Lista autorilor ANDRIESCU NICOLAE TEOFIL BARBU GABRIELA BOTEZAT ANTONESCU ILEANA BOTEZAT ANTONESCU L1VIU CRĂCIUN DAN GORGOS CONSTANTIN LITINSCHI GHEORGHE NASTASE ŞTEFANIA COCA PĂUNESCU ADRIAN PRELIPCEANU DAN PUIU OLGA VALERIA SANDULESCU MARIA CARMENA STOLTZ GABRIELA STROIAN GABRIELA ŞANDOR VERONICA ŞTEFANESCU MUGUR GASRIEL TALABAN ANDRUCOVICI IREN TUDOSE CĂTĂLINA TUDOSE FLORIN Grafică : CRIVĂŢ IRINA HAIDUCU DANIELA MITACHE MIRELA VLĂDAIA VALERIA Fotoreproduceri : BUNESCU MIRCEA Coordonare lexicograficâ : IONESCU RUXĂNDOIU LILIANA, RUXĂNDOIU PAVEL Referent ştiinţific : Prof. Dr. Doc. VASILE PREDESCU, Prof. dr. EDUARD PAMFIL UN CUVÎNT... PENTRU CUVINTE Urmx’tn 1 .u rigoare de artizani dezvoltarea a peste 4 000 de termeni, autorii reuşesc în mod (.on.Mant şi în acest al doilea volum sa păstreze acel echilibru necesar între generai şi particular, între aspectul practic şi cel teoretic. Folosind şi stâpînind cu profesionalitate informaţia (câutînd-o insa cu asiduitate pe cea de ultimă ora), autorii reuşesc minunata performanţa de a găsi cadrul necesar şi suficient pentru a-şi expune opiniile asupra unor domenii a căror diversitate râmi ne emoţionante, stîrnind curiozitatea cititorului pasionat şi satisfacind chiar şi exigenţele celui cu o ctitjJ,ne expectativa. Cucerind metru cu metru acest dificil traseu spre un posibil Everest ai psihiatriei, autorii s-au rodat ca o solidă echipăf care este capabilă să găsească în permanenţă drumul cei mai sigur. Făro să se teamă de nesfîrsitele capcane ale limbajului, pe care, spre meritul lor, îl stâpînesc ia un nivel demn de invidiat nu numai de autorul de literatură ştiinţifica, autorii îşi asumă nu o dată dificila misiune de a găsi acei univers particular de semnificaţie pe care un curent sau altul îl au pentru psihiatrie. Este meritoriu că reuşita este cvasi-permanenta. Deschiderea filozofică este rezultatul nu doar ai abordării la interferenţă a unor termeni aparţinînd acestei ramuri, ci şi datorită unei subtile inserţii în materia intima a fiecărui termen. Un asemenea orizont larg şi senin dă perspectivă întregii lucrări. Demersul „arheo-M şi „paleopsihiatric“ atinge o ridicată cotă in acest volum, care, prin implacabila ordine a lucrurilor, tratează subiectele de istorie în sine. Pasiunea autorilor şi simţul lor enciclopedic (pentru că, părerea mea este că un astfel de al şaptelea simţ există) înscriu cu aceste pagini un demers aproape unic în literatura de specialitate şi, în orice caz, absolut singular în literatura românească. Eşti literalmente surprins în permanenţă de această carte cameleon (venind atît de bine să satisfacă necesarul „cameleonism metodologic", atribuit de TELLENBA-H psihiatrului), care se adaptează permanent dorinţa; t'-Ze de a te Instrui într-un domeniu sau altui, de a simţi această putere rezonantă a \ rii pe caro o arie sau alta a cunoaşterii o reflectă în unghiurile sale specifice. Iconografia râmîne un „infratext" care vizualizează, punctînd cu insistenta discreţie, o serie de idei ale cărţii, aparînd nu rarea: • clişee cu care lenea Imaginaţiei 'noastre, deşi ne*a obişnuit, capătă alte semnificaţi. Prezentarea sistematica, susţinuta de index, a tematicii, facilitează accesul direct şl economic în acele zone în care cititorul mereu grăbit ai sfîrşitului nostru de veac şf mileniu ar vrea să pătrundă, fără să mai aibă timp de aşteptare. Volumul al doilea, arbitrar numit aşa, dintr-o lucrare care este un „corpus" unic, este doar o secvenţă la fel de egală cu valoroasa lucrare despre care am bucuria să scriu, ca oricare din părţile sale mai mari sau mai mici. Este numai o parte din frumosul rotund al acestui dicţionar enciclopedic, care se naşte şi trăieşte sub ochii noştri, întregind secvenţe care se articulează, împletindu~se şi împlinind destinul unei cărţi pe care, fără teama de a mă repeta, o numesc de excepţie. Prof dr. EDUARD RAM PIL LISTA ABREVIERILOR FOLOSITE ÎN TEXT arab. = limba arabă (B) = boală cf. -- confer ( — compară) (D) -- delir (DC!) = denumire chimică internaţională engl. = limba engleză (F) fobie fr. =: limba franceză germ. — limba germană gr. = limba greacă (H) = halucinaţie (I) ----- iluzie lat. limba latină (fi) medicament (MC) medicament compus (R) ---= reacţie 5 semn, simptom (S) ~ sindrom sin, sinonim (T) = test Notă: • toate titlurile articolelor smt abreviate prin iniţiale ald ine verzale. De exemplu : ACTIVITATE NERVOASĂ SUPERIOARĂ = AN ; AMNEZIE RETROGRADA-AR ş.a. ; • săgeata (—->) trimite spre articole conexe ; (sin.) . . . . & săgeata cu sinonim * trimite spre articole sinonime. EEEEEEEEEEE EEEE EEEE EEEE EEEEEEEEE EEEE EEEE EEEE EEEEEEEEEEE 1. 0 e • Simbol al factorului pulsional, desemnînd, în „diagnosticul“ szondian, nevoia de a acumula afecte brutale : furie, ură, agresivitate, dorinţă de răzbunare. împreună cu factorul „hy“ alcătuieşte vectorul pulsiunilor paroxismale sau aşa-numitul vector al surprizei. # E — factor • In concepţia lui R. CA*T-TELL, unul din cei 16 factori fundamentali ai personalităţii (P.P.). Un scor scăzut al acestui factor trădează umilinţă, docilitate, conciliere (supunere), iar un scor crescut, insistenţă, agresivitate, perseverentă (competitivitate). • E - vitamină iii TOCOFEROL. 7. EASONEfH) japonia - DCI Deanof • Psîhostîmuient, derivat dimetilaminoetanol (DMAE), un precursor a! acetiScolinei, cu acţiune psihostimulentă, prin creşterea concentraţiei de acetilcolină, şi valenţe antidepresive. Se poate utiliza în corectarea efectelor secundare ale NL sedative f are acţiune proconvulsivă. 3. EATAM*M> RFG - DCI Nitrazepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 1,3-dihidro-7-nitro-5-fenil-2H~1,4-benzodiaze- pină, cu acţiune sedativ-h^pnotică, realizînd un somn aproape fiziologic, industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NITRAZEPAM. 4. EBBECKEÎ8) sindrom • Crize de anxietate cu debut brusc, însoţite de apariţia, în cîmpul vizual, de puncte luminoase, pete sau forme geometrice, care alternează cu imaginile lor în negativ. Se asociază unui fond dispozi-ţîonal trist, ia care se adaugă idei de sinucidere, iniţial, a fost descris la personalităţile dizar-monice, predominant isterice (1943) | ulterior, au fost descrise astfel de manifestări în unele forme de epilepsie temporală a copilului. 5. EBBINGHAUS Hermann (1850-1909) • Psiholog german de orientare asociaţivistă f a efectuat cercetări experimentale privind mecanismele memoriei şi condiţiile învăţării, stabilind o serie de legi rămase clasice (relativ la numărul repetiţiilor, la poziţia elementelor în serii), pe care se sprijină teoriile moderne asupra învăţării. Dintre modelele de investigare experimentală a memoriei elaborate de EBBINGHAUS, sînt de menţionat: metoda timpului de achiziţie (sau metoda egalizării învăţăm), metoda ajutorului treptat şi anticipării, metoda numărului constant de prezentări. Generalizind cercetările sale asupra memorizării silabelor fără sens, EBBINGHAUS a stabilit curba uitării (1885), care indică o cădere bruscă în prima zi, mai lentă spre sfîrşitul celei de-a doua şi, ulterior, o descendenţă foarte lentă pînă la limita unei luni. Curba clasică a uitării a fost revizuită în primele decenii ale secolului nostru de PI&RON, LUH (1922) ş.a. 6. EBRIETATE (cf. lat. ebnetos „beţie") -ALCOOLISM ACUT. 7. EBSERPINE(MÎ Anglia - DCS Reserpină ® Neuroleptic sedativ, derivat aicaloid de Rauwoifia de tip 3,4,5-acia trimetoxibenzoic esterificat metil reserpat, cu acţiune se daţi vă centrală, uşor anxiolitică şi net hipoten-soare. Nu se administrează în depresii, epilepsie, parkinsonism, copiilor sub trei ani 8/Eca £cofr//(M> l Ecbiozâ ; Ecîorare ; Echilibru; Echilibru emoţional 8. ECATRIL(M) Franţa — DCI Dibenzepinâ 9 Antîdepresiv timoleptic, derivat dibenzo-diazepinic de tip 10-/2-/(dimetil-amino)etil/-5,10-dihidro-5-metil-11 H-dibenzo/b,e//1,4/dibenze-pin-11-onă, cu acţiune antidepresivă şi tranchilizant de valoare medie. Nu se asociază cu IMAQ. 9. ECBIOZĂ (cf. gr. ekbios „lipsit de viaţă") • Termen propus de GUIRAUD pentru infantilismul sau puerilismul psihic, pe care PITTRES îl echivalează în unele cazuri cu ECMNEZIA.' Autorul îşi susţine punctul de vedere arătînd că subiectul nu povesteşte numai amintirile din copilărie sau adolescenţă într-un „simplu delir de memorie-/ (CHARCOT), ci retrăieşte comportamental, împrejurările pe care le evocă. Autorul afirmă apariţia ecbiozei în stările deficitare organice. 10. ECFORARE (cf, gr. ekphoreon „a lua, a duce cu sine“) • Operaţie a memoriei prin care se reactualizează informaţii anterior stocate. Reactualizarea, decodificarea informaţiei stocate sînt procese necesare, care apar în cursul interacţiunii individului cu mediul, Decodificarea presupune reconvertirea informaţiei stocate în informaţie operantă, pe baza anumitor operaţii de selecţie şi triaj. Parametrii în funcţie de care este apreciată eficienţa ecforării sînt : viteza, fidelitatea, completitudinea. 11. ECG 9 Abreviere pentru electrocortico-gramă. 12. ECHILIBRU (cf. lat. aequilibrium) © Stare de repaus a unui corp stare staţionară a unui sistem care, în absenţa unor perturbări provenite din interior sau exterior, se poate menţine oricît de mult. Echilibrul poate fi definit şi ca proprietate a unui sistem de forţe a căror rezultantă este nulă şi, în consecinţă, nu modifică starea corpului sau fenomenului asupra căruia se exercită. Echilibrul organismelor vii este dinamic, menţinîndu-se, în condiţiile unor transformări ireversibile la nivel celular, pînă cînd se produc modificări ale intensităţii de desfăşurare a unor procese biologice. Din punct de vedere psihic, echilibrul reprezintă o stare de linişte, de armonie, de stabilitate lăuntrică. Pentru organismele sănătoase, echilibrul este rezultatul eliminării şî anulării* în mod conştient sau inconştient, a acţiunii factorilor perturbatori. De fiecare dată, echilibrul se constituie la alt nivel. Boala psihică reprezentînd, în fapt, o stare de dezechilibru, scopul medicului psihiatru este restabilirea echilibrului psihic al individului, întărirea rezistenţei organismului faţă de tendinţele de dezechilibrare. 13. ECHILIBRU EMOŢIONAL 9 Componentă a echilibrului psihic, constînd în „acţiunea contrară a intensităţii celor două categorii de stări afective polarizate : stenice şi astenice, pozitive şi negative" (P. POPESCU NEVEANU). astfel încît se creează o stare de tensiune omogenă, cu evitarea excesului sau deficitului £ch/nococozâ(B>; Echipa terapeutică ; Echipotenţialitate ; Echivalenţă Ech/9 dinamico-energetic. Această stare de tensiune omogen-echilibrată este premisa îndeplinirii corecte a unor acţiuni dificile, a depăşirii unor situaţii critice, în condiţiile unei funcţionalităţi optime a facultăţilor intelectuale şi a consumului energetic minim. Echilibrul emoţional se reflectă în concordanţa dintre aspiraţii şi posibilităţi, în calitatea controlului voluntar. 14. ECHINOCOCOZĂ(B) tulburări psihice • Tulburările psihice provocate de chiştii de echinococcus granulosus ? se manifestă în mod diferit la copil şi la adult. La copil (afectat mult mai frecvent) există un veritabil paradox anatomo-clinic, în sensul că între volumul enorm al chiştilor şi starea clinică a micului pacient nu există o legătură evidenţiabilă. Mărirea; volumului cranian şi chiar apariţia cecităţii pot să nu fie însoţite de modificări ale stării psihice. Atunci cînd apar aceste modificări, ele constau în iritabili-tate, insomnii, euforie, episoade halucinatorii, infantilism. La adulţi, apariţia semnelor neurologice de focar este mai precoce, iar tulburările psihice iau aspectul unor crize halucinatorii, al unor episoade confuzionale, uneori apărînd pseudo-paralizii generale şi chiar stări demenţiale. Diagnosticul se face cu ajutorul probelor paraclinice, dintre care radiografia craniană, angiografia şi tomografia computerizată sînt probe de elecţie. Electroencefalograma are un aspect „catastrofic" (PAILLAS). Tratamentul este chirurgical, cu rezultate foarte bune (restitutio ad integrum), dar grevat de posibilitatea recidivelor. 15. ECHIPĂ TERAPEUTICĂ - în psihiatrie (fr. equipe thârapeutique) 0 Grup de persoane calificate în. asistenţa bolnavului psihic, care asigură programul recuperator terapeutic al unei comunităţi date, precum şi păstrarea unui nivel de sănătate mintală cît mai ridicat pentru acea comunitate. Cuprinde, în mod necesar, un medic psihiatru (cel puţin), un psiholog, un sociolog, surori medicale şi de ocrotire, eventual un jurist care lucrează ia un centru de sănătate mintală sau la orice alt tip de instituţie concepută drept formaţiune stabilă în asistenţa de specialitate a unei comunităţi. Relaţia dintre membrii echipei terapeutice trebuie să fie de permanentă cooperare, vizînd continuu găsirea soluţiilor optime pentru rezolvarea fiecărui caz. Ea trebuie să permită potenţarea eforturilor şî concentrarea lor în scopul culegerii acelor date şi stabilirii acelor verigi funcţionale care să asigure un maximum de eficacitate şi să permită bolnavului accesul rapid la oricare din nivelurile de asistenţă solicitate într-un moment sau altul, ca şi găsirea soluţiilor reale şi specifice de reinserţie socioprofesională şi familială pe care comunitatea respectivă ie poate oferi. Conceptul de echipă terapeutică şi conştiinţa necesităţii ei au rezultat din modificarea con- cepţiei despre boala psihică, a atitudinii faţă de'acest tip de suferinţă şi a formelor de asistenţă a acesteia, semnificînd nu imposibilitatea de a trata individual boala psihică, ci limitele tratamentelor obişnuite, structurate pe modelul medical etiologic sau simptomatic. Problematica socială pe care bolnavul psihic o ridică este corelată cu raportul dintre evoluţia şi prognosticul unor suferinţe psihice (în primul rînd în schizofrenie) şi ansamblul relaţional al individului, menţinerea lui în realitatea cotidiană. Aceste probleme nu pot fi rezolvate nici în cabinetul psihiatric, nici în secţia cu paturi. „Deschiderea uşilor" spitalului nu a însemnat numai ieşirea bolnavului în afara spitalului, ci şi a terapeuţilor. 16. ECH{POTENŢIALITATE (fr. equipoten-tialite) e Termen introdus de C. LASHLEY, pentru a desemna capacitatea latentă a oricărei arii corticale de a dobîndi şi exercita în mod egal oricare din funcţiile creierului. în prezent această concepţie este considerată depăşită. Cercetările moderne dovedesc că, după distrugerea anumitor arii corticale, funcţiile lor sînt preluate numai parţial de alte arii, de obicei situate în emisferul opus, şi numai în măsura în care există o capacitate funcţională latentă în zonele respective. Există zone corticale strict specializate, a căror funcţie nu poate fi preluată şi alte zone a căror funcţie poate fi preluată, integral. 17. ECHIVALENŢĂ (fr. âqulvalence) • Ega-litate de sens, semnificaţie, valoare f funcţie logică definită ca implicaţie reciprocă între două enunţuri, care, împreună, pot fi sau adevărate sau false. Orice relaţie de echiva- 10/Ech Echivalenţa : depresivă, epilepiîcâ ; Echivalenţe somatice aia an xi etăţii lenţă posedă urrnăîwirol* j -n. ; reflexi- vitatea, simetria trcrzitivitat/..*. In medicină (şi psihiatrie) termenul este folosit pentru a denumi cu un substitut simptomul consacrat (echivalenţă epileptică, echivalenţă depresivă, echivalenţe somatice ale anxietăţii etc.). 18. ECHIVALENŢĂ DEPRESIVĂ e Termen introdus de Lopez IBOR (1950) (echivalent timopaticV Dintru a descrie aceie simptome somatice p are, deşi nu sint tipice pentru d ca origine modificare * ti miei şi, c eristica, un bun răspuns ia antide^. . .......JIU5 precizează că sfera echivalenţelor depresive nu este legată de o determinare endogenă sau psihogenă (putînd «părea în ambele circumstanţe) şi, de asemenea, nu este specifică unei anumite intensităţi a depresiei. Dintre echivalenţele somatice ale adultului se pot cita, după SERRY (1969), în ordinea frecvenţei : acuze generale vagi, tulburări ale sistemului nervos central, tulburări musculare şi osteoarticuiare, tulburări cardiovasculare, tulburări respiratorii, tulburări urogenitale şi tulburări ale organelor de simt şi ale pielii. Dintre echivalenţele depresive cu aspect neurologic L. IBOR notează următoarele simptome : acatizie, „restless iegs" (sindromul picioarelor neliniştite), bfdhialgia, meralgia, nevrita migratorie. LESSE, FOX, GLASSER, PICH'OT, HASSAN caracterizează toxicomaniile ca fiind echivalenţe depresive ale adultului şi, dintre acestea, alcoolismul cronic este considerat adesea ca un echivalent suicldar ia unii dintre alcoolicii cu stare somatică precară. LSD-ul, precum şi alte halucinogene sint folosite pentru a combate o stare depresivă subiacentă ; numeroasele suiciduri ale acestor toxicomani confirmă, sntr-o oarecare măsură, acest Iucru. La copil, echivalenţele depresive pot îmbrăca aspecte comportamentale (delincvenţă, fugi, eşec şcolar, nesupunere), dar şi fobii şcolare (AGRAS) sau acuze de tip hipocondriac. La adolescent, aspectul comportamental se accentuează. Echivalenţele depresive ale bătrînului sînt greu de pus In evidenţă, datorită intricării lor cu patologia organică (iritabilitate, instabilitate, acuze hipocondriace, comportament obse-sional). Unii autori resping termenul de echivalenţă depresivă, considerîndu-l ca „echivalent11 cu depresia mascată (KIELHOLZ) sau imposibil de definit (echivalent cu ce ? — se întreabă LEHMAN). Majoritatea recomandă o folosire nonabuzivă a termenului, eventual doar m cazurile în care medicaţia ortcilrnizantă confirmă ipoteza depresiei, 19. ECHIVALENŢĂ EPILEPTICĂ • Manifestare paroxistică cu etiologic neprecizată sau cu simptomatologie greu incadrabiiă, considerată de diverşi autori ca fiind similară crizelor epileptice ; dipsomania paroxistică (MAR-CHAND şi AjURIAGUERRA), crizele de rîs (BERNARD), crizele de foame, de anginâ (R. DIMITRIU). Autoritatea şi semnificaţia acestui termen au fost net modificata de apariţia electroence-falografiei, care a permis recunoaşterea ca manifestări nonepileptice a unor serii de simptome considerate pînâ în acel moment echivalenţe epileptice : sincope, crize de nervi, crize de somn, migrene etc. Unii autori folosesc termenul ca sinonim pentru crizele psihomotorii, pentru a sublinia caracterul tipic neconvulsivant f prin extensie semantică, crizele temporale sînt considerate echivalenţe ale crizei corniţiale de tip grand mal sau petit mal. 20. ECHIVALENŢE SOMATICE ALE ANXIETĂŢII 9 Manifestări care alternează cu criza de anxietate, rnult mai rar apărînd şi izolat. Au fost prefigurate de FREUD în lucrarea sa asupra angoasei. Principalele echivalenţe somatice ale anxietăţii sînt reprezentate de următoarele simptome : ©din sfera cardiovasculară : accese de tahicardie, aritmie, sincope, pseudo-angină } 9 din sfera gastroirvtestinală : bară epigas-trică, spasme faringiene, gastrice sau intestinale, colită spastica, spasm ano-rectal, crize de sughiţ, de foame sau de sete paroxistică } 9 din sfera respiratorie : dispnee astmati-formă, accese de tuse £ • din sfera urogenitală : disurie cu uri ni clare, polakiurie, tulburări de dinamică sexuală g 9 din sfera neurologică : manifestări senzoriale sau motorii: cefalee, lombalgii, algii posturale, prurit, trernurături, crize vertiginoase \ 9 alte echivalenţe : sudoraţii paroxistice, mai frecvent nocturne f, insomnii, coşmaruri g oboseală marcată. Acest tip de echivalenţe poate apărea în orice afecţiune în care există o anxietate bazaiă semnificativă, dar este dificil de diagnosticat atunci cînd constituie o manifestare a nevrozei anxioase. Echivoc ; Echo ; Eclectism ; Eclimie ; Eclipsa psihico Ech/11 21. ECHIVOC (fr. âqulvoque f cf. lat. aequus „egal" f vox „voce") • Lipsă de claritate şi precizie în exprimarea unei idei, din care decurge o dualitate sau chiar o pluralitate de interpretări posibile. Spre deosebire de ambiguitate, care denotă imprecizia semantică a limbajului, putînd fi qneori premeditată, echivocul desemnează confuzia, neclaritatea (ce! mai adesea involuntară) a gîndirii. Termenul filozofic de amfibolie se referă la posibilitatea ca anumite concepte să fie utilizate cu două semnificaţii diferite (de exemplu, KAN F vorbeşte de amfibolia conceptului de reflecţie, care poate fi înţeles ca reprezentînd fie simple noţiuni, fie denotaţii ale obiectelor reale). Amfibolia se deosebeşte de echivoc prin faptul că propune o dualitate explicită de sensuri, în vreme ce echivocitatea ascunde o imprecizie semantică învăluită de aparenţe derutante. Se întîlneşte la subiecţii normai! în condiţii de surmenaj, de influenţe emoţionale puternice, clarificarea suplimentară care urmează echivocului reprezentînd anularea acestuia. 22. ECHO (mitologia greacă) # Nimfă a munţilor şi/sau pădurilor, implicată în „scandalul menajului olimpian" prin complicitatea ei cu Zeus în uneie aventuri amoroase ale acestuia, pentru care a fost pedepsită de Hera să repete ultimele silabe ale cuvintelor rostite (de alţii). în psihiatrie, „nimfa a avut ecou", numeroşi termeni utilizaţi amintind de ea ECOACU-ZIE, ECOESTEZIE, ECOFOBIE(F), ECOGRA-FIE, ECOKINEZIE, ECO LA LI E, ECOMANIE, ECOMIMIE, ECQMNEZJE, ECOPRAXIE. 23. ECLECTISM (fr. eclectisme f cf. gr. eklegein „a alege“) • Metodă ce constă în a împrumuta din mai multe doctrine diferite principii explicative, alăturîndu-le într-o viziune lipsită de consecvenţă şi coerenţă. Eclectismul se manifestă uneori şi prin adoptarea unei perspective plat descriptiviste asupra obiectului de studiat, ale cărui laturi, dimensiuni, proprietăţi sint situate pe acelaşi plan, fără a fi ierarhizate în funcţie de importanţa lor explicativă. Adoptat In mod spontan şi implicit de şcoala alexandrină, de CICERO sau LEIBNIZ, eclectismul filozofic a fost erijat în metodă şi sistem de către V. COUSIN, în secolul a! XlX-lea. Clasificînd doctrinele filozofice în patru orientări fundamentale (idealism, senzualism, scepticism şi misticism), COUSIN şi-a propus îmbinarea lor eclectică, selectind aspectele pozitive din fiecare. Primind cu timpul o nuanţă peiorativă, termenul evocă o gîndire superficială, plată şi oportunistă. 24. ECLIMIE (cf. gr. ekiimla ,,foame devorantă") BULIN! E. 25. ECLIPSĂ (cf. gr. ekleipsis „dispariţie") • în psihiatrie, semnifică dispariţia, pentru intervale de timp limitate, a clarităţii conştiinţei, instalată brusc şi svînd de regulă o deter- | ruinare organică (epilepsie, insuficienţă circ torie cerebrală etc.). Ictusul amnezic este resemnat uneori sub numele de eclipsă de . » -morie (A. POROT). La alcoolicii cro~ LEGRAIN a descris un delir cu eclipse, de1' -mire sugerată autorului de apariţia, la inter\c ‘• diverse, a unor teme delirante care îşi păstra mereu acelaşi conţinut. Un aspec t aparte în psihopatologie îl ocupă eclipsele solare şi lunare, care au provocat de-a lungul secolelor adevărate psihoze în masă, în special declanşarea unor delira ■ cu tematică religioasă de proporţii, exacer^ 1 viziunile apocaliptice. Istoria notează tec”" extremă a celebrului filozof F, BACON, c i» -în timpul eclipselor de lună făcea crize hh timice. 26. ECLIPSĂ AMNEZICĂ (cf, gr. ekleipsis $ amnesia „uitare") — sin. AMNEZIE TRANZITORIE IDIOPATICĂ 1CTUS AMNEZIC, 27. ECLIPSĂ PSIHICĂ * Formă de delir primar, în care subiectul are convingerea că i se sustrag gîndurile, ideile, de către persoane răuvoitoare. A fost semnalată de P. JANET la schizofrenî, sub titlul de „furt,al ideilor" f fiind concepută iniţial în sensul de eclipsă psihică (cerebrală), a fost interpretată ulterior ca formă de delir. 12/Ecl Eclipsa vasculară cerebrală ; Ecmnestic(D); Ecnoia ; Ecoencefalografie ; Ecoestezie 28. ECLIPSĂ VASCULARĂ CEREBRALĂ (cf. gr, ekleipsis f lat. cer eb rum „creier") • Pierdere bruscă şi de scurtă durată a conştientei sau suprimarea pentru o perioadă scurtă de timp a percepţiei şi activităţii motorii. Se deosebeşte de sincopă (cardiacă sau respiratorie) şi se datorează unei insuficienţe circulatorii cerebraie cronice, prezentă în arterio-scleroza cerebrală, demenţe. 29. ECLORION(M) Grecia — DCI Sulp'iridă 0 Neuroieptic incisiv, derivat benzamidic de tip N-/(1-etil-2-pirolidinil)metil/-5-sulfamoil-0-anisamidă, cu certe valenţe antidepresive, fără componentă sedativ-hipnotică. Avînd indicaţiile NL incisive (endogenii), este utii şi în combaterea impulsi unilor obsesive, în afecţiunile psihosomatice (ulcer gastric şi duodenal), vertij (în special de tip Meniere). Pentru dozele mari are efecte secundare comune NL incisive. Se poate administra fără pauză de 14 zile după întreruperea 1MAO. Nu se administrează în manie şi epilepsie. 30. ECMNESTIC(D) dejir (cf. gr. ek „/în/ afară" ; mneme „memorie, amintire") • Tulburare de memorie de tip isteric, descrisă de A. PITRES y. constă în situarea evenimentelor actuale în trecut, însoţită de un comportament corespunzător. Bolnavul dă senzaţia că „pre-zentifică" trecutul. 31. ECMNEZICE(H) halucinaţii' (cf. gr. sin. ek „în afară" : mneme „memorie") —> MNE-ZICE{H) — halucinaţii. 32. ECMNEZIE (cf. gr. ek * mneme) • Falsificare mnezică prin care subiectul se întoarce in trecut, pentru a retrăi evenimentele propriei existenţe, convertite ca „experienţe ale trăirii actuale" (LEMPERRIE RE, FELINE). Numită halucinaţia trecutului (J. DELAY), ce ar corespunde unei eliberări a memoriei autistice, a fost descrisă pentru prima dată de PITRES în isterie : „pacientele par să piardă noţiunea personalităţii prezente şi să o reia pe cea pe care o aveau atunci cînd se desfăşura episodul de viaţă retrăit". Autorul subliniază că erupţia trecutului în prezent se manifestă sub aspect comportamental. Simptomul apare cu atît mai evident, cu cît diferenţa dintre timpul real şi cel evocat este mai importantă. Ecmnezia poate apărea în debutul stărilor demenţiale şi la korsakovieni, la care „stimulii actuali nu mai declanşează decît modele afective şi comportamentale din cele mai bine conservate" (V. CAI LLARD şi H. LOO). în crizele de epilepsie temporală cu manifestări dismnestice paroxistice, se notează crize halucinatorii ecmnezice, în care predomină mai ales scenele din copilărie, reprezentate cu o fidelitate deosebită. PELICiER afirmă că ecmnezia poate apărea în toate stările în care nivelul da vigilitate este modificat : visul, confuzia mintală, anestezia, experienţele cu droguri halucinogene. Isteria, cea care a prilejuit descrierea princeps, rămine o ipoteză patogeni că, care, mai ales în cazul diagnosticului diferenţial, va fi luată prima în consideraţie. 33. ECNOIA (cf. gr. eknoia „demenţă, nebunie") • Termen introdus de ZIEHEN (1926) pentru a defini o stare de frică şi anxietate, cu debut brusc şi motivaţie individuală, care apare la copii, asociată cu manifestări comportamentale (iritabiiitate, crize de plîns la contrarieri minore, instabilitate) şi tulburări ale vieţii de relaţie (tulburări ale somnului, apetitului şi funcţiilor excretorii). Manifestarea este mai frecventă ia copii cu „vulnerabilitate specifică" (structuri psihice modificate genetic, iezional, funcţionai sau educaţional). Evoluţia este în general favorabilă, simpto-mele dispărînd după cîteva zile (săptămîni) de la scoaterea copilului din mediul traumatizant (conflictual). Unele cazuri necesită me-dicaţie tranchilizantă şi psihoterapie. 34. ECO- (cf. gr. echo „sunet, ecou") e Element de compunere, care exprimă sensul de ecou. 35. ECOACUZIE (cf. eco- l gr. acouein „a auzi") & Perceperea unui sunet auzit altă dată (în trecut) simptomul este întîlnit în manie, schizofrenie, intoxicaţie, surmenaj. 36. ECOENCEFALOGRAFIE (cf. eco- } gr. enkephalos „creier"? grophein „a /în/scrie") • Tehnică modernă de neurodiagnostic, bazată pe principiul propagării ultrasunetelor (cu frecvenţă de 1—6 megacicii) în ţesuturile de diferite densităţi ale cutie craniene şi ale conţinutului său. Reflectarea undelor (emise de o sondă cu cristal piezoeîectric) este vizualizată cu ajutorul unui ecran osciloscopic, orice proces înlocuitor de spaţiu deformînd această recepţionare. Metoda îşi găseşte aplicare în stabilirea etiologiei unor tulburări psihoorga-nice acute sau cronice. 37. ECOESTEZIE (cf. eco- } gr. aisthesis „senzaţie") • Fenomen fiziologic datorat propagării difuze a excitaţiei, astfel încît apar senzaţii determinate de un stimul nu numai în zona aplicării lui, ci şi în jurul ei sau chiar în zona opusă. Această propagare se dezvoltă după modelul ecoului. Fenomenul este de reţinut pentru diagnosticul diferenţial al iluziilor tactile şi al celor viscerale. Ecofoblei?) ; Ecografie ; Ecokinezie ; Ecolalle ; Ecomanie ; Ecomimie Eco/13 38. ECOFOBIE(F) (cf. gr. ek „in afară'4 1 phohos „frică") — sin. OiCOFOBIE • Teamă exagerată, nejustificată, disproporţionată în raport cu realitatea, care se manifestă la sfîr-•şitu! perioadei de spitalizare (întîlnită mai ales în secţiile de psihiatrie şi cardiologie), faţă de iminenta reîntoarcere în propria casă, în locuinţa bolnavului, unde nu va mai exista securizarea, mai ales psihologică, a instituţiei care -l-a adăpostit temporar. Este întîlnită mai frecvent în reacţii şi în psihopatologia vîrstei a treia. Nu trebuie confundată cu SINDROMUL DESPĂRŢIRII 39. ECOGRAFIE (cf. eco-1 gr. graphein „a /în/scrie") • Tulburare de activitate din grupul ecokineziilor, care poate apărea rar izolat (de cele mai multe ori este însoţită şi de alte tulburări ecopraxice), constînd în intercalarea de către bolnav în producţia sa grafică a unor •cuvinte pe care ie aude în mod întîmplător. Este caracteristică bolii Pick, dar se poate întîîni şi în alte circumstanţe : oligofrenie, schizofrenie şi în manie, unde întregul conţinut ai comunicării scrise se schimbă brusc după audiţia unui cuvînt nou. Termenul mai semnifică şi explorarea densităţii ţesuturilor prin măsurarea variaţiilor în «ecoul reflectat de vibraţiile ultrasonore. 40. ECOKINEZIE (cf. eco-? gr. kinesis „mişcare") — sin. ECOPRAXIE • Imitarea actelor unui model în prezenţa sau în absenţa •sa (un adevărat ecou al mişcării). Termenul a fost introdus de GUIRAUD, care a subliniat apartenenţa ecomimiei, ecolaliei şi ecografiei ■ia acest tip de tulburări, ca şi supunerea automată la comandă. Explicaţia acestor fenomene de ecou ar consta în ieşirea de sub control conştient şi voluntar a unor activităţi reflexe arhaice (instinct de imitaţie), care ajută în copilărie la învăţarea unor activităţi vitale şi care leagă perceperea vizuală sau auditivă de componenta motorie prin scurt-circuit. DROMARD subliniază bruscheţea imitaţiei cu caracter de reflex. Se întîlneşte la bolnavii cu afecţiuni organice : demenţa Pick, stări psihopatoide encefalitice, oligofrenii, dar, şi în schizofrenie şi în manie, circumstanţe în care are un caracter caricatural. Mai rar se integrează în comportamente ludice. Se întîlneşte şi la subiecţii cu grad ridicat de sugestibi-litate (personalităţi isterice), precum şi la cei incapabili să se desprindă rapid de o dominantă momentană, astfel încît iniţierea unei noi acţiuni presupune imitarea unui act precedent (fenomen descris la populaţiile primitive.) 41. ECO LA LI E (cf. eco- f gr. lalein „a vorbi”) • Cea mai frecventă dintre tulburările ecopraxice, constînd în repetarea în ecou a cuvintelor auzite de subiect în discuţia cu un interlocutor sau preluate din colateral. Caracterul de fidelitate poate merge pînă la reproducerea exactă a intensităţii, a intonaţiei vocii şi a ritmului, cu excepţia catatonicului care, după GUIRAUD, „pierde fineţea intonaţiei". Se asociază frecvent cu ECOMIMIA şi ECOPRA-XIA. E. BLEULER a sugerat că această tulburare este legată de incapacitatea subiectului de a ieşi dintr-o anumită formulă ideopraxică pentru a căuta alta nouă. Se întîlneşte mai ales în schizofrenie (forma catatonică), dar şi în demenţe, oligrofrenii (consecinţa alterării comunicării cu anturajul), în stări maniacale (inte-grîndu-se comportamentului ludic), în paralizia generală progresivă. în unele cazuri poate avea rol de persiflare, neîncadrîndu-se în sfera psihopatologiei. Ca şi ecokinezia, ecolalia reflectă, în unele situaţii, un grad crescut de sugestibilitate şi incapacitatea desprinderii rapide de o idee dată, astfel încît elaborarea răspunsului la o întrebare presupune repetarea întrebării (căzui populaţiilor primitive şi al unor schizofrenii). 42. ECOMANIE. (cf. gr. ek „în afară* I mania „nebunie") — sin. OICOMANIE • Termen puţin utilizat astăzi, desemnînd comportamentul aberant, patologic al bolnavului psihic faţă de membrii familiei sale. Poate apărea în tabloul clinic al psihozelor, al structurilor dizarmonice de personalitate, nevrozei isterice. Constituie frecvent consecinţa inversiunii afective din schizofrenie. 43. ECOMIMIE (cf. eco-f gr. mîmesthaj „a imita") • Paramimie care face parte din sindromul ecopatic (ECOPRAXIE, ECOKINEZIE, ECOLALIE), constînd din imitarea mişcărilor fiziologice ale mimicii interlocutorului de către subiect, realizînd o expresie mimică „în oglindă". Această imitaţie se realizează cu bruscheţe, imediat, motiv pentru care DROMARD o 14/Eco Ecomnezie ; Ecomotism ; Economic ; Economo(von) Constantin aseamănă cu efectuarea unui act reflex. Descrisă clasic în cadrul comportamentului catatonic schîzofren, ca expresie a sugesti bilităţii crescute fără nici un fel de critică, ecomimia poate apare şi în alte circumstanţe, de exemplu, în cursul stărilor de „siderare emoţională*1 (război, catastrofe), apărute prin mecanism asemănător altor manifestări reactive acute. Ca un mecanism de sugestibilîtate crescută, etomimia apare şi în comportamentul subiectului „primitiv“ aflat în faţa unui interlocutor „educat" (fenomen observat ia popoarele primitive, în cursul contactelor ce se stabilesc cu persoanele civilizate). Atunci cînd subiectul este conştient de comportamentul său, se poate supraadăuga secundar o trăsătură ironică, de imitaţie caricaturală. Aspectul extrem al ecomimiei apare în stările demenţiale avansate. 44. ECOMNEZIE (cf. eco- g gr. mneme „memorie") • Simptom descris de H. WAL-TER-BGEL (1949) şi de CEAZOVIJ în intoxicaţiile cu dibenzamină şi acrichină, constînd în retrăirea multiplă (de ordinul zecilor de ori) a unui eveniment oarecare la care subiectul a participat. 45. ECOMOTISM (cf. eco- * lat. motio „mişcare") • Termen rar folosit —> ECOKINEZIE. 46. ECONOMIC (fr. economique) © Punct de vedere al teoriei psihanalitice (alături de punctele de vedere topic şi dinamic), pornind de ia ipoteza existenţei unei energii pulsionaie cuantificabile, determinate constituţional, şi care, prin circulaţie, repartiţie, creştere sau diminuare determină procesele psihice. Punctul de vedere economic pune accent pe aspectul cantitativ al forţelor prezente în conflict. Deşi pare aspectul cel mai ipotetic al teoriei psihanalitice, este susţinut de numeroase constatări clinice (stările de doliu, nevrozele traumatice, limita interpretărilor faţă de forţa elementelor prezentate în conflict) —> INVESTIŢIE, CONTRAINVESTIŢIE, SUPRA-INVESTIŢIE, DEZINVESTIŢIE, CONDENSARE, DEPLASARE, DOLIU. 47. ECONOMIC — tip de personalitate © în tipologia lui E. SPRANGER, reprezintă tipul dominat de dorinţa de a obţine randament maxim cu efort minim. Este un tip utilitar, energic, care îşi organizează acţiunile şi timpul în perspectiva obţinerii unui profit material. Nu are înclinaţii spre ştiinţe speculative şi teoretice, preferă ştiinţele aplicate : este angajat, în general, pe latura pragmatică a existenţei. Relaţiile sale cu ceilalţi oameni se stabilesc în măsura în care aceştia contribuie la realizarea unor scopuri economice, fiind, deci, în primul rînd, relaţii pragmatic-utiii-tare. 48. ECONOMO (Von) Constantin (1836 -1931) • Psihiatru şi neurolog austriac. Născut în România, într-o bogată familie grecească, face studiile la Triest şi se înscrie la facultatea de medicină de la Viena, pe care o absoivă în 1901. Din 1906, este asistent al lui Wagner Von JAUREGG. Lucrările, care îl vor consacra, referitoare la encefalita letargică, publicate în 1917 şi, respectiv, în 1929, descriu aspectele psihopatologice complexe determinate de sechelele acestei boli, folosind conceptele de Mtimopsihe“ şi „noopsihe", propuse de STRÂNS KY. Dedică alte două monografii somnului (1925) şî patologiei somnului (1926), formulînd şi o ipoteză asupra existenţei unui centru al somnului, neconfirmată ulterior. Ai treilea domeniu în care neuropsihiatrut din Viena a excelat a fost acela al anatomiei funcţionale a cortexului, pentru care, împreună cu KOSKINAS, a propus o clasificare literală, descriind cele şase straturi care formează citoarhitectonica. A identificat 109 cîmpuri ale scoarţei (spre deosebire de cele 52 descrise de BRODMANN). A stabilit, de asemenea, opoziţia dintre alocortexu! din rinencefal şi izocortexul telencefalic. £copcf/c(S> ; Ecopatie ; Ecotimie ; Ecoton(M) ; Ecou al gîndirii Ecr/15 49. ECOPATIC(S) - sindrom (cf. eco-ţ gr. pathos „încercare, experienţă*1) © Sindrom care reuneşte fenomene de tip eco (KRAEPELIN) - ECOLALIA, ECOPRAXfA, ECOKINE-ZIA, ECOMIMIA şi ECOGRAFiA. Constă în repetarea imitativă a cuvintelor, gesturilor, mirnicii şi mişcărilor interlocutorului, imitaţia avînd un caracter stereotip, automat (V. CAIL-LARD, H. LOO). Sindromul eco pat ic atinge maximum de expresivitate în formele cata-tonice ale schizofreniei, fiind intilnit şi în demenţe, mai rar în oligofrenii. Unii autori au descris aspecte transcuituraîe ale acestui sindrom în patologia isterică. Mecanismul psihopatologic al acestei tulburări este încă controversat, E. BLEULER incrirninînd incapacitatea de trecere de la o formulă ideopraxică anterioară către una nouă. El trădează întotdeauna o regresie profundă a subiectului către stadii precoce de dezvoltare a E u I u i. 50. ECOPATIE (cf. eco-; gr. pathos) 9 Termen neclar, care, deşi nu este utilizat prea des, poate produce totuşi confuzii. Definiţia propusă de A. SÎRBU : „preluare rapidă sub forma unei imitaţii mai mult sau mai puţin reuşite a tuturor gesturilor, mimicii şi vorbirii unei persoane, care se adresează bolnavului**, este mai adecvată pentru sindromul ecopatic, termen mai accesibil, prin claritate, şi cu un conţinut mai cuprinzător. Este de menţionat, de asemenea, absenţa unei entităţi clinice ca atare, avînd drept element definitoriu şi, în acelaşi timp, unic, tipul de manifestări desemnat (în intenţie) prin acest termen. 51. ECOPRAXIE (cf. eco- ’ gr. praxis „acţiune") S-^‘ ECOKINEZIE. 52. ECOTIMIE (cf. eco- y gr thymos „minte, spirit") • Influenţarea reacţiilor emoţionale ale subiectului de către tonusul afectiv al anturajului, întîlnită la personalităţi dizarmonice, instabile, isterice. 53. ECOTON(M) Brazilia — DCI Diazepam 9 Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1,3~di hidro-1 -meti l-5-feni I-2H-1,4- benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de DIAZEPAM(M).i 54. ECOU (cf. gr. echo) • Fenomen de repetare a unui sunet, obţinut în urma reflectării •pe o suprafaţă discontinuă. în psihiatrie, ter- menul se utilizează pentru a desemna caracterul repetitiv al unor fenomene psihice -* ECOUL GÎNDIRI!, ECOGRAFIE, ECOKINE-ZIE, ECOLALIE, ECOMIMIE, ECOPRAXIE. Foto : Banu Nicolae 55. ECOU AL GÎNDIRII (cf. gr. echo) 9 Formă a pseudohaluci naţii lor auditive (halucinaţii psihice acustico-verbale), care constă în repetarea simultană sau consecutivă a gîn-duriior subiectului, reproducerea acustică imaginară a acestora \ subiectul „aude", prin intermediul limbajului interior, proiecţia imaginilor acustice a gîndurilor sale. Este o tulburare la nivelul gîndirii şi al limbajului interior, care se asociază cu senzaţia penibilă de ghicire, de furt al gîndirii, explicată uneori de subiect prin sugestie, telepatie etc. în cadrul sindromului de automatism mintal sînt cuprinse şi ecoul, furtul gîndirii, şi cel al actelor. Schizofrenia şi psihozele delirante cronice prezintă frecvent? în tabloul clinic, acest tip de halucinaţie psihică LECTURA GÎNDURILOR. 56. ECRAN (fr. ecran) 9 Termen psihanalitic, cu două semnificaţii principale : 9 suprafaţă pe care se proiectează fantasmele sau fanteziile subiectului " 9 suprafaţă-obstaco! care împiedică dezvăluirea unor amintiri sau fantasme AMINTIRE ECRAN. 16/Ecr Ecran al visului; Ectocînerea ; Ectomorf; EcuaniHu); Edem angionevrotic 57. ECRAN AL VISULUI • Termen psihanalitic, introdus de B. D. LEWIN, care desemnează faptul că orice vis s-ar proiecta pe un ecran alb g acest ecran nu este, în general, perceput ca atare de subiect. Ecranul pe care se proiectează visele ar simboliza sînul matern. LEWIN leagă acest concept de faptul că, în momentul adormirii, sugarul are halucinaţia sînului matern în sens de fantasmă f astfel, ecranul visului reprezintă locul imaginar de satisfacţie primară, narcisică, satisfacţie ce ar facilita somnul. 58. ECTO- (cf. gr. ektos „în afară") • Eie-ment de compunere exprimînd sensul de extern, situat în afară. 59. ECTOCÎNEREA (cf. ecto- y lat. ci nerea „cenuşie1') • Substanţa cenuşie a cortexului cerebral } termenul nu mai este utilizat —> CORTEX. 60. ECTODERMATOZĂ CEREBRALĂ (cf. ecto- | gr. derma „piele") — sin. ANGIOM CUTANEO-CEREBRAL ? ANGIOMATOZĂ ENCEFALO-TRIGEMINALĂ ? ANGIOMATOZĂ MENINGO-OCULO-FACIALĂ ; DISPLA-ZIE CONGENITALĂ NEUROECTODERMA-LĂ f K ALISCHER(S) sindrom? KRABBE(S) sindrom? LAWFOR(s) sindrom? MIL-LES(6) sindrom f NEUROANGIOtiATOZĂ ENCEFALO-FACIALĂ ? PARKES-WEBER-OS-LER-DIM!TR1(S) sindrom? SCHIRMER(S) -sindrom ? STURGE(S) sindrom? STURGE-WEBER-KRABBE-BRUSCHFIELD-WYOTT(s) sindrom f WEBER(S) sindrom 5 WEBER- sin. DIMITR1(S) sindrom; -> STURGE-WEBER-KRABBE(IJ) boală. 61 . ECTOMORF — tip de personalitate (cf. ecto- f gr. morphe „formă") © Acest tip de personalitate, descris de SHELDON, are la bază criteriul morfologic de clasificare, respectiv corelaţia dintre structura corporală şi învelişurile embrionare. Avînd în vedere că din ecto-derm se dezvoltă sistemul nervos, la tipul ectomorf este dominantă activitatea organelor receptoare şi a sistemului nervos. Ectomorful corespunde tipului temperamental cerebroton şi se caracterizează prin hiperprosexie, rapiditate în reacţii, tendinţă spre singurătate, viaţă psihică bogată, inteligenţă, lipsa de manifestare a sentimentelor, creşterea interesului pentru problemele teoretice. Ectomorful corespunde în tipologia lui E. KRETSCHMER tipului Ion-gilin, cu constituţie astenică. 62. ECTYLUREE MEPROBAMAT*M) România. 69. EDUCAŢIE (cf. lat. educaţi o „educaţie, creştere") • Ansamblul de acţiuni şi influenţe ce se exercită asupra individului cu un scop precis, în mod conştient, organizat şi sistematic,, în vederea formării şi dezvoltării lui. Educaţia este efectul activităţilor desfăşurate în vederea, formării omului conform unui model propus de societate. Prin educaţie, fiecare generaţie îşi însuşeşte experienţa trecutului şi este pregătită pentru integrarea în viaţa socială, pentru participarea la progresul acesteia, individul are la naştere un echipament ereditar, în care experienţa evoluţiei speciei umane îi este dată sub formă de premise naturale, acestea repre-zentînd doar potenţialităţi latente de devenire umană. Procesul de umanizare şi socializare se realizează prin asimilarea culturii şi civilizaţiei, a valorilor, relaţiilor, normelor de conduită care caracterizează comunitatea respectivă la un moment dat. Educaţia se subordonează idealurilor şi intereselor societăţii în care se desfăşoară, dar la rîndul ei influenţează întreaga viaţă socială. Educaţia se desfăşoară atit în forme instituţionalizate (şcoală, familie,, organizaţii politice şi obşteşti etc.), cît şi în forme neinstituţionalizate (de exemplu, grupuri spontane) ; cele două laturi sînt complementare, iar abordarea ştiinţifică a celei dintîi constituie obiectul pedagogiei. O bună şi eficientă educaţie trece, prin interiorizare şi adaptare, în autoeducaţie, care îndeplineşte funcţii de finisare sau împlinire a personalităţii. Privită din perspectiva formării omului de-a lungul întregii vieţi, educaţia reprezintă un proces permanent. Eficienţa procesului educaţional este semnificativ influenţată de respectarea principiului individualizării învăţămîntului. Utilizarea unor metode sau stiluri educative neadecvate particularităţilor de vîrstă şi celor individuale creează riscul valorificării incomplete a premiselor ereditare sau produc tulburări şi dizarmo-nii In structura personalităţii. Educaţia constituie şi o modalitate principală de corecţie în cadrul întregii game de deficienţe psîhofizice, potenţînd recuperarea şi reinserţia socială a deficientului. 2 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 18/Edu Educaţie supravegheată ; Edwards(s) ; Efebofilie ; Efect placebo 70. EDUCAŢIE SUPRAVEGHEATĂ ® Formă particulară a educaţiei apiicată în unităţi speciale pentru reeducarea minorilor —► DELINCVENTĂ JUVENILĂ. 71. EDWARDS(S) sindro m © Sindrofii malformativ datorat trisomiei 16 — 18, caracterizat prin dismorfie facială, retrognatism cu hipoplazie a maxilarului inferior, rnaifo*-maţii nazale şi aîe pavilioanelor auriculare, malformaţii aîe degetelor mîinii (aflate în flexie) şi ale piciorului. Întîrzierea psihomo-torie este deosebit de gravă. Frecvenţa este foarte redusă (1/4 500 de nou-născuţi vii), iar durata medie de viaţă a acestor copii este de 7 — 8 luni. Au fost semnalate cazuri rare care au trăit pînă la zece ani, 72. EDWARDS(T) test 0 Inventar de personalitate care investighează 15 trebuinţe şi motivaţii derivînd din teoria personalităţii lui H. A. MURRAY : umilinţă, afiliere, agresiune, autonomie, schimbare, respect, dominare, răbdare, heterosexuaiitate, educaţie, ajutorare, homosexualitate, ordine, introcepţie. Destinat adulţilor, testul preferinţelor personale se efectuează prin alegeri ale unor afirmaţii legate de fiecare item. Interpretarea ridică unele dificultăţi legate de evaluarea numerică (F. G. BROWN), 73. EFEBOFILIE (cf. gr. cphebos „adolescent" 5? phelien „a iubi“) $ Atracţie homo-sexuală a bărbaţilor către adolescenţi, întîlnită ca un tip aparte de perversiune la unii diz-armonici perverşi. 74. EFECT ADVERS (cf, lat. efectul) REACŢIE ADVERSĂ. 75. EFECT KIRLIAN (cf. lat. effcctus „re-z uitat, efect") © Efect de electroluminîscenţă, obţinut cu ajutorul unor curenţi de înaltă frecvenţă, de tensiune şi durată mică, ce realizează ionizarea limitei de separare între medii biologice diferite sau între organism şi mediul exterior. Electroluminiscenţa este înregistrată pe film fotografic şi aspectele ei variază în funcţie de caracteristicile electrice ale structurilor de separare (membrane celulare, piele) şi ale mediului imediat adiacent acestor structuri în momentul expunerii. Imaginile obţinute par să fie în corelaţie cu schimbul de informaţii psihoenergetice dintre organism şi mediu. 76. EFECT PLACEBO (cf. iat. effectus ? plăcere „a plăcea") • „Modificările obiective sau subiective ale stării unui subiect căruia i se administrează un placebo" (n.n. substanţă-martor folosită în farmacologia clinică) ~ J. DELAY şi P. PICHOT (1962). Prin extensie, atunci cînd se administrează un medicament activ, termenul semnalează diferenţa dintre modificările constatate şi cele imputabile acţiunii farmacodinamice a produsului. mcercînd o delimitare semantică a noţiunilor* din domeniul factorilor psihologici care înso- ţesc actul terapeutic, G. IONESCU (1985) propune următoarea definiţie operaţională : „efectul placebo cuprinde ansamblul manifestărilor clinice care apar la un bolnav sau o persoană sănătoasă căreia i s-a administrat, în scop terapeutic sau experimental, o substanţă neutră din punct de vedere farmacodinamic" . Autorul face distincţia între fenomenul placebo şi efectul placebo, arătînd că primul se referă la ansamblul modificărilor psihologice şi psiho-fiziologice pe care bolnavul ie prezintă în legătură cu utilizarea unei substanţe placebo, VERALL şi DEL GUIDICE subliniază complexitatea fenomenului placebo, care nu poate fi redus la un tip de condiţionare particulară, la o relaţie specială medic-bolnav sau la personalitatea subiectului. COLLARD (1977) arată că variabilele socioeconomice şi de mediu creează, prin numărul lor extrem de mare, Efect placebo ; Efecte nedorite ; Efecte secundare Efe/19 o dificultate sporita in stabilirea adevăratei dimensiuni a efectului placebo. Printre factorii care determină efectul placebo au fost incriminaţi, după SPR1ET şi SiMON, mai ales următorii patru : • boala — simptomatologia şi sindroamele principale care alcătuiesc tabloul clinic f • bolnavul şi personalitatea sa \ $ placebo-ul propriu-zis (proprietăţi fizice, organoleptice, mod de administrare) | • medicul. Proporţia în care se înregistrează efecteie placebo în populaţie este, după opinia celor mai mulţi autori (HAAS, JEAMMET, REYNAUD CONSOLI, LOW1NGER, DOB1E, PICHOT, DOLLY, G. lONESCU etc.), de circa 30%, acest procent incluzînd atît efecteie placebo pozitive, cît şi pe cele negative. Această proporţie creşte sau scade în funcţie de vîrsta populaţiei (copiii şi tinerii sînt mai puţin placebo-repondenţi, cu circa 15%, faţă de bă-irîni), ca şi de numărul de administratori (de care efectul este legat printr-o relaţie de inversă proporţionafitate) şi de durata administrării („fatigabilitate terapeutică" — LASAGNA, PICHOT). Natura simptomatologiei este în relaţie directă cu efectul placebo, fără să existe însă o proporţionalitate între gravitatea acesteia şi reponsivitatea la placebo (există dovezi incontestabile ale eficacităţii unor placebo în unele maladii organice grave). în psihiatrie, anxietatea reprezintă simptomul cel mai repondent la efectul placebo, ceea ce i-a făcut pe unii autori să susţină că „placebo este unul din cele mai bune anxio-litice cunoscute", deşi RICKELS (1971), ca şi alţi autori, au subliniat că numărul de cazuri in care produsele farmacologice active sînt anxiolitice este de 3 — 4 ori mai mare. Medicina psihosomatică reprezintă un teren de mare interes pentru studiul efectelor pîa-cebo, atît prin numărul mare de subiecţi placebo reponsivi (mai mult de 2/3), cît şi prin diversitatea simptomelor care suferă amelio-' rări : cefalee, boală ulceroasă, afecţiuni cardiovasculare, tulburări sexuale, anorexie. Un ait aspect important legat de problema medicinii psihosomatice este cel referitor la existenţa efectelor negative ale „medicaţiei placebo’1 (identice în cele mai multe cazuri cu cele ale medicaţiei active) : somnolenţă, uscăciunea gurii, alergii, erupţii, oboseală, greaţă, tahicardie, oscilaţii tensionale. în nevrozele structurate obsesivo-fobic, ca şi în cele cronicizate, eficacitatea medicaţiei placebo este mult mai redusă decît în cele slab structurate sau de dată mai recentă. Ca şi în alte circumstanţe, şi aici vechimea bolii şi abordările ei terapeutice anterioare joacă un rol net asupra efectului placebo. Apariţia de efecte placebo în psihozele afective şi mai ales în cele schizofrenice a surprins şi a dat naştere la vii discuţii,.care au subliniat că şi în cazul unor substanţe psihoactive trebuie luată în consideraţie relaţia efect-doză, ca şi inerţia terapeutică a unor substanţe (de exemplu, antidepresiveie tri- şi tetraciclice). Studii riguroase arată totuşi diferenţe semnificative între rezultatele medicaţiei active şi cele ale medicaţiei placebo în cazul psihozelor (j. DA VIS,’ J. COLE, 1975). Trecerea în revistă a acestor aspecte demonstrează că studiul efectului placebo poate oferi date deosebit de interesante, dar că apariţia lui este cvasiconstantă în activitatea terapeutică. Cu toate că în cercetare el devine parazitar, necesitînd prezenţa studiilor „orb” pentru a-l exclude, în practica obişnuită întregeşte de multe ori actul terapeutic. Unii autori au subliniat o creştere netă a efectelor placebo pozitive în cazul medicilor optimişti, faţă de sporirea efectelor „nocebo“, în cazul pesimiştilor sau scepticilor. Diferenţele dintre rezultatele pe care diverşi medici, aplicînd acelaşi tratament, le obţin, sînt dovada aserţiunii (formulată de P. SCHAW cu un sfert de mileniu în urmă) potrivit căreia „nu este nici o îndoială că subiectul va fi vindecat tot atît de imaginaţia proprie şi de încrederea în sfaturile medicale, cît şi de dozele repetate de medicamente" —► PLACEBO. 77. EFECTE NEDORITE - sin. EFECTE NECĂUTATE (cf. lat. effectus) • Termen sub care autorii anglo-saxoni descriu efecteie secundare ale medicaţiei psihotrope, în special ale celei neuroleptîce —► EFECTE SECUNDARE. 78. EFECTE SECUNDARE • Fenomene de natură psihică sau somatică ce creează disfuncţionalităţi celui care primeşte o medi-caţie sau o terapie oarecare. Efectele secundare pot fi în raport direct cu acţiunea intrinsecă a produsului sau pot fi determinate de modificări pe care administrarea substanţei respective le antrenează indirect asupra altor aparate sau sisteme de funcţiune ale organismului, fără o legătură directă cu modul de acţiune principal. După F. CHARLOT, _ F. SOUBRIER şi C. BISMUTH, frecvenţa mai crescută a acestor efecte, în medîcaţîa psihotropă, este legată de cinci grupe de factori : % utilizarea îndelungată f 20/Efe Efecte secundare ale psihotropelor • acţiuni farmacodinamice suoerDozabile acţiunii specifice \ m folosirea dozelor ridicate; o dtirata tratamentului ; *© „evaziunea psihopatologică", manifestă la bolnavii trataţi. Cunoaşterea, prevenirea şi combaterea acestor: efecte joacă un rol major în demersul terapeutic şi în evitarea eşecului acestuia, Efecteie secundare ale principalelor clase de psihotrope pot fi sistematizate astfel : Tabel nr. LI Psihotrope Efecte secundare Observaţii Psihice Somatice Neurologice 1 2 3 4 5 NEURO- LEPTICE • indiferenţa afectivă e acuţi zări anxioase • depresie • stări confu-zionale • somnolenţă © tulburări cardiovasculare (hipotensi une, tahicardie) • tulburări endocrine (ga-lactoree, hipomenoree, TDS, ejaculare întîr-ziată) • oculare (tulburări de acomodare, hipertensiune intraoculară) • digestive (uscăciunea gurii, constipaţie, ina-petenţă, hi persal i vaţie) • cutanate (eritem, sebo-ree, prurit, hi per pi g-mentaţie) © metabolice (obezitate) • crize diski-netice acute • sindrom a-kinetic • sindrom aki-neto-hiper-ton • sindrom hi-perkinetic-hiperton • anxietatea şi semnele neurologice sînt mai accentuate la NL incisive • stările confuzio-nale şi tulburările sexuale sînt mai frecvente în administrarea de NL sedative • diskinezii tardive TRANCHI- LIZANTE • astenie şi somnolenţă diurnă • tulburări rnnezice • dependenţă e efecte paradoxale exci-tatorii • hiperglicemie" • TDS • enurezis • relaxare musculară • efecte secundare foarte rare 8ARBI- TURICE • somnolenţă • agitaţie • delir • euforie • dependenţă • sindrom de sevraj • cefalee • alergii cutanate • tulburări de coordonare • nistagmus • hipoacuzie TIMOLEP- TICE (ANTIDE- PRESIVE, ORTOTI- MIZAN- TE) • anxietate • creşterea riscului s uicidar • viraj timic • reactivări psihotice • stări confu-zionale • hipotensi une, tahicardie • colaps • tulburări digestive • hiperhidroză • edem Quincke • tremor • hipotonie musculară • creşterea riscului co-miţial • polinevrite • IMAO sînt grevate de mulţiple interferenţe medicamentoase şi alimentare Efecte secundare ; Efector ; Efeminate Efe/2Î Tobei nr. LI (continuare) 1 7 3 | 4 5 PSiHOA- NALEP- 7/CE (PSIHO- STIMU- LENTE) • dependenţă © stări de excitaţie © sindroame schizofreni-forme • irasci biiitate © anorexie © scădere ponderală © tahicardie © midriază © hiperrefiec-tivitate • pericol ridicat de eufomanie ANTIPAR- KINSO- ■NIENE © delir atropi-nic • hipomanie © stări confu-zionale © dependenţă © tahicardie* © tulburări de acomodare © constipaţie • dificultăţi de micţiune © favorizarea diskineziilor Dintre efectele secundare cu caracter mai general, trebuie menţionat pericolul de terato-geneză care, deşi nu este demonstrat pentru majoritatea psihotropelor, trebuie avut în vedere (celebru! caz al thalidomidei — tranchilizant minor, cu consecinţe majore terato-genetice). Interferenţele medicamentoase fac parte din acelaşi grup de efecte secundare •nespecifice, ele puţind varia după o serie de parametri legaţi de fiecare din medicamentele administrate. Apariţia în timpul tratamentului a sentimentului opresiv de „cămaşă de forţă chimică" poate duce, prin consecinţele sale, la reacţii depresive sau la respingerea continuării tratamentului şi a relaţiei cu medicul. Grija deosebită pe care trebuie să o manifeste psihiatru! faţă de apariţia unei simptomatologii produse de efectele secundare şi adoptarea unei atitudini active faţă de aceasta asigură, în generai, ■depăşirea fără dificultăţi deosebite a acestui impas. Modalităţi de intervenţie simptomatică corectoare legată de apariţia efectelor secundare ale psihotropelor pot fi (după Y. PEL1-C1ER, 1978) următoarele : • anxietate : neuroleptice sedative, tran- chilizante ; • astenie : vitaminoterapie, analeptice cardiovasculare © atonie intestinală : laxative uşoare, clo-rură de potasiu ’ • disurie : ceaiuri diuretice, oprirea medi-caţiei l © extrasistole l betablocante, heptaminol f «© hipotensiune I analeptice cardiovasculare f • icter : oprirea tratamentului, hepatopro-tectoare ,< © insomnie : hipnotice } • nelinişte nocturnă a picioarelor (restiess legs) ; vitamina Bc>, vasodilatatoare g • sindrom de impregnare neuroleptică'? antiparkinsoniene, heptaminol, vitamina b6 't © tremor : antiparkinsoniene, betablocante f • uscăciunea gurii : hidratare suplimentară, col eretice ; • vertij : dihidroergotoxină. 79 EFECTOR (cf. lat. effector „care îndeplineşte, care realizează") © Organ periferic motor sau secretor, asupra căruia stimulii nervoşi sau umorali determină o acţiune de răspuns ia o modificare semnalată în mediul extern sau intern. Stimulii de la nivelul centrilor nervoşi acţionează asupra muşchilor sau structurilor secretorii, în timp ce efectorii pentru stimulii hormonali sînt organe ţintă asupra cărora hormonii îşi exercită acţiunea. Acţiunea organelor efectoare este permanent corectată prin intermediul mecanismelor de feed-back, astfel încît aceste organe realizează adaptarea rapidă, diferenţiată şi uşor modificabilă a organismului la variaţiile permanente şi complexe ale mediului extern şi intern. 80. EFEM1NARE (cf. lat. effemmare „a lua apucături de femeie") © Dezvoltare predominantă a trăsăturilor fizice şi/sau psihice feminine la un bărbat. Termenii „masculin" şi „feminin" au o semnificaţie biologică, legată de sexul natural, o semnificaţie socială, constind 22/Efe Eferent; Effilone(M); Efiisax (M) ; Eficienţa ; Efidrofobie în ceea ce o societate şi o civilizaţie dată consideră ca funcţii, reale şi simbolice, aparţinînd bărbatului şi femeii şi o semnificaţie psihologică (sau psihosocială), care le conţine pe cele'alte două şi este marcată în special de semnificaţia socială. O atitudine este pregnant masculină sau pregnant feminină nu prin ea însăşi, ci prin motivele pe care le satisface. Efeminarea (la bărbat) şi masculinizarea (la femeie) se leagă de complexe nerezolvate (complexe originare ale vieţii infantile), de procesul identificărilor. în variantă patologică, la bărbat, traves-tismul şi homosexualitatea sînt manifestări simptomatice ale efeminării f psihologia profunda admite că la baza acestor manifestări stă dorinţa inconştientă de a fi femeie. 81. EFERENT (cf. lat. efferre „a duce afară, a scoate") © Direcţie centrifugă a stimulului (influxului nervos), caracteristică nervilor mo-tori şi senzitivi. Impulsul nervos este condus de la centrii nervoşi cerebro-spinali spre periferie, la muşchi, organe interne, coordonînd activitatea acestora. 82. EfFlLONE(M) Franţa - DCI Metamfe-pramona © Psihostimulent, derivat feniletil-aminic de tip 2-(dimetilamino)propiofenonă § este o amină simpaticomimetică anorexigenă, (QyCHrCH-HH-CH3 CH3 cu performanţe psihostimulatoare inferioare amfetaminelor, iar cele anorexigene apropiate fenmetrazinei. Nu se asociază cu IMAO. în timp poate realiza farmacodependenţa. Acţiunea unei doze durează 5—6 ore. Se poate utiliza în combaterea unor efecte secundare ale neurolepticelor. 83. EFFISAX*M) Italia - DCI Tibamat © Tranchilizant, derivat propandiolic de tip 2-(hîdroximetil)-2-metilpentiI b util car bamat-carbamat, cu acţiune sedativ-miorelaxantă şi valenţe anxiolitice, practic fără efecte secundare. 84. EFICIENTĂ (cf. lat. efficientia „eficacitate") - sin. RANDAMENT © Efectul util al unei activităţi motorii sau psihice, care este cuantificat cît mai precis posibil, de .obicei cu ajutorul unor probe. H. BABCOCK a stabilit, în 1970, un indice de eficienţă care constă în raportul dintre valorile obţinute la anumite teste psihologice şi valorile considerate normale la testele respective. WECHSLER (1958) a definit noţiunea de coeficient de eficienţă (efficiency quotient) prin raportul dintre scorul obţinut de un individ şi scorul mediu corespunzător vîrstei individului respectiv. Psihometria caută să cuantifice cît mai fidef eficienţa diferitelor funcţii psihice, în vederea, stabilirii unui model -cît mai apropiat de realitate. în general, eficienţa funcţiilor psihice este scăzută în orice boală psihică.Oligofreniile se caracterizează printr-o subdezvoltare a. funcţiilor psihice şi implicit a eficienţei lor. Psihozele, prin destructurarea personalităţii,, pot scădea masiv eficienţa funcţiilor psihice, global sau selectiv. £ O activitate socială este considerată eficientă, dacă este realizată la un nivel calitativ corespunzător, cu un minim de efort fizic şi material. Eficienţa în sectorul sanitar este-măsurată după următoarele criţerii principale r • organizarea activităţii unităţii ? © volumul asistenţei medicale acordate * © utilizarea raţională a cadrelor şi bazei* materiale | • calitatea asistenţei medicale f © costul asistenţei medicale (eficienţa economică). 85. EFIDROFOBIE(F) (cf. gr. ephidron transpira" f phobos „frică") © Teamă nejustificată resimţită de subiect faţa de propria sudo-raţie. Face parte din grupa dismorfofobiiior şi apare la adolescenţi, la personalităţi d iz armonice de tip psihastenie sau isteric. Este mai frecventă la femei. 86. EFORT (fr. effort) © Solicitarea maximală a funcţiilor organismului sau mobilizarea*, focalizată a disponibilităţilor psihofizice în* Efort : caracteristici, măsurare, modelare Bom direcţia atingerii unui scop, depăşirii unui obstacol sau a unei disfurrcţii, învingerii unei rezistenţe a mediului sau a propriei persoane. în sens restrîns, se referă la încordarea tieuromusculară sau intelectuală, care nu inter* vine decît atunci cînd solicitarea energetică depăşeşte un anumit prag (absolut sau diferenţial), cei care corespunde punerii în consum a. rezervelor. Sentimentul de efort precedă -oboseala şi este trăit în mod diferenţiat ca .plăcut sau copleşitor, în funcţie de particularităţile individuale (sex, vîrstă, stare de sănătate, interes, scop, stil de gîndire şi acţiune). Caracteristicile efortului sînt : 9 focalizarea şi modularea (adecvarea) la obstacol | . © încordarea şi unificarea resurselor fizice, psihice şi intelectuale i © reflectarea naturii subiectiv-obiective a obstacolului şi a condiţiilor acţiunii eficiente. Efortul se poate exercita î © pe plan motor (cînd se încearcă depăşirea unei rezistenţe fizice, de exemplu într-o competiţie sportivă) v m pe plan intelectual (în rezolvarea unei probleme, într-un demers creator) f # pe plan etico-moral (combaterea unor tendinţe nefaste cu implicaţii sociale). Cfortul trebuie analizat în raport cu voinţa (efortul fiind eminamente voluntar, subordonat unei finalităţi), cu factorii personologici (tip caracterial „tare" şi ,,slab“) şi cu tonusul energetic. Totodată, poate fi abordat bipolar, drept condiţie prealabilă şi obligatorie a oricărui act voluntar şi ca efect resimţit după consumarea lui. Efortul depus constă, pe de o parte, din exigenţele situaţiei sau obstacolului :şi motivaţia persoanei (competiţie, pasiune, nivel de aspiraţie etc.), iar pe de altă parte, din resursele şi rezervele ei energetice (neuro-psihice, intelectuale, musculare). în genere, volumul, nivelul şi calitatea efortului sînt în raport direct cu antrenamentul şi experienţa subiectului în depăşirea dificultăţilor şi evoluează în dependenţă de stilul activităţii individuale şi colective. Natura efortului voluntar nu este suficient cunoscută | W. WUNDT considera efortul motor ca rezultat al contracţiei musculare g W. JAMES (1880) şi, ulterior, D. WALLER (1891) identificau originea efortului la nivelul centrilor nervoşi. Teoria implicării centrilor talamici şi rinencefalici (importanţi în geneza stărilor emoţionale şi a activităţii nervoase nediferenţiate) în efectuarea efortului voluntar nu este pe deplin argumentată, neputînd fi, totuşi, în totalitate negată. Tipul de personalitate volitiv ar fi superior tipului afectiv (care acţionează entropie într-o situaţie dificilă), prin faptul că el dirijează raţional însăşi energia afectivă. Suportul neurofiziologic ai voinţei, la nivel superior, este situat în lobul frontal g periferic sînt implicate predominant funcţiile motorii musculare şi, mai puţin, cele vegetative. Prin urmare, concentrarea ce caracterizează orice efort este o încordare neuromuscu-lară, căreia i se subordonează tot restul organismului. Descoperirea electroencefalografului (BER-GER, 1929) a permis pentru prima dată înregistrarea biopotenţiaielor cerebrale în condiţii de efort mintal (raportul dintre încordarea mintală şi activitatea electrică s-a dovedit a fi direct, dar nespecific, întrucît desincronizările de unde intervin similar în orice tip de efort muscular sau mintal). Posibilităţi noi de cercetare au oferit înregistrările seriate şi analiza computerizată a oscilaţiilor biocurenţilor, precum şi electropletismografia şi electromiografia. Există o corespondenţă între efortul muscular şi cel nervos care nu poate fi contestată. De exemplu, în condiţii de observare concentrată a unui text sau în rezolvarea de probleme se percep miocontracţii musculare dispersate, mai mult sau mai puţin apropiate de zona cefa-lică. WOODWORTH şi SCHLOSEBERG au emis ipoteza că încordarea musculară poate fi luată ca indicator al efortului neuropsihic, întrucît acesta este întreţinut prin retroafe-rentaţie de la sistemul muscular. Cercetări pe aceeaşi linie au întreprins JACOBSON (1938) si DAVIS (1939), MALMO şi colaboratorii (1956), EASON şi WHITE (1961). Se poate considera, deci ca indicator cantitativ al efortului, gradul de încordare musculară, iar ca indice calitativ, modul de dispersie diferenţiată a tensiunilor. Efortul se modulează în funcţie de sarcină, dar omul nu-şi poate amplifica posibilităţile de efort dacă este confruntat cu obstacole iraţionale. în funcţie de semnificaţia şi valoarea scopului propus, de motivaţia şi structura caracterială, omul poate depăşi 24/Efo EfortiKM) ; EiroxineW> ; Ego psychology ; Egocentrism (prin creşterea efortului voluntar) situaţii riscante şi periculoase, care cer îndrăzneală, cutezanţă, curaj şi bărbăţie (circumscrise ca atitudini caracteriale în sistemul personalităţii). Perseverenţa defineşte efectuarea continuă şi mereu novatoare a eforturilor, în vederea atingerii unui scop, fiind o calitate a voinţei, similară ca sens cu tenacitatea (convergenţa strategică a eforturilor şi accentuarea continuităţii lor). 87. EFORT(s) sindrom — sin. ACŢIUNE CARDIACĂ TULBURATĂ ? ASTENIE NEU-ROCIRCULATORIE 5 CORD IRITABIL f INIMA SOLDATULUI ; NEVROZĂ CARDIACĂ 3 PSEUDOANGINĂ PECTORALĂ J SINDROM DE HIPERVENTILAŢIE r STILLE-HART-SHORNE(s) sindrom 5 TULBURAREA REGLĂRII HIPOTALAMO-ORGANICE DA COSTA*s> sindrom. 88. EFORTIL (ETILADRIANOL)( M> • Derivat a, p-adrenomimetic, cu acţiune mai largă şi mai puţin brutală, indicat în combaterea efectelor adrenergice. Utilizarea sa în clinica psihiatrică se face în special pentru combaterea efectelor secundare (de tip hipotensiv) ale unor psihotrope. 89. EFROXINE(M) SUA - DCI Metomfeta-mină 9 Psihostimuîent cu valenţe anorexigene, derivat feniletilaminat de tip (H-)-N,a-dimetil-fenetilamină, cu acţiune şi indicaţii similare cu ale AMFETAMINE! şi cu acelaşi risc al dependenţei. 90. EFURANOL(M) RDG - DCI Imipraminâ 9 Antidepresiv timoleptic, derivat dibenza-zepinic de tip 5-/3-(dimetifamino)propiI/-10,11-dihidro-5H-dibenz/b, f/azepină, cu acţiune anti-depresivă cu spectru larg, incluzînd depresia endogenă f se recomandă asocierea cu NL bazale, în psihoze. Efectele terapeutice se instalează lent (12—14 zile). Este necesar ca tratamentul să fie susţinut, existînd riscul recăderilor (în nevroze, minimum trei luni, în psihoze, şase luni). Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de ANTIDE-PRIN(M). 91. EGGOBESIN(M) Austria - DCI Propll-hexedrinâ 9 Psihostimuîent, derivat difenil-etilaminat de tip (iJN^-dimetilciciohexan-etilamină, cu valenţe anorexigene şi practic fără efecte simpaticomimetice, ceea ce îi conferă posibilităţi mai largi de utilizare —* PSIHO-STiMULENTE. 92. EGLONYL combaterea impulsiunilor obsesiv-compulsive' şi în afecţiuni psihosomatice (ulcer gastric şi duodenal, gastrite), vertij (în special de tip Meniere). Pentru dozele mari, are efecte secundare comune NL incisive. Se poate administra fără pauză de 14 zile după întreruperea. IMAO. Nu se administrează în manie şi epilepsie. 93. EGO (lat. „eu") EU. 94. EGO PSYCHOLOGY (PSIHOLOGIA EULUl) (engl.) 9 Curent psihologic de orientare psihanalitică, dezvoltat pe baza conceptelor freudiene, care pune în centrul preocupărilor sale analiza Eului ca nucleu centrai al personalităţii. Actul de. naştere al acestei mişcări l-a. reprezentat publicarea lucrării Annei FREUD' „Eul şi mecanismele de apărare" (1936). Emigrarea unui mare număr de psihanalişti în timpul teroarei naziste din Germania a» făcut ca această mişcare de idei să se dezvolte mai ales în S.U.A., printre susţinătorii ei cei* mai reprezentativi fiind H. DEUTSCH, H. NUNBERG, E. KRISES, H. HARTMAN,. B. LOWENSTEIN, D. RAPAPPORT. In Europa, un rol important în dezvoltarea psihologiei» Eului l-au avut, alături de Anna FKEUQ, W. HOFFER şi LAMPL de GROOT. Psihologia Euîui a insistat în mod deosebit:, asupra mecanismelor de apărare şi, „într-un mod mai global, asupra rezistenţelor" (Colette-CHILAND). Din această viziune va rezulta o* modificare a tehnicii analitice, constînd într-o analiză prealabilă a rezistenţelor în raport cu analiza conţinuturilor. Unii psihanalişti „ortodocşi" au respins vehement âceastă viziune (LACAN). Psihologia Eului pune un accent deosebit pe existenţa unei sfere aconfiictuale-şi autonome a Eului, care ar fi complet separată, de sfera pulsională, încercînd prin aceasta să se debaraseze de povara sexualităţii' infantile. O serie de autori americani (R. L. STEWARŢ* 1985, ş.a.) aduc reproşuri psihologiei Eului pentru faptul că a demedicalizat psihanaliza* o serie dintre terapeuţii care au constituit iniţial această mişcare fiind şi psihologi, jurişti, sociologi, angrenaţi ulterior în activitatea terapeutică. 95. EGOCENTRISM (cf. lat. ego „eu" * centrum; gr.'kentron „centru") — sin. EGOTISM • Atitudine existenţială a unor indivizi înclinaţi să raporteze totul la interesele, aspiraţiile, sentimentele proprii, nesocotind sau îgnorînd criteriile supraindividuale de valori- Egocentrism ; Egofilie ; Egofonie Ego/25 zare. Subiectul raportează totul la sine, la propria sa persoană, fiind incapabil motivaţio-nal de a se situa în locul altuia, nu poate privi problemele care i se pun decit în funcţie de persoana sa. Egocentrismul trebuie diferenţiat Japonia - DCI Halo-peridot 9 Neuroleptic, derivat butirofenonic de tip 4-/4-(p-clorfenil)-4-hidroxipiperidin/-4'-fluorobutirofenonă, cu efecte chimice predominant de tip sedativ, dar cu efecte secundare de tip incisiv BUTIROFENONE. 110. EINSICHT (germ.) - sin. INSIGHT (engl.)i INTUITION (fr.) ^ INTUIŢIE. 111.'ElZOTROFOBIE(F) - sin. SPECTRO-sin. FOBIE CATOPTROFOB!E{F>. 112. EJACULARE (cf. lat. ejacuîarl „a arunca, a proiecta") © Emisiunea seminală produsă prin raport sexual, masturbare sau emoţii erotice intense. • Ejaculare ante portas, ejaculare produsă înaintea intromisiunii penisului. 9 Ejaculare astenică, ejaculare în picătură (în absenţa sau în prezenţa orgasmului). m Ejaculare dureroasa, durere produsă în momentul orgasmului. 9 Ejaculare întîrziata, produsă după orgasm dar fără jet, fără forţă f emisiunea Seminală se produce tardiv după penetraţie. Poate semnifica, din punct de vedere psihanalitic (în afara dorinţei cuplului de a realiza o „armonie sexuală") : echivalentul retenţiei anale, bărbatul dorind inconştient să priveze femeia de un dar } reprezentarea inconştientă a actului sexual ca pericol mortal, legat de angoasa de castrare şi ameninţarea narcisismului prin pierderea integrităţii corporale. 9 Ejaculare precoce, emisiune seminala înainte sau imediat după intromisiune. Tranzitorie sau permanentă, face parte din tabloul tulburărilor de dinamică sexuală. Poate fi normală în perioada adolescenţei. Ca tulburare sexuală, în concepţia lui ABRAHAM, corespunde unei fixaţii pregenitale faţă de mamă şi semnifică agresivitatea faţă de obiectul sexual. în general, toate aceste tulburări reprezintă una din motivaţiile frecvente ale consultaţiei psihiatrice, avîndu-şi originea, de cele mai multe ori, în condiţionări nevrotice sau în decompensăriie nevrotice ale personalităţilor dizarmonice (astenice, psihastenice, isterice, de obicei). 28/Ekb Ekbom(s) ; Ekilan(M) ; Eloborare a doliului; Elaborare secundară 114. EKBOM(D> delir sin. PARAZIŢI(D> deiir sin. -> DERMATOZOlC(D> deiir. 115. EKBOM(s) sindrom — sin. ANXIE-TAS TIBIARUM f MERASTENIE AGITATĂ f PICIOARE NELINiSTITE(s) sindrom (RESTLESS LEGS) g WITTMAACK-EKBOM(B) boală • Echivalent depresiv care se manifestă pe plan neurologic (L. IBOR), constînd în disestezia extremităţilor distale ale membrelor Inferioare, uni-sau bilateral. Durerile profunde apar mai ales în timpul nopţii, provocînd tulburări ale somnului. Bolnavul este obligat să părăsească patul din cauza durerilor, fiind Incapabil să-şi găsească o poziţie în care acestea să diminueze. Trezirile succesive, neliniştea generată de această suferinţă „sine materia", redutabilă în faţa tentativelor terapeutice, contribuie la completarea unui tabiou psihopatologic, care duce la o alterare permanentă a stării generale a bolnavului. Descrierea sindromului pare a fi fost făcută pentru prima oară în anul 1685, de către T. WILLIS. La sfîrşitul secolului trecut, WITTMAACK şi apoi BEÂRD apropie sindromul de suferinţele nevrotice. Aceeaşi poziţie a fost adoptată deOPPENHEIM, care susţine apariţia acestei „anxietas tibia-rum" în neurastenie. într-o serie de lucrări remarcabile, publicate de-a lungul a două decenii (1944—1965), EKBOM circumscrie nu numai simptomatologia, ci şi determinările etiologice şi patogenice. Asimilarea sindromului cu echivalenţele depresive din depresiile mascate şi tratamentul corespunzător cu antidepre-sive au dus, după cei mai mulţi autori, la un prim progres constant în terapia acestui sindrom. 116. EKG © Abreviere pentru electrocardiogramă. 117. EKILAN*M) Argentina — DCI Mefeno-xalonâ • Derivat carbamatic de tip 5-/(0-metoxi-fenoxi)metil/-2-oxazolidonă, cu acţiune seda-tiv-hipnotică şi valenţe anxiolitice şi miorela-xante. Indicat în nevroze anxioase, insomnii, afecţiuni psihosomatice. 118. EKILID( M) Mexic - DCI Sulpirjdâ m Neuroleptic incisiv, derivat benzamidic de tip N-/(1-etil-2-pirolidinil)metil/-5-sulfamoil-0-anisamidă, cu certe valenţe antidepresive, fară componentă sedativ-hipnotică. Cu indicaţiile NL incisive (endogenii), este în acelaşi timp util în combaterea impulsiunilor obsesiv-compulsive şi în afecţiuni psihosomatice. Pen- tru dozele mari, are efecte secundare comune NL incisive. Se poate administra fără pauză de 14 zile după întreruperea IMAO. Nu se administrează în manie şi epilepsie. yt5 yNy CH?-HH-0C . nit™3 119. EKTYL(M) Suedia - DCI Ectilureea • Tranchilizant, derivat ureic de tip cis-(2-etii-crotonil)uree, cu acţiune anxiolitică, sedativă şi miorelaxantă. Indicat în psihogenii şi boli psihosomatice. Efecte secundare practic absente, de o bună toleranţă. 120. ELABORARE (cf. lat. elaborare Ma se strădui") © Termen utilizat în psihanaliză cu semnificaţia de travaliu psihic. A fost întrebuinţat pentru prima oară de CHARCOT, în sensul existenţei unui timp de elaborare psihică între traumă şi apariţia simptomelor isterice. FREUD îl foloseşte pentru a caracteriza funcţia aparatului psihic de a transforma cantitatea fizică în calitate psihică (cantitatea de energie pulsională în afect) şi a stabili căile asociative prin care această transformare are loc. De exemplu, în mod normal, efectele unui eveniment traumatizant sînt lichidate fie prin abreacţie, fie prin stabilirea unor semnificaţii ale evenimentului (înţelegerea lui). Absenţa sau insuficienţa elaborării psihice, a travaliului psihic, este responsabilă de simptomele repetitive din nevrozele traumatice. De asemenea, „staza libidinală", responsabilă de apariţia „nevrozelor actuale", este rezultatul insuficienţei elaborării. 121. ELABORARE A DOLIULUI - sin. TRAVALIU DE DOLIU • Proces psihic consecutiv pierderii fmorţiiunei persoane iubite), constînd în detaşarea progresivă de obiectul iubirii acum dispărut. Travaliul de retragere a libidoului din legăturile ce-l fixează de acest obiect sub acţiunea probei realităţii poate avea aspecte normale sau patologice DOLIU. 122. ELABORARE SECUNDARĂ» A! doilea timp în formarea visului, marcat prin luarea în considerare a inteligenţei (FREUD), după acţiunea mecanismelor de deplasare, condensare, figurare, simbolizare. Are ca rezultat crearea unui mecanism coerent, inteligibil, asemănător unei reverii diurne, aş a-numit ui conţinut manifest al visului. ElamoKM) ; Elan vital; Elaţie ; ElbrusW ; Electra - complex Ele/29 în sensul în care procesul de elaborare secundară se face simţit în tablouri simptomatice ca fobia, obsesia, diferite deliruri sistematizate, răspunzînd aceleiaşi cerinţe a inteligibiIităţii şi coerenţei, ea se apropie de mecanismul defensiv al raţionalizării •—MECANISME DE APĂRARE, VIS, RAŢIONALIZARE. 123. ELAMOL Anglia - DCI Tofenadn • Psihotrop de tip N-metil-2/(0-metil-oc-fenil-benzil)oxi/etilamină, cu acţiune antidepresivă şi sedativ-anxiolitică, situat între timoleptice şi tranchilizante. 124. ELAN VITAL (fr. Han) • Concept filozofic promulgat de filozofia bergsoniană („L’evolution cr£atrice“, 1907), definit prin „elanul original al vieţii trecînd de la o generaţie la alta prin intermediul organismelor evoluate, care formează legătura continuă". Acest principiu ar guverna întreaga evoluţie a umanităţii, fiind impredictibil. El este mai presus de percepţie şi gîndire, care sînt limitative şi stereotipe. Ca şi alte domenii (literatură, artă), psihologia şi psihiatria dintre cele două războaie mondiale au fost atrase de concepţia lui BERGSON, constituindu-şi propriile modele vitaliste. Astfel, fenomenologia, în special prin BINSWAN-GERşi MINKOWSKI, abordează o serie de probleme în această viziune : „cîmpul conştiinţei" este mişcare dinamică, vitalitate ; „viaţa noastră este orientată înainte de toate către viitor^' — afirma MINKOWSKI ; „aceasta este dimensiunea fundamentală a timpului trăit, care fondează destinul uman şi îl decide", autorul admiţînd rolul important (dar şi finalist) al biologicului. GUIRAUD va încerca o transpunere globală a vitalismului la nivelul patologiei psihiatrice, în concepţia sa neurobiologică. El vorbeşte despre „ardoare vitală globaiă", ca „flux, devenire şi curgere vitală, ca un rezervor de putere". Noţiunea de cenotimie este, după acelaşi autor, „expresia unei integrări continue, la care participă fără oprire întregul corp şi modificările lumii exterioare", constituind originea conştiinţei. 125. ELANONE-VW S.U.A. - DCI Lenpe-ronâ • Neuroleptic sedaţiv, derivat butiro-fenonicde tip 4'-fluor-4-/4-(p-fluorobenzoil)pi-perldino/butirofenonă, cu acţiune sedativă; ia doze mari pot apărea efecte secundare caracteristice NL incisive. Utilizarea sa, chiar îndelungată, nu produce obezitate -+ BUTIROFE-NONE. 126. ELASTONON(M) R.F.G. - DCI Am-fetamlnâ • Psihostimuîent, derivat feniletil-aminic de tip (i)-a-metilfenetilamină, cu acţiune adrenomimetică indirectă (prin intermediul eliberării de catecolamine : noradrena-lină şi dopamină), realizînd un efect preponderent stimulator asupra sistemului nervos central şi avînd valenţe anorexigene (mecanism hipotalamic). Indicaţia majoră c constituie narcolepsia poate fi utilizat şi în psihoze toxice, parkinsonism postencefalitic. Exista un risc marcat pentru farmacodependenţă. Utilizarea sa fără o strictă supraveghere medicală este deosebit de periculoasă. 127. ELATROL(M) Canada, ELATROLET(M) Israel, ELAVIL - timoleptic, derivat cicloheptanic l © FLUFENAZ!NA(M) - neuroleptic, derivat fenotiazinic. Are acţiune antidepresiv-anxiolitică. 131. ELECTRA - complex (ELECTRA, personaj din literatura şi mitologia greacă, fiica lui Agamemnon şi a Clitemnestrei. Cli-temnestra îl ucide pe Agamemnon, cu ajutorul5 amantului ei, Egist; Electra îl pune la adăpost pe tînărul ei frate, Oreste, şi îl ajută, cîţiva* ani mai tîrziu, să ucidă pe asasinii tatălui 30/EIe Electro- ; Electrocardiografie în psihiatrie lor) • în psihanaliză, complexul Electra este sinonimul feminin al complexului Oedip. FREUD nu foloseşte acest termen (care aparţine lui JUNG), întrucit consideră că complexul Oedip feminin nu este simetric cu complexul Oedip masculin (—» OEDIP — complex). 132. ELECTRO- (cf. gr.- elektron „chihlimbar1') • Element de compunere exprimînd un sens referitor la electricitate. 133. ELECTROCARDIOGRAFIE (cf. e/ec-tro-f gr. kardia „inimă" ? gramma „înscriere, înregistrare") • Tehnică de înregistrare şi metodă de interpretare a curbelor, reprezen-tînd curenţii de acţiune ce iau naştere în timpul activităţii inimii (în condiţii de funcţionare normală sau patologică). Evidenţiată 1a om de A. WALLER(Londra, 1887), datorită electro-metrului capilar al lui LiPPMANN (1873), şi aplicată în practică de W. ENTHAVEN (1903), care a luat pentru aceasta premiul Nobel pentru fizică în 1924, electrocardiograma (EKG) este una din tehnicile exploratorii de mare actualitate jn medicina modernă. Traseul obţinut este o succesiune de unde, segmente şi intervale, a căror interpretare permite obţinerea unor informaţii privind activitatea inimii, informaţii care se referă la toate proprietăţile miocardului (automatism, conductibilitate, excitabilitate, contractilitate), precum şi la integritatea anatomofuncţională a ţesutului miocardic. Analiza unei electrocardiograme reprezintă analiza undelor, segmentelor, şi intervalelor. Astfel pentru unde se descriu durata, amplitudinea, morfologia) sensul şi axa. Analiza EKG presupune următoarele etape ? • analiza traseului din punctul de vedere al tehnicii de înregistrare f • analiza traseului electrocardiografie î — determinarea ritmului, a frecvenţei cardiace f — evidenţierea unei eventuale tulburări de conducere ; — determinarea axei electrice f — analiza duratei, amplitudinii, morfologiei axelor electrice ale undelor, segmentelor, intervalelor. Concluziile constituie diagnosticul electrocardiografie, cu care se pot pune în evidenţă * o modificări morfologice cardiace, precum şi tulburări ale circulaţiei coronariene f • tulburări de ritm f • tulburări de conducere a impulsului f • modificări EKG în alte afecţiuni somatice % • modificări EKG ce apar în administrarea unor droguri fj * ® modificări EKG în tulburări electrolitice / şi vegetative. De menţionat ca — exceptînd puţina cazuri EKG nu permite nici diagnosticul etiologic, nici morfopatologic şi nici aprecierea rezervelor funcţionale ale inimii. Rezultatele EKG, coroborate însă cu celelalte metode de investigaţie şi, mai ales, cu un examen clinic minuţios, pot conduce clinicianul la diagnostic şi, implicit, la o terapie eficientă. In ceea ce priveşte importanţa EKG în psihiatrie, ea nu este un mijloc de a confirma un diagnostic pozitiv, dar ajută la di agnostic ol diferenţial şi permite precizarea momentului apariţiei unor efecte secundare cardiovasculare în administrarea unor medicamente psihotrope. Astfel, extrasistolele sinusale, atriale, nodale, ventriculare apar frecvent pe electrocardiograma bolnavilor nevrotici, cenestopaţi, anxioşi, hipocondriaci ^ confirmînd acuzele cardiace ale acestora. în aceleaşi cazuri pot apărea frecvent crize tahi car di ce, evidenţiate pe EKG printr-o succesiune rapidă de complexe QRS normale, separate de intervale egale. Frecvent, psihiatrul care efectuează un examen ciinic minuţios poate diagnostica, fa un bolnav nevrotic anxios, durerea de tip anginos. Obiectivitatea EKG va aduce cerţi- Electrocardiograma în psihiatria f Electrocardiograma nor mia -~~T~ R • - i— ¥ Sm* Li Mi i lateral), lichidul cefalorahidian (hipertensiv, uneori proteinorahie), electroencefalograma (modificări minore, unde teta). Examenul neurologic nu poate evidenţia decît în cazuri extrem de rare modificări. Din grupa rarelor manifestări tardive (1 °fw) sînt de reţinut debutul unor stări psihotice, pe care, probabil, emoţia provocată de electrocutare îi precipită, şi apariţia aşa-numitului sindcom subiectiv ai electrocutaţilor (CAM-BIER) : cefalee, ameţeli, greaţă, astenie, tulburări mnezice şi prosexice, creşterea emotivităţii, insomnii. Uneori poate apărea o teamă constantă de curentul electric (TOMKIE-WiCZ, BASQUIN). „Rent-nevroza“ este destul de frecventă în cazurile de electrocutare, DELAY afirmînd chiar că evidenţierea unui sindrom isteric clar, ia subiect exclude organicitatea. 136. ELECTROD (fr. ilectrode 1 cf. electro- f gr. odos „drum") © Piesă metalică nepolarizată, de diverse tipuri, aplicată, pentru electrodiag-noză, pe suprafaţa corpului pentru a culege potenţiale bioelectrice. Această tehnică este utilizată pentru diagnosticarea unor alterări patologice ale organelor, ţesuturilor, sistemului nervos etc. Această metodă paraclinică de investigaţie se bazează pe înregistrarea de biocurenţi ce iau naştere în ţesuturi, spontan sau în timpul stimulării. Biopotenţialele culese sînt conduse apoi în sisteme de amplificare şi înscriere grafică —» ELECTROCARDIOGRAMĂ, ELECTROENCEFALOGRAMĂ. 137. ELECTRODERMOGRAM (EDG) (cf. electro- f gr. derma „piele11 } gramma) $ Artefact biologic al traseului electroencefalografic, constînd în grafoelemente lente, de mare amplitudine, cu neregularităţi, peste care se pot suprapune unde fiziologice sau cu semnificaţie patologică, cu distribuţie variabilă, mai ales pe pielea zonei occipitale. Datorită aspectului destul de tipic al acestui artefact (care apare mai frecvent la subiecţii hiperemotivi), confundarea lui cu grafoelementeie patologice nu este o eroare curentă. Unele măsuri privitoare la sedarea bolnavului, precum şi curăţirea atentă a pielii capului înainte de aplicarea electrozilor, duc la reducerea posibilităţii de apariţie a acestui aspect. 138. ELECTROD!AGNOSTIC (cf. electro-§ gr. diagnosis „discernămînt") © Totalitatea metodelor care utilizează curentul electric în scop diagnostic, prin stabilirea proprietăţilor bioelectrice ale ţesuturilor sau organelor. Metodele pot fi împărţite în : 0 metode ce utilizează înregistrarea biocurenţilor : © EEG I • electrocorticografia ; Electroenceîalografie - tipuri de EEG Eie/33 • stereoeîectroencefalografia ; 9 eiectroscintigramografia ; 9 electrodiagnosticu! neuromuscular f eiectromiografia, electroneurogra-fia § @ metode care utilizează stimularea cu curent electric : • electrodiagnostic neuromuscular : — electrodiagnostic clasic l — cronaximetrie } — stimulodetecţie l — reflexul b % 9 reoencefalografia. 139. ELECTROENCE FA LOG RAFIE (EEG) (cf. electro- ; gr. enkephalos „creier" f graphein „a /în/scrie“) • Metodă electrofiziologică de explorare a sistemului nervos central, constînd în înregistrarea grafică a activităţii electrice corticale transmisă transcranian şi culeasă de pe scalp (reflectă numai o parte a fenomenelor bioelectrice), Principiul metodei este determinat de faptul că biopotenţialele corticale (spontane sau induse prin excitanţi naturali sau artificiali) prezintă aspecte grafice variabile, în funcţie de starea fiziologică say patologică a subiectului, în funcţie de vîrstă, statusu! neuroendocrin, repaus sau activitate, prezenţa sau absenţa tensiunii emoţionale etc. Metoda a fost impusă, in 1934, de către ADRIAN, recunoaşterea ei fiind însă rezultatul unor îndelungate studii şi cercetări (CATON, în 1875, înregistrează activitatea electrică la iepure ş MARKOW, în 1883, o înregistrează ia maimuţe ? KAUFFMAN, în 1912, la ciini g BERGER, timp de un deceniu, 1924 — 1934, luptă pentru a demonstra validitatea principiului electroencefalogramei | tot BERGER construieşte, în 1935, primul electroencefalograf). Activitatea electrică înregistrată pe EEG provine din activitatea metabolică şi funcţională a neuronilor corticali şi a reţelelor şi complexelor neuronale subcorticaie, care influenţează prin feed-back activitatea cortexului cerebral. Activitatea electrică a cortexului este astfel profund influenţată de activitatea substanţei reticulate, a talamusului, dar şi de stimulii interni sau externi. Traseul EEG este alcătuit din patru ritmuri principale, corespunzînd celor patru tipuri de unde (a, (3, 0, A), diferenţiate, în primul rînd, prin frecvenţa lor. Modificările grafoelemente-lor vor consta din perturbări ale amplitudinii, frecvenţei şi morfologiei. Ritmul este constituit din unde de acelaşi fel, emise cu o frecvenţă constantă, fiind definit de următorii parametri mai importanţi : © frecvenţa (cicli/secundă) g e amplitudinea (uV) } © morfologia f 9 localizarea topografică. 1 3 mmryrrrrr -> TIPURI DE E.E.G. 1.2 Ritm normal 3. G.M. epileptic 4. P.M. epileptic 5. Stare crepusculară 6. Ritm lent în funcţie de proporţia în care se găsesc diferitele unde, se disting patru tipuri de ritm 1 ® ritm dominant (peste 75%) l 3 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 34/Ele Electroencefalograme - ritmuri : principale, secundare • ritm subdominant (50 — 75%) f • ritm mixt (25 — 50%) f • ritm sărac (sub 25%). Cele patru ritmuri principale, In raport cu parametrii definitorii, sînt prezentate în tabelul următor : Tabel nr. LII Ritm Parametri Alfa Beta Teta Delta Frecvenţa 8-13 c/s 14-30 c/s 4-7,5 c/s 0,5-5,5 c/s Amplitudinea 10-100 jjlV 5-30 jjlV 40-70 jjlV 20-150 fxV % în traseu 20-90% 2-30% 10-15% absent (EEG nor- ma!) Morfologie sinusoidal în neregulat rapid sinusoidal larg poli mcrf/si n u soi dai fusuri Sincronizare sincron asincron sincron asincron Simetrie simetric asimetric simetric asimetric Localizare regiunea pos- regiunea ante- regiunea tempo- variabilă terioară rioară rală Stimulare desincronizare neinfluenţat neinfluenţat amplificare La adultul normal, în starea de veghe, traseul este format din ritmul dominant — 85—90% — ritmul alfa, cu unde beta, teta (10 — 15%). Undele delta lipsesc. Localizarea topografică a ritmurilor este diferită : • în regiunea occipitală, domină alfa, mo- delat în fusuri cu frecvenţa de 10 c/s şi amplitudine de 50 jjlV f • în regiunea parietală, alfa este izolat sau în fusuri, cu frecvenţă crescută şi amplitudine scăzută, apare beta, iar teta numai izolate f • în regiunea temporală, ritmul alfa este scăzut, de amplitudine mică, iar teta apare discontinuu şi izolat f • în regiunea frontală, alfa este sărac, dominant fiind ritmul beta, iar teta apare rar. în afara acestor ritmuri principale, pe EEG apar aşa-numitele ritmuri secundare, care au frecvenţă asemănătoare ritmurilor principale,, dar morfologie, amplitudine şt localizare diferite. Aceste ritmuri secundare sînt grupate în funcţie de frecvenţă, diferentiindu-se însă şi după morfologie. în funcţie de aceşti de* parametri, se poate face clasificarea lor. 0 Clasificarea morfologică : • pentru alfa; rapid, lent, ascuţit,, variant lent f • pentru beta : difuz, localizat, fusuri de medicaţie, activitate de tip uchoppy“ ; • pentru teta; difuz, localizat, hiper- sincron ; • pentru delta': difuz, localizat, hiper- sincron. 9 Frecvenţa defineşte, în cazul fiecărui ritm principal, încă cel puţin doua ritmuri secundare : Tabel nr. LIII Ritm Frecvenţa Amplitudine Morfologie Locoiizore Ritm \x (miu) 7-10 c/s 40-50 jjlV arc de cerc regiunea anterioară J >£ < Ritm k (kapa) 7-9 c/s 30-40 [jtV alfa mic regiunea anterioară *> cT t: & Beta Ritm a variant rapid 16 — 26 c/s dublu alfa 10-20 uV alfa ascuţit regiunea posteri-oară E0r £.E Ritm y (gama) 30-40 c/s 5-15 j*V nu se înregistrează standard regiunea poşteri-oară Electroencefalografie - modificări fiziologice Ele/35 Tabel nr. LIII (continuare) Ritm Frecvenţa Amplitudine Morfologie Localizare U U 3 (D rJ ///{sG/#>£'& , c/t/raA> vor/ir/»/- fâr csipe/, /oca/zio/ ?0vo&?eszr//j;c/// ,*770^0 - /cş/e car/co ajcertctrrtA? &A/v/>^a//or/era Ăf /'?>o 7nf?//v/ ?c/6 t/c/K/sn/reo- „ s6o/)o vwves * mai abruptă decît cea descendentă, de durată variabilă, apărînd localizat sau grupat \ este un element iritativ specific localizărilor în profunzime. y/ftf corcrc/fr/J-J/c f/ o/rfp/sfoc/S- foco crcjeufe, c/vrer/o scăto/ef, /zo/o/e zoo pryocfe; &-co//£crjh joo ^/?ero//ec^e, j/Acronf serv os'/jcr&sicj ■* /ncr/b/e^/c: cr/f/ojcf/icfc/jfâ ci/ <3' cea cfcy-ce/x/s/j/o j//>/ /o /?/ c& i & Electroencefalografie — modificări ale organizării traseului Ele/37 • Polivîrf — unde ascuţite, grupate în bufe-uri generalizate sau localizate, cu frecvenţa de 3 — 8 c/s, separate prin porţiuni de traseu normal sau unde lente, element trco;?,-.’? carocter'ff/c /s//ot'r e/o*c//$c cri? c/îo’e cşct'f/,'* 7/7 iti'/ee &*/wxr//£OfC CV O //ttvSri/ty OP jC/>Cr/0fa/DS//7 h *j tf/tcir/&?&■ JOi/ ae rrctzsc/ nor/rxr/j £>/:*■*£»?&/f//a/c //) /ozo cs‘o/?sco cr (¥>/&/&'£•/ r/yO £./7 iritativ caracteristic epilepsiei, apărînd în faza clonică a epilepsiei de tip grand mal. Variantele de localizare cunosc două tipuri : • localizat: vîrfurile rapide şi cele lente sînt localizate în : epilepsia parţială, contuzii cerebrale, arteriosclercză cerebrală, atrofii corticale \ • generalizat : generalizarea vîrfurilor rapide apare în crizele tonice ale epilepsiei grand mal, iar generalizarea vîrfurilor lente în epilepsia parţială şi în tumori cu localizare profundă. Rezultă grafoelemente compuse din două elemente : vîrful şi unda, regula fiind că vîrful precedă întotdeauna unda. în funcţie de aceşti parametri (morfologie, frecvenţă, amplitudine), în patologie se descriu diferite tipuri de complexe -* COMPLEXE EEG. Modificări ole organizării traseului, care pot aduce date asupra procesului morbid : 0 orientative pentru localizarea profundă a leziunii, sînt : • modificări patologice generalizate bilateral, sincrone şi simetrice | • descărcări de unde ample, sincrone, sinusoidale în toate derivaţiile \ • grupări difuze de unde ample, sincrone f • unde teta, sinusoidale, bilaterale g 0 orientative pentru sediul focal al leziunii sînt : • silentium electric focalizat *■ • undă delta de amplitudine mică, într-un anumit sector « • unde delta polimorfe, apărute în focar g • unde teta lente, neregulate, ample şi localizate f • vîrfuri şi complexe vîrf-undăfocalizate | • frecvenţe rapide beta unilaterale, ample şi localizate g • asimetrie constantă pe EEG repetată a ritmului alfa. în patologia psihică, modificările patologice ale ritmurilor se pot sintetiza astfel (C. GOR-GOS şi colaboratorii, „Vademecum în psihiatrie") : £ Ritmul alfa : • ritm alfa rapid (13 c/s) : nevroză obsesivo-fobică, manie, anxietate g • ritm alfa lent (8 c/s): imaturitate, personalităţi dizarmonice, etilism cronic, arterioscleroză cerebrală g • ritm alfa ascuţit : excitabilitate, agresivitate, hiperkinezie f • ritm alfa cu amplitudine între 20— 70 jxV : cerebrastenie, arterioscleroză cerebrală, stări depresive g • ritm alfa migrat în derivaţiile anterioare : afecţiuni vasculare g £ Ritmul beta : • ritm beta difuz : majoritatea afec- ţiunilor psihice g • ritm beta localizat (frontal bilateral) ; schizofrenie, leziuni cerebrale cica-trîceale g • ritm beta în „fusuri de medicaţie" g după tratament cu barbiturice, benzo-diazepine g • activitate „choppy" : schizofrenie § £ Ritmul teta apare cu valoare patologică g • ritm teta difuz : imaturitate, tulburări de comportament g • ritm teta localizat : procese expansive, epilepsie temporală g • ritm teta ascuţit : în aceleaşi situaţii ca şi alfa ascuţit f • ritm teta hipersincron : tumori cerebrale g • ritm iota 14/6 : personalităţi dizarmonice cu componentă agresivă, schizofrenie g £ Ritmul delta cu valoare patologică!' • ritm delta cu frecvenţă de 4 — 6 c/s, în derivaţiile posterioare iritabili-tate emoţională, isterie g • ritm delta hipersincron : nevroze, spasmofilie \ • ritm delta difuz : imaturitate afectivă, tulburări de comportament. Aspectele traseului EEG, în principalele afecţiuni psihice şi psihoorganice, pot fi descrise succinc astfel : $ Personalităţile dizarmonice : aspectele EEG sînt polimorfe şi nepatognomonice. Se descriu : teta difuz în regiunile temporale, focare de teta şi delta blocate la stimulare în derivaţiile temporale posterioare bilaterale, elemente iritative (mai ales la cei impulsivi), bufeuri teta şi delta ca răspuns la hiperpnee. 0 Nevroze : în nevrozele cu simptomatologie predominant anxioasă pot apărea : ritm 38/Ele Electroencefalografie — afecţiuni psihiatrice alfa cu amplitudine scăzută, ritm beta în exces şi, după stimulare, apariţia ritmului teta. In nevrozele cu simptomatologie dominant depresivă * apare alfa de amplitudine mică (2C — 70[jlV) şi răspuns la stimularea luminoasă intermitentă, % Endogenii : nu s-au constatat aspecte EEG caracteristice, descriindu-se însă modificări cu aproximativă valoare orientativă (coroborate cu diagnosticul clinic) : • Schizofrenia dă aspecte nespecifice, dezorganizate : — alfa mic, întrerupt de unde lente teta şi delta cu beta suprapus ; — paroxisme de tip comiţial,' neinfluenţate de hiperpnee în formele cata-tonice, după electroşoc sau după cură neuroleptică ; — dominanţa ritmului beta în stupor, a ritmului iota în formele agresive şi a ritmului „choppy" ; — activitatea alfa nu se blochează la deschiderea ochilor, nu este influenţată de stimularea luminoasă intermitentă, după care poate apărea hiper-sincronism lent. • Psihozele maniaco-depresive — nu determină decît într-o treime din cazuri traseuri modificate : — în depresie, ritmul alfa migrează în derivaţiile anterioare f — în manie, apare ritmul alfa cu amplitudine mică şi frecvenţă rapidă. BLACK descrie, în psihoza maniaco-de-presivă, patru tipuri de trasee : — traseu cu migrare de alfa spre anterior, în fazele acute f — traseu normal şi nemodificat de tratament | — traseu normal cu modificări în timpul tratamentului ţ — traseu normal în depresie, dar modificat în remisii. in patologia psihoorganică, cel mai caracteristic traseu este cel din epilepsie, unde, pentru toate formele, se descriu două serii de aspecte : în timpul desfăşurării crizei şi intercritic, dintre care cele mai frecvent întîlnite în practică sînt următoarele : 0 în epilepsia psihomotorie ?• • intercritic : deşi nu apar, de regulă, paroxismele, sînt posibile vîrfuri de unde lente de 4 — 6 c/s, sincrone, simetrice, uni- şi bilaterale, în derivaţiile temporale f • stimularea determină creşterea frecvenţei şi amplitudinii, schimbarea ritmului de bază sau poate declanşa criza \ • critic : vîrfuri urmate de ritm rapid cu durata de 1—10 sec., urmate de paroxisme. Descărcarea realizează o activitate ritmică de 6 — 8 c/s, cu amplitudine progresiv crescîndăşi frecvenţă progresiv diminuată (1—2 c/s), cu durată de 1—2 minute. Dacă iniţial localizarea este temporală, ea se generalizează ulterior, % în epilepsia grand mal : • intercritic : în cazul crizelor rare, traseul poate avea aspect normal, pe cînd în cazurile în care crizele sînt frecvente, traseul intercritic prezintă o disritmie lentă, cu complexe vîrf-undă atipice izolate § • stimularea : determină creşterea frecvenţei şi amplitudinii, dar, spre deosebire de alte forme de epilepsie, conduce extrem de rar ia declanşarea crizelor | • critic: corespunzător celor trei faze clinice de desfăşurare a crizei, apar trei aspecte (simetric, generalizat) 5 — faza tonică : vîrfuri rapide, cu amplitudine de 200 — 500 (xV, frecvenţă 8 — 12 c/s şi durată de 20 — 30 secunde, care realizează „ritmul recrutat*’ prin creştere progresivă, sincronizare şi generalizare (descărcări masive ale sistemului reticulat, care recrutează succesiv toţi centrii) \ — faza clonică : vîrfuri rapide, a căror succesiune este întreruptă de unde lente (intrarea în funcţiune a centrilor inhibitori din sistemul talamo-caudat), cu frecvenţă de 3 — 8 c/s, prin suprapunere rea-lizîndu-se complexe vîrf-undă şi poli vîrf-undă $ — faza postcritică : traseul se aplatizează, apar unde lente delta care trec în teta şi, progresiv, apare traseul intercritic (epuizare neuronală şi activarea centrilor inhibitori). # In epilepsia petit mal \ • intercritic : traseu normal ; • stimularea produce creşterea amplitudinii şi frecvenţei, schimbă ritmul de bază şi poate declanşa criza ; • critic : complexul vîrf-undă tipic, generalizat, simetric, sincron, cu început şi sfîrşit brusc (geneză centrencefalică). 0 în epilepsia petit mal mioclonic : • intercritic: şl. stimulare : sînt identice cu cele descrise la petit mai ; f* Electroencefalografie : epilepsie, tumori, boii vasculare Ele/29 M- Cofr ///c^ot//a/ v/;e-, 70/?/£0 Loj-uor f^r/^c t ţ ----- - n- -r '^V1- c o/?yu!' s/y^ 'O/7/C^ /î/y^T i **wi^ vfAfy ^ JfolW 'feţMtfP*' 'Jf’/»J‘fyf|(’ wM SM/f* 4jmp, /fojr 7/,'^r or?/i/ort? /V/- '' N&tM. 7£T?*i%r huJT>* ^^*w“4rWHtliVv ^|(4^au*^W:N^V-W- 4 ^ ^ Oc//v'Of â- ţf o- Cs/zO gsc/)d /t>o/ f/s/t/co j/ c/fc/s/co c/fc/ao ?o/q c/p Cc//t'0se0 ca S7f9/ro/o& J>' o6jfrro c/fjc/o nCJ/cr/V/câ', & - Cr/^o e/&c?f/co c/& //£, cpro/xy /r?o/ afre/o/yjcrfc?’ c/c oc//i/o'f£-o co /7^ — In narcolepsie, în cea mai mare parte a timpului, EEG este tipică pentru somnul REM, dar fără periodicitate obişnuită; — în pavorul nocturn, în timpul crizelor, EEG are un aspect de trezire, cu unde afla de trezire. Un aspect paradoxal s-a obţinut studiindu-se electroencefalograma unor subiecţi care practicau aşa-numita meditaţie transcendentală. S-a putut constata astfel că, în timpul „şedinţelor", EEG avea aspecte tipice pentru stadiile 11, HI şi IV ale somnului, presupusul efect al „meditaţiei" fiind, de fapt, cunoscuta putere regeneraţi vă a somnului (L. L1NN, 1985). 143. ELECTROFOBIE(F) (cf. electro- ; gr. phobos „frică") • Teamă nejustificată, exagerată, faţă de curentul electric, întîlnită — fără a avea un caracter patologic — la persoanele cu nivel subcultural, fiind determinată de lipsa de informare. în patologia nevrozei obsesivo-fobice apare ca teamă nejustificată, neprovocată de o experienţă anterioară, frică de neînvins, care creează o situaţie anxiogenă, generînd un comportament de apărare sau de evitare. 144. ELECTROLIŢI (cf. electro- ; gr. lytos „care poate fi desfăcut") • Substanţe care se disociază în ioni prin dizolvare în apă sau prin topire, permiţînd trecerea curentului electric prin soluţia astfel rezultată. în ceea ce priveşte structura ionică a lichidelor celulare şi extracelulare, sînt de menţionat ionii de sodiu, ca principal cation extracelular, şi ionii de potasiu, ca principal cation intracelular. Ionii de potasiu sînt elemente indispensabile în transmisia neuromusculară, scăderea con- centraţiei lor plasmatice avînd efect bipolar pe muşchii striaţi, iar creşterea lor peste valorile normale (4 — 5,6 mg/l) — efecte curari-zante. Sînt implicaţi în activitatea sistemului nervos vegetativ parasimpatic şi intervin în eliberarea acetilcolinei. Asupra sistemului nervos centra, au acţiune stimulantă, în doze mici, deprimantă bulbară şi medulară, în doze mari. Ionii de calciu, implicaţi în transmiterea sinaptică, au acţiune sedativă asupra sistemului nervos central, reduc acţiunea acetilcolinei, iar în procesul de excitabilitate neuromusculară acţionează sinergie cu ionii de magneziu şi cu cei de hidrogen şi antagonic cu cei de potasiu, cu fosfatul şi cu bicarbonatul. Hipo-calcemia determină apariţia tetaniei sau a stărilor spasmofilice, caracterizate, printre altele, şi prin convulsii şi confuzie mintală. Hiper-calcemia se caracterizează, din punct de vedere psihic, prin oboseală, iritabilitate, stări depresive ce pot merge pînă la confuzie mintală sau comă. împreună cu ionii de sodiu, potasiu, calciu, se utilizează şi bromul, sub formă de săruri anorganice (bromuri), al căror efect principal este sedarea la nivelul sistemului nervos central, prin accentuarea fenomenului de inhibiţie corticală. Bromurile au efect hipnotic şi, în doze foarte mari, antiepileptic. Pînă la introducerea în terapie a tranchilizantelor, bromurile au fost utilizate curent în clinică pentru efectele lor sedative. în celula nervoasă, concentraţia electrolî-ţilor este dependentă de cea a lichidelor inter-stiţiaie, care stabilesc legătura dintre sînge, lichidul cefalorahidian şi neuroni. Bariera he- 42/Ele Electroliţi: litiu ; Electromiografie (EMG) matoencefalică are o permeabilitate selectivă, realizînd o friere a moleculelor şi ionilor; care o traversează. Concentraţia cationilor este influenţată de imposibilitatea de combinare a lor cu fosfatidele şi are un rol deosebit de important în realizarea potenţialului de membrană şi transmisia impulsului nervos. încărcarea electrică a membranelor celulare — factor esenţial în transmiterea sinaptică — este dependentă de permeabilitatea membra-nară, de distribuţia ionică de o parte şi de alta a membranei neuronale, de „pompele cuplate" de ioni de sodiu şi potasiu care reglează această distribuţie. în corelaţiile funcţionale dintre ionii de sodiu şi cei de litiu, deficitul de sodiu determină retenţia de litiu în organism, cu riscul acumulării acestuia şi apariţiei reacţiilor toxice. De aceea, pierderile sodate vor fi suplinite — în cazul administrării concomitente de litiu de dietă hipersodată. Bilanţul hidroelectrolitic este rezultatul aportului şi eliminărilor, echilibrate prin mecanisme complexe neuroumorale, alterarea acestora determinînd depleţii hidroelectroli-tice (deshidratări) sau acumulări hidroelectro-litice (hiperhidratărî), în ambele situaţii fiind prezentă. — în cazurile severe — şi o simptomatologie neuropsihică. 145. ELECTROMIOGRAFIE (EMG) (cf. electro-; gr. mys „muşchi" ; grapheln „a. ţialelor de acţiune (durata, amplitudinea), care variază atît în condiţii fiziologice (vîrstă, oboseală, temperatură), cît şi în cele patologice. Prima înregistrare electromiografică a fost realizată, în 1851, de DUBOIS-REYMOND, pentru ca, în 1923, ATHANASIU să o realizeze în România, folosind un galvanometru cu coardă şi electrozi de suprafaţă. în 1929, BRONK creează acul coaxial (astfel se obţine culegerea potenţialelor electrice ale unui volum mai redus de fibre musculare). Electro-miografia a rămas însă mult timp (peste 20 de ani) o metodă de laborator, cu caracter experimental. Lansarea în clinică se obţine abia în 1960—1961 (primul Congres Internaţional de Electromiografie). Alături de Danemarca, Suedia şi Franţa, Româma s-a aflat printre primele ţări care au dezvoltat studiile clinice de electromiografie. De la clasicul galvanometru, utilizat în secolul trecut, tehnica şi tehnologia modernă au adăugat noi realizări, care au permis obţinerea unor electromiografii din ce în ce mai fidele, ca expresie a activităţii musculare elementare. Derivaţiile prin ace-electrod, derivaţiile mono-, bi- şi multipolare, au contribuit la sporirea numărului de informaţii posibil de obţinut asupra funcţionalităţii neuromusculare, fiziologice şi patologice. Larga utilizare clinică de care se bucură azi electromiografia a permis constituirea şi aplicarea mai multor tehnici care au la bază WO^vl tOOms 250/V*—— lOOms \QQrns Aspectele traseului EMG Io gradaţia contractiei musculare o-fraseu simplu, b-troseu irfermetiar, c-lruseu mierferential, d-nim Piper /în/scrie") • Metodă de explorare prin care se înregistrează grafic potenţialele de acţiune ale fibrelor musculare, atît în condiţiile fiziologice, cît şi în cele fizropatologice, ale funcţionării neuronului motor periferic şi transmisiei neuromusculare la nivelul unităţii motorii (noţiune indrodusă de SHER1NGTON, în 1925). Se măsoară astfel parametrii poten- examenul de stimulodeducţie. Acesta constă în stimularea nervului motor printr-un şoc unic supramaximal, care realizează o contracţie maximală musculară pe EMG Ş aceasta este expresia sumei curenţilor de acţiune captaţi la nivelul muşchiului respectiv, permiţînd obţinerea unor informaţii preţioase privind amplitudinea, timpul de latenţă, viteza de conducere în nervul respectiv şi forma poten- Electromiografie ; Electronistagmografie ; Electronografie Ele/43 ţialelor evocate. Procedeului de stimulode-ducţie i se pcate asocia administrarea unor substanţe a căror acţiune farmacodinamică produce o activare a traseelor EMG (acetil-colina, adenozintrifosfatul), în cazurile în care se urmăresc diversele stadii de degenerare neuromusculară. Indicaţiile EMG îşi găsesc o largă aplicare In afecţiunile neurologice de tfpul dermato-miozitelor, poiimiozitelor (EMG cu modificări de tip miogen), în miastenia gravis şi în sindroamele miastenice de diferite etiologii (EMG cu modificări de transmisie neuromuscu-iară), în afecţiuni de tipul distiroidiei (EMG cu modificări mixte), în tetanie, neuropatia diabetică etc. Relevăm dtev^sspecte ale EMG în tulburările endocrine şi metabolice, în clinica bolilor psihice I Disti roi di i le £ • în hiperfuncţia tiroidiană, în special în boala Basedow, se pun în evidenţă modificări de tip miogen ale sistemului contractil, mai ales la nivelul musculaturii rădăcinilor membrelor supe-fcioâre şi inferioarei • în hipotiroidie, în care există reper-cutare similara asupra funcţionalităţii nervoase periferice, apar trasee EMG cu modificări de tip miogen, dar şi neurogen (procentaje mari de potenţiale polifazice de tip grupat, cu o durată de 15—20 m/s sau chiar peste 30 m/s). Tetania — sindrom clinic şi electric care traduce hiperexcitabilitatea neuromusculară. Se manifestă clinic prin tulburări senzitive (descrise de bolnavi ca amorţeli, furnicături, răceli etc.) şi motorii (contracturi cu predominanţă distală, care survin intermitent şi au un caracter tranzitoriu). Electric, apar descărcări spontane ale fibrelor nervilor periferici sub formă de dublete, triplete sau multiplete, în care potenţialele unităţilor motorii au caractere normale. Tetania are ca substrat, de obicei, la adult, o hipocalcemie (prin hipo-magneziemie, alcaloză, modificări ale pota-sîuluî etc.). Clinic, la numai 2% din subiecţi apar crize specifice de acrocontracturi, la restul predoYninînd manifestările de tip ne-vrotiform .(STAMATOIU, VASILESCU ASGI-AN). EMG pozitiv înseamnă confirmarea diagnosticului de tetanie, dar poate fi negativ la circa 33% din cazurile de tetanii adevărate. Destul de frecvent întîlnită în cJinicile d« psihiatrie, tetania beneficiază de diagnosticul electromiografie î tehnica folosită cel mai frecvent este cea pusă la punct de ALAJOU-ANINE, care constă în realizarea ischemiei timp de zece minute (aplicarea manşetei unui tensiometru pe braţ, introducerea acului coaxial Bronk în primul spaţiu interosos dorsal al mîinii, umflarea cu aer peste tensiunea arterială maximă), pauză cinci minute şi efectuarea hiperpneei alte cinci minute, (circa 15 respiraţii pe minut). Traseul EMG înfăţişează activitatea repetitivă spontană, care durează cel puţin 1—2 minute şi coincide sau urmează hiperpneei. EMG are valoare diagnostică deosebită în cazurile de tetanie manifestă (alături de semnul Trousseau şi urmărirea calcemiei în cursul tratamentului), dar şi la subiecţii normali (la care calcemia poate fi normală sau chiar crescută), ceea ce ar avea semnificaţia unei predispoziţii la spas-mofîlie (după UNGELBERG şi COBB) sau a unui teren spasmofil (tetanie latentă). EMG precizează diagnosticul de tetanie, dar nu dă relaţii privind substratul clinic. Nu există o relaţie directă între caracterul mai zgomotos sau mai atenuat al simptomatologiei clinice şi numărul de potenţiale înregistrate pe traseul EMG. Celelalte âfecţîuni în care EMG îşi găseşte utilitatea practică în clinică fac obiectul de studiu al neurologiei şi al altor specialităţi. 146. ELECTROMIOGRAMĂ (cf. electro- ; gr. mys „muşchi" ; gramma „înscriere") • înregistrarea grafică a biocurenţilor determinaţi de activitatea musculară. 147. ELECTRONARCOZĂ (cf. electro-f gr. narke „amorţire") — termen puţin utilizat ELECTRCSOMN. 148. ELECTRONISTAGMOGRAFIE (ENG) (cf. electro- f gr. nystagmos „calmare"! graphein „a /în/scrie") • Metodă de explorare ' care permite înregistrarea diferenţei de potenţial între cornee şi retină (prima fiind electronegativă) şi, prin aceasta, realizarea unor înregistrări precise ale nistagmusului indus sau spontan. Se foloseşte în diagnosticul diferenţial între nistagmus cerebelar şi labirintic. De asemenea, poate diferenţia dis-metria oculară cerebeloasă de cea care îşi are originea în trunchiul cerebral. 149. ELECTRONOGRAFIE (cf. electro-: gr. graphein) • Metode electrografice, utiiizînd electroluminiscenţa, caracterizate prin cuantificarea emisiei electronice, efect de cîmp controlat, scintilaţie diferenţială. Se obţine o imagine electronografică prin a cărei analiză se relevă trei efecte distincte : • efectul pelicular — element fundamental al descărcărilor marginale de tip Kir-lian f 44/Ele Electroplexie ; Electrosomn ; Elementare (H> ; Elenium (M> ; • efectul electromorf — care traduce modificările distribuţiei cîmpului electromagnetic în organismul viu g • efectul de icnizare în mediul electric proxima!, cu evidenţierea ionilor gazoşi aderenţi ia structura vie şi a ionilor gazoşi liberi. Primele două efecte sînt dependente de reflexele psihogalvanice, iar efectul pelicular şi ce! de ionizare sînt modificate de stări psihologice particulare (enervare, oboseală, boli psihice, relaxare, concentrare etc.). Tot prin aceste metode a fost decelată „o radiaţie biologică de interferenţă" între două sau mai multe persoane. Această radiaţie biologică prezintă anumite caracteristici (structură, culoare), ce par a depinde de relaţiile interperso-naie, fenomenul nefiind, pînă în prezent, suficient fundamentat ştiinţific. 150. ELECTROPLEXIE (cf. electro- \ gr. piexis „împletire, aranjare, reglare") • Termen propus de MARCHAIS pentru terapia electro-convuisivantă. Cu toată lipsa „de rezonantă peiorativă" (EBTINGER, WARTEL, 1969), termenul nu a reuşit să se impună. 151. ELECTROSOMN (cf, electro- p laţ. somnus „somn") — sin. ELECTRONARCOZĂ • Metodă terapeutică, de utilizare redusă, prin care se realizează obţinerea somnului cu ajutorul curentului electric. Primele studii au fost efectuate de LEDUC, încă din 1903, aplicarea metodei în clinică fiind realizată însă abia în 1948, de către PATTERSON şi ANGLADE. Iniţial, metoda a fost folosită cu aceleaşi indicaţii (şi contraindicaţii) ca şi elec-troşocul, avînd faţă de acesta avantajul eliminării fazei clonice şi al instalării mai puţin brutale a hipertoniei. Se folosea, pentru început, un curent de 200—250 mA, obţinîndu-se suprimarea stării de conştienţă şi o hipertonie de scurtă durată, după care intensitatea curentului se reducea treptat la 100 mA, permiţînd revenirea respiraţiei şi obţinîndu-se un somn asemănător celui anestezic. Descoperirea elec-troşocului protejat a condus la eliminarea acestei metode. în practica actuală, electro-somnui este folosit pentru inducerea unui somn apropiat de ce! fiziologic, prin folosirea unui curent cu o intensitate de 0,1—0,3 mA, descărcat ritmic ia nivelul electrozilor aşezaţi pe pleoape (sau cu ajutorul unui dispozitiv asemănător unor ochelari), ceea ce determină instalarea somnului în aproximativ 3 — 4 minute. Avantajul acestei metode hipno-inductoare, indicată în insomniile de adormire din afecţiunile nevrotice, îl constituie eliminarea chimioterapiei. 152. ELECTROŞOC (cf. electro- § fr* choc, engl. shok „a gudui") — sin. CER-LETTI - metodă -> TERAPIE ELECTRO-CONVULSIVANTĂ. 153. ELECTROŢERAPIE ÎN PSIHIATRIE (cf. electro- g gr. therapeia „îngrijire") • Tratament care se bazează pe acţiunea curenţilor electrici,^ sub diferite forme, asupra organismului. în psihiatrie se utilizează: electro- şocul, electrosomnul, faradizările. Efectul terapeutic este facilitat de existenţa fenomenelor bioelectrice proprii ale organismului. 154. ELEGEN G S.U.A. - DCI Amh triptiîina • Antidepresiv timoleptic, derivat dibenzocicloheptanic de tip 10, 11-dihidro-N, N-dimeti!-5H-dibenzo/a,d/-cic!oheptenă-A5'*, — propilamină, cu acţiune antihistaminică şl antiserotoninică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de AMITRIPTI-LINA. 155. ELEMENTARE^* - halucinaţii (cf. lat. efementarius „simplu"! halucinaţia „nebunie") — sin. S!MPLE(H' halucinaţii • Tipuri particulare în cadru! halucinaţiilor vizuale (apărînd sub formă de fosfene sau fotopsii, flăcări, stele, linii luminoase, licăriri) sau a! celor auditive, constînd în zgomote nedistincte, vagi, sub forma unor sunete simple, asemănătoare cu cele din natură (fîşîit, susurul unei ape, jet de abur, vînt etc.), sau zgomote diferenţiate (zgomot de motor, ciocan pneumatic etc,), Halucinaţiile elementare se caracterizează prin simplitatea senzaţiilor. Se întîlnesc în specia! în afecţiunile neurologice ale analizatorilor respectivi, dar apar şi în psihoze, singure sau alături de alte halucinaţii mai complexe. 156. ELENIUM Polonia - DCI C/or-diazepoxid m Tranchilizant, derivat benzo-diazepinic de tip 7-clor-2-metijamino-5-fenil-3H-1,4-benzodiazepin-4-oxid, cu acţiune an-xiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. Nu are efect hipnotic, fiind unu! dintre cele mai răspîndjte tranchilizante de zi. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NAPOTON(M). 157. ELEOFTENOFAGÎE (cf. gr. eleoph-tenos „mireasmă, parfum" phagein „a mînca") ^ SlVADON-BOUQUEREL(S> sindrom. Eleuteromanie ; Eliade Mircea ; Eliberare ; Eliranol(U) EIi/41 158. ELEPSlN Argentina - DCI Imi-praminoxide « Antidepresiv timoleptic, derivat benzodiazepinic de tip 5-/3-(dimetila-mino)propil/-10, 11-dihidro-5H-di benz/b, f/aze-pină N oxid % este metaboiitul activ al IMIPRA-MINEI, avînd aceeaşi acţiune (dar cu instalare mai rapidă) şi aceleaşi indicaţii. După unii autori, efectele secundare sînt discret, mai intense. 159. ELEUTEROMANIE (cf. gr. eleutheria „libertate14 v mania „nebunie41) • Excesivă libertate pe care subiectul şi-o ia în raport cu ceilalţi membri ai grupului sau societăţii. Aşezîndu-şi propriile interese sau pulsiuni în prim plan, nu ţine seama de normele şi convenienţele obişnuite. Se întîlneşte atît într-o serie de dizarmonii ale personalităţii, cît şi, într-un grad mai accentuat, în psihozele afective de tip maniacal, schizofrenic şi oligofrenie. Termenul este puţin folosit. 160. ELIADE Mircea (1907-1986) • Scriitor român^ filozof şi istoric al religiilor. Face studiile universitare la Bucureşti, Roma, Mircea Eliade Calcutta. Din 1933, este asistent ai Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Intre. 1941 —1945 îndeplineşte o serie de misiuni cu caracter diplomatic (ataşat cultura! la Londra — 1941), consilier cultural la Lisabona (1941 —1944). După 1945, se stabileşte la Paris (curs liber la £cole de Hautes £tudes) jf din 1956 este profesor la Universitatea dîn Chicago. Specialist în istoria religiilor, orientalistică şi mitologie, publică o serie de lucrări („Traitd d’histoire des reiigions", „Le chamanisroe et Ies techniques archai'ques de Texiase*1, „De Zalmoxis â Gengis-Khan“, „Histoire des cro/ances et des idees religieuses" (trei volume). Psihiatria îşi poate găsi în opera lui Mircea ELIADE o serie de sugestii şi conexiuni de o deosebită valoare. Astfel, lucrările sale privmd tehnicile primitive ale extazului (1951)’; interpretarea miturilor arhaice (potopul’;'^ androginul etc. — 1949, 1963), construcţia ritualurilor şi funcţiile acestora, ocultismul* meditaţiile yoga şi Zen deschid o serie ' de perspective poate încă incomplet explorate* Menţionăm că şi opera literară a lui Mircea ELIADE oferă, o serie de notaţii,.-care pol fi oricînd interpretate ca descrieri psihopatologice ale unor experienţe oneiroide („Domnişoara Cristina", „Şarpele", „Ivan") sau al® unor fenomene de paramnezie, ecmnezfe* anecforie, pseudoreminiscenţe, iluzii de memorie (,, La ţigănci", „Pe strada Mîntuleasa*, „Podul"), fenomene hipnotice şi de transă („Maitreyi", „Secretul doctorului Honlg,berger“|. 161. ELIBERARE — depresie de (cf. lat. eliberare) • Stare depresivă de tipul distimiel endogene Weitbrecht, care apare după depăşirea unor tensiuni psihice îndelungate (încarcerare, prizonierat, suferinţa unui membrii din familie etc.), a unor situaţii existenţiale deosebite sau a unor suferinţe somatice grele. A fost descrisă de B0 RGER-PRINTZ, în 1950,* termenul nu a cunoscut însă o răspln-dire deosebită, desemnînd, după părerea altor autori, o circumstanţă etiologică nespecifică. 162. ELIBRIUM NAPOTON România. 163. ELIPSĂ SINTAXICĂ (cf. gr. elIeipsU „lipsă, omitere") o Tulburare de limbaj con-stînd în eliminarea unor cuvinte sau propoziţii dintr-o frază, păstrîndu-se însă principalele ei componente, astfel încît sensul general este sesizabil. Are un aspect de neglijenţă a construcţiei sau de uitare. Pe lîngă schizofrenie şi anumite circumstanţe organice, poate fî întîlnită şi în stări de epuizare extremă. 164. ELIRANOLjM{ Italia — DCI Promo-zinâ ■ • Neuroleptic sedativ,. de rivat fenotla? 46/Eli Elirem (MC> ; Elitism ; Ellis H. Havelock ; Ellis W. Charles zinic de tip 10-(3-dimetilaminopropil)feno-tiazină, cu acţiune sedativă (inferioară CLOR-PROMAZINEI) şi antiemetică * util în tratamentele de întreţinere ale psihozelor cronice şi în stările psihopatoide. 165. ELIREM(MC) Grecia# Produs terapeutic care conţine două medicamente tipizate, cu aceeaşi acţiune, care se complementează. Este compus din ; • MEPROBAMAT — tranchilizant, derivat propandiolic f • HIDROXIZlN — tranehlizant, derivat difeni (metanie. Are acţiune anxiolitică, sedativă şi miore-laxantă. 166. ELITĂ (fr. âlite f cf. lat. eligere „a alege") • Minoritate restrînsă şi avantajată, care se bucură de privilegii, în virtutea unei reale sau pretinse superiorităţi faţă de majoritatea formată din indivizi comuni. Sub aspect so-ciopoiitic, termenul desemnează straturile superioare ale claselor dominante, în societăţile ierarhizate, bazate pe dominaţie şi exploatare. Intr-o accepţiune mai cuprinzătoare, prin elită se înţelege o categorie de indivizi deosebit de înzestraţi, care au acces la pragul maxim de performanţă într-un anumit domeniu de activitate sau creaţie (în acest sens, se poate vorbi de o elită ştiinţifică, literar-artistică, sportivă etc.). în sens filozofic, elita este privită ca grup restrîns de personalităţi umane, cu calităţi excepţionale, avînd dreptul şi menirea de a se impune majorităţilor inerte, dinamizînd prin forţa lui neobişnuită de creaţie progresul culturii şi civilizaţiei. 167. ELITISM {fr. tliiisme) • Atitudine aristocratică, de minimalizare sau chiar de dispreţ faţă de indivizii comuni, a celor ce se socotesc — cu sau fără temei — înzestraţi cu daruri şi calităţi excepţionale, în virtutea cărora îşi arogă dreptul de a beneficia de privilegiile şi supremaţia cuvenite elitelor. • Orientare filozofică (în antropologie, sociologie, etică sau politologie) conform căreia misiunea conducerii vieţii sociale revine în mod firesc unei minorităţi, formate din indivizi aleşi (supradotaţi). Absolutizînd caracterul concurenţial, specific societăţii capitaliste, şi asimilînd concurenţa şi mobilitatea socială cu selecţia naturală (proprie regnului biologic), teoria elitelor încearcă să justifice privilegiile minorităţii dominante prin calităţi deosebite, care permit acesteia să avanseze şl să se menţină In vîrful ierarhiei sociale. Implicit, teoria postulează incapacitatea mase- lor de a participa la conducerea politică şi de a contribui prin creaţii de valoare la progresul culturii şi civilizaţiei. * in filozofia modernă, principalii teoreticieni ai elitismului au fost NIETZSCHE şi CARLYLE. Aceeaşi teorie este îmbrăţişată, în sociologia contemporană, de G. MOSCA, V. PARETA, K. MAUNHEIM şi de către adepţii şcolii „tehnocratice1*. în forme extremiste, apelind la o pseudofundamentare biogenetică, susţin idei agresiv-elitiste reprezentanţii darSvinis-mului social, rasismului, neofascismului şi teoreticienii noii drepte. 168. ELLIS - boală : sin. GARGOLISM g LIPOCONDRODISTROFiEi PFAUNDLER ; Elroquil^; Emancipare ; Emasculare Ema/47 171. ELMARINE( M) Canada - DCI C/or-promazlnă • Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic, de tip 2-clor-10-(3-dimetil-amino-propil) fenotiazină, cu acţiune sedativă, anti-emetică, vaga — şi simpaticolitică. Potenţează CH? acţiunea anestezicelor, hipnoticelor şi analgezicelor. industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de CLORDELAZIN*M). 172. ELPENOR(s) sindrom — sin. BEŢIA DE SOMN (GUDEN) (Elpenor este cel mai tînăr dintre însoţitorii lui Ulise, care, din cauza stării de dezorientare, a avut un destin tragic: adormind pe acoperişul palatului lui Circe? s-a trezit brusc la chemarea lui Ulise, a căzut de la mare înălţimeşi a murit). m Sub acest nume, LOGRE a descris o stare semicrepusculară, însoţită de dismnezie şi oscilaţii afective, ce se paate întîlni la persoane care se trezesc brusc într-un loc necunoscut. Aceeaşi stare este considerrată de LOO şi DESCHAMPS un semiautomatism subconştient, ce poate surveni şi postconsum excesiv de alcooi sau ca urmare a unor doze mai mari de barbiturice. A fost întîlnită şi la persoane «normale, trezite brusc în propria casă, fără să fi consumat alcooi sau barbiturice, în urma unui sorrrn foarte profund. 173. ELPERlU1® Grecia - DCI TlorldazlnS « Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic alkilpiperazinat de tip 10-/2-(1-metiI-2~piperidi l) etil/-2-(metiltio)-fenotîazină, cu acţiune seda-tiv-anxiolitică. fn funcţie de doză, se pretează la utilizare atît în psihogenii, cît şî în endogenii. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de TIORIDAZIN BETABLOCANTE. 175. EIPHEMETW S.U.A* - DCI Fen-dimetrazinâ • Psihostimuîent anorexigen "de tip (~^)-3,4-dimetiî-2-feniîmorfoîmă, cu efecte simpaticomimetice reduse f indicat în astenie, presenilitate, sevraj, toxicomanie, obezitate secundară curei NL, tulburări de dinamică sexuală f contraindicat în stările de excitaţie psihomotorie, anxietate, sarcină, comiţialitate. 176. ELRONON(M) R.D.G. - DCI Noxb ptilinâ • Antidepresiv timoleptic, derivat dibenzocicloheptadienic, de tip 10,11-dihidro-5H-dibenzo/a,d/cicloheptan-5-onă-0-/2(dirneti£* amino}etil/oximă, cu acţiune antidepresivă medie, fără efecte sedative, cu o bună toleranţă. Nu se asociază cu IMAO \ nu se administrează în deliruri acute, intoxicaţii acute. 177. ELROQUIL(M) R.D.G. - DCI CJor- fenetazin • Neuroleptic sedativ, derivai fenotiazinic de tip 2-clor-10-(p-dimetii-amino-etil)-fenotiazină, cu valenţe antiemetice, cu o bună toleranţă, care permite administrarea imediat postoperatorie. 178. ELSERPlNE(M) S.U.A. - DCI Reserpînâ • Neuroleptic sedativ, derivat aicaioid de Rauwolfia, de tip 3,4,5-acid trimetoxibenzoic esterificat metil reserpat, cu acţiune sedativă centrală, uşor anxiolitică şi net hipotensoare. Nu se administrează în depresii, epilepsie, parkinsonism, copiilor sub trei ani. 179. ELTRIP(M) Japonia— DCI Triptofan • Psihotrop cu structură L(-)triptofan, cu acţiune antidepresivă moderată şi sedativ-hipnotică bună. Practic, nu produce efecte secundare f are o singură contraindicaţie — insuficienţa hepatică. 180. EMAGRIN(M) Venezuela - DCI Fen-fluraminâ • Psihostimuîent cu valenţe anorexigene, derivat feniletilaminat, amină simpatico-mimetică de tip N-etil-a-metii-m-(trinuoro-metil) fenetilamină f prezintă pericolul dependenţei. 181. EMANCIPARE (cf. lat. emancipare) • Acţiune de eliberare de sub o tutelă {juridică sau psihologică), prin care un individ devine independent, afirmîndu-şi dreptul de autoguvernare a personalităţii. Jn sens juridic, eliberare de sub tutelă(—>). în sens psihologic, emanciparea adolescentului la pragul trecerii spre vîrsta adultuM tînăr, expresie a dezvoltării fireşti a personalităţii sale spre plenitudinea intrinsecă şl integrare socială. Termenul are şi sensul adoptării unor libertăţi nepotrivite cu vîrsta sau cu situaţia da fapt ori a unor, purtări libertine. 182. EMASCULARE (cf. lat. emasculare „a castra") — sin. CASTRARE | EUNU-CHISM | EVIRAŢIE • Excizie (voluntară sau 48/Emb Embolofrazie/Embofolalie ; Embrio-, Fetopatii ca urmare a unei agresiuni) a crganeior genitale externe ale bărbatului. Se intilneşte in patologia psihiatrică, îndeosebi în cazul schizofreniei sau, mai rar, al depresiilor delirante, precum şi !a psihopaţii sado-masochişti, asociată cu consumul de alcool, droguri. 183. EMBOLOFRAZIE/EMBOLOLALIE (cf. gr. embolimos „intercalat" ; phrosein „a enunţa" $ ialein „a vorbi“) — sin. AMELARTRIE î ANGOFRAZIE • Tulburare psihică., manifestată prin umplerea golurilor dintre cuvintele unor propoziţii sau fraze prin adăugarea unor sunete străine de sensul general al discursului, ceea ce îi conferă acestuia un aspect bizar şi lipsit de coeziune. Termenii au fost introduşi de MERKEL şi KUSSMAUL. Tulburarea este întîlnită în schizofrenie, demenţe, oiigofrenie. 184. EMBRIO- (cf. gr. embryon) • Element de compunere care introduce referirea la embrion sau perioada embrionară. 185. EMBRIO-, FETOPATII (cf. gr. embryon \ latfjo/etus * gr. pathos „experienţă, încercare") • Forme etiologice şi clinice ale encefalopatiilor infantile, generate de leziuni intrauterine survenite în primele trei luni de sarcină (embriopatii) sau între patru luni şi pînă la naştere (fetopatii), caracterizate prin anomalii de dezvoltare, malformaţii şi monstruozităţi (embriopatiiie) sau leziuni distructive .ale encefalului imatur, dar conturat în morfologia sa generală (fetopatiiie). în ambele cazuri, terapia are un caracter recuperator, de reeducare motorie pe baza compensărilor şi supleantelor funcţionale, de prevenire a complicaţiilor, sau reparator, chirurgical. Viaţa embrionară durează din momentul fecundării pînă la sfîrşitul lunii a treia, cînd organismul este diferenţiat şi ^posedă, cel puţin teoretic, caracterele speciei. în stadiul precoce al dezvoltării (primele 8 — 10 zile), agenţii teratogeni nu determină embriopatii, deoarece, fiind alterată totalitatea celulelor embrionului, acesta este eliminat" dacă este afectat un număr mic de celule, iar diferenţierea nu este încă iniţiată, embrionul are, printr-o înaltă posibilitate de supleantă, capacitatea unei refaceri complete. Frecvenţa malformaţiilor la naştere este de 2 — 3% ; dintre acestea, 10% se. datoresc factorilor exogeni şi 90% celor genetici sau genetici şi exogeni în interacţiune ^ formele grave nu depăsesc 2-3% din numărul total. în etiologia embriopatiiîor, sînt implicaţi următorii factori exogeni : • infecţioşi (rubeola, toxoplasmoza. cito-megalia, gripa, listericza, virusul hepatitei, al parotiditei, a! rujeolei, ai vari- celei, al poliomielitei, ECHO, al her-pesului, sifilisul etc ) ; • nutriţionali (antimetaboiiţii, hipovîtami-nozele, carenţa de iod) ţ • fizici (radiaţiile ionizante) f m endocrini (hormonii sexuali, cortico-steroizii, diabetul, mixedemul) I m toxici (sarcina toxică, psihotropele, tetraciclină, chinina, aminopectina, tolbuta-mida, alcoolul, plumbul, oxidul de carbon, arsenicul, mercurul etc.) ;• • hipoxia (anemia mamei, metroragia, deslipirea de placentă, afecţiunile cardio-respiratorii decompensate) * • tentativele de avort. Studii aprofundate au demonstrat că, în geneza şi, mai ales, în determinarea formei şi extensiunii unor malformaţii, nu este suficient factorul de agresiune ? la fel de importante sînt momentele cînd are loc agresiunea („orarul'* embriologic) şi structura genetică a organismului, care condiţionează inegalitatea răspunsului patologic a! indivizilor în faţa agenţilor patogeni. Perturbaţiile morfogenezei determină monstruozităţi, care au drept consecinţă avortul sau naşterea prematură a unui făt mort sau decesul postnatal. Noxele care acţionează prin intermediul gravidei asupra fătului, după luna a patra intrauterină (la sfîrşitul perioadei de matu-raţie a sistemului nervos central), au efecte deosebite de cele din primul trimestru (malformaţii), deoarece organogeneza este terminată. Cele mai importante cauze (care determină aproximativ 30% din fetopatii) sînt : infectocontagioase | endocrine (tulburările tiroidiere, tulburările menstruale)’ izoimunizarea (Rh, grupele sanguine, trcmbocitopenia neonatală) f autolmunizarea (purpura trombocitopenică, miastenia) * hipoxia fetaiă (boii cardiorespira-torii decompensate ale gravidei, dezlipirea de placentă, infarct placentar, boala amniotică, hipoamnios, anemie, hipotensi une arterială, hemoragii extragenitale şi ■ genitale, coma şi şocul traumatic) ; traumatisme toxemia gra-vi di că gemelaritatea intoxicaţii ■; carenţe vitami nice. Din punct de vedere clinic, fetopatiiie realizează un tablou de encefalopatie medulară, caracterizat prin întsrzîere m dezvoltarea psihomotorie, infirmităţi motcrii, paralizii nle nervilor cranieni. crize convulsive epileptice . Tratamentul vizează combaterea precoce a complicaţiilor, prevenirea agravării unor tulburări şi recuperarea motorie. Embriopatii iatrogene ; Emergil^M); Emerofonie ; EmetiraliM>; Eme/49 186. EMBRIOPATII IATROGENE (cf. gr. embryon f pothos £ iatros „medic" \ gennon „a naşte, a produce") • Efecte teratogene, determinate de perturbarea morfo-, organo-sau histogenezei, în urma administrării unor medicamente femeii gravide, în primele 2 — 3 luni de sarcină. Aceste efecte (avorturi, monstruozităţi, malformaţii congenitale) se limitează, de cbicei, la o anumită perioadă a vieţii intrauterine (intre a 35-a şi a 40-a zi de la ultima menstruaţie). Dintre substanţele «ere pot genera embriopatii iatrogene, cele mai cunoscute sint : • thalidomida (provoacă malformaţii grave ale embrionului : amelie, focomeiie, atrezii diverse) \ • aminopterina (produce displazie craniană, ochi „în apus de soare'4, întîrziere mintală, nanism) g • chinina (produce malformaţii şi surdi-tate) j • dicumarolu) (produce hemoragii fetale) J • iodura de potasiu şi tiouracilul (produc guşă). în condiţiile cunoaşterii numai parţiale a efectelor teratogene ale unor medicamente administrate gravidei, este necesar ca prescrierea acestora să se facă cu mult discernămînt, luîndu-se în considerare atît nevoile mamei, cît şi riscurile pentru produsul de concepţie. 187. EMBRIOPATIE RUBEOLICĂ - sin. EMBRIOPATIE VIROTICĂ 5 POSTRUBEO- LtOs) sindrom GREES Australia APiRAN(Ml Coreea CHLOROPERNAZINUM' H> Polonia COMPAZINE'-"' S.U.A. DEPAFEN' Mi Finlanda GREENTAP(M> Coreea KLOMETIL(M) Finlanda METARAZIN(M) U.R.S.S. NIBROMIN-A(M) japonia NIPODAL(M) RiF.G. NOVAMIN(M> japonia PROCHLORPERAZIN(E)(M) Cehoslovacia TEMENTI L (cf. gr. emein „a vomita" f phobos „frică") • Teama patologică de a voma, manifestată in nevroza obsesivo-fobică, psihastenie, isterie, schizofrenie etc. 4 - Enciclopedie de psihiatrie - cd. 140 50/Emf Emfază ; EMG ; Em/’/e-We/7(SJ; Emotivitate ; Emofie 193. EMFAZĂ (cf. gr. emphasls „aparenţă") • Lipsă de naturaleţe, preţiozitate, lipsă de concordanţă cu situaţia reală. Se întîlneşte la personalităţile dizarmonice, în paranoia, schizofrenie. 194. EMG • Abreviere pentru electromio-gramă. 195. EM-GG(M) S.U.A. - DCI Guaifenesin • Tranchilizant, derivat de glicerol de tip 3-(G-metoxifenoxi)-1,2-propandiol, cu acţiune m«orelaxant-sedativă şi moderat anxiolitică, cu o bună toleranţă. 196. EMICHOLIN(M) Japonia - DCI Citi-colina • Psihostimuîent cu o structură chimică particulară (colină-citidină 5'-ester pirofosfat), cu .acţiune psihostimulentă şi anorexigenă*; practic fără efecte simpaticomimetice. 197. EMILE-WEIL{S) sindrom • Tulburări psihice tranzitorii, care apar în anemia pernicioasă, putînd îmbrăca un aspect clinic variabil, de la un sindrom depresiv minor pînă la defirium şi sindrom Korsakov. Aceste tulburări au un caracter funcţional şi, odată cu ameliorarea stării somatice, dispar. 198. EMOTIV(D) delir (fr. emotif) » Nume sub care MOREL (1866) reuneşte o serie de manifestări obsesionale, melancolice şi legate de depresia nevrotică. Unii autori (SEGLAS, PITRES, REGIS) vor relua ulterior termenul; sub numele de delir emotiv obsesional, încer-cînd să găsească o apropiere între patologia obsesională şi cea delirantă. 199. EMOTIVĂ — personalitate (fr. emotif; cf, lat. emovere „a mişca") • Structură de personalitate caracterizată printr-o reactivitate afectivă accentuata, cu trăirea intensă a evenimentelor, legată în special de semnificaţia acestora termenul îi aparţine lui K. LEONHARD). ensibilitatea emotivului este mai subtilă decît cea a exaltatului ;> ea se manifestă mai mult „calitativ" şi are o dinamică mai lentă. Astfel, o traumă psihică poate favoriza instalarea unei simptomatologii depresive reactive, întrucît emotivul trăieşte puternic situaţia traumatizantă. Spre deosebire de personalităţile distimice şi ciclotime, la care evenimentul exterior declanşează manifestarea unei predispoziţii înnăscute (dar care se poate manifesta şi în absenţa unui eveniment specific), !a emotivi reacţiile sînt strict legate de situaţia exterioară şi sînt proporţionale, ca intensitate, cu situaţia respectivă f astfel, de pildă, emotivii se bucură şi plîng uşor;1 în funcţie de natura Intîmplărilor exterioare, reactivitatea lor afec- tivă exprimîndu-se imediat prin mobilitatea mimicii. Comportarea emotivului rămîne totdeauna concordantă cu situaţia. Emotivitatea, ca trăsătură accentuată, se remarcă din copilărie. Favorizînd o trăire intensă a situaţiilor din afară, sensibilitatea crescută a emotivilor scade rezistenţa la traume psihice. 200. EMOTIVAL(M) Argentina - DCI L®rc-zepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-cIor-5-(clorofenil)-1,3-dihidro-3-hidro-xi-2H-.1 f4-benzodiazepin-2-onă, cu acţiune anxiolitică, sedativă şi miorelaxantă. Nu se administrează în sarcină. 201. EMOTIVITATE (fr. emotivite f cf. lat. emovere „a mişca") • Capacitate de reactivitate afectivă a unei persoane, constînd în spontaneitatea,^ intensitatea şi durata reacţiilor afective. în accepţiune largă, ca trăsătură structurală, emotivitatea desemnează o reactivitate primară şi exagerată comparativ cu stimulul afectogen şi cu răspunsul de frecvenţă medie la acest stimul. Emotivitatea are un specific individual, fiind accentuată la personalităţile emotive (-*> EMOTIVĂ — personalitate) | de asemenea, este caracteristică la copil, aceştia avînd reacţii spontane şi predominant afective, în mod normal, diminuează cu vîrsta, pe măsura maturizării sistemului nervos şi a personalităţii în genere (se dezvoltă şi se stabilizează în funcţie de capacitatea de autocontrol, de adaptare la situaţii noi). 202. EMOŢIE (fr. emotion g cf. lat. emovere) • Reacţie afectivă ia un stimul sau situaţie care prezintă un anumit grad de noutate, de „neaşteptat", sau are o anumită semnificaţie. Corespunzător caracteristicilor stimulului, emoţiile pot fi pozitive sau negative. Emoţia pozitivă este trăită ca o stare de confort psihic, de relaxare, de satisfacţie etc. ;! emoţia negativă se asociază cu starea de încordare, depresie, insecuritate, disconfort psihic. în unele situaţii coexistă ambii poli, subiectul trăind o stare oarecum conflictuală, de atracţie-respingere. Ambivalenţa poate avea valoare de simptom patologic, relevînd disociativitatea din endogenii sau, mai rar, afecţiuni psihogene. în funcţie de cantitatea de energie antrenată în circuitul comportamental, emoţia se manifestă cu grade diferite de intensitate, de la foarte slabe, abia sesizabile, pînă la manifestări explozive. Intensitatea emoţiei determină în mod special rolul acesteia în cadrul activităţii. Emoţiile de intensitate medie au rol reglator, de potenţare a activităţii, cele foarte slabe şi cele foarte puternice, în schimb, au influenţă dezorganizatoare, determinînd incapacitatea de asigurare a energiei necesare Emoţii primare/secundare ; Emoţii patologice Emo/51 menţinerii acţiunilor sau punînd în circulaţie o cantitate prea mare de energie, care împinge îa acţiuni impulsive, inadecvate. Din punct de vedere genetic, evolutiv şi al nivelului integrativ, se disting emoţii primare şi secundare. Emoţiile primare sînt reacţii afective spontane, intense, involuntare, de durata scurtă | se exprimă puternic în comportament (expresii, gestică), sînt însoţite de manifestări neurovegetative evidente, se supun greu învăţării, dar se modelează sub influenţa factorilor sociali { se integrează neurofiziologic la nivelul formaţiunilor subcorticale. Emoţiile secundare complexe sînt ceva mai slab exprimate, sînt exteriorizate în modalităţi mai rafinate, nuanţate, influenţate de tiparele sau convenţiile socioculturale î beneficiază de un grad mai mare de conştientizare şi intelectua-lizare, sînt achiziţii ale învăţării şi educaţiei, asemenea motivelor care le susţin } sînt bine delimitate ca sens, prezentînd modele clare de bipolaritate ; neurofiziologic, se integrează la nivel cortical. Intre cele două tipuri de emoţii nu există delimitări certe şi opozante, cerinţele subiective ale adaptării optime impunînd realizarea unei unităţi funcţionale. Producerea stărilor emoţionale are un caracter complex multicondiţionat. Se disting emoţii provocate, evocate şi anticipative. Emoţiile provocate apar ca răspuns specific la acţiunea directă a unui stimul din mediul extern sau intern al organismului, caracteristicile reacţiei depinzînd de atributele stimulului, de experienţa afectivă anterioară a subiectului, de particularităţile structurii sale afective şi de personalitate. Emoţiile evocate apar la amintirea sau reprezentarea unei situaţii sau a unui eveniment perceput anterior, avînd valoare afectogenă pentru subied|kEvocarea poate avea loc voluntar sau invoP^far. Emoţiile evocate au expresii somatovegetative reduse, sînt mai sărace în componente, mai interiorizate decît emoţiile provocate. Emoţiile anticipative sînt declanşate de modelul mintal al obiectului sau situaţiei ce urmează a fi percepute, reprezentînd posibilul a ceea ce urmează să se producă. în ceea ce priveşte nivelurile neurofiziologice care integrează emoţia, au existat diferite teorii. în general, reacţiile emoţionale sînt elaborate şi integrate de către conexiunile limbice ale hipotalamusului, septumului, hipocampului şi amigdalei, care la rîndul lor se află sub control cortical, în special al girusului cingular, temporal şi frontal. Emoţiile dispun de cel mai larg suport neuro-flziolog'ic? BRAIN-STRAUSS (1962) afirma: „cu cît se caută mai mult o zonă anume în sistemul nervos central în raport cu emoţia, cu atît mai mult ea scapă". 203. EMOŢII PATOLOGICE • Tulburările calitative ale emoţiilor se caracterizează prin-tr-o inadecvare a conţinutului lor la situaţie, printr-o exprimare neconcordantă cu conţinutul, prin conţinut aberant, iraţional sau prin paroxisme de intensitate patologică. în această categorie se descriu : # Paratimiiie : denumesc modificarea emoţiilor elaborate, în sensul totalei lor neadecvări la contextul situaţional (de exemplu, o situaţie afectiv-negativă declanşează reacţie de bucurie). Pot apărea la persoane care trec prin situaţii limită traumatizante, în stări reactive, para-frenie, patologia involuţională, dar îşi găsesc expresia caracteristică în schizofrenie. în cadrul paratimiilor, se descriu : • inversiunea afectivă, manifestată ca o virare univoc negativă a unor sentimente pozitive fireşti, pe care subiectul ar trebui să ie aibă în mod normal, sau pe care le-a avut înaintea îmbolnăvirii. Se manifestă sub forma stărilor de ură, ostilitate faţă de persoanele din anturaj care în mod firesc ar trebui iubite sau care au fost iubite înaintea îmbolnăvirii. Apare în schizofrenii, parafrenii, delir de gelozie şi, mai rar, în psihoza paranoidă ; • ambivalenţa afectivă, reprezentînd coexistenţa, concomitenţa trăirii unor stări afective antagoniste (dragoste,-ură) faţă de o aceeaşi situaţie sau persoană: aceste trăiri opuse creează, în mod 52/Emo Emowf(M); Empatie ; Empedocle ; EmpidilHM) paradoxal, un conglomerat indestructibil. Apare în schizofrenie, patologia involuţiei (mai rar). O Fobiffk denumesc o frică puternică, de neînvins,^Pl de un obiect, fiinţă, situaţie, care, prin ele însele, nu au caracter periculos g aspectul lor iraţional este recunoscut ca atare de subiect, neputînd fi însă controlate prin efort voliţional (deşi acesta există) şi atrăgînd după sine un comportament de evitare a obiectului fobogen sau de apărare. Apar în nevroza obsesivo-fobică, psihastenia decompensată, psihoze depresive, debutul psihaste-niform ai schizofreniilor, bolile psihice, ale Involuţiei. Q Extazul : emoţie patologică prin intensitatea şi paroxismul stării de bucurie, care determină o rupere a contactului dintre subiect şi mediu, însoţită de o exprimare mimico-pantomimică specifică. Se întîlneşte în isterie, oligofrenie, epilepsie, schizofrenie, găsindu-şi expresia cea mai caracteristică în delirul mistic -> PARATIMII, AMBIVALENŢĂ AFECTIVĂ, INVERSIUNE AFECTIVĂ, FOBIE, EXTAZ. 204. EMOVrnM) Bulgaria • Produs original de tip 2-(2-etoxifenoxi)metiI morfolin hidro-clorin, cu acţiune antidepresivă. Indicat în depresiile endogene, în schizofrenie şi epilepsie cu componentă depresivă. Nu are acţiune anxiolitică şi nici sedativă, deci necesită asocierea cu produse de acest tip. 205. EMPATIE (cf. gr. erripatheia „pasiune" g empathes „afectat, mişcat") • Capacitatea de identificare emoţională cu trăirile altei persoane. în relaţia medic-pacient, empatia nu este un mod de cunoaştere ştiinţifică, cî Intuitivă, materializîndu-se în „fler clinic" şi des-chizînd o perspectivă complexă legată de simptomatologie. WALDON (1983), făcînd o trecere în revistă a principalelor tendinţe metodologice în abordarea acestui concept, arată că empatia-poate fi privită ca o transmisie afectivă (stabilind o relaţie între conţinuturile psihice ale celor doi protagonişti implicaţi în situaţie), ca o contaminare afectivă (reali-zînd o simetrie Eu-Eu), ca o percepţie inconştientă (inducînd informaţii prin stimuli subliminali pe canale senzoriale — REIK), ca o rezonanţă afectivă, în care afectivitatea manifestată în comportamentul subiectului se sincronizează (SCHAFFER, 1979) cu cea a terapeutului. Diverşi autori au subliniat dihotomia aparentă errvpatie-raţionament, care nu este însă relevantă, deoarece psihiatrul nu face altceva decît şă-şi completeze demersul cli-nico-terapeutic cu „informaţiile" pe care înţelegerea intuitivă i le oferă. Capacitatea de transpunere este considerată de o serie largă de autori (MINKOWSKI, BUMKE, BOWLBY, SPITZ, REIK, EY) ca una din trăsăturile cele mai importante ale adevăratului specialist, căruia îi creează aureola de „superdotat" în perceperea sa de către subiect. C. ROGERS foloseşte noţiunea de empatie, în teoria sa psihoterapeutică, definind-o ca „percepţia cadrului de referinţă internă al unei alte persoane, cu atitudinile şi comportamentele emoţionale şi semnificaţiile care li se atribuie, ca şi cînd ar fi o altă persoană". Autorul insistă asupra deosebirii dintre identificare şi situaţia de „ca şi cînd", care presupune o participare activă a terapeutului şi comunicarea înţelegerii sale empatice, către subiect. Psihanaliza susţine că empatia răspunde nevoii de încorporare a subiectului. Majoritatea psihanaliştilor resping recomandarea lui FENICHEL ca, în timpul curei psihanalitice, să existe momente de empatie (fără un împrumut simptomatic). După aceştia, există pericole reale de modificare relaţională care, pot compromite cura. Analip fenomenologică pune sub senvnul întrebării criteriile jaspersiene, care îşi pierd relevanţa şi devin mult mai puţin tranşante cînd este adusă în discuţie empatia. Ceea ce pare neinteligibiI la o analiză raţională poate deveni comprehensibil dacă intră în discuţie modul particular a! subiectului de a trăi evenimentele. Empatia, afirmă WALDON, chiar dacă rămîne o experienţă inefabilă, poate fi controlată şi cît mai bine utilizată în scop diagnostic şi terapeutic. 206. EMPEDOCLE (490-430 î.e.n.) • Medic şi filozof materialist grec. Considera că la baza tuturor fenomenelor naturii stau patru elemente materiale, numite de el „principii" 5 focul, aerul, apa şi pămîntul. A explicat mişcarea elementelor prin acţiunea comună a două forţe opuse — „ura" şi „iubirea", exprimînd astfel, într-o formă plastică, relaţia dintre atracţie şi repulsie (evidenţiată spre sfîrşitul secolului al XlX-lea). 207. EMPIDILL(M) Coreea - DCI Sulplrldâ • Neuroleptic incisiv, derivat benzamidic de tip N-/(1 -etil-2-pi roii dini l)metil/-5-su lfamoiî-0-a-nisamidă, cu certe valenţe antidepresive, fără componentă sedativ-hipnotică. Are indicaţiile NL incisive (endogenii), fiind util şi în combaterea impulsiunilor obsesiv-cornpulsive, în afecţiuni psihosomatice (ulcer gastric şi duodenal), în vertij. Pentru dozele mari are efecte secundare comune NL incisive. Se poate administra fără pauză de 14 zile după întreruperea IMAO. Nu se administrează în manie şi epilepsie. \ Empiric ; Empirie ; Empirism Emp/53 208. EMPIRIC (cf. gr. empeirikos „care se con- duce după experienţă") 0 Atribut definitoriu pentru cunoştinţele care se bazează nemijlocit pe experienţă, pe observarea şi sesizarea perceptivă a obiectului, spre deosebire de cunoştinţele teoretice, generalizări subordonate anumitor norme logice şi anumitor criterii de raţionalitate. Cunoaşterea empirică se realizează în mod nesistematic la nivelul simţului comun şi metodic în 'cadrul demersului ştiinţific. Prin metodă empirică se înţelege totalitatea procedeelor experimentale utilizate în ştiinţă, împreună cu ansamblul regulilor corespunzătoare EMPIRISM. Fără a nega caracterul empiric al multor achiziţii şi practici din domeniul psihiatriei, trebuie remarcate totuşi importantele progrese ale ultimelor decenii pe planul cercetării ştiinţifice, care tind să confere un suport obiectiv tulburărilor psihopatologice, etiologiei şi terapiei lor. 209. EMPIRIE (cf. gr. empeiria „experienţă") <# în sens descriptiv, totalitatea inforrhaţiiior •şi cunoştinţelor dobîndite pe cale experimentală. într-o accepţiune peiorativă, un nivel precar al cunoaşterii, bazat exclusiv pe observaţii •şi generalizări empirice, lipsite de ordonare -sistematică, rigoare logică şi stringenţă argu-mentativ-teoretică.. 210. EMPIRISM (fr. empirisme J cf. gr. empeiria) 0 Concepţie epistemologică, opusă raţionalismului, care soluţionează unilateral şi simplist problematica gnoseologică, postulînd primatul experienţei perceptive comune în dobîndirea şi verificarea tuturor cunoştinţelor omeneşti. Tezeie definitorii ale empirismului clasic au fost formulate de J. LOCKE în „Eseu asupra intelectului omenesc" (1690), fiind apoi preluate şi adîncite de materialiştii francezi. Adoptînd o viziune contemplativistă, empi- rismul atribuie subiectului un rol pasiv în cunoaştere, de simplă receptare a informaţiilor furnizate de obiect prin intermediul senzaţiilor. Acestea sînt considerate ca formă fundamentală de cunoaştere nemijlocită, prin care subiectul dobîndeşte imagini (copii) „pure" ale obiectelor exterioare, „puritatea" lor fiind asigurată de independenţa datelor perceptive faţă de structurile şi activitatea -subiectului. în concepţia empirismului, obiectivitatea cunoştinţelor este condiţionată de caracterul nemijlocit şi pur receptiv al senzaţiilor, apreciind u-se că activitatea constructivă a intelec- tului constituie o sursă de deformare subiectivă a datelor originare din care derivă cunoştinţele autentice. Empiriştii şi-au propus reconstrucţia ştiinţei prin întemeierea inductivă a tuturor concepte- lor şi propoziţiilor teoretice/ pornind de la datele sensibile. Din acest motiv, empirismul acordă credit ştiinţelor experimentale, expll-cînd lacunar şi nesatisfăcător statutul conceptelor şi relaţiilor logico-matematice şi negînd orice valoare cognitivă a metafizicii, dată fiind relevanţa criteriilor experimentale de verificare faţă de propoziţiile ontologice. Neputînd să explice în mod satisfăcător temeiul obiectivităţi!, al certitudinii datelor senzoriale, şi nici să depăşească dificultăţile de natură logică ale metodei inductive, empirismul clasic a tratat în spirit relativist valoarea cunoaşterii, înciinînd spre scepticism (HUME sau CONDIL-LAC). • Incapacitatea totală a empirismului clasic de a explica geneza şi structura abstracţiilor teoretice şi statutul relaţiilor formale cu caracter apodictic a determinat în cele din urmă eşecul deplin al acestei orientări epistemologice, definitiv abandonată după teoria kantiană. Păstrînd şi reformulînd cîteva dintre postulatele tacite şi prejudecăţile antimetafizice ale concepţiei clasice, empirismul logic sau neo-pozitivismul contemporan renunţă la contem- 54/Emy £my/camafe(DCl) ; Enacf/ne (M) ; Enantiodromie ; Enarttiomorfie ; pfativism, acordînd o importanţă considerabilă activităţii spontan structurante a subiectului şi recunoscînd valoarea cognitivă a propoziţiilor formale, întemeiate analitic şi independente faţă de experienţă. Termenul semnifică, uneori cu o nuanţă peiorativă, şi o atitudine exagerat pragmatică în soluţionarea unor probleme teoretice sau praxiologice, atitudine specifică acelora care se bizuie exclusiv pe experienţa lor, ignorînd sau desconsiderînd generalizările teoretice, adevărurile ştiinţifice şi normele acţionale ce decurg din acestea. 211. EMYLCAMATE(DCI) • Derivat carba-matic de tip 3-metil-3-pentanol carbamat, cu acţiune sedativ-hipnotică şi valenţe anxioiitice CH2-CH3 H2H-C00 -C-CH2-CU3 ch3 şi miorelaxante. Indicat în nevroze anxioase, insomnii, afecţiuni psihosomatice. Constituie principiul activ al următorilor produşi : NUNCITAL(M) Austria RESTETAL(M) Suedia STATRAN(M) Franţa STRIATRAN(M) S.U.A. 212. ENADEL*M) Japonia — DCI Cloxazolam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 10-clor -11 b- (O-clorfenil)- 2,3,7,11 b-tetrahidro-oxazolo/3,2-d//1,4/benzodiazepin-6(5H)-ona, cu acţiune anxiolitică, sedativă, mioreiaxantă. 213. ENAD!NE(M) Argentina - DCI Dipo-tossium Clorazepat • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-2,3-dihidro-2,2-di hid roxi-5-feni 1-1 H-1,4-benzodiazepin-3 acid carboxilic, cu acţiune anxiolitic-miorelaxantă şi sedativă. Buna sa toleranţă şi efectele mai modeste sedativ-hipnotice îi conferă o largă utilizare. 214. ENANTIODROMIE (cf. gr. enantios „opus, contrar" 5 dromos „cursă")*# Termen preluat de JUNG din filozofia lui HERACLIT, pentru a descrie „apariţia unor contrapuneri inconştiente, mai ales în derularea temporală'1. O tendinţă care domină viaţa conştientă este contrabalansată de opusul ei, care se constituie în mod gradat în inconştient, modifi-cînd la un moment dat acţiunea conştientă, prea unilaterală. Pentru ilustrarea acestor transformări psihologice, autorul citează modificarea atitudinii lui NlETZSCHE faţă de opera şi persoana lui WAGNER (pe care iniţial U zeifica, pentru ca apoi să-l denigreze, deve-nindu-i extrem de ostil), ca şi delirul religios din perioada demenţierii filozofului. 215. ENANTIOMORFIE (cf. gr. enomios | morphe „formă") • Corespondenţă asimetrică, întîlnită la nivel molecular, cristalin şi, mai ales, în alcătuirea organismelor biologice,, în care termenii raportului de asimetrie îşi-corespund prin inversarea dispunerii elementelor (aşa cum mîna dreaptă corespunde m Ti ni i-stingi sau imaginii ei reflectate în oglindă). 216. ENCEFAL (cf. gr. enkephalcs „creier") • Segment al sistemului nervos, situat în cutia craniană. Encefalul este alcătuit din formaţiuni subtentoriale (etaj situat sub cortul cerebelului) sau ale fosei posterioare, reprezentate de trunchiul cerebral şi cerebel, şi formaţiuni supratentoriale, reprezentate de dlencefal, rinencefa! şi emisferele cerebrale. Din punct de vedere embriologic, encefalul se dezvoltă din porţiunea anterioară, vezicu-lară, a tubului neural (de origine ectodermică),. formaţiunile saie fiind derivate din cinci vezicule cerebrale : • telencefalul (din care se dezvoltă emisferele cerebrale, bulbul olfactiv, ganglionii bazali sau corpii striaţi) J • diencefalul (talamusul, epitalamusu!, hipc-talamusul, epifiza, neurohipofiza) | • mezencefalul (tuberculii cvadrigemeni 5. pedunculii cerebrali) f • metencefalul (cerebelul, protuberanta) • mielencefalul (bulbul rahidian). Organul cel mai înalt diferenţiat al omului, encefalul constituie un ansamblu morfohisto-logic de o complexitate deosebită, în bună măsură necunoscut, caracterizat în esenţă prin modul de distribuţie şi pondere a^substan-ţei cenuşii şi albe (ARSENI, GOLU, DĂNAiLĂ, 1983) y este sediul sistemului nervos, dotat cu cea mai complexă capacitate de programare. El funcţionează după programe condiţionale genetic, relativ limitate şi dobîndite, majori~ tatea prin învăţare, care asigură baza psihc-fiziologică a capacităţilor adaptative umane. ANANIEV (1969) a descris o organizare orizontală a structurilor funcţionale cerebrale, integrată într-o organizare verticală, ierarhizată. Funcţiile ierarhizate (verticale) imprimă vigilitatea fin nuanţată a stării de conştienţă („prima unitate a capacităţii cerebrale" — LURIA), iar cele orizontale (a doua unitate a capacităţii cerebrale) asigură recepţia, analiza şi stocarea informaţiei. A treia capacitate cerebrală este constituită de programarea, reglarea şi .verificarea comportamentelor, care se- Encefaf ; Encefalopatie ; Encefalită - etiologie Enc/55 realizează prir elaborarea de programe deterministe :3 u algoritmice (de ordine şi succesiune) şi pro oi- i rte sau euristice. Una din probieme!e actuale i psi hc-f iz; ologi ei este reglarea bilaterală e^ rerică, mecanism important de control Agenţii etiologici responsabili de declanşarea acestui tablou anatomoclinic sînt ? • virusurile neurotrope şi ale rabiei, enterovirusurile (Echo, coxackie, polio-mielltic, herpes simplex, herpes zoster) Lot) parvcentral Cir trcnto! superior EHCEFAiUL -fota medială- comportamental, rezultat din interacţiunea celei d* a doua si a treia unităti funcţionale cerebral (SAKANO, 1982). Metodologiile explorării funcţiilor sistemului ■cerebra: sînt astăzi extrem de complexe, necesit conlucrarea a numeroase discipline (neurof ziologia, biofizica, neurochimia, pisho-logia, matematica). 217. ENCEFALATROF1E (cf. gr. enkephalos ; Ginphia „lipsă de hrană") —- sin. ATROFIA CREIERULUI —> ATROFIE. 218, ENCEFALITĂ (cf. gr. enkephalos) # Encefalopatie de origine infecţioasă nesupura-tivă, avînd ca substrat anatomopatologic o leziune inflamatorie a creierului, ia care se asociazi un infiltrat inflamator perivascular şi un infiltrat microglial. Clinic, se caracterizează p-'n prezenţa tulburărilor psihice (nespecifice şt de intensitate variabilă) şi a procesului infecţi os l sub tratament etiologic, antiinfec-ţios, simptomatologia psihică se estompează, fn acest grup de afecţiuni sînt incluse i • encefalita epidemică Von Economo ; • leucoencefalitele subacute Von Bogaert ; • encefalitele secundare. • protozoarele (malaria, toxoplasmoza) ; • metazoarele (teniaza, cistocercoza) ; • reacţii postvaccinale (antivariolic, anti-raoic, antipertussis) \ • reacţii postinfecţioase (rujeolă, variolă, rubeolă) Ş • unele boli infecţioase generale, în cadrul cărora pot să apară (febra tifoidă, bruce-loza, tuberculoza, tuşea convulsivă). Mecanismele fiziopatologice implicate sînt diferite, în funcţie de agentul etiologic incriminat (POROT) : • în poiioencefalite, virusul neurotrop a-junge în substanţa cenuşie fie pe cale centripetă, fie pe cale hematogenă, provocînd necroza neuronală şi leziuni inflamatorii gliaie şi perivasculare % • în leucoencefalitele perivenoase, demieli-nizante, apărute în cadrul bolilor eruptive (rujeolă, rubeolă, varicelă etc.), este implicat un mecanism imunologic ; • encefalopatiile acute apărute în cadrul evoluţiei unei boli infecţioase recunosc mecanisme întrucîtva diferite de cele descrise anterior, implicînd fie tulburări hemodinamice, fie trombofîebite cere- 56/Enc Encefalită epidemica von Economo brale, anoxie, tulburări metabolice (hipo-natriemie), supuraţii de vecinătate (abcese, granuloame) 1 • encefalopatiile cu virus lent (slow-virus) sînt encefalopatii degenerative (de exemplu, boala Creutzfeldt-Jakob). Simptomatologia clinică gene'rală a sindromului encefalitic este alcătuită din tulburări psihice, neurologice, neurovegetative, modificarea stării generale, tablou infecţios. 0 Tulburările psihice constau dijV cefalee, modificarea ritmului somn/veghe, tulburări ale stării de conştienţă (mergînd de la diminuare pînă ia comă), impulsiuni motorii. 0 Tulburările neurologice şînt extrem de polimorfe, de la cele simple pînă la cele de mare gravitate : crize convulsive izolate sau asociate (starea de rău epileptic), semne de focar (monoplegii, hemiplegii, paralizii de nervi cranieni), tulburări de deglutiţie, fona-ţie şi respiraţie, tetrapareze, paralizie. Semnele meningeale (vomă, fotofobie, pozitivârea probelor de elongaţie spinală) sînt frecvent prezente. Tulburările neurovegetative (tulburări respiratorii, tulburări ale ritmului cardiac etc.), prin intensitatea lor, pot fi deosebit de grave. 0 Tabloul infecţios (cu febră, tulburări digestive, rinofaringită) este variabil ca prezenţă şi intensitate. Starea generală este modificată. EEG este modificată în sensul dezorganizării traseului, cu prezenţa dominantă a undelor lente delta (traducînd suferinţa cerebrală), cu accentuări regionale^ şi salve sinusoidale ample, pseudoritmice. începutul şi sfîrşitul afecţiunii pot fi marcate pe EEG de apariţia unor complexe de vîrf-undă şi a unor descărcări de vîrfuri. Lichidul cefalorahidian, prelevat prin puncţie lombară, poate avea un aspect fie purulent (în cazul meningoencefalitelor infecţioase), fie de lichid cu reacţie limfocitară (în cazul meningoencefalitelor virale). Diagnosticul diferenţial al encefalitelor trebuie făcut în raport cu intoxicaţiile (lichidul cefalorahidian normal) şi tumorile (examene radiologice specifice, tomografie computerizată), rrfai ales în cazul encefalitei herpetice, care poate dezvolta clinic un tablou pseudo-tumoral şi modificări EEG în derivaţiile temporale . în ceea ce priveşte evoluţia encefalitelor, unele forme acute, cu tablou clinic extrem de zgomotos, pot evolua favorabil sub tratament antiinfecţios, fără a lăsa sechele, în timp ce alte encefalite, de multe ori cu aspect benign şi desfăşurare mai puţin zgomotoasă, au o evoluţie grevată de simptomatologia sechelară (mai ales Ia copii şi adulţi). Sechelele postence-falitice (numite de unii autori encefalopatie postencefalitică) îmbracă una din formele următoare l sindrom psihoorganic cronic, sindrom cerebrastenic, psihosindromul organic local (tulburările de focar se asociază cu tulburări ale sferei afectiv-instinctive ale personalităţii, mai ales la copii şi bătrîni), sechele neurologice, crize convulsive. Aspectul EEG în perioada sechelară se caracterizează prin păstrarea predominanţei undelor delta şi teta„ cu scăderea sau absenţa ritmului alfa. Tratamentul se instituie în funcţie de etio-logie, în măsura posibilităţilor existente : antibiotice specific sensibile? în infecţiile bacte-riene, antibiotice cu spectru larg sau tetra-cicline injectabile, în cele virotice. Se asociază şi un tratament patogenic, prin care se urmăreşte restabilirea homeostaziei hidroelectro-litice şi corticoterapie. Tratamentul simptomatic este orientat spre folosirea arsenalului medicamentos sedativ (neuroleptice sedative — de tip Tioridazin), în doze mici, necesitînd multă prudenţă în perioada acută şi de stare,, continuînd ca tratament de întreţinere îr> perioada de convalescenţă şi cea sechelară. # Encefalita epidemica Von Economo — sin. Encefalita letargică, extrem de rară astăzi,, a fost prima formă de encefalită virală, descrisă, de VON ECONOHO în Austria (1916-1922) şi, aproape concomitent, de CRUCHET. Formele clinice ale acestui tip de encefalită. sînt : • oculoletargia (hipersomnie cu durată de cîteva săptămîni, pacientul putînd fi trezit, dar numai pentru o perioadă foarte scurtă)| • dureri ale regiunii occipitale şi ale-membrelor superioare, asociate cu secuse musculare caracteristice « • forma halucinatorie acută, mai frecventă, la subiecţii tineri (agitaţie coreiformă, delir acut sau fenomene psihotice cu aspect catatonic, delirant-halucinator, hipomaniacal). Tulburările neurologice constau în pareze,, paralizii, ptoză palpebrală, pareza convergenţei, nistagmus, strabism, pupile midriatice, abolirea reflexului fotomotor, care sînt remisibile în cîteva săptămîni, lăsînd în urmă un sindrom cerebrastenic sau un sindrom parkinsonian. Cazurile cu evoluţie letală încă din stadiul iniţial al bolii sînt rare. Evoluţia favorabilă a bolii constă în remiterea fenomenelor în timp de cîteva săptămîni, cu persistenţa numai a unor stări de somnolenţă, astenie sau insomnii. După 1—2 ani, se poate instala simptomatologia sechelară, datorită lezării nucleilor cenuşii, a locusului nifer, constînd din crize oculo- Encefalită epidemică ; EncefaJocel; Encefalografie Enc/57 cefalogire, sindrom parkinsonian (palilalie, bradipsihie, bradikinezie), crize paroxistice de aspect histeriform, importante tulburări caracteriale, impulsivitate, perversiuni. O Leucoencefaliţele subacute Von Bogaert sînt afecţiuni grave, cu evoluţie întotdeauna letală, care se desfăşoară într-o succesiune de trei faze : • într-o primă fază, apar tulburări comportamentale, indiferentism, apatie, crize motorii (dar de intensitate şi durată mică), akinezie ?< <© cea de-a doua fază este marcată de apariţia şi evoluţia progresivă a deteriorării psihice pînă-lâ demenţă, cu mutism şi tulburări neurologice : dificultăţi de de-giutiţie, mişcări mioclonice, ritmice, de mare amplitudine, spasm de torsiune, mişcări coreiforme \ cea de-a treia fază, cea terminală, se caracterizează prin modificări ale stării de conştienţă de tip stupor, apariţia rigidităţii de decerebrare. EEG capătă -aspectul caracteristic al complexelor - Rademecker (vîrfuri lente, de mare amplitudine, în salve sincrone pe fond disritmic, generalizate). 0 Encefalitele secundare cuprind formele postvaccinale (mai ales după cea antivariolică, mai rar după cea antirabica şi antipertussis) — care apar la 9 — 13 zile de la data vaccinării —, encefalita rujeolîcă, encefalita varicelozică, encefalita rubeolică. Simptomatologia debutează brutal, cu febră, vărsături, cefalee, şi semne de iritaţie meningeală, la care se adaugă rapid somnolenţa, tulburări ale stării de conştienta şi semne neurologice (sindrom extra-piramidal şi paralizii). în lichidul cefalorahidian, extras prin puncţie, se evidenţiază pleiocitoză şi hiperglicorahie. Evoluţia,’ în aproape 20% din cazuri, este marcată de apariţia simptomatologiei sechelare. Simptomatologia psihică de tip depresiv, hipocondriac şi astenic, poate apare în perioada de convalescenţă. 219. ENCEFALITĂ SUBACUTĂ CU INCLUZIUNI S-^' PANENCEFALITĂ SUBACUTĂ SCLEROZANTĂ (PESS). 220. ENCEFALOCEL (cf. gr. enkephalos „creier" kele „tumoră") — sin. CRANIOCEL sin. —► CEFALOCEL. 221. ENCEFALOGRAFIE GAZOASĂ, - sin. PNEUMOENCEFALOGRAFIE (cf. gr. enkephalos graphein „a /în/scrie“) .• Metodă radiologică de investigare a conţinutului cutiei craniene, folosind drept mijloc de contrast aerul. Poate fi totală sau fracţionată, caz în care progresia contrastului gazos este urmărită etapă cu etapă prin control vizual. Are indicaţii largi (tumori, malformaţii vasculare, atrofii, inflamaţii me-ningeale şi cerebrale) şi contraindicaţii minime. Principalele modificări ce se pot evidenţia cu ajutorul metodei sînt : • atrofia corticală — apare sub forma lărgirii circumvoluţiilor, aspect ce poate fi difuz, generalizat, jn focare unice, multiple sau sistematizate în diferite regiuni (în acest caz, zonele cu leziuni alternează cu zone nemodificate). Există şi un grad de atrofie fiziologică ce apare odată cu înaintarea în vîrstă Ş • hidrocefalia internă — dilatarea sistemului ' ventricular, consecinţă a unei atrofii generalizate a substanţei albe (de etiologii diferite) sau a unei obstrucţii necomunicante, totale sau parţiale (blocaje parţiale la nivelul spaţiilor subarah-neidiene şi al cisternelor) ? • hidrocefalia externă — dilatarea largă a cisternelor, rar întîlnită în formă pură, coexistînd, în mod obişnuit, cu dilatări ale sistemului ventricular^ • porencefalia — comunicarea sistemului ventricular cu spaţiile subarahnoidiene | • deplasările sistemului ventricular — produse prin compresiunea proceselor expansive intracraniene şi prin tracţiunea cicatricelor cerebrale. în funcţie de scopul în care este efectuată, de tehnică şi cantitatea de aer care se introduce', encefalografia este de mai multe tipuri : • encefalografia gazoasă totală : are un scop orientativ, fiind utilizată în traumatologie, în inventarierea leziunilor inflamatorii ale sistemului nervos centrai şi în suspiciunile unui proces înlocuitor de spaţiu, în care fundul de ochi nu indica prezenţa hipertensiunii intracraniene § • encefalografia gazoasă fracţionată şi dirijată : se realizează prin introducerea fracţionată şi dirijată de aer în diferite porţiuni ale spaţiului subarahnoidian şi ale sistemului ventricular. Cu ajutorul acestei metode se pun în evidenţă, de obicei, elemente radiografice din afecţiunile psihice g • ventriculografia gazoasă : metodă de interes exclusiv neurochirurgical (introducerea de aer în ventriculi prin trocar — posttrepanare). în psihiatrie, metoda encefalografiei gazoase contribuie atît la susţinerea diagnosticului pozitiv, cît şi la diagnosticul diferenţial în unele afecţiuni psihice : • în alcoolism, sînt identificate mici pierderi de substanţă, datorate unor hemo- 58/Enc Encefolografie - aspecte în bolile psihice Ventriculogrcifie răgii mici şi repetate In scoarţă, cu atrofii corticaie difuze mai mult sau mai puţin întinse \ • în encefalopatia pcsttraumatică cu manifestări psihice, encefalografia relevă leziuni produse la nivelul focarului prin rănire directă, prin complicaţii septice sau prin tulburări circulatorii, care pot fi localizate, generalizate, asociate sau nu cu hidrocefalia sau porencefaîia \ • în infecţia luetică, în care manifestările psihice sînt produse de gome (foarte rare astăzi), relevă procesul expansiv intracranian sau atrofii corticaie generalizate (meningoencefalită şi procese vasculare endarteriale) f • în paralizia generală progresivă, consecutiv leziunilor vasculare, se produc atrofii globale, cu micşorare de volum a creierului. Acest proces Interesează Encefalopatie ; Encefalopatie a boxerilor Enc/59 în mod egaf scoarţa şi substanţa a!Dă, determinînd encefaiografic aspectul de atrofie cerebrală cu hidrocefaiie internă | • în schizofrenie, prin encefalografie frac-ţsonată, G. HUBER (citat de V. PRE-DESCU, 1976) a constatat o dilatare a regiunii frontale a ventricuiilor laterali şi, mai ales, a ventriculului HI şi mărirea spaţiilor subarahnoidiene. Aceste modificări coexistau cu manifestări psihice grave, gradul atrofiei - subcorticale şi corticale (mai ales frontale) fiind proporţional cu gradul defectual. Mai frecvent, astfel de aspecte au fost întîlnite în formele catatonice, iar în cele cu simptomatologie cenestopată s-au găsit măriri accentuate ale ventriculului Hi. Autorii francezi găsesc o corelaţie între aspectul radiografie şi cel clinic, susţinînd că dilatarea accentuată a ventriculului II! este caracteristică formelor catatonice, formele paranoide dînd o pneumatizare anormală a întregii regiuni frontale, iar cele simple neprezentînd nici un aspect caracteristic. Autorii germani stabilesc câ, ia bolnavii cronici, imaginile cele mai caracteristice sînt cele de atrofie frontală şi dilatare a ventriculului UI (a coarnelor temporale). După majoritatea autorilor, Există o relaţie proporţională între dilatările ventriculului HI şi severitatea defectului apato-abulic. Aşa cum subliniază şi HUBER, aceste aspecte nu sînt caracteristice psihozelor discordante, putînd apărea şi în uneie afecţiuni cerebrale organice, care afectează trunchiul cerebral sau regiunea frontală bazală, precum şi la bolnavii epileptici şi parkinsonieni } • în demenţa presenilă Pick, encefalografia gazoasă evidenţiază modificarea majoră a sistemului ventricular : dilatarea simetrică a celor două coarne frontale şi a extremităţii anterioare a coarnelor temporale. Localizarea anterioară a procesului este sugerată de aspectul de atrofie corticală a cortexului fronto-temporal } • în demenţa presenilă Alzheimer, ence-falografia gazoasă relevă atrofii corticale difuze şi o hidrocefaiie internă, cu dilatare ventriculară, mai ales în regiunea polului posterior şi în cea de răspîntie ventriculară (care rămîn nemodificate în boala Pick) \ • în arterioscleroza cerebrală, prin degenerare, se produc leziuni strofice de tîp Alzheimer } • în demenţele senile apare hidrocefalia, asociată cu atrofie corticală a lobilor frontali, parietali şi temporali, fără ca aceste leziuni să aibă dimensiuni deosebit de mari. 222. ENCEFALOPATIE (cf. gr. en^ep/ia/osf pathos „încercare, experienţă") • Suferinţă globală a creierului, datorată unor cauze primare (care provin din interiorul sistemului nervos central) sau, mai adesea, secundare, ca o consecinţă a modificărilor ce au loc la nivelul metabolismului cerebral, determinate de cauze extracerebrale, Practic, nu există afecţiuni care să implice într-o măsură sau alta procese biochimice ale organismului, fără a avea un răsunet cerebral. Mecanismul etiopatogenic este în mare parte bine cunoscut şi se referă Ia deficienţele existente în concentraţia plasmatică sau tisulară de oxigen (hipoxie), glucoză (hipoglicemie), anumite coenzime (avitaminoze), electroliţi. Despre ceea ce se află însă dincolo de nivelul molecular, mecanismele intime de tip celular, şi infracelular, biochimia neurotransmiţătorilor, etc., cunoştinţele actuale sînt încă în faza ipotezelor. Modul de evoluţie clinică a encefalopatiilor este întotdeauna acut sau subacut. Tabloul clinic cuprinde în prim plan tulburarea stării de conştienţă (de diferite intensităţi, pînă la comă), la care se alătură modificări ale motrici-tăţii (mişcări involuntare de tipul tremurături-lor, miocloniilor, agitaţie/stupoare) şi ale reglării neurovegetative. Din grupul investigaţiilor utile în precizarea diagnosticului, EEG poate furniza indicii valoroase, prin stabilirea gradului afectării cerebrale, strict proporţional cu indicele undelor lente, precum şi indicii privind etiologia . encefalopatiilor (undele trifazice, caracteristice insuficienţei hepatice). Clasifrcarea tipurilor de encefalopatii se supune criteriului etiologic, mai frecvent întîlnite de psihiatru fiind : encefalopatia acută hipertensivă, a boxerilor, hepatogenă, hipo-calcemică, hipoglicemică, infantilă, peniciîinică, pertussis, posttraumatică, . saturniană, senilă. 223. ENCEFALOPATIE A BOXERILOR - sin. MARTLAND(S) sindrom? „PUNCH-DRUNKENNESS" • A fost descrisă pentru prima dată de MARTLAND (1928) la boxerii profesionişti din S.U.A., fiind întîlnită mai ales la cei care au recepţionat lovituri puternice şi repetate la cap. Tabloul clinic constă în discoor-donare ş; lentoare a mişcărilor, instabilitate motorie, vorbire dificilă, nesigură* tulburări de echilibru, scăderea atenţiei şi memoriei. în raport cu intensitatea simptomatologică, au fost descrise forme pseudoparalitice, pseudo- 60/Enc Encefalopatie acută alcoolică ; Encefalopatie hepatogenă demenţiale, leuconevraxitice, pseudotumorale şi pseudoparkinsoniene. Substratul anatomic este reprezentat de atrofia corticală, rezultat al multiplelor focare hemoragice, care evoluează spre necroză. 224. ENCEFALOPATIE ACUTĂ ALCOOLICĂ • Suferinţă cerebrală datorată unei carenţe în vitamina (de fapt în cocarboxilază) £ apariţia leziunilor cerebrale în alcoolismul cronic se datorează acţiunii toxice directe a alcoolului, insuficienţei hepatice, carenţei nutriţionale şi avitaminozei. Dintre toate encefalopatiile, exceptînd-o pe cea portocavă, numai cîtorva li s-a putut stabili natura carenţială centrală, în special pentru vitamina B2 şi tot complexul B. Acestea îmbracă tabloul clinic cunoscut sub numele de encefalopatia Ga/et-Wernicke, sindromul Korsa-kov, encefalopatia pseudopelagroasă. EEG indică modificări bioelectrice constînd din unde lente, monomorfe, cu grupare predominant anterioară, care se ameliorează sub terapia cu doze mari de vitamine din grupul B. 225. ENCEFALOPATIE ACUTĂ HIPERTENSIVĂ - sin. EDEM CEREBRAL ACUT • Suferinţă difuză şi globală a creierului, determinată de creşterea valorilor tensiunii arteriale (din cadrul hipertensiunii arteriale esenţiale sau secundare feocromocitomului, lupusului eritematos, periarteritei nodoase etc.) sau venoase (insuficienţă cardiacă dreaptă). LISHMAN, ca şi alţi autori, subliniază faptul că această encefalopatie nu reprezintă o etapă obligatorie în evoluţia bolii hipertensive, dar atunci cînd apare, constituie o urgenţă medicală. Debutul este acut, cu valori mari ale tensiunii arteriale, în care componenta diastciică depăşeşte 140 mm Hg, manifestîndu-se prin cefaiee difuză intensă, ameţeli, vomă, irita-bilitate, insomnii, prezenţa în grad variabil a tulburărilor de conştienţă şi a semnelor menin-geale f frecvent apar crize convulsive, întregul tablou putînd conduce, în absenţa unei terapii adecvate, la exitus în 24 de ore (prin insuficienţă cardiacă şi renală secundare). Caracteristice sînt şi semnele focale rapid reversibile : nistagmus, pareze, cecitate corticală etc. EEG indică o încetinire difuză a traseului, unde teta şi delta, care dispar după intervenţia terapeutică. Examenul fundului de ochi este constant modificat, în sensul unei retînopatii evidenţiate prin leziuni vasculare, edem papilar retinian, exsudate şi hemoragii retiniene. 226. ENCEFALOPATIE DIFUZĂ FLATAU - sin. HEUBNER-SCHILDER sindrom? LEUCOENCEFALITĂ PERIAXIALĂ DIFUZA S-^' SCHI LDER-FO!X(B) boală 227. ENCEFALOPATIE DISEMINATĂ DA-VISONI - sin. DEGENERESCENTĂ CORTI-CO-STRIATĂ SPINALĂ f DEGENERESCENTĂ CORTICO-PALIDO-SPINALĂ ; DEGENERESCENTĂ PIRAMIDO-PALIDALĂ AMIOTRO-FICĂ STERLING ; PSEUDOSCLEROZĂ SPASTICĂ JAKOB-CREUT.ZFELDT boală. 228. ENCEFALOPATIE EPILEPTICĂIN FAN-TiLĂ CU VÎRFURl Şl UNDE LENTE DiFUZE- sin. PETIT MAL VARIANT S-^‘ LENNOX-> -sindrom. 229. ENCEFALOPATIE HEPATOGENĂ (v. encefalopatie } cf. gr. hepcr „fi cat “ per nan „a naşte, a produce1') — sin. ENCEFALOPATIE PORTOCAVĂ • Consecinţa suferinţei hepatice subacute sau cronice, exteriorizată prin tulburări psihice de intensitate nevrotică sau psi-hotică, cu sau fără tulburări neurologice de tipul degenerescenţei hepato-lenticulare (boala Wilson). Manifestările psihice cunosc o rnare varietate, fapt care a determinat descrierea mai multor tipuri de encefalopatie hepatică. Tabloul clinic este dominat de psihosindromul organic, care prezintă acutizări şi rerr-siuni succesive, alături de semne neurologice. Tulburările conştiinţei sînt constante, hipersemia reprezentînd semnalul de alarmă pentru in- Encefalopatie hipocalcemicâ, hipoglicemicâ, hipsaritmicâ Enc/61 trarea în faza acută. Pot apare depresie sau euforie, anxietate, tulburări de comportament, sindroame schizofreniforme. Tulburările neurologice sînt de tipul flapping-tremorul ui şi al 'altor; semne extrapiramidale (ataxie, hiper-.tonie etc.). Mecanismul de producere constă în acumularea unor substanţe azotate în sînge, provenite din absorbţia intestinală, în absenţa unei deto-xifieri eficiente la nivelul ficatului, şunturi portocave spontane şi chirurgicale, insuficienţă celulară hepatică. Aceste substanţe provoacă leziuni cerebrale de tip hiperpfazic şi proliferativ, care afectează îndeosebi glia astrocitară (amoniacul se uneşte cu acidul alfacetoglutamic, blocînd ciciul Krebs, pertur-bînd mecanismul oxidativ şi întîrziind conducerea sinaptică prin inhibiţia colinesterazei). Investigaţiile paraclinice şi de laborator relevă perturbări mai rnult sau mai puţin importante ale funcţiei hepatice. Modificările electroencefalografice ^sînt proporţionale cu alterările cerebrale. în stadiile comatoase, EEG indică prezenţa unor unde trifazice, descrise de BICKFORD şi BUTT, dovedindu-se ulterior ca fiind nespecifice, deoarece apar şi în alte tulburări metabolice (intoxicaţii cu oxid de carbon, insuficienţă renală, hipoglicemie etc.), care sînt în raport direct cu nivelul amoniemiei. Tratamentul este complex, necesitînd spitalizare şi măsuri urgente de reechilibrare hidroelectrolitică şi nutriţională. 230 ENCEFALOPATIE HIPOCALCEMIC (v. encefalopatie ; cf. gr. hypo „sub“ Ş lat, calx „var"; gr. haima „sînge") • Situaţie clinică mai rar întUnită în practică astăzi, datorită depistării precoce a stărilor de spasmofilie (tetanie latentă) ; ridică serioase probleme de diagnostic diferenţial, deoarece cumulează manifestări convulsive (epilepsie grand mal, absenţe) şi tulburări psihice (toată gama semiologică psihiatrică). Cheia rezolvării o aduce dozarea calcemiei, care «jprezintă valori mult scăzute. Hipocalcemia influenţează pragul excitabilităţii celulare. Examenul fundului de ochi poate indica uneori edem papilar. EEG prezintă un traseu dezorganizat nespecific. Reversibilitatea tuturor fenomenelor este spectaculoasă ia administrarea parenterală de calciu. 231. ENCEFALOPATIE HIPOGLICEMICĂ (v. encefalopatie ; cf. gr. hypo ? glykys „dulce" \ haima „sînge") • Consecinţă a deprivării acute a substratului cerebral de elementul energetic fundamental, glucoza, cunoscute fiind rezervele mici de glucide de care dispune creierul. Circumstanţele patologice în care survine sînt variate : adenom al celulelor insulinc-secretoare Langerhans, insuficienţă cortico-suprarenală sau antero-hîpofizară, hepatopatii, hiperinsulinism funcţional (postcorticoterapie, gastrectomie, ganglioplegie, cură insuiinică Sakel etc.). Tabloul clinic se instalează, de obicei, dimineaţa sau după efort fizic, cu tulburări pro-dromale constînd în greaţă, transpiraţii, tahicardie, senzaţie de foame, nelinişte f cuprinde tulburări de conştienţă, chiar stări comatoase de diverse grade, convulsii, parestezii, tulburări ale motricităţii oculare, vertij, agitaţie psiho-motorie, amiotrofii distale. Nu totdeauna apariţia şi gravitatea suferinţei cerebrale poate fi direct corelată cu nivelul hipoglicemiei, ci mai curînd cu rapiditatea scăderii glicemiei. EEG indică o marcată hipersensibilitate Ia hiperpnee, lentoare la aplicarea stimulilor, înlocuirea ritmului alfa cu unde delta şi teta intercalate de paroxisme. Este caracteristică reversibilitatea rapidă atît a tabloului psihic, cît şi a modificărilor EEG, la administrarea intravenoasă (mai lentă în cea orală) de glu-coză. 232. ENCEFALOPATIE HIPSARITMIC (v. encefalopatie >« cf. gr. hypsos „înălţime" f a- „fără" y rythmos „ritm") — sin. BLITZ-KRAMPF f BLITZNICK» BLITZNICK UND SALAAM KRAMPFy BOALA SPASMELOR lN FLEXIE * CRIZE ECLAIRE f CRIZE PROPULSIVE ; CRIZE SURSA UT ? GIBBS(B) boalăf ENCEFALOPATIE MIOCLONICĂ INFANTILĂ CU HI PSARITMIE ; HIPSARITMIE f MASSIVE MYOCLONIC jERKS ţ NICK-KRĂMPFE PETIT MAL PROPULSIVE Ş SPASM INFANTIL? SPASME INFANTILE RAPIDE DE AFIRMARE ; TICURI DE REVERENŢĂ (MARCHAND)î TICURI DETIPSA-sin. LA AM WEEST(S) sindrom. 233. ENCEFALOPATII INFANTILE SECHE-LARE (v. encefalopatie ; cf. lat. infans „copil mic" l sequela „consecinţă") © Afecţiuni cerebrale cu caracter congenital sau dobîndit (fie la naştere, fie în prima copilărie), care determină oprirea în dezvoltare a creierului copilului. Un număr relativ ridicat de factori nocivi exogeni, care acţionează asupra sistemului nervos central, antenatal (al embrionului, fătului), perinatal sau postnatal, deci înainte de maturaţie, pot antrena, în funcţie de intensitatea şi extensiunea leziunilor, tulburări neuropsihice de o mare diversitate. Leziunile sistemului nervos central au fie un caracter funcţional, tranzitor, cu restituţie ulterioară integrală, fie un caracter structural, distructiv, ireversibil, generind, în ultimă instanţă 62/Enc Encefalopatii infantile secundare : cauze, patogenie ci cat î* ici, sechele definitive. Acest ultim aspect (leziunea centrală cicatriceală) constituie factorul esenţial, definitoriu, al sindromului denumit encefalopatie infantilă sechelară, din cadrul căruia trebuie excluse afecţiunile evolutive care îl pot provoca (encefalite, intoxicaţii etc.), bolile eredodegenerative şi tumorile cerebrale. Frecvenţa sindromului este dificil de apreciat. Dacă se cuprinde în cadrul lui întreaga patologie neuropsihică sechelară (cazurile fruste — micro-encefalopatiile —, întîrzierea neuromotorie si psihică de origine exogenă organopatică, debilitatea motorie, unele forme de epilepsie secundară), morbiditatea generală atinge 1,4%. în S.U.A., la 190 milioane de locuitori există 250 000 de cazuri de encefalopatie infantilă sechelară. în general, pe plan mondial se consideră că aproximativ 2°/00 din copiii care ajung la vîrsta de cinci ani prezintă sechele după o encefalopatie acută. Utilizarea largă a tehnicilor de resuscitare a nou-născutului în suferinţă fetală a redus şi reduce progresiv mortalitatea neonatală şi infantilă, favorizînd însă o creştere a morbidităţii encefalopatice sechelare. Din punct de vedere clinic, terapeutic şi prognostic, factorul etiologic în encefalopatiile sechelare are o importanţă relativ redusă, de o mai mare semnificaţie fiind momentul agresiunii. Acest aspect generează diferenţierea a două forme fundamentale de encefalopatii infantile sechelare : • embriopatiile — determinate de leziuni intracraniene în primele trei luni de sarcină (perioada organogenetică), care se caracterizează clinic prin anomalii de dezvoltare, malformaţii şi monstruozităţi]! • fetopatiile şî encefalopatiile — determinate peri-sau postnatal — caracterizate prin leziuni distructive ale encefalului imatur, dar conturat în morfologia sa generală. BRANDT-NIELSEN consideră că 30% din sechelele encefalopatiilor infantile sînt generate de cauze prenatale, 60% de cauze perinatale şi 10% de cauze postnatale. în majoritatea cazurilor însă, în etiologia encefalopatiilor sechelare infantile intervin factori multipli, care acţionează simultan sau succesiv. Se pot deosebi factori etiologici care acţionează exclusiv în perioada embrionară, alţii care acţionează în perioada embrionară şi fetală sau numai fetală şi factori peri- şî postnatali. Factorii exogeni care intervin mai frecvent în etiologia embriopatiilor sînt : • infecţioşi (rubeola, toxoplasmoza, gripa etc.) ş • nutriţionali (antimetaboliţii, hipovita-minozele etc.) f • fizici (radiaţiile ionizante) l • endocrini (hormonii sexuali, diabetul etc.) I • toxici (sarcina toxică, psihotropele, alcoolul, plumbul etc.) jj • hipoxia \ • tentativa de avort ? • prematuritatea şi debilitatea. Printre cauzele care produc encefalopatiile infantile sechelare din perioada fetală, perina-tală şi postnatală, cele mai semnificative sînt i • în perioada fetală : infecţiile, endocrino-patiile, izoimunizarea, autoimunizarea, hipoxia, traumatismele, toxemia gravi-dică, gemelaritatea, intoxicaţiile, carenţele vitaminice \ • în perioada perinatală : traumatismele obstetricale, hipoxia, prematuritatea ş • în perioada postnatală: traumatismele craniocerebrale, bolile infectocontagioase, agenţii toxici, leziunile vasculare, vaccinurile, stările de deshidratare acută. Din multitudinea aspectelor patogeniei encefalopatiilor sechelare, o importanţă deosebită o au următoarele v • cînd agentul cauzal acţionează după încheierea perioadei de organogeneză, nu ■ se mai produc anomalii de conformaţie, malformaţii sau monstruozităţi ? • cînd agentul cauzal acţionează pe un sistem nervos imatur, pe lîngă alte tulburări, poate frîna maturarea morfofuncţională | • leziunile, mai mult sau mai puţin limitate la o structură morfofuncţională, antrenează tulburări primare, legate de structura respectivă, şi secundare sau terţiare (la distanţă), prin implicarea structurilor de interconectare directă sau mediată g • după săptămîna a 12-a de gestaţie, fătul poate reacţiona la agenţii infecţioşi, reproducînd boala mamei cu particularităţile legate de gradul său dezvoltare $ • fătul şi nou-născutul (sugarul) au o fragilitate vasculară particulară, care stă ia baza presupoziţiei pentru sindroa-mele hemodinamice şî leziunile vasculare 1 • orice perturbare circulatorie cerebrală presupune hipoxia fătului | • prematuritatea şi debilitatea trebuie considerate sindroame de suferinţă fetală } • fragilizarea creierului poate apare ca urmare a acţiunii unor cauze variate, care nu lasă sechele manifeste } • caracterul neevolutiv al encefalopatiilor: infantile sechelare \ • limita cronologică a sindromului este de 3—4 ani, după majoritatea autorilor. Encefalopatie : mioclonică infantila, pancreaticâ, penicilinică Enc/63 Anatomopatologic, encefalopatiile infantile sechelare se caracterizează prin leziuni ence-falice cicatriceaie întinse, reziduale proceselor inflamatorii, leziunilor vasculare, hipoxiei, intoxicaţiilor şi aitor perturbaţii produse de factorii etiologici incriminaţi. Aiteraţiile fundamentale constau în dispariţia sau rarefierea celulelor nervoase, tulburări de rnaturaţie a neuronilor rămaşi îndemni, modificări ale ţesutului de susţinere în sensul unor proliferări gliale, scleroze sau distrucţii, leziuni ale substanţei albe, formarea de lacune sau cavităţi. Printre entităţile morfopatologice mai bine conturate, particulare copilului, se descriu : ageneziile corticaie, disgenezia neuronală a nucleilor bazali, scleroza cerebrală atrofică şi porencefalică. Etiologia multiplă a encefalopatiilor infantile sechelare nu poate fi corelată satisfăcător cu o anumită patogenie, cu un substrat morfole-zional şi, mai ales, cu tablouri clinice neuro-psihice specifice. încercările de a izola „boli" şi de a stabili pe această bază clasificări nu s-au soldat cu rezultate concludente. Instalarea unor leziuni ale sistemului nervos centra! cu potenţial evolutiv encefalopatie poate fi anunţată precoce de prezenţa unor sindroame (postnatal) : • sindromul spastic Prechtl (diminuarea activităţii motorii, a reflexelor osteo-tendinoase, cianoză asociată cu paloare, tulburări de termoreglare) \ • triada Van Praagh (hipotonie, scăderea reflexului de sugere, somnolenţă) f • hemisindromulj (hipotonie, diminuarea mişcărilor spontane, a reflexelor osteo-tendinoase, a reflexelor specifice şi de apărare la nivelul unui hemicorp.) Aceste trei sindroame se pot combina între ele şi asocia cu manifestări convulsive, crize de rigiditate, diskinezii precoce, simptome bulbare şi pontine. Dacă decesul nu se produce în primele zile, săptămîni sau luni, se constituie tabloul encefalopatiei sechelare, care grupează următoarele categorii de tulburări : • de motricitate (întîrziere psihomotorie şi infirmitate motorie cerebrală, cu tipurile spastic, diskinetic, distonic, rigid, ataxic şi aton) ş. • ale nervilor cranieni motori şi senzi-tivo-senzoriali | • de sensibilitate (extero- şi propriocep-ti vă) | • trofice f m psihice (ce! mai frecvent tablou sechelar fiind întîrzierea în dezvoltarea psihică) g • convulsii epileptice. Dintre mijloacele de investigare, pneumo-encefalografia şi electroencefalograma pot fi utile în evaluarea deficitului anatomic şi, uneori, în confirmarea diagnosticului de encefalopatie infantilă. Combaterea eficientă a encefalopatiilor infantile sechelare, problemă cu ample repercusiuni sociale, economice şi psihologice, impune în primul rînd măsuri profilactice, care au ca prim reper cunoaşterea etiologici. Odată tulburările instalate, tratamentul va fi orientat spre combaterea unor complicaţii şi a agravărilor în faza preclinică (de exemplu, epilepsia), recuperarea motorie, în scopul reducerii handicapului şi a gradului de dependenţă. 234. ENCEFALOPATIE MIOCLONICĂ INFANTILĂ (v. encefalopatie \ cf. gr. rnys „muşchi" rf klonos „dezordine" ? lat infens „copil mic") - sin. ENCEFALOPATIE H1P- SAR1TMICĂ WEEST( s> sindrom. 235. ENCEFALOPATIE PANCREATIC (v. encefalopatie ’f gr. pankreas) • Circumstanţă patologică deosebit de gravă, care poate însoţi pancreatita acută (în special pe cea din alcoolism). Agitaţia şi confuzia iniţială progresează către delirium şi comă, cu prognostic deosebit de rezervat. Probele de laborator evidenţiază gravele alterări ale funcţiei pancreatice. Urii autori neagă posibilitatea de circumscriere a acestei entităţi, considerînd-o doar o rezultantă complexă a fenomenelor ce însoţesc alcoolismul. 236. ENCEFALOPATIE PENICILINICĂ (v. encefalopatie f fr. penicilline Ş vezi lat. peni-cillium „mucegai") • Complicaţie semnalată pentru prima oară în 1967 (BLOOMER) ia administrarea unor doze mamut (de ordinea a zeci de milioane de unităţi în 24 ore) de penicilină, timp îndelungat, şi la bolnavi pese-dînd un anumit grad de insuficienţă renală. Se exteriorizează prin mioclonii, crize convulsive pînă la rău epileptic, care impun scăderea sau chiar suprimarea tratamentului. 237. ENCEFALOPATIE PERTUSSIS • Complicaţie a infecţiei cu baciiul pertussis (tus^a convulsivă), constînd din crize epileptice, semne piramidale, afectarea funcţiilor cognitive. 238. ENCEFALOPATIE SATURNIANĂ (v. encefalopatie f fr. saturnin — de la Saturn, numele dat plumbului de alchimişti) • Tulburări care survin pe fondul intoxicaţiei cronice cu plumb (profesii expuse, accidente), cu in- 64/Enc Encefalopatie senila ; Encefalozâ ; Encephabol; Enciclopedism staiarea în decurs de 6 luni — 2 ani a unui sindrom de hipertensiune intracraniană, crize convulsive, hemiplegie, afazie postcritică reversibilă, polinevritică, pe fondul cărora pot surveni episoade delirante acute. Simptomatologia psihică este reprezentată de un sindrom deteriorativ progresiv, depresie. Examenul fundului de ochi relevă edem papilar, atrofie optică acută. Examenele neurologice sînt specifice pentru saturnism. Evoluţia este reversibilă, de cele mai multe ori, sub tratament cu agenţi chelatori. 239. ENCEFALOPATIE SENILĂ (v. encefalopatie | lat. senilis „de bătrîn, bătrînesc") • Termen prin care s-a încercat sublinierea faptului că afectarea cerebrală, în cazul bolilor psihice caracteristice involuţiei, este globală şi difuză (arterioscleroza cerebrală, demenţele senile şi presenile), dar care nu este general acreditat în psihiatrie. 240. ENCEFALOZ (cf. gr. enkephalos „c reier“) • Termen folosit în deceniile trecute pentru a desemna afecţiuni cerebrale degenerative, cu origine dismetabolică şi evoluţie cronică nefavorabilă, ale căror manifestări clinice constau în simptome deficitare, însoţite sau nu de manifestări neurologice specifice localizării lezionale (înlocuit astăzi de termenul de ENCEFALOPATIE). Spre exemplificare, poate fi amintită encefaloza descrisă de MARCHAND (1950), în legătură cu etiologia toxică şi infecţioasă, modalitate patogenică de tip somatoencefalic, pe care autorul o incriminează în apariţia delirului acut azotemic şi a deliriumului tremens. 241. ENCEPHABOL^1) RFG, ENERBOLfM> Polonia — DCI Piritinolum • Activator, al metabolismului celulei nervoase, indicat în stări de astenie şi în sindroame organice cerebrale, tulburări de atenţie şi memorie. Toleranţa medicamentului este bună, ocazional descriindu-se cazuri în care a determinat apariţia stărilor de iritabilitate, anxietate, a insomniilor sau a stărilor de excitaţie hipomaniacală. Pentru eliminarea acestor efecte adverse este necesară reducerea dozelor. 242. ENCICLOPEDISM (cf. gr. enkyklos „rotund” f paideia „educaţie") — sin. POLI-GNOZIE • Simptom descris de PANTELEEV (1968), în formele parafrenice ale schizofreniei. Se caracterizează prin tendinţa subiectului de a desfăşura în domeniu! literar, artistic sau ştiinţific o activitate politematică, constînd în realizarea unor producţii literare (eseuri, articole, aforisme), lucrări ştiinţifice (raţionalizări, invenţii, teorii), producţii plastice (de- sene, scheme, benzi desenate, portrete), care oglindesc trăirile patologice ale autorului în reflectarea realităţii. Aspectul fantastic, expansiv şi dezordonat este nota caracteristică a acestor producţii. 243. ENCOPRESIS (cf. gr. en „în1* % kopros „excrement" l hezienai „a termina de făcut, a încheia*1) • Defecaţie involuntară, fără determinism organic (sfincterian, intestinal sau neurologic), care poate apare la copii duDă împlinirea vîrstei de trei ani. Întîlnit cu o frecvenţă mai mare la băieţi, fenomenul este mai rar comparativ cu enurezisu! (cu care uneori se asociază) şi poate fi considerat ca un deficit de educaţie sfincteriană sau ca o reacţie de opoziţie a copilului faţă de anturaj. Primar sau secundar (precedat de o perioadă în care copilul a avut controlul sfincterian), enco-prezisul diminuează odată cu vîrsta, beneficiind de rezultate favorabile în urma psi-hoterapiei aplicate atît copilului, cît şi grupului (familiei). La adult, apariţia encoprezisului este în-tîmplătoare, fiind ocazionată de un efort fizic care solicită musculatura presei abdominale sau de o emoţie puternică (de exemplu, frica). Encoprezisul secundar poate fi şi unui din simptomele de debut ale schizofreniei, ca expresie a indiferenţei faţă de ambianţă, a detaşării de realitate. 244. ENDEP(M) SUA - DCI Arnitriptilinâ 9 Antidepresiv timoleptic, derivat dibenzo-cicloheptanic de tip 10,11-dihidro-N,N-di-metil-5H-dibenzo /a,d/-cicloheptenă-A5,r — propilamină, cu acţiune antihistaminică şi antiserotoninică. Industria noastră farmaceutică 7 produce sub numele de AMITRIPTILINĂ(M>. 245. ENDEQUIL(M> Italia - DCI C/or-diazepoxid e Tranchilizant, derivat benzodi-azepinic de tip 7-clor-2-metilamino-5-fenil-3H-1,4-benzodiazepin-4-oxid, cu acţiune an-xiolitică, anticonvulsivantă şi mioreiaxantă | nu are efect hipnotic, fiind unul din cele mai răspîndite tranchilizante de zi. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NA-POTON(M>. Endocranium ; Endocrinologie şi psihiatrie End/65 246. ENDO- (cf. gr. endon „în interior**) • Element de compunere, exprimînd sensul de interior, intern, propriu. 247. ENDOCRANIUM (cf. endo- ; gr. kronion „craniu") • Termen utilizat în lucrări mai vechi pentru a desemna duramater ence-falică. 248. ENDOCRINOLOGIE Şl PSIHIATRIE (cf. endo- ; gr. krinein „a secreta" ^ logos „cuvînt, discurs" ?< psyche „suflet" g iatreia „tratament, vindecare") • Studiul contribuţiei hormonilor în activitatea psihică, al simptomatologiei psihice în endocrinopatii şi în psihogeneza unor boli endocrine, a constituit subiectul a numeroase cercetări. Deşi antichitatea a lăsat primele consideraţii asupra determinismului umoral al temperamentului, conceptul de neuroendocrinologie s-a cristalizat abia în secolul nostru. întemeietor al endocrinopsihiatriei este considerat savantul român C. I. PARHON. Numit profesor de neurologie şi psihiatrie la laşi r în 1913, PARHON efectuează studii complexe, anato-modinice şi biochimice, asupra glandelor endocrine, la bolnavi cu afecţiuni psihice şi neurologice. Lui i se datorează teoria determinismului endocrin al psihozelor afective, ca şi sistematizarea tulburărilor p>sihice care acompaniază endocrinopatiile. în străinătate se remarcă cercetările întreprinse de H. BARUK, M. BLEULER, WOODBURY etc. Neuroendocrinologia are la bază principiul existenţei a două sisteme cardinale de integrare şi coordonare a funcţionalităţii organismului : sistemul nervos (utilizînd căi sinaptice) şi sistemul endocrin (cu căile umorale). In- terdependenţa celor două sisteme a fost confirmată prin evidenţierea neuronilor cu rol neurosecretor. Aceştia conţin incluziuni glandulare secretorii, axonii lor asinaptici fiind conectaţi direct cu sistemul capilar (conexiuni neurohematice). Se realizează astfel la nivel central sisteme neurohormonale 3 sistemul peptidergic hipotalamic (sintetizînd factori hipofizotropi, oxitocină şi hormon antidiuretic) şi sistemul aminergic (sintetizînd catecolamine şi indolamine cu rol dublu, de neurotransmiţători şi neurohormoni). Centrul de legătură între sistemul nervos şi cel endocrin, ansamblul neuroendocrin, este reprezentat de axul hipotalamo-hipofizar. Conform schemei lui FRIEDGOOD, acest sistem are în centrul său hipofiza, servomecanism cu multiple feed-back-uri umorale, aflate în strînsă legătură şi interdependenţă cu hipo-talamusul ^(adenohipofiza, prin conexiuni exclusiv vasculare, prin sistemul port Popa-Fielding, şi neurohipofiza, prin conexiuni nervoase). Interrelaţiile se produc în două mari direcţii : sistemul hipotalamo-neuro* hipofizar, cu centrul în nucleii Supraopticî şi paraventriculari din hipotalamusul anterior, şi sistemul hipotalamo-adenohipofizar, cu centrul în aria semilunară hipotalamică. Axul hipotalamo-hipofizar este integrat el : însuşi în ansamblul sistemului nervos centrai, prin legăturile hipotalamusului cu restul structurilor cerebrale şi în special cu die'ncefalul, acesta avînd un rol bine definit în reglarea vieţii afective. Importante sînt şi conexiunile cu sistemul limbic, care intervine în determinismul şi reglarea comportamentului. Trebuie subliniată, de asemenea, legătura cu cortexul cerebral, conectarea la ariile integrative alo funcţiilor autonome, motorii * senzoriale, mo* tivaţionale etc. Hipotalamusul constituie şl punctul de impact al stressului, disfnc-ţiile sale oferind o bază pentru concepţiile psihosomatice în medicină. Axul hipotalamo-^ hipofizar îşi asumă deci rolul de placă turnantă între sistemul nervos şi cel endocrin» asigurînd transformarea informaţiei nervoase în informaţie hormonală. Cercetările lui WOODBURY au confirmat acţiunea hormonilor corticosuprarenali asupra excitabilităţii cerebrale 1 schematic, deoxi-corticosteronul (DOC) ridică pragul excitabilităţii, în timp ce alţi steroizi Uar coborî. Această acţiune, cu mecanisme complexe şi nu în întregime cunoscute, lasă să se întrevadă o reglare hormonală posibilă a excitaţiei cerebrale, cu participarea altor glande, mai ales a tiroidei. Este de amintit, în context, acţîuheâ. terapeutică a hormonului adenocorticotrop în epilepsia hipsaritmică (maladia spasmelor, în 5 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 66/End Endocrinologie : manifestâri psihice în bolile endocrine flexie) din prima copilărie (deşi, după TORDA şi WOLFF, ACTH-ul coboară experimental pragui excitabilităţii corticaie). Studiile, de neuroendocrinoiogie au fost orientate îndeosebi în următoarele direcţii : sistematizarea tulburărilor psihice din cursul endocrinopatiilor, determinarea rolului hormonilor în etiopatogenia bolilor psihice şi a dezordinilor endocrine care pot însoţi unele afecţiuni din clinica psihiatrică. Primele cercetări referitoare Ia raporturile dintre hormoni şi activitatea psihică sînt legate de numele lui C. I. PARHON. Aceste i nter reiaţi i sînt semnalate încă în primele lucrări ale savantului român, printre care : „Studiu asupra unor funcţiuni mai puţin cunoscute ale ovarului", publicat în 1900. Referitor la rolul patogeniei endocrine în determinismul unor boli psihice, prima lucrare îi aparţine tot lui PARHON : „Tulburările mintale din Basedow" (1906). Deşi a încercat să evidenţieze participarea hormonală în etiopatogenia unui mare număr de afecţiuni psihice, inclusiv a psihozelor (teorie reluată, ulterior, de BARUK ş.a.), pînă. în prezent, determinismul psihoendo-crin nu a fost demonstrat cu certitudine, nefiind în consecinţă acceptat de majoritatea autorilor, cu excepţia unei singure afecţiuni : cretinismul tiroidian. După cum arată TUS-QUES, acţiunea hormonală este în acest caz indirectă,, „antrenînd agenezia creierului'1. Cazurile în care tulburările endocrine însoţesc bolile psihice sînt totuşi frecvente acest aspect s-a aflat în atenţia lui PARHON, care a efectuat primele cercetări anatomo-ciinice şi de biochimie asupra sistemului glandular al bolnavilor psihici. Sindroamele depresive sînt caracterizate frecvent de o hiperactivitate hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană şi de modificări în secreţia STH, a prolactinei şi a hormonilor foliculino-stimulanţi şi luteotropi sş constatarea acestui aspect sprijină ipoteza intervenţiei aminelor cerebrale în patogenia unor depresii. Perturbări ale secreţiilor suprarenale, ti-roidiene şi gcnadice au fost observate constant în schizofrenie, dar, în stadiul actual al cercetărilor, sistematizările sînt încă dificile. în psihozele puerperale ar interveni, după unii autori, o dereglare hipotalamo-hipofizară (GUIRAUD), iar după alţii, de origine ovariană. Tulburările psihice din cursul endocrinopatiilor au constituit şi ele obiectul preocupărilor lui C. I. PARHON, care a diferenţiat unele trăsături comune, precum diminuarea sau stimularea activităţii instinctuale (nutriţie, sexualitate, motricitate), tendinţe depresive sau euforice, iritabilitate, lentoare ideativă (inconstant). Alteori, se descriu psihoze acute, confuzionale, halucinatorii, delirante. Toate aceste manifestări au fost încadrate în psi-hosindromul endocrin, pe care BLEULER îl compara cu tulburările psihice din leziunile cerebrale, mai ales cu cele ale regiunii anterioare a hipotalamusului şi ale trunchiului cerebral. Cercetările subliniază, de asemenea, importanţa structurii premorbide a personalităţii şi a psihotraumelor familiale. Tentativele de a stabili „profile psihologice'1 specifice endocrinopatiilor nu au dat rezultate concludente. Tulburări de ordin endocrin se pot mani-festa şi în cursul terapiei cu substanţe psihotrope : neurolepticele determină creşterea secreţiei de prolactină, cu galactoree şi posibilă amenoree, stimulează producerea de hormon antidiuretic, reduc titrul estrogeni-lor etc. î antidepresivele triciclice pot stimula eliberarea de prolactină, cu apariţia consecutivă a sindromului amenoree-galactoree. Din studiile consacrate comportamentelor, se poate trage următoarea concluzie : în timp ce comportamentul instinctual poate să depindă efectiv de activitatea hormonală, comportamentele elaborate presupun întotdeauna intervenţia unor factori psihici complecşi. Posibilele corelaţii psihoendocrine se cer interpretate în această lumină cu prudenţi şi obiectivitate, pentru a evita atît pericolul unui organicism, cît şi pe cel al unui psihologism excesiv. Problemele a căror elucidare este aşteptată din partea neuroendocrinologiei vor permite, poate, o conturare mai clară a conceptului de boală, în general, şi a celui de boală psihică, în special, determinînd o nouă orientare cli-nico-terapeutică. 