale de mediu şi care imită o modificare similară produsă de o genă mutantă (Goldschmidt, 1935). Fe-nocopia este uşor de identificat, deoarece descendenţii subiectului respectiv, vor prezenta fenotipul normal.
   Fenodeviantă. Individ anormal din punct de vedere fenotipic care deviază dc la tipul populaţiei sau de la domeniul de reacţie al genotipului (L e r n e r, 1954). Starea anormală se datoreşte unei anumite combinaţii de gene şi de regulă nu mai respectă schema normală de transmitere. Fenodeviantele apar sporadic, mai frecvent în liniile consangvine, iar frecvenţa şi expresivitatea lor pot creşte prin selecţie şi prin consangvi-nizare. Apariţia fenodeviantelor a fost explicată de Lerner (1954) printr-o proporţie excesivă de loci cu homozi-goţie, iar de D u b i n i n (1948) şi Goldschmidt (1949) ca o dereglare a sistemelor poligenice echilibrate.
270
FER
   Fcnogrupă, sin. Grupă sanguină. Expresia fenotipică a unui genotip alcătuit dintr-o pereche de alele, determinante ale unor factori de grupă sanguină.
   Fenol. Masă de cristale prismatice-aci-forme, incolore sau slab roz, cu miros neplăcut şi persistent, solubile 1 : 15 în apă rece. Se obţine din distilarea gudroanelor de huilă şi este utilizat în concentraţii 3 — 5% in dezinfecţie.
   Fenolip. Termen ce aparţine gene-tistuiui danez W. L. J o h a n s e n (1909) şi reprezintă rezultatul interacţiunii dintre genotip şi mediu. Cuprinde ansamblul caracterelor morfologice, fiziologice, biochimice, psihologice etc. ale unui individ, acumulat in procesul dezvoltării individuale a organismului. Fenotipul este determinat de baza sa ereditară şi de condiţiile concrete de mediu (v. şi genotip).
   Ferma. 1. Unitate de producţie agricolă in cadrul întreprinderilor agricole de stat şi a cooperativelor agricole de producţie. După structura producţiei realizate, fermele pot fi : agricole (de producţie vegetală), zootehnice, viticole, pomicole, legumicole, mixte etc. ; 2. Element de rezistenţă de forma unei grinzi cu zăbrele folosit la construcţii, pentru a susţine acoperişul si alte sarcini accidentale (zăpadă etc.).
   Fermă zootehnică. 1. Unitate de producţie zootehnică mixtă, in cadrul întreprinderilor agricole de stat sau a cooperativelor agricole de producţie. Se organizează pentru o specie (fermă de taurine, fermă de porcine etc.) sau pentru mai multe specii (fermă zootehnică mixtă) ; 2. Unitate de producţie zootehnică specializată în cadrul întreprinderilor avicole de stat (fermă de pui de carne etc.), în gadrul întreprinderilor de stat pentru creşterea şi în-grăşarea porcilor (fermă de reproducţie, fermă de tineret etc.) sau în cadrul diferitelor asociaţii intercooperatiste de creşterea animalelor.
   ,Ferment. V. Enzime.
   Fermentaţie. Transformarea unor substanţe organice sub acţiunea cnzimclor.
Iniţial, termenul era utilizat pentru definirea descompunerii unei substanţe organice, descompunere însoţită de o degajare de gaze. Ulterior, termenul a fost utilizat pentru definirea oricărei reacţii chimice de transformare a unui substrat organic sub influenţa enzimelor.
   Fermentaţie acetonobutirică. Fermentaţie folosită pentru transformarea zaharurilor in acetonă şi alcool butiric sub acţiunea unor microorganisme anaerobe (Amylobacter butilycum ş.a.) în mediu acid.
   Fermentaţie aerobă. Proces de fermentaţie care necesită pentru realizarea sa prezenţa acrului (oxigenului). Fermentaţia aerobă tipică este fermentaţia acetică.
   Fermentaţie alcoolică. Proces de transformare a zaharurilor în alcool etilic şi bioxid de carbon.
   Fermentaţie amoniacală. Fermentaţia substanţelor organice care conţin azot, cu degajare de amoniac sau cu formare de săruri de amoniu.
   Fermentaţie anaerobă. Proces de fermentaţie care se petrece în absenţa aerului, a oxigenului atmosferic.
   Fermentaţie celulozică. Proces de degradare a celulozei sub acţiunea enzimelor din microorganisme. Poate fi anaerobă sau aerobă, după felul microorganismului care atacă celuloza şi are loc in stomacul erbivorelor şi în procesul de putrezire a plantelor. Prin fermentaţie celulozică se formează, glucoza (sub acţiunea enzimelor denumite celulazc şi celobiaze), care este transformată apoi in diferiţi produşi mai simpli (bioxid de carbon, metan, hidrogen, acizi organici, alcooli).
   Fermentaţie lactică. Fermentaţie anaerobă de mare imprtanţă economică şi tehnică, care arc drept consecinţă formarea ca produs principal a acidului lactic. Are loc sub acţiunea enzimelor produse de microorganisme, in special din grupul bacteriilor lacticc. Fermentaţia lactică naturală are loc în însilo-zarea nutreţurilor, acrirea murăturilor, acrirea laptelui etc.
FER
271
   Fermentarea ţjunoiului. Procese dc transformare a materiei organice din gunoiul de grajd în compuşi asimilabili de către plante.
   Fermentarea la cald. Fermentare realizată prin aşezarea afinată a gunoiului de grajd pe platforme, fiind datorată acţiunii miceţilor şi bacteriilor aerobe cart fac ca temperatura în interior să se ridice pînă la 70°C.
   Fermentarea la rece. Fermentare realizată prin presarea şi acoperirea grămezilor de gunoi de grajd pe platforme; este datorată unor procese de transformare produse de microorganisme anae-robe care fac ca temperatura interioară să se ridice la 30 —35°C.
   Ferobacterii. Diferite specii bacteriene (Crenothrix polyspora, Leptothrix ochra-cea, Galionella feruginea etc.) care se dezvoltă in apele feruginoase, puţind duce la astuparea conductelor.
   Feromon. 1. Termen general prin care se defineşte substanţa secretată de un animal şi care influenţează comportamentul sau dezvoltarea altor indivizi din aceeaşi specie (K a 1* 1 s o n şi Bute n a n d t, 1959). La unele organisme fenomonul joacă un rol în atracţia sexuală ; 2. Substanţă prezentă în glandele prepuţiale la masculii mamiferelor. Extrasul de feremon se foloseşte in prepararea unor spray-uri ce se utilizează în depistarea scroafelor în călduri ; 3. Substanţă secretată de matcă, preluată şi răspîndită prin relaţii de nutriţie între albinele lucrătoare, avînd rol în inhibarea clădirii botcilor, a dezvoltării ovarelor albinelor lucrătoare, atracţia trîntorilor.
   Fertil. 1. Despre unele animale care sînt apte de a se reproduce ; 2. Despre unele soluri care au însuşirea de a da producţii mari şi constante, ca o consecinţă a proprietăţilor lor fizico-chi-mice.
   Fertilitate. 1. sin. Prolificitate. Potenţialul de reproducere al unui individ (sau grup de indivizi) exprimat în cantitatea sau proporţia de descendenţi produşi. 2. Termen care se referă la
însuşirea solului, care constă în capacitatea acestuia de a pune la dispoziţia plantelor substanţele nutritive în condiţiile unui regim aero-hidric corespunzător cerinţelor plantelor. Se deosebeşte o fertilitate naturală şi o fertilitate artificială. Fertilitatea naturală se formează sub influenţa factorilor de solificare, iar cea artificială o crează omul şi reprezintă rezultatul intervenţiei acestuia.
   Fetal, sin. Foetal. Care se referă sau aparţine fetusului.
   Fetid. (lat. foeticlus: urît mirositor), sin. Foctid. Care împrăştie un miros puternic şi respingător, dezagreabil.
   Fetofagie. Mîncarea propriilor produşi imediat după fătare. Acest fenomen se înt ilneşte in special la carnasierele primi pare.
   Fetotomie. Operaţiunea de divizare, secţionare a corpului fetal, care se impune pentru remedierea unei distocii grave.
   Fiamminţja. Rasă de taurine (v. Flamandă).
   Fibră. Termen general definind elemente anatomice microscopice, realizînd frecvent mănunchiuri, distingîndu-se : fibre conjunctive (sau colagene, component neelastic conjunctiv, multibibri-lar, neramificat şi neanastozomat) ; fibre elastice (tot component conjunctiv, mono-fibrilar, elastic şi anastomozat) ; fibre rcticulinice (component fibrilar fin conjunctiv, realizînd în general reţele ; fibre musculare (element contracţii, esenţial din componenţa muşchilor distin-gindu-se:    fibre cardiace, netede şi
striate) ; fibre nervoase (constitutive ale nervilor, sistematizate în fibre mielinice, respectiv cu teacă de mielină, amieli-nice, nude respectiv fără nici un fel de teci dc înveli re) ; fibre Sharpey (fibre colagene ce stabilesc legătura intre os şi periost) etc.
   Fibră brută. V. Celuloză brută.
   Fibrilaţie. Contracţie a unor fibrile musculare izolate, eventual a unor fascicule musculare (contracţie fascicu-lară).
272
FIE
   Fihriluj. Mărimea grăuntelui muscular a unei cărni, care se percepe prin trecerea uşoară a degetelor pe suprafaţa unui muşchi proaspăt secţionat transversal. Fibrilajul poate condiţiona calitatea cărnii, astfel: carnea cu granu-laţia cea mai fină, este cea mai valoroasă, cea cu granulaţie mijlocie, este intermediară şi cea mai slabă este carnea cu granulaţie mare.
   Fibrilă. 1. Fibră de dimensiuni reduse ; 2. Element constitutiv al unei fibre musculare, nervoase etc.
   Fibrină. Proteină insolubilă, care se găseşte în singe, limfă, muşchi şi care reprezintă elementul principal al procesului de coagulare. Se formează din fibrinogen sub acţiunea enzimatică a trombinei.
   Fibrinogen, sin. Factor I. Proteină fibrilară de tipul keratinei existentă în plasma sanguină. Constituie aproximativ 4% din totalul proteinelor plasmei sanguine şi exercită un rol esenţial în procesul de coagulare a sîngelui ; în acest proces fibrinogenul se transformă ireversibil în fibrină.
   Fibrinolizina, sin. Plasmină. Enzimă proteolitică din serul sanguin, care solubilizează fibrină, împiedicînd coagularea sîngelui.
   Fibroblaste. Celulele conjunctive tinere.
   Fibroblastoză. Afecţiune caracterizată prin proliferarea fibroblastelor.
   Fibrocartilaj. Ţesut cartilaginos con-ţinînd o abundenţă de fibre conjunctive (colagene sau elastice), distingîndu-se: fibrocartilaje complementare ale copitei, fibrocartilaj e scuti forme, situate pe suprafaţa muşchiului temporal şi servind ca elemente de inserţie pentru o parte din muşchii urechii etc.
   Fibrocit. Element celular din ţesutul conjunctiv, cu aspect fuziform, sferoidal etc., în general polimorf şi cu mari posibilităţi de metaplazie.
   Fibroină. Proteină insolubilă din grupa scleroproteinelor produsă de viermele de mătase (Bombix mori). Se găseşte asociată cu sericina. Fibroină este o
proteină fibrilară tipică a cărei moleculă este exagerat de lungă în raport cu diametrul său (100/1). Fibroină este secretată prin orificiul foarte îngust al glandei viermelui de mătase şi foloseşte la formarea firului de mătase.
   Fibrolipom. Fibrom dezvoltat cu participarea masivă a ţesutului gras.
   Fibrom. Neoplasm benign, dezvoltat în masa ţesutului conjunctiv.
   Fibroză (lat. fibra: fibră). Stare caracterizată prin dezvoltare sau exces de ţesut fibros : fibroză pulmonară, ciroză, scleroză etc.
   Fibuiă, sin. Peroneu. Os secundar din regiunea gambei, absent la rumegătoare, care la restul speciilor se articulează pe partea laterală a tibiei (la cal neajun-gînd să ia contact cu oasele tarsiene). La iepure extremitatea distală este sudată la tibie.
   Fibular (nerv -). (lat. N. fibularis), sin. Peronier. 1. Ramură detaşată din nervul ischiatic, trecînd pe faţa laterală a gastrocnemienului lateral, apoi pe partea latero-proximală a gambei unde se bifurcă în nervul fibular superficial şi nervul fibular profund ; 2. Care are contingenţă cu fibula sau aparţine acesteia.
   Ficat (lat. hepar). Glandă exoendo-crină, considerată ca anexă a aparatului digestiv, lobulată, situată înapoia diafragmei şi cuprinzind în structură un parenchim, învelit într-o capsulă (capsula Glisson), vase, nervi, sistem de canalicule biliare. Mare ca dezvoltare (4—5 kg la cal, 5—6 kg la bou, 1—2 kg la oaie, 3—4 kg la porc), secretă bila care se varsă în duoden prin canalul coledoc.
   Ficat gras. Ficatul obţinut de la unele rase de gîşte specializate (Toulouse) supuse unei alimentaţii abundente prin îndopare manuală sau mecanică. Ficatul gras poate ajunge la 0,7—1,5 kg şi chiar 3 kg.
   Ficomicete (Phycomycetes). Clasă de ciuperci cu numeroase specii care sînt saprofite sau parazite pe plante şi animale, provocînd micoze pe diferite organe : piele, nas, plămîni etc. Se cla-
FIE
273
sificâ în 10 ordine cu peste 10 000 de specii. Dintre cele parazite pe plante, mai păgubitoare sînt: Plasmopora viticola (mana viţei de vie), Phytophtora infestans (mana cartofului) etc. Speciile din genul Macor (M. mucedo, M. pu-silus, M. racemosus etc.) produc îmbolnăviri la animale cunoscute sub denumirea de mucormicoze care generează ulcere gastro-intestinale sau alte afecţiuni.
   Field spaniei. Rasă de cîini spaniol (v. Spaniei Field).
   Fierbere. 1. Mijloc fizic de dezinfecţie şi dezinsecţie care acţionează datorită căldurii umede ; 2. Mijloc de dezinfecţie a cantităţilor mici de apă.
   Filarea gogoşilor. V. Depănarea gogoşilor.
   Filet. Porţiunea tranşată sub formă de nucleu cărnos corespunzător muşchilor situaţi de-a lungul coloanei vertebrale la animale şi peşti.
   Filiaţie. înrudire sau legătură directă, în linie descendentă (de la strămoşi la urmaşi).
   Filip, Nicolae (1864—1922). Medic veterinar şi agronom român, întemeietorul zootehniei ştiinţifice româneşti. Lucrări de zootehnie şi biologie vegetală.
   Filogenie (gr. phylon : rasă, genesis: naştere). Istoria dezvoltării speciilor şi raselor de animale.
   Filtrare. 1. Termen general care defineşte operaţia de trecere a unui lichid prin straturi de diferite naturi în scopul reţinerii particulelor în suspensie ; 2. Acţiunea de strecurare a unui lichid (lapte) în vederea reţinerii impurităţilor sau altor particule în suspensie.
   Filtru. 1, sin. Filtru sanitar-ueterinar. Clădire special amenajată amplasată la intrarea în ferme sau complexe zootehnice, dotată cu vestiare şi instalaţii sanitare pentru spălare şi îmbrăcarea echipamentului de protecţie cu care se intră şi se lucrează în fermă ; 2. Dispozitiv sau aparat cu ajutorul căruia se separă particulele solide sau impurităţile dintr-un produs lichid (lapte).
   Filtru casnic. Filtru de mică capacitate utilizat pentru purificarea apei, cu strat filtrant din porţelan poros (tip Chamberland), din pămint de infu-zorii (tip Berkefeld), fibre de azbest (tip Seitz) sau din cărbune activ.
   Filtru lent. Bazin în care, pe o placă poroasă, sînt aşezate trei straturi filtrante (pietriş mare, pietriş mic şi nisip) cu grosimea totală de 150 cm. Âpa decantată se aduce pe suprafaţa filtrului şi după formarea membranei biologice, este dată în consum. Randament 2—43/m2/24 ore ; eficacitate 99,9%.
   Filtru Pasteur-Chamberland. Un filtru de porţelan, cu porii foarte mici, folosit în filtrările sterilizante.
   Filtru rapid. Bazin, în care, pe o placă din beton este aşezat un singur strat filtrant (80 cm nisip fin). Apa înainte de trecerea prin filtru este tratată cu un coagulant. Randament 4—8 m3/m2/ oră ; eficacitate 75 — 85%.
   Filtru sanitar-veterinar. V. Filtru.
   Fimoza (gr. fimosia, de la fimis: fir, cordon). Strîmtarea congenitală sau dobîndită a orificiului prepuţial, făcînd imposibilă exteriorizarea penisului din teaca furoului; ca urmare masculul este compromis.
   Fineţea linii. Grosimea sau diametrul secţiunii transversale a unei fibre de lină, exprimată în microni. Prin fineţea linii se înţelege media fineţii a 100 — 150 fibre de lină, recoltate de regulă, de pe mijlocul spetei.
   Finish-Landrace. Rasă de oi cu prolificitate de 250—300% creată în Finlanda prin selecţie. Format corporal dolicomorf, corpul acoperit cu lină pină în regiunea cefei care este îmbrăcată cu fibre scurte şi groase (jar). Greutate corporală 55—60 kg oile şi 80—90 kg berbecii ; producţie de lînă
2,5—3,5 kg cu fineţea 33—35 microni. Este utilizată în diferite tipuri de încrucişări industriale pentru sporirea producţiei de carne.
   Finisher. Nutreţ combinat, complet, destinat furajării porcinelor în perioada de îngrăşare-finisare, în vederea pregă-
18  — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
274
FIS
tirii acestora pentru sacrificare, în scopul de a asigura cărnii un gust şi un aspect organoleptic corespunzător cererii consumatorilor. Se caracterizează printr-un conţinut mai scăzut de proteine.
   Finlandez. Tip de cal nordic, cu dezvoltare corporală variabilă, în general hipo spre eumetrică (talia 150 cm), fiind un animal rezistent, puternic, puţin pretenţios, cu mare capacitate, de adaptare la condiţiile din zonele pădu-roase. Are aptitudini de călărie şi pentru transporturile mai grele.
   Finlandeză. 1. sin. Finish. Rasă locală de taurine, provenită dintr-o ramură a vitelor nordice fără coarne, avind trei varietăţi : varietatea de Est (bălţată cu roşu), varietatea de Vest (roşie, tip de lapte) şi varietatea de Nord (albă). Se caracterizează prin dezvoltare corporală mică (110 cm şi greutate 300 — 350 kg), format corporal mai redus, făptură fină, absenţa coarnelor, conformaţie nu prea corectă, constituţie robustă, precocitate redusă, rusticitate şi rezistenţă remarcabile şi aptitudine bună de lapte (producţia medic 2 500 kg cu 4--4,2% grăsime) : 2. Rasă de oi (v. Finish-Landrace).
   Finn Black. Mutaţie dominantă de nurcă de culcare r:cagvă din Finlanda. Animalele au dimensiuni mai mici decit cele Standard locale, culoarea este neagră lucioasă, cu puful albăstrui-închis. Pigmentaţia este insă nestabilă, în ianuarie-februarie apărind o decolorare.
   Finn YVhite, sin. Pastel alb de Finlanda. Mutaţie rccesivă de nurcă din grupa celor maro. Arc o culoare crem deschis. Se caracterizează şi prin rezultate la reproducţie deosebit de bune.
   Fiolă. Recipient de sticlă neutră, incoloră sau brună, de capacitate variabilă. Serveşte la conservarea soluţiilor şi pulberilor sterile injectabile.
   Fioncză. Rasă locală de taurine din Danemarca ce se caracterizează prin tip morfologic de lapte, greutate 450 — 550 kg, schelet puternic, făptură masivă, conformaţie mai puţin armonioasă, culoare roşie uniformă. Are aptitudine bună
pentru lapte (3 500 kg), dar conţinutul laptelui în grăsime este slab (3,5%).
   Fiords. Populaţie cabalină, ce se creşte, in partea septentrională a peninsulei Scandinave, de statură mică, rustică şi rezistentă.
   Firdaussi. Armăsar valoros al rasei Pur sînge englez, de origine franceză, care a continuat linia lui Bcnd’Or, dind o descendenţă numeroasă şi valoroasă. Ea este reprezentată în hergheliile din România prin pepinierii Periş, Prunişor şi Bicaz. Are o pondere mare (15%) in structura genealogică a rasei Pur sînge englez din ţara noastră.
   Fir de Florenţa, sin. Selolina. Produs seric care se extrage direct din glandele secretoare ale viermelui de mătase. Acest fir este folosit cu succes în chirurgie şi de foarte multă vreme în ţările cu pescuit dezvoltat (la pescuitul cu undiţa), fiind foarte rezistent şi invizibil în apă.
   Fir de ligatură. Fir lung şi subţire de in, mătase, catgut, folosit in chirurgie pentru ligaturarea unui vas cu scop hemostazic, a unei formaţiuni pentru restabilirea continuităţii etc.
   Fir de mătase, sin. Fibră de mătase*. Fir elaborat de. larvele de Bombyx mori, constituit din două fibrile sudate între ele, rezultatul secreţiei glandelor sericigene. Are formă cilindrică, aspect fusiform, uşor striat, fiecare fibrilă fiind formată dintr-un ax central de fibroină (72 — 81%) prevăzută cu înveliş extern de sericină (17—26%).
   Firuţa (Poa pratensis L). Plantă perenă din familia Gramineac, de talie mică spre mijlocie. Frecventă în pajiştile de cîmpie şi de deal. Este rezistentă la secetă. Se exploatează mixt, atît prin păşunat cît şi ca fîneaţă. Dă producţii mijlocii de 10 — 12 t/ha masă verde.
   Firuţă eu bulbi (Poa bulbosa). Plantă perenă cu tufă rară, de talie mică. în pămint posedă numeroşi bulbili prin care planta se înmulţeşte vegetativ. Creşte spontan pe pajiştile de cîmpie, in special pe cele stepice. Este slab productivă. Posedă totodată un ciclu scurt de vegetaţie.
FIŞ
275
   Fistula. 1. Canal anormal prin care se scurge un lichid fiziologic sau patologic ; 2. Soluţie de continuitate cana-liculară prin care se scurge un produs.
   Fistulos. 1. Care se raportează la fistulă sau aparţine unei fistule : traiect fistulos etc. ; 2. Gol în interior. Termen ce defineşte tipul de tulpină listuloasă îhtîlnită la unele plante (Allium sp.)•
   Fişă ginecologică. Cartotecă ce cuprinde toate datele referitoare la starea fiziologică şi în mod deosebit a aparatului genital al unei femele.
   Fitocenoză (gr. phyton : plantă, Koi-nos: împreună, comun). Asociaţie de plante, parte componentă a unui ecosistem, formată din totalitatea organismelor vegetale care trăiesc' într-un anumit mediu (biotop) şi condiţionate de anumiţi factori fizico-geografici şi biologici. Membrii unei fitocenoze sînt legaţi prin raporturi strînse de interdependenţă atît între ei cit şi cu mediul înconjurător. Cunoaşterea fitocenozelor este importantă pentru practica agricolă, pentru studiul păşunilor naturale etc.
   Filoîag (gr. phyton : planta şi phagein : a minca). Animal care se hrăneşte cu plante. Mulţi fitofagi sînt dăunători ai culturilor (ex. omizile etc.).
   Filopalologic (gr. phyton plantă, pathos : boală şi logos : ştiinţă). Ştiinţa care se ocupă cu studiul bolilor la plante, atît cele cultivate cît şi spontane, al agenţilor care le produc şi al metodelor de combatere şi de prevenire a îmbolnăvirilor.
   Fitoplancton. Totalitatea plantelor acvatice inferioare (alge, diatomee, flagelate etc.), care trăiesc plutind pasiv in apa bălţilor, lacurilor, mărilor şi oceanelor. Fitoplanctonul reprezintă una din sursele principale de hrană pentiui peşti şi alte animale acvatice.
   Fitosterol. Substanţă cu structură sterolică, izolată din plante ca f brasi-costerolul (din uleiul de rapiţă), spinoste-rolul (din spanac). Acesta din urmă este cel mai studiat şi serveşte la sinteza unor hormoni sexuali.
   Fiziologie (gr. physis:       natură şi
logos: cuvînt, ştiinţa). Ştiinţa care se ocupă cu legile de funcţionare a organismelor vii.
   Fiziologia animalelor. Ramură a biologiei care studiază funcţiunile celulelor, ţesuturilor, organelor, aparatelor şi sistemelor, mecanismele de reglare a funcţiunilor şi de integrare a acestora in organismul animal. Spre deosebire de anatomie, care studiază static organismul, făcînd abstracţie de funcţiile sale vitale, fiziologia animalelor îl studiază in timpul desfăşurării activităţii sale. Este o disciplină de bază pentru biologie, zootehnie, medicină veterinară ; se distinge fiziologia respiraţiei, a circulaţie!, a digestiei, a funcţiilor de relaţie, a funcţiilor vegetative etc.
   Fiziopalologie. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul funcţiunilor organismului în condiţii de boală şi cu mecanismele producerii bolilor.
   Fizioterapie. Ansamblul metodelor de tratament bazate pe utilizarea agenţilor fizici (temperatură, lumină, mişcare, aer, apă, climat, altitudine etc.).
   Fîneaţă. Termen care se referă la suprafeţele de teren acoperite, cu o vegetaţie spontană sau cultivată care se coseşte, produsul fiind conservat sub formă de fin. în ţara noastră fîneţele acoperite cu vegetaţie spontană (naturale) totalizează circa 1 400 000 ha fiind răspindite mai cu scamă în luncile rîurilor şi în regiunile colinare şi montane inferioare.
   Fîneaţă artificială. Teren înerbat artificial, prin însămînţarea unui amestec de ierburi (leguminoase şi graminee perene) de pe care se recoltează masa verde prîn cosire, în vederea preparării finului.
   Fîneaţă naturală. Teren înerbat în mod natural, de pe care se recoltează masa verde prin cosire şi se usucă, în vederea preparării finului.
   Fîntînel, sin. Pâstrăv-fîntinel. V. Sal-velinus fontinalis.
   Fjall, sin. Fjallrassef Vittzullerasse. Rasă de bovine din zona muntoasă a
276
FLO
Suediei septentrionale, fără coarne, cu roba albă, cu urechi brune sau negre şi cu mici pete. Are o conformaţie graţioasă, greutate corporală de 320 — 370 kg şi produce în medie anual 2 000—3 000 1 lapte, cu 3,8 — 4% grăsime.
   Fjallrasse. Rasă de bovine (v. Fjall).
   Flagel (lat. flagellum : bici). 1. Filament mobil servind ca organ locomotor al unor protozoare, al spermatozoidului etc. ; 2. Termen arhaic utilizat pentru definirea epizotiilor, epidemiilor etc., considerate drept calamităţi naturale.
   Flamand. Rasă veche de cai grei, originară din zona cu acelaşi nume din Belgia, de importanţă mare în trecut (în scc. XI—XV pentru cavaleria armurilor grele) astăzi cedînd locul rasei Belgiene. Se caracterizează prin dezvoltare hipermetrică (165 — 175 cm), cu profiluri mai alungite, conformaţie specifică (cap mare, gît puternic, trunchi lung, larg, adînc, membre mai puţin solide comparativ cu calul belgian, copite mari şi pline), culoare neagră şi murgă. Are un temperament liniştit, precocitate ridicată, cu aptitudine pentru tracţiune grea.
   Flamandă, sin. Fiamminga. I. Rasă de taurine originară din Franţa şi Belgia, provenită din amestecul vitelor primi-gene şi brahicere cu rasa Friză. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare (talia 137 cm şi greutatea 550—600 kg), coarne mici, culoare roşie-acaju, cu mucoase pigmentate. Are aptitudini mixte de lapte-carne (producţia medie de lapte este de 4 000 1, cu 4% grăsime) ; 2. Rasă de gîşte, crescută în Belgia, cu greutate corporală de 6—8 kg.
   Flambare. Acţiunea căldurii uscate (400—600°G) produsă de flacăra unei lămpi cu benzină sau a unui arzător de gaze lichefiate. Se utilizează în dezin-fecţia şi dezinsecţia diferitelor suprafeţe şi obiecte.
   Flamingo (Phoenicotus ruber). Pasăre călătoare din ordinul fenicopteriformelor de mărimea unei berze, dar cu gîtul şi picioarele exagerat de lungi ; are penele <ie culoare albă cu nuanţe roz. Este
răspîndit mai ales în jurul Mării Medi-terane, dar exemplare răsleţe au fost observate şi în Dobrogea.
   Flanc. Termen general utilizat pentru definirea zonei caudale a peretelui lateral al abdomenului, cuprinsă între unghiul extern al iliumului, hipocondru şi o linie care uneşte rotula cu olecranul.
   Flandra. 1. Rasă de cîini pentru conducerea cirezilor de vite caracterizată prin talie mare (58—68 cm şi 35 — 40 kg), păr de acoperire lung şi aspru şi păr de încălzire des, cu culori generale de la roşu pînă la negru. Urechile se taie îi> triunghi şi coada se amputează la 10 cm; 2. Rasă de iepuri de casă (v. Belgian).
   Flaşeria. Boală a viermilor de mătase provocată de virusul filtrabil Borrellina flacheriae asociat cu Borrellina bomby-cis. Este favorizată de factorii de mediu ce produc dezechilibru fiziologic favorabil dezvoltării agenţilor microbieni. Larvele bolnave sînt aşitate, pierd treptat apetitul şi au tendinţa de a părăsi locul de creştere. Treptat apare pierderea sensibilităţii, paralizia picioarelor abdominale, se instalează diareea, iar cînd evoluţia bolii este supraacută, larva ia aspect saciform de nuanţă închisă.
   Fiat Deck. Baterie orizontală folosită în avicultură sau cunicultură pentru creştere sau exploatarea păsărilor sau iepurilor de casă.
   Flebită. Inflamaţia unei vene.
   Fleche, sin. La Fleche. Rasă de găini caracterizată prin greutate mare (3 —
3,5  kg la găină şi 3,5 — 4 kg la cocoş) şi prin producţie de ouă mari (65 — 75 g). De culoare neagră, prezintă o creastă caracteristică în formă de corniţe şi urechiuşe albe.
   Flexiune. 1. Acţiune de reducere a unghiului articular de flexiune ; 2. Mişcarea de apropiere a două oase articulate mobil prin una din extremităţile lor; 3. îndoire ; flexiune intestinală, fie-xiune uterină etc.
   Flexor. Muşchi care produce flexiunea. Se disting : flexori digitali, flexori car-poradiali, flexori carpoulnari etc.
FLO
277
   Flock-Book. Denumirea engleză a registrului genealogic pentru oi.
   Floarea-soarelui (Helianthus annuus). Plantă anuală cultivată, aparţinind familiei Asieraceae. Plantă uleioasă cu importanţă alimentară şi tehnică. Se utilizează şi ca plantă de nutreţ, în spe-ciaţ sub formă de nutreţ murat.
   Floră meliferă. Totalitatea plantelor spontane şi cultivate din care albinele culeg nectarul şi polenul floral. Există plante nectarifere, plante polenifere, dar majoritatea oferă şi nectar şi polen (nectaro-polenifere). Se cunosc peste 1 000 de specii de plante melifere, interes apicol prezcntînd aproximativ numai 200.
   Floră microbiană. Totalitatea microorganismelor (bacterii, actinomicete, drojdii, mucegaiuri etc.) dintr-un mediu natural (sol, apă, aer, alimente etc.) sau din cavitatea bucală (flora micro-biană bucală), din intestin (flora micro-biană intestinală) etc. Flora microbiană poate fi alcătuită din specii, banale (inofensive) sau din specii patogene.
   Fluor. Oligoelement din componenţa dinţilor, oaselor etc., al cărui metabolism este relativ dependent de cel al calciului şi fosforului. Lipsa lui din factorii de mediu natural (sol, aer, apă) duce la mărirea frecvenţei cariilor dentare, iar excesul la fluoroză.
   Fluoracetat de sodiu. Pulbere cristalină, incoloră, inodoră, solubilă în apă, utilizată ca raticid (DL = 0,2 mg/kg pentru şobolani) sub forma de momeli alimentare sau pentru otrăvirea apei.
   Fluoroză. Stare patologică produsă prin excesul fluorului în hrană şi în factorii de mediu natural. La animalele întreţinute în vecinătatea fabricilor care produc superfosfaţi, acid fluorhidric, aluminiu, sticlă sau emailuri, apar cazuri de fluoroză cronică, manifestată prin scăderea producţiei de lapte, descuama-rea pielii, epuizare, tumefierea articulaţiilor, exostoze pe oasele lungi şi pe maxilare.
   Fluorsilicat de bariu. Pulbere albă, inodoră, insolubilă în apă, utilizată ca
insecticid şi raticid de ingestie prin pră-fuire sau în momeli alimentare.
   Fluorură de sodiu. Pulbere albă, inodoră, solubilă în apă, utilizată în amestec cu pulberi inerte, ca insecticid şi raticid de ingestie ; doza letală pentru şobolan 200 mg/kg greutate vie. Este foarte toxică pentru om şi animalele domestice.
   Fluture Cehoslovac, sin. Bălţat cehoslovac. Rasă de iepuri din grupa raselor mijlocii, avînd o greutate ipedie de 4 kg. Se caracterizează prin desenul în formă de fluture de pe vîrful botului ca şi prin bălţătura caracteristică. Indicii productivi sînt mediocri. Prezintă însă mare rusticitate. Se întîlnesc mai multe varietăţi de culoare.
   Fluture englez, sin. Bălţat englez. Rasă de iepuri de casă avînd o greutate corporală medie de 2,5 kg. Este una dintre cele mai vechi rase bălţate, fiind formată în Anglia în jurul anului 1887. Prezintă culoarea generală caracteristică raselor cunoscute sub denumirea de fluture. Are patru varietăţi de culoare, toate însă avînd culoarea de fond albă cu petele de culoare neagră, cenuşie, galbenă sau albastre.
   Fluture German, sin. Uriaşul bălţat german. Rasă de iepuri din grupa raselor grele. Datorită aspectului şi coloritului frumos are o largă răspîndire în toată lumea. Prezintă o culoare bălţată, alb-negru sau alb-cenuşiu (albastru). Pe vîrful botului are desenul caracteristic de fluture. Trunchiul este masiv, capul puternic, caracteristic raselor grele. Are o greutate medie de 6 kg la o lungime corporală de 68 cm. Prezintă viabilitate şi prolificitate bună.
   Fluturi. Insecte cuprinse în ordinul Lepidopterelor, caracterizate prin prezenţa a patru aripi membranoase acoperite cu solzişori microscopici de culori diferite, a căror îmbinare le dă o coloraţie vie şi strălucitoare, catifelată sau cu reflexe metalice. Se hrănesc mai ales cu nectarul florilor. Fluturii au o metamorfoză completă: din ou iese larva (omida), care se hrăneşte mai ales cu
278
FOL
vegetale ; aceasta se transformă în pupă, apoi in adult. Se cunosc cca 90 000 de specii dc fluturi, cci mai mari şi mai frumoşi fiind cei din regiunile tropicale. Unele specii sint mai active noaptea (fluturii nocturni), altele in amurg (fluturii crepusculari). Cei mai mulţi fluturi au larva dăunătoare plantelor cultivate sau speciilor forestiere. Specii de fluturi folositoare sînt: fluturele de mătase de dud (Bombix mori) şi fluturele de mătase de stejar (Antherea perniji). ultim ui fiind crescut pe scară largă în regiunile centrale şi răsăritene ale Asiei, în ulii mul timp a fost introdus în cultură şi fluturele de mătase de ricin. Unele specii de fluturi sint intr-o anumită măsură folositoare, intrucit contribuie la polenizarea unor plante.
   Flux tjenic. Proces, dirijat sau nedirijat. de circulaţie a genelor în cadrul unei specii, de la o populaţie la alta şi de la o generaţie la alta.
   Flux tehnologic (lat. fluxus, dc la fiuere : a curge). Succesiunea opera-
ţiunilor dintr-un proces tehnologic. Fluxul tehnologic în creşterea animalelor este determinat de o serie de factori biologici, tehnico-economici etc., de tehnologia de creştere şi exploatare aplicată, de sistemele de mecanizare şi dv.eonsti uc-ţie etc. în organizarea fluxului tehnologic se are in vedere utilizarea cit mai raţională a materialului biologic, a furajelor, utilajelor şi spaţiului construit.
   Fiycr (engî. Flcujcr). Cal cu aptitudine de viteză remarcabilă, dar pc distanţe scurte (1 000—1 500 m) şi cu un singur demaraj la începutul cursei.
   Foc. sin. Iepurele de foc. Rasă de iepuri (de expoziţie) din grupa celor mici, cu o greutate corporală medie de 2,6 kg. Se cunosc trei varietăţi de culoare : neagră, albastră şi havană. în toate cazurile peste culoarea de bază se suprapun nişte „pete dc foc" roşii de jar in regiunea ochilor, sub barbă, partea internă a urechilor, piept şi abdomen.
   Focar. 1. Sediul primitiv al unei boli, distingîndu-se focare infecţioase, traumatice, epidemice etc. ; 2. Punctul de
concentrare a razelor de lumină reflectate etc.
   Folin. 1. Yint local cald care bate în regiunile montane, pc versantul opus curcntuui aerian. Acţiunea lui se resimte pc valea Oltului, in Ţara Birsci şi aproape în tot Podişul Transilvaniei ; 2. Aparat pentru uscarea diferitelor obiecte şi suprafeţe cu un curent de aer cald.
   Foios. Al treilea compartiment presto-macal la rumegătoare, care comunică la stingă cu reţeaua şi la dreapta cu cheagul. în interior este prevăzut cu lame paralele prinse pe pereţii laterali şi de marginea superioară. în foios, alimentele, care au fost înmuiate şi puţin triturate in cele două compartimente anterioare (rumenul şi reţeaua), sint mărunţite foarte fin şi stoarse de apă, spre a fi trimise in cheag, unde sint supuse digestiei chimice propriu-zise.
   Folicul (lat. folliculus:     sac mic).
Denumire generală definind: 1. înfundături tisulare în formă de deget de mănuşă ; 2. Formaţiuni în fund de sac ; 3. Aglomerări celulare în diviziune, dis-tingindu-sc : foliculi ovar icni (grup celular complex din ovar, incluzind ovula şi celule i'oliculare, ordonate in foliculi primari, secundari şi maturi — ovisaci sau foliculi de Graaf) foliculi limfatici sau îimfoizi (grup organizat de celule iimfoide realizind foliculi primari, secundari etc., în general avind o formă sferoidală, dimensiuni pină la 5 mm, cuprinzind o stromă reticulară în ochiurile căreia se găsesc limfocite şi spaţii foii culare libere) ; foliculi malpighiani (Îimfoizi, în splină) ; foliculi dentari (formaţiune stadială in formarea dinţilor) etc.
   Folicul cavitar, sin. Folicul matur. Folicul ajuns la stadiul maxim de dezvoltare, conţinînd o mare cantitate de lichid folicular.
   Folicul dc Graaf. Formaţiune prezentă pe ovar şi alcătuită din: ovocită, coroana radiată, discul proliger, teaca internă, teaca externă şi lichidul folicular care umple cavitatea folioulară. Celulele tecii interne secretă hormonii estrogeni.
FOL
279
   Folicul ovarian (lat. folliculus: sac mic). Formaţiune veziculară prezentă pe ovar, in zona gametogenă. în funcţie de stadiul de dezvoltare poate fi : primordial, secundar, cavitar, dehiscent.
   Folicul pilos. Partea principală a rădăcinii părului şi fibrelor de lină în care se dezvoltă acestea prin proliferarea celulelor epiteliale ale bulbului pilos.
   Foliculină. Denumirea generică dată tuturor hormonilor feminini capabili să producă simptome caracteristice es-trului (ex. extradiolul, estronă, estriol, ecvilină, hipulină etc.). Se numeşte şi cxtronă.
   F'olieulinurie. Prezenţa foliculinei în urină.
   F’oliculită. Acnee inflamatoric provocată de infecţia foliculului pilos şi a glandelor sebacee.
   Fond de gene al populaţiei. Totalitatea genelor existente intr-o populaţie naturală sau artificială.
   Forceps (lat. forceps: cleşte). Instrument folosit în obstetrică in timpul fătărilor dificile, pentru a extrage fătul viu.
   Foresta Xcra. Rasă europeană de viermi de mătase, cu gogoşile de culoare galbenă, conturate.
   Forma lujerului. Raportul dintre cir-comferinţa mare şi mică a ugerului, apreciat somatoscopic sau somatometric. Ugerul poate avea diferite forme : uger pătrat, uger conic, uger ele capră, uger asimetric etc.
   Format corporal. Indice de sinteză exprimat prin raportul procentual dintre lungimea trunchiului şi talia animalului, care serveşte la stabilirea armoniei corporale şi a tipului de aptitudine, în special la animalele mari. Valoarea formatului corporal variază în raport de specie, tip de aptitudine, rasă, vîrstă, sexul, condiţiile de creştere în perioada intra şi postuterină etc. Astfel, la bovinele adulte de lapte valoarea formatului corporal este de 118—120%, la cele mixte 120 —122% şi la cele de carne 122 — 125%, iar la caii adulţi de viteză
sub 99%, la cei carosieri 99—101% şi la caii de tracţiune de peste 101%.
   Formol. Soluţie de aldehidă formică in apă. Formolul comercial conţine 30 — 40% aldehidă formică, 15% alcool metilic şi apă. Se utilizează fie ca soluţii în concentraţii de 1 — 4% pentru dezin-fecţia adăposturilor, vagoanelor de cale ferată, autovehiculelor frigorifice, linii, părului, ouălor pentru incubaţie etc., fie sub forma de vapori, mai ales pentru-dezinfecţia incubatoarelor.
   Formula dentară. Mod de exprimare sub forma fracţionară a numărului şi diverselor categorii de dinţi la o anumită specie, distingîndu-se o formulă dentară tranzitorie (indicind dinţii permanenţi şi caduci la tineret) şi o formulă dentară definitivă s (indicind dinţii permanenţi şi succedenţi la animalul matur), o formulă dentară monolaterală (indicind dinţii de pe o parte) şi o formulă dentară bilaterală sau completă (indicind dinţii de pe ambele arcade şi de pe ambele părţi ; de exemplu, formula dentară pentru exprimarea numărului şi categoriei de dinţi la armăsar este următoa-
rea : Fd.= I — , C — , Pm.— , M— = 6 2 6 6 = 40 ; in care : I = incisivi, C = canini, Pin ----- premoîari, M molari, numărătorul indicind dinţii superiori (maxilari) şi numitorul pe cei mandibulari.
   Formulă Icucocitară. Proporţia procentuală dintre diferitele •varietăţi de leucocite (neutrofile, eozinofile, bazofile, monocite, limfocite, forme nemature etc.).
   Forţă de tracţiune (lat. fortis). Capacitatea pe care o are animalul de a depune un efort pentru deplasarea unei anumite greutăţi. Forţa de tracţiune se determină direct (cu ajutorul dinamo-metrului şi se exprimă în kg forţă) şi indirect (prin raportarea forţei de tracţiune la greutatea animalului, care poate reprezenta 13 — 15% sau prin înmulţirea greutăţii tracţionate (Q) cu coeficientul de rezistenţă (/*), utilizînd formula :
p = Q-r.
280
FOS
   Fosă. 1. Depresiune puţin adincă, de pe suprafaţa unui organ sau formaţiuni ; 2. Bazin de colectare a dejecţiilor amplasat de obicei la capătul adăpostului sau lateral de acesta. Fosa poate fi din cărămidă, piatră sau beton. Capacitatea fosei depinde de sistemul de evacuare a dejecţiilor, specia de animale şi virsta lor, precum şi de metoda de transport şi prelucrare a dejecţiilor. Fosa poate fi subterană (cele mai folosite) şi suprate-rane (aeriene).
   Fosfataze alcaline. Enzime din clasa hidrolaze al căror substrat de reacţie îl constituie esteri ai acidului fosforic. Au pH optim de activitate cuprins între
9,0—10,4. Valori fiziologice ale fosfa-tazemiei alcaline (UI): bovine 4—90, suine 27—57, cabaline 38—70, iepure 16 — 78. Valori crescute în: rahitism, osteomalacie, obstrucţii ale căilor biliare.
   Fosfaturie. 1. Prezenţa în exces sau conţinutul de fosfaţi în urină ; 2. Tulburare de nutriţie, însoţită adesea de oxalurie, constînd din descompunerea fosfaţilor de calciu care apar în urină în cantităţi exagerate.
   Fosfolipaze. Enzime de tip esteraze, care catalizează scindarea hidrolitică a acizilor graşi din glicerofosfatide. Se numesc şi lecitinaze, deoarece substratul lor de reacţie sînt lecitinele (şi respectiv cefalinele).
   Fosfolipide. Compuşi chimici din categoria grăsimilor care conţin în molecula lor acid fosforic şi o bază azotată.
   Fosfoproteide. Heteroproteide în care componenta prostetică este reprezentată de radicalul acidului ortofosforic (H3P04). în organismul animal se găsesc ca săruri de calciu sau potasiu şi predomină în lapte, ouă; au rol important în hră-nirea animalelor tinere şi respectiv a embrionului. Reprezentanţi: cazeinele, ovovitelinele, fosfovitelinele.
   Fosfor (P). 1. Bioelement cu funcţii multiple în organism. Rol biochimic :
a)  structural, participînd la structura chimică a oaselor (fosfaţi de calciu), a fosfolipidelor şi a biomembranelor;
b)  funcţional, în diferite procese meta-
bolice sub formă de esteri fosforici (oze, acizi nucleici, fosfatide etc.) şi ca sistem tampon (fosfat bibazic-fosfat monoba-zic) ; c) energetic, participînd la structura unor compuşi macroergici (ATP, GTP, fosforilcreatină) ; d) constituent al unor coenzime ; 2. Element chimic cu două forme alotrope extreme (alb şi negru). Fosforul alb, masă cristalină de consistenţa cerii, care se aprinde la 60°C, este utilizat ca raticid (v. pastă fosforată).
    Fosforemie. Concentraţia fosforului anorganic din sînge. în organism, fosforul se află sub formă de fosfaţi primari, secundari şi terţiari cu diferiţi cationi ; în plasma sanguină este prezent ca fosfat bibazic şi monobazic cu rol de sistem tampon.
    Fosforilcreatină. Compus macroergic, bogat în energie, prezent în ţesutul muscular şi care serveşte ca acumulator şi furnizor de energie în procesul contracţiei musculare.
    Fosforilserina. Derivat fosforilat al ami-noacidului serina (esterificare cu acid ortofosforic). Participă la structura hete-roproteidelor denumite fosfoproteide. Intră în constituţia proteinelor din lapte (cazeine) şi a unor enzime.
    Fosforism. Intoxicaţie cu fosfor.
    Fosfovitine. Fosfoproteide existente în gălbenuşul de ou. în comparaţie cu ovovitelinele, au un conţinut mai ridicat în fosfor (10%) şi o proporţie mai mare de serină (34%).
, Fosfură de aluminiu» sin. Delicia, Phostoxin, Phostox. Insecticid şi raticid care acţionează pe cale respiratorie, prin degajarea de hidrogen fosforat (PH3), gaz cu miros caracteristic. Se prezintă sub forma de granule sau tablete, care în contact cu apa rece se descompun dînd PH3.
    Fosfură de zinc» sin. Zintcui, Pulbere cenuşie, cu miros de usturoi, insolubilă în apă. în organism, dă naştere hidrogenului fosforat, care este foarte toxic. Utilizat ca raticid de ingestie, sub formă de momeli (DL50 = 75 — 150 mg/kg pentru şobolani).
FOS
281
   Fossombrone. Rasă europeană de viermi de mătase, cu gogoşile galbene, conturate.
   Fotodermatoză, sin. Fotodermită, he-liodermită, lucită. Leziune cutanată iniţial eritematoasă, luînd ulterior aspect vezicular, gangrenos etc. ; apare la animalele cu pielea slab acoperită cu păr şi nepigmentată care sînt fotosensi-bile.
   Fotofobie. Senzaţie penibilă, însoţită de aversiune faţă de lumină, manifestată prin lăcrimare, blefarospasm etc.
   Fototrol. Organism care utilizează lumina ca sursă de energie metabolică.
   Fotosensibil. Sensibil la lumină.
   Fotosensibilitate. Sensibilitate crescută a organismului, în special a pielii, faţă de radiaţiile actinice ale spectrului solar.
   Fotosensibilizare. Sensibilizare la expunerea la radiaţiile solare, datorită prezenţei în organism a unor principii exogeni (porfirine, fenotiazină etc.) sau endogeni (pigmenţi biliari); se manifestă la animale prin semne generale, nervoase, cutanate (fotodermatoze) etc.
   Fototerapie. Terapeutică bazată pe utilizarea razelor luminoase.
   Foulbe. Rasă de zeb aparţinînd celor Peul, din Camerun (v. zebul Adamoua).
   Fox Honnd american. Rasă de cîini ogari, specializată în vînătoarea de vulpi, se caracterizează prin miros remarcabil şi aptitudini deosebite pentru a regăsi drumul spre casă sau spre locul de pornire în urmărirea vînatului, chiar de la distanţe de 20—30 km. S-a format prin încrucişări între ogarii englezi, francezi şi irlandezi. Se cunosc 3 linii mai valoaroase: Walker, Riffer, Bird-song. Rasa are un exterior tipic pentru cîinii de viteză cu craniu alungit, trunchiul lung, cu pieptul larg şi profund şi abdomenul supt, talia de 55 — 62 cm şi prezintă culori diverse.
   Fox Hound englez, sin Ogar de vulpe. Rasă veche de cîini de vînătoare in haită, caracterizat printr-o rezistenţă deosebită la lucru în viteză, pe timp
îndelungat (10—12 ore) şi pe distanţă mare (50 — 60 km). Are însuşiri de exterior comune ogarilor şi prezintă culoare neagră, cafenie cu alb, sau bălţată cu pete galbene şi cafenii.
   Fox sîrmos. Rasă de cîini (v. Fox-Terrier sîrmos).
   Fox-Terrier. Grupă de rase de cîini, adaptate pentru vînătoarea vulpilor la vizuină şi pentru distrugerea şobolanilor.
   Fox-Terrler cu păr neted. Ciine de vînătoare şi apartament, vioi, cu craniu plat, avînd urechile mici în formă de „V“, căzînde, părul dens, abundent, lins, robă albă cu pete negre sau albă cu pete roşcate (albul trebuind să domine), coada ataşată sus, nerăsucită (se amputează), talia 36—38 cm.
   Fox-Terrier pitic, sin. Foxterrier Togy Toy Foxterrier (v).
   Fox-Terrier sîrmos, sin. Fox sîrmos. Una din varietăţile de Fox-Terrieri. Foarte vioi, inteligent, cu alură remarcabilă, sacadată. Are capul alungit, prezen-tînd în jurul botului şi în special în zona ventro-laterală, părul lung (se tunde imprimînd botului o formă pătrată), urechile mici, în „V“. Părul este aspru. Roba, în general albă, are pete negre şi cenuşii-roşcate (trei culori). Coada este ataşată sus (se amputează la 1/3 sau 1/4 de la bază). Talia este de 30 — 38 cm.
   Frabosa. Populaţie ovină din Italia, caracterizată prin mare rusticitate şi sobrietate, adaptată la transhumanţă şi pentru valorificarea păşunilor sărace. Are aptitudini triple cu predominarea celei de lapte (90 1 lapte anual) şi lînă grosieră.
   Fragmoplast (gr. phragmos:       gard;
plastos: a forma, a modela). Membrană care apare în ultima fază a cariochinezei (teleofază) şi separă celula mamă în două celule fiice. Ulterior din fragmoplast se va forma membrana celulară.
   Franceză ameliorată. Rasă de gîşte franceză, cu greutate corporală medie de 5 — 8 kg.
   Franceză pur sînge. Rasăjde cai (v. Angloarab).
282
FRI
   I    raneonia, sin. Galbenă de Franconia. 1. Rasă de taurine cu roba de culoare izabclă, ceva mai închisă la tauri, cu greutatea corporală de circa 600 kg, robustă, cu aptitudini pentru muncă. Produce anual circa 2 400 1 lapte ; 2. Rasă de crapi, cu corpul lipsit de solzi, cu spinarea puţin rotunjită, capul şi înotătoarele mici. Trăieşte în ape mai calde şi ajunge la virsta de trei veri la 1,2—2 kg greutate.
   Frecvenţa genelor. Proporţia, într-o populaţie, a unei gene de la un anumit locus faţă de totalul genelor de la lo-cusul respectiv. Suma frecvenţelor genelor de la un locus este egală cu 100 (dacă frecvenţa se exprimă în procente) sau cu 1 (dacă frecvenţa se exprimă în valori zecimale).
   Frecvenţa genotipurilor. Numărul indivizilor care prezintă acelaşi genotip raportat la numărul total al indivizilor din populaţie. Suma frecvenţelor genotipurilor este egală cu 100 (dacă frecvenţa este exprimată în procente) sau cu 1 (dacă frecvenţa este exprimată în valori zecimale). Frecvenţa genotipurilor într-o populaţie este influenţată, în mod direct, de frecvenţa genelor respective existente în populaţie.
   Frecvenţa mulsului. Factor care influenţează producţia de lapte exprimat prin numărul de mulsori zilnice aplicate la o femelă aflată în lactaţie. Optimizarea frecvenţei mulsului la vaci se bazează pe luarea în considerare a nivelului productiv.
   Freemartinism. Fenomen constatat la speciile de animale unipare, în caz de gestaţie gemelară, în care cogemenii sînt de sexe opuse, femela obţinută fiind sterilă. Cauza principală constă în anas-tomozele placentare, care determină o circulaţie sanguină comună între cei doi cogemeni. în acest caz, hormonii sexuali ai masculului (care apar mai devreme decît cei ai femelei) intră în circulaţia comună a celor doi cogemeni, fapt care determină o hipoplazie a go‘-nadelor femelei, aceasta fiind inaptă pentru reproducţie.
   Friabili late. Caracteristica fibrelor de lînă casabile, sfărîmicioase. Reprezintă o consecinţă a lipsei de usuc necesar umectării întregii lor suprafeţe.
   Fribourg. Rasă de taurine formată in cantonul cu acelaşi nume din vestul Elveţiei, avind o pondere mică in structura de rasă (circa 1,5%). Fenotipic se aseamănă foarte mult cu rasa Siînmental. Greutatea corporală la vaci este de 800 — 850 kg. Prezintă un format corporal pronunţat dreptunghiular, profil mezoform, culoare bălţată cu negru. Arc aptitudine productivă mixtă, realizînd o producţie de lapte peste 3 500 kg, cu 3,8 — 4% grăsime; manifestă o predispoziţie deosebită pentru ingrăşare, furnizind o cantitate mare de carne şi de calitate bună; boii sînt folosiţi la munci grele.
   Frideriksborg. Herghelie de reputaţie europeană, din Danemarca înfiinţată la finele secolului al XVI-lea, cînd s-a format şi calul cu acelaşi nume. în această herghelie materialul biologic a fost constituit în special din calul spaniol, apoi calul oriental, inclusiv iepe moldoveneşti. Calul Frideriksborg este de tip carosier uşor, fiind răspîndit mult în Danemarca.
   Friedman-Seime ider (metoda —). Metoda de diagnosticul gestaţiei in laborator, care constă în inocularea cu ser de iapă presupusă gestantă a unei ie-puroaice adulte separate de mascul cu două săptămîni înainte de folosirea ei ca animal de laborator. Prin laparatomie la 48 ore de la ultima injecţie, dacă reacţia este pozitivă pe ovar se constată prezenţa foliculilor hemaragici sau chiar a corpilor galbeni.
   Frigiditate. Absenţa dorinţei de împreunare sexuală, tradusă la mascul prin indiferenţă, iar la femelă prin permanentizarea anestrului.
   Frigurile roitului. Comportament specific al familiilor de albine care se pregătesc să roiască; albinele intensifică creşterea trîntorilor, se aglomerează în număr mare, clădesc potiraşe, se reduce
FRI
283
ouatul mătcilor, scade cantitatea de puiet necăpăcit, matca depune treptat ouă in botei, apar larve, scade activitatea albinelor, nu construiesc, nu culeg, zborul se reduce, apar albine cercetase, culminează totul cu ieşirea roiului.
   Frison. Tremurătură involuntară producă de o stare febrilă.
   Friulana, sin. Bălţată cu roşu de Friulana. Rasă de taurine, formată prin încrucişarea de absorbţie a populaţiei taurine, din Friuli (Italia), cu tauri de rasă Simmental. Are aptitudini triple, fiind asemănătoare cu rasa Simmenthal.
   Frizat. Fenotip mutant la păsări manifestat prin penaj zbirlit. Este determinat de o genă autosomală cu efect dominant (F). Indivizii homozigoţi pe gena dominantă manifestă caracterul în expresia extremă în timp ce indivizii heterozigoţi prezintă un aspect frizat intermediar. Cheratina din penele frizate prezintă o structură cristalină slab ordonată iar compoziţia în aminoacizi este anormală.
   Frizată Danubiană. Rasă uşoară de gişte originară din Europa de sud-est (litoralul Mării Negre şi Valea Dunării)-Se caracterizează prin penaj frizat la ambele varietăţi (albă şi cenuşie), rusticitate, producţie mică de ouă dar cu eclozionabilitate remarcabilă şi calitate superioară a cărnii. Greutate medie caracteristică 4—5 kg.
   Friză. 1. Rasă de oi din Republica Democrată Germană adaptată la precipitaţii atmosferice de pînă la 750 mm/ anual, cu format corporal dolicomorf şi aspect piriform, specializată pentru producţia de lapte care este în medie 400 — 700 kg cu maxima 1 500 kg şi cu prolificitatea de 200—250% ; greutate corporală 40—45 kg oile şi 80 — 90 kg berbecii, producţia de lînă de respectiv 3 kg şi 5 kg, cu fineţea de 33 — 37 microni şi lungimea de 10 — 15 cm ; 2. sin. Fri-senhuhn. Rasă foarte veche de găini cu greutate mică (1,2 —1,3 kg găina şi
1,5  —1,6 kg cocoşul) cu producţie bună de ouă albe şi mici (50 g). Cu un aspect
general de rasă uşoară şi pronunţat dimorfism al culorii, prezintă creasta simplă, urechiuşe albe, fluiere alb-cenuşii. Are două varietăţi, albă şi pesiriţă cu negru şi produce o carne de calitate deosebită. 3. Rasă de taurine (v. Friză olandeză).
   Friză americană, sin. Americanish Hol-sleia Friesian. Rasă de taurine importată din Olanda încă de la începutul secolului al XlX-lea, dar izolată reproductiv din 1905, fiind ameliorată cu precădere pentru aptitudinile de lapte, llerd-Book-ul rasei datează din 1871. Se caracterizează prin greutate mai mare (talia 137—138 cm şi greutatea 680 kg), forme corporale unghiuloase, profil corporal dolicomorf, accentuat trapezoidal, avînd trenul posterior şi ugerul puternic dezvoltate. în privinţa culorii se intîl-nesc frecvent abateri (unghii de culoare albă, botul parţial depigmentat, bre-zătură largă, capul aproape in întregime de culoare albă etc.). Are constituţie fină, temperament vioi, precocitate bună şi aptitudine pentru lapte excelentă (realizează în medie 6 000 kg cu un procent de grăsime de 3,3 — 3,7%.
   Friză argentiniană, sin. Holando Argentina. Rasă de taurine importată din Olanda şi apoi din Anglia, S.U.A. şi Canada, dezvoltîndu-se vertiginos (in 10 ani efectivul a crescut cu circa 1,4 milioane). Se caracteriează printr-o capacitate productivă ridicată (5 500 kg).
   Friză bălţată roşu cu alb, sin. Rotbunte. Rasă de taurine formată în acelaşi mod cu Friza bălţată cu negru, avînd o pondere mai mică în structura de rasă din Olanda (24%). Se aseamănă în general sub raport feno-tipic cu rasa Friză bălţată negru cu alb, dar se deosebeşte prin culoare, care este bălţată cu roşu, nu prezintă in cadrul culorii un desen caracteristic, are o talie mai mică cu 2 — 3 cm, insă o masivitate corporală mai pronunţată şi în special musculatură mai dezvoltată a trenului posterior, forme corporale mai rotunjite, aptitudini mai slabe pentru
284
FRI
lapte cu 200 — 300 kg, dar mai bună pentru carne. Are o importanţă şi răs-pîndire mult mai mică în comparaţie cu Bălţata negru cu alb. Este răspîndită cu precădere în Europa şi America.
   Friză canadiană, sin. Canadish Hol-stein Friesian. Rasă introdusă în secolul trecut din S.U.A., folosindu-se o metodică de ameliorare];asemănătoare cu cea din S.U.A. în privinţa caracteristicilor morfologice, fiziologice şi productive se aseamănă cu rasa Friză americană. în Canada s-au dezvoltat o serie de linii celebre ale acestei rase. Datorită calităţilor remarcabile este tot mai mult solicitată în diferite continente şi ţări.
   Friză daneză, sin. Sortbraget Dans Malkekvaeg. Rasă de taurine importată din Olanda. Friza daneză se consideră că este mai productivă pentru lapte, cu un conţinut de grăsime mai bogat datorită infuziei cu rasa locală Jutlan-deze, mai rustică, mai fertilă, comparativ cu cea Olandeză. în acelaşi timp este considerată ca o bună producătoare de carne, deoarece are o greutate corporală de 550—600 kg; animalele îngrăşate ating 955 kg, iar taurii cîntăresc 900 kg şi uneori chiar 1000—1200 kg.
   Friză engleză. Rasă de taurine (v. Britsh Friesian).
   Friză franceză, sin. Francaise Frisonne Oie-Noire. Rasă de taurine introdusă din Olanda începînd cu jumătatea secolului al XlX-lea. Se caracterizează printr-o conformaţie corectă, avînd bine dezvoltate crupa şi ugerul, constituţie robustă, fecunditate şi longevitate mare, precocitate şi economicitate ridicată şi producţie medie de lapte de 4 500 kg cu 3,6% grăsime.
   Friză germană, sin. Deutsche Schwartz-bunt, Tedesca, Ostfriză. Rasă olandeză răspîndită în Friza orientală Tedesca (Ostfriesland), în zonele de şes, în cele de sud şi centrală, constituind rasa de bază a Germaniei pentru lapte. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare (talie 132 — 135 cm, greutate 650 kg), conformaţie corectă şi culoare
bălţată cu negru. Are aptitudini de lapte-carne.
   Friză italiană, sin. Frisona Italiana. Rasă importată la început din Olanda, iar în secolul al XX-lea s-au făcut importuri şi din Canada şi S.U.A. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mai mică (talia 127 cm şi greutatea corporală 550 kg) comparativ cu celelalte tipuri europene, făptură uscăţivă, profil longeliniu, trapezoidal, conformaţie corectă, constituţie fină, fecunditate bună (90%), longevitate productivă mare, dar aptitudine mai slabă pentru lapte comparativ cu alte tipuri de Friză (în medie 3 800 kg şi 3,5% grăsime). ^Friză izraeliană. Rasă de taurine din Izrael, formată prin încrucişarea de absorbţie şi practicată între rasa locală de Damasc şi rasa Friză americană şi canadiană (sîngele Friză avînd o pondere de 94%). Se caracterizează prin talie mare (135 cm), profil dolicomorf, cu aspect pronunţat trapezoidal datorită ugerului care este foarte dezvoltat, constituţie fină, temperament vioi, capacitate foarte bună pentru lapte (producţia medie de 6 000 1 cu 3,6% grăsime).
   Friză olandeză. Rasă originară din provincia Frizia (nordul Olandei), formată pe baza amestecului vitelor bra-hicere şi primigene care au fost ameliorate pentru producţia de lapte, fiind cea mai importantă şi răspîndită rasă de taurine din lume. Se caracterizează prin dezvoltare hipermetrică (talia 132 cm, greutate 600—650 kg), profiluri mezo-dolicomofre, format corporal dreptunghiular, aspect trapezoidal, conformaţie de lapte (cap fin, uscăţiv, gît subţire, trunchiul lung, cu linia superioară corectă, torace spaţios, uger excepţional, membre fine, corecte), culoare bălţată negru cu alb, partea inferioară a membrelor, abdomenul şi coada albe, iar botul, vîrfurile coarnelor, unghiile pigmentate în negru. Are constituţie fină-robustă, temperament vioi, precocitate, economicitate şi constanţa lactaţiei remarcabile. Producţia medie de lapte este de 5 000 1 cu 3,8%
FRI
285
grăsime. Arc aptitudini bune şi pentru producţia de carne, deoarece are greutate mare a carcasei şi randament ridicat.
   Friză poloneză. V. Bălţată cu negru poloneză.
   Friză romanească. Suşe diferite de Friză (canadiană, americană, engleză, germană, israeliană, daneză, olandeză şi suedeză), importate în ţara noastră în-cepînd din 1957. Friza s-a aclimatizat perfect, manifestînd în condiţii bune de creştere şi exploatare, calităţile reniar-cabile pe care le are această rasă. Nivelul productiv al rasei Frize din România a fost de 4 000 — 4 500 kg cu
3,6  — 3,7% grăsime. De asemenea, în producţia de carne, tinereul îngrăşat în sistemul baby-beef, pînă la 12 luni a realizat peste 350 kg.
   Friză suedeză. Rasă importată din Olanda, S.U.A., Canada şi crescută în condiţiile Suediei, avînd o pondere de 1/4 din totalul taurinelor. Se caracterizează printr-o talie de 134 cm, greutate 630 kg, capacitate productivă 5 000— 5 500 1 lapte cu 3,8—4% grăsime.
   Frlu. Harnaşament care se aplică pe capul calului şi serveşte la contenţia şi conducerea lui, la mînă sau călare. Este constituit din : garnitură (mon-tiură), zăbală sau zăbăluţă şi dirlogi.
   Front de furajare. Spaţiul necesar pentru furajarea animatelor în cadrul adăposturilor, boxelor de animale etc.
   Frosted Ebony. Nurcă de încrucişare între Royal Silver şi Black Cross.
   Frosted Sflver Blue. Denumire pentru nurca B.O.S. Sihrer-blue.
   Fruetoză, sin. Levuloza. Cetohexoză prezentă îri stare liberă în plasma seminală şi în sîngele fetusului de rumegătoare. împreună cu glucoza constituie diglucidul denumit zaharoză, iar sub formă de poli glucid constituie inulina din plante.
   F.S.H. Hormon de stimulare folicu-lară, cu rol în maturarea foliculilor ovarieni.
   Fuleu. Spaţiu acoperit de un pas complet al calului (distanţa între două urme succesive ale aceluiaşi membru). Este un termen hipic care se foloseşte în special în cazul aliurii de galop. Amplitudinea (lungimea) fuleului la galop variază în raport cu talia, individualitatea, felul antrenamentului şi viteza. în general, amplitudinea fuleului la galopul obişnuit corespunde cu de trei ori lungimea bazei de susţinere.
   Fulg. Categorie de pene rcprezentînd majoritatea penajului de acoperire. Se caracterizează prin forme intermediare între penele de contur şi puf, prezentînd o parte a lamei rigide şi o altă parte, la baza rahisului, pufoasă. O categorie deosebită de fulgi o reprezintă lanţetele de pe gît şi şalele cocoşului.
   Fulguire. Operaţiune de turtire a (aplatisarea) boabelor de porumb, orz sau ovăz în vederea folosirii în hrana animalelor. Fulguirea are drept scop o mai bună utilizare a boabelor de concentrate de către diferite specii şi categorii de animale. Fulguirea se face cu ajutorul maşinilor de fulguit.
   Fulguraţie, sin. Trăznire (lat. fulgur : trăznet). Tulburări, terminate cel mai adesea prin moarte, produse de descărcarea electrică naturală (trăznet).
   Fulno de Borgogna. Rasă de iepuri de casă ce se creşte în Italia.
   Fumarin, sin. CumafuryU Derivat al hidroxicumarinei, raticid cu aceleaşi proprietăţi şi utilizări ca şi Warfarina.
   Fumigaţie (lat. fumigare: a afuma). Metodă de tratament, dezinfecţie şi dezinsecţie, utilizată în trecut, bazată pe utilizarea unor produse volatile, transformate in fum.
   Fumurie, sin. Cenuşie. Culoare gri, specifică învelişului pilos al mieilor Ţi-gaie bucălaie care se depigmentează după vîrsta de circa două luni de la naştere.
   Funcţie, sin. Funcţiune. Manifestare a activităţii organismelor vii (animale şi vegetale), specifică unui organ, unui ţesut, unui aparat etc. Funcţia este
286
FUR
totdeauna in strinsă corelaţie cu structura organelor sau aparatului care o îndeplineşte ; pe de altă parte, atit structura cit şi funcţia sint in corelaţie cu nevoile organismului, determinate de condiţiile de mediu. Funcţiile se grupează în următoarele categorii : funcţia de nutriţie (sau vegetativă), prin care substanţele necesare vieţii sint aduse la celule, iar cele dăunătoare sint eliminate (digestia, respiraţia, circulaţia, metabolismul, secreţia internă, excreţia) ; funcţia de relaţie, prin care organismul este pus în contact cu mediul extern (recepţia excitanţilor, mişcarea, apărarea, iar la animale şi coordonarea nervoasă etc.) ; funcţia de reproducere, prin care se asigură perpetuarea speciei (formarea gârneţilor, unirea lor etc.). Primele două categorii de funcţii sint coordonate şi corelate la animale prin intermediul sistemului nervos. Studiul funcţiilor organismului constituie obiectul fiziologiei..
   Fundaţie. Element de construcţie îngropat în sol, pe care se vor aşeza celelalte elemente (pereţii, acoperişul etc.). Este făcută din materiale rezistente şi impermeabile (beton, piatră) şi trebuie să depăşească cu 40 — 50 cm nivelul solului.
   Fungicid (lat. fungus :   ciupercă, ca-
edo : tai, nimicesc). Substanţe chimice care distrug ciupercile şi mucegaiurile microscopice.
   Funiculită. Inflamaţia cordonului tes-ticular.
   Furaj. Termen utilizat mai corect pentru definirea nutreţurilor fibroase şi verzi (v. Nutreţ).
   Furajer. 1. Care se referă la furaje *» 2. Care poate fi folosit ca furaj.
   Furazolidona, sin. Furoxon. Derivat chimioterapie furfuriloxazolidonic, pulverulent, gălbui, activ în salmoncloză, coccidioză aviară şi altele.
   Furbură. Termen folosit pentru definirea sindromului furburic (sensibilitate excesivă a membranei clieratogeno),
   Furcuţă. Porţiune a cutiei de corn la ecvine, situată peste corpul piramidal al
cusinetului plantar, în partea posterioară a tălpii, avînd un aspect relativ triunghiular şi prezentînd o lacună mediană şi două braţe (terminate cu adal la nivelul bulbilor furcuţei). Furcuţa arc rol in amortizarea şocurilor pe care le primesc membrele, precum şi rol pulsa-tiv, fiind numită inima periferică a calului.
   Furiuril hidramidn. sin. Rozan. Pulbere microcristalină, galbenă sau brun deschis, insolubilă in apă, solubilă in unii solvenţi organici. Utilizată ca ra-ticid de ingestie (DL50 = 0,5 — 1 g/kg pentru şobolani) sub forma de momeli alimentare. Nu este toxică pentru om şi animalele domestice.
   Furioso (Senior). Armăsar renumit, de rasă Pur sînge englez (născut in 1836 din Pirater şi Miss Furey) care a creat tulpina cu acelaşi nume, respectiv varietatea de jumătate singe, masivă — Furioso North-Star. Se caracteriza prin dezvoltare corporală mare (talia 168 cm), conformaţie corectă, armoniasă, culoare murgă-vişinie, robusteţe, osatură puternică, temperament vioi, mersuri corecte, mobile, frumoase. A activat ca pepinier la herghelia Mczohegyes timp de 10 ani, dînd o descendenţă numeroasă şi valoroasă (98 armăsari şi 95 iepe), care au constituit tulpina Furioso, caracterizată prin masivitate, dezvoltare corporală bună (talia 164 cm şi greutatea 580 kg), conformaţie in general corectă, armoniasă, cu aptitudini multilaterale. Furioso a creat două linii principale (Fx şi F10) întilnite şi în România, unde reprezintă 15% din structura genealogică.
   Furioso North-Star. Varietate de cai, de jumătate sînge, masivă, formată spre mijlocul secolului al XlX-lea la herghelia Mczoheghyes (Ungaria) din împerecherea celor doi armăsari de rasă Pur sînge englezesc (Furioso şi North-Star), cu iepe de sînge Arab, jumătate singe, iar din 1870 s-au combinat cele două tulpini şi s-a practicat infuzia cu Pur singe englezesc. Se creşte in România din 1920
FUR
287
■caracterizindu-se printr-o talie de 158 cm, greutate 540 kg, format corporal dreptunghiular, profiluri mozoformc, ortoide, conformaţie armoniasă (cap uscăţiv, expresiv, git lung, musculos, trunchi bine •dezvoltat şi proporţionat, membre puternice, curate) ; culoarea este murgă, var neagră. Are im temperament vioi, constituţie robustă, sănătate bună, longevitate mare, caracter uneori dificil, este pretenţios. Aptitudine de călărie (l^S^/km) şi tracţiune.
   Furtişag. Instinct exagerat de acumulare al familiilor de albine pe seama altor familii din stupină ; apare în condiţii nefavorabile, lipsă de cules etc. Se caracterizează prin năvala albinelor la stupii deschişi, încercări de pătrundere ■a albinelor hoaţe prin diferite orificii, mortalitate etc.
   Furunculoză mamară. Boală contagioasă produsă de un stafilococ foarte virulent şi manifestată prin inflamaţia septică necrozantă simultană succesivă a mai multor foliculi piloşi la nivelul ugerului.
   Furunculosis. Bacterioză periculoasă în crescătorii pentru păstrăvii de munte şi curcubeu. Boală care evoluează septicemie şi se combate prin adaos de sulfameragină, neagină, sulfaguanidină sau cloramfenicol în furaje.
   Fusar, sin. Peşte de piatră, prundar {v. Aspro zinoel).
   Fuschin. Reproducător renumit al rasei Trăpaş francez care a jucat rolul predominant iu formarea acestei rase, fiind continuatorul liniei Joung Rattler. A fost un reproducător celebru, dînd un număr de 383 produşi,” între ei re-cordişti ai tuturor generaţiilor (Cou-rageux, Moonlighter, Rouges-Terres, Narquolis, Trianon etc.). Descendenţii acestui reproducător valoros au participat şi la formarea Trăpaşului românesc.
   Fus nuclear, sin. Fus de diviziune. Ansamblu de fire de natură proteică (peste 90?o) avind formă elipsoidală, care apare în cariochineză, în profază şi se definitivează în metafază. Are rolul de a fixa cromatidele în planul central al celulei (placa ecuatorială) şi de distribuire a acestora către polii celulei.
   Fuzariotoxicoză, sin. Furaziozâ, aleucie toxi-alimentară. Toxicoză cronică determinată obişnuit de Fusariuin sporotrichoi-des var. toxici, manifestată la animale prin erupţii peribucale, bucale şi fa-ringiene, leucopenie, sindrom hemora-gipar, slăbire, adinamie; apare după consum de cereale sau alte furaje mucegăite.
   FV. Sistem de grupă sanguină la taurine, alcătuit din patru gene alelice.
   G.     1. Sistem de grupă sanguină la suine, alcătuit din două gene alelice, Ga si Gb care determină factorii de grupă sanguină Ga şi Gb ; 2. G, şi G2. Etape ale interiazei mitozei in care sc realizează creşterea celulei.
   Gaddi. Rasă locală de oi, ce se creşte in India.
   Gadidae. Familie de peşti din ordinul Gadiformes, care cuprinde codul şi alte specii de peşti înrudite.
   Gadus. Peşti marini din familia Ga-didae. din Oceanul Atlantic şi Pacific, Marea Nordului, Marea Barents. Au corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi mici. Speciile mai importante sînt în Oceanul Atlantic şi Marea Nordului, printre care : G. mor-rhua de la 1 m lungime, cu mustaţa lungă şi G. acglcfiniis de 50 cm, cu mustaţa scurtă şi cu linia laterală de culoare neagra. Au valoare mare economică şi fac obiectul unui pescuit intens cu trawl.
   Gaial. V. Gaval.
   Gnidropsarus mediterra ncus, sin. Getica. Peşte marin bentonic din familia Gadiac. trăieşte pe lingă ţărmurile cu fund stincos, cu vegetaţie din Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Are corpul alungit, rotunjit anterior şi comprimat lateral posterior.
   Galaetocel. Chist mamar produs prin imposibilitatea evacuării laptelui din uger.
   Galactofor (gr. gala; lapte, ferein; a duce, a conduce). Care conduce laptele ; canalele galactoforc etc.
   GalactoforHă. Inflamaţia canalelor ga-lactofore, care se poate complica cu o mamită pe cale ascendentă.
   Galactogcneză, sin. Galadopoeză. Procesul de secreţie a laptelui la nivelul epiteliului glandular.
   Galactoree, sin. Galactee. Scurgere abundentă şi spontană de lapte, ca urmare a deschiderii anormale a sfincte-rului papilar.
   Galben Băneasa. Rasă de viermi de mătase, creată în ţara noastră, cu gogoşi galbene.
   Galben Cislău. Rasă de viermi de mătase, creată in ţara noastră, cu gogoşi galbene.
   Galben Orşova. Rasă de viermi de mătase, creată in ţara noastră cu gogoşi galbene.
   Galbenă. 1. Rasă de curci, cu colorit galben frumos, crescută în America, în scop ornamental ; 2. Culoare desemnînd o varietate de nutrie, nutria galbenă. Varietate de încrucişare, obţinută din nutria de Kaliningrad şi nutria Standard. Nutria galbenă pentru blănuri are o valoare apreciată, deşi uneori se înregistrează variabilitate importantă a nuanţei ; 3. Culoare generală la unele rase de păsări (găini, curci etc.) rezultat din distribuirea uniformă a unor pigmenţi graşi (lipocromi).
19 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
290
GAL
    Galbenă de Francouia. Rasă dc taurine (v. Franconia).
    Galbenă de Wroclaiv. Rasă de viermi de mătase cu gogoşile galbene creată în Polonia.
    Galbenă poloneză. Rasă de viermi de mătase, cu gogoşile galbene, crescută in Polonia.
    Galbenă Sevvensica. Rasă de viermi de mătase exotică.
    Galbena Tbilissi nr. 2. Rasă de viermi de mătase, monovoltină, creată in U.R.S.S., cu gogoşi de culoare galbenă.
    Galbenă turcească. Rasă de viermi de mătase, cu gogoşile de culoare galbenă.
    Galbenă AVarska Mare. Rasă de viermi de mătase, cu gogoşile galbene crescută în Polonia.
    Galieea. Soi de dud originar din sudul Olteniei, creat dintr-o populaţie locală a unei forme cu flori mascule. Este un soi cu infrunzire timpurie, foarte rezistent la ger şi la atacul de bacterioza, receptiv la agrofonduri superioare. Frunza este valoroasă pentru creşterea viermilor de mătase. La virsta de 3 ani pe un sol brun-roşcat de pădure produce circa 13 tone frunză/ha.
    Galiforme (Galliformes). Ordin de păsări tericole sau arboricole, de talie ^narc (cx. cocoşul de munte), mijlocie (ex. ierunca, găina) sau mică (cx. prepeliţa), slab zburătoare, cu aripi scurte, rotunde şi bombate. Ciocul puternic, picioarele cu degete prevăzute cu gheare solide şi arcuite, apte pentru căutarea hranei. Multe specii au pe cap şi pe bărbie porţiuni golaşe colorate in roşu (creastă, bărbii, negi etc.). Sint răspîn-dite pe tot globul şi se vincază pentru carnea lor gustoasă (fazanul, potîrni-chea). Citeva specii au fost domesticite (găina, bibilica, păunul).
    Galifort. Complex mineralo-vitaminic folosit in furajarea păsărilor.
    Gaîîitacee. Subfainilie a fazianidelor care cuprinde toate fnzianidelc domestice (găina, curca, bibilica, prepeliţa, fazanul şi potîrnichea).
    Galiţia, sin. Crapul oglindă. Rasă dî crapi, cu solzi dispuşi pe trei şiruri la-
terale, cu capul mare. Trăieşte in ape reci şi în ape calde şi poate ajunge Ia virsta de trei veri la greutatea de 2,5 kg.
   Gal la. Rasă de cai din Eritreea, de statură mică, cu membrele fine, foarte rustică şi sobră, cu conformaţie puţin corectă.
   Galli-Mainiui. Metodă biologică de stabilire a diagnosticului de gestaţie, bazată pe acţiunea hormonilor gona-dotropi din serul sanguin al femelelor gestante, asupra spermatoreei la broscoi.
   Gallisan, sin. Coccidizin. Preparat combinat (aureocicîină şi moldamin), cu efect anticocidian.
   Gallcway. Rasă de taurine originară din provincia cu acelaşi nume din Scoţia, care provine din amestecul vitelor vechi scoţiene cu rasa scandinavă fără coarne din Norvegia. Se caracterizează prin talie relativ mică, culoare neagră sau brună, uniformă, cu păr abundent. Este o rasă rustică, cu longevitate mare. specializată pentru carne, manifestind o aptitudine remarcabilă de ingrăşarc şi bună precocitate.
   Gallus. Denumirea genului din care face parte cea mai importantă specie dc păsări domestice, găina (Gallus ban-kiva).
   Galop. Mers săltat în trei timpi, în care perioada de suspensie totală, alternează cu perioade de sprijin. Prin acest mers se realizează viteza cea mai mare.
   Galop defectuos. Mers anormal în această aliură, întîlnindu-se galopul fals (contragalopul), galopul descompus (dezunit, mers in patru timpi) şi galopul încrucişat (mers în trei timpi).
   Galop normal. Mers natural foarte rapid, obositor, săltat, sacadat, basculant, diagonal, in 3 timpi, producînd 3 bătăi*
   Galop zburălor. Galop de curse, de mare viteză (l'fkm).
   Galoşi, sin. Manşete. Ilarnaşament de protecţie pentru membre, în formă de trunchi de con sau dc pilnic, confecţionat, din cauciuc care se introduce peste copită, pe care o acoperă in întregime la
GAL
291
caii de curse şi dc obstacole, care sint forţaţi să meargă in aliuri rapide.
   Gahanotropisiu. Răspunsul unui organism la stimularea electrică.
   Galvaync (semnul lui —). Pată neagră pc suprafaţa latcro-externă a lăturaşilor superiori, ce apare la virsta de 9—10 ani ş!i coboară pe lungimea coroanei cu virsta. Ajută la stabilirea virstei după dinţi la cabaline.
   Gamaglobuline, sin. Imunog lo buline. Fracţiuni proteice din serul sanguin care suportă cea mai mare parte din anticorpi şi care, in cursul electroforezei, se deplasează ccl mai lent.
   Gamhusia Aifinis Holbrooki. Peşte vivipar, dulcicol de 3,5 —4,5 cm din ordinul Cyprinodontiformes, din apele stătătoare sau lent curgătoare, puţin adinei din America de Nord. A fost introdus şi în Europa. în România se găseşte în lacul Mangalia. Are corpul alungit şi uşor comprimat lateral ; coloritul cenuşiu, ceva mai închis pe spate şi alburiu pe abdomen. Se reproduce de mai multe ori în vară. Se foloseşte pentru combaterea larvelor dc ţinţari şi ca peşte de acvariu.
   Gamet (gr. gamos: unire, împreunare;. Celulă sexuală animală şi vegetală. Gârneţul mascul (spermatozoidul) şi femei (ovula) în urma asimilării lor reciproce (fecundare) realizează zigotul (apt de diviziune succesivă şi de dezvoltare a fazelor embrionare). Din punct de vedere al conţinutului cromozomal gârneţii pot fi balansaţi (atunci cind cuprind un set de cromozomi) sau neba-lansaţi (atunci cind numărul dc cromozomi este mai mare sau mai mic decît setul normal). în funcţie dc diferenţierea în privinţa mărimii şi formei între gârneţii produşi de organismul mascul faţă de cei produşi dc organismul femei, gârneţii pot fi grupaţi în : zso-gameţi (cînd gârneţii obţinuţi de la cele două sexe sint identici) : anisogameti (cînd "ameţii dc la cele două sexe diferă toarte puţin între ei) ; heterogameţi (cînd gârneţii de la cele două sexe sint
net diferiţi in privinţa mărimii şi formei).
   Gametocit. Celulă nediferenţială din care sînt produşi gârneţii.
   Gamelogenezu. Proces care are drept rezultat formarea gârneţilor. La organismele mascule procesul poartă denumirea de spermatogeneză, iar la organismele femele ovoycncză. Gamet ogeneza este singurul moment al ciclului vital in care arc loc procesul meiotic, cind se realizează trecerea dc la spennatociţii primari (respectiv ovociţii primari) la spermatide (respectiv ovotide).
   Gammaridea. Crustacee inferioare dul-cicole, salmastre şi marine de 4—20 mm mărime, care sînt comune şi în cantitate mare in apele stagnante sau curgătoare unde se găsesc in apropierea malului printre tufele dc plante, în nisip sau pietriş. Au corpul segmentat, comprimat lateral şi curbat în arc. Prezintă importanţă, deoarece constituie hrana de bază pentru numeroşi peşti.
   Ganaşe. Denumirea zootehnică utilizată pentru definirea marginii ventrale a braţelor mandibularc.
   Ganglion. 1. Formaţiune in general nodulară cu structură şi dimensiuni variate, distingindu-se : ganglioni nervoşi (neuroganglioni) şi ganglioni limfatici (limfoganglioni sau limfonoduli) : 2. (fr. sur-os). Exostoz cu sediu fix pe fluier, în special pe feţele laterale şi cea anterioară. La începutul formării lui, în faza inflamatoare produce şchiopături, apoi durerea se diminuează sau chiar dispare.
   Gangrena. Mortificarea ţesuturilor, in urma unei ischemii dc origine circulatorie sau a unei infecţii postraumatice cu germeni anaerobi. Gangrena poate fi gazoasă, traumatică, umedă sau uscată.
   Gangrena ugerului. Mortificarea ţesutului ca urmare a unor compresiuni, tulburări circulatorii etc. la care se adaugă o infecţie primitivă. Se manifestă prin lipsă dc sensibilitate, hipo-termic locală, sfacelarc etc.
292
GAS
   Garafagnina. Rasă de taurine din Italia provenită din rasa Podolică primitivă caracterizată prin dezvoltare corporală medie, culoare cenuşie cu pigmentaţie centrifugă (coarne, bot, vulva, unghii), cap fin, git puternic, trunchi dezvoltat şi membre solide. Are longevitate mare (12 — 13 ani), aptitudini funcţionale triple (lapte, carne şi muncă), dind o producţie medie de lapte de 2 OUO kg cu 4,3% grăsime.
   Gard electric, sin. Păstor electric. Instalaţie folosită pentru păşunatul dirijat al animalelor. Constă din sursa de curent electric, generatorul de impulsuri cu contacte sau tranzistorizat şi gardul propriu-zis (stilpi, izolatori şi sîrma gal-vanizată).
  'Garoncza, sin. Garonnaise. Rasă de taurine originară din valea Garonne (Franţa) ameliorată cu rasa Limousine. Se caracterizează prin dezvoltare hiper-metrică (talia 140 cm), culoare blondă, cu extremităţi mai deschise, păr scurt şi neted, cap mare, coarne îndreptate înainte şi in jos, salbă groasă şi atir-nindă, trunchi cilindric, membre solide şi musculoase, aptitudine de carne şi muncă.
   Garou. Legătură elastică (in mod obişnuit practicată cu un tub de dren sau o fîşie de material elastic), aplicată pe o regiune, cu scopul de a opri hemoragia. Lăsată timp îndelungat (peste 2 ore), ligatura poate provoca ischemie gravă locală, gangrene etc.
   Garlnerită. Inflamaţi a canalelor Gărt-ner.
   Gasconne. 1. Rasă veche de taurine originară din zona premuntoasă a Piri-neilor (Franţa), cu talia de 135 cm, greutatea 600 kg, cap relativ scurt, trunchi masiv, membre rezistente, culoare gri-argintic, cu mucoasele, vîrful coarnelor şi ongloanelor negre. Kste o rasă foarte rustică, fiind adaptată la creşterea in condiţii mai puţin favorabile (coaste aride, terenuri accidentate şi de altitudine ridicată pină la 1 800 m), cu fecunditate foarte marc; i capacitate ridicată
de alăptare, longevitate excelentă şi cu aptitudini pronunţate pentru carne. Realizează sporuri mari de creştere in greutate (1 444 g/zi) şi precocitate remarcabilă (la 1 an poate atinge 450 kg). Se pretează foarte bine pentru încrucişări industriale pentru carne : 2. Rasă de găini, cu greutate corporală medie şi producţie bună de ouă ; 3. sin. Albastru de Gascon. Denumire pentru două rase de ciini puţin răspîndiţi : Micul albastru de Gascogne, rasă de tip Basset : Marele Albastru de Gascogne, cu talie de 63 — 70 cm care prezintă o blană pe l'ond alb cu pete mici negru-albăstrui.
   Gasteropode (gr. gaster: stomac şi pous, podos: picior), sin. Melci. Clasă de moluşte cu picior în formă de talpă, aşezat pe faţa ventrală a masei viscerale, de unde le vine şi numele. Au un cap bine diferenţiat, prevăzut cu tentacule ; masa viscerală este de obicei asimetrică (răsucită) şi cuprinsă intr-o cochilie, formată dintr-o singură bucată. Cochilia poate fi răsucită sau nc-răsucită. Trăiesc pe uscat, in locuri umede, in ape dulci sau mări şi oceane. Unele specii sint comestibile.
   Gasterosleus aeiileatus, sin. Ghidrin. Peşte vorace marin, migrator in ape dulci, de 5 —7 cm, din ordinul Gasleros-teiformes. Are corpul fusiform, comprimat lateral şi acoperit cu plăci osoase (înguste şi înalte) ; coloritul vcrdc-albăstrui pe spate, iar pe lături argintiu. Se utilizează pentru extragerea unui ulei medicinal.
   Gastrea, sin. Teoriagastreii. Teorie emisă de E. Hackel, prin care se incearcă reconstituirea filogeniei animalelor superioare prin analogic cu ontogenia lor, pe baza legii biogeneticc fundamctale. Această teorie prezintă astăzi numai o importanţă istorică, întrucît cercetările ulterioare au dovedit schematismul ei extrem, dar ideea care stă la baza ei, aceea a provenienţei mctazoarelor din forme strămoşeşti coloniale, a avut la timpul său un rol progresist.
GAS
293
   Gastric. Care se referă, se raportează sau aparţine stomacului : regiune gastrică, mucoasă gastrică etc.
   Gastrine. Polipeptidc elaborate de către mucoasa gastrică cu rol in stimularea secreţiei gastrice.
   Gastroenlerilă. 1. Inflamaţia simultană a stomacului şi intestinului ;    2.
Inflamaţia tubului digestiv in general.
   Gastroenterologie. Parte a medicinii care se ocupă cu studiul bolilor gastro-intestinale.
   Gastrofiloză. Stare patologică intil-nită la cabaline, produsă de dezvoltarea larvelor unor insecte din genul Gasiro-philus în stomac şi intestin, manifestată prin semne de ordin general şi simptome digestive (anorexie, colici etc.).
   Gastropatia ulceroasă a suinelor. Gas-tropatie ulceroasă, intilnită frecvent in special la porcii din fermele moderne cu exploatare intensivă, caracterizată prin ulcere trofice diseminate sau circumscrise, cu simptomatologie generală şi digestivă diferită.
   Gastropatie. Termen general folosit pentru definirea bolilor de stomac, indiferent de originea, caracterul sau aspectul lor, distingindu-se : gastropatii funcţionale (fără leziuni) şi gastropatii organice (cu leziuni).
   Gastroraţjie. Hemoragie gastrică.
   Gastrulaţie. Proces care are loc in fazele timpurii ale dezvoltării embrionare a metazooarelor şi care duce la transformarea blastulei in gastrulă.
   Gastrulă. Una din fazele de început ale procesului de dezvoltare a embrionului. Se prezintă sub forma unei aglomerări de celule organizate în trei foiţe embrionare şi anume:       edodermul —
foiţa externă din care se vor forma mai tirziu pielea şi sistemul nervos ; endo-dermul — foiţa interioară din care se va forma tubul digestiv ; mezodermul — foiţa din care se vor forma muşchii, scheletul, rinichii şi alte organe. Procesul de formare al gastrulei (gastrularea) diferă de la specie la specie, depinzînd in bună măsură de forma blastulei din care provine.
   Gatinaisc. Pasă locală franceză de găini cu greutate intermediară (2 -3,5 kg), de culoare albă.
   Gauloise. Pasă locală franceză de găini uşoare (2 — 2,5 kg) cu varietăţi de culoare (neagră, albă, aurie, cenuşie şi albăstruie) cu producţie de ouă mare, de culoare albă. Prezintă piele albă, fluiere albe sau cenuşii şi ureehiuşc albe.
   Gaur (lat. Bos bibot gaurus). Specie aparţinind bovinelor, care trăieşte sub formă sălbatică în grupe mici, in zonele muntoase din nordul Indiei şi Birmaniei, precum şi la poalele munţilor Himalaia. Se caracterizează prin dezvoltare corporală foarte mare, culoare neagră sau brună, cu extremităţile albe, părul scurt însă mai lung pe frunte, git şi piept. Este un animal foarte apreciat ca vinat dar se vincază greu, deoarece atacă omul.
   Gaura batal. Orificiu de comunicare interatrială în faza embrioletală (pină la stabilirea circulaţiei funcţionale a pul-monului) puţind persista ca anomalie şi după naştere.
   Gavrilescu, Nicolaie (189G —1966). li-ziolog şi hidrobiolog român, profesor ia Facultatea de zootehnic din Bucureşti. A folosit pentru prima dată noţiunea de „leziune biochimică". A întreprins numeroase cercetări privind efectele fiziologice ale anestezicelor, influenţa vitaminei B asupra metabolismului giu-cidic etc.
   Gazai. Linie principală a rasei de cai Arabă, intilnită şi in România în hergheliile Mangalia şi Brebeni. Are o făptură uscăţivă, conformaţie armonioasă, mersuri elastice şi întinse.
   Gazdă. Organism pe care trăieşte un parazit.
   Gazdă intermediară. Organism viu în care paraziţii îşi îndeplinesc o anumită fază din ciclul lor evolutiv (ex. melcul Limnea este gazdă intermediară a fas-ciolei : dracila este gazdă intermediară a? uginii griului).
   Gazdă definitivă. Organism viu pe care
se dezvoltă forma adultă (sexuată) a
294
GEM
unui parazit (cx. omul este gazda definitiva a viermelui Taenia solium).
   Gaze cloaca le (lai. cloaca : scursoare). Gaze toxice şi cu miros neplăcut (amoniac. hidrogen, sulfurat, metan, indol, scatol etc.) care iau naştere in fose şi bazine de depozitare in urma descompunerii dejecţiilor.
   Gaze rare. Klemcnte gazoase simple (He. Ne, Kr etc.) care intră in cantităţi foarte mici, in componenţa aerului.
   Gazzi. Grup de varietăţi de porumbei din rasa Modcncză.
   Gayal (Bos bibos fronlcdis). Animal ce trăieşte in stare domestică şi senii -sălbatică în India, liste masiv, puternic, cu o dezvoltare corporală foarte mare (talia poate atinge 2 m, iar lungimea 3,5 m), culoarea neagră sau brună, cu extremităţi albe. Are aptitudine remarcabilă pentru muncă, fiind insă folosit şi pentru carne şi lapte. Gayalul semi-sălbalic este mult apreciat pentru vinat. Prin hibridare cu taurinele se obţin femele fecunde şi masculi infecunzi.
   Găina albă rusească. Rasă de găini de formaţie mai recentă obţinută in Uniunea Sovietică prin încrucişarea rasei Leghorn (din tipuri mai grele vest europene), cu populaţii locale. Se caracterizează faţă de Leghorn prin greutate corporală mai mare, calitate a cărnii superioară, greutate a ouălor mai marc şi producţie numerică de ouă inferioară, cu consum specific mai ridicat.
   Găina (le mătase, sin. Japoneză dc mătase; sin. Negresse. Rasă decorativă de găini, cu greutate de 1,5—1,7 Lg, caracterizată prin penaj moale şi mătăsos datorită rahisului moale şi fin şi a barbelor şi barbulelor lungi, mătăsoase şi neprinse între ele prin cirlige (hamuli). Prin acest caracter, prin conformaţia lor caracteristică raselor asiatice, prin moţul lor mare, mătăsos şi prin culoarea neagră a pielii, găinile din această rasă constituie o foarte apreciată rasă decorativă :
   Găina dc porţelan, sin. Milles Fleurs. Rasă de găini, pitică cu penaj bogat şi
foarte viu colorat, deosebit de frumoasă, crescută în scop ornamental, fără valoare economică. Se cunosc două varietăţi: aurie şi albastră.
   Găină (Gallus bankiwa domestica). Specie dc păsări domestice, originară din India, care cuprinde o mare diversitate de rase. grupate in : rase uşoare (bune producătoare de ouă), grele (crescute pentru producţia de carne), mixte, combatante, decorative, (iele mai răspîndite sînt rasele mixte.
   Gălăţeui, sin. Boiler românesc. Rasă de porumbei de agrement pentru zbor de joc. Sînt excelenţi căzători, care îşi încep jocul dc la înălţime şi fac un număr impresionant de rostogoliri. Poarte apreciaţi în ţară şi străinătate dar încă insuficient uniformizaţi ca aptitudine dc zbor şi mai ales ca exterior.
   Gălbează. V. Faseioloza bovină şi ovină.
   Gălbenare. V. Poliedria.
   Gălbenuş. Parte componentă a oului, produs de reptile şi păsări care reprezintă biologic fie o ovulă, imediat după dchiscenţă foliculară, fie un zi got dacă a fost fecundată in trompă. Gălbenuşul este învelit de membranele terţiare (albuş, membrane cochilicre, coajă şi culiculă) şi ţinut în centrul oului astfel format cu ajutorul şalazelor (v.) formate din primul strat de albuş dens. Gălbenuşul este constituit din straturi alternante de vitelus alb şi vitclus galben, polul animal fiind reprezentat de discul germinativ. Reprezcntînd 29 — 36% din întreg oul, vitclusul are o compoziţie complexă, conţinînd 16 — 17% protide, 32% lipide, 0,2% glucide şi 1,1% săruri.
   Gărgăriţe. Insecte care atacă seminţele de cereale şi leguminoase, rcducin-du-lc valoarea nutritivă şi dindu-lc un caracter toxic ; Calandra granaria parazitează griul, pormbul, orzul etc. iar Bruchus pisorum, mazărea.
   Gemeni. Denumire dată produşi lor de concepţie născuţi de aceeaşi mamă în cursul unei singure sarcini şi proveniţi dintr-un singur ovul sau din mai multe ovule, fecundate in acelaşi timp.
GEM
295
   Gemeni l>io\ufari. Gemeni proveniţi din doi zi goţi ca urmare a unirii a doi spermatozoizi cu doua ovule ; se dezvoltă împreună in decursul aceleiaşi gest aţii,
   Gtmeni'diziifoţi. V. Gemeni biovulari.
   Gemeni monoovulari. Gemeni proveniţi dintr-un singur zigot, ca urinare a fecundării unei singure ovule.
   Gemeni monozi(|oţi, sin. Gemeni identici. V. Gemeni monoovulari.
   Gen. Categorie sistematică superioară speciei şi subordonată familiei, care cuprinde una sau mai multe specii înrudite. După regulile nomenclaturii zoologice şi botanice, un animal sau o plantă se desemnează cu numele genului (care este de obicei un substantiv din limba latină sau greacă), urmat de numele speciei (in general un adjectiv din aceleaşi limbi). Exemplu : Caniş familiaris (ciincle) sau Sambucus nigra (socul).
   Genă (J o li a n n s e n, 1909). Cea mai mică unitate biologică a eredităţii, in sensul că ea determină apariţia unui anumit caracter şi prin ea caracterul este transmis de la o generaţie la alta. Fenomenele genetice observate în natură au dus la concluzia că gena este o particulă materială, un element de structură a cromozomului, ea însăşi cu o structură internă. în termeni ai geneticii moleculare, gena reprezintă segmentul din molecula de ADN transcris in segmentul de ARN mesager şi care serveşte ca matriţă pentru sinteza unui lanţ polipeptidic determinat. în funcţie de activitatea lor, genele pot fi grupate în două categorii : gene structurale — acelea care sint implicate in sinteza unor proteine prin procesele de transcriere şi translaţie a informaţiei genetice — şi gene de control, acelea care nu sint implicate in sinteza unei proteine ci au rolul de a controla acti\itatea genelor structurale. In funcţie de modul de acţiune al lor genele pot fi grupate in : gene majore — care produc un efect l'enotipic pronunţat şi gene minore —
care determină un efect fenotipic vizibil numai prin acţiunea cumulată cu alte asemenea gene.
   Gena letală. Genă care in stare omo-zigotă are un efect letal.
   Genă operatoare. Fragment din ma-cromolecula ADN care acţionează asupra genelor structurale pe care le poate menţine blocate prin rcprcsic sau pe care — prin inducţie — le poate debloca din starea de rcprcsic. Transcrierea informaţiei genetice de pe ADN pe molecula de acid ribonucleic mesager (niAHN) se realizează numai de la gena operatoare spre gena de structură.
   Genă reglatoare. Fragment din macro-molecula ADN care determină biosin-teza unei proteine alosterice denumită represor ; prin intermediul rcprcsorului, gena reglatoare acţionează asupra genei operatoare, menţinînd-o in stare de rcprcsic sau inducţie.
   Genă semiletală. Gena care determină turburări grave care nu se soldează neapărat cu moartea organismelor (fiind compatibilă cu supravieţuirea).
   Genă sub vitală. Genă care determină turburări relative, in general minimale, dar certe.
   Genealogic. Care se referă la genealogie ; registru genealogic etc.
   Genealogie. 1. Şirul de strămoşi ai unui individ ; 2. Studiul originii unui individ sau a şirului de ascendenţi.
   Generator de aerosoli. Maşină destinată producerii aerosolilor folosiţi pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor in agricultură, precum şi la dezinfecţia adăposturilor, depozitelor etc. Producerea aerosolilor se face pe cale mecanică, termică sau termomccanică.
   Generaţie. Grupă de animale ce oc upă aceeaşi poziţie in lanţul filoge-nclic. Grupa de animale născute in acelaşi an reprezintă generaţia anuală. Generaţiile filogeneticc se notează în funcţie uc procesul ameiiorativ ce are loc. în cazul reproducerii înşine a populaţiei, inclusiv autofecundării, notaţia
296
GEN
este : P = parentală ; Fly F2, ■ ..Fn = — filială 1, 2, n (F2 din împerecherea între ei a Fx ctc.). în cazul încrucişării de absorbţie notaţia este : P = generaţia parentală ; Fx = generaţia filială ; Rlf JRo, ..Rn generaţia de întoarcere la una din populaţiile paterne. în cazul incestului, notaţia este P, Fx, j„ J2,
La animalele domestice prima generaţie sc consideră cea achiziţionată la formarea fermei.
   Generaţie spontanee. Teorie materialistă naivă, după care organismele vii ar putea să apară pe Pămînt şi în condiţiile existente astăzi în forma lor actuală, luînd naştere în mod spontan din materia nevie.
   Generaţii (structură de —). Categoriile de generaţii care convieţuiesc într-o populaţie. Se disting: populaţii cu gene-raţii suprapuse,. în care convieţuiesc mai multe generaţii (bunici, fii, nepoţi, strănepoţi etc.) cum este cazul la taurine, ovine, porcine, cabaline, uneori păsări, şi populaţii fără generaţii suprapuse, formate în orice moment numai dintr-o singură generaţie, cum este cazul la găini, în cazul aplicării principiului totul plin, totul gol şi neaplicării selecţiei pe descendenţi.
   Generaţii libere. Veche metodă (nefolosită astăzi) de măsurare a gradului de consangvinizare, prin însumarea generaţiilor aflate între generaţia mamei şi generaţia celui mai apropiat strămoş comun („generaţii libere") cu „generaţiile libere" de pe partea tatălui.
   Genetic. Care se referă la caracterele ereditare şi la genetică.
   Genetică (Bateson, 1906). Ştiinţa care se ocupă cu studiul dezvoltări organismelor, al eredităţii şi variabili-tăţii acestora.
   Genetică cantitativă. Parte a geneticii care se ocupă cu studiul transmiterii ereditare a caracterelor cantitative. în genetica cantitativă, sc porneşte de la premiza că ereditatea diferenţelor cantitative depinde de gene care sînt supuse aceloraşi legi de trans-
mitere şi care au aceleaşi proprietăţi ca genele a căror transmitere şi proprietăţi sirit evidenţiate prin diferenţe calitative, deci genetica cantitativă este o extindere a principiilor geneticii mendeliene la analiza caracterelor cantitative, deose-bindu-se de acestea, prin faptul că diferenţele dintre caracterele cantitative, în măsura în care ele sînt moştenite, depind de diferenţele dintre genele mai multor loci, ale căror efecte nu sînt distinse în mod individual, pe cînd în cazul caracterelor calitative, diferenţele depind numai de o genă de la un singur locus. Din această cauză, raporturile mendeliene nu sînt reliefate în diferenţele cantitative, fapt care face ca metodele de analiză mendeliană să nu fie adecvate în genetica cantitativă, înţelegerea eredităţii caracterelor cantitative prezintă o însemnătate fundamentală în stadiul evoluţiei şi în aplicarea geneticii la ameliorarea plantelor şi a animalelor.
   Genetică embriologică. Parte a geneticii care se ocupă cu studiul fenomenelor ontogenetice (şi filogenetice) dependente de baza ereditară din zigot şi manifestate la animalul adult.
   Genetică fiziologică. Parte a geneticii care se ocupă cu studiul fenomenelor fiziologice dependente de baza creditară conţinută în zigot şi manifestate la animalul adult în specificitatea lor.
   Genetica populaţiilor. Parte a geneticii cantitative, care se ocupă cu studiul proprietăţilor genetice ale popula-laţiilor, cu referiri la genele care provoacă diferenţe uşor identificabile, cantitative. Unii autori folosesc acest termen ca sinonim cu genetica cantitativă.
   Genital (lat. genitalis: născător). Care se referă la funcţiunea de reproducţie.
   Genitor (lat. genilor : născător, creator, tată). Cel care zămisleşte.
   Genito-urinar. Care se raportează simultan la aparatul genital şi urinar.
   Genocopie (N a c li t s h c i m. 1957). Fenotip care poate fi produs de diferite gene.
GEN
297
   Genofond (Dobzhansky, 1951). Totalul informaţiei genetice cuprinsă în totalitatea genelor existente la un moment dat într-o populaţie. Geno-fondul care asigură o structură genetică a populaţiei constantă timp de mai multe generaţii se consideră a fi în echilibru.
   Genom (Winkler, 1957). Setul de cromozomi, alcătuit la eucariote din cîte un membru al fiecărei perechi de cromozomi homologi. Genomul cuprinde numărul de bază (monoploid) caracteristic fiecărei specii.
   Genotip (Johannsen, 1909). 1. Totalitatea materialului genetic pe care un organism îl primeşte de la părinţii săi şi pe care îl transmite la descendenţii săi; 2. Totalitatea materialului genetic conţinut în fiecare celulă care alcătuieşte un organism ; 3. Perechea sau perechile de gene alelice care coordonează apariţia unui caracter. Dacă cele două gene care alcătuiesc perechea de alele sînt identice în privinţa efectului pe care îl produc atunci genotipul este homo-zigotic sau homogametic. Dacă cele două gene alelice au efecte diferite atunci genotipul este heterozigotic sau hetero-gametic.
   Genotropie. Element (substanţă) care modifică (afectează) o genă realizînd astfel o anumită orientare a procesului de dezvoltare. în celulele embrionare ale organismelor superioare substanţele genotipice se parc că sînt anumite proteine.
   Geoffroy Saint-Hilaire, Etienne (1772 — 1844). Naturalist francez, precursor al evoluţionismului şi fondator al anatomiei comparate. A susţinut ideea unităţii de compoziţie a regnului animal şi principiul conexiunilor. A demonstrat semnificaţia embriogeniei, a organelor rudimentare şi teratologici pentru transformism.
   Gentile de Puglia. Rasă de oi italiană, cu lîna fină, formată din oile locale ameliorate cu reproducători din rasa Merinos. Are triple aptitudini, cu pre-
valenţa producţiei de lină şi cu exterior asemănător cu rasa Sopravissana.
   Genunchi. în zootehnie, noţiunea de genunchi are alt sens decît în anatomie, întrucît defineşte (impropriu) zona articulaţiei antebrahio-carpo-metacarpi-ană.
   Geofag. Care mănîncă pămînt (ex. unii viermi).
   Geofagie (gr. gi; geo: pămînt, fa-gein : a mînca). Aberaţie gustativă caracterizată prin consum de pămînt.
   Geografia animalelor, sin. Zoogeo-grafie. Ramură a geografiei care studiază răspîndirea animalelor pe glob, arealele diferitelor specii, tipurile de faună şi regiunile zoogeografice.
   Geopkagus brasiliense. Peşte de 7— 28 cm, din familia Cichlidae, trăieşte în apele cu temperaturi de 20—25°G şi fund pietros din America de Sud. Are corpul alungit, colorit galben-roşcat cu pete albe pe operculi şi pe laturi, iar la mijloc o pată mare neagră. Se utilizează ca peşte de acvariu.
   Gephyrocharax atracaudatus. Peşte din familia Characidaef trăieşte în apele panameze, colorit vcrdc-platinat, pe laturi însă are o nuanţă albăstruie, iar la baza caudalei o pată neagră strălucitoare sau verde albăstrui. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Gerber. V. Butirometru.
   Germain, sin. Saint-germain. V. Brac Saint-germain.
   German. 1, sin. Uriaşul cenuşiu german. Rasă de iepuri, din cadrul raselor grele, reprezentînd varietatea germană a uriaşului belgian. Alături de Uriaşul belgian, constituie rasa cu cea mai mare greutate dintre toate rasele de iepuri. La vîrsta de 9—10 luni atinge greutatea de 6 —7 kg. Trunchiul este bine dezvoltat, adînc şi larg. Lungimea corporală de la vîrful botului şi pînă la baza cozii măsoară 60—70 cm. în afară de culoare cenuşie mai prezintă varietăţi dc culoare albă, neagră, albastră, cliin-chilla şi galbenă ; 2, sin. Ciobănesc german (v. ciobănesc alsacian).
298
GIB
   Germen» sin. Plasmă germinativă (lat. germen ; sămînţă). 1. Parte care constituie punctul de plecare în dezvoltarea oricărui organism (plantă sau animal); 2. Denumire dată de zoologul german A. }Yeismann, celulelor reproducătoare, considerate de el, în mod fals, ca independente faţă de restul organismului (soma).
   Germîrec (engl.), sin. Axenic. Lipsit •de germeni (metazoare, protozoare, bacterii, ciuperci, levuri, virusuri). Animalele de această categorie se obţin prin cezariană (histerectomie), executată în condiţii de sterilitate perfectă, cres-«cîndu-se ulterior în aceleaşi condiţii, pentru a exclude influenţa unor boli ce pot fi transmise la naştere, în vederea •creării unor linii libere de germeni patogeni specifici (v. şi S.P.F.).
   Germicid. Agent sau substanţă care •ucide germenii.
   Gessienne. Rasă de taurine franceză, cu roba băl ţaţă cu roşu, cu capul alb, crescu lă pentru producţia de lapte <3 000 1 în medie) şi pentru carne.
   Gestaţie (lat. gestatio, gestare : a purta). Stare a organismului femei la animalele viviparc în perioada de la concepţie pînă la naşterea fătului. Durata gestaţie! diferă de la o specie de animale la alta. Ea încetează în momentul în care fătul este capabil să se adapteze unor noi condiţii oferite de mediul exterior.
   Gestaţie extrauterină. Gestaţie care are loc în afara uterului, ca urmare a căderii ovulei fecundate în cavitatea peritoneală. Este incompatibilă cu o durată normală a gestaţiei.
   Gestaţie falsă, sin. Pseudogestaţie, Gestaţie imaginară. Comportament particular observat mai ales la căţea, constînd dintr-o serie de semne asemănătoare cu cele manifestate de femela gestantă, eventual existînd chiar şi o declanşare a secreţiei lactate la două luni după călduri (atunci cînd îr mod normal ar fi avut loc fătarea).
   Gestaţie prelungită. Prelungirea gestaţiei la unele femele peste limita maximă, urmată de fătare laborioasă.
   Gestoză, sin. Disgravidie. Ansamblul manifestărilor patologice care apar în cursul unei sarcini.
   Gheară. Formaţiune cornoasă situată în prelungirea extremităţii degetelor; a nu se confunda cu unghiile (care acopăr extremităţile degetelor).
   Ghem. Denumire de abator dată foi os ului, care reprezintă al treilea compartiment prestomacal de la rumegătoare.
   Ghemul albinelor. Strîngerea albinelor în condiţii nefavorabile pe fagurii centrali, într-o formaţie caracteristică în limitele căreia este produsă tempe-tura necesară supravieţuirii.
   Gherro, sin. Danara. Rasă de taurine somaleze, de talie medie, cu aspect un-ghiulos, cu coarne rudimentare, păr abundent, cocoaşă mică, membrele cu aplomburi defectuoase, de culoare roşie închisă. Se creşte pentru lapte şi carne, dar mai ales pentru muncă.
   Ghiborţ sau Biborţ. V. Acerina cernita.
   Ghidrin. V. Gasterosteus aculeatus.
   Ghissar, sin. Gissar. Rasă de oi de carne şi grăsime, din grupa oilor Kurdiuk (cu depozit de 10 — 16 kg grosime pe fesă) ce se creşte în U.R.S.S. Se caracterizează printr-o dezvoltare corporală mare, lînă groasă, neuniformă, de calitate inferioară. Este apreciată pentru capacitatea ei de îngrăşare şi precocitate.
   Giavo. Rasă de găini pitice, cu creastă dublă şi penaj negru, urechiuşe albe şi fluiere galbene, cu caractere foarte asemănătoare cu rasa Hamburg negru, dar cu o greutate mai redusă (600—900 g).
   Glazola 106. Soi de dud, creat şi selecţionat în Italia, cu producţia de frunze de 7 000—8 000 kg/ha, rezistent la boli şi la ger.
   Gibereline. Derivaţii ai acidului gi-berelic care acţionează sinergie cu au-xinele. Activează genele structurale implicate în biosinteza unor enzime care pot amplifica efectul auxinelor.
GID
299
   Gidran. sin. Anglo-arab unguresc. Varietate de jumătate sînge formată în herghelia Mezohegyes (Ungaria) în prima jumătate a secolului al XlX-lea prin încrucişarea iepelor de diferite provenienţe cu armăsari arabi şi Pur sînge englez. în România se creşte din 1920, în prezent fiind la herghelia Rădăuţi. Se caracterizează prin dezvoltare corporală eumetrică (talia 156 cm şi greutatea 500 kg), profiluri mezomorfe, format uşor dreptunghiular, conformaţie armonioasă (cap expresiv, git prismatic, trunchi proporţionat, membre puternice şi aplomburi în general corecte). Are temperament vioi, caracter bun, uneori dificil, constituţie robustă şi culoare roibă. Este un cal cu aptitudini bune de călărie (l'20"/km) şi tracţiune uşoară.
   Gidran Senior. Armăsar arab, urmaş al armăsarului Siglavi-Gidran, fondator al varietăţii Gidran unguresc, născut în 1817 din părinţi de rasă pură. Se caracterizează prin conformaţie armonioasă, culoare roibă aurie, sistem nervos puternic, temperament vioi, tip carosier, cu o capacitate ereditară mare. El a dat o descendenţă valoroasă şi din acest considerent este considerat întemeietorul anglo-arabului unguresc.
   Gigantism. Anomalie caracterizată prin înălţime corporală ce depăşeşte standardul rasei şi vîrstei ; gigantismul hipofizar (hipereozinofilism) se individualizează prin armonie în dezvoltarea regiunilor corporale ; gigantismul genital, a apărut la animalele castrate de timpuriu, se bazează pe prelungirea consecutivă a osteogenezei condrale, astfel că membrele cresc dizarmonic în lungime (tip eunucoid).
   Ginandrie, sin. Hermafroditism. Prezenţa Ia acelaşi individ a organelor genitale femele şi mascule rudimentare.
   Ginecologie (gr. gincikos:      femeie ;
logos: cuvînt, ştiinţă). Studiu anatomo-fiziologic şi patologic al aparatului genital femei. Este un termen veterinar impropriu, fiind împrumutat din medicina umană.
   Gingirică. V. Clupeonella cultriventris.
   Gir. Rasă de zeb originară de pe Coasta occidentală a Indiei. Animalele-au o greutate corporală de 400 kg, culoare albă, cu pete roşii închise sau brune, pielea foarte fină, păr scurt, membre foarte rezistente. Are aptitudini multilaterale : muncă, lapte, carne (realizează pe lactaţie normală cea 2 000 1 lapte cu 4,53% grăsime). Este una din rasele cele mai bune de carne şi de muncă din India.
   Giruetă. Aparat utilizat pentru determinarea direcţiei vînturilor faţă de punctele cardinale.
   Giscă (Anser). Gen de păsări din ordinul anzeriformelor, de talie mare,, de culoare cenuşie pe spate şi pe laturi şi alburie pe piept şi pe pîntece. Gîsca de cimp (Anser fabalis) şi gîsca sălbatică mare (Anser ciriercus) sînt oaspeţi de vară în ţara noastră şi se vînează pentru carnea lor gustoasă. Gîsca sălbatică cu greutate de 4 kg, este strămoşul gîştelor noastre domestice cenuşii.
   Gîsca cu caruncul, sin. Gîscă carun-culată, gîscă cucuiată. Rasă de gîşte (v. Chineză).
   Gîscă domestică YAnser domesiicus Pasăre mai mare decît speciile sălbatice de gîşte, crescută mai ales pentru carne, grăsime şi fulgi. Există mai multe rase de gîşte, care variază în ceea ce priveşte greutatea corporală de la rasele uşoare (sub 5 kg) pînă la rasele grele (peste 8—12 kg).
   Gît golaş de Transilvania. Rasă de găini cu caractere apropiate de ale raselor mixte (producătoare de ouă ş.i de carne). Producţia medie de ouă este de 120 — 150 de bucăţi anual, iar greutatea corporală este de circa 2,5 kg, carnea fiind de bună calitate. Are capul şi gitul lipsit de pene pînă sub guşă şi penajul mai rar pe piept şi abdomen (caractere dominante). Prezintă trei varietăţi : albă (cea mai răspîndită), neagră şi porumbacă.
   Gît golaş românesc. Rasă de porumbei, apărută înaintea primului război
300
GLA
mondial în Moldova, cu gîlul golaş piuă «deasupra guşii şi cu penele de la baza porţiunii golaşe colorate îotr-o nuanţă diferită de cea de pe restul corpului. Are culoare în general roşcată, cu nuanţe mai deschise la penele de la limita inferioară a porţiunii golaşe, ca şi cele din coadă şi de la vîrful aripilor. Deşi are un zbor bun, porumbeii din această rasă se cresc aproape numai pentru decor.
   Giacien Bluecross. Nurcă de încrucişare rezultată din nurcile Silverblue şi Kohinoor.
   Glandă. Complex morfofuncţional, compus din celule dotate cu proprietăţi secretorii distingîndu-se: glande endocrine (producătoare de hormoni, lansaţi direct în sînge), glande exocrine (produsul fiind eliminat printr-un canal la exterior sau în diverse organe cavi tare), glande monocelulare (formate dintr-o singură celulă), glande pluricelulare (din mai multe celule), glande holocrine (produsul rezultînd prin distrugerea unora din celulele '"componente), glande mero-crine (secreţia rezultînd prin elaborare celulară, fără ca celula să fie distrusă) etc.
   Glandă anală. Glandă modificată situată in hipodermul anal la carnivore şi rozătoare, producînd un lichid fetid, specific.
   Glandă hulbouretrală, sin. Glandă Cowper. Glandă anexă a aparatului genital mascul, situată înaintea arcadei ischiatice. Are aspect de castană la taur, aspect ovoid la armăsar, alungită de-a lungul uretrei intrapelviene la vier ; lipseşte la cîine. Prin produsul de excreţie concură la formarea spermei.
   Glandă diastematică, sin. Glanda in-terstiţialâ a testiculului, glanda lui Layd-vig. Celule dispuse sub formă de grămezi, perivascular, între tubii seminiferi. Are rol endocrin; secretă hormonii androgeni.
   Glandă endocrină, sin. Glandă cu secreţie internă. Grup glandular, fără canal excretor, produsul de secreţie vărsîndu-se direct în sînge ; în sistema-
tică se disting: glande endocrine de tip vezicular (ex. tiroida) în care elementele celulare sînt situate grupat şi glande endocrine de tip cordonal (ex. suprarenala) în care celulele sînt ordonate în şiruri, cordoane sau reţele, grupele celulare fiind plasate în jurul unor vase.
   Glandă fundică, sin. Glandă stomacală. Glandă de tip tubular situată în mucoasa stomacului, fiecare glandă cu-prinzînd celule principale producătoare de pepsină şi celule marginale cu rol în producerea acidului clorhidric.
   Glandă holomerocrină. Glandă ce elaborează produsul de secreţie prin distrugerea parţială a celulelor glandulare. Exemplu : glanda mamară.
   Glandă lacrimală. Glanda anexă a bulbului ocular, situată sub apofiza orbitară, în orbită, structurată pe tipul acinos-tubular, şi prezentînd o mulţime de canalicule hidroftalmice prin care lacrimile sînt vărsate în sacul conjuncţi val dorsal.
   Glanda lui Bartholini. Formaţiune acinoasă situată în pereţii vestibulului vaginal, mai dezvoltată la unele specii (vacă).
   Glanda Lieberkuhn, sin. Glandă intestinală. Element glandular din mucoasa intestinală structurată pe tipul tubular, avînd peretele constituit din-tr-un epiteliu simplu cu celule diferenţiate (caliciforme, cu platou striat, cromoargentafine şi celule Paneth) se-cretoare de suc intestinal.
   Glandă mamară. Formaţiune de tip tubulo-acinos alcătuită dintr-un sistem secretor (alveolele glandulare) şi un sistem excretor (canalicule şi canale excretoare). Produsul de secreţie — laptele — este indispensabil pentru hrana nou-născuţilor.
   Glandă parotidă. Glandă salivară situată în regiunea cu acelaşi nume (sub baza urechii şi înapoia ramurei recurbate a mandibulei), structurată pe tipul tubulo-acinos, secreţia salivară fiind eliminată prin canalul parotidian (Stenon) în vestibulul bucal lateral.
GLA
301
   Glandă pineală, sin. Epifiza. Glandă endocrină situată în zona epi talanii că în masa plexurilor coroide, deasupra şi înaintea tuberculilor patrugemeni.
   Glandă salivară. Glandă producătoare de salivă, distingîndu-se: glande diseminate in mucoasa bucală, glande molare, glande mandibulare, glande paro-l!ide, glande zigomatice (la carnivore) etc.
   Glandă sebacee. Glandă anexată firului de păr, de tip holocrin, produsul de secreţie rezultînd din distrugerea celulelor componente, (produsul de secreţie avînd un caracter gras), contribuind la maleabilitatea firului de păr.
   Glandă sudoripară. Glandă cutanată (din structura pielii) structurată pe tipul tubular, prezentînd o porţiune se-cretorie (adenomerul) şi un canal ce străbate dermul (avînd un perete propriu) şi epidermul (peretele fiind format de celule epidermice).
   .Glandă suprarenală. Glandă endocrină situată în apropierea polului rostral al rinichiului, structurată pe două zone : cor ti cală (corticosuprarenala) cu trei zone (glomerulară-subcapsulară, fascicula tă sau mijlocie şi reticulată sau internă) şi medulară (medulosuprarenală) formată din cordoane anastomozate. Medulara produce adrenalină în principal, iar corticala hormoni corticoizi.
   Glandă tiroidă. Glandă endocrină situată la originea traheii, cuprinzînd în structura ei vezicule închise, al căror perete este format dintr-un singur rînd de celule cubice, centrul veziculei fiind ocupat de un produs coloid conţinînd tiroxină.
   Glandă timică, sin. Timus. Glandă de natură limfoepitelială, cu rol tranzitoriu, mai dezvoltată la tineret, situată în mediastinul anterior şi în regiunea cervicală inferioară (păsări, miel, viţel) formată din lobi timici.
   Glandă uropigială. Glandă sebacee modificată, situată la baza cozii păsărilor, extrem de dezvoltată la palmi-pede, producînd. o secreţie ce contribuie la menţinerea calităţii penelor.
   Glandele albinei. Albina prezintă un sistem glandular dezvoltat, dintre care mai importante sint: glandele farin-giene situate în capul albinei, cu rol în producerea lăptişorului la albinele tinere şi a fermenţilor necesari invertirii zahărului la albinele vîrstnice ; glandele mandibulare, cu rol în prelucrarea cerii, propolisului etc., glandele occipitale, cu rol în ungerea părţilor chitinoase ale aparatului bucal; glandele toracice cu rol în digestie ; glanda lui Nassonov, cu rol în coeziunea familiei ; glandele de venin, cu rol în apărare ; glandele ceri-fere, cu rol în secreţia cerii.
   Glandele eerifere. Glandele ce produc ceară, situate pe partea ventrală a abdomenului în număr de patru perechi, prezentînd o dezvoltare mare la albinele în virstă de 12 — 18 zile.
   Glandele sericigene. Glande ce secretă sericina, reprezentate din două tuburi lungi, sinuoase şi strălucitoare, aşezate de o parte şi de alta a tubului digestiv la viermii de mătase.
   Glandele somnului, sin. Glandele lui Verson. Glande cu secreţie internă, la viermii de mătase, în număr de 15 perechi, care secretă în perioada de somn un lichid eliminat între hipodermă şi vechea cuticulă, avînd rol în dezlipirea acesteia de hipodermă.
   Glandulocauda inequalis. Peşte 4,5 —
6 cm, din familia Characidaef trăieşte în apele braziliene. Coloritul albastru cu luciu metalic sau verzui cu o nuanţă argintie, dorsala şi anala au marginea cenuşiu închis, iar caudala este galbenă. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Glasgow. Denumire pentru o rasă de canari semilună (v. Canar Glasgow) #
   Glen de Imaal. V. Terrier de Glen;
   Glicemie. Concentraţia glucozei în sînge, menţinută în limite constante prin reglare neurohormonală. Este rezultanta corelaţiilor funcţionale dintre următoarele sisteme de reglare: glicoge-nogeneza hepatică, glicogenoliza hepatică, glicogenoliza in alte ţesuturi. Va-
302
GLO
lori normale (mg %/mI ser): taurine 40 — 70, suine 55 — 100, cabaline 58—115, iepure, 113-156, păsări 210-250.
    Gliceride. Categorie de lipide rezultate prin esterificarea diferiţilor acizi graşi cu glicerolul. După numărul acizilor graşi care esterifică grupările alcool ale glicerolului, se clasifică in: mono-gliceride, digliceride, trigliceride. Prezintă grade de consistenţă diferite, in funcţie de natura şi proporţia acizilor graşi componenţi :     grăsimi şi unturi
(solide şi semisolide), seuri (solide), uleiuri (lichide). Punctele lor de topire şi conţinutul în acizi graşi nesaturaţi diferă in funcţie de specie. Rol: a) rezervă importantă de energie; b) în combinaţie cu proteinele (lipoproteide) servesc ca mijloc de transport al acizilor graşi; c) izolaţori mecanici şi termici.
    Glicerolosfolipide. Lipide complexe derivate de la glicerol şi care conţin fosfor în molecula lor; unele fosfolipide conţin — pe lîngă fosfor — şi azot (ex. lecitine, cefaline, serincefaline, ino-zitfosfatide. Sînt prezente în toate celulele şi constituie lipide cu rol structural. Predomină în creier, eritrocite, măduvă, ficat, gălbenuş de ou etc.
    Glicină, sin. Glicocol. Aminoacid cu structură chimică simplă, esenţial pentru păsări şi neesenţial pentru celelalte specii de animale. Are rol în dezvoltarea normală a muşchilor şi a penajului.
    Glicocol. V. Glicina.
    Glicogen (gr. glykis : dulce şi genan : a produce). Substanţă organică din grupa poli glucidelor, cu structură asemănătoare amidonului, reprezentînd forma de rezervă a glucozei in corpul animal (fapt pentru care se mai numeşte şi „amidon animal“). Prin hidroliza enzimatică se transformă în glucoză. Este depozitat mai ales în ficat (1 — 4% din greutatea acestuia) şi în cantităţi mai mici în muşchi şi alte organe ale corpului animal de unde trece în singe sub formă de glucoză. Glicogenul mus-
cular constituie — pe baza moleculelor de glucoză eliberate — sursa de energie pentru contracţia musculară.
   Glicogenogeneză. Proces biochimic prin care se biosintetizează glicogenul, avînd ca precursor glucozo-l-fosfatul.
   Glieoliză. Procesul biochimic prin care glucoza este degradată în condiţii anaerobe cu producere de acid lactic şi generare de energie sub formă de ATP.
   Glicoproteide. Heteroproteide constituite dintr-o componentă proteică şi o componentă neproteică din clasa glucidelor ; componenta proteică este cantitativ predominantă. Sînt distribuite în diferite ţesuturi, in plasmă, in secreţia mucoaselor, în salivă, în cordonul ombilical, în albuşul de ou etc. ; se găsesc, de asemenea asociate cu enzime şi hormoni.
   Glicozurie (gr. glykos: dulce, zuron : urina). Prezenţa glucozei în urină, fenomen patologic caracteristic diabetului zaharat. Fiziologic, se întîlneşte în cursul sarcinii, al alăptării, al stărilor emotive etc.
   Gligor, Virgil (1918-1977). Medic veterinar român. Profesor universitar la Bucureşti. Membru corespondent al Academiei R. S. România şi membru al Academiei de ştiinţe agricole şi silvice. Lucrări în domeniul creşterii porcinelor şi igienii animalelor domestice.
   Globulă (lat. globulus: glob mic). Corpuscul de formă sferică avînd diametrul de ordinul micronilor şi care intră în alcătuirea unor lichide organice : sînge, lapte, limfă etc. Ex. : globule de grăsime din lapte, globule roşii (hematii), globule albe (leucocite).
   Globule albe, sin. Leucocite. Elemente figurate ale sîngelui, puţind fi sistematizate în granulocitc mononucleate, cu-prinzînd limfocitele şi monocitele şi granulocite polimorfonucleare, cuprinzînd neutrofilele, bazofilele şi eozinofilele.
   Globule roşii, sin. Hematii, eritrocite (cu nucleu). Elemente figurate sangvine, anucleate în sîngele mamiferelor (hematii), cu aspect discoidal, cu contur
GLO
303
circular sau clipsoidal (ovalocitc la ca-melide şi păsări) şi încărcate cu hemoglobina, servind ca transportor de oxigen.
   Globule sangvine, sin. Celule sangvine, demente sangvine. Elemente figurate ale sîngelui. Elemente celulare individualizate din componenţa sîngelui distingindu-se globule albe şi globule roşii.
   Globuline. Proteine de tip globular insolubile sau greu solubile in apă, solubile in soluţii saline şi baze diluate. Stabilitatea lor în soluţie este mai mică dccît a albuminelor şi posedă mase moleculare mai mari decît acestea. Sînt cele mai răspîndite proteine globulare din organismul animal. Exemple: se-rumglobulina, lactoglobulina, ovoglo-bina, miozina etc. Componentele proteice ale structurii diferitelor hetero-proteide (hemoglobina, mioglobina, cito-cromii, nucleoproteidele) sînt globuline.
   Glomerul. Ghem vascular: glomerul renal etc.
   Glotă. Spaţiul cuprins între corzile vocale (glota vocală) şi peretele dorsal al laringelui (glota respiratorie).
   Glover-Scott BJair (metoda —). Procedeu de diagnoză a gestaţiei, pe baza aprecierii elasticităţii golurilor culese din colul uterin.
   Glucagon. Polipeptidă cu rol hormonal constituită din 29 aminoacizi, secretată de către pancreas. Exercită o acţiune antagonistă insulinei, avînd efect hiperglicemiant. Spre deosebire de insulină, are o structură monocate-nară şi conţine metionină şi triptofan — aminoaeizi absenţi din structura insulinei.
   Glucide, sin. Hidraţi de carbon (gr. glykys: dulce). Clasă de substanţe naturale cu importanţă biologică fundamentală în dinamismul vieţii. Sînt răspîndite in toate vieţuitoarele. în plantele verzi apar în urma procesului de asimilaţie clorofiliană. Se împart în monozaharide sau oze (glucoza, galactoza, manoza, fructoza, riboza etc.); dizaha-
ride sau di glucide (zaharoza, maitoza etc.), trizaharide (rafinoza) şi poliza har ide sau poliglucide (amidonul, glicogenub celuloză etc.). Distribuţia procentuală a glucidelor la diferite specii animale: bovine — 1,7% ; suine — 1,2% ; ovine — 1,6% ; cabaline —      1,8% ; păsări —
1,6%. Rol biochimic : a) energetic, fpr-nizind 50 — 70% din energia totală produsă de organism ; b) plastic ; c) intră in structura acizilor nucleici, a mocu-poliglucidelor, a glicoproteidelor, a unor lipide; d) furnizează atomi de carbon necesari pentru biosinteza proteinelor, acizilor nucleici şi lipidelor.
   Glucocorticoizi. Hormoni corticosu-prarenali care acţionează, în special, asupra metabolismului glucidic. în insuficienţă hormonală se produce degradarea rapidă a glicogenului hepatic şi muscular, scăderea glicemiei, incapacitatea de sinteză a glicogenului din proteine şi lipide, scăderea greutăţii corporale, adinamie musculară. Stimulează sinteza acizilor ribonucleici.
   Glucozamină. Derivat aminat al glucozei. Intră în structura chitinei din carapacele crustaceelor şi din scheletul de susţinere al insectelor.
   Glucoză (gr. glykys:     dulce). Sub-
stanţă (aldohexoză) din clasa glucidelor cu formula C#H1206, de culoare albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust dulce. Se găseşte ca atare în diferite fructe, rădăcini etc., şi are rol important în alimentaţia animalelor. Se găseşte, de asemenea, distribuită în toate ţesuturile organismului animal. în sînge concentraţia glucozei (glicemie) este menţinută în limite constante prin reglare neuro-hormonală. în urină glucoza apare în cazuri patologice (glico-zurie).
   Glucozizi. Substanţe toxice care se găsesc în unele plante din genurile Digitalis, Scilla, Adonis, Gratiola etc.
   Glucozizi cianogeni. Substanţe toxice care introduse în organism, dau naştere acidului cianhidric. Se găsesc in diferite plante ca Sorghum, Glyccria etc.
304
GLO
   Glugeasis platipiscium. Parazitoză a peştilor marini din familia pleuronectide. Peştii infestaţi prezintă pe mezenter şi organele interne chişti sferoidali de 0,5 mm de culoare alb-lăptos.
   G Iuta mat. Sare a acidului glutamic.
   Glutaminază. Enzimă care catalizează conversiunea glutaminei în acid glutamic şi amoniac.
   Glutamină. Aminoacid cu formula generală C5H10O3N2; monoamida acidului glutamic. Se găseşte în sucul multor plante şi este esenţială pentru dezvoltarea unor bacterii.
   Glutation. Tripeptid constituit din aminoacizii acid glutamic, cisteină şi glicocol. Se prezintă în două forme structurale: glutation redus (G-SH) şi glutation oxidat (G-S-S-G).
   Gluteană (arteră —). Arteră distribuită muşchilor glutei.
   Glutei (nervi —). Nervi desprinşi din plexul lornbosacrat şi distribuiţi în principal muşchilor glutei.
   Gluten. Substanţă proteică în alcătuirea ei intrînd gliadina (40—50%) şi amino-glutenina (30—40%). Conţine numeroşi acizi, ponderea cea mai mare avînd-o acidul glutamic. Valoarea griului pentru panificaţie este condiţionată de cantitatea şi calitatea glutenului.
   Glutenină. Proteină din cereale, insolubilă în apă. Are o valoare alimentară aproape completă.
   Gluteu (muşchi — ). Muşchi din regiunea crupei la animale, distingîndu-se : muşchiul gluteu superficial.
   Goaler. Armăsar Pur sînge englez, care deţine recordul lumii la viteză. A realizat timpul de 18,5 m/secundă, parcurgind kilometrul în 54".
   Gobio. Peşti bentonici, dulcicoli de talie mică din familia Cyprinidae, trăiesc în apele din Asia estică şi Europa, în România se cunosc patru specii cu mai multe varietăţi. Au corpul alungit, uşor comprimat lateral, cu coloritul cenuşiu întunecat pe spate, iar pe laturi
mai deschis şi cu pete negre. Importanţa economică relativ redusă.
   Gobra, sin. Zebul Peul senegalez. Rasă de zeb care trăieşte de-a lungul fluviului Senegal. Se caracterizează prin talie mare (125 — 145 cm, greutate 350— 450 kg), musculatură dezvoltată, conformaţie corectă. Are aptitudini pentru muncă, lapte şi carne.
   Godolphin barb. Armăsar barb, născut în 1724 în Africa de Nord, creator al liniei renumite ce-i poartă numele şi care a jucat un rol important în formarea rasei Pur sînge englez. Se caracterizează prin înfăţişare impunătoare, exterior caracteristic calului barb (cap mic, foarte expresiv, cu profil uşor acvilin, gît lung, musculos, foarte frumos încordat, spinare şi şale lungi, crupă orizontală, membre subţiri dar puternice), culoare murgă închisă, temperament vioi. Ca reproducător a dat o descendenţă puţin numeroasă, dar cu calităţi remarcabile de viteză.
   Gogoaşă de mătase. înveliş protector, caracteristic viermilor de mătase, format din fire mătăsoase secretate de larvele viermilor de mătase. Are o serie de caracteristici: culoare, formă, gra-nulaţie, greutate şi consum specific.
   Gogoşi defectuoase. Gogoşile viermilor de mătase care nu pot fi filate: gogoşile mici, cu perete subţire, cele care nu sună, duble, perforate, pătate, mucegăite, cu crisalida moartă în interior. Aceste categorii de gogoşi se folosesc în industrie pentru obţinerea vatei de mătase.
   Golden Cross, sin. Pastel cu ochii verzi, Croix d’or. Varietate de nurcă mutantă recesivă cu blană mai fină, de culoare maron deschis şi cu două dungi de culoare mai închisă, pe spinare şi între umeri, dispuse în formă de cruce. Are ochii de culoare verzuie.
   Golden Pastel, sin. R.O.S. Pastel (v. Pastel royale). Varietate de nurcă de încrucişare obţinută din nurca maron Pastel royale şi nurca Bluefrost, mu-
GLO
305w
tantă dominantă purtătoare a factorului B.O.S. (Breth of Spring=Adierea primăverii).
   Golden sabie, sin. Blue Frost (v.).
   Goleak. Prima fază a dezvoltării buclajului la mieii de tip Karakul, la vîrsta de cca 115 zile de viaţă intrauterină caracterizat prin aspectul „lins" al învelişului pilos.
   Golendera. Varietate de taurine obţinute în Ucraina de vest (U.R.S.S.) din încrucişarea vitelor locale cu rasa Groning. Se caracterizează prin dezvoltare corporală relativ mică, culoare roşie şi neagră, cu capul şi extremităţile albe şi aptitudine pronunţată pentru lapte (3 000 1 cu 3,7% grăsime).
   Goliat. Soi de golomăţ, creat şi omologat în ţara noastră în anul 1975. Este semitimpuriu, foarte productiv (12 — 13 t/ha masă verde), rezistent la iernat, potrivit atît pentru păşuni cît şi pentru fineţe.
   Golomăţ (Dactylis glomerala L.). Gra-minee perenă cu tufă rară, de talie înaltă. Frecventă în fineţele de deal şi montane pe terenuri îngrăşate, mai ales în livezile cu pomi sau pe păşunile îngrăşate prin tîrlire. Se cultivă în ameste-tccuri împreună cu lucerna sau cu alte leguminoase perene, formînd pajişti semănate foarte productive. Pajiştile naturale în care este dominant golomăţul, produc 15 — 20 t/ha masă verde. Cele cultivate, irigate produc 60—70 t/ha masă verde.
   Gonade. Termen general uzitat pentru definirea glandelor genitale esenţiale (testicule şi ovare).
   Gonadectomie. înlăturarea chirurgicală a gonadelor.
   Gonadostimuline. Hormoni stimulatori ai ovarelor, produşi de anterohipo-fiză, placentă sau corion.
   Gonadotrofine. Hormoni placentari cu acţiune asupra ovarelor. Deosebim : gonadotrofine corionice şi gonadotrofine serice, ultimele găsindu-se în serul go-nadotrop de iapă gest antă.
   Gonadotrop (hormon —). Grup de hormoni de natură protidică, secretaţi
20 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie —
de glanda hipofizară stimulează glandele sexuale.
   Goniometru (gr. gonia). Instrument folosit pentru măsurarea unghiurilor-la animale (scapulo-humeral, humero-radial, metacarpofalangien, coxo-femu-ral, femuro-tibial, tibio-tarso-metatar— sien, metatarsieno-falangien). Cu ajutorul lui se precizează relaţiile de lungime, elementele de direcţie, de înclinaţie, de unghiuri ale aparatului locomotor, care au o importanţă deosebită' in realizarea vitezei şi forţei.
   Gonocel. Dilatarea canalelor semini-fere ca urmare a acumulării şi neelimi-nării spermei.
   Gonocite. Celulele reproducătoare primordiale din glandele sexuale esenţiale #
   Goofus, sin. Edelweiss. Denumire pentru o varietate de nurcă albă, mutaţie recesivă, cu puful foarte deschis, aproape alb. Deşi foarte prolifică şi foarte frumoasă, este încă puţin importantă pentru comerţ avînd capul, membrele şi coada de culoare mai închisă, asemenea» pisicii siameze.
   Goral. 1. Armăsar fondator a liniei; ce-i poartă numele, din cadrul rasei Huţule, născut în 1898 şi introdus la» herghelia Lucina în 1905, fiind de origine poloneză. Acest armăsar Sra caracterizat printr-o conformaţie corectă,, constituţie robustă, mare capacitate ereditară, activînd 16 ani in herghelie, dînd 142 produşi ; 2. Una din cele mai vechi şi mai importante linii din rasa de cai huţuli. Animalele din linia Gorah se caracterizează prin masivitate, talie mare (139 cm), format dreptunghiular, fundament solid, culoare neagră, constituţie robustă, temperament vioi, caracter bun, capacitate energetică remarcabilă.
   Gorbatov. Rasă de taurine din U.R.S.S. formată prin încrucişarea vitelor locale^ cu vitele din regiunile muntoase ale Austriei şi Germaniei. Se caracterizează prin dezvoltare relativ mică (talia 120 cm. şi greutate 450 kg), culoare roşie, cu nuanţă vişinie, cap brahicefal, trunchi»
cd. 388
306
GRA
proporţionat, membre puternice şi aptitudini mixte (lapte-carne).
    Gorikov. Rasă de oi de carne şi lină semifină, creată în U.R.S.S. prin încrucişarea oilor locale nordice cu coada scurtă cu berbeci Hampshire. Are lină uniformă şi aptitudini bune pentru îngră-şare. Se foloseşte la ameliorarea oilor locale cu lină groasă.
    Gprom. Soi nou de golomăţ, productiv, creat şi omologat în ţara noastră în anul 1975.
    Gossipol. Compus organic, toxic, care se găseşte în uleiul crud şi în şroturile de bumbac. în prezent, s-au creat soiuri de bumbac ale căror seminţe nu conţin gossipol putînd să fie folosite fără pericol şi în alimentaţia diferitelor specii de animale.
    Gotar. Soi de golomăţ, creat şi omologat în ţara noastră în anul 1975. Este semitardiv, rezistent la iernat şi la boli, dă un furaj de calitate foarte bună, este rezistent la păşunat şi are o producţie de 11 —12 t/ha.
    Gotland, sin. Smaland. Rasă de taurine ce populează Suedia centrală, cu -statură mică, robă roşietică cu pete albe, bună producătoare de lapte.
    Gram (metodă —). Metodă de colorare, folosind acţiunea unui compus bazic de anilină, a soluţiei iod-iodurate, alcoolului şi recolorarea cu culori acide ; microbii care se colorează în roşu (acidă), se numesc Gram-negativi; cei care păstrează culoarea bazică, albastră, se numesc Gram-pozitivi.
    Graminee. Grupă de plante care fac parte din familia Gramineae. Intră pre-*dominant în vegetaţia pajiştilor în proporţie de 60—70%. Sînt puţin pretenţioase faţă de condiţiile de creştere şi posedă o plasticitate ecologică deosebită, avînd un număr mare de eco-tipuri care se deosebesc nu numai morfologic ci şi ecologic. Sînt în general plante valoroase din punct de vedere furajer.
    Graminee cu tufă deasă. Grupa de
graminee perene care au nodul de în-tfrăţire situat la mică adîncime în sol,
uneori chiar la suprafaţa solului. Formează un număr mare de lăstari care cresc înghesuiţi alcătuind o tufă deasă. Sînt plante cu valoare economică slabă. Se instalează cel mai adesea pe pajiştile degradate. Exemple : Nardus stricta (ţepoşică) ; Deschampsia caespitosa (pă-iuşul bălţii) ; Stippa sp. (colilie) etc.
   Graminee cu tufă mixtă. Grupă de graminee perene care posedă stoloni scurţi. Din mugurele terminal al acestora iau naştere lăstari aerieni care la rîndul lor înfrăţesc după schema gra-mineelor cu tufă rară. Se instalează pe pajişti în acelaşi timp cu gramineele cu tufă rară. Se pretează la exploatarea prin păşunat, fiind rezistente la păşunat. Exemple: Poa pratensis (firuţă), Fes-tuca rubra (păiuş roşu), Alopecurus pratensis (coada vulpii).
   Graminee cu tufă rară. Grupă de graminee perene care formează lăstari aerieni din nodul de înfrăţire care se află în sol la 3 — 4 m adincimc. Devin dominante pe pajiştile bine întreţinute şi folosite raţional. în majoritate sînt plante valoroase din punct de vedere furajer. Pajiştile în care sînt dominante gramineele cu tufă rară posedă un potenţial ridicat de producţie şi răspund la măsurile de îmbunătăţire aplicate. Exemple : Dactglis glomerata (golomăţ), Lolium perenne (iarbă de gazon), Lo-lium multiflorum (raigras aristat), Phleum pratense (timoftică), Festuca pratensis (păiuş de livezi) etc.
   Graminee de fineţe. Grupă de graminee avînd talie înaltă (ocupă etajul superior in vegetaţia unei pajişti. Sînt plante care se pretează la exploatarea prin cosit sau mixtă. Sînt cu mult mai productive decît gramineele de păşuni. Exemple : Dactglis glomerata (golomăţ), Lolium multiflorum (raigras aristat), Phleum pratense (timoftică) etc.
   Graminee de păşuni. Grupă de graminee caracterizată prin talie mai mică (ocupă etajul inferior din vegetaţia unei pajişti), au majoritatea lăstarilor scurţi, frunzele sînt situate în cea mai mare parte la baza lăstarilor. Sînt plante
307'
GRA
tipice exploatării prin păşunat : rezistă ]a păşunat şi se refac uşor. Exemple : Poa bulbosa (firuţa cu bulbi), Nardus stricta (părul porcului), Cynodon dac-tijlcn (pirul gros), Festuca ovina (păiu-şul oilor) etc.
    Graminee stolonifere. Grupă ele gra-minee perene care posedă tulpini subterane (stoloni) care se formează din nodul de înfrăţire la 8 — 15 cm adîn-cime. Se înmulţesc atit pe cale vegetativă din mugurii de pe stoloni, cit şi prin seminţe. Se instalează de obicei pe pajiştile tinere, în special pe cele din luncile rîurilor. Sint în mare parte plante de talie înaltă, productive şi se pretează la exploatare prin cosit. Exemple: Agropyron repens (pirul tîrîtor), Cynodon dactylon (pirul gros), Bromus iner-mis (obsiga nearistată), Agrostis stolo-nifera (iarba vîntului), Phragmites com-munis (trestie) etc.
    Grand-Bashow. Armăsar de origine barbă, caracterizat prin supleţea mersului, care a creat o linie de trăpaş american.
    Gran-Sasso. Rasă europeană de viermi de mătase, cu gogoşile de culoare galbenă, centurate.
    Granulare. Operaţiunea de presare a boabelor de cereale sfărimate sau măcinate, pentru a realiza formarea granulelor, de forme şi dimensiuni diferite, în funcţie de specia de animale la care se folosesc.
    Granulator. Maşină care efectuează operaţia de granulare (presare) a unui material (nutreţ combinat etc.) după ce a fost umectat cu abur sau melasă fluidizată şi amestecat.
    Granulă. 1. Formă de prezentare a unor nutreţuri combinate; 2. Formă medicamentoasă cu aspect sferic, mic, dură.
    Granulocit, sin. Polimorfonuclear. Element celular sanguin din seria albă, caracterizat prin prezenţa în citoplasmă a unor granulaţii cu electivitatc pentru diverşi coloranţi, permiţînd sistematizarea în bazofile, eozinofile şi neutro-file.
   Gr anul om. Leziune inflamatorie pro-liferativă, în care proliferarea mezen-chimală, realizează aspectul granular, conopidiform.
   Graset. Regiune a membrului posterior la animale avînd ca bază anatomică rotula şi articulaţia femuro-tibio-rotu— liană împreună cu ţesuturile moi din. această regiune.
   Graviditate. V. Gestaţie.
   Grăsime brută. V. Lipide.
   Grăsime tehnică. Grăsime de origine vegetală sau animală, care nu se foloseşte în hrana oamenilor şi care poate fi folosită în hrana animalelor ca sursă* de energie, fără a influenţa negativ nivelul sau calitatea producţiei.
   Grătar de tngogoşare. Suporturi special construite avînd o lungime de 55 cm, înălţimea de 40 cm, cu spaţiile dintre şipci de 3 cm. Pe aceste’ grătare larvele urzesc gogoşi în bune condiţii.
   Grătar. Pardoseală făcută din bare din beton sau metal care acoperă suprafaţa canalelor de colectare şi evacuare a dejecţiilor din adăposturile pentru* bovine, porcine şi ovine.
   Grebăn. Regiunea corporală la animalele domestice situată intre gît şL spinare, avînd ca bază anatomică apo-fizele spinoase ale vertebrelor dorsale,., precum şi cartilajele de prelungire ale spetelor şi coarda ligamentului cervical.. La grebăn se măsoară înălţimea animalelor.
    Grefă. Operaţie chirurgicală de implantare în ţesuturi sau în organe a unor fragmente de ţesuturi sau organe provenite de la alt organism diferit (heterogrefă), asemănător (grefă ho-moloagă) sau de la acelaşi individ (auto-grefă).
    Gregarinoză. Boală parazitară cauzată de Leydana a pis, care se localizează şi îşi desfăşoară acţiunea patogenă în tubul digestiv al albinelor pro-ducînd leziuni în pereţii intestinali, ce devin fragili. Boală neidentificată în* ţara noastră.
    Gregarism. Tendinţa de a trăi şi 2tr se deplasa împreună, vizibilă la oile*
308
GRO
(ţinute în turmă. Cînd există în aceeaşi turmă mai multe rase se observă gruparea lor pe rase (probabil pe baza mirosului împrăştiat de glandele inter-‘digitale).
    Greyface. Oaie metişă engleză, obţinută din încrucişarea raselor Border-.Leicester cu Scotch Blakface, avînd carne de calitate foarte bună.
    Grey Hoţind. 1. Trăpaş american, care -a realizat în aliura de trap cea mai bună viteză din lume. A parcurs mila în 1'55", respectiv a realizat viteza -de lT5"/km ; 2. Rasă de cîini gonitori <v. Ogar Greyhound).
    Grifon. Grup al unor rase de cîini de ^vînătoare cu utilizare universală şi foarte dotaţi pentru aport şi lucru la -apă, caracterizaţi prin păr lung şi aspru precum şi prin barbă şi mustăţi bogate.
    Grifon de aret cu părul dur, sin. Korthals. Rasă de cîini de vînătoare -specializaţi pentru aret. Posedă un miros foarte bun, are aptitudini deosebite pentru aport de pe sol sau din apă dar lucrează într-un regim de viteză mai mic decît poanterii, seterii şi •chiar bracii. Este utilizat la vînătoarea *de fazani precum şi la păsările de apă. Culoarea blănii cenuşie cu pete maron. Cîine de talie mijlocie (50 — 60 cm şi cca 24 kg) este apreciat şi pentru rezistenţa sa la frig.
    Grifon de Bruxelles. Rasă de cîini -de agrement cu aspect general de grifon, din care s-a format prin încrucişări cu mai multe rase de terrieri şi cu dogul mic.
    Grigia Dival d’Adice. Rasă de taurine care aparţine grupei de rase cenuşii, din zona alpină, din Italia. Se caracterizează prin talie de 133 cm, greutate 550 kg, culoare cenuşie, cap expresiv, coarne de lungime mijlocie, gît scurt şi gros, trunchi lung, adînc şi larg, uger globulos, relativ mare şi aptitudine multilaterală (lapte, carne, muncă); producţie medie de lapte 2 200 kg pe Hactaţie normală.
   Gripa calului. Viroză contagioasă benignă, caracterizată clinic prin febră intermitentă.
   Gripa purceilor. Formă gravă a influenţei porcului observată la purceii de 3 — 4 săptămîni, manifestată ca o pneumonie enzootică, prin semne generale respiratorii şi mortalitate ridicată.
   Gripă. 1. Boală virotică, facilitată de condiţiile climatice, cu extensibilitate rapidă şi masivă, caracterizată în principiu prin catar respirator, febră, inapetenţă etc. ; 2. Denumire vulgară dată tuturor bronşitelor febrile.
   Groenendael. Rasă de cîini (v. Ciobănesc belgian).
   Groningăn. Rasă de taurine originară din Olanda, avînd infuzie de Shor-torn. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare (talia 135 cm, greutate 625 kg), conformaţie armonioasă, cap mic, coarne foarte scurte şi fine, trunchi trapezoidal, trenul posterior puternic dezvoltat, culoarea bălţată cu negru, cu capul alb, cu ochelari şi cu extremităţile membrelor albe. Este mai rustică, şi cu aptitudini de carne mai bune decît Friza, dar cantitatea de lapte este mai redusă (peste 4 000 1 cu 3,5% grăsime).
   Grosiere. Nutreţuri fibroase cu conţinut mare de celuloză brută. Dintre grosiere fac parte paiele şi pleava de cereale, cocenii de porumb, vrejii de leguminoase etc. Ga atare, ele au o valoare nutritivă scăzută. Prin anumite procedee tehnice, ca însilozarea, tocarea şi înmuierea, saramurarea, tratarea cu melasă sau substanţe chimice, valoarea acestora poate fi mărită. Grosierele sînt valorificate mai bine de către animalele rumegătoare.
   Grower. Nutreţ combinat, complet, destinat furajării animalelor în perioada de creştere (succedînd furajarea cu ,,starter“).
   Groznensk. Rasă de oi cu lină fină, formată în U.R.S.S., pe baza Merino-sului sovietic local (Mazaev) şi Meri-nosului australian. Are greutate corporală de 45—55 kg la oi şi 80 — 90 kg la berbeci ; producţia de lînă 6 — 8 kg şi
GRU
309
respectiv 10 — 14 kg, cu lungimea de 11 — 12 cm şi fineţea de 18—22 microni. Este o rasă apreciată în U.R.S.S. şi folosită la ameliorarea raselor cu lină
fi nă.
   Grumaz. V. Cerbice.
   Grupă sangvină. 1. Expresia fenoti-ică a unui genotip alcătuit dintr-o creche de alele, determinante ale unor factori de grupă sanguină ; 2. Complex hematologic caracterizat prin anumit echipament de substanţe aglutinabile (aglutinogeni) şi de substanţe ce produc aglutinarea celor anterioare (aglu-tinine), propriu unor grupe mai mici sau mai mari de indivizi din aceeaşi specie ; prin contactul unui sînge cu anumit complex algutinic, cu sîngele de la alt individ în care există agluti-nogeni corespunzători, se produce aglutinarea sau liza globulelor roşii şi alte reacţii, în măsură să provoace accidente mai uşoare sau mai grave dacă se desfăşoară în organism sau diferite reacţii de identificare, in vitro; cercetarea grupelor sangvine are importanţă pentru prevenirea accidentelor de transfuzie, pentru diagnosticul icterului nou-născuţilor, pentru individualizări biologice, verificarea pedigreelor, stabilirea aproprierii biologice între diferiţi indivizi, specii sau rase etc.
   Gruzină. 1. Rasă de oi cu lînă fină, formată în regiunile muntoase din R.S.S. Gruzină, din rasa locală cu coadă grasă şi lînă mixtă, Tuşin şi Merinosul precoce ; 2. Vulpea albă gruzină, varietate de vulpe cu o culoare albă ca zăpada.
   Gudali. Rasă de taurine originară din Africa de Vest, caracterizate prin dezvoltare corporală mică şi aptitudini multilaterale de carne, lapte şi muncă.
   Gudron. Substanţă vîscoasă, de culoare închisă, cu miros specific, obţinută prin distilarea huilei, petrolului, lemnului etc.
   Guelma. Rasă de taurine originară din Algeria, caracterizată prin dezvoltarea corporală mică, culoare gri-roşie-tică închisă, aptitudine de muncă,
carne şi lapte ; boii manifestă o capacitate de muncă ridicată, se îngraşă uşor şi furnizează o carne apreciată sub raport calitativ.
   Guerncsey. Rasă veche de taurine, formată în insula cu acelaşi nume din Anglia. Se caracterizează printr-o dezvoltare corporală mai mare decît rasa Jersey, schelet ceva mai gros, conformaţie de lapte (cap fin, larg, coarne fine, ochi mari, gît lung, subţire, trunchi trapezoidal, cu uger mare, abdomen voluminos, membre subţiri), culoare bălţată alb cu galben sau roşu. Are constituţie fină, vitalitate mare, longevitate şi rusticitate ridicate. Produce în medie 4 000 1 lapte cu 4,9% grăsime.
   Gulie furajeră. Plantă bienală, din familia Cruciferae cu rădăcina îngroşată şi suculentă. Se cultivă şi constituie un nutreţ suculent, important pentru hrana animalelor, datorită producţiilor mari pe care le dă şi valorii sale hrănitoare.
   Guligaz. Varietate a rasei de oi Ka-rakul cu pielicica mieilor de culoare roz-cenuşie de diferite nuanţe.
   Gulie, sin. Tulbureală. Îngrăşămînt organic reprezentînd dejecţiile solide la un loc cu cele lichide şi cu apa de spălare. Se colectează în bazine amenajate în apropierea adăposturilor şi după circa o lună de fermentaţie se foloseşte la fertilizarea pajiştilor în doze de 200-400 hl/ha.
   Gunmetal, sin. Steelblue (v.). Varietate de nurcă recesivă din grupa nurcilor albastre.
   Gunoi de grajd, sin. Bălegar. Îngrăşămînt organic provenit din dejecţiile solide rezultate de la animale, care se adună pe platformă unde fermentează timp de 2 —4 luni. Produsul care rezultă după fermentare conţine 23—25% substanţă uscată. Constituie un îngrăşămînt universal puţind să fie aplicat la toate plantele şi pe toate solurile.
   Gură de ham. Harnaşament de tracţiune, confecţionat din piele sau împletitură de cînepă, fiind alcătuit din pieptar şi juguleţ, legate între ele prin viţa gurii de ham care ajută la fixarea lui.
310
GUY
   Gură de lup. Malformaţie congenitală, constînd din comunicarea cavităţii bucale cu cavităţile nazale, ca o consecinţă a lipsei de sudare a celor două jumătăţi ale palatinului.
   Gură de ventilaţie. Deschidere practicată în pereţii laterali ai adăposturilor pentru a permite pătrunderea aerului în interior.
   Gurgui. Linie principală din rasa de cai huţuli.
   Gurmă. Boală infecto-contagioasă a ecvinelor tinere, produsă de un streptococ, manifestată prin semnele infla-maţiilor purulente ale căilor respiratorii anterioare sau prin stare piosep-ti cerni că.
   Gust. 1. Simţ prin care organismul primeşte informaţii asupra proprietăţilor chimice ale unor substanţe cu care vine în contact. Are mare importanţă în alegerea hranei şi în reglarea reflexă a secreţiei fermenţilor digestivi. La mamifere (şi la om) receptorii de gust (papilele gustative) se găsesc pe mucoasa gurii, mai ales pe limbă ; 2. Proprietate a unor substanţe de a impresiona receptorii de gust. Substanţele care au gust se numesc „sapide“, iar cele ce nu au gust „insipide".
   Guşaţi. Porumbei de rasă, dimensiuni şi culori diferite, caracterizaţi prin aceea că prin inspiraţia şi reţinerea aerului îşi pot dilata mult subregiunea guşii. în perioada împerecherii mai ales, masculul îşi poate umfla subregiunea guşii într-atît încît aceasta apare mai marc decît restul corpului.
   Guşaţi englezi. Rasă de porumbei ornamentali din subgrupa raselor de porumbei guşaţi, caracterizaţi printr-o direcţie aproape verticală a trunchiului, înalţi pe picioare, cu o dezvoltare a guşii deosebit de mare, greutate corporală destul de mare (0,7—0,9 kg).
   Guşaţi germani. Rasă de porumbei ornamentală V. Guşaţi maghiari.
   Guşaţi maghiari, sin. Guşaţi germani. Rasă de porumbei ornamentală, din subgrupa raselor de porumbei guşaţi, cu greutate corporală mare (cca 1 kg),
cu talie mare şi cu picioare scurte. Se creşte pentru producţia de carne şi cu scop decorativ.
   Guşă. 1, sin. Ingluvies. Diverticul esofagian normal la unele specii de păsări. La galinacee guşa este ovoidală şi asimetrică, fiind situată în partea dreaptă a esofagului. Palmipedele nu au guşă propriu-zisă ci doar o dilatare fuziformă a esofagului. La porumbei guşa este formată din două pungi laterale. Guşa este un organ de depozitare a nutreţurilor ingerate şi are un ro> important în reglarea trecerii acestora spre stomac. La păsările nidicoîe (porumbei, canari, peruşi etc.) în timpul îngrijirii puilor, după ecloziune, la ambele sexe, în guşă se formează aşa-nu-mitul lapte de porumbel cu care puii sînt hrăniţi ; 2. Mărirea în volum a glandei tiroide fără semne de disfunc-ţiune (guşă simplă) sau în prezenţa acestora (guşa hipotireotică şi guşa hipertireotică).
   Guşă tare. V. Obstrucţia guşii.
   Gută. 1. Afecţiune, iniţial considerată ca o formă de catar produs prin depunerea unor săruri pe suprafaţa articulară, caracterizată printr-un exces de uraţi în sînge şi prin depozitarea lor la nivelul articulaţiilor; 2. Afecţiune cu caracter diatezic, caracterizată prin tulburări viscerale, metabolice, dureri articulare etc.
   Guvid. Denumire dată la mai multe specii de peşti teleosteeni din genul Gobius, familia Gobiideior. Au o lungime corporală de 15—25 cm, capul mare şi turtit, corpul subţiat spre coadă şi aripioarele ventrale unite într-un fel de ventuză cu care se prind de pietre. La noi, cele mai multe specii de guvizi trăiesc mai ales în zona litorală a Mării Negre.
   Guzerat. Rasă de zeb originară din India (v. Cankrej) crescută şi în Brazilia.
   Guyerafi. Rasă de zeb originară din India, caracterizată prin talie mare (140 cm), coarne relativ mari, culoare cenuşie închisă şi aptitudine pentru carne şi muncă.

   Habitat, sin. Biotop (lat. habitare: a locui). Sediul vieţii. Constituie un sistem anorganic format din elemente ale litosferei, hidrosferei şi atmosferei într-o configuraţie specifică, o parte a mediului fizic populat şi transformat de organisme.
   Habitus (lat. habitus : aspectul, forma, starea, atitudinea). A\parenţă, aspectul exterior sau felul de a fi al unui animal în funcţie de starea lui de sănătate sau de boală, apreciat după conformaţie, constituţie, stare de întreţinere, temperament, atitudini, facies.
   Hackney, sin. Trăpaşul Norfolk. Rasă intermediară de cai, de jumătate sînge, de tip carosier, formată din vechiul cal din ducatul Norfolk şi York, încrucişat cu rasa Pur sînge englez. Este de tip mezomorf, cu talie de 155 — 160 cm, conformaţie armonioasă (capul uscăţiv şi expresiv, gît lung, bine încordat, trunchi îndesat, adine, cu grebăn proeminent, spinare şi şale scurte şi largi, crupă musculoasă, piept larg, torace adînc şi larg, membre puternice), culoare murgă şi roibă. Se caracterizează prin temperament vioi, mersuri energice, ritmice, frumoase şi aptitudine de tracţiune uşoară.
   Hadban (arab: gene lungi). Tulpină iniţială a rasei Arabe originare, care conţine 15 linii, caracterizate prin fineţe, expresivitate, mişcări elastice, graţioase şi viteză mare. în România este întîl-
nită sub formă de linie — Iladban, de provenienţă ungurească.
   Haeckel Ernst (1834-1919). Biolog german, adept al darvinismului. A formulat, în 1866, legea biogenetică fundamentală, conform căreia dezvoltarea individuală a organismelor (ontogeneza) reproduce etapele principale ale dezvoltării speciei (filogeneza).
   Haemophilus. Gen de bacili nesporu-laţi şi Gram negativi, în măsură să determine manifestări secundare în pneumopatiile virale ale porcului (Halmo-philus suis), în diferite pneumopatii ale ovinelor (H. ovis) sau la păsări (H. gali-narum) etc.
   Haemogrecjarina. Sporozoare dc cîţiva microni mărime, parazite în sîngele peştilor şi broaştelor. Cind sînt în cantitate mare, pot determina anemii puternice.
   Hafling, sin. Haflinger. Gal vechi, originar din Tirol (Austria) format din încrucişarea calului Noric, cu rasele orientale, fiind adaptat zonelor de altitudine ridicată. Este considerat ca un cal greu pentru zona de munte. Este rezistent la intemperii, cu temperament vioi, caracter blînd, aptitudine de tracţiune şi portsamar.
   Haflinger. V. Hafling.
   Hală avicolă. încăpere cu suprafaţa mare (400—2 000 m2) dotată cu instalaţiile şi echipamentele interioare necesare pentru creşterea tineretului avicol
312
HAM
sau pentru exploatarea păsărilor adulte. Amplasate doâr la parter sau în blocuri pe 2—4 nivele sînt dotate în mod diferit după specie, categorie de vîrstă, direcţie de exploatare şi sistem de întreţinere (aşternut permanent, baterii etc.).
   Hală pentru creşterea larvelor. Hală special organizată pentru creşterea larvelor viermelui de mătase. Aceasta diferă în funcţie de volumul creşterii şi vîrsta larvelor.
   Haldane (Regula lui —). Atunci cînd în descendenţa obţinută din împerecherea între parteneri care aparţin la specii diferite, un sex este absent, foarte rar sau steril; acest sex este totdeauna cel heterogametic.
   Haldane, John Burdon Sanderson (1892 — 1964). Fiziolog şi genetician englez. Remarcat prin lucrările sale în domeniul biometriei, biochimiei şi geneticii populaţiilor. A elaborat teoria evoluţiei chimice şi originii vieţii prin evoluţia chimică. în 1927 a prezentat teoria sa matematică asupra selecţiei naturale.
   Half-Breed. Oaie metisă engleză obţinută din încrucişarea berbecilor Bor-der-Leicester cu oaia Cheviot, avînd aptitudini pentru carne.
   Halistereza (gr. hals: sare, sterezis: deposedare). Mecanism de realizare a osteolizei, caracterizat prin eliberarea lentă a sărurilor minerale din os, probabil sub influenţe hormonale şi enzi-matice.
   Hallicar. Rasă de zeb din India, cu aptitudine remarcabilă pentru muncă (boii sînt robuşti, puternici, iuţi), vacile au aptitudini mediocre pentru lapte.
   Ham. Harnaşament de tracţiune pro-priu-zis car6 se aplică pe trunchiul calului, prin intermediul căruia se transmite forţa de tracţiune de la animal la vehicul, unealta agricolă sau povara de deplasare. Poate fi constituiţ din 3 părţi funcţionale : sistem de tracţiune, sistem de oprire, sistem de susţinere şi legătură.
  Ham cu jug. Harnaşament de tracţiune a cărui piesă principală o reprezintă jugul (simplu sau dublu), care este confecţionat dintr-un schelet de lemn îmbrăcat în piele, iar la partea internă este căptuşit cu perne umplute cu păr sau cu pîslă. Este harnaşamentul cel mai favorabil pentru boii de muncă.
  Ham întreg cu jug. Harnaşament la care pieptarul şi juguleţul sînt reunite într-o singură piesă numită jug, care joacă rolul principal în sistemul de tracţiune, celelalte piese fiind identice ca la hamul cu pieptar. Se recomandă in special la tracţiune grea.
  Ham întreg cu pieptar, sin. Ham cu pieptar obişnuit. Harnaşament de tracţiune complet, folosit atît la tracţiune mijlocie cît şi grea. Este constituit din trei părţi funcţionale : sistemul de tracţiune, sistemul de oprire şi sistemul de susţinere şi legătură.
  Ham simplu cu jug. Harnaşament asemănător cu hamul simplu cu pieptar, de care se deosebeşte prin înlocuirea pieptarului şi juguleţului cu jugul. Se utilizează la munci mai uşoare, comparativ cu hamul întreg cu jug.
  Ham simplu cu pieptar, sin. Jumătate de ham. Harnaşament care are sistemul de tracţiune asemănător cu al hamului întreg alcătuit fie din gîtar şi opritoare, fie din capac, chingă şi pofil şi si temui de susţinere angrenat prin sidelcă, chingă, trupar şi pofil. Alături de acest model de jumătate de ham, în practică se găsesc şi altele, la care lipseşte po-filul şi truparul şi uneori chiar chinga. Primul model se poate folosi la muncile cele mai diverse, iar celelalte la munci agricole uşoare sau la cele care se execută în aliură de pas.
  Hambletonian 10. Armăsar celebru provenit din Abdalach (armăsar P.S.E.) şi Charles Kent (iapă Trăpaşă Norfolk), considerat ca întemeietor al Trăpaşului american (99% din caii Trăpaşi americani aparţin liniei Hambletonian). A fost un reproducător de foarte mare valoare (a activat între 1852—1875),
HAM
313
dînd peste 300 de produşi direcţi, cu aptitudini foarte bune de mers la trap şi excelenţi reproducători.
   Hamburg. Rasă de găini de origină mediteraneeană cu greutate mică (1,5—1,8 kg găina şi 2 — 2,5 kg cocoşul) caracterizată printr-o producţie numerică ridicată de ouă nepigmentate şi cu greutate mică (45 g). Cu diferite varietăţi de culoare (argintie, aurie, neagră) păsările din rasa Hamburg se caracterizează prin creastă bătută, cu format caracteristic (virful este depărtat de linia cefei) şi prin urechiuşe albe.
   Hamdame. Linie de cai arabi, caracterizată prin masivitate şi talie mai înaltă.
   Hammerschmidt. V. Butirometru.
   Ilamprace negru. V. Montana nr. 1.
   Hampshire. 1. Rasă de oi de carne cu lină scurtă, formată în Anglia în sec. XlX-lea din încrucişarea berbecilor Southoown cu oile locale. Greutate corporală 70 — 85 oile şi 110 — 140 kg berbecii, cu spor zilnic la tineret de pînă 3a 400 g şi 65% randament la sacrificare. Producţia de lînă respectiv 3 — 4 kg şi 5 — 6 kg cu fineţea fibrelor de 25 — 29 microni şi lungimea de 8 — 10 cm. Se caracterizează prin corp masiv, cap mare. fără coarne, osatură dezvoltată, membre solide, constituţie robustă, precocitate mare, capacitate foarte pronunţată de folosire a hranei, intensitate mare de creştere, adaptabilitate apreciabilă la condiţii variate, cap şi extremităţi de culoare neagră ; 2. Rasă de porci, creată în Anglia, de culoare băl-ţată alb cu negru, cu membrele şi botul relativ lungi, rustică şi cu o bună prolificitate ; 3. Rasă de găini (v. New-Hamp-shire).
   Hampsie. V. Engraulis encrasicholus.
   Hamster, sin. Şobolan auriu de Siria <Mcsocliceratus auratus). Nume comun pentru 14 specii de rozătoare din familia Cricdidae. Este un mamifer rozător mic (120—130 g) crescut ca animal de experienţă. Durata perioadei de gestaţie este de 16 zile, cu o prolificitate de
5  — 8 pui la o fătare. Dacă temperatura scade sub 4°C, hamsterii trec în stare de hibernare. Silit animale cu blana frumoasă şi durabilă,
   Hainuli, sin. Radioli. CLrligc microscopice situate pe barbulele (radiile) penei, cu ajutorul cărora două barbule vecine se prind, realizînd rigiditatea lamei.
   Hamulus (lat. hamulus: cîrlig mic). 1. Extremitatea recurbată a lamei spirale din urechea internă la nivelul lielicotremei ; 2. Cîrligul extremităţii
rostrale a osului pterigoid.
   Ilana-Berner. Varietate de taurine formate in zona Rana din Moravia (Cehoslovacia), prin încrucişarea de absorbţie a populaţiei locale cu rasa Simmental. Are însuşiri fenotipicc asemănătoare cu ale rasei Simmental, cu deosebirea că talia şi greutatea sînt mai mici, făptura este mai puţin corpolentă, conformaţia mai puţin armonioasă şi capacitatea productivă pentru lapte şi carne ceva mai scăzută.
   Handicap (cngl. hand in cap). Probe ecvestre (curse) ’în care sînt admişi caii cu performanţe diferite, acordîn-du-se unele facilităţi cailor cu posibilităţi mai reduse. Handicapul se acordă în scopul de a egala şansele cailor în diferite concursuri hipice. Diferenţierea între cai se realizează fie prin mărirea greutăţii purtate de cal, fie al distanţei, în raport de distanţa prevăzută pentru alergare.
   Iianna kargyn. Soi de orz productiv, răspindit in cultură în multe ţări, precum şi în ţara noastră.
   Hanovra, sin. Hanoveran. Cal german, jumătate sînge, format în Germania, pe baza calului local masiv, ameliorat la început cu calul spaniol, apoi cu calul Pur sînge englez, anglo-normand şi arab. Este un cal liipermetric, cu făptură masivă, conformaţie corectă. Arc constituţie robustă, vigurozitatc remarcabilă, temperament vioi, caracter bun, fiind mult apreciat atît pentru călărie, în special pentru sportul hipic de performanţă (probe de obstacole), cît şi
314
HAŢ
pentru tracţiune, rcalizînd mersuri energice, fiind apreciat în agricultură.
   Haplo. Prefix care se foloseşte pentru a indica faptul că în celulele somatice ale unui individ lipseşte unul, mai mulţi sau un set întreg de cromozomi.
   Haplodiploidie. Sistem genetic constatat la unele organisme animale (cum sint albinele) in care masculii se dezvoltă din ovule nefecundate fiind astfel haploizi; iar femelele se dezvoltă din ovule fecundate fiind astfel diploidc.
   Haplofaza. Faza haploidă din ciclul vital al unui organism care ţine de la formarea spermatociţilor şi ovocilor secundari pină la fecundare.
   Haploid, (gr. hoploos:     simplu şi
eidos: formă, aspect). Cu un număr de cromozomi caracteristic celulelor sexuale, adică un singur set de cromozomi, care se notează cu litera „n“. Numărul gametic tipic al cromozomilor după meioză.
   Kaptene. Substanţe organice micro-moleculare a căror injectare la un animal nu declanşează formarea de anticorpi dccît dacă sint cuplate chimic cu o proteină. O haptenă — per se — este o substanţă neimunogenă, dar poate do-bîndi caracter imunogen ca urmare a asocierii sale cu o macromolcculă. Hap-tenele („jumătăţi de antigene“) pot potenţa caracterul antigenic al unor proteine cu antigenicilate slabă.
   Haptoţjlobina, sin. Scromucoid alfa 2. Mucoproteină plasmatică, aparţinînd grupului de globuline alfa 2, capabilă să se combine cu hemoglobina. Creşte cantitativ în boala colagenului ele.
   Hardy. G o d f r e y Ii a r o 1 d (1877— 1947). Matematician englez, fost profesor la universităţile din Oxford şi Cambridgc. A rămas celebru în genetică prin lucrarea sa referitoare la demonstrarea matematică a fenomenului de echilibru al populaţiilor. Această lege a echilibrului populaţiilor este cunoscută şi sub denumirea de „Legea Hardy-AYeinbcrg".
   Harfă. Instrument utilizat în industria brinzeturilor pentru tăierea coagulului
în fişii ; este alcătuit din lame de metal sau sîrmă întinse intre doi suporţi.
   Harrier. Rasă de ciini de vinătoare, din grupa levrierilor ; este cel mai mic ogar (copoi). Formată dintr-o populaţie de ogari din sudul Angliei prin încrucişare cu rasele Saint-Hubcrt (Blood-hound) şi Foxtorrier, rasa este specializată în vinătoarea de iepuri. Se caracterizează printr-o talie de 47—53 cm.
   llamaşament. Ansamblu de piese din metal, piele, lemn fringhie etc.. servind pentru contenţia animalelor (gîtar, căpăstru etc.), pentru utilizarea forţei de tracţiune (hamuri), pentru purtarea unor greutăţi (şa, samar) şi pentru conducere (căpeţel, friu).
   Ilarpon. 1. Unealtă pentru vinatuî animalelor marine mari. Flotilele de bale-niere moderne folosesc harpoane lansate de tunuri şi care au la virf o grenadă care explodează în corpul peştilor marini, balenelor etc. ; 2. Ac gros sau trocar, cu dispozitiv distal destinat biopuncţici (liarponajului).
   Harta cromozomală. Reprezentarea grafică a locilor pe care diferite gene le ocupă în cromozomii unui organism.
   Hartmann (instalaţie tip). Instalaţie clasică pentru producerea făinii de came-oasc, avind ca faze tehnologice mărun-ţirea şi amestecarea, sterilizarea, uscarea, degresarea parţială şi măcinarea materiei prime.
   Hasen. sin. Roşcat Belgian. Rasă de iepuri din grupa celor mijlocii cu o greutate medie de 3,5 kg. Are o origine foarte controversată, mai probabil fiind o mutaţie spontană a iepurelui de vizuină. Are o conformaţie foarte asemănătoare cu cea a iepurelui sălbatic, tocmai de aceea poartă şi denumirea de rasă tip Hasen. Are o culoare vie, roşcată cu excepţia regiunii abdominale care este de culoare albă. Se caracterizează prin-tr-un temperament deosebit de vioi*
   Havana. Rasă de iepuri pentru blană cu greutate corporală medie de 4 kg, formată în Olanda la sfîrşitul secolului trecut. Se caracterizează prin blana de culoarea ţigării de foi şi printr-o deose-
HEC
315
bită uniformitate a culorii pe Întreg corpul. Culoarea dc adult se obţine treptat după prima năpirlirc.
   llâţuri. Harnaşament dc conducere constituit din două cordoane, care merg de la conducător şi pină la zăbală, ata-şîndu-sc de inelele acesteia. Este un harnaşament confecţionat din piele lată pînă la 3 cm, cu lungimea variabilă, după tipul vehiculului sau uneltei agricole. Se întilnesc hăţuri simple (la atelaj unic) asemănătoare cu dirlogii, dar care sint mult mai lungi şi hăţuri compuse (pentru atelaj pereche) la care fiecare cordon (cimp) se împarte la nivelul crupei animalului in două ramuri (stingă şi dreapta), ce merg pină la zăbală.
   Heclotox. V. Hcxaclor ciclohcxan.
   Hedlund. Mutaţie recesivă de nurcă obţinută in S.U.A. Este tipul alb cel mai pur şi mai clar. Prezintă efecte plciotrope ale genei H dintre care notabile, o anumită surditate şi o reactivitate scăzută. Nurca Hedlund arc o mai slabă activitate de reproducţie ceea ce impune uneori ca producţia de blănuri albe să se realizeze prin încrucişarea nurcilor Hedlund cu Standard şi prin încrucişarea de întoarcere spre Hedlund <50ţ o albe).
   Hedlund dilution, sin. Cameo. Mutaţie recesivă obţinută din nurca Moyle Olsen Buif, care posedă un factor de deschidere a culorii, motiv pentru care este folosită la încrucişări. Este o nurcă de talie mare, cu ochi bruni şi culoare a blănii bej foarte deschis.
   IIeţ|()edal. Varietate de nurcă mutantă dominantă. Face parte din grupa nurcilor Kohinoor, producind blănuri clasificate dc comerţ în tipul Kohinoor B. Prezintă o culoare generală albă cu peri negri diseminaţi pe întreg corpul.
   Heidsolinuckc. Oaie cu lina groasă 'şi lungă, ce se creşte pe solurile mai sărace din R. F. Germania. Se caracterizează printr-o bună dezvoltare corporală, mare sobrietate şi rezistenţă, carne gustoasă.
   Ileins buff. Nurcă de încrucişare (tri-rcccsivă) obţinută din Ambcrgold, Pastcl-royal şi Silvcrbluc.
   Ileleşicu. Bazin piscicol artificial şi sistematic care se poate vida. Construit prin îndiguire la suprafaţă (rambleu) sau săpătură (dcbleu), prevăzut cu canale cu apă de alimentare şi evacuare. Poate fi de mai multe tipuri (ex. lieleşteu dc creştere, de predczvoltarc etc.).
   Helcşteu dc creştere. Bazin piscicol cu suprafaţă mare — in funcţie de panta terenului — unde peştii se fura-jcază. Este aproximativ dreptunghiular şi are o pantă lină. Adincimca in amonte este dc 0,30 — 0,50 m, iar în aval de 1,20-1,50 m.
   Heleşteu de predez voi tare. Bazin piscicol de formă dreptunghiulară, bine îngrăşat şi bine însorit pentru a se forma cauLităţi mari dc plancton şi pentru a se menţine o temperatură constantă mai ridicată. Apa dc alimentare nepoluatâ şi cu debit mic. Se foloseşte pentru creşterea puietului aproximativ 50 zile de la repopulare.
   Ileliodcrmită (gr. helios : soare, derma : piele). Eritem solar (v. fotodennatoză).
   Heliofob. Care nu suportă razele solare.
   Hclioţjraf. Aparat care înregistrează timpul in orc, in cursul cărora străluceşte soarele.
   Helioterapie (gr. helios : soare şi the-rctpcuein : a îngriji). Expunerea organismului la acţiunea directă a radiaţiilor solare, pentru tratarea unor afecţiuni.
   Helmintiază. V. Iîelmintoză.
   Ilclmintologic. Subdiviziune zoologică a para/itologiei, cuprinzind studiul viermilor şi metodele de combatere a lor.
   Helmintoscopic. Examenul vizual direct (sau cu instrumente optice) al bel-mi nţilor sau ouălor dc helrninţi.
   Iîelmintoză, sin. Hclminliază, Boală provocată de helrninţi.
   Hem (gr. haima : singe). Componentă chimică neproteică (prostetică) a moleculei dc hcmoglobină. Este constituită din patru nuclee pirolicc pe care sint
316
HEM
grefaţi diferiţi radicali şi conţine un atom de fier legat de atomii de azot ai celor patru nuclee pirolice.
   Hemaglutinare, sin. Reacţia Migdle-brook-Dubas. Reacţie de aglutinare printr-un ser provenit de la un animal bolnav (tuberculos etc.) a hematiilor de oaie sensibilizate prin adsorbţia antige-nilor extraşi din bacilul tuberculozei sau a altor hematii, in funcţie de boală etc.
   Hemaglutmină. 1. Anticorp ce produce aglutinarea hematiilor ; 2. Enzimă virală capabilă să se fixeze pe unii compuşi de pe suprafaţa hematiilor (numiţi receptori), pe care il distruge, favorizind astfel aglutinarea hematiilor; poate fi distrusă mai ales de anticorpi specifici, fapt ce inhibă aglutinarea hematiilor.
   Hemaglutinogen (gr. haima: sînge ; lat. agglutinare: a lipi ; gr. genein : a produce). Complex biochimic din hematii (eritrocite) in măsură să determine producerea de hemaglutinine serice specifice.
   Hematie (gr. haima: sînge). Celulă sangvină de culoare roşie, datorită hemoglobinei pe care o conţine in proto-plasmă. Forma şi diametrul hematiilor variază după specia animalelor. Numărul hematiilor variază şi el la diferitele specii de animale (ex. la oaie între 13 şi 14 milioane, la păsări între 100 000 şi 4 milioane) şi în funcţie de sex, vîrstă, climă, altitudine. Hematiile au rolul important de a transporta oxigenul către ţesuturi şi bioxidul de carbon de la ţesuturi către pulmoni.
   Hematimetrie (gr. haima : sînge, metrou : măsură). Stabilirea numărului de globule dintr-un anumit volum de sînge.
   Ilematoblast (gr. haima : sînge ; blas-tos : germene). Celulă de origine a elementelor figurate sangvine.
   Hematocel. Acumulare de sînge într-o cavitate.
   Hematoeultura. V. Hemocultură.
   Hematocrit. 1. Proporţia de globule roşii dintr-un volum de sînge ; 2. Prin extensiune, termenul este utilizat şi pentru definirea aparatului cu care se apreciază proporţia respectivă ; hema-
tocrit Deland (model bazat pe centrifugare la 10 000 ture /minut) etc.
   Hematofag. Care se hrăneşte cu sînge (ex. insecte hematofage).
   Hematogen. 1. în legătură cu producţia de sînge sau fracţiunile sale : 2. Care ^provine din sînge sau aparţine sîngelui.
   Heinatogenezn, sin. Hematopoezăf lie-mopoeză. Procesul de formare a sîngelui.
   Hematoliză, sin. Eritroliză, Liza (disoluţi a) globulelor roşii, ce are loc in urma introducerii hematiilor intr-un lichid cu tonicitatc inferioară celei sanguine (soluţie hipotonă), sub acţiunea liemolizinelor etc.
   Hematologie (gr. haima : sînge ; logos : cuvint, studiu). Ramură a biologiei şi medicinii care se ocupă cu studiul morfologiei, fiziologiei şi patologiei sîngelui şi organelor hematopoetice.
   Hematom. 1. Leziune obişnuit traumatică, manifestată prin apariţia in zona traumatizată a unei deformaţii fluctuante, dureroasă în primele zile, care se organizează ulterior (in chist sero-sangvinolent) sau se rezoarbe ; 2. Colecţie hcmoragică intratisuîară.
   Hematopoetic (gr. haima:       sînge ;
poieo : fac). Care se referă la procesul de formare a celulelor sangvine ^ex. organe hematopoetice).
   Hematopoetină, sin. Hemopoetină. Substanţă ce se produce in rinichi şi care controlează rata producerii globulelor roşii.
   Hematopoeză (gr. haima : sînge. poie-sis: creare), sin. Hemopoezâ. 1. Geneza sîngelui ; 2. Procesul de formare a elementelor figurate din sînge (hemato-citogeneză), presupunînd geneza şi diviziunea celulelor din organele hematopoetice, maturaţia lor şi pătrunderea in circulaţie; sub raport evolutiv, hema-topoeza recunoaşte o fază mezoblastieă (prehepatică) şi o fază hepatosplenică, in timpul vieţii intrauterine, urmate de perioada definitivă, în care hemato-poeza se realizează de către măduva osoasă, splină şi organele limfoide.
HEM
317
   Hematoporfirinnrie. Prezenţa hema-toporfirinei în urină, consecutivă intoxicaţiilor (saturnism), hemoragiilor intestinale etc*
   Hematoză. Procesul fiziologic de schimb de la nivelul pulmonului (transformarea şingelui venos în sînge arterial respectiv eliminarea bioxidului de carbon şi încărcarea transportorilor cu oxigen).
   Hematozoar. Parazit monocelular al globulelor roşii.
   Hematurie (gr. haima : sînge; ouron : urină). Prezenţa şingelui (hematii) în urină, produsă de cauze traumatice (renale, vezicale, uretrale), infecţioa-se etc.
   Hematuria cronică (esenţială) a bovinelor. V. Cistita hemoragică a bovinelor.
   Hemenzime. Enzime din clasa oxido-reductaze care conţin în structura lor ca componentă prostetică hemul, identic sau asemănător cu cel din structura liemoglobinelor. Exemple : catalaze, pc-roxidaze, citocromi, citocromoxidaza.
   Hemeralopie (gr. hemera : ziua, dps: vedere), sin, Iiesperahopie. 1. Diminuarea vederii la lumina crepusculară (lumină puţin intensă) : 2. Cecitate nocturnă, frecventă la ciine, indicind adesea existenţa unor leziuni de retinită pigmentară.
   Hemianestezie. Abolirea sensibilităţii la jumătate de corp, consecutivă unor leziuni medulare sau encefalice.
   Hemiceluloze. Grup de polizaharide care însoţesc celuloza în pereţii celulelor vegetale. Nu au 6 compoziţie chimică bine definită (C6H10O5)n. Sînt considerate ca fiind amestecuri complexe de hexozani şi pentozani. Se găsesc in cantităţi mai mici în seminţele de plante oleaginoase, în paie etc. Hemicelulozele sint mai uşor solubile decît celuloza şi pot fi atacate in tubul digestiv de către enzimele glicoliticc, dind manoza, xiloza şi galactoza.
   Hemiclepsis marginala. Lipitoare dul-cicolă de 30 mm, parazit comun nespecific pe corpul peştilor şi broaştelor de apă.
   Hemiglosită. Inflamaţie localizată la* o jumătate de limbă.
   Hemigrammus. Peşte din familia Cha-racidae, trăieşte în apele din America» de Sud. Coloritul corpului argintiu sau cenuşiu verzui ori roşu, cu pete la baza caudalei sau cu o bandă neagră pe laturile corpului. Numeroase specii se folosesc ca peşti de acvariu.
   Hemion (lat. Equus hemionus). Specie de animale sălbatice aparţinînd subfa-miliei Ecvine, care face trecerea între-cal şi măgar, întîlnită în sudul Asiei. Are urechi intermediare între cal şi măgar, culoare galbenă, cu o dungă mai* închisă în regiunea dorsală şi înfăţişare -apropiată de asin. Nu are forme domestice, dar poate fi îmblinzit şi chiar folosit la diferite servicii. Se cunosc trei* tipuri : Kiangul, Onagrul, Culamul.
   Hemipag. Monstru, consecutiv unei turburări genetice, caracterizat prin elementele ombilicale unice pentru doi indivizi aderenţi prin regiunea lor toracică.
   Hemipaperenic (gr. pareini: a împreuna). Imposibilitatea executării copulaţiei complete, datorită unor malfor-maţiuni genitale femele.
   Hemipatie. Boală localizată la jumătate de corp, consecutivă unor leziuni' neuraxialc sau cerebrale.
   Hemiplegie (gr. hemi: jumătate, de o singură parte; plege: lovitură). Paralizia unei jumătăţi a corpului, distin-gindu-se hemiplegia homolaterală. (paralizia jumătăţii feţei de aceeaşi parte cu* a trunchiului sau cu leziunea) şi hemiplegia alternă.
   Hemisferă cerebrală. Una din cele: două jumătăţi ale encefaiului.
   Hemitragus. Formă sălbatică primară care face parte din subfamilia Ovideae dar nu prezintă afinitate reproductivă cu genul O vis din care derivă actualele rase de ovine.
   Hemizigotic. Genotip alcătuit numai dintr-o singură genă. Este situaţia întîlnită la genotipurile determinate de genele legate de sex, la sexul heterogame-
318
HEM
tic. Cazuri de hemizigoţic pot apare şi în urma unor deleţii care afectează unul din cei doi cromozomi din perechea de homologi.
   Hemocianină (gr. haima : sînge, kya-nos: albastru). Substanţă proteică de culoare albastră care se găseşte în hemo-limfa crustaceclor şi a moluştelor. Acelaşi rol ca şi hemoglobina din sîngele altor animale.
   Hemocitometrică (metoda —). Metodă utilizată în determinarea concentraţiei spermei în spermatozoizi cu ajutorul unei camere de numărat de diferite tipuri. Este o adaptare din medicina umană, unde metoda este folosită pentru 'determinarea numărului de eritrocite (hematii).
   Hemocitometru (gr. haima:      singe,
kytos : celulă, metron : măsură), sin. He-macitometru. Dispozitiv de numărare a elementelor figurate din sînge, nccesi-tind pipete de diluţie şi camere marcate •de numărare sau mai recent — numărătoare electronice.
   Hemoeultură. 1. Cultură bacteriană "efectuată prin prelevarea de sînge de la un animal cu bactcricmic ; 2. Metoda cultivării bacteriilor din sînge.
   Hemodiagnostic. 1. Metodă de aglutinare intre singe şi un antigen colorat : 2. Diagnostic bazat pe examenul sin-.gelui.
   Hemofilie. Boală ereditară sangvină •determinată de o genă recesivă situată în structura cromozomului sexului. Subiectul afectat nu are capacitate de a coagula în mod natural sîngele. Mortalitatea printre hemofilici este foarte ridicată, în special în copilărie. Se cunosc la om mai multe feluri de hemofilie : hemofilia A sau hemofilia clasică, hemofilia B.
   Hemoftalmic. Invadarea camerelor oculare de către sînge.
   Hemoglobina. Hcteroproteidă localizată în eritrocite cu rol în transportul oxigenului molecular de la pîămin la ţesuturi. Este constituită dintr-o componentă proteică globulară denumită
globină (tetramer) şi o componentă neproteică (prostetică) denumită hem. La taurine au fost puse în evidenţă încă din 1955 două tipuri de hemoglobină (hemoglobina A, cu o deplasare mai lentă în cimpul electroforetic şi o hemoglobină B cu o deplasare mai rapidă). La ovine s-au determinat tot două tipuri de hemoglobină, A şi B însă hemoglobina A are o viteză mai mare de migrare in cîmpul electroforetic. La suine nu s-a găsit decît un singur tip de hemoglobină asemănător tipului A de la taurine.
   Hemoglobinemie. Concentraţia hemoglobinei în sînge. Valori normale (g % ml singe): bovine 8 — 15; suine 10—16; ovine 8 — 16 ; caprine 8 — 14, cabaline 8 — 14; păsări (pui) 10,2 — 10,6. Valorile fiziologice variază în funcţie de sex şi virstă; la animalele tinere conţinutul în hemoglobină este mai mic, dar creşte odată cu virsta, pînă la maturitate. Valori scăzute se constată în anemii.
   Hcmoglobinurie. 1. Eliminarea hemoglobinei prin urină, in cazul unor hemo-globinemii mai crescute ; 2. Denumire simptomatică pentru unele afecţiuni sau sindroame : hemoglobinuria puerperală, a frigore, reumatismală etc.
   Hemogramă (gr. haima : sînge, gram-ma : înscriere). Reprezentarea sub formă de tabele sau diagrame a valorilor absolute sau relative ale clementelor figurate sangvine.
   Hemohistioblast. Celulă din ţesutul reticulohistocitar din măduva osoasă avind 15—20 microni, citoplasmă uşor basofilă, nucleu in general mare etc. reprczentînd sursa nediferenţiată a celulelor sanguine, rezultînd prin diferenţiere hematoblastele şi histioblastele.
   HemoHmfă. 1. Lichid din aparatul circulator al multor nevertebrate, corespunzător sîngelui vertebratelor. Iîemo-limfa poate fi roşie (la viermi), albastră (la moluşte şi crustacei) în funcţie de pigmentul respirator conţinut; 2. Sin-gele albinei, a cărui circulaţie e asigurată de un vas dorsal şi două diafragme,
HEM
319*
vărsîndu-se liber in corp. Este compus din lichidul propriu-zis şi elemente figurate ; lichid incolor sau slab colorat în galben portocaliu, limpede cu conţinut marc in glucoza. Nu transportă oxigen şi conţine aminoacizi importanţi.
   Hemoliză. (gr. lictima : sînge ; lisis: topire). Distrucţia globulelor roşii, cu eliberarea hemoglobinei.
   Hemoiizină. Anticorp sau toxină cu acţiune heinolitică.
   Hemopatie (gr. haima : sînge, paihos : boală). Termen generic pentru definirea oricărei boli a singelui, indiferent de aspect, origine sau manifestare.
   Hemoparazit. Animal parazit care trăieşte în sîngele vertebratelor.
   Ilemophilus pisclum. Agentul patogen al' bolii ulceroase a păstrăvilor din Canada şi America.
   Hemoptizie. 1. Eliminarea de sînge provenit din pulmon; 2. Expectoraţia unei cantităţi de sînge spumos.
   Hemoragie. Ieşirea singelui din vas printr-o soluţie de continuitate a pereţilor vasculari, sau prin eritrodiapedeză, distingindu-se : hemoragii arteriale, ve-noase, capilare, externe, interne, primare, secundare etc.
   Hemoroid. Flcbcctazie rectală, adesea însoţită dc hemoragie.
   Hemoroidal. 1. Care se referă la hemoroizi sau la zona anorectală, arterele hemoroidale, nervul hemoroidal etc. ; 2. Nerv derivat în principal din ramurile ventrale a perechii a IV-a de nervi sacraţi şi distribuit sfincterului anal extern şi tegumentului anal.
   Hemoroidală (arteră —). Artere distribuite zonei anorectale, distingîndu-se artera hemoroidală caudală şi artera hemoroidală medie.
   Hemosporidie. Protozoar, parazit in-traceîular, din ordinul Hemosporidia, clasa sporozoare, parazitînd eritrocitele, cu evoluţie indirectă (gazde intermediare), cele mai importante fiind : piro-plasmele, babesiile, theileriile, plasmo-diumul etc.
   Hemosporidioză. Termen general (referi ndu-se la ordinul din care face parte parazitul), utilizat pentru definirea oricărei boli produsă de hemosporidii.
   Hemostatic. Care facilitează sau produce hemostaza, prin acţiunea pe care o are asupra procesului de coagulare sau a vaselor, intervenind local (trom-bina etc.) sau general (vitamina K, adrenalina etc.).
   Hemostaza (gr. haima : sînge ; stasis: oprire). Oprire a unei hemoragii. Poate-fi spontană, cind se produce prin propriile posibilităţi ale organismului (coagulare), sau chirurgicală.
   Hemoterapie (gr. haima : singe ; the-rapia: îngrijire). Utilizarea singelui îi> scop terapeutic, in transfuzie, autohemoterapie etc.
   Hemotorax. Acumularea de singe in' cavitatea toracică.
   Heparină. Substanţă anticoagulantă naturală, produsă de ficat, muşchi, unele globule albe etc.
   Hepatic. Care se referă la ficat, depinde de ficat sau în general are conti-genţe cu ficatul.
   Hepatică (arteră —). Terminală a arterei celiace, distribuită ficatului, după ce a emis ramuri pancreatice, o arteră gastrică dreaptă (pilorică) şi o arteră gastroduodenală.
   Hepatită. Inflamaţia ficatului, produsă sub acţiunea infecţiilor, intoxicaţiilor, bolilor diferitelor organe, dezechilibrului alimentar etc.
   Hepatoeit. Celulă hepatică.
   Hepatologie (gr. hepar : ficat; logos: studiu). Studiul ficatului la animalele sănătoase şi în cursul diferitelor boli ce interesează ficatul.
   Ilepatoinegalie. Creşterea volumului (dimensiunilor) ficatului, in diverse boli infccţioase, toxice etc.
   Ilepatorcxie (gr. hepar : ficat; rexis :: ruptură). Ruptura ficatului.
   Hepatotomie. 1. Operaţie de incizare a ficatului (pentru deschiderea unui abces sau pentru eliminarea unui calcul intrahepatic); 2. Rczecţia ficatului.
320
HER
   Hepatoza dietetică a porcului, sin. Hepatita enzootică a purceilor, hepatodistro-fia toxica, degenerescenta hepatică a pur-••ceilor. Degenerarea hepatică produsă în mod obişnuit prin intoxicaţii alimentare (furaje mucegăite sau bogate în grăsimi oxidate etc.), mai frecventă la purceii de 2—4 luni, toamna şi iama, tradusă prin leziuni degenerative hepatice de •diferite grade şi leziuni ale altor organe.
   Hepatoză. Proces degenerativ hepatic.
   Herd-book. Denumirea engleză a registrului genealogic pentru bovine.
   Herdwick. Rasă de oi de munte, ce -se creşte în Anglia.
   Ilerelord. 1. sin. Horned-Hereford. Rasă *dc taurine formată în secolul al 18-lea şi ameliorată de B. T o m k i n s şi I. P r i n c e în scc. al 19-lea, prin încru--cişarea vitelor din Herefordshire (sudul .Angliei), cu rasele Devon, Shorthorn, 'Groning, Aberdcen-Angus şi Red Polled. -Se caracterizează prin dezvoltare corporală eumetrică (talia 127 cm şi greutate 550—600 kg), format corporal -dreptunghiular, schelet subţire, musculatura foarte dezvoltată, conformaţie •armonioasă, tipică de carne (cap mic, ftarg, scurt, coarne mijlocii, gît scurt, 'gros, trunchi masiv, membre scurte), piele groasă, elastică, păr bogat, culoare roşie cu partea inferioară a extremii tăţilor, membrelor şi coada albe. Arc -constituţie robustă, fecunditate şi longevitate bune, rusticitate şi capacitate «de adaptare mare, aptitudini unilaterale pentru carne; 2. sin. Colmira. Varietate de nurcă mutantă dominantă. V. Colmira.
   Herenz. Rasă de taurine de munte, ce se creşte în munţii Alpi. Are statura mică (1,10—1,20 m înălţimea la grebăn), greutatea corporală variază la femele de la 350 la 400 kg, roba de culoare uniformă mcrgînd de la brun-castaniu pîna la roşu-închis — uşor negru, rustică, cu caracter vioi şi agresiv. Aptitudinea principală este producţia de lapte •{circa 2 200 1 lapte în medie).