249. ENDOCRINOLOGIE - manifestări psihice în bolile endocrine (cf. gr. endon „înăuntru" f krinein „a secreta" \ logos „cuvînt, discurs") • Tulburările psihice din bolile endocrine reprezintă manifestări psihopatologice de intensitate şi coloratură variabilă, determinate de intervenţii complexe psiho-t t .> endocrine. Aceste tulburări se asocri rj cele specifice, produse de disfuncţia hot n 'a. Principalele manifestări psihice care realizează psi hosindromul endocrin din unele endocrinopatii sînt prezentate schematic în următoarele tabele : Endocrinologie : manifestări psihice în bolile endocrine End/67 Tabel nr. LIV Ferme clinice Manifestări pshice Semne generale Probe paraclinice şi de laborator 1 Z 3 4 TIRC’2A — i 'oidia • mixedemul congenital * mixedemul şi h i pot ir oi di s-mul infantil sau juvenil ® mixedemul şi insuficienţa tiroid ian ă a a-d uit ui ui $ mixedemul postoperator 9 încetinirea psihismului şi a activităţii: torpoare, bradipsi-hie, bradiialie, hipo-prosexie, tulburări progresive de memorie, diminuarea rezonanţei afective, hipobulie, bradiki-nezie \ conturarea unor tablouri nevrotice (frecvent) şi psihotice (rar) • tegumente uscate şi infiltrate, reci, păr rar, voce îngroşată, facies în „lună plină", inexpresiv, macrogiosie • bradicardie, mio-cardiopatie • constipaţie, anorexie 9 menoragii, impotenţă sexuală m oiigurie • hipotonia musculara • MB < 20%, hiper-colesterolemie • reflexograma achiliană > 400 m/s. • EKG hipervoltat, T aplatizat sau inversat • EEG hipervoltat, unde lente predominante • iodocaptare scăzută • dozarea TSH, T* şi PB1 scăzute • anemie, leucope-nie cu limfocitoză, VSH crescut — rh roidia @ oala Graves-Basedow $ tireotoxicoza neexoftalmică • adenomul to- • ti reotoxicoza acută $ accelerarea psihismului şi a activităţii (hiperprosexie spontană, cu hipopro-sexie voluntară şi hipomnezie de fixare, oscilaţii timice mari, i ritabi litate, anxietate, nelinişte psihomotorie cu hi-perkinezie, însoţită defatigabilitate marcată ; ideaţie rapidă, insomnii), contu-rînd tablouri nevrotice şi psihotice (simptomatologie de tip schizofreni-form sau maniaco-depresi v) • guşă difuză, exoftal-mie, termofoble, tegumente netede, catifelate, roz • tahicardie permanentă ± tulburări de ritm, slăbiciune musculară, crize su-dorale, diaree • polifagie, scădere ponderală, creşterea TA sistolice cu TA diastolică scăzută l dispnee cu poli pnee • MB crescut, hipo-coiesterolemie • reflexograma achiii-ană scăzută, iodocaptare crescută • dozarea Ts şi T4 crescută 8 poliglobulie 68/End Endocrinologie ; manifestâri psihice în bolile endocrine Tobei nr. LIV (continuare) 1 2 ! 3 4 PARATIROIDA — hlpoparaiiroldia (tetania) • îdiopatică • iatrogenă • post-tiroidec-tomie totală © hspoprosexie de concentrare 9 scăderea ideaţiei 9 labilitate emoţională, depresie, anxietate, nesiguranţă, fobie de crize • tulburări acute psi-hotice în scăderile bruşte ale calce-miei © piele uscată, păr rar 9 amorţeli ale extremităţilor, slăbiciune musculară, bie-farospasm, spasme viscerale, creşterea excitabilităţii neuro-musculare (semnul Chvostek şi Trous-seau pozitive) • crize de tetanie, precedate de amorţeli şi crampe ale extremităţilor, urmate de spasm car-popedal • hipocalcemie totală, şi ionică, fosfatemie crescută, fosfat 5 zâ alcalină plasmaticăşi hidroxiprolină urinară scăzute 9 EMG cu dublete şi triplete specifice 9 EKG : prelungirea intervalului QŢ si ST • EEG : descărcări de unde delta şi teta, bilateral şi sincron 9 radiologie : densifi-cări osoase, hi per-plazii ale rădăcinii incisivilor — h'iperparctiroidia 9 primară • secundară • terţiară 9 hipoprosexie, pierderea iniţiativei şi a spontaneităţii, irita-bilitate şi irascibili-tate, hipobulie, a-patîe, astenie psiho-fizicâ • uneori tulburări de tip psihotic sau de» menţial • convulsii, comă în formele grave • deformări ale scheletului, fracturi spontane ale oaselor lungi, osteită fi-brochistică, dureri osoase, litiază renală • inapetenţă, greaţă, epigastralgii, cons-tipaţie • deshidratare, hipo-tonie • hipercalcemie >13 mg% cu hipercal-ci urie 9 hiperfosfaturie cu hiperfosfatemie, clearance-ul fosforului modificat • fosfatază alcalină crescută • radiologie : decalcifieri subperiostale» formaţii chistîce în diverse oase, calotă cu aspect „m în cat de molii*4 SUPRARENALE — Insuficienţa cortl-cosuprorenolâ 9 boala Addison • insuficienţa CSR acută • sindrom neurastenic • anorexie 9 iritabilitate, anxietate • uneori, sindroame psihotice durabile, reversibile prin tratament hormonal • sindrom confuzio-na! şi comă în formele acute 9 hiperpigmentaţie 9 slăbiciune musculară, scădere ponderală • manifestări hipogli-cemice, hipotensi-une arterială, sincope • greaţă, vomă 9 scăderea libidouiui, impotenţă, ameno-ree • corticosteroizii sanguini şi eliminarea lor renală — scăzuţi • hiponatriemie şi hi-perpotasemie • hipoglicemie • EEG : activitate lentă, difuză, hiper-voltată Endocrinologie : manifestâri psihice în bolile endocrine End/69 Tabel nr. LIV (continuare) 1 2 3 4 — hipercorticismul 9 sindromul su-prarenometa-bolic (sindromul şi boala Cushing) • labilitate afectivă marcată, instabilitate, hiperexcitaţie sindroame psihotice de tip depresiv sau maniacal • piele subţire, echimoze, vergeturi roşii abdominale, o-braji roşii, hirsutism •' adipozitate crescută a feţei, a cefei şi trunchi ului 9 amiotrofie, osteoporoză • hipertensiune arterială 9 impotenţă, ameno-ree, frigiditate • cortizolemie >20 kug%, cu pierderea ritmului circadian 9 17-OH corticoste-roizii urinari 8 mg/ 24 h, rezistenţi la frenajul cu dexa-metazonă • hiperglicemie, hi-pernatriemie, hiper-potasemie — hiperfuncţia me-dulosuprarenalâ 9 feocromocito-mul 9 anxietate bazaîă difuză, cu exacerbare în timpul crizelor şi manifestări fobice secundare • perioade de confuzie postcritică 9 crize de HTA paroxistică cu valori foarte mari ale TA, durînd între 5' şi cîteva ore O tahicardie severă 9 paloare şi roşeaţă • dispnee acută, tre-mor, greaţă, vărsături, cefalee © uneori infarct miocardic, accidente vasculare, cerebrale, fibriîaţie ventriculară 9 catecolamine sanguine şi urinare + metaboliţii ton crescuţi 9 testul ia fentolamină (Regitină) pozitiv 9 fundul de ochi modificat (hemoragii, exsudate retiniene, edem papilar) 9 MB crescut HiPOFIZA NEUROHIPOFIZA — afecţiune hipota-iamo-neuro-hipo-fizarâ 9 diabetul insipid (deficit de hormon anticii uretic) 9 polidipsie (diagnostic diferenţia! cu po-tomania) • sindroame nevrotice (astenic, anxios-hipocondriac) • uneori manifestări psihopatoide cu a-buzuri etilice • sete imperioasă cu polidipsie masivă şi poliurie mare (5 — 8 i/zi), cu restricţie hîdrică insuportabilă 9 densitate urinară < 1 005 9 reducerea diurezei nu poate fi obţinută prin restricţie hi-drică, ci prin administrare de bicarbonat de Na, care stimulează secreţia de ADH 70/End Endocrinologie : manifestări psihice în bolile endocrine Tabel nr. LIV (continuare) ■1 ! 2 3 4 ADENOHIPOFIZA — hipofuncţia 9 insuficienţa globală hipofizară (panhipo-fizia) • insuficienţa secretorie de hormon soma-totrop (nanism hipofizar) • încetinirea globală a proceselor intelectuale, a nivelului ti-miei şi activităţii • episoade psihotice • parkinsonism • comportament pueril • tendinţă de izolare • stări depresive legate de sentimente de inferioritate • piele subţire, palidă, depigmentată, pilozitate redusă • bradicardie, hipo-tensiune arterială, hipotermie • frigiditate, impotenţă • tulburări digestive • scădere ponderală 9 nanism de tip armonic • microsplanhnie 9 piele fină, geroder-mă 9 acromicrie • infantilism sexual 9 scad: FSH, LH, TSH, ACTH, STH, prolac-tina plasmatică, io-demia proteică, io-docaptarea ti roi di-ană, gonadotrofi-nele, estrogenii urinari • teste dinamice de stimulare a ACTH, TSH, LRH, TRH, pentru precizarea e-tiopatogeniei 9 STH, dozat radio-imunologic, scăzut pînă la zero • testul încărcării cu apă deficitar • nu clei de osificare nedezvoltaţi (radiografia carpi ene lor) 9 hipoglicemie — hiperfuncţia 9 hipersecreţia de hormon so-matotrop (gigantism u! şi acrome^alia) • hi persecreţia de androgeni — virilism (vezi OVARUL) • dispoziţie depresivă (reactivă la tulburările morfologice), a-patie, hipodinamie • imaturitate psihică, puerilism • psihoze de tip ma-niaco-depresiv în gigantism • sindrom dismorfic (hipertrofia extremităţilor superioare, inferioare şi ce-falice), îngroşarea ţesuturilor moi, prognatism („cutis girata**) sau gigantism somatovisceral 9 bradicardie, dis-pnee de efort .'tulburări de tranzit • asociere cu diabetul zaharat, insuficienţă cardiacă, osteoporoză • amenoree cu galac-toree, impotenţă 9 radiografia de şa turcească modificată • fosforemie şi fosfa-tazemie crescute • toleranţă scăzută la glucoză 9 creşterea STH seric, dozat radioimunolo- © hiperhidroxiproli-nurie PANCREASUL ENDOCRIN — hipofuncţia 9 diabetul zaharat • manifestări psihice determinate de mi-croangiopatie şl/sau ateroscleroză • stări depresive • polidipsie, poli urie, polifagie • scădere ponderală (diabet juvenil) sau obezitate (diabet de maturitate) • hiperg'icemis • test cortizon-glucoză • test la insulina • toleranţă ia glucoza • glicozurie Endocrinologie : manifestări psihice in bolile endocrine End/71 Tobei nr. LIV (continuare) 1 | 2 | 3____________________j__________________4 $ come f'acido-cetozi-că, hi pe ros moi ară necetonică) — hiperfuncţia m hiperinsulinis- • cefaiee m u! © anxietate, iraseibî- litate • tulburări mnezice • somnolenţă 9 convulsii • stări confuzi onaîe, comă • episoade psihotice OVARUL — hi po funcţia • intensificarea pro- m anovaria pre- ceselor nervoase de puberală inhibiţie • anovaria post- • stări depresive puberală • tulburări mnezice • hipoovaria pu- berală — hiperfuncţia • hiperestroge- • instabilitate emoţi- rn a onală • impulsivitate • anxietate • irascibilitate • fobii • stări depresive m psihoze de tip ma- niaco-depresiv • hiperproges- • anxietate teronemia • irascibilitate • stări depresive • hipersecreţia • masculinizare psi- de androgeni hocomportamentaiĂ (virilismul) © impulsivitate, stări depresive • vasculopatie • dozare imunora- • HTA dioiogică a insulinei • retinopatie • nefropatie • neuropatie • tremor ai extremi- • glicernie < 60 mg% tăţilor • dozare imunora- • transpiraţii profuze di ologi că a insulinei • palpitaţii • foame • amenoree primară • estrogenii şi preg- sau secundară nandiolul scad în • nedezvoltarea sau urină regresia organelor • gonadotrofineie cre- genitale şi a caracte- scute, normale sau risticilor sexuale se- scăzute, în funcţie cundare de circumstanţele • frigiditate etiopatogenice • sterilitate • „bufeuri*, transpi- • estrogeni urinari raţii profuze crescuţi • tahicardie • FSH crescut • hiperpnee • dispepsii 0 polakiurie, disurie • mastoză • congestie peiviană • amenoree sau me- • pregnandiol crescut nometroragii • frotiu citovaginal ca în sarcină • biopsia de endome- tru : hiperplazie cu transformare deci- duală a stromei • androgenizare so- • creşterea umorală matică cu defe mi- şi urinară a nivelu- ni zare lui androgeniîor. • virilism pilar • tulburări menstru- ale 72/End Endofazie ; Endogamie ; Endogen ; Endogenie ; Endomorf Tobei nr. LIV (continuare) 1 2 3 4 TESTICULUL — hipofuncţia 9 anorhidia 9 tulburări ale proce- • dezvoltare incom- 9 titrul testosteronu- • hipoorhidia selor mnezice şi ide- pletă a organelor se- lui insuficient sau • pseudoeunu- ative xuale, cu absenţa absent coidismu! • hipoprosexie de sau slaba dezvoltare • spermatoree c« li- concentrare a testiculelor chid spermatlc ab- • astenie, fatigabili- • caractere sexuale sent sau hip> iper- tate secundare slab dez- mie etc. • stări depresive voltate sau absente • irascibil itate 9 impotenţă 250. ENDOFAZIE (cf. gr. endon „înăuntru" } phasis „vorbire") • Termen depăşit, cu utilizare extrem de redusă şi semnificaţie ambiguă, desemnînd trăirea interioară a actului vorbirii, fără exteriorizare verbală. Termenul este legat de concepţia (depăşită) că nu există limbaj intern fără o formulare verbală., limbajul intern pregătind exprimarea prin limbaj vorbit sau scris. 251. ENDOGAMIE (cf. gr. endon f gomos „căsătorie") • Regulă matrimonială fundamentală a comunităţilor primitive, prin care era permisă căsătoria în cadrul aceluiaşi trib, dar în afara ginţii. In această regulă îşi află originea interdicţia incestului. 252. ENDOGEN (cf. gr. endon ; genos „origine, naştere") • Termen introdus la sfîrşitul secolului trecut (MOEBIUS, 1933) pentru a delimita bolile psihice în două categorii „etiologice" diferite. Termenul a fost definit, la început, mai mult prin contrast cu cel de exogen. Problema s-a dovedit a fi mult mai complexă în momentul în care atributul de endogen a fost alăturat reacţiilor (BONSTROEM) sau psihozelor (SOMMER, STROMPELL, KRAEPELIN), termenul devenind similar cu imposibilitatea de a decela o cauză somatică cu mijloacele de care dispune psihiatria într-un moment oarecare. Acest punct de vedere va fi îmbrăţişat de KLEIST (1916), care va considera ca endogene bolile cu etiologie necunoscută. Fără a putea elucida etiologia uneori plurifactorială (fapt subliniat şi de noţiunea ambiguă de endoreactivitate — WEITBRECHT),‘termenul de endogen ră-mîne cu acoperire minimă, chiar dacă KOLLE îi oferă epitetul de „oracol delfic al psihiatriei", în domeniul psihozelor afective, în care endo-genitatea părea definitiv instalată, ultimul deceniu a adus noi delimitări, care au atras atenţia asupra relativităţii conceptului * majoritatea clasificări lor nu îl mai menţionează, considerîndu-l redundant. 253. ENDOGENIE (vezi endogen) • Afecţiuni psihice a căror etiologie este nonreactivă şi la care nu se poate stabili cu certitudine o etiologie organică. Conceptul este raportat la o serie de afecţiuni a! căror determinism nu poate fi caracterizat decît prin termenul adjectival (endogen), cu acelaşi grad.de incertitudine : psihoza maniaco-depresivă, schizofreniile, paranoia. O serie de alte afecţiuni au părăsit, pe măsura descoperirii agentului etiologic, această grupă, trecînd în cea a afecţiunilor organice. De altfel, mulţi autori susţin punctul de vedere potrivit căruia endogenia este doar o afecţiune organică, insuficient relevată. Fără a nega contribuţia acestui termen la dezvoltarea psihiatriei, trebuie precizat că, prin extensie, a început să definească atît mecanisme etio-patogenice, cît şi aspecte psihopatologice (BUMKE considera endogenia similară incom-prehensibilităţii). Această proliferare semantică a determinat diminuarea substanţială a capacităţii termenului de a transmite informaţii, clasificările moderne renunţînd la utilizarea lui chiar şi în cazul unor entităţi considerate ca tipic endogene. 254. ENDOMORF (cf. gr. endon ? morphe „formă") - sin. EURIMORF (EYSENCK) • Tip de personalitate în clasificarea lui SHELDON (1926), fundamentată pe criteriul de dezvoltare a celor trei foiţe embrionare} această clasificare aparţine tipologiei rnorfo-fizip-psihologice. La tipul endomorf predomină dezvoltarea organelor interne, a viscerelor. Sub aspect corporal general, trunchiul este mult mai dezvoltat comparativ cu extremi- Endcmorf ; Endomorfine End/73 tăţile şi cu bazinul. Endomorful are forme pline, straturi adipoase bine reprezentate, cu osatură fină, slab reliefată, extremităţi mici. Din punct de Vedere psihologic prezintă o corelaţie pozitivă înaltă (0,79) cu tipul viscero-tonic, corespunzător picnicului din clasificarea lui KRETSCHMER. După SHELDON, dimensiunea endomorfie-viscerotonie se caracterizează prin 20 de trăsături particulare, dintre care enumerăm : extroversiunea, soci of i I ia, toleranţa faţă de semeni şi propria persoană, amabilitatea, nevoia de afecţiune şi aprobare din partea celorlalţi, atracţia pentru confort şi „plăcerile vieţii", lipsa de moderaţie în alimentaţie etc. în mod particular, SHELDON a pus în evidenţă relaţia existentă între delincvenţa juvenilă şi tipul peptide endogene, dotate cu funcţii biologice asemănătoare efectelor farmacologice ale morfinei şi care acţionează competitiv cu aceasta în ceea ce priveşte fixarea de receptorii pentru opiacee situaţi pe membranele celulare din ţesutul cerebral. GOLDSTEIN este primul care a reuşit să identifice situsuri pentru opiacee în sistemul nervos central, în 1971, prin marcarea radioizotopică a unui derivat morfinic. în 1975, KOSTERLITZ şi HUGUES izolează în extractele de creier un polipeptid cu proprietăţi morfino-mimetice experimentale, reuşind şi separarea primelor substanţe din această categorie : leu- şi metenkefalina, precum şi separarea endorfinelor din extractele adenc-hipofizare. IÎÎ2| E -A rn fS/AT IO IM J&/77/)('// nor .•ytr-sx/c C r; 7 X' FT?.. km. /^o/zc/ JdV77/?cV 4. 4x fi -ATâfJWMVW N jiiL /-/">■ A JIM UUflOfiftVA Familiile concurente ale o pi oi d el or (modificai după Jaffe J. et. ai., 1985 Lowry, et al., 1985 şi Numa, S. 1985. endomorf-mezomorf, precum şi cea dintre endomorfie şi predispoziţia ia psihoza maniaco-depresivă (indice de corelaţie pozitiv 0,54). 255. ENDOMORFINE (cf. gr. endon ? Mor-pheus — zeul somnului) — sin. ENDORFINE (ENKEFAL1NE, ENCEFAL1NE) ® Grup de Prin tehnici de imunocitochimîe s-a reuşit identificarea în sistemul nervos central şi in sistemul nervcs periferic a anumitor structuri celulare care conţin enkefaline şi a altora care conţin betaendorfină (IGGO şi . MOKHA, 1982), stabilindu-se astfel existenţa a două sisteme neuronale opioide înrudite, dar bine 74/End Endomorfme : enkefaline, en dori ine, antagonist/ endorîinici individualizate : sistemul enkefalinergic şi sis-temul endorfinergic. Pe baza datelor existente s-au descris, de asemenea, două sisteme neuronale peptider-gice, unu! cu răspîndire largă în sistemul nervos, în general, care utilizează enkefalineie, altui localizat în formaţiuni din jurul axei hipotala-mo-hipofizare, care utilizează betaendorfina. Er.dorfinele, polipeptide din punct de vedere chimic, sînt eliberate dintr-un precursor pep-tidic Big —ACTH (eliberarea de ACTH şi betaendorfine fiind cuplată şi adesea simultană) în stress, adrenalectomie şi în tratamentul cu steroizi. Eliberate în circulaţia de la nivelul hipofizei anterioare, endorfinele ajung pe căi anterograde în circulaţia generală şi pe căi retrograde la hipotaiamus, de unde difuziunea în sistemul nervos central este relativ facilă. Cea mai mare parte dintre endorfine se formează în neuronii peptidergici din sistemul nervos central, nefiind de origine hipofizară. Enkefalineie sînt pentapeptide de două tipuri : metenkefalinele şi leuenkefalinele, diferenţele structurale dintre ele fiind legate de prezenţa aminoacizilor structurali. în legătură cu localizarea acestor substanţe, au fost obţinute informaţii care pot fi sintetizate astfel (POROT) : • enkefalineie sînt distribuite în sistemul nervos central la fel ca şi receptorii morfinici : nucleul median al talamusului, girul cingular, lobul frontal inferior, amigdalele, bulbul olfactiv, trigonul, habenula, locus ceruieus şi substanţa gelatinoasă medulară. • endorfinele se află în cantitate mare în hipotaiamus. Localizarea diferenţiată a celor două sisteme opioide sugerează faptul că în sistemele descendente de control al durerii ar exista un etaj inferior, medular, exclusiv enkefalinergic, şi un etaj superior, diencefalo-mezencefalic, cu mediaţie endorfin-enkefalinergică. Eliberarea enkefalinelor din terminaţiile sinaptice se realizează prin depolarizarea neuronului enkefalinergic şi este calciu-dependentă. Enkefalineie sînt inactivate rapid, în timp ce endorfinele rămîn active pentru intervale mai lungi de timp. Referitor la receptorii farmacologici ai opiacee lor endogene, s-a constatat că structura proteică şi ionii de sodiu au implicaţii majore în activitatea receptorilor morfinici, stimulînd fixarea antagoniştilor şi inhibînd-o pe cea a agoniştilor. Studiile actuale vizează în continuare diferenţierea mai multor clase de receptori : • receptorii delta-morfinici, cu afinitate mai mare pentru enkefaline. Cuplajul cu aceşti receptori determină efecte disforice, halucinogene şi stimulatoare cardiace ;• $ receptori rniu-morfinici, cu afinitate mai mare pentru morfină şi betaendorfină. Aceşti receptori par a determina anal-gezia supraspinală, euforia, deprimarea respiratorie şi dependenţa fizică ,1 • receptori kapa, care sînt răspunzători de analgezia spinală şi sedare. Tratamentele cronice cu morfinice nu au dus la modificări cantitative sau de afinitate ale receptorilor morfinici. Acţiunile endorfi-nelor se realizează prin interferenţa cu alte sisteme neuromediatoare, constatîndu-se astfel efecte inhibitorii In transmiterea serotoniner-gică, gamaamino-acidergică, dopaminergică, noradrenergică şi glicirtergică centrală. La instalarea efectelor administrării cronice de morfină sînt implicate, împreună cu endorfinele endogene, şi o serie de peptide hipotalamo-hipofizare. Astfel, hormonul adenocorticotrop (ACTH) şi hormonul melanocitostimulator (MSH) joacă un roi important în dezvoltarea toleranţei ia morfină, antagonizînd efectele inhibitoare ale endorfinelor. Perturbarea echilibrului excitaţie/inhibiţie, prin perturbarea cuplului endorfine/ACTH, pare să determine dezechilibrele comportamentale caracteristice abstinenţei. Aşa se explică de ce h’pofizectomia accelerează şi amplifică dezvoltarea toleranţei morfinice. Stressul constituie un activator natura! sau biologic a! sistemului analgezic intrinsec, suprimarea durerii putînd fi considerată ca un răspuns adaptativ la anumite tipuri de stress. Eliberarea de betaendorfină din hipofiză în timpul stress ului şi de enkefaiină din suprarenale, ca răspuns la stimularea simpatică, ar putea juca un oarecare rol, cel puţin în unele forme de analgezie la stress (LEWiS, 1982). Naloxanul, mult timp considerat o substanţă antagonistă pură a receptorilor morfinici, este în realitate antagonist numai prin acţiune pe receptori miu, această specificitate fiind dependentă de doza administrată. Utilizarea sa în acest scop este redusă din pricina administrării exclusiv parenterale şi a duratei scurte de acţiune. Naltrexona, în schimb, este activă per os* putînd fi utilizată mult mai uşor în cadrul unui tratament cronic. Nu are specificitate înaltă şi efectele secundare sînt importante. Dintre substanţele cu activitate endorflnică, betaendorfina şi metenkefalina sînt utilizate limitat, din cauza proprietăţilor similare cu Endomorfine - interes psihiatric End/75 morfinomimeticele, în ceea ce priveşte toleranţa. şl dependenţa. Inhibitorii de enkefaiinaze ar reprezenta, pînă în prezent, cel mai bun mijloc farmacologic de amplificare a activităţii endomorfinice, prin creşterea concentraţiei endomorfinelor proprii organismului (mecanisme de reglare fiziologică ce ar putea îndepărta în cea mai mare parte efectele secundare nedorite}. POROT justifică interesul psihiatric pentru aceste substanţe prin acţiunile pe care ele le exercită : • acţiune antinociceptivă intensă, mai ales prin intermediul unui blocaj presinaptic al eliberării substanţei P, mediator, ai sensibilităţii dureroase • instalarea fenomenelor de toleranţă şi dependenţă ale toxicomanilor la morfină, prin fenomenul de hipersensibilitate prin J^ororfc// A/po/o/&/77o -/>//> of/2. ® otF yj /£ 1/7 me/e/ict/of/z] o t/- &/?e/or/'S>o 13/ /3- - tr? c/or//'no r-uw cJ-fî5rt ÂCT/f tem * ^ Cl/P d-Aoo&ş//' cr/ro'cfi/fafe c/â c/z/e/r/z/or Aor/7%o/7/ c/f //p cor//ho//opZ. â" /Pqorfzen/areo erkinetică, halucinoze, stări paranoide), în care componenta exogenă nu era suficientă pentro a le explica aspectul clinic, cu pronunţat caracter endogen. Alături de componenta psihogenă (soartă nefericită, pierderea unei persoane apropiate, nostalgia datorată depărtării de ţară în cazul deportării, emigrării etc ), în cadrul determinismului exogen pot fi întîlniţî şi factori de natură somatică (traumatisme craniocerebrale, boli infecţioase grave, stări de convalescenţă postoperatorie, postpartum, poştabortum, discrinii). Uneori pot coexista, în cadrul acestor tablouri depresive, multiple şi polimorfe manifestări neurovegetative, fapt care l-a determinat pe LEMKE să le denumească şi „depresii vegetative" „Distimia encforeacti vă“, întîlnită de cele mai multe ori ca depresie endoreactivă, dovedeşte existenţa unor situaţii clinice, în care distincţia exogen-endogen (BONHOEFFER, SPECHT) nu poate fi tranşată în med clar. 259. ENDOSCOP!CE(H) halucinaţii (cf. gr. sin. endon * skopein „a privi") —> AUTOSCO-PICE(H) halucinaţii -> AUTOSCOPIE. 260. ENDOTIM (cf. gr. endon} thymos „minte, spirit") & V. SĂHLEANU menţionează acest termen pentru a face referire la structura primitivă a psihismului, în sensul EnduofobieW); Energetism ; Energie Ene/77 apariţiei ei precoce pe scara evoluţiei filogene-tice, conţinînd instincte, afecte primare etc. 261. ENDUOFOBîEjOj (cf. gr. endyo „a /se/ îmbrăca'1 ; phobos „frică") 9 Teama patologică antrenînd un comportament corespunzător, de a nu se putea îmbrăca. RîiGIS descrie această fobie ca „intermitentă11, apărînd numai în crize şi !imitîndu-se adesea la uneie obiecte vestimentare (şosete, cravată, pălărie, sutien etc.). 262. ENERGIE (cf. gr. energeia „activitate") • Termen, care, în mod generic, desemnează capacitatea globală de acţiune a unui sistem (substratul sau resortul acestei acţiuni). In psihanaliză, FREUD vorbeşte de : energia de investiţie şi energia liberă/energie legată. Energia de investiţie este înţeleasă ca factor cantitativ, care stă la baza proceselor aparatului psihic - LIBIDO, INVESTIŢIE. Energia liberă şi energia legată sînt termeni care se referă la distincţia proces primar-proces secundar. Procesele primare se desfăşoară direct şi imediat, sînt generate de inconştient, energia pe care ele o implică fiind numită de FREUD liberă sau mobilă (întrucît ea se descarcă rapid, direct). în procesele secundare, energia este legată, pentra că descărcarea ei este întîrziată şi controlată. Energia fn stare liberă precedă energia în stare legată, întrucît legarea energiei presupune an grad mai ridicat de structurare a aparatului psihic. BPvEUER face o deosebire între două forme care concretizează energia, în sensul de energie potenţială şi energie actuală (sînt, de fapt, stări de energie preluate de Jafizicieni : PvANKlNE — energie actuală-energie potenţială y THOMSON — energie cinetică-energie statică) $ astfel, autorul consideră că sistemul nervos este un rezervor de energie potenţială, pe care o numeşte „excitaţie tonică intracerebrală* sau „tensiune nervoasă" (reţeaua fibrelor nervoase constituind recipientul acestei energiîj. Sursele excitaţiei tonice sînt diverse: celulele nervoase, excitaţiile ext~'n *, excitaţii din interiorul corpului (trebuin* » Tziologice'î şi „acte psihice1' ? descărcarea acrite* ex- • * • s i se face în diverse activităţi intelect u.'h, motorii etc. Există un nivel optim al energiei potentials, care permite o bună recepţionare a excitaţiilor exterioare, determinînd o excitaţie echilibrată a energiei de-a lungul căilor sistemului nervos, prin care organismul încearcă să menţină sau să restabilească acest nivel constant. Există însă şi sityaţii caracterizate prin nivele ale. energiei nervoase care diferă, mai mult sau mai puţin, calitativ, faţă de nivelul optim : • epuizarea energiei nervoase (antrenează somnul care favorizează o reîncărcare energetică) *1 • concentrarea intensă (energia se repartizează uniform şi se clasează, ca intensitate, deasupra nivelului optim) ; © predorpi.nanţa afectelor (energia nu este repartizată uniform în interiorul psihismului, prin elaborare psihică asociativă). Practic, cele -două forme de energie de care vorbeşte BREUER („potenţială" şi „cinetică") se transformă una în cealaltă, nici una din ele nu are însă prioritate faţă de cealaltă, consideraţiile iui BREUER neimplicînd o diferenţiere între procese primare şi procese secundare în aparatul psihic. HELMHOLTZ foloseşte termenii de energie liberă şi energie legată în cadrul celui de-al doilea principiu al termodinamicii (degradarea energiei) ; el desemnează prin energie liberă acea energie care se transformă liber în alte forme, in timp ce energia legată nu se mani-, festă decît sub formă de căldură. Concepţia lui FREUD este diferită esenţial de cea a iui BREUER. După FREUD, energia (jberă caracterizează procesele inconştiente şi precedă energia legată, despre a căror opoziţie vorbeşte în „Proiect pentru o psihologie ştiinţifică" (1895) : funcţionarea primară a aparatului psihic presupune o descărcare imediată şi completă a energiei procesul secundar se caracterizează prin faptul că energia este concentrată în anumite sisteme neuronale, fiind dirijată spre alte sisteme în care se acumulează (de aici denumirea de „legată"). Gîndirea este un exemplu de proces care funcţionează cu „energie legată* (combină investiţia energetică ridicată, implicată în at.,iMe, cu deplasarea unor mici cantităţi de ‘ ie’ ce favorizează exercitarea procesului i '-''in-'. energie liberă-energie legată este FREUD în „Interpretarea viselor'* (iSr0) şi este păstrată, în perspectivă economica, şi ca expresie a deosebiri! fundamentale între procesul primar şi cel secundar. 263. ENERGETISM (vezi energie) ® Concepţie filozofică elaborată la sfîrşitul secolului trecut de chimistul german W. DSTWALD. Identificînd materia cu substanţa (concepută metafizic ca substrat actual, cu proprietăţi absolute, al tutur®r lucrurilor), energetismul se opune energiei „pure“, desprinse de orice substrat material, eonsiderînd că aceasta deţine un rang ontologic primordial, toate fenomenele naturii fiind forme de manifestare a energie! 78/Ene EnerzerW ; Engramâ ; Engramare ; £n/c/re/(M) înzestrate cu proprietatea de a se materializa în entităţi substanţiale. Ipotezele energetiste mai recente invocă ecuaţia lui E1NSTEIN, E = mc2, pornind de la înţelegerea eronată a corelaţiei necesare dintre masă şi energie ca echivalenţă a celor două mărimi fizice, din care se deduce „dizolvarea" materiei (greşit identificată cu masa) în energie. 264. ENERZER(M) Japonia - DCI Isoccrbo-xazid • Antidepresiv timoanaleptic, derivat hidrazinic de tip 5-metil-3-acid isoxazolcarbo-xilic-2-benzilhidrazidă, indicat în depresiile inhibate; este lipsit de efecte sedative (necesită 0 asocierea). Nu se administrează concomitent cu betablocante, psihostimulente şi antidepre-sive timoleptice, necesitînd o pauză de 14 zile. Contraindicaţiile sînt, în general, cele ale timo-lepticelor —* IMAO, 265. ENGRAMĂ (cf. gr. en „în" ; gramma „scriere, inscripţie") • Termen creat de SE-MON, pentru a indica „amprenta" care rămîne fixată în sistemul nervos în urma fiecărei experienţe senzoriale trăite. în plan neuronal, s-ar traduce ca model al unei acţiuni. Psihiatria a preluat noţiunea cu sensul persistenţei unor experienţe subconştiente sau înregistrate de memoria latentă, într-o anumită secvenţă care ţine cont de criteriul valorii şi semnificaţiei pentru subiectul respectiv. Din planul latenţei, aceste „fotografii" pot trece în pianul manifest, mai ales cînd organismul este într-o stare de alertă, de mare pericol. Astfel, evenimentele trăite pasiv pot căpăta forţa necesară pentru a deveni active şi exprimate spontan prin intermediul onirismului sau determinate de reproducerea unor condiţii similare desfăşurării experienţei primare. Conceptul se leagă de memorie, de funcţiile de fixare, evocare, reactuajizare, fără a oferi însă explicaţii complete. în acest sens, studiile de psihoneuroiogie şi biochimie celulară au adus contribuţii de valoare în ceea ce priveşte metabolismul neuronal, şi funcţionalitatea acestuia în cadrul circuitelor neuronale. 266. ENGRAMARE (vezi engrcmâ) $ Ansamblul operaţiilor prin care se produce stocarea informaţiei în memorie, în unităţi convenţionale specifice. Se admite că ar exista două etape diferite care ar caracteriza acest proces : $ In prima fază — informaţia provenită din memoria senzorială (în care „urmele" stimulilor se păstrează mai puţin de 0,5 secunde) este prefuată de memoria primară (cu durată mai mare, pînă la cinci minute, după unii autori), în care se produce o prelucrare corespunzătoare a informaţiei, codificată, după cei mai mulţi autori, la acest nivel, pe suport bioelectric. Engramarea este în acest moment vulnerabilă şi alterabilă sub efectul unor agresiuni externe (comoţie, crize epileptice, anoxie, anestezie generală şi chiar cînd este vorba doar de un şoc psihic). M. GOLU afirmă că baza neurofiziologică a acestui nivel ar fi constituită de reţele reverberante (cu proprietatea de readucere la „intrare" a informaţiei de la „ieşire"). $ Faza a doua — este cea a memorizării de lungă durată, în care informaţia capătă o bază stabilă, iar operatorii de engramare indexează engramele Ia adrese precise, de unde pot fi reactualizate. Engrama devine rezistentă la agresiune şi persistenţa ei îft timp este teoretic nelimitată. Ca suport biochimic al memoriei de lungă durată a fost presupus acidul dezoxi-ribonucleic, de pe care acidul ribonucleic ar transporta informaţia codificată. Alţi autori au presupus doar un rol intermediar al acidului ribonucleic, între acidul dezoxiribonucleic, deţinător de informaţie, şi proteine (polipep-tide, lipoproteine, mucoide), cu ajutorul cărora se realizează engramele stabile. Cu toată importanţa acestei probleme şi cu tot efortul deosebit care se face în laboratoarele de cercetări, încă nu s-a putut pune ia punct o teorie coerentă şi verificabilă a procesului de engramare. Ultimii ani au adus date noi privitoare Ia rolul sistemului hormonal şi al endorfinelor în procesul memorizării. -j —] IEŞIRE 1 i j [TEM 1 ELIMINĂRI SISTEMUL MEMORIE! (V/AUGH si NORMAN 1965) 267. ENIDREL( M) Argentina - DCI Oxczc-pom & Tranchilizant, derivat benzodiazepink de tip 7-cior-1,3-dihidro-3-hidroxi-5-fenil-2H-1,4-benzodiazepină-2-onă, cu acţiune identică cu a DIAZEPAMULUI, fiind un metaboJit al său, ceea ce permite realizarea unei concentraţii pJasmatice mai rapide (4 ore) ; acţiunea sa este sedativ-anxiolitică, hipnotica, moderat Enimon(M) ; Enomanie ; Enormitate(D) ; Enosimanie ; Entelehie Ent/79 miorelaxantă şi simpaticolitică. Industria noastră farmaceutică îl producej[sub numele de OXAZEPAM(M). 268. ENIMON(M) Grecia - DCI Sulpiridâ 9 Neuroleptic incisiv, derivat benzamidic de tip N-/(1-etil-2-pirolidinil)metil/-5-sulfamoil-0-anisamidă, cu certe valenţe antidepresive, fără componentă sedativ-hipnotică Are indicaţiile NL incisive (endogenii), fiind util şi în combaterea impulsurilor obsesive, precum şi în afecţiuni psihosomatice (ulcer gastric şi duodenal, gastrite), vertij, în special de tip Meniere. Efecte secundare comune NL incisive pentru dozele mari. Se poate administra fără pauză de 14 zile după întreruperea IMAO. Nu se administrează în manie şi epilepsie. 269. ENISOFOBIE(F) (cf. gr. ainos „teribil, îngrozitor") - sin. PECATIFOBIE^ HAMARTOFOBIE(F). 270. ENKEFALINE (cf. gr. en „în“ ; kephole „cap") - sin. CEFALINE -» ENDOMORFINE. 271. ENOBRIN(M) Turcia — DCI Medazepam 9 Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-2,3-dihidro-1-metil-5-fenil-1 H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică şi uşor anxioliticăşi o singură contraindicaţie : miastenia. 272. ENOCTAN* M) Mexic - DCI Flurazepam 9 Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de ti p 7-clor-1-/2-(dieti lami no)eti I/-5-(0-f I uorofe- nil)-1,3-dihidro-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, indicat în insomniile mixte ; contraindicat în sarcină, alăptare, glau-com şi miastenie. 273. ENOLOGISM (cf. gr. oinos „vin" ; sin. logos „cuvînt, discurs*1) —> ALCOOLISM. 274. ENOMANiE (cf. gr. oinos „vin" ; sin. mania „nebunie") — sin. OINOMANIE —» DIPSOMANIE. 275. ENORMITATE^ delir (cf. lat, enormitas) 9 Delir descris de COTARD (1888) în care ideile delirante au o amploare neobişnuită : datorii de milioane sau miliarde, nenorociri provocate întregii omeniri, predicţii globale privind viitorul speciei umane. Mai personalizate, ideile de imortalitate care ar condamna bolnavul la o supravieţuire eternă se grupează cu ideile de negaţie, constituind sindromul Cotard — formă extremă de dezvoltare â delirului de enormitate. REGIS consideră delirul de enormitate un delir de grandoare „în răspăr". Se întîlneşte în depresiile de involuţie. 276. ENOSIMANIE (cf. gr. enosir „zgudui-tură" ; mania „nebunie") • Tulburare psihică caracterizată printr-o stare de agitaţie excesivă şi iraţională. Este întîinită în sindroame deterîorative regresive sau de nedezvoltare cognitivă (demenţe senile, vasculare, presenile, paralitice, traumatice, postencefalitice, oligofrenie), în accesul maniacal („furia maniacală"), în depresii endogene („raptusul melancolic"), în schizofrenie (mai ales în formele hebefrenice şi cata-tonice), în epilepsie („furor epilepticus"), în unei3 dizarmonii ale personalităţii. 277. ENSIDON(M) Suedia - DCI Opipramol 9 Antidepresiv timoleptic, derivat dibenza-zepinic de tip 4-/3-(5H-dibenz/b, f/azepin-5-il)propif/-1-piperazinetanol, cu acţiune antide-presivă medie, dar bun anxiolitic şi sedativ-hipnotic, ceea ce face să poată fi considerat ca un tranchilizant cu acţiune antidepresivă. Nu trebuie asociat totuşi cu IMAO. 278. ENS!GN(M) Portugalia - DCI Gtîco-linâ 9 Psihostimulent cu o structură chimică particulară de tip colină-citidină S'-ester piro-fosfat, cu acţiune psihostimulentă şi anorexi-genă, practic fără efecte simpaticomirnetice. 279. ENTELEHIE (cf. gr. enteleheia „activitate, energie, capacitate de acţiune") • Termen folosit de ARISTOTEL pentru a desemna, în concepţia iui finalistă, tendinţa lăuntrică a oricărui lucru spre perfecţiune, ca scop ima-nent prin care este dată raţiunea oricărei fiinţe. Atribuită de scolastici providenţei, noţiunea se regăseşte în nonadologia iui LEIBNIZ, ca explicaţie a armoniei prestabilite. Conceptul de entelehie este reluat de unii reprezentanţi ai vitalismului contemporan (H. DRIESCH), care îi dau înţelesul de principiu imaterial al vieţii, explicînd comportamentul adaptativ al organismelor biologice şi evoluţia speciilor prin tendinţa inconştientă, dar invincibilă, de conservare ontogenetică şi de progres filogenetic. Multe dintre fenomenele invocate de vitalişti ca dovezi ale existenţei şi acţiunii entelehiei sînt explicate astăzi fără postulate obscurantiste, prin conceptul cibernetic de conexiune inversă (feed-back) şi prin achiziţiile teoretice ale geneticii. 280. ENTEROVIRUSUR! (cf. gr. enteron „intestin"; lat. v/rus „otravă”) • Subgrupă a picornavirusurilor, care cuprinde virusurile : poliomielitic, Coxackie, Echo şi al conjunctivitei hennoragice. Enterovirusurile se găsesc 80/Ent Entitate; Entomofobie(F); Enfopf/ceW ; Entropie; Entumin(e)(M) numai tranzitor în tubul digestiv al omului, determinînd, de obicei, infecţii inaparente clinic şi uneori îmbolnăviri de o gravitate variată, infecţii digestive, cardiace, respiratorii, “renale, eruptive şi, în special, neuroinfecţii. în Cadrul ultimelor, afecţiunea cea mai frecventă este poliomielita anterioară acută, ce poate determina uneori meningite şi, mai rar, encefalite, manifestate predominant prin semne neurologice şi mai' puţin prin tulburări psihice (sindrom confuziorial, de obicei). 281. ENTIMENĂ © Raţionament eliptic în care o premisă este subînţeleasă; este frecvent utilizată în mecanismul interpretativ. 282. ENTITATE (cf. lat. ens „existenţă") « în filozofia scolastică, desemna esenţa unui lucru,, concepută metafizic ca fiind distinctă şi independentă faţă de lucruri în care sălăşluieşte vremelnic. în terminologia actuală, prin entitate se înţelege o formă distinctă de existenţă, delimitată printr-o serie de atribute care-i conferă unî tate, identitate şi individualitate, se par î n d- o de^ alte părţi, cu care este inconfundabilă. în medicină, prin extindere, termenul a permis o utilizare curentă, denumind boala — entitate clinică, 283* ENTOMOFOBIE(F> (cf. gr. entomon „insectă" ;• phobos „frică") © Frică patologică, nejustificată, iraţională, de insecte. De obicei,1’ este izolată, fără semnificaţie deosebită, dar se poate asocia cu alte fobii din sfera regnului animal, în cazul personalităţilor obsesionale sau în episoadele . delirante toxice. 284. ENTOPTICE(H) halucinaţii (cf. gr. endon „înăuntru'* ; ops „vedere") 9 Halucinaţii vizuale care îşi află originea în însuşi conţinutul ochiului (ZADOR) 9 Originea unor astfel de halucinaţii a putut fi demonstrată prin administrarea de mescalină la nevăzători. Apariţia de halucinaţii vizuale „primare'* la aceşti subiecţi a condus lâ ipoteza, admisă şi de alţi autori (M. HECAEN, A. MOREL), a existenţei unui „material primitiv'', care poate fi reluat mai tîrziu în halucinaţiile scenice. Frecvenţa apariţiei unor imagini statice (benzi, grile, puncte, cercuri) ar argumenta acest punct de vedere. 285. ENTROPIE (cf. gr. entropia „transformare, schimbare") ® Termen folosit în fizică, mai precis în termodinamică, în 1850, de CLAUDES, unde se referă la aspectul de transformare prin pierdere ireversibilă a energiei netransformabile în lucru mecanic (acea energie specifică, necesară revenirii la temperatura iniţială a unui corp care a avut la alt moment o energie termică diferită de momentul iniţial). BOLTZMANN (1877) intuieşte, în mod remarcabil, că entrqpia este direct proporţională cu probabilitatea unei stări în cadrul unui sistem, iar SHANNON extrapolează teoria la nivel informaţional, în sensul că exprimă gradul de dezorganizare a unui sistem (plecînd de la ideea că echilibrul sistemului este asigurat de starea cu cea mai mare probabilitate). Entropia apare în acest fel direct proporţională cu logaritmul probabilităţii Ia un moment dat : n H =* — S.pi Iog.pi, deci invers proporţională i cu logaritmul informaţiei din acel sistem. Entropia semnifică dezordine şi uniformizare, iar informaţia — ordine şi diferenţiere. în lumina acestei concepţii, toate sistemele biologice devin antientropice, fenomenul biologic opunîndu-se-în permanenţă creşterii entropiei. Cu cît un sistem biologic este mai complex, cu atît îi scade mai mult entropia; din acest punct de vedere, sistemul nervos, psihismul, sînt considerate sistemele cu cea mai mare ordine şi cantitate de informaţie. Boala psihică este privită astfel ca un fenomen de creştere a entropiei, a dezordinii _ şi dezorganizării. 286. ENTUMIN(E)(M) Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Grecia, italia — DCI Clotiapinâ 9 Neuroleptic, derivat benzotiazepinic de tip 2-cior-11-(4-metH-1 -piperazin!!)di benzo/b,f//1,4/ -tiazepină, cu acţiune dublă : iniţial anxiofitic-sedativă şi, în continuare, antipsihotică..Efecte secundare similare cu cele ale NL Incisive, Entuziasm ; Enunţ; Enurezis Enu/81 cărora li se adaugă şi hipotensiunea. Nu se administrează în psihiatria organică şi la vîrst-nici. 287. ENTUZIASM (cf. gr. enthousiasmo' „emoţie puternică, extaz") • Stare afectivă de exaltare, însoţind o activitate, de obicei, creativă sau determinînd comportări întreprinzătoare. Este o stare ce implică bucurie intensă, admiraţie, pasiune, toate acestea legate de scopuri deosebite, puţin comune, de obicei cu mare valoare socială. Entuziasmul poate fi provocat şi de o reuşită, o realizare a unor scopuri de genul celor amintite mai sus. Ca trăire afectivă intensă, entuziasmul apare la indivizii normali, în special la cei dotaţi cu o mare capacitate de investire şi de menţinere a investirii (persoane angajate în realizarea unei idei, a unui scop, de obicei spiritual). Entuziasmul presupune existenţa unei motivaţii puternice şi poate funcţiona, ei însuşi, ca motivaţie, întărind motivaţia originară. în mod normal, entuziasmul implică o constantă în activitate, în menţinerea motivelor care „propulsează" individul spre realizarea unor obiective, în psihopatologie, există însă stări de entuziasm care se consumă rapid (de exemplu, la personalităţile hipertime), care pot fi însoţite de euforie (la hipomaniacafi sau în faza maniacală a psihozei maniaco-depresive) sau care se traduc prin hiperperseverenţă (la personalităţile paranoiace). 288. ENUNŢ (fr. enoncer ; cf. lat. enuntîare) * Se poate defini drept „secvenţă lingvistică finită, simplă sau c'ompusă, constituită ca exprimare a unui sens, a unui înţeles complet. Cînd enunţul are un caracter declarativ, adică este constituit ca afirmare sau negare a ceva despre altceva, el este forma lingvistică de exprimare a unei judecăţi de predicţie". Enunţul este deci o formulare finită a unei idei sau a unui principiu ; caracterizează persoanele normale, echilibrate, fiind în strînsă legătură cu nivelul de instrucţie. în psihopatologie, poate căpăta note particu" lare, în funcţie de latura psihismului care suferă perturbări. în acest sens, se poate observa că nu numai tulburările de la nivelul gîndirii (cum ar fi de aşteptat) se reflectă în modul de formulare a enunţurilor, ci chiar modificarea importantă a afectivităţii poate Juca un rol însemnat. în discursul paranoiaculuî, enunţul este deosebit de clar, precis, concret, afi.rm.tnd sau negînd ceva, folosind argumente logice, fapte, date, dar care sînt interpretate numai în sensul dorit. Obsesionalul foloseşte în exprimarea sa enunţuri detaliate, dorind să fie cît mai complexe, exhaustive — temîndu-se sa nu omită ceva —, să fie perfecte, dacă se poate. în depresie, enunţul unui sens, al unui conţinut devine eliptic, laconic, deoarece pentru depresivi, comunicarea şi înţelegerea cu ceilalţi sînt inutile, lipsite de sens şi totodată nedorite. Bolnavul schizofren foloseşte enunţul criptic, exprimarea cifrată a unor sensuri şi simboluri proprii, reducîndu-J uneori la un limbaj înţeles numai de el. 289. ENUREZIS (cf. gr. en „în" ; ourein „a urina") • Micţiune efectivă, completă, involuntară şi repetitivă. Se poate vorbi de enurezis, de obicei, la subiecţii care au depăşit vîrsta de trei ani , care nu-şi pot stăpîni reflexul de emisie a urinii în timpul zilei (enurezis diurna) sau. care nu se trezesc din somnul de noapte pentru a urina (enurezis nocturna) MOLLER consideră că enurezisul se manifestă la 80% din enuretici numai noaptea, aproximativ la 5% numai ziua şi aproximativ la 15% ziua şi noaptea. Se pare că 8—10% din copii mai sînt încă enuretici la vîrsta începerii şcolii, cifra scăzînd la 3—5% înaintea pubertăţii. Tulburarea predomină la băieţi (de două ori mai frecventă decît la fete) ; enurezisul nocturn este provocat în mai mică măsură de cauze organice, factorii psihogeni fiind incriminaţi din ce în ce mai mult, odată cu înaintarea în vîrsta. Se pare că o etiologie organică demonstrabilă este incriminată numai în 2—3% din cazurile de enurezis la copii. Factorii de mediu (anotimpuri reci, temperatura scăzută a camerei, carenţe educaţionale), alături de unele trăsături de personalitate moştenite, care implică un anumit grad de transmitere ereditară a bolii (imaturitate afectivă, fragilitate a personalităţii, pasivitate sau demisie în faţa efortului) contribuie la apariţia enurezisului. După teoria freudiană, explicaţia enurezisului se află în imaturitatea afectivă a tînărului subiect, care nu poate renunţa la obiceiurile din copilărie, sau în apariţia unei reacţii afective de protest, ca expresie a regresiei, atunci cînd enurezisul survine într-un context conflictual. Aşa-numitele forme funcţionale ale enurezisului se datorează unor medii familiale con-flictuale nevrotizante, în care această tulburare a existat şi la alţi membri ai familiei. Formele psihogene ale enurezisului recunosc o patogenie condiţionată atît de factori constituţionali, structurali, specifici ai personalităţii (imaturitate, fatigabiiitate etc.), cît şi de factori de mediu care acţionează negativ vreme îndelungată (KEMPER), Cel mai frecvent sînt implicate distorsionarea relaţiei mamă-copil* familia „cu probleme", carenţele afective şi educaţionale. 6 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 82/Eny Enyoid(M) ; Enzîmopatie ; Eodii(M) Autorii americani remarcă incidenţa enure-zisului printre viitorii delincvenţi şi frecventa lui asociere, ia vîrsta adolescenţei, cu structurarea dizarmonică a personalităţii. în apariţia enurezisului concură, de cele mai multe ori, influenţe psihologice, sociologice şi biologice (întîrziere în dezvoltarea generală psihomotorie şi a funcţiei genitourinare). Diagnosticul pozitiv trebuie să precizeze mai întîi dacă este vorba de un enurezis primar (persistent) sau secundar (tranzitor, nevrotic). Dacă prima formă înseamnă absenţa unei perioade libere (în care subiectul să-şi fi putut reţine urina un timp îndelungat), a doua se referă la apariţia enurezisului după existenţa unui astfel de interval. Deşi majoritatea autorilor nu-1 'consideră o boală în adevăratul înţeles al cu-vîntului, enurezisul este, în genere, însoţit de tulburări nevrotice. De aceea, o valoare şi mai mare o capătă în evaluarea clinică a unui astfel de caz diagnosticul diferenţial, care urmăreşte să elimine cauzele organice posibile. Acestea pot fi reprezentate (în ordinea frecvenţei) de : afecţiuni reno-vezicaie (uropatii obstruc-tive, infecţii urinare, vaginite), somnambulism, epilepsie, diabet zaharat juvenil şî insipid, tumori spinale, spina bifîda, mielodisplegie lombosacrată, oligofrenie şi paraziţi intestinali. Evoluţia este bună, maturizarea determihînd dispariţia enurezisului, care persistă rareori pînă la vîrsta de zece ani. Tratamentul precoce este de mare importanţă în ceea ce priveşte rapiditatea remiterii, efecte pozitive obţi-nîndu-se prin instituirea secvenţială a următoarelor măsuri : decondiţionărî, psihoterapie, metode placebo, antrenarea vezicii urinare, întreruperea somnului şi administrarea de timoanaleptîce (imipramină), 290. ENYO!D Mexic - DCI Diazepan sin. • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic —>■ DIAZEPAMls din serviciile de asistenţă psihiatrică i t~ate încă de pe vremea lui ESQUIROL'. c\ •?, deşi nu întîmpină dificultăţi în efe^tu-rt, r nt grevate de o serie de erori generate de diversitatea modalităţii de înregistrare de Dăstrare a datelor, a factorilor economici, geografici şi social-administrativi, a cr.Liaţii serviciilor şi competenţei profesionale a personalului medical, a mijloacelor terapeutice folosite ş.a. & Epidemiologia activă cuprinde : • studii de epidemiologie populaţio-nală : ® studii epidemioiogice exhaustive (anchete globale) ; 6 studii epidemioiogice prin sonda; pe bază de eşantioane de populaţie. $ Metoda registrului (evidenţa tuturor cazurilor de boii psihice). $ Screenlng-ul psihiatric se efectuează p -n triaj sau anchetă, care selecţionează s - •*«- ; nesuspecţi (persoane aparent sănăto se) ci suspecţi (persoane care, probabil, suia _ o boală psihică). Se folosesc chestionar» psihologice simple, ce pot fi aplicate de f ^ J • de medicină generală, psihologi, cadr^ sau studenţi. Furnizează date despr- ■-bilele cazuri de îmbolnăviri, ce vor fi t or examinate de. specialiştii psihiatri penti * 3^- firmare. Are un cost ridicat, prin m (r : ’ mare de cadre implicate. De aceea, se o Franţa - DCI Trimetz- sin. dionum • Antiepiieptic —> TREPAL(M> România. 305. EPIFENOMEN (cf. epi- J gr. phaino-menon „ceea ce apare") • Fenomen accesoriu, ce însoţeşte ca un adaos superfluu, neesenţial, producerea unui alt fenomen de rang ontologic superior. Lipsit de autonomie, sub-zistînd prin altceva, epifenomenul reprezintă o realitate de ordin secund, ce acuză o carenţă de autenticitate —> EPIFENOMENALISM. 306. EPI FENOMEN ALISM (vezi epifenomen) 9 Concepţie conform căreia conştiinţa nu este decît un „epifenomen" ai proceselor neurofi-zîologice, pe care le însoţeşte ca un ecou sufletesc, fără să exercite nici o influenţă asupra fenomenelor de natură organică. Conştiinţa actului voluntar, de exemplu, nu constituie o decizie liberă ce stă la originea actului efectuat de către subiect, ci doar o misterioasă iluminare interioară, ce acompaniază, absolut pasiv, procesele pur nervoase, care constituie veritabile forţe motrice ale actelor noastre. 88/Epi Epifizâ ; Epikur(M); Epilepsie : istoric EBBINGHAUS defineşte sugestiv concepţia epifenomenului în legătură cu conştiinţa, comparînd viaţa sufletească, subiectivitatea, cu spectatorul care asistă la desfăşurarea unei piese de teatru, fără să poată interveni în succesiunea replicilor şi a gesturilor de pe scenă. Încercînd să elaboreze o „arheologie a ştiinţei", structuralistul francez M. FOUCAULT afirmă că la temelia cunoaşterii se află anumite scheme (configuraţii) inconştiente, numite „epis-temeM, structuri abisale ale vieţii psihke, care formează solul comun al cunoştinţelor dintr-o perioadă istorică determinată. în raport cu acestea, ideile, teoriile ştiinţifice şi concepţiile filozofice de o mare diversitate constituie uri strat superficial, dependent, subordonat, un epifenomen. 307. EPIFIZĂ (cf. epi-; gr. phyjis „formare^, producere") — sin. GLANDĂ PINEALĂ e Glandă endocrină endocraniană, cu rol- sin-cronizator, implicată în organizarea circadiană şi sezonieră a funcţiilor cerebrale, în special a celor corelate cu reproducerea, cu ritmul nictemeral şi echilibrul electrolitic al organismului. Pinealocitele sînt traductori neuroen-docrini, a căror acţiune este legată de activitatea nervoasă simpatică şi de informaţiile E Pi FIZ A 1 — corpul pineal ; 2 — recesul pineal al ventriculului III ; 3 — coliculii cvadrigemeni ; 4 — comisura habenularâ ; 5 — comisura posterioare ; 6 — apeductul lui Sylvius ; V3 — ven-riculul iii. primite asupra ritmurilor biologice endogene. Hormonul unanim acceptat al glandei este melatonina, avînd drept precursor serotonina ; este în discuţie şi sinteza unor hormoni peptidici, a căror structură este însă controversată. Producţia de melatonină şi serotonină are un ritm circadian, cea de melatonină fiind maximă noaptea,, iar cea de serotonină, ziua. Date e'xperi mentale. sugerează că epifiza, prin hormonii ei, are rol în reproudeere şi în reglarea tonusului activităţii cerebrale, în cadrul ciclului somn-veghe şi în păstrarea echilibrului electrolitic. Locul de acţiune al hormonilor este creierul, mai ales neuronii implicaţi în neurosecreţia hipotalamică, bariera hemato-encefalică fiind permeabilă la nivelul epifizei. Efectul predominant asupra individului adult pare a fi de prelungire a fazei somnului paradoxal, cu unde EEG rapide, ce însoţesc visele. Dintre efectele administrării melatoninei la om, se menţionează constant inducerea somnului şi ameliorarea EEG în epilepsia temporală, efectele endocrine fiind puţin consistente. Administrarea extractelor peptidice pineale de tip crinofizin reduce tulburările neurove-getative şi de climacterium. 308. EPIKUR(M> Austria - DCI Mepro-bomat 9 Tranchilizant, derivat propandiolic de tip 2-metil-2-propil-1,3-propandiol dicar-bamat, cu acţiune sedativ-anxiolitică, anticon-vulsivantă şi uşor hipnotică. Indicat în nevroze cu componentă anxioasă şi depresivă, alcoolism, delirium tremens, unele forme de epilepsie petit mal, afecţiuni psihosomatice. Deşi fără efecte secundare evidente şi contraindicaţii, tratamentul de lungă durată nu se întrerupe brusc, putînd apărea un „mic sindrom de abstinenţă". Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de MEPROBAMAT(Mh 309. EPILEPSIE (cf. gr. epilepsia „acces") • Boală cerebrală cronică, de diferite cauze, caracterizată prin crize neuropsihice repetate, datorate descărcării excesive patologice a neuronilor cerebrali, asociate cu manifestări clinice variate şi modificări electroencefalo-grafice (hîpersincromzăre bioelectrică). De la H. JACKSON, care ne-a lăsat această definiţie (1862), încercările de a o perfecţiona au fost numeroase, dar nu au adus contribuţii esenţiale nici în delimitarea bolii, nici a particularităţilor bolnavului epileptic. BRAIN (1955) propunea definirea epilepsiei drept o tulburare paroxistică şi tranzitorie a funcţiilor creierului, care se dezvoltă brusc, dispare spontan şi are tendinţă evidentă spre repetare. H. EY (1978) adoptă un punct de vedere psihofizio-logic, considerînd-o ca descărcare în masă a unei grupe de neuroni cerebrali sau a totalităţii lor, afectaţi la un moment dat de un hiper-sincronism, avînd drept consecinţă manifestări convulsivante şi/sau echivalenţele, lor, însoţite uneori de modificări ale personalităţii, asociate eventual celorlalte tulburări...... Optăm pentru o definiţie a epilepsiei ca grup de boli caracterizate prin manifestări convulsive şi/sau echivalenţele lor, cu caracter paroxistic, care apar brusc, se desfăşoară Epilepsie : epidemiologie, etiologie Epi/89 stereotip, se remit spontan şi au tendinţă spre repetare, fiind însoţite de modificări electroencefalografice caracteristice şi de tulburări psihice critice şi/sau intercritice. Primele date despre epilepsie ne parvin din papirusurile egiptene (aproximativ 1550 î.e.n.) şi din prevederile codului lui HAMU-RABI , care interzicea vînzarea sclavilor epileptici. Operele hipocratice conţin multe observaţii clinice pertinente despre crizele epileptice şi factorii care le declanşează (roata olarului în mişcare — testul la care erau supuşi sclavii înainte de vînzare). „Morbus sacer“, „rnorbus daemonicus“, „morbus deificus" erau denumirile atribuite de antici acestei boii, care impresiona prin dramatism şi prin trăirile extatice religioase, favorizate de starea postcritică. în acelaşi spirit de demitizare a epilepsiei pe care l-a provocat HIPOCRATE, PARACELSUS va evidenţia legătura existentă între traumatismele craniocerebrale şi apariţia crizelor convulsive. Nimic nou nu survine în cunoştinţele despre această boală pînă după Renaştere, cînd, odată etichetaţi ca atare, bolnavii vor fi trataţi cu bromuri, iar DELA-SIEUVE va diferenţia epilepsia idiopatică de cea simptomatică. Odată cu descoperirea şi introducerea electroencefalogramei şi a medicamentelor anti-convulsivante, problematica epilepsiei ia cu totul altă înfăţişare, o serie de şcoli medicale „specializîndu-se" în această direcţie : cea din Mcntreal (PENFIELD şi JASPERS), din Marsilia (GASTAUT) ; şcoala românească de neurologie (MARINESCU, RADOVICI, SAGER, NICA, KREINDLER, VOICULESCU, MARES, POPOVICIU, ARSENI ş.a.) are contribuţii de seamă în studiul epilepsiei. Progresele considerabile făcute în diagnosticarea şi tratarea acestor boii (epilepsia genuină făcînd parte din grupul afecţiunilor neuro-psihice etichetate ' drept „endogene"), se datorează aparaturii tehnologiei de vîrf : înregistrări pe bandă videomagnetică, în cadrul unui circuit TV intern, a crizelor paroxistice şi prelucrarea electroencefalogramelor pe calculator, metode sensibile de măsurare a concentraţiilor plasmatice ale medicamentelor anti-convulsivante şi metaboliţilor lor (care au permis reducerea efectelor secundare la 20—35% din bolnavi). Asupra epidemiologiei epilepsiei, opiniile sînt încă destul de contradictorii, datorită necon-cordanţelor furnizate de anchetele populaţio-nale (nerecunoaşterea boîii de către subiect şi familia acestuia), incidenţa situîndu-se între 11 %0 şi 92°/qq (50 de cazuri noi pe an, cu o frecvenţă egal repartizată pe sexe), iar pre- valenţa de 5°/00(0,8 —1% din populaţia infantilă şi 0,5% din cea adultă). Redăm, după ANGHELUŢĂ şi colaboratorii, următoarele constatări referitoare la epidemiologia epilepsiei : • prin creşterea numărului de accidente (de muncă, rutiere) cu traumatisme craniocerebrale, prin progresele terapeutice, care permit supravieţuirea nou-născuţilor şi a celor cu meningoencefalite grave, au fost create condiţii propice creşterii incidenţei epilepsiilor ; • mai mult de jumătate din cazuri apar înainte de zece ani, fără predispoziţie pentru unul dintre sexe ; • prevalenţa maximă este între 25—45 ani, durata medie de viaţă a epilepticilor fiind mai scăzută decît la populaţia generală ; din studiile epidemiologice ale şcolii bucureştene de psihiatrie reiese că, în tara noastră, prevalenţa epilepsiei este de 0,334% în ceea ce priveşte etiologia epilepsiei, un număr mare de cazuri pot fi diagnosticate ca secundare, prin depistarea în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al subiecţilor, a unor cauze generatoare ale descărcărilor neuronale patologice, şi anume : • naşterea anormală şi malformaţiile congenitale, anoxia perinatal.ă care duce la hemoragii cer brale, bolile perioadei neonatale (infecţii, boli de metabolism), bolile congenitale (porencefalia, micro-giria, boala Sturge-Weber) ; • traumatismele craniene (cel mai frecvent afectat este lobul temporal), prin organizarea unei cicatrici sau a unei reacţii gliale extensive ; • meningoencefalitele : encefalitele virale, neurosifilisul, cisticercoza cerebrală; • alte boli infecţioase : toate bolile cu evoluţie febrilă, care pot produce „convulsii febrile", pot induce, la rîndul lor, leziuni cronice ; • boli cerebrovasculare (pentru adultul în vîrstă) : arterioscleroza, encefalopatia hipertensivă, trombozele cerebrale, tumorile cerebrale ; • bolile digestive ; • drogurile şi intoxicaţiile cu alcool, amfetamine, alcaloizi de ergotamină, anti-depresive ; • cauze metabolice : galactozurie, deficit de piridoxină, hipocalcemie, hipoglicemie prin tumori ale pancreasului insular, porfirii. Rămîn însă destule forme clinice a căror cauză nu poate fi precizată şi care sînt etiche- 90/Epi Epilepsie ; clasificare, manifestări clinice tate ca „indiopatice". Acestei categorii îi sînt atribuiţi o serie de factori genetici de risc, care au fost identificaţi în special în cazurile de debut la vîrsta copilăriei, dar şi la adulţi cu leziuni' focale patologice. Se pare că este vorba de o transmitere cu caracter dominant, a cărei expresivitate variază cu vîrsta şi cu alţi parametri de natură necunoscută, incidenţa generală a epilepsiei familiale este de 3 — 8%, iar predispoziţia epileptogenă este apreciată 1a 10 — 25% în cazurile de crize generalizate primare. Riscul genetic maxim se înregistrează ia această formă, alături de petit mal sau grand mai picnoieptic. Anomalii bioelectrice pe electroencefalograme sînt întîlnite frecvent la rudele subiecţilor epileptici care au ei înşişi aceste anomalii Clasificarea tulburărilor epileptice este considerată deocamdată un capitol epuizat, dihotomia idiopatic-simptomatic fiind de mult depăşită de laborioasele încercări de sistematizare ale iul PENFIELD si jASPERS (1954), GASTAUT (1964-1969); acesta din urmă, împreună cu grupul său de colaboratori, a fondat Liga internaţională contra epilepsiei, impunînd o formă de clasificare acceptată şi de OMS, în această opinie, se ţine seama de locul de origine a descărcării epileptice, distin-gîndu-se : • epilepsii generalizate : — în mod primar (petit mal —grand mal) ; — în mod secundar ; • epilepsii focale (parţiale sau locale) : — cu simptomatologie elementară ; — cu simptomatologie complexă; • neclasificabile ; • forme mixte fMERLIS si GASTAUT, 1970). O altă clasificare a crizelor epileptice ar fi următoarea : • crize parţiale sau crize cu debut focal : — cu simptomatologie elementară; — cu simptomatologie complexă; — crize parţiale secundar-generalizate ; • crize generalizate, crize bilaterale şi simetrice ; • crize unilaterale sau cu predominanţă unilaterală ; • crize epileptice neclasificabile. După frecvenţă, crizele pot fi clasificate în : • crize epileptice izolate ; • crize epileptice repetate (crize prelungite — starea de rău epileptic) ; • crize epileptice întîmplătoare ; • crize epileptice provocate. MAS LAND propune o clasificare rnai simplă : • epilepsii generalizate primar (corespunzătoare, în general, epilepsiilor esenţiale) ; • epilepsii generalizate secundar (în care boala este considerată secundară unei atingeri cerebrale difuze) ; • epilepsii generalizate nedeterminate ; • epilepsii parţiale (focale sau locale) ; • epilepsii inclasabile (epilepsii cu crize eratice ale nou-născutului ; crize unilaterale ale copilului). VOICULESCU şi colaboratorii (1974) propun o clasificare cu caracter orientativ şi predominant clinică : • epilepsia majoră, cuprinzînd toate cazurile de convulsii generalizate ; • epilepsia minoră, în care sînt incluse toate absenţele, crizele mioclonice şi crizeie akinetice ; • epilepsia psihomotorie, corespunzătoare parţial epilepsiei temporale ; e epilepsia focală, în care intră toate crizele parţiale, cu excepţia celor temporale. Propunem următoarea prezentare a elementelor clinice specifice epilepsiei : $ Manifestări precritice ; m prodromul ; 9 aura. £ Manifestări critice : m crize localizate : — crize localizate, cu simptomatologie elementară : — crize cu simptomatologie motorie : — crize jacksoniene ; — crize adversive ; — crize parţiale continue (sindromul Kojevnikov) ; — crize posturale ; — crize somatoinhibitorii ; — crize afazice ; — crize fonatorii ; — crize cu simptomatologie senzitivă sau senzorială : — crize somato-senzitive, vizuale, auditive, olfactive, gustative, vertiginoase ; — crize cu simptomatologie vegetativă ; — crize localizate, cu simptomatologie complexă : — crize limitate ; — crize cu simptomatologie psihică : — cu tulburări de memorie ; — stări de vis (dreamy state) ; — rememorări paroxistice : — crize ideatorii ; — crize instinctiv-afective ; — crize psihosenzoriale : — crize cu iluzii ; — crize cu halucinaţii ; Epilepsie - manifestări : intercritice, precritice Epi/ 91 — crize psihomotorii (automatistele) ; — forme combinate ; ® crize generalizate — crize neconvuisi vante minore (petit mal) : Fără a avea caracter specific, tulburările psihice la bolnavul epileptic sînt multiple şi polimorfe, încadrîndu-se în tabloul clinic gene-' ral. Cele două aspecte polare (intelectul şi tipul de personalitate) nu pot fi absolutizate în sensul — absenţa; — crize petit mal miodonic ; — crize petit mal akinetlc ; — status petit mal ; crize generalizate convuisîvante (grand mal) ; • ale forme : — crize de grand mal în somn ; — stare de rău epileptic ; — pavor nocturn ; — somnambulism. 0 Manifestări intercritice : e epilepsia şi psihozele : epilepsia şi delirurile cronice sistematizate ; — epilepsia şi schizofrenia ; — epilepsia şi demenţa; — epilepsia şi tulburările grave de comportament ; • epilepsia şi tulburările de personalitate . unui deficit intelectual (apreciat de ROGER, SUTTER şi SOULAYROL la 20% - debilitate mintală şi deteriorare intelectuală) sau a unei constituţii specifice a personalităţii (—> E P i -LEPTOIDIE). Aceiaşi autori subliniază rolui pe care-l joacă, în acest sens, tratamentul medicamentos şi sindromul psihoorganic (leziuni epileptogene la nivelul lobilor frontali şi temporali). 0 Manifestări precritice : • P rod romul — manifestări psihice, care apar înaintea declanşării crizei : i ritabi I itate, anxietate, tristeţe sau euforie (mai rar), apatie, variaţii de apetit. • Aura — sentiment neplăcut de imixtiune în planul conştientei, cu durată variabilă (secunde-un minut), cu caracter stereotip şi indicînd sediul focarului epileptogen. 92/Epi Epilepsie — manifestări critice Q Manifestări critice : tulburări psihice prezente în cadru! crizelor paroxistice epileptice : • sindromul confuzional după crize de grand mal şi în timpul crizelor temporale ; • sindrom psihoorganic — legat de întinderea şi sediul procesului lezional bradipsihie, tulburări ale memoriei şi atenţiei, mergsnd pînă la deteriorare organică şi demenţă ; VECHE F - L - L &1 STADIUL iii EMO EEQ PE III MAL EtiUREiC • obnubilare şi stări crepusculare, în unele absenţe şi unele crize temporale ; • halucinaţii şi iluzii, în crizele corticaie ; • tulburări ale dispoziţiei : angoasa, euforia crizelor temporale ; • tulburări intelectuale : „gîndirea diri- jată", senzaţia de „deja vu", amintiri din perioada copilăriei : • tulburări psihomotorii : fugi, exhibiţie, impulsivitate, agresivitate. 0 Manifestări Intereritice : subiectul epi- leptic prezintă tulburări psihice de cele mai variate nuanţe şi intensităţi ; , _, mm\EE 4'1 , ? m !M\ fl|Hfi^*AVwAvVi1 V" F:7 '» ",>• Vi ! U ~ U ' f FE6 PETIT MAL AMiOTi .. • depresie, mai rar euforie ; • tulburări schizofreniforme (halucinaţii, idei delirante de influenţă, de persecuţie, hipoccndriace) ; • tulburări de personalitate „epileptică" : adezivitate, rigiditate caracterială, reacţii explozive bruşte ; • tulburări datorate medicaţîei anticon-vulsivante : bradipsihie, somnolenţă, rareori episoade confuzionale (la supra-dozarea cu hidantoine) depresive sau delirante ; o tulburări psihice secundare bolii epileptice : — reacţii afective şi tulburări cognitive importante, rezultate din modul în care bolnavul comiţial îşi trăieşte boala şi consecinţele ei ; — tulburări de dezvoltare psihoafectivă şi intelectuală a copilului şi adolescentului, cu apariţia reacţiilor de hiperprotecţie din partea anturajului şi autonomizare dificilă; — dificultăţi de inserţie socioprofesio-nală ia adultul tînăr, provenite din sentimentul devalorizării, din reacţiile depresive, uneori destul de grave ; — intricare frecventă cu simptomatologie nevrotică, în special isterică, reali-zîndu-se clasica formă de istero-epî- Epilepsie - diagnostic diferenţial Epi/93 în precizarea diagnosticului pozitiv, alături de considerentele de ordin clinic, care sînt esenţiale, nu trebuie neglijată contribuţia electroencefalogramei, mai ales în cazurile de epilepsie localizată, petit mal, formaţiuni tumorale sau tulburări metabolice. Diagnosticul diferenţial ridică multe probleme din cauza multitudinii simptomelor paroxistice aparţinînd altor boli, pe care numai o bună anamneză, completată cu investigaţii suplimentare, le poate elucida. Astfel, după SLATER şi ROTH (modificat), principalele entităţi ce trebuie excluse sînt ; Tabelul LV Simptom epileptic Alte afecţiuni Aspecte clinice Examene complementare 1 2 3 4 Pierderea. conştienţei Li poti mia Sincopa Crize cerebrale anoxke, asfixice Crize cerebrale ischemice Migrenă © anoxie şi ischemie cerebrală ;■ m obnubilare de scurtă durată 9 paloare ; 9 relaxare musculară ; • posibilă repetare; 9 situaţii anxiogene (durere, emoţii etc.) ; @ poziţia ortostaticăî O cădere lentă, revenire rapidă ; • convulsii ; • insuficienţă respiratorie cronică ; • insuficienţă ventriculară cardiacă ; • tulburări de ritm cardiac, de conducere; • stenoză aortică : crize A-dams-Stokes ; • tranzitorii ; • manifestări focale ; • tulburări de motricitate (pareze, paralizii) ; • caractere tipice privind localizarea şi durata simptomelor ; 9 valori scăzute ale TA ; 9 EEG : unde lente, simetrice, 8 — 10 la 6 — 4 c/s ; • rărirea pulsului f 9 EEG : unde lente, 3 — 2 c/s, generalizate ; • EEG, examen radiologie, cardio-pulmonar etc. ; « arteriografia cerebrală : tromboză carotidi-ană sau vertebro-bazi-lară ; 9 EKG, cu valoare limitată ; Convulsiile Isterie • declanşare psihogenă f 9 personalitate premorbidă ; • absenţa fazei tonico-clo-nice ; 9 comportament caricatural, influenţat de anturaj şi sugestie ; • EEG normal; lepsie, atunci cînd epilepsia reprezintă un izvor de beneficii secundare, situaţie care ridică dificile probleme terapeutice. Interesante, dar insuficient demonstrate sînt observaţiile recente ale autorilor francezi (1980) privind relaţia dintre localizarea la nivelul emisferului dominant a focarului epilepto-gen şi apariţia psihozelor „schizofreniforrne“, precum şi dintre localizarea la nivelul emisferului nedominant şi tulburările psihotice afective din cadrul epilepsiei temporale. 94/Epi Epilepsie : evoluţie, tratament Tabelul LV (continuare) 1 2 | 3 4 Tetanie Criza tonică poste-rioară Crize convulsive toxice Sindrom akineto-hiperton • reflexe normale } 9 conştienţa păstrată * • descărcare afectivă poster iti că 9 evită, de obicei, lovirea,' • contractură carpo-pedala ? 9 păstrarea conştienţei * 9 reversibilitate la administrarea de calciu } 9 semne neurologice de leziune la nivelul trunchiului cerebral < • semne psihice şi somatice ale alcoolismului cronic 9 continuitatea unui tratament cu NL incisive ? 9 caractere ciinice distincte l 9 EMG intens pozitiv } 9 EEG necaracteristic 9 sindrom biologic hepatic } 9 EEG nespecific } Crizele temporale (aura) Schizofrenie Crize de anxietate 9 absenţa crizei grand mal } 9 depersonalizare, dereali-zare } 9 simptome nevrotice asociate ? 9 fără semne EEG de focar constante ;■ © EEG norma! } Automatis- me!e Isterie (sindrom disociativ, somnam-bulism, fugi, acces ietargi c) Amnezie gl o baia tranzitorie Schizofrenie cata- tonică intoxicaţii Simulare • declanşare psihogenă ; • personalitate prernorbidă } 9 dificil de diferenţiat originea isterică/epileptică ; 9 absenţa tulburărilor de conştiinţă \ 9 lipsa tulburărilor de personalitate l • prezenţa sindromului disociativ 2 9 consum de alcool, droguri } 9 tablou incomplet, neconvingător ^ O act deliberat, pentru sustragerea de la pedeapsă etc. 9 EEG normal ; 9 EEG nor mal/modificat l 9 EEG normal 9 EEG normal 9 EEG nespecspic \ 9 EEG normal. Evoluţia depinde de forma clinică şi etio-patogenică a bolii. O treime din cazuri se remit sub tratament (nu au crize mai dese de una îa doi ani, iar 10% au o remisiune de zece ani), dar, în general, prognosticul şi modalitatea evolutivă a epilepsiilor sînt dificil de prevăzut. Tratamentul comportă aspecte complexe, nerezumîndu-se numai îa medicaţia anti-convulsivantă, ci impiicînd şi măsuri de ordin psihologic, psihiatric, sociai. Monoterapia sau maximum o combinaţie de antiepileptice în doze cît mai mici, stabilite în corelaţie cu Epilepsie afectivă ; Epiieptogen ; Epileptoidie ; Epiloie Sherlock (B) Epi/95 efectul terapeutic ctinic şi cu nivelul plasmatîc (dacă este posibil), reprezintă, pînă în prezent, atitudinea cea mai indicată Psihoterapia (de multe ori, sprijinită de familie) va completa demersul terapeutic, fără a se neglija un ansamblu de aspecte ca : orientarea profesională, sfatul genetic, condiţiile de protecţie la focul de muncă, indicaţii legate de serviciul militar şi conducerea auto. 310. EPILEPSIE AFECTIVĂ - sin. BQN- HOFFER — epilepsie reactivă: BRATZ- LEUBUSCHER(S) sindrom; LEUBUSCHER(S) sin. sindro-m —> BRATZ(S) sindrom. 311. EPILEPSIE EROTICĂ * Formă rară de epilepsie, descrisă de T. ERICKSON (1945), caracterizată prin apariţia unor trăiri erotice în timpul crizelor. 312. EPILEPSIE JACKSONIANĂ - sin. BRAVAiS-JACKSON(Bj boală JACKSON — epilepsie. 313. EPILEPSIE MIOCLONfCĂ PROGRESIVĂ - sin. UNVERRICHT-LUNDBORG boală S-^‘ LAFORA(B) boală. 314. EPILEPSIE MUZICOGENĂ CR1TCHLEY{8) sindrom. 315. EPILEPSIE PARŢIALĂ CONTINUĂ KOJEVNI KOV — formă de epilepsie. 316. EPILEPSIE POSTHEMIPLEGICĂ (GO- WERS) CASTAUT(S) sindrom. 317. EPILEPSIE PSIHOSENZORIALĂ -> JACKSON — epilepsie. 318. EPILEPSIE SOMATOMOTORIE - JACKSON — epilepsie. 319. EPILEPSIE SOMATOSENZITIVĂ JACKSON — epilepsie. 320. EPILEPTOGEN (cf. gr. epilepsia „acces" ; german „a naşte“) • Efect nedorit al unei terapii psihotrope, de a provoca sau de a accentua apariţia unor crize de tip epileptic, Se pare că, în doze mari, clorpromazina este neuroiepticu! cu cel mai ridicat potenţial epi-leptogen. Louis LINN (1985) afirmă că efectul epiieptogen al neurolepticelor variază în raport direct cu proprietăţile sedative şi invers proporţional cu cele de tip extrapiramidal. Litiu! are, constant, potenţial epiieptogen, ca şi antidepresivele, în special cele t r i ci ci i ce. Psihostimulentele şt anorexigenele (Bemegrid, Benzedrina), ca şi fenotiazina şi derivaţii săi (Romergan, Emetiral), pot creşte numărul de crize şi scădea pragul convulsivant. Alte substanţe despre care se presupune că au rol epiieptogen sînt cofeina, salicilaţii, teofilina, colchicina, camforul, digitala, cicloserina, car-diazolul, fenilbutazona. Se impune, în cazul în care astfel de medicamente sînt folosite de un epileptic sub tratament, să se facă reevaluarea dozelor medicaţiei antiepileptice. 321. EPILEPTOIDIE (cf. gr. epilepsia % eidos „aspect, .formă") — sin. GLISCHROlDIE • Mozaic de trăsături psiho-comportamen-tale, observate în cadrul familiilor de epileptici. Termenul a fost creat de E. BLEU-LER şi aprofundat de F. MINKOWSKI (1923), care-i conferă sensul de constituţie epileptoidă. Trăsăturile principale care caracterizează acest psihotip sînt o afectivitate condensată, „vîscoasă", scăderea capacităţii de rezonanţă afectivă cu mediul, dar pliată pe anturajul familial, bradipsihie, tendinţă de perseverare, o anumită „stază" sau inerţie, interferată de iritabilitate, impulsivitate, ex-plozivitate, accese de furie. Concept criticat de unii autori, epiieptoidia a fost înţeleasă de alţii prin analogie cu alte constituţii psihologice (—> CICLOtDIE, SCHI-ZOIDIE), ea fiind însă insuficient argumentată nosoclinic (graniţele imprecise, pe de o parte, şi caracterul ereditar cert al epilepsiei esenţiale, pe de altă parte). Epiieptoidia ar deveni astfel un psihotip constituţional, care favorizează apariţia epilepsiei. La aceşti subiecţi, care nu fac practic crize comiţiale, traseele electroencefalografice pot prezenta modificări de tip epileptic, la aplicarea tehnicilor de stimulare. 322. EPILOIE SHERLOCK(B) boală -sin. BOURNEV! LLE-PRINGLE(B) boală ; BOURNEVILLE-PRI NGLE-HARTDEGEN(B) boală; FACOMATOZĂ BOURNEV!LLE-VAN DER HOEVE BOURNEV! LLE(B) boală. 323. EPINEFRINĂ (cf. epi-ţ gr. nephros „ sin. „rinichi") - sin. SUPRARENINA -> ADRENALINĂ. 96/Epi Epinelbon(^1); Episod ; Epistemofilie ; Epokuh!(M) ; Epuizare 324. EPINELBON(M) Japonia — DCi Nitra-zepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 1,3-dihidro-7-nitro-5-fenil-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, realizînd 'un somn aproape fiziologic. Industria noastră farmaceutică îi produce sub numele de NITRAZE PAM( M). 325. EPISOD (cf. gr. epeisodion „accesoriu'') • Termen generic şi nespecific, care defineşte orice discontinuitate cu semnificaţie psihopatologică, indiferent de etiologie, cu apariţie precipitată, precis delimitată în existenţa unui subiect. Durează zile, săptămîni. in sens larg, episodul desemnează orice eveniment particular şi imprevizibil ce poate surveni în cursul evoluţiei obişnuite a unei boli. Are un sens mai general decît acces, fază, puseu, cuprinzînd, spre deosebire de. acestea (care se referă, de obicei, la endogenii), tulburări apărute atît în circumstanţe endogene, cit şi exogene (reactive, somatogene, toxice). DSM III atribuie denumirea şi fazelor maniacale şi depresive din boala afectivă, deşi în acest caz sensul este specific, de fază şi perioadă. Se exclud, de obicei, acutizăriie (schizofrenice), dată fiind remisiunea lor mai puţin netă din cadrul evoluţiei procesuale a bolii. Se utilizează totuşi ca diagnostic de aşteptare în debutul schizofreniei, dacă simptorr ologia riu este suficient de clară. Episodul mai poate desemna orice tulburare de conştiinţă (crepusculară, deliram.;, oneiro-idă), ca, de exemplu, delirium tremens, de asemenea stările de afect patologic, atacul de panică, bufeul delirant, descărcările pulsio-nale (acting-out) etc. 326. EPISTEMOFILIE (cf. gr. episteme „ştiinţă" : philia „dragoste") • Nevoie impulsivă de informare asupra tuturor lucrurilor, evenimentelor, indiferent de semnificaţia acestora pentru subiect. Este o curiozitate de dragul curiozităţii, care încetează să mai fie un stimulent intelectual. Dorinţa, plăcerea legate de cunoaştere, prezente la copil, începînd cu activitatea de explorare a fenomenelor şi obiectelor, din mediul înconjurător (la un an, apare întrebarea ce este ? ; la 3 ani — de ce ?, cum ?) şi continuînd cu teme majore, ca naşterea, sexualitatea, moartea, este o etapă normală a dezvoltării ontogenetice. După FREUD, ar exprima sublimarea anxietăţii sexuale (MICHAUX). Poate apărea în imaturitatea afectivă, fiind mai ales întUnită la sexul feminin. 327. EPITHANATE(M> japonia - DCI Pipe-tanat ® Tranchilizant, derivat difenil metan de tip 1-piperidin-etanol benzilat, cu acţiune sedativ-anxiolitică mai modestă comparativ cu acţiunea anticolinergică. Este indicat în nevroze cu fenomene vegetative, cenestopatii, boli psihosomatice. Are acţiune proconvulsi-vantă ; este contraindicat consumul de alcool în timpul tratamentului. 328. EPiTIMIE - sin, ALOTRIOFAGIE, Ci-sin. TOZIS -+ PICA. 329. EPOKUH L(M) japonia - DCI Qorpro-mezină ® Neuroleptic sedativ, derivat feno-tiazinic de tip 2-clor-10-(3-dimetilaminoprop/1) fenotiazină, cu acţiune sedativă, antiemetică, vago- şi simpaticolitică. Potenţează acţiunea anestezicelor, hipnoticelor şi anJger celor. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de CLORDE LAZIN( M>. 330. EPUIZARE (fr. epuiscr ; cf. lat. putea* „puţ") • Stare de oboseală extremă, de extenuare, la care se poate ajunge ca urmare a. unor boli consumptive, a insuficienţei hepatice grave, insuficienţei corticosuprarenale, insuficienţei hipofizare etc., afecţiuni în care apare imposibilitatea (permanentă sau de moment) de refacere a resurselor energetice ale organismului. In psihiatrie, primul care vorbeşte despre mecanismele de epuizare este CHASLIN, care descrie ca „psihoză de epuizare" anumite sindroame confuzionale. Ulterior însă, WEIT-BRECHT, fără a nega total termenul de „epuizare nervoasă", recomandă utilizarea lui în mod critic, judicios. Epuizarea poate fi una dintre modalităţile posibile de debut al unor psihoze paranoide sau al depresiilor numite de epuizare (KIELHOLZ), deşi cel mai frecvent este incriminată în neurastenie.' în acest ultim caz, STERTZ (1928) menţiona că „reacţia de epuizare neurastenică" apare prin suprasolicitare, în condiţiile eliminării perioadei de odihnă, de refacere, fiind facilitată (SCHA-FER şi BAYER) de o rezistenţă constituţională mai scăzută la efort, precum şi de o serie de afecţiuni somatice. Epuizare — semne clinice ; Epuizare {D>; Equanil Equ/97 nd punctui de vedere ai antropologiei senologice (care porneşte de ia subiecti- i corporală determinată „de social şi Pin ţa m social'1), V. PP.EDESCU, alături .^ni citaţi, consideră că există o aiscre-,ntre cauzele şi unele tablouri clinice ale i, astfel incit pot apărea chiar reacţii ^ de epuizare, de aspect schizoform, a nu avea „nimic comun cu starea de epuizare, de astenie" (BAYER). ~ cazuri, nu ar fi vorba numai de o supra-^re a funcţionalităţii (în sensul arătat ERTZ), ci şi de „un moment de semnifice o „contradicţie conflictuală a solici-. rezultată din nerecunoaşterea de către ij (familie, superiori) a eforturilor extra-^ depuse de subiect. iUTT afirmă că 1 dintre epuizare şi starea consecutivă a apare ca o „modificare a corpului social", care clinic se concretizează prin toarele trăsături : incapacitatea resimţită de subiect de a mai face faţă solicitărilor ; trăirea senzaţiei de scădere globală a întregului tonus al vieţii psihice, a tensiunii emoţionale, a performanţelor cognitive, a acţiunilor, voinţei. Starea de epuizare — spre deosebire de oboseala fiziologică ce induce somnul — determină, prin aceste trăiri, o nelinişte interioară, ce împiedică adormirea ; dispoziţia afectivă este fadă şi „spălăcită" nefiind vorba de o stare de tristeţe propriu-zisă, ci mai degrabă de o iipsă de veselie, fără modulaţii, fond pe care pot apărea, ocazional, manifestări de hipersensibilitate, labilitate, anxietate, hipocondrie. Trebuie menţionat că autorii acceptă apropierea dintre această stare si depresia de epuizare a iui KIEL-HOLZ ; subiectul se retrage în „corporalitatea sa pasivă", contactul cu ceilalţi este obositor şi chiar dureros, BAYER con-siderînd că, în acest mod, se conturează slăbiciunea iritativă, care apare ca un mod de scurtcircuitare faţă de contacte, resimţite ca solicitări ; ieşit din ritmurile naturale de activitate şi de repaus, epuizatul are senzaţia lipsei de siguranţă faţă de viitor, ca şi depresivul, vede totul în negru, dar, spre deosebire de acesta, caută să depăşească această stare. ■jpă opinia lui KIELHOLZ, depresia de zare apare în două circumstanţe : existen-.nui conflict permanent, trăit de subiect ediulsău profesional sau familial, şi îndepli-a, pe o perioadă îndelungată, a unor sar- cini ce depăşesc capacităţile şi posibilităţile subiectului. KIELHOLZ subliniază însă că, în ambele cazuri, există o personalitate premor-bidă grevată de imaturitate, hipersensibilitate, scrupulozitate, cu tendinţă spre izolare şi introversie, marcată de sentimentul de continuă insecuritate, incertitudine. Manifestările clinice ale depresiei de epuizare astfel constituite constau în : anxietate, preocupări hipo-condriace, astenie, neîncredere în sine şi în ceilalţi, descărcări afective explozive şi inadecvate . V. V. KOVALEV (citat de V. PREDESCU) descrie o neurastenie de epuizare, distinctă de neurastenia reactivă, prin faptul că oligo-simptomatologia pe care aceasta o prezintă este redusă de multe ori la o stare de extenuare, neavînd ca mecanism declanşator binomul „conflict-reacţie". KOVALEV denumeşte a-ceastă neurastenie „pseudonevroză de situaţie", pentru că ea apare în momentul în care subiectul îşi dă seama că nu mal poate face faţă ca altă dată solicitărilor, care devin suprasolicitări, avînd rol de factor psihotraumatizant. în plan psihanalitic, simptomatologia nevrotică de epuizare este considerată a fi încercarea subiectului de a evada din faţa dificultăţilor, expresie a culpabilităţii resimţite de acesta. 331 . EPUlZARE(D' delir - sin. EXHA-USTIUNE(D) delir • Delir descris de CHAS-LIN, de fapt delirium, survenit în perioade de suprasolicitare intensă a organismului, care determină instalarea unui sindrom psihoor-ganic acut. Bol i l e consumptive, surmenajul, hi peractivitatea prelungită, lipsa de suport alimentar sînt cauzele cele mai frecvente ale instalării acestui sindrom confuzionai, care nu prezintă specificitate deosebită. Se notează posibilitatea apariţiei unor astfel de stări în timpul perioadelor de surmenaj intelectual. 332. EQUANI L( :I) Anglia, Canada, Danemarca, Franţa, Grecia, Japonia, Turcia, S.U.A. — DCI Meprobamat • Tranchilizant, derivat propandiolic de tip 2-metil-2-propil- CHr00C-HH2 H3C- C- CH2-CH2-CH3 CH2-00C-NH2 1 ,3-propandiol dicarbamat, cu acţiune sedativ-anxiolitică, anticonvulsivantă şi uşor hipnotică. Indicat în nevroze cu componentă anxioasă şi depresivă, alcoolism, delirium tremens, unele Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 98/Equ Equibral(M); Equipax ; Eraidin (M' ; Erasmus Didier forme de epilepsie petit mal, afecţiuni psihosomatice. Deşi fără efecte secundare evidente şi contraindicaţii, tratamentul de lungă durată nu se întrerupe brusc, putînd apărea un „mic sindrom de abstinenţă". Industria noastră farmaceutica îl produce sub numele de ME-PROBAMAT(M). 333. EQUIBRAL(M) Italia - DCI Clordiazep-oxid m Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-2-metilamino-5-fenil-3H-1,4-ben-zodiazepin-4-oxid, cu acţiune anxiolitică, anti-convulsivantă şi miorelaxantă. Nu are efect hipnotic, fiind unul dintre cele mai răspîndite tranchilizante de zi. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NAPOTON( M). 334. EQUIDAL(M) Mexic - DC! Meprobo- s in. mat • Tranchilizant, derivat propandiolic —> MEPROBAMAT(M) România. 335. EQUI LIBRIN(M) R.F.G. - DCI Ami-tnpiilinoxid • Antidepresiv timoleptic, derivat dibenzocicloheptadienic de tip 10,11-dihidro-N, N-dimetil-5H-dibenzo/a,d/cicloheptan-A5'*^pro-pilamină N-oxid, cu acţiune antidepresivă medie şi anxiolitică. Nu se administrează concomitent cu IMAO. 336. EQUIUD(M) Italia - DCI Sulpiridă • Neuroleptic incisiv, derivat benzamidic de tip ÎNÎ-/{1 -eti l-2-pirolidini l)meti I /-5-sulfamoi I-0- anisamidă, cu certe valenţe antidepresive, fără componentă sedativ-hipnotică. Avînd indicaţiile NL incisive (endogenii), este util şi în combaterea impulsi uni lor obsesiv-compulsive şi în afecţiuni psihosomatice (ulcer gastric şi duodenal), vertij, în special de tip Meniere. Pentru dozele mari, are efecte secundare comune NL incisive. Se poate administra fără pauză de 14 zile după întreruperea IMAO. Nu se administrează în manie şi epilepsie. 337. EQUIPAX(M) Mexic - DCI Prazepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7 -clor-1-(ciclopropilmetil)-1,3-d i hidro-5- fenî I-2H-1,4-benzodiazepin-2-onă, cu acţiune anxiolitică şi sedativă, uşor hipnotică. Nu se va administra în sarcină. 338. EQUIPERTINE(M) Belgia, Franţa -DCI Oxipertinâ • Neuroleptic, derivat indolic de tip 5,6-dimetoxi-2-metil-3-/2-(4-fenil-1-pi-perazi ni I)-eti l/i nd ol, cu acţiune de tipul CLORPROMAZIN El, cu instalare mai lentă, dar performanţe anxiolitice şi sedative superioare ; posedă valenţe psihostimulente şi antidepresive. Efecte secundare moderate. Nu se asociază cu IMAO. 339. EQUIPOSE( M) Anglia - DCI Hidrcx' m Tranchilizant, derivat difenilmetan de 2-/2-/4-(p-cloro-oc-fenil benzi l)-1-pîperazini l/-et xi/etanol, cu acţiune sedativă centrală, ar histaminică şi anxiolitică. Industria ncas farmaceutică îl produce sub numele de HIDR XIZI N(M). 340. ERALDIN(M) Anglia, Danemarca, Ei ţia, Suedia — DCI Practolcl 9 Betablocar.i tip 4/-/2~hidroxi-3-(isopropilamino)propoxi a tanilidă, indicat în anxietate, miotonii neu vegetative, combaterea tremorului senil? efecte psihostimulente. Nu se administ^e concomitent cu săruri de litiu, potenţînd efec lor toxic, si nici cu produşi IMAO —» BE7 BLOCANTE. 341. ERASMUS Didier (1467-1563) • Filo şi umanist olandez. Născut Ia Rotterc? Studiază în Franţa şi Anglia şi devine dc: Erasmus în arte al Universităţii din Bologna, în "5 Spirit larg, deschis cunoaşterii, va infLe întreaga gîndire a timpului său, prorrc. un epicureism umanist, despovărat de dogm religioase. în 1501, paradoxala sa operă „Elogiul ne ni ei “ acreditează, cu „lirism, elocvenţă, iro şi gravitate" (POSTEL) ideea legăturii din Erb (B); Erbasoma(M) ; Ereditate Ere/99 nebunie (stultitia) şi dragoste (ca sursă a ei), în această lucrare, se face distincţia între cunoaşterea afectivă şi cea raţională şi se propun unele mijloace de tratament „morar al nebuniei : esenţială este însă demistificarea prin ironie a caracterului sacru al bolii psihice. unică, transmitere clară), ca în fenil-cetonurie, hemofilie, coreea Huntington; • afecţiuni cu determinism posibil mono-genic sau poligenic (penetrantă parţială, manifestare netă, transmitere bine sta- 342. ERB(B> boală SIFiUTICĂ CRONICĂ. PARAPLEG1E 342. ERBASOMA(M) Spania — DCI Cariso-prodc( • Tranchilizant, derivat propandiolic de tip 2-metil-2-propii-1,3-propandiol carbamat isopropil-carbamat, cu acţiune anxiolitică, miorelaxantă, şi uşor antidepresivă. Se bucură de c bună toleranţă. 344, EREDO- (cf. lat. heres „moştenitor") • Element de compunere, care introduce referirea la ceea ce se moşteneşte. 345. EREDITATE (cf. lat. hereditas „moştenire'5} • Proprietate a organismelor vii de a transmite urmaşilor caracterele morfologice şl fiziologice moştenite sau dobîndite în cursul existenţei. Deşi termenul de „înnăscut" a devenit mult mai uzual în desemnarea proceselor genetice prin care se transmit trăsăturile psihice sau mintale de la părinţi la descendenţi, ereditatea are un sens mai general şi mai abstract, de încadrare a procesului de moştenire ca fenomen biologic şi de identificare cu forţe responsabile de asemănarea dintre individ şi predecesorii săi. Echivalentul morfologic al eredităţii este mecanismul mendelian, care se bazează pe integritatea cromozomilor şi continuitatea lor de !i o generaţie celulară la următoarea. Nu întotdeauna ceea ce este ereditar coincide cu ceea ce este familial sau congenital, din cauza erorilor de copiere a mesajelor specifice, a mutaţiilor sau combinaţiilor care pot apărea De altfel, o genă nu se exprimă la toţi subiecţii care o posedă, penetranţa sa putînd fi incompletă, şi nici nu se manifestă în acelaşi mod la toţi subiecţii, formele de expresie fiind variabile. Mediul înconjurător joacă un rol important în variaţiile fenotipului în raport cu genotipul. 5e ajunge astfel la noţiunea de factor genetic si de predispoziţie genetică. Factorul genetic reprezintă doar un element în cadrul unui ansamblu, iar afirmaţia că o afecţiune este genetică nu semnifică şi faptul că este întotdeauna ireversibilă. Rină în prezent, cercetările au stabilit existenţa a trei tipuri de afecţiuni cu determinism genetic : o afecţiuni prin anomalii ale unei singure gene (penetranţa totală, manifestare Hi biiită), ca în diabet, hipertensiune arterială ; • stări patologice datorate aberaţiilor cro-mozomiale, care pot interesa autosomii, antrenînd tulburări morfologice, dar şi tulburări psihice grave, în cadrul sindroamelor autosomale, sau care pot interesa cromozomii sexuali, predispu-nînd la tulburări care constituie spectrul sindroamelor gonosomale. Ereditatea a fost frecvent invocată în determinismul afecţiunilor psihice de-a lungul timpului, începînd cu KRAEPELIN, care includea alcoolismul, epilepsia, întîrzierea mintală, bolile nervoase în grupul bolilor dependente de un factor ereditar. Au urmat WILL1S, MALEBRANCHE, PINEL, ESQUIROL, BA-ILLARGER şi MAGNAN. MENDEL semnalează semnificaţia factorilor genetici în psihiatrie, relevată recent prin studiile de adopţiune şi pe gemeni, în cazul schizofreniei, precum şi prin studiile de linkage pentru psihoza ma- 10G/Ere Ereditate în psihoze endogene niaco-depresivă. Astfel, primele studii de genetică la bolnavii de schizofrenie au confirmat existenţa unui factor ereditar în populaţia generală, fără a reduce aportul elementului exogen la determinismul patogenetic al acestei afecţiuni (rămînînd să se stabilească rolul determinant al factorilor biochimici şi fiziologici). Studiile familiale au arătat că morbiditatea generală a schizofreniei în rîndul populaţiei (aproximativ 1%) este. mult mai ridicată la subiecţii înrudiţi cu bolnavul schizofren (circa 10% la fraţi şi surori, 12% Ia copiii schi-zofrenului), riscul morbid fiind mai crescut în familiile schizofrenilor hebefreni decît ale celor paranoizi, fără a exista o transmisie omologă a acestor forme clinice. Studiile pe gemeni efectuate în Europa, Japonia, S.U.A., între 1928—1961, nu au fost concordante pentru toţi cercetătorii, din cauza absenţei unei corecţii aplicate gemerrilor monozigoţr şi dizigoţi în legătură cu vîrsta. Ele au remarcat totuşi caracterul relativ al factorului genetic şi au impus noţiunea de factor genetic predispozant pentru fenomenul de spectru schizofrenic, care cuprinde un ansamblu de tulburări (bufeuri delirante, deliruri şi personalităţi paranoiace, personalităţi schizoide), între care se află şi schizofrenia. Natura acestui factor şi modul cum se transmite nu au putut fi precizate. Analize genetice recente (1980) ale arborilor genealogici, efectuate cu ajutorul mijloacelor informaticii, au permis emiterea a dotiă ipoteze : una referitoare la etiologia genetică heterogenă a schizofreniei, şi alta —*4a influenţa unui factor genetic monogenic cu o penetraţie parţială, demonstrată în studiul pe homozigoţi. Studiile de adopţiune, în care lipseşte delimitarea discriminativă între factorii ambientali si cei genetici (HESTON, 1966; ROSEN-THAL, 1968; SKETY, 1975; WENDLER, 1978), au dat rezultate legate de riscul morbidităţii, comparabile cu cele semnalate de studii familiale. Concluzia care rezultă este că schizofrenia nu urmează modelul mendelian de transmitere. în privinţa psihozelor afective, studiile familiale, cele de adopţiune şi pe gemeni, au confirmat existenţa factorului genetic, precizînd că printre rudele subiecţilor cu boii afective bipolare incidenţa este mai crescută, comparativ cu cei cu boli afective monopolare, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru gemenii monozigoţi faţă de cei dizigoţi. Aportul cei mai însemnat al epocii contemporane este evidenţierea unui linkage între psihoza maniaco-depresivă şi genele situate pe cromozomul X ; acest aspect este validai şi prin observaţia mai veche că afecţiunea are o frecventă mai mare la femei, transmiterea tată-fiu fiind rară. WINOKUR (1969) şi MENDL-WIECZ (1978) au evidenţiat existenţa unui linkage între psihoza maniaco-depresivă şi daltonism şi, mai mult, între psihoza maniaco-depresivă şi genele situate pe cromozomul X : daltonismul, grupa sanguină Xgl deficitul de glucozo-6-fosfat dihidrogenază.- ■ Totuşi, fenomenul nu rămîne valabil în privinţa depresiei unipolare, şi a genelor de pe cromozomul X, fiind evidentă independenţa dintre formele uni- şi bipolare. în privinţa depresiei unipolare, s-a demonstrat o corelaţie familială şi o dependenţă a riscului morbid după momentul de debut al depresiei, distin-gîndu-se spectrul depresiei ce debutează înainte, de 40 de ani, mai frecventă la feme* şi asociată genetic cu alcoolismul şi sociopatia, şi depresia cu debut după 40 de ani, care interesează în mod egal ambele sexe şi nu are celelalte caracteristici. în depresiile reactive şi nevrotice, ponderea factorului genetic este mult mai mică faţă de formele endogene. Dat fiind nivelul rezultatelor cercetărilor de genetică, în domeniul psihozelor s-a simţit necesitatea completării lor, în vederea realizării unui progres, cu studii biologice, cu descoperirea unor markeri genetici Care să dovedească prezenţa unei predispoziţii genetice, în domeniul psihozelor maniaco-depresive» s-au semnalat creşterea activităţii catecoi-metiltransferazei eritrocitare şi particularităţile de repartiţie a litiuiui de o parte şi de alta a membranei eritrocitului, iar în domeniul schizofreniilor s-au evidenţiat anomalii ale monoaminopxidazei pIachetare (diminuârea activităţii ei) şi anomalii de frecvenţă ale unor alele din sistemul HLA. Studiile efectuate pentru relevarea existenţe? sau nonexistenţei factorului ereditar în nevroze au întîmpinat dificultăţi legate de diagnostic. Totuşi, ele au evidenţiat că nevroza anxioasă este influenţată într-un anumit grad de factorul genetic, în celelalte forme de nevroze rezultatele nefiind însă convingătoare, factorul genetic fiind inseparabil de cel mezo- lofic' în privinţa relaţiei ereditate-personaiităţr dizarmonice, studiile familiale au constituit o ilustrare elocventa a etiologiei plurifactoriale» în care riscul familial nu trebuie confundat cu cel genetic, acesta din urmă avînd un aport moderat. Recente studii gemelare au sugerat aceeaşi moderată influenţă genetică. De menţionat este prezenţa aberaţiilor cro-mozomiale (sindrom Klinefelter, 47 XXY şi? 47 XYY) în rîndul delincvenţilor. Ereditate ; Eredoataxie ; Eredobiologie ; Eremofobie Ere/101 Din studiile referitoare la determinismul genetic al demenţelor senile şi presenile, reiese că în aceste afecţiuni există un determinism poiigenic evident, mai ales în boala Alzheimer, unde s-a descoperit o genă dominantă răspun- Foto : Rudolf Hausner zătoare de producerea bolii, controlată de un sistem de gene inhibitoare. Cele mai multe studii genetice au fost orientate pînă în prezent asupra rolului pe care-l joacă factorul ereditar în dezvoltarea inteligenţei în raport cu cel al mediului. Concluzia care se impune este că ereditatea este cea care oferă individului nu atît „materialul" inteligenţei, ci mai ales capacitatea acestuia de a şi-o dezvolta. Pentru majoritatea oli-gofreniit or# este incriminat un probabil mecanism ereditar poiigenic, în care deprivarea socială joacă rol secundar şi modelator. O puternică agregare familială o prezintă tulburările psihosomatice, apărute, cu o frecvenţă de 2,5 — 5%, mai ales la tineri şi adulţi, femeile fiind de două ori mai afectate decît bărbaţii. Epilepsia implică, în etiologia sa, numeroşi factori ambientali, puţind apărea însă şi în cadrul mai multor sindroame ereditare, care îi conferă un important caracter ereditar. Se menţionează numeroase sindroame cro-mozomiale şi malformaţii ale sistemului nervos central, asociate cu întîrziere mintală şi însoţirea frecventă a erorilor metabolice ereditare cu tulburări psihice. 346. EREDOATAXIE (cf. lat. heres „moştenitor'* : gr._ ataxia „dezordine") # Termen utilizat pentru a desemna afecţiuni ataxice ereditare. 347. EREDOATAXIE HEMERALOPTICĂ PO-LINEVRITIFORMĂ - sin. ERE DO PAT IE ATACTICĂ POLINEVRITIFORMĂ ; FlTONiC-ACID-Ll PIDOZA ; POLINEUROPATIE ATAXICĂ S-^' REFSUM(S) sindrom. 348. EREDOBIOLOGIE (cf. lat. heres: gr. bîos „viaţă" ; logoc „cuvînt, discurs") • Ramură a biologiei care are drept obiect de studiu legile eredităţii organismelor. Aplicată în medicină, îşi propune să investigheze acele aspecte patologice ale bolilor care se află sub control genetic (inclusiv unele tulburări psihice). Dezvoltarea eredobiologiei cuprinde, istoric, trei etape : • etapa premendeliană (înainte de 1866), dominată de concepţia caracterului difuz al eredităţii în organism } • etapa clasică, inaugurată de experienţele lui MENDEL, care demonstrează că însuşirile ereditare se transmit prin ceea ce autorul numeşte „factori*' ; • etapa moleculară, descrisă de experienţele lui AVERY (1944), care relevă faptul că acidul dezoxiribonucleic este purtătorul „material" al eredităţii. în 1953, WATSON şi CRICK descoperă modelul fizic al acidului dezoxiri bonucleic, iar în 1954, GAfiOW elaborează principiile codului genetic, care vor fi dezvoltate ulterior de CRICK (contribuţie ştiinţifică răsplătită cu premiul Nobel). 349. EREDOPATIE (cf. eredo- \ gr. paîhos „boală") • Afecţiune moştenită şi transmisibilă ereditar —* EREDITATE. 350. EREMOFOBIE : Erg ceză Ia finele secolului al XlX-Iea, în plin avînt al descrierii fobiilor, cînd aproape pentru fiecare obiect/situaţie/fiinţă s-a găsit posibilitatea „fobică". Iniţial, a circumscris frica cu caracter patologic de locuri pustii, izolate, singuratice (era perioada cuceririi Saharei), apoi s-a încercat să fie acreditat cu sensul de frică de singurătate. Termenul a fost foarte puţin utilizat, iar astăzi este practic abandonat* prezerîtînd doar un. interes istoric. 351. ERETISM (cf. gr. erethismor „iritare") • Stare de excitaţie patologică a sistemului nervos vegetativ, exprimată clinic prin iri-tabilitate, excitabilitate sau hiperactivitate, exaltare sau tensiune nervoasă (MOOR). „Eretismul cardiac" este o noţiune care defineşte manifestările somatice localizate la nivelul aparatului cardiovascular (exprimate prin tahicardie, extrasistole, oscilaţii tensionale) din cadrul nevrozelor anxioase, a celor cu o componentă cenestopată, hipocondriacă sau de conversie. „Eretismul sexual" vizează tulburările sexualităţii în sensul creşterii activităţii sexuale, ca de exemplu, erotomania, nimfomania, satiriazisul etc. 352. ERETIZOFRENIE (cf. gr. erethismos ; phren „spirit") • Termen introdus de |. R. HUNT pentru a descrie un tip constituţional (rar 1 ntîlnit în clinică) caracterizat prin oscilaţii puternice, patologice ale timiei, dar ne-psihotice, care reprezintă o formă de trecere spre psihoza maniaco-depresivă. Oscilaţiile timice întîlnite la acest tip de personalitate sînt explicate de autor prin existenţa unei hiperexcitabiIităţi corticale. 353. EREUTOFOBIE(F) (cf. gr. ereuthos „roşeaţă" ; phobos „frică") • Teamă deosebit de puternică, obsedantă, dea nu roşi în public, întîlnită la subiecţi hiperemotivi şi însoţită de un cortegiu de tulburări neurovegetatîve. A fost descrisă, în 1846, de CASPER şi studiată ulterior de PITRES şi REGIS. Psihanaliştii o situează în cadrul modificărilor de conştiinţă a corporalităţii. Unii autori, printre care şi POROT, o semnalează asociată cu dipsomania. Se admite unanim ppsibilitatea de modificare a relaţiilor sociale ale subiectului şi sînt, citate tentative de disimulare prin machiaj exagerat şi, în unele cazuri, prin intervenţii chirurgicale corectoare, fntîlnită sîn sindroamele obsesionale şi în schizofrenie, nu beneficiază de ameliorări-suj? tehnici psihotefapi.ee 354. ERG (cf. gr. ergon „acţiune, muncă“) • Termen utilizat de R. CATTELL pentru a descrie dinamica personalităţii, substituind conceptele de instinct şi pulsiune, considerate prea vagi. Ergul este sursa de energie a întregului comportament ; el este înnăscut şi, prin urmare, este un derivat constituţional. Există o gamă largă, de comportamente care conduc spre un scop, dar ergul este sursa acestora, primară şi fundamentală. CATTELL a stabilit un număr de 11 ergi drept caracteristici pentru comportamentul uman : curiozitatea, sexul, sociabilitatea, proiecţia, afirmarea de sine, siguranţa, foameia, aversiunea, furia, interesul, respectul faţă de si ne. Ergosie ; Ergasiofobie(F); Ergosiomanie ; Ergastenie ; Ergonomie Erg/103 Ergu! este o structură permanentă ; deşi se poate manifesta cu intensităţi variabile, nu dispare niciodată. Alături de ergi,* funcţionează sentimentele, care sînt învăţate, şi atitudinile, care sînt (în optica autorului) interese ale persoanei într-un domeniu, faţă de un obiect sau o persoană, determinînd o modificare comportamentală. Relaţiile dintre cele trei elemente (erg-sentiment-atitudine) au fost numite „subsidiaţie", prin aceasta înţelegînd faptul că între aceste elemente se stabileşte o complementaritate. Legăturile dintre ele alcătuiesc aşa-numitele „reţele dinamice" (dy-nomic lattice). 355. ERGASIATRIE (cf. gr. ergasia „muncă, energie" ; iatreia „tratament") • Termen propus de A. MEYER spre a-l înlocui pe cel de PSIHIATRIE, dar fără rezultat. 356. ERGASIE (cf. gr. ergasia) • Termen holistic (cf. gr. holos „întreg") introdus de A. MEYER în ştiinţele biologice, pentru a exprima caracterul de integralitate a funcţiilor şi reacţiilor organismelor vii. în psihiatrie, autorul încearcă să explici tulburările mintale după aceleaşi principii holistice (de unitate biopsihologică) şi dinamice. Această doctrină introduce termeni noi, care reproduc, de fapt, vechile descrieri clinice : • ENERGASIE (funcţionalitatea normală a psihismului) ; • HOLERGASIE (pentru psihozele clasice) ; • MERERGASIE (pentru nevroze) ; • PARERGASIE (pentru schizofrenie) ; • TIMERGASIE. (pentru tulburările timice). Această terminologie nu a fost însă asimilată, utilizarea ei rămînînd limitată la autorul care a creat-o. 357. ERGASIOFOBIE(F) (cf. gr., ergas a ; phobos „frică") • Teama de a nu da curs tendinţei impulsive, de a nu comite actul impulsiv spre care este împins subiectul. Deoarece trecerea la act nu are loc niciodată, bolnavul prezintă o permanentă stare de tensiune psihică, din cauză că prevede şi îşi reprezintă consecinţele acţiunilor impulsive ; el va sublima şi va substitui acestor acţiuni (care rămîn doar în planul reprezentării mintale) acte stereotipe şi inutile (ritualuri), care-i descarcă anxietatea. Psihanalitic, aceşti subiecţi ar prezenta o puternică componentă sadică. Atunci cînd sadismul se exteriorizează sau este îndreptat asupra subiectului însuşi, sensul lui inconştient ar fi echivalentul rănirii sau morţ i aproapelui. Tensiunea psihică este deseori asociată cu iluzia castrării (complexul Oedip), cu sentimentul magic că ceea ce se petrece cu el se întîmplă si celor din jur —* COM-PULSIE. 358. ERGASIOLOGIE (cf. gr. ergasia; logos „cuvînt, discurs") • Termen desuet, introdus de A. MEYER, sinonim cu cel de PSIHOLOGIE. 359. ERGASIOMANIE (cf. gr. ergasia; mania „nebunie") • Termen introdus în psihopatologie de A. MEYER pentru a defini impulsiunea de a fi în activitatea permanentă, aceasta devenind un scop în sine, fără a se finaliza în obiective concrete. Este întîlnită frecvent în perioada prodromală a stărilor de agitaţie maniacală, putînd fi însoţită de agitaţie şi disforie. 360. ERGASTENIE (cf. gr. ergon „acţiune, muncă" ; astheneia „lipsă de energie") • Termen propus de A. MEYER pentru a defini starea de oboseală (astenie) cauzată de o suprasolicitare psihică sau fizică. 361. ERGO- (cf. gr. ergon) • Element de compunere care introduce sensul de muncă, activitate. 362. ERGOCALM(MC) Grecia • Produs terapeutic care conţine două medicamente tipizate cu aceeaşi acţiune, care se comple-mentează : • MEPROBAMAT(M) - tranchilizant, derivat propandiolic ; • OXAZEPAM(M) — tranchilizant, derivat benzodiazepinic. Are acţiune . anxioiitic-sedativă. 363. ERGONOMIE (cf. ergo- ; gr. nomos „lege") • Ştiinţă interdisciplinară, avînd ca obiect principal perfecţionarea sistemului om-maşină-mediu, în scopul creşterii eficienţei tehnico-economice concomitent cu menţinerea stării de sănătate. Ergonomia consideră omul ca fiind veriga cea mai importantă a sistemului om-maşină; eficacitatea acestui sistem depinde de ambele verigi, atît de om, cît şi de maşina dirijată de acesta, precum şi de interacţiunea lor. Cercetările în acest domeniu presupun conlucrarea diverselor ştiinţe tehnice cu psihologia, sociologia, medicina, antropologia. Ergonomia se ocupă de studiul mişcărilor în timpul muncii, de ambianţa fizică (iluminat, cromatică, temperatură), de solicitările biologice şi fiziologice (durata muncii, efortul muşchilor, oboseala senzorială şi centrală) şi de solicitările psihice. După MONTMOLLIN, ergonomia este tehnologia comunicaţiilor în sistemele om-maşină; potrivit scopului 104/Erg Ergopsihiairie ; Ergopsihometrie; Ergoterapie urmărit, ei diferenţiază ergonomia preventivă de ergonomia corectivă. Aplicabilitatea în practică a principiilor ergonomiei constituie garanţia cea mai sigură a stării de confort psihofizic. 364. ERGOPSIHIAIRIE (cf. ergogr. psyche „suflet" ; ictreia „tratament") © Ra-nură a medicinii muncii, care studiază omul în. procesul muncii şi aspectele legate de psi-hoigienă şi pşi hopatogeneză ale binomului om-muncă. 365. ERGOPSIHOMETRIE (cf. ergo-; gr. psyche „suflet" : metrcn „măsură") e Testare a subiecţilor aflaţi sub presiunea unor sarcini psihologice sau fiziologice. Pornind de la principiu! psihologiei care afirmă că subiecţii testaţi în condiţii normale (fizice, psihice) pot da false predicţii ale performanţei în condiţiile de stress ale vieţii obişnuite, G. GUTTMAN şi colaboratorii au încercat să stabilească o corelaţie între validitatea testelor de laborator şi performanţele reale. Diferenţa dintre performanţele în condiţii „neutre" şi în condiţii „de luptă" (nu numai în sport, ci şi în domenii implicînd mai puţin competiţia), a demonstrat existenţa unor aşa-numiţi „campioni de antrenament". în condiţii modificate, dificile, subiecţii se împart în două categorii : unii ale căror performanţe rămîn neschimbate (sau chiar se modifică în sens pozitiv) şi alţii la care nivelul de performanţă scade în mod semnificativ. Necesitatea unor astfel de.studii este generată de existenţa unor ‘domenii pentru care nivelul de performanţă, în condiţii de dificultate, este decisiv : piloţi, controlori de trafic, scafandri etc. : atît alegerea testelor corespunzătoare, cît şi realizarea condiţiilor deosebite au un caracter hotărîtor pentru validitatea studiului potenţialelor evocate, dau indicii deosebite asupra modului de răspuns la condiţiile modificate şi asupra autocontrolului, pot îmbunătăţi muit curbele de performanţă, elimi-nînd sau atenuînd diferenţele situaţionaie. 366. ERGOTERAPIE (cf. ergo-: gr. thera-peic „îngrijire") © Formă a recuperării bolnavului psihic, care utilizează efectele terapeutice complexe ale muncii desfăşurate în-tr-un cadru instituţional cu scopul „împlinirii aspiraţiei de utilitate si demnitate fată de condiţia umană" (P. BRÂNZEI, 1976).' Prima menţiune indirectă a valorii terapeutice a muncii apare în edictele lui HENRIC al IV-lea (1549), care subliniau valoarea „mo-ralizantă" a acesteia : mai tîrziu, un chirurg francez (TISSOT, 1780) încearcă să stabilească reguli ale aplicării ei. PINEL (1793), sub in- fluenţa raţionalismului umanitar şi idealist al revoluţiei franceze, defineşte munca drept metodă terapeutică, văzînd în ea un exerciţiu corporal cu repercusiuni pozitive asupra sistemului nervos şi chiar asupra agitaţiei psihomotorii, un mod de exprimare a libertăţii bolnavului eliberat din azil, dimensiune fundamentală a noului statut oferit acestuia. Acţiunea socializantă sau recuperatorie şl resociaiizantă a muncii a funcţionat întotdeauna în societatea umană, iniţierea ei avînd un caracter exclusiv empiric, rezultat din constatarea valenţelor „derivative" ale muncii, de înlocuire a „reveriilor morbide" cu activităţi utile, raţionale (CLE RAMBAU LT). Bazele ştiinţifice ale ergoterapiei şi resocializării se constituie odată cu promovarea de către H. SIMON (1927, „Spre o terapeutică activă în spitalul psihiatric") a ideii de a trata nu bolnavi, ci o „colectivitate bolnavă", aserţiune care devansează conceptul lui Maxwell jONES de -„comunitate terapeutică". Ergoterapia avea iniţial mai mult caracterul unei terapii „oportuniste" (BEROUTI), mai puţin adresate intereselor bolnavului, cît celor comunitare, în situaţii- de criză socială (foamete, război) sau în cadrul unor sectoare în care se puteau presta şi activităţi mai puţin calificate (utilizarea bolnavilor în exploatările agricole de către H. SIMON) Pe măsura cristalizării locului ergoterapiei în cadrui complexului măsurilor de resociali-zare, s-au stabilit obiective pe care ea trebuie să le realizeze : © să restabilească, întărească, argumenteze performanţele sociale ; • să faciliteze învăţarea funcţiilor şi capacităţilor esenţiale adaptative, care să aibă un efect pozitiv asupra productivităţii activităţii depuse ; • să diminueze şi să corecteze patologia psihică activă sau restantă : ® să promoveze sanogeneza, să menţină starea de sănătate Resocializarea prin intermediul ergoterapiei se produce prin sincronizarea cu sarcinile colectivităţii, terapia prin muncă fiind concepută ca o „educaţie — repartiţie a sarcinilor membrilor unei aceleiaşi mari familii" (BEROUTI). Factorul muncă, acţionînd şi pe plan psihologic, are, ca şi psihoterapia, un rol dublu : de a reveia diagnosticul funcţional (prin testarea capacităţii şi modului de acomodare la sarcini) şi de a trata afecţiunea; aplicarea ergoterapiei poate avea deseori o considerabilă valoare tactică în precizarea diagnosticului evolutiv^ a tratamentului în întreaga sa complexitate^ Ergoterapie - legislaţie ; Eridan(M> Eri/105 a prognosticului, principalul ei aport rămînînd însă cel curativ Fiabilitatea terapeutică a ergoterapiei, ca jşi a oricărei alte terapii, depinde de condiţia prescripţiei ei de către medic şi de obţinerea unor rezultate vizibile (BERGEOT, 1975). De aceea, este utilă stabilirea profilului anam-nestic al rolurilor profesionale anterioare îmbolnăvirii (BENNIE, 1950) : ritmul schimbării locurilor de muncă, cauzele neacomo-dării la rolurile profesionale (cauze „obişnuite", care au ţinut de subiect etc.), adaptarea/nea-daptarea la profilul specific al activităţii, la tipul de reiaţii interumane ; în funcţie de aceasta se apreciază dacă subiectul se va reîntoarce îa vechea activitate sau va achiziţiona noi abilităţi profesionale sau legate de muncă în general, dacă are preferinţe sau aversiune faţă de aceasta. Componentă a terapiei ocupaţionaie, după unii autori diferită de aceasta prin gradul ei mai ridicat de complexitate şi perfecţionare a activităţii solicitate bolnavului, cît şi a cadrului instituţional în care se desfăşoară (unelte, utilaje, circuit economic, asistenţi medicali calificaţi sau maiştri care îndrumă activitatea şi fluxul tehnologic, structură administrativă de normare, verificare, control, împărţirea retribuţiilor), activitatea ergoterapică se integrează în structura asistenţei psihiatrice generale, în cadrul căreia ea nu reprezintă decît o verigă, consolidată şi ghidată de medic. Ergcterapia se înscrie în contextul terapiei neuroleptice, cu ca^e nu încetează să fie permanent complementară, în funcţie de momentul evolutiv ai bolii, dar şi al psihoterapie subiacente, de care nu poate fi niciodată net demarcată (LINN) Activitatea ergoterapică, indiferent dacă se desfăşoară într-un atelier protejat sau nu, implică participarea familie bolnavului ca factor asociat, cu roi important în structurarea viitoarei ambianţe a acestuia, inclusiv la întrunirile lunare în care se discută în plenul comunităţii prestaţia depusă de fiecare membru al ei si se acordă retribuţiile (ROMILA, 1977). în ţara noastră, reglementările legale de desfăşurare a ergoterapiei sînt prevăzute de HCM 1210/1970. Efectele stimulatorii motorii, psihologice (motivaţie, gîndire, logică, recîşti-garea autostimei) şi sociale ale ergoterapie? facilitează diminuarea alienării psihice endogene a bolnavului (GABEL, 1960, 1964), prin parcurgerea în sens invers, în cadrul ambianţei comunitare, a procesului reificării (concept datorat lui K MARX şi LUKACS) ; acest fapt poate fi teoretizat îndeosebi în căzu schizofreniei, caracterizate prin disociaţie reifi-catoare. Dacă această perspectivă sociologică poate fi acceptată, ergoterapia poate fi considerată ca acţionînd nosotropic în schizofrenie, dereifirarea indusă adresîndu-se prioritar de^ structurării personalităţii, specifice acestei boli. Modalitate de intervenţie specifică umanismului psihiatriei comunitare, indiferent de gradu ei de empirism şi indiferentă îa teoretizări, ergoterapia constituie unul din momentele esenţiale ale resocializării bolnavului psihic, importanţa ei neputînd fi ignorată în realizarea unui tratament complet, cu adevărat psihiatric. 367. ERHOLEN(M> Japonia - DCI Citico-lina © Psihostimulent, cu o structură chimică particulară, de tip coiină-citidină 5'-ester pirofosfat, cu acţiune psihostimulentă şi ano-rexigenă, practic fără efecte simpaticomimetice. 368. ERIDAN(M) Italia - DCI Diazepom m Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1,3-dihidro-1-metil-5-fenil-2H-1,4-benzc>- diazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de DIAZEPAM(M). 369. ERIMIN(M) Japonia — DCI Nimeta-zepam ® Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 1,3-dihidro-1-metil-7-nitro-5-fenil-2H-1 ,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică şi uşor anxiolitică. 106/Eri Erisihton(S) ; Eritredem australian ; Ermetism 370. ERINA(M) Japonia — DCI Meprobamat • Tranchilizant, derivat propandiolic de tip 2-metil-2-propiI-1,3-propandiol dicarbamat, cu acţiune sedaţi v-anxiolitică, anticonvulsivantă şi uşor hipnotică. Indicat în nevroze cu componentă anxioasă şi depresivă, alcoolism, delirium tremens, unele forme de epilepsie petit mal, afecţiuni psihosomatice. Deşi fără efecte secundare evidente şi contraindicaţii, tratamentul de lungă durată nu se întrerupe brusc, putînd apărea un „mic sindrom de abstinenţă". Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de MEPROBAMAT(M>. j 371. ERISIHTON(s) sindrom • Sindrom întîlnit la indivizii cu hiperlipidemie şi obezitate, care, în ciuda recomandărilor medicale, a sfaturilor şi rugăminţilor celor apropiaţi, continuă să ia mese pantagruelice şi să abuzeze de produse alimentare pentru care le sînt impuse restricţii. Urmările negative ale acestor conduite sînt deosebit de frecvente. Sindromul poartă numele unui personaj din mitologia greacă, condamnat de Demeter (zeiţa grînelor şi a recoltelor) la o foame insaţiabilă,' pentru că a distrus o plantaţie sădită de ea, Cu cît mînca mai mult, foamea lui ERISIHTON se accentua; pentru a-şi procura alimente, şi-a vîndut toată averea şi chiar propria fiică drept roabă. în final, a ajuns să-şi consume propriul corp,. 372. ERlTAL(M) Canada - DCI Diazepam sin. • Tranchilizant, derivat benzodiazepinîc —* DIAZEPAM(M) România. 373. ERITREDEM AUSTRALIAN (cf. gr. erythros „rosu“ ; oidema „umflătură") — sin. ACRODINIE; BOALĂ ROZ CHARD1N ; ERITREDEM POLINEUROPATIC; FEER(B) boală; SELTER-SWlFT-FEER(B> boală; TRO-FODERMATOWUROZĂ • Afecţiune neurologică, mai frecvent întîlnită la copiii din Australia, America de Nord. Boala debutează la vîrsta de 3—5 ani şi se caracterizează clinic prin tulburări psihice relativ constante, de tip afectiv-comportamental (insomnie, instabilitate, anxietate, iritabilitate, impulsivitate) şi/sau psihotic (episoade confuzo-onirice sau delirant-halucinatorii), fenomene cutanate (mînă dureroasă, tumefiată, roşie), dureri cu caracter cauzalgic, modificări ale tensiunii arteriale, hipersecreţie sudorală şi tulburări trofice dentare. Etiopatogenia nu este însă clarificată, boala fiind interpretată de unii autori ca o reacţie neurologică la mercur (FANCONI) sau la anumite substanţe toxice (arsenic, ergotină). POROT descrie, în 1948, o formă clinică (acro-maţia tinerelor fete) caracterizată prin algii Ia nivelul extremităţilor, crize de anxietate, agitaţie psihomotorie şi delir acut. 374. ERITROFOBIE(p> (cf. gr. erythros „roşu" ; phobos „frică") © Teama patologica şi nejustificată de culoarea roşie. Diferită de simpla opţiune estetică, această „fobfe" are întotdeauna semnificaţia unui simptom psihotic, motivaţia ei încadrîndu-se în aceste limite. 375. ERITROMELALGIE A CAPULUI (cf. gr. erythros; melos „negru"; algos „durere") - sin CEFALEE HISTAMINICĂ HOR- TON(s) sindrom. 376. ERMETISM (fr. hermetisme ; de la Her-mes — zeu al ştiinţelor oculte şi al magiei) Diferit ca înţeles de accepţiunea estetică, ermetismul . din discursul schizofrenului se apropie totuşi de acesta prin antinaturalism şi promovarea unui limbaj abscons. Creaţia schizofrenului devine ermetică nu din raţiuni programatice sau de esenţializare, ci datorită pierderii unităţii lumii, prin suprasemnificarea unor părţi ale acesteia. 377. EROARE (cf.. lat. error „greşeală") • Diferenţa dintre valoarea reală a unei mărimi şi cea obţinută prin măsurare/numărătoare sau caicul ; poate fi absolută sau relativă. Eroare de diagnostic — cauze medicale Ero/107 în cursul observaţiei putem întîlni : • erori de selecţie — datorate inegalităţii mediei de selecţie cu media colectivităţii ; • erori întîmplătoare — datorate hazardului ; • erori sistematice — datorate unui factor constant. 378. EROARE DE DIAGNOSTIC • Diagnosticul este el însuşi un calcul ce poate fi supus unor erori, determinate de mai multe cauze. % Cauze care ţin de medic : medicul poate reprezenta o sursă importantă de erori (fapt regretabil, dar nu foarte rar), care se pot datora îndeosebi următorilor factori : examen clinic defectuos, pregătire insuficientă, informare redusă, raţionamente greşite şi personalitatea medicului însuşi. • Examenul clinic defectuos : lipsa de timp, neatenţia, insuficienta observare şi urmărire a cazului, comoditatea, absenţa efortului necesar, examenul incomplet (bolnav insuficient de „convingător“ sau trecerea prea rapidă peste unele aspecte clinice), lipsa unei tehnici adecvate de examinare, interpretarea deficitară a unui simptom sau, dimpotrivă, axarea examenului clinic pe un singur simptom şi neglijarea restului, orientarea spre un tratament simptomatic şi nu de fond — reprezintă, în parte, posibilităţi de ratare a diagnosticului. Nu trebuie neglijate nici alte aspecte care conduc la acelaşi rezultat şi care pot fi întîl-nite cu predilecţie în psihiatrie (dar şi în alte specialităţi medicale) : contactul şi dialogul medic-bolnav. Acestora li se poate adăuga un aspect de obicei neglijat, dar, în fond, nu îipsit de importanţă : existenţa altor preocupări ale examinatorului în momentul examenului sau trăirea unei situaţii psihotraumati* zante proprii, faţă de care cele expuse de bolnav par minore. • Pregătirea insuficientă (consecinţă fie a unei formaţii incomplete, fie a nivelului de informare în scădere, odată cu înaintrea în vîrstă) cunoaşte o gamă largă de posibilităţi de manifestare — după ŞUŢEANU —, de la pregătire insuficientă pînă la ignoranţă grosolană. Plafonarea, suficienţa, lipsa de cunoştinţe esenţiale, necunoaşterea achiziţiilor recente (tot mai numeroase), necunoaşterea sau nerecunoaşterea manifestărilor clinice ale bolii, confuzii grave (de exemplu, nediferentierea reumatismului de nefrită, sarcinii de tumoare sau delirului de realitate) — sînt tot atîtea posibilităţi de erori în diagnostic. Un loc aparte îf reprezintă aşa-numita experienţă clinică, simţ clinic, sau mai agresiv ,,experienţa mea“, argument tot mai con- testat, majoritatea autorilor acceptîndu-i „greutatea“ doar în condiţiile secolelor trecute, în care informarea era redusă, căci diagnosticului prin „deja vu“ trebuie să-i adăugăm astăzi pe cei prin „deja lu“. Ignoranţa este cu atît mai periculoasă, ca cît ea este, la rîndul ei, ignorată. Nu este nici imposibil şi nici de condamnat ca, în condiţiile actuale de dezvoltare, atît a propriei specialităţi, cît şi a medicinei în ansamblul ei, să apară unele lacune de cunoaştere. Completarea lor este însă obligatorie şi nu se poate realiza decît printr-un dublu proces : de „conştientizare“ şi de informare permanentă. • Informarea redusă poate reprezenta un puternic handicap, cu repercusiuni imediate sau de perspectivă atît asupra pregătirii profesionale, cît şi asupra raţionamentelor de diagnostic. Necunoaşterea noilor achiziţii prin absenţa informării, lipsa de preocupare pentru informare sau neîncrederea în ea sînt adversari periculoşi ai medicului, care îl pot pune uneori în situaţia de a prezenta candid drept achiziţii foarte recente, unele „aspecte mascate" de peste 50 de ani. Medicul trebuie să fie un erudit nu numai în problemele specialităţii sale; cultura generală a medicului, după Pius BRÂNZEU, trebuie să-i permită să facă apel, pe lîngă „ştiinţă1*, la artă, literatură, filozofie, spre a putea înţelege omul. Interpretarea valorii unui VSH sau a unei imagini radiologice, ca şi extracţia unui dinte pot fi efectuate de un medic italian unui pacient irlandez cu bune rezultate, fără a fi necesară „comunicarea", lucru imposibil de realizat in psihiatrie. Desigur, există profesiuni în care solicitantul poate prezenta un nivel intelectual şi de cultură superior celui căruia i se adresează, făra implicaţii asupra prestaţiei ; nu în acelaşi mod şi, mai ales, nu cu aceleaşi rezultate se pot rezolva problemele în domeniul medical. Un alt pericol în domeniul informării, pe lîngă necunoaştere, îl reprezintă nerecunoaşterea noilor achiziţii. Această adevărată „neofob/e" este la fel de periculoasă ca şi cealaltă extremă, de a prelua tot şi a nega restul, putîndu-se manifesta o la fel de adevărată „neofilie,t ; ambele variante le putem considera greşeli de raţionament. • Raţionamentele greşite : stabilirea diagnosticului este un proces complex, necesitînd introducerea într-o suită logică a datelor, orientarea către un sindrom, corelarea cu elementele furnizate de alte examene medicale sau obţinute prin explorări funcţionale, în fine, stabilirea unui diagnostic prezumtiv, 1C3/Ero Eroare de diagnostic - cauze confirmarea sa în diagnostic definitiv şi efectuarea diagnosticului diferenţial. Pe acest drum lung (şi nu uşor), se pot produce greşeli, unsie generate de examinarea incorectă, altele de pregătirea insuficientă sau de informarea deficitară, dar se pot produce şi grave erori ca urmare a unor deficienţe în mecanismul ogic al gîndirii. Insuficienta corelare a datelor cu modelul, neintegrarea logică a acestora, interpretarea incorectă a evenimentului, insuficienta gîndire creatoare, ideile preconcepute, „obsesiile de specialitate“ (care aduc şi introduc în raţionament numai ceea ce aparţine specialităţii), „prevalenţele de moment" (fiind preocupat de o problemă, medicul „poate vedea" în toate tablourile clinice elementele acesteia : de exemplu, BROUSSAIS „vedea peste tot gas-troenterite şi endarterite, recomandînd permanent şi oriunde numai diete şi sîngerări... şi astfel el şl adepţii săi par să fi vărsat mai mult sînge decît NAPOLEON prin războaiele sale" — ATHANAS1U ; sau nevroza sexuală, ori boala corticoviscerală etc.), legături şi concluzii nelogice, tendinţa de a pune un diagnostic interesant, imposibilitatea de a evidenţia esenţialul, refuzul adaptării în faţa evidenţei, rapiditatea excesivă în a trage concluzii — evident, eronate —, capacitatea redusă de decizie, operativitatea scăzută în raţionamente, necunoaşterea elementelor funcţionale şi a' unor simptome aparţinînd altor specialităţi, neglijarea examenului somatic, neintegrarea suficientă a esenţei sociale a omului (care nu trebuie privit exclusiv ca un fenomen biologic, sociologic sau psihologic) — reprezintă tot atîtea posibilităţi de a ajunge la un diagnostic eronat prin greşeli de raţionament . între erorile de diagnostic prin greşeli de raţionament şi cele realizate prin lipsa de informare există o strînsă legătură, evidenţiată mai ales prin rezultatul final, căci trebuie să acceptăm că nu există o deosebire semnificativă între o persoană neinformată care dispune de o judecată integră şi o persoană bine informată, dar cu deficienţe de raţionament — incompetenţa fiind la fel de periculoasă, indiferent de mecanismul ei etiopatogenic (organic sau funcţional). Poate tocmai în acest sens, E. POPESCU sublinia că, pentru a evita erorile de raţionament, sînt necesare trei funcţii psihice : memoria, gîndirea şi inteligenţa ; considerăm însă că sînt necesare toate funcţiile psihice şi nu numai atît, ci, în plus, un profil cît mai armonic al personalităţii examinatorului. • Personalitatea : aspectul a fost atins atît de HEGL1N, FIESS1NGER şi MINKOWSKI, cît şî de MOGA, HAŢIEGANU, ŞUŢEANU, POPESCU, DUMITRI U, care au arătat că anumite trăsături de personalitate, pe lîngă alte neajunsuri, pot deforma diagnosticul şi pot d uce la erori. Printre aceste trăsături se numără vanitatea şi orgoliul, amorul propriu, teama de a nu greşi şi cea de răspundere, lipsa simţului autocritic, nerecunoaşterea ajutorului pe care il poate oferi un confrate (neştiind că acesta este necesar, nedorindu-l sau neac-ceptînd poziţia de „învins"), tendinţa de a contrazice permanent, imposibilitatea acceptării că şi alţii pot ajunge la un diagnostic corect, optimismul necontrolat şi excesiv, ca şi pesimismul exagerat şi nemotivat, opinii foarte particulare asupra unor doze, asupra colegilor şi asupra propriei persoane, indecizia (absenţa puterii de a confirma sau infirma), ajungîndu-se pînă ia nerecunoaşterea unei entităţi spre a evita un blam personal. Este dificil ca, în cazul unor trăsături de personalitate „mai accentuate", să poţi şti exact unde începe şi unde se termină dizarmonia celui pe care îl examinezi, la fel ca şi în cazul unor „filii“ (spre exemplu, fumatul) sau în cazul unei toxicomanii : este aceeaşi situaţie cu a unui oftalmolog miop care nu poartă ochelari, căruia nu i se poate cere să pună diagnosticul de miopie altuia, deoarece nici el nu vede optotipul. Dacă în ciuda tuturor acestor aspecte, nu imposibil de întîlnit, am da dovadă de supleţe în gîndire, dacă am accepta că eroarea de diagnostic în practica curentă nu este rară şi nici atît de blamantă, dacă nu am uita că „Errare humanum est, perseverare diaboli-cum“ (afirmaţia parcă negăsindu-şi nicăieri un loc mai bun sau, poate, şi aici, la fel de bine ca oriunde), am putea transforma înfrîn-gerea de azi în victoria de mîine. Eroarea nu este rară, indiferent de experienţa sau nivelul de pregătire ; a o accepta, a o recunoaşte este un gest suprem, de superioritate şi maturitate, supremul „fair pîay“ al medicului. A învăţa şi din erori este un succes, erorile putînd deveni o sursă suplimentară de instrucţie, dacă sînt retuşate (şi nu periclitează vitalul) cu timpul şi experienţa. % Cauze care ţin de bolnav : aspecte mat plauzibil motivate în alte specialităţi medicale, dar cu mai puţine scuze în psihiatrie, pot constitui surse de eroare de diagnostic. Lipsa de comunicare, stările extreme de agitaţie sau resemnare, absenţa recunoaşterii bolii reprezintă semne de valoare majoră în procesul logic de stabilire a diagnosticului în psihiatrie, creînd, în acelaşi timp, dificultăţi altor specialităţi. Eroare de diagnostic - cauze (bolnav, boală, explorări) Ero/109 Ni'velul redus de instrucţie a bolnavului poate ridica dificultăţi nu atît în stabilirea contactului (cars, dimpotrivă, de multe ori se realizează mult mai uşor în acest caz), cix prin modificarea tabloului clinic, sub aspectul amplificării unor simptome minore şi ai poluării cu o gamă vastă de acuze de tip cenestopat, dar şi prin elaborarea unor mecanisme interpretativ-explicative din analiza cărora se poate ajunge uşor ia diagnostice eronate. Un alt aspect legat de instrucţie îl reprezintă cel al evidenţierii deteriorării. Deteriorarea nu este egală la toţi bolnavii, ci depinde de „înălţimea de la care cad“ (este invers proporţională cu nivelul instruc-ţiei) ; dacă nu se ţine seama de acest lucru, fenomenul nu poate fi evidenţiat la un intelect superior, care, datorită procesului patologic, ajunge la nivel mediu. Invers, poate fi luată drept gravă deteriorarea unui subiect pentru că nj ştie să numere sau să recunoască literele, acesta neajungînd însă aici prin procesul patologic, ci pentru că şi înaintea instaiării bolii era analfabet. Posibilităţi de eroare în judecată pot fi generate şi de starea clinică a bolnavului în momentul examinării, de faptul că se află •su'c tratament, în special cu psihotrope, de f>paravanul“ pe care, în unele cazuri, încearcă să-l interpună între el şi examinator, de disimulare. Vîrsta poate ridica probleme la ambele extreme, atît în prima perioadă a vieţii (în care pot apărea aspecte psihopatologice prin lipsa „modelului" şi a experienţei — problemă de domeniul neuropsi hiatriei infantile), cît :şi in perioadele ei finale, cînd numeroasele modificări consecutive vîrstei (şi nu bolii) pot conduce la erori de judecată şi, implicit, •de diagnostic. A interpreta alterările fundului de ochi, valorile mai ridicate sau mai scăzute ale unor constante, cît şi diminuarea sau abolirea unor reflexe drept semne ale depresiei de mvoluţie şi nu drept elemente ale vîrstei la un depresiv, reprezintă o eroare. Marea majoritate a vîrstnicilor prezintă aceste elemente, dar nu toţi prezintă depresia. O altă problemă o reprezintă simulaţia, care, paradoxal faţă de ce se crede despre raporturile ei cu psihiatria („specialitatea 'tuturor posibilităţilor'*), este mult mai greu de realizat decît în alte specialităţi. De altfel, nici un om normal psihic nu şi-a pus în gînd şi nu a reuşit să si muleze o trăire psihotică, după cum nu se pot obţine tablouri clinice trucate ale psihiatriei organice, datorită absenţei suportului organic. Nu acelaşi lucru se poate spune cu privire la psihogenii, în care se pot realiza amplificări de simptome (suprasi mulări), mici adaosuri nesemnificative în tabloul bolii, care confirmă- o vastă gamă de imitări caricaturale ale tablourilor neurologice. Referitor la acestea nu trebuie, în general, condamnat medicui : de obicei, el acceptă doar jocul, fără a fi indus în eroare, fapt care nu este grav atîta timp cît el ţine în mînă frî-nele jocului. Cauze care ţin de boală : o afecţiune rară sau rar întîlnită de examinator poate pune probleme dificile de diagnostic, prin imposibilitatea sistematizării datelor în „dispoziţie semnificativă", deoarece din „modelul nostru1' nu avem decît elemente dispersate, dar nu şi finalul (este una dintre scuzele limitării la diagnosticul de sindrom). Alte cauze pot fi reprezentate de specificitatea redusă a unor simptome (astenie, cefaîee, insomnie) sau de existenţa unui „simptom prea zgomotos", care poate masca restul (de exemplu, depresia — frecventă ca diagnostic şi nu ca element de coloratură a unei afecţiuni), in aceste condiţii se creează posibilitatea de a vedea foarte clar simptomul, dar prea obscur boala ca atare, şi de a trata foarte judicios bolnavul, dar nu şi de a-! vindeca. De asemenea, dificultăţi pot apărea şi ca urmare a existenţei concomitente, la acelaşi bolnav, a mai multor afecţiuni, cazuri frecvente în psihiatrie : afecţiune somatică-afecţiune psihică. Aceste situaţii ridică probleme şi dificultăţi în stablirea apartenenţei simptomului, a etiologiei lui şi pot duce îa erori de raţionament. Aceeaşi asociere somatic-psihic produce numeroase încurcături şi somaticieniior , care, nereuşind să dea adevărata valoare simpto-melor psihice, înregistrează uneori înfrîngeri, din care suicidul este, desigur, cea mai gravă. Un aspect oarecum particular îl reprezintă, pentru psihiatru, contextul în care se produce manifestarea. în aprecierea unei reacţii este la fel de importantă comparaţia cu comportamentul majorităţii indivizilor în faţa evenimentului dat, cît şi corelaţia cu personalitatea celui care prezintă reacţia. Un astfel de mod de a judeca ar putea evita, de exemplu, diagnosticul de depresie de doliu, făcînd ca psihiatrii să suspecteze integritatea psihică nu a celor care sînt depresivi, ci a celor care par neafectaţi în condiţiile pierderii unor persoane apropiate. 0 Cauze care ţin de mijloace de explorare : datorită numeroaselor posibilităţi tehnice de care dispune practica medicală în prezent, uneori se neglijează examinarea bolnavului sau se efectuează un examen clinic sumar, complementat de numeroase investigaţii. Me- 110/Ero Erogenâ ; Erogenitate ; E/os dicul trebuie să evite riscul de abandonare a examenului clinic în favoarea explorărilor funcţionale, oricît de tentantă ar deveni această variantă (de exemplu, cu echipamentele tehnice din dotarea unor clinici este posibilă compararea unui traseu EKG cu alte 35 000 variante posibile într-un singur minut). Nu trebuie niciodată pierdută din vedere şi posibilitatea unor erori tehnice, nu trebuie acordat credit excesiv datelor rezultate din investigaţii, care pot fi şi rezultatul unor erori sistematice sau întîmplătoare, atît ale metodei, cît şi ale celui care interpretează. Pentru securitatea diagnosticului, principalii factori care pot interveni în datele furnizate de explorarea funcţională sau interpretarea lor (după OPROIU) sînt: siguranţa metodei, echipamentul cu care trebuie efectuată pregătirea tehnică a personalului, eficacitatea controlului de calitate, valorile normale standard ale parametrilor pe care îi interpretează, posibilitatea existenţei unor factori externi care pot influenţa rezultatul, sensibilitatea şi specificitatea metodei, modul în care a cooperat bolnavul la efectuarea examinării respective. Pericolul cel mai mare îl reprezintă influenţa negativă exercitată de supraevaluarea necritică a tehnicii, nu atît asupra examenului clinic, cît asupra raţionamentelor necesare elaborării diagnosticului (A. MOGA). Încercînd să încheiem acest aspect atît de puţin plăcut, dar din păcate necesar, nu putem să nu ne exprimăm preţuirea pentru C. DUMITRII), care, cu mai bine de 25 de ani în urmă gîndea : „Cîndva, în colaborare cu cîţiva colegi, plănuisem editarea unui volum intitulat — Erori de diagnostic; el nu a văzut însă lumina tiparului, din motive uşor de bănuit : erorile se recunosc, dar nu în public şi mai ales faţă de confraţi ; şi totuşi, un astfel de volum ar fi bine venit" ; este păcat că nu s-a realizat — am fi avut cu toţii de învăţat. Acesta a fost şi motivul, evident cu scopuri mai res-trînse, care ne-a determinat să facem această succintă trecere în revistă. 379. EROGENĂ (cf. gr. eros „dorinţă, iubire" ; german „a naşte, a produce") —> ZONĂ EROGENĂ. 380. EROGENITATE (cf. gr. eros; gennan) • Proprietate a unor zone corporale sau a întregului corp de a constitui sursa excitaţiei sexuale. Depăşind simpla explicaţie fiziologică, noţiunea de erogenitate a fost dezvoltată de FREUD pe baza unor studii despre isterie şi hipocondrie, boli în care impulsurile libidinale sînt deplasate (hipocondrie) sau convertite în omatic (isterie). 381. EROS (cf. gr. eros) • Termen prin care grecii desemnau iubirea şi pe zeul A^cr. In psihanaliză, FREUD îl foloseşte pert*'- a denumi pulsiunile vieţii, în opoziţie cu pi/: nile morţii (ultima teorie freudiană asupra pJ~ Eros şi Psyche siunifor). FREUD vorbeşte despre instinctele Eului, congenere materiei vii, afirmînd că ele tind să restabilească o stare anterioară, limitată, în timp ce instinctele sexuale au drept scop unirea a două celule germinative, deci prelungirea permanentă a vieţii. Astfel, opoziţia dintre instinctele sexuale şi instinctele Eului reflectă opoziţia dintre instinctele vieţii şi ale morţii. Erosul ar fi corespondentul instinctelor sexuale, funcţionînd ca factor de coeziune a tot ceea ce este vital. Psihanaliştii atrag atenţia chiar asupra „libidoului celular", aplicarea libidoului la raporturile dintre celule trimlţmd la constatarea că instinctele sexuale şi instinctele vieţii acţionează în fiecare celulă, neutratizînd parţial instinctele morţii (procesele provocate de ele) şi menţinînd viaţa. Celulele germinale, avînd nevoie în întregime de libidoul lor, „realizează un narcisism absolut". Odată cu elaborarea conceptului de libido narcisic (investirea, concentrarea libidoului în Eu) şi Erostratism ; Erotice iH>; Erotism Ero/111 cu extinderea libidoului asupra fiecărei celule, instinctul sexual devine eros, sinonim cu pulsiunile vieţii. Erosul îşi exercită funcţiunile de la apariţia materiei vii, el fiind chiar instinctul vieţii, opus instinctului morţii (Thanatos). Faptul că libidoul se poate investi în Eu şi că el constituie o manifestare a instinctelor sexuale (care determină conservarea vieţii) face ca opoziţia iniţială dintre instinctele Eului şi instinctele sexuale să devină insuficientă. Referindu-se ia erosul lui PLATON, FREUD îl consideră ca foarte apropiat de sexualitate, deşi sexualitatea nu se reduce la funcţia genitală; FREUD foloseşte însă termenul de „sexual" în sens de eros. Pe de altă parte, noţiunea de eros devine sinonimă, la FREUD, cu pulsiunea vieţii. în ceea ce priveşte raportul dintre libido şi eros, FREUD afirmă că „libidoul pulsiunilor sexuale ar coincide cu erosul poeţilor şi filozofilor, eros care menţine coeziunea a tot ceea ce este ■viu", punct de vedere neconfirmat în timp. 332. EROSTRATISM (după numele lui EROSTRAT, cel care, conform tradiţiei mitologice greceşti, ar fi incendiat, în anul 356 î.e.n. amplul Dianei din Efes, una dintre cele minuni ale lumii antice, pentru a-şi ito taliza numele) 9 Termen introdus de La VALETTE pentru a desemna tendinţa unor dizarmonici sau debili mintali de a provoca celorlalţi mari pagube sau alte evenimente deosebit de traumatizante, pentru a-şi arăta importanţa. Aceşti subiecţi, ar fi caracterizaţi de triada: vanitate, răutate, amoralitate. 333. EROTlCE(H) halucinaţii (cf. gr. ■entikos „referitor la iubire") 9 Tulburări cu caracter halucinator de percepţie, interesînd unul sau mai multe canale senzoriale (în special cel vizual şi tactil), al căror conţinut este legat de domeniul vieţii sexuale. Halucinaţiile vizuale „vizualizează" dorinţele halucinantului, In scene imaginare ale unui muzeu al pornografiei (H. EY), chiar dacă subiectul pretinde că ele sînt produsul unei forţe artificiale, ostile sau persecutorii. în ceea ce priveşte halucinaţiile corporale cu caracter erotic, ele pot atinge nivelul unei posesiuni halucinatorii. Halucinaţiile erotice pot fi punctul de plecare a! unor deliruri cu caracter persecutor sau de influenţă. Psihopatologia şi fenomenologia acestor halucinaţii, în care proiecţia „unei dorinţe se obiectivează pentru a se nega", ramîn la fel de greu de circumscris, ca şi întregul domeniu al eroticii. 384. EROTISM (fr. erotisme ; cf. gr. eros „dorinţă, iubire") 9 Termen desemnînd latura instinctuală a iubirii. „Atitudine mintală şi preocupare în legătură cu dragostea, mai ales cu dragostea senzuală" (Ion BIBERI, „Dicţionar de etică pentru tineret"). Utilizat uzual ca sinonim cu senzualitatea, în contexte în care semnifică o preocupare exagerată pentru viaţa erotică, este preferat acestuia sau termenului de sexuaţie. în concepţia psihanalitică, termenul apare în caracterizarea dezvoltării libidinale, în legătură cu pulsiunile parţiale : erotism oral, anal, uretral. în acest context semnifică : • organul şi funcţia (exersarea autoerotică a funcţiei, în scopul obţinerii plăcerii de organ); • trăsături de caracter rezultate din modalitatea de integrare a pulsiunilor parţiale in ansamblul personalităţii, în funcţie de depăşirea normală a stadiului sau de gradul de refulare a pulsiunii şi fixare la stadiu. Evoluţia erotică normală a individului presupune ca tendinţele parţiale să se supună primatului zonei genitale şi să nu aibă importanţă decît în măsura în care favorizează actul sexual şi, de asemenea, presupune ca dorinţa vizînd o altă persoană să înlăture autoerotismul, în aşa fel încît, în viaţa erotică, toate componentele parţiale să se satisfacă lîngă şi prin persoana iubită. In cursul ontogenezei are Ioc o erotizare a diverselor zone şi funcţii corporale. Se semnalează şi erotizarea trăsăturilor caracteriale, a acţiunilor, a diverselor funcţii ale Eului. Multe dintre inhibiţiile activităţii sînt datorate refulării tendinţelor sexuale. Atunci cînd aceste activităţi sînt legate prin lanţuri asociative şi capătă o semnificaţie erotică, ele suportă o inhibiţie secundară. Exacerbarea preocupărilor erotice (a erotismului) poate fi determinată de următorii factori : 9 situaţionali ; © de mediu ; m de massmedia ; e schimbări, tulburări, reechilibrări hormonale (pubertate, climax, afecţiuni endocrinologice) ; © chimici (alcool, stupefiante, amfetamine, dopamine) ; • patologia psihică (hipererotismu! şi erotomania din dizarmoniile de personaiitate, nevroze, psihoze, ca şi în tulburările psihice din epilepsie, tumori cerebrale, sechele encefalitice, stări deterior'ative). -> AUTOEROTISM, NARCISISM, PLĂCERE DE ORGAN, PUBERTATE, PULSIUNE, SEX, STADII LIBIDINALE, ZONĂ EROGENĂ 112/Ero Erotoman (J)); Erotomane medicale ; Escroc, Escrocherie 385. EROTODROMOMANIE (cf. gr. eros; dromos „cursă, spaţiu de plimbare'1 ; mania „nebunie") • Termen utilizat de M. HIRSCH-FELD pentru a defini impuîsiunea de a fugi, ca unică posibilitate de „eliberare" consecutivă unei experienţe sexuale penibile. Manifestarea este mai frecventă la subiecţii cu structură dizarmonică a personalităţii, de tip instabil, exploziv. 386. EROTOGRAFOMÂNIE (cf. gr. eros; graphein „a scrie" ; mania „nebunie") • Impuls morbid de a scrie scrisori de dragoste, în care sentimentele de iubire se exprimă în termeni idealizaţi, amintind adesea limbajul religios, în general, scrisorile sînt semnate cu pseudonime sau sînt anonime. M. HIRSCHFELD citează scrisorile călugărului ABELARD şi ale călugăriţei HEJLOISE drept exemplu clasic de erptografomanie. Manifestarea este întîl-nită la unele personalităţi dizarmonice. 387. EROTOMAN(D) delir (fr. erotomane) 9 Delir pasional, căruia CLERAMBAULT îi face, în perioada 1920—1923, o excepţională descriere, rămasă clasică, avînd ca punct de plecare ceea ce ESQUIROL descrisese, în 1838, ca „nebunia iubirii caste" (neîmpărtăşite), în evoluţia delirului erotomanie sînt identificate trei faze : de speranţă, de supărare şi de ranchiună. Orgoliul, dorinţa şi speranţa sînt cele trei coordonate pe care se dezvoltă acest delir, care poate ajunge, în faza de răzbunare, pînă la deznodăminte tragice. Mai tîrziu, FREUD are o intuiţie deosebită, că formula erotomanului nu este „mă iubeşte, îl iubesc", ci „nu mă iubeşte, îl urăsc". Mecanismul prin care se dezvoltă acest delir constituie unul dintre mecanismele centrale ale psihopatologiei (ROELENS), acela al tran-zitivismului, adică al transferului propriei subiectivităţi asupra altei persoane. Postulatul fundamental al acestui delir este că delirantul iubeşte mai mult sau iubeşte numai el. O serie de teme principale alcătuiesc „romanul de dragoste" delirant, mergînd de la nefericirea într-o căsătorie tragică, pînă la adevărata valorizare pe care numai ^erotomanii o pot oferi „ţintei" delirului lor. în fondarea acestui „roman", producţia halucinatorie (deşi negată de CLERAMBAULT) are un rol important, alături de intuiţii şi interpretări delirante. Din faza iniţială, în care dispoziţia are un tonus optimist, chiar euforic, se ajunge la o schimbare radicală, determinată de desfăşurarea evenimentelor în total dezacord cu dorinţele subiectului, încărcătura afectivă negativă constituind fondul fazei de răzbunare. 388. EROTOMANE MEDICALE • „îndrăgostitele de doctori" sînt o categorie de delirante pasionale, ale căror victime sînt medicii„ în special chirurgii si psihiatrii (DUPOUYr LEROY, POTTIER).' Aceştia pot fi adesea obiectul unor reacţii agresiv-revendicative serioase (violenţe, tentative criminale, reclamaţii către diverse instituţii). 389. EROTOMANIE (cf. gr. eros „dorinţă, iubire"; mania „nebunie") • înclinaţie morbidă* necontrolată, pentru dragoste, ce se poate sistematiza într-un veritabil delir erotoman. Definită prin „iluzia delirantă de a fi iubit"* personalitatea subiectului este structurată dizarmonic, cu evidente trăsături paranoiace. Erotomania implică interesul pentru relaţii sexuale. Manifest, această tendinţă vizează sexul opus, însă în majoritatea cazurilor , pot fi evidenţiate impulsiuni homosexuale (evident, inconştiente), derivate din etapele dezvoltării psihosexuale infantile. Erotomania se manifestă în paranoia, schizofrenie paranoidă, isterie, alcoolism, psihoze de involuţie, paralizia generală progresivă, manie, episoade delirante acute etc. 390. EROTOPATIE (cf. gr. eros ; pathos. „încercare, experienţă1*) • Termen ce denumeşte generic orice tulburare în sfera pulsiu-nilor sexuale. 391. ESBELCAPS(MC) Mexic • Produs terapeutic care conţine două medicamente tipizate, cu acţiune diferită, dar care se compie-mentează. Este compus din : • FENPROPOREX(M) - nooanaleptic, derivat feniletilaminic ; # DIAZEPAM(M) — tranchilizant, derivat benzodiazepinic. Are acţiune anxiolitică, psihotonă. 392. ESCROC, ESCROCHERIE (fr. escroc; it. scrocco) 9 Denumeşte un anume tip de delincvent, respectiv act delictual, bine delimitat de lege, caracterizat prin păgubirea sau prejudicierea unor persoane prin altfel de mijloace decît furtul. Escrocul profită de încrederea pe care victimele i-o acordă; el trişează, înşală, speculează pentru a-şi însuşi bunuri materiale sau morale, cu un gen de „consimţâmînt aP victimeiDe aici rezultă că escrocul posedă un anumit nivel intelectualanumite cunoştinţe, responsabilitatea faptelor sale, pentru care totdeauna îşi construieşte un plan adaptat nu numai scopului, ci şi tipului de personalitate al victimei, realizînd adevărate scenarii pentru-a obţine asentimentul* acesteia. Tangenţa cu psihiatria datează din perioada^ în care nosologia psihiatrică vehicula termenii* Esenţial ; Eskabid W ; Eskazine(M); Esoteric Eso/113 de „moral insanity", „escroc caracterial". Escrocul este un imoral, fără a fi însă neapărat un bolnav psihic. Ei sînt personalităţi, am putea spune „supraadaptate", „paraziţi sociali adap-taţi“ (POROT), bine inseraţi în mediul lor, cunosctnd legile şi încălcîndu-le în mod deliberat, premeditat, perfect conştienţi de consecinţele pe care le-ar putea suporta în momentul descoperirii escrocheriei. Escrocul este un individ lipsit de scrupule, dispreţuind normele morale, rezultat al unor defecte educaţionale sau al unor anumite contexte social-economice. Deşi au existat tentative de conturare a unui tip de personalitate a escrocului (—> MORAL INSANITY) şi, mai recent, anumite trăsături care intră în alcătuirea personalităţii border-line, nu s-a putut stabili un profil psihologic specific. Escrocul poate fi, uneori, o personalitate structurată dizarmonic, mai ales în plan caracterial (la care escrocheria poate constitui o formă de adaptare, decompen-sarea apărînd, de exemplu, în perioada detenţiei, însoţită uneori de tulburări psihice şi somatice grave). în orice caz însă, nu se poate afirma că toţi escrocii sînt personalităţi dizar-monice şi nici invers. importantă în diagnosticul psihiatric este operarea diferenţierii între escrocherie şi anumite manifestări psihice care, deşi asemănătoare, sînt datorate debutului unei psihoze hipocondriace, schizofreniei, paraliziei generale progresive, situaţii care se situează în sfera psihopatologiei şi nu a escrocheriei deliberate şi premeditate. 393. ESENŢ1AL(D) delir (cf. lat. essen-tialis) • Denumire dată, în psihiatria clasică, unui delir care nu putea fi atribuit nici unei ■ boli cerebrale sau extracerebrale, nici unei cauze legate de alienarea mintală. Un exemplu ideal de delir esenţial l-ar putea constitui delirul reactiv. 394. ESILGAN(M) Grecia — DCI Estazolam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 8-clor-6-fenil-4H-s-triazo-10/4,3-a//1,4/ben-zodiazepină, cu acţiune uşor anxiolitică şi marcat sedativ-hipnotică. 395. ESKABIDW Anglia - DCI Tnfluo-perozină • Neuroleptic incisiv, derivat feno-tiazinic piperazinat, de tip IO-/3-(4-metil-1 -pipe razi nil) propil/-2-(tr ifluor o metil )fenoti azi nă, cu acţiune: antipsihotică marcată şi sedativă relativ redusă, cu valenţe anxiolitice şi anti-emetice ; efectele antihistaminice, antispastice şi adrenolitice sînt mult mai reduse. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de TRlFLUOPERAZIN( M). 396. ESKAL!TH(M) S.U.A. - DCI Litiu* sin. carbonat • Ti moizoleptic —-» CARBONAT DE LITI U(M) România. 397. ESKAPAR(MC> Elveţia • Produs terapeutic care conţine două medicamente tipizate, cu acţiune diferită, dar care se comple-mentează. Este compus din : • TRANILCIPROMINA(M) - timoanaleptic, derivat ciclopropilaminic (IMAO) ; • TRIFLUOPERAZINA(M) - neuroleptic, derivat fenotiazinic. Are acţiune antidispresiv-sedati vă. 398. ESKASERP(M) S.U.A. - DCI Reserpină • Neuroleptic sedativ, derivat aicaloid de Rauwolfia de tip 3,4,5-acid trimetoxibenzoic esterificat metil reserpat, cu acţiune sedaţi va centrală, uşor anxiolitică şi net hipotensoare-Nu se administrează în depresii, epilepsie* parkinsonism, copiilor sub trei ani. 399. ESKAZINE(M) Spania, ESKAZ1NYL( M> Elveţia — DCI Trifluoperazinâ • Neuroleptic sin. incisiv, derivat fenotiazinic piperazinat —»• TRIFLUOPERAZIN(M) România. 400. ESMAJL(M) Mexic — DCI Medazepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-2,3-dihidro-1-metil-5-fenil-1 H-1 ,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică şi uşor anxiolitică şi o singură contraindicaţie : miastenia. 401. ESMIND(M) Japonia — DCI Clorproma-zinâ © Neuroleptic sedativ,, derivat fenotiazinic,, de tip 2-clor-10-(3-dimetil-aminopropii)feno-tiazină, cu acţiune sedativă, antiemetică, vago- şi simpaticolitică. Potenţează acţiunea anestezicelor, hipnoticelor şi analgezicelor. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de CLORDE LAZI N(M). 402. ESOTERIC (cf. gr. esoterikos „interior") • Termen ce desemnează manifestări, acţiuni ce sînt destinate a fi cunoscute sau comunicate numai unui grup redus de „iniţiaţi" aparţinînd unei şcoli, secte, profesiuni etc. Termenul se referă, de asemenea, la isnaccesibilitatea unor S — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 114/Esp Esquirol J.E.D. ; Essin R. ; Esîasii(M fapte, printr-o inutilă complicare, confuză şi fastidioasă, a prezentării lor. în psihopatologie, esotericu! poate fi în-tîlnit în sistemul delirant complicat, misterios, cifrat, siftibolic şi incomprehensibil al schizo-frenului. Termenul cu semnificaţie opusă este EXOTERIC. 403. ESPERAL(M) Franţa — DCI Disulfiram S-^' ANTALCOL(M) România. 404. ESPR1L(M) Italia — DCI Nialamid • Antidepresiv timoanaleptic, derivat hidra-zidic de tip 2-acid isonicotinic-/(2-benzilcarba-moiî)etil/hidrazidă, indicat în depresiile inhibate ; este lipsit de efecte sedative (necesită asocierea). Nu se administrează concomitent cu betablocante, psihostimulente şi antidepresive timoleptice, necesitînd o pauză de 14 zile. Contraindicaţiile sînt în general cele ale timo-lepticelor —> IMAO. 405. ESQUIROL Jean Etienne Dominique (1772 — 1840) • Psihiatru complet : organizator, clinician, dascăl. în 1805, îşi susţine teza „Les passions considerees comme causes, Etienne Esquirol symptâmes et moyens curatifs de l'alienation mentale". în 1819, alcătuieşte celebrul raport „Des etabiissements consacres aux alienes en France et des moyens de Ies ameliorer". în 1821, face o vizită de studiu, împreună cu FALRET, la Gheel (Belgia), pentru a cunoaşte noile metode de terapie în familie. în 1826; devine membru al Consiliului de sănătate şi igienă a Departamentului Sena, iar în 1838 participă la redactarea „Legii asupra aiienaţi 1 or“. Este considerat reformatorul psihiatriei instituţionale franceze. Din 1817, ţine un curs de psihiatrie la Salpetriere, de orientare strict pineiiană. în 1822, propune o clasificare a bolilor mintale, păstrînd cele patru mari grupe : mania, melancolia, demenţa şi idioţia. Preluînd însă de la PINEL conceptul de „manie fără delir", va încerca acreditarea grupei monomaniilor, „sursa unor violente şi celebre contestaţii ulterioare", generate de capitolul „monomaniilor instinctive". în 1838, publică principala sa lucrare „Des maladies mentales considerees sous Ies rapports medical, hygie-nique et medico-legal", în care oferă magistralele tablouri ale depresivului şi maniacului, readuse la lumină, în 1930, de către SEMELA-IGNE ; în esenţă, lucrarea reprezintă o culegere a tuturor studiilor sale anterioare. 406. ESSIN Rolf (1887-1959) • Psihiatru norvegian, conduce timp, de două decenii (1929 — 1949) marele spital din Dikemark. Recunoscut pe plan naţional şi internaţional, devine membru al Academiei norvegiene şi membru de onoare al Societăţii daneze de psihiatrie. Este cunoscut pentru cercetările sale privind biologia şi metabolismul catatoniei periodice. Publică, între 1938 şi 1961, trei monografii dedicate problematicii acestei boli. 407. ESTASlL(M) Italia — DCI Msprobamat • Tranchilizant, derivat propandiolic de tip 2-meti!-2-propil-1,3-propandiol dicarbamat, cu acţiune sedativ-anxiolitică, anticonvulsivantă şi uşor hipnotică. Indicat în nevroze cu componentă anxioasă şi depresivă, alcoolism, deli-rium tremens, unele forme de epilepsie petit mal, afecţiuni psihosomatice. Deşi fără efecte secundare evidente şi contraindicaţii, trâta-mentuiVJe lungă durată nu se întrerupe brusc, putînd apirea un „mic sindrom de abstinenţă". Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de MEPROBAMAT(M). 408. ESTAZOLAM(DCT) • Derivat benzodiazepinic de tip 8-clor-6-fenil-4H-s-triazolo/ /4,3-a//1,4/benzodiazepină, cu acţiune uşor anxiolitică şi marcat sedativ-hipnotică Constituie principiu! activ a I următoarelor produse farmaceutice : DOMNAMlD(M) Danemarca ESI LG AN(M) Grecia £sfef/ce(H); Estezie ; Esteziometrie ; Estorgie(M) Est/115 EURODIN(M) japonia KA!NEVER(M) Portugalia NUCTALON(M) Franţa TASEDAN(M) Mexic CI 409. ESTETIC — tip de personalitate (cf. gr. aisthetikos „sensibil, fin") • în tipologia lui E. SPRANGER, reprezintă acea structură de personalitate caracterizată esenţial printr-o mare sensibilitate. Este tipul artistic, înclinat puternic spre o raportare subiectivă la realitate. Pentru el, lumea obiectivă are semnificaţii predominant subiective ; trăirile sînt transpuse în forme pure, corespunzătoare unor armonii de sunete sau cuvinte. Această categorie de oameni consideră ştiinţa ca fiind prea abstractă sau prea utilitară. Au înclinaţia accentuată de a căuta esenţa lucrurilor, de aici născîndu-se tendinţa spre contemplare şi inactivitate. 410. ESTETICE(H) halucinaţii • Halucinaţii vizuale (şi mult mai rar auditive), care-i provoacă subiectului o adeziune admirativă, părîndu-i încărcate de valoare artistică, de originalitate şi noutate. QUERCY le obiectivează, arătînd că există rezerve asupra valorii estetice reale a halucinaţiilor, legate de starea mintală a vizionarului. De altfel, reproducerea artistică a conţinutului acestor viziuni nu oferă decît creaţii mediocre, puţin impresionante, ceea ce arată că numai starea afectivă modificată a subiectului le valorizează. Se întîînesc în intoxicaţiile cu psilocibină, mescalină şi alte halucinogene. Unii autori le-au descris şi în cazul extazului mistic. 411. ESTEZIE (cf. gr. oisthesis „senzaţie") • Calitate specifică a unei senzaţii actuale de a fi trăită ca provenind din exteriorul psihismului ; este diferită de reprezentarea sau amintirea unei senzaţii. Estezia declanşată de un excitant persistă o anumită perioadă de timp după încetarea stimulului şi aparejntr-un spaţiu" specific fiecărui analizator. în cazul vederii, de exemplu, senzaţiile vizuale apar pe un „ecran", echivalent cîmpului vizual. Aceste „spaţii" diferă de spaţiul reprezentărilor senzoriale, atributul de estezie fiind conferit de autorii mai vechi (LHERMITTE, CLAUDE, Van BOGAERT) iluziilor sau halucinaţiilor care presupun exacerbarea extremă a senzo-rialităţii, cu păstrarea de către subiect a conştiinţei deformărilor sale perceptuale. Alţi autori (CAMPBELL) consideră termenul de estezie sinonim cu cel de SENZORIALITATE. 412. ESTEZICE(H) halucinaţii S-^' SENZORIALE^ halucinaţii. 413. ESTEZIOMETRIE (cf. gr. aisthesis metron „măsură") • Metodă prin care se evaluează sensibilitatea tactilă sau de alte tipuri, prin măsurarea distanţei minime la care cete două vîrfuri ale esteziometrului, aplicate pe tegument, produc două senzaţii distincte. Este importantă în diagnosticul diferenţial a unor manifestări funcţionale. 414. ESTEZIOTERAPIE (cf. gr. aisthesis ; therapeia „îngrijire") • Metodă psi hoterapică de grup, imaginată de J. ANGEL si A. GAY, în 1952 PSIHOTERAPIE. 415. ESTIMAŢIE (cf. lat. aestimatio) 9 Apreciere aproximativă şi provizorie, bazată pe calculul statistic sau de extrapolare, avînd limite probabile (calculate) între care se află valoarea căutată. în orice condiţii, reprezintă o posibilă sursă de eroare, atît în sfera normalului, cît şi a patologicului. 416. ESTIMULO(M) S.U.A. - DCI Pemoiină • Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip 2-amino-5-fenil-2-oxazolin-4-onă, fără efecte ® y-NH 0 simpaticomimetice, cu indicaţiile generale ale psihostimulentelor. Nu se administrează irr afecţiuni cu componentă depresivă—> PSÎHO-STIMULENTE. 417. ESTIOMANIE (cf. gr. estiama „festin, hrană"; mania „nebunie") — sin. HIPERORE- XIE S-^* SITIOMANIE. 418. ESTORGIE(M) Spania - DCI Dean,oi • Psihostimulent, derivat dimetilaminoetanol (DMAE). Este un precursor al acetilcolinei, cu acţiune psi hosti mulentă, prin creşterea concentraţiei de acetiIcolină, şi' cu vaienţe antidepresive. Se,poate utiliza în corectarea 116/Est Estromanie ; Eşantion ; Eşec - complex de «efectelor secundare ale NL sedative ; are acţiune proconvulsivă. 419. ESTROMANIE (cf. gr. oistromania „dezlănţuire pasională*') —sin. ANDROMANIE/ CYTE ROMAN IE ; FURIE UTERINĂ; ME- TROMANIE ; UTEROMANIE NIMFO- MANIE. 420. EŞANTION (fr. echantillon) • Parte din-■tr-o ■ populaţie, delimitată după criterii bine stabilite, în scopul determinării statistice a caracteristicilor populaţiei respective. Deoarece asupra fenomenelor biologice acţionează simultan o multitudine de factori, modelele matematice statistice izbutesc cel mai bine ^ă se apropie de complexitatea realităţii în caracterizarea unor proprietăţi sau funcţii, în sens statistic, o populaţie este constituită -din mulţimea elementelor de acelaşi fel supuse cercetării ; de exemplu, mulţimea locuitorilor unei ţări, mulţimea copiilor de o anumită vîrstă dintr-un anumit oraş, mulţimea hematiilor din corpul unui anumit individ etc. Uneori, pentru a afla anumite caracteristici ale populaţiei statistice, nu există posibilitatea trecerii ei integrale în revistă (nu se măsoară diametrul tuturor hematiilor din sîngele unui subiect), ci se alege, după anumite reguli, un grup mult mai restrîns, care este însă reprezentativ pentru populaţia respectivă în privinţa proprietăţii studiate. Principiu! determinismului care, din studiul particularului trage concluzii asupra generalului, face ca proprietatea studiata la nivelul eşantionului să aibă aceleaşi caracteristici ca şi la nivelul întregii populaţii. O condiţie a corectitudinii alegerii eşantio# nului este ca el să aibă o anumită mărime, numărul minim al elementelor sale putînd fi determinat prin expresii matematice. Numai astfel poate exista certitudinea că frecvenţa fenomenului studiat se apropie de probabilitatea sa. De asemenea, eşantioanele trebu'e alcătuite la întîmpiare, pentru a nu favoriza evidenţierea anumitor trăsături particulare (şi nu generale) ale populaţiei. Astfel, de exemplu, se aleg bolnavi de diferite vîrste, cu forme diferite de schizofrenie, cu greutate corporală diferită, dacă se are în vedere un studiu al dozelor de neuroleptice necesare în tratamentul schizofreniei. Dezavantajul cercetării pe eşantion constă în riscul ca anumite „unităţi" ale populaţiei studiate, reprezentînd variante particulare, să nu fie incluse în eşantion, sau ca eşantionul să conţină o proporţie prea mare de excepţii, rezultatul fiind obţinerea unor valori care să nu reflecte fidel realitatea la nivelul întregii populaţii. Complexitatea factorilor determinanţi ai fenomenelor psihice trebuie să fie reflectată fidel de modul de alegere a eşantioanelor. 421. EŞEC — complex de (fr. echec „nereuşită") • într-o accepţiune largă şi nespecifică, termenul desemnează acel complex coistind în convingerea subiectului că o înlănţuire de evenimente negative îi marchează existenţa. Psihanaliza foloseşte denumirea de nevroză de eşec sau sindrom de eşec, introdusă de Rene LAFORGUE, pentru a desemna acel tip de structură psihologică aparţinînd persoanelor ca^e par să-şi construiască propriile nefericiri sau nu izbutesc să obţină ceea ce aparent ar dori cu putere. Nevroza de eşec nu este o entitate nosologică; ea are caracter descriptiv, nu simptomatic. Psihanaliza înţelege prin eşec nu reacţia la un eşec real, ci reacţia la eşec ca o consecinţă a unui dezechilibru nevrotic. LAFORGUE consideră că originea eşecurilor în viaţa afectivă, profesională, se află în acţiunea Supraeuiui şi se leagă de mecanisme de auto-puniţie. în sens general, preţul oricărei nevroze ar fi eşecul, în măsura în care posibilităţile reale ale nevroticului sînt limitate prin blocajul de energie. FREUD leagă problematica eşecului de compulsiunea de repetiţie, mai precis de compulsiunea de destin (există în psihisrrjul anumitor persoane o tendinţă irezistibilă spre repetiţie, care exercită o astfel de presiune, încît se poate opune principiului plăcerii). Problema eşecului ca auto-puniţiune, în sensul dat de LAFORGUE, presupune : • faptul că, în virtutea unei dorinţe inconştiente, subiectul, nu suportă o satisfacţie anume ; • refuzul satisfacţiei revine la o „frustrare internă“, la care subiectul ajunge prin-tr-un paradox : realitatea externă nu implică o frustrare patogenă, deci ea oferă posibilitatea satisfacerii dorinţei, dar subiectul resimte ca intolerabilă această satisfacere. Mecanismul de mai sus este consideraf de FREUD ca mecanism de declanşare a nevrozei sau ca prim simptom al maladiei. ADLER pune la baza diferitelor eşecuri sentimentul de inferioritate ; eşecul vine, diţpă ADLER, din insuficienţa sentimentului social (prin sentiment social autorul înţelegînd capacitatea persoanei de a stabili cu ceilalţi raporturi de cooperare comprehensive). Eşecul presupune, în concepţia iui ADLER, o activitate defectuoasă, asemănătoare cu cea din copilărie. Noţiunea de nevroză de eşec, aşa cum este ea delimitată şi definită de psihanaliză, are tangenţă cu alte Etalon ; Etalonare ; Eteromanie Eth/117 -două noţiuni (ADLER) : nevroza de destin îşi nevroza de caracter. 422. ETALON (fr. etalon) 9 Instrument-mo-del sau sistem-model care serveşte ca reper sau ca element de referinţă în operaţia de comparare a unor elemente, fenomene, sisteme etc,, în diferite domenii. Pot fi etaloane: un grup, un instrument de măsură, un stimul, în general, orice obiect care rămîne invariabil prin faptul că el reprezintă o valoare de referinţă. în ceea ce priveşte testele psihologice, •etalonul constă într-o scală valorică, la care se raportează performanţele individuale. Raportarea acestor performanţe la etalon este o operaţie care creşte coeficientul de obiectivitate al interpretării. Un rezultat individual are semnificaţie obiectivă în măsura în care el se raportează la o valoare standard (adică va-loare-etalon). în psihopatologie, se constată, în generai, o scădere a performanţelor individuale, în funcţie de procesul morbid ; într-o anumită măsură, ea se constată prin raportarea concluziilor personale la performanţele etalon. 423. ETALONARE (fr. etalonner) • Tehnică matematică de stabilire a unei scale valorice a performanţelor sau valorilor unei probe, aplicate ia un grup selecţionat, semnificativ statistic. Curba de distribuţie a frecvenţei valorilor la proba respectivă, prelucrate statistic, se împarte în clase, respectiv decile sau centife, în funcţie de mărimea etalonului sau de caracteristicile probei. Zona centrală, reprezentînd valorile medii, are, în general, caracteristici de normalitate, cumulînd frecvenţa cea mai mare de cazuri. Fără o etalonare prealabilă, testele psihologice de performanţă nu pot fi interpretate. 424. ETAMJNA(M> Italia - DCI Deanol glutaminat 9 Psihostimulent, derivat dimetil-aminoetano! (DMAE) ; este un precursor al acetilcoîinei, cu acţiune psihostimulentă (prin creşterea concentraţiei de acetilcolină) şi valenţe antidepresive. Se poate utiliza în corectarea efectelor secundare ale NL sedaţive. Are acţiune proconvulsivantă. 425. ETANAM!N(M) Japonia - DCI Deanol tartrat 9 Psihostimulent, derivat dimetil-aminoetanol (DMAE) ; este un precursor al acetilcolinei, cu acţiune psihostimulentă, prin creşterea concentraţiei de acetilcolină, şi cu valenţe antidepresive. Se poate utiliza în corectarea efectelor secundare ale NL sedative ; are acţiune proconvuisivă. 426. ETAPERAZ!N(M) U.R.S.S. - DCI Per-fenazinâ 9 Neuroleptic incisiv, derivat pipera- zi ni l-al kil-fenot iazi ni c de tip 2-clor-10-/3-/4-(2-hidroxietil)piperazin-1-il/-propil/fenotiazină, indicat în endogenii acute şi cronice, cu valenţe anxiolitic-sedative. Formele depot se utilizează în terapia de durată, în condiţii de ambulator. 427. ETEROMANIE (cf. gr. aither „aer, spaţiu aerian" ; mania „nebunie4') 9 Formă de toxicomanie, constînd din inhalarea, in-gestia sau injectarea de eter (psihodispleptic încadrat în clasa inebriantia). Folosirea lui, mai ales în combinaţie cu alcoolul, a constituit o „modă" răspîndită în Europa (iniţial în Irlanda, de unde a fost însă destul de rapid „exportată"), în prima jumătate a secolului al XlX-lea. în scop terapeutic este utilizat ca antialgic (POROT aminteşte în manualul său că Guy de MAUPASSANT l-a folosit ca anti-migrenos, descriind experienţele trăite în „Sur !'eau“) şi anestezic. Depăşind repede graniţele „terapeutice", a fost folosit ca drog, consumat de cei ce doreau „senzaţii noi*1. Beţia eterică—intoxicaţia acută — , are debut şi sfîrşit brutal, lasă în urmă o stare de apatie, de disconfort. în cadrul ei, G. de CLERAMBAULT şi MARGERONT au menţionat posibilitatea apariţiei stărilor halucinator-delirante, a raptu-suriior impulsive, a accidentelor convulsive. Intoxicaţia cronică determină hipertonie, instabilitate psihomotorie, anxietate marcată, perturbări ale comportamentului sexual şi chiar perversiuni asociate altor tulburări comportamentale. La nivel somatic, s-a descris gastrita cronică, anorexie, conducînd, iniţial prin lipsa aportului alimentar şi^ apoi prin dificultatea absorbţiei, la casexie. în ultimii ani, STENIN, DEN1KER, DELTEI L (citaţi de POROT) au semnalat apariţia unor noi cazuri de eteromanie, Ia toxicomanii dependenţi de opiacee, care prin eter caută să-şi amelioreze simptomatologia sevrajului (în cazul imposibilităţii de a-şî procura drogul de bază). Eterul se foloseşte prin inhaiaţie (aproximativ 1/2 I conducînd la apariţia stării de beţie), ingestie şi chiar intravenos. Dependenţa fizică se instalează într-o perioadă mult mai îndelungată decît la alte droguri, iar dependenţa psihică este relativ redusă. 428. ETHCHLORVYNOL(DCI) # Derivat alkenîc de tip 1-c!or-3-etil-1-penten-4-in-3-ol, cu acţiune sedativ-hipnotică, miorelaxantă şî fâ-Cffj Cl-CH=CH -C-CslCH i OH 118/Eth Ethylemin(M> ; Etiologie - a bolilor psihice anticonvulsivantă. Cu o bună toleranţă, este indicat în nevroze anxioase şi cenestopate, insomnii, afecţiuni psihosomatice. Constituie principiul activ al următorilor produşi farmaceutici : ARVYNOL(M) Anglia NOSTE L(M) Japonia PLAC1DYL(M) S.U.A. ROERIDROM(M) Suedia SERENESIL(M) Anglia 429. ETHYLEMIN(M) Japonia - DCI Dieta-2inâ m Neuroleptic sedativ, derivat feno-tiazinic aminoalkilfenotiazină de tip 10-(2-dietiI-aminoetil)fenotiazină, cu acţiune anxiolitică, uşor hipnotică. Eficient numai în tratamentul psihogeniilor şi în afecţiuni psihosomatice. 430. ETILISM (cf. fr. ethyiique) ALCOOLISM. 431. ETIOLOGIE - a bolilor psihice (cf. gr. aitio „cauză" ; logos „cuvînt, discurs14) m Noţiune care reflectă legătura cauzală existentă între agentul patogen şi apariţia bolilor psihice. în psihiatrie se face pregnant simţită {poate mai mult decît în orice alt domeniu medical) concepţia unei cauzalităţi complexe, multifactoriale, multidimensionale. Vechea delimitare intre bolile psihice „endogene" şi „exogene", bazată pe criteriul evidenţierii unui factor patogen dinăuntrul sau dinafara individului, este depăşită, rămînînd doar ca un principiu de orientare didactică. Alături de factori externi (infecţioşi, toxici* traumatici — fizici şi emoţionali), evidenţiabili de cele mai multe ori în mod obiectiv, există factori predispozanţi şi favorizanţi, care nu pot fi deiimitaţi cu exactitate datorită condiţionării complexe bio-psiho-sociale pe care o determină. însuşindu-şi conceptul de „factor de risc" (K. DAWBER, 1966) din cardiologie, psihiatria a cîştigat o capacitate sporită de înţelegere şi o modalitate nouă de abordare a problemei cauzalităţii afecţiunilor psihice, prin luarea în considerare a acelor situaţii semnificative din mediul extern sau intern ce pot modifica statistic gradul de expunere la o anumită boală a unei populaţii sau a unui individ. în acest sens, contribuţii de seamă au adus studiile epidemiologice, care nu numai că au depistat factorii de risc, expectanţa la un anumit gen de îmbolnăvire, dar au demonstrat că, prin acţiunea pozitivă pe care măsurile de psihoigienă şi psihoprofilaxie socială o pot exercita, devine atacabil conceptul de endogenie, în sensul că se reduce prevalenţa psihozelor de acest tip. Crearea consecutivă a noţiunii de „populaţie cu risc crescut" şi canalul deschis cercetărilor epidemiologice, ştiinţific argumentate, conduc la găsirea şi aplicarea unor măsuri compensatoare pe plan social, acţionînd, de exemplu, la nivel ecologic,, cu mare potenţialitate de influenţare a unor mecanisme patogenice, implicate în tulburările-psihice. Pînă în prezent, a devenit din ce în ce mai* clar că o mare parte din tulburările psihice-încadrate în grupul psihogeniilor (reacţii nevroze), al tulburărilor de perso.naiitate (personalităţi structurate dizarmonic, stărr psihopatoide etc.) sau al toxicomaniilor (alcoolism, medicamente, droguri) sînt direct legate de gradul de dezvoltare economico-socială şi culturală a societăţii, cu tot ceea ce implică ea* pozitiv şi negativ. Măsurile de protecţie socio-medicală aplicate în cea mai mare parte a ţărilor lumii, inclusiv în România, au redus în mod considerabil ponderea bolilor psihice cronice (schizofrenia, parafrenia, unele forme de paranoia şi ale psihozei maniaco-depresive) * transformîndu-le în forme clinice „moi biînde“ sau cu un pronunţat caracter defectual. în fine, deşi abia la început, sfatul genetic cîştigă din ce în ce mai mult teren în programele de psihoigienă şi psihoprofilaxie. Prezentăm, în sistematizarea lui V. PREDESCU, complexul de factori (etiologici şi de risc) incriminaţi în apariţia şi evoluţia bolilor psihice, într-o expunere sinoptică, orientativă : % Factori ereditari (genetici) : • în transmiterea inteligentei normale (80%); • în edificarea particularităţilor generale şi individuale ale personalităţii ; • în apariţia oiigofreniilor (condiţionare poligenică) ; • în unele tipuri de demenţe de tip degenerativ ; • diateză genetică, probabil poligenică, implicată în apariţia psihozelor „endogene" (schizofrenie, psihoza , ma-niaco-depresivă, paranoia, parafrenia); • alături de ponderea importantă a factorilor mezologici, în anumite structuri dizarmonice de personalitate (aşa-numitele psihopatii constituţionale sau de nucleu); • condiţionare poligenică (redusă î,n comparaţie cu factorii externi : traumatici, infecţioşi, toxici) în epilepsie. $ Factori ecologici : • Factori pre-şi perinatali, determinanţi în geneza unor encefalopatii infantile, a unor oligofrenii, a unor dezvoltări dizarmonice ale personalităţii, epilepsiei, unor sechele neurologice focale : Etnocentrism ; Etnopsihiatrie Etn/1,19 , — intoxicaţii cu metale grele (plumb, arsen etc.), cu diferiţi agenţi (solvenţi organici, alcool, tutun, radiaţii ionizante), în timpul gravidităţii ; — infecţii (rubeola în trimestrul întîi de sarcină, toxoplasmoza şi boala incluziunilor citomegalice în trimestrul trei) ; — incompatibilitatea Rh sau ABO ; eforturile fizice exagerate, stressul din timpul sarcinii, reducerea aportului nutritiv ; — traumatismele obstetricale (ano-xii, infecţii intrapartum etc.). • Factori postnatali : — îngrijirea insuficientă, distrofia, malnutriţia, ca factori favorizanţi ai producerii infecţiilor cu răsunet cerebral (meningite, encefalite, otite, toxicoze, bronhopneumonii, meningoencefalite), responsabile de unele epilepsii, oligofrenii, structuri dizarmonice de personalitate şi predispozante pentru unele afecţiuni psihice reactive sau procesuale ; — traumatisme craniocerebrale, intoxicaţii ; — carenţă afectivă. % Factori psihosociali.: • Aspectul general al societăţii (organizarea şi diviziunea muncii, sistemul economic şi nivelul de trai, instituţii sociale şi politice) ; — carenţa afectivă şi cognitivă ; — tulburări în structurarea şi calitatea familiei şi a şcolii ; — mecanizarea, automatizarea, industrializarea; — poluarea. • Moştenirea culturală, valori, norme, coduri caracteristice psihologice şi modalităţi tradiţionale de rezolvare a conflictelor, configuraţia interacţiunii relaţiilor profesionale şi de familie, atitudini, credinţe, factori de personalitate : — urbanizarea, migraţia internă sat/oraş, dezrădăcinarea, suprapopularea ; — creşterea exigenţelor, competitivităţii, ritmului existenţei umane; — delincvenţa ; — alcoolismul, tabagismul | — conduita suicidară. ® Factori[ demografici: 9 în prima copilărie : — factori pre-, peri- şi postnatali. • Adolescenţa (12—18 ani); — caractere psihologice specifice, favorabile apariţiei unor stări psihice reactive (depresive), a nevrozelor şi decompensărilor, a personalităţilor dizarmonice. • Tinereţea (18 — 25 ani) : — studenţia, pregătirea pentru profesie, începutul vieţii profesionale pot facilita reacţii de inadaptare, sindroame nevrotice, sindroame depresive reactive. • Vîrsta înaintată (50—65 de ani şi peste 65 de ani) : — caracteristicile psihologice cresc posibilitatea dezvoltării unei patologii psihice, rezultată şi din interferenţa cu multiple aspecte de ordin social (pensionarea, scăderea resurselor materiale, modificarea structurii familiale, izolarea şi transplantul din colectivitate). 432. ETNOCENTRISM (cf. gr. ethnos „popor" ; kentron „centru") • Atitudine bazată pe convingerea că poporul căruia îi aparţin un individ sau o colectivitate, forma de cultură şi civilizaţie a acestuia, cunoştinţele, tradiţiile şi valorile sale specifice constituie modelul etalon de raportare şi interpretare a evenimentelor sociale ce aparţin altui grup etnic, astfel încît ceea ce nu se încadrează acestui model suscită indiferenţă, incomprehensiune sau reprobare. Etnocentrismu! generează dificultăţi specifice de înţelegere şi adaptare relaţională. 433. ETNOPSIHIATRIE (cf. gr. ethnos; psyche „suflet" ; iatreia „tratament") © Definită de H. MURPHY şi M. TOUSIGNANT ca studiu al raportului între comportamentul psihopatologic, serviciile psihoterapeutice şi cultura de origine a subiectului şi a terapeutului său. Desigur, această relaţie se stabileşte empiric în cadrul unei culturi date, practicianul obişnuit fiind rareori confruntat cu situaţia de a face apel la aceste aspecte, mai ales în cadrul unor etnii bine definite. Totuşi, în studiile comparative care permit o analiză giobală a unui fenomen, este necesară adoptarea unei astfel de perspective, apropierea de antropologia culturală, singura în măsură să ofere răspunsuri concrete la întrebările pe care le ridică diferenţele dintre comportamente generate de aceeaşi cauză (inclusiv bolile). Legătura între boală şi cultură, chiar dacă este abordată de pe poziţii diferite de diverşi teoreticieni (KROE-BER’, KLUCKHON, LEVI-STRAUSS, WHl TING, MURDOCK, DEVREUX, ELLEN. 120/Etn Etnopsihiatrie — psihoze, nevroze BERG etc.), fie că este privită sincronic sau diacronic, este o realitate care nu poate fi negată, influenţînd atît comportamentul patologic, cît şi frecvenţa anumitor sindroarne patologice, în expresia unor entităţi. Domeniul psihozelor — cei care de fapt a si atras atentia iniţial asupra aspectelor culturale, prin KRAEPELIN (1903) - pune problema (de altfel definitorie şi în sens restrîns) realităţii, aşa cum este ea percepută de grupul social căruia îi aparţine subiectul. „Dacă o persoană ajunge la un mod de gîndire sau la o doctrină care este acceptată în mediul său, ea nu va putea fi considerată ca psihotică după realitatea pe care terapeutul o consideră demonstrabilă" (H. MURPHY, 1978). Dacă în domeniul schizofreniei diferenţele dintre culturi sînt practic nesemnificative, atît sub raport psihopatologic cît şi sub aspectul incidenţei acestei boii, în ceea ce priveşte reacţiile psihotice există importante diferenţe, care îşi găsesc originile în sistemul de credinţe, în obiceiurile locale, în nivelul scăzut de instrucţie, modele ale bolii. De altfel, chiar în cadrul unei culturi definite, o secţiune cronologică are darul de a releva modificări importante în psihopatologia stărilor reactive psihotice, care au transgresat de la aspectul isteric la cel paranoid, înregistrîndu-se o oarecare constantă a aspectului afectiv. Psihozele afective au fost analizate sub aspect transcultura! din punct de vedere psihopatologic, reţinîndu-se următoarele aspecte privitoare la diferenţele de expresie în unele culturi tradiţionale : • transpunerea în prim plan a limbajului corporal ; © predominanţa ideilor de persecuţie faţă de cele de culpabilitate ; • creşterea acuităţii tabloului depresiv, cu o frecvenţă sporită a aspectelor „zgomotoase" ale acestuia. Y. PELICIER notează şi dispariţia sindromu- . lui Cotard din tablourile depresive europene (1983). De asemenea, trebuie notată absenţa sau raritatea extremă a ideii cie autoacuzare în societătiie noneuropene (H. MURPHY, E. WITTKOWER, N. CHANCE, j. SCOTTO, M. BOUCEBl, J. TROUVE), care îşi găseşte similaritate în tablourile melancoliforme europene, precedente secolului al XVII-lea (H. MURPHY). Diferenţierile epidemioiogice sînt greu de făcut, datorită lipsei de consens între diferitele şcoli, frecvenţa crescută a maniei în colectivităţile urbane anglo-saxone subiect despre care s-a scris mult — nedovedindu-se a fi o realitate. De asemenea, raritatea depresiei endogene în anumite zone (Africa, India) denotă mai mult raritatea unui diagnostic corect decît o absenţă reală. Patologia organică este diferenţiată transcul-tural mai ales în ceea ce priveşte incidenţa unor tablouri clinice şi a vîrstei de debut a patologiei de involuţie şi preinvoluţie. Aceste aspecte-sînt evident legate cauzal de anumite obiceiuri comunitare (alimentaţie, toxicomanii „mici16' şi „mari", calitatea vieţii). Etnopsi hiatria patologiei nevrotice este „totodată mai bogată şi mai confuză" (ELLEN-BERG şi MURPHY), prin multitudinea factorilor culturali care o pot influenţa şi modela mult mai direct decît în cazul psihozelor. Practic, patologia nevrotică este aproape imposibil de descifrat într-o cultură străină etno-psihiatrului (G. CARSTA1RS, 1957). Desigur că domeniul isteriei suferă (prin-definitoria sa plasticitate) cele mai mari influenţe. Aspectul geografic al manifestărilor de tip isteric conduce la o veritabilă „nosogeo-grafie isterică". Astfel, boala partizanilor (Iugoslavia), sindromul din Porto Rico, Cat ah» (Indonezia), myriakit (Siberia), imn (japonia) sînt tot atîtea manifestări particulare ale patologiei isterice, care pot fi descrise coerent. Stările anxioase, fobice şi obsesive pot avea aspecte transculturale, mergînd pînă ia limitări etnice extreme : „răul de kaiac" (descris de BERTELSEN la eschimoşi), malgri (CWANSTE la triburile australiene), vadou (MAUSS !& neozeelandezi), Putzwut (nevroză obsesicnală tipică elveţienilor germanofoni), automiso-fobia (mult mai frecventă ia japonezi). Pentru psihanaliză, obstacolele ridicate de* aspectele transculturale sînt enorme şi, în* ciuda descrierii mai mult sau mai puţin adecvate a unui „Oedip african", diferenţierea mecanismelor de apărare (nu atît în structură cît în pondere) şi existenţa unor „tablouri**' sexuale diferite (ca şi a unei extrem de variate valorizări a sexualităţii) fac, în fapt, imposibilă abordarea corectă a problematicii. Chiar neţi uni consacrate, cum sînt' cele de inconştient sau conflict, au trebuit să sufere remanieri succesive, în urma impactului datelor etnologice. Nu numai aspectul descriptiv şi etiopatogeric; al psihiatriei sînt influenţate de viziunea: transculturală, ci şi cele legate de terapie* indiferent dacă privesc prevenţia primară,, secundară sau terţiară sau mijloacele terapeutice propriu-zise. Deşi variabilitatea efectelor psihotropelor de la o etnie la alta ar putea ţine de factori biologici şi genetici (chiar dacă acest punct de vedere nu este pe deplin demonstrat), opţiunea pentru un mod sau altul de terapie este în strînsă legătură cu sistemele de valori specifice fiecărei culturi. Mai mult. Etofarmacologie ; Etoiogie ; Eîrafon(MC) Et r/121 ;R. PRINCE leagă, în cazul psihoterapiilor, ^aceste opţiuni şi de anumite structuri socioculturale, care modelează în mod obişnuit relaţiile interpersonale dintre indivizi, in acest ■sens, terapiile psihanalitice de succes în Franţa, ‘S.U.A.. trainingu! autogen în Germania, terapiile de condiţionare în Marea Britanie sau terapia Morita în japonia sînt doar cîteva exemple. Etnopsihiatria se valorifică deci într-o serie ^largă de aspecte ale demersului psihiatric, oferind nu numai o viziune mai largă asupra fenomenului bolii mintale, ci scoţînd în evidenţi şi aspectele universal valabile ale psihopatologiei, raportate la acea dimensiune umană care constituie fondul de normalitate. 434. ETOFARMACOLOGIE (cf. gr. ethos „obicei, deprindere"; pharmakon „remediu"; Vogos „cuvînt, discurs") © Metodă modernă de evaluare a efectelor medicaţiei psihotrope, prin folosirea unor studii asupra comportamentelor „sociale11 ale animalelor. Precedată de o fază ce studii amănunţite de etoiogie, în care se efectuează descrierea minuţioasă a comportamentului speciei, faza de administrare a medicamentului este urmată de elaborarea unui „profil *socia!“ a! medicamentului. Etofarmacoîogia oferă un exemplu deosebit de colaborare pluridisciplinară, răspunzînd •exigenţelor deosebite ale psihiatriei contemporane. 435. ETOIOGIE (cf. gr. ethos ; logos ;)'# Disciplină integrată în grupul ştiinţelor privitoare 3a comportament, care, deşi de dată foarte recentă (deceniul al doilea al secolului ai XX-lea), a înregistrat o serie de succese remarcabile, fiind recunoscută pe plan medical (premiul 'No bel, 1973). Factorii etologiei au fost analizaţi de K. LORENZ şi N. TINBERGEN, care şi-au canalizat studiul asupra problemelor comportamentului animal, în special asupra celui al comunicării. M. COCIU afirmă că „problema centrală a etologiei s-ar putea rezuma la cea a instinctului şi inteligenţei în lumea animală". Cu toate criticile aduse acestor două concepte de şcoala neobehavioristă, ele şi-au dovedit eficienţa în explicarea cauzală a comportamentului. Preocupări „pre-etologice" au existat încă din antichitate, PLATON, ARÎSTOTEL, PLU-TARH, AELlANUS căutînd să pună în evidenţi elementele care deosebesc comportamentul animai de cel uman. introducerea de către stoici a conceptului de „horme“ (lat. instinctus) este un prim pas iîn această direcţie. MONTAIGNE şi, mai tîrziu, DESCARTES afirmă în diferite moduri existenţa unor forme specifice de acţiune ale animalelor. FLOURENS publică, în 1841, lucrarea „Despre instinct şi inteligenţă în lumea animalelor", devenind alături de autorul „Originii speciilor" (Ch. DARWIN — 1859), un precursor important al etologiei. DARWIN schiţează majoritatea tezelor etologice moderne şi creează premisa abordării biologice a ştiinţei comportamentului. Cercetările de la începutul secolului privind comportamentul înnăscut (O. WHITMAN, O. HEINROTH), studiile şcolilor pavloviste şi skineriene privitoare la condiţionarea reflexelor au oferit numeroase date medicului psihiatru K. LORENZ. Etologia arată diferenţierea surselor informaţionale aie organismelor în formarea unei „imagini active a mediului", care să le permită adaptarea. Sursa genomială şi informaţia căpătată prin învăţare de la mediu se cuplează într-un mod extrem de complex, pentru a crea comportamentul cu rol adaptativ. Fiecare act comportamental are o fază apetitivă (dobîn-dită) şi o fază consumatoare (instinctivă, programată), care joacă şi roiul de recompensă pentru actele apetitive. Comportamentul ape-titiv se corectează prin feed-back negativ, în funcţie de rezultatul actului consumator. Atît LORENZ, cît şi şcoala neopaviovistă, prin lucrările sale experimentale, au demonstrat că în orice act de învăţare intervine un fundament instinctiv (nu se pot forma reflexe condiţionate decît pe baza unor reflexe necondiţionate). Habituarea, selectarea stimulilor, integrarea funcţională a motricităţii, achiziţia senzorială sînt forme ale învăţării, care progresează către forma de învăţare superioară, specifică pentru comportamentul uman. in acest sens, LORENZ şi MORRIS susţin că omul îşi depăşeşte funcţia sa adaptativă de supravieţuire printr-o autoactivare al cărei mecanism intern nu a fost încă explicat. Cu cît animalul este mai complex (mai. sus situat pe scara filogenetică), cu atît informaţiile înscrise în genom — afirmă M. COCIU — sînt mai relative şi mai vagi, dar creşte proporţional capacitatea de achiziţie ontogenetică. Deschiderea pe care etologia o dă studiului învăţării, perspectiva abordării comportamentului (de altfel criticată intens de unii psihologi behaviorişti), felul în care sînt explicate „adaptările filogenetice comportamentale" (instinctele) sînt tot atîtea motive de interes pentru psihiatrie, justificînd interferenţa sa cu etologia. 436. ETRAFON(MC) Canada, SUA # Produs terapeutic care conţine două medicamente 122/Etu EtuminaW ; Etymemazine^^1); Eu tipizate, cu acţiune diferită, dar care se com-plementează. Este compus din : • AMITRIPTILINA(M) — timoleptic, derivat cicioheptanic ; • PERPHENAZINE(M) - neuroleptic, derivat fenotiazinic. Are acţiune antidepresivsedativă. 437. ETUMINA(M) Spania - DC! Clotia- prnă • Neuroleptic, derivat dibenzotiazepinic de tip 2-clor-11-(4-metil-1-piperazinil)dibenzo/b, f//1,4/-tiazepină, cu acţiune dublă: iniţial anxiolitic-sedativă şi, în continuare, anti-psihotică. Efectele secundare sînt cele ale NL incisive, cărora li se adaugă hipotensiunea. Nu se administrează în psihiatria organică şi la vîrstnici. 438. ETYMEMAZINE(DCI> • Derivat fenotiazinic (amino-alkil-fenotiazină) de tip 10-/3-(dimetilamino)-2-metilpropil/-2-etilfenoti-azină, cu acţiune sedativ-hipnotică, antie- I ch2 fK~CHrKCcl ch3 metică şi valenţe anxiolitice. Constituie principiul activ pentru următoarele produse farmaceutice — neuroleptice se dative : DIQUEL(M) SUA, NUITAL(M) Franţa, SERGE-TYL(M) Elveţia, Franţa. 439. EU • In a doua topică freudiană, termenul desemnează instanţa aparatului psihic diferenţiată de Sine şi de Supraeu. Există trei perspective asupra termenului : • dinamică : Eul reprezintă latura defensivă a personalităţii în conflictul nevrotic; în momentul în care Eul percepe un afect neplăcut (semnal de angoasă), el pune în joc o serie de mecanisme de apărare ,* • topică : Eul, ca instanţă, intră în relaţie cu revendicările Sinelui, cu imperativele Supraeului şi cu exigenţele realităţii, deci autonomia sa este relativă; • economică: în angajările defensive ale Eului, legarea energiei pulsionale primeşte amprenta procesului primar (această tentativă de legare capătă caracter compulsiv, repetitiv). Geneza Eului este concepută în psihanaliza, în două registre : Eul ca aparat adaptativ diferenţiat, cu originea în Sine, produs a£ confruntărilor cu realitatea, şi Eul ca rezultat al unor identificări, constituit ca obiect in- terior persoanei şi suportînd investiţiile Sk nelui. în raport cu prima topică a lui FREUD* sfera Eului este mai largă decît a sistemelor preconştient-conştient, întrucît Eul dispune de mecanisme defensive inconştiente. După-1920, teoria lui FREUD se centrează nu atît pe relevarea conţinuturilor inconştiente, cît pe analiza propriu-zisă a Eului şi a mecanismelor sale de apărare (în primele scrieri, FREUD' vorbeşte despre Eu în mod nespecific, termenul desemnînd ansamblul personalităţii). Diverşi autori au încercat abordarea conceptuală a Eului ca instanţă (substructură a personalităţii) sau ca obiect de iubire pentru» persoana însăşi (la FREUD, Eul investit cu libido narcisic). HARTMANN încearcă precizarea noţiunilor de narcisism şi de investiţie a Eului (ego-cathexis) ; el afirmă că opusul* investiţiei obiectuale nu este investiţia asupra Eului (ego-cathexis), ci investiţia Sinelui (self-cathexis) ; narcisismul s-ar defini deci ca investiţie libidinală nu a Eului, ci a Sinelui. în accepţiunea globală, Eul ca persoană şi Eul ca instanţă nu sînt două sensuri strict distincte ale noţiunii de Eu, ci se articulează. % Perioada 1894—1900 ; în care apar primele scrieri ale lui FREUD în care se utilizează noţiunea de Eu. în perioada 1880, psihologia Eu — prima topică freudianâ Eu/123 şi psihopatologia; studiind „alterările şi dedublările personalităţii*1, ajung la noţiunea de Eu ca element unic şi permanent. P. JANET arată că, în isterie, este vorba de o dedublare a personalităţii, în sensul formării în individ a două grupuri de manifestări : un grup constituind personalitatea lui obişnuită, celălalt reprezentînd personalitatea anormală, diferită şi ignorată de prima. Această dedublare este pusă pe seama „restrîngerii cîmpului conştiinţei", a unei „slăbiri a sintezei psihologice", fenomene care, în cazul isteriei, capătă „autonomie". Aceste fenomene se dezvoltă izolat, fiind abandonate şi neintegrate în personalitate. FREUD vede aici expresia unui conflict psihic : reprezentări incompatibile cu Euf devin obiectul unor apărări. între 1895 — 1900, contextele în care FREUD operează cu moţiunea de Eu sînt : teoria curei, modelul conflictului defensiv, metapsihologia aparatului «psihic. • „Conştiinţa Eului". Această noţiune este abordată în „Studii asupra isteriei". Legătura dintre conştiinţă şi Eu, sfera Eului fiind mai largă decît sfera conştiinţei actuale, permite trecerea în cadrul unei amintiri patogene dacă perlabo-ra.rea reuşeşte să depăşească rezistenţele ( —> PERLABORARE). Pe de altă parte, Eul ia poziţie de apărare, ceea ce provoacă rezistenţe ; „nucleul patogen" şe infiltrează în Eu şi această infiltraţie poate constitui ea însăşi originea rezistenţei. Se schiţează posibilitatea unei rezistenţe inconştiente, care aparţine Eului inconştient, dar şi Sinelui. •m Noţiunea de Eu şi conflictul nevrotic. FREUD vorbeşte despre diverse „moduri", „mecanisme", „procedee", „dispozitive" de apărare, specifice diferitelor psihonevroze : isteria, nevroza obsesio-na!ă etc. în isterie, intervenţia Eului, ca instanţă defensivă, este complexă: în faţa unei situaţii conflictuale (conflict între dorinţe, interese, interdicţii), Eul se poate apăra prin evitare, nereuşind să stăpînească situaţia. Dar' Eul poate să pună în funcţiune mecanismul refulării, în măsura în care este ameninţat de o reprezentare incompatibilă cu „masa dominantă" de reprezentări pe care o conţine. Astfel, Eul devine parte în conflict, motivul acţiunii sale defensive fiind sentimentul de neplăcere care îl perturbă. Apărarea, în isterie, deşi este atribuită Eului, nu are în mod necesar un caracter voluntar şi conştient ; un proces (defensiv) al Eului poate fi însoţit de efecte specifice pro- ceselor primare (—» PROCES PRIMAR, PROCES SECUNDAR). Eul este un factor, un agent al defensei,dar în măsura în care defensa nu se reduce la o evitare, în măsura în care, în simptomul isteric, semnificaţiile suportă deplasări şi substituţii simbolice (mecanisme care nu sînt specifice, din punct de vedere psihanalitic, proceselor conştiente), Eul se apără, comportîndu-se într-o manieră inconştientă. • Noţiunea de Eu în prima elaborare meta-psihologicâ a lui. FREUD. în „Proiect pentru o psihologie ştiinţifică", FREUD atribuie Eului o funcţie esenţial inhibitoare. Pentru ca realitatea să capete valoare de criteriu şi descărcarea energiei să nu se producă în absenţa la fel ca în prezenţa obiectului real, este necesară inhibarea procesului primar (propagarea liberă, necontrolată a energiei, de la o imagine sau o reprezentare la alta, cu reinserţia acelor reprezentări legate de satisfacerea dorinţelor —> PROCES PRIMAR). Accesul direct al Eului la realităţi ţine de sistemul percepţiei, dar Eul nu funcţionează numai în acest sistem. Eul este o organizare coerentă de reprezentări, la care se ataşează conştiinţa: aceasta controlează procesele parţiale, care exercită o Cenzură asupra viselor, dar care, în aceiaşi timp, este agentul care pune în mişcare refulările şi, ulterior, ridică rezistenţe în faţa tendinţelor refulate. • Diferenţierea operată între Inconştient, Preconştient, Conştient (în capitolul Me-tapsihologie din „Interpretarea viselor**) nu este strict legată de noţiunea de Eu. Apar însă şi aici diferite aspecte ale Eului. Funcţia defensivă a Eului este legată de cenzură ; funcţia moderatoare şi inhibitoare asupra procesului primar se regăseşte în Preconştient, aşa cum se manifestă în gîndirea vigilă; sistemul preconştient este locul de manifestare a procesului secundar (într-o altă scriere? FREUD concepe Preconştientul ca factor ce induce procesul secundar). Eul, ca organizare care implică investiţii libi-dinale, devine sursa dorinţei de a dormi (în care FREUD vede motivul formării visului). 