   Herghelie. Unitate destinată pentru creşterea şi ameliorarea cabalinelor de rasă, cu scopul de a produce armăsari de calitate superioară. în general, mărimea unei herghelii este de 50 — 120 iepe prăsilă, la care se adaugă 7 armăsari folosiţi pentru reproducţie, precum şi tineretul de diferite vîrste. în România există 12 herghelii (Bale, Brebeni, Cis-lău, Dor Mărunt, Izvin, Jegălia, Juc-Bonţida, Lucina, Mangalia, Rădăuţi, Ruşeţu şi Sîmbata de Jos).
   Heritabilitate (L u s h, 1941). Termen simbolizat prin h2 prin care sc exprimă proporţia din varianţa totală care poate fi atribuită efectului mediu al genelor, fiind definită ca raportul dintre varianţa genetică aditivă şi varianţa feno-tipică totală, adică h2 = VAjFF. Heri-tabilitatea mai poate fi definită şi ca regresie a valorii de ameliorare către valoarea fenotipică, adică h2 = b^; precum şi ca pătratul corelaţiei dintre valorile de ameliorare şi valorile feno-tipice, adică h2 = r2AF\ Heritabilitatea este o proprietate a fiecărui caracter, a fiecărei populaţii, a fiecărei generaţii precum şi a condiţiilor de mediu în care evoluează populaţia respectivă, în funcţie de valoarea coeficientului de heritabilitate, caracterele pot fi încadrate în trei categorii şi anume : caractere intens heritabile cînd h2 > 0,4 ; caractere intermediare cînd h2 variază între 0,2 şi 0,4; caractere slab heritabile cînd h2 < 0,2.
   Hering (Ciupea harengus), Specie de peşte teleostean din familia Clupeidelor, lung de circa 20 cm, cu coloritul argin-tiu-cenuşiu. Trăieşte în nordul oceanului Atlantic şi al oceanului Pacific, în Marea Nordului şi în Marea Baltică şi migrează în perioada depunerii icrelor spre ţărmurile sud-vestice ale Scandinavei. Are valoare economică mare.
   Hermafrodit. 1. Individ care prezintă organe genitale mascule şi femele complet dezvoltate. Termenul este specific pentru plante şi nevertebrate. La vertebratele superioare este vorba de un pseudohermafroditism (ginandrie); 2. sin.
HER
321
Bisexnut. Plantă cu flori bisexuate (avind atît staminc cit şi cârpele in aceeaşi floare).
   Hermafroditism. Prezenţa celor două sexe opuse la acelaşi individ. Hermafrodiţi smul este normal la anumite animale (hidra. melcul, rima etc.), dar poate fi şi patologic. Hcrmafroditismul patologic este adevărat cind la acelaşi individ există în acelaşi timp ambele sexe, sau este fals, cînd la un individ se găsesc glandele sexuale ale unui sex, în timp ce caracterele sexuale secundare lipsesc sau corespund în parte sexului opus. Hermafroditismul fals (patologic) este determinat de o dereglare a funcţiunii glandelor cu secreţie internă.
   Hermelină. 1. Rasă de iepuri din grupa celor pitice, cu o greutate corporală medie de 1,1 kg. Este una dintre cele mai mici rase de iepuri din lume. Blana se aseamănă ca mătăsozitate, desime şi culoare cu cea a hermelinei. A apărut în Anglia, ca mutaţie spontană, fiind recunoscută ca rasă aparte în anul 1884. Trunchiul este compact, gîtul exagerat de scurt, urechile şi picioarele foarte scurte ; 2. sin. Hermină, sin. Cacom (Mustella erminea). Specie de mamifer carnivor din familia Mustellidae cu blana de iarnă foarte valoroasă, alb strălucitor cu negru în coadă. Această culoare este permanentă în extremul nord şi este prezentă numai în blana de iarnă în climatul temperat; 3. Culoare pestriţă întîlnită la animale, alcătuită în mod obişnuit dintr-un fond alb sau galben deschis, pe care sînt diseminate, în mod neregulat pete roşii, brune sau negre.
   Herminată. Culoare generală la păsări caracterizată mai ales prin colorit dintr-o anumită culoare pe întreg corpul şi pene de o culoare contrastantă în lanţetele de pe git, vîrful aripilor (remige primare) şi al cozii (rectrice). Mai cunoscute sînt culorile herminată deschis (Sussex, Brahma) şi herminată închis (Brahma).
   Herminată de Crollwitz. Rasă de curci din grupa raselor intermediare creată la
21 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie
staţiunea experimentală Halle-Crollwitz (R. F. Germania), cu greutate medie corporală de 6 — 8 kg la curei şi 10 — 12 kg la curcani. Au un exterior caracterizat prin culoare albă a corpului şi prin dungi negre la penele de pe aripi şi spinare.
   Hernie. Migrarea unui organ sau a unei porţiuni de organ printr-o breşă a înveli lorii caro-1 menţine normal în poziţie, distingindu-se diverse forme de hernie (hernie abdominală, hernie accidentală, hernie acută, hernie cerebrală, hernie cîştigată, hernie congenitală, hernie cronică de disc, hernie diafragma-tică etc.).
   Herpes. Dermatită de origine virotică, manifestată printr-o erupţie veziculară grupată pe o zonă inflamată, situată la limita dintre mucoase şi piele, în jurul orificiilor naturale, fiind însoţită uneori de adenită.
   Herve. Rasă de taurine din Belgia, formată prin încrucişarea populaţiei locale (vite roşii sau bălţate cu roşu şi foarte rustice) cu rasa Friză. Se caracterizează prin dezvoltare corporală eu-metrică (talia 132 cm, greutate 600 kg), profil longiliniu, făptură uscăţivă, conformaţie specifică pentru lapte, culoare bălţată cu negru, constituţie fină, aptitudine pronunţată de lapte (peste 4 000 1).
   Heteradelf. Monstru dublu, individul incomplet dezvoltat (şi în general fără cap) apărînd alipit (sau implantat) pe faţa anterioară a individului principal.
   Heteroag Întinare. Aglutinarea care are loc între sîngele speciilor diferite.
   Heteroaglutinină. Aglutinina care acţionează asupra globulelor unui individ dintr-o specie diferită.
   Heteroalele (Roman, 1956). Gene aleii ce mutante la poziţii diferite. Perechile de gene heteroalele pot produce forme recombinate prin crossing-over-ul alelic.
   Heteroalergie. Modificare reacţională pe care o conferă sensibilizarea alergică a unui organism faţă de o substanţă diferită de alergenul specific.
cd. 388
322
HET
   Heteroanticorp. Anticorp scrie activ faţă de un anii gen provenit de la un Individ dintr-o specie diferită.
   Heteroclimatice. Zone geografice cu caracteristici climatice diferite.
   Heierocromie. Situaţie in care cele două irisuri ale unui individ au culori diferite sau in care un iris are două culori.
   Ileterodin. Monstru dublu, unul din indivizi fiind mic, imperfect şi redus, prins pe faţa anterioară a corpului individului principal.
   Heîerodontc (gr. heteros: altul şi odo-nos, odontos: dinte). Animale cu dinţi diferenţiaţi in incisivi, canini, premo-iari şi molari. Cele mai multe specii de mamifere sint heterodonte.
   Heteroţjamie (gr. heteros : altul, gamos : unire). 1. Formă de înmulţire sexuată, care constă in unirea a două celule sexuale (gârneţi) diferite ca formă, mărime şi structură ; gârneţul femei (ovul sau oasferă) este de obicei mare şi imobil, iar gârneţul mascul (spermatozoid sau anterozoid) mai mic şi în general mobil. Hcterogamia este proprie majorităţii speciilor de plante şi de animale ; 2. sin. împerecheri heterogenc. împerecherea animalelor neasemănătoare sub raportul anumitor caractere. Metoda a fost frecvent folosită pentru corectarea unor defecte ale animalelor domestice.
   Heterogametic. 1. Genotip alcătuit din două gene alclice cu efecte diferite. Ca urmare, datorită acţiunii legii segregării materialului genetic fiecare celulă fiică de la sfîrşitul meiozei primare (sper-matociţii sau ovociţii secundari) va primi cîte o genă diferită la locusuî respectiv ; 2. Organism Ia care perechea de heterosomi este alcătuită din doi cromozomi diferiţi şi care, ca urmare, produc două tipuri de gârneţi din punct ele vedere al hctcrosomului pe care-1 conţin.
   Heterog lucide. Glucide complexe a căror structură este constituită din componente cu caracter glucidic şi din componente cu caracter ncglucidic (glucozizi,
glicoproteide, mucopoliglucide, nucleo-tide, cerebrozide).
   Heterog refă. Grefă animală practicată cu grefon provenit de la o altă specie.
   Heteropag. Monstru dublu, individul accesoriu fiind mic (dar cu cap distinct şi membre pelvine rudimentare) şi implantat pe faţa anterioară a individului principal.
   Heteroproteide. Proteine conjugate care rezultă din asocierea unei componente proteice şi a unei componente neproteice (prostetică). Componenţa neproteică este de natură chimică foarte diferită. în funcţie de natura componentei prosteticc, se clasifică in : metal-proteide, fosfoproteide, glicoproteide, lipoproteide, cromoproteide, nucleopro-teide.
   Heterosomi. sin. Cromozomi ai sexului. Perechea de cromozomi homologi care nu sc prezintă la fel la cele două sexe. La unul din sexe perechea de h.tcro-somi este alcătuită din doi cromozomi identici ca formă, mărime şi structură denumiţi cromozomi X, iar la celălalt sex cromozomul X este însoţit de un alt cromozom care a fost denumit cromozom Y. în funcţie de sexul honiogu-metic (perechea de heterosomi alcătuilă din cei doi cromozomi X) sau heterogametic (perechea de heterosomi alcătuită dintr-un cromozom X şi unui Y), organismele sc împart în două categorii : lipul Drosophila, la care femela este sexul homogametic iar masculul este sexul heterogametic. Acest tip este caracteristic Ia majoritatea insectelor şi altor nevertebrate, la unii peşti şi mai ales la mamifere. Tipul Abraxas la care femela este sexul heterogametic iar masculul sexul homogametic. în această categorie intră păsările şi fluturii.
   Helerotermie (gr. heteros: altul: ther-mos : cald). Proprietate a unor animale homeoterme de a-şi pierde în decursul iernii posibilitatea reglării temperaturii corpului. Ilcterotermia este caracteristică animalelor care hibernează.
HEX
323
   Heterotipic. Tip de diviziune celulară in care dintr-o celulă cu un număr de cromozomi egal cu 2n se obţin două ceiule fiice, fiecare cu un număr n de cromozomi (v. Meioza).
   Iicicrotipie. Monstruozitate constind din ataşarea individului accesoriu la partea anterioară a corpului individului principal, caracterizînd monştrii kete-rofagi, heterodini şi heterodelfi.
   Heterotopie. 1. Termen care defineşte în ecologie un habitat anormal; 2. Deplasarea unui organ sau altă parte a corpului din poziţia sa normală.
   Heterozigot, sin. Heterozigotic (gr. he-leros: diferit; zyatos: împreunat). în sens larg, organism cu caractere instabile in descendenţă, rezultat din unirea a doi gârneţi genetic diferiţi (v. şi Hete-rogametic).
   Heterozis, sin. Vigoare Itibridâ. Termen general prin care se defineşte fenomenul de creştere a performanţelor de producţie la o populaţie la care s-a practicat încrucişarea sau hibridarea, fa^ă de media performanţelor populaţiilor parentale. Se manifestă la caracterele cu Ti2 mic, şi se exprimă ca procent sau fracţiune zecimală din media parentală.
   Hexaclor cicloliexan, sin. Gamexan, Gama HCH, Hecloiox} Lindatox, Ento-moxan. Insecticid ce se prezintă ca o pulbere alb-ccnuşie, cu miros caracteristic de mucegai. Insolubil în apă, solubil în solvenţi organici : toxicitate mai mare dar remanenţă mai redusă decît a D.D.T-ului. Arc acţiune biologică de contact, ingestie şi respiraţie.
   ilexapode (gr. II ex:     şase; pous,
podos: picior). Denumire veche pentru insecte.
   Ilexoze. Glucide simple (ozc) cu şase atomi de carbon, corespunzînd, în general. formulei brute C6H,o06. După gruparea chimică funcţională—aldehidă sau cetonă — se clasifică în aldohexoze şi cetohexoze. Exemple : glucoza, galac-
toza, manoza, fruetoza. In organismul animal constituie un important substrat energetic.
   Hialuronidază. Enzimă prezentă în anumite ţesuturi (testicul) care măreşte permeabilitatea acestora. In cantităţi însemnate se găseşte şi în spermă, favo-rizind liza circuitului de legătură din celulele foliculare care formează coroana radiată ; uşurează astfel fecundarea ovu-lei de către un spermatozoid.
   Hiatus. Denumire dată de anato-mişti unor accidente de relief sau zone în care converg deschiderile mai multor canale etc.
   Hibernare. Stare de viaţă latentă a unor animale în timpul iernii. Se caracterizează prin scăderea temperaturii corpului şi prin încetinirea proceselor de metabolism. Reprezintă o formă de adaptare a organismului animal la condiţiile de mediu neprielnice (lipsă de hrană, frig etc.). Sînt animale hiber-nante marmota, ariciul, popîndăul, liliecii etc.
   Hibrid (lat. hybridum:     din singe
amestecat). 1. Produsul rezultat din hibridare. Prin hibrizi se înţeleg pro-duşii rezultaţi din încrucişarea unor linii sau grupe de animale cu varianţă genetică mică, testate după capacitatea combinativă, ca performanţe de producţie superioare raselor curate din care provin, avind totodată uniformitate genotipică şi fcnotipică ridicată, dînd răspunsuri certe în anumite condiţii de hrănire şi întreţinere ; 2. Indivizi rezultaţi prin încrucişarea (împerecherea) unor animale (din specii diferite: ex. ca-tîrul, bardoul etc.).
   Hibridare. Procesul de producere a hibrizilor.
   Hibridare apropiată. încrucişare intre indivizii din linii consangvinizate.
   Hibridare complexă. încrucişare în care una sau ambele forme parentale sînt la rîndul lor hibrizi în Fl9 obţinuţi cu participarea unor forme parentale diferite.
324
HID
   Hibridare Îndepărtată. încrucişare intre indivizi aparţinînd unor specii sau genuri diferite.
   Hidrartroză. Hidropizia sinovialei articulare, provocată de cauze traumatice, infecţioase etc.
   Hidramnios. Tulburare manifestată printr-o cantitate mărită de lichid amniotic.
   Hidrargirism. Ansamblul tulburărilor provocate de intoxicaţia (cronică) cu mercur.
   Hidratare. 1. Termen utilizat în patologie pentru definirea fenomenului de intrare a apei in componenţa unei formaţiuni, reacţii, proces ; 2. Hidroterapie practicată in stări de deshidratare.
   Hidrobiologie. Disciplină care se ocupă cu cercetarea productivităţii biologice a apelor şi a factorilor care o determină.
   Hidrobion. Recipient de diferite forme şi mărimi, din tablă galvanizată, material plastic sau lemn care se foloseşte pentru transportul în stare vie a peştilor sau a altor organisme acvatice.
   Hidroeeîalie. Anomalie congenitală letală manifestată prin acumulare de lichid în cavitatea craniană şi deformarea acesteia.
   Hidrocel. Acumulare de plasmă sangvină extravazată, intr-o cavitate.
   Hidroeelie embrionalis. Stare patologică care apare în incubatoare la pre-puii de păstrăv de 4—7 zile. Prepuii bolnavi se recunosc, fiindcă au sacul vitelin mult balonat din cauza lichidului care se acumulează.
   Hidrofob (gr. hydor : apă ; phobos : teamă). 1. Despre solurile sau gelurile care nu au afinitate pentru apă; 2. Despre unele materiale care au proprietatea de a nu absorbi apă (ex. bitumul, gudronul, parafina etc., sint materiale hidrofobe).
   Hidrofobie. Teamă de apă, animalul refuzind să consume lichide.
   Hidrofor. Instalaţie mecano-pneuma-tică de alimentare cu apă a fermelor zootehnice. Hidroforul este format din rezervor de presiune, eiectropompe de apă,
compresor, conducte de apă, manometru, automat de presiune, instalaţie electrică de forţă şi lumină.
   Hidrogen sulfurat. Gaz incolor, mai greu decit aerul, cu miros specific de ouă clocite. Se acumulează în aerul adăposturilor cu ventilaţie şi canalizare deficitare, puţind produce o intoxicaţie cronică a muncitorilor şi animalelor.
   Hidromanie. Tendinţă irezistibilă de a se îmbăia (de ex. bivolii).
   Hidrometru. 1. Acumulare de plasmă sanguină în cavitatea uterină, care este mult mărită ca volum ; 2. Instrument pe care se poate citi direct densitatea, greutatea specifică sau alte caracteristici similare, la lichide.
   Hidropizie. Reţinerea apei în ţesuturi şi in cavităţile naturale ale organismelor.
   Hidropizie infecţioasă. V. Ascitis infecţi osa cyprinorum.
   Hidroponică. Metodă de producere a nutreţului verde în timpul iernii în încăperi unde se creează condiţii optime de temperatură şi umiditate. Culturile (de obicei orzul, ovăzul, porumbul, mazărea etc.) se însămînţează în medii constituite din soluţii nutritive a căror concentraţie în săruri minerale nu depăşeşte 2%. Pentru producerea a 100 kg nutreţ hidroponic se folosesc circa 175 g săruri minerale în amestec.
   Hidrosalpinx. Infiltrarea seroasă a ovi-ductului.
   Hidroterapie. Terapeutica bazată pe utilizarea apei.
   Hidroxid de calciu. Produs obţinut prin tratarea varului nestins (CaO) cu apă. Suspensia de lapte de var 10—20% se utilizează in dezinfecţie prin spoirea repetată, de 2 —3 ori, a tuturor suprafeţelor şi obiectelor din adăposturi.
   Hidroxid de potasiu. Substanţă chimică utilizată în dezinfecţie în aceleaşi concentraţii ca şi hidroxidul de sodiu.
   Hidroxid de sodiu. Pulbere albă, cristalină, uşor solubilă în apă, caustică pentru piele şi mucoase, agresivă faţă de ţesături, metale etc. Se foloseşte în dezinfecţie in soluţii 2 — 4% încălzite la 80 —90CC.
HI D
325
   Hidroxiprolina. Aminoacid ciclc neesenţial (C5H9O3N).
   Hidrurie, sin. Poliurie. Creşterea elaborării şi eliminării de urină.
   Higliland, sin. Kyloe. Rasă veche de taurine provenite din bour, originară din regiunile muntoase ale Scoţiei. Are conformaţie asemănătoare cu a rasei Shorthorn: cap mic, frunte largă cu coamă de păr, coarne dirijate în afară, gît scurt, musculos, trunchi lung şi adine, linia superioară corectă, trenul posterior foarte bine dezvoltat, musculos, păr abundent şi lung pe tot corpul, culoare neagră uniformă, uneori roşie, galbenă sau brună. Este o rasă foarte rustică, dar mai puţin precoce, specializată pentru carne.
   Highmore (corpul lui—), sin. Me-diastin testicular, Zona fibroasă de între-ţesere a septumurilor intratesticulare, între ochiurile mediastinului respectiv găsindu-se plasată reţeaua testiculară.
   Higienă. V. Igienă.
   HIgrograf. Aparat utilizat pentru înregistrarea evoluţiei umidităţii relative a aerului pe 24 ore sau 7 zile.
   Higromă, sin. Pipă. Inflamaţie acută sau cronică a burselor seroase subcutanate, prezentă la diferite specii de animale şi în special la cabaline, la care se întîlneşte în mod deosebit la membre. Este situată în vîrful olecranului (colţariţă), faţa anterioară a genunchiului şi a buletului şi pe vîrful calcaneului (capelet). Higroma apare la caii care se culcă frecvent, pe pardoseală dură, fără aşternut, în poziţie „ca vaca“ sau datorită contuziilor produse de lovirile repetate. în afară de frecările repetate şi contuzii, higroma poate apare consecutiv unor boli infecţioase sau a reumatismului.
   Higrometru, sin. Higroscop (gr. hij-gros .\ umed). Aparat utilizat pentru măsurarea umidităţii relative a aerului ; la cele cu fir de păr, acesta se lungeşte sau se scurtează în funcţie de umiditatea mai mare sau mai mică a aerului.
   Higroseopic. Despre substanţe sau materiale care absorb apă din atmosferă.
   Illgroscopicitatea linii. însuşirea fibrelor de lină de a absorbi în cantităţi diferite, umiditatea din mediul înconjurător.
   Himalaia, sin. Iepurele de Himalaia, rasa rusească, iepurele polonez, siberian, chinez, Windsor, egiptean). Rasă de iepuri din grupa celor mici, cu o greutate corporală medie de 2,25 kg. Se presupune că rasa este foarte veche, existînd încă din Evul Mediu şi că provine din încrucişarea iepurelui de vizuină (Oryctolagus) cu rasa argintiu englez (Darwin). Culoarea de bază este albă cu extremităţile negre. Blana se caracterizează prin-tr-o desime şi o fineţe foarte bune. în afară de varietatea neagră se mai intil-nesc varietăţile albastră, argintie şi castanie.
   Himenolepidioza păsărilor. Parazitoză intestinală întîlnită la păsările domestice, produsă de diverşi paraziţi din genul Hymenolepis.
   Himenoptere (gr. himen: membrană şi peros: aripă). Ordin de insecte care au două perechi de aripi membranoase şi cu nervuri puţine. Au metamorfoză completă şi sint insecte coloniale. Se cunosc peste 80 000 de specii. Unele sînt folositoare, fiind entomofage (ex. ihneumonidele şi calcididele, ale căror larve parazitează alte insecte, unele furnici, viespile ş.a.) sau poleni-zatoare (ex. albinele, bondarii etc.) iar altele sint dăunătoare.
   Hinterwalder. Rasă de taurine cu talia de 114 cm şi greutatea corporală de 375 kg. Vacile înscrise în registrul genealogic produc în medie circa 2 500 1 lapte cu 4,2% grăsime. Sînt cele mai mici vaci din R. F. Germania.
   Hiocpiglotic (muşchi—). Muşchi al laringelui, impar, situat între faţa dorsală a bazihioidului şi faţa ventrală a epiglotei, în contracţie trăgînd de opj-glotă înainte şi în jos şi descoperind orificiul glotic.
326
HIP
   Hiofaringian (muşchi—). Muşchi al faringclui inserat pc fascia faringiană şi pe hioid, avind rol de constrictor faringian.
   Hioglos (muşchi —), sin. Basioqlos. Muşchi al limbii, inserat pe bazihioid şi dispersindu-şi fibrele în corpul limbii, apărind ca cel mai masiv muşchi lin-gual.
   Hioid. Termen sub care se defineşte în general arcul de suspensie al farin-gelui şi laringelui cuprinzînd : bazihioidul (corpul liioidului, impar, cu apofiza lin-gualâ), tirohioidul (sau coarnele tiroi-diane, parc), ceratohioidul (piesă osoasă interpusă între bazihioid şi cpihioid), epi-hioidul (nucleu osos redus la cabaline dar masiv, alungit la rumegătoare, par), stilohîoidul (par, reprezentind cea mai alungi la piesă a complexului de susţinere), şi timpanohioidul.
   Iiiosciamină. Toxialcaîoid din mătrăgună (Atropa belladona) şi măsclăriţa (Hyoscijcimus niger).
   Hiostrongiloză. Afecţiune parazitară, întilnită la porc, provocată de 1/z/o-sirongilns mbidus şi manifestată prin gas-trită catarală, tulburări de nutriţie, siă-bire progresivă ctc.
   Iii par ion. Gen fosil de mamifere im-paricopitate din familia ccvideelor, care aveau un deget mijlociu funcţional, iar degetele laterale deşi existau, nu mai atingeau pămînlul. Hiparionul seamănă cu calul, avind însă mărimea unui măgar de talie mijlocie.
   Hiperalgie. Exagerarea sensibilităţii dureroase.
   Hiperazotemie. Creşterea cantităţii de corpi azotaţi din sînge, ca o consecinţă a aportului exagerat, insuficienţei renale etc.
   Iliperclieratoză. Dischcratoză caracterizată prin îngroşarea stratului cornos al epidermei.
   Hiperchinezie (gr. hijper : mult, exagerat ; kinessis : mişcare). Manifestare a exagerării involuntare a funcţiei motorii.
   llsperclorliidrie. 1. Mărirea cantităţii de acid clorhidric din sucul gastric : 2. Dispcpsie gastrică secretorie hiper-clorhidrică.
   llipercolie (gr. Iiijper : exagerat, ciule : bilă), sin. Policolie. Mărirea secreţiei şi excreţiei biliare. *
   Ilipercromatism. 1. Formarea excesivă de pigment in piele : 2. O stare in care celulele sau părţi din celule apar mult mai intens colorate decit normal.
   Iliperemie (gr. hgpcr: exagerat, hai-nut : sînge). V. Congestie.
   Hiperepinefrie (sindrom de —). Sindrom de hiperfimcţiune a glandelor suprarenale ; se distinge o hiperepinefrie corlicală şi hiperepinefria medulară, ultima manifestată prin hipertensiune arterială, hiperglicemie, glicozuric, albu-miiiuric, hiperpotasemie, uremie etc.
   Hiperîagie (gr. hgper : exagerat, pha-gein : a minca). V. Polifagic.
   Hiperfoliculinemie. Exces de estrogeni, caro determină excitaţia gcnezică (nimfomanie).
   Hiperglicemie. Creşterea concentraţiei glucozei din sînge peste valorile normale.
   Hiperg lobul ie. Exagerarea numărului dc globule roşii din sînge, puţind fi adevărată (cind este însoţită de o creştere şi a volumului sangvin) şi relativă (cind proporţia de lichid diminuă, cum ar fi după diaree profuză, transpiraţie abundentă etc.). V. şi poliglobulie.
   lliperhidroză. Exagerarea secreţiei sudorul e.
   Ilipericism. Fotodcrmatoză produsă de principii fotodinamici din Hipcricum (sunătoare) la animalele cu pielea nepigmentată expuse direct la acţiunea razelor solare.
   Hipcriinunizare. Metodă dc imunizare prin inoculări repetate şi progresive, practicate unui animal donator de ser terapeutic.
   Hiperlcucocitoză (gr, hijpcr : exagerat, leukos: alb, cgtos : celulă). V. Leucoci-toza.
   Hiperhileinemic. Exces de hormoni gestageni.
HIP
327
   Iliperplazie. • Greş!crea exagerată ' in volum a unui ţesut.
   Hiperproteinemie. Creşterea cantităţii de proteine plasma ti ce.
   Iliperproleinoza. Stare patologică realizată prin exces protidic : dismicrobisme intestinale, enterotoxiemii, dispepsii, gută, dismineraloze, tetanii, sterilitate, tulburări in dezvoltare ctc.
   Ilipcrsecreţie. Termen ce defineşte o secreţie exagerată.
   Hipertensiune. 1. Creşterea tensiunii arteriale peste tensiunea normală • 2. Creşterea tensiunii in general, hipertensiune oculară, ctc.
   Ifiperterniie. Creşterea temperaturii corporale peste limita normală (ca simptom, in sindromul de febră sau independent), provocată de infecţii generale sau locale, muncă, blocaj sudoral (fără alte semne de febră), deshidratare postoperatorie, alergoze, cndocrinoze, tumori cerebrale etc.
   Hi per tiroid bm. Sindrom de hiper-funcţiune tiroidiană (produs fie de un dezechilibru hormonal, fie de o tendinţă neoplazieă), puţind evolua ina-parent sau manifestat prin creşterea metabolismului bazai, agamaglobuline-mie, tremurături, tahicardie, miastenie, eventual deformare in regiunea tiroidiană, cxoftalmie etc.
   Iliperţonic. 1. Creşterea toni ci lăţii unui organ ; 2. Termenul se utilizează pentru indicarea dominaţiei neurove-getative ; 3. Stare de presiune osmotică a unei soluţii cu concentraţie ionică mai mare decît a plasmei.
   Hipertrofie. Creşterea in volum a unui organ sau porţiuni de organ! peste limitele normale.
   Hipervitaminoză. Tulburare organică produsă prin prezenţa in exces a unui factor vitarninic în hrană.
   Hipic (gr. hippos). Termen care se referă la cal (sport hipic, concurs hipic etc.).
   Hipism (gr. hippos: cal). Denumire generică atribuită întregii activităţi le-
gate de folosirea cailor in întrecerile sportive (ex. galop, trap, dresaj, probă de obstacole etc.).
   Hipnotic (gr. hipnos: somn). 1. Care provoacă hipnoza sau somnul (medicamente, substanţe etc.) ; 2. Medicament psiholeptic.
   Hipooalcemie. 1. Reducerea cantităţii de calciu din singe. 2. Manifestări legate de reducerea calcemiei.
   Hipochinezie (gr. hipo : scăzut, Kine-sis: mişcare). Diminuarea funcţiei motrice (v. şi paralizie).
   Hipociorit de calciu. Lichid dezinfectant dc culoare gălbuie, cu miros puternic de clor, utilizat în dezinfecţie in concentraţie de 0,5 — 2% substanţă activă.
   Hipociorit de potasiu. Dezinfectant utilizat mai mult ca soluţie oficinală (apă de Javel) care conţine 0,5% clor activ.
   Hipociorit de sodiu. Dezinfectant utilizat mai mult ca soluţie oficinală (apa lui Labaraquc) care conţine 5% hipociorit dc sodiu.
   Hipocolie (gr. hipo : scăzut, chole : bilă). Reducerea secreţiei şi excreţiei biliare.
   îlipocondru (gr. ipos : sub : condros: cartilaj). 1. Zona articulară distală a coastelor asternale ; 2. Regiunea care are ca bază anatomică zona articulară a coastelor asternale.
   Hipocromie. Disfuncţiune în producerea de pigment (piele, fanere), puţind fi congenitală (albinism) sau ciştigată (prin bătrîneţe — calviţie, hipovitami-noze, traumatisme etc.).
   IHpoderm (gr. ipos: sub). 1. Stratul de ţesut conjunctiv situat sub dorm ; 2. Stratul de ţesut conjunctiv situat sub piele; 3. Stratul profund al pielii.
   Hipoderinoză. Boală parazitară produsă de larvele dc Hipoderma bovis, frecventă la taurine. Musca adultă depune ouăle vara pc părul taurinelor ; prin h'itgere ouăle sint introduse in tubul digestiv : ulterior larvele migrează sub piele, unde provoacă apariţia unor
328
HIP
butoni ce se deschid, larvele perforînd epidermul, pentru a cădea pe sol, unde se transformă în adult. Depreciază pielea şi produce un efect debilitant.
   Hipodrom (gr. hippos: cal şi dromos: cursă). Spaţiu special amenajat constituit din pistă şi anexe, destinat antrenamentelor, testării capacităţii energetice şi concursurilor hipice. Hipodromul propriu-zis este alcătuit dintr-un teren de alergare şi anexe: tribună pentru juriu şi spectatori, turn de arbitri, pavilion pentru pariuri etc. în incinta hipodromului există grupul social administrativ, adăposturile pentru cai, camera de cîntărirea jocheilor şi driverilor, camere pentru harnaşamente, padocuri pentru plimbarea animalelor înainte şi după efort, atelier de potcovărie şi cure-lărie, remize pentru vehicule, dispensar veterinar.
   Hipofiză. Glandă endocrină din zona hipotalamică, aşezată în fosa hipofizară a sfenoidului (sela turcica) adăpostită într-o cută a pahimeningelui (lofa sau cortul hipofizar), în structura ei distin-gîndu-se : un lob anterior (adenohipo-fiza, prehipofiza sau lobul glandular), un lob posterior (neurohipofiza, posthi-pofiza sau lobul neurohipofizar) ambele vizibile cu ochiul liber, un lob intermediar (redus, de tranziţie) şi un lob tu-beral (situat în apropierea bazei tijei). Corpul glandei este legat de tuberculul cenuşiu prin o zonă pediculată (tija hipofizară) străbătută parţial de recesul hipofizar (ventral) al ventriculului al îll-lea. Prin hormonii elaboraţi coordonează activitatea tuturor glandelor endocrine, fiind astfel denumită şi „creier cndocrin“.
   Hipofizar (hormon —). Secreţie a glandei hipofize, care poate fi elaborată de lobul anterior, intermediar sau posterior.
   Hipofoliculinemie. Titru estrogenic redus care determină modificări puţin evidente în timpul estrului, aşa-numi-tele călduri inaparente sau şterse.
   Hipogalaxie. Secreţie redusă de lapte.
   Hipogaştrică (arteră—), sin. Artera iliacâ internă. Una din terminalele aortei abdominale, distribuind sînge organelor din cavitatea pelvină, pe traiect emiţînd colaterale parietale.
   Hipogastru (gr. hipo: sub, scăzut; gasier: stomac, burtă). Zona peretelui ventral al abdomenului, cuprinsă între ombilic şi pubis.
   Hipoglicemia purceilor. Boală a purceilor, apărînd în primele trei zile de viaţă, declanşată de foame (agalaxie, disorexie etc.), de frig etc., manifestată prin semne de depresiune nervoasă, al-ternînd cu scurte perioade de excitaţie, tremurături, zburlire, hipotermie etc.
   Hipoglicemie (gr. hypo : sub, dedesubt, glykys: dulce ; haima : sînge). Scădere a concentraţiei glucozei din sînge sub valorile normale.
   Hipoglobulie (gr. hypo : scăzut; lat. globus: glob). Reducerea numărului de globule pe unitatea de volum sangvin.
   Hipoglos (nerv —), sin. Perechea a XH-a de nervi capitali. Nervul motor al limbii, avînd originea aparentă în şanţul colateral ventral al bulbului, ieşind din cavitatea craniană prin gaura nervului hipoglos (condiliană), pentru a trece printre vag şi nervul accesoriu, distri-buindu-se muşchilor limbii.
   Hipognat. Monstru rezultat printr-o turburare embriogenetică, caracterizat prin prezenţa unui cap accesoriu ataşat la mandibula individului principal.
   Hipologie (gr. hippos: cal şi logos: discurs). Studiul cunoştinţelor despre cal sau ştiinţa care studiază anatomia şi fiziologia calului, clasificarea şi descrierea speciilor de ecvine, tehnologia ameliorării şi reproducţia calului, tehnologia creşterii, îngrijirii, hrănirii şi folosirii calului etc.
   Hipomagnezemie. Afecţiune cauzată de lipsa sau insuficienţa magneziului din furaje.
   Hipometru, sin. Zoometru. Aparat pentru măsurarea dimensiunilor mari (înălţimi, lungimi şi lărgimi) ale corpului animalelor. Se pot folosi diferite tipuri
HIP
329
de zoometre : hipometru, bastonul De-rioz, bastonul Lydtin, bastonul românesc etc. în principiu hipometrul este construit dintr-un corp metalic din lemn sau metal, în interiorul căruia culisează o tijă metalică, ambele gradate, iar la capete se întîlnesc două tije metalice.
   Hipoparatiroidie. Endocrinoză dependentă de insuficienţa paratiroidelor, manifestată sub formă de febră vituleră la vaci, tetanie (eclampsie) de lactaţie la căţea, prin tetanie acută sau latentă la celelalte animale.
   Hipopepsie (gr. hypo : scăzut; pepsis : coacere). Reducerea digestiei gastrice, cu hiposecreţie de acid clorhidric, fermentaţii mai intense, dilataţie atonă a stomacului etc.
   Hipoplazie. Diminuarea volumului unui organ sau nedezvoltarea lui completă, cel mai adesea indicînd o atrofie tisulară sau organică incipientă.
   Hipoplazie ovariană. Anomalie congenitală care constă în insuficienta dezvoltare a ovarelor, nematurarea foli-culilor ovarieni şi ca urmare starea de infertilitate a femelei. Ovarele sînt mici, de consistenţă elastică sau fibroasă. Femela poate manifesta călduri, dar cu modificări de mică intensitate.
   Hipoplazie testiculară. Slaba dezvoltare a testiculelor, însoţită de tulburări ale procesului de spermatogeneză, ceea ce constituie o cauză de sterilitate la masculi.
   Hipoplazie uterină. V. Infantilismul genital.
   Hipoproteinemie. Reducerea cantităţii de proteine plasmatice.
   Hipoproteinoza. Manifestare a deficitului calitativ sau cantitativ în proteine, îmbrăcînd forme foarte variate : scăderea producţiei, slăbire, perturbaţii în sfera genitală, hipotrepsie, pică, hipo-proteinemii, leucopenie, predispoziţii la nfecţii intercurente etc.
   Hipoprotromhinemic. Reducerea cantităţii de protrombină circulantă.
   Hiposecreţie. Scăderea secreţiei unor glande, indiferent de natura lor.
   Hiposelenoză. Boală produsă prin insuficienţa seleniului.
   Hipospadias. Anomalie congenitală care constă în devierea orificiului uretrei pe partea ventrală a penisului. Determină imposibilitatea folosirii masculului la reproducţie.
   Hipostatică (genă —). Genă al cărei efect este influenţat pînă la anulare de efectul unei alte gene nealelice (v. Epis-tazie).
   Hipostenie. Diminuarea forţelor organice.
   Hipotalamus. Zona ventrală a dien-cefalului, cuprinzînd tuberculul cenuşiu cu nucleii corespunzători, tija hipofizară şi hipofiza, reprezentînd principalul centru neurovegetativ, metabolic, simpatic, termogenetic, termoregulator, centru al somnului etc.
   Hipotensiune. Scăderea trecătoare sau permanentă a tensiunii arteriale sub valorile normale.
   Hipotermic. Afectat de hipotermie.
   Hipotermie. Coborîrea sub normal a temperaturii corporale la homeoterme, frecvent produsă de uremie, inaniţie, cancer gastric, convalescenţă etc.
   Hipotiroidism, sin. Hipotiroidie, hipo-tireoză. Endocrinoză tiroidiană realizată prin insuficienţă funcţională, tradusă prin depresiune nervoasă, tulburări ale funcţiei genitale, nanism dizarmonic („boala gitului scurt“, datorită mixe-demului), la purcei, eventual hipertrofia glandei (guşă hipotireotică) etc.
   Hipotonie. 1. Dezechilibru neuro-ve-getativ însoţit de coborîrea tonusului orto-parasimpatic ; 2. Stare de tensiune osmotică a unei soluţii cu concentraţie ionică mai mică decît a plasmei.
   Hipotrepsie, sin. Atrepsie, hipotrofie sau distrofie alimentară. Dezvoltarea insuficientă a animalelor în perioada embrionară (hipotrepsie congenitală) sau după naştere (hipotrepsie dobîndită), însoţită de stare de întreţinere rea, reducerea vioiciunii, disorexie, hipotermie, anemie, susceptibilitate deosebită faţă de infecţii intercurente etc.
330
HIS
   Hlpo-trofie. Nutriţie insuficientă (v. şi hipotrepsie).
   Iiippocampus guttulatus microstepha-nusr, sin. Cal dc mare. Peşte marin de 10 —12 cm din ordinul Sggnathiformes din M. Neagră unde stă între tufele de plante de care se agaţă cu coada. Are corpul comprimat lateral, cu coada îngustă şi prehensilă. Capul prevăzut cu tubercule, are o creastă la ceafă şi un bot tubular. întregul corp este acoperit cu plăci osoase. Coloritul corpului roşcat negricios. Femela depune aproximativ 400 icre în punga incubatrice de pe partea ventrală a masculului. Se poate folosi ca peşte de acvariu, cu apă marină.
   Hippocrate. Cel mai marc medic al antichităţii, născut în insula Kos (marea Kgce) către anul 460 i.e.n. ; a creat o şcoală medicală cu orientare materialistă pentru a explica natura stărilor de boală. A scris prima lucrare de igienă „Despre aer, apă şi locuri".
   îlippmn. Produs rezultat din împerecherea femelelor hibride (dintre iapă din specia calului şi mascul asin—catîrcă) cu mascul din specia calului (armăsar). Acest produs este foarte asemănător cu calul. Se obţine destul de greu, deoarece, în general, hibrizii sînt sterili.
   Hipsoinetru. Aparat pentru determinarea presiunii atmosferice şi altitudinii faţă de nivelul mării, bazat pe temperatura dc fierbere a apei.
   Hirsut. Cu păr exagerat. Defect de exterior frecvent la unele rase de cîini cu pâr s irmos.
   Histamină. Amină biogenă rezultată prin decarboxilarea enzimatică a histi-dinei (C5H9N3). Rol biochimic: a) vaso-dilnîator; b) reglează tonusul fibrelor musculare netede ; e) stimulează secreţia sucului gastric; d) este implicată în reacţiile dc tip alergic.
   Ilisteralgie (gr. istero : uter, matrice, algos : durere). Nevralgie uterină, dureri neinRamatorii ale uterului.
   IltetercrfoiTîîe Lgr. hyslera : uter : ek-(ome : excizie). Operaţie complexă de ablaţie totală sau parţială a uterului,
practicată la suine pentru obţinerea purceilor liberi dc germeni specifici (S.P.F. — Swine Pathogen Frec) şi la animalele mici in caz de tumori grave u teri ne. La animalele mari se practică doar în prolapsurile uterine ireparabile.
   Histcromie. Secţionarea peretelui ute-rin.
   Ilisteropâtie. Termen general pentru definirea oricărei boli uterine, indiferent de natura sau caracterul ei.
   Histeroraţjic. Scurgere dc sînge din uter. Hemoragie uterină.               .
   Iiistidază. Enzimă ce se găseşte in ficatul vertebratelor superioare şi care catalizează conversia liislidinci in acid urocanic.
   Hîstidina, sin. Acid a amino-$-imida-zol-propionic (C6H10O2N3). Aminoacid esenţial cu rol important in alimentaţia animalelor, in sinteza acizilor nucleici şi a acidului folie, în metabolismul azotului şi al proteinelor, în formarea sin-gelui etc. Se găseşte in cantităţi diferite în proteina nutreţurilor vegetale şi animale. Lipsa histidinei din raţie duce la scăderea apetitului, la reducerea sporului în greutate şi a eficienţei furajării.
   Histogeneza, sin. Diferenţiere în tîmp• Proces care caracterizează diferenţierea celulară. Se manifestă printr-o scrie de schimbări în timp, prin care o regiune oarecare a embrionului capătă treptat caracteristicile unui anumit ţesut specializat al organismului adult.
   Histologie. Acea parte a anatomiei care studiază structura microscopică a organismelor vii, putînd fi sistematizată în : citologie (studiul celulei), histologie (studiul ţesuturilor), organologie (structura ţesuturilor în cadrul organelor), embriologie (dezvoltarea embrionului — pînă la stadiul fetal), histoenzimo-logic (studiul histochimic-enzimologic al componentelor microscopice) etc.
   Histomonoză. Parazitoză produsă de flagelate din genul Ilistomonas care se dezvoltă in cecul şi ficatul păsărilor de curte.
HIS
331
   Histomonoza păsărilor, sin. Peritiflohe-patila infect ioasă a păsărilor. Boală produsă de H. mdleagridis, frecventă la puii de curcă (infestaţie prin excremente, cadavre de animale bolnave, viermi He-terakis), cu incubaţie de 9—15 zile, manifestată prin adinamie, diaree galbenă spumoasă (ca sulful), fetidă, slăbire rapidă, animalul sucombînd in 2—10 zile, eventual diaree trenantă, puii debilitindu-se.
   Ilistopatoioţjie. Studiul alteraţiilor tisulare şi celulare provocate de diferite boli.
   Hituire. Acţiune de afumare la o temperatură de 80—120CG a mezelurilor, cărnii sau peştelui. Odată cu aîumarea arc loc şi o coacere a produsului îmbunătăţind suculenţa şi frăgezimea acestuia.
   Hîrciog, sin. Grivan (Cricetus cricelus). Specie de mamifer rozător, cu corpul lung de circa 30 cm, cu blana pufoasă de culoare roşcată şi coada scurtă. Are două pungi situate în regiunea feţei, cu care transportă in vizuină boabele de cereale. Trăieşte în toată Europa şi in vestul Asiei şi produce pagube agriculturii. Se vînează pentru blană.
   Ilîrşic. Pielicică de foarte slabă calitate, rezultată uneori atit de la rasa Ţurcană cit şi dc la metişii acesteia cu berbeci de tip Karakul.
   Hodh.- Cal de origine barbă, răspîndit în Mauritania. Are dezvoltare corporală elipometrică (talia 140—148 cm), făptură masivă, cu trenul anterior şi posterior bine dezvoltat. Este un animal rustic, rezistent şi realizează mersuri uşoare, întinse şi elastice, fiind folosit la călărie şi tracţiune.
   Hclmoţjor. Rasă dc taurine formală în U.R.S.S., pe baza încrucişării vacilor locale cu tauri din rasa Friză olandeză, proces început in sec. al XVIIÎ-Iea. Se caracterizează prin dezvoltare corporală eumetrică (talia 132 cm şi greutatea 550 —600 .kg), profil doiicomorf, făptură uscăţivă, exterior speciiic tipului de lapte (cap fin, uscăţiv, gît subţire,
trunchi trapezoidal, cu abdomen bine conturat şi uger dezvoltat, membre subr ţiri), culoare bălţată cu negru ; uneori se intilnesc şi animale bălţate cu roşu şi şoricii. Are constituţie fină, temperament vioi, caracter docil, precocitate bună, aptitudine bună pentru lapte (in medie 3 600—4 200 kg cu 3,7% grăsime) ; producţia dc carne este mai slabă ; 2. Rasă de gişte formată î;i U.R.S.S., prin încrucişarea rasei chineze cu gişte locale albe mai grele. Păsări cu greutate mare (8 — 12 kg) produc 30—40 ouă de 180 — 200 g cu indiei de incubaţie satisfăcători.
   Holocrin (gr. holos: întreg ; crinein : a secreta). Termen utilizat pentru definirea clementelor celulare secretorii sau procesului secretor in care producerea secreţiei se realizează prin distrugerea elementelor celulare (ex. glandele sebacee).
   Holoenzimă. sin. Holoferment. Substanţă care, in teoria structurii dualiste a enzimelor, reprezintă complexul dintre coenzimă, gruparea activă efectoare a reacţiei cnzimatice, şi apoenzimă, partea proteică a enzimei care determină specificitatea reacţiei cnzimatice şi potenţează coenzimă.
   IloSofcrmciit. V. Holoenzimă.
   Iiolog lucide. Glucide constituite numai din oze. După numărul ozelor constitutive, se clasifică in oligoglucide (diglucide* tri glucide, tetraglucide) şi poli glucide (amidon, glicogen, celuloză, inulină).
   Holopatie (gr. holos: întreg ; pciihos : boală). 1. Stare patologică generală exteriorizată prin modificări locale ; 2. Teorie conform căreia orice tulburare sau boală locală este consecinţa unei stări patologice generale, de ordin constituţional sau de altă natură.
   Iloloprotelde. Grupă importantă de substanţe proteice caracterizate prin aceea că prin hiclroliza lor rezultă nu moi aminoacizi. Din această grupă fac parte albuminele, globulinele, histonclc şi pro-laminele, substanţe care, pe lingă rolul plastic şi energetic, mai îndeplinesc in
332
HOM
corp importante funcţii biologice. Exemple : albumine, globuline, histone, proteine, scleroproteine etc.
   Holoturide, sin. Castraveţi de mare. Echinoderme cu corpul moale, alungit în formă de castravete. Unele specii din mările Orientului îndepărtat (Stychopus japonicus şi altele) sînt comestibile : afumate, se cunosc sub denumirea de trepang.
   Holstein. 1. Rasă de taurine din Germania (Holstein), considerată de unii varietatea rasei Ostfrize, cu roba băl-ţată alb cu negru sau cu roşu, cu o greutate corporală de 500 kg, cu o producţie de lapte de 3 000 — 4 000 1 în medie şi cu un bun randament de abator (v. Friza germană) ; 2. Rasă veche de cai, de jumătate sînge, formată în Nordul Germaniei pe baza încrucişării calului local masiv cu rase ameliorate. Se caracterizează prin dezvoltare corporală hiper-metrică (talia 160—165 cm), făptură masivă, conformaţie corectă, constituţie robustă, aptitudini mixte de călărie, în special pentru proba de obstacole şi triatlon şi tracţiune intermediară.
   Homar. V. Homarus vulgaris.
   Homaridae. Familie de crustacei deca-pozi marini care cuprinde homarii.
   Homarus vulgaris, sin. Homar. Crus-taceu superior marin de 30 — 60 cm care se găseşte în apropierea ţărmului pe funduri stîncoase la adîncimi de 1 — 40 m, din M. Nordului, Oc. Atlantic, M. Medi-terană. în M. Neagră s-a semnalat pe lingă capul Caliacra şi ţărmul U.R.S.S. Are corpul alungit, uşor turtit dorso-ventral şi prevăzut cu o carapace, cu un rostrum puternic şi cu spini pe laturi. Prima pereche de picioare toracice puternic dezvoltate şi asimetrice. Perechile doi şi trei de picioare toracice au cîte o pensă mică. Coloritul corpului albăstrui cu o nuanţă neagră sau cu pete. Are valoare economică mare, fiind consumat de om.
   Homeoclimatice. Zone geografice cu caracteristici climatice asemănătoare.
   Homsorlieză (W addington, 1957) sin. Dezvoltare homeostatică, canalizarea dezvoltării. Fenomen genetic în virtutea căruia dezvoltarea unui organism în diferite condiţii de mediu poate să urmeze diferite căi, însă fenotipul va lua naştere numai aplicînd acea cale care asigură supravieţuirea şi capacitatea de reproducere a organismului.
   Homeostazie. Termen general definind mecanismul de reglare şi întreţinere a constantelor fizico-chimice, fiziologice, la valoarea lor naturală.
   Homeostazie genetică (L e r n e r, 1950, 1954). Tendinţa unei populaţii de a-şi echilibra genofondul său de aşa manieră îneît să menţină o structură genetică care să conducă la un echilibru optim în condiţiile în care trăieşte şi evoluează populaţia respectivă. Conceptul de homeostazie genetică cuprinde toate mecanismele de autoreglare din populaţie, inclusiv procesele de coadap-tare.
   Homeoterme (gr. homoios: egal şi thermos: cald). Animale care îşi păstrează aproape neschimbată temperatura corpului. Se mai numesc şi animale cu sînge cald (ex.: păsările şi mamiferele).
   Homeotermie. Proprietate a unor animale de a-şi păstra o temperatură constantă a corpului, oricare ar fi variaţiile temperaturii mediului ambiant. Homeo-termia este proprie numai vertebratelor superioare (păsări şi mamifere) şi este asigurată prin mecanisme fiziologice complexe de termoreglare.
   Homo. Nurcă obţinută în stare homo-zigotă prin factorul dominant Stewart (WW) care provoacă decolorarea blănii. Exemplarele homozigote au un procent mare de sterilitate, dar produc blănuri albe cu tentă albăstruie deosebit de valoroase. Factorul Stewart homo se poate realiza şi în genotipul unor nurci recesive (Pastel St, Safir, St etc.).
   Homoalele (Roman, 1956). Gene aleii ce mutante la aceeaşi poziţie din structura genei. Crossing-over-ul aleiic nu se constată la perechile de gene homoalelice.
HOM
333
  Homocromie (gr. homos:       egal şi
/ehromos: culoare). Termen care constă în potrivirea de culoare între un animal :şi substratul pe care se află. Homocro-mia poate fi permanentă, cînd animalele au întotdeauna culoarea mediului (ex. cele din deserturi au culoarea nisipului, cele polare sînt albe, cele din pădurile tropicale sînt verzi etc.), sau schimbătoare, cînd animalele îşi pot schimba coloraţia în funcţie de substrat (ex. cameleonul). Momocromia are un rol protector, fiind o consecinţă a selecţiei naturale.
   Homogamie, sin. împerecheri omogene. Împerecherea indivizilor ce au caractere (fenotipice) similare, indiferent de gradul de înrudire între indivizi. Procedeul s-a bucurat de multă popularitate, .deoarece împerecherea bun cu bun presupune şi selecţie (eliminarea celor „răi")*
   Homogametic. I. Genotip alcătuit din ciouă gene alelice care au acelaşi efect. Ca urmare, în urma gametogenezei toţi gârneţii care se vor forma vor avea la •locusul respectiv aceeaşi genă ; 2. Organism la care perechea de heterosomi este alcătuită.din doi cromozomi identici. Ca urmare, toţi gârneţii produşi de un vasemenea organism vor fi de un singur tip în ceea ce priveşte heterosomul pe care-1 conţin.
   Homogrefa. Grefă practicată cu gre-'fon obţinut de la un individ din aceeaşi .specie (v. grefă).
   Homolog (gr. homos: egal; logos: raport). Termen general indicînd provenienţa unui produs (terapeutic, în general) sau a unui ţesut de la un alt individ din aceeaşi specie. Se foloseşte pentru categorisirea serurilor, grefelor etc.
                                                                  Homosexualitate, sin. Inversiune sexuală (gr. homos:: acelaşi ; lat. sexus: sex). Perversiune.caractcrizată prin atracţie sexuală peritru indivizi de acelaşi sex.
   Homotipic. Tip de diviziune celulară în care dintr-o celulă cu un anumit jnumăr de cromozomi se obţin două
celule fiice cu acelaşi număr de cromozomi ca cel din celula mamă.
   Homozigot, sin. Homozigotic. Organism care provine din părinţi cu caractere relativ apropiate din punct de vedere genetic (v. şi Homogamie).
   Hordeină. Proteină vegetală care se găseşte în boabele de orz. V. şi gliadine.
   Horipilator, sin. Arrectorpili. Muşchi dermic care prin contracţia lui produce expulzarea sebumului din glanda sebacee pe deasupra căreia trece.
   Horipilaţie (lat. harrere: a se zbîrli ; pilus: păr). Zbirlirea părului (reflexe, produse de frig sau de factori psihici, fiziologici etc.).
   Hormoni. Substanţe cu structură chimică variată şi cu acţiune fiziologică diferită elaborate de glandele endocrine; transmişi pe cale umorală organelor efectoare, hormonii participă — în concentraţii mici — la reglarea proceselor metabolice prin mecanisme de stimulare şi de inhibiţie. După structura chimică, se clasifică în: hormoni derivaţi de la aminoacidul tirozina (tiroidieni, medulo-suprarenali), hormoni polipeptidici (hipofizari, paratiroidieni şi pancreatici), hormoni steroizi (corticosuprarenali şi sexuali).
   Hormon somatotrop. Hormonul de creştere sau somatotropina (STH), secretat de hipofiza anterioară ; este de natură proteică şi prezintă o structură moleculară care variază în funcţie de specie. Rol biochimic : a) stimulează creşterea organismului şi procesele metabolice corelate cu aceasta ; b) intensifică sinteza proteinelor tisulare; c) stimulează condrogeneza asociată cu creşterea oaselor şi intensifică procesul de calci-fiere a acestora.
   Hormoni androgini. Hormoni sexuali masculini care determină apariţia şi manifestarea caracterelor secundare masculine. Exemple: testosteronul, andro-steronul.
   Hormoni corticosteroizi. Hormoni secretaţi de corticosuprarenală. După acţiunea lor biochimică, se clasifică în
334
HRA
ghic-ocorticoizi şi mineralocorticoizi. Reprezentanţi : cortizokil, cortizonul], corii costeronul, aldosteronul.
    Hormoni estrogeni. Hormoni sexuali feminini care determină apariţia şi manifestarea caracterelor sexuale secundare feminine. Exemple: estradiol, es-triol, estrona. Biosintcza lor este localizată in foliculii ovaricni. Principalul hormon estrogen este estradiolul.
    Hormoni (jlandotropi. Hormoni de natură proteică secretaţi de lobul anterior al hipofizei cu rol în reglarea funcţionării glandelor endocrine periferice: tireotrop (stimularea glandei tiroide), gonadotropi (stimulai ca glandelor sexuale), prolacfin (stimularea glandelor mamare), adrenocorticotrop (stimularea glandelor suprarenale).
    Hormoni hipofizari. Hormoni de natură proteică secretaţi de către hipofiză şi transmişi pe cale umorală organelor receptoare. Lobul anterior al hipofizei secretă hormonul somatotrop (de creştere) şi hormoni glandotropi ; lobul intermediar secretă hormonul stimulator mela-nofor ; lobul posterior secretă hormonii ocitocina şi vasopresina.
    Hormoni medulosuprarenali. Derivaţi de la aminoacidu! ţirozina şi secretaţi de componenta medulară (inedu-losuprarenala) a capsulelor suprarenale. Reprezentanţi : adrenalina, noradrena-lina.
    Hormoni sexuali. Derivaţi steroizi elaboraţi de glandele sexuale. Determină dezvoltarea şi manifestarea caracterelor sexuale primare şi secundare, precum şi exercitarea funcţiilor sexuale şi a celor de reproducere. Se clasifică în hormoni sexuali masculini (androgeni) şi hormoni sexuali feminini (estrogeni).
    Hormoni tiroidieni. Familie de hormoni derivaţi de la aminoacidul ţirozina care conţin iod şi care sînt secretaţi de către glanda tiroidă: tiroxina, tironina, tri-iodtironina, diiodtirozina. Rol biochimic : intensificarea proceselor de oxidare celulară, stimularea biosintezei enzimelor
respiratorii din mitocondrii, influenţarea metabolismului.
   Ilornionologie (gr. hormon : a excita, logos: studiu). Parte a endocrinologiei care se ocupă cu studiile hormonilor. Ea studiază originea, natura chimică, etapele sintezei hormonilor in organism, proprietăţile biologice ale hormonilor, soarta acestora în organism, aplicaţiile hormonilor in terapeutică etc.
   Hormonoterapie. Terapeutică bazată pe utilizarea hormonilor.
   Horse-Pox, sin. Variolă ecvină, variola calului. Boală infccţioasă, contagioasă şi inoculabilă, produsă de un virus şi caracterizată prin apariţia unor erupţii vezi-culo-pustuloase pe mucoase şi pe membre.
   Hotot, sin. Alb de hotot. Rasă de iepure mijlociu originară din Franţa, cu greutate medie de 4 kg, caracterizată prin indici superiori de reproducţie.
   Houdan. Rasă de găini decorativă formată în Franţa unde in trecut, datorită calităţii cărnii, era apreciată pentru producţia de carne. Are 2,5 kg găina şi 3,5 kg cocoşul, produce 120—140 ouă, şi prezintă un exterior atractiv (culoare pestriţă, moţ globulos, creastă în formă de frunză de stejar, barbă şi favoriţi dezvoltaţi, picioare cu 5 degete).
   Houp. Varietate de nurcă trireccsivă, produsă prin încrucişarea nurcilor Şil-verblue, Aleutină şi Pastel Ambergold. Blana are o culoare fumurie cu nuanţă de roz deschis.
   Houston. Soi nou de ovăz, obţinut prin selecţie în S.U.A., care dă producţii ridicate chiar şi în condiţii de secetă.
   Hoyberg. V. Butirometru.
   Hrană. Termen general utilizat pentru definirea tuturor produselor folosite în alimentaţia animalelor (v. şi furaj).
   Hrănitor. Utilaj destinat furajării animalelor. Hrănitorul este format din rezervor şi jgheab de hrănire şi poate avea formă circulară, liniară sau specială (jgheab de hrănire tip cupă etc,). Hrănitorul poate fi pentru taurine, pentru suine, pentru păsări etc. La unele hrănitoare cantitatea de nutreţ din jgheabul de hrănire poate fi reglată.
HRI
335
   Hrişcă (Fagopijrum esculenium). Plantă cc sc cultivă in nordul ţării, in special in Moldova. Este anuală, cu o perioadă lungă de înflorire (o lună sau mai mult). Albinele o vizitează în special dimineaţa şi seara, secreţia de nectar c mai abundentă pe timp cald şi umed. Se cultivă primăvara (luna mai) sau vara (iunie) pe soluri uşoare, nisipoase, acide sau neutre. Asigură o producţie de miere de 43 — 90 kg/ha.
   Hroby. Linia cea mai veche a rasei iluţule, de provenienţă românească, dar eareia i s-a făcut împrospătare de sînge din linia cu acelaşi nume din Cehoslovacia. Se caracterizează prin făptură uscăţivă, dezvoltare corporală mai mică iată de alte linii, format corporal cu tendinţă spre patrat, conformaţie nu prea armonioasă (cap mic, expresiv, git musculos, trunchi relativ scurt, membre subţiri), temperament foarte vioi, constituţie robustă-fină, aptitudine mixtă, însă mai pronunţată pentru portsamar.
   Hruska Franeisc (1819—1888). Inventatorul (1865) extractorului de miere, realizare deosebită în dezvoltarea apiculturii.
   Hucho Huclio, sin. Lostriţa. Peşte răpitor dulcicol de 1 — 1,3 m din familia Salmonidae, din apele mari curgătoare de munte cu fundul pietros din bazinul hidrografic al Dunării. Are corpul alungit, cilindric şi acoperit cu solzi relativ mari. Capul mare, cu botul conic şi gura largă cu dinţi puternici, dispusă terminal. Coloritul corpului cenuşiu-brun pe spate jar pe laturi şi abdomen argintiu. Depune icrele pe funduri pietroase în mar-tie-apriiie. Are valoare economică ridicată.
   Hnbert. V. Saint Hubert.
   Hunnschecke, sin. Porumbelul găină germen. Rasă de porumbei de carne originară din Austria unde s-a format prin încrucişări complexe. Prezintă conformaţia porumbeilor găină, dar cu trunchiul mai lung şi mai puţin larg. Apreciat şi ca pasăre decorativă datorită desenului aparte al penajului.
   Humcroradiouinară (articulaţie —), sin. Articulaţia cotului. Complex articular ce leagă radiusul şi ulna la humerus prin două ligamente colaterale, o capsulă articulară comună şi ligamente radioul-nare radiate.
   Humerus. Osul care formează baza anatomică (scheletul) braţului, articulat proxima! Itf spată (prin articulaţia scapu-lohumerală) şi distai ia rad'us şi uînă (prin articulaţia hunicroradioulnară).
   Hunter, sin. Cal de vinăloarc. Cal jumătate sînge englez, foarte apTropiat de Pur sînge englez, dar selecţionat spre o conformaţie mai masivă. S-a format în Anglia şi Irlanda, iniţial din încrucişările practicate între P.S.E., şi rasele grele de tracţiune ; rezultatele fiind nesatisfăcătoare, s-au folosit apoi împerecherile dintre jumătate şi 3/4 sînge unguresc şi armăsari P.S.E. Are talie variată (155 — 170), profiluri spre me-zomorfe, conformaţie corectă (cap uşor, expresiv, drept sau uşor convex, git lung, trunchi masiv, cu grebănul puternic, spinarea şi şalele scurte şi largi, crupa foarte largă şi musculoasă, toracele spaţios, membrele solide). Este un cal robust, blind, cu temperament vioi, mersuri sprintene, energice, cu aptitudini remarcabile pentru sărirea obstacolelor şi vînătoare.
   Husky, sin. Huskiy. Grup de rase de cîini care desemnează în mod obişnuit un cîine metis, care deşi obţinut din rase diferite, prezintă totdeauna tipul arctic (Husky de Alaska, Husky de Groenlanda). într-un sens mai general prin acest termen se denumeşte cîinele de sanie din extremul nord. Singura rasă recunoscută de Husky este cîinele Husky siberian (v.).
   Husky siberian, sin. Tuski. Rasă de cîini ai eschimoşilor, animale de tracţiune în viteză, ale căror calităţi deosebite au făcut să ajungă rasa cea mai răspîndită în extremul nord al Europei şi Americii. Sc adaptează bine în climatele temperate, au un temperament calm şi nu sc manifestă duşmănos faţă
336
HYT
de alt cîine. Este un animal moderat masiv, cu urechi mici şi purtate drept, cu păr lung şi aspru, cu coada în seceră deasupra spinării. Are o talie de 50—57 cm şi greutate de 23—27 kg.
   Huso Huso, sin. Morun. Peşte marin bentonic, potamotoc de 3—5 m din familia Acipenseridae, din M. Neagră, M. Caspică, M. Adriatică şi fluviile tributare. Are corpul alungit şi gros. Botul scurt, aproximativ conic, cu gura inferioară semilunară, cu buza inferioară întreruptă. Coloritul corpului cenuşiu pe spate şi alb pe abdomen. Depune icrele la adîncimi de 8—20 m în fluvii pe funduri argiloase şi pietriş în curentul apei, în aprilie-iunie. Are valoare economică foarte mare.
   Huttegen. Rasă de raţe de origine Belgiană, din grupa raselor cu greutate intermediară, formată prin încrucişări între rasele asiatice (Peking) şi material comun local.
   Huţan. Rasă de cai (v. Huţul).
   Huţul, sin. Huţan, Tarpanomongol. Rasă de cai originară din regiunea muntoasă (izvoarele Şiretului), provenită din amestecul calului mongol cu cel tarpan, fiind formată sub influenţa cadrului natural muntos şi ameliorată în rasă curată, pe bază de linii. Se caracterizează prin dezvoltare elipometrică (talia sub 140 cm şi greutatea de 400 kg), făptură îndesată, brevimorfă, cu format corporal dreptunghiular, conformaţie tip de povară (cap mare, gît scurt, gros, cu moţul şi coama foarte abundentă, truchi cilindric, lung, larg, avînd spinarea şi şalele solide, crupa şi pieptul dezvoltate, toracele voluminos, membrele scurte), culoare murgă, roibă, neagră, şoricie şi căpriorie. Are constituţie robustă, temperament vioi, caracter foarte bun, rezistenţă $i rusticitate remarcabile, aptitudine multilaterală (port-samar, călărie şi tracţiune). Este rasa cea mai puternică în raport cu greutatea corporală.
   Hvid Land. V. Danez.
   Hvit, sin. Albinos. Varietate de nurcă albinotică, care apare în ansamblu albă, cu pete pe extremităţi (nas şi membre) şi la baza cozii pigmentaţie în brun. Blana are structură mai grosolană şi are o valoare comercială redusă.
   Hymenoptere. Ordin de insecte din care face parte şi albina meliferă. Cuprinde peste 65 000 de specii cu numeroase familii.
   Hypophthalmichthys Molitrix. Peşte fitoplanctonofag din familia Cyprinidae, de peste un metru lungime, din apele mari curgătoare dulcicole din Extremul Orient, în Europa a fost introdus şi se creşte în heleştee şi iazuri. Are corpul alungit şi comprimat lateral. Capul mare cu botul rotunjit cu gura mare şi ochii deplasaţi în jos. Solzii pe corp sînt mici şi caduci. Coloritul corpului negru-cenuşiu pe spate şi argintiu pe laturi şi abdomen. Depune icrele în masa apei în plin curent, în Europa se reproduce numai artificial în luna iulie. Are valoare mare economică avînd un ritm de creştere accentuat.
   Hypophthalmichthys (Aristichtchs) no-bilis. Peşte zooplanctonofag dulcicol din familia Cyprinidae, de un metru lungime, din apele mari curgătoare din Extremul Orient. în Europa a fost introdus în crescătorii de heleştee şi iazuri. Are corpul alungit şi comprimat lateral. Capul mare şi gros, are gura măre şi ochii mici şi deplasaţi mult în jos. Coloritul corpului marmorat cenuşiu cu pete întunecate. Depune icrele în masa apei în plin curent. în Europa se reproduce numai artificial în luna iulie. Are valoare economică avînd un ritm de creştere mare.
   Hytergraf. Reprezentare grafică a caracteristicilor climatului unei regiuni geografice, printr-o figură geometrică obţinută din unirea punctelor de intersecţie a valorilor temperaturii şi cantităţii de precipitaţii medii lunare.
   Iakută, sin. Iacutâ. 1. Rasă de taurine formată în zonele estice ale U.R.S.S., provenind din vitele originare de pădure. Se caracterizează prin dezvoltare elipo-metrică (talia 108 cm şi greutatea 300 kg), făptură îndesată, exterior puţin armonios, constituţie robustă, rusticitate şi rezistenţă remarcabile ; suportă uşor iernile aspre, lipsa de nutreţ şi alte neajunsuri, cu aptitudine de lapte (în medie 1 500 kg pe lactaţie normală, cu un conţinut ridicat în grăsime 4,5 — 6%) şi calităţi bune de carne ; 2. Rasă naturală de cai răspîndită în nordul U.R.S.S. Se caracterizează prin dezvoltare corporală eli-pometrică, profiluri brevimorfe, făptură îndesată, avînd capul mare, gîtul puternic, trunchiul lung, larg şi adînc, membre scurte, solide, pielea groasă, acoperită cu păr lung şi des şi constituţie grosolană.
   Ialomiţeană. 1. Varietatea calului local românesc, de origine tarpanică, formată în Cîmpia Dunării, pe valea rîului Ialomiţa, suferind influenţa varietăţii moldoveneşti şi a celei transilvănene. Se caracterizează prin dezvoltarea corporală elipometrică (talia 130 cm şi greutatea 300 kg), făptură corporală îndesată, capul relativ mare, gît puternic, trunchi suficient de adine, lung şi larg, membre relativ groase, constituţie robustă şi temperament liniştit. Are longevitate ridicată, rusticitate, aptitudine de călărie şi viteză ; 2. Varietate de taurine, aparţinînd vitelor autohtone din
ţara noastră, formată în condiţiile din şesul Dunării, pe valea rîului Ialomiţa. Această varietate este pe cale de transformare prin încrucişări cu diferite rase amelioratoare.
   Iamthund. Rasă de cîini din grupa cîinilor Spitz, cu talie de 60 cm şi de culoare cenuşiu-clar sau cenuşiu închis*
   Iarba. Nume generic dat plantelor erbacee anuale sau perene, cu părţile aeriene verzi şi puţin lignificate. în mod frecvent este atribuit plantelor din familia gramineelor care cresc pe pajişti naturale sau artificiale.
   Iarba bălţii (Deschampsia caespitosa). Graminee perenă spontană. Creşte în! locurile cu umiditate excesivă, turbării, mlaştini etc. Frecventă pînă pe pajiştile alpine unde se instalează în masă pe terenurile îngrăşate prin tîrlire. Are o> valoare furajeră scăzută. Creşte în tufă? deasă, avînd frunze cu limbul foliar aspru brăzdat de numeroase linii albe paralele. Are tulpini înalte, inflorescenţa este un panicul cu numeroase spi-culeţe.
   Iarba clmpului (Agrostis stolnifera L.),. Graminee perenă de talie mijlocie cu stoloni care cresc frecvent la suprafaţa-solului. Inflorescenţa este un panicul cu spiculeţe uniflore nearistate, violacee la maturitate. Frecventă în pajiştile umede din luncile rîurilor, pe turbării. Creşte în toate zonele. Nu rezistă la secetă, rezistă însă la ger;. Se pretează
22 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — od. 388
338
ICH
Ja o exploatare mixtă, fiind mai puţin rezistentă la păşunat. Dă producţii mijlocii, in jur de 4 — 6 t/ha fin. Se cultivă intrind în amestecurile pentru pajiştile .«emanate de durată.
    Iarbă de gazon. (Lolium perenne L.). Graminee perenă cu tufă rară, avind talie mică-inijlocie. în stadiu tinăr lăstarii au baza de culoare roşie-violacee, iar limbul foliar posedă luciu pe partea lui ventrală. Inflorescenţa este un spic compus cu spiculeţe multiflore ncaris-tate. Frecventă în luncile riurilor, precum şi pe solurile revene din regiunile .mai umede. Nu rezistă la secetă şi este «lab rezistentă la ger. Posedă o vivacitate scurtă, menţinîndu-se în cultură 2 — 3 .ani. Se exploatează mai mult prin păşim at, fiind deosebit de rezistentă şi posedînd o viteză marc de otăvire.
    Iarbă de Sudan (Sorghum sndanense). •Plantă graminee anuală cultivată. Formează tulpini înalte (1,5—2 m) cu numeroase frunze late, glabre. Inflorescenţa este un panicul avînd spiculeţe uniflorc, /grupate cîte trei. Spiculcţul median este tfertil, cele laterale sint sterile. Plantă rezistentă la secetă, fiind cultivată în regiunile secetoase. Este puţin pretenţioasă faţă de sol şi valorifică cu rezultate bune solurile sărăturatc. Se seamănă primăvara tîrziu. Produce 2 — 3 coase intr-o perioadă de vegetaţie datorită .otăvirii energice. în condiţii favorabile poate să producă 40 — 60 t/ha masă verde, respectiv 8—10 t/ha fîn. Se utilizează sub formă de nutreţ verde în con-veier, fin, semisiloz sau siloz.
    Iaroslav. Rasă de taurine formată in regiunea cu acelaşi nume din U.R.S.S., pe baza vitelor locale, care au suferit infuzii neînsemnate ale raselor străine (Friză, Tiroleză, Simcntal, Algau), şi -care au fost selecţionate, hrănite şi întreţinute raţional. Se caracterizează prin dezvoltare corporală relativ mică (talia 124 cm, greutatea 475 kg), profil -dolicomorf, făptură uscăţivă, scheletul subţire, musculatura puţin dezvoltată, «conformaţia specifică tipului de lapte
(cap fin, uscăţiv, coarne mijlocii, git subţire, salba mică, trunchi trapezoidal, cu abdomen voluminos şi uger mare, membre scurte şi subţiri), culoare neagră cu capul alb, cu linie inferioară a trunchiului, extremităţile membrelor şi cozii albe. Este o rasă specializată pentru lapte, realizind o producţie medie de peste 3 000 kg, cu 3,9 — 4% grăsime.
   lavaşa. Instrument, folosit pentru contenţia calului, confecţionat dintr-un baston de lemn, la capătul căruia se ataşează un ochi din împletitură de păr de cal, de cînepă sau piele sau din metal, sub forma unui cleşte cu două ramuri. Se aplică de obicei pe buza superioară, stringînd ochiul şi concomitent şi buza, prin durere realizîndu-se contenţia. Este un mijloc de contenţie brutal fiind indicat să se folosească la animalele care nu pot fi contenţionate altfel.
   Iaz. Bazin artificial de apă, semisiste-matic, construit în cursul unei văi, care ia naştere prin bara rea acesteia în punctul ei cel mai îngust. Este delimitat de cele două maluri naturale — versanţii văii — şi de barajul amplasat de-a curmezişul acesteia. Se alimentează din apele curgătoare, din ape freatice sub formă de izvoare şi din ape de şiroirc rezultate din precipitaţiile scurse în lungul versan-ţilor. Reprezintă o acţiune pozitivă în dezvoltarea pisciculturii. Producţia minimă de peşte este de 200 kg/ha.
   lazuri biologice. Depresiuni naturale sau artificiale ale terenului, în care sînt deversate apele reziduale după decantare, în scopul unei mai bune purificări.
   Iberică. Rasă locală de porci, formată în Spania, cu părul de culoare neagră, cu constituţie robustă, bună producătoare de grăsime.
   Ibizan. Rasă de cîini de vînătoare (v. Ogarul Ibizan).
   Iceland. Varietate de nurcă (v. Erie).
   Ichinose. Soi de dud de origine japoneză. Este rezistent la ger, ca şi la atacul de bacterioză. Este indicat pentru înmulţirea prin marcotaj. în al 4-iea an în cultură intensivă produce pînă la
ICH
339
19  tone frunză/ha. Se pretează pentru zonele sericicole din sudul şi sud-vestul ţării.
   Ichtiofag, sin. Ihtiofag (v.). Care se hrăneşte cu peşte.
   Ichtiopag. Monstru compus din doi indivizi care au un ombilic comun, uniţi fiind prin regiunea hipogastrică.
   Ichtioză. Tulburare trofică a pielii, caracterizată prin îngroşarea stratului cornos al epidermului, care capătă un aspect solzos.
   Icre. Denumire dată ovulelor produse de glandele genitale femele ale peştilor. La majoritatea speciilor de peşti, icrele (ovulele) sînt fecundate extern. Peştii răpitori (ştiuca, şalăul etc.) produc mai puţine icre şi de dimensiuni mai mari decît peştii nerăpitori (crapul, plătica etc.). Unii peşti produc icre necomestibile, toxice (mreana, anghila etc.).
   Icre de Manciuria. Icre de culoare roşie ale salmonidului potamotoc On-chorhynchus keta din Extremul Orient.
   Icre demersale. Icre mai grele dccît apa. Evacuate în apă cad la fund unde se lipesc pe substrat (exemplu la crap) sau sînt libere (exemplu la păstrăv).
   Icre moi. Icre proaspete (în special de morun) tratate cu sare de bucătărie fără a fi păstrate.
   Icre negre. Icre de culoare cenuşie închis sau neagră, cu gust caracteristic, foarte apreciate, obţinute de la acipen-seride. Principalele ţări exportatoare sînt U.R.S.S. şi R. S. România. Cele mai mari sînt de morun (icre de caviar) iar cele mai mici cele de păstrugă.
   Icre pelagice. Icrele mai uşoare decît apa. Plutesc datorită fie prezenţei picăturilor de ulei din icre, fie prin mărirea volumului în contact cu apa:.
   Ictalurus melas. Peşte dulcicol de
20  — 30 cm din ordinul Cypriniformcs din apele stătătoare miloase şi inierbate din America de Nord. A fost importat în Europa apuseană în 1880, de unde s-a răspîndit pe cale naturală în multe ţări. în România există în special în Ardeal.
Are corpul alungit, comprimat dorso-ventral anterior, iar posterior lateral.. Capul lat cu gura largă prevăzută cu dinţi-mărunţi şi cu patru mustăţi pe falca superioară şi patru mustăţi pe falca inferioară. Coloritul corpului brun roşcat pe spate iar abdomenul gălbui. Femela depune 2 000 — 4 000 icre în cuiburi săpate in nisip sau mii şi sînt păzite după fecundare de mascul. Are valoare economică.
   Icter (gr. ikteros: ingălbenire), sin. Gălbinare. Colorarea în galben a ţesuturilor şi humorilor, datorită hiperbiliru-binemiei ; trebuie diferenţiat de pseudo-icter, produs prin alţi coloranţi (pigmenţi luteinici, caroteni, compuşi flavinici); patogenic se distinge un icter hepatic icter mecanic şi icter hemolitic.
   Idiograma (N a v a s h i n, 1922), sin. Cariogramă. Reprezentare diagramatică a cariotipului prin aşezarea cromozo-. milor într-o anumită ordine în funcţie de aspectul lor morfologic (grupaţi pe categorii de formă şi mărime).
   Idiosincrazie. Hipersensibilitate conge-. nitală şi imprevizibilă pe care o prezintă anumiţi indivizi faţă de diverse noxe, substanţe etc.
   Ie. Regiune corporală la animale reprezentată printr-o îndoitură a pielii situată la partea inferioară a locului de prindere a membrelor posterioare do-trunchi.
   Iepurariţă, sin. Jardă. Tară sub formă-de umflătură situată pe faţa posterioară*. a jaretului, la zona de trecere a acestei regiuni cu fluierul. Este de obicei rezultatul unei osteo-artrite tarsiene. Iepura-riţa reprezintă un defect grav, deoarece împiedică articulaţia să se închidă şi s& se deschidă uşor, diminuînd rezistenţa la efort a articulaţiei şi ca urmare redu-. cerea capacităţii de muncă a calului..
   Iepuraş. 1. Pui de iepure, în general, pînă la vîrsta de înţărcare (2 — 4 săptă-mîni la iepurele de cîmp sau 3 — 6 săptă^ mîni la iepurele de vizuină şi iepurele* de casă); 2. sin. Jardon. Tară dură> situată pe capul metatarsului rudimentar-
340
IGI
•extern, fiind produsă de osteo-artrita onetatrasienă.
   Iepure (Lepus). Gen de mamifere rozătoare, de talie mică caracterizat prin ^prezenţa a doi dinţi incisivi suplimentari jpe falca superioară. Urechile şi membrele posterioare sînt lungi, iar coada este foarte scurtă. Aparţine ordinului iLagomorpha (Duplicidentata) şi familiei JLeporidae. Dintre toate speciile de iepuri prezintă interes pentru zootehnie iepurele de casă (v.) provenit din iepurele *de vizuină (v.) şi iepurele de cîmp (v.).
   Iepure «de casă (Oryctolagus cuniculus domesticus). Specie de iepuri care au fost «domesticiţi în pensinsula Iberică şi în sudul Gali ei încă înainte de cucerirea romană. în prezent se creşte pe tot .globul pentru producţia de blană şi carne. Prezină peste 100 rase recunoscute: rase grele (Uriaş belgian, Termond, Normand etc.) rase mijlocii pentru carne -şi blană (Ghinchilla, Neozeelandez, California etc.) rase mici pentru producţia 'de blană şi carne (Alasca, Havană, Japoneză etc.) rase pentru producţia de păr (Angora, Opossuum). Diferite rase -sînt caracterizate prin greutăţi corporale 'care variază de la 1,5 kg (Hermelină) pînă la 8—10 kg (Uriaş belgian). în producţia industrială de carne se obţin producţii medii importante 8 — 10 fătări, '8—10 pui/fătare, 2,5 kg la vîrsta de 8—9 săptămîni, 50 — 60 pui valorificaţi -de la mamă (125 — 150 kg). Iepurii de casă produc o carne albă cu mare valoare nutritivă şi cu însuşiri organoleptice deosebite. Produc blănuri uşoare, frumoase şi de o foarte mare varietate de culori, care se pretează la cele mai "variate confecţii şi la imitarea celor mai multe blănuri preţioase. Rasele pentru păr produc anual 0,8—1,2 kg lînă de •«cea mai mare fineţe şi de o mătăsozitate deosebită.
   Iepure de cîmp (Lepus europaeus). Specie de iepure sălbatic cu blană cenu--şie, care trăieşte în Europa, Africa de Nord şi Asia Mică. în ţara noastră este •o specie de vlnat foarte apreciată pentru
carne şi pentru blană. Nu se împerechează cu iepurele de vizuină de care se deosebeşte mai ales prin următoarele: este animal solitar, de talie mai mare (4— 6 kg) cu durată de gestaţie mai mare (42 — 44 zile) cu prolificitate mai mică (2 — 4 fătări cu cîte 2—5 pui la o fătare) şi cu pui care la naştere sînt îmbrăcaţi, aud şi văd. Se cresc şi în captivitate. Produc o carne roşie.
   Iepure de vizuină (Orydolagus cuniculus sin. Lepus cuniculus). Specie de iepure sălbatec, strămoş al iepurelui de casă, cu centrul ecologic optim în Europa de vest (Franţa şi mai ales peninsula Iberică). Animal de talie mică (1,5—2,0 kg) este gregar, trăind în colonii care îşi fac vizuini săpate în galerii cu cuiburi individuale. Produce carne albă. Are o durată de gestaţie scurtă (29—31 zile), o prolificitate ridicată (5 — 8 fătări anual cu 5—8 pui la o fătare) şi o precocitate deosebit de mare (animalele sînt apte pentru reproducţie la 5 —6 luni). Puii se nasc golaşi, fără văz şi auz, dar cresc repede la 30—35 zile fiind în general înţărcaţi.
   Iepure polar (Lepus timidus). Specie de iepure care trăieşte în tundrele şi pădurile din nordul Europei, Asiei şi Americii de Nord. Se vînează pentru carne şi blană.
   Ierbaluţă (Typhoidesarundinacea). Gra-minee perenă stoloniferă, de talie înaltă (0,5—2,0 m). Are frunze plane şi liniar lanceolate. Inflorescenţa este un panicul dens, avînd spiculeţe uniflore. Frecventă în fîneţele umede, mlăştinoase începînd din cîmpie şi pînă pe pajiştile montane. Plantă foarte productivă, necultivată. Foarte pretenţioasă faţă de umiditate.
   Iesle. Dispozitiv de hrănire pentru animale. Poate fi sub formă de jgheab betonat sau din metal (pentru taurine, porci, păsări) ori grătar din lemn sau din metal (pentru ovine, cabaline).
   Igienă. Ştiinţa apărării sănătăţii care elaborează reguli şi măsuri generale şi speciale pentru prevenirea îmbolnăvirii oamenilor şi animalelor.
IGI
341
   Igienic. Care se referă la regulile şi măsurile de igienă.
   Igienizare. Acţiuni ce se întreprind pentru îndepărtarea cauzelor care au produs insalubrizarea sau poluarea mediului, a unor nutreţuri, produse alimentare etc.
   Ihtiologie (gr. Ichtijs : peşte ; logos : ştiinţă). Ramură a zoologiei care are ca obiect studiul peştilor. Sub aspect teoretic studiază sistematica, morfologia, anatomia, fiziologia şi ecologia peştilor, iar rezultatele acestor cercetări constituie baza studiului peştilor sub aspect practic şi economic, a evaluării resurselor piscicole şi posibilităţilor optime de pescuit. Ihtiologia este baza teoretică a pisciculturii.
   Ihtiopatologia. Ramură a ihtiologiei care se ocupă de cunoaşterea şi combaterea bolilor şi paraziţilor la peşti.
   Ile de France. Rasă de oi franceză creată prin încrucişarea oilor Merinos Rambouillet cu berbeci Leicester. Are capul relativ mare, fără coarne, gît scurt, trunchi bine dezvoltat şi membre scurte. Are aptitudini pentru producţia de carne, lină fină şi lapte, cu prolificitatea de 130 — 150%. Greutatea corporală 60 — 65 kg la oi şi 80 — 90 kg la berbeci şi 60% randament la sacrificare. Producţia de lînă 4—5 kg la oi şi 7—9 la berbeci cu fineţea fibrelor de 23—25 microni şi lungimea de 8 cm.
   Ileocecală. 1. (Valvulă —). Gută mucoasă situată la nivelul deschiderii ileo-nului în cec; 2. (arteră —). Ramură arterială detaşată din artera ileocecoco-lică şi distribuind singe ileonului (artera ileonică) şi cecumului (artera cecală).
   Ileon (gr. eilein : a răsuci). Porţiunea terminală a intestinului subţire, situată între jejun şi cec (în care se deschide prin orificiul ileocecal).
   Iliacă (arteră —). Arteră care are contingenţe cu osul ilium distingindu-se : o arteră iliacă internă ce distribuie sînge organelor din cavitatea pelvină şi o arteră iliacă externă, coborînd spre inelul femural, unde se continuă cu artera «femurală.
    Ilirică. Rasă de taurine de tip brachi-ccr, originară din Iugoslavia. Se caracterizează prin dezvoltare corporală elipo-metrică (talia 110—120 cm, greutatea 250 — 300 kg), format corporal mic, făptură îndesată, exterior cu unele defecte, culoarea vînătă. Are rusticitate şi rezistenţă remarcabile, tardivitate pronunţată, longevitate mare, aptitudini multilaterale (lapte, carne, muncă). Realizează o producţie medie de lapte de 1200 kg cu 4,3% grăsime; boii sînt apreciaţi pentru muncă în zonele accidentate.
    Ilium, sin. Osul iliac, osul şoldului. Parte componentă a coxalului, reprezen-tind porţiunea lui preacetabulară, avînd o formă aproximativ triunghiulară la animalele mari şi aproximativ patrulate-rală la animalele mici, putînd fi sistematizat într-o parte corespunzînd corpului iliac (sau gîtului) şi o parte reprezentînd paleta (sau partea lăţită), unghiul lateral al paletei corespunzînd unghiului extern sau al şoldului. Caudal, corpul se articulează cu pubisul şi cu ischiul, la nivelul cavităţii articulare acetabulare.
    Illahee. Soi de păiuş tîrîtor din specia Festuca rubra L., creat şi cultivat pentru fîn şi sămînţă în Canada.
    Iluminat. Producere şi răspîndire a luminii în vederea desfăşurării în bune condiţii a unei activităţi de producţie. După natura surselor de lumină folosite, iluminatul poate fi natural (produs de lumina zilei), sau artificial (realizat cu ajutorul unei surse de lumină artificială).
    Imersiune, sin. Imersie. Introducerea parţială sau totală a unui corp sau produs într-un lichid. Imersia este folosită ca procedeu de refrigerare sau congelare a cărnii prin introducerea ei în lichide suprarăcite.
    Imobilizare. Acţiune de suprimare provizorie a oricărei mişcări, deplasări etc. : imobilizarea zonei de fractură, imobilizarea animalului etc.
    Imperial safir. Varietate de nurcă rece-sivă (v. Safir).
342
INA
   Imperială albă, sin. Empire White. Rasă de curci formată în Anglia care prezintă un tip greu, caracterizat prin greutate medie de 20—25 kg la mascul şi 10—12 kg la femelă.
   Implant. 1. Porţiuni de ţesuturi sau organe, ce se introduc, cu scop terapeutic, sub piele sau în masa ţesuturilor, de unde se resorb încet; 2. Material radioactiv, păstrat într-un container special, in vederea introducerii într-un ţesut sau tumoare, în scopuri terapeutice.
   Implantare. 1. Plasarea unui ţesut transplant intr-un organism ; 2. Plasarea în organism a unor organe sau ţesuturi în scop de tratament mecanic, aşa cum ar fi hernia ventrală sau o fractură ; 3. Plasarea unui embrion în endometru.
   Impuber. Care n-a ajuns încă la faza puberă, de maturitate sexuală.
   Impregnare. Operaţie de îmbinare a unui material poros cu o anumită substanţă, în general lichidă, pentru a-i mări rezistenţa la acţiunea agenţilor externi, pentru impermeabilizare şi ignifugare etc.
   Impuls cardiac. Contracţie a inimii, simţită prin palpare.
   Impurificare. Schimbare a compoziţiei nortnal'c a unui mediu sau a unui produs prin ’adăugarea de substanţe vătămătoare din punct de vedere sanitar (ex. : impurificarea apei cu microbi sau substanţe toxice, impurificarea laptelui etc.).
   Imun (lat. immunis: scutit, apărat). II Nereceptiv faţă de o anumită boală ; 2. Calitativ pentru serul obţinut de la animalele imunizate.
   Imunitate. Stare de rezistenţă specifică a organismului în raport cu diferiţi agenţi patogeni, determinată de prezenţa anticorpilor şi de participarea acestora la reacţia antigen-anticorp. Se distinge imunitate activă, pasivă, naturală etc.
   Imunizare. Metoda (mecanismul) prin care se obţine imunitatea unui organism Ia o boală specifică.
   Imunizare activă. Metoda prin care un organism îşi cîştigă capacitatea de a nu fi receptiv la o boală. In mod obişnuit se obţine prin vaccinare, prin trecerea printr-o boală naturală etc.
   Imunizare mixtă. Procedeu de conferire (prin ser) şi ciştigare (prin vaccin) a imunităţii. Se obţine prin sero-vaccinare (sau serumizare în focar).
   Imunizare ocultă. Ciştigarea unei imunităţi în mod spontan, fără a i se putea decela cauzele (probabil în urma unei infecţii şi îmbolnăviri inaparente).
   Imunizarea pasivă. Metodă prin care se conferă unui animal o imunitate rapidă dar tranzitorie, prin folosirea serului specific.
   Imunochimie. Ramură a biologiei care studiază fracţiunile chimice componente ale celulelor microbiehe sau animale, precum şi reacţiile acestora in procesul de imunizare. Imunochimia se ocupă de asemenea, cu prepararea vaccinurilor sintetice.
   Imunogen. Substanţă care stimulează producţia de anticorpi specifici sau imunitate celulară.
   Imunogenetică. Domeniu al geneticii care urmăreşte stabilirea determinismului genetic al unor caractere cu ajutorul reacţiilor imunologice.
   Imunog lobul ină. V. Gamaglobulină.
   Imunologie. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul imunităţii.
   Imunopatologie. Studiul diferitelor boli la oameni şi animale, la care factorii imunităţii umorale şi celulare au importanţă în cauzarea perturbărilor patologice.
   Imunopolizaharide. Polizaharide asociate cu acidul glucuronic şi cu un component lipidic, specific fiecărui tip de bacterie. Extrase din bacterii şi inoculate la animale, imunopdlizaharidele produc imunitate faţă de bacteriile respective.
   Imunoterapie. Metodă de tratament care constă în administrarea de seruri şi vaccinuri ce conţin antigeni sau anticorpi specifici bolii respective (ex. tratamentul difteriei cu ser antidifterie etc.).
   Inaniţie (lat. inanis: gol, uşuratic). Reducerea sau suspendarea consumului de nutreţuri sau a asimilării, faţă de
INA
343
necesar; se distinge o inaniţic completă <raţie insuficientă, asimilare insuficientă) şi i nani ţie parţială sau calitativă (deficit numai al unor elemente din raţie).
    Iiiapctcnţă (lat. in : fără ; apeiitus : poftă de mincare). Reducerea sau lipsa apetitului pentru consumul furajelor.
    Incinerare (lat. incinerare, de la cinis, ■cineris : cenuşă). Metodă şi mijloace
pentru distrugerea prin ardere a cadavrelor. resturilor şi confiscatelor de origine animală, gunoi, aşternut, ustensile de •curăţenie etc. infectate cu germeni rezistenţi ; se efectuează in gropi, şanţuri şi crematorii.
    Incisiv (lat. incidere). Categoric de dinţi plasaţi la extremitatea anterioară a arcadei dentare (la unele specii pe ambele arcade — cabaline, porcine, iar la altele — bovine, ovine, numai pe cea inferioară), care au coroana lăţită. Incisivii au rolul de a prinde şi tăia furajele, iar la unele specii de animale aceştia joacă rol de apărare.
    Incizie. Traumă chirurgicală liniară, practicată cu un instrument tăios. A nu se confunda cu secţionarea, care se practică numai pe organe sau formaţiuni.
    Incizură. Scobitură pe marginea unui orga îi (os, ficat etc.).
    Incontinenţa laptelui. V. Lactoree.
    Incontinenţă. Eliminarea involuntară de fecale, urină, lapte.
    Incontinenţă urinară, sin. Enurezie. Micţiune involuntară, neînsoţită de luarea poziţiei caracteristice sau de contracţia musculaturii abdominale : poate fi totală sau parţială, continuă sau periodică.
    Incubator. 1. Utilaj (aparat) folosit pentru incubaţia ouălor şi care asigură nivele corespunzătoare ale condiţiilor de viaţă pentru embrioni (căldură, umiditate, ventilaţie, poziţie şi întoarcere a ouălor). Este folosit în avi cultură pentru producerea puilor sau bobocilor de o zi. Există numeroase tipuri de incubatoare de suprafaţă (v.) şi incubatoare de volum (v.) ; 2. Utilaj pentru fecundarea icrelor şi eclozionarea prepuilor (v. Incubator
piscicol) ; 3. Cameră mică, cu oxigen, temperalură şi umiditate controlate pentru copiii nou-născuţi, pentru purceii obţinuţi prin histcrectomic etc. ; 4. Cabi-net-laborator, cu temperatură controlată pentru cultivarea bacteriilor sau pentru facilitarea testelor biologice.
   Incubator dc suprafaţă, sin. Incubator plan. Grupă de incubatoare caracterizate prin ventilaţia .naturală organizată. Folosind diverse surse de încălzire (electricitate, flacără deschisă) sau moduri de transmitere a căldurii (aer cald, apa caldă) incubatoarele de suprafaţă diferă după capacitate (unul sau mai multe compartimente alăturate de cîtc 20— 300 ouă). Incubatoarele de suprafaţă se caracterizează prin transmiterea căldurii de sus în jos, stratificarea nivelului termic pe verticală, aşezarea ouălor în poziţie orizontală pe un singur nivel, întoarcerea ouălor în unghi de 180° şi temperatură de incubaţie convenţional măsurată la nivelul superior al oului, de 39—39,5°. Incubatoarele din această grupă, larg folosite în trecut, nu mai sint recomandabile decît în avicultura gospodărească sau sportivă.
   Incubator de volum. Grupă de incubatoare cu ventilaţie artificială, generalizate în producţia avicolă. Sc clasifică în aparate tip dulap şi tip cameră. Incubatoarele tip dulap, cu capacitate de 500— 25 000 ouă, sint foarte răspînditc (Nickerl, Bismark, Peiersime, Gergely I.V. 2,5R, Victoria, Simplex etc.). Incubatoarele tip cameră au capacitate dc 30 000 — 120 000 ouă (Biickeye, Bekoto etc.) La noi se produc aparate tip Nova-Buckeye : LV.60 cu capacitate de 56 000 ouă.
   Incubator piscicol. Utilaj în care se pun şi se menţin în condiţii optime de mediu icrele fecundate şi se efectuează dezvoltarea embrionului şi eclozarea prepuilor. Necesită o apă nepoluată, cu un anumit debit şi cu o temperatură aproximativ constantă. Poate fi de mai multe tipuri : incubator californian, incubator cu curent lung, incubator de tip cetate-basarab etc.
344
IND>
   Incubaţie. 1. Proces tehnologic în avi-cultură prin care se realizează într-un mod economic factorul de confort al condiţiilor de mediu, capabil să asigure o dezvoltare normală a embrionului, astfel* ca într-o anumită perioadă de timp, de la zi gotul cu viaţă latentă, să se obţină un pui sau un boboc, cu viabilitate normală şi cu o intensitate de creştere corespunzătoare genotipului; 2. Perioadă caracteristică speciei şi rasei în care se desfăşoară dezvoltarea embrionară la păsări. Incubaţia durează o perioadă de timp caracteristică speciei (21 zile la găină, 26—28 zile la curcă şi raţă, 30—35 zile la gîscă etc.). Poate fi naturală, cînd se face cu ajutorul cloştilor sau artificială, cînd se folosesc incubatoarele ; 3. Perioadă scursă între pătrunderea în organism a unui microb şi apariţia primelor semne de boală.
   Incubaţie artificială. Tehnologia de producţie a puilor sau bobocilor de o zi care utilizează pentru realizarea condiţiilor de incubaţie maşini speciale denumite incubatoare. Incubaţia artificială poate realiza condiţii de dezvoltare pentru embrionii tuturor speciilor de păsări domestice sau sălbatice, dar şe practică numai pentru păsările nidifuge, ai căror pui pot fi crescuţi artificial.
   Incubaţie naturală, sin. Clocit. Tehnologie de producţie a puilor sau bobocilor de. o zi prin folosirea păsărilor cloşti care asigură în cuibar condiţiile necesare dezvoltării embrionare. Se mai practică doar în unele gospodării ale populaţiei, fiind înlocuită prin incubaţia artificială.
   Incubabil. Care îndeplineşte condiţiile pentru incubaţie.
   Incurabil (lat. in:      fără; cur are:
vindecare). Care nu poate fi vindecat. Se utilizează fie pentru definirea unei boli faţa de care nu se cunosc procedee de tratament, fie pentru definirea stării unui bolnav care nu poate fi vindecat de boala de care suferă.
   Ingvinal (canal —). Spaţiu conjunctiv de pasaj al testiculului (în timpul mi gra-
ţiei sale din cavitatea abdominală spre pungile testiculare) şi de adăpostire a vaselor şi nervilor testiculari (incvinali). Sistematica distinge în componenţa lui: un inel ingvinal profund situat subperi-toneal, un traiect ingvinal şi un inel ingvinal subcutanat sau superficial.
   îndemn (lat. in : fără ; damnum : pagubă, vătămare, defect, lipsă). Care nu prezintă nici un defect, nici o lipsă. Termenul se utilizează pentru definirea stării unei zone, regiuni sau a unui animal neafectat de o anumită boală.
   Index. Al doilea deget al membrului toracic.
   Index catatermometric. Cantitatea de căldură, exprimată în milicalorii, ce se pierde într-o secundă pe suprafaţa de 1 cm2 a rezervorului catatermometrului, in timp ce temperatura acestuia coboară de la 38 la 35°C.
   Indiană alergătoare. Rasă de raţe (v.
Alergătoare indiană).
   Indiană combatantă. Rasă de găini combatante, formată în Anglia (v. Cornish).
   Indice corporal. Raportul procentual dintre valoarea absolută a două dimensiuni, care exprimă regiuni de exterior, cu o anumită legătură anatomică şi funcţională. Indicii servesc pentru a caracteriza conformaţia corporală şi în special a stabili armonia şi proporţiile corporale la animale.
   Indice de selecţie. Indicele folosit în selecţia simultană pe mai multe caractere, constînd dintr-o singură valoare care ţine seama de importanţa tuturor caracterelor considerate. Poate fi definit şi ca o funcţie liniară a caracterelor considerate şi care are cea mai mare corelaţie cu valoarea genotipică globală a unui individ, in sensul că exprimă în cel mai înalt grad valoarea genotipică globală a animalului respectiv. Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un indice de selecţie sînt: să fie cît mai simplu, să se bazeze pe date exacte şi comparabile, să aibă o eficacitate maximă. Un indice de selecţie este o proprietate a fiecărei populaţii şi a.
IND
345
fiecărei generaţii, şi depinde şi de condiţiile de mediu în care populaţia respectivă evoluează. Un indice de selecţie se prezintă sub forma lABC = blA + b2B-{-b3C în care : A, B, C — reprezintă valorile fenotipice ale caracterelor considerate : bj, i>2, b3 — reprezintă coeficienţii de regresie parţiali.
    Indicele cadrului corporal. Raportul între media semisumelor taliei şi înălţimii la crupă şi produsul rezultat între acestea şi lungimea trunchiului, exprimat în m2. Este un indice de sinteză utilizate la taurine, care se determină prin formula:
T n n Talia + înălţimea la crupă l.ti.L. —                 ■ ■ ■   ■ — X
                        2
X Lungimea trunchiului. Valoarea acestui indice variază în strînsă legătură cu tipul de aptitudine astfel: la tipul de lapte 1,7—1,9 m2, la tipul de carne
1,8—2,2 m2şi la tipul mixt 1,9—2,4 m2.
    inuiceie constantei lactaţiei. Raportul procentual dintre producţia de lapte reală a unei vaci şi producţia ideală •(producţia maximă zilnică x 305 zile). Pentru determinarea acestui indice se Pr
foloseşte formula: Ic = — x 100, în Pi
care : Jc=indicele de constanţă a lactaţiei ; Pr = producţia reală de lapte şi Pi — producţia ideală. Se consideră lactaţie cu constanţă sau uniformitate foarte bună cînd valoarea acestui indice este de 75 — 80% ; bună 68 — 75% ; mediocră 65 — 67% şi neuniformă sub 65%.
    Indicele de dezvoltare a moluştelor.
Indice ce se foloseşte pentru stabilirea valorii comerciale a moluştelor marine şi
duîcicole. Se aplică relaţia : -------------
                                                                                                                   y$ - Vcoc
în care Gc = greutatea moluştei extrasă din scoică ; Vt = volumul total al moluştei ; Veoe = volumul cochiliei.
    Indicele de lapte. Raportul dintre greutatea corporală (G) şi producţia de lapte pe lactaţie normală sau totală (P),
sau cantitatea de lapte produsă pentru fiecare 100 kg greutate vie, exprimînd economicitatea producţiei de lapte. Vacile realizează o economicitate foarte bună, cînd cele adulte realizează la 100^ kg greutate vie peste 800 kg lapte (1: 8); economicitate bună 700—800 1 lapte/ 100 kg greutate vie sau 1/7—1/8 ; economicitate mediocră (600—700 I lapte/ 100 kg greutate vie (1/ 1 /7) şi economi-
citate slabă sub 600 1 lapte/100 kg greutate vie.
   Indicele Johansson. Raportul procentual dintre producţia de lapte obţinută în zilele 101—200 de lactaţie (P2) şi producţia de lapte realizată în prima sută dc zile de lactaţie (P2), formula utilizată
              p
fiind : IY — —2 x 100. Constanţa lac-
              Pi
taliei este foarte bună, cînd valoarea acestui indice este mai mare de 90% ; bună 80 — 90% ; mediocră 75 — 80% şi neuniformă sub 75%.
   Indicele mamar. Producţia de. lapte a sferturilor anterioare, în procente, din cantitatea de lapte muls, reprezentînd proporţionalizarea dintre jumătatea anterioară şi posterioară a ugerului, respectiv simetria funcţională. Valoarea indicelui mamar la vaci variază între 35—55%, cu media în jurul valorii de 40%. Cu cît valoarea indicelui mamar se apropie de 50%, cu atît indică o simetrie funcţională mai bună şi aptitudini relevate ale vacilor pentru mulsul mecanic. Se consideră uger cu simetrie funcţională ideală, atunci cînd valoarea indicelui mamar este de 50% ; simetrie foarte bună 46 — 49% ; simetrie bună 43 — 46%, simetrie mediocră 40 — 43% şi simetrie funcţională slabă, sub 40%.
   Indicele mărimii ugerului. Exprimă volumul glandei mamare la vacă, care condiţionează pe de o parte cantitatea de lapte, iar pe de alta frecvenţa mulsului. Se stabileşte cu ajutorul formulei : Vu = L x A x b, în care Vu = volumul ugerului, in cm3 ; L = lungimea ugerului (se ia cu panglica de la locul de prindere
346
INR
al corpului mamar, printre cele doua jumătăţi pînă la baza prinderii posterioare) ; A = adincimea medic (sc ia cu rigla gradată de la locul de prindere al ugerului de abdomen, lateral, piuă la baza mameloanelor); b = lărgimea medie a ugerului (se ia cu compasul în cele mai proeminente puncte laterale ale sferturilor anterioare şi posterioare). Vacile adulte (lactaţia a 111-a şi peste), prezintă volumul ugerului astfel : Friză peste 37 cm3. Bălţată românească 33 cm3, Brună 20 cm3 etc.
   Indicele valorificării hranei. V. Consumul specific de furaje.
; Indicele volumului corporal. Raportul dintre dimensiunile de.lărgime, înălţime şi lungime ale animalului, exprimat în m3. Acest indice de sinteză se determină prin relaţia: I.V.C. =-
   Lărgimea pieptului + Lărgi mea crupei ^
:— ■ ■                                 X
                                                       2
        Talia + înălţimea la crupă X *                             ~ X
X Lungimea trunchiului.
Valoarea acestui indice la taurine variază în raport cu tipul morfoproductiv, astfel: îa tipul de lapte 0,50 — 0,60 m3 ; la tipul de carne 0,60 — 0,70 rn3 şi la tipul mixt 0,70-0,75 m3.
    Indigest. Termen utilizat pentru indicarea furajelor cu procent scăzut de di-gestibilitate sau care nu pot fi digerate.
    Indigestia gazoasă acută a rumegătoarelor. . sin. MeLcorism ruminal acut, timpetnsim acut, indigestie mefitică, umflare etc. Dilataţie gazoasă rapidă a rumenului şi reţelei, intîlniiă mai frecvent la taurine şi ovine, după consumul de. furaje uşor fenncntcscibile, care nu favorizează eructaţia. Se manifestă prin modificări de ordin general alături de tensiune, balonament şi timpanism abdominal, mai evident pe stingă, instalat. în cîteva ore sau chiar minute. ; evoluţia este obişnuit supraacută.
    Indigestia spumoasă a rumegătoarelor, sin. Timpanită spumoasă. Distcnsiunca rumenului prin acumulare de spumozi-
Late, rezultată din fermentaţia de conţinut cu tensiune superficială diminuată şi uşor fermentescibil. Se manifestă similar cu indigestia gazoasă acută a rumenului, diferind prin faptul că îa sondaj sau ru~ minoccnteză nu se elimină gaze, ci doar o cantitate redusă de spumozitatc, destinderea rumenului rămînînd practic r.e-modificată.
   Indigestie (lat. in:    fără; dig-st io ;■
mistuire). Tulburare a digestiei, realizată la nivelul guşii, prestomacclor, stomacului sau intestinului, caracterizată prin supraîncărcarea cu conţinut alimentar sau gazos a compartimentului digestiv afectat ; poate evolua acut, subacut sau cronic, sub formă unică sau rccidivant»
   Induraţie. Zonă reactivă in care ţesuturile s-au modificat, consistenţa tisulară fiind mărită, ca o consecinţă a «imitării sau rezolvării unui proces pa toîogicv soldat insă cu reducerea elasticităţii ţesutului afectat.
   Inel nazal. Inel din oţel care se fixează in septumul nazal al tăuraşilor de reproducţie, in scopul contenţionării şi conducerii mai uşoare.
   Inelare. Operaţie de individualizare a păsărilor eu ajutorul unui inel metalic-sau din material plastic de diferite culori* pe care sint înscrise litere şi cifre. Iiu-iarea se practică la păsările domestice in activitatea de selecţie, expoziţii şi concursuri, precum şi la păsările sălbatice urmărite in legătură cu migraţia sau cu staţionarea înţr-un anumit teritoriu.
   Inele anuale. Striuri concentrice de pe solzii, vertebrele, otolitcle şi spinii aripioarelor de la peşti. Inelele anuale se disting prin transparenţă pe solzi, iar la celelalte organe pe secţiuni subţiri. în general un inel reprezintă creşterea cu un an. Studiul inelelor anuale permite-determinarea vîrstei peştilor.
   Inerţie (lat. inerţia : lene, moliciune)" Reducerea contractilităţilor viscerale : inerţie gastrică, intestinală, uterină, vc-zicală etc.
   Inerţie uterină. încetinirea sau .abolirea contracţiilor u teri ne in timpul făt arii.*
INE
347
cu toate că celelalte semne de parturiţie sint prezente, inerţia uterină indic inel fiv o scădere a tonusului uterin, pe bază ei tk generescenţă, senilitate ctc., fie o elisiV.’/iclie posthipofizară.
   Inervai ie. 1. Ansamblul formalilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui ţesut sau organ. Cuprinde receptori, fibre nervoase e Ferelile. fibre nervoase aferente şi, uneori, ganglionii nervoşi. Ex. inervaţie diges-ti\ă. inervaţie pulmonară ctc. : 2. Cantitatea de stimulare nervoasă primită intr-o anumită zonă.
   Infantil (lat. Infam : copil). Nematur. Nematurizat.
   Infantilism. 1. Stare a organismului care-şi păstrează şi in perioada de adult caracterele pe care le avea in prima perioadă după naştere ; 2. Oprire in dezvoltarea unui organism, datorită unei insuficienţe endocrine.
   Infantilism genital. Hipoplazie utero-ovariană, riiai frecventă la bovine, mai rare Ia iapă, reprezentind o cauză congenitală de sterilitate la femele.
   Infarct (lat. infarcio : a umple, a îndo-pa). Necroză localizată, consecutivă blocajului circulaţiei; în funcţie de localizarea stopului circulator se distinge infarctul arterial, care poate îmbrăca aspectul -de infarct alb (anemic), în organele cu circulaţie terminală sau cu anastomoze vasculare reduse şi de infarct roşu (hemoragie), în teritorii cu alt dispozitiv de reglare a debitului circulator local ; infarctele venoase pot fi, la rindul lor, difuze şi în focar (circumscrise) ; infarctele se observă mai frecvent în splină (pestă porcină ş.a.), rinichi, ficat şi intestin.
   Infecţie. 1. Pătrunderea sau dezvoltarea microbilor în organism ; 2. Stare patologică determinată de microbi sau secreţiile acestora (sin. Boală infeeţioasă) ; obişnuit prezintă trei faze : de incubaţie, de stare şi faza finală. Clasificarea se poate face în funcţie de complexul etiologic (infecţii primare, secundare, condiţionate, asociate), de agentul determinant (viroze, bacterioze, ricketsiozc,
micozc), de manifestări (infecţii oculte, aparente, locale, generale), de durată (infecţii supraăcutc, acute, subacutc, cronice), de aspectul cpizootologic (infecţii sporadice, cnzootice, cpizooticc, panzooti-te) de transmişibilitate, de provienienţa agentului infecţios etc.
   Infcolîos. Care se referă la infecţie, care produce infecţia, care rezultă în urma infecţiei sau care este capabil să transmită infecţia.
   Infecund. Care nu este fecund, la care fecunditatea nu poate avea loc, deşi restul funcţiilor genitale sint normale.
   Infecunditate. Consecinţa imposibilităţii de obţinere a zigotului. lnfecundi-tatea se produce in funcţie de condiţiile create pentru ca cei doi gârneţi să poată să se asimileze reciproc. Infccunditatca poate depinde deci atit de gârneţul mascul, cit şi de cel femei. A nu se confunda cu sterilitatea, care este o consecinţă si nici cu infertililalea (care depinde de factori de nidalie).
   Inîcrtil (lat. ferlilis:    roditor, in :
fără). Care nu permite rodirea. In patologia reproducţiei indică situaţia în care nu există condiţiile necesare pentru creşterea şi dezvoltarea zigotului.
   inîertilitute. Consecinţa instalării unor condiţii patologice la nivelul organului hrănitor al zigotului (la mamifere, organul genital foniei), care nu permite fixarea. creşterea şi dezvoltarea zigotului. Este vorba deci de o dereglare a raportului zigot-zonă de nidaţic şi formaţiunea trofică de dezvoltare. în consecinţă, un mascul nu poate fi infertil, ci infecund, cu putere sau capacitate redusă sau limitată de fecunditate. Femeia neate fi inl'ertilă.
   Infertililatea infeeţioasă a bovinelor.
Boală infeeţioasă, de natură vi roti ca, manifestată prin vaginită şi corvicită cronică. Transmisă la taur, provoacă epididimită (sterilitate prin scăderea puterii fecundante a spermatozoizilor sau chiar prin suprimarea spcrniatoge-nezei).
348
INF
   Infestare. 1. Invadarea unui organism viu de către clemente parazitare ; 2. Starea organismului infestat; 3. Prezenţa paraziţilor.
   Infestat. 1. Care suferă infestarea ; 2. Organismul care suportă prezenţa paraziţilor.
   Infiltrat. 1. Care este pătruns de lichide, celule supranumeroase sau neobişnuit la acel nivel ; 2. Prezenţa masivă a unui lichid organic sau a unor celule într-un partnchim : infiltrat pulmonar, infiltrat limfocitar etc.
   Infiltraţie. 1. Creşterea cantităţii de serozitate, de lichid interstiţial sau de celule străine în masa unui ţesut : 2. Rezultatul creşterii cantitative de lichid interstiţial, cu acumularea plasmei in ţesuturi.
   Infirm. Care a suportat o alterare ireversibilă la nivelul unui organ important. Se utilizează mai ales cu referire la om, pentru animale rezervindu-se termenul de tarat.
   Inflamaţie. Fenomen reactiv la acţiunea diverselor noxe (traumatice, infecţi-oase), caracterizat prin roşeaţă (rubor), creşterea temperaturii locale (calor), deformare regională (tumor), sensibilitate crescută (dolor) şi tulburări funcţionale zonale (functio lesa), distingîndu-se inflamaţii congestive, supurative, specifice etc.
   Inflexiune. îndoire, deviere : inflexiune uterină etc.
   Influenţa glştelor, sin. Septicemia exsu-datiuă a gişlelor. Bacterioză determinată de germeni din grupa Haemophilus, caracterizată prin leziuni edematoase, hemoragice sau fibrinoase subcutanate, pe suprafeţele seroase, sacii aerieni, aparatul respirator şi intestin.
   Influenţa porcului. Boală contagioasă produsă de un virus în asociaţie cu Hemophilus influenzae suis, evoluind enzootic sau epizootie, caracterizată prin febră, semne generale şi respiratorii, urmate obişnuit de vindecare (v. gripa purceilor).
   Influx nervos. Propagarea undei de-excitaţie in lungul fibrei nervoase.
   Informaţie genetică, sin. Mesaj genetic-Secvenţa nucleotidelor (bazelor azotate) in lanţurile polinucleotidice ale moleculei de acid deoxiribonucleic care intră în structura unui cromozom. Informaţia genetică este preluată prin fenomenul de transcriere de către acidul ribonucleic mesager.
   Inframicrobiologie. Disciplină biologică al cărui obiect îl formează studiul inframicrobilor.
   Infraorbitar (nerv — ). Ramură a nervului maxilar (din trigemen) care după ce trece in partea laterală a podelei orbitei (intre hiatusul orbitar şi maxilar) pătrunde in conductul infraorbitar (dentar superior) pe care-1 parcurge pînă la nivelul găurii infraorbitare.
   Infraspinos (muşchi — ). Muşchi din regiunea laterală a spetei, situat înapoia şi sub spina scapulară, in fosa infraspi-noasă, pe întinderea căreia sc insera proximal (fix), inserţia mobilă realizîn-du-se pe tuberculul mare şi mic al extremităţii proximale a humerusului. Exten-sor al braţului.
   înfundibul (lat. infundibulum : pîlnie, coş de moară). Adîpcitură în formă do pilnie, din care porneşte sau la care de termină un conduct: infundabil hipofizar etc.
   Infuzie (lat. in : în, fundare: a vărsa, a turna), 1. Produsul obţinut prin extracţia unui principiu activ dintr-un substrat vegetal, cu ajutorul unui lichid fierbinte, care se toarnă peste substratul respectiv (deci nu prin fierbere) ; 2. Introducerea sau pătrunderea unui lichid organic in organism cu ajutorul unui dispozitiv special (infuzie de sînge) ; 3. Prin lărgirea sferei, în zootehnie se utilizează termenul pentru definirea aportului genetic de către rasa amelioratoare.
   Infuzori, sin. Ciliate. Clasă de proto-zoare care au corpul acoperit de cili cu ajutorul cărora se deplasează ; apar în măre cantitate în infuzii de fîn. în condiţiile de viaţă neprielnice infuzorii se
ING
34»
învelesc cu o membrană rezistentă (se închistează), putînd astfel supravieţui la uscăciune, temperaturi joase etc. Trăiesc libere (ex. : Paramoecium, Vor/i-cella, Stylonychia etc.) sau parazite ; in acest caz produc îmbolnăviri la om şi animale (ex. Balantidium, IchthyophLhi-rius, Chilodon, Opalina etc.).
   Ingesta. Totalitatea substanţelor introduse în tubul digestiv sub formă de alimente, apă etc.
   Ingestie. Acţiunea de ingerare a alimentelor.
   Ingham black cross. Varietate de nurcă dominantă (v. Kohinoor).
   Inginer zootehnist. 1. Specialist in creşterea animalelor, care se ocupă cu aspectele biologice, tehnologice şi organizatorice ale diferitelor specii de animale : reproducţie, alimentaţie, genetică, tehnologie de exploatare, organizarea muncii şi a producţiei etc.; 2. Absolvent al Facultăţii de zootehnie după susţinerea examenului de stat.
   Inginerie genetică (Tatu m, 1964). Introducerea artificială de informaţii genetice în baza ereditară a unor indivizi (domeniu similar eufeniei). Odată produse informaţiile ar urma să fie transmise la generaţia următoare prin celulele sexuale, ceea ce constituie deosebirea principală a ingineriei genetice de eufe-nie. Sînt trei căi posibile de inducere: a) controlul procesului de mutaţie ; b) sinteză de gene, respectiv elaborarea unor metode de sintetizare a determinanţilor genetici şi introducerea lor în celulele germinative sau zigoţi; c) transfer de gene, perfecţionarea metodelor de introducere într-un sistem genetic viu a unor determinanţi proveniţi din alt sistem. Ingineria genetică se referă deocamdată la microorganisme.
   Ingredient (lat. ingredi: a intra). Ceea ce intră în componenţa unui amestec (medicament etc.).
   Inhalaţie. Introducerea prin căile respiratorii, datorită inspiraţiei, a unui gaz, medicament, anestezic . toxic etc.
   Inhibare, sin. Inhibiţie. Suspendarea» sau diminuarea unui proces fiziologic sub influenţa unui reflex nervos, a unui' hormon, medicament etc.
   Inhibitori. Efectori enzimatici care încetinesc sau anulează activitatea enzi-matică. Unii cationi ca Ag+, Pb2+, Cu*£-sint inhibitori enzimatici.
   Inima, sin. Cord. Organ central, musculos, al aparatului circulator, care are-rol de a asigura prin contracţiile sale ritmice, circulaţia sîngelui în organism.. Apare la unele nevertebrate (viermi, moluşte, artropode) şi există la toate-vertebratele.
   Injectabil. Care poate fi injectat, folosit în injecţii, administrat prin injecţie..
   Injecţie. Administrarea unei substanţe-(medicament etc.) cu ajutorul unei seringi şi a unui ac ce pătrunde in ţesuturi sau organe (vas, muşchi etc.),.. distingîndu-se: injecţii anesteziante, hipodermice, intraarteriale, intramusculare,. intravenoase, intrarahidiene etc.
   Inoculabil. Care poate fi inoculat.
   Inoculare. 1. Introducere accidentală * sau voită de produse patogene : microorganisme, material infecţi os (singe,_ puroi, lichid cefalorahidian etc.). Astfel,., pentru precizarea diagnosticului unui individ presupus bolnav se inoculează» la un cobai singe, spută etc., de la animalul bolnav ; 2. Introducerea în organism de microbi omorîţi sau cu virulenţă diminuată în vederea imunizării (v. vaccinare); 3. Introducerea unui-, microrganism într-un mediu de cultură ;:
4.  Tratarea unor materiale cu diferite substanţe prin injectarea acestora, în* vederea feririi de foc, umiditate etc..
   Inodor. Fără miros.
   Insalubru (lat. in : negatoriu, salubris : sănătos). Vătămător sănătăţii, periculos, pentru sănătate. Se utilizează pentru a* desemna terenurile şi construcţiile care nu corespund unor condiţii de igienă.
   Insecte. Clasă de artropode cu corpul* constituit din 21 de segmente grupate in trei regiuni bine diferenţiate : capul, toracele şi abdomenul. Insectele sînt răspîndite pe tot globul pămîntesc şi*
350
INS
prezintă o enormă diversitate de forme, <latorită adaptării lor la cele mai diferite condiţii de viaţă; aeriană, acvatică, subterană, parazitară etc. Numărul speciilor cunoscute pină în prezent depăşeşte cifra de 1 000 000. în total sint -32 de ordine de insecte actuale, dintre care 29 de ordine sint reprezentate şi in iaiina ţării noastre. Multe insecte sint ‘folositoare omului, fie direct (albinele, bondarii) prin produsele lor sau prin polenizarea plantelor, fir indirect (calci--didele, ihneumonidele, carabidele), prin faptul că parazitează şi distrug o seric -de dăunători ai plantelor agricole.
   insecte dăunătoare. Insecte care atacă plantele, animalele, oamenii sau produsele vegetale şi animale de interes economic. La noi, printre insectele dăunătoare un loc important îl ocupă dăunătorii culturilor agricole, ca de exemplu lăcustele (Locusla, Dociostaurus ctc.), ploşniţele cerealelor (Eurygaster maura, Aurelia rostrata), păduchii de frunze (afidele), cărăbuşii cerealelor (Anisoplia "austriaca), buha semănăturilor (Agrostis -segetum), gărgăriţele, elateridele, gindacul de Colorado ctc. Numeroase specii de insecte sint parazite pe corpul omului şi animalelor (puricii, păduchii, malofa-gele etc.) ; dintre acestea o bună parte -se hrănesc cu singe (insecte hematoiage : ţînţarii, puricii, păduchii, ploşniţele, flebotomii, muştele), fiind în acelaşi timp şi vectori ai unor boli. Alte insecte transmit boli prin contact, îndeosebi cu ^alimentele (ex. : muştele, gindacii de bucătărie ele.).
   Insecticid. Mijloc fizic sau chimic utilizat pentru distrugerea insectelor dăunătoare.
   Insectifuţj. Substanţe care au calitatea de a îndepărta insectele, protejînd astfel omul şi animalele domestice.
   Insectivore. Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele. Insecti-vorele se caracterizează prin prcmolarii şi molarii prevăzuţi cu tuberculi ascuţiţi, capabili să zdrobească crusta de cliitină a insectelor (ex.: ariciul, cîrtiţa).
   Inscctodunflicid. Substanţă chimică care are proprietatea de a distruge insectele, ciupercile şi mucegaiurile.
   Insensibil. 1. Lipsit de sensibilitate ; 2. Care nu poate fi sesizat prin simţuri (insesizabil).
   Insensibilitate, sin. Insensibilizare, Suspendarea sensibilităţii.
   Inserţie (lat. in : ser ere: a lega). Termen utilizat in anatomie pentru a defini modul (şi zona) de fixare a muşchiului (tcndonului) pe os.
   Insidios (lat. insidae: cursă). Termen utilizat în patologie pentru definirea unei boli, a cursului unei boli, a evoluţiei bolii sau a microbului patogen care nu pare atit de periculos pe cît este în realitate.
   Insolaţic (lat. insolare: a expune la soare). Tulburări produse de expunerea mai îndelungată a zonei craniene neprotejate la acţiunea directă a radiaţiilor solare calorice (infraroşii). Pot apare la om şi la cabaline şi se manifestă prin tulburări nervoase ce se datorcsc unei congestii meningiene.
   Inspiraţie. Introducerea aerului în plămîni.
   Instalaţia DI-55. Utilaj destinat mă-runţirii furajelor grosiere, fibroase şi concentrate, folosit în secţiile de pregătire a hranei din zootehnie.
   Instalaţie de alimentare cu apă. Instalaţie ce asigură ridicarea apei din sursă, depozitarea ci in rezervorul subteran sau aerian, transportul şi distribuţia apei la consumatori. Instalaţiile de alimentare cu apă din fermele zootehnice cuprind : staţia de captare şi ridicare a apei, reţeaua de transport şi distribuţie a apei, hidro-forul sau castelul de apă şi adăpătorile pentru animale.
   Instalaţie electrică. Instalaţia de trans port şi distribuţie a energiei electrice . Instalaţia electrică dintr-un adăpost de animale cuprinde : tabloul de distribuţie, conductoarele electrice cu tuburile de protecţie, întreruptoare, prize mono şi trifazate, doze de ramificaţie, automate de pornire şi oprire etc.
TNS
351
    Instalaţie de colectare a ouălor. Instalaţie care se foloseşte la adunatul ouălor din cuibare sau din euştile bateriilor şi la transportul ouălor la mesele de colectare. instalaţia de colectare a ouălor constă in transportul cu bandă şi mesele de colectare a ouălor.
    Instalaţie de distribuire a hranei. Instalaţie care asigură distribuirea nutreţurilor in hrănitor sau iesle. Aceasta poate fi mecanică, hidraulică sau pneumatică. Instalaţia de distribuire a hranei, mecanică cuprinde buncăre-tampon, utilaj de transport şi utilaj de distribuire. Instalaţia hidraulică cuprinde : rezervoare de pregătire a hranei lichide, electropompe, conducte tur şi retur cu vane cil deschidere rapidă pentru distribuţia hranei in jgheabul de lirănirc. Instalaţia pneumatică cuprinde : rezervor de pregătire a hranei, compresor, rezervor de aer comprimat, rezervor tampon pentru transportul hranei, conductă pentru transportul hranei, hrănitoare sau jgheaburi de hrănire.
    Instalaţie de evacuare a gunoiului
de grajd. Instalaţie care asigură curăţirea gunoiului şi transportul lui la exteriorul adăpostului. Aceasta poate fi mecanică seu hidraulică.
    Instalaţie de evacuat dejecţii cu pompa melc, DI-47. Se foloseşte la sortarea dejecţiilor din fosele colectoare şi împrăş-tierca lor pe cimp cu ajutorul aspersoa-rclor.
    Instalaţie de muls. Instalaţie folosită la extragerea, colectarea şi transportul laptelui. Instalaţia de muls este fixă şi mobilă ; de asemenea, pot fi instalaţii de muls in adăpost, de muls in săli de muls (platforme de muls) şi de muls la păşune. Instalaţia de muls este formată din aparate de muls, agregatul şi reţeaua de vacuum, instalaţia de spălare şi dczinfccţie.
    Instalaţie de produs paste, DI-44.00.00.
Utilaj destinat zdrobim şi mărunţirii ştiuleţilor de porumb cu umiditate ridicată in vederea obţinerii pastei furajere pentru animale.
   Instalaţie de răcire a laptelui. Instalaţie destinată răcirii laptelui pină la temperatura de 4°C cu ajutorul agentului de-răcire (apă, saramură, freon etc.). Instalaţia de răcire a laptelui cuprinde agregatul frigorific şi răcitorul de lapte.
   Instalaţie de tuns oi. Instalaţie destinată* tunderii electromecanice a oilor. Aceasta constă din maşinile de tuns oi, grupul electrogen, masa de distribuire a energiei electrice, dispozitive de ascuţit.
   Instinct. 1. Complex de reacţii stabile şi adecvate la condiţiile mediului înconjurător, care sînt înnăscute şi proprii indivizilor unei anumite specii, asigurind necesităţile vitale de dezvoltare a organismului, de apărare, hrănire, reproducere etc. ; 2. Forma precisă de comportament în foarte mare măsură ereditar, în care există o invariabilă asociere de răspunsuri specifice la stimuli specifici : un compus al reflexelor necondiţionate. Instinctele sînt necesare animalelor pentru supravieţuire la primele contacte cu lumea exterioară, supt, spartul cojii la pui) ; importanţa şi ponderea lor scade odată cu maturizarea animalelor (animalele instinctive au posibilităţi mai slabe de adaptare comportamentală) in favoarea comportamentelor învăţate.
   Instinct social Ia albine. Impulsul către viaţa socială la albine a fost determinat de condiţii nefavorabile, cauzate de răcirea climei, condiţii în care asocierea temporară la început, iar mai tirziu de durată, a avantajat specia în lupta ei pentru existenţă, această formă devenind firească şi obligatorie pentru ea.
   Insuficienţă. Incapacitate funcţională relativă a unui organ (ex. insuficienţă cardiacă, insuficienţă hepatică, insuficienţă tiroidiană ctc.)sau stare deficitară a unei funcţiuni complexe (ex. insuficienţă circulatorie, insuficienţă respiratorie etc.).
   Insuficienţă endocrină. Scăderea sait: lipsa unui hormon.
   Insuficienţă urinară, sin. Insuficientă renală. Disfuncţiunc renală (reducerea
352
INT
filtraţiei, a puterii de concentrare şi de elaborare), repercutată prin tulburarea fiomcostaziei, cu perturbări consecutive la nivelul diferitelor organe.
   Insula Langerhans. Grup celular endocrin din componenţa pancreasului format 'din celule mici poliedrice, producătoare -de insulină.
   Insulina. Polipeptid cu rol hormonal secretat de către pancreas. Acţionează ^asupra nivelului glucozei sanguine (glicemic), exercitînd un efect hipoglice-«niant, antagonist celui al glucagonului.
   Inteligenţă. Capacitatea de a învăţa •şi ele a răspunde după un antrenament «minim. Această capacitate nu poate fi •comparată cu a primatelor, dar nu trebuie negată existenţa ei la animale ; ea se manifestă în funcţie de specie, rasă, individ şi gradul lor de evoluţie. între animalele domestice de fermă, porcul este clasificat ca cel mai inteligent. Animalele inteligente se pot folosi cu mai multă uşurinţă, în special în cazul cailor pentru echitaţie academică, a clinilor de •dresaj etc.
   Intensitatea selecţiei. Termen sub care ise defineşte în zootehnie posibilitatea •depistării şi eliminării selective din •efectiv a fenotipurilor corespunzătoare unui anumit genotip.
   Intensiv. 1. Soi de orz de toamnă, •creat şi omologat în ţara noatră în anul 1971, cu producţii mari la hectar (5 000— 7 000 ha).
   Intensiv. 2. Soi de orz de toamnă, •creat şi omologat în ţara noastră în -anul 1974. Se cultivă pe suprafeţe relativ restrînse, în special in zone mai puţin favorabile.
   Interacţiune. Fenomen genetic care -caracterizează funcţia genei care, prin efectul său influenţează în diferite grade, chiar pînă la anulare, efectul unei alte gene. Aceste influenţe sînt realizate prin procese controlate genic şi nu de materialul genic propriu-zis. Se cunosc -două feluri de interacţiune. Interacţiune alelicâ atunci cînd o genă de la un anumit docus influenţează efectul alelei sale şi
interacţiune nealelică atunci cînd o genă de la un anumit locus influenţează acţiunea genelor de la un alt locus. Interacţiunea alelică se manifestă sub forma dominanţei (v) iar interacţiunea nealelică sub forma epistaziei (v.). (acţiuni complimentare a genelor, etc).
   Intcrcineză. Interval de timp între două diviziuni succesive ale nucleului celular.
   Intercostal. Care se găseşte între coaste: spaţiu, muşchi, nervi, artere intercostale etc.
   Interfază. Fază a divizuniii mitotice considerată din punct de vedere citologic ca fază de repaus, însă cea mai activă din punct de vedere metabolic. în această fază, datorită intensificării proceselor metabolice, se realizează replicarea cromozomilor, aceştia devenind din unităţi monocromatidice, unităţi bicromatidice. Replicarea cromozomilor este însoţită şi de replicarea acidului dioxiribonucleic. Interfaza se compune din trei subfaze (Gl9 S şi G2). Sinteza ADN-ului şi replicarea cromozomilor are loc în subfaza S. în celelalte două subfaze fenomenul principal îl constituie creşterea celulei.
   Interferenţă (Muller, 1916). Fenomen genetic prin care apariţia unui crossing-over la un anumit nivel, reduce posibilitatea de apariţie a unui al doilea crossing-over între cromatidele implicate în primul crossing-over. Fenomenul mai este cunoscut şi sub denumirea de interferenţă pozitivă. Datorită fenomenului de interferenţă proporţia gârneţilor dublu recombinaţi poate fi redusă pînă la zero.
   Intermedină. Hormon de natură proti-dică secretat de lobul intermediar al hipofazei. Intermedină determină, la unele specii de amfibieni, reptile şi peşti, modificări ale culorii pielii în funcţie de gradul de luminozitate a mediului.
   Interoceptor. Terminaţie nervoasă senzitivă, localizată în diferite organe şi ţesuturi din organism, capabilă să trimită impulsuri spre centrii nervoşi sub in-
INT
353
fluenţa modificărilor care se produc în interiorul organismului.
   Intersex (Goldschmidt, 1915). Individ, din specie caracterizată prin existenţa a două sexe, care prezintă, atît organe de reproducere cit şi caracterele sexuale secundare specifice celor două sexe fără însă să prezinte părţi ale corpului, mascule sau femele, diferenţiate genetic.
   Intersexualitate. Fenomen ce constă în schimbarea sexului în stadiile tardive ale dezvoltării individuale, însoţită de apariţia unor noi caractere sexuale secundare, corespunzătoare noului sex. Un caz de intersexualitate îl oferă caracuda argintie din apele ţării noastre ; pînă la vîrsta de două veri toţi indivizii sînt masculi, iar de la această vîrstă testiculele se resorb şi masculii se transformă în femele.
   Intervaseular. Localizat între vasele sanguine.
   Intervertebral. Localizat între vertebre.
   Intestin (lat. intestinum — din interior, pl. intestina — intestine). Conduct organic, porţiune a aparatului digestiv, plasat în cavitatea abdominală, de la stomac pînă la anus. Este sistematizat în intestin subţire (duoden, jejun şi ileon) şi intestin gros (cec, colon şi rect).
   Intimă, sin. Endarteră, tunică internă a arterelor, endoteliu vascular. Tunică internă, monostratificată, compusă din celule endoteliale, alungite în sensul vasului, dispuse pe o membrană bazală la arteriolc şi pe un strat subendotelial striat, cu aspect granulos, la arterele mari.
   Intoleranţă. Imposibilitatea organismului viu de a suporta un medicament oarecare, grefon etc., fără a suferi tulburări grave.
   Intoxicaţie. Tulburare produsă de prezenţa unei toxine în organism, distin-gîndu-se intoxicaţii exogene (prin aport) şi endogene (autointoxicaţii).
   IntraceluIar. In cadrul unei celule.
   Intercervical. Localizat în cadrul cer-vixului uterin.
23 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie —
   Intraeitoplasmatic. Fiind sau apărînd în cadrul citoplasmei celulei.
   Intracortical. Localizat în cadrul cortexului.
   Intracranial. în cadrul craniului.
   Intradermic. Exclusiv în grosimea dermului, localizat numai în derm.
   Intraepidermal. în cadrul epidermei.
   Intramuscular. Care este localizat în masa musculară (ex. dureri intramuscu-lare) sau care se face în masa musculară (ex. injecţii intramusculare).
   Intraparietal. I. în cadrul pereţilor unui organ sau unei cavităţi; 2. în cadrul regiunii parietale a cerebelului.
   Intraperitoneal. 1. în cadrul perito-neului; 2. în cadrul cavităţii peritoneale.
   Intrapulmonar. în cadrul pulmonilor.
   Intraspecific. în cadrul sau aparţinînd aceleiaşi specii.
   Intrauterin. în cadrul uterului.
   Intravaginal. în cadrul vaginului.
   Intravenos. Care este localizat în interiorul unei vene, care se face în interiorul unei vene (ex. injecţii intrave-noase).
   Introgresie (Anderson şi Hub-r i c h t, 1938). încorporarea de gene aparţinînd unei specii în genofondul unei alte specii prin hibridare. Se poate deosebi o introgresie simpatrică — atunci cînd genotipurile nou produse coexistă în aceeaşi populaţie cu cele vechi, şi introgresie alopatricâ — atunci cînd genotipurile nou formate există separat de cele vechi.
   Intromisie . (lat. intramitere : a introduce în). Actul sau procesul de inserţie a unui corp sau organ în altul. Termenul se foloseşte mai ales pentru acţiunea de introducere a penisului în vagin.
   Intubaţie. Introducerea unui tub proporţional cu organul care-1 suportă, cu scopul păstrării tranzitului. Se aplică intratraheal în timpul anesteziei sau în chirurgia toracică.
   Inulină. Substanţă organică din grupa polizaharidelor. Deşi are o valoare nutritivă asemănătoare cu a amidonului,
cd. 388
354
ION
arc importanţă,redusă pentru alimentaţia animalelor domestice, deoarece se găseşte mai mult. în--tuberculii dc topinambur şi în tulpinile unor plante, cum sint guliile şi cicoarea.
   Invaginaţie. Pătrunderea unei porţiuni de :organ sau de ţesut într-o cută proprie : invaginarea tubului neural la
embrion etc.
   Invazie, sin. Năvălire. împrăştierca germenilor patogeni sau a paraziţilor în întreg organismul condiţionînd accentuarea semnelor de boală.
   Inversie (Sturtevant, 1926). Aberaţie'cromozomală în care un segment cro-mozomal este situat în poziţie inversa decît normal. Inversia poate fi homo-zigotă — atunci cînd a suferit inversarea aceluiaşi segment la ambii homologi şi heterozigotă — atunci cînd inversarea s-a produs la un singur homolog din pereche, în funcţie de numărul segmentelor inversate se pot distinge : inversie simplă — cînd un singur segment este inversat. Dacă centromerul se găseşte în segmentul inversat atunci inversia este pericentrică; iar dacă centromerul nu este inclus în segmentul inversat atunci inversia este paracentrică ; inversie complexă — cînd mai multe segmente ale unui cromozom sînt inversate. Pot exista mai multe feluri de inversie complexă : inversii independente, inversii adiacente, inversii suprapuse total sau parţial.
   Inversiune uterină, sin. Prolaps ute-rin. Deplasarea spre înapoi şi evaginarea în zona perineală a uterului, cu răsfrîn-gerea mucoasei, care devine. exterioară, o parte din uter apărînd sub forma unei mase voluminoase, învelită în mucoasă, cu o depresiune centrală reprezentînd continuitatea organului , spre interior.
   Invertire. Acţiune de transformare a zahărului în glucoză şi fructoză sub. acţiunea invertazei (enziină) sau al acizilor diluaţi. Glucoza şi fructoză sînt glucide asimilabile de către organism.
   Invertirea nectarului. Transformarea zaharurilor complexe in zaliaruri simple
uşor asimilabile,.astfel că din 70% zaliar ruri complexe conţinute in nectar, in miere ăCCstea = reprezintă 1,6%4 Transformarea începe odată >cu ingerarea nectarului acţionînd ; asupra lui enzirne (invertaza-produsă de glandele farin-giene) care determină scindarea zaharo-zei în glucoză şi fructoză. Depozitat în faguri, în procesul prelucrării, îmbogăţit în cnzime, continuă procesul de invertire.
   înverîază^ Enzimă elaborată de drojdia de bere şi. dc mucoasa intestinală, care hidrolizează zaharoza in glucoză şi fructoză.
   In vitro.. Proces biochimic sau biofizic reprodus experimental în afara organismului; in vase de laborator speciale (ex. acţiunea digestivă a pepsinei extrasă dintr-un organism viu asupra proteinelor aflate într-o eprubetă etc,).
   In vivo (lat. „în viu“). Cercetarea experimentală a unui proces fiziologic într-un organism viu sau într-un organ izolat al acestuia (ex. cercetarea acţiunii adrenalinei asupra funcţionării inimii de broască).
   Involuţiei. Regresiunea unui organ sau formaţiuni, normale sau patologice.
   Iodura de potasiu (lat. kalium joda-tum). Compus cristalin alb, utilizat ca rezolutiv, dezinfectant, antimicotic, diuretic, expectorant, etc.
   Iohlmbină (lat. yohimbinum). Alcâ-loid ce dilată vasele organelor genitale ş.a., servind astfel ca afrodiziac, în caz de impotenţă a masculilor, pentru apariţia căldurilor etc.
   Iomud. Cal format în R. S. S. Turk-menă/ din încrucişarea Calului local cu cel arab şi persan. Se caracterizează prin dezvoltare corporală elipornetrică (talia 148 cm), profiluri mezomorfe şi exterior relativ corect. Este un cal sobru, rustic, cu rezistenţă, remarcabilă la drumuri lungi, manifestînd mersuri uşoare şi sigure şi agilitate deosebită în deplasările di n zonele; muntoase.
   Ionizarea aerului. Prezenţa în aer a ionilor de diferite mărimi şi origini (par-
IPE
355
ti cule solide şi lichide) încărcaţi cu sarcini electrice pozitive ■ sau negative.
    Iperplasia verucotfsă, sin. Epithelioma papulosum. Viroză nespeciiică în crescătoriile ciprinicole sau în iazuri. Este frecventă în unităţile unde peştii sînt furajaţi sau stau în condiţii improprii. Germenul patogen este un virus din grupa Herpes, localizat în celulele epiteliale. Peştii bolnavi prezintă pe corp şi înotătoare epitelioame cu aspect gelatinos care pot să conflueze. Formele grave prezintă im ramolisment osos mai mult sau mai puţin accentuat.
    Iradiere. Expunere a corpurilor la razele luminoase, ultraviolete etc. sau la radiaţiile emise de substanţele radioactive.
    Iris. Porţiune a membranei musculo-vasculare a ochiului, situată înapoia cofneii la distanţă de aceasta (delimitînd caudal camera anterioară şi cranial camera posterioară a ochiului) prezen-tînd în centru o perforaţie (pupila).
    Iris albastru. Varietate de nurcă dire-cesivă obţinută din nurcile Aleutină şi Stefelblue. Se caracterizează printr-o culoare generală albastră cu puful evident mai deschis. Are o viabilitate mai redusă decît alte nurci şi este relativ sensibilă la boala aleutină.
    Iris blue. Rasă de cîini (v. Terricr Kerry blue).
    Iris-Tcrrier. Cîine de apartament, şi de vinătoare, fidel, bătăios, curajos, cu capul lung şi strimt. Prezintă urechile mici, bine ataşate, în formă de „V“, atirninde spre înainte, părul aspru şi semilung pe corp, scurt şi aspru pe cap, cu barbişon. Roba în general uniformă, roşie sau gălbui-roşietică,: mai deschisă pe abdomen. Talia 45 cm.
    Iritabilitafe (lat. irritare: a provoca). 1. Caracterul de a fi impresionat de o excitaţie şi de a răspunde relativ corespunzător ; 2. Excitabilitatea .sau sensibilitatea crescută a unui organ, regiune etc.
    Irită. Inflamaţia irisului. =
   Irlandez. 1. Cal de jumătate sînge format prin încrucişarea Calului local din Irlanda cu rasa P.S.E. Se caracterizează prin dezvoltarea corporală eume-trică, profiluri mezomorfe, cap expresiv* git lung, trunchi proporţional şi membre puternice. Are temperament vioi, constituţie robustă, caracter blind, mersuri uşoare, energice şi aptitudine bună de săritor, fiind folosit în special Ia probele de obstacole şi vinătoare ; 2. Clini. V. Spaniei de apă irlandez ; V. Sctter irlandez.
   Ischemie, sin. Anemie localizată. Scăderea cantităţii de singe dintr-un teritoriu relativ circumscris, consecutiv insuficienţei vasculare locale (compresiune de la exterior,* tromboză, embolie, an-giospasm), fiind afectate cu deosebire organele sau teritoriile cu circulaţie terminală.
   Ischiatic (nerv. . —), sin. Nervul sciatic. Principalul nerv ce se desprinde din plexul lombosacrat, ieşind din cavitatea pelvină, pentru ca la nivelul articulaţiei coxofemurale să se dividă intr-un nerv tibial şi un nerv fibular comun.
   Ischiatică (arteră —). Colaterală a arterei aorte abdominale la păsări.
   Işchio-anal (muşchi —), sin. Ridicătorul sau rctractorul anusului. Muşclii redus, lăţit, trecînd de pe creasta supra-acetabulară pe faţa laterală a anusului, unde se întreţese cu sfincterul anal extern.
   Ischio^cavernos (muşchi —). Muşchi redus, gros, situat peste rădăcinile penisului, inserat pe arcada ischiatică şţ pe părţile laterale ale corpului cavernos.
   Isphio-'coccigian (muşchi —). Muşchi redus triunghiular, aşezat la baza cozii, inserat pe ligamentul sacrosciatic (şi creasta supraacetabulară) şi pe vertebrele caudale, acţionînd în coborîrea cozii.
   Ischium. Una din piesele osoase din componenţa coxalului, formînd podeaua bazinului (înapoia găurii obturate); marginea lui caudală formează împreună cu
356
IUT
simetrica, arcada ischiatică, iar unghiul caudolateral tuberos, reprezentînd tu-berozitatea ischiatică.
   Isker. Rasă de taurine formată pe valea rîului cu acelaşi nume, din Bulgaria, prin încrucişarea rasei de stepă locală cu cea ilirică, fiind o rasă crescută în cimpie. Se caracterizează printr-o dezvoltare relativ mică (talia 122 —124 cm şi greutatea 400 kg), culoarea gri, cu pielea, mucoasele, vîrful coarnelor, smocul cozii şi ongloanele negre ; cap propor-ţionat, cu coarne în formă de liră, git lung, trunchiul bine dezvoltat ugerul însă nu este prea bine dezvoltat şi membre solide. Este o rasă rustică,; rezistentă, cu aptitudini universale (lapte, came, muncă), realizînd o producţie medie de 1 500—2 000 kg cu 4—4,5% grăsime.
   Isoalele(Stern şiSchaeffer, 1943). Gene diferite care au efecte fenotipice foarte apropiate, încît cu foarte mare greutate şi prin folosirea unor teste speciale pot fi diferenţiate.
   Isonzo. Hibrid dublu de viermi de mătase, originar din Italia, cu gogoşile albe. Se creşte şi în ţara noastră.
   Isterie (gr. histera: uter). Manifestarea parapsihotică, întîlnită mai ales la pisicile siameze în perioada căldurilor, caracterizată prin excitabilitatea mărită, accese convulsive, agresivitate etc.
   Istm, sin. Isthmus. Porţiunea mai îngustă a oviductului la păsări, lungă de 5 —8 cm, prin care se face trecerea de la camera albuminogenă (oviductul flexuos) către uter. în istm sînt secretate de căţre glandele din această porţiune, membranele cochiliere. Concomitent cu formarea membranelor în istm se secretă şi albuş fluid care difuzează prin membrane şi alcătuieşte al doilea strat de albuş fluid.
   Istoben. Rasă de taurine din regiunea cu acelaşi nume (U.R.S.S.) formată din încrucişarea vitelor locale, cu rasele Holmogor, Iaroslav şi Ostfriză. Se caracterizează prin talie de 125 cm, greutate
450 kg, făptură uscăţivă, conformaţie relativ corectă, culoare bălţată cu negru sau Bălţată cu roşu, constituţie fină spre robustă, precocitate medie, rezistenţă bună, longevitate ridicată şi aptitudine pronunţată pentru lapte (3 000 —
3  500 kg cu 4,2% grăsime); producţia de carne este slabă.
   Italiană albă. 1. Rasă de găini formată în Europa pe seama găinii locale italiene (v. Leghorn) ; 2. Varietate de nutrie mutantă recesivă, de culoare complet albă cu o uşoară nuanţă crem a jarului.
   Italiană aurie, sin. Perlata. 1. Varietate de nutrie de încrucişare (Italiană albă x Italină bej). Se caracterizează prin puf de culoare galbenă şi jar în nuanţe mai variate, de la crem pînă la bej, dar totdeauna mai deschise pe faţa ventrală. Are o blană de calitate superioară chiar nu tri ei standard, avînd puful mai des ; 2. Varietate de culoare a rasei de găini italiene (v. Leghorn).
   Italiană bej, sin. Sabbia. Varietate de nutrie mutantă recesivă. Se caracterizează prin culoare generală bej cu o zonă de culoare mai închisă pe spinare.
   Iurin. Rasă de taurine formată în U.R.S.S. prin încrucişarea vitelor locale din zona Marîi, la început cu vitele Tiroleze din Austria şi apoi cu rasa Schwyz. Se caracterizează prin dezvoltarea spre eumetrică (talia 125 cm şi greutatea 500 kg), conformaţie relativ corectă (cap proporţionat, coarne mici, îndreptate în lături, gît lung, salba mare, trunchi bine dezvoltat, cu linia superioară dreaptă, ugerul simetric, membre puternice). culoare brună şi roşie. Are aptitudine mixtă de lapte-carne (producţie medie circa 3 000 kg cu un conţinut în grăsime ridicat 4,2%.
    lutlandcz. Cal de origine daneză, caracterizat prin dezvoltare corporală mare (talia 160—165 cm, greutate 600—650 kg) făptura corpolentă, conformaţie bine pro-porţionată, culoare frecventă roibă. Este un animal stofat, puternic, cu constituţie robustă, temperament liniştit, fiind
IVO
357
folosit cu randament ridicat în agricultură şi transporturi. A jucat rol important în crearea mătcilor de reproducţie <iin vestitele herghelii europene (Mezd-hegyes, Rădăuţi şi Trakehnen) şi la formarea Trăpaşului Orlov precum şi a rasei Lipiţane.
   Ivoriu, sin. Dentină. Component dur al dintelui, formînd masa principală ; are culoare gălbuie.
   Ixod, sin. Căpuşe. Acarian de dimensiuni mari, cu rostru terminal flancat de doi polipi şănţuiţi la faţa internă, picioarele din 6 articule, cu ventuze. Este un hematofag, parazit temporar, dis-tingîndu-se diverse genuri: Ixodes, Hae-mophysalis, Dermacentor, Rhipicephalus, Hyaloma etc.
   Izabelă. Culoare simplă întîlnită la animale (cabaline) caracterizată prin păr de culoare galbenă pe tot corpul, uneori coama şi coada sînt mai deschise, iar pielea şi copitele sînt pigmentate şi irisul cîteodată decolorat. Această culoare are următoarele nuanţe : roşcată, arămie, aurie, ordinară, închisă, humie, nisipie, galbenă ca paiul.
   Izlaz. Pajişte naturală destinată pentru păşunatul animalelor. De cele mai multe ori, mai ales în zonele de stepă şi silvo-stepă, izlazul este slab productiv şi invadat de buruieni necomestibile. De aceea izlazurile din aceste zone se ară şi se cultivă cu plante anuale sau perene pentru păşunat, nutreţ verde şi fin.
   Izoaglutinare. Aglutinarea produsă folosind material obţinut de la animale din cadrul aceleiaşi specii.
   Izoaglutinină (gr. isos: egal, aggluti-nare : a lipi), sin. Izohemoglutininâ. Aglu-tinină în măsură să producă reacţia de hemaglutinare la alt individ, din aceeaşi specie cu cel în al cărui sînge se găseşte.
   Izoanticorpi. Anticorpi normali ce se găsesc la mulţi dintre indivizii aceleiaşi specii, în măsură să determine reacţii la alte grupe de indivizi de aceeaşi specie : izoaglutininele legate de grupele sanguine etc.
   Izoantigen. Antigen obţinut de la animale din aceeaşi specie.
   Izobară (gr. isos : egal, baros : apăsare). Linie care uneşte, pe o hartă meteorologică, punctele cu aceeaşi presiune atmosferică.
   Izodinamie (gr. isos: egal, dynamis: forţă). Identitate de valoare energetică a două sau mai multe alimente sau furaje. Pentru echilibrarea energetică a unei raţii furajere, un furaj poate fi înlocuit prin altul, cu condiţia ca ele să fie izodinamice.
   Izoenzime. Forme moleculare multiple ale unei enzime care catalizează acelaşi tip de reacţie şi care au originea în aceeaşi celulă, ţesut sau lichid biologic dintr-un anumit organism. Deşi manifestă o aceeaşi specificitate de substrat, izoenzimele diferă însă între ele printr-o serie de proprietăţi fizico-chimice (compoziţie în aminoacizi, mobilitate electro-foretică, comportare faţă de analogi coen-zimatici, tipuri de inhibiţie etc.) şi imu-nologice. Natura formelor moleculare multiple ale enzimelor este determinată de fenomene genetice şi epigenetice.
   Izogamie. Reproducţia sexuală prin unirea gârneţilor sau indivizilor de formă sau structură similară.
   Izohemoterapie. Terapeutică bazată pe folosirea sîngelui obţinut de la un animal din cadrul aceleiaşi specii (transfuzie sanguină).
   Izchyetă (gr. huetos : ploaie). Linia care uneşte, pe o hartă meteorologică, punctele unei regiuni în care precipitaţiile au aceeaşi valoare pentru o perioadă determinată de timp.
   Izoimunizare. Apariţia în serul sanguin de anticorpi care reacţionează în prezenţa hematiilor obţinute de la un animal din aceeaşi specie, aşa cum se în-tîmplă în icterul hemolitic al nou-năs-cuţilor.
   Izolare. 1. împiedicarea transmiterii unor forme de energie sau a trecerii unor substanţe dintr-un mediu în altul sau de la un sistem fizic la altul, precum şi împiedicarea interacţiunilor reciproce ale
358
IZO
acestor sisteme. Se realizează fie prin construcţia adecvată a sistemelor supuse izolării, fie prin interpunerea unor straturi de izolanţi între acestea. Izolarea poate fi acustică (fonică), hidrofugă, termică etc. ; 2. Măsură cu caracter profilactic, care constă în oprirea contactului unui animal bolnav contagios cu alte animale.
   Izolare reproductivă. Limitarea sau împiedicarea împerecherii libere a indivizilor din populaţii diferite (specii, rase, linii) realizată de om fie direct, fie prin registre genealogice sau de un ansamblu de agenţi cauzaţi genetic. Rasele, speciile rămîn ca atare numai atît timp cît sînt izolate reproductiv. Izolarea reproductivă constituie criteriu fundamental pentru aprobarea populaţiilor (M a y e r, 1953), diferenţele taxonomice (caracterele de rasă etc.) fiind consecinţa izolării reproductive.
   Izoleucină, sin. Acid alfa-amino-beta-metil-valerianic (C6H1302N). Aminoacid monocarboxilic esenţial cu rol important în alimentaţia animalelor, în funcţia ficatului şi în activitatea sistemului endocrin. Se găseşte în cantităţi suficiente în proteina de origine animală (6—7%), in proteina din boabele de leguminoase (5—6%) şi în cea din şroturile de floarea soarelui şi grăunţele de cereale (4—5%). Lipsa izoleucinei din raţie duce la scăderea sporului, a eficienţei furajării şi a retenţiei azotului.
   Izotermă (gr. isos : egal, ihermos : cald). Linia care uneşte, pe o hartă meteorologică, punctele cu aceeaşi temperatură medie pe o perioadă determinată de timp (de ex. izoterme anuale).
   IzotoniCi Starea tensiunii osmotice a unei soluţii cu concentraţie ionică egală cu a plasmei.
   îmbăiere. Mijloc de menţinere a igienei corporale prin introducerea animalelor în apa din bazinele naturale sau artificiale.
   îmbălsămare. Consevare a unui cadavru prin introducerea intraarterială de substanţe care împiedică procesul de putrefacţie (hiposulfit de sodiu, sulfat sau clorură de zinc, soluţii fenicate, sublimat, formol etc.).
   îmbătrinire, I. Trecerea treptată şi ireversibilă a organimsmelor vii în stare de bătrîneţe. Mecanismul intim al procesului de îmbătrîriire nu este încă bine cunoscut; 2. Proces de modificare lentă a structurii şi a anumitor proprietăţi ale unui material.
   Îmblînzire. 1. Fază a domesticirii animalelor ; 2. Atenuarea caracterelor sălbatice, de agresivitate etc.
   împerechere. Potrivirea perechilor de animale în vederea montei, ţinînd seama de originea lor, de gradul de înrudire, precum şi de particularităţile individuale, în scopul obţinerii celei mai bune combinaţii a însuşirilor productive. împerecherea raţională, pe baza analizei datelor de selecţie, reprezintă un mijloc important pentru perfecţionarea animalelor.
   împlslirea folosului, sin. Obstrucţia fo-iosiilui. Boală determinată de nutreţuri lignificate, caracterizaţă morfopatologic prin destinderea organului de către materialul alimentar aglomerat şi indurat, iar clinic, prin colică, durere sau sen-
zaţie de bloc de gheaţă în apă la pal-paţie prin izbire, parezia prestomace-lor etc.
   Împîslit. Defect ereditar, datorat îm-plîntării dezordonate a foliculilor piloşi, ceea ce determină obţinerea unor linuri încîlcite, în special la oile Ţurcană şi Ţigaie.
   înăbuşirea gogoşilor. V. Etufarea gogoşilor.
   încastelat. Animal cu deformarea copitei, constînd din apropierea exagerată a călcîielor sau chiar încălecarea lor unul peste altul, care provoacă dureri în timpul mersului. Se observă mai frecvent la cai.
   încastelură. Defect al copitei, în special la cal, care constă în atingerea sau petrecerea călcîielor unul peste celălalt. Este produs de factori predispozanţi (copită de formă cilindrică, înaltă, cu cornul tare şi uscat, strimtă, cu talpă scobită) şi determinanţi (potcovit defectuos, mai ales tăierea repetată şi exagerată a .furcuţei, lipsa de igienă, care provoacă putrezirea furcuţei, sta-bulaţie prelungită etc.).
   încălţat. Particularitate de culoare (pintenogeală) la membre, care constă într-o zonă albă ce se întinde de, la extremitatea inferioară a membrelor şi pînă la nivelul genunchiului (anterior) şi jaretuhu (posterior).
   încălţătură. Penajul de pe fluiere şi degete la păsări. încălţătură poate fi mare (de obicei, din pene cu lama în-
360
INC
treagă), mijlocie sau mică (din fulgi mici sau numai din puf). Vezi rase ca Brahma, Cochinchina etc.
   încărcător. Utilaj folosit pentru preluarea unui material (gunoi, furaje etc.) dintr-un loc şi încărcarea lui într-un mijloc de transport. încărcătorul poate fi tip grăităr sau cu cupă.
   încărcătură cu animale la 100 ha teren agricol. V. Densitatea animalelor.
   încărcătură de polen. Polenul colectat pe suprafaţa corpului la albine şi depozitat în coşuleţul de polen sub forma unui ghemotoc de polen. Greutatea unei încărcături în ambele coşuleţe variază între 8—20 mg, cel mai frecvent 8—12 mg iar durata formării unui ghemotoc este de 12—16 minute.
   încelularea. Izolarea fluturilor în celule în scopul controlului microscopic al acestora, pentru depistarea pebrinei, poliedriei şi flaşeriilor (metoda celulară a lui Pasteur).
   închegare. V. Coagularea, închistare. Trecerea unor organisme inferioare (bacterii, alge, protozoare etc.) în forme de rezistenţă (spori, chişti etc.) capabile să ducă o viaţă latentă. închistarea este o adaptare la condiţiile de viaţă neprielnice (ger, uscăciune) şi se produce de obicei prin deshidratarea conţinutului celulelor şi îngroşarea membranei.
   încingere. început de alterare a unui produs, datorat condiţiilor necorespunzătoare de depozitare sau păstrare. în-cingerea se manifestă prin creşterea temperaturii şi început de hidroliză a substanţelor proteice. Fenomenul se întîl-neşte în cazul furajelor, cerealelor depozitate cu un conţinut mai mare de umiditate cît şi la carnea păstrată în spaţii restrînse, insuficient ventilate cu temperatură ridicată.
   înciorăpat. Particularitate de culoare la membre (pintonegeală) la care zona albă se întîlneşte de la copită şi pînă deasupra jaretului sau genunchiului.
   încrengătură. Categorie sistematică superioară clasei, delimitînd o grupare, de organisme (plante, animale) care din
punct de vedere al dezvoltării lor istorice, ca şi al organizării lor morfologice şi anatomice, sînt înrudite între ele (ex„ algele, diatomeele, ciupercile, gimnosper-mele din regnul vegetal; protozoareler celenteratele, moluştele, viermii şi vertebratele din regnul animal).
   încrucişare. Denumire dată în zootehnie hibridării sexuate. Se realizează prin împerecherea dintre animalele aparţinînd unor rase diferite, în scopul obţinerii de produşi cu însuşiri superioare. încrucişarea a devenit una din principalele metode de creştere (alături de creşterea în rasă curată) constituind o cale deosebit de importantă pentru ameliorarea unor rase mai puţin productive cu altele perfecţionate. încrucişarea poate fi: încrucişare de absorbţie, încrucişare pentru crearea derase noi, încrucişarea de infuzie, încrucişare industrială, etc.
   încrucişare complexă (pentru formarea de rase noi). Metodă de în crucişare de ameliorare, în care se folosesc trei sau mai multe rase de animale.
   încrucişare de absorbţie. Metodă de încrucişare a femelelor dintr-o rasă locală neameliorată cu masculi amelio-ratori timp de mai multe generaţii.
   încrucişare de ameliorare. Metode de încrucişare practicate în zootehnie cu scopul îmbunătăţirii însuşirilor unei rase, distingîndu-se : încrucişări de absorbţie, de infuzie, pentru obţinerea de rase noi etc.
   încrucişare de infuzie. Metodă de ameliorare (de remediere a unui defect existent la o anumită rasă) constînd din încrucişarea unui grup de femele neameliorate cu masculi amelioratori, produşii rezultaţi fiind la rîndul lor împerecheaţi cu alţi reproducători din cadrul rasei respective.
   încrucişare industrială. Metodă de încrucişare practicată cu scop economic imediat, prin care se urmăreşte obţinerea efectului heterozis, diştingîndu-se încrucişări industriale alternative, încrucişări industriale de rotaţie etc.
ÎNC
361
   încrucişare simplă. împerecherea dintre două rase practicată în scop industrial.
   îndopare. Hrănire forţată a păsărilor cu scopul îngrăşării intensive şi exagerate. Se practică la majoritatea speciilor «de păsări domestice dar mai ales la gîşte, de la care se urmăreşte obţinerea producţiei de ficat gras. îndoparea se realizează fie cu mina, fie cu maşina. Prin îndopare, păsările consumă o cantitate de hrană mai mare cu 30—50% decît ar consuma hrănite liber, asigu-rîndu-se astfel o îngrăşare rapidă.
   înflorirea apelor. Dezvoltarea excesivă a fitoplanctonului dintr-un bazin acvatic. Este periculoasă fiindcă produce peştilor, £n zilele senine, boala bulelor de gaz prin dezvoltarea mare a oxigenului solvit, prin procesul de fotosinteză, iar în timpul nopţilor mortalitate prin asfixie, datorită consumului aproximativ total al oxigenului în procesul de respiraţie.
   înfluturarea gogoşilor. Apariţia fluturilor de mătase, care are loc de la
4—5 dimineaţa şi continuă pînă la prînz, dacă temperatura halei este de 25°G.
   îngogoşarea la Bombyx Mori. Acţiunea «ce are loc la sfîrşitul vîrstei a 5-a, cînd larvele încetează să mai consume frunze, ţin jumătatea corpului în sus, rătăcesc pe marginea patului de creştere în căutarea unui loc potrivit pentru urzirea gogoşii. Corpul larvei se micşorează datorită golirii intenstinului şi devine transparent, alb-strălucitor, datorită glandelor «ercigene ce ocupă cea mai mare parte a corpului. Semnul îngogoşării este emiterea firului de mătase.
   îngrăşare. Fenomenul de sporire a masei corporale, nu numai prin depunerea de grăsime, sub formă de grăsime de acoperire (puţin indicată) sau inter-fibrilară şi intrafasciculară (indicată), ci în primul rînd, prin creşterea dimensiunilor corporale şi a volumului musculaturii, pe baza unui regim abundent de Ihrănire.
   îngustarea canalului Pelvin. Reducerea diametrelor canalului pelviii (modificări osoase, uterine, cervicale, vaginale, vulvo-vestibulare), în măsură să determine distocii chiar în caz de poziţie şi prezentare eutocică a feţilor.
   înjunghiere. Acţiune de secţionare a carotidelor sau cîrjei aortice cu ajutorul unui cuţit în vederea scurgerii sîngelui din organism la animalele sacrificate, înlănţuire a genelor. V. Linkage. înlocuitor de lapte, sin. Stibstituerit de lapte, Lapte sintetic, lapte artificial. Amestec compus din lapte praf, lapte ecremat proaspăt, untură şi cazeină în diferite proporţii, la care se adaugă diferiţi ingredienţi cum sînt aminoacizii, vitaminele, antibioticele, sărurile minerale etc. Se foloseşte în alimentaţia purceilor şi viţeilor înţărcaţi precoce şi ultraprecoce.
   înmulţire. însuşire fundamentală a fiinţelor vii, constînd în producerea de către un organism a unor noi indivizi. Prin înmulţire se menţine sau se creşte numărul indivizilor speciei respective, înmulţirea poate fi sexuată, cînd noul organism se dezvoltă din celula sexuală femelă, fie înainte de fecundarea ei (prin partenogeneză), fie după fecundarea ei şi axesuată, cînd din organismul parental se desprinde o porţiune mai mică din care se va dezvolta noul organism.
   înotătoare. Anexe locomotorii ale peştilor formate din mai multe radii acoperite cu o membrană (răsfrîngere tegu-mentară). Por fi înotătoare impare: au poziţie verticală şi se articulează la pterigoforeje împlîntate în musculatura corpului. Se disting: dorsala (una sau mai multe) şi cuadala. înotătoarele pare sînt axate pe scheletul unor centuri (scapulare sau pelviene). Se disting : pectoralele şi ventralele.
   Însămînţare artificială. Introducerea gârneţilor masculi în organele genitale femele, cu ajutorul unor instrumente, fără a avea loc împreunarea femelei cu masculul. Metoda însăminţărilor artificiale permite însămînţarea de la acelaşi
362
ÎNŢ
reproducător a unui număr de femele de 10-^25 ori mâi mare în comparaţie ,cu monta naturală, realizîndu-se în acest fel o acţiune tapidă de ameliorare a efectivelor cu reproducători de valoare. Prin însămînţarea artificială sînt prevenite bolile câte se transmit prin montă.
   însilozare, sin. Murare. Mod de pregătire şi conservare a nutreţurilor verzi şi suculente (ex. porumb, frunze de sfeclă, lucernă, floarea-soarelui etc.) prin fermentaţie anaerobă (lactică). Nutreţul destinat acestui scop este tocat, aşezat în silozuri (gropi, turnuri, stive la suprafaţă) presat şi acoperit pentru a opri accesul aerului. Nutreţul însilozat este folosit în hrana animalelor atît în timpul iernii, cit şi vara cînd lipseşte nutreţul verde.
   înspicat. Particularitate de culoare întîlnită la cal, constituită din fire de păr albe, amestecate printre cele colorate, diseminate în regiunea frunţii. Dacă înspicarea se întinde pe tîmple şi pe faţă, la animalele de virsă înaintată, această particularitate se numeşte că-runţeală.
   înlipărire (Lorentz, 1937). Metodă de învăţare sesizată la păsări şi care constă în ataşarea puilor şi ulterior a animalelor adulte de orice obiect mişcător (om, minge, găină) sesizat în primele ore după ecloziune. Puii urmează acest obiect ca pe o cloşcă şi se comportă faţă de el ca faţă de un membru din propria specie.
   întreprindere pentru Producerea Nutreţurilor Combinate, sih. I.P.N.C.V. Fabrică de nutreţuri combinate.
   întreţinere. Complex de măsuri cu privire la adăpostirea, mişcarea şi igiena corporală a animalelor. întreţinerea animalelor poate fi legată (la ştand sau grajd), liberă (la boxă, în cuşete, în adăposturi tip hală, la păşune, în padoc etc.).
   întreţinere tehnică. Totalitatea operaţiilor preventive, obligatorii şi planificate, care se efectuează la maşinile zootehnice în scopul preîntîmpi nării defecţiunilor şi uzurilor anormale, pentru a menţine capacitatea de lucru normală a lor. întreţinerile tehnice se execută zilnic şi periodic. Principalele operaţii ale întreţinerilor tehnice sînt: curăţirea, verificarea stării tehnice, reglarea, ungerea, funcţionarea în gol şi urmărirea modului cum lucrează maşina.
   înţărcare. 1. Proces de separare definitivă a sugarului de mamă, deci întreruperea alăptatului şi hrănirea cu diferite furaje specifice. Se face în mod: treptat sau în mod brusc, în funcţie de metoda de înţărcare aplicată. înţărcarea practicată la diferite vîrste în funcţie de specie (mînjii la 5—8 luni, viţeii la
6-^-8 luni, mieii la 2—4 luni, purceii la
1—2 luni); 2. întreruperea mulsului la animalele gestante (vaci, oi, capre) înaintea fătării. Se face de regulă treptat, către sfîrşitul perioadei de lactaţie, pentru ca organismul şi îndeosebi glanda ma-mâră să se obişnuiască cu o secreţie din ce în ce mai mică de lapte.
   înţepare cu caiaua* sin. Atingere cu caiaua. Termen sub care se defineşte în ortopedia veterinară, traumatizarea membranei cheratogene printr-o caia prost bătută, dar nereţinută în ţesuturi.

   Jabou. Termenul, desemnînd un accesoriu vestimentar, este utilizat în zootehnie pentru o formaţiune de păr ondulat sau pene frizate existentă în regiunea pieptului la unele rase de cîini (Setteri, Spanieli etc.), porumbei (pescăruşi) sau canari (frizaţi).
   Jabou esofagian. V. Dilataţia eso-fagiană.
   Jack Russel. Rasă de cîini (v. Terrier Jack Russel).
   Jacob, Francois (n. 1920). Microbiolog şi genetician francez. împreună cu J. Monod a stabilit modelul interacţiunii dintre genele de control şi cele structurale. A enunţat teoria operonului şi mecanismul acţiunii acestuia în sistemele inductor şi represor la bacterii. A demonstrat că moleculele de ARN pot acţiona ca mesageri, purtînd codul informaţiei genetice de la nucleu la ribozomii din citoplasmă unde are loc sinteza proteinelor. Laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină în anul 1965.
   Jacobson (nerv —), sin. Nerv timpanic. Colaterală a nervului glosofaringian, detaşată la nivelul ganglionului pietros de unde pătrunde în urechea mijlocie (cavitatea timpanică).
   Jaere. Crustacee libere dulcicole sau salmastre de 4—5 cm mărime. Se găsesc între plantele din apele stătătoare sau lin curgătoare. Au corpul ovalar, scurt, comprimat dorso-ventral şi cu segmentele
abdominale contopite. Coloritul corpului cenuşiu cu pete mai închise. în număr mare constituie hrana peştilor bentonici.
   Jaleş, sin. Salvia de grădină (Saloia officinalis L.), Plantă perenă din familia Lamiaceae, spontană sau cultivată pentru valoarea sa meliferă şi medicinală.
   Janet negru. Varietate de iepuri cu o culoare negru mat, formată prin selecţia exemplarelor de culoare neagră rezultate în cadrul rasei Chinchilla la o împerechere a animalelor cu culori mai închise.
   Janse. Rasă locală franceză de găini cu greutate de 2—2,5 kg, cu fluiere scurte şi care posedă o genă recesivă legată de sex a greutăţii corporale reduse (dw). Produce ouă albe de 50—55 g. Are culoare neagră a penajului, creastă simplă, urechiuşe şi fluiere cenuşii.
   Janţ. Subprodus lactat de stînă obţinut din zerul de la ultima presare a caşului. Prin fermentarea şi baterea lui se obţine untul de oaie.
   Janz-palomino. Varietate de nurcă recesivă (v. Palomino american).
   Japan Chin. Rasă de cîini (v. Spaniei japonez).
   Japiţă. Piesă metalică de forma literei Z, fixată la capătul proţapului carului, în care se introduce şi se fixează cefarul jugului pentru bovine.
   Japonez Spaniei. Rasă de cîini de apartament (v. Carlin).
364
JEB
   Japoneză. Rasă de iepuri de casă formată în Franţa. Are o greutate medie de 3,5 — 4 kg şi se caracterizează printr-o culoare generală particulară, compusă din 3 culori: galben, portocaliu şi negru, dispuse în dungi perpendiculare alternante, caracteristic, în număr minim de 4 pe fiecare latură şi continuîndu-se pe celălalt flanc, de la nivelul spinării, cu altă culoare. Provine dintr-o mutaţie a culorii sălbatice.
   Japoneză de mătase. V. Găina de mătase.
   Jar, sin. Spic. Păr de acoperire existent pe întreg corpul la majoritatea animalelor domestice, care protejează firele de puf pe care le acoperă. La oi se găseşte pe faţă, urechi, extremităţile membrelor şi pe vîrful cozilor fără proprietăţi textile (Friză). La iepurii de casă şi animalele de blană, firele de jar mai lungi decît puful, mai rare şi mai groase şi în general cu culoare sau nuanţă diferită, condiţionează unele din cele mai importante însuşiri ale blănurilor. La iepurii din rasele Rex jarul este mai scurt avînd aproape aceeaşi lungime cu puful. La iepurii de rasă Angora jarul este tot atît de lung (lînos) dar cu fineţe ceva mai redusă. Se deosebeşte jarul propriu-zis şi jarul spumos mai scurt, mai fin şi uneori cu vîrful lanceolat.
   Jardă. Exostoză a extremităţii pro-ximale a metatarsului rudimentar lateral şi a tuberozităţii ligamentare a metatarsului principal, fără a depăşi nivelul metatarsului (în caz contrar este vorba de eparven).
   Jarct. Regiune de exterior a membrelor care se referă la articulaţia tibio-tarso-metatarsienă (epifiza inferioară a tibiei, oasele tarsicne şi extremitatea proximală a metatarsului), precum şi la ligamentele şi tendoanele din zonă. Are o importanţă deosebită pentru locomoţia animalului.
   Jarct defectuos. Termen general prin care sînt definite o serie de defecte ale articulaţiei jaretului, cum sînt: jaret slab dezvoltat (lărgime şi grosmie reduse), jaret gituit (trecerea bruscă dintre
jaret şi fluier), jaret săbiat sau îndoit, jaret deschis sau drept, jaret în picior de bancă (deviaţia spre interior a articulaţiei), coate de vacă (apropierea vir-furilor jaretului), coate de răţoi (depărtarea vîrfurilor jaretului), j are te cambrate (depărtarea articulaţiilor), jaret tarat sau cercuit (existenţa curbei, spa-vanului, iepuraşului, iepurariţei, vezi-goanelor şi solandrelor). Jaretul defectuos diminuează substanţial rezistenţa la efort şi randamentul în muncă al calului.
   Java. Rasă de găini de agrement cunoscută în Europa numai prin forma pitică. Este caracterizată prin prezenţa unui moţ caracteristic şi mai ales prin culoarea neagră. Alte varietăţi de culoare sînt mai puţin apreciate.
   Javart. Necroza ţesuturilor conjunctive dure (tendinos, cartilaginos).
   Jder. 1. Mamifer carnivor, din familia Mustelidae, subfamilia Mustellinaey cu blană preţioasă, la noi fiind reprezentat prin două specii, jderul de copac (Martes. martes) şi jderul de piatră (Martes foina). Blana produsă de jderi este deosebit de valoroasă. Se consideră posibilă acţiunea de trecere la creşterea în captivitate pe baza tehnologiilor cunoscute de la creşterea nurcii şi a Zibelinei (Martes zibel-lina) ; 2. sin. Iepurele Jder. Rasă de iepuri din grupa celor mici, cu o greutate-corporală medie de 2,5 kg. Formată în Germania, prin încrucişări complexe (Argintie, Opossum, Albastru vienez,. Angora, Havană, Turingia şi Chinchilla mică), prezintă o blană foarte frumoasă care imită blana jderilor. Pe baza acestei rase în Franţa, Anglia şi S.U.A. s-a obţinut ulterior iepurele Zibelină. Se cunosc două genotipuri de culoare : unul* cu o nuanţă închisă şi altul cu o nuanţă albăstruie.
   Jebb, sin. Kohinoor : sin. Black Cross. Varietate de nurcă dominantă, clasificată comercial în tipul D al nurcilor albe Kohinoor. Sînt albe cu peri negri situaţi pe spinare şi umeri astfel încit formează o cruce neagră bine delimitată pe fonduli
JEJ
365
alb. Este o mutaţie heţerozigotă, rece-sivă faţă de Kohinoor alb şi dominantă faţă de celelalte nurci albe dominante (Royal Silver şi Heggedal) ca şi faţă de nurca standard.
   Jejun (lat. jejunus c gol, flămînd). Porţiune a intestinului subţire cuprinsă între duoden şi ileon, convenţional marcată de ligamentul duodenoţransvers (cra-nial) şi de originea ligamentului ileocecal (caudal).
   Jejunală (arteră —). Formaţiune arterială detaşată din artera mezenterică cranială şi distribuită jejunului.
   Jersey. 1. Rasă de taurine veche (H e r d-B o o k, 1866), formată pe baza vitelor locale mici de tip brachicer din insula Jersey, selecţionate după nivelul productiv şi randamentul în unt. Se caracterizează prin dezvoltare elipome-trică (talia 120—125 cm şi greutatea 400 — 450 kg), format corporal dreptunghiular, forme corporale longilinii, făptură uscăţivă, conformaţie tipică de lapte (cap mic), expresiv, gît subţire, trunchi mai puţin lung, turtit lateral, dar adine, abdomenul voluminos, ugerul mare, glandular, simetric şi membre subţiri), culoare gălbuie-cafenie (căpriori e). Are constituţie fină, precocitate ridicată, longevitate foarte mare, constanţă bună a la etăţi ei, capacitate de adaptare deosebită, capacitate productivă ridicată pentru lapte (2 500—3 500 1/lactaţie normală), cu un procent de grăsime foarte ridicat (5,5—6,5%); 2. Rasă de găini formată în S.U.A., cu o greutate ridicată 3—3,5 kg la găină şi 4—5 kg la cocoş. Păsările de rasă Jersey produc ouă pigmentate, cu greutate medie de 60 g şi produc o carne de calitate foarte bună.
    Jersey galben. Linie de curci.
    Jet Black. Varietate de nurcă neagră (negru Lignit), mutaţie dominantă deţinătoare a unui factor de închidere a culorii. A fost obţinută în Canada (1960) şi se caracterizează printr-o culoare care variază de la negru ca smoala pînă la negru mat. Are pata albă de sub bot
caracteristică. Este o nurcă valoroasă pentru calitatea blănurilor ca şi pentru efectul utilizării ei în încrucişări cu nurcile standard pentru obţinerea unor culori mai închise (negru).
   Jervină. Toxialcaloid din ştirigoaie (Ve-ratrum album),
   Jetaj (fr. jeter: a arunca, a da afară). 1. Eliminarea pe nări a diferitelor produse (jetaj redus, abundent, continuu, intermitent, unilateral, bilateral etc.) ; 2. Conţinutul eliminat pe această cale (jetaj alimentar, seros, mucos, spumos, hemoragie etc.). Jetaj ul apare în rinite, colecţii paranazale, guturale, în afecţiuni întovărăşite de expectoraţie abundentă, disfagie, vomitare etc. ; jetajul seros se observ7ă şi la animalele sănătoase.
   Jgheab. 1. Regiune corporală la animalele domestice delimitată de o parte şi de alta de cele două ramuri ale maxilarului inferior ; 2. sin. Uluc. Mijloc de administrare a nutreţurilor şi a apei pentru animale, construit din beton, cărămidă, tablă, cu secţiune ovală, circulară etc. Poate fi fix sau mobil, individual sau colectiv.
   Jin-Hua. Rasă de porci ce se creşte în China, caracterizată prin culoare albă pe corp, dar capul, crupa şi coada negre, talie mijlocie, cap mic cu urechi potrivite şi aplecate, abdomen atîrnînd, randament de abator mare.
   Jigou. 1. Porţiunea tranşată a carcasei de ovine corespunzătoare regiunii pulpei. Jigoul are ca bază anatomică femur şi muşchii corespunzători; 2. Friptură din pulpă de ovine.
   Jintiţă. Subprodus lactat de stînă, obţinut din zer, după încălzire pentru coagularea albuminei. Se consumă dulce sau după fermentarea lactică, avînd gust plăcut acrişor.
   Jir. Fructul fagului, format dintr-o cupă ruginie cu apendici ţepoşi la exterior şi care conţine 2 — 3 seminţe. Se caracterizează prin conţinut ridicat în substanţe grase şi proteice, care pot să ajungă pînă la 27% respectiv 13—14% în fructul întreg şi pînă la 42% şi res-
366
JUM
  pectiv 22% în fructul descojit. La folosirea in hrana animalelor trebuie să sc ţină seama de faptul că conţine alca-loidul 1‘agină, care în cantităţi mari acţionează ca o toxină.
   Jocheu (engl. Jockey). Persoana calificată care călăreşte, respectiv conduce calul în cursul antrenamentelor şi al concursurilor hipice, de galop. Se cere ca jocheul să aibă o greutate corporală mică, agilitate şi o serie de trăsături moral-volitive (curaj, voinţă, răbdare, inteligenţă, tenacitate, îndemînare şi pricepere) pentru a atinge performanţe superioare.
   Jucători clujeni. Rasă de porumbei (v. Clujeni).
   Jucători de Moldova. V. Jucători dublu-moţaţi de Ardeal.
   Jucători de Komaron, sin. Komaron. Rasă de porumbei din grupa raselor de porumbei jucători la înălţime, formată în Ungaria.
   Jucători dublu moţaţi de Ardeal, sin. Jucători de Moldova. Rasă de porumbei din grupa raselor de porumbei jucători lă înălţime, caracterizaţi printr-un moţ dublu, din care al doilea apare =ca o rozetă pe frunte. Se cresc în centrul Transilvaniei şi în Moldova.
   Jucători de Timişoara. Rasă de porumbei, din grupa raselor de porumbei jucători la înălţime, crescuţi în jurul Timişoarei, asemănători întrucîtva cu porumbeii Komaron, însă mai mici şi cu un zbor şi joc superior.
   Jug. 1. Harnaşament format din piese de lemn şi din metal ce se aplică pe grebănul bovinelor pentru utilizarea lor în tracţiune (jug dublu pentru grebăn) ; 2. Piesă cu care se face tracţiunea la hamurile pentru cabaline.
   Jugulară (venă —). Venă mare, situată în regiunea cervicală colectînd sîngele din regiunea cefalică ; arc două rădăcini (vena temporală superificială şi vena maxilară internă), primind pe traiect o serie de afluenţi. La rumegătoare şi suine există în plus o venă
jugulară internă sau profundă, satclita arterei carotide comune.
   Jugulare. Acţiune de secţionare a venelor jugulare în vederea scurgerii sîn-gelui din organism. Jugularea este metoda de sîngerare practicată în sacrificarea animalelor.
   Jumări. Subprodusul rezultat din topirea grăsimii animale, reprezentat în majoritate de ţesut conjunctiv şi urme de ţesut muscular.
   Jumătate de sfnge de centru. Cal format în centrul Franţei din vechiul tip de cal, ameliorat cu Anglo-Normand şi Pur sînge englez. Se caracterizează prin armonie corporală, temperament vioi, aptitudine de călărie, pentru sportul hipic de performanţă.
   Jumătate sfnge de Sud, sin. Tarbaiş• Cal din regiunea pirinienă a Franţei, de-a lungul frontierei cu Spania. S-a format din caii locali (andaluzi şi navarini) de talie mică, care au fost încrucişaţi la început cu arabul, dînd produşi asemănători anglo-arabului (talia 155 — 160 cm), din care a rezultat calul actual prin încrucişare cu Pur sînge englez. Se caracterizează prin talie de 148— 156 cm, cap uşor, gît puternic, trunchi proporţionat, avînd grebănul proeminent, crupa scurtă, pieptul şi toracele dezvoltate, membrele înalte şi culoare roibă. Este un animal sobru, rezistent, cu aptitudine de călărie şi tracţiune uşoară.
   Jumătate sfnge de Vest. Cal format în vestul Franţei, prin încrucişarea raselor locale cu Trăpaşul francez, Pur sînge englez şi Anglo-Arab. Sînt cai caracteristici ai prototipului de jumătate sînge, apropiaţi de sîngele pur, avînd o conformaţie corectă şi aptitudine pentru sportul hipic de performanţă.
   Jumătate sfnge normand. Tip de cal (v. Anglo-normand).
   Jumulire. Acţiune de îndepărtare a penelor prin opărire sau ceruire, de pe corpul păsărilor, în special în procesul de prelucrare în abator. Se practică după sacrificare pentru pregătirea carcaselor
JUN
367
care se valorifică refrigerate sau congelate. La palmipede, îndeosebi la gîşte, se practică jumulirea pe viu de 2 —3 ori pe an cu scopul obţinerii pufului de cea mai mare valoare. Jumulirea pe viu se practică cu puţin timp înaintea năpir-lirilor sezonale, obţinîndu-se 150—250 g puf şi fulgi la o jumulire.
   June. Mascul castrat sau necastrat din specia bovinelor, în vîrstă de 2—3 ani.
   Junincă. Femelă din specia bovinelor în vîrstă de 1—2 ani, care este gestantă, dar care n-a fătat încă.
   Jupuire. Acţiune de detaşare a pielii de pe corpul unui animal sacrificat sau vînat. Jupuirea se poate face manual, cu ajutorul cuţitului sau mecanic cu ajutorul instalaţiilor de jupuire.
   Justin Morgan. Armăsar Arab de talie mică, dar cu mult temperament şi capacitate energetică ridicată, creator al liniei principale de Trăpaşi americani, căreia i-a imprimat calităţile calului Arab. A avut o longevitate mare (1793 — 1821), dînd o descendenţă valoroasă şi alcătuind o grupă aparte de Trăpaşi cu dezvoltare corporală mai mică, dar cu
constituţie robustă şi rezistenţă remarcabilă. Această linie, uneori numită şi rasă, este înregistrată într-un Stud-book special, ţinut de „America Morgan Re-gister Association“.
   Jutlandeză. Rasă veche de taurine din Danemarca, înrudită cu rasa Friză. Se caracterizează prin dezvoltare corporală eumetrică, făptură uscăţivă, conformaţie specifică tipului de lapte, culoare bălţată cu negru, constituţie fină-robustă, rusticitate ridicată şi aptitudine pronunţată pentru lapte (3 500 kg, cu 3,6% grăsime).
   Juvelnic. Unealtă pentru păstrarea peştelui viu in apă, confecţionat din plasă, nuiele, seînduri, montate pe cercuri de lemn sau de sîrmă groasă.
   Juvenil. Tineresc. La păsări penajul telecoptil care înlocuieşte puful embrionar şi care reprezintă prima îmbrăcare cu penaj a păsărilor. începe să apară chiar din prima zi în tuleele remigelor şi se schimbă cu penajul de adult începînd de la 6 — 12 săptămîni, după specie şi rasă.
   K — Sistem de grupă sanguină determinat la suine (cu 5 alele: K**, Kade, K6, K"; KM), la găini (cu două alele: Kx şi K2) şi la cabaline (cu două alele).
   Kahuri x alb Băneasa. Hibrid de viermi de mătase cu gogoşi albe ce se creşte în ţara noastră.
   Kaltblut. Tip de cal german de tracţiune grea, ce se creşte în Bavaria. Este mai mic şi mai uşor' în raport cu celelalte rase de tracţiune, este robust, vioi şi se foloseşte la muncile agricole.
   Kaliningrad, sin. Aurie de Kalino-grad. Nutrie de culoare aurie, mutaţie dominantă. Există numai în stare heterozigotă, deoarece hemozigoţii deţin o genă latentă care determină moartea lor în stadiul embrionar. Fertilitatea caracteristică 2,5 pui la împere. chere în sine şi 5,1 pui la încrucişare-Prezintă o mare uniformitate a culorii.
   Kalznucă. Rasă de taurine care derivă din Bos orthoceros, râspfndită în U.R.S.S. Se caracterizează prin dezvoltare corporală relativ mică, conformaţie mai puţin armonioasă, culoare roşie, uniformă, adesea cu pete pe cap şi membre. Este rustică, rezistentă, cu longevitate ridicată, precocitate scăzută, aptitudine bună pentru carne, însă slabă pentru lapte (î 000—1 200 kg).
   Kangayam, sin. Kanganandt sin. Kângu. Rasă de zeb originară din
India, care a suferit infuzie de la rasa Ongole. Se caracterizează prin dezvoltarea corporală medie, dimorfism sexual pronunţat, trunchi masiv, îndesat, membre puternice. Are longevitate mare aptitudine bună pentru muncă şi mediocră pentru lapte. (800—1 300 1 lapte).
   Kankrej, sin. Wagad, Guzerat. Rasă de zeb originară din India, longilinie, hipermetrică, culoare gri-fer sau neagră degradată, piele fină, membre puternice. Are constituţie robustă, tardivitate pronunţată, manifestă rezistenţă la piroplasmoză şi suferă foarte rar de avort epizootie şi de tuberculoză. Are aptitudini pentru muncă şi lapte. S-a răspîndit şi în America de Nord şi Sud, fiind cunoscută sub numele de Guzerat.
   Karabah. Rasă de oi de carne — lînă şi lapte, ce se creşte în zona munţilor Gaucaz, avînd lînă groasă şi mixtă, coadă grasă, bine adaptată întreţinerii pe păşuni de munte.
   Karakul. Rasă de oi (v. Garacul).
   Karakulcea, sin. Breitschwanz. Fază intermediară a dezvoltării buclajului de tip Karakul, la vîrsta intrauterină de cca 130—135 zile, cînd fibrele înscriu o uşoară încurbare a lor, determinînd un desen în „muareuriM.
   Karnabat. V. Carnabat.
   Karuso 27. Soi de dud originar din Japonia, avînd o creştere foarte viguroasă. în al patrulea an dă producţii ridicate de frunză, pînă la 16 tone/ha.
24 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — od. 388
370
KER
Se pretează pentru zonele sericicole din sudul ţării.
   Kaschgar, (Ovis polii). Varietate de oaie sălbatică care reprezintă o formă gigantică a Argalului şi care trăieşte în regiuni muntoase foarte înalte. A fost descoperită la sfîrşitul secolului al XVIII-lea de Marco Polo.
   Kayrio ichinose. Soi de dud originar din Japonia, cu creştere viguroasă, rezistentă la ger. In cultură intensivă, forma cu tufă joasă produce în al patrulea an pînă la 19 tone de frunză la ha, cu valoare nutritivă ridicată.
   Kayrio nezumigaeshi. Soi de dud originar din Japonia cu creştere foarte viguroasă, rezistenţă destul de mare la ger, se creşte numai în condiţiile din sudul şi sud-vestul ţării. în al patrulea an, în cultură intensivă, forma cu tufă joasă produce pînă la 19 tone de frunză la ha, cu valoare nutritivă ridicată.
   Kazahă cu capul alb. Rasă de taurine, formată în U.R.S.S. prin încrucişarea vitelor locale cu rasa Astro, caracterizate prin dezvoltare corporală spre eumetrică, conformaţie relativ corectă, format corporal dreptunghiular, constituţie robustă, rusticitate şi rezistenţă bune şi aptitudini pronunţate pentru carne.
   Kazahstan. Rasă de oi cu lînă fină, formată în U.R.S.S. prin încrucişarea oilor locale Kurdiuk cu berbeci Merinos precoce şi infuzarea ulterioară cu Merinos Rambouillet. Este rezistentă, cu capacitate mare de valorificare a păşunilor uscate şi are aptitudini pentru ingrăşare.
   Kefir. Preparat din lapte de vacă, acidulat şi fermentat, realizat prin acţiunea bacilului denumit Bacilus cauca-sicus şi a unei levuri (Sacharomices kefiri), folosit ca aliment în hrana omului.
   Keler funke. V. Butirometru.
   Kelple. Rasă de cîini (v. Ciobănesc australian).
   Kelvin. Unitate de măsură a temperaturii care se notează cu K. Transformarea gradelor Celsius în grade Kelvin
se face folosind relaţia T = tc -f 273,15, in care T este temperatura în K, iar tc este temperatura în °C.
   Kenai Mink, sin. Kenai, Vizon KenaB (Mustela uison Melampeplus-Elliot). Varietate principală de vizon, care a contribuit la crearea populaţiilor şi varietăţilor actuale de nurcă ce se cresc în America de Nord.
   Kenana. 1. Tip de taurine cu cocoaşă, ce se creşte în Sudan, cu producţie medie de lapte de circa 1 500 1 (v. Zebu peul sudanez).
   Kennel Club American (A.K.C.). Cea
mai importantă asociaţie chinologică din lume, care înregistrează anual peste' 1 milion cîini în cartea de origine şi care organizează toate expoziţiile şi concursurile canine din America.
   Kent. 1. Rasă de oi engleze de carne cu lînă lungă (v. Romney^Marsh)
2. Soi de soia, ce se cultivă în S.U.A., cu producţii mari.
   Kent Berichonne. Rasă de oi franceză* (v. Charmoise).
   Kenwariya, sin. Kenkatha. Rasă de* zeb originară din India, caracterizată! prin dezvoltare corporală mică, trunchi îndesat, membre scurte şi puternice, culoare gri. Este o rasă foarte rustică, cu aptiţudine de tracţiune şi lapte.
   Keratină. Proteină de origine animală» cu aspect fibrilar şi rol de susţinere, prezentă în lînă, păr, unghii, pene. Keratina din lînă este constituită din.' catene polipeptidice elicoidale întrepătrunse, alcătuind o protofibrilă ; ansamblul a 11 protofibrile constitue micro-fibrila de lînă.
   Kerry. Rasă veche de taurine, originară din Irlanda, provenind din bovinele negre din Europa occidentală» Se caracterizează prin înfăţişare elegantă, dezvoltare corporală elipome-trică, conformaţie specifică tipului de lapte, culoare neagră lucioasă uniformă» Are un temperament vioi, constituţie robustă, rusticitate şi rezistenţă ridicate, fiind imună la tuberculoză, cu
KER
371
aptitudini de lapte şi carne ; manifestă o bună capacitate de ingrăşare, avînd •o carne gustoasă, insă are o precocitate mai slabă.
   Kerry-Blue Terrier. Rasă de cîini <(v. Terrier Kerry blue).
   Keta (Oncorhynchus keta). Specie de peşti teleosteeni, înrudiţi cu păstrăvul, dar mult mai mari decît acesta, putînd ajunge la 1 m lungime şi la 10 kg greutate. Trăieşte în mările din Extremul Orient, iar în timpul perioadei de reproducţie migrează în fluviul Amur, unde îşi depune icrele. Produce icrele de Manciuria.
   Kaki-Campbell. Rasă de raţe creată în Anglia, prin încrucişarea raselor locale cu rasa Alergătoare indiană. Se caracterizează prin direcţia uşor oblică a trunchiului, culoarea penajului diferită în funcţie de sex, producţia de ouă ridicată (180—200 buc., anual) şi greutatea corporală de numai 2,5 kg la răţoi şi 1,8—2 kg la raţe. Datorită calităţilor sale şi uşurinţei de a se aclimatiza, a devenit una din cele mai răspîndite rase.
   Khawia. Viermi paraziţi în porţiunea posterioară a intestinului peştilor dul-cicoli (Cyprinidae sau Salmonidae).
   Kherigarh. Rasă de zeb Malvi originară din India, caracterizată prin culoare albă sau gri, cap mic, coarne şi urechi mici, trunchi amplu, membre subţiri. Boii sînt activi, se pretează la tracţiune uşoară şi transporturi rapide. Vacile sînt mediocre producătoare de lapte.
   Khiliari, sin. Thillari. Rasă de taurine originară din India, care are patru varietăţi: Hanam, Mhaswad, Ta pin şi Nakali khiliari. Sînt animale masive, cu capul fin, trunchi cilindric, membre uscăţive, părul scurt, fin şi lucios, culoare gri închis la tauri şi deschis sau albă la vaci. Are precocitate de reproducţie ridicată, rusticitate pronunţată, aptitudine pentru tracţiune şi lapte. Boii sînt utilizaţi la toate lucrările agri-
cole şi în transporturi. Vacile aau o producţie mediocră de lapte.
   Kiang. Tipul cel mai mare al hemio-nului, întîlnit sub formă sălbatică în 1 ibet şi Caşmir. Se caracterizează prin talie de 120 — 130 cm, schelet gros, cu înfăţişare asemănătoare cu a catî-rului, culoarea brun-roşcată, cu dungă mai închisă pe spinare. Kiangul este prins şi ţinut în captivitate, îmblîn-zindu-se uşor, putînd fi apoi folosit la diferite munci, în special la portsamar.
   Kidus. Hibrid obţinut prin încrucişarea jderului (Martes foina) cu samurul (Martes zibelina).
   Kilis. Rasă de capre, specializată în producţia de lapte, ce se creşte în sud-estul Turciei.
   King. Rasă de porumbei de carne formată în S.U.A. prin încrucişări complexe între rasele Roman, Maltez, Voiajor etc. Foarte prolific şi cu greutate medie mare (600—800 g la păsările de producţie şi 950—1050 g la cele de expoziţie) ; culoare albă sau dungată albastru.
   King autosexabil. Rasă de porumbei de carne, formată în S.U.A., Masculii au culoare albă cu pete roşii şi negre pe gît, iar femelele au o culoare roşie cu dungi şi cu o pată bronzată pe guşă.
   King Charles. Rasă de cîini (v. Spaniol King Charles).
   King ferus. Ramură principală a rasei Pur sînge englez din România provenită din Eclips. Din această ramură s-a format linia Cordon Rouge, care deţine 23% din structura genealogică a rasei Pur sînge englez şi din ea Prince d'Orange, care deţine 12% din structura genealogică a rasei.
   King Hcrod. Armăsar continuator a liniei Pur sînge englez, fondată de Byerley Turk care a îmbunătăţit calităţile liniei iniţiale. Această linie deţine 5 — 10% din structura genetică a rasei Pur sînge englez, manifestînd afinitate pentru ambele linii de bază ale rasei Pur sînge englez (Eclips şi Matchem), dînd descendenţi valoroşi.
372
KOM
   Kirghiz. Cal provenit din Equus Prjevalschi, răspîndit în zonele muntoase din Kirghizia, cu dezvoltare corporală clipometrică (talia 136 cm), făptură brevimorfă, conformaţie îndesată, membre relativ scurte şi groase şi aptitudine pentru portsamar şi tracţiune.
   Kiryliiza, sin. Cazahâ, Rasă de taurine întîlnită în republicile Cazahă, Kirghiză şi Uzbecă (U.R.S.S.). Cuprinde trei varietăţi : a) Kirghiză de Nord (varietatea cea mai importantă); b) Kirghiză centrală, sin. Narâmo ; c) Kir-ghiza de sud, sin. Alai, asemănătoare cu vitele Kirghize din nord, însă au trunchiul mai scurt şi prezintă cocoaşă. Rasa Kirghiză are culoarea predominantă neagră, brună, tigrată în diferite nuanţe, roşie şi bălţată, constituţie robustă, rusticitate şi rezistenţă remarcabile, aptitudine bună pentru carne şi mediocră pentru lapte.
   Kisantu. Varietate de bovine formată în Zair, prin încrucişarea între rasa Angoleză, cu rase de carne europene. Este un animal bun pentru carne, fiind bine adaptat la condiţiile mediului natural şi artificial de creştere şi rezistent la bolile tropicale.
   Kladrub. Rasă veche de cai formată în herghelia cu acelaşi nume din R. S. Cehoslovacia. Se caracterizează prin dezvoltare eumetrică, format corporal dreptunghiular, forme corporale pline, rotunjite, conformaţie relativ corectă; culoarea frecventă vînătă şi neagră. Are constituţie robustă, temperament vioi, caracter foarte bun, rezistenţă remarcabilă, mersuri înalte, cu acţiunea genunchiului şi aptitudine de tracţiune (uşoară şi mijlocie). A participat la formarea rasei Lipiţane prin linia Favory.
   Klepper. Cal local din Estonia, care a participat la formarea rasei de cai Tori.
   Kob. Asin originar din nordul Nigerului, caracterizat prin talie mică şi greutate foarte redusă, făptură masivă, conformaţie în ansamblu armonioasă.
Are culoare gri sau albă, uneori roşu cu alb şi aptitudine pentru portsamar şi tracţiune.
x Kobuc. Linie de nurci sălbatice din Canada, utilizată la formatea nurcii standard.
   Koburg. Rasă de porumbei (v. Cio-cîrlii de Koburg).
   Koch Robert (1843 — 1910). Bacte-riolog german, care alături de Pasteur este considerat întemeietorul bacteriologici moderne. El a stabilit etiologia antraxului, iar în 1882 a descoperit bacilul tuberculozei (bacilul K) şi a preparat tuberculina, folosită şi astăzi în diagnosticul tuberculozei. în 188$ a descoperit virusul holerei. Premiul Nobel pentru medicină în 1905.
   Koheilan (ar. Ku-Hai-Lîn: cal distins). Tulpina cea mai veche, cea mal numeroasă şi cea mai valoroasă a rasei arabe, care s-a desmembrat în peste 70 de linii. în România, se întîlneşte sub denumirea de linia Koheilan, provenită din Ungaria şi are ponderea cea mai mare în structura genealogică a rasei arabe (26%). fiind întîlnită î» special la herghelia Brebeni unde reprezintă 42%. Animalele din această linie se caracterizează prin dezvoltare corporală mare, constituţie robustă, temperament vioi, putere de tracţiune ridicată..
   Kohinoor, sin Kohinur, Korsmink* Grupă de nurci mutante dominante produse de gena S şi alelele acesteia şr caracterizate prin culoare generală albă cu peri negri mai mult sau mai puţin răspîndiţi pe corp. Din punct de vedere comercial, blănurile produse nu au a valoare prea mare şi sînţ împărţite în> patru tipuri (A, B, C, D) care, într-O' oarecare măsură, corespund la următoarele varietăţi: Kohinoor alb — 95%, (tip A) complet alb cu cîţiva peri negri pe cap şi la baza cozii ; Heggedal — tip B; Royal Silver — tip C şi Black Cross — tip D, cu o cruce neagră per umeri.
   Kombar. V. Comor.
KOM
373
   Komaron. Rasă de porumbei (v. Jucător de Komaron).