0 Perioada 1900—1914 : privind noţiunea de Eu, cercetarea freudiană se angajează, în această perioadă, în patru direcţii 5 • primele expuneri teoretice (prima topică) nu conţin referinţe speciale în ceea ce priveşte Eul şi pulsiuntle lui l 124/Eu Eu — a doua şi a treia topică freudiană • vorbind despre cele două mari principii ale funcţionării aparatului psihic (principiul plăcerii şi principiul realităţii), FREUD acordă privilegiul principiului realităţii ; pulsiunile de autoconservare, educate prin exigenţele realităţii, ar fi substratul energetic al unui „Eu-rea-litate", care se îndreaptă spre ceea ce este util şi încearcă să impună normele realităţii pulsiunilor sexuale ; relaţia Eului cu sistemul preconştient şi conştient, mai ales cu percepţia şi motili-tatea, devine foarte strînsă; m în conflictul defensiv şi, mai ales, în nevroza obsesională, Eul este instanţa care se opune dorinţei. Astfel, Eul ar avea un suport pulsional, conflictul constînd în opoziţia dintre pulsiunile sexuale şi pulsiunile Eului ; în nevroza obsesională, dezvoltarea libidinală ră-mîne în urmă faţă de dezvoltarea Eului; • Eul, ca obiect al iubirii, este o concepţie aparţinînd tot acestei perioade a gîndirii freudiene, care va căpăta o dezvoltare ulterioară (în psihopatologie, referitor la homosexualitate şi la psihoze). # Perioada 1915—1920 : este legată de elaborarea a trei noţiuni strîns corelate : narcisism, identificare (proces implicat în geneza Eului), componentele „ideale" diferenţiate în cadrul Eului : • noţiunea de narcisism şi definirea Eului : formarea Eului presupune o „nouă acţiune psihică" (Eul nu apare brusc); în raport cu funcţionarea anarhică a sexualităţii, Eul este o unitate caracteristică autoerotismuîui. Eul poate fi obiect de investiţie pentru sexualitate (obiect ai iubirij), la fel ca orice alt obiect exterior. In geneza alegerii obiectuale, se înlănţuie următoarele secvenţe : autoerotism, narcisism, alegere de obiect homosexual, alegere de obiect heterosexual. Eul ca obiect nu se confundă cu ansamblul lumii interioare a subiectului; există deci o diferenţă între investirea libidoului în fantasme şi investirea libidoului în Eu. Din punct de vedere economic, Eul este un mare rezervor de libido ; din Eu, libidoul este trimis spre obiecte, iar o parte din acest libido (partea care refulează) se absoarbe de către Eu. Deci Eul nu este doar locul prin care trece energia de investire, e( reprezintă o formă a acestei încărcături energetice (FREUD compară Eul cu un „animalicul protoplasmatic"). Există o „alegere de obiect narcisic", în care obiectul iubirii (al investiţiei libidinale) se aseamănă cu propriul Eu al individului (de exemplu,v anumite cazuri de homosexualitate masculină) ; 6 noţiunea de identificare : în isterie apar anumite forme de identificare pasagere ; ele sînt modalităţi de a semnifica într-un simptom o asemănare inconştientă între propria persoană şi un altul. Identificarea nu presupune însă numai relaţia: dintre Eu şi cealaltă persoană; prin identificare Eul se hiodifică, devenind un. rezultat, un produs intrapersona! al unei relaţii interpersonale (de exemplu, homosexualul masculin se identifică cu* mama sa şi „se transformă în ea“, aceasta. reprezentînd o modificare a identităţii sexuale după modelul care a fost iniţial obiectul investirii sexuale); f analiza Eului din perspectiva melancoliei (şi a proceselor pe care ea le pune îrv evidenţă) : identificarea cu Obiectul piei -dut (caracteristică melancolicului) presupune regresiunea fa o identificare mai: veche, arhaică, dintr-un stadiu preliminar de alegere obiectuală, în care subiectul vrea să încorporeze obiectul. La origine, Eul s-ar constitui dintr-c* identificare avînd drept model încorporarea orală, ulterior ei modificîndu-se prin identificări secundare. Obiectul introiectat este supus unor tratamente neplăcute, existînd chiar tendinţa ca, acest obiect să fie ucis (suicidul). Odată? cu introiectarea obiectului, se intrc-iectează practic o întreagă relaţie ; in melancolie, conflictul am bivalent faţă?, de obiect este transpus în relaţia cu Eul. în plus, Eul este un sistem alcătuit din1 mai multe părţi. Anumite părţi ale Eului se pot separa prin clivaj (de pildă conştiinţa morală). Rezultă o diferenţiere-în cadrul unor „componente ideale", pe care FREUD le denumeşte Eu ideal, ideal de Eu, Supraeu şi care pot deveni* şi ele obiecte ale libidoului „narcisic". £ Perioada de după 1920 ; odată elaborată, a doua topică (teoria instanţelor psihice), Eul este conceput ca instanţă ce regrupează: funcţiuni şi procese care, in prima topică, aparţineau diferitelor sisteme : • conştiinţa, ca sistem veritabil autonom, este „nucleul Eului14 ; • funcţiunile care ţin de Preconştient: sînt în majoritate înglobate în Eu : • Eul este într-o mare parte şi inconştient (—> „Dincolo de principiul plăcerii"),, fapt dovedit, în special, de rezistenţele* din cadrul curei. Mecanismele defensive ale Eului sînt inconştiente nu. numai pentru că persoanele le Eu — interpretări psihopatologice ; Eu ideal Eu/125 ignoră.ci şi pentru că au o natură compuîsivă, repetitivă, ceea ce le înrudeşte cu acel conţinut refulat împotriva cărora luptă aceste mecanisme. Astfel, Eul apare ca avînd funcţiuni diverse: control al motilităţii şi percepţiei, probă a realităţii, anticipare, ordonare temporară a proceselor mintale, gîndire raţională (dar şi ignorare), raţionalizare, defensă com-pulsivă împotriva revendicărilor Sinelui. Aceste funcţiuni pot fi grupate în cupluri antinomice (de exemplu, instinct şi raţionalizare, cunoaştere obiectivă şi deformare sistematică, rezistenţă şi depăşire a rezistenţei), care reflectă situaţia Eului în raport cu celelalte două instanţe şi în raport cu realitatea. Eul apare ca mediator între exigenţe contradictorii ; el este heteronom, dar are posibilităţi de relativă autonomie (Eul... „este supus unei triple servituţi şi din această cauză este ameninţat de trei categorii de pericole: pericolele din lumea exterioară, cele care vîn din libidoul Sinelui şi cele care aparţin Supraeului"). S-a n-ăscut, dată fiind importanţa noţiunii de Eu în teoria psihanalitică, o întreagă şcoală (ego-psychology) care încearcă să aplice achiziţiile psihanalitice în alte discipline : psihologia sociâiă, psihologia copilului, a învăţării. De aici, o serie de noţiuni ca: energie desexualizată şi neutralizată, funcţiune „sintetică" a Eului, sferă nonconflictuală a Eului. Eul este înţeles ca aparat de reglare şi adaptare ia realitate, avînd geneza în procesele de maturizare şi învăţare, plecînd de la echipamentul senzarîo-motor al sugarului. Teoriile freudiene în ce priveşte geneza, dinamica şi economia Eului Ase înscriu în două mari orientări : # într-o primă perspectivă, Eul apare ca p-rodus al diferenţierii progresive a Sinelui, sub influenţa realităţii exterioare ; această diferenţiere pleacă de la sistemul percepţie — conştiinţă. Eul este ase-mă-nător unui organ destinat stăpînirii pulsiunilor, el încearcă să impună principiul realităţii, principiului plăcerii. Opoziţia Eu-Sine urmează modelul opoziţiei raţiune-pasiune. într-o asemenea accepţiune, problema energiei Eului ridică dificultăţi : dacă Eul se formează sub acţiunea lumii exterioare, cum îşi procură el energia ca să intervină în aparatul psihic, ştiut fiind că acest aparat dispune de o energie interioară proprie ? Dacă energia aparatului psihic este aceea a pulsiunilor (energie internă), atunci şi energia Eului va devia tot din Sine. „Eul este o parte a Sinelui care a suportat modificări sub influenţa directă a lumii exterioare şi prin intermediul sistemului conştiinţă-percepţie" („Dincolo de principiul plăcerii"). Dar între geneza Eului şi imaginea organismului există o relaţie : Eul, ca entitate corporală, nu este o* entitate de suprafaţă, ci corespunde-proiecţiei unei suprafeţe (FREUD face comparaţia cu acel „homunculus" din scoarţa cerebrală, despre care vorbesc: anatomiştii). Deci, în geneza Eului ar interveni o proiecţie a organismului în-psihism. m Cea de a doua perspectivă asupra genezei Eului nu se bazează pe o diferenţiere' funcţională, ci pe anumite operaţii psihice particulare, operaţii care fac să> intervină în psihism, trăsături, imaginir, forme aparţinînd altei persoane decît: subiectul (identificare, introiecţie, narcisism, alegere obiectuală). Psihanaliza încearcă să stabilească identificările specifice diferitelor instanţe : Eu, Eu ideal,, ideal de Eu, Supraeu. Astfel, Eul nu este doar un aparat ce se dezvoltă din sistemul percepţie-conştiinţă, ci o formaţiune internă cu origine în anumite percepţii, care provin nu atît din lumea exterioară,, cît din lumea relaţiilor interumane. Din punct de vedere topic, Eul derivă din Sine şi este un obiect pe care Şinele îl vizează (libidoul orientat spre Eu sau* spre obiectul exterior). Interpretarea psihanalitică a psihozelor : în melancolie apare fenomenul de depreciere şi ură faţă de Eu; la maniacali apare lărgirea Eului pînă la fuziunea cu Eul ideal ; în de— personaiizare se produce risipirea frontierelor Eului prin dezinvestiţie. Suportul energetic al Eului este legat de investirea narcisică ; Eul, ca obiect libidinal, nu este numai rezervor, ci şi subiect al investiţiilor libidinale. Această interpretare psihanalitică a Eului în psihopatologie nu ne scuteşte de a aprecia, teoria Eului în lumina cunoştinţelor actuale. 440. EU (de) BAZĂ - sin. PERSONALITATE MODALĂ PERSONALITATE DE-BAZĂ. 441. EU IDEAL • Termen care, după unii autori, diferă de idealul de Eu şi se defineşte ca ideal atotputernic narcisic, format pe modelul' narcisismului infantil. FREUD a creat termenul-de Eu ideal (Idealich) fără a face distincţie între el şi idealul Eului (Ichideal). Unii autori au reluat aceşti termeni, considerîndu-i ca. semnificînd două formaţiuni intrapsihice diferite. NUNBERG consideră că Eul ideal este* o formaţiune anterioară Supraeului. Persoana., depăşeşte în permanenţă aspiraţia la întoarcere (reîntoarcerea Ia idealul narcisic este remarcată în psihoze). LAGACHE consideră că?. 126/Eu Eu plăcere - Eu realitate 'Eu! ideal, ca formaţie narcisică inconştientă, presupune o identificare primară cu o altă ■fiinţă, însoţită de atotputernicie, reprezentată de mamă: Eul ideal ar fi suportul „identificărilor erotice" (identificări cu personaje excepţionale). După LAGACHE, formarea 'Eului ideal are implicaţii sado-masochiste, -constînd în special în negarea altei persoane '.şi In afirmarea de sine. J. LAC AN defineşte Eul .avînd originea în stadiul oglinzii şi aparţinînd imaginarului. Elementul comun în concepţiile autorilor citaţi îl constituie faptul că Eul ideal este o formaţie inconştientă şi are caracter narcisic. FREUD foloseşte acest termen într-un context în care pune la originea formării instanţelor ideale procesul de idealizare, prin care subiectul urmăreşte să revină la starea de atotputernicie, caracteristică narcisismului infantil. 442. EU PLĂCERE - EU REALITATE • in concepţia lui FREUD, termenii se referă !a geneza relaţiei subiectului cu lumea exterioară şi la accesul la realitate. Opoziţia Eu-plăcere şi Eu-realitate apare în special în următoarele lucrări ale lui FREUD : „Consideraţii • asupra celor două principii ale funcţionării psihice" (1911), „Pulsiuni si destin al pulsi-uniloj^ (1915), „(De)negaţie" (1925). ţ „Consideraţii asupra celor două principii ale funcţionării psihice". Aici antinomia Eu-plăcere/Eu-realitate urmează modelul antinomiei principiul plăcerii/principiul real i-'lăţii. Autorul foloseşte termenii Lust-lch şi •Reai-ich, pentru a desemna evoluţia pulsiu- nilor Eului. Iniţial, pulsiunile urmează principiul plăcerii, progresiv ele se supun însă principiul plăcerii, progresiv ele se supun însă principiului realităţii ; acest lucru este mai dificil şi mai incomplet în ceea ce priveşte pulsiunile sexuale, comparativ cu pulsiunile Eului. FREUD nu afirmă, în această fază, că Eu-piăcere şi Eu-realitate sînt două forme esenţial diferite ale Eului şi că reprezintă două moduri de funcţionare a pulsiunilor Eului : după principiul plăcerii şi după principiul realităţii. £ „Pulsiuni şi destin al pulsiunilor“. în această lucrare, problema centrală revine la opoziţia subiect (Eu) — obiect (lumea exterioară), în corelaţie cu opoziţia plăcere-ne-plăcere. într-o primă etapă, subiectul este ceea ce produce plăcere iar lumea exterioară este indiferentă; într-o a doua^etapă, subiectul şi lumea exterioară se opun. în prima etapă,-subiectul este apreciat ca Eu-realitate, în a doua, ca Eu-plăcere. Opoziţia dintre Eu-plă-cere şi Eu-realitate este marcată iniţial de principiul realităţii, trecerea de la Eu-realitate la Eu-plăcere fiind guvernată apoi de principiul plăcerii. Caracteristica acestui Eu-realitate, care ar exista de la început, ar fi aceea că poate să distingă, atît în exterior* cît şi în interior, după un criteriu obiectiv. în ceea ce priveşte geneza Eului-plăcere subiectul, ca şi lumea exterioară, este scindat într-o parte plăcută şi o parte neplăcută; subiectul intro-iectează părţi plăcute ale lumii exterioare şi proiectează în lumea exterioară părţile neplăcute proprii : astfel, subiectul devine un „Eu-plăcere purificat", iar Iumea exterioară — o sursă de neplăcere. 0 „(De)negaţia“. în această lucrare; apare aceeaşi accepţiune pentru Eul-plăcere şi Eul-realitate. Conceptul de Eu-realitate are la bază ideea că subiectul dispune de timpuriu de un acces obiectiv ia realitate („la origine, existenţa reprezentării este o garanţie pentru realitatea conţinutului reprezentat"). Eul-plăcere se formează ulterior şi are originea în dorinţa de a introiecta tot ceea ce este bun şi de a rejecta tot ceea ce este rău! într-o a treia etapă se formează un „Eu-realitate definitiv" : în această etapă, subiectul încearcă să găsească în exterior un obiect real care să corespundă reprezentări i obiectului primar satisfăcător şi ulterior pierdut. Este o etapă care marchează instaurarea principiului realităţii . 443. EU- (cf. gr. eu „bun, bine, în mod fericit") • Element de compunere exprimînd ideea de bine, perfect, uşor. Sensul este opus lui D1S-. Eudemonism ; Eufomanie ; Euforie Euf/127 444. EUDATINE(M) Anglia, SUA - DCI Pargilina • Antidepresiv timoanaiepti* ■ \tt propalgilaminic de tip N-metil-N-2-r r c p r.il-benzilamină, indicat în depresiile .r > atc ; este lipsit de efecte sedative (necesită ase im - ?). Nu se administrează concomitent cu oeta-blocante, psihostimulente şi antidepresive timoieptice — necesită o pauză de 14 zile. Contraîndicaţiile sînt în generai cele ale timoiepticeior —IMAO. 445. EUDEMONISM (cf. gr. eudaîmoriia „fe- ricire") • Teorie etică ce consideră fericirea drept scop suprem a! existenţei umane, firea omului fiind spontan înclinată să dobîndească plenitudinea bucuriei de a trăi, astfel încît calea ce duce spre maxima fericire presupune urmarea înclinaţiilor natural virtuoase sădite în fiecare individ. Eudemonismul se distinge de hedonism, Acare cultivă plăcerea imediată a simţurilor. înfăţişat pentru întîia oară de filozofia epicureană şi reluat apoi de mate-rialiştii moderni HELVETIUS, DIDEROT, FEUERBACH ş.a.? eudemonismul se opune ascetismului religios şi tuturor doctrinelor morale care subordonează existenţa umană unor imperative transcendente, dar respinge, totodată, şi viziunea rudimentară a hedonismului senzualist, cultivînd plăcerile şi satisfacţiile elevate, care duc la împlinirea omului ca fiinţă raţională. Eudemonismul se opune rigorismului kantian, în cadrul căruia binele moral nu constă în a fi fericit, ci în a merita fericirea, prin respectarea necondiţio- nată a imperativului categoric. Limita principală a concepţiilor eudemoniste este înţelegerea abstract-individualistă a fericirii, care nu acordă suficientă atenţie condiţiilor social-istorice de care depind atît sensul noţiunii de fericire, cît şi posibilitatea realizării ei practice. 446. EUERGASIE (cf. eu- ; gr. ergasia „muncă, forţă") • Termen propus de A. MEYER pentru a defini funcţionarea normală a psihicului. 447. EUFLEX(M> Italia - DCI Orfenadrinâ • Tranchilizant, derivat difenilmetanic de CH M-0-CH2-CH2-H^ 3 CHj tip N, N-dimeti!-2-(o-metil-a-fenilbenzi!oxi) eti 1-amină, cu evidentă acţiune miorelaxantă ş? unele valenţe antidepresive (de mică intensitate), utilizat în special în combaterea unor efecte secundare ale NL. Buna sa toleranţă îi conferă o utilizare fără restricţii. 448. EUFOMAN!E (cf. euforie; gr. mania- „nebunie") ® Stare de bună dispoziţie realizată în^ mod artificial, prin intermediul drogurilor. în scopul satisfacerii dorinţei de eufo-rizare, subiecţii (de obicei, cu o structură dj-zarmonică a personalităţii) apelează la orice mijloace şi sacrificii TOXICOMANIE., 449. EUFORIE (cf. eu-; gr. phorein „a purta") • Termen introdus în 1875 de FRIED-LER, pentru a desemna starea de bună dispoziţie resimţită de morfinomani. Depăşind acest cadru, termenul nu are o sferă de cuprindere psihopatologică precisă, putînd fi întîlnit şi cu conotaţii psihologice : „sentiment, plăcut de satisfacţie de sine şi faţă de anturaj"' (SIVADON, 1968). După POROT, euforia semnifică „dispoziţia către optimism şi bucurie care impregnează comportamentul subiectului" . Trebuie operată o distincţie, ca şi în cadrul altor stări afective (tristeţe, anxietate), între normal şi patologic, observînd că la bătrîni, copii şi anumite structuri de personalitate se poate vorbi de euforie ca stare obişnuită (HENNE). Criteriul distincţiei normai patologic este greu de precizat. Unii autori (P. POPESCU NEVEANU) propun drept model patologic „absenţa unor cauze exterioare", care justifică aceste stări. H. EY consideră euforia, patologică o regresiune către formele primare ale plăcerii infantile fără obstacol sau motiv (1978). O serie de psihiatri de formaţie fenomenologică subliniază diferenţa între euforia normală şi cea patologică, care constă în apropierea, ultimei de starea de excitaţie, aceasta fiind' principala ei caracteristică (TATOSSIAN, 1983). Trebuie subliniat faptul că euforia nu apare-izolat, ci în cadrul sindromului maniacal sau: hipomaniacal. Entităţile în care euforia poate fi pusă în evidenţă sînt : stările maniacale din' cadrul psihozelor afective bipolare şi psihozelor de involuţie, traumatismele craniocere-brale, tulburările psihoorganice legate de modificări endocrine (hipertiroidie, maternitate), intoxicaţiile cu substanţe euforizante sau cu unele medicamente (cortizon, hormoni steroizi, hidrazidă, cicloserină). 450. EUFORIE INTUITIVĂ • Convingere- optimistă, instalată intuitiv la subiecţii care* 128/Euf Euforie scleroticâ ; Eugenie se simt protejaţi şi puternici, datorită modificării dispoziţiei lor. A fost descrisă de ARNAUD. 451. EUFORIE SCLEROTIC © Tulburare mintală descrisă de diverşi autori (CRUVEIL-HER, P. MĂRIE, LHERMITTE, COTTREL, V/iLSON, DANE, BENDER, MICHAUX) în I euconevraxită (scleroza în plăci), constînd într-o veselie excesivă, în contrast cu evoluţia gravă a bolii şi cu starea generală a bolnavului. Poate forma, împreună cu instabilitatea emoţională, o diadă sindromologică caracteristică. 452. EUGELIE (cf. eu-; gr. gelos „ns") ® Tonalitatea, amplitudinea şi oportunitatea rîsuiui normal. 453. EUGENIE (cf. eu- ; gr. gennan „a naşte, a produce*') • Ansamblul măsurilor medicale :şi sociale destinate ameliorării rasei umane. Ideea necesităţii unor măsuri de dezvoltare armonioasă a rasei umane a fost acreditată în antichitatea greacă (spartanii practicau o eugenie empirică) ; termenul EUGENIE şi sensul lui ştiinţific se datorează însă psihologului englez F. GALTON (prin lucrări publicate în 1867, 1883, 1904). Acesta vorbeşte de o eugenie pozitivă, care constă în stimularea procreaţiei la indivizii sănătoşi, şi de o eugenie negativă, care recomandă limitarea sau interzicerea ei la indivizii susceptibili de a genera urmaşi neviabiii sau taraţi PEQUIGNOT •sintetizează obiectivele iniţiale ale eugeniei prin următoarele cerinţe : m creşterea duratei vieţii ; % scăderea mortalităţii infantile ; • îmbunătăţirea performanţelor fizice ; m creşterea taliei ; • creşterea nivelului cultural. Toate aceste obiective pot fi realizate prin ameliorarea calităţii hranei, alimentaţia corectă ■ a copilului în perioada de lactaţie şi înţărcare, epurarea apei potabile, diminuarea morbidităţii infantile (prin tratamente antiinfecţioase ■specifice), măsuri generale de asanare a mediului preconizate de igiena şi medicina socială. La acestea se adaugă măsurile sociale de protecţie a gravidei şi mamei, a familiei şi minorilor, de educaţie sanitară a populaţiei şi de -organizare judicioasă a timpului liber. Întrucît aceste măsuri nu se referă la reproducerea •subiecţilor cu caractere genetice valoroase, ci acţionează asupra condiţiilor de optimizare a fenotipului, ele nu aparţin de fapt eugeniei, -care se realizează prin asigurarea unor condiţii ■favorabile embriogenezei. Măsurile adoptate pentru punerea în practică a eugeniei negative «{castrarea şi sterilizarea voluntară a subiec- ţilor cu alienaţie mintală şi debilitate mintală cronică, interdicţia căsătoriei şi a procreării, legiferate în numeroase ţări), nu au un fundament genetic ştiinţific, întrucît bolile psihice nu se transmit mendelean, ci, în majoritatea lor, poligenic ; pentru a obţine o diminuare la jumătate a incidenţei unei mutaţii cu frecvenţa de 10%, ar fi nevoie de trei secole, în condiţiile în care nici un purtător nu s-ar reproduce (MAXIMILIAN, 1984). în afară de aceasta, măsurile de eugenie negativă au implicaţii etice profund nefavorabile. Acelaşi lucru se întîmplă, după autorii citaţi, şi cu eugenia pozitivă; caracterul pozitiv de „inteligenţă superioară", de exemplu, se transmite tot poligenic, un copil rezultat din doi purtători ai acestui caracter avînd şanse mai mari să-i moştenească. Nu există însă nici o legislaţie în lume care să determine căsătoria, unirea^conjugală, în funcţie de acest criteriu (—> CĂSĂTORIE). Eugenia este deci inoperantă, dar şi inacceptabilă din punct de vedere etic. Dacă însă măsurile eugenice sînt concepute din perspectiva geneticii ştiinţifice actuale, a cărei ramură aplicativă ar trebui să devină, ele ar trebui să urmărească protecţia şi ameliorarea structurii genetice a populaţiilor umane prin evidenţierea şi reducerea frecvenţei factorilor mutâgeni din mediul înconjurător, eliminarea factorilor teratogeni, detectarea purtătorilor de mutaţii genice, efectuarea unei educaţii genetice şi genice şi a sfatului genetic pre-marital, monitorizarea sarcinilor '(MAXIMILIAN). Diagnosticul intrauterin (amniocen-teza) şi ecografic la fătul anormal şi eliminarea sa în cazul depistării embriopatiilor, imunizarea prin anticorpi anti-Rh sînt măsuri conexe, care pot intra în arsenalul eugenie modern. Eugenia pozitivă (selecţia şi stimularea procreării „rasei ariene") şi negativă (pînă îa genocid) a fost aplicată inuman în Germania nazistă (1933-1945). 454. EUHYPNOS(M) Anglia, Belgia, Franţa — DCI Temozepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1 ,3-dihidro-3-hidroxi-1-metil-5-fenil-2H-1,4-benzodiazepin-2-onă, cu acţiune sedativ-hipnotică. Nu se administrează în sarcină, alăptare, la copii şi'vîrst-nici. 455. EUKYSTOL(M) RFG - DC! Haioperidol • Neuroleptic, derivat butirofenonic, de tip 4-/4-(p-clorofenil) -4-hidroxipiperidin/-4/-f!uoro-butirofenonă, cu efecte clinice predominant de tip sedativ, dar cu efecte secundare de tip incisiv -> BUTIROFENONE. Euler Ulf Savante ; Eunuc ; Eu parfume ; Euphorin ; Eusulprd(U) Eus/129-, a 456. EULER Ulf Savante (1905-1983) • Savant suedez, născut la Stockholm (fiu al celebrului chimist) ; după studiile de medicină lucrează un timp la Institutul Rockefeller din New York, apoi, din 1939, ca profesor de fiziologie în oraşul natal. La numai 29 de ani descoperă prostaglandinele,* iar în 1946 demonstrează rolul noradrenalinei (preconiza, din 1951, dozarea catecolaminelor stabilind,, în 1956, rolul lor de neurotransmiţători). Activitatea sa, legată strîns de bazele biochimice ale patogenezei psihiatrice, a fost încununată, în 1970, cu premiul Nobel. 457. EUMETABOLW Spania-DCI Citicolinâ • Psihostimulent cu o structură chimică parti-culară.» de tip colină-citidină 5'-ester pirofosfat, cu acţiune psihostimul.entă şi anorexigenă, practic fără efecte simpaticomi metice. 458. EUNERPAN(M) RFG - DCI Meiperonă m Neuroleptic sedativ, derivat butirofenonic de tip 4'-fluoro-4-(4-metiIpiperidin)butirofe-nonă, indicat în agitaţie psihomotorie, confuzie, dezorientare are vaienţe anticonvulsive, fiind (indicat în stările psihopatoide epileptice. Efectele secundare sînt însă . de tip incisiv, cu excepţia obezitătii secundare neurolepticelor incisive -» BUTIROFENDNE. 459. EUNOCTIN(M) Ungaria - DCI' Nitra-zepom • Tranchilizant, derivat benzodiaze-jpi-ni.c de tip 1,3-di hidro-7-nitro-5-fenil-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, realizînd un somn aproape fiziologic. Industria noastră farmaceutică îl. produce sub numele de NITRAZEPAM(M>. 460. EUNUC (cf. gr. eursoukhos) • Bărbat castrat, care îndeplinea funcţia de paznic al Haremului, intervenţia chirurgicală suferită determina nu numai o schimbare a statutului social ai subiectului, ci şi modificări de ordin somatic (caractere secundare feminine) şi ^perturbări în structura personalităţii. 461-. EUNUCHÎSM (cf. eunuc) - sin. CASTRARE; EVIRAŢIE S-^‘ EMASCULARE. 462. EUPAREUNIE (cf. eu- ; gr. p^rcunoş. „partener într-o relaţie sexuală") • Termen cu înţeles contrar DISPAREUNIEI —> 463. EUPHOftÂMIN' Belgia • Prpd;us terapeutic care conţine două medicame^s tipizate cu acţiune diferită, dar care se compJe-mentează : • METAMPHETAMlNE(M> - nooanaleptic, derivat fenilaminic : • MEPROBANATE(M) - tranchilizant, ^e-rivat-^propandiolic. Are acţiune anxiolitic-miorelaxantă. 464. EUPHORIN(M) japonia - DCI Diaze-pam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1,3-dihidro-1-metil-5-fe’ni!-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică^ anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele -de DIAZEPAM*M). 465. EUPRAMIN(M> Iugoslavia - DCI îmi-pramina • Antidepresi.v timoleptic, derivat dibenzazepinic de tip 5-/3-(dimetilammo)propil/ -10,11 -dihidro-5H-dibenz/b,f/azepină, anti'depresiv cu spectru larg de acţiune, incluzînd depresia endogenă: se pretează şi se recomandă asocierea cu NL bazaie în psihoze.’ Efectele terapeutice se instalează lent, în 12 —1’4 zile. Este necesar ca tratamentul să fie susţinut, existînd riscul recăderilor (în nevroze, minimum trei luni, în psihoze, şase luni). Industria noaSţri farmaceutică îl produce sub numele de ANTI-DEPR!N(M). 466. EURODIN(M) Japoniavt- DCI Estazolam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic da tip 8-clor-6-feniMH-s-triazolo/4,3~â//1 ,4/ben-zodiazepină, Cu acţiune uşor anxiolitică şi :marcat sedativ-hipnotică/ 467. EUROSAN(M) Elveţia - DCI Dioze-pom • Tranchilizant, derivat benzodiazepinia S-^' D!AZEPAM(M) România. 468. EUSULPlDfM) Italia - DCI Sulplrl4ă%m Neuroleptic incisiv, derivat benzamidic dQ tip N-/(1 -etil-2-pirolidinil)metil/-5-suifamjq>ili:p'p $ — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 1307Eut Eufanasie : activa, pasiva, autoeutanasie anisamidâ, cy certe valenţe antidepresive, fără. componentă sedativ-hipnotică. Avînd indicaţiile NL incisive (endogenii), este în acelaşi timp util în combaterea impulsiunilor obsesiv-com-pulsive şi în afecţiunile psihosomatice : ulcer gasţric şi duodenal, vertij, în special de tip Mentere. Pentru dozele mari, are efecte secundare comune NL incisive. Se poate administra fără pauză de 14 zile după întreruperea IMAO. Nu se administrează în manie şi epilepsie. 469. EUTANASIE (cf. eu-; gr. thanatos „moarte") • „Moartea uşoară" (fără dureri), provocată intenţionat unui bolnav incurabil, în faza terminală, pentru a-i curma suferinţa. Este o metodă cu implicaţii filozofice, morale, juridice şi religioase, care au suscitat argumente pro..şi contra, rezultate din atitudinile diferite faţă de dreptul la viaţă şi la moarte. Dreptul la moarte, chiar daca ar putea fi acceptat in abstracto în cazurile limită ale bolnavilor incurabili, nu poate fi conceput ca revers logic al dreptului la viaţă, el fiind inseparabil de acesta şi enunţat implicit în el. „Moar-tea uşoară" („fericită"), promovată de adepţii „milei", faţă de cei aflaţi^ntr-o lungă agonie, respectă litera legii, în sensul în care aceasta condamnă lezarea autonomiei individului de a decide pînă îa sfîrşit asupra actelor sale, dar nu şi spiritul ei, al cărui sens este afirmarea necondiţionată şi menţinerea vieţii. Deşi problema pare clară, nu s-a aiuns încă la un consens în atitudinea faţă de aceste cazuri limită, rezolvareâ lor neputînd însă contraveni codurilor de deontologie medicală. Indiferent de motive, eutanasia activă reprezintă din punct de vedere juridic un asasinat (nici chiar codul penal din 1944 al Germaniei naziste nu a legalizat-o), iar din punctul de vedere al subiectului însuşi, un suicid. Ideea eutanasiei apare în Republica Ideală a Iui PLATON, care considera că medicii nu trebuie să mai îngrijească, prelungind viaţa unui om invalid, deoarece aceasta nu-i foloseşte nici lui, nici statului. Thomas MORUS (în „Utopia", 15, 16), F. BACON („Noul organon", 1620}^ iar în epoca contemporană F.. NIETZSCHE şi A. CARREL, au promovat această idee din perspectiva primatului societăţii asupra individului,' indiferent de orientările lor individuale (utopice, metafizice la BACON, amorale şi antidemocratice la NIETZSCHE). Tradiţia hipocratică sau /cea iudeo-creştină au respins-o prin chiar preceptele lor. Dacă sub aspectul acţiunii practice este limpede că eutanasia nu poate fi acceptata, problema pare' însă interesantă prin aspectele etico-moraie, deontologice şi psihologice pe care. îe suscită în epoca hiperperfecţîonă'rii „maşinăriei medicale" (WEISMAN), care poate conduce uneori la situaţia limită a prelungirii artificiale a vieţii prin abuz de terapie (GUEHO)^ bolnavul nemaiavînd practic şansa de a-ş? relua viaţa normală. Se vorbeşte în acest caz de „distanasie", în opoziţie cu „ortoeutana-sia“ (denumiri propuse- de Seminarul de criminologie de la Liege, 1951), situaţie în care bolnavul, excedat de suferinţa pe care mijloacele medicale nu i-o înlătură, în ciuda prelungirii vieţii, doreşte întreruperea aplicăriP acestor mijloace. Eutanasia „negativă" (pasiva) ar consta- îrr întreruperea reanimării unui bolnav care - a-avut o moarte aparentă, în condiţiile în care activitatea electrică cerebrală a dispărut irevocabil (de fapt, nu ar fi vorba decît de întreruperea unui „experiment practicat pe un preparat cord-pulmonVşi nu de întreruperea-susţinerii medicale a vieţii unui om — GUEHO). „Autoeutanasia" constă în solicitarea morţif de către un bolnav incurabil’, pe care nu-i maî aşteaptă decît o agonie marcată dJe suferinţe atroce (veritabilă echivalenţă suickiară).. Con-traargumentu! acceptării „autoeutanasîei" sau» a „ortoeutanasiei" este acela că limita incura* bilîtăţii este relativă prin definiţie şi niciodată definitivă, astfel încît datoria primordială â medicului rămîne, chiar şi în aceste situaţii1 limită, conservarea vieţii pînă la înregistrarea obiectivă a dispariţiei premiselor biologice ale continuării ei. Premisa practicii medicale, statuată încă din jurămîntuî bipocratîc, este apărarea necondiţionată a vieţii, fără de care medicina nu este posibilă (GUEHO). Nicr mila pentru suferinţa atroce cauzată de o boală incurabilă nu poate fi un argument pentru curmarea ei ; în această situaţie, noţiunea de milă devine ambiguă : eliberînd bolnavul de suferinţă, se urmăreşte —fie şi inconştient — cruţarea celorlalţi (inclusiv a medicului) de suferinţa adiacentă. De asemenea, consimţă-mîntul sau libera opţiune a bol'navului nu pot fr luate în consideraţie, întrucît suferinţa acută poate modifica perceperea de către acesta a realităţii şi, în ultimă instanţă, afectează dis-cernămîntul său, astfel încît o hotărîre luată în aceste momente nu poate fi valabilă în sens juridic. Ca obiect de studiu al tanatologiei, a cărei premisă este valoarea potenţial-inestimabilă a vieţii umane, astfel încît chiar momentu $ morţii poate şi trebuie investigat şi ameliorat (psihologic şi biologic), eutanasia poate deveni un concept cu adevărat medical, depăşind limitele' iniţiale, inoperante, pentru a aborda dezvoltarea strategiilor sănătăţii şi menţinerii unei vieţi umane demne, care să merite st .fie trăită pînă la sfîrşit, într-un mod complet ş& raţional '(WEISMAN 1985).. ’■ Eutbym (M) ; Eufonia ; Eaton ie vegetativa ; EuvitoHM) ; £vqco/rn(M) Eva/131 în ceea ce priveşte atitudinea medicului ffaţă de bolnavul suferind în stadiul terminal, #>sihoterapiile comprehensive şi de susţinere constituie o ultimă măsură, mult mai autentic cwnană şi medicală decît eutanasia. 470. EUTHYMhexahidro-8-metiM H-pirazin/3,2,1-jk/carbazol , cu acţiune mai modestă decît a IMIPRAMINEl, dar cu instalarea mai rapidă a acţiunii terapeutice şi cu efecte secundare mai atenuate. ■ -471. EUTIMJE (cf. eu-; gr. thymos ,?spirit") v# Termen vag delimitat psihopatologic, care ar caracteriza dispoziţia specifică individului ^normal, de „linişte sufletească sau bucurie*' (J. CAMPBELL). Termenul este rar folosit, -deoarece nu exprimă o noţiune suficient opozabilă distimiei, în toate aspectele sale cantitative şi calitative. .472. EUTIMIN(M) Bulgaria - DCI Litiu sin. carbonat • Timoizoleptic —> CARBONAT PE LITIU(M) România. 473. EUTlMOX(M> Spania - DCI Flufenazinâ IMAO. 477. EUVITOL(M) Anglia - DCI Fencam-famin & Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip 3-fenil-N-etil-2-norbornananină, indicat în scăderea randamentului util şi a'elanului vital la virstnici şi în covalescenţă, epuizare fizică şi psihică. Fiind o amină simpaticomime’ tică, are efecte de dependentă si sevraj PS l H OST l M U L E N:T E... 478 EVACALM(M) Anglia - DC\ Diazep'dm • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de. tip 7-clor-1 ,3-dihidro-1.- metil-5rfen.iî-2H-1,4- 1l2/Eva Evadene (M); Eveniment biografic ; Evenimente de viaţa benzodiazepină, -cu acţiune sedativ-hipnotică,. anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. industria noastră farmaceutică îl produce sub numele- de Dl AZE PAM( 479. EVADEN EU1) Italia, EVADYN E( M> Anglia, Belgia, E VASIDOL(M) Austria - DCI Butriptilinâ • Antidepresiv timoleptic, derivat di benzocicloheptanic de tip DL-10,11-dihidro-N ,N ,[i-tri metil-5 H-di benzo/a, d/ci cloheptan-5-propilamină, indicat în depresii de intensitate variabilă (efectul terapeutic obţinîndu-se în funcţie de dozaj), cu o bună tolerantă—>• TIMQ-LEPTICE. 480. EVENIMENT BIOGRAFIC (cf. lat. evenire „a se întîmpla" : gr. bios „viaţă" ; pjaphein „a scrie") • Fapt sau ansamblu de fapte exterioare individului, care, prin localizarea temporală sau spaţială, prin caracterul .unitar şi influenţa pe care o exercită asupra subiectului, dobîndeşte o anumită semnificaţie pentru acesta. In psihiatrie, evenimentului biografic i se ecordă importanţă atunci cînd capătă caracterul de traumă (termen nediferenţiat, care include. agenţii agresogeni de tip psihic sau fizic, ce favorizează instalarea unei boli psihice), în acest sens, orice eveniment biografic realizat într-un complex conjunctural în care organismul îşi depăşeşte posibilităţile adaptative devine semnificativ şi traumatic pentru debutul şi chiar evoluţia bolii psihice. în această viziune, mecanismul etiopatogenic ai reacţiilor (reacţii psihice patologice) a fost fundamentat prin lucrările lui JASPERS, care, prin intermediul conceptului de comprehensibilitate, explică relaţia directă dintre evenimentul biografic şi starea reactivă (—> PSIHOGENII). KRETSCHMER va emite însă opinia că evenimentul nu constituie, în anumite situaţii, decît ^trăgaciul declanşator" sau „cheia" care se potriveşte „în broască", pentru terenul predispus la îmbolnăvirea psihică. Deşi nu se poate afirma cu certitudine (neexistînd încă nici mijloacele necesare în acest scop) că un anumit eveniment a contribuit la geneza unor boii psihice ca schizofrenia (de exemplu, un eşec şcolar sau universitar) sau depresia endogenă (pierderea unei rude apropiate), relaţia este totuşi observabilă şi trebuie Iuată în considerare, ca posibilă şi parţială explicaţie a unor mecanisme psihologice cu rol în apărarea şi strategia de viaţă a personalităţii individului. Psihanaliza înţelege acţiunea patogenă a evenimentului din perspectiva semnificaţiei lui pentru individ în raport cu biografia acestuia şi, în special, cu perioada copilăriei. în acest sens, luînd ca model doliul (pierderea unei persoane' semnificative afectiv pentru subiect), dar şi extinzînd noţiunea de doliu {.pierderes* unui obiect real sau simbolic), teoria psihanalitică oferă explicaţii pentru muite dintre tulburările psihice şi psihosomatice, prin conferirea valorii de doliu patologic. Privite sub această lumină, evenimentele biografice ar avea următoarele semnificaţii : • fapt care pentru individ capătă, un sens* particular şi este capabil să îi modifice evoluţia ulterioară a existenţei ; • funcţia de realitate şi forţă, cu efect asupra psihicului, pe care o are în aparenţă evenimentul (FREUD ;l îmbracă* cu haina fantasmei), determinînd simptomul psihic : • eîectul asupra individului se produce in funcţie de modul in care acesta investeşte în eveniment, iar în cazul cînd nu se suprapune schemei ereditare, fantasma suferă o remaniere ; • organizarea realităţii psihice în funcţie de polii primitivi (de tipul scenei primitive a seducţiei, castrării), cu valoare mitologică universală, numită „eveniment originar", care înlătură ipoteza că îa. originea umanităţii ar sta un eveniment real constitutiv al istoriei ; • povestirea, in cadrul examenului clinic,, a trecutului personal construit retrospectiv, trimite la fantasme în spatele cărora, se ascunde amintirea unor evenimente-Intrate în amnezia infantilă. Viziunea ştiinţifică, epidemiologîcă şi noso-grafică, sub care trebuie abordat acest gen de-patologie psihiatrică (cunoscută sub nume ca r nevroză posttraumatică, puerperală, de război, de doliu, de divorţ), ca şi studiul atent, cu;, metode statistice, al evenimentelor din biografia individului, ar putea modifica într-un sens* constructiv raportul dintre eveniment şi afecţiunea psihică, ajutînd la circumscrierea ei corectă în cadrul unei entităţi nosologice* precise. 481. EVENIMENTE DE VIAŢĂ • în sens psihiatric, evenimentele de viaţă sînt schimbări survenite în existenţă care, prin semnificaţia.: lor pentru subiect, solicită în mod intens capacitatea de adaptare la o nouă situaţie,' cu sau fără declanşarea unor fenomene psi hopatologice. Un sinonim frecvent utilizat este termenul' „stressor", preluat din limba engleză. Sursele teoretice ale metodologiei evaluării evenimentelor de viaţă se află în psihobîdlbgia lui A. MEYER. Sub influenţa gîndirii plura-îist-determi nişte a lui T. HUXLEY ş; Ch. DARWIN, A. MEYER a subliniat rolul corelaţiilor dintre statutul biologic, genetic si cel social al individului şi formarea personalităţii, imaginînd chiar şi o „harta" schematică a Evenimente de viaţa ; scale de evenimente, corelaţii Eve/133 vieţii, menită să evidenţieze schimbările importante survenite în cursul existenţei individuale, într-o serie de studii ecologice asupra stării, de sănătate, efectuate pe 3 500 de subiecţi urmăriţi pe o perioadă de 20 de ani, HINKLE şi WOLFF (1958) au constatat că bolile psihice şi somatice apar cu o mai mare frecvenţă în perioade aie vieţii in care situaţiile conflictuale, insecur'izante sau lipsite de factori generatori de satisfacţii sînt mai dense pe unitatea de timp. Boala pare să fie astfel un răspuns neadaptativ-mediat de sistemul nervos la perceperea ostilă a mediului, devenit factor agresogen, cu rol etiologic primar, al bolilor prin defect de adaptare. Sub efectul acestor studii şi preluînd ideea hărţilor" evenimentelor semnificative ale vieţii, HOLMES şi RAHE (1967) elaborează prima scată de evaluare a evenimentelor de viaţă: Scala de evaluare a readaptării sociale (SRRS), cuprinzînd o listă de 43 de evenimente a căror „cantitate" de readaptare a fost estimată pe sute de persoane de diferite vîrste, profesii, ranguri sociale, culturi. Ordonarea valorică a impactului readaptativ, în mod convenţional stabilit după aceste estimări cu anumite cifre de scor, începe cu evenimentul de magnitudine maximă (moartea soţului), cotat cu 100, urmat de divorţ (73) şi separarea soţi-or (65) ; căsătoria este cotată cu 50, plecarea în vacanţă cu 13, evenimentul de magnitudine minima fiind „violări minore ale legii" (11). Autorii definesc valorile readaptative după diferiţi stressori „unităţi ale schimbării de viaţă“ şi consideră suficientă acumularea a cel puţin 200 astfel de unităţi intr-un an, pentru a creşte semnificativ incidenţa unor toii somatice, psihosomatice sau psihice (infa ct miocardic, ulcer peptic, astm, infecţii, diabet, tuberculoză, scleroză multiplă, leucemie, schizofrenie, depresie, nevroze etc.). Astfel-, printre evenimentele care ar precipita un. infarct se numără munca excesivă în condiţii de stress (FISHER, 1963), conflicte cu ceilalţi, insatisfacţie şi frustrare cronică, doliu, supracontrolarea reacţiilor emoţionale, frustraţie cronică şi drenare intempestivă consecutivă a emoţiilor, depresie, oboseală, stress cr©nic anterior îmbolnăviri, la care se adaugă substratul unei personalităţi obsesio-nale şi predispuse ia perceperea stressantă a realităţii (LEIGH, 1968). Reiese că evenimentele nu acţionează izolat, ele fiind strîns legate de caracterul şi personalitatea care le percepe ca stressante (o personalitate predispusă spre competitivitate va percepe stressorii mai puternic ; dacă este şi lipsită de mecanisme secundare de compensare sau utilizează greşit strategiile menite să depăşească stressorii, valoarea lor subiectivă va creşte). Efectul psihosomatic al stressorilor este dovedit de aşa-zisele „reacţii aniversare'' ale cardiacilor, care pot prezenta simptome similare atît la decesul unei persoane apropiate, anuale. De altfel, cordul este un organ investit psihodinamic cu semnificaţii simbolice cae îl fac deosebit de vulnerabil în fenomenele de somatizare prin conversie psihogenetică (HAC-KETT şi colaboratorii, 1985). Evenimentele de viaţă pot constitui o modalitate de asociere a sindroamelor psihice şt cu endocrinopatiile. Boala endocrină acţionează ca stressor (GIBBONS, 1983), prin faptul că modifică imaginea corporală subiectivă a coîna-vului sau insecurizează existenţa acestuia, determinînd o reacţie psihică ce se poate remite odată cu vindecarea bolii. Pe de alta parte, debutul endocrinopatiei poate constitui în sine un eveniment psihogenetîc, putînd provoca apariţia clinică a unui episod dep'esiv sau schizofrenic (BROWN, HARRIS, BIFLCY, 1973), caz în care tratarea bolii endocr* r.u mai e suficientă pentru remiterea sindrc ' psi hic. Corelaţia apariţiei sindroamelor psihice (depresii, episoade schizofrenice acute, încercări suicidare etc.) cu evenimentele de viaţă, chiar dacă este demonstrată, rămîne totuşi redusă (în general mai mică decît 4-0,3, corespur'zînd ia mai puţin de 10% din varianţă). Stuc recente au arătat importanţa mai mare a c.victerului de indezirabiîitate al evenimentelor decît al frecvenţei cu care acestea se repetă, ca şi a prezenţei/absenţei suportului soda' si a defensefor mature ale Eului (WILDER, 134/'Eve Evenîin W ; Evocare(B); Evoluţie a bolilor psihice PLUTCHIK, 1985). Astfel, reacţiile psihice după dezastre naturale, chiar dacă pot fi severe iniţial, sînt de scurtă durată şi se autolimitează, cazurile psihotice fiind rare în astfel de situaţii (COCKERHAM). Acest fapt a fost dovedit si de studiile care au urmărit consecinţele cutremurului din 1977 (PREDESCU, NICA-U DA MG I U, 1979,1981). Uneori; însă stressorii pot acţiona prin mecanism de trăgaci în cazul persoanelor cu vulnerabilitate genetică crescută pentru boli psihice majore (psihoze). Evaluarea evenimentelor de viaţă constituie o direcţie de cercetare larg utilizată în prezent. Au fost elaborate si alte scale de evenimente de viaţă (PAYlCPL - cu 61 de itemi, HORO-WITZ — cu 34 si 143 de itemî, HURST — cu 110 itemi, lista PERI a lui DOHRENWEND -cu 102 itemi etc.), ajungîndu-se la tehnici sofisticate de cotare a scorurilor şi de cqrecţie, pentru creşterea gradului lor de fidelitate. Pe lîngă magnitudinea evenimentelor, aceste scale urmăresc şi evaluarea gradului de indezira-bilitate a evenimentelor negative neplăcute, putînd fi aplicate temporal în mod diferenţiat. Ele pot fi elaborate pentru cazuri diferenţiate de cercetare (în funcţie de structura socială a loturilor cercetate, de tipul cercetării), operaţia de etalonare fiind obligatorie (ceea ce pare să le confere proprietăţi psihometrice). Valoarea euristică a studiilor de evenimente de viaţă nu este încă clar stabilită, dar se pare că — după o supraevaluare iniţială — ponderea lor în cunoaşterea importanţei interrelaţiilor socio-psihogenetice trebuie privită nuanţat, în contextul unor cercetări mai complexe, în care suprasolicitarea unei singure direcţii de investigare nu poate fi realistă. La noi în ţară, Rodica lONESCU şi Cristina POPESCU (1985) au efectuat studii de evenimente de viaţă pe o populaţie studenţească, utilizînd o scală etalonată în acest scop. 482. EVENTIN(M) Belgia, R.F.G. — DCI Propilhexedrină • Psihostimulent, derivat di-feniletilaminat de tip (±)N,a-dimetilciclohe-xan-etilamină, cu valenţe anorexigene, fără efecte simpaticomimetice, ceea ce îi conferă posibilităţi mai largi de utilizare —> PSIHOSTIMULENTE. 483. EV1RAŢIE (cf. lat. eviratio „castrare4*) — sin. CASTRARE; EUNUCHISM —>*. EMASCULARE. 484. EVOCARE(D) delir (cf. lat. evocare „a chema") • Convingere puternică, impenetrabilă ia argumente logice sau la probe obi-ctiv» ale realităţii, cu conţinut incredibil, vînd ca tematică trăirile onirice dintr-o stare confuzo-onirică, mai ales de etiologie etilică, datorată fragilităţii neuropsihice a individului în urma consumului abuziv de alcool. 485. EVOLUŢIE A BOLILOR PStHtCE' (cf. lat. evolutio „desfăşurare1*) • Fără a fi un criteriu cu o semnificaţie absolută în clinică psihiatrică, evoluţia bolilor psihice a reprezentat nu numai o cale de diferenţiere nosologică, ci şi un instrument metodologic de stabilire a diagnosticului şi de evaluare a conduitei terapeutice. Diferenţierea patologiei psihogene în reacţii şi dezvoltări are la bază tocmai acest criteriu al evoluţiei, reprezentat, în cazul reacţiilor, de un interval precizabil, în care intensitatea fenomenelor psihopatologice descreşte progresiv. Psihoza maniaco-depresivă a suscitat, prin evoluţia sa neobişnuită, o serie de discuţii în psihiatria clasică, ca şi delimitarea unor tipuri evolutive deosebite : crize izolate, evoluţie remitentă, intermitentă, circulară sau periodică alternă. Criteriul evolutiv nu s-a dovedit, totuşî, în cazul psihozelor afective, suficient de precis pentru a opera delimitări reale. Evoluţia psihozelor din grupa schizofreniilor, nu reprezintă numai un element de diagnostic pozitiv, ci şi unul de diagnostic diferenţial, faţă de psihozele schizofreniforme. De asemenea, s-a încercat predicţia tipului evolutiv al procesului schizofrenic după particularităţile de debut, de personalitate premorbida, de vîrstă şi mediu familial. Dintre modalităţile evolutive ale acestei boli, sînt consemnate : evoluţia continuă simplă, evoluţia ondulantă şi evoluţia atipică. Deşi evoluţia continuă a schizofreniilor este unanim admisă, trebuie menţionat faptul că ea reprezintă numai o constatare teoretică, subliniind dificultatea stabilirii unei ,,noi homeostazii; care poate merge pînă la sfîrşitul existenţei'* (H. EY). în cazul dizarmoniilor de personalitate, evoluţia ar putea funcţiona ca un criteriu de ex* cludere a acestora din grupa bolilor : ele nu prezintă un dşbut, durata lor este egală cu întreaga existenţă, iar ipoteza congenitală este contrazisă net de studiile care relevă importanţa factorilor socio-culturali. Caracteristică patologiei organice este evoluţia lineară; în raport direct cu localizarea şi prezenţa agentului etiopatogenic. Un aspect deosebit îl reprezintă modificarea evoluţiei bolilor psihice sub influenţa medica-ţiei psihotrope,- achiziţie a ultimilor patru decenii, care a modificat nu numai elementele tabloului simptomatologie, ci şi durata lui, precum şi tipurile de remisiune sau vindecare. Atributul de cronicitate şi incurabilitate care era juxtapus diagnosticului psihiatric a suferit Ex-AdiposW ; Exasperare ; Excentricitate ; Excitant Exc/135 în ultimele decenii remanieri categorice, păs-trîndu>se pentru un număr extrem de limitat de afecţiuni. 486. EVRODEX(M) S.U.A. - DCI Dexam-fetcmina • Psihostimulent, derivat feniletil-aminat de tip (+)-a-metilfenetilamină — amină simpaticomimetică, indicată în combaterea efectelor secundare ale unor psihotrope. Utilizarea ei în doze mărişi repetate poate duce la dependenţă. 487. EXACERBARE (cf. lat. exacerbare „a înăspri, a agrava") • Creştere cantitativă şi calitativă a unor fenomene, trăsături, situaţii deja existente. în psihiatrie, ca şi în medicină în general, exacerbarea denumeşte acţiunea de întărire, intensificare într-un interval scurt de timp a unui simptom sau a unui grup de simptome, în cadrul evoluţiei naturale a bolii. 488. EX-ADIPOS(M) Italia - DCI Fenter-mină • Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip a,a-dimetilfenetilamină, cu efecte sim-paticomimetice şi anorexigene, utilizat în combaterea obezităţii secundare curei îndelungate cu NL -> PSIHOSTIMULENTE. 489. EXANTROPfE (cf. gr. exo- „în afară" jg anthropos „om") —> ANTROPOFOBIE(F). 490. EXASPERARE (cf. lat. exasperare „a irita") • Stare afectivă caracterizată printr-o încărcătură emoţională deosebit de accentuată, o iritare dusă la limita suportabilităţii, exprimată j>e plan comportamental prin descărcări motorri. violente şi difuze. După LOGRE, ar constitui o tulburare s'pecifică de caracter. Este semnalată în cazul olîgofrenilor, toxicomanilor, epilepticilor, personalităţilor dizar-moniCe de tip excitabil şi instabil. • 4-9ti EXCENTRICITATE (fr. excentricite) • Trăsătu-ră comportamentală a unor indivizi ale căror acte depăşesc, cu mult. limitele obişnuitului. HOREAU de TOURS i-a dedicat o monografie, în care o consideră ca o nebunie incompletă, avînd însă aceleaşi caracteristici ca şi boala mintală clinică. „Adevăraţi nebuni raţionali", aceşti dezechilibraţi, care nu vin întotdeauna în contact cu serviciile psihiatrice, se lasă antrenaţi în acţiuni a căror bizarerie şi' gratuitate sînt frapante. Introducînd criteriul normei valorice, autorul descrie o serie de excentricităţi, care nu pot fi însă integrate într-un sistem coerent de clasificare. Astfel, călătorii solitari în jurul lumii (epoca în care Jules VERNE imaginase „Ocolul pămîntuiui în 80‘de zile"), femeile combatante (inspirate de exempilif' amazoanelor din Dahorhey), dueliştii (care se întreceau în a folosi cele mai neaşteptate tehnici de luptă, inclusiv obuzierele), cerşetorii milionari, ca şi ciudaţii membri ai cluburilor de sinucigaşi, erau categoriile cele mai frecvente ale acestei originale entităţi, aflate la marginea psihopatologiei. Modă a începutului de secof, excentricitatea părea a deveni o epidemie. Autorul prevenea asupra „contagiozităţii" ei, deoarece, de la un individ 1a altul, „un factor necunoscut" îndemna la noi fapte. O întreagă epocă, în care au proliferat manifestările excentrice, este cunoscută sub numele de „Ies annees folles“. în secolul nostru, „Cartea recordurilor" (GUiN-NESS), atingînd tiraje de milioane de exemplare, îşi adaugă în fiecare an cîteva sute de pagini. 492. EXCITANT (cf. lat. excitare „a provoca, a stimula") • Variaţie a unei forme de energie din mediu, exercitînd o acţiune de stimulare (tulburare a echilibrului anterior al sistemului) asupra unui organ sau a întregului organism. Poate fi de natură chimică, fizică, biologică. Termenul este utilizat în psihiatrie pentru denumirea substanţelor care, prin acţiunea lor asupra sistemului nervos central, produc o creştere a nivelului activităţii psihismului (alcoolul, cofeina şi teina, tutunul, morfina şi derivaţii ei, cocaina etc.). Există şi ambianţe Î36/Exc Excitaţie : psihomotorie, maniacală climaterice excitante (climatul marin sau alpin), care solicită resursele de adaptare ale organismului la condiţii diferite de presiune atmosferică, la curenţi, umezeală etc., producînd (în cadrul reacţiei de adaptare) şi modificări ale activităţii psihice. 493. EXCITAŢIE (cf. lat. excitatio „stimulare") • Proces de interacţiune între două sisteme aflate în contact (receptor şi mediul ambiant), în care variaţia unuia sau mai multor parametri ai mediului determină o modificare tranzitorie a stării receptorului. Prin extrapolare, excitaţia (psihomotorie) este definită ca manifestare la un nivel supradimensionat a funcţiilor psihice normale sau modificarea lor în sens cantitativ sau calitativ, cu răsunet (de regulă) în sfera exprimării verbale sau comportamentale. Psihiatrii de limbă franceză dihotomizează termenul de excitaţie psihomotorie în exaltare psihică şi agitaţie motorie, fenomene care numai rareori pot fi întîlnite izolat. BARDE-NAT şi PRINGUEY consideră că exaltarea sau excitaţia psihică presupune ridicarea tensiunii psihologice şi accentuarea dinamismului psihic, aspecte care devin patologice atunci cînd sînt însoţite de o tulburare afectivă particulară reactivă, apărută în urma unei emoţi intense sau a unui incident grav sau cînd înso* ţese un sindrom delirant sau confuzional. Deşi menţionată secundar, excitaţia maniacală constituie unul din tipurile cele mai frecvente şi mai caracteristice ale stării de excitaţie (—* MANIE), în care bolnavul, expansiv, jovial sau ironic, dar frecvent coleros, este deseori conştient de această hiperactivitate, care îi dă iluzia unei superiorităţi psihice instalate brusc. Stările de excitaţie se manifestă diferit şi în funcţie de factorul vîrstă.: copiii, avînd pînă *la o anumită vîrstă trăsături instabile, pot prezenta stări de excitaţie considerate în acest caz normale ; la subiecţii tineri» poate fi vorba de un prim acces al unei psihoze periodice, de o formă atipică a unei agitaţii catatonice sau de episoade psihotice acute ; la persoanele vîrstnice, excitaţia traduce întotdeauna evoluţia unui proces demenţial. Constitui,n-d un simptom, destui de bine circumscris, excitaţia beneficiază de un tratament simptomatic, gradat în funcţie de intensitatea manifestărilor, care permite medicului clinician terapia etiologică ulterioară. Tratamentul trebuie adecvat în funcţie de multiplele variaţii posibile, de la simple gesturi de nerăbdare, tonul ridicat al vocii, vioiciunea crescută, pînă la excitaţia propriu-zisă, marcată prin accelerarea ideaţiei, a memoriei, a limbajului, a imaginaţiei, labilitate emoţională, exagerarea încrederii în sine. în concordanţă cu intensitatea substratului pe care apare excitaţia,. ea se poate menţine,* în planul aparenţei logice, coerentă sau poate fi caracterizată ca instabilitate ideatiyă, dezordine verbală sau motorie. Coloratura afectivă este dată de prezenţa anxietăţii, a furiei .etc. Sînt de menţionat, în acest context, şi stările paroxistice de excitaţie, generate de pasiuni, şi paroxismele de angoasă. în tablourile deli-rant-halucinatorii şi confuzionale, .excitaţia poate determina acte cu sensuri şî finalizări dramatice. Stările de excitaţie constituie, ca şi; agitaţia psihomotorie, urgenţe psihiatrice; primul aspect care trebuie rapid elucidat este factorul etiologic, spre care ne orientează:. • modul de debut (brusc sau progresiv); • circumstanţele de apariţie (şoc /emoţional, intoxicaţii cu alcool, droguri-,etc.) î • starea de conştiinţă a subiectului (sindrom confuzional sau halucinator) ; • starea generală somatică, semnele alton afecţiuni ; • antecedentele subiectului (accese ante-•rioare, periodicitate, etilişm, crize epileptice). în ordinea frecvenţei, excitaţia psihomotorie este componentă a tabloului clinic In : • sindroame infecţi oase, encefalite şi meningoencefalite ; • intoxicaţii cu diverse substanţe : alcool, cannabis, CO, medicamente antîtu'bercu-loase, antimalarice (cicloserină, hidra-zidă), antidepresive sau substanţe psiho-disleptice (amfetamine halucinogene) \ m decompensările personalităţilor dizar-monice ; Exhibiţionism ; Existenţiafe — depresii ;■ Exner. Exo/137 • epilepsie (apariţie paroxistică sau poster iti că, cu caracter stereotip) ; • ©ligofrenie (cu> caracter stereotip şi monoton); • schizofrenie (alături de autism, idei delirante) ; • episoade psihotice acute (alături de stări oneiroide); • patologia psihică a senescenţei (predominanţă nocturnă) ; • paralizia generală progresivă (la debut). 494. EXHAUSTIUNE(B) de!ir (cf. lat. sin. exhoustlo „golire, secătuire") —> EPUIZARE^ delir. 495. EXHIBIŢIONISM (cf. lat. exhibitio „a prezenta, a arăta“) • Manifestare întîlnită mai aies la subiecţi de sex masculin, constînd în expunerea organelor genitale în faţa unei (unor) femei necunoscute, fete sau chiar băieţi, în scopul obţinerii plăcerii sexuale. Orgasmul se obţine prin masturbare în timpul expunerii sau după aceasta. Ca şi sadomasochismul, exhibiţionismul şi voaierismul sînt doi poli ai aceluiaşi ax. Plăcerea pe care exhibiţionistul o simte este rezultatul observării reacţiei de surpriză, frică, dezgust, la persoanele în faţa cărora se expune, reacţie care îi creează, ca şi voaieristului, sentimentul de superioritate. în afara acestei practici, subiectul poate avea şi o activitate sexuală normală. Exhibiţionismul poate apărea temporar, legat de o situaţie de umilire, dezonorare în familie sau la locul de muncă, ca o necesitate de moment de a se simţi superior (exhibiţionismul nevrotic). La alcoolici, în afara perioadei de intoxicaţie acută (cînd poate fi vorba de un fals exhibiţionism, prin neglijenţă vestimentară neintenţională), exhibiţionismul apare în contextul decăderii morale, cu sfidarea normelor etico-morale, dar şi ca tentativă de rezolvare a tulburărilor de dinamică sexuală apărute în urma consumului cronic şi excesiv de alcool. Perversul sexual practică exhibiţionismul, ca mod de satisfacţie erotică, acesta putînd fi unicul mod de obţinere a orgasmului. Exhibiţionistul pervers sexual îşi atrage victimele prin persuasiune, ameninţări (mai ales cînd se exhibă în faţa fetiţelor) sau încercînd să le surprindă. Simpla exhibare fiind uneori nesatisfăcătoare, este însoţită de cuvinte şi gesturi obscene. La debilii mintali, exhibiţionismul, asociat uneori voaierismului, este un mod de satisfacţie sexuală la care aceştia recurg datorită imposibilităţii de a-şi .găsi o parteneră ; la demenţi, exhibiţionismul care acompaniază deficitul mintal este mai .mult simptomatic, fără a fi o perversiune sexuală propriu-zisă-în episoadele maniacale, se încadrează în comportamentul ludic, fiind un simptom care dispare în momentul ameliorării bolii de bază. 496. EXISTENŢIALE - depresii (cf. lat. existentialis) • Fenomene descrise de H. HAF-FNER (1954), constînd In apariţia în tabloul clinic al depresiilor vitale a unor componente de tip psihogen. Regretul şi tristeţea generate de deprecierea raporturilor inter-personale ale subiectului, ca şi decăderea acestuia datorită situaţiei de boală, supraadaugă semnelor endogene o coloratură specifică. HAFFNEÎR susţine că aceste manifestări se află la baza sentimentelor de vinovăţie care se observă în depresiile endogene. 497. EXNER(S) sindrom • Complex simptomatic datorat unor leziuni organice cerebrale, caracterizat prin tulburarea percepţiei raporturilor spaţiale ale obiectelor, care îi. creează bolnavului impresia întoarcerii acestora cu 180°, adică a situării lor în partea opusă celei reale. Apare frecvent în paroxisme care se pot repeta la un interval variind de la cîteva zile la cîţiva ani. în Ieziunile frontale? este. însoţit de ataxie, anizocorie. şi adiadoco-kinezie. Au fost descrise cazuri de sindrom Exner însoţit de tulburări de schemă corporală, agnozie optică şi afazie (T. GORDOVA), în leziunile temporale, în cadrul simptomatologiei de tip dreamy-state. Mai poate fi întîlnit (A. PICK) şi ca fenomen hipnagogic. 498. EX-OBESE( M) S.U.A. - DCI Fendime-trazinâ • Psihostimulent anorexigen de tip (-f-)-3,4-dimetil-2-fenilmorfolină, cu-efecte sim-paticomimetice ' reduse ; indicat în astenie, presenilitate, sevraj, toxicomanie, obezitate secundară curei NL, tulburări de dinamică sexuală; contraindicat în. stările de excitaţie psihomotorie, anxietate, sarcină, comiţiali-tate. . 499. EXO- (cf. gr. exo „în afară") • Element de compunere exprimînd sensul de „situat în afară". 500. EXOFTALMIE N EURO-ENDOCRiNĂ (cf. exo- ; gr. ophtbalmos „ochi" ; neuron „nerv" ; endon „înăuntru" ; krinein „a secreta") • Sindrom complet (spre deosebire de exoftalmia simptomatică), rezultat al leziunilor metabolice sau inflamatorii de la nivelul centrilor hipotalamici şi mezencefalici, al excesului de hormon tireostimulator sau de factor exoftal-mogen, avînd drept consecinţă un complex de leziuni infiltrative orbitale. Leziunile hipo-talamusului anterior, ale corpilor striaţi şi ale emisferelor cerebrale induc în unele cazuri 138/Exo Exogamie ; Exogenitate ; Exolexie (s>; Exorcizare apariţia exoftalmiei, fapt ce demonstrează rolul centrilor nervoşi superiori în extrapato-genia acestor afecţiuni. La acestea se adaugă hipertonia simpatică şi un complex de modificări hormonale. Sindromul se asociază atît cu hipertiroidia (boala Basedow), cît şi cu hipotiroidia. Simptomatologia psihică se va exprima în conformitate cu caracterele bolii de fond. 501. EXOGAMIE (cf. exo- ; gr. gamos „căsătorie") • Interdicţie care a funcţionat la populaţiile primitive din perioada orînduirii gentilice, privind căsătoria întrş membrii aceleiaşi ginţi şi chiar între membrii aceluiaşi trib. Ca şi endogamia, această restricţie stă la originea interdicţiei incestului. 502. EXOGEN (cf. exo-; gr. german „a naşte, a produce“) • Procese etiopatogenice, sindroame, entităţi a căror cauză sau determinare este exterioară organismului. Noţiunea de exogen a precedat-o pe cea de endogen în raport cu care este definită antinomic (LE-GRAIN. 1891); mai tîrziu, REGIS (1911) şi BONHOFFER (1912) au vorbit de „reacţii exogene" apărute sub acţiunea factorilor toxici, ca modalitate nespecifică de răspuns la orice fel de cauză declanşatoare. în sens larg (ca antonim al noţiunii de endogen), orice sindrom etiologic cu punct de plecare sau mecanism precizabil (toxic, traumatic, infecţios, reactiv-psihogen) este exogen ; sensul restnns a! termenului vizează numai procesele etiopatogenice, tablourile clinice psihogene (declanşate* de stress). în uzajul curent, orice tulburare psihică nonendogenă este considerată exogenă (inclusiv tulburările psihice simptomatice care apar în cadrul unei boli somatice). 503. EXOGENITATE (vezi exogen) • Noţiune aparţinînd psihopatologiei explicative, definind un tip de relaţie cauzală conform căreia anumite „influenţe exterioare" pot constitui „cauze esenţiale" ; fără să acţioneze în mod identic, acestea pot avea efecte psihopatologice diverse asupra organismului, astfel încît „aceleaşi cauze exterioare pot avea efecte diferite asupra unor indivizi diferiţi" (JASPERS, 1913, 1922). Deşi JASPERS nu vorbeşte de exogenitate ca atare, ci de „condiţii" şi „cauze" exogene, el descrie modul de acţiune a noxelor din mediu asupra organismului. în concepfîa dinamică jaspersiană, există cauze „îndepărtate" (noxele), care acţionează prin intermediul unor cauze „directe" (produşi metabolici ai unor substanţş toxice), astfel încît o cauză „realmente directă" nu poate fi cunoscută. Cauzele „exogene" sau „endogene" (SE- CLERT, 1913) interacţionează permanent, niciodată un fenomen psihopatologic neputînd fi exclusiv endogen, iar o influenţă exterioară avînd o acţiune specifică doar asupra unui anumit organism. „Condiţiile interne" care definesc categoria de endogen mediază astfel şi răspunsul organismului la o noxă exogenă, încît chiar reacţia la aceasta este, în sens larg, endogenă, în măsura în care este influenţat de „condiţiile interne" şi de „caracterul individual" al unui organism sau altul („anomalia reactivă" — HELLPACH). Ceea ce deosebeşte însă în mod clar calitatea predominant exogenă a unui fenomen psihopatologic de cea endogenă este prezenţa comprehensibilităţii, respectiv incomprehensibilităţii (JASPERS). Incercînd o clasificare a cauzalităţii în psihiatrie, HILDEBRANDT vorbeşte de condiţii funcţionale (superpozabile celor somatogene), endogene şi psihogene. JASPERS distinge în cadrul categoriei de exogen condiţia exogenă în sens restrîns şi cea somatogenă. Participarea unor particularităţi psihologice, somatice sau psihopatologice la un tablou clinic (inclusiv exogen) poate fi precizată prin noţiunea de mecanism patoplastic (BIRNBAUM) ; H. EY vorbeşte de un sindrom psihoorganic comun, ce apare în plan clinic în orice proces cerebral lezional (exogen). O exemplificare cu valoare euristică a originii comune „endogene" a oricărei tulburări psihice o constituie descrierea (LANGFELD) psihozelor schizoforme simptomatice. 504. EXOLEXIE(s) semn (cf. exo-; gr. Ie‘x/ş „cuvînt") • Simptom constînd în citirea rapidă cu voce ridicată, monotonă şi cu menţionarea tuturor semnelor de punctuaţie a unui text, de către bolnavii catatonici. Descris de V. OSIPOV, în 1908, a mai fost denumit şi „citire fotografică". 505. EXORCIZARE (cf. exo-; gr. horkos „jurămînt") • Ritual magic, existent în toate religiile, avînd drept scop eliberarea d£ sub dominaţia duhurilor rele. Constă din diferite practici (incantaţii, descîntece, rugăciuni etc.), executate de anumite persoane „specializate" (preoţi, şamani, vrăjitori etc.), cu sau fără colaborarea comunităţii, într-o atmosferă pe care conducătorul ceremonialului o face cît mai plină de mister. în evul mediu, în care majoritatea bolnavilor psihici erau consideraţi ca fiind „posedaţi" (delirul de posesiune fiind extrem de răspîndit* comparativ cu epocile ulterioare), aceste practici au căpătat învestitura unor formule terapeutice. Această „terapie“ dădea rezultate foarte bune în „posesiunea" apărută Ia personalităţile de tip isteric, fiind în fond, pentru acestea, o reală Exoteric ; Expansivitate - circumstanţe psihiatrice Exp/139 practică psihoterapică Aceste ritualuri cu potenţial inductor pun specialistul în faţa intricării dintre afecţiunea psihică propriu-zisă (de fond) şi cea indusă, survenită prin sugestia realizată de această practică (şi chiar prin fenomene de tip hipnotic), conducînd, în final, la un tablou schizofreniform. ‘506. EXOTERIC (cf. gr. exoterikos „exterior“) • Termen opus esotericului, care se refera la ceea ce este accesibil sau destinat tuturor. 507. EXPANSIVITATE (fr. expansivite; cf. lat. expansio „extindere") • Dispoziţie carac-terială de a stabili contacte interumane rapid şi direct, cu sinceritate, viu colorate afectiv, într-o manieră lipsită de reticentă (P. POPESCU NEVEANU). Expansivitatea patologică reuneşte totalitatea modificărilor morbide ale** comportamentului şi timiei, în sensul exteriorizării şi exaltării (R. ROPERT), înlocuind sensul mai restrlns şi imprecis al termenului de euforie. Circumstanţele in care poate fi întîlnită expansivitatea la nivel patologic sînt următoarele : • dizarmoniile de personalitate : aşa-nu-miţii hipertimici (K. SCHNEIDER) pot prezenta o permanentă dorinţă de contacte sociale, ale căror limite fireşti nu le respectă şi a căror „tranzienţă" este la fel de impresionantă ca şi numărul lor ; • administrarea de medicamente : psiho-analepticele, timoanalepticele, psihodis-lepticele pot creşte expansivitatea pînă la un nivel patologic. De asemenea, administrarea de corticoizi poate conduce pînă la sindroame maniacale farma-cogene ; • toxicomaniile : alcoolul, dar şi alte droguri (opiu, haşiş, cocaină) pot induce stări de expansivitate patologică, în care un rol deosebit îl joacă, alături de efectele intrinseci ale drogului, personalitatea premorbidă ; • atingerile corticale : stări de expansivitate patologică s-au putut observa în leziuni cerebrale ; ele diferă însă, ca aspect clinic, după localizare : — atingerile frontale sînt caracterizate prin modificarea tonusului afectiv, luînd aspectul tipic moriatic (JA-STROWITZ, OPPENHEIM). Labilitatea emoţionată este crescută şf poate fi însoţită de i r itabi I itate (MORSIER) sau poate evolua pe fond apato-abulic (BARUK); — atingerile temporale, aşa numitele paroxisme temporale (PENFIELD, WILLIAMS, LUND) pot lua aspect euforic în cazuri destul de rare ; — atingerile mezodiencefalice — tumorile ventriculare, meningoencefalita bazei creierului, hemoragiile — pot afecta această zonă, creînd aspecte „maniforme" (B. ROPERT), care ar putea fi diferenţiate prin variabil I itate manifestărilor expansive şi printr-o creştere brutală a vieţii instinctive (voracitate, hipersexua-Iitate) ; — tumorile caloase şi fronto-caloase pot crea o simptomatologie de tip moriatic ; • circumstanţele neurologice : au fost descrise stărî expansive în afecţiuni de~ mieiinizante (euforia scleroticâ —-COTTREL, WILSON), ieucoencefalite, boala Schiider-Foîx ; • paralizia generală progresivă poate prezenta în oricare dintre fazele sale evolutive aspecte expansive. LI NAS (1858) a descris o formă expansivă psetido* maniacală ; • psihoza maniacală este, după unii autori, prototipul expansivităţi i patologice, deşi 14G/Exp Expansivi1*) ; Expectanţa ; Experienţă deliranta primară ; Experiment aceasta nu se suprapune peste sindromul maniacal. Stările mixte pot îmbrăca însă aspectul expansiv ; • psihozele acute — episoadele psihotice delirante pot lua aspecte expansive indiferent de entitatea nosologică cărora le aparţin. Expansivitatea cu tentă euforică poate fi întîlnită în delirurile de putere, de grandoare, de misiune divină, ca şi în psihozele descrise de DUPRE sub numele de imaginative ; • parafrenia poate îmbrăca un aspect expansiv, atît în forma tipică, cu delir megalomanie, cît şi în cea fantastică ; • în debilitatea mintală expansivitatea ia aspectul unei „manii sărace“, apărînd în unele circumstanţe minime ; • stările demenţiale pot îmbrăca la debut un aspect expansiv : logoree, hiperacti-vitate psihomotorie (sterilă), uşoară euforie ; • boala Pick poate avea un aspect expansiv, fie 'a debut (BINI), luînd o alură pseudo-maniacală, fie în perioada de stare (SCHNEIDER) : forma impulsivo-mo- ri atică. 508. EXPANSIV'^ delir (fr. expansif: .cf. lat expansio „extindere") • Convingere puternică, impenetrabilă la argumente logice şi ia proba obiectivă a realităţii, care modifică imaginea despre lume şi comportamentul subiectului şi are ca tematică supraaprecierea propriei persoane. Subiectul se crede mai puternic, mai bogat, cu calităţi deosebite, ideile delirante apărînd pe un fond afectiv euforic. Se întîineşte în toate psihozele care sînt însoţite de stare euforică, formele cele mai intense întîlnindu-se în manie. 509. EXPECTANŢA ferigi, expecicncy ; cf. iat. exspectare „a aştepta”) m Criteriu introdus în elaborarea diagnosticului unor afecţiuni psihice, pentru a putea nuanţa anumite pârtiei u lari tăt; clinice şi, mai ales, pentru a evita instituirea unor atitudini terapeutice intempestive sau inadecvate. Introducerea unul interval de aşteptare nu reprezintă o perioadă de incertitudine şi confuzie p^-.t. j diagnostic, ci posibilitatea creării unei "sr^tive faţă de o patologie în care dramatism, j! simptomatic nu este de loc proporţional cu gravitatea afecţiunii. Astfel, in reacţii patologia este mult mai zgomotoasă decît în sindroameîe organice, fără să fie deloc mai gravă. Diferenţierea necesară între patologia „normala" a adolescenţei şi debutul unor schizofrenii nu poate fi făcută decît dosind criteriul expectanţei ; de asemenea, înscrierea unui episod depresiv cu debut reactiv — în categoria depresiei secundare sau primare. Expectanţa rămîne instrumentul de măsură a! psihiatrului experimentat, ferindu-i de eşecuri în care poate fi antrenat şi „stigmatizat” şi bolnavul. 510. EXPECTATIVĂ (fr, expectative; cf. lat. exspectare) 9 Atitudine de aşteptare pe care un subiect o adoptă faţă de unele din prezumţiile, ipotezele, presupunerile sale sau ale altor persoane. în psihiatrie se poate nota o exagerare a expectativei în cazul personalităţilor psihastenice care nu se pot hotărî să treacă la acţiune. Anxiosul este de asemenea intr-o permanentă expectativă a unui pericol indefinit şi iminent care nu încetează să-l ameninţe. 511. EXPERIENŢĂ DELIRANTĂ PRIMARĂ (cf. lat. experientia) 9 Concept introdus în psihopatologie de K. JASPERS, ca punct de plecare al delirului adevărat, deosebit de delirul secundar. Autorul arată că experienţa delirantă primară este trăită ca o schimbare dispo-zitională indefinibilă (Wahnstimmung), ,care-i provoacă subiectului o panică deosebită, precum şi alte sentimente neplăcute pentru care eî caută o explicaţie. Aceasta se materializează în fenomenele delirante primare : percepţii delirante, reprezentări delirante şi intuiţii delirante (Wahnwahrnehmungen, Wahnvcr-steilungen, Wahneinfall). Delirul adevărat (echter. Wahn) se constituie astfel ca un fenomen care nu derivă din stări afective sau tulburări senzoriale anterioare, fiind original si incomprehensibil din punct de vedere psihologic. H. EY arată că diferenţele dintre fenomenele primare descrise de K. JASPERS sînt artificiale şi consideră experienţa delirantă ca o trăire globală şi irezistibilă. 512. EXPERIMENT (cf. lat. experimentam „experienţă, încercare*1) 9 Metodă de cercetare ştiinţifică constînd în reproducerea artificială sau in modificarea premeditată a unui fenomen natura!, în cazul observării acestuia în anumite condiţii speciale stabilite de cercetător. Prezintă avantajele reprod ucti bilităţii şi deprinderii din ansamblul complex ai altor interdependenţe, favorizînd sesizarea în esenţă a fenomenului studiat. Ca dezavantaje, exclude interconexiunile existente în cadrul unui sistem mai larg, din care face parte şi fenomenul studiat, pierzîndu-se astfel o parte din informaţii. Strategia generală a cercetării experimentale include alegerea ordinii de studiere a factorilor aparţinînd fenomenului studiat, ca şi alegerea aparaturii şi stării în care trebuie Experiment ştiinţific (D); Experimentala — nevroză Exp/141 adus-fenomenul-pentru, a fi mai uşor ;abordat. Experimentul în psihofizioîogie şi psihiatrie se'poate realiza în următoarele variante - • experimente neurochirurgicaîe pe animale (secţionări, stimulări electrice la -diferite nivele ale sistemului nervos , central) ; m experimente comportamentale (nevroz, experimentale, izolare, deprivare sene zonală, studiul somnului şi a: vise\or-deprivare de somn şi deprivare de vise); • psihoze induse de droguri psihedelice : haşiş, mescalină, LSD, amfetamine. 513. EXPERIMENT ŞTiîNŢiFiC(D> delir « Delir cu caracter persecutor, în care subiectul consideră tulburările sale cenestezice, cenotimice, halucinaţiile şi intruziunea psihică drept rezultat al unor experimente ştiinţifice In care a fost ales drept „cobai" fără voia sa. Subiectul are convingerea că experimentatori savanţi, telepaţi, medici, militari, desfăşoară o activitate care îl transformă într-o victimă, fără insă a avea ceva .personal împotriva lui. Subiectul caută o explicaţie, încearcă să intre în legătură- cu „experimentatorii" pentru a-şi etala nemulţumirea, in faţa imposibilităţii de a .realiza, acest lucru, bolnavul fie se resemnează, considerînd u-s.e sacrificat, pentru binele .omenirii, fie devine un „cobai mai activ", în scopul de a fi eventual selecţionat şi pentru alte experimente sau misiuni deosebite, la care nu poate participa „oricine".. ... 514. EXPERIMENTALĂ - nevroză ffr. ■experimental) • Termen utilizat de PAVLOV pentru a'desemna tulburările de lungă durată ale comportamentului animai, create experi-‘mental prin intervenţii funcţionate. ‘ ' Aceste modele sînt bazate' pe asocierea unui stimul pozitiv cu unul negativCreînd de regulă un conflict între o reacţie necondiţionată şi una condiţionată. ' O serie de experienţe (M. EROFEEVA, 1912; N. SENGER-KRESTOVNI KOVA, 1921 ; O. ROSENTHAL, 1923; V. RICKMAN, 1924) au arătat că, în anumite condiţii, reflexele condiţionate pot să dispară, mai ales cînd animalelor de experienţă li se provoacă o stare de agitatie şi de teamă. Concluzia a fost că un şoc violent poate conduce la un dezechilibru al 'sistemului nervos, pe care PAVLOV l-a postulat ca nevroză experimentală, extra-polînd reacţiile animalului ia comportamentul uman. El a conceput nevroza ca un dezechilibru între fenomenele de excitaţie şi cele de inhibiţie, în mod obişnuit armonizate astfel încît să asigure o adaptare normală la condiţiile de mediu. BICOV, continuînd opera maestrului său, a demonstrat experimental că legile condiţionării se aplică şl asupra sistemului nervos vegetativ, putînd u-se crea aşa numitele „nevroze viscerale". Cu toată contribuţia adusă la ipoteza psi -hogenetică a bolii psihice, „nevroza experimentală" rămîne un simplu caz particular, limitat ia comportamentul animal, care poate fi extrapolat la comportamentul uman, determinat socic-cultura!. |. COSNIER subliniază că toate aceste experimente au fost făcute pe animale adulte, ignorînd alte ti puri de învăţare, negînd ontogeneza. De asemenea, roiul limbajului (care particularizează fiinţa umană) este evident ignorat de această abordare. 515. EXPERIMENTALĂ - psihologie • Ramură a psihologie' care se axează pe metoda experimentală în cercetarea şi cunoaşterea fenomenelor' şi proceselor psihice. Psihologia experimentală se include în tehnicile, procedeele şi metodele folosite pentru investigarea funcţiilor şi proceselor psihice ; ea realizează 1 %2/txp Expertiza a capacităţii de munca în bolile psihice în primul rîn'd tehnologia investigării prin diverse modalităţi de măsurare şi evaluare, folosind şi metodele statistice de calcul şi de interpretare. Psihologia nu este în exclusivitate o ştiinţă experimentală, întrucît ea se bazează în mare măsură pe observaţie (fie că este vorba de observarea şi analiza comportamentului, fie că este vorba de introspecţie) ; eă devine însă şi o ştiinţă experimentală, în măsura în care permite formularea unor ipoteze şi verificarea lor prin investigarea şi evaluarea unor fapte provocate sau invocate. Din.momentul în care psihologia a evoluat şi ca . ştiinţă experimentală, au apărut două poziţii conceptuale opuse : poziţia conform căreia singura psihologie ştiinţifică este cea experimentală şi poziţia care consideră că metoda experimentală. nu se poate aplica fenomenelor psihice (faptul psihic nu poate fi supus experienţei ; pe de altă parte, provocarea unui anume proces psihic sau a unui simptom în scopul studierii lui contravine principiilor morale, deontologiei medicale în general). P FRAISSE (citat' de PICHOT şi DELAY) expune trei categorii de argumente prin care consideră că psihologia nu poate beneficia de metoda experimentală : • Psihologia experimentală sacrifică cunoaşterea individului unei cunoaşteri generale ; la originea acestui argument critic stă fenomenologia, în special concepţia lui HUSŞERL, conform căreia metoda experimentală nu permite sesizarea esenţei lucrurilor şi relaţiilor. Critica nu este valabilă în măsura în care metoda experimentală urmăreşte să dea probe explicative şi formularea unor legi. Alt argument critic se referă la faptul că fiecare individ uman este o structură psihică cu caracter unic (ADLER) : există o lege individuală, proprie, particulară, care nu se supune legi lor generale ; astfel, cunoaşterea unei persoane presupune un studiu intensiv al cazului, descoperirea „legii dinamice individuale" ce variază de la persoană Ia persoană ca „măsură, ritm, direcţie". Ori psihologia experimentală obţine rezultate cu valoare generalizatoare ; ea recunoaşte existenţa factorului psihic individual, însă pune acest fapt, şi mai ales explicaţia lui, în legătură cu anumite legi generale. Presupunînd că s-ar acorda o importanţă exclusivă studiului intensiv al cazului particular, acest lucru ar desfiinţa psihologia ca ştiinţă. • Metoda experimentală sacrifică cunoaşterea globală unei cunoaşteri analitice. Obiecţia ar fi valabilă-în măsura în care o analiză amănunţită a părţilor ar periclita unirea lor într-un ansamblu şi-deo păstrarea unui sens al întregului. Evoluţia metodei experimentale (în acord cu această critică) tinde să se depărteze de variabilele independente şi să se orienteze spre structuri şi interacţiuni,, să stabilească legi ale comportamentelor globale şi nu ale reacţiilor comportamentale particulare. • Metoda experimentală sacrifică subiectivul pentru obiectiv. Este obiecţia, care revine la opoziţia dintre psihologia introspectivă şi psihologia comportamentală ; psihologia experimentală nu? exclude introspecţia, dar o foloseşte într-un cadru definit şi limitat. în cadrul metodei experimentale în psihologie sînt de reţinut tehnicile psihometrice„ ca ansamblu de procedee de măsurare, cuantificare şi clasificare a faptelor psihice, îr> perspectiva unor legi ( TEST), ca situaţie experimentală standardizată cu rol de stimul pentru comportament. Primul laborator de psihologie experimentală a fost înfiinţat de WUNDT (1832-1920) la Leipzig, în 1879, din necesitatea de a cunoaşte şi investiga aspectele diferenţiale îr> manifestările indivizilor umani. 516. EXPERTIZĂ A CAPACITĂŢJÎ DE MUNCĂ ÎN BOLILE PSIHICE (fr. expert/se) • Capacitatea de muncă este, după AUERBACB şi ARNOLD, st%rea funcţiilor organismului care-l face pe om să corespundă pe deplin cerinţelor muncii profesionale. Expertiza capacităţii de muncă relevă modificările morfo-funcţionale prezentate de deficient şi, mar ales, pe cele care împiedică exercitarea muncii profesionale (G. MAURER). Expertiza are drept scop, în cazul bolilor psihice, ca şi în cazul celorlalte boli, stabilirea nu numai a gravităţii deficitului funcţional, ci şi potenţialul restant care poate constitui baza demersului recuperator. Se înţelege că această evaluare se bazează pe diagnosticul clinic, pe stabilirea stadiului evolutiv al afecţiunii, pe diagnosticul funcţional ; corelate cu solicitările profesionale la care este supus în mod curent subiectul, aceşti factori permit aprecierea capacităţii de muncă După PREDESCU şi BERLOGEA, obiectul expertizei psihiatrice a capacităţii de muncă se referă la evaluarea acesteia în scopul îndrumării raţionale în muncă (adică în acea formă de muncă pe care posibilităţile psihice restante o permit), a deficienţilor prin boli psihic Aceşti autori afirmă că „sarcina fundamentală a expertizei psihiatrice este de a stabili în mod. Expertiză medico-legală psihiatrică Exp/443 Judicios' momentul în Care devine necesară întreruperea activităţii profesionale cînd aceasta tinde să devină un factor de agravare a stării de boală, de instalare a unei deficienţe psihice", dar şi „de a stabili momentul în care bolnavul psihic tratat a fost readus în stare de a-şi relua activitatea sau de a începe o muncă ale cărei condiţii sînt compatibile cu resursele sale actuale". Diagnosticul şi prognosticul clinic reprezintă criteriul principal al expertizei şi, în acest scop, el trebuie formulat complet şi •asociat cu prognosticul imediat şi îndepărtat al afecţiunii. Diagnosticul funcţional evaluează natura, intensitatea şi profunzimea tulburărilor psihice actuale, luînd în considerare perspectivele lor evolutive. El caută să delimiteze dificultăţile adaptativ-integrative pe care boala psihică le produce şi manifestarea acestora în •diferitele zone de interrelaţionare individuală. El nu trădează atît o deficienţă psihică, cît o lipsă a eficienţei obişnuite a individului în contextul său socio-profesional. Particularităţile psihismului, ca sistem hi-percomplex cu un grad înalt de structurare, fac ca modelul mecanicist operaţional, aplicabil cu bune rezultate în cazul bolilor somatice, să-şi piardă aici această calitate, „deficienţa'1 avînd o natură calitativă. Necesitatea completării examenului clinic cu informaţii obţinute cu ajutorul altor specialişti (sociologi, psihologi, medici experţr) răspunde acestei realităţi, în evaluarea capacităţii de muncă intervin şi criteriile socioprofesionale, psihologice, eco- nomice, juridice etc., care,-fără a fi medicale, contribuie la orientarea: analizei efectuate.prin expertiză pentru fiecare caz în parte. Evaluarea capacităţii de muncă este un-.proces, dinamic, avînd continuitate în timp, -iar diagnosticul funcţional este un diagnostic de etapă, el putînd orienta către recomandări ca : schimbarea locului de muncă, reorientarea profesională, reluarea activităţii în condiţii deosebite, reluarea activităţii cu program redus .la jumătate (pensionarea gradul 111 de invaliditate), întreruperea activităţii pe un termen limitat (pensionare gradul II de invaliditate). Evaluarea capacităţii de muncă se face periodic pentru subiecţii încadraţi în diferite grade de invaliditate ; în perioadele dintre remi-siuni, există obligativitatea dispensarizării. psihiatrice pentru toţi bolnavii pensionaţi cu gradul II sau III de invaliditate. Ca şi pehiru celelalte afecţiuni, în cazul boliJor psihice reglementările privitoare Ia expertiza capacităţii de muncă se fac in conformitate cu legea nr. 3/1977. 517. EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ • Modalitatea prin care se realizează în practică însăşi psihiatria judiciară. Obiectivele expertizei medico-legale /psihiatrice sînt : • stabilirea existenţei unei eventuale afecţiuni psihice ; • dacă aceasta există, stabilirea eventualei relaţii cauzale a acesteia cu fapta ; • precizarea posibililor factori favorizanţi pentru trecerea la act (bioconstituţjonali, ingestie de alcool, consimţămînt, colaborarea sau provocarea de către victimă etc.) : • stabilirea discernămîpfcului infractorului în raport cu fapta ; * • indicarea măsurilor medicale de siguranţă, dacă acestea sînt necesare. Expertiza medico-legală se realizează după trei tipuri de citerii metodologice (DRAGO-MI RESCU), care constituie şi parametrii de apreciere a discernămîntului : • criterii antropologice sau medicale — vizează condiţiile biologice şi psihopatologice în care s-a comis actul infracţional, prin utilizarea anamnezei, examenelor clinice, paraclinice, psihologice ; • criterii criminologice — evidenţiază eventualul proces cauzal al actului antisocial pe baza relaţiei autor-instrument-victimă şi locul infracţiunii ; • criterii sociologice — studiază influenţa condiţiilor sociale negative în declanşarea actului infracţional şi apreciază posibilităţile de reinserţie sociorfami-lială a făptuitorului. 'Iftt’/Exp Explicaţie^) ; Exponcit ‘ RDG - DCI Catink • Psihostimulent cu valenţe anorexigene* derivat feniletilaminat de tip (-f)-norpseu-dofedrină, indicat în astenie, preinvoî uţie sevraj, obezitate secundară curei NL. Nu se asociază cu IMAO. 521 EXPRESIE (cf. lat. expressio) • Relaţie între semnificat şi semnificant, stabilită şi motivată în procesul comunicării. Expresia caracterizează toate fenomenele psihologice şi psihopatologice, fiind.o relaţie fundamental' deosebită de dinamică, care se stabileşte în fiecare moment (MINKOWSKI). Ea traduce trăirile subiectului (experienţa subiectiva) în gesturi, atitudini, comportamente, introdu-cînd în sistemul realităţii obiective realitatea personală transpusă într-un mod inteligibil. MINKOWSKI consideră drept alterări ale expresiei I „tulburările mimicii, afectarea* Expresie : corporală, emoţională ; Expresionale(S> ; Expresivitate Exp/145» manierismul, teatralismul, verbalismul şi grimasa". Acestea sînt însă numai cîteva din tulburările, expresiei, care pot îmbrăca o serie mult' mai largă de manifestări': catatonia, ascultarea- halucinatorie, extazul, sindroamele ecopatice, simularea etc. Patologia expresiei este legată, de contextul cultural în care se dezvoltă, între diversele civilizaţii existînd nete diferenţe la nivelul comunicării paraver-bale. 522. EXPRESIE CORPORALĂ • Ansamblul manifestărilor observabile de tip postural, pantomimic, care relevă diverse stări afective, legate de diverse experienţe şi situaţii, subli-niin-d sau înlocuind diferite modalităţi de expresie. Pot avea un caracter spontăn, exterio-rizînd involuntar stări emoţionale, sau pot fi structurate după anumite modele motrice sociale şi comportamentale. Pot fi dizarmonice sau discordante, în raport cu factorul afecto-gen sau indiferent de acesta, avînd în acest caz semnificaţii patologice cu trăsături specifice (în unele dizarmonii de personalitate sau psihoze). Prin diverse mijloace terapeutice, care includ gimnastica, dansul, se fac corecţii ale expresiei corporale, se învaţă o dinamică armoniasă, avînd ca efect îmbunătăţirea echilibrului emoţional şi a stării psihice în general. 523. EXPRESIE EMOŢIONALĂ • Ansamblu de manifestări (verbale, mimice, pantomimice, motorii), însoţite de diferite modificări fiziologice, în special vegetative, care exprimă stări afective şi sînt într-o relaţie directă sau indirectă cu anumite motivaţii. După N. HER-BERT, expresia emoţională este obiectivarea unei trăiri emoţionale în comportament. După alţi autori (W. JAMES, N. LANGE, J. WATSON)* ar fi o forma primară de comportament emoţional. Întrucît este vorba de expresie, acest lucru presupune comunicarea, deci limbajul ; aşadar, expresia emoţională este o formă de limbaj, prin care se transmite Ceva despre ceva, deci se vehiculează un mesaj dincolo de faptul că este o manifestare vizibilă. Expresiile emoţionale au, pe de o parte, un substrat fiziologic (modificări în special în sistemul nervos vegetativ, comune majorităţii indivizilor), iar pe de altă parte sînt determinate social şi, în acelaşi timp, specifice fiecărui individ (urmează modelele social-culturale după care se organizează, se îmbogăţesc, se dezvoltă, se structurează; se supun deci unor coduri sociale, dar sînt specifice fiecărui individ, manifestarea fiind individualizată pe măsura integrării într-o personalitate anume). Diferitele expresii emoţionale pot fi receptate sau resimţite (înţelese sau trăite) variabil, de la un individ la altul. După GATES, cop-iii recunosc expresiile emoţionale în următoarea ordjne : rîsf„ suferinţă, mînie, oroare, dispreţ. în psihopatologie, expresia emoţională este modificată în funcţie de gravitatea procesului» morbid, de intensitatea tulburărilor, de modificările care se produc la nivelul comunicării al relaţiei cu ceilalţi, al perceperii realului. Astfel, există accentuări, îngroşări, estompări,,, pînă la ştergere, ale expresiilor emoţionale. Unele dintre aceste modificări pot fi intenţionale (de exemplu, simularea) sau neintenţionale (regresia modalităţilor de expresie-emoţională) —> EXPRESIE. 524. EXPRESîONALE(s> sindroame (cf.. lat. expressio) • Grup de sindroame, descrise-de HESNARD în 1916, caracterizate prin> bogăţia aspectelor expresivităţii fizionomice-sau mimice, care atrag atenţia anturajului» prin discordanţa, neregularitatea şi paroxismul lor. Modalităţile de expresie normală,, ca şi tulburările lor, depind, după acelaşi* autor, de numeroşi factori individuali, cum ar fi: specificul cultural, nivelul intelectual al? subiectului, bogăţia imaginaţiei; în această*, categorie, autorul a descris o serie de manifestări ca : sindroame mimice de stupoare şi* inerţie, manierismul, sindroame pseudo-confuzionale — legîndu-le de patologia isterică, isteria fiind considerată o „nevoie de-expresie". 525. EXPRESIVITATE (fr. expressîvît<§) • Calitate intrinsecă a oricărei activităţi de comunicare umană, introducînd o amprentă persc*'- 10 - Enciclopedie de psihiatrie - cd. 140 146/Exp Expresivitate genetică; Expunere nală, care dă penetranţi mesajului. Ea variază de ta un individ la altul şi poate fi modificată de prezenţa unor afecţiuni psihice, fiind tulburată atît de dezorganizarea suportului afectiv, cît şh a celui cognitiv. Hipertimiile îndreptate spre polul pozitiv ■sau negativ al afectivităţii înregistrează o scădere a expresivităţii din cauza supraîncărcării mesajului cu o notă afectivă dominantă, perturbatoare a clarităţii. Lipsa de coerenţă din îstările. deteriorative duce la o scădere netă .a expresivităţii comunicării, care se dezorganizează atît sub raport temporo-spaţial, cît şi al structurii logice. Ambivalenţa este principalul fenomen implicat în scăderea expresivităţii, alături de jparalogiiIe cu tulburări de asociaţie. Un exemplu *n acest sens este scăderea expresivităţii iîn creaţia unor artişti care sînt atinşi la un moment dat de o boală psihică. Un domeniu •deosebit îl reprezintă isteria, în care expresivitatea, grevată de absenţa autenticităţii, falsifică conţinutul mesajului ; acesta nu se mai identifică ca factor într-un act de comunicare, 'd devine expresie a unei descărcări emoţionale asistate. 526. EXPRESIVITATE GENETICĂ • Termen introdus de TiMOFEEV-RESSOVSKY, pentru a desemna gradul de realizare fenoti-pică a unei gene, deci aspectul calitativ ai transmiterii genetice a unui caracter dat. Acest concept este corelat cu cel de penetrantă, •care are un aspect cantitativ, reprezentîr.d proporţia, într-o populaţie a indivizilor ce manifestă un caracter dat. Expresivitatea genetică reflectă în patologie intensitatea tulburărilor, fiind denumită expresivitate variabilă atunci cînd consecinţele unei mutaţii sînt diferite. Se admite că expresivitatea unei gene (ca şi penetranţa) stă sub controlul unor factori genetici şi mezologici. în psihiatrie, problema expresivităţii genetice se pune aproape în toate bolile, unele studii genetice (LINDZEY şi colaboratorii) arătînd, de exemplu, că la perechile gemelare, în care doar unul din subiecţi este schizofren, ■subiectul neschizofrenic prezintă aproape întotdeauna tulburări psihice (de alt tip). în domeniu! tulburărilor afective, studii recente (GERSHON şi şcoala sa, inspiraţi de modelul de transmisie plurifactoria'ă, iniţiat de REICH ■şi colaboratorii) consideră ansamblu' tulburărilor dispoziţionale ca formă de expresie variabilă a aceleiaşi vulnerabilităţi. 527. EXPUNERE (cf. lat. exporere) m . în psihiatrie constituie un element de mare valoare pentru stabilirea diagnosticului ; poate fi comparat, din acest punct de vedere, cu un examen obiectiv, efectuat de un semiolog de clasă. După cum în medicina somatică se obţin date prin palparea ficatului sau din percuţia plămînului, din frecvenţa pulsului şi ascultaţia inimii, tct aşa, prin intermediul expunerii, se pot explora gîndirea, afectivitatea, memoria, atenţia, ca şi oricare altă funcţie psihică Desigur, poate la prima vedere pentru nespecialist acest lucru pare exagerat, dar dacă este să dăm crezare (şi trebuie s-o facem) internistului, care, prin tonalitatea sunetului obţinut delimitează o matitate — şi aceasta reprezintă o parte din examenul obiectiv —, atunci de ce să nu oferim şanse egale şi psihiatrului la ascultarea şi aprecierea expresiei „eu sînt Napoleon". Desigur, nu totdeauna şi nu toate matităţile corespund unei întregi arii pulmonare, după cum şi „napoleonii" pot fi mai mici sau mai mari. Expunerea (discursul) subiectului trebuie privită nu ca o simplă povestire sau relatare succintă a unor fapte de viaţă, a unor trăiri cu un anumit suport afectiv sau cu conţinut delirant-halucinator ; ea poate reprezenta pentru clinician o sursă infinită de informaţii. Aici intervine şi abilitatea de dirijare conştientă, şi în acelaşi timp discretă, a relatărilor subiectului, pentru a se putea obţine un maximum de date revelatoare pentru diagnostic. Expunerea, în psihiatrie, nu are aceeaşi valoare cu anamneza din medicina somatică, aceasta ajutînd numai ia orientarea asupra sistemului, aparatului sau zonei afectate, lă- Exsanguinotransfuzie ; Extacol(M'; Extatice {ll).; Extaz Ext/147 murirea altor aspecte rămînînd ia. latitudinea şi priceperea, medicului şi a mijloacelor de investigaţie recomandate de acesta. In cazul psihiatriei, acest tip de investigaţie oferă mult mai mult decît o tomografie, reîevînd nu numai dimensiunea şi localizarea, ci şi conţinutul afecţiunii. Pe linia aceleiaşi comparaţii, trebuie înţeles şi modul diferit în care sînt privite explicaţiile cauzale oferite de subiect : fără valoare certă în medicina somatică („am băut apă rece şi tuşesc"), ele pot avea o semnificaţie deosebită în psihiatrie, dacă sînt corect estimate în funcţie de nivelul de instruire, intelect şi moment. înţelegerea modului în care se desfăşoară expunerea unui bolnav psihic trebuie să-şi propună ca punct de plecare cunoaşterea mecanismelor gîndirii reflexive şi discursive, pe care J. PIAGET le-a descris în sfera structurilor operaţionale. în lumina acestei concepţii, subiectul îşi croieşte propria realitate a lumii înconjurătoare, prin intermediul unor scheme operatorii care acţionează în cîmpul conştiinţei. Acest aşa-zis „cîmp fenomenal" este alcătuit din conţinuturi imaginare : percepţia realităţii şi operaţiunile discursive, variabile şi facultative, se află sub controlul atenţiei şi interesului. Ele sînt reprezentate de scheme operaţionale prin intermediul cărora se realizează calculul, raţionamentul, soluţionarea problemelor — premise pentru planificarea şi execuţia acţiunii. Cînd această secvenţă se realizează în mod optim, expunerea este logică, clară, coerentă, traducînd fidel funcţionalitatea operaţiilor gîndirii, astfel că orice modificare intervenită în derularea proceselor operaţionale se va putea recunoaşte pe pianul expunerii verbale pe care o înfăţişează bolnavul psihic Formele diverse şi unecri specifice unei anumite maladii pe care le îmbracă expunerea se identifică în mare măsură cu tulburările comportamentului verbal (şi mai puţin cu cele de limbaj). O expunere săracă, sumară si stereotipă ne va orienta spre investigarea nivelului intelectual al subiectului care, fie că nu a avut niciodată un nivel prea ridicat (debilitate mintală, intelect de limită, instruc-ţie deficitară), fie că l-a pierdut în cursul evoluţiei unui proces deteriorativ. Un discurs punctat de manierisme, artificialism sau pueri-lism este specific personalităţii isterice, în timp ce psihastenicul va abuza de explicaţii, detalii, fraze lungi cu multe propoziţii. Stilul ferm, elocvent, denunţător sau revendicativ caracterizează expunerea paranoiacului, intangibil la intervenţiile sau contraargumenta-ţiile interlocutorului său. Logoreea, în diferite grade, este caracteristică atît hipertimului si hipomaniacului constituţional, cît şi maniacului aflat în plină stare de excitaţie. Strigătele., vociferările — ca expresie a paroxismelor anxioase — marchează expunerea bolnavului agitat aflat în manie, confuzie, delir oniric, sau a celui schizofren, dementiat. Suprimarea, comunicării verbale (mutismul) este întil-nită în circumstanţele realizate de depresia, melancoliformă, schizofrenia catatonică, de sindroamele confuzionale din cadrul demenţelor, sau avînd conţinut protestatar, ca in-delirurile paranoiace. Exemplele date nu epuizează însă marea, diversitate posibilă a manifestărilor de acest gen. Nici nu ne propunem şi nici nu am reuşi' aceasta : o lume nu se poate cuprinde într-un-rînd şi, ceea ce este desigur mai important,, probabil toate rîndurile nu o vor putea cuprinde vreodată. 528. EXSANGUINOTRANSFUZIE (cf. lao ex-; sanguis „sînge“ ’ trani>fuzio „transfer"}* • Modalitate transfuzională constînd în înlocuirea cantităţii totale a sîngelui din organism, cu rezultate bune în profilaxia tulburărilor neuropsihice consecutive icterului nuclear apărut în cazul incompatibilităţii Rh» între nou-născut ci mamă. 529. EXTACOL(M> Japonia - DCI Fen-probamat • Tranchilizant, derivat carbamatic de tip 3-fenii-1-propanoî carbamat, cu acţiune miorelaxant-sedativă >i valenţe anxio-litic-anticonvulsivante. Efecte secundare practic nule, cu o bună toleranţă. 530. EXTATICE(H) halucinaţii (cf. gr. ekstatiko s „transportat, tulburat") • Halucinaţii vizuale care au un răsunet afectiv pozitiv asupra bolnavului, provocîndu-i prin conţinutul lor o stare de extaz, în marea majoritate a cazurilor cu conţinut mistic. Antrenează modificări comportamentale exprimate prin atitudini mimico-gestuale (aspect de „iluminare" a feţei, prosternare etc.). Pot fi însoţite şi de halucinaţii auditive cu caracter similar. 531. EXTAZ (cf. gr. fkstasis „tulburare, rătăcire a spiritului") • Stare psihică particulară, caracterizată printr-o trăire afectivă atît de intensă încît individul pare a fi în afara lumii reale cu care nu mai comunică, sentimentele sa'e extatice (fericire, beatitudine, anxietate) neputînd fi exprimate. Extazul poate avea la bază o admiraţie excesivă, o plăcere extremă sau o mare suferinţă, care imobilizează subiectul şi îi împiedică schimbul-de mesaje cu ambianţa. HEIDEGGER, prelu-înd această noţiune din filozofia şi religia,. n 4a/ Ext Extensoprogresiv (S); Externalizare ; Exteroreceptor; Exton-Smith-scală «orientală (unde este încărcată de esoteric) *a utilizat o pentru a realiza imaginea comuri* rării dintre om si infinit, concepută ra o relaţie de esenţă ^e nuanţează existenţa în trecut, prezent şî viitor. Folosind aceleaşi surse, rMircea ELIADF '♦orbeşte în „Istoria religiilor" (1981) despre doua „^oraţii** extatice : cea apoiliniană şi cea şamanică, în ambeie extazul fpresupunînd apariţia unor „viziuni" prin care esenţa fenomenelor v iitoare este dezvăluită, ;Pentru POULAIN, extazul se află la limita superioară a trăirilor spirituale, cu conţinut ima-iginativ independent de voinţa subiectului, •un mod de cunoaştere incompreheosi blS, «obscur şi confuz a divinităţii, care presupune variaţii ale afectivităţii între plăcere şi suferinţă, în absenţa sugestibilităţii şi hebeti-tudinii. Aceste „practici extatice" au constituit o principală (dar nu şi reală) -„ca/e de tcunoaştere“ a fenomenelor în evul mediu, Ca stare spirituală, a cărei intensitate depăşeşte limitele a ceea ce este comun, normai, •extazul depărtează şi detaşează individul de ■ realitatea concretă. Ei se realizează printr-un maximum de concentrare mintală, apărînd 'Ca o stare inefabilă, în care mesajele din exterior nu mai sînt receptate, iar funcţiile vegetative sînt mult diminuate Epoca modernă nu este lipsită încă de prezenţa misticilor extatici care se grupează în ^ecte religioase cu practici exclusiviste. în psihopatologie, extazul se poate întrepătrunde cu preocupări erotice —- falşii mistici —, dar poate apare şi la personalităţile dizarmonice de tip isteric, ia mitomani, debili mintali, deliranţi cronici (la care extazul are rol de compensaţie la o insatisfacţie sexuală -sau afectivă), schizofreni, maniacali, confuzivi, epileptici (stări crepusculare în care nu există neapărat un conţinut mistic, fiind fenomene "fără o semnificaţie deosebită). KAMMERER atrage atenţia asupra a ceea ce el numeşte „religia chimică11, pe care au iniţiat-o şi dez-voltat-o traficanţii de droguri (marijuana, LSD etc,), expresie a „confuziei religioase, a confuziei ontologice, a crizei spirituale...'1 care,, din păcate, a ajuns una dintre caracteristicile unor societăţi de consum contemporane. - 532. EXTENSOPROGRESIV ^ sindrom (cf. lat. extensivus ; fr. progressif: vezi lat. progredi „a înainta") — sin._AL.GlE DiFU-ZANTĂ POSTTRAUMATICA ; BARRE(S> sindrom ; NEVR1TĂ ASCENDENTĂ FiCARD; NEVRITĂ IRADIANTĂ GUILLAIN LERICHE{S) sindrom. 