   Komondor, sin. Ciobănesc Komondor. Rasă de cîini pentru conducerea şi paza animalelor. Prezintă o blană cu păr lung abundent şi lînos, care tinde să se împîslească. Se caracterizează prin talie cuprinsă între 62,5 cm şi 77,5 cm şi greutate de 50—60 kg.
   Konik. Cal local polonez, de origine tarpano-mongolă, ameliorat cu rasa Arabă, Pur sînge englez, jumătate de sînge şi Trakehenen. Calul vechi, primitiv, caracterizat prin dezvoltare eli-pometrică, format corporal pătrat, constituţie robustă, caracter bun, rezistenţă remarcabilă, capacitate mare de adaptare la condiţiile locale, fiind folosit pentru nevoile agriculturii, dar avînd o putere de tracţiune mică.
   Korsmink. Varietate de nurci mutante dominante (v. Kohinoor).
   Korthals. Rasă de cîini (v. Grifon de aret cu părul dur).
   Kostroma. Rasă nouă de taurine formată în prima jumătate a secolului al XX-lea în U.R.S.S., prin încrucişarea vitelor locale din regiunea Kostroma, în special cu rasa Algau şi Scliwyz, asociată cu selecţia riguroasă. Se caracterizează prin dezvoltare eumetrică, co-formaţie corectă, culoare brună-deschis, aptitudine mixtă (lapte-carne). Producţia medie de lapte este de 3 500 1, cu 3,8 % grăsime.
   Kouri, sin. Boul de lac din Tchad. Rasă de bovine crescută în Tchad, avînd greutatea de 370 kg şi talia de 140 cm. Prezintă o conformaţie specifică, avînd culoarea albă sau izabelă, uneori roşie sau bălţată cu roşu, precocitate slabă, aptitudine triplă (carne, lapte, muncă).
   Krishna valley. Rasă de zeb nouă, formată la sfîrşitul secolului al XX-lea prin încrucişarea raselor Gir, Angole şi Kankrej. Se caracterizează prin varia-bilitate mare a însuşirilor morfologice,
talie mare, culoare alb-gri. Este tardivă, rustică, rezistentă, cu aptitudine pentru tracţiune şi lapte. Roii se folosesc la lucrări agricole şi transporturi ; vacile realizează o producţie de lapte de 1 300 1.
   Krypton (gr. kruptos: ascuns). Unul din gazele rare existente în atmosferă, fără acţiune biologică.
   Kuciugurov. Rasă de oi de carne, lînă, ce se creşte în U.R.S.S., cu lînă groasă şi mixtă.
   Kuhland, sin. Kuhlander. Rasă de taurine formată în Moravia (Cehoslovacia) şi Austria prin încrucişarea vechii rase austriace Montafon cu rasa Sim-mental. Se caracterizează prin dezvoltarea corporală hipermetrică, conformaţie corectă, culoare bălţată cu roşu sau cu galben, extremităţile albe şi depigmentare centrifugă. Are constituţie robustă, temperament liniştit, caracter bun, aptitudini mixte de lapte-carne (producţia medie este de 3 000 1 pe lac-taţie normală, cu 3,7—3,8% grăsime).
   Kuibîşev. Rasă de oi cu lînă semifină, formată în U.R.S.S., prin încrucişarea oilor locale cu lînă groasă şi mixtă, Cerkask cu berbeci Romney-Marsh. Este adaptată la condiţiile de mediu, rezistentă, cu aptitudini pentru producţia de carne şi cu lînă de calitate.
   Ku!ţ. Populaţie de taurine formată în Bulgaria prin încrucişarea rasei locale (de stepă) cu rasa Simmental. Se caracterizează prin dezvoltare hipermetrică, format dreptunghiular, culoare bălţată alb cu galben, cu partea inferioară a trunchiului şi extremităţile albe, rusticitate bună, aptitudini mixte (lapte-carne). Realizează o producţie medie de 2 800-3 500   1 lapte, cu 3,7-3,8%
grăsime, randament la tăiere de 54— 56%.
   Kuludin. Rasă de oi pentru blană, ce se creşte în stepele din Altai (U.R.S.S.). Se aseamănă în oarecare măsură cu olie de tip Kurdiuk, însă au coada
374
KUW
scurtă şi grasă şi lipseşte depozitul de grăsime pe fesă. Lina este groasă, de culoare neagră. Se creşte pentru producţia de blănuri.
   Kumiş. Băutură de origine asiatică, produsă prin fermentarea alcoolică a laptelui de iapă. în Europa se prepară şi din lapte de vacă ecremat parţial, prin adăugarea de fermenţi.
   Kurasawa (test —). Metodă citologică de diagnostic al gestaţiei la iapă, bazată pe rapiditatea şi intensitatea colorării «cu hematoxilină a mucusului cervical.
   Kurdiuk. Grup de rase de oi de carne şi grăsime, ce se cresc în U.R.S.S. carac-terizate printr-o talie mare, lînă de calitate inferioară şi printr-un depozit de grăsime la crupă, fesă şi baza cozii. Are o conformaţie corectă, membre uscăţive şi relativ înalte, culoare predominantă brună-roşcată de diferite nuanţe. Cele mai importante rase sînt Ghissar, Edilbaev, Saradjin etc.
   Kuwasz. Rasă^de cîini (v. Ciobănesc Kuwasz).
L. Sistem de grupă sanguină determinat la taurine (alcătuit din două alele), la suine (alcătuit din 6 alele:         LcdW,
jjadhjk^ jJLdhjl^ ~JLagif \J3cgii
si la găini (alcătuit din patru alele
ii. • • l4).
   Laban (Mugii cephalus). Specie de peşte din ordinul Mugilifarmelor, de culoare cenuşie-albăstruie, cu solzi pe corp şi pe cap. Trăieşte în Oceanul Atlantic, Pacific, Indian, în marea Mediterană şi Marea Neagră. La noi se pescuieşte de-a lungul litoralului, pentru carnea şi icrele lui, care sînt foarte apreciate*
   Labferment. V. Chimozină.
   Labrador. 1. Rasă decorativă de raţe originară din India, crescută pentru culoarea frumoasă a penajului. Are o greutate corporală de 1,8—2,6 kg; 2. Linie de nprcă sălbatică din Canada* folosită iniţial la formarea nurcii standard ; 3. Rasă de cîini (v. Retriever de Labrador).
   Labrus viridis prasostietes. Peşte marin din ordinul Perciformes, din zona litorală a Mării Negre şi de pe lîngă coastele Crimeii. Coloritul corpului verde cu pete albastre. Pe abdomen un desen reţiculat brun. Depune icre bentonice pe la sfîrşitul primăverii. Se poate folosi în acvariilc mari publice.
   Lacaime. Rasă de oi franceză, asemănătoare cu rasa Larzac, de statură medie ; are aptitudini triple cu preva-lenţa Celei de lapte. Furnizează peste jumătate din laptele destinat fabricării renumitei brînze Roquefort.
   Lactalbumina. Albumină ce se găseşte în lapte şi care poate fi izolată din acesta sub forma unei substanţe cristaline solubilă în apă. Coagulează la 70—75°C. Este asemănătoare cu albu-mina din plasma sanguină.
   Lactat. 1. Produs obţinut pe bază de lapte, în urma prelucrării sale din această categorie fac parte brînzeturile, untul, laptele bătut, iaurtul, laptele acidofil, smîntîna etc.: 2. Sare a acidului lactic (lactat de halciu, de sodiu etc.).
   Lactaţie (lat. lac, lactis: lapte). Proces fiziologic de formare şi de secreţia laptelui prin glandele mamare ale femelelor mamiferelor. Se produce sub influenţa sistemului neuroendocrin, în urma fătării şi începe cu apariţia colostrului. Durata lactaţiei este caracteristică fiecărei specii. De exemplu, la vacă secreţia laptelui poate aVea o durată normală (260—305 zile) sau anormală (sub 260 zile sau peste 305 zile).
   Lactază. Enzimă , din clasa hidrola-zelor, subelasa carbohidrazelor, care catalizează reacţia de hidroliză a lactozei
376
LAH
într-o moleculă de glucoză şi una de ^-galactoză. Se găseşte în sucul intestinal.
   Lactenină. Substanţă cu rol bacterio-static şi bactericid prezentă în lapte şi zer.
   Lactifer, sin. Galactofor. Care conduce laptele. Termenul se utilizează în anatomie pentru definirea canalelor prin care trece laptele de la acinul glandular, pînă ajunge la exterior.
   Lactigen. Care favorizează creşterea secreţiei de lapte.
   Lactivor. Care se hrăneşte cu lapte.
   Lactobacillus. Gen de bacili nesporu-laţi, Gram pozitivi, aciliaţi şi acapsulaţi, uneori termofili, izolaţi din furaje însi-lozate, din produse alimentare de oricine animală, din materii fecale etc.; anumite specii sînt utilizate în industria laptelui, în însilozarea furajelor, în tratamentul unor gastroenteropatii, ca stimulatori etc.
   Lactobioză. V. Lactoză.
   Lactofiltru. Dispozitiv pentru determinarea impurităţilor din lapte; se bazează pe trecerea unei cantităţi de 0,5 1 de lapte printr-un filtru. Substanţele rămase pe filtru se compară cu anumite etaloane convenţionale. în funcţie de sedimentul depus pe rondela de filtrare laptele poate fi: foarte curat, curat, murdar şi foarte murdar.
   Lactodensimetru. Aparat pentru măsurarea densităţii laptelui în raport cu densitatea apei.
   Lactoglobulină. Substanţă proteică din grupa globulinelor. Se găseşte în lapte şi este asemănătoare cu globulinele din plasma sangvină.
   Lactometru. Instrument utilizat pentru determinarea purităţii laptelui. Se folosesc lactometre de tipul areome-trelor, pentru a se recunoaşte, prin măsurarea densităţii laptelui, dacă i s-a adăugat apă şi lactometre de tipul refractometrelor, pentru determinarea conţinutului în substanţe uscate, ne-grase din lapte.
   Lactorce (gr. rheo: a curge). Eliminarea continuă a laptelui din mamelon ca urmare a relaxării sfincterului papilar, provocată de diferite cauze : hipo-tonicitate, paralizie, lezionare a sfincterului papilar, supraîncărcarea cu lapte a canalelor galactofore.
   Lactoserum. Fracţiune a laptelui rezultată după extragerea grăsimii şi precipitarea proteinelor. Conţine apă, lactoză şi componenţi minerali ai laptelui.
   Lactotransferină. Metalproteidă care conţine Fe; este prezentă în lapte şi are rol în transportul fierului.
   Lactoză, sin. Lactobioză. Di glucid cu caracter reducător constituit dintr-o moleculă de a-glucoză şi o moleculă de (3-galactoză GiSHS2Ou). Se găseşte în stare liberă în lapte (2—8%) şi se biosintetizează în glanda mamară.
   Lactozurie. Prezenţa lactozei în urină ; se observă în apropierea fătării, în mamite, nevroze puerperale, gastroente-ritele sugarilor etc.
   Ladreria peştilor. Boală parazitară întîlnită la peştii de apă dulce, produsă de larvele de Botriocephalus latus şi manifestată prin invadarea musculaturi! peştelui de către larvele respective.
   Lagomorpha. Ordin în sistematica zoologică în care sînt cuprinse toate speciile asemănătoare cu iepurii.
   Lagonegrese. Rasă de porci. (v. Cala-brese);
   Lagună biologică. Bazin natural sau artificial în care dejecţiile sînt deversate şi amestecate cu apă, în scopul descompunerii lor prin acţiunea microorganismelor.
   Lagune. Rasă de taurine elipometrică răspîndită în Coasta de Fildeş, Congo, Zair, Dahomei şi Togo (v. Dahomei).
   Lahor, sin. Şiraz (Shirazi). Rasă de porumbei de agrement, crescută mai ales pentru culoarea sa particulară, un fond alb cu regiuni, bine delimitate, acoperite cu fulgi unicolori (negri, roşii, galbeni, albaştri sau argintii) care se întind treptat sub formă de dungă pe
LAK
377
frunte, creştet, faţa posterioară a gîtu-lui, spinare şi aripi. Greutatea corporală este în medie de 400 g şi are un zbor bun.
   Lakeland. Rasă de cîini (v. Terrier de Lakeland).
   Lakenfeld, sin. Lakenfelder. Rasă de găini de formaţie vecile din Olanda, cu greutate foarte mică (1,2—2,0 kg); găina are o producţie ridicată de ouă albe cu greutate medie de 50 g. Se caracterizează prin carne de calitate foarte bună. Are culoare albă cu negru pe şale şi în coadă, creastă simplă, mijlocie, ure-chiuşele albe şi fluierele albe-albăstrui.
   Lama. Mamifer rumegător din familia Camelide, care trăieşte în zonele muntoase ale Americii de Sud. Se în-tîlneşte fie sub formă sălbatică (Gua-naco şi Vigogne), fie domestică (rasa Alpaca şi Lama propriu-zisă). Se foloseşte ca animal de povară, precum şi pentru producţia de lînă şi carne.
   Lamarck, Jean-B apt iste de Monet (1744—1829). Biolog francez, unul dintre întemeietorii evoluţionismului în biologie. Lucrarea sa „Filozofia zoologică" (1809) cuprinde concepţia sa despre evoluţia vieţuitoarelor (lamarckismul).
   Lamarckism. Teorie evoluţionistă formulată de J. B. Lamarck despre adaptare, fenomen care are loc sub influenţa directă a mediului, în conformitate cu cele două legi ale lamarckis-mului: a) legea exersării sau neexer-sării organelor, potrivit căreia organele care funcţionează mai intens se dezvoltă, pe cînd cele care nu funcţionează se atrofiază şi b) legea moştenirii caracterelor dobîndite, după care modificările survenite de organism sub influenţa condiţiilor schimbate pot deveni ereditare. Ambele legi, în esenţă materialiste, au fost cuprinse mai tîrziu în concepţia evoluţionistă a lui Davwin.
   Lamă (lat. lamina: foaie, placă de lemn), b Termen utilizat în morfologie pentru definirea unor formaţiuni variate, cu aspect de placă, perete organic
etc.: lamă spirală, lamă ciuruită, lamă osoasă etc. ; 2. Bucată dimensionată de sticlă, servind, la examinarea şi conservarea secţiunilor histologice.
    Lambă şi uluc, sin. Nut şi feder. Modalitate de îmbinare a scîndurilor, lamelor de parchet, şiţei etc., prin existenţa pe o latură a unui canal (uluc-nut) şi pe cealaltă a unei pene (lambă-fedcr).
    Lamelibranhiate (Lam ellibranchiata). Clasă de moluşte caracterizate prin corpul turtit lateral, acoperit cu cochilie bivalvă, şi prin prezenţa branhiilor lamelare. Sînt animale acvatice, marine sau dulcicole, trăind pe fundul apei sau fixate pe pietre, alcătuind în unele mări bancuri masive. Unele (ex. stridiile şi midiile) sînt comestibile, iar din altele se extrag perlele şi stratul interior al cochiliei este folosit pentru confecţionarea obiectelor de sidef.
    Lampă pentru R.U.V. Lampă cu cuarţ sau sticlă transparentă şi vapori de mercur utilizată pentru producerea artificială a radiaţiilor ultraviolete.
    Lampetra fluviatilis. Peşte ciclostoni migrator potamotoc din bazinele hidrografice europene ale Oceanului Atlantic şi izolat pe coastele nord americane şi Marea Mediterană. Coloritul corpului pe spate cenuşiu închis, iar pe abdomen gălbui. Adulţii în primăvară pătrund din mare în susul rîurilor şi depun icrele în regiunea montană. Este prădător pentru peşti. Are valoare economică relativ redusă.
    Lanametru* Aparat special pentru determinarea fineţii lînii.
    Landrace. Rasă de porci, specializată în producţia de came, formată în Danemarca şi răspîndită în multe ţări, fiind considerată cea mai perfecţionată rasă de porci pentru producţia de bacon. Se caracterizează prin culoarea albă, corpul foarte lung (are 1—2 perechi de coaste în plus),' trunchi oval, membre scurte şi piele fină. Are prolificitate bună, precocitate foarte accentuată şi o njare capacitate de valorificare a hranei.
378
LAP
   Langshan. Rasă veche de găini formată în mod natural in nordul Chinei. Are greutatea corporală de 3,5—5 kg, produce în medie 150—160 ouă pe an, are carne foarte gustoasă, este înaltă pe picioare. Se cunosc două tipuri (Langshan vechi şi Langshan modern) şi trei varietăţi de culoare ; neagră (cea mai importantă), albă şi albastră.
   Langustă (Palinurm vulgaris). Specie de crustaceu din ordinul Decapodelor. de mărimea unui homar, cu carapacea acoperită cu spini şi lipsită de rostru, cu antenele foarte lungi: nu are cleşti. Este comestibilă şi trăieşte în Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic.
   Lansetă. Instrument de pescuit format dintr-o tijă (de bambus, din fibre de sticlă sau ,din aliaje de oţel), elastică şi rezistentă, care permite derularea firului de pe tamburul mulinetei şi aruncarea nălucilor la mari distanţe.
   Lanţete. Categorie de fulgi la păsări, ce se găsesc de obicei pe gît, avînd un luciu mai intens şi o formă lanceolată.
   Laparatomie (gr. lapara:        lombe,
flanc). Operaţiune, chirurgicală care constă în secţionarea peretelui abdominal, indiferent de zona asupra căreia se acţionează.
   Lapinizat. 1. Modificarea unui virus prin treceri repetate pe iepure sau pe ţesuturi recoltate de la iepure ; 2. Produs obţinut din încrucişarea de infuzie a unei rase oarecare de iepure cu strămoşul său sălbatic, iepurele de vizuină.
   Lapon. Rasă de cîini de tip Spitz (v.).
   Lapte. Produsul de secreţie al glandei mamare femele în perioada de lactaţie, care constituie hrana de bază a noului născut pînă ; la înţărcare. Laptele se prezintă ca un lichid alb sau cu nuanţă alb-gălbuie, miros şi gust specific, uşor dulceag. Prin lapte, în mod obişnuit, se înţelege laptele de vacă. Folosit în alimentaţia omului, laptele poate fi: integral, smîntînit, normalizat; proaspăt sau fermentat, crud sau pasteurizatj normal sau patologic, salubru sau contaminat etc.
   Lapte concentrat. Produs obţinut priii reducerea conţinutului de apă al laptelui proaspăt şi creşterea conţinutului de substanţă uscată, in vederea conservării. în funcţie de modul preparării poate fi: lapte concentrat cu zahăr şi lapte concentrat sterilizat.
   Lapte de bivoliţă. Lichid secretat de glanda mamară a bivoliţei, cu calităţi superioare comparativ cu cel de vacă, fiind mai bogat în substanţă uscată, grăsimi şi proteine.
   Lapte de iapă. Lichid secretat de glanda mamară a iepei, de culoare albă, cu nuanţă albăstruie şi gust dulce. Comparativ cu laptele de vacă, are un conţinut mai mare în apă (88,9%) şi mai redus în substanţă uscată (11,1%), lac-toză 6,4%, proteine 2,2%, grăsime 2,0% şi săruri minerale 0,4%). Laptele de iapă se consumă la unele popoare (başchiri, calmuci, kirghizi, iakuţi etc.) atît sub formă proaspătă cît şi preparată (cumîs), fiind folosit în spitale şi sanatorii.
   Lapte de porumbel, sin. Lapte ingluvial. Produs ingluvial la păsările domestice nidicole (columbide, passeriforme şi psittaciforme), care apare spre sfîrşitul perioadei de clocit şi se produce pînă cînd se încheie procesele morfogenetice embrionare care în mod normal se realizează după ecloziune.
   Lapte de vacă. Lichid secretat de către glanda mamară a vacii. Este ;un aliment complet, aţît pentru om, cit şi pentru viţel. Conţine 87—87,5% apă şi 12,5 — 13% substanţă uscată, din care
3,5—4% lipide (steroli, fosfogliceride şi acizi graşi liberi), 4,5—5,2% lactoză, 3,3—3,6% substanţe azotate (cazeină, albumine, globuline, proteaze şi azot neprpteic), incluzînd 12 amipp-acizi, biocatalizatori, vitamine dipstaze şi fermenţi.
   Lapte normalizat. Laptele care a fost adus la un anumit conţinut de grăsime prin următoarele procedee:         smîntî-
nire parţială ; adaos de lapte sniîntînit; adaos de lapte integral sau adaos de smintînă.
LAP
379
   Lapte pasteurizat. Laptele care a fost supus acţiunii căldurii intre 75 — 90°C timp de cîteva secunde în instalaţii speciale numite pasteuriza-toare. Datorită pasteurizării se produce inactivarea microflorei vegetative şi prelungeşte durata de menţinere a laptelui în stare proaspătă.
   Lapte patologic. Laptele cu caracteristici organoleptice şi fizico-chimice modificate ca urmare a unor boli ale ugerului sau ale animalului.
   Lapte praf. Produs obţinut prin deshidratarea laptelui proaspăt în instalaţii speciale de concentrare şi uscare. Se prezintă sub formă de pulbere fină, fără aglomerări şi impurităţi. Culoare albă-gălbuie şi omogenă. Miros şi gust plăcut dulceag, cu uşor gust de lapte fiert.
   Lapte smintlnit, sin. Lapte ecremat. Laptele din care s-a extras grăsimea cu ajutorul separatorului sau prin smîntî-nire naturală. Laptele în urma smintî-nirii iriecânice ttebuie să conţină 0,05 — 0,2% grăsime.
   Lapte sterilizat. Laptele supus acţiunii de încălzire la temperaturi de peste 110°C în vederea distrugerii micro-florei vegetative şi sporulate existente in conţinutul lui, .
   Lapte uterin. Lichid secretat de către mucoasa uterină a femelelor, bogat în elemente nutritive şi minerale, în special albumine, grăsime şi fier. Acesta serveşte pentru hrănirea embrionului, pînă cînd prin intermediul placentei se stabileşte o legătură între sistemul sanguin al mamei şi cel al embrionului.
   Lapţî. Denumire atribuită produselor sexuale mascule (spermatozoizilor) ale peştilor.
   Large white. Rasă de porci (v. Marele alb).
   Lariforme (Lariformei). Ordin de păsări acvatice, palmipede cu penele foarte dese, avind în general culoarea cenuşie pe spate şi pe faţa dorsală a aripilor şi albă pe piept şi pe pintece.
Cele trei degete anterioare de la picioare sint împreunate prin membrane înotătoare. Sînt foarte bune zburătoare, petrecîndu-şi cea mai mare parte a zilei în zbor. în timpul clocitului, se adună în colonii mari. Se hrănesc mai ales cu peşti. Martinii, pescăruşii, lupii-de-mare sînt lariforme.
   Laringe. Porţiune a căilor respiratorii situată între faringe şi trahee, suspendată între hamurile hioidului în zona faringolaringiană, în partea caudalei a spaţiului intermandibular. Cuprinde un schelet cartilaginos, o serie de muşchi şi o mucoasă. Este în acelaşi timp un organ fonator, ligamentele tiroartenoidiane, învelite de mucoasă formînd corzile vocale.
   Laringită. Inflamaţia laringelui.
   Larus, sin. Martini, Pescăruşi. Păsări ihtiofage de talie mijlocie care de obicei se găsesc pe lîngă ţărmul mării. Coloritul penajului este pe spate cenuşiu sau negru, iar guşa şi abdomenul albe. în România se cunosc circa 12 specii, în apele dulcicole mai obişnuit este Larus ridibundus. Cînd atacă în stol, produc pagube în crescătoriile piscicole, deoarece consumă puietul de peşte.
   Larvă. Stadiu intermediar de dezvoltare (insecte, batracieni etc.), diferit de stadiul adult prin formă şi mod de viaţă.
   Larzac. Rasă de oi, ce se creşte pe platoul Omonium, din Franţa, în condiţii de vegetaţie săracă şi climă aspră. Aptitudinea principală este producţia de lapte (70—90 1 lapte/lactaţie şi mai mult în condiţii de hrană corespunzătoare), din care se prepară byinza Ro-quefort.
   Latebră. Zonă în centrul ovulei de pasăre, sub discul germinativ, în care se depune numai vitelus alb. Cu diametru de 0,3—0,8 cm, în funcţie de specie, apare în legătură cu zona discoblastulei printr-o prelungire cu diametru de 0,5—2,0 mm.
   Latirism. Intoxicaţie cu plante din genul Lathyrus, întîlnită la rumegătoare şi cabaline.
380
LEG
   Lausitz. Rasă de crapi, cu corpul complet lipsit de solzi, de mărime normală, adaptată la regiunile mai reci. Are capiii mic, spinare dreaptă, trunchi butucănos. Ajunge la greutatea de 2,5 kg la vîrsta de trei veri.
   Lavander. Nurcă direcesivă, obţinută din încrucişarea Aleutină x Moyle Buff. Culoarea blănii este maro deschis cu nuanţe de bleu, violet.
   Laverack. Numele unei linii de mare valoare de cîini de rasă Setter englez ; uneori denumirea este utilizată, necorespunzător, pentru a desemna rasa Setter alb (englez).
   Lavrae, sin. Lup-de-mare V. Morone labrax.
   Lăptărie. Construcţie în fermele zootehnice de vaci cu lapte, destinată recepţiei, filtrării, colectării răcirii şi separării laptelui.
   Lăpţişor de matcă. Secreţia glandelor faringiene a albinelor lucrătoare servind drept hrană pentru larvele de albine lucrătoare şi de trîntori pînă la 3 zile, pentru larvele de matcă pe toată perioada larvară, cît şi ca hrană pentru mătci. Se prezintă sub forma unei mase dense de culoare alb-gălbuie, miros caracteristic şi gust acrişor. Conţine «68-70% apă, 11,15% albumină, 6,61% grăsimi, 8,94% zaharuri şi 0,81% cenuşă. Este deosebit de bogat în amino-acizi, vitamine. Este folosit în tratamentul bolilor digestive, tuberculoză, artrite eţc.
   Lăscaia. Formaţie de smalţ întîlnită lâ cabaline, reprezentînd fundul de mişună, care apare la vîrsta de 6 ani, pe cleştii inferiori, ocupînd mijlocul feţii de frecare, iar cu timpul se micşorează, se apropie de marginea posteri-oară a dintelui şi la circa 13 ani dispare ; pe ceilalţi incisivi apariţia şi dispariţia se fac succesiv, la intervale de un an. Lăscaia se foloseşte ca semn principal pentru stabilirea vîrstei la cabaline.
   Lebădă comună, sin. Lebăda mută, Lebăda carunculata (Cygnus olor). Specie de păsări decorative, fiind cea mai grea
dintre lebede (10 — 18 kg). Penajul juvenil, cenuşiu, este păstrat pînă la vîrsta de 2 ani după care păsările se îmbracă în albul caracteristic. Ajung la maturitate deplină la 3 ani şi au o longevitate mare, putînd trăi pînă la 60 ani. Are gîtul lung în formă de S, aripi lungi, picioare scurte, cu un ca-runcul negru pe frunte, de culoare albă.
   Lebedinsk. Rasă de taurine formată în U.R.S.S. prin încrucişarea vacilor Sure ucrainiene cu tauri din rasa Schwyz. Se caracterizează prin dezvoltarea eume-trică, profil mezomorf, conformaţie corectă şi culoare brună: are constituţie fină-robustă, rezistenţă şi rusticitate mari, precocitate bună, aptitudine mixtă (lapte-carne). Producţie medie de lapte 3 000—3 500 1 pe lactaţie normală, cu 3,9% grăsime.
   Lecitine. Lipide complexe din clasa glicerofosfolipide, conţinînd fosfor şi azot. Au structură amfiionică asemănătoare cu cea a cefalinelor de care se deosebesc prin prezenţă aminoalcoolului colina. Sînt distribuite în toate celulele organismului animal; în proporţie mai mare se găsesc în gălbenuş de ou (10%), creier (6%), măduvă (5%), ficat (3%). Au rol structural intrînd în constituţia diferitelor componente celulare, participă la transportul altdr lipide, intervin în procesele de permeabilitate celulară. Se obţin în urma extracţiilor diferitelor uleiuri vegetale, în amestec cu alte fosfolipide. Se foloseşte în alimentaţia animalelor ca nutreţ energetic (în proporţie de 1—3%).
   Legănat.' Mers defectuos, caracterizat prin oscilaţii lăterale ale capului şi gîtului, prea proiiunţate, fiind produs de lărgimea prea mare a bazei de susţinere. Se întîlneşte mai frecvent la caii de povară, la cei cu aplomburi. largi şi călcătură largă, la caii care merg în buestru. Este un mers obositor.
   Legbar. Rasă de găini, caracterizată prin autosexare, formată în Anglia* culoarea fiind la cocoş albastru clar cu desen barat şi la găină cenuşiu închis
LEG
381
«cu reflexe argintii, iar la puii de o zi puicile fiind de culoare închisă şi cocoşii de culoare deschisă. însuşirile productive <cu excepţia producţiei numerice de ouă ^i a consumului specific, care sînt mai reduse) şi celelalte caractere de exterior, sînt la fel ca la rasa Lcghorn.
   Legea biogenetică fundamntală. Lege formulată de E. H a e k e 1, după care, în cursul dezvoltării sale ontogenetice, individul repetă cele mai importante modificări ale formei prin care au trecut strămoşii lui în cursul dezvoltării lor filogenetice lente şi îndelungate, conform cu legile eredităţii şi adaptabilităţii. Legea biogenetică fundamentală a permis stabilirea mai multor relaţii de înrudire între vieţuitoare, contribuind astfel la fundamentarea concepţiei evoluţioniste.
   Legea factorilor limitativi, sin. legea minimului, Legea lui Liebig. Legea care stabileşte că în producţie este hotărî-toare substanţa nutritivă prezentă în cele mai mici cantităţi. Ea este valabilă nu numai pentru funcţiunile chimice, dar şi pentru majoritatea celor vitale.
   Legea grupării independente a materialului genetic. V. Legile eredităţii.
   Legea Hardy-Weinberg, sin. Legea echilibrului populaţiilor. O populaţie este considerată ca fiind în echilibru atunci cînd, în absenţa unor factori modificatori, îşi menţine în generaţii succesive aceeaşi * frecvenţă a genelor şi aceeaşi structură genetică. Această lege se bazează pe următoarele elemente: frecvenţele tipurilor de gârneţi (din punct de vedere al conţinutului lor genic) produşi de indivizii unei generaţii sînt aceleaşi cu frecvenţele genelor respective în generaţia care produce gârneţii; frecvenţa noilor genotipuri în generaţia filială depinde numai de frecvenţa genelor în generaţia parentală şi nu de frecvenţa genotipurilor parentale: ţinînd seamă de distribuţia binominală a genb-tipurilor, determinată de frecvenţa genelor la un anumit locus, înseamnă că o populaţie este în echilibru atunci cînd
frecvenţa genotipului homozigot este egală cu pătratul frecvenţei genei respective, iar frecvenţa genotipului he-terozigot este egală cu de două ori produsul între frecvenţele celor două gene.
   Legea privind creşterea şi ameliorarea animalelor, sin. Legea nr. 40/1975. Legea aprobată de M.A.N. în decembrie 1975 care constituie cadrul juridic unitar pentru creşterea, ameliorarea şi reproducţia animalelor. Această lege prevede : realizarea dezvoltării creşterii animalelor potrivit Programului naţional de dezvoltare a zootehniei; ameliorarea efectivelor pe baza programelor de ameliorare elaborate de M.A.I.A., organizarea reproducţiei animalelor prin folosirea raţională a efectivelor matcă şi tineretului, creşterea continuă a natalităţii, stabilirea indicatorilor anuali de natalitate pe specii de animale şi pe judeţe.
   Legea privind piscicultura şi pescuitul. Lege adoptată de M.A.N. în iulie 1974 care prevede, printre altele, şi reglementarea exploatării terenurilor piscicole, precum şi dezvoltarea pe care urmează să o capete domeniul pisciculturii în scopul sporirii producţiei de peşte.
   Legea segregării materialului genetic.
V. Legile eredităţii.
   Leghora. Rasă de găini uşoare, specializată pentru producţia de ouă, crescută pentru producţia ouălor de consum, în rasă curată sau mâi ales sub formă de hibrizi, simpli sau dubli. Are mai multe varietăţi de culoare, cea mai răspîndită fiind cea albă. Cu o greutate corporală de 1,7—2,2 kg la găini şi
2—2,7 kg la cocoşi, rasa se caracterizează printr-o producţie de 220—270 ouă pe an, ouă cu greutate medie de 60 g şi cu coaja nepigmentată. Calitatea cărnii este mediocră, precocitatea dezvoltării foarte mare (20—22 săptă-mini) şi conversiune foarte bună a furajelor (160—180 g nutreţ pentru un ou). Are un exterior caracteristic raselor de găini mediteraneene, cu
382
LE F
creastă simplă, mare şi purtată aplecat la găină fluierele, ciocul şi pielea galbene, urechiuşele albe, eventual gălbui.
   Legile eredităţii. Fenomene genetice cu caracter universal care acţionează în două momente cruciale ale ciclului vital al organismelor (in gametogeneză şi in fecundare) şi care constituie mecanismul de transmitere al caracterelor de la o generaţie la alta. a) Legea segregării materialului genetic — acţionează numai în gametogeneză (în meioza primară) cind se realizează trecerea de la sperma-tociţii sau ovociţii primari la sperma-tociţii şi respectiv ovociţii secundari (termenul de segregare a fost introdus in 1902 de Bate son şi Saunders). Odată cu separarea cromozomilor homologi se vor separa şi genele alelice, astfel incit în fiecare celulă fiică se va găsi . numai cîte o genă din perechea de alele. Această separare a genelor alelice în gametogeneză, care are ca urmare anularea genotipului respectiv, reprezintă fenomenul de segregare. Probabilitatea ca o genă dintr-o anumită pereche de alele să şe găsească într-una din cele două celule fiice rezultate din meioza primară este de 1/2 ; b) Legea grupării independente ă materialului genetic — acţionează atît în gametogeneză cit şi in fecundare. Gruparea membrilor perechilor de homologi şi deci a membrilor perechilor de gene alelice în cele două celule fiice rezultate din meioza primară se face îh mod întîmplător, conform legilor probabilităţii, fenomen care constituie cea de-a doua lege a eredităţii. Probabilitatea ca într-o anumită celulă, respectiv într-un anumit gamet să se realizeze o anumită grupare a unor gene va fi egală cu (1/2)n, n reprezentînd, după caz, numărul perechilor de cromozomi homologi caracteristic speciei respective sau numărul perechilor de gene alelice considerate. Consecinţa acţiunii legii grupării independente a materialului genetic în gametogeneză o reprezintă realizarea unor anumite categorii de gârneţi (din punct de vedere al con-
ţinutului genic) fiecare categorie cu o* anumită probabilitate. Legea grupării independente acţionează şi in fecundare* avînd drept consecinţă realizarea unor anumite categorii de genotipuri fiecare* cu o anumită probabilitate.
   Leguminoase. Familie botanică cu-prinzînd numeroase specii de plante spontane sau cultivate, alimentare (mazăre, fasole, soia, bob, linte, năut) etc. sau furajere (lucernă, trifoi, sparcetă, ghizdei, lupin, latir, mazăre furajeră etc.). O importanţă deosebită o au leguminoasele perene care intră în alcătuirea covorului vegetal al pajiştilor naturale sau participă alături de gramineele perene la alcătuirea amestecurilor pentru înfiinţarea pajiştilor semănate. O serie de leguminoase sînt excelente plante melifere (salcîmul, trifoiul, lucerna etc.)* Leguminoasele au sistemul radicular pivotant şi prezintă nodozităţi pe rădăcini. Tulpina poate să fie agăţătoare (la cele cu frunze paripenat compuse),, tîrîtoare, cu port erect (creştere in tufă). Frunzele sînt trifoliate (trifoi, lucernă,, soia, fasole) ; paripenat compuse (mazăre, latir); imparipenat compuse (sparcetă, salcîm) ; palmate (lupin) sau sînt frunze simple.
   Lepadogaster. Peşti răpitori marini de talie mică din familia Gobiesocidae„ de pe fundurile stincoase din regiunea nord-vestică a Oceanului Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Au corpul alungit, uşor comprimat dorso-ventral anterior şi lateral posterior* Botul alungit, este prevăzut cu dinţi numeroşi şi mărunţi. în Marea Neagră sînt semnalate speciile : L. Lepadogaster şi L. CandolleL
   Lepidoptere. V. Fluturi,
   Lepomis gibbosus, sin. Biban soare. Peşte parţial răpitor, dulci col de 15—20 cm din ordinul Pereiformes, din apele stătătoare sau lin curgătoare, cu vegetaţie şi însorite. Este originar din America de Nord şi a fost adus în Europa unde s-a extins pe cale naturală. Are corpul ovalar şi comprimat lateral.
XiEP
383
Coloritul corpului viu, verde albăstrui •cu cîte‘ o pată neagră pe solzii de pe laturile corpului. Abdomenul auriu. Pe opercule o pată neagră cu marginea roşie. Depune în vară, icrele în cuiburi «circulare săpate în fundul apelor şi şînt păzite de masculi. Este dăunător fiindcă consumă icrele şi alevinii altor peşti. Se poate folosi ca peşte de acvariu sau pentru, făină de peşte.
   Leporide. Familie în sistematica zoologică aparţinînd rozătoarelor, subordinul Lagomorpha (Duplicidentata) din care fac parte iepurii.
   Leporinus affinis. Peşte de 30 cm lungime din grupa Cyprinoidae din apele alcaline cu temperaturi de 23—28°C •din America de Sud. Are corpul aproximativ cilindric. Botul ascuţit cu gura mică şi buze îngroşate terminal. Coloritul corpului cenuşiu cu o nuanţă argintie şi cu cîteva inele transversale negre. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Leptocephalus. Numele ştiinţific al puietului pelagic de Anguilla. Sînt în vîrstă de un an, au corpul comprimat lateral şi transparent.
   Leptospiră. Germen din familia Spiro-<chelacee, alungit, cu aspect de filament helicoidal, foarte mobil, necolorabil, sensibil la impregnarea argentică.
   Leptospiroză. Boală produsă de lepto-spire. Se întîlneşte la bovine (leptoşpi-roză bovină), la cabaline (leptospiroză ecviriă), la porcine (leptospiroză porcină), Ha ciini (leptospiroză canină).
   Leptospiroză bovină. Boală contagioasă, produsă de L. pomona şi L, gri-potyphosa, manifestată prin icter, hemo-globinurie, nefrită cu uremie, evoluînd frecvent şi sub formă inaparentă, decelabilă doar serologic.
   Leptospiroză canină. V. Boala de ■Stuttgart.
   Leptospiroză ecvină. Boală . contagioasă a cabalinelor produsă de diverse leptospire (L. gri potyphosa, L. pomona, L. canicpla etc.). cel mai adesea evoluînd sub formă inaparentă dar cu anticorpi
specifici. Clinic se poate manifesta prin nefrită, icter, oftalmie etc.
   Leptospiroză porcină. Boală contagioasă, produsă de leptospire (L. pomona, eventual L. mitis şi L. icterohemoragiae)y in majoritatea cazurilor evoluînd ina-parent sau sub formă fcronică foarte atenuată, evoluţia acută fiind rară şi mortală.
   Lepus. Gen de rozătoare din care fac parte iepurii (v.).
   Lermena. Rasă locală de porci, cu constituţie robustă, cu aptitudini pentru grăsime şi carne, ce se creşte în nordul Spaniei.
   Lesoc. Linie a trăpaşului Orlov, caracterizată prin fecunditate mare şi rezistenţă pe distanţe lungi.
   Lest. Aliment (furaj) grosier, cu valoare nutritivă scăzută, dar necesar declanşării dinamicii gastrice.
   Leşească, sin. Barbarie, raţa mută. 1. (Căirina moschata domestica). Denumire sub care este cunoscută în ţara noastră raţa mută. Specie originară din America de Sud. Este crescută astăzi ca pasăre de producţie în rasă curată dar mai ales prin încrucişarea cu rase grele de raţe provenite din Anas platy-ryncha. Hibrizii obţinuţi, infecunzi, se caracterizează prin greutate mare (3 — 4 kg la 8—10 săptămîni), carne fără grăsime şi ficat mare (500—700 g). Raţa leşească cu greutate de 2,5—3,0 kg femela şi 5—6 kg masculul, produce anual 70—80 ouă de 75—85 g, cu coaja gălbuie. Are varietate albă, neagră şi bălţată şi un exterior caracteristic, cu mască pe faţă, coamă de pene erectile, degete cu gheare mari şi o conformaţie aparte ; 2. Denumire locală pentru gîsca de rasă chineză.
   Leşie de cenuşă. Lichid cu acţiune dezinfectantă slabă, folosit mai ales la fierbere şi în curăţirea sanitară. Se obţine prin fierberea timp de o oră a 30 kg cenuşă in 1Q0 1 apă.
   Letal (lat. letum : moarte). 1. Mortal. Termenul se referă în special la factorii sau cauzele care provoacă moartea şm-
384
LEU
brionului sau fetiisului ; 2. Indică, de asemenea, caracterul grav al evoluţiei unei boli.
   Letalitate. Fenomen genetic care constă in incapacitatea de supravieţuire a unui organism ca urmare a acţiunii unor factori letali (gene mutante, aberaţii cromozomale). Manifestarea leta-lităţii poate fi influenţată de condiţiile de mediu, interioare sau exterioare. Din acest punct de vedere de disting două situaţii: letalitate necondiţionată — în care penetranţa şi expresivitatea nu sînt influenţate de anumite condiţii ; letalitate condiţionată — în care acţiunea factorilor letali depinde de o serie de condiţii (mediu de cultură, temperatură, sex ctc.). Letalitatea balansată (M u 11 e r, 1917) reprezintă mecanismul genetic care constă dintr-un caz special de linkage care asigură menţinerea unor gene recesive letale într-un sistem în care se găsesc în permanenţă lieterozigoţi.
   Letargic (gr. Uthe: uitare, orgia: amorţire, toropeală). Stare depresivă însoţită de pierderea cunoştinţei şi suprimarea activităţii musculare.
   Letonian, sin. Lipaiskîi. Rasă de porumbei jucători originari din Letonia, de talie mijlocie cu penajul colorat aproape in întregime, cu excepţia penelor din coadă.
   Letucii-Gromadnîi. Linia principală a trăpaşului Orlov, caracterizată prin masivitate, eleganţă, mult temperament, viteză, rezistenţă pe distanţe lungi şi constituţie robustă.
   Leueaspius de 1 ine atu s, sin. Plevuşcă. Peşte dulcicol de cîrd, de 8—9 cm din familia Cyprinidae din apele stătătoare din Europa unde se găseşte la suprafaţă. Are corpul alungit, svelt, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi mari, caduci, capul comprimat lateral, coloritul corpului cenuşiu-vcrzui pe spate şi argintiu pe laturi şi abdomen. Pc laturile corpului o dungă albăstruie. Are valoare economică redusă.
   Leucemie (gr. Leukos: alb, haima : sînge). V. Leucoză.
   Leucină, sin. Acid aIfa-amino-izoca-proic. Aminoacid esenţial, cu rol important în alimentaţia animalelor, în sinteza proteinelor din plasmă şi ţesuturi şi în funcţionarea normală a glandelor endocrine. Se găseşte în cantităţi mai mari în proteina grăunţelor de cereale (10—12%), a boabelor de leguminoase (6—7%) şi în cantităţi mai mici în proteina şroturilor şi rădăcinoaselor (3 — 4%). în raţiile obişnuite se găseşte in cantităţi relativ suficiente.
   Leuciscus borysthenicus, sin. Cernuşcâ, Babuşcă. Peşte dulcicol din familia Cyprinidae, din apele din cursul inferior al fluviilor care se varsă în M. Neagră şi bazinul fluviului Mariţa. Are corpul gros, alungit, cu linia spatelui şi a abdomenului rotunjită şi acoperită cu solzi mari, capul alungit, colorit măsliniu pe spate, pe laturi o nuanţă ruginie.
   Leuciscus cephalus, sin. Clean. Peşte dulcicol din familia Cyprinidae, trăieşte în apele curgătoare din Europa şi Asia Mică. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral, cu spatele gros şi acoperit cu solzi mari care la margine au o dungă neagră. Capul mare, gura cu buze subţiri este dispusă terminal. Coloritul corpului cenuşiu-verzui pe spate şi alb argintiu pe laturi şi abdomen. Are valoare economică. Se foloseşte la sportul cu undiţa.
   Leuciscus idus. Peşte semimigrator dulcicol de 30—50 cm, din familia Cyprinidae, din apele uşor curgătoare din Europa şi Siberiâ. Are corpul gros, alungit. Botul scurt cu gura terminală, mică. Linia laterală uşor curbată. Coloritul corpului cenuşiu-verzui, cu nuanţă albăstruie sau aurie pe spate, argintiu-albăstrui pe laturi şi alb pe abdomen. Are valoare economică mare.
   Leucism. Culoarea albă a părului de acoperire şi protecţie întîlnită la animale, părul fiind total lipsit de pigment, iar pielea, irisul şi copitele pigmentate.
   Leucocit (gr. leucos: alb ; citos: celulă). Ternlen general utilizat pentru
£EU
385
definirea globulelor albe din sînge, dis-tingîndu-se : leucocite acidofile sau eozi-nofile (cu nucleu polimorf, uşor lobat, cu granulaţii mari >acidofile în citoplasmă) ; leucocite bazofile (cu nucleu polimorf, conţinlnd în citoplasmă granulaţii mctacromatice); leucocite poli-morfonucleare (cu nucleu multilobat şi polimorf), leucocite mononucleaie (cu nucleu nelobat şi :citoplasmă agranulară sau cu granulaţii fine), leucocite neutro-file (cu nucleu polimorf şi bogat în cro-maţină, lobat, avînd în citoplasmă granulaţii fine) etCi •; •
    Leueocitoză. Reacţie leucocitară secundară (c^le primare constituind leu-coza leucemică), caracterizată prin mărirea numărului de leucocite circulante.
    Leucogramă. Examen de laborator care constă în numărarea, la microscop, â leucocitelor prezenţe în unitatea de volum de sînge (! mm3) şi în stabilirea valorilor procentuale ale diferitelor tipuri de leucocite. Leucograma dă indicaţii preţioase în precizarea diagnosticului diverselor bolii
    Leucoza,sin» Leucemie, limfosarco-, matoză, reticuloendoteliozâ, lîmfomatozâ, hemopaiie malignă etc. Creşterea tumo-rală ş Sistemului hematopoetic (limfo-sarcoame, fibrosarcoame, peritoiioame), însoţită eventual de metaplazie şi metastază în diferite organe ;<&după linia celulară interesată se disting leucoze eritroide, mieloide, limfoide etc. ; în funcţie de tabloul sanguin se deosebeşte leucoza leucemică (intravasculară), leu-coza aleucemică şi leucoza subleuce-mică.
    Leucozele avi are, sin. Complexul leu-cozelor aviare, ./Viroze ce determină modificări de tip leucotic, distingîndu-se următoarele forme mai importante: leucoza eritroidaf miCIoîdă' şir lîiftf ©maltezele.
    Le vadă. Mişcare de dresaj întîlnită la şcolile cu echitaţie academică, caracterizată prin aceea că animalul ridică în sus bipedul anterior (ca la caţ>rare), care este. puternic flexat, iar sprijinul
25 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie -
se face pe bipedul posterior, jaretele fiind apropiate de sol. Această mişcare* este asemănătoare cu poziţia cangurului şi se poaţe executa la mînă sau călare.
   Levreta italiană, sin. Levron. Rasă de cîini din grupa copoilor (ogarilor).. V.' Ogar italian!
   Levrier. Denumire care desemnează o gru^ă de rase de cîini de vînătoare, cîini gonitori care la noi sînt cunoscuţi mai ales sub numele de copoi sau ogari. Sînt cîini de mare viteză, cu conformaţie tipică pentru fugă (piept îngust şi adînc, pîntece supt, picioare înalte şi puternice) din care se recrutează cîinii de curse.
   Levuloză. V. Fructozâ.
   Levuri. V. Drojdii.
s Lpzghinsk. Oi locale din U.R.Ş.S., .cu lîna groasă, bine adaptate în raioanele de munte, ale Daghestanului.
   Leziune. Modificare alternativă mor-fopatologică, micro- sau macroscopică, la nivelul unui ţesut sau organ.
   Lhassa apşo. Rasă de cîini (v. Spaniol pitic de Tibet).
   Libanon. Rasă de porumbei zburători,' originară din Orientul / Mijlociu, caracterizată prin greutate mijlocie şi picioare lungi. Are mai multe varietăţi unicolori ^eau bălţaţi caracteristic.
   Libiană, >sin. Boul libian' cu coarne scurte. Rasă de taurine ce se caracterizează prin talie mică (113 cm), osatură fină; făptură uscăţivă* cap de lungime mijlocie, urechi scurte, coarne mici, gît scurt, trunchi longiliniu puţin adînc, membre foarte fine, piele subţire şi pigmentată, păr fin, de culoare roşcată sau neagră, cu cerc alb în jurul botului. Este rustică, rezistentă şi cu aptitudini de lapte-carne-muncă. Producţia medie de lapte este de 1 300 kg cu un procent, de grăsime mic (3,4%).
   Lichid cefalorahidian, sin. L.C.R.. Produsul pledurilor coroidiane care ocupă ventriculii encefalici, canalul epen-dimar medular şi spaţiul subarahnoi-dian; se prezintă ca un lichid seros, -perfect transparent, conţinut cristaloi-dic, cu albuminorahie redusă şi ellmente figurate în număr mic etc:.
Od. 388                                 1
386
LIM
   Lichomanie (gr. lichnos : lins). Formă de manifestare a pervertirii gustului, încadrată în sindromul de pică ; se în-tîlneşte la bovine, manifestîndu-se prin lingerea insistentă a congenerilor, diferitelor obiecte din jur etc.
   Liege. Rasă de găini combatante (v. Belgian combatantă).
   Ligament (lat. ligamentum : legătură). Cută sau fascicol de legătură între două sau mai multe formaţii distingîndu-se : ligamente articulare (fascicule de ţesut fibros diferenţiate din periostul ce trece de pe un os pe altul, avînd aspect cap-sular sau funicular) şi ligamente seroasc (cute ale seroasei pleurale sau peritoneale, in trecerea de pe un organ pe altul, realizînd un mijloc de susţinere şi legătură dintre viscere).
   Ligatură. Legătură aplicată pe un organ (cu scop de imobilizare) sau pe un vas (cu scop hemostatic).
   Ligniîicare. Proces de impregnare a unor celule (de regulă a membranei celulare) cu lignină.
   Liguloza peştilor. Parazitoză provocată de Ligula intestinalis (v.), intîl-nită mai ales la crap şi lin, manifestată prin peritonită mortală.
   Lille. Rase de porumbei : 1. Jucător de Lille, varietate locală a porumbelului jucător francez, cu încălţătură mare şi culoare bălţată, alb (abdomen şi incăl-ţăturâ) cu negru; 2. Guşat de Lille, porumbel mare (lungimea corpului 40 cm), cu culoare \iegru cu dungi albe sau negre stropit cu alb.
   Liliaeeae. Familie de plante care fac parte din clasa Monocotijleclonatae, ordinul Liliales. Cuprinde circa 4 000 de specii, grupate în 250 de genuri şi 12 subfamilii. Plante ierboase, foarte rar lemnoase, avînd un areal foarte larg. Dintre speciile spontane unele ca : Colchicum autumnale sau Veratrum album sînt toxice pentru animale, iar altele ca Allium sp. dep; eciază produsele animaliere (imprimă laptelui un miros pătrunzător, neplăcut).
   Limba mielului (Borrago officinalis). Plantă melifcră valoroasă, anuală din familia Borraginaceae, rezistentă la secetă. înfloreşte în iunie-iulie, dînd o recoltă medie de miere/ha 250 — 300 kg.
. Limbă. Organ muscular situat în cavitatea bucală, format din muşchi aşezaţi longitudinal şi transversal, acoperiţi de< o mucoasă care se continuă cu mucoasa bucală în profunzimea căreia se află papilele linguale, corpusculii gustativi şi glandele foliculare. Limba este organul gustului ; ea are un rol important în mestecarea şi înghiţirea alimentelor.
   Limbă de lemn. Aspectul pe carc-1 capătă limba la rumegătoare, în cazul localizării linguale a actinomicozei (ac-tinomicoza linguală).
   Limbă-de-mare (Soleia nastda). Specie de peşte din ordinul pleuronectifor-melor, cu corpul oval şi asimetric. Trăieşte culcat pe partea stingă a corpului, aproape complet îngropat in nisip, din care cauză ambii ochi sînt situaţi pe partea dreaptă. Se pescuieşte în cantităţi mici în lungul litoralului Mării Negre.
   Limfadenită, sin. Adenilă. Inflamaţia ganglionilor limfatici.
   Limfangilă. Inflamaţia vaselor limfatice.
   Limfatic. 1. Care se referă la limfă ; 2. Termen utilizat pentru definirea animalelor cu temperament atenuat şi constituţie grosolană.
   Limfantism, sin. Diateză limfatică. Stare caracterizată prin dezvoltarea exagerată a sistemului limfatic, constituind un adevărat suport predispozant pentru unele stări patologice, datorită reducerii schimburilor la nivel tisular; infecţii cutanate, eczeme etc.
. Limfă. 1. Lichidul circulant din vasele limfatice;  2. Componentă lichidă a
singelui.
   Limfocit. Leucocit care se găseşte în limfă şi în'sînge, reprezentînd 90% şi, respectiv 25% din totalul leucocitelor ; are diametrul de 8 —10 microni, nucleu
LIM
387
mare, rotund şi citoplasmă puţină, lipsită dc granulaţii. Limfocitul nu are proprietăţi fagocitare ; el are un rol însemnat în procesul de imunitate, prin sintetizarea şi elaborarea gamaglobuli-nelor. în cazuri patologice (unele boli infecţioase), numărul lor scade sub valorile normale (limfopenie) sau creşte peste aceste valori (limfocitoză).
   Limfornatoza neurală a găinilor, sin. Boala lui MareKf paralizia Marek, paralizia aviară enzootică, neurolimfoma-toză, polinevrită cronică interstiţială, neu-rogranulom infecţios, limfomatoza neurală etc. Boală atribuită unei infecţii virotice, suspectată cu caracter neo-plazic ereditar şi caracterizată prin tulburări în locomoţie, paralizii, adesea însoţite de leziuni edematoase ale plexului lombar etc.
   Limfomatoză. Hiperplazie difuză, de aspect infiltrativ sau circumscrisă, de aspect tumoral (limfocitom) a ţesutului limfoid ; se observă la păsări, putîn-du-se încadfa în leucozele aleucemice (reticuloeridotelioblastoze) ; forme mai importante : limfomatoza viscerală, nervoasă (neurolimfomatoză) şi oculară.
   Limier. Grup al unor rase de cîini specializate pentru vînâtul mare, cu aptitudini deosebite pentru urmărirea dîrei de singe al vînatului rănit, pe care îl poate descoperi la distanţe de kilometri de la locul de dare a focului. Se dresează cu uşurinţă şi pentru acţiunea de „bocirea“ vînatului găsit, deci lătrat continuu lîngă piesa căzută pentru a indica vînătorului direcţia de mers (v. Limier englez, Limier hanoveran).
   Limier englez, sin. Bloodhound, Saint-Hubert. Rasă de cîini de vînătoare perfecţionată pentru urmărirea dîrei de singe. Se pare că au mirosul cel mai fin, găsind urma vînatului rănit chiar şi după 1—2 zile. Este folosit şi pentru descoperirea altor urme, concurînd cu succes ciinele Ciobănesc german. Sînt ciini mari (60—65 cm şi 40—48 kg) cu păr scurt şi culoare neagră cu foc, bej cu foc sau roşcat. *
   Limier hanoveran. Rasă de cîini de vînătoare specializată în urmărirea vînatului rănit. Cîine mai mic decit limie-rul englez (45—55 cm), se foloseşte în aceleaşi condiţii, rezultate mai puţin spectaculoase dar certe şi este totodată o rasă mai rustică. Blana cu părul scurt are culoare roşu-brun, ccnuşiu-brun. Se utilizează bine şi în zonele de şes şi deal.
   Limnea (Limnaea stagnalis). Specie de gasteropode cu cochilia ascuţită şi înaltă de 4—5 cm. Trăieşte în apele dulci stătătoare, pe plantele acvatice. Unele specii (ex. Limnaea truncatula) servesc drept gazdă intermediară în dezvoltarea gălbezei.
   Limousine. Rasă de taurine de carne, originară din Franţa, caracterizată prin dezvoltare hipermetrică (talia 135 cm, greutatea 725 kg), format corporal pronunţat dreptunghiular, forme corporale rotunjite, conformaţie corectă şi Culoare galben intens. Este precoce, foarte rustică, cu o rezistenţă şi sobrietate remarcabile, cu longevitate bună, activitate de reproducţie apreciată (natalitate 92%). Are aptitudine remarcabilă pentru carne ; 2. Cal originar din centrul Franţei, ameliorat cu rasa Pur singe englez, Arabă şi Anglo-Arab. Se caracterizează prin tali| medie de 155—158 cm, conformaţie corectă. Este un cal foarte rustic, rezistent la climatul aspru şi secetos, cu temperament vioi, caracter bun şi aptitudini multilaterale (cal de şa, de sport de performanţă şi de tracţiune uşoară).
   Limburger, sin. Wiirtemberg. Varietate locală de taurine din R. F. Germania, caracterizată prin dezvoltare hipermetrică (peste 600 kg greutate vie), culoare galbenă, aptitudine de lapte-carne (cca 3 000 1 lapte, cu 3,9% grăsime), furnizînd o carne de calitate bună.
   Lin (Ţinea linca). Specie de peşte din familia ciprinidelor, lurtg de 20— 30 cm, cu greutatea de 0,5 — 1 kg, cu corpul gros, acoperit cu solzi mărunţi,
388
LIN
cu gură mică, cu buze groase şi mustăţi scurte. Trăieşte in apele dulci stătătoare.
   Linamarpzid, sin. Linamarină. Glu-cozid cianogen din seminţele de in (Li-num usitatissimum).
   Lincoln. 1. Rasă de porci creată în Anglia şi reprezentată prin animale de talie mare, cu urechile lungi şi aplecate, cu părul ondulat şi de culoare albă-gălbuie. Este o rasă crescută în special pentru grăsime, dar, spre deosebire de aLte rase de acest fel, are o prolificitate ridicată ; 2. Rasă de oi de carne, cu lină lungă şi groasă, formată în Anglia în 1750, din încrucişarea oilor locale din regiunea cu acelaşi nume şi berbeci Dishley-Leicester. Greutatea corporală 80 — 90 kg oile şi 130 — 140 kg berbecii cu 55% randament la sacrificare ; producţia de lină respectivă 6 — 7 kg şi 9 — 11 kg, cu fineţea de 37—55 microni şi lungimea de 30 — 40 cm, cu luciu pronunţat ; 3. Soi de soia, care dă cea mai mare producţie de masă verde, in toate zonele din ţara noastră.
   Lindan. V. Hexaclor ciclohcxan.
   Lindatox, sin. Lindavci. V. Ilexaclor ciclohexan.
   Linie. 1. Particularitate dc culoare la cap, constituită dintr-o dungă albă, îngustă, pînă la 1 cm, care coboară pe mijlocul capului de la frunte $ pînă la nări. Linia poate fi continuă sau întreruptă, completă sau incompletă, dreaptă sau ondulată, deviată spre stingă sau dreapta şi chenăruită ; 2. Grup de indivizi, înrudiţi printr-un anumit animal din ascendenţă, considerat ca fiind neobişnuit de valoros, prezentînd o mare asemănare genetică cu acesta. Se poate vorbi despre linie atunci cînd grupul respectiv de indivizi depăşeşte, prin valoarea medie a lor, valoarea medie a rasei sau populaţiei în sinul căreia a fost formată.
   Linie albă. Tcndon rigid ce se găseşte pe linia mediană a abdomenului, format de către îmbinarea aponevrozelor muşchilor oblici şi transverşi ai abdomenului.
                                                         r
   Linie consangvinizată. Grup de indivizi, mai mult sau mai puţin asemănători din punct de vedere genetic format în urma-practicării timp de mai multe generaţii a unor împerecheri intre indivizii care se mrudesc între ei. în felul acesta se realizează o uniformitate genetică a indivizilor mai mare decit în cazul descendenţilor obţinuţi din împerecherea între parteneri neînrudiţi. Se pot folosi următoarele ticuri de împerecheri: . frate-soră, semifraţi-semisurori, veri primari, păripte-descendent. în cazul liniilor consangvine gradul de consangvinitate mediu este superior celui al populaţiei din care provine.
   Linie laterală, sin. Linia curentului. Organ scnsorial, caracteristic peştilor, constituit dintr-un canal lateral sub tegument, ramificat în canalicule care străbat solzii şi în care sînt dispuse celule mucoase şi sensoriale* care sînt în legătură cu nervul lateral. Constituie ccl mai important organ de simţ al peştilor, cu ajutorul căruia percep curentul, chimismul şi variaţiile de temperatură ale apei.
   Linie tehnologică. Ansamblu de maşini, instalaţii, utilaje de transport, dispuse în ordinea executării operaţiilor necesare prelucrării materiei prime, în vederea obţinerii unui produs finit sau semifinit.
   Linkage (Morgan, 1910). Fenomen genetic care reprezintă tendinţa manifestată de două sau mai multe gene de a se grupa în acelaşi gamet ca urmare a situării lor pe acelaşi cromozom, transmiţîndu-se deci ca o singură unitate. Ca urmare a fenomenului de linkage, gârneţii care sînt produşi de un organisip se împart în două categorii : parentali şi recombinaţi.
   Linkage grup (Morgan, 1911), sin. Grup de înlănţuire. Grupul de gene care segregă împreună ca urmare a situării lor pe acelaşi cromozom. Un anumit linkage grup corespunde unui anumit cromozom, de unde concluzia că numărul grupelor de 'înlănţuire este limitat,
LIO
389
In sensul că este egal cu numărul cromozomilor dintr-un genom. între genele oare aparţin aceluiaşi grup de înlănţuire există diferite grade dc înlănţuire în funcţie de ordinea liniară în care se găsesc, ele fiind mai apropiate sau mai depărtate între ele. Distanţa între genele aceluiaşi grup se exprimă în „unităţi de distanţă" sau „unităţi Morgan".
   Liofilizarea. Acţiunea de scoatere a apei dintr-un produs, pe baza unei tehnici speciale sub vid şi la temperatură scăzută, în scopul conservării lui.
   Lipaiskîi. Rasă de porumbei (v. Le-tonian).
   Lipan (Thymallus thymallus). Specie de peşte din familia salmolidelor, lung de 32 — 50 cm şi cu greutatea de 0,350 — 1 kg; are corpul alungit, de culoare argintie, cu aripioara dorsală lungă şi înaltă. Trăieşte in zona inferioară a rîu-rilor de munte din Europa nordică şi centrală. Are carne gustoasă. La noi este destul de rar.
   Lipaze (gr. lipos: grăsime). Enzime de tip esteraze din clasa hidrolaze, care catalizează scindarea hidrolitică a lipidelor (gliceride) in glicerol şi acizi graşi. Se găsesc distribuite în duoden, sucul pancreatic, rinichi, sînge. Ficatul şi pancreasul secretă cea mai mare parte din lipaze.
   Lipemie. Concentraţia lipidelor în serul sanguin. Constituie un indice biochimic al evoluţiei diferitelor procese biochimice constitutive ale metabolismului lipidic: de depozitare, de mobilizare, de transport, procese ale metabolismului intermediar. Limite fiziologice la diferite specii: 400 — 700 mg % ml ser. Gestaţia este asociată cu o creştere a lipidelor totale.
   Lipide, sin. Grăsime brută (gr. lipos: grăsime). Clasă eterogenă de bi©molecule răspîndite în organismul tuturor vieţuitoarelor. Sînt esteri (sau amide) ai acizilor graşi superiori cu diferiţi alcooli şi se clasifică în lipide simple (gliceride, ceride, steride) şi lipide complexe (glicerofosfolipide, sfingolipide).
Grăsimile din nutreţurile vegetale conţin în proporţii mai mari acizi graşi nesaturaţi (oleic, linoleic etc.), iar - în grăsimile animale predomină acizi graşi saturaţi (stearic, palmitic). Lipidele se găsesc în grăunţele plantelor oleaginoase pînă la 45—50% din greutatea lor, în unele boabe de leguminoase (în boabele de soia, 18—22%) şi în grăunţele de cereale în proporţie de 4—8%. în corpul animalelor proporţia lipidelor variază în funcţie de specie, virstă şi starea de îngrăşare, între 5 — 6% (din substanţa uscată) la animalele foarte tinere şi pînă la 45% la animalele adulte îngrăşate. Lipidele de rezervă constituie o importantă sursă de energie pentru organism.
   Lipiţană. Rasă veche de cai formată la herghelia Lipiţa începînd din secolul al XVI-lea pe baza calului spaniol şi italian, în mai mică măsură a calului de Karst, iar ulterior după două secole s-a folosit calul arab, danez, kladrub şi holstein; în România se creşte din 1920 la Sîmbăta de Jos. Se caracterizează prin dezvoltarea corporală eumetrică (talia 153 cm), greutatea 510 kg), format corporal dreptunghiular, conformaţie corectă (cap relativ mare, expresiv, gît puternic, frumos arcuit, trunchi cilindric, larg, adine, plin, membre puternice, cu articulaţii largi), culoarea predominantă vînătă şi murgă. Este o rasă rustică, sobră, uşor adaptabilă, cu capacitate excelentă de asimilare a hranei, longevitate ridicată, sănătate bună, constituţie robustă, temperament vioi, caracter foarte bun şi memorie remarcabilă. Are aptitudine de călărie (dresaj) de înaltă şcoală şi tracţiune.
   Lipogeneză. Proces biochimic de bio-sinteză a lipidelor. Un regim bogat în glucide şi lipide favorizează lipogeneza, cu formarea grăsimilor de rezervă, depozitarea acestora în ţesutul adipos şi implicit îngrăşarea animalului.
   Lipoliză. Proces enzimatic prin care lipidele sînt hidrolizate în componentele lor structurale : acizi graşi şi alcooli.
390
LOB
   Lipoinatoză multiplă. Boală creditară constatată la taurine, care se dato-reşte acţiunii unei gene dominante cu penetranţ ă incompletă. Starea anormală constă dintr-o acumulare de ţesut adipos în special în zona perineală. Anomalia apare după vîrsta de 3 ani şi progresează rapid uneori invadînd la temele şi ugerul. S-a constatat atît la masculi cit şi la femele.
   Lipoprotelde. Heteroproteide constituite dintr-o componentă proteică şi o componentă neproteică de natură lipidică (trigliceride, fosfolipidc, colesterol liber sau esterificat). Participă la structura celulelor, mitocondriilor, membranelor celulare, reticulului endoplas-matic, nucleului, tecilor de mi elină ale neuronilor etc.
   Lipoproteinlipază. Enzimă de tip es-terază (eliberată de heparină din endo-teliul vaselor sanguine) care hidroli-zează trigliceridele in gliccrol şi acizi graşi. Deficitul congenital in această enzimă determină boala denumită hi-perlipemie esenţială.
   Lipotimie (gr. leipein:    a pierde,
thymos: spirit), sin. Leşin. Pierderea de scurtă durată a cunoştinţei, alături de păstrarea reflexelor, ca o consecinţă a anemiei cerebrale acute.
   Lipotrop. Care se fixează pe grăsimi sau care facilitează metabolismul grăsimilor : factor lipotrop etc.
   List. Linie de porumbei voiajori germani, pentru zbor de distanţă şi orientare, ce se creşte şi în ţara noastră.
   Lisiereloza, sin. Listeriozâ. Boală in-fectioasă contagioasă şi inoculabilă, provocată de Listeria monocytogenes, întîl-nită la rumegătoare, suine etc., caracterizată prin hipertonie şi semne de meningoencefalită.
   Litiază (gr. lithos: piatră, concre-ment), sin. Boala litiazică. Formare de concremente minerale de dimensiuni mici, în general insolubile, apărute în organele cavitare (vezica biliară, vezica urinară etc.). Cînd capătă volume considerabile, concrementul poartă denumirea de calcul.
   Litosferă. (gr. lithos. piatră). Partea solidă a scoarţei terestre.
   Livensk. Rasă de porci ce se creste în U.R.S.S.
   Lizin. Hibrid dublu de porumb, creat la staţiunea experimentală agricolă Turda, cu capacitate mare de producţie (7 000—9 600 kg/ha), bogat în lizină şi triptofan, cu eficienţă sporită în alimentaţia porcinelor.
   Lizină, sin. Acid alfa-diaminocaproic... Aminoacid esenţial, strict indispensabil în alimentaţia animalelor, mai ales pentru porci şi păsări (aminoacid critic). Are importanţă in sinteza proteinelor corporale, in funcţia de reproducţie şi în formarea ţesuturilor. Insuficienţa lizinei influenţează negativ apetitul şi producţiile animale, sporul de creştere in greutate şi eficienţa hranei.
   Lizoform. Lichid transparent, uşor gălbui, cu miros înecăcios, care, amestecat cu apa, dă soluţii spumoase. Se obţine din amestecul a 40% formol,. 40% săpun şi 20% alcool etilic şi se foloseşte în dezinfecţie în concentraţii de 1-5%.
   Lizol. Lichid omogen, brun-roşcat, cu miros neplăcut şi persistent, obţinut prin amestecul, în părţi egale, de cre-zoli bruţi şi săpun de potasiu. Se utilizează în dezinfecţie în concentraţii de 3-5%.
   Lină. 1. îmbrăcămintea piloasă. cu proprietăţi textile a ovinelor. Reprezintă o materie textilă de cea mai mare importanţă pentru industria uşoară. Lina de ovine poate fi : fină — pînă la 26 microni; semifină — 26,1 —33 microni ; semigroasă — 33,1 — 37 microni şi groasă peste 37,1 microni potrivit standardului în vigoare ; 2. în sens mai larg reprezintă toate fibrele de origine animală care. au proprietăţi textile, cum si'nt lina de oaie, părul de cămilă, părul de iepure de Angora, de capră Angoraj de lama etc.
   Lob. Porţiune a unui organ, delimitată în general prin încizuri interlobare (ex. lob hepatic, lob pulmonar, lob cerebral etc.).
LOC
391
   Loc-serie. Indicator utilizat în organizarea şi planificarea producţiei zootehnice, in cazul categoriilor de animale şi tehnologiilor la care pe aceeaşi suprafaţă de adăpost se rulează mai multe scrii de animale tinere sau puse la îngrăşat. Loc-serie este intr-o strinsă interdependenţă cu indicele de rulare a animalelor într-un adăpost şi cu efectivul de animale rulat într-un an : Ls = Efrjlr, în care: Ls = numărul de locuri intr-o serie într-un adăpost sau întreprindere ; Efr = efectivul total de animale rulat intr-un an ; Ir — indicele de rulare pe loc-serie in adăpost.
   Loca. Denumire generală dată unor boii inl'ecţioase ale puietului la albine (ex. Loca americană, Loca europeană).
   Loca americană. Boală infecţioasă a albinelor care are o evoluţie rapidă, prognostic grav, se face pe cale digestivă. Simptomatologia este specifică ; puiet împrăştiat, căpăcelele celulelor cu puiet cufundate, de culoare închisă, perforate. Conţinutul larvar este filant, larva nu poate fi scoasă din celulă, cu timpul cadrul uscat aderă strîns de pereţii celulei. Familia bolnavă emană un miros asemănător cleiului încins de timplărie.
   Loca europeană. Boală contagioasă a puietului necăpăcit cu o evoluţie care poate fi uşoară sau gravă. Infecţia are loc pe cale digestivă. Simptomatologia este specifică; puiet împrăştiat, larvele prezintă o poziţie anormală, întoarse, culoare modificată (galbea deschis piuă la maroniu). Larvele moarte se usucă, cadavrele pot fi înlăturate. Familiile degajă miros acru de putreziciune.
   Locai. Cal format prin încrucişarea celor de tip mongol din regiunile muntoase ale R.S.S. Tadjică, cu cai de tip sudic (Iomud, Carabair şi Arab). Se caracterizează prin dezvoltare corporală elipometrică (talia 142 — 145 cm), exterior variabil, rezistenţă remarcabilă, aptitudine pentru călărie şi port samar,
fiind folosit la diferite munci in zonele muntoase.
   Locomoţie. Acţiune de deplasare a animalului de la un punct la altul, cu ajutorul membrelor, care se mişcă simultan sau succesiv după felul mersului.
   Locus. Loc (poziţional) determinat, pe care-1 ocupă gena în dispoziţia liniară din cromozom.
   Lohani. Rasă de zeb originară din Nord-Vestul Pakistanului. Se caracterizează prin dezvoltare elipometrică, trunchi bine proporţionat, membre scurte, piele subţire şi netedă, culoare roşie cu pete albe în special pe cap şi git. Are aptitudini de lapte (1000 1) şi muncă (boii se comportă excelent la tracţiune uşoară şi samar).
   Loli, sin. Lohi. Rasă de ovine indiană, caracterizată prin talie de 75 cm, greutate medie de 65 kg la berbeci şi 40 kg la oi, conformaţie pentru carne (spetele şi jigourile sînt largi şi groase), fără coarne, cu coada subţire, urechi mari şi aplecate. Este o rasă precoce, cu o bună producţie de lapte adaptabilă pentru zonele tropicale, asiatice şi africane.
   Lombe. Regiune care formează plafonul cavităţii abdominale, axată pe porţiunea coloanei vertebrale, cuprinsă intre ultima vertebră dorsală şi sacrum.
   Longevitate (lat. longus : lung, aevum : vîrstă). 1. Durata neobişnuit de mare a vieţii unui organism, depăşind media de vîrstă normală; 2. Durata vieţii unui animal sau a unei plante (ex. elefantul 150—200 ani, calul 40—50 ani, vaca 20 — 30 ani, cîinele 12 — 15 ani, iepurele 7—8 ani, şoarecele cca 3 ani, corbul, bufniţa, papagalul, lebăda cca 100 ani, barza cca 70 ani, arborii se-quoia şi baobabul cîteva mii de ani).
   Longliorn. Rasă de taurine de origine continentală, răspîndită in vestul comitatului York (Anglia), care a fost ameliorată de celebrul Bakewell. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare, conformaţie relativ corectă,
392
LUG
coarne foarte lungi, culoare roşie, cu nuanţă spre ardezie şi dungă albă pe linia superioară, iar capul şi extremităţile sînt de asemenea albe, aptitudine mixtă.
   Lonjă. Curea din piele sau coardă, de circa 10 m lungime, care serveşte pentru legarea şi conducerea animalelor. Lonja se foloseşte cu precădere la dresajul propriu-zis al cailor şi clinilor.
   Lopătat. Mers defectuos în care animalul în timpul deplasării descrie un arc de cerc în afară. Se întîlneşte mai frecvent la caii cu copita mare şi plată, la cei cu defectul de canios şi în mod deosebit se constată la membrele anterioare. Este un mers obositor şi defavorabil vitezei.
   Lostriţă (Hucho hucho). Specie de peşte răpitor din familia Salmolidelor, cu corpul lung pînă la 1 m şi greutatea de 10—12 kg, aproape cilindric, cu gură mare şi dinţi puternici. Trăieşte în rîu-rile adînci de munte. în ţara noastră, fiind rară, este ocrotită de lege.
   Lota Iota, sin. Mihalţ. Peşte răpitor, dulcicol de 1 m lungime din familia Gadidae, din apele curgătoare reci şi adînci din Europa, bazinul Mării Arai, Asia Mică, Siberia şi Amur. Are corprul alungit, comprimat anterior şi este acoperit cu solzi mici. Coloritul corpului cenuşiu, cu o nuanţă măslinie pe spate şi alb-gălbui pe abdomen. Are valoare economică mare.
   Loulou, sin. Lulu. Denumire de grup pentru cîinii Spitz.
   Lourde, sin. Bigorre, Lavedan. Rasă de taurine din Franţa aparţinînd vitelor din sud, provenind din vechea rasă iberică, ce popula aceste regiuni. Se caracterizează prin talie de 123 cm, greutate 425 kg, constituţie robustă, rusticitate şi rezistenţă remarcabile, culoarea galbenă-deschis, aptitudine de lapte, carne, muncă (producţia de lapte 1800 1).
   Lovcîl. Una din cele mai apreciate linii ale trăpaşului Orlov.
   Lovitură de lance. Depresiune musculară întîlnită înaintea spetei.
   Lovitură de secure. Depresiune musculară, mai mult sau mai puţin pronunţată, întîlnită la trecerea dintre gît şi gre-băn. Aceasta denotă o musculatură slabă a gîtului şi o prindere defectuoasă a ligamentului cervical, de primele apofize spinoase ale regiunii grebănu-lui. Este un defect congenital. Dacă depresiunea musculară este situată înaintea spetei, se numeşte lovitură de lance.
   Lowicka. Rasă de oi poloneză, creată prin încrucişarea oilor locale cu rasa Merinos şi .Kent.
   Lucea. Rasă de porumbei de zbor locală din Italia cu greutate mică şi cii o culoare cenuşiu albăstruie, cu nuanţe ruginii. Este un porumbel prolific.
   Luctrnâ (Medicago saliva). Plantă furajeră erbacee, perenă, din familia leguminoaselor, cu rădăcină puternică, fiind una din cele mai valoroase plante furajere, rezistentă la ger şi secetă, ciT o mare capacitate de producţie şi cu ,o valoare nutritivă ridicată. Se cultivă pentru masă verde, fîn, însilozare şi păşunat. Lucerna este şi o plantă meii-feră cu valoare mai redusă.
   Lucită. V. Fotodermatoză.
   Luciu. însuşire specifică a blănii, conferită de stratul cuticular al fibrelor.
   Luciul linii. însuşirea pe care o au fibrele de lînă de a reflecta mai mult sau mai puţin lumina, ca urmare a formei şi aranjării diferite a celulelor epi-teliale din stratul cuticular al fibrei de lînă.
   Lucru pe două urme. Mişcare de dresaj care presupune plierea calului în axul său longitudinal (cap, crupă), realizînd mersul în travers, în doi timpi, cu poziţia dinainte şi dinapoi pe două urme, partea dinainte precedînd pe cea dinapoi.
   Lufar. V. Pomatomus saltatrix.
   Lugan, sin. Luganskii. Rasă de porumbei de zbor din R. S. Ucraineană.
L.UG
393
Are un format mare, dolicomorf dar cu picioare scurte, cu încălpătură mică. Are penajul complet alb.
   Lugol (soluţie —). Soluţie iod-iodu-rată (iod, iodură de potasiu), utilizată ca reactiv, antimicotic, dezinfectant, .antihelmintic ctc.
   Lugware. Rasă de zeb răspîndită în Zair, Sudan şi Uganda. Se caracterizează prin dezvoltare corporală elipo-metrică (talia 107 cm şi greutatea 260 kg), format corporal relativ scurt, musculatura dezvoltată, conformaţie armonioasă, culoare frecventă bălţată cu negru, dar se pot întîlni şi alte culori. Este un animal rustic, dar cu slabă precocitate, cu constituţie robustă, rezistenţă remarcabilă la boli, fecunditate foarte bună (90%) şi aptitudine de •carne, lapte şi muncă.
   Lumbago. 1. Durere lombară, fără semne inflamatorii (reumatismală, de contracţie etc.) ; 2. Gifoză şi rigiditate lombară.
   Lumen. 1. Unitatea de măsură a fluxului luminos in ST. Are simbol Lm. Reprezintă fluxul luminos emis de un corp complet negru, cu o suprafaţă de 0,5302 mm2, la temperatura de solidi-ficare a platinei (1 773,5°C) ; 2. Termen care defineşte spaţiul gol dintr-un vas lemnos, liberian, sanguin etc.
   Lumină animală. Lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanţe. în lumina animală predomină radiaţiile verzi şi albastre, din care cauză aceasta este o lumină rece. Organismele producătoare de lumină animală (fotogene) sînt mai ales cele abisale (peşti, moluşte cefalopode, viermi, meduze); altele trăiesc pe uscat (ex. licuricii).
   Lună, sin. Porumbelul lună, Porumbelul elveţian, Porumbelul mondt. Rasă uşoară de porumbei, de culoare galbcn-crem, foarte deschis cu galben intens pe guşă şi formind două dungi închise pe aripi. Au încălţătură mare.
   Lup de Alsacia. V. Alsacian.
   Lup de mare (Stenorafius pomarinus). Specie de pasăre acvatică din ordinul lariformelor, de mărimea unui uliu, de culoare brună întunecată. Trăieşte în ţinuturile nordice ; ne vizitează ţara iarna. Se hrăneşte cu peşti şi cu păsări tinere.
   Lup de Vosgi. V. Alsacian.
   Lupin. Plantă anuală din familia Leguminoase. Se cultivă următoarele specii : Lupinus albuş L. (lupinul alb), L. luteus L. (lupinul galben), L. angusfi-folius L. (lupinul albastru) şi L. poly-phyllus (lupinul peren). Se cultivă pentru boabe, furaj (siloz) sau ca îngrăşămînt verde pe solurile nisipoase sau pe cele acide (podzolice). Producţia de boabe este de 1 500—2 000 kg/ha, iar cea de nutreţ verde de 25 — 30 t/ha.
   Lupinina. Toxialcaloid din lupin (Lupinus).
   Lupinoză. Intoxicaţie produsă de al-caloizii din lupin.
   Luteina. V. Progesteron.
   Lutra iutra, sin. Vidră. Mamifer carnivor cu blană valoroasă, comun, pe lingă apele dulci în malul cărora îşi face vizuina cu două intrări. Femela naşte 2—3 pui. Are corpul alungit, capul lat şi turtit dorso-ventral, cu urechi scurte ochii, mici, iar picioarele sînt scurte cu cinci degete unite printr-o membrană. Coada de 35 — 40 cm este lăţită. Coloritul corpului brun-roşcat, cu luciu pe spate şi cafeniu pe abdomen. Este dăunătoare pentru pisci cultură mai ales în crescătorii în timpul iernii, fiindcă distruge reproducătorii. în medie consumă pe zi 1,2—2 kg de peşte.
   Lues, sin. Lues polonez. Rasă de porumbei de carne, formată în Polonia prin încrucişări complexe, rustică, una din cele mai apreciate rase de porumbei de carne. 2. Unitatea de măsură a iluminării în SI ; luxul (lx) reprezintă iluminarea unei suprafeţe de 1 m2 de către un flux luminos de un lumen, perpendicular şi uniform repartizat.
394
LUZ
   Luxaţie. Deplasarea unei formaţiuni, în urma unei acţiuni traumatice (mecanice), rezultînd o schimbare de raporturi (ex. luxaţie coxofemurală, luxaţie articulară, luxaţia mandibulei, luxaţie musculară etc.).        *
   Lux in. Soi'de lucernă, creat şi omologat în ţara noastră în anul 1973, productiv (8 — 9 t/ha s.u. la neirigat şi 13 — 14 t/ha s.u. la irigat) cu un conţinut ridicat în proteină (20,7%) cu producţie bună de sămînţă (400 — 500 kg/ha). Se recomandă pentru terenurile irigate.
   Luxmetru obiectiv. Aparat pentru determinarea directă a intensităţii iluminatului natural şi artificial pe diferite suprafeţe. Se pot măsura intensităţi luminoase de la 1 la 100 000 lucşi.
   Lymphocyslis. Viroză nespecifică cu evoluţie cronică care apare la peştii marini cum sînt Pleuronedidele (frecvent), Mullus (mai rar), Fundulus? Roccus etc. Este cunoscută in Europa şi America, Germenul patogen un virus hexagonal de aproximativ 200 mili-croni. Peştii bolnavi se recunosc după excrescenţele granulate, verucoase pe corp, cap şi înotătoare.
   Lyoneză. Rasă de găini franceze cu greutate de 2—2,5 kg, care produce ouă albe de 60 — 65 g, cu carne foarte bună calitativ. Are penajul parţial frizat,, de culoare neagră sau albă.
   Luzern, sin. Lucerna. Varietate de porumbel din grupa porumbeilor Lunăr care are culorile penajului de pe guşă şi din dungile de pe aripi mai intense: galben auriu, maro-închis sau roşu.
   Macaw, sin. Macao. Nume comun pentru multe specii de papagali din America Centrală şi de Sud, din genul Ara şi alte genuri înrudite ; indivizii sînt strălucitor coloraţi, au o coadă lungă, un cioc întors şi o zonă golaşe in jurul ochilor. Se folosesc ca păsări de ornament.
' Macchiaiola. Rasă de porci (v. Mare-mana).
   Macerare. 1. Alterare tisulară consecutivă acţiunii prelungite a unei substanţe lizante ; 2. Operaţie de extracţie a unor substanţe dintr-un complex brut, prin menţinerea acestuia într-un lichid ; 3. Metodă de preparare a oaselor pentru schelet, prin menţinerea lor timp îndelungat într-o baie cu apă simplă sau insămînţată cu bacterii putrefiante.
   Macilenţă. Boală a viermilor de mătase determinată de înmulţirea streptococilor din intestinul mijlociu, ca urmare a distribuirii hranei in mod neregulat (v. şi slăbiciune).
   Macina. Rasă de oi care pppulează ionele tropicale uscate şi zonale mediteraneene calde ale Africii. Se caracterizează prin talie de 75 cm şi greutate corporală de 35 kg. Produce puţină lină albă care se foloseşte la confecţionarea păturilor. Este slabă producătoare de carne şi lapte, dar bine adaptate zonelor tropicale.
   Mackenzie River, sin. M.K.R. Linie naturală de nurcă, formată în condiţii de viaţă sălbatică în Canada şi care a avut un rol important în formarea nurcii standard, în special pentru greutate mare şi nuanţe de negru în blană.
   Macrancantoricoza porcului. Acanto-cefaloză produsă de Macranthorhipihus (Echimorhineus) hirudinaceus,
   Macrocefal (gr. macros: mare ; kefali: cap). Care are capul mare. Monstruozitate caracterizată prin dezvoltarea exagerată a extremităţii cefalice, fără a exista şi o dezvoltare proporţională a cncef aiului.
   Macrocit. Eritrocit cu dimensiuni mai mari decit dimensiunile normale, indi-cind adesea o anemie gravă.
   Macroci toză (gr. macros : mare ; cy-tos: celulă). Stare caracterizată prin creşterea numărului de globule roşii cu dimensiuni mari ; este semn al hiper-reglării medulare, consecutivă unor hemoragii, hemolizelor etc.
   Macrodactilie. Monstruozitate caracterizată prin dezvoltarea exagerată a degetelor.
   Macroelement. Element chimic care se găseşte în cantităţi relativ mai mari în sol, în plante şi în organismele animale (sodiu, kaliu, calciu, magneziu, clor, sulf, fosfor etc.). în organismul animal îndeplineşte funcţii generale şi specifice, participînd la metabolismul substanţelor nutritive.
396
MAI*
   Macrofag. Celulă dotată cu proprietăţi particulare de a îngloba (încor-plora) particule (prin fagocitoză).
   Macroglobulinemie. Stare caracterizată prin apariţia în plasma sanguină a unor globuline cu greutate moleculară mare,, ca semn al reacţiei sistemului reticuloendotelial în boli mamare, po-dale etc., cu influenţă negativă asupra organismului (v. şi parâproteinemie).
   Macronutrient. Element chimic, esenţial, în cantităţi mari pentru creştere^ plantelor şi animalelor (sodiul, potasiul, azotul etc.).
   Macroscopic (gr, Makros: mare ; sko-peina privi)., 1. Vizibil cu ochiul liber ; 2. Care se face cu ochiul liber; examen macroscopic etc.
   Maestoso. Linie a rasei Lipiţane, înfiinţată de armăsarul cu acelaşi nume, născut în 1786 la Lipizza, cal spaniol, cu infuzie de Arab prin Siglavy. Această linie este prezentă şi în România, avînd cea mai mare pondere în structura efectivului matcă (20%). Animalele din această linie se caracterizează prin dezvoltare corporală mare, făptură puternică, cap potrivit de măre, cu profilul uşor berbecat, trunchi masiv, spinarea şi şalele drepte, puternice şi potrivit de lungi, crupa şi pieptul largi şi membrele relativ scurte dar puternice.
   Magneziu (Mg). Bioelement localizat ţn proporţie mare în oase şi muşchi. Rol biochimic: este activator al unor enzime, intervine în permeabilitatea celulară, are acţiune sinergică cu calciul în excitabilitatea musculară. Metabolismul Mg este corelat cu cel al calciului.
   Magneziemie. Conţinutul în magneziu al, sîngelui.
   Maine-Anjou. Rasă de taurine formată spre mijlocul secolului al XlX-lea prin încrucişarea rasei locale Mancelle (Franţa) cu rasa Schorthorn. Se caracterizează prin talia 140 cm, greutatea 800 kg la vaci, excelentă conformaţie pentru carne (cap larg şi scurt, coarne medii) gît musculos, trunchi lung, adînc
şi musculos, membre bine proporţio-nate), piele suplă, păr des, culoare roşie? şi albă. Este o rasă rustică, valo-rificînd excelent nutreţurile grosiere şi manifestă rezistenţă ridicată la boli şi intemperii. Are aptitudine de carne excelentă fiind bună şi pentru lapte (2 500 kg cu 3,75% grăsime).
   Mahratta. Rasă de cîini gonit ori (v. Ogarul oriental).
   Majella. Rasă europeană de viermi de mătase, cu gogoşile ovale şi de culoare galbenă.
   Malac. Termen prin care se defineşte tineretul bubalin.
   Malacie (gr. Malakia : înmuiere, îmbolnăvire). 1. Ramolire sau înmuierea unor ţesuturi : encefalomalacie, osteo-malacie etc. ; 2. Pervertirea gustului (sin. Pica).
   Malacologie. Ştiinţa care se ocupă cu studiul moluştelor.
   Maladie (fr.). Barbarism indicînd u» proces patologic privit în ansamblu,, începînd cu cauzele posibile, manifestări, evoluţie etc. şi terminînd cu consecinţele posibile. .
   Malaeză. I. sin. Combatant malaez-Rasă de găini combatante, originară din India şi arhipelagul Malaez. Cu greutate măr.e (4 — 6 kg la cocoş şi 3,5 — 4 kg la găină) sau cu varietate europeană subponderală (1,7—2,2 kg la găină şi 2 — 2,7 kg la cocoş), produce ouă mici (55 g) şi o carne de calitate mijlocie. Are mai multe varietăţi, m^i importantă fiind cea neagră-roşdat. Este pasăre înaltă, pe picioare foarte musculoase, cu pene strinse pe corp, cu creasta nuciformă şi ciocul scurt şi puternic-Are pieptul profund şi fără pene pe creasta carenei stemale, urechiuşele roşii şi fluierele puternice, galbene ; 2. Rasă de pisici (v. Siameză).
   Malemute, sin. Malemut de Alaskar Mahlemut. Denumire utilizată în trecut pentru cîinii arctici de tracţiune, mai ales metişii de diferite rase. După primul război mondial denumirea a început să se aplice treptat numai rasei
MAL
397
Malemute, obţinută din Încrucişări complexe la care au participat ciinii nordici ca: Spitz,; Saţnpyed, Husky, ciinii eschimoşilor, Akita, Chow-chqw; etc. ,Cu un exterior în care domină tipul Samoyed, cîinele Malemute ^are o. culoare cenuşie, cu abdomenul alb, blana eu păr mare şi des, coadâ stufoasă, o talie de 57'— 62 cm şi p greutate de 34—38 kg.
   ; Malandră, Crevasă eczematoasă, localizată la niveluTunghiurilor de flexiune antebrahio-carpormetacarpian la animalele mari.
   Malalion, sin; Carbofos, Malatox. Ester al acidului di ti of osf orie, utilizat că insecticid şi acaricid, cu spectru mare de acţiune şi toxicitate redusă pentru mamifere.
   Malarie (ital. Malaria: aer alterat). Boală infecţioasă produsă de sporo-zoare care parazitează globulele roşii (Plasmodium), manifestată la om prin febră remitentă, cajiexie palustră etc.; diferite specii din /"genul Plasmodium s-au izolat la numeroase specii de jini- * male, avînd oarecare importanţă patq-gepetică doar la maimuţe şi păsări.
   Maleină. Extract de culturi de bacii morvos, utilizat pentru ^diagnosticul alergic al morvei.
   Maleinizare, sin. Maleinare. Administrarea subcutană sau intra dermopal-pebrală a maleinei şi analizarea modificărilor reactive (locale şi generale) prezentate de animalul maleinizat, cu scopul bine precizat de a depista animalele cu morvă ocultă.
   Maleolă. Denumire folosită pentru definirea proeminenţelor simetrice situate la nivelul/ extremităţii distale a tibiei şi fibulei.
   Malformaţie. Denumire utilizată pentru definirea anomaliilor în general.
   Malgaş (fr, Malgache). Zeb răspîndit în insula Madagascar. Se caracterizează prin talia 120 cm şi greutatea 250— 300 kg, musculatuVa dezvoltată, făptură uscăţivă cli cap" scurt, coarne în formă de liră, gît subţire, trunchi îndesat, membre grosiere, piele fină, pă-
rul scurt, culoar^ închisă, în general neagră jsau bălţâtă cu. negru, uneori roşie , sau bălţată cu roşu. Este un animal tardiv, rustic şi apt să consume o hrană săracă şi uscată. Are aptitudine principală pentru carne, iar producţia -de lapte este slabă (270—360 1/lactaţie).
   Malici. Rasă de oi de pieli cele şi lapte, ce se creşte in Crimeea. Se caracterizează prin coadă lată, lină groasă şi-mixtă, de culoare neagră, albă sau brumărie. Este pe ^ale de înlocuire cu metişi Karakul x Malici, care dau pieli-cele de ^calitate apropiată de Karakul,
   Malign (lat. Malignus: rău). Despre o boală, un proces patologic, cu o evo-> luţie spre agravare şi, în unele cazuri, spre moarte (ex. forma malignă a unor boli infecţioase, tumoare malignă etc.).
   Măline. 1. Rasa de cîini belgieni (Malinois), v. Ciobănesc belgian ; 2. sin; Coucou de Malines. Rasă de găini grele originară din Belgia, caracterizată prin greutate corporală medie de 3—3,5 kg la găini şi 4—4,5 kg la cocoşi. Produc o carne de calitate excepţională. Prezintă varietăţi de culoare barată şi albă, cu creasta simplă, urechiuşe roşii şi fluiere alb-roz, cu încălţătură.                ■
   Malofage (Mallophaga). Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, caracterizate prin talie mică, lipsa aripilor, abdomenul mare şi turtit dorsoventral. Trăiesc pe corpul păsărilor şi al mamiferelor ; nu sug singe, dar se hrănesc cu pene, păr şi descuamaţii ale pielei.
   Malofagie (gr. mallos: lină ; fagein : a mînca). Formă de manifestare a pervertirii gustului (pica), întîlnită la ovine şi constînd din consumul lînii.
   Malofagoză. Parăzitoză determinată de prezenţa pe corp a insectelor malofage, care acţionează mecanic şi irita-tiv.            .            •:
   Malpighian. 1. (corpuscul —). Termen sub care se definesc : a) elementele conglomerate limfocitare de pe traiectut arteriolelor splenice; b) componentul iniţial al nefrdnului (cuprinzînd capsula BowmannrMuller şi glomerulul renal);
398
MAM
2. (glomcrul —). Anastomoză admirabila cu aspect de reţea.(ghem) arterială, cuprinsă în interiorul capsulei Boumarin-Miiller (din cadrul corpusculului renal).
   Maltază. Enzimă care catalizează desfacerea maltozei in două molecule de a-D-glucoză.
   Malteză. 1. Rasă de capre, răspîndită în ţările mediteraneene şi în special în Sicilia. Se caracterizează prin statură de 60 — 70 cm, greutate de 40—60 kg, fără coarne sau cu coarne mici, păr lung, de culoare variabilă de la alb murdar pînă. la izabel, frecvent cu bălţături galbene-roşii. Are prolificitate ridicată şi o bună producţie de lapte (500—600 1 anual) ; 2. Rasă de cîini de lux, cu păr lung, în general de culoare albă ; 3. sin. Silvei blue. Varietate de nurcă ; 4. Rasă de porumbei de carne, din grupa raselor de porumbei găină, înalţi pe picioare şi cu greutate corporală mare (900—
1 000 g).
   Malthusianism. Teorie burgheză reacţionară, fundată de Th. i?. Malllms, potrivit căreia populaţia creşte în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistenţă cresc în progresie aritmetică.
   Maltobioză. V. Maltoză.
   Maltoză, sin. Maltobioză, zahăr de mal!. Di glucid cu caracter reductor constituit din două molecule de a-glu-coză. Reprezintă unitatea diglucidică repetitivă din structura glicogenului şi amidonului. Este scindată enzimatic în două molecule de glucoză sub acţiunea maltazei, respectiv a a-glucozidazei din intestin.
   Malvi. Rasă de zeb din India Centrală, caracterizat prin făptură adunată şi îndesată, cap scurt şi larg, trunchi dezvoltat, membre puternice, culoare gri. Are aptitudini remarcabile pentru muncă.
   Mamară (arteră —). Termen sub care se definesc arterele distribuite mamelei.
   Mamelă (lat. Mamma: glandă producătoare de lapte). Organ sistematizat ca anexă funcţională a aparatului ge-
nital femei, la mamiferele domestice, în general distingîndu-se mamele plasate în două şiruri paralele (scroafă, căţea, pisică, iepuroaică etc.), sistematizate în pectorale, abdominale şi ing-vinale, totalizînd 4—6 perechi la căţea, 5 — 9 perechi la scroafă, 4 perechi la pisică, 3—5 perechi la iepuroaică. La vacă (două perechi) sînt grupate în regiunea ingvinală formînd ugerul. La iapă, oaie şi capră există o singură pereche de mamele ingvinale. Anatomic fiecare mamelă este formată dintr-o porţiune reprezentînd corpul mamelei şi alta reprezentînd mamelonul (eminenţă cilindrică) situat în partea ventrală a mamelei, la baza căruia converg canalele galactofore (sinusul galactofor) pentru a forma unul sau mai multe canale papilare ce se deschid la exterior.
   Mamelon, sin. Sfirc. Eminenţă, relativ cilindrică, situată în partea ventrală a mamelei la femelele mamifere. La vacă se întîlnesc 4 mameloane, simetrice, moi, buretoasc la palpare, cu lungimea de 7—9 cm, circumferinţa 11 — 13 cm, forma intermediară între cilindrică şi conică. Acestea sînt acoperite de o piele subţire, netedă, lipsită de păr, fără glande sudoripare şi sebacee. Dimensiunile şi forma mameloanelor sînt determinate puternic genetic, fiind însă influenţate şi de metoda de muls. Mame-loanele condiţionează eficienţa atlt a mulsului manual cît şi a celui mecanic, în practică, se întîlnesc la vaci frecvente mameloane defectuoase: lungi, scurte, cilindrice (cu grosime egală la bază şi vîrf), cărnoase (lungi şi groase), în formă de butelie (cii baza dilatată), diformate (cu papilomatoză sau cicatrici), asime^ trice, adunate, precum şi nţameloane cu orificiul dublat, triplat sau cu canalul mameloanelor obstruat.
   Mamifere (Mammalia). Clasă de vertebrate cu sînge cald, cu corpul acoperit cu păr, cu cutia toracică separată de cavitatea abdominală prin diafragmă, cu falca inferioară formată dintr-un singur os (dentalul) şi cu cîrja aortică
MAM
399
în stînga axei corpului ; femelele îşi hrănesc puii cu lapte produs de glandele inamare, care se află in mamele (de unde le vine şi numele). Cu excepţia monogastrelor, care depun ouă, mamiferele nasc pui. Pielea lor este bogată în glande. Dentiţia este diferenţiată în incisivi, canini, premolari şi molari. Mamiferele sînt vertebrate cu cea mai complexă organizaţie. Fiind homeoter-me, ele trăiesc în toate mediile de viaţă. Se împart in monotrene, marsupiale şi placentare.
   Mamită, sin. Mantilă. Inflamaţia glandei mamare produsă sub acţiunea unor factori infecţioşi endogeni sau exogeni. Se manifestă prin indurarea glandei mamare, congestie, sensibilitate şi modificarea însuşirilor organoleptice ale laptelui.
   Mamita gangrenoasă a oilor. Boală infecţioasă a oilor în lactaţie, provocată de un micrococ (Micrococcus n\as-tidiiis) şi care se manifestă -prin gangre-naroa ugerului. Boala se tratează cu antibiotice ; poate fi prevenită prin vaccinări.
   Mammalia. V. Mamifere.
   Mamut, sin. Mamouth, Bronzată cu pieptul larg. Rasă de curci grele, creată in S.U.A. prin selecţie din curca Bronzată americană. Se caracterizează prin greutate mai mare, lărgime mai mare între umeri şi proporţie sporită a muşchilor pectorali care ajung la 1/5 din greutatea totală.
   Man. Rasă de pisici de culoare albă, neagră sau ca a iepurelui de cîmp, cu coada foarte redusă sau lipsa totală a ei şi cu meipbrele posterioare mai lungi . decît cele anterioare. Are un mers caracteristic, cu salturi ca iepurele.
   Mană. Sucuri dulci eliminate de Aphide, Lachnidc şi alte insecte ce se hrănesc cu sucurile plantelor şi care sînt uneori culese de albine.
   Manchester. 1. Rasă de cîini terieri (v. Terrier de Manchester şi Terrier pitic de Manchester); 2. Rasă de canari
caracterizată prin colorit frumos, ,al penajului (v. Canari moţaţi, de Manchester).
   Mandarină (Anas galericulafa). Rasă de raţe decorativă, rustică, rezistentă cu mare diversitate de culori. Se creşte pentru frumuseţea penajului. Are o durată a perioadei de incubaţie mai mare (32 zile).
   Mandibular (nerv —). Ramură a nervului trigemen, ieşind din craniu prin gaura ovală (sfărîmată anterioară) şi ramificată la rîndul ei în: nervul masti câtor, bucal (buccinator), pteri-goidian, lingual, alveolomandibular, mi-lohioidian şi temporal superficial.
   Mandibulă. Termen general prin care se defineşte maxilarul inferior, rezultat din articularea (sau sudarea) a două oase mandibulare într-o piesă unică, fiecare os mandibular prezentînd . o porţiune de sudură (corpul) şi două braţe (cu o porţiune orizontală şi una recurbată).
   Manej (ital. maneggio). Loc acoperit sau deschis prevăzut cu nisip, care serveşte pentru mişcarea, dresajul şi antrenamentul cailor, precum şi pentru învăţarea călări ei;
   Mancki (ar. git frumos). Linie de cai arabi.
   Mangaliţă. Rasă de porci, crescută în special pentru producţia de grăsime,, în nuclee" restrinse în R. S. România, R. P. Ungară şi R.S.F. Iugoslavia. Se caracterizează prin rezistenţă deosebită, mărime mijlocie, avînd corpul relativ scurt şi adînc, cu păr des şi creţ, prolificitate redusă (în medie 5 — 6 purcei la o fătare). Are patru varietăţi: blondă (cea mai răspîndită), roşie, neagră şi albă cu negru.
   Maniament. Depozit subcutanat de grăsime (regiunea pectorală, salbă, regiunea caudală, regiunea iei etc.) eventual proeminent, servind la aprecierea stării de îngrăşare a animalelor.
   Manioc (Manihot utilissima). Plantă tropicală cultivată sau spontană, originară din America Centrală şi de Sud*
400
MAR
răducinonsă aparţinînd familiei Kuplior-biuccac, foarte apreciată pentru alimentaţia animalelor. Maniocul se foloseşte în alimentaţia animalelor sub formă de frunze, făină (cea mai utilizată1 formă), granule şi borhot.
   Mantes. Rasă de găini cu producţie intermediară, caracterizată prin greutate corporală medie de 2—2,5 kg la găini şi 2,5 —3,5 kg la cocoşi. Producţia de ouă, la nivel mediu de 160—190 ouă de 60 — 65 g cu coaja alb-crem. Produce o carne de calitate excepţională. Are o culoare generală pestriţă (negru cu alb) şi prezintă barbă şi favoriţi.
   Maradi. Varietate de capre originară din Uganda, dar răspîndită şi în Niger şi Nigeria. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mijlocie spre mică (talia 45 — 60 cm şi greutatea 20—25 kg), cap fin, git subţire, piept puţin masiv, membre subţiri şi cu aplomburi corecte, pielea fină, părul scurt şi roşcat. Are aptitudini pentru lapte şi carne. Este recunoscută pentru valoarea deosebită a pieilor, care sînt foarte căutate pe piaţa internaţională. Are prolificitate ridicată (2 — 3 iezi la fătare).
   Marasm (gr. marainein : a usca), -in. cahexie. Slăbire extremă datorită bolilor de durată sau atrofiei senile fiziologice.
   Marburg. sin. Iepurele de Marburg. Rasă de iepuri de casă din grupa celor mici, cu o greutate corporală medie de 2,75 kg. S-a format în Germania, prin încrucişări multiple care au la bază Albastrul vienez şi Havana. Are o culoare cenuşie asemănătoare veveriţei siberiene. Blana se caracterizează şi printr-un voal uşor cafeniu. Trunchiul este compact cu aspect îndesat, picioarele scurte. Are mai multe varietăţi : Augsburg, Dusseldorf şi Liubereţki.
   Marcarea animalelor. Individualizarea animalelor prin diferite mijloace (tatuaj, crotalii metalice sau din plastic de diferite culori, aplicarea unor dangale, a unor crestături la urechi ctc.) în vederea urmăririi producţiei, reproducţiei, selecţiei etc.
   Marcarea cabalinelor de rasă. Aplicarea dangalelor pe corp, in locuri bine stabilite. Se aplică marca tatălui (formată la caii Pur sînge englez, Trăpaşi, Ardenez, Deutschescaltblut şi Semigreu românesc din iniţiala numelui propriu al tatălui, iar la celelalte rase din iniţiala liniei genealogice a tatălui, urmată de numărul cronologic de pepi-nier, în cifre arabe) ; marca mamei, se aplică la toate rasele cu excepţia celor de curse (semne convenţionale care exprimă rasa sau linia la care aparţine iapa) ; marca hergheliei (iniţiala hergheliei in care s-a născut mînzul) ; numărul de mînz (numărul de ordine ^al produşilor unui armăsar) şi numărul matricol de iapă mamă (se dă la intrarea în matca de reproducţie şi înscrierea în registrul genealogic). Aceste însemne se aplică diferenţiat pe laturile corpului în funcţie de rasă.
   Marcarea măteilor. Individualizarea mătcilor pentru identificarea rapidă a lor, cit şi pentru cunoaşterea cu precizie a vîrstei. Marcajul se aplică pe partea dorsală a toracelui folosindu-se vopsea sau staniol sub forma unor rondele de diferite culori ce se lipesc cu o soluţie (şerlac cu alcool). Culorile internaţionale oficiale folosite anual sînt : 1976 alb, 1977 galben, 1978 roşu, 1979 verde, 1980 albastră, culorile repetîn-du-se pentru următoarele grupe a cîte 5 ani (1981-1985 etc.).
   Marcarea ovinelor. Individualizarea ovinelor prin aplicarea la urechi a unor crotalii metalice sau de material plastic de diferite culori pe care este înscris numărul de înregistrare al animalului.
   Marcarea păsărilor. Individualizarea păsărilor prin aplicarea unor crotalii, la aripi sau la picioare (sub formă de inele), pe care sînt înscrise datele necesare scopului urmărit:     selecţie, pro-
ducţie, curse (la porumbeii voiajori) etc.
   Marcarea porcinelor. Aplicarea de tatuaje, crestături sau crotalii de diferite forme, la urechi în vederea individualizării animalelor de reproducţie.
MAR
401
   Marcarea taurinelor. Individualizarea taurinelor de prăsilă prin diferite mijloace : tatuaje pe urechi, crestături la urechi, crotalii de forme, culori şi mă-rini diferite, medaliaone prinse de gîtul animalelor, criomarcare etc., prin care se înscrie numărul matricol al animalului.
   Marchigiana. Rasă de taurine din Italia, formată la început prin încrucişarea dintre vechea rasă Podolică şi Chianina şi apoi cu rasa Romagnolă. Se întîlnesc în cadrul rasei două varietăţi : Montagna şi Brina-Marina (de
culoare gri deschis). Această rasă se caracterizează prin dezvoltare hiperme-trică, dimorfism sexual pronunţat, exterior corect, culoare albă, cu pielea gri închis. Aptitudine de carne bună.
   Marclioise. Rasă veche de taurine, apreciată în trecut pentru muncă şi rusticitate. în prezent se fac încrucişări de absorbţie cu Limousine şi Charolaise
   Marek (boala —). V. Limfamatoza neurală a găinilor.
    Marele alb. 1. sin. York mare, Large White. Rasă de porci, creată în Anglia, aparţinînd tipului de carne, cu talie mare, culoare albă, prolificitate mare (in medie 11 purcei la o fătare) foarte precoce. Datorită calităţilor sale s-a răspîndit în aproape toate ţările din lume şi a contribuit la formarea şi ameliorarea multor rase de porci; 2. sin. Uriaşul alb, Temrod. Rasa de iepuri de carne, cu talia şi greutatea mare (6 — 8 kg), cu blana de culoare albă, ochii roz, pielea şi ghearele albe, cap masiv, urechi lungi, îndoite în formă de „V“. Se creşte pentru carne şi pieli-cele.
   Marele alb cehoslovac. Rasă de porci de culoare albă, ce se creşte în R. S. Cehoslovacă, cu aptitudini pentru carne şi bacon.
   Marele alb estonian. Rasă de porci de culoare albă, ce se creşte în R. S. Estonă cu aptitudini pentru bacon.
   Marele alb sovietic, sin. Alb mare sovietic. Rasă de porci creată în U.R.S.S.
pe baza încrucişărilor dintre procinele locale şi rasa Large-White, şi prin selecţie şi creştere dirijată. Se caracterizează printr-o talie mare, constituţie robustă, schelet puternic, îmbrăcăminte piloasă abundentă şi de culoare albă, rezistenţă la diferite condiţii de climă şi întreţinere, prolificitate bună.
   Marele combatant de nord. Rasă de găini, combatantă, originară din Belgia.
   Marele negru, sin. Large-Black. Rasă de porci originară din Anglia, crescută pentru producţia de carne. Se caracterizează prin culoarea neagră, talie mare, urechi mari şi lăsate in jos. Are o prolificitate şi precocitate bună. în ţara noastră a contribuit la formarea porcului de Strei şi a altor tipuri de porcine.
   Maremmană. 1. Rasă de taurine de origine podolică (Italia), caracterizată prin dezvoltare hipermetrică (talia 150 cm şi greutatea 650 kg), făptură impresionantă, dimorfism sexual pronunţat. Are conformaţie relativ corectă (cap mic, coarne lungi în formă de liră deschisă, gît lung, scurt şi musculos la tauri, cu salba mare), trunchi dezvoltat, cu linia superioară lungă şi dreaptă, crupă pătrată, uşor oblică, torace adine, larg, uger puţin voluminos ; culoare gri. Este o rasă robustă, viguroasă, tardivă, cu rezistenţă excepţională, aptitudine de carne şi capacitate energetică ridicată ; 2. sin. Abruzzese (v. Ciobănesc italian de Abruzzi).
   Margaritana margaritifera. Moluscă dulcicolă de 14 — 16 cm din apele repezi curgătoare cu fundul din roci eruptive (granit sau gneis) din Europa Cen-trală. Are importantă mare economică deoarece formează perlele mult preţuite.
   Maria Stuart. Rasă de porumbei de ornament. Prezintă în jurul gîtului o formaţie de fulgi sub formă de guler.
   Marialiof, sin. Mariahof-Lavant-Tha-lor. Varietate de taurine care aparţine grupei de rasă blondă de Alpi, întîlnită în Carintia (Austria). Are talie de 125 —
26 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
402
MAS
130 cm greutate 500 kg, l'ăptură îndesată, culoare galbenă deschisă, rusticitate şi rezistenţă remarcabile, aptitudine triplă, dar cu capacitate productivă limitată.
   Marii. Rasă de asin originară din R.S.S. Turcmenă, caracterizată prin talie medie de 110 cm, culoare albă sau cenuşie deschisă (argintie), rar neagră şi şoricie, constituţie robustă şi o foarte bună rezistenţă la muncă, intemperii şi boli. Este folosit la diferite servicii în zone de altitudine variabilă (500— 2 000 m) şi climă aspră, precum şi pentru producerea de hibrizi cu specia calului.
   Marmorare. însuşire fizică a cărnii, care constă în depunerea grăsimii, consecutiv procesului de îngrăşare a animalelor, între muşchi, precum şi între grupele mai mari de muşchi (grăsime inter şi intramusculară, carnea pre-zentind un aspect marmorat).
   Marmotă (Marmota). Animal de blană rozător, înrudit cu veveriţa, cu corpul lung de 50—60 cm, cu capul mic, urechile mici, coada ştufoasă şi membrele anterioare avînd degetul mare rudimentar. Trăieşte în Alpi, în nordul şi centrul Asiei şi in America de Nord. Blana sa este foarte apreciată, iar carnea este comestibilă. în zonele înalte din Carpaţi a trăit specia Marmota marmota, care a fost stirpită în secolul trecut.
   Marsh platinum, sin. Platin Imperial (v.). Varietate de nurcă.
   Marsuin (Phocacna). Specie de mamifer cetaceu asemănător cu delfinul, cu spatele negru, flancurile sure şi abdomenul alb. Ajunge la 1,8 m lungime şi 80 kg greutate. Trăieşte in Oceanul Atlantic, Marea Neagră şi Marea de Azov.
   Martre, sin. Silver blue (v.). Varietate de nurcă albastră.
   Masaj. Metodă mecanoterapică, con-stînd din presarea, frămintarea cu mîna etc. a unei regiuni, cu scopul activizării circulaţiei, modificării trofismu-lui local etc.
     Marsupiale. Ordin de mamifere inferioare care prezintă pe abdomen un marsupiu. Majoritatea marsupialelor trăiesc în Australia şi numai citeva specii în America. Sînt adaptate celor mai diferite moduri de viaţă, cuprinzînd; specii inscctivore, carnivore, frugivore* etc. (ex. cangurul, oposumul).
     Marsupiu (lat. marsupium : pungă)-Formaţie anatomică caracteristică mamiferelor marsupiale, constînd dintr-un-pliu al pielii în regiunea abdominală a femelelor: serveşte pentru adăpostirea puiului pînă la deplina lui dezvoltare-în marsupiu se găsesc mameloanele.
     Martes. Gen în sistematica zoologică» în care sînt cuprinse importante specii de animale carnivore cu blană valoroasă, din care unele domesticite (nurca,, zibelina) şi altele sălbatice (jder de piatră, jder de copac etc.), dar cu per-spective de a fi crescute.
     Martina Franca. Rasă de asini dir* Italia caracterizat prin talie mare (145-cm), cap grosolan, gît gros, musculos, trunchi dezvoltat, membre lungi, cu> copite mici, adesea incastelate, culoarea murgă. Este un animal bun fondist, rustic şi sobru. împerecheat cu iepe de Puglia dă catîri buni.
     Martinţjală. I Jarnaşament de conducere, constituit dintr-o curea care leagă chinga, trecînd printre membrele anterioare, cu botarul sau dîrlogii. Se foloseşte la caii care cabrează în mod voluntar sau poartă capul sus (în vînt) în scopul de a împiedica cabrarea şi a echilibra mersul.
     Martone, sin. Pastel royal. Varietate de nurcă maro, mutantă recesivă v-Pastel.
     Masculin. Care aparţine sau se referă la mascul : organ masculin etc-
     Maseter (muşchi —). Muşchi masti-cator din regiunea obrajilor, inserat fix pe creasta maxilofacială şi mobil pe partea lalerală a zonei recurbate a mandibulei.
MAS
403
   Masetcrin (nerv —). Ramură motorie -desprinsă din ramura mandibulară a trigemenului.
   Mashona. Bovine crescute în regiunea Salisbury (Rhodesia), caracterizate prin -dezvoltare corporală medie, conformaţie corectă şi o bună aptitudine de carne.
   Masticator. Care are rol in masticaţie ; muşchi masticatori etc.
   Masticaţie. Operaţia fiziologică de strivire a alimentelor cu ajutorul dinţilor.
   Măştii'. Nume generic pentru unele rase de cîini de pază (v. dog, dog englez, dog german, Tosa, Tibetan) şi uneori pentru unii cîini de munte (v. Mastiff alpin).
   Mastiff alpin. Denumire folosită în Anglia şi în unele ţări de limbă engleză pentru rasele de cîini de munte ca Tibetan, Saint-Bernard şi alţi cîini de Alpi sau Pirinei.
   Mastită. V. Mamită.
   Mastocit. Element figurat celular al ţesutului conjunctiv, grupat in jurul capilarelor şi caracterizat prin prezenţa în citoplasmă a unor granule metacro-matice, conţinînd fosfataze, avînd rol în producerea unor componenţi ai substanţei fundamentale, lieparinei etc.
   Mastoidită. Inflamaţi a apofizei mas-toide.
   Maşină de adunat fin. Maşină de lucru destinată stringerii brazdelor de fin de pe cîmp şi depozitării finului în mijlocul de transport sau lăsării finului pe cirnp sub formă de căpiţe. Maşinile de adunat fin pot fi cu sau fără ridicător de brazde, de asemenea, pot fi cu sau fără colector. Organul activ de tipul transportor cu degete adună finul de pe cîmp şirl depozitează direct în bena mijlocului de transport.
   Maşină de ambalat ouă. Maşină destinată ambalării ouălor pe categorii (după sortare) în cofraje. Este alcătuită din transportor de ouă, transportoare sau elevatoare de cofraje goale, transportoare de cofraje cu ouă sortate pe
categorii, mecanisme de acţionare şi transmitere a mişcării, relee pentru comanda pornirii şi opririi automate a unor organe active.
   Maşină de împrăştiat gunoi de grajd. Maşină de lucru destinată imprăştierii gunoiului de grajd pe cîmp. Este alcătuită din benă prevăzută cu transportor cu lanţ şi racleţi şi organul activ de împrăştiere care poate fi de tip tobă cu degete sau tip melc cu spire crestate.
   Maşină de muls. V. Instalaţie de muls.
   Maşină de ridicat. Maşină de lucru utilizată la deplasarea pe verticală a unor corpuri, de obicei solide. Exisţă mai multe tipuri : macarale, stivuitoare, încărcătoare pivotante cu greifer, încărcătoare frontale montate pe tractor, tractoare încărcătoare hidraulice etc.
   Maşină de sortat ouă. Maşină folosită la împărţirea pe categorii a ouălor. Are în componenţa sa un transportor de cofraje cu ouă, un dispozitiv cu ventuze, transportor de ouă, masa de ovo-scopie, dispozitiv de ştampilare a ouălor, mecanism de înregistrare a numărului de ouă pe categorii, mecanism de cîntă-rire etc. La noi în ţară se folosesc maşini de sortat liniare cu mecanism de sortare cu pîrghie şi greutate. Capacitatea de lucru este de 9 000 - 20 000 ouă/oră.
   Maşină de terciuit. Maşina destinată strivirii (sfărimării) cartofilor fierţi.
   Maşină de tocat şi măcinat furaje-MTMF. Maşină destinată tocării şi măcinării furajelor fibroase şi grosiere, zdrobirii şi măcinării ştiuleţilor şi ciocălăilor şi măcinării boabelor de cereale, în fermele zootehnice.
   Maşină pentru dezinfecţia şi dezinsec-ţia adăposturilor şi animalelor. Maşină ce se foloseşte în fermele zootehnice pentru dezinfecţia adăposturilor, magaziilor, şoproanelor etc. şi pentru dezin-secţia animalelor. Maşina poate fi folosită şi pentru combaterea dăunătorilor.
   Maşină pentru distribuit nutreţuri-MDN-3. Se foloseşte ca remorcă tehnologică pentru distribuirea nutreţurilor fibroase şi grosiere tocate, silozului şi
404
MAU
masei verzi tocate in ieslea de furajare din adăposturi sau de pe padocuri.
   Matabela. Bovine originare din Rho-desia, caracterizate prin dezvoltare corporală mijlocie, rusticitate deosebită şi capacitate mare de îngrăşare pe păşunile naturale din zonă. Se pretează bine la încrucişări industriale pentru producţia de carne cu rase europene.
   Maică. 1. Albină femelă cu aparat reproducător dezvoltat, a cărei activitate este depunerea ouălor. Are greutate corporală de 150 — 280 mg, lungimea corpului de 20—25 mm, lungimea trompei de 3,5 mm. Trăieşte 3 — 5 ani, avînd prolificitate ridicată în primii 2 ani. Prezintă abdomen dezvoltat, neacoperit decît parţial de aripi, vederea mai slabă, e lipsită de glande cerifere, guşa e redusă, elimină excrementele în stup. Depunerea ouălor prezintă o periodicitate sezo-nală, într-un sezon depune 150 000— 200 000 ouă; 2. Categorie de animale ce cuprinde de regulă animalele de reproducţie.
   Matchem. Armăsar născut în 1748, provenit din Godolphin Barb, după tată şi din Byerley Turk după mamă, continuator al liniei Godolphin. A fost un armăsar cu aptitudini deosebite de viteză (cîştigînd majoritatea curselor de pe hipodrom la care a participat), precum şi foarte bun reproducător. Linia Matchem deţine 10—15% din structura genealogică a rasei, jucind un rol mai important în Germania, Franţa şi Australia.
   Mateba. Tip de bovine format în insula cu acelaşi nume din Zair, prin încrucişarea dintre rasa Angoleză, cu Africander, Friza, Hereford, Devon şi Schortorn. Este un animal cu talie mare şi aptitudine bună pentru carne.
   Materia vie. Formă biologică de mişcare a materiei, caracterizată printr-un ansamblu de principii şi trăsături care o deosebesc profund de materia nevie. Caracteristicile biochimice definitorii ale materiei vii a) sistem deschis in permanent schimb cu mediul ambiant;
b) metabolism propriu şi dinamism continuu determinate de un ansamblu de-reacţii coordonate ; c) grad înalt de organizare biochimică structurală şi funcţională ; d) stare calitativ superioară conferită de natura şi interacţiunile dintre colecţiile de biomolecule specifice, interacţiuni bazate pe procese de autoreglare ; e) capacitatea de a extrage energia din mediul extern (alimente),, de a o transforma şi utiliza pentru edificarea şi menţinerea propriilor structuri ; f) capacitatea de autoreplicare (autoreprodueere) precisă din generaţie in generaţie.
   Maternitate (lat. maternii as de la mater : mamă), adăpost special amenajat cu boxe individuale destinat fătării femelelor şi întreţinerii noilor născuţi în perioada de alăptare. Aceasta se poate amenaja diferit, în funcţie de specie, efectivul de femele, sistemul de creştere, gradul de dotare al unităţii etc.
   Matrice unguală, sin. Burelet cuti-durai. Zonă de creştere a cornului on-glonului (copitei) situată la limita dintre piele şi cutia de corn.
   Matricol (lat. matricola : mic registru)* 1. Registru de înscriere într-o anumită ordine a unor date referitoare la o anumită problemă; 2. Termen folosit în zootehnie pentru evidenţa animalelor. Numărul de înscriere în registrul respectiv se trece, de regulă, şi pe marcajul animalului (notaţie, medalion, tatuaj etc.).
   Maturaţie. 1. Ajungerea la stadiul matur ; 2. Evoluţia finală a foliculului de Graaf (maturaţie foliculară) ; 3. Au-todigestia diastazică normală a cărnii după dispariţia rigidităţii cadaverice, avînd loc la temperatură scăzută şi' ameliorînd calităţile alimentare ; 4. Termenul se foloseşte de asemenea pentru a indica stadiul de colectare al unui abces.
   Maur. V. Cap de maur.
   Maure. Rasă de zeb din Mauritania şi Sudan. Se caracterizează prin talie mare, osatură puternică, musculatură puţin dezvoltată, conformaţie puţin armonioasă, culoare brună (neagră) sau
MAX
405
bălţată cu negru. Are precocitate slabă, aptitudine pentru lapte, carne şi muncă.
   Maxilar. 1. Termen arhaic pentru definirea atît a maxilci, cit şi a mandibulei ; 2. (nerv —). Ramură a nervului trigemen, care iese din craniu prin gaura rotundă mare (hiatusul orbi tar), emi-ţînd o ramură zigomatică şi apoi divi-zîndu-se in : nerv palatin (mare şi mic), nerv nasal caudal şi nerv infraorbitar.
   Maxilară (arteră —). Se disting : artera maxilară externă care pe traiect emite colaterale pentru limbă, buze, faţă şi artera maxilară internă care se termină prin artera palatină mare, după ce pe traiect a emis colaterale menin-giane, temporale, alveolomandibulare, pterigoidiane, buccinatorii, orbitare etc.
   Maxilă, sin. Maxilar superior. Os al craniului (porţiunea facială) în care se găsesc implantaţi molarii superiori, fiind excavat in interior de sinusul maxilar.
   Mazăre (Pisum sativum L.). Leguminoasă anuală cultivată. Se foloseşte ca plantă alimentară şi furajeră. în scopuri furajere se utilizează ca boabe (concentrate), nutreţ verde, fîn, nutreţ murat, vrejii etc. Pentru fîn sau siloz se cultivă împreună cu cerealele păioase. Boabele conţin în medie 26—28% proteine, 46 — 48% amidon, 3 — 3,2% cenuşă, 1—2% grăsimi, 4—5% celuloză etc. Are o rădăcină pi votantă, tulpina ramificată, agăţătoare, frunze paripenat-com-puse. Florile albe sînt dispuse în raceme la subsuoara frunzelor. Fructul este o păstaie polispermă.
   Mazăre furajeră (Pisum arvense). Leguminoasă anuală cultivată, pretenţioasă faţă de umiditate. Se seamănă singură sau în borceagul de toamnă (soiul Artona), respectiv în borceagul de primăvară. Se utilizează ca furaj sub diverse forme: masă verde, fîn, siloz, semisiloz etc. Produce 20—30 t/ha masă verde, respectiv 1 500—2 000 kg boa-be/ha.
   Măcinare. Operaţie de strivire şi mă-runţire pînă la pulbere fină a particulelor de materiale solide sau a seminţelor de cereale, cu ajutorul unor mori.
   Măgar (Equus asinus). Specie de animale erbivore din familia Equideelor, înrudită cu calul, originară din Africa, unde se întilneşte atît sub formă sălbatică cit şi domestică. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mică (talia 110 cm şi greutatea 150 kg), conformaţie nearmonioasă, culoare brună uniformă, cenuşie sau neagră, mai deschisă în jurul nărilor, ochilor şi pe abdomen şi cu dungi sau cruce închisă pe spinare. Este un animal tardiv, rustic, puţin pretenţios la hrană, rezistent la căldură şi frig, la îmbolnăviri şi cu longevitate ridicată. Se foloseşte la port-samar, călărie şi tracţiune, manifestînd o mare putere de muncă.
   Mălură. V. Tilletia.
   Mărimea buclajului. însuşire principală a pielicelelor de tip Karakul, determinată de înălţimea şi lărgimea buclelor. Mărimea buclajului poate fi mare, mijlocie sau mică.
   Mătăsozitalea lînii. însuşirea valoroasă a fibrelor de lînă, determinată de o structură specială a celulelor din stratul cuticular, care se poate aprecia uşor prin palpare.
   Mătrăgună (Alropa belladona). Plantă ierboasă care conţine o serie de alca-loizi toxici (hiosciamina, seopolamina,. beladonina).
   Măzăriche. Termen folosit pentru o serie de specii din genul Vicia. Dintre speciile cultivate fac parte măzărichea de primăvară, de toamnă etc. Speciile spontane apar ca buruieni în culturi, sporadic şi pe pajişti. Seminţele unora dintre speciile de măzăriche care apar ca buruieni în culturi, sînt toxice (conţin vicianină).
   Măzăriche de primăvară (Vicia saliva). Plantă leguminoasă furajeră, cu tulpina ramificată, înaltă de 30—80 cm şi cu frunzele compuse din 3 — 8 perechi de foliole terminate cu cercei. Florile sînt dispuse solitar sau în perechi şi au culoare violetă pînă la purpurie. Se însămînţează primăvara, în amestec, cu:
406
MED
ovăzul, pentru nutreţ, verde sau fin (borceag de primăvară).
   Măzăriche panouică (Vicia pannonica). Plantă leguminoasă furajeră, înaltă de 40—60 cm, cu frunzele compuse din -5 — 10 perechi de foliole şi cu florile de culoare albă, grupate cîte 2 — 4. Se însă-mînţează toamna, în amestec cu secara sau orzul, pentru producerea nutreţului verde (borceag de toamnă).
   Măzăriche păroasă (Vicia villosa). Plantă furajeră leguminoasă, cu tulpina înaltă de 30—70 cm, acoperită cu numeroşi perişori şi cu florile de culoare violetă, grupate cîte 3 — 30 în ciorchini. Se însăminţează toamna, în amestec cu secara sau orzul, pentru nutreţ verde (borceag de toamnă).
   Meat (lat. meare: a curge). Orificiul de deschidere la exterior al unui canal: meat urinar (orificiul extern al ure-trei) etc.
   Mecadov, sin. Carbadox. Substanţă chimică biostimulatoare (conţine qui-noxalin dioxid), utilizată în alimentaţia porcinelor. Se recomandă 40 ppm cu rol stimulator şi 50 ppm cu rol terapeutic. Cele mai bune lezultate se obţin la porcii piuă la 40 kg, prevenind ente-ritele şi îmbunătăţind sporul de creştere în greutate şi eficienţa utilizării furajelor.
   Meconiu. Substanţă de culoare gal-ben-verzuie, formată din mucus, celule epiteliale deshuamate, care sînt colectate în intestinul fetal, reprezentînd prima eliminare fecală a noului născut.
   Media aritmetică a caracterelor. Expresie abreviativă indicind comportarea unui caracter cantitativ într-un grup de indivizi (se exprimă în general prin simbolul X).
   Median (nerv —). Nerv voluminos detaşat din plexul brachial şi distribuit musculaturii membrului anterior, conferind în acelaşi timp sensibilitatea pielii de la corp în jos.
   Mediană (arteră —). Continuare a arterei brachiale (numerale) in regiunea antebraţului şi terminată în treimea
distală prin două artere (radială şi ulnară, după ce a emis pe traiect ramuri musculare antebrachialc, articulare etc.).
   Medic veterinar (doctor —-). Specialist cu pregătire superioară prin şcolarizarea in cadrul unei facultăţi de medicină veterinară, care exercită profesia de medic veterinar.
   Medicină veterinară. 1. Ştiinţa care are drept obiect apărarea sănătăţii animalelor : 2. Facultate care pregăteşte specialişti pentru apărarea sănătăţii animalelor.
   Medicament. Element sau compus capabil să reducă sau să suprime diferite tulburări ale organismului tratat.
   Medicaţie. Administrarea unuia sau mai multor agenţi terapeutici medica-mentoşi cu scopul de a provoca un efect special.
   Medicinal. Care are proprietăţile necesare pentru a fi utilizat în medicină. Termenul se utilizează mai ales cu referire la unele substanţe : spirt medicinal etc.
   Mediu. Totalitatea factorilor exteriori organismului (atmosferă, temperatură, lumină, relief etc., precum şi celelalte fiinţe vii) : împreună cu mediul, organismul formează o unitate stabilită pe baza unor strînse interacţiuni. Mediul are un rol predominant în procesul evoluţiei fiinţelor vii.
   Mediu de cultură. Soluţie sterilă con-ţinind substanţe nutritive, folosită pentru culturi de microorganisme. După consistenţa lor pot fi lichide sau solide (solidificate cu agar-agar, gelatină sau silicagel). După componenţa lor pot fi naturale (ex. laptele, bila, cartoful etc.) sau artificiale (bulionul de carne, pep-tona etc.).
   Mediu intern. Denumire dată lichidelor interstiţiale care scaldă celulele organelor şi ţesuturile (sîngele şi limfa).
   Mediu înconjurător. Termen care se referă la totalitatea condiţiilor externe, a influenţelor care acţionează asupra unui organism vegetal sau animal.
   Medulogramă (lat. medulla : măduvă : gr. gramma: scris), sin. Mielogramă.
MEF
407
1. Prezentarea procentuală a diferitelor celule din măduva osoasă (celule primordiale, macroblastii, promiclocite, mielocite etc.) : 2. Radiografia măduvei.
   Mefitic (lat. mefiticus:  pestilenţial,
otrăvitor). Infectat, impur, periculos sau nociv : indigestie mefitică etc.
   Megacalorie (megacal). Unitate de măsură pentru energia calorică, egală cu un Therrn sau cu 1 000 kcal. Se foloseşte şi in exprimarea valorii nutritive energetice a furajelor.
   Meţjaeolon (gr. megas: mare ; kolon : intestin gros). Dilatarea permanentă a colonului, apărută congenital sau cişti-gată (distonii, obstacole mecanice in tranzit etc.).
   Megaesofaţj, sin. Dilaţia idiopatică a esofagului. Destinderea permanentă a esofagului, determinată de cele mai multe ori de obstacole de tranzit la nivelul cardiei, cum ar fi lipsa de deschidere a cardiei, observată la ciine.
   Mei (Panicum miliaceum L). Graminee anuală cultivată, cu tulpini erecte sau ascendente acoperite de vaginele frunzelor. Plantă rezistentă la secetă cu perioadă de vegetaţie scurtă, din care cauză poate fi cultivată ca a doua cultură, după plantele premergătoare tirzii. întrucit este mai puţin productivă, în prezent se cultivă pe suprafeţe restrînse.
   Meioza (gr. meiosis:       împuţinare).
(Farmer şi Mo or, 1905). Proces de diviziune celulară specific formării celulelor sexuale, care determină păstrarea constantă a numărului de cromozomi de-a lungul generaţiilor. Meioza sau procesul meiotic constă în esenţă din două diviziuni celulare care se succed foarte rapid. Prima diviziune a procesului meiotic, denumită şi meioza primară duce la apariţia a două celule fiice, fiecare avînd cîte un set de cromozomi in nucleul lor, deci un număr haploid de cromozomi. Meioza primară este deci o diviziune heterotipică deoarece se porneşte de la celule diploide şi se obţin celule haploide. A doua diviziune a pro-
cesului meiotic, este denumită şi meioza secundară. Finâlul acestei diviziuni constă în apariţia a patru celule fiice (cite două din fiecare celulă realizată la sirşitul meiozei primare). Fiecare din cele patru celule fiice conţine un număr haploid de cromozomi, respectiv cîte un set de cromozomi. Meioza secundară este deci o diviziune homotipică deoarece numărul de cromozomi dintr-o celulă fiică este egal cu numărul de cromozomi din celula iniţială.
  Melanină (gr. melos: negru). Grupă de pigmenţi de culoare brună, maron sau neagră, care se găseşte in piele, păr, pene, coroida ochilor etc., la animale sau la plante.
  Melanoblast. 1. Celulă precursoare a melanocitelor şi melanoforilor ; 2. Celulă pigmentară imatură la unele vertebrate ; 3. Celulă matură care elaborează melanină.
  Melanocit. Celulă care conţine pigmenţi de culoare închisă. Se găseşte im piele sau în învelişul pilos la animale.
  Melanodermie (gr. melas:      negru
derma : piele). Hipercromie cutanată, caracterizată prin culoare brună deschisă, ce apare în melanoză, melanosar-comatoză, hipocorticism etc.
  Melanogen. Un precursor incolor al melaninei.
  Melanofor. Un tip de cromatofor care conţine melanină.
  Melanosarcomatoză (gr. melas : negru). Stare patologică determinată de dezvoltarea melanosarcoamelor, tumori maligne mezenchimale; se întîlneşte mai frecvent la caii suri, manifestindu-se prin semne generale, inelanemie, mela-nurie, melanodermie, melanoză la nivelul altor organe, slăbire caracteristică bolii neoplazice, sindrom de obstrucţie intestinală şi alte semne.
  Melanoză (gr. melas: negru). I. Stare patologică . bazată pe distrofia melani-nică ; se manifestă sub forma melanozei maculate, în care pigmentarea brună sau negricioasă melaninică se prezintă sub formă de pete în diferite ţesuturi
408
MERI
sau organe şi a melanozei difuze, intere-sînd teritorii întinse; pseudomelanoza se datoreşte combinaţiilor sulfului cu fierul la nivelul intestinului, prezent in-du-se sub formă de hipercromie maculară sau difuză pe intestine şi mai ales pe colon ; 2. Boală micotică infectocontagioasă a mătcilor şi albinelor adulte. Agentul patogen, Melanosella mors a pis, localizat cu predilecţie în ovare. La mătci boala are o evoluţie gravă, încetează treptat depunerea ouălor, ovarele sc atrofiază. Se recomandă sacrificarea mătcilor îndepărtarea mierii de mană din rezervele de hrană ale familiei.
   Melanurie (gr. melas: negru ; ouron : urină). Prezenţa de pigment melanic (în caz de melanoză sau melanosarcomatoză) în urină, căreia îi conferă culoarea negricioasă ; falsa melanurie, tradusă prin aspecf similar al urinii se datoreşte mio-globinuriei, hemoglobinuriei etc.
   Melasă. Subprodus provenit de la fabricarea zahărului, de culoare bru-nă-neagră, cu aspect siropos. Conţine *50% zahăr şi 50% amide. Se foloseşte în industria fermentativă şi în hrana animalelor (taurine, porcine) ca nutreţ energetic cît şi pentru creşterea palata-bilităţii. în industria de nutreţuri comr binate se foloseşte şi ca liant pentru facilitarea granulării.
   Melc. 1. V. Gastropode ; 2. Partea anterioară a urechii interne, răsucită in spirală în jurul columnei.
   Melc. Oaie metisă, formată în Germania din încrucişarea rasei Dlshley cu Merinos, asemănătoare cu oaia Dish-dey-Merinos din Franţa.
   Meleagridae. Termen care se utilizează pentru a desemna păsări asemănătoare cu curca, respectiv diversele -curci domestice ca şi sălbatice împreună cu bibilicile de diferite genuri (Numida, Ptyloryncha etc.).
   Meleagris. Gen în sistematică zoologică în care sînt cuprinse speciile de curci:  Meteagris gallopavo gallopavo,
sin. Meleagris mexicana ; Meleagris gal-ilopavo osceola, sin. Meleagris ellioti;
Meleagris gallopavo silvestris, sin. Meleagris americana. După Ch. Darwin, singurul strămoş sălbatic al curcilor domestice este Meleagris gallopavo gallopavo, deşi pot fi luate în considerare şi unele încrucişări întîmplătoare cu celelalte specii.
   Melifere (lat. mei: miere ; ferre: a purta). Plante ale căror flori produc din abundenţă nectar şi polen, din care albinele prepară mierea. Sînt melifere majoritatea speciilor de plante din familia leguminoaselor (salcîmul, trifoiul, lucerna, bobul, măzărichea, spar-ceta, sulfina etc.), precum şi salvia, roiniţa, teiul, levănţica, floarea-soarelui şi altele. Plantele melifere prezintă o mare importanţă pentru apicultură; unele se cultivă pe suprafeţe însemnate.
   Meloinclie. Monstruozitate constind din dedublarea unui membru.
   Meloscop. Aparat prevăzut cu mai multe plăci de sticlă diferit colorate, cu ajutorul cărora se stabilesc nuanţele culorii mierii care urmează a fi comercializată.
   Membrană. Termen general folosit pentru definirea formaţiunilor organice subţiri, lungi, întinse în suprafaţă, variate ca structură, rol, proprietăţi etc,. uneori învelind, căptuşind sau întărind alte formaţiuni, eventual avînd un rol absorbant etc. Se disting: membrane fibroase, seroase, mucoase, false membrane etc.
   Membrană biologică. Strat format la suprafaţa filtrelor lente prin adsorbţia suspensiilor fine pe granulele de nisip.
   Membrană mucoasă, sin. Tunică mucoasă. Tip de membrană care căptuşeşte cavităţile şi canalele care au comunicare cu aerul; este întreţinută în stare umedă de către secreţiile glandulare.
   Membrană vitclină, sin. Zona radiată. Membrană a gălbenuşului formată prin diferenţierea ectoplasmei, în care se acumulează viteluşul. Este foarte subţire,
MEM
409*
elastică, transparentă şi permeabilă pentru trecerea substanţei nutritive şi a apei din afară spre interior. în timpul dezvoltării embrionare are rol de anexă embrionară şi se menţine pînă la ecl04 ziune cînd este retractată de pui în abdomen, închizînd orificiul ombilical al puiului.
   Membrane cochiliere. Membrane terţiare la oul de pasăre, secretate de ovi-duct în istm şi care învelesc gălbenuşul împreună cu albuşul. Sînt două membrane : membrana cochiliarâ internă, care aderă la albuş şi membrana cochilieră externă care aderă la coajă. Membranele cochiliere au funcţie de protecţie şi în stare umedă, acţionează ca nişte ultraviolete permeabile pentru gaze şi vapori de apă. între ele se‘ formează camera cu aer (v).
   Membru. 1. Apendice al trunchiului, de care este articulat, servind la deplasarea animalului; 2. Apendice locomotor.
   Mendcl, Gregor Johann (1822 — 1884). Naturalist austriac, întemeietor al geneticii. Cercetări experimentale privind hibridarea la mazăre şi analiza matematică a proporţiei dintre descendenţi. Verificînd riguros puritatea soiurilor, intuind separarea factorilor ereditari la formarea gârneţilor şi recombinarea lor după hazard, a formulat legile hibridării mendeliene. Ignorate în timpul vieţii sale, au fost redescoperite în 1900 şi constituie o metodă fundamentală de analiză a constituţiei ereditare, care apare alcătuită din unităţi independente.
   Mendelism. Concepţie biologică privind ereditatea axată pe lucrările lui Mendel, după care transmiterea caracterelor de la ascendenţi la descendenţi se realizează în funcţie de anumite „legi*.
   Meninge (gr. meninx: membrană). Denumire colectivă pentru învelitorile membranoase ale porţiunii cerebro-spi-nale a sistemului nervos.
   Meningită. Inflamaţia meningelor. în funcţie de localizare leziuni, cauze etc.,
se disting: pahimeningită (inflamaţia dureimater), leptomeningită (inflamaţia piei-mater) sau arahnoidei, meningită cerebro-spinalăy meningoencefalită, meningită purulentă, osifiantă, alergică etc.
   Meningocel. Hernia meningelor prin-tr-o breşă craniană.
   Meningocefalită. Inflamaţia meningelor în urma infecţiilor banale sau specifice; se manifestă mai ales prin semne de excitaţie corticală urmate de depresiune corticală, alături de semne de focar mai şterse, cu deosebire din partea nervilor cranieni.
   Meningcencefalomielită. Inflamaţia en-cefalului, măduvei spinării şi a meningelor în totalitate, produsă prin intervenţia infecţiilor banale sau a celor specifice, neurotrope ; se manifestă prin semne de excitaţie sau paralizie din partea encefalului, măduvei spinării, rădăcinilor nervoase etc. ; excitaţie sau depresiune nervoasă, trismus, opisto-tonus, nistagmus, strabism, oftalmo-plegie, difuze paralizii locomotorii, hi-perestezie sau anestezie întinsă sau circumscrisă etc.
   Merehfem. Rasă de raţe belgiană, cu greutate corporală de 2 — 3 kg la femele şi producţie mixtă (ouă şi carne).
   Mere. Subrasă bovină (v. Bambara).
   Merinolandschaf, sin. Oaia de Wiir-tenberg. Rasă de oi, creată în R. F. Germania din încrucişarea oilor locale flamande cu berbeci Merinos precoce şi Leicester ; greutate corporală 60—75 kg oile şi 80—110 kg berbecii ; producţia de lînă de respectiv 4—5 kg cu fineţea de 25—27 microni şi lungimea de 7— 9 cm. Se caracterizează prin rezistenţă,, rusticitate şi precocitate mare. Este puţin pretenţioasă la hrană şi valorifică farte bine păşunile montane. Produce lînă şi carne de calitate.
   Merinofleisch. Rasă de oi precoce de carne şi lînă fină creată în Germania prin selecţie şi alimentaţie abundentă. Greutate corporală 60—70 kg oile şi 80—120 kg berbecii ; producţie de lînă respectiv 4—5 kg şi 6—7 kg, cu fineţea
410
MER
de 21—28 microni şi lungimea 7 — 8 cm. Capacitate pronunţată de adaptabilitate şi tranşmiterc ereditară a caracterelor la descendenţi.
   Merinos. Rasă de oi, originară din Asia Mică, unde sc cunoştea cu 800 de -ani i.e.n. Este aclimatizată şi răspîndită pe tot globul, reprczentînd împreună <îu metişii peste 10% din efectivul mondial de ovine. Se caracterizează prin talie mijlocie, piele cu salbă şi cu 2 — 3 „cravate44, lină fină cu extindere pronunţată. A dat naştere la mai multe rase' şi tipuri de oi merinos.
   Merinos american. Rasă de oi cu lină fină, cc se creşte in Statele Unite ale Americii, provenind din Merinosul Ram-bouillet. Se disting două tipuri, după dezvoltarea corporală, dezvoltarea pliu-rilor cutanate şi fineţea linii. Primul tip are pliuri mai multe, este de talie mijlocie, cu schelet puţin dezvoltat, cu pliuri răspindite şi pe trunchi nu numai pe git, lină mai scurtă şi mai fină. Cel de-al doilea tip este mai mare şi mai stofat, cu pliuri mai reduse şi prezente numai pe git, in număr de 2 — 3 cravate, avînd şi un randament mai marc de carne. Ambele tipuri dau producţii mari de lină.
   Merinos australian. Rasă de oi cu lină fină, cea mai importantă şi mai răspîndită în Australia. Se caracterizează prin corp de mărime mijlocie, trunchi scund şi îndesat, suficient de larg, coarne foarte dezvoltate, prezente numai la masculi, cravate mari in număr de 3 — 4, schelet puţin dezvoltat, lină de culoare albă, uniformă şi mătăsoasă ce acoperă bine corpul avind o foarte bună extindere. Are mare robusteţe şi rusticitate şi rezistenţă la drumuri lungi şi la uscăciune. Se cunosc mai multe tipuri de Merinos austrialian, dintre care cel mai important este Peppin şi Wanganella.
   Merinos caucazian. Rasă de oi Merinos formată în U.R.S.S. din încrucişarea Merinosului Novocaucazian cu Merinosul Rambouillet american. Greu-
tate corporală 1 55 — 70 kg oile şi 90 — 120 kg berbecii, cu 7 —8 kg lină şi 10 — 14 kg cu maxima de 25 kg cu fineţea 19—20 microni şi 8—10 cm lungime.
   Merinos de Cliainpăţ/nc. Rasă de oi franceză, asemănătoare cu rasa Merinos de Soissonnais, de care se deosebeşte prin talia şi greutatea ceva mai mici, iar lina este foarte puţin extinsă pe corp şi mai puţin deasă.
   Merinos de Cliatillonais. Rasă de oi franceză, asemănătoare cu rasa Merinos de Soissonnais, însă cu talia şi greutatea corporală mult mai mici.
   Merinosul de munte azerbaidejean. Rasă de oi cu lină fină adaptată la regiunile de munte cu altitudine de 1 200 — 1 800 m, creată în U.R.S.S. prin încrucişarea dintre Merinosul Novocaucazian, mazaev, rasa locală Bozah şi rasele cu lină fină Askania şi Caucaz. Se remarcă printr-o deosebită rezistenţă la piroplasmoză şi sint bine adaptate la păşunatul la altitudini mari.
   Merinos de Palas. Rasă de oi, specializată pentru lină şi carne, creată la Staţiunea experimentală I’alas-Constanţa prin încrucişarea oilor locale cu Merinosul Rambouillet şi Merinosul precoce german şi prin alimentaţie şi selecţie. Are constituţie robustă, este semipre-coce şi dă o producţie bună de lină fină (8—17 kg la masculi, cu recordul de 21,6 kg), de culoare albă, deasă şi uniformă, cu fineţea de 20—22 microni. Este prolifică şi are o bună capacitate de alăptare.
   Merinos de Soissonnais. sin. Merinos-precoce. Rasă de oi franceză formată pe baza Merinosului Rambouillet, prin hrănire intensă şi selecţie. Are talia de 65 — 70 cm, corpul masiv, cap Iară coarne, jigouri dezvoltate şi muşchiu-loase, lină extinsă pînă aproape de bot şi pe membre pînă la chişiţă, de culoare albă uniformă, cu greutate corporală de 60— 70 kg cu aptitudini mixte pentru lină şi carne, cu precocitate, rezistenţă şi rusticitate remarcabile.
TVţER
411
   Mcrinos de Tasniania. Rasă de oi cu lină fină, ce se creşte în Australia.
   Merinos Jedrzyehouski. Tip nou de ovine Merinos, pentru lină, creat în Polonia.
   Merinos pentru păşune. Rasă nouă de oi merinos special creată în Republica Sud Africană pentru folosirea pajiştilor naturale.
   Merinos polonez. Rasă de oi, cu lină fină, ce se creşte in R. P. Polonă.
   Merinos precoce. Rasă de oi (v. Merinos de Soissonnais),
   Merinos sovietic. Rasă de oi, creată in U.R.S.S., avind la origine Merinosul Mazarev şi Novocaucazian, peste care s-a suprapus ulterior Merinosul Rambou-illet şi apoi rasele cu lină fină de Ascania, Caucaz, Allai etc. Este bine adaptat condiţiilor de stepă uscată, are lină fină. Se cunosc două tipuri, unul de lină, mai mic şi unul de lină-carne.
   Merinos transilvănean. Tip de oaie cu lină fină, formată în partea de vest a ţării, printr-un lung proces de absorbţie a raselor locale (ţigaie şi ţurcană) cu Merinosul Rambouillet şi Negretti şi mai tîrziu cu Merinosul precoce. Are talie şi mărimea corporală mijlocie şi constituţie robustă. Producţia de lină variază intre 4—10 kg iar cea de lapte între 80- 90 kg.
   Merinos unguresc de pieptene. Rasă de oi, cu lină fină, formată în Ungaria, pe baza ovinelor locale în care predominau oile Raţca, încrucişate mai întîi cu merinosul Negretli, mai tîrziu cu Merinosul de pieptene francez şi ulterior cu Merinosul Rambouillet şi Merinosul german de carne. Are talie, mijlocie (65 cm) trunchi potrivit de lung, lină fină (4 — 6 kg) cu o bună extindere pe cap şi membre, aptitudine bună pentru producţia de lapte (50—110 1).
   Merlină. Instrument, de forma unui ciocan cu coada lungă, utilizat in abatoare pentru asomarea animalelor prin comoţie cerebrală.
   Merlucius merlucius. Peşte marin de 1 — 1,5 m, din familia Gadidae, din
Oceanul Atlantic de nord, coasta vestică europeană. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral, coloritul castaniu pe spate şi argintiu pe laturi şi abdomen. Are valoare mare economică şi se pes-cuieşte intens cu traulul.
   Mers. Modul de deplasare al animalului care îşi mişcă membrele intr-un anumit fel, asociindu-le simultan sau succesiv, cele dinainte cuprinzind teren în urma impulsiei imprimate de membrele posterioare. Viteza mişcărilor şi felul cum se asociază membrele depinde de felul mersului (pas, trap, buestru şi galop), iar aceasta de viteza deplasării.
   Mers defectuos. Mers ce se realizează atunci cind ritmul mişcărilor este neu-niform, razele osoase nu oscilează în planuri paralele cu planul median, membrele se ridică puţin sau exagerat de la sol, articulaţiile nu se deschid şi închid complet, oscilaţiile trunchiului, capului şi gitului silit prea evidente, impulsia dată de bipedul posterior este de slabă intensitate, mersul este dur, greoi şi nespornic etc. Mersul defectuos este produs de conformaţia şi aplomburile anormale, folosirea neraţională a animalelor, tare şi afecţiuni, ale membrelor, avînd ca efect reducerea randamentu-tului animalului şi oboseală mai rapidă» Dintre mersurile defectuoase menţionăm : înalt, jos, leneş, legănat, lopătat, încrucişat, împleticit, ţăcănit, spetit şi şchiopătura.
   Mersueli. Linie a rasei arabe întilnită şi în România, unde se creşte atît la herghelia Mangalia cît mai ales la Brebeni (10% din structura efectivului matcă). Este o linie care cuprinde animale relativ masive, avind o bună capacitate de tracţiune şi mai ales aptitudine pentru călărie de performanţă.
   Messenger. Armăsar născut in 1780, de rasă Pur singe englez, descendent pe linie paternă din Darley Arabian şi Eclips, iar pe cea maternă din Godolm phin Barb, importat în S.U.A., în 1788» undea jucat uu rol important în formarea Trăpaşului american. Se caracteriza
412
MgT
prin făptură masivă şi mers spornic la trap. Acest armăsar şi descendenţa sa (armăsarii: Fagdoun, Mambrino, Bis-chops, Iiambletonian şi iapa Silver-tail) au contribuit la plămădirea celei mai valoroase şi renumite rase de Trăpaşi din lume.
   Metabolism (gr. metabole: schimbare). Concept care defineşte esenţa materială a vieţii şi dinamismul specific acesteia ; constituie trăsătura fundamentală, definitorie a materiei vii. Metabolismul reprezintă ansamblul complex şi unitar de reacţii coordonate şi interdependente care, prin mecanisme moleculare de autoreglare, asigură stabilitatea dinamică a materiei vii şi constituie baza materială a tuturor manifestărilor vitale. Caracteristici generale : a) existenţa reacţiilor de degradare şi sinteză; b) caracterul coordonat al reacţiilor biochimice supuse unor procese de reglare şi control metabolic ; c) generare şi utilizare de bioenergie; d) menţinerea entropiei scăzute a sistemului viu; «) caracter integrativ ; 1‘) menţinerea echilibrului dinamic specific materiei vii ; g) stabilirea corelaţiei unitare organism-mediu ambiant. Metabolismul include două procese : asimilaţia (anabo-lismul) şi dezasimilaţia (catabolismul). Cele două procese se intercondiţio-nează, formînd o unitate.
   Metabolism bazai. Intensitatea proceselor metabolice care se petrec în condiţii „bazale“ (repaus muscular şi digestiv, neutralitate termică), repre-zentind nivelul minim al cheltuielilor energetice necesare asigurării funcţiilor indispensabile vieţii (circulaţia, respiraţia etc.). Se exprimă în cantitatea de calorii produse într-o oră raportată la suprafaţa totală a corpului.
   Metabolism general. Totalitatea proceselor care se petrec în organism din momentul captării substanţelor din mediul extern, continuînd *cu prelucrarea acestora, absorbţia lor în mediu intern, utilizarea lor şi terminînd cu eliminarea cataboliţilor rezultaţi.
   Metabolism intermediar. Totalitatea proceselor metabolice care au loc în intimitatea celulelor din momentul asimilării substanţelor absorbite pînă la apariţia substanţelor proprii rezultate din procesele de resinteză, care, la rindul lor, sînt condiţionate de procese de degradare cu eliberare a energiei necesare pentru biosinteză.
   Metabolism parţial. Totalitatea transformărilor metabolice ale unei substanţe (ex. metabolismul glucidelor, al lipidelor, al proteinei, al apei etc.).
   Metacarp, sin. Metapodiu toracal. Por- -ţiune a scheletului membrului toracal cuprinsă între zona carpiană şi cea falangiană, compusă dintr-un număr variat de oase în funcţie de numărul degetelor (unul principal şi două secundare la cabaline, două sudate între ele la taurine şi ovine, două principale şi două secundare la suine, cinci inegal dezvoltate la ciine şi pisică* etc.).
   Metacarposesamofalang iană (articulaţie —), sin. Articulaţia bulelului. Articulaţie complexă între metacarp, prima falangă şi marii sesamoizi, respectivele oase fiind solidarizate prin: o capsulă articulară, două ligamente funiculare colaterale, un ligament intersesamoidian şi 0 serie de ligamente sesamoidiane inferioare (la cabaline situate pe straturi). La rumegătoare sc disting trei ligamente intersesamoidiane şi patru ligamente colateral.
   Metacentric. Categorie de cromozomi caracterizaţi prin poziţia in zona mediană a centromerului. Datorită acestei poziţii a centromerului, cromozomul pare alcătuit dintr-o cromatidă cu două braţe egale sau uşor inegale (un raport de cel mult 1,7 intre cele două braţe).
   Metafază. Fază de diviziune indirectă (halotipică), caracterizată prin apariţia monasterului (coroana ecuatorială) rezultat din aranjamentul cromozomilor în zona ecuatorială a fusului de diviziune şi clivare a cromozomilor.
   Metageneză. Fază de reluare a creşterii fibrelor de păr sau de lină grosieră, întîlnită la animalele care năpîrlesc.
MET
413
   Metalprotcide. Hetcroprotcide în care componenta neproteică o constituie un metal (Fe, Cu, Mn, Co, ]\Ig etc.).
   Metamorfoză (gr. meta : după ; mor-phe : -formă). Proces care constă într-o serie de transformări succesive ale unor organisme animale în cursul dezvoltării individuale, de la stadiul de ou pînă la atingerea stadiului de adult. La animalele care se dezvoltă prin metamorfoză {spongieri, celenteratc, viermi, artropode, moluşte, unii peşti amfibieni ş.a.) din ou iese un individ (larva) care se deosebeşte de adult. La celelalte animale, dezvoltarea are loc mai mult în ou sau în organismul matern. în cazul insectelor, metamorfoza poate fi completă (insecte lia-loinetabolc) sau incompletă (insecte he-teromctabole).
   Metaplazie. Transformarea unei categorii de ţesut în altă categorie, modifi-cîndu-şi aspectul, caracteristicile şi proprietăţile fiziologice ; ţesutul conjunctiv suferă metaplazie cartilaginoasă sau osoasă etc.
   Metastază. Schimbarea sediului unei boli prin dispersare şi cantonarea agentului patogen în alt organ decît primul afectat, provocînd tulburări suplimentare.
   Metastrongiloza porcului. Helmintoză produsă de nematozi din familia Meta-strongylidae, .mai frecvent la tineret, manifestată prin semne de bronhopneu-monie, obişnuit cronică.
   Metatars, sin. Metapodiu pelvin. Porţiune a scheletului membrului pelvin cuprinsă între oasele tarsiene şi cele falangiane, variind ca număr in funcţie •de numărul degetelor distingîndu-sc : un metatars principal şi două rudimentare -(incomplete) la cabaline, două sudate între ele la taurine şi ovine, două principale şi două secundare la suine etc.
   Metatorape. Segmentul posterior al toracelui la insecte care, la cele aripate, poartă a doua pereche de aripi.
   Metencefal. Porţiune a cncefalului cuprinsă intre bulbul rahidian (inielen-cefai) şi mezencefal (pedunculii cere-
brali şi tuberculii patrugemeni (cores-punzînd punţii (protuberanţei) cerebelului şi pendunculilor cerebeloşi mijlocii.
   Meteorism, sin. Meteorizare. Dilataţia prin gaze a unor organe cavitare : compartimente gastrice, intestin, pungi guturale etc. (v. şi balonare, timpanism).
   Meteorism cronic al rumegătoarelor (sindrom de —), sin. Meteorism, timpanism cronic, indigestie cronică gazoasă a rumenului. Acumulare moderată şi intermitentă de gaze la nivelul rumenului, produsă de bolile cronice ale prestoma-celor şi cheagului (inflamaţii posttrau-matice, dispepsii secretorii etc.), de afecţiuni stenozante ale esofagului sau intestinului, peritonite.
   Metionina, sin. Acid alfa-gama-me-til-tio-butiric. Aminoacid esenţial, sulfurat, strict indispensabil în alimentaţia animalelor, în special a porcinelor şi păsărilor (aminoacid critic). Are rol important în creştere, în funcţia tiroidei, în protecţia ficatului şi in metabolismul lipidelor şi proteinelor. Se găseşte în cantităţi suficiente în proteina animală, mai ales în făina de peşte (2,5 — 3%) în şroturile de floarea-soa-relui. Insuficienţa în metionină din raţie duce la scăderea sporului de creştere în greutate şi la reducerea eficienţei hranei. în ultimul timp, metionina se produce şi pe cale sintetică.
   Metis. Produsul rezultat din încrucişarea a două rase de animale.
   Metisare. 1. încrucişarea dintre indivizii a două rase de animale diferite ; 2. Metodă de ameliorare a parametrilor de producţie a unor rase locale cu producţii mai scăzute.
   Metoda biometrică. Metodă de apreciere a exteriorului animalelor, care constă în măsurători corporale şi cîn-tăriri, efectuate în diferite perioade ale vieţii extrauterine a animalelor.
   Metoda dreptunghiulară. Metodă de apreciere a exteriorului la ovine, suficient de expeditivă şi de precisă. Constă î i notarea prin semne convenţionale pe un dreptunghi a regiunilor corporale,
414
MEZ
în forma în care ele se prezintă. ,Se foloseşte in tehnica bonitării ovinelor.
   Metoda grupelor de fraţi buni. Metodă combinativă de determinare a coeficientului de ereditare (la suine şi păsări în special) bazată pe calcularea raportului dintre varianţa genetică a masculilor (reprezentind un sfert din valoarea lor genetică) plus varianţa dintre grupele de fraţi buni (exprimată prin varianţa dintre mame) pe de o parte şi varianţa totală.
   Metoda grupelor de semiîraţi. Metodă de determinare a coeficientului de ereditate, bazată pe calcularea raportului dintre varianţa genetică şi varianta totală (după separarea acestora).
   Metoda liberă. Metodă de aprecierea exteriorului la animale. Constă in examinarea animalelor în ansamblu sub raportul conformaţiei corporale, constituţiei, dezvoltării şi armoniei corporale. Metodă expeditivă însă subiectivă.
   Metoda punctelor. Metodă de apreciere a exteriorului la animale, mai precisă decît metoda liberă, însă mai greu de aplicat la efective mari. Constă în acordarea de note în scara 1—o ce se înmulţesc cu anumiţi coeficienţi. Se aplică de regulă la grupa de selecţie, berbecii de reproducţie şi la animalele ce se înscriu in registrul genealogic de stat.
   Metralgie (gr. mitra :   uter ; algos :
durere). Durere noinflamatorie a uterului.
   Metrită. Inflamaţi a uterului produsă în urma traumatismelor, a infecţiilor puerpcrale, a retenţiei învelitorilor fc-tale. Poate evolua sub diferite forme : catarală, hemoragică, purulentă, gan-grenoasă etc. Periodic sau definitiv impune scoaterea femelei de la reproducţie.
   Metroperitonită. Inflamaţia cronică a uterului şi a peritoneului.
   Metroragie (gr. mitra : uter. rignim : a ieşi cu violenţă). Hemoragie uterină.
   Metrorexie. Ruptură uterină.
   Mexican, sin. Golaş mexican. Rasă de cîini caracterizată prin lipsa totală a
  părului. Pielea are culoare bronzată închis, cenuşie sau neagră. Prezintă v urechi purtate drept, lungi (de 10 cm) şi talie de 30—50 cm.
    Meyer crem, sin. Pastel alb finlandez (v.) Varietate de nurcă mutantă rece-sivă.
    Mczenc. Rasă de taurine din centrul şi estul Loirei (Franţa), pe Cale de dispariţie, fiind înlocuită de Montbeliarde şi Aubrac. Se caracterizează prin conformaţie defectuoasă, culoare blondăr cu mucoase deschise şi aptitudine de carne şi muncă.
    Mczencefal. Porţiunea encefalului eu-prinzînd pedunculii cerebrali şi tuberculii patrugemeni, incluzînd in interior apeductul sylvian.
    Mezencliini. Ţesut conjunctiv embrionar din care este alcătuită cca mai mare parte a mczodermului, vasele sanguine, vasele limfatice ; ţesutul conjunctiv se formează din mezenchim.
    Mezenter (gr. mezo : la mijloc ; ente-ron ; intestin). Termen general definind cutele seroase (peritoneale) care leagă diversele porţiuni ale intestinului de peretele sau plafonul cavităţii abdominale.
    Mezenteriea caudală (artera —). Colaterală a aortei descendente (a porţiunii abdominale a aortei), distribuită colonului descendent (prin aorta colică stingă) şi rectului (prin aorta hemoroi-dală).
    Mezenteriea eranială (artera —). Colaterală a arterei descendente (porţiunea abdominală) distribuind prin diverse ramuri singe intestinului subţire (jeju-nului şi ileonului) şi intestinului gros (cecumului, colonului ascendent şi colonului transvers).
    Mczoderm (gr. mesos: între : derma : piele). Termen utilizat pentru definirea in cmbriologie a foiţei mijlocii a blasto-dermului.
    Mczog astru (gr. mesos:     între :  de
  mijloc ; gastir : burtă). Regiunea mijlocie a abdomenului situată intre regiunea epigastrică (xifoidiană) şi cea hipogas-
TVIEZ
415
  rtrică (ingvinoprcpubiană) în general co-rcspunzînd zonei grupate in jurul ombilicului.
   Mezometru (gr. mesos : între ; mitra : uter). Cută peritoneală care leagă uterul ■de peretele abdominal, corespunzînd ligamentelor largi.
   Mezoovar.1 Cută a peritoneului care leagă ovarul de peretele cavităţii abdominale.
   Mezorect. Cută peritoneală care leagă rectul de plafonul cavităţii pelviene.
   Mezohegycs. Herghelie situată in pusta dintre Tisa şi Dunăre (Ungaria), înfiinţată in anul 1784 pentru producerea armăsarilor de rasă, în scopul ameliorării calului local. Efectivul matcă iniţial a fost constituit din circa 500 iepe •de diferite rase şi provenienţe (ungureşti, moldoveneşti — 200, chirchize, Meklem-burg şi Holstcin). Folosind această matcă şi armăsari importaţi (Pur sînge englez, Arab, Anglo-Normand) s-au format varietăţi şi rase noi de cabaline <(Gidran, I-urioso-North-Star şi Nonius) întîlnite şi in România.
   Mialgio (gr. mys:     muşchi : algos:
durere). Durere musculară.
   Miaslenia (gr. mys: muşchi ; a : fără ; jthenos : forţă). Sindrom caracterizat
prin oboseală deosebită, in lips-a afecţiunilor altor organe (pulmon, cord, suprarenală) care ar putea explica fati-:gabilitate mărită ; încă insuficient demar-cată la animale de stări clinice similare, pare a fi realizată sub raport patogene-tic prin insuficienţa acetilcolinei sau prin excesul colinesterazei.
   M iazâ. 1. Boală, in general cutanată, provocată de larvele mustii Sarcofaga magnifica sau de larvele altor diptere, dezvoltate într-o plagă sau într-o cavitate naturală ; 2. Parazitoză tropicală provocată de către prezenţa larvelor de insecte vii, care trăiesc parazite în corpui animalelor. Se pot distinge, urni înd localizarea larvelor:   miaze de
plăgi şi mucoase ; miaze hipodermice şi miaze cavi tare, date de larvele care trăiesc in cavităţile nasoesofagiene ale
oilor, antilopelor şi dromaderelor, pro, vocind rinofaringite cu jetaj permanent uneori tulburări de locomoţie şi miaze gastrointcstinalc (larvele parazitează tubul digestiv al cailor şi asinilor, puţind determina pierderea apetitului, slăbirea şi uneori perforarea stomacului) ;
3. V. Scnotainioza.
   Micobacterioză. Termen general utilizat pentru definirea oricărei boli provocate de Mycobacterium:      M. para-
tuberculosis, agent etiologic al enteritei paratuberculoase la bou şi oaie : M. tuberculosis, varietas hominis, bovis, ovium, clieloniSj muris etc.
   Micologie (gr. mykos : ciupercă ; logos : ştiinţă). Ramură a botanicii care studiază sistematica, morfologia şi biologia ciupercilor in legătură cu daunele pe care le provoacă şi cu rolul lor ca producătoare de substanţe utile (ex. antibioticele).
   Micoplasmoză respiratorie aviară. sin.
Air Sac Disease. Boală cronică respiratorie. Boală infecţioasă, contagioasă, inoculabilă, întîlnită la galinacee, produsă de Mycoplasma gallisepticum în asociere probabilă cu un virus neidentificat, transmisibilă prin ou şi manifestată prin tulburări respiratorii, respiraţie dificilă, ronflantă, datorită infla-maţici mucoasei nazale şi sacilor aerieni.
   Micoplasmoză. Termen general utilizat pentru definirea bolilor provocate de micoplasme.
   Micostatic (gr. mykos : ciupercă ; sta-tis: a ţine pe loc), sin. Fungoslatic. Mijloc de ordin chimic, biotic etc., în măsură să oprească dezvoltarea sau înmulţirea ciupercilor microscopice.
   Micotoxicoză. Stare patologică produsă de toxinele miceţilor.
   Micoză. 1. Termen' general prin care se definesc infecţiile determinate de ciuperci ; 2. Boală infecto-contagioasă produsă de ciuperci ce> trăiesc parazitar, hrănindu-se din corpul albinelor sau din polen, păstură. Mai frecvent la albine se întilneşte Pericystis alpei,
416
MIC
Pericystis apis, Aspergillus flavus, Me-lanosella mors apis (v. Puiet văros, pietrificat).
   Microb (gr. mikros : scurt, mic ; bios : viaţă). 1. Vieţuitoare microscopică uni-celulară sau chiar cu o structură sub-celulară : virusuri, bacterii, actinomicete, ciuperci, eventual protozoăre ; 2. Un microorganism, în special o bacterie de natură patologică.
   Microbiologic (gr. mikros : mic ; bios : viaţă; logos: ştiinţă). Ştiinţa care se ocupă cu studiul microorganismelor, incluzînd protozoarele, algele, fungii, bacteriile, virusurile şi rikeţiile.
   Microbism. 1. Stare de infectare a unui organism cu microbi ; 2. Stare de infectare a unui adăpost de animale cu diferite specii de microbi.
   Microbicid. Mijloc fizic sau chimic utilizat pentru distrugerea microbilor.
   Microencefal (gr. mikros : mic ; che-făli: cap). Cu capul mic. Anomalie de dezvoltare ă craniului şi a encefalului.
   Microclimat. Complex de factori fizici, chimici şi biologici ai aerului din locuinţe şi adăposturi.
   Microelenient, sin. Oligoelement. Element chimic care se găseşte în cantităţi foarte reduse în mediul înconjurător sau în organismul plantelor şi animalelor (zinc, mangan, cobalt, cupru, iod etc.), important atît pentru dezvoltarea sau producţia animalelor, cît şi pentru prevenirea diferitelor boli de nutriţie sau metabolism, pe care le poate genera insuficienţa sau lipsa în diferite microelemente.
   Microglosie. Dezvoltarea incompletă a limbii, care rămîne cu dimensiuni mai mici decît normale.
   Micromclie. Anomalie congenitală produsă printr-o mutaţie recesivă şi caracterizată prin dezvoltarea incompletă a membrelor.
   Micron. Unitate de măsură, repfe-zentînd a Inia parte dintr-un milimetru sau â milioana parte dintr-un metru.
   Mlcronulrient. Element mineral sau compus al acestora, necesar in cantităţi
minime în nutriţia plantelor şi animalelor.
   Microorganisme. Organisme vegetale şi animale de dimensiuni microscopice. Microorganismele sînt foarte răspîndite în natură fiind prezente în toate mediile : aer, apă, sol. Cu studiul microorganismelor se ocupă microbi ologi a. Fondatorul microbiologici moderne este L o u-is Pasteur (1822 — 1895). Realizări importante aparţin savantului român Victor Babeş (1854—1926). în lipsa microorganismelor viaţa nu ar fi posibilă. Acestea descompun în permanenţă resturile vegetale şi animale din sol şi de la suprafaţa acestuia făcînd astfel posibil circuitul elementelor minerale în natură. Un rol covîrşitor îl au microorganismele din sol care alcătuiesc microflora şi microfauna din sol. Principalele grupe care populează solul sînt: bacteriile, ciupercile, algele, protozoarele.
   Microscop (gr. mikros: mic ; skopein : a observa). Instrument optic cu mai multe lentile, care permite examinarea obiectelor, sau formaţiunilor foarte mici, la un mare groşisment (putere de mărire a imaginii).
   Microscop electronic. Instrument analog microscopului optic ca scop şi utilizare, dar care foloseşte în locul razelor de lumină, un flux de electroni.
   Microscopie. Observarea şi studierea obiectelor şi fenomenelor cu ajutorul microscopului.
   Microsomi. Fracţiune subcelulară constituită din fragmente şi mici vezicule rezultate prin disrupţia reticulului endo-plasmatic. Un set important de enzime care participă la diverse reacţii biochimice sînt localizate în microsomi.
   Microsomie, sin. Nanism. Deficienţă în creştere, dimensiunile corporale rămî-nînd subnormale, datorită unei disfunc-ţiuni prehipolizare ş.a.
   Microsporidioza albinelor, sin. Noze-moza albinelor. Parazitarea tubului digestiv al albinelor adulte de către Nosema apis, tradusă prin lipsa de vioi-
MIC
417
ciune. abdomen bombat, debilitare : familiile bolnave rămîn iii urmă cu dezvoltarea, adesea albinele mor in spasme, moartea familiilor fiind precedată de moartea măteii.
   Microsporidioza fluturilor de mătase. Paraziloză produsă de Nosema bombicis (nozemoza), manifestată prin debilitarea larvelor, adinamie, modificarea transparenţei, creşterea turgescenţei etc., prin transparenta cutisului observîn-du-se o scrie de pete negre.
   Microsporidioza, sin. Microsporozâ. Dcr-matomicoză produsă de ciuperci din genul Micmsporon.
   Microstructură. Structura intimă a unui obiect, organism sau material, observată la microscop, cu o mărire de peste 10 ori.
   Microtine (Microtinae). Subclasă de rozătoare din familia Muridae, care cuprinde lemingii (Lemmus şi Dicro-staniis) şi şobolanii (Fibcr zibdhicus).
   Mierotom. Instrument pentru tăierea unor secţiuni subţiri de ţesături sau organe, pentru examinarea microscopica.
   Microzomi. V. Microsomi.
   Micţiune (lat. miciio : urinare), sin. Urinare. Eliminarea la exterior a urinii din vezica urinară, pe căile urinare.
   Micul alb, sin. York mic. Rasă de porci creată in Anglia, crescută pentru producţia de grăsime. Se caracterizează prin talie mică, corp scurt, cap foarte mic, ritul scurt şi concav, foarte precoce. A fost importat şi in ţara noastră. A fost folosit mai ales la formarea rasei alb mijlociu.
   Micul combatant de nord. Rasă de găini combatantă originară din Belgia.
   Middlc-Whilc. Rasă de porci (v. Alb mijlociu).
   Midie. V. Mytilus galloprovincialis.
   Middlehroolc-diibas (reacţie —). V. Hemagîutinare.
   Miclină (gr. mijelos : măduvă). Teacă ce înveleşte fibra nervoasă. Are o structură lamelară, vizibilă la microscopul electronic şi este constituită din sub-
stanţe lipoidice (colesterol, fosfolipide, cerebrozide şi acizi graşi). Unele fibre’ nervoase sint lipsite de rrtielină.
   Mielită (gr. irţyclos: măduvă). Infla-maţia măduvei.
   Mieloblast (gr. mijelos:     măduvă;
blasios : mugur). Celulă situată in măduva hematopoetică, din care, prin elemente celulare intermediare (promidocit, mic-locit, metamielocit) iau naştere leuco-citcle poli nucleare din sînge. în leuceriiia inieloidă, micloblaştii apar în sîngele circulant.
   Mielografie (gr. mijelos: măduvă; rjraphcin : a înscrie). înscrierea aspectului morfologic al măduvei spinării, prin mijloace radiologice.
   Mic Iocj ramă, sin. Medulogramă. Determinarea cantitativă şi calitativă a componentelor celulare din măduva he-matopoctică. Cu ajutorul mielogramci se poate pune diagnosticul in majoritatea bolilor de sînge.
   Mielopatie (gr. mijelos:     măduvă;
puthos : boală). Denumire generică dată bolilor măduvei osoase (osteomiclo-patie) şi a măduvei spinării (neuromiclo-patie).
   Miere. Produs de prelucrare al albinelor, reprezentîml hrana gîucidică a acestora. Provine din prelucrarea nectarului, pe baza unor procese fizice şi biochimice care in principal determină reducerea procentului de apă si creşterea concentraţiei de zahăr. Conţine 17% apă şi 83% substanţă uscată din care 80% zaharuri şi 3% alte substanţe.
   Miere de mană. Substanţă dulce, limpede şi vîscoasă care se află in anumite perioade ale anului pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor. Poate fi de origine animală, provenind dc la insecte, îndeosebi de la Aphidac si Coccidae, sau de origine vegetală, fiind secretată direct dc plante. Bradul, molidul reprezintă planta gazdă pentru cei inai importanţi producători de mană. Mierea dc mană nu c favorabilă iernării.
   Miere extrafloraîă. Miere provenită din nectarul secretat de alte părţi ale
— Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
418
MIL
unor plante, unde se află glande ncctari-ferc asemănătoare cu cele din interiorul florilor.
   Miere fermentată. Mierea a căror zaharuri sînt transformate de către enzime în alcool etilic şi bioxid de carbon şi apoi datorită bacteriilor acetice se oxidează şi se transformă în acid acetic. Această miere nu se poate consuma decit după un tratament corespunzător.
   Migraţie. 1. Deplasarea in masă a animalelor dintr-o regiune in alta, cauzată de obicei de factori climatici, de nevoile de hrană, de necesităţile reproducerii etc. Migraţia păsărilor de la locurile de cuibărit la cele de iernare şi înapoi, migraţiile de hrănire şi de reproducere ale peştilor, migraţia pe verticală a unor mamifere şi păsări (vara de la şes spre munte, iarna invers), au toate un caracter regulat deoarece au loc periodic, la epoci determinate de schimbarea anotimpurilor, de ciclurile de reproducere etc. ; ele urmează, de asemenea, trasee relativ stabile. Cunoaşterea migraţiei peştilor are o mare importanţă pentru pescuitul industrial, iar migrarea unor specii de păsări migratoare (raţe, gişte, pelicani, lebede, cocori, egrete, stîrci, etc.), are importanţă pentru vinătoare ; 2. Termen ce defineşte in parazitologie procesul de deplasare a larvelor paraziţilor dintr-o zonă de dezvoltare în altă zonă sau dintr-un organ in altul ; 3. în anatomie defineşte deplasarea unei formaţiuni organice ; migraţia testiculelor etc.
   Migraţie genetică. Proces care se petrece la nivel populaţional şi care constă în introducerea de gene intr-o populaţie. Ca urmare a acestui proces frecvenţa genelor din populaţia respectivă se va schimba, fapt ce va determina o schimbare a frecvenţei tipurilor de gârneţi produşi în populaţia respectivă şi de aici apariţia unei alte structuri genetice la populaţia filială.
   Migrarea păsărilor. V. Migraţic.
   Migraţia peştilor. Deplasări regulate ale peştilor, urmind drumuri anumite
în epoci determinate. în cazurile cînd peştii se deplasează in cirduri mari, constituie unul din elementele cele mai importante în organizarea pescuitului unei ţări, deoarece un pescuit intens — mai ales marin — este în întregime legat de perioada migraţiei. Unele din aceste migraţii sînt pasive, cînd peştii sînt transportaţi de lorţa curentului, pe distanţe mai mult sau mai puţin mari şi aceasta mai ales în stadiul lor tinăr (ouă, larve) ; alte migraţii sînt active, peştii se deplasează fie contra curentului (migraţii contra-natante) sau pe direcţia curentului (migraţii denatante).
   Migreliana. Varietate a subrasei de albine caucaziene de munte, caracterizate prin cea mai lungă trompă, dintre toate albinele de pe glob.
   Mihalţ. sin. Midhai, mintuş (Moldova), mihoarcâ (Transilvania), mănuleţ (Banat). V. Lola Iota.
   Mihnov. Rasă de oi de carnc-lînă, ce sc creşte in U.R.S.S., cu lină groasă şi mixtă.
   Milking-Sliorthoni. Tip de taurine (v. Shorlîiorn).
   Millery. Rasă de oi asemănătoare cu rasa Larzac, Se creşte mai ales pentru producţia de lapte ce se întrebuinţează in special la prepararea brînzei Roque-fort.
   Milohioidian. 1. (muşchiul —). Muşchi extrinsec al hioidului, avînd aspect membranos, participînd la formarea podelei cavităţii bucale şi inserat pe de o parte pe un safeu median (în spaţiul intermandibular, întins de la entoglos pînă la corpul mandibular) iar pe de altă parte pe linia mileană (situată pe faţa medială a ramurii orizontale a mandibulei, sub zona alveolară) ; 2. (nerv —). Ramură fină detaşată din nervul mandibular al trigemenului, inervînd muşchiul milohioidian.
   Milton (test —). Test de diagnostic în gestaţie la vacă, constînd din cercetarea gonadotrofinelor urinare, prin injectarea la broscoi.
MIM
419
   Mimetic (gr. mimestai:      a imita).
Care imită sau ia aspectul, coloratura, proprietăţile etc. prin imitaţie: para-simpaticomimctice (substanţe care acţionează la fel ca parasimpaticul, pe care adesea il excită) etc.
   Mimetism. Fenomen biologic care constă în asemănarea unor animale lipsite de mijloace de apărare cu alte animale care au mijloace de apărare bune şi puternice. Asemănarea se referă la coloritul corpului, la forma lui, la comportare, in aşa fel incit imitatorul este confundat cu animalul imitat.
   Minho. Rasă locală de taurine din Portugalia. Se caracterizează prin dezvoltare eumetrică, schelet puternic, profiluri mezomorfe, conformaţie cu unele defecte, coarne răsucite în tribuşon, culoare galbenă şi aptitudini universale.
   Mink, v. nurcă, sin. Vizon. Nume comun pentru trei specii de mamifere acvatice din genul Mustela, familia Muslelidae. Ex. Minkul american (Mustela vison), cel mai mare mink, apreciat pentru blana sa moale de culoare închisă.
   Minorca. Rasă mediteraneană de găini, originară din Spania, cu aptitudini de găină intermediară, caracterizată prin greutate corporală de 3 kg la găină şi 3,5 kg la cocoş. Produce anual 1G0 — 190 ouă cu greutate de 05 g şi cu coaja nepigmentată. Prezintă varietăţi de culoare (albă, neagră, fumurie). Are conformaţia găinilor mediteraneene, cu ure-chiuşe albe, creastă simplă mare şi purtată aplecat la femele, fluierele albe sau negre, după varietate.
   Miocard. Termen general utilizat pentru definirea muşchiului care intră în constituţia cordului.
   Miocardită. Inflamaţia miocardului, produsă de cele mai multe ori secundar diferitelor boli de ordin general şi mai ales celor piosepticemice ; se manifestă clinic prin modificări ale şocului şi zgomotelor cardiace, cardioaritmie, insuficienţă circulatorie ctc.
   Miocardoză. Stare miocardică degenerativă, obişnuit toxică sau nutriţională, adesea coexistînd cu miocardita şi manifcstîndu-se similar.
   Miodistroîie. V. Boala muşchilor albi.
   Miofibrile. Filamente fine şi contractile care se diferenţiază în celula sau fibra musculară şi care, prin scurtare, determină contracţia muşchilor.
   Miogen. Proteine de tipul albuminelor, aflate în ţesutul muscular.
   Mioglobină. Hcteroproteidă globulară cu rol în transportul şi depozitarea oxigenului în ţesutul muscular. Spre deosebire de hemoglobină, structura mioglo-binei este constituită dintr-o singură catenă polipeptidică (153 aminoacizi) şi o singură grupare prostetică denumită hem care conţine Fe. Este una din puţinele proteine a căror structură a fost complet elucidată.
   Mioglobinurie. 1. Prezenţa mioglobinci în urină ; 2. Boală manifestată prin mio-globinurie (denumire simptomatică).
   Miograf (gr. nujs : muşchi ; yraphein : a nota). Aparat de înregistrare grafică a contracţiei musculare, cu ajutorul căruia se poate face aprecierea mărimii, a formei şi a duratei acesteia.
   Miografie. Tehnica de înscriere a curbelor de contracţie musculară, cu ajutorul miografului.
   Miogramă. Curbă obţinută la înscrierea contracţiei musculare, cu ajutorul miografului.
   Mioinozilol. Substanţă hidrosolubilă cu acţiune vitaminică. Este sintetizat de organismul animal, fiind un constituent al tuturor ţesuturilor. Are rol în prevenirea degenerării (infiltraţiei) grase a ficatului şi depunerea colesterolului. în carenţă se produc căderea părului (alope-cie), scăderea greutăţii corporale, anemie la păsări etc.
   Miologie (gr. mijs:   muşchi; logos:
studiu, ştiinţă). Capitol al anatomiei care se ocupă cu studiul muşchilor (cu structura, dezvoltarea, poziţia lor etc.).
   Miomalaeic (gr. mijs: muşchi ; mala-kia: înmuiere). Reducerea consistenţei
420
MIS
muşchilor, consecutiva unor procese degenerative.
   Miomeirita. Inflamaţia musculaturii uterine.
   Mionietru, sin. muşchiul ulerirt. Termen general utilizat pentru definirea stratului muscular al uterului.
   Miopatie (gr. mijs : muşchi ; pălim : boală). Boală a muşchilor.
   Miopatie acută a tineretului ovin. Boală determinată de efort (transporturi) şi alimentaţie dezechilibrată (avitaminoză E), ce se manifestă prin mers înţepenit, dificil, mioglobinurie etc.
   Miopatie de surmenaj, sin. Surmenaj. Boală observată mai ales la animalele predispuse (porci graşi, eforturi la animale neantrenate, cu boli respiratorii sau cardiace etc.), după eforturi, ce rezidă pe dezechilibrul endocrin, metabolic şi enzinut-tic, manifestindu-se morfopatologic mai ales prin leziuni congeslivohcmoragicc, iar clinic prin mers nesigur, rigid, poli-pnee, tahicardie, cianoză, hipertermie, durere şi induralie musculară etc., avînd evoluţie fulgerătoare, acută sau subacidă.
   Miopatie de transport a vacilor. Boală ce există probabil şi la alte rumegătoare domestice sau sălbatice, ce se manifestă prin tulburări locomotorii şi leziuni degenerative musculare, instituite după transportul pe jos sau în diferite vehicule, mai cu seamă la animalele gestante sau adăpate şi alimentate insuficient.
   Miopatie ereditară a puilor. Mioclistrofie transmisă printr-o genă autosomală recesivă, manifestată de la ecloziune pînă la vîrsta de 30 zile, prin tremurături ce dispar in timp, odată cu degenerarea grasă şi fibroasă musculară.
   Miopatie exiidaiîvă depujmentară. V. Boala muşchilor albi.
   Miopie. Ametropie caracterizată prin imposibilitatea de a distinge obiectele îndepărtate, putindu-sc datora fie alun-girii axului ocular (miopie axiiară), fie reducerii razei de curbură a dioplrului cornean sau cristalinian (miopie de curbură), imaginea obiectelor situate la infinit formîndu-sc înaintea retinei.
   Miolomic. 1. Secţionarea unui muşchi ; 2. Termenul s-a utilizat şi pentru definirea operaţiei de disecţie a muşchilor..
   Mioză. Micşorarea diametrelor pupilei sub influenţa vagului, sub acţiunea unui medicament parasimpaticomimetic etc.
   M iozină. Proteină contractilă a ţesutului muscular. Datorită proprietăţilor sale contractile, precum şi proprietăţii sale cnzimaticc de a scinda adenozin triofosfatul (ATP) cu eliberare de energie* miozina reprezintă suportul biochimic al contracţiei musculare. Miozina manifestă proprietăţi caracteristice atit proteinelor de tip J'ihrilar cit şi celor de tip globular.
   Miozilă. (gr. mija : muşchi). Inflamaţi» muşchilor.
   Miraj. 1. Operaţiune de examinare cu ajutorul ovoscopului a ouâlor supuse incubaţiei, cu scopul de a urmări starea şi dezvoltarea embrionului : 2. Soi de orz de toamnă, creat şi omologat in ţara noastră în anul 1074, foarte productiv 05 000— 10 000 kg/ha), precoce, rezistent la cădere.
   Mirandn. Rasă de taurine dc origine portugheză. Se caracterizează prin dezvoltare eumctrică, făptură zvcltă, conformaţie mai puţin armoniasă (cap mare* butucănos, git puternic, trunchi relativ scurt şi puţin adine, membre lungi* puternice), culoare castanie cu o dungă mai deschisă pc linia spinării. Are aptitudini triple (carne, lapte, tracţiune; bou fiind foarte apreciaţi pentru muncile agricole.
   Miscjiirnus Aitfjuillieaiitfntus. Peşte de talie mare din ordinul Cuprinidermes* care în Japonia este crescut şi furajat în heleşteie. Are o mare valoare economică.
   Misfjurnus Fossilis. sin. Ţi par. Peşte dulcicol, bentonic, din ordinul Cyprini-formes, din apele stătătoare sau lent curgătoare cu fundul milos şi cu vegetaţie din Europa şi Asia. Arc corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solz mici, coloritul cafeniu închis pc spate ş.
MIS
421
cu pete mici negre si dungi închise dispuse longitudinal. Pe laturi cafeniu deschis cu o dungă iată neagră longitudinală, iar abdomenul roşcat. Importanţă economică foarte redusă. Se foloseşte ca nadă în pescuitul sportiv.
   Mistreţ (Sus scrofa). Mamifer artio-dactil, aparţinînd familiei Suidae, care trăieşte in stare sălbatică. Are corpul lung, acoperit total cu peri groşi, mai lungi in partea anterioară a corpului, formînd o coamă pe linia dorsală, cu membre puternice. Se vînoază pentru carnea sa gustoasă.
   Mişună. Adîncitură în substanţa incisivului sub forma de con turtit dinainte înapoi, cu vîrful in jos şi baza în sus, care comunică cu exteriorul prin mijlociii .dintelui si este căptuşit cu smalţ. Pe măsura tocirii incisivilor^mişuna se micşorează treptat şi dispare între <> — 11 ani. Este semnul dentiţici cel mai cert folosit pentru determinarea vîrslci la cabaline.
   Mitocondrii. Particule intracelulare"de formă alungită ce ocupă aproximativ 20% din volumul celulei. Deţin un rol important în economia energetică a celulei, fiind sediul metabolismului celular oxidaţiv, care include cele trei procese biochimice fundamentale ; Ciclul Krcbs, oxidarca acizilor graşi şi fosforilarea oxidaţi vă prin care se generează bioenergie.
   Mitoză (gr. milos: filament). (Fl'em-ming, 1882). Tipul obişnuit de diviziune al celulelor somatice prin care o celulă cil un număr diploid de cromozomi se divide in două celule fiice, fiecare tot cu un număr diploid de cromozomi, identici din punct de vedere structural cu cei din nucleul celulei din care provin. Aceasta înseamnă că fiecare celulă fiică dispune de acelaşi material genetic cuprins în
cromozomi, ca şi celula mamă. Diviziunea initotică de desfăşoară in cadrul a cinci faze : interfaza, profaza, metafaza, ana-faza şi telofaza. Durata mitozei depinde de specie, vîrsta organismului, natura ţesuturilor, temperatură etc. Durata totală a unei mitoze poate varia de la citeva minute la ci leva orc.
   Mituitul mieilor. Tunsul mieilor din rasele cu lină lungă, la vîrsta de 3 — 4 luni. Se practică la ţurcană, ştogoşă şi mai rar la Spancă şi Ţigaie.
   Mixosporidioza peştilor. Sporidioză produsă de diverse mixosporidii, manifes-tîndu-sc sub forma unor ulcere şi noduli musculari (forma musculară), anemie şi alteraţii renale (forma renală), alteraţii hepatice etc.
   Miyaoawnclla. Gen de rickettsii din familia Chlamydiaceae, cuprinzind multe specii nepatogene şi mai ales patogene, ca agentul ornitozei, al unui avort la oi, unor infecţii respiratorii la păsări sau mamifere ş.a.
   M.K.R. Prescurtare utilizată pentru a desemna nurca sălbatică canadiană, Mackenzie River (v.).
   Moară cu ciocane MC-5FG. Maşină destinată mărunţirii furajelor fibroase, grosiere şi concentrate. Se foloseşte in secţiile de pregătire a hranei din fermele zootehnice.
   Moarte (lat. mors, morţiş : moarte), sin. Exitus. încetarea definitivă a vieţii (funcţiilor vitale dintr-un organism).
   Moarte aparentă. Stare de reducere extremă a funcţiilor vitale, dînd aspectul extern al morţii (abolirea respiraţiei, absenţa reflexului cornean, dispariţia pulsului, deşi cordul continuă să mai bată un timp) îutilnită, de exemplu la unii nou-noscuţi. Impune reanimarea.
   Moarte embrionară. Moarte cu substrat genetic, la speciile inultipare, unii dintre zigoţi murind în prima perioadă a gosta-ţiei, ulterior fiind absorbiţi. Se atribuie unor caractere recesive, materne sau fetale.
   Moarte letală. Moarte surveni lă în perioada fctaîă, datorită in general unor
422
MOL
boli infecţioase, intoxica [iilor, hipotonici uterinc, distociilor ctc. Produsa înaintea termenului de parturi [ic, provoacă avort.
   Moarte jjenetică. Suprimarea filiaţiunii genetice. Expresia se foloseşte pentru indicarea fenomenului prin care linii indivizi dintr-o specie nu ajung să se reproducă, datorită reducerii capacităţii genotipului sau morţii.
   Moarte tiinieă. Moarte subită, provocată de o hiperplazie a timusului.
   Moarte cardiacă a porcilor, sin. Ilcrztod et'Zoolic. Miocardită. Miocardoză nutriţională (dislipidoză, carenţe etc.) mai frecventă la purceii de curînd înţărcaţi sau grăsuni, urmată de moarte bruscă sau după o simptomatologie de citeva ore cu leziuni vasculare difuze şi degenerare miocardică.
   Mocăniţă. Rasă de taurine ce derivă din Bos braclnjccros, răspîndită în zona munţilor Carpaţi din România, astăzi pe cale de dispariţie. Se caracterizează prin dezvoltare hipomctrică, făptură uscăţivă, dimorfism sexual pronunţat, conformaţie mai puţin corectă (cap uscăţiv, cu coarne scurte, în formă de coroană, gît mijlociu, subţire, trunchi scurt, strimt dar adine şi membre subţiri), piele densă, robă vînătă-plumburie cu diferite nuanţe (argintie, roşcată, negricioasă) şi pigmentaţie centrifugă. Arc temperament vioi, earactcr blînd, rusticitate pronunţată, sănătate bună, rezistenţă mare, longevitate ridicată, dar este tardivă. Are aptitudine triplă (lapte, carne şi muncă). Producţia medie de lapte 1 300 1 cu 4,3% grăsime.
   Mocha. Rasă locală de taurine din Brazilia, caracterizată prin dezvoltare corporală relativ mică, făptură unghi u-loasă, conformaţie dc lapte, culoare galben spre brună. Este o rasă cu longevitate biologică marc, precocitate mediocră, rusticitate şi rezistenţă deosebite şi aptitudine de lapte (2 000 kg cu 4% grăsime).
   Modelarea biielamlui. însuşire principală a pielicelelor dc tip Karakul determinată de modul de aşezare a bucle-
lor între ele, aşa fel îneît să exprime un anumit desen : liră, brad, miez de nucă etc
   Modcncse. 1. Rasă de taurine formată în provincia Modcna (Italia), pe baza bovinelor locale, a rasei Podolice şi Romagnole. Se caracterizează prin talia de 136 cm, greutatea 550 kg, dimorfism sexual pronunţat, conformaţie propor-ţionată, culoare albă, temperament vioi, agilitate pronunţată şi aptitudine mixtă. Producţia de lapte este de 2 500 — 3 000 1/ lactaţie cu 3,8% grăsime. Aptitudine de carne bună ; 2. Rasă foarte veche de porumbei de carne din grupa raselor dc porumbei-găină, creată în Italia (Modena), avînd greutatea corporală asemănătoare cu cea a porumbeilor comuni, insă cu precocitate şi fecunditate foarte bună. Varietăţile din a-ceastă rasă se împart în două grupe : Schietli — de culoare in general închisă şi Gaz-i de culoare albă.
   Mod ioana. Varietate de taurine din rasa siciliană, ce se creşte în zona de cîmpic din Sicilia (v. Siciliană).
   Moclltal. Rasă de taurine ce se creşte în nordul Italiei, avînd talie medie, roba de culoare albă şi roşie, cu o distribuţie caracteristică a celor două culori (culoarea albă începe de la grebăn şi se continuă cu o dungă lată pe spate, pe fese şi pe partea ventrală pînă la punctul pieptului). Mucoasele aparente sînt de culoare roşie închisă. Are aptitudini pentru lapte şi carne.
   Moenkhaiisia oliţjolepis. Peşte din familia Characidac, din apele mici şi uşor acide, din Guiana şi regiunea superioară a Amazonului. Are corpul ovalar şi comprimat lateral, coloritul este pe spate cenuşiu, iar pe laturi argintiu cu o nuanţă gălbuie şi o pată mare neagră la baza caudalei. Ochii sînt roşcaţi. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Molir. Linie dc porumbei voiajori germani, pentru zbor la distanţă, ce se creşte şi în ţara noastră.
   Moioarja. V. Barbus mcridionalis.
                                                                        Molar (lat. mola : piatră), sin. Măsea. Dinte masiv, în general pluriradicular,
MOL
423
avind faţa masticatoarc striată cu creste sau cu mameloanc neregulate.
   Moldovenesc. Cal autohton crescut in Moldova, foarte apreciat in trecut, particip ind la formarea măteilor de reproducţie ale renumitelor herghelii din Furopa înfiinţate între secolele XVI şi XVIII. Se caracterizează prin talie de 1-15 cm, făptură uscăţivă, conformaţie armonioasă, cap mic şi expresiv, trunchi proporţionat, membre terminate cu copite mici şi rezistente, fiind un animal sobru, rustic, cu longevitate ridicată, voinţă remarcabilă, agerime, viteză şi putere de muncă ridicată.
   Molet (lat. mollis ; moale). Mici umflături sferice, moi, cu conţinut sinovial, situate la nivelul buletului. Moleţii pot fi tendinoşi (molet anterior, localizat la faţa anterioară a buletului, afectind teaca sinovială a tcndonului extensor al falangelor şi posterior, teaca sesamoidienă deasupra sesamoizilor, dc-a lungul ten-doanelor şi articulari. Moleţii sint produşi de surmenaj şi eforturi exagerate la muncă, pe terenuri dure şi accidentate. Aceştia produc şchiopătură şi reducerea capacităţii de lucru a animalului.
   Molia cerii, sin. Găselniţă. Insectă parazită a stupului reprezentată de două specii ; găselniţa mare (Galleria melonella) şi găselniţa mică (Acliroea grisella). Sint dăunătoare numai în stadiul larv ar cind pătrund în faguri şi sapă galerii distm-glnd celulele şi consumînd ceara, păstura şi exuviile larvare.
    Mollienisia. Peşti vivipari, dulcicoli sau salmaştri, din familia Cgprinodonlidae, din apele din America Centrală. Au corpul ovalar, coloritul variat: măsliniu, albastru sau negru cu sau fără pete albe, verzui sau negre cum sint: M. lalipinna sau M. velifcra; a două grupe cu M. laii-punctata sau M. splienops. Se folosesc frecvent ca peşti de acvariu.
   Moluşte. încrengătură de animale nevertebrate, caracterizate prin corpul moale, nesegmentat, învelit într-o răs-frîngere a tegumentului de pe faţă dorsală (mania) care secretă o cochilie
calcaroasă de forme şi dimensiuni variate. Se cunosc peste 100 000 de specii răspîndite atît pe uscat cît şi în ape, unele din ele fiind comestibile.
   Mongol. 1. (Iiquus Przewalski). Strămoş al cailor actuali, cunoscut din epoca diluvială a erei quaternare in Asia Centrală şi de vest, fiind întilnit şi astăzi sub formă sălbatică in podişul Gobi şi deşertul Cobdo (R. P. Mongolă). Se caracterizează prin talie mică, făptură îndesată, conformaţie caracteristică animalelor primitive, culoarea brun-roşcată, mai deschisă pe faţă, în jurul nasului, pe abdomen şi cu dungă mai închisă pe spinare. Are temperament vioi şi mersuri uşoare. 2. Varietate a fazanului comun de vînătăoare (v. Fazanul mongol).
   Moniezioză. Helmintoză intestinală a rumegătoarelor determinată de cesto-dele Moniezia ex pansa şi M. benedenif manifestată la miel prin slăbire, anemie, diaree, semne respiratorii şi nervoase, dar evidenţiată clinic la viţei.
   Moniliază. Afecţiune parazitară, intil-nită mai ales la tineret, produsă de Monilia albicans şi manifestată prin stomatită (mamifere) şi inflamaţia guşii (păsări).
   Monocit. Leucocit mononucleat, mare, cu nucleu sferoidal sau reniform, cu citoplasmă agranulară, bazofilă.
   Monocitoză. Creşterea patologică a numărului de monocite din singe.
   Monodactile (gr. monos : unu şi daktilos : deget). Animale ale căror picioare se termină cu un singur deget (ex. calul, măgarul etc.).
   Monodietă. Tehnologie de hrănirc a taurinelor „din stoc“, care constă în administrarea unui sortiment alcătuit din mai multe nutreţuri, dar sub o singură formă (amestec unic uscat, uruit, amestec semiumed, amestec unic brichetat ctc). Monodietă poate fi folosită la taurinele la îngrăşat şi în mai mică măsură in alimentaţia vacilor de lapte.
   Monofag, sin. Monotrofic. Care trăieşte şi se hrăneşte cu un singur fel de hrană
424
MQN
   Monoîacjic. Tip dc nutriţie bazată pe uli singur lei de tirană (cx. pe o singură specie de plante). Organisme monolagc se întîlnesc mai ales printre paraziţi ; în acest caz, monoi'agia corespunde specializării parazitului (ex. Syncchijtrium endo-bioticum care provoacă riia neagră a cartofului etc.).
   Monofiletic. Care evoluează intr-o singură direcţie.
   iVIonoftalmic. Termen utilizat pentru definirea existenţei unei oftalmii la un singur ochi.
   Monoţjaslric (gr. monos: singur ; guşter : stomac). Cu un singur stomac. Termenul este folosit pentru definirea animalelor care nu prezintă decit un singur compartiment gastric : cabalinele sînt monogastrice, majoritatea păsărilor sînt di gastrice sau bigastrice etc.
   Monoţjlutamat de sodhi. Sare sodică a acidului glutamic, folosită drept corector de gust în alimentaţia porcilor în general şi a purceilor în special. Monoglutamatui se încorporează în nutreţurile combinate, în proporţie de 0,2 —1,0%, dind furajului un gust plăcut de carne proaspătă, apreciat de purcei.