533. EXTERNALIZARE (cf. lat. exter-us} • Termen prin care JODL desemnează localizarea percepţiilor sensibile în spaţiu (calităţile fizice ale obiectelor sînt percepute in obiecte şi nu în receptori sau analizatori), Karen HORNEY foloseşte termenul pentru a desemna procesul activ prin care Şinele elimină experienţele interne, pentru a reduce tensiunile înnăscute şi conflictualitatea interioară. Conflictele interne sînt însă înlocuite de conflicte externe, care fac ca problemele personale să se agraveze, sporind anxietatea. Deci externalizarea este un mecanism Ineficace, artificial, de apărare, ducînd în ultimă instanţă ia alienarea de sine. 534. EXTERORECEPTOR (cf. lat „care este in afară“ ; recipere ,,a p nV<) • Receptori nervoşi derivaţi din ectj~r*m, specializaţi în culegerea de informaţii provenite din mediul exterior. Sînt situaţii ia nivelul organelor de simţ, diferenţiate pentru văz, auz, miros, gust, pipăit, presiune, temperatură (receptori ai sensibilităţii exterocep-tive). Sînt caracterizaţi printr-un prag absolut de excitabilitate (limita de intensitate a stimulului) şi prin sensibilitate diferenţială, în funcţie de calitatea stimulului. Sub- sau suprasolicitarea exteroreceptorilor poate fi unu! din mecanismele neurasteniei. 535. EXTON-SMITH - scală • Scală care permite cotarea rapidă şi facilă a stării unui bătrîn cu tulburări psihice. Scorurile mai reduse de 12 puncte indică un prognostic nefavorabil : Tabelul nr. LVI Cotare 1 l 2 3 4 Stare generală foarte rea rea puţin alterată bună Vigilitate comă dezorientare indiferenţă lucid Mers dinostatism stă în fotoliu cu ajutor autonom Mobilitate i nerţie foarte redusă puţin redusă normală Tulburări sfincte- gatism incontinenţă uri- incontinenţă acci- normală triene nară dentală Extracampine(îl}; Extrapolare ; Extrasenzorială — percepţie Ext/î49 536. EXTRA- (cf. lat. extra „în afară18) m Element de compunere care introduce ideea de exterioritate. 537. EXTRACAMP!NE^> halucinaţii (cf. bolnavi dificil de suportat de către societate, dar şî greu de tratat de către medici.. 543. EXTROSPECŢIE (cf. extra-; lat. spec-tare „a privi, a observa") • Termen iâjjrodus de M1NKOWSK1, definind uşurinţa Exagerată de manifestare şi stabilire a legăturilor cu lumea înconjurătoare, a bolnavului maniacal. Nu este proprie numai maniacalului» puţind fi întîlnită şt în Cazul personalităţilor dizarmo-nice, al imaturităţii şi la unele intelecte de limită, avînd însă o altă bază psihodinamică. 544. EXTROVERT ţip de personalitate (vezi extraversiune) • După C. G. JUNG şi H; j. EYSENCK, tipul extrovert este sociabil, adaptabil, realist, stabileşte cu uşurinţă relaţii inţerpersonale. Are tendinţa de a-fi' agresiv şi : dominant, îşi pierde uşor ştăpînirea de sine. îi place să rişte, caută schimbarea, precum şi emoţiije puternice. Preferă mişcarea şi acţiunea. în general este optimist şi nepăsător. Este observator al concretului. Esenţial la tipul extrovert predomină motivaţia exterioară, factorii exteriori îl interesează în principal, aceştia transformîndu-se în resorturi ale acţiunilor proprii. JUNG stabileşte opt subtipuri ale acestui tip (•—> EXTRAVER-SIUNE). 545. EXUBERANŢĂ (cf. lat. exuberantia „abundenţă, revărsare") • Stare afectivă, de mare bucurie, acompaniată de un comportament exploziv, nestăpînit, care exprimă această bucurie, fără ca manifestarea să se situeze în afara limitelor acceptate de normele sociale. Manifestările, deseori zgomotoase, ale acestei stări afective sînt caracteristice personalităţilor extroverte, care dau frîu liber sentimentelor, fără prea multă ezitare. 546. EY Henri (1900-1977) • Psihiatru francez. Şi-a făcut studiile medicale la Toulouse şi Paris ; a funcţionat ca intern în spitale de psihiatrie (1925), ca şef al clinicii din Cloude în 1931, pentru ca după 1935 să devină medic şef al Azilului din Bonneval, unde va rămîne pînă la retragerea din activitate (1970). Şi-a închinat toată viaţa psihiatriei, cu o pasiune care l-a determinat pe unul dintre biografii săi să afirme : „pasiunii medicale îi adaugă pasiunea catalanului în lupta cu taurii". A fost redactor şef al revistei „Evolution psychia- 152/Ey Ey Henri Henri Ey triquc" din 1945, unui din fondatorii Asociaţie? Bondiale de Psihiatrie şi secretar ger^ i' aî acestui organism, între 1961—1967. Co-c^ţia* sa a fost puternic influentată de luci - i lui BLEULER şi JACKSON ; încă din 191- - 1^38-a formulat principiul organodinamlsmului, o adevărată punte între concepţiile o gano-genetice şi cele psihogenetice (PREDESCU) Este autor a numeroase lucrări : „Etudes- psychiatriques" — trei volume între 1948 — 1954; „La conscience", 1963 (lucrare t;adusă şi în iimba română) ; monumentalul ,./Trăite des hallucinations", 1973; „Des idees de. IACKSON â un modele organodynamiqus en psychiatrie", 1975; lucrarea „La defense et l'illustration de la psychiatrie", 1978, a reprezentat o adevărată piatră de mormînt pentr u, conceptele antipsihiatrice. A murit înainte de a desăvîrşi lucrarea „Histoire generale de la psychiatrie", din care sînt cunoscute numai fragmente. Prin „Manuel de psychi vtrie“, apărut în cinci ediţii (începînd din anul 1960) EY a devenit cunoscut în întreaga psihiatrie europeană, asupra căreia a avut o netă influenţă. FFFFFFFFF FFFF FFFF FFFFFFFFF FFFF FFFF FFFF FFFF FFFF 1. 0 F — factor • Unul din cei 16 factori fundamentali ai personalităţii (P.F.) din clasificarea lui R. CATTELL. Persoanele cu un scor F scăzut sînt descrise ca sobre, prudente, serioase, taciturne ; cele cu un scor crescut al acestui factor sînt uşuratice, impulsive, vioaie, entuziaste. ţ F — scală • Scală de control a testului M..M:P.!. (Minnesota multiphasic personality inventory), cuprinzînd 64 de itemi, care au drept scop să valideze ansamblul testului. O valoare ridicată pe această scală arată că, probabil, celelalte scale nu sînt valabile, datorită fie neatenţiei subiectului, fie incapacităţii acestuia de a înţelege întrebările. O altă posibilitate ar fi existenţa unor importante erori în despuierea sau cotarea datelor. Un rezultat redus pe scala F reflectă caracterul logic şi pertinent al răspunsurilor subiectului. Rezultatele mari pe scala F şi mici pe scala K indică o atitudine autocritică sau dorinţa (conştientă ’-:,au nu) de a apărea într-o lumină defavorabilă. Valorile ridicate ale lui F nu implică automat respingerea testului, c-î trebuie analizate. 0 F — undă • Aspect electroencefaiografic particular, constînd în apariţia de „complexe K“ spontane, în derivaţiile frontale. 2. FABR1CIUS losif (1830-1883) • Medic român , originar din Braşov, studiază medicina la Vlena unde îşi susţine teza (1855) ; începînd cu 1 martie 1872 este numit medic a I Ospiciu-^ui Madona Dudu din Craiova. întreprinde numeroase călătorii de studii în străinătate unde are posibilitatea de a vizita marea majoritate a aşezămintelor psihiatrice. Sub conducerea sa, Ospiciul Madona Dudu îşi sporeşte capacitatea şi îşi umanizează condiţiile de spitalizare ; meritul incontestabil al lui FABRI- C1US este însă realizarea noului şi modernului Ospiciu Madona Dudu, a cărui construcţie a început în 1888 (arhitect Alexandru SĂVU-LESCU, antreprenor Giuseppe TROLLI). Din 1882, alături de FABRICIUS, în ospiciu va începe să lucreze şi primul psihiatru „diplomat", George MILETICIU, care-l va urma la conducere în 1888, după moartea, sa, şi care va fi pentru psihiatria din Oltenia ceea ce a fost BRĂESCU pentru cea din Moldova —► MADONA DUDU, MILETICIU George. 3. FABRY(B) boală - sin. ANGIOKERA-TOZĂ DIFUZĂ • Eredopatie genetică rară, ce afectează exclusiv băieţii, determinată de o eroare înnăscută a metabolismului .glicosfingo-lipîdic. Boala debutează ia vîrsta de 2 — 7 anî şi se caracterizează ciinic prin angioame roşii-violacee pe coapse şi subombilical, convulsii, tulburări cardiace şi renale importante. Pubertatea este tardivă, iar fertilitatea redusă (în cazul cînd pacienţii ating vîrsta matură). Prognosticul este nefavorabil, decesul intervenind, de obicei, în primii ani de la debut. 4. FABULĂ(T) test (cf. lat. fabula „poveste") • Probă proiectivă, creată din optica „psihanalizei ortodoxe“ de către Luisa DUSS („La metho.. de des fables en psychanal/se infantile", 1950), utilizată în pe-dopsihiatrie. Copilului i se cere să găsească finaluri pentru zece fabule neterminate (fiecare sintetizînd o situaţie de viaţă lăsată în suspensie), pretext pentru- proiecţie şi identificări. Testul oferă clinicianului informaţii referitoare la particularităţile vieţii afective, la doriftţele, temerile, complexele copilului, ia adaptarea luj în familie. Limitele probei sînt legate mai ales de funda* mentarea strict psihanalitică şi de d i fie u.'tată 154/Fab Fabulaţie - definiţie, etiologie, psihopatologie standardizării răspunsurilor şi comentariilor copilului. „Fabulele" Duss fac parte din categoria testelor de completare a povestirilor, ?n care se înscriu si testele lui DESPERT, SARGENT, Madeleine THOMAS. Foto : Pierre Gaudon 5. FABULAŢIE (cf. lat. fabulaţia „povestire") • Producţie cu caracter imaginar, prezentată ca fiind reală, fără intenţia de a înşela auditoriul. Conţinutul povestirii poate fi credibil, sistematizat în grade variabile, sau total inadap-tat coordonatelor temporo-spaţiale în care se desfăşoară evenimentele relatate, proiectînd tulburarea sintezei mintale pe fondul căreia se derulează, cu tendinţă „automată şi asociativă". Asupra mecanismelor psihopatologice bazale ale fabulaţiei au existat opinii diferite, incepînd cu lucrările clasice ale lui DUPRE si LOGRE asupra „delirului de imaginaţie" pînă la j. DELAY, care considera fabulaţia, numită de el „amnezie autistică", drept o tefescopare a amintirilor trecutului şi prezentului Termenul are, de fapt, două accepţiuni genera! valabile, diferite în privinţa conţinutului psihopatologic, marcînd circumstanţe nosologice diferite : prima se referă îa lipsa unei capacităţi frenatorii şi discriminatorii aîmaginarului, cea de a doua — la alterarea acestei capacităţi, ca urmare a unor procese care-determină tulburări importante ale funcţiilor de sinteză (pentru această variantă se preferă termenul de confabulaţie). Etiologia primei categorii este -egată de vîrsta copilăriei, fără a constitui, ce! mai adesea,, semnul vreunei alterări patologice. Apare cu. uşurinţă sub efectul lecturilor şi al vizionării de filme, spectacole etc., tendinţele de identificare şi proiectare puţind fi relativ faci! decelate. La această vîrstă se va putea exclude sindromul „maniei fantastice infantile", d-;cris de RUMKE, în care fabulaţiile sînt ' jţite de idei de grandoare şi exaltare. De'a .ritea mintală este terenul pe care se pot decolta „episoade fabulatorii" (LEONARDON). avînd rol compensator faţă de traumele şi neîmpli-nirile afective ale subiectului, aflat într-o continuă stare de inferioritate şi fru::; ne. Balanţa imaginarului înclină spre situi~-s în care subiectul este pus într-o lumină deosebită, datorită calităţilor lui fizice, e ?iioe-,. morale şi spirituale. Uneori, fabulaţiile de .-.Mior mintal pot antrena consecinţe medico-ie *ale : false denunţuri sau autodenunţuri, mărturii fsise. Fabulaţiile secundare unor proce;- cire scad capacitatea de relaţionare şi jude: t tă a. subiectului, prăbuşind în primul rînd structurile mnezice, se prezintă în mod pregnant ca „halucinaţii" de memorie, trecutu fiind', reînventat din fragmente disparate, ca într-o reconstituire arheologică grosieră, în care elementele absente ar fi improvizate p* loc şi la întîmplare de către restaurator. Elementele aparţinînd unor epoci diferite sînt amalgamate într-un hibrid pseudoizocronic. Fabulaţia din manie apare, în pianul imag'r^ jiui, sinonima, în plan comportamental, Ct | >~ul. Conţinutul fabulaţiei este legat de cor i fişarea în prezent a trecutului şi, în sd^; i!, a celui pozitiv, ca şi de „îmbogăţirea" t- ttică supraevaluatorie a subiectului. Trecer - din rea! în imaginar urmează, în cazul r mei, această nuanţată gradaţie, imaginarul c versi-ficînd realitatea (uneori pînă ta pulverizatei ei), fără a o înlocui cu alta complet dife. U si fără a schimba în mod definitiv rapc "Jiile obişnuite individ-realitate. în plus, s-, *ctul simte nevoia să verbalizeze şi să mimeze această „realitate". Fabulaţiile din sin. imul Korsakov (mai corect, confabulaţiile) ev; j -ază pe fondul gravelor tulburări de m^mine generate de această boală. Producţiile imgi-nare sînt luate drept amintiri, iar tăcutul este tot mai mult rezultat al fabulaţie, F!CK a. descris fabulaţia de supleere, prin care ‘«iivii înlocuiesc perioadele pentru care au a1 ’.ezie, lacunară. Fabulaţia din acest sindrom se t u ac-terizează prin mare mobilitate, însta, rit*», credibilitate, prin caracterul compe . itor , ca şi prin faptul că poate fi provocată f * or in sugestie, fie prin întrebări. Fabulaţiile ^ ’ stările confuzionale pot apărea ca o contir \ e a producţiei onirice sau ca urmare a ar * ; ’u4 Facial - tic ; Facies - aspecte psihopatologice Fac/155 lacunare ce succedă episodului, ca o încercare a bolnavului de a ascunde această perioadă în care i rul conştiinţei s-a rupt, Eie au mai fost numite şl confabulaţii de jenă. Fabulaţia din presbiofrenie, desemnată de DUPR£ şi LOGRE ca „delir de imaginaţie'*, face parte din trepiedul diagnostic al acestei afecţiuni, întîlnindu-sa •constant şi avînd, ca şi în sindromul Korsakov, caracter compensator (confabulator). Bolnavul încearcă să-şi ascundă dificultăţile mnestice? prin fabulaţii sărace în conţinut şi acţiune, declar-ate extern poraneu, asociate adesea cu false ‘ecunoaşteri. REG1S afirma că bolnavii fabuiează şi în ei înşişi, construind o reverie în c;• •'e fragmentele propriei memorii se înlănţuie cu producţia tot mai autonoma a unei imagiraţii sărăcite. Fabulaţii pot apărea în psihozele neschizofrenice cronice, mai ales în parai:'enie unde, deşi există iniţial o producţie seniorială, aceasta este rapid înlocuită de una imaginativă, luxuriantă, care se autoîntreţine, estcmpînd-o pe prima. 6. FAC1ALS semn (fr. facial; cf. lat. facies „faţă") — sin. SCHULTZE3 semn; WE'SS3 semn —> CHVOSTEK3 semn. 7. FACIAL — tic • Mişcare coordonată rapid, recurentă şi bruscă a musculaturii faciale, care poate avea la origine o cauză psihogenă sau organică (A. MAMELOK, 1985). Tictr !e psihogene încetează în timpul somnului, de asemenea nu respectă o anumită distribuţie anatomică a nervului. Sînt însoţite de anxietate şi au, iniţial, o semnificaţie simbolică ; apar adesea în contextul unor tensiuni intra-familiale. Tratamentul medical, chirurgical şi psihologic dă rezultate mulţumitoare, în orice feî de ticuri. în ticurile cu determinare psihogenă, psihoterapia individuală trebuie adesea completată cu cea familială. Terapia biologică adaugă butirofenonelor şi alte tranchilizante majore. Narcoanaliza dă bune rezultate în cazurile cu debut recent. 8. FACIES (cf. lat. facies „faţă") • Aspect particular a! expresivităţii faciale, rezultat în urma modificărilor fizionomiei, caracteristic (uneod patognomonic) pentru anumite enti-tăti morbide. Dacă fizionomia reprezintă scena şi decorul pe care se grefează jocul mimicii, faciesul corespunde tabloului modificat în urma schimbărilor în decor şi joc, consecutive unei afecţiuni şi sugerînd-o.. în clinica psihiatrică, semiologia faciesului ocupă un.loc pe deplin justificatjn tabloul psihopatologic al unor boli psihice.. în depresiile endogene, se descrie aspectul sugerînd durere mo- rală, cu fruntea ridată, marcată de „omega melancolic”, cu comisurile bucale coborite şi pliurile feţei căzute, cu fixitate a privirii, sugerînd absenţă şi concentrare asupra suferinţei interioare, ca şi fixitatea generală a Jacopo da Pontorno mimicii, determinată de inhibiţia psiho-motorie. Prin contrast, faciesul maniacalului poartă pecetea dezi nhi biţi ei psihomo-tori-i, mimica este vie, mobilă, exprimînd cu mare forţă de sugestie trăirile afective pozitive, în catatonie, se remarcă faciesul imobil (,,fijat“), inexpresiv, consecutiv inhibiţiei psihomotorii extreme. Uneori, faciesul schizofrenului traduce trăirile delirant-haiucinatorii : atitudine ostilă sau temătoare fată de anturaj, ascultarea „vocilor" pe care le aude, dialogul imaginar cu acestea etc. Privirile sale sînt adeseori „vagi44, desprinse de ambianţă, de realitatea exterioară, pentru a se concentra asupra propriei realităţi interioare (exprimă unul dintre elementele specifice afecţiunii — discordanţa). Trăirile pe care le induc ideile delirante îşi găsesc expresia în faciesul care poate deveni oglinda urii, agresivităţii, suspiciunii (deliruri de persecuţie, pasionale, de revendicare) sau poate exprima extazul (deliruri pasionale, mistice). în oiig’ofrenii şi demenţe, hipomimia realizează un facies imobil, inexpresiv, cu privirea lipsită de vivacitate şi expresie, cu’gura uneori întredeschisă, alteori schiţînd un zîmb.et bizar şi neconcordant cu realitatea — facies 156/Fac Facilitare — in neurologie, în psihofiziologie, în relaţiile interpersonole „stupid". în cazul întîrzierilor mintale, consecutive fntxederrvului congenital, mongolismului eţC.* faciesul este caracteristic afecţiunii de fond. Faciesul „laminat" (ma^ca paralitica; c n paralizia generala progresivă, cu aspect mi mic aplatizat, esţe rezuiţatui hipotoniei musculaturii faciale. Faciesul rigid, inexpresiv, se mai întîlneşte, în afara catatoniei, în boala Parkinson şi în sindromul de impregnare neuroleptică. Faciesul vuituos, hiperemic, cu teleangiectazii, poate fi reflectarea-alcoolismului cronic. în alte afecţiuni : endocrinologice, meta- bolice, cardiovasculare, renale, digestive, de sistem etc., care cuprind Tn tabloul simptomatologie şi manifestări psihice, se remarcă prezenţa unor tipuri de facies caracteristice sau chiar patognomonice, cum ar fi : faciesul „în lună plină" sau cushingoid (din hipercorti-cism), faciesul acromegalic, faciesul base-dowian (hipertiroidian), faciesul mitral, faciesul renal, faciesul hipocratic sau peritonitic, faciesul cirotic, faciesul „leonin" (din leucemii), faciesul „de icoană bizantină" sau de „mască" (din scierodermie), faciesul cu eritem „în fluture" (din boala lupică) etc. 9. FACILITARE (cf. lat. focills, faciliics „uşor, uşurinţă") • Acţiunea prin care un factor, un complex de factori sau o condiţie particulară uşurează (favorizează) obţinerea' unui efect pozitiv sau negativ. Termenul cunoaşte mai multe accepţiuni, în funcţie de sistemul referenţial * , . ; • fn neurofiziologie, referirea se face la excitabilitatea neuronală, - după stimularea repetitivă aplicată la nivel presinaptic. Se realizează astfel o stimulare a evacuării veziculelor, sediu al mediatorilor chimici, cu o creştere a eficienţei acestora, ceea ce permite ca impulsul nervos transmis la nivel sinaptic să faciliteze trecerea* ulterioară a unor noi impulsuri. Se apreciază (EXARCU) că această formă de facilitare ar putea reprezenta . u r* . mecanism elementar de. învăţare.: Prir> facilitare, neuronii au capacitatea de .a stoca informaţii, ceea ce permite memorizarea pentru durate scurte de timp. .Referitor la dinamica cerebrală, Graham BROWN stabileşte două legi, cunoscute sub numele de legile de „facilitare pri-v.mară şi secundară", potrivit cărora stimularea unui punct de pe scoarţa cerebrală antrenează o creştere a excitabilităţii, atît a celulelor corticale din regiunea respectivă (pentru maximum zece secunde), cît şi a regiunilor învecinate (maximum patru secunde). Prin extindere, se apreciază că răspunsul cortical la un stimul poate fi intensificat dacă este precedat de o stimulare condiţionată (efect Bahnung). De asemenea, două zone corticale diferite îşi pot influenţa reciproc activitatea, ceea ce permite realizarea unor procese psihice complexe, ca atenţia, învăţarea etc. • în psihofiziologie, orice reacţie (motorie sau verbală) poate fi ameliorată experimental dacă stimularea-test este prece^ dată sau acompaniată de acţiunea altor stimuli condiţionali (scurtarea timpulur de reacţie, scăderea pragurilor perceptive, extensia răspunsului etc.), sau poate fi tulburată cînd subiectul testat nu este avizat asupra naturii stimulului perturbator, cînd intensitatea excitantului este supraliminară sau stimulii diferă ca modalitate senzorială. în mod G-urent, în desfăşurarea proceselor- psihice, intervin o serie de factori facilitatori», cum sînt deprinderile, aptitudinile, vigili-tatea, starea de echilibru emoţional,, voinţa etc., care înlesnesc atingerea unor performanţe, cresc eficienţa unor acţiuni util-productive, condiţionează calitatea percepţiilor, evocărilor, dau actelor siguranţă, optimizînd, în ultimă instanţă* adaptarea la realitate, • în relaţiile interpersonale, se vorbeşte de un fenomen de facilitare socială (termen clarificat în psihologia socială prin /'cercetările experimentale ale iui F. H. Facilitare -în psihofarmacologie ; Facomatpze ; Facticitate ; Factor F@c/15T AL L PORT), prin care se înţelege efectul pozitiv exercitat de grup asupra indivizi I or. Situaţia colectivă, interacţiunile interne ale grupului (mai ales de cooperare şi de competiţie) acţionează, de regula, tonifiant asupra individului, faciIi-tindu-i inserţia psihosocială, valorificarea înclinaţiilor şi aptitudinilor, creşterea randamentului, „cizelarea“ personalităţii. Funcţia esenţială a liderului unui grup este aceea de a facilita efectuarea unor acţiuni pozitive în cadrul grupului (sinergie „de menţinere"), corelate cu multiplicarea şi valorificarea contribuţiilor individuale (sinergie „de eficienţă"). • în psihofarmacologie, facilitarea poate cond,uce ia efecte pozitive sau negative. In genere, se admite că orice asociere (combinaţie) medicamentoasă (excepţie, cea antagonistă — de neutralizare) realizează un fenomen de facilitare pozitiv (cele mai uzitate : asocierea tranchili-zant-neuroleptic, ne urolepti c-anti depresiv, tranchilizant-antidepresiv, cît şi . două. tranchilizante, neuroleptice sau antidepresive) Facilitarea negativă poate, fi ilustrată de riscul suicidar implicat la un moment dat de antidepresive, prin efectul dezinhibitor realizat anterior ameliorării 'stării afective. 10. FACOMATOZE (cf. gr. phakos „bob de linte", „obiect lenticular") — sin. DISPLA-ZII NEUROECTODERMALE (VAN BOGA-ERT) : GENA NEURODERfiATOZICĂ (C. KISSEL); HAMARTROZE NEUROECTO-DERMOZE (ROGER) • Afecţiuni ereditare, caracterizate prin leziuni congenitale ale pielii şi sistemului nervos, asociate cu o mare-varietate de anomalii viscerale şi somatice. O primă sistematizare a acestui grup de afecţiuni a fost făcută de Van Der HOEVE (1.932), care delimitează : • scleroza tuberoasă Bourneville (adenom sebaceu, tumori periunghiale, nevi teleangiectazici, tumori peripapi-la.re sidefii, întîrziere mintală, epi» lepsie, aîte malformaţii congenitale asociate) ; • neurofibromatoza Reckiinghausen (pete pigmentare, tumori cutanate to-racale şi fesiere, tumori pe traiectele nervoase, întîrziere psihică) ; • angiomatoza retino-cerebeloasă Hip-pel-Lindau (angioame retiniene multiple, angiomatoza cerebrală şi a ven-t r ic o I u! u i IV, întîrziere psihică, epilepsie) ; . # angiomatoza- encefalo-trigeminalIUi Sturge-Weber-Krabbe (angiomatoza^ trigeminală, glaucom, crize epileptice, întîrziere psihică). La aceste entităţi au fost adăugate ulterior şi alte afecţiuni, care prezintă; caracteristicile* facomatozelor : • sindromul fiaffucci (encondromatoza cu* ■ hemangioame) ; • sindromul Riley-Day (disautonomia familială) ; • sindromul Gardner ; • sindromul Peutz-jeghers ; • sindromul nevilor bazocelulari ; • sindromul Mc.Cune-AIbright ; • -sindromul Goitz (hipoplazia dermică focală) ; • sindromul de diskeratoză congenitală ; • sindromul Block-Sulzberger (inconti--nentia pigmenţi). 11. FACOMATOZĂ BOURNEVI LLE-VANi DER HOEVE(B) boală - sin. BOURNEViL-LE boală; BOURNEVI LLE-PRING LE(B) boa-iă: BOUR‘NEVILLE-PRINGLE-HARTDEGEN .ANALIZĂ FACTORIALĂ. 15. FACULTATE (cf. lat. facultas „capacitate, (posibilitate") • Capacitate (disponibilitate) .psihică, registru al vieţii sufleteşti, în limbajul .psihologiei clasice speculative. De-a lungul secolelor, au fost obiectul unei atenţii constante următoarele facultăţi : sensibilitatea — capacitatea receptivă a organelor de simţ; afectivitatea (emoţionalitatea) — capacitatea reactivă a sentimentului, care investeşte evenimentele cu rezonanţă în planul subiectivităţii, provocînd o stare de satisfacţie/disconfort în echilibrul (armonia) individual(ă) ; inteli-,genţa — capacitatea reflexivă, de "înţelegere raţională, care permite accesul la aspectele esenţiale, generale, necesare ale realului ; activitatea — capacitatea de a iniţia o intervenţie efectivă în desfăşurarea spontană a ■evenimentelor, influenţînd evoluţia lor, în conformitate cu o anumită motivaţie şi finalitate (între resorturile activităţii, psihologia •speculativă distinge pulsiunile, voinţa, libertatea etc.). 16 FACULTATE MINTALĂ • Termen perimat, care se referă la o structură psihică fundamentală, la posibilitatea unui individ de a sus-■ţine un anumit tip de activitate senzorială, ■cognitivă, de a dezvolta anumite relaţii intra-epsihîce. In secolul trecut se considera că psihicul uman este o rezultantă a trei facultăţi : inteligenţă, voinţă şi sensibilitate, pe care ‘GARNIER (1852) le considera a fi într-o continuă interdependenţă. Astăzi, termenul este >rar folosit, în sensul de capacitate, funcţie. 17. FACULTATIV (fr facultatif) • Defineşte •realizarea unui act la latitudinea subiectului, ca urmare a unei alegeri, fără a se supune unei .reguli sau obligaţii ■-> CI RCUMSTANŢl A LITATE. 18. FADING MINTAL (ergl. fade „a păli, ■a se estompa, a se stinge“) • Încetinire progresivă a discursivităţii . gîndirii, exprimată, ia nivelul limbajului, prin diminuarea fluxului verbal, fără ca acesta să se întrerupă complet, dar lăsînd senzaţia că'subiectul se detaşează pentru cîteva momente de ceea ce spune, l-enomenu! poate evolua 'pînă' !a o mişcare „afonă" a buzelor. A fost descris de către GUIRAUD (1932) şi DECHAMPS. Pentru BLEULER, fadingul constituie unul dintre simp-tomele secundare ale schizofreniei, rezultat aî dezinteresului, al detaşării subiectului. Fadingul mai poate apărea în unele stări de inhibiţie psihică, în stări confuzionale, intoxicaţii medicamentoase. 19. FAG O- (cf. gr. phagein „a mînca") • Element de compunere care exprimă ideea de „a mînca". 20. FAGOFOBIE(F) (cf. fago- ; gr. phobos „frică") • Teamă patologică de a se îneca în timpul deglutiţiei, atrăgînd după sine măsuri de apărare : ingestia numai a alimentelor semi-solîde, pasate, evitarea celor solide. Mai frecvent se întîineşte în cadrul simptomatologiei hipo-condriace, dar şi în nevroza obsesivo-fobică, la personalităţile psihastenice cu decompensări de tip hipocondrîac, mai rar în schizofrenie (unde, de obicei, nu are caracter de fobie, ci reprezintă un comportament delirant). 21. FAGOLIPO(M) Brazilia - DCI Mazindcl m Psihostimulent cu valenţe anorexigene, derivat clorfenilisoindolic, de tip 5-(p-clorfeml)-2,5- "3 ' OH a dihidro-3H-imidazo/2,1 -a/iso«ndoî-5-ol,, fără e-fecte simpaticomimetice. indicat în astenie severă, sevraj toxicomanie, tulburări de dinamică sexuală, presenilitate, pentru combaterea unor efecte secundare ale neurolepticeior şi ale anticonvulsivantelor, în -tratamentele de lungă durată. 22. FAGOMANIE (cf. fago-:.. gr. mania „nebunie") • Preocupare obsesivă pentru consumul de alimente, prezentă în debilitatea mintală, demenţe, schizofrenii. 23. FAHR(B) boală - sin. CALCIFICARE CEREBRALĂ VASCULARĂ IDIOPATICĂ • Afecţiune descrisă în anul 1930, cu etiologia încă neclară, caracterizată clinic prin hiper-kinezie, rigiditate, ataxie, dizartri-e, anxietate, i ritabi litate, insomnie, cefalee, tulburări de comportament, crize comiţiaie tip grand mal, coreoatetoză şi demenţiere progresivă. în stabilirea diagnosticului, două'elemente pot ■Falie : stadiu, tip de personalitate ; Falret Jeart, Pie.rre Fa 1/159 fi :majore vîrsta debutului, (adult tînăr) -ş\ aspectul' pato-gnomonic- 'indicat de radiografia simplă de craniu : cal cif i car i situate în nuci ei i centrali-• (uneori şi în nucleii cerebelului), bilaterale şi simetrice ; opacităţile sînt .iniţial puţin dense, mici şi neregulate, apoi curbilinii, desenînd conturul nucleilor interesaţi. (imagine cunoscută şi sub numele de „pietre intra-cerebrale"). Au fost descrise cazuri familiale, precum şi forme clinice asimptomatice, confirmate numai prin examen radiologie. 24. FALIG — stadiu (cf. gr. phallos) • în concepţia psihanalitică, perioadă în dezvol- tarea personalităţii in care libidoul este investit in organele genitale, devenite astfel zona erogenă dominantă. Specific acestui stadiu, autoerotismul se manifestă prin masturbare — comportament sexual considerat normal la copil, adolescent şi, în cazuri de izolare, îa adult. Capătă semnificaţie patologică cînd este preferat actului sexual sau cînd, prin frecvenţa practicării, atrage atenţia asupra unei deficienţe a capacităţii de satisfacere sexuală, fiind însoţită de culpabilitate. După FREUD, ultima fază a organizării pulsionale a sexualităţii infantile pune, între 3 — 6 ani, problema sexualizării, prin orientarea progresivă a pulsiunilor şi întrebărilor spre zona genitală, prin conştientizarea diferenţei dintre sexe (complexul castrării), prin definirea locului şi atitudinii individuale în constelaţia familială, prin jocul identificărilor, al dorinţelor şi interdicţiilor (complex Oedip). Sub forma pozitivă la băieţi, complexul Oedip constă în faptul că, intensificînd dragostea pentru mamă, subiectul resimte un conflict între dragostea pentru tată (bazată pe identificarea cu tatăl) şi ura împotriva tatălui (bazată pe privilegiile masculine care lui îi sînt refuzate —> COMPLEX OEDIP). Angoasa de castrare (bazată pe observarea diferenţei dintre sexe) îi face să depăşească dorinţa de posesiune exclusivă a mamei. Forma negativă a complexului Oedip implică ataşamentul (homosexual) faţă de părintele de aceiaşi sex şi ură geloasă împotriva părintelui de sex contrar. La fete, atracţia spre tată presupune o schimbare de obiect (iniţial mama), care îşi are originea în complexul castrării : ulterior, în această teorie, dorinţa de a avea un organ genital masculin este înlocuită de dorinţa de a avea un copil de la tată. Depăşirea complexului Oedip la fete se face din teama de a nu pierde afecţiunea. Relaţiile cu obiectul rămîn ambivalenţe, iubirea • obiectuală fiind limitată de complexul de castrare, predominant în acest stadiu. Fixarea la stadiu! falie, regresî-a Ia obiectele iubirii primare constituie ura dintre explicaţiile fenomenelor isterice. 25. FALIC — tip de personalitate • Terme- nul se. referă la acea personalitate caracterizată printr-o fixaţie puternică la stadiul falie^ în evoluţia libidoului. Trăsăturile acestei personalităţi : narcisism, exhibiţionism, dorinţa, accentuată de a apărea puternic din punct de-vedere sexual. 26. FA LI CA — mamă/femeie • Fantasmă, în ca^e femeia apare (se comportă) ca posesoare a unui organ genital masculin. Corespunde unei teorii sexuale infantile, în care se ignoră diferenţa dintre sexe. Diferenţa faiic-castrat, în sens de constatare, angoasă şi* conflict, specifice stadiului falie, se poate rezolva în mai multe moduri : • asumarea feminităţii ; • asumarea masculinităţii ; • invidia penisului (femei castratoare, în' veşnică competiţie cu partenerii lor) ;. • atitudine masculină la femei, ca negare-a absenţei penisului ; • angoasa de castrare, aflată la originea-tulburărilor de dinamică sexuală ia bărbaţi (vagin reprezentat fantasmatic ca. o cavitate dinţată, care reţine şi castrează) ; • fetişism, implicînd negarea castrării cu ajutorul fetişului, care reprezintă simbolic organul genital masculin deţinut de parteneră etc. Cu excepţia primelor două cazuri, în celelalte subzistă inconştient fantasma femeii’ falice. Termenul este utilizat în limbajul comun pentru a desemna femei cu trăsături masculine-(autoritate, putere, independenţă şi agresivitate de tip masculin). 27. FALRET Jean-Pierre (1794-1890) • îşi» începe studiile medicale la Montpellier şi le termină la Paris. în serviciul Iui PINEL (la vremea respectivă, aflat la o vîrstă venerabilă),, îl cunoaşte pe ESQUIROL cu care va lucra opt ani; odată cu susţinerea tezei, în 1819,. creează împreună cu Felix VOISIN o casă de sănătate. Din 1835, împreună cu ESQUIROL. şi FERRUS, participă la elaborarea celebrei’ legi de la 1838 privitoare la bolnavul psihic. Opera sa este iniţial dominată de ideile „loca-lizaţioniste", de care este rapid dezamăgit,, pentru a se orienta spre teoriile mai moderne, ia vremea aceea, ale şcolii germane. Se dezice de teoriile meastrului său ESQUIROL privitoare Ia monomanie şt, în 1854, se adresează Academiei de Medicină (al cărei membru era din 1835) cu un protest legat de prioritatea-asupra „nebuniei circulare", despre care BAILLARGER depusese o notă în-30 ianuarie ^854, denumind-o „nebunia cu dublă formă". Conflictul va rămîne nesoluţionat, istoria? 1T60/Fa! Falret Jules-Phili ppe-Joseph ; Falsa lăuzie ; False recunoaşteri ^psihiatriei reţinînd însă denumirea pe care ^sinteza kfaepeliană a dât-o acestei entităţi : -psihoza maniacQ-depresivă. Promovează dezvoltarea spitalelor de psihiatrie în Franţa considerînd că izolarea bolnavului psihic de mediu! său obişnuit este o condiţie necesară şi obligatorie a demersului "terapeutic. Deosebit de interesantă este ideea (pe care autorul o considera opera prin-•cipaiă. a vieţii sale) de a înfiinţa o formaţiune medicală intermediară între ospiciu şi societate, care să ajute la readaptarea bolnavului psihic (ideea fusese însă formulată încă din "1840, deci cu trei ani înainte, de CAZAUVI-iîLH, în cartea sa despre suicid). 28. FALRET Jules-Philippe-Joseph (1824-'1902) • Fiu! lui jean-Pierre, începe prin a fi ^psihiatru. „Se naşte în casa de sănătate de la Vcnves", studiază medicina la Paris, lucrează rla Bicetre, la Salpetriere şi revine la Vanves, unde se retrage şi moare. îşi susţine teza „Recherrhes sur la folie paralytique et Ies diverses paralysies genera-Mes“ (1853) ; ulterior, este preocupat de epilepsie, „folia circulară", „folia alternă"., deli- Juîes Faîret ruri cronice de- persecuţie.. în 1877, descrie (împreună cu LASfrGUE) delirul indus, numit de el „folie â deux ou folie communiquee". Principalele sale lucrări sînt : „Etude clinique sur Ies maladies mentales et nerveuses“ (1889) şî „Ies alienes et Ies asiles d'alien-es" (1890). 29. FALSĂ LĂUZIE • Ritual instituţionali zat, întîirwt în unele societăţi primitive tribale, constînd în mimarea efectivă şt simultană, de către soţul parturientei, a unei "naşteri, precum şi a îngrijirilor postnatale. T. REIK îl atribuie uneî identHicări cu obiectul şi funcţia feminină. VHINTING (1972) susţine această ipoteză, constat în d că falsa lăuzie apare în societăţile în care persistă obiceiul ca fiu! să doarmă alături de mamă şi în tare poligamia este des întîlnită, ca urmare a unui statut privilegiat al femeii, investită cu un important rol economic şi protejată printr-un tabu sexual mult prelungit postpartum. în literatură, se utilizează termenul francez „couvade". 30. FALSE RECUNOAŞTERI (cf. lat. falsus „fals” ; re „din nou" ; cognoscere, „acunoaşte“). Recunoaşterea unor obiecte, persoane trăiri, necunoscute, de fapt, subiectului. Fenomenul a fost descris prima oară de WIGAN, care l-a numit „dublă conştiinţă", iar mai tîrziu SONDER l-a asimilat ^iluziilor de memorie (Erinnerungstauschung), dîndu-i şi numele actual. Falsele recunoaşteri apar într-o serie de circumstanţe patologice ca : • manie, unde par legate de tulburările prosexice şi de activitatea cu xaracter ludic, fiind însoţite de fuga «de idei şi hiperestezie ; • presbiofrenie, în care se asociază cu fabulaţiile ; • sindrom confuzional de diverse etio-logii (mai ales toxice şi infecţi oase), unde apar pe fondul senz-orialităţii modificate. Ele se pot integra In fbîocul producţiilor onirice, identificările avînd uneori consecinţe ■ dramatice şi 'puţind antrena reacţii de apărare imprevizibile ; • schizofrenie şi psihoze delirante cronice, legate de tulburările perceptive şi gene-rînd, în unele cazuri, efecte -medico-legale majore. 31. FALSIFICARE (cf. lat. fals;i3 ; facere „a face*1) • Acţiune prin care un subiect deformează sau substituie un fapt sau un eveniment real cu un altul. Acţiunea este deliberată, conştientă, şi are totdeauna ca mobil obţinerea unui avantaj. Se întîlneşte, într-o formă mai accentuată, în mitomanie, unde su-biectu 1, din dorinţa de a fi apreciat, prezintă anumite evenimente într-o lumină care să-l avantajeze sau chiar inventează situaţii imaginare. Trebuie diferenţiată de d ist orsiorvarea reflectării realităţii, întîlnită în tulburările grave de memorie („falsificări retroactive") din demenţe sau din psihoze, unde lipseşte conştiinţa falsificării-. ’ Falta(S) ; Fa fus ; Familie Fam/16f 32. FALTA(s) sindrom • Descris în 1912, sindromul asociază tulburări endocrine (eunu-coldism, hipotiroidie) cu o stare delirant-haludnatorie şi tulburări ale voinţei. Evoluţia este gravă, cu caşexie progresivă. M. BLEULER a găsit descrise în literatură 32 de cazuri. 33. FALUS (cf. gr. phallos) • Echivalentul simbolic al organului genital masculin. în concepţia psihanalitică, simbolizează divinitate, putere, forţă, fecunditate, obiect contra-fobic etc. Tradiţia mitologică insistă asupra caracterului şi sensului universal al falusuiui, devreme ce dotează cu el ambele sexe şi - i leagă legenda de apă, foc, moarte, aproape neSăsînd loc echivalenţei cu penisul (R. LAFON). Faiusul simbolizează puterea suverană, magică, supranaturală, reprezentînd principiul autorităţii. Analizată în strînsă legătură cu angoasa, cu complexul de castrare şi complexul Oedip, opoziţia falic-<~astrat nu priveşte două realităţi anatomice propriu-zise, ciabsenţa sau prezenţa elementului în discuţie. în funcţie de rezolvarea acestui conflict, tendinţele masculine şi cele feminine se integrează sau nu armonios in personalitaşa umană. „Castrarea — după cum afirma LACAN — nu este reală, ea este legată de o dorinţă ce priveşte un organ. Aceasta înseamnă că, pentru ca o dorinţă să traverseze fericit anumite faze, faiusul trebuie să fie marcat de ea : el nu este menţinut decît în măsura în care a traversat primejdia castrării" (-> COMPLEXUL OEDIP, COMPLEXUL DE CASTRARE, MASCULINITATE-FE-MiNITATE, FEMEIE/MAMĂ FALICĂ, INVIDIE). 34. FAMILIE (cf. lat. familia) • Formă universală elementară de organizare a vieţii în comun a oamenilor, constînd într-un grup social alcătuit din partenerii maritali, uniţi prin căsătorie, şi din descendenţii acestora. Reprezintă o „micro-societate" cu poziţie centrală în cadrul societăţii globale, fiind caracterizată prin determinări specifice de ordin natural-bio-iogic, psihosocial şi economic. Ea asigura satisfacerea unei game foarte largi şi complexe de trebuinţe şi aspiraţii ale membrilor ei, denumirea de „nucleu al societăţii" reliefînd, dacă nu rolul primordial, cel puţin unul esenţial în procesele social-economîce, demografice şi cultural-educative ale societăţii. Familia poate fi abordată din mai multe puncte de vedere (istoric, antropologic, juridic, sociologic, genetic şi genealogic, psihologic şi psihiatric etc.), dar complexitatea şi diversitatea relaţiilor, conduitelor şi situaţiilor ca£e o caracterizează sînt practic imposibil de sesizat dintr-o perspectivă singulară. Nici un alt mediu social nu oferă o mal largă paletă dm< posibilităţi de cercetare sau de opţiuni metodologice ca această unitate socială restrânsă, care este familia. Sub raport istoric, se cunosc mai multe tipuri de familie. Astfel, în cadrul societăţilor primitive, familia întemeiată exogamic, de tip matriarhal sau patriarhal, care presupunea coabitarea mai multor generaţii de rude directei şi colaterale, reprezenta numai o fracţiune din cadrul organizării tribale (sau de clan), modetuf de organizare a rudeniei, problemele legate de căsătorie, paternitate, ca şi funcţiile er, diferind considerabil faţă de familia modernă, de tip nuclear sau conjugal. Aceasta din urmă prezintă o structură restrînsă (părinţi -j- copii) şi o dinamică de grup specifică, influe nţată, în primul rînd, de intensitatea legăturilor afective dintre partenerii maritali şi dintre aceştia şt copii (copii), îndeplinind un rol social complex, care se manifestă la diferite nivele (biologic, juridic, economic, cultural-educativ, psihologic). Dinamico-structural, A. BERGE distinge : familii foarte numeroase (în care relaţiile părinţi-copii sînt friabile, iar în fratrie? pot apărea substituenţi ai autorităţii parentale, reprezentaţi de copiii mai mari ca vîrsta) ? familii de dimensiuni medii (în care evoluţia relaţiilor părinţi-copii naturali este armonioasă) şi familii incomplete prin lipsa unui părinte sau modificate prin supraadăugarea unor: rud®?» 11 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 M2/Fam Familie ; structură, risc psihiatric, roluri, climat sau prieteni (în care relaţiile tind să evolueze dizarmonic sau psihopatogen). Atmosfera sau climatul familial depind nu numai de compoziţia numerică a familiei, ci şi de tipul relaţiilor intrafamiliale, de criteriile valoric-personale de selecţie a partenerilor, de gradul de coeziune şi de rezistenţă în faţa frustraţii lor a membrilor care o compun, de statutul ei economic, de prezenţa sau de absenţa copiilor. în urma unor studii întreprinse de o echipă de cercetători români (C. ENĂCHESCU, R. 10NESCU,V. DRAGO-MiftESCU, Şt. NICA şi F. STĂNESCU), s-a analizat o tipologie structurală a familiei „normale**, incluzînd : familia nucleară propriu-zisă (formată din cuplul conjugal şi copiii naturali ai cuplului) ; familia nucleară cu copii adoptaţi (cuplul marital -{- copii adoptaţi -f copii naturali ai partenerilor); familia nucleară lărgită (cuplu marital, copii + rude de familie sau prieteni) ; familia nucleară în curs de dezorganizare (cuplul marital în prag de separare) ; familia dezorganizată (grup familial incomplet prin absenţa unui părinte şi care se poate lărgi uneori prin ataşarea unei rude sau a unui prieten) | concubinajul (grup familial pseudo-marital cu sau fără copii). Sub aspect psihiatric, riscul pentru boli psihice, atît la nivelul grupului familial, cît şi pentru unul sau altul dintre membrii familiei, creşte în progresie aritmetică cu tipurile structurale enumerate, cele mai vulnerabile fiind formele de concubinaj, familiile dezorganizate sau lărgite cu rude (sau prieteni). Aceste formule familiale sînt improprii desfăşurării funcţiilor economice, cultural-educative şi mai ales psihologice ale familiei, reprezentînd surse de tensiuni şi conflicte între membrii ei, ocazii pentru agresiuni fizice şi morale, pentru alcoolism şi deviaţii comportamentale. Delinc-venţa juvenilă, dezvoltările dizarmonice de personalitate, stările reactive, alcoolismul şi toxicomaniile sînt generate în cea mai mare măsură de aceste structuri familiale neconsolidate sau dezorganizate. Totodată, starea de dezechilibru psihopatologic, apărută la unul dintre membrii grupului familial, se răsfrînge asupra celorlalţi, modificînd atît sensul relaţiilor interpersonale, cît şi climatul psihoafectiv intrafamilial. Concomitent, apare necesitatea readaptării familiei sub raportul bugetului de timp (prezenţa unui bolnav, mai ales cronic, reclamînd o îngrijire deosebită din partea familiei, care trebuie să renunţe la satisfacerea unor preocupări legate de „loisir") şi al veniturilor (cheltuieli materiale ocazionate de boală, sau reducerea bugetului familial prin retragerea din activitatea profesională sau prin $>ensionarea medicală a unuia din membrii familiei), precum şi o redistribuire a rolurilor şi statutelor în cadrul famiiiei. Factorii care. influenţează în sens morbigenetic starea de sănătate mintală a familiei (membrilor ei) se referă, de regulă, la cauze accidentale (decesul sau îmbolnăvirea unuia din membrii familiei,, naşterea sau adoptarea unor copii anormali etc.) şi de ordin psihosocial (diferenţe între soţi, de natură etno-cuiturală, temperamental-caracterială, ruină economică a familiei, coabitarea cuplului conjugal cu rude, prieteni,, relaţii extraconjugale etc.). De regulă, familia are rol antipatogen şp sanogenetic, în sensul rezolvării unor probleme de ordin afectiv şi sexual, necesare menţinerii echilibrului psihic, realizînd totodatăi un mediu securizant şi protector pentru membrii ei, care sînt mai vulnerabili la posibilele agresiuni din afară. Familia reprezintă, în acelaşi timp, „mediul natural44 al copilului, cu influenţă hotărîtoare asupra dezvoltării lui (A. BERGE), după cum apariţia unui* copil în familie reprezintă condiţia consolidării* ei (sau a restabilirii echilibrului, în caz de dis-funcţionalitate la nivelul cuplului conjugai).. Numeroase studii epidemioiogice pun în evidenţă corelaţia dintre starea civilă şi rata bolilor mintale. însăşi întemeierea unei familii este considerată drept un test de sănătate mintală* cu valoare' egală pentru ambele sexe (K. BEMENT-DAVIS). Statistic, bolile psihice şi* sinuciderile sînt mult mai frecvente la persoane celibatare decît la cele căsătorite. S-au constatat astfel de 12 ori mai multe psihoze alcoolice şi luetice la primii, în raport cu cei căsătoriţi, un important procent de alcoolism şi lues fiind întîinit şi ia persoanele văduve. Procentul cel mai mare de boli mintale (în special nevroze şi stări reactive) se înregistrează în rîndul* divorţaţilor şi, consecutiv,al descendenţilor proveniţi din familii dezorganizate. Longevitatea este, de asemenea, mai mare la persoanele căsătorite decît la celibatari. O problemă deosebit de importantă pentru sănătatea mintală a mediului familial, în special’ pentru sănătatea mintală a copiilor, este climatul afectiv dintre partenerii maritali. DAHRSEN aprecia că este mai bine, în cazul5 unor conflicte şi tensiuni latente sau manifeste între parteneri, ca aceştia să divorţeze, decît să lase să se propage asupra copiilor focarele de neînţelegere intraconjugală. A fost semnalat,, în legătură cu tipologiile familiale, riscul pentru' boli psihice ai persoanelor concubine sau apar-ţinînd unor familii în curs de* dezorganizare sau dezorganizate. Rămîn de analizat stil ui* parental şi caracteristicile comunicaţiei intrafamiiiale, ca posibili factori psihopatogeni. în etiopatogenia bolilor psihice apărute la copi£ Familie ; stiluri parentale, homeostazle, intercomunicare Fam/163 şi adolescenţi, s-a invocat (mai ales în perioada postbelică) „carenţa afectivă" sau „de autoritate11 din familii, s-au incriminat stiluri parentale psihopatogene (cum sînt cele de tip afec-tiv-excesiv, autoritar-intrusiv, indiferent-dezor-'donat, rejectiv-ostil ş.a.), s-au descris forme -distorsionate de comunicare între soţi şi între părinţi şi copii, precum şi tipologii de mame, taţi, fraţi sau surori cu rol psihopatogen. Este evident faptul că stilul parental excesiv sau doar pregnant reprezintă un factor de risc în bolile psihice apărute la genitori. Copilul unic, mai ales crescut într-o familie cu părinţi tiiperafectuoşi, acaparanţi, restrictivi, va deveni un dependent şi un conformist aparent (cu o agresivitate latentă permanentă), cu o tendinţă accentuată de secretivitate şi evadare. IMu de puţine ori se notează în literatura de specialitate dominanţa schizofreniei la copiii >unici sau cădeţi, crescuţi în familii cu un astfel de stil hiperprotector. Stilul rejectiv, manifestat mai ales faţă de copiii nedoriţi, generează din partea acestora fie contraostilitate, fie sentimente de culpabilitate, din această •categorie de familii provenind de ceîe mai multe ori copiii nevrotici. Stilul indiferent şi inconstant maxîmalizează agresivitatea, în-Irucît cultivă autonomia excesivă, lipsa de responsabilitate şi de simţ al măsurii, egocentrismul şi afectele brutale. Din această categorie de familii provin cei mai mulţi delincvenţi minori. N. CAMERON arăta că nevroza obsesivă apare la copiii cu părinţi tiranici, după cum dezvoltările psihotice sînt mai frecvente la copiii care cresc în familii dizarmonice ; Fantasmă Fcm/167 pirvge cu brutalitate diferitele opinii şi credinţe şi, cu atît mai mult, pe cele opuse, tra-ducîndu-le ca erezii duşmănoase, ce merită şi trebuie stîrpite prin orice mijloace, mergînd pînă la intimidarea sau exterminarea adversarului. Atît pe plan individual cît şi colectiv, manifestările cele mai excesive de fanatism se produc ca anomalii ale credinţei religioase ori ale convingerilor politice, dată fiind gravitatea lor deosebită pentru destinul omenesc. Originile fanatismului se pierd în istorie, împletind u-se cu- interesele unor personalităţi, clase sau pături sociale, ele fiind cele care au dictat întotdeauna prozeliţilor, atît „coloratura", cît şi intensitatea fanatismului de luptă. Fanaticului luptător îi este specifică intoleranţa, pînă la violenţă, faţă de adversarii de altă convingere sau credinţă şi, în cazuri extreme, suspendarea instinctului de conservare (precum în acţiunea japonezilor kamikaze sau în epilogul sectei „templul popoarelor" din Guyana, condusă de Jim jones ş.a.). în mod curent, în interiorul diferitelor grupuri, imi-' taţia şi sugestia permit ca o idee, atitudine sau stare afectivă să poată fi transmisă, de Ia o persoană (inductoare), altora (persoane induse). Cînd contagiunea mintală se realizează datorită unui inductor delirant (paranoid, mistico-reli-gios), induşii fiind personalităţi uşor sugestio-nabile sau provenite din medii subculturale, fanatismul degenerează în psihoze colective care pot conduce la adevărate drame. De regulă, fanaticii se racolează din rîndul persoanelor imature emoţional, sugestionabile, pre-zentînd un nivel scăzut de cultură sau de inteligenţă. Graţie unei propagande abile sau unor compensaţii care rezolvă pe moment insatisfacţiile sau frustraţiile acestor potenţiali fanatici, o cauză reprobabilă sau obscură este îmbrăţişată în mod necritic şi pătimaş, devenind modelul explicativ al conduitelor lor de viaţă, în psihopatologie, fanaticul este, de cele mai multe ori, un psihotic paranoid sau un psihopat paranoiac. Distincţia realizată de K. SCHNEI-DER între psihopaţii stenici activi (die Kampf-fanatiker) şi cei astenici, pasivi sau „şterşi" (die matten Fanatiker) are la bază diferenţa de prevalenţe pentru care fanaticii luptă (intrinsecă şi, respectiv, extrinsecă) şi caracterul mai mult sau mai puţin activ al luptei lor. în orice ipostază, fanaticul este un combativ făţiş sau „mascat", virulent sau paşnic, care luptă pentru o prevalenţă unilaterală externă, caracterizînd u-se prin orgoliu excesiv, psiho-rigidttate, suspiciozitate şi inadaptabilitate socială, retentivitate emoţional-afectivă, inter-pretativitate. 39. FANCONI-SCHLESINGER^* sindrom • Hfpercalcemie idiopatică cronică, caracteri- zată prin modificări metabolice importante ; hiperfosfatemie, hiperazotemie, hipercoleste-rolemie, proteinurie, hiperfosfaturie, hiper-calcinurie. Nanismul şi osteoscleroza oaselor craniene, strabismul convergent, se asociază cu oligofrenia. Sindromul a fost descris în 1952. 40. FANTASMĂ (cf. gr. phontasmo „aparenţă") • Imagine mintală sau reprezentare imaginară, care desemnează, în psihologia clasică, produsul unei activităţi interne, conştiente sau subconştiente, deosebindu-se de perceperea realităţii sau opunîndu-se acesteia. Din punctul de vedere al psihanalizei, termenul semnifică o scenă sau un scenariu imaginar (preponderent cu desfăşurare în plan vizual), în care prezenţa subiectului este o regulă şi care reprezintă, mai mult sau mai puţin deformat de procesele defensive, îndeplinirea unei dorinţe mai mult sau mai puţin conştientizate. LEBOVICI ş.a. (citaţi de PORCT) disting următoarele categorii de fantasme : • fantasme legate de activitatea genitală — grupa fantasmelor originare, de castrare, de seducţie, a scenei primitive; • fantasme de încorporare a sinului, a falusului Ş • fantasme ale mamei falice, ale reîntoarcerii la sinul matern, de apărare împotriva castrării, fantasme de graviditate. FREUD afirmă că fantasmele provin din amintiri refulate, care, cu preţul unor modificări şi deformări, reuşesc să învingă rezistenţa cenzurii şi pe care conştientul nu le recunoaşte cu uşurinţă. Această nerecunoaştere se datorează, după FREUD, atît gradului înalt de organizare, cît şi structurii necontradictorii ale acestora. Fantasmele au funcţie de tranziţie între sistemul preconştientului şi al conştientului. FREUD a considerat visul şi delirul ca prelungiri ale fantasmelor. Fantasmele nu pot fi asimilate unor imagini fixe, ci unor remodelări în imagine şi în imaginar a unei dorinţe inconştiente, ele fiind reprezentantul psihic al pulsi-unii (conform şcolii kleiniene). Fantasmele au, după concepţia psihanalitică, o funcţie de apărare clară a Eului împotriva invaziei Sinelui, dar şi a realităţii (mai ales la cop*!). Fantasmele cotidiene (jocurile copilăriei, visările, proiectele, creaţia artistică) au rolul de a „deculpabiliza" subiectul. în psihopatologie, fantasmele s-ar afla în spatele a numeroase manifestări clinice, sistematizate de SOUFIR astfel : • în isterie — criza realizează expresia fantasmelor refulate > • în fobie — obiectul fobie pleacă de la o fantasmă inconştientă, prin mecanismele 168/Fan Fantasme originare ; Fantasmofobie(W) ; Fantastic(D) •de apăr-are ale Eului, de tip proiecţie si deplasare ; • în nevroza obsesională ; ® în perversiuni — se exprimă în conduitele sexuale; au un caracter defensiv împotriva castrării ; • în psihoze — caracterul conştient al unui material fantastic puţin elaborat este unul din elementele de diagnostic. Fantasma poate ajunge la nivel conştient prin diferite modalităţi delirante, halu-cinatorii, interpretări, iluzii, bizarerii, acte nemotivate, manierisme. * fn cura.analitică, asociaţiile şi mecanismele de apărare care stau la baza transferului sînt susţinute de fantasme inconştiente ; la fel visele şi conduitele repetitive. 41. FANTASMĂ INVERSĂ (cf. gr. phan-tosma) • Halou funcţional care însoţeşte activitatea perceptivă, împreună cu fenomenele directe, şi orientează în permanenţă actualitatea către imaginar (PALAGYI). Balansul alternativ care există în stare de veghe între imaginar şi real este într-un permanent echilibru. Fantasma inversă este o reprezentare, dar nu în sensul psihologiei asociaţioniste, ci în sensul mai larg al unei imagini investite afectiv. 42. FANTASME ORIGINARE (cf. gr. phan-tosma) • Termen psihanalitic desemnînd scenarii universale, tipice, constituind un patrimoniu transmis fiiogenetic şi cuprinzînd:> scena primitivă, castrarea, seducţia. Ele stau la baza vieţii fantasmatice a subiectului, fără a fi rodul influenţei experienţei individuale. „Sîntem adesea în măsură să observăm că scena triumfă asupra experienţei individuale... Dacă luăm în considerare temele fantasmelor originare (scena originară, castrarea, seducţia), sîntem frapaţi de un caracter comun ; ele par să ofere o reprezentare cu o soluţie la ceea ce pentru copil pare o enigmă majoră ; ele dramatizează, ca moment de emergenţă, ca origine a unei istorii, ceea ce apare subiectului ca ^o realitate care cere o explicaţie, o teorie. în scena originară, este figurată originea subiectului, î.n fantasmele de seducţie, este figurată apariţia sexualităţii, în fantasmele de castrare, originea diferenţei dintre sexe" (LAPLANCHE, PONTALIS). în acord cu aceste aserţiuni, noţiunea de fantasmă originară prezintă pentru experienţa şi teoria analitică un interes central. 43. FANTASMOFOBIE(F) (cf. gr. phantosma f phobos „frică") • Teamă patologică, nejustificată, de fantome, năluci, strigoi. Fantasmofobia nu traduce neapărat un context patologici ea poate apărea la copiii (mai ales noaptea* In întuneric şi singurătate) aflaţi sub impresia poveştilor, basmelor, filmelor. Ca fobie, apare în psihastenie, în debutul psihasteniform al schizofreniei, în stări anxioase. 44. FANTASMOSCOPil(H) halucinaţii (cf. gr. phantosma; skopein „a observa, a privi") # Halucinaţii psihosenzoriale complexe, cu caracter vizual, în care obiectele sau figurile sînt imprecis conturate, generînd o anxietate suplimentară subiectului. 45. FANTASTIC^ delir (cf. lat. phantdstîcos „imaginar") @ Delir slab sistematizat, construit de subiect în afara ordinii logice, fără însă a avea caracterul de produs secundar al unei activităţi halucinatorii. Se deosebeşte de delirul de interpretare prin lipsa oricărei contingenţe cu realitatea, tematica dezvoltată fiind ieşită din limitele spaţio-temporale terestre. Construcţiile paralogice, concepţiile absurde luxuriante şi fuziunea cu imaginarul mărturisesc -» după STORCH — o gîndire absolut magică, de tip arhaic. Aceste deliruri nu se substituie realităţii, ci constituie o pararealitate, o ideologie mitologică, cu temele ei nesfîrşite, fabulaţii şi elucubraţii, care replasează pe delirant „cu capul în nori . şi picioarele pe pamînt,ş (EY), contaminîndu4cu o „diplopie a realului şi imaginarului'1 (ibid). Prodigioasa fecunditate a acestor deliruri a fost subliniată de CLERC. Uneori, aceste deliruri se încapsulează sau se închistează, micşorîndu-şi amplitudinea1 şi re- Fantezie ; Fantomă - membru ; Fapt Fap/169 strîngîndu-şi tematica. Delirul fantastic corespunde în mare măsură parafreniei, fără a se suprapune, după unii autori, cu această entitate. 46. FANTEZIE (cf. gr phantasia „apariţie, închipuire") • Proces imaginativ, considerat deseori ca o modalitate de gîndire, în care Imaginile sînt mai mult sau mai puţin îndepărtate de realitate. Frecventă şi firească în per ioada adolescenţei, fantezia apare mai rar la vîrsta adultă, cînd preocuparea; pentru activităţile de zi cu zi devine predominantă. Atît la adolescenţi, cît şi la adulţi sînt menţionate mai frecvent două tipuri d.e fantezii (GOLDEN-£©N, 1970). Unul dintre aceste tipuri este caracterizat prin imaginarea eroului atotputernic, perfect stăpîn pe el, care depăşeşte cu uşurinţă toate greutăţile apărute în calea realizării scopului ţ el este întotdeauna învingător In disputele cu semenii săi, obţine tot ce doreşte, este lăudat şi apreciat. Astfel de fantezii apar, de obicei, după stări de frustrare sau nemulţumire, după trăirea unor sentimente de Inferioritate sau umilinţă. Ele constituie o formă de manifestare cenzurată a unor impulsuri agresive, activate de^ situaţiile care au determinat acele trăiri. într-o formă imaginativă mai puţin spectaculoasă, individul se comportă îndrăzneţ, îşi exprimă întotdeauna emoţiile, într-un fel acceptabil. Este fanteziatimidului, a emotivului. De exemplu, dacă a suferit un eşec vorbind în faţa unui grup de oameni, se vor declanşa ulterior imagini In care, în faţa aceluiaşi grup, el apare stăpîn pe sine şi calm,'vorbeşte curgător, spune lucruri foarte importante, este ascultat cu atenţie, este aplaudat şi lăudat. Este o fantezie care protejează stima de sine. în 'celălalt tip de fantezie, individul apare ca o victimă supusă umilinţelor şi suferinţelor de tot felul, dar şi aici, datorită calităţilor sale personale, reuşeşte pînă la urmă să se ridice deasupra tuturor. Fantezia poate fi primară şi secundară. în fantezia primară, spontană, imaginile sînt determinate de dinamica unor procese psihice inconştiente. Fantezia secundara este declanşată intenţionat şi este controlată la nivel conştient. După WICK (1984), fantezia are două scopuri : pe de o parte, prin crearea unor imagini despre lucruri ce urmează a fi realizate, stimulează creativitatea, iar pe de altă parte, oferă persoanei un instrument prin care aceasta îşi dobîndeşte sau îşi menţine stabilitatea emoţională. în acest ultim caz, ea oferă cadrul In care se pot împlini dorinţe, se pot proiecta emoţii sau poate constitui un refugiu temporar din realitate. Fantezia poate deveni patologică atunci cînd limitele realităţii se estompează atît de mult, încît imaginea ireală se substituie complet realului, fără ca individul să conştientizeze acest lucru, proces ce poate determina apariţia delirului sau a halucinaţiilor. 47. FANTOMĂ — membru (fr. fantome; cf. gr. phantasma) © Tulburare de percepţie constînd în persistenţa la individ a conştiinţei integrităţii corporale, în ciuda afectării fizice a acesteia. în categoria acestor tulburări intră şi aşa-numitul „membru supranumerar", întîlnit rar în unele forme de epilepsie, în care senzaţia tactilă şi kinestezică este dublată şi de perceperea halucinatorie vizuală a membrului. Deşi acest fenomen a fost semnalat încă de A. PÂRE şi DESCARTES, studiul Iui ştiinţific a fost întreprins abia în a doua parte a secolului ai XiX-îea (HECAEN). S-a subliniat frecvenţa foarte crescută a acestui fenomen, care poate fi prezent la peste 90% din amputaţi. De asemenea, s-a putut stabili o corelaţie între nivelul intelectual a! subiectului şi apariţia fenomenului, observîndu-se un raport invers între frecvenţă ş\i Q\ (SIMMEL). Vîrsta la care se face amputaţia este un alt criteriu care influenţează apariţia fenomenului, admiţîndu-se că-sub 8 ani acesta este mult mai rar (WEINSTEIN, SEN-SEN, VETTER). Apariţia iluziei de membru fantomă poate surveni (cu frecvenţă redusă) şi în aplaziile congenitale, deşi PiCK postulează imposibilitatea acestei circumstanţe. Apariţia senzaţiilor de „fantomă" a fost semnalată şi în legătură cu alte părţi amputate ale corpului : falus, sini ? testicule, ochi, dinţi. Explicaţia acestui fenomen este încă sub semnul incertitudinii, ipotezelor neurologice (teza leziunilor centrale, teza genezei periferice) opunîndu-li-se teza psihologică. Reaiizînd un veritabil experiment de depri-vare, „membrul fantomă" confirmă, după unii autori, originea centrală a producţiei senzoriale patologice, ca şi a aşa-numitei reorganizări a integrării corticaie. 48. FAPT (lat. factum) ® Orice obiect sau eveniment real, dat în experienţă ca referenţial, concret, singular, al gîndirii. Întrucît este un fragment de realitate sesizat empiric, faptul se opune prin definiţie oricărui produs autonom al conştiinţei, diferenţiindu-se în» mod autentic de imaginar, ipotetic, dedus etc. Spre deosebire de faptul brut (dat imediat al observaţiei), faptul ştiinţific presupune măsurarea riguroasă a datelor observate şi interpretarea acestora în conformitate cu o anumită construcţie conceptuală, cu valoare explicativ-teoretică. în ştiinţele experimentale 170/Far Farber(B) ; Fardalan (M) ; Fargen (M) ; Far/a (de) Jose Custodia faptul reprezintă un criteriu decisiv de verificare a ipotezelor şi de validare a adevărurilor 49. FARBER(b> boală • Lipogranulomatoză ereditară cu transmisie autosomal-recesi vă, datorată unui defect enzimatic la nivelul metabolismului lipidic (acid ceramidaza). Asociază depigmentarea cu artropatii, noduli subcutanaţi şi întîrziere mintală importantă. Metodele actuale de investigaţie permit stabilirea diagnosticului prenatal în această afecţiune . 50 FARBER-UZMAN^S) sindrom • Formă particulară a bolii Niemann-Pick, manifestată zgomotos pe plan somatic : tulburări digestive, respiratorii, inflamaţia articulaţiilor mari, hepatosplenomegalie. Simptomatologia psihică constă în întîrzierea dezvoltării intelectuale, care apare după 2 — 3 luni de evoluţie pur somatică. Etiologia este necunoscută, iar evoluţia — nefavorabilă, decesul intervenind după 1—2 ani; tratamentul este numai paleativ. 51. FARDALAN^1) Spania - DCI Sulpiridâ • Neuroleptic incisiv, derivat benzamidic de tip N-/(1-etil-2-pirolidiniI)metil/-5-sulfa-moil-O-anisamidă, cu certe valenţe antide- 30fy-CH, ^ presive, fâră componentă sedativ-hipnotică. Avînd indicaţiile NL incisive (endogenii), este în acelaşi timp util în combaterea impulsiu-niior obsesiv-compulsive şi în afecţiuni psihosomatice. Efectele secundare sînt comune neurolepticelor incisive, pentru dozele mari. Se poate administra fără pauză de 14 zile după întreruperea IMAO. Nu se administrează în manie şi epilepsie. 52. FARGAN(M) Italia — DCI Prometazină • Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic d e tip 10-(2-dimetilaminopropil)fenotiazină, cu acţiune sedativ-hipnotică, anti histaminică şi antiemetică. Industria noastră farmaceutică S! produce sub numele de ROMERGAN(M). 53. FARGEN(M) Grecia - DCI Clordiaze-poxid • Tranchilizant, derivat benzodiaze-pinic de tip 7-clor-2-metilamino-5-fenil--3H-1,4-benzodiazepin-4-oxid, cu acţiune an-x i ol i ti că, anticonvulsivantă şi miorelaxantă ; nu are efect hipnotic, fiind unul dintre cel© mai răspîndite tranchilizante de zi. Industria noastră farmaceutică îi produce sub numele de NAPOTON(M>. 54. FARIA (de) jose Custodio (1756-1819) • în 1818, apare primul volum din cele patru ale tratatului „Cauza somnului lucid sau studiul naturii omului" (apariţia următoarelor volume nu s-a mai realizat, din cauza decesului autorului, în 1819). Mult timp ignorată, lucrarea este descoperită, după 65 de ani, do BERNHEIM, apreciată pentru originalitatea ei şi reabilitată, abatele de FARIA, autorul ei, fiind recunoscut, la această dată, ca precursor al şcolii din Nancy şi iniţiator al metodei de hipnoză prin sugestie. Gilles de laTOURET-TE şi, ulterior, Pierre JANET îi vor recunoaşte, de asemenea, meritele şiinţifice, pe care o nefericită lucrare literară, „Mag-netismomania", i le ridiculizase, destinîndu-l uitării. Prin hazard, această grosolană eroare a fost corectată prin pana lui Alexandre DUMAS, al cărui roman de enorm succes „Contele de Monte Cristo“ (1844) îl avea drept unul dintre eroi pe abatele FARIA, al cărui prototip real fusese Jose Custodio de FARIA. Aşa cum eroul romanului îi oferă contelui de Monte Cristo secretul comorii din insulă şi ai libertăţii, personajul real a furnizat psihiatriei cheia cunoaşterii psihismului prin fenomene ce ţin de sfera inconştientului . 55. FARMACO- (cf. gr, pharmakon „medicament, remediu1') • Element de compunere, cu sens de medicament. 56. FARMACOCINETICĂ (cf. farmaco- ; gr. kinesis „mişcare") • DOST introduce termenul pentru a desemna astfel interacţiunea dintre medicamentul administrat şi organism, interacţiune prin care se realizează stimularea, inhibarea sau reechilibrarea unor funcţii fiziologice. Ca oricare altă substanţă introdusă în organism, medicamentul administrat este antrenat într-un lanţ de transformări biochimice, care parcurg următoarele faze 3 eliberarea principiilor active din medicament (în funcţie de forma galenică), urmată de absorbţia sau resorbţia respectivei substanţe în sînge, distribuţia în tot organismul, meta-bolizarea şi excreţia. Aceste etape pot fl urmărite prin determinarea unor parametri măsuraţi în sînge, urină, lichid cefalorahidian (în fiecare dintre aceste compartimente, substanţa activă putîndu-se comporta diferit). Biodisponibilitatea reprezintă rapiditatea atingerii concentraţiei plasmatice maxime, în funcţie de rapiditatea eliberării şi absorbţiei Farmocodependenţă ; Farmacodramă ; Farmacofilie Fa r/171 sanguine a principiului activ din medicament. Concentraţia plasmatică maximă este dependentă atît de absorbţia (completă sau incompletă) a substanţei şi de volumul de distribuţie, cît şi de eliminarea ei. Timpul necesar atingerii concentraţiei plas-matice maxime este dependent de rata absorbţiei şi eliminării (timpul maxim). Ajunsă în sînge, substanţa activă este fixată de o fracţiune proteică albuminică, fixare ce împiedică exercitarea efectului farmac«cinetic. Spaţiul (compartimentele) în care medicamentele sînt astfel distribuite constituie volumul de distribuţie (noţiune mai mult teoretică, fără un corespondent anatomic bine determinat). O valoare ridicată a acestui volum presupune atît o difuziune mare, cît şi o fixare tisulară importantă. Atunci cînd cantitatea de substanţă activă eliminată din organism este egală cu cantitatea administrată, se atinge concentraţia plasmatică de echilibru. De mare importanţă terapeutică este timpul de înjumătăţi re plasmatică, timpul în care concentraţia substanţei din compartimentul sanguin a ajuns la jumătate. Acest timp permite aprecierea duratei de acţiune a medicamentului. Pentru stabilirea exactă a acestei durate de acţiune, trebuie luată în discuţie şi cinetica eliminării tisulare. Important este şi clearance-ui substanţei — volumul plasmatic epurat de 100 g substanţă, într-un anumit interval de timp — 'mai ales în stările în care organismul este privat de funcţia organelor de detoxi-fiere (de exemplu, în ciroza hepatică). Aceşti parametri ajută la stabilirea unei doze terapeutice suficiente, precum şi la monitorizarea tratamentului. Posologia uzuală eficace stabileşte dozele, intervalul de timp necesar Intre administrări şi calea de administrare, suferind însă în procesul terapeutic variaţii individuale. Soluţia optimă ar fi ca, în cazul administrării medicamentelor, să se efectueze o dozare a substanţei active în plasmă, ceea ce ar permite o dirijare adecvată a tratamentului. Administrarea necontroiată a dozelor standard poate fi uneori insuficientă (de exemplu, litemia). Se impune, de asemenea, ca, după stabilirea prin testări repetate a dozei individuale, să se monitorizeze tratamentul, în funcţie de factorii fiziologici sau patologici care pot influenţa farmacocinetica drogului. Aşa-numita „rezistenţă" la un anumit drog nu este, de multe ori, altceva decît rezultatul unei pos.ologii neadecvate. 57. FARMACODEPENDENŢĂ (cf. farmaco- ; fat. dependere „a fi legat de") • OMS o defineşte. (1969) ca stare psihică şi uneori fizică apărută în urma interacţiunii între organism şi un medicament. Ea presupune impulsiunea de a lua medicamentul, manîfestîndu-se ca atare sau generată în unele cazuri de un sindrom de deprivare. în instalarea farmaco-dependenţei, un rol esenţial II joacă factorul psihologic, fapt confirmat de cercetările mo- derne, care subliniază posibilitatea apari-; e; sale în legătură cu orice substanţă medicamentoasă utilizată, fie ea chiar placebo. Factorii culturali, educaţionali concură, alături de particularităţile personale (grad de sugesti-bilitate, nivel intelectual etc.), ia apariţia dependenţei faţă de medicament. 58. FARMACODRAMĂ (cf. farmaco-; gr. drama „acţiune") • Metodă de psihoterapie „armată", care îmbină psihodrarna cu administrarea de sedative (fenobarbital) sau stimulante (amfetamine), pentru a corecta tulburările dispoziţionale sau de vigilitate ale unor participanţi la şedinţa terapeutică. Administrarea medicamentelor se face în timpul sau înaintea şedinţei. Metoda are o utilizare limitată. 59. FARMACOFILIE (cf. farmaco-; gr. philein „a iubi") • Tendinţă patologică de a consuma medicamente, prezentă mai ales în psihogenii. Termenul nu este sinonim cu cel de FARMACOMANIE, care, după PRE-DESCU, cuprinde şi tendinţa excesivă de a recomanda medicamentele. 172/Fpr Farmacofobie(lf); Farmacogen(D> ; Fctrmacomanie ; Farmaco psihoză 60. FARMACOFOBIE(F) (cf. farmaco -i gr. phobos „frică") • Teamă patologică, nejustificată prin argumente reale sau printr-o experienţă anterioară neplăcută, faţă de consumul de medicamente, în sensul fricii faţă de reacţiile pe care acestea Ie pot da. Apare în psihastenie, schizofrenie, hipocondrie. 61. FARMACOGEN(D> delir (cf. farmaco-i gr. gennan „a naşte, a produce") • Stare con-fuzională caracterizată prin productivitate senzorială, provocată de produse chimice de origine vegetală sau de sinteză. Dintre acestea cităm haşişul, mescalina, lisergamida, psi-locibina. Simptomele obişnuite ale acestei stări au fost sintetizate de DENIKER astfel ; • modificări neurovegetati ve cu dominantă simpaticomimetică ; • tulburări ale conştiinţei şi sintezei mintale (hipo- şi disprosexie, derealizare, dezorientare temporală) ; • tulburări timice (euforie, disforie, apatie) ; • modificări ale esteziei (tulburări somes-tezice, metamorfopsii, iluzii, tulburări ale somatognoziei) ; m fenomene onirice (halucinaţii), intuiţii şi convingeri delirante, impulsiuni ; • sinestezie şi amnezie ; ® polimorfism simptomatic şi instabilitate a simptomatologiei. Diagnosticul diferenţial este dificil şi se face, în primul rînd, cu episoadele haluci-nator-delirante ale schizofreniei şi cu bufeurile delirante netoxice. 62. FARMACOMANIE (cf. farmaco- : gr. manta „nebunie") • Formă particulară de toxicomanie, care se manifestă prin consumul abuziv de medicamente, în urma căruia apar fenomene secundare indeziderabile. Printre medicamentele incriminate se înscriu I axaţi vele, tranchilizantele, hipnoticele ş.a. Medicamentele sînt frecvent asociate (evident aleator) sau schimbate între ele. Apariţia acestei dependenţe este legată atît de caracteristicile individuale ale persoanei, cît şi de factori socio-culturali şi economici, mani-festîndu-se în cadrul interrelaţiei persoană-drog-ambianţă. Se descriu barbituromania, famacodependenţa de opiacee, farmacode-pendenţa de amfetamine etc. La subiecţii anxioşi, hipocondriaci, farmacodependenţa poate apărea în urma unei prescripţii medicale (chiar corecte), prin învestitura magică cu care subiectul îmbracă drogul, generată de relaţia care se stabileşte între medic şi pacient. Fazele parcurse sînt aceleaşi ca ale oricărei toxicomanii. Farmacomania este apanajul per- sonalităţilor cu trăsături dominante anxioase, hipocondriace, obsesive, fobice —► TOXICOMANIE, NARCOMANIE. 63. FARMACOPS1HOLOG!E (cf. farmaco-} gr. psyche „spirit" ; logos „cuvînt, discurs**) • Termen introdus de KRAEPELiN pentru a denumi studiul efectelor psihice ale substanţelor toxice. 64. FARMACOPS1HOZĂ (cf. farmaco-; gr. psyche) • Termen introdus de SOUTHARD pentru a defini psihozele produse de diferite substanţe toxice, dar mai ales de drogurile psihedeiice (depersonalizante sau halucinogene — mescalină, lisergamidă, psilocibină). 65. FASCINAŢIE (cf, lat. fascinaţia „fermecare, vrăjire") • Stare particulară a subiectului care asistă la o scenă, eveniment, imagine cu caracter plăcut sau neplăcut ; acestea exercită o influenţă puternică, copleşitoare asupra individului, ce nu se poate desprinde de obiectul percepţiei. Starea de fascinaţie se manifestă printr-o imobilizare a mişcărilor, tensiune afectivă şi blocarea activităţii intelectuale* Este următoarea relaţie : pe de o parte* iRembrandt este vorba de evenimente cu mare potenţîal afectogen, de situaţii de maximă stlmuîafî# afectivă, pe de altă parte, persoana catf# suportă efectul fascinant se caracterizează printr-o sugestibilitate peste medie (pers®- Fascinaţie ; Faseina Forte(MC) ; Fastigium ; Fastin (M) ; Fatalism Fat/175 nalitlţi structurate dizarmonic, de tip isteric). Sugestibilitatea exacerbată favorizează instalarea \ efectelor unor influenţe exterioare, a unei voinţe străine, persoana fiind incapabilă să contracareze aceste efecte. De asemenea, şi în cazul personalităţilor exaltate (K. LEON-HARD), caracterizate prin reacţii afective deosebit de intense, fie că este vorba de un entuziasm excesiv, fie de disperare, poate apărea această situaţie. A fascina implică o mare putere de atracţie exercitată asupra altora şi are drept consecinţă atragerea spre sine, captivarea celuilalt, seducerea. Starea de fascinaţie se manifestă (sau provoacă) HIPNOZĂ 67. FASEINA FORTE'MC> Italia • Produs terapeutic, conţinînd două medicamente tipizate, cu acţiune diferită, dar care se comple-mentează. Este compus din? $ ORFENADRINA(M) - tranchilizant, derivat difenilmetanic; $ RESERPINA(M) — neuroleptic, derivat de Rauwolfia. Acţiune anxiolitic-sedativă. 68. FASTIGIUM (cf. lat. fastiglum^„culme, . . sin. înălţare, vîrf“) —► ACME/ACMEE. 69. FASTIN(M) Canada, S.U.A - DCf Fentermina • Psihostimulent, derivat feniletil-aminat de tip o^a-dimetilfenetilamină, cu efecte simpaticomimetice şi anorexigene, utilizat şi în combaterea obezităţii secundare curei îndelungate cu NL -* PSIHOSTI MU LENTE. 70. FATALISM (fr. fatalisme ; cf. lat. fatum „destin") • Concepţie filozofică sau religioasă care postulează desfăşurarea implacabil prestabilită a tuturor evenimentelor din Univers, ajungînd astfel la ideea că omul este întrutdtul dominat de o forţă inexorabilă şi incomprehensibilă (destinul, soarta, provenienţa divină, legile oarbe ale naturii etc.). în toate variantele sale, fatalismul respinge autenticitatea libertăţii umane, privită ca iluzie vană, generatoare de decepţii, strădanii inutile şi proiecfe absurde, condamnate să conducă la suferinţă şi dezamăgire. întemeiat, din punct de vedere antropologic, pe o conştiinţă acută a fragilităţii şi perisabilităţii fiinţei umane, fatalismul exagerează precaritatea ontică a subiectului, întrucît priveşte omul exclusiv ca individ — desprins din contextul firesc' al relaţiilor sociale — proiectînd existenţa acestuia pe fundalul covîrşitor al Universului infinit şi etern. Neputinţa individului mărunt şi trecător de a stăpîni prin gînd şi faptă necuprinsul cosmic conduce la ideea absenţei tbtale a libertăţii, în asociere cu postulatul ontologic privind desfăşurarea necesară a tuturor evenimentelor* în conformitate cu un „plan ascuns1*, în car:# IN ^ şl cele mai neînsemnate întîmplăr! prlmese un sens în armonia fiinţei (fie că aceasta esf« concepută finalist-teleologic, fie din perspectiva unui determinism rigid, de tip lapîacean)» Indiferent de natura argumentelor saie ont©~ 174/Fat Fatigabilitate ; Faţâ-Mînă ; Faustan^; Fază ; Febril logice sau epistemologice, fatalismul conduce, în plan etic, la pasivitate şi resemnare, iar în plan social-politic, paralizează iniţiativa creatoare, negînd rolul eficient ai acţiunii transformatoare, întrucît priveşte omul ca unealtă a necesităţii istorice. xiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă,. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de DIAZEPAM1 M). 71. FATALITATE (fr. fatum) — sin. SOARTĂ ■ fatalite ; cf. > DESTIN. lat. 72. FATIGABILITATE (fr. fatigobilite : vezi fatiguer „a obosi“) • Nivel scăzut ai rezistenţei faţă de instalarea oboselii, caracteristic unui individ sau unei stări de moment a acestuia. Fatigabilitatea poate fi măsurată după rapiditatea de instalare a fenomenului de oboseală în contextul efectuării unei munci ergografice, dinamografice sau a unui efort mintal şi este utilizată la stabilirea unor tipologii în funcţie de rezistenţa la oboseală a indivizilor, folosite la angajarea în acele profesiuni care prezintă solicitări speciale (muncă de noapte, efort fizic mai mare). Fatigabilitatea este trăsătura tipică a personalităţii dizarmonice de tip astenic, exprimîndu-se atît pe plan psihic cît şi somatic, subiectul obosind uşor şi devenind vulnerabil din punct de vedere emoţional 1a diversele obstacole ivite pe parcursul vieţii. Ea apaVe şi în diferite situaţii pe care le poate traversa, ta un moment dat, orice individ, cum ar fi perioadele de debut sau convalescenţă ale unor boli toxiinfecţioase, boli somatice cardiovasculare, anemii, în boli digestive, în boli cerebrale organice (arterioscleroză, tumori, traumatisme), în boli psihice ca neurastenia, schizofrenia (debutul neurasteniform). 73 FAŢĂ-MÎNĂ literatura psihanalitică, desemnează ataşamentul inconştient erotic al mamei faţă de fiu Spre deosebire de complexul Jocasta, complexul Fedra se referă la ataşamentul dintre părinţii adoptivi şi copiii adoptivi (respectiv mamă adop-tivă-fiu adoptiv), în special în cazurile în care părintele divorţat are un copil şi se recăsătoreşte. Aceeaşi diferenţă este evidentă şi în raport cu complexul Oedip, acesta referindu-se la relaţiile fantasmatice inconştiente dintre părinţi şi copiii lor naturali, în timp ce complexul Fedra se referă la relaţii fantasmatice inconştiente dintre părinţi şi copiii adoptivi. 82. FEEDBACK (engl. „legătură inversă* retroacţiune sau conexiune inversă") • Principiu de bază al adaptării oricărui sistem la mediu, care se realizează prin circuite reflexe autoreglatoare, iniţiate de reacţia efectului asupra cauzei. Se realizează astfel autodelimi-tarea sistemului faţă de mediul său specific şl echilibrul dinamic cu acest mediu. Mecanismul de feedback reprezintă modul de corectare a erorilor. Acestea pot fi însă şi prevenite, ceea ce în lumea vie se realizează prin mecanismul de feed-before. Spre deosebire de feedback, mecanism ce asigură stabilitatea proprietăţilor sistemelor vii, mecanismul feed-before încearcă realizarea unei ordini dezvoltate spre perfecţiune. Caracteristic tuturor formelor de organizare a materiei, feedback-ui se manifestă-sub aspecte diferite. în funcţie de poziţia verigii conexiunii inverse în schema de organizare a sistemului, se disting -• feedback extern, care are ioc în cadrul schimburilor organismului cu mediul, şi feedback intern, care funcţionează în interrelaţiile subsistemelor organismelor. Gradul de complexitate al feed-back-ului este de asemenea diferit, de la foarte simplu (o simplă operaţie de comparare între valoarea dată mărimii reglabile şi valoarea reală obţinută a acelor mărimi), pînă la foarte complexe (care realizează operaţii de selectare, corelare etc.). în funcţie de sensul acţiunii semnalelor, feedback-ul poate fi negativ (stabileşte autoreglarea, corectarea perturba-•ţiilor) sau pozitiv (amplifică, pe baza datelor informaţionale, oscilaţiile valorilor reglabile). Majoritatea mecanismelor de menţinere constantă a compoziţiei şi proprietăţilor mediului intern funcţionează pe bază de feedback negativ. Acesta se realizează prin mecanisme nervoase şi umorale care acţionează coordonat, centrul superior de integrare fiind hipotalamusul, Convergenţa de acţiune a 176/Fee Feedback Ar/e kfpfrfixa'r&pGF YF, ^'Ar/ *. ■Aq&! CO "t> ---------— /£$?&+ Sjv/cy^Vs /aWî/iya^ &/yr>c'e ^_______________ 'd//vdr stQf/e-rvn jor//7 câ/?f*/(//?£ /n'serşâ ffeccficc/*) a cxa/t// A/pC'/o/o/no -A//>of/*o-&/xfoc/7y? fo'vpa Cac. 91. FENAG LICODO L(DCI) e Derivat propandiolic de tip 2-(p-cIorfenil)-3-meti!-2,3~ butandiol, cu acţiune anxiolitică şi miorelaxan- CţCHj tă. Indicat în combaterea anxietăţii de intensitate nevrotică, reacţii, afecţiuni psihosomatice, sevraj. Datorită efectelor sedative puţin marcate, este utilizat cu bune rezultate drept tranchilizant de zi. Efectele secundare, acţiunea şi contraindicaţiile sînt cele ale daseîg în general Constituie principiul activ al următorilor produşi farmaceutici : ACALAMID( M) Brazilia ACALO(M) Canada, S.U.A. 12 - Enciclopedie de psihictrie ~ cd. 140 178/Fen FenaminFenarol^); FenaziFencamfamin(M> ; FendimetrazmelDWf ATADîOL(M) Italia FEL1 XYN( M) Italia NEOTRAN{ M) Italia SEDAPSIN(M) Italia SI NFORIt( M) Franţa STESÎ L( M) Italia ULTRAN(M) S.U.A. 92. FENAMIN(M) U.R.S.S. - DCI Amfetamine • Psihostimulent, derivat feniletilaminic de tip (i)-a-metilfenetilamină, cu acţiune adrenomimetică indirectă (prin intermediul eliberării de catecolamine : noradrenalină şi dopamină), realizînd u efect preponderent stimulator asupra sistemului nervos central, şi valenţe anorexigene (mecanism hipotalamic). Indicaţia majoră o constituie narcolepsia ; poate fi utilizat şi în psihoze toxice, parkin-sonism postencefalitic. Există un risc marcat pentru farmacodependenţă. Utilizarea sa fără o strictă supraveghere medicală este deosebit de periculoasă. 93. FENAROL(M) Portugalia, Mexic, S.U.A. --- DCI Clormezanonâ • Miorelaxant cu valenţe anxiolitice, de tip 2-(p-clorfenil)tetrahidro-3-metil-4H-1,3-tiazin-4-onă 1,1-dioxid, considerat drept primul relaxant adevărat, indicat în nevroze motorii (crampe musculare, torticolis, spasme musculare), acţiunea sa anxiolitică fiind complementară. Nu are; practic,- contraindicaţii . 94. FENAZIL(M) Italia, Suedia - DCI Prometazinâ • Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic de tip 10-(2-dimetilaminopropil) fenotiazină, cu acţiune sedativ-hipnotică, anti-histaminică şi antiemetică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de RO-MERGAN(M). 95. FENCAMFAMIN(M) Danemarca - DCI Fenccmfomin • Psihostimulent, derivat fenil-etilaminat de tip 3-fenii-N-etil-2-norbornana-mină, indicat în scăderea randamentului util şi a elanului vital, la vîrstnici şi în convalescenţă, epuizare fizică şi psihică. Fiind o amină simpaticomimetică, există pericolul depen-derţei si al sevrajului -> PSIHOSTiMU LENTE. 96. FENDIMETRAZINE(DCI) • Derivat fenil-etilaminat de tip ( + )-3,4-dimetil-2-fenilmor-folină, cu acţiune simpaticomimetică redusă, indicat în astenie, presenilitate, sevraj, toxicomanie, obezitate secundară curei NL, tulburări de dinamică sexuală; contraindicat în stările de excitaţie psihomotorie, anxietate, sarcină, comiţiaiitate. Efectele secundare sînt, în genera?, moderate şi constau în insomnie, nervozi- tate, erelism cardiac, anxietate moderată. Constituie principiul activ al următorilor; produşi farmaceutici : ADIPO ll(M) S. .U.A. ADPHEN( M> S. ,U.A. ADPHEN FORTE{ M) S .U.A. AM PHASUB{ M) s .U.A. ANOREX( M) S .U.A. ANTA PE NT A N( M) El I veţia ANTAPETAN(M) A ustria ARCOTROL( M) S .U.A. BACARATE( M) S .U.A. BONTRIL PDM(M) s .U.A. DAEFA(M) Mexic DI-AP-TRO L{ M S, .U.A. Dl-M ETREX( M) S, .U.A. EX-OBESE( M) s, .U.A. FRlNGANOR(M) Portugalia GEROBIT NEUfM) Austria HOURBESE(Mj S. U.A. LI M 1T( M) S. .U.A. MINUS(M) S. .U.A. OBACIN(M) S. .U.A. OBE-DE L( M? S. .U.A. OBEPAR(M) S. .U.A. OBEZI N E{ M) S. .U.A. PAN REXI N-M{ M) S. .U.A. PHENAZlNE(M) S. .U.A. PHENDIMETRAZINE(M) S. U.A. PHENDOREX( M) S, .U.A. PHENZINE( M) S, .U.A. PLEGINE< M) Italia REDUCTO( M) A ustria RETON(M) S, .U.A. ROBESE „P" TABL.(M) s. .U.A. SEDAFAMEN( M} R .D.G. S LI M-TABS( M) S. U.A. SPRX(M) S. .U.A. STATOBEX{ M) s. .U.A. STATOBEX-G{ M) s .U.A. STODEX( M> s .U.A. SYMETRA(M> s, .U.A. TANOREX(M) S. U.A. TRl MSTAT( M) S. U.A. TR!MTABS(M) S. U.A. WEIGHTROL Fen/179 98. FEN ELZINE(BC1) • Derivat hidrazinic de tip fenetilhidrazină, indicat în depresii inhibate ; este lipsit de efecte sedative (nece-sitînd asocierea) : nu se administrează concomitent cu betablocante, psihostimuiente şi antid-epresive timoieptice (necesită o pauză de 14 zile). Contraindicaţiile sînt, în general, ceîe ale timolepticelor —► 1MAO. Constituie principiul activ al următorilor produşi farmaceutici : £ Cel mai bine cunoscut dintre aceşti produşi este : NARDIL(M) Anglia, Canada, Italia, Me- xic, Portugalia, S.U.A. % Alţi produşi sînt : FENELZIN( M) Danemarca KALGAN(W) R.D.G. MONOFEN(M) Norvegia NORDELAZINE(M) Franţa ST1NERVAL(M) S.U.A. 99. FENERGAN(W) Brazilia, Canada, Mexic, sin. Spania • Neuroleptic sedativ —> ROMER-GAN(M) România. 100. FENFURAL(M) Coreea - DCI Feri-fiuromină • Psihostimuient cu valenţe anorexi-gene, derivat feniletilaminat, amină simpatico-mimetică de tip N-etil-metil-m-(trifluorometii) fenetilamină ; există pericolul dependenţei. 101. FENGOFOBIE(F) (cf. gr. phengos „lumină" ; phobos „frică") —► FOTOFCBIE8 simptom. 102. FENICHEL Otto (1897-1946) • Psihanalist austriac. Studiile de medicină le face la Viena, după care se formeazl ca psihanalist. Este organizatorul unor grupări de psihanalişti din Berlin (1922), Oslo (1933—1935), Praga (1935 — 1937). Lucrările sale sînt legate de psihanaliza aplicată; cea mai importantă este „Teoria psihanalitică a nevrozelor", care prezintă punctul de vedere psihanalitic referitor la etiologia psihogeniilor. în 1937 emigrează în S.U.A., unde moare în 1946. IC?. FENI LCETONURrF (fr. phenyle ; oce-torwrie ; cf. lat. ocetum „oţet" ; gr. ouron „urină") -sin. FOELLING(B> boală; OLIGROFRE-NIE FENI LPIRUVICĂ © Encefalopatie descrisă de FOELLING în 1934, în spitalele de copii handicapaţi mintal. Este produsă de o mutaţie autosomală, care determină blocajul metabolic al fenilalaninei, făcînd imposibilă transformarea ei în tirozină, datorită lipsei enzimei de conversie — fenilalaninhidroxi-laza. Boala este una dintre ceîe mai frecvente tulburări metabolice umane. Simptomatologia, dominată de deficitul mintal, este evident >a&ilă după primele săptămîni de viaţă. Se constată vărsături, edeme, iritabilitate, întîrziere ps-bo-motorie progresivă, frecvent convulsii, însoţite de exagerarea reflexelor osteo-tendiroase şi alterări EEG. Evoluţia este ireversibilă, alterarea psihică profundă este manifestată de la 3 — 4 ani şi poate fi însoţită de tancuri psihotice. Alături de feniIcetonuria clasică se menţionează feniIcetonuria tranzitorie, forme persistente, forme atipice şi forme maligne. Acestea sînt caracterizate fie prin nivelele variabile ale fenilalanin-ureei, fie prin deficitul de cofsctor enzimatic. Instituirea unor programe de detectare precoce postnatală a afecţiunii permite evidenţierea ei din primele zece zile de viaţă şi instituirea unui regim alimentar lipsit de fenilaianină. Introdus precoce şi menţinut 6 — 7 ani, regimul alimentar restrictiv permite atingerea unui coeficient de inteligenţă în limite normale. Restricţia alimentară de fenilalanină este, de asemenea, indicată în timpul sarcinii. Neres-pectarea ei poate determina o embriopaiie toxică, tulburări de creştere intrauterină, malformaţii congenitale, afectare psihică. 104. FENILTOLOXAMINE(DCI) a Derivat difenilmetanic de tip N,N-dimetil-2-(a-fen')-0-toliioxi)eti!amină, cu acţiune marcat antih'ista- minică şi tranchilizantă. Indicat în nevroze anxioase, cenestopate şi ca adjuvant al ailor produşi specifici, în endogenii. Constituie principiul activ ai următoarelor produse far- maceutice : ANTIN( M) R.F.G. BRISTAMIN(M) Anglia BRISTAMINE(M) japonia DRAMAL(M) Olanda FLOXAMINE(M) S.U.A. HISTIONEX(M) S.U.A. PHENOXADRINE(M) Franţa VOLAX1N MODlFlED(M> S.U.A. 180/Fen Fenisec(M> ; Fenmetrazin (M) ; Fenobarbital(M); Fenomenologie 105. FENISEC(M) Canada — DCI Fenproporex # Psihostimulent, derivat feniletiiaminat de tip (-J-)-3-/(a-metilfenetil)amino/propionitril, cu marcate valenţe anorexigene, utilizat în combaterea obezităţii consecutive folosirii îndelungate a^neurolepticelor. Are efecte simpatico-mimetice. Există riscul dependentei -> PSIHO-STIMULENTE. 106. FENITOIN România - DCI Fenobarbitalum 9 Barbituric cu acţiune sedaţi vă, hipnotică, anticonvulsi vantă, antiepi-leptică. Contraindicat în stări comatoase, precomatoase, parkinsonism, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatică, renală. Administrarea îndelungată poate duce la intoxicaţie cronică. Intoxicaţia acută, de obicei în scop suicidar, realizează o comă tipică — coma barbiturică. Produse similare : G ARDENAL(M) Franţa LUMINAL(M> RDG FENOBARB!TAL(M) URSS SEVENAL(M) Ungaria 109. FENOMEN (cf. gr. phainomsnon „ceea ce apare") • în fizilofia kantiană, obiectul cunoaşterii dat în experienţă; „lucrul pentru noi", faptul aşa cum apare conştiinţei, ca sinteză între datul empiric brut şi formele a priori ale subiectului transcendental, spre deosebire de „lucrul în sine", obiectul în ipotetica şi incognoscibila sa independenţă faţă de relaţia cognitivă cu subiectul. • Categorie a dialecticii, corelativă cu esenţa, desemnînd manifestarea exterioară, aparentă şi constatabilă empiric, a esenţei. • în sens curent, sinonim cu proces — suită constantă, determinată de transformări şi interacţiuni (de exemplu, fenomene fizice, chimice, biologice, economice, psihologice). 110. FENOMENOLOGIE (cf. gr. phaino-menon ; logos „cuvînt, discurs”) • în idealismul clasic german (FICHTE şi HEGEL), reprezintă un demers sui generis de descriere a ipostazelor istorice în care conştiinţa se înalţă de la certitudinea senzorială pînă la conceperea speculativă a absolutului. Elaborată ca propedeutică la sistemul ontologic hegelian, „Fenomenologia spiritului" contribuie în mod esenţial la înţelegerea caracterului istoric al conştiinţei, privită atît pe coordonatele subiectivităţii în procesul de explorare a realului, cît şi sub aspectul obiectivaţiilor (creaţiile valorice) prin care se instituie, devenirea dialectică a spiritului. • Curent filozofic idealist, întemeiat de Edmund HUSSERL (1859 — 1938) cu intenţia de a depăşi critic atît formalismul apriorismului kantian şi consecinţele sale agnostice, cît şi empirismul pozitivist, cantonat în relativism fenomenalist. HUSSERL încearcă să concilieze teza kantiană privind rolul activ al conştiinţei cu recursul pozitivist la concret, Fenomenologie psihiatrica Fen/181 (.pentru a susţine argumentativ posibilitatea epistemologică a cunoaşterii esenţelor obiective. în acest scop, el postulează o diferenţiere de strat ontic între existenţa de fapt a lucrurilor şi esenţa lor — denumită fenomen şi înţeleasă ca entitate dată a priori într-un domeniu al fiinţei independent atît de obiect,’ cît şi de subiect. HUSSERL definea fenomenologia ca pe o metodă filozofică, menită să conducă la cunoaşterea fenomenului în această accepţiune specifică. Fundamentul metodei fenomenologice constă în teoria conştiinţei internaţionale; depăşind viziunea mecanicistă a conştiinţei ca entitate monadică, HUSSERL îi atribuie „internaţionalitatea" — raportarea la un corelat obiectiv, deschiderea şi permanenta adecvare la obiect, propensiunea către un sens relevat şi continuu adîncit. Accesul fenomenologic la esenţă presupune două condiţii : — „reducţia fenomenologică" sau „punerea între paranteze" a lumii sensibile şi a tuturor cunoştinţelor dobîndite prin educaţie (epoche) ; lumea reală dispare astfei în cîmpul conştiinţei, încetînd a mai fi obiect de cunoaştere : — „intuirea esenţei“ (WESENSSCHÂU), care conduce la sesizarea nemijlocită a fenomenelor „pure", originare, revelate intenţionalităţii independent de procesul abstractizării logice şi de meandrele desfăşurării discursive a raţiunii. Nefiind pe deplin solidară cu postulatele sale ontologice idealiste, metoda fenomenologică s-a dovedit fertilă în multe direcţii, prilejuind o descriere intuitivă exactă şi obiectivă a ceea ce este esenţial şi ireductibil în diferite domenii de cunoaştere. Reprezentanţii fenomenologiei au adus contribuţii remarcabile în logică (E. HUSSERL), în teoria valorilor si antropologia filozofică (M. SCHE-LER), în'estetică (R. 'INGARDEN, M. DU-FRENNE), în filozofia dreptului, în filozofia religiei etc. în acelaşi timp, ruptura fenomenologică dintre existenţă şi esenţă — care privează existenţa în sensuri imanente, postu-lind fiinţa autonomă a sensurilor într-o lume în sine — prefaţează doctrina existenţialistă despre absurditatea şi lipsa de sens afactici-tăţii condiţiei umane, fenomenologia devenind la SARTRE sau HEIDEGGER fundament metodologic al ontologiei existenţialiste. 111. FENOMENOLOGIE PSIHIATRICĂ « Pătruns în psihiatrie odată cu lucrarea lui JASPERS („Psihopatologie generală" — 1913), termenul de fenomenologie a fost preluat din lucrările lui HUSSERL. Această preluare s-a acut în perioada de dezvoltare precoce a conceptului, în „etapa preliminară" (GUI-RAUD) a gîndirii husserliene, cînd fenomenologia era considerată ca un stadiu pur descriptiv a! faptelor trăite de gîndire şi de conştiinţă. JASPERS o defineşte ca „studiul stărilor sufleteşti pe care bolnavul le resimte", avînd drept scop reprezentarea acestora sub o formă concretă şi luînd în consideraţie „raportul de înrudire care există între ele". Aşa cum subliniază BROECKMAN (1965), fenomenologia reprezintă o schimbare de atitudine, deoarece această abordare respinge orice prejudecată, căutînd o apropiere de esenţa fenomenelor şi nu de conţinutul lor aparent. Avînd drept obiect al analizei experienţa subiectivă a bolnavului, percepută în mod direct, fenomenologia îşi rezervă dreptul la generalizarea esenţelor pe care ie descoperă (BLANKENBURG). Ea îşi propune să clarifice experienţa psihiatrică, „adică să o facă transparentă pînă la esenţă" (TATOSSIAN), fără a încerca să dea explicaţii : „nu este vorba de experienţa unor stări de fapte noi, ci de experienţa nouă pe si în ceea ce este deja obiect de experienţă" (BLANKENBURG, 1965). Acelaşi autor va afirma că experienţa fenomenologică are un dublu caracter : empiric, în sensul comun al cuvîntului, şi aprioric. Fenomenologia introduce o distincţie între manifestările de comportament şi manifestările de trăire (GLATZEL). Primele pot fl abordate etiologic, fără referire la fundalul trăirii, şi nu permit un diagnostic specific psihiatric, nefiind patologice în sine. Celelalte rezultă din comportamentul material si nu pot fi reduse la funcţii psihice. Modificările acestora, antrenînd persoana în globalitatea ei, deschid calea diagnosticului psihiatric. Autorul citat le-a numit „structuri1', pentru a le deosebi de „simptome", M1NKOWSKI arată că orice simptom psihiatric are o parte esenţială şi una secundară, corespunzînd dihotomiei propuse de GLATZEL. Deşi aparent fenomenologia nu este interesată de problema normalităţii (deoarece reducţia fenomenologică suprimă orice teze asupra valorii şi deci asupra normativităţil ideale sau statistice — TATOSSIAN), totuşi norma fenomenologică este intrinsecă fenomenelor, înscriindu-se în caracterizarea sănătăţii. Psihopatologicul este conceput, în viziunea lui H. EY, ca patologie a libertăţii, în sensul unei libertăţi a fiinţării independente faţă de lumea obiectuală, dar şi „a ancorării într-o lume comună constituită de intersubiec-tivitate". Analizînd raportul fenomenologie psihiatrică — nosologie tradiţională, GREEN constată buna integrare a celor două’orientări, determinată de admiterea de către fenomen©- 182/Fen Fenomenologie psihiatrica ; Fenorex ; Fenotiazine logie nu a noţiunii de boală mintală, ci a fiinţei umane trăind o experienţă deosebită, cea a bolii, în ansamblul raporturilor ei cu lumea. MINKOWSKI îşi intitula unu! din capitolele cărţii sale de psihopatologie „Fenomenul (dramâ) nebuniei". Fenomenologia a urmat, de !a apariţia ei ca domeniu circumscris al psihopatologiei, deci după 1920, ocale relativ sinuoasă, în care lucrările lui BINSWANGER, Von GEBSTAEL, MINKOWSKI şi STRAUS au suferit interferenţe diferite ale unor filozofi ca HEIDEG-GER, BERGSON, SCHELER. Modalităţile diverse de investigare a acestei problematici au dus deseori la confuzii între acest tip de abordare şi existenţialism, ca şi la integrarea unor lucrări cu caracter filozofic în contextul celor referitoare la psihiatrie (MERLEAU — PONTY, SARTRE etc.). în ultimele decenii, fenomenologia psihiatrică şi-a redefinit mai clar atît orientările, cît şi problematica, re-întorcîndu-se la opera de maturitate a lui HUSSERL. Această „reorientare", începută de BINSWANGER, a fost urmată de o serie de alţi psihiatri de concepţie fenomenologică, care au abordat mai precis anumite probleme ale psihopatologiei si, în special, pe cele ale psihozelor (TELLENBACH, BLANKEBURG, GLATZEL, TATOSSIAN, LANTERI-LAURA). Fenomenologia contemporană încearcă şi trecerea de la stadiul clasic descriptiv la cel genetic, pentru a reliefa integrarea, în experinţa generală a individului, a experienţei generate de manifestările psihice anormale. Deşi conceptul de psihiatrie fenomenologică nu este operant, prin utilizarea lui s-a realizat o deschidere antropologică ce nu poate decît să îmbogăţească cunoaşterea dificilului domeniu al bolii psihice, creîndu-se, aşa cum arată BLANKEBURG, un „nou organ de experienţă". Abordarea fenomenologiei doar ca un demers metodologic sau tehnic, ca şi identificarea analizei existenţiale (Daseinsanalyse) cu o metodă terapeutică, şi nu cu un demers în abordarea terapiei, sînt doar unilateralizări lipsite de profunzime şi de înţelegerea reală a acestui punct de vedere. 112. FENOREX(M> Brazilia - DCI Fen-proporex • Psihostimulent, derivat feniletila-minat.de tip ( + ) — 3 — /(a-metilfenetil)amino/ propionitril, cu marcate valenţe anorexigene, utilizat în combaterea obezităţii consecutive curei îndelungate a NL. Are efecte simpatico-mimetice. Există riscul dependenţei -♦ PSIHOSTIMULENT E. 113. FENOTIAZINE • Cea mai veche grupare de neuroleptice, care a deschis epoca psihotropă modernă prin sintetizarea CLOR- PROMAZINEI, în 1952. Este, în acelaşi timp, cea mai diversificată grupare, cuprinzmd un rumlr impresionant de derivaţi, a căror clas*! care nu reprezintă încă un capitol încheiat. Incer-cînd o clasificare pornind de ia structura 5 i N A chimică — nucleul de bază, poziţia şî structura catenei laterale, se pot descrie patru mari clase, cu o acţiune comună (omiţînd deliberat specificitatea fiecărui component) : 0 Fenotiazine cu catenă laterală lineară ; • neramificată: PROMAZINA, CLCR-PROMAZINA, TRIFLUPROMAZINA • ramificată : LEVOMEPROMAZiMA. PROMETAZINA, ALIMEMAZINA £ Fenotiazine cu catenă laterală piperi-dinică : • parţial închisă: PECAZINA, TIO- RIDAZINA • integral închisă: PERICIAZINA, PIPAMAZINA, Pi POTIAZINA 0 Fenotiazine cu catenă laterală pipera- zinică : • catena metil-piperazinil-propilică neramificată : PERAZINA • catena metil-piperazinil-propilică ramificată : PROCLORPERAZiNA • catena oxi-etil-piperazinil-propilicâ g-FLUFENAZINA • catena a — oxî-etil-piperazinil-prop-lică : METOFENAZAT • catena metil-oxi-imidazolidil-piperazi-nil : IMICLOPAZINA • catena carbamoil-piperazinil : CAR- FENAZINA Q Alte fenotiazine. După criteriul efectului clinic, fenotiazineJe.* pot fi clasificate astfel : Fenotiazine - cu catenă laterala ; linearâ, piperidinică, piperizinicâ Fen/183 .ACŢIUNE SEDAŢI VĂ o~ =>/ Lu _J O aZ — D Q LU UJ Z Z U uj iZ h-£ Z UJ LU o< > D Li uj o ACT! UN E 3_ZINHI-2"OARE Fenotiazine cu catenă laterala DCI linearâ (ramific./neramific.) Produşi farmaceutici PROMAZINA : CLOR PROMAZINA : TRIFLUPROMAZINA : METOPROMAZiNA : ACEPROMAZINA : ALIMEMAZINA : LE VOME PROMAZINA : ETIMEMAZINA : CIAMEMAZINA : DIETAZINA : CLORFENETAZINA : PROMETAZINA : PROPIOMAZINA : PROFENAMINA : AMINOPROMAZINA : Romtiazin, Centract/I, Frenil, Promazin Clordelazin, Fenactil, Largactil Flumazin, Psyquil, Siquil, Vespral Mopazin, Neoproma, Tentone Acetazin, PiegiciI, Soprontin Repeltin, Ternarii, Theralene Levomepromazin, Nozinan, Tisercin Diquei, Nuital, Serget/I Cianatil, Tercian Aparkazin, Latibon, Thiantan Elroquil, Marophen Romergan, Fenergan, Pentazine, Promegan Dorevan, lodorm, Largon, Serentin Dibutil, Parfezin, Rodipal Lispamoi, Lorusi! EFECTE VEGETA* T!VE Fenotiazine cu catenâ laterala piperidinică (parţ./integ.) DCI Produşi farmaceutici PECAZINA : Mepasin, Pacatal, Seral TIORIDAZINA : Tioridazin, Meleril, Ridazin, Tioridil MESORÎDAZINA : Calodal, Li dani I, Serentil SULFORIDAZINA : Imagotan, Inofal, Inosulon PERICIAZiNA : Aolept, Neulactil, Neuleptil PIPAMAZINA : Mornidine, Nausidol, Nometine j METOPIMAZINA : Vogalen, Vogalene PIPERACETAZINA : Actazine, Ps/mod, Quide PI POTIAZINA : Piportil, Lonserin PIPERiMETAZINA : Leptryl EFECTE NEURO- LOGICE ACŢIUNE SEDA- u O ţ _ => N LU Uj Z Q -A CT iUN E DEZiNH!-STOARE Fenotiazine cu DCI catenâ laterala piperizinicâ Produşi farmaceutici •EFECTE VEGETA- TIVE PERAZINA : Perazinum, Taxilan, Tensilan k PROCLORPERAZINA : Emetiral, Nipodal, Stemetil, Tementil TRIFLUOPER AZINA : Trifl'uoperazin, Stelazin, Terfluzin TIOPROPERAZiNA : Cephalmin, Majeptil, Vontil PERFENAZINA : Decentan, Trilafon, Trilifan FLUFENAZINA : Lyogen, Moditen, Prolixin ACETOFENAZINA : Tindal, Tindala i CARFENAZINA: Carphenazine, Proketazine i 1 TIOPROPAZÂT: Dartal, Dartalan 1 I BUTAPERAZINA : Randolectil, T/ryien i METOFENAZAT : Frenolon, Sylador i i IMICLOPAZINA : Ponsital EFECTE OXAFLUMAZINA : Oxaflumine NEURO- LOGICE 184/Fen Fenotiazine derivaţi : aminoalkilici, piperidilalkilici DERIVAU A MINOALKiLFENOTlAZINICl PECAZm rnmzm l^^MEPASfN URSS —ItORWZtN Roman g piPAMAZitiA Q DERIVAT! PIPE RIDILALKILFENOTIAZ INICf Fenotiazine — derivaţi ; piperazinii alkilici, alte tipuri Fen/1§9 oci MLI OHO A. :âf oo; imclopamm OCHj kiiîŢi CH? pv, 5 CM, Oh ' ‘ t—\ -CHriHf iQj oţ- S N-ty-CH,-QOC (?) . r; Fiecare grupare DCI cuprinde un număr variabil de produşi farmaceutici, care se cifrează la peste 550. 114. FENOTIP (cf. gr. phaînem „a apărea* ; typos „semn") • Expresie a genotipului, caracterizată prin complexul trăsăturilor vizibile ale tuturor caracterelor unui organism dat, care apare ca urmare a transmiterii mesajului genetic. Fenotipul considerat normal corespunde unui genotip cu o secvenţă corectă de codoni (fenotip sălbatic). Fenotipul mutant este expresia unui genotip care a suferit o mutaţie. Din punct de vedere psihologic, componenta feno-tipică este dată de comportament (forma vizibilă), care exteriorizează trăirile psihice. Reacţiile fenotipice apar ca rezultat al „normei de reacţie" a fenotipului. 115. FENPROBAMATE(DCI) • Derivat carba-matic de tip 3-fenil-1-propanolcarbamat, cu acţiune miorelaxant-sedativă şi valenţe anxio-litic-anticonvulsivante. Efecte secundare practic nule, de o bună toleranţă. Constituie principiul activ al următorilor produşi farmaceutici : ACTI PHAN( M) Japonia ANSEPRON(M) Japonia £XTACOL(M) Japonia GAMAK UI L( M) Turcia GAMAQUI L( M) Grecia MYOLAX( M) Coreea NEUROSEDAN(M) Japonia PALM ITA( M) Japonia PARAQUICK(M) Co'eea SPALESTON(M) Japonia SPALPAN E( M) Japonia SPANOL(M) Coreea TATARTAN(M) Japonia TRANQUIL(M) Franţa 116. FENPROPOREX(M) R.F.G.; FENPRO-POREX RETARD(M) Franţa - DCI Fenpropo-rex • Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip (-f-)-3-/(a-metilfenetil)amino/propionitril, cu marcate valenţe anorexigene, utilizat în combaterea obezităţii consecutive curei îndelungate cu neuroleptice. Are efecte simpatico-mimetice. Există riscul dependenţei -> PSIHO-STIMU LENTE. 117. FENTAZlN(M) Anglia - DCI Perfena zlnâ • Neuroleptic incisiv, derivat piperazinil-alkilfenotiazinic de tip 2-clor-10-/3-/4-(2-hidro-xîetîl)piperazîn-1-il/-propil/fenotiaziriă, indicat în endogenii acute şi cronice, cu valenţe anxio-litic-sedative. Formele depozit se utilizează în terapia de durată, în condiţii de ambulator. 118. FENTERMIN(M) Portugalia - DCI â/hfentermin • Psihostimulent, derivat fenil- etilaminat de tip N,a,oc-trimetiIfenetilamină, cu acţiune psihostimuientă şi valenţe discret anti-depresive şi anxiolitice. Indicat în afecţiuni* psihosomatice, tulburări de dinamică sexuală, scăderea performantelor psiho-fizice din pre-involuţie PSIHOSTIMU LENTE. 119. FENTERMJNE(DCI) • Derivat fenil-etilaminic de tip a,a-dimetilfenetilamină, cu* efecte simpaticomimetice şi anorexigene, uti— CH3 (3yCH2-C-M‘CH3 ch3 lizat şi în combaterea obezităţii secundare curei îndelungate cu neuroleptice. Contra-indicaţiile sînt reprezentate de stări de excitaţie psihomotorie, anxietate, comiţialitate,. sarcină şi afecţiuni cardiace, Constituie principiul activ al următorilor produşi farmaceutici : 0 Cei mai bine cunoscut dintre aceşti* produşi este : MIRAPRONT(M) Austria, Danemarca, Finlanda* 0 Alti produşi sînt : Italia, Olanda, Spania, Portugalia, Suedia ADEGADINA(M) Columbia ADIPEX(M> S.U.A. ADIPEX NEU(M) Elveţia ADI PEX-P( M) S.U.A. ANEROXINA(M) Mexic BELLAPRONT(M) Argentina DUROMINE(M) Anglia E X-A Dl POS(M) Italia FASTI N( M) S.U.A. IONAMlN(M) Anglia IONAMIN(E)(m) Elveţia lONAMlNE(M) Belgia IONAMINE FORTE Franţa REGULIN(M) Austria Feocromocitom ; Fere C. ; F&rentzi S. ; Ferey ; Ferrari C. C. Fer/187 TORAfM) S.U.A. 'WILPO(M) S.U.A. Wl LPOWR{ M) S.U.A. 120. FEOCROMOCITOM (cf. gr. phaios „negru, închis (la culoare)" ; chromos „culoare" ; iytos „învelis“) — sin. CROMAFINOM ; HIPERNEFRON MEDULAR; PARAGANGLI-OM • Afecţiune produsă de o tumoră a ţesutului cromafin, mai frecvent localizată în glanda medulosuprarenală. Tumora (în majoritatea cazurilor benignă) determină o descărcare excesivă de catecolamine, tabloul clinic luînd aspectul manifestărilor de tip adrenergic, cu crize paroxistice. Pe primul plan, se impune hipertensiunea arterială paroxistică, cu valori >pînă la 300 mm Hg, însoţită de tahicardie, dispnee, paloare, transpiraţii, greţuri, vărsături, cefalee, midriază Manifestările psihice sînt datorate hipersimpaticotoniei şi creşterii tensionale, edemului cerebral f constau din 'nelinişte, anxietate, agitaţie, putînd ajunge la "stări confuzionale sau delirante. Dozarea cate-colaminelor urinare (acidul vanilmandeiic, adrenalina şi noradrenalina urinare) precizează diagnosticul. în determinismul feocromocitomului •este incriminată o genă autosomal dominantă. «Charles Fere 121. FERIi Charles (1852-1907) • Psihiatru francez. Studiază la Rouen şi Paris, fiind asistentul 1ui BROCA şi GUYON, orientat iniţial către o carieră chirurgicală. Contactul cu CHARCOT îi modifică aceste intenţii, în 1882 susţinîndu-şi teza cu titlul „Tulburările funcţionale ale vederii prin leziuni cerebrale4*. Doi ani mai tîrziu, va deveni alienist la Bicâtre. Preocupările lui sînt foarte diverse, acoperind atît problematica legată direct de patologie (epilepsia, degenerescenţa, afaziile), cît şi pe cea a bolnavului psihic în societate (criminalitate, tratamentul familial). Este preocupat şi de probleme ca magnetismul animal, instinctul sexual, inteligenţa. 122. FERENCZ1 Sandor (1873-1933) • Psihanalist maghiar, prieten devotat al lui FREUD, care îl numea „fiul scump“. înfiinţează în 1913 Asociaţia Ungară de Psihanaliză, între 1918 — 1920 este preşedintele Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză. Relaţiile sale cu FREUD vor degenera, devenind extrem de tensionate, în momentul în care, după 1927, se orientează către o terapeutică de „relaxare”, în care subiectul primeşte gratificaţii fizice compensatorii lipsei .afecţiunii din copilărie. Această gravă denaturare a teoriei psihanalitice nu putea decît să-i atragă fulgerele olimpianului vienez. Introduce termenul de „introjecţie". Principala sa lucrare rămîne „Thalassa — Psihanaliza originii vieţii sexuale'*, la care lucrează zece ani (1914—1924). A exercitat o mare influenţă asupra şcolii engleze de psihanaliză. 123. FEREY® semn — sin. SEMNUL BALCONULUI • Semn descris de autorul al cărui nume îl poartă, în hidrocefaliile necomunicante, reprezentînd un aspect caracteristic de frunte bombată. 124. FERNDEX00 S.U.A. - DCI Dexom- fetaminâ • Psihostimulent, derivat feniletil-aminat de tip (-f)-oc-metilfeneti!amină, amină simpaticomimetică indicată în combaterea efectelor secundare ale unor psihotrope. Utilizarea în doze mari şi repetate poate duce la dependenţă. 125. FERRARI Giulio Cesare (1868-1932) • Psiholog italian. Principala sa preocupare a reprezentat-o terapia ocupaţională ; a fondat Revista italiană de psihologie. 126. FERRARI(T) test • Variantă adaptată pentru Italia a scalei de inteligenţă Binet-Si-mon —► BINET(T) test. 127. FERRUS Andre (1784-1861) • Psihiatru francez. Participă alături de ESQUIROL şi FALRET la redactarea legii din 30 iunie 1838, privind asistenţa psihiatrică, fiindg din Ifi/Fet Fetal alcool!c{S); Fetamin (M>; Fetişism ; Fetişism animal 1835, inspector general al azilelor. Este unu! din fondatorii Societăţii medico-psihologice ; efectuează un studiu asupra azilelor din Franţa şl Anglia; este adeptul ergoterapiei. Guillaume Ferrus 128. FETAL ALCOOLiC(s> sindrom (cf. lat. f(o)etus) • Totalitatea efectelor teratogene ale alcoolului^ manifestate la copiii mamelor alcoolice. Cele patru grupe de efecte teratogene (disfuncţii ale sistemului nervos, deficit ponderal la naştere, anomalii faciale multiple, alte malformaţii somatice) au fost grupate în acest sindrom (care, după autorii americani, ar afecta 1 .pînă.la 3 nou-născuţi din 100 000), evidenţiindu-se ; • nanism £ • microcefalie, hipoplazia etajului mediu al feţei, deschidere palpebrală îngustată; • tulburări de conducere cardiacă; • tulburări ale motricităţii fine ; • întîrziere mintală. După unii autori, rolul alcoolului în inducerea acestui sindrom este greu de demonstrat, aici putînd fi incriminaţi şi alţi factori legaţi de comportamentul mamelor alcoolice : fumatul, malnutriţia, consumul de alte droguri. Totuşi, studiile pe animale au dat, în unele cazuri (legate de specia pe care s-a făcut experimentul), date concordante cu descrierile făcute ia om. 129. FETAMIN(M) S.U.A. - DCI Metamfeta-mJnâ • Psihostimulent cu valenţe anorexîgene, derivat feniletilaminat de tip (-f)-N-a-dimetil-fenetilamină, cu acţiune şi indicaţii similare cu ale amfetaminei şi cu acelaşi risc ai dependenţei. 130. FETIŞISM (fr. fetichisme ; cf. lat. factl-c'ius „artificial") • Perversiune sexuală legată-de deformarea obiectului, în sensul fixării dorinţei erotice (şi a satisfacerii acesteia) de un obiect-fetiş (articol vestimentar sau o parte' a corpului partenerului^). Fetişismul apare numai după pub-ertate. în scopul provocării tensiunii sexuale şi a orgasmului (auto- sau heteroerotic), subiectul trebuie să se pună. neapărat în prezenţa fetişului şi a perceperii senzoriale a acestuia (vizuală, tactilă, olfactivă). Obiectele cele mai întîlnite în fetişismul extracorporal sînt lenjeria, ciorapii, încălţămintea, batistele, la care se adaugă o serie de obiecte cu calităţi tactile sau olfactive deosebite: mătase, catifea, parfumuri. în fetişismul' corporal, părţile care iau valoare de fetiş ■ sînt mîinile, picioarele, coafura, sînii, fesele etc. FREUD atribuie fetişului următoarele-calităţi : • este substitutul falusului feminin, în care copilul a crezut şi Ia care nu poate renunţa; • reprezintă semnul victoriei împotriva ameninţării cu castrarea şi protecţia-contra acesteia ; e implică un proces de clivaj între funcţia, sa imaginară (falus feminin) şi realitate (absenţa acestuia). WINNICOT atribuie fetişului rolul de obiect tranzitional, prin care se păstrează legătura simbolică şi evocatoare din faza preoedipiană, cu mama, Eî va juca rolul de punte între subiect şi obiectul dorinţei sale, asigur.îndu-l împotriva angoasei de castrare pe care i-o provoacă actul sexual. După majoritatea autorilor, fetişismul nu este caracţemtio •• d-edt*..sexului masculin. Cleptomania ar fi uri echivalent feminin al acestei perversiuni, care se poate asocia cu. colecţionarismul. După BERNARD, prezenţa anumitor predilecţii erotice legate de particularităţi anatomice ale partenerului (mărimea; sînilor, dimensiunea feselor, tipul, constituţional) nu reprezintă, atît timp cît importanţa partenerului ca întreg se păstrează, decît amintirea fantasmelor' surprinse .si resimţite în cursul primelor impresii sexuale de copil* şi nu au caracter patologic. Fetişismul se întîlneşte în dizarmoniile de personalitate, în .unele structuri nevrotice şt în psihoze (în acest ultim cazr semnificaţia pe care o capătă este mult diferită). 131. FETIŞISM ACUSTIC/AUDITIV « Satisfacţia produsă de ascultarea povestirilor cu caracter erotic, povestiri ce capătă calitatea de fetiş. 132. FETIŞISM ANIMAL • Influenţa afrc-disiacă a unor animale asupra unor perverşi sexual. Feuchtersleben E. ; Ficţiune ; Fideism ; Fidelitate Fid/189 133. FEUCHTERSLEBEN Ernst (1806-1849) • Studiază medicina la Viena, obţinînd diploma în 1833. A fost decan al Facultăţii de Medicină din Viena în 1845; autor al unei lucrări ce a cunoscut un succes deosebit : „Pentru igiena sufletului", .1838 (40 de ediţii în 25 de ani, tra-dusă în şase limbi). Introduce în psihiatrie termenul de „psihoză" (pe care îl diferenţiază de nevroză) şi este considerat autorul primului ^Manual de psihologie" (1845). 134., FJAMBERTI — metodă o Metodă constînd în administrarea, în afecţiuni psiho-tice, -de brom-acetilcolină, în vederea, obţinerii aşa-numitului şoc acetilcolinic, de fapt o stare comatoasă. Metoda nu este aplicată frecvent, fiind grevată de importante riscuri. 135. FICŢIUNE (cf. lat. fictlo „plăsmuire, închipuire").® Construcţie sau creaţie imaginară, cace modelează realul, îndepărtîndu-se inconştient .sau deliberat de realitate. Manifestare spontană a fanteziei infantile, purtînd amprenta lipsei de experienţă şi a imaturităţii afectiv-cognitive, ficţiunile copilului sînt frecvent etichetate .ca mitomanie, ca lucruri „scornite", născocite pentru a scăpa de o sancţiune parentală. La -maturitate, ficţiunea capătă caracter prospectiv, previzional, devenind un jen de invenţie (artistică, ştiinţifică, tehnică). în acest sens; ea rezultă dintr-un proces creativ sau implică creativitate, autorul ficţiunii uzînd de aceleaşi tehnici şi procedee imaginative prin care o experienţă acumulată este transfor- mată şi proiectată în direcţia unor probabilităţi reale, conform dorinţelor sau expectanţelor, creatorului. Ficţiunea poartă în ea un grad de nesiguranţă şi de incompletitudine, recurge ia „corespondenţe forţate*', reclamă ingeniozitate sau originalitate în combinarea datelon realităţii, sondează curajos necunoscutul pe care-l descoperă. Romanele Iui Jules VERNE, cărţile de aventuri ale lui Sir Connan DOYLEf întreaga literatură „Science fiction", reprezintă anticipaţii care şi-au găsit (sau îşi aşteaptă) confirmarea în timp. Ficţiunile pot depăşi limitele „normalităţii** cînd aparţin unor personalităţi dizarmonice de tip isteric sau mitoman, precum şi în cazul inserării lor în discursul unui bolnav parafrenic, paranoic sau discordant. 136. FIDEISM (fr. fideisme ; cf. lat. f/des „credinţă") • Orientare iraţionalistă,- care, în variantele radicale, situează credinţa mai presus decît raţiunea în toate privinţele* iar în variante .mai atenuate, atribuie prioritate credinţei, pe plan metafizic şi practic (moral), recunoscînd autoritatea raţiunii ştiinţifice numai în domeniul cunoaşterii teoretice şi al stăpînirii tehnice a naturii. 137. FIDELAN(M) Grecia - DCI Sulpirido • ■ Neuroleptic incisiv, derivat benzamidic de ti p N-/(1 -eti I-2-pi roii d i ni l)meti I /-5-su Ifamoil- 0-anisamidă, cu certe valenţe antidepresive, fără componentă sedativ-hipnotică. Are indicaţiile neurolepticelor incisive (endogenii) fiind, în acelaşi timp, util în combaterea impulsiu-nilor obsesiv-compulsive şi în afecţiuni psihosomatice. Efectele secundare — comune NL incisive, pentru dozele mari. Se poate administra fără pauză de 14 zile după întreruperea IMAO. Nu se administrează în manie şi epilepsie. 138. FIDELITATE (fr. fidelite ; cf. lat. fidelitas „fidelitate, devotament") • Termenul se referă la precizia, exactitatea unei reproduceri, precum şi la una dintre însuşirile metrologice ale testelor (constanţa, omogenitatea). Psihodiagnoza include trei tehnici de probare a fidelităţii : • aplicarea aceluiaşi test Ia un interval de timp oarecare, pe aceiaşi loc (test-retest) şi calcularea coeficientului de stabilitate ; • probarea paralelă a unor teste identice (fidelitate prin echivalenţă) ; • corelarea rezultatelor .obţinute Ia cele două junfătăţi ale testului (fidelitate prirv partajare). Termenul este utilizat şi în psihopatologia minkowskiană, pentru a defini identitatea 190/Fid Fidepax{M> ; Figurative {II) ; Fiinţă ; Filantropie ; Filiaţie(D) afecţiunii cu ea însăşi, în raport cu diversele obiecte ale iumii pe care, în mişcarea sa, le 'ntîjneşte. Autorul susţine superioritatea acestui termen faţă de cel de identitate, a cărui greutate „este mai mare atît sub raport cantitativ, cît şi calitativ". Gradul de fidelitate al relaţiei afective are influenţă asupra interre-laţieî cu ceilalţi indivizi, ca şi asupra calităţilor activităţilor individuale. 139. FIDEPAX(M) Brazilia - DCI Mepro-bcma. • Tranchilizant, derivat propandioiic de tip 2-metil-2-propil-1 ,3-propandiol dicarba-mat, cu acţiune sedativ-anxiolitică, anticon- CHn ~ DOC —/W/p HjC-C-CHp-CHp-CHj CH2-OOC-HH2 vuisîvantă şi uşor hipnotică. Indicat în nevroze cu componentă anxioasă şi depresivă, alcoolism, delinum tremens, unele forme de epilepsie petit mal, afecţiuni psihosomatice. Deşi fără efecte secundare evidente şi contraindicaţii, tratamentul de lungă durată nu se întrerupe brusc, putînd apărea un „mic sindrom de abstinenţă1'. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de MEPROBAMAT(M). IO. FIEDLER* simptom • Euforia toxico-manîcă la morfinomani, descrisă în 1875 şi considerată caracteristică acestora. 141. FIGURABILITATE (fr. figurer : cf. lat. figurare „a reprezenta, a imagina") • Exigenţă realizată în procesul de elaborare a visului, viz’nd transformarea tuturor semnificaţiilor sau gîndurilor abstracte în imagini vizuale. 142. FIGURAŢIVE(H) halucinaţii (fr. figura-tif; cc. lat. figurare) • Halucinaţii vizuale complexe, constînd din figuri umane şi animale, case, plante etc., care antrenează o puternică participare afectivă. Apar în intoxicaţiile cu substanţe psihedelice (haşiş, LSD), în delirurile halucinatorii ale patologiei involutive (cu caracter mai ales vesperal), la copii (cu caracter hipnagogic, hipnapompic), la persoane adulte, in condiţii de tensiune anxioasă sau în condiţii nefavorabile de percepţie (întuneric) . 1^3. FIINŢĂ (de la a fi) • Categorie centrală a ontologiei, echivalentă semantic, în limbajul filozofiei marxiste, cu aceea de existenţă; universul infinit în toate manifestările sale efective (realul), în care sînt date potenţial tendinţele dezvoltării viitoare (posibilul). De-a lungul secolelor a fost concepută în modalităţi diferite. în filozofia elină, problema fiinţei este pusă în termenii raportului dintre esenţă şi aparenţă, fiinţa avînd înţelesul de temei primordial a! lucrurilor şi evenimentelor, care rămîne mereu identic cu sine, dincolo de schimbările aparente din realitatea sensibilă. Influenţată de creştinism, metafizica medievală şi cea modernă (pînă în secolul al XVH-îea) concep fiinţa ca esenţă neinteligibilă, inaccesibilă cunoaşterii empirice şi cercetării experimentale. Transcendentă faţă de realitatea sensibilă, fiinţa se confundă cu Dumnezeu sau este privită ca atribut exclusiv al divinităţii, în urma criticii kantiene a metafizicii tradiţionale, căutarea fiinţei ca esenţă transcendentă, situată dincolo de realitatea sensibilă, încetează a mai fi o strategie ontologică dominantă. în filozofia hegeliană, problema fiinţei ca realitate absolută este pusă în termenii raportului dintre momentele distincte ale devenirii — trecătoare şi finite, în determinările lor particulare — şi devenirea însăşi, ca adevăr etern al universului. în spirit neokantian sau pozitivist, numeroase orientări filozofice contemporane abandonează problematica fiinţei ca falsă interogaţie, inabordabilă în mod riguros teoretic şi se axează pe cercetări de o^din semantic. Cele mai notabile tentative de a re vi tal i za conceptul originar: de fiinţă în filozofia contemporană aparţin lui M. HEIDEGGER. în celebra sa lucrare „Hinţă şi timp" (1927), gînditorul existenţialist defineşte sensul fiinţei (Sein) drept ceea ce, egal cu sine, se dezvăluie în manifestări concrete, particulare — în „fiinduri" determinate (Seiendes) —, rămînînd, totodată, misterios şi închis în sine. 144. FILANTROPIE (cf. gr. philanthropla „umanitate, bunătate") • Ataşamentul pentru oameni, concretizat în atitudini de întrajutorare, compasiune, înţelegere, precum şi in capacitatea de a renunţa la satisfacţii personale. Capătă valoare psihopatologică atunci cînd este însoţit de ostentaţie (personalităţi dizarmonice), nu are suport material sau spiritual (demenţe, paralizie generală progresivă, manie) sau este produsul unui mecanism halu-cinator (schizofrenie paranoidă). 145. FILIAŢIE^ delir (cf. lat. fiiiatio „înrudire pe linie descendentă") • Delir în care subiectul se crede descendent al unor personalităţi ilustre, de care ar fi despărţit prin mijloace brutale. Pentru a-I împiedica să intre în posesia bunurilor care i se cuvin şi a adevăratei sale identităţi, „duşmanii" (printre care uneori subiectul identifică pe părinţii reali, faţă de care are indiferenţă sau inversiune afec- Filie ; Filistin ; Fiioanaliză ; Fitogeneză/Fiiogenie ; Filozofie Fii/19-7 tivă) complotează, uzînd de stratageme complicate, cărora bolnavul !e cade victimă. După MARCHAIS, acest delir are caracter compensator. Se întîlneşte în psihozele schizofrenice şi la unii paranoiaci, care aduc originea lor ilustră ca argument suplimentar pentru menţinerea delirului. 146. — FILIE (cf. gr. philein „a iubi") • Element de compunere, exprimînd sensul de predispoziţie, înclinare. 147. FILISTIN ffr philistin — cuvînt din argoul studenţilor germani) • Denumire batjocoritoare acordată, în secolul al XV11 l-l ea de intelectualii germani tîrgoveţilor. Filistinismul a căpătat o semnificaţie mai generală, denotînd peiorativ mentalitatea mic burgheză, vulgar eclectică, lipsită^de discernămînt, caracterizată prin mărginire, suficienţă şi obtuzitate, prin avariţie meschină, stîngaci disimulată printr-o demagogie transparentă. 148. FILOANALIZĂ (cf. gr. phylon „rasă, trib, specie" ; analysis „descompunere") • Metodă introdusă de BURROW, care priveşte simptomatologia ca un rezultat al interacţiunii factorilor individuali cu cei sociali. 149. FILOGENEZĂ, FILOGENIE (cf. gr. phylon ; gennan „a naşte, a produce") • Dezvoltarea istorică a unei specii (spre deosebire' de ontogeneză, care se referă la dezvoltarea individului). în psihologie, filogeneza se referă la rolul pe care specia, rasa în ansamblu, îl are în dezvoltarea psihică individuală („modelul psihic." al rasei). Pentru jUNG, elementele arhetipale sînt elemente fundamentale ale inconştientului, moştenite de la toţi indivizii aceleiaşi specii. La acelaşi aspect se referă şi FREUD în „Totem şi tabu". 150. FILON(W() Anglia • Produs terapeutic conţinînd două medicamente tipizate, cu aceeaşi acţiune. Este compus din : # FENMETRAZINA(M) - nooanaieptic, derivat feniletilaminic ; # FENBUTRAZATA(M) - nooanaieptic, derivat feniletilaminic. Are acţiune psihostimulentă. 151. FILOZOFIE (cf. gr phylos „iubitor de‘‘ ; sophia „înţelepciune") • Formă a conştiinţei sociale, cu caracter sintetic, integrator, aspirînd să totalizeze experienţa teoretică şi practică a unei culturi într-o concepţie unitară despre lume, constituită ca sistem de categorii ce reflectă natura şi societatea sub aspectele lor cele mai generale, definind şi argumentînd, totodată, coordonatele practice ale raporturilor dintre om şi univers. Sensul înţelepciunii este ambiguu : pe de o parte, ea se înfăţfşează ca tezaur de cunoştinţe şi înţelesuri, descifrate în profunzime şi ordonate coerent, sistematic® pe de altă parte, înţelepciunea constă în priceperea de a trăi viaţa în mod chibzuit, folosind cunoaşterea sufletului omenesc pentru făurirea unui destin echilibrat, armonios, călăuzit de ţeluri şi valori autentice. Această ambiguitate exprimă cu destulă fidelitate aspiraţiile esenţiale ce animă reflecţia filozofică, în primul rînd, aceasta constituie o formă de cunoaştere teoretică, menită să elaboreze un model ideal al lumii ca totalitate . Sinteza filozofică a cunoştinţelor omeneşti acumulate de un anumit context cultural nu înseamnă o însumare eclectică, lipsită de relief, a tot ceea ce se ştie, se crede ori se bănuieşte la un moment dat, ci descoperirea unor căi de ordonare a cunoştinţelor particulare de orice fel într-o viziune unitară, prin deducerea acestora din categorii şi principii uni/ersale, care descriu atributele oricărui lucru sau proces. în virtutea propriei sale aspiraţii unificatoare, filozofia, nu-şi poate găsi împlinirea decît într-o soluţie monistă, în care întreaga arhitectonică, a existenţei se sprijină pe un singur principiu — origine sau temei unic pentru toate cita sînt. Soluţiile moniste ireductibile şi, totodată, incompatibile sînt materialismul (pentru care obîrşia tuturor lucrurilor este materia, lipsită de spirit) şi idealismul (pentru care principiul generator şi dinamic al realităţii este de natură ideală;. Întrucît se raportează la determinaţiile universale ale fiinţei, filozofia operează cu noţiuni extrem de generale şi abstracte, aventur înd u-se în raţionamente cu criterii specifice de validitate, proprii strădaniei de a gîndi coerent proprietăţi, dimensiuni şi reiaţii infinite. Întrucît îşi propune să depăşească limitele experienţei, demersul filozofic nu poate fi confirmat sau invalidat prin recursul nemijlocit la faptele empirice ; valoarea explicativă a discursului filozofic este condiţionată, în primul rînd, de raţionalitatea sa imanentă şi aceasta depinde de metoda adoptată. G:n-direa metafizică se bizuie pe aşa-numita logică, a intelectului, adecvată conceperii raţionale a fenomenelor finite, accesibile experienţei, dar inadecvată înţelegerii necontradictor ii a infinitului. Deşi are în avantajul său o îr.se--lătoare evidenţă — graţie afinităţilor ei structurale cu simţul comun — gîndirea metafizică se confruntă inevitabil cu paradoxuri şi antinomii, atunci cînd încearcă să extrapoleze logica vieţii cotidiene, sub forma categoriilor ontologice care exprimă atributele universului infinit. în faţa tezelor şi principiilor contradictorii, metafizica procedează în mod reduc- 192/FiI Filozofie ; Filtru/Filtraj; Finalism ţionist, opt.înd în favoarea uneia dintre ideile antinomice şi străduindu-se în van să demonstreze deplina absurditate a ideii opuse. Mult mai adecvată raţionamentului filozofic — dar, tocmai de aceea, nu de puţine ori în conflict cu evidenţele simţului comun —gîndirea dialectică. se încumetă şi, nu fără dificultăţi, izbuteşte să surprindă natura dinamică şi ontologic contradictorie a fiinţei, ale cărei atribute infinite sînt complementare, categoriile antitetice fiind inteligibile doar unele prin celelalte. Concluziile meditaţiei filozofice pot fi expuse fie aforistic, sub forma unor maxime nesistematizate argumentativ, care concentrează în puţinătatea lor textuală o mare forţă de sugestie, fie discursiv, sub forma unor expuneri sistematice, care se sprijină pe forţa unor argumente minuţioase. Deşi există excepţii notabile, filozofiile majore sînt, de regulă, elaborate şi expuse sistematic, făcînd din exerciţiul raţiunii, instrumentul privilegiat al cunoaşterii filozofice. Privilegiul acordat raţiunii discursive nu înseamnă însă absenţa celorlalte dimensiuni spirituale din meditaţia filozofică. Cunoaşterea universalului este menită să dea satisfacţie nu numai curiozităţii intelectuale, ci şi nevoii de sens a omului, înţelesul lumii fiind, în acelaşi timp, răsplata efortului de înţelegere, dar şi ecoul unei raportări atitudinale a subiectului faţă de existenţă. Demersul filozofic ierarhizează valoric părţile şi ipostazele firii aşa cum sînt ele în sine, privindu-le din perspectiva consecinţelor lor asupra destinului omenesc, pentru a extrage, din această interpretare apreciativă, criterii esenţiale, ferme, ale opţiunilor practice, prin care subiectul îşi poate asigura manifestarea plenară a condiţiei sale. Dimensiunea axiologică a meditaţiei filozofice nu este secundară sau ulterioară în raport cu dimensiunea ei raţionaî-discursivă, ci solidară cu aceasta, într-o unitate nu lipsită de accente sau dezechilibre, sau inextricabilă. Tocmai de aceea, adevărurile filozofice diferă de cele ştiinţifice î handicapate în ceea ce priveşte precizia semantică, operaţionalitatea şi fermitatea criteriilor de decizie, enunţurile filozofice depăşesc ariditatea şi neutralitatea valorică a celor ştiinţifice, prin angajarea totală a spiritualităţii umane, căreia îi revelează o mai mare bogăţie de semnificaţii, legate de temele majore şi perene ale destinului omenesc. Prin dimensiunea sa etico-axiologică, filozofia aparţine ideologiei, avînd un caracter de clasă — ceea ce o implică în viitoarea confruntărilor social-politice. Aceasta nu înseamnă însă că toate sistemele şi concepţiile filozofice sînt animate, în mod premeditat, de spirit partizan ; aspiraţia conştientă a tuturor gîndi-ţorilor: de seamă a fost şi este descoperirea unei căi sigure către adevăruri universale. Caracterul partizan al filozofiei se manifestă dincolo de aceastăaspiraţie şi, adesea, împotriva ei, întrucît autorii de sisteme ignoră limitele istorice şi motivaţiile social-politice ale societăţii în care trăiesc, fiind tentaţi să absolutizeze un moment finit şi particular al cunoaşterii. Pe de altă parte, ideile filozofice, odată puse în circulaţia valorilor spirituale, se desprind de autorul lor, servind drept argumente unon strategii politice,' nu odată străine sau chian radical opuse faţă de intenţiile şi convingerile celui oare le-a gîndit întîia oară. Conţinutul ideilor filozofice este rareori determinat în mod direct şi niciodată în mod exclusiv de baza economică. Interesele şi aspiraţiile de clasă pătrund pe căi mediate în spaţiul ideatic a! filozofiei, care îşi exercită vocaţia integratoare prin tentativa, mereu reluată, de limpezire şi argumentare a structurilor matriciale ce definesc orizontul unei spiritualităţi istorice şl care se regăsesc, ca nişte invariante, în toate domeniile culturii. în măsura în care izbuteşte să exprime categorial ceea ce, sub aspect noologic, este înrudit, omogen în ştiinţa, religia, arta, morala, ideologia politică şi conştiinţa istorică dintr-o anumită cultură,, filozofia îşi îndeplineşte menirea ei cea mai specifică şi cea mai înaltă,' după MARX, de „chintesenţă spirituală a unei epoci". 152. FILTRU, FILTRAJ (fr.fiirer) • Operaţie prin care se realizează o selecţie a mesajelor! informaţionale, în sensul acceptării unora şl al respingerii altora. Această selecţie se produce la diferite niveluri, rezuitînd mai multa tipuri de filtraj : • filtrajul senzorial, realizat la nivelul receptorilor şi analizatorilor, mesajul fiind selecţionat în funcţie de specificitatea şi intensitatea stimulului } • filtrajul tonic, realizat cu ajutorul atenţiei, care orientează selectiv activitatea psihică spre un anumit eveniment sau situaţie, care trebuie înregistrate sau rezolvate. Din multitudinea mesa jel ori concomitente la acest nivel, este selecţionat un singur mesaj (prin procese de analiză şi recunoaştere a rolului predominant) ; • filtrajul semantic realizat pe baza unor structuri informaţionale complexe, elaborate de mecanisme cognitive, afective şi voliţionale (filtraj voliţional), prin mecanism de feedback. 153. FINALISM (fr. fimlisme ; cf. lat. finis „scop") • Concepţie determinist-spiritualistă, conform căreia orice eveniment se produce cu necesitate ca realizare a unui scop raţional. Finalitate ; Finedal(M) ; Finitudine Fin/193 prestabilit în .opoziţie cu teoriile indetermi* nişte,- finalismul postulează caracterul riguros ordonat al universului dar, spre deosebire de interpretările materialist-deterministe, oferă o explicaţie răsturnată, antropomorfizantă, şirurilor necesare de evenimente, absolutizînd modelul explicativ teleologic, a cărui valabilitate se restrînge de facto la sfera actelor premeditate ale fiinţei umane. Avîndu-şi premisele îndepărtate în credinţele animiste şi în practicile magice, finalismul îşi găseşte expunerea clasică (dogmatizată pînă în epoca Renaşterii) în ..Metafizica" lui ARISTOTEL. Printre ,.cauzele" ce întemeiază posibilitatea ontologică a oricărui lucru, acesta enunţă şi cauza finala, scopul raţional în vederea căruia se iveşte în lume fiecare alcătuire din cuprinsul fiinţei. Aplicat la scara universului, acest model explicativ conduce cu necesitate la postularea unei ierarhii a scopurilor, culminînd cu un scop suprem, absolut, care, deşi se înfăptuieşte în ultimul act al devenirii cosmice, reprezintă ,,cauza primară" în determinismul existenţei, deoarece totul decurge ca apropiere a conceptului factual de perfecţiunea unui arhetip ideal. Această înţelegere teleologică a procesuali-tăţii nu se poate lipsi de postulatul unui demiurg — fiinţă transcendentă, în a cărei raţiune infinită se instituie planul prestabilit ce structurează proiectiv orice proces obiectiv ele determinare. Din acest motiv, finalismul prezintă certe şi profunde afinităţi cu viziunile religioase pe care le-au profesat — în diverse variante — filozofi ca P LATON, TOM A d'AQUINO, LEIBNIZ, WOLFF iar, în prezent, unele curente spiritualiste, printre care neotomismul sau personalismul. Acest mod de a gîndi a fost depăşit de umanitate, dar in psihopatologie el poate fi prezent; caracterizînd evoluţia unor forme de schizofrenie. Nu trebuie omise nici intelectele de limită — dar cu menţiunea de a le considera ia limita normalităţii —, concluzia „finalistă" îa care ajung datorîndu-se cu totul altor cauze. 154. FINALITATE (fr. finalii: cf. lat. finis „scop") • Tip specific de cauzalitate, caracteristic sistemelor complexe cu autoreglare, care constă în autodirijarea spontană a proceselor pe anumite direcţii (trasee) privilegiate de evoluţie, cu o probabilitate sporită de actualizare, întrucît prezintă un grad optim de adecvare faţă de configuraţia structurală şi de disponibilităţile funcţionale ale unui anumit tip de sisteme. Vreme îndelungată, finalitatea a fost concepută exclusiv dintr-un punct de vedere finalist-tehnologic, ca desfăşurare evenimenţială orientată către un scop prestabilit fiind, ca atare, opusă cauzalităţii. Astăzi procesele din cibernetică, automatica,, teoria generală a sistemelor sau din alte discipline înrudite îndreptăţesc o înţelegere dez-antropomorfizată a finalităţii, ca predominare a stărilor viitoare ale unui sistem în virtutea mecanismelor sale invariante de autoreglare, codificate într-o structură capabilă să asigure menţinerea echilibrului intern al sistemului printr-un „comportament" diferenţiat, selectiv. Această codificare genetică a stărilor viitoare ale unui sistem, dată în stările lui iniţiale, nu are nimic comun cu obiectivarea, unui scop sau plan raţional prestabilit, ci se constituie, spontan şi inconştient, în autc-dinamismul diacronic al sistemelor materiale ; îndeosebi la scara biologicului, acest proces poate fi verificat şi dirijat experimental. Codificarea genetică, dezvăluită de cercetările asupra mecanismelor eredităţii, este o modalitate de transmitere non-subiectivă a informaţiei, aceasta fiind o formă evolutivă (specifică sistemelor complexe cu autoreglare) de reflectare, proprietate universală a lumii materiale., în această accepţiune, finalitatea nu mai constituie o proiecţie antropomorfizantă a determinării teleologice (specific umană) la scara întregului univers, *ci, dimpotrivă, un gen de determinare cauzală — propriu, cu certitudine, lumii vii — în cadrul căruia acţiunea orientată de prefigurarea mintală a unui corp reprezintă o specie evolutivă, cu trăsături aparte, valabile exclusiv în spaţiul practicii sociale. 155. FINEDAL( M) Spania - DCI Clobenzorex m Psihostimulent cu valenţe anorexigene, derivat feniletilaminat de tip (-f)-N-(O-clor-benzil)-a-metilfenetiiamină, recomandat pentru bunele efecte în combaterea şi corectarea unor inconveniente ale curei neuroleptice îndelungate (obezitate, adinamie) -> PSIHO-STI MU LENTE. 156. FINITUDINE (fr. finitude ; cf. lat. finire „a limita, a mărgini") • Caracter propriu şi intelectual al oricărei existenţe, limitate atît spaţio-temporal, cît şi în ceea ce priveşte atributele sale. în filozofia existenţialistă, finitudlnea este supralicitată, ca dimensiune funciară a conştiinţei, simptom de precaritate ontică a omului, privit, cu nuanţe tragice şi pesimiste, exclusiv pe coordonatele acciden-talităţii şi perisabilităţii individului, raportat fără măsură la imensitatea indiferentă a cosmosului. Finitudinea se dezvăluie în starea de angoasă ce însoţeşte conştiinţa moralităţii (HEIDEGGER), în imposibilitatea persoanei de a se exprima pe sine în acte, gesturi sau cuvinte (JASPERS), în neputinţa fiecăruia de a nu abdica niciodată în faţa imperativului perpetuu. 13 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 194/Bn Finlepsin(M); F.I.R.D.A. ; Fişă ; Fitinoid ; FittonW Fixare, Fixaţie al alegerii arbitrare între nenumăratele alternative impuse de realitate (SARTRE). 157. FINLEPSIN(M) R.D.G. - DCI Carbo-mazepina • Psihotrop, derivat iminostiîbenic de tip 5H-dibenz/b,f/azepină-5-carboxamidă, co-hh2 cu, acţiune anticonvulsivantă, antidepresivă, antialergică, avînd indicaţii în consecinţă, în cazul tratamentelor îndelungate, necesită control hematologic (agranulocitoză). Nu se asociază cu IMAO şi nu se administrează în sarcină. 158. FlNORGAL(MC) Spania • Produs terapeutic, continînd două medicamente tipizate, cu acţiune diferită, dar care se complemen-tează. Este compus din : # DIFENHIDRAMINĂ(M) - antihistaminic; 0 ETCLORV!NOL(— tranchilizant, derivat alkiiic. Are acţiune anxiolitică şi antihistaminică. 159. FIPEXiUM(M) Spania - DCI Fipexid • Psihostimulent de tip 1-/(p-clorfenoxi)ace-ti'!/-4-piperoni!piperazină, indicat mai ales în combaterea unor efecte secundare ale NL în tratamentul de lungă durată, sevraje de etiolo-gie diferită, tulburările din preinvoluţie, tulburări de dinamică sexuală. 160. F.I.R.D.A. (activitate delta frontală intermitentă regulată) • Aspecte particulare ale traseului electroencefalografic, constînd în bufeuri de unde delta mediovcitate, polimorfe sau ascuţite, care au tendintă spre repetiţie periodică, în ambele derivaţii frontale. Aceste unde apar spontan sau prin stimulaţie (hiper-ventilaţ'ie, hipoxie, mişcări bruşte ale capului). Sînt semnificative (întotdeauna patologice) pehtru suferinţe ale formaţiunilor profunde (mezencefalice). Se întîlnesc în insuficienţa vertebro-bazilară, arteroscleroză cerebrală, demenţe vasculare şi mixte, formaţiuni subten-toriale. Autorii americani citează prezenţa lor în tumori maligne ale copilului, cînd se asociază cu activitate lentă bioccipitală. 161,. FIŞĂ (fr. fiche), © Termenul are două accepţiuni : prima se referă fa metoda de studiu individual prin fişare.'Cea de a doua, importantă pentru psihiatrie şi medicină în general, se referă la fişa de consultaţie sau fişa de observaţie clinică, document medico-legal în care sînt consemnate datele personale ale indivr dului şi toate manifestările sale patologice, evoluţia stării de sănătate sau de boală, menţiuni pe care se bazează diagnosticul, tratamentul şi planul de recuperare, servind, în acelaşi timp, ca bază pentru deciziile medico-legale. în neuropsihiatria infantilă, se întocmeşte o fişă psiho-pedagogică a copilului, în care sînt consemnate datele privind comportamentul, atitudinile, activitatea de ansamblu a subiectului. 162. FITINOID (cf. gr. phityo „a da naştere" ; phity „fiu, descendent") © Denumire dată, în terminologia kretschmeriană, unei varietăţi a tipului astenic, caracterizate prin accentuarea maximă a trăsăturilor acestui tip. 16?. FITONIC-ACID-LIPIDOZĂ - sin. EREDOATAXIE_ HEMERALOPTICĂ POLI-NEVRITIFORMA; EREDOPATIE ATAXICĂ PO LIN EV RITi FORMĂ t POLINEUROPATIE ATAXICĂ REFSUM(s) sindrom. 164. FiTTON(M) Israel - DCI Fenetilino • Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip 7-/2-(a-metilfenetil)amină/etil/teofilină, indicat în astenii, tulburări de dinamică sexuală, ca adjuvant în combaterea efectelor secundare ale neuroiepticelor şi anticonvulsivanteior, în tratamente de lungă durată; cu o bună toleranţă,'se poate administra şi la vîrstnici . 165. FIXARE,. FIXAŢIE (fr, fixer, fixotion) • în psihologie, termenul se referă la una dintre operaţiile mnezice (—► MEMORIE. FIXARE MNEMONICĂ); în psihanaliză, este un termen preponderent descriptiv, atestat clinic şi utilizat în abordarea genetică şi dinamică a dezvoltării individuale şi a tulburărilor psihice. Defineşte ataşamentul, mai mult sau mai puţin conştient, al subiectului faţă de anumite moduri de satisfacţie libidinală, experienţe precoce, stadii de dezvoltare libidinală, tip de obiect sau tip de relaţie obiectuală Fenomen important în etiologia nevrozelor, fixaţia este primul timp ai refulării, în sensul de întîrziere masivă a dezvoltării libidinale normale. Libidoul fixat exercită o acţiune de atracţie şi favorizează refularea ulterioară. De asemenea, în conflictele inerente evoluţiei si dezvoltării libidinale, este favorizată regresia la punctele de fixare deja cucerite. Fixarea la un anumit tip de obiect sau de relaţie obiectuală este semnalată în compulsiunea de repetitie — COMPULSIUNE DE REPETIŢIE. Fixarea la un stadiu poate duce, pe de o parte, la structurări caracteriale specifice, pe de altă parte, la formaţiuni nevrotice tipice, în funcţie de stadiul ia care s-a produs fixaţia Fixare mnezicâ ; Fizicalism Fi z/195 (fixaţia orală în depresii şi toxicomanii, fixaţia anaiă în simptomatologia obsesională, fixaţia oedipiană în isterie etc.). Literatura psihanalitică consemnează factori ce prşdispun la fixaţie : $ factorul constituţional general, referin-du-se la vîscozitatea libidoului şi, în particular, vizînd forţa pulsiunilor parţiale sau, cu alte cuvinte, erogenitatea mai mult sau mai puţin intensă a anumitor zone i 9 experienţele individuale : • traume ; • satisfacţie excesivă a anumitor pulsi-uni parţiale, ceea ce predispune la regresie, ca mod de rezolvare patogenă a conflictelor de dezvoltare sau a celor determinate exogen ; • frustrarea excesivă a pulsiunilor, fapt ce determină refularea, necesităţile frustrate şi refulate continuînd să fie revendicate inconştient ; 9 relaţia satisfacţie-frustrare, în sensul că o satisfacere excesivă conduce la scăderea toleranţei la frustrare, pulsi-unea continuînd să ce revendice anacronic, în raport cu dezvoltarea libidinală ncrmală : • utilizarea de către Eu a satisfacerii unei pulsiuni în scop defensiv, în scopul refulării altei pulsiuni. Tulburările psihice sînt însă întotdeauna rezultatul tuturor condiţiilor, ce acţionează într-o strînsă determinare. 166. FIXARE MNEZICĂ (fr. f/xer ; cf. gr. mneme „memorie, amintire") • Etapă iniţială în procesul memorizării, care constă in sistematizarea şi întărirea unui conţinut informaţional în curs de achiziţie. Fixarea contribuie ia stocarea informaţiei şi face posibilă utilizarea acesteia prin recunoaştere şi reactualizare, în diverse activităţi. La baza fixării mnezice stau legături temporare asociative, care.se întăresc prin repetare. Calitatea fixării mnezice, ca element în dinamica memorării, depinde de o serie de factori : exerciţiu (condiţii ale exerciţiului, numărul reprezentărilor, natura acestor repetări, în sensul că ele pot fi mecanice sau prin asocieri logice), intervalele dintre repetări, organizarea interiorului informaţional, caracteristicile acestui material, particularităţile structurale psihice ale subiectului şi, mai ales, calitatea motivaţiei. Există o fixare logică (realizată prin legături de sens şi de semnificaţie între elementele materialului de memorat sau între aceste elemente şi informaţii vechi, deja stocate) şi o fixare mecanică (fără stabilirea unor relaţii semnificativ-compre-hensive între diferite părţi ale conţinutului informaţional, elementele acestui materia neavînd nici un fel de legătură logică şi fiind lipsite de sens‘în sine). Fixarea unor informaţii noi depinde de informaţiile mai vechi achiziţionate şi de anumite deprinderi ale subiectului în activitatea de învăţare. Există fixaţii aparent paradoxale, în sensul că elementele fixate nu au o legătură logică evidentă cu o situaţie repetată şi nici nu constituie o sarcină impusă subiectului. Aceste fixări spontane şi aparent paradoxale se realizează datorită unor factori motivaţionali, mai precis datorită faptului că un stimul întîmplător actualizează o legătură veche între un eveniment anterior şi o reacţie a subiectului sau acest stimul provoacă sau satisface o dorinţă. în psihopatologie, fixarea mnezică este deficitară (mai mult sau mai puţin grav), în funcţie de natura procesului morbid şi de evoluţia acestuia; astfel, în stările de surmenaj sau de oboseală prin suprasolicitare, fixarea înregistrează un deficit relativ, curba performanţelor fiind oscilantă, cu frecvente scăderi şi redresări ; ia deficitul de fixare din nevroză contribuie şi deficitul prosexic, precum şi lipsa de angajare motivaţională eficientă (optimă). în debilitatea mintală, traumatismele cranio-cerebrale cu consecinţe grave, tulburările psihice din involuţie (mai mult sau mai puţin avansate), demenţe (în general, în toate sindroamele psihoorganice), deficitul de fixare este semnificativ pînă la sever, datorită factorului de organicitate, care modifică toate procesele psihice, dar în primul rînd capacităţile psihice bazale (prosexice şi mnezice). Amnezia de fixare este, de obicei, prima care se instalează în cadrul tulburărilor mnezice. în cazul psihozelor, degradarea funcţiei mnezice depinde de natura procesului psihopatologic, de evoluţia categoriei nosologice respective, de calitatea remisiunilor (de gradul de deficit, în cazul schizofreniei). 167. FIXAŢIE INVARIABILĂ • Repetare stereotipă a unui act la intervale mai mult sau mai puţin îndepărtate, fără o încercare de adaptare la împrejurările în care acesta se desfăşoară în prezent (P. MARCHAIS, 1970). 168. FIZICALISM • Concepţie epistemologică neopozitivistă, elaborată de reprezentanţii Cercului vienez (O. NEURATH, R. CARNAP ş.a.)( potrivit căreia limbajul fizicii are o valoare universală şi exemplară pentru toate teoriile ştiinţifice. Variantă modernă a reducţionismuiui mecanicist, fizicalismui postulează necesitatea şi posibilitatea unificării tuturor limbajelor ştiinţifice într-un sistem general coerent, bazat pe conceptele fundamentale ale fizicii teoretice. Sterilitatea şi dificultăţile 196/Fiz Fiziologice (H) ; Fizionomie ; Fizioterapie — in psihiatrie insurmontabile ale acestui program de sinteză unificatoare a ştiinţelor i-a făcut pe cei mai mulţi dintre promotorii lui să îl abandoneze. 169. FIZIOLOGICE(H) halucinaţii (fr. phy-ssologique: cf. gr. physis „natură*')'# Termen contradictoriu, care implică posibilitatea „nor-malităţii" unei tulburări psihopatologice de o. gravitate deosebită: defineşte, în fapt, fenomene doar parţial asemănătoare cu fenomenul halucinator, care nu antrenează convingerea în obiectivitatea percepţiei, deci nu se încadrează în condiţiile generale de definiţie a halucinaţiilor. Este vorba de o serie de fenomene apărute în condiţii de modificare a vigi-lităţii (în soluţiile de continuitate ale procesului veghe-somn-veghe) corectate cu uşurinţă de subiect, care le recunoaşte caracterul circumstanţial şi parazit. Nu au valoare semiologică, deşi au constituit [a un moment dat o speranţă în descifrarea şl elucidarea mecanismelor de producere a fenomenelor patologice. 170.. FIZIONOMIE (fr. physicnomie ; cf. gr. physis „natură" y nomos „lege") © Ansamblul arhitectural-structural a! feţei, totalitatea trăsăturilor şi specificitatea expresiei faciale, dependente de dezvoltarea somatică a individului, în funcţie de factori genetici determinanţi şi de factori ce intervin în o nt o geneza individului. Pe fondul acesteia, activitatea psihică îşi lasă amprenta psihornotorie, rea-lizînd aspectele caracteristice mimicii. în sens figurativ, termenul are accepţiunea de caracter distinctiv, înfăţişare particulară a unei epoci, colectivităţi umane. In isteria medicinii, au existat multiple teorii care au încercat stabilirea unei relaţii între caracteristicile psihice ale individului şi caracterele sale fizionomice Încercînd să absolutizeze aceste relaţii, teoriile respective au căzut în desuetitudiiie şi nu mai prezintă decît interes istoric (de exemplu, teoria lombrosiană, referitoare la tipul criminalului 7 în psihologia modernă, teoria Iui CORMAN, care consideră că fizionomia reprezintă un fel de carte de vizită a personalităţii). 171. FIZIOSTIGMINĂ - antidot coliner-gic -> ANALEPTICE. 172. FIZIOTERAPIE - în psihiatrie (fr. physiotherapie ; cf. gr. physis: thtrcfre1^ „îngrijire") • Ramură a medicinii care foloseşte ca mijloace terapeutice agenţii '''.ici ''naturali sau artificiali), găsind u-şi unele explicaţii în terapia psihiatrică. Dezvoltate prodigios în ultimul timp, aceste tehnici îşi au rădăcina în practicarea alternativă a imersiilor în apă caldă si rece, recomandate de PINEL şi ESQUIROL, în împachetările umede recomandate de MAG NAN, cataplas-mele lui KRAFFT-EBING etc. Enumerăm succint principalele metode fizioterapice cu utilizare în psihiatrie : • hidroteropia — ale cărei începuturi se află în imersiile prelungite în apă rece sau caldă, folosite în trecut în instituţiile cu caracter azi Iar ; îşi găseşte astă?? aplicaţie prin efectul termic şî percutoriu (duşurile). Aceste efecte sînt obţinute prin reglarea temperaturii şi presiunii apei, în funcţie de simptomatologia dominantă, dar mai ales în funcţie de toleranţa individuală : s-a constatat că duşurile calde cu presiune medie au efect sedativ, pe cînd cele c.u apă rece sau fierbinte, aplicate cu presiune mare, au efect tonifiant. Indicaţiile hidroterapiei sînt : stările nevrotice cu hiperemoti vitate, anxietate moderată, insomnie, iritabili-tate, astenie etc., precum şi în perioada post-cură chimioterapică a episoadelor maniaco-depi esive, confuzionale, post-cură de somn ; • climatcteropio — se bazează pe efectul reconfortant, tonifiant al unor zone geografice, cu o anumită presiune atmosferică (o anumită încărcătură ionică), umiditate atmosferică, frecvenţă a zilelor cu ploaie etc. în staţiunile în care există instituţii specializate în hidro-climato-terapie, climato-terapia se asociază cu hidroterapia. Efectul favorabil al acestor tehnici se datoreşte nu numai acţiunii directe a agenţilor terapeutici, dar şi scoaterii Flagelare ; Flamina(M) ; Fapping Tiemors; FlaracantyJt*1) Fia/197 subiectului din mediu! confiictuai, tensionat, stressant, în care a apărut şi s-a dezvoltat boala psihică. Această metodă este indicată în special în nevroze şi în perioada de consolidare a remisiei afecţiunilor „isihotice ; • kineziterapia — inc' de, pe lingă vibro-terapie, masaj şi [ rnbări, jocuri sportive colective. Baz ? ei moderne in psihiatrie au fost pus. re către SiVADON, care i-a precizat şi emisele teoretice. Prin aceste metode c încearcă recîştiga-rea imaginii corporale proprii, reintegrarea limitelor corporale (masaj, vibrote-rapie). Exerciţiile ritmate permit reintegrarea noţiunilor de timp şi spaţiu. Odată ajuns îa un anumit grad de control al propriului corp, bolnavului i se propun exerciţiile în grup care introduc r'ela-t'!a nediată interurnană. De aceste tehnici de terapie pot beneficia şi formele reg îsive ale psihozelor £ • ele :rctercpia — foloseşte curentul con- ţi r u, curenţi alternativi cu frecvenţă jo ■ ă (faradici), curenţi de frecvenţă medie, curenţi de înaltă frecvenţă (dia-termici şi unde scurte), contîndu-se pe acţiunea analgezică, revulsivă, trofică, antispastică a acestora. In 1925, G. BOURGENGNON introduce ionizarea transcerebrală. Ea constă în îmbibarea electrozilor, traversaţi de curentul electric, cu o soluţie de clor ură de calciu. Se scontează pe efectul sedativ şi. eutrcfic al acestei metode, fiind folosită în tratamentul întîrzierii psi-homotorii la copii, al hemiplegiilor, rJ pa.rkinsonisrnului la adult. BARUK şi colaboratorii (1948) afirmă că metoda ionizării transcerebrale ar putea avea efecte salutare şi în tratamentul decom-pensărilor depresive ale psihastenicilor, ai hebefreniei şi în catatonie. Metoda „torpillage" constă în folosirea curenţilor faradici pentru a se obţine o excitare neuromusculară cu efect benefic în tulburările funcţionale ; • actinoteropia (ultraviolete. infraroşii, asociate diatermiei) — se foloseşte cu rezultate bune în tratamentul hipocondriei. GUIRAUD propune folosirea radioterapie! diencefaiice în tratarea sindromului maniaca! şi a schizofreniei. Primul care introduce tehnicile balneofl-zioterapice în psihoterapia românească este Dr. PASTEA (laşi), care pune bazele tratamentului hidro- şi climatcterapic. 173. FLAGELARE, FLAGELAŢIE (cf. lat. f/a-geilcre „a biciui") — sin. FUSTIGAŢIE # Acţiunea de biciuire sau auto-biciuire a unei persoane, acţiune practicată în evul mediu, avînd semnificaţia unei penitenţe, a unei expîaţiuni printr-o puternică suferinţă fizică. în secolele al XIN-lea — al XlV-lea a existat o sectă de fanatici fiagelanţi, care practicau această acţiune în public. O altă semnificaţie, mai generală, trimite la credinţa că Dumnezeu se relevă omului prin suferinţă Flagelarea conţinea şi o semnificaţie a răscumpărării propriei persoane în faţa divinităţii, acţiunea flagelării putînd să reprezinte şi un act de iniţiere (similar botezului) în expiaţiune ; ea era însoţită, în unele cazuri, de exaltare pînă la extaz. Din punct de vedere psihopatologic, flagelarea trimite 1a sadism şi masochism ca perversiuni sexuale, ca practică de obţinere a satisfacţiei erotice printr-o suferinţă provocată sau suportată (de la simple înţepături în diverse zone erogene, pînă 1a lovituri, arsuri, striviri şi chiar torturi, provocate partenerului sau propriei persoane). Aceste manifestări (sadismul şi mâlochismul) se pot produce şi la nivel simbolic (conduite simbolice), în plan moral. Masochismul conţine nu atît înclinaţia pentru provocarea durerii, cît pentru provocarea umilinţei, ceea ce apropie mai mult acest tip de perversiune de sensul actului autoflagelării. în cazurile de autoflagelare cu public intervine o notă de exhibiţionism. 174. FLAJANI(B) boală - sin. GRAVES(B> - sin. boală: GUSA EXOFTALMiCA BASE- DCW(B) boală. 175. FLAMINA(M) Argentina — DCI Di-potcsşium Clorazepat • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-c!or-2,3-dihidro-2,2-di hi d roxî-5-feni 1-1 H-1 ,4-benzodiazepin-3 acid carboxilic, cu acţiune anxiolitic-miorelaxantă şi sedativă. Buna sa toleranţă şi efectele mai modeste sedativ-hipnotice îi conferă o largă utilizare. 176. FLAPPING TREMOR5 semn (engl. flop „a bate din aripi"; lat. tremor „tremură-tură“) • Formă particulară de diskinezie extrapiramidală, al cărei aspect sugerează bătăile aripilor unei păsări înainte de a-şi lua zborul J este rezultatul unei insuficienţe hepatice grave. Este întîlnită în psihiatrie în alcoolismul de tip gamma (jellinek). 177. FLARACANTYL(M) Grecia - DC! 7/-cridazina • Neuroleptic sedativ, derivat fe-nctiazînic alkiipiperazinat de tip 10-/(1 -metil- 3-piperîdil)meti!/fenotiazină, cu acţiune se- 198/Fla Flash-Back ; Flatau(s); Flechsig Paul ; FlecorW; Flegmatic - tip de personalitate dativ-anxioiitică. în funcţie de doză, se pretează la utilizarea atît în psihogenii, cît şi in endogenii. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de TlORIDAZIN(M>. / 178. FLASH (engl.) • Termen introdus de BALINT, pentru a desemna momentul în care un „fulger" iluminează relaţia medic-pa-cient. Conştientizarea relaţiei profunde (de Ia inconştient Ia conştient) dintre medic şi pacient are efecte benefice fsupra evoluţiei afecţiunii psihice sau somatice a pacientului. Acesta este, de altfel, unui dintre scopurile importante ale grupurilor Balint, în care sînt supuşi unei analize de grup (de inspiraţie, psihanalitică) pacientul, medicul, boala şi relaţia dintre aceştia. 179. FLASH-BACK (engl.) • Fenomen în-tîinit în consumul repetat de LSD, cind, după un interval de abstinenţă (care poate atinge chiar cîteva luni), pot apărea iluzii şi halucinaţii vizuale similare celor din intoxicaţia acută. Pot fi întîlnite în aceste stări distorsiuni ale culorilor, metaniorfopsii şi halucinaţii cinematografice. Se mai întîlnesc stări de depersonalizare şi, mai rar, episoade catatonice. Fenomenul poate dura cîteva secunde, pînă la cîteva minute. Cu timpul, episoadele flash-back scad în frecvenţă, intensitate şi durată. Se apreciază că un sfert din consumatorii cronici de LSD au astfel de episoade, apariţia lor putînd fi favorizată de stress, oboseală, consum de alcool, boli severe. Flash-back-ul se mai poate întîlni în psihozele amfetaminice. Episodul paranoid poate fi declanşat, în aceste cazuri, de doze extrem de mici de drog în raport cu cele care determinaseră episodul psihotic primar. Se citează cazuri rare de apariţie a flash-back-ul ui la foştii intoxicati cu marijuana (L. GRINSOON, J. BAKALAR, 1985), mai aies atunci cînd aceasta înlocuieşte un consum anterior de LSD (reprezentînd o trecere ia un drog mai „slab"). 180. FLATAU'*) sindrom • Suită de tulburări somatice şi psihice descrise de FLATAU în 1912 şi atribuite unor insuficienţe endocrine, legate de hi potiroidie sau eunucoidismu! tardiv. O scădere generală a activităţii endocrine se observă, după acest autor, la unele femei de vîrstă medie, după o naştere. îmbătrânirea precoce a tegumentelor, căderea danturii, hipofuncţie genitală sînt semnele ceîe mai frecvente, ia care se adaugă pe plan psihic: apatie, astenie, disforie. Este posibilă apariţia unor stări delirant-halucinatorii, ca şi a unor deliruri interpretative. 181. FLECHSIG Paul (1847-1929) • Reprezentant al şcolii psihiatrice clasice germanei! a urmat studiile medicale la Leipzig, susţinînd, teza cu titlul ,,Meningita epidemică'1, în 1870. Asistent, în 1882, al lui KarI LUDWIG, apoi profesor de psihiatrie, îi are printre elevii săi pe BECHTEREV şi VOGT. Alături de MEYNERT şi WERNICKE continuă să explice tulburările psihice drept urmare exclusivă a leziunilor din structura cerebrală. Principala sa lucrare, „Creier şi suflet" (1896), susţine această teză Celebritatea sa în psihiatrie se datorează şi elevilor săi BECHTEREV şi VOGT, ca si celui mai celebru pacient al tuturor timpurilor, preşedintele SCHRE-BER, care a făcut să curgă in psihiatrie tot atîta cerneală, cît Napoleon în istoria militară. 182. FLECOR(Vi) Grecia — DCI Oxprenolol • Betablocant de tip 1-/0-(alliloxi)fenoxi/-3-(isopropilamino)-2-propanol, indicat în anxie- OH Q--CH n CHl tate, distonii neurovegetative, boli psihosomatice, cu valenţe psi hosti muierile. Nu se asociază cu litiu!,, potenţînd efectul toxic al acestuia, si nici cu produşi IMAO —► BETA-BLOCANTE. 183. FLEGMATIC — tip de personalitate (cf. gr. phlegma „dispoziţie") • Tip de personalitate frecvent prezentat în numeroase tentative de clasificare. Acest tip a fost definit în două variante celebre : PAVLOV — avînd ca punct de oornire temperamentul.. HEY-MANS şi WIERSMA - plecînd de Ia tipul caracterial. • PAVLOV, folosind drept criteriu tipul de ANS, caracterizează temperamentele după modul în care se combină forţa, Flexartal Mexic - DC! Flu-fenazinâ ® Neuroleptlc incisiv, derivat pi-perazinilal k ilfenotiazinic. de tip 4-/3-/2-(tri-fl uo r o meti I )fe n ot i az î n -10 - i I / pr o p i 1 /-I - pi pe r azi n-etanol, indicat în psihoze parano.id-hal uci-natorii şi catatonice, în depresii agitate. Efecte secundare de tip neuroleptlc incisiv. Diminuează efectul L-dopa. 185. FLEXARTAL'M> Franţa - DCI Cariso-prodol e Tranchilizant, derivat propandiolic de tip 2- m eti î-2- pr opi 1-1,3-propandiol carbamat isopropil-carbamat, cu acţiune anxiolitică, mio-relaxantă şi uşor antidepreslvă. Se bucură de o bună toleranţă.. 186. FLEXIBILITATE (fr. flexibilite ; cf. lat. flexibilis) m Noţiune psihologică care se referă la capacitatea de modificare rapidă a cursului gîndirii, atunci cînd situaţia o cere. Implică posibilitatea de schimbare rapidă a punctului de vedere, de transfer al schemelor operaţionale şi al procedeelor de soluţionare în explorarea şi rezolvarea rapidă a unei situaţii. Flexibilitatea se manifestă şi in domeniul per-ceptual, prin uşurinţa de a distinge într-un ansamblu dat mai multe fenomene care diferă între ele. 187. FLEXIBILITATE CEROASĂ • Simptom caracterizat printr-o rezistenţă plastică a maselor musculare la mobilizarea pasivă, astfel încît diverselor segmente ale corpului li se pot imprima poziţii (chiar cu un grad de dificultate extrem de ridicat), pe care le păstrează. Simptomul este unul din comportamentele sindromului catatonic din schizofrenie -* CAT ATON IE. 188. FLEXIN Israel ; FLEXON(M> SUA-DC! Orfenadrinâ m Tranchilizant, derivat difenilmetanic de tip N, N-dimeti!-2~(0-me-til-a-fenilbenziloxi)eti!amină, cu evidentă acţiune miorelaxantă şi unele valenţe anti-depresive (intensitate mică), utilizat în special în combaterea unor efecte secundare ale NL. Buna sa toleranţă ii conferă o utilizare fără restricţii. 189. FLIESS Wilheîm (1858-1928) • Medic oto-rino-îaringolog berlinez, pe care un ciudat destin l-a făcut să joace un rol deosebit de important în dezvoltarea concepţiei freudiene., Prietenia dintre FREUD şi FLIESS începe în 1885, materializîndu-se într-o corespondenţă enormă, care se va întinde pe 17 ani şi care va deveni, după publicarea ei (1950), una din cheile principale pentru descifrarea concepţiilor (şi a frămîntărilor legate de acestea) părintelui psihanalizei. Se poate spune că FLIESS a fost „auto-analistul" lui FREUD, analiza acestuia luîndu-l în permanentă ca punct de referinţă pe medicul berlinei, pe care l-a identificat cu o instanţă formală secu-rizantă. Preocupările iui FLIESS au rămas însă minore şi fanteziste : teorii despre periodicitate şi numere, relaţii dintre mucoasa nazală şi organele genitale etc. ; singurul termen creat şi susţinut de el, care a rezistat probei timpului, a fost cel de „bisexualitate“. Prietenia puternică dintre cei doi, ca şi rezultatele concrete ale acesteia, sugerează faptul că valoarea unei prietenii nu este dată de valoarea personalităţii celor doi parteneri, aşa cum sînt receptaţi ei de ceilalţi, ci de in-tersubiectivitatea şi confortul afectiv pe care-i generează. sin. 190. FLOODING (engl.) -> IMERSIE. 200/Flo Floyd-man — efect; Fluanxof depot(M); Fluctuaţie ; Fiutenazină(DCJ) 191. FLOR(M' Grecia — DCI Fenfluraminâ • Psihostimulent cu valenţe anorexigene, derivat feniletilaminat, amină simpaticomime-tică de tip N-etil-metil-m-(trifluorometil)fen-etilaminăj- există pericolul dependenţei. 192. FLOXAMIN E(M) SUA - DC.I Fenii- toloxamină • Tranchilizant, derivat cf i feni i-metan de tip N,N-dimetil-2-(a-fenil-0-toiil-oxi)etilamină, cu acţiune marcat ant i h i sta- mi n i că, pe lîngă cea tranchilizantă. 193. FLOYD-MAN - efect » Efect de feedback asupra celor anchetaţi, în momentul aflării rezultatului unei anchete, întărind o opinie sau realizînd o nouă opinie, în sensul rezultatului obţinut. în medicină prezintă o mare importanţă psihoterapeutică în cazul investigaţiilor paradinice, atunci cînd nu se confirmă suspiciunea, realizînd u->e o nouă' opinie, conformă cu rezultatul obţinut. 194. FLUANISONE,DCI) • Derivat buti- rofenonic de tip 4'-flor-4-/4-(0-metoxifenil)-1-piperazinil/butirofenonă, cu acţiune sedativ- hipnotică şi antiemetică. Constituie principiu' activ al următorilor produf;i farmaceutici : HALOANISONE(M> Belgia SE DA LAN DE^1) Franţa 195. FLUANXOL Anglia, Belgia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Olanda, R.F.G., Spania, Suedia — DCi Flupentixoi • Neuroleptic incisiv, derivat tioxantenic de tip 2-trifluorometi l-9-/3-/4-(2-hidroxietil)pipe-razin-1-il/propiliden/tioxantenă, cu acţiune neuroleptic-incisivă, antidepresivă 5i anxioli- tică, cu efecte secundare moderate. 196. FLUANXOL DEPOT(M> FLUANXOL RETARD^ Austria, Belgia, Danemarca, RFG, Elveţia, Finlanda, Suedia — DCI fiu-pentixo! decanoat • Neuroleptic incisiv, derivat tioxantenic de tip 2-trifluorometi I-9-/3-/4-(2-hidroxietil) piperazin -1 - ii - / propiiiden /' tioxantenă, cu acţiune neuroleptic incisivă, antidepresivă şi anxiolitio. Indicat în psihoze cronice şi subacute, în profilaxia acceselor" din psihoza maniaco-depresivâ, cu efecte secundare moderate Se pretează la tratament ambulatoriu de lungă durată în ultimul timp, este utilizat la intervale mai scurte şi în combaterea manifestărilor acute. 197. FLUAZINE(M> Canada - DCi Tn-fluGperazina • Neuroleptic incisiv, derivat fenotiazinic piperazinat, de tip 1C-/3-M-metii- 1 -piperazinil) propil /- 2-(rtrifluorometil)fenotia-zină, cu acţiune antipsihotică marcată şi se-dativă relativ redus?, cu valenţe anxiolitice şi antiemetice ; efectele antihistaminice, anti- spastice şi adrenolitice sînt mai reduse, industria noastră îl produce sub numele de TRIFLUOPERAZIN(M>. 198. FLUCTUAŢIE (cf. lat fluctootio „instabilitate") • Abatere moderată şi temporară faţă de o stare, situaţie ; oscilaţie, schimbare a unei situaţii, poziţii, relaţii. Întîlnită la personalităţi dizarmonice, creează dificultăţi atît subiectului în cauză, cît şi anturajului. Nu trebuie confundată cu lipsa de adaptare, 199 F LU FENAZIN(M' Danemarca # Nerro-îeptic incisiv -> FLUFENAZlNE^UCJ). 200. FLUFENAZÎNE(D(< 1) • Derivat pi- perazi ni lai k i Ife noti azi ni c de tip 4-/3-/2-(tri-fl uorometi I) f e notiazin-10-il/propil/-1-piperazin-etanoi, cu acţiune neuroleptic incisiN'ă, fiind n -CH2-Ct!2-0h un antipsihotic puternic, cu discrete efecte sedaţive, dar marcat anxiolitice ; are valenţe artiernatice şi dinamogene. Acţiunea se instalează prompt. Este indicat în schizofrenie, mai ales în forma simplă şi catatonică, manie, depresie de involuţie, stări anxioase, nevroze obsesive, reacţii şi dezvoltări. Absenţa efectelor sedaţi1—* marcate obligă la asocierea cu NL sedative, dar în acelaşi timp îl face util în tratamentul ambulatoriu. Efectele secundare sînt reprezentate de insomnie şi fenomene extrapiramidale. Contraindicaţii le sînt cele comune neurolepticelor. Este interzis consumul alcoolului in timpul tratamentului. Constituie principiul activ a numeroşi produşi farmaceutici : • Cei mai cunoscuţi sînt : ANATENSOL(M> Australia, Brazilia, Portugalia, India, Italia, Olanda, Noua Zeelandă, Ungaria ; MODlTEN-M> Anglia, Belgia, Cana- da, Egipt, Elveţia, Iugoslavia, Franţa, Grecia,., Israel, Italia, Olanda, Venezuela, Turcia. • Alt» produşi sînt : CARD1 LAOM> ’ Grecia CE Ni LENE(M^ Portugalia CEREV1N(M) Finlanda DAPOTUM'M> Austria DAPOTUM ACUTUM('VI- Elveţia Flufenazine decanocte (DCI); Fluiditate ; Flunitrazepam(DCI)■; Flu/201 FLENAKEN(Ivl) FLUFENAZIN^) FLUMEZINE(M) FLUNAZINE(M> FLUPHENAZIN(M) H ORIZON E(M> LYOGEN(M) Mexic Danemarca japonia Coreea Austria Coreea Austria, R.F.G. LYOGEN RETARD'Elveţia LYORODIN(M) RDG OMCA'M) Finlanda, RFG PACINOL(-Ar) Danemarca PERMITIL^) Belgia. Canada PROLIXINW SUA PROLIXINE^1) Coreea SEDITENfM) Israel SE LECTEN(M> Israel 5EVINOL(M> Belgia, Grecia SEVINON(M> .. SUA S!QUAL!NE(M> Spania SIQUALONE'M> Norvegia, Suedia TENSOFIN(M> Mexic VALAMINA SUA în afara preparatelor de flufenazină standard (care - necesită administrarea în doze fracţio-nate, la intervale care să depăşească 6 — 7 ore), există şi produce cu acţiune prelungită — depot, retard — care prezintă două avantaje marcate : pot fi utilizate în tratamentul de lungă durată în ambuiator, iar efectele 'secundare de tip extrapiramida! sînt mai rare şi mai puţin pronunţate decît în catzul aplicării formelor standard cu absorbţie rapidă. 9 FLUFENAZINE DECANOATE(DCI> constituie principiul activ pentru următoarele produse farmaceutice : ANATENSOL DECANOAAT(M) Olanda ANATENSOL DECANOAAT CONCENTRA AT( iJ> Olanda ANATENSOL DECANOATE(lw> Belgia DEPOTUM D(M) RFG DEPOTUM D FORTE RFG DEPOTUM D MINORA) RFC FLUFENAZIN DEKANOAT^1) Danemarca LYOGEN DE POT(M) RFG MODECATE(M> Franţa MODECATE CONCENTRATE^) Anglia MODECATE INJECTA1) Africa de Sud MODiTEN DECANOATE-1) Bulgaria MODITE N-DE PO iugoslavia MODITEN DEPOT'-*1) Italia MODITEN INYECTABLE Venezuela PROLIXiN-D(M> Columbia PRO LI XIN DECANOATE(M> Ccreea, SUA PROLIXiN DECANOATE RETARD*Turcia SIQUAL1NE(M) Mexic SIQUALONE DECANOATM> Suedia 9 FLUFENAZINE ENANTATE(DCI) constituie principiul activ pentru următoarele produse farmaceutice : A N AT E N A ZIN E( M; . Japonia ANATENSOL DEPOT^M> Brazilia ANATENSOL ANANTAlO'M> Portugalia ANATENSOL ENANTHATE(-M) India EUTIMOX Spania FLUFENAZIN ENANTAT(M' Danemarca MODITEN ENANTHATE^1) Anglia PROLIXIN ENANTHATE^’1) Franţa PROLIXIN INjECTION(M) SUA SIQUALONE EN ANTAT'M> Suedia o FLUFENAZINE CAPRONATE(DCI> : MIRENIL PROLONGATUM(M> Polonia - FENOTIAZINE, NEUROLEPTICE. 201. FLUIDITATE (fr. fiuidite ; cf. lat. fiuere „a curge") • Caracteristică a inteligenţei şi creativităţii, constînd din uşurinţa şi rapiditatea asociaţiilor de idei, imagini, asigurînd un debit cursiv. GUILFORD deosebeşte : fluiditate verbală, fluiditate de ideaţie, fluiditate reală şi de expresie. Importanţa fluidităţii nu constă atît în rapiditatea asociaţiilor, cît în calitatea lor. 202. FLUMAZIN^1) Turcia - DCI Tri-flupromazina 9 Neuroleptlc sedativ, derivat fenotiazinic de tip 10-(3-dimetilaminopropii)- 2-(trifluorornetil)fenotiazină, cu acţiune se-oativă, antiemetică şi anxioîitică. Diminuează efectele L-dopa. Influenţează reacţiile conducătorilor auto. 203. FLUNITRAZEPAM(;DCI) • Derivat ben- zodiazepinic de tip S-(0-f I uorofeni l)-1 ,3-di-hidro-1- metll-7-Ritro- 2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică şi uşor anxioîitică. Constituie principiu! activ al următorilor pro-ojşi farmaceutici : 9 Cel mai bine cunoscut este : ROHYPNOL^ Anglia, Austria, Belgia, Brazilia. Danemarca, Elveţia, Franţa, Olanda, Portugalia. Suedia. 9 Alţi produşi s:r;t : DARKENE^ italia HiPNOSEDON,vî Grecia HYPNODORM(W> israel Lî BE LiUS°h italia NARCOZE P Franţa PRIM UM Spania ROI PNOL(M> Italia VALSERA Italia 202/Flu Flunox^1); FlupazineW ; FlupentixoKDCI) ; Flurazepam (Dcr) 204. FLUNOX( italia - DCi Flurazepam « Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1 - /2-(dietilamino)etil/-5-(0-fluoro-fe ni l) -1,3 - divhidro-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, indicat în insomniile mixte ; contraindicat în sarcină, alăptare, glaucom şi miastenia. 205. FLUOMAZINA(M) Italia? FLUORO-FEN Italia — DCI Triflupromazinâ • Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic de tip 10-(3-dimetilaminopropil)-2-(trifluorometil) fe-notiazină, cu acţiune sedativă, antiemetică şi anxiolitică. Diminuează efectele L-dopa. influenţează reacţiile conducătorilor auto. 206. FLUPAZ!NE(M) Mexic - DCI Tri-fluoperazina • Neuroleptic incisiv, derivat fenotiazinic piperazinat, de tip 10-/3-(4-metil- 1 - piperazinil)propii /-2-(trifluorometil)fenotia-zină, cu acţiune ant:psihotică marcată şi sedativă relativ redusă, cu valenţe anxioiitice şi antiemetice efectele antihistaminice, antispastice şi adrenolitice sînt foarte reduse. Industria noastră îl produce sub numele de TRiFLUOPERAZIN(MK 207. FLUPENTIXOL':Dcl> • Derivat tio-xantenicj de tip 2-trifiuorometi!-9-/3-/4-(2-hi-droxietil) piperazin-1 - ii /propiliden /tioxantenă, introdus în clinică în 1963. Este un bun anti- ui .., OhCH2OH QECâNQAî Qt FLVPSSr* DEPIXOL INJECTION(M> Anglia FLUANXOL DEPOT RFG FLUANXOL RETARD(M: Franţa 208. FLUPIDOL(M) Grecia - DC! Pen- fluridol m Neuroleptic, derivat difenilbutil-piperidinic de tip 4-/4-cîor-a,a,a-trif'luoro-m-tolil/-1-/4,4-bis(p-fluorofenli) butii / -4- pi peri-dinol, apropiat chimic şi farmacodinamic de PIMOZID(Di:îI?. Acţiune antipsihotică bună, sedativă scăzută (necesită asocierea) } este indicat în tratamentul am bu lat or de lungă durată. 209. FLURAZEPAM'™^ • Derivat benzo- diazepinic de tip 7-clor-1-/2-(dim-eti'lamino) etii/-5-(0-fI uorofenî I)-1 ,3-di hidro-2H-1, 4-benzo-diazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, indicat în insomniile mixte ; contraindicat în sarcină, alăptare, gîaucom şi miastenie. Consti- tuie principiul activ ai următorilor produşi farmaceutici : • Cel mai bine cunoscut este : D A L M A D O R M japonia DALMANE Anglia DALMATE Elveţia METAMINfXI) Japonia PHRENIXOL(M> Israel SI PLAROL(M) Italia ® Decât : DEPiXOL Anglia DORMODOR-M> Spania ENOCTAN Mexic FELISON{M) Italia FLUNOX(M> italia FLUZEPAM^) Iugoslavia FORDRIM'-M> Argentina INSONIUM* Brazilia I NSUMIN(M> Japonia LUN1PAX Brazilia MIDORM(M) Italia MORFEX Portugalia NATAMfM) Argentina NOCTOSOM-M> israel NOVOFLUPAM Canada REMDUE^ Italia SOM LAN(M) Argentina SOMNOL(M) Canada STAURODORM(M) Elveţia STA URO DORM MITEfM> Elveţia STAURODORM NEU^1) RFG VALDORM Italia 210. FLURAZINE(M> Israel - DCI TrT- îfiuoperazină m Neuroleptic incisiv,, derivat fenotiazinic piperazinat —> TRIFLUOPERA-ZlN Anglia ~ 212 FLUZ EPAM{>!> Iugoslavia - DC! Flurazepam • Tranchilizant, derivat benzo-diazepinic de tip 7-clor-1-/2-(dietilamino)etil-5-(0-fluorofenil)~1 ,3 - dihidro-2H - 1 ,4 * benzodia-zepînă, cu acţiune sedaţiv-hipnotică, indicat in insomniile mixte ; contraindicat în sarcină, alăptare, glaucom şî miastenie. 213- F-MON japonia — DCI Perfenazinc • Neuroleptic incisiv, derivat piperazinil-aikilfenotiazinic, de tip 2-cior-10-/3-/4-(2-hi-droxietîf)piperazin-1 -iI/-propiI/fenotiazină, indicat în endogenii acute şi cronice, cu valenţe anxiolitic-sedati ve. Formele depot se utilizează ;n terapia de durată, în condiţii de ambuiator . 214. FOBICĂ — nevroză (cf. gr. phobos „frică") • Afecţiune psihogenă caracterizată printr-o frică involuntară, iraţională, deosebit de intensă, generatoare a unui comportament permanent de evitare (asigurare faţă de anumite obiecte, acţiuni sau situaţii), evoluînd pe fondul unei anxietăţi concentrice. Descrise de anticii greci (care le-au dat şi numele), fobiile semnificau teama, panica sau frica morbidă. CELSUS (enciclopedist latin) pomeneşte pentru prima dată în lucrările sale de hidro- fobia din timpul epidemiilor de rabie, iar WESTPHAL, în 1871, conturează termenul de agorafobie; RAGGI defineşte, în 1877, cfaustrofobia, iar KRAEPELIN este cel care atribuie fobiile neurasteniei. P. JANET (1893) subordonează psihasteniei anxietatea, fobiile, obsesiile, compulsia şi un anumit tip de depresie, corelînd aceste tulburări cu un tip distinct de personalitate. în 1895, FREUD delimitează fobiile de obsesii, grupîndu-le în fobii comune şi contingente (pe care un subiect normal nu le are). îşi restructurează concepţiile în 1918, cînd le reclasifică in isterie anxioasă (de angoasă) şi nevroză obsesională. După cum remarcă şi M. GRAY, psihiatrii continuă să perpetueze un grad de confuzie, prin folosirea unui limbaj ambiguu, ceea ce face destul de dificilă o apreciere exactă a fenomenului. în ordinea frecvenţei, agorafobia pare a se situa pe primul loc (prin prezenţa în 60% din totalul nevrozelor fobice), debu-tînd de obicei spre sfîrşitu! adolescenţei, ca şi aşa-numitele fobii „sociale". Autorii americani apreciază o incidenţă de 0,8 — 1%, la populaţia generală, şi sub 5% din totalul nevrozelor . Etiopatogenia rămîne în esenţă cea a nevrozelor, ia care se adaugă mecanismele specifice generatoare ale fobiilor, pe- care S. FREUD, Anna FREUD, Metanie KLEIN, LACAN ş.a. au încercat de-a lungul anilor să le fundamenteze prin teoriile psihanalitice mai vechi sau mai noi, atribuindu-le substituirii obiectului generator de angoasă cu reprezentarea sa refulată. Fobiile ar fi, în această viziune, dorinţele interzise şi frica de ele, intrată în subconştient. Condiţionarea fobogenă reprezintă o altă teorie care stă la baza generării bolilor. Studii sistematice asupra nevrozei fobice sînt foarte puţine si insuficiente, dar se pare că este deja acreditată o bază genetică ce demonstrează rădăcinile fiiogenetice. Nici testele psihologice /chestionare de personalitate) nu au demonstrat vreun tip specific de personalitate predispus la nevroza fobică. Datele anamnestice evidenţiază, în marea majoritate a cazurilor, existenţa încă din copilărie a unor mici „incidente" fobice, precum şi evenimente esenţiale care ?.u schimbat coordonatele vieţii subiectului (decese, căsătorii, divorţuri, schimbarea anturajului), fără însă ca subiectul să lege evenimentele ^e declanşarea simptomatologiei. Clasificarea tradiţionala, folosind prefixe greceşti sau latine, este păstrată din considerente mai mult literare, existînd alte criterii, 204/Fob Fobică — nevroză : diagnostic diferenţial ia fe! de nesatisfăcătoare, ca de exemplu cele care stau Sa baza clasificării iui WOLPE si LANG : • fobii monosimptomatice — fobii difuze, fobii de animale, de situaţii specifice, fobii interpersonaie (sociale), agorafobie ; • fobii de boală şi obsesive. O altă clasificare cunoscuta : • fobii simple ; • fobii complexe, Toate aceste i.ncercări de clasificare nu au adus practic nici un progres fată de lista celor 70 de fobii grupate de >!TRES şi REGIS în 1902 (fobii de locuri, de elemente naturale, de boli şi fiinţe). Precizind că diagnosticul unei nevroze fobice ţine de recunoaşterea sindromului nevrotic, anxietăţii concentrice (intensă, chinuitoare, cu răsunet vegetativ) şi a fobiilor, 4- comportament de evitare/asigurare, pot fi prezentate schematic cîteva situaţii fobice, după DSM II! modificat ; Tabel nr. LVII Caractere principale Caractere secundare (asociate) Fobii simple 9 obiectul fobie este un lucru sau o situaţie banală \ 9 anxietatea de anticipare conduce la evitarea situaţiei presupuse periculoase } m expunerea bruscă fa stimulul fo-bogen poate declanşa atacuri de panică. 9 anxietatea de anticipare poate determina pe pacient să afle cît mai multe informaţii înainte de contactul cu stimulul fobogen. Agorafobia • trăsătura centrală este frica iraţională de a-şi părăsi locuinţa } 9 simptomele fobice apar în general după o fază preliminară de panică, ce anticipează situaţia de ne-ajutorare la distanţă de casă % 9 situaţiile fobice includ aglomeraţia, spaţiile închise şi tunelele unde accesul este limitat. • prezenţa frecventă a unui comportament de tip infantil (dependenţă, manipulare) § • prezenţa trăsăturilor obsesive ale personalităţii. Fobii sociale • frica de situaţii în care subiectul este expus privirii publice ? • anxietate anticipator ie intensă la confruntarea cu astfel de situaţii | • modul de acţiune în public al subiectului devine generator de ruşine (respectiv de anxietate). • pacientul este în general conştient de exteriorizarea semnelor; anxietăţii sale în situaţii fobogene| • posibilitatea ca anxietatea să a-fecteze performanţele subiectului, constituind un cerc vicios ;; • poate fi prezent şi un tip da anxietate generală, difuză. Diagnostica* diferenţial trebuie să ţină cont de : ^ Alte nevroze, în special nevroza obse-sională (obsesii, compulsiuni, ritualuri, structură particulară a personalităţii). Diferenţierea dintre obsesiile fobice şi fobiile propriu-zise este data de ele- mentul patogenic al anxietăţii : fobicul se teme de ceea ce i s-ar întîmpla, iar obsesivul se teme de ceea ce ar putea face în această situaţie ? celelalte nevroze pot fi diferenţiate prin elemente definitorii specifice şî absenţa elementelor proprii nevrozei fobice. Fobică - nevroză : evoluţie, prognostic, tratament; Fobie Fob/205 $ Decompensărl nevrotice aîe personalităţilor structurate dizarmonic : ele- mentele definitorii ale tulburării de personalitate, alături de caracterul net psihogen. 9 Psihoze (debut) : • în schizofrenie, prezenţa sindromului disociativ, alături de fobii atipice (obiectul fobogen creează anxietate subiectului prin proprietăţi magice, misterioase, atribuite acestuia de gîndirea sa delirantă); anxietatea delirantă atinge intensitatea psihotică, eforturile de asigurare ale anturajului rămîn fără rezultat ; • în psihoza maniaco-depresivă, fobiile sînt repede înlocuite de sindromul afectiv, 0 Tulburări psihice din boli cu etiologia organică : • paralizia generala progresivă (PGP) — semne neurologice, serologice specifice ; • arterioscleroza cerebrală (ASC) — vîrsta, tensiunea arterială, fundul de ochi (FO), viteza de sedimentare a hematiilor (VSH), tulburări de memorie etc ; • epilepsia, inter critic — EEG cu modificări caracteristice ; • stări psihopatoide postencefalitice — antecedente, sechele, sindrom axial ; • hipertensiunea arterială (HTA) — valorile tensiunii arteriale, FO, antecedentele ; • alte boli neurologice (Parkinscn, scleroza multiplă etc.) cu semne neurologice caracteristice. Cunoaşterea evoluţiei şi prognosticului nevrozei fobice se loveşte de aceleaşi puţine cunoştinţe certe pe care le avem în privinţa istoriei naturale a bolii, în variatele ei manifestări. Studii izolate ale autorilor americani indică o corelaţie semnificativă între gradul de generalizare a fobiei şi ce! a! intensităţii fricii, cu un prognostic nefavorabil, ca şi acţiunea favorabilă a tratamentului asupra fobiilor la copii. Deşi cele mai multe dintre fobii se remit, agorafobia, de exemplu, are un marcat potenţial de persistenţă de-a lungul mai multor ani. Tratamentul vizează principiile terapeutice generale din nevroze, la care se adaugă i nsulinoterapia, dar mai ales psihoterapia (decondiţionare sistematică, „fio-oding" — expunerea subită fa stimuli fohogeni, susţinere, relaxare, hipnoză etc.). 215. FOBIE (cf. gr. phobos „frică") o Teamă intensă şi iraţională, necontrolabilă voliţional, pe care subiectul o trăieşte în prezenţa unui obiect sau a unei situaţii, considerate de el ca ameninţătoare, deşi acest caracter este evident impropriu respectivei circumstanţe. Descrierea clinică a fobiilor într-un cadru propriu s-a făcut relativ tirziu, separarea lor, de manifestării e delirante realizîndu-se abia în a doua jumătate a secolului trecut, trecînd succesiv prin stadiile „maniei fără d el i r “ (PINEU, „monomaniilor afective sau intelectuale" (ESQUIROL), „nebuniei lucide" (TRE-LAT), pentru a ajunge abia în 1872 la primul model conceptual propriu, cel ai agorafobiei (WESTPHAL). Ca şi în cazul altor entităţi, ulterior au apărut descrieri în cascadă a unor „entităţi'1 pentru care autorii revendicau dreptulla autonomie : claustrofobie (VARGA), ereutofobie (PiTRES) etc., creîndu-se, după apariţia „grădinii cu rădăcini greceşti", o veritabila inflaţie de termeni referitori, cel mai adesea, ia cazuri particulare. Este de subliniat aserţiunea conform căreia „varietatea fobiilor poate deveni infinită, pentru că orice senzaţie, orice act susceptibil de a fi temut, poate deveni punctul de plecare al unei fobii" (HARTENBERG), deoarece sentimentul pericolului ce emană dintr-un obiect este echipotent pentru oricare din obiectele şi situaţiile realităţii de care experienţa individuală se leagă la un moment dat. Precizarea originii acestui sindrom a generat o veritabilă confruntare de idei între şcoala germană, adepta teoriilor „intelectuale", şi cea franceză, adepta celor „emoţionale", confruntare care nu avea să-şi găsească rezolvarea dedt odată cu apariţia lucrărilor de psihanaliză, în care FREUD va face, în primul rînd, distincţia netă între fobii şi obsesii (1895), semnalind ulterior diverse modele ale mecanismelor de apărare care generează apariţia fobiei. Şcoala psihanalitică, de diverse orientări (ADLER, ABRAHAM, Th. REICH, DEUTSCH, Melanie KLEIN, ALEXANDER, LACAN, FRIEDMANN), va relua studiile asupra fobiei, scoţînd în evidenţă diferenţa dintre fobiile adultului şi cele ale copilului, concluzionînd totuşi că angoasa de castrare este mecanismul esenţial a! fobiei, care exprimă paradoxal atît teama, cît şi dorinţa faţă de această sancţiune (PERRIER, CONTE). Aceiaşi autori arată că fobicului îi este teamă, dar mai ales teamă de a uita că-i este teamă, încercările de clasificare a fobiilor nu pot porni decît de la aspecte formale, acest demers urmărind evident criterii exterioare. Dintre aceste clasificări, cea mai cunoscută este cea a lui PITRES şi REGIS * 9 fobie de obiecte ; e fobie de locuri şi fenomene naturale ; o fobie de boli ; • fobie de fiinţe. 206/fob Fobie — closificâri, fobii atipice, patomorfozâ La acestea, HARTENBERG (1922) adaugă fobiile de anomalii corporale şi acţiuni Pierre JANET face o clasificare a fobiilor în : fobii 'de acţiune, fobii de mişcare, fobii de obiecte, fobii de situaţii sociale, precizînd totodată că această împărţire nu implică diferenţe structurale sau patogenice în formarea fobiilor. în cazul fobiilor, „o încercare de sistematizare după conţinut este cel puţin temerară, ca orice încercare de sistematizare a realităţii ca întreg" (GORGOS, TU DOS E , 1985). Urmînd criterii de patogeneză, MALLET (1955) distinge, în fobiile adultului, relicve ale fricii din prima copilărie : fobiile de animale mari, de relicvele fricii copilăriei mari ; fobiile de animale mici (reptile, insecte). Mecanismele de apărare specifice formării simptomului fobie sînt, după teoriile psiho-dinamice, represiunea şi deplasarea, mecanisme prin care un impuls dureros sau un afect a fost reprimat automat şi inconştient, obiectul său original intern fiind apoi înlocuit cu un obiect sau o situaţie specifică externă. Teoriile comportamentale şi de altă sorginte resping acest punct de vedere, considerînd că manifestările fobice sînt răspunsuri învăţate, deci nu provin dintr-o dinamică incon- ştientă. Fobiile sînt relativ frecvente în clinica psihiatrică; ele pot fi întilnite, după J. CAVENAR şi I. WALKER, în 10-15% din cazurile pacienţilor nevrotici (reprezen-tînd un simptom central în 3 — 5% din cazuri), fiind, după cei mai mulţi clinicieni, mai frecvente la femei şi suferind variaţii de incidenţă în raport cu vîrsta subiecţilor. Manualul de diagnostic american DSM Ml include nevrozele cu componentă fobică în tulburările de anxietate, subliniind prin cr-*“sta caracterul concentric, „ţintit", al an*-etit,i în aceste circumstanţe, pe de o parte, si folosind criteriul excluderii pentru omologarea fobiei simple: „frică iraţională i j »-sistentă, însoţită de dorinţa de evitare «. 1 * obiect sau a unei situaţii, alta decît ace a fi singur sau, în locuri publice, depv " c casă (agorafobie), sau disconfortul şi r _ din anumite situaţii sociale (fobii sc Problema distincţiei între fobie si propriu-zisă este dificilă, deoarece nu o c.:.ta în cazul fricii, ca sentiment justificat fata c situaţie, eveniment sau împrejurare, se c tecă date raţionale cu date iraţionale, r e ajung la subiect pe calea prelucrăr i t persoane, intrate în contact direct cu respectivele împrejurări. Fobiile trebuie sepv t?. de asemenea, de obsesiile fobice, prin .notificarea obiectului patogen ic al any resimţite de subiect. Dacă aceasta este pr?J ,să de ceea ce subiectu I ar putea face într-o b.t „ ^. » dată, atunci este vorba de obsesii fobice, > întărit de faptul că anxietatea nu scade Cu'i ce subiectul se îndepărtează de situaţia fo-bogenă. Fobiile sînt diferite şi de aşa-numitele fobii atipice, care apar în debutul unor psihoze. în această situaţie, se remarcă încercarea subiectului de a justifica iraţionalitatea fricilor, care nu mai sînt percepute ca un fenomen parazit, ci atribuite unor proprietăţi magice, misterioase, proprii obiectelor foboge-ne. încercările de asigurare antianxioase, pe care anturajul le face în aceste situaţii, rărr-'^ fără efect Tabloul clinic se completează rap : cu alte elemente, care arată diferenţa psihopatologică între ceîe două tipuri de fenomene. Discuţia privind diferenţierea pano- sau pante-fobiei de anxietate este scolastică şi nu reprezintă decit dovada faptului că esenţa celor două fenomene (fobia şi anxietatea) este aceeaşi, putînd urma gradienţi diferiţi de fixare şi expresie. în acest sens, chiar patomorfoza unor fobii urmează coordonate socio-culturale precise : agorafobia era extrem de rară in secoiul a! XVUMea ; sifilofobia, mai frecventă la începutul secolului nostru, a fost înlocuită de cancerofobie şi cardiofobie în perioada contemporană. Să mai adăugăm apariţia unor fobii „ultramoderne-:-", a căror denumire standardizată este încă greu de formulat, SIDA-fobia sau gaîaxofobia (descrisă recent de autorii sovietici 1a bolnavii care se tem de Fobie : Acarofobie(7), Antiofobie (F> Fob/i207 posibilitatea unor catastrofe cosmice, impîicînd şl psaneta noastră). Circumstanţele patologice în care pot fi întursite fobiile sînt : nevroza fobică, personalităţile dizarmonice de tip psihastenie, psihoze depresive, debutul schizofreniilor, unele afecţiuni cu substrat organic (hipertensiunea arterială, diabet), stări reactive. La copii se semnalează fobii discrete, iar la debili mintal ele traduc incapacitatea de evaluare a perico- lului real pe care o situaţie o incumbă. Fobiile apar ca simptom izolat în circumstanţe cu totul excepţionale, de regulă fiind componente aîe sindromului fobie sau obsesivo-fobic. O catalogare alfabetică a unor fobii, întîl-nite şi descrise de clinicieni de-a lungul timpului, poate ilustra modul în care anxietatea se „obiectualizează" în circumstanţe din cele mai insolite, contribuind la realizarea unor clasificări semantice : Tabel nr. LVIII Denumirea fobiei, Etimologia Desemnează teama de Sinonim 1 2 3 4 ACA ROFOBlE(F) cf. gr. akari „specie de arahnidă*1 insecte - ACE RGFOBlE(F> cf. lat. acer „ascuţit" a părea dur, ironic, a supăra ACLUOFOB!E(F) cf. gr. achlys „întuneric" întuneric şi locuri întunecoase ACROFOBlE(F> cf. gr, akron „vîrf“ locuri înalte (înălţime) HIPS0F08IE(F> ACUSTlCOFOBlE(F) cf. gr. akoustikos „referitor la auz“ sunete FONOFOBIE(jr> ACVAF03IE(F) cf. lat. aqua „apă“ apă HIDROFO- BI E{ F> AEROACROFOBIE(F) cf. gr. aer „aer" ? akron locuri înalte (înălţime) „vîrP şi zbor — AEROFOBlE(F) cf. gr. aer „aer“ zbor ; AGALMATOREMA- cf. gr. agalma „statuie” statuile vorbitoare — FOBIE(F) horan „a vedea'1 AG!OFOBIE(F) cf. gr. agyia „stradă spaţiul larg al străzii CHENOFO- largă“ AGORAFOBIE(F) cf. gr. agora „piaţă pu- spaţii deschise sau — blică" goale OXIFOBIE(F) AlHMOFOBiE(F) cf. gr. aichme „vîrf as- obiecte ascuţite cuţit “ GATOFOB!E(r>f= Al LUROFOBlE(F) cf. gr. ailouros „pisica'* pisici GALEOFO- B!E(F> A LGOFOBlE(F) cf. gr. algos „durere” durere, în mod obiş- — nuit tolerabilă AMATQFOBiE(F) cf. gr. amathos „praf* praf AMAXOFOBI E(F) cf. gr. amaxa „vehicul" vehicule AMICOFOBI E(F) cf. gr. arnyche „zgîrie-tură" a fi zgîriat ~ ANDRQFOBIE(F) cf. gr. aner „bărbat" bărbaţi _ ANEMOFOBIE(FJ cf. gr. anemos „vînt" curenţi de aer — ANGIOFOB!E(F) cf. gr. angeion „vas" a nu fi sufocat, în nă- buşit, sugrumat PNIGOFO- B1E(F) AMTLOFOBIE(F) cf. gr. ant'os „apă de mare" ! inundaţii 208/Fob Fokie : Antropo!o'bie(F>, Canceroiobie(F> Tabel nr. LVIII (continuare) ANTROPOFOBIE(F> cf. gr. anthropos „om" oameni EXANTROPIE APEIROFOBIE cf. gr. aulos „flaut" flaut /instrumente de suflat — AURORAFOBI E cf. gr. basis „mers" £ sta- de a se ridica şi de a STAZOBAZI- sis „acţiunea de a se ţine drept" merge FOBIE EAZOFOB! E(F) cf. gr. basis „mersJ‘ a merge — B!BLIOFOBIE(I’) cf. gr. bibi ion „carte" cărţi, albume, biblioteci — BROMIDOROS!- cf. gr. bromes „miros mirosurile • neplăcute — FOBIE(I’) urît“ p hydor „transpiraţie" emanate de propriul co^p BRONTOFOB!E'F) cf. gr. brente „tunet" fenomenele electrice ale furtunii TONITROFO- BiE cf. gr. kakorrapheîr. ..a urzi planuri rele" Insucces, eşec KAKORAFO- B!E,F> CACOTENOFOB!E cf. gr. kainos „nou" ri, transformări CAINOTOFO-B!E,Fi: NEO-FOB!E('F): KAI-NOFOB!Ell,,j CANCEROFGBlEm cf. îat. cancer „rac" cancer — Fobie complexă, prin care BEARDa încercat reunirea chei mo fobiei (teama de uragane, furtuni), brontofobiei (teama de tunete), astrapefobiei (teama de fulgere) şi seismofobiei. (teama de cutremure); asocierea lor integrală nu se întîlneşte în patologie. Fobie: Catogeloiobie^), Defmatofobie(F) Fob/209 Tabel nr. LVIII (continuare) 1 2 3 4 CATAGELOFOB! ErF) cf. gr. katagelos „batjocură" a fi ridicol, a te face de r îs - CATIZOFOBI E(F) cf. gr. kathisein „a se aşeza1* a se aşeza — CAT O PT R O F O BIE(¥) cf. gr. katoptron „oglindă" oglinzi SPECTROFG- 1 B!E(F) ; E1ZO-TRO FOBIE11'' CENOFOB! E'F) cf. gr. kenos „goi" spaţii deschise (cîmpii, deserturi, mări) KENOFO Bl E(F) CEiMOFOB! EfF) cf. gr. cheimon „vreme rea, iarnă" frig CRIOFOB1 E(Fj ) PS1CROFO- B1E(F) CHEIROFOBIE(F) cf. gr. cheir „mînă!‘ a scrie GRAFOFO- Bl E CHENOFOBiE(F} cf. gr. kenos „goi" încăperi goale — CHEROFOB!E(F) cf. gr. chairein ,.a se b ucura" veselie, bună-dispoziţie — CH l NOFO Bl E(Fj cf. gr. kyron „cîine" c î i n i — CH iO NCFOB! E(F) cf. gr. chionon „a acoperi de zăpadă" fulgii de zăpadă — CHIPRIDOFOBI E(F) cf. gr. kypris „dragoste" îmbolnăvire de o boală venerică CIBOFOB! E(F) cf. lat. ci bus „hrană" hrană — C LAUSTROFOBI E(F) cf. iat. claustrum „loc Închis" spaţii mici. închise — CLEPTOFOBlEfF) cf. gr. kleotes „hot" j a nu fura, a nu lua din I greşeală un obiect stră- ' in trepte, scări, schele CUMACOFOBl E(F’ cf. gr. klimakter „scară, treaptă" - CLITQROFOBiE(F) cf. gr. kleion „a închide" a sta în încăperi cu ferestrele închise — CO M ETO FO BIE(F) cf. lat. cometa „cometă" comete — COPROFOBlE(F) cf. gr. kopros „fecale" materiile fecale SCATOFOBIE^3 CREMNOFOBl E(FÎ cf. gr. kremnos „abis, prăpastie" prăbuşirea în prăpastie sau de Sa înălţimi — CRÎOFC BS E(F) cf. gr. kryos „frig“ frig j CHE1MOFO-B1E(F); PS1-CROFOB!E(F) C R i ST A L O F O BIE ‘F) cf. gr. krystallos „gheaţă" obiecte din sticlă — CROMATOFOBI E'F> cf. gr chroma „culcare" culori (obiecte co’ora- — CRONOFOBir(F) cf. gr, chronos „ti.mp" t trecerea tin'.pulu: - DEMOFOBlE(F) cf. gr. demo< „populaţie" aglomeraţie OCLUOFO B1E(F) D E M O N 0 F O BIE(F) cf. gr daimon „zeitate, demon" demor.i, stafii, spirite — DERMATOFOB!E(F) cf. gr. derma „piele" atingere a pielii sau a pariţia unor Iezi uni -aie acesteia DERMATOSIO- FOBIE(F) 14 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 210/Fob Fobie : Dextrafobie(F>, Ga/eofob/e(F> Tabel nr. LVIII (continuare) 1 2 3 1 4 DEXTRAFOB!E cf. gr. elektron „chilii m bar “ curentul electric —- EMETOFOBiE(F) cf. gr. emein „a vomita" a voma VOMSTOFO- B!EW ENDUOFOBlE(F} cf. gr. endyon „a (se) îmbrăca" a nu se putea îmbrăca — ENTOMOFOBIE(F) cf. gr. entoma „insecte" insecte EOZOFOB 1E(F) cf. gr. eos „zori" ivirea zorilor EREMOFO B1E(F) cf. gr. eremos „pustiu, izolat" locuri pustii, singurătate — EREUTOFOBlE(F) cf. gr. ereuthos „ro-şeaţă" a nu roşi în public — ERGASIOFOSIE(F) cf. gr. eregasia „muncă, energie" a nu da curs impuîsiu-nii ERlTROFOBΣ(F) cf. gr. erythrcs „roşu" culoarea roşie __ FAGOFOBiE(F) cf.gr. phagein „a mînca" a se înneca în timpul deglutiţiei - FANTASMOFOBI E(F) cf. gr. phantasma „apariţie, spectru" fantome, năluci, strigoi — FAP-MACOFO B1F(F) cf. gr. pharmakon „medicament, remediu" consumul de medicamente — FENGOFOBIE(F) cf. gr phengos „lumină" lumină FOTOFOBÎE(F) FOBOFO B! E(F) cf. gr. phobos „teamă" fobii (sau revenirea lor) — FONOFOBIEm cf. gr. phone ,,vr>ce" sunete ACUSTICO- FOBlE(F) FTIRIOFOBiEF) cf. gn phtheir „păduche" cf. gr, phthisis „distru- păduchi __ FTIZIOFOBiE(F? a nu contracta tu- TUBERCULO- gere" berculoza FOBSE(F) GALEOFOB!E(F) cf. gr. gaiee „pisică" pisici AILUROFO-B!E{F); GATO-FOBiE(F) Fobie: Gamofobie(F), Lo1ifobie^F) Fob/211 Tabel nr. LVIII (continuare) 1 2 3 4 GAMOFOBI E(F) cf. gr gamos „căsătorie" căsătorie GEFI ROFOBi E(F) cf. gr. gephyra „pod“ rîuri, poduri, punţi — GENOFOBI F.( K) cf. gr. gennan „a naşte" activitatea sexuală — G ERQNTOFOBi Em cf. gr. geron „bătrîn" persoane în vîrstă — GIMNOFOBI E(F) cf. gr gymnos „goi" nuditate GINOFOBI E(F) GINEFOBIE(F) cf. gr. gyne „femeie" femei G LOSOFOBI Ea'} cf. gr. glossa „limbă" a vorbi — GRAFOFOBIE(F) cf. gr. graphein „a scrie" a scrie CH El ROFOBI E(F) HADEFOBIE'F) cf. gr. Hades „zeul infernului" iad, infern/întuneric STIGIOFO-Bl E(F) H A fi A RT 0 F O BIE rF •’ cf. gr. hamartas „greşeală" săvîrşirea unui păcat PECATIFO- BIE(F) HAPTEFOBI E(F) cf. gr. haptein „a atinge" a nu fi atins de un obiect sau fiinţă — HARPAXOFOBi E(F) cf. gr harpaxo „a jefui" a nu fi jefuit (furat) — HEDONOFOB! E* F) cf. gr. hedone „plăcere" o experienţă/trăire plăcută H E UOFOBI E(F) cf. gr. helios „soare" i soare şi lumina lui — H EMATOFOB! E(F) cf. gr. haima „sînge" sînge (propriu/străin) HIDROFOBI E(Fj cf. gr. hydor „apă" apă acvafobie(F) H !DROFOBOFOBIE(F) cf. gr. hydor „apă" jjf phobos „frică" hidrofobie HI EROFOB! E(Ft cf. gr. hieros „obiect sacru" obiecte de cult religios — HI LOFOBI E(F) cf. gr. hyle „pădure" trecerea printr-o pădure — H!PENGiOFOBiElF) cf. gr. hypengyos ...responsabilitate" asumarea unei responsabilităţi Hî PNOFOBiE(F) cf. gr. hypnos „somn" a adormi — HI P 0 G R A FO FO B i E( F> cf. gr. hypographein „a semna" a nu putea semna H!PSOFOB!E(F) cf. gr. hypsos „înălţime" locuri înalte (înălţime) ACROFOBIE(F> HQDOFOBIE(F) cf. gr. hodos „cale, drum" deplasare HOMiLCFOBiE,F) cf. gr. homilos „adunare. de a comunica cu — mulţime" semenii — HORMEFOBIE(F) cf. gr. horme „asait, elan, impulsiune" loviri, ciocniri, şocuri IHTIOFOBI E(F) cf. gr. ichthys „peşte" peşti IOFOFGBiE(F> cf. gr, ios „venin, otravă" a fi otrăvit KAINOFOBIE(F> cf gr. kainos „nou" înnoiri, transformări, schimbări CAINOFO-BIE(F) > CÂINI OTOFO-BIE(F) * NEO-FOBIE(F) KENOFOBIE(F) cf. gr kenos „gol" spaţii deschise (cîm~ pii, deşerturi, mări) CENOFO- BIE(F> KINEZIFOBIE(F) cf. gr. kinesis „mişcare" mişcare, acţiune — LALIFOBIE(F) cf, gr.lalein „a vorbi" a vorbi 212/Fob Fobie: Levofobie(FK Parazitofobie(v) Tabel nr. LVIII (continuare) 1 2 3 j 4 LEVOFOS!E plasat în stingă cf. gr. iyssa „turbare*1 a nu se îmbolnăvi c’e turbare LYSSOFO- B!EtF> LCGOFOBIE(F) cf. gr. logos „cuvînt, discurs" a pronunţa greşit un cuvînt — KANIACOFOBIE(Fi cf. lat. mania „nebunie11 boală psihică MASTI GOFOBIE cf. gr. mastix „bici" biciuire MECANOFOBIE(r* cf. gr. mechane „maşină" dispozitive mecanice, maşini, aparate — MEGALOFOBIE(F) cf. gr, megas „mare” obiecte mari — r*'ETALOFOBIE!F> cf. lat. metal!um „metal" obiecte metalice — H ETEOROFOBIE cf. gr. mysos „murdar" contaminare, mo lip- MOLISMO- sire FOBIE(P) M!TOFOBIE(F) cf. gr. mythos „poves- mituri, legende KONOFOBIE cf. gr. monos ; pathos „boală" o anumită boala __ MUSOFOB!E(F’ cf. lat. mus „şoarece" şoareci — NECROFOBIE(F> cf. gr. nekros „moarte" cadavre, cimitire, — NEOFOBIE<« moarte, înmormîntări cf. gr. neos „nou" înnoiri, transformări, schimbări CAINOFO-BIE(F> * CAI-NOTOFO- B!E(P) * KAI-NOFOBIE(F) N’CT QFOBIE(F) cf. gr. nyx „noapte" întuneric, noapte NiKEFOBIE cf. gr. odoys „dinte" dinţi, stomatologie — ODYNEFOBIE(fi cf. gr. odyne „durere" durere morală — CF!DIOFOBIE cf. gr. ophidion „şarpe" şerpi, reptile — 0!C0F0BIE(F! cf. gr. oikos „casă" externare din spital ECOFOBIE(F) GLFACTOFOB!EÎF:' cf. lat. oifactus „miros" mirosurile neplăcute — CMBROFOBIE(F) cf. gr. ombros „pioaie" ploaie — GNOMATOFCB!EÎF) cf. gr. onorna „nume" anumite cuvinte, sunete — OSFRE5!OFOBIE(ri cf. gr. osphresis „miros" mirosuri plăcute/ne- — OXiFOBIE(F) plăcute cf. gr. oxys „ascuţit" obiecte ascuţite. AIHMOFO- B!E(F) PANOFOBIE Fob/213 Tabel nr. LVIII (continuare) 1 1 1 4 PARTENOFOBIE • cf, fr. peter „a elimina a nu te face de rîs CACOTENO- gaze cu zgomota datorită unor deficienţe ale sfincterelor FQ3!E( F' PIREXIOFOB!E(F) cf. gr. pyretos „febră;î febră — PIROFOBIE(F) cf. gr. pyr „focis foc PNIGOFOB!E(F) cf. gr. pnigon „a sufoca" a nu fi sufocat, înăbuşit, sugrumat ANGIOFO- B!E(F> PO!NOFOBIEfF) cf. gr. poine ,, î spăşi re4" a fi pedepsit, consecinţele unor legi, a unor acţiuni POTAMOFOBIEm cf. gr. potamos „fluviu, ape curgătoare — PS!CROFOB!EÎFi r i u cf. gr. psychros „frig” frig CHE1MOFO-BIE(F) ? CRIO-FOB!E(Fj PTERONOFOBIE'*' cf. gr. pteron „pană, aripă" pene — RA810F0BIE(F> cf. iat. rabies „turbare'1 turbare — RADIOFOBlE(F) cf. lat. radius „rază" iradiaţii RINOFOBIE(F) cf. gr. rhys „nas" tot ce are legătură cu nasul — RIPOFOBIE(F> cf. gr, rhypos „murdărie" cf. Satan (Nou! Testament) murdărie, gunoaie — SATANOFOB!E!F) diavol - SCABOFOBIE(Fi cf. lat. scabies „rîie" rîie — SCATOFOBIE!Fi cf. gr. skor "excrement" materiile fecale COPROF O-B1E(F) SCOPOFOBIE(F! cf. gr. skopein „a privi" a nu deveni ridicol __ SCOTOFOBIE(f,) cf. gr. skotos „întuneric" întuneric, locuri întunecoase ACLUQFO- B1E(F> SEISMOFOB!E(Fi cf. gr. seismos „zguduituri, şoc" cutremure — SELAFOBIE(F> cf. gr. selas „fulger" fulger, scîntei — SIDERACHOMO- FOBIE!F' cf. gr. sideros „fier" % chorna „terasament" calea ferată, tren — SIDERODROMO- cf. gr. sideros y d rom os accelerarea mersului — FOB!E,F> „alergare, cursă" trenului SIFiLOFOBI E(F) cf. Syphilus (păstor grec îmbolnăvit de către Apollo) boala luetică SIT!OFOB!E cf. lat. socius „asociat" societate, anturaj — SPECTROFOB!E(F>; cf. lat. spectrum „apariţie, arătare" oglinzi CATOPTRO-FOB!E(F) pEI-ZOTROFO-B1E(F) 214/Fob Fobie : Stazibozifobie^F), Zoofobie^); Fodere F. E. Tabel nr. LVIII (continuare) 1 2 | 3 4 STAZI BAZIFOBIE cf. gr. taphe „mermint, cimitir" morminte, cimitire —- TALASOFOB!E(F) cf. gr. thalassa „mare" mare, valuri, furtuni — TANATOFOBIE(Fi cf. gr. thanatos „moarte" moarte — TELEFONOFOBIE(F) cf. gr. tele „departe" ; phone „voce" apeluri telefonice — TERATOFOBIE11'-1 cf. gr. teras „monstru" a naşte copii malfor- __ TERMOFOB!E,F) cf. gr. thermos „cald" maţi căid ură TETRAFOBIE(F) cf. gr. tetra- „(cu) pa- ■f v- | . * * numărul patru — TOCOFOBIE':F) Ii u cf. gr. tokos „naştere" a asista la naşteri TOPOFOBIE(r) cf. gr. topos „loc" un anumit loc TOXICOFOBIE*10 cf. gr. toxicori „otravă" ot răvuri __ TRAUMATOFOBIE(F) cf. gr. trauma „rană" prejudiciu, stress _ TREDECOFOBIE(F) cf. lat. tredecirn „treisprezece" numărul treisprezece TRIS KAIDE-KAFOBIE(l'-' TREMOFOBIE cf. lat. tremere „a tremura" a tremura -- TRICOFOB!E TUBERCULOFOBIE(F' cf. lat. tubercuium „um- a nu contracta tuber- FTIZIOFO- flătură mică" culoză BIE(F) UROFOBIE'1* cf. gr. ouron „urină" a nu fi surprins în momentul micţiunii — URANOFOBIE(F) cf. gr. ouranos „cer“ „ceruri" — VACCINOFOBIE'1") cf. iat. vaccinus „de vacă" a fi vaccinat VERTIGOFOBIE,F' cf. lat. vertigo „ame- 4. ^ “ vertij, ameţeală DINCFOB i EfF) XENOFOBIE(F) ţeaia cf. gr. xenos „străin" persoane străine ZE LOFOBI E (cf. gr. phobos) • Frica pe care o are un vechi boinav fobie diagnosticat şi în parte ameliorat (multe dintre fobii sînt dispărute), de a nu-i reveni vechile fobii. 