   Monoiiuclcat. 1. Cu un singur nucleu ; 2. Termen general utilizat pentru definirea elementelor sanguine din seria albă (leucocitclor) care au nucleu nelobat.
   Monopleţjic. Paralizie localizată la un singur membru sau regiune.
   Monopodie. Monstruozitate caracterizată prin existenţa unui singur picior.
   Monopsie. Monstruozitate caracterizată prin dezvoltarea unui singur ochi.
   Monorai. Cale de rulare suspendată, alcătuită dintr-o singură şină pe a cărei talpă inferioară se deplasează cărucioarele unei instalaţii pentru transportul furajelor, sau a altor materiale.
   Monorhidie. Anomalie congenitală manifestată prin reţinerea unui testicol, in timpul migraţiei testiculare, în cavitatea abdominală sau pe traiectul canalului ingvinal. Organul reţinut suferă profunde modificări pină la degenerarea epiteliului seminal. Masculul inonohrid este exclus de la reproducere.
   Monosoniie. Tip:-de: aneuploidic care constă din lipsa;: unui cromozom din complementul-CFomozomial dipioid, adică de la o anumită , pereche dc cromozomi homologi. lipseşte unul (2n — 1). Se poate înregistra şi- o du.blă monosomie atunci cînd de la două perechi de cromozomi homologi: lipseşte ci te un cromozom (2n — 1      1)., Lipsa unui cro-
mozom are de regulă efecte letale asupra organismuluij. indivizi..monosomici fiind întilniţi foarte: rar. .
   Moriovolline. Rase de viermi de mătase, la care metamorfoza (cele patru stadii : ou, larvăi crisalidă, fluture)
are loc o singură dală pe an şi care dau o singură recoltă de gogoşi de mătase pe vară. Rasele de viermi de mătase care se cresc la noi in ţară sînt monovoltine.
   Monozaharfdc, sin. Ore, Monoglucide. Substanţe din : grupa : glucidelor, reprezentate în principal prin hexoze şi pen-toze, cu importanţă mare în alimentaţia animalelor. Dintre hexoze, mai importanta sînt glucoza, galactoza, manoza şi fruc-toza sau levirloza, iar dintre pentoze, riboza şi: deoxiriboza.
   Monstru. Organism cu abateri grave de la conformaţia caracteristică speciei, în majoritatea cazurilor monştrii nu sînt viabili.
   Montă. Act sexual, împreunare a două animale de se* Opus, în vederea reproducţiei. La femele actul montei are loc in perioada de călduri. în zootehnie, o deosebită importanţă prezintă alegerea momentului montei, dc aceasta depinzînd fecundarea femelei! în prezent, monta naturală este înlocuită în tot mai mare măsură cu insămînţarca artificială (v.).
   Montana nr. 1, si îi. Black Hamprace, Ilamprace Negru,Rasă de porci formată la staţiunea experimentală Montana din
S.U.x\., în perioadă 1936 — 1948. Are culoare neagră şi se caracterizează prin precocitate şi indici de producţie superiori. La formarea; acestei rase .au participat rasele Landrace Danez (55%) şi llampshire (45%).
MON
425
   Montbeliarde. Rasă : de taurine din Franţa. Se caracterizează2 priii dezvoltare hipermetrică, conformaţie corectă, culoare bălţată alb cu roşu şi mucoasele depigmentate. Are capacitate de adaptare remarcabilă, rustici late.pronunţată, activitate de producţie bună şi aptitudini mixte (lapte, carne).: Este o rasă :bună producătoare de lapte (4-000-1-cu 3,64% grăsime).
   Moravia, sin. Uriaş-, de. Moravia, Rasă de iepuri aparţinind grupei de rase grele. La vîrsta de 9 luni atinge greutatea corporală de 5,5 kg. Are o culoare cenuşie, albastră, conformaţia fiind caracteristică raselor grele.
   Morbid (lat. mor bus : boală). Care se referă la boală, prezintă caractere de boală sau aparţine bolii : proces morbid etc.
   Morbiditate. 1. Stare de boală în care se găseşte un organişxn sau niai ales o colectivitate : 2. Condiţiile generale care includ boala : 3. Raportul dintre numărul de indivizi bolnavi din totalul unui efectiv de animale.
   Morbus maculosus. Boală infecţioasă a şalăului european; mai ales din apele 6almastre, la care; v evoluează cronic. Germenul patogen încă nu este precizat (posibil un virus: dermatotrop). Peştii bolnavi prezintă pe1 corp, cap şi înotătoare pete liemoragice, flfctene' sau ulcere superficiale şi uşoară fescoftalmie. Pentru combatere nu se Ciinosc încă tratamente.
   Morcov furajer (Daucus carola L. ssp. satiuus). Plantă bienală din familia Umbellifcrae, ordinu] UmbelUfloralcs. Posedă o rădăcină piVotantă, tuberizată, de culoare galberi’-verzuie. Plantă alimentară si furajeră. Rădăcinile constituie un excelent niitrcţ suculent. Conţine 15—17% S.U. formată în proporţie de 70% din extractive neazotatc.* Pretenţios faţă de umiditate; • Produce 15—25 t rădăcini la lia. ,
   Morfogeneză. Proces de diferenţiere celulară care are drept urmare modificarea formei organismului. Zigoftuî arc de regulă o formă foarte simplă;5 adesea sferică.
Organismul care se dezvoltă din acesta are, din contra, o formă complicată, atît din punct de vedere al exteriorului cit şi al organelor interne.
   Morfologic (gr. morphe: formă ; logos : studiu). Complex de discipline biologice care studiază forma externă şi structura internă a organismelor animale şi vegetale, corelaţiile dintre organe, adaptarea acestora in procesul de evoluţie. Disciplinele morfologice sînt: anatomia, histologia, citologia, embriologia, morfopatologia ctc.
   Morgan, Thomas Ilunt (1866 — 1915). Biolog american, avind lucrări de embrio-logie experimentală şi regenerare, în special la animale marine, cercetări de ereditate şi evoluţie asupra Drosophilei. Descoperind înlănţuirea factorilor ereditari purtaţi de acelaşi cromozom (linkage) şi schimbul de factori între cromozomi (crossing-over), a edificat teoria cromozo-mică a eredităţii şi a determinării sexului. A demonstrat localizarea lineară a genelor pe cromozomi şi a stabilit hărţi de distribuţie a factorilor genomului, dind o bază materială mendelismului şi prefa-ţind dezvoltarea geneticii moleculare a acizilor nucleici. Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină (1933).
   Moronc Labrax, sin. Lavrac. Peşte răpitor marin sau salmastru de 1 m din ordinul Perciformes, de pe lingă ţărmul Oceanului Atlantic, M. Medite-rană şi M. Neagră. Are corpul alungit şi uşor comprimat lateral, coloritul cenuşiu închis pe spate şi mai deschis pe laturi. Abdomenul argintiu. Arc valoare mare economică.
   Morsa (Odobeanus rosmanus). Specie de mamifer carnivor din ordinul pinipedelor, adaptat la viaţa acvatică, cu membranele transformate in lopeţi şi cu caninii superiori foarte lungi, masivi şi puternici. Lungimea corpului atinge 4—6 m iar greutatea peste o tonă. Trăieşte pe ţărmurile Oceanului îngheţat. Fiind vînată abuziv, numărul lor este în descreştere.
   Mortalitate. I. Proporţia de* animale moarte din numărul total de indivizi
426
MUC
dintr-o specie sau categorie de animale, dintr-o anumită unitate sau zonă etc.; 2. Proporţia de morţi din cei bolnavi.
   Mortificare, sin. Necroză. Termen utilizat în special in chirurgie şi în patologia generală pentru definirea procesului de suprimare a proceselor vitale de nutriţie, de schimb etc. din masa unei porţiuni de organ sau dintr-un ţesut.
   Morulă. Stadiu în dezvoltarea embrionară a metazoarelor, rezultînd din segmentarea oului şi avind aspect de mură.
   Morun. V. Huso huso.
   Moiunaş, sin. Ribeţ, ţigancă, lostie, suduc, sco bar de Dunăre. V. Vimba vimba.
   Mosc (Moschus moschifcrus). Specie de mamifer din familia cervidelor, fără coarne, cu caninii superiori transformaţi în colţi, cu lungime corporală pînă la 1 m, care.trăieşte în Asia. Dintr-o glandă specială, situată la masculi pe adbomen, se extrage o substanţă frumos mirositoare.
   Morvă. Boală contagioasă, inoculabilă, întîlnită în special la ecvine, produsă de Malleomyces mallei, manifestată clinic prin leziuni nodulare şi ulcerative ale pielii, mucoaselor, pulmonului etc.
     Morvos. 1. Bolnav de morvă; 2. Care se referă sau are contingenţă cu morvă : focar morvos etc.
   Moschată. Nume de specie al raţei Cairina moschala (v. Leşească).
   Moştenirea caracterelor dobindite. Fenomen care constă în transmiterea la descendenţi a caracterelor dobindite de ascendenţi sub influenţa factorilor mediului. în această problemă nu există unitate de păreri, iar cercetările experimentale efectuate pe animale, plante şi microorganisme, nu au dus încă la concluzii definitive.
   Motilltate (lat. motus: mişcare), sin. Motricitate. Proprietate a unor organe de a efectua mişcări cu ajutorul propriei lor musculaturi (ex. motilitate intestinală etc.).
   Motricitate (lat. motus : mişcare). Funcţia sistemului nervos motor (centrii şi
căi motorii) prin care se asigură declanşarea contracţiei musculare.
   Moţată. Rasă de raţe, decorativă. Se creşte pentru moţul său caracteristic.
   Moyle Buff, sin. Moyle otsen buff. Varietate de nurcă mutantă recesivă, formată în S.U.A. Are o talie mare, cu nuanţă bej (culoarea cămilei) şi cu ochi bruni. Se utilizează în încrucişări pentru obţinerea unor nurci dublu sau triplu recesive de culoare bej cu nuanţe violet (Moyle x Aleutin = Lavanda : Moyle x x Safir = Violet). La încrucişări cu nurca Standard sau alte nruci recesive, se obţine în generaţia a doua un evantai de culori, de la bej pal pînă la maro pastel închis.
   Mreajă. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă dreptunghiulară, foarte uşoară, împletită din aţă subţire.
   Mreană, sin. Breană, imbreană, nueană albă, mreană galbenă, mreană de Dunăre. V. Barbus barbus.
   Mucaraiţă, sin. Cleşte nazal. Instrument folosit pentru contenţia şi conducerea bovinelor, în special a celor retive.
   Mucegai. Denumire dată ciupercilor saprofite sau parazite ale căror micelii şi fructificaţii formează o masă pîsloasă, filamentoasă, de culoare albă, cenuşie sau verde. Cea mai răspîndită specie de mucegai este Mucor mucedo. Unele specii de mucegai provoacă boli la plante, ca de exemplu mucegaiul de zăpadă (Fusa-rium nivale) la cereale, iar din altele se extrag antibioticele (ex. penicilina din Penicillium, streptomicina din Strepto-myces etc.). Mucegaiul determină degradarea substratului pe care se dezvoltă.
   Mucilag. Lichid vîscos, obţinut prin fierberea în apă a unor seminţe, rădăcini etc.
   Mucilaginos. Care 3&e aspectul de mucus sau mucilag.
   Mucioă. Glucoproteidă (mucopolizaha-rid) care intră în constituţia mucusului mucoasei gastrice, mucusului sinoviilor etc. Nu coagulează Ia căldură şi este solubilă în alcalii.
MUC
427
   Muceo pisano. Rasă de taurine formată din încrucişarea taurinelor locale din provincia Fisa (Italia), cu rasa Brună alpină. Se caracterizează prin dezvoltare liipermetrică, conformaţie corectă, culoare castanie. Este o rasă rustică, rezistentă, cu temperament vioi, caracter bun, aptitudini triple (carne, lapte, tracţiune).
   Mucoasă. Termen general folosit pentru definirea formaţiunilor organice complexe care căptuşesc organele cavitare care comunică (direct sau indirect) cu exteriorul, în structura lor mucoasele cuprinzind un epiteliu, un corion şi eventual o musculară a mucoasei.
   Mucomelru. Acumulare de mucus în cavitatea uterină însoţită de deformarea acesteia.
   Mucopoliglucide, sin. Mucopoluaharide. Poli gluci de cu structură eterogenă de origine animală, constituite dintr-o componentă gluci di că cantitativ predominantă şi o componentă proteică în proporţie redusă. Formează soluţii viscoase, consistente cu aspect mucos datorită prezenţei acidului uronic în macromole-cula lor. Exemple: acidul hialuronic, condroitin sulfaţii, heparina etc. Rol biochimic: a) participă la structura substanţei fundamentale a ţesutului conjunctiv, conferindu-i consistenţă şi flexibilitate ; b) acţionează ca agenţi de lubrifiere la nivelul articulaţiilor; c) protejează mucoasele tubului digestiv de acţiunea mecanică a unor alimente şi de acţiunea enzimelor proteolitice ; d) constituie o barieră contra pătrunderii în organism a microbilor şi toxinelor bacteriene ; e) protejează ovulul fecundat; f) acţionează ca anticoalanţi sau agenţi antilipemici (heparina) ; g) contribuie la fixarea cationilor în organism şi intervin în procesele de calcifiere.
   Mucoproteină. Grupă de glicoproteide care conţin un glucid combinat cu aminoacizi şi polipeptide.
   Mucor. Gen de ciuperci din familia Mucoraceae, ordinul Zggomicctcs ce se pot dezvolta pe substraturi de origine organică (alimente, nutreţuri etc.).
   Mucormicoză. Micoză determinată de ciuperci din genul Mucor.
   Mucus (lat. mucus: secreţie nazală). Denumire generală pentru toate secreţiile vîscoase, transparente, eliminate pe suprafaţa mucoaselor; conţin mucină, celule epiteliale, leucocite in suspensie etc.
   Muflon. Specie de oaie sălbatică, care a participat la formarea oilor domestice. Muflonul este cel mai mic reprezentant al oilor sălbatice, animal de munte care preferă regiunile cu păduri dese. Se găseşte şi astăzi in Europa de sud, insulele mediteraniene şi Asia Mică. Cele mai importante varietăţi sînt Muflonul european şi Muflonul asiatic.
   Muflon asiatic (Ovis ovientalis Gmelini>. Varietate de muflon, răspîndit in Asia Mică (Ovis Analolia) şi in Cipru (Ovis ophion). Are talia mică şi coarnele mai puţin dezvoltate decît muflonul european.
   Muflonul european (Ovis musimon). Varietate de muflon care trăieşte sălbatic în munţii stincoşi din Corsica şi Sardinia. Are talia de 60—70 cm, greutate 40—50 kg cu coarne dezvoltate, groase şi rotite in semicerc, cu păr scurt şi gros, oe culoare brun roşcată, mai deschisă pe abdomen, bot şi faţa internă a membrelor.
   Mugii. Peşti marini eurihalini, de talie mijlocie din ordinul Mugiliformes, din Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Au corpul alungit, spatele şi în special capul lăţit şi acoperiţi cu solzi mari care se întind şi pe cap. Au o mare valoare economică. Se cunosc speciile : M. auralus, de 42 cm, M. cephalus, de 63 cm. M. ramade, de 42 cm, M. saliens, de 36 — 37 cm. Se găseşte in Marea Neagră.
   Mugiliculiura. Ramură a pisciculturii, care se ocupă cu reproducerea artificială a Mugiliformelor şi cu repopularea cu puiet a apelor salmastre, fie rezultat din reproducerea artificială fie capturat pe lingă ţărmul mării.
   Mugilide (Mugilidae). Familie de peşti marini care au corpul alungit, cilindric
428
MUL
sau uşor turtit lateral, acoperit cu solzi mari care trec şi pe cap. Din această familie, în apele noastre trăiesc : labanul, chef aiul, singhilul, ostreinos ş.a.
   Mugiliformes. Peşti osoşi marini de talie relativ mare, cu corpul alungit, gros şi acoperit cu solzi la fel ca şi pe cap. Pe spate două dorsale (prima cu radii osoase). Tubul digestiv prevăzut cu pipotă.
   Mulard. Hibrid obţinut în urma încrucişării dintre masculul din rasa de raţe leşească cu femela din rasa de raţe comună, Pekin etc.
   Mulasieră. Rasă locală de cai din Franţa, ameliorată prin încrucişări cu diferite suşe de cai de povară (Percheronă, Bretonă, Buloneză şi chiar Daneză). Se caracterizează prin dezvoltare corporală hipennetrică, trunchi masiv, membre groase, cu producea piloasă abundentă. Este o rasă rustică, cu putere mare de tracţiune, fiind folosită pentru muncile agricole.
   Mulgere, sin. Muls. Operaţia de a extrage laptele din ugerele femelelor aflate jn lactaţie, acţionîndu-se asupra mameloanelor. Mulsul poate fi manual sau mecanic.
   Mulgerea cu două degete. Metodă de muls manual, care constă în apucarea sfîrcului între degetul mare şi arătător şi presarea asupra lui prin coborîre, rear lizîndu-se evacuarea laptelui din canalul mamelonului. Este folosită în mod frecvent de unele mulgătoare şi începători, deoarece metoda necesită mai puţină forţă. Se recomandă a se aplica la vacile primipare, precum şi la cele multipare, care au sfîrcurile scurte, care nu permit folosirea metodei cu mîna plină.
   Mulgerea cu mfna plină. Metodă de muls manual aplicată la vacile cu corp mamar şi mameloane normale. Este considerată cea mai bună metodă, deoarece nu afectează integritatea şi sănătatea mameloanelor, este mai puţin obositoare pentru mulgător şi permite obţinerea unei producţii şi productivi-ăţi mai mari.
   Mulgerea cu nod. Metodă de muls manual care constă în apucarea şi strîn-gerea bazei mamelonului, prin presare, între faţa externă a jumătăţii inferioare a degetului mare şi degetul arătător, realizîndu-se închiderea comunicării dintre sfîrc şi cisterna ugerului. Este o metodă brutală ducînd uneori la lezarea ţesuturilor sfîrcurilor, producînd proliferarea ţesutului conjunctiv al acestora, ceea ce poate duce la obstruări ale canalului mamelonului.
   Mulinetă. Unealtă care se fixează pe verigile de pescuit, constituită dintr-un tambur cu o manivelă, care serveşte la înmagazinarca şi bobi narea firului, precum şi dintr-un dispozitiv de frînare pentru reglarea vitezei de derulare a firului. Există două tipuri de mulinetă ; cu tambur rotativ şi cu tambur fix (adecvat pentru pescuitul cu lanseta.)
   Mullus barbatus ponţicus. Peşte marin, bentonic, de cîrd din ordinul Percifor-mes de pe fundurile nisipoase ale Mării Negre, M. de Azov şi M. Mediterană. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi mari, coloritul argintiu cu pete mari roşii, iar înotătoarele galbene. Are valoare economică mică.
   Muls. V. Mulgere;
   Muls manual. Acţiunea de extragere manuală a laptelui din uger de către mulgător. Se efectuează imediat după operaţiunile de pregătire şi presupune eliminarea primelor jeturi din lapte din fiecare mamelon într-un vas special. Mulsul trebuie să fie uscat; pentru vacile sensibile se va utiliza un lubrifiant steril (vaselină sau pomadă specială), să se facă prin metoda cu mîna plină, folosind procedeul de muls în diagonal.
   Muls mecanic. Acţiunea de extragere a laptelui din uger cu ajutorul maşinii de muls. Mulsul mecanic se poate organiza la ştand (în grajd), în săli de muls şi la păşune. Mulsul mecanic are o serie de avantaje faţă de cel manual.
MUL
429
   Multicaulc. Soi de dud de origine italiană cu o creştere de vigoare mijlocie, foarte rezistent la ger, cu o infrunzire timpurie. Caracterizat printr-o deosebită rezistenţă la atacul de bacterioză. Se înmulţeşte uşor prin marcotaj. în .plantaţii intensive cu forma tufei joasă, in al patrulea an produce 10 tone de frunză/ha cu valoare nutritivă ridicată. Se pretează pentru toate regiunile sericicole ale ţării.
   Multipară (lat. mullus : mult, părere : naştere). Femelă care naşte mai mulţi pui odată. Antonim 2 uni pară.
   Mumie. Cadavru conservat prin îmbălsămare.
   Mmniîiere. V. îmbălsămare.
   Munchner, sin. Miinchenez. Denumire pentru rasa de ciini Schnautzer uriaş (v.).
   Mura. Denumire de abator şi comercială dată stomacului glandular (cheag) al rumegătoarelor.
   Murare. V. însilozare.
   Murbontlcr. Varietate de taurine ce aparţine grupei de rase blonde uniforme din Alpi, care se creşte în şesul Stiriei şi pe valea rîului Mur (Austria). Se caracterizează prin dezvoltare corporala mare (talia 130 — 135 cm, greutate 500 — 600 kg), profiluri brevimorfe, trunchi cu lungime mijlocie dar adine, «nembre scurte şi solide, culoare galbenă ca franzela, uneori cenuşie şi aptitudini universale (carne, lapte, tracţiune).
   Murcia. Rasă de capre spaniolă, cu talia de 60 — 80 cm, greutatea corporală 40 kg. în general lipsită de coarne, cu roba de culoare roşie de diferite nuanţe, cîteodată neagră sau băl ţaţă. Se caracterizează prin fecunditate medie şi producţie mare de lapte (500—600 1 lapte pe lactaţie).
   Murg. Culoare zonală în care părul de acoperire este roşcat sau brun şt cel de protecţie negru; pigmentul roşu avînd o repartiţie centripetă (pe trunchi), iar cel negru centrifugă (coamă, coadă, şi extremităţi). Pielea, copitele şi irisul sînt pigmentate. Această culoare
este foarte frecventă la cai, întîlnin-du-se următoarele nuanţe in zona centripetă : murg deschis (părul de acoperire roşu spre galben), murg închis (părul de acoperire este brun), murg luciu (părul de acoperire este brun-închis sau negru), murg căprioriu (părul de acoperire este roşu, mai închis pe spinare şi crupă şi mai deschis pe coaste, flanc şi abdomen), murg vişiniu, arămiu, castaniu, cafeniu, şocolatiu etc.
   Muride (Muridae). Familie de mamifere rozătoare, care cuprinde şoarecii, şobolanii, lemingii etc. Sînt foarte prolifice şi aduc mari daune agriculturii, în depozite de cereale şi alimente etc., iar unele specii sînt purtători ai unor agenţi patogeni (ciumă, tularemie etc.), Contra lor se duce o acţiune susţinută de deratizare.
   Murmur vezicular. sin. Murmur respirator, Zgomot respirator normal, aspira-tiv, mai intens sau mai evident numai în timpul inspiraţiei, descoperit la asculta ţia ariei pulmonare; este consecinţa aerodinamicii respiratorii, cu deosebire in sectorul bronhiolo-alveolar.
   Mtiromsk. Rasă de porci ce se creşte în U.R.S.S. cu aptitudini pentru grăsime şi carne.
   Murztaber. Rasă de taurine originară din Austria, cu dezvoltare corporală eumetrică, culoare albă şi sură, aptitudine triplă (carne, lapte şi tracţiune).
   Muscardină. Boală a viermilor de mătase produsă de ciuperca Botrtjiis bassiana, întîlnită rar la noi. Larvele bolnave pierd apetitul, tegumentul se pătează şi mor. Cadavrale se micşorează treptat, devin roşietice, dure ca piatra, se acoperă cu miceliul ciupercii, căpă-tînd aspect de var.
   Muscat. Particularitate de culoare la trunchi, care constă în existenţa unor pete mici negre, care imită muştele, răspîndite neregulat pe un fond alb sau deschis.
   Muscă artificială. Momeală artificială confecţionată pe cirligul undiţei, din
430
MUT
pene sau din material plastic, imitînd vag o insectă. Se utilizează in pescuitul sportiv.
   Muscă columbacă (Simulium colum-bacensis). Insectă care înţeapă animalele (mai ales vitele mari), inoculindu-le un lichid toxic care le poate provoca chiar moartea.
   Muscă de casă (Musca domestica). Insectă de 6 —8 mm lungime, de culoare cenuşie-închisă. Depune ouălelc pe materii în descompunere, pe carne, pe alimente etc. Este un foarte periculos vector de boli microbiene, parazitare şi virotice.
   Muscă Ţeţe (Glossina palpalis). Insectă din Africa ecuatorială care transmite la om agentul patogen al somnului (Trypanosoma gambiense).
   Musculatură. Totalitatea muşchilor din organism.
   Mustelide (Musiclidae). Familie de mamifere carnivore de talie mică şi mijlocie, cu corpul foarte suplu, cu coada de obicei lungă, cu picioarele scurte cu gheare neretractile. Majoritatea au glande anale urît mirositoare. Trăiesc pe toate continentele cu excepţia Australiei. Blana lor este valoroasă. Din această familie fac parte 8 subfamilii : Mustelinae, Lutrinae şi Malinae. Sub-familia Mustelinae cuprinde speciile: năvăstuica (Mustella nivalis), hermelina (Musiella erminea), diliorul (Mustella putorius sin Putorius putorius), dihorul alb sau nevăstuica de vînăloare (Mustella putorius furo), nurca (Mustella lutreola-vison), zibelina sau sobolul (Mar-tes zibelina), jderul de copac (Martes martes) şi jderul de piatră (Martes foina) ; subfamilia Lutrinae cuprinde vidra (Lutra lutra), lutrul marin (Ln-chydra lutris). Subfamilia Melinae cuprinde skungul (Meles nefites) şi bursucul sau viezurele (Meles meles).
   Mustelinae. Termen din sistematica zoologică care desemnează , cea mai importantă subfamilie de mustelidae (v.), care cuprinde majoritatea muste-
lidelor care prezintă interes în prezent şi in perspectivă pentru zootehnie.
   Muşchi. 1. Organ contracţii format din fibre (celule sau plasmodii) musculare, distingindu-se : muşchi netezi (involuntari), striaţi (in general voluntari). Muşchiul cardiac deşi format din fibre striate (in reţea) apare ca un muşchi particular, restul muşchilor striaţi numiţi încă şi scheletici intrînd în componenţa aparatului de susţinere şi mişcare, puţind avea diverse forme (laţi, fuzi-formi, semiformi, sernipenaţi, penaţi, prismatici etc.) ; 2. (filet). Calitate superioară de carne de bovine (specialităţi), foarte mult apreciată de consumatori. Acesta se limitează anterior de penultima vertebră toracală, iar posterior de osul ilium. Muşchiul cuprinde din punct de vedere anatomic cei doi muşchi psoasi (psoasul mare şi psoasul mic).
   Mutagen. Agent care măreşte frecvenţa mutaţiei peste rata spontană.
   Mutantă. 1. Genă care a suferit procesul de mutaţie ; 2. Celulă la nivelul căreia s-a realizat un proces mutagen.
   Mutaţie (lat. mufatio : schimbare) (D e Vries, 1901). Fenomen genetic care se petrece la nivelul celulei şi care poate av<a ca efect o gamă întreagă de modificări fenotipice, de la nivelul celular la nivelul întregului organism, de la modificări abia detectabile la moartea organ t inului. Fenomenul de mutaţie reprezintă orice schimbare (modificare) a materiali lui genetic şi ca urmare, orice apariţie a i nor noi fenotipuri diferite, care nu se datoreşte acţiunii legilor segregării şi grupării independente a materialului genetic şi nici acţiunii fenomenului normal de recombinare. Mutaţia ca fenomen genetic este proprie tuturor organismelor constituind una din sursele de variabilitate în natură şi unul din mecanismele procesului de evoluţie a speciilor. în funcţie de nivelul la care se realizează, mutaţiile pot fi: genomice, cromozomice şi genice. în funcţie de modul de apariţie, mutaţiile pot fi de două feluri : spontane care apar în
MUT
431
mod spontan fără a putea fi puse în legătură cu o cauză directă cunoscută şi induse sau provocate care apar in urma acţiunii omului prin folosirea unor agenţi mutageni care declanşează acest proces.
   Mutaţionism. Teorie biologică (emisă de De V r i e s în 1901), după care mutaţiile ar reprezenta baza apariţiei speciilor noi. Prezintă doar un interes istoric.
   Mutilare (lat. mutilare: ciuntire). Acţiune traumatică, accidentală sau chirurgicală, prin care porţiuni esenţiale din organism sint distruse sau îndepărtate, individul rămînînd chiar şi după vindecare, tarat.
   Muturu. Rasă de taurine locală ce se creşte in Africa de Vest.
   Mycosis astacorum. îmbolnăvirea cronică a racilor datorită ciupercilor inferioare acvatice Romularia şi Cephalo-sporium. Exemplarele bolnave prezintă pe carapace pete de 1—3 cm cu contur neregulat şi de culoare neagră sau brună.
   Mylopharyngodon piceus. Peşte mo-luscofag dulcicol din familia Cyprinidae, lung de 1 m, din fluviile din Extremul Orient. în Europa a fost introdus şi se creşte in heleştee şi iazuri. Arc corpul alungit şi uşor comprimat lateral, coloritul negru pe spate, iar absdomenul cenuşiu deschis. în Europa se reproduce
numai artificial în luna iulie. Are o mare valoare economică. Poate fi folosit pentru combaterea parazitozelor determinate de trematode deoarece consumă moluştele gazde intermediare pentru ele.
   Mysidacea. Crustacee pelagice sau bentonice salmastre, marine şi dulci-cole, cu corpul alungit prevăzut cu o carapace care acoperă toracele însă este concrescută numai cu primele 2 — 3 segmente toracice. Prezintă importanţă fiindcă constituie hrana de bază la multe specii de peşti. Pot fi daţi in hrana raţelor şi a porcilor. Sînt şi gazde intermediare pentru unele specii de paraziţi.
   Mytilus galloprovincialis, sin. Midie. Moluscă bivalvă marină care se găseşte în apropierea ţărmului fixată în aglomerări mari de stînci la adincimi de 35_70 m. Cochilia este triunghiulară cu marginea rotunjită şi cu vîrful ascuţit. Locul de unire al valvelor prezintă patru mameloane mărunte. Coloritul valvelor negru sau brun cu o nuanţă violacee. Are valoare economică, deoarece este consumată de om. be fac conserve.
   Mytilicullură. Ramură a acvaculturii care se ocupă cu dirijarea, protejarea şi comercializarea midiilor pc lingă ţărmurile slîncoase ale mărilor şi oceanelor.
   n, 2n, 3n etc. Prescurtări care indică diferitele grade de euploidie. Numărul dinaintea literei n indică numărul de seturi de cromozomi.
   Nemacheilus barbatulus. Peşte dulcicol de 10 — 15 cm, din ordinul Cyprinifor-mes, din apele curgătoare de munte din Europa şi Asia. Are corpul alungit, aproximativ cilindric, uşor comprimat şi acoperit cu solzi rari. Capul uşor comprimat dorso-ventral, are gura subter-minală înzestrată. cu şase mustăţi. Coloritul corpului cenuşiu cu o nuanţă verzuie cu pete mai întunecate, iar abdomenul gălbui. Depune icrele pe pietre în aprilie-iunie. Se foloseşte ca nadă vie la pescuitul sportiv.
   Nagasaki. Rasă de găini pitice, originară din Japonia, cu aspect elegant, cu creasta dezvoltată, simplă, lungă şi căzîndă, cu coada mare, formată din pene multe şi lungi, şi purtată mult înainte atingînd gîtul, cu picioare subţiri de culoare galbenă, cu penaj mai frecvent herminat.
   Nacjjori. Rasă de zeb originară din India, ce se caracterizează prin talie mare (139 cm), greutate redusă (320 kg), făptură puternică, trunchi scurt, cu uger dezvoltat şi sfîrcuri mari, membre lungi, subţiri dar puternice, piele fină şi culoarea albă-gri. Are precocitate slabă, producţie de lapte redusă (800 1), însă manifestă aptitudine foarte bună pentru tracţiune, boii fiind recunoscuţi prin mersurile rapide (la trap).
   Naine, sin. Capra pitică. Capră originară din Guineea, răspîndită şi in Zair şi Republica Centrafricană. Se caracterizează prin dezvoltare corporală foarte mică (talia 40 cm şi greutatea 20 kg), trunchi scurt, îndesat, păr scurt, culoare brună cu extremităţi negre sau albă cu pete negre, cîteodată tricoloră. Are prolificitate foarte ridicată, rusticitate remarcabilă, slabe aptitudini de lapte, dar excelente aptitudini pentru producţia de carne.
   Nanism (lat. nanus: pitic), sin Piti-cism. Anomalie caracterizată prin creştere insuficientă în înălţime raportată la media virstei şi a speciei sau a rasei respective. Poate fi urmare a unor tulburări endocrine, combinate cu carenţe alimentare etc.
   Nannaehiops tritaeniatus. Peşte de
3,5  — 4 cm, din familia Citharinidae, trăieşte în apele din regiunea superioară a Congoului. Coloritul corpului brun pe spate, iar pe restul corpului argintiu cu trei benzi longitudinale negre. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Nannostomus marginatus. Peşte dul-ciocol de 3 cm, din familia Hemiodon-tidae, trăieşte în apele uşor acide tributare Amazonului şi din Guyana. Coloritul corpului este compus din trei benzi negre longitudinale separate între ele de 3 benzi (roşie, aurie şi argintie). Se foloseşte ca peşte de acvariu.
434
NAP
   Nantes, sin Nantaise, Rasă locală franceză de găini cu greutate intermediară, -de culoare neagră, cu. pielea albă şi fluierele cenuşii.
   Napi de mirişte, sin Turneps. (Brasica sapa L. var. rapa). Plantă bienală din familia Cruciferae. Produsul principal il reprezintă rădăcina tuberizată care constituie un nutreţ suculent avind 10—12%
S.U. Producţia este de 20—30 t/ha.
   Napi porceşti, sin. Topinambur (He-lianthus luberosus). Plantă anuală cultivată din familia Asteraceae. Posedă sto-loni la capătul cărora se diferenţiază tuberculii rezultaţi din tuberizarea mugu-relui terminal al stolonului, tulpini erecte avind 1—3 m înălţime. Produce 15—25 t tuberculi la ha şi 20 — 40 t tulpini. Tuberculii conţin 19—22% S.U. Conţin ■extractive neazotate (inulină) şi 1—2% proteine. Se utilizează în alimentaţia porcilor.
   Napolitană. 1. Linie a rasei de cai Lipiţane înfiinţată în anul 1790 de către armăsarul cu acelaşi nume, originar din Napoli şi este prezentă şi in România avînd ponderea cea mai mică in structura genealogică a efectivului matcă {circa 7%). Se caracterizează prin talie mică, conformaţie in general armonioasă {cap relativ marc, cu profilul uşor convex, git potrivit de dezvoltat, grebăn lung şi proeminent, spinare şi şale scurte, drepte, puternice, crupa şi pieptul largi, membrele solide), culoare murgă şi vînătă, mersuri energice şi întinse ; 2. Rasă de porci (v. Casertana).
   Napoca-tetra. Soi nou de trifoi roşu, productiv, creat in ţara noastră si omologat în 1977.
   Nar. Varietate a rasei de oi Maure cu părul lung, răspîndită în Sudan şi Mau-ritania. Este un animal cu dezvoltare eumetrică (talia 70—80 cm, greutatea 30 — 45 kg), convexilinie şi longilinie, cu păr lung (8—10 cm) şi aspru, roba neagră, brună, uneori bălţată cu alb. Are o aptitudine bună şi un randament la tăiere de 40—50%. Această varietate dă un păr care poate fi ţesut sau
împletit, şi se pretează la încrucişarea cu rasa Karakul, furnizînd piclicele mult apreciate.
   Narcotic (gr. narcos: adormit, ameţit), sin. Soimific, somnifer. Care are proprietate de a produce narcoza, de a suprima sensibilitatea, de a provoca somnul.
   Narcoză (gr. narke: somn). 1. Efectul narcoticelor asupra organismului; 2. Anestezie generală, obţinută în principiu prin administrarea substanţei narcotice pe cale respiratorie. Sensul noţiunii s-a extins, definind anestezia generală, indiferent de modul de obţinere.
   Narina (lat. naris: narivă, nas). Termen utilizat pentru definirea deschiderii anterioare, de comunicare cu exteriorul a cavităţilor nasale. La cal, în mod special, există o narină falsă,
   Nasal aboral (nerv—). Ramură detaşată din nervul maxilar al trigemenului (la nivelul hiatusului maxilar) trecînd prin gaura nasală a hiatusului pentru a se distribui pituitarei (mucoasei nasale).
   Nasală ahorală (arteră—). Colaterală a arterei maxilare (interne) la nivelul hiatusului maxilar pătrunzînd in cavitatea nasală, pentru a se distribui mucoasei de pe septumul nasal şi peretelui lateral al cavităţii nasale.
   Naştere. Termenul se foloseşte în biologie pentru a indica apariţia unui nou individ. în fiziologie indică apariţia unui corp organizat care n-a existat pînă atunci. în anatomie arată baza de pornire, de detaşare a unei formaţiuni, din alta principală.
   Natalitate (lat. natalis: privitor la naştere). 1. Procentul sau numărul de produşi viabili obţinuţi de la 100 de femele în decursul unui an ; 2. Raportul dintre numărul de naşteri şi cel al indivizilor dintr-un teritoriu limitat, la un anumit moment.
   Naupatie. Dezechilibru vagotonic provocat de transportul animalelor cu vaporul, autovehiculele etc., condiţionând slăbirea, scăderea producţiei etc.
   Năptrlire. 1. Termen general prin care se defineşte procesul fiziologic, sub con-
NAP
435
tro] endocrin, de cădere şi înlocuire simultană a învelişului pilos la animale acoperite cu păr sau cu lină foarte groasă, trecind prin cele patru faze : anage-neză, catageneză, teleogeneză, meta-geneză şi de îndoire a fanerelor ; 2. La păsări se schimbă total sau parţial penele vechi cu altele noi, într-o ordine şi o durată caracteristice speciei, rasei, individului precum şi condiţiilor de mediu.
   Năpirlire forţată. Tehnologie în curs de generalizare în avicultura modernă, menită să întrerupă primul sezon de ouat în momentul cînd producţia lotului nu mai este economică şi să se reia ouatul într-un al doilea sezon de producţie economică. Năpîrlirea forţată se declanşează pe cale hormonală dar mai ales pe bază de stressare determinată prin restricţionare multiplă (lumină, apă şi hrană).
   Năvod. Instrument de pescuit, format dintr-o plasă lungă prevăzută la mijloc cu un sac (maţi ţa). Are dimensiuni diferite ; de la 100 pînă la 1 500 m lungime şi de la 2 pînă la 20 m lăţime, în funcţie de suprafaţa şi adîncimea bazinului unde se efectuează pescuitul. Se foloseşte la pescuitul în larg sau pe lingă maluri.
   NT/dama. Rasa de taurine formată în Guineea şi răspîndită în Africa occidentală şi ecuatorială, precum şi in America centrală. Se caracterizează prin dezvoltare hipometrică (talia 105 cm şi greutatea 230 kg), dimorfism sexual pronunţat, schelet subţire, musculatură dezvoltată, piele fină, păr scurt, subţire, de culoare roşcată sau galbenă. Arc o conformaţie specifică cu cap scurt, coarne foarte dezvoltate şi circulare, git subţire, trunchi lung şi amplu, membre scurte şi subţiri. Manifestă un caracter agresiv, sălbatic, o bună activitate de reproducţie, precocitate satisfăcătoare, longivitate ridicată, rusticitate pronunţată, rezistenţă remarcabilă la tripanozomiază şi piroplasmoză.
   N’dama marc. Varietate bovină a rasei N'Dama din Senegal, de culoare variabilă de la alb la negru, predomi-nînd culoarea albă, cu mucoase roze, cu talia de cca 110 cm.
   N’Damă mică. Varietate bovină a rasei N’Dama din Senegal, de format şi greutate mai mică decît N’Dama mare, cu coarne lungi sau fără coarne, de culoare roşie diferită, pînă la negru, cu talia in jur de 10 cm, cea mai rezistentă la tripanosoma.
   Neagră de forest. Rasă de raţe belgiană, cu greutate corporală medie şî producţie mixtă (ouă şi carne).
   Neagră de Norflok. Rasă de curci, creată în Anglia, de tip mic, adultele avînd o greutate medie de 4,5- 6.7 kg, de culoare neagră cu reflexe verzui po aripi şi coapse. Produce carne de calitate excepţională, pieptul reprezentind. un procent mare din carcasă.
   Neagră de Sologne. Rasă de curci creată în Franţa, caracterizată prii* greutate corporală mare şi precocitate deosebită, culoare neagră mat. Arc o conformaţie asemănătoare cu rasa bronzată cu piept larg, dar cu picioare mai scurte.
   Neagră pesiriţă-estoniană. Rasă dfr găini ce se creşte în R. S. S. Estonia..
   Neagră rusească. Rasă de iepuri (v. Alaska).
   Nebraska. Varietate de curci prove-nită din curca Bronzată cu pieptul larg, avînd o culoare mai închisă a penajului (de unde numele de Neagră de Nebraska); pe cap însă are culoarea albă, cu o, pată maro, vizibilă chiar şi în prima zi..
   Necesarul de aer. Cantitatea de aer ce trebuie introdusă in şi evacuată din adăpost, pe oră şi pe cap de animal. Se poate calcula pe baza cantităţilor de bioxid de carbon, umiditate, căldură..
   Necesarul de substanţe nutritive. Cerinţele cantitative şi calitative ale diferitelor specii şi categorii de animale domestice pentru diferitele grupe de substanţe nutritive (energie digestibilă, proteine digestibilc, vitamine, săruri mi-
436
NEF
nerale etc.). în funcţie de cerinţele de hrană şi de resursele de hrană existente se stabilesc normele de furajare.
   Necrobaciloză ovină. Termen sub care s-au descris o serie întreagă de afecţiuni podale la ovine, restrîns apoi la definirea unei inflamaţii difuze a membranei cheratogene, însoţită de necroză „primară", provocată de acţiunea directă a bacilului necrotic, avind adesea un caracter cnzootic. A se diferenţia de pseu-dobaciloză.
   Necrobaciloză. Termen general definind orice boală provocată de Sphero-phoms necrophorus (bacilul necrotic); sistematica distinge în cadrul necroba-<;ilozei o mulţime de entităţi morbide, <cum ar fi difteria viţeilor, necrobaciloza hepatică a mieilor, impctigo labial etc.
   Necrobactcrium. Gen de bacterii polimorfe, anaerobe, Gram negative ; specia mai importantă este Necrobacferium necrophorum, ce determină panariţiu, -omfalite, complicaţii ale plăgilor etc
   Xecrofag (gr. nekros: cadavru, pha-gein: a minca). Despre unele animale, «care se hrănesc cu cadavre (ex. larvele unor insecte, hienele etc.).
   Necropatie (gr. nekros: moarte, cadavru, pathos : afecţiune, boală). Stare sau predispoziţie organică, antrenînd necroza succesivă în diverse zone, organe etc.
   Necroză difuză a ficatului, sin. Degenerescenta necrobioticâ a ficatului, a-irofia galbenă acută sau subaculă a ficatului» Degenerescenta hepatică difuză, <ce progresează rapid spre necroză şi «coafectarea altor parenchime, determinată de factorii de natură diferită, care acţionează brutal; alături de leziuni, boala se manifestă şi prin semne generale grave (tumori şi icter).
   Necroza pielii. Mortificarea ţesuturilor pielii pe fondul unei rosături şi ca urmare a unei presiuni puternice provocate de harnaşament (şa, samar, jug) pe corpul animalelor, mai ales în cazul celor slabe şi cu proeminenţe osoase evidente.
Necroza "poate atinge şi ţesuturile mai profunde din regiunea grebănului, cefei şi spinării şi uneori chiar oasele (apofi-zele spinoase ale vertebrelor dorsale), putînd produce gangrena umedă, cu apariţia de puroi.
   Necroza splinei. Boală produsă după obstrucţia vaselor splenice sau prin degenerare de altă natură (toxicoze, torsiune, abcese); se manifestă prin semne clinice incerte şi diferite.
   Necroză (gr. nekrosis: mortificare).
1.  Mortificarea unui ţesut oarecare;
2.  în particular, mortificarea unui os, porţiunea necrozată şi izolată purtînd denumirea de sechestru.
   Nectar. Produs dulce secretat de glandele nectarifere întîlnite la floarea angios-permelor. Conţine glucide în proporţii variabile (4—76%), protide, vitamine, săruri minerale, acizi graşi, polen, en-zime etc. Plantele care conţin nectar (mă-zăriche, bumbac) se numesc nedariferef iar cele care produc atît nectar cît şi polen (floarea soarelui, teiul, salcîmul etc.) se numesc nectaro-poienifere. Albinele preferă nectarul în concentraţie de 40— 45% zahăr, acceptind şi pe cel de 30— 40% dar nu sub 5% zahăr. Pentru a recolta 1 kg miere albinele culeg nectarul d^ la cca 2 milioane flori de salcîm sau 5 milioane flori de sparcetă vizitînd cca 24 flori pe minut şi transportînd în guşă 34—45 mg nectar. Nectarul este transformat de albine în miere.
   Nedjari. Linie a rasei arabe, caracterizată prin făptură uscăţivă, format pătrat, profiluri mezomorfe, conformaţie armonioasă, constituţie fină, temperament vioi, aptitudine principală pentru călărie, mersuri uşoare, energice, ritmice şi spornice. Se întîlneşe la herghelia Mangalia, avind o pondere de peste 11% din efectivul matcă.
   Nefrită (gr. nephros: rinichi). Infla-maţia rinichiului.
   Nefrită gutoasă aviară, sin. Nefroză guloasă. Boală diatezică, frecventă la păsările ţinute în cuşti sau în adăposturi cu spaţiu redus, manifestată clinic prin nefrită şi deformări articulare.
NEF
437
   Neîroragie. Hemoragie renală.
   Nefroză. Termen general sub care se definesc bolile degenerative ale rinichiului, distingîndu-se nefroze lipidice, amilolitice, necrotice etc.
   Neg. Tumoare mică, rotundă, nedu-reroasă, care apare pe piele datorită unei hipertrofii a papilelor pielii.
   Negresse, sin. Japoneză cu. penaj mă-tăsos. Rasă de găini decorativă (v. Găina de mătase).
   Negri (corpusculi —), sin. Corpusculi Babeş-Negri. Corpusculii intracitoplas-matiei oxifili, structuraţi, abundenţi în celulele piramidale din cornul lui Amon, bulb olfactiv, celule Betz din creier etc., la animalele moarte de turbare.
   Negru. Termen folosit pentru definirea culorii la animale, care au părul de pe corp (de acoperire şi protecţie) de culoare neagră uniformă. Se pot în-tîlni următoarele nuanţe de negru: mat, lucios, degradat, moarat.
   Negrul mijlociu. V. Berkshire.
   Neguvon, sin. Clorofos, Triclorafon, Di pier ex. Ester al acidului fosforic care conţine circa 99% substanţă activă. Utilizat ca insecticid de contact şi anti-helmintic în soluţii apoase 1—2%.
   Nei-Jiang. Rasă de porci ce se creşte în China, caracterizată prin culoare neagră, piele foarte groasă, cap mare şi cu multe încreţituri, urechi mijlocii şi aplecate, spinare lăsată, membre scurte şi groase, foarte rezistentă la condiţiile de mediu.
   Nellore. 1. sin. Ongole. Rasă de zeb, răspîndită în India, caracterizată prin talie înaltă (1,50 m), cu excelente aptitudini pentru muncă, producţie bună de lapte, cu robă de culoare deschisă, cute albe şi pielea pigmentată ; 2. Rasă de ovine de origine indiană, răspîndită în zona tropicală din Asia şi Africa. Se caracterizează prin talie mare (80 cm), făptură zveltă, îmbrăcăminte piloasă constituită numai din păr, cu o coamă pe gît. Este bună producătoare de carne, datorită dezvoltării corporale mari şi energiei de creştere ridicate.
   Neinatelmiuţi (Nemalhelmintes). încrengătura care cuprinde viermii cilindrici, caracterizaţi prin simetrie bilaterală, corp nesegmentat acoperit cu o cuticulă groasă, prin lipsa aparatului circulator şi a celui respirator. Unele specii trăiesc în mări, in ape dulci sau în pămînt, iar altele sint paraziţi interni la om, la animale şi la plante, provocînd îmbolnăviri grave.
   Nematohothriuin. Viermi de talie mare care parazitează pe branhiile, cavitatea bucală sau opercule la peştii marini.
   Nematode (Nematodes) (gr. nemas, nematos: fir). Clasă de viermi cilindrici din încrengătura nematelminţilor, cu corpul lung şi subţire, nesegmentat, avînd dimensiuni variate, microscopice sau foarte mari. Unele neniatocle sint parazite la animale şi la om (ex. ascarizi, oxiuri, trichina, filaria), iar altele la plante (ex. viermele boabelor de grîu — Tylenchus tritici).
   Neinatodoză. Helmintoză determinată de viermi din clasa Ncmatoda : strongi-loidoze, strongilatoze, ascaridatoze, oxi-uratoze, spiruratoze, filariatoze, tricho-cefaloze, trichineloze, dictiofimatoze etc.
   Neoartroză (gr. neos: nou, arthros: articulaţie). Termen utilizat pentru definirea legăturilor interosoase artificiale, produse în cazul fracturilor neimobilizate, a luxaţiilor nedureroase etc.
   Ncoascaridozu. Helmintoză a viţeilor tineri, manifestată prin semne generale, gastrointestinaîe etc.
   Neodarwinism. Orientare mecanicistă în evoluţionism, fundamentată şi dezvoltată mai ales la biologul german A. Weismann (1834—1914). La baza concepţiei lui Weismann stă ideea continuităţii „plasmei germina-tivc“, care presupune împărţirea corpului în elemente somatice şi germinale.
   Neodiplostomum perlatum. Vierme parazit care ca adult se găseşte în intestinul păsărilor răpitoare de zi, iar ca larve (metacercari) stau închistate în chişti sferoidali, transparenţi, în grosimea pielii sau musculatura striată la crap sau caras.
438
NES
   Neoformaţie. Termen ce defineşte o masă de ţesut nou apărut (intr-o plagă, de exemplu) sau o formaţiune patologică ivită într-o zonă organică oarecare, fără a se indica sursa, originea sau caracteristicile.
   Neomicină. Antibiotic utilizat in mamite, metri te, enterite etc., comercializat şi sub denumirea de Negamicin, Neocilin etc.
   Neoplasm, sin. Neoplazie, tumoră. Termen utilizat pentru definirea formaţiunilor patologice cu caracter multiplicativ anarhic, cu dezvoltare dispersivă, infiltrativă, recidivantă, adesea dînd metastaze, distingîndu-se neoplasme benigne (neinfiltrative şi nerecidivante etc.) şi neoplasme maligne (cu metastaze, recidive etc.).
   Neoplazie (gr. neos:, nou, plassein : a forma). Proces patologic de formare a unui ţesut nou, tumoral, prin înmulţirea exagerată şi uneori prin modificarea structurii caracteristice a ţesutului din care a luat naştere. în accepţiunea curentă, prin neoplazie se înţelege cancer.
   Neoptil. Puf embrionar (penaj neoptil).
   Neotenie (Kollmann, 1885). 1, Menţinerea unor caractere specifice organismului tînăr în stadiul de adult; 2. Apariţia în perioada juvenilă a unor caractere specifice organismului adult.
   Neo-zeelandez alb. Rasă de iepuri din grupa raselor mijlocii, cu o greutate cuprinsă intre 4—4,5 kg. Conformaţia corporală este tipică pentru producţia de carne. Blana are o culoare albă, strălucitoare, uniformă. Ochii sînt roşii. Este o rasă deoebit de productivă. De la o iepuroaică se pot obţine anual chiar 8—9 fătări, deci 40--50 pui înţărcaţi, care la 10—13 săptămîni ating 2,5 kg.
   Neo-zeelandez negru. Rasă de iepuri obţinută din Neo-Zeelandezul alb şi roşu. Este mai răspîndit în Italia şi Franţa. Toate caracteristicile în afară de culoare sînt asemănătoare celorlalte două rase.
   Neo-Zeelandez roşu. Rasă de iepuri originară din California (S.U.A.), cu
greutatea medic de 4,0 kg. Conformaţia» corporală este armoniasă, cu membrele bine îmbrăcate cu musculatură. Este o» rasă prolifică, precoce şi cu randament bun» la tăiere. Urechile sînt mai lungi decît la Neo-Zeelandez alb, ajungînd la 12—14 cm. Blana are o culoare roşcată, uniformă* inclusiv în regiunea abdominală.
   Nero. Hibrid dublu de viermi de mătase, originar din Italia, cu gogoşi albe* Se creşte şi în ţara noastră.
   Nerophis Ophidion Teres. Peşte marin sau salmastru de 10 — 15 cm, din ordinul Sijgnathiformes, de pe lingă ţărmul Mării Negre. Coloritul corpului verzui cu mici puncte brune. Se foloseşte ca peşte de acvariu cu apă marină.
   Nerv. Formaţiune rezultată din gruparea prelungirilor neuronale, distingîndu-se nervi simpatici (ai vieţii vegetative) şi somatici (ai vieţii de relaţie)* la rîndul lor putînd fi grupaţi în senzitivi* motori sau mi eşti.
   Nervogal. Premix românesc utilizat în prevenirea şi combaterea encefaloma-laciei de nutriţie la păsări.
   Nervosol. Premix românesc utilizat în prevenirea şi combaterea encefalo-maciei de nutriţie la păsări, precum şi a fenomenelor nervoase determinate de administrarea unor medicamente.
   Nesegregare. Fenomen genetic pus în evidenţă pentru prima oară în 1913 de Bri d ges. Constă dintr-o distribuţie neregulată a cromozomilor homologi în meioza primară, datorită faptului că sinapsa cromozomilor homologi, care se realizează în zigonem, este aşa de puternică îneît cei doi cromozomi ră-mîn lipiţi şi în fazele următoare, trccînd împreună într-una din cele două celule fiice rezultate din meioza primară* Consecinţa acestui fenomen genetic constă în faptul că alături de gârneţii normali vor apare şi gârneţi cu genom care prezintă cromozomi în plus (una sau mai multe perechi de homologi nese-gregaţi) şi gârneţi cu genom care are cromozomi lipsă. Fenomenul de nesegre-
NEU
439*
gare poate afecta atît perechile de auto-somi cît şi perechea de heterosomi.
   Neuroblast (gr. neuron : nerv. blastos: german). Celulă embrionară din care rezultă celula nervoasă.
   Neurodermatoză. Boală neinflamatorie, cutanată, consecutivă unor tulburări nervoase : zona zoster, cheratoza facială simetrică, alopecia neurovegeta-tivă, dermografismul etc.
   Neurodermită. Boală cutanată neuro-genă, caracterizată prin prurit, dublat ■eventual de diferite erupţii (prurigo lombar al oii etc.).
   Neuroelectricitate. Curent electric de mic voltaj generat de sistemul nervos.
   Neuroendocrin. Cu privire la ambele sisteme:   nervos şi endocrin.
   Neuroendocrinologie. Studiul inter-relaţiilor structurale şi funcţionale dintre sistemul nervos şi cel endocrin.
   Neurohipofiză. Porţiunea neurală sau lobul posterior al hipofizei.
   Neurolimfomatoză. V. Limfomatoză.
   Neurologie (gr. neuron : nerv, logos: ştiinţă). 1. Ramură a anatomiei care studiază sistemul nervos: 2. Specialitate medicală care se ocupă cu studiul şi patologia sistemului nervos.
   Neuron (gr. neuron: nerv). Termen utilizat de Waldeeyer pentru definirea celulei nervoase în totalitatea ei, repre-zentind unitatea structurală a sistemului nervos. Prezintă un corp (pericarion) şi prelungiri (axon şi dendrite).
   Neuropatie. Termen general utilizat pentru definirea oricărei afecţiuni a sistemului nervos, fără a ţine cont de natură, cauze, aspect clinic etc.
   Neuropatologle. Ramură a neurologiei care se ocupă cu studiul bolilor sistemului nervos.
   Neuroplegice (gr. neuron : nerv, plege: lovire), sin Neuroleptice. Grup de substanţe care au o acţiune deconectantă asupra sistemului nervos central (ex. clorpromazina, rezerpina, metpromazina -etc.). Sînt utilizate în medicină în unele boli psihice, iar în zootehnie în combaterea unor fenomene de stress.
   Neurotrop (gr. neuron : nerv, tropos : schimbare). Virus care se fixează şi care provoacă alteraţii în special in sistemul nervos (ex. virusul turbării, al poliomielitei, al diferitelor encefalite).
   Neurovegetativ (sistem —). Porţiunea de sistem nervos reglator al funcţiilor organice, format din: o porţiune centrală, ganglioni şi nervi. Poate fi sistematizat în: a) ortosimpatic (reprezentat în principal din lanţul ganglionar para-vertebral, legat de măduva spinării prin comunicante şi de fibre de conexiune şi de distribuţie) şi b) părăsim palie (sistematizat la rîndul lui într-o porţiune ce-f aii că, cu nudei intranevroxiali ocular, lacrimosalivar şi cardiopneuomoenteric şi una lombosacrală, distribuind fibre cu deosebire organelor pelvine).
   Neutralitate termică, sin. Zonă de neutralitate termică, Punct critic, punct de neutralitate termică. 1. Starea de confort termic a organismului animalelor homeoterme, determinată de o temperatură externă optimă (de exemplu pentru omul dezbrăcat, 28—30°G, pentru porcul în finisare 17— 18°C) în condiţii le căreia, termogeneza şi termoliza fiind echilibrate, mecanismele de termoreglare nu intervin, iar valoarea metabolismului este minimă; 2. Valoare sau zonă în care organismul se găseşte intr-o stare de echilibru termic cu temperatura mediului înconjurător.
   Neutrofilie, sin. Leucocitoza neutrofi-lică. Leucocitoză ce interesează neutro-filele circulante, întîlnită mai frecvent consecutiv infecţiilor acute sau proceselor supurative de altă natură.
   Nevăstuică (Mustela nivalis). Specie de mamifer carnivor din familia musteli-delor, cu corpul lung de circa 25 cm, suplu, subţire, cu picioarele scurte şi cu botul ascuţit: blana este moale, deasă, de culoare galben-brună vara şi alburie iarna. Este un animal foarte vioi şi ager. Trăieşte în America de Nord, în nordul Africii, în Asia şi în Europa. Se hrăneşte mai ales cu şoareci.
   Nevertebrate. Animale lipsite de coloana vertebrală şi de schelet osos in-
440
NIC
tern. Protozoarele, spongierii, celente-ratele, viermii, moluştele, artropodele şi echinodermele sînt nevertebrate.
   Nevralgie (gr. neuron : nerv ; algos: durere). Durere pe traiectul unui nerv.
   Ne vrax. Termen general utilizat pentru definirea sistemului nervos central cerebrospinal, format din encefal şi măduva spinării.
   Nevrita. 1. Inflamaţie a nervilor; 2. Modificare cu substrat morfologic (inflamator sau neinflamator) a nervilor. Nevritele pot avea origine mecanică, toxică, infecţioasă, disvitaminotică etc.
   Nevroglie. Celula de susţinere din masa sistemului nervos, diferită de neuron, cu rol trofic şi asociativ, distingîndu-se : macroglii (de tip ependimar, fibros şi plasmatic), microglii şi oligodendroglii (celula Schwann din componenţa fibrei nervoase avînd aceeaşi semnificaţie).
   Nevroză, (pentru animale) sin. Para-nevroză. Dezechilibru între procesele nervoase fundamentale (excitaţie, inhibiţie) manifestat prin tulburări de cunoştinţă, motorii, vegetative, viscerale etc., în funcţie de sectoarele nervoase interesate ; după etiopatologie se disting nevroze humorale (vitulare şi nevitulare sau te-tanii) şi nevroze riedeterminate (cripto-genetice, esenţiale).
   Nevroză puerperală vituleră. V. Febra vituleră.
   New-Castle (boala de -), sin. Boala Rankheit, pseudopesta aviară. Boală infecţioasă, contagioasă şi inoculabilă, vi-rotică, frecventă la galinacee, putînd fi întîlnită şi la palmipede ; manifestată prin tulburări respiratorii şi encefalită, tulburări în echilibru, devierea membrelor, mişcări stereotipice etc.
   New-Hampshirc. Rasă de găini creată în S.U.A. prin selecţia păsărilor de rasă Rhode-Island. Cu o greutate medie de
2,5—3,2 kg la găini şi .3,5—4,2 kg la cocoşi, rasa este caracterizată prin aptitudini de producţie mixtă, carne-ouă, prbducînd pui cu creştere mai rapidă decît cei de rasă Rhode-Island şi ouă mai mari (61 g) cu coaja intens pigmentată. Are o conformaţie mai masivă
decît rasa Rhode-Island, cu penajul de: culoare cărămizie.
   Newmarket, (boala de -) sin. Gripa calului. Boală respiratorie foarte contagioasă, dată de doi viruşi pneumotropi care afectează caii de toate vîrstele. Forma catarală bronşică pură este precedată de un episod febril, de scurtă durată, apoi apare tuşea uscată şi dureroasă care poate dura pînă la trei săp-tămîni. Vindecarea spontană se produce de regulă dacă se evită complicaţiile bacteriene. Prevenirea se poate realiza prin vaccinare.
   Nganda. Zeb originar din Uganda ce se caracterizează prin masivitate, cap proporţionat, trunchi puternic, membre rezistente, piele de grosime mijlocie* păr neted, de culoare variabilă (roşie* bălţată cu roşu, bălţată cu negru şi gri)-Are o precocitate slabă şi aptitudine mixtă — de lapte (1 000—1 200 1), carne şi tracţiune.
   Nguni. Rasă de taurine, creată în Republica Sud Africană, cu aptitudini pentru producţia de lapte, descendenţă din raza Zulu.
   Nicarbazină, sin. Nicrazinâ. Chimioterapie pirimidinic pulverulent, cenuşiu* cu efect cocciodiostatic.
   Nickerl. Model de incubator utilizat în trecut de avicultura noastră. Cunoscut în mai multe variante, cu capacitate variind de la 600 pînă la 3 800 ouă, a fost asimilat la noi într-un model de 2 500» ouă I.V. 2,5 N.
   Nicotină. Toxialcaloid din frunzele de tutun (Nicotiana) utilizat ca insecticid şi acaricid. Intoxicaţiile la animalele domestice sînt produse prin consumarea frunzelor verzi, prin îmbăieri cu leşie de tutun (la ovine) şi pe cale respiratorie (uscarea frunzelor în adăposturi)-
   Nicotinamidă. sin. Vitamina PP. Ami-da acidului nicotinic.
   Nicrazin, sin. Nicarbazin. Premix ce conţine 25% substanţă activă şi 75% un suport format din cereale şi ulei de soia, precum şi alte ingrediente. Se foloseşte în hrana păsărilor în scop preventiv împotriva coccidiozelor.
KIM;
441
   Nictemeral. Termen folosit pentru a desemna variaţiile ciclice ale unor funcţiuni biologice în decursul a 24 ore. La păsări algoritmul nictcmcral, este important în fiziologia ouatului deoarece condiţionează tehnologia de creştere şi exploatare prin diferenţe ale programului de iluminare. La iepurii de casă algoritmul nictemeral condiţionează desfăşurarea normală a cecotrofiei.
   Ni mari. Rasă de zeb formată în regiunea cu acelaşi nume din India ce se caracterizează prin dezvoltare corporală medie (talia 122 cm şi greutatea 305 kg la vaci), făptură îndesată, exterior proporţional avînd un cap uşor alungit, gît scurt, trunchi lung, adînc, ugerul bine dezvoltat, membrele scurte şi rezistente, pielea fină, culoarea frecventă roşie cu zone albe pe diferite părţi ale corpului. Are rusticitate remarcabilă, aptitudini pentru lapte şi tracţiune.
   Nimbosiratus. V. Nori.
   Nimfă. 1. sin. Pupă. Termen general prin care se defineşte stadiul din metamorfoza insectelor holometabole, urmat celui de larvă şi premergător celui de adult. Nimfa nu se hrăneşte de obicei, este imobilă şi acoperită cu un înveliş protector ; 2. Cel de-al treilea stadiu din dezvoltarea albinei.
   Nidaţie. încuibare : nidaţie uterină
{încuibarca zi gotului in peretele uterin) ctc.
   Nidieol. Caracter de specie la păsări care, constă în faptul că nu-şi încheie procesele morfogenetice embrionare în timpul incubaţiei, puii la ecloziune fiind golaşi, fără vedere şi fără posibilitate de a părăsi cuibul. De aceea ei trebuie să fie hrăniţi de părinţi cu hrană predi-gerată în guşă (lapte de porumbel), în-cheindu-şi total dezvoltarea embrionară după 16—24 zile. Dintre păsările domestice sîntnidicole Columbiformele, Pas-seri for mele şi Psitaciformele (v.).
   Nidifug. Caracter de specie la păsări care constă in faptul că în timpul incubaţiei îşi încheie dezvoltarea embrionară, la ecloziune puii sau bobocii fiind complet formaţi. La aceste specii puii sau
bobocii pot părăsi cuibul imediat după ecloziune şi se pot hrăni singuri. Dintre păsările domestice sint nidifuge majoritatea speciilor (ex. Fazianidele, Anseri-dele etc.).
   Nicderhein. Rasă locală de găini din R. F. Germania, selecţionată pentru producţia de carne. Cu o greutate de 2,5 — 3 kg la găini şi 3 —4 kg la cocoşi, produce o carne excelentă şi o producţie mijlocie de ouă mari (60 g), pigmentate (galben maroniu). Are creasta simplă, mijlocie, urechiuşele roşii, fluierele de culoare albă-roz sau cu nuanţe cenuşii la varietăţile de culoare închisă.
   Niglau (Boselaphus tragocamelus). Specie de antilopă de talie mare, lungă de cca 2 m, cu capul robust şi cu coarne scurte. Trăieşte în pădurile din sudul Asiei ; a fost aclimatizată şi în Europa.
   Nimfomanie. Tulburarea de comportament a femelei, manifestată prin permanentizarea simptomelor caracteristice de călduri şi exagerarea dorinţei de împreunare. Este provocată de dereglări hormonale — hiperfoliculinemie, de prezenţa chiştilor ovarieini etc.
   Nimfoză. Durata stadiului de crisalidă (12 — 15 zile), în cursul căruia au loc procese de histoliză şi de histogeneză, în urma cărora printr-o nouă năpîrlire se trece în stadiul de fluture.
   Nins. Particularitate de culoare la trunchi, care constă în pete mici albe, pe fond colorat (murg, negru, roib etc.) imitînd fulgii de zăpadă. Aceste pete sînt diseminate neregulat pe diferite regiuni ale corpului calului.
   Nisetru. V. Acipenser giildenstaedi.
   Nisină. Substanţă cu acţiune bacte-riostatică şi bactericidă, obţinută din cultura unor microorganisme, utilizate în industria brînzeturilor cu durată lungă de fermentare în scopul preveniri apariţiei unor defecte de maturare.
   Nisipariţă (Cobilis caspia romanica). Specie de peşte teleostean din familia cobitidelor, lung de 6 — 12 cm, asemănător cu zvîrluga. Este endemică în apele noastre (Olt, Argeş etc.) şi are o importanţă economică redusă.
442
NOR
   Nistagmus. Oscilaţie involuntară pe diverse direcţii a bulbului ocular, avînd o origine nervoasă, toxică, hipocalcemică ctc.
   Nitrobacter. Gen de bacterii aerobe care transformă nitriţii în nitraţi, în cadrul proceselor de nitrificare a materiei organice cu azot.
   Nitrofuran, sin. Nitro furai, Furacilin, Nitrofurazon, Furacin, 5-nitro- 2-furalde-hidasemicarbazonă. Chimioterapie pulverulent gălbui, activ contra a numeroşi microbi şi a unor protozoare (coccidii, trichomone etc.).
   Nitrosomonas. Gen de bacterii aerobe care transformă amoniacul în nitriţi, în cadrul proceselor de nitrificare a materiei organice cu azot.
   Nittany. Linie de curci obţinută direct din curci sălbatice nord americane, folosită prin încrucişare la formarea unor rase noi de curci (Beltswille).
   Noble. Varietate de nurcă albă mutantă dominantă, mai cunoscută sub numele de Kohinoor alb 95% (v. Kohinoor).
   Noble Whife. Varietate de nurcă Kohinoor heterozigot (v. Kohinoor Heggdal).
   Noble taylor Bluefrost. Nurcă de încrucişare (Bl frost x Kohinoor).
   Nobil german. Rasă de porci. V. Edel-schwein.
   Nodul. Reacţie inflamat orie de exteriorizare infecţioasă sau parazitară, formată din polimorfonucleare, limfocite şi celule conjunctive.
   Nomenclatură binară. Metodă ştiinţifică de denumire a speciilor, plantelor şi animalelor. Primul cuvînt desemnează genul şi se scrie întotdeauna cu majusculă iniţială, iar al doilea cuvînt reprezintă specia şi se scrie obişnuit cu literă mică. Numele ştiinţific se tipăreşte de obicei cursiv şi este urmat de numele celui care a descris specia pentru prima dată (de cele mai multe ori numele se scrie prescurtat sau prin iniţiala numelui). A fost introdusă pentru prima dată de K. Linne (1707—1778) în lucrarea Species plantorum (1753) pentru plante şi Systema Naturae (1758) pentru animale.
  Nondisjuncţie. V. Nesegregare.
  Nonius. Rasă de cai formată la Mezo-hegyes, la începutul secolului al XlX-lea prin încrucişarea iepelor de diferite rase şi provenienţe, cu armăsari de origine anglo-normandă, prin consangvinitate strînsă, selecţie riguroasă şi infuzie periodică cu Pur sînge englez. în România se creşte la herghelia Izvin, avînd o pondere mare în Transilvania şi Banat. Se caracterizează prin dezvoltare corporală hipermetrică (talia 160 cm şi greutatea 600 kg), osatură puternică, profiluri mezo-dolicomorfe, format dreptunghiular, conformaţie armonioasă (cap relativ mare, cu profil drept, git musculos, trunchi masiv, spinare şi şale solide,, crupă şi piept dezvoltate, torace adînc, membre puternice, cu aplomburi corecte), culoare neagră şi murg închisă. Are precocitate bună, constituţie robustă, caracter docil, temperament vioi, fecunditate şi natalitate scăzută. Este o rasă pretenţioasă la hrană şi întreţinere, cu aptitudini pentru tracţiune şi călărie.
  Nonius Senior. Armăsar fondator al rasei Nonius, de origine anglo-normandă (născut în 1910 din Orion — jumătate sînge englez şi o iapă Normandă). Se caracteriza prin dezvoltare corporală mare (talia 171 cm), conformaţie near-monioasă, cu cap marc, greoi, trunchi masiv, spinare lungă, şale prinse defectuos. Culoarea murg-deschis şi un temperament liniştit. A avut o capacitate creditară ridicată, dînd o descendenţă numeroasă (216 produşi) şi valoroasă, dintre care se remarcă ; Nonius IX (al doilea întemeietor al rasei), Nonius XXXIV şi Nonius XXXVI, din ultimul rezultînd liniile importante prezente şi în România (Nonius 29, 31 şi 36).
  Noradrenalină. Hormon al glandei medulosuprarenale, analog structural al adrenalinei. Mediator al transmiterii excitaţiei în sinapsele nervilor simpatici (adrenergici).
  Norbormide, sin. Shoxine, Raticate. Raţieid selectiv pentru şobolani, inofensiv pentru om şi animalele domestice, utilizat în momeli alimentare.
NOR
443
   Nord caucaziană, sin. Stavropol. Rasă de curci bronzată, formată pe baza populaţiei de curci din nordul caucazului şi a rasei bronzată cu pieptul larg. Se caracterizează prin greutate submijlocic (5 — 5,5 kg la femele şi 10—12 kg la masculi), creştere rapidă a tinereului si producţie bună de ouă (50 —60 buc./sezon).
   Nordic Buff, sin. Scandinav Buff, Buff Albino. Varietate de nurcă mutantă recesivă din seria de alele multiple ale genei Soklot. S-a obţinut în Suedia prin mutaţie din nurca Pastel alb finlandez. Are o culoare crem foarte deschis (a-proape alb) şi ochii roz. Se caracterizează prinţr-o foarte bună densitate a părului.
   Norepinefrină. V. Noradrenalină.
   Norfolk. 1. Rasă de cai care, pe lingă rolul de tracţiune, agrement şi sport, a avut un rol biologic foarte important în formarea celor mai renumite rase de Trăpaşi. Astfel, a participat în măsură importantă la formarea trăpaşului american, prin linia creată de armăsarul Bellfounder, la care aparţine iapa Charles Kent Mare, mama celebrului Hamble-ionian X. De asemenea, a participat la formarea Trăpaşului francez, prin armăsarul The black Norfolk Phcnomenon, care a creat linia trăpaşilor francezi de tip mai masiv, cu scheletul mai gros şi temperament mai liniştit (v. şi Hackney); 2. Rasă de curci formată în Anglia, cu două varietăţi : varietatea neagră, crescută pentru producţie (5 — 8 kg la femele şi 9—10 kg la masculi) şi varietatea cărămizie, crescută pentru ornament, cu penaj foarte frumos dar cu reproducţie dificilă.
   Norfolk-Breton. Cal francez, obţinut prin încrucişarea armăsarilor Norfolk cu iepe breton, cu comportament elegant, folosit la tracţiune şi diferite munci agricole.
   Norfolk Cărămiziu. Varietate de curci, ce se creşte în Anglia, cu scop ornamental (v. Norfolk).
   Norfolk-Trolters. Cal de călărie, cu mers elegant, (v. Hackney).
   Nori. Produsele condensării şi sublimării vaporilor de apă în atmosfera li-
beră, reprezentate din particule lichide sau solide cu diametrul între 2,5 — 500 microni. Sînt clasificaţi in 10 genuri şi 3 etaje : — etajul superior (5 — 13 km) cuprinde genurile Cirrus (Ci), Cirrocumu-lus (Cc) şi Cirrostratus (Cs) ; — etajul mijlociu (2 — 7 km) cuprinde genurile Altocumulus (Ac) şi Altostratus (As) ; — etajul inferior (0—2 km) cuprinde genurile Nimbostratus (Ns), Stratocumulus (Sc) şi Stratus (St).
   Norică. I. Rasă de taurine originară din Carinzia (Austria), formată prin încrucişarea vacilor locale cu tauri Pin-zgau. Se caracterizează prin dezvoltare eumetrică (talia 127 cm), greutatea 450 kg), format corporal dreptunghiular, profil brevimorf, conformaţie relativ armoniasă, cu cap scurt, git musculos, trunchi lung, adine şi larg, membre scurte şi puternice, culoare roşie cu desen alb, Este o rasă puţin precoce, dar rustică şi rezistentă, avînd aptitudini mixte (lapte 2 500 kg cu 3,8% grăsime şi carne) ; 2. sin. Pinzgau. Rasă de cai grei, originară din Austria, caracterizată prin cap mare cu profil convex, trunchi masiv, lung şi adînc, spinare şi şale duble, crupă muschiuloasă, dublă şi teşită, picioare groase, temperament limfatic, mers încet. Are talia pînă la 1,65 cm, greutatea corporală 800 — 850 kg. Se foloseşte pentru transporturi grele şi la diferite munci agricole.
   Noriţă. denumire locală pentru nurcă
(v).
   Normandă. 1. Rasă de taurine formată in nord-vestul Franţei prin încrucişarea vitelor locale cu Shorthorn (Herd-Book, 1883). Se caracterizează prin dezvoltare hipermetrică (talia 136 cm greutatea 700 kg la vaci), făptură puternică, format corporal dreptunghiular, osatură solidă, musculatură dezvoltată, conformaţie relativ corectă, cu cap scurt, git mijlociu, trunchi masiv, tren posterior dezvoltat, uger mare, membre solide şi culoare bălţată (pestriţă) alb cu roşu. Arc precocitate bună, constituţie robustă, rusticitate ridicată, aptitudine
444
NOV
de lapte-carne (produce 3 500—4 0001 lapte cu 4,1% grăsime şi carne de calitate foarte bună); 2. sin. Anglo-normand. Rasă de cabaline din Normandia (Franţa), formată din animale autohtone şi diverse rase amelioratoare ca Pur singe englez (Hunter şi Norfolk), daneză Mecklebourg, olandeză şi chiar arabă, iar apoi bretonă, percheronă. în cadrul acestei rase se disting trei tipuri: a) cai de tracţiune grea, masivi, cu greutatea de 500— 700 kg; b) cai carosieri caracterizaţi prin talie mică, profiluri brevimorfe ; c) cai de a-telaj de talie mare cu schelet gros, cu mare putere de tracţiune ; 3. sin. Uriaşul normand. Rasă de iepuri de casă formată în Franţa din iepurele comun local şi Uriaşul belgian. Deşi cu greutate medie mai mică (5 — 7 kg) decit Uriaşul belgian are însuşiri superioare pentru producţia de carne : mai prolific, mai precoce, mai rustic şi cu carcase mai uniforme şi mai apreciate. Este folosit în selecţie pentru formare de părinţi în vederea producerii broilerului de iepure ; 4. sin. Rouen. Rasă de raţe (v. Rouen).
   Norme furajere, sin. Norme de hrană. Necesarul de substanţe nutritive ale unui animal pe timp de 24 de ore. Normele sînt condiţionate de specie, rasă, vîrstă, greutate vie şi nivelul de producţie. La stabilirea normelor furajere pentru diferitele forme de producţie sau stări fiziologice (creştere, gestaţie etc.) se ţine seama de valoarea calorică şi de compoziţia chimică a produsului (spor de creştere, lapte etc.), precum şi de coeficientul de folosire a furajelor în produsele elaborate de animale. De regulă, normele furajere sînt exprimate prin cantităţile de substanţă uscată (S.U.), prin unităţi nutritive (U.N.), proteină digestibilă (P.D.), săruri minerale, vitamine etc.
   Normoblast. 1. Termen utilizat pentru definirea eritrocitelor tinere normale ; 2. Varietate de globul roşu nucleat, avînd dimensiunile egale cu hematia normală (întîlnit în stări anemice).
   Normocit (lat. norma: regulă, gr. kytos: celulă). Hematie matură, normală în ceea ce priveşte forma, colorabi-litatea (normocrom) şi volumul.
   Nomicotina. Toxialcaloid din frunzele de tutun.
   North central polycross. Soi de lucerna productiv, creat şi cultivat în S.U.A.
   North-Star. Armăsar fondator al tulpinii cu acelaşi nume, care împreună cu Furioso a creat varietatea Furioso North-Star. Era de rasă Pur sînge englez, născut în 1844 în Anglia, fiind importat la Mezohegyes în 1852. Se caracteriza prin dezvoltare corporală bună, făptură, masivă, conformaţie armonioasă culoare neagră, temperament vioi şi sistem nervos echilibrat. A funcţionat ca reproducător 6 ani, lăsînd o descendenţă valoroasă printre care North-Star IV şi VI9 linii genealogice intîlnite astăzi şi în România.
   Norwick. Rasă de canari, cu penele de culoare auriu sau omogene (v. Canar de Norwick).
   Norwick terrier. Rasă de cîini (v. Ter-rier-Norwick).
   Noscmoza, sin. Diarea infeclioasă a albinelor. Endoparazitoză a albinelor adulte produsă de un parazit localizat în intestinul mediu, protozoarul Nosema a pis, care împiedică digestia.
   Nosoloyie. 1. Parte a medicinii care se ocupă cu sistematizarea denumirii bolilor şi cu criteriile de clasificare; 2. Stadiul clasificării bolilor, sistematizate după principiul etiologiei, organului, reacţiilor organice etc.
   Notiţă tehnică. Carte în care sînt trecute destinaţia, construcţia, funcţionarea, întreţinerile şi revizia tehnică, exploatarea, repararea, stocarea, defecţiunile şi modul lor de remediere şi piesele de schimb ale unei maşini sau instalaţii zootehnice.
   Nova buckeye. Tip de incubator de cameră cu capacitate de 56 000 ouă. frecvent întîlnit in staţiunile noastre de incubatoare alături de incubatoarele I.V.
NOX
445
60 fabricat în ţară (v. incubator). Cu circulaţie rapidă a aerului, datorită celor patru ventilatoare amplasate în plafonul coridorului central şi cu circulaţie de jos în sus a aerului printre sertarele cu ouă, incubatoarele Buckeye Nova 360 şi I.V. 60 sînt complet automatizate, sigure în funcţionare şi eficiente în avicultura industrială.
   Noxă. (lat. noxa : greşeală). 1. Termen general utilizat în sensul cel mai larg pentru definirea oricărui factor periculos pentru organism; 2. Adesea defineşte şi complexul de tulburări suportate de organism la un moment dat.
   Nubia. Rasă de capre egipteană, răs-pîndită pe litoralul african al Mării Mediterane şi al Mării Roşii. Are talia de 60 — 70 cm, greutatea corporală de 35 —50 kg, cu păr scurt şi fin, cu bălţă-turi de culori variabile, capul cu profil pronunţat berbecat, cu urechi foarte lungi. în raport cu condiţiile de hrană şi cu greutatea corporală, are aptitudini foarte bune pentru producţia de lapteg Nubian. Asin întîlnit sub formă sălbatică în stepele de pe cursul superior al Nilului. Din această formă a rezultat grupa africană de asini domestici întîl-nită, în special, în zonele sărace africane din Algeria şi Maroc, precum şi în unele insule Mediteraneene. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mică (talia 105 — 115 cm şi greutatea 100—200 kg), conformaţie neproporţionată, culoare cenuşie sau brună, manifestînd rezistenţă şi rusticitate remarcabile şi aptitudini pentru portsamar şi călărie.
   Nucleol, (B o w m a n n, 1840). Cor-puscul de natură coloidală, adesea sferic din interiorul nucleului care se formează în timpul telofazei mitozei. Este asociat cu o anumită regiune a unor cromozomi din complementul cromozomal. Cromozomii de care se ataşează nucleolii sînt denumiţi „cromozomi nucleolari“.
   Nucleoplasma, sin. Karioplasmâ. Protoplasma unui nucleu.
   Nncleoproteide. Heteroproteide a căror componentă prostetică o constituie acizii
nucleici. Aceştia sînt asociaţi cu o componentă proteică, in general de tipul histonelor sau protaminelor. Se clasifică în ribonucleoproteide şi deoxiribonucleo-proteide. Ribonucleoproteidcle sînt localizate în citoplasmă celulară, cu precădere la nivelul ribozomilor şi, într-o anumită proporţie, în nucleu ; deoxiri-bonucleotidele sînt localizate în nucleul tuturor celulelor şi reprezintă componente structurale ale cromozomilor şi genelor. Nucleoproteidelc, respectiv acizii nucleici constituie baza moleculară a unor procese biologice fundamentale ca : stocarea, transmiterea şi exprimarea informaţiei ereditare, biosinteza protidelor, diviziunea celulară.
   Nucleu. 1. Formaţiune intracelulară cu înalt grad de specializare funcţională, reprezentînd sediul în care informaţia genetică este : a) păstrată ca acid de-oxiribonucleic ; b) transmisă celulei prin procesul secvenţial acid deoxiribonu-cleic—>-acid ribonucleic—►proteină ; c) replicată pentru asigurarea perpetuării celulei prin procesul acid deoxiribonu-cleic-»acid deoxiribonucleic. în medie nucleul are 7—10 X Majoritatea celulelor posedă un singur nucleu. Nucleul este constituit din membrana nucleară, plasma nucleară, nucleolul şi materialul cromozomial (cromatina). A fost pus în evidenţă pentru prima dată de R. Brown (1871): 2. Familie de albine redusă care se formează în scopul împerecherii mătcilor. în componenţa lor trebuie să intre albine tinere care acceptă uşor botcile sau măteile introduse şi nu părăsesc nucleele.
   Nulipara (lat. nullus: nici unul, pa-rese: a naşte). Femelă care nu a fătat niciodată un făt viabil.
   Nulisomie. Tip de aneuploidie care constă din lipsa unei perechi de cromozomi homologi. Formula generală a numărului zigotic este 2n—2. Nulisomia are totdeauna efecte letale.
   Număr total de germeni. Metodă de apreciere a eficacităţii proceselor de autopurificare sau de purificare artificială
446
NUT
a apelor de suprafaţă prin determinarea •numărului total de bacterii/ml apă.
   Numida. Denumire de gen în sistematica zoologică a clasei păsărilor care •desemnează biblica comună (Numida me-Âeagris) şi bibilica de decor Numida ptyloryncha).
   Nurcă sin. Noriţă (Mustela lutreola vison). Mamifer carnivor, semiacvatic, •cu blana preţioasă din subordinul Arc-doidae, familia Mustelidae, subfamilia Mustelinae, care trăieşte în stare sălbatică în Europa şi America de Nord, iar la iioi se găseşte mai frecvent în deltă îşi în bălţile Dunării. Are blană foarte apreciată, de culoare castanie, deasă şi mătăsoasă, fapt pentru care de la începutul secolului XX a început să fie crescut în captivitate. Prin fixarea mutaţiilor recesive sau dominante şi prin încrucişări s-au obţinut peste 180 varietăţi, cu culori variind de la alb pînă la negru, de la maro pînă la albastru, •de la roz pînă la violet. în prezent creşterea nurcilor se realizează in unităţi cu caracter industrial, produeîndu-se anual peste 20 milioane blănuri.
   Nutreţ, sin. Furaj. Termen folosit pentru denumirea acelor substanţe organice sau anorganice care ingerate de animale pot fi metabolizate fără a dăuna asupra sănătăţii sau producţiei acestora. Nutreţurile furnizează animalelor substanţele nutritive necesare pentru funcţiile vitale şi pentru realizarea producţiei planificate. După modul de producere şi după caracteristicile lor principale, nutreţurile pot fi: cultivate şi necultivate ; concentrate, suculente, grosiere, combinate etc.; de origine animală, vegetală, minerală etc.
   Nutreţ combinat.. Amestec de nutreţuri concentrate, de diferite provenienţe (cereale, leguminoase, reziduuri industriale, furaje de origine animală etc.) la care se adaugă săruri minerale, vitamine, biostimulatori etc., în proporţii prestabilite, conform cu cerinţele nutritive ale diferitelor specii şi categorii de animale.
Sînt produse de către fabricile de nutreţuri combinate care asigură uscarea, măcinarea, proporţionarea şi omogenizarea perfectă a diferitelor substanţe nutritive, granularea, ambalarea etc. Producerea şi utilizarea nutreţurilor combinate oferă o scrie de avantaje tehnico-economice, prin utilizarea mai bună a diferitelor resurse furajere şi prin obţinerea unor producţii animale superioare ca o consecinţă a valorii lor nutritive complete. Nutreţurile combinate se clasifică după conţinutul lor în substanţe nutritive, după forma de prezentare şi după categoria de animale la care se folosesc.
   Nutreţ combinat complet. Nutreţ combinat care poate constitui singur raţia de hrană a animalului. Pentru porcine şi păsări acestea sînt nutreţuri combinate care se consumă în mod curent în unităţile de tip industrial.
   Nutreţ combinat finisher, sin. Nutreţ combinat 0—4. Nutreţ combinat folosit pentru finisarea îngrăşării, în special utilizat în hrana porcilor, în ultima fază a îngrăşării. Conţine circa 14%      P.B.,
0,55—0,65% lizină, 3 000 kcal/kg nutreţ combinat.
   Nutreţ combinat granulat. Nutreţ combinat complet, prezentat sub formă de granule, de diferite dimensiuni, după specia şi categoria de animale la care se foloseşte. Prin granulare se realizează economii, în special prin evitarea risipei, ca şi prin conservarea mai bună a componentelor nutreţului combinat.
   Nutreţ combinat grovver, sin. Nutreţ combinat 0—3. Nutreţ combinat ce se administrează în alimentaţia tineretului porcin pentru reproducţie, ca şi a celui destinat pentru îngrăşare de 25 — 30 kg pînă la 55—60 kg. Are un nivel proteic de 16%, un nivel de lizină de 0,65 — 0,75% şi un nivel energetic de 3 000—3 100 kcal/E-met/kg nutreţ combinat.
   Nutreţ combinat prestarter, sin. Nutreţ combinat 0—1. Nutreţ combinat folosit în alimentaţia purceilor sugari şi în perioada înţărcării pentru a diminua
NUT
447
stressul de înţărcare şi lotizare. Este alcătuit din lapte ecremat praf, nutreţuri proteice uşor digestibile, zahăr sau glu-coză, corectori de gust-miros etc. Conţine 20-22% P.B., 3 000-3 200 kcal E. met./kg nutreţ combinat, lizină 1,1 —1,3 met./kg nutreţ combinat, lizină 1,1 — 1,3%.
   Nutreţ combinat special. Nutreţ combinat produs şi utilizat: a) pentru înlocuirea laptelui matern în primele perioade de viaţă pentru purcei, viţei etc. (substituenţi sau înlocuitori de lapte); b) pentru combaterea sau prevenirea unor maladii sau a stressului (preames-tecuri curative şi profilactice).
   Nutreţ combinat starter, sin. Nutreţ combinat 0—2. Nutreţ combinat ce se foloseşte în hrana purceilor în continuarea prestarterului şi pînă la greutatea corporală de 25—30 kg, care se utilizează la vîrsta de 80—100 zile. Are un nivel proteic de 17—19% P.B., nivel energetic de 3 000—3 100 kcal E. met./kg nutreţ, iar conţinutul de lizină de 0,9-1,0%.
   Nutreţ combinat sub formă de făină.
Formă de prezentare pentru majoritatea nutreţurilor combinate complete, ca şi pentru toate nutreţurile combinate suplimentare, care urmează să fie înglobate în masa furajului de bază.
   Nutreţ combinat sub formă de pastă sau de lichid. Formă de prezentare sub care se întîlnesc în mod deosebit unii substituenţi de lapte.
   Nutreţ combinat suplimentar, sin. Suplimente furajere, concentrate de substanţe active etc. Categorie de nutreţuri combinate ce se adaugă la raţiile de bază formate din concentrate. Se împart în două categorii: a) suplimente vitamino-minerale, numite şi premixuri, vamixuri, supernuclee, preamestecuri vitamino-mi-nerale. Se adaugă in amestecul de bază (0,5 — 2%) pentru a asigura necesarul de vitamine şi săruri minerale ; b) suplimente proteino-vitamino-minerale, numite şi nuclee de raţii sau preamestecuri proteino-vitamino-minerale. Se adaugă la
amestecul de bază (5 — 30%), pentru a. asigura necesarul de vitamine, săruri minerale şi o parte din proteine, în special pe cele de origine animală.
   Nutreţ concentrat. Termen generai prin care se definesc nutreţurile formate din boabele cerealelor (porumb, orz,, ovăz, grîu etc.) sau subprodusele acestora, caracterizate prin conţinut ridicat în substanţe nutritive şi redus în celuloză şi apă.
   Nutreţ fibros. Termen general prin care sînt definite nutreţurile voluminoase,, cu conţinut ridicat de celuloză (ex~ paiele, cocenii de porumb, vrejii etc.)*
   Nutreţ Insilozat, sin. Nutreţ murat*. Nutreţ suculent (65 — 75% apă), cu aromă şi gust plăcut, cu conţinut ridicat în substanţe nutritive, săruri minerale şi vitamine, care poate substitui cu succes nutreţurile verzi în hrana animalelor în timpul iernii şi chiar şi vara. Se obţine în urma însilozării diferitelor furaje verzi, suculente etc. şi a acţiunii bacteriilor acido-lactice, care fermentează în condiţii de anaerobioză zaharurile simple conţinute în plantele respective-
   Nutreţ murat. V. Nutreţ însilozat.
   Nutreţ suculent. Termen general prin care sînt definite nutreţurile voluminoase, cu conţinut ridicat în apă (ex. cartofii, sfecla furajeră, topinamburul, nutreţurile însilozate etc.).
   Nutreţ verde, sin. Masă verde. Categoria de nutreţuri care cuprinde de regulă culturile de cereale şi leguminoase sau pajiştile naturale care sînt folosite sub formă proaspătă în hrana animalelor (prin păşunat sau imediat după cosire).
   Nutria (Myocastor coypus), sin. Myo-potamus coypus, Hydromis coypus, Mio-potamus bonarionsis, Castor de Chile, Biber de baltă. Mamifer rozător, cu blana preţioasă, din subordinul Hysticomor-pha, familia Myocastoridae. Este în prezent unul din animalele de blană cel mai răspîndit în crescătorii. Se caracterizează prin blană cu păr lung, care se poate utiliza însă şi după o prealabilă
448
NUT
depilare a jarului, corespunzător cerinţelor modei. Prezintă peste 20 varietăţi de culoare, variind de la alb la negru, de la gri la argintiu, de la galben-auriu-portocaliu pînă la şocolatiu şi maro închis. Sînt animale cu greutate de 6—10 kg cu coadă lungă, acoperită cu solzi şi cu membre adaptate pentru săpat şi înotat, cu dentiţie caracterizată inai ales de cei 4 incisivi cu creştere continuă. Animal de vizuină, semiacvatic şi de amurg, se reproduce tot timpul anului, avînd o durată a gcstaţici de 132 ±5 zile. Fată de două ori pe an (5 fătări în doi ani) şi produce în medie 2 — 6 pui la o tătare, în funcţie de varietate. Puii se nasc cu păr şi sînt dotaţi cu toate simţurile. Blana este complet maturată după vîrsta de 9 — 11 luni şi este superioară calitativ în lunile noiembrie-decembrie.
   Nutria neagră. Termen care cuprinde mai multe varietăţi de nutria, diferite fenotipic şi genotipic: Nutria neagră dominantă (negru mat), care o culoare negru intens uniform, fără zonări de culoare şi prezintă un cerc alb la nări şi uneori o mică pată albă pe frunte. Are desime mai mare a părului şi jarul ceva mai scurt. Se caracterizează prin greutate şi dimensiuni mai mici decit nutria standard şi prin prolificitate mai redusă. Nutria neagră recesivă (Sabie, Zonat, Zibel) de culoare neagră cu reflexe mari, pe faţa ventrală prezentind nuanţe
mai deschise. Are jarul mai lung şi mai fin, puful mai rar şi constituţie mai fină. Se utilizează mai ales pentru încrucişare cu nutria standard pentru a se obţine blănuri maro-inchis uniform. Nutria semineagră este o nutrie de încrucişare (Negru dominant x Standard). Nutria standard închis, varietate de încrucişare (Negru recesiv x Standard).
   Nutrie de Azerbaidjan. V. Albă de Azerbaidjan.
   Nutriet. Denumire atribuită blăniţe-lor de miel care imită blana de nutrie şi care se obţin printr-un procedeu special de tundere şi vopsire. în ţara noastră se folosesc în acest scop blăniţele mieilor din rasele Spancă şi Ţigaie, sacrificaţi la vîrsta de 5 —7 luni.
   Nutriţie. Ansamblul proceselor fiziologice legate de schimburile de substanţe dintre organisme şi mediu. Prin nutriţie organismele îşi procură substanţele necesare creşterii şi dezvoltării, obţinerii energiei pentru desfăşurarea proceselor vitale, refacerii ţesuturilor etc. După tipul şi modul de însuşire şi acumulare a energiei, organismele se împart în auto-trofe (plantele verzi şi unele bacterii) şi heterotrofe (majoritatea bacteriilor, ciupercile, animalele). Nutriţia se realizează prin mai multe funcţii: alimentaţie, digestie, absorbţie, respiraţie, circulaţie, metabolism, depunerea substanţelor de rezervă eic.
   Oaia Arabă, sin. Oaia maură. Grupă de ovine ce înglobează mai multe rase, caracterizate in general prin talie de 75 cm, greutate 45 kg, făptură suplă, urechi lungi şi grele, trunchi suplu, cu prezenţa sau absenţa rezervei de grăsime la coadă (poate cintări şi 10 kg), membre lungi, cu păr care poate fi, funcţie de varietate, lung şi alb, sau scurt şi negru. Animalele din aceste rase sînt puţin productive, cu creşterea lentă, dar puţin pretenţioase şi rustice.
   Oaia cu cap alb germană. Populaţie ovină germană, cu conformaţie asemănătoare cu a oilor de carne, cu greutate corporală de 70 — 80 kg, de culoare albă uniformă inclusiv jarul, prolifice, avînd frecvent fătări duble.
   Oaia cu cap negru germană. Populaţia ovină germană, cu talie mare (65 cm la grebăn), cu conformaţia asemănătoare cu a oilor de carne, cu lină albă extinsă pe frunte şi pe membre pînă la genunchi şi la jarete şi cu jarul de culoare închisă aproape neagră. Sînt precoce, rezistente şi folosesc bine păşunile.
   Oaia cu coada groasă (Ovis plathyura), sin. Oaia tătârascâ. Vechea oaie domestică, răspîndită de tătari în Asia pînă la Marea Neagră.
   Oaia cu coamă (Ammatragus Trage-laphus). Specie de oaie sălbatică, considerată de M. F. I v a n o v, ca fiind unul dintre strămoşii oii domestice.
   Oaia cu coarne groase (Ovis montana). V, Oaia de munte.
   Oaia cu coarne în formă de cerc (Ovis vignei cgcloceros Huit). V. Urialul.
   Oaia cu fesă grasă (Ovis brachyura steatopyga). Oaia domestică de tip Kur-diuk derivînd direct din Argal, sau după alţii din încrucişarea Argalilor cu oile domestice de stepă din Asia de mijloc.
S-a format în zona lacului Baikal.
   Oaia de munte (Ovis montana), sin. Ovis canadensisy oaia cu coarne groase. Specie de oaie sălbatică ce trăieşte în regiunile muntoase din nord-estul Siberiei, Kamciatka, Alaska şi Canada, considerată de unii autori ca făcînd parte din grupa argalilor, cu care se aseamănă. Se foloseşte la hibridări cu oaia domestică pentru obţinerea de hibrizi cu greutate corporală mare şi carne gustoasă. Dintre varietăţi, cea mai cunoscută este oaia de zăpadă (Ovis nivicola).
   Oaia de munte germană. Rasă de oi (v. Deutsche Bergschaf).
   Oaia de munte marocană. Rasă de oi, de tip breviliniu, ce se creşte în Maroc, cu osatură fină, jigouri dezvoltate, cu greutatea de 25 — 40 kg, produce lînă grosieră, de calitate slabă, însă carnea este de calitate bună, apreciată pe piaţa franceză.
   Oaia de solciavo. Rasă de oi ce se creşte în Iugoslavia, cu aria de creştere destul de redusă, avînd însuşiri productive ceva mai bune. decît ale rasei Pra-menca.
29 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
450
OAI
   Oaia de stepă (Ovis vignei Bhjth). Specie de oaie sălbatică, strămoş al oilor domestice, răspindită intre Marea Cas-pică şi Munţii Himalaia. Trăieşte mai ales în regiunile de stepă, şi are talia şi greutatea mai mare decit mufIonul. Masculii au coarne lungi şi cu tendinţa de a forma o a doua spirală, iar pe faţa inferioară a gitului poartă o coamă dezvoltată. Coada este mai lungă decit la toate speciile sălbatice. Se cunosc două varietăţi mai însemnate: Arkarnl sau Arkalul (O. vignei arkar) şi TJrialul (O, vignei cycloceros Huit).
   Oaia de zăpadă (Ovis borealis), sin. Ovis nivicola. Varietate de oaie sălbatică de munte, ce trăieşte în Kamciatka şi Siberia de nord şi se aseamănă cu Argalul.
   Oaia domestică (Ovis aries). Mamifer artiedactil rumegător, din familia ca-vicorne, subfamilia ovidee, genul ovis, domesticit şi exploatat pentru producţia de lînă, lapte şi carne. A dat naştere la foarte multe rase.
   Oaia Kiridi. Oaie răspindită în regiunile din Africa ecuatorială. Se caracterizează prin dezvoltare hipometrică (talia 45 — 60 cm, greutatea 20—25 kg), făptură îndesată, păr scurt, însă berbecii au o masă de păr pe spate şi coamă pe gît, culoare frecventă bălţată cu negru sau roşu, cu trenul anterior mai închis. Are aptitudini satisfăcătoare pentru carne şi lapte. Este o oaie foarte rustică avînd o mare capacitate de adaptare.
   Oaia mică cu păr. Oaie întîlnită pe coasta occidentală a Africii. Se caracterizează prin talie de 55 — 60 cm, greutate 25—35 kg, absenţa coarnelor la femele şi uneori la masculi, urechi mici, orizontale, sau uşor blegi, coadă de lungime medie şi subţire, membre de lungime mijlocie şi prezenţa părului (acesta este scurt şi fin ca la antilope). Culoarea este albă, neagră sau roşcată, uniformă sau mai frecvent amestecată. Are aptitudine mai ales de carne, iar oile produc 90 kg lapte pe lactaţie. Este rustică.
   Oaia persană cu capul negru. Rasă de oi originară din Perşi a, dar ameliorată în Africa de sud pentru producţia de carne, fiind răspindită în toată Africa tropicală de est, pentru a îmbunătăţi oile locale. Este o rasă fără coarne, cu conformaţie specifică de carne, cu fesa grasă, cu grăsimea neinfiltrată în muşchi, de culoare albă, cu capul şi gîtul negre. Este mai pretenţioasă decit alte rase tropicale.
   Oaia peull, sin. Djalonque. Rasă de oi răspindită în Africa ce se caractri-zează prin dezvoltare corporală mică (talia 45 — 60 cm, greutatea 20—25 kg), făptură îndesată, cu roba albă sau bălţată. Are conformaţie specifică cu cap mare, gît lung, trunchi cilindric, îndesat, membre scurte, bine dezvoltate. Are aptitudini bune pentru carne, sint bune producătoare de lapte şi furnizează o producţie piloasă, folosită pentru ţesături şi nevoi casnice. Este o rasă rustică, bine adaptată în zonele intertropicale umede.
   Oala platourilor marocane. Rasă de oi, ce se creşte în Maroc, cu aptitudini pentru carne, cu lînă de calitate slabă, însă uşor de ameliorat prin încrucişare cu Merinos. Se cunosc mai multe sub-rase, după platourile de creştere : Talda, Beni-Meskine, Rehamna, Sraghena şi Ben Guil.
   Oaie. Animal mamifer rumegător din familia cavicorne, subfamilia ovidee, genul ovis. Oile domestice provin din cîteva specii sălbatice (mufionul, arkalul etc.). Are bot ascuţit, cu buze subţiri şi foarte mobile, un număr de 32 de dinţi. Femelele ating maturitatea la 1 1/2 ani. Ca urmare a procesului domesticirii şi ameliorării au fost create peste 350 de rase de oi, foarte diferite în ceea ce priveşte caracterele morfologice şi productive : rase de lînă (în care intră toate rasele şi tipurile de Merinos), de carne (în care se încadrează oile precoce de carne din Anglia), de lapte (Friză^ Larzac etc.), de lînă şi lapte (Ţigaie
OAI
451
Spancă), de piclicele şi de lapte (Kara-kul, Ţurcană etc.). Oaia valorifică foarte bine pajiştile naturale.
   Oaie buzată. Denumire dată oilor cu pete pigmentate dispuse în jurul botului, pe buza inferioară şi pe cea superioară, pină la comisuri, capul fiind de culoare albă.
   Oaie ciulă. Oi cu pavilionul urechii foarte redus, aproape absent. Se întîl-neşte la rasa chineză Yang-Ti, la rasa Karakul şi la altele.
   Oaie oacheşă, sin. Oaie cu ochelari. Denumire dată oilor cu pigmentaţie dispusă circular în jurul ochilor, corpul fiind de culoare albă, uniform.
   Oaie pulpoasă. Denumire dată oilor care au lina de pe gambă şi fesă cu mult mai groasă şi mai lungă decît cea de pe restul corpului.
   Oaie stropită. Denumire dată oilor de culoare albă, care au jarul de pe cap şi membre, sau numai pe una din aceste regiuni, presărat cu pete pigmentate.
   Oaie tătărască. V. Oaie cu coadă groasă\
   Oaie urecheată. Denumire dată oilor cu urechile pigmentate, restul corpului fiind de culoare albă.
   Obaian (ar. U — Bai- Yân : cal bine-cuvîntat). Linie de cai arabi, care a dat naştere ulterior la alte zece linii secundare.
   Oberinntaler. Rasă de taurine de origine austriacă (Valea Innului superior din Tirol), fiind răspîndită astăzi şi în Italia şi Iugoslavia. Se caracterizează prin dezvoltare corporală relativ mică (talia 115 — 120 cm şi greutatea de 400 — 500 kg, la vaci), făptură îndesată, schelet fin, conformaţie corectă, culoare cenuşie, uniformă, cu inel alb în jurul botului, părul din ureche alb, mucoasele, vîrful coarnelor şi unghiile negre. Are aptitudine mixtă, manifestînd o bună însuşire de lapte (3 100 1 cu 3,91% grăsime).
   Oberlanderpferd. Cal negru crescut în zona muntoasă a Bavariei, format din încrucişarea raselor locale cu calul Norik din Austria. Se caracterizează prin masivitate, profiluri brevimorfe, cu linii
arcuite, format corporal dreptunghiular, constituţie robustă, temperament liniştit, caracter docil şi capacitate ridicată de tracţiune.
   Obezitate (lat. obesitas: îngrăşare).
Depozitare excesivă de grăsime de rezervă, provocată de un dezechilibru metabolic cu origine variată (neuroglan-dular, ereditar, alimentar etc.).
   Oble te, sin. Soreart, soreaţă. V. Albur-nus alburnus.
   Obliterare. V. Obstrucţie.
   Oboseală. Stare de slăbiciune generală datorită unui efort fizic excesiv, ce se manifestă prin scăderea randamentului la efortul depus. Oboseala se datoreşte acumulării în muşchi a acidului lactic şi a acidului uric (produşi ai metabolismului incomplet al glucidelor), unei insuficiente oxigenări a muşchilor etc. Dacă starea de oboseală se prelungeşte mult sau se repetă, apare surmenajul.
   O’Brien. Soi nou de ovăz, creat prin selecţie în S.U.A., de talie înaltă, cu panicul semicomprimat, rezistent la cădere, foarte productiv, rezistent la rasele de rugină neagră şi lâ rugina coronară.
   Observaţie. Metodă de investigaţie în patologie, zootehnie etc., în cercetarea ştiinţifică în general, caracterizată prin constatarea simplă a faptelor şi înregistrarea lor.
   Obsigă (Bromus). Plante erbacee perene sau anuale din familia Gramineae, cu rădăcini puternice, stoloni subterani lungi şi tulpini înalte pînă la 140 cm. Sînt prezente în compoziţia pajiştilor naturale şi cultivate. Cele mai cunoscute sînt Obsiga nearistatâ (Bromus inermis)y Obsiga dreaptă (Bromus erectus) etc.
   Obsigă dreaptă (Bronus erectus). Gra-minee perenă cu tufă rară, rădăcini puternice şi talie înaltă. Creşte spontan pe pajiştile cu soluri superficiale, uscate, bogate în calciu. Este rezistentă la secetă şi la ger şi are o productivitate medie. Furajul produs este de calitate medie, datorită gradului redus de consumabili tate.
452
OCH
   Obsigă nearistată (Bromus inermis Letjs.) Graminee perenă cu stoloni şi cu talie înaltă, avînd frunze cu teaca deschisă la partea superioară. Creşte spontan pe pajiştile din lunci sau pe cele de deal. Este rezistentă la secetă şi la ger. Face parte dintre gramineele perene productive. Se exploatează mai mult prin cosit. Nu rezistă la păşunat în ţara noastră se cultivă soiul Bărăgan 5.
   Obstetrică (lat. obstetrix: moaşă). Specialitate in medicină care se ocupă cu studiul proceselor normale şi patologice din organismul femei incepînd cu momentul fecundaţiei pînă la sfîrşitul perioadei puerperale.
   Obstrucţia faringelui, sin. Ocluzia fa-ringelui. Reducerea de diferite grade a lumenului faringian, prin corpi obstruanţi (corpi străini, tumori, boluri alimentare în paralizii incomplete) sau prin ocluzie de la exterior (faringită flegmatoasă, limfadenomegalii perifaringienc).
   Obstrucţia foiosului. V. împîslirea foiosului.
   Obstrucţia guşii, sin. Guşă tare, indigestia ingluvială. Observată după consumul unor furaje cu dimensiuni mai mari, a corpilor străini, în lipsa pietrişului etc. ; se manifestă prin abatere, zgribulire, deglutiţii în gol, mărire în volum a guşii, alături de consistenţa dură a conţinutului.
   Obstrucţie, sin. Ocluzie, obliterare. Astuparea lumenului unui organ cu formă şi cu rol de conduct, datorită unui proces sau unui agent aflat în pereţii sau în cavitatea acestuia, precum şi printr-o compresiune exercitată din afară. După organul atins, obstrucţia poate fi : intestinală, bronşică, traheală, faringiană, esofagiană etc.
   Obstrucţie esofagiană. Mai frecventă la taurine, după consumul furajelor rădăcinoase sau fructelor netocate, al ştiuleţilor de porumb etc. ; se manifestă prin colici false, salivaţie abundentă (vomitare falsă), meteorism ruminal, senzaţie de obstacol la sondaj etc.
   Obstrucţie intestinală, sin. Coprostazâ, sindrom de ocluzie intestinală. 1. Sindrom caracterizat prin lipsa defecării ; 2. Blocarea din interior a lumenului intestinal, prin enteroliţi, fecaloame, corpi străini etc., cu reducerea sau suspendarea tranzitului şi defecării, colici, vomitări, meteorism etc.
   Obturare (lat. obstruere : a astupa), sin. Obturatie. închiderea unui orificiu sau a unei cavităţi. De ex. obturarea plăgii, a canalului dentar etc.
   Obturator. 1. (muşchi —). Muşchi al bazinului, distingîndu-se un obturator intern şi un obturator extern ; 2. (nerv —)s Nerv detaşat din porţiunea anterioară a plexului lombosacrat, care se distribuie muşchilor adductori ai coapsei.
   Obturatorie (arteră -). Arteră parietală, ieşind din bazin prin gaura obturată şi distribuind colaterale muşchilor coapsei.
   Occipital (osul -). Os impar al craniului, situat în jurul găurii occipitale, prezentînd de o parte şi de alta a găurii respectiv cîte un condil. Ventro-rostral prezintă o apofiză bazilară (articulată cu apofiza bazilară a sfenoidului) delimitînd medial gaura sfîşiată posterioară.
   Ochelari, sin. Clape sau pleoape. Piese ale harnaşamentului de protecţie a capului, care au rolul de a apăra ochii de praf sau a împiedica vederea laterală. Se fixează la capăţel sau frîu, în dreptul ochilor, de fruntar şi fălcare. Ochelarii sînt indicaţi pentru caii sperioşi, atît în alergările pe hipodrom, cît şi cu ocazia îmbarcării in mijloacele de transport.
   Ochi. Organ al văzului, existent la toate vertebratele şi la unele nevertebrate. Prezintă structuri variate în seria animală. în forma lor cea mai simplă, ochii sînt reprezentaţi prin oceli. La arto-pode, ochii sînt imobili şi constituiţi din numeroase unităţi funcţionale ca nişte faţete hexagonale, numite omatidii (ochi compuşi). La moluşte, ochii au o alcătuire variată, iar la vertebrate au o structură comună, fiind constituiţi din globul ocular, nervul optic şi organele anexe.
OCH
453
   Ochiul muşchiului. Termen prin care se defineşte suprafaţa, respectiv mărimea secţiunii efectuate prin muşchiul Longissimus dorsi.
   Ocitocicc. Substanţe care stimulează contracţiile musculaturii uterine.
   Ocitocină. Hormon secretat de lobul posterior al hipofizei. Are o structură polipeptidică ciclică, fiind constituit din opt aminoacizi. Rol biochimic : a) produce contracţia musculaturii netede ; b) stimulează uterul gravid pentru efectuarea unor contracţii puternice, favori-zînd parturiţia rapidă ; c) intervine în dirijarea gestaţiei ; d) stimulează secreţia glandelor mamare.
   Ocluzie (lat. ocludo : închid). 1. Noţiune cu sens diferit, indicînd o acţiune (sau rezultatul acţiunii) de închidere a unei formaţiuni, prin sine însăşi, distin-gîndu-se ocluzii organice (prin îndoire, de exemplu) şi ocluzii funcţionale (ocluzia gitului uterin, prin spasm) ; 2. închiderea patologică a unui conduct, orificiu sau deschidere naturală, fără intervenţia unei formaţiuni care să-i astupe lumenul.
   Ocluzia esofagiană. Jena sau suprimarea tranzitului esofagian, prin modificări ale pereţilor esofagului sau prin acţiuni mecanice externe (cicatrici retractile esofagiene, tumori periesofagiene, etc.)
   Ocluzie intestinală. 1. Sindrom caracterizat prin lipsa defecării (sin. coprostază, sindrom de ocluzie sau obstrucţie intestinală) ; 2. Blocarea tranzitului intestinal prin diferite modificări ale pereţilor intestinali (spasm, cicatrici, torsiune) sau prin compresiuni de la exterior (limfa-denomegalii etc.).
   Octoploidie. Formă de cuploidie manifestată prin existenţa a opt seturi de cromozomi în nucleul celulei.. Numărul zi gotic este 8n.
   Ocular (lat. ocularius : de ochi, pentru ochi). 1. Care se referă sau se raportează la ochi (regiunea oculară etc.) ; 2. Parte a microscopului (reprezentată printr-un sistem optic, format dintr-o serie de lentile dispuse într-un dispozitiv tubar) prin care priveşte observatorul.
   Oculomofor (nerv — ). Reprezintă perechea a 11T-a de nervi capitali, fiecare nerv oculomotor distribuindu-se muşchilor bulbului ocular.
   Odonate. Insecte prădătoare a căror larve trăiesc in apele dulcicolc stătătoare sau lent curgătoare. Prezintă importanţă fiindcă consumă puietul de peşte de 2 — 3 cm. Servesc ca hrană pentru peştii maturi.
   Odontoblast. 1. Celulă ce intră în constituţia dintelui : 2. Celulă tînără din componenţa pulpei dentare, prezen-tînd o prelungire principală cuprinsă in canaliculele dentare (fibre Tomes) şi o serie de mici prelungiri în cadrul stratului extern al pulpei formînd stratul fibros Weil.
   Odontogadus meerkangus euxinus. Peşte răpitor, bentonic, de 20, cm din familia Gadidae, trăieşte pe fundurile nisipoase-scoicoase din Marea Neagră. Are corpul alungit, de culoare brun-albăstrui. Are valoare economică redusă. Se foloseşte la prepararea făinei de peşte.
   Odos (Avena faiua). Plantă anuală din familia Gramineae care impurifică să-mînţa de ovăz, cu care se aseamănă. O singură plantă de odos produce 400—600 seminţe. Fructele de odos, spre deosebire de cele ale ovăzului, sint mai mici şi de culoare brună-cafenie; irită aparatul bucal şi digestiv la animale şi dăunează sănătăţii acestora.
   Oeslradiol, sin. Dihidrofoliculina naturală. Oestrogen natural produs de foli-culul ovarian, de placentă, cortico-supra-renală şi testicul.
   Oestral. Care se referă la ciclul sexual : ciclul oestral ctc. Complex de fenomene fiziologice, specifice femelelor, dependent de formarea şi eliminarea ovulelor, pre-zentînd un caracter ciclic, periodic. în cadrul ciclului oestral se disting anoestrul (fază de repaus, corpul galben fiind in involuţie), proestrul (fază de formare a corpului galben).
   Oesfride. Familie de diptere, eu larve parazite, cum sint cele din genul Gaslro-
454
OGA
philus la cabaline, cele de Oestrus în sinusurile la ovine, de Hipoderma etc.
   Oestrogen. Substanţa care facilitează sau provoacă apariţia oestrului la femelele castrate, distingîndu-se oestrogeni naturali (oestradiolul sau dihidrofolicu-lina, eliminată prin urină sub formă de oestronă) şi oestrogeni de sinteză (stil-bestrolul, cicloestrolul etc.).
   Oestronă. Foliculină.
   Oestroză. Boala parazitară provocată de oeştrii.
   Oestru. 1. Perioada de eliminare a ovu-lei din foliculul ovarian, caracterizată prin modificarea mucoasei uterine, ce se pregăteşte pentru nidarea zigotului, de modificări în comportament etc. ; 2. Perioada de călduri la animalele domestice şi de rut la cele sălbatice.
   Oftalmie (gr. ophtalmos: ochi). Inflamaţi a gravă a întregului glob ocular.
   Oftalmie (nerv —). Ramură a nervului trigemen, ieşind din craniu prin marea fisură sfenoidală, pentru a se divide în interiorul tecii orbitare în trei nervi : frontal, lacrimal şi nasociliar.
   Oftalmica externă (arteră —). Ramură colaterală a arterei maxilare (interne) care pătrunde în teaca orbitară.
   Oftalmologie (gr. ophtalmos:      ochi,
logos : ştiinţă). Ramură a ştiinţelor medicale care se ocupă cu bolile ochiului şi ale anexelor acestui organ.
   Oftalmoscop (gr. ophtalmos:       ochi,
skopein : a privi). Instrument de bază în oftalmologie, care permite să se observe interiorul globului ocular. Se foloseşte la examinarea fundului de ochi.
   Oftalmoscopie. Tehnica examinării ochiului cu oftalmoscopul.
   Ogar, sing. Copoi, levrier. Denumire generală pentru un grup numeros de rase de cîini gonitori cu mare viteză de alergare (circa 50 km/oră) care urmăreşte vînatul pînă cînd îl prinde şi îl atacă pentru a-1 urmări. Unele rase sau exemplare sînt folosite pentru alergări de curse. La noi în ţară este interzisă folosirea la vînătoare cu excepţia copoilor mici de tipul Beagle (v.).
    Ogar Afgan, sin. Levrier Afgan. Rasă de cîini cu păr lung, cunoscută de mai bine de 1 000 de ani în Orientul Mijlociu unde este dresat pentru vînarea lupilor, gazelelor şi a vulpilor. Are un exterior particular imprimat de conformaţia tipică orgarilor, puţin ascunsă însă de părul lor lung, fin şi mătăsos şi de coada buclată caracteristic la extremitate şi purtată în sus cînd este în acţiune. La o talie de 62 — 67 cm prezintă greutatea de 22-27 kg.
    Ogarul Beagle. V. Beagle.
    Ogarul de vulpi american. V. Foxhound american.
    Ogarul de vulpi englez, v. Ogar Greyhound.
    Ogarul Faraon, sin. Levrier Faraon, ogar Pharaon. Rasă de cîini gonitori de formaţie foarte veche, prin conformaţia generală şi aspectul capului amintind în cea mai mare măsură cîinii de vînătoare din basoreliefurile egiptene din mileniul IV î.e.n. Este de talie mijlocie (58—63 cm), recunoscut pentru rapiditatea şi agilitatea sa şi apreciat ca animal de agrement pentru aspectul său frumos. Gîine inteligent şi ataşat, participă cu pasiune la acţiuni de vînătăoare. Are blana cu părul semiscurt, de culoare castanie cu alb în vîrful cozii, în capul pieptului şi la degete.
    Ogarul Greyhound, sin. Levrier englez, ogar de vulpi englez. Rasă de cîini gonitori de foarte mare vechime. Este un cîine de vînătoare „la vedere", care în diferite epoci a fost utilizat pentru urmărirea cerbului, lupului, gazelei, vulpii şi mai recent iepurelui. Deşi de talie mare este apreciat şi ca rasă de apartament, fiind disciplinat, ataşat şi avînd păr scurt într-o largă gamă de culori. Este un cîine cu exterior armonios, cu craniul alungit şi plat, cu urechile mici, cu gîtul lung şi frumos arcat, cu pieptul profund şi larg şi abdomenul supt şi cu coada lungă. Părul scurt şi fin, în cele mai variate culori : negru, alb, roşu, gris-albăstrui. în funcţie de sex au talie de 68—75 cm şi greutatea de 27—32 kg.
OGA
455
   Ogarul ibizan, sin. Levrierul ibizan. Rasă de ciini gonitori originară din insulele Balcare, apreciată pentru aptitudinile de vînătoare dar şi pentru aspectul său exotic. Are trei tipuri : cu părul scurt, lung şi sirmos. Este un cîine care vinează mai mult după miros, aretează la iepure sau la potirnichc, aportează bine. Este un cîine de mare viteză. Prezintă varietăţi de culoare, alb, roşu sau brun roşcat.
   Ogarul irlandez, sin. Levrierul irlandez, Wolfhound. Rasă de ciini gonitori de origine foarte veche, specializată în vînă-toarea lupilor. Cîinii din această rasă se caracterizează prin conformaţie de ogar dar cu masivitate mai mare. Ei ajung în medie la o talie de 70—80 cm şi la o greutate de 40—45 kg. Prezintă blană cu păr des, lung şi aspru, mustăţi şi barbă. Blana este mai adesea în culori cenuşii dar poate avea şi alte culori (roşu, negru şi chiar alb).
   Ogarul italian, sin. Levrierul italian, Levron, Levreta. Cea mai mică rasă de ogari veritabili, formată de asemenea din cîini antici, respectiv din unii ogari mici egipteni sau romani. Cîine de apartament şi de expoziţie, reprezintă o miniatură de cîine levrier (ogar) cu linii mai evident zvelte, a cărei talie trebuie să fie sub 36 cm la o greutate sub 3 kg.
   Ogarul oriental, sin. Levrierul oriental. Denumire care desemnează un grup de rase de cîini gonitori (probabil din Orient), dar în orice caz rase diferite de cele engleze. Rasele orientale de ogari mai importante sînt: ogarul Persan (Saluki), ogarul arab (Afgan), ogarul Shami, ogarul Slughi, ogarul indian (Rampur), ogarul Banjara (Afgan din India), ogarul Mahratta (varietate de Slughi), ogarul Poligar (provenit din Rampur) etc.
   Ogarul persan, sin. Levrier persan, Saluki. Rasă de cîini, ogari de mare viteză, bun vînător la gazele, care pare a fi unul dintre cele mai vechi rase de cîini, Imaginile de acum 5 — 6 000 ani fiind foarte asemănătoare cu animalele de
astăzi. Prezintă un păr lung şi mătăsos cu franjuri la urechi, coadă şi degete. Sint cîini cu talie mare (57—60 cm) şi cu conformaţie tipică de ogari.
   Ogarul rusesc, sin. Levrierul rusesc, Barzoi. Rasă de ciini gonitori provenită din ogari orientali importaţi în Rusia şi probabil încrucişaţi cu o rasă locală cu păr lung. A fost folosită îndelung pentru vinătoarea de agrement a lupilor. în prezent este rasă de apartament şi de expoziţie. Se caracterizează prin cap lung, şi slab, git lung, piept strimt dar foarte lung, abdomen supt, membre lungi şi coada în panaş, purtată jos. Blana cu păr lung şi mătăsos, care formează ondulaţii. Culoare generală albă sau pătată cu roşcat, galben, roşu -sau cenuşiu. Sînt cîini puternici, cu talie de 68—82 cm şi greutate de 30—47 kg.
   Ogarul scoţian, sin. Deerhound, Levrierul scoţian. Rasă de cîini gonitori formată în Evul Mediu în Scoţia şi utilizată mult timp la vînătoarea de cerbi, este în prezent o foarte apreciată rasă de agrement. Cu conformaţia generală a levrierilor, ogarul scoţian prezintă blană cu păr sîrmos cu aparenţă de franjuri pe membre şi coadă stufoasă, atingihd solul. Culoarea cea mai apreciată este cenuşiu-albăstruie. Are în medie o talie de 75 cm şi o greutate de 38—50 kg.
   Ogarul Slughi. Rasă de ciini gonitori orientali, probabil provenită din ogarul Persan (v.), după unii autori considerată varietate a acestuia.
   Ogarul Shami. Rasă de cîini gonitori orientali probabil provenită din ogarul Persan (v.). După unii autori considerată varietate a acestuia.
   Ogarul Whippct, sin. Levrierul Whippet. Rasă de cîini gonitori care s-a format mai recent în regiunile miniere ale Marii Britanii, reprezentînd un Levrier în miniatură. Cu o talie de 42 — 45 cm, şi cu o viteză remarcabilă, are poate cea mai bună conformaţie pentru fugă, foarte asemănătoare cu cea a rasei Greyhound.
   Oglinda botului, sin. Oglinda nasului. Mică suprafaţă circumscrisă, situată în
456
OLI
partea anterioară a feţii, care face corp comun cu buza superioară la taurine (acoperită cu un tegument intermediar între piele şi mucoasă), în care se găsesc numeroase glande seroasc care menţin botul în permanenţă umed. Aceasta prezintă numeroase întipărituri caracteristice şi diferite, de la individ la individ, ce servesc pentru luarea amprentei (constituie un mijloc de identificare a animalului). Culoarea oglinzii botului reprezintă un caracter de rasă. Oglinda botului trebuie să fie rigidă şi acoperită de broboane de apă asemănătoare cu rouă ; dacă este uscată şi caldă indică starea de boală a animalului.
   Oglinda laptelui. Desen întîlnit la vaci în regiunea perineală, feţele interne ale feselor şi faţa posterioară a ugerului. Acest desen este dat de linia de demarcaţie (unire) a firelor de păr îndreptate în sens invers. Este un semn care nu are nici o legătură cu producţia laptelui.
   Okinamarul. Denumire generală pentru unele rase de cîini spanioli orientali mici, îndeosebi spaniolul japonez (v.).
   Olandeză. 1. Rasă de taurine specializată în producţia de lapte, una dintre cele mai perfecţionate rase din lume în acest scop. A fost creată în Olanda printr-o selecţie îndelungată a vitelor locale. Are mai multe varietăţi, cea mai răspîndită fiind varietatea alb cu negru de culoare bălţată alb cu negru. Greutatea medie a vacilor este de 550 — 600 kg, iar a taurilor de 800 — 1 000 kg. Producţia medie de lapte este de 4 500 1 cu un conţinut de 3,54% grăsime. S-a răspîndit în mai multe ţări, servind şi la formarea de rase noi prin încrucişarea cu vitele locale; dintre acestea, rasa Friză este crescută şi în ţara noastră (v. şi Friza olandeză); 2. sin. Bâlţatul olandez, Dulch. Rasă de iepure din grupa celor mici, cu o greutate'[medie corporală de 2,5 kg.
   Olandeză cu picioare lungi, sin. Canarul olandez. Rasă de canari, cu talie mare, cu penele de pe spinare ondulate şi cu „epoleţi“ pe umeri.
   Oldcnburg. 1. Gal greu, originar din ţinutul cu acelaşi nume (R.F. Germania). Se caracterizează prin dezvoltare hiper-metrică (talie 165 cm şi grosimea 650 kg), format corporal dreptunghiular, conformaţie specifică cailor grei (cap mare, git gros, trunchi masiv, membre puternice), culoare murgă sau neagră, constituţie robustă, precocitate bună, caracter docil, aptitudine pentru tracţiunea grea. Este un cal puternic; 2. Rasă locală de găini din R.F. Germania formată prin încrucişări între rasele Leg-horn, Friză şi Weltsumer. Rasă uşoară (1,5 — 1,75 kg la găini şi 2—2,5 kg la cocoşi), produce in medie 180—200 ouă cu greutate de 55 g şi cu coaja pigmentată.
   Olecran (gr. oleni: cot, karinon : cap). Extremitatea proximală a ulnei care depăşeşte extremitatea corespunzătoare a radiusului. Turtit dintr-o parte în alta, prezintă o tuberozitate olecraniană, iar marginea anterioară are o largă incizurâ articulară (incizurâ semilunară) situată sub o proeminenţă, reprezentind ciocul olecranului.
   Oleuri eterice. Substanţe existente în unele plante (tuia, pelin de mare, calom-fir, urda vacii etc.) care, ingerate de animale, pot produce tulburări şi intoxicaţii.
   Olfactivi (nervi —) (lat. Filla olphac-toria), sin. Nervii mirosului. Firişoare nervoase fine, cu origine la nivelul celulelor olfactorii din mucoasa nasală, care strînse în mănunchiuri, străbat lama ciuruită a etmoidului, pentru a pătrunde în lobii olfactivi.
   Oligodendroglic. Ncvroglie de tip special, cu ramificaţii multiple şi nodozi-tăţi pe prelungirile celulare.
   Oligoelement (gr. oligos: puţin). V. microelement.
   Oligofagie (gr. oligos : puţin, pliagein : a mînca). Tip de nutriţie bazat pe hrană aparţinînd aceluiaşi tip biologic (ex. seminţe ale plantelor lemnoase, vegetaţia erbacee, bulbi, insecte, păsări etc.). Oligofagia este proprie atit paraziţilor care îşi schimbă gazda, cit şi animalelor ihtiofage, insectivore etc.
OLI
457
   Oiigogene (Mather, 1941), sin. Gene majore. Genele situate la acelaşi locus asociate cu un efect fenotipic pronunţat, evident. Efectul lor se manifestă sub forma unei discontinuităţi, prin feno-tipuri net diferenţiate (ex. creastă lobată — creastă simplă ; culoare neagră — culoare roşie; lipsa coarnelor — prezenta coarnelor etc.).
   Oligogenic, sin. Caracter calitativ. Caracter determinat de un genotip alcătuit dintr-o singură pereche de gene alelice.
   Oligoliemie (gr. oligos : puţin, haima : sînge). Reducerea masei totale de sînge.
   Otigospermie. Reducerea cantităţii de spermă.
   Oiigozaharide, sin. Oligoglucicle. Substanţe organice din clasa glucidelor a căror moleculă este compusă din două pină la şase molecule de mono-zaharide (oze). Sint substanţe solide, de culoarea albă, cristaline, în general uşor solubile în apă. Cele mai importante şi mai răspîndite în natură sînt: zaha-roza, lactoza (zahărul din lapte), maltoza, celobioza etc.
   Oliguric. Scăderea volumului de urină eliminată într-un anumit interval de timp. Se manifestă în stări febrile, diaree, transpiraţii etc.
   Olsen Biiff. V. Movlc Olscn Buff.
   Cmrt(|. (Aconitum napellus). Plantă perenă din familia Ranunculaceae. Posedă în pămint un tubercul alungit din care se dezvoltă o tulpină aeriană înaltă de cea 1 m, cu frunze palmativizate. Florile sînt albastre sau violacee, avînd petala superioară transformată într-un coif. Răspîndită pe pajiştile montane. Plantă toxică pentru animale, conţine acanitină.
   Omasuin, sin. Foios. Compartiment pre-stomâcal. la mamiferele rumegătoare, situat pe traiectul digestiv între reţea şi cheag, prezentind un aspect sferoidal turtit şi mucoasa cu pliuri mari sistematizate in 4 categorii în funcţie de dimensiunile lor. Comunică cu reţeaua prin orificiul reticulo-omasic şi cu cheagul prin orificiul omaso-abomazic.
   Ombilic (lat. umbilicus : buric). Cordon care înainte de naştere leagă fetusul de mamă, iar după aceea, apărjnd ca o cicatrice mai mult sau mai puţin vizibilă. pe faţa ventrală (inferioară) a abdomenului mamiferelor, provenind de la ruptura cordonului ombilical, consecutiv necrozei şi căderii acestuia.
   Ombilicală. 1 (arteră — ). Colaterală a arterei hipogastrice (taurine* suine) detaşată aproape de originea hipogas-tricei, emiţind pe traiect o arteră uterină (la femelă) sau deferenţială (la mascul) şi tcrminîndu-se cu ramuri vezi calc craniale (pentru vezica urinară). La carnivore se detaşează din pudenda internă ; 2. sin. Vezicula ombilicală,
vitelină, sacul vitelin. Organ cu rol în nutriţia embrionului la păsări, prin vitelusul conţinut, care trece in intestin prin canalul vitelin. Serveşte ca organ hematopoeticşi vasculogenşi îndeplineşte funcţia de respiraţie pînă la 6 — 7 zile ca organ unic şi pînă la 11 — 13 zile in completare cu alantoida. Vezicula ombilicală rămîne pină la ecloziune cind dispare prin retractare in abdomen, peretele ei inchizind ombilicul, vitelusul conţinut încă urmînd să fie utilizat în primele zile ale vieţii postembrionare.
   Omîalopag. Monstru dublu monoomfal.
   Omfalopatie. Boală a ombilicului sau a unora dintre componentele lui.
   Omizi. Larve ale unor fluturi (Pieris brassicae — fluturele alb de varză ; Thauma, Liparis — fluturele de mătase a.1 stejarului) care ingeraţi odată cu frun. zele produc diverse tulburări şi stă toxice la animale.
   Omnivor (lat. omnis „tot“, vorar minca“). 1. Denumire atribuită lelor care se hrănesc atît cu alim origine vegetală cit şi cu alimt origine animală (ex. ursul, porcul 2. Despre un regim de hrană, cari prinde atît alimente vegetale cit origine animală.
   Omogenitatea Unii. Gradul de nare sub raportul diametrului şi fibrelor de lină din cadrul acc giuni corporale.
458
OPE
   Omoplat, sin. Scapulâ, spală. Os lăţit de formă triunghiulară relativă, aşezat pe laturile toracelui, avînd faţa laterală despărţită în fosa infraspinoasă şi supra-spinoasă datorită prezenţei unei spine scapulare, terminată ventral printr-o apofiză hamată. Faţa medială este uşor excavată de o fosă subscapulară. La toate speciile spata se articulează distal cu humerusul printr-o cavitate glenoidă flancată dorsocranial de o tuberozitate supraglenoidală prezentînd pe partea medială o apofiză coracoidă.
   Onagru (Equus onager). Varietatea cea mai mică a hemionului, răspîndită sub formă sălbatică în Asia de Sud. Se caracterizează prin talie mică (100— 110 cm), cap relativ mare, cu urechi mai scurte ca la măgar, gît subţire, trunchi puţin masiv, membre lungi şi subţiri. Mînjii pot fi prinşi, îmblînziţi, iar la vîrsta corespunzătoare pot fi utilizaţi la călărie şi portsamar.
   Oneocercoză. Boală parazitară produsă dc nematozi, cu localizări articulare, ligamentare, tendinoase etc.
   Oncologie (gr. onkos: volum, tumoare, logos : ştiinţă). Ramură a ştiinţelor medicale Gare se ocupă cu studiul tumorilor şi al mijloacelor de prevenire, depistare precoce şi tratament.
   Oncorhynchus. Peşti răpitori din familia Salmonidae, prezenţi în bazinul hidrografic pendinte de nordul Oceanului 5acific (coastele Asiei şi Americii de 'îord). Au corpul alungit de 40 — 80 cm, ura marc, caudala lată. Coloritul vari-ă în funcţie de specie. Toate speciile valoare economică foarte ridicată ca nroaspăt, cît şi pentru icre. ra, V. Bizam (Ondrata zibethica, bethicus).
        on. Porţiunea acoperită de cutia ti a extremităţii distale a fiecărui la animalele artiodactile.
                                                                                 'io!e, sin. Nellore. Rasă de zeb origi-India şi răspîndită şi în alte Vsia, Africa şi America. Are o hipermetrică (talia 132 cm, 430 kg, la vaci), cu cap trape-
zoidal, gît scurt, trunchi lung, uger mic şi cărnos, membre lungi, subţiri şi rezistente, culoare albă sau sură deschis. Are constituţie robustă, dimorfism sexual pronunţat, temperament vioi, precocitate satisfăcătoare, longevitate mare, rusticitate şi rezistenţă remarcabile şi aptitudine pentru carne, lapte, tracţiune.
   Ongulat, sin. Copitat. Noţiune folosită pentru denumirea animalelor care prezintă la extremitatea membrelor vîrful degetelor învelite într-o cutie de corn.
   Onguligrad (lat. ungula : unghie, gra-dios: a merge). Noţiune folosită pentru denumirea animalelor care în deplasare se sprijină pe vîrful degetelor (cabaline, ovine, taurine etc.).
   Ontogeneză, sin. Ontogenie (gr. on, ontos: fiinţă, existenţă, genensis : naştere, generaţie) (H a eck el, 1886). Procesul de dezvoltare a unui organism.
   Onu. Linie în cadrul rasei de taurine Bălţată românească. Se caracterizează prin faptul că produşii dau cea mai mare cantitate de grăsime ; sînt masivi (lungi, largi şi adinei), au constituţie robustă, conformaţie armonioasă şi aptitudine de carne-lapte.
   Oofag. Care se hrăneşte cu ouă.
   Opaque. Soi nou de porumb, creat în S.U.A., cu conţinut ridicat în lizină şi grăsime, folosit cu bune rezultate în alimentaţia porcilor.
   Opărire. Operaţiunea de introducere sau supunere a animalelor după sacrificare la acţiunea apei fierbinţi, în vederea îndepărtării părului sau penelor.
   Operatoare (genă) (Jacob şl Mo nod, 1959). Tip de genă de control intim asociată cu una sau mai multe gene structurale, a căror activitate o controlează, în sensul că o genă operatoare activă promovează acţiunea genei sau a genelor structurale cu care este asociată. în acest sens, gena operatoare poate exista într-un stadiu deschis (activ) şi un stadiu închis (inactiv). în stadiul deschis, fiecare genă structurală cu care este asociată sintetizează ARN mesager şi ca urmare se produce proteina specifică. în
OPE
459
stadiul închis, nici una din genele structurale asociate nu mai sintetizează ARN mesager şi ca urmare nu se mai realizează proteinele specifice.
   Opercul (lat. operculum : capac). Pliu tegumentar susţinut adesea de plăci osoase, care acoperă deschiderea bran-hială la majoritatea speciilor de peşti.
   Operon (Jacob, Per rin, Sanchez şi Mo nod, 1960). Complex alcătuit din-tr-o genă operatoare şi una sau mai multe gene structurale. Pe lîngă aceste elemente, operonul mai prezintă o regiune denumită promotor plasată între genea operatoare şi prima genă structurală. în funcţie de perioada activă sau inactivă a genei operatoare şi operonul se va găsi într-un stadiu deschis sau închis.
   Opistotonus (gr. opistnen : spre înapoi, tonos : tensiune). 1. Incurbarea dorsală a regiunii cervicale, cu ducerea capului „pe spate", în urma contractării tonice a extensorilor capului şi gîtului (meningite cerebrospinale ş.a.); 2. întinderea forţată a extremităţilor (cap, picioare, coadă), din cauza contractării extensorilor, în anumite cs.zuri de tetanos.
   Opossum. 1. (Didelphys marsupialis). Gen de mamifere marsupiale, arboricole, din America de Nord, cu corpul de circa 45 cm şi cu coada de circa 40 cm lungime. Se vînează pentru blana sa cenuşie, foarte apreciată. Se creşte şi în captivitate ; 2. Rasă de iepure cu păr lung, cu o greutate corporală medie de 3,5 kg. Se creşte pentru balana sa frumoasă cu jarul lung. Se cunosc trei varietăţi: Opossum albastru de Tasmania, Opossum american şi Opossum australian.
   Optic (nerv —), sin. Perechea I de nervi cranieni, nervul ochiului. Fascicul nervos-gros, cu origine la nivelul retinei (origine aparentă la nivelul chiasmei optice) străbătînd gaura optică de la nivelul hiatusului orbitar.
   Orbi cu Iar. Termen folosit pentru definirea în anatomie a muşchilor care au axul de contracţie circular şi fiind constituit din fibre musculare striate.
   Orbită (lat. or bis: cerc). Cavitate osoasă pereche, simetrică, în care se află globul ocular.
   Ordin. Unitate sistematică folosită în clasificarea plantelor şi animalelor fiind superior familiei şi inferior clasei. Ordinul grupează mai multe familii avind înrudiri evidente.
   Oregon pastel. Varietate de nurcă, sin. Pastel Royal (v.).
   Oregon Săpphire. Varietate de nurcă, sin. Safir (v.).
   Organ (gr. organon : instrument). Unitate morfologică din corpul unei fiinţe, în a cărei structură intră mai multe categorii de ţesuturi, avînd formă, dimensiuni, poziţie, raporturi etc., proprii, funcţie determinată şi intrînd în componenţa unui aparat sau sistem.
   Organe de simţ. Organe specializate ale animalelor, care asigură percepţia şi analiza (uneori şi sinteza) excitanţilor din mediul înconjurător, aşa cum sint: ochiul, urechea, mucoasa olfactivă, papi-lele gustative şi pielea.
   Organe fotofore. Formaţii tegumentare la unii peşti marini abisali sau batipela-gici. Sînt alcătuite dintr-un. grup de celule granulare care secretă substanţa luminoasă (luciferina), un canal excretor, un strat de celule cu guanină (guanofori) şi la exterior un strat de celule cu melanină (melanofori).
   Organe rudimentare. Organe care şi-au pierdut valoarea funcţională în cursul procesului istoric de evoluţie a vieţuitoarelor ; ele iau naştere în stadiul embrionar, dar nu se dezvoltă pe deplin la adult. Prezenţa lor la o anumită specie aminteşte de organe cu structură asemănătoare, dar pe deplin dezvoltate, ale unor specii inferioare filogenetic. Ele dovedesc înrudirea dintre diferite grupe de animale sau plante.
   Organe suprabranhiale. Servesc peştilor din grupa Anabantidae pentru a capta aer atmosferic în actul respiraţiei. Sînt generate prin transformarea scheletului osos al primului arc branhial (osul keratobranhial) într-un ţesut spongios (labirint).
460
ORP
   Organism. 1. Orice corp organizat, capabil să existe separat, individualizat, independent ; 2. Ansamblul organismelor care constituie o vieţuitoare.
   Organisme mezosaprobe. Organisme care caracterizează apele în care procesele de autbepurare sînt mai active şi oxigenul se găseşte in cantităţi medii.
   Organisme ol ig os aprobe. Organisme care caracterizează apele curate, fără substananţc organice în descompunere şi cu un conţinut normal în oxigen.
   Organisme polisaprobe. Organisme prezente în apele puternic impurificatc cu substanţe organice şi cu o cantitate foarte redusă de oxigen.
   Organitc celulare,. Formaţiuni constitutive permanente ale celulei animale sau vegetale, cu formă structură şi compoziţie chimică determinate, îndeplinind anumite funcţii în viaţa celulei (de exemplu : citoplasmă, nucleul, mito-condrii, plastidele şi altele).
   Organoleptic (gr. organon :       organ,
leptos: surprins, văzut). Termen ce se referă la caracteristicile unor substanţe care pot fi sesizate direct, numai prin organele de simţ (gust, miros).
   Organul lui Weber. Şir de mici oase ( C laustrum, Sca phium, Inter calarium, Tripus) care leagă vezica înotătoare cu urechea internă la peştii din grupa Cgpriniformes.
   Oriental. Rasă de porumbei de ornament.
   Oriental platin. Varietate de nurcă, sin. Platin blond (v.).
   Origine (lat. origo, inis : naştere, loc de provenienţă). 1. Termen utilizat în anatomie pentru a indica zona de detaşare a unui vas, nerv etc. ; 2. Locul din care provine o boală, un grup de animale etc.
   Orlov, sin. Orloff. 1. Rasă de cai trăpaşi, dintre cele mai apreciate din lume. Ca exterior, variază de la tipul uşor, fin şi uscăţiv, asemănător calului arab, pină la înfăţişarea calului olandez, de talie mare cu corp lung, cap marc şi berbecat şi cu temperament liniştit. Arc aplom-
buri corecte, constituţie robustă, temperament vioi, mersul la trap frumos şi energic; 2. Rasă de găini de origine rusească, ameliorată şi în Anglia şi S.U.A., cu caracter de rasă combatantă. Cu o greutate corporală medie de 2,5 —
2,7  kg la găină şi 3 — 3,5 kg la cocoş, produce anual 100—120 ouă cu greutate de 55 g şi cu coajă pigmentată în brun clar. Produce o carne de calitate excepţională. Are mai multe varietăţi de culoare şi prezintă o conformaţie de tip malaez.
   Orlov-amcrican. Rasă de cai (v. Trăpaş rusesc).
   Omitină. Aminoacid cu două grupări aminice, care participă în ciclul de formare a urcei (ureogeneză) ; nu intră în structura proteinelor.
   Ornitologie (gr. ornis, ornithos : păsări şi logos ştiinţă). Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul sistematicii, morfologiei, ecologiei şi importanţei economice a păsărilor.
   Ornitoza. sin. Psilacoză. Boală infecţi-oasă, contagioasă, inoculabilă, virotică, întilnită la papagal, galinacee, palmipede, columbiene etc., manifestată prin coriză, dispnee, apatie, anorexie, diaree etc. Este transmisibilă şi la om.
   Oro. Rasă de viermi de mătase (v. Aur chinez).
   Orpîngton. 1. Rasă de găini intermediară, cu producţie mixtă de carne-ouă, creată în Anglia spre sfirşitul secolului trecut. Arc în medie greutate de 2,5 —
3,5  kg găina şi 3,5 —4,5 kg cocoşul şi produce ouă fnici (55 g) cu coaja pigmentată în brun. Carnea este de calitate deosebită. Se caracterizează prin conformaţie de tip intermediar, creastă simplă, urechiuşe roşii, cioc şi fluiere albe sau de culoare neagră-cenuşie. Prezintă mai multe varietăţi de culoare, dintre care mai importante sînt :    galbenă, neagră şi
albă ; 2. Rasă de raţe grele, formată în Anglia. Se caracterizează prin greutate medie de 3 — 4 kg şi producţie medie de 120—150 ouă anual. Are o poziţie orizontală şi prezintă o culoare galben roşcat uniform, la răţoi cu oglindă în aripă.
461
ORŞ
   Orşova. 1. Soi de dud creat la staţiunea sericicolă Orşova, prin polenizarea liberă a soiului Cattaneo cu soiul local de dud comun şi selecţie repetată. Este un soi de vigoare mijlocie, caracterizat prin înfrunzire timpurie, rezistent la ger şi la atacul de bacterioză. în al treilea an produce pînă la 15 tone/ha ; 2. Hibrizi de viermi de mătase cu gogoşi albe, creaţi şi crescuţi în ţara noastră, distingîndu-se: hibrizi simpli (Orşova 5/58, Orşova 6/58, Orşova 12/60 etc.) şi hibrizi dubli (Orşova 1/63 etc.).
   Ortopedie (gr. orthos: drept, paideia : educaţie, creştere). în medicina veterinară defineşte acea parte a chirurgiei care se ocupă cu corectarea viciilor de conformaţie a copitei şi în sens mai larg, cu studiul bolilor copitei în general.
   Ortosimpatie (sistem —). Component al sistemului neurovegetativ (antagonist al paraşimpaticului), identificat macrosco-pic în dublu lanţ ganglionar paraverte-bral (din regiunea cefalică pînă în cea sacrală) de la nivelul căruia se detaşează fibre eferente pentru plexurile organice.
   Ortostatic. Termen utilizat pentru calificarea fenomenelor care nu se produc decit în poziţie verticală a corpului.
   Orz. Plantă anuală cultivată, din familia Gramineae. în cultură se întîl-nesc două specii de orz : Hordeum vulgare L. (orzul cu mai multe rînduri) si Hordeum distichon L. (orzul cu două rînduri sau orzoaica). în scopuri furajere se cultivă Hordeum vulgare. în alimentaţia animalelor se foloseşte sub diverse forme : concentrate, paie, nutreţ verde, fin, nutreţ murat etc. în condiţiile din ţara noastră se cultivă mai mult orzul de toamnă şi produce 3 000—1 000 kg/ha boabe.
   Orzoaică (Hordeum distichon). Specie de orz al cărui spic este format numai din două rînduri de boabe, mai bogate în amidon decît cele de orz. Se foloseşte la fabricarea berei, iar rezidurile (malţ de bere) sî administrează în hrana animalelor.
   Oscină. Substanţă organică (fundamentală) din componenţa osului, avînd proprietatea de a se impregna cu săruri complexe (carbonaţi de calciu în special).
   Osificare. Proces biologic complex, de transformare a unui ţesut cartilaginos sau conjunctiv în ţesut osos, prin metaplazie şi reorganizare cu apariţia de travei osoase sau osteoame în substanţa fundamentală depunîndu-se săruri de calciu, magneziu etc.
   Osînză. Denumirea dată grăsimii depuse in cavitatea abdominală la porcii îngrăşaţi, recoltată in procesul prelucrării de abator.
   Osmoreglare. Totalitatea proceselor prin care se asigură o valoare relativ constantă a presiunii osmotice a lichidelor din organism. Osmoreglarea se realizează mai ales în metabolismul apei şi al sărurilor minerale şi are o mare importanţă în viaţa animalelor acvatice.
   Osmoză (gr. osmos : impuls). Trecere a solventului printr-o membrană semiper-meabilă (permeabilă numai pentru solvent), care separă două soluţii cu concentraţii diferite. Osmoza se produce dinspre soluţia mai diluată spre soluţia mai concentrată. Ea este cauzată de diferenţa dintre presiunile osmotice ale celor două soluţii şi are loc pînă cind această diferenţă este echilibrată de o presiune de altă natură, de exemplu, hidrostatică. Osmoza are un rol foarte important în circulaţia sucurilor din corpul plantelor şi al animalelor.
   Ostealgie, sin. Osteoalgie. Durere osoasă neinflamatorie.
   Osteită. Inflamaţia ţesutului osos.
   Osteoartrita. Inflamaţia simultană a unei articulaţii şi a porţiunilor osoase de contiguitate, avînd origine variată şi prezentîndu-se sub aspect diversificat.
   Osteoblast. Celula osoasă tînără.
   Osteocit. Celula osoasă matură, inclusă în osteoplaste (cavităţi de plasament în
462
OST
substanţa fundamentală) şi prezentînd fine prelungiri protoplasmatice anasto-mozate cu ale osteocitelor din jur.
   Osteoclast. Celulă osoasă gigantă dotată cu proprietatea de a distruge osul. Rare la animalele mature, în general incapabile de multiplicare ; se pare că au un rol deosebit în remanierea osului.
   Osteofibroza, sin. Osteită fibroasă deformantă, boala capului mare etc. Boală a animalelor domestice şi sălbatice care se manifestă prin îngroşarea oaselor capului şi ale membrelor, tulburări locomotorii, dentare etc.
   Osteogeneza. Procesul de formare şi dezvoltare a osului.
   Osteologic (gr. osteon:     os, logos:
ştiinţă, studiu). Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul sistematic al scheletului şi oaselor componente.
   Osteom. Neoplasm benign al ţesutului osos.
   Osteomalacie. Boală complexă de de-mi neralizare a oaselor animalelor adulte, fie prin resorbţie osoasă accelerată, fie prin absenţa remineralizării. Boala rezultă cel mai frecvent consecutiv unei carenţe în fosfor (carenţă de aport sau carenţă de utilizare); se manifestă prin dureri, predispoziţie la fracturi, ramolisment osos, şchiopături etc.
   Osteomielită. Inflamaţia acută sau cronică a ţesutului osos şi a măduvei osoase produsă în mod obişnuit de o infecţie, manifestată prin procese supu-rative, necrotice etc., localizate la nivelul osului afectat.
   Osteon. Unitatea structurală a osului, fiecare osteon fiind reprezentat de un sistem de lamele osoase concentrice (telescopate) aşezate în jurul unui canal (Hawers) ocupat de un capilar.
   Osteopatie. Termen general definind orice afecţiune osoasă, indiferent de origine, aspect etc.
   Osteoperiostită. Termen sub care se defineşte inflamaţia simultană a perios-tului şi a ţesutului osos din zona corespunzătoare.
   Osteoporoză (gr. osteon : os : poros: por), sin. Atrofie osoasă sau chimiodistrofie osoasă aplazică. Leziune osoasă provocată de carenţa în proteide sau în calciu (carenţă de aport sau de utilizare). Se manifestă clinic prin remolismentul oaselor lungi cu sensibilitate şi fracturi spontane, urmată de o rarefiere a substanţei osoase, deformări osoase, tulburări locomotorii etc. Este o afecţiune întîlnită mai frecvent la animalele bătrîne.
   Osteospongioză. Exagerarea porozită-tăţilor osului printr-un proces de rare-facţie osoasă.
   Ostfriză. 1. Rasă de taurine formată în R. F. Germania, la sfirşitul secolului al XlX-lea prin încrucişarea rasei olandeze cu vitele locale. Culoarea este bălţată alb cu negru, cu predominarea negrului. Este perfecţionată în direcţia producţiei de lapte (anual 4 400 1 de lapte cu circa 4% grăsime). Este răspîn-dită în aproape toate ţările de pe glob (v. şi Friză germană); 2. Rasă de găini uşoare (1,7—2.5 kg la găină şi 2,5 — 3,0 kg cocoşi) care produce ouă mici (55 g) cu coaja pigmentată. Prezintă varietăţi de culoare argintie şi aurie şi are un exterior de găină mediteraneană, cu creasta simplă, mare şi atîrnînd la găini, cu urechile albe şi fluierele cenuşii.
   Ostrea subl-îamellosa, sin. Stridie. Moluscă bivalvă marină de 6—9 cm lungime care se găseşte în zona ţărmurilor stîn-coase unde stau fixate la adîncimi de 10 m. Are cochilia ovalară sau ovalar-alungită cu valvele neegale, groase şi prevăzute cu striuri solzoase. Coloritul cochiliei cenuşiu cu nuanţe gălbui sau albăstrui. Are valoare economică, fiind consumată de om.
   Ostreicultură. Ramură a acvaculturii care are ca obiectiv creşterea, protejarea şi comercializarea Ostreelor (stridiilor). Se practică în special în golfuri, unde în parcuri speciale se aduc larvele şi se suspendă pe anumite stative în locuri nepoluate, la adăpost de prădători şi unde sînt hrănite.
463
OST
   bslreinos (Mugii saliens). Specie de peşte din familia mugilidelor, lung de 25—30 cm, cu greutatea de 200 — 300 gr, asemănător cu chef aiul, dar mai mare decît acesta. Trăieşte în Oceanul Atlantic, în Marea Mediterană şi în Marea Neagră. La noi se pescuieşte toamna în cantităţi mici.
   Osul amar. Denumire improprie a plăcii cornoase dispusă pe partea ventrală a bazi occipitalului la craniul Ciprinidelor. Serveşte împreună cu dinţii faringieni la mărunţirea hranei.
   Osul caprei. Tară dură, cu sediul fix pe maleola inferioară şi internă a tibiei, întîlnită la cal. Este produs de traumatisme, oboseală, surmenaj, servicii pe terenuri dure etc. Este o tară cu o frecvenţă foarte scăzută.
   Osul laptelui. Apofiză spinoasă a ultimei vertebre dorsale care apare mai proeminentă la vacile din tipul de lapte, cu constituţie fină şi la cele cu stare de întreţinere şi sănătate necorespunzătoare. Este un semn „fals“, care nu are legătură cu producţia de lapte.
   Otavă. 1. Producţie obţinută din a doua cosire pe pajiştile naturale; 2. Producţia obţinută din lăstarii de bază şi mugurii de pe cotlet, la plantele perene (sau anuale) cu mai multe recolte pe an.
   Otăvire. însuşire a plantelor erbacee de a se regenera după cosit sau după păşunat. Otăvirea constă în creşterea lăstarilor la baza plantei sau din mugurii de pe colet. Datorită acestei însuşiri, plantele furajere perene care alcătuiesc vegetaţia pajiştilor naturale produc mai multe recolte în perioada de vegetaţie. Prin măsuri agrotehnice, prin irigaţie şi prin crearea de noi soiuri, otăvirea poate să fie stimulată.
   Otectomie. Operaţia de amputare a urechilor (la cîine în special).
   Otită. Inflamaţie auriculară, distin-gindu-se otite externe, otite medii şi otite interne.
   Oţolit. Formaţiune calcaroaşă care se găseşte în urechea internă la peşti şi -este caracteriristică pentru aceştia. După
inelele care se găsesc pe suprafaţa otoli-telor se poate determina vîrsta peştilor.
   Otomicoză. Boală auriculară produsă de Aspergillus, localizată în conductul auricular intern.
   Otopatie. Termen general folosit pentru definirea oricărei boli auriculare, indiferent caracterul, originea sau aspectul ei.
   Otoree. Scurgerea de lichid purulent din ureche prin conductul auditiv extern, datorită existenţei unei otite (externe sau mijlocii), unei mastoidite etc.
   Otterhound, sin. Cîinele de vidre. Rasă de cîini de vînătoare ce se caracterizează printr-un miros foarte fin, permiţîndu-i astfel să urmărească dîra de miros al vidrei chiar şî după 10 — 12 ore. Ca exterior se aseamănă cu rasa Bloodhound cu păr dur, cu capul mai mare, gîtul mai scurt, trunchiul mai îndesat şi părul foarte bogat. Culoarea cel mai adesea cenuşiu cu pete negre şi roşii.
   Ou. Termen general prin care se defineşte o celulă rezultată dintr-un ovul fecundat de un spermatozoid şi din care se poate dezvolta un nou individ. Nucleul oului provine din nucleele gârneţilor care s-au unit. în citoplasmă sa, oul cuprinde substanţe de rezervă, care vor hrăni embrionul ce se dezvoltă. Totalitatea acestor substanţe se numeşte vitelus nutritiv. Restul citoplasmei se numeşte vitelus formativ.
   Ou de pasăre. Ou constituit din gălbenuş, care poate fi zigot (ou) sau ovulă, după cum în trompă s-a realizat sau nu fecundarea şi care în procesul de traversare a oviductului s-a învelit în membranele terţiare (cîte două straturi de albuş dens sau fluid, două membrane cochiliere şi coaja calcaroaşă). Oul prezintă diferenţe în funcţie de specie, rasă, vîrstă etc. în ceea ce priveşte greutatea, forma, proporţia părţilor componente, compoziţia chimică etc.
   Ou oligolecite. Ouăle produse de celen-teraţe, echinoderme, procordate şi mamifere şi care şe caracterizează prin vitelus. nutritiv foarte puţin.
   Ouă mezolecite. Ouăle produse de amfi-bieni, viermi anelizi şi multe alte grupe de animale şi care se caracterizează prin vi-telus nutritiv mai puţin bogat şi neseparat de cel formativ.
   Ouă telolecite. Ouăle produse de păsări, reptile, peşti selacieni şi teleosteeni şi de moluşte cefalopode şi care se caracterizează prin vitelus nutritiv abundent, separat de vitelusul formativ.
   Ouşor. Linie a rasei Huţule, formată în anul 1934, reprezentind astăzi 15% din structura efectivului matcă a hergheliei Lucina. Se caracterizează prin talie relativ mare, format corporal dreptunghiular, conformaţie puţin armoniasă (cap mare, gît scurt şi gros, trenul posterior relativ îngust, membre subţiri), aptitudini bune pentru portsamar şi tracţiune, realizînd mersuri corecte şi sigure.
   Ovalbumină. Albumină cu mare valoare nutritivă, prezentă in albuşul de ou, termen care in mod curent se foloseşte pentru proteinele din albuş : oval-bumina, ovoconalbuminâ, ovoglobulina, ovomucijia şi ovomucoidina.
   Ovar (lat. omrium), sin. Gonadâ femelă cophoron. Organ glandular esenţial al aparatului genital femei care are rol în producerea ovulelor şi un important rol endocrin realizat prin elaborarea hormonilor estrogeni şi a progesteronei. Situat in cavitatea abdominală înapoia rinichilor (iapă, scroafă, căţea, iepu-roaică) sau în conductul pelvin (vacă, oaie, capră), ovarul este înconjurat incomplet de seroasa peritoneală care la acest nivel poartă denumirea de mezo-varium. Este format dintr-o zonă corti-cală în care se găsesc foliculi ovarieni şi corpi galbeni în diferite stadii de evoluţie, şi o zonă medulară bogat vascularizată şi inervată în care este. diseminată glanda interstiţială.
   Ovariectomie, sin. Ooforectomie, îndepărtarea sau ablaţia ovarelor prin intervenţie chirurgicală. Ovariectomia poate fi: unilaterală, cînd se îndepărtează un singur ovar şi bilaterală .cînd se excizează
ambele ovare ; în acest ultim caz funcţia de reproducere este complet abolită.
   Ovariopatie (ovarium : ovar ; pathos : boală). Proces morbid, localizat la nivelul ovarului, cu etiologie variată:    endo-
crină, infecţioasă, traumatică, carenţe alimentare şi vitamino-minerale ; constituie cauza frecventă a infertilităţii.
   Ovarită, sin. Ooforitâ. Inflamaţia acută sau cronică a ovarului provocată, îndeosebi de agenţi infecţioşi. La vacă poate să apară în urma palpării brutale a ovarelor.
   Ovariotestis, sin. Ovotestis. Formă de hermafrotidism caracterizat prin existenţa unei gonade compuse în care se găseşte atît ţesut ovarian cît şi ţesut testicular. Animalele cu această anomalie se exclud de la reproducţie.
   Ovariotom. Instrument chirurgical, special conceput, folosit în ovariectomie.
   Ovariotomie. înlăturarea prin secţionare, numai a unei părţi din ovar.
   Ovăscior (Arrhenatherum elalius). Graminee perenă întîlnită spontan pe pajiştile naturale, mai cu scamă in fîneţeîe coli-nare, în livezile cu pomi, pe terenuri îngrăşate în mod sistematic cu gunoi de grajd etc., mai rar cultivată. Este de talie înaltă şi se caracterizează prin producţii ridicate.
   Ovăscior auriu (Triesetum fîauescens). Graminee perenă, creşte spontan în fî-neţele colinare, în livezile cu pomi sau pe terenurile cu soluri eutrofe (pe cele îngrăşate prin tirlire). Are talie înaltă, cu tulpinele şi frunzele păroase. Nu rezistă la păşunat. Dă producţii relativ mari, în medie 5 — 6 t/ha fîn.
   Ovăz. Graminee anuală furajeră cultivată. Se foloseşte în alimentaţia animalelor sub diverse forme: concentrate, nutreţ verde, nutreţ murat, paie, pleavă etc. Produce 2 000—3 000 kg boabe Ia ha. Cultivat pentru masă verde se recoltează începind cu faza de burduf şi pînă înspică. Produce 25 — 30 t/ha masă verde.
   Ovicid (lat. ovum, oui; ou, caedere: a ucide). Substanţă care are proprietatea de a distruge ouăle insectelor, aearienilor etc.
OVI
46S
   Oviduet (lat. ovum :      ou ; ductus:
canal), sin. Trompa uterină, trompa lui Fallope, salpinx. Canal subţire, flexuos, înconjurat de seroasa peritoneală care la acest nivel poartă denumirea de mezo-salpinx. Prezintă o deschidere anterioară (ostium abdominale) şi o deschidere pos-terioară (ostium uterinae). La extremitatea anterioară, oviductul prezintă o dilatare, sub forma unei pîlnii, denumită pavilionul trompei. Ca structură oviductul este format din: mucoasă, musculoasă şi seroasă.
   Ovîger (lat. ovum : ou ; gr. gennan: a produce). Ţesut sau zonă în care se formează ovulele.
   Ovine (lat. ovis : oaie). Denumire generică dată pentru toate categoriile de oi.
   Ovipar (lat. ovum, ovi: ou ; părere : a produce, a naşte). Animal care se reproduce prin ouă depuse in mediul înconjurător. Cele mai multe animale sint ovipare (majoritatea vermilor, muştelor, insectelor, majoritatea speciilor de peşti, batracienii şi reptilele, păsările ; dintre mamifere sint ovipare numai monotremele).
   Ovipozitie. Expulzarea din oviduet a oului maturat, intr-o perioadă care la păsări durează in medie 40 minute. Procesul se desfăşoară sub control endocrin.
   Ovocit (lat. ovum : ou ; gr. Kytos: celulă), sin. ooxit (gr. oon : ou ; Kytos : celulă). Denumire dată celulelor germinative în timpul anumitor stadii evoluate în procesul ovogenezei.
   Ovogal. Premix utilizat pentru stimularea ouatului la găinile hibride ouă-toare. Este un amestec omogen de vitamine, aminoacizi de sinteză şi săruri minerale.
   Ovogeneză. Proces de formare a celulelor sexuale la femele. Se pot deosebi trei faze în cadrul acestui proces : faza premeiotică, meiotică şi postmeiotică. în faza premeiotică, celulele primordiale denumite ovogonii constituie elementele din care se vor forma (după o fază intermediară de ovogonie secundară) ovociţii
30 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie
primari caracterizaţi prin număr diploid, de cromozomi (2n). în faza meiotică,. ovociţii primari intră in meioza primară şi se obţin doi ovociţi secundari (cu număr-haploid de cromozomi — n) din care numai unul este normal (conţinînd toate elementele caracteristice unei celule), celălalt, denumit primul globul polar fiind anormal, conţinînd doar un nucleu cu unul din seturile de cromozomi,. Din ovocitul secundar, la sfirşitul meiozei secundare se formează o ovotidă normală~ şi cel de-al doilea globul polar. De regulă, ovocitul secundar îşi opreşte evoluţia în metafază sau anafază, răminînd în acest stadiu pină în momentul fecundării1 (faza postmeiotică).
   Ovoglohulina. Tip de proteină care intră in structura albuşului din ou..
   Ovomucoid. Glicoproteidă existentă în< albuşul de ou.
   Ovoscop (lat. ovum : ou ; gr. skopein * a observa). Aparat utilizat in avicultura, pentru a determina mărimea şi forma camerei cu aer a ouălor, mobilitatea^ gălbenuşului, starea şalazelor, fazele* dezvoltării embrionare din ouălelc supuse incubaţiei etc. De asemenea, în procesul1 de incubaţie se poate urmări dezvoltarea embrionară şi se poate determina dacă» oul a fost fecundat (după 5 — 7 zile de incubaţie) dacă embrionul este viu sau* mort şi dacă este dezvoltat normal..
   Ovartestis. V. Ovariotestis.
   Ovotransferină. Metalproteidă care-conţine fier ; este localizată în albuşul de • ou şi are rol în transportul fierului...
   Ovoviteline. Fosfoproteide existente-în gălbenuşul de ou. Conţin peste 2%, fosfor şi sînt, de regulă, asociate cu led-tinele. Au rol în a furniza fosforul şir aminoacizii necesari dezvoltării embrionului şi animalelor tinere. Din sîngele găinilor ouătoare s-au izolat serumviteline-care sînt analoage ovovitelinelor.
   Ovovivipare (lat. ovum: ou ; vivus: viu ; părere: a produce, a naşte). Despre unele animale, la care ovulele rămîn în ovi duete o anumită perioadă de timp, , în cursul căreia în ou are loc dezvol--
cd. 388
466
OXI
‘tarea embrionară. La animalele ovovi-vipare, puiul iese din ou imediat după expulzare (ex. salamandra neagră, şo-pîrla de munte, vipera).
   Ovul, sin. Ovulă. Celulă sexuală produsă de organismul femei, aptă pentru fecundaţie formată din: nucleu (pata germinativă a lui Purkinje) în interiorul •căruia este un nucleol; citoplasmă ^alcătuită din vitelus nutritiv la interior şi vitelus formativ sau deutoplasmă la exterior deliminată de membrană vi-telină. în afara membranei viteline se găseşte zona pellucidă, substanţa hialină, transparentă, secretată de corona radiată care înconjoară, la exterior ovulul ;
   Ovula. V. Ovul.
   Ovulaţfe, sin. Dehiscenfa foliculară. Proces fiziologic prin care se înţelege expulzarea ovulului înconjurat de corona radiată, din cavitatea foliculară printr-un loc de minimă rezistenţă numit -stigmă. Ovulaţia poate fi spontană, care se declanşează, periodic în timpul cstrului sau la cîteva ore după sfirşitul lui (scroafă, iapă, vacă, oaie) ; provocată cînd expulzarea ovulului are loc după .actul sexual (iepuroaică, pisică) sau este produsă artificial prin administrarea unor substanţe hormonale sau cu ajutorul excitanţilor mecanici sau electrici.
   Owassi. Rasă de oi, ce se creşte în Israel, specializată în producţia de lapte.
   Oxford. Rasă de oi de carne şi lină scurtă, formată în Anglia, cu conformaţia şi greutatea asemănătoare cu rasa Hampshire, din care s-a format. Este foarte precoce, are o mare capacitate de folosire a hranei şi predispoziţie accentuată de îngrăşare. Produce carne •de foarte bună calitate, lîna ceva mai groasă decît celelalte rase din grupă, sînt bune de lapte şi prolifice, se adaptează uşor. Greutatea oilor adulte este de 85—95 kg şi a berbecilor de 120 — 140 kg. Producţia de lînă este de 4—
4,5  kg anual. Se caracterizează printr-o mare prolificitate.
   Oxid de calciu (lat. calx-calcis : piatră), -sin. Var nestins. Bulgări de mărimi dife-
rite, de culoare albă-cenuşic, obţinuţi prin calcinarea rocilor calcaroase la temperaturi ridicate.
   Oxid de carbon. Gaz incolor, mai greu decît aerul, produs în urma arderilor incomplete ale diferiţilor combustibili. Arc o afinitate foarte mare pentru licmoglobină cu care formează carbo-xiliemoglobina, compus stabil. Intoxicaţiile au un caracter supraacut şi se termină cu moartea prin asfixie.
   Oxidoreductaze. Clasă de enzime care catalizează reacţiile de oxidare şi reducere (redox) prin : transfer de electroni, transfer de hidrogen, combinare cu oxigenul molecular etc. Exemple: dehi-drogenaze, citocromi, citocromoxidaza.
   Oxigen (gr. oxus: acid, gennân: a produce). Gaz incolor, inodor, insipid, care intră în compoziţia atmosferei în proporţie de 20,95%. Element indispensabil pentru procesele de respiraţie şi de oxidare.
   Oxigenarea singelui. Proces de transformare a sîngelui venos in sînge arterial sub acţiunea oxigenului din aerul inspirat. Oxigenul inspirat prin căile respiratorii trece prin peretele alveolelor pulmonare în capilarele sanguine şi se combină cu hemoglobina din globulele roşii, transformind-o pe aceasta în oxihemoglobină.
   Oxihemoglobină. Compus disociabil al hemoglobinei (Hb) cu oxigenul molecular ; constituie suportul chimic al transportului de oxigen de la plămîni la ţesuturi.
   Oxitetraciclină. Antibiotic cristalin, amfoterie, cu spectru larg, avînd formula generală C22H2409, produs de Strep-iomyces rimosus; produs comercial prin fermentaţie.
   Oxiuroza. Helmintoză intestinală în-tîlnită la ecvine, provocată de către viermii albi-cenuşii, care trăiesc în intestinul gros (cecum, colon şi rect). Se manifestă prin prurit anoperineal, provocat prin prezenţa, la nivelul anusului,
OZE
467-
a femelelor de oxiuri fecundate. Mîncă-rimile atrag leziuni şi depilaţii, adesea importante la baza cozii.
   Oze, sin. Monozaharide. Glucide simple conţinînd în moleculă un număr relativ mic de atomi de carbon şi care nu pot fi hidrolizate în alte componente mai simple cu caracter glucidic. După gruparea chimică funcţională se clasifică în aldoze (—CHO) şi cetoze (>C=0), iar
după numărul atomilor de carbon în' trioze, tetroze, pentoze, hexoze etc.
   Ozon. Stare alotropică a oxigenului (03) care se scindează cu uşurinţă trecînd din nou în acest element. Intră în compoziţia normală a atmosferei (1,3 —1,9' mg/100 m3 aer) şi are o puternică acţiune bactericidă, sterilizantă. Produs pe cale artificială, este utilizat ca dezinfectant şi dezodorizant.
   Padan. Populaţie cabalină italiană, puţin omogenă, ce se creşte in cîmpia Fadului, obţinută prin încrucişarea calului local cu cai belgieni, bretoni, per-şeroni. Are aptitudini pentru tracţiune grea şi pentru lucrările grele din agricultură.
   Padoc. Spaţiu în afara adăposturilor de animale împrejmuit şi amenajat în mod special, destinat întreţinerii şi mişcării în aer liber a diferitelor specii şi categorii de animale domestice. Poate fi individual sau colectiv, cu pardoseală din pămînt sau pavat, cu diferite amenajări (umbrare, jgheaburi de hrănire, de adăpare etc.).
   Padovană. V. Paduană.
   Paduană, sin. Padovană. Rasă foarte veche de găini originară din Italia. Are o greutate de 1,5—2,0 kg găina şi 2—2,5 kg cocoşul, produce ouă mici (55 g) cu coaja nepigmentată şi produce o carne excelentă. Prezintă indici de incubaţie scăzuţi, ca urmare a linei mai mari mortalităţi embrionare. Cu o conformaţie generală de tip mediteraneană găinile se caracterizează prin moţ mare, globulos, format din pene de aceeaşi culoare cu a penelor de pe cap şi prin barbă dezvoltată. Bărbiţele şi urcchiu-şcle s.înt atrofiate şi acoperite de penele de pe faţă. Fluerele sint cenuşii-albăstrui. Se cunosc mai multe varietăţi de culoare : albă, aurie, herminată etc. Enorma dezvoltare a moţului, care acoperă com-
plet ochii, constituie un impediment In căutarea hranei.
   Pagelus. Peşti răpitori marini, de talie mijlocie din ordinul Perciformes din M. Mcditerană şi M. Neagră, Oc. Atlantic. Are corpul înalt şi comprimat lateral, cu linia spatelui curbă. Solzii mari acoperă şi obrajii. Gura este mare şi prevăzută cu dinţi de mai multe feluri. Dorsala este alungită. Coloritul corpului roşcat viu. în M. Neagră există specia P. crythrimus de 50 cm. Are importanţă economică.
   Pahar ele muls. Parte componentă a aparatului de muls cu care se efectuează extragerea laptelui dintr-un mamelon. Paharul de muls constă diutr-un cilindru rigid din metal inoxidabil sau material plastic şi manşonul de cauciuc.
   Pahiklefaroză (gr. pachis: gros ; ble-farom : pleoapă). îngroşarea pleoapelor, in urma blefaritclor cronice.
   Pahicefaiie (gr. pachis : gros ; Kefali: cap). îngroşarea oaselor craniului.
   Pahidactilic. îngroşarea exagerată a acropodiului, la unele animale avînd caracter congenital.
   Pahipleurită, sin. Pahipleură. îngro-şarca pleurei prin reacţie conjunctivo-vasculară, obişnuită în pleuriteie cronice.
   Pajişte. Suprafaţă de teren ocupată de vegetaţie ierboasă perenă, utilizată pentru producerea nutreţului (masă verde sau fîn), Pajiştile pot fi năturalet atunci cînd sînt formate din vegetaţie spon-
470
PAL
tană, sau semănate (cultivate) atunci cînd sînt create în urma cultivării unui amestec de leguminoase şi graminee perene.
   Pajişte cultivată; V. Pajişte semănată.
   Pajişte naturală, sin. Pajişte permanentă. Termen care se referă la suprafeţele de teren acoperite cu o vegetaţie ierboasă spontană. Pe glob pajiştea naturală ocupă o suprafaţă de 1,7 ori mai mare decît arabilul (1,461 miliarde ha). In ţara noastră pajiştea naturală ocupă o suprafaţă de 4 459 700 ha, din care 3 037 200 ha sînt păşuni, iar 1 422 500 ha sînt fîneţe, reprezentînd 18,7% din suprafaţa totală a ţării, respectiv 30% din terenul agricol. Producţia medie pe păşuni este în jur de 7—8 t/ha masă verde, iar pe fîneţe de 8 — 10 t/ha masă verde.
   Pajişte semănată, sin. Pajişte cultivată, pajişte temporară. Termen care se referă la suprafeţele de teren acoperite cu o vegetaţie ierboasă cultivată, fie cu o plantă anuală, fie mai cu seamă, cu una sau mai multe plante perene semănate împreună (în amestec). Pajiştea semănată se organizează fie în arabil, fie în locul pajiştilor naturale degradate, slab productive, prin desţelenirea acestora. în etapa actuală suprafeţele cu pajişti semănate în ţara noastră, se cifrează la circa 300 000 ha. Sînt superioare celor naturale fiind mult mai productive. în medie produc 60—70 t/ha masă verde la irigat şi 25 — 30 t/ha la neirigat.
   Palatabilitate. însuşire organoleptică apreciată pe baza senzaţiei de gust, miros şi aromă, obţinute din masticarea şi degustarea produsului. Denumirea provine de la faptul că senzaţia este percepută la nivelul palatului şi vălului palatin.
   Palatin. 1. (nerv). Se distinge un nerv palatin mare (ramură a nervului maxilar al trigementului şi un nerv palatin mic ambii distribuindu-se zonei palatine ; 2. (os —). Os al craniului, situat la nivelul orificiului naso-faringian, prezen-tînd o porţiune orizontală (completînd palatul dur) şi o porţiuhe verticală (deli-mitînd hiatusul maxilar).
   Palatină. 1 (arteră —). Arterele distribuite zonei palatine, distingîndu-se : o A. palatină ascendentă, o A. palatină descendentă, redusă, o A. palatină mare şi o A. palatină mică ; 2. Rasă de porci locală primitivă, asemănătoare cu rasa Stocii, avînd însă o masă corporală mai mare. în trecut se creştea pe scară largă mai ales în sud-estul ţării. A luat parte la formarea altor rase prin încrucişarea cu rasele perfecţionate.
   Palemon. Crevete din apropierea ţărmului unde se găseşte între tufele de vegetale submerse. Se caracterizează printr-un rostrum bine dezvoltat şi cu zimţi pe muchii. Perechile îritiîa şi a doua de picioare toracice sînt prevăzute cu pensă (pensa de la piciorul al doilea mult mai mare). în apele teritoriale româneşti se cunosc: creveta de iarbă, caracterizată printr-un rostrum drept şi prevăzut cu 5 — 6 denticuli deasupra şi 3 —4 dedesubt ; creveta de piatră, caracterizată printr-um rostrum lung uşor curbat în sus şi prevăzut cu 6 — 10 denticuli deasupra şi 3 dedesubt. Ambele specii au valoare economică.
   Palinuridae. Familie de crustacei de-capozi care cuprinde langustele şi homarii.
   Palmar (lat. palma: palmă, palma miinii). Care aparţine palmei mîiniî (feţei volare a autopodiului): apone-vroză palmară etc.
   Palmipede. (lat. palma „palmă" şi pes. pedis: picior). Denumire dată păsărilor acvatice care au picioare palmate (cu degetele reunite) printr-o membarnă înotătoare). Ex. raţele, gîştele etc.
   Paloblue. Varietate de nurcă obţinută prin încrucişare între Palomino canadian şi Silverblue.
   Palomino. Rasă de iepure de carne formată în S.U.A. din diferite rase americane, cu greutate de 4—5 kg. Are o blană elastică şi lucioasă, de culoare crem clar sau aurie-roşcat; prezintă urechi de grosime mijlocie şi drepte, ochi maro şi unghii pigmentate.
PAL
471
    Palomino american, sin. Palomino canadian. Varietate de nurcă, mutaţie re-cesivă din grupa nurcilor maro. Are o •culoare bej cu nuanţă aurie-arămie şi prezintă un puf albăstrui deschis. Este o nurcă robustă, cu prolificitate bună •dar care are blană cu valoare mai redusă ca urmare a structurii relativ grosolane. Se foloseşte larg la încrucişări mai ales cu nurci albastre, producînd nurci di sau trirecesive valoroase (ex. •Perla americană).
    Palomino Jenz. Varietate de nurcă mutantă recesivă, v. Pastel alb finlandez.
    Palomino suedez. Varietate de nurcă mutantă recesivă din grupa nurcilor maro. A apărut în Suedia din nurci Pastel Soklot. Are o culoare bej, mai închis decît la Palomino american. Este folosită la încrucişări cu nurci Pastel pentru obţinerea unor culori intermediare şi mai ales cu nurci albastre pentru producerea nurcilor de tip Perla.
    Palouse. Rasă de porci pitici, ce se creşte în S.U.A., în scopuri experimentale.
    Palpaţle, sin. Palpare (lat. pâlpâie: a atinge, a pipăi). Metodă de examinare a animalului, prin acţiune manuală digitală sau cu ajutorul pumnului închis, a unei regiuni sau organ în scopul stabilirii variaţiilor de mărime, formă, consistenţă, tensiune, temperatură, sensibilitate, mişcare, poziţie etc.
    Palpebral (lat. palpebra : pleoapă) care aparţine pleoapei sau se referă la pleoape : cili palpebrali etc.
    Palpebrale (artere -). Fine arteriole distribuite pleoapelor, distingîndu-se : o A. palpebrală inferioară şi o A. palpebrală superioară.
    Panard. Defect de aplomb care consta în devierea de la linia de aplomb (răsucire) spre înafară a membrelor, de la diferite nivele (cot, genunchi, fluier, bulet, chişiţă sau copite, ultimele fiind depărtate prin pensă şi apropiate prin călcîie). Acest defect determină presiuni, şocuri şi solicitări anormale asupra copitei, tendoanelor şi ligamentelor, mersuri parazitare, puţin spornice şi obositoare.
   Panariţiu. Inflamaţic flegmonoasă a pielii degetelor din zona apropiată matricei unguale. Prin extensiunea sferei s-a folosit pentru definirea inflamaţiilor digitale în general, distingîndu-se panariţiu eriiematos (sau subepidermic), pa-nariiiujlegmonos (sau conjunctiv) şi pa-nariţiu tendinos (localizat la tecile tendoanelor).
   Pană. Formaţiune epidermică specifică păsărilor, alcătuită din celule coronoase. Rele conducătoare de căldură, contribuie la apărarea de frig a organismului şi la zbor. Pana se formează în timpul dezvoltării embrionare, păsările nidifuge fiind la ecloziune îmbrăcate cu puf embrionar.
   Pană axială. Pană mare, cu lama întreagă şi simetrică, situată în dreptul degetului mare, care la Fazianide şi Columbide separă remigele primare de cele secundare.
   Pancoxin. Premix ce conţine ampro-lium, ethopabate şi sulfaquinoxalină, cu spectru larg de acţiune împotriva coccidiilor, destinat să ajute la prevenirea coccidiozelor la toate păsările.
   Pancreas. Glandă cu dublu rol (endocrin şi exocrin) situată în zona plafonului cavităţii abdominale (la mamifere) sau între braţele ansei duodenale (la păsări), în structura lui cuprinzînd : acini glandulari (gîanda cu secreţie exo-crină) care-şi varsă produsul prin canalul pancreatic (Wirshung) eventual şi prin canale secundare, în duoden şi insule Langerhans (glanda cu secreţie endocrină) producătoare de in-sulină (ce trece direct în sînge).
   Pancreaticoduodenală (arteră -). Arteră colaterală a arterei hepatice (sau terminală a arterei gastroduodenale) şi terminată prin o ramură duodenală pan-creatică.
   Pancrcatină. Substanţă sub formă de pudră amorfă, obţinută din pancreasul proaspăt de porc : conţine amilopepsină, tripsină, steapsină şi alte enzime.
   Pancreatită. Inflamaţie a pancreasului, produsă de factori toxici, alergici, in-
472
PAP
fecţioşi ş.a., manifestată prin dureri abdominale („abdomen acut“), diaree, poli-fagie, eventual diabet zaharat etc.
   Pancreozimină. Extract brut din mucoasa intestinală care stimulează secreţia sucului pancreatic.
   Pandur. Soi nou de păiuş înalt, productiv, creat şi omologat în ţara noastră în 1975.
   Panglica. V. Tenie.
   Panţcul. 1 (lat. paniculus, de la pan-nus ; haină, spic). Noţiune generală, definind. unele straturi subcutane. Ex. : panicul grăsos (stratul de ţesut gras subcutan), panicul cărnos (pielosul) etc. 2. Inflorescenţă rccemoasă compusă, care este de fapt un raccm compus, la care ramificaţiile secundare de primul ordin sînt dispuse etajat. Se întilneşte la unele specii de graminee anuale şi perene (ovăz,, ovăscior, obsigă etc.).
   Panmieloftizie, sin. Pantnielopatie. Reducerea .activităţii globale (eritropoeză, leucopoeză, trombopoeză) a măduvei osoase hematoformatoare.
   Panmixie. împerechere la întîmplare. Termen definind posibilitatea oricărui individ de a se împerechea cu orice individ de sex opus din aceeaşi populaţie.
   Panofţalmia metastatică. Complicaţie oculară în boli infecţioase (piobaciloză, gurmă etc.), 'manifestată prin iridociclo-coroidită supurativă.
   Pansaj (lat. pensum : îndatorire, preocupare). Operaţiuni destinate întreţinerii igienei corporale a animalelor.
   Pansaj mecanic. Efectuarea pansajului la animale cu ajutorul unor aspiratoare electrice prevăzute cu un cap curăţitor.
   Pansament. 1. Aplicarea metodică pe o regiune bolnavă a unui topic sau a unui aparat destinat să o menţină într-o anumită poziţie. 2. Artificiu de protecţie a plăgii, reprezentat printr-o compresă de tifon şi un strat de vată.
   PanzeUcria. Rasă de măgari italiană, crescută in insula omonimă, apreciată pentru sobrietatea sa, rezistenţa la muncă şi temperamentul vioi. Are talie medie (1,35—1,38 m), crupă bine conformată,
urechi nu prea lungi, purtate înainte,, robă neagră, ceva mai deschisă pe partea ventrală.
   Pantera, sin. Leopard. (Felis paedus). Specie de mamifer carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu şi musculos, cu coadă lungă, blană de culoare galbenă sau galbenă roşcată, presărată cu pete inelare negre. Trăieşte în pădurile din Africa, din sudul şi sud-estul Asiei, provocind pagube printre animalele domestice. Se vincază pentru blana sa apreciată.
   Pantera neagră. Formă de panteră, cu blana neagră, ce trăieşte în India.’
   Panzootic. Care afectează un număr mare de animale, din diferite specii ; care se referă la panzootie.
   Panzootie. 1. Termen general utilizat pentru definirea unei boli (în principiu contagioasă), răspîndită pe tot globul şi la toate speciile ; 2. în sens precis, boală cu extensiune exagerată, afectînd în acelaşi timp toate speciile dintr-o regiune dată. Implică noţiunea de simultaneitate.
   Papagali. Denumire dată unor genuri de păsări tropicale arboricole, căţărătoare, din ordinul psitaciformelor, cu penaj viu colorat cu ciocul gros şi caracteristic curbat, cu picioare terminate cu patru degete. Se cresc în colivii ca păsări de agrement, unele specii putînd reproduce citeva cuvinte şi altele ră-mînînd doar păsări frumoase, crescute pentru decor. Mai frecvent se cresc dintre papagalii „vorbitori" Ara macao, Pale-ornis îorquata şi Pasittacula Krambi (Micul Alexander) precum şi Nymficus ho-landicus (Nimfa), Agapomis rosinollis (Papagalul african), Neophema putchella (Papagalul frumos), Mellopsitacus andu-lalus (Peruşul) etc.
   Papaină. Enzimă proteolitică extrasă din planta tropicală Carica papaya. Fac parte din grupa peptidazelor şi acţionează asupra proteinelor, desfăcîndu-le in peptone şi in aminpacizi. Papaina se poate obţine şi sub formă cristalină ; este utilizată ca vermifug.
   Papaverină (lat. Papaverinum), sin. Dimcttoxibenzil-dimetoxiizdchinoleină. Al-caloid din opiu, utilizat sub formă de •clorhidrat (pulbere albă, cristalină) pentru acţiunea relaxantă asupra musculaturii netede (spasmolitic), uşor anestezică locală etc.
   Papilă (lat. pa pila : sfirc). Denumire dată unor mici eminenţe conice, bine delimitate, evidente pe suprafaţa unei mucoase sau în masa ţesuturilor : papile dermice etc.
   Papilă dermică. Formaţiune anatomică situată la baza bulbului pilos a fibrelor de lină şi de păr cu rol nutritiv, în proliferarea celulelor epiteliale ale bulbului pilos, in vederea creşterii fibrelor.
   Papile fungiforme. Eminenţe conice, bine delimitate, evidente pe mucoasa feţei interne a comisurilor buzelor.
   Papilită. 1. Infalamaţia unei papile ; 2. Inflamaţia papilei optice.
   Papillon. 1. Rasă de cîini de apartament din grupa spaniolilor mici orientali (v. Spaniol Fluture) ; 2. Culoare caracteristică la unii cîini mici de apartament ; 3. Rasă de iepuri (v. Fluture).
   Papilom. Neoplasm benign, strict epiteliul, cutanat sau mucos (polip). A nu se confunda cu condilomul, care este o tumoră mixtă.
   Papilomatoza anglii lei. Viroză foarte frecventă la anghilele din Marea Baltică şi Marea Nordului.
   Papilomatoza calului. Boală de origine încă neprecizată, avînd caracter relativ periodic, netransmisibilă experimental, uneori ciştigînd aspect de masă, caracterizată prin apariţia unor papiloame multiple, fine, inegale, diseminate mai ales în zona peribucală şi pe faţă, putîndu-se întinde şi în alte regiuni, vindecabilă adesea spontan.
   Papilomatoza cîineluî. Boală întîl-nită ia cîini de toate vîrstele, produsă de un ultravirus şi manifestată prin apariţia în masă a unor papiloame peribu-cale şi pe mucoasa bucală.
   Papilomatoza oilor. Formă de papilo-matoză mamară, abdominoingvinală, mai
rar peribucală, frecventă la oile îri lâc-taţie.
   Papilomatoza. Afecţiune caracterizată prin apariţia a numeroase păpildâme, la acelaşi animal.
   Paraclieratoza porcului. Dermatdză pa-racheratozică (v. discheratoză) însoţită de reducerea sporului de creştere în greutate, consecinţă a unei carenţe în zinc.
   Paracheratoza ruininalâ. Observată la rumegătoare hrănite cu concentrate, administrate alături de cantităţi reduse de fibroase, pentru accelerarea sporului de creştere. Se poate manifesta iniţial prin semne digestive, iar maî tîrziu chiar prin simptome generale.
   Paracheratoză. V. Discheratoză.
   Paracondrită. Inflamaţia paracondrului.
   Paracondru. Ţesut conjunctiv din jurul unui cartilaj.
   Parafimoză (gr. para = dincolo, lîngă, fimi = a strîngc). Strangularea penisului de către furoul inflamat şi împiedicarea retractării organului în teaca pre-puţială. Ca urmare a exteriorizării permanente, glandul este inflamat, mărit în volum şi prezintă ulceraţii.
   Paraholcra aviară. Boală infecţioasă produsă de un vibrion paraholeric (ce trăieşte ca saprofit în bălţi etc.) şi manifestată prin necroză hepatică, necroză pulmonară, enterită etc.
   Paraimunitate. Rezistenţă faţă de un anumit microb, produsă sub acţiunea altui microb (de exemplu, iepurii ce fac tuberculoză dobîndesc o imunitate, relativă faţă de B. anthracis). ]
   Paralizia albinelor. Boală virală. Agentul neelucidat, simptomatologie nespecifică ; incapacitate de zbor, mişcări dezordonate, mortalitate, albinele hol nave degajă miros de peşte.
   Paralizia aviară. V. Limfomatoza neurală a găinilor.
   Paralizia contagioasă a mieilor, sin.
Paraplegia enzootică a mieilor: Termen general sub care se grupează în fnod artificial o serie de boli cu origine diferită,
474
PAR
dar care se manifestă toate prin febră, encefalită, paralizie progresivă, degenerescentă musculară, degenerescentă miocardică etc.
   Paralizia cozii de cal, sin. Paralizia cozii de cal şi a sfincterului anal, nevrita cozii de cal. Afecţiunea porţiunii terminale a măduvii spinării, manifestată în prima fază prin prurit, eventual mioclonii, iar ulterior prin paralizia şi anestezia cozii, regiunii perineale, anusului, sfincterului vezical, vezicii urinare şi rectului.
   Paralizia de baterie a găinilor, sin. Boala de surmenaj de cuşcă. Observată la animalele menţinute în cuşti strimte, neventilate, în condiţii de deficienţe alimentare ; se manifestă prin tulburări locomotorii, semne de atrofie a musculaturii membrelor sau a celei pectorale, slăbire progresivă etc.
   Paralizia enzootică a găinilor. V. Lim-fomatoza neurală a găinilor.
   Paralizia esofagului. Paralizie cu etio-patogenie similară celei faringiene, manifestată prin disfagie esofagiană, semne de obstrucţie sau dilataţie a esofagului paralizat etc.
   Paralizia faringelui. Determinată obişnuit de leziuni bulbare (meningite, tumori, hematorahis, mi elite rabice, botu-îinice etc.), foarte rar de leziuni faringiene şi perifaringiene, se manifestă prin disfagie faringiană, lipsa de reacţie motorie a faringelui la palpaţia internă, lipsa semnelor de inflamaţie etc.
   Paralizia infecţioasă a calului, sin. Paraplegia infecţioasă a calului, paralizia spinală enzootică. Boală produsă de un virus, avînd difuzibilitate redusă, manifestată prin tulburări nervoase, para-plegie, simptome bulbare etc.
   Paralizia infecţioasă a porcului, sin. Encefalomielita infecţioasă a porcului, pesta de Boemiay meningoencefalomielita enzoo-ticâ, poliomielita porcului, boala de Tes-chen. Boală infecţioasă, contagioasă, vi-rotică, polimorfă (inaparentă, acută, sub-acută, cronică etc.), manifestată prin hipostenie, hipertermie şi tulburări nervoase centrale etc.
   Paralizia Marek. V. Limfomatoza neurală a găinilor.
   Paralizia nervului facial. Paralizie centrală sau periferică ce se manifestă prin imobilitatea urechii, a pleoapei superioare şi aripii nării de partea paralizată, epi-foră, deschiderea buzelor şi devierea lor spre partea sănătoasă etc.
   Paralizia post partum, sin. Febră vi-tuleră. Boală frecventă la vaci în perioada imediat următoare parturiţiei, provocată de o hipocalcemie acută, manifestată prin paraplegie, ţinută specială,, imposibilitatea de ridicare din decubit etc* Remediabilă prin administrarea de calciu intravenos.
   Paralizie (gr. paraluein: a destinde,, a relaxa). 1. Reducerea sau lipsa mobilităţii unor organe sau regiuni (sin. hipo-chinezie, achinezie) ; 2. Reducerea unor funcţii nervoase (paralizie sensitivă, motorie etc.).
   Paralizie incompletă, sin. Pareză, parezi e, hipochinezie. Reducerea mobilităţii unor organe sau regiuni.
   Paraloea. Boală cauzată de Streplo-coccus para-alvi. Simptomele sint asemănătoare celor două forme de loca, fiind atacat şi puietul căpăcit şi necăpăcit* Se aplică tratamentul ca la celelalte forme de loca.
   Parametrită (gr. para j dincolo, lingă;. mitra:   uter). Inflamaţi a ţesuturilor
învecinate uterului.
   Paraplegie (gr. para: lingă, plege: lovire). 1. Paralizia membrelor posterioare (sens uzual); 2. Paralizie simetrică (sin. diplegie).
   Paraplegie antepartum. Sindrom în-tîlnit mai frecvent la vaci, cu 2—3 sau chiar 4—5 săptămîni înaintea fătării, determinat de. condiţii de întreţinere şi exploatare necorespunzătoare, caracterizat clinic prin paraplegie şi complicaţiile ei.
   Paraplegie congenitală ereditară. Paraplegie sigură la viţel şi probabilă la porc şi alte specii ; presupune drept suport morfopatologic leziuni degenerative la nivelul centrilor nervoşi.
PAR
475
   Paraplegia infecţioasă a ecvinelor, sin. Paralizia spinală enzootică. Boală enzootică, probabil infecţioasă, manifestată ca o mielită transversă lombară sau brahială, cu semne motorii, sensi-tive, reflexe şi vegetative corespunzătoare etajului medular lezat.
   Parasearidioza cabalinelor. Nemat o-doză specifică tineretului sub un an, determinată de Parascaris equorum, ce parazitează în intestinul subţire, manifestată prin semne de bronhopneumonie, colici, diaree, slăbire, anemie ş.a.
   Parasimpatic. Noţiune iniţial farmaco-dinamică, indicînd o parte a sistemului nervos vegetativ, cu rol antagonist faţă de ortosimpatic şi avînd acţiune frena-toare asupra cordului (reducînd frecvenţa cardiacă); excitarea parasimpa-ticului provocînd mioză, accelerarea dinamicii intestinale etc.
   Parasimpaticolitic, sin. Vagolitic. Produs cu acţiune antagonistă faţă de parasimpaticomimetice, determinînd tahicardie, reducerea secreţiilor, a peristal-tismului, midriază etc.) (atropină, scopo-lamina etc.).
   Parasimpaticomimetic, sin. Părăsim-paticomimetic pozitiv, vagomimetic, vago-tonic etc. Substanţă medicamentoasă cu acţiune predominantă asupra parasim-paticului (acetilcolină, pilocarpină, are-colină etc.), producînd bradicardie, hipo-tensiune arterială şi oculară, mioză, hiperperistaltism, creşterea secreţiilor etc.
   Paratifos porcin, sin. Salmoneloza sau paratifoza porcului. Salmoneloză condiţionată, cu evoluţie acută, subacută sau cronică, întîlnită la porcii în vîrstă peste 3 luni, manifestată prin febră, semne cutanate şi respiratorii, uneori diaree, alături de manifestări piosepti-cemice din partea diferitelor organe.
   Paratifoză. V. Salmoneloză.
   Paratifoza albinelor, sin. Salmoneloza albinelor. Boală bacteriană a albinelor adulte provocată de Bacciclus paratyphi olvei Bahr. Contaminarea se face pe cale bucală odată cu apa. Boala se transmite de la o albină la alta prin contact, prin
hrană, excremente, prin dăunători, furtişag, trîntori. Apare la începutul verii în general cu o evoluţie benignă. Simptomatologia nu este specifică ; pierderea capacităţii dc zbor, abdomen hipertrofiat, dizenterie.
   Paratliormon, sin. Hormon paratiroi-dian. Hormon de natură proteică secretat de glandele paratiroide. Rol biochimic : reglarea concentraţiei calciului sanguin (calcemie) şi a eliminării renale a fosfaţilor, stimularea osteoblaştilor asociată cu solubilizarea calciului şi fosfaţilor din oase. în hiperfuncţie se produc : scăderea calciului şi fosfaţilor din oase, fragilitatea oaselor, depunerea fosfatului de calciu în unele organe (rinichi etc). şi afectarea funcţionării normale a acestora.
   Paration, sin. Oleofos, DNTP, Tiofos. Ester al acizilor tiofosforici, care ca produs tehnic se prezintă sub forma unui lichid galben-brun, cu miros de usturoi, insolubil în apă, solubil în acizi organici. Insecticid şi acaricid, cu acţiune biologică de contact şi ingestie, utilizat sub forma de pulberi, soluţii, concentrate emulsio-nabile, benzi şi cartuşe fumigante, aerosoli. Toxicitate foarte ridicată pentru mamifere.
   Paratireostimulină, sin. Hormon para-tireotrop. Hormon hipofizar neizolat, dedus după acţiunea pe care o au extractele antehipofizare asupra paratiroidelor.
   Paratiroidă. Organ glandular situat în vecinătatea glandei tiroide, format din ţesut glandular endocrin, producător de hormon paratiroidian, cu rol în metabolismul calciului şi fosforului.
   Paratiroidectomie. Extirparea glandei parotide.
   Paratuberculoză. 1. Boală avînd manifestări similare cu cele ale tuberculozei» însă cu altă ctiologie ; 2. Bacterioză a taurinelor produsă de Mgcobacterium paratuberculosis, caracterizată prin evoluţie cronică, cu diaree, slăbire treptată pînă la cahexie şi enterită hiper-plazică difuză (sin. enterită hipertro-fică a bovinelor).
476
PAR
   Parai'itaminoza. 1. Forma cca mai gravă dc manifestare a carenţelor vita-minice, cu modificări ireversibile, observată obişnuit doar in condiţii experimentale ; 2. Sindrom similar celor produse dc avitaminoze, insă cu altă etio-logie.
   Parazit. Organism animal sau vegetal care se hrăneşte pe seama unui alt organism (denumit gazdă), căruia ii provoacă daune, boli, sau chiar moartea. Paraziţii pot fi externi (exoparaziţi), interni (endoparaziţi), temporari (ex. ţînţarii, flebotomii), permanenţi (ex. ccs-todele, ascarizii) etc.
   Parazitieid. Mijloc fizic sau chimic care omoară paraziţii.
   Parazitlfug. Substanţă care, datorită mirosului ce-1 emană, îndepărtează ecto-paraziţii, fără a-i omori.
   Parazitism (gr. para : lingă, alături dc, împreună; silos: mîncare). Formă de convieţuire între două plante sau animale din specii diferite, in care unul dintre parteneri (parazitul) trăieşte pe seama celui de Ia doilea partener (gazda) de la care procură hrana.
   Parazitologie. Disciplină biologică al cărui obiect îl constituie studiul organismelor parazite din punct dc vedere morfologic şi biologic (ciclu de viaţă, raportul dintre parazit şi gazdă etc.), elaborînd totodată măsuri de prevenire a infestării şi de combatere a paraziţilor.
   Parazitoză. Infestare a animalelor cu paraziţi. După locul unde se localizează se disting parazitoze cutanate, intestinale, hepatice etc. Cele mai frecvente sînt parazitozele intestinale.
   Parcelă (lat. particula : porţiune), sin. Tarla. Suprafaţă de păşune delimitată prin garduri mobile, gard electric etc. a cărei vegetaţie asigură hrana grupului de animale pentru circa 7 zile.
   Parcelare, sin. Tarlalizare. Acţiune de împărţire a suprafeţei totale a păşunii In parcele.1
   Pardoseală* Element de construcţie care o delimitează la partea inferioară.
Este făcută dintr-un pat de piatră pe care se aşază straturi din beton, cărămidă, lemn, asfalt etc. in funcţie de destinaţia suprafeţei (pat, boxă, alee) şi de cerinţele speciei şi categoriei de animale.
   Parenchim. Noţiune definitorie pentru ţesuturile caracteristice „proprii“ ale unor organe glandulare (rinichi, splină, ficat) sau pulmonului, fiecare organ prezentind un parenchim cu structură proprie, particulară, fiind un ţesut diferenţiat şi specializat.
   Parenta. Soi de trifoi, tetraploic, creat în R. D. Germană, cu frunze şi seminţe tari, rezistent la iernare, la antracoză şi la cancer, bienal, cu producţii mari.
   Pareză (gr. paresis: slăbiciune). V. Paralizie incompletă.
   Paiezia prestomaeclor, sin. Parezia cronică a rezervoarelor gastrice, atontu pre-stomacelor, uscăciunea, obstrucţia sau indigestia cronică a foiosului, dispepsia cronică sau motrice etc. Sindrom caracterizat prin reducerea mişcărilor presto-macelor, cu etiopatogenie foarte complexă, furaje şi furajare necorespunzătoare, bolile organelor digestive şi ale peritoneului, bolile altor organe ce se răsfrîng şi asupra tubului digestiv, oboseală şi, in general, orice stare gravă a organismului.
   Parezie. V. Paralizie incompletă.
   Fariali. Grup de rase de ciini din Asia Mică şi Asia de Sud, care s-au sălbăticit trăind în regiuni puţin populate* Din aceşti ciini trecuţi din nou în stare domestică, s-au format rase valoroase ca Basenji, ogarul Sinhala din Ceylon şi cîinele Thai, Canaan etc.
   Paricopitate. Y. Artiodactile.
   Parietal (os —). Piesă osoasă componentă a neurocraniului, particip ind la formarea bolţii cutiei craniene.
   Parkland. Soi de orz, productiv, rezistent la boli, cultivat în America de Nord.
   Parmigiana. Rasă veche de porci din Italia, în bună parte substituită prin încrucişări cu Yorkshire. Se caracteri-
PAR
4 77
zează printr-o robă cenuşie-albă, cu rare pete de culoare neagră, printr-o bună dezvoltare corporală, cu o bună prolificitate, insă tardivă.
   Parnas. Soi nou de păiuş, înalt, productiv, creat şi omologat în ţara noastră în anul 1975.
   Parorliidie. Termen utilizat pentru indicarea oricărei deplasări a testiculelor în afara pungilor testiculare.
   Parotidă. Principală glandă salivară, situată în regiunea subauriculară, înapoia ramurei recurbate a mandibulei. Canalul de eliminare a săli vei (Canalul Stenon) dcschizîndu-se in vestibulul bucal lateral.
   Parotidită. Tnflamaţia glandei paro-tide, produsă prin traumatisme, metastaze de tip piosepticemic etc., manifestată prin tulburări în consumul furajelor, deformare şi durere locală, febră, leziuni catarale, purulente, gangrenoasc etc.
   Parotidectomie. Extirparea glandei pa-rotide.
   Particularitate de culoare. Abatere de la culorile de bază (albă, neagră, roibă, izabelă, murgă, şargă, şoricie, vinătă piersicie şi dereşă). Aceasta este constituită din zone sau puncte albe care se găsesc pe fond pigmentat sau invers. Petele sau zonele albe se numesc albi-nisme, întîlnindu-se mai frecvent pe cap (brezături) şi membre (pintenogeli); pe trunchi, petele nu au totdeauna sediu fix, particularităţile avînd denumiri diferite : înspicat, lins, muscat, păstrăviu, pete de cărbune, pete de rugină, pete albe, dungă şi cruce de măgar, tigrat, rotat).
   Parlhnnaise. Rasă veche de taurine, originară din Franţa (Charente şi Poitou). Se caracterizează prin (talie 135 cm, greutatea 700 kg), format corporal dreptunghiular, conformaţie specifică:       cap
mijlociu prevăzut cu coarne voluminoase şi în formă de liră ; gît scurt cu salba dezvoltată; trunchi foarte bine dezvoltat, crupă lungă, torace adine; membre solide ; culoare galbenă, roşcată sau blondă cu extremităţile negre. Este
o rasă cu constituţie robustă, rezistentă, rustică şi cu aptitudine triplă (lapte, unt, carne). Producţia cantitativă de lapte este mijlocie (2 800 kg) dar cu un randament în unt ridicat (4,39% grăsime).
   Parturiţle, sin. Naştere, fătare. Poate decurge normal, nefiind necesară intervenţia omului şi poartă denumirea de eutocie, Cînd nu se poate desfăşura numai prin eforturile femelei şi trebuie să intervină omul pentru extragerea fătului (fetuşilor), se numeşte distocie (fătare grea).
   Pas (lat. passus). Fel de a merge al animalelor, membrele trccind fiecare prin sprijin şi suspensie. Este un mers odihnitor încet (1,1 —1,4 m/sec), puţin spornic (lungimea pasului este egală cu talia animalului), nesăltat (corpul nu părăseşte pămintul şi este in contact cu el prin 2, 3 sau 4 membre), in 4 timpi, membrele se succed în sprijin şi suspensie, izolat, dînd 4 bătăi, la intervale egale, debutînd în general, printr-un membru posterior care imprimă impulsia, înregistrîndu-se următoarea succesiune : sting posterior, stîng anterior, drept posterior, drept anterior sau invers. Este un mers lateral, realizîndu-se o succesiune de sprijin tripedal, alternind cu bipedal, la pasul întins şi tripedal cu patrupedal la pasul încet, basculant.
   Pas de dresaj. Mers vioi, întîlnit în proba de dresaj, care poate fi obişnuit, îngrămădit, alungit sau liber. Pasul obişnuit, cînd este hotărît, intens, fără a se realiza maximum de extensiune ; pasul îngrămădit cînd membrele posterioare se angajează cît mai mult prin acţiunea şoldurilor; pas alungit cînd calul cîştigă cît mai mult teren posibil, realizînd extensia şi amplitudinea cea mai mare, fără a tulbura ritmicitatea bătăilor şi pas liber sau de repaus, cînd prin alungirea dîrlogilor se permite an-coliurei să rămînă liberă.
   Pas spaniol. Mişcare de dresaj de înaltă şcoală, executată în aliură înceată, în care membrele anterioare ale calului se ridică înainte pînă la ori-
478
PAS
zontală, apoi vin în sprijin şi înainte -de a se efectua sprijinul se înregistrează o extensie maximă a extremităţilor membrelor.
    Pasaj. Progresie de dresaj academic, reprezentată prin trap scurtat al calului, foarte îngrămădit, susţinut, cu bipedele diagonale bine unite şi cadenţate, în care animalul cîştigă puţin teren înainte, prelungeşte suspensia, realizînd mişcări elastice şi graţioase.
    Pastel. Varietate de culoare la nutrie, relativ recent creată. Se caracterizează prin blană cu structură convenabilă şi prolificitate mare. Culoarea este cioco-latie uniform, fără diferenţe de nuanţă între jar şi puf şi fără zonarea culorii. Există două tipuri de nutrii după nuanţa culorii : cu culoare închisă asemănător cu nuanţa nurcii Pastel royal, tip mai apreciat şi de mai mare perspectivă şi cu nuanţă mai deschisă.
    Pastel alb finlandez, sin. Jenz palo-mino9 Mcyer crem, Fin pastel alb. Varietate de nurcă, mutantă recesivă care s-a format în Finlanda din nurci Pastel Soklot. Au blana de culoare crem foarte deschis şi se caracterizează printr-o densitate deosebit de mare a blănii. Are o mărime corporală bună şi are ochii de culoare roz-roşie.
    Pastel Ambergold. Varietate de nurcă recesivă care s-a format în S.U.A. şi se caracterizează printr-o culoare a blănii maro cu reflexe roşiatice nedorite. Blana nu are valoare comercială prea mare, nurcile Pastel Ambergold folosindu-se mai ales la încrucişări pentru obţinerea unor nurci bej.
    Pastel argintie. Varietate de nutrie de culoare pastel cu argintare, obţinută din încrucişările Pastel x Perlă sau Pastel x Safir de Groenlanda.
    Pastel Cross. Nurcă hibridă obţinută prin încrucişarea dintre nurcile Pastel Royal şi cele Kohinoor.
    Pastel cu ochii bruni. Varietate de nurcă mutantă recesivă v. Pastel Royal.
    Pastel cu ochii verzi. V. Golden Cross.
    Pastel Hedlund. v. Golden Cross.
   Pastel imperial. Varietate de nurcă maro, mutaţie recesivă. Are o blană mătăsoasă şi mai închisă decît la Pastel royal, dar are o talie mai mică. Are o prolificitate mai bună şi nu prezintă fenomenul de torticolis caracteristic la Pastel royal.
   Pastel Moyle. V. Moyle Olsen Buff.
   Pastel royal. Varietate de nurcă, mutaţie recesivă, fixată şi ameliorată în Canada. Reprezintă în prezent cea mai răspîndită nurcă de culoare. Blana, de mărime apreciabilă, are culoare maro deschis pînă la şocolatiu, cu puful gri, albăstrui. Este o nurcă de talie mare, prolifică şi cu viabilitate bună. Se caracterizează prin cel mai blînd temperament, fiind nurca cea mai domestică. Prezintă ca defecte, apariţia frecventă a unor fenomene de torticolis (Screw-neck) cu urmări grave mai ales la pui şi tendinţă de depigmentare progresivă după al doilea an.
   Pastel Soklot. Varietate de nurcă maro, mutantă recesivă. Are o culoare brun şocolatiu şi ochi de culoare închisă, prezentînd viabilitate remarcabilă, prolificitate bună şi temperament calm. Are blană cu o structură relativ grosolană dar se utilizează foarte eficient la încrucişări pentru producerea unor nurci direcesive valoroase, (ex. Topaz finlandez).
   Pasteur Louis (1822 — 1895). Chimist şi biolog francez. A fost membru al Academiei Franceze. La începuturile activităţii sale s-a ocupat de cercetări în domeniul chimiei. Ulterior a cercetat procesele de fermentaţie, dovedind că fermentaţiile lactică, acetică, alcoolică etc. sînt determinate de activitatea unor microorganisme specifice şi nu de procese pur chimice. Această descoperire l-a condus la elaborarea metodelor de cultivare a germenilor pe medii de cultură şi a metodelor de sterilizare bacteriologică. A pus în evidenţă natura in-fecţioasă a unor boli ale vinului şi ale viermilor de mătase. O covîrşitoarc importanţă prezintă descoperirea de către Pasteur a agenţilor patogeni ai unor
PAS
479
boli ale omului şi animalelor (pesta aviară, antraxul, febra puerperală) precum şi a vaccinării (aplicată pentru prima dată în 1885) împotriva turbării. A elaborat principiile asepsiei şi a pus bazele imu-nologiei, deschizînd o eră nouă în medicină şi biologie.
   Pasteurella. Gen de bacterii gram-negative, din familia Brucellaceae, cu numeroase specii, majoritatea patogene, provocînd la animale septicemiile he-moragice.
   Pasteureloza bovină. Boală contagioasă, infecţioasă, inoculabilă, produsă dc Pasteurella şi manifestată prin tulburări grave, septicemie (moartea in 6—24 ore), febră, edem al salbei, respiraţie sufocantă, peteşii, mortalitate mare în 24—36 ore etc.
   Pasteureloza păsărilor. V. Holera aviară.
   Pasteureloza porcilor. Boală infecţioasă, contagioasă, produsă de Pasteurella şi evoluînd sub formă acută (febră mare anemie, respiraţie sufocantă, peteşii cutanate, cianoză, jetaj spumos hemoragie, moarte în 12—24 ore), subacută (pneumonii) sau cronică (tuse, cahexie etc.).
   Pasteureloză. Boală infecţioasă, contagioasă, inoculabilă, întîlnită la majoritatea speciilor domestice (rumegătoare, porcine, iepuri, păsări) produsă de diferite pasteurele şi caracterizată prin tulburări generale, semne de septicemie he-moragică etc.
   Pastcurizare. Acţiunea de inactivare a microflorei vegetative la temperaturi sub 100°C în instalaţii speciale la anumite produse perisabile în scopul prelungirii duratei de păstrare (pasteuri-zarea laptelui, sucurilor de fructe etc.).
   Pasteurizator. Utilaj folosit în industria alimentară pentru inactivarea microflorei vegetative din diverse lichide sau acţiunea căldurii la temperatură sub 100°. Pasteurizatorul efectuează încălzirea laptelui la temperaturi între 62 —92°C în vederea distrugerii bacteriilor (microorganismelor) fără a modifica proprietăţile fizice, chimice şi biologice ale laptelui.
   Pastila. V. Tabletă.
   Pastoral, sin. Stupârit pastoral. Deplasarea familiilor de albine la masive de plante melifere spontane sau cultivate in scopul ridicării producţiei stupinelor, menţinerii capacităţii de lucru a familiilor de albine, polenizării culturilor agricole entomofile etc.
   Pat, sin. stand (v. stand).
   Pat de uscare. Platformă betonată* prevăzută cu drenuri, pe care se depozitează, în vederea uscării şi fermentării biochimice, nămolul rezultat din decantarea apelor reziduale.
   Patela, sin. Rotulă. Os situat înaintea trocleii femurale (pe care alunecă în timpul dinamicii) servind ca suprafaţă de inserţie distală cvadricepsului femurali a cărei acţiune o transmite asupra tibiei datorită ligamentelor tibiopatelare.
   Paternal. Care provine de la tată : caracter paternal (transmis ereditar pe linia genetică a masculului etc.).
   Patogen (gr. pathos: boală, gennae: a crea, a naşte). Agent care produce-boala (cu referire în special la organisme-vii); microorganism capabil să provoace o infecţie la om, la animale sau la plante (ex. bacilul tuberculozei, al antraxului* virusul turbării, ciupercile din genul Fusarium). Patogenitatea rezultă din capacitatea microorganismelor de a se înmulţi în ţesuturile vii ale gazdei, rezis-tînd la reacţiile de apărare ale acesteia (virulenţă) şi de a produce substanţe care provoacă tulburări în organismul-gazdă (toxicitate).
   Patogenie (gr. pathos: boală, genesis: naştere). Parte a patologiei care analizează procesul de apariţie şi modul de desfăşurare al unui proces morbid.
   Patogenitate. Capacitatea de a produce îmbolnăvire.
   Patognomie (gr. pathos: boală, gno-min : semn indicator). Ansamblul semnelor caracteristice unei boli.
   Patologie (gr. pathos: boală, logos r ştiinţă). Ştiinţa care se ocupă cu studiul) bolilor. Patologia cuprinde mai multe capitole : etiologia (studiul cauzelor bo-
480
PÂD
ilor), patogenia (studiul mecanismelor de producere a bolilor), fiziopatologia (studiul reacţiilor organismului sub influenţa agenţilor patogeni), morfopatologia (studiul alteraţiilor anatomice din cursul bolilor), simptomatologia (studiul simp-tomelor clinice şi de laborator ale bolilor), diagnosticul (studiul recunoaşterii bolilor), pronosticul (prevederea evoluţiei bolilor) şi nosografia (descrierea şi clasificarea bolilor).
    Patron. Linie principală a calului de Don, reprezentind un tip mai greu, cu schelet şi musculatură dezvoltată, cu temperament mai liniştit şi cu aptitudini mai mult pentru agricultură.
    Patrugemeni (tuberculi). Formaţiuni encefalice situate deasupra pcdunculilor cerebrali înapoia hipofizei, cu aspect de eminenţe, perechi, legate la corpii in-genuchiaţi.
    Patzo. Produs mascul rezultat din împerecherea Yakului (taur) cu femela {vacă) din specia taurine.
    Pavilionul urechii. Porţiunea mobilă a urechii externe, cu aspect de cornet {cu dimensiuni variate în funcţie de specie şi rasă) in a cărei constituţie intră un .schelet cartilaginos acoperit pe ambele feţe de tegument.
    Paviment. înveliş de protecţie alcătuit din materiale dure (piatră, cărămidă etc.) care acoperă pardoseala din diferite adăposturi.
    Pavimentos (lat. pavimentum : pavaj, podea de cărămidă). Care are aspect de pavaj sau poate fi comparat cu un pavaj. De exemplu epiteliu pavimentos ; epi-teliu format dintr-un rînd (epiteliu simplu) sau mai multe rînduri de celule {epiteliu stratificat), dar avînd stratul superficial format din celule turtite, ca nişte dale (lespezi).
    Pavlov. Ivan Petrovici (1849 — 1936). Fiziolog sovietic, autorul teoriei reflexelor condiţionate. A cercetat fiziologia circulaţiei şi fiziologia digestiei. A descoperit reflexele condiţionate şi rolul lor în realizarea echilibrului dintre organism şi mediu la animalele superioare
şi la om. A descoperit mecanismele şi legile fundamentale ale activităţii emisferelor cerebrale, cum sint : legea inducţiei corticale, legea iradierii şi concentrării excitaţiei şi inhibiţiei, legea forţei, stereotipul dinamic etc. A elaborat concepţia despre activitatea nervoasă superioară pe baza a trei principii : principiul determinismului, aplicat la fenomenele neurofiziologice şi psihice, principiul analizei şi sintezei fiziologice ; principiul structuralităţii. A emis ipoteza existenţei la om a celui de al doilea sistem de semnalizare al activităţii nervoase superioare. Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină (1904).
   Pavlovism. Orientare în medicină şi biologie, întemeiată pe descoperirile lui
   I.   P. Pavlov privitoare la activitatea nervoasă superioară.
   Tavo cristatus. Denumire ştiinţifică a păunului comun albastru (v. păun). Prezintă o serie de subspecii : Pavo cris-talus versicolor v. păun cu gîtul verde, Pavo cristatus nigripennes v. păun cu aripi negre, Pavo cristatus aibus v. păun alb precum şi produşi din împerecherea acestora v. păuni bălţaţi.
   Păduche. Nume dat mai multor specii de insecte din ordine diferite : a) Ordinul Anoplura, cu aparat bucal adaptat pentru înţepat şi supt (hematofagi), care atacă omul şi mamiferele şi transmit boli in-fecţioase şi parazitare grave (g. Haema-topinus şi Linognatus la bovine, cabaline, porcine, ovine, caprine, iepuri) ; b) Ordinul Mallophaga cu aparat bucal adaptat pentru rupt şi sfărîmat, care trăiesc pe părul mamiferelor (Ftirioza tricodectica) şi pe penele păsărilor (malofagoza).
   Păduchele albinei (Braula coeca). Insectă din ordinul Diptere, familia P/zo-ridae. Prezintă corpul oval, turtit dorso-ventral, fiind acoperit pe toată suprafaţa cu peri. Capul are formă triunghiulară, antenele alcătuite din trei articole, ochii rudimentari. Piesele bucale alcătuiesc trompa cu care insecta suge hrana. Toracele este scurt, nu prezintă aripi.
                        i
PAP
  Picioarele lungi. ,ţ Parazitează cu predilecţie matca, iernează im stup, primăvara depupe ouă pe căpăcelele,,de ceară, larvele se hrănesc, cu miere, polen, pro-poiis,i sapă canale, formează .coconul din care după 3 şăpţamîni, iese adultul (v. Brauloza).           .   • » '
« . Păduchele clinilor, sin. Păduchele brun (Rhipicephalus sanguineus). Denumire pentru cel mai, răspîndit păduche specific clinilor. Este purtător al tupor boli grave ca Babesia caniş şi Pancgtogenia tropicală canină (febra hehioragică canină), Femela depune ouăle îri crăpături ale pardoselii din canisă sau sub covoarele de casă şi laryele, apărute după o incubaţie de 3 — 4 săptămîni, revin pe cîini. Aceşti păduchi,, au o^ extraordinară capacitate de a găsi locurile unde o t înţîlni cîini şi sîht foarte rezistenţi la majoritatea insecticidelor.
    Păianjen. Nume dat unor arahnide din ordinul araneidelor, caracterizate prin cefalotoracele cu patru perechi de picioare şi două Chelicere (cu glande Veninoase) şi abdomenul nesegmentat; la capătul acestuia se află 4—6 apendice modificate, numite filiere, la bâza cărora se găsesc glandele serici gene, care" secretă firele pînzei de păianjen. Se cunosc multe specii, unele fiind veninoase pentru om (ex. Lycosa tarentula din regiunile mediteraneene). în ţara noastră trăiesc păianjenul cu cruce (Aianeus diadematus), păianjenul de apă* (Aigyroneta aqua-tica) ş.a. :
    Păfuşde livadă (Festucă pratensis Huds). Graminee perenă de talie mijlo-cie-înaltă, cu tufă rară, cu tulpini drepte sau uşor geniculate la bază. Are o inflorescenţă panicul cu spiculeţe multiflore nearistate. Frecventă în pajiştile cu soluri reVene din lunci sau din# zonele mai umede, în pefcial în fîneţ^ pe terenuri care au fost sistematic îngrăşate cu gunoi. Dă producţii mijlocii, în jurul a
  5,0—6,0 t fîn la hectar. Se exploatează mixt (prin păşunat şi. prin cosit). Se cultivă intrînd în amestecurile pentru pajiştile semănate alături ' de lucernă, trifoi roşu, trifoi alb etc.
   31 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie
m
    Păiuş îua\%(Festuca aruqdinacea) .rGra-minee perenă de talie înaltă. Se, aseamănă mult cu p.estuca pratensis. Are insă limbul: foliar, riiăjr laţ şi mai frigid, pin această cauză produce un, nutreţ* grosier cu un grad de consumabiliţate maire^us. Există în prfezent cîteva soiuri sintetice create la f.C.G.P.T. FuuduleaJ’ 0ăKiţas,
' Pandur, Pastel etp.) care prriduc; un nutreţ mai , puţin grosier. Se' cultivă in amestecuri .cu alţe graminee perene şi împreună cu leguminoasele perene, V Păitiş roşu (Festiţca rubra). Graminee perenă €e talie mîj locie-miqa cu înfrăţire mixtă, Are frunzele, bazale subţiri, fine, filiforme, cele tulpinale au. limbul plan, îngust şiscurt. Inflorescenţa^ feşte .un panicul cil spiculeţe multiflore arisţate. Frecventă în pajiştile. de deal către limita superioară a; acestora şi îndeosebi pe ceţe montane, pînă la limita superioară a pădurilor de conifere, Şe foloseşte mai mult prin pgşunaţ. Dă producţi| mijlocii, în jur de 8 — 10 t la ha. maşă verde., Păiuşuri stepice (Festuca, pseudovina>
F.  ualesiaca, F. rapicola) . Graminee perene de talie mică, cu creştere în tufa deasă, cu frunze subţiri filifornie. Inflorescenţă în panicul eu spiculeţe multiflore aris-* tate. Specii spontane frecvente în pajiştile stepice fiind plante Xerofile. Şînt slab productive. Nu se cultivă. ‘
    Pălămidă. l.; (Sarda sardă). Specie de peşte teleostean din familia thunnidelor,'; lung de 30—40 cm şi avîjid greutatea de 2 — 3 kg, cu corpul fusiform ca o torpilă, colorat pe spate în albastru. Este un peşte răpitor. Trăieşte în Marea Mediterană şi în Marea Neagră. Se pescui eş te mai ales în larg ;. 2. (Qirsium arvense ;La). Plantă perenă din-familia Asteraceae. Posedă o rădăcina puternic ramificată, Tulpină erectă ramificată. Frunze tulpiri^le^ lanceolatje, cele inferioare scurt peţiolate, cele superioare sesile, întregi, Job^te sau penat fidate, cu lobii terminaţi cil spipi. Hăspîtidită în culturi şi . pajişti semănate, terenuri rudenie, lucerniere etc. Buruiană greu de combătut vdatorită capacităţii de în
• cd. 388
482
PĂT
mulţire vegetativă şi. numărului mare de seminţe produs de o plantă.
   Păr. 1. înveliş al corpului mamiferelor şi al omului, format din fire cornoase de origine epidermică ; 2. Pene fine reduse la tulpina lor, cu aspect de păr, care se găsesc la baza ciocului sau în jurul ochilor păsărilor; 3. Fire’ cornoase de origine epidermică ce se întîlnesc la unele reptile şi la unii batracieni ; 4. Fire chitinoase care se găsesc pe anumite organe externe la artropode.
   Păruşcă (Nardus stricta L.). Graininee perenă de talie mică cu tufă dfeasă cu frunze avînd limbul foliar îngust, fili-fonri, rigid. Frecventă in pajiştile naturale degradate situate pe soluri săr-ce, acide. Are o valoare economică scăzută. Este slab productivă şi cu un grad de consumabilitate scăzut. în ţara noastră pajiştile cu păruşcă ocupă circa 200 000 ha. Pentru ameliorarea acestor pajişti se recurge la îngrăşarea cu gunoi de grajd sau prin tîrlire cu animalele.
   Păsărar. V. Uliul păsărilor.
   Păsări. Clasă de vertebrate adaptate la zbor; cu corpul fusiform acoperit cu pene, cu membrele anterioare transformate în aripi, cu fălcile alungite şi acoperite cu formaţiuni cornoase care constituie ciocul, cu oase în general pneumatice. Se înmulţesc prin ouă cu coajă calcaroasă, pe care le depun in cuib şi le clocesc. Cuprinde 3 subordine (Alegătoare, înotătoare şi Zburătoare). Păsările Zburătoare (Votantes) cuprind 18 ordine din care numai 5 prezintă în prezent importanţă pentru zootehnie : a) ordinul Anseriformes, subordinul An~ sers, fam. Andtidae, in care sînt cuprinse raţele, gîştele, lebedele etc. ; b) ordinul Galliformes, familia Phasianidae, în care sînt cuprinse găinile, bibilicile, fazanii, păunii, prepeliţele, potirnichiile etc. ;
c)  ordinul Columbiformes care cuprinde porumbeii ; d) ordinul Psittaciformes care cuprinde papagalii ; e) ordinul Passeri-formes care cuprinde canarul şi alte păsări cîntătoare mici care se cresc în colivii.
   Păstrăv (Salmo). Gen de peşte din familia salmonidelor, lung de 20 — 40 cm, cu o greutate de circa 0,200 kg, putînd ajunge uneori pînă la 3 —4 kg, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mici, stropit cu puncte viu colorate ; gura este mare cu dinţi puternici. Trăieşte in regiunea superioară a rîurilor de munte. Are carnea foarte gustoasă. în ţara noastră trăieşte : Păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), Păstrăvul curcubeu (Salmo gaird-neri irideus) şi Păstrăvul fintînel (Salve-linus fontinalis).
   Păstrăv american, sin. Păstrăv-curcubeu (V. Salmo gairdneri).
   Păstrăv de mare. V. Salmo trutta labrax.
   Păstrăv de munte. V. Păstrăvul indigen.
   Păstrăv indigen, sin. Păstrăv de munte (v. Salmo trutta fario).
   Păstrăv flntinel. V. Salvelinus fontinalis.
   Păstrăviu. Particularitate de culoare, întilnită la cal, care constă în existenţa unor pete mici, roşii sau brune pe fond alb sau deschis (vînăt, piersiciu, dereş). Aceste pete sînt răspîndite în mod neregulat pe corpul animalelor.
   Păstrugă. V. Acipenser stellatus.
   Păstură. Polenul recoltat şi prelucrat de către albine, îmbogăţit în glucide şi fermenţi, depozitat în celule unde suferă sub influenţa bacteriilor lactice o fermentaţie acidă lactică asigurindu-i conservarea. în păstură procentul de proteine şi grăsimi este mai redus decit în polen, creşte însă cantitatea de zaha-ruri şi acid lactic. Serveşte, alături de miere, ca hrană albinelor şi puietului din stup.
   Păşune. Suprafaţă de teren acoperită cu o vegetaţie alcătuită din plante ierboase spontane (păşune naturală) sau cultivate (păşune artificială), folosită din păşunat direct cu animalele.
   Pătul. Construcţie destinată depozitării ştiuleţilor de porumb. Pătulul poate fi cu secţiune dreptunghiulâră sau circulară. Se execută din lemn, prefabri-
PAV
483
cate din beton armat sau «din metal (ex. Patul cilindric din plasă de sîrmă cu ventilator şi capacitatea de*60 tone).
   Păun. 1. (Pavo cristatus). Specie de păsări de parc din ordinul galiformelor, familia Fazianide. Este originar din India unde trăieşte încă şi astăzi în stare sălbatică şi de unde a fost adus în Europa în stare domestică cu 5 —6 secole înaintea erei noastre. Este deosebit de decorativ prin conformaţie, lungimea penelor din coadă, forma penelor de pe cap şi mai ales desenul şi culoarea penelor. Produce 5 — 15 ouă, a căror incubaţie durează 28 — 31 zile. Puii cresc încet şi se îmbracă tîrziu cu penajul caracteristic, care ajunge la dezvoltare completă după 2 ani şi atinge frumuseţea deplină la 4 — 6 ani. Longevitatea medie de 20—25 ani şi păsările sînt apte pentru reproducţie de la 2 —3 ani. Prezintă un dimorfism sexual accentuat, masculul avînd, spre deosebire de femelă, un penaj viu colorat, cu reflexe metalice şi penele cozii lungi şi ornamentale. A fost domesticit şi trăieşte în parcuri şi grădini ; 2. Rasă de porumbei de ornament.
   Păun alb (Pavo cristatus var. albuş). Varietate de păun, cu culoarea de bază albă-mat, şi cu desenele existente la păunul albastru.
   Păun bălţat. Păun rezultat din încrucişarea păunilor albaştri cu cei albi.
   Păun comun albastru (Pavo cristatus). Varietate de păun, în general de culoare albastră la mascul şi maro-cenuşiu la femelă, cu diferite desene.
   Păun cu aripi negre (Pavo cristatus var. nigripennes). Varietate foarte rară de păun, cu aripile de culoare neagră.
   Păun cu gîtul verde (Pavo cristatus var. versicolor). Varietate de păun, cu penajul asemănător cu cel al păunului comun albastru, însă cu penele de pe gît verzi cu luciu metalic.
   Pebrină, sin. Nosemoza viermilor de mătase. Boală provocată de protozoarul Nosema bombycis ce afectează insecta în toate stadiile ei de dezvoltare şi se trans-
mite pe cale transovariană. Femelele infestate puternic depun sămînţa neuniform, multe ouă au embrionul distrus, perioada de ecloziune este prelungită, neuniformă şi au un procent mare de mortalitate. Larvele infestate prezintă fenomene de agitaţie, inapetenţă, treptat devin imobile. Simptomul caracteristic este neuniformitatea larvară. Larvele bolnave au corpul atrofiat, cu pete maronii datorită prezenţei paraziţilor în tegument.
   Pechin. V. Pekin.
   Peciora. Taurine întîlnite pe valea rîului Peciora (R.S.S.A.), provenite din vitele indigene (ruseşti) ameliorate cu rasa Holmogor. Se caracterizează prin dezvoltare corporală spre hipometrică (talia 121 — 125 cm, greutatea 400— 450 kg), făptură uscăţivă, culoare frecvent neagră, bălţată cu negru sau cu roşu. Aceste vite sînt nepretenţioase, rezistente, în condiţii bune de hrănire şi îngrijire dau producţii mari de lapte (peste 3 000 kg cu 4,15% grăsime) şi manifestă o bună aptitudine pentru îngrăşat.
   Pecorino romano. Brînză italiană, cu pasta tare, maturată.
   Pectorali (muşchi —). Termen utilizat pentru definirea muşchilor din regiunea pieptului, distingindu-se: pectorali superficiali (muşchiul pectoralul transvers, inserat pe stern, pe creasta humerală şi pe fascia antebrachială superficială, muşchiul pectoralul descendent (inserat pe stern şi pe creasta humerală) şi pectorali profunzi (muşchiul pectoralul ascendent, inserat pe stern şi pe tuberculii craniali ai humerusului, muşchiul pedofaiul presta pular, inexistent la rumegătoare, dar prezent la celelalte mamifere, inserat fiind pe stern şi fascia scapulară).
   Pediculoză (lat. pcdiculos: păduche). Stare patologică determinată de paraziţi cutanaţi din familia Pediculidae.
   Pedigreu (engl. pedigree: genealogie), înscris (registru) care indică ascendenţii paterni şi materni pentru, mai multe generaţii ai unui reproducător. vLa fie
484
PEL
care ascendent (părinţi, bunici, străbunici etc.) în afară de numele şi numărul matricol, se notează şi calităţile economice specifice speciei şi rasei (ex. producţia de lapte anuală, greutatea corporală etc.) realizate de animalul respectiv. Pedi greul oferă posibilitatea de a se cunoaşte gradul de înrudire a diferiţilor indivizi, precum şi valoarea genetică a reproducătorilor.
   Feduncul (lat. pedunculus: picioruş). Termen utilizat în anatomie pentru definirea unor formaţiuni (în special nervoase) care, prin aspectul şi poziţia lor, apar ca' nişte coloane de susţinere (pe-dunculi cerebrali sau pedunculi cerebe-loşi) ori au legătură cu alte formaţiuni apendiculăre sau de acoperire : peduncul tumoral.            n
   Pekin, sin. Peking, Beijing. Rasă de raţe grele, originară din China. Are o greutate corporală de .3,5 —4 kg şi după îngrăşare 5 — 6 kg. Produc anual 90— 120 ouă’cu greutate de 80 —110 g. Tipul original, egre^ se creşte încă în'China, are o producţie de ouă mai scăzută dar cu greutate mai mare şi produce o carne mai puţin gustoasă. Tipul european ameliorat din Anglia prin încrucişare- cu Ayleşbury are o greutate ceva mai mică şi produce ouă mai mici şi carne de calitate superioară.
   Pekinez. Rasă de cîini spanioli orientali de apartament, v. Spaniol Pekinez.
   Pelagră (lat. pellis : piele, gr. agr a : boală). Avitaminoză PP, manifestată prin dermatită crustoasă, diaree persistentă, hemoragii etc.
   Pelatelli. Rasă de porci (v. Casertajia).
   Pelecanidae. Familie de păsări acvatice, din ordinul Pelecaniformes, care cuprinde pelicanii.
   Pelecus cultratus, sin. Sâbila. Peşte dulcicol de 25—30 cm din familia Cij-pritiidae, din apele mari curgătoare de şes sau stătătoare din bazinele hidrografice ale Mării Baltice, Mării Negre, Mării Caspice şi Arai. Are corpul alungit şi puternic comprimat lateral, cu linia spatelui dreaptă şi este acoperit cu solzi
mici şi caduci. Capul este scurt cu gura mică dispusă superior. Coloritul corpului albăstrui cu o nuanţă verzuie pe spate, iar pe laturi şi abdomen alb-argintiu. Depune icre care se lipesc de substrat în aprilie—iunie. Are o mare valoare economică.
   Pelican (Pelecanus). Pasăre migratoare exclusiv ihtiofagă, din ordinul ste-ganopodelor (palmipede), de talie mare, comună în Delta Dunării unde şi cloceşte. Se întilnesc două specii. Pelecanus crispus (Pelican creţ) caracterizat prin penele de la ceafă creţe şi dispuse ca un coif, coloritul penajului alb cu nuanţă roză, ciocul galben-cenuşiu, iar picioarele negre. Produce pagube în apele piscicole întrucît consumă atît puiet cit şi reproducători. Pelecanus ono-crotalus, de 14 — 16 kg greutate. în: România stă din marţie-aprilie pînă; în octombrie. Are docul alungit, turtit dorso-ventral - şi prevăzut ventral cu o pungă membranoasă de culoare galbenă. Picioarele sint cărămizii, şi au degetele unite prinţr-o membrană. Coloritul penajului alb murdar cu nuanţă rozăi Pe aripi cenuşiu-cafeniu. Pasăre greoaie pe sol, însă bună zburătoare. Vîneaza peşti fără a se cufunda în. apă. Depune 2 — 4 ouă albe-gălbui în cuiburi construite pe sol. Produce pagube mari în pisoi cultură. Se creşte şi ca pasăre de ornament. Este ocrotit prin lege.
   Pelon. Rasă de ciini complet golaşă, (v. Mexican).
   Pelucid (lat. pellucidus, de la per : prin şi lucidus : clar transparent). Care apare relativ transparent: zona pelucidă (învelitoarea transparentă a ovulei) etc.
   Pelvimetrie. Partea din obstetrică, care se ocupă cu aprecierea dimensiunilor bazinului. Poate fi : directă şi indirectă. Pelvi-metria directă presupune aprecierea dimensiunilor pelvisului prin exploraţie transrectală, in timp ce prin pelvimetrie indirectă se pot determina aceste dimensiuni cu ajutorul unor coeficienţi de corelaţie între anumite dimensiuni
PEL
485
corporale ale ■ animalului (ex. : talia, lărgimea crupei la şolduri sauia ischii etc.) şi dezvoltarea bazinului. ;
   Pelvin, Care se referă la pelvis sau la canalul pclvian.
   Pelvis. Termen utilizat pentru definirea zonei bazinului (spaţiul delimitat între cele două coxale şi sacrum).
   Pena) (lat. penna; pană). Totalitatea penelor care formează îmbrăcămintea externă a păsărilor. Penajul este constituit din penele de contur sau de acoperire (pene prOpriu-zise şi fulgi), din penele de încălzire (pene pufoase şi puf) şi din perie păroase. Penajul poate fi normal, frizat sau mătăsos, dens sau rar, înfoiat său*strîns pe corp, rigid sau elastic şi caracterizat prin diferite culori generale, simple sau compuse. Penajul se schimbă periodtc (v. Năpirlire).
   Penicilina, Substanţă, chimică- din grupul antibioticelor, extrasă din culturile de Penicillium notatiţm sau P. chrysagenum. Se prezintă sub formă de pulbere albă sau gălbuie, solubilă în apă. Se poate; obţine şi prin sinteză, dar in industrie este preferată metoda extractivă. sAre acţiune. bacteriostatică şi bacteriei dă. Acţionează asupra multor germeni, în .special grampozitivi (stafilococi, streptococi, genococj etc,.).
   Penicillium. Gen de mucegaiuri, din care uncie specii se dezvoltă intens pe furaje putînd ;produce micotoxicoze la anipiăle; .
   Penis, sin falus. Organ copulator mascul, la om şi alte Vertebrate, în componenţa căruia intră : uretra, corpii caver-noşi, . muşchi, vase sanguine şi nervi. Dimensiunile şi conformaţia diferă în raport cu specia.
   Peniţa, sin. Penitis. Jnflamaţia generală şi totală a penisului, interesînd atît ţesutul erectil cît şi furoul.
   Pennmead. Soi de golomăţ (Dactylis), creat în S.U.A., cu o mare capacitate de producţie, precocitate medie, rezistent la boli.
   Pensă. 1. Ustensilă anatomică şi chirurgicală, folosită pentru prinderea şi
riienţînerea într-o anumită poziţie a formaţiunilor anatomice, în general com-piinîndu-se din două braţe care pot fi apropiate prin apăsare ; 2. Porţiunea anterioară a copitei.
    Pensetă. Unealtă cu care se manipulează obiecte de dimensiuni mici sau substanţe ce nu pot fi atinse cu mina.
    Pentadactil (gr. pente : cinci, daktylos : deget). 1. Membru anterior sau posterior al vertebratelor terestre, prevăzut cu cinci degete ; 2. Termen care se referă la'unele rase de găini care au cinci degete (Dorking, Houdan, Faverolle etc.).
. Peptazoni. Substanţe organice naturale, din clasa poliglucidelor, derivate de la pentoze. Se găsesc în natură in ţesuturile vegetale (lemn, paie, coceni de porumb etc.), constituind unul dintre componenţii principali ai hemicelulozei.
. Pentoze, Glucide simple (oze) cu cinci atomi de carbon corespunzind — în general — formulei brute C8 H10O5. Exemple riboza, deoxiriboza, xiloza, arabi poza etc. în organismul animal sînt prezente mai ales ca componente ale nucleotidelor (constituenţi ai acizilor nucleici), ale unor coenzime, precum şi ca produşi intermediari în unele reacţii biochimice. în plante apar sub formă liberă sau ca poliglucide (pentozani, xilani, arabani etc.).
    Pentozurie. Conţinutul de pentoze în urină; întovărăşeşte glicozuria sau se produce în urma supraalimcntaţiei la ierbi vore.
    Peppin, sin. Wanganella. Unul din cele; mai importante tipuri de oi din rasa Merinos Australian.
    Pepsină (lat. pepsinum). Enzimă pro-teolitică din clasa hidrolâze, secretată de mucoasa stomacală şi care hidroli-zează parţial proteinele, în mediu puternic acid (pH = 1,5 — 2,5). Este elaborată sub formă inactivă de pesi-nogen care, în prezenţa HC1 şi a unor cantităţi mici de pepsină existentă, se transformă (autocatalitic) în pepsină. Existenţa pepsinogenului protejează mucoasa stomacală de acţiunea proteoli-tică a cantităţilor mari de pepsină.
486
PER
   Peptide. Substanţe naturale sau sintetice constituite dintr-un număr relativ restrîns de aminoacizi. Oligopepti-dele conţin în structura lor pînă la zece aminoacizi, iar polipeptidele rezultă din condensarea unui număr superior de aminoacizi. Exemple:       carnozina (di-
peptid), glutationul (tripeptid), ocilocina şi vasopresina (octapeptide ciclice), insulina (polipeptid) etc. Peptidele sînt produşi intermediari între* aminoacizi şi proteine^ Se găsesc în muşchi, în diferite organe, în diferite furaje (drojdia de bere etc.).                 ^
   Peptone. Substanţe chimice formate din aminoacizi legaţi între ei prin legături peptidice. Provin din hidroliza parţială a proteinelor şi se deosebesc de acestea prin faptul că nu au solubili-tate mare în apă, nu coagulează la încălzire, nu precipită la saturarea cu sulfat de amoniu, acid azotic etc.
   Per os. Pc gură. Termen latin folosit ca atare pentru a indica în mod special modul de administrare pe cale bucală a unui medicament.
   Ferea fluviatilis, sin. Biban. Peşte răpitor dulcicol de 20—30 cm din ordinul Perciformcs din apele stătătoare sau lin curgătoare cu multă vegetaţie din Europa şi Asia. Are corpul aproximativ ovalar, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi mici şi aspri. Ochii sînt mari. Coloritul corpului cenuşi u-verz ui cu benzi transversale negre pe spate, iar pe laturi şi abdomen galben-verzui. O pată neagră pe prima dorsală. Depune icrele sub formă de panglică lungă pe vegetale în martie-aprilie. Arc valoare economică relativ mare.
   Perclierone. Rasă de cai de povară, formată pe baza încrucişării iepelor locale cu armăsari orientali, normanzi, picarzi, danezi, germani, englezi, precum şi bretoni, bulonezi şi belgieni, în cadrul rasei se întîlnesc două varietăţi : Perşeronul mare (talia 170 cm şi greutatea 900 — 1 000 kg), masiv, cu temperament limfatic şi aptitudine pentru tracţiune grea şi Perşeronul mic
(talia 155 — 160 cm şi greutatea 500— 600 kg) fiind mai fin, mai uscăţiv, mai armonios şi mai rapid. în general, rasa se caracterizează prin profiluri brevi-morfe, format dreptunghiular, tip morfologic de povară (cap lung, git rotat* trunchi puternic dezvoltat, membre solide, aplomburi largi), culoare vînătă şi neagră. Este rustic, cu constituţie robustă, temperament limfatic, caracter bun, aptitudine de tracţiune grea şi semigrea:
   Perciformes. Peşti osoşi dulcicoli sau marini cu corpul acoperit cu solzi cte-noizi. Au două dorsale din care prima cu radii osoase. Ventralele sînt mult deplasate înainte. Gura largă prevăzută cu dinţi.
   Peren. Care se menţine mai mulţi ani: plantele lemnoase — arbori, arbuşti, semiarbuşti; gramineele şi leguminoasele perene etc.
   Perendale. Rasă de oi de lina şi de carne creată în Noua Zeclandă din încrucişarea berbecilor Cheviot cu oi Rommney. Greutate corporală 60—65 kg oile şi 90 — 100 kg berbecii ; 3—5 kg lînă cu fineţea de 30 — 35 microni şi lungimea de 10 — 15 cm.
   Perforant (tendon). Tendonul flexo-rului profund al falangelor (la membrul toracal) sau al tendonului comun rezultat din unirea tendoanelor muşchilor flexor lung al buletului, tibialului posterior şi flexorului lung al degetelor piciorului (la membrul pelvin), tendon care în regiunea buletului (articulaţiei meta-carpo-sesamo-falangiane sau metatarso-sesamo-falangiane) alunecă printr-un inel format de tendonul flexorului .superficial (împreună cu care alunecă apoi prin marea teacă sesamoidiană).
   Perforat (tendon). Tendonul -muşchiului flexor superficial al falangelor, prezintă deasupra buletului un inel prin care trece tendonul perforant.
   Performanţă. 1. sin. Valoare feno-tipică. Expresia metrică a unui caracter. Performanţa individuală (vi teza/km, kg lapte/305 zile lactaţie, ■. spor mediu
PER
487
zilnic între virsta de 90—181 zile etc.) este expresia valorii genotipice a individului (G), a unei deviaţii 'de mediu comun tuturor indivizilor contemporani (Ec) şi a unei deviaţii de -mediu particular (E,) tangibil şi intangibil (P = = G + Ec + E«). Controlul producţiei şi tratamentul datelor de control caută să elimine mediul special tangibil din performanţă. Performanţa medie a individului la caractere ce se repetă (producţia medie de lapte pe mai multe lactaţii etc.) reflectă mai exact capacitatea reală de producţie şi valoarea genotipică, deoarece deviaţia de mediu special distribuită aleator (i) este ^eliminată prin însumare. Performanţa medie a populaţiei este, din aceleaşi considerente, egală cu valoarea genotipică a populaţiei şi deoarece însumarea performanţelor individuale elimină şi deviaţiile neaditive distribuite tot aleator, este egală şi cu valoarea de ameliorare (genetică, aditivă) a caracterului respectiv la populaţie ; 2. Rezultat deosebit de valoros obţinut de un cal într-o competiţie hipică.
   Periadenită (gr. peri: împrejur, aden : glandă). Inflamaţia ţesutului conjunctiv din jurul unui ganglion limfatic.
   Perianal. Termen indicînd zona din jurul (vecinătatea) anusului.
   Periartrită. Inflamaţia adventicei arteriale şi a ţesutului conjunctiv periarte-rial.
   Pericard. Formaţiune saculară în care se găseşte plasat cordul. în structura peri cârdului se distinge : un sac fibros (fibroasa pericardică) cu aspect de con fixat prin baza lui la originea vaselor mari, căptuşit în interior de seroasa pericardică (prezcntînd o foiţă parietală şi una organică cunoscută sub denumirea de epicard) şi acoperit la exterior de pleura pericardică. Seroasa pericardică realizează un sac închis, delimi-tînd o cavitate pericardică în care există o redusă cantitate de lichid pericardic.
   Pericardial. 1. Despre sau în legătură cu inima ; 2. Localizat în jurul inimii.
   Pericardită. Inflamaţia peri cârdului, întîlnită mai ales sub forma pericar-ditei traumatice a rumegătoarelor, mai rar în diferite stări piosepti cerni ce sau ca pericardită primară ; se manifestă prin febră, tahicardie, cardioaritmie, zgomot de frecătură pericardică, iar în faza de cxudaţie, asurzirea zgomotelor cardiace, zgomot de lichid, lărgirea ariei de matitate cardiacă, ectazia jugularelor etc.
   Periustimicozâ. V. Puiet văros.
   Pericondru. învelitoare fibroasă (conjunctivă) a pieselor cartilaginoase.
   Pericondrită. Inflamaţia pericondru-lui.
   Per iesof agită. Inflamaţia ţesuturilor din jurul esofagului, deseori consecutivă rupturii sau flegmonului esofagului, manifestată prin febră, deformare ede-matoasă cervicală, sindrom mediastinal etc.
   Perihepatită. Inflamaţia capsulei hepatice şi a ţesuturilor din jur, cu formarea de proliferări, sinechii etc.
   Perimetrită. Inflamaţia ţesuturilor şi formaţiunilor de contiguitate cu uterul.
   Perimetrul încrucişat al crupei. Indicator care reflectă stadiul de îngrăşare al animalului, evidenţiind dimensiunile de lărgime posterioră, precum şi volumul musculaturii crupei, coapsei şi fesei. Se determină cu panglica de croitorie pe animalul viu astfel: se aplică şi fixează un capăt al panglicii pe punctul fesei, iar apoi aceasta se trece peste pulpă prin regiunea ingvinală antero-posterior, revine peste pulpă şi se termină la unghiul extern al iliumului sau articulaţia lombo-sacrală.
   Perineal. Situat în regiunea pcrineului. De exemplu: la vier testiculele sint situate perineal.
   Perineu. Regiunea cuprinsă între anus şi organele genitale (la femele distin-gîndu-se un perineu superior sau adevărat situat între anus şi vulvă, şi un perineu inferior situat intre vulvă şi marginea anterioară a pubisului ; la mascul perineul se întinde de la anus
488
IÎER
la marginea anterioară a pubisului,; în general pînă la pungile testiculare (la suine şi carnivore).
   Periodism. Proprietate a unor funcţii! fiziologice de a se repeta la intervale de timp regulate.
   Periosţ (gr. peri: în jurul, osteon.; os). Membrană conjunctiv-fibroasă care înveleşte osul. Prin stratul său intern, numit strat osieogen, periostul participă la formarea ţesutului osos (în perioada de creştere a oaselor) şi la formarea căluşului (după fracturi).
   Periostită, sin. Periosteită. Inflamaţia periostului.
   Peripneuinonia caprelor, sin. Pleu.ro-pneumonia contagioasă a caprelor. Boală infecţioâsă produsă de Borrelomyces peri-ptteumoniae caprae, 'caracterizată prin febră, edeme subcutanate, semne de catar respirator, de pneumonie sau pleurezie.
   Peripneumonia contagioasă a bovinelor. Boală gravă, contagioasă, inocu-labilă, specifică bovinelor şi din zonele tropicale, dată de Mycoplasma mycoides. Boala debutează cu o bronhopneurnonie lotoulară, apoi se agravează sub forma unei pleuropneumonii exudative, in general subacută sau cronică, cu evoluţie foarte adesea fatală.
   Perisabil. Produs care-şi modifică însuşirile ; produs care se alterează.
   Perisabilitate. I. Normă de pierdere sau scăzămînt admisă ca urmare a manevrărilor la care este supus un produs alterabil sau casant; 2. Proprietatea sau gradul unui produs de a se altera mai repede sau mai încet.
   Perisalpingită. Inflamaţia peritoneu-lui care înveleşte oviductul.
   Perisodactile (gr. perissors : superficial, dakiilos: deget). Subordin al mamiferelor ungulate, avînd un număr impar de degete, mediusul fiind mai dezvoltat (cal, măgar, catîr, tapir, rinocer etc.).
   Peristallism. Noţiune generală definind capacitatea unui organ sau formaţiuni de a prezenta contracţii peristaltice.
   Peritoneu. Seroasă care căptuşeşte cavitatea abdoipinală*. realizind în principiu un sac închis (comunicînd cu trompele uterine la nivelul deschiderii abdominale a oyiductelor). Organele din cavitatea, abdominală, sint situate extra-seros, pentru .care motiv sacul peritoneal se deformează permiţînd sistematizarea. peritoneuluj în : peritoneu parietal (care căptuşeşte .peretele abdominal), peritoneu visceral (care îmbracă fiecare organ în parte apărînd ca o seroasă proprie a organului) şi o zonă de continuitate între; peritoneal ..parietal şi visceral, realizînd diverse mezouri, me-zentere sau ligamente viscerale, . epi^ ploonurile etc*
   Peritonită. Inflamaţia peritoneului, de origine traumatică, pioşepţicemică etc», caracterizată clinic prin febră, cqntrac-tură, durere şi apoi semne de lichid peritoneal.
   Peri vag inită» Inflamaţia ţesutului conjunctiv din jurul vaginei.
   Periviscerltă. Termen sub cute se defineşte inflamaţia multiplă şi simultană a diverselor seroase (peritoneu, pleură, pericard), care îmbracă diverse vist ere.
   Peria. I. sin. Briliant. Varietate de nutria, mutaţie ! recesivă, caracterizată printr-o culoare generală albă cu nuanţe crem cenuşii, determinată de jar aib-crem şi puf crem-cenuşiu, pe abdomen părul fiind in totalitate alb. Are pupila roşu-albăstruie şi . celelalte însuşiri ca la nutria standard. 2. Insecte Plecoptere care ca larve se găsesc în apele reci de munte cu curent puternic şi cu fund pietros. Au orpul de 2—3 cm, alungit, comprimat mult dorso-ventral şi prevăzut la abdomen cu doi peri (cerci) lungi. Capul este lăţit şi are două antene lungi. Pe torace se disting tecile a patru aripi. Servesc ca hrană păstrăvilor şi se folosesc ca nadă • pentru pescuitul sportiv.
   Perla direcesivu. Varietate de nurcă de încrucişare caţ-e poate prpyeni din două combinaţii; Silverblue * Palo-
PER
489
toino suedez (Perla suedeză) sau Sil-verblţie X Palomino canadian (Perla americană). Varietatea este caracterizată prin culoare bej fumuriu, cu puful albastru deschis şi cu ochii de culoare roşie dar cu nuanţe de albastru la Perla suedeză şi de maroniu la Perla americană. După nuanţe se diferenţiază 3 tipuri de blănuri foarte apreciate : perla regală (de culoare închisă), perla Stewart (de culoare deschisă) şi perla BOS, cu factor Bluefrost (de culoare foarte deschisă).
   Perla trirecesivă. Varietate de nurcă de încrucişare produsă pe; schema Sil-verblue x Aleutină x Palomino canadian (sau suedez). Se caracterizează printr-un colorit fumuriu cu nuanţe bleu, mai apreciat decît cel al perlei direcesive.
   Perlat, sin. Iepurele perlat. Rasă din grupa iepurilor mici, are o greutate corporală medie de 2,5 kg. S-a format în Germania la începutul secolului şi gre la bază rasa Marburg. Se caracterizează prin culoare a jarului ălbastră-cenuşie, aspectul perlat fiind determinat de nuanţa mai închisă a voalului.
   Perlată. 1. Culoarea generală a penajului rezultată din asocierea penelor cu deSen perlat, caracteristică bibilicilor. Se găseşte la bibilicile corhune cu perle de culoare alb strălucitor pe fond gris sau alb mat sau la bibilicile de decor (Ptg-loryncha), sub forma unui perlaj deose-/ bit de regulat pe fond albastru, liliachiu etc. ; 2: Varietate de nutria (v. Italiană aurie).
   Permanganat de potasiu. Cristale rom-bice sau pulbere cristalină, violet-închis, cu luciu metalic, inodoră, solubilă în apă, cu toxicitate foarte redusă pentru om şi animale. Are acţiune bactericidă şi dezoţiorizantă fiind utilizat în dezin-fecţie în concentraţii de 2 — 4%.
   Perogal. Premix românesc, utilizat în combaterea perozisului la tineretul aviar ; este un amestec omogen de vitamine şi săruri minerale.
   Peroneu (gr. peroni: agrafă). Termen utilizat adesea pentru definirea fibulci (v. şi fi bula).
   Pe roză, sin. Moliciunea picioarelor sau a labelor, boala jeretelor, luxatiă’ tendoâ-nelor lui Achile. Boală a puilor de găihă şi curcă, determinată de carenţa i'n maţigan sau vitamine, care duce Ta acondro-plazie şi lipsă de osificare a cartilajului de conjugare ; se manifestă prin şchio-pături, scurtarea şi încurbarea oaselor lungi, apoi îngroşarea şi colorarea albăstruie a jaretelor, îndepărtarea laterală a picioarelor din cauza alunecării tendo-nului lui Achile etc.
   Persan. 1, sin. Astrahan de Bujiara. Rasă de ovine (v. Karakul); 2. Rasă de cîini gonitori (v. Ogarul Persan).
   Persana. I. Rasă de cai, ce se creşte în Persia, în Turchestan şi în Afganistan, foarte asemănătoare cu rasa arabă, cu statura mai mare, conformaţia mâi svel-tă, adaptată pentru călărie ; 2. sin. An~-gora. Rasă de pisici caracterizate mâi ales prin părul lung şi mătăsos, mai des pe gît şi în coadă, care este purtată mereu drept în sus.
   Persistenţă arterei ombilicale. Anomalie întîlnită ia viţei, reprezenţînd adesea cauza unei* ocluzii intestinale prin îndoirea unei anse intestinale în jurul reşpec* tivei artere.                  ....
   Persistenţa eanalului urac. Anomalie întîlnită mai ales la mînji, caracterizata prin persistenţa respectivei formaţiuni embrionare, care îeagă în perioada uţe-rină alantoida la vezica urinară. Se: Manifestă prin scurgere de urină prin Ombilic, predispunîrid la infecţii ombilicale1 şi urinare grave.
   Perselare. însuşire fizică a cărnii, care: este regulat infiltrată cu grăsime* sub formă de arborefccenţe fine, amintind frunzele cu pătrunjel. Aceste „vine44 de grăsime ridică mult valoarea calitativă a. cărnii.
   Perspiraţie. Eliminare invizibila a sudorii lă nivelul pielii.
   Perşeron. Rasă de cal de povară, (v. Percheron).;
   Perugia. Rasă de viermi de mătase* cu gogoşile de culoare galbenă, centu-rate.
490
PES
   Perugina. Varietate de taurine, din rasa Chiana (v. Cbiana).
   Pervertire (lat. perversus: vicios, stricat). Abatere de la normal în privinţa diferitelor instincte : alimentar (v. Pica), de perpetuare (v. Pervertire sexuală).
   Pervertire sexuală. Vicierea instinctului sexual, manifestată prin onanism, tulburări psihice în alegerea femelei, montă contra naturii etc.
   Pesadă. Progresie de dresaj academic, care constă în ridicarea în suspensie a membrelor anterioare, care sînt flexate, iar cele posterioare sînt pliate sub animal, sprijinul făcîndu-se pe bipedul posterior, cît mai apropiat de sol, apoi calul se înalţă prin extensia jeretelor.
   Pescăruş. 1. Nume dat unor specii de păsări din familii şi ordine diferite, care trăiesc pe lîngă ape şi se hrănesc cu peşti. în ţara noastră trăiesc: Larus ridibundus, mai mare decît un porumbel, de culoare albă pe pîntece şi sură pe spate şi pe aripi, cu cioc şi picioare roşii şi Alcedo atthis ispida (pescăruşul verde), puţin mai mare decît o vrabie, de culoare albastră-verzuie, cu luciu metalic, cu coada scurtă şi cu cioc conic lung. Este răspîndit de la mare şi Dunăre pînă la apele de munte ; 2. Grupă de rase de porumbei, de ornament (v. Pescăruşi germani, orientali etc.).
   Pescăruşi chinezi. Subgrupă de rase de porumbei de ornament, din grupa de porumbei pescăruşi, neîncălţaţi şi fără moţ. Cuprinde porumbei de decor nemoţaţi avînd, din pene crescute lateral, guler sub cioc, rozetă pectorală, rozete pe capacele aripilor şi rozete formînd pantaloni. Are aptitudini bune de zbor, simţ remarcabil de orientare şi largă variabilitate a culorii.
   Pescăruşi germani. Subgrupă de rase de porumbei de ornament, din grupa de porumbei pescăruşi, asemănători cu cei orientali, însă neîncălţaţi şi în general fără moţ sau cu moţ mic, semicircular pe ceafă, cu ciocul foarte scurt şi gros, cu direcţie tipică pentru pescăruşi. Prezintă numeroase varietăţi de culoare.
   Pescăruşi orientali. Subgrupă de rase de porumbei de ornament din grupa de porumbei pescăruşi. Sînt porumbei mici, cu ciocul foarte scurt, cu moţ ascuţit la vîrf, pe gît cu cravată din pene ondulate şi pe picioare cu încălţătură mijlocie, cu temperament vioi şi zbor bun şi caracterizaţi prin foarte mare variabilitate a culorii şi desenului. Rase mai importante : Blondineţi, Căpăciţi (Satineţi, Blueţi, Silvereţi etc.), Turbitini, Domino, Ana-tolieni, Sirieni, Egipteni etc. %
   Pescuit. Capturarea cu diferite instrumente şi metode a peştilor precum şi a altor organisme acvative, din apele stagnante, curgătoare continentale sau mări şi oceane. Poate fi: industrial, atunci cînd folosind instrumente de mare randament se capturează pentru comercializare, repopulări etc.; experimental, cînd se prind cantităţi mici pentru control sanitar sau al stării de întreţinere, verificarea maturităţii etc. ; de necesitate, cînd se pescuieşte întreaga cantitate de peşte în timpul unei calamităţi sau boli grave ; sportiv cînd se prind cu undiţa numai pentru consum personal etc.
   Pestă (lat. pestis: ciumă, epidemie, pacoste). Denumire sub care se definea iniţial un complex de boli epidemice (epi-zootice). Ulterior termenul a fost res-trîns pentru definirea unor boli caracteristice, cu evoluţie rapidă, mortalitate exagerată etc.
   Pestă aviară. Boală infecţioasă, contagioasă, produsă de un virus filtrabil, specifică galinaceelor, manifestată prin adi-namie, diaree, anorexie, tulburări nervoase, mortalitate mare etc.
   Pestă bovină. Boală infecţioasă, contagioasă, specifică rumegătoarelor, produsă de un virus filtrabil, manifestată prin hipertermie evidenţă, iniţial fără a fi însoţită de alte semne clinice, apoi salivaţie abudentă, necroze bucale, anorexie, modificări cardiace, adinamie, diaree, hemoragii cutanate, depilaţii şi mortalitate mare. Întîlnită şi în zona tropicală la bovinele domestice sau sălbatice (zeb, taurine, bubaline, anti-
PES
491
lope) ; diagnosticul este dificil, iar mor-, talitatea este foarte ridicată 90—100%.
     Pestă eevină. Boală infecţioasă dată de un virus specific, atingînd exclusiv equideele din zona tropicală, fiind transmisă de insecte.
     Pestă porcină. Boală infecţioasă, contagioasă, inoculabilă, produsă de un virus specific, întîlnită la porcii de toate vîrstele şi manifestată clinic prin hiper-termie, leziuni septicemice, hemoragii pe mucoasele aparente şi pe piele, tulburări nervoase etc., puţind evolua sub formă acută (în general mortală), subacută (cu leziuni cutanate), sau cronică.
     Pestă porcină africană, sin. Boala Montgomery. Boală infecţioasă foarte contagioasă, dată de un virus specific, cu o simptomatologie aproape identică cu pesta porcină clasică, al cărui diagnostic diferenţial nu poate fi făcut decit prin teste de laborator. Boala se caracterizează printr-un sindrom febril cu o evoluţie rapidă şi cu un prognostic defavorabil (mortalitatea poate fi ridicată de pînă la 100%). Suideele sălbatice (phacocere, hylocere, potamoceri), fac infecţii inaparente, dar contagioase şi constituie rezervoare de virus.
     Pestellino. Rasă europeană de viermi de mătase, cu gogoşile galbene, centu-rate.
     Pesticide (lat. pcstis: ciumă). Denumire generică utilizată pentru substanţele insecticide, acaricide, fungicide, ier-bicide, raticide etc. folosite la combaterea diferiţilor dăunători. Sînt utilizate pentru combaterea dăunătorilor plantelor, a agenţilor de răspîndire a unor boli la animale şi om sau pentru protejarea anumitor produse stocate.
     Pestilenţial. Cu caracter putrid, urît mirositor, infect; atmosferă pestilenţială etc.
     Pestriţă. 1. Culoare compusă, la animale caracterizată printr-un fond alb pe care se găsesc diseminate pete roşii sau negre, de dimensiuni mici : 2. Culoare generală a penajului la păsări rezultată fie din asocierea penelor albe cu
pene negre (culoare Houdan) sau a penelor de alte culori, fie a penelor stropite cu două culori sau a celor lactate; 3. Rasă de curci, cu penaj frumos colorat, crescută în America in scop ornamental.
   Peşte ciocan. V. Sphyrna zygaena.
   Peşte lună. Fosilă vie extrem de rară; Peşte ce populează adîncurile oceanelor, cu greutate corporală de peste 10 kg. A fost capturat pentru a doua oară în acest secol, în largul insulelor Spiekeroag şi se află în prezent la Muzeul de ştiinţe naturale şi preistoric din Oldemburg (R. F. Germania).
   Peşti (Pisces). Clasă de vertebrate inferioare exclusiv acvatice ; au forma corpului variată, mai frecvent de suveică, pielea acoperită de obicei cu solzi şi bogată în secreţii mucoase, cu membrele transformate în înotătoare perechi şi nepe-rechi, respiraţia branhială, iar la unii (dipnoi) şi pulmonară ; inima este formată, de regulă, numai din două camere (un auricul şi un ventricul) şi conţine numai singe neoxigenat. Majoritatea peştilor au un organ de simţ special (linia laterală) şi un organ hidro-static (vezica înotătoare). Scheletul poate fi cartilagi-nos (la rechin) sau osos (la crap, lin, ştiucă etc.).
   Peşti simbiotici şi paraziţi. în lumea peştilor se cunosc o serie de cazuri de simbioză cu animalele acvatice din cele mai diverse grupe. Astfel, gobiidul Eoer-mannichlys spongicola trăieşte în cavitatea unui spongier; puii de Trachurus (stavrid), uneori şi ai altor peşti se adăpostesc sub umbrela meduzelor mari (Rhi-zostoma). Cazurile de parazitism sînt foarte rare între peşti. Siluroizii sud-ame-ricani din familia Trichomycleridae pătrund în cavitatea branhială a peştilor mari, consumîndu-le branhiile, ocazional pătrund şi în ureterul oamenilor sau al unor mamifere. La opt specii din familia ceratoidelor, masculul este pigmeu şi se fixează cu fălcile de corpul femelei, avînd loc treptat o întrepătrundere a ţesuturilor celor două sexe şi deci o comunicare între mediile lor interne.
492
PffY
   Peşti zburători (Exocoetidae). Familie de peşti caracterizaţi prin înotătoare pectorale foarte lungi, ca nişte aripi ; cînd sint urmăriţi de răpitori, sar din apă şi parcurg în aer distanţe de circa 50—60 m, la o înălţime de 2—3 m. Trăiesc în mările tropicale (ex. Exocoetus volitâns).
   Pete cu foc. Culoare generală neagră cu luciu metalic sau de culoare închisă şi cii "pete de culoare roşie aprins, care lasă impresia de jar în cenuşă.
   Petersime. Incubator de volum tip dulap cu capacitate variind de la 1 000 ouă pînă la 35 — 40 000 ouă şi cu modele complet automatizate. Se caracterizează prin ventilaţie cu viteză de rotaţie redusă a unor palete mari, care vehiculează aerul condiţionat printre sertarele aşezate în stelaje caracteristice.
   Peteşie. Hemoragie atraumatică, punctiformă, cutanată, pe mucoase etc.
   Petkus ameliorat. Soi de secară, productiv, rezistent la ger şi cădere, suficient de rezistent la scuturare, rugină şi secetă.
   Petromyson marinus. Peşte Ciclostom migrator potamotoc de 0,50—1 m din bazinele hidrografice pendinte de Oceanul Atlantic (coasta europeană şi americană) şi Marea Mediterană. Are corpul cilindric, uşor comprimat posterior. La căpătui anterior se află gura largă cu contur circular şi cu un număr mare de denticuli, doi ochi şi şapte fante bran-hiale. Coloritpl corpului cenuşiu cu pete negre iar abdomenul gălbui. Adulţii în martie-iunie pătrund din mare în susul rîurilor şi îşi depun icrele în regiunea mOntană. Are. valoare economică ridicată.
   Peul. Denumire generică de origine franceză dată zebului după triburile pas^ tprale care au locuit zona de la vestul fluviului Şenegal, la este de lacul Tchad, înglobînd o parte din Senegal, Maurita-ma, Sudan, Nigeria şi Niger. Z^bul Peul este împărţit în mai multe varietăţi/ Alb, Aţlamoua (FoulbS), Bororo, Nige-, rian, Senegalez şi Sudanez.
   Pharaon. Rasă de cîini gonitori (v. Ogar Faraon)*
   Phonix. Rasă de găini decorativă originară din Japonia, cu greutate de
1,5—2,5 kg, care produce apual, 60— 80 ouă, cu greutate medie de 4—5 g, cu coaja pigmentată în crem. Prezintă varietate aurie şi argintie. Se creşte îndeosebi pentru lungimea cozii sale. Secerile, prezente şi la găini, ajung la cocoş la lungimea de peste 1 m, recordurile depăşind 2—3 m. Prezintă creastă simplă, urechiuşe albe şi fluiere cenu-şiu-albăstrui pînă la măsliniu închis.
   Phoxinus phoxinus, sin. Boiştean. Peşte dulcicol de cîrci de 9—14 cm din familia Cgprinidae, trăieşte în apele curgătoare reci, cu fundul pietros sau nisipos, din Europa, iSiberia şi bazinul hidrografic al Amurului. Are corpul alungit, aproximativ cilindric şi acoperit în afară de abdomen cu solzi mici. Capul gros cu ochii mici, botul\scurt şi gura mică, dispusă subterminal. Coloritul corpului cenuşiu închis pe spate, laturile cu un luciu auriu, cu pete negre iar abdomenul gălbui. Depune icrele pe pietre în aprilie-mai. Are importanţă deoarece constituie hrana naturală a peştilor răpitori.
   Phylosamiâ ricini. Specie de viermi de mătase, din ordinul Lepidoptere, familia Saturnidae. Este polivoltină, semi-sălbatică, adaptată la climat cald şi umed Subtropical, răspîndită în India, China şi Corefea. Ciclul vital durează 50—52 zile, oul de culoare alb-gălbui are 1,7 mg; Larva este galben deschis sau galben verzui în primele 3 vîrste pentru ca în ultima vîrstă să devină albastră, galbenă său alb-gălbuie în funcţie de rasă, acoperită cu o pudră albă. Gogoaşa este eliptică cu un orificiu la unul din capete, aspect pufos.* Fluturele cafeniu închis, masculii zboară în căutarea femelelor, se pot împerec.hea de mai multe ori. Fuge de pe paturile de creştere mai, ales în perioada urzirii gogoşilor. Se hrăneşte cu, frunze de- Ricinus communis, Ailarithus glandulosa.
PIA
493
i' Pla mater, sin. Leptomeninge. Foiţa meningeală care se. găseşte situată în contact cu substanţa nervoasă cerebro-spinală.
   Piafe (fr. piaffer). Progresie de dresaj de înaltă şcoală, care constă din trap îngrămădit pe loc (calul realizează impulsie fără propulsie), corpul calului se ridică şi coboară în plan median, rea-lizîndu-se 8 — 10 mişcări elastice, suple şi armonioase. Se cere o spinare suplă şi vibrantă, şolduri foaTte angajate astfel ca jareţii îndoiţi să dea membrelor anterioare o mare libertate de mişcare şi sprinteneală. Impulsia energică se manifestă la cal, prin dorinţa permanentă de a porni înainte (a trece la pasaj) şi. se realizează în momentul în care vor ceda acţiunile ajutoarelor, care solicită piaful.
   Piatigorsc nr. 3. Rasă de viermi de mătase, monovoltină, creată în U.R.S.S.
   Piau. Rasă locală de porci, ce se creşte în America de Sud.
   Pica (lat. pica : coţofană, animal care consumă murdării), sin. Pervertirea gustului, alotriofagie, parorexie. Aberaţie gustativă caracterizată prin tendinţa de a linge sau consuma elemente străine de alimentaţie, distingîndu-se : lichomanie (tendinţă de a linge congenerii sau obiectele din jur); malofagie (consumul lînii), placentofagie (consumul placentei), feto-fagie (consumul fetuşilor), picaj sau pte-riofagie (ciugulirea, smulgerea sau consumul penelor), coprofagie (consumul fecalelor), ovofagie (consumul ouălor), canibalism (ciugulirea jpînă la sînge şi chiar pînă la eviscerare a păsărilor între ele), litofagie (consum de pietriş sau pietre), geofagie (consum de pămînt), xilo-fagie (consumul obiectelor de lemn) etc. ; sindromul de pică se produce prin tulburări complexe de metabolism.
   Piccarda, sin. Picardia. Rasă de raţe (v. Rouen).
   Picior. Membru locomotor al animalelor. Există diferite tipuri de picioare, specializate pentru diverse medii. De exemplu nevertebratele au picioare adaptate la alergare (gîndacul de bucătărie,
coleopterele), la sărit (cosaşii, greierii, lăcustele), la înot (ditiscidele şi hemipte-rele acvatice), la săpat (coropişniţa) etc. ; vertebratele au picioarele adaptate pentru alergare (calul), agăţare (ciocănitoarea), înot (delfinul) etc. La moluşte piciorul reprezintă o formaţiune musculoasă în formă de talpă (la melc) sau de pană (la scoică) care serveşte la tîrît, la înot sau la fixarea de substrat.
   Piciorul cocoşului f Ranunculus acris L.). Plantă anuală din familia Ranunculaceae. Posedă un rizom scurt cu rădăcini fasciculate. Tulpini, erecte, frunze palmat sectate cu segmentele de formă lanceolată sau lat-liniară. Florile galbene dispuse pe un receptacul glabru. Răspîndit în luncile riurilor, pajiştilor cultivate, lucerniere etc. Plantă toxică pentru animale. Conţine uleiuri eterice ( protoanemonină).
   Pictave. Rasă locală franceză de găini pitice, cu greutate de 600—900 g, care produce ouă albe cu greutate medie de 40 g. Prezintă urechiuşe roşii, culoare potîmichie şi conformaţie de găini mediteraneene.
   Piele. înveliş conjunctivo-epitelial, care îmbracă corpul pe» întreaga lui suprafaţă. Pielea este alcătuită din trei straturi : epiderma, derma şi hipoderma. Epiderma este alcătuită din mai multe straturi de celule epiteliate, cele mai superficiale fiind cornoase. Derma este scheletul fibros al pielii. La punctul de contact cu epiderma, derma prezintă o serie de proeminenţe, papile dermice, care conţin ansele capilare, vasele arteriale şi venoase şi terminaţiile simple sau corpusculare a numeroşi nervi sen-sitivi. Hipoderma este stratul cel mai profund al pielii. Ea este alcătuită din ţesut conjunctiv lax, infiltrat cu celule grăsoase care formează stratul adipos al pielii. Are o serie de anexe : unghiile (copitele), perii, glandele sebacee şi sudo-ripare. în afara funcţiilor de protecţie a straturilor subadiacente şi de reglare a temperaturii corpului, pielea este un organ ajutător al rinichiului şi al aparatului respirator, intervenind în elimina-
494
PIE
rea unor produşi de dczasimilaţic (ureea, bioxid de carbon). Datorită bogăţiei în terminaţiuni nervoase senzitive şi în corpusculi tactili, pielea este un vast organ de simţ.
   Piele brută. Piele jupuită de pe corpul animalelor sacrificate, folosită ca materie primă în industria pielăriei. Cea mai largă utilizare o au pieile de bovine, de cabaline, de ovine, de capră şi de porc; se folosesc şi piei de cîine, de pisică, de cămilă, de vulpe, de lup, de leopard, de tigru, de căprioară, de iepure, de crocodil, de şarpe, de peşti etc.
   Pielicică. Blăniţă provenită de la mieii de rasă Karakul (sau de la produşii rezultaţi prin încrucişarea acesteia cu alte rase) sacrificaţi în primele 1 — 3 zile după naştere (atunci cînd buclajul se menţine în forma cea mai bună).
   Pielită (gr. pyelos: bazin). Inflamaţia bazinetului renal, produsă prin infecţii descendente, ascendente etc., manifestată similar cu pielonefrita, cu deosebirea că atît semnele generale, cît şi cele locale sau leziunile sînt mai discrete.
   Pielonefrită. Inflamaţia concomitentă a rinichiului şi bazinetului renal, prin infecţii ascendente, hematogene, directe ş.a., manifestată prin febră, lum-bago, modificări ale urinii, sindrom de insuficienţă urinară etc.
   Piemie, sin. Piohemie. Termen arhaic definind : 1. Apariţia simultană a mai multor abcese diseminate în diverse organe ; 2. Pătrunderea puroiului în sînge :' 3. Invazie metastatică.
   Piemonteza. Rasă de taurine originară din Italia, care descinde din Bos taurus brachyceros, peste care s-au suprapus în decursul timpului alte rase de tip iberic şi podolic. în cadrul rasei se întîlnesc mai multe tipuri morfo-funcţionale (de cîmpie, de coline şi de munte), distingîndu-se două varietăţi importante : demonte şi albese. Varietatea demonte se caracterizează prin talie de 130—135 cm, forme unghiu-loase, culoare galbenă, aptitudine triplă (lapte, carne şi tracţiune), cu predomi-nenţa celei de lapte. Albese, reprezintă o varietate bine dezvoltată (talia 136 cm
şi greutatea 575 kg), cu forme corporale mai pline, mai rotunjite, tip mai pronunţat de carne, robă sură, cu aptitudine principală de carne dar dă şi o producţie de lapte de peste 2 000 kg.
   Pie-noir, sin. Bălţată cu negru. V. Friza franceză.
   Pie-rougc, sin. Bălţată cu roşu. V. Friză bălţată cu roşu olandeză.
   Pie rouge de est. Rasă de taurine originară din masivul Jura (Franţa), provenită din vitele vechi locale selecţionate în direcţia aptitudinilor mixte. Se caracterizează prin dezvoltare hiperme-trică (talia 140 cm şi greutatea 750 kg la vaci), conformaţie corectă, uger bine dezvoltat, robă bălţată cu roşu ; mucoase şi coarne deschise. Este o rasă cu o capacitate de adaptare remarcabilă la climatul continental, suportînd foarte bine frigul şi căldura, valorifică excelent furajele grosiere, este precoce, are fecunditate ridicată, longevitate mare şi aptitudine mixtă (lapte-carne). Producţie medie de lapte este de 3 500—4 000 kg cu 3,72% grăsime.
   Pie rouge franţais. Termen care înglobează rasele locale franceze bălţate (Abondance, Montbeliarde şi Pie Rouge de est).
   Pieptănariţa (Cynosurus cristatus L.). Graminee perenă cu tufă rară de talie mijlocie. Posedă un spic fals avînd 2 categorii de spiculeţe : sterile şi fertile. Spi-culeţele sterile se aseamănă cu un pieptene, de unde-i vine şi denumirea. Frecventă în pajiştile de deal şi montane. Plantă în general slab productivă şi cu un grad de consumabilitate relativ scăzut, mai ales atunci cînd nu a fost consumată la timp. Nu se cultivă.
   Pieris brassieae. V. Omizi.
   Piersicie. Culoare azonală, binară, formată dintr-un amestec de fire de păr albe, cu fire roşcate ; de obicei capul şi membrele sînt roşcate, iar restul corpului este acoperit de un amestec de fire roşii şi albe, în proporţii diferite. După proporţia în care se găsesc cele două feluri de păr, culoarea piersicie poate fi: obişnuită, închisă şi deschisă.
PIE
495
   Pietrar. V. Aspro-Streber.
   Pietrificarea puietului. V. Aspergiloză.
   Pietroşu. Linie a rasei Huţule, întemeiată de armăsarul cu acelaşi nume în anul 1934. Se caracterizează prin făptură mai uscăţivă, format corporal mai puţin pronunţat dreptunghiular, tip mai uşor, avînd capul mic, gîtul puternic, trunchiul mai puţin masiv, membre mai subţiri, temperament vioi, mersuri uşoare şi energice. Această linie deţine 25% din efectivul matcă al rasei Huţule.
   Pietroşi (nervi -). Fine ramuri nervoase de conexiune situate la nivelul urechii mijlocii distingîndu-se : un Nerv pietros mare profund şi un Nerv pietros mic profund, ambii detaşaţi din ramura timpanică a nervului glosofaringian, un Nerv mare pietros superficial şi un Nerv mic pietros superficial, ambii detaşaţi din nervul intermediofacial.
   Pilocarpină. Alcaloid principal extras din frunzele diferitelor specii de Pilo-carpus. Clorhidratul său este foarte solubil în apă şi are acţiune parasimpati-comimetică.
   Pilor (gr. pyle : poartă, ouros : pază). Orificiul de comunicare dintre stomac şi duoden.
   Piloric. Care aparţine pilorului.
   Pilot. Armăsar care a creat o linie a trăpaşului american şi a imprimat mersul în buestru.
   Pilzen, sin. Bălţatul de Pilzen, Fluturele de Pilzen. Rasă de iepure care se aseamănă cu iepurele bălţat ceh, dar caracterizat prin bălţătură formată din trei culori, pe fond alb găsindu-se pete negre şi galbene. Desenul din regiunea feţei poate să aibă pe o parte culoarea galbenă, pe cealaltă parte culoarea neagră. Greutatea medie de adult este de 4,0 kg.
   Pineala (glandă -). V. Epifiză.
   Pinscher Doberman. Rasă de cîini formată din încrucişări complexe (Rottwei-ler, Terrier de Manchester, ogar englez etc.) cu scopul obţinerii unui terrier mare. Prezintă un cap rotunjit, cu bot ascuţit şi stop pronunţat, cu urechi foarte sus plantate care se taie în cornet
deschis. Are trunchiul masiv, cu pieptul profund şi spinarea oblică spre înapoi. Coada se amputează scurt la vertebra a doua (2 — 4 cm). Blana cu păr scurt, are culori mai frecvente neagră, albastră, roşietică sau izabelă. Talia medie este de 64 — 68 cm.
   Pinscher pitic, sin. Doberman pitic. Rasă germană de cîini, mai veche decît Doberman de talie mare. Prezintă culoare bej sau negru lucitor cu pete cafenii sau arămii pe diferite regiuni corporale sau de culoare şocolat cu pete roşii sau galbene. Talia recomandabilă este de 28 cm.
   Pinten. Formaţiune cornoasă la păsări din ordinul Galliformes îndeosebi la masculi, care are ca bază osoasă o excrescenţă a tarsometatarsului. Pintenul diferă ca lungime, grosime, formă şi viteză de creştere în funcţie de specie, rasă, sex, precocitate etc.
   Pintenog. Particularitate de culoare la membre, întîlnită la animalele cu roba închisă, constînd dintr-o pată albă ce se întinde pe membre. După întinderea zonei albe, putem întîlni următoarele particularităţi : pintenog de gradul I (pata albă se întinde pe chişiţă), pintenog de gradul II (zona albă se găseşte pe chişiţă şi gleznă) şi pintenog de gradul III (pata albă se întinde pe chişiţă, gleznă şi jumătatea fluierului).
   Pintenogeala. Termen care defineşte toate petele albe întîlnite la nivelul membrelor unui animal. După sediul şi întinderea lor pintenogelile pot fi : copite albe (complet, incomplet, intern, extern etc.), coronat (zonă albă pe coroană, complet, incomplet, intern sau extern), pintenog de gradul I, II, III, încălţat (zona albă se întinde pînă la genunchi sau jaret) şi înciorăpat (zona albă depăşeşte genunchii şi jaretul). Pintenogelile pot fi: regulate (linia de demarcaţie între alb şi culoarea închisă este netă), neregulate şi chenăruite (între culoarea albă şi închisă există o zonă de tranziţie formată din peri albi şi colo-raţi).
496
PIO
   Pinzgau. 1. Rasă de taurine din Austria, formată prin încrucişarea vitelor brachy-cere locale, cu vite primi gene şi germane , roşii şi bălţate* Se caracterizează prin dezvoltare eumctrică (talia 130—132 cm, greutatea 550 — 600 kg), însă cu mare variabilitate de dezvoltare şi conformaţie specifică (cap brachicefal sau primigen, gît scurt, cu salba dezvoltată, trunchi relativ .lung şi adine, torace adine, abdomen mare; uger voluminos, membre scurte şi ^puternice), culoare roşie-vişinie, cu excepţia unui desen alb care de obicei pleacă, de la grebăn spre crupă şi coadă, coborînd pe partea inferioară a trunchiului pînă la capul pieptului, cu inele albe pe antebraţ şi gambă. Are o constituţie robustă, sănătate bună, precocitate mediocră, rezistenţă şi rusticitate remarcabile şi aptitudine multilaterală. Producţia de lapte la populaţia activă este de 3 000—3 300 kg cu 3,9% grăsime ; 2. Cal de povară din Austria, format din vechiul cal roman, ameliorat cu armăsari spanioli şi belgieni. Se caracterizează prin dezvoltare corporală hi-permetrică (talia peste 160 cm şi greutatea peste 700 kg), făptură corpolentă format dreptunghiular, tip morfologic, de tracţiune grea (cap greu, gît scurt şi musculos, trunchi foarte dezvoltat, larg, spinare şi şale lungi, crupa dublă, teşită, piept larg, musculos, torace spaţios, membre puternice, cu copite mari şi late), culoare murgă şi roibă, mai rar dereşă şi piersicie. Are constituţie robust-afînată, temperament limfatic, aptitudine de tracţiune grea.
   Pinzgau de Transilvania. Rasă de taurine formată prin încrucişarea vitelor locale. (Sură de stepă şi Mocăniţa) cu rasa Pinzgau. Se caracterizează prin dezvoltare mai mică decît rasa Pinzgau (120—130 cm, cu 400—500 kg), format corporal dreptunghiular, dar mai scurt, tip morfologic mezo-brevimorf, conformaţie mai puţin armonioasă (cap mare, gît scurt şi gros, trunchi nu prea lung, dar adîna, cu linia superioară concavă, crupa lungă dar strimtă la ischii, uger dezvoltat, membre puternice, dar cu
aplomburi mai puţin corecte), culoare roşie cu desen alb, cu pielea, boţul şi pleoapele roşietice, ongloanele brune, vulva galbenă şi coarnele bicolore. Are precocitate redusă, constituţie robustă, rusticitate şi rezistenţă bune şi aptitudine multilaterală. Producţia de lapte este variabilă (1 500— 3 000 kg cu
3,8  —3,9% grăsime) şi cea de carne este relativ apreciată.
   Piobaciloză, sin. Cahexia piemică a porcului. Infecţie secundară la purcei, produsă de Bact. piogenes, însoţind pas-teureloza, pesta, bronhopneumonia en-zootică etc. şi manifestată prin prezenţa de focare supurative diseminate, conţi-nînd un puroi gros, de culoare verzuie.
   Piodermită (gr. pyon : puroi, derihq piele. Inflamaţie supurativă a pielii datorită stafilococului şi streptococului.
   Piometru. Acumulare de pui'oi în cavitatea uterină, că urmare a unei inflamaţii purulente şi închiderii gîtului ute-rin. Provoacă mărirea în volum a uterului, îngroşărea pereţilor uterini, distrugerea mai mult sau mai puţin profundă a mucoasei uterine ; blochează ciclul sexual.
   Pionefrită, sin. Nefrită purulentă, supurativă sau embolică, abcesul rinichiului. Nefrită produsă de bacterii diferite, caracterizată morfopatologic prin formarea de abcese în rinichi, iar clinic prin modificări generale, febră intermitentă sau remitentă, semne de durere renală, albu-minurie, piurie, mărirea în volum a rinichiului etc.
   Piopneumotorax. Colecţie plcurală mixtă, purulentă şi gazoasă, produsă în pleurezii septice, manifestată prin febră, sindrom de tignafes, semne fizice de pleurezie şi pneumotorax, lichid de puncţie purulent etc.
   Pioree (gr. pyon : puroi, rein : a curge). Scurgere purulentă.
   Piosalpingită (gr. pyon : puroi, salpinx : trompă). Acumulare de puroi în oviduct, ca urmare a unei salpingite purulente şi a obstruării acestui conduct.
   Piotorax, sin. Pleurezie purulentă. Co lecţie purulentă pleureală, de ordin trau
PIP
49 7
matic ; sau, piosepticemic, manifestată prin modificări generale, febră, sindrom de tignafes, leucocitoză, neutrofilie, semne fizice de pleurezie, lichid purulent la to-racenteză etc.
   Pipa. Tară moale (v. Higroma).
   Pipotă. Denumire uzuală, gospodărească şi comercială pentru stomacul muscular (triturator) la păsări (părs muscularis ventriculi).
   Pir (Agropyron). Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu rizom tîrîtor, cu frunze liniare, pe partea superioară aspre. Creşte prin grădini, livezi, fineţe ; uneori invadează lanurile de cereale.
   Pir crestat (Agropyron pectiniforme). Graminee perenă de talie mijlocie cu tufă rară. Inflorescenţa un spic compus cu spiculeţe multiflore dipuse dens şi pectiniform. Frecventă în pajiştile din zona de sttepă, pe coaste aride, fiind o graminee xerofilă. Dă producţii mijlocii, în jur de 3,5 —4,0 t/ha fîn. Se pretează la o folosinţă mixtă. Sporadic cultivată în amestecurile pentru pajiştile semănate organizate pe terenurile în pantă din zonele secetoase.
   Pir gros (Cynodon dactylon). Graminee perenă, sţoloniferă, cu tulpini tîritoare. Inflorescenţa este un spic digitat cu ramificaţiile pornind din acelaşi loc şi cu spiculeţe uniflore dispuse unilateral pe ax. Răspîndit.ă in pajiştile din cimpie şi cele de deal, în lunci sau ca buruiană în culturii Plantă cu valoare furajeră scăzută. Dă producţii mici şi produce un nutreţ inferior din punct de vedere calitativ.;
   Pir tlrîtor (Agropyron repens L.). Graminee perenă sţoloniferă cu tulpini drepte, înalte pînă la 80 — 100 cm. Inflorescenţa este un spic compus avîiîd spiculeţeie multiflore, de obicei nearis-tate său uşor mucronate. Răspîndită în pajiştile de cîmpie şi deal, în luncile rîurilor sau ca buruiană în culturi. Ca plantă furajeră formează fîneţe foarte productive în luncile rîurilor. Nu rezistă la păşunât. Nu se cultivă.
   Piramida ameliorării (R ob'ert so ri 1951, 1953), sin. Stratificare funcţională a crescătoriilor (Lush 1937). Specializare a crescătoriilor de animale in cadrul rasei, în acest scop există : a) ferme de elită ce posedă genetic cele mai bune animale din rasă şi trebuie să se afle în progres genetic continuu, progres pe care îl transmit prin reproducătorii livraţi celorlalte categorii de ferme („centre de radiaţie genetică44); b) ferme de multiplicare ce cumpără reproducători de la fermele de elită şi vind descendenţii obţinuţi, fermelor de producţie (multiplică progresul genetic) ; c) ferme de producţie (comerciale) cumpără reproducătorii produşi de fermele de multiplicare, ce adesea aparţin la mai multe rase, fac frecvent încrucişări industriale şi vînd produse animale. Piramida ameliorării este un mecanism de ameliorare esenţial al animalelor de exploatare.
   Piramidă. Termen general de comparaţie şi definire a unor formaţiuni diverse, distingîndu-se: piramide bulbare (reliefuri alungite situate pe faţa ventrală a bulbului rahidian), piramide malpighi (formaţiuni morfologice din structura rinichiului corespunzind fiecare porţiunii medulare a unui lob renal), piramide Ferrein (formaţiuni zonale de imbricare a zond medulare a rinichiului cu zona corticală), piramida temporalului (în special Ia cabaline, realizind- o unitate osoasă rezultată din unirea porţiunii pietroase cu porţiunile mastoidiănă şi timpanică etc.).
   Piretic (gr. pyretos : febră). Febril.
   Piretru (gr. puretliron, de la pur : foc). Se extrage din florile de Crysanthemum (Pyrethrum) cineraricfolium, care conţin 1,3 — 3% substanţă activă (piretrine I şi II şi cinerina I şi II). Insecticid de contact cu acţiune de şoc, se utilizează ca pulberi pentru prăfuit, concentrate emulsionabile şi aerosoli. Nu este toxic pentru mamifere.
   Pirinei. 1. Denumire generală ce se atribuie populaţiei taurine ce se creşte în munţii Pirinei şi care cuprinde dife_ rite rase şi subrase. în partea occiden
— Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
498
PIS
tală a Pirineilor se cresc rasele Bearnese, de Lourds, Basca etc., caracterizate prin talie mică, cu coarne relativ lungi, roba frecvent de culoare albă, cu aptitudini triple, folosite mai ales pentru muncă şi carne. în partea centrală a Pirineilor se cresc rasele Saint-Girons şi de Aure, cu roba castanie şi mucoasele aparente de culoare deschisă, rustice şi foarte adaptate pentru muncă ; 2. Rasă de cai cu talie mică, cu infuzie de sînge englez sau arab, special adaptată pentru călărie şi tracţiune ; 3. Populaţie ovină din Pirinei, care reprezintă numeroase rase, cele mai multe fără coarne, cu capul grosolan şi profilul berbecat, de talie diferită, frecvent cu extremităţile negre sau roşietice, unele cu lină lungă, altele cu lină scurtă, în general cu aptitudini multiple ; 4. Populaţie de clini de munte cu aceeaşi origine ca şi cîinii de munte din Alpi (Saint-Bernard, Leonberg etc.) cu care se aseamănă ca exterior şi aptitudini, avind însă, cel mai adesea, culoarea albă.
   Piroplasmoza. 1. Termen general utilizat pentru definirea unui grup de*boli produse de piroplasme diferite sau chiar de genuri diferite (babesia, teilleria etc.), manifestate prin icter, anemie, hemo-globinurie etc. ; 2. Boală tropicală întil-nită la mamifere şi păsări, produsă prin multiplicarea în hematii a protozoarelor microscopice ; transmiterea se face prin intermediul căpuşilor. Animalele prezintă următoarele simptome ^ hiperter-mie, anemie, icter, hemoglobinurie etc. Rasele de bovine locale nu prezintă decît rar forme clinice (în afară de afecţiunile intercurente); rasele importate în zonele tropicale sînt mult mai sensibile.
   Piscicola geometra. Lipitoare dulcicolă de aproximativ 35 mm lungime, parazit comun şi nespecific pe corpul peştilor.
   Piscicultură. Ramură a acvaculturii care are ca obiectiv creşterea, reproducerea şi îmbunătăţirea calitativă şi cantitativă a populaţiilor piscicole prin amenajarea apelor, selecţia, furajarea populaţiilor piscicole, exploatarea, reglementarea pescuitului, paza, import de icre
embrionate, lapţi conservaţi sau peşti vii etc.
   Pisică (Felis). Gen de mamifere carnivore din familia felidelor, cu capul rotund, botul foarte scurt, maxilarele puternice, ghearele retractile şi ascuţite. Se găseşte răspîndită pe toată suprafaţa globului, în stare domestică sau sălbatică, în afară de Australia şi Madagascar.
   Pisică de mare. V. Dasyatis pastinaca, Tryon pastinaca.
   Pisică domestică. Specie de pisici cu corpul mai mic decît al pisicii sălbatice. Se cunosc mai multe rase şi varietăţi (comună, angora, siameză, birmaneză, chineză etc.), diferite în ceea ce priveşte mărimea şi culoarea.
   Pisică sălbatică africană (Felis ochrea-ta). Specie de pisici sălbatice din nordul Africii, strămoşul pisicilor domestice.
   Pisică sălbatică europeană (Felis syl-vestris). Specie de pisici sălbatice, cu corpul lung de 70 cm, cu blană deasă, de culoare cenuşiu-gălbuie, cu vîrful cozii negru precedat de două inele negre ; trăieşte în pădurile din Europa, inclusiv în ţara noastră.
   Pista. 1. Succesiunea urmelor lăsate de cal pe sol; pista poate fi simplă (urmele posterioare se suprapun pe cele anterioare, — dublă neajunsă (urmele posterioare cad înapoia celor anterioare) şi dublă petrecută (urmele posterioare depăşesc pe cele anterioare); 2. Suprafaţă de teren amenajată în cadrul hipodromului pentru desfăşurarea antrenamentelor şi curselor sau altor probe sportive ecvestre. Pista are forma unui culoar, delimitat pe laturi, de formă eliptică sau ovală, de lungime şi lăţime diferite, după scopul alergării şi numărul cailor din concurs ; 3. în dresajul şi folosirea cîinilor de vînătoare şi la urmărire reprezintă traseul urmărit pe baza mirosului lăsat de vînatul viu, de sîn-gele vînatului rănit sau de răufăcătorul pe a cărei dîră de miros a fost lansat cîinele.
   Pistol de asomare. Instrument folosit pentru asomarea vitelor în abator, prin
PIS
499
comoţie cerebrală, acţionat cu ajutorul aerului comprimat sau prin explozie. în funcţie de sistemul constructiv se întîl-nesc mai multe tipuri (Matador, Perfect, Remington etc.).
   Pistolet, sin. Pistol. Denumire dată sfertului posterior al carcasei de bovine, avînd 3—5 — 7 coaste ataşate, corespunzătoare ultimelor antricoate. Piesa finisată după ce s-a îndepărtat fleica şi 2/3 din lungimea coastelor respective capătă forma unui „pistol“ care înglobează regiuni de măcelărie încadrate la specialităţi (muşchi, vrăbioară, părţi din antricot) şi la calitatea I (pulpă).
   Pitic, sin. Iepurele pitic. Rasă de iepuri foarte asemănătoare ca exterior rasei Hermelină, cu excepţia culorii şi a greutăţii corporale. Prezintă diferite culori : galben-jder, bălţat, chinchilla. Greutatea corporala medie este de 1,5 kg.
   Pitman-Moore. Rasă de porci pitici, ce se creşte în S.U.A., în scopuri experimentale.
   Pituitrina, sin. Vasopresină, glandui-trin. Hormon extras din hipofiza poste-rioară. Are acţiune vasopresoare, anti-diuretică şi ocitocică.
   Pityriazis (gr. piiiron : tărîţe). Erupţie scuamoasă, caracterizată prin pelicule cornoase de dimensiunea tărîţelor.
   Pityriazis rozea. Boală cu etiologie incertă, mai frecventă primăvara, observată la purcei, puţind îmbrăca aspect enzootic, caracterizată prin erupţii cutanate eritemo-scuamoase inelare, care se vindecă deseori spontan.
   Piurie. Eliminarea de urină cu puroi.
   Pival, sin. Actosin, Pindone. Derivat, al indandionei, cu acţiune anticoagu-lantă. Utilizat ca raticid de ingestie (DL5!) = 5 mg/kg pentru şobolani) sub forma de momeli alimentare.
   Placentate. Mamifere la care embrionul se dezvoltă în organismul matern, în placentă, astfel încit puii, la naştere, sînt mult mai dezvoltaţi decît la mamiferele lipsite de placentă (monotreme şi marsupiale).
   Placentaţie. Modul în care se realizează placenta; difuză, cum este la
suine, cotilcdonată, cum se întîlneşte la rumegătoare, inelară la carnivore etc.
   Placenta. Formaţiune temporară care ia naştere şi funcţionează numai în timpul gestaţiei. Reprezintă angrenajul dintre vilozităţile c.oriale şi criptele mucoasei uterine, avînd rol în procesele de nutriţie, excreţie şi protejare a produsului de concepţie, pînă la parturiţie. Are şi o funcţie endocrină claboiind hormoni estrogeni, gonadotropi şi pro-gesteron.
   Placentofagie. Tendinţa animalelor de a-şi coasuma placenta imediat după parturiţie, întîlnită la aproape toate speciile cu excepţia cabalinelor.
   Placentom. Angrenajul format de un cotiledon şi un caruncul uterin ; reprezintă unitatea morfo-funcţională a placentei la rumegătoare, încetîndu-şi activitatea imediat după parturiţie.
   Placheta sanguina. V. Trombocit.
   Plaga. Soluţie de continuitate la nivelul pielii sau a unui organ distingîndu-se diverse tipuri de plăgi : plagă contuză, bipolară, decubitală, penetrantă, per-forantă, unipolară etc.
   Plagiostomi. Ordin de peşti cu schelet cartilaginos, cu gura în formă de semilună, sau în formă de despicătură transversală, cu orificiile branhiale deschise direct la exterior (ex. rechinul, pisica-de-marc, vulpea-de-mare etc.).
   Plaigne. Rasă de raţe belgiene, formată prin încrucişare, caracterizată prin greutate intermediară (2 — 3 kg) şi producţie de 140 — 180 ouă cu coajă verzuie.
   Plan de montă şi fătări. Planificarea (eşalonarea) pe luni (uneori pe decade sau săptămîni) a montelor şi fătărilor pentru femelele matcă şi pentru tineretul femei care urmează a se montă şi/sau a făta în anul de plan. Reprezintă o lucrare tehnico-economică de o deosebită importanţă pentru planificarea producţiei animaliere.
   Plan de selecţie, sin. Program de selecţie. Componentă a programului de ameliorare ce înscrie întreg ciclul tehno-
500
PLA
logic de împrospătare a mătcii (schimbarea generaţiilor) dintr-un efectiv de animale. Ciclicitatea tehnologică a planului este de regulă anuală, însă se poate axa şi pe ciclul total de înlocuire a reproducătorilor (durata de exploatare). Se prezintă sub forma unei schiţe şi cuprinde : mărimea efectivului matcă şi structura sa, reforma anuală din matcă şi necesarul de înlocuire, numărul de animale născute şi pierderile pînă cînd aceştia candidează la selecţie, metodica selecţiei (obiectivul, controlul producţiei şi tratamentul datelor de testare, metoda de selecţie, clasare etc.), intensitatea selecţiei şi destinaţie a animalelor, efectul genetic al planului.
   Plancton (gr. planktos: rătăcitor, neliniştit). Totalitatea organismelor care trăiesc şi plutesc pasiv pe suprafaţa şi în grosimea apei, fiind deplasate de curenţi şi valuri. Organismele animale formează zoo planctonul, cele vegetale filo planctonul. Planctonul constituie o verigă importantă în circuitul materiei în bazinele acvatice, deoarece formează hrana pentru peşti şi pentru alte animale.
   Planimetru. Dispozitiv folosit pentru măsurarea unor suprafeţe plane şi stabilirea ariei respective, prin copiere pe hîrtie' de calc. în zootehnie se foloseşte la stabilirea suprafeţei ochiului de muşchi.
   Planorbis. Melc de apă dulce din ordinul pulmonatelor ; are cochilia spiralată într-un singur plan. Serveşte •drept gazdă intermediară pentru unii viermi trematozi paraziţi la mamifere şi la păsări.
   Plantar (lat. planta: talpa piciorului). 1. Care. aparţine tălpii piciorului (porţiunea posterioară a autopodiului pel-vin) ; 2. Zona de sprijin a membrului.
   Plantă. Nume dat organismelor caracterizate, în general, printr-o organizaţie mai simplă, particulară. Plantele au ceiulele înconjurate de o membrană solidă (de obicei celulozică) ; corpul lor este fie un tal lipsit de ţesuturi, fie un
corm alcătuit din rădăcină, tulpină şi frunze cu structură tisulară ; nu au sistem nervos, aparat circulator şi nici organe centrale regulatoare. Numai plantele sint capabile să producă substanţe organice din substanţe minerale, condi-ţionînd în acest fel viaţa animalelor, a omului.                        *
    Plante anuale. Plante care germinează şi fructifică în cursul unui an sau. germinează toamna şi fructifică în anul următor (intr-o singură perioadă de vegetaţie ; ex. cerealele, mazărea, fasolea, floarea-soarelui etc.).
    Plante furajere. Grup de plante agricole folosite in stare verde, uscată (fin) sau însilozată, pentru hrănirea animalelor domestice. Fac parte din familii diferite şi pot fi grupate astfel: leguminoase perene (lucerna, trifoiul, sparceta etc.), leguminoase anuale (măzărichea, mazărea furajeră, lupi nul, bobul etc.), gra-minee perene (timoftica, raigrasul, ob-siga etc.), graminee anuale (porumbul, iarba de Sudan etc.).
    Plante inferioare. Grupă de plante cu corpul vegetativ uni- sau pluricelular, numit tal (din care cauză se numesc şi talofite). Plantele inferioare cuprind circa 135 000 de specii (ex. algele, bacteriile, mixomicetele, ciupercile şi lichenii).
    Plante melifere (lat. mei:       miere,
ferre: a purta). Plante ale căror flori produc nectar şi polen în cantităţi mari (salcîmul, trifoiul, lucerna, mazărea, sparceta, fasolea etc.).
    Plante perene. Plante care trăiesc mai mulţi ani şi fructifică în fiecare an. Cuprind plante erbacee la care rămîn vii organele subterane, organele aeriene uscîndu-se după fructificare (ex. lucerna, trifoiul etc.) şi plante lemnoase, la care se schimbă numai frunzele anual (ex. fagul, mărul etc.) sau la cîţiva ani (ex. molidul, bradul etc.).
    Plasmă germinativă. Termen introdus pentru prima dată de August Weismann (1884) şi se referă la fondul genetic (genotipul) care se transmite, neschim
PLA
501
bat de. la o generaţie la alta prin interr mediul unor celule specializate.
   Plasma sanguină. Faza lichidă a sîn-gelui constituită din ser, fibrinogen şi factori de coagulare. Se obţine prin recoltarea sîngelui pe anticoagulanţi.
   Plasmă seminală. Fracţiunea lichidă a spermei, alcătuită din produsul de secreţie al glandelor anexe. Prin substanţele nutritive şi enzimele pe care le conţine asigură metabolismul spermatozoizilor ; conţinutul în electroliţi al plasmei seminale corectează reacţia acidă a spermei, adueînd-o la majoritatea speciilor aproape de neutru.
   Plasmină, sin. Fibrinolizinâ. Enzimă proteolitică în plasmă, care poate digera diferite proteine în procesul de hidro-liză.
   Plasminogen, sin. Profibrinolizină. Precursor inert sau zimogen al plasminei.
   Plasmodioza păsărilor. Hcmosporidi-oză produsă de P. gallinaceum (la găini) sau de P. danilewski (la porumbel) şi manifestată clinic prin inapetenţă, tristeţe debilitate* anemie, modificări san-gui ne etc.
   Plasmodioză. Hemosporidioză produsă de germeni din subordinul Plasmo-dida, familia Plasmodidae.
   Plasmoliză. Disoluţia citoplasmei în urma pătrunderii în celulă a unei soluţii neizotonice.
   Plasmon. Totalitatea materialului genetic din celulă situat în afara cromozomilor. Unităţile care alcătuiesc plasmo-nul sint plastidele, kinetosomii, mitocon-driile, centriolii. Acestea prezintă materialul genetic denumit plastogene, kine-togene, chondriogene, centriogene. Aceste mici unităţi ale plasmonului au fost denumite de D a r 1 i n g t o n în 1939 cu termenul generic de plasmagene.
   Plasticitatea linii. însuşirea pe care o are lîna de a-şi păstra un timp oarecare o anumită formă impusă şi după ce au ‘ost îndepărtate cauzele care au dus la imprimarea acelei forme.
   JMatformă. Suprafaţă de teren amenajată în vederea unor lucrări (depozitare,
întreţinere utilaje, reglări, muls mecanic etc.). Platforma poate fi acoperită sau descoperită.
   Platformă de gunoi. Suprafaţă de teren impermeabilizată şi prevăzută cu rigole colectoare pentru must, pe care se depune gunoiul de grajd în vederea fermentării.
   Platformă de muls. Platformă fixă sau mobilă dotată cu boxe, utilaje, aparate şi conducte pentru efectuarea mulsului mecanic. După modul* de aşezare a vacilor în boxe, platformele pot fi : paralele, frontale, tandem, în V (brăduleţ sau coaste de peşte), rotativă (rotolactor). Platformele de muls pot fi amplasate lîngă adăposturi sau la păşune.
   Platin blond. Varietate de nurcă de încrucişare dublu recesivă obţinută din Silverblue şi Pastel Royale, caracterizată prin culoare gri-maroniu puţin clar avînd o valoare mai redusă. Este exploatată puţin dar apare din încrucişările pentru producerea nurcilor trirecesive (ex. Winterblue).
   Platină. 1. Component al microscopului optic pe care se sprijină lama cu preparatul de examinat ; 2. Placă metalică încălzită (prin flacără sau electric), pe care se pun lamele in momentul lipiri secţiunii histologice.
   Platinată. 1. sin. Bej de nisip, Plaţi-num, Sanfarbig. Varietate de nutrie de încrucişare obţinută din Safir de Groenlanda şi Perla briliant. Are o culoare bej-brumăriu platinaţ deschis; 2. Varietate de vulpe de crescătorie (v. Vulpe platinată).
   Platinum, sin. Silverblue, Albastră-ar-gintie. Varietate de nurcă, mutantă recesivă care reprezintă prima mutaţie de culoare fixată (Canada — 1929). Are o culoare gri, clară şi uniformă, cu jar albastru argintiu şi puf albastru ca cerul, ceea ce asigură un efect de contrast şi un luciu frumos. Are o mărime bună (1 000—1 700 g) şi o prolificitate ridicată (5 pui la fătare). Este utilizată pentru producerea blănurilor albastre ş i
502
PLE
la încrucişări pentru producerea nurcilor albastre di şi tri recesive (Safir, Win-terblue etc.).
   Platinum imperial. Varietate de nurcă mutantă recesivă care se aseamănă cu nurca Platinum, fiind ceva mai mică şi avînd un luciu metalic mai puternic.
   Platlonje. Accesoriu folosit în con-tenţia animalelor, format dintr-o curea lată sau o frînghie împletită, care se aplică la cbiostec.
   Plămini. V. Pulmon.
   Plătică, sin. Cîrjancă (exemplarele mijlocii), albitură şi foaia-plopului (puii) V. Abramis brama danubi.
   Pleavă. Totalitatea resturilor de spice şi de păstăi rezultate la treeratul cerealelor şi al leguminoaselor. Se foloseşte ca nutreţ în hrana animalelor.
   Pleiotropism. Fenomen genetic în virtutea căruia o genă poate intra în componenţa a două sau mai multe genoti-puri, particip înd astfel la coordonarea a două sau mai multe caractere. Acest fenomen constituie cauza genetică a corelaţiilor existente între diferitele caractere. Unele gene, în acţiunea pleio-tropică a lor, tind să varieze ambele gene în acelaşi sens (mărindu-le sau micşorîndu-le valorile), în timp ce altele provoacă efecte în sensuri diferite. în primul caz se determină o corelaţie pozitivă iar în al doilea caz o corelaţie negativă.
   Pleoapă. Cută a pielii care acoperă globul ocular în partea anterioară. Marginea pleoapelor este prevăzută (la mamifere) cu peri lungi şi curbaţi, genele. Pleoapele au rolul de a proteja ochiul de şocuri şi lumină puternică şi de a umezi omogen, prin clipit, suprafaţa globului ocular cu lichid lacrimal. Faţa internă a pleoapelor este căptuşită cu o mucoasă fină, conjuctiva.
   Pleşuvă de Pskov. Rasă de gîşte din U.R.S.S. cu greutate corporală medie.
   Pleură. Seroasa cavităţii toracice, pre-zentînd :  o porţiune costală (pleura
cdstalâ) care căptuşeşte peretele toracic, o porţiune pulmonară (pleura pulmo-
nară) care înveleşte fiecare pulmon,, o porfiune mediaslinală de legătură între porţiunea costală şi pulmonară, reali-zînd un perete relativ ce desparte cavitatea toracică în două jumătăţi, re-zultînd doi saci pleurali, porţiunea care trece şi înveleşte pericardul fiind cunoscută sub denumirea de pleură peri-cardică.
   Pleurezie. Fază exudativă a pleuritei* obişnuit septică, manifestată prin febră* sindrom de tignafes, matitate declivă, orizontală şi deplasabilă, suflu pleuretic etc.
   Pleurită. Inflamaţi a pleurei.
   Pleurodinie (gr. odyne: durere). 1. Durere toracică pleurală sau nepleurală (pleurită, nevralgii sau mialgii inter-costale etc.); 2. Durere reumatoidă in-tercostală.
   Pleuronectes flesus luscus, sin. Cam-bula. Peşte marin şi salmastru, bentonic de 35 cm, din ordinul Pleuronectiformesy de pe fundurile nisipoase din Marea Neagră şi Azov şi de pe lîngă ţărmurile şi de gurile fluviilor. Are corpul plat cu contur romboidal-ovalar şi acoperit cu solzi mici. Capul şi partea anterioară a corpului sînt prevăzute qu mici scuturi ghimpoase. Ochii pe aceeaşi parte şi la acelaşi nivel. Coloritul corpului cenuşiu-măsliniu pe faţa zcnitală şi alb pe cea nadrinală. Depune icre pelagice în sep-tembrie-iunie. Are valoare economică ridicată.
   Pleuropneumonie. Inflamaţia concomitentă a pleurei şi pulmonului. Uneori se foloseşte drept sinonim cu „peripneu-monie“.
   Pleurostotonus (gr. pleurathen:    la-
teral, tonus: întindere). 1. încovoierea laterală a corpului prin contractură unilaterală a musculaturii; 2. încovoierea capului spre torace, observată de exemplu în unele stări depresiye (febră vi-tulară).
   Plevensk. Rasă de oi locală, din Bulgaria, cu lîna albă şi capul negru, cu greutatea corporală de 45 kg în medie, produce anual 3 kg lînă semigroasă şi 150 litri lapte pe lactaţie.
PLE
503
   Plevuşcă, sin. Gufâf albişoară, sorean, soreţ (v. Leucaspius delineatus).
   Plex. împletirea sau întreţeserea mai multor fire nervoase, distingîndu-se: un plex brachial din care se detaşează toţi nervii distribuiţi membrului toracic şi o parte din cei distribuiţi zonei cervico-toracice) şi un plex lombosacrat, din plex izolindu-se nervii distribuiţi crupei şi membrului pelvin.
   Plisthophora. Sporozoare celulare parazite la peşti unde se găsesc localizate în ţesuturi formînd nodtlli de culoare albă de 1 — 5 mm.
   Ploaie (lat. pluvia). Precipitaţii sub formă de picături de apă cu diametrul de 2 —5 mm (rareori 7 mm) şi cu viteza de cădere pe suprafaţa solului de circa 8 m/secundă.
   Ploidie. Fenomen genetic care constă în prezenţa la unii indivizi în celulele somatice a unui număr de cromozomi diferit decît cel normal, caracteristic speciei respective. Ploidia se poate manifesta sub forma unei hipoploidii în care numărul de cromozomi este mai mic decît cel nornial şi sub forma unei hi-perploidii caz în care numărul de cromozomi este mai mare decît normal, în general sînt descrise două tipuri de ploidii : aneuploidia (v.) şi euploidia (v.).
   Plumogal. Premix românesc utilizat în combaterea deplumării păsărilor. Reprezintă un amestec omogen de vitamine, aminoacizi de sinteză, elemente minerale etc. Se utilizează în alimentaţia păsărilor.
   Plum-poudding. Denumire pentru cîini de rasă Dalmaţiană (v).
   Plurice lular. Organism format din mai multe celule.
   Pluripară. Termen utilizat pentru identificarea femelelor care au fătat de mai multe ori. Antonim : primipară (la prima fătare) sau nulipară (care n-a fătat niciodată).
   Pluto. Linie a rasei Lipiţane înfiinţată de armăsarul danez cu acelaşi nume, caracterizată prin dezvoltare corporală mare, făptură masivă, cap acvilin, şi
culoare vînătă. în structura genealogică a efectivului matcă din România, are o pondere de peste 11%. Animalele din această linie au talia mare, conformaţia armonioasă (cap cu profil drept, greabăn proeminent, spinare şi şale pro-porţionate, crupa largă şi musculoasă membre lungi şi puternice), culoare vînătă, constituţie robustă, mersuri întinse şi elastice şi aptitudine de tracţiune.
   Pluviograf. Aparat destinat înregistrării cantităţilor de precipitaţii lichide sau solide căzute pe suprafaţa solului într-o perioadă de timp.
   Pluviometru (lat. pluvia : ploaie). A-parat utilizat pentru determinarea cantităţii precipitaţiilor lichide sau solide căzute pe suprafaţa solului în 24 ore.
   Plymouth rock. Rasă de găini formată în S.U.A., care are mai multe varietăţi (barată, neagră, galbenă etc.), cu însuşiri caracteristice raselor intermediare cu producţii mixte şi cu o varietate albă selecţionată cu formă maternă în hibridarea pentru producerea puilor de carne (broiler). Majoritatea varietăţilor se caracterizează prin greutate de 3—3,5 kg la cocoş şi 2,5 — 3 kg la găină, cu producţii de 170 — 190 ouă de 60 g, pigmentate în galben brun şi cu carne de calitate mijlocie. Varietatea albă transmite produşilor din încrucişarea cu cocoşi Cornish o serie de însuşiri care se cer de la puiul broiler. Ca exterior apar ca nişte păsări mari, de talie mijlocie, cu lărgime şi profunzime remarcabile, cu creasta mică şi dreaptă, cu ochii portocalii pină la roşu, cu urechiuşele roşii şi fluierele puternice, galbene. în producţie se foloseşte şi forma mini (la noi Mini-MAS-Rock) care deţin în genotip, înlănţuit cu sexul factorul subponderal, în acest fel se obţin păsări cu greutate medie redusă cu peste 1 kg, care produc pui cu creştere normală, permiţînd ca matca să folosească mai bine spaţiul şi nutreţurile.
   Pneumatophorus colias, sin Colias. Peşte răpitor marin de cîrd de 35 — 40 cm din ordinul Perciformes din Marea Medi-
504
POD
terană, Marea Marmara şi Marea Neagră, Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. Are corpul acoperit cu solzi mici, alungit şi cu pedunculul caudal îngustat. Capul este comprimat lateral cu botul ascuţit şi gura largă şi cu dinţi. Coloritul corpului verzui-albăstrui cu linii întunecate oblice pe spate iar pe laturi şi abdomen cenuşiu-argintiu. Depune icre pelagice în iunie în Marca Mediterană. Are valoare economică mare.
   Fneumatozâ. Dezvoltarea şi acumularea de gaze într-o cavitate organică sau organ cavitar.
   Pneumatocel (gr. pneima : aer, vînt ; cili: tumoră, deformaţie). Retenţie gazoasă într-un conduct sau cavitate organică, urmată de deformarea, hernia sau deplasarea respectivei formaţiuni, în urma presiunii exercitată de gaze.
   Pneumococ. V. Diplococ.
   Pneumoconioză (gr. pneymon : pulmon, konios:  praf, ţărînă). Inflamaţia cro-
nică indurativă sau fibroasă a pulmo-nului produsă prin inhalarea pulberilor de origine fninerală. Este semnalată şi la animalele întreţinute în zonele din jurul minelor, carierelor, uzinelor etc. Denumirile etiologice indică particulele în cauză (silicoză, anttacoză, asbes-toză etc.).
   Pneumograf, sin. stetograf. Dispozitiv de înregistrare a variaţiei circumferinţei toracice în timpul mişcărilor respiratorii.
   Pneumonie, sin. Pneumonie lobară, sporadică, crupală, fibroasă, a frigore. In-flamaţie nepurulentă şi negangrenoasă a unui lob pulmonar sau a unei porţiuni relativ întinse dintr-un lob, determinată de diferiţi microbi, la animale predispuse, sub influenţa diferitelor cauze ocazionale.
   Pneumopatie (gr. pneymon : pulmon, paihos : boală). Boală a pulmonului, în sens general.
   Pneumotorax (gr. pneyma : aer, tho-rax: piept). Colecţia gazoasă pleurală, realizată obişnuit prin efracţia aerului din pulmoni sau prin peretele toracic
(plăgi, rupturi), mai rar prin producere de gaze în urma fermentaţiilor (piopneumo-torax etc.) ;■ pneumotoraxul prin efracţie poate fi deschis (în comunicare cu exteriorul), închis şi cu supapă (comunicare numai în inspiraţie).
   Pneumotrop. Virus care provoacă leziuni în aparatul respirator (ex* virusul gripei umane şi porcine, al pleuropneu-* moniei infecţioase a calului etc.).:
   Poarta de jos a laptelui. Orificiul prin care venele subcutanate adbominale pătrund în torace. Este un semn orientativ al producţiei de lapte, deoarece mărimea orificiilor este corelată cu cea a venelor subabdominale. Dar, nu trebuie să se exagereze, aşa cum se făcea în trecut în mod mecanic cantitatea de lapte a vacii, după adîncimea orificiilor*
   Poarta de sus a laptelui. Depresiunea întîlnită la vacile cu constituţie fină sau stare de întreţinere slabă, între apofizile spinoase ale ultimei vertebre dorsale şi prima vertebră lombară. Este un semn care nu are nici o legătură fiziologică cu producţia de lapte.
   Pochivnic (Asarum europaeum). Plantă erbacee din familia Aristolochiaceae, cu rizom tîrîtor, cu tulpină scurtă, cu frunze reniforme; întreaga plantă, dar mai ales rizomul, este foarte toxică.
   Pododermită. Inflamaţia membranei cheratogene a copitei la ecvine. Poate fi congestivă simptomatică, congestivă toxi-alimentară, congestivă toxigravidică, cronică deformantă, exudativă, gangre-noasă, supura ti vă etc.
   PodofUită. Inflamaţia podofilului, provocată în general de cauze traumatice şi manifestată prin sensibilitate la nivelul peretelui de corn, şchiopătură etc.
   Podolică italiană, sin. Pugliese. Rasă de taurine provenită din Ros prirhigenius. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare (talie 140—148 cm şi greutatea 750 kg la vaci), conformaţie relativ corectă, membre lungi şi solide. Are constituţie robustă, temperament vioij di-morfism sexual pronunţat, aptitudine bună de carne şi mai puţin bună de lapte
505
m ^ .__________________________________
•(1 000 kg lapte; pe lactaţie de 170 zile), dar cu uri conţinut în grăsime ridicat (5%)*
   Poţchi tolerai, sin. Poikilotenm. 1. Animal .. a; cărui temperatură corporală variază^ cu< temperatura mediului (ex. repţile, peşti, nevertebrate) ; 2. Animal cu sînge rece.
. Pointer. Rasă de ciini de vînătoare, pont^ţor insular, specializat în căutarea şi descoperirea prin aret a vînatului mic. ascuns |n vegetaţia cîmpului deschis şi cu apoi^ta vedere. Avînd mirosul foatre bun 'preia urma vânatului din aer. Are aret îndelung şi prezintă o mare rezistenţă la lucru in viteză. Are un temperament mai nervos. Ca; exterior se caracterizează prin cap potrivit de mare, nas proeminent, uşor ridicat (nas pointerin), stop pronunţat, giţ lung uşor arcat, trunchi lung, cu spinare dreaptă, coada relativ scurtă, şi purtată orizontal. Blana este formată din păr scurt, des şi lins, şi are culoare generală fie simplă (albă, neagră sau maro) fie albă cu pete negre, castanii şi portocalii. Are, în funcţie de sex, o talie de 58 — 70 cm şi o greutate de 20—30 kg.
   Poitou. 1. Rasă de asini amelioraţi din Franţa, provenită din asinul somalez. Se caracterizează prin dezvoltare corporală hipermetrică (140—150 cm), făptură masivă, cap mare, inexpresiv, drept, uneori concav sau cu profil de rinocer, buze groase, urechi mari şi grele, atirnînde ochi mici, gît puternic, trunchi voluminos, membre groase, puternice, cu copite înalte, cilindrice, păr lung, des şi sub formă de şuviţe groase, culoare neagră sau brună. Are constituţie robustă, temperament liniştit, capacitate energetică ridicată. Se pretează foarte bine .pentru producerea de catîri de mare valoare împreună cu rasele grele de cai; 2. Populaţie cabalină de talie înaltă, adaptată pentru producţia de catîri ; 3. Rasă locală franceză de gîşte cu greutate mijlocie <5 —8 kg) şi viteză mare de creştere. Prezintă o varietate albă şi una cenuşie.
   Polakiurie (gr. pollakis:   frecvent,
ourein : a urina). Urinare frecventă, de-
terminată obişnuit reflex, mai cu seamă în cistite.
   Poland —China.,Rasă de porci, foarte răspîndită în S.U.A.,. adaptată pentru producţia de carne şi grăsime. Are talie mare, trunchi lung şi profund, membre relativ scurte, cap mic, urechi erecte la bază şi îndoite la vîrf, de culoare neagră şi cu pete albe pe extremităţi, precocitate ridicată, capacitate mare de utilizare a furajelor şi a păşunilor. Există o subrasă denumită Spotted Poland — China.
   Polany. Aparat special pentru determinarea ştiinţifică a rezistenţei şi extensibilităţii linii.
   Polară. Specie de vulpe cu blana preţioasă cu culoare generală, variind de la alb pînă la albastru (v. Vulpe polară).
   Polen. Gamatofitul mascul la plantele spermatofite (gimnosperihe şi angios-perme). Structural posedă un înveliş (sporoderma) reprezentat prin exină şi intină şi conţinutul grăunciorului de polen constituit dintr-o celulă vegetativă şi alta generativă. Polenul reprezintă hrana de bază a larvelor de albine lucrătoare şi trîntori, a albinelor tinere, pentru producerea lăptişorului şi creşterea puietului, pentru producerea cerii, a fermenţilor, substanţelor antibiotice, asigură starea de sănătate şi iernarea corespunzătoare. Acţiunea biologică a polenului se datorează conţinutului în proteine, cuprinzînd toţi aminoacizii necesari creşterii.
   Poliadenită. Inflamaţie simultană a mai multor ganglioni limfatici.
   Polialelism. Fenomen genetic în virtutea căruia la acelaşi locus pot fi localizate mai multe gene. Acest fenome n a fost denumit de Th. Morgan în 191 „serii de alele multiple". Un organism diploid poate fi homozigot pe oricare din alelele unei scrii sau heterozigot pentru orice combinaţie de două. alele din serie, între genele unei serii de alele se poate instala .dominanţa, raporturile de dominanţă putîndu-se realiza în diferite moduri.
506
POt
   Poliandrie. împerecherea mătcii cu mai mulţi trîntori (7—10).
   Poliartrită. Afectarea simultană de către aceeaşi boală, a mai multor articulaţii, la acelaşi individ.
   Policefal. Monstru cu mai multe capete.
   Polidactil. Cu mai multe degete.
   Polidactilie. Termen întrebuinţat pentru definirea anomaliei congenitale caracterizată prin prezenţa unor degete supranumerare.
   Polidipsie (gr. poli: mult, numeros ; dipsa : sete). Sete exagerată.
   Poliedrla, sin. Gălbenare. Boală virotică infecto-contagioasă a viermilor de mătase provocată de virusul poliedric Bvrrellinavirus bombycis, care afectează insecta in toate stadiile ei de metamorfoză. Infecţia se transmite pe cale bucală odată cu frunza contaminată, pe cale cutanată prin leziuni sau pe cale transo-variană. Boala mai este cunoscută sub numele de icterul viermilor de mătase sau grasserie datorită unor particularităţi în evoluţia bolii. Este o boală deosebit de contagioasă care afectează întreg efectivul dintr-o crescătorie.
   Poliembrionie. Formă de reproducţie sexuată, în care două sau mai multe progenituri provin dintr-un singur ovul.
   Polifagie (gr. polys: mult, phagein: a mînca). Tip de nutriţie în care intră hrană variată, aparţinînd mai multor tipuri biologice. Polifagia este proprie organismelor omnivore.
   Poligar. Rasă de cîini gonitori formată în India, derivată din ogarul Rampur şi deci din Slughi (v. Ogarul Slughi).
   Poligastrie, sin. Ruminant. Animal care are mai multe compartimente gastrice (reţea, rumen, foios şi chiag). în această grupă de animale se încadrează bovinele, ovinele, caprinele şi antilopinele.
   Poligenic (complex). Complex de gene care îşi cumulează efectele pentru a determina un caracter oarecare. Caracterele cu un determinism poligenic sînt denumite caractere cantitative. Variaţia provocată de segregarea simultană a unui
număr mai mare de perechi de gene este denumită variaţie poligenicâ. Teoria determinismului poligenic al unor caractere, care reprezintă unul din cele mai semnificative progrese ale gîndirii genetice, aparţine geneticienilor E. M. Ea st şi N i 1 s s o n-E hl e şi datează aproximativ din anul 1910.
   Poliglobulie. Mărirea numărului de globule pe volum de sînge circulant.
   Poliglucide. Biomacromolecule formate prin condensarea unui număr mare de oze. Exemple:      amidonul, glicogenul,
celuloza etc. Poli glucidele prezintă caracteristici structurale distincte, chiar dacă se formează prin condensarea aceluiaşi tip de oză ; de exemplu, amidonul şi glico-genul sînt constituite prin policonden-sarea glucozei, însă structurile celor două poliglucide prezintă unele diferenţieri.
   Polimastie, sin. Politelie. Termen utilizat pentru definirea anomaliei caracterizate prin prezenţa de mamele supranu-merare.
   Polimiozită (gr. poly : mult, numeros ; mys: muşchi). Inflamaţia concomitentă a mai multor muşchi.
   Polimorf. Termen general definind pluralitatea de aspect, capacitatea de a-se prezenta sub mai multe forme a unui organism, fenomen etc.
   Polimorfism. Prezenţa la aceeaşi specie a mai multor forme (indivizi) care se deosebesc după particularităţile lor morfologice. De exemplu prezenţa în cadrul familiei de albine a trei categorii de indivizi: matca, albinele lucrătoare şi trîntorii.
   Polinevrită. Lezarea simultană, de ordin inflamator sau neinflamator, a mai multor nervi.
   Polinucleotide. Substanţe macromole-culare rezultate prin policondensarea unui număr mare de mononucleotide, care constituie unităţile structurale mo-nomere ale polinucleotidelor. Acizii nucleici sînt polinucleotide : ADN este un polideoxiribonucleotid, iar ARN un poli» ribonucleotid.
POL
507
   Polioencefalita (gr. polios: cenuşiu) Inflamaţia substanţei cenuşii a encefaiului (scoarţă, nucleii cenuşii de la bază etc.) obişnuit de origine infecţioasă şi manifestată prin semne de focar, hemiplegie, semne de nervi cranieni, manifestări «epileptice, sindrom de imobilitate etc.
   Poliomielită (gr. polios:        cenuşiu,
myelos: măduvă). Inflamaţie septică, alergică etc. a substanţei cenuşii din măduva spinării, caracterizată clinic prin sindrom poliomedular ventral sau dorsal.
   Poliorhidie. Anomalie caracterizată prin existenţa testiculelor supranume-rare.
   Poliovulaţie, sin. Supraovulaţie. Determinarea apariţiei unui număr mai mare de ovule prin diferite metode, în perioada estrală a animalelor.
   Polip. Varietate de papilom sau con-dilom dezvoltată pe suprafaţa unei mucoase (bucale, vaginale, prepuţiale, ure-trale etc.).
   Polipeptide. Peptide a căror structură este constituită din zece pînă la una sută de aminoacizi uniţi prin legături peptidice. Masa lor moleculară atinge valori pină la aproximativ 10*. Exemple : insulina, glucagonul, corticotropina, gas-trina etc.
   Poliploid. Termen folosit pentru caracterizarea nucleului celular care au tnai mulţi decît 2n cromozomi.
   Poliploidie. Denumire generică dată cazurilor de ploidie în care în nucleul celulelor somatice se găsesc mai multe seturi de cromozomi (3, 4, 6 sau 8). în funcţie de natura seturilor de cromozomi se cunosc două situaţii de poliploidie : auto poli ploidie — cînd seturile de cromozomi sînt identice şi alo poliploidie — cînd seturile de cronffiSOTîri'sîjlt diferite între ek.
   Polipnec (gr. poli/ : numeros, pnein : a respira), sin. Tahipnee. Mărirea frecvenţei mişcărilor respiratorii.
   Polipoză. Afecţiune caracterizată prin dezvoltarea unor polipi multipli, în diverse zone ale mucoaselor.
   Polipod. Monstru avind mai multe picioare decît normal.
   Polispermie. Fecundarea ovulei de către mai mulţi spermatozoizi.
   Polistiren expandat. Polimer obţinut din stiren, utilizat sub forma de plăci ca material termoizolant la acoperişuri, tavane, pereţi etc.
   Poliurie. Creşterea volumului de urină eliminată într-un anumit interval de timp (la bovine peste 10 1, la ovine şi caprine peste 6 1).
   Polivoltine. Rasă de viermi de mătase, la care metamorfoza se repetă de mai multe ori pe an şi dau mai multe recolte de gogoşi. Se cresc în Asia de răsărit.
   Pollzaharide. V. Poliglucide.
   Polizomi. Ansamblul format din mai mulţi ribozomi la care se află ataşat acidul ribonucleic mesager (mARN).
   Polled Hereford. Populaţia de taurine fără coarne, formată în statul Iowa (SUA) la începutul secolului al XX-lea prin încrucişarea indivizilor Hereford, născuţi fără coarne (13 exemplare), cu cei ecornaţi de aceeaşi rasă. Are caracteristicile generale specifice rasei Hereford. Se creşte astăzi în special în statele Texas, Illinois, Kansas, Nebraska şi Missouri.
   Polled Sussexi Rasă de taurine Sus-sex, adaptată condiţiilor din Africa de Sud şi Rhodesia. Este foarte bine adaptată la condiţiile secetoase, manifestă sănătate bună, caractere morfo-funcţio-nale şi productive asemănătoare cu cele ale rasei dd origine. Se pretează la încrucişări cu rasa Africander dînd produşi foarte buni pentru măcelărie.
   Polo-Poney. Tip de cal, din grupa cailor Poney, adaptat pentru jocul de polo, robust, rezistent, uşor, dotat cu un temperament vioi, cu statură osci-lînd în jurul a 1,40 m, cu capul mic şi conformaţie armonioasă.
   Poluant. Substanţă de diferite origini răspîndită în mediul natural şi care dăunează vieţii.
   Poluare (lat. pollupre: a murdări). Răspîndirea în mediul natural (aer, sol, apă), a unor substanţe dăunătoare vieţii.
508
PON
   Poluţie. Emisia de spermă, în alt timp decît în timpul coitului. i Polverara. Rasă de găini italiană, de origină mediteraneană, cu greutate in-terme<iiară (2—2,5 kg la găină şi 3 — 3,5 kg la cocoş), cu producţie mijlocie de ouă cu coaja nepigmentată, rustică şi precoce. Prezintă mai multe varietăţi (neagră, aurie, argintie, albă), are culoarea galbenă a pielii şi a fluierelor şi are caracteristic moţ semiglobulos.
   Polwarth. Rasă de oi cu aptitudini de carne şi lînă fină, creată în Australia, prin încrucişarea oilor Merinos cu berbeci Lincoln, adaptată pentru zonele umede şi reci. Are forme simetrice, adînci şi largi,' întrucîtva asemănătoare cu rasa Corriedale, lînă fină (25 yj) şi lungă (12 cm) cu luciu intens, carne de bună calitate. Rusticitate şi precocitate pronunţată. Greutatea corpbrală 60—65 kg oile şi 80 — 85 kg berbecii. Producţia de lînă respectiv 4,5—5 kg şi 8—10 kg, cu fineţea de 25 — 27 microni.
   Pomatomus saltatrix. Peşte răpitor marin de 30 — 40 cm din ordinul Perei-formei din Marea Neagră, Oceanul Atlantic, Oceanul Indian şi Marea Medi-terană. Are corpul aluftgit, comprimat lateral şi acoperit cu solzi mici, aspri care se întibd şi pe opercule. Gura mare, oblică, este prevăzută cu dinţi. Coloritul corpului cenuşiu cu 0 nuanţă albăstruie pe spate şi argintie pe laturi şi abdomen. Depune icre pelagice în iunie-auguSt. Are o valoare economică ridicată.
   Pomerana. Rasă de gîşte de origine germană cu greutate mijlocie (7—8 kg). Se carâcterizează prin creştere rapidă a tineretului şi printr-o carcasă de calitate superioară, cu proporţie superioară a muşchilor pectorali. Produce 25 — 40 ouă de 185 — 195 g şi se adaptează foarte bine la tehnologii cu două sezoane de ouat şi năpîrlire forţată. Sînt păsări rustice şi prezintă varietăţi de culoare : albă, cenuşie, bălţată.
   Pomerania, sin. Pomeranian. Rasă de cîini din grupa cîinilor Spitz dc talie mică (v. Spitz de Pomerania).
. Pompa cu tocător DI-46. Se foloseşte la scoaterea şi tocarea dejecţiilor din fosele de depozitare temporară ; dejecţiile sînt refulate şi împrăştiate pe cîmp sau depozitate în lagune.
   Poney, sin. Poney. Denumire generală atribuită la toţi caii de statură mică, utilizaţi fie pentru şa, fie pentru tracţiune uşoară, caracterizaţi de un temperament vioi şi o constituţie robustă.
   Ponei american shetland. Ponei de origine scoţiană, crescut şi ameliorat- în S.U.A. Se caracterizează prin talie medie de 114» cm, robă variabilă, fiind măi înalt şi de construcţie mai uşoară 'cu profil de ştiucă. Are mers înalt şi posedă forţă de tracţiune mare (tractează greutăţi duble faţă de cea proprie). >       *
   Ponei american weislr. Ponei de origine galeză dar crescut şi ameliorat în S.U.A. Se caracterizează prin talie varia*-bilă (125 — 143 cm), robă vînătă sau bălţată, conformaţie corectă, făptură expresivă şi caracter bun.
   Ponei argentinian,'sin. Falabella.. Ce) mai mic cal din lume (talie pină la 72 cm)’ fiind format de familia Falabella, dintrruft cal mic Pur-sînge încrucişat cu cel mai elipometrici ponei Shetland. ’ Posedă toate culorile, dar cea preferată este cea herminatâ. Este prietenos şi inteligent, ideal ca animal de trăsură şi de casă, deoarece este rezistent şi ar(e un caracter foarte bun.
   Ponei australian, sin. Auslralisches Pony. Ponei caracterizat prin talie bună (122 —143 cm) şi conformaţie pro-porţionată. Este un animal inteligent şi curajos.
   Ponei balear. Ponei originar din insulele Baleare-Mallorca. Se caracterizează prin talie mare (143 cm), roba murgă închisă şi neagră.
   Ponei baschir. Ponei din U.R.S.S. cu talie ce depăşeşte 135 cm, culoarea roi bă şi murgă şi făptură îndesată. Este liniştit şi blînd. Iepele au o foarte bun
PON
509
producţie de lapte (în 7—8 luni pot da 2 000 1 lapte). De asemenea manifestă o bună aptitudine de tracţiune (la troică a atins performanţa de 120 km/zi).
   Ponei basuto. Ponei din Africa de sud, caracterizat prin talie de 145 cm, robă roibă (vulpie), murgă deschisă şi albă ; făptură uscăţivă. Este curajos, tenace, puternic şi rezistent (realizează performanţe la tracţiune de 130 km/zi).
   Ponei birmanez. Ponei originar din Birmania, caracterizat prin talie de circa 133 cm şi făptură puternică.
   Ponei casplc. Ponei originar din Iran cu talia variabilă (102 —122 cm), culoare albă, murgă şi roibă şi conformaţie apropiată de a unui cal mai mic de ţip arab (cap frumoş, coamă fină şi mătăsoasă, coada subţire, sus prinsă şi purtată sus). Este docil, ascultător, cu mersuri iuţi şi sigure, fiind un animal ideal pentru copii.
   Ponei corsican. Cal mic, produs şi crescut în munţi, aproape sălbatic. Are talie de 130—140 cm, greutatea de 300 —350_ kg, culoarea neagră sau murgă închisă. Este un animal foarte sobru şi se foloseşte pentru călărie şi tracţiune.
   Ponei dartmoor. Ponei din Anglia, caracterizat prin talie pînă la 127 cm, robă murgă şi neagră, exterior frumos, mai ales datorită capului nobil ; caracter prietenos, dar sensibil. .
   Ponei doles. Ponei din Nordul Angliei, caracterizat prin talie mare (143—148 cm), culoarea neagră şi murgă ; făptură masivă, puternică; caracter sensibil şi sociabil.
   Ponei dulmener. Ponei originar din Westfălia, carcterizat prin talie de 125 cm, culoare roibă şi murg deschisă şi uneori neagră.
   Ponei din Ţara Galilor, sin. Welsh Poney. Rasă de cai de statură mică (cca. 1,25 m), cu capul scurt, gîtul împodobit cu coamă abundentă, constituţie robustă, cu mers destul de rapid.
   Ponei francez, sin. Poney des Landes. Ponei caracterizat prin talie de 120 cm, robă albă, făptură zveltă, conformaţie
mai puţin corectă (gît drept, grebăn înalt, crupă teşită,- coama şi coada lungă). Trăieşte pe jumătate sălbatic, în păduri.
   Ponei garrano, sin. Minha. Ponei din Portugalia, caracterizat prin talie de 100—122 cm, culoare roibă închisă, făptură uscăţivă, cu coamă şi coadă stufoasă. Este puternic, sigur în mişcare şi foarte tenace. Are utilităţi multiple : portsamar, călărie şi chiar pentru curse de trap.
   Ponei grecesc. în Grecia se întîlnesc 3 tipuri de ponei : Skyros, Pindos şi Pencia. Poneiul Skyros, tipul cel mai mic (93 — 112 cm) făptură delicată, robă neagră, albă şi murgă închisă mr aptitudini 'de portsamar, munci agricole şi călărie pentru copii ; Poneiul Pindos, caracterizat prin talie de 122—133 cm, culoare adesea albă, constituţie robustă, putere mare fiind folosit la călărie şi-munci uşoare precum şi la producerea „bardoului“ Poneiul Pencia, de talie variabilă (102—143 cm), culoare murgă, roibă şi a}bă, făptură uscăţivă, fiind uşor, foarte robust, nepretenţios.
   Ponei haflinger. Ponei din Tirol (Austria), caracterizat prin talie mare (143 cm), culoare adesea roibă, făptură îndesată, caracter docil, supus, puţin pretenţios, rezistent şi putere mare.
   Ponei Irlandez, sin. Connemara Pony* Originar din provincia Connaugth, are ţalie de 133-147 cm, robă vînătă, făptură masivă, cu format dreptunghiular, robust, / inteligent, sprinten, docil şi prietenos, excelent ponei pentru portsamar şi călărie.
   Ponei norvegian* Gal întîlnit în regiunile muntoase ale Norvegiei. Se caracterizează prin culoare brună sau şoricie,. cu dungă dorsală, precum şi cu dungi pe frunte, spete 'şi membre.
   Ponei spaniol. Cal originar din Spania, caracterizat prin greutate sub 100 kg^ şi culoare închisă sau vînătă.
   Ponei shetlandez, sin. Schetlandesis. Cel mai mic ponei englez, avînd talia de 70 — 80 cm, capul mic, gîtul scurt şi
510
POP
gros, cu coama bogată, trunchi masiv, membre fine, acoperite de mult păr, culoare murgă, neagră sau roibă şi aptitudine de călărie şi tracţiune.
   Ponta. 1. Dehiscenţa folicului ovarian ;
2.  Eliminarea unei ovule din folicului ovarian ; 3. Termen cu care se defineşte acţiunea de producere a unui ou (la păsări) sau, uneori, întreaga producţie de ouă depusă de insecte, peşti sau reptile ; 4i sin. Areta. Acţiune caracteristică unor rase de cîini (denumiţi pontatori) de a se opri în faţa vinatului mărunt, ascuns în vegetaţie, pe care îl simt prin miros şi de a indica, prin direcţia privirii, locul aproximativ unde acesta se găseşte. Acţiunea trebuie să fie de lungă durată, cîincle rămînînd încremenit in poziţia de mers, eventual cu un picior ridicat, timp de 5 — 15 minute.
   Ponta intraabdominală. Căderea ovu-lci în cavitatea abdominală.
   Pontatori. Ciini de vînătoare specializaţi în acţiunea de a cădea in arct. (V. ponta). Se cunosc numeroase rase de pontatori: pontatori insulari, specializaţi la extrem, formaţi în Insulele britanice (Pointer şi Setteri) şi pontatori continentali, cu utilizare multiplă (Brac German, Francez şi Italian, Vijla etc.).
   Pontoganimarus. Gamarid de 6—20 mm, dulcicol, salmastru sau m^rin unde se găseşte de multe ori îngropat în substrat. Are corpul masiv şi înalt. Capul este prevăzut cu ochi mari şi cu antene scurte şi neegale. Ultimul apendice <uropodul III) abdominal posedă pe margini numeroşi peri. Coloritul corpului gălbui cu sau fără pete. în apele româneşti se cunosc mai multe specii. Prezintă importanţă fiindcă constituie hrana sturionilor.
   Pontremoleza, sin. Bettoleză. Rasă de taurine crescută în Italia. Se caracterizează prin dezvoltare corporală eume-trică (talia 128 cm şi greutatea 450 kg), făptură uscăţivă, conformaţia specifică (cap uşor, cu profil drept, ochi mari şi expresivi, coarne eliptice şi groase la bază, gît dezvoltat, puţin musculos, cu
uger .globulos şi membre rezistente), culoare galbenă cu mucoasele, coarnele şi unghiile negre. Are aptitudini triple, cu predominanţa celei de lapte (1 700 kg cu un procent de grăsime de circa 4%).
   Poplitee (lat. artera poplitea). Continuare a arterei femurale, dc la nivelul căreia se izolează artera femurală caudală pînă la zona în care se bifurcă în artera tibială anterioară şi artera tibială poste-rioară.
   Popliteu (lat. poples, itis : încheietura genunchiului). Muşchi situat înapoia articulaţiei femuro-tibiale, înserat pro-ximal în foseta musculară caudală a condilului femural lateral şi distal pe suprafaţa poplitee a tibiei.
   Populaţie. Totalitatea indivizilor unei specii, care trăiesc într-o anumită regiune a arealului speciei respective. Populaţiile se deosebesc între ele după numărul de indivizi, după compoziţia pe vîrste, precum şi prin unele caractere morfo-fiziologice şi ecologice. Diferenţierea unei populaţii reprezintă un proces istoric şi este o consecinţă a interacţiunii dintre organisme şi condiţiile de viaţă dintr-un anumit biotip.
   Populaţie, arii vă. Efective cuprinse în fermele de elită şi în fermele deţinătoare de vaci folosite în testarea taurilor, toate femelele fiind supuse controlului oficial al producţiei de lapte.
   Populaţie mare. Populaţia în care numărul indivizilor este de ordinul sutelor sau miilor. în absenţa proceselor sistematice (migraţie, mutaţie şi selecţie), la o populaţie mare, frecvenţa genelor şi genotipurilor rămîn neschimbate de la o generaţie la alta.
   Populaţie mendelienă, sin. Populaţie genetică. Comunitate reproductivs de indivizi ce posedă un fond de gene comun (Dobzhansky 1950). Văzută in timp şi spaţiu apare ca o seminţie (succesiune de generaţii) care evoluează relativ independent de alte populaţii. Principalele populaţii de animale domestice sînt specia, rasa şi linia.
POP
511
Populaţia are o anumită stabilitate genetică, o structură şi o compoziţie bine definite, o anumită „ontogenie44 (apariţie, creştere, dispariţie), o anumită Integritate şi un răspuns specific la contactul cu mediul. Este unitatea evolutivă elementară, unitatea de lucru a ameliorării genetice. Se disting următoarele categorii de populaţii: deschise, închise, simple, politipice, synpatrice (ocupă acelaşi teritoriu), allopatrice (ocupă teritorii diferite) etc.
   Populaţie mică, sin. Sub populaţie, grupă, suşă, linie. Populaţie cu număr mic de indivizi, care în absenţa proceselor sistematice (migraţie, mutaţie şi selecţie) este supusă proceselor dis-persive, adică schimbării întîmplătoare a frecvenţei genelor de la o generaţie la alta, cauzate de condiţia de probă (efectul probei) a gârneţilor.
   Por. 1. Mic orificiu pe suprafaţa pieli la mamifere, reprezentînd canalul excre-tor al glandelor sudoripare şi sebacee ; 2. Orificiu în coaja ouălor la păsări, prin care se asigură schimbul de apă şi gaze în timpul dezvoltării ambrionare.
   Porc. Mamifer paricopitat din familia suideelor. Rasele actuale de porci domestice provin din speciile sălbatice Sus scroţa ferus (mistreţul eurapean) şi Sus vitlatus (mistreţul asiatic). Porcul domestic are capul de formă conică, cu maxilarul superior alungit, cu un număr de 44 de dinţi permanenţi, dintre care caninii foarte dezvoltaţi şi cu stomac cu un singur compartiment. Există o mare diversitate de rase, grupate în trei tipuri productive; pentru carne, pentru grăsime şi pentru producţia mixtă.
   Porcine. Denumire generală dată tuturor categoriilor de porci.
   Porcul de Ruşeţu, sin. Alb de carne românesc. Tip de porc creat la Staţiunea experimentală zootehnică Ruşeţu—Buzău, prin încrucişarea de absorbţie pînă la generaţia a Il-a a scroafelor Stocii cu vieri Marele Alb importaţi din U.R.S.S., după care s-a trecut la împere-
cherea metişilor şi aplicarea unei selecţii riguroase, iar ulterior infuzie cu reproducători Landrace. Se caracterizează printr-o rezistenţă ridicată, producţie şi prolificitate bune, fiind bine adaptat condiţiilor din Bărăgan.
   Porcul*local african. Derivă din porcul* iberic, caracterizat prin profiluri longi-linii, dezvoltare mică (talia 40 — 60 cm, greutatea medie la adult 45—50 kg),, fiind înalt pe picioare. Are conformaţie specifică; cap lung, cu rît alungit şi urechi mici; gît scurt şi puţin musculos ; trunchi ştrîmt, aplatizat, cu profilul liniei superioare convex, crupa scurtă şi înclinată, piept strimt, membre lungi, subţiri, cu jamboanele puţin bogate. Pielea este în general neagră sau gri, iar roba este albă, cu pete negre mai mari sau mai mici. Este rustic, putînd fi crescut aproape în libertate, cu hrană naturală, rezistent la îmbolnăviri şi manifestă fecunditate mare, dar este puţin precoce.
   Porcul pitic de Gottingen. Porc pitic creat prin încrucişarea porcului pitic vietnamez cu porci din Minnesota şi prin selecţie. Are talia şi greutatea corporală redusă (sub 1 /5) faţă 'de rasa locală germană ameliorată), fecunditate bună, instinct matern. Se foloseşte pentru cercetări ştiinţifice, în special în chirurgie, dermatologie, farmacologie, biologie, aeronautică şi radiobiologie.
   Porcul pitic vietnamez. Rasă de porci pitici, ce se cresc în sudul Asiei.
   Porcuşor, sin. Pietroşel. V. Gobio.
   Pormin. Premix mineral, folosit pentru prevenirea carenţelor minerale la porcine.
   Portughez, sin. Goa de Agua, Clinele de apă portughez.
   Porţelanie. Culoare generală a penajului rezultat din asocierea penelor stropite cu 3 culori, repartizate uniform. Prezentă la mai multe rase de găini, este caracteristică pentru găina pitică de porţelan (Miile Flcurs).
   Porumb (Zea mays). Plantă anuală din familia Gramineae, originară din
512
POR
America, unde se cultivă ,cu 2 000 de ani î.e.n. Este răspindit pe toate continentele, cultivîndu-se pentru hrana oamenilor şi animalelpr ca şi materie primă în industrie. în ţşira noastră reprezintă principala cultură-f uraj eră care se foloseşte în hrana animalelor suh formă de nutreţ combinat £boabe), masă verde, porumb siloz, coceni etc. Producţia este <ie 3 — 6 t/ha boabe. La irigat şi în anii favorabili în ce priveşte precipitaţiile, se obţin 8 —10, t/ha boabe. Prezintă şi interes apicol prin cantitatea şi calitatea polenului produs. Se pot obţine rezerve importante în timpul verii prin scuturarea paniculelor dimineaţa devreme în cutii, găleţi, urmată de uscarea polenului (nu la soare), cernerea şi păstrarea.
   Porumb siloz. Termen folosit pentru ■denumirea culturii de porumb, ce se recoltează în faza lapte-ceară, cînd plantele au un conţinut în apă de circa 70%, in vederea insilozării.
   Porumbaeă. Culoarea generală a penajului la păsări (în special la găini), care au penele colorate cu dungi transversale de culoare închisă, alternind cu dungi «de culoare cenuşie sau albă. Este asemănătoare cu cea barată, cu deosebire că dungile de culoare închisă sint mai largi şi%că nu se realizează atit de exact ca la culoarea barată.
   Porumbărie, sin. Porumbar, sin. Hulu-bărie. Adăpost pentru creşterea porumbeilor domestici. în creşterea raţională, «o porumbărie trebuie să aibă 3 S3cţii (compartimente), cite una pentru fiecare sex şi una pentru reproducţie. Dotarea porumbăriei, in funcţie de rasa crescută şi direcţia de exploatare, trebuie să cuprindă cuiburi duble, stinghii de dormit, ferestre de zbor, coşuri (cuşti) de transport, ceasuri de control, hrănitoare, adăpătoare etc.
   Porumbei carunculaţi, sin. Negelaţi. Porumbei caracterizaţi prin îngroşări şi e’xcrescenţe carunculate şi negclhte chc-ratinoase la baza ciocului, deasupra ochilor şi chiar în regiuni acoperite de penaj
(pielea capului, extremitatea superioară a gîtului, pielea crupionului etc.). Rasele carunculate se clasifică îi» Turci şi Bagdaţi. Porumbeii Turci sînt carunculaţi cu cioc scurt, putînd avea greutăţi de 600 — 800 g (Por.tugnezul Mari-o/a, Spaniolul Flamensa, Chinez etc.) sau de 300 — 400 g (Indian, Polonez, Damasc etc.). Porumbeii Bagdaţi sint carunculaţi cu ciocul, lung, avînd greutate ceva mai mare (500 — 800 g) şi prezentînd ca rase. mai răspîndite porumbeii ; Carrier (Bagdet englez) cu mai mult de 2/3 din ciocul lor lung acoperit cu carunciili groşi de forma şi mărimea miezului de nucă ; Dragon cu negelarea mai puţin întinsă pe cioc şi în jurul ochilor, dar caracteristică : Bag-deta de. Nurenberg cu cioc de papagal şi inelele din jurul ochilor roşii etc.
   Porumbei căzători. Grupă de rase de porumbei pentru zbor de joc, care se caracterizează prin zbor la înălţime mare şi coborîre prin întoarcere peste cap de 20—30 ori. în ţara noastră se cresc mai ales rasele Roiler oriental şi căzători gălăţeni.
   Porumbei clmpeneşti. Grup de rase locale, formate prin selecţia porumbeilor comuni locali şi uneori cu infuzii de sînge de la rase diverse. In majoritatea lor aceste rase se caracterizează prin greutate mică, zbor bun şi aptitudini dc căutare a hranei pe cîmp. Dintre numeroasele rase de porumbei cîmpeneşti locali pot fi citaţi următorii :   Săseşti, Elveţieni
unieolori, Popeşti, Codalbi .(Silezieni, Turingieni de Berna, de Ziirich etc.), Câlugâriy Grauri, Rîndunici, Ciocîrlii (Suddentsche, Nurnberg .etc.), Bicolori (Grimpel, Turingian etc.).
   Porumbei comuni, sin. Guţani. Porumbei cu foarte mare diversitate de culori, cu greutate mică (340—370) şi caracterizaţi prin fecunditate şi ecloziune superioară, producţii bune dc ouă, rezistenţă la condiţii de mediu neprielnice şi creştere bună a puilor. Zboară bine şi pot trăi în stare semisălbatică.
POR
513
Pot furniza loturi valoroase pentru crearea de rase mai productive, adaptate la condiţiile locale.
   Porumbei cu perucă. Rasă de porumbei, din grupa raselor ornamentale, cu o formaţiune de pene caracteristică pe git şi in jurul capului (v. Porumbei guleraţi).
   Porumbei de carne. Rase de porumbei cu greutate mare (în medie 700— 900 g şi uneori chiar 1 200 — 1 300 g) care se exploatează pentru producerea tineretului (porumbei nezburaţi) valo-rificabili la 24—28 zile cînd au 500—600 g. Mai râspindiţi sînt porumbeii găină (mai ales Maltezi, Hunscheke, King, Texan etc.). Porumbeii uriaşi(Romani,Strasser Lues, Koburg) ş.a.
   Porumbei de decor. Rase de porumbei crescute pentru penajul frumos sau original, pentru unele particularităţi ale diferitelor regiuni de exterior precum şi pentru unele sunete specifice pe care le produc. După aceste însuşiri numeroasele rase de porumbel de decor se clasifică în numeroase grupe, mai frecvent utili-zindu-se următoarea grupare : porumbei Toboşari (Tamburi), Frizaţi (Creţi), Guleraţi (cu perucă), Voltaţi (Rotaţi), Pescăruşi (Cravataţi), Guşaţi, Carunculaţi (Negelaţi) şi Gît golaş.
   Porumbei de stepă (Syrrhaptes para-doxus). Păsări din ordinul Columbi-formes, de mărimea şi cu aspectul unui porumbel, de culoare galben-brun cu pete roşii.
   Porumbei de zbor. Rase de porumbei care se cresc pentru agrement datorită aptitudinilor pe care le au pentru zbor. După caracteristicile de zbor şi respectiv după antrenamentul şi folosirea acestora, rasele se clasifică în următoarele grupe : porumbei de zbor pentru distanţă şi orientare (voiajori) ; porumbei de zbor pentru durată şi înălţime ; porumbei de zbor căzători ; porumbei de zbor cu joc.
   Porumbei de zbor căzători. Rase de porumbei care se caracterizează prin zbor îndelungat în jurul porumbăriei şi prin-
33 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie -
tr-un joc în timpul zborului, care constă în întoarcerea peste cap înspre înapoi de 15—30 ori, în care timp cad cu aproximativ tot atîţia metri. Dintre numeroasele rase de căzători prezintă mai multă importanţă porumbeii Roller prien-tali, Roller romaneşti (Rotitori Timişoreni, Căzători Gălăţeni), Mallorca, Macedoneni, Persani (cu încălţătură mare) etc.
   Porumbei de zbor cu joc, sin. Porumbei jucători. Rase al căror joc se caracterizează prin aceea că, odată lansaţi în zbor, se rostogolesc spre înapoi odată sau de două ori. Se cunosc, recunoscute prin standarde internaţionale sau naţionale, numeroase rase de jucători de înălţime sau de semiinălţime. Dintre acestea se pot cita Jucătorii de Timişoara, Jucătorii Clujeni, Dublu moţaţi, de Ardeal, Komarom, Brăileni lungi, Jucători de Caracal etc.
   Porumbei de zbor pentru înălţime şi durată, sin. Porumbei zburători. Rase de porumbei care după lansare se înalţă foarte sus şi apoi se rotesc în jurul porumbăriei, în funcţie şi de antrenament timp îndelungat (în medic 4—5 ore, ajungînd la 10 — 14 şi chiar 20 ore şi, dacă nu au revenit seara, continuă zborul toată noaptea). Dintre rasele mai importante se pot cita : Tippler englez, Ciungi de Plocşti, Segedin, Roşii de Tîrgovişte, Egri, Danzig etc.
   Porumbei frizaţi, sin. Creţi. Rase de porumbei caracterizaţi în principal prin structura deosebită a trectricelor din aripi care, avînd rahisul răsucit în tirbuşon cu 2 — 4 spire, imprimă aripii un caracter frizat. Sînt porumbei mici (350 — 380 g), fiind mai eunoscuţi fri-zatul maghiar, frizatul francez şi fri-zatul englez (Ptarmigan).
   Porumbei găină. Grupă de rase de porumbei de carne, originari probabil din India şi perfecţionaţi timp de milenii în peninsula italică ; îşi trag numele de la conformaţia caracteristică, asemănătoare ce cea a unei găini uşoare. Se cunosc numeroase rase de porumbei
od. 388
514
POR
găină, dintre care mai importante sînt: porumbei Modenezi, probabil rasa cea mai veche, cu greutate de 400 — 600 g şi cu 152 varietăţi grupate în 3 tipuri (Gazzi, Schieiti şi Magnani) ; porumbei Florentini cu greutatea de 670—790 g şi cu vîrfurile aripilor mereu albe ; porumbei Huhnscheke cu greutate de 700 — 800 g, foarte prolifici ; porumbei Maltezi, rasă mai grea (700 — 1 000 g) la care tipul de expoziţie a devenit mai uşor dar cu conformaţie de găină bine evidenţiată.
   Porumbei gît golaş. Rase caracterizate prin lipsa totală a penajului pe gît, de la bărbie pînă la guşă. Se cunosc mai multe rase de porumbei cu gîtul gol, probabil cu o origină comună din-tr-o veche rasă africană. Se cunosc: porumbelul gît golaş românesc asemănător cu porumbeii Ciungi, porumbelul gît golaş rusesc (Goloşenia) şi Gît golaş Spaniol (porumbel cu gîtul gol al Berberilor), rasă cu greutate foarte mică (250 g).
   Porumbei guleraţi, sin. Porumbei cu perucă. Rase de porumbei caracterizate îndeosebi prin formaţiunea de pene pe care o au pe gît şi în jurul capului şi care sugerează o glugă sau perucă, mai ales' atunci cînd aceasta este accentuată prin culoarea penajului de pe cap. Rase mai cunoscute :       Guleraţi vechi
olandezi (Cappertje), porumbel mic (300—350 g) cu guler mic pe gît ; Maria Stuart (Capucin), cu greutate de 450 — 500 g care se caracterizează prin pene lungi, cu lame parţial neîncheiate, care de pe gît cresc în sus şi în diferite direcţii formînd în sus pălărie, pe ceafă coamă, lateral rozete şi spre piept lanţ ; cap de maur (Mohren Kopf, Smalkalden), cu greutate de 330 — 360 g care faţă de capucin, are în plus diferenţe de culoare, pe fondul alb prezentînd negru sau alte culori închise.
   Porumbei guşaţi. Grup numeros de rase caracterizate prin posibilitatea, de a-şi mări guşa după voinţă prin acumularea unui volum mare de aer (500—
700 cm3) in partea anterioară, cilindrică, a esofagului. „Umflarea" guşii începe la pui după vîrsta de 3 luni şi ajunge la dimensiunile maxime după 6 — 8 luni» Numeroasele rase de porumbei guşaţi se deosebesc prin conformaţie şi ţinută (cu picioare lungi şi ţinută verticală, sau cu picioare scurte şi ţinută orizontală), ele putînd fi foarte grele (800 — 1 000 g), sau uşoare (400 g), cu moţ sau fără moţ, încălţate sau nu, cu cioc lung sau scurt, cu zbor uşor sau greu şi de foarte diferite culori. Dintre rasele mai renumite se pot cita : Guşat englez cu. poziţie verticală, încălţat, cu anvergura de 80—85 cm şi greutate de 500 g ; Guşat de Brno, cu poziţie aproape verticală şi greutate de 900 g, Guşat maghiar (german) cu poziţie orizontală şi greutate de 800-1 000 g etc.
   Porumbei jucători la înălţime sau semiinălţime. Grupă de rase de porumbei, pentru zbor de joc la înălţime, in ţara noastră se cresc porumbeii Komaron, timişoreni, clujeni, dublu moţaţi de Ardeal etc.
   Porumbei jucători la nivelul solului»
Grupă de rase de porumbei pentru zbor de joc, care se caracterizează printr-un joc aproape de sol, de multe ori spriji-nindu-se cu vîrful aripilor sau cozii de pămînt.
   Porumbei pescăruşi, sin. Porumbei cravataţi, Misirlii. Grup de rase de porumbei ornamentali, cu talie mică sau foarte mică, cu cioc scurt cu direcţie în jos şi cu cravată (jabou). Grupul cuprinde un număr foarte mare de rase europene sau asiatice. Rasele mai importante pentru ţara noastră sînt cuprinse în 3 subgrupe: pescăruşi orientali (turceşti), pescăruşi germani şi pescăruşi chinezi (v.).
   Porumbeii tamburi, sin. Porumbeii toboşari (v.).
   Porumbei toboşari, sin. Tamburi. Rase de porumbei caracterizate prin faptul că masculii, iar la rasele ameliorate şi femelele, produc sunete sacadate, asemănătoare cu ale unei tobe, sunete care
POR
515
durează cîteva reprize de cîte 2 — 10 minute. Diferitele rase se deosebesc prin încălţătură, moţ, culoare şi greutate corporală. Mai cunoscute sint rasele : Tambur de Buchara (încălţat şi dublu moţat), Toboşarul Arab (fără moţ şi neîncălţat), Toboşarul Franconian (dublu moţat şi neîncălţat), Toboşarii germani (încălţaţi şi fără moţ sau cu moţ frontal etc.).
   Porumbei uriaşi. Rase de porumbei cu greutate medie cuprinsă între 700 şi 1 200 g, uneori mai mult, ai căror pui înaintea primului zbor, ajung la greutatea de 500 — 650 g. Dintre numeroasele rase grele se pot cita porumbeii: Uriaş de Valencia    (1 000 — 1 650 g),
Romani (1,1 —1,3 kg, cu trunchi lung de 50 — 55 cm anvergura aripilor de 100 — 110 cm), Mari de Calafat (600 — 700 g, cu trunchi de 45 cm şi anvergură de 75 — 85 cm), Uriaş de Salonta (700 — 900 g, cu trunchi de 44—48 Im şi anvergură de 90—96 cm), Mondain frânez <850 — 1000), Mondain elveţian (850 — 1 000 g), Montauban (800 — 1 000 g), Uriaşul moţat American (900 g) şi alte rase cu greutate medie de 700 — 850 g şi cu aptitudini valoroase de reproducţie şi creştere a puilor ca Lues polonez, Strasser, Piacenzan, Romagnol, Kaironan, {African), Mallorcan, Portughez de carne (Lusitan), Uriaş de Beijing,      Uriaş
Shack-Kee etc.
   Porumbei voiajori, sin. Mesageri, poştaşi. Porumbei caracterizaţi prin simţ de orientare deosebit şi rezistenţă mare de zbor, ceea ce le permite să se întoarcă la porumbăria de unde şi-au luat primul zbor de la mii de km. Porumbeii au fost folosiţi ca mesageri încă din antichitate (Egipt, China, Persia) apoi de Greci şi Romani şi mai tîrziu de Arabi. Porumbelul voiajor modern realizează zboruri cu viteze de 60 — 120 km /oră, la înălţime medie de 100 m şi se citează întoarceri de la peste 4 000 km în linie dreaptă (Londra—Boston). Porumbelul voiajor de concurs are 500 g. El prezintă o serie de linii mai valoroase ca Bricoux, List, Mohr, Toft etc. Porumbeii
voiajori de frumuseţe prezintă mai multe rase de expoziţie : German, Olandez, Englez etc.
   Porumbei voltaţi. sin. Rotari, rotaţi, păuni. Rase de porumbei caracterizate prin coadă rotată, formaţi dintr-un număr mai mare de rectrice şi printr-o conformaţie deosebită care determină poziţia corpului şi mers specific : Curcan dobrogean (430 g şi 16—22 rectrice), Voltat indian (450 g şi 24 — 33 rectrice), Voltat ameliorat (360 g cu 33 — 42 rectrice) etc.
   Porumbel. Pasăre din familia colum-bidelor, cu cioc scurt, de talie mijlocie sau mică. Culoarea penelor diferă după specie, de la simplă şi uniformă pînă la coloritul cel mai variat. Porumbeii trăiesc în perechi şi îşi construiesc un Cuib* simplu, în care femela depune două ouă. Puii sînt hrăniţi cu un lichid lăptos secretat de guşa părinţilor. Sînt răs-pîndiţi pe tot globul.
   Porumbelul de casă (Columba livia domestica). Specie domestică de porumbei (domesticirea a avut loc la sfirşitul neoliticului), care a dat naştere unui număr foarte mare şi variat de rase. Se creşte pentru carnea sa apreciată.
   Porumbelul de stîncă (Columbia livia). Specie de porumbei sălbateci, strămoşul porumbeilor de casă. Se vînează pentru carnea sa apreciată.
   Porumbelul mare. sin. Porumbelul gulerat (Columba palumbus). Specie de porumbei, caracterizaţi printr-un frumos guler de pene, răspîndit în Europa şi Asia de vest.
   Porumbelul sălbatic (Columba oenas). Specie de porumbei sălbatici, răspîndită în aproape întreaga Europă. Se vînează pentru carnea sa gustoasă.
   Post-partum. Proces sau perioadă după fătare.
   Postită. Inflamaţia mucoasei furoului. Evoluează de obicei, împreună cu inflamaţia glandului şi a mucoasei peniene, sub formă de balano-postită.
   Potasa caustică. V. Hidrat de potasiu.
   Potasemie, sin. Kaliemie. Conţinutul în potasiu al sîngelui.
516
PRE
   Potcoavă. Piesă de oţel sau fier, în formă de semicerc, care se fixează cu ajutorul caielelor pe copitele cailor, pe care le protejează. Potcoava prezintă două feţe (superioară şi inferioară), două margini (internă şi externă), 8 găuri şi uneori este prevăzută cu colţi de gheaţă.
   Potîrniclie (Perdix). Specie de pasăre din ordinul galiformelor, de mărimea unui porumbel, dar mai robustă, de culoare brun-pestriţă pe spate, cenuşie pe piept, iar pe pintcce albă. Trăieşte pe cîmpii şi se hrăneşte cu seminţe. La noi este pasăre sedentară. Foarte apreciată ca vînat. Avind o carne de calitate deosebită, constituie preocupări pentru creşterea în captivitate, atît pe linie de creştere a vinatului (in vederea evitării pierderilor sau pentru producerea materialului necesar colonizării) cît şi pe linie pur zootehnică, pentru realizarea unei producţii de carne de calitate deosebită. Dintre speciile de potîrniche care fac parte din subfamilia Peridinae a Fazia-nidelor sînt mai importante următoarele : potîrnichea cenuşie subcarpatică (Perdix perdix) care a fost colonizată şi în America de Nord, cu subvarietatea vesteuropeană (Perdix perdix armoricana) potîrnichea de stîncă (Alectoris grecca) şi potîrnichea roşie dc stîncă (Alectoris rufa)- Fiind pe cale de dispariţie este ocrotită prin lege.
   Potirnichie. Culoare generală a penajului la găini, caracteristică speciei sălbatice, Gallus bankiwa şi multor rase de găini. Prezintă un dimorfism sexual pronunţat: la găini lanţetele şi penajul de pe piept sînt galbene roşcat, cu desen marginat, restul penajului avînd culoare mai închisă brun-cenuşiu-roşcat şi desen al penelor puţin pronunţat ; la cocoş lanţetele sînt în culori foarte vii (galben şi roşu auriu), spinarea in brun, crupi-onul in portocaliu, tectricele în roşu auriu cu reflexe negre, iar remigele, toracele, abdomenul şi coada în negru cu reflexe metalice verzui.
   Foton. Punctul de sosire al cailor de' curse, amplasat în dreptul turnului arbitrilor.                   i
   P.P.M., sin. Părţi per milion. Unitate de măsură utilizată pentru cantităţile de substanţe cu efect biostimu-lator, toxic etc., existente în organism* în aer, apă, alimente, nutreţuri etc.
   Praf. Material solid în particule cit dimensiuni foarte mici (mai mici de 20 de microni) care poate fi antrenat şi poate rămîne în suspensie in aer sair alt gaz. Poate fi praf desprins din scoarţa terestră de acţiunea apei şi vîntului sau-rezultat din erupţii vulcanice, cenuşă vulcanică) şi praf industrial, produs la fabricarea diverselor materiale.
   Pramenea. Rasă de oi locală cu lîna lungă şi groasă, din R. S. F. Iugoslavia* aproape identică cu Ţurcana noastră* Este rasa cea mai răspîndită din Iugoslavia şi are numeroase varietăţi locale. Conformaţia corporală, roba şi însuşirile linii sînt asemănătoare Ţurcanei, insă productivitatea este mai scăzută.
   Precoce (lat. praecox, praecocis: timpuriu). Animal care se dezvoltă sub raport morfo-fiziologic şi productiv mai devreme, înainte de virsta potrivită* Anumite specii sînt mai precoce decît altele, de exemplu : păsările şi porcii faţă de ecvine şi bovine, unele rase faţă de altele (Friza faţă de Pinzgau, Arde-neză faţă de Huţul, Landrace faţă de Palatin, Leghorn faţă dejPlymoutli etc)*
   Precocitate. însuşire a animalelor de a termina într-un timp mai scurt (faţă de media speciei sau rasei) procesele de creştere şi de dezvoltare. Precocitatea este apreciată după virsta la care animalele ating stadiul de adult sau la care devin apte pentru reproducţie şi în special după gradul de valorificare a hranei în timpul îngrăşării. Precocitatea reflectă gradul de perfecţionare a animalelor şi are efecte economice asupra producţiilor.
   Precolostru. Secreţie asemănătoare eu colostru, secretată şi eventual eliminată
PRE
517
din mamelă în picături, cu mult timp înainte de parturiţie.
   Predigestie. Termen utilizat pentru definirea actelor preliminarii ale digestiei (masticaţie, insalivaţie etc.).
   Predispozant. Termen de calificare pentru factorii care fac organismul receptiv faţă de o anumită boală.
   Predispoziţie. Stare organică generală de receptivitate pentru o boală sau de favorizare în apariţia unei modificări organice.
   Prehensiune. Acţiunea prin care animalele introduc furajele şi apa în cavitatea bucală (prehensiunea furajelor).
   Preindustrializarea gogoşilor. Operaţiunea de uscare a gogoşilor de mătase.
   Prelevare. Recoltarea unui eşantion de ţesut, lichid organic etc., cu scopul de a fi studiat.
   Prematur. Care se manifestă înainte de termenul sau timpul obişnuit: naştere prematură (naştere înainte de termen) etc.
   Preniix, sin. Preamestec, vitamealo, supranucleu ctc. Termen general prin care se defineşte un amestec omogen, de vitamine şi oligoelemente (Cu, Fe, I, Mn, Mg, Zn etc.) în excipient proteic, destinat echilibrării raţiilor furajere. La noi în ţară se prepară „avimin“ (pentru păsări), „pormin“ (pentru porci), etc.
   Premolar. Termen utilizat pentru denu“ mirea molarilor situaţi intre canini (spaţiul interdentar) şi primul molar, caracterizaţi prin dimensiuni mai reduse şi succedenţă.
   Prcpelicar. Denumire pentru cîinii pontatori (v.) şi uneori, impropriu, pentru cîinii de vinătoare.
   Prepeliţă, sin. Pitpalac (Coturnix co-turnix). Specie de pasăre călătoare din ordinul galiformelor, familia Phasianidae, mai mare decît o vrabie, de culoare brună, cu dungi albe şi negre. Trăieşte la noi în ţară, în cîmpii deschise, din primăvară pină în toamnă. Se vînează după 15 august pentru carnea ei gustoasă. Cuibăreşte de 2 —3 ori ,pe cîte 10—15 ouă.
   Prepeliţa japoneză (Coturnix coturnix japonica). Tip de prepeliţă domestică, ce se creşte in Japonia pentru producţia de ouă şi carne. Selecţionată corespunzător, ajunge la o producţie anuală medie de peste 300 ouă, cu greutate de 10—12 g, ceea ce reprezintă 20 — 24 kg masă ouă pentru 1 kg greutate vie. De asemenea puii obţinuţi cresc deosebit de repede puţind fi valorificaţi la G săp-tămîni, la o greutate de circa 140 g. Dată fiind eficienţa ridicată a creşterii acestei specii, s-a organizat creşterea ei industrială, ramură deosebit de dezvoltată în unele ţări.
   Prepubian. Care se găseşte înaintea pubisului: tendon prepubian.
   Prepuţ, sin. Furou. Cută a pielii care adăposteşte porţiunea liberă a penisului.
   Presă de ceară. Utilaj folosit pentru presarea fagurilor. Se cunosc modele simple şi modele perfecţionate.
   Presă de faguri. Presă inventată in 1850 de I. Mehrin g, care a sculptat in relief pe două plăci de lemn fundul celulelor unui fagure între care a turnat ceara. Presa Pitche e formată dintr-o tavă metalică cu marginile ridicate oblic care prezintă pe fundul şi pe capacul său imprimate baza celulelor. Presa cu valţuri acţionată manual sau în prezent agregate electrice (Ukrainka 4) folosesc ceară sterilizată.
   Presen. Piesă accesorie a şeii, care serveşte la fixarea acesteia pe spinarea calului, împiedieînd-o să se deplaseze înapoi.
   Presiune atmosferică. Apăsarea exercitată de atmosferă pe unitatea de suprafaţă orizontală într-un anumit loc. Se exprimă în mm coloană mercur, in milibari (1 mb = 0,7 m col Hg) sau în torri (1 torr = 1 mm col Hg). Valoarea medie a presiunii atmosferice la latitudinea dc 45°, la 0 mm altitudine şi la temperatura de 0°G este egală cu 1.033 g, care echivalează cu greutatea unei coloane de mercur cu înălţimea de 760 mm şi cu secţiunea de 1 cm2.
518
PRO
   Prestarter. Furaj combinat, complet, preparat pentru hrănirea în primele
5  — 6 zile la pui, în primele 2 săptămîni la curci şi pînă la 5 — 6 kg greutate la purcei. Se caracterizează printr-un procent ridicat de proteine (cca 23—25% la pui, 30% la curci, 20% la purcei) şi de vitamine din grupa de creştere, liposolubile (A, D).
   Preventiv. Metodă sau mijloc care urmăreşte împiedicarea apariţiei unei boli transmisibile (infecţioase sau parazitare).
   Prevenţie. Acţiunile ce se întreprind pentru a se evita apariţia unor boli transmisibile (infecţioase sau parazitare).
   Prezentare. Termen sub care se defineşte modul în care fetusul îşi angajează în bazin întîi extremitatea cefalică (prezentare anterioară) sau cea caudală (prezentare posterioară). Prezentările intermediare provoacă distocii.
   Priapism. Erecţie peniană exagerată şi prelungită, produsă reflex, prin iritaţii genitourinare (cistite, uretrite), în unele boli ale centrilor nervoşi, intoxicaţie cu cantaridă ş.a.
   Prldon. Rasă de capre de puf din U.R.S.S., cu învelişul pilos alcătuit din fibre groase cu lungimea de 5 — 6 cm şi de culoare neagră şi din puf cu lungimea 7—12 cm şi fineţea de 19 microni şi în cantitate totală de 0,3 —1,0 kg. Greutatea corporală 34 kg la femele şi 57 — 65 kg la masculi. Producţia de lapte 220—250 kg şi prolificitatea 160 — 185%.
   Primerose. Varietate de nurcă obţinută prin încrucişarea a două mutante recesive, Pastel Ambergolg şi Aleutină.
   Primigestă (lat. primus : primul, gesta-tio : sarcină). Femelă gestantă prima oară.
   Primipară (lat. primus: primul şi părere : a naşte). Femela diferitelor specii de animale domestice, la prima fătare.
   Prinobrama filigera. Peşte vioi de
6  cm din familia Characidae, din apele tributare Amazonului. Peştele este
transparent cu o nuanţă albăstruie iar spatele cu pete albastre ; caudala şi anala roşii. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Prisacă. V. Stupină.
   Prislop. Linie a rasei Huţule înfiinţată în anul 1936 de armăsarul cu acelaşi nume, provenit din împerecherea liniei Goral cu o iapă Diana. Se caracterizează prin talie mare, format corporal dreptunghiular, capacitate ridicată de tracţiune în aliura de trap. Este o linie slab reprezentată (2%) în structura efectivului matcă.
   Proba aglutinării în inel. Metodă rapidă de diagnostic a brucelozei la vacile şi caprele în lactaţie, constînd din introducerea într-o eprubetă cu lapte a unei suspensii de Brucella abortus. în caz pozitiv, în partea superioară a eprubetei apare un inel mai colorat.
   Proba anesteziei. Utilizarea unei substanţe anestezice injectate pe traiectul nervilor pentru a se preciza sediul unei şchiopături.
   Probă completă de călărie, sin. Tria-tlon. Ramura cea mai dificilă a sportului hipic de performanţă, care constă in efectuarea de către cuplul călăreţ-cal, în decurs de 3 zile consecutive a 3 probe distincte : în prima zi se execută o progresie de dresaj de categorie uşoară ? în ziua a doua are loc proba de fond, pe teren variat (drumuri, poteci, cîmp), pe distanţa de 18 — 36 km şi ziua a treia probă de obstacole obişnuită.
   Proba de calificare. întrecere hipică care cuprinde progresie de dresaj mai puţin dificilă, executată în aliură de pas, trap, galop, obligatorie pentru remonţii care urmează a lua parte la concursurile de călărie republicane.
   Proba eparvenului. Verificarea existenţei leziunilor osoase la calul suspect de eparven, constînd din flexarea în exces a membrului posterior timp de
3—5 minute şi forţarea plecării bruşte la trap, animalul cu eparven manifestînd lipsă de sprijin la primii paşi.
   Proba potcoavei cu punte. Metodă de diagnostic a naviculartritei, şchiopătura
PRO
519
accentuindu-se după aplicarea unei potcoave cu punte şi fără cilţi în cazul că animalul suferă de alteraţii sesamoi-diane.
   Probe de calificare. Teste pentru determinarea capacităţii energetice (forţa, viteza şi rezistenţa) a calului. Aceste teste se execută între 1,5 — 4 ani, in funcţie de precocitatea rasei şi scopul creşterii şi comportă 3 categorii de probe (tracţiune, călărie şi samar).
   Proconvertina. sin. Factorul VII. Factor al coagulării singelui, intervenind sub forma activă (convertina) în convertirea protrombinei in trombină.
   Proctectomie (gr. proctos: anus). Re-zecţia unei porţiuni din peretele rectal (în caz de prolaps iresponsabil).
   Proctită. Inflamaţia rectului sau anusului.
   Proctocel (gr. proctos:    anus, kili:
hernie), sin. Proctoptoză. Relaxarea exagerată a muşchilor ano-rectali, urmată adesea de prolaps.
   Procter. Soi de orzoaică, ce se cultivă în Banat, Transilvania şi nordul Moldovei.
   Producţie animală, sin. Animalicul-iură, creşterea animalelor. Proces de realizarea unor bunuri necesare omului prin exploatarea în acest proces complex, de la furaj — ca principală materie primă la produsul final. Principalul mijloc de producţie este animalul, cantitatea şi calitatea producţiei depinzînd în mare măsură de capacitatea sa de producţie.
   Produs de concepţie. Organismul nou, rezultat din unirea celulei sexuale mas-cule şi femele şi care parcurge diferite stadii de creştere, dezvoltare şi diferenţiere celulară de la stadiul de ou pînă la stadiul de făt complet dezvoltat, cînd prin actul parturiţiei este expulzat în mediul exterior.
   Proestru. Stadiu al ciclului sexual, caracterizat prin creşterea foliculilor ova-rieni : durata este variabilă în funcţie de 6pecie.
   Profază. Prima fază a cari ochi nezei (di vizi linei celulare indirecte) în care cromatina se organizează în spirem dens, apoi lax, după care se fragmentează în cromosomi, membrana nucleară dispărind odată cu reorganizarea centrului celular.
   Profilactic (gr. profilassein : a garanta). Care se referă la profilaxie.
   Profilactoriu. Adăpost separat sau compartiment în maternitate destinat întreţinerii viţeilor nou-născuţi.
   Profilaxie. Totalitatea măsurilor ce se iau pentru prevenirea apariţiei unei boli.
   Profivit. Produs românesc, sub formă de amestec omogen de vitamine şi chi-mioterapice. Se administrează viţeilor nou-născuţi per os pentru combaterea enteritelor.
   Profunda braţului (arteră — ). Colaterală a arterei humerale distribuită triccpsu-lui brachial, tensorului fasciei antebra-chiale, muşchiului brachial şi capsulei articulare.
   Profunda femurului (arteră — ). Colaterală principală a arterei femurale mareînd limita de continuitate intre arterea iliacă externă şi artera femurală.
   Progesteron. Hormon secretat de corpul galben şi de placentă. în timpul ciclului sexual, în faza progesteronică (prolife-rativ-secretorie) acţionează sinergie cu hormonii estrogeni producînd dezvoltarea şi începerea activităţii secretorii a glandelor u teri ne şi contribuind astfel, la pregătirea miometrului în vederea nidaţiei. în timpul gestaţiei, prin blocarea activităţii gonadotrofizice a hi-pofizei, contribuie la menţinerea gestaţiei, prin asigurarea atoniei uterului. Dacă progcsteronul este secretat de un corp galben patologic (persistent) ciclul ovarian este sistat, ceea ce reprezintă o cauză frecventă de sterilitate, in special la vacă.
   Proglotă. Segment corporal individualizat al teniilor, fiecare avind organe genitale mascule şi femele.
   Prognatism (gr. pro : înainte, gnatos : maxilar). Anomalie dentară, cînd arca-
520
PRO
dele incisive cad una înaintea alteia şi dinţii de jos nu iau contact cu cei de sus. Poate fi prognatism superior sau inferior.
   Prognostic (gr. prognosis: cunoaştere dinainte), sin Prognoză. Previziunea sau stabilirea anticipată a evoluţiei ulterioare şi u sfirşitului unei boli.
   Program de ameliorare. O combinare deliberată a factorilor ameliorării, a planului de selecţie, cu încrucişarea şi con-sangvinizarea. Cuprinde : obiectivul vizat, sistemul de ameliorare preconizat, structura de populaţii implicată, planurile de selecţie ale fiecărei populaţii, gradul şi metodica de încrucişare şi con-sangvinizare, metodica selecţiei între populaţii şi de încrucişare pentru hete-rozis (dacă este vorba de un program industrial) ; măsuri economico-organiza-torice.
   Prolactina. Hormon lactogen de natură proteică secretat de lobul anterior al hipofizei ; determină secreţia glandelor mamare. Secretarea prolactinei este inhibată în timpul gestaţiei de către hormonii estrogeni şi progesteronă. Secretarea prolactinei şi implicit a laptelui se declanşează după naştere, concomitent cu scăderea bruscă a concentraţiei hormonilor sexuali estrogeni din sînge.
   Prolamine, sin. Gliadine. Proteine de origină vegetală (din cereale), bogate în prolină şi acid glutamic (glutamină). Au valoare alimentară incompletă, con-ţinînd aminoacizii esenţiali lizina şi triptofanul în cantităţi mici. Exemple : zeina din boabele de porumb, gliadina din boabele de grîu, hordeina din orz.
   Prolan. 1. Hormon cu acţiune gona-dotropă, secretat de placentă. Se găseşte în urină şi sîngele femelelor ges-tante ; 2. Preparat hormonal utilizat în combaterea sterilităţii.
   Prolaps, (lat. pro : înainte, labare : a sta să cadă). 1. Relaxarea şi „căderea** (deplasarea) unui organ în afara sau înaintea zonei lui topografice ; 2. Deplasarea şi răsfrîngerea unui organ ca-vitar (tubular) ; prolaps uterin, rectal
etc. ;  3. Deplasarea unei formaţiuni
dintr-o cavitate : prolaps irian etc.
   Prolaps rectal. Proeminarea rectului în afara orificiului anal, prin răsfrîngerea lui pe dos, ca o consecinţă a relaxării sfincterului anal şi a musculaturii longitudinale, în urma unor eforturi de defecare.
   Prolaps uterin. Deplasarea, răsfrîngerea şi apariţia uterului la nivelul orificiului vulvar, ca urmare a unei distocii, efort de parturiţie, slăbire a ligamentelor largi etc.
   Prolaps vaginal. Proeminarea vaginei la nivelul orificiului vulvar, ca urmare a relaxării pereţilor, atoniei musculare sau eforturilor distocice.
   Proliferare. Termen utilizat pentru indicarea multiplicării celulare în dezvoltarea unui organ, formaţiuni etc. sau în cicatrizarea unei plăgi.
   Prolific. 1. Cel care se multiplică rapid ; 2. Care are capacitatea de a se înmulţi ; 3. în limbaj obişnuit se utilizează pentru definirea indivizilor care, într-un timp scurt, dau naştere unui număr mare de descendenţi.
   Prolificitate. 1. Capacitatea femelelor din speciile multipare de a da un număr cît mai mare de produşi la o fătare ;
2.  Indice care reprezintă numărul total de produşi născuţi la o fătare de femelele mamiferelor multipare. La speciile domestice (în special la porcine) reprezintă unul din principalele criterii în lucrările de selecţie şi de ameliorare a raselor ;
3.  în piscicultUră, se deosebesc mai
multe categorii :    prolificitate propriu-
zisă, cantitatea de icre conţinută în ovarul unei femele mature, raportată la unitatea de greutate a corpului peştelui ; prolificitatea absolută, cantitatea totală de icre din ovarele unui peşte femelă ; prolificitatea individuală, sinonimă cu cea absolută ; prolificitatea relativă, numărul de icre raportat la unitatea de greutate (kg) a peştilor femeii.
   Prolină. Aminoacid ciclic neesenţial. Prolina şi derivatul său hidroxilat — hi-droxiprolina — predomină în structura
PRO
521
colagenului, respectiv gelatinei, proteine constituente ale ţesutului conjunctiv. Are importanţă în alimentaţia animalelor domestice.
   Promincă. Plimbarea calului pentru încălzire şi prezentarea in faţa publicului, înainte de intrare în concursul hipic.
   Promurit, sin. Muritori. Derivat al tio-ureei utilizat ca raticid de ingestie (DL50 = 0,5 — 1 mg/kg pentru şobolani) sub forma de pulberi pentru prăfuit şi pastă pentru momeli alimentare.
   Propolis, sin. Ulei de albine. Substanţă răşinoasă . de culoare galben-verzuie, verde închis sau brun roşietică culeasă de albine de pe mugurii anumitor plante. Are miros plăcut, gust amărui, structură densă, consistenţă viscoasă. Albinele îl folosesc ca material de construcţie, crăpături, fixarea ramelor, acoperirea dăunătorilor. Are proprietăţi bactericide, bacterie statice, antifungice, anesteziante.
   Proporţia de selecţie (p), sin. Procent de reţineri la reproducţie (in mod impropriu, intensitatea selecţiei). Raportul între numărul de animale selecţionate şi numărul candidaţilor de selecţie. Proporţie mică, cu semnificaţie de selecţie „intensă44. Mărimea ei, depinde direct de natalitate, eliminări de necesitate, raportul de sexe dar şi de durata de exploatare. Este minimum de 50 — 65% la vaci şi 0,5 — 6% la tauri, 45 — 55% la oi şi 1 — 4% la berbeci, 10 — 15% la scroafe şi 1—2% la vieri, 10 — 15% la găini şi 0,5 — 2% la cocoşi.
   Frostag land ine. Grup particular de acizi graşi nesaturaţi cu 20 atomi de carbon. Se sintetizează in organismul animal şi sînt prezente în diferite ţesuturi ; cantitativ predomină în glandele genitale şi plasma seminală. Rol biochimic: a) acţionează ca „hormoni tisulari locali44 ; b) intervin ca modulatori ai activităţii hormonale ; c) stimulează contracţia musculaturii netede ; d) exercită o. acţiune vasodilatatoare (antagonişti ai va-sopresiur.ei) ; e) diminuează aciditatea
gastrică : f) intervin în reglarea temperaturii corporale (prin control hi pot a-lamic).
   Prostată. Glandă anexă a aparatului genital mascul. Impară, aşezată pe faţa dorsală a uretrei intrapelvinc. Prostata este formată dintr-un complex glandular tubuloalveolar de la care pornesc mai multe canalicule excretoare ce se deschid pe plafonul uretrei.
   Prostatită. Inflamaţia prostatei sub acţiunea unor factori traumatici, infec-ţioşi sau datorită vîrstei înaintate. Această afecţiune se întîlneşte mai frecvent la cîine şi se manifestă prin dureri zonale, tulburări în micţiune etc.
   Frostocjonimoza păsărilor. Parazitoză a găinilor ouătoare, care afectează punga Fabricius, oviductul şi cloaca, produsă de Prostogonimus pellucidus şi manifestată clinic prin tulburări de pontă, apetit scăzut, tristeţe, bărbiţe cianotice, scurgere cloacală, proeminarea anusului, abdomen sensibil, boala fiind în' general mortală.
   Prostovol. Unealtă de pescuit confecţionată dintr-o plasă rotundă cu diametrul de 4—4,5 m avînd în centru montat un inel metalic şi prevăzut la marginea exterioară cu o frînghie pe care sint înşirate greutăţi de plumb.
   Protamine. Proteine cu caracter bazic, avind un conţinut de aproximativ 80% în aminoacizi diaminomonocarboxilici (arginină, histidină, lizină). Spre deosebire de histone, au caracter bazic mai pronunţat şi masă moleculară mai mică, nu coagulează la căldură şi nu sint hidrolizate de pepsină. Se găsesc, în special, in celulele spermatice ale peştilor şi sub formă de nucleoproteide.
   Protandrie. Situaţia în care un animal este mai întii mascul şi apoi devine femelă.
   Proteaze. Enzime din clasa hidrolaze care catalizează scindarea hidroliUcă a legăturilor peptidice ( —CO —NM—) din proteine, (sin. enzime proU oiitice). Exemple : pepsina, tripsina, chimotripsina, carboxipeptidaze, aminopeptijaze.
522
PRO
   Proteine. Substanţe organice naturale, azotate, cu structură macromoleculară, care se găsesc în toate organismele vii. Sint constituite din amoinoacizi şi reprezintă constituenţi ai structurilor celulare. Au funcţii biologice fundamentale : enzimatice, hormonale, imunologice etc. Proteinele îndeplinesc în organism funcţii specifice importante, încit fără aceste substanţe nu poate fi asigurată reproducţia şi producţia animalelor. în nutreţuri, cantitatea şi calitatea proteinelor sînt variabile. Cele mai sărace în proteină sînt cele provenite din rădăcini (morcovii furajeri), din tuberculi (cartofii) sau din tulpini (coceni, paie), cu un conţinut de 1,5 — 3%. Bogate în proteine sînt seminţele şi şroturile de oleaaionase şi leguminoase (20 — 40%), drojdiile furajere (40 — 46%) şi făinurile animale (50 — 70%).
   Proteine fibrilare. Proteine cu o morfologic filiformă, constituite din catene (lanţuri) polipeptidice individuale lungi în formă de filament şi unite lateral prin legături încrucişate care le conferă o structură stabilă. Manifestă rezistenţă mecanică şi sînt insolubile în apă. Exemple : keratinele, lina, fibroina din mătase, colagenul, elastincle, fibrino-gcnul.
   Proteine globulare. Proteine cu o structură tridimensională „înfăşurată44 care rezultă din încolăciri ale catenei (lanţului) polipeptidice într-o formă nefi-brilară, de elipsă sau aproape sferică. Au un aspect compact şi sînt, in general, solubile în apă. Proteinele globulare includ o mare varietate de proteine şi îndeplinesc funcţii multiple în organism ; toate enzimele sînt proteine globulare.
   Proteinemie. Concentraţia proteinelor în serul sanguin. Valori normale (g % ml ser): bovine 6,0 —8,0 ; suine 6,8 —8,0 ; cabaline 6,7—7,8. Din valoarea proteinelor serice totale, albumina reprezintă
4,2  —5,6 g %, globulinele 1,5 —3,0% şi fibrinogenul 0,3—0,6 g %. Raportul albumine/globuline : 1,5—2,4. Variaţii în limite fiziologice ale proteineimei se
constată în primele luni (scădere) şi în ultimele luni (creştere) de sarcină, precum şi în cazurile cind se produce o diluare sau concentrare a sîngelui (căldură, frig, efort).
   Proteinoterapie. Terapeutica bazată pe utilizarea substanţelor proteice, străine de organism, cu scopul provocării unui şoc coloidoclazic.
   Proteinurie. V. Albuminurie.
   Proteus. Gen de bacili nesporulaţi, Gram-negaţi vi, din familia Enterobac-teriaceae, izolat adesea din substraturi putrezite, din unele alimente, produse patologice etc. ; se pare că intervine în toxiinfecţiile alimentare.
   Proteză. Artificiu de înlocuire a unei formaţiuni, organ etc. printr-o formaţiune similară, confecţionată dintr-un material străin de organism.
   Protide. Biomacromolecule cu structură complexă, avînd rol fundamental în desfăşurarea tuturor proceselor vitale. Sînt componente primordiale, esenţiale ale materiei vii îndeplinind următoarele roluri: plastic sau structural (constituenţi principali ai tuturor celulelor şi umorilor), catalitic (enzime), reglator (unii hormoni), imunologic (anticorpi), respirator (transport de 02), mecano-chimic (proteine contractile), fizicochimic (reglarea presiunii osmotice, a echilibrului acidobazic, a permeabilităţii membranelor), energetic (furnizare de energie, în anumite cazuri). Componentele structurale ale protidelor sînt aminoacizii al căror număr, tip şi secvenţă determină proprietăţile specifice ale fiecărei protide, în organismul animal, protidele se găsesc într-o proporţie mult mai mare decît în plante. Distribuţia procentuală a protidelor la diferite specii: bovine 16,8% ; suine 15% ; ovine 16% ; cabaline 17% ; păsări 21%.
   Protoplasma. Noţiune generală sub care se defineşte totalitatea substanţei vii celulare.
   Protozoare (din protos : întîi, zoarion : animal mic) (Protozoa). Subregn de vieţuitoare unicelulare, care cuprinde cele
PRO
523
mai simple animale inferioare cunoscute în prezent. Sînt animale microscopice (2 — 3 pînă la 50—100 microni), care rar ating cîţiva mm sau chiar cîţiva cm, a căror celulă reprezintă întreg organismul şi îndeplineşte toate funcţiile vieţii. Protozoarele sint larg răspîndite în natură şi adaptate la diferite moduri de viaţă. Sint animale acvatice, marine şi dulcicole, dar trăiesc şi în solul umed ; unele sint libere (parameciul, entamiba), altele trăiesc fixate pe fundul bălţilor, iar altele sînt parazite la suprafaţa sau în interiorul corpului altor animale (He-matozoarul palustru, entamiba). Protozoarele libere sint folosite, deoarece servesc ca hrană altor animale sau ca ecarisatori ai apelor ; cele parazită sînt dăunătoare pentru om şi animale, pro-ducind boli grave, ca malaria, boala somnului etc.
   Protozooză. Boală produsă de vieţuitoare din încrengătura Protozoa (babc-sioză, toxoplasmoză, coccidioză, balan-didioză etc.).
   Protrombină. Substanţă conţinută in sînge şi care, sub influenţa trombochina-zei, este transformată în trombină.
   Protuberantă (lat. pro : înainte, iu-ser : tubercul). 1. Termen general sub care se definesc accidentele de relief (in general osoase) largi, cu baza neconturată precis; 2. Se utilizează de asemenea pentru definirea punţii mezencefalice.
   Proţap, sin. Tinjală. Bară rotundă din lemn rezistent fixată la partea anterioară (inima) carului, pe care se prinde jugul pentru tracţiune.
   Provenatrice. Instalaţie industrială cu ajutorul căreia se execută filarea gogoşilor de mătase.
   Proviţamine. Substanţe chimice naturale care reprezintă precursori inactivi al vitaminelor. în organismul animal provitaminele pot fi transformate în vitaminele corespunzătoare (ex. carotenii sint proviţamine ale vitaminei A, ergosterolul—al vitaminei D2 etc.).
   Prurit (lat. pruritus:   mîncărime).
Mîncărime intensă a pielii ; mai frecventă în bolile parazitare ale pielii.
   Pseudoalelism (Morgan, B r i d-ges, Sturtevant, 1938). Fenomen genetic care constă în faptul că două gene dau răspunsuri diferite la cele două teste care se folosesc pentru determinarea fenomenului de alelism. Astfel, două gene pot fi alelice din punct de vedere al testului funcţional, însă pot fi nealelice din punct de vedere al testului structural. Pontecorvo consideră fenomenul de pseudoalelism ca o demonstrare a faptului că gena este subdivi-zibilă.
   Pseudencefal. Monstru avind encefalul înlocuit printr-o tumoră vasculară, craniul şi canalul vertebral fiind larg deschise şi măduva spinării lipsind.
   Pseudocefal. Monstru prezentînd craniul ascuns intr-o masă cărnoasă cefa-lotoracică.
   Pseudodominanţă. Fenomen genetic care are ca urmare exprimarea feno-tipică neaşteptată a unui caracter rece-siv. Fenomenul se datoreşte deficienţei, aberaţie cromozomală care constă în pierderea unui segment de cromozom. Dacă în structura segmentului care lipseşte se găsea o genă dominantă înseamnă că în cazul unui genotip he-terozigot, rămîne numai alela recesivă care îşi manifestă efectul.
   Pseudoleucoză. Hiperplazie malignă neleucotică a organelor hematopoctice (reti culoe ndoteli oame, r e ti cu 1 ohi sti oc i t o a-me etc.), interesînd adesea un singur lim-foganglion sau o singură grupă ganglio-nară.
   Pseudomonas. Gen de bacili nesporu-laţi, Gram-negativi.
   Pseudomonoză. Infecţie cu Pseudomo-nas pyocyaneaf manifestată prin semne digestive şi encefalice, cu evoluţie cronică la păsările adulte şi evoluţie acută la embrionii sau tineretul aviar.
   Pseudopesta aviară, sin. Boala de Newcastle. Boală foarte contagioasă, produsă de un virus şi caracterizată fie
524
PUD
prin septicemie, fie prin pneumoence-ialita. Simptomelc bolii pot varia după vîrsta păsărilor şi virulenţa şusei : jenă. respiratorie, horcăit, diaree abundentă şi verzuie, scurgeri sero-fibrinoase.
   Pseudorasbora parva. Peşte dulcicol bentofag de 7 — 9 cm din familia Cyprini-dae din apele stătătoare sau lin curgătoare din Asia estică, Japonia, China, Amur şi Taivan. în Europa a fost introdus involuntar. Are corpul alungit, aproximativ cilindric şi acoperit cu solzi mari. Capul este comprimat lateral şi are gura mică dispusă oblic. Coloritul corpului cenuşiu pe spate, laturile argintii cu cîte o dungă neagră pe fiecare solz iar abdomenul alb. Este un peşte prolific însă cu valoare economică redusă.
   Psiclirometru (gr. psukhros:     frig).
Aparat utilizat pentru determinarea valorilor umidităţii absolute a aerului.
   Psoas (muşchi—). Muşchi din regiunea abdominală superioară, aşezat pe plafonul cavităţii abdominale, sub corpul vertebrelor lombare, distingîndu-se : un Muşchi psoas mare şi un Muşchi psoas mic.
   Psoriazis (gr. psora: rîie). Leziune scuamatoasă, uşor de îndepărtat prin grataj, după care persistă o pată roşie, ce singerează uşor.
   Pterigofaringian (muşchi —). Muşchi faringian din grupa constrictorilor superiori ai faringelui inserat pe faţa medială a apofizei pterigoide şi dispersat pe faţa laterală a faringelui.
   Pterigoidian. 1. (muşchi—). Muşchi mas-ticatori, distingîndu-se : un Muşchi pterigoidian medial sau intern şi un Muşchi pterigoidian lateral; 2. (os) —. Os al craniului situat pe partea medială a crestei pterigopalatine.
   Plerigopalatin (nerv —). Trunchi comun al nervului nasal aboral şi palatin mare la nivelul hiatusului orbi tar.
   Pierii, sin. Pterilii. Zone pe corpul păsărilor în care se găsesc foliculi pluini-feri şi pe care cresc pene. Dispunerea pteriilor în dungi pe corp este diferită după specie şi chiar rasă.
   Pteriofagie (gr. pteron : pană). Consumul penelor (formă de manifestare a sindromului de pică).
   Pterophylluin scalare. Peşte (dulcicol din familia Cichlidae din apele tributare Amazonului. Coloritul corpului argintiu cu o nuanţă aurie. Transversal pe corp sînt trei benzi negre dintre care una trece peste ochi iar alta se prelungeşte pe dorsală şi anală. La baza caudalei o bandă neagră. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Ptialină, sin. Amilază salivară. Enzi-mă care transformă amidonul în mal-toză. Este secretată de glandele salivare şi se găseşte în cavitatea bucală avînd rolul important de a începe procesul de digestie a alimentelor.
   Ptialism (gr. ptialon : salivă). 1. Creşterea secreţiei salivare; 2. Scurgerea la exterior a salivei (sin. salivaţie, sialo-ree).
   Ptomaină (gr. ptoma : cadavru). Alca-loid (microbian) produs în timpul putrefacţiei.
   Pubertate (lat. pubertas : adolescenţă). Perioadă în care un organism tînăr devine apt să producă gârneţi fecunda-bili şi să se reproducă.
   Pubian. Care se raportează, care are contiguitate sau aparţine pubisului.
   Pubis. Piesă osoasă a coxalului situată pe partea cranioventrală a bazinului, delimitînd craniomedial gaura obturată şi prezentînd un aspect de bumerang; ramura anterioară ajunge pînă la nivelul cavităţii acetabulare, în timp ce ramura medială participă la formarea simfizei ischiopubiane.
   Puccinia, sin. Rugina. Gen de mucegaiuri din familia Uredinales cu numeroase specii, care atacă tulpinile, frunzele şi spicele cerealelor (grîu, orz, ovăz, secară), producînd tulburări la animalele care le consumă.
   Pudel. Denumire pentru cîinii de casă Caniche (v.)
   Pudel-Pointer. Cîini obţinuţi prin încrucişarea între rasele Caniş (Pudel) şi
PUD
525
Pointer, cu scopul creerii unui ciine bun pontator dar mai disciplinat, cu utilitare universală şi bun pentru lucrul la apă. Animale apreciate de vinători, şi consideraţi de unii chiar rasă. Nu •este însă recunoscută de Federaţia Canină Internaţională (FCI).
   Pudend (nervul — ), sin. Nervul ruşinos. Nerv desprins din plexul sacrat posterior, corespunzind în general mănunchiului principal al ramurei ventrale a perechei a IlI-a (IV) de nervi sacraţi. "Se distribuie regiunii vulvare la femelă şi penisului la mascul.
   Pudenda externă (arteră —), sin. Ruşinoasă externă. Ramură terminală a trunchiului pudendoepigastric care la ieşirea din canalul ingvinal se termină printr-o arteră subcutanată posterioară <sau epigastrică externă) şi o arteră dorsală anterioară a penisului (la mascul) sau mamară (la femelă).
   Pudendă interna (arteră —). Colaterală viscerală a hipogastricei cu origină diferită in funcţie de specie.
   Puerperal (lat. puerpera : lăhuză, mamă de copil nou-noscut). Care se referă, are contigenţă sau aparţine perioadei ce urmează imediat după expulzarea fetusului din organismul matern.
   Puerperium. Perioada de timp cuprinsă intre momentul fătării şi involuţia completă a tractusului genital. Durata perioadei puerperale condiţionează reluarea activităţii ovariene după fătare şi are valori diferite de la o specie la alta. Astfel, la iapă perioada puer-perală durează cîteva zile (4 — 9 zile), la oaie 18—20 zile, la vacă circa 3 — 4 săptămini.
   Paf. 1. Termen general prin care se defineşte penajul din imediata apropiere a corpului păsărilor sau părul la unele mamifere, avînd rolul de protecţie contra frigului. Format din pene mici la păsări, lipsite de rahis, este caracteristic pentru păsările acvatice. Din punct de vedere economic constituie categoria de pene cea mai valoroasă; 2. La pui şi boboci, puful embrionar, (penaj neop-
til) formează îmbrăcămintea cu care eclo-zionează şi care se schimbă cu penajul juvenil ; 3. La păsările adulte puful reprezintă penajul teleoptil de încălzire, constituit din pene fără rahis, deşi în mod curent, se consideră puf şi fulgii cu rahis dar cu lama fără cîrlige ; 4. La mamiferele mici, iepuri, animale de blană majoritatea raselor de pisici, unii cîini cu păr lung, puful este reprezentat de părul de încălzire, subţire, des şi mai scurt decît jarul.
   Pug, sin. Carlin. Puglet. Rasă de cîini de apartament. Se caracterizează prin cap mare, masiv şi rotunjit, cu botul scurt, urechi mici, trunchi scurt sprijinit pe picioare puternice, moderat de lungj, coada purtată în sus răsucită pe spinare odată sau chiar de două ori. Blana cu păr scurt şi neted, relativ gros. are o talie de 30 — 53 cm şi o greutate de 6,5 kg.
   Pngliese. Rasă de taurine italiană, de tip podolic, cu talia de 1,40—1,50 m, cu aptitudini pentru muncă, produce circa 1 000 litri lapte cu 5% grăsime, rezistentă la condiţiile de climă şi hrănire parcimonioasă. Se cunosc două varietăţi : una de cîmpie, cu talia mai mare şi cu roba cenuşie deschisă şi una de munte cu talia mai redusă, mai rustică şi cu roba de culoare mai închisă.
   Puică. Găină în perioada de creştere înainte de instalarea maturităţii sexuale (in avicultura industrială 22—26 săp-tămîni, mai devreme pentru rase uşoare şi mai tîrziu pentru rasele de carne).
   Puiernilă. Tip de adăpost folosit în sistemele extensive pentru creşterea puilor şi bobocilor de la ecloziune pînă la 2 luni.
   Paiet. Denumire ce se dă ouălor, larvelor, nimfelor din familia de albine, larg folosită în limbajul apicol. Larvele in celule deschise poartă denumirea de puiet necâpăcit, iar în cele închise (că-păcite) de puiet câpâcit.
   Puiet bolnav. Puiet în diferite stadii de dezvoltare, atacat de bacterii introduse odată cu hrana sau de albine străine venite dintr-un stup bolnav.
526
PUL
    Puiet de peşte. Denumiri diferite, in funcţie de stadiul de dezvoltare: pro-topterygiolarvă, denumirea puietului de peşte cu primordiile înotătoarelor ; pteru-giolarvă denumirea puietului de peşte cu înotătoarele dorsală şi anală formate. Puiet propriu-zis, denumirea peştilor de la apariţia solzilor (primii solzi apar în regiunea caudală) pină la dezvoltarea elementelor sexuale.
    Puiet intoxicat. Puiet intoxicat cu substanţe fungicide aduse odată cu nectarul şi polenul plantelor tratate, sau cu polenul toxic al unor plante.
    Puiet în descompunere. Puiet de trîn-' tori mort în celule, care din cauza descompunerii răspîndeşte un miros de cadavru. Se Hitîlneşte în coloniile cu matcă bătrînă ori în coloniile bezmetice cu albine ouătoare.
    Puiet în sac, sin. Puiet saciform. Boală virală, produsă de Morator aetatule; apare după căpăcire. Infecţia larvelor se face prin hrana contaminată, albinele vehiculînd boala larvelor sănătoase. Evoluţia bolii este în general benignă apărînd la începutul primăverii. Simptomatologia este nespecifică; albinele pierd capacitatea de zbor, abdomen hipertrofiat, dezinterie, de popularea familiei.
    Puiet părăsit, sin. Puiet flămînd. Puiet extins peste măsură pe faguri în primele zile. calde ale primăverii, care la răcirea timpului cind colonia este obligată să se s.trîngă în ghem, este lăsat în părăsire pe fagurii mărginaşi ai cuibului, flămînzeşte, răceşte şi nu mai este viabil.
    Puiet pietrificat. V. Asperciloza.
    Puiet răcit. Puiet care apare în familii slabe în cazul lărgirii excesive a cuibului, albinele neavînd capacitate de acoperire a fagurilor cu puiet, sau din cauza deschiderii stupului la temperaturi atmosferice mai joase de 12°C. Larvele îşi păstrează forma şi consistenţa, dobîndesc o culoare cenuşie pină la negricoasă nu emană miros particular. Se previne răcirea prin reducerea cuibului corespunzător puterii familiei.
   Puiet sufocat, sin. Puiet opărit. Puiet ţinut la o temperatură de peste 38°C in stupi fără ventilaţie şi spaţiu de refugiu pentru albine şi cu faguri de miere necăpăcită. Se întîlrieşte la coloniile transportate în condiţii rele la stupă-ritul pastoral.
   Puiet văros, sin. Pericistimicoza. V, Ascosferoza.
   Pulberi. Particule de origini diferite (telurice, cosmice, vulcanice, industriale),» cu mărimi de la 0,01 — 100 microni care sint antrenate şi vehiculate de curenţii-de aer.
   Pulberi insecticide. Amestec pulverulent format dintr-o substanţă insecticidă de contact şi diferite pulberi inerte (talc, cretă, bentonită etc.).
   Puldjafoum, sin. Wodabe. Varietate din rasa de zebu Mboro, de culoare roşie închisă.
   Puii. Rasă de cîini ciobăneşti. V. Ciobănesc Puii.
   Pulmon. Principalul organ al aparatului respirator, situat in cavitatea toracică. Există un pulmon sting şi unul drept, fiecare format din mai mulţi lobi (3 lobi stingul, 4 lobi dreptul, la rumegătoare pulmonul drept avind 5 lobi). Fiecare lob la rîndul lui este format din lobuli (saci alveolari) la care ajung ternii naţiunile bronhice ramificate, ultimele formaţiuni fiind reprezentate de alveolele pulmonare (al căror perete este format dintr-un schelet din fibre elastice pe care se sprijină un epi-teliu caracteristic acoperind o reţea fină de capilare).
   Puloroză, sin. Diareca albă a puilor, pulloroză. Boală contagioasă a puilor de găină, produsă de Salmonella pullo-rum, transmisă prin ouă, provocînd moartea embrionilor sau puilor după ecloziune, după ce puii au prezentat o diaree evidentă, concretizări de fecale în jurul anusului etc. Puii trecuţi prin boală care nu au murit, devin purtători de salmonele, fără să prezinte semne clinice.
   Pulpoasă (Oaie). Oaie cu lînă neuiii-formă (aspect spre conic a şuviţelor) sub raportul grosimii şi lungimii fibre-
PUL
527
lor, evidentă in special pe regiunile coapsei şi fesei, întîlnită la oile neselecţionate cu lină semifină şi uneori şi la cele cu lină fină.
   Puls. Fenomen fiziologic caracterizat prin dilatarea arterelor datorită trecerii prin acestea a undei de singe expulzate de inimă odată cu fiecare sistolă ventriculară. Se manifestă sub forma unor zvîcnituri care se simt la arterele situate pe un plan osos, prin apăsarea uşoară cu degetul asupra acestora.
   Pulsator. Parte componentă a aparatului de muls, care conectează alternativ spaţiul lateral al paharelor de muls cu conducta de vacuum sau cu atmosfera.
   Pulverizator apicol. Aparat ce acţionează prin presiune, prezentînd lateral o pompă de aer. Se foloseşte la liniştirea albinelor, în tratementul diferitelor boli, la unificarea familiilor etc.
   Punct de rouă. Temperatura la care trebuie răcit aerul, sub presiune constantă, pentru ca vaporii de apă pe care-i conţine să-l satureze.
   Puncţie. Manoperă chirurgicală care constă în pătrunderea cu ajutorul unui ac sau a unui trocar într-o cavitate cu scopul de a recolta un lichid natural (sînge, lichid cefalorahidian) sau patologic (puroi, exudat) sau de a evacua conţinutul unei cavităţi (pericard, pleură etc.).
   Puntius. Peşti grupaţi în genul Bar-bus caracterizaţi prin lipsa mustăţilor. Speciile de talie mică se folosesc ca peşti de acvariu.
   Papă. V. Nimfă.
   Pupila. Orificiul central al irisului.
   Pur singe arab. Rasă de cai (v. Arab).
   Pur sînge englez (P.S.E.). Rasa de cai formată în Anglia începînd cu sec. al XVII-lea, pe baza încrucişării iepelor locale, cu rase europene şi orientale, cu armăsari orientali (Byerly Turk, Oarley Arabian şi Godolphin Barb), asociată cu o selecţie severă după performanţe şi origine, gimnastică funcţională şi condiţii de creştere excepţionale. Se
caracterizează prin talie mare (160 cm), greutate de 450 — 520 kg, format corporal înalt, profiluri longelinii, ortoide, tip morfologic de călărie (cap fin, expresiv, git lung, musculos, trunchi scurt, îngust şi membre lungi, subţiri, puternice) şi culoarea frecventă murgă şi roibă. Are constituţie fină, temperament vioi, uneori irascibil, sistem nervos puternic, rezistenţă şi adaptabilitate limitată, aptitudine exclusiv pentru călărie şi sport de performanţă.
   Pur sînge oriental. Rasă de cai (v. Arab).
   Purificarea apei. Metode şi mijloace fizice şi chimice (decantare, coagularea particulelor, filtrare etc.) utilizate pentru îndepărtarea particulelor în suspensie din apă, în scopul limpezirii ei.
   Purin (fr. antică purer : a dezgusta). Amestec lichid compus din urină, apa din fecale şi apa de curăţire a adăpostului, utilizat ca îngrăşămînt agricol.
   Puroi. Lichid galben, relativ cremos, cu miros caracteristic, adesea fetid, rezultat dintr-un proces biogen .
   Purtător de germeni. Organism viu in care germenii patogeni trăiesc şi se dezvoltă, fără a provoca tulburări, fiind eliminaţi odată cu diversele producţii, secreţii sau excrete.
   Pustulă. Veziculă infectată, conţinînd o serozitate purulentă.
   Putere de tracţiune. Lucru mecanic efectuat de un animal într-o unitate de timp. Acesta se poate determina prin
relaţia următoare :     P = —, în care :
                               t
p = puterea de tracţiune a animalului şi t = timpul în care s-a efectuat lucrul mecanic respectiv sau P = F x V, în care : F = forţa de tracţiune şi V" = viteza de deplasare a animalului.
   Putere fecundantă. Indice relativ de apreciere a spermei folosită în însămîn-ţările artificiale, stabilit in vivo, pe bază procentuală.
   Putere patogenă. Indice de apreciere a capacităţii patogene a unei bacterii,
528
PUZ
virus etc., prezentat sub formă procentuală.
   Puterea familiei de albine. Condiţie de bază pentru realizarea unor producţii ridicate, o iernare favorabilă, rezistenţă la îmbolnăviri, dăunători etc.
   Putorius putorius. V. Dihor.
   Putrefacţie; Descompunerea după moarte a materiei vegetale şi animale, sub acţiunea microorganismelor.
   Putreseeină. Amină biogenă rezultată prin decarboxilarea enzimatică a orniti-nei. Este o diamină toxică, prezentă în carnea alterată şi rezistentă la fierbere ; manifestă efect hipertensiv.
   Putrid (lat. putridus: putred, stricat). Care prezintă fenomenul de putrefacţie şi degajă mirosuri specifice, neplăcute.
   Puţ sec. Mijloc pentru neutralizarea cadavrelor, deşeurilor şi confiscatelor de origine animală prin introducerea lor în puţuri adînci de 7—8 m şi cu diametrul de 3 m, cu fundul şi pereţii construiţi din materiale impermeabile şi acoperite cu un capac.
   Puzderie. Resturi din tulpinile de ci-nepă sau de in care cad in timpul meliţa-tului. Este folosită ca material pentru aşternutul permanent din halele pentru păsări.
   Q (febra), sin. Febră Queensland, febră Mossman, boala Derrich-Burnet etc. Zo-onoză produsă de Eickettsia burnetti, contaminarea realizîndu-se pe care digestivă, întîlnită la bovine, ovine, caprine şi manifestată prin tulburări pulmonare uşoare (taurine), conjunctivite, avort, mamite (caprine) etc.
   Quadriplegie (lat. qualor : patru, gr. plessein : a lovi). Paralizia celor patru picioare.
   Quagga. Varietatea cea mai mare a zebrei, considerată ca un zebroid şi numită adesea şi cal zebră. Are conformaţia mai armonioasă, culoarea brună, cu zebruri mai închise la culoare, tigrăturile se găsesc numai la cap, gît şi trenul anterior. Se îmblînzeşte uşor şi se foloseşte la tracţiune, portsamar şi călăria, precum şi ca animal de pază al turmelor de oi,
deoarece scoate un strigăt caracteristic la apropierea străinilor.
   Queensland Heeler, sin. Heeler bine Heeler Australian, Australian Cattle Dog. Rasă de ciini pentru conducerea şi paza vitelor formată în Australia prin încrucişări complexe. Are o conformaţie puternică, cu urechi în V, cu păr relativ scurt şi des, cu culoare negru cenuşiu cu reflexe albăstrui cu sau fără pete de negru mai intens. Are o talie de 45 cm şi o greutate de 14—18 kg.
   Querquedula, sin. Anas Querquedula. Specie de raţă sălbatică mică (v. Sar-scla).
   Quinoa (Chenopodium quinoa). Plantă ierboasă anuală din familia Chenopodia-ceae, cultivată la altitudini mari în America de Sud, în special pentru seminţele sale care au o valoare nutritivă ridicată*
34 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — : J. 333
   Rabdioză, sin. Slrongiloză. Parazitoză produsă prin dezvoltarea mai multor specii de rabditide în intestinul mamiferelor şi păsărilor domestice, provocind tulburări grave, mai ales la purcei şi iepuri.
   Rabie. V. Turbare.
   Rabotaj (fr. rabotage : dare la rindea). Termen utilizat pentru denumirea operaţiei de netezire a neregularităţilor dentare, in special la cal.
   Rac (Astacus fluviatilis). Specie de crustaceu, cu corpul împărţit în cefalo-torace şi abdomen, cu carapacea de culoare neagră-verzuie, care devine roşie la fiert. Prima pereche de picioare are cleşti puternici ; abdomenul, alcătuit din şapte inele, serveşte la înot. Trăieşte in Europa, în riuri şi bălţi şi este comestibil.
   Rac de baltă. V. Astacus leptodactylus.
   Rac de Dunăre. V. Astacus leptodactylus.
   Rac de ponoare. V. Austropotamobius torrentium.
   Rac de riu. V. Astacus astacus.
   Raeilin. Soluţie dezinfectantă, obţinută din condensarea tricrezolului cu aldehida formică. Are acţiune necrotică asupra ţesuturilor neviabilc, mortificate, exudatelor şi stimulează epitelizarea, fiind bun chcratoplastic ; are proprietăţi bacteriostatice, bacteristatice şi fungicide.
   Raclaj (fr. racler: a ricii, a rade). Acţiunea de curăţire (radere) a unei suprafeţe, a unui organ, sau a unei plăgi cu un instrument chirurgical adecvat: chiuretă, lingură Volkmann etc.
   Racleţi. Transportor cu lanţuri articulate, prevăzut cu palete echidistante, pentru eliminarea bălegarului din adăposturile de animale.
   Racumin. Derivat al hidroxicumarinei, raţieid cu aceleaşi proprietăţi şi utilizări ca şi Warfarina.
   Radial (nerv — ). Nerv principal detaşat din plexul brachial şi distribuit extenxo-rilor din regiunea braţului si antebraţului.
   Radială (arteră —). Arteră din regiunea posterioară a antebraţului cu origină şi raporturi variate : la rumegătoare apare ca o terminală a arterei mediane, concu-rînd la formarea arcadei subcarpienfe, in-timp ce la suine emite la nivelul carpului o anastomoză cu artera ulnară.
   Radiaţie (lat. radius : rază). 1. Emisie şi propagare de unde, (acustice, termice,, electromagnetice etc.); 2. Cale de eliminare a căldurii din organism.
   Radiaţii infraroşii. Radiaţii care fac parte din spectrul solar, cu lungimi de undă cuprinse între 780 şi 2 300 milimi-croni, invizibile, cu efect caloric. Pătrund în ţesuturi pînă la o profunzime de 3 —
4 cm şi pot produce la om şi la cal inşp-laţie (congestie meningiană). Artificial*
532
RAF
sînt produse dc radianţi şi becuri cu radiaţii T.R.
    Radiaţii ionizante. Radiaţii care duc la ionizarca straturilor atmosferice şi provin din radiaţiile emise dc substanţe radioactive, din radiaţia cosmică, radiaţia ultravioletă solară, din experienţe cu ■energia atomică.
    Radiaţii luminoase. Radiaţii care fac parte din spectrul solar, cu lungimi de undă cuprinse între 450 şi 780 milimi-«croni, percepute vizual ca lumină. Acţionează asupra dezvoltării vegetaţiei şi activităţii normale a vieţuitoarelor. Artificial, sint produse cu becuri cu incandescenţă şi tuburi fluorescente.
    Radiaţii ultraviolete. Radiaţii care fac parte din spectrul solar, cu lungimi de undă intre 290 şi 450 milimicroni, invizibile, cu efect antirahitic, bactericid şi bacteriostatic, eritematos şi pigmento-gen, stimulator al proceselor metabolice.
    Radicular (lat. radicula : rădăcină). 1. în legătură cu rădăcinile nervilor ^■(sindrom radicular etc.) sau cu rădăcinile plantelor (sistem radicular) : 2. Dispoziţie melamerică, sub formă de benzi perpendiculare pe coloana vertebrală (paralizie radiculară, anestezie radiculară etc.).
    Radicula. Rădăciniţă embrionară care constituie una din componentele embrionului din săminţă. După germinaţia seminţei, radicula se transformă in rădăcina propriu-zisă.
    Radiculiţă (lat. radicula: rădăcină). Inflamaţia rădăcinilor nervilor.
    Radii. 1. Piese rigide (osoase) sau elastice (cartilaginoase) ale scheletului înotătoarelor peştilor. Pot fi simple, netede rsau cu zimţi sau ramificat articulate. Numărul şi forma radiilor constituie criterii taxonomice pentru specii sau rase : :2. Părţi componente ale penei (v. bar-bule).
    Radiobioloţjie. Ştiinţă care se ocupă cu cercetarea acţiunii radiaţiilor ionizante (ultraviolete, roentgen, cosmice etc.) asupra organismelor vii. Are argi aplicaţii in medicină, in zootehnie selecţia şi ameliorarea animalelor) şi in
agricultură (selecţia şi ameliorarea plantelor de cultură).
   Radiodennită. Inflamaţia pielii produsă de radiaţii, iradiaţii, raze X etc.
   Radiogeneticn. Capitol al geneticii, care se ocupă cu studiul influenţei mu-tagene a radiaţiilor ionizante, in scopul ameliorării raselor de animale şi soiurilor de plante de cultură.
   Radiografie. 1. Termen impropriu — dar cu circulaţie largă - folosit pentru definirea fotografiei obţinută prin utilizarea razelor X in impresionarea peliculei sensibile speciale ; corect roentge-nografie : 2. Imaginea obţinută cu ajutorul radiaţiilor.
   Radioli, sin. Hamuli. Cirlige microscopice situate pe barbulele (radiile) unor barbe vecine (râmi) care asigură o lamă a penelor elastică şi totodată capabilă să opună rezistenţă curenţilor de aer. Determină soliditatea lamei.
   Radiorezistcnţă. Rezistenţa organismelor sau a ţesuturilor la efectele dăunătoare ale diverselor radiaţii.
   Radioscopie (lat. radius : rază, gr. s/co-pcin : a examina). Examinare vizuală a structurii interne a unui corp prin proiectarea pe un ecran fluorescent a unui fascicul de raze X care a străbătut corpul.
   Radioterapie (lat. r ulius : rază, gr. Ihe-rapia : tratament). Fclcsirea în terapeutică a razeDr Roentgen. în tratamentul unor tumori, al unor dermatoze etc. Mai corect, roentgenoterapie.
   Radius (os —). Unul din cel e două oase care formează baza anatomică a antebraţului, prezentind — în general — extremitatea proximală sculptată dc o suprafaţă articulară pentru humerus şi dis-- tal o suprafaţă articulară pentru primul rind de oase carpiene. în partea caudola-tcrală se articulează cu ulna, între cele două oase răminind un spaţiu interosos.
   Radon (Rn). Element gazos radioactiv intilnit în acrul dc la suprafaţa solului în care se găsesc radiu, uraniu, arti-niu etc.
   Raîcu (gr. rafi: de la raptein : a coase). Termen folosit in anatomie pentru defi-
RAG
533
■nirea unor formaţiuni liniare, care su-gcrca/ă sau se aseamănă cu o cusăfură.
0  tiv î ură, raleu scrotal etc.
   Rugiisana. sin. Ragnsa, Siciliano. Ilasă
italiană de asini, care se caracterizează prin î: !ie de 1-10—150 cm, cap proporţio-nat, trunchi masiv membre scurte, robuste, cu articulaţii solide, copite înalte şi cornul rezistent. Are temperament vioi, constituţie, robustă, fiind rezistent, rustic si bun fondist.
   Rahialgie (gr. rachis: coloană vertebrală, algos : durere). 'Durere localizată la coloana vertebrală.
   Rahianestezie. Metodă de anestezie oonstînd din injectarea substanţei anestezice in canalul rahidian (epidural sau in spaţiul subarahnoidian),
   Rahidian. Care aparţine rahisului sau are contigenţe cu coloana vertebrală.
   Rahiotomie. Varietate de embrioto-mie, constînd din secţionarea coloanei vertebrale fetale şi extragerea fragmentată ulterioară.
   Rahis (gr. rachis: coloană vertebrală, şira spinării). 1. Termen utilizat pentru definirea coloanei vertebrale ; 2. Parte superioară a scheletului de susţinere a lamei penelor, cu secţiune prismatică şi subţiat treptat spre vîrf : este plin cu o masă spongioasă albă-cenuşie ; 3. Axul central pe care se prind spiculeţele în -cazul spicului compus întilnit la graminee, sau în cazul panicolului.
   Rahitism. Osteopatie a tineretului ca urmare a tulburării metabolismului fos-fo-cşlcic. Se manifestă prin rămînerea în creştere a animalelor bolnave, deformări ale coloanei vertebrale şi ale membrelor, tulburări în mers etc. Boala poate fi congenitală sau dobîndită.
   Raiar. Soi de rai gras aristat, creat şi omologat în ţara noastră în anul 1977, foarte productiv (17—20 t/ha S.U. la 5 coase) cu 16 — 19% proteină brută şi
1  200 — 1 500 kg/ha sămînţă.
   Raigras aristat, sin. Raigras italian i Lolium multiflorum Lam.). Graminee perenă ce creşte în tufă rară cu tulpini înalte. Nu se întîlneşte în flora spon-
tană. Se cultivă singură sau în amestec cu alte graminee şi leguminoase perene formînd fineţe cultivate. în cultură pura se foloseşte raigrasul anual care la irigat şi fertilizat cu doze mari de azot produce peste 2(1 t S.U./ha.
   Raigras englezesc (Lolium pcrcnnc Specie perenă din familia Gramincae. Creşte în tufă rară, fiind de talie mijlocie. Se întîlneşte spontan sau in cultură. Este pretenţioasă faţă de umiditate. Se seamănă in amestecurile pentru pajişti semănate folosite mai cu scamă prin păşu-nat. Se menţine în cultură 3 — 4 ani. Produce in jur de 6 —8 t/ha S.U. Dintre soiurile recent create la I.C.C.P.T. Fundu-lea fac parte cele sintetice : Rapid (Sintetic PA), Rapsod (Sintetic M^.
   Raigras italian. V. Raigras aristat.
   Raionarea raselor de animale, sin. Zonarea raselor de animale. Repartizarea teritorială a celor mai valoroase rase de animale, în funcţie de cerinţele biologice ale acestora, precum şi de condiţiile pe-do-climatice şi social-economice, în vederea obţinerii unor producţii animale superioare.
   Raja clacata. Peşte ovipar cartilagi-nos, marin, bentonic din Oc. Atlantic, M. Baltică, M. Mediterană şi M. Neagră. Are corpul comprimat dorso-ventral în partea anterioară şi acoperit cu tubercule osoase ascuţite, coloritul cenuşiu-brun pe spate, abdomenul alb-cenuşiu. Are valoare economică.
   Raliforme (Ralliformes). Ordin de păsări terestre sau semiacvatice, alergătoare, întîlnite mai ales în locuri mlăştinoase. Au talie mică sau mijlocie, cioc scurt şi comprimat lateral şi picioare relativ lungi (ex. găinuşa de baltă, lişiţa, cîrsteii etc.).
   Ramă. Componentă a stupului, mobilă, permite cercetarea cuibului şi extracţia mierii. Numărul ramelor depinde de tipul stupului.
   Rambouillet siberian. Rasă de oi cu lină fină (v. Altai).'
   Ramelsloher. Rasă de găini creată în Germania, asemănătoare cu găina La Bresse. Prezintă varietatea albă şi roşie,
534
RAN
are o greutate corporală de 2 — 2,5 kg găina şi 2,5—3 kg la cocoş, produce ouă cu coajă albă, cu greutate medie de 60 g. Produce o carne excelentă. Are conformaţie de găină intermediară, creastă mare, urechi uşc alb-albăstrui şi fluiere fără pigment galben.
   Ramolire. Alteraţia particulară a unor organe, caracterizată prin înmuierea ţesutului constitutiv, datorită scăderii coeziunii dintre elementele tisulare, alterarea elementelor celulare etc.
   Ramolisment. Diminuarea coeziunii dintre elementele tisulare, consecutiv unor tulburări de nutriţie celulară.
   Rampă. Mijloc pentru încărcarea şi descărcarea animalelor in şi din vagoane, autovehicule etc. Poate fi fixă (construcţie sub forma uneh platforme înalte de circa 100 cm), sau mobilă (platformă din scinduri groase aşezată pe două roţi rezistente).
   Rampur. sin. Rampoor. Rasă de ciini gonitori din Italia, considerată că descinde din rasa Slughi (v. Ogarul Slughi).
   Rana. Rasă de taurine formată in Republica Malgaşă prin încrucişarea între femelele de zeb malgaş şi masculi aparţinînd raselor de taurine importate (Normandă, Bretonă bălţată cu negru, Gasconă, Bordeleză, Frizonă etc.), crescută pentru producţia de lapte. Animalele sînt lipsite de cocoaşă, de culoare variabilă (sură cu extremităţi închise, bălţată cu negru şi galbenă roşcată). Aptitudinea principală este cea de lapte (5 — 8 1 pe zi).
   Rana esculenta. Broască acvatică de
7,5—12 cm asemănătoare cu Rana ridi-bunda (v). Coloritul corpului este verde intens sau cu o nuanţă albăstruie ori cenuşie pe spate, iar partea posterioară a coapselor marmorate cu negru şi galben intens. Se reproduce la sfîrşitul lunii mai, depunîndu-şi ouăle în grămezi pe plantele acvatice. Are importanţă economică la fel ca şi Rana ridibunda.
   Rană ridibunda. Broască prădătoare acvatică de 9 — 14 cm, comună în apele stătătoare însorite. Depune ouăle în gră-
mezi mari pe plante acvatice. Se caracterizează printr-un corp robust şi botul rotunjit. La masculi sacii vocali sînt cenuşii. Coloritul corpului verde-măsli-niu, cu pete închise. Coapsele pe partea internă sînt marmorate alb cu cenuşiu. Abdomenul ventral este alb şi cu pete mici negre. Are valoare economică fiindcă este consumată de om (coapsele sub denumirea de „pui de baltă“). Broaştele adulte produc pagube în crescătoriile piscicole, deoarece capturează puietul.
   Rana temporaria. Broască semiacva-tică de 5 — 10 cm, comună, trăieşte pe lingă apele dulcicole montane. Are corpul îndesat, capul lat cu botul rotunjit, iar sacii vocali interni. Coloritul corpului brun-gălbui sau roşcat cu pete închise portocalii ori cărămizii. Abdomenul alb sau gălbui. Produce pagube ,fiindcă mănincă puiet de păstrăv. Pulpele , se consumă de către om.
   Ranatra linearis. Insectă răpitoare activă de 3 — 4,2 cm, coloritul cenuşiu-brun. Este periculoasă pentru piscicultură, deoarece consumă puiet sau icre depuse pe plante.
   Ranchinţj. Tehnică de creştere în care animalele sînt hrănite exclusiv pe păşunile naturale ale unei regiuni sărace, cu distribuirea unui minim de hrană de bază ; dacă există pericol ca animalele să fie atacate de fiare sălbatice, se aduc in timpul nopţii la kraluri (locuri împrejmuite şi.păzite). Această tehnică de creştere permite folosirea raţională a vegetaţiei naturale.
   Randament (fr. rendement, din rendre : a da, a oferi). Ponderea produsului finit exprimat în procente, obţinută din 100 kg materie primă utilizată în procesul de producţie (randamentul cerealelor în făină, al laptelui in unt sau brîn-zeturi, al animalelor in carcase sau carne etc.).
   Randament de abator, sin. Randament de tăiere. Ponderea carcasei faţă de greutatea vie a animalului. La taurine se întîlncsc mai multe tipuri de randament : brut, net şi la dezosare. Randament brut, reprezintă raportul procen-
BAN
535
tual dintre greutatea carcasei la rece sau la cald (corpul sîngerat, jupuit, evis-ccrat, căruia i s-a detaşat capul de la articulaţia occipito-altoidiană, membrele de la genunchi, respectiv jaret, inclusiv seul aderent de la rinichi, ugerul şi coada) şi greutatea vie (greutatea înainte de sacrificare cu o dietă de minimum 12 ore) : randament net, raportul procentual intre greutatea carcasei şi greutatea vie goală (greutatea vie diminuată prin conţinutul tubului digestiv şi al vezi cei in momentul eviscerării) şi randament la dezosare, reprezintă raportul procentual dintre greutatea cărnii, a oaselor, a grăsimii şi a deşeurilor pe de o parte şi greutatea carcasei, pe de altă parte.
   Randament de tăiere. V. Randament de abator.
   Randamentul laptelui in smintînă.
Raportul procentual dintre lapte şi smintînă (cantitatea de smintînă ce poate rezulta din 100 1 lapte), sau consumul specific de materie primă (cantitatea de lapte necesară pentru prepararea unui kg de smîntină).
   Randamentul laptelui în unt. Raportul procentual dintre cantitatea de lapte si unt, sau consumul de lapte necesar pentru obţinerea unui kg unt.
   Randamentul linii la spălare. Cantitatea de lină care se obţine după spălare şi uscare, eliberată de impurităţi, cu umiditatea de 17% la linurile fine şi de 15% la linurile groase, şi cu 1,5% grăsime.
   Randomizare. Alegere la întîmplare.
   Ranicultură. Ramură a acvaculturii care are ca obiectiv creşterea, protejarea, amenajarea locurilor şi reglementarea capturării broaştelor verzi de apă (genul Rana), comestibile pentru om. în ţara noastră se pune accentul în special pe Rana ridibunda (v).
   Ranidae. Familie de broaşte, din subordinul Diptarsiocoela, cuprinzind cel mai răspîndit gen Rana.
   Ranide. Substanţă destinată combaterii fasciolotfei acute şi cronice la ovine şi taurine.
   Rapid. Soi nou de rai gras’peren, productiv, creat şi omologat in ţara noastră în anul 1975.
   Răpită (Brassica napus oleifera-colza ; R. rapa olei fer a-naveta). Plantă anuală, cultivată, uleioasă, din familia Crucife-rae. Se utilizează totodată pentru nutreţ murat in amestec cu melasa. Excelentă plantă meliferă ; 40 — 50 kg miere la ha. Produce 15—25 t/ha masă verde. Soiul Liho produce circa 25 t/ha masă verde.
   Raport corporal. Raportul dintre două sau mai multe regiuni corporale, cu o bază morfo-fiziologică comună, care se examinează in strinsă corelaţie cu specia, rasa şi aptitudinea animalului. Regiunile corporale trebuie să aibă între ele legături armonioase, pentru a asigura o conformaţie corectă animalului, frumuseţe, rezistenţă şi supleţe. Cel mai mult s-au studiat raporturile corporale la cal, la care se folosesc următoarele : raporturi de ansamblu (format corporal, raportul dintre marile lărgimi şi talie) ; raporturi regionale: (raporturile dintre înălţimi, raporturile dintre lărgimi, raporturile dintre lungimi, raporturile dintre razele osoase, raporturile dintre trunchi şi membre etc.).
   Raport feto-maternal. Orientarea corpului fătului în raport cu corpul mamei în momentul parturiţiei. Principalele raporturi feto-maternale sînt: aşezarea, prezentarea şi poziţia obste-tricală. Cînd aceste raporturi sînt normale fătarea este eutocică şi decurge fără intervenţia omului ; dacă raporturile feto-maternale suferă modificări reprezintă cauze de distocii, care impun intervenţia necondiţionată a omului.
   Raport tisular. Proporţia dintre ţesuturile : carne, oase şi grăsime ce se stabileşte cu ocazia tranşării experimentale a carcasei animalelor îngrăşate.
   Rasă. Grup de populaţii în cadrul unei specii de plante sau animale, caracterizate prin însuşiri comune de ordin biochimic, fiziologic, morfologic, ecologic etc., fixate ereditar.
   Rasă amelioratoare. Rasă de animale formată în urma unei selecţii artificiale
536
RAS
sistematice, cu o producţie ridicată, specializată pe un anumit tip de producţie (lapte, lină, carne, ouă etc.) şi cu o mare valoare de reproducţie. Datorită calităţilor superioare, consolidate puternic, folosirea la reproducţie a masculilor din rasele amelioratoare mai ales prin aplicarea însămînţărilor artificiale, duce la ridicarea în masă a producţiei raselor locale.
   Rasbora. Peşti dulcicoli din familia Cyprinidae, trăiesc în apele din sudul Chinei, Japoniei, Tailanda, Sumatra şi Arhipelagul Malaez, coloritul argintiu sau albăstrui, cu o bandă aurie sau verzuie. Unele specii au spatele brun sau au pete negre pe cap. Cele aproximativ 40 de specii cunoscute se folosesc ca peşti de acvariu.
   Rase de albine. Grupul raselor irano-medileraneene. Albina caucaziană sură de munte (Apis mellifica caucazica Gorb) talie mijlocie, lungimea aripei 9,30 mm, aparatul bucal 7,20 mm, blîndă, puţin roitoare, propolizează, predispusă la fur-ţişag. Albina caucaziană de şes (Apis mellifica remipes) blîndă, construieşte număr mare de botei, 30% din familii au cîte 2 mătei. Albina carnica (Apis mellifica carnica). Albina italiană (Apis mellifica ligustica). Grupul mediterano-oc-cidental. Alhina brună (Apis mellifica mellifica). Grupul african. Albina egipteană (Apis mellifica Lamarki) : albina sud-africană, africană, de Madagascar, telică.
   Rase de cai. Se clasifică după o serie de criterii : condiţii geoclimatice şi aria de răspîndire, dezvoltarea corporală, profilul corporal, nivelul de ameliorare, aptitudinea şi utilitatea economică. Luînd în considerare ultimele 3 criterii, rasele de cai se împart astfel : rase naturale (cai locali neamelioraţi sau primitivi din diferite ţări ale lumii, precum şi rase naturale ameliorate — Hafling, Huţu-lă etc.) ; rase culturale (ameliorate şi perfecţionate) : cai de călărie (Arab, Anglo-Arab, Ahal-Tekin, Carabair, Bu-dionîi, Barb, P.S.E., Calul de Plevna,
Hunter, Islandez etc.) ; rase mixte (Trăpaşi, Hanovra, Holstein, Lipiţan, Hack-nex, Oldenmburg, Meklenbrug, Furio-so-North-Star, Cleveland etc.) ; rase de tracţiune grea (Ardeneză, Buloneză, Bretonă, Clydesdale, Flamand, Olandez, Mu-lasieră, Pinzgau, Oberlander, Shire-Hor-se, Suffolk, Vladimir) şi cai de port samar şi tracţiune (Huţulă, Başchiră ameliorată, Hafling etc.).; rase de tranziţie (Calul semigreu românesc, Calul de sport românesc) şi metişi diverşi.
   Rase de capre. Se împart după aptitudini in : rase de lapte (Alpină franceză, Appenzell, Malteză, Nubia, Toggen-burg etc.) ; rase de lină şi puf (Angora, Caşmir, Pridon etc.) ; rase de lapte-carne (Başchiră, Kilis, Valesana etc.).
   Rase de cîini. După modul cum sînt folosiţi se împart în : rase de pază (Dog, Doberman, Lup de Alsacia, Lup Belgian, Lup german, Rotweiller etc.) ; rase ciobăneşti (Bergamască, Ciobănesc de Brie, Ciobănesc Belgian, Ciobănesc german. Ciobănesc de Pirinei, Ciobănesc scoţian etc.) ; rase de vînătoare (Baset, Copoi, Cocker, Pointeri, Prepelicari, Seteri etc.) ; rase de tracţiune (cîinele polar etc.) ; rase de agrement (grifoni, levieri, terieri, pechinezi etc.) ; rase de curse etc.
   Rase de curei. După greutatea corporală se împart în : rase de tip greu (Albă cu piept larg, Auburn, Bronzată cu piept larg, Neagră de Sologne etc.) ; rase de tip uşor (Neagră de Norfolk etc.).
   Rase de găini. în funcţie de caracterul producţiei se împart în : rase specializate pentru producţia de ouă (Andaluzia, Bresse, Leghorn etc.); pentru producţia de carne (Brahma, Dorking, Orping-ton etc.) ; rase mixte (Australorp, New-Hampshire, Plymouth, Rhode-Island, Wyandote etc.) ; rase ornamentale (Ban-tam, Japoneză cu penaj mătăsos, Naga-saki, Phonix, Jokohama etc.).
   Rase de iepuri. Se împart după aptitudini in : rase de carne (Belgian, Berbec, Marele alb ele.) ; rasă de blană şi carne (Albastru vienez, Argintiu de Gham-
RAS
537
pagnc, Chinchilla, Roşcat de Burgun-dia etc.) ; rase de puf (Angora).
   Rase de oi. Se împart după însuşirile productive în : rase de oi de lînâ (Merinos american, Merinos australian, Merinos de Azerbaidjan, Merinos de Champagne, Merinos de Rambouillet, Merinos de Soissonnais, Merinos transilvănean, Merinos unguresc de pieptene etc.) ; rase de oi de lină şi carne (Merinos de Palas, Corriedale, Cheviot, Disley, Polwarth, Merinos precoce, Romney-marsh etc.) ; rase de oi de carne (Charmoise, Dorset, Hampshire, Oxford, Southdown, Suf-folk etc.) ; rase de oi de lapte (Friză, Lar-zac, Millery, Sardă etc.) ; rase de oi de lină şi lapte (Ţigaie, Spancă etc.) ; rase de oi de carne şi lină mixtă (Gercask, Vo-losk, etc.) ; rase de pielicele şi lapte (Ka-rakuî, Malici, Sokolsk, Reşetilov, Ţur-cană etc.) ; rase de oi de blană (Romanov, oile nordice cu coadă scurtă etc.) ; rase de oi de carne, lină mixtă şi lapte (Bozah, Caucaziană, Karabah, Kanaceav, Tu-şinsk etc.).
   Rase de pisici. După modul cum se folosesc, se împart în : rase pentru combaterea rozătoarelor (pisica comună etc.) ; rase pentru puf (Angora, Persană etc.) ; rase de agrement (Birmană, Siameză etc.) ; rase de carne etc.
   Rase de porci. Se împart după caracterul producţiei în: rase specializate pentru producţia de carne (Bourbonnaise, Landrace, Marele alb, Duroc etc.) ; rase mixte (Alb de Banat, Alb leton, Bazna, Chester-White etc.) ; rase pentru producţia de grăsime (Berkshire, Manga-liţa etc.) ; rase pitice (pentru cercetări de laborator) etc.
   Rase de porumbei. în funcţie de direcţiile pentru care au fost selecţionaţi, se grupează în trei tipuri mari : rase de carne (Roman, Strasser, Lues, Maltez, Florentin etc.) ; rase de zbor (Tippler, zburător de Seghedin, zburător de Dan-zig, Egri, zburător Românesc, ciungi de Ploieşti, jucători etc.) ; rase de ornament (pescăruş, oriental, german, vienez, chinezesc, păun, Maria Stuart, cap de
maur, toboşar, guşat, gît-golaş românesc etc.).
   Rase de raţe. Se împart după însuşirile productive în: rase specializate pentru producţia de carne (ex. Peking, Rouen, Aylcsbury, Leşească etc.) ; rase specializate pentru producţia de ouă (ex. Alergătoare indiană, Campbell etc.) şi rase cu scop decorativ (ex. Cayuga, Mandarină etc.).
   Rase de taurine. Se clasifică după o serie de criterii : aptitudinea productivă principală, gradul de ameliorare, forma originară sălbatică, provenienţa, zona geografică etc. Rasele de taurine din R.S.R. se clsfcifică astfel: rase locale sau autohtone, primitive (Sură de stepă şi Mocăniţa) şi ameliorate (Bălţată românească, Brună, Pinzgau de Transilvania, Roşie dobrogeană şi rase importate: de lapte (Angler, Roşie daneză, Roşie de stepă, Roşie estoniană, Roşie poloneză, Jersey, Friză) ; rase de carne (Aberdeen-Angus, Hereford, Santa Gertruda, Chia-nina, Limuzina) şi mixte (Simmental, Schwyz, Pinzgau, Gostroma si Rcd-Pol-lcd).
   Rase de viermi de mătase. După vol-tinism se clasifică în rase monovoltine, rase bivoltine şi rase polivoltine. După origine geografică, rasele se clasifică în rase europene, rase asiatice din Extremul Orient şi din Orientul Apropiat. în ţara noastră s-au creat Alb de Băneasa, Alb de Orşova 31, Alb de Cislău.
   Raseur. Capacitatea unui reproducător de a imprima caracterele sale la descendenţi, cu o frecvenţă mai ridicată ca alţi genitori. Această capacitate se bazează pe homozigoţia anumitor caractere, predominanţa genelor care le determină.
   Raşpel. Pilă de oţel, cu două feţe, prevăzută cu dinţi, folosită la nivelarea cornului copitei, a tălpii, în vederea potcovitului.
   Rath. Rasă de zeb, originară din Pakistan, cu roba albă, faţa strimtă, coarne scurte şi masive. Se caracterizează prin format mediu, făptură puternică şi salba
538
rap
puţin dezvoltată, trunchi de lungime mijlocie, suficient de adine, cu membre puternice, culoare albă sau sură. Este un animal rustic, adaptat la climatul uscat şi păşuni sărace. Vacile produc 6 —7 kg de lapte, iar boii sînt apreciaţi pentru lucrările agricole şi transporturi.
   Raticid, sin. Rodenticid. Substanţă de origini diferite utilizată pentru distrugerea şoarecilor şi şobolanilor.
   Raţa. Denumire dată unui număr mare de specii de păsări de apă din ordinul Anseriformes, familia Anseridae, subfa-milia Anatidae de talie mijlocie sau mare, care se caracterizează prin cioc lăţit, trunchi scurt şi îndesat, picioare posterior prinse şi poziţie a trunchiului mai mult sau mai puţin oblică dinainte îna-poi.
   Raţă domestică. Specie de raţe domestice, crescută pentru producţia de carne şi de ouă, care prezintă o varietate de rase, deosebindu-se între ele prin coloritul penajului, poziţia corpului, însuşirile productive etc. Raţele domestice, provin din domesticirea speciei Anas platirincha (sin. Anas bosclias), fiind reprezentate de mai multe rase. Rasele grele au greutatea corporală de 4—5 kg (Peking, Rouen, Aylesbury etc.), iar rasele uşoare au greutatea de 1,8 —2,5 kg şi producţii de peste 250 — 300 ouă pe an (Alergătoare indiană, Campbell). O altă specie domestică este raţa Leşească (Barbarie) provenită din domesticirea raţei Cairinia moschata, originară din America de Sud.
   Raţa leşească. Rasă de raţe originară din America de Sud, crescută pentru producţia de carne. Greutatea corporală este de 3 kg la femele şi 5 — 6 kg la masculi. La vîrstă tînără are carnea foarte gustoasă. Dă produşi infecunzi din încrucişarea cu celelalte rase de raţe (mu-larzi), care se îngraşă foarte uşor şi au un ritm de creştere rapid. Are două varietăţi : albă şi neagră. v Raţă sălbatică mare (Anas platyrhyn-cha). Strămoşul celor mai multe rase de raţe domestice. Femela este de culoare
brună, stropită cu pete mai întunecate* iar masculul are capul de culoare verde: cu luciu metalic, cu un guler alb in juruî gitului, pieptul brun-roşcat şi coada», albă. Se vînează pentru carne.
   Raţe sălbatice. Păsări acvatice migratoare în ţara noastră, de pasaj sau oaspeţi de vară sau de iarnă ; se vînează. in perioada 15 august—20 martie, fiincl mai importante următoarele : raţa mare (Anas platyryncha), raţa pestriţă ( Anas^ sirepera), raţa cîrîitoare (Anas querque-dula), raţa fluerătoare (Anas penelope)> raţa pitică (Anas crecca) etc.
   Raţca. Varietate de oi ţurcane. caracterizată prin coarne în formă de tirbuşon, dispuse in sus şi lateral şi lina de culoare albă sau neagră şi ceva mai lungă decît la celelalte varietăţi.
   Raţie de hrană. V. Raţie furajeră.
   Raţie furajeră, sin. Raţie de hrană. Cantitatea de nutreţuri administrată unui animal timp de 24 ore, care să aibă o valoare energetică corespunzătoare şi să asigure cerinţele organismului in proteine, lipide, glucide, clemente minerale şi vitamine, în vederea obţinerii producţiilor urmărite. Se calculează după norme de furajare în funcţie de specie, vîrstă, sex, greutate corporală, stare fiziologică, producţie etc.
   Raulireif. Varietate de nurcă (v. Blue frost).
   Râmat, sin. împleticit. Mers defectuos caracterizat prin aceia că animalele, in timpul deplasării, descriu cu copitele ura cerc dinăuntru spre înafară. Se constată la caii cu panardism, în special la membrele anterioare. Este un — mers parazitar —, puţin spornic, obositor şi care predispune animalul la coseală.
   Rănirea cu caiaua. Traumatizarea membranei cheratogene printr-o caia prost bătută şi reţinută în ţesuturi, animalul manifestînd sensibilitate zonală, şchiopătură, ulterior semne de pododer-matită supurativă sau complicată.
   Răpitor. Animal care prinde şi consumă hrană de origine animală, în general vie; reprezintă în acelaşi timp o
RAS
■categorie de vînat care produce pagube economiei vinatului sau zootehniei. Răpitori cu păr sînt mamiferele carnivore {urs, lup, ris, vulpe, pisică sălbatică, viezure, jderi, vidră, dihor, nurcă, herme-lină, năvăstuică etc.). Răpitori cu pene sint fie păsări de noapte (Strigiforme) fii* răpitori de zi (Falconiforme).
   Răscol. Padoc amenajat în incinta sectorului ovin, împărţit in 4 — 5 compartimente egale denumit şi „spaţiu de triaj“, cu ajutorul căruia se efectuează clasarea, lotizarea, diferite tratamente la ovine.
   Răsfug alb. V. Agalaxia contagioasă.
   Răspăr, sin. Spîrliu, bălos, firizar. V. Acerina schraester.
   Reactiv Nessler. Soluţie alcalină a unei ioduri duble de potasiu şi mercur utilizată pentru determinarea prezenţei amoniacului în apă, nutreţuri, carne şi produse din carne etc.
^Reactivitate. 1. Capacitate sintetică de răspuns a unui organism la excitanţii mediului extern, rezultantă a caracterelor ereditare şi a celor dobindite in cursul dezvoltării individuale ; 2. Ansamblul particularităţilor reacţiilor de răspuns ale organismului la acţiunea agenţilor etiologici şi terapeutici. Reacţia patologică reprezintă alterarea capacităţii organismului de a răspunde adecvat la excitanţii din mediu, în sensul unor exagerări, al unei diminuări sau al lipsei de răspuns (ex. alergie, anafilaxie, hipersensibilitate).
   Reacţia antigen-anticorp. Proces irnu-nologic de apărare a organismului, care ’se manifestă prin blocarea, respectiv prin neutralizarea antigenilor pătrunşi în organism a căror acţiune nocivă este astfel anihilată.
   Reanimare. Procedeu complex (manual, mecanic, medicamentos etc.), folosit in chirurgie cu scopul de a redresa funcţiile vitale suspendate temporar.
   Reaumur. V. Scări termometrice.
   Recensămintul animalelor. Inventarierea animalelor cu scopul de-a stabili pe întreg teritoriul unei ţări la un mo-
539
ment dat, după un program unitar, numărul total şi structura efectivelor de animale, în funcţie de rasă, sex,/virstă etc.
   Receptiv. 1. Sensibil ; 2. Sensibil de a contracta o boală infecţioasşi: organism receptiv la tuberculoză etc.
   Receptor (lat, receptum, de la reci pere : a primi). Organ de simţ, care transformă energia stimulilor externi în excitaţie nervoasă. Receptorul este constituit dintr-una sau din mai multe celule sau prelungiri celulare specializate, sensibile la o anumită categorie de stimuli (optici, acustici, mecanici, termici, chimici etc.). Receptorii fac parte integrantă din aparatul anatomofuncţional al analizatorilor, avînd o proiecţie corticală la nivelul căreia se realizează analiza şi sinteza superioară.
   Recesiv. 1. Care subzistă în stare latentă. Termenul se foloseşte cu deosebire în genetică, pentru a defini o alelă care nu este exprimată în mod fenotipic în condiţii de heterozigoţie ; 2. Un organism homozigot pentru o genă reccsivă.
   Recesivă albă. Varietate de nurcă (v. Arctic alb).
   Recesivitate. Fenomen genetic în virtutea căruia efectul unei gene situată la un anumit locus este anulat de efectul genei sale aleii ce. Fenomenul se constată numai în caz de heterozigoţie la locusul respectiv. Gena al cărei efect este anulat poartă denumirea de genă recesivă. Fenomenul a fost semnalat pentru prima dată de Gr. M e n d e 1 în 1865.
   Recidivă. Reapariţia sau repetarea unei boli afectind acelaşi individ care trecuse prin boală (sau aceeaşi populaţie) în perioada de convalescenţă etc.
   Rect. Porţiunea terminală a tubului digestiv, situată în cavitatea pelvină.
   Rectită. Inflamaţia rectului.
   Rectopexie. Fixarea artificială a rectului după repunerea unui prolaps rectal.
   Rectoscopie. Examenul vizual a rectului, practicat direct, prin dilatare şi iluminare cu o lampă adecvată.
   Rectovaginal. Care are raporturi atît cu rectul, cît şi cu vagi na : fistulă rec-to-vaginală etc.
540
REF
   Rectrlce. Pene propriu-zise de contur (de acoperire) cu lama întreagă, situate în coada păsărilor şi servind drept cirmă în timpul zborului sau pentru menţinerea echilibrului în mers. în număr diferit, după specie şi rasă (găini 14, porumbei 16 — 42 etc.) au dimensiuni şi forme caracteristice, cu formă oval alungită, la cocoşi apărînd un aspect de secere.
   Red Flemish. Rasă de taurine originară din Brazilia, caracterizată prin dezvoltare corporală eumetrică, făptură uscăţivă, conformaţie relativ corectă, culoare roşie şi aptitudine bună pentru producţia de lapte.
   Red polled. Rasă de taurine formată în Anglia pe baza încrucişării vitelor locale Norfolk şi Suffolk. Se caracterizează prin dezvoltare eumetrică, musculatură dezvoltată, conformaţie tipică, constituţie robustă, longevitate mare, culoare roşie închisă uniformă, frecun-ditate şi precocitate ridicate, rezistenţă şi adaptabilitate mare la condiţiile de mediu şi îmbolnăviri şi aptitudine mixtă (carne —lapte). Producţia de lapte medie este de circa 3 500 kg cu 3,7—4% grăsime.
   Red Sindhi. Rasă de zeb din Pakistan, formată pe baza zebului local şi rase străine, in special Gir. Este o rasă brevilinie, eumetrică. Are o conformaţie specifică, trunchi scurt, îndesat şi profund, membre scurte şi puternice, culoare roşie. Se caracterizează prin constituţie robustă, dimorfism sexual pronunţat, capacitate mare de aclimatizare in toate regiunile calde ale globului, rezistenţă la piroplas-moză şi febră aftoasă şi aptitudine de lapte (producţia medie 1 500—2 000 kg cu 4,9% grăsime).
   Reducerea cuibului. Operaţiune ce se face imediat după terminarea culesului pentru intensificarea creşterii de albine tinere în vederea iernării. Cuibul se res-tringe in funcţie de puterea familiei de albine, cu cit intervalele sînt mai bine ocupate, uzura albinelor şi mortalitatea sînt mai reduse.
   Reductază. Enzimă oxido-reductoare secretată de cătro microorganisme. Pre-
zenţa în lapte oferă indicaţii asupra încărcăturii bacteriene şi prospeţimii acestuia.
   Reducţie. Termen utilizat in definirea manevrei chirurgicale prin care se repune un organ in poziţia din care a fost deplasat : reducţia capetelor osoase in fracturi, în luxaţii etc.
   Reflex. Complex neuro-motric (sau secretor) involuntar, desfăşurat in cadrul unui releu (arc reflex) stabilit obişnuit intre minimum doi neuroni, unul senzitiv şi altul motor, primul pus in contact cu o suprafaţă de recepţie, iar al doilea cu un organ efector.
   Reflex condiţionat. Reflex dobindit in cursul dezvoltării ontogenetiee în-urma asocierii, de obicei repetate, a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex inăscut. De exemplu, dacă hrănirea unui ciine este asociată cu sunetul unui clopoţel, reflexul salivar, care se produce ca reflex necondiţionat numai la acţiunea hranei, se va produce după un timp şi la auzul clopoţelului. Acesta este un reflex condiţionat elaborat în condiţii experimentale : reflexe condiţionate se formează insă în mod similar şi în condiţii naturale. Reflexele condiţionate au fost descoperite în 1904 şi studiate de I. P. P a-v 1 o v.
   Reflex necondiţionat. Reflex inăscut,. care se manifestă la toţi indivizii normali ai unei specii date, reprezentînd reacţii adecvate şi constante la acţiunea unor anumiţi excitanţi, a unor anumite condiţii de mediu. Ele pot fi reflexe de apărare, alimentare, sexuale etc. Instinctele constituie complexe de reflexe naturale.
   Reflex sexual. Reacţie de răspuns a diferitelor segmente ale aparatului genital, la acţiunea unor excitanţi specifici. La masculi se cunosc următoarele reflexe sexuale: erecţia, saltul, intromisiunea şi ejacularea. Desfăşurarea normolă, ca ordine, durată, intensitate a reflexelor sexuale condiţionează folosirea unui mascul pentru reproducere.
   Reformă. încetarea de a folosi un animal în procesul de producţie. Reforma
KEF
54 î
animalelor se face funcţie de o serie de cauze, dar trebuie să se ţină seamă de vigoarea lor (la cele de tracţiune), nivelul productiv şi valoarea de reproducţie (la cele de prăsilă). Animalele pot fi scoase din efectiv din următoarele motive : reformă selectivă (scoaterea din efectiv a animalelor cu producţii mici), reformă de necesitate (scoaterea animalelor bătrîne, improprii pentru reproducţie, cu afecţiuni grave etc.) şi mortalităţi şi sacrificări de necesitate (scoaterea din efectiv datorită unor boli cronce grav^ accidente etc.). In cazul animalelor de mare valoare trebuie creiate condiţii de creştere şi exploatare cit mai bune incit să se amine reforma lor, pentru a furniza cit mai mulţi produşi de valoare ridicată.
   Refrigerare (fr. refrigeration). 1. Acţiunea de răcire a unui produs alimentar la temperaturi cuprinse între 0° şi 4CC, în vederea păstrării de o anumită perioadă de timp în funcţie de particularitatea produsului ; 2. Metodă de conservare a spermei la temperatura de 0 —4°C ce asigură menţinerea calităţilor spermei (în special mobilitatea) pe o durată de 2-3 zile.
   Regala albă. Nurcă de încrucişare obţinută din Pastel Royal şi Albino.
   Regenerare. Reconstituirea de către un organism, prin multiplicare celulară, a unor ţesuturi sau porţiuni de organe, care au fost pierdute sau în mod sever uzate.
   Reggiana. Rasă de taurine provenită din Bos brachiceros, originară din Italia care s-a format prin ameliorarea vitelor locale cu Simmental şi Bruna alpină. Se caracterizează prin dezvoltare hiperme-trică, conformaţie armonioasă şi culoare roşie-gălbuie uniformă. Are aptitudine triplă : lapte (2 700 — 3 000 kg cu 3,6% grăsime), carne (tăuraşii la 12 luni ating 400 kg) şi capacitate energetică foarte bine apreciată.
   Reggitana. Rasă de porci (v. Cala-bresse).
   Regina!. Soluţie cu miros puternic folosită de apicultori pentru suprimarea
coloniei cînd se introduce o matcă în-stup.
   Registru genealogic. înscris care cuprinde, defalcat pe rase, date privind* cele mai bune animale de reproducţie, din cadrul unei specii de animale domestice. în registrul genealogic pentru fiecare animal sînt descrise ascendenţa-(originea), descendenţa (urmaşii), cu datele principale asupra producţiei acestora şi performanţele animalului respectiv pe ani (sau lactaţii în cazul taurinelor), precum şi aprecierea conformaţiei exterioare (inclusiv principalele dimensiuni corporale). Pentru fiecare specie şi rasă se întocmesc registre genealogice de crescătorie, registru genealogic regional şi registru genealogic republican (de elită), înscrierea lor în aceste registre-făcîndu-se în funcţie de îndeplinirea anumitor condiţii de productivitate. Datele furnizate de registrul genealogic reprezintă un istoric al fiecărei rase şi o sinteză a acţiunii de selecţie în cadrul' rasei respective.
   Regiune. Termen folosit în anatomie şi zootehnie pentru definirea unei zone determinate a corpului animal, distin-gîndu-se regiuni naturale (avînd limitele marcate prin formaţiuni morfologice ; orbitară, parotidiană etc.) şi regiuni convenţionale (limitele fiind fixate convenţional).
   Reglare metabolică. Ansamblul de reacţii biochimice prin care se asigură* desfăşurarea coordonată şi autoreglată a tuturor proceselor fizico-chimice şi biochimice determinante pentru funcţionalitatea circuitelor moleculare şi pentru manifestarea activităţii celulare, în funcţie de necesităţile organismului. Reglarea şi controlul metabolic se realizează pe diferite căi biochimice : fenzime alos-terice (cu rol de reglare), forme moleculare multiple ale enzimelor (izoenzime), compartimentare intracclulară, permeabilitatea membranelor, mecanisme feed back, hormoni, nucleotide.
   Reglatoare (genă) (J a c o b şi M o- * nud, 19G1). Tip de genă de control, de regulă cu efect dominant, a cărei funcţie
542
REM
de bază este aceea de a determina ca un operon oarecare să fie activ sau inactiv în procesul de sintetizare a enzimelor specifice. Gena reglatoare acţionează printr-un mecanism de represie şi de derepresie genetică, produsul său specific fiind o substanţă proteică denumită represor.
   Regn. Cea mai mare categorie sistematică. Organismele au fost împărţite în două regnuri : animal şi vegetal. Ca urmare a gradului diferit de evoluţie la care au ajuns şi a descendenţei unora din altele, organismele sînt diferenţiate în grupuri naturale mai mari sau mai mici, mai vechi sau mai noi, mai primitive sau mai evoluate, între care există legături de înrudire mai apropiată sau mai îndepărtată. Aceste grupuri naturale (categorii sistematice) au primit rang de încrengătură, clasă, ordin, familie, gen, specie etc., puţind fi orîn-duite într:un sistem de clasificare ce oglindeşte evoluţia şi gradul lor de înrudire.
   Regn animal. Categorie sistematică cea mai mare care înglobează toate ■încrengăturile şi clasele de animale (v. şi Animal).
   Regresic. Cuantumul de modificare a unei variabile dependente pentru o modificare cu o unitate a variabilei independente. în lucrările de genetică cantitativă prin variabilă se înţelege un caracter oarecare. Fiind vorba de un cuantum al modificării, regresia va fi exprimată în unităţile metrice în care se exprimă caracterul dependent. Regresia ca instrument matematic se foloseşte în determinarea heritabilităţii precum şi a repetabilităţii. Regresia se determină făcînd raportul între cova-rianţa celor două variabile (caractere) şi varianţa variabilei (caracterului) independente. Simbolul pentru indicarea re-gresiei este b.
   Regurgitaţie. 1. Readucerea înapoi în gură, din stomac a unor alimente deglu-tite, solide sau lichide, fără efort şi iară greaţă, acest act fiind diferit de regur-gitaţia provocată de vomizare ; 2. Cir-
culaţia reversă a singclui în inimă datorită funcţionării defective a valvelor.
   Rchamna Sraglina. Subrasă de oi, din rasa „Oaia platourilor Marocane“ caracterizată printr-o bună conformaţie şi un bun randament de abator.
                                                                     Rchidratarc. Reechilibrarea balanţei hidrice a unui organism deshidratat.
   Rcinfecţie. Sub acest termen se defineşte o nouă infectare a aceluiaşi organism, cu acelaşi germen cu care fusese deja infectat.
   Reinfestaţie. Repătrunderea aceluiaşi parazit în acelaşi organism, din care fusese eliminat.
   Rejecţie. Termen utilizat in fiziologia digestivă a rumegătoarelor pentru definirea modului (momentului) de readucere a conţinutului ruminal în cavitatea bucală, pentru a fi rumegat.
   Relaxina. Hormon găsit în serul omului şi al altor animale în timpul gestaţiei ; acţionează probabil cu progesterona şi estrogenii cauzînd relaxarea ligamentelor pelvice la cobai.
   Remak (fibre). Fibre nervoase lipsite de teaca de mielină, componente cu deosebire ale releului extra nevraxial vegetativ.
   Remanent (fr. remenant). Care rămine sau persistă mult timp in organism : substanţă remanentă ctc.
   Remancnţă. Proprietatea pe care o au unele insecticide de contact aplicate pe diferite suprafeţe, de a-şi păstra activitatea un timp mai îndelungat. Termenul defineşte de asemenea şi proprietatea unor toxine sau medicamente de a persista o perioadă mai lungă în organismul animal sau în produsele animale.
   Remaniere intcrcromosomică. Modificare apărută la nivelul materialului genetic, constînd în trecerea unui segment al unui cromosom pe alt cromosom, deci lipsa segmentului de pe unul din cromo-somi şi apariţia lui dublă pe celălalt cromosom (translocaţie, duplicaţie).
   Remediere. Transformarea unei fătări grele, distocice într-una eutocică ; vizează de obicei atît salvarea mamei, cit şi obţinerea unui făt viu.
REM
543
   Remige. Pene propriu-zisc, de contur (de acoperire) cu lama întreagă, situate pe aripi şi servind la zburat. Se cunosc 2 categorii : remige primare situate pe marginea posterioară a virfului aripii şi remige secundare, pe marginea posterioară a braţului. Cele două categorii sint separate prin pana axială, situată în dreptul oaselor carpiene. Remigele primare sînt lungi, oval alungit, cu tijul curbat şi lama asimetrică. Servesc la urmărirea procesului de năpîrlire şi la stabilirea vitezei de îmbrăcare cu penaj. Remigele secundare sînt mai scurte, cu lama simetrică şi rotunjită la vîrf. Servesc la aprecierea vîrstei păsărilor adulte.
   Remont. Cal tînăr (4 — 5 ani) cumpărat pentru nevoile armatei sau ale sportului hipic de performanţă (dresaj, probe de obstacole, triatlon).
   Remorcă. Vehicul tractat de tractor sau camion ce serveşte la transportul materialelor, produselor, animalelor, persoanelor etc. Remorcile folosite în agricultură pot fi : Remorci de uz general cu capacitatea de 1,5 — 10 t; Remorci tehnologice pentru transportul şi distribuţia furajelor cu capacitatea pînă la 6 t şi remorci speciale (pentru combustibil, lapte, animale etc.).
   Remorca amestecătoare — RA-4,5. Se foloseşte ca remorcă tehnologică pentru amestecarea nutreţurilor concentrate şi distribuirea lor în ieslea de furajare.
   Remorca cisternă de urină — RCU-4. Se foloseşte la scoaterea dejecţiilor din fose şi împrăştierea lor pe cîmp sau in lagunele de depozitare.
   Remorcă de vidanjare. Remorcă specială destinată scoaterii dejecţiilor lichide din fosele colectoare, transportului şi imprăştierii pe cîmp.
   Ren (Rangifer tarandus). Specie de mamifer rumegător, asemănător cu cerbul, cu coarne în formă de arc şi cu smocuri lungi de păr aspru între copite. Trăieşte in tundrele din nordul Europei, Asiei şi Americii de Nord. Renul domes-ticid este folosit ca animal de tracţiune.
   Ren Mosc, sin. Mosc de Himalaia. Varietate de mosc (v) denumit şi Kabar-
ghi, ce se găseşte în Nepal (zona munţilor Himalaia). Renumit pentru secreţia larg-utilizată in industria farmaceutică şi a* parfumeriei (mosc), este vînat excesiv, fiind astfel pe cale de dispariţie.
   Renală (arteră—). Vasul funcţional al rinichiului, desprins din aorta abdominală şi emiţînd arterele capsulare cau-dale ale suprarenalei.
   Renan,' sin. Fluture renan, Fluture de-Rin. Rasă germană de iepure, formată din Fluture german şi japonez, cu blană densă şi uşoară, albă cu desen fluture în negru sau galben. Are ochii bruni, unghir alb-roze şi greutate medie de 3 — 4,5 kg..
   Renetă. Instrument lamelar, tăios, recurbat la extremitatea liberă. Se foloseşte pentru curăţirea tălpii, curăţirea: furcuţei, ajustarea peretelui copitei şi efectuarea renurilor pe cutia de corn.
   Renină. Enzimă proteolitică, secretată de rinichi în anumite condiţii. Transformă hipertensinogenul din sînge în hiper-tensină, participînd astfel la reglarea presiunii sanguine.
   Renitelo. Rasă formată în Republica* Malgaşă prin încrucişarea zebului Afri-cander cu rasa de taurine de carne Li-mousine. Deşi formată de dată mai recentă, această rasă posedă caractere bine fixate. Se caracterizează prin dezvoltare corporală relativ mare, lipsa cocoaşei, culoare roşie-acaju uniformă, caracter docil, rusticitate bună, aptitudine apreciată de carne şi capacitate energetică ridicată.
   Reno. Hibrid dublu de viermi de mătase, originar din Italia/ cu gogoşi albe. Se creşte şi în ţara noastră.
   Repaus mamar. Intervalul de timp-dintre încheierea lactaţiei şi apariţiei lactaţi ei următoare, cu ocazia fătării la femelele producătoare de lapte. în cazul* vacilor de lapte, repausul mamar constituie un element principal al metodei zootehnice de pregătirea vacilor gestante, alături de hrănire şi întreţinere raţională. Durata repausului mamar este minimum de 45 zile şi în medie de 60 zile-
544
REP
   Repaus sexual. Perioadă din timpul ■vieţii sexuale in care masculul sau femela nu sint folosite la reproducţie.
   Repclent. Substanţă care prin proprietăţile sale organoleptice (gust, miros) îndepărtează rozătoarele, insectele ele.
   Repetabilitate (L u s h, 1937). Parametru genetic care indică expresia feno-tipică a aceluiaşi caracter în diferite momente ale vieţii aceluiaşi individ. In această situaţie, segregarea şi gruparea •independentă a materialului genetic nu mai pot fi considerate ca surse ale fluctuaţiilor de la o performanţă la alta în ■decursul vieţii animalului. Repetabilitatea poate fi considerată şi ca o măsură a constanţei performanţelor repetate la acelaşi individ (M. I. L e r n e r).
   Replicare. Biosinteza unor molecule identice de acid deoxiribonucleic (A.D.N.) iniţiată prin despiralarea catenei dublu clicoidale a A.D.N., fiecare din cele două catene polinucleotidice constituind modelul, tiparul pe baza căreia se, biosinte-tizează o nouă catenă polinucleotidică ; se reconstituie astfel o nouă structură bicatenară dublu-elicoidală, absolut identică cu cea anterioară. Prin procesul de replicare, dintr-o moleculă de A.D.N. rezultă două noi molecule de A.D.N., fiecare fiind constituită dintr-o catenă iniţială care a servit ca model de structură şi o catenă nou sintetizată care reprezintă replica sau copia catenei ce a funcţionat ca model (biosinteză replica-tivă). Replicarea este un proces semi-conscrvativ care se repetă la fiecare diviziune celulară, asigurînd transmiterea informaţiei ereditare.
   Represori. Substanţe capabile să blocheze activitatea unei gene, adică să oprească sinteza unei anumite enzime. Caracteristica represorilor constă în capacitatea lor de a interacţiona în mod diferit cu diferiţi compuşi cu moleculă mai mică şi de a-şi modifica însuşirea lor de represie a genelor fie devenind inductori (caz în care provoacă realizarea sintezei proteinei specifice) fie devenind corepresori (caz în care intensifică efectul de represie asupra sintezei proteinei).
   Reproducător. Animal folosit la reproducţie, în scopul asigurării înmulţirii efectivelor; in terminologia curentă, denumirea se referă in special la masculi. Selecţionarea reproducătorilor se face in funcţie de valoarea lor ereditară, capacitatea de transmitere a caracterelor valoroase, precum şi de conformaţia exterioară. Virsta optimă de folosire la reproducţie în cazul raselor precoce este de 16 — 18 luni la taurine, 24—36 de luni la cabaline, 12 — 16 luni la ovine şi 8 — 10 luni la porcine.
   Reproducere, sin. Reproducţie. 1. Capacitatea organismelor vii de a da naştere la indivizi (plante sau animale) asemănători. Reproducerea poate să fie : vegetativă, asexuată şi sexuată. Reproducerea vegetativă constă în producerea unui organism nou dintr-un organ vegetativ (rădăcină, tulpină, frunză). Reproducerea asexuată sau sporofţtică, constă în producerea unui nou organism prin intermediul unor celule specializate (celule germinative-spori). Reproducerea sexuată constă în formarea unui organism nou pornind de la două celule de sexe diferite (gârneţi sau celule sexuale) care prin contopire (fuziune) produc oul sau zigotul, din care ulterior va rezulta un organism nou ; 2. Procesul sau mecanismul prin care organismele dau naştere la alte organisme de acelaşi fel (se înmulţesc) ; 3. Ştiinţa care se ocupă cu studiul fenomenelor, proceselor, particularităţilor, procedeelor tehnice de dirijare a funcţiei de perpetuare a speciilor de animale.
   Reptile (lat. reptilis: din repere: a se tîrî). Clasă de animale vertebrate am-niote, ovipare, cu temperatura corpului variabilă, cu pielea acoperită de solzi cornoşi şi lipsită, cu puţine excepţii, de glande ; inima este formată din două auricole şi un ventricol, împărţit de obicei incomplet în două camere. Au membre scurte, uneori rudimentare, iar alteori (ex. la şerpi) acestea lipsesc. Trăiesc în toate continentele. Majoritatea sînt terestre şi carnivore.
   Reptilia. Clasă de vertebrate terestre compusă din broaşte ţestoase, şerpi, cro-
RES
545
codili ete., caracterizală prin lipsa părului, penelor şi glandelor mamarc, pielea fiind acoperită cu solzi ; au o inimă tricamerală, cavitatea pleurală şi peritoneală liind continue (v. şi reptile).
   Resorbţie. 1. Proces de trecere a unui lichid sau a unui gaz dintr-o cavitate a organismului (cavitate pleurală, cavitate peritoneală etc.), dintr-un conduct natural al organismului (tub renal) sau din interstiţiul unui ţesut in interiorul capilarelor sanguine sau limfatice şi de aici în sistemul circulator (cx. resorbţia unei soluţii injectate, a unui lichid seros sau purulent etc.) ; 2. Proces de dispariţie lentă prin topire treptată sau prin atrofiere, a unui ţesut sau a unui organ, de obicei străin organismului (cx. resorbţia unei grefe tisulare, resorbţia unei rădăcini dentare).
   Respirator (aparat). Complexul de organe afectate funcţiei respiratorii, format la vertebrate din cavităţile nasale, faringe, laringe, trahee şi pulmoni.
   Respiraţie. 1. Proces fiziologic prin care organismele vii iau din mediul lor de viaţă oxigen şi elimină bioxid de carbon, oxigenul fiind necesar in reacţiile de oxidare care se petrec in organism. Respiraţia poate să fie aerobă sau anaerobă. Respiraţia aerobă este prezentă ia majoritatea organismelor animale. Respiraţia anaerobă constă în oxi-darca unor substanţe organice în lipsa oxigenului de către bacterii (fermentaţiile alcoolică, acetică, malică etc. : 2. Actul de a respira prin plămîni, constituit din inspiraţie şi expiraţie.
   Respiraţie artificială. Metodă de tratament al asfixiei, paraliziilor respiratorii etc.. constînd din provocarea manuală sau cu ajutorul unor aparate adecvate, a contracţiilor cutiei toracice.
   Rcsteu. Fiecare din cele două piese metalice in formă dc cui, cu care se închid părţile laterale ale jugului după înjuga re a b ovi nel or.
   Rcşetilov. Rasă de oi dc piclicclc şi lapte., ce se creşte in U.R.S. Ucraina. Se aseamănă cu rasa Sokolsk, insă produce
35 - Dicţionar enciclopedic de zootehnie
mai ales piclicele de culoare neagră. Este pe cale de înlocuire cu metişi Karakul x X Reşetilov.
   Rcte testis, sin. Reţea testiculară, reţea Ilaller, Formaţiunea intratesticulară rezultată din anastomoza tubilor semini-feri, la nivelul mediastinului tcsticular.
   Retenţia laptelui. Stagnarea sau oprirea laptelui secretat şi acumulat in uger, neputind fi eliminat datorită unor factori stressanţi (zgomot, brutalizarea animalului, durere, schimbarea mulgătorului, metodei sau procedeului de muls, modificarea ordinei şi locului dc muls, schimbarea programului de muls sau supt etc.).
   Retenţia invelitorilor fetalc. Tulburare care constă in neeliminarca invelitorilor fetalc după fătare, ca urmare a menţinerii angrenajului dintre vilozită-ţile coriale şi criptele mucoasei uterine. Este frecventă la animalele la care contracţiile uterine sînt reduse ca intensitate, iar tonusul miomctrului scăzut din lipsă dc mişcare antepartum. Este mai des intîlnită la vacă şi mai ales după o stabulaţie prelungită.
   Retenţie. Acumularea, stagnarea sau oprirea într-un organ (in general cavi-tar) a conţinutului eliminabil in mod normal :   retenţie placentară, retenţie
urinară etc.
   Retenţie placentară. Neeliminarca completă a placentei la interval de cel puţin 2 4 ore dc la fătare, cauzată dc factori care influenţează angrenajul placentar (inflamaţii, avorturi, achine-zic uterină etc.), adesea complicată prin infecţii uterine.
   Retenţie urinară, sin. Ischiurie. Imposibilitatea de eliminare a urinei din vezică, în totalitate sau parţial ; retenţia poate fi mecanică (obstrucţia urc trei), spastică (spasmul gitului vezical) şi paralitică (paralizia musculaturii detrusoare).
   Rcticul endoplasmatic. Reţea de canicule şi vezicule membranare localizată în citoplasmă ; se extinde dc la membrana celulară, înveleşte nucleul, înconjoară mitocondriile si brăzdează spaţiul citoplasmatic. Funcţia reticulului endo-
cd. 388
545
RET
plasmatic este corelată cu biosinteza proteinelor şi transportul acestora prin celulă : la nivelul său sînt localizate en-zimele care participă la sinteza steroli-lor, a triglicoridelor, la desaturarea şi clongaţia acizilor graşi, la detoxifierea de unele substanţe medicamentoase etc.
   Reticulină. Substanţă proteică din grupa scleroprotcinelor caracteristică ţesutului^ conjunctiv. Spre deosebire de colagen, conţine mai puţin azot şi mai mult sulf.
   Reticulită. Inflamaţia reţelei la rumegătoare.
   Reticulită traumatică. Inflamaţia reţelei la rumegătoare, provocată de trau-matizarea peretelui printr-un corp străin metalic (cuie, sîrmă etc.) înghiţit odată cu furajele.
   Reticuloeit. Celule tinere din seria eri-trocitară (în perioada de formare).
   Reticuloză aviară. Ccmplex de afecţiuni ale aparatului şi organelor limfatice : leucozele diverse, sarcoame, rcti-culo-sarcoame, tumori renale etc.
   Reticulum, sin. Reţea. Unul dintre prestomacele rumegătoarelor, caracterizat prin aspectul areoîat al mucoasei.
   Retină, sin. Tunica nervoasă a ochiului. Componenta sensibilă la lumină a bulbului ocular, sistematizată într-o porţiune ciliară (retina oarbă) şi una fotosen-sibilă (retina coroidiană). în structura retinei se descriu 10 straturi.
   Retinită. Inflamaţia retinei.
   Retinopatie. Termen general utilizat pentru definirea afecţiunilor rctinianc, în general neinfecţioase, întîlnite în diabet, tulburări renale, graviditate etc.
   Retiv. Animal cu caracter rău, care muşcă sau loveşte, sau nu ascultă de comenzi.
   Retivitate. Defectul unui animal domestic care refuză să se supună voinţei omului. Acest refuz poate fi asociat cu diferite reacţii de atac sau de apărare şi atunci se numeşte retivitate activă, sau fără aceste reacţii — retivitate pasivă. De asemenea, rrtivitatea poate fi absolută, parapshihoză gravă care face animalul inutilizabil la orice serviciu şi retivitate
relativă, defect manifestat numai în anumite condiţii (comportare brutală faţă de animal, dureri etc.) şi care dispare odată cu încetarea cauzei determinante.
   Retractil. Care se poate retracta.
   Retrivcr. Nume generic dat unui grup de rase de cîini specializaţi in găsirea şi aportarea vmatului mic, cu păr sau mai ales cu pene, căzut în urma focului de armă, la distanţă de vinător sau în teren greu accesibil (desiş, luciu de apă, trestiş etc.). Dintre rasele cuprinse in acest grup se menţionează : Retrivcr Labrador, Retrivcr Chcsapeake, Retri-ver auriu, Retrivcr buclat şi Retrivcr cu păr lins (v.).
   Retriver auriu, sin. Golden retrivcr. Rasă de cîini de vînătoare, bun pentru aportarea din apă a vînatului, crescut şi in apartament cu toată talia sa mare şi in ultima vreme, din ce in ce mai mult folosit la conducerea orbilor. Prezintă blană cu păr lung, lins sau ondulat, cu franjuri abundente şi sub păr dens, impermeabil pentru apă. Culoarea generală este aurie sau crem. Au o talie de 55 — 60 cm şi o greutate de 30 — 32 kg.
   Retriver buclat, sin. Retriver curly-coated. Una din cele mai vechi rase de aportcuri (retriveri), formată prin încrucişări între varietatea mică a cîinelui de Terra Nova şi numită Saint John şi Spaniolul de apă irlandez, la care s-a adăugat probabil singe de Canishc. Lucrează cu pasiune în apă şi este util şi în munca de pază. Prezintă caracteristic o blană din păr semilung, în bucle strînse, pe întreg corpul, amintind buclajui de Ka-rakul. Blana are culoare neagră mat sau maro şocolatiu. Are in medie o talie de 62 — 68 cm şi o greutate de 31 — 36 kg.
   Retriver Chcsapeake. Rasă de cîini de vînătoare specializată pentru aport din apă, neegalată în acţiunea dc aportare a vînatului căzut iarna în apele foarte reci. Prezintă o blană cu puf foarte des şi cu jar lung, des şi unsuros, care asigură o mai bună izolare a corpului in apa glacială. Părul este aspru şi cel mai adesea în culoare maro închis sau ruginiu, culoare ideală pentru camuflare a unui
RET
547
ciine de vînătoare la raţe. Prezintă în medie de greutatea 30 kg şi talia de 60 cm.
   Retriver cu păr Uns, sin. Fiat Coated Retriver, Wavy Coated Retriver. Rasă de ciini aporteuri provenită din cîini mici de Terra Nova şi retriverii Labrador şi Chesapcake, cu singe de Barzoi. în urma selecţiei rasa a păstrat şi i s-a dezvoltat aptitudinea de aporteur, păstrind botul lung ca la Barzoi, care il face capabil să aporteze şi iepurele. Arc culoare neagră sau maro-socolatiu si o greutate de 27—32 kg.'
   Retriver Labrador. Rasă de ciini de vînătoare originară din Terra Nova, iniţial utilizată de pescari, in prezent apreciată în întreaga lume şi îndeosebi in Australia, ca rasă de ciini de vînătoare utilizabilă pentru scotocire, urmărire şi mai ales aportarc a vinatului. Prezintă caracteristic stopul marcat, craniul larg, trufa mare, urechile mici, posterior plantate şi purtate atîrnind, şi coada groasă la bază şi ascuţită spre virf, îmbrăcată in păr scurt şi gros (coadă de vidră). Părul, destul de scurt, cu puf deosebit de des şi impermeabil. Culoarea generală neagră şocolatic sau chiar galbenă. Prezintă o talie de 55 — 60 cm şi o greutate de 25 — 31 kg.
   Retroversîe ulerină. Deplasarea prin îndoire a uterului spre înapoi (corpul uteri n fiind împins spre înainte).
   Reţea. 1. Reţea de canalizare ce serveşte la transportul apelor uzate şi meteorice la staţia de epurare şi de aici in emisar; 2. Reţea electrică, ansamblul de elemente do circuit electric de curent alternativ trifazat, mai rar de curent alternativ monofazat ; 3. V. Reticulum.
   Reţetă. 1. Ansamblu de indicaţii (materii prime, proporţii, mod de preparare) necesare pentru obţinerea unui anumit produs (ex. reţetă furajeră, o substanţă chimică etc.) : 2. Formulare in scris de către medic a medicamentelor necesare unui bolnav.
   Reţinere obstetricală. Angajarea incompletă sau neangajarea unei părţi din corpul fetal, în conductul pelvin, in momentul parturiţiei. Se întîlnesc reţi-
neri ale membrelor (anterioare şi posterioare) sau ale capului şi gitului. Toate reţinerile reprezintă cauze de distocii.
   Reumatism (gr. rheuma: umflătură, scurgere, acces), sin. Boală reumatismală. Stare inflamatorie alergică postin-fecţioasă, cu modificarea substanţei fundamentale a ţesutului conjunctiv, mai frecventă la animalele cu metabolism bazai scăzut.
   Revelator. Termen utilizat pentru definirea, caracterizarea sau aprecierea unor probe, substanţe biologice etc. cu ajutorul cărora se permite cunoaşterea sau decelarea existenţei, prezenţei etc. a unei boli sau alteraţii organice, a unui compus într-un amestec etc.
   Rex. 1. Grupă de rase de iepuri de casă care se caracterizează prin însuşirea de a avea toate cele trei categorii de fibre (jar, jar spumos şi puf), aproximativ de aceeaşi lungime, 16 — 20 mm. Clasificate în trei grupe mari, împărţite după greutatea corporală : grupa A (cu o greutate medie de 4 kg), grupa B (cu
3,5  kg) şi grupa C (cu 3 kg). în general aceste rase se folosesc aproape în exclusivitate pentru producţia de blană, utilizată natur sau pentru imitarea majorităţii blănurilor valoroase cu păr scurt : 2. Rasă de pisici caracterizată prin păr buclat.
   Rezecţi© (lat. rcsecare: a tăia, a suprima). Operaţia chirurgicală prin care se îndepărtează o porţiune dintr-un organ, restabilind în acelaşi timp continuitatea sa morfologică şi funcţională : rezecţie gastrică, intestinală etc.
   Rezervele laptelui, sin. Rezervele ugerului. Pliurile pielii formate înapoia corpului mamar (unde pielea este fină, elastică, moale şi detaşabilă). Aceste pliuri sint diferite in funcţie de nivelul productiv al vacii, virstă, stadiul lacta-lici şi momentul mulsului. Se recomandă ca aprecierea rezervelor de lapte să se facă după muls şi constă în luarea in considerare a numărului, fineţei şi adîn-cimii lor. Se consideră că vacile cu un număr mare de rezerve ale laptelui, sint mai bune producătoare de lapte.
548
RHO
   Rezidual (lat. residuus : care rămine). Care formează un reziduu (de ex. ape reziduale, aer rezidual ctc.).
   Reziduu. Rest de substanţe sau materiale supuse acţiunii diferiţilor agenţi.
   Reziduu fix. Cantitatea totală de substanţe organice şi minerale (inclusiv apa de cristalizare) dizolvate in apă, determinată prin evaporarea la 105°C.
   Rezistenţa buclajului. Proprietatea buclelor de a opune o oarecare rezistenţă la acţiunea unei forţe din afară şi revenirea la forma iniţială.
   Rezistenţă. Starea unui animal, unei rase sau unei specii fără să fie refractară la boală, nu contractă decit foarte rar sau în condiţii cu totul speciale, cel mai adesea experimentale.
   Rezistenţă globulară. Capacitatea de menţinere a integrităţii globulelor sanguine faţă de soluţii hiper- sau hipotone (rezistenţă osmotică) sau faţă de acţiuni mecanice (rezistenţă mecanică).
   Rezistenţă Ia antibiotice. Adaptare a microbilor la antibiotice.
   Rezistenţă Ia medicamente. Aptitudinea unei suşe de microorganisme sau de microparaziţi de a supravieţui şi eventual de a se reproduce, in prezenţa unui medicament utilizat în concentraţii care iu mod normal, le distrug sau le împiedică să se multiplice.
   Rezistenţă la transmiterea căldurii. Proprietatea pe care o au unele materiale de a nu lăsa căldura să treacă prin ele. Reprezintă inversul conductivităţii
   Rezistenţă la tracţiune. Gradul de rezistenţă pe care un vehicul, unealtă sau maşină agricolă il opune la tracţiune. Aceasta se poate determina cu aju-F
torul formulei : f = —, în caro : f — rc-
                      Q
zistenţa la tracţiune, F — forţa de tracţiune şi Q — greutatea tracţionată. Rezistenţa la tracţiune variază în raport cu natura şi înclinaţia terenului, tipul vehiculului sau uneltei agricole şi aliura de deplasare. în principiu, rezistenţa la
tracţiune este mai mică în cazul drumului asfaltat şi drept, a vehiculelor cu roii. pe pneuri şi rulmenţi, cu diametrul mai mare al roţii şi în aliura de pas, şi invers.
   Rezistenţa linii la rupere. Însuşire a linii de a rezista la rupere, ce se măsoară prin forţa de tracţiune necesară pentru ruperea unei fibre sau şuviţe dc lină.
   Rezistenţa linii Ia torsiune. însuşirea linii de a rezista la răsucire, ce se redă prin numărul de răsuciri în jurul axului, pină la ruperea firului.
   Rhabdovirus carpio. Germenul patogen al hidropiziei infecţioase a crapului.
   Rlieinlănder. Rasă locală de găini uşoare din Germania, cu mai multe varietăţi de culoare, care au in medie greutatea de 1,75—2,75 kg. Produce ouă albe, cu greutatea medie de 60 g şi o carne excelentă. Ca exterior se caracterizează prin creastă dublă cu vîrful posterior urmind curbura gitului, ure-chiuşe mici şi albe, fluere cenuşi u-al-băstrui sau negre şi conformaţie de tip mediteranean.
   Rliode-island. Rasă de găini cu greutate intermediară formată în SUA, in prezent cea mai răspîndită rasă cu producţii mixte. Prezintă două varietăţi de culoare : roşie şi albă. Se caracterizează prin greutate de 2,4 — 3 kg la găini şi 3 — 4 kg la cocoşi, producind ouă cu coaja brună şi greutate de cca 60 g. Produce o carne de calitate bună şi este crescută cu bune rezultate in sisteme semiintensive, recomandată pentru gospodăriile populaţiei şi exploatată in avicultura industrială pentru producerea ouălor cu coaja pigmentată (in ţara noastră se creşte hibridul ROSO-70). Se caracterizează prin tip de conformaţie intermediar cilindric, creastă mijlocie dreaptă, ochi roşii, urechiuşe roşii, fluere galbene portocalii cu o linie roşie pe faţa posterioară.
   Rhodeus sericeus amarus. Peste dul-cicol din familia Cyprinidac, din apele stătătoare sau lin curgătoare din Europa şi Asia, în afară de Siberia. Coloritul cenuşiu-albăstrui cu o nuanţă verzuie pe spate, iar laturile şi abdomenul albe
RH O
549
mat. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Rhftnschaf. Rasă de oi de munte germană, adaptată la condiţiile de altitudine medie. Este foarte rustică, foloseşte bine păşunile, are o bună prolificitate şi dă o producţie bună de lapte.
   Rhyzopus. Gen de mucegaiuri care cuprinde specii ce se dezvoltă pe nutreţurile de origine vegetală, depreciin-du-le calitatea şi dîndu-le un caracter de toxicitate.
   Riboflavină. V. Vitamina B2.
   Ribonuclează. Enzimă care catalizează depolimerizarea bidrolitică a acizilor ribonucleici (A.R.N.).
   Ribonucleoproteide.    Heteroprotei de
constituite dintr-o* componentă proteică1 şi o componentă neproteică (prostetică) reprezentată prin acizi ribonucleici.
   Ribozomi. Particule intraceliilare cu aspect granular şi dimensiuni de 0,010— 0,015 {x, existente libere sau asociate la reticulul endoplasmatic. Sint complexe nucleoproteice constituite din aprox. 60% acizi ribonucleici ribozomali şi 40% proteine. Reprezintă sediul de biosinteză al proteinelor.
   Ridgeback rodezian. Rasă de cîiiu originară din Africa de Sud unde exista înainte de secolul al XVI-lea, apreciată pentru aptitudinile de pază şi în acţiunile de vinătoare, de găsire şi aportare. a vînatului. Prezintă caracteristic o ormaţie de păr pe spinare şi umeri, ca urmare a direcţiei inverse de creştere a firelor de jar, care fac să apară pe spinare o dungă întretăiată la umeri de o alta, care apare ca o gardă de spadă. Părul este scurt şi gros, lins şi lucios. Culoarea este crem-alb sau crem clar. Rasa se caracterizează prin talie de 62 — 70 cm şi greutate de 29—32 kg.
   Ridzol S, sin. Ronidazole. Substanţă ce se administrează în apa de băut la porcine ca terapeutic cu o măre eficacitate în controlul şi tratamentul dizenteriei suine.
   Riesen schnauzer. Rasă de clini (v. Schnauzer uriaş).
   Rigiditate cadaverică. Termen folosit pentru definirea fenomenului biologic
caracterizat prin întărirea musculaturii la un interval după moarte (între 15—30 minute la 7—8 ore) durînd cu atit mai mult, cu cît s-a instalat mai tîrziu.
   Rigolă. Şanţ pentru colectarea dejecţiilor animale, aşezat între marginea pOsterioară a paturilor sau boxelor şi alee. Se construieşte din materiale impermeabile şi are, pe secţiune, o formă ovală, semicirculară, dreptunghiulară etc.
   Rin. Rasă de gîşte formată în urmă cu cîteva decenii prin încrucişări între gîsca locală din regiunea Rinului superior şi rasa Emden. Are culoare albă şi greutate mijlocie (5,5—6,5 kg). Produce 50—60 ouă anual şi se adaptează bine la creşterea industrială în loturi mari (5 000—15 000 cap). Se pretează la creştere pentru tineret de carne, bobocii realizînd la vîrsta de 8 săptămîni o greutate de 4 kg cu un consum specific de
2,5-3 kg.
   Rinencefal. Termen utilizat pentru definirea porţiunii encefalice afectate simţului mirosului, reprezentate prin bulbii olfactivi cu pedunculii lor, striile olfactive etc.
   Rinichi. Organ principal din aparatul urinar, de diferite forme, care există la majoritatea animalelor. La mamifere şi la om, rinichii sînt reprezentaţi prin două organe pereche, aşezate în cavitatea abdominală, retroperitoneal, în regiunea lombară, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale; rinichiul drept este aşezat ceva mai jos decît cel stîng. Este alcătuit dintr-o capsulă externă fibroasă şi substanţa renală propriu-zisă, care la rîndul ei este formată din două zone : zona corticalâ şi zona medulară. Zona corticală este formată în special din glomeruli, iar cea medulară din tubi uriniferi, care formează piramidele lui Malpighi. Unitatea morfofuncţională a rinichiului este nefronul, alcătuit din glomerul şi tubi uriniferi. Rinichii îndeplinesc în organism o serie de funcţi deosebit de importante; filtrarea sub stanţelor din sînge, reabsorbţia celor
550
RÎN
necesare organismului şi îndepărtarea deşeurilor şi a substanţelor nocive, concentraţia şi excreţia urinei. De asemenea, au un rol important in menţinerea echilibrului acido-bazic şi al homeostaziei mediului intern.
   Rinichi mobil. Stare caracterizată prin lipsa de fixitate a rinichiului (in mod normal fix) congenitală sau ciştigată, favorizînd infecţii renale şi hidronefroză.
   Rinichi polichistic, sin. Degenerescenta chisticâ renală. Stare patologică, obişnuit congenitală, caracterizată prin prezenţa unor formaţii chistice in rinichi.
   Rinita cronică atrofică a porcului, sin. Rinită atrofică infecţioasă a porcului, boala ritului strîmb. Rinită cu etiologic mult discutată (factori infccţioşi, parazitari, metabolici, ereditari), manifestată prin strănut, cornaj nazal, deformarea (mai ales devierea) ritului, întirzierca în dezvoltare etc.
   Rinită (gr. ris, rinos: nas). V. Coriză.
   Rinocer (gr. ris, rinos: nas, Keras: corn). Mamifere imparicopitate, cu 1 — 2 coarne pe frunte, cu pielea groasă, aproape lipsită de păr, corpul masiv, lung de cca 5 m. Trăiesc în Africa (rinocerul cu două coarne, Diceros bicornis) şi în sudul Asiei (rinocerul cu un corn, Rliinoceros unicornis).
   Rinofaringită. 1. Inflamaţi a concomitentă a faringelui şi a muoasei nazale ; 2. Inflamaţia rinofarinxului.
   Rinofarinx. Zona de comunicare dintre farinx şi cavităţile nazale.
   Rinopatie. Boală a componentelor care delimitează cavităţile nazale.
   Rinoragie. Hemoragie nazală, indiferent de cauză sau sursă.
   Rinoree. Scurgere nazală abundentă şi prelungită.
   Rinosporidioză. Rinită micotică observată la mai multe specii de păsări şi mamifere, caracterizată prin aspecte productive, polipoase, la nivelul mucoasei nazale.
   Rinotranşeită infecţioasă a taurinelor.
Boală contagioasă acută produsă de un virus, manifestată prin febră şi semne de inflamaţie a căilor respiratorii anteri-
oare ; sc încadrează în complexul bolilor mucoaselor.
   Rivulogammarus. Gamaride dulcicole abundente în apele curgătoare sau stătătoare. Prezintă importanţă, fiindcă constituie hrana peştilor. Pot însă să fie gazde intermediare pentru unele specii de paraziţi ai peştilor sau ai păsărilor de apă.
   Rizeafca. V. Alosa caspia nordmanni.
   Rîie. V. Scabie.
   Rîie cnemidocoptică. Boală parazitară la păsări, produsă de Cnemidocopţi.
   Rîie demodectică, sin. Sindemodecie. Boală parazitară a pielii, întilnită la diverse specii, produsă de diverse genuri de demodecşi şi manifestată prin dermatoză parazitară, evoluînd în diverse faze : faza I cu depilaţii în zone elective (periorbitară, bot etc.) ; faza a Il-a, cu dermatită critemo-edematoasă ; faza a IlI-a cu papule, pus tul e etc.
   Rîie uotoedrică. Dermatoză parazitară, întilnită la pisici şi iepuri, produsă di Notoedrcs caii şi manifestată prin depilaţi i crustoase dispersate în regiunea cefei, de unde se întinde în regiunea frunţii şi pe urechi, invadind ulterior toată regiunea cefalică.
   Rîie psoroptică. Boală parazitară în-tîlnită la cabaline, ovine şi taurine, produsă de Psoroples cqui şi manifestată prin apariţia unor butoni exudativi in zonele cu peri lungi (coamă, coadă la cal, baza cozii la taurine etc.), care se sparg, apărind cruste albicioase, perii smulgîn-du-se cu uşurinţă ; boala este, în general puţin pruriginoasă.
   Rîie sarcoptică. Boală parazitară, frecvent întilnită la aproape toate animalele, produsă de Sar copt es scabiae, care. sapă galerii intraepidermice, provoci nd prurit exagerat, depilaţii, dermatită parazitară, cruste ctc. şi debilitînd animalele.
   Rîncaci. Animal la care testicolelc (unul sau amîndouă) se opresc în timpul migraţiei lor, fie în cavitatea abdominală, fie pe traiectul canalului ingvinal. Sînt animale cu fertilitate redusă, caracter
KÎN
551
dificil, fiind greu de condus, stăpînit şi folosit.
   Rîncezire. Fenomenul de oxidare a grăsimilor sub acţiunea enzimelor lipolitice existente în produs sau secretate de către, microorganisme.
   Rîs. l. (Lynx lynx). Specie de mamifer carnivor din familia felinelor, cu corpul de circa 1 m lungime, cu blană roşcată uniformă sau cu pete şi cu smocuri de păr pe urechi ; 2. sin. Iepurele rîs, Jepu-« rele lynx. Rasă: mică de iepure, cu greutate medie de 2,5 kg obţinută prin încrucişări complexe între rasele germane Marburg şi Perlată cu rasa engleză Negru cu roşu..Prezintă o blană densă, cu păr destul de scurt, albastru argintiu clar cu subpărul alb şi pe faţa ventrală albastru. Au trunchiul rotunjit, capul mic, cu urechi relativ mari şi păroase, ochii cu irisul în nuanţe de bleu şi unghii pigmentate în cenuşiu.
   Roba animalelor. Denumire folosită pentru definirea în ansamblu a culorii corpului unui animal şi a particularităţilor de culoare (ex; bălţată alb cu negrii, loib înspicat etc.);>
   Rcdenfîeid, sin. Roticid. Substanţă toxică folosită pentru distrugerea rozătoarelor.
   Rodentia. Denumire a ordinului Rozătoare (v) mamifere din supraordinul Glires din care fac parte iepurii, nutrita, chinchilla ele.
   Rodezian. Rasă de cîini, (v. Ridgcback Rodezian).
   Rodope. Rasă de taurine de tip bra-chicer, originară din Bulgaria. Se caracterizează prin dezvoltare corporală liipo-metrică (talia 1 m, fiind cea mai mică rasă de taurine din Europa), făptură uscăţivă, conformaţie specifică (cap mic, gît subţire, trunchi masiv, membre fine şi rezistente) şi culoare brună sau neagră. Este o rasă cu o rezistenţă remarcabilă la condiţiile aspre din zona muntoasă şi aptitudine bună de lapte faţă de dezvoltarea corporală (1 500 kg şi uneori 2 000 kg, cu 4,5% grăsime).
   Rogoz. Denumire dată plantelor care fac parte din familia Cyperaceae, genul
Carex. Cuprinde mai multe specii frec^ vente in terenurile cu exces de umiditate, sporadic şi pe alte terenuri. Plante avînd importanţă economică redusă, Sntrucit produc un nutreţ grosier, bogat in celuloză şi bioxid de siliciu şi sărac în proteine şi săruri minerale, mai ales în Ca. Sint utilizate sub formă de fin sau siloz.
   Roi. Grupare de albine în forma unui ciorchine reprezentind o formaţie bine structurată de albine de diferite vîrste prinse în lanţuri. La interior stau cele mai tinere, iar la exterior albinele mai vîrstnice (19—25 zile). în roi, albinele cercetase semnalizează descoperirea viitorului adăpost la alegerea căruia contribuie dansul predominant al unei grupe. Ciorchinele e compus din mii de albine şi matca împerechiată la roiul primar, matcă ne împerechiată sau uneori mai multe mătei la roiurile secundare care sint de dimensiuni mai mici. Roiul stă un anumit, timp agăţat în apropierea stupinei după care pleacă. La pierderea măteii se reîntoarce în familia mamă.
   Roi artificial. Roi format prin intervenţia apicultorului.
   Roi natural. Roi format în mod natural dintr-o colonie lăsată în voia ci, fără intervenţia omului.
   Roi pîrvac. V. Paroi.
   Roib. Culoare simplă, la care pigmentul este galben închis, acaju sau brun-roşcat, părul de pe corp este uniform colorat, inclusiv coama, coada şi extremităţile ; uneori acestea din urmă pot avea o nuanţă diferită; pielea, copitele şi irisul sînt pigmentate. Culoarea roibă prezintă următoarele varietăţi : deschisă sau cafea cu lapte, aurie, humie, cărămizie, castanie, cafenie, şocolatie, arămie şi închisă (păr cu reflexe brune).
   Roiniţă. 1. Dispozitiv folosit la prinderea roiurilor, avînd o formă conică cu un diametru la bază de 30 cm sau formă cilindrică cu unul din funduri închis. Roiniţa trebuie să fie uşoară, să aibă minere, să i se poată adapta o prăjină ca să poată fi ridicată la înălţime; 2. (Melissa officinctlis). Plantă perenă
552
ROM
din familia Labiatae. Posedă o tulpină patrunghiulară cu frunze opuse pcţiolate culimbuloval cu marginea crenat-serată. lHori, alb-gălbui grupate la îmbucarea frunzelor. Specie sud-europeană şi sud-vest asiatică, întîlnită spontan şi în părţile sudice din ţară pe terenuri cu soluri uscate fiind rezistentă la secetă. Se cultivă totodată fiind o plantă medicinală şi meliferă.
   Roire. Acţiunea de desprindere a unui roi de albine de colonia de bază. Formarea şi maturizarea roiului respectiv sînt determinate de aglomerarea in stup a albinelor. în apicultura sistematică, roirea este dirijată artificial, putînd fi provocată şi oprită după necesităţi.
   Roire artificială. Procedeu de înmulţire a familiilor de albine, realizîndu-se după numeroase variante. Roirea artificială permite crearea numărului dorit de familii la timpul dorit, cu origine cunoscută. Se cunosc numeroase metode de roire ; prin divizare, stolonare, mutaţie intensivă simplificată, roi la pachet. Roirea artificială se aplică înainte de intrarea familiilor în stare de roire.
   Roire naturală. Instinct de înmulţire a familiilor de albine. Proces îndelungat în care se produce concepţia, creşterea şi maturarea ; ieşirea roiului este etapa finală care desăvîrşeşte dezvoltarea anterioară. Semnele apariţiei roirii; creşterea trîntorilor, clădirea botcilor, depunerea ouălor în botei. Se reduce hrănirea măteii, albinelor li se dezvoltă glandele faringiene, ovarele, nu culeg, nu construiesc, diminuiază zborul. Albinele cercetase execută dansuri prin care semnalizează găsirea unui adăpost. O excitaţie generală cuprinde familia, cca 1/2 din efectiv cu matca bătrînă părăseşte stupul.
   Rol Ier. 1. Grup de rase de porumbei de zbor (v. porumbei căzători) ; 2. Rasă de canari cintători (v. Canar Roller de Harz).
   Roller central. Varietate importantă de porumbei din rasa Roller oriental (v).
   Roller de Smirna. V. Roller oriental.
   Roller oriental, sin. Roller de Smirna. Rasă de porumbei, din grupa raselor de porumbei căzători, originară din India şi Persia, de culoare în general albă, cu ochi mici, albi şi coadă scinirotundă şi foarte lată.
   Roller românesc. Y. căzători gălăţeni.
   Romaţjna. Rasă de gişte, foarte apreciată în Italia, caracterizată prin greutate corporală marc (4—5 kg), cu penaj de culoare albă frumoasă, cu cioc şi picioare de culoare roşie-portocalie.
   Romaynolă. 1. Rasă de taurine de origine italiană, care provine din tipul primitiv. Podolic, încrucişat cu alt© rase de bovine. Se disting două varietăţi : Romagnolâ de cîmpie} cu greutate mai mare, precocitate mai bună şi producţie mai ridicată, iar culoarea sură deschisă şi Romagnolâ de munte, crescută în zona colinară şi premontană, cu dezvoltare mai mică, cu precocitate şi producţie mai reduse, dar mai rustică. Se caracterizează prin făptură corpolentă, constituţie robustă, rezistenţă şi rusticitate mari şi aptitudine triplă : carne, producţia de lapte este scăzută, iar boii sînt foarte apreciaţi pentru tracţiune ; 2. Rasă de porci italiană ce populează regiunea Romagnia, adaptată pentru păşunat, rezistentă, cu precocitate medie, ameliorată şi în parte substituită cu rasa Large-White.
   Roman. Rasă veche de porumbei cunoscută încă din vremea imperiului roman, ameliorată în ultimul secol în Franţa. Se caracterizazăe prin greutate medie de 1 kg şi chiar de 1,1 —1,3 kg, prin lungime a corpului de 50—60 cm şi anvergură a aripilor care depăşeşte 100—110 cm. Puii nezburaţi (25—30 zile) au o greutate de 500—600 g, pro-ducînd o parne de calitate superioară.
   Romanov. Rasă de oi pentru blană şi prolificitate ridicată (220—250%) ce se creşte în U.R.S.S., din grupa oilor nordice cu coadă scurtă. Are talie şi greutate mare, profil convex, de culoare gri-în-chis, lină grosieră şi mixtă.
   Romen. Rasă de gîşte, din U.R.S.S., cu greutate corporală sub 5 kg.
ROM
553
   Romney-March,1 siri. Kerit. Rasă de oi de carne, crescută în'Anglia'şi multe alte ţări, datorită calităţilor ei superioare ; rezistenţă şi precocitate mare, adaptabilitate pronunţată la condiţiile de climă, constituţie robustă, Conformaţie tipică de carne, carcasă de calitate bună, perselată, suculentă şi fără miros specific, lina semifină, de culoare albă, putere amelioratoare mare.
   Ronquieres. Rasa de curci din grupa raselor semigrele (12—14 kg greutate corporală la masculi), ce se creşte în Franţa.
   Rostopcin. Rasă veche de cai, formată prin încrucişarea raselor Arabă şi Pur sînge de galop. A contribuit la formarea calului rusesc de călărie împreună cu rasa Orlov.
   Rostru (lat. rosirum : cioc). 1. Prelungire cartilaginoasă a botului la rechini şi la acipenseride ; 2. Ţep frontal al cefalo-toracelui la unii raci ; 3. Trompă ascuţită la unele insecte (ex. la muşte, la ploşniţe etc.).
   Roşcat de Bourgogne. Rasă de iepuri de carne şi blană. Are greutate corporală pînă la 4 kg, culoarea galbenă-roşcat uniformă, urechi de lungime medie, drepte. Este robust, rustic şi prolific.
   Roşie Bororo. Rasă de taurine originară din Nigeria, cu aptitudini bune de lapte.
   Roşie brună letonă. Rasă de taurine originară din R. S. S. Letonă, formată prin încrucişarea taurinelor locale vechi cu rasa Angler iar mai tîrziu cu Roşia daneză. Se caracterizează prin dezvoltare eumetrică (talia 127 cm, greutatea 500 kg), cap fin, gît subţire, trunchi relativ lung, adînc, dar îngust, membre subţiri şi culoare roşie închisă, cu nuanţe brune. Are constituţie fină, putere mare de aclimatizare, dar rezistenţă mică la leucoză şi aptitudine pronunţată pentru lapte (3 500 kg cu 4,2% grăsime).
   Roşie ca coadă albă. Rasă de găini, ce se creşte în U.R.S.S.
   Roşie daneză. Rasă de taurine formată din vechile vite Fidiieze, încruci-
şate cu rasa Angler şi în mică măsură cu Jersey şi Schorthorn de lapte. Se caracterizează prin dezvoltare mare (talia 132 cm, greutatea 600—650 kg), profil trapezoidal, tip morfologic de lapte dar masivizat (cap proporţionat, uscăţiv şi expresiv, gît slab îmbrăcat în musculatură, trunchi lung, larg şi adînc, cu linia superioară dreaptă, orizontală, bine îmbrăcată în musculatură, crupa largă, torace adînc, abdomen spaţios, uger mare, simetric, morfofuncţional, bogat vascularizat şi membre scurte şi puternice) şi culoare roşie uniformă. Are constituţie fină-robustă, precocitate remarcabilă, economicitate ridicată în 'producţia de lapte, dar manifestă sensibilitate la leucoză. Are aptitudine deosebită pentru lapte (4 200 kg cu 4,23% grăsime) şi aptitudine bună de carne.
   Roşie de Ardeni. Rasă semigrea de curci, formată în Franţa.
   Roşie de Bourbon. Rasă de curci, din grupaj raselor semigrele americane.
   Roşie de Flandra. Rasă de taurine originară din Belgia, de format mare, lungă şi grea (talia 140 cm şi greutatea 700 kg), cu profil trapezoidal, format corporal pronunţat dreptunghiular, contururi osoase rotunjite, conformaţie elegantă şi armonioasă şi culoare roşie închisă. Are constituţie fină, precocitate bună şi aptitudini foarte apreciate de lapte (4 000—5 000 kg cu 4% grăsime).
   Roşie de stepă. Rasă de taurine din R. S. S. Moldovenească, formată prin încrucişarea taurinelor locale de rasă Sură cu rasa Ostfriză varietatea Roşie şi Bălţată cu roşu, Roşie daneză şi în mai mică măsură cu alte rase. Se caracterizează prin dezvoltare eumetrică, făptură costelivă, exterior de lapte, Are aptitudine bună de lapte (2 800—3 000 kg cu 3,7—3,8% grăsime), dar slabă pentru carne.
   Roşie dobrogeană. Taurine formate prin încrucişarea rasei Sură de stepă, cu rasele din grupa roşie. Se caracterizează prin dezvoltare eumetrică, dar variabilă (talia 124—128 cm, greutatea 400—500 kg)
554
ROT
profil dolicomorf, tip morfologic specific de lapte şi culoare roşie uniformă cu diferite nuanţe. Are constituţie fină, temperament vioi, caracter bun, rusticitate şi adaptabilitate pregnantă pentru condiţiile aride, precocitate mediocră, sensibilitate la leucoză şi aptitudine de lapte (2 500-3 500 kg cu 3,7%-3,9% grăsime).
   Roşie estonă. Rasă de taurine formată din vitele locale estone, încrucişate cu rasa Angler şi Roşie daneză. Se caracterizează prin talie de 128 cm, greutate 480—500 kg, forme corporale unghiu-loase, tip morfologic de lapte, aptitudine principală de lapte (3 000—3 500 kg cu 3,8% grăsime) şi slabă de carne. Manifestă sensibilitate la leucoză.
   Roşie germană. Rasă de taurine (v. Deutsche Rotvieh).
   Roşie gorbatov. Rasă de taurine formată în U.R.S.S., prin încrucişarea vitelor locale velico-ruse, cu cele Tiroleze. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mică (talia 120 cm, greutatea 450 kg), tip morfologic mixt, constituţie robustă şi aptitudine de lapte-carne. Producţia de lapte este în medie de 3 200 kg cu 4,1% grăsime şi cea de carne este apreciată (spor zilnic 1 000 g).
   Roşie norvegiană. Rasă de taurine crescută în partea de sud-vest a Norvegiei. Se aseamănă în privinţa conformaţiei cu rasa Roşie daneză, cu Roşie flamandă, dar este fără coarne. Are aptitudine de lapte (3 500 kg cu 3,8% grăsime).
   Roşie poloneză. Rasă de taurine formată pe baza încrucişării vitelor locale primitive uşoare, slab productive, cu rasa Angler şi Roşie daneză. In cadrul rasei se întîlnesc 3 varietăţi: premun-toasă, răspîndită în sudul şi vestul ţării, caracterizată prin dezvoltare corporală mică (talia 120 — 125 cm, greutatea 400—450 kg) şi aptitudine pronunţată pentru lapte (2 500 kg cu 4,1% grăsime) ; varietatea de şes, întîlnită în Centrul şi Nord-Vestul ţării, cu dezvoltare medie (talia 125 — 130 cm şi greu-
tatea 450—500 kg) şi producţie de lapte mai redusă (2 200 kg cu 3,65% grăsime) şi varietatea silezianâ, crescută in partea sud-v^stică a ţării, cu dezvoltarea corporală cea mai mare (talia peste 130 cm şi greutatea mai mare de 500 kg) şi producţia de lapte mai ridicată (2 600 kg cu 3,5% grăsime).
   Roşie suedeză. Rasă de taurine locale răspîndite în nordul Suediei, caracterizată prin dezvoltare hipometrică (talia 118 cm şi greutatea 400 kg), făptură uscăţivă, conformaţie relativ corectă, fără coarne şi culoare roşie uniformă. Este o rasă rezistentă, puţin pretenţioasă şi cu aptitudine pronunţată de lapte (3 500 kg cu 4% grăsime).
   Roşioara (Scardinius erithrophtha-Imus). Peşte teleostean din familia cipinidelor, lung, de 20—30 cm şi avînd greutatea de 200—300 g; are capul turtit lateral, acoperit cu solzi mari şi cu înotătoare (în afară de cea dorsală) de culoare roşie. Trăieşte în Europa şi Siberia centrală.
   Rotari, sin. Voltctţi. Rase de porumbei cu coadă de păun.
   Rotat. Particularitate de culoare simplă la animale, în special la cai. Constă în unele reflexe ale părului care f Gripează rotocoale mai închise la culoare decît fondul, situate pe coaste, crupă, coapsă etc. Astfel se întîlneşte vînăt rotat, murg rotat, roib rotat etc.
   Rotbunte, sin. Ost friză bălţată cu roşu. Varietate a rasei Frize, ce se creşte în R. F. Germania, formată pe baza vitelor locale din Holsteîn Schleswig Oldenburg şi Ostfrizia încrucişate cu Friza olandeza bălţată cu roşu şi în mai mică măsură cu Shorthorn şi Allgau. Se caracterizează orin dezvoltare mare, conformaţie corectă, avînd trenul posterior fparte bine dezvoltat şi îmbrăcat în musculatură, aptitudine cu tendinţă mixtă (lapte—carne). Producţia medie de lapte este de 4 500 — 5 000 kg cu
3,8  — 4% grăsime, iâr cea de carne este bine apreciată.
   Rotenona, sin. Derina, Tubaina. Alca-loid ce se - găseşte în rădăcinile unor
ROT
555
plante tropicale (Derris, Lonchocarpus, Milletiă, Tephrosia). Se utilizează ca insecticid şi acaricid, în concentraţii de 0,3 — 1% sub forma de pulberi şi emulsii.
   Rottweiller. Rasă de cîini provenită dintr-o veche populaţie de cîini utilizaţi de legiunile romane pentru conducerea şi paza cirezilor de vite şi cu aptitudini deosebite pentru acţiunea de însoţire. Prezintă un cap larg între urechi, care sînt prinse sus, mici şi atîrnînde pe obraji, are gîtul gros, trunchiul cu piept puternic, spinare dreaptă şi coadă groasă, amputată scurt. Culoarea generală este neagră cu pete castanii bine delimitate pe obraji, bot, gambe, piept şi deasupra ochilor. Se caracterizează prin talie de 62 — 68 cm.
   Rolvieh, sin. Osifriză roşie. Varietate de taurine răspîndită pe tot litoralul de Nord ca şi pe Valea Rinului (R. F. Germania). Această varietate practic este dispărută, fiind înlocuită cu Friza bălţată cu negru şi Friza bălţată cu roşu, deoarece aceste varetăţi sînt mai productive. Din punct de vedere biologic, această varietate are importanţă pentru că a participat la formarea vitelor roşii de lapte din U.R.S.S, prin intermediul coloniştilor germani-menoniţi.
   Rouen, sin. Normandă, Piccarda. Rasă grea de raţe formată în Franţa prin selecţia materialului local, caracterizată prin greutate de 3,5 — 4 kg la vîrsta de adult şi 2 — 2,5 kg la vîrsta de 8 săptă-mîni. Produce anual 80—100 ouă, de 70 — 80 g, cu coaja pigmentată în nuanţe de verde. Are culoarea sălbatică, mai deschisă după standardul francez şi mai închisă îh Anglia unde rasa a fost ameliorată prin infuzie cu rasa Duclair.
   Rougli fell. Rasă de oi de munte, ce se creşte in Anglia.
   Royal-pastell. Varietate de nurcă, de culoare ciocolatie, foarte apreciată, repre-zentînd peste 50% din producţia totală de blănuri colorate pe piaţa mondială.,
   Royal silvei*. Varietate de nurcă mutantă dominantă caracterizată prin cu-
loare albă, cu o dungă neagră pe tot lungul spinării.
; Rozătoare, sin. Rodentia. Ordin de mamifere cu dentiţia adaptată pentru roaderea produselor vegetale, cu incisivii foarte dezvoltaţi, în formă de arc, fără rădăcină, şi care cresc în tot cursul vieţii ; caninii lipsesc, între incisivi şi măsele fiind un mare spaţiu gol. Majoritatea au o prolificitate mare (ex. iepurele, şoarecele, castorul, veveriţa, popîn-dăul etc.). Dintre animalele de interes zootehnic sînt de menţionat iepurii de casă şi de cîmp, animalele de blană ier-bivore (nutria, chinchilla, bizamul etc.) şi* numeroase animale de experienţă (cobai, hamsteri, şoareci, şobolani etc.).
   Rozitox. V. Warfarina.
   Ruada. Mişcare inversă cabrării, care constă în ridicarea trenului posterior de la sol, calul executînd o azvîrlire, sprijinindu-se pe trenul anterior. Este o mişcare caracteristică calului în libertate, cînd se apără de duşmani sau la comandă, prin dresaj.
   Ruda. Populaţie ovină locală, neselecţionată, ce se creşte în Albania, cu greutatea corporală medie de 35 kg, producţia de lapte de 50 kg şi cea de lînă de 1,3 kg* Se foloseşte Ia încrucişări cu Merinosul caucazian, pentru crearea unui tip de oaie cu producţie mixtă (lînă-carne-lapte), adaptată condiţiilor din R. P* Albania.
   Ruginie. Varietate de oi ţigăi, cu lîna albă, ceva mai fină şi mai mătăsoasă,, cu jarul de culoare roşcat-vulpiu, suficient de rezistente. Cuprinde un efectiv mic, răspîndit în zona montană şi pre-montană.
   Rugozitate (lat. rngo:       zbîrcitură).
încreţitură pe o suprafaţă dură, neregulată.
   Rujct. Boală contagioasă, inoculabilă,. provocată de Eryzipelotrix rhusiopathiae,. frecventă la porc şi manifestată prin exantem cu necroze cutanate, septicemie etc.
   Rumeg are. Mod de digestie particular la mamiferele rumegătoare, care înmagazinează în rumen furajele nemestecatc*.
556
RUS
apoi sint readuse sub formă de boluri în gură, unde sînt supuse unei rcmasti-caţii, reinsalivaţii şi rcdcglutiţiei, înainte de a redcscinde in foi os şi chiag, pentru a fi supuse acolo digestiei gastrice.
   Rumegătoare. Subordin de mamifere erbivore, de obicei biungulate, caracterizat prin prezenţa unui stomac format din patru compartimente (rumen, reţea, foios şi cheag), prin existenţa funcţiei de rumegare şi prin reducerea sau absenţa incisivilor de pe maxilarul superior şi cheratinizarea acestei regiuni a intermaxilarelor. Cuprinde mai multe familii de animale, răspîndite pe tot globul (camelide, tranquilidc, moschide, cervide, antilocapride, bovide). Unele au fost domesticite (taurinele, bivolii, oile, caprele, iacul, lama, renul, cămila).
   Rumen. Cel mai voluminos compartiment al prestomacelor la rumegătoare, cu aspect de burduf strangulat longitudinal şi prezentînd pe fiecare parte cîte un şanţ longitudinal (sting şi drept) rezultînd un sac dorsal şi unul ventral ; fiecare prezintă caudal cîte un fund de sac (veziculele conice), extremitatea cranială a sacului dorsal comunicînd cu reţeaua printr-un larg orificiu rumi-noreticular.
   Ruminaîe (artere). Artere desprinse din trunchiul celiac şi distribuite rumenului, distingîndu-se : o arteră ruminală stingă şi o arteră ruminală dreaptă.
   Ruminită. Inflamaţia primară (corpi străini, acţiuni chimice etc.) sau secundară (infecţii, parazitoze, aci doză sau paracheratoză etc.) a rumenului, manifestată prin parezia prestomacelor, me-teorism cronic, eructat fetid, durere locală ş.a.
   Rumino-Iienală (arteră—). Ramură a trunchiului celiac, la rumegătoare, cu origine variată, la marginea dorsală a rumenului separindu-se într-o arteră lineală sau splenică şi o arteră ruminală dreaptă.
   Rumino-reticulară (arteră—). Raipură a trunchiului celiac la rumegătoare, cu origine variată la nivelul jgheabului
esofagian tcrminîndu-se printr-o arteră reticulară şi o arteră omaso-abomasică, la rludul ci terminată printr-o arteră gastrică stingă şi.o arteră gastrocpiploică stingă,
   Ruminotoxiemie. Toxicoză dependentă de elaborarea şi absorbţia la nivelul rumenului a unor corpi cu acţiune toxică, observată în timpul acidozei ruminaîe sau a altor stări patologice care determină modificarea florei şi a faunei rumi-nale.
   Ruperea arterei vaginale. Complicaţie traumatică produsă în distrofii grave la vacă, însoţită de hemoragie masivă şi moarte rapidă.
   Ruff. Sortiment de pene superioare (puf) rezultat prin jumulirea gîştelor pe viu.
   Ruptura uterului. Accident de gestaţie sau provocat de o distocie, de intervenţii obstetricale etc., . condiţionat cel mai adesea de o alteraţie patologică a pere-tel ui uterin (cînd se poate produce spon- * tan) şi manifestat prin durere abdomi- * nală, hemoragie internă şi externă, urmată de moarte în caz de neintervenţie rapidă.
   Ruptură musculară. întreruperea continuităţii unui muşchi (parţial sau total), în urma unui traumatism, efort violent etc.
   Rusească. 1. Rasă de iepuri de talie mică, de culoare albă, cu coada, urechile şi extremităţile de culoare neagră (v. Himalaia). 2. Rasă de găini (v. Albă rusească).
   Rusticitate. Ansamblu de facultăţi pe care le posedă un animal de a rezista variaţiilor mediului (climat, temperatură, umiditate, alimentaţie, adăpost, îngrijire etc.) şi de ă cbntinua să prospere. Rusticitatea este selectivă, un animal poate rezista la variaţiile de temperatură, dar poate să fie sensibil la umiditate. Rusticitatea este apanajul natural al raselor sălbatice sau puţin ameliorate, în general, un animal rustic cere un minim de îngrijiri şi acesta este apt să reziste la variaţiile climatului şi să
RUT
557
valorifice bine furajele sărace în substanţe nutritive, bogate în celuloză, de calitate inferioară. Rusticitatea se pare că diminează odată cu avansarea procesului de ameliorare al animalelor.
   Rut (lat. mgitus: răgnet, zbieret). Perioada de activitate sexuală la animalele sălbatice care revine ciclic, avînd durată variabilă. în timpul rutului se petrec unele transformări ale aparatului genital, iar uneori la păsări apare „haina de nuntă“.
   Rutilus rutilus carpathorossicus. Peşte dulcicol sau salmastru din familia Cypii-iridae, din apele stătătoare sau lent curgătoare cu fund milos din bazinul hidrografic al Dunării. Arc corpul alungit,
comprimat lateral şi acoperit cu solzi relativ mari, coloritul cenuşiu-verzui cu o nuanţă albastră pe spate, iar pe laturi şi abdomen argintiu. Are valoare mare economică.
   Rutilus rutilus heckeli. Peşte salmastru de 40—50 cm din familia Cypri-nidae din Marea Neagră şi Azov. Are corpul ovalar, comprimat lateral şi acoperit cu solzi relativ mari. Capul scurt cu gura mică, subterminală. Dorsala începe din dreptul marginei posterioare a ventralelor. Coloritul corpului brun pe spate iar pe laturi alb. Virful înotătoarelor perechi negru. Se reproduce în fluvii în martie-aprilie şi apoi reintră în mare. Are valoare mare economică.
   Saanen. Rasă de capre, specializată in producţia de lapte, răspîndită in Elveţia, Germania, S.U.A. etc. Are statura medie de 80 cm, greutatea corporală 50 — 80 kg, păr scurt şi lins, de culoare albă, cu temperament vioi. Dă producţii mari de lapte (800 — 2 000 1 pc lactaţie) şi se pretează la creşterea în stabulaţie.
   Sabalan. Nouă varietate tctraploidă de rai gras italian, creată în Franţa, rezistentă la diferite boli, cu talie superioară, cu frunze fine şi bine dezvoltate.
   Sabbia, sin. Nutria bej italiană (v. Italiană bej).
   Sabîţă. V. Pelecus cultratus.
   Sabie. 1. sin. Zibel, Neagră rcccsivă. Varietate dc nutrie, mutantă recesivă, care prezintă o culoare neagră cu nuanţe maro. Culoarea generală este mai deschisă pe partea ventrală. Ca structură a blănii prezintă un jar mai lung şi mai fin, ceea ce constituie, după cerinţele modei actuale, un defect. în prezent se utilizează pentru încrucişări cu standard, din care rezultă produşi de tip standard dar avînd structură normală a blănii, uniformitate de nuanţă pe întreg corpul şi culoare maro închis uniform ceea ce o face aptă de a fi folosită în confecţii fără o prealabilă vopsire ; 2. Varietate de nurcă mutantă dominantă (v. Blue-frost).
   Sabie de Vosgi. Rasă de iepuri formată în Franţa prin încrucişări multiple la care au participat rasele Zi beli nă, Roşcat
de Turingia şi Angora. Prezintă trunchiul îndesat dar armonios, blana cu desime mare, caracterizată prin culoarea părului de acoperire brună pastel şi a pufului bej. Are ochii maro închis şi ghearele brun-deschis, greutatea standard este cuprinsă între 2,5 kg şi 3,5 kg.
   Sabloză (lat. sabulum: pietriş), sin. Colici sau boală de nisip, saburra. Entero-patie determinată de ingestia nisipului sau pămintului, o dată cu furajele murdărite, la animale cu pică (geofagie) etc. manifestată prin colici grave, semne de enterită şi chiar manifestări de gangrenă sau perforare a intestinului.
   Sabrina. Varietate nouă de rai gras hibrid, creată in Franţa, ca rezultat al hibridării dintre reigrasul italian şi un raigras englezesc precoce. Are talie mare, frunziş mai bogat decît raigrasuî italian şi un procent de digestibilitate mai mare. Produce cantităţi mari de masă verde chiar şi în al treilea an de producţie, fiind apreciată ca una din varietăţile cele mai productive care se găsesc in prezent în producţie.
   Sac vite lin, sin. Vezica ombilicală. Anexă sferică sau piriformă de pe faţa ventrală a embrionului peştilor selacieni şi teleosteeni, a reptilelor, păsărilor şi mamiferelor, care cuprinde în ea vitelus nutritiv sau gălbenuşul oului şi al cărei perete este format din cele trei foiţe embrionare. Sacul vitelin la peşte persistă şi la puietul tînăr.
560
SAH
    Saccharomyces cerevisiae, sin. Drojdia de bere. Ciupercă talofită unicelulară microscopică din familia Saceharomij-cetaceae. Plante inferioare, saprofite care se înmulţesc asexuat prin înmugurire, iar sexuat prin ascospori sexuaţi. Se foloseşte la fabricarea berci şi la dospirea plinii. Conţine o serie de vitamine din complexul B şi hormoni de creştere. Se foloseşte ca supliment proteic şi în combaterea furunculozelor şi avitaminozelor la animale.
    Saci aerieni. Organe în formă de sac, caracteristice păsărilor, cu pereţi subţiri, care provin din dilatarea pereţilor plămînilor. Prin aerul care intră in sacii aerieni se înlesneşte respiraţia şi scade greutatea specifică a corpului păsării in timpul zborului. în mod normal există cinci perechi de saci aerieni.
    Sacrificare. Acţiunea de ucidere a animalelor domestice pentru obţinerea cărnii. Sacrificarea se poate face cu sau fără asomare, fiind urmată de sîngerare prin jugulare sau înjunghiere.
    Sacroiliacă (articulaţia—). Articulaţia dintre sacrum şi fiecare coxal în parte distingîndu-se : o articulaţie diar-trodială şi o sindesmozâ reprezentată prin ligamentul sacroiliac dorsal şi printr-un ligament sacrosciatic.
    Sacrum (osul — ). Piesă osoasă a coloanei vertebrale, rezultaţi prin sudarea vertebrelor sacrate, situat pe plafonul bazinului. Prezintă un corp şi două aripi în urma sudării vertebrelor componente, pe faţa ventrală s-au format o serie de găuri subsacrate (perechi), apofizele spinoase putînd rămîne distincte, eventual distincte dar relativ reduse, sudate între ele într-o creastă sacrată medială sau epifizele spinoase lipsind.
    Safir. 1. Varietate de nurcă direcesivă formată prin încrucişare între nurcile aleutine şi Silverblue. Se caracterizează prin culoare generală albăstruie, cu puful albastru strălucitor. Prezintă unele din defectele nurcii aleutine: fecunditate, prolificitate scăzute, sensibilitate la boala aleutină, viabilitate mai scăzută
etc.  ; 2. Varietate de nutria cu o culoare generală cenuşiu argintie, rezultată din jar brumăriu închis, cu nuanţă cenuşiu-violacce şi cu puf maro, puţin vizibilă sub părul de acoperire. Puii nou-născuţi au, în jarul nărilor, cîteva fire de păr albastru. Prezintă două subvarielăţi : safir tipic şi safir Steelblue, cu nuanţe mai închise. Prezintă o deosebită uniformitate a culorii şi o desime mare a blănii.
   Safir de Groenlanda. Varietate de nutria, caracterizată prin păi* de acoperire brumăriu şi puf bej cenuşiu, apărînd cu o culoare generală bej argintie. Prezintă culori mai deschise pe faţa ventrală. Se diferenţiază două subvarietăţi platinate cu jarul şi mai ales puful bej deschis şi respectiv cu părul mult mai deschis care, pe abdomen, poate ajunge chiar alb.
   Saliel. 1. Rasă de capre întîlnită în zona salielienă, caracterizată prin talie medie (80—85 cm, greutate 70 — 75 kg), schelet
fin, profil corporal longiliniu (cap mic, cu coarne lungi şi groase, urechi scurte, orizontale, trunchi relativ lung, adînc, cu uger bine dezvoltat, membre lungi şi fine), păr fin şi scurt, robă neagră, albă şi roşie. Are prolificitate ridicată, este rustică şi manifestă aptitudine de lapte (100 — 120 1 lapte şi carne); 2. Rasă de ovine, crescută în condiţiile aspre ale zonei saheliene. Prezintă două varietăţi : oaia Sahel cu păr scurt, răspîndită in Mauritania, Mali etc., care are talia de 82 cm şi greutatea de 45 kg şi aptitudine bună de carne ; oaia Sahel cu păr lung, răspîndită în aceeaşi zonă dar este mai mică şi cu aptitudini mai slabe.
   Sahiwal. Rasă de zeb originară din zona tropicală a Pakistanului, foarte apropiată de bovinele din Afganistan. Este o rasă rectilinie, longilinie şi eu-metrică, cu conformaţie proporţionată, piele fină, păr scurt, aspru şi uniform şi roba roşcată. Este rustică, manifestă precocitate mijlocie, constituţie robustă, dimorfism sexual pronunţat şi rezistenţă mare la boli. Arc aptitudine triplă:
SAI
561
lapte (3 000 1 cu 5% grăsime)/tracţiune şi carne.
   Saint Beraard, sin. Bernardin, Alpin mastiff. Rasă de cîini de pază de munte, specializată in salvarea şi ghidarea oamenilor in munţi. Prezintă un exterior caracteristic, cu capul gros şi masiv, cu botul scurt şi pătrat, stopul brusc şi bine conturat, urechile atîrnînde, spinarea largă şi dreaptă, pieptul larg şi adine şi coada lungă, susplantată. Blana poate fi cu păr lung sau scurt : varietatea cu păr lung, prezintă fire mai groase pe gît şi franjuri pe coapse ; varietatea cu păr scurt are firele mai strînse pe corp, netede şi formînd franjuri pe coapse şi la baza cozii. Culoarea este albă cu pete portocalii, roşii sau chiar acaju (rar negre). Are în medie o talie de minimum 63 — 68 cm, in funcţie de sex.
   Saint-cirons. Rasă de taurine (v. Pirinei).
   Saint-Hubert. Rasă de ciini de vînă-toare specializată in urmărirea vînatului mare rănit (v. Linier englez Blood-hound).
   Saint-John. Varietate mică a rasei de ciini Terra Nova (v.).
   Saint-Simon. Linie importantă din rasa de cai Pur sînge de galop, ce se creşte în U.R.S.S., caracterizată prin cai uşori şi cu viteză mare pe hipodrom.
   Saivan, sin. Saia. Adăpost pentru ovine, construit de regulă fără tavan, cu acoperişul din materiale uşoare (stuf, papură, scinduri etc.). în funcţie de condiţiile de climă, pot fi închise sau deschise (numai cu trei pereţi).
   Saki. Denumire generală pentru cîinii spanioli orientali mici, selecţionaţi în forme pitice, ca rasa japonez-spaniol.
   Sală de muls, sin. Grup de mulgere. Spaţiu amenajat special, care permite de a obţine de la vaci lapte curat şi sănătos, cu minimum de forţă de muncă. Se compune din: sală de aşteptare a animalelor înainte de muls; sală sau platformă de muls de diferite tipuri
36 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie —
(brăduleţ, tandem sau rotativă); camere de răcire şi colectarea laptelui ; încăpere pentru spălarea şi păstrarea vaselor de muls şi rampă de predarea laptelui.
   Salbă. 1. sin. Fanon. Pliul pielii situat la marginea inferioară a gîtului bovinelor, care se întinde de la regiunea ganaşelor şi pînă la piept. Este mai dezvoltată la zeb decît la taurine, la animalele primitive faţă de cele ameliorate şi la tauri faţă de vaci ; 2. însuşire de exterior la iepurii de casă, caracter de rasă care constă dintr-o cută a pielii, simplă sau dublă, localizată pe faţa ventrală a gîtului.
   Salers, sin. Cantal, Rasă de taurine originară din Franţa, caracterizată prin dezvoltare hipermetrică, cap cu faţa triunghiulară, scurtă, gît scurt la masculi şi mai lung la femele, cu salba redusă, trunchi masiv, membre solide şi musculoase, piele suplă, păr adesea frizat, roba uniformă, roşic-acaju. Este o rasă rustică, adaptată variaţiilor climatice şi transhumanţei, şi longevitate mare. Are aptitudine mixtă:         lapte (3 000
cu 3,8% grăsime) şi carne.
   Salivar. Care se referă la salivă: fistulă salivară, glandă salivară.
   Salivaţie (lat. salivatio). 1. Secreţie salivară;   2. Scurgere extrabucală a
salivei (sin. Sialoree).
   Salivă (lat. saliva: salivă, savoare). Lichid secretat de glandele salivare, la unele animale (om, porc), conţinînd ptialină şi servind înmuierii alimentelor (insalivarii), deglutiţiei etc.
   Salkowski (metodă —). Metodă chimică de stabilire a diagnosticului do gestaţie, bazată pe reacţia de culoare dintre hormonii estrogeni urinari şi acidul sulfuric concentrat. Se poate folosi numai la solipede, în a doua parte a gestaţiei.
   Salmo gairdneri irideus, sin. Păstrăv cucurbeu, Păstrăv american. Peşte răpitor dulcicol din familia Salmonidae, din apele reci curgătoare din America de Nord. în Europa a fost adus şi se creşte în păstrăvării. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi
cd. 388
562
SAL
relativ mici, coloritul brun-verzui cu puncte negre pe spate, laturile cenuşii cu puncte negre, iar abdomenl argintiu, înotătoarele neperechi, cu excepţia -analei, cu puncte negre. Se reproduce artificial în primăvară. Are valoare economică foarte mare.
   Salmo salar, sin. Somon. Peşte răpitor, migrator potamotoc din familia Salmo-nidae, din bazinele hidrografice pendinte «de Oceanul Atlantic, M. Nordului, M. Baltică, M. Albă şi Oceanul îngheţat de Nord. Are corpul alungit cu contur rotunjit, coloritul albastru-cenuşiu cu mici puncte sau steluţe negre, iar abdomenul argintiu. Puietul este cenuşiu-verzui cu puncte negre pe spate. Pe laturi 8 — 12 pete transversale negre. Urcă pe rîuri în noiembrie-martie şi depune 800—1 000 icre în mici gropiţe în zona păstrăvului. Peşte cu mare valoare economică şi pescuit sportiv.
   Salmo trutta fario, sin. Păstrăv indigen, Păstrăv de munte. Peşte răpitor dulcicol de 20 — 30 cm din familia Salmonidae, din apele curgătoare reci de munte din Europa şi Asia Mică. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu .solzi mici. Capul mare cu gura largă terminală şi prevăzută cu dinţi, coloritul corpului verde-măsliniu, cu pete negre în şiruri longitudinale pe spate, Pe laturi pete roşii cu chenar alb. Depune icrele în mici gropiţe pe fundul pîraielor în noiembrie-decembrie. x\re valoare economică foarte mare.
   Salmo trutta lahrax, sin. Păstrăv de mare. Peşte răpitor marin de 30—100 cm din familia Salmonidae din Marea Neagră. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi relativ mici. Botul este obtuz cu gura largă cu dinţi. Coloritul corpului argintiu cu p.ete mici negre şi citeva pete roşii în formă de litera X. Se reproduce primăvara în .aprilie-mai, în fluvii. Are valoare economică mare.
   Salmo trutta laeustris. Peşte răpitor dulcicol, din familia Salmonidae, din apele stătătoare reci din Europa nordică,
Alpi, Caucaz. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi relativ mari. Botul obtuz, cu gura largă prevăzută cu dinţi. Există o înotătoare adipoasă. Coloritul corpului argintiu, cu o nuanţă verzuie pe spate şi cu pete negre. Depune icrele in apele curgătoare sau lacuri. Are valoare economică mare.
   Salmon, sin. Păstrăv. Nume comun pentru mai multe specii de peşti din familia Salmonidae (v. Salmo).
   Salmonella. Gen de bacili patogeni nesporulaţi, Gram-negativi, din familia Ertrrobacteriaceae.
   Salmonella choleraesuis, sin. S. sui-pestifer. Bacterie din genul Salmonella care reprezintă un invadator secundar al porcilor în holera porcului ; poate cauza leziuni localizate, febră enterică sau gastroenterite la oameni.
   Salmonella pullorum. Bacterie din genul Salmonella, care cauzează boala puilor sau diareea albă bacilară a puilor.
   Salmonella typlii-murium, sin. Salmonella aertrycke. Bacterie din genul Salmonella care produce tifosul şoarecilor şi păsărilor, descoperită de Loffler în anul 1890. Poate produce gastroenterite la oameni.
   Salmoneloză, sin. Paraţifozâ, tifoză. Boală infecţioasă, de sine stătătoare sau condiţionată, produsă de specii diferite din genul Salmondlla, la majoritatea mamiferelor sau păsărilor, mai ales la tineret, cu evoluţie sporadică sau enzo-otică supra-acută, acută sau cronică, sursa de infecţie fiind de cele mai multe ori exogenă (animalele purtătoare, bolnave, trecute prin boală, furajele, solul, produsele de origine animală contaminate etc.), mai rar endogenă.
   Salmonicultură. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu reproducerea, creşterea, furajarea şi comercializarea păstrăvului curcubeu precum şi cu reproducerea salmonidelor dulcicole şi marine migratoare şi repopularea apelor naturale, în ultimii ani salmonicultura în locurile de acumulare a luat o dezvoltare mare, pentru creşterea salmonidelor în scop intensiv.
SAL
563
   Salmouidc (Salmonidac), Familie de peşti telcostccni, dulcicoli sau marini migratori, caracterizaţi prin talie mijlocie, aproximativ cilindrici ca formă. Au o înot ăl oare adipoasă. Gura largă sau mică cu dinţi. Linia laterală este bine conturată. Solzii de pe corp sînt cicloizi. Icrele sint mari şi bentonice. Trăiesc în ape dulci, mai ales în cele de munte (ex. păstrăvul, fintinelul, lostriţa, lipanul) şi în mări (somonul, keta). Salmonidelc constituie obiectul unui intens pescuit;
   Salpingită (gr. salpinx : trompă). In-flamaţia oviductului (trompei uterine).
   Salpingo-ovarită. Inflamaţia simultană a oviductului şi ovarului.
   Salpinx. Termenul anatomic în nomenclatura internaţională a oviductului (trompa lui Falope).
   Salsk. Rasă de oi cu lină fină, formală în U.R.S.S. pe baza oilor Merinos Novo-caucazian, ameliorată prin încrucişare cu rasa Rambouillct american. Se caracterizează prin constituţie robustă, talie mare şi o bună producţie de lină. Este bine adaptată la condiţiile de stepă uscată din nordul Caucazului.
   Salt, sin. Săritură. Mişcarea pe care o face animalul liber sau încălecat, cînd trece peste obstacole naturale sau artificiale, la sau sub nivelul terenului, fie de pe loc, fie din mers. După nivelul obstacolului abordat saltul poate fi : salt în înălţime, şi salt în lungime.
   Salubrizare. Acţiune întreprinsă cu diferite metode şi mijloace pentru a salubriza mediul de viaţă.
   Salubru (lat. saluber: sănătos, folositor sănătăţii). Se utilizează în igienă pentru a desemna terenurile şi construcţiile care contribuie, prin calităţile lor, la menţinerea sănătăţii animalelor.
   Saluki. Rasă de cîini gonitori orientali (v. Ogar persan).
   Salvelinus foutinalis, sin. Păstrăv fîntînel. Peşte răpitor dulcicol din familia Salmonidac, din apele repezi de munte din America de Nord. A fost aclimatizat şi în Europa. Are corpul alungit, aproximativ cilindric, coloritul măsliniu cu dungi pe spate, laturile portocalii cu
puncte roşii sau galbene cu chenar albastru, iar abdomenul cenuşiu cu o nuanţă portocalie. Arc valoare economică mare.
   Samarang. Rasă de găini pitice, originară din Japonia cu greutate de
600-800 g.
   Samarkand 114. Rasă de viermi de mătase, bivoltinc, cu producţii ridicate, ce se creşte şi în ţara noastră.
   Samoycd. Rasă de cîini de tracţiune din regiunile reci. V. Spitz Samoyed.
   Samur, sin. Zibelină (Martes zibcllina). Mamifer carnivor din familia musteli-delor, cu blana neagră sau de culoare sură şi cu o pată albă pe piept. Trăieşte in U.R.S.S., unde se creşte in captivitate, Mongolia şi nordul Chinei. Blana sa este foarte apreciată.
   S.A.X. V. Substanţe azotate nepro-teice.
   Sandfarbig. Varietate de nutrie (v. Platinată).
   Sangvin (lat. sanguis-inis). Care se referă sau aparţine sîngelui ; elemente sanguine, vase sanguine etc.
   Sangvinolent (lat. sangvinolentus : plin cu sînge). 1. Care arc culoarea sîngelui ; 2. Care este amestecat cu sînge.
   Santa Gerliuda. Rasă de bovine formată în Texas, prin încrucişarea dintre rasa Shorthorn şi zebul Brahman. Se caracterizează prin dezvoltare bună (talia 127-128 cm, greutate 550-600 kg), format corporal dreptunghiular şi culoare roşie. Manifestă o mare capacitate de adaptare, atît la zonele temperate cît şi la cele tropicale, putere ridicată de asimilare a hranei, precocitate pronun-ţaţă, rezistenţă la boli tropicale (piro-plasmoză şi paraziţi cutanaţi), temperament liniştit şi aptitudine bună pentru carne (fină, marmorată, perselată), dar cu tendinţă de a depune grăsime superficială.
   Santorini (canalul). Termen utilizat adesea pentru definirea canalului pan-creatic secundar.
   Saponină. Glucozid de origire vegetală eu acţiune de suprafaţă, favorizînd difuziunea lichidelor prin ţesuturi, hemo-
564
SAR
liza etc. sau avînd acţiune toxică (sapo-toxină).
   Sapotoxine. Principii toxici prezenţi în unele plante (neghina, săpunariţa, rodul pămîntului etc.) care produc tulburări la animalele care le consumă.
   Saprobii (gr. sapros: putred ; bios: vieţuitoare). Organisme care indică conţinutul apei în substanţe organice in diferite faze de descompunere.
   Saprofag. Care se hrăneşte cu materii organice în descompunere.
   Saradjin. Rasă de oi de carne şi grăsime, din grupa oilor Kurdiuk, ce se creşte în U.R.S.S. Se caracterizează printr-o lînă groasă şi uniformă. Se creşte în R.S.S. Turkmenă şi este parţial înlocuită cu rasa Karakul.
   Sarcocel (gr. sarx, sarko ; carne ; Adie: tumoare). Termen general pentru definirea unei tumori testiculare.
   Sarcoid. Erupţie nodulară dermică, întîlnită la taurine, produsă de Myco-baderium ladicola, germen foarte patogen care provoacă reacţii multiple, animalul bolnav reacţionînd la tuberculină.
   Sarcolemă (gr. sarx: carne, muşchi, lema : pieliţă). Membrana celulei musculare.
   Sarcom (gr. sarcos: carne). Neoplasm malign, cu evoluţie rapidă, în principiu cu origine conjunctivă (sau din ţesuturile derivate) întîlnit la tineret şi pre-^zentînd un aspect extrem de polimorf, cu tendinţă excesivă la metastaze.
   Sarcomatoză. Termen utilizat pentru definirea unei stări patologice caracterizate prin apariţia de sarcome diseminate.
   Sarcoplasmă. Citoplasmă fibrei musculare.
   Sarcopt (gr. sarcos: carne, koptein: -a tăia). Parazit extern, acarian cu patru perechi de picioare, trăind şi dezvoltîn-du-se în epidermul tuturor speciilor, unde sapă galerii microscopice, provo-cînd prurit, depilaţie etc.
   Sarcosporidioză. Parazitoză produsă de Sarcocystis, avînd caracter benign, cel anai adesea fiind descoperită la abator. In invazie masivă pot fi observate tumc-
facţii labialc, faciale, edem al jgheabului limbii, dificultăţi dinamice etc.
    Sarda. 1, sin. Brună sardă. Rasă de taurine autohtone din Sardinia, crescută în zonele mai sărace ale insulei. Arc statură redusă, trunchi strimt, membre scurte, culoare alb-gălbui, de diferite nuanţe. Este foarte sobră şi rustică şi se foloseşte pentru muncă, carne şi lapte ; 2. Rasă de oi de lapte, italiană, crescută in Sardinia, avînd două varietăţi (de cimpie şi de munte), diferenţiate prin talia şi producţia lor. Are capul cu profil uşor convex, cu coarne mari la femele şi foarte reduse la masculi, membre lungi şi subţiri, lină grosolană, în general de culoare albă. Aptitudinea principală este producţia de lapte (peste 120 1 pe lactaţie) ; 3. Rasă de porci, caracterizată printr-o dezvoltare redusă (60 — 70 kg), de culoare variată (negru, cenuşiu, bălţat), cu cap conic, rit alungit, trunchi scurt şi strimt, membre lungi, peri mari formînd coamă de-a lungul spinării ; 4. Populaţie cabalină, derivind din calul oriental introdus în timpul dominării Maurilor. Are statură redusă (1,31 — 1,50 m), constituţie robustă, forme armonioase şi o conformaţie foarte asemănătoare cu cea a calului arab. Se foloseşte pentru şa şi tracţiune uşoară ; 5. Rasă de asini din Sardinia, caracterizată prin dezvoltare corporală mică (talia 90—110 cm), cap mic, urechi mari şi drepte, git subţire, trunchi dezvoltat, membre scurte, proporţionate şi robuste, cu copite bine conformate, înalte şi rezistente, culoare vinătă sau şoricie. Este rustic, rezistent, sobru, cu aptitudine pentru port samar şi tracţiune.
    Sarda sarda. Peşte răpitor marin de cîrd din ordinul Perciformesf din Marea Mediterană, M. Marmara şi Marea Neagră. Are corpul fusiform, comprimat uşor lateral şi acoperit cu solzi mici. coloritul albăstrui pe spate, iar pe laturi şi abdomen argintiu şi cu dungi întunecate. Are valoare economică mare.
    Sardina pilchardus sardina. Peşte marin pelagic, din familia Clupeoidae din
SAR
565
Oceanul Atlantic, M. Meditcrană şi Marca Neagră. Are corpul gros, alungit, cu abdomenul comprimat lateral şi este acoperit cu solzi mari, coloritul albastru pe spate şi argintiu pe laturi şi abdomen. Are valoare economică.
   Sardinella aurita. Peşte marin de 20—22 cm, din familia Clnpcoidae, din Oceanul Atlantic, M. Mediterană şi excepţional M. Neagră. Are corpul alungit şi uşor comprimat lateral, coloritul albastru, cu luciu metalic pe spate, Iar pe laturi şi abdomen argintiu. Are valoare economică mare.
   Sarsela (Anas querquedula). Specie de raţă mică ; pasăre de vînat migratoare (de pasaj si oaspete de vară) cu greutate de 300-400 g.
   Satin. Rasă de iepuri de casă formată în S.U.A. prin fixarea unei mutaţii care determină o blană strălucitoare, de o mătăsozitate excepţională. Prezintă trunchiul de lungime medie şi evident îndesat, urechile largi şi greutatea corporală de 2,7—3,6 kg.
   Satinat. Defect al gogoşilor de mătase manifestat prin porţiuni netede şi lucioase, ca urmare a lipirii gogoşii de suprafaţa netedă în timpul îngogoşării. Go-goşile satinate se filează greu sau nu se pot fila.
   Satineţi. Porumbei pescăruşi albi cu capacele aripilor şi coada formate din pene albe marginate cu negru (satineţi propriuzişi), pe cînepiu respectiv cioco-latiu (bruneţi), pe galben (sulfureţi). Dacă au capetele colorate, varietăţile respective se numesc vizori.
   Saturnism (lat. saturnus:       plumb).
Intoxicaţie cu plumb sau cu compuşii săi.
   Savoare. Calitate a cărnii de măcelărie care este perceptibilă prin gust. Această însuşire nu trebuie confundată nici cu frăgezimea şi nici cu suculenţa cărnii.
   Savoiarda. Rasă dc taurine (v. Ţarina).
   Saxa. Rasă germană de găini, cu trei varietăţi: neagră, albă şi porumbacă. Are o greutate medie de 2—2,5 kg la
găină şi 2,5 — 3 kg la cocoş şi produce ouă mici (55 g) pigmentate în brun deschis. Prezintă o direcţie oblică a trunchiului, o dezvoltare puternică a abdomenului, cu creastă simplă, mică şi ochii roşii portocalii la varietăţile albă şi porumbacă sau cenuşii la păsările negre. Are urcchiuşe albe şi fluiere cenuşii la varietatea neagră sau albe la celelalte varietăţi.
   Sămlnţă de viermi dc mătase, sin. Ouă dc Bombyx mori. Datorită dimensiunilor mici ale ouălor (0,5—0,8 mg) care se aseamănă cu sămînţa de mac, acestea sînt cunoscute in practica sericicolă sub numele de sămînţă de viermi de mătase.
   Săruri minerale. Substanţe nutritive esenţiale pentru alimentaţia animalelor. Prezenţa lor în raţiile furajere, în anumite proporţii, este obligatorie pentru menţinerea vieţii şi realizarea producţiilor planificate. Se împart în macroele-mente (v.) şi microelemente (v.).
   Sborul de orientare. Primele sboruri ale albinelor, efectuate pe timp frumos şi călduros, în vederea eliminării excrementelor şi memorării poziţiei stupului.
   Scabie (lat. scabies: rîie) rîie. Parazi-toză cutanată, pruriginoasă, eritemo-crustoasă etc.
   Scandinav buff. Varietate dc nurcă (v. Buff albi no).
   Scapular. Care se referă la spată (regiunea scapulară), aparţine spetei (spina scapulară) sau are contingenţe cu spata.
   Scapulă (lat. scapula : spată). Os lăţit component al centurii scapulare; la mamifere are în general, o formă lăţită triunghiulară, unghiul ventral articu-lîndu-se cu humerusul printr-o cavitate glenoidală, flancată de un tubercul supraglenoidal, prelungit cu o apofiză coracoidă.
   Scara Beaufort. Metodă de apreciere a vitezei vîntului, după o scară gradată în funcţie de efectele pe care acesta le are asupra obiectelor de pe suprafaţa solului.
566
SCH
   Scara termometrie». Scară pentru determinarea valorilor temperaturilor. Cele mai cunoscute scări termometrice sint: scara Celsius, ale cărei puncte fundamentale sînt temperatura de topire a gheţii (0°C) şi temperatura de fierbere a apei (100°C) ; arc 100 de diviziuni (0—100°C) ; scara Eeaumur, care iniţial, a avut un singur punct fundamental (temperatura de topire a gheţii, 0CR), iar ca unitate cantitatea cu care trebuia ridicată temperatura pentru ca alcoolul folosit să se dilate cu 1% (are 80 diviziuni (0—80°R) ; scara Fahrenheit, ale cărei puncte fundamentale sint temperatura unui amestec cu refrigerenţ cu ţipirig (0°F) şi temperatura corpului unui om (100CF) - are 180 diviziuni (32-212°F). Aceste trei scări sint dependente de proprietăţile substanţei folosite (mercur, alcool etc.). Scara Kelvin, denumită şi scara termodinamică absolută, are ca punct fundamental cea mai scăzută temperatură posibilă — zero absolut (—273.15°C). Unitatea de măsură este 1°K = 1°C.
   Scardinius erythrophthalmus, sin. Ro-şioarâ. Peşte dulci col sau salmastru din familia Cyprinidae, din apele stătătoare sau în cursul inferior al rîurilor, din Europa, Asia Mică şi nordul Astei. Are corpul ovalar, comprimat lateral şi acoperit cu solzi mari, coloritul măsliniu cu o nuanţă albăstruie sau cenuşie pe spate, argintiu pe laturi şi alb pe abdomen. Caudala, anala şi ventralele au vîrful roşu. Are valoare economică relativ redusă.
   Scardinius erythrophthalmus raco-vitza. Formă de roşioară adaptată la ape termale, la temperaturi de 28—30°C. Are corpul de 9,3 cm lungime. A fost găsită la băile 1 Mai. Valoare economică redusă.
   Scarificare. 1. Termen definind o traumă cutanată superficială, în general avînd aspectul unor zgîrieturi limitate la epiderm (eventual şi la straturile superficiale ale dermului), provocată cu un instrument special (scarificâtor), în ve-
derea vaccinării: 2. Operaţie de executare a traumelor amintite.
    Scatol (gr. skor, skatos: excrement). Substanţă chimică azotată naturală,, rezultată din putrefacţia albuminelor în intestinul gros. Scatolul se elimină prin fecale şi uneori prin urină.
    Schelet. 1. Termen general pentru formaţiunile de susţinere distingindu-se : schelet osos (formind complexul principal de susţinere al corpului, cuprinzînd craniul, coloana vertebrală, sternul, coastele şi oasele membrelor), schelet carti-laginos (format din piesele cartilaginoase ale unor formaţiuni sau organe : scheletul laringelui, cartilajele urechii externe etc.) şi schelet membranos (reprezentind trama de susţinere, servind la inserţia unor muşchi : scheletul fibros al farin-gelui, al vălului palatin etc.) ; 2. Totalitatea pieselor osoase care intră în componenţa organismului animal.
    Slietlnndpony. Rasă de cai ponei, ce se creşte in Germania, din anul 1900. Are talia de cca 1 m, cu capul mic şi cîrn, crupă rotundă şi musculoasă,, membre fine dar robuste, cu păr lung şi abundent in coamă, moţ şi coadă. Se foloseşte pentru tracţiune uşoară şi călărie pentru copii.
    Schietti. Grup de varietăţi de culoare de porumbei din rasa Modencză (v.).
    Schipperake. Rasă de ciini de însoţire formată probabil pe teritoriul actual al Belgiei, cu cel puţin trei secole în urmă, fiind o formă redusă a unui cîine ciobănesc belgian şi după unii autori metisată cu o rasă în prezent dispărută,. Lenvanaar. Se caracterizează prin talie mică, cap de vulpe cu bot ascuţit şr urechi mici, purtate drept şi îmbrăcăminte de păr lung formînd guler şi jabou precum şi pantaloni pe membrele posterioare. Coada se amputează. Se admite numai culoarea neagră. Arc o greutate de pină la 8 kg.
    Schirazi. V. Brumărie.
    Schizocefal. Monstru avînd capul divizat (fisurat) longitudinal.
    Sclileiss. Sortiment de pene constituit din semilame ale penelor mari de
seu
567
gîscă şi raţă, desprinse manual de pe rahis pentru a se putea valorifica şi penele mari, rigide obţinute de la pal-mipede (sînt admise max. 5% pene de găină).
   Schleswig. Rasă grea de cai originară din R.F.G. caracterizată prin dezvoltare corporală hipermetrică, format dreptunghiular, profiluri brevimorfe, conformaţie specifică calului greu, constituţie robustă-afînată, temperament liniştit, aptitudine unilaterală (tracţiune).
   Schnauzer, sin. Grifon. Grup de rase de cîini formate în Germania, caracterizate prin păr lung şi aspru, formînd pe faţă mustăţi şi barbă caracteristice. Se cunosc trei rase: Schnauzer uriaş (ciine de însoţire), Schnauzer mijlociu (cîine de însoţire şi şoricar) şi Schnauzer pitic (cîine şoricar şi de apartament). !n SUA şi Canada Schnauzerii mijlociu şi pitic sint înregistraţi în grupa temerilor.
   Schnauzer mijlociu. Rasă de cîini (probabil cea mai veche rasă de Schnauzer), care în trecut a fost bine utilizată în conducerea cirezilor, şi în combaterea rozătoarelor. Astăzi este apreciată pentru acţiunile de însoţire şi de pază. Prezintă cap rectangular, trunchi compact şi scurt, coada se amputează astfel încit să se menţină între 2,5 şi 5 cm. Are păr dur, cu o lungime de 4 cm pe întreg corpul şi aceleaşi mustăţi şi barbă ca la Schnauzer uriaş. Culorile mai răspîndite sînt cenuşie, cenuşiu-argintie şi neagră. Talia este în medie de 45 — 50 cm.
   Schnauzer pitic (ger. Zwergsclinauzer). Rasă de cîini formată în Germania din Schnauzer mijlociu cu infuzie de terrier, cu talie nu mai mare de 35 cm şi nu mai mică decît 30 cm. Prezintă un cap mai alungit şi mai fin decît celelalte două varietăţi, trunchi tot atît de lung cît şi de înalt, urechi drepte dacă sînt tăiate parţial sau cu vîrful îndoit în V, dacă nu sînt tăiate, coada se amputează. Părul aspru şi lung.
   Schnauzer uriaş, sin. Reisenschnauzer, Munchenenind, Cîine de MUnchen. Rasă
de cîini utilizată în trecut în conducerea cirezilor de animale mari şi în prezent cîine de însoţire. Are blana cu păr dur şi dens, de culoare mai ales neagră, formînd pe cap mustăţi şi barbă. Capul este rectangular şi in raport cu lungimea trunchiului mai puţin lung decît la Schnautzer mijlociu. Urechile sînt purtate drept dacă au fost parţial tăiate sau cu vîrful curbat în V dacă nu au fost tăiate. Trunchiul masiv, cu pieptul accentuat profund. Are o tale de 53— 68 cm.
   Schneewelss, sin. Snow white, Albă nealbinotică. Varietate de nutrie, mutaţie dominantă, caracterizată prin culoare uniform albă. Se deosebeşte de nutria albinotică prin culoarea albastră închis, aprjape neagră, a pupilei. La împerecherea în sine se obţine o prolificitate redusă aşa îneît pentru producţie se preferă încrucişarea cu standard şi practicarea încrucişării de întoarcere.
   Schophfhalmus maeoticus. Peşti răpitori marini din ordinul Pleuronectiformes, trăieşte pe fundurile nisipoase din apropierea ţărmului (puietul) şi la adîncimi de 50 m (adulţi), din M. Neagră şi M. Azov. Are corpul plat cu contur ovalar şi acoperit cu butoni osoşi şi cu ghimpi, coloritul brun-cenuşiu cu pete aîbc şi negre pe faţa zenitală şi albă pe cea nadrinală. Are valoare economică ridicată.
   Schophthalmus rhombus. Peşte marin din ordinul Pleuronectiformes, trăieşte pe fundurile nisipoase pe lîngă ţărmul european. în Marea Neagră este rar. Are corpul plat cu contur Gvalar alungit şi acoperit cu solzi mici (lipsesc butonii osoşi), coloritul brun-cenuşiu cu pete brune-roşcate pe faţa zenitală şi înotătoare. Are valoare economică mare.
   Schwăbisch — Hallische. Rasă locală de porci, ce se creşte în Wurtemberg (R. F. a Germaniei), de culoare albă pe trunchi şi membre şi neagră pe cap şi pe crupă. Se distinge prin mare sobrietate şi rezistenţă, o foarte bună prolificitate şi o bună aptitudine pentru producţia de carne.
SCO
568
   Schwarzlocli, sin. Black andtan. Rasă de iepuri originară din Anglia, formată prin încrucişări între rasele Argintiu* Olandez şi iepurele sălbatic. Este o rasă mică (2,2 — 3 kg) şi prezintă o culoare complexă : negru pe spinare şi flancuri şi galben roşietic pe piept, abdomen, faţa inferioară a cozii, feţele interioare ale membrelor, în jurul ochilor şi în interiorul urechilor.
   Schwyz. Rasă de taurine originară din Elveţia, crescută pentru producţia de lapte şi carne. Culoarea corpului este brună uniformă, cu anumite zone de nuanţă deschisă (abdomen, uger, părţile interne ale membrelor etc.). în jurul botului prezintă o regiune îngustă, circulară de culoare albă. Greutatea corporală a vacilor este de 500—600 kg, iar a taurinelor de 750—900 kg. Producţia medie de lapte variază între 3 200—4 500 litri, liniile şi familiile selecţionate ajungînd la peste 5 000 litri lapte.
   Sciatic. V. Ischiatic (nervul).
   Scizură (lat. scissura: tăietură, despărţire). Şanţ adine care străbate suprafaţa unor structuri (oase, creier, viscere) şi le împarte uneori în segmente bine individualizate (ex. scizura interemisfe-rică cerebrală, scizura hepatică etc.).
   Sclerodermia porcină. Afecţiune cutanată, frecventă la vierii bătrîni, neîngrijiţi, caracterizată printr-o induraţie circumscrisă sau difuză a tegumentului, însoţită de atrofie şi scleroză subcutanată.
   Sclerodermie (gr. skleros: dur, derma : piele). îngroşarea şi indurarea pielii şi a ţesutului subcutanat.
   Scleroproteine. Proteine de tip fibrilar, exercitînd în organismul animal un rol de susţinere, de protecţie şi de rezistenţă mecanică; intră în constituţia ţesuturilor conjunctive, de susţinere şi epidermice. în organism se află sub formă solidă şi prezintă un conţinut ridicat în oxigen şi scăzut în azot. Din grupa scleroproteinelor fac parte: keratinele, elastinele, fibroina, miozina, fibrinogenul.
   Sclerot. 1. V. Claviceps purpurea; 2. Organ de rezistenţă la unele ciuperci.
   Sclerotică (gr. skleros:    dur, tare);
Membrană fibroasă care reprezintă învelişul extern al globului ocular pe cea mai mare parte a suprafeţei sale, excep-tînd polul anterior, acoperit de corneea transparentă.
   Scleroză (gr. skleros: dur, tare). Indu-i rarea unui ţesut sau organ datorită proliferării active a ţesutului conjunctiv existent în acesta.
   Scoarţa cerebrală. Y. Cortex cerebral.
   Scobar. V. Chondrostoma nasus.
   Scobitoare de copită. Instrument metalic, de formă triunghiulară, prevăzută cu mîner. Se întrebuinţează la curăţirea copitei de crotinele sau pietrele intrate în furcuţă sau între cele două ramuri ale potcoavei.
   Scoică. 1. Tară falangienă (excrescenţă osoasă, exostoză) localizată pe faţa anterioară sau pe feţele laterale ale chişiţei şi coroanei calului ; Cînd se întinde pe toate feţele se numeşte scoică inelară. Este mai frecventă la membrele anterioare, fiind produsă de cauze congenitale (constituţie slabă) sau dobîndite (aplom-buri defectuase); 2. Nume dat mai multor specii de moluşte care au corpul adăpostit într-o cochilie bivalvă (de ex. scoica de baltă, scoica de rîu); 3. Nume dat cochiliei melcilor şi lamelibranhiatelor.
   Scoiex. Nume dat capului de tenie. Are forma unei mici umflături cu diametru de 1 mm şi organe de fixare (ventuze,, cîrlige etc.) cu care tenia se prinde de-peretele intestinului.
   Scoiex pleuronectes. Vierme parazit nespecific, comun în tubul digestiv la peştii marini.
   Scolioză (gr. skolios: strîmb). încovoierea laterală a coloanei vertebrale.
   Scomber scombrus, sin. Scrumbia albastră. Peşte răpitor marin de cîrd, pe-lagic din ordinul Perciformes, din Oceanuî Atlantic, M. Baltică, M. Nordului,. M. Mediterană şi M. Neagră. Are corpul» alungit, fusiform, cu spatele şi abdomenul rotunjite, iar pedunculul caudal îngustat, solzii mici şi uniformi, coloritul pe spate albăstrui-verzui cu dungi întu-
SCO
569
necate dispuse transversal iar pe laturi şi abdomen cenuşiu-argintiu. Are valoare economică ridicată.
   Scombroldei. Peşti răpitori marini de talie mijlocie sau mare cu mare valoare economică. Au corpul fusiform cu solzi mici sau fără solzi. Gura este mare şi cu numeroşi dinţi. în Marea Neagră sînt cunoscute cinci genuri: Xiphias, Scomber, Pneumatophorus, Sarda şi Thunnus.
   Sconcs (Mephitis mephitis), Mamifer crescut în captivitate pentru blana sa valoroasă, în multe ţări din America şi din Europa. Ca urmare a selecţiei au luat naştere mai multe tipuri, diferite ca mărime (în jurul a 50 cm) şi culoare <de la negru pînă la alb). Se creşte în amenajări speciale (voliere). Are o durată a gestaţiei de 63 zile şi produce 4—12 (7) pui la o fătare.
   Scorbut (oland. scherbuik), Formă de manifestare a avitaminozei C, observată mai ales la purcei şi căţei, caracterizată prin oboseală, decubit prelungit, tulburări în prehensiune şi masticaţie, slăbire, deformări articulare, sindrom hemora-gipar dependent de fragilizarea vasculară ş.a.
   Scorpaena porcus, sin. Scorpie de mare. Peşte marin, bentonic din ordinul Per-ciformes din Oceanul Atlantic, Marea Meditereană, Marea Neagră. Are corpul alungit, comprimat uşor lateral şi acoperit cu solzi ctenoizi, coloritul cafeniu cu pete şi dungi negre, abdomenul cenuşiu. Are valoare economică redusă. Este periculos întrucît are spini veninoşi la anală, ventrale şi dorsală.
   Scorpaenidae. Familie de peşti din ordinul Percifpormes, din subordinul Cattoideiy cuprinzînd mulţi peşti tropicali, dintre care unii sint veninoşi.
   Scotch Duck Dog. Noul ciine scoţian scotocitor de raţe. Rasă de cîini formată din rasa Retriver Chesapeake, care aleargă rapid scotocind malurile şi desişurile cu apă mică, prin zgomot stîrnind raţele. Are o talie de 50 cm şi o greutate de 23 kg şi prezintă culoarea roşie a vulpii. Are aptitudini deosebite pentru aport.
   Scotch Fancy, sin. Canarul scoţian• Rasă de canar, înalt pe picioare, cu spinarea curbată, cu coadă în formă de semilună şi cu cîntec melodios.
   Scotch Higland. Rasă de taurine foarte veche, originară din regiunea muntoasă a Scoţiei. Se caracterizează prin dezvoltare relativ mică., conformaţie asemănătoare cu a rasei Shorthorn (păr abundent şi lung pe tot corpul, dar mai ales pe frunte şi gît, şi roba neagră dar şi roşie, galbenă sau argintie. Este o rasă docilă, rezistentă, rustică, adaptată la climat aspru şi sărăcăcios şi cu aptitudine de carne.
   Scotch-Terrier, sin. Terrier   Scoţian.
Rasă veche de cîini engleză, cu cap lung, urechi mici şi ascuţite, cu sprîncene şi mustăţi dezvoltate, cu picioare puternice acoperite cu păr lung.
   Seotofobina. Polipeptidă constituită din 14 aminoacizi, izolată din creier. Funcţia biochimică este asociată cu procesele de memorare (învăţare) la animale; este implicată în codificarea — la nivelul sistemului nervos central — a informaţiei primite din mediul ambiant. Reprezintă baza moleculară a „învăţării” animalului de a se adapta la un anumit stimul.
   Scoţiană. Rasă de oi (v. Blackfaced).
   Scrotal. Care se referă la scrot sau aparţine acestuia.
   Scrotum. învelitoarea tcsticulară cea mai externă, care rezultă din modificarea pielii, în sensul reducerii producţiei piloase, măririi elasticităţii şi creşterii numărului de glande sebacee şi sudori-pare. Formează o pungă pentru ambele testicule.
   Scrumbie albastră. V. Scomber scom-brus.
   Scrumbie de Dunăre. V. Alosa pontica.
   Scrumbie de Mare. V. Alosa maeotica.
   Scuamă. V. Scvamă.
   Scutul lui Guenon, sin. Stema lui Guenon. Zonă în formă de S situată în regiunea perineală şi mamară a vacilor, delimitată prin poziţia perilor fini, diferită faţă de cei din regiunile vecine cu care se încrucişează.
570
SE G
   Scvamă, sin. Scuamă (lat. squama: solz). Lamelă epidermică ce. se detaşează în urma infiltraţiilor cutanate, în dermatoze etc. în funcţie de dimensiuni scva-mele pot fi : furfuracee (tărîţoase), făinoase, solzoase etc.
   Sebaceu. i. Care are aspectul seului ; 2. Care conţine sebum sau care produce sebum ; glande sebacee etc.
   Sebastes marinus. Peşte răpitor, vivi-par, marin de aproximativ 1 m din ordinul Pgrciformcs, din Oceanul Atlantic de Nord, M. Nordului, M. Albă, Spitzberg şi coastele Norvegiei. Are corpul îndesat şi uşor comprimat lateral. Capul mare, cu gura largă şi prevăzută cu ţepi. Coloritul corpului roşcat mai închis şi pe spate şi cu o nuanţă alburie, pe abdomen. Are valoare economică. ‘
   Seboree (lat. sebum ; seu, sebum ; gr. rhein : a curge). Secreţie excesivă de sebum, caracterizată clinic prin aspect uleios al părului şi pielii (S. oleosa) sau prin formarea de cruste seboreice de tipul mătreţei (S. sicca).
   Sebright Rantliam. Rasă de găini pitice formată în Anglia. Cu o greutate medie de 600— 800 g ; rasa este caracterizată prin colorit atractiv la toate varietăţile de culoare şi printr-o conformaţie caracteristică, cu aripile purtate în jos, brăzdîrd pămintul. Nu are importanţă economică ; se creşte pentru ornament.
   Sebum (lat. sebum : seu, grăsime). Termen latin utilizat pentru definirea producţiei glandelor sebacee.
   Secară (Secole cereale). Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpini înalte de 150—200 cm şi cu frunze subţiri, lungi de 13—20 cm. Inflorescenţa este un spic, iar fructul o cariopsă. Secara este o cereală puţin pretenţioasă la sol şi climă ; reuşeşete bine într-uri climat rece şi umed. Seminţele de secară sînt folosite în industria alimentară şi în furajarea animalelor. Secara verde constituie un valoros nutreţ.
   Secară cornută (lat. Secale cornuium) ; sin. Cornul secării. Seleratul (forma de rezistenţă) a ciupercii Claviceps purpurea, determină intoxicaţia (ergotism) dato-
rită conţinutului în alcaloizi (ergotină, ergotamină, ergometrină etc*) în amine biogene (tiamină, histamină, acetilcolină,) acizi organici ş.a.               !
   Sechelă. Infirmitate, urmă tarantă sau impotenţă funcţională rămasă de pe urma unei boli.
   Secretină. Hormon secretat de mucoasa duodenală, atribuindu-se un rol coordonator al secreţiei pancreatice şi intestinale.
   Secreţie (lat. sccrclio : separare). 1. Act fiziologic prin care o celulă produce şi elimină o substanţă cu rol în fiziologia organică ; 2. Produsul unei glande.
   Sedativ. Agent terapeutic dotat cu proprietatea de a diminua excitaţiile nervoase, calmînd durerile.
   Sediment. Depozit format prin depunerea particulelor solide dintr-o suspensie.
   Segmentare. Termen utilizat pentru definirea procesului de diviziune a zigo-tului.
   Segregare (lat. segregare :< a separa). 1. Izolare a unui grup de indivizi sau a unei populaţii de restul speciei. Segregarea poate fi geografică, dacă izolarea este provocată de obstacole geografice (munţi prea înalţi, deserturi, întinderi de apă etc.) care împiedică legătura între două zone diferite sau biologică, dacă împerecherea între indivizii aparţinînd celor două grupe este împiedicată de o-cauză de natură biologică (diferenţă de talie, deosebire în privinţa epocii de reproducere, a obiceiurilor de cuibărit etc.). Segregarea este unul dintre factorii de diferenţiere a speciilor ; 2. Separarea caracterelor materne şi paterne în a doua generaţie a hibrizilor. Este una din legile lui Mendel ; 3. (Bat eson şi Saund ers,. 1902) Fenomen genetic care constă in separarea genelor aleii ce şi trecerea fi ecăreia in cîte una din cele două celule fiice-rezultate din meioza primară. Fenomenul este generat de separarea perechilor de cromozomi homologi în momentul meiozei primare. Ca urmare a fenomenului de segregare în gârneţi nu se vor găsi niciodată (in condiţii normale) două gene alelice.
SEI
571
   Seirnă. Neologism de origine franceză definind fisura peretelui de corn al copitei, distingîndu-se diverse forme de seimă (a călcîiclor, completă, complicată, frontală, incompletă, în sfert, a tălpii, transversală etc.).
   Seină. Denumire dată oilor cu lînă neagră, în stadiul de depigmentare, cînd, paralel cu înaintarea în vîrstă, lina capătă o culoare roşcat-cenuşie.
   Selecţie. Proces sistematic la nivel de populaţie care tinde să schimbe frecvenţa genelor şi, ca urmare, să afecteze structura genetică a populaţiei respective. Selecţia acţionează prin eliminarea de gene nefavorabile din populaţie respectiv eliminarea genotipurilor nefavorabile, ceea ce duce implicit la creşterea ponderii genelor favorabile şi conform legii Hardy-Wcinberg la creşterea proporţiei genotipurilor favorabile. Ga urmare se va realiza o deplasare a mediei populaţiei în direcţia dorită.
   Selecţia animalelor. 1. Procesul prin care se realizează discriminarea rcpro-ductivă a unei populaţii de animale ; 2. Reproducerea neîntîmplător diferenţiată a genotipurilor, distingindu-se o selecţie naturală (fără intervenţia omului) şi o selecţie artificială (exercitată şi eventual dirijată de către om) ; 3. Procesul (natural sau artificial) de modificare a structurii genetice a unei specii, populaţii etc.
   Selecţie artificială. Alegerea conştientă de către om, ca genitori, a animalelor cu însuşiri valoroase din punct de vedere economic, mijloc important de crearea de noi linii, familii şi rase de animale.
   Selecţie direcţională progresivă. Selecţie bazată pe utilizarea la reproducţie a genotipurilor situate deasupra valorii medii a caracterului urmărit, practicată cu scopul ridicării indicilor unui anumit caracter într-o populaţie de animale.
   Selecţie direcţională regresivă. Se defineşte sub acest termen, selecţia bazată pe utilizarea în reproducţie a genotipurilor sub valoarea medie a caracterului dintr-o populaţie.
   Selecţie fenotipică, sin. Selecţie în masă. Selecţia bazată pe analiza însuşirilor aparente pe care le prezintă un individ (în examenul individual).
   Selecţie genotipică, sin. Selecţie individuală. Selecţia bazată pe analiza genoti-pului, respectiv pe analiza genetică a originii, rudelor colaterale (pedigreu) şi pe calitatea descendenţilor (însuşirile morfo-productive ale produşilor).
   Selecţie în tandem. Metodă de selecţie prin care se urmăreşte ameliorarea succesivă (nu simultană) a mai multor caractere.
   Selecţie naturală. Proces fundamental al evoluţiei speciilor de plante şi animale, constînd in eliminarea, prin lupta pentru existenţă a indivizilor cu însuşiri dăunătoare şi supravieţuirea indivizilor cu însuşiri avantajoase din punct de vedere biologic.
   Selecţie sexuală. Selecţie, în concepţia lui Darwin, la animale cu sexe diferenţiate, constînd în alegerea preferenţială a partenerului sexual după anumite însuşiri atrăgătoare (ex. după voce şi penaj la păsări).
   Seif feeding, sin. Autoservire. Metodă care constă în a pune la dispoziţie animalelor furaje în dispozitive speciale sau silozuri automate, care au acces liber şi fără constrîngerc orară (program de hrănire).
   Seletat. Subrasă de oi (v. Beni Meskine).
   Semiletal (factor —). Categorie de factori letali în clasificarea lui Hadorn, care provoacă moartea a cel puţin 50% din purtători (între 50% şi 90%).
   Scmilunar. 1. (ganglionul —). V. Ganglion celiomezenteric, ganglionsemilunar, ganglion solar, ganglion celiac; 2. (osul — ). Os din rîndul I carpi an (al treilea în numerotare latero-medială) unit la carnivore cu osul scafoid, rezultînd un os scafolunar.
   Seminal (lat. seminum : sămînţă). Care se referă la producţia glandelor genitale : lichid seminal etc.
   Semineagră. sin. Half black, Halb schwartz. Varietate de nutrie de încrucişare obţinut din înmulţirea in sine a
572
SEP
hibrizilor dintre nutria neagră dominantă şi nutria standard. Culoarea generală este neagră însă, datorită pufului brun maro de tip standard, animalele apar negre cu semne de standard : reflexe maronii pe întreg corpul sau in jurul urechilor.
   Seminifer (lat. semen : săminţă, ferre : a conduce). 1. Care conduce lichidul seminal ; 2. Care produce elementele seminale : tubi seminiferi etc.
   Seminivor. Care se hrăneşte cu seminţe.
   Semiologie (gr. semeion : semn, logos : studiu) sin. Semeiologie, semiotică, simptomatologie, Studiul simptonielor.
   Semislairstep. Tip de baterie pentru păsări şi iepuri de casă cu caracteristici asemănătoare bateriilor in trepte de scară dar combinat cu unele însuşiri ale bateriei verticale printr-o parţială suprapunere a treptelor.
   Semizaharatade cenad, sin. Semizaha-rată. Soi de sfeclă furajeră, rezistentă la secetă, la cercosporioză, productiv. Se cultivă mai ales în zona de silvo-stepă.
   Semnalizări la albine. V. Dansul albinelor.
   Semnul Iui Galvayne. Pată neagră pe suprafaţa laterală externă a lăturaşilor superiori, ce apare la vîrsta de 9 — 10 ani şi coboară pe lungimea coroanei cu vîrsta. Ajută la stabilirea vîrstci după dinţi la cabaline.
   Senescenţă. 1. Termen definind îmbă-trînirea normală, fără complicaţii şi fără intervenţia altor factori decît cei naturali şi obişnuiţi ; 2. îmbătrinirea naturală a ţesuturilor dintr-un organism viu.
   Senil. Bătrîn.
   Senilitate. Complexul de modificări biologice care caracterizează îmbătrinirea, indiferent de modul ei de realizare.
   Sennenliund, sin. Ciobănesc de AlpL Termen prin care se desemnează in grup cîinii ciobăneşti din Alpi, în general cîinii de pază puternici, zvelţi, cu urechi atîrnînde, cu blana neagră cu pete de foc. Talia caracteristică este de 48 — 58 cm.
   Senotalnioza. Maladie produsă de larvele muştei Senotainia tricuspis, insectă
vi viperă, de culoare cenuşie cu o dungă albăpe cap. Contaminarea se produce în timpul zborului, musca depunînd larve de 0,7—0,8 mm pe corpul albinelor, care pătrund prin chitină în interiorul corpului. Larvele se hrănesc cu hemolimfă, ţesuturi musculare, provocînd moartea albinelor. Simptomele se caracterizează prin pierderea capacităţii de zbor, la albinele moarte se observă trepidaţii abdominale ca urmare a mişcărilor larvelor.
   Sensibilitate. Aptitudinea unui organism de a recepţiona şi reacţiona la o excitaţie ; 2. Starea unui animal de a fi receptiv la o anumită boală.
   Sensibilizare. Capacitatea cîştigată de un organism, după ce a fost în contact cu o substanţă, un material biologic sau anumită condiţie de mediu, de a reacţiona faţă de respectiva substanţă sau material, chiar dacă noul contact se realizează prin cantităţi sau intensităţi minimale.
   Sensibilizină. Anticorp ce sensibilizează organismul faţă de un anumit antigen.
   Senzitiv. 1. Care are raporturi cu simţurile sau cu senzaţiile, le coordonează, le deserveşte sau se referă la ele ; 2. Care are facultatea de a simţi ; 3. Care conduce influxul nervos spre centri.
   Separator de lapte. Separator mecanic, centrifugal, destinat separării globulelor de grăsime din lapte. Constă din rezervor, toba cu talere, jgheab de scurgere a laptelui smîntînit (separat) şi mecanism de acţionare şi transmitere a mişcării.
   Sept. V. Septum.
   Septic (gr. sipein : a putrezi). 1. Care poate produce infecţie ; 2. Care presupune existenţa microbilor ; mediu septic, material septic etc.
   Septicemia albinelor^ Boală contagioasă a albinelor adulte care poate să apară în cursul sezonului activ, favorizată şi de întreţinerea albinelor in locuri neigienice. Boala este produsă de bacteria Pseudomonas apisepticus adusă o dată eu apa din locuri neigienice. Bacteria se înmulţeşte în hemolimfă albinelor. în general evoluţia bolii este uşoară.
SEP
573
   Septicemia bobocilor de raţă. V. Septicemia raţelor.
   Septicemia exsudativă a yîştelor. V. Influenţa gîştelor.
   Septicemia yangrenoasă. V. Edemul malign şi gangrena gazoasă.
   Septicemia hemorayică a boului, sin. Pcisieureloză bovină. Boală infecţioasă, contagioasă, inoculabilă, produsă de Pasteurella bovis şi manifestată prin febră, modificări respiratorii, tremurături musculare, constipaţie, apoi diaree profuză, colici, eventual jetaj sangvinolent, moartea survenind în 6—24 ore.
   Septicemia mieiior. Boală contagioasă gravă a mieilor, provocată de Pasteurella multocida, Escherichia coli, Clostridium perfrigens etc. şi manifestată prin grave tulburări pulmonare, pleuro-pncumonie, enterită etc., urmate de moarte.
   Septicemia minjilor. V. Poliartrita inînjilor.
   Septicemia nou-născuţilor. Termen general sub care se cuprind diverse boli bacteriene acute ale purceilor, mieilor, viţeilor, minjilor etc. avînd etiologie şi manifestări extrem de diversificate, dar caracterizate toate prin fenomene septi-cemice.
   Septicemia purceilor. Boală contagioasă produsă de diverşi germeni patogeni (Eschcrichia, Pasteurella, Salmonella,Pro-teus, Brucella etc.) şi manifestată prin enterite mortale şi septicemie (v. Pasteu-relloză, Salmoneloză etc.).
   Septicemia raţelor. Boală contagioasă cu mare procent de mortalitate produsă de Pfeifferella anapestifer şi manifestată printr-o gravă infecţie cu caracter septicemie a bobocilor între 4 şi 9 săptămini.
   Septicemia viermilor de mătase, sin. Ciuma viermilor de mătase. Boală a viermilor de mătase provocată de Bacierium paracoli decelat în hemolimfa larvelor bolnave. Este afectat stadiul larvar şi uneori chiar cel de cristalidă şi fluture. Larvele bolnave au mişcările corpului încetinite, nu se mai hrănesc şi manifestă un simptom de imobilitate urmat de moarte, caracteristic fiind vomitarea conţinutului digestiv.
   Septicemia viţeilor. Boală contagioasă, produsă de diverşi germeni (Eseherichia, Pasteurella, Salmonella, Brucella etc.) şi manifestată sub diverse forme în funcţie de germenii care o declanşează. Forma intestinală (produsă de Salmonella) se manifestă în special prin diaree şi septicemie mortală, cea pulmonară (produsă de Pasteurella), prin bronho-pneumonie etc. (v. Salmonelloza bovină, Pasteurelloza etc.).
   Septicemie (gr. septikos: putred, haima; sînge). Pătrunderea şi multiplicarea microbilor în sînge.
   Septum, sin. Sept. Termen general, latin, definind diverse formaţiuni de delimitare, avînd structură osoasă, osteo-cartilaginoasă fibroasă, musculară sau nervoasă.
   Ser (lat. serum : ser). Faza lichidă a sîngelui cu nuanţă gălbuie, lipsită de fibrinogen; se obţine după coagularea sîngelui.
   Ser hiperimun. Serul obţinut de la animal hipermunizat prin administrarea repetată de culturi bacteriene şi conţinînd o mare cantitate de anticorpi specifici.
   Ser imun. Ser sanguin provenit de la un animal vaccinat în prealabil cu un germen sau cu toxina lui care, introdus in organism, conferă o imunitate pasivă datorită anticorpilor specifici pe care-i conţine.
   Ser fiziologic, sin. Soluţie fiziologică. Soluţie salină foarte diluată, apropiată de compoziţia serului sanguin. Conţine 9 g de clorură de sodiu la litru şi are aceeaşi presiune osmotică ca şi serul sanguin.
   Ser gonadotrop. Plasmă sanguină care conţine hormoni cu acţiune asupra gonadelor.
   Sericaria mori. V. Bombyx mori.
   Sericicultură. Ramură a ştiinţelor agricole care se ocupă cu creşterea, ameliorarea şi înmulţirea viermilor de mătase, dezvoltarea bazei furajere şi preindustria-lizarca gogoşilor de mătase. în ultimul timp în ţara noastră s-a trecut la o seri-cicultură intensivă în fer me specializate
   Sericină (lat. sericum : mătase), sin. Cleiul mătăsii. Proteină solubilă, cu un conţinut mare de serină, care acoperă firele de mătase produse de larvele viermelui de mătase, reprezcntiiid 17 — 20% din greutatea totală a firului. Se pierde la degomarea mătăsii.
   Serină. Aminoacid natural, neesenţial, care are în compoziţia sa şi o grupare liidroxliică. Se găseşte în natură în numeroase proteine (ex. sericină, chera-tină, insulină, miozină etc.).
   Seringă. Instrument utilizat pentru injectarea in ţesuturi sau vase a soluţiilor sau substanţelor medicamentoase lichide.
   Seroaglutinare-liza. sin. Reacţia de seroaglutinare — liză. Reacţie utilizată pentru identificarea leptospirelor, produsă după contactul serului ce conţire anticorpi cu cultura de leptospire : la examenul microscopic, în cimp întunecat se observă aglutinarea in formă de păianjen a leptospirelor, urmată de liza (fragmentarea) lor.
   Seroasă. Formaţiune de origine mezen-chimală, care căptuşeşte cavităţile organice de origine celomică : pleura, perito-neul, scroasa pericardiacă etc.
   Serodiagnostic. Metodă do diagnostic bazată pe cercetarea anticorpilor specifici în serul sanguin al indivizilor bolnavi : seroaglutinare, seroprecipitare, fixarea complementului etc.
   Serologie. Partea terapeuticii care se ocupă cu studiul, analiza, prepararea şi utilizarea serurilor.
   Seroprevenţie. Administrarea preventivă a serului care conţine anticorpi contra bolii infecţi oase vizate.
   Seros. 1. Care are caracter de serozi-tate ; 2. Care produce un lichid organic clar sau uşor albuminos : acid seros etc. ;
3.  Care se referă la seroase.
      Seroterapie. Terapeutica bazată pe utilizarea serurilor.
   Serotip. Diferenţele (caracteristicile) specifice sau tipul serologie, dintre două sau mai multe seruri, produse de tipuri sau variante diferite de bacterii.
   Serotonină. Amină biogenă care ia naştere în organism prin degradarea
triptofanului in 5 — liidroxitriptamică cu ajutorul dccarboxilazci. Se găseşte în special in formaţiunile nervoase din sistemul nervos central. în afară de acţiunea toxică asupra vaselor sanguine, similară adrenalinei, dar mai puternică decît aceasta, serotonină este considerată ca un factor neuroumoral cu un rol important in biochimisinul funcţional al creierului.
   Sero vaccinare. Metodă tcrapeutică-preventivă de protejare a unui animal contra unei boli infecto-contagioase, prin administrarea simultană de vaccin şi de ser specific, obţinindu-se o imunizare mixtă.
   Serovirulizare. Modalitate de combatere a unor viroze, constind in inocularea concomitentă a sursei de virus şi a serului imun corespunzător.
   Scrozitate. 1. Lichid biologic cu aspect apos ; 2. Lichid produs de seroasele inflamate ; 3. Lichidul dintr-un flicten, veziculă etc. : 4. Lichidul din edem : 5. Lichidul din hidropizii.
   Sertar de incubaţie. Numit impropriu şi sită de incubaţie, reprezintă o parte componentă a oricărui incubator, care se manipulează prin alunecare, asigmînd spaţiul de incubaţie şi condiţiile de întoarcere necesare dezvoltării embrionare la păsări. Pot avea dimensiuni şi forme diferite şi asigură poziţie corespunzătoare a ouălor prin funduri diferit realizate : plasă de rabiţ, şipci, alveole etc.
   Serumalbumină. Proteină existentă în plasma sanguină : reprezintă 55 — 60% din cantitatea proteinelor totale din plasmă.
   Serumgîobumine. Grup eterogen de proteine existent în plasma sanguină. Cele mai importante serumglobulinc sint gammaglobulinele, care au rol deosebit în fenomenele de imunitate.
   Serumizare. Administrarea unei cantităţi de ser hiperimun cu scop terapeutic.
   Sesamoid. Piesă osoasă redusă, dezvoltată în zonele de alunecare a tendoanelor distingîndu-se : sesamoizi mari, sesa-
moizi mici, sesamoizi femurali sau tibiali şi sesamoizi dorsali.
SES
575
   Seston (gr. seio : a agita). Totalitatea elementelor vii şi neanimate ce se găsesc în apă sub forma de suspensie.
   Setcă. Unealtă de pescuit, formată dintr-o plasă dreptunghiulară din fir subţire, fixată dc două otgoane (unul deasupra, pe care sint montate plute, şi altul dedesubt, cu greutăţi, care permite menţinerea la adincimea necesară).
   Sete. Senzaţie datorită unor factori locali şi generali (uscarea mucoasei buco-faringicne, creşterea presiunii osmotice a sîngelui, deshidratarea tisulară) şi care se traduce prin nevoia imperioasă de a bea.
   Şetter. Grup de rase dc ciini specializaţi la vînătoarca păsărilor, foarte buni pentru chetă şi aret şi cu aport satisfăcător (v. Sctter englez, Setter scoţian şi Setter irlandez). Provin toţi dintr-un veclii ciine spaniol, utilizat pentru vînă-toarea prepeliţelor, care aveau are tul în instinct.
   Setter scoţian, sin. Setter Gordcn, Setter negru. Rasă de ciini pontatori formată în Scoţia în primii ani ai secolului trecut, fiind în prezent cea mai robustă rasă de Setteri şi cea mai rezistentă la lucrul îndelungat in zilele toride. Este ceva mai lent, caută vinatul după dîra de miros de pe sol. Exterior asemănător cu cel caracteristic rasei Setter englez dar cu trunchi mai scurt, forme mai masive, părul mai puţin ondulat şi culoarea caracteristică, neagră strălucitor cu pete roşu-maroniu. Prezintă o talie de 60—65 cm şi o greutate medie de 25 — 30 kg.
   Setter englez, sin. Setter alb. Rasă de cîini pontatori formată în Anglia din ciini spanioli cu aptitudini pentru descoperirea după miros a vi natului mic ascuns în vegetaţia cîmpiilor. La începutul secolului trecut au fost create două linii mai valoroase (Lavc-rack şi Llewellin), din care derivă majori lalea cîinilor actuali. Se caracterizează prin talie mijlocie şi aliură elegantă, cap lung, urechi largi, sus prinse şi atîrninde pe obraji, trunchi moderat lung cu pieptul profund şi
coadă purtată orizontal, cu franjuri bogate şi lungi. Părul lung mătăsos şi ondulat, formează pantaloni. Culoarea albă, neagră, albă cu pete sau stropituri (tricolor) şi Belton albastru, galben şi portocaliu. Are o talie de 60 — 68 cm şi greutate de 25 — 30 kg.
   Setter irlandez, sin. Setter roşu, Marele roşu. Rasă de cîini din grupa pontatorilor insulari, formată din Setter englez* Setter scoţian şi probabil Springer şi Pointcr. Este un cîine care lucrează în viteză mare, preia urma vinatului din aer şi aportează mai puţin bine. Datorită frumuseţii şi aliufei sale se creşte pentru agrement. Are o conformaţie mai suplă cu forme mai alungite ale capului, trunchiului şi membrelor. Culoarea roşu-acaju. Se admit pete albe pe piept, gît* sau labe, deşi nu sint dorite.
   Seu. Grăsime obţinută de la animalele rumegătoare. Din punct de vedere chimic seul este o trigliceridă în a cărei compoziţie predomină acizii graşi palmitic, stearic şi miristic. Faţă de restul altor grăsimi este mai sărac în acid oleic.
   Se vin, sin. Carbaryl, Pantrin. Pulbere cristalină, incoloră, insolubilă in apă, solubilă în solvenţi organici, cu toxicitate medie pentru mamifere (este detoxi-ficat în organism). Se poate utiliza ca insecticid de contact sub forma dc pulberi, granule, pulberi umectatabile* concentrate emulsionabile.
   Sex-linkage (Morgan, 1914), sin. Gene legate de sex. Grupul de gene localizate în cromozomul sexului (X sau Y) la eukariotc. Scx-linkage-ul poate fi parţial (incomplet) sau complet.
   Sexarc. Recunoaşterea sexului la păsări în vederea separării lor. Prezintă interes recunoaşterea sexului la puii şi bobocii de o zi. Dintre metodele practice mai importante sînt de menţionat: metoda japoneză, sexarea după culoarea pufului şi determinarea sexului după precocitatea îmbrăcării cu penaj (v. autosexabil). Recunoaşterea sexului la păsările adulte cu dimorfism sexual slab pronunţat se face după particularităţi de exterior
576
SHI
(bibilici, prepeliţe) sau prin examen cloacal (gişte, raţe).
   Sezon de reproducţie. Perioadă a anului pe parcursul căreia anumite specii de animale intră in călduri, se montează sau însămînţează şi rămîn fecunde. Există specii de animale (capră, oaie, căţea etc.) care au veritabile sezoane de reproducţie.
   Sfecla de zahăr (Beta vulgar is saccha-rifera). Plantă bienală din familia Cheno-podiaceae. Produsul principal îl constituie rădăcina pi vot antă care reprezintă materia primă pentru extragerea zahărului, în acelaşi timp se foloseşte şi ca plantă de nutreţ, în stare crudă sau însilozată. Produce 25 — 35 t/ha. în condiţii .de irigare producţiile se ridică la 40—60 t/ha.
   Sfecla furajeră (Beta vulgaris, var. crassa). Plantă bienală din familia Chcno-podiaceae. Se utilizează ca nutreţ suculent rădăcinile, împreună cu frunzele şi coletele. Plantă pretenţioasă faţă de umiditate. Preferă zonele mai umede sau în cultură irigată. în prezent se folosesc soiurile poliploide (Polifurajer 11, Polifurajer 21, Polifurajer 2 etc.), creeate la I.C.C.P.T. Fundulea, precum şi soiurile monogerme. Produce 40 — 60 t/ha rădăcini, iar la irigat 80 — 120 t/ha.
   Sfenoid (osul —). Piesă componentă a neurocraniului, prezentind un corp şi două perechi de aripi rostrale şi aborale. Corpul delimitează medial gaura sfi-şiată, pe faţa dorsală apărînd uşor denivelat de o fosă hipofizară (sella turcica) flancată de o serie de şănţuituri superficiale şi perforat de o serie de conducte.
   Sfincter (gr. sphinkler, de la sphingein : a lega, a stringe). Mănunchi de fibre netede, cu ax de contracţie circular, situat la nivelul^unor orificii naturale (anus, vulvă) la gîtul unor organe cavitare (sfincterul vezicei urinare) sau la orificiile de comunicare a unor organe (sfincterul piloric etc.).
   Sfincter mamelonar. Muşchi situat la extremitatea inferioară a mamelonului, cu axul de contracţie circulară, care împiedică scurgerea laptelui din uger in afara mulsului.
   Sfingomieline. Lipide care conţin in moleculă un acid gras (acidul lignoceric), colină, aminodialcoolul sfingozina, precum şi acid fosforic. Se găsesc în organismul animal, în special în ţesutul nervos, avînd un rol important în excitabilitatea acestuia şi în conducerea influxului nervos. Se găsesc, de asemenea, în sînge şi în unele organe.
   Sf ircuri suplimentare. Mameloane mici, în număr de 2 — 4, aşezate înapoia celor normale. De regulă nu au nici o legătură cu aptitudinea bună de lapte a vacii.
   Sf ircuri supranume rare. Mameloane dedublate care au bază morfofuncţională comună cu cele normale şi care secretă lapte. Aceste sfîrcuri supranumerare îngreuiează mulsul şi ca urmare se caufă eliminarea de la reproducţie a acestor animale.
   Shadow, sin. Heggedal (v.). Varietate de nurcă dominantă.
   Shagya. Linie a rasei Arabe întîlnită şi în România la herghelii de la Jegălia (35%) şi de la Mangalia (12%), fiind de provenienţă ungurească. A fost formată de către armăsarul Shagya, origine arabă, importat la Babolna, în anul 1836, dar care a fost folosit ca reproducător şi la herghelia Mezohegyes şi Rădăuţi. Animalele din această linie au o dezvoltare corporală bună, făptură masivă, conformaţie corectă, aptitudine, in special pentru tracţiune.
   Shami. Rasă de ciini goni lori (v. Ogar Shami).
   Shetland. Rasă de cîini (v. Ciobănesc scoţian shetland).
   Shiba inou. Rasă de cîini japoneză, atît de asemănătoare cu rasa Spitz Akita încit poate fi considerată model redus de Akita japonez. Talia caracteristică este în medic de 35 — 40 cm.
   Shirazi. Rasă de porumbei (v. Lahore).
   Shire-IIorse. Rasă de cai de povară, de tracţiune grea şi înceată formată in comitetul Lei cest cr din Anglia. Este un cal greu, cu o dezvoltare hipermetrică (talia 165 — 185 cm, greutate 900 — 100 kg), făptură corporală masivă, profiluri brevi-
SHI
577
morfe şi convexe, conformaţie de povară, culoare frecventă neagră şi murgă, producţie piloasă foarte abundentă. Are constituţie robustă-afînată, temperament limfatic, mersuri greoaie şi o mare putere de tracţiune, fiind folosit la diferite servicii. Este considerat gigantul speciei cabaline.
   Shitzu, sin. Shid-zou, Cîine leu. Rasă de cîini de origine tibetană. Cîine de apartament, prezintă un exterior caracteristic : cap larg, cu păr care cade pe ochi şi care formează favoriţi şi cu urechi mari alungite, cu trunchiul mai lung decît talia şi cu coada cu franjuri for-mînd bucle deasupra spinării. Blana este cu păr lung şi gros, cu subpăr de toate culorile. Are o talie de 28 cm şi o greutate de 4—7 kg sau maximum 8 kg.
   Shore-Shine. Umflătură difuză şi dureroasă, localizată pe faţa anterioară a fluierului. Este o tară consecutivă unei periostite sau tenozite a extensorilor, care prin repaus şi tratament se atenuează sau dispare.
   Shorthom, sin. Durham. Rasă de taurine originară din Anglia, formată în secolul al XVIII-lea pe baza vitelor locale, infuzate cu Galovây şi Aberdeen-Angus şi selecţionată după aptitudinile de carne. Se caracterizează prin dezvoltare mare (talia 126-^128 cm, greutate 600—650 kg), tip morfologic de carne. Este o rasă foarte precoce, dâr pretenţioasă la mediul de creştere şi are aptitudine foarte bună pentru carne, precum şi capacitate de adaptare ridicată. Există un tip specializat în producţie de carne, numit Beef-Shorthhorn, foarte precoce şi un tip cu bune aptitudini pentru lapte, numit Milking-Shorthorn.
   Shropshire. Rasă de oi de carne cu lînă scurtă ce se creşte în Anglia. Se caracterizează printr-o mare precocitate şi putere de adaptare. Are conformaţie asemănătoare cu rasa Southdown, fiind ceva mai mare şi mai masivă. Este rezistentă şi are o putere foarte mare de îngră-şare, carnea fiind foarte gustoasă, perse-lată, fără miros specific.
   Sialadenită (gr. sialon: salivă, aden glandă). Inflamaţia unei glande salivare.
   Sialoree (gr. sialon: salivă; rhein: a curge). Secreţia şi respectiv scurgerea abundentă de salivă din cavitatea bucală, datorită fie suprasecreţiei, fie imposibilităţii de deglutire.
   Siamez. Iepure de casă din grupul raselor mici, caracterizat prin greutate medie de 2,7 kg.
   Siameză, sin Malaeză. Rasă asiatică de pisici cu coada scurtă, răspîndită în Asia şi în Europa, cu botul scurt şi ascuţit, cu păr lucios de culoare variabilă de la gri la brun, cu urechile, botul, membrele şi coada negre. După culoare se deosebesc şapte varietăţi. La naştere blana apare complet albă.
   Siberian. Rasă de cîini (v. Husky Siberian).
   Sichler. V. Butirometni.
   Siciliană. 1. Rasă de taurine, de culoare roşie, cu cap mic, profil uşor ber-becat, trunchi cu forme unghiuloase, membre solide, greutatea corporală în jur de 600 kg, robustă şi rezistentă la condiţii de alimentaţie parcimonioasă, cu aptitudini foarte bune pentru muncă şi reduse pentru lapte. Se cunosc două varietăţi; una de munte, cu talie mai redusă şi una de cîmpie, numită şi Mo-dicana; 2. Populaţie ovină, neuniformă, ce se creşte în Sicilia, descinzînd din rasa Barbarescă. Are cap relativ lung, cu profil convex, fără coarne, în majoritate cu membre şi faţă neagră, cu listă albă, lînă groasă de culoare deschisă, producţie bună de lapte; 3. Rasă de porci din Sicilia, de culoare variată, cu greutate corporală redusă, cm cap lung, trunchi scurt şi îngust, acoperit cu păr gros, formînd coamă pe spinare, cu prolificitate redusă şi foarte rustică;
4.   Populaţie cabalină din Sicilia, formată din încrucişarea cailor arabi şi berberi şi ameliorată cu rasa Pur sînge englez. Este adaptată pentru şa şi tracţiune uşoară; 5. sin. Ragusa. Rasă de. , măgari, formată prin încrucişarea măgarului local cu rasa Marti na Franca i
37 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
578
SIM
6.  Rasă locală de găini din Sicilia, cu greutate mică (2,7—2,5 kg) şi cu conformaţie de găină mediteraneană, cu producţie bună de. ouă mari,- cu coaja nepigmentată. Prezintă mai multe varietăţi de culoare, cu creasta în formă de cupă, cu urechiuşe albe, piele albă, cioc şi fluiere cenuşii măslinii. Bună ouă-toare,»precoce, rustică.
   Siderofilină. Metalproteidă care conţine fier (0,12%) ; este localizată în ficat şi plasmă şi constituie forma de transport a fierului in organism.
   Siderotehnie ortopedica. Principiile de confecţionare a potcoavelor ortopedice.
   Sideroza (gr. sideris: fier). Pneumo-conioză produsă prin inhalarea îndelungată a aerului în care se găsesc pulberi de fier.
   Siglavy. 1. (ar. Sak-La-Ve: cal strălucitor). Linie de cai din rasa Arabă, care a dat naştere mai tîrziu la alte 10 linii secundare ; 2. Linie principală din rasa de cai Lipiţană. V. Siglavy-Capriola.
   Siglavy-Bagdady. Linie a rasei Arabe, întîlnită în România la herghelia Mangalia, âvînd ponderea cea mai mică în structura efectivului matcă (cca 2%). Este fondată de armăsarul Siglavy-Bagdady provenit din Siglavy, originar arab. Se caracterizează prin dezvoltarea corporală mai mică, format patrat, profiluri mezomorfe, făptură uscăţivă, conformaţie armonioasă, constituţie fină, temperament vioi, caracter bun, aptitudine de călărie, realizînd mersuri uşoare.
   Siglavy-Capriola. Linie a rasei Lipi-ţane, înfiinţată la Lipizza, în anul 1816, prin armăsarul Siglavy, născut în 1810, linie întîlnită şi îri România (18% din structura efectivului matcă). Animalele din această linie se caracterizează prin făptură uscăţivă, format corporal cu tendinţă spre patrat, conformaţie armonioasă, culoare vînătă. Are constituţie fină, temperament vioi, sistem nervos puternic, caracter bun, aptitudine de călărie şi tracţiune uşoară.
   Siglavy-Gidran. Armăsar din rasa arabă, care a stat la baza formării calului Gidran.
   Silicoza. Pneumoconioză datorită inhalării prelungite a aerului care conţine pulberi de bioxid de siliciu.
   Silken lady’s Ruby. Vacă din rasa Jersey care deţine recordul mondial al rasei pe viaţa productivă (75 373 1 lapte, cu 4 161 kg unt, în 16 lactaţii consecutive).
   Silk Terrier. Rasă de cîini (v. Terrier cu păr mătăsos).
   Siloz. 1. Termen general prin care se defineşte o construcţie pentru depozitarea şi păstrarea nutreţului utilizat pe timp mai îndelungat. Poate fi siloz îngropat (tranşee de însilozare), siloz de suprafaţă (tip turn sau orizontal). Silozurile turn sînt construite din metal, beton armat monolit, din elemente prefabricate, din blocuri ceramice, din plăci de azbociment şi din materiale plastice şi au capacitatea între 125 — 400 t. Silozurile orizontale sînt construite din beton armat monolit şi au capacitatea de 2 000—4 000 t; 2. Construcţie pentru uscarea, depozitarea şi servarea cerealelor sau altor seminţe.
   Silurus glanis, sin. Somn. Peşte răpitor dulcicol, din ordinul Cyprinifor-mes, din apele curgătoare adînci şi bălţi sau lacuri curate cu fund nisipos din Europa, Asia Mică, iar în România în Dunăre, lacul Căldăruşanl etc. Are corpul uşor comprimat dorso-ventral, iar posterior lateral, nu are solzi, coloritul cenuşiu cu pete mai întunecate sau albe. Are foarte mare valoare economică.
   Sil verb lue. Varietate de nurcă albastră (v. Platinum).
   Silver Royal. Varietate de nurcă dominantă (v. Royal silver).
   Silvereţi. Porumbei pescăruşi orientali căpăciţi care au, pe fondul alb al penajului, capacele aripilor colorate în argintiu (bragagiu) cu dungi albe, fin mărginite cu maro.
   Silverlaced. Varietate de nurcă Pastel Royal (v. Bluefrost). purtătoare de factor BOS (v.)
   Simbioză (gr. syn : împreună ; bios : viaţă). Formă de convieţuire reciproc avantajoasă între două specii diferite
579
SIM
de organisme. De ex. donă plante (o algă şi o ciupercă), o plantă şi un animal sau două animale;
   Simetrie. 1. Termen utilizat în anatomie pentru definirea organelor care sint plasate de o parte şi de alta a planului de simetrie, avînd topografie similară ; 2. Modalitate prin care unele organe sau organisme se dispun în elemente reciproc corespondente, de o parte şi de alta a unui plan sau ax, care separă organul sau organismul respectiv în două părţi egale.
   Simmental. Rasă de taurine originară din Elveţia, formată prin încrucişarea vitelor mici brahicere, cu vitele mari anglo-saxone (primigene şi frontoze), asociate cu ceilalţi factori ai ameliorării. Se caracterizează prin dezvoltare hiper-metrică (talia 137—142 cm, greutatea 650 — 750 kg), format corporal pronunţat dreptunghiular, profiluri mezomorfe, făptură corpolentă, conformaţie corectă uger bine dezvoltat, simetric, bine prins, membre groase şi corecte), piele groasă, păr scurt, culoare bălţată alb cu galben cu depigmentare centrifugă. Are constituţie robustă, temperament liniştit, precocitate ridicată, capacitate mare de ingestie şi asimilaţie şi aptitudine mixtă (carne-lapte). Este o rasă foarte apreciată pentru carne şi pentru lapte (realizează 4 000 1 cu 3,9 — 4% grăsime şi se pretează la exploatarea în sisteme intensive).
   Simpatic (sisteme —). 1. Termen utilizat pentru sistemul neurovegetativ ; 2. Adesea este utilizat în mod special pentru definirea ortosimpaticului.
   Simpaticolitic, sin. Ortosimpaticolitic. Compus ce împiedică anumite acţiuni ale ortosimpaticului sau ale substanţelor simatico-mimetice: iohimbina, alcaloi-zii secarei cornute etc.
- Simpaticomimetic, sin. Simpaticoto-nic, ortosimpaticomimetic. Amină aromatică (adrenalină, efedrină etc.) cu efect asupra elementelor adrenoreactive din aparatul cardiovascular, a muşchilor netezi, glandelor fdigestive ş.a., în măsură
să determine tahicardie, vasoconstrjc-ţie, reducerea peristaltismului, midriază etc.
    Simpatină. Substanţă secretată de terminaţiile nervoase ale sistemului simpatic. în organism există două tipuri: simpatina E, care acţionează ca un vaso-constrictor ^i simpatina I, cu acţiune vasodilataţoare. Astăzi simpatina este considerată a fi identică cu noradrenalina.
    Simptom, sin. Semn. Manifestare a bolii în timpul vieţii. Se disting sim-ptome subiective, obiective, generale, locale, fizice, • funcţionale, anatomice, secundare, tipice, atipice etc., în funcţie de substrat, semnificaţie ş.a.
    Simptomatologie. 1. Complexul de simptome dintr-o anumită boală ; 2. Stadiul simptomelor (sin. semiologie).
    Simţ (lat. sensum : simţ). Capacitatea pe care o posedă un organism viu de a se informa de existenţa şi variaţiile mediului (extern sau intern).
    Sinalgie. Durere resimţită la. nivelul unui organ sănătos, în urma afectării unui organ similar sau de contiguitate şi cu care prezintă inervaţie comună.
    Sinapsă. 1. Zona de contact interneural, la nivelul căreia substanţa conducătoare (granulaţiile neurofibrilare) realizează o zonă de pasaj prin intermediari chimici, acţionînd ca o veritabilă membrană semipermeabilă, imprimînd sens influxului nervos; 2. Fenomen genetic care se petrece în profaza meiozei primare, în zigonem. Constă din aii pitea perfectă a cromozomilor homologi unul de altul, pe toată întinderea lor, rezultînd unităţi cromozomale bivalente. Fenomenul de sinapsă creează premiza ca la sfîrşitul meiozei primare fiecare membru al perechii de homologi să aibă posibilitatea de a trece în cîte una din cele două celule fiice rezultate, realizîndu-se astfel o repartizare uniformă a materialului genetic între cele două celule fiice.
    Sinartroză. Articulaţii lipsite de cavitate articulară şi nepermiţînd nici un fel de mobilitate a unuia dintre oase pe cel de care şe leagă, datorită strînsei legături şi caracterului legăturii.
580
SIR
    Sincopă (gr. syn : cu, împreună ; kap-tein : a tăia). Pierderea bruscă a cunoştinţei, sensibilităţii, reflectivităţii şi mo-tilităţii, prin reducerea sau suspendarea contracţiilor cardiace (sincopă cardiacă) sau a mişcărilor respiratorii (sincopă respiratorie), în măsură să determine anoxie encefalică.
    Sincronizarea căldurilor. Posibilitatea declanşării estrului prin diferite metode la un număr cît mai măre de animale fntr-o perioadă cît mai scurtă de timp.
    Sindactilie (gr. syn: împreună cu; daktylos:   deget). Stare anormală de-
terminată genic, întîlnită la animalele paricopitate. Se manifestă prin prezenţa unui singur onglon (la taurine de regulă la membrele anterioare). Anomalia nu este letală şi se transmite prin intermediul unei gene recesive la taurine şi al unei gene dominante la suine.
    Sindhi. Rasă de zeb crescută în Brazilia, cu aptitudine multilaterală. Este supusă ameliorării pentru ridicarea .producţiei de lapte care este slabă (600 1) cu rase de taurine cu aptitudine bună de lapte.
    Sindrom (gr. syn : cu ; drome : concurs, conferinţă), sin. Simptom, complex. Simptom sau complex de simptome comune mai multor boli; parezia prestomacelor, icter, sindrom enteric etc.
    Sindrom general de adaptare. Răspunsul nespecific al organismului la agresiune. Acest răspuns este constituit din-tr-un ansamblu de reacţii date, cu o producţie continuă de catecholaminază şi ACTH, cu hiperstimularea cortico-su-prarenalei şi eliberarea exagerată de cortico-steroizi. Se înregistrează trei etape : reacţia de alarmă (şoc şi primele reacţii de apărare), stadiul de rezistenţă ‘(adaptarea şi creşterea reacţiilor de a-gravare) şi stadiul de terminare rezultat final prin capacitatea de a menţine reacţiile de apărare, deoarece cortexul se refugiază consecutiv stimulării prelungite şi producţia sa hormonală devine insuficientă menţinerii vieţii. V. şi stress.
    Sinenter. . Produs românesc de uz veterinar, sub formă de pulbere sau com-
primate, reprczentînd o asociere de mai multe substanţe medicamentoase care exercită o acţiune locală emolîentă, protectoare, adsorbantă, anticatarală şi antibactericidă în tulburările gastro-intestinale la tineretul animal.
    Sinereză. Procesul de separare a zerului de coagul, care are loc cu ocazia preparării brînzeturilor. în funcţie de modul cum se realizează sinereză, depind unele caracteristici ale produsului finit cît şi consumul specific.
    Sinergie. 1. Cu unitate de acţiune ; 2. Care se realizează simultan; 3. Cu identitate de acţiune.
    Sinergie. Unitate de acţiune a două organe, sisteme, agenţi terapeutici etc.
    Singamie (gr. gamos: căsătorie). Fuziunea a două celule de sex opus.
    Sinhala. Rasă de cîini de tip gonitorr originară din Sri-Lanka, asemănătoare cu terrierul de Congo care însă poate lătra. Are în general culoare brună. Este formată din cîini sălbatici de tip Pariah (v.).
    Sinovială. Termen utilizat uneori în locul denumirii complete de capsulă sau pungă sinovială.
    Sinovie. sin. Lichid sinovial. Lichidul din interiorul articulaţiei diartrodiale, rezultat printr-un complex de filtraţie şi uzură celulară.
    Sinovită. 1. Inflamaţia unei pungi sinoviale tendinoase ; 2. în mod impropriu se foloseşte pentru inflamaţia articulară (v. artrită).
    Sinus. 1. Cavitate de pneumatizare a oaselor craniului; 2. Porţiune dilatată a unui vas sanguin.
    Sinuzita inf ecţioasă a curcani lor. Boală infecţioasă şi contagioasă, produsă de un germen cu caractere particulare, considerat identic cu acel al bolii respiratorii cronice şi manifestată prin inflamaţia sinusurilor.
    Sinuzită. Inflamaţia mucoasei care căptuşeşte sinusurile paranazale.
    Sirenieni. Ordin de mamifere ungulate acvatice, cu corpul în formă de torpilă : înotătoarea caudală în formă de evan-
SIR
581
tai, este situată orizontal, iar membrele anterioare (cele posterioare lipsesc) în formă de lopeţi. Trăiesc în zona litorală tropicală şi substropicală a oceanului Atlantic, Indian şi Pacific. Se hrănesc cu plante marine, în special cu alge. Se vînează pentru carne şi grăsime.
   Siri. Rasă de zeb, originară din regiunile muntoase (1 000—4 000 m) ale Himalaiei (India). Se caracterizează prin dezvoltare mică (talia 117 cm, greutatea 365 kg), făptură masivă, conformaţie specifică, trunchi masiv, cu uger dezvoltat, simetric şi membre solide), producţie piloasă abundentă şi roba frecvent neagră uniformă sau neagră şi albă, cu repartiţii asemănătoare ca la rasa Friză. Sînt animale foarte bine adaptate climatului aspru muntos, tardive, şi cu aptitudine de lapte bună (1300—2 000 kg, cu 6 — 10 % grăsime) şi capacitate energetică ridicată.
   Sistem alfabetic. Sistem de clasificare a lînii după fineţe, care constă în notarea prin litere mici de alfabet a claselor de fineţe, care corespund la anumite valori în microni.
   Sistem Bradford. Sistem de clasificare a lînii după fineţe, avînd la bază legătura dintre fineţe şi capacitatea fibrelor de lînă de a produce, la aceeaşi greutate, un fir tors mai lung sau mai scurt, după cum lîna este mai fină sau mai groasă. Sistemul Bradford are 14 clase sau calităţi de fineţe.
   Sistem de evacuare a gunoiului. Sistem care asigură curăţirea şi evacuarea, gunoiului din4 adăposturile de animale. Sistemul de evacuare a gunoiului; poate fi mecanic (cu racleţi cu lopată mecanică, cu lame rabatabile etc.) sau hidraulic (cu circuit închis sau cu circuit deschis — cu curgere discontinuă şi cu curgere continuă).
   Sistem de grupe sangvine. Seria de grupe sangvine, determinate de combinaţiile existente între genele alelice. Un sistem de grupe sangvine poate prezenta un aielism simplu sau un alelism multiplu. Majoritatea sistemelor cunoscute la diferite specii de animale
prezintă alelism multiplu (polialelism). Numărul sistemelor de grupe sangvine determinate la diferite specii de animale este următorul : taurine — 12, suine — 14, ovine — 7, cabaline — 8, găini — 12.
    Sistem de întreţinere a animalelor. 1. Noţiune generală care înglobează diferite activităţi privind hrănirea, curăţirea (îngrijirea corporală) adăpostirea, urmărirea montelor şi fătărilor şi apărarea sănătăţii animalelor, recoltarea şi depozitarea producţiei. Sistemul de întreţinere poate fi extensiv (v.) sau intensiv (v.) ; 2. Noţiune cu sens mai res-tîrns prin care se defineşte sistemul pro-priu-zis de întreţinere, (adăpostire, îngrijire corporală, mişcare) poate fi legat sau stabulaţie liberă.
    Sistem de muls, sin. Sistem de mulgere. 1. Modul în care se extrage laptele din ugerul femelelor producătoare de lapte. Această extragere se poate realiza cu mîna (sistem de muls manual) sau cu maşina (sistem de muls mecanic). 2. Sistem care asigură mulgerea mecanică a vacilor şi colectarea laptelui. Sistemul de mulgere poate fi ; sistem de muls în adăpost, cu colectarea laptelui în bidon şi cu colectarea laptelui în cisternă, transportul laptelui făcîndu-se prin conductă ; sistem de muls centralizat la platforma de muls.
    Sistem extensiv de creştere a animalelor. sin. Sistem tradiţional, sistem gospodăresc'. Sistem de creştere a animalelor caracterizat printr-un nivel scăzut al investiţiilor şi al fondurilor de producţie ce revin la un animal, prin posibilităţi mai reduse de aplicare a unor tehnologii moderne şi prin practicarea unor tehnologii tradiţionale, bazate pe utilizarea păşunilor şi fîneţelor naturale.
    Sistem gospodăresc de creştere a animalelor. V. Sistem extensiv de creştere a animalelor.
    Sistem intensiv de creştere a animalelor. Sistem de creştere a animalelor ce se practică în unităţi mari moderne sau complexe zootehnice de tip industrial, organizate pe principii moderne de exploatare şi pe baza unor investiţii mari
582
SIS
în construcţii, utilaje şi instalaţii tehnologice, realizindu-se un nivel ridicat şi ritmic al producţiei ; se asigură un nivel ridicat de mecanizare şi automatizare a proceselor de muncă, se utilizează animale cu un înalt nivel productiv (rase ameliorate sau hibrizi de mare productivitate), se aplică o alimentaţie raţională etc. Ca urmare a creşterii fondurilor de producţie, a nivelului de tehnicitate şi a nivelului de calificare a forţei de muncă se obţin randamente medii şi o rentabilitate superioară faţă de sistemul extensiv.
   Sistem tradiţional de creştere a animalelor. V. Sistemul extensiv de creştere a animalelor.
   Sistematica albinelor. Albina meliferă face parte din clasa insectelor, ordinul Hymenoptera, subordinul Aculata, familia Apide, genul Apis care cuprinde patru specii : albina pitică galbenă (Apis fior ea Fabr.), albina uriaşă (Apis dorsata), albina indiană (Apis cerana), albina meliferă (Apis melifica L.).
   Sistematica ecvinelor. Subfamilie (Equinae) care aparţine familiei Equi-deae, subordinul Perissodactylae, ordinul Ungulate, subclasa Eulheria (Placenta-tae), clasa Mammalia (Mamiferae), sub-încringătura Vertebrata, încrengătura Chordata. Din această sufbamilie Equi-nae, face parte genul Equus, cu trei sub-genuri şi şase specii : Equus Hipotigris (Equus zebra, Equus quagga şi Equus burcheli) ; Equus Asinus (Equus asinus asinus şi Equus hemionus) şi Equus ca-ballus, cu specia cu acelaşi nume.
   Sistematica bovinelor. Bovinele fac parte din încrengătura Chordata, Sub-încrengătura Vertebrata, clasa Mammalia (mamifere), ordinul Ungulata, subordinul Artiodactyle, grupa Rumegătoare cavicorne, familia Bovideae, subfamilia Bouinae. Această subfamilie cuprinde două genuri : Bos şi Bubalus. Genul Bos se împarte in patru subgenuri, iar genul Bubalus are două forme, una sălbatică şi una domestică.
   Sistematica ovinelor. Ovinele fac parte din încrengătura Chordata, subîncren-
gătura Vertebrata, ordinul Ungulata, subordinul Artiodactyle sau Paricopitate, grupa Rumeg âtoare-cavicor ne, familia Oui-deae din care fac parte genurile : Hemi-tragus, Pseudonis, Ammotragus, Capra.
   Sistematica porcinelor. Porcinele fac parte din încrengătura Chordata, sub-încringătura Vertebrate, clasa Mamifere, ordinul Ungulata, subordinul Paricapi-tate, familia Suidae. Această familie cuprinde toate formele de porci sălbatici şi domestici, împărţiţi in trei subfamilii : Taiasuinae, Babirusinae şi
Suinae. Subfamilia Suinae cuprinde trei genuri : Phacochoerus, Potmochoerus şi Sus. Genul Sus cuprinde trei specii sălbatice :  Sus scrofa ferus (mistreţul
european), Sus vittatus (mistreţul asiatic) şi Sus verrucossus.
   Sistematica viermilor de mătase. Fac
parte din ordinul Lepidoptere, subordinul Heteroneura, seria Metaheterocera, familia Bombycidae. Domesticit pentru prima dată în China, se consideră că ar avea ca strămoşi două specii sălbatice : Bom-byx mandarina şi Theofila religiosae cu care se aseamănă prin caractere morfologice şi cu carfc se poate împerechea.
   Sistematica. Ştiinţa care se ocupă cu studiul şi clasificarea plantelor şi animalelor, respectiv cu diferenţierea lor in grupuri naturale cu rang de categorii sistematice. Scopul sistematicii este elaborarea unui sistem natural şi filogenetic de clasificare a organismelor care să reflecte evoluţia şi filogenia.
   Sisteme de alăptare a viţeilor. Felul în care viţeii primesc laptele. în privinţa alăptării se cunosc următoarele sisteme şi metode de alăptare : sistemul de alăptare naturală (la vaca mamă sau vaca doică) ; sistemul de alăptare artificială (la găleată, la biberon şi la instalaţii mecanice) şi sistemul de alăptare mixtă (alăptare succesivă şi combinată). Sistemul şi metoda care se profilează in perspectivă este cel artificial, la instalaţii mecanice.
   Sistolă. Moment funcţional al cordului în care fibrele miocardice sînt in con-
SIT
583
tracţie, distingindu-se sistolă atrială şi sistolă ventriculară.
   Site Knopp. Set de cinci site metalice cu ochiuri de 7, 4, 2, 1 şi 0,3 mm utilizate pentru determinarea mărimii granulelor de sol, a seminţelor, uruielilor etc.
   Sînge. Lichid de importanţă vitală pentru organism care circulă intr-un sistem de vase alcătuit din inimă, artere, vene, capilare şi lacune. Prezent la toate animalele vertebrate şi la unele nevertebrate, singcle are culoare diferită în scara animală : roşu la vertebrate şi la unele nevertebrate, datorită conţinutului in hemoglobină, albastru la alte nevertebrate, datorită hemocia-ninei şi incolor la altele. Singele are o compoziţie chimică foarte complexă, variabilă de la o specie la alta, dar constantă (oscilînd în limite de obicei foarte strînse în cadrul aceleiaşi specii) pentru fiecare individ. Menţinerea constantelor fizico-chimice ale singelui (pH, presiune osmotică, .glicemie, calcemie etc.) se realizează graţie unor mecanisme fine neuroumorale corectoare, care intră în acţiune cu promptitudine ori de cîte ori există tendinţa îndepărtării de la valorile normale.
   Singerare. 1. Acţiune de eliminare a sîngelui din organismul animal in abator prin jugulare sau înjunghiere, în vederea obţinerii unei cărni salubre ; 2. Apariţia sau scurgerea de singe dintr-o rană, respectiv hemoragia redusă ; 3. Anomalie cu determinism genic constatată la cabaline şi manifestată prin prezenţa unor vase de sînge fragile la nivelul mucoasei nazale. Anomalia este semiletală şi se datoreşte prezenţei unei gene recesive.
   Skoncs, sin. Skung. V. Sconcs.
   Skyc. Rasă de cîini de apartament (Terrier Skye).
   Slăbire, sin. Subnutriţie. Stare caracterizată prin reducerea greutăţii corporale, a depozitelor de grăsime, precum şi a forţei fizice şi a reactivităţii, provenită din deficienţe alimentare, digestive, metabolice etc. ; prin progresiune, se poate ajunge la caşexie.
   Slăbiciunea sau macilenţa. Boală a viermilor de mătase ce se poate manifesta la orice virstă. Larvele au apetit redus, cresc încet, iar tegumentul devine cenuşiu-gălbui şi zbîrcit. Cadavrele viermilor nu putrezesc ci se usucă. Boala apare datorită incubaţiei in condiţii necorespunzătoare şi a unei hrăniri insuficiente.
   Smaland. Rasă de taurine. V. Gotland.
   Small White. V. Alb mic.
   Smetanka. Armăsar arab, cu care s-a început formarea trăpaşului Orlov.
   Smîntînire. 1. Acţiunea de recoltare sau extracţie a grăsimii din lapte, pe cale naturală sau mecanică cu ajutorul separatorului ; 2. Ridicarea la suprafaţă a laptelui lăsat în repaus, a grăsimii sub forma unui strat mai dens.
. Smog (engl. smoke : fum şi fog: ceaţă). Ceaţă intensă formată din particule foarte fine de apă şi de fum.
   Snow White. Varietate de nu trie albă, nealbinotică, (v. Schneeweiss).
   Soaft-coated ivlieaten Terrier. Rasă de cîini (v. Terrier irlandez cu păr lins).
   Societate protectoare de animale. Confederaţie de diferite societăţi protectoare ale animalelor. Acestea au scopul de a lupta împotriva poluării mediului ambiant, contra tratamentelor brutale a animalelor, plasarea indivizilor pierduţi etc.
   Soi. Grup de plante agricole care aparţin aceleiaşi specii, varietăţi sau subvarietăţi şi care posedă anumite însuşiri morfologice sau fiziologice ereditare. Se deosebesc soiuri locale, formate prin selecţie naturală sub influenţa condiţiilor pedoclimatice locale şi soiuri ameliorate, obţinute prin diferite metode de ameliorare.
   Soia (Glycine hispida Maxim). Legu-. minoasă anuală cultivată), denumită „planta minune“ graţie multiplelor folosinţe. Excelentă plantă furajeră : masă verde, fin, semifîn, siloz, şroturi, nutreţuri combinate etc. Proteinele de soia au o mare valoare biologică. Produce 2 500 — 3 500 kg boabe la hectar.
584
SOL
   Soiuri de dud. Cele mai valoroase soiuri recomandate pentru cultura dudului intensiv aparţin la două varietăţi distincte; dissecta şi integri folia. Din prima varietate fac parte soiurile japoneze : kakuso 27, Achinosc, Kayrio ne-zumigaeschi, soiul italian Multicaule şi soiurile Ucraina 9 şi Ucraina 107. Din varietatea integrifolia se cultivă soiurile chinezeşti China I, China 3, China 32 etc.
   Soklot. Nurcă mutantă recesivă sinonimă cu Pastel Soklot (v.).
   Soklot blue hiver. Nurcă de încrucişare care rezultă din împerecherea nurcilor Aleutine cu nurci Pastel Soklot.
   Sokolsk. Rasă de oi de pielicele şi lapte, crescută în R. S. S. Ucraina. Are lină groasă, lungă şi mixtă şi produce pielicele în S.O.L. (engl. Slight of lean). Grosimea stratului de slănină la porcine, la partea cea mai convexă a cotletului de la nivelul ochiului de muşchi. Se corelează pozitiv cu încărcarea cu grăsime a carcasei. Pentru bacon se prevăd următoarele dimensiuni ale s.o.l.: 3,3 cm de calitate extra, 3 — 9 cm de calitatea a Il-a şi peste 4,7 cm de calitatea a IlI-a.
   Solanaceae. Familie de plante erbacee, anuale, bianuale sau perene, rareori lemnoase, din clasa dicotiledonatelor, caracterizate prin frunze simple, prin flori solitare sau grupate în inflorescenţe şi prin fruct bacă sau capsulă. Solana-ceele au importanţă ca plante alimentare (furajere), industriale şi medicinale. Conţin în organele vegetative al-caloizi, ca : atropină, nicotină, hioscia-mina etc. Din familia Solanaceelor fac parte plante cultivate (ardeiul, roşiile, cartoful, tutunul), precum şi plante necultivate (mătrăguna, măselariţa etc.).
   Solandra. Cicatrici ale pielii, consecutive unei leziuni eczematoase, cu crăpături transversale ale pielii (crevase), localizată la faţa anterioară (îndoitura) jaretului. Solandrele pot lua uneori o dezvoltare mare, împiedicînd flexia şi extensia genunchiului, ceea ce limitează pasul, reduce impulsia şi scade randamentul animalului la serviciu.
   Solanidina. Alcaloid termostabil aflat în plantele din familia Solanaceelor (cartof, zîrnă etc.) cărora le poate da un caracter de toxicitate.
   Solanină. Glucozid aflat în plantele din familia Solanaceelor (cartof, zîrnă etc.), care se distruge prin fierbere.
   Solar (plexul —). Termen utilizat pentru definirea ţesăturii nervoase a fibrelor provenite din nervii splanchnici abdominali cu fibre provenite din nervul vag şi aşezată pe plafonul cavităţii abdominale, între trunchiul celiac şi me-zenteric cranial.
   Solea lascaris. Peşte marin bentonic din ordinul Pleuronectiformes din M. Neagră, M. Mediterană, Oc. Atlantic. Coloritul cenuşiu-roşcat pe faţa zenitală şi alb pe cea nadrinală. Nu are valoare economică. Se foloseşte pentru prepararea făinei de peşte.
   Soliped. 1. (lat. solidus şi pes; picior masiv). Animal care are un singur deget la picior, terminat printr-o copită. Această caracteristică a membrelor, favorizează locomoţia animalului. Aptitudinea pentru fugă s-a dezvoltat în cursul timpului la ecvine, ca urmare a adaptării lor la condiţiile de existenţă şi modul de folosire ; 2. sin. Perissodac-tyla. Ordin de mamifere a căror caracr teristici este prezenţa unui singur deget la fiecare din membre (cal, asin, catîr, hemion, zebră, rinocer, tapir etc.).
   Sologne. 1. Rasă de oi franceză, de statură medie, cu lînă grosieră, de culoare albă sau cenuşie, foarte rustică, adaptată la condiţiile de climat mai umed ; 2. Rasă de curci grele, formată în Franţa, caracterizată printr-o greutate care depăşeşte la curcani 20 kg şi prin creştere destul de rapidă. Este crescută eficient în sisteme semiintensive şi extensive. Are o culoare neagră mat, este mai scurtă pe picioare decît alte rase, cu un trunchi mai masiv şi prezintă salbă şi mărgele mai mari.
   Soluţie de continuitate (lat. solutio : slăbire). Denumire generală dată plăgilor, indicînd discontinuitatea de ţesut
SOL
585
(întreruperea continuităţii tisulare) : fractura este o soluţie de continuitate osoasă, plaga o soluţie de continuitate cutanată etc.
   Solz. 1. Formaţiune tegumentară, de natură cornoasă la păsări, în formă de plăci mici; 2. Osificări dermice, foarte caracteristice peştilor, formînd aşa-nu-mitul schelet extern sau exoschelet.
   Soma (gr. soma : corp). Corpul organismelor vii, considerat ca un întreg, cu excepţia gonadelor. Biologul german A.Weismann, care a introdus şi termenul, considera în mod metafizic că go-nadele (denumite de el germen) sînt independente de somă, care formează partea muritoare a organismului, spre deosebire de plasma germinativă (germenul) care ar fi nemuritoare.
   Somallan, Asin întîlnit sub formă sălbatică, caracterizat prin dezvoltare corporală relativ mare (talia 120—130 cm şi greutatea 200 kg), culoare brun roşcată, din care provine grupa africană de asini mai mari (Somalia, Egipt şi Peninsula Arabia), precum şi grupa raselor ameliorate din Europa (Spania, Franţa şi Italia). Se caracterizează prin schelet gros. docilitate remarcabilă şi capacitate energetică ridicată.
   Somat ometrie (gr. soma-atos: corp : metrou : măsură). Măsurare a diferitelor regiuni ale corpului la animale, în scopul aprecierii exteriorului. Este o operaţiune de mare importanţă în lucrările de selecţie.
   Somatopleură. Foiţa parietală a me-zodermului embrionar.
   Somatotrop (hormon —). Unul din hormonii hipofizari care intervine în dezvoltarea celulelor nesexuale.
   Somaţii. Variaţii genetice manifestate la urmaşi numai în măsura în care acţionează aceiaşi factori externi.
   Somba. Rasă bovină, ce se creşte in Zambia, Gana, Niger, Liberia etc., de talie mică, produce 1—2 litri lapte pe zi cu 3,3% grăsime. Are greutatea corporală de 250 kg, este rezistentă la tripa-nozomiaze şi piroplasmoze, dar sensi-
bilă la pesta bovină, febra aftoasă, bru-celoză, tuberculoză etc. Nu se foloseşte la muncă.
   Somn. 1. Stare de repaus a organismelor animale şi umane, alternînd periodic cu starea de veghe şi care se manifestă prin modificări calitative ale funcţiunilor vegetative şi motorii, ale proceselor neurocerebrale, ale activităţii psihice şi ale comportamentului exterior: 2. V. Silurus glanis.
   Somn american, sin. Somn pitic, (v. Ictalurus melas).
   Somn pitic (Ameiurus nebulosus). Specie de peşte teleostean din familia Ame-iuridelor, originar din America de Nord, lung de 18—22 cm, cu greutatea de circa 200 g, gura mare şi patru perechi de mustăţi. Trăieşte în lacuri, în bălţi şi în rîuri cu ape limpezi. Fiind excesiv de răpitor, se urmăreşte combaterea lui din apele noastre.
   Somnul larvar la bombyx mori. Perioada de repaus prin care trece larva de la o vîrstă la cealaltă. în timpul somnului larva năpîrleşte. Somnurile sînt în număr de patru, durata unui somn fiind de 1—2 zile.
   Somon. 1. V. Salmo salar ; 2. Denumire a unei varietăţi aparţinînd rasei de găini grele Faverolle (v.) care se referă la o anumită culoare generală, deşi denumirea rezultă dintr-o asociaţie legată de carnea deosebit de gustoasă produsă de aceste păsări, ca la peştele Somon.
   Sondaj. Explorarea unui canal, plăgi profunde etc. cu ajutorul unei sonde.
   Sondă. Instrument utilizat pentru sondajul organelor sau funcţiunilor caniculare.
   Sopravissana. Rasă de oi italiană, cu aptitudini triple, crescută şi mult apreciată în Italia. Are cap mic, cu profil rectiliniu, fără coarne la masculi, trunchi lung, membre subţiri, lină fină, producţie de lapte.
   Sorg (Sorghum vulgare). Plantă a nuală din familia gramineelor, cu rădăcini fibroase mult ramificate, cu tul-
586
SPA
pini erecte înalte ele la 0,3 la 4,5 m in funcţie de soi şi cu frunze mari asemănătoare cu ale porumbului. Este folosit mai ales ca plantă de nutreţ, putindu-se obţine trei coase, cu 60 — 70 t la ha masă verde ; pentru însilozare se poate utiliza în orice stadiu de recoltare, deoarece glucozidul cianogen este distrus prin fermentaţie. Fiind rezistent la secetă, se cultivă mult şi în zonele secetoase, în ţara noastră s-a extins cultura sorgului pentru boabe şi s-au creat hibrizi foarte productivi (F32, F42, F43 etc.).
   Sorg-Sudan-F 1104. Hibrid între sorg şi iarbă de Sudan cu producţii mari, obţinut si omologat în ţara noastră în anul 1970.
   Sorgum Ilackel. Plantă robustă a-nuală sau perenă, cultivată ca cereală secundară ; se cunosc 35 specii în zona tropicală, excelente plante furajere. Organele verzi conţin în general un glucozid cianogen (durhine), care poate provoca intoxicaţii grave prin acid cianhidric. Este posibil însă a se evita accidentele, cunoscînd că glucozidul este prezent în timpul primelor săptămîni de vegetaţie şi absent în timpul înfloririi. în verde, nu trebuie consumat decît atunci cînd plantele ating 50 — 60 cm şi după ce animalele au consumat alte graminee. Este mai bine folosit sub formă însilo-zată decît ca păşune.
   Sorgum sudanese, sin. Sudan gras. Specie tropicală foarte rezistentă la secetă, viguroasă, înaltă de pînă la
2,2  m. Recoltarea se poate face la 3 luni după însămînţare, dînd un furaj preferat de animale. Randamentul este de 21 t la ha masă verde.
   South Devon. Rasă de taurine veche dar ameliorată (H e r d B o o k, 1891), originară din Anglia. Se caracterizează prin schelet uşor, musculatură dezvoltată, conformaţie corectă şi culoare roşie intensă. Este o rasă cu constituţie robustă, longevitate mare, caracter docil, cu vitalitate mare, rustică, rezistentă la boli în special la afecţiunile mamare, cu aptitudine triplă, însă cu preponderenţa producţiei de lapte.
Producţia medie de lapte este de 3 000 1, cu 4,25% grăsime.
   Southdown. Rasă de oi de carne şi lină scurtă, din Anglia. Se caracterizează prin conformaţie tipică de carne, cu forme largi, adinei şi rotunjite, talie mijlocie (60 cm), trunchi potrivit de lung, membre reduse, puternice şi cu osatură fină, musculatură dezvoltată, precocitate foarte pronunţată, cap fără coarne, lină semifină deasă şi uniformă. Are mare putere de îngrăşare, este rezistentă şi suportă uşor drumurile, frigul şi căldura solicitînd însă îngrijiri speciale în creştere. Este una din cele mai răspîndite rase din lume, fiind folosită la ameliorarea raselor de oi cu lină scurtă, în direcţia producţiei de carne.
   Sovietică de Povară. Rasă de cabaline din U.R.S.S., masivă, cu talie de 160 cm, greutate corporală de 700 — 900 kg, cu trăsături armonioase şi temperament energetic.
   Soxhlet-Henkel. V. Acidometru pentru lapte.
   Spancă. Varietate de oi, formată prin încrucişarea berbecilor Merinos cu oi de rasă Ţigaie. Are lina semifină, de culoare albă, şi producţie de lapte bună.
   Spaniei. Denumire adoptată în ţara noastră pentru rasele de ciini scotocitori de origine spaniolă, mai fiind numiţi Spanioli, Epagneul-i etc.
   Spaniol, sin. Spaniei, EpagneuL Gîine aparţinind unui mare număr de rase care provin din cîini spanioli şi care au origine comună cu setterii. Majoritatea raselor au aptitudini pentru vînătoare, îndeosebi pentru scotocire (Cocker, Sprin-ger etc.) sau pentru lucru la apă (Spanioli de apă american, irlandez etc.) şi mai rar pentru aret. Datorită frumuseţilor şi aptitudinilor de drenaj sînt din ce în ce mai mult crescuţi în apartamente şi pentru circ sau teatru de varietăţi, în grupa cîinilor spanioli sînt încadraţi şi o serie de rase de agrement formate prin încrucişările acestora sau chiar rase cu origine diferită dar cu unele caractere de exterior asemănătoare (Spaniol japonez, pekinez etc.)
SPA
587
   Spaniol Alpin, sin. Spaniei alpin, Epagneul alpin. Grup de ciini spanioli de talie mare, intrucitva asemănători cu cîinii Saint-Bernard ; sînt consideraţi de unii chinologi ca aparţinînd unei rase distincte. Se aseamănă ca exterior şi aptitudini cu Spaniolul Clumber (v.).
   Spaniol Blenheim, sin. Spaniol cavaler king-Charles, Cavaler king Charles, Epagneul cavaler king-Charles, Charlie. Rasă de ciini formată in Anglia cu circa 4 secole in urmă, utilizată de la început ca rasa de apartament. în ultima vreme prin selecţie a suferit modificări ale exteriorului apropiindu-se de Pekinez, cu o greutate de 4,5 — 8 kg şi cu un exterior in ansamblu caracteristic cîinilor spanioli. Se distinge prin cap aproape plat intre urechi, urechi lungi, sus plantate şi purtate atîrnind, trunchi scurt cu spinare dreaptă şi coadă de lungime mijlocie. Blana are păr lung, mătăsos dar neondulat. Culoarea este albă cu pete mari negre, cu muşcături sau pete mici de foc.
   Spaniol Breton. Rasă de ciini de vină-toare care prezintă singura rasă de Spanioli cu aptitudini de pontator (aret). Lucrează in chetă mai strinsă decît pontat orii insulari (Pointeri şi Setteri) dar în regim de viteză apreciabilă. Este un foarte bun ciine pentru vînătoarea de becaţe şi bun aporteur al vînatului de apă sau pentru vînătoarea la fazani. De asemenea, datorită taliei sale mici este bine cotat şi ca animal de apartament. Are un format corporal pătrat. Coada se amputează la 10 cm sau chiar mai puţin şi se caracterizează prin1r-o talie de 46 — 51 cm şi o greutate de 18—23 kg. Are părul scurt sau, uneori, de lungime medie, lins sau ondulat. Culorile mai frecvente sint oranj intens, alb sau cărămiziu cu alb.
    Spaniol cavaler Kingcharles. Rasă de cîini (v. Spaniol Blenheim).
    Spaniol Clumber. Una din cele mai masive rase de cîini spanioli, apreciată în acţiunile de vînătoare mai ales ca scotocitor în desişuri dure. Caracteristic
este aspectul său masiv, deşi nu este prea mare: 28 — 32 cm şi 20 — 30 kg. Prezintă capul mare şi pătrat, cu sprin-cenele pronunţate, stopul foarte net şi urechile mari, in forma frunzei de viţă, trunchiul lung, masiv, pe picioare scurte şi coada lungă cu păr şi franjuri. Culoarea mai ales albă cu pete galbene ca lămîia.
   Spaniol cocker American. Rasă deri-vînd din Cocker englez, dar se deosebeşte de rasa din care provine prin greutate mai mare (13 — 16 kg) la o talie mică (35 — 37 cm) şi prin unele modificări ale regiunilor corporale :    botul mai
alungit, craniul mai proeminent şi mai rotunjit deasupra orbitelor, linie dorsală a trunchiului declivă caracteristic. Urechile sint plantate la înălţimea ochilor, cind sînt întinse atingind virful botului. Deţine patru varietăţi de culoare : negru, alb cu pete de foc, parţial colorat, negru cu pete de foc. Blana, cu păr mai lung şi mai bogat, impune tunsori specifice.
   Spaniol cocker englez. Rasă de cîini de vînătoare scotocitori, de formaţie foarte veche. Se caracterizează prin greutate corporală medie de 11 — 12,6 kg la o talie de 37—42 şi aptitudini bune pentru scotocire. Este foarte utilizat şi ca animal de apartament. Se caracterizează prin bot pătrat, stop vizibil, urechi plantate jos, dar nedepăşind trufa cînd sînt întinse, corpul compact, spinarea scurtă şi coada bogată, amputată la 2/5 din lungimea ei. Blana cu păr des lung şi mătăsos, formează franjuri. Prezintă culori variate : negru, negru cu foc, negru albăstrui, negru cu alb şi tricolor.
   Spaniol de apă american, sin. Spaniol brun de apă. Rasă veche de cîini de vînătoare folosită la vînătoarea păsărilor de apă, bun însoţitor, scotocitor în tresti-şuri şi aporteur. Se caracterizează prin cap ascuţit. Coada acoperită cu păr lung, părul des, frizat sau ondulat, urechile lungi plantate deasupra ochilor. Culoarea generală este galben-cărămiziu sau şocolat închis. Se admite o pată mică
588
SPA
de alb pe piept sau labe. Au în medie o talie de 37 — 45 cm si o greutate de 13 — 20 kg.
    Spaniol de apă irlandez. Rasă de cîini de vînătoare specializată pentru lucrul la apă şi scotocire în desiş. Se caracterizează prin cap cu creştet evident ridicat, urechi foarte lungi, trunchi scurt, larg şi puternic, coadă scurtă, dreaptă, groasă la bază şi ascuţită la vîrf. Are blană cu păr lung, foarte buclat. Culoarea generală este maro sau acaju. Are în medie o talie de 50—55 cm si o greutate de 25 — 30 kg.
    Spaniol field, sin. Field spaniol. Rasă de cîini derivată probabil din Cocker, de care s-a diferenţiat datorită direcţiei de ameliorare a exteriorului. în timp ce rasa Cocker a devenit treptat mai scurtă, mai compactă şi mai robustă, Field spaniolul s-a alungit exagerat, rămî-nînd totodată jos pe picioare. Are capul lung, cu botul alungit, urechile moderat lungi, largi şi bogat acoperite cu franjuri, trunchiul mijlociu spre lung, coada jos prinsă şi purtată în jos. Părul nu prea scurt şi des, este lins sau uşor ondulat, mătăsos. Prezintă franjuri abundente pe piept, abdomen şi faţa posterioară a membrelor. Prezintă mai multe culori : negru, maro sau roşu acaju. Are în medie o talie de 45 cm şi o greutate de 16—23 kg.
    Spaniol fluture, sin. Epagnuel papillon. Rasă veche de cîini de origine vest-euro-peană (Spania, Franţa) care astăzi este din ce în ce mai mult apreciată ca animal de apartament pentru talia sa mică, inteligenţa şi aspectul său frumos. Se caracterizează prin păr abundent, lung, fin şi mătăsos, care formează un guler-jabou bogat, în contrast cu părul scurt şi strîns care se găseşte pe cap, bot şi faţa anterioară a membrelor. Prezintă o culoare albă cu pete de diferite culori, pe cap două pete simetrice dispuse pe o parte şi alta a unei linii albe, astfel îneît dă impresia unui fluture. Urechile sînt mai rotunjite la vîrf, cu franjuri, coada lungă, de asemenea cu franjuri, curbată pe spinare. Se caracterizează prin talie de 20—28 cm şi greutate rar peste 4 kg.
   Spaniol francez. Rasă franceză veche de cîini scotocitori foarte bună la vînatul mic în desişuri de pădure, cîmpie, baltă, excelent aporteur. Are capul puternic, mai mult alungit, cu urechile atîrnînd şi prelungite prin păr lung, ondulat. Trunchiul apare alungit dar puternic, cu direcţie orizontală. Coada este purtată orizontal şi este îmbrăcată cu păr lung, uşor ondulat şi chiar frizat la bază. Are o culoare compusă, alb cu pete maro şi prezintă în medie o talie de 50 — 60 cm şi o greutate de 25 — 30 kg.
   Spaniol japonez, sin. Chin, Tchin, Okinamuru. Rasă de cîini japoneză, provenită probabil (sec. V—IX) din China sau din Coreea. Este o rasă mică, caracterizată prin lungime a trunchiului nu mai mare de 22—25 cm şi o greutate medie de 3 kg. Are craniul rotunjit, urechi în V, sus prinse dar atîrnînd înainte, nas cîrn, trunchi atît de lung cît talia şi coadă curbată deasupra spinării, pe dreapta sau- pe stînga. Blana are părul lung, drept, prezentînd doar un colier de franjuri şi panaş în coadă, de culoare roşie sau neagră.
   Spaniol king Charles, sin. Epagneul king Charles, Spaniei king Charles. Rasă de cîini de apartament care se deosebeşte de Spaniol Blenheim. A fost format prin selecţia dirijată către revenirea la exteriorul Spaniolului king Charles, aşa cum apare în tablourile vechilor maeştri din vremea dinastiei Stuart sau chiar mai de mult, cînd purta numele de Toy spaniol. Tipul actual, la care s-a ajuns şi prin infuzie de Pekinez, Garlin sau Spaniei japonez prezintă varietăţile Blenheim, Tricolor, Ruby şi o varietate negru cu foc. Ca exterior prezintă cap masiv, cu creştet bombat, nas negru, limba uşor vizibilă şi urechile atîrnînd pe obraji, lungi şi prevăzute cu păr lung. Blana cu păr lung, mătăsos. Greutatea preferată 3,5 —6,5 kg.
   Spaniol Pekinez, sin. Spaniol pitic oriental. Rasă de cîini de apartament formată cu multe secole în urmă în China. Prezintă un cap masiv, cu trufa
SPA
589
foarte scurtă, cu stopul profund, cu -ochii mari, proeminenţi, cu urechile «căzînde pe laturi, cu franjuri lungi. Trunchiul scurt, cu pieptul larg, spinarea orizontală şi trenul posterior mai puţin puternic, picioarele din faţă fiind curbate puţin in afară. Coada, sus plantată, este uşor curbată, în panaş cu franjuri lungi. Blana are păr drept, foarte lung care formează franjuri bogate pe urechi, coapse, gambe şi în coadă. Poate prezenta toate culorile, exceptînd culoarea maro şi formele albinotice.
    Spaniol pitic de Tibet, sin. Lhassa apso, Apso tibetan. Rasă veche de cîini tibe-tani, folosiţi probabil pentru pază în locuinţe, în prezent cîine de apartament. Prezintă un trunchi evident mai lung decît talia şi are blana în mai multe culori, mai ales în nuanţe de cenuşiu. Preferată este însă culoarea aurie care aminteşte culoarea leului. Părul este în general lung, formînd pe cap şi trunchi franjuri în cascadă, astfel încît capul, trunchiul şi membrele apar îmbrăcate în păr lung, pînă în pămînt, care este împărţit pe cele două laturi, printr-o cărare care începe de pe bot, pe frunte şi apoi pe toată lungimea spinării. Coada este purtată deasupra spinării. Are în medic o talie de 25 — 30 cm şi o greutate de 4—6 kg.
    Spaniol pitic oriental. V. Spaniol pekinez.
    Spaniol springer englez. Rasă de cîini scotocitori, probabil cea mai veche rasă de spanioli de vînătoare. Fără a fi specializat în anumite acţiuni, Springerul englez scotoceşte bine terenul, caută vînatul în măsură satisfăcătoare şi apor-tează mulţumitor, fiind disciplinat şi uşor de dresat. Are un exterior armonios, cu mai multe culori, fiind preferate cele maro cu alb sau negru cu alb, eventual cu pete de foc. Coada, purtată jos, se amputează. Are în medie o talie de 48 — 50 cm şi o greutate de 20—25 kg.
    Spaniol springer galez, sin. Welsh springer spaniei. Rasă veche de cîini de vînătoare, mai rezistentă decît cîinii de
rasă Cocker şi totodată mai bună la scotocire în desişurile aspre. A fost şi este încă folosită şi în conducerea animalelor domestice. Prezintă un exterior asemănător cîinilor spanioli şi mai ales a celor springer englez, avînd culori caracteristice neagră sau roşu cu alb. Are în medie greutatea de 16—20 kg.
   Spaniol sussex. Rasă de cîini de vînătoare formată prin încrucişări complexe (Norfolk, Field, Springer), specializată pentru scotocire. Se caracterizează prin putere de pătrundere în vegetaţie foarte deasă, semnalare prin lătrat a stîrnirii vîntului şi lătrat diferit după felul vinatului descoperit. Prezintă un exterior asemănător în linii generale cu cel al majorităţii cîinilor spanioli dar avînd un format mai masiv, cu bot mai scurt, trunchi scurt şi gros, coadă purtată la nivelul spinării şi care se amputează la 12-17 cm. Culoarea, neîntîlnită la alte rase de spanioli, maro închis cu reflexe aurii. Are in medie o talie de 37—40 cm şi o greutate de 18—20 kg.
   Spaniol tibetan. Rasă de cîini originară din Tibet, care, la fel ca şi pekinezul, nu a fost niciodată cîine de vînătoare, prin aceasta deosebindu-se de spaniolii propriu-zis. Este cîine de apartament cu un exterior care aminteşte cîinele pekinez (v.). Are capul mic cu urechile atîrnînde, cu franjuri. Trunchiul lung, coada cu vîrful în panaş, curbată în sus, pe spinare. Blana cu păr lung, mătăsos, formînd guler bogat pe gît şi umeri. Prezintă diferite culori, simple sau compuse, are o talie de 24—28 cm şi prezintă greutăţi cuprinse între 4 kg şi 7,5 kg.
   Spaniolă. Rasă de găini mediteraneene foarte veche care a fost introdusă în Cuba de Columb şi care în ultimul secol a fost selecţionată, către extinderea feţei albe, ca pasăre de decor şi de expoziţie. Are culoare generală a penajului neagră. Prezintă o greutate de 2 — 3 kg şi produce ouă albe, mici (55 g). Se caracterizează prin conformaţie medi-teraneeană, creastă dreaptă, mare, purtată aplecat la găină, ochi roşii închis,
590
SPE
                                                                        faţă mult extinsă, albă ca şi urechiuşele. Fluierele şi ciocul sint cenuşii de ardezie.
   Sparcetă (Onobnjchis viciaefolia). Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu rădăcina pivotantă, puternică şi cu lăstari erecţi, înalţi de 30 — 70 cm. Se cultivă ca plantă furajeră, in regiunile secetoase, mai ales pe terenuri calca-roase. Are un conţinut bogat în substanţe proteice, ceea ce îi conferă o valoare ridicată pentru hrănirea animalelor. Este o bună plantă meliferă.
   Sparta. Soi nou de sparcetă, cu producţii ridicate, creat şi omologat în ţara noastră in anul 1973. Se cultivă mai ales in zonele de stepă.
   Sparteină. Alcaloid toxic din seminţele plantelor din genul Lupiuus.
   Sparus aurata, sin. Dorada. Peşte marin de 35 cm din ordinul Perciformes din Oceanul Altantic, M. Mediterană şi Marea Neagră. Are corpul cu contur ovalar şi comprimat lateral, cu linia spinării mult arcuită. Capul mare cu botul obtuz, gura mare cu buze groase şi cu dinţi de mai multe feluri. Coloritul corpului verzui cu o nuanţă albăstruie pe spâte şi argintiu pe laturi. Abdomenul alb. Depune icrele pelagice la începutul toamnei. Are valoare economică.
   Spasm (gr. spamos : convulsie, contrac-tură). Convulsie involuntară strict localizată (mai ales pe musculatura netedă) sau interesînd un întreg grup de muşchi.
   Spasm letal congenital. Stare anormală cu determinare genică întîlnită la suine. Animalul pare normal la naştere însă imediat intră in spasme (mişcări spasmodice intermitente ale capului şi gîtului de obicei in plan vertical) şi moare. Anomalia este determinată de prezenţa unei gene recesive.
   Spasmofilie (gr. spasmos : convulsie ; filia : tendinţă), sin. Diateză spasmogenă. 1. Stare caracterizată prin predispoziţie la convulsii ; 2. Denumire sinonimă pentru tetania de repaus.
                                                                       Spasmolitic (gr. spasmos : contractura ; lysis: suprimare). Care suprimă spasmul.
   Spată. Regiune corporală la animale, reprezentînd porţiunea superioară a
membrului anterior. Are ca bază anatomică osul scapular şi muşchii aferenţi.
   Spavan (fr. eporvin), sin. Osul boului. Osteoartrită (tară dură) produsă de cauze predispozante (dezvoltare insuficientă a jaretului, conformaţie defectuoasă, constituţie debilă, tulburări în metabolismul sărurilor minerale etc.) şi determinante (lipsa de mişcare în perioada de creştere, raţii carenţate în săruri minerale, folosirea tineretului la munci grele, antrenamentul neraţional, potcovitul defectuos etc.).
   Specializarea producţiei. Principiu modern care stă la baza organizării creşterii şi exploatării animalelor. De exemplu, la taurine există ferme specializate in producţia laptelui, ferme producătoare de viţei pentru carne, ferme producătoare de animale de reproducţie (tăuraşi şi viţele), ferme de ingrăşare (îngrăşă-torii) şi ferme specializate in selecţia şi reproducţia taurilor (staţiuni de testare, ferme de tauri din Semtest).
   Specie. Categorie sistematică fundamentală în biologie, inferioară ca rang genului şi superioară subspeciei, care cuprinde unităţi de vieţuitoare cu descendenţă comună şi cu particularităţi morfologice, fiziologice, biochimice, ecologice etc., cu o stabilitate relativ ridicată şi mai puţin variabile în decursul unui şir de generaţii. Fiecare specie poartă două denumiri latine ; prima a genului de care aparţine şi a doua, proprie, diferenţiată (ex. pentru cal —Equus caballus).
   Speculum (lat. speculum : oglindă). Instrument format in general din două valve care pot fi îndepărtate printr-un dispozitiv special (de apăsare, în şurub etc.) în aşa fel îneît, după introducerea lui într-un organ cavitar, conduct etc., prin distanţarea valvelor, să forţeze îndepărtarea pereţilor organului respectiv, permiţînd explorarea vizuală a interiorului, distingîndu-se speculum bucal, auricular, vaginal, rectal etc.
   Spermatecă, sţn. Receptacul semiuaL Organ sub formă de sac pentru recepţio-narea şi depozitarea spermei pînă la ferti-
SPE
591
Uzare: se găseşte la femelele multor nevertebrate şl la unele vertebrate.
                                        ra
   Spermatic. Care aparţine spermei (lichid spermatic) sau are contingenţă cu sperma (canale spermatice).
   Spermatocel. Deformare testiculară consecutivă retenţiei spermei, printr-un obstacol, pe căile spermatice.
   Spermatocistită. Inflamaţia veziculelor seminale.
   Spermatidă. Celulă germinală masculă rezultată prin diviziunea reducţională a spermatocitului şi care printr-o serie de modificări se transformă in spermatozoid (celula sexuală matură).
   Sper m aţină. Substanţă albuminoidă care se găseşte în spermă.
   Spermatofor. Grup de spermatozoizi, unori cuprinşi într-o capsulă : depuşi de mascul ca atare, spermatozoizii trăiesc în organismul femei mult timp şi fecundează pe rînd cîte un ovul. Se întîlnesc la unele insecte ; la cefalopode, unele vertebrate ş.a.
   Spermatogeneză (gr. sperma : sămînţă, genesis: naştere). Proces de formare a spermatozoizilor. Spermatogeneza se desfăşoară în tuburile seminifere în trei zone distincte ale acestora, corespunzătoare celor trei perioade. în perioada germinativă, anumite celule ale testiculului, numite spermatogonii, se divid intens, formînd numeroase generaţii de celule. în perioada de creştere, unele dintre acestea acumulează substanţe nutritive, cresc şi devin spermatocite primare. în perioada de matura ţie, sper-matocitele primare se divid de două ori consecutiv şi din fiecare rezultă patru celule (spermatide), care, după unele transformări devin spermatozoizi. Din cauză că una dintre cele două diviziuni de maturaţie este reducţională (meioză), nucleul spermatozoidului are numai jumătate din numărul cromozomilor . caracteristici speciei (este în fază haplo-idă). Spermatogeneza se desfăşoară în mod analog cu ovogeneza şi ,are aceeaşi semnificaţie biologică.
   Spermatogouie. Celulă primordială a tubului seminifer, din care prin diviziune vor rezulta spermatidele (v. şi spermatogeneză).
   Spermatoree. Eliminarea (descărcarea) involuntară a spermei fără orgasm.
   Spermatozoid (gr. sperma: sămînţă ; zoon : animal). Gârneţul mascul al animalelor, prezentînd în mod obişnuit un cap (conţinînd nucleul) şi un flagel, care-i conferă o oarecare mobilitate.
   Spermă (gr. sperma : sămînţă). Lichidul albuminos, vîscos, cu miros particular, produs de glandele sexuale (esenţiale şi anexe) mascule, conţinînd spermatozoizi, o cantitate redusă de ser, lichid produs de veziculele seminale, prostată şi glandele bulbo-uretrale, eventual celule des-cuamate etc.
   Spermogramă (gr. sperma : sămînţă ; gramma : notare). Redarea sub formă de tabel a însuşirilor macroscopice şi microscopice ale spermei unui reproducător.
   Spermotecă. Bancă specializată în depozitarea şi conservarea de lungă durată a spermei reproducătorilor de mare valoare zootehnică.
   Spetit. Mers defectuos caracterizat prin limitarea amplitudinii pasului. Este determinat de o afecţiune acută sau cronică, la nivelul articulaţiei scapulo-humerale.
   Sphyraena sphyraena. Peşte răpitor marin de cird din ordinul Mugiliformes, din oceanul Atlantic, M. Mediterană, sudul Mării Negre. Are corpul aproximativ cilindric şi acoperit cu solzi mici, coloritul verde închis pe spate, iar abdomenul argintiu. Are valoare economică.
   Sphyrna zygaena, sin. Peştele ciocan. P Peşte cartilaginos marin de 3—4 m, din mările tropicale, subtropicale pînă la coastele nordice europene. Are corpul fusiform, cu coada heterocercă, capul este lăţit lateral, prevăzut cu un ochi, gura dispusă inferior, colorit brun-cenu-şiu pe spate şi alb pe abdomen. Specie ovipară. O femelă poartă 30 — 35 de pui.
   Spic. 1. Fir de păr de acoperire la iepuri şi la animalele de blană (v. jar) ; 2. Inflorescenţă caracteristică mai ales
592
SPI
plantelor din familia gramineelor (cereale şi ierburi), formată dintr-un ax principal lung pe care se află florile.
   Spicara maris. Peşte marin migrator de cîrd din ordinul Perciformes, din Oceanul Atlantic, M. Mediterană şi M. Neagră. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi mici, coloritul cenşiu-roşcat, cu dungi şi pete albăstrui. Are valoare economică.
   Spiril, sin. Vibrion. Denumire generică pentru definirea bacteriilor în formă de filament alungit şi răsucit.
   Spiriloză. Termen general definind orice boală produsă de spirili.
   Spiricercoza canină. Spiruratoză ce presupune localizări pe esofag, stomac, sau aortă a unor paraziţi din familia Spiro-cerca, rareori evidenţiată clinic.
   Spirochet. Bacterie de formă ondulată (v. şi spirochetoză).
   Spirochetoza aviară. Boală provocată de dezvoltarea în singele păsărilor a parazitului Spirocheta anserinum, manifestată sub forma acută (3 — 6 zile), cu anorexie, slăbire rapidă, febră, decolo-rarea crestei şi barbiţelor, arterite toxice, păsările murind în 3 —4 ore cu cianoză evidentă.
   Spirochetoza bovină. Boală transmisibilă, inoculabilă, produsă de S. Theileri, evoluînd sub formă frustă şi stare subfe-brilă, eventual anemie etc.
   Spirochetoza iepurilor, sin. Tripanoso-miaza iepurilor, sifilisul iepurilor. Boală produs'ă de Treponema cuniculli, spirochet care se dezvoltă în sîngele iepurilor, contaminarea putîndu-se face prin contact sexual; perioada de incubaţie este de 3 — 4 luni, manifestarea clinică fiind predominantă de vulvo-vaginită (femelă), uretrită (mascul) şi apariţia de tumorete varicoase în regiunea genitală sau pe tot corpul.
   Spirochetoză. Protozooză produsă de un spirochet filiform, spiralat, eventual mai lung sau cu foarte multe spire.
   Spiruratoză. Helmintoză produsă de viermi din subordinul Spirurata : habro-nemoza cabalinelor, tetrameroza păsări-
lor, spiruratozele sau spiruridoza porcului* parabronematoza rumegătoarelor, tela-ziozele şi spiruratozele carnivorelor etc*
   Spiruridoza gastrică a porcului. Gas-trita verminoasă cronică, de tip catara) şi nodular, determinată de diferite specii de spiruride, manifestată clinic prin inapetenţă, polidipsie, vomitări, abatere, anemie, slăbire etc.
   Spitz, sin. Spiţt Wolf spitz, Loulou9 Lulu. Grup de rase de cîini cu originea nordică, cuprinzînd animale de variată utilizare caracterizaţi în general prin craniu proeminent, urechi mici, ascuţite şi purtate drept, bot ascuţit, trunchi îndesat, coada purtată deasupra spinării şi uneori încovrigată foarte strins în trompetă. Are părul de acoperire lung şi aspru şi subpărul gros astfel încît cîinii apar bogat şi caracteristic îmbrăcaţi. Grupul cuprinde un mare număr de rase (v. Husky, Malemute, Chowchow, Schipperake etc.).
   Spitz akita, sin. Akila inoil nippon. Rasă de cîini cunoscută mai ales în Japonia, de mărime mijlocie (talie 45 — 55 cm) şi cu exterior tipic de cîini Spitz (v. Akita).
   Spitz american al eschimoşilor. Rasă de cîini mică, de culoare albă, de talie foarte mică, aproape identică cu cîinele Spitz japonez.
   Spitz (loulou) de Pomerania, sin. Pitic de Pomerania. Rasă de cîini originară din nordul Germaniei şi care în ultimul secol, prin selecţie, şi-a redus continuu mărimea, ajungînd de la 6 —9 kg la numai 1 — 3 kg. Are trunchiul scurt şi îndesat, coada purtată pe spinare dar dreaptă, părul şi mai ales puful lung, mai bogat în jurul gîtului şi pe piept. Sînt remarcabile culorile caracteristice, portocaliu albstru, crem şi o întreagă gamă de nuanţe pastel.
   Spitz de urşi Tahlan. Rasă veche de cîini din Canada, fiind un cîine al indienilor americani din extremul nord. Prezintă particularitate coada extrem de groasă. Culorile mai cunoscute sînt negru sau cenuşiu-albăstrui cu pete albe. Are o talie de 30 — 38 cm.
SPI
593
   Spitz elkhound. Rasă de cîini specializată în vînătoarea de elani şi utilizată în tracţiune. Cu un exterior caracteristic cîinilor de tip Spitz, prezintă o talie de 45 — 50 cm şi o greutate de 20—23 kg. Are culoarea cenuşie, cu negru în vîrful părului de acoperire.
   Spitz (loulou) finlandez, sin. Soumen-pystykorva. Rasă de cîini larg răspîndită în Finlanda. Are şi aptitudini de vînă-toare. Prezintă culoare brun roşcată sau roşu-gălbuie, cu nuanţe mai deschise pe faţa ventrală. Are o talie de 40—50 cm.
   Spitz gri snedez, sin. Swedish greydog. Rasă de cîini cu talie de aproape 50 cm şi cu părul dur şi lung, firele avînd extremitatea neagră.
   Spitz iamt, sin. Iamthund. Rasă de cîini cu talie mare (60 cm), de culoare gri uniformă.
   Spitz italian, sin. Volpino. Rasă de cîini cu talie mică, caracterizat prin greutate redusă (4 kg), cu culoare albă şi păr lung, măsurind în dreptul umerilor 28 cm.
   Spitz japonez. Rasă de cîini asemănătoare cu cîinele Samoyed, dar cu o talie redusă la jumătate. în Japonia este una din cele mai cunoscute rase de cîini, bun însoţitor al copiilor şi foarte buh cîine de pază.
   Spitz lapon. Rasă de cîini cu talie de 28—35 cm care prezintă trei culori : neagră, albă şi neagră cu brun.
   Spitz mare german, sin. Wolf spitz. Rasă de cîini. Prezintă trei culori; alb, negru şi lupiu şi talie medie de 42 cm.
   Spitz samoyed. Rasă de cîini originară din extremul nord rusesc şi finlandez. Cu trunchiul ceva mai lung decît înalt şi cu urechile uşor rotunjite la vîrf, cîinele Samoyed se încadrează în tipul Spitz. Are numai culoare albă uniform, albă cu nuanţă crem sau crem pur. Are o talie de 50—59 cm.
   Spitz suedez, sin. Vastgolaspet. Rasă de cîini cu o talie de 30—37 cm la o greutate medie de 9—14 kg.
   Splanchnopleură. Foiţa profundă a mezodermului embrionar, situată în contact cu endodermul.
38 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie —
   Splanchnoptoză. Deplasarea topografică a viscerelor abdominale, ca o consecinţă a slăbirii sau întinderii ligamentelor de fixare.
   Splenius (muşchiul —). Muşchi din grupa cervicală dorsală, inserat pe apo-fizele spinoase ale primelor vertebre toracale, iar printr-o serie de dinţăturr prinzîndu-se pe tendonul muşchilor complecşi mici şi pe apofizele transversale ale' primelor vertebre cervicale.
   Splenomegalie, sin. Megalosplenie. Hipertrofia splenică, adesea indicînd existenţa unei boli organice sau infecţioase-grave.
   Splenotomie. 1. Incizarea splinei 2. Disecţia splinei.
   Splină. Organ limfoid, situat în cavitatea abdominală, în general deplasat spre stînga (cu excepţia splinei de la* ovine) ajungînd în contact cu peretele abdominal stîng ; are aspect falciform la cabaline, alungită şi rotunjită la extremităţi la taurine, relativ ovală la ovine, relativ alungită şi uşor frîntă la carnivore,, rectilinie şiîngustă la suine, sferoidală la păsări. Cuprinde în structură o capsulă din care se detaşează septumuri, formînd: logii în care se găsesc foliculi splenici (corpusculi Malpighi). Totalitatea folicu-lilor formează pulpa albă, în timp ce lacunele venoase formează pulpa roşie.
   Spondilartrită. Inflamaţie a articulaţiilor intervertebrale cu formarea ciocurilor de papagal; inflamaţia poate provoca anchiloza coloanei vertebrale la animale:
   SpondiIarlroza(gr. spondylos: vertebră). Artroză intervertebrală.
   Spondilită. Leziune inflamatorie, adesea infecţioasă, a unui corp vertebral,, asociată cu cea a unui disc interverte-bral. Se cunosc în special spondilită brucelică şi spondilită tuberculoasă.
   Spondiloză (gr. spondylos: vertebră). Leziune degenerativă vertebrală.
   Spongioblast (lat. spongia: burete; gr. blaston : germene). 1. Celulă primordială a nervului, radiată, din care vor radia nevrogliile; 2. Termen utilizat uneori pentru definirea celulelor retiniene de susţinere.
cd. 388
594
STA
   Spor (gr. spora : sămînţă). 1. Germen microscopic al organismelor vegetale, care serveşte la înmulţire (cu excepţia sporului bacterian) 2. Germen microscopic al protozoarelor sporozoare, care serveşte pentru răspîndire şi supravieţuire în condiţii nefavorabile. Se formează pe cale sexuată.
   Sporotricoză, sin. Sporotrichoză. Boală ecvină contagioasă dată de infecţia cu o •ciupercă patogenă (Sporotrichum beur-mantii) care se aseamănă mult cu limfan-gita epizootică (se disting numai prin -examen de laborator).
   Sporozoare (gr. spora : sămînţă, zoarion: -animal mic). Clasă de protozoare caracterizate prin prezenţa stadiului de spor în ciclul lor de dezvoltare şi printr-o structură simplificată, ca urmare a modului •de viaţă parazitar intracelular. Produc boli grave la animale şi la om.
   Sporozoasis myolytică. Parazitoză la peştii dulcicoli, salmaştri şi marini cu evoluţie cronică. Agentul patogen este reprezentat de diferite specii ale sporozoa-rului Plistophora care se localizează in celulele musculare, gonade etc. Peştii infestaţi sînt adinamici şi mult slăbiţi.
   Spotted poland China, sin. Bălţată poland China. Subrasă de porci, cu roba bălţată alb cu negru, în cadrul rasei Poland-China.
   Sprattus sprattus phalericus. Peşte marin de cîrd din Marea Mediterană şi Marea Neagră. Are corpul alungit, comprimat lateral, cu marginea abdomenului cu o carenă şi este acoperit cu solzi relativ mari şi caduci, coloritul albastru pe «pate şi argintiu pe laturi. Are valoare economică mare.
   Springer. Rasă de cîini spanioli (v. Spaniol springer englez şi Spaniol springer galez).
   Sprinter. Tip de cal Pur sînge englez, caracterizat prin viteză mare şi fond limitat, adaptat pentru curse.
   Sprue. Diaree rebelă, urmată de slăbire, amiotrofie etc.
   Squalus acantliias. Peşte cartilaginos, marin de 1,30—1,40 m, din Oceanul Atlantic, M. Baltică, Marea Meditereană şi Marea Neagră. Are corpul alungit, fusiform, cu caudala heterocercă, coloritul cenuşiu cu pete albe pe spate şi alb pe abdomen. Peşte ovipar. O femelă depune 7—11 pui. Are importanţă economică.
   Stabulaţie (lat. siabulum : grajd — adăpost pentru animale). Perioadă de întreţinere a animalelor în adăposturi. Poate fi temporară, în special in perioada de iarnă, sau permanentă, în cazul creşterii animalelor in unităţi de tip industrial. Stabulaţia poate fi legată sau liberây în boxe, cuşti, pe grătar permanent etc.
   Stabulaţie legată, sin. Stabulaţie obişnuită. întreţinerea taurinelor în adăposturi închise, legate pe ştand înapoia ieslelor unde se administrează hrana. Stabulaţia legată modernă presupune distribuirea furajelor, adăparea, mulsul şi evacuarea dejecţiilor in mod mecanizat. Această metodă are o serie de avantaje tehnice (mecanizarea alimentaţiei şi curăţirii uşor de realizat, adăpostul asigură confort şi liniştea animalelor, îngrijire şi supraveghere mai bună ele.), dar are şi unele inconveniente (mulsul se realizează cu productivitate mai redusă etc.).
   Stabulaţie liberă clasică. întreţinerea taurinelor în adăposturi deschise sau semideschise, în care animalele se ţin nelegate, pe aşternut permanent, hră-nirea cu nutreţuri fibroase şi suculente se face prin autofurajare şi mecanizarea tuturor celorlalte procese de muncă şi de producţie. Această metodă presupuue autofurajarea cu nutreţuri voluminoase şi distribuirea raţională a concentratelor, adăparea automată, mulsul în săli speciale şi evacuarea periodică a dejecţiilor cu mijloace mecanizate. Are o serie de avantaje: (supleţe de adaptare, facilitează şi simplifică munca, ridică productivitatea muncii, îmbunătăţeşte constituţia şi sănătatea animalelor), precum şi o serie de inconveniente (necesită suprafaţă mare, consum ridicat de paie, creează
STA
595
dificultăţi in supravegherea animalelor, agitaţie în cireadă etc.).
   Stabulaţie liberă cu cuşete. Tip de întreţinere la taurine care se distinge de cel clasic prin existenţa unei zone de odihnă distincte, construită din cuşete delimitate pe trei părţi. Animalele intră în cuşete prin mişcare de înaintare şi ies prin recul. Zona de alimentaţie este diferită de cea de odihnă, celelalte elemente de construcţie şi tehnologice sint asemănătoare stabulaţiei libere clasice. Acest tip de stabulaţie oferă o serie de avantaje (asigură confort animalelor, reduce aşternutul de paie, măreşte productivitatea muncii), dar are şi unele neajunsuri de ordin igienico-sanitar (se pot observa hematoame sau răniri).
   Stabulaţie liberă pe grătar. Tip de întreţinere care lasă libere animalele de a se mişca pe suprafaţa care le este rezervată, de tip grătar, nediferenţiată, situată deasupra unor canale in care cad dejecţiile animalelor. Alimentaţia, adăparea şi mulsul se fac in incintă după modalităţile folosite la stabulaţia liberă clasică : evacuarea dejecţiilor se face hidraulic. Acest tip de stabulaţie are o serie de avantaje (reduce mîna de lucru în evacuarea dejecţiilor, elimină consumul de paie), dar are şi o serie de neajunsuri (animalele sînt adesea murdare, ele nu rămîn mult timp culcate, se măreşte incidenţa afecţiunilor podale etc.).
   Stabulaţie permanentă. Metodă de întreţinere la grajd a bovinelor in tot cursul anului in care alimentaţia constă din cosirea şi distribuirea furajului verde la animale etc.
   Stachybotriotoxicoză. Micotoxicoză produsă la animale prin consumarea de nutreţuri fibroase intens atacate de mucegaiul Stachybotrys alternans.
   Stafilococ (gr. staphile: strpgure). Microb Grampozitiv, din familia Micro-cocaceae, indivizii fiind grupaţi în ciorchini, patogeni pentru majoritatea speciilor, fiind frecvent întîlniţi în diverse supuraţii, afecţiuni de complicaţie etc.
   Stafilococie. Infecţie cu stafilococ,. manifestată prin apariţia unor focare multiple de supuraţie stafilococică.
   Stafilomicoza aviară. Boală infecţioasă,.. contagioasă, cu caracter enzootic, întîl-nită la galinacee şi palmipede tinere,, produsă de stafilococul auriu şi stafilo-cocul alb, adesea avînd caracter septicemie mortal.
   Stag Hound, sin. Cîine vînâior de-cerbi. Rasă utilizată în trecut pentru vinătoare sportivă „par force“ a cerbilor..
   Stairstep. Tip de baterie pentru creşterea găinilor şi a iepurilor de casă,, realizată în trepte (scară cu două sau trei). Pot avea mecanizate şi automatizate aproape toate procesele de muncă, îndepărtarea dejecţiilor putîn-du-se realiza cu plug raclor în fosă.
   Standard. 1 (engl. standard : model, tip,, etalon). Descriere scrisă, foarte precisă, a caracterelor unei rase de animale, faţă de care se poate aprecia valoarea unui subiect examinat. Există standarde pentru principalele rase de bovine, cabaline, ovine, caprine, iepuri, nutrii, nurci,. Clini, pisici şi păsări ; 2. sin. Nutria standard. Varietate de nutrie diferenţiată relativ puţin de cularea sălbatică. Se cunosc două tipuri de bază : unul' din tipuri, standard original, denumit şi argintiu, este cenuşiu-maro şi prezintă vîrful jarului cenuşiu şi puful, la bază,, cenuşiu : al doilea tip, de fapt o mutaţie recesivă are mai mult maro atît la jar cît şi la puf, care este în întregime maro închis; 3. sin. Nurca standard. Reprezintă* nurca de crescătorie care a fost primul rezultat al creşterii în captivitate şi al încrucişării între diferitele tipuri de nurci aduse din sălbatic. Culoarea nurcii standard variază de la maro închis pînă la negru, culoarea pufului putînd fi albastru închis. Nurcile cele mai negre sînt numite Dark mink. Este una dintre cele mai mari nurci şi se caracterizează prin rezistenţă şi prolificitate superioară^ Se creşte în lume în proporţie de cca 50% din efective.
   Standard fnchis. Hibrid de nutri e* obţinut din Standard şi varietatea
596
STE
neagră recesivă (Sabie). Se caracterizează faţă de standard prin blană de culoare maro mai închisă şi uniform răs-pîndită pe întreg corpul. De asemenea, faţă de Sabie prezintă puful mai des, jarul mai gros şi mai puţin lung.
   Standardul rasei. V. Standard.
   Starazagora. Rasă de oi locală, din R.P. Bulgaria, cu lină semifină, cu greutatea corporală de 50 kg în medie. Produce 3,3 kg de lină şi 127 litri lapte intr-o perioadă de lactaţie.
   Stare de roire, sin. Frigurile roitului. Perioada în care o colonie de albine se pregăteşte pentru roire, caracterizată prin schimbarea felului obişnuit de viaţă de pină atunci.
   Stare infantilă a uterului, sin. Kipo-plazia uterului. Hipoplazie uterină congenitală (v. Infantilism genital) sau determinată la primipare de carenţe, în măsură să producă sterilitate simptomatică.
   Starter. Nutreţ combinat, complet, destinat furajării pînă la vîrsta de circa 8 săptămîni a puilor de înlocuire, de 5 — 6 săptămîni a puilor pentru broiler, de la 4 săptămîni a puilor de curcă, pînă la cca 12 kg greutate a purceilor. Se caracterizează printr-un conţinut mai scăzut în proteine şi vitamine decît pres-tarterul (v.).
   Staţiune. Poziţia în picioare a animalului, corpul acestuia fiind sprijinit pe trei membre (al patrulea membru, tot-deuna unul posterior se află în demisprijin dau demiflexiune, atingînd pămîntul cu pensa, pînă cînd oboseşte congenerul său, care îl înlocuieşte în fază următoare), se numeşte staţiune liberă, sau pe patru membre, staţiune forţată (animalul se sprijină pe toate membrele, poziţie contractată prin constrîngere). Staţiunea poate fi normală sau anormală (defectuoasă).
   Stavrid. V. Trachurus.
   Stavropol. Rasă de oi cu lină fină, formată în U.R.S.S., din Merinosul Novocaucazian infuzat cu Rambouillet şi Merinos Australian. Este bine adaptată regiunilor de stepă uscată, are constitu-
ţie robustă, lină fină uniformă, lungă şi deasă ; 2. sin. Bronzată nordcaucaziană. Rasă de curci uşoară (6 — 12 kg) creată în U.R.S.S., cu creştere rapidă şi producţie bună de ouă (60 — 80 ouă). Este adaptată la creşterea în libertate, dar poate fi utilizată şi în avicultura indu-trială, in hibridări etc.
    Stayer. Tip de cal din rasa Pur sînge englez, caracterizat prin conformaţie armonioasă, robusteţe, cu viteză mai mică, dar foarte rezistent, adaptat pentru diferite încrucişări, de mare interes zootehnic.
    Stază' (gr. stasis: acţiune de oprire). Oprirea sau jena circulaţiei ori a tranzitului dintr-un organ conductor, în general.
    Stăncuţă (Coleus monedula). Pasăre sedentară din familia corvidelor, puţin mai mică decît o cioară, de culoare neagră, cu ceafa cenuşie. Se hrăneşte cu insecte, cereale, dar şi cu păsări mici.
    Stănoagă. Bară din lemn rotund sau ţeavă metalică, cu diametrul de 8 —10 cm, şi lungimea de 2—2,5 m, aşezată orizontal la înălţimea de 0,90 m de pardoseală, pentru a despărţi animale în adăpost.
    Stea. Particularitate de culoare la cap, (brezătură) constînd dintr-o pată albă pe frunte (în mijloc, sus sau jos), cu diametrul mai mare de 2 cm. Steaua poate avea mărime diferită (mare sau mică) şi forme variate (rotundă, colţu-rată, triunghiulară, semilunară, inelară, patrată, fuziformă, cometă etc.).
    Stea dentară, sin. Steaua lui Girară. Pată galbenă-negricioasă, de diferite forme, care apare la cabaline consecutiv tocirii incisivilor. Aceasta apare la cai pe incisivii inferiori la circa 8 ani, sub formă de linie, fiind situată înaintea lăscaiei. Pe măsură ce animalul înaintează în vîrstă, steaua dentară capătă o culoare mai închisă, îşi modifică forma şi poziţia. Este un semn folosit pentru determinarea vîrstei la cabaline.
    Steaua lui Girard. V. Stea dentară.
    Steatină, sin. Boala grăsimii galbene. Boală de origine nutriţională a porcilor tineri, produsă după toate probabilită-
STE
597
ţile de o carenţă în vitamina E şi manifestată prin edeme subcutanate, ascită, pericardită, şi culoarea grăsimii în galben, ficatul şi rinichii apărînd ischemici.
   Steatom. Tumoară grasă benignă.
   Steatonecroză, sin. Citosteato necroză pancreaticâ. Necroza ţesutului gras, întîl-nită la porc, rumegătoare ş.a., provocată de o pancreatită hemoragică, cu eliberare masivă de lipază pancreaticâ.
   Steatopigie (gr. stear : grăsime, pigi: fesă). Depunerea abundentă de grăsime în regiunea fesieră şi a bazei cozii.
   Steatoree (gr. stear : grăsime ; rhein : a curge), sin. Stearee. Exces de grăsime, observat de exemplu în fecale, datorită insuficienţei exocrine a pancreasului.
   Steatoză. Degenerescenţă grasă, cu depunere masivă de grăsime în elementele tisulare.
   Steelblond. Varietate de nurcă direce-sivă care rezultă din Steelbue x Pastel royal.
   Steelblue, sin. Albastră de oţel. Varietate de nurcă mutantă recesivă cu culoare albastră închis.
   Steeple-Chase (engl. steeple: a suna ; chase: vînătoare). Cursă cu calul comporţi nd sărirea unor obstacole variate. Aceasta presupune a se alerga pe o distanţă de minim 3 000 ,m, traseul com-portînd opt obstacole.
   Stenoza (gr. stenos: îngustare). Strîm-tarea diferitelor conducte sau orificii (nări, esofag, pilor, intestin etc.).
   Stenoza cervicală. îngustarea gîtului uterin, care face imposibilă fătarea ; poate fi congenitală sau dobîndită, cea din urmă datorîndu-se unor cicatrici vicioase, tumori cervicale, dezechilibru neuro-endocrin etc.
   Steride. Lipide simple constituite din acizi graşi superiori esterificaţi cu alcooli policiclici de tipul sterolilor. Sînt distribuite în toate celulele organismului animal, inclusiv în unele produse biologice (lapte, ouă). Intră, de asemenea, în compoziţia ceridelor animale, în grăsimea de pe părul animalelor (lanolina).
   Steril. 1. Care nu conţine germeni (mediu steril) : 2. Animal care nu se poate reproduce.
   Sterilitate. Incapacitatea unui organism de a se reproduce. Poate fi congenitală sau dobîndită, adevărată sau falsă. Indiferent de forma în care apare, produce grave pierderi economice, atît prin nerealizarea efectivelor, cît şi prin scăderea sau lipsa producţiilor respective (lapte, carne etc.).
   Sterilizare. 1. Acţiune de distrugere a microorganismelor vegetative şi sporu-late cu ajutorul diferiţilor agenţi fizici sau chimici (căldură, radiaţii, soluţii dezinfectante), dintr-un produs sau pe o anumită zona de acţiune ; 2. Asigurarea unei durate lungi de păstrare a conservelor, datorită încălzirii la temperatura de 120°C în ambalaje ermetic închise.
   Sterilizator. Aparat sau instalaţie pentru sterilizarea unor substanţe, produse etc.
   Stern, sin. Clorenă sternebralâ. Piesă osoasă, compusă din sternebre, opusă coloanei vertebrale şi articulată cu extremitatea ventrală a coastelor, formînd la animalele patrupede, podeaua cavităţii toracice.
   Sternopag. Monstru rezultat din unirea a doi indivizi prin partea anterioară a toracelui, avînd un singur ombilic (monomfalian).
   Steroizi. Clasă de substanţe organice care cuprinde:     steroli, acizi biliari,
hormoni sexuali, hormoni corticosupra-renali. Ca şi lipidele, sînt solubili în solvenţi organici şi, în general, insolubili în apă.
   Stetoscop (gr. stethot; piept; skopein; a examina); Dispozitiv pentru ascultaţie mediată, compus dintr-o pîlnie receptoare, tuburi de conducere a zgomotelor şi dispozitiv pentru contact cu urechea.
   Stetoscop apicol. Stetoscop ce serveşte la efectuarea controlului auditiv al familiilor de albine în scopul constatării modului în care se desfăşoară iernarea.
   Stewart. Varietate de nurci di ţină toare a unui factor transmis dominan-
598
STR
Care provoacă decolorarea blănii căreia ii imprimă reflexe albăstrui deschise şi elimină reflexele roşiatice (nedorite). în stare homozigotă determină o oarecare sterilitate la masculi. Asigură exemplare albe, cu tentă albăstruie, foarte valoroase, dar se obţin greu.
   Stielete (Carduelis carduelis). Pasăre sedentară din familia frigilidelor, cu penaj viu colorat în roşu, negru, alb şi galben. Se creşte în colivii şi se hibridează cu canarul.
   Stickelhaar. Rasă de ciini de vînă-toare care a participat la formarea rasei Brac sîrmos.
   Stimul. 1. Element de stimulare locală sau generală a organismului ; 2. Excităţia de scurtă durată a unui organ.
   Stimulent, sin. Stimulator. 1. Care provoacă un stimul ; 2. Care provoacă o creştere a activităţii organismului.
   Stimulină. Denumire generică pentru un hormon prehipofizar care incită activitatea altor glande endocrine.
   Ştire. V. Ardea cinerea şi purpurea.
   Stizostedion lucioperca, sin. Şalău. Peşte răpitor dulcicol sau salmastru de 40—70 cm, din ordinul Perciformes, în apele din Europa centrală şi răsăriteană, Asia Mică, M. Caspică, Arai şi M. Baltică. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi aspri şi mici. Capul este mare, comprimat lateral şi cu o gură largă prevăzută cu dinţi de mărimi diferite. Coloritul este cenuşiu-verzui, cu 8—12 dungi mai întunecate, iar abdomenul alb. Are valoare economică foarte mare.
   Stizostedion volgense, sin. Şalău vărgat. Peşte răpitor de 35 — 40 cm, din ordinul Perciformes, din bazinul hidrografic al Dunării, Nistrului, Bugului, Donului, Volgăi şi Uralului. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi mari, aspri. Capul alungit cu ochii mari şi gura relativ mare înzestrată cu dinţi de aceeaşi mărime. Coloritul corpului este cenuşiu-verzui, cu opt dungi transversale negre pe spate, iar pe abdomen alb. Depune icrele pe la sfîrşitul lunii mai. Are valoare economică mare.
   Stocii. Rasă de porci (v. Băltăreţ).
   Stogoşă, sin. Siogomană. Oaie rezultată* din încrucişarea între rasa Ţigaie şi rasa Ţurcană. Are caracteristici intermediare intre cele două rase din care provine.
   Stomac. Organ al aparatului digestiv,, saciform, comunicînd cu esofagul (prin cardia) şi cu duodenul (prin pilor). în structura lui cuprinde o musculoasă căptuşită de o mucoasă cu epiteliu prismatic simplu (incluzînd glande : fundice* caracteristice stomacului, glande pilorice, glande cardiale şi glande de tip intestinal) situat pe un corion. Musculoasa apare învelită în seroasă (foiţă organică a peritoneului).
   Stomac simplu. Stomac format dintr-o singură dilatare a canalului alimentar* aşa cum se găseşte la om, cîine şi unele vertebrate superioare şi inferioare.
   Stomatită (gr. stoma : gură). Inflamaţia ţesuturilor moi ale cavităţii bucale, cu denumiri sau specificări corespunzătoare în cazul proceselor localizare : gingivită, palatinită, glosită etc.
   Stop. Unghiul format de frunte şi linia botului, care poate caracteriza o rasă canină, prin prezenţă şi absenţă sau prin măsura în care este pus în evidenţă.
   Strabism. Devierea axului vizual spre unghiul nazal (strabism convergent) sau temporal (strabism divergent), provocată de un defect morfologic sau funcţional al muşchilor drepţi oculari.
   Strangurie. Urinare în jet fin sau picătură cu picătură, consecinţă a strîm-torării uretrei sau gîtului vezical.
   Strapazan. Puiet de şalău.
   Strasser. Rasă de porumbei, formată în Cehoslovacia (Moravia) prin încrucişări complexe la care au participat printre altele rasele Albastru polonez, Lues polonez, Maltez, un porumbel guşat, un porumbel ceh local etc. Este o rasă foarte bună pentru producţia de carne (700 — 800 g) şi are 20 varietăţi de culoare (care asigură porumbei de expoziţie cu o greutate de 900 — 1 000 g şi cu culori deosebit de atractive).
STR
599
   Strănut. 1. Brezătură reprezentată de o pată albă situată intre nări ; 2. Expirare bruscă, zgomotoasă, spastică a aerului pe gură şi pe nas.
   Stregal. Premix românesc cu un conţinut ridicat in vitamine, utilizat în alimentaţia păsărilor, pentru prevenirea sau combaterea stressului provocat de transport, lotizare, vaccinare etc.
   Strei. Populaţie locală de porci, de culoare neagră, formată prin încrucişarea porcilor locali primitivi (stocii) cu rasa Cornwal (cu care se aseamănă), Mangaliţa neagră şi Berk. Prolicitatea este de 8 —9 purcei la o fătare. Se creşte în zona Hunedoarei, pentru producţie mixtă.
   Strepera. Denumirea de specie a raţei pestriţe, specie sălbatică de vînat, la noi pasăre migratoare (Anas strepera).
   Strepor. Premix românesc, cu un conţinut ridicat în vitamine şi săruri minerale, utilizat în alimentaţia purceilor pentru prevenirea sau combaterea stressului de transport, vaccinare, lotizare, etc.
   Streptobacil. Gen de bacii ce se grupează în lanţuri.
   Streptococcus. Gen de coci grupaţi în lanţuri, Grampozitivi, cuprinzînd mai multe grupe : piocianic, viridans, enteric şi lactic.
   Streptococcus fecalis. Specie de entero-coci ce se găsesc în mod normal în conţinutul intestinal al omului şi al animalelor ; sînt rezistenţi la penicilină.
   Streptococcus hemolyticus. V. Streptococcus pyogenes.
   Streptococcus lactis. Specie de bacterii nepatogene care coagulează laptele ; 'sînt folosite în industria laptelui.
   Streptococcus pyogenes, sin. S. hemolyticus. Specie de streptococi betahemo-litici, care cauzează septicemie.
   Streptococie. Infecţie specifică sau condiţionată, determinată de numeroase specii din genul Streptococcus, întîlnită ia majoritatea mamiferelor şi păsărilor (mai frecvent la tineret).
   Streptokinază. Enzimă ce apare cu un component al fibrinolizinsi în culturile unor streptococi hemolitici.
   Streptopelia. Gen de columbide de interes pentru vinătoare :    Streptopelia
ţurţur, Streptopelia t. decaocto.
   Stresol. Premix românesc, bogat în vitamine, utilizat în alimentaţia păsărilor pentru combaterea stressului de transport, lotizare, vaccinare etc.
   Stress (engl. constrîngere, forţă, solicitare). Totalitatea modificărilor neuro-endocrine şi metabolice, produse ca o reacţie de apărare şi de adaptare a organismului faţă de acţiunea unor factori nocivi de mediu ; implică suprasolicitarea axului hipotalamo-hipofizo-suprarenal.
   Stressant. Agent capabil de a provoca o stare de stress. Numărul de factori stres-sanţi este mare, dar trebuie menţionat că frigul, căldura, emoţiile, traumatismele, înţărcarea, transferul de animale dintr-o zonă în alta, supraaglomerarea în adăposturi, în mijloace de transport sînt factori stressanţi importanţi.
   Striat (corpul—). Formaţiune complexă din structura interioară a telencefaiului, situată la baza creierului, înainte şi în partea laterală a păturilor optice (talamu-sului). Apare format din trei nudei de substanţă cenuşie (caudat, lenticular şi claustrum) limitaţi de trei zone de substanţă albă care reprezintă capsulele (capsula albă internă, capsula albă externă şi capsula albă extremă).
• Stricnina. Alcaloid extras din seminţele plantei Strychnos nux vomica, foarte toxic pentru om şi animalele domestice. Se poate utiliza ca raţieid de ingestie sub forma de boabe de cereale impregnate cu toxic (0,5) şi colorate în roşu sau violet.
   Strictura. Zonă în care lumenul unui organ canalicular apare cu un diametru mai redus.
   Stridie (Ostrea edulis). Specie de lameli-branhiat marin, comestibil, cu valva stingă mare, groasă şi cu contur neregulat, iar valva dreaptă mai mică şi mai subţire. Trăieşte în Marea Mediterană, mai ales pe funduri stîncoase.
   Strie (sangvină). Firişor de sînge vizibil într-o masă de puroi sau într-o secreţie
600
STU
   Strigiiorme, sin. Răpitoare de noapte. Ordin de păsări de pradă care Vînează noaptea. Au cap mare, ochi aşezaţi în faţă şi înconjuraţi fiecare cu un disc de pene aşezate radi ar; ciocul este puternic şi are jumătatea superioară foarte boltită, ascuţită şi încovoiată peste cea inferioară. Picioarele au degete scurte, cu gheare lungi, ascuţite şi încovoiate. Strigiformele au auzul şi văzul foarte agere. Se hrănesc numai cu animale vii, cele mai multe cu rozătoare, fapt pentru care sînt foarte folositoare (ex. bufniţa, striga, cucuveaua, huhurezul).
   Strlngere In caiele. Compresiunea părţilor moi ale copitei prin caielele bătute prea aproape de membrana cheratogenă, animalul prezentînd la un interval oarecare după potcovit, o şchiopătură care se accentuează în timp.
   Strlngere în potcoavă. Pododermită congestivă, condiţionată de aplicarea unei potcoave defectuase,* .cu patul prea lat; după un timp animalul potcovit prezintă o şchiopătură care se accentuează.
   Strofantină. Glicozid cu acţiune toni-cardică de urgenţă; produse identice farmacodinamic: Ouabaină, Kombetin etc.
   Strongilatoză. Helmintoză produsă de nematozi din subordinul Strongylata, cu evoluţie subclinică sau — în cazul infestaţiilor masive, manifestată prin slăbire, anemie, edeme subcutanate şi hidropizii cavitare, semne de enterită, bronhopneumonie vierminoasă, colici etc. Strongilatozele gasteroi intestinale ale rumegătoarelor pot fi produse de paraziţi care se localizează în cheag, în intestinul subţire sau în intestinul gros. între stron-gilozele pulmonare mai importante se disting: dictiocauloza, protostrongiloza (la bovine), iar dintre strongilozele intestinale, menţionăm strongilidoza şi trichonemoza (la cabaline).
   Strongiloza suinelor. Helmintoză gas-trointestinală produsă la purcei de paraziţi din genul Strongyloides, manifestată prin febră, agitaţie, prurit, erupţii cutanate,
abatere, apetit scăzut, vomitări, slăbire, anemie etc.
   Strongiloidoză. Helmintoză digestivă evoluînd adesea subclinic, produsă de viermi din familia Strongyloididae.
   Strongiloidozele cabalinelor. Strongi-latoze produse de viermi din familia Strongylidaef manifestată prin slăbire, colici, diaree, anemie etc., sau evoluînd asimptomatic.
   Strongiloza gastrointestinală. Helmintoză mixtă produsă de nematozi (Hemon-chus, N ematodirus, Osstertagia etc.), frecventă mai ales la oi şi tineret, pro-vocind diaree, debilitate etc.
   Strongiloză. Boală parazitară provocată d6 strongilide.
   Strongiloză pulmonară. Parazitoză produsă de nematozi din familia Strongyli-dae, caracterizată prin modificări respiratorii, tuse, accese de sufocaţie etc.
   Strumită (lat. struma: guşă). Inflamaţia şi mărirea in volum a tiroidei (v. şi Tiroidita).
   Strungă. Partea componentă a st inii, formată dintr-o îngrăditură cu suprafaţă mai mare în care se introduc oile înainte de muls.
   Strungăreaţă. Spaţiul liber situat intre cei doi cleşti şi produs prin tocirea progresivă a marginilor lor adiacente.
   Strunghil (Gobius melanostomus). Specie de peşte teleostean din familia gobiidelor, lung de circa 25 cm asemănător cu guvi-dul. Trăieşte în Marea .Caspică, în Marea Neagră şi în lacurile litorale. Are o importanţă economică locală.
   Stuf (Phragmites communis). Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom tîrîtor lung, cu tulpina înaltă de 1 — 4 m, rigidă, dreaptă şi robustă, cu frunze lanceolate. Creşte prin mlaştini, pe malul lacurilor şi rîurilor, în Delta Dunării. în faza de vegetaţie tînără, în condiţii speciale poate fi însilozat cu alte furaje şi folosit în hrana animalelor. Se întrebuinţează de asemenea ca material de construcţii (plăci de stufit) etc.
   Stup (lat. stypus). Adăpostul unei colonii de albine în interiorul căruia albinele
STU
601
îşi construiesc faguri pentru depozitarea mierii, a polenului şi în care îşi cresc puietul. Pot fi stupi primitivi, stupi sistematici etc.
   Sfupărit pastoral. Deplasarea familiilor de albine la masive de plante melifere spontane sau cultivate în scopul ridicării producţiei stupinelor, menţinerii capacităţii de lucru a familiilor de albine, polenizării culturilor agricole etc.
   Stupină, sin. Prisacâ. Reprezintă locul unde sînt situaţi stupii, utilajul, inventarul necesar, cabana apicolă etc.
   Stupină mobilă. Prisacă cu stupi fixaţi pe platforme care se pot remorca la tractor sau alt mijloc de tracţiune, în vederea transportării în alte locuri, atunci. cînd este nevoie.
   Sturioni. Familii de peşti răpitori (v. Acipenseride).
   Sturionicultură. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu reproducerea artificială, creşterea, selecţia şi repopularea cu puiet a apelor mari curgătoare cu Acipenseride (Sturioni), precum şi cu reglementarea pescuitului.
   Stylosanthes gracilis, sin. Lucerna tropicală, lucerna braziliană. Plantă originară din America Centrală şi de Sud, vivace, cu un sistem radicular puternic şi masă vegetativă constituită din părţile aeriene care pot atinge 1,5 m. Creşte în toate solurile, inclusiv în cele sărace, dar preferă solul umed şi umbra. Are un randament de 25 — 60 t la ha masă verde şi 5 — 15 t la ha S.U. Se utilizează în hrana animalelor sub formă de păşune şi de fin. Are o valoare nutritivă ridicată şi un conţinut bogat în proteină.
   Stylosanthes humilis. Plantă leguminoasă originară din Africa de Sud, anuală, cu talia de 1 m. Are aptitudinea de a regenera păşunile pe soluri nisipoase, în climat tropical uscat, de tip sahelian. Se utilizează în hrana animalelor sub formă de păşune în sezonul uscat, realizînd un randament de 2—5 t la ha S.U.
   Subacut. Cu durată de 2 — 4 săptă-mîni şi simptomatologie relativ slab exprimată.
   Subalimentat. Animal insuficient furajat, sub necesităţile fiziologice.
   Subalimentaţie, sin. Subnutriţie. Hră-nire insuficientă a animalelor pe timp destul de lung, consecutiv distribuirii unei raţii inferioare sub raport nutritiv faţă de cea normală, care determină tulburări funcţionale şi organice. Semnele cele mai evidente ale subalimentaţiei sînt următoarele : scăderea greutăţii, slăbirea animalelor, proeminenţele osoase devenind exagerate, diminuarea elasticităţi pielii, reducerea producţiilor economice etc. lipsite de claviculă : arteră subcla-viculară etc.
   Subclaviculară (artera -). Arteră prin care sîngele se distribuie în principal membrului toracal.
   Subclinic. Caracteristică a unor stări patologice sau pe cale de instalare (faza de incubaţie a infecţiilor etc.) de a nu determina manifestări evidente sau de a produce simptomatologie^ slab exprimată şi necaracteristică.
   Subcutanat. Sub piele.
   Subdiafragmatic. Situat în zona topografică inferioară diafragmei.
   Subepidermic. Situat imediat după epiderm.
   Sub letal. 1. în măsură să provoace moartea în timpul vîrstei tinere (gene subletale etc.); 2. în cantitate ceva mai mică decît cea care provoacă moartea (doză subletală etc.).
   Sublimat corosiv, sin. Clorură mereu-rică. Pulbere alb-translucidă, cristalizată sau amorfă, inodoră, solubilă în apă. Fiind foarte toxic pentru om şi animale se livrează în tablete colorâte (în roz). Se descompune la lumină şi în contact cu metalele; este inactivat de albumine, substanţe bazice, săruri feroase, tanin. Se poate utiliza în dezin-fecţie, în concentraţii de 10/00 pină la lOVoo.
   Submandibular. Aşezat sub mandibulă: glandă submandibulară etc.
602
SUC
   Submaxilar. Termen folosit în locul celui de submandibular.
   Subnutriţie. V. Subalimentaţie.
   Suborbitar. -Care este situat dedesubtul orbitei : gaură suborbitară.
   Subperitoneal. Termen definitoriu topografic, indicind poziţia unui organ sau formaţiuni, in cavitatea abdominală, dar în afara cavităţii peritoneale.
   Subprodus. 1. Produs secundar obţinut din prelucrarea materiei prime sau ca derivat al unei acţiuni principale ;
2.  Subproduse de abator comestibile (organe, căpăţini, picioare, burţi, singe etc.);
3.  Subproduse de abator necomestibile
(piei, păr, intestine, coarne, unghii, glande interne, singe etc.) ; 4. Subproduse lactate : zer, zară, lapte smintinit ;
5. Subprodus din creşterea animalelor : gunoiul de grajd.
   Subscapular (nervul —). Fascicul nervos detaşat din plexul brachial şi distribuit muşchiului subscapular.
   Subscapulară (artera — ). Arteră colaterală la limita dintre artere axilară şi artera humerală, situată paralel cu marginea posterioară a spetei.
   Substanţa albă. Parte de culoare albă din sistemul nervos central al vertebratelor. Constă din fibre nervoase mie-linice.
   Substanţa cenuşie. Partea de culoare cenuşie a sistemului nervos central al vertebratelor. Constă din îngrămădiri de celule nervoase, alcătuind scoarţa creierului, a creieraşului, nucleele nervoase şi partea centrală a măduvei spinării.
   Substanţă sintetică de matcă. Extract de matcă folosit la inhibarea instinctului de roire şi la frînarea bezmeticirii unei colonii. Se obţine prin macerarea măt-cilor intr-o soluţie de lanolină chimic pură 2% dizolvată în eter sulfuric pur.
   Substanţe azotate neproţeice (S.A.N.), sin. Amide. Substanţe nutritive de origine vegetală, animală sau produse prin sinteză, care conţin azot amidic şi au structură moleculară simplă (ex. as-paragina, glutamina, luteina, ureea etc.). Se folosesc în hrana animalelor rumegă-
toare, ca înlocuitori parţiali de proteine,, cum sint ureea (diamida acidului carbonic), unele săruri de amoniu etc.
   Substanţe încrustate. Denumire atribuită unui grup de substanţe care cuprinde lignina, cutina şi suberina.. Fac parte din celuloza brută şi sint practic nedigerabile.
   Substituient de lapte. V. înlocuitor de lapte.
   Subvital (factor —). Categorie de factori letali, in clasificarea lui Hadorn,. care provoacă moartea la cel mult 50% din purtători (intre 10% şi 50%).
   Suc. Termen general prin care se defineşte secreţia unor organe cu o compoziţie complexă (fermenţi, acizi, baze,, săruri etc.) şi cu rol fiziologic bine determinat (ex. suc gastric intestinal, pan-creatic etc.).
   Suc enteric. V. Suc intestinal.
   Suc gastric. Suc secretat de glandele mucoasei gastrice. Este un lichid clar,, uşor opalescent, foarte acid, alcătuit din 99% lichide şi 1% substanţe solide. Sucul gastric conţine acid clorliidric şi mai mulţi fermenţi : pepsina, labfer-mentul, lipaza gastrică, care acţionează asupra alimentelor ajunse în stomac, începînd cu digestia substanţelor pro-tidice şi lipidice.
   Suc intestinal, sin. Suc enteric. Sue secretat de glandele mucoasei intestinului sub influenţa produşilor alimentari care au suferit digestia gastrică şi pan-creatică. Este un lichid albicios sau gălbui, uneori tulbure, datorită leuco-citelor, celulelor intestinale şi mucusului. Cei mai importanţi fermenţi intestinali sînt: enterochinaza, peptidazele, carbo-hidrazele, lipaza, nucleotidazele, fosfa-taza etc.
  Suc pancreatic. Suc secretat de acinii pancreatici (pancreasul exocrin) şi transportat prin canalul lui Wiershung în duoden. Cei mai de seamă fermenţi din sucul pancreatic sînt tripsina, lipaza şi amilaza.
   Succenturist (ventricul — ). 1. Denumire utilizată adesea pentru definirea
suc
603
stomacului glandular la păsări ; 2. Termenul mai este folosit şi pentru definirea unor organe care înlocuiesc alte organe similare ; 3. Termenul de stomac sucenturiat se foloseşte uneori pentru denumirea bulbului duodenal.
    Suceava 54. Soi de măzăriche de primăvară, productiv, folosit pentru cultura borceagului de primăvară.
    Suculente. Nutreţuri provenite din plantele tuberculifere (cartofi, topinam-buri) şi rădăcinoase (sfecla furajeră, sfecla de zahăr, morcovi etc.). Suculentele constituie nutreţuri consumate de toate speciile de animale, in special de vacile de lapte. Sint uşor digestibile şi au o acţiune dietetică. Administrate în amestec cu paie, pleavă şi coceni, corectează alimentaţia uscată din perioada de iarnă.
    Suculentă. însuşire organoleptică a cărnii, care lasă să se scurgă lichid din abundenţă în cursul masticaţiei în gură, influenţind pozitiv gustul. Suculenţa mai poate fi definită drept capacitatea pe care o are carnea de a reţine o anumită cantitate de suc intra şi interfibrilar ca şi interfascicular. Suculenţa se apreciază de către experţi (juriul de consumatori).
    Sudoare. Produs de secreţie al glandelor sudoripare, cu o compoziţie asemănătoare cu a urinei, conţănind uree, acid uric, clorură de sodiu, apă. Prin sudoare se elimină o parte a substanţelor rezultate din metabolismul organismului (ex. ureea, acidul uric, acidul lactic).
    Sudoripar (lat. sudor:    transpiraţie,
pario : a produce). în legătură cu aparatul sudoripar : glandă sudoripară, funcţie sudoripară etc.
    Suedeză bălţată cu negru. Rasă de taurine formată pe baza Frizei germane şi olandeze, încrucişată cu vitele locale. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare (talia 134 cm, greutatea peste 600 kg), tip morfologic de lapte, însă masivizat cu abdomen voluminos, uger foarte măre, membre uscăţive, dar puternice şi culoare bălţată cu negru. Are constituţie fină, precocitate pronunţată,
aptitudine foarte bună de lapte (5 000 — 6 000 kg, cu 3,8 — 4% grăsime) şi aptitudine mulţumitoare de carne.
   Suedeză roşie cu alb. Rasă de taurine formată prin încrucişarea tipurilor locale cu Ayrshire şi Shorthorn. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare, tip morfologic de lapte masivizat, culoare roşie, cu mici pete albe pe abdomen şi extremităţi şi aptitudine pronunţată pentru lapte (producţia medie 4 500 — 5 000 kg cu 4,0 —4,2% grăsime).
   Suffolk. 1, sin. Suffolk Punch. Rasă de cai de povară, formată în Anglia. Se caracterizează prin dezvoltare hiperme-trică (talia 162 cm şi greutatea peste 800 kg), format corporal dreptunghiular, profiluri bre'vimorfe şi convexe, făptură masivă, conformaţie specifică calului de povară, culoarea roibă. Are constituţie robustă, temperament liniştit, aptitudine pentru tracţiune grea, realizînd însă mersuri încete. Se întrebuinţează în agricultură .şi în special în transporturile grele; 2. Rasă de oi engleză, formată prin încrucişarea oilor locale cu rasa South-down. Se caracterizează printr-o talie mare, o bună precocitate, cap fără coarne cu faţa neagră-brun, trunchi dezvoltat, faţa şi membrele de culoare neagră. Are aptitudini pentru producţia de lină semi-fină şi carne de calitate.
   Suffolk Punch. Rasă de cai (v. Suffolk).
   Suicoli. Premix românesc de intervenţie in enteritele colibacilare la porcine ; are un conţinut ridicat în vitamine, săruri minerale, antibiotice şi chimiotera-pice.
   Suidae. Familie de animale artiodac-tile paleodonte din superfamilia Suidae, cuprinzînd porcii sălbatici şi domestici.
   Suifort. Premix românesc, cu conţinut ridicat în vitamine şi săruri minerale, utilizat în alimentaţia purceilor pentru fortificarea organismului şi combaterea stressului de înţărcare, lotizare, transport etc.
   Suine. Subfamilie de paricopitate din familia suideelor. Cuprinde mai multe genuri, dintre care cele mai importante
604
SUL-
sînt:  Phacochoerus (reprezentat prin
porcul african cu negi), Potamochoerus (răspîndit pe coasta estică şi sudică a Africii) şi Sus, din care s-au desprins speciile Sus scrofa ferus (mistreţul european) şi Sus vitatus (mistreţul asiatic), care au dat naştere tuturor raselor de porci domestici.
   Sulf. Sulful elementar se prezintă în stare cristalizată sau amorfă şi este insolubil în apă, de culoare galbenă, cu miros specific. Este utilizat mai ales in tratamentul scabiei, fie prin arderea lui (producerea de bioxid de sulf) fie sub forma de pomezi sau soluţii. Este folosit în apicultură la dezinfecţia fagurilor.
   Sulfamide. Substanţe sulfurate cu acţiune antimicrobiană. Au fost descoperite în 1935 de către G. D o m a g k. Sulfamidele au ca nucleu de bază amida acidului paramino-benzensulfonic (acid sulfanilic). în majoritate, sulfamidele acţionează prin substituirea competitivă a acidului paraaminobenzoic, substanţă necesară in metabolismul celulei micro-biene.
   Sulfaquinoxalină. Sulfamidă anticoc-cidiană (Sulfacoccidin etc.).
   Sulfat de cupru, sin. Piatră vînălă. Produs cristalin, de culoare albăstruie, fără miros, solubil in apă ; atacă metalele. în soluţii fierbinţi (5%) se utilizează pentru prevenirea apariţiei şi pentru combaterea mucegaiurilor în încăperile în care se păstrează alimente, în camere frigorifice etc., fiind şi un bun dezodorizant. De asemenea, este folosit pentru combaterea limneaceelor de pe păşunile cu umiditate mare.
   Sulfat de taliu. Pulbere cristalină, albă, inodoră, insipidă, puţin solubilă în apă. Raticid de ingestie cu acţiune lentă utilizat ca pastă pentru pregătirea momelilor sau ca boabe de cereale impregnate cu substanţa activă şi colorate în roşu (DL80 = 100—160 mg/kg pentru şobolani).
   Sulfatiazol, sin. Eleudron, Cibazol, Norsulfazol, para-aminobenzen-sulfamido-tiazol. Sulfamidă albă, utilizată în medi-
cina veterinară mai mult sub formă injectabilă, cu persistenţă relativ scurtă,, activă în diferite infecţii respiratorii, peritoneale, articulare, în boli obstetri-cale, oftamologie, pasteuroloză, mor-vă etc.
   Sulfină (Meliloius). Gen de plante erbacee, bianuale, din familia leguminoaselor, caracterizate prin flori albe (Metilotus albuş) sau galbene (Melilotus officinalis). Este plantă meliferă. Sulfina albă produce 200 — 500 kg miere la hectar, iar sulfina galbenă 130 kg, miere la hectar.
   Sulfură de carbon. Lichid incolor sau de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, foarte inflamabil, slab solubil in apă, solubil în solvenţi organici. Se evaporă uşor în contact cu aerul, vaporii fiind de 2,6 ori mai grei decît acesta. Are acţiune biologică de respiraţie şi de contact şi este utilizat ca insecticid, nema-tocid şi raticid.
   Sulfureţi. Porumbei pescăruşi (v. sa-tineţi), albi, cu coada şi capacele aripilor formate din pene marginate pe galben.
   Sulfurizaie. Tratamentul scabiei la cai, folosind bioxidul de sulf, în cabine speqiale.
   Sulky. Vehicul special folosit pentru antrenamentul şi cursele de trap. care este compus dintr-un cadru de lemn sau metalic, cu hulube subţiri şi uşoare şi un scaun pentru driver, sprijinit pe două roţi tip bicicletă (la curse) şi tip motocicletă (la antrenament) prevăzut cu rulmenţi.
   Sulmtaler. Rasă de găini selecţionată din populaţia germană de găini Steirn. Are o culoare aurie şi se caracterizează prin greutate de 3 — 3,5 kg la găină şi
3,5  — 4 kg la cocoş. Produce ouă mici (55 g) cu coajă pigmentată în crem.
   Sultan. Rasă de găini originară din Orientul apropiat, cu penaj alb. Are o greutate mică (1 — 1,5 kg la găină şi
1,5—2 kg la cocoş). Pasăre foarte originală, cu fluere scurte, moţ, barbă şi favoriţi, pene de vultur, fluere aîb-roz bogat încălţate.
SUM
605
    Sumatra. Rasă de găini originară din insula Sumatra (Indonezia). Se caracterizează prin culoarea neagră a penajului au reflexe verzi, cu luciu metalic. Are o greutate de 1,7—2,5 kg şi produce ouă albe-crem de 55 g. Ca exterior aminteşte conformaţia fazanului şi prezintă coadă cu seceri lungi, creastă mică, ochi roşii-bruni, urechiuşe roşii şi fluere măslinii pînă la verde.
    Sundheimmer. Rasă locală de găini din Germania cu o culoare herminată, care se caracterizează prin greutate de rasă mixtă (2—2,5 kg la găină şi 3 —
3,5  kg la cocoş). Produce ouă brune de 60 g şi furnizează carne de calitate excelentă.
    Soumenpystykorva. Rasă de ciini. (v. Spitz Finlandez).
    Superfecundaţie. Fecundarea succesivă a două ovule aparţinînd aceleaşi perioade de ovulaţie, la femelele nulipare.
    Superletaţie. Dezvoltarea mai multor embrioni, proveniţi din fecundarea mai multor ovule, de către spermatozoizii rezultaţi din ejaculate diferite.
    Supernucleu. V. Premix vitamino-mi-neral.
    Superovulaţie. Eliberarea succesivă a mai multor ovule în cadrul aceluiaşi ciclu sexual la femelele unipare.
    Supliment concentrat proteic. Amestec de furaje cu un conţinut şi o proporţie de proteină ridicată (35 — 40%), de acizi aminaţi liberi sintetici (lizină, me-tionină), de vitamine, oligoelemente, eventual antibiotice şi coccidiostatice, fiecare la nivele şi proporţii bine stabilite. Este destinat complectării furajelor în gospodărie pentru a echilibra raţia finală pentru fiecare specie de animale categorie de vîrstă şi de producţie.,
    Supraacut. Cu evoluţie de cîteva ore (fulgerător) sau cel mult de cîteva zile şi simptomatologie deosebit de evidentă.
    Supraalimentaţie. Hrănire prea abundentă, consecutiv administrării unei raţii superioare sub raport nutritiv celei normale. La animalele cu stare de întreţinere normală, supraalimentaţia repre-
zintă o cauză care determină o acumulare excesivă de ţesut grăsos, antrenînd o sporire a greutăţii corporale. La animalele slăbite, convalescente, determină refacerea stării normale de întreţinere şi sănătate. în practică, se foloseşte o supraalimentaţie în timpul montei (flus-hing) şi la sfîrşit de gestaţie (steaming).
   Supradominanţă (Huli, 1946). Tip de interacţiune alelică în care genotipul heterozigot determină un fenotip superior celor produse de genotipurile homo-zigote. Trebuie făcută distincţia între supradominanţa reală, care este o interacţiune alelică, de pseudosupradominanţâ care nu este proprietatea unui singur locus ci a unui bloc de loci sau chiar segmente de cromozomi.
   Suprainfecţie. Infecţia pe care o suportă un individ deja infectat cu acelaşi germen.
   Suprapopulaţie. Fenomen in dinamica populaţiilor de microorganisme, plante şi animale, caracterizat prin densităţi? excesive, care depăşesc posibilităţile de vieţuire existente în aria ocupată. Suprapopulata a fost considerată de Darwin drept una dintre cauzele luptei pentru existenţă. Suprapopulaţia este consecinţa capacităţii unor specii de a se reproduce masiv în condiţii favorabile* Nu este un fenomen general şi obligatoriu în evoluţie, dar aj^are frecvent* Consecinţele suprapopulaţiei sînt emigrarea sau pieirea masivă a organismelor.
   Suprarenală. Glandă endocrină, situată la polul cranial al rinichiului, cu-prinzînd în structura ei o zonă corticală adeseori definită sub denumirea de cor-ticosuprarenală (compusă dintr-o zonă glomerulată, una fasciculată şi alta reti-culată) producătoare de hormoni corti-coizi, şi o zonă medulară, adeseori definită sub termenul de medulosuprarenalâ producătoare de adrenalină.
   Suprarenale (artere —). Totalitatea arterelor distribuite glandei suprarenale putînd fi sistematizate în artere suprarenale craniale, artere suprarenale cau-dale şi artere suprarenale dorsale.
606
SUS
    Suprarenină. V. Adrenalină.
    Supraspinos (muşchi —). Muşchi din regiunea scapulară laterală, aşezat la nivelul fosei supraspinoase unde prezintă inserţia fixă, inserţia mobilă reali-:zîndu-se pe tuberculii mari craniali ai humerusului. Este principalul extensor al braţului.
    Supt. Acţiunea puilor mamiferelor de a extrage lapte din mamelon. Suptul animalelor nou născute se realizează de
0  anumită manieră într-o anumită ordine, fenomen care se manifestă destul ■de net la scroafe. Astfel, purceii sug fiecare la mameloanele lor.
    Supuraţie. Termen general pentru indicarea procesului de formare şi de scurgere a puroiului dintr-un focar purulent.
    Sură de stepă. Rasă de taurine autohtonă, foarte veche, primigenă. Se caracterizează prin dezvoltare variabilă funcţie de varietate (talia 120—135 cm, greutatea 300 — 450 kg), format corporal scurt, făptură sveltă, profiluri dolico-morfe, abdomen mare, uger mic, membre lungi şi solide, aplomburi defectuoase şi culoare sură, cu pigmentaţie centrifugă. Are constituţie robustă-gro-solană, tardivitate, longevitate, rusticitate şi rezistenţă mari, lactaţie scurtă şi neuniformă. Are aptitudini universale. Producţia de lapte medie este de
1  000 — 2 000 kg cu 4,5 —4,6% grăsime ; producţia de carne este relativ slabă, în schimb manifestă o capacitate energetică deosebită. în prezent este pe cale 'de dispariţie, fiind absorbită de rasele perfecţionate.
    Sură ucraineană. Rasă de taurine răs-pîndită în Ucraina şi Caucazul de Nord, care se aseamănă din punct de vedere filogenetic, morfologic, fiziologic şi productiv cu rasa Sură de stepă, dar are aptitudini de lapte mai bune, fiind selecţionată mult timp în această direcţie.
    Sură ungurească. Rasă de taurine de Ungaria, avînd origine comună cu celelalte rase sure. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare (talia 133 cm •şi greutatea 500 kg), făptură sveltă,
avind trenul anterior mai dezvoltat, membre mai corecte şi culoare mai argintie decit rasa Sură de stepă. S-a exploatat pentru capacitatea energetică şi carne şi mai puţin pentru lapte.
   Surditate, sin. Cofoză. Reducerea sau abolirea auzului.
   Surmenaj. Stare specială a organismului datorită solicitării excesive şi prelungite a activităţii fizice.
   Surouri. Exostozele de pe fluier.
   Susai. Denumire dată mai multor specii de plante erbacee, anuale, bianuale sau perene aparţinînd genului Sonchus din familia Asleraccae. Creşte în culturi în grădini, la margini de drumuri, păduri. Conţine în organele vegetative un suc lăptos, ceea ce face ca planta să fie mult căutată de animalele erbivore.
   Suspensii. Particule de diferite origini care, datorită greutăţii specifice mici, sînt suspendate în masa unui lichid.
   Sussex. 1. Rasă de găini mixte formată în Anglia, cu mai multe varietăţi de culoare, dintre care mai importantă este cea herminată. Are o greutate medie de 2,5—2,7 kg la găină şi 3,5 —4,0 kg la cocoş, realizind o producţie medie de ouă de 200—220 buc/an, ouă brune de cca 60 g. Produce o carne de calitate excepţională. Prezintă trunchi mai lung şi mai adine decit alte rase mixte, creastă mijlocie, ochi roşii-portocalii, urechiuşe roşii şi cioc şi fluere de culoare alb-roz. Este utilizată în avicultura industrială ca formă maternă pentru producerea găinilor ouătoare cu autosexare ; 2. Rasă de taurine originară din sud-estul Angliei. Se caracterizează prin conformaţie armonioasă, de carne şi culoare roşie închis. Este o rasă cu constituţie robustă, longevitate mare, precocitate pronunţată, rusticitate evidentă, capacitate superioară de valorificare a furajelor locale, rezistenţă deosebită la boli, energie mare de creştere, furnizînd carne în cantitate mare şi de calitate apreciată ; 3. Rasă de ciini scotocitori (v. Spaniol Sussex).
   Suşă. Termen indicator al originii sau provenienţei unei culturi de microbi.
SVI
607
   Svicevsk. Rasă locală de oi din R. P. Bulgaria, cu lină groasă şi de culoare albă, cu greutatea corporală de 45 kg în medie. Produce cca 3 kg lină şi 100 litri lapte intr-o lactaţic.
   Sydney Terler. Rasă de cîini (v. Terricr cu păr mătăsos).
   Symphodus cina. Peşte marin de 15 cm din ordinul Perciformes, de pe lingă coastele M. Mediterane şi M. Negre. Are corpul alungit şi comprimat lateral. Botul lung şi îndreptat în sus cu gura aşezată deasupra şi este prevăzută cu dinţi mărunţi dispuşi pe un singur rînd. Coloritul corpului brun cu pete negre mici şi cu două dungi longitudinale negre. Depune icre bentonice. Pe ţăr-
mul românesc se întîlnesc exemplare izolate.
   Syngnalhus. Peşti marini sau salmaştri de talie mică sau mijlocie din ordinul Syngnathiformes din M. Neagră. Au corpul mult alungit cu şapte muchii longitudinale şi acoperit cu plăci osoase. Au botul tubular cu gura mică dispusă oblic. Nu au înotătoare anală şi ventrale.. Coloritul corpului verzui sau cenuşiu-roşcat. Femela depune icrele in punga incubatrice a masculului. Se folosesc ca peşti de acvariu cu apă marină. în M. Neagră se cunosc cinci specii dintre care : S. nigrolineatus.
   Syrinx. Aparat fonator al păsărilor aşezat la locul de bifurcare a traheii..
   Şa. Harnaşament care se aplică pe spinarea calului, servind la purtarea călăreţului şi în consecinţă practicarea cchitaţici. Acest harnaşament evită contactul direct dintre cal şi călăreţ, permi-ţînd amortizarea şocurilor ce se produc şi se transmit la călăreţ în timpul mersului. Se întilnesc numeroase tipuri de şa (de antrenament, călărie obişnuită, curse, militară, echităţie de performanţă etc.).
   Şacal (Caniş aureus). Specie de mamifer carnivor din familia canidelor, asemănător cu lupul, dar mai mic decît acesta, cil coada mai scurtă şi cu botul ascuţit. Trăieşte în sudul Asiei şi în nordul Africii.
   Şaghia. Linie de cai din rasa Arabă.
   Şalaze, sin. Relinacule. Filamente constituite din ovalbumine (glicopro-teine) secretate în primele segmente ale camerei albuminogenc a oviductului, odată cu«primul strat de albuş dens şi lăsate cu un capăt liber spre cei doi poli pe axul longitudinal al gălbenuşului. Funcţionează ca nişte arcuri care ţin gălbenuşul spre centrul oului.
   Şalău. V. Stizostedion lucioperca.
   Şalău vărgat. V. Stizostedion vol-gense.
   Şancru. Ulceraţie cu tendinţe de avansare în adincime, cît şi în suprafaţă.
   Şanga. Rasă de zeb originară din Etiopia, înrudită îndepărtat, dar direct cu zebul indian (v. Zebul african).
39 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie
   Şargă. Culoare compusă, binară, întîl-nită la cal, caracterizată prin păr de acoperire de culoare galbenă şi cel de protecţie (coama coada şi extremităţile) neagră, iar pielea, copitele şi irisul sînt pigmentate. Prezintă următoarele nuanţe : deschisă, nisipie, închisă şi căprio-rie.
   Şarpantă. Reprezintă scheletul de susţinere a acoperişului şi este formată di ii grinzi şi căpriori (sau ferme) şi aste-reală.
   Şchiopătură. Modificarea în mecano-dinamica membrelor, caracterizată prin apariţia unor mişcări anormale ale capului şi crupei, distingindu-se diverse grade de şchiopătură (jenă în mers, şchiopătură de gradul I, II şi III şi lipsă de sprijin).
   Şeviot (de la „Cheviot" munte în Marea Britanie). I. Rasă de oi de munte, originară din Anglia, crescută pentru producţia de carne. Greutatea oilor adulte este de 50 — 55 kg, i/ir a berbecilor de 70 — 80 kg. Lîna este albă, semi-lucioasă, în cantitate de 2,5-3,o kg anual; 2. Denumire dată stofelor şi fabricate din lîna provenită de la oile de rasă şeviot.
   Şip, sin. Viză galbenă. V. Acipenser sturio.
   Şiştar. Vas de lemn sau metal eu gura mai largă folosit pentru muls laptele şi alte utilizări în prelucrarea laptelui la stîni sau în gospodărie.
cd. 388
610
ŞRO
   Şoarece. Specie dc animale rozătoare din familia muridelor, de talie pînă la 12 cm cu dentiţie specializată pentru ros şi măcinat, foarte prolifică. în ţara noastră trăiesc : şoarecele de casă (Mus musculus), şoarecele de cîmp (Apodemus agrarius) şi şoarecele dc pădure (Apodemus sylvaticus). Fiind dăunători şi trans-miţători de boli infecţioase, împotriva lor se iau măsuri de combatere (deratizare). Prezintă importanţă şoarecii de laborator (şoarecii albi, negri etc.), derivaţi din şoarecele de casă.
   Şobolan. Genuri de rozătoare de talie mijlocie din familia muridelor, cu coadă lungjă acoperită cu solzi în formă de inele şi cu dentiţie specializată pentru ros şi măcinat. în ţara noastră trăiesc : şobolanul cenuşiu (Rattus noivegicus), şobolanul negru (Rattus rattus), mult mai rar şi şobolanul de apă (Arvicola terres-tris), care duce un mod de viaţa semi-acvatic. Sint foarte prolifici in condiţii favorabile de mediu. Deoarece sint dăunători şi vectori de boli infecţioase, se iau măsuri de deratizare în zootehnie.
   Şeptel (fr. Cbe-iel). Totalitatea numărului de animale domestice crescute într-o fermă, într-o întreprindere, intr-o unitate administrativă (comună, municipiu, judeţ) sau intr-o ţară, pentru obţinerea unor producţii şi beneficii economice.
   Şobolan roşcat. V. Desman.
   Şoc. 1. Ansamblul unor tulburări grave, în special post-traumatice, dar putînd avea şi altă origine (anafilatică, neurogene), caracterizat în primul rînd prin prăbuşirea brutală a funcţiunilor principale (sistem nervos, cardiovascular) şi în general prin perturbarea funcţiunilor tuturor organelor; 2. în sens restrîns, termenul se foloseşte adesea pentru definirea colapsului circulator care este doar o latură a şocului (v. Colaps).
   Şoc cardiac. 1. Senzaţie tactilă la izbire produsă in timpul sistolei ventriculare la nivelul spaţiilor intercostale, de proiecţie semiologică a cordului;
2. Prăbuşirea funcţională generală în urma insuficienţei cardiace acute.
   Şoc termic. Tulburare produsă prin acţiunea concomitentă a temperaturilor ridicate, umidităţii mari şi lipsei curenţilor de aer, la animalele aglomerate in adăposturi, vagoane de cale ferată ele.
   Şoc traumatic (engl. Shok: lovitură). Complicaţie generală, imediată, post-traumatică, manifestată printr-o depresiune intensă, a tuturor funcţiunilor (nervoasă, circulatorie, metabolică).
   Şoldit. Animal cu defect la crupă, respectiv la şold. Crupa prezintă unul din planurile laterale mai ridicate şi şoldul deviat de la poziţia normală, consecutiv unei fracturi sau vătămări a şoldului. Animalele şoldite prezintă tulburări în mers, iar femelele realizează parturiţia in mod dificil.
   Şopron. Adăpost simplu format din-tr-un acoperiş în două ape aşezat pe stîlpi de susţinere. Se foloseşte pentru adăpostirea animalelor întreţinute în tabere dc vară pe păşuni, pentru depozitarea finului balotat etc.
   Şoricioaica. V. Anhidrida arsenioasă.
   Şoriciu. Culoare zonală, binară, care are la bază pigmentul cenuşiu, respectiv părul de acoperire are culoarea şoarecelui de cîmp, cel de protecţie este negru, iar copitele, pielea şi irisul sînt pigmentate. Această culoare are următoarele nuanţe: obişnuită (culoarea cenuşii), deschisă sau fumurie (cu reflexe galbene), închisă (cu reflexe negre). Se întîlneşte la rasele de cai naturale, la rasa Huţul.
   Şorţ. 1. Cută, îndoitură de piele, ce pleacă de la baza gîtului şi acoperă o parte din piept. Se întîlneşte mai frecvent la diferite rase de oi merinos ; 2. Bucată de pînză deasă sau caueiucată, care se fixează* cu un capăt de pofil (la baza cozii) şi cu celălalt capăt de vehicul (sulky). Se foloseşte la cursele de trap în scopul de a apăra pe dreiver de a fi murdărit de noroi, praf sau zgură.
   Şrot. 1. Subprodus rezultat in industria uleiului, alcătuit din resturile de seminţe rămase după extracţia uleiului cu ajutorul solvenţilor. Şrotul se utili-
ŞTA
611
zează ca furaj in hrana animalelor fiind bogat în proteine ; 2. Carne tocată grosier care intră in compoziţia amestecului la unele salamuri ca atare sau alături <ie braţ.
   Ştafetă. Probă hipică de obstacole, care constă in alergarea pe echipe de doi sau mai mulţi călăreţi, schimbarea călăreţului fiind obligatorie cind a terminat parcursul, sau în momentul predării cra-vaşei coechipierului, ori cind a fost sunat.
   Ştand (germ. standen: a sta), sin. Paf. Loc destinat pentru întreţinerea unui animal, limitat anterior de iesle şi posterior de rigola sau aleea de circulaţie. Suprafaţa standului variază în raport cu mărimea animalului şi varianta sistemului tehnologic de exploatare adopiată. în general, după lungime standurile se împart în : lungi, mijlocii şi scurte. Standul trebuie să fie rezistent, suplu, călduros si nealunecos.
   Ştefănescu, Gh. A. (1913 - 1982). Zootehnician român. Profesor de avicul-tură la Facultatea de zootehnie din Bucureşti, cunoscut prin cercetările şi publicaţiile din domeniul creşterii păsărilor şi iepurilor de casă.
   Şteregoaie, sin. ştirigoaie (Veratrum). Plantă perenă din familia Liliacee cu flori albe (Veratrum album) sau purpu-riu-închis (Veratrum nigrum). Creşte in locurile cu umiditate mai mare din zonele premontane şi montane. Este foarte toxică pentru animale mai ales. în primele faze .de vegetaţie.
   Ştevie (Rumex patientia). Plantă erbacee perenă, cu tulpina viguroasă înaltă de 1 — 2 m, cu frunze mari de 20 — 30 cm şi cărnoase. Este consumată cu plăcere de multe specii de animale.
   Ştir (Amarantus). Gen de plante erbacee anuale din familia Amaranthaceae caracterizate prin tulpină dreaptă şi robustă, frunze ovale, acuminate şi flori verzi (Amarantus retroflexus, Amarantus siluestris) sau purpurii (Amarantus san-guineus), dispuse în glomerule. Creşte prin locuri cultivate şi necultivate. Se foloseşte in hrana animalelor in special a porcilor.
   Ştiuca, sin. Mirliţâ. V. Esox lucius.
   Şumensk. Rasă de oi, cu lînă semi-fină, ce se creşte în# partea de nord a Bulgariei, cu greutatea corporală de 43 kg în medie, produce 3 kg Jînă şi 120 litri lapte.
   Tabără de vară. Loc amenajat pentru întreţinerea taurinelor la păşune. Aceasta presupune şoproane pentru adăpostirea animalelor pe timp nefavorabil, pentru muls şi administrarea hranei suplimentare ; ocoale pentru închiderea animalelor pe timpul nopţii ; încăperi la capătul şopronului pentru adăpostirea viţeilor sugari; încăperi pentru depozitarea furajelor concentrate ; încăperi pentru îngrijitori ; surse de apă; mijloace de transport etc.
   Tabun (mong. Tabun). Grup de cai care pasc în libertate. întreţinerea liberă a cailor, în grupe mari, uneori de sute şi mii de capete, pe păşune sub rigorile naturii.
   Tact, sin. Bătaie. Zgomotul produs în timpul mersului de un membru al animalului, în faza de sprijin. Bătaia este mai intensă cind terenul pe care se deplasează animalul este mai dur, membrele sînt asociate pe bipede şi viteza este mai mare. în timpul mersului, membrele se mişcă izolat, producînd patru bătăi, respectiv se realizează în patru timpi (pasul), jumătate izolat şi jumătate asociat, producîndu-se trei bătăi (galopul), asociate pe bipede diagonale (trapul) şi pe bipede laterale (buestrul), ambele producînd două bătăi şi deci se realizează în doi timpi. Bătaia trebuie să fie cadenţată, ritmică, intensă şi la intervale egale.
   Taghil. Rasă de taurine din U.R.S.S., formată pe baza taurinelor velicoruse,
care au fost încrucişate cu Holmogor şi mai ales cu Olandeza. Se caracterizează prin dezvoltare, corporală relativ mică (talia 123 cm şi greutatea 450—500 kg), făptură uscăţivă, conformaţie şi culori variabile (Bălţată cu negru, neagră, băl-ţată cu roşu sau roşie). Are aptitudine principală pentru lapte (3 500 kg pe lactaţie cu 4% grăsime).
   Tahicardie (gr. Tachis: rapid; Kar-dia : cord). Accelerarea contracţiilor cardiace.
   Tahipnee (gr. Tachis: rapid Pnein: a respira), sin. Polipnee. Accelerarea ritmului respirator.
   Tahlan. Rasă de cîini de tip Spitz; (v. Spitz de urşi Tahlan).
   Tai-Hu. Rasă de porci ce se< creşte în China, de culoare neagră, cu extremităţile membrelor şi vîrful cozii albe. Se caracterizează prin trunchi lung, * cap mare şi larg, urechi mari şi aplecate spinare lăsată, burtă mare, prevăzută cu 8-9 perechi de sfîrcuri, crupă largă dar teşită, membre înalte. Are prolificitate mare (14 purcei la o fătare).
   Tain. Porţiune din' raţie care se administrează animalelor. Raţia se împarte in mai multe tainuri zilnice funcţie de specie, rasă, sex, vîrstă, valoare zootehnică, nivel de producţie etc. în cadrul tainului nutreţurile se administrează într-o anumită succesiune funcţie de particularităţile fiziologice ale speciei, caracterul producţie şi nivelul ei.
614
TAN
   Talamus. Porţiune a diencefalului reprezentată printr-un nucleu de substanţă cenuşie, gîtuit de ventriculul al treilea.
   Talc. Silicat de magneziu hidratat, care se prezintă ca o pulbere foarte fină, unsuroasă la pipăit. Utilizat ca diluant solid pentru împrăştierea pulberilor insecticide.
   Talda. Subrasă de oi, din rasa „Oaia platourilor Marocane“, ce şe creşte în platourile de vest, caracterizată prin talie mare (pînă la 1 m) şi greutate de 100 kg.
   Talie. Statura sau înălţimea animalelor. Se determină cu zoometrul, de la sol şi pînă la punctul cel mai înalt al gre-bănului şi se exprimă în cm.
   Talian. Unealtă stabilă (pasivă) de pescuit de tip capcană folosită în bălţi sau apele marine. Sînt de mai multe categorii : talianul de baltă, lung de 30—40 m şi lat de 1,5—2 m ; talianul semigigant şi talianul gigant, de dimensiuni mai mari, folosite pentru pescuitul marin ; talianul tip Constanţa, folosit la pescuitul marin în apropierea coastelor.
   Talion. Armăsar de rasă Trăpaş românesc (născut în anul 1966 la herghelia Ruşeţu din Luptător şi Tufiţa), cîş-tigător al Derby-ului de trap al R.S.R., din anul 1970 şi deţinătorul recordului în ţara noastră de l'19"9/km. Are o origine foarte valoroasă, provenind din Hambletonian X, deoarece aparţine liniei originare americane (linia a IlI-a Happy Medium) şi respectiv renumitului Peter the Great.
   Talpa gîştei (Leonurus cardiaca L.), sin. Coada leului, creasta cocoşului, iarbă flocoasă, somnişor din familia Laminaceae. Produce nectar mai ales dimineaţa şi seara, asigurind producţii de 200 kg miere la hectar, de culoare deschisă, gust uşor amărui.
   Talpă arsă. Carbonizarea parţială a porţiunii plantare a cutiei de corn prin aplicarea unei potcoave păsuite timp îndelungat, complicată cu o pododer-mită exudativă (supurativă) şi manifestată prin şchiopătură evidentă şi leziuni plantare.
   Talpă Încălzită. încălzirea exagerată a tălpii prin diverse artificii (fier înroşit, ardere de cîlţi etc.) cu scopul înmuierii cornului şi soldată cu apariţia unei podo-dermite congestive sau exudative.
   Talus. V. Astragal.
   Tamazllc (bg. tamazlgk). Totalitatea bovinelor (cireadă de vite), care aparţin unui proprietar, unei ferme sau unei întreprinderi.
   Tambov. Rasă de taurine originară din U.R.S.S., formată pe baza taurinelor locale din Tambov, încrucişate cu rasa Devon şi vitele Tiroleze şi în mai mică măsură cu Holmogor şi Simmental. Se caracterizează prin robusteţe, sănătate, dezvoltare eumetrică (talia 132 cm, greutatea 450 — 500 kg), conformaţie armonioasă şi culoare roşie, adesea cu pete albe. Are aptitudine mixtă de lapte-car-ne, avînd o producţie medie de lapte de 3 500-4 000 1 cu 3,8-4,0% grăsime şi o producţie de carne bună.
   Tamburi, sin. Toboşari. Grup de rase de porumbei de agrement (v. Porumbei Toboşari).
   Tambur de Buliara. Rasă de porumbei de agrement caracterizaţi prin moţ frontal (trandafir) cu diametrul de cca 5 cm, care acoperă ciocul, ochii şi creştetul şi printr-un moţ semicircular situat pe ceafă. Prezintă încălţătură bogată din pene (de 10—12 cm). Se cunosc mai multe varietăţi, unicolore, bălţate sau tigrate. Au o greutate de 350 — 400 g, temperament calm şi prolificitate redusă. Porumbeii, îndeosebi masculii în perioada de împerechere au un cîntec repetat, pe durata de 6 — 10 minute, compus din sunete sacadate asemănătoare cu cele ale unei tobe.
   Tamworth. Rasă de porci engleză, apreciată şi răspîndită în Anglia şi S.U.A., specializată pentru producţia de bacon. Are talie mare, trunchi lung cu membre solide, cap relativ lung cu profil drept, urechi mari drepte orizontale, foarte bine adaptate pentru păscut.
   Tanc. I. Rezervor de lapte izoterm, utilizat în exploatările moderne, adaptat la conducta de lapte, instalaţia de
TAN
615
răcire şi la cea de dezinfecţie, dotat cu filtru la intrarea laptelui, termometru şi supapă de descărcarea laptelui ; 2. Termen general, prin care se defineşte un rezervor pentru diferite lichide confecţionat de obicei din tablă de oţel.
   Tandem. Platformă de muls prevăzută cu ştanduri în care vacile stau intr-o poziţie paralelă cu locul de acţiune al mulgătorului, iar intrarea şi ieşirea vacilor se face individual.
   Tanichthys albonubes. Peşte din familia Cyprinitfae, din pîraieje repezi din China. Coloritul corpului măsliniu cu o bandă aurie şi una brună dispuse în lungul corpului. înotătoarele galbene cu roşu sau albastru. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Tanzer-Polikeit. Aparat special pentru determinarea ştiinţifică a rezistenţei şi extensibilităţii linii.
   Tapioca, sin. Făină de manioc. Se prezintă sub formă de făină de culoare albă frumoasă şi formează cu apa sau laptele ccremat o pastă uşor digestibilă, foarte potrivită pentru alimentaţia purceilor în curs de înţărcare. Unele loturi de făinuri, rău preparate sau conservate pot conţine acid cianhidric.
   Tapir (Tapirus). Gen de mamifere imparicopitate, cu buza superioară şi nasul contopite într-o trompă scurtă. Are corpul masiv şi pielea netedă. Trăieşte în America de Sud şi în Sud-Estul Asiei.
   Tarama. Denumirea icrelor conservate cu sare. Icrele extrase de la peşti şi curăţate se amestecă cu sare uscată, in proporţie de 12,5%. După amestec icrele se pun în butoaie mici de stejar şi se închid cu capacul.
   Tarancă. V. Rutilus rutilus heckeli.
   Tarat. Cu o tară, cu un viciu vizibil.
   Tară. Semn (urmă) de depreciere localizată vizibil la exterior, rezultînd din-tr-un accident înainte său după naştere, dintr-o uzură normală sau timpurie. Tara, implică un fenomen patologic. Astfel, anumite tare sînt uşoare (cica-trici, depilaţii), altele insă depreciază
valoarea animalului afectînd unele regiuni principale (cicatrici ale tendoanc-lor, urme de puncte de foc pe un tendon deformat) altele rezultă din distensiuni sinoviale (moleţi, vezigone) şi cele mai grave provin din periostite (exostozele).
   Tarbes, sin. Jumătate sînge de sud. Tip de cal originar din Franţa, format prin încrucişarea calului Navarrese cu calul arab şi cel pur sînge englez. Are talia de 1,50 m şi este special adaptat pentru cavaleria uşoară.
   Tardiv. însuşire fiziologică care exprimă o creştere şi dezvoltare mai înceată şi atingerea maturităţii corporale mai tîrziu. Această însuşire este proprie animalelor sălbatice, primitive, neameliorate şi are efecte economice nedorite.
   Tardivitate. însuşirea de a fi tardiv.
   Târgui, sin. Touareg. Oaie de tip Sahel, răspîndită în zona Saheliană şi subsahariană. Este convexilinie, cu dezvoltare în funcţie de tip (tipul mare are talia de 75 — 85 cm şi greutatea 40 — 60 kg şi tipul mic 50—60 cm şi respectiv 20 — 30 kg), cu părul scurt şi roba albă, la tipul mare şi culoarea gri, roşcată, cu părul mai lung la tipul mic şi aptitudine de lapte şi carne. Are o conformaţie specifică : cap uscăţiv, cu fruntea bombată şi faţa pronunţat convexă, coarne puternice la berbeci, în spirală, dirijate înapoi, în jos şi apoi în formă de cîrlig şi mici la oi ; gît lung, uneori cu cercei ; trunchi scurt, adunat, cu uger voluminos şi membre lungi. Aptitudine de carne bună ca şi cea de lapte.
   Ţarina, sin. Tarentaise, sin. Taranta-sia, sin. Savoiardă. Rasă de taurine franceză, ce se creşte în Savoia şi în zona muntoasă limitrofă din Italia. Se caracterizează prin dezvoltare mijlocie (talia 129 cm, greutatea 530 kg), tip morfologic de lapte masivizat, conformaţie corectă şi culoare uniformă, blondă sau galbenă, cu mucoase aparent negre. Este foarte bine adaptată mediului diferit, rustică, suportînd rigorile naturii din zona muntoasă şi folosind păşunile mon-
616
TAX
tane. Are fecunditate şi longevitate ridicate şi aptitudine pronunţată pentru lapte (3 000—3 300 kg cu 3,64% grăsime) şi carne.
   Tarla, sin. Parcelă. Denumire care se dă unei anumite suprafeţe de teren reprezentată printr-o pajişte naturală sau cultivată şi delimitată prin garduri fixe sau mobile (gard electric).
   Tarlalizare, sin. parcelar e.Opera\ia. de separare a unui trup de păşune in mai multe tarlale. Numărul optim de tarlale care se organizează este de 6 — 8. Suprafaţa optimă a unei tarlale este de 4—6 ha. Operaţia de tarlalizare se execută pe baza unui proiect în care sînt incluse cheltuielile necesitate cu delimitarea tarlalelor pe păşune, construirea de adăpători, lucrări de combatere a eroziunii, fertilizări, supraînsămînţări etc.
   Tarpan (Equus Gmelini), sin. Cal pontic. Cal sălbatic strămoş al celor actuali (orientali şi sudici), răspîndit în special în quaternarul superior, în regiunile sudice ale Asiei şi Europei. A trăit sub formă sălbatică pînă în 1880. Se caracteriza prin talie mică (130 cm), făptură zveltă, înfăţişare expresivă, culoare cenuşie, brună sau sălbatică, temperament vioi şi mers iute. A fost domesticit de Sciţi şi Tătari. Din Tarpan provin caii locali din ţările sudice ale Asiei şi Europei.
   Tarpano-monyol. Rasă de cai (v. Huţul).
   Tarpon (Megalops Atlantica). Peşte asemănător cu heringii, din familia Eto-pidae, cîntărind pînă la 150 kg şi atin-gînd o lungime de circa 4 m. Are o singură aripă dorsală şi fălci puternice cu numeroşi dinţi mici.
   Tars. Regiune a autopodiului pelvin, cuprinsă între extremitatea distală a tibiei şi extremitatea proximală a oaselor metatarsienc, formată dintr-un număr variat de oase scurte (cal 6, rumegătoare 5, porc şi carnivore 7) aşezate în principiu pe două rînduri, cuprinzînd în rindul I astragalul şi calcaneul, iar în rîndul al II-lea cuboidul, scafoidul şi mai multe cuneiforme sau oase tarsalc.
   Tartru. Depozit calcaros la nivelul dinţilor, adesea condiţionînd apariţia unei gingivite.
   Tatuaj. Operaţie de individualizare a animalelor, care constă în imprimarea pe piele (în special la urechi) a unor semne sau cifre. Tatuajul se efectuează prin perforarea pielii şi prin aplicarea unor coloranţi.
   Taurină. Acid aminoctilsulfonic, care împreună cu colina formează acidul tau-rocolic. Se prezintă sub formă de cristale albe, uşor solubile ; se găseşte în secreţia biliară.
   Taurine. Specie de rumegătoare domestice de talie mare, din familia bovinelor, provenind din specia sălbatică Bos taurus, subfamilia Bovine, familia Bovideae şi subordinul Ruminantia. A-ceastă specie înglobează atit taurinele fără cocoaşă sau taurinele propriu-zise (Bos taurus), cit şi cele cu cocoaşă, respectiv zebul (Bos indicus), fiind cea mai numeroasă şi importantă specie pentru om. Ca urmare a lucrărilor de ameliorare şi selecţie, în prezent, există un mare număr de rase, diferite ca exterior şi tip de producţie ; rase specializate (pentru producţia (le lapte :sâu de carne) şi rase mixte (pentru lapte-carnc, car-ne-muncă etc.).
   Tavda. Cal local de pădure, de provenienţă finlandeză, răspîndit în U.R.S.S. (in partea de răsărit a regiunii Sver-dlovsc). Are o dezvoltare elipometrică (talia 130 cm), format corporal dreptunghiular, făptură uscăţivă, conformaţie corectă, mersuri rapide şi mare capacitate de muncă. Se foloseşte pe scară largă la munci în exploatările silvice şi în mine.
   Taxonomie (gr. taxis: aşezare, aranjare, nomos: lege). Ştiinţa care clasifică speciile de plante şi animale în categorii, numite taxoane. Cele mai importante taxoane la animale sînt: regn (Animal) ; subregn (Metazoa); încrengătură (Chor-data şi Artropode); subîncrengătură (Vertebrata) ; clasă (Mamalia, Pisces Aves şi Insecta) ; subclasa (Eutheria
TAI
617
Orniture, Pterygota); ordin (Artiotac-tyla, Perissodactyla, Rodentia, Anseni^ forme, Columbiforme, Galliforme, Lepi-doptera, Hymenoptera) 4 subordin (Non* ruminantia, Ruminantia, Duplicidentâte, Simplicidentate) ; familia (Suidae, Bovi-^ dae, Leporidae, Castoridae, Anseridae, Colombidae, Phanazidae, Bombycidae, Apidae) ; subfamilia (Suinae, Caprovinae, Bovinae, Ecvinae) ; gen (Sus, Ovis, Capra, Bos, Bubalus, Equus, Lepus, Anser, Carrinia, Collumba, Gallus, Meleagris, Numida, Fazianus) ; specia (Domesticus, Aries, Priscus, Falconeri, Faurus, Son-daicus, Bubalus, Gaurus, Gruniens, Că-ballus, Asinus, Zebră, Hemionus, Plati-rinca, Moscata, Domestica etc.). După unii biologi, taxonomia este sinonimă cu sistematica.
   Tăiţei de sfeclă. Reziduu de la fabricarea zahărului, utilizat în hrana animalelor (îndeosebi a vacilor de lapte şi a animalelor la îngrăşat). Se administrează în stare proaspătă, conservaţi prin însilozare, sau uscaţi.
   Tătăneasă. Plantă perenă furajeră bogată în proteine, ce produce 60—80 t masă verde la hectar.
   Tăun. Denumire generică dată unor insecte diptere din familia tabanidelor, cu corpul lung de 7—30 mm. Femelele sînt hematofage, atacînd mamiferele şi omul. Sînt vectori ai unor boli virotice şi bacteriene (dalacul, pesta bovinelor, anemia infecţioasă a cailor, unele babe-sioze sau tripanosomiaze).
   Tbilisi. Soi de dud, creat în U.R.S.S., cu producţia de frunze de cca 5 000 kg/ha anual.
   Teekel. Rasă de cîini (v. Basset german).
   Tectrice. Pene propriu-zise de contur (de acoperire) cu lama întreagă, situate pe aripi şi în coadă şi care, avîrid dimensiuni diferite, acoperă ca şi ţiglele baza remigelor şi a rectricelor.
   Tedzo. Produs femei fecund rezultat din împerecherea Yakului (mascul) cu taurine (vacă).
   Tehnologie de exploatare a animalelor.
Ştiinţa optimizării, organizării şi condu-
cerii, proceselor tehnologice din fermele de' animale, în scopul maximizării producţiilor şi a veniturilor obţinute din zootehnie.
   Telegonie. Impregnarea maternă, de la împerecherea iniţială, respectiv influenţa • asupra unei femele, de către primul mascul, astfel ca descendenţii proveniţi ulterior, din alte împerecheri, se aseamănă cu primul genitor. Arabii au acordat o mare atenţie telegoniei, punînd un accent deosebit în formarea rasei Arabe pe calităţile armăsarilor care montau iepele primipare. Astăzi, zoo-tehniştii neagă această influenţă.
   Telemark. Rasă de taurine de munte din Norvegia, caracterizată prin dezvoltare hipometrică (talia 115 — 118 cm, greutatea 350 — 375 kg), făptură îndesată, conformaţie specifică, culoare băl-ţată cu roşu sau negru şi cu un desen asemănător cu al rasei Pinzgau. Este o rasă rustică, rezistentă, cu aptitudine triplă, dar mai pronunţată cea pentru lapte.
   Telemea. Sortiment de brînză obţinută din lapte de oaie (parţial degresat) din tipul brînzeturilor cu pastă semi-tare, conservată prin saramurare, specific popoarelor balcanice. Culoarea este albă sau alb-gălbuie, consistenţă elastică sau slab sfărîmicioasă în funcţie de durata păstrării în saramură şi gust specific uşor sărat.
Telencefal (gr. tile:  departe, encepha-
los: creier). Partea sistemului nervos central corespunzînd emisferelor cerebrale.
   Teleofază. Faza ultimă a cariochine-zei, în care odată cu apariţia peretelui despărţitor în partea mediană a celulei, se formează cele două celule fiice.
   Teleoptil. Penaj propriu-zis ; cuprinde penajul juvenil, din prima îmbrăcare după puful embrionar (v) cît şi penajul de adult.
   Teleosteeni (gr. teleios: complet, oste-on : os). Ordin de peşti caracterizaţi prin coloana vertebrală şi craniul complet osoase, corpul acoperit cu solzi osoşi şi
618
TEN
înotatoarea caudală împărţită în două părţi egale. Cuprinde circa 90% din peştii actuali, răspîndiţi atît în apele dulci cît şi în cele marine (cx. crapul, şalăul, ştiuca, somnul, guvizii, pălămida, somonul etc.).
   Teleman. Rasă de cîini ce se creşte în Malaya.
   Te Ison. 1. Ultimul segment abdominal la raci, formînd cu apendicele învecinate o înotătoare codală lăţită ca un evantai. 2. Segmentul terminal al cozii scorpionilor care poartă ţepul veninos.
   Teltia. Harnaşament de protecţie a trunchiului calului, care se pune sub şa, cu scopul de a împiedica strivirea ţesuturilor spinării şi de a amortiza şocurile transmise de călăreţ.
   Teluric (lat. tellus: pămînt). Care are legătură cu solul, legat de sol (de ex. boli telurice).
   Temperament. Ansamblul particularităţilor fiziologice, morfologice şi psihice, care diferenţiază indivizii între ei şi influenţează caracterul şi comportamentul. La animale se cunosc următoarele tipuri de temperament: limfatic (moale, apatic, fără agresivitate şi nici apărare) şi nervos (viu, neastîmpărat, agresiv şi fără răbdare). P a v 1 o v stabileşte la animale 4 tipuri de temperament: hipersensibil, nervos sau impetuos, caracterizat prin excitaţie puternică şi inhibiţie slabă, care corespunde la om tipului choleric ; sensibil, vioi sau energic, animalele manifestă sensibilitate şi vioiciune evidente şi corespunde la om cu tipul sanguin ; mezosensibil, caracterizat prin faptul că animalele sînt blînde, docile, ascultătoare, cu o sensibilitate şi vioiciune moderată, corespunde la om tipului flegmatic şi hiposensibil, slab sau limfatic, animalele manifestă sensibilitate şi vioiciune reduse, corespunzînd la om tipului melancolic.
   Temperatură critică. Temperatura mediului la care sistemul de termoreglare al homeotermelor este solicitat fie pentru mărirea producţiei de căldură (temperatura critică inferioară), fie
pentru pierderea ci din organism (temperatura critică superioară).
   Temporal (os). Piesă osoasă a neuro-craniului, cuprinzînd scamozalul (cu apofiza zigomatică şi condilul articular) şi piramida temporalului.
   Temporal superficial (nervul —). Evident nerv desprins din ramura mandi-bulară a trigemenului, anastomozată sub arcada zigomatică cu facialul pentru a forma plexul subzigomatic, distribuin-du -se apoi pielii zonale.
   Temporale (arterele —). Artere distribuite formaţiunilor din zona tîmplei, distingîndu-se: o arteră temporală profundă şi o arteră temporală-superficială.
   Temrod. Rasă de iepuri (v. Termond).
   Tendinită, sin. Tenozitâ. Inflamaţia unui tendon.
   Tendon. Formaţiune fasciculată, fibroasă, servind la inserarea muşchiului pe os.
   Tendovaginită, sin. Tendovaginalităy Tenosinovită. Termen arhaic utilizat pentru definirea inflamaţiei simultane a unui tendon şi a sinovialei vaginale care-i facilitează alunecarea.
   Tenesme (gr. teinen : a întinde). Atitudini şi eforturi repetate de urinare sau defecare.
   Tenie (Taenia), sin. Panglică. Vierme lat în formă de panglică, cu partea anterioară a corpului subţire, avînd la capăt scolexul după cum urmează segmentele numite proglote. în stadiul adult, teniile sînt parazite în intestinul subţire la om şi animale, iar în stadiul larvar trăiesc în muşchii taurinelor (Taenia saginata), porcinelor (Taenia solium), peştilor (Diphilobotrium latum).
   Teniază. Termen definind prezenţa teniilor intr-un organism parazitat, boala fiind frecventă la pisici (Taenia tenuifor-mis, T. echinococcus), la cîine (T. pisifor-mis, r. hydatigena, T. solium, T. cenurus,
T.  echinococcus, • Dipylidium, Botriocefa-lum etc.), la porc (T, solium) şi la om.
   Tenifug. Antihelmintic activ contra viermilor laţi: rizomul de ferigă, Ka-mala, arecolina etc.
TEN
619
   Tenosinovită. Inflamaţia simultană a tendonului şi a sinovialei sale.
   Tenozită. Inflamaţia unui tendon (v. Tendinită).
   Tensiune arterială. Presiune cu care circulă sîngele în artere şi care este echivalentă cu apăsarea pe care sîngele o exercită asupra pereţilor arteriali. Tensiunea arterială se măsoară cu aparate speciale numite tensiometre. Tensiunea• arterială maximă sau sistolică reprezintă tensiunea în timpul sistolei ventriculare, iar tensiunea arterială minimă sau diasto-lică este tensiunea din timpul diastolei.
   Tensor. Muşchi care prin contracţia sa întinde o formaţie membranoasă tensorul fasciei lata, tensorul capsulei articulare (muşchiul capsular) etc.
   Teodoreanu, Nicolae (1889—1977), zo-otehnician român. Membru corespondent âl Academiei R. S. România. Cercetări în domeniul selecţiei şi ameliorării ovinelor. Contribuţii la crearea rasei Merinos de Palas. Cunoscut prin numeroase lucrări în domeniul geneticii animalelor domestice.
   Teramicină. Oxitetraciclină, antibiotic obţinut prin extracţie din Strepiomy-ces rimosus. Se prezintă ca o substanţă cristalină, galbenă, cu gust amar. Se utilizează mai ales teramicina clorhi-drică, solubilă în apă.
   Terapeutică (gr. therapeia : a îngriji). Ramură a ştiinţelor medicale care studiază mijloacele şi metodele de tratament cu scopul de a preveni, a ameliora şi a vindeca bolile.
   Terapie, sin. Terapeutică (v).
   Teratcdym. Monstru dublu sudat prin regiunea dorsală, distingîndu-se ; pso-dymi (sudaţi prin regiunea lombelor), xi-phodymi (sudaţi prin regiunea dorso-ster-nală) toracodymi etc.
   Teratologie. Partea morfologiei care se ocupă cu studiul monştrilor şi cu analiza cauzelor care condiţionează apariţia lor.
   Teratcm. Tumoră de origine embrionară.
   Teratopag. Monstru format din indivizi sudaţi la diverse nivele distingîn-
du-se : cefalopagi, cînd sint uniţi numai prin extremitatea cefalică, pi go pagi, uniţi prin regiunea lombosacrată, xipho-pagi, uniţi prin regiunea xifoidiană, toracopagi, sudaţi unul la altul prin regiunea lor toracală, sternopagi, sudaţi numai prin regiunea sternală etc.
   Terek. Rasă nouă de cai formată în
U.R.S.S., pe baza iepelor de diferite rase (orientale, de Don, Cabardină, Gidran) şi armăsari Streleţk (anglo-arab, format la sfirşitul secolului al XlX-lea în Ucraina), precum şi reproducători Arab, Pur singe englez şi jumătate sînge. Se caracterizează prin talie de 151 cm, făptură uscăţivă, tip morfologic de călărie, culoare vînătă, temperament vioi, caracter bun, rusticitate remarcabilă, aptitudine de călărie.
   Termoeauter (gr. therin : căldură, ca-iein : a distruge). Instrument cuprinzînd în constituţia sa o parte (lamă, filament etc.), care poate fi adusă în stare de incandescenţă şi un mîner rău conducător de căldură, partea incandescentă permiţînd distrugerea ţesuturilor (cauterizare), în caz de tumori, deschideri de abcese, fistule etc.
   Termocoagulare. Metodă chirurgicală care constă în coagularea sîngelui ieşit din vase (arteră, venă) şi a unei porţiuni de ţesut din zona înconjurătoare a acestora cu ajutorul unui corp puternic încălzit (termoeauter).
   Termograf (gr. thermos: cald; gra-phein : a scrie). Aparat care înregistrează şi înscrie pe un grafic evoluţia temperaturii pentru 24 ore sau pentru 7 zile.
   Termogramă. Grafic pe care s-a înscris evoluţia temperaturii pe 24 ore sau 7 zile.
   Termometru (gr. thermos: cald; me-tre : măsură). Instrument care serveşte Ia evaluarea temperaturii, a) Termometre obişnuite (de cameră sau pentru exterior) au scara gradată între — 10°C (respectiv — 35°G) şi +55CC. b) Termometrele de maximă indică cea mai ridicată temperatură pe o anumită perioadă de timp (ex. 24 ore). Termometrele medicale şi
620
TER
veterinare sînt termometre de maximă, c) Termometrele de minimă indică cea mai scăzută temperatură pe o anumită perioadă de timp. d) Termometrele de maximă şi minimă (Six-Bellani) arată la extremitatea indicilor din capilar cea mai ridicată şi cea mai scăzută temperatură în 24 ore. e) Termometrele electrice determină temperatura cu ajutorul unor termoelemente (termocupluri) sau unor rezistenţe electrice.
   Termoreceptori. Terminaţii nervoase din piele care transmit senzaţiile de căldură sau răceală la centrul nervos termoregulator.
   Termoreglare. 1. Menţinerea temperaturii corpului la un nivel constant prin intervenţia unor mijloace organice fizice şi chimice dirijate de un sistem neuro-endocrin ; 2. Menţinerea la un anumit nivel a temperaturii aerului dintr-o încăpere printr-un sistem de încălzire şi răcire comandat de un termostat.
   Termoregulator. V. Termostat.
   Termorezistenţă. Rezistenţa animalelor la căldură, care depinde de specie, rasă, stare de întreţinere şi sănătate, climat etc. Majoritatea mamiferelor nu rezistă la o temperatură medie de peste 43°C.
   Termostat. 1. Dispozitiv automat care reglează şi menţine o temperatură constantă într-o încăpere sau într-un circuit ; 2. Aparat în care temperatura aerului este menţinută constantă (21 sau 37°C), folosit în laboratoarele de microbiologic.
   Termoterapie (gr. therme:     căldură, .
terapein : a îngriji). Aplicarea temperaturii, mai ales a celei diferite de a corpului ca mijloc terapeutic: aerotermoterapia etc.
   Terra Nova. Rasă de clini, cu origine foarte veche, formată în insula al cărei nume îl poartă. Prezintă cap masiv, cu stop bine evidenţiat, botul scurt, urechile mici, triunghiulare, ataşate posterior şi purtate atîrnînd, trunchi ceva mai lung decît talia şi coada lungă, bine acoperită de franjuri. Prezintă păr
de acoperire moderat de lung, drept şi uleios şi păr de încălzire foarte des, ceea' ce îi face blana impermeabilă. Culoarea generală neagră cu reflexe bronzate. Se caracterizază printr-o talie de 70 cm şi o greutate de 67 kg.
   Terrier. Grupă numeroasă de rase de cîini formaţi în mod natural sau prin încrucişări care au dovedit aptitudini de a pătrunde sub pămînt în urmărirea vulpilor, bursucilor, şobolanilor etc. Unii din aceştia au rămas cîini de vînătoare, hărţuitori în vizuină sau la suprafaţă şi alţii au trecut la acţiuni de însoţire, în timp ce numeroase rase, crescute în apartament pentru frumuseţea lor naturală sau dobîndită prin tunsori, au pierdut în mare măsură instinctul de terrier.
   Terrier aberdeen. Denumirea iniţială pentru o rasă de cîini care în prezent este recunoscută sub numele de Terrier Scoţian (v.).
   Terrier airedale. Rasă de cîini formată din vechiul Terrier englez negru care, prin selecţie şi prin încrucişări cu cîini mai puternici şi-a mărit talia, devenind totodată şi apt pentru acţiuni de pază şi însoţire. Totodată, datorită frumuseţii lor cu toată dificultatea îngrijirii părului lor, cîinii Airedale sînt foarte apreciaţi pentru agrement, în apartamente sau parcuri. Dintre particularităţile de exterior sînt de menţionat: craniul alungit, stop abia vizibil, urechi în V, ataşate la nivelul creştetului şi purtate lateral, semiîndoite, trunchiul scurt şi puternic, coada purtată în sus. Părul destul de lung, gros şi aspru, pretinde o întreţinere laborioasă prin periere, în caz contrar cîinele capătă un aspect general linos. Are talie medie de 57 cm şi greutate de 20 kg.
   Terrier alb west-highland, sin. Westie. Rasă de cîini, la origine varietatea albă de Cairnterrier. Cîine de apartament, ataşat de copii, apare mai uşor de disciplinat decît alţi tcrricri. Are caracteristice capul pătrat cu botul scurt şi stop pronunţat, urechile mici, purtate
TER
621
drept şi terminate în unghi ascuţit, trunchiul compact cu spinare orizontală, membrele scurte şi coada lungă de 12 — 15 cm, strălucitor şi talie de 25—28 cm.
   Terrier australian, sin. Aussi. Rasă de cîini formată în Australia din încrucişări complexe. Se caracterizează prin aptitudini deosebite în combaterea şobolanilor şi chiar a şerpilor. Ca exterior se caracterizează prin labe scurte şi trunchi aparent alungit dar masiv şi păr aspru, lung, formînd un guler larg. Prezintă culoare neagră albăstrui sau cenuşiu argintiu cu pete de foc pe labe şi cu mască. Se caracterizează printr-o greutate medie de 4,5 —5,5 kg.
   Terrier bedlington. Rasă de cîini formată în Anglia şi perfecţionată prin încrucişare cu ogari Whippet (v) devenind un foarte bun cîine de vînătoare la iepuri de vizuină. Începînd din sec. XIX este tot mai mult crescut în apartament, conformaţia caracteristică fiind scoasă în evidenţă prin tundere. Ca exterior este un ciine elegant, cu forme alungite amintind silueta şi viteza ogarilor. Prezintă cap în formă de pară, cu profil berbecat, urechi jos şi posterior prinse, trunchi suplu cu spinare arcată, abdomen supt, coadă plantată jos, lungă şi ascuţită spre virf. Părul, mode-Tat lung, cu tendinţă spre frizat, mai ales pe cap. Are varietate de culoare albastră, ueori cu pete de foc şi roşcată. Se caracterizează in medie prin talie ele 40 cm şi greutate de 8—10 kg.
   Terrier black-and-tan, sin. Terrier englez negru. Rasă britanică de cîini, astăzi dispărută, care a stat la baza multor rase valoroase de terrieri de vînătoare (Airedale, Irlandez, Galez şi chiar Fox).
   Terrier border. Rasă de cîini formată în Anglia şi îndelung utilizată pentru vînătoarea şi combaterea vulpilor, în prezent rasă de apartament. Este lipsită de instinct combatant faţă de alţi cîini, nu trebuie tuns şi nu are prevăzută amputarea cozii. „Are capul asemănător cu al unei vidre, cu botul scurt, ure-
chile mici, în V, atîrnînde înainte, trunchiul puternic, picioarele scurte şi coada scurtă şi groasă la bază, purtată în sus. Părul moderat lung, aspru şi des, cu subpăr gros. Are mai frecvent culoare roşie aurie şi gri-albăstruie cu pete de foc, o talie de 30—36 cm şi o greutate de 5 —7 kg.
   Terrier boston. Rasă de cîini formată în SUA pe baza unor cîini probabil importaţi din Anglia, prin încrucişări cu Buldogi şi cu Bullterrieri şi prin selecţie dirijată către obţinerea unor animale pentru luptele de cîini. După greutate prezintă 3 tipuri: greu (10—18 kg), mijlociu (7,5 — 10 kg) şi uşor (sub 7,5 kg). Are in general culoare albă cu pete brune sau cenuşii.
   Terrier cairn. Rasă engleză veche de cîini de vînătoare utilizată pentru distrugerea rozătoarelor (vulpi, vidre etc.). Se caracterizează prin cap lung, cu păr zburlit pe frunte, sprîncene şi bot, stop pronunţat, urechi mici, ascuţite şi drepte, trunchi mai lung decit talia, coada scurtă acoperită cu păr drept, purtată în sus şi păr lung. Culorile mai frecvente roşie, cenuşie şi amestec de negru cu cenuşiu (aproape negrii). Are o talie de 23 — 25 cm şi o greutate de 6,5 kg. '
   Terrier clydesdaîe, sin. Paisley terrier. Rasă de cîini puţin răspindită dar de mare frumuseţe datorită mai ales părului lung (25—28 cm pe trunchi şi 50 — 56 cm pe flancuri) care necesită însă o îngrijire laborioasă.
   Terrier congo, sin. Basenji. Rasă de cîini crescută în Africa centrală pentru a face numeroase servicii (căutarea şi aportarea vînatului, pază etc.). Caracteristică incapacitatea de a lătra, animalele . nefiind însă mute. Se • caracterizează în medie prin talie de 40--43 cm şi greutate de 10 kg.
   Terrier dandie-dinmont. Rasă veche de cîini care au căpătat popularitate după ce a apărut ca personaj intr-un roman de Walter Scott, fiind apoi perfecţionată cu alţi terrieri; are o siluetă agreabilă, cu craniul bombat şi cu
622
TEU
moţ de peri mătăsoşi, cu coada purtată oblic în sus, in seceră, lungă de 20 — 25 cm acoperită cu păr foarte aspru. Blana este constituită dintr-un amestec de fire aspre şi moi. Culoarea poate fi cenuşiu închis sau brun roşcat. La o talie de 20 — 27 cm are o greutate medie de 8 kg.
   Terrier englez alb. Rasă veche de ciini. Are păr scurt, linii alungite, trunchi suplu, coadă lungă şi fină, purtată în continuarea liniei spinării.
   Terrier englez negru. V. Terrier Black-and-tan.
   Terrier fox cu păr lins, sin. Fox terrier cu păr lins. Rasă de ciini de vînă-toare, hărţuitor de vizuină şi la suprafaţă, devenit şi ciine de apartament. Are capul dreptunghiular, lung, cu botul ascuţit şi cu urechile mici, subţiri, în V. Membrele anterioare sint drepte şi cu aplomb corect, caracteristic. Trunchiul este îndesat, cu abdomenul supt şi cu coada sus prinsă, purtată drept în sus şi amputată, cu un sfert din lungime. Blana este formată din păr scurt, lins, foarte des şi aspru şi apare in culoare albă cu pete mari negre, castanii, sau brune. Se caracterizează în medie prin talie de 36 — 39 cm si o greutate de 8-9 kg.
   Terrier-fox cu păr sirmos, sin. Foxter-rier sîrmos. Cu aceleaşi aptitudini şi exterior ca şi Foxterrierul cu păr lins, are părul moderat lung, aspru şi sîrmos, uneori uşor ondulat, cu sprîncene stufoase şi aspre, cu păr mai lung în mustăţi şi barbă unde firele apar cu caracter sîrmos mai pronunţat.
   Terrier fox pitic, sin. Toy Foxterrier (v).
                                       -39
   Terrier galez, sin. Welsh terrier. Rasă de cîini folosită în secolele trecute pentru vînătoarea de vidre, iar în prezent este crescut mai mult în apartamente. Se prezintă ca o formă mică de Airedale şi are unele asemănări cu Foxterrier sîrmos. Are o talie de 35 — 40 cm şi o greutate de 9—9,5 kg.
   Terrier glen of imaai. Rasă de cîini formată in mod natural în Irlanda
pentru vînătoarea la vizuină a bursucilor. Caracteristice picioarele scurte, şi părul nu prea lung. Nu necesită pentru expoziţie decît o toaletă modestă. Coada se amputează la jumătate. Culoarea mai răspindită este crem sau albăstruie cu pete. Au în medie o talie de 35 cm şi o greutate de 14 kg.
   Terrier irlandez, sin. Irish terrier. Rasă de ciini cu foarte bune aptitudini pentru diversele acţiuni de vinătoare. Prezintă capul lung, urechile în V, purtate atirnînd pe obraji, coada amputată la trei sferturi, purtată drept in sus şi părul aspru. Prezintă mai multe culori, roşie, crem sau galben-crem ctc. Are o talie de 45 cm şi o greutate de 11 — 12 kg.
   Terrier irlandez cu păr lins. Rasă de ciini utilizată in combaterea rozătoarelor, la pază şi chiar la conducerea turmelor. Pentru expoziţii are nevoie de toaletă specială. Coada se amputează la jumătate. Blana are păr bogat, lung şi uşor ondulat, cu aspect mătăsos. Are o talie de 45 — 48 cm şi o greutate de 16 — 21 kg.
   Terrier jaek rtissel. Rasăr engleză de cîini, încă nerecunoscută de forurile internaţionale de chinologice, deşi răspindită şi apreciată. Foarte bun şorecar, prezintă o variabilitate mare, privind greutatea corporală şi culoarea datorită lipsei unui standard recunoscut.
   Terrier kerry blue, sin. Irish blue terrier. Rasă de ciini formată în Irlanda care are (exceptînd rasa Caniche), cea mai dezvoltată barbă. Prezintă blană moale, mătăsoasă, cu fire lungi, dese şi foarte ondulate. Culoarea generală apare albăstruie după vîrsta de 18 luni, vîrstă pină la care căţeii sint negri. Se caracterizează în medie prin talie de 45 — 47 cm şi o greutate de 15 — 17 kg.
   Terrier Jakeland. Rasă de cîini de vinătoare specializată în distrugerea vulpilor de vizuina şi prin urmărirea pe terenuri stîncoase. A fost perfecţionată şi prin infuzii de sînge de la alţi terrieri. Prezintă mai multe culori, dintre care mai răspindite neagră, al-
TER
623
bastră cu sau fără roşu, roşie, roşie cenuşie şi maro. Are în medic o talie de 36 cm şi o greutate de 7—8 kg.
   Terrier de Manchester. Rasă de ciini de vinătoare cu aptitudini multiple dintre care sînt notabile prinderea iepurilor în vizuini, distrugerea şobolanilor etc. Se deosebeşte de alţi terrieri de vinătoare prin urechile mari în formă de V, îndoite în faţă de la un sfert de lungime, părul scurt şi lucios pe fond general negru cu pete roşietice. Are o talie de 38 — 40 cm şi o greutate de 10 kg.
   Terrier mexican, sin. Chihuahua. Rasă de cîini care reprezintă cel mai mic cîine din lume (0,450—2,7 kg şi în medie 0,9—1,8 kg şi talie de 16 — 20 cm). Exteriorul rasei se caracterizează prin craniu cu fontanelă, urechi mari, drepte sau în repaus, purtate în unghi de 45°, nas scurt şi uşor ascuţit, trunchi ceva mai lung decît înalt şi coadă purtată în semicerc pe spinare. Blana poate fi cu păr scurt şi lucios sau cu păr lung moale, neted, uşor ondulat şi prezentînd şi franjuri.
   Terrier Norfolk. Rasă de cîini diferenţiată din rasa Norwich în 1965 şi caracterizată îndeosebi prin portul atîr-nind al urechilor. Ca exterior prezintă bot dc vulpe, puternic, stop evident, urechi atîrnînde pe obraji, trunchi scurt şi compact, coadă scurtată la jumătate şi blană formată din păr aspru, drept, strîns şi mai lung pe git şi pe umeri. Prezintă diverse nuanţe de roşu, precum şi negru cu foc, galben sau cenu-şiu-albăstrui. Se caracterizează printr-o talie medie de 25 cm.
   Terrier Norwich. Rasă de cîini de tip, Terrier din Anglia, cu urechi drepte, cu trunchiul mai lung şi mai suplu, cu membrele evident mai scurte. Are talia de 25 cm.
   Terrier paisley. Rasă de cîini (v. Terrier Clydesdale).
   Terrier pitic englez, sin. Terrier Toy englez. Rasă de cîini formată în Anglia înainte de sec. XVII si care în SUA este înregistrată ca Manchester Terrier pitic.
Prezintă cap alungit cu bot ascuţit, cu ochi foarte negri, cu urechi ascuţite şi purtate drept, trunchi lung cit talia, şi coada subţire spre vîrf, purtată orizontal. Blana arc păr scurt, de culoare neagră cu pete de foc bine delimitate. Prezintă în medie o talie de 25 — 30 cm şi o greutate de 3 kg. în SUA se pretinde o greutate de 5,5 kg.
   Terrier sealyham. Rasă de cîini formată în Anglia, cu scopul de a fi folosită la vînătoarea de vidre. Prezintă bot puternic şi lung, urechi atîrnînde pe obraji, trunchi mai lung decît înalt, picioare scurte şi coada purtată drept, scurtată la o treime. Culoarea este albă, uneori cu pete galbene sau bej pe cap şi urechi. Are în medie o talie de 30 cm şi o greutate de 8 —9 kg.
   Terrier scoţian. Rasă de cîini, la origine utilizată pentru distrugerea vulpilor în regiunile stîncoase ale Scoţiei, în prezent crescută în apartamente. Prezintă cap alungit, cu botul lung şi stop pronunţat, urechi mici ascuţite şi drepte, trunchi scurt dar mai lung decît talia şi coadă groasă la bază purtată drept în sus. Are păr des şi dur şi subpăr scurt, des şi moale, prezentînd mai ales culoare generală neagră. Se caracterizează în medie prin talie de 25—28 cm şi o greutate de 8 — 10 kg.
   Terrier skye. Rasă veche de cîini formată în Scoţia şi insulele învecinate, unde era folosit la combaterea animalelor dăunătoare. Prezintă capul lung, cu maxilare puternice şi cu urechile purtate drept sau atîrnînde pe obraji, trunchiul lung, pe picioare scurte şi coada semi-curbată. Părul este lung, aspru şi drept, formînd franjuri în coadă şi pe urechi, Se admit diverse culori, însă trufa şi urechile trebuie să fie negre. Are înălţimea de 25 cm şi greutatea corporală
11,5  kg.
   Terrier staffordshire, sin. Pit Bull-terrier, Yankee terrier, American Bull-terrier. Rasă de cîini, care are origine comună şi se aseamănă cu Bull-Terrier de Staffordshire (v. Bull-Terrier). Au a talie de 42 — 48 cm.
624
TES
   Terrier Sydnci, sin. Păr mătăsos, Silkiterrier, Sydncy Terrier, Sydneij Silky. Rasă de cîini creată în Australia pe baza terierului Australian cu diverse rase engleze. Se caracterizează prin craniu alungit, urechi drepte şi susplan-tate, trunchiul mai lung decît talia, coada plantată sus şi fără franjuri, amputată. Blana este formată din păr fin, neted şi mătăsos, strălucitor şi lung. Pe cap, părul abundent formează un moţ caracteristic. Părul se împarte printr-o cărare pe cap şi de o parte şi alta a trunchiului pină la baza cozii. Culoarea caracteristică este albastră, albastră-argintie sau de ardezie cu pete roşii. Are o talie de 20 — 25 cm şi o greutate de 3,5 —4,0 kg.
   Terrier tibetan, sin. Crizantema. Rasă de cîini nejustificat încadrată printre te-rieri, fiind originară din Tibet şi fiind mai degrabă ciine de utilitate (pază, aport de obiecte pierdute în locuri inaccesibile oamenilor); are părul asemănător mai mult cu ciinii Shitzu, sau Lhassa Apso. Prezintă cap mijlociu, cu stop pronunţat şi acoperit cu păr lung atîrnînd pe ochi, urechi în'V, atîrnînde şi acoperite cu păr lung şi bogat, trunchi compact, membrele şi coada cu franjuri. Culoarea blănii poate fi diversă: albă, aurie, crem, roşcată, cenuşie, neagră şi de asemenea bicoloră său chiar tricoloră. Talia medie este de 35 — 40 cm.
   ţeţjriţr yorkshire, sin. Yorky, Rasă de cîim formată prin încrucişarea Ter-rieruîui englez Negru cu foc, cu cîini Maltez şi Skye şi prin selecţie dirijată către miniaturizare. Prezintă capul mic şi plat, urechile în V, drepte sau semi-drepte, trunchiul compact cu coada de lungime mijlocie, purtată puţin mai sus decît linia spinării. Blana cu păr lung, fin şi mătăsos, abundent pe întreg corpul. Culoarea de fond este albăstrii de oţel cu o bandă de culoare albastră mai deschis mergînd dă la occipital pînă la baza cozii şi . cu nuanţă de foc pe bot. Se caracterizează printr-o greutate sub 3,5 kg.
   Tescovină. Produs secundar rezultat în urma zdrobirii şi presării strugurilor. Constituie un furaj cu valoare medie, ce poate fi folosit ca atare sau după însilo-zarc, in anumite proporţii în hrana animalelor domestice.
   Testarea animalelor. Metodă ştiinţifică de verificare a aptitudinilor animalelor, ce stă la baza unei selecţii moderne. Prin testare se scot în evidenţă indivizi din diferite linii sau rase, care pot realiza parametrii tehnicorcconomici superiori, asigurîndu-se progresul genetic şi creşterea rentabilităţii. Testarea se organizează numai la animalele sănătoase şi cu origine cunoscută in staţiuni pentru controlul producţiei, unde sint asigurate condiţii de mediu uniforme. Cele mai folosite metode sint : testarea după descendenţi (progeny test) prin care reproducătorii sint apreciaţi după calităţile descendenţilor; testarea după performanţe proprii prin care se face aprecierea după controlul direct al performanţelor reproducătorilor ; testarea combinată.
   Testicul (lat. testiculus), sin. Gonadă masculă. Organ esenţial al aparatului genital mascul care după atingerea maturităţii sexuale şi pînă la încheierea vieţii genitale a animalului produce celule sexuale mature, apte pentru a fecunda ovula. Forma, mărimea, poziţia şi aşezarea testiculelor este variabilă la diferite specii de animale. Structura testiculului este însă aceeaşi ; albuginee la exterior, care trimite spre interior sep-tumuri conjunctive care împart testiculul în lobulk în fiecare lobul testicular se găsesc 300—400 tubi seminiferi, care formează reţeaua testiculară (numită şi reţea Haller).
   Testiculară (artera —). Arteră detaşată din aorta abdominală care pătrunde prin traiectul ingvinal de unde urmează un traiect variat, distribuind o mulţime de colaterale parenchimului testicular.
   Testosteron. Hormon sexual masculin (C1#H2802), secretat de ţesutul intersti-ţial testicular (celulele Leydig), dirijînd
TET
625
apariţia caracterelor sexuale secundare, avind rol în metabolism şi în producerea de spermatozoizi etc. ; propionatul de testosteron se recomandă in criptorhidie, tumori mamare etc.
    Tetanie. Sindrom caracterizat prin convulsii clonice, tetanice sau mixte, generalizate sau mai evidente pe unele regiuni, repetate sub formă de accese, considerate consecinţă a hipocalcemiei, hi-perpotasemiei ş.a., dar mai ales a hipo-magneziemiei.
    Tetania de iarbă, sin. Tetania de păşune, hipomagneziemie. Tetanie observată la rumegătoare, mai ales la taurinele cu producţii mari, după trecerea bruscă la păşunat sau la alimentaţia cu nutreţ verde cosit, caracterizată prin hipomagneziemie şi hipocalciemie.
    Tetania de lactaţie. Acces tetaniform, întîlnit la căţelele în lactaţie,. consecutiv unei carenţe în calciu (hipocalciemie).
    Tetania'de păşune. V. Tetanie de iarbă.
    Tetania de repaus, sin. Tetanie de staul, tetanie de iarbă, spasmoţilie. Tetanie* în-tilnită mai ales la viţei şi purcei în condiţii de stabulaţie şi cu raţii furajere dezechilibrate.
    Tetania de transport, sin. Boala drumului de fier. Sindrom tetaniform ce apare mai frecvent la vacile şi mai rar la oile, caprele şi iepele transportate cu diferite mijloace (tren, autocamioane, vapoare) pe distanţe mari, înghesuite, în condiţii de temperatură şi umiditate ridicată etc.
    Tetanos. Toxiinfecţie telurică, mai frecventă la solipede şi porc, produsă obişnuit în urma infectării plăgilor cu sporii bacilului CI. tetani, cu evoluţie acută sau subacută, manifestată prin contracţii tonice (tetanice) localizate sau generalizate.
    Tetină. Piesă confecţionată din cauciuc, găurită la un capăt, care imită mamelonul vacii şi serveşte pentru ataT sarea la biberon, găleată sau alte dispozitive, în vederea realizării alăptării artificiale a viţeilor.
    Tetra. Soi de trifoi dc mare producti* vitate, creat şi cultivat în Canada.
40 — Dicţionar enciclopedic de zootehnie —
   Tetraciclină, sin. Hostacyclinf Reverin, Solvocilint Tetracină, Achromicinâ. Produs antibiotic (baza obţinută din aureo-micină sau din culturi de Streptomyces)-cu spectru larg, activitate relativ îndelungată şi toxicitate redusă.
   Tetraclorură de carbon, sin. Tetraclor-metan. Lichid incolor, activ în nemato-doze, unele trematodoze şi gastrofiloză, mai puţin în cestodoze, administrarea făcîndu-se per-os sau parenteral, fie a substanţei ca atare sau a diferitelor preparate comerciale (Fasciozan, Vito-lin etc.) ; este foarte toxică.
   Tetradactilie. Cu patru degete.
   Tetrameroza păsărilor. Spiruratoză gastrică observată la galinacee rareori la anseriforme, produsă de paraziţi din genul Tetrameres.
   Tetraonidac. Păsări din ordinul Gali-formelor care are reprezentanţi în fauna* vînătorească a ţării noastre : cocoşul de munte (Tetrao urogallm), cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix) şi erunca (Tetrastes bonasia rupestris).
   Tetraplecjie. Paralizie afectînd toate patru membrele.
   Tetrapoda. Superclasă din subfilum Vertebrata, ai cărei membri posedă patru picioare.
   Texan. Rasă de porumbei mari de carne obţinută prin încrucişarea porumbelului Mondain francez cu rasa King autosexabil. Se caracterizează prin greutate de 700 — 900 g şi exterior sobru, cu conformaţie de porumbel găină, fără moţ sau încălţătură, este o rasă cu autosexare : masculii au la ecloziune puf embrionar scurt şi rar, după care se îmbracă cu penaj juvenil alb cu stropi-turi negre-roşii ; femelele au la ecloziune puf lung şi un inel mic de culoare închisă în jurul ciocului, după care se îmbracă în penaj roşu sau dungat pe roşu.
   Texel. Rasă de oi cu aptitudini mixte de lină şi carne, originară din insula omonimă din Olanda, ameliorată în ultimul timp cu rasele de oi engleze de carne cu lînă lungă. Produce carne de calitate bună, lînă de fineţă medie, este.
od. 388
62 6
TIB
foarte prolifică^ are mare intensitate de creştere, este rezistentă şi foloseşte bine hrana.
   Thai. Rasă de cîini formată în Tai-ianda din cîini Pariah sălbăticiţi.
   Theilerioza taurinelor. Sporozooză produsă de diverse specii de Theileria, diagnosticată în Cîmpia Dunării şi manifestată clinic prin febră, atonie gastroin-testinală, mucoase hiperemice, debilitate etc.
   Theilerioză. Boală parazitară, produsă de Theileria dispar şi manifestată prin febră, adenită etc.
   Thelita nodulară tuberculoasă. Afecţiune întîlnită la vacă, produsă de infecţia locală cu Mycobacterium aque, manifestată printr-o inflamaţie nodulară cronică, uneori ulcero-fungoasă a mamelonului ; vacile bolnave reacţionează pozitiv la tuberculină.
   Thelită. Inflamaţia mamelonului.
   Thelodermită. 1. Inflamaţia papilelor dermice; 2. Inflamaţia mamelonului.
   Therm. Unitate de măsură pentru energia calorică, reprezentind cantitatea de căldură necesară pentru a ridica cu un grad G temperatura unei mase de 1 tonă dintr-un corp cu greutate specifică egală cu a apei la 15°G şi la presiunea atmosferică normală. Se foloseşte şi în aprecierea valorii nutritive energetice a nutreţurilor.
   Thibenzole, sin. Thiabendazole. Produs destinat tratamentului taurinelor, ovinelor, porcinelor, cabalinelor şi rumegătoarelor sălbatice contra viermilor gastro-intesti nali.
   Tboma (camera —). Tip de cameră de numărare a globulelor roşii, care se utilizează şi pentru determinarea concentraţiei spermei în spermatozoizi, pe acelaşi principiu al metodei hemocito-metrice.
   Thorner. Acidometru pentru lapte.
   Thunnus thynnus, sin Ton. Specie de peşte teleostean răpitor din familia Timidelor, lung de 2 —4 m şi avînd greutatea de 500—600 kg, înrudit cu pălă-mida. Trăieşte în bancuri mari în Oceanul Atlantic, în Marea Mediterană şi
mult mai rar, în Marea Neagră. Constituie obiectul unui intens pescuit industrial, avînd valoare economică mare.
   Thymallus thymallus. Peşte dulcicol de 30—35 cm din familia Salmonidac, din apele mari curgătoare de munte şi cu fund stîncos din Europa. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi relativ mari. Capul este mic, cu botul ascuţit, cu gura mică prevăzută cu dinţi mici dispuşi pe un singur rînd. Coloritul corpului cafeniu pe spate laturile gălbui cu puncte sau li-niuţe cafenii închise iar abdomenul alb argintiu. Depune icrele pe pietriş în martie-aprilie.
   Tiamina. V. Vitamina B,.
   Tibetan, sin. Dog de Tibet. Rasă de cîini foarte veche din care a derivat probabil Molosul Asirian şi cîinele de lupte roman şi din care îşi au originea cîinii de munte actuali. Gîine foarte mare, are astăzi o talie de 70—80 cm şi o greutate de 70 — 80 kg (documentele vechi descriu cîinele de munte Tibetan ca avînd talia de 1,2 m şi greutate de peste 100 kg). Are un format corporal care aminteşte cîinii Terra-Nova sau Saint-Bernard, cu păr lung negru cu pete roşii. Dovedeşte aptitudini şi are comportamente asemănătoare cu ale celorlalţi cîini de munte.
   Tibial (nervul —). Ramură desprinsă din nervul ischiatic, ajungind la nivelul scobiturii jaretului unde se continua cu nervii plantari.
   Tibiale (artere —). Arterele din regiunea gambei, distingindu-se : o arteră tibială anterioară, o arteră tibială pos-terioară, o arteră tibială laterală şi o arteră tibială recurentă.
   Tibie. Os din regiunea gambei, în principiu prismatic-triunghiular ori jumătatea proximală avînd extremitatea proximală articulată cu femurul prin doi condili, iar extremitatea distală, sculptată de o coclee artificială articulată cu troclea astrogaliană, flancată medial de o maleolă.
   Tibio-fibulară (articulaţia -). Articulaţie ce leagă fibula de tibie, avînd
TIB
627
aspect variat : la cabaline există o articulaţie diartrodială proximală ; la taurine şi ovine lipseşte, rudimentul de tibie fiind sudat la tuberozitatea pro-ximolaterală a tibiei ; la suine şi la carnivore există o articulaţie proximală, asemănătoare cu cea de la cabaline şi o articulaţie distală diartrodială.
   Tihiotarsometatarsianâ (articulaţia —), sin. Articulaţia jaretului. Complex articular ce leagă oasele gambei de oasele tarsiene, acestea între ele şi oasele tar-siene la oasele metatarsiene, prezentind ligamente comune şi ligamente proprii.
   Tic (germ. ticken: a atinge uşor). Paranevroză legată de via la în comun caracterizată prin mişcări convulsive, repetate ritmic, stereotip, pe anumită regiune corporală ; ticul labial (lovirea buzelor), ticul de insămînţare, (flexiuni şi extensiuni ale capului), ti^ul ursului (legănarea de pe un picior anterior pe celălalt), ticul aerofagic (mişcări convulsive ale capului şi gîtului întovărăşite de înghiţirea de aer), ticul Ungerii, sugerii etc.
   Tifobaciloză, sin. Granulie, tuberculoză miliară. Formă gravă de generalizare a tuberculozei, cu producerea de leziuni granulare sau nodulare în numeroase organe şi stare gravă de depresiune nervoasă (stare tifică).
   Tifoid (gr. typhos : amorţire, stupoare, lidos : format). Care seamănă cu tifosul, s febră tifoidă etc.
   Tifos (gr. typhos: amorţire, stupoare). Stare patologică ce se caracterizează prin febră mare, atitudini pasive, facies trist, prostraţie.
   Tifosul purceilor, sin. Salmoneloza purceilor. Salmoneloză (agent Salmo-nella typhisuis) a purceilor mai tineri de 3 luni, manifestată prin semne generale respiratorii, .digestive şi leziuni de tip piosepticemic.
   Tifoză aviară, sin. Boala Klein, Salmoneloza galinaceelor (agent Salmonella gallinarum), caracterizată clinic prin anemie gravă şi diaree profuză, iar mor-fopatologic prin leziuni congestive, he-moragice şi necrotice în diferite organe.
   Tignafes (sindrom de-). Sindrom caracterizat prin respiraţie de tip abdominal (subresotantă sau discordantă) ; se produce mai frecvent din cauza insuficienţei elasticităţii pulmonare (em-fizem sau atelectazie pulmonară etc.).
   Tigrată, sin. Zebrată. Particularitate de culoare constînd în dungi transversale, situate în special pe spate, braţ,, antebraţ, coapsă şi gambă, mai închise la culoare, pe un fond mai deschis. Culoarea tigrată se constată la zebroizi, la rasele primitive de cai şi la rasa Hu-ţulă, mai ales în cazul culorilor zonale,, binare (neagră, şoricie şi şargă). Se poate găsi şi la iepufi (rasa Japoneză), la cîini (rasa Boxer) ctc.
   Tigru (Felis tigris). Specie de mamifer carnivor din familia felidelor cu blana galben-roşcată, vărgată cu benzi negre,, cu corpul lung de cca 3 m şi coada de 1,1 m. Este cea mai feroce fiară dintre toate felidele. Se vînează pentru blana sa.
   Tij, sin. Scapus. Scheletul penei format din tub (v. calamus), împlîntat în piele şi rahis, care susţine lama.
   Tilapia. Peşti fitofagi dulcicoli din familia Cichlidaey din Africa cu numeroase varietăţi locale. Au corpul alungit şi uşor comprimat lateral. Botul ascuţit cu gura mare. Depune icrele pe fundul apelor şi apoi sînt clocite după fecundare în cavitatea bucală de femele sau masculi. Sînt peşti cu valoare economică şi sînt crescuţi în heleştee sau. iazuri unde dau cîte două producţii pe an. Mai cunoscute sînt speciile : T. ni-loticay de 50 cm din Siria şi Africa estică şi vestică ; T. mossambicay de 35 cm din Africa estică, Nil, Natal ; T. Galiaea, de 40 cm ş.a,
   Tilletia, sin. Mălură. Gen de ciuperci din ordinul Ustilaginalesy care se dezvoltă în interiorul seminţelor, producînd mălura boabelor de grîu (T. tritici,
T.  triticoides etc.), de porumb (T. may-dis) de orz (T. pânzei) etc. Seminţele parazitate sînt toxice pentru animalele care le consumă.
   Timoftică (Phleum praiense L.). Gra-minee perenă de talie înaltă, cu tufă
628
TIP
rară. Inflorescenţa este un spic fals avind spiculeţe uniflore. Seminţe mici ovale, de culoare alb-argintie. Frecventă în pajiştile de deal şi de munte, mai cu seamă în fineţe. Nu rezistă la secetă. Se cultivă singură sau în amestec cu leguminoasele perene formînd pajişti cultivate cu o durată de exploatare medie. Plantă de nutreţ valoroasă, produce 10 — 12 t/ha. S.U. în condiţiile unei fertilizări cu doze moderate de îngrăşăminte.
   Timol (testul»cu —). Test pentru aprecierea disproteinemiei bazat pe modul de realizare a floculării sau turbidităţii serului sanguin după amestecare cu timol.
   Timp de coagulare. Intervalul, exprimat în minute sau secunde, scurs din momentul recoltării sîngelui, pînă la coagularea lui într-un anumit sistem de examinare (pe lamă, în tuburi etc.), în măsură să dea relaţii asupra întregului complex de factori ai coagulării.
   Timp de sîngerare. Intervalul de oprire a unei hemoragii capilare, produsă prin înţeparea tegumentelor, în măsură să dea relaţii de diagnostic în vasculopatii (sindroame hemoragipare).
   Timpan. Formaţiune membranoasă ce desparte urechea mijlocie de conductul auditiv extern.
   Timpanism (lat. tympanum: tobă). 1. Distensiune gazoasă gravă a abdomenului, zona scobiturii flancului depăşind excentric nivelul unghiului extern al iliumului; 2. Distensiune gazoasă gravă a unor organe cavitare; 3. Sunet de percuţie timpanic (impropriu).
   Timpanită. 1. Distensiune abdominală gazoasă (sin. timpanism); 2. In-flamaţia timpanului auricular în cadrul otitelor.
   Timus. V. Glanda timică.
   Ţinea ţinea. Peşte dulcicol de 25 — 30 cm din familia Cyprinidae din apele stătătoare cu multă vegetaţie şi miloase din Siberia şi Europa. Are corpul alungit, comprimat uşor lateral şi acoperit cu solzi mici şi cu mucus abundent. Capul mic, cu ochii mici, gura mică dispusă
oblic cu două mustăţi la colţurile gurii. Coloritul corpului măsliniu pe spate, ruginiu pe laturi şi galben pc abdomen. Depune icrele pe plante în mai-iunie. Are valoare economică mare. Se creşte în heleşteele crapicole, în policultură.
   Tinctura (lat. tinctara : vopsea). Medicament în care principiul activ a fost extras cu alcool din unele plante sau organe de animale (tinctură de iod).
   Tioglucozizi. Principii existenţi în unele plante şi seminţe (muştar, rapi-ţă etc.) care produc stări toxice grave la animalele care le consumă.
   Tiouracil. Tireostatic sintetic (derivat al tioureii), încercat (mai ales metil-tiouracilul) pentru forţarea îngrăşării (porcine, taurine, păsări) etc.
   Tip astenic. Tip constituţional (Cre-cimer) asemănător cu tipul respirator.
   Tip cerebral. Tip constituţional (Du-erst) caracterizat prin dezvoltarea mare a craniului şi o slabă dezvoltare a corpului şi în special a membrelor.
   Tip constituţional. Definirea particularităţilor constitutiv-reactive ale animalelor. Există diferite sisteme de clasificare. Astfel, se folosesc frecvent denumirile de tipuri constituţionale bune (robust şi fin) şi tipuri necorespunzătoare (debil şi grosolan). Se mai folosesc : tip digestiv (cu torace scurt, abdomen dezvoltat, temperament limfatic etc.), tip respirator (torace lung, abdomen suplu etc.), tip astenic, picnic, leptosomic, eurisomic, muscular etc.
   Tip digestiv. Tip constituţional (Du-erst) caracterizat prin torace scurt şi larg, membre scurte şi groase, corp larg şi adînc, temperament liniştit, mişcări lente şi capacitate mare de asimilare a hranei.
   Tip eurisomic. Tip constituţional, corespunzător tipului digestiv.
   Tip leptosomic. Tip constituţional, corespunzător tipului respirator.
   Tip morfologic. Ansamblul caracterelor morfologice (de exterior), care sînt proprii unei anumite entităţi taxonomice. între însuşirile morfologice şi fi-
TIP
629
ziologice există o corelaţie strînsă, fiecărui tip fiziologic îi corespunde un tip morfologic propriu.
   Tip muscular. Tip constituţional (Du-erst)t caracterizat prin dezvoltarea proporţională a corpului şi o musculatură foarte puternică.
   Tip picnic. Tip constituţional (Cre-cimer), corespunzător tipului digestiv.
   Tip productiv. Ansamblul caracterelor productive specifice unei entităţi taxonomice. între tipul productiv, fiziologic şi morfologic, există o strînsă corelaţie, conturînd tipuri de lapte, carne, tracţiune, viteză, lină, ouă şi tipuri productive mixte.
   Tip respirator. Tip constituţional (Du-erst), caracterizat prin dezvoltarea toracelui în lungime, putere mare de oxigenare a sîngelui, organe digestive puţin dezvoltate, membre lungi şi subţiri, piele subţire, temperament vioi.
   Tippler. Rasă de porumbei de zbor pentru durată şi înălţime, formată în Anglia. Sînt porumbei mici (280—360 g), zburători de mare înălţime şi durată (peste 20 ore). Prin selecţie s-au creat şi porumbei Tippler de zbor pentru expoziţie şi o grupă de porumbei Tippler de frumuseţe.
   Tiramină. Amină biogenă rezultată prin decarboxilarea enzimatică a tirozi-nei. Ca rol biochimic manifestă acţiune antagonistă faţă de histamină ; are efect hipertensiv şi stimulează contracţia uterului.
   Tireoglobulină. Proteină complexă din glanda tiroidă, cu un bogat conţinut de iod. Constituie forma de depozit a celor doi hormoni tiroidieni : tiroxină şi tri-odtironină, precum şi a monoiodtiro-oinei şi a diiodtironinei.
   Tireomegalie. Termen general definind hipertrofia tiroidei.
   Tireosarcom. Sarcom tiroidian.
   Tireostimulină. Hormon prehipofizar stimulator al funcţiei tiroidiene.
   Tireotoxicoză. Toxicoză determinată de produşi tiroidieni.
   Tireotrop, sin. Tireostimulinăy Tireo-troţinăy T.S.H. Hormon secretat de hipo-
fiza anterioară. Este o glicoproteidă cu masă moleculară mică. Are rol de a stimula şi a controla funcţia tiroidei.
   Tiroidă. Glandă endocrină, situată la originea traheii, formată dintr-o capsulă conjunctivă exterioară, cu septumuri line desprinse de pe faţa internă, între septumuri fiind situate veziculele tiroidiene, avînd pereţii formaţi dintr-un singur rînd de celule care secretă un coloid bogat în tiroxină, coloidul um-plînd vezicula care poate avea diverse dimensiuni.
   Tiroidectomie. Ablaţia tiroidei.
   Tiroidian (hormon —). Hormon produs de tiroidă cu rol în reglarea metabolismului.
   Tiroidism. Intoxicaţia acută sau cronică prin produşi de secreţie ai tiroidei.
   Tiroidită. Inflamaţia tiroidei (infec-ţioasă, toxică, acută, cronică, hemora-gică sau supurativă).
   Tiroxină. Hormon tiroidian derivat din tirozină, conţinînd 65% iod ; este o tetraiodotironină. Tiroxină este sintetizată în glanda tiroidă şi secretată în circulaţia sanguină. Este considerată un hormon al metabolismului.
   Tirozină. Aminoacid ciclic, ce nu poate fi sintetizat in organism şi care trebuie introdus odată cu alimentaţia ; lipsa lui în alimentaţie produce tulburări de nutriţie. Tirozină este precursorul hormonilor tiroidieii, adrenalinei şi pigmenţi-lor melanici. Este considerat un amino-acid esenţial cu rol important în alimentaţia animalelor domestice. Este rar deficient in raţiile de hrană ale animalelor.
   Tisular (fr. Tissu : ţesut). Care se referă la ţesuturile animale (ex. proces tisular, anatomie tisulară, denumire mai veche a histologiei etc.).
   Tlrgu-Fumos 9. Soi de ovăz, rezistent la secetă, cultivat în Muntenia, Dobro-gea şi Moldova.
   Tîrlă. i. Loc neîmprejmuit, schimbat la fiecare 2—3 zile, destinat odihnei şi mulsului oilor în perioada de păşunat; 2. Stina cu toate componentele ei.
   Tîrlire. Fertilizarea unor păşuni şi suprafeţe de teren prin mutarea tîrlei.
630
TOP
   Tîrtan. Plantă perenă din familia Cru-ciferelor, cu frunze în formă de inimă, rezistentă la secetă şi la frig, bogată în proteină, produce cantităţi apreciabile de masă verde.
   Toaletă (fr. Toiletle). Neologism utilizat pentru definirea preparativelor locale de curăţire a unei plăgi sau a zonei operatorii.
   Toboşari, sin. Tamburi. Grup de rase de porumbei de agrement (v. Porumbei Toboşari).
   Tocătoare. Maşină de lucru folosită la tocarea plantelor furajere (fin, paie, ră-dăcinoase şi tuberculi etc.). După destinaţie, tocătoarele sînt: de fibroase (fîn, paie etc.) şi pentru rădăcinoase şi tuberculi (cartofi, sfeclă furajeră etc.). După modul de acţionare există: tocătoare acţionate de motor electric sau termic.
   Tocoferol. V. Vitamina E.
   Toggenbur. Rasă de capre elveţiană, cu statura de 70 — 80 cm, greutatea corporală de 70 — 80 kg, păr de lungime medie, de culoare brună, roşietică, cu o dungă mai deschisă pe spinare, lipsită de coarne. Este rustică, cu foarte bune aptitudini pentru fătări gemelare şi pentru producţia de. lapte (700 — 1 000 1 lapte pe an).
   Tolerantă iimmologică. Incapacitatea de anticorpoformare faţă de un substrat antigenic, la care obişnuit indivizii speciei respective răspund prin formarea de anticorpi.
   Tomografie (gr. Tome : secţiune, Gra-fein : a înscrie), sin. Planigrafie; Stratigrafie. înscrierea umbrei radiologice a unei zone de anumită profunzime.
   Ton. 1. Rasă de gîşte uşoare din Belgia cu greutate medie de 5 kg şi cu producţie mijlocie de ouă. Are importanţă locală; 2. V. Thunnus thynnus.
   Tonga. Rasă de zeb originară din Rho-dezia. Se caracterizează prin dezvoltare medie, exterior specific (cap lung, gît scurt, cu cocoaşa musculoasă, cervico-toracică, membre înalte şi rezistente), piele flască, păr scurt, culoare roşie, neagră şi bălţată cu negru sau roşu. Este
rustic, capabil să suporte căldurile mari, mijlociu sensibil la ţînţari, păduchi şi febra aftoasă, cu aptitudine mai pronunţată pentru carne.
   Tonicitate. Stare permanentă de tensiune în care se află un ţesut elastic (ex. muşchi neted sau striat, perete arterial, stomac, intestin etc.).
   Tonus (gr. Tonus : întindere), sin. To-. nie. Stare de funcţionare latentă, la prag scăzut, a nervilor sau muşchilor în repaus funcţional, în măsură să se modifice la intervenţia diferiţilor excitanţi.
   Tonus muscular. Stare de tensiune, uşoară dar permanentă, a muşchilor, prin contracţii reflexe ce se produc în repaus. Această contracţie rezultă din activarea asincronă a diverselor unităţi motrice muşchiului.
   Tonus uterin. Starea de contracţie a fibrelor musculare uterine netede, în intervalul dintre două contracţii succesive, care ajută la menţinerea poziţiei cîşti-gate în timpul contracţiei uterine.
   Topal, sin. Palomino pastelat. Nurcă direcesivă, obţinută din Royal-Pastel şi Palomino Suedez. Blana are o culoare maro-deschis şi celelalte însuşiri asemănătoare cu nurca Pastel.
   Topaz american, sin. Topaz cu ochii roşii. Varietate de nurcă direcesivă obţinută din încrucişarea nurcii Pastel-Royal cu Golden Cross (Pastel cu ochii verzi). Are o culoare mai deschisă decît Topazul finlandez şi produce o blană foarte frumoasă, dar mai puţin apreciată. Are o prolificitate mai redusă.
   Topaz finlandez, sin. Fintopaz. Varietate de nurcă de încrucişare obţinută din Pastel Soklot şi Pastel Royal, foarte răspîndită şi una din cele mai apreciate nurci direcesive maro. Are o culoare maro deschis, foarte clară, cu irizaţii albastre. Este o nurcă mare (1,4 kg la femelă şi 2,5 kg la mascul) care are un temperament calm şi prolificitate bună.
   Topaz platin. Varietate de nurcă tri-recesivă obţinută prin încrucişarea Topazului finlandez cu Silverblue (Plati-num). Se caracterizează prin însuşiri apropiate de cele ale Fintopazului dar
TOP
631
cu nuanţa de albastru a pufului mai bine evidenţiată.
   Topinambur (lat. Helianihus tubero-sus), sin. napi'porceşti. Plantă furajeră anuală, din familia Asteraceae, cu tulpini subterane îngroşate sub formă dc tuberculi, cu tulpină aeriană înaltă dc 100 — 180 cm. Se foloseşte mai ales în hrana porcilor.
   Torace. Termen general definind porţiunea corporală al cărei schelet este reprezentat de porţiunea dorsală a coloanei vertebrale, stern şi coaste.
   Toracice (arterele —). Artere ce distribuie sînge în principal porţiunii ventrale a peretelui toracal, distingîndu-se : o arteră toracică externă şi o arteră toracică internă.
   Toracodel. Monstru dublu, monoce-falian, cu trunchiurile reunite în jumătatea cefalică a corpului, începînd din zona mezogastrică preombilicală.
   Toracodym. Monstru dublu, sudat de la torace spre zona pelvină.
   Toracoxiphopag. Monstru dublu, mo-nocefalian, sudat la nivelul sternului prezentînd comunicarea sacilor pericar-dici, dar ficat unic.
   Toreador (spân. torero), Termen prin care sînt denumiţi cei care participă direct, în arenă, la o corridâ (luptele cu taurii).
   Torl. Rasă nouă de cai formată în R.S.S. Estonă, prin încrucişarea Calului local (Klepper), cu rasa Bretonă şi Arde-neză. Se caracterizează prin dezvoltare eumetrică (talia 155 cm), făptură masivă, conformaţie corectă, aptitudine de tracţiune, fiind foarte mult apreciat pentru agricultură.*
   Toronqiiee. Varietate a oii Peul, răs-pîndită în tot bazinul Fluviului Senegal şi Niger. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare (talia 65 — 70 cm, greutatea 30 — 50 kg), exterior specific (cap puternic la berbec şi fin la oi, coarne groase şi orizontale, urechi subţiri şi blegi, gît musculos, trunchi pro-porţionat, crupă oblică şi membre solide,
păr scurt, roba albă, cu pete roşcate sau maro. Este o varietate bine apreciată pentru producţia de carne.
    Torpedo. Sortiment din categoria salamurilor semiafumate al cărui conţinut este format din bradt, carne de vită, de porc şi slănină, ambalate în vezici de porc sau vită.
    Torpid (lat. torpidus: imobil). Fără tendinţă de vindecare sau agravare : boli torpide, ulcere torpide etc.
    Torpilă (Torpedo marmorata). Specie de peşte cu schelet cartilaginos (plagios-tomi), lung de circa 1,5 m, cu corpul puternic turtit dorso-ventral. Posedă organe speciale producătoare de descărcări electrice, cu care ucide prada. Trăieşte în Marea Mediterană.
    Torsiune uterină. Rotaţia uterului ges-tant în jurul axului longitudinal, care face imposibilă fătarea ; se produce de obicei în apropierea fătării datorită mişcărilor brusce de acomodare ale fătului.
    Torsiunea intestinului. Enteropatie topografică (cecul sau micul colon la cal, complexul ceco-colic la taurine etc.), manifestată prin colici, sindrom de obstrucţie intestinală etc.
    Torsiunea stomacului. Boală întîlnită la rumegătoare şi ciine, după relaxarea ligamentelor, dilataţie gastrică ş.a. ; se manifestă prin colici, balonare abdominală, colaps rapid, imposibilitatea sondajului gastric la monogastrice şi viţel; evoluează rareori acut sau subacut la taurinele adulte.
    Torticolis (lat. tortum collum : gît răsucit). 1. Răsucirea gîtului, cu poziţia capului modificată corespunzător, în urma stimulilor motori centrali modificaţi (encefalomielite, leziuni vestibulare) ; pseudotorticolisul este o poziţie identică determinată de afecţiuni cervicale ce nu interesează centrii nervoşi (nevralgii, fracturi ale coloanei cervicale etc.); 2. sin. Crew-Neck. Efect pleiotropic caracteristic mutaţiei Pastel Royal, care constă dintr-o ânomalie congenitală a gîtului. Aceasta apare odată cu unele stări de stress, la tineretul care moare, nemaiputîndu-se hrăni corespunzător.
632
TOX
   Tosa. Rasă de cîini specializată pentru lupte (încă permise în Japonia) care se aseamănă cu Dogul englez — Mastiff, dar cu talie mică şi avind culoare roşcată cu urechile în nuanţă mai închisă.
   Totleger de Westfalia. Rasă de găini uşoară, argintie sau aurie, cu greutate medie de 1,5—2,0 kg la găină şi 2—2,5 kg la cocoş. Produce ouă albe, mici (55 g) şi se caracterizează prin calitate foarte bună a cărnii. Prezintă un trunchi rotunjit, creastă dublă, ochii brun închişi, urechi uşe mici şi albe albăstrui şi fluere cenuşii albăstrui.
   Totul pjin — totul gol. Principiu fundamental de organizare a producţiei în fermele zootehnice de tip industrial. Presupune popularea şi depopularea totală a halelor de păsări sau de animale, neper-miţîndu-se completări sau transferări de animale pe perioada ciclului de producţie.
   Touabir. Varietate de oaie maură cu păr scurt, răspîndită în Mauritania, Senegal şi Sudan. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare (talia 65 — 90 cm, greutatea 30 — 45 kg), conformaţie specifică (fruntea plată, faţa convexă* urechi lungi, groase şi blegi, trunchi strimt, cu grebăn reliefat, spinare înşeu-ată, crupă ovală, coadă scurtă, membre lungi şi subţiri), roba albă sau bălţată cu negru ori roşcat. Are aptitudine principală pentru carne.
   Toulouse. Rasă de gîşte grele, formată în sudul Franţei. Ajunge la o greutate de 10—14 kg, unele exemplare putînd ajunge, după îngrăşare la 16—20 kg. Produce 20—40 ouă, în generat cu fecunditate şi ecloziune scăzută. Are aptitudini de îngrăşare deosebite şi pot da ficat gras de 1—2 kg şi chiar 3 kg. Are numai o varietate de culoare cenuşie,
   Toxafen, sin. Pinetox, Toxakil. Produs tehnic ce se prezintă ca o masă solidă, cu aspect de ceară, culoare gălbuie, miros aromat de pin, insolubil în apă, solubil în solvenţi organici, cu toxicitate mare pentru mamifere. Se poate utiliza ca insecticid şi raticid, sub forma de pulberi, granule, soluţii, concentrate emulsionabile, momeli.
   Toxalbumine. Principii existenţi în unele plante şi seminţe (ricin, salcîm etc.> care produc stări toxice la animalele care le consumă.
   Toxascaroză. Ascaridatoză’ a cîinilor^. manifestată prin disorexie, slăbire, colici,, balonare abdominală, anemie, prurit,. accese epileptiforme sau răbiforme etc.
   Toxemie (gr. ioxikon: toxină, haima : sînge), sin. Toxicohemie, toxiemie. 1. Conţinutul sanguin în endo sau exotoxine* 2. Efectul diferitelor toxine, de natură sau provenienţă deosebită, asupra organismului (sin. ToxicOză) : enterotoxie-mie, ruminotoxiemie, toxiemie de gestaţie etc.
   Toxic (gr. ioxikon : otravă). Substanţă care are proprietatea de a produce otrăvirea organismului.
   Toxicitate. 1. Proprietate a unor microbi de. a provoca tulburări la animale şi la om, datorită fie unui" produs pus in libertate de celulele micrpbiene în cursul multiplicării lor (exotoxină), fie unui compus care face parte integrantă din celulele microbiene şi care se eliberează numai în urma dezintegrării acestora (endotoxină); 2. Termen care araţă gradul de nocivitate pentru organism a unei substanţe chimice, a unor medicamente (stricnină, opiu, morfină etc,). & Toxicologie. Ştiinţa care se ocupă cu studiul toxinelor din punct de vedere al proprietăţilor lor fizice şi chimi.cc şi al acţiunii lor asupra organismelor.
   Toxicoza albinelor cu polen. Boală ce se poate produce în urma consumării de polenuri toxice (şteregoaie, ceapă, măse-lariţă, omag, nemţişor de cîmp, floare broştească, tutun, tei argintiu, castan comestibil şi sălbatic). Evoluţia toxico-zei poate fi gravă în condiţiile consumării unei cantităţi mari de polen toxic. Simptomatologia constă în depopularea familiilor la albine, mortalitate ridicată* excremente de consistenţă păstoasă gal-ben-verzui. Tratamentul constă în administrarea de sirop, cîte 500 ml pe familie din 2 în 2 zile.
TOX
633
   Toxicoza animalelor de blană. Sindrom observat la nurci, vulpi albastre şi argintii, determinat de exotoxine, endo-toxine sau carenţe vitamino-minerale şi caracterizat prin abatere, semne digestive, nervozitate, dispnee, colici, avorturi etc., manifestat deseori sub formă <le accese şi obişnuit mortal.
   Toxicoza chimică a albinelor. Boală ce se produce în urmă vizitării de către albine a culturilor tratate cu insecticide. Deosebit de dăunătoare sînt insecticidele pe bază de arsenic, esteri fosforici, derivaţi cloruraţi, mai puţin periculoase fiind substanţele pe bază de sulf, mercur organic etc. Evoluţia toxicozei este rapidă. Se constată iritaţie, mortalitate, depo-pulare etc. Prognosticul este defavorabil.
   Toxicoza cu miere de mană. Boală provocată de consumul mierii de mană şi în special al celei de origine animală, produsă de insecte din familia Aphidae şi Coccidae, fiind periculoasă pentru albine datorită conţinutului ridicat în săruri minerale (cationi de potasiu), determi-nînd supraîncărcarea intestinului gros al albinelor în special în perioada de iernare.
   Toxicoza cu nectar. Boală nemolipsitoare ce apare în urma consumării de nectar toxic provenit de la aceleaşi plante ce produc polen toxic. Evoluţia bolii e uşoară sau gravă în funcţie de cantitatea de nectar toxic ingerată, mierea putînd fi dăunătoare şi omului.
   Toxicoză. 1. Stare patologică de auto-intoxicaţie; 2. Intoxicaţie, in general: micotoxicoză, simulidotoxicoză etc.
   Toxiemie de gestaţie, sin. Acetonemia de gestaţie a oiit boala mieilor gemeni. Cetoză observată la ovine şi caprine în ultimele luni de gestaţie, mai ales la femele cu gestaţie gemelară, caracterizată prin simptomatologie generală şi nervoasă (forma eclamptică sau coma-toasă).
   Toxină. Element sau compus chimic în măsură să determine intoxicaţii, condiţionate de numeroşi factori. Exotoxi-nete sînt introduse ca atare de la exte-
riorul organismului; endotoxinele se produc în organism sub acţiuni microbiene, glandulare etc.
   Toxinoterapie. Terapeutică bazată pe utilizarea toxinelor (modificate, atenuate, anatoxină etc.).
   Toxoplasmoza bovinelor. Boală parazitară produsă de Toxoplasma gaudi, manifestată la viţei prin tuse, dispnee, stare depresivă, scrîşnituri, anemie, moarte în 5 — 6 zile.
   Toxoplasmoza clineliii. Boală produsă de Toxoplasma gaudi şi manifestată prin accese raliforme, meningo-encefalită, diaree, vomismente, debilitate şi moarte prin cahexie.
   Toxoplasmoză. Parazitoză produsă de toxoplasme, manifestată clinic prin tulburări nervoase, anemie, gastroente-rită etc.
   Toy Foxterrier, sin. Fosterrier piticy Foxterrier toy. Rasă de cîini, varietate pitică de Foxterrier cu părul lins (v), culoarea alb cu negru sau alb cu pete negre şi cafenii, urechi purtate drept, bot drept şi lung. Coada purtată drept în sus, se amputează foarte scurt. Are o greutate de 1,5 kg pînă la maximum 3 kg.
   Toy spaniol englez. Denumire generală pentru a desemna două rase de cîini care de multe ori se confundă. Spaniol Cavaler King Charles şi Spaniol King Charles (v.).
   Toy terrier. Rasă de cîini (v. Terrier pitic englez).
   Trachinus draco. Peşte marin sau sal-mastru, bentonic de 18 — 40 cm din ordinul Perciformes de pe fundurile nisipoase din Oceanul Atlantic, M. Medite-rană, M. Neagră. Are corpul alungit şi comprimat lateral. Ochii mari sînt dispuşi înainte, gura aşezată oblic sus. Pe opercule un spin veninos. Coloritul corpului cenuşiu-roşcat cu dungi oblice galbene-albăstrui şi abdomenul alb. Importanţă economică redusă. Este periculos, întrucît are spini veninoşi.
   Trachurus. Peşte răpitor marin pelagic de cird de 13 — 40 cm din ordinul Perei-formes din M. Neagră, Azov,- Oceanul
634
TRA
Atlantic, Oceanul Pacific. Are corpul fusiform, comprimat lateral şi acoperit cu solzi caduci. Capul turtit lateral cu gura terminală mare, cu falca inferioară puţin proeminentă şi cu dinţi mărunţi. Linia laterală acoperită cu scuturi osoase. Coloritul corpului albastru-verzui sau cenuşiu pe spate, iar abdomenul cenuşiu sau argintiu. Se cunosc mai multe specii şi prezintă valoare economică.
   Tracnaj. Denumire atribuită mersului amestecat de trap şi galop.
   Tracţiune animală. Acţiune de deplasare a unui vehicul, cu ajutorul unei forţe (efort), pe care o dezvoltă animalul şi o transmite prin intermediul harna-şamentului la partea anterioară a vehiculul sau uneltei agricole.
   Trahee. 1. Conduct aerifer, format din inele cartilaginoase, articulate între ele, de la nivelul laringelui, pînă în cavitatea toracică, unde se bifurcă în bronhiile pulmonare ; 2. Tuburi chitinoase, deschise la exterior şi ramificate in corpul insectelor, păianjenilor şi miriapodelor, care servesc drept organe de respiraţie.
   Traheită. Stare patologică care constă în inflamaţia mucoasei traheei.
   Traheobronşită. Inflamaţia concomitentă a traheii şi bronhiilor, tradusă obişnuit prin tuse, mai rar dispnee, cor-naj, raluri etc.
   Traheostenoză (gr. stenos : strimt oare). Strîmtarea traheii, prpdusă prin leziuni productive proprii, prin compresiuni externe ş.a., manifestată prin dispnee, cornaj traheaJ, iminenţa asfixiei etc.
   Traheotomie. Deschiderea chirurgicală a traheii, în caz de asfixie iminentă, printr-q, obstrucţie sau spasm al căilor aeriene anterioare, edeme glotice etc.
   Trakehnen, sin. Anglo-Arab german. Cal format începînd cu prima jumătate a secolului al XVIII-lea în fosta provincie Prusia orientală, pe baza împerecherii iepelor de diferite rase şi provenienţe, între care şj cele moldoveneşti cu armăsari de diferite rase şi origini (turceşti, persani, bărbi, arabi şi Pur sînge englez). Se caracterizează prin
talia mai mare de 160 cm şi greutatea peste 500 kg, făptură impunătoare, conformaţie armonioasă, culoare neagră şi roibă. Are constituţie robpstă-fină, temperament vioi, aptitudine de călărie (tipul uşor) şi de tracţiune intermediară (tipul masiv).
   Tranchilizant. Grupă de substanţe chimice, care face parte din psiholeptice, înzestrată cu proprietăţi apropiate de cele ale narcoticelor, dar a căror acţiune poate fi mai bine reglată şi limitată la sedaţia stărilor psihice cu anxietate, agresivitate, rctivitate şi frică. In zootehnie, se foloseşte în special cu ocazia transportului de animale.
   Transfuzie (sanguină). Operaţie prin care se trece singele de la un individ direct în aparatul circulator al altui individ (bolnav) cu scopul de a-i redresa circulaţia.
   Transhumanţă (lat. trans : peste, humus : pămînt). Deplasare sezonieră a păstorilor cu turmele de animale şi îndeosebi de oi, primăvara, de la şes la munte şi toamna, de la munte la şes, în vederea asigurării hranei şi în scopul utilizării pajiştilor naturale şi a altor resurse furajere.
   Transilvăneană. Varietate a rasei Sura de stepă originară din această zonă, dar care a dispărut in secolul nostru. Se caracteriza prin dezvoltare corporală mai mare ca la alte varietăţi ale rasei Sură de stepă (135—140 cm, greutatea 450 — 500 kg), tip mai dolico-morf, făptură mai zveltă, conformaţie specifică şi culoarea mai deschisă (argintie). Această varietate avea aptitudine triplă (tracţiune, lapte şi carne).
   Transpiraţie. Secretarea de către glandele sudoripare şi eliminarea sudorii prin porii pielii. Transpiraţia reprezintă unul dintre principalele mecanisme ale termo-reglării, permiţînd organismului adaptarea la temperaturi crescute, prin pierderea unei cantităţi de căldură (termo-liză).
   Transplant. Porţiune de ţesut, organ etc. recoltat dintr-o parte a organis-
TRA
635
mului sau de la alt animal, pentru a fi mutată în alt organism sau regiune.
   Transplantare. Intervenţie chirurgicală care constă din grefarea unui fragment de ţesut provenit de la acelaşi individ (autotransplantare), de la alt individ din aceeaşi specie (homo-transplantare) sau de la un individ din altă specie (heterotrans plantare).
   Transportor. Utilaj folosit la deplasarea materialelor, a produselor etc* Transportoarele pot li mecanice (cu bandă, cu racleţi, cu melc etc.), hidraulice şi pneumatice.              •
   Transportorul cu noduri — TN-60 şi T:\-35. Se folosesc la transportul şi distribuirea nutreţurilor combinate în adăposturile de porci şi păsări.
   Transportorul spiromatic — Spiro-75 şi Spiro-100. Se folosesc Ia transportul şi distribuirea nutreţurilor combinate ; uneori pot fi folosite ca dozatoare de concentrate.
   Transudat. Lichid neinflamator prezent într-o cavitate organică, cu reacţie Rivolta negativă (cantitatea de albu-mină pe care o conţine fiind redusă).
   Transvazare (lat. trans : prin, vasum : vas). Fenomenul de trecere a lichidului (plasmei) din vasele sanguine în ţesuturi, străbătînd peretele unui vas intact.
   Transvazarea albinelor. Operaţia de mutare a familiei de albine dintr-un stup în altul. Se referă în special la mutarea familiei dintr-un stup primitiv într-un stup sistematic. Lucrarea comportă în primul rînd scoaterea albinelor din bu-duroi prin ciocăniri şi cu ajutorul fumului şi trecerea lor într-o roiniţă.
   Trans vazarea larvelor. Metodă ce se practică în creşterea mătcilor constind în mutarea larvei din celula proprie într-o celulă pregătită în mod special. Procedeul de creşterea mătcilor prin transvazare asigură o mai bună valorificare a materialului biologic.
   Tranşare. Acţiunea de parcelare a carcasei sau cărnii pe porţiuni cu limite bine precizate în funcţie de scopul pentru care se utilizează carnea, regiunea corporală şi valoarea cărnii. •
   Tranzit. Trecerea sau transportarea unui material organic printr-un organ : tranzit intestinal (trecerea alimentelor prin intestin) etc.
   Trap. Mers natural, diagonal, săltat, în doi timpi, fiecare bătaie fiind produsă de un biped diagonal, care se mişcă alternativ (cînd un bţped este în sprijin, celălalt se află în suspensie şi invers, propulsia fiind dată de bipedui aflat în sprijin, ajutat de acţiunea muşchilor dorsali), în funcţie de viteză, se întilnesc mai multe tipuri de trap : mic, liber, deschis, întins, de viteză, de curse sau zburător (l/30///km). în sportul hipic de performanţă se întîlnesc tipurile următoare de trap : alungit, stepat, pasaj, piafe etc.
   Trap anormal. Mers defectuos, în care calul nu mişcă membrele paralel cu planul median, acestea fiind ridicate prea mult de la sol, cu bătăi inegale şi neritmice, trapul fiind nespornic, neritmic, necadenţat şi nesigur. Se întîlnesc următoarele variante : trap cu acţiunea genunchiului (ridicarea exagerată a membrelor anterioare in perioada de suspensie), fiind un mers elegant dar nesporhic şi obositor; trap descompus (disocierea bătăilor produse de bipedele diagonale) ; tracnaj (membrele anterioare merg la trap iar cele posterioare la galop) ; trap lupesc (membrele anterioare merg la galop, iar cele posterioare la trap).
   Trap zburător. Trapul de curse, de mare viteză.
   Trapez (lat. M. trapesius). Muşchi din regiunea toraco-dorso-cervicală, format din două porţiuni (trapez toracal şi trapez cervical), inserat pe spina scapulară şi pe apofizele spinoase regionale.
   Trapncstaj. Control individual al producţiei de ouă în cuibare capcană.
   Tratament. Ansamblul de mijloace igienice, alimentare, medicamentoase etc. cu care se tratează o boală.
   Traul. Cea mai răspîndită unealtă pentru pescuit marin de larg. Are forma unui sac conic sau tronconic, a cărui lungime poate ajunge pînă la 50 m (avînd o lăţime la gură pînă la 30 — 40 m) şi este confecţionat dintr-o plasă cu
636
TRĂ
ochiuri cu dimensiuni de 4—5 cm. Trau-lul este tirît pe fundul mării cu ajutorul tranlerului.
   Trauler. Navă maritimă de pescuit la adîncimi de 50—100 m. Traulerul este echipat cu traule.
   Traumatic. Care se referă la traumatism.
   Traumatism. Complexul de tulburări fiziopatologice rezultat în urma ciocnirii dintre agentul traumatic şî organism. A nu se confunda cu trauma (modificarea morfologică rezultată), nici cu agentul traumatic.
   Traumatologie. Parte a chirurgiei care se ocupă cu studiul traumelor şi traumatismelor.
   Travaliu. Dispozitiv pentru contenţia şi menţinerea bovinelor în diferite atitudini în timpul tăierii ongloanelor, potcovitului etc.
   Trăpaş. Denumire generică dată raselor de cai specializaţi în mersul la trap de mare viteză, avînd utilizare complexă (mijloc de muncă, instrument de ameliorare a altor rase pentru aliura de trap, de mare viteză şi alergări pe hipodrom). Trăpaşul a fost creeat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ca urmare a unor necesităţi de transport iute şi puternic, pe şosele pietruite. în Peninsula Scandinavă a fost creat primul cal de trap, care ulterior a fost adus în Ţările Baltice, în Danemarca şi Olanda, unde a fost încrucişat cu rase mai grele locale, formîndu-se Trăpaşul danez şi olandez. Pe baza lor s-au creat renumitele rase de Trăpaşi (Orlov, Norfolk, francez, american, rusesc şi românesc).
   Trăpaş american. Basă de cai formată în S.U.A. pe baza combinării vitezei buestraşului Narragansett, cu niersul la trap al cailor danezi şi olandezi, perfecţionaţi cu : Pur singe englez pe la sfir-şitul sec. al XVIII-lea (Messenger, continuat prin Hambletonian X), Arab (Justin Morgan), Trăpaş Norfolk (Bel-Ifounder), Barb (Grand Bashaw) şi bues-traşi Narragansett (Pilot), acţiune asociată cu o selecţie riguroasă pentru viteză şi antrenamentul ştiinţific. Se carac-
terizează prin profil mezo-dolicomorf, făptură uscăţivă, talie medie 157— 160 cm şi greutate 420—480 kg, exterior mai puţin atrăgător, cu multe defecte (cap greu şi lung, gît de cerb, crupă strimtă şi uneori teşită, torace puţin adînc, aplomburi defectuoase. Are-însă temperament vioi, caracter docil,, rusticitate şi adaptabilitate remarcabile* trap întins, energic, impetuos, deţinînd. recordul de viteză individual (l/ll,//km> şi al grupei Trăpaş (i'18"— ¥20"jian)» Are aptitudine prin excelenţă pentru tracţiune uşoară.
   Trăpaş francez. Rasă de cai trăpaşi (v. Anglo-normand).
   Trăpaş Norfolk. Rasă de cai (v. Norfolk).
   Trăpaş românesc. Cal trăpaş din ţara noastră format prin încrucişarea între Trăpaşul american (93%), Orlov (5%) şi francez (2%), asociată cu selecţia după origine, antrenamentul timpuriu, creşterea pe bază de linii şi familii. Se caracterizează printr-o dezvoltare corporală variabilă, format corporal uşor dreptunghiular, exterior îmbunătăţit faţă de al Trăpaşului american (cap uscăţiv, expresiv, bine proporţionat, gît lung, trunchi bine dezvoltat, toracele puţin adînc, membre puternice dar cu unele defecte). A moştenit calităţile Trăpaşului american (constituţie robustă, temperament vioi, caracter bun, rusticitatea şi rezistenţă), însă realizează o viteză mai mică (media recordiştilor rasei este de l'28"J\tm şi recordui rasei l,19,,9/km)^
   Trăpaş rusesc, sin. Orlov-american-Rasă de cai formată în U.R.S.S. in prima jumătate a secolului al XX-lea, din încrucişarea cailor Orlov şi Trăpaş, american, asociată cu selecţia riguroasă, potrivirea. perechilor, condiţii bune de creştere, antrenament timpuriu şi sever. Are talie medie de 1,58 cm, conformaţie corectă (cap expresiv, gît lung şi musculos, trunchi puternic, fundament solid), culoare murgă şi neagră, temperament vioi, caracter bun, viteză mai bună decît a Trăpaşului Orlov şi aptitudine pentru tracţiune şi sport.
TRE
637
   Trematode. Clasă de viermi laţi, paraziţi, cu corpul moale in formă de frunză, acoperit de o cuticulă şi cu un număr variabil de ventuze.
   Trematodoza intestinală mixtă a păsărilor. Boală mixtă, frecventă la palmi-pede, provocată de o infestaţie complexă cu echinostomide, strongilide şi mono-stomide, manifestată prin enterită, anemie şi slăbire progresivă.
   Tren (fr. train de devant, de derriâre: partea anterioară sau posterioară a corpului unui animal). Barbarism utilizat ca atare pentru definirea porţiunii de trunchi susţinută de membrele tora-cale (tren anterior) şi a porţiunii susţinută de membrele pelvine (tren pdste-rior),
   Trenzeluţă, sin. Trensa. Harnaşament de conducere care determină calul să ţină capul ridicat. Este o piesă care se foloseşte frecvent la caii Trăpaşi, ce aleargă pe hipodrom, pentru echilibrarea mersului şi prevenirea trapului lupesc.
   Treonină. Aminoacid esenţial, cu rol important în alimentaţia animalelor şi în special în utilizarea celorlalţi amino-acizi din hrană şi în bilanţul azotului. Se găseşte în cantităţi suficiente în furaje acoperind în general cerinţele animalelor. Lipsa treoninei din hrană provoacă diminuarea sporului în greutate, reducerea consumului de furaje şi scăderea eficienţei utilizării hranei.
   Trepan (gr. trepanon : sfredel). Instrument chirurgical folosit pentru găurirea oaselor şi în special pentru practicarea de orificii în oasele craniului.
   Trepanaţie. Operaţie care * constă în executarea unei deschideri (ferestre) în oasele craniului.
   Treponema (Treponema pallidum). Specie de spirochet, agentul patogen al sifilisului.
   Treponemoza iepurilor. V. Spiroche-toza iepurilor.
   Triatlodin. Monstru triplu.
   Tribadism. Perversiune sexuală, manifestată prin satisfacerea instinctului sexual cu un individ de acelaşi sex.
   Tribuloză. Fotodermatoză produsă la animale prin consumarea de plante din genul Tribulus (colţul babei).
   Triceps (lat. triceps). Muşchi format din trei porţiuni.
   Trichinella, sin. Trichinâ (gr. thrix, irikhos: păr). Vierme parazit, de 1,4— 1,6 mm lungime şi 40 microni grosime, prezent sub formă adultă în intestinul subţire la diverse specii de animale (porc, cîine, om, pisică etc.). Femelele fecundate traversează mucoasa intestiT nală prin glandele Lieberkiihn, ajung în vasele limfatice unde depun larve, care trec în curentul sanguin, răspîndindu-se în musculatura striată. Muşchiul ingeraţ pune în libertate larva, provocînd infes-taţia.
   Trichină. V. Trichinelă.
   Trichinoscopic. Depistarea cu ajutorul examenului microscopic a trichinelei în porţiunile de carne de porc special recoltate în acest scop din diafragmă, muşchi intercostali etc.
   Trichinoza porcului, sin. Trichineloza porcului. Termen utilizat pentru definirea infestării masive a cărnii la porc cu larve de Trichinella, evoluţia infestaţiei desfă-şurîndu-se fără manifestări clinice, vizibile.
   Trichinoza, sin. Trichineloză. Boală provocată de trichinelă, manifestată mai ales în momentul în care parazitul invadează musculatura.
   Trichobezoar (gr. thrix: păr). Bezoar format prin împîslirea sub formă de minge a producţiilor piloase, observat mai ales la animalele care se ling sau prezintă pică (năpîr]ire, pteriofagie.)
   Trichomonoza bovină. Boală parazitară produsă de Trichomonas foetus dezvoltată in căile genitale, contaminarea realizîndu-se prin contact sexual. Incubaţia durează 3 — 4 zile, evoluţia fiind cronică. Se manifestă prin semne de vulvovaginită, scurgere vaginală, a-vort etc.
   Trichomonoza păsărilor. Protozooză (mastigoforoză), întîlnită la porumbel (hepatită cazeoasă), curcă, găină, raţă ş.a., produsă .de flagelate din familia
638
TRI
Trichomonadidae, în măsură să determine catar nazal, sinusal, inflamaţii fibrino-necrotice ale mucoasei bucale, faringelui şi esofagului, hepatită nevrotică, perîcardită sau peritonită fibri-noasă etc.
   Trichomonoza porcină. Parazitoză produsă de Trichomonas, manifestată clinic prin uşoară hipertermie, anorexie relativă, catar al căilor genitale, a-vort etc.
   Tricofiţie, sin. Trichofitoză. Dermato-micoză determinată de paraziţi din genul Trichophijion, mai frecventă la viţei, caracterizată prin depilaţie şi der-matită cronică hipercheratozică circumscrisă. Se transmite şi la om.
   Tricofiţin B. Preparat sulfurat activ în dermatomicoze (tricofiţie).
   Tricomonas (Trichomonas). Gen de protozoare flagelate, cu corpul piriform şi cu 3 —5 flageli. Provoacă boala numită tricomoniază (tricomonozâ).
   Tricoptiloză. Alteraţie a firului de păr, care se usucă, devenind casant.
   Tricuspid. Care prezintă ţrei spine, trei vîrfuri ; valvulă tricuspidă, vertebră tricuspidă etc.
   Tridactil. Cu trei degete.
   Trifoi alb (Trifolium repens L.). Leguminoasă perenă de talie mică cu tulpini tîrîtoare (trifoi tirîtor), cu înrădăcinare la noduri (rădăcini adventive). Frunzele sînt trifoliate cu foliole obcordate glabre, cu marginea fin dinţată. Florile sint de culoare albă grupate în capitule globu-loase. Fructul o păstaie polispermă cu seminţe mici cordiforme, de un galben auriu sau galben verzui. Frecventă în pajiştile cu soluri revene, în special în luncile riurilor. Se exploatează mai mult prin păşunat, refăcîndu-se rapid după folosire. Are o capacitate mare de otrăvire, realizînd 5 — 6 cicluri de păşunat. în prezent se extinde în cultură.»
   Trifoi dulce (boala de —). Diateză hemoragică întilnită la taurine, provocată de ingerarea masivă de trifoi fermentat şi sulfină alterală (conţin anti-vitamina K).
    Trifoi hibrid (Trifolium hijbridurrL.)' Leguminoasă perenă cu creştere în tufă de talie înaltă. Frunze trifoliate cu foliole ovale pînă la eliptice, zimţate pe margini, glabre. Inflorescenţa capitul globulos cu flori rozee. Fruct păstaie polispermă. Răspîndită în pajiştile cu soluri revene, în lunci, uneori in terenuri cu exces de umiditate. Productivă şi cu grad ridicat de consumabilitate şi digestibilitate. Posedă o longevitate mare, menţinîndu-se în cultură 5 — 6 ani. Obişnuit nu se cultivă.
    Trifoi mărunt (Medicago lupulina L.). Leguminoasă bienală cu tulpini mai mult tîrîtoare. Frunze trifoliate cu foliola mediană mai lung peţiolată. Foliole obcordate sau obovate, păroase, flori galbene dispuse in raceme capituliforme. Fruct păstaie monospermă. Răspîndită în pajiştile din toate zonele. Slab productivă şi cu grad mediu de consumabilitate şi digestibilitate. Nu se cultivă.
    Trifoi persan (Trifolium resupinatum). Plantă din familia leguminoaselor, bogată în proteină, care creşte în mod spontan pe pajiştile naturale.
    Trifoi roşu (Trifolium pralcnse L.). Leguminoasă perenă de talie înaltă cu creştere în tufă avînd tulpini erecte. Frunzele sint trifoliate avînd foliole oblong lanceolate, alipit păroase. Florile sînt de culoare roşie-violacee grupate în capitule conic ovale, bracteate. Fructul păstaie monospermă. Frecventă în pajiştile de deal şi montane, cultivată singură sau în amestec cu gramineele perene, formînd pajişti cultivate exploatate ca fineţe. Zonele favorabile de cultură sint cele bogate în precipitaţii, întrucît nu rezistă la secetă. Este o excelentă plantă de nutreţ. Se foloseşte sub diverse forme : fin, semifîn, masă verde, siloz .etc.
    Trifolioză. Tulburări cu caracter toxic, consecutive consumării unor cantităţi • mari de trifoi verde (uneori şi lucernă), manifestate prin fotodermatoză, tim-panism etc.
TRI
639
   Trigemen, sin. Perechea a V-a de nervi capitali. Nerv cranian voluminos, cu origine aparentă pe partea laterală a punţii, avînd două rădăcini (senzitivă şi motrică) ce se întilnesc in ganglionul Gasser (ggl. semilunar), de la care pornesc trei trunchiuri nervoase : nervul oftalmic, nervul maxilar şi nervul man-dibular.
   Trigla lucerna, sin. Rîndiinica de mare. Peşte bentonic marin de 30 — 50 cm din ordinul Perciformes din Oc. Atlantic, M. Mediterană, M. Baltică şi M. Neagră. Are corpul alungit, gros anterior şi subţire posterior. Este acoperit parţial cu solzi. Capul comprimat dorso-ventral are o gură largă cu dinţi. Coloritul corpului brun-roşcat. Pectoralele albastre sau verzui cu violet. Depune icre pelagice în iunie-iulie. Peşti cu valoare economică ridicată.
   Triiodotironină. Hormon tiroidian, format împreună cu tiroxina în glanda tiroidă, dar eliberat in circulaţie în cantităţi reduse. Are acţiune analoagă tiro-xinei, dar de trei ori mai puternică.
   Tril arterial, sin .Tril vibrator, pulsaţie vibratorie. Freamăt arterial, descoperit de regulă la palpaţia transrectală a marilor artere abdominale la nivelul ramificaţiilor (anevrisme) al uterinei medii (în cursul gestaţiei) etc.
   Trimat. Tunsoare caracteristică pentru cîinii cu păr sirmos efectuată în scop igienic dar mai ales cu obiectiv estetic pentru a evidenţia formatul care avantajează aspectul animalului.
   Tripanozoma. Gen de protozoare parazite întîlnite în sînge, caracterizat prin numeroase flagele. Dintre aceste protozoare flagelate menţionăm : T. equi-num şi T. equipermum (cabaline), T. Thei-lere (bovine), T. congolense (toate mamiferele) etc.
   Tripanozomiaza calului, V. Durină.
   Tripanozomiază, sin. Tripanozomoză. Boală parazitară specifică zonei tropicale, provocată de multiplicarea în plasma sanguină a protozoarelor flagelate din familia Trypanosomidae, care afectează atît omul cit şi animalele.
Transmisia se face prin înţepături ale insectelor (tăuni, stomoxi şi mai ales prin musca tse-tse). Este o boală cronică, cu evoluţie lentă, exteriorizată prin febră, anemie, edeme, tulburări nervoase, paraplegie, slăbire, cahexie şi cheratite ulcerative.
   Tripanozomoză. V. Tripanozomiază.
   Tripeptide. Substanţe proteice cu structură mai simplă, rezultate din unirea a trei aminoacizi ; sînt substanţe intermediare rezultate în procesul de sinteză (anabolism) a proteinelor, fiind prezente în organele de creştere ale plantelor sau pot rezulta în procesul de degradare (catabolism) al proteinelor ceea ce explică prezenţa lor in nutreţurile fermentate. Glutationul este un tripeptid de origine animală.
   Triplegie. Paralizie care afectează 3 din cele 4 membre.
' Triportheus elongatus. Peşte din familia Characidae din apele din regiunii inferioare a Amazonului. Coloritul corpului argintiu cu o dungă neagră. Se foloseşte ca peşte de acvariu.
   Tripsină. Enzimă proteolitică din clasa hidrolaze care, în mediu alcalin (pH = 7—8), scindează proteinele denaturate şi polipeptidele pînă la stadiul de peptide. Este elaborată de celulele pancreasului şi deversată în intestin sub-formă inactivă de tripsinogen.
   Tripsinogen. Formă inactivă a trip-sinei. în contact cu enterokinaza, componentă activantă din mucoasa duodenală, este transformat în tripsină activă.
   Tripterygion tripteronotus. Peşte marin de 7,2 cm din ordinul Perciformes din Oc. Atlantic, M. Mediterană şi M. Neagră. Are corpul alungit, comprimat lateral şi îngustat posterior. Capul cu pro-• filul concav, are botul ascuţit cu gura mare dispusă orizontal şi înzestrată cu dinţi numeroşi. Coloritul corpului roşcat cu dungi transversale negre.
   Triptofan, sin. Acid fi—indolil-a. amino-propionic. Aminoacid esenţial, strict indispensabil în alimentaţia animalelor, în special a porcilor şi păsărilor. Are roî important în funcţie de reproducţie, în
640
TRO
formarea hemoglobinei, în sinteza acidului nicotinic, în metabolismul proteinelor şi în producţia de lapte. Insuficienta triptofanului în raţiile furajere provoacă afecţiuni oculare, atrofia testiculelor, necrospermie, sterilitate şi anemic.
   Trismus (gr. Trixo: a scrîşni). Convulsie tonică a muşchilor masticatori (în tetanos, encefalite etc.).
   Triturat. Zdrobit şi prefăcut în pudră.
   Triungulinoză. Boală produsă de larva gîndacului Meloe proscarabeus. Femela acestui coleopter depune pe sezon în sol 1000—4 000 ouă, din eare ies larve mici vioaie, corp subţire şi alungit de culoare galben roşcat negricioasă, cu trei perechi de picioare prevăzute cu ghiare cu care se agaţă de albine în timp ce acestea culeg. Metamorfoza şi-o desăvîrşesc în stup, se hrănesc cu nectar, polen, distrug ouăle şi puietul de albine din celule.
   Trlntori. Indivizi masculi din familia de albine, cu rol de împerechere a mătcii. Au unele organe mai dezvoltate (ochii compuşi, antenele,' aripile etc.), nu sînt adaptaţi pentru cules, guşa fiind slab dezvoltată, nu au aparat de venin. Apar în a doua parte a primăverii şi dispar la sfîrşitul verii sau toamna (excepţie fac familiile cu stări anormale).
   Trocanter. Eminenţele nearticulare de pe extremitatea proximală a femurului, distingîndu-se : un trocanter mare, un trocanter mic şi trocanterul al treilea (prezent numai la cabaline şi leporide — dintre animalele domestice -).
   Trocar (fr. trocart, trois-quart). Neologism de origine franceză definind un instrument chirurgical format dintr-o tijă metalică ascuţită la o extremitate (în general în muchii) şi prinsă într-un miner, tija fiind învelită într-o canulă detaşabilă, care după puncţionare rămîne în plaga produsă.
   Troclear (nervul —). A IV-a pereche de nervi capitali, ce se distribuie muşchiului oblicul dorsal al ochiului.
   Troclee. Suprafaţă articulară în formă de scripete.
   Trofeu. Produs principal vinătoresc, reprezentativ pentru cele mai importante specii de vînat (coarnele de cerb, căprior, capră neagră, muflon ; colţi de mistreţ ; blănurile de urs, lup, rîs, pisică sălbatică etc.).
   Trombină. ‘ Enzimă care participă la procesul de coagulare a sîngelui, trans-formînd fibrinogcnul în fibrină ; se găseşte în sînge sub forma inactivă de protrombină.
   Trombochinază, sin. Tromboplasiinâ. Enzimă din sînge şi ţesuturi, care împreună cu calciul acţionează asupra pro-trombinei, transformind-o în trombină.
   Trombocile (gr. Thrombos:      cheag;
kytos: celulă). Eleipente figurate din sînge, lipsite de nucleu ; la mamifere şi la om, trombocitele au un rol important în procesul coagulării sîngelui şi sint numite plachete sanguine.
   Trombocitoză. Creşterea numărului de trombocite circulante.
   Tromboflebifă. 1. Inflamaţia unei vene produsă prin infecţia trombusului obli-terant, manifestată prin edem pcrivas-cular masiv, stază zonală etc. ; 2. Flebită determinată de un trombus infecţi os.
   Trombopenie (gr. Penia:      reducere,
scădere). Reducerea numărului de trombocite circulante.
   Troraboză. Obstrucţia parţială sau totală a unui vas (arteră, venă) prin formarea de cheaguri.
   Trombus. Cheag sanguin obliterant.
   Trompă. 1. Organ tubujos care provine, mai ales, din dezvoltarea musculaturii nărilor. Serveşte la pipăit şi la apucat (ex. trompa la elefant) ; 2. Prelungiri îţle capului sau ale armăturii bucale la unele nevertebrate (ex. la virusuri, la insecte).
   Trompa Iui Eustaclie. Conduct mein-branos care uneşte căsuţa timpanului cu faringele.
   Trompa uterină. V. Oviduct.
   Trompa albinei, sin. Proboscis. Organ folosit la recoltarea nectarului, are o
TRO
641
alcătuire complexă. Este formată din :
a)  maxile alcătuite din submaxile (cardo), stipes şi galeea, piese neperechi şi din
b)  buza inferioară (labium) formată din submentum şi mentum de la baza căreia porneşte glossa terminată cu linguriţa (labellum) prevăzută cu numeroşi peri, iar lateral palpii labiali. Lungimea trompei la albina autohtonă este în medie de
6,3 —6,4 mm.
   Tropomiozină. Proteină musculară predominantă în miofibrele musculaturii netede. Este o proteină asimetrică; polimeră, a cărei masă moleculară variază în funcţie de specie.
   Troscot (Polygonum aviculare). Plantă erbacee anuală, din familia Polygona-ceae, cu tulpina în general întinsă pe pămînt, lungă de 10—15 cm, cu frunze mici, eliptice şi cu flori alb-roze. Creşte pe terenuri virane sau cultivate, de la cîmpie pînă în regiunile subalpine. Este consumată de animale.
   Trot. Trapul scurt, liniştit şi ritmic, fără suspensie totală. Se practică des în antrenamentul trăpaşilor.
   Trufa. Nasul cîinilor, prelungire mobilă a cavităţilor nazale, separat în două printr-un silon median vertical, uneori extrem de pronunţat (Bulldog Mops). Nasul este mobil lateral şi în sus şi este de culoare neagră sau, la cîinii de culoare deschisă, cenuşiu.
   Trunchi. Partea cea mai importantă a corpului animalului (fără cap, gît şi membre), a cărui bază osoasă o formează scheletul axial şi care conţine 3 mari cavităţi (toracică, abdominală şi pel-vină).
   Tsauri. Hibrid femei între yak şi o rasă de taurine din Himalaia, creat printr-o hibridarea sistematică în Nepal, cu o excepţională manifestare a hetero-zisului (fată în fiecare an — în timp ce yakul „Nak“ şi taurinele locale fată numai o dată la 4—5 ani), cu o producţie de lapte apreciată de localnici.
   Tub. 1. Canal sau conduct natural care intră în componenţa unor aparate sau organe (ex. tub capilar, tub digestiv, tub
urinifer etc.) ; 2. Extremitatea inferioară a tijului penei, scurt, cilindric, plin cu solzişori membranoşi şi care în cea mai mare parte este împlîntată în piele (v. calamus).
   Tuba acustică, sin. Trompa faringo-timpanică, tuba auditivă. Formaţiune ca-naliculară de comunicare între faringe şi urechea mijlocie, la cabaline şi camelide fiind fisurată ventral, permiţînd mucoasei să hernieze, dînd naştere astfel pungilor guturale.
   Tuberculinare, sin. Tuberculinizare. 1. Probă alergică pentru diagnosticul tuberculozei; 2. Autointoxicaţie prin produsele elaborate de bacilul tuberculozei.
   Tuberculină. Produs revelator alerge-nic utilizat în diagnosticul alergic al tuberculozei ; tuberculină veche obţinută din culturi pe bulion ale bacililor tiiber-culoşi, determină numeroase reacţii nespecifice ; din această cauză, în prezent se înlocuieşte cu tuberculină P.P.D. (derivat proteic purificat), de tip mamifer sau aviar.
   Tuberculizare. Difuziunea în organism a bacililor tuberculozei, cu prinderea diferitelor organe sau ţesuturi.
   Tuberculostatic. Compus sau preparat farmaceutic activ contra bacilului tuberculozei : hidrazida I.N., P.A.S., Tebe-zon etc.
   Tuberculoză. Boală infecţioasă întîl-nită la majoritatea speciilor, provocată de diferite varietăţi ale bacilului Myco-bacterium tuberculosis. Presupune un focar primar, ce poate conferi premuniţie de la nivelul căruia infecţia se poate întinde sau chiar generaliza, pe cale sanguină sau limfatică. Formele mai obişnuite la animale sînt cele respiratorii (bronhopneumonie etc.) sau digestive (enterite, hepatite etc.), fiind mai rare localizările articulare, mamare, limfo-ganglionare, osoase, cutanate, peritoneale sau la nivelul altor seroase etc.
   Tuberculoză miliară. Aspect morfopa-tologic de tuberculoză generalizată caracterizat prin tuberculi (noduli) numeroşi în diferite organe.
41  — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
642
TUR
   Tuberozitate. Eminenţă (osoasă în general, sau organică) nedelimitată net: tuberozitate bicipitată, tuberozitate gastrică etc.
   Tubulonefrită. Inflamaţia zonei tubu-lare a rinichiului.
   Tuia. Rasă veche de gîşte originară din Rusia, cu greutate de 5,5 —7,5 kg, care produc 15—20 ouă, cu însuşiri bune de incubaţie. Sînt păsări rustice, cu importanţă locală.
   Tularemie. Boală infecţioasă, contagioasă, iiţoculabilă, frecventă la rozătoarele sălbatice, transmisibilă prin contact la toate speciile, produsă de Pas-teurella tularensis, şi manifestată prin febră, hipertrofie ganglionară şi splenică, foliculită mezenterică, necroză nodulară hepatică etc.
   Tularină. Antigen preparat dintr-o cultură de Pasteurella tularensis, servind la diagnosticul tularemiei.
   Tulei. Pene în creştere, imediat după apariţia lor la suprafaţa pielii şi pînă cînd capătă aspectul de pană complet formată.
   Tulipan. Linie a rasei Lipiţane creată în 1860 de armăsarul cu acelaşi nume, de origine spaniolă, dar de provenienţă din Croaţia. Iniţial cuprindea animale masive, cu membre solide şi mersuri energice. Această linie se întîlneşte şi în România, deţinînd peste 11% din structura efectivului matcă, animalele carac-terizindu-se prin conformaţie frumoasă (cap expresiv, cu profil drept, gît bine prins, trunchi dezvoltat şi bine îmbrăcat).
   Tulpină mierobiană. Grup de microorganisme dintr-o specie, care au aceeaşi origine şi aceleaşi însuşiri.
   Tumaku. Hibrid obţinut între Lepus europeus şi Oryctolagus cuniculus.
   Tumefacţie (lat. Tumefacere : a umfla). Creştere patologică în volum a unei regiuni a corpului (ţesut, organ, membru).
   Tumoră (lat. Tumor:         umflătură),
sin. Tumoare. Hipertrofie a unui ţesut.
   Tuna, sin. Ton. Peşti mari, pelagici cosmopoliţi, marini, care formează familia Thunidae. Se cunosc mai multe specii, cu mare importanţă economică (v. Thun-nus thynnus).
   Tundere. Tăierea producţiilor piloase (păr, lînă) cu ajutorul foarfecelor sau maşinilor de tuns, în scopul întreţinerii igienei corporale, a valorificării părului şi linii de la animale etc.
   Tunică. Strat cu structură caracteristică, în general suprapus, care participă la formarea peretelui unui organ: tunică mucoasă, tunică elastică, seroa-să etc.
   Turbare, sin. Rabie. Boală infecţioasă, inoculabilă, virotică, transmisibilă prin muşcătura unui animal turbat (soluţie de continuitate), mortală, distingîndu-se o formă paralitică (paralizie, disfa-gie etc.) şi o formă furioasă (accese de furie, agresivitate, dromomanie etc.). Animalele suspecte se ţin în observaţie (izolate) 15 zile, iar celor muşcaţi li se aplică vaccinarea preventivă.
   Turbitini. Porumbei Pescăruşi orien-rali albi cu capacele aripilor colorate in roşu, negru, galben, ciocolatiu sau vi-năt-cînepiu, şi cu obrajii coloraţi (făl-coşi).
   Turci. Rasă dc porumbei de agrement de origine orientală carunculaţi (nege-laţi) cu ciocul scurt. Porumbel de talie mare, cu umflăturile de la baza ciocului mari şi de formă triunghiulară, are varietăţi unicolore (negru, roşu, galben sau alb) sau bălţatc. Este o rasă prolifică, cu zbor rapid.
   Turgescenţă. Tulburare locală, datorită unei staze circulatorii locale, manifestată prin caracter edematos, ţesuturile fiind întinse şi infiltrate.
   Turingia. 1. Rasă de iepuri originară din Germania de vest, formată prin încrucişări între rasele Argintiu german, Rusească şi Uriaşul Belgian cenuşiu, cu
TUB
643
puful galben-roşcat. Extremităţile au o nuanţă neagră-albăstruie ; 2. Rasă de găini uşoară (v. Bart de Turingia).
   Turtă de polen. Formă de administrare a polenului în hrănirile stimulente de primăvară sau de toamnă la albine.
   Turte furajere, sin. Turte oleaginoase. Produse rezultate în urma extragerii uleiului din plantele oleaginoase şi utilizate în alimentaţia animalelor. Au un conţinut ridicat în proteine (25 — 52%). Sînt folosite în industria nutreţurilor combinate.
   Turte oleaginoase. V. Turte furajere.
   Tuse (lat. tussis). Reflex caracterizat prin expiraţii forţate, obişnuit zgomotoase, intîlnit în cazul iritaţiilor diferitelor zone tuşi gene (laringe, bronhii, pleură etc.).
   Tuş in. Rasă de oi locale din R.S.S'. Gruzină, cu coadă groasă şi lînă groasă şi mixtă. A participat la formarea rasei de oi cu lînă semifină Gruzină.
   Tylan, sin. Tylozin. Preparat biosti-mulator, conţinînd un antibiotic de fermentaţie, activ în microplasmoza aviară, sinuzita infecţioasă a curcilor, spiroche-toză etc.
   Ţarc. 1. Loc îngrădit pentru adăpos-tirea sau închiderea animalelor; 2. în avicultura industrială termenul defineşte mica împrejmuire circulară din jurul eleveuzei, menită să limiteze depărtarea puilor mici de sursa de căldură. Se execută din plăci P.F.L. tăiate pe lung pentru a se putea rotunji perfect, la dimensiuni care să asigure o înălţime a împrejmuirii 50 — 70 cm.
   Ţepoşică (Nardus stricta), sin. Părul porcului. Graminee de etaj inferior, care se pretează bine la păşunat, cu ritm de dezvoltare foarte lent şi vivaciate mare, cu producţie mică, cu grad redus de consumabilitate, răspîndită pe pajiştale naturale, situate la altitudini mai mri.
   Ţesală. Ustensilă utilizată pentru efectuarea pansajului la animale. Este formată dintr-o placă metalică pe care sînt prinse 4—5 lamele, cu care se freacă regiunile corporale bine acoperite cu muşchi în scopul desprinderii murdăriei.
   Ţesut. Asociaţie de celule, de sinciţii, de plasmodii şi de substanţă acelulară (fibre şi substanţă fundamentală amorfă), care s-a diferenţiat din punct de vedere biochimic, structural şi funcţional, adaptîndu-se unei anumite funcţiuni. Ţesuturile animale se împart în patru grupe : epiteliale, mezenchimatoase, musculare şi nervoase (v).
   Ţesut adipos. Ţesut format din celule pline cu picături de grăsime. Ţesutul adipos se găseşte în special sub piele şi în jurul organelor.
   Ţesut celular subcutanat. Varietate de ţesut conjunctiv lax, situat sub piele. Este constituit din fibre conjunctive elastice şi de reticulină, din celule conjunctive variate (fibrocite, histocite, celule grase, limfocite etc.) şi din capilare sanguine. în aceste ţesuturi sînt situate vasele şi nervii superficiali.
   Ţesut conjunctiv, sin. Ţesut intersti-ţial, ţesut de susţinere. Ţesut format din diferite tipuri de celule (conjunctive, fibrocite, mastocite, plasmocite), fibre (re-ticulare, colagene, elastice) şi substanţă fundamentală. După tipul de celule sau fibre care predomină, se împarte în: ţesut lax, membranos, aponevrotic, elastic etc. Ţesutul conjunctiv se găseşte în tot organismul, umple toate spaţiile dintre ţesuturi, uneşte părţile componente ale organelor, organele între ele, de asemenea se găseşte sub piele, for-mînd hipodermul.
   Ţesut epitelial. Ţesut care derivă din ectoderm, endoderm şi mezodermul epitelial şi care are celulele aşezate unele lîngă altele, fără spaţii intercelulare mari (ex. epiderma, endodermul intestinului).
   Ţesut erectil. Ţesut format dintr-o aglomerare de capilare care au între ele un mare număr de fibre elastice, ceea ce permite mărirea de volum a acestora şi umplerea lor cu o mare cantitate de sînge. în felul acesta, organele care conţin ţesut erectil îşi măresc volumul (ex. uretra, corpii cavernoşi, mucoasa nazală etc.).
646
ŢUR
   Ţesut mezenchimatos, sin. Mezenchim
Ţesut de tip conjunctiv. Ţesut conjunctiv embrionar, format din celule fuziforme sau stelate înglobate într-o substanţă fundamentală omogenă. Din t.m, se formează ulterior hasele sanguine şi limfatice, ţesutul conjunctiv etc.
   Ţesut muscular. Ţesut care derivă din toate foiţele embrionare, dar mai ales din mezoderm şi este format din celule sau fibre alungite, care au proprietatea de a se contracta.
   Ţesut nervos. Ţesut care derivă din ectoderm şi care este format din celule nervoase sau neuroni, din fibre nervoase şi din celule de susţinere, avînd ca principal rol recepţionarea impresiilor de la exterior sau de la organele corpului şi trimiterea impulsurilor la organele de reacţie.
   Ţigaie* Rasă de oi, cu aptitudini mixte, lînă-lapte-carne, constituţie robustă, cu lină de culoare albă sau neagră, cu conformaţie armonioasă, lînă semifină uniformă, cu o bună producţie de lapte şi carne. Se cunosc patru varietăţi ale rasei : bucălaie, ruginie, belă şi ţigaie neagră, precum şi un tip aparte ţigaia de munte.
   Ţigaia de munte. Tip de oaie ţigaie, format, adaptat şi crescut în zona de munte.
   Ţigaie neagră. Varietate de oi ţigăi, cu lîna şi jarul de culoare neagră, constituţie deosebit de robustă ; produce ceva mai puţină lînă şi mai mult lapte. Lîna este neuniformă şi roşcată la suprafaţă, ceea ce îi scade din importanţă.
   Ţigănuş. 1. V. Umbra Kvameri; 2. Specie de pasăre călătoare (Plegadis falci-ncllus) din ordinul ciconiiformelor, cu cioc lung şi curbat în jos, cu pene de culoare aproape neagră, cu reflexe ruginii şi verzi. La noi cuibăreşte în bălţile Dunării şi în Deltă. Se hrăneşte cu nevertebrate şi peşti mici.
   Ţintă. 1. Brezătură reprezentată de o pată mică albă pe frunte ; 2. Formaţiune cornoasă tare, situată pe vîrful ciocului la raţe. Se deosebeşte de restul ciocului, care este acoperit cu un înveliş cornos de consistenţă moale (ceroma) şi care are culoare diferită de cea a ţintei.
   Ţip ar, sin. Chişcctr (Misgurnus fossilis). Specie de peşte teleostean din familia cobitidelor, cu corpul lung de 18—25 cm, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunţi şi cu un strat de mucus ; la gură are 10 mustăţi. Trăieşte şi în ţara noastră pe fundul apelor, mai ales în bălţi. Are importanţă economică redusă.
   Ţîr. Puiet de scrumbie albastră (pînă la dimensiunea de 20 cm), pescuit primăvara, la începutul migraţiei din Marea Mediterană în Marea Neagră, perioadă în care indivizii sînt foarte slăbiţi. Se comercializează săraţi şi uscaţi.
   Ţurcană. Rasă de oi cu lînă mixtă şi groasă, de culori diferite după varietăţi, cu trunchi de formă dreptunghiulară, tardive, rustice, rezistente, producţie bună de lapte. Se cunosc mai multe varietăţi, albă, neagră, brumărie, raţea etc.
   Ţurcană albă. Varietate de oi din rasa Ţurcană, cu lînă şi jarul de culoare albă, bună producătoare de lapte.
   Ţurcană brumărie. Varietate de oi din rasa Ţurcană, cu lînă de culoare alb-mur-dar, iar jarul de culoare gris-închis. Blă-niţa mieilor este foarte căutată constituind un articol apreciat. Se foloseşte la încrucişări cu berbecii Karakul bru-mării pentru producţia de pielicele.
   Ţurcană neagră. Varietate de oi din rasa Ţurcană, cu lînă şi jarul de culoare neagră. Se foloseşte la încrucişările cu berbeci Karakul negru pentru producţia de pielicele.
   Ucraina 9. Soi de dud originar din Uniunea Sovietică, creat prin polenizarea liberă a hibridului dintre speciile Morus bombycis x Morus multicaulis cu soiul local de dud comun. E un soi viguros caracterizat printr-o rezistenţă la ger destul de pronunţată şi o înfrunzire mai tîrzie. Este relativ rezistent la atacul de bacterioză, se pretează la înmulţirea prin marcotaj. Este productiv, şi se poate cultiva în toate zonele sericicole ale ţării.
   Ucraina 107. Soi de dud originar din Ucraina. Prezintă o mare viguroziţate, cu o pronunţată rezistenţă la ger ; este destul de rezistent la atacul de bacterioză. în al 3-lea an de pe un hectar se pot realiza pînă la 10 tom1 frunză cu valoare nutritivă ridicată. Se cultivă în toate regiunile sericicole ale ţării.
   Ucrainiană cu capul alb. Grupă de taurine de lapte, răspîndită in partea nord-vestică a R.S.S. Ucraina, formate prin încrucişarea vitelor locale cu varietatea GrSning din Olanda şi mai puţin cu Simmental. Se caracterizează prin dezvoltare corporală variabilă, cu o greutate medie de 450 kg, făptură uscăţivă, tip morfologic de lapte, robă roşie sau neagră şi totdeauna cu capul alb, adesea cu ochelari, abdomenul, extremităţile membrelor şi vîrful cozii albe. Arc constituţie fină, temperament vioi, precocitate medie şi aptitudine bună de lapte (3 000 — 3 500 kg cu 3,7% grăsime).
   Udaloi. Linia principală a trăpaşului Orlov, caracterizată prin masivitate şi rezistenţă la distanţe lungi.
   Uger, sin. Glandă mamară. Organ al secreţiei laptelui. La vacă este constituit dintr-o glandă tubulo-alveolară de origine ectodermică, voluminoasă (cîntă-reşte 12 — 30 kg şi poate înmagazina pînă la 20 kg lapte), compusă din 4 sferturi, fiecare prelungit printr-un mamelon, cu o structură specifică (acini glandulari de 100 — 300 microni diametru, canale circulare intralobulare şi interlobulare, in-tralobarc şi interlobare, galactofore, sinusuri, ţesut conjunctiv, vase, nervi şi sac cutanat de învelit).
   Uger abdominal, Uger exagerat de extins anterior, sub abdomen. Reprezintă mai mult un defect de exterior.
   Uger atîrnînd. Glandă mamară mult descinsă, depăşind nivelul jaretului. Datorită slăbirii treptate a învelitorilor fi-broelastice, pendulează în timpul mersului. Se întîlneşte la vacile cu adîncimea sferturilor şi lungimea mameloanelor exagerat de lungi, la cele foarte productive, bătrîne şi cu constituţie slabă. Acest defect al ugerului îngreuiază mulsul mecanic, iar la vacile cu aplomburi „strimt dinapoi“, jenează în mers şi determină pierderi de lapte.
* Uger conic. Organ de secreţie al laptelui cu baza largă, sferturile puţin dezvoltate, adunate şi cu circumferinţa mai mică (50% din circumferinţa mare a
648
ULT
ugerului), precum şi cu mameloanele apropiate între ele. Este un uger defectuos, fiind corelat cu o producţie de lapte mai mică.
   Uger crural. Glandă mamară extins exagerat posterior, nu influenţează negativ asupra producţiei de lapte, fiind mai mult un defect de exterior.
   Uger de capră. Uger care prezintă o diferenţă foarte mare între sferturi, cele anterioare fiind foarte mici şi subţiri şi cu mameloane mici, faţă de cele posterioare care au sferturile şi mameloanele mari şi baza largă, contractînd forma de butelie ; uneori sferturile anterioare sînt aproape la jumătatea dezvoltării celor posterioare. Este un uger foarte defectuos, fiind impropriu mulgerii mecanice.
   Uger divizat. Uger care prezintă un şanţ vertical adine intre sferturile anterioare şi posterioare, separindu-le net şi distinct. Este un uger mai puţin defectuos.
   Uger etajat. Uger cu două sferturi (de obicei cele anterioare) mai puţin descinse decît celelalte (posterioare), care sînt mai dezvoltate. Este un uger defectuos.
   Uger globulos. Uger cu sferturi mai rotunjite, mai puţin distincte, cu circumferinţă mică şi mameloane mai apropiate.
   Uger gras. Uger cu o pondere mare a ţesutului conjunctiv şi care la palpare apare bombat, fără elasticitate, dînd senzaţia similară cu a unei bucăţi de carne sau slănină. Este un uger foarte defectuos în privinţa structurii, care condiţionează o producţie mică de lapte.
   Uger normal. Uger aşezat în regiunea ingvinală, voluminos (peste 30 dm3), glandular (ţesutul glandular peste 80%), de formă pătrată, simetric, cu sferturi şi jumătăţi egale, bine prins (umple complet spaţiile dintre membrele posterioare şi se extinde anterior şi posterior), cu rezervele laptelui subţiri şi numeroase, bine vascularizat, acoperit cu o piele subţire, cu păr scurt, rar şi fin, cu mameloane normale.
   Uger pătrat. Uger bine dezvoltat şi ataşat, cu baza largă, sferturile distincte, simetrice şi bine conturate, cu circumferinţa mică a ugerului peste 70% din cea mare şi cu mameloane distanţate. Este o formă de uger corelată pozitiv cu producţia de lapte.
   Uger sălbatic. Uger mic, fără rezerve ale laptelui, cu piele groasă şi producţia piloasă foarte abundentă, care acoperă uneori mameloanele. Este un uger intîl-nit la rasele de vaci primitive, foarte defectuos, întrucît are capacitate redusă, structură necorespunzătoare, ceea ce exprimă o slabă producţie de lapte.
   Ulcer (lat. Ulcus). întrerupere localizată a continuităţii unei suprafeţe epi-teliale, cu o bază inflamatorie.
   Ulceraţie. Termen general definind procesul de formare a ulcerului.
   Uleiuri vegetale. Substanţe grase de origine vegetală, utilizate în hrana animalelor ca nutreţuri „energetice4*. Se folosesc în cantităţi mici în nutreţurile combinate pentru purcei şi tineretul porcin. Utilizarea lor este justificată în reţetele care conţin cantităţi mari de grăsimi animale, deoarece ele vin cu un aport de acizi graşi nesaturaţi, cu rol vitaminic. Cel mai indicat este uleiul de germeni de porumb, în proporţie de 1% din raţie sau, in ţările tropicale, uleiul de nucă de cocos.
   Ulna. Unul din cele două oase care formează baza anatomică osoasă a antebraţului, situat înapoia şi pe partea laterală a radiusului, prezentînd extremitatea proximală masivă şi depăşind lungimea radiusului, porţiunea respectivă re-prezentînd „olecranul“.
   Ulnar (nervul —). Nerv al membrului toracal, detaşat din plexul brachial, care pătrunde între extensorul carpo-ulnar şi flexorul carpo-ulnar, deasupra articulaţiei carpiane, continuîndu-se cu nervul volar lateral.
   UUramicroscop, sin. Microscop cu contrast de fază. Microscop care, prin iluminare laterală, permite decelarea elementelor de structură invizibile cu microscopul optic obişnuit.
ULT
649
   Ultrasunete. Vibraţii cu o frecvenţă foarte mare (peste 100 000/secundă), nepercepute de om prin auz (limita superioară 15 000 —20 000/secundă). Se obţin artificial prin aparate care folosesc efectul piezo-electric (oscilaţiile unui cristal de cuarţ sub acţiunea cimpului electric alternativ) (v. şi cavitaţie).
   Ultravirus. V. Virus.
   Um-Arknb (ar. Jaret tare). Linie de cai arabi, de importanţă mai mică.
   Umbeliferc. Familie botanică care cuprinde circa 2 400 de specii, in cea mai mare parte ierboase, anuale, bienale sau perene, avînd rădăcină pivotantă, adesea tuberizată (metamorfozată). Inflorescenţa umbelă compusă. Cuprinde specii cultivate cu importanţă legumicolă si condimentară, plante furajere (morcovul furajer), buruieni toxice pentru animale (cucuta şi cucuta de apă), buruieni în culturi sau pe pajişti.
   Umbra Krameri, sin. Ţigănuş. Peşte dulcicol de 11 cm din familia Exocid.cc, din apele stătătoare mici din bazinul hidrografic al Dunării. Are corpul ovalar, uşor comprimat lateral, cu spatele gros şi este acoperit cu solzi mari. Capul comprimat lateral are gura mică prevăzută cu dinţi mărunţi şi dispuşi terminal. Coloritul corpului brun, mai închis pe spate şi cu o nuanţă gălbuie pe abdomen şi cu pete închise mici. Depune icrele în mici cuiburi săpate în nisip în martie-aprilie. Are valoare economică foarte redusă. Se poate folosi ca peşte de acvariu.
   Umbrar. Adăpost simplu pe păşuni şi în tabere de vară constituit dintr-un acoperiş uşor (stuf, paie etc.) într-o singură apă aşezat pe ciţiva stîlpi de susţinere.
   Umidificator. Utilaj folosit pentru umi-dificarea aerului în adăpost. Constă din rezervor de apă, pompă pentru debitarea apei cu presiune, conducte prevăzute cu duze de pulverizare, ventilator pentru pulverizarea fină a picăturilor de apă şi traductor de umiditate.
   Umiditatea absolută. Cantitatea de vapori de apă care se găseşte la un moment dat într-o masă de aer. Se exprimă în g/m8 aer sau în mm col.Hg.
   Umiditatea absolută maximă. Cea mai
mare cantitate de vapori de apă pe care o poate conţine o masă de aer la o anumită temperatură, fără a se produce condens. Creşte proporţional cu temperatura şi se exprimă în g/m3 aer sau în mm col.Hg.
   Umiditatea aerului. Apa ce se găseşte în aer sub forma de vapori.
   Umiditatea linii. Cantitatea de apă absorbită de lină şi exprimată în procente din greutatea absolută uscată. Umiditatea normală este de 12 — 15% la linurile nespălate şi 15 — 19% la cele spălate.
   Umiditatea relativă. Raportul dintre umiditatea absolută şi umiditatea absolută maximă a aerului, exprimat în procente.
   Umoare (lat. Humor : lichJd). Lichid biologic interstiţial sau circulant (ex. sîn-ge, limfă, plasmă interstiţială etc.). Umoarea din organism constituie mediul intern în care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea celulele organismului.
   Umoare apoasă. Lichid transparent care umple camera anterioară şi posteri-oară a ochiului, delimitate anterior de cornee şi posterior de cristalin.
   Umoare sticloasă. Masă gelatinoasă, transparentă, care umple camera interioară a ochiului, delimitată anterior de cristalin şi posterior de fundul ochiului.
   Unciform. Osul cel mai lateral al rîn-dului II carpi an.
   Ung ava. Denumire pentru nurca Pastel imperial (v.).
   Unguresc, sin. Albul maghiar. Rasă locală de iepure din Ungaria, foarte asemănătoare cu rasa Neozeelandez, dar cu greutate ceva mai mare. Iepure albinotic, neconsolidat încă pe deplin, prezintă indici remarcabili pentru producţia de carne.
   Unicclular. Nume dat fiinţelor vii (animale şi plante) care au corpul constituit dintr-o singură celulă (ex. bacteriile, amiba, parameciul).
650
URD
   Uniformitatea linii. Prezentarea uniformă a principalelor însuşiri fizice şi tehnologice ale fibrelor componente pe diferite regiuni corporale, pe toată lungimea fibrelor respective.
   Unio, sin. Scoica de riu. Moluşte bi-valve, dulcicole de 6 — 11 cm lungime, comune în apele curgătoare şi rar in cele stătătoare. Au valvele groase şi ova-lare alungite cu lungimea de cel puţin dublu de cît înălţimea, iar partea anterioară este mai înaltă de cit cea poste-rioară. Coloritul valvelor măsliniu-brun sau galben castaniu cu benzi circulare brune sau verzi. în apele româneşti se cunosc speciile : U. tumidus, (de 60 — 110 mm lungime) ; U. crassns, (de 45 — 70 mm lungime) ; U. pictorum, (de 72 — 107 mm). Au importanţă economică întrucît valvele servesc la confecţionarea nasturilor şi măcinate se pot da în hrana porcilor.
   Unipară. Calificativ acordat femelelor care nasc un singur pui la o fătare.
   Unitate industrială pentru producerea făinurilor proteice furajere, sin. PRO-TAN. întreprindere judeţeană care colectează şi valorifică cadavrele, deşe-urile şi confiscatele de origine animală transformîndu-le, după sterilizare, în făinuri (de carne şi oase, de carne, de peşte, de oase etc.).
   Unitate nutritivă (U.N.), sin. Unitate furajeră. Unitatea etalon reprezentînd valoarea nutritivă a unui kg de nutreţ, în funcţie de efectul asupra producţiei, sînt echivalate valorile nutritive ale tuturor celorlalte furaje folosite în hrana animalelor. Se cunosc mai multe metode de apreciere a valorii furajelor : cele mai folosite sînt U.N. ovăz (sovietică),
U.N. orz (scandinavă) denumită şi unitate furajeră etc.
   Unitate vită mare. (U.V.M.), sin. Unite gros betail (U.G.B.). Unitate convenţio* nală folosită în zootehnie, în calculele de exprimare a ponderii speciilor de animale din şeptel, de exprimare a densităţii tuturor speciilor de animale la
100 ha, in lucrările de economie şi planificare a creşterii animalelor şi bazei furajere. U.V.M. este echivalentul unei vaci, socotită convenţional la o greutate de 500 kg şi producţie de 10 1 lapte/zi ; U.G.B. reprezintă echivalentul unei vaci de 550 kg, care dă 3 500 1 lapte cu 3,55% grăsime şi un viţel pe an.
   Unitatea Wolf-Lehman. Unitate de apreciere şi exprimare a valorii nutritive a nutreţurilor şi a raţiilor pe baza conţinutului în substanţele digeslibile. Stă la baza sistemului T.S.D.
   Uniwager. Soi de trifoi, de mare productivitate, cu acţiune oestrogenică redusă, cultivat pe păşunile din Australia.
   Unt. Produs alimentar obţinut pe baza grăsimii din lapte în urma fermentării şi baterii smîntinii. Cel mai răspindit este untul de vacă şi de oaie.
   Untură. Grăsimea de porc obţinută in urma topirii osînzei, slăninii şi altor porţiuni cu mult ţesut gras.
   Untură de peşte. Produs obţinut di ii ficatul proaspăt al peştelui Gadusmorr-hua, precum şi din alte specii de Gadus-Se prezintă sub formă de lichid galben-deschis cu miros de peşte, gust caracteristic, cu conţinut ridicat în vitaminele A şi B. Se foloseşte în hrana puilor şi tineretului animal pentru completarea raţiilor în vitaminele A şi D.
   Ural. Rasă de gîşte din U.R.S.S, rustică, cu greutate corporală medie de circa 4—4,5 kg.
   Uranoscopus scaber. Peşte marin de 30 cm din ordinul Perciformes din Oc. Atlantic, M. Mediterană, M. Mar-mara şi M. Neagră. Are corpul gros, anterior comprimat dorso-ventral, iar posterior uşor comprimat lateral. Capul acoperit cu spini. Ochii bulbucaţi sînt aşezaţi dorsal. Coloritul corpului brun şi cu linii longitudinale mai închise pe spate iar pe abdomen gălbui. Depune icre pelagice în iulie-septembrie. Are importanţă economică redusă.
   Urda vacii (Cardaria drapa). Plantă erbacee perenă, din familia, Crmiferae, cu tulpina acoperită cu peri cenuşii şi
URD
651
cu flori albe dispuse în corimb. Grcşte ca buruiană prin semănături, pe lingă drumuri şi prin curţi şi înfloreşte in mai-i unie.
   Urdă. Produs alimentar, lactat pe bază de albumină obţinut din fierberea şi strecurarea zerului, rezultat de la prepararea brinzeturilor. Urda ca atare conţine 18—20% albumină şi 4-5% grăsime.
   Urdiniş. Orificiu ce permite circulaţia albinelor în stup şi ventilaţia. Urdinişele pot fi in număr de 3 la stupul orizontal. La stupul vertical urdinişul se realizează prin spaţiul ce se creează între platforma fundului şi primul corp,ţ fiind lung cît toată lăţimea stupului (375/20 mm).
   Ureche. Organul auzului şi al echilibrului. La om şi mamifere eşte alcătuit din trei segmente care îndeplinesc funcţiuni diferite : urechea externă, care culege sunetele, permiţînd totodată aprecierea direcţiei de unde provin; urechea medie care le transmite mai departe, adaptîndu-le pentru recepţie, şi urechea internă în care sunetele străbat un mediu lichid, fiind culese şi analizate de terminaţiile receptoare ale nervului auditiv.
   Uree. Produs de eliminare a amoniacului toxic rezultat din procesele metabolice. Mamiferele şi omul sînt ureotele, eliminind amoniacul sub formă de uree. Ureea se formează în ciclul ureogenezei localizat în ficat. în tulburări ale metabolismului proteic, ca şi în stări febrile se produce o creştere a cantităţii de uree eliminată. în insuficienţă hepatică, ne-froze lipoidice, intoxicaţii acute concentraţia ureei sanguine (uremia) scade sub limitele normale (20—35 mg%).
   Uremie. Concentraţia ureei, ;sanguine. Valori fiziologice (mg% ml ser) : bovine 11 — 33, suine 16—28, cabaline 25 — 47. Variaţiile fiziologice depind de raţia alimentară, de starea de repaus său de oboseală a animalului, precum şi de vîrsta acestuia.
   Ureogeneză. Proces biochimic ciclic localizat în mitocondriile ţesutului hepatic prin care se formează ureea — formă
de eliminare din organism a amoniacului* Ureea formată este eliminată pe cale renală.
   Ureter. Canal organic prin care urina se scurge din bazinetul renal la vezica urinară. Organ par (sting şi drept), fiecare ureter cuprinde în structura lui o seroasă, o musculoasă şi o mucoasă cutată, cu epiteliu pavimentos.
   Uretrită. Inflamaţia mucoasei uretrale, provocată de factori traumatici sau in-fecţioşi şi manifestată prin sensibilitate sau tulburări şi micţiune, urinare cu sînge etc.
   Uretră (gr. Ourethra: uretră). Canal impar, prin care urina se scurge de la vezica urinară la exterior, fiind scurt la femele (deschizindu-se printr-un orificiu numit meat urinar, Ia limita dintre vagin şi vestibulul vaginal) şi, în schimb, foarte lung la mascul, la care poate fi sistematizată într-o porţiune intrapelvină şi o porţiune extrapelvină (cuprinsă în structura penisului).
   Urialul, sin. Oaia cu coarne în formă de cerc (Ovis uignei cycloceros Huit). Varietate de oaie sălbatică de stepă de culoare gri-gălbuie, asemănătoare cu Arkanul, însă mai mare, cu coarne mai dezvoltate şi în formă d£ cerc.
   Uriaş alb. Rasă de iepuri (v. Marele alb).
   Uriaş alb de Bouscat. Rasă grea de iepuri formată în Franţa prin încrucişări complexe (Argintiu Champagne, Uriaş belgian, Angora alb). Cu o greutate de 7 kg, este albinotic şi prezintă o blană cu păr mătăsos. Este apreciată pentru calitatea carcasei şi pentru mărimea şi frumuseţea blănii.
   Uriaşul Belgian. V. Belgian.
   Uriaşul de Flandra. V. Belgian.
   Uricază. Enzimă prezentă în ficat, splina şi pulmOri la fcele mai'multe mamifere (exceptînd omul) şi care contribuie la scindarea acidului uric, cu transformarea în alantoină.
652
URS
   Uricemie. Concentraţia acidului uric în sînge.
   Urinar (aparat —). Totalitatea structurilor care au rolul de a forma, transporta şi elimina urina. Aparatul urinar are de asemenea un rol important în menţinerea balanţei hidrice, a echilibrului aei-do-bazic, in eliminareajproduşilor de metabolism, a medicamentelor. Este format din rinichi, ureterc, vezică urinară şi uretră.
   Urinare, sin. Micţiune. Eliminarea urinei din vezica urinară.
   Urină. Produsul de excreţie al activităţii renale ; este constituită dintr-un ansamblu complex de componente chimice rezultate din metabolismele intermediare.
   Urluitoare. Maşină agricolă folosită la sfărîmarea unor nutreţuri concentrate (boabe de cereale, turte oleaginoase etc.) pînă la dimensiuni sub 1 mm. Produsul rezultat se numeşte urluială sau uruialâ, Urobilină. Pigment biliar, de culoare galhenţUbrună provenit din bilirubină, printr-un proces de reducere, şi din he-moglobină prin hemoliza intravasculară. în mod normal se găseşte în fecale (ste-reobilină) şi în urină, în. cantitate foarte mică. în cazuri patologice creşte cantitatea de urobilină în urină.
   Urobilinogen. Pigment galben, care se formează în intestin prin reducerea bilirubinei. Precursor al urobilinei.
    Urobilinurie. Conţinutul*de urobilină din urină, cu importanţă în diagnosticul icterelor.
    Urochloa. Iarbă anuală sau vivace, care cuprinde 18 specii, răspîndite în regiunile tropicale. Este 0 plantă joasă (0,30—0,60 m), cu rizomi viguroşi, adaptată la climat uscat, în special Urochloa bolbodes, bună pentru furaj.
    Urodinie. Micţiune dureroasă. Urogenital (aparat —). 'Sistem care cuprinde atît aparatul urinar, cit şi aparatul genital. Termenul se justifică prin faptul că unele porţiuni ale aparatului urinar şi genital au aceeaşi origine embriologică şi un traiect comun (uretra Ia mascul şi vestibulul vaginal la femelă),
   Urolitiază. Litiază urinară.
   Urologie (gr. ouron : urină, logos : studiu). Studiul aparatului urinar şi al bolilor sale.
   Uromyces. sin. Rugina. Gen de mucegaiuri din familia Uredinalcs cu numeroase specii, care atacă plantele leguminoase (trifoi, mazăre, fasole), producînd tulburări la animalele care le consumă.
   Uropigial (gr. Orna: coadă, Pigi: fesă). Care se referă la regiunea ano-sa-cro-caudală.
   Uropigială (glanda —). Formaţiune glandulară sebacee, modificată, prezentă la păsări, situată la baza cozii, deasupra ultimilor vertebre sacrale. La găini are mărimea unui bob de mazăre, iar la anseride ajunge la dimensiunile unei alune de pădure. Canalele de excreţie se deschid la suprafaţă într-o proeminenţă a pielii. Secreţia acestei glande bogată in îipoizi, este folosită de păsări pentru a-şi lubrefia penele.
   Uroscopie (gr. Uuron : urină, skopeo : a examina). Examenul urinii.
   Urs (IJrsus arctos). Specie de mamifer omnivor, cu corpul masiv, lung de circa 2 m, acoperit cu blană de culoarea brun închis, cu urechi relativ mici şi coadă scurtă. Se hrăneşte cu fructe de pădure, dar atacă şi oile şi taurinele. Trăieşte în Europa şi Asia şi prezintă numeroase varietăţi. în ţara noastră se găseşte în tot lanţul Carpaţilor, precum şi in Munţii Apusenh Este cel mai mare şi cel mai apreciat vînat de la noi. Se vînează cu autorizaţie (pentru a împiedica dispariţia), între 1 martie şi 15 ianuarie, cînd se recoltează masculi şi femele fără pui.
    Urs alb (Ursus marilimus). Specie de urs cu bla'na albă, care trăieşte în regiunile arctice. Se hrăneşte în special cu foci şi este vînat pentru blană.
    Urs spălător (Procyon lotor). Specie de mamifer carnivor, din familia Procyo-nidae, animal de blană cu corpul de circa 75 cm lungime şi cu coada de 20—25 cm, inelată cu negru. Trăieşte în America de Nord. îşi spală hrana (vertebrate mici) înainte de a o consuma.
653
URT
Este apreciat pentru blana sa valoroasă de culoare galben cenuşiu cu negru. în crescătorii s-au obţinut şi alte culori: argintiu, negru etc. Este animal sociabil, longeviv (20 ani), care se creşte uşor în captivitate. - Gestaţia durează 63 zile, prolificitatea fiind de 2 — 3 pui la o fătare.
   Urticarie (lat. urtica: urzică). Manifestare alergică'cutanată, declanşată de factori exogeni sau endogeni diferiţi (alimentari, infecţioşi, parazitari, medicamentaşi, mecanici etc.) caracterizată ana-tomo-clinic prin prurit şi erupţie urtica-ricnă.
   Ustilago. Gen de mucegaiuri din ordinul Ustilaginales ale cărui specii atacă boabele de cereale (tăciunele griului, orzului, porumbului^ etc.), care, consumate de animale duc la apariţia unor intonaţii.
   Usuc. Produsul de secreţie al glandelor sebacee *şi sudoripare, dare se găseşte la suprafaţa pielii la ovine, avînd rol de apărare a pielii şi a linii la intemperii.
   Uter (lat. Uterus:      matrice, uter).
Organ al aparatului genital femei, situat în bună parte la intrarea în cavitatea pclvină, avînd aspect şi dimensiuni va-
riate, în general distingindu-i-se : două coarne (excesiv de dezvoltate, cu caracter intestiniform la suine, relativ lungi la carnivore şi aproape rectilinii, recurbate ventrocaudolateral la rumegătoare, îndoite uşor craniodorsal Ia cabaline, distincte şi individualizate — prin lipsa corpului la leporide), un corp (relativ dezvoltat la animale rriari, Ia rumegătoare prezentind mucoasa cu carunculi, în schimb corpul lipsind la leporide) şi un gît (cervix), puternic musculos (la rumegătoare mucoasa formînd o floare învoită dublă). în structură prezintă o seroasă, o musculoasă (cu mare capacitate de extindere) şi o mucoasă.
   Uterine (artere —). Arterele distribuite uterului, distingîndu-se : o arteră uterină craniată, o arteră uterină \medie şi o arteră uterină caudală.
   Uteroragie, sin. Metroragie. Hemoragie uterină.
   Utricula. Porţiune veziculară a urechii membranoase interne, situată la nivelul vestibulului, pe tavanul ei deschizindu-se orificiile canalelor semicirculare şi comu-nicind mediocaudal cu canalul endolim-fatic.
   Uzbe chist an nrw 1. Rasă de viermi de mătase, monovoltină, creată ţn R.S.S. Uzbechistan.
     Vaca de Dorna. sin. Pinzgau negru. Tip de taurine format in judeţul Suceava, in special în Vatra Dornei, prin încrucişarea complexă dintre taurinele locale de culoare cenuşie închis şi neagră cu rasa Brună şi Pinzgaiţ roşu. Faţă de rasa Pinzgau de Transilvania, vaca de Dorna are talia mai mică (121 cm), trunchi mai lung, mai adine, mai larg şi cu perimetrul mai mare, greutate corporală mai ridicată, cu roba asemănătoare ca desen, dar diferită ca fond (negru corb), iar vulva pigmentată parţial sau stropită. Este un tip adaptat condiţiilor locale, mai rezistent la îmbolnăviri, cu un procent de grăsime mai mare (4 — 4,1%), dar cu o producţie • cantitativă de lapte asemănătoare cu cea a rasei Pinzgau de Transilvania.
     Vaccin. Cultură microbiană special preparată (atenuată sau modificată prin diverse, artificii) sau toxină atenuată şi care, inoculată unui individ, provoacă în organismul receptor apariţia de anticorpi intr-un titru suficient pentru a-i conferi imunitate cîştigată împotriva unei boli determinate.
     Vaccinare. Operaţia de inoculare a unui vaccin la un animal, cu scopul de a-i crea o imunitate contra unei anumite boli.
     Vaccinare asociată. Vaccinare simultană, cu mai multe vaccinuri în amestec.
   Vaccinare polivalentă. Vaccinare simultană cu vaccinuri obţinute din germeni diverşi, care în mod obişnuit coexistă in organism şi în caz de îmbolnăvire naturală.
   Vaccinoterapie. Metodă terapeutică bazată pe utilizarea vaccinurilor.
   Vacuolă (lat. vacuus: vid). Cavitate mică, situată în masa unui element anatomic (celulă, în special) şi plină cu gaz, lichid, metabolite etc.
   Vag (nervul —), (N. vagus, N. pneu-mogastricus), sin. Pneumogastric. Perechea a X-a de nervi capitali. Cel mai lung nerv cranian care coboară în jgheabul jugular, străbate cavitatea toracică şi se termină cu un nerv esofagian dorsal şi altul ventral.
   Vagin. Organ al aparatului genital femei, ca parte a căilor genitale, situat între gîtul uterin şi vestibulul vaginal (limita caudală fiind marcată de meatul urinar) în structura sa vaginul cuprin-zînd: o musculoasă (cu fibre netede, dar în partea caudală avînd şi fibre striate care formează constrictorul anterior al vulvei) şi o mucoasă plisată sub care la vacă şi scroafă se găsesc două canale Gărtner, ce se deschid de o parte şi de alta a meatului urinar.
   Vagin artificial, sin. Vagină artificială. Aparat lubular din cauciuc sau material plastic buretos, destinat pentru

656
VAL
recoltarea spermei de la masculii diferitelor specii de animale domestice, utilizat în centrele de însărninţări artificiale.
   Vaginal. Care se referă la vagin sau aparţine acestuia:    vestibul vaginal,
constrictor vaginal etc.
   Vaginism. Hipcrestezia exagerată a vulvei şi vaginului şi contractura dureroasă a muşchilor perineali şi constrictori ai vaginului.
   Vaginită. Inflamaţi a mucoasei vagi-nale, provocată de traumatisme, infecţii etc. şi manifestată prin modificări diverse ale mucoasei vaginului.
   Vaginită catarală. Inflamaţia cata-rală a mucoasei vaginale, produsă de diverse iritaţii mecanice sau infecţioase, manifestată prjn hiperemia mucoasei, exudat cataral tulbure etc.
   Vaginită dil'terică. Afecţiune contagioasă, cu origine variată, cel mai adesea fiind produsă de infecţia cu Spherophorus necrophorus determinată de o parturiţic laborioasă, distocică şi manifestată printr-o inflamaţie descuamatorie cu caracter dilteroid a mucoasei vaginale, secreţie cu miros respingător etc.
   Vaginită granuloasă. V. Va gini ta in-fecţioasă.
   Vaginită infeeţioasă, sin. Vaginită granuloasă, catarul vaginal infecfios al vacilor. Boală contagioasă cu etiologie controversată şi caracterizată printr-o inflamaţie catarală a mucoasei vaginale, tumefacţia buzelor vulvare, apoi hipertrofia foliculilor limfoizi, mucoasa cîş-tigînd un aspect granulos.
   Vaginoragie. Hemoragie vaginală.
   Vaginoscopie. Examenul vizual al cavităţii vaginale, făcut in scop de diagnostic (gestaţie, control de col uterin, modificări ale mucoasei etc.).
   Vagotomie. Operaţie de secţionare a vagului, cu scop experimental sau terapeutic.
   Vagotonie. Stare de excitaţie vagală.
   Vagotonină. Hormon pancrcatic ce stimulează vagul, glicogeneza etc.
   Yaldarno. Rasă de găini italiană, cu penajul negru cu reflexe metalice, conformaţie asemănătoare cu a rasei li vomeze, urechiuşe albe, cioc şi picioare de culoare închisă. E bună ouătoarc dind producţii mari de ouă albe şi mari (60—65 g) şi relativ precoce.
   Valdostana. Rasă dc taurine originară din Italia, care înglobează două varietăţi : Bălţată cu roşu (Pezzata Rossa) şi Bălţată cu negru (Pezzata Nera). Cea mai răspîndită şi importantă este prima varietate, care se caracterizează prin dezvoltare corporală mare (greutatea 550— 600 kg), format corporal dreptunghiular, făptură masivă, cu aptitudine principală de lapte (vacile controlate realizează 3 500 — 4 000 kg) şi de carne. Varietatea Bălţată cu negru este mai mică, mai rustică şi mai slab productivă ca cea Bălţată cu roşu.
   Valeriană. Substanţă medicamentoasă extrasă din rizomul odoleanului. Conţine o serie de principii activi, dintre care cel mai important este acidul izovalerianic. Are acţiune sedativă şi spasmolitică.
   Valină, sin. Acid amino-izovalerianic. Aminoacid esenţial cu rol important în alimentaţia animalelor, şi în special in activitatea sistemului nervos şi în menţinerea tonusului muscular. în mod obişnuit, valina nu este deficientă in raţiile animalelor, dar lipsa ei din raţie poate provoca simptomele caracteristice deficienţelor in aminoacizi.
   Vallesana. Rasă de capre elveţiană, foarte rustică, adaptată regiunilor alpine mai sărace şi cu climă mai aspră. Are păr lung, roba de culoare albă cu mari bălţături negre care se extind pe cap, pe git şi pe partea anterioară a trunchiului, pentru care se mai numeşte şi capra cu gît negru.
   \raloarc de ameliorare. Valoarea practică a coeficientului de ereditare, repre-zentind produsul dintre diferenţa de selecţie şi coeficientul de ereditate.
   Valoare <le ameliorare generală» sin. Capacitate combinativă generală. Capacitatea pe care o manifestă un
VAL
657
animal de a da produşi valoroşi, indiferent de partenerii cu care este împerecheat.
   Valoare de ameliorare specială. Capacitatea unui animal de a da produşi mai valoroşi cu anumiţi parteneri de împerechere.
   Valoarea nutritivă a nutreţurilor.
Capacitatea sau însuşirea unui furaj sau a unei raţii furajere de a satisface cerinţele organismului animal în energie şi substanţe, cu rol plastic şi biostimulator şi de a influenţa starea de sănătate şi producţia animalelor. Valoarea nutritivă depinde deci de conţinutul furajelor în substanţe nutritive, dar şi de interacţiunea acestora cu organismul animal. Pentru stabilirea valorii nutritive s-au elaborat diferite metode şi sisteme de apreciere şi exprimare a valorii nutritive a nutreţurilor.
   Valvulă. Termen folosit pentru definirea oricărei cute din interiorul viscerelor, vaselor, organelor cavitarc sau tubulare, în general fiind aşezate la nivelul orificiilor şi impiedicind refularea conţinutului: valvule cardiace (bisau tricuspide), valvula ileocecală ctc.
   Valvulopatie. Boală a valvulelor cndo-cărdice : endocardită, anomalii congenitale, ruptura cordajelor valvulelor, tumori, chişti etc.
   Vandeea. 1, sin. Alb vandeez, Alb van-deen. Rasă de iepuri cu greutate mijlocie (3,5 kg). Se caracterizează printr-o prolificitate deosebită şi prin instinct matern ferm. Se utilizează în producţia de hibrizi ca formă maternă pentru producţia de cunibroilcr; 2. Rasă de cîini hărţuitori (vezi Basset griffon de Vandeea).
   Var. 1. Rasă europeană de viermi de mătase, cu gogoşile de culoare galbenă, centurate ; 2. sin. Oxid de calciu. Material de construcţie obţinut prin arderea rocilor calcaroase (var nestins) şi prin hidratarea ulterioară a produsului (var stins).
» Variabilitate. Proprietatea fiinţelor vii de a-şi schimba sub influenţa mediului şi a eredităţii, a factorilor externi şi
interni, însuşirile lor morfologice, fiziologice, biochimice, ecologice etc., de a se deosebi unele de altele. Variabili ta tea este contrariul eredităţii şi datorită ei, în natura vie nu există două fiinţe sau două organe perfect identice.
   Variaţie. Schimbare a unei însuşiri morfologice, fiziologice, biochimice, ecologice etc. care apare la indivizii animali sau vegetali. Este un mijloc de realizare a variabilităţii. Din punct de vedere genetic, variaţiile pot fi neereditare, do-bîndite de un individ, însă fără să se transmită şi urmaşilor, şi ereditare, sau mutaţii.
   Variaţie adecvată. Schimbarea unei însuşiri în strictă conformitate cu natura factorului de mediu care a provocat apariţia sa, indiferent de natura ereditară a organismului. Majoritatea biologilor nu recunosc variaţia adecvată.
   Variaţie definită. Reacţie uniformă a indivizilor faţă de un factor de mediu.
   Variaţie nedefinită. Reacţie neuniformă a indivizilor din aceeaşi descendenţă faţă de un factor al mediului. După D a r w i n variaţia nedefinită este mult mai frecventă decît variaţia definită.
   Varietate. Grup de indivizi dintr-o specie şi rasă dată, care se disting de congenerii lor prin unele caractere specifice, sau unele trăsături care se abat de la aspectul general al speciei sau rasei.
   A'aricccel (lat. variar:     inflamaţie :
gr. kele : tumoară). Dilataţii varicoase (varice) ale venelor plexului spermatic.
   Variolă. 1. Viroză infectocontagioasă care afectează unele specii de animale şi care se manifestă prin erupţii pe piele, generalizate sau localizate în anumite regiuni ; 2. V. Iperplasia verrucosa.
   Variola porumbeilor. Boală eruptivă, infecţioasă, contagioasă, inoculabilă, produsă de un virus diferit de al variolei găinilor, manifestată printr-o formă dif-teroidă (inflamaţie crupală naso-buco-oculo-sinusală etc.) şi o formă cutanată (variolică), în’ general mai frecventă şi caracterizată prin apariţia de veziculo-pustule cutanate ctc.
42  — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — cd. 388
658
VAS
   Variola aviară, sin. Epiteloma contagioasă a păsărilor. Boală infecţioasă, contagioasă, inoculabilă, virotică, întîlnită mai ales la galinacee, adesea cîştigînd caracter epizootie, manifestată printr-un catar buco-naso-ocular, apariţia de false membrane alb-gălbui (forma difteroidă) şi erupţii cutanate (forma cutanată) de veziculo-noduli, mai. frecvenţi în zonele cu pene mici.
   Variola bovină, sin. Cow-pox. Boală cu caracter eruptiv, infecţioasă, contagioasă, inoculabilă, produsă de virusul vaccinai şi manifestîndu-se clinic prin apariţia de veziculo-pustule dispersate în special pe mamelon, febră, tulburări diverse etc.
   Variola caprină. Boală infecţioasă, contagioasă, inoculabilă, virotică, manifestată prin apariţia de veziculo-pustule crustizate.
   Variola ecvină. V. Horse-pox.
   Variola ecvină canadiană. V. Derma-tita pustuloasă a calului.
   Variola ecvină engleză. V. Dermatita pustuloasă a calului.
   Variola ovină. Boală infecţioasă, contagioasă, inoculabilă, cu caracter eruptiv, produsă de un virus filtrabil deosebit de virusul vaccinai şi manifestată prin-tr-o erupţie butonoasă, vcziculo-pustu-loasă, dispersată pe diverse regiuni ale corpului.
   Variola porcină. Boală eruptivă, infecţioasă, contagioasă şi inoculabilă, produsă atît de virusul vaccinai, cît şi de alt virus diferit serologic, specific porcului, ambele virusuri provocind aceleaşi erupţii papulo-pustuloase etc.
   Variolizare. Metodă ce constă în contaminarea voită cu un virus, spre a provoca o formă benignă de variolă, contaminarea făcîndu-se în acest fel cu scopul preîntîmpinării apariţiei unei forme mai grave de variolă.
   Yarniic. Linia principală a trăpaşului Orlov, caracterizată prin masivitate şi viteză pe distanţe scurţe.
   Varoatoză, sin. Varrooză. Acarioză produsă de acarianul Varroa Jacol>soniy ce afectează albinele. Paraziţii sint într-o
formă mai avansată vizibili cu ochiul liber pe albine pe seîndura de zbor. Tratamentul se face primăvara şi toamna cu Sineacar în cantitate de 80 — 150 g/fa-milie cu care se pudrează toate ramele.
   Varză furajeră (Brassica oleracea). Plantă bienală din familia Cruciferaey se foloseşte sub formă de nutreţ suculent pînă toamna tîrziu. Produce 40 — 60 tone nutreţ verde la hectar.
   Vas (sangvin). Conductor organic prin care circulă sîngele, distingindu-se artere, capilare, vene şi limfatice.
   Vascularită. Termen general utilizat pentru definirea inflamaţiei unui vas, indiferent de categoria vasului.
   Vascularizaţie. 1. , Termen folosit pentru definirea apariţiei de neovase în masa unui ţesut; 2. Ansamblul vaselor dintr-un organ sau dintr-o zonă.
   Vastgolaspet. Rasă de ciini (v. Spitz suedez).
   Vasoconstricţie. Micşorarea diametrului unui vas sangvin, în urma unei excitaţii nervoase sau humorale.
   Vasodilataţie. Fenomen caracterizat prin relaxarea fibrelor musculare netede din pereţii vaselor sangvine, ceea ce determină o mărire a lumenului acestora. Vasodilataţia se produce sub acţiunea sistemului nervos sau în urma acţiunii unor hormoni, a administrării unor medicamente etc.
   Vasomotor. Care se referă la mişcările de contracţie şi de relaxare ale vaselor sangvine (ex.. nerv vasomotor, fenomen vasomotor etc.).
   Vasopresină. Hormon secretat de lobul posterior al hipofizei. Ca structură, este un polipeptid ciclic constituit din opt aminoacizi. Structura sa este similară celei a ocitocinei : leucina şi izoleucina din ocitocină sînt înlocuite în vasopresină cu arginină (sau Uzină) şi fenilala-nină. Rol biochimic: a) are acţiune hipertensivă, producînd constricţia arterelor ; exercită efect antidiuretic, limittnd eliminarea renală a apei ; c) in-
VAT
659
suficienţa sau lipsa vasopresinei , provoacă diabetul insipid caracterizat prin eliminarea unor cantităţi mari de apă (poliurie).
   Vatos, sin. Vulpe-de-mare. V; Raja clavata.
   Vatra stupinei. Locul pe care este situată stupina. Trebuie să fie aproape de plantele melifere, să fie pe un teren uscat şi ridicat, curat, nu prea umbrit, departe de ape mari, drumuri circulate, grajduri, gări, fabrici de dulciuri, să se găsească la distanţă de o altă stupină şi să fie protejată de vînturi reci.
   Văduviţă. V. Leuciscus idus.
   Vegetativ (sistem nervos). Parte a sis^-temului nervos care reglează funcţiile organice, homeostazia etc.
   Velutos (ţesutul — ).Porţiunea corespunzătoare tălpii furcuţei şi a unei porţiuni din bare a membranei eherâtogene plantare.
   Vena azigos* Venă ce colectează sin-gele de la plafonul cavităţii toracice;
   Vena cavă. Venele circulaţiei mari care se deschid în atriul drept, distingîndu-se : o venă cavă cranială şi o venă cavă caiidală.                    -
   Vena jugulară. Vene care aduc sin-gele din regiunea cefalică spre cord, distingîndu-se : o venă jugulară externă şi o venă jugulară internă.
   Vena mezenterică. Venele ce colectează singe de la organele abdominale, distingîndu-se : o venă mezenterică mare şi o venă mezenterică mică. Ambele converg spre ficat pentru a conflua în vena portă.                  ^
   Vena portă. Voluminos conductor venos, scurt, rezultat din unirea venelor mezenteficc, reprezentînd vasul funcţional al ficatului în care se ramifică pentru a forma sistemul port, după care se reconstituie o serie d,e vene suprahepatice ce se deschid în vena cavă caudală.
   Vena Safena mare. Vena subcutană a membrului pelvin, colectînd sîngcle de la regiunea metatarsiană.
   Vena Safena mică. Venă foarte dezvoltată la carnivore, ce colectează sin-gele din regiunea autopodială, trece pe
faţa laterală â jaretului şi se varsă în vena femurală caudâlă.
   Vena subcutanată abdominală. Veiiă situată sub pielea peretelui ventral al abdomenului, foarte dezvoltată la rumegătoare, care apare şi foarte flexuoasă, fiind în comunicare la taurine cu venele bazale ale mamelei şi vărsîndu-se cra-hial în vena toracică internă după ce a străbătut peretele priritr-un orificiu (cisterna laptelui) situat la nivelul apendi-celui xifoidian.
   Venă. Vas sangvin în care sîngele circulă spre inimă. Spre deosebire de artere, venele au pereţii subţiri şi moi, din loc în loc cu valvule care împiedică refluxul sîfigelui.      '
   Venin. Substanţă toxică secretată de organele anumitor plante sau animale, care poate fi introdusă în organism pe cale bucală, sau prin muşcătură ori înţepătură, producîrid efecte toxice sau letale. Aproape toate clasele de animale aii reprezentanţi care elaborează venin, măi răspîndiţi fiind cei din rîndul insectelor, arahnidelor şi reptilelor (şerpii). Veninurile de origine animală au în general o structură proteică. Veninurile de origine vegetală sînt mai rare (se găsesc mai frecvent la ciuperci) şi sînt formate în general din alcaloizi (musca-rînă, aconitină, atropină, nicotină etc.) sau glucozide (strofantină). Unele veninuri au selectivitate blocînd funcţiunile singelui!, ale celulei nervoase, inimii etc. împotriva lor au fost elaborate seruri specifice. în terapeutică se utilizeăză în anumite doze şi concentraţii veninul de albine, de cobra, de viperă şi de broască*
   Venin de albine. Produs al glandei de venin. Se prezintă îii stare pură sub forma unui lichid transparent cu miros aromat, gust amar, cristalizează în contact cu aerul. Se dizolvă în apă, acizi organici diluaţi, solvenţi organici.
   Ventilator. Maşină de forţă, generatoare pneumatică folosită pentru a produce deplasarea aerului sau altor gaze. Ventilatoarele sînt radiale sau axiale.
660
VER
De asemenea pot fi de joasă presiune, de medie presiune şi de înaltă presiune. Cele axiale se folosesc în fermele zootehnice pentru ventilaţia adăposturilor, pentru uscarea artificială a plantelor verzi etc.
   Ventilaţie. Eliminarea aerului viciat din adăposturile de animale sau alte spaţii şi înlocuirea lui cu aer proaspăt. Poate fi naturală sau artificială, ultima făcîndu-se cu ajutorul diferitelor instalaţii de ventilaţie (ventilatoare etc.).
   Ventilaţie mecanică. Schimb forţat de aer dintre un spaţiu închis şi exterior, realizat cu ajutorul ventilatoarelor acţionate electric.
   Ventilaţie naturală. Schimbul de aer dintre un spaţiu închis şi exterior, datorat diferenţei de temperatură, respectiv de greutate a aerului. I. Ventilaţie naturală neorganizată, sin. aerisire; se efectuează prin porozitatea elementelor de construcţie, prin neetanşeităţi şi prin deschiderea temporară a uşilor şi ferestrelor. 2. Ventilaţie naturală organizată rcâlizată prin deschideri în pereţii laterali pentru intrarea aerului şi tuburi verticale pentru ieşirea aerului.
   Ventilaţie pulmonară. Mecanism prin care se întreţine puritatea aerului în pulmon. Termenul defineşte, de fapt, doar inspiraţia şi expiraţia, fără a lua în considerare procesele de sphimb alveolar.
   Ventricul (lat. Ventriculus: mic pîn-tec). Termen utilizat pentru definirea cavităţilor din interiorul unor organe : ventricul cardiac, ventricul cerebral etc.
   Ventricul cardiac. Cavităţile din etajul inferior al cordului, distingîndu-se : un ventricul drept (în comunicare cu artera pulmonară prin orificiul pulmonar şi cu atriul prin orificiul atrioventricular drept la nivelul căruia se găseşte o valvulă tri-cuspidă şi un ventricul sting comunicind cu aorta primitivă prin orificiul aortic şi cu atriul prin orificiul atrioventricular sting, la nivelul căruia se găseşte o valvulă bicuspidă sau mitrală.
   Ventriculi cerebrali. Diversele cavităţi ependimare situate în interiorul creierului, distingîndu-se : doi ventriculi la-
terali (situaţi cîte unul în fiecare emisferă), un al III-lea ventricul (situat la nivelul dicncefaiului, în jurul comisurii cenuşii) şi ventriculul al IV-lea (situat sub cerebel, deasupra bulbului şi punţii, la nivelul fosei romboidale).
   Ventriculită. Inflamaţi a stomacului glandular la păsări.
   Veratrină. Alcaloid toxic care se găseşte mai ales in rizomul şi rădăcinile de şteregoaie (Veratrum). în anumite condiţii, mai ales după înflorire, şteregoaia poate fi consumată de oi şi capre, pro-ducînd fenomene de intoxicaţie la animalele care au consumat planta sau floarea de şteregoaie.
   Verde de Paris, sin. Verde de Schwein-furt. V. Acetoarsenit de cupru.
   Vermicid. Substanţă chimică care omoară viermii.
   Vermifug. Substanţă care are proprietatea de a forţa eliminarea viermilor din intestin. A nu se confunda cu antihel-minticele care omoară viermii, facilitînd eliminarea.
   Vermorel. Aparat portabil de mică capacitate cu presiune efectuată în tot timpul lucrului, care este utilizat pentru pulverizarea soluţiilor dezinfectante.
   Vernal. Soi de lucernă creat şi cultivat în S.U.A. cu capacitate mare de producţie şi rezistent la iernat.
   Vertebrate (Vertebrata). încrengătură de animale cordate, cu simetrie bilaterală aproape perfectă, cu corpul diferenţiat în cap, trunchi şi coadă. Sînt animale cu alcătuirea cea mai complexă şi se împart în următoarele clase: ciclo-stomi, peşti, batracieni, reptile, păsări şi mamifere. Cuprinde circa 40 000 de specii.
   Vertebra. Piesele componente ale coloanei vertebrale, variate ca număr in funcţie de specie (şi sistematizate în cervicale, toracale, lombare, sacrate şi caudale) fiecare vertebră prezentînd un corp şi un arc pe care se găsesc o mulţime de apofize (articulare, transverse, mamilarc, accesorii, spinoasă). Prima vertebră cervicală mai este cunoscută şi
VER
661
sub denumirea de atlas, a doua sub denumirea de axis, iar vertebrele sacrate sint Sn general unite formind osul sacru.
   Vertij (lat. Vertigo). Manifestare de ataxie sau astazie, cu clătinare în mers ce sugerează că animalul ar avea senzaţia mişcării (invîrtirii) obiectelor din jur, în encefalopatii ş.a.
   Vestibul vaginal. Porţiune a aparatului genital femei, cuprinsă între meatul urinar şi vulvă. Are rol asemănător cu vaginul.
   Vestibuiită. Inflamaţia mucoasei vestibulului vaginal.
   Vezică (lat. vesica : băşică). Organ ca-vitar care colectează temporar unele produse de excreţie sau de secreţie, evacu-îndu-le ulterior prin contracţia fibrelor musculare din pereţii săi.
   Vezică biliară. Formaţiune veziculară, piriformă, ca derivaţie a canalului cisto-hepatic, situată pe partea viscerală (pos-terioară) a ficatului în dreapta lobului patrat, servind la acumularea bilei (lipseşte la cal, căprioară, porumbel etc.).
   Vezica înotătoare. Organ caracteristic peştilor osoşi care se dezvoltă din intestinul anterior şi este situat, de regulă, deasupra ţubului^digestiv şi sub coloana vertebrală. Vezica înotătoare este umplută cu gaze şi poate fi unică sau divizată printr-o gîtuitură în două sau mai multe părţi. îndeplineşte funcţiunea hidrostatică şi de echilibru, determinînd ridicarea şi coborîrea peştelui în apă ; poate îndeplini şi rolul' de emitere sau întărire a sunetelor, precum şi funcţia de respiraţie. Lipseşte la o serie de peşti, mai ales bcntonici şi abisali.
   Vezica urinară. Rezervor organic de strîngere a urinei între două micţiuni, prezentînd un corp pe a cărei faţă dorsală se deschid cele două uretere şi un gît ce se continuă cu uretra, la nivelul gîtului găsindu-se un sfincter voluntar şi unul involuntar.
   Vezicătoare. Formă farmaceutică cu aspect de unguent, cuprinzînd într-un excipient gras o substanţă activă (can-
taridă, biiodură de mercur, iod etc.) capabilă să provoace o intensă iritaţie ve-ziculoasă.
   Veziculă. Leziune cutanată localizată mai frecvent la epiderm, pe care-1 denivelează, datorită exudatului acumulat între straturile celulare.
   Vezigon (ital. vessigone). Umflătură moale şi fluctuantă, care se formează in articulaţia genunchiului şi jaretului, prin acumularea unui exudat seros în cavitatea articulară, care destinde mult fundurile de sac sinoviale. Se întîlnesc vezigoane articulare şi tendinoase. Vezi-gonul poate fi produs de traumatisme (contuzii, entorse, luxaţii, plăgi periar-ticulare, artrite şi osteoartrite), oboseala articulaţiilor provocată de munci grele la care sînt supuse animalele de virstă tînără, în special pe terenuri tari, stabulaţia prelungită pe pardoseală dură etc.
   Viabilitate. Aptitudinea de a trăi a unui fetus, condiţionată de către o dezvoltare normală şi suficientă în cursul perioadei intrauterine. Se admite în general, că un fetus mai mic de 5 luni nu este viabil.
   Viatca. 1. Cal local nordic din U.R.S.S, ameliorat cu rasa Ardeneză şi Orlov, caracterizat prin talie de 140 cm, făptură îndesată, conformaţie armonioasă, culoare obişnuită izabelă, cu dungă de măgar şi zebruri pe trenul anterior. Este rustic, puţin pretenţios, cu capacitate apreciabilă pentru muncă şi o rezistenţă mare la drumuri lungi; 2. Rasă de oi cu lînă fină, de tip morfo-productiv mixt, de lînă şi carne, formată mai recent în U.R.S.S., prin încrucişarea oilor locale de Nolinsk cu berbeci Merinos precoce şi Rambouillet. Are o constituţie robustă, e rezistentă, are o bună prolificitate şi calitate a cărnii.
   Vlbrio. Gen ce cuprinde bacterii în formă de virgulă.
   Vibrio anguillarum. Germenul patogen al bolii anghilelor, Peştis anguilla-rum. Bacterie din grupa Pseudomona
662
VIE
sub formă de bastonaş uşor curbat de
1,5  X 0,5 microni, Gram negativ şi ne-sporulat.
   Vibrion. V. Spiril.
   Vibrioză. Boală infecto-contagioasă veneriană a rumegătoarelor, produsă de Vibrio foetus, manifestată prin avort, sterilitate etc.
   Vich. Rasă locală de porci, rustică, cu aptitudini mixte, formată şi crescută în nordul Spaniei.
   Viciu. Perturbaţie fiziologică care modifică funcţiunea fiziologică normală, chiar fără existenţa unor leziuni adevărate. Aceste tulburări sînt în special de ordin moral. Astfel, la cai întîlnim ticul de aerofagie, sialofagie şi al deglutiţiei de aer, ticul ursului, ticul întoarcerii frecvente în boxă, ticul limbii (mişcări ale limbii de dute-vino), precum şi existenţa unor animale retive, fricoase şi cele cu modificări frecvente de atitudine. Viciul DGăte fi congenital sau dobîndit.
   Vidanjare. Golire (curăţire) a bazinelor cu dejecţii în fermele zootehnice (păsări, porci etc.) în care îndepărtarea lor se face prin spălare.
   Vidra (Lutra lutrci). Specie de mamifer carnivor semiacvatic din familia Mus-telidelor, cu corpul lung de 80 — 120 cm, acoperit cu blană deasă, de culoare cas-tanie-roşcată. Are pavilionul urechii mic şi rotunjit şi membrane interdigitale bine dezvoltate. în ţara noastră este răspîn-dită pe lîngă lacuri şi pe văile rîurilor mari, în bălţile şi Delta Dunării, fiind răpitor în piscicultură. Se hrăneşte cu peşti, raci şi broaşte. Are o blană care se situează printre blănurile cele mai rezistente şi durabile.
   Viencz. Rasă de porumbei, de ornament.
   Vlenez alb. Rasă de iepuri cu greutate mijlocie (4 kg) utilizată pentru producţie mixtă de carne-blană. Se caracterizează prin carcasă cu valoare comercială ridicată, randament la tăiere excepţional, blană albă cu luciu intens şi mare desime a pufului. Prezintă urechi evident groase şi ochi albaştri.
   Vlenez albastru, sin. Albastru vienez. Rasă de iepuri cu greutate mijlocie (4,5 — 5 kg), formată în Austria, din Uriaşul belgian negru şi iepurele Galben de Lotliaringia. Are o conformaţie armonioasă şi culoare generală albastră, cu diferite nuanţe (albastru oţel, albastru deschis şi albastru pal)< Se caracterizează prin prolificitate bună, capacitate mare de alăptare şi creştere rapidă. Se creşte pentru producţia de blană şi, în unele ţări, este foarte apreciat şi în producţia de carne, participînd la formarea de cunibroiler.
   Vienez cenuşiu. Rasă de iepuri cu greutate mijlocie (4 kg) asemănătoare cu Vienezul albastru. Are culoare cenuşie, cu diferite nuanţe. Prezintă o conformaţie mai alungită şi produce o carcasă de mai slabă calitate, cu randament la tăiere mai mic.
   Vienez negru. Rasă de iepure cu greutate mijlocie (4,5 kg) care se evidenţiază printr-o precocitate deosebită de creştere. Are blana cu diferenţe de nuanţă între faţa dorsală şi cea ventrală şi prezintă ochi cenuşii.
   Vienezi scurţi. Rasă de porumbei, din grupa raselor de ornament. Sînt unii dintre cei mai mici porumbei, cil picioarele scurte, capul aproape sferic, cu ciocul foarte scurt, crescuţi în scop decorativ. Are greutate mică (250 — 300 g) şi numeroase varietăţi: unicolore (albe, galbene, roşii, negre, viorii etc.), bicolore cu parte din remige albe, multicolore (pestriţ, bălţat etc.).
   Vierme de mătase (Bombyx mori), sin. Fluturele de mătase al dudului. Specie domestică de insecte din ordinul Lepidoptera, familia Bombycide, cu metamorfoză completă (4 stadii : ou, larvă crisalidă şi fluture), crescută pentru obţinerea gogoşilor de mătase. Se hrăneşte cu frunze de dud; 2. Stadiul de larvă la Bombyx mori.
   Vierme de mătase de ricin. V. Philo-samia ricini.
   Vierme de mătase de stejar. V. Anthe-raea pernyi.
VIE
663
   Vierininoză. Termen general folosit pentru definirea orieârei boli provocate de viermi, indiferent de categoria şi localizarea lor.
   Viespar (Pernis apivorus). Pasăre răpitoare de zi, de mărimea unei găini, brun întunecat pe spate şi brun deschis pe faţa ventrală, cu pete mai închise. Se hrăneşte cu viespi, albine, bondari, lăcuste şi alte insecte. La noi este pasăre rară.
   Viespe. Denumire dată unor insecte din ordinul Himenopterelor, familia Ves-pidelor. Majoritatea viespilor au ac şi pungă cu venin ca armă de apărare ; la altele abdomenul se termină cu un ovi-scapt. Unele specii de viespi sînt solitare, altele construiesc cuiburi alcătuite din numeroase celule. în general, viespile sînt dăunătoare ; unele (ex. ihneumoni-dele) sînt entomofage.
   Viezure, sin. Bursuc (Meles meles). Specie de mamifer carnivor din familia Mustclidelor, cu spatele şi flancurile cenuşii ; de la nas pînă la ureche se întinde- o bandă neagră. Trăieşte în Europa şi Asia. Hrana sa este foarte variată. Din părul de viezure se confecţionează pensule şi pămătufuri. Se creşte şi în captivitate.
    Vigonie (Lama vicugna). Specie de lamă de talie mică, acoperită cu o blană roşcată, foarte moale şi fină. Vigonia trăieşte în munţii Anzi. Lîna de vigonie se utilizează la confecţionarea ţesăturilor şi a tricotajelor fine, în general nevopsite.
    Vilard de Lans. Rasă autohtonă de taurine din masivele calcaroase cu acelaşi nume (Franţa). Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare, conformaţie corectă, culoare galbenă uniformă, cu mucoasele în întregime deschise şi aptitudini bune de carne şi tracţiune.
    Vilichinina. Hormon care accelerează mişcarea vilozităţilor intestinului subţire. Este secretat de glandele mucoasei duodenale cînd acesta vine în contact cu chimul gastric care conţine acid clor-hidric.
  Vilozitate (lat. villus: tufă de păr). Formaţiuni otganice fine, alungite, cu aspecte de fire de păr, care se găsesc pe suprafaţa unei mucoase (vilozităţi intestinale, vilozităţi uterine), a unei pseudo-seroase (vilozităţi sinoviale) etc.
  Vilozităţi coriale. Proeminenţe pe faţa externă a corionului fetal, care se angrenează în criptele mucoasei uterine, stabilind astfel legătura intimă între mamă şi făt, la nivelul uterului* (placenta).
  Vilozităţi intestinale. Denivelări fine, filiforme, ale mucoasei intestinale, cu rol in absorbţie, centrate pe un chilifer capilar.
  Vimba vimba carinata. Peşte dulcicol sau salmastru de 30 cm din familia Cypri-nidae din apele mari curgătoare sau stătătoare din bazinul hidrografic al Mării Negre. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral, cu linia spatelui şi abdomenului arcuite şi acoperit cu solzi. Capul mic cu gura subterminală, semilunară, protractilă cu buze subţiri. Coloritul corpului cenuşiu-verzui cu o nuanţă albăstruie pe spate iar pe laturi şi abdomen alb-argintiu. Depune icre cleioase in aprilie-iunie. Are o foarte mare valoare economică.
    Vindrover. Maşină agricolă folosită pentru recoltarea plantelor furajere ; poate fi tractată, purtată sau autopropulsată.
    Vintir. Unealtă de pescuit fixă (pasivă), de tip capcană, folosită în bălţi la adîncimi mici sau în stufăriş.
    Virgil. Linie creată la Staţiunea experimentală Bonţida în cadrul rasei de taurine Bălţată românească, care este cea mai numeroasă şi mai valoroasă din punct de vedere genetic. Descendentele taurului fondator au realizat la prima lactaţie o producţie medie de 3 000 l lapte.
    Viride. Soi nou de mazăre furajeră, cu producţii ridicate, creat şi omologat în ţara noastră în anul 1975.
    Viril (lat. vir: bărbat). Care prezintă toate caracterele masculului, bine conturate.
664
VIT
   Viriîism. Tulburare neuro-cndocrină întîlnită la femele şi manifestată prin apariţia caracterelor sexuale de mascul, ca de exemplu : producţie piloasă mai abundentă, musculatură mai dezvoltată, voce îngroşată etc.
   Virilitate. Caracteristică a masculului.
   Viroză. Boală infecţioasă produsă de un virus.
   Virulent. Caracterizat prin virulenţă.
   Virulenţă. Calitatea unei specii micro-biene de a produce îmbolnăvirea organismului gazdei.
   Virulicid. Mijloc fizic sau chimic care distruge virusurile.
   Virusuri. Particule sau complexe su-pramoleculare cu o organizare tridimensională caracteristică, constituite din acizi nucleici (virali) şi proteine specifice. Nu posedă un metabolism propriu, situ-îndu-se la limita dintre viu şi neviu. Pătrunşi în interiorul celulelor normale se autoreplică invadînd celula gazdă. Prin acizii nucleici constituenţi (ADN sau ARN), virusurile deturnează cursul normal al proceselor de biosinteză ale celulei invadate pe care o obligă să sintetizeze — cu precădere — componentele moleculare ale particulei virale invadante (acid nucleic, proteine virale), în detrimentul componentelor specifice ale celulei.
   Viscer (lat. viscera•: măruntaie). Termen general prin care se defineşte un organ intern ce îndeplineşte funcţia de nutriţie, adesea termenul fiind utilizat pentru toate organele interne din cavităţile splanchnice.
   Vise. Rasă uşoară de gîşte, ce se creşte în Belgia, cu greutate corporală de 4 — 6 kg. Are importanţă locală.
   Vissana. Rasă de oi italiană, aparţi-nînd grupului de rase apeninice.
   Vitalitate. Capacitatea organismelor vii, ce se exprimă în principal prin viteza de creştere, rezistenţa organismului la agenţii mediului extern, marc capacitate energetică şi, de regulă, şi prin fertilitate sporită.
   Vitamina A. Grup de vitamine liposo-lubile (Aj, A2, Aa) care au ca provita-
mine carotenii. Scindarea liidrolitică a carotenilor în vitamine A se petrece în peretele intestinal sub acţiunea enzimei carotenaza, iar vitaminele A formate sînt transportate şi depozitate în ficat. Rol : previn leziunile oculare, participă la chimismul procesului vizual, protejează mucoasele şi previn uscarea tegumentelor, factori de creştere etc. In hipovitaminoză apare hemeralopia („orbul găinilor1* sau, incapacitatea organismului de a se mai orienta în întuneric sau la lumină crepusculară), xeroftalmia (modificări oculare degenerative), kera-tomalacia (sclerozarea corneei, atrofia globului ocular).
   Vitamina Bt. Vitamină hidrosolubilă, tcrmolabilă existentă în aproape toate ţesuturile animale şi vegetale. Surse importante : seminţe de cereale, ficatul, rinichii, placenta, gălbenuşul de ou, produse lactate. Suinele, viţeii şi păsările sînt foarte sensibile la carenţa în vitamina Bx. Rol biochimic : sub formă de derivat fosforilat (tiamin pirofosfat — TPP) participă în calitate de coenzimă la reacţiile de decarboxilare ale a-ceto-acizilor. în carenţă se produc : tulburări ale sistemului nervos, fenomene paralitice, pierderea apetitului, tulburări gas-trointcstinale, oboseală, stare de anoes-trus cu perturbări ale proceselor de reproducţie şi lactaţie, anorexie, vomă, dispnee (la suine).
   Vitamina B2. Vitamină hidrosolubilă (riboflavina) sintetizată de plantele superioare şi microflora ruminală şi din intestinul gros. în organismul animal este prezentă în ficat, rinichi, muşchi, retină etc. Sub forma unor derivaţi are rol de coenzimă şi participă în reacţiile de oxidoreducere. în carenţă se produc : oprirea creşterii, tulburări cutanate, inflamaţii ale cavităţii bucale, apariţia stării de anoestrus la femele, atrofia testiculelor, dereglări ale vederii etc.
   Vitamina Be. Vitamină hidrosolubilă denumită şi piridoxină sau adermină ; piridoxalul şi piridoxamina sînt analogi structurali ai piridoxinei, cele trei sub-
VIT
665
stanţe constituind grupul vitaminelor Be. Este de origine exogenă ; poate fi sintetizată de flora bacteriană din presto-moce şi intestinul gros. Ca derivat fosfo-rilat, are rol de coenzimă a transamina-zelor, a decarboxilazelor aminoacizilor (acidul glutamic, tirozina, arginina) şi intervine în metabolismul specific a unor aminoacizi. Carenţa determină tulburări de creştere, dereglări ale metabolismului azotat, dermatite, incapacitatea organismului de a mai sintetiza lipide din glucide etc. Suinele, puii de găină' şi iepurele sînt sensibile la carenţă în vitamina B6.
   Vitamina B12. Grup de vitamine hidro-solubile cu o structură complexă care conţin cobalt. Surse bogate : ficat, rinichi, muşchi, ouă, lapte, flora bacteriană. Bol biochimic : este factor de creştere, previne şi vindecă anemia pernicioasă, favorizează sinteza liemoglpbinei şi hematopoeza.
   Vitamina Bi5. Denumită şi acid pan-gamic a fost recent identificată în ficatul şi sîngele de bovine. Are rol în reacţiile biochimice de metilare şi transmetilarc din celula, participînd la biosinteza unor compuşi ca : colina, adrenalina, metio-nina, hormoni steroizi etc. Activează respiraţia celulară.
   Vitamina C. Vitamină hidrosolubilă (denumită şi acid ascorbic) sintetizată de către plante şi de majoritatea organismelor animale. Avitaminoza C provoacă scorbutul şi se manifestă prin: oprirea creşterii animalelor tinere, sîn-gerări, hemoragii cutane şi periarticu-larc, gingivite, infecţii, decalcifieri ale oaselor. Vitamina C nu se acumulează îp organism, fiind necesar un aport continuu.
   Vitamina D. Grup de vitamine liposo-lubile (D2, D3, D4, D5, Db) dotate cu proprietăţi antirahitice. Vitaminele D au ca provitamine derivaţi ai sterolilor care, sub acţiunea razelor solare (radiaţii ultraviolete) se transformă în vitamine? D. Acestea *se pot depozita în unele organe ca : suprarenale, ficat, rinichi, timus ;
pielea conţine multă provitamină Ds. Rol : activitate antirahitică, reglează procesul de osificare şi previn deminera-lizările osoase, stimulează absorbţia calciului şi resorbţia fosfaţilor, reglează echilibrul calciu/fosfor. Carenţa în vitamina O determină : înmuierea şi porozi-tatea oaselor (osteomalacie, osteoporoză), tetanie (datorită scăderii calcemiei), deformări ale scheletului.
   Vitamina E. Grup de vitamine liposo-lubile (tocoferoli) de origine vegetală, denumite şi vitaminele antisterilităţii, fertilităţii sau de reproducere. In cantităţi mici sînt depozitate în placentă, ficat, pancreas, rinichi, gălbenuş de ou. Absorbţia lor la nivelul intestinului este posibilă în prezenţa sărurilor acizilor biliari. Rol : intervin în funcţionarea glandelor sexuale şi în evoluţia normală a gestaţiei, acţionează ca antioxidanţi (pentru vitaminele A,'acizi graşi nesaturaţi, lipide etc.), facilitează încorporarea acidului fosforic in acizii nucleici etc. în carenţă se produc alterări ale uterului cu resorbţia foeţusului, alterări ale ovarelor şi testiculelor, pierderea mobilităţ.ii spermatozoizilor, leziuni ale tubilor seminiferi, distrofie musculară.
   Vitamina F. Denumire improprie care desemnează grupul de acizi graşi superiori nesaturaţi (acizii linoleic, linolenic, araliidonic) esenţiali de origine vegetală, nesintetizaţi de organismul animal. Carenţa în aceşti factori exogeni determină dermatite, leziuni renale, sterilitate.
   Vitamina K. Grup de vitamine liposo-lubile (Ku K2, K3) derivate de la metil-naftochinonă, sintetizate de plante (frunze verzi, lucernă, nutreţuri verzi) şi de flora bacteriană din rumen şi colon. Sînt denumite şi vitamine antihe-moragice sau ale coagulării. Rol : stimulează biosinteza protrombinei în ficat (care participă în procesul de coagulare a sîngclui) şi intervin în procesul de fos-forilare oxidativă. în carenţă, creşte timpul de coagulare a sîngelui şi apar fenomene hemoragice.
666
VIT
    Vitamina Pl\ Vitamină hidrosolubilă aparţinînd complexului B, denumită şi niacină, nicotinamidă sau factor pela-gropreventiv. în organismul animal poate fi sintetizată avînd ca precursor triptofănul. Intră în structura unor coen-zime, participînd în reacţiile metabolice de oxidoreducere a diferitelor substrate. în carenţă se manifestă : „boala celor trei D“ — dermatită, diaree, demenţă — caracteristică pelagrei ; în general, hipo-vitaminOza determină leziuni cutanate şi fenomene nervoase.
    Vitamine (lat. vita : viaţă). Substanţe organice cu structuri şi proprietăţi foarte diferite care, în cantităţi extrem de mici, intervin în reglarea şi stimularea proceselor biochimice, fiind indispensabile pentru creşterea, dezvoltarea şi funcţionarea normală a organismului. Sursa de vitamine pentru animale o reprezintă furajele ; unele vitamine sînt sintetizate de către flora bacteriană din rumen şi intestinul gros. în general, organismele animale nu pot sintetiza vitaminele. Se clasifică în două mari categorii, după solubiliţatea lor în apă (hidrosolubile) sau în lipide şi solvenţi organici (liposo-liibile). După modul de asigurare a lor în furajele obişnuite ale animalelor, mai pot fi grupate în vitamine deficitare, intermediare şi nedeficitare.
    Vitamine hidrosolubile. Categorie de vitamine solubile în mediu apos, termo-labile — în general — şi care nu pot fi depozitate ca rezerve de către organismul animal. Reprezentanţi: complexul B (vitaminele: Bj, B2, B0, B1?, acidul pantotenic, biotina, acidul folie, ino-zitolul, PP etc.), vitamina C, vitamina P etc.
    Vitamine liposolubile. Categorie de vitamine insolubile în mediu apos, solubile în lipide şi în solvenţi ai lipidelor ; sînt, în general, termostabile şi pot fi depozitate ca rezervă în anumite organe. Reprezentanţi: vitaminele A, D, E, K.
   Vitaminizare. 1. Producerea de vita^-mine sau mărirea cantităţii de vitamine dintr-un substrat alimentar; 2. Administrarea de vitamine (vitaminizare profilactică etfc.).
   Vitaminoză. Denumire generală acordată bolilor provocate de vitamine, indiferent că este vorba de un exces sau de o carenţă.
   Vitaminoterapie. Terapeutică bazată pe utilizarea vitaminelor..
   VItaurom. Produs furajer complex (au-reociclină, vitamina B12, microelemente minerale etc.) utilizat profilactic ca anti-infecţios pentru stimularea creşterii la tineretul suin şi aviar.
   Vite caucaziene de munte. Taurine indigene răspindite în zona Caucazului. Se caracterizează prin dezvoltare corporală redusă (talia 100 cm), făptură îndesată, culoare neagră, brună şi mai rar roşie. Sînt animale tardive, rustice, adaptate la clima şi păşunile de munte, rezistente, cu constituţie robustă, sănătate bună, temperament vioi şi aptitudine triplă (carne, lapte, tracţiune). Producţia de lapte variază între 1 000—1 800 kg.
   Vite fără coame din nord. BoVine răs-. pindite în nordul Norvegiei, în parte în Suedia, în toată Finlanda, în zona de graniţă a RSS Carelo-Finlandeze. în funcţie de hrană, condiţii de întreţinere şi nivelul ameliorării, animalele diferă între ele prin dezvoltare, conformaţie şi producţie. în general însă se caracterizează prin talia de 110 — 115 cm şi greutatea 250—350 kg, făptură unghiuloasă, tip morfologic de lapte, cu craniu îngust şi fără coarne. Sînt animale rezistente şi cu rusticitate deosebită la climatul sever nordic şi aptitudine de lapte (800 — 1 200 kg şi în condiţii bune 2 500 kg cu un conţinut de 4 — 4,5% grăsime).
   Vite finlandeze. Ramură a vitelor nordice fără coarne, constituită din 3 varietăţi: vite finlandeze de răsărit, băl-ţate cu roşu şi cu dungă albă pe linia spinării ; vite finlandeze de apus; roşcate şi vite finlandez6 de nord, albe. Ga exte-
VIT
66?
rior, aceste varietăţi sînt asemănătoare, în general se caracterizează prin dezvoltare mică (talia 112 cm, greutatea 300 — 350 kg), schelet fin, musculatură slabă. Sînt animale rezistente, rustice, care valorifică bine păşunile naturale, cu aptitudini bune de lapte (2 000 — 3 000 kg, cu 4—4,3% grăsime).
   Vite primitive bălţate din Germania. Grupă de taurine autohtone Crescute în regiunile cele mai puţin prielnice, care înglobează vitele Hinterwâlder, Vorder-wălder, Kelheim, Glatz şi Westerwălder. în general, sînt animale mici şi uşoare (talia 115 — 120 cm şi greutate circa 400 kg), făptură zveltă, conformaţie mai puţin corectă, culoare predominant bălţată cu galben sau cu roşu, cu capul şi extremităţile albe. Manifestă rusţici-tate şi rezistenţă pronunţate, capacitate energetică ridicată, dar sînt tardive şi slab productive (producţia de lapte 2 000-2 500 kg, cu 3,8-3,9% grăsime).
   Vite siberiene. Taurine formate în condiţii foarte aspre de mediu, sub influenţa diferitelor grupe de taurine aduse în decursul timpului în Siberia de coloniştii din Rusia europeană, prin încrucişarea cu vitele cazahe. Se caracterizează prin dezvoltare corporală variabilă (talia 106 — 115 cm, greutatea 250^-350 kg), conformaţie mai puţin corectă. Sînt tardive, foarte rezistente la boli, rustice şi perfect adaptate climatului aspru siberian.. Producţia de lapte este foarte variabilă ; (900-3 000 kg, cu 4,3-5,0% grăsime), iar aptitudinea de carne este slabă.
   Vitelin. Care aparţine vitelusului sau se raportează la el: sac vitelin etc.
   Vitelina. Proteină principală din gălbenuş (v. Ovo viţeii ne).
   Viţeliis (lat. vitellus: gălbenuş de ou). 1. Gălbenuş (v.); 2. Substanţele din care este constituit gălbenuşul oului, conţi-nînd protide, lipide, glucide, elemente minerale, vitamine, pigmenţi etc. Se disting două tipuri de vitelus, galben şi
alb, dispuse în straturi concentrice. Straturile de vitelus galben se formează în timpul zilei, sînt mai groase şi au conţinut mai ridicat în carotfenoide ; cele de vitelus alb se formează în timpul nopţii şi sînt mai subţiri.
   Viteza. Distanţa parcursă de animal pe unitatea de timp (exprimată în m/s),
determinată prin relaţia: V = —.La
                                    t
cal viteza este foarte strîns legată de felul deplasării (aliura):    pas (încet
0,7—1,0 m/s, normal 1,0 —1,6 m[s, întins 1,6—2,0 m/s); trap (mic 2—3 m/s, liber 3—5 m/s, deschis 5 — 7 m/s, întins 7—8 m/s, iute 8 — 10 m/s, zburător sau de curse 10 — 12 m/s); galop (can-ter 6—8 m/s jumătate tren 8—9 m/s, liber 9 — 11 m/s, întins 11 — 14 m/s şi de curse 15 —18 m/s).
   Viteză de muls. însuşire de bază a ugerului care reflectă aptitudinile vacii pentru mulsul mecanic. Această însuşire se determină prin' cronometrarea timpului pentru realizarea mulgerii şi raportarea lui la cantitatea de lapte muls. Se exprimă în 1/min.
   Viteza de sedimentare. Gradul de depunere, în timp, a elementelor figurate suspendate într-un mediu lichid : viteza de sedimentare a hematiilor, a particulelor din conţinutul ruminal ;etc.
   Vitolîn, sin. TetranoL Preparat anti-fasciolitic, pe bază de tetraclorură de carbon.
   .Vitoria. Rasă de pbrei indigenă din Spania, rustică, rezistentă, cu cdnştiţpţle robustă şi puţin pretenţioasă lâ^cofidi-ţiile de mediu şi cu performanţe de producţie scăzute, în ultimul timp se ameliorează prin încrucişarea cu alte Tase moderne.
   Vittzullerasse. ţlasă de bovine (v. Fjâll).
   Vituleră (febra —). Nevroză puerpe-rală întilnită în special la vacă imediat după făthre, ca urmare a unei hipocal-cernii, la'animalele eu producţii mari de lapte.
668
VOL
   Viţelar (Anthoxaiithum odoratum). Plantă erbacee perenă din familia Gra-mineae, cu tulpina înaltă de circa 50 cm şi cu miros caracteristic de cumarină. Creşte in pajiştile coli nare şi cele montane ; înfloreşte in lunile mai-iunie.
   Vivipar (lat. vivis : viu ; părere : a naşte). Animal care naşte pui vii (ex. majoritatea mamiferelor, unii peşti, unele şopirle).
   Viza. V. Acipenser nudiventris.
   Vizon. Denumire pentru nurcă, mai frecvent cind se vorbeşte despre blană. In limba franceză termenul se referă şi la animal.
   Vizori. Porumbei satinaţi (v.) cu capul colorat.
   Vizsla. Rasă de cîini de vinătoare (v. Brac maghiar).
   Vizuină. Adăpost al unor animale sălbatice, săpat în pămint. Pentru majoritatea animalelor de vizuină din crescătorie, adăpostul natural se imită prin cuibul din cuşcă (iepuri de casă, vulpi, nutrii, marmote, bizami etc.).
   Vînat. 1. Totalitatea animalelor sălbatice care formează obiectul vînătorii. Vînatul se clasifică în vînat cu pene şi vînat cu păr, vînat util şi vînat răpitor, vînat mare şi vînat mic; 2. Carne obţinută de la un animal vînat.
   Vinăt. Culoare compusă, binară, formată din amestec de peri albi şi negri in diferite proporţii. Poate fi ordinar deschis, închis, rotat, roşcat, păstrăviu, muscat, argintiu etc. Este o culoare foarte frecventă la cal şi în special la rasa Lipi-ţană, Arabă şi Orlov.
   Vinătoare. Activitate care cuprinde urmărirea', capturarea sau uciderea unor animale sălbatice, desfăşurată astăzi în conformitate cu dispoziţiile legale : vină-toarea mai cuprinde şi totalitatea lucrărilor de ocrotire a vînatului. împreună cu culesul şi pescuitul, vînătoarea reprezintă, din cele mai vechi timpuri ale istoriei omenirii, una dintre îndeletnicirile destinate procurării hranei. De la vinătoare s-a ajuns ulterior la domesticire şi la creşterea animalelor.
   Vîrşă. Unealtă de pescuit • fixă (pasivă) de forma unui sac lung şi ascuţit la capăt, a cărui gură este îngustă şi răs-frîntă în interior ca o pîlnie, astfel ineît peştele odată intrat numai poate ieşi. Se foloseşte in apele curgătoare.
   Vladimir. Rasă de cai ce se creşte in U.R.S.S, formată dintr-un amestee complex de diferite rase grele, trăpaşi şi cai locali. Are talie înaltă, greutate mare, musculatură dezvoltată, constituţie robustă, aplomburi bune, cu aptitudini pentru tracţiune grea şi mers rapid.
   Voiajori. Grup de rase de porumbei (v. Porumbei voiajori).
   Voiajori de Anvers. Rasă de porumbei de zbor de distanţă şi orientare, creată prin încrucişări complexe, selecţie şi antrenament metodic.
   Voiajori de Lieţje. Rasă de porumbei de distanţă şi orientare, creată prin încrucişări complexe, rezistent, cu bună dezvoltare corporală.
   Volantes, sin. Zburătoare. Denumire pentru supraordinul de păsări Carinate, -din care fac parte 18 ordine. Păsările de interes pentru zootehnie aparţin la 5 ordine : Anseriformes, Galtiformes, Co-lumbiformes, Psittaciform.es şi Passerifor-mes.
   Volbură, sin. Rochiţa rîndunelei (Con-volvulus arvensis). Plantă erbacee din familia Convolvulaceac, cu tulpina tîri-toare sau volubilă, lungă de 20—100 cm şi cu flori albe. Creşte prin locuri necultivate, grădini sau în culturi începînd din cîmpie şi pină la munte. Pentru agricultură este o buruiană dăunătoare. Este consumată cu plăcere de animale (toxică pentru cabaline).
   Volieră. împrejmuire acoperită cu plasă menită să asigure o anumită libertate de mişcare, dar totodată să împiedice evadarea păsărilor zburătoare sau a mamiferelor agăţătoare. Se utilizează la păsări în creşterea fazanilor, potîrni-chilor, păsărilor de decor etc. şi în creşterea mamiferelor mici (iepuri, nurci, vulpi, nutrii etc.).
VOL
669
   Voioc. Plasă de pescuit lungă, Întinsă la cele două capete pe cite un suport de lemn, cu care este trasă prin apă şi mai ales pe fundul apei. Este folosită pentru pescuitul în rîuri şi în bălţi de mică adincime.
   Volpino. Rasă de clini (v. Spitz italian).
   Yoltaţi. Porumbei aparţinind unui grup de rase caracterizaţi prin coadă mare, purtată în roată şi formată dintr-un număr crescut de rectrice (v. Porumbei voltaţi).
   Voltinism. Caracteristică constantă la fiecare rasă de viermi de mătase şi hibrid fiind determinată genetic. Noţiunea de voltinism se referă la numărul de generaţii de viermi de mătase care pot fi crescute în cursul unui sezon activ. Diapauza se poate modifica cu ajutorul temperaturii şi luminii acţionate in stadiul de ou.
   Volum sistolic, sin. Volum de şoc. Cantitatea de sînge evacuată de fiecare ventricul, în urma unei contracţii a inimii.
   Voma. V. Vomitare.
   Vomer. Os impar, situat deasupra bolţii palatine, servind ca suport pentru septul nazal.
   Vomitare, sin. Emeză. Eliminarea conţinutului din compartimentele gastrice la exterior, pe gură şi pe căile respiratorii anterioare, întovărăşită de oprirea respiraţiei, contracţii convulsive ale abdomenului şi capului etc. ; obişnuit este reflexă (gastrite etc.), rareori centrală (injecţie de apomorfină etc.). Vomitarea falsă (aparentă, esofagiană, pseudovomi-tarea) presupune eliminarea de conţinut din esofag (obstrucţii etc.) sau din guşă (ingluvită etc.); a nu se confunda cu rejecţia la rumegătoare sau cu regurgitarea nutritivă la unele păsări.
   Vomitiv. Substanţă ce poate declanşa vomarea (emetic, apomorfină etc.).
   Voronej. Rasă de cai ce se creşte în U.R.S.S., provenind din vechea rasă bi-tiugă. Se caracterizează prin putere mare de tracţiune, prin mers vioi şi sobrietate. E mai uşor decît calul Vladimir.
   Vorwerk. Rasă de găini creată în Germania, cu greutatea de 2 — 2,5 kg la găină şi 2,5 —3 kg la cocoş. Are o producţie mulţumitoare de ouă mari (60 g) cu coaja pigmentată in crem. Produce o carne de foarte bună calitate. Se caracterizează prin culoare roşcat închis cu lanţete şi coadă neagră, talie submijlocie, creastă simplă, mijlocie, ochi galben-roş-caţi, urechiuşe albe, fluiere cenuşiu-al-băstrui.
   Vrac. Mod de depozitare şi de transport în grămezi neordonate şi fără ambalaj a unor materiale, furaje etc. sub formă de făină, granule etc.
   Vrăbioară. Regiune de măcelărie de calitate superioară, specifică taurinelor, a cărei bază anatomică este constituită din ultimele două vertebre toracice, cu treimea superioară a celor două coaste, precum şi primele 5 vertebre lombare, ca şi musculatura din această zonă.
   Vulpe. 1. (Vulpes vulpes). Specie de mamifer carnivor din familia Canidae cu botul îngust, urechile ascuţite, coada lungă şi stufoasă. Trăieşte şi în ţara noastră, mai ales prin păduri şi este vînată pentru blana sa. * Se cresc în captivitate, pentru producţia de blănuri. Au valoare comercială ridicată. Pentru producţia de blănuri prezintă importanţă vulpea roşie (Caniş vulpes), vulpea neagră-argintie (Vulpes fulvus) şi vulpea polară (Alopex logopus). 2. sin. Iepurele vulpe. Rasă de iepure formată în Anglia şi Germania, din iepuri Chinchilla şi Negru cu pete de foc. Blana are păr cu lungime medie, foarte dens, cu jar negru (albastru) şi alb diseminat uniform, şi puf albastru închis. Are greutate de 2,5 —4,0 kg, ochii bruni şi ghiearele pigmentate.
   Vulpe argintie (Vulpes fulvus). Specie din extremul nord, în prezent cu răspîn-dire mult mai largă; se comportă în hibridări cu vulpea roşie ca mutantă recesivă a acesteia. Are culoare argintie caracteristică, diferind mai ales prin pro-
670
VUL
porţia de argintare şi prin caracteristicile voalului. Prezintă o serie de varietăţi ca vulpea albă gruzină (cu ochii roşii), vulpea dominantă albă (cu ochii albaştri etc.). Se creşte în captivitate, pentru blana sa care este foarte apreciată.
    Vulpe de mare (Raja clavata). Specie de peşte din familia raidelor, lung de 0,70 — 1,5 m cu greutatea de 5 — 8 kg cu corpul puternic turtit şi lăţit dorso-ventral, de formă rombică, acoperit cu plăci osoase prevăzute cu cîte un spin. Trăieşte în Marea Neagră pînă la adîn-cimea de 25 — 45 m. Din ficat se extrage vitamina A şi un ulei folosit în industrie.
    Vulpe platinată. Vulpe de crescătorie, mutantă dominantă din vulpea argintie, existentă numai în stare heterozigotă deoarece în stare homozigotă moare în stadii embrionare. în hibridare cu Vulpe roşie apare recesivă. Are culoare platinată, caracteristic. Dintre varietăţile obţinute: vulpea platinată cu guler, vulpea platinată cu botul alb etc.
    Vulpe polară (Alopex logopus), sin. Vulpe albastră. ' Vulpe de crescătorie cu o prolificitate superioară celorlalte
vulpi (8—10 pui) cu record de 23 pui la fătare. Prezintă mai multe varietăţi de culoare, de la albastru pur pînă la alb (Albastru standard), albastră cu în-cărunţire, albastră cu botul alb, albastră Snadaw, albastră briliant, albastră platinat etc.
   Vulpe roşie (Caniş vulpes). Specie sălbatică de curind introdusă în crescătorii. Se deosebeşte de celelalte specii mai ales prin culoare, care este roşie cu nuanţe diferite în funcţie de regiune (munte-şes, pădure-cîmp etc.), de caracteristici ale populaţiei, de sex şi individ.
   Vulvă. Porţiunea terminală a căilor genitale femele, repezentînd deschiderea terminală a acestora la exterior. Cu formă de fantă (avînd comisura dorsală rotunjită şi cea ventrală unghiulară la toate speciile cu excepţia iepei la care aspectul este inversat) prezintă două buze (la iepuroaică patru) la nivelul comisurii ventrale găsindu-se situat clitorisul.
   Vulvită. Inflamaţia vulvei.
    Walder-Vieh. Rasă de taurinfe originară din R. F. Germania. Se caracterizează prin dezvoltare eumetrică (talia 128 cm, greutatea 500 kg), conformaţie relativ corectă, rusticitate, rezistenţă, fertilitate şi longevitate ridicate şi aptitudine bună de lapte.
    Wallikiki. Rasă asiatică de găini fără coadă. Se caracterizează prin greutate mică 0,8 —1,2 kg. Are mai multe varietăţi de culoare (neagră, albă, galbenă şi herminata).
    Wanganella, sin. Peppin. Unul din cele mai importante tipuri de oi din rasa Merinos Australian.
    Warfarina, sin. Coumafene, Dethmor, Aquarat. Derivat al hidroxicumarinei care se prezintă ca o pulbere cristalină, alb-gălbuie, inodoră, insolubilă în apă. Utilizată ca raticid de ingestie (DL50 = 14 mg/kg pentru şobolani) sub forma de pulberi pentru prăfuit (Warfarat, Ratitox), sau ca boabe de grîu impregnate şi colorate în roşu (Rozitox). Toxicitate ridicată pentru om şi animalele domestice.
    Waris blue. Denumire pentru nurca aleutină (v.).
    Waris pastel. Denumire pentru nurca Pastel Royal (v.).
    Warrigal. Denumire pentru cîinele Dingo (v.).
    Weimar. Rasă din grupa cîinilor Brac (v. Brac de Weimar).
   Weismann August (1834—1914). Zoolog german. A fost profesor la Universitatea din Freiburg. A făcut cercetări asupra sistematicii şi embriologiei cla-docerelor şi dipterelor. A aderat la dar-vinism şi a elaborat teoria (ce-i poartă numele) despre continuitatea plasmei germinative.
   Weismannisni. Teoria lui Weismann despre continuitatea plasmei germinative ce prevede separarea organismului în două părţi distincte : germenul, substanţă ereditară localizată în celule sexuale şi soma, corpul inert din punct de vedere genetic. Meritul acestei teorii îl reprezintă argumentarea existenţei unei baze materiale a eredităţii.
   Welsh. Rasă de porci ce se creşte în Anglia.
   AVelsh Black. Rasă de taurine veche (Herd Book, 1883), originară din Ţara Galilor, dar răspîndită şi în altă ţări. Se caracterizează prin dezvoltare corporală mare, cap mic, git scurt şi musculos, trunchi voluminos, membre scurte, fine, culoare neagră şi aptitudini mixte (carne-lapte). Producţia de carne este apreciată, iar producţia de lapte este bună (2 500-3 200 kg cu 4-4,3% grăsime). Este o rasă robustă cu mare capacitate de a valorifica păşunea şi furajele grosiere. Are două tipuri: unul cu aptitudini pentru carne şi altul cu aptitudini pentru lapte.
672
WIN
   Welsh Pony. Rasă dc cai. (v. Poneiul din ţara Galilor).
   Welsh Springer Spaniei. Rasă de ciini (v. Spaniol Springer Galez).
   Welsli Terrier. Rasă de ciini (v. Terrier Galez).
   Welsumer. Rasă olandeză de găini cu greutate de 2—2,5 kg la găină şi 3 —
3,5  kg la cocoş. Produce ouă mari (65 g) cu coaja pigmentată în brun închis. Are o culoare pcftîrnichic şi se caracterizează prin creastă simplă, mijlocie, ochi ro-şii-portocalii, urechiuşe roşii, fluiere şi cioc galbene.
   Wessex, sin. Wessex — Saddleback. Rasă veche dc porcine, formată in Anglia prin încrucişarea rasei locale Lei-cester cu rasa Napolitană şi cu porcul chinezesc cu mască. în urma lucrărilor de selecţie a devenit o rasă ameliora-toare pentru producţia mixtă de car-ne-grăsime. Se caracterizează prin talie mare, schelet puternic, culoare neagră şi cu un brîu alb în jurul trunchiului, prolificitate şi precocitate bună. în ultimul timp a fost supusă unor lucrări de selecţie pentru transformarea într-o rasă de carne.
   West-Highland. 1. sin. Scoth Righland. Rasă de taurine care populează regiunile muntoase din Scoţia, caracterizată prin cap relativ scurt, cu coarne lungi, cu robă neagră cu păr lung, des şi încîlcit. Este rustică şi se creşte pentru producţia de lapte; 2. Rasă de cîini (v. Terrier alb).
   West-Land. Rasă de taurine din zona fiordurilor din vestul Norvegiei. Se caracterizează prin dezvoltare corporală redusă (250—300 kg), format mic, conformaţie mai puţin armonioasă, culoare roşie uniformă. Este lipsită de coarne şi are ca aptitudine principală producţia de lapte (2 000-2 5Q0 kg).
   Western. Rasă de oi ce se creşte în America de Nord.
   Western Pastel. Denumire pentru nurca Pastel Royal (v.)
   Western Flatinum. Denumire pentru nurca Platinam imperial (v.).
   Westfalia. Rasă de găini uşoare (v. To-tleger dc Westfalia).
   Wheaten Terrier. Rasă de ciini (v. Terrier Irlandez cu păr lins).
   Whippet. Rasă de cîini (v. Ogar Whippet).
   White Blue. Nurcă de încrucişare între varietatea albinotică şi nurci dominante din grupa Kohinoor.
   White Face. Denumire pentru nurca de varietate Golmira (v.).
   White Fresian. Rasă de taurine mult răspîndită în Brazilia, crescută pentru producţia de lapte.
   White Heifer Disease. Anomalie de origine genetică întîlnită la anumite juninci cu roba albă, în special în cadrul rasei Shortorn. Vaginul, prezintă vestigii ale canalelor lui Miiller şi o ocluzie dată de un himen. Uterul este el însuşi adesea unicornat fiind locul unei aplazii localizate şi a unei dilataţii în amont, simulînd uneori un început de gestaţie.
   White Mare, sin. Mozaic, sin. Pătat alb. Varietate de nutria, mutantă dominantă, caracterizată prin culoare ca la Safir de Groenlanda, pe care însă apar o serie de pete mici, albe, dispuse neregulat. După depilare puful apare fără pete. Semn distinctiv : petele albe pe pielea labelor.
   White Mink. Nurca albă (v. Hedlund).
   Wiers, Rasă de gîşte de importanţă locală ce se creşte în Belgia, cu greutate corporală sub 5 kg.
   Wiltshire. Rasă de găini engleză cu greutate mijlocie remarcabilă prin calitatea bună a cărnii.
   Wilstermarsch. Varietate a rasei Ost-frize bălţată cu roşu, care s-a crescut în R. F. Germania, fiind mai corpolentă decît varietatea de Holstein. Această varietate s-a folosit în formarea rasei Roşii de stepă, întrucît animalele au fost duse în această zonă de către coloniştii germani (menoniţi), sectă religioasă care\a emigrat din vestul Prusiei.
   Winterblue. Varietate de nurcă tri-recesivă obţinută din încrucişarea Aleutină x Silverblue x Pastel , Royal.
WIN
673
Se caracterizează prin culoare bleu deschis (albastru de iarnă), colorit splendid care conferă blănurilor 6 valoare foarte mare. Arc talie mai mică şi o viabilitate mai scăzută decît Standard.
   Winterblue Soklot. Nurcă trihibridă obţinută din încrucişarea Silverblue x Aleutină x Pastfel Soklot. Prezintă nuanţe mai închise decît Winterblue.
   Winter White. Denumire pentru nurca albinotică (v.).
   Wirshung (canalul —). Canalul pan-creatic principal.
   Wittingham. 1. Denumire pentru nurca Silverblue (v.); 2. Rasă de crapi, lipsită de solzi, foarte asemănătoare cu rasa Bohemia.
   Wobade. Varietate de zebre (v. Puld-jafoum).
   Wolîhound. Rasă de cîini gonitori (v. Ogar Irlandez).
   Wolf Spitz. Rasă de cîini (v. Spitz marc german).
   Wurttemberg, sin. Deutsche vercdeltc Landschaf. Rasă de oi germană, cu talie relativ mare, cap fără coarne şi cu profil convex, trunchi bine dezvoltat, membre subţiri, cu o bună extindere a lînii, foarte rustică, foloseşte bine păşunile sărace. Se creşte pentru producţia de lină şi carne.
   Wyaudotte. Rasă de găini mixte formată în S.U.A., cu greutate medie de
2,5—3,0 kg la găină şi 3,4—3,8 kg la cocoş. Are o producţie foarte bună de ouă, mici (55 g) cu coaja pigmentată. Există în aproape toate culorile cunoscute şi se caracterizează prin trunchi scurt, rotunjit, creastă bătută cu vîrful posterior urmînd curbura cefei, ochi roşii-portocalii, urechiuşe roşii şi fluiere şi cioc galbene. -
43   — Dicţionar enciclopedic de zootehnie — od. 388
   Xanthosoma Sagitifolia, sin. Varză caraibă. Plantă caracterizată printr-un rizon cu carnea albă, cilindric, al cărei randament poate atinge 75 t/ha. Este un excelent furaj pentru animale.
   Xantina, sin. 2,6-dihixoxipurină. Produs rezultat din oxidarea hipoxantinei. Se găseşte în urină, în unii calculi renali, în creier, ficat, muşchi etc.
   Xantodermie. Colorarea în galben a pielii şi mucoaselor datorită unui pigment alimentar (caroten) sau medicamentos (acridină etc.).
   Xantom. Neoformaţie de culoare galbenă, datorită abundenţei în celulele componente a unor esteri ai colesterolului.
   Xerofagie. Alimentaţie bazată exclusiv pe alimente uscate.
   Xerofite (gr. xeros:    sec; phiton:
plantă). Plante care trăiesc în zone secetoase şi care se caracterizează prin-tr-o mare rezistenţă la secetă, urmare a unor adaptări intervenite în construcţia acestor plante (morfologice şi fiziologice). Posedă un habitus mai redus, frunze subţiri, filiforme, păroase, sistem radicular profund, presiune osmotică foarte mare etc. Sînt xerofite plantele care alcătuiesc vegetaţia pajiştilor ste-
pice CStipa sp., Festuca valesiaca, Festuca pseudooina, Agropyron pectiniforme, Ar-temisia austriaca etc.
   Xeroftalmie, sin. sin. Xeroză. Uscarea exagerată a conjunctivei şi corneei, însoţită de suspendarea producţiei de lacrimi, urmată de complicaţii corneene.
   Xeroterm. Organism care trăieşte într-un climat cald şi uscat.
   Xeroză. V. Xeroftalmie.
   Xifias gladis, sin. Peşte espadon. Peşte marin răpitor de 2 — 4 m din ordinul Perciformes, din Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Marea Mediterană şi Oceanul Pacific. în Marea Neagră este rar. Are corpul lipsit de solzi şi alungit. Gura relativ mică fără dinţi. Coloritul corpului albăstrui-brun pe spate şi alburiu pe abdomen. Depune icre pelagice în iunie-iulie. Are valoare mare economică.
   Xifofag. Monstru dublu, monofilien, în care cele două corpuri sînt unite faţă-n faţă la nivelul ombilicului, inclusiv al apendicelui xifoid.
   Xifoid (gr. Xifos : spadă ; Eidos : asemănător). Care seamănă cu o spadă : apendice xifoidian (cartilaj ataşat la extremitatea caudală a sternului etc.).
   Xifodim. Monstru dublu, cu toracele sudat, avînd 4 membre toracale, dar numai două pelviene.
676
 XIP
   Xifopacj. Monstru rezultat prin sudarea a doi indivizi de la nivelul extremităţii caudale a sternului pînă la ombilic.
   Xilan. V. Xiloză.
   Xilină, sin. Xilocaină, Lidocaină, Lig-nocainâ, dimetil-amino-dimetilacetanilină. Anestezic local.
   Xilofacj. Animal, în special insectă, care se hrăneşte mîncînd lemnul.
   Xiloză. Monoglucid (oză) de tipul aldo-pentozelor, răspîndită în natură ca o componentă a gumelor vegetale şi sub
formă de xilan (pentozan) în lemn, paie* coceni, coji de seminţe etc.
   Xiphophorus helleri. Peşte din familia Cyprinodontidae din apele dulci din Mexic, Guatemala şi Honduras. Corpul foarte variat. S-au selecţionat diferite varietăţi. Poate fi o singură culoare (verde, roşie, neagră, albă murdar, portocalie) sau o combinaţie de culori (roşu cu verde sau stacojiu cu negru). Există o varietate cu ochii roşii.
   Yak (Poephagus grunniens), sin. Bos grunniens, Boul grohăitor. Specie de‘ mamifer rumegător care aparţine subge-nului Poephagus, genului Bos şi subfa-miliei Bovine, originar din masivul central al Asiei. Are corpul acoperit cu păr gros şi lung, membre scurte, rezistent şi adaptat la condiţiile locale. Se întîlneşte sub formă sălbatică şi domestică. Yakul este asemuit cu mai multe specii : cu bizonul (aspectul capului), cu taurinele (în privinţa habitusului general), cu calul (în privinţa cozii), cu oaia (dă producţie piloasă cu însuşiri textile) şi cu porcul (emite un grohăit asemănător).
   Yak domestic. Yak domesticit în Tibet, de unde s-a răspîndit în Mongolia, U.R.S.S, China, India şi Afganistan. Este mai mic ca cel sălbatic (talia 125 cm şi greutatea 300 kg la femele şi 128 cm şi 450—500 kg la masculi) şi culoare variată, dar mai ales brună negricioasă. Este un animal excelent pentru purtat greutăţi, fiind foarte bine adaptat la drumurile accidentate. Producţia de lapte este slabă (dă 500—600 kg lapte cu 5—6% grăsime, laptele avînd un gust excelent). Producţia de carne este redusă, de culoare roşie, este bine apreciată pentru că este fină şi cu gust de vînat. Pielea este groasă, densă, de bună calitate pentru industrie ; părul are proprietăţi textile, animalele furnizînd
2,5—3 kg/cap.
   Yakutat. Linie de nurcă sălbatică din Canada.
   Yang-Ti. Rasă de oi chineză, cu pavilionul urechii foarte redus, aproape absent.
   Yankee Terrier. Rasă de cîini (v. Ter-rier Staffordshire).
   Yokohania. Rasă de găini originară din Japonia, ameliorată în Europa cu păsări Malaeze. Se creşte mai ales pentru aspectul decorativ asigurat de lungimea mare a cozii. Are o greutate mică 1 — 2 kg, produce ouă crem, de 40 g. Se caracterizează printr-o conformaţie de fazan, dar cu o oarecare ţinută de combatant, coadă lungă care la cocoş atinge solul, creasta mică, nuciformă, ochii roşii, urechi uşele roşii, fluierele galbene. Penajul alb sau alb cu roşu.
   York. Denumire dată raselor de porci englezeşti de culoare albă, după Comitatul Yorkshire, unde s-au format. Din această grupă fac parte : Yorkul mic, Yorkul mare şi Yorkul mijlociu.
   Yorky. Denumire pentru rasa de cîini Terrier Yorkshire (v.).
   Yorkshire, sin. York. Rasă engleză de porci (v. Large-White).
   Yorkshire american. Rasă de porcine formată în S.U.A. pe baza porcului Large-White importat din Anglia, supus unei selecţii riguroase şi adaptat la conr diţiile locale. Se caracterizează prin culoare albă, conformaţie specifică tipului de carne (asemănătoare cu cea a Marelui alb, însă mai robustă şi cu linia superioară uşor convexă), cu prolificitate şi precocitate bună.
   Yorkshire mic. V. Alb mic.
   Yorkshire mijlociu. V. Alb mijlociu.
   Yukon. Linie naturală de nurcă din Canada.
   Zackel. Rasă de oi de munte ce se creşte în Polonia.
   Zaharoza, sin. Sucrozâ. Diglucid cu caracter nefeducător constituit dintr-o moleculă de cc-glucoză şi o moleculă de p-fructoză. Sub acţiunea enzimei, zâharaza prezentă în sucul intestinal este scindată hidrolitic în ozele componente. Foarte răspîndită în natură în aproape toate plantele. Se găseşte în cantităţi mari în tulpinile de porumb, de sorg zaharat sau gaolean e în morcovi şi în special în sfecla de zahăr şi trestia de zahăr, de unde se extrage. Substanţă solidă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust dulce.
^Zahăr, Produs alimentar obţinut prin extracţie din sfecla de zahăr său trestia de zahăr. Se foloseşte ca sursă de energie <4 100 kcal/kg) pentru creşterea paiaţa-bilităţii în majoritatea raţiilor de nutreţuri combinate pentru purcei şi pentru tineretul porcin în creştere, în proporţie de 3 — 5%. De regulă se utilizează zahărul industrial, care este mai puţin rafinat şi care are un cost mai scăzut.
   Zana 805. Vacă recordistă aparţinînd rasei Băl ta te româneşti, care a realizat pe lactaţie normală (305 zile) o producţie de lapte de 12 851 1, cu 4,01% gră -sime şi 530,76 kg grăsime pură.
   Zarâ. Subprodus lactat, rezultat după prepararea untului. Se prezintă sub for -mă lichidă de culoare alb-lăptoasă.
   Zăbală. Piesă metalică principală a friului şi căpeţelului care serveşte la conducerea calului. Acest dispozitiv metalic se compune din 3 părţi: îmbucătura (muştiucul), ramurile (barele) şi struna.
   Zăbăluţă. Dispozitiv metalic al harna-şamentului de conducere. Se deosebeşte de zăbală prin faptul că lipseşte struna, iar îmbucătura eşte formhta din două piese metalice rotunde şi articulate la mijloc, care la caii sensibili (moi în gură), muştiucul este învelit într-o teacă de cauciuc sau chiar confecţionat din cauciuc.
   Zăgan, sin. Vultur bărbos (Gypaetus bar batus). Vultur mare, la noi sub ocrotire totală. Este negru cenuşiu cu galben deschis pe cap şi faţa ventrală şi prezintă o barbă caracteristică.
   Zărgan. V. Belone belone.
   Zburător de Danzig. Rasă de porumbei de zbor de înălţime şi durată.
   Zburător de Seghedin. Rasă de porumbei, specializată pentru zbor.
   Zburător românesc. Rasă de porumbei specializată pentru zbor.
   Zburători. Porumbei de zbor (v.) pentru viteză şi orientare, înălţime şi durată sau pentru joc.
   Zdrobitor de furaje. Maşină de lucru folosită la mărunţirea furajelor (zdrobirea ciocălăilor şi a ştiuleţilor de porumb).
                                                                      Zebră (Equus zebra), sin. Equus hipo-tigris. Specie de animal mamifer erbivor ungulat, din familia Equideelor, originară
680
ZEB
şi răspîndită în Africa centrală şi sudică, întîlnită sub formă sălbatică şi domestică. Se caracterizează prin talie medie de 130 cm, culoare tigrată (dungi transversale mari, închise-brune, alternînd cu altele mai deschise), coada scurtă, prevăzută cu peri mari, groşi şi lungi, conformaţie puţin armonioasă (cap mare, urechi intermediare între cal şi asin, gît puternic, trunchi cilindric, membre subţiri dar solide terminate cu copite asemănătoare cu ale asinului şi fără castane). Are longevitate mare (30 ani) şi este rezistentă la bolile ecuatoriale şi tropicale. Sub formă sălbatică trăieşte în turme mari, fiind ocrotită ca monument al naturii. Domesticită se foloseşte la călărie, portsamar şi tracţiune.
   Zebra Burchelll, sin. Zebra de Etiopia. Varietate de zebră caracterizată prin dezvoltare corporală mai mare, urechi mijlocii, coada acoperită cu păr lung (ca la cal), culoarea izabelă, cu zebruri mai închise sau <chiar negricioase, care se găsesc pe tot corpul, *cu excepţia membrelor. Domesticită se foloseşte la călărie, tracţiune şi portsamar.
   Zebra comună, sin. Zebra de munte. Varietatea cea mai mică a hipotigridelor (talia 110 cm), cu exterior asemănător cu al asinului, culoarea zebrată pe tot corpul (zebruri largi de culoare brună închisă pe fond galben deschis). Se întîl-neşte în regiunile muntoase in Africa de sud şi centrală, fiind sperioasă şi greu de îmblînzit ; domesticită se foloseşte la portsamar şi călărie.
   Zebrată. Culoare compusă (v. Tigrată).
   Zebril. V. Zebroid.
   Zebroid. Hibrid obţinut din împerecherea zebrei cu calul sau asinul. Produsul obţinut din zebră şi cal se numeşte zebrul, iar cel dintre zebră şi asin este numit zebril. Zebroidul se caracterizează prin înfăţişare, însuşiri fiziologice şi aptitudine corespunzătoare catirului (ze-brulul), sau bardoului (zebrilul), însă culoarea este zebrată, tigrăturile fiind mai puţin aparente ca la zebră, fondul
culorii este brun. Are temperament vioi, rusticitate şi sobrietate remarcabile, rezistenţă la boli, longevitate mare, însuşiri economice valoroase.
   Zebrul. V. Zebroid.
   Zebu (Bos indicus), Mamifer rumegător, răspîndit în zonele tropicale şi subtropicale din Asia, Africa şi America de Sud, asemănător cu boul, de care diferă în special printr-o cocoaşă mus-culo-adipoasă în regiunea grebănului, prin schelet mai fin, salbă mai marc şi prin adaptarea mai bună la condiţiile de mediu tropical. Prezintă o dezvoltare corporală mai redusă, format mai scurt, conformaţie mai puţin armonioasă, ma-nifestînd tardivitate, rusticitate, sobrietate, rezistenţă la boli tropicale, cu aptitudine de lapte şi carne mai slabe, însă capacitatea energetică mai bună decît a taurinelor fără cocoaşă. Se pretează Ia împerecheri cu taurinele de lapte şi carne, dînd o serie de rase noi ca dc ex. : Zebu australian de lapte, rasa Santa Gertrudis etc. Se creşte pentru muncă, lapte şi carne. Se cunosc multe rase de zebu : Guyerati, Nellore, Afri-cander.
   Zebu african. Tip de zeb mai uşor, cu forme corporale mai alungite, mai puţin masiv, cu conformaţie mai defectuoasă. Are aptitudine mai slabă pentru lapte şi carne, precum şi un grad mai redus de ameliorare faţă de Zebul asiatic şi în special faţă de cel american.
   Zebu american. Grup de rase de zeb, de origine asiatică (indiană) şi africană, crescute şi ameliorate pe continentul american. Cele mai multe rase de zebi se întîlnesc în Brazilia (Nellore, Guzeral, Gir, Kishna, Valleyf Tauroindice, care sînt crescute pentru lapte şi carne), în Argentina şi S.U.A., unde zebii sînt cunoscuţi sub denumirea generică de Brahma sau Brahman (v. Brahma). Dc asemenea, în S.U.A. se cresc şi rasele Guzerat, Nelore şi Gir. Zebul Brahman s-a folosit la împerecheri cu taurinele (Shorthorn, Aberdeen-Angus, Jiereford, Charolaise), rezultînd rase şi populaţii
ZEB
681
cu aptitudini bune de carne şi rezistenţă la mediu şi bolile tropicale (Santa Ger-trudis, Brangus, Beefmdster, Brcdford) sau de lapte.
   Zebu asiatic (Bos indicus). Zeb originar din India ce se caracterizează prin dezvoltare corporală variabilă (talia 120 — 145 cm, greutatea 300 — 500 kg şi uneori atinge 750 kg). Are conformaţie specifică : cap fin, cu faţa lungă, arcade proeminente, coarne cu secţiune circulară, ochi mari, git scurt, cu cocoaşa şi salba mari, trunchi masiv, membre fine dar rezistente : păr relativ scurt, fin şi
moale, piele relativ groasă, şi roba variabilă (sură, roşcată, bălţată ctc.). Are constituţie robustă, rusticitate, rezistenţă şi longevitate mari şi aptitudine universală. Producţia de lapte este foarte variabilă (500 —700 kg pină la 4 000 kg şi cu peste 4,5 — 5% grăsime). Are o bună capacitate de îngrăşare folosind nutreţuri inferioare, precum şi o capacitate energetică ridicată. Se cunosc multe rase de zeb asiatic. R$să de lapte creată in Australia prin încrucişarea practicată între Sahiwal x Jersey. Este
0  rasă robustă, cu. mare capacitate de rezistenţă la căldură şi bună aptitudine de lapte.
   Zebu cu coarne scurte din Sudanul de Nord. Tip de zeb caracterizat prin talie mare (130—134 cm), dar greutate mică (250—280 kg), exterior specific (cap lung, coarne ovale de 30 — 35 cm lungime, gît puternic, cu cocoaşa mare, cărnoasă şi situată cervico-toracic, salba mare, trunchi suplu, cu ugerul rău prins, membre înalte, subţiri) şi roba sură sau roşie. Sint animale care suportă temperaturi foarte ridicate, cu aptitudine pronunţată pentru tracţiune. Producţia de lapte în condiţii bune este de
1  500 — 2 000 kg cu 4,7% grăsime.
   Zebu cu coarne scurte din Tanganica.
Tip de zeb foarte vechi, cu o dezvoltare şi conformaţie foarte variabile. Are talie de circa 110 cm şi greutatea de 215 kg, cap lung, urechi orizontale, coarne im-
plantate lateral; git subţire, cu cocoaşa mare, situată în regiunea toracică ; trunchi bine dezvoltat, membre subţiri ; păr scurt şi culoarea unicoloră (albă, roşcată şi neagră). Are precocitate medie, longevitate mare, producţie de lapte 500 — 1000 kg, cu 5% grăsime şi producţie de carne bună.
   Zebu de Sokoto. Tip de zeb din Nigeria, caracterizat prin dezvoltare medie (talia 127 cm, greutatea 330 kg), cap îngust, cu coarne scurte şi urechi uşor lăsate, gît puternic, cu cocoaşa musculo-grăsoasă, situată cervico-toracic, salba şi pliul ventral dezvoltate, trunchi amplu, musculos, cu forme rotunjite, membre rezistente, piele moale, de grosime medie şi pigmentată, culoare albă sau galbenă. Are precocitate medie, aptitudine de lapte şi carne (1 100 kg cu 5,75% grăsime).
   Zebu maur. Varietate de zebu ce se creşte in Senegal, cu schelet mai puternic şi coarne mai scurte decit la varietatea Gobra, de culoare mai închisă. In condiţii bune de alimentaţie, poate ajunge pină la 600 kg greutate.
   Zeiformes. Peşti osoşi marini de talie mare cu corpul comprimat puternic lateral şi acoperit cu solzi ctenoizi. Ochii mari. Gura este protractilă şi prevăzută cu dinţi. Mai comun sînt cei din genul Zeus, peşti răpitori marini pelagici de talie mare sau mijlocie, din regiunea temperată şi caldă a globului. în Marea Neagră se cunosc speciile : Z. pungio, caracterizată prin doi ţepi înapoia capului şi 5 — 6 plăci osoase cu ţepi la baza dorsalelor ; Z. faber, caracterizată prin lipsa ţepilor şi prezenţa a 7—9 plăci osoase. Nu au valoare economică. Se folosesc pentru făină de peşte.
   Zeină. Proteină vegetală din boabele de porumb. Are o valoare alimentară incompletă, compoziţia sa fiind deficitară în aminoacizii esenţiali : triptofan şi lizină.
   Zeolit. Combinaţie naturală de silicat dublu de aluminiu şi sodiu utilizată pentru reducerea durităţii excesive a apei.
682
ZOO
   Zglăvoaca, sin. Babete (Cottus gobio). Specie de peşte din familia cotidelor, cu corpul lung de 6—12 cm, lipsit de solzi şi cu capul mare, larg, turtit. Trăieşte în apele repezi de munte. Este dăunător, deoarece consumă icrele păstrăvului.
, Zgomot. Sunet supărător care afectează producţia şi sănătatea animalelor. Din punct de vedere fizic, zgomotul reprezintă un amestec de numeroase Sunete simple, ale căror frecvenţe alcătuiesc un spectru continuu (ex. zgomotul unei maşini etc.). Tulburările produse de zgomote sint numeroase şi depind de intensitatea, timpul de expunere şi frecvenţa undei sonore.
   Zibel. Varietate de nutrie mutantă recesivă (v. Sabie).
   Zibelina, sin. Samur (Martes zibelina). Mamifer carnivor din familia Mustellidae, de talie foarte mică (1,2 —1,4 kg) şi cu un exterior asemănător cu cel al nurcii ; produce o blană mai mătăsoasă decît acesta, cu puful mai lung şi mai des. Zibelina neagră (Standard) are o culoare neagră, de smoală produsă de jarul negru metalic şi puful gri-bleu. Se caracterizează prin gestaţie lungă (8 — 9 luni), fătare in primăvară (aprilie) şi prolificitate redusă 2,6 — 3 pui la fătare.
   Zigomatic. 1. (nervul —). Colaterală a ramurii maxilare a trigemenului şi distribuită peri orbi tei, pielii pleoapei inferioare şi unghiului temporal al pleoapelor etc. ; 2. (osul —). Piesă osoasă a craniului situată pe partea laterală a orbitei.
   Zigot. Celulă rezultată din unirea a doi gârneţi. La organismele pluricelulare, prin diviziune sau segmentare, formează embrionul.
   Zi — pereche animale. Unitatea de muncă convenţională, folosită în agricultură, care exprimă volumul de lucru efectuat timp de zece ore de un atelaj cu două animale.
   Zona Zoster, sin. Herpes zoster. Afecţiune cutanată, supraacută, manifestată prin prurit, durere, erupţie eritematoasă
şi veziculoasă, localizate în dreptul traiectului unui nerv senzitiv, însoţită uneori de febră şi limfadenită regională ; sub raport etiologic, este probabil o viroză neurotropă.
   Zonarea raselor de animale. V. Raio-narea raselor de animale.
   Zona de neutralitate termică. V. Neutralitate termică.
   Zona de protecţie sanitară. Reprezintă suprafaţa de teren ce trebuie creată în jurul surselor de aprovizionare cu apă, în scopul protejării lor împotriva poluării. Este formată dintr-o subzonă de regim sever, împrejmuită, in care se găsesc numai instalaţiile de captare, prelucrare şi depozitare a apei şi subzona de restricţie, împrejurul primei, pe întinderea căreia nu este permisă amplasarea unor obiective sau depozitarea de materiale ce pot reprezenta surse potenţiale de impurificare a apei.,
   Zonat; sin. Neagră zonat. Varietate de nutrie, hibrid mutantă, al mutantei neagră dominantă. Are o blană de culoare neagră destul de apreciată. Prezintă indici de reproducţie scăzuţi.
   Zoobiologie. Parte a ştiinţelor naturale care tratează biologia animalelor, inclusiv fiziologia animală.
   Zoocenoza. Ansamblu de animale, în echilibru biologic într-un teritoriu determinat.
   Zoocultură. Ramură a agriculturii (v. Zootehnic).
   Zoofort. Amestec de microelemente, vitamine, antibiotice şi aminoacizi, cu acţiune biostimulatoare. Se foloseşte în hrana puilor de frigare şi a porcilor de carne, prin încorporarea în nutreţurile combinate. în ţara noastră se fabrică zoofort Cj, zoofort C2 şi zoofort C3, produse destinate completării alimentaţiei curcilor cu substanţe biologic active zoofort pentru iepuri etc.
   Zooglee. Infuzorii, rotifere, microorganisme etc. care se acumulează la suprafaţa filtrului lent contribuind la formarea membranei biologice.
   Zoografie. Parte a zoologiei care are ca obiect descrierea animalelor.
zoo
683
    Zooigienă. Ştiinţa care studiază raporturile reciproce dintre organism şi mediu, elaborînd măsurile pentru sustragerea animalelor de sub influenţa factorilor nefavorabili şi pentru folosirea acţiunii celor favorabili, în scopul menţinerii stării de sănătate, a prelungirii vieţii economice şi ridicării continue a producţiilor.
    Zoologie (gr. zoon : animal ; logos: studiu). Ramură a biologiei al cărui obiect il constituie studiul animalelor ; recunoaşterea şi inventarierea speciilor animale din fauna globului, studiul structurii, dezvoltării, al filogeniei şi clasificarea animalelor, răspîndirea, modul de viaţă, rolul lor în economia naturii şi în viaţa practică a omului.
    Zoomanie. Iubire „bolnăvicioasă“ pentru animale.
    Zoometrie. Parte a zootehniei care are ca obiect măsurarea animalelor.
    Zoometru. Instrument folosit pentru efectuarea măsurătorilor de înălţime, lungime şi lărgime la animale.
    Zoonoză. Boală infecţioasă sau parazitară care se transmite de la animale la om. Se cunosc peste 100 de zoonoze, provocate de virusuri, rikettsii, bacterii, protozoare, helminţi (ex. cărbunele, febra aftoasă, morva etc.).
    Zooplaneton. Plancton constituit din reprezentanţii multor grupe de animale microscopice ; (flagelate, radiolari, sifo-nofore, copepode etc.).
    Zooplastie. Transplantarea unui ţesut sau a unui organ animal, în organismul
ment.aţiei, ameliorării şi exploatării animalelor domestice ; 2. sin. Creşterea animalelor, zoocultură. Ramură principală a agriculturii, care asigură produsele aii, mentare de bază (lapte, carne, ouă etc.)-materii prime pentru industria alimentară şi uşoară, forţă de tracţiune animală, principalul îngrăşămînt organic, bălegarul. A apărut din cele mai vech, timpuri, ca o continuare a vînătoriii odată cu îmblînzirea şi domesticirea animalelor sălbatice şi a avut ca urmare dezvoltarea foţţelor de producţie, mar-cînd împreună cu apariţia culturii plantelor agricole, prima mare diviziune a muncii.
    Zootis. Hibrid mascul steril între yak şi o rasă de taurine din Himalaia. Este mai dezvoltat decît femela, are temperament docil şi este steril. Se foloseşte la tracţiune şi samar.
    Zootoxină. Substanţă toxică produsă de către un animal, de exemplu, veninul şerpilor, al scorpionilor etc.
    Zulu, sin. Swazi. Rasă de taurine veche, originară din nord-estul Africii, dar care s-a răspîndit şi în Africa de sud. Se caracterizează prin dezvoltare mijlocie, cap lung, cu urechi potrivite, coarne rotunde sau ovale, în formă de liră ; gît lung şi subţire ; trunchi masiv ; membre relativ scurte ; roba extrem de^variată (albă, neagră, brună, roşcată etc.) şi aptitudine de carne, lapte şi tracţiune.
    Zvîrlugă (Cobitis taenia). Specie de
  uman.
    Zoosteroli. Steroli de origine animală (colesterol, 7-dehidrocolesterol, coproste-rol, lanosterol).
   Zootehnie (gr. zoon : animal ; techne : ştiinţă, -meşteşug, artă). 1. Ansamblu de ştiinţe care au ca obiectiv studierea şi cunoaşterea reproducţiei, cresterU^afi^
peşte din familia cobiţidelor, cu corpul lung de circa 10 cm, cu gura prevăzută cu 6 mustăţi şi cu un ţep mobil, erectil şi bifid sub ochi, pe osul suborbital. Trăieşte în apele stătătoare sau lin curgătoare şi este comestibil. Serveşte mai ales ca nadă la cîrlige. Are importanţă Tfplil^^s^redusă.
                        ..

J
\
Sub redacţia prof. dr. ing. ION DINU
fi*
Editura Ceres
  Bucureşti, 1982
FAI
266
   Fazan de Formoza (Phasianus colchicus formosanus). Fazan originar din Taiwan, de talie mică, crescut pentru vînătoare.
   Fazan de vinătoare. Diferite specii de fazan care populează terenurile de vînătoare. Se recoltează prin vinătoare sportivă (cocoşii) şi prin vînătoare de selecţie (găinile). Vînat statornic, care se înmulţeşte în sălbatec, dar care, pentru a asigura o densitate corespunzătoare practicării vînătorii sportive, este ajutat anual prin colonizări de tineret crescut în fazanerii.
   Fazan mongol (Phasianus colchicus mongolicus). Fazan originar din Tur-kestan, crescut pentru vinătoare, caracterizat printr-un guler alb la gît (la masculi), producţie mare de ouă şi creştere foarte rapidă a puilor. Foarte frumos colorat, prezintă în penaj mai ales culorile ve-rde-închis, brun roşcat auriu şi brun cu reflexe purpurii.
   Fazan negru (Phasianus colchicus col~ chicus, varietatea tenebrosus). Varietate a fazanului comun de vînătoare, cu talia mai mică, şi: producţia de ouă mai mare. Masculul are culoarea verde-închis, iar fejnela este aproape neagră. A fost format în Anglia prin încrucişarea . fazanului comun cu fazanul verde.
   Fazan reevezi, sin. Fazan regal (Syr-maticus reevesi). Fazan crescut pentru decor, originar din China de nord. Este specia cu talia cea mai mare, avînd o lungime de peste 2 m, din care coada pînă la lj5 m, cu penaj frumos colorat. Are o culoare generlă galben-auriu cu negru, are penele de pe cap albe, guler alb pe gît şi pene codale cu dungi negre şi brune.
   Fazan verde (Phasianus colchicus ver-sicolor). Unul din cei mai mici fazani, originar* din insulele Japoniei. Se caracterizează prin zbor mai rapid şi penaj mai frumos colorat decît fazanul comun, cu mult verde metalic şi albaştrii purpuriu. Lipseşte inelul alb de pe gît.
   Fazanerie. Crescătorie de fazani organizată în sistem semiiritensiv sau intensiv de întreţinere. în prezent sînt
organizate aproape numai cu fazani obţi-duţi în captivitate, cu ferme de repro-nucţie în care se practică selecţia, cu staţiuni de incubaţie dotate cu incubatoare specializate şi cu ferme de creştere a puilor dotate cu instalaţiile avicole specifice. Produşii obţinuţi se lansează în sălbatec în fondurile de vînătoare apropiate sau depărtate ori se livrează direct pentru consum.
   Fazani păuni. Specii de fazani cu exterior care amintesc- formele exterioare ale păunilor şi care în general fac parce din familia Argusianinae.
   Faze restituţionale, sip. Faze de cicatrizare. Etapele prin care trece procesul constituţional (de cicatrizare), distin-gîndu-se : o fază degenerativă, o fază congestivă şi o fază proliferativă.
   Fază fenocritică. Moment din procesul de dezvoltare a unui organism în timpul căruia efectul produs de o genă poate fi uşor influenţat de factorii externi.
   Făină animală. Termen general prin care se definesc făinurile de origine animală (făina de carne, făina de cadavre etc.). Este un produs obţinut din resturile animale de la fabricile de conserve (singe, cadavre etc.), sterilizate şi caracterizate prin conţinut mare de proteine de valoare biologică ridicată. Se foloseşte ca supliment furajer mai ales în hrana puilor, păsărilor ouătoare şi a porcilor, precum şi în componenţa unor nutreţuri combinate.
   Făină de cadavre. V. Făină de carne.
   Făină de carne. Furaj proteic format dintr-un amestec de făină de carne şi alte ţesuturi, cu o proporţie mai mare sau mai mică de făină de oase. Se obţine fie ca reziduu de la fabricarea extractelor de carne şi a.conservelor de carne, fie ca produs rezultat prin prelucrarea animalelor sau părţi de animale improprii pentru* consumul uman sau a* cadavrelor special colectate. Conţin 52—55% substanţe azotate şi 16 — 22% substanţe minerali. Proteinele din făina de carne au o valoare biologică ridicată, iar sărurile minerale sînt bine echilibrate.
FAI
267
    Făină de carne~oase. Furaj proteic, provenit de la abatoare sau ecărisaie. Are ponderea cea mai mare în structura făinurilor de origine animală, reprezen-tind o sursă valoroasă de proteine de înaltă valoare biologică. Există mai multe categorii de făină de carne-oase, în ‘funcţie, în primul rînd, de raportul dintre carne şi oase din materia primă..
    Făina de oase. Produs obţinut prin măcinarea oaselor după degresare şi degelatinizare. Se foloseşte ca supliment mineral în raţiile de hrană ale animalelor.
    Făină de pene^ Furaj proteic produs din fulgii şi penele păsărilor. Conţine pînă la 80 — 90% proteină, al cărei component principal este insă keratina care rezistă la acţiunea hidrolitică a enzimelor. De aceea,. înainte de utilizare in hrană, pentru a-i mări digestibili-tatea, făina de pene trebuie să fie supusă încălzirii sub presiune.
- Făina de peşte. Furaj proteic preparat din peşte de calitate inferioară sau din resturi de la fabricile de conservare a peştelui pentru consumul uman. Are culoare galbenă, cu miros specific ; în medie conţine 45 — 50% substanţă proteică, 10 — 20% grăsime şi cantităţi apreciabile de fosfat de potasiu şi de calciu.
    Făină de slngc. Furaj proteic obţinut din singele rezultat de la sacrificarea animalelor la abatoare. Reprezintă furajul cel mai concentrat în proteină (circa 75%), are însă o tolerabili tate mai redusă în alimentaţie, în special pentru pui.
    Făinuri proteice animale. Grupă de furaje de origine animală, caracterizate printr-un procent mare de proteină şi valoare biologică ridicată. Sînt sărace în vitaminele A şi D, dar au un conţinut apreciabil de vitamine din complexul B.
    F ăl care, sin. Fălcele. Piese ale căpăs-trului (frîului) care coboară de la solniţe în jos, pe regiunea obrajilor, pînă la comisura buzelor.
    Făt, sin. Fetus. Produs de concepţie în perioada de viaţă intrauterină, din
momentul în care începe să aibă mişcări proprii şi aspectul caracteristic speciei respective, pînă la naştere.
   Febră# (lat. Febris). Sindrom complex caracterizat prin hipertermie, modifh-cări generale şi ale marilor funcţiuni ; după durată, poate fi efemeră, acută, subacutâ şi cronică.
   Febră aftoasă. Boală infecţioasă şi contagioasă a rumegătoarelor şi suinelor, inoculabilă, provocată de un virus polivalent, cu diverse tipuri (A, O, G, Asia etc.), fiecare din tipuri avînd variante diferite (1, 2, 3). Animalele bolnave îşi reduc producţia, adesea pre-zentînd complicaţii cardiace, manifestări asmatice etc. ; la suine, are o evoluţie extrem de gravă.
   Febră catarală malignă a oilor. Boală infecţioasă şi inoculabilă’la oi (şi eventual la bou), produsă de un virus (transmis printr-un vector animal, în general o insectă hematofagă) şi manifestată prin cianoză linguală, eventual nazală, febră intensă, stare de adinamie etc*
   Febră cărbunoasă. V. Antrax.
   Febră de Dalmaţia. V. Febra papataci.
   Febră de lapte. V. Febra vituleră.
   Febră de Malta. V. Bruceloză.
   Febră de sare. Tulburări produse la animale prin consumarea unor cantităţi crescute de clorură de sodiu.
   Febră de transport. Afecţiune produsă de un virus din grupa Mixovirus care se manifestă clinic la viţeii şi bovinele adulte ca urmare a stressului de transport.
   Febră papataci, sin. Febra cîinelui, tifosul cîinelui, febra de Dalmaţia, febra Pick, febra Pijm. Boală infecţioasă comună animalelor şi- omului, caracterizată prin acces hipertermie violent, brusc, duiind în general trei zile, bra-dicardie, tulburări digestive, eritem etc., urmată de vindecare lentă.
   Febră puerperală. Sindrom febril produs de o stare septicemică apărută ’ în perioada de puerperium, consecutiv traumelor zonale; retenţiilor placentare etc.
   Febră Q., sin. Boala Denick-Burnet, febra Queensland, febra Mosşman etc.