218. FOCALIZARE (cf. fr. focaliser) • Orientarea şi fixarea unui anumit punct din cîmpul perceptiv, extrapolînd orientarea şi fixarea întregii activităţi psihice asupra unui element, a unei idei. WUNDT şi JAMES consideră că atenţia reprezintă o formă de focalizare a conştiinţei. • Termenul este utilizat şi în eiectroence-falografie, pentru a marca zonele de focalizare semnalate prin interpunerea undelor lente, prin desincronizare. 219. FOD£R£ Franţois Emmanuel (1764 — 1835) • Medic francez, cu importante preocupări în domeniul psihiatriei. începe studiile medicale la Turin, le continuă la Paris şi Londra şi se reîntoarce în sud unde profesează la Marsilia şi Nisa, avînd preocupări atît în Foersfer(s) ; Foix-Chavany-Levy^s); Foliculinice — psihoze ; „Folie" Fol/215 psihiatrie, cît şi în medicina legală. în 1798 publică în trei volume „Trăite de medecîne legale" care, în 1815, ia a treia ediţie, îşi va dubla proporţiile. în 1817 apare „Trăite du delire applique â la medecine, a ia morale et â. ia Fran^ois Fodere legisl-ation“. Dintre ideile conţinute în aceste lucrări, demne de a fi menţionate, cel puţin pentru originalitatea lor ia vremea respectivă, sînt cele legate de echilibrul principiului vital, a cărui economie poate fi prăbuşită de cauze afective sau organice. Delirul este interpretat ca o lipsă de libertate a spiritului, care nu poate fî corectată din cauza falselor impresii pe care acesta le primeşte. Are intuiţia sa considere delirul „un somn al simţurilor externe şi o veghe a celor interne11, asimiîîndu-1 cu visul. Un veac şi jumătate mai tîrziu, această idee va fi preluată şi reluată de autori care j! omit, îl neglijează sau nu-l cunosc pe FODERE. Tuturor, sau celor rnai mulţi, trebuie să le acordăm „circumstanţe atenuante1’ — termen introdus tot de acest (prea des uitat) autor (1922). 220. FOELUNG boală - sin. OLIGO- FRENIE FENILPIRUVICĂ S-^' FENILCETO-NURIE, 221. FOERSTER16, sindrom - sin. ATONI C—AST ATI C(s) sindrom; DIPLEGIE CE- sin. REBRO-CEREBELOASA-CLAR K —► DIPLEGIE ATONI CA CONGENITALĂ. 222. FO!LLE'5!> Grecia ® Neuroleptlc înşiri. cisiv -*■ TRIFLUOPERAZINA'51» România. 223. FOIX-CH AVAN Y-LEVY(sindrom • Sindrom determinat de leziuni corticaie, caracterizat prin tulburări de sensibilitate polimorfa, la care se adaugă afazia, apraxia ideo-motorie şi cecitatea verbală. Uneori se pot înregistra modificări ale tonusului muscular. 224. FOLICULINICE - psihoze (fr. folii-culinique ; cf. lat. foiliculus „săculeţ11) • Noţiune introdusă de LABONNEL1E şi BARUK, pentru a desemna un ansamblu de manifestări de tip psihotic, asociate cu periodicitatea ciclului ovarian. Neuroendocrinologia a infirmat temeinicia acestei ipoteze, ca şi justeţea acordării calificativului „psihotic*1 unor manifestări care se pot produce în perioada catamenială : modificări ale dispoziţiei, anxietate, iraseibilitate (deşi această perioadă poate favoriza o predispoziţie pentru decompensări psihotice). în prezent aceste manifestări sînt încadrate în afecţiunile de tip psihosomatic. 225. „FOLIE” (fr. folie) • Epoca pineliană a impus ca limbă de comunicare în psihiatria internaţională franceza şi, odată cu ea, termenul de „folie*1, care a fost preluat în limba română în forma sa originală, dar nu şi de limbajul ştiinţific medical. în franceză, termenul a fost folosit ca un echivalent pentru denumirea bolii mintale — psihoza. Epoca „atomistă" a psihiatriei a dus ia descriere aunor „foliicare pot fi prezentate în terminologia originală, numai pentru interesul lor istoric : • folie alterne — termen propus pentru psihoza maniaco-depresivă ; • folie ambitieuse — veche denumire pentru delirurile de grandoare ; © folie â double forme -- nume sub care BAI LLAR.GER (1854) descrie psihoza maniaco-depresivă ; • folie â eclipse —• sin. PSIHOZE REMI-TENTE (LEGRAIN), concept nosografic vechi, prin care erau denumite tulburările mintale cu caracter episodic ; • folie avec stupeur — termen prin care era denumită faza tardivă a schizofreniei ; @ folie cholerique (MACHE) — confuzie mintala*. însoţită de agitaţie sau depresie ; • folie circulaire — termen propus de J. P. FALRET pentru descrierea psihozei maniaco-depresive, în acelaşi an cu BAI LIARGER (1854): în acest cadru erau considerate şi unele folii pseudo-circulare ; © folie de la puberte — demenţă precoce ; ©folie discordante — termen al şcolii franceze pentru schizofrenie, folosit de CHASLÎN ; 216/Fol „Folie a deux" ; „Folie du pourquoi" ; Fonostenie ; Fond mintal; • folie du doute — termen care încearcă să acopere conţinutul psihopatologic al verificărilor obsesive ; • folie du pourquoi — vechi nume dat „bolii scrupulelor" de psihiatria franceză, ulterior încorporat în sindromul obsesiv ; • folie erotique — nume vag, dat în perioada de pionierat a psihiatriei, atît creşterii apetitului sexual, cît şi perversiunilor sexuale şi delirurilor eroto-manice ; • folie homicidare — „nebunie" descrisă de ESQUIROL ca stare mintală particu- - Iară a unor dezechilibraţi ; • folie intermitente — denumire dată de MAGNAN psihozei maniaco-depresive ; • folie lucide — termen prin care TRELAT descrie în 1861 starea unor pacienţi care îşi păstrează luciditatea conştiinţei în ciuda • tulburărilor caracteriale şi de comportament ; • folie morale — corespondent francez al fui „moral insanity" ; • folie paralytique — termen sub care J. FALRET descrie, în lucrarea sa din 1853, tabloul clinic ai paraliziei generale progresive ; • folie partielle — delimitare nosografică făcută de ESQUIROL pentru a deschide calea monomaniilor ; • foiie puerperale —- termen sub care ESQUIROL (1819) şi MARCEL (1858) descriu psihoza puerperală ; • foiie systematisee — formă veche de denumire a delirurilor sistematizate ; • folie verbale — vechi concept nosografic, aparţinînd lui CHASLIN, care s-ar suprapune cu parafrenia şi schizofrenia. 226. „FOLIE  DEUX" * Termen preluat ca atare de psihiatria românească pentru forma delirului indus, în care cuplul indus-in-ductor cuprinde numai doi indivizi. S-au mai descris prin similitudine „folie â trois", „folie â quatre", după numărul de * membri (în generai persoane din anturajul familia!) care participă la delir. 227. „FOLIE DU POURQUOI" - sin. BOALA LUI „DE CE", „POATE", „DACĂ" • Termen prin care se face referire ia ideile obsedante, care realizează o adevărată „intoxicaţie" prin idee, subiectul avînd. un continuu dubiu asupra acţiunilor sale, realizîndu-le şi penduîînd între cei doi poli ai axei (de ce aşa şi nu altfel ?, poate e bine, poate e rău etc.). Realizează în final „boala scrupulelor", parte integrantă a sindromului obsesiv din nevroza obsesivă, din decompensările personalităţilor dizarmonice de tip psihastenie şi din debutul psihasteniform al schizofreniei. 228. „FOLIE RAISONNANTE" (fr.) • Termen care a cunoscut, după lansarea sa în 1909 de către SERIEUX şi CAPGRAS, o vogă deosebită, fiind un paradox verbal fericit ales pentru a descrie caracterul neobişnuit, dar deosebit de pregnant, al delirurilor de interpretare, care se dezvoltă în perfectă ordine şî claritate pe fondul unui raţionalism absolut. 229. FOLlN-WUw teu (de laborator) -* GLICORAHIE. 230. FONASTENIE (cf. gr. phone„voce" ; astheneia „lipsă de energie, slăbiciune") • Simptom descris de FLATAU, constînd în vorbirea şoptită/ lipsită de modi^âţii, sau în mişcarea buzelor fără sunet, Care se întîlneşte în depresii. 231. FOND MINTAL (cf. lat. funduc „bază") • Termen căruia diferiţi autori i-au conferit semnificaţii diferite. După MINKOW-SKI, ar fi terenul, fundalul — privit sub diferite aspecte — prim-planul fiind reprezentat de diferite manifestări psihopatologice. Referirea se poate face la o structură psihică, la un tip constituţional, la un simptom dominant, aspect care îl determină pe MINKOWSKI să compare fondul mintal cu atmosfera unei scene sau culoarea de fond a unui tablou. GUIRAUD consideră fondul mintal ca totalitatea disponibilităţilor psihice ale individului. H. EY face diferenţiere între fondul mintă? şi fondurile mintale. Fondul mintal ar fi ansamblul de operaţii intelectuale şi de sinteză (atenţie, memorie, gîndire categorială, conceptuală). Fondurile mintale reprezintă un capital de valori logice şi etice, de judecăţi care conferă statutul de fiinţă raţională. Fondul mintă! este afectat în sindromul de deteriorare,-gradu! acestuia puţind fi apreciat prin investigaţii psihometrice (WECHSLER). Afectarea fondurilor mintale determină o pierdere a capacităţii de juderată şi raţionament, o alterare profundă a fiinţei raţionale, o regresiune a personalităţii la un stadiu cvasianimalic. Este tulburarea fundamentală din sindromul demenţial. Se poate aprecia prin pierderea autocriticii, prin negarea bolii. 232. FONISM (cf. gr. phone „voce") • Formă de sinestezie în care diferite senzaţi? (vizuale, tactile, olfactive, gustative) generează senzaţia acustică. Este întîlnită rar, în schizofrenie, isterie. Fonopsie ; FordexW) ; Forel Auguste Henri ; ForilP1) ; Formai For/217 233. FON O- (cf. gr. phone) • Element de compunere care introduce referirea la sunet, voce. 234. FONOFOB!E(F) (cf. fono-: gr. phobos „frică") ACUSTICOFOBIE(F). 235. FONOMANIE (cf. gr. phonos „asasinat44;* mania,, nebunie") • Compulsiune spre omucidere, care poate apare în nevroza obsesivă, în debutul psihasteniform al schizofreniei. Aproape niciodată această tendinţă nu este dusă la îndeplinire, dar pentru a scădea tensiunea anxioasă pe care neîndeplinirea ei o generează, anumite gesturi (atingerea persoanei respective ş.a.) îndeplinesc ritualul ce scade această tensi.une. 736. FONOPSIE (cf. fono- ; gr. ops „vedere") • Halucinaţii funcţionale care constau în perceperea (falsă) a unor. senzaţii luminoase, concomitent cu perceperea reală a unor sunete. 237. FORDEX(m) S.U.A. - DCI Amfetamina • Psihostimulent, derivat feniletilaminic de tip (zL)-a-metilfenetiiamină, cu acţiune adreno-rnimetică indirectă (prin intermediul eliberării de catecolamine : noradrenalină şi dopamină), cu efect preponderent stimulator asupra sistemului nervos central şi valenţe anorexi-gene (mecanism hipotalamic), Indicaţia majoră o constituie narcolepsia ; poate fi utilizat şi în psihoze toxice, parkinsonism postencefaiitic. Există un risc marcat pentru farmacodepen-dentă. Utilizarea sa fără o strictă supraveghere medicală este deosebit de periculoasă. 238. FQRDRlM(M) Argentina - DCI Flura- zepam- • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1-/2-(dietilamino)etil/-5-(0-fIuoro-fenil)-1 ,3-dihidro-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, indicat în insomniile mixte : contraindicat în sarcină, alăptare, glaucom şi miastenie, 239. FOREL Auguste Henri (1848-1931) • Psihiatru elveţian, studiază la Zurich şi Viena, apoi este asistentul lui GUDDEN ia Munchen ; în 1876 îşi susţine teza „Studiul regiunii sub-talamice", regiune pe care ulterior DEJER1NE ova numi „Cîmpul Iui Forel". în 1878 îl în-tîfnim ca şef al clinicii psihiatrice din Halle, iar în 1879, ca profesor al clinicii Burgholzli din Zurich, avînd cîţiva elevi ce vor deveni şi ei celebri : Adolf MEYER şi-Eugen BLEULER. Aria preocupărilor sale este diversă : alcoolismul şi manifestările sale psihice, lupta împotriva alcoolismului, hipnoza şi sugestia, relaţia afectivă între subiect şi hipnotizator, organizarea asistenţei psihiatrice extraspitaliceşti, fiind unul din promotorii serviciului ambulator al clinicii Burgholzli. Participă la reforma Codului penal elveţian, capitolul referitor la bolnavii psihici, şi luptă pentru abolirea prostituţiei. Lucrările sale de psihiatrie au un puternic caracter social, fiind solid ancorate în realitate. Auguste Forel 240. FORlT(M) Elveţia, R.F.G. - DCI Oxipertinâ « Neuroleptic, derivat indolic de tip 5,6-dimetoxi-2-metil-3~/2-(4-feniM-pipe-razinil)-etil/indol, cu acţiune asemănătoare CLORPROMAZlNEI, cu instalare mai lentă dar performanţe anxiolitice şi sedative superioare ; posedă valenţe psihostimulente şi antidepresive. Efecte secundare ^moderate. Nu se asociază cu 1MAO. 241. FORHAL (cf. lat. forma) • Concept polisemantic, utilizat (împreună cu „informai'*, corelativul său autentic) în diferite discipline, fiecare atribuind termenului o accepţiune specifică. • în logică şi filozofia logicii, formalul se referă la structurile (schemele) de gîndire ce asigură validitatea inferenţelor independent de conţinutul judecăţilor înlănţuite argumen-tativ. Intrucît este formală, logica studiază condiţiile a priori ale raţionamentului corect. Adevărul concluziilor întemeiate prin inferenţă presupune validitatea formală ca o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, întrucît depinde şi de adevărul premiselor — iar verificarea acestuia solicită (în cazul enunţurilor factuale) recursul la experienţă, care introduce criterii informaie de validare. • în semantica teoretică, sînt formale acele concepte care nu au un referenţial concret 2,18/For Formalism ; Formalizare ; Forma rin (M) ; Formaţiune de compromis empiric şi care se referă !a entităţi ideale sau la operaţii intelectuale (de exemplu, noţiunile de paritate, echivalenţă etc.). • în sociologie, sînt considerate formale acele modalităţi organizaţionale ale grupurilor umane care se bazează pe relaţii riguros codificate, impuse normativ de către o autoritate oficial promulgată, aptă să instituie o diferenţiere explicită între statuturi şi roluri, între conceptele şi răspunsurile fiecărui membru al grupului. Relaţiile formale se instituie în cadrul grupurilor umane omogene şi relativ stabile, în care organizarea consacră şi consolidează o coeziune grupaiă determinată de existenta recunoscută a unor scopuri şi interese comune, de durată. 242. FORMALISM • în logică, termenul este utilizat, de regulă, în sensul de sistem formal. în limbajul metateoretic al logicii, formalismul reprezintă o interpretare idealistă care absolutizează constructivismul a priori al gîndirii, contestînd caracterul reflec-toriu ai formelor logice, care sînt desprinse de orice conţinut, constituind un univers sui generis de abstracţii întemeiate exclusiv pe regulile imanente ale raţiunii pure şi printre care realul este irelevant. • în filozofia matematicii, formalismul este o orientale metodologică iniţiată de D HIL-BERT (în opoziţie polemică faţă de intuiţionism), potrivit căreia matematica îşi găseşte o deplină justificare a validităţii enunţurilor ei exclusiv în perfecţiunea formală, atestată de caracterul perfect coerent, necontradic-toriu a! construcţiei. Pe lîngă dificultăţile imanente şi rezultatele contradictorii ale interpretării propuse de D. HILBERT, o construcţie decisivă la invalidarea soluţiei formaliste îi revine lui K. GODEL, care demonstrează imposibilitatea de principiu a oricărui sistem formal de a-şi proba cu mijloace proprii caracterul necontradictori u. • în teoria estetică şi în practica artistică, formalismul repudiază însemnătatea conţinutului ideatic ai operei de artă, absoluti7înd importanţa formei de expresie, ca purtătoare a unui mesaj intrinsec, de natură să provoace satisfacţii pur estetice. jocul gratuit al imaginilor, experimentul arbitrar în domeniu! formei, originalitatea stilistică împinsă pînă la sfidarea simţului comun prin ermetism sînt postulate de adepţii formalismului drept condiţii sine qua non ale creaţiei artistice pe deplin autentice. Reacţie justificată faţă de carenţele pseudo-artei de consum şi faţă de consecinţele triviale ale excesivei ideologizări a creaţiei artistice, formalismul nu este deioc scutit de propriile excese, întrucît îşi asumă riscurile golirii de sens a operei de artă, adîncind prăpastia dintre creator şi public, marginalizînd şi mini-malizînd astfel rolul artei în conştiinţa de sine a societăţii. • in etică, fără a constitui o concepţie unitară şi coerentă, formalismul se referă la toate teoriile despre fenomenul moral care aspiră să întemeieze discursiv un set coerent de norme ale comportamentului etic ce decurg cu rigoare deductivă din evidenţele a priori ale raţiunii. Acest „teorematism" etic este ilustrat în mod exemplar de morala kantiană. în limbajul vieţii cotidiene, formalismul denotă (adesea peiorativ) un comportament artificial, golit de convingeri şi discernămînt, cav'e sacrifică afirmarea spontană a individualităţii grijii excesive de a reproduce mimetic un standard convenţional de comportament, preţuit ca valoare în sine. 243. FORMALIZARE • Metodă logică fundamentală care constă în înlocuirea'unui proces de gîndire intuitiv (bazat pe înţelesul cuvintelor) cu un proces automatizat de raţic-nare care operează prin formal — făcînd total abstracţie de semnificaţia cuvintelor sau a simbolurilor şi bizuindu-se exclusiv pe algoritmi de calcul (reguli valide de inferenţă). Formalizarea presupune,, aşadar, două aspecte : • abstractizarea de orice conţinut : © operarea pur formală cu simboluri golite de orice conţinut. Un sistem formalizat poate fi ulterior interpretat prin asocierea fiecărui simbol utilizat cu o anumită semnificaţie. Algebra Bode, de exemplu, poate primi o interpretare logică sau matematică, după cum simbolurile „0" şi „1“ sînt. considerate drept semne pentru adevăr?tt şi fals ori pur şi simplu numere. 244. FOR MARI N( 11} Italia - DCI AV.;!-pentinol ccrharnat ® Tranchilizant, derivat carbamatic de tip 3-metii-1-pentin-3-ol orbo-rnat, cu acţiune sedativ-hipnotică şi miorezcL.-t; vă. 245. FORMAŢIUNE (fr. formation : cf. Ist forma tio „formă, structurare") • Formă sau structură care ia naştere în mod dinamic, intr-un proces determinat. 246. FORMAŢIUNE DE COMPROMIS (vezi formaţiune ; fr. compromis : cf. lat. cc/V *c- mittere) m Formă, sub care ceea ce a fost refi' t are acces în cîmpul conştient : simptom, v , act ratat. Rezultat al conflictului defensiv, formaţiunea de compromis poate să exprime în mod prevalent fie dorinţa refulată (isterie),, fie defensa mobilizată pentru refularea ei (nevroza obsesională). Formaţiune : reacţională, simptomatica, substitutivâ ; Formulă socială; Fosfene(*) Fos/219 2-7. FORMAŢIUNE REACŢIONALĂ (vezi (ormouune : cf. fr. reaction) • Mecanism de apa, a e a! Eului, manifestat în trăsături de cara:t*=r mai mult sau mai puţin integrate în. ul personalităţii (atitudini de milă, mdscr.d tendinţe agresive; iubire, mascînd ura; exces de curăţenie, mascînd interesul pentru murdărie etc.). F "jD sublinia rolul formaţiei reacţionale in rea caracterului, a moralei, a virtu- ti nine în general, în măsura în care prin formaţie reacţională reuşeşte s jnea refulată dispare aproape complet, frn turnarea energiei şi a scopului („contra-in t * a unui element conştient de forţă e*aia, dar direcţie opusă investiţiei inconştiente14). L patologicului, trăsăturile de perso- 4 reacţionale capătă caracteristică de : -| + prin exagerarea atitudinilor opuse ' # ă pînă la ultimele consecinţe ajung să satisfacă puîsiunea refulată, tind să se convertească într-un comportament bizar (exern- o J d c citat în literatură al juristului care, af• - ! corectitudine, nu-şi mai apără clienţii, srt du-şi astfel sadismul: gospodina, în 1 goană după firul de praf, îşi satisface pii, ie anale, interesată mai mult de murdă-n* d^-t de curăţenie), in sfera patologică se nici ~ stată de asemenea irumperi ale pulsiunii ' 1c m anumite momente sau sectoare de a * 4 t Deosebit de manifestă în structura or rrulâ, formaţia reacţională apare şi la Si 4 j*iie isterice, mai puţin ca trăsătură de c i , mai mult în scopuri demonstrative i tntea afişată a frigidei isterice, atitu-c r \ irternă sufocantă, dar şi demonstrativă, p t -cei faţă de propriul copii). 1M8 FORMAŢIUNE SIMPTOMATICĂ (vezi for-n- ne ; fr. symptomatique ; cf. gr. symptoma , , tn plare") • Proces şi rezultat (germ. Bsh> ~) deci mecanism de formare a simpto-r ' 'i "i simptom în acelaşi timp. MDtanismul C* 1 ae a simptomului nu coincide cu refu-j- ^ Dimpotrivă, simptomul reprezintă „în-tCT «a refulatul ui “, iar forma pe care o ia , ct de alţi factori (fixaţii, apărări specifice le E sui, alţi factori în ,,alegerea nevrozei"). 2*9. FORMAŢIUNE SUBSTITUTIVĂ (vezi form'une: fr. substitutif: c.f. lat. substituere „a .-JcGui") • Echivalent manifest al conţinutu-r1!o- ,s conştiente. în sens economic — surogat, îr.lc:». >'ea unei satisfacţii cu o altă satisfacţie : în Sf,': simbolic — substituire, produs al de-pîas^ , şi condensării pe anumite linii asociative. In măsura în care satisface prevalent dorinţa inconştientă, simptomul apare ca formaţi rine substituti vă. Dacă în manifestarea lui este prevalent procesul defensiv, atunci simptomul trebuie raportat la formaţiunea racţio-nală. 250. FORMULĂ SOCIALĂ (cf. lat. formula „regulă, normă, principiu") • în concepţia structuralismului, un sistem este văzut nu numai ca rezultatul însumării simple a părţilor, ci şi calitativ, deoarece el prezintă însuşiri specifice pe care părţile nu le au. Gh. ZAPAN numeşte determinante sociale caracteristicile potenţiale sau manifeste ale unui mediu social. Determinantele considerate de autor sînt : V — voinţa socială, E — economic, S — spiritual, P — politic, A — administrativ, J — juridic., E — etic, C— cosmologic, B — biologic, 1 — istoric, P — psihologic. Formula socială propusă este dată de produsul : S Vtl • Ef2 -Sî3 • pf4 - At5-Jfs* En • . Bf9. ifl° • Pfl1 unde f1 , f2, f3 reprezintă gradul de importanţă al fiecărei determinante în întregul social, precum şi gradul de legături reciproce dintre determinante. Individul social poate fi privit prin prisma aceloraşi determinante prin care este exprimată formula socială. Formula individului social ar fi : j = ţ/ri .ef2.sr3. pf4.af5. jî«.e!7.cIS. bf9.jfl0.pfM Formula arată că valoarea individului social tinde către „0" ori de cîte ori una din determinante tinde către „0". 251. FORSTER(s) sindrom — sin. ATONIA INFERIOR • Afecţiune congenitală, formă de encefalopatie infantilă, manifestată din primele zile de viaţă prin hipotonie pînă la atonie, hiperlaxitate ligamentară, astazie, crize epileptice. Evoluţia este progredientă, cu întîr-ziere mintală severă. 252. FORTICALMAN(M) Grecia - DCI Hidroxizin • Tranchilizant, derivat difenil-metan de tip 2-/2-/4-(p-clor-oc-feniIbenzil)-1-pi-perazinil/-etoxi/etanol, c.u acţiune sedativă centrală, antihistaminică şi anxiolitică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de HIDROXIZIN(M). - // N- CIL-CHr- 0 - CHrCfcOH \__/ 11 / / 0 253. FOSFENE(I) iluzii (cf. gr.phos „lumina"; phainein „a apărea") • Iluzii vizuale cu caracter patologic, constind în senzaţii luminoase sub 220/Fcs Fosfolipide ; Fotîsm ; Fotodramă ; Fotografice (H) ; Fotopsii ; Fotosensihifitate formă de pete sau sdntei strălucitoare, incluse de unii autori în categoria halucinaţiilor vizuale elementare. 254. FOSFOCREATININĂ (cf. gr. phos ; phcros „purtător" ; kreas „carne") • Compus macroergic care, împreună cu adenozintri-fosfatul (ATP), serveşte drept rezervor energetic pentru muşchii striaţi. 255. FOS FOLiPfDE (cf. gr. phos; phoros ; iipos ^grăsime" ; eidos ,,fcrmă“) e Lipide care întră în compoziţia lipoproteinelor din membranele celulare, mitoccndrii, reticuiul enco-plasrriatic. Domină, comparativ cu celelalte lipide, în compoziţia ţesutului nervos. Au rol mai ales structural. Anumite fosfolipide pot traversa bariera nematoencefalică, trecînd prin lichidul cefalorahidian. Fosfoiipidele mem-branare pot suferi un proces de translocare, sub acţiunea unor enzime specifice, modificînd astfel permeabilitatea membranei. Catecolami-he!e, lecitinele au proprietatea de a stimula aceste enzime, ceea ce permite antrenarea unui flux crescut în ioni de calciu şi, uneori, activarea adenilacetilcklazei. 256. FOTHERGiLL(r) boală - sin. TIC sin. DUREROS AL FEŢII -> NEVRALGIE TRI-GEMINALĂ. 257. FOTISM (cf. gr. phos) 9 Realizarea unei senzaţii vizuale cu punct de plecare la nivelul altui analizor (clasicul ...stele verzi") sau realizarea numai mintală a senzaţiei (DAVID). 258. FOTO- (cf. gr. phcs) 9 Element de compunere; care introduce sensul de lumină. 259. FOTODRAMĂ (cf. foto-; gr. drama „acţiune") 9 Metodă terapeutică propusă de o serie de psihiatri francezi (L. CASTRO — 1973, J. FINDER - 1976, S. TOMKIEWICZ - 1979), constînd în realizarea unui important număr de imagini fotografice (între 100 şi 200) ale bolnavilor cu diverse tulburări psihice, centrate în mod deosebit „asupra imaginii de sine". După realizarea imaginilor fotografice, subiectul discută în şedinţe de 1—3 ore fiecare cadru cu terapeutul. M. K1MELMAN şi colab. (1983) susţin bunele rezultate ale acestor metode (în special la adolescenţii cu dismorfofobie sau tulburări interrelaţionale), totala ir.ocuitate a metodei, precum şi posibilitatea tehnică relativ facilă de realizare a studioului foto la nivelul oricărui tip de unitate de asistenţă psihiatrică. Metoda este însă destui de sofisticată, iar folosirea ei în tulburările psihotice nu conduce la rezultatele scontate. 260. FOTOFOB(E(s) simptom (cf. foto-'; gr, phobos „frică") • Simptom constînd din intoleranţa la lumină (care nu este de fapt o teama, aşa cum ar sugera etimologia), caracteristic proceselor de iritaţie meningeală, meningoencefalitelor , encefalopatiei Gayet-Wernicke, precum şi hiperesteziei generalizate din nevroze, sindromului migrenos. 261. FOTOGRAFlCE(H) halucinaţii (cf. foto-} gr. graphein „a (în)scrie") 9 Termen mai vechi, folosit pentru descrierea unor halucinaţii psihosenzoriale vizuale, constînd în imagini statice, fără dinamism (cu aspect de fotografie;-ilustrată, şablon). Apar în perioada hipnagogică şi hipnapompică ia copil, ca o prelungire a imaginilor de peste zi (sau ca imagini văzute în cărţi, ilustrate, filme, afişe, de care a fost deosebit de impresionat), fără a avea o semnificaţie patologica, in psihopatologie apar rar 3 in deliruri involutive, mai ales vesperal, şi în unele forme de epilepsie temporală. 262. FOTOGRAFIEI simptom fcf. foto-} gr. gmphein) 9 Simptom descris în 1973 de M. KORKIN, constînd în atitudinea deosebită pe care subiecţii cu dismorfofobie o au faţă de fotografii, fie aducîndu le drept dovadă z urîţeniei subiectului, fie prin refuzul total de a se fotografia, chiar şi pentru documentele de identitate Depăşind sfera simptomatologiei fobice nevrotice, acest simptom este rntUnit în schizofrenie si depresii psihotice Nu este similar cu teama delirantă de a nu fi fotografiat de către „inamic". 265. FOTOM (cf. gr. phos) 9 Halucinaţie vizuală elementară, care apare sub ferma unui punct luminos, pată de lumină, de culcare, umbre etc. 264. FOTOPSI’ (cf foto ; gr. eps „vedere") • Halucinaţii vizuale elementare, percepute sub fermă de puncte luminoase, Pete,, scîrtei. Etiologia^Mor este reprezentată de afecţiuni oftaimoiogice (cataractă, glaucom),. neurologice (migrena oftal-mică), stări hipnagogice, neurastenie. 265. FOTOSENSIB!LITATE (cf. foto-; lat sensibilitas) 9 Efect secundar apărut în urma administrării de neuroleptice de tip fenotia-zinic (în special clorpromazină), constînd în apariţia unui eritem intens şi a unei arsuri a părţilor expuse la lumina solară. Tratamentul acestei complicaţii este preventiv (bolnavii care primesc acest tip de medicaţie sînt preveniţi asupra interdicţiei dea se expune la soare). La bolnavii care fac tratament îndelungat,, se poate manifesta prin coloraţii gri-albăstrui. cu nuanţă, metalică în zonele expuse la soare Foîosoc ; Fournier Jean Aifred ; Fianki(s); Fratricid ; Fratrie Fra/221 ţfaţă, git, dosul palmelor), fără semnificaţie patologică. Fotcsensibilitatea apare, după j. M. DAVIS, de la unu pînă la 3''' la sută din subiecţi. 266. FOTOŞOC (cf. foto-; engl. shcck „a zgudui") 9 Tehnică din grupa terapiilor de şoc, rar folosită, constînd in asocierea unei stimulări luminoase intermitente, cu injectarea intravenoasă lentă a cardiazolului. Deşi unii autori consideră că eficacitatea celor două procedee este asemănătoare (sau egală), foto-şccui, cu toate că diminuează anxietatea generată de folosirea cardiazolului, rămîne „o metodă epuizantă pentru subiect, în primul rînd prin durata, sa deosebită" (TOMASELLi-MARZANO, NICASTRO). Alti autori (GA-COU-GNOLLE, MAIZON, ROMANA, LOO) susţin că rezultatele metodei sînt mult mai puţin probante decît cele ale eiectroşocuîui. 267. FOURNIER jean Alfred (1832-1914) • Medic dermatolog, cu contribuţii importante şi la progresul psihiatriei. In 1875, semnalează originea sifilitică a paraliziei tabetîce, iar în 1894, face legătura dintre paralizia generală progresivă şi lues. Reacţia neurologilor şi psihiatrilor a fc-st în unanimitate împotriva acestei teorii, confirmate însă parţial de BORDET-WASSERMANN în 1906, si definitiv, în 1913, de NOUGUCH! şi MOORE, prin punerea în evidenţă a treponemei în creierul paraliticilor. 268. FRAGMENTARE (fr. fragmenter ; cf. lat fragmentum „bucată") • Operaţie prin care conţinutul manifest al visului este împărţit, în scopul facilitării asociaţiilor. Are şi semnificaţia activităţii desfăşurate în vederea distrugerii unităţii obiectului, corespunzînd unor pulsiuni sadice agresive (în stadiile oral şi anal). 269. FRANCESCHETTl(S) sindrom • Sindrom descris în 1944, reprezentînd o disostoză mandi bulo-fac.!ală congenitală şi familială, ia care se asociază un deficit intelectual. 270. FRANK L(s) semn • Mişcări musculare din zona frontală şi intersprîncenoasă,* care contribuie la apariţia paramimiei din schizofrenie. Abolirea şi reducerea mişcărilor muşchiului corugator supereiIi, care se observă mal ales în timpul vorbirii, imprimă feţei subiectului o expresie de încordare a atenţiei (de fapt, în dezacord cu hipoprosexia acestuia). Fenomenul a fost descris, în 1935, de FRANKL. 271. FRATRICID (cf. lat. fraier „frate" ; roedere „a ucide") • Cri mă comisă asupra fratelui (sorei), legătura de sînge cu victima fiind circumstanţă agravantă în faţa legii. De-a lungul istoriei, fratricidele s-au întîlnit (nu rar) în lupta pentru putere, pentru coroană, mareînd destinul unor dinastii. în epoca actuală, fratricidul are caracter social sau patologic. în primul caz, devenit foarte rar, criminalul este, de obicei, o victimă a prejudecăţilor moral-religioase ale grupului social în care trăieşte : fratele îşi ucide sora care s-a dezonorat, pentru a saiva onoarea familiei, în domeniul patologiei, fratricidul apare în contextul delirului de gelozie, dar mai ales în cel cu structură paranoid-paranoiacă, în care fratele (sau sora) stau în calea revendicărilor subiectului sau sînt „persecutori" ai acestuia, în concepţie psihanalitică, fratricidul este considerat a fi evocator pentru patricid. 272. FRATRIE (cf. gr. phratrid) 9 Denumire dată în Grecia antică uniunilor gentilic.e suo-tribale (întemeiate pe un anumit sistem de relaţii de rudenie). Prin extensie (MORGAN, ENGELS), termenul a căpătat un sens mai larg, denumind una din principalele verigi ale organizării tribale, constituite pe un sistem de ru- denie, cu interdicţii matrimoniale, în care relaţiile frate-soră însemnau mai mult decît relaţii frate-soră în cadrul „familiei mici" Adaptat la statutul „familiei mici" (părinţi şi copii), termenul desemnează grupul de fraţi şi surori, în cadrui_căruia relaţiile se structurează după 222!./Fra Fratrie : rivalitatea fraterna, conflictul identificărilor diferite modalităţi, în funcţie de numărul, vîrsta, sexul şi caracterul membrilor. Este semnificativ raportul dintre fratrie şî cuplul parental, în care mama deţine rolu! principal, _ ea fiind primul obiect de iubire, partener de relaţie şi factor de centrare a legăturilor. Rivalitatea fraternă, în sens larg, se schiţează şi se constituie iniţial în raport cu mama (de ex. reacţia copilului de 3 — 4 ani la naşterea unui frate sau a unei surori). • Gelozia este reacţia cel mai frecvent implicată în rivalitatea fraternă (manifestare primară şi adînc înrădăcinată în natura umană) ; ea presupune concurenţă şi agresivitate, ca urmare a dorinţei de posesivitate exclusivă; competitia şi agresiunea vizează în primul rînd rivalul, dar şi obiectul iubit, disputat, care devine obiect de suspiciune. Se întîmplă ca, în destul de multe cazuri, copilul să reuşească să-şi iubească fratele sau sora, să manifeste curiozitate şi tandreţe faţă de noul născut, dar aceste demonstraţii de afecţiune au semnificaţie parţială de defensă (prin negaţie), fără a reprezenta o afirmare a ostilităţii, ci o reprimare a ei, care poate avea la bază un mecanism de identificare cu rivalul. Reacţia de ostilitate poate atinge intensităţi paroxistice : există în literatura de specialitate exemple de copii în vîrstă de 2 — 3 ani care şi-au ucis fraţii nou-născuţi. Uciderea rivalului nu este în asemenea cazuri intenţionată ; copilul ignoră semnificaţia morţii, pentru el moartea repre-ze'ntînd un sinonim al absenţei. • Refuzul (dificultatea) de a-şi împărţi mama şi, ca urmare, reacţia împotriva intrusului, provin din faptul că, iniţial, primul născut stabileşte o relaţie unică cu mama ; apariţia unui alt copil ameninţă această relaţie, noul născut fiind un factor de insecuritate, care generează teama de abandon prezentă ca angoasă latentă, fundamentală. îngrijirile acordate noului născut provoacă la copilul mai mare sentimentul că el va fi exclus : intervine aici şi o supradeterminare : o primă excludere, prin însăşi dragostea acordată de părinţi (în special de mamă) frate!ui mai mic, iar o a doua excludere, prin faptul că apariţia (naşterea) altui copil trezeşte la copilul mai mare curiozitate ; el încearcă să-şi satisfacă această curiozitate, dar părinţii i-o reprimă, fapt resimţit ca excludere de la cunoaşterea unui adevăr important (rivalitatea şi curiozitatea converg). • Rivalitatea fraternă, în sens restrîns (—► COMPLEX CAIN), constă în concurenţa dintre fraţi pentru a obţine primul loc în atenţia şi iubirea mamei (a tatălui sau a altui membru din familie, ca substitut parental) şi se exprimă prin conduite de punere în valoare, fie ele compensatorii, de superioritate faţă de ncui născut sau, dimpotrivă, regresive. Rivalitatea generează fie reacţii agresive, fie reacţii demi-sionare, cu valoare de eşec, care pot favoriza conduite ulterioare de eşec ; uneori, acest eşec se întăreşte prin răspunsul punitiv ai părinţilor, prin faptul că ei cer de ia copii să renunţe la manifestările sale „egoiste", pentru simplu! motiv că el este „mai mare". • „Conflictul identificărilor" : "există un mecanism primitiv de identificare a fiinţei cu mediul său. Primul model de iubire este iubirea-identificare (identificarea cu obiectul iubit) ; apariţia unui nou-născut în cîmpul afectiv al copilului poate provoca o reacţie pozitivă, un contact pozitiv, în virtutea unei mişcări interioare, constînd în tendinţa la identificare : aceasta este percepută ca un pericoI şi declanşează un mecanism de defensă, care se manifestă nu prin agresivitate pură. ci prin neutralitate (Fr'. DO LTO-MARETTE, citat de J. L. FAURE)* este cazul în care copilul mai mare suportă o pregătire din partea părinţilor în ceea ce priveşte naşterea unui frate (surori), agresivitatea puţind apărea doar în plan secundar. Ambivalenţa copilului mai mare se datoreşte faptului că ei este prins între două sisteme de identificări : identificarea cu adulţii (părinţii), în virtutea creşterii şi evoluţiei normale, şi tendinţa de identificare regresivă (cu sugarul), amplificată de faptul că noul născut ocupă loc central în atenţia adulţilor şi este perceput ca obiect a! iubirii materne şi posesor a.1 mamei ; această tendinţă este resimţită ca ameninţătoare şi contravine evoluţiei normale, declanşînd reacţii de defensă negativă la adresa noului născut (în special alăptarea reactivează o dorinţă inconştientă). Conflictul interior al primului născut se manifestă. în diverse forme : de la atitudini suportive, protectoare sau autoritare (imitînd atitudinile parentale), pînă la atitudini regresive (anorexie, enurezis, reclamarea biberonului, tulburări de limbaj prin imitarea sugarului) şi atitudini agresive (opoziţie agresivă faţă de mamă, încăpăţînare, îmbufnare, gesturi agresive faţă de sugar etc.), care sînt însoţite de angoasă (tulburări de somn) şi culpabilitate (posibil conduite autopunitive). Reacţiile adultuiui întăresc frecvent reacţiile copilului, în măsura în care adultul le pedepseşte, considerîndu-le vinovate, intenţionate şi imorale. O atitudine eliberatoare din partea adultului (nedramatică şi nereprobabilă, uşor depreciativă la adresa noului născut, de joc şi de cooperare cu primul născut) rezolvă reacţiile de rivalitate şi determină o acceptare a „realităţii fraterne". • în căzu! fratriei cu mai mulţi membri, relaţiile păstrează modelul „frate mai mare-frate mai mic“, dar se diversifică, se nuanţează, Fratrie ; Frecvenţa EEG ; Fregoli(I) Fre/223 în funcţie de vîrstă, de sex sau de raporturile dintre copii. Copilul cel mai mare se simte cel mai frustrat, mai ales dacă timp de 3 pînă la 5 ani a fost copil unic. Reacţia de rivalitate este intensă ia naşterea celui de al doilea copil ; ulterior, la naşterea celorlalţi, ea se estompează: copilul cel mare reacţionează în rol „parental", iar conflictul identificărilor se sublimează, în cazul în care o fată ocupă locul întîi în fratrie, ea va intra în roiul „celei de-a doua mame" faţă de cei mai mici. Acest rol poate fi util în perspectiva unei autovalorizări, în măsura în care nu se cere prea mult de la ea (cazul familiilor cu numeroşi copii). Al doilea născut, de obicei, se solidarizează cu primul, îl imită (mai ales dacă este de acelaşi sex) ; pe de o parte,- beneficiază de experienţa primului, pe de altă, parte se simte rănit de faptul că cel mai mare manifestă o anume superioritate şi ÎS devalorizează, ceea ce determină adesea rivalitate, dispută, opoziţie. Locul mijlociu în fratrie (al doilea sau a! treilea) este o poziţie dificilă; conflictele dintre identificări ating punctul maxim, întrucît acest copil nu poate deveni nici „cel moi mare“, nici „cel mai rr,ic“ (tendinţă regresivă) ; dacă diferenţa de vîrstă nu este mare, atunci mijlociul se angajează preu în identificarea cu cel mai mare — de aici manifestări de ■ agresivitate, de reclamare a intrusului pentru sine şi în special de demisie. Ultimul născut centrează, de obicei, atenţia mediului familial ; el captează indulgenţa părinţilor, bunăvoinţa fraţilor mai mari, devine preferatul şi răsfăţatul familiei, fapt care provoacă dorinţa de a rămîne cît mai mult timp în acest stadiu de dezvoltare, pentru ca mama să-l păstreze îndelungat ca obiect principal al iubirii. In căzui gemenilor, există o identificare reciprocă, o interferenţă a lumilor proprii, pentru ca ulterior cuplul gemeiar să se manifeste „în blcc" împotriva celorlalţi : la gemenii biviţeiin? pare să existe o agresivitate latentă reciprocă mai mare decît la cei univitelini. în cadrul fratriei multiple, primul născut (sau primii doi) poate fi cbiect-substitut pentru personajele cuplului parental ; el poate suporta, din partea fraţilor mai mici, un transfer de sentimente oedipiene, fratele cel mai mic poate fi ales de sora mai mare ca obiect al dorinţei, în măsura în care sora se simte „dezamăgită" de tată. Aşadar, fratria joacă ro! în procesul de sexuare, în ambiguitatea reia. ■ţiilor dintre sexe ; ea-poate determina fie stimă reciprocă, fie rivalitate şi dominare, fie toleranţă, fie un amestec de trăiri în proporţii diferite, amestec ce determină diverse modalităţi comportamentale ambigue, imprecise. 273. FRECVENŢĂ EEG • Unul din principalii parametri ai traseului EEG, definit prin numărul de cicluri (cicli) complete ale unui ritm într-o secundă (c/s). Ajută nu numai la diferenţierea undelor, dar şi la descifrarea semnificaţiilor lor patologice. Frecvenţele cuprinse între 8 — 30 c/s nu au semnificaţie patologică, ci sînt cunoscute sub numele de ritm Berger (mai puţin utilizat) sau unde oc şi (3. Frecvenţele cuprinse sub 7 c/s realizează ritmul Gray (denumire la fel de puţin utilizată), ceea ce, de fapt, exprimă undele 6 şi A. Modificările frecvenţei sînt reprezentate de variaţiile morfologice ale ritmurilor a şi p, în genere fără semnificaţie patologică (pentru a : lent, rapid, ascuţit, variant lent ; pentru Ş: difuz, localizat, fusuri de medicaţie, activitate tip „choppy"), şi de ritmurile 0 şi A, cu semnificaţie patologică. ţ Ritmul 0 poate fi întîlnit şi pe un EEG normal, exprimînd imaturitatea, dar o morfologie 0 sub formă de undă sau ritm ascuţit are o semnificaţie patologică : • unde 0 ascutite, monofazice, F — ^ 4_-7 c/s, A = 100-150 ;jlV, difuze, sincrone : leziuni vasculare, epilep- sie intercritic, depresii, tulburări de involuţie; • ritm 0 sinusoidal bilateral, sincron, amplu, monomorf : suferinţă de focar situată în profunzime. f| Ritmul A este un grafoelement cert ai leziunii, cu semnificaţie patologică atît morfologic, cît şi ca localizare : • variante de morfologie (A pur, monomorf, polimorf) : — A pur (0,5 —3,5 c/s), morfologie clasică, regulat, fără suprapuneri : stări comatoase, hipertensiune in-tracraniană ; — A monomorf (1—3 c/s); 1 50 — 3004uV, sinusoidal izolat sau în bufeuri : suferinţă profundă şi mediană ; — A polimorf (0,5 —3,5 c/s) neregulat, posibil suprapus: grand mal post- critic, hipertensiune intracraniană mare, vasculară sau tumorală. • variante de localizare : apariţia izolată reprezintă un element important în procesele expansive înlocuitoare de spaţiu, în timp ce aspectul generalizat este prezent în sindromul confuzional catatonic, în lues, demenţe presenile (cu valoare prog-nostică nefavorabilă). 274. FREGOLU1) iluzie • Convingere a subiectului că persoane necunoscute îi sînt familiare (hiperidentificare). A fost descris 224/Fre FrenactilW ; Frenalgie ; Frenezie/Frenitis ; Frenocardie ; Frenoiogie de .P, GOURBON şi G. FAiL, în 1927, şi denumită după marele comic şi mim al timpului, Fregoii. Se distinge de delirul-de intermorfoză (COURBON, TUSK-DOMAISON), în care, pentru bolnav, aspectul extericr al urmăritorilor este diferit. Această diferenţiere se face rar în practică, deoarece este acreditată ideea că iluzia sosiilor ar fi inversul iluziei Fregoii. Apare în bufeuri delirante, schizofrenie, deliruri de involuţie. 275. FREKENTINE(M) Olanda - DCI Amfepramonă • Psihostimulent, derivat feniî-etilaminic de tip 2-(dietiIamino)propiofe- (f3)-C0-ţH-ch3 'c2h5 nonă ; este o amină simpaticomimetică anore-xigenă, cu performanţe psihostimulatoare-inferioare amfetaminelor, iar efectul anore-xigen apropiat fenmetrazinei. Nu se asociază cu IMAO ; în timp, poate realiza farmacode-pendenţă. Acţiunea unei doze durează 5 — 6 ore. Se poate utiliza în combaterea unor efecte secundare ale neurolepticelor. 276. FRE,KVEN(M) Danemarca, Suedia -DCI Propranolol • Psihotrop betabiocant, derivat propanolic de tip l-(isopropilamino)- 3-(1-naftiloxi)-2-propanol, cu acţiune anxio-litică, cu valenţe psihostimulente şi adrenoli-tice. Nu duce la dependentă, nu se asociază cu IMAO -> BETABLOCANTE. 277. FRENACTIL(M> Belgia, Franţa, Olanda — DCI Benperidol • Neuroleptic incisiv, derivat butirofenonic de tip 1-/1-/3-(p-fIuoro-be nzoi l)propi l/-4-pi peri di I/-2-benzi mi dazolinonă, indicat în neliniştea şi agitaţia din psihozele schizofrenice catatonice şi paranoid-haîucinatorii, psihoze de involuţie, manie, în afara efectelor secundare clasice ale NL incisive, trebuie menţionată acţiunea sa pro-convuisivantă şi faptul că diminuează acţiunea L-dopa. 278. FRENALGIE (cf. gr. phren „spirit"; olgos „durere") • Termen introdus de GUiSLAIN pentru a desemna melancolia, astăzi desuet; este rar utilizat, pentru a desemna starea de dispoziţie apăsătoare, dureroasă, din depresie. 279. FRENAPYL RFG - DC! Cloforex • Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip etii(p-c!or-a, a-dimetilfenetil)carbamat, cu acţiune stimulatoare şi anorexigenă, 280. FRENEZIE/FRENITIS fcf. gr. phre-nesis• „tulburare, agitaţie") • De.numjre antică a grupului de tulburări mintale care comportă un delir. însoţit de agitaţie şi. febră. A fost descrisă de HIPOCRATE şi ulterior de GALEN, reprezentînd una din cele patru categorii nosologice ale antichităţii, alături de manie, melancolie şi letargie. Corespunde în linii mari deliriumului, în special delirului febril. 281. FRENIL(M) Polonia — DCI Promazinâ © Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic de tip 10-(3-dimetilaminopropil) fenotiazină, cu acţiune sedativă (inferioară clorpromazinei) şi antiemetică, util în tratamentele de întreţinere în psihozele cronice şi în stările psi-hopatoide. 282. FRENO- (cf. gr. phren „spirit") © Element de compunere care introduce semnificaţia de funcţie nervoasă superioară. 28?. FRENOBLABI E (cf. freno-; gr. blabe „neplăcere, neajuns") • Termen vechi pentru denumirea demenţei. 284. FRENOCARDIE (cf. freno-; gr. kar-dia „inimă") • Termen introdus de HERZ pentru a denumi triada simptomatică (căreia i-a dat ulterior numele său), constînd din : tulburări respiratorii, tulburări de ritm cardiac, stenocardie — sindrom care mult timp a fost denumit „nevroză cardiacă". Apare ca manifestare pur funcţională în tensiunea emoţională, anxietate, isterie. Termenul nu s-aimpus. 285. FRENOLEPSÎE (cf. freno-; gr. lepsis „acţiunea de a apuca") • Termen de sinteză, rar utilizat, pentru desemnarea ideilor prevalente şi obsesive. „Frenolepsia erotematică" se referă la un tip de ruminaţie mintală însoţită de tendinţa obsesivă de a pune în permanenţă întrebări. Se întîineşte în psihostenie. 286. FRENOLOGIE (cf. freno-; gr. logos „cuvînt, discurs") o Doctrină referitoare la anatomia funcţională a creierului, care a dominat gîndirea ştiinţifică a primului sfert al secolului al XlX-lea. Iniţiatorul doctrinei a fost medicul vienez GALL care o prezintă iniţial sub numele de craniologie. Termenul de frenoiogie va fi propus de fraţii FORSTER, elevii lui SPURZHEIM din etapa sa londoneză. Preocupat de descoperirea raportului care există între funcţiile cerebrale şi aspectul exterior al craniului, GALL a stabilit o listă de 27 facultăţi mintale, pe care le-a localizat cranian, astfel încît după aspectele „bose!or“ craniene să poată fi determinate aptitudinile, capacităţile intelectuale şi spirituale ale su- Frenolon (U} Frenoparalizie ; Frenoplegie ; Freud Annă Fre/225-^ biectului. Cu tot mecanicismul, arbitrariul şi haivitatea unei astfel de teorii, trebuie subliniat că ea s-a bucurat de o celebritate deosebită, la care au contribuit lucrările lui SPURZHEIM, MARIANO CUB! Y SOLER etc. şi .care a impulsionat în SUA editarea unui jurnal de frenologie. Nu i se poate reproşa, frenologiei lipsa de originalitate şi nici chiar de progres, într-o epocă în care PINEL admitea _cu greu altă participare în patogeneza bolij. psihice decît cea somatică. Criticile pe „care o serie de distinşi anatomişti şi psihiatri, începind cu FLORENS şi LELUT, le-au adus: frenologiei, .care au determinat discreditarea acestei teorii, prezintă interes şi prin argu-me.ntele căutate s’\ invocate în acest scop. Ulterior, s-a ajuns la demonstrarea. rolului, scoarţei, cerebrale şi . la descoperirea ariilor de, .proiecţie. pT: FRENOLON(M) Elveţia,' Spania, Ungaria, SUA — DCI Metofenazat 9 Neuroleptic incisiv, derivat fenotiazinic piperazinat de tip 2- /4~ /- 3~( 2- c i o r fe n ot i az i n-1.0- i I) p. r o p i I /-1 - p i -perâzinjl/etil 3,4,5-trimetoxi benzoat, cu acţiune antipsihotică rapidă, anxioîitică şi antihista-rni'ni.ca. 288. FRENONARCOZĂ (cf. freno- ; gr. nâr'ke „amorţeală") • Termen folosit în vechea''psihiatrie, pentru a denumi starea de stupor. • .: ' " •, 289. FRENOPARALIZIE (cf, freno- ; gr. par-atysis „slăbire") 9 Termen vechi, neutilirat în nomenclatura psihiatrică actuală, denumind conversia. isterică ce mimează deficitul motor de tip paralizie. 290. FRENOPATIE (cf. freno-: gr. patbos „experienţă, încercare") • Denumire veche folosită pentru bolile mintalei în general. Nu se mai foloseşte astăzi. 291. FRENOPLEGIE (cf. freno-; gr. plege „lovitură") • Termen astăzi desuet, prin care era denumit deficitul motor de tip plegic, survenit în urma unui accident vascular. 292. FRENOPLEXIE (cf. freno- ; grV plexla „lovitură**) • Termen învechit, scos din limbajul psihiatric actual, prin care era denumită mania. 293. FRENOPRAXIC (cf. freno-; gr. praxis „acţiune") • Denumire veche dată acţiunii tuturor substanţelor cu efect psihotrop. 294. FRENOTON(M) Suedia - DCI Aza-ciclonof o Tranchilizant, derivat difenilmetan de tip a,a-difenil-4-piperidfnmetanol, considerat a fi situat întrfs tranchilizante şi neuroleptice sedative. 295. FRENOTROPIC (cf. freno-; gr. tro- pos „direcţie, manieră") • Denumire veche, care astăzi nu mai este utilizată, dată agenţilor* farmacologici cu acţiune psihotropă —► PSI- HOTROPE. 296. FRENQUEL{M) Spania FRENQUEL FORT(M) Franţa & Tranchilizant, derivat difeni Imetanic FRENOTON(M>. 297. FREUD Anna (1895-1983) o Fiica celebrului medic şi psihanalist, vienez, pe care îl urmează în . cariera sa, fiind preşedinta Institutului de Formare Psihanalitică.din oraşul natal, pînă in 1938. După această dată, părăseşte Austria datorită terorii naziste, refugiin-du-se în Marea Britanie, unde se va ..stabili definitiv. A publicat o serie de lucrări referitoare ia . mecanismele de apărare ale Eulul la adult şi la copii.. 298. FREUD Sigmund Salomon (1856 — 1939) • Născut în Moravia Orientală, îhtr-o familie numeroasă, FREUD îşi petrece copilăria la Viena, detaşîndu~se de colegii săi încă din liceu, pe care îl absolvă cu distincţia „summa cum laudae". Deşi manifestă o dotare excepţională- pentru limbile străine', optează pentru facultatea de medicină, eom-pietîndu-şi în: paralel studiile cu noţiuni de* filozofie, zoologie, mineralogie. După susţinerea doctoratului nv 188Î, primii ani de activitate petrece în diferite institut® şti in- 15 — Enciclopedie d« psihiatria - cd. 140 226/Fre Freud Sigmund Solomon ţifice, în care va cunoaşte o serie de personalităţi ale vremii: Cari KLAUS, Ernest von brOcke, heynert. Din 1885, funcţionează ca specialist în netiropatologie la Salpetriâre, fiind extrem de Sigmund Freud impresionat de CHARCOT. în 1889 încearcă să*şi completeze tehnica de hipnoză la Nancy, sub îndrumarea lui BERNHEIM, dar sub Influenţa acestuia va abandona de fapt această metodă. Preocupat în mod deosebit de problema isteriei, începe să publice pe această temă,' împreună cu Joseph BREUER? „Studii asupra isteriei" (1895). încercările de a populariza descoperirile sale ştiinţifice, ca şi noile idei ce animau psihiatria europeană, se lovesc, pînă în 1902, de o mare rezistenţă din partea medicilor vienezi. De altfel, preocupările lui FREUD pentru neurologie,, din această perioadă; au fost atît de importante încît, la un moment dat, era considerat drept diagnosticianul numărul unu al Europei în ceea ce priveşte paraliziile infantile, fiind şi unul din anatomopatologii de frunte ai epocii. Nu este lipsit de importanţă nici faptul că primul său volum tipărit se referea la problema afaziilor (1891) şi că, în 1884, descoperise anestezia locală, iar în 1895 anticipase noţiunea de sinapsă (SHERRINGTON, 1897). Pornind de la tehnica hipnozei şi renunţînd apoi la ea în favoarea analizei psihice în stare de veghe, FREUD descoperă transferul, rezistenţa şi efectul asociaţiei libere, fundamen-tînd astfel tehnica psihanalizei. între 1895 şi 1902, FREUD pune bazele propriei autoanalize, în care, anaiizîndu-şi raporturile cu familia, cu pacienţii, cu opera, face efortul de autocunoaştere, soldat cu aprecierea exactă a rolului său în familie, muncă şi ştiinţă. în 1902, împreună cu primii săi discipoli, pune bazele Societăţii psihologice de miercuri. Este perioada în care începe publicarea primelor, lucrări de psihanaliză („Interpretarea viselor*4, „Psihopatologia vieţii cotidiene**) şi lucrează la „Cuvîntul de spirit şi raporturile sale cu inconştientul", „Eseuri asupra teoriei sexualităţii". în^ 1907* înfiinţează Societatea de psihanaliză din Viena, iar un an mai tîrziu, pe cea din-Zurich. Din această perioadă datează şi extrem de fecunda sa corespondenţă cu Wil-helm FLIESS, de o importanţă deosebită pentru evoluţia sa ulterioară,, care-i va permite lui FREUD o veritabilă autoanaliză. FREUD a lăsat o vastă operă psihiatrica şi. psihologica, importanţă mai ales prin; „Interpretarea viselor" (1900), „Psihopatologia vieţii cotidiene" (1904), „Trei eseuri asupra sexualităţii" (1905), „Totem şi tabu" (1913)* „Ketapsihologia" (1915), „Introducere în psihanaliză" (1916), „Eul şi Şinele** (1922), „Inhibiţie, simptom, angoasă" (1925), al cărei impact medical, psihologic, filozofic şi, în-tr-un plan mai larg, cultural, a fost marcant pentru începutul secolului al XX-lea. Această concepţie, care a demistificat inconştientul» arătîndu-i importanţa în unitatea psihismului* circumscriindu-l la evenimentele realităţii sociale şi biologice, a constituit, alături de abordarea dinamică a fenomenelor psihice* principala cucerire în domeniul cunoaşteri* relizată de FREUD. Descoperirea dimensiunii profunde a bolilor psihice, ca şi a terapiei psihanalitice, a făcut ca lucrările sale să ră-mînă în permanenţă legate de domeniul psihiatriei. Pot fi evaluate (parţial) cîteva din meritele psihanalizei freudiene, urmărind clasificarea propusă de Leonard GAVRILIU (1980): • a deschis noi orizonturi de înţelegere a comportamentului normal şi patologic» prîntr-o investigare adecvată a motivaţiei inconştiente ; • a socializat psihologia ; • a promovat concepţia genetică în psihologie, privind fenomenele psihice din punctul de vedere al genezei şi evoluţiei ; • a iniţiat un mod nou de investigare a pacientului (PAVELCU); • a contribuit din plin la ştergerea graniţei dintre normal şi patologic, dintre obişnuit şi excepţional (K. LEWIN) t • a descoperit caracteristicile sexuale ale multor activităţi psihofiziologice, care păreau să nu aibă nimic comun cu acestea Friedmănn ţs> ; Frigiditate - clasificare, delimitări, Miologie, incidenţa Fri/227 ; . • a demonstrat că afectivitatea, mai mult .decît inteligenţa,, este factorul esenţial : al vieţii, noastre cotidiene (HEVYER) ; ..şa stimulat găsirea; de noi metode, de ,, , cunoaştere a personalităţii umane (testele proiective). Fără a trece peste unele scăderi şi limite ale teoriei freildiene* care au dus de-a lungul timpului la vii dispute (primele şi cele mai celebre, declanşate de colaboratorii cei mai apropiaţi - JUNG„ ADLţR, STEKEL, RANK), şi peste tendinţa la dogmatizare a teoriei sau a unora dintre fenomene, merită să fie notată şi afirmaţia lui Â. MACE că „trecerea de la psihologia prefreudiană ; la cea freudiana este îa fel de abruptă ca. orice^tranziţie majoră'*. 299. FREUDAUf- Mfextc ^ DCI Diazepom • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de t i p 7-olor-1,3-di hi d ro-1-meti l-5-fenil-2H-1,4-benzodiazepmă, cy acţiune sedativ-hipnotică, anxiolitică, anticonvuîşiyarvtă şi miorelaxantă. Industria nt>astră farmaceutică îl produce sub numele de DlAZEPĂft(M). 300. FREUDISM -> PSIHANALIZĂ. 301. FRICĂ -> ANXIETATE. V 302. FRIEDMANN(B) boaîă - sin. G^L!-MEAU{ S) sindrom; NARCOCATALEPSIE NARCOLEPSIE. 303. FRIEDMANN(S) sindrom • Encefalită s u bac ut ă, întîlnitâ in traumatismele cranîo-cerebraie, avînd următoarele elemente definitorii : cefaiee persistentă, senzaţie de ameţeală ta efort minim, îrascibilitate marcată, astenie şi tulburări de memorie, insomnie. 3Q4. FRIGIDITATE (cf. lat. friglditas „răceală”) • Incapacitatea atingerii plăcerii or-gasrnice feminine. în sens mai larg, termenul se referă ia „răceala" (indiferenţă pînă la aversiune) unor femei faţă de actul sexual. Plecînd «de la acest sens larg, s-au formulat mai multe opinii referitoare la conţinutul termenului, dintre care, după MUSAPH şi ABRAHAM, pot fi evidenţiate, următoarele : • Incapacitatea femeii de a elabora răspunsuri adecvate ia stimulii sexuali. Este cazul în care sexualitatea este reprimată printr-un mecanism nevrotic (conflict intra-, interpersona! între dorinţă şi satisfacţie), avînd drept rezultat imposibilitatea obţinerii orgasmului. Acest tip de tulburare este caracteristic personalităţilor dizarmonice isterice, psihozelor schizofrenice, maniaco-de-presive, oiigofreniilor grave: Este forma de fri-gi di tatei care are cel mai .pronunţat fundament: psi ho patologic. • Hiposexualitatea ■ în sensul abseriţei dorinţei şi obţinerii dificile a-excitaţiei sexuale, trăsătură care, alături de alte „insuficienţe** emoţionale, marchează întreaga personalitate a femeii. • Anorgasmîe propriu-zisă -- prin analogie cu impotenţa masculină (punct de vedere criticabil, datorită absenţei unei similitudini între cele două modalităţi de satisfacţie orgasmică). Discutabilă este şi delimitarea frigidităţii in 3 frigiditate totală (imposibilitatea realizării plăcerii sexuale, indiferent de partener, tehnică, de completitudinea actului sexual eţc.) şl frigiditate relativă (prezenţa dorinţei, a interesului sexual, dar incapacitatea de a ajunge la orgasm), criteriile de apreciere rămînind în' sfera unei considerabile subiectivităţi. Criteriul etiologic împarte frigiditatea în 3 • primară totală (absenţa întregii game a senzaţiilor de satisfacţie sexuală) şi primară parţială ; 9 secundară (datorită unor factori organici locali sau psihogeni). Avînd în vedere incidenţa remarcabilă a frigidităţii în rîndul populaţiei feminine (majoritatea autorilor dau cifre de aproximativ 50%, dar sînt unii care o apreciază la 90%) şi faptul ca frecvenţa ei este mult crescută în 228/Fri Frînganor(M); Frisium ; Fromm Erich ; Frontal($> raport cu impotenta, simptomul implică abordări psihiatrice, psihoterapeutice şi sexologice. 1RĂUTIGAM apreciază că, în primul an de căsătorie, 25% din femei nu au niciodată orgasm, în următorii 5 ani de căsătorie — 17%, iar în 20 ani acest procentaj se reduce Ia 11%. Oefi rezultatele intervenţiei terapeutice sînt apreciate de ctle mai multe ori ca „de-cepţionante" (POINSO), frigiditatea nu impietează în mod direct sau semnificativ asupra fenomenwlui reproducerii sau înţelegerii con-]ug*Je. 305. FRINA'Mi Grecia - DCI Propranolc1 m Psihotrop feetablocant, derivat propanolic de tip 1-(isopropilamino)-3-(1-naftiloxi)-2-pro-panol, cu acţiune anxioîitică, cu valenţe psiho-stimulente şi adrenoiitice. Nu duce la dependenţă, ny se asociază cu IMAO ■-» BETABLO-CÂNTE. 306. FRINGANOR<*> Portugalia - DC! Fendimetrazinâ m Psihostimulent anorexigen de tip (-F)-3,4-dimetil-2-fenilmorfo!ină, cu efecte simpaticomimetice reduse, indicat in astenie, presenilitate, sevraj, toxicomanie, obezitate secundară curei neuroleptice, tulburări de dinamică sexuală ; contraindicat în stările de excitaţie psihomotorie, anxietate, sarcină, comiţialitate. 307. FRISIUM(M) Anglia, Austria, Belgia, Italia, RFG — DCI Clobozom m Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1-metiî- S-fenil-1 H 1,5-benzodiazepin-2,4{3H ,5H)-dio-nă, cu acţiune anxioîitică ?i sedativă uşor Inferioară seriei, indicat şi-în boli psihosomatice, distonii neurovegetative, nevroze ce-nestopate f este utilizat în tratamentul ambuiator, neinfluenţînd reflexele conducătorilor auto. 308. FR6HLICH(,) sindrom - sin BA- BINSKI —FR6HLICH( S) sindrom ADI- POZO-GENITAL(s) sindrom, 309. FROMM Erich (1900-1980) • Sociolog şi psiholog german, cunoscut pentru tentativele sale de a apropia materialismul istoric de psihanaliză, referindu-se (şi aduCînd prin aceasta un element nou faţă de FREUD) la faptul că structura personalităţii umane nu este determinată numai de date biologice, ci şî de societatea în care trăieşte, de istoria la care participă. El încearcă să stabilească forţele care, în afara tendinţelor conştiente, determină comportamentul uman, concluzionând ca. aceste forţe .sînt „tendinţe psihice lăuntrice", reprezentînd. de fapt . tendinţa de estompare a individualităţii, de a se pierde în masă, de a deveni ceea ce societatea consideră că individul trebuie să fie. Idealistă şi conformistă, teoria sa nu a stîrnit un interes deosebit. Dintre operele sale pot fi menţionate s Erich Fromm „Fuga de libertate**, „Psihanaliză şi religie", „Societatea sănătoasă14, „Arta iubirii", „Conceptul de om Ia Marx'1, „Revoluţia speranţei1', „Criza psihanalizei*', „Anatomia distincta vss mului uman", „Limbajul uitat". 310. FRONTAL ş\ PREFRONTAL(#) sindrom (cf. lat. frons „frunte" ; prae „în faţa, anterior") • Sindrom complex, caracterizat prin tulburări ale motricităţii şi ale funcţiilor psihice superioare, survenind în condîţiî etiologice variate: afecţiuni vasculare cerebrale, tumori cerebrale, traumatisme cran io cerebrale, afecţiuni degenerative etc. Recent dezvoltat filogenetic, lobului front tl i se descriu, din punct de vedere funcţional, trei regiuni : aria motorie primară, cu roi in motilitate ; aria premotorie, cu rol în mişcâr rile automate şî vorbire : aria prefrontalâ; aflată în conexiune cu restul structurilor corticaie, în special cu cortexul limbic şi cu hipotalamusul, avînd rol în desfăşurarea activităţii psihice, , Tulburările motilităţii care apar în sindromul frontal constau în perseverare motorie, grasping, ignorarea motorie şi spaţială a unei hemicorp, tulburări oculomotorii. Afectarea zonei prefrontale (socotită mult timp „mută") determină ataxia frontală, a- Frontal şi Prefrontal (S) ; Frugol ţM> ; Frumkin lac oh ; Frumos Fru/229 praxia mersului, apraxia feţei, apraxia ideo-ircotorie, „apraxia orientării spaţiale", manifestări de tip epileptic. în sindromul frontal,' activitatea suferă o diminuare globală, bolnavul fiind apatic, indiferent, executînd cu dificultate activităţi elementare. In formele grave, apare mutismul akinetic. Mai rar se manifestă agitaţie psiho-motorie. Tulburările de memorie evoluează progresiv, mregistrîndu-se o amnezie antero-gradă. Atenţia suferă modificări în afectarea zonei prefrontale, hipoprosexia fiind globală. Tulburările de orientare se manifestă frecvent, în cadrul sindromului prefrontal, prin dezorientarea temporospaţială, determinată de sindromul confuzional. Tulburările conştienţei merg de la somnolenţă pînă ia comă. Afectivitatea suferă perturbări importante. La debutul afecţiunii, ele au aspectul unei euforii, care reflectă (probabil) eliberarea hipotalamtisului de sub influenţa unor mecanisme inhibitorii. Adeseori, subiectul prezintă manifestări de tip moriatic. Exaltarea afectivă nu se menţine constantă în timpul bolii, ci are tendinţa de a se produce intermitent, pe un fond de indiferenţă afectivă, apatie şi abulie. Ea poate fi însoţită şi de tulburări instinctuale, hipererotism şi pierderea simţului etico-moral. Alteori, pe fondul apato-abulic, apar stări depresive, îrascibilitate, cverulenţă. O manifestare frecventă şi caracteristică în cadrul afectării frontale o reprezintă sindromul pseudodemenţial, care poate îmbrăca uneori aspectul tabloului clinic din paralizia generală, fn unele cazuri, se instalează o paralizie psihică în partea opusă leziunii, fără să se obiectiveze în apraxie, semne piramidale sau tulburări de sensibilitate. Deşi din punct de vedere psihic sindromul este complet, din perspectiva somatică este un hemisindrom demenţial, cantonat ia nivelul hemicorpului opus leziunii. .Dacă este posibilă îndepărtarea factorului etiologic (de exemplu, ablaţia unei tumori), deficitul psihic dispare în mod spectaculos, justificînd denumirea de sindrom pseudodemenţial (BAGDASAR şi ARSENI). Gatismul, întilnit frecvent în sindromul frontal, pare să corespundă atît deficitului psihic, cît şi unei afectări a sistemului de control sfincterian, prin pierderea influenţei exercitate de conexiunile frontale. 311. FRUGAL^ Argentina FRUGALAN(M) Franţa — DC! Furfenorcx 9 Psihostimulent, derivat feniieti laminat, de tip (-f)-N-metil-N-(a-meţilfenetil)furfurilamina,, cu marcate valenţe anorexigene. . 312. FRUMKIN lacob (1902-1978) • Psi- hiatru* sovietic. Elev ai lui GANNUŞKIN, conduce din 1932 catedra de psihiatrie din Kiev. Face cercetări privind probleme legate de epilepsie. De asemenea, este preocupat de nosologie şi diagnostic diferenţial. Lucrări mai importante : „Contribuţii in problema clasificării epilepsiei" (1938), „Terminologia psihiatrică" (1939), „Ghid de diagnostic diferenţial al bolilor psihice'4 (1950), „Psihiatrie, tabele şi scheme" (1971). 313. FRUMOS 9 Categorie fundamentala rt esteticii tradiţionale. Atribut al desăvîrşirii formale, frumosul constituie una dintre ipostazele privilegiate in care subiectului i se dezvăluie in rnod intuitiv, în întruchipări sensibile, perfecţiunea. în vreme ce sublimul revelează perfecţiunea în chip grandios, covârşitor, semnalînd o măreţie transcendenta, frumosul răspunde năzuinţei subiectului către perfecţiune, înfăţtşînd tendinţa imanentă spr-desăvirşire, ce stă ascunsă în orice exemplar al fiinţei. Ceva este frumos intrucît şi in măsura in care aparenţa sa devine apariţie transparentă, reveiînd o tentaţie a desăvîrşirii ce nu poaU-fi percepută în toate ipostazele sale. Simţul artistic îşi probează acuitatea prin sesizare* intuitivă a acestor forţe revelatoare ale lucrurilor, iar sentimentul frumosului este o jubilaţie sui generis, ce însoţeşte intuirea virtualităţilor întru desăvirşire pe care lucruri! > nu le dezvăluie decît în anumite înfăţişări revelatorii. Greu de surprins intr-o formula exactă şi intim asociat cu toate categoriile estetice, frumosul rămîne pînă astăzi problematic, angajînd controverse aprinse in jurul unor chestiuni fundamentale, fn ceea ce priveşte esenţa frumosului, dificultăţile interpretării sînt considerabil amplificate d*- l-* senţa frumuseţii „pure", dată ca valoare piară, în sine suficientă şi oferindu-s*», 1 i: t nici un adaos deformator, contemplu:;. Nimic nu este doar frumos şi atît jj întotdeaun frumuseţea subzistă în mod inefabil ca ati de ordin secundar a! unei întruchipai-. '.nri stanţiale, în care se contopesc şi alte dimensiuni axiologice': binele moral, utilul, adevăr ui, sacrul, magicul etc., frumoasă fiind arrnorn * şi deschiderea lor căţfe propria perfecţiune, fată de ce variatele încercări de definire a frumosului ca atare au simţit nevoia unei neîncetate raportări a acestuia la alte valori. Sincretismul activităţii nu s-a sfiit să contopească frumosul cu binele şi utilul, punînd aceste valori să se susţină reciproc, într-o relaţie de consubstanţialitate, exprimată de idealul platonician al nobleţii omeneşti — Kaloka-gathon : frumosul (kaiîone) aflat în indisolubila uniune cu binele (agat hon). Ulterior, alte 230/Fru Frumos ; Frustrare încercări de definire au: privit frumosul ca ,Yspi:endor veri" (înfăţişarea splendidă ‘a adevărului revelat, la neoplatonicieni),= ca „spleri-dor brdinis" (splendoarea ordinii cosmice, ia Sfi AUGUSTIN), ca „splendor formae“ (splendoarea formei — în sensul peripateftic de configuraţie modelatoare a substanţei inerte - Ja Toma d'AQUINO). ; .t Epoca modernă cunoaşte iniţierea şi adîn-cirea procesului de diferenţiere şi autonomizare a valorilor care, desprinse din unitatea sincretică originară, încep a-şi defini un specific, propriu, ireductibil. Prima tentativă (si cea mai plină de urmări) de autonomizarea domeniului estetic în plan teoretic îi -aparţine 'lui K'ANT, care defineşte frumosul drept „ceea ce place fără concept" — concepţie mai fertilă decît cea hegeliană, în care frumosul este subordonat adevărului metafizic, întrucît nu e;decît o întruchipare sensibilă a Ideii. încercările moderne de definire autonomă a frumosului s-au străduit să evidenţieze atributele slhnptomale ale valorii estetice, considerată îh sine. Printre acestea s-au impus atenţiei măsura, echilibrul sau armonia. Acestea fiind însă precepte normative şi nu concepte descriptive, rămîn la rîndul lor problematice. Definit prin atributele sale, frumosul tinde a se dizolva în alte categorii estetice, fără a-şi dezvălui substanţa intrinsecă ; F. BAYER; de exemplu, priveşte frurriuseţea ca echilibru între sublim şi graţios. în plus, măsura, echilibrul şi armonia caracterizează în mod ufti-{âteral frumosul, înfăţişîndu-l în ipostaza lui apolinică (Fr. NIETZSCHE), în contrast cu care subzistă polul dionisiac al frumuseţii, izvorît din tumultul proteic al formelor, generator de patos şi extaz. Exasperaţi de polivalenţa atît de accentuată a frumosului, esteticienii ultimului veac şi jumătate au optat pentru identificarea frumosului cu esteticul in accepţiunea lui cea mai largă, asociind idealul estetic cu perfecţiunea. Primul estetician care a substituit categoriei tradiţionale de frumos ideea de perfecţiune artistică a fost SCHLEIER-WACHER. Pe această direcţie de interpretare se înscrie şi ideea lui K. MARX — expusă în „Manuscrise economico-filozofice" - că a da formă lucrurilor în conformitate cu legile frumosului înseamnă a'&tia întotdeauna obiectului măsura care îi inerentă. Realizarea teindenţială a măsurii inerente nu e altceva decît năzuinţa de a realiza perfecţiunea. în estetica românească, teoria lui Tudor VIANU sugerează mereu că esenţa frumosului vizează armonia pe care o degajează perfecţiunea. O altă controversă de lungă tradiţie priveşte raportul dintre frumosul artistic şi cel natural, Urmînd teoria platoniciană a esenţelor, pure sau activismui transcendental kantian, sistemele clasice germane — conservatoare în promovarea ideii primordialităţii demiurgice a spiritului —, n-au acceptat autenticitatea frumosului natural, ci au limitat obiectul esteticii la frumosul artistic. Pornind, în general, de la considerarea deosebirilor existente între frumuseţea artistică şi cea naturală; sub raportul gradului de perfecţiune, de puritate, aceste doctrine tratează frumosul natural ca imperfect, impur şi, ca atare inferior, atribuind exclusiv artei misiunea de a înălţa empiricul brut la rangul desăvîrşirii formale şi expresive. Reacţia împotriva acestei idei a fost proclamarea — nu mai puţin excesivă, ci uneori împinsă pînă la trivialitate — a superiorităţii naturii asupra artei. Prezent în miezul tuturor marilor concepţii estetice, de la PLATON şi ARISTOTEL pînă la începutul secolului XX, conceptul de frumos tinde a fi abandonat în ultimele decenii. Nu este vorba de o criză a problemei frumosului, ci a problematizării sale tradiţionale, caracterizate prin rigiditate dogmatică, excesivă sistematizare şi gratuitate normativă, neajunsuri ce tind a fi depăşite astăzi de un demers mai riguros, deschis pluralismului interpretativ sau metodologic şi reflecţiei autocritice. 314. FRUSTRARE {cf. lat, frustarrî „a amăgi, a înşela") • Situaţie în care un obstacol (denumit eveniment sau element frustrant) intervine în calea satisfacerii unei trebuinţe (intenţii, dorinţe) şi modifică astfel comportamentul persoanei. Este posibil ca scopul sau motivul unui comportament să nu fie conştient, astfel Frustrare ; primara, secundara Fru/231 Incît subiectul să resimtă consecinţele frustrării (de exemplu? angoasa, anumite emoţii, schimbările de dispoziţie), fără să ştie exact căror cauze se datoreşte ceea ce simte el. Consecinţele frustrării sînt mai grave sau mai puţin grave, în funcţie de natura obstacolului, de natura şi intensitatea motivaţiei, de particularităţile structural-dinamice ale persoanei Ce suportă frustrarea. în funcţie de raportul cu.realitatea, reacţia la frustrare semnifică adaptare sau neadagtare la situaţie, deci se înscrie în normal sau în patologic. Există două categorii mari de frustrare : 0 frustrare primară — tensiunea şi insatisfacţia subiectivă sînt provocate de absenţa obiectului necesar finalizării unei trebuinţe active (model de frustrare primară : lipsa hranei) ; % frustrare secundară — un obstacol interior sau exterior, pasiv sau activ, apare în calea comportamentului motivat, îndreptat spre obiect. Frustrarea secundară se poate obiectiva în patru tipuri de obstacole : • obstacol pasiv extern (de exemplu; un animal înfometat, separat de hrană printr-o grilă); la om, acest tip de obstacol este frecvent, datorită lipsei unui mijloc indispensabil în atingerea scopului ; • obstacol pasiv intern — constă într-o incapacitate (neputinţă) a persoanei. După ADLER, inferiorităţile fizice declanşează o serie de frustrări care, la rîndul lor, antrenează comportamente normale sau patologice, reuşite sau eşuate, pentru rezolvarea acestor frustrări. Persoana încearcă să-şi compenseze inferioritatea, dar cînd efortul depăşeşte limitele scopului intentionat, el supracompensează (-> COMPENSARE). Se întîmpJă ca persoana să dezvolte un interes anume pentru un domeniu pentru care ea nu are aptitudini reale (există indivizi ce manifestă interes în profesii pentru care nu sînt dotaţi, pentru care nu posedă însuşirile necesare) ; • obstacol activ intern : constă într-o pulsiune secundară cu acelaşi obiect, dar cu sens opus unei pulsiuni iniţiale, deci o competiţie între două motivaţii cu acelaşi obiect, dar cu sens diferit. Este unul dintre mecanismele anumitor fenomene psihopatologice, reprezentînd de fapt un mecanism al conflictului in sensul psihologiei profunde (ciocnirea a două trebuinţe de intensitate egală, dar de sens opus) Ş • obstacol activ extern : situaţia în care subiectului i se interzice de către cineva, sub ameninţare cu pedeapsa, îndeplinirea unei activităţi (interdic-ţiile). Conflictul apare ca o situaţie de frustrare secundară, în care intervin obstacole active, interne sau externe. La adult, conflictele interne sînt mai importante şi mai specifice Ş din punct de vedere experimental (şi în special ia animale), este mai uşor de provocat o situaţie de frustrare (şi un conflict) cu obstacol extern activ sau pasiv. După DELAY şi PICHOT, se pot studia trei categorii mari de reacţii la frustrare : la animal, la copil, la omul adult, Cele mai complicate sînt reacţiile adultului, întrucît comportamentele lui implică mai frecvent fenomene de mascare, de deghizare, de deformare. $ Frustrarea în psihologia animala. Se degajează trei situaţii posibile : & agresiune reacţională şi deplasarea agresiunii : agresiunea este cea mai obişnuită reacţie la frustrare, apărînd atunci cînd un animal pătrunde în teritoriul altui animal din aceeaşi speţă; deplasarea se referă fa făptui că o reacţie agresivă condiţională se declanşează odată cu reiterarea stimulului ce a condiţionat-o, dar faţă de alte obiecte decît obiectul iniţial care a suportat agresiunea: • frustrare şi comportament rigid : la frustrări repetate, animalul adoptă un anume mod de comportament reactiv, posibil bine adaptat iniţiat, reluat însă şi în situaţii noi, care nu duc la adaptare (fenomenul explică şi o serie de manifestări umane patologice sau la limita cu patologicul). Este tipul de comportament care persistă, în mod steril, deşi ar exista soluţii mai bune pentru rezolvarea situaţiei noi (rigiditatea este o trăsătură a personalităţii care constă m stereotipia reacţiilor) } m comportamentul de „hoarding" : influenţa frustraţîei manifestată ia o vîrstă tînară asupra comportamentului ulterior. Frustrările apărute la o vîrstă tînără determină modificări de reacţie, reluate în situaţii noi, care evocă situaţia iniţială (de exemplu : s-a experimentat şi s-a constatat, la animalele tinere, că hrana insuficientă şi asigurată doar în prima parte a zilei determină un comportament 232/Fru Frustrare ; ia copii, reacţii fa frustrare de acumulare a unor rezerve alimentare ; după reglementarea problemei hranei, acest mod de manifestare a dispărut ; animalele adulte supuse aceluiaşi tratament de restricţie alimentară au prezentat şi ele comportamentul de tip hoarding ; dar !a cele care îl prezentaseră şi iniţial, la vîrstă tinără, acest comportament a apărut mult mai intens şi mai prelungit) . 0 Frustrarea la copii. Este uşor de observat, intrucît reacţiile apar la conflicte minore şi sînt imediate ; modificările la frustrare ale adultului vor fi influenţate de stilul de reacţie la frustrare adoptat în copilărie. Foto ; Lajos Bajtai • Reacţiile imediate la frustrare, observate în viaţa curenta, pot fi : — reacţii de agresivitate, împotriva diverselor lucruri sau a altor specii care au provocat frustrarea ; reacţiile se pot deplasa de la agen- tul frustrant (de exemplu- părinţii) asupra altor obiecte (jucării etc.), în măsura în care, date fiind relaţiile de statut şi de rol din cadrul familiei, copilul nu-şi permite descărcarea mîniei asupra factorului frustrant ; -- gelozia este şi ea (în special în raporturile dintre fraţi) o manifestare a frustrării sau a sentimentului de a fi frustrat ; —- izolarea, combinată uneori cu ostilitate şi îmbufnare (copilul se refugiază într-un colţ sau în camera lui, pînă cînd perturbarea emoţională cauzată de frustrare se stinge) ; — hipersensibilitatea - diminuarea toleranţei la frustrare în urma unor frustrări repetate ; constă în reacţii exagerate in raport cu intensitatea stimulului frustrant i — dependenţa - - reacţie secundară, manifestată prin căutarea unul sprijin sau a unei protecţii din partea unui părinte, în scopul de a evita frustrări ia care copilul s-a sensibilizat ; -- egoismul — refuzul de a coopera cu altul, de a da altuia spre folosinţă, chiar in cadrul jocului, obiecte care-i aparţin. Se întîmplă ca aceste reacţii, specifice şi imediate, pe care copiii le manifestă la frustrare, să se combine (exemplu : hipersensibilitatea cu dependenţa sau cu izolarea). Ele sînt/ de asemenea, legate de felul în care se rezolvă complexele în viaţa infantilă şi de interiorizarea interdicţiilor parentale (formarea Supra eu!ui). * Reacţii la frustrare în condiţii experimentale. Posibilitatea unor studii experimentale în acest sens este restrînsă, dat fiind pericolul unor modificări negative ale personalităţii. Totuşi, s-a constatat la copilul frustrat o reacţie de agresiune : revenirea la un comportament propriu, dar anterior stării actuale de dezvoltare psihică şi somatică. Astfel, enurezisul poate fi în unele cazuri o conduită regresivă, dar şi cu semnificaţie agresivă împotriva părinţilor, percepuţi ca sursă de frustrare in momentul în care se naşte un frate sau o soră (- COMPLEXUL RIVALITĂŢII FRATERNE). S-a constatat, In urma unul experiment pe copii de 5 ani (BAR- Frustrare : la copii, la adult Fru/233 KER, DEMBO şi LEW!N, citaţi de DELAY şi PICHOT), că regresia, ca reacţie la frustrare, a determinat un declin de 17 luni în vîrsta mintală. Există un raport direct proporţional între intensitatea frustrării şi pro- funzimea regresiei. • Frustrarea provenind de Io părinţi şt comportamentul social : în familie copilul este supus unor interdicţii care variază în funcţie de personalitatea părinţilor, de nivelul social şi cultural al vieţii familiale. De obicei, copiii supuşi unei foarte severe discipline de familie sînt incapabili să exprime agresivitatea într-o situaţie socială, dar pot fi intens agresivi într-o situaţie de joc. Dacă, pe parcursul unui test, comportamentul este marcant agresiv, acest lucru ar putea corespunde faptului că; în situaţii sociale reale, agresivitatea este inhibată (de aici, prudenţă în interpretarea • situaţiilor artificiale folosite ca test). • Evoluţia reacţiilor la frustrare în funcţie de vîrstă : pe măsura înaintării copilului în vîrstă, reacţiile la frustrare devin mai puţin imediate şi îşi pierd intensitatea şi frecvenţa iniţială. Maturizarea şi educaţia cresc gradul de toleranţă la frustrare. Se pot crea în copilărie (după atitudinea părinţilor faţă de reacţiile copilului), moduri habituale de reacţie la frustrare, care se pot prelungi, sub o formă sau alta, în comportamentul adult (exemplu : părinţii favorizează sau chiar încurajează reacţiile de izolare şi dependenţă, în schimb nu le tolerează pe cele de mînie şi agresivitate). Situaţia de boală constituie, la adult, o frustraţie care favorizează, în cadrul regresiunii, reapariţia unor reacţii infantile, cel mai adesea reacţia de dependenţă (faţă de medic sau faţă de o altă persoană securizantă din mediul apropiat). ^ Frustrarea la adult. Reacţia adultului la frustrare este mai puţin intensă şi mai puţin imediată (dat fiind pragul de toleranţă mai crescut), dar poate fi mai profundă şi mai durabilă^' evenimentul frustrant trăit provoacă o serie de reacţii între normal şi patologic, în funcţie de intensitatea obiectiv-reaiă a evenimentului, combinată (mai ales în unele cazuri) cu intensitatea trăirii situaţiei (deci ceea ce persoana resimte ca frustrant datorită modalităţii sale particulare de a simţi). Reacţiile la frustrare se manifestă adesea sub o formă deghizată sau mascată. Este cazul agresivităţii, considerată de FREUD ca „reacţie primordială'1, care apare ori de cîte ori satisfacţia conformă cu „principiul plăcerii" este blocată. Realitatea în sine este un agent frustrant, întrucît ea nu oferă doar obiecte de satisfacţie, ci şi interdicţii care însoţesc aceste obiecte sau blochează calea spre ele. Iniţial, agresivitatea se îndreaptă spre obiectul exterior frustrant ; în măsura în care acest lucru trezeşte teama de pedeapsă, heteroagresi unea se poate transforma însă în autoagresiune (idei de culpabilitate, suicid). în context, FREUD foloseşte termenul de deplasare a agresiunii : subiectul reacţionează la frustrare prin schimbarea obiectului agresiunii, ceea ce îi permite să scape de frustrare în interpretarea numeroaselor comportamente sociale. Teoria lui FREUD asupra dualismului puisionai aduce consideraţii noi teoretice legate de agresivitate : odată admisă existenţa pulsiunii morţii, ca pulsiune fundamentală (opusă libidoului), el consideră că agresivitatea îndreptată spre exterior îşi are originea în instinctul morţii, deci agresivitatea nu este doar o consecinţă a frustrării -> PULSIUNILE VIEŢII; PULSIUNILE MORŢII. In teoria modernă asupra frustrării, pot fi considerate ca esenţiale următoarele aspecte (după J. DELAY si P. PICHOT) : m frustrarea provocată de o agresiune directă împotriva sursei de frustrare, în care importanţa frustrării depinde de trei factori; forţa motivaţiei, măsura în care obstacolul blochează calea spre scop, numărul comportamentelor motivate frustrate ; m inhibarea actului agresiv direct : este în funcţie de pedeapsa aşteptată de subiect pentru împlinirea actului ; m deplasarea (schimbarea obiectului agre-siunii) : tendinţa la deplasare se accentuează pe măsură ce inhibiţia agresiunii directe este mai puternică (de exemplu, un subiect reprimat de o persoană mai puternică decît el reprimă, la rîndul lui, o persoană, mai slabă). Mecanismul fiind în general inconştient, comportamentul ca atare poate apărea incomprehensibil ; 234/Fru Frustrare fi conflict ; Frustrare^ > ; Ftiriofobie ; Ftiziofobie m modificarea form.es agresiunii : în genere, cultura, educaţia, interiorizarea interdicţiilor determină o inhibare a agresivităţii directe, o schimbare a formei de manifestare directă, într-o altă formă, social acceptabilă (de exemplu, ironia). în relaţia me-dic-bolnav( în special în cazul personalităţilor isterice, medicul suportă frecvent o frustrare în prezenţa crizei isterice, intrucît posibilităţile medicale curente nu sînt de natură să rezolve această criză; astfel, medicul dezvoltă o agresiune reacţională, iar pacientul, la rîndul său, se simte frustrat prin insuficienţa tratamentului medical în raport cu simptomeie saie ; • autoagresiunea : poate interveni dnd heteroagresî unea este puternic inhibată; este favorizată de faptul că individul se consideră sursă a frustrării iniţiale, iar o agresiune directă este inhibată de Eu şi nu de un agent exterior ; • agresiunea, ca manifestare, are şi' valoare de catharsis, ceea ce reduce incitarea la noi agresiuni. Anumite tehnici de psihoterapie ia copii folosesc catharsisul tendinţelor agresive : distrugerea unor obiecte (de exemplu păpuşi), care reprezintă simbolic diferite personaje. Frustrare şi conflict. La adult, o mare importanţă o au obstacolele active interne, care sînt ±'ursa conflictelor de tip apetenţă-aversiune. O serie de obiecte care constituie, originar, obiecte specifice (scopuri) ale comportamentului pulsional devin (prin învăţare, educaţie) obiecte de aversiune (pentru că sînt interzise). Persoana capătă faţă de eie o atitudine ambivalenţă. Psihanaliza interpretează mecanismul diferitelor fenomene conflictuale prin jocul de forţe şi motivaţii care aparţin celor trei «nstante ale ’ aparatului osihic (a doua topică a lui FREUD) - CONFLICT, AGRESIVITATE, 315. FRUSTRARE^ test fPiCTURE FRUSTRAT! O N TEST, conceput" de S. ROSEN-ZWEIG) * Test de evaluare a modalităţilor de reacţie la frustrare : după clasificarea lui ). DELAY şi P. PICHOT, face parte din tehnicile proiective interpretative. Testul consta în 24 de situaţii, reprezentînd experienţe frus-trante din viata curentă. Aceste situaţii sînt schematizate grafic şi implică două personaje : cei care frustrează direct (sau transmite o frustrare) şi cel care suportă frustrarea. Subiectul trebuie să răspundă ia test cu primul lucru care îi vine în minte. Reacţiile la frustrare se înscriu în trei categorii, după tipul de soluţiof%»re;a situaţiei ; • dominanţa obstacolului (Obstacle Domi-nance : O-D) — obstacolul este menţionat de subiect în răspunsul său, fie ca un comentariu asupra importanţei obstacolului, fie sub forma unei interpretări, în care obstacolul este considerat ca neimportant sau chiar favorabil ; • apărarea Eului (Ego-Defense : E-D) — subiectul, fie că aruncă vina asupra altcuiva, fie că acceptă responsabilitatea* fie că neagă orice responsabilitate, afirmi rid că nimeni nu poartă răspunderea situaţiei ; • persistenţa trebuinţei (Meed-Persisten-ce : N-P) — răspunsul este concentrat pe tendinţa de soluţionare a frustraţiei | subiectul fie solicită serviciile unei alte persoane, fie face o corecţie necesară, fie consideră că timpul va aduce o rezolvare. După direcţia agresiunii, există trei categorii de reacţii : • extrapunitive (E): agresiune dirijată spre exterior ; • intrapunitive (I) : agresiune dirijată spre subiect ; • impunitive (M) : agresiunea este evitată, situaţia frustrantă fiind diminuată, considerată ca neimportantă? nu se atribuie nimănui nici o vină. Din combinarea celor trei tipuri de soluţionare a situaţiei cu cele trei tipuri de direcţie a agresiunii, rezultă nouă factori de cotare. Majoritatea răspunsurilor comportă numai unul dintre aceşti factori ; dacă într-un răspuns există două propoziţii distincte, pot fi implicaţi doi factori ; foarte rar un răspuns poate comporta un a! treilea factor. Interpretarea protocolului presupune : • calcularea GCR (Group Conformity Ra-ting/indicele de conformitate cu grupul), care măsoară conformitatea răspunsurilor subiectului cu răspunsurile date de media populaţiei ; • examinarea patternurilor (modeie de reacţie pentru comportamentul ia frustrare) ; • examinarea tendinţelor (trecerea de la o categorie de răspunsuri ia alta, pe parcursul probei). 316. FTlRIOFOBÎE(F> (cf. gr. phtelr „păduche" ; phobos „frică") • Teamă obsesivă de păduchi. 317. FT!ZIOFOBIE(F) (cf. gr. phtlsis „distrugere"; phobos) — sin. TUBERCULOFO-B!E; Fulton(S> La alcoolic, fuga poate apărea ca un automatism ambulator, asemănător celui din stările crepusculare ; la capsomani/ îmbracă un caracter periodic, coincizînd cu consumul excesiv de alcool. In cadrul delirului halucinator acut din stările toxico-infecţioase, fuga se manifestă ca un raptus, grevat de o mare periculozitate, fiind posibile acte de auto- şi heteroagresi vitale. în depresia melancoliformă, subiectul, terorizat de pericolul ce planează asupra lui, chinuit de marea încărcătură anxiogenă, poate recurge la fugă pentru a scăpa de supraveghere, fugă ce se poate sfîrşi prin ducerea la îndeplinire a ceea ce a devenit pentru melancolic unica soluţie posibilă: autoliza. în delirurile cronice, fuga apare ca urmare a ideilor de urmărire, de persecuţie. Pe un fond de perfectă claritate a conştiinţei, delirantul fuge pentru a se sustrage persecuţiilor. Fuga schizofrenului este intempestivă şi absurd motivată. La întîrziaţii mintali, fuga are un aspect complet nemotivat, dezorganizat, uneori nici nu este o fugă propriu-zisă, ci o rătăcire, în sindroamele demenţiale profunde, cu dezorientare temporo-spaţială, ia caracterul „fugii amnestice“. Dementul scăpat de sub supraveghere îşi părăseşte domiciliul şi, nemaiavînd capacitatea de a-şi regăsi reperele spaţiale, se rătăceşte. Se impune o diferenţiere a fugii din circumstanţele patologice descrise mai sus, de următoarele cazuri : • fuga apărută în condiţii normale, de evitare a unui pericol iminent, reprezentînd o reacţie de apărare ; • DROMOMANIA (-♦), impulsiune irezistibilă, periodică de a călători ; • VAGABONDAJUL (~>), stare de lungă durată a indivizilor inadaptaţi social neinseraţi socio-profesional. 321. FUGĂ DE IDEI • Tulburare a gîndirii, constînd într-o accelerare a fluxului ideativ, ideile, imaginile, amintirile, amestecîndu-se într-o înlănţuire rapidă, care poate menţine uneori un caracter relativ ordonat şi coerent, alteori determinînd însă incoerenţă (divagaţie, detalii nesemnificative, asociaţii superficiale făcute în special prin asonanţă, rimă, contrast, contiguitate). Această tulburare este caracteristică stărilor psihopatologice însoţite de excitaţie, asociată cu hipermnezie şi labilitate prosexică, astfel încît gîndirea nu se poate orienta spre un anumit obiectiv. Apare în sindromul maniacal, în stările de agitaţie psihomotorie din psihozele toxico-infecţioase, în faza de excitaţie a beţiei alcoolice, în diverse intoxicaţii. Este un simptom caracteristic pentru episodul maniacal din psihoza afectivă bipolară. Trebuie diferenţiat de digresiunile obişnuita pe care unele persoane ie fac în discursul ton (urmate, de regulă, de reluarea şirului ideilor) şi de scăderea asociaţiilor din discursul schizofrenului, în care trecerea de la o idee la alta se face printr-o legătură simbolică, cu înţeles accesibil numai bolnavului. în forme extreme, discursul maniacal ia un aspect telegrafic, fuga de idei nemaiputînd fi cuprinsă într-un suport semantic corespunzător 322. FUGĂ ÎN BOALĂ - ^2’ REFUGIU N BOALĂ. 323. FUGĂ ÎN SĂNĂTATE • Tentativă de nerecunoaştere a unei boli reale (psihică sau somatice), apărută de obicei la subiecţii activi, care nu pot accepta retragerea dintr-o activitate care le aduce satisfacţii şi nu pot renunţa la statutul lor socio-profesional. Continuarea unei activităţi intense (contrar; prescripţiilor medicale) atrage după sine evoluţia defavorabilă a bolii. 324. FUGOA-D(M) Elveţia, R.F.G. - DC* Cătină • Psihostimulent cu valenţe anorexi-gene, derivat feniletilaminat de tip (-f)-nor> (qYch-ch-nh2 OH CH3 pseudofedrină, indicat în astenie, tulburări de preinvoluţie, sevraj, obezitate secundară curei neuroleptice. Nu se asociază cu IMAO. 325. FULTON(s) sindrom • Complex simptomatologie, descris de FULTON în 1935, în leziunile zonelor psihomotorii ale scoarţei?, ale cărui elemente importante ar fi : scăderea agilităţii mişcărilor extremităţilor şi a preciziei mişcărilor digitale (în special ale degetelor, „specializate"), mişcări spastice şi hiperreflec-tivitate, apariţia reflexului de apucare forţată, tulburări vasculotrofice în zonele afectate. 326. FUNCŢIE (cf. lat. functio „îndeplinire, executare11) • Consecinţă pe care comportarea (activitatea) specifică a unui element o are într-un sistem determinat, satisfăcînd necesităţile de ordin structura! ale acestuia. Determinabilă structurai prin locul şi rolul elementului respectiv în structura unui anumit sistem, funcţia reprezintă contribuţia specifică a elementului la realizarea finalităţii sistemului din care face parte. Utilizată în matematică sau în logică, noţiunea de funcţie a fost preluată Funcţie : hedonicâ, mintală, o realului, simbolica ; Funcţionale — tulburări Ftm/237 şl în biologie şl psihologie, fiind apoi asimilata în sociologie şi în antropologie socială. în biologie se referă la moduf propriu şî relativ stabil de a lucra al unui organ, sistem, în psihologie, conceptul de funcţie (psihică) este preluat cu sensul de categorie specifică, de acţiuni legate de anumite mecanisme v astfel, pot fi enumerate : funcţia senzorială, funcţia mnezică, funcţia prosexică, funcţia verbalizării, funcţia automatizării, funcţii comunicativă, funcţia de reglaj. Teoria sociologică structuralist-funcţionalista {avînd ca principali reprezentanţi pe R, BROWN, B. MALINOWSKI, R. MERTON, T. PARSONS ş.a.) posturbează o analogie între viaţa socială şi viaţa organică, diferenţiind *,eufuncţia“ — acea funcţie care menţine sau amplifică adaptarea unei unităţi date la contextul ei social — şi „disfuncţia" — acţiunea ce are drept consecinţă reducerea integrităţii •sau adaptării unei unităţi date la contextul social respectiv. Dincolo de conservatorismul dogmatic al filozofiei funcţionaliste, care tinde să absolutizeze legăturile dintre o anumită funcţie şi structura în care aceasta se exercită, analiza funcţională este o metodă de cercetare validă şi fertilă, graţie unor concepte de certă capacitate explicativă, dezvoltate în jurul noţiunii primare de funcţie (cerinţă sau necesitate funcţională, funcţie latentă, funcţie manifestă, funcţie finală, funcţie laterală ş.a.). 327. FUNCŢIE HEDONICĂ (cf. lat. funciio ; gr. hedone „plăcere") • Ansamblul tendinţelor şi acţiunilor care conduc la un comportament avînd ca finalitate obţinerea plăcerii, prin evitarea oricăror aspecte ce sugerează dezagreabilul. în psihanaliză este sinonimă cu principiul plăcerii. 328. FUNCŢIE MINTALĂ • Funcţie prin care, la nivel cortical, se realizează discriminări şi identificări perceptive, ajustări ale conduitei motorii, evocare asociativă, raţionamente. Toate aceste funcţii şi fiecare în parte trebuie diferenţiate de cele senzorio-motorii şi de emoţiile piimare. 329. FUNCŢIE A REALULUI # Adaptarea cerinţelor, trebuinţelor, la realitatea exterioară, realizată sub influenţa experienţei şi educaţiei. Omul învaţă să renunţe la plăcerea imed'ată, pentru a evita o suferinţă sau preco-nizînd o satisfacţie viitoare mai importantă, subordonîndu-se principiului realităţii, în defavoarea principiului plăcerii. Este sinonim în psihanaliză cu principiul realităţii —> PRINCIPIU . AL REALITĂŢII; PRINCIPIU AL PLĂCERII. 330. FUNCŢIE SIMBOLICĂ • Puneţi® intelectuală care diferenţiază semnificanţii (imagini secundare, curente) de semnificaţi (obiecte, relaţii, însuşiri, idei). 331. FUNCŢIONAL (cf. fr. fbnctjonnel f vezi lat. functio) • în psihiatrie* termenul sm referă la caracterul acelor modificări (tulburări) produse în absenţa unei alterări a structurilor la nivelul cărora se manifestă -♦ FUNCŢIE. 332. FUNCŢIONALE™ halucinaţii • Halucinaţii care apar concomitent cu un stimul real. Stimulul real este preceput corect de către subiect, care are însă concomitent şi o percepţie falsă de tip halucinator, la nivelul aceluiaşi analizator. Halucinaţiile funcţionale persistă atît timp cît există excitantul real şl încetează odată cu acesta. Apar în schizofrenie, în delirurile halucinatorii cronice. 333. FUNCŢIONALE - tulburări • Modificări ale diverselor funcţii fiziologice, în sensul exagerării lor neurovegetative, în absenţa depistării vreunei alterări organice. Deşi nu trec frontiera patologiei, aceste tulburări se impun în practica medicală nu numai a psihiatrului, ci şi a generalistului sau a altor specialişti, prin frecvenţa deosebită şl, mal ales, prin volumul, uneori considerabil, de timp şi de investigaţii pe care îl consumă? în vederea excluderii unei posibile cauze organice. Manifestări datorate jocul ui sistemului vegetativ simpatic-parasimpatic, spasmele şi relaxările (uneori succesive) de la nivelul musculaturii netede digestive, respiratorii, cardiace, vezico-urinare şi genitale, sînt întotdeauna în relaţie cu o tulburare emoţională preexistentă şi se întîlnesc cu precădere la personalităţile imature afectiv, cu o mare labilitate emoţională. Practic, eticheta de „funcţionale", asociată unor tulburări, nu trebuie nici sub-, nici supraevaluată, avînd în vedere posibilele erori implicate de neglijarea unui examen clinic minuţios, completat de investigaţii adecvate, pe de o parte, sau inducerea unon iatrogenii bolnavului, pe de altă parte. Aspectele prin care funcţionalul este pre** zent în psihopatologie sînt reprezentate de | patologia psihosomatică, isterie (context frustrant psihoafectiv, personalitate premorbidă, antecedente semnificative, tablou cari cat u-ral-dramatic), neurastenia cenestopată (sindrom nevrotic asociat) şi hipocondrie (suporl organic patologic imaginar, alte caractere aU fenomenului hipocondriac). 334. FUNCŢIONALE - psihoze# Noţiune utilizată de specialiştii americani, referitoare la entităţi psihotice cu substrat organic ne- 236/Fun Funcţianalism ; Fund de ochi ; Funkelstein (T} ; Furfuracee - idioiie ; Fu;/e decelabil — respectiv, schizofrenia şi psihoza maniaco-depresivă — caracterizată prin tulburări de comunicare, prin modificări ale percepţiei, ale capacităţii de decizie şi ale expresiei, care duc consecutiv ia distorsionarea funcţiilor cognitive, încetinirea judecăţii, a luării deciziilor şi a exprimării inadecvate situaţiei. 335. FUNCŢIONaLISM (fr. fonctionnalisme ; cf. iat. functio) • Concepţie care îşi află originea In lucrările !ui E. DURKHE1M, afirmînd posibilitatea vieţii sociale prin acordarea aşteptărilor individuale la sistemul de norme şi valori comune care caracterizează fiecare societate. Pentru ca societatea să fie funcţională trebuie ca prin armonie socială să contrabalanseze procesele disfuncţionale individuale şi să-şi asigure stabilitatea (W. COCKERHAM). O serie de cercetări făcute de-a lungul timpului, după celebrul studiu asupra suicidului (1897), au putut stabili corelaţii clare între diverse fenomene sociale (schimbări economice, modificări structurale, perioade de criză etc.) şi rata îmbolnăvirilor psihice (N. SCHEPER-HUGHES, R. COSER, H. BRENNER). Legătura strînsă dintre factorii sociali şi boală este subliniată de modul „funcţionalist" în care DSM 111 stabileşte în unele cazuri diagnosticul, în raport direct cu modul de integrare a subiectului într-o perioadă dată, alături de criterii psihopatologice şi de excludere. 336. FUND DE OCHI — aspect normal • Examen solicitat frecvent, nu numai de oftalmolog, avînd un rol semnificativ în diagnosticarea multor afecţiuni ; evidenţiază cîmpul oftalmologie, prin care înţelegem suprafaţa retinei cu elementele ei : papila nervului optic, vasele retiniene (artere şi vene) şi macula Iuţea. Aspectul norma! a! fundului de ochi prezintă : • papila nervului optic : formă discală, situată în polul posterior a! globului ocular, culoare roz (mai intensă în jumătatea nazală, deci intern), centra! o mică depresiune de culoare albă (excavaţie fiziologică), contur net în jumătatea temporală, deci extern, şi mai puţin evident în jumătatea nazală. Viciile de refracţie îşi pun amprenta asupra papi Ies : hipermetropia realizează o papilă con-gestivă cu margini şterse (pseudonevrita hipermetropică), miopia realizează o deformaţie a conturului papi 1 eî (conus miopie), astigmatismul realizează o papilă ovalară cu margini estompate ; * vasele retiniene ': alcătuiesc pedicului vascular situat central. Artera centrală a retinei se divide la nivelul pupilei în două ramuri, superioară şi inferioară, care, la rîndul lor, se împart în cîte două ramuri terminale : nazală şi temporală. Arterele apar subţiri şi colorate h » s deschis, venele sînt omoloage ar t - b, şi apar mai groase şi colorate mai îs • macula lutea: zonă de culoare roşu-viu, situată extern faţă de papilă, ocolita oe vascularizaţie, cu un punct centrai strălucitor — fovea centralis. 337. FUNKELSTEIN(T0 test • Probă protestarea prealabilă a reacţiei subiectul : u terapia electroconvulsivantă. A fost intrcc,;'/i, în 1957, de autorul al cărui nume îl porii Constă în administrarea intravenoasa de adrenalină, urmată de administrarea unei mic' cantităţi de acetilcolină. Se apreciază ca pc: Li vă apariţia unei creşteri a tensiunii sistolic * de 50 mm Hg, urmată de o scădere import pînă ia şoc, în următoarele 25 de minute pă administrarea de acetilcolină. Metoda, r.u este absolut inofensivă şi nici foarte pr-..,^ este practic neutilizată. 338. FURFURACEE - idioţie (fr. furfurace ; cf. lat. furfur „tărîţă") — sin. ACROMIMIE ; MONGOLISM SEGU!N{B) boală S-^' LANG-DON-DOWN(s) sindrom. OMS recomandă renunţarea ia utilizarea termenului „MONGO-LiSM“. 339. FURIE (cf., lat. furia „furie, delir, nebunie11) — sin. MÎNIE • Stare paroxistică, re-prezentînd gradul extrem de iritabilitate (reacţie coieroasă „oarbă"), desfăşurată în contextul unei îngustări a cîmpului conştiinţei sau a! unei stări de exaltare afectivă, cu pierderea autocontrolului şi manifestări elastice hetero- şi/'^u autoagresive, acompaniată de manifestări *. -c-bale şi neurovegetative (midriază, con feţei, hipersialoree, tahicardie). Debutul este brusc, paroxistic, deciar,\;..it, de obicei, de stimuli fără o semnificaţie d—Orbită ; durata crizei este scurtă, dar există tendinţa de repetare. Pe fondul general de excitaţie psihomotorie, agresivitatea is« păşeşte suport într-o creştere substant « , a forţei fizice a bolnavului, care devine <>t ' ^ stăpîmt, putînd comite acte cu cor.s^ medico-legaie. Uneori, criza de furie urmată de amnezie lacunară. Se manifestă în epilepsie — „furor" epileptic (traducînd eliberarea automatismului motor), în manie — ,,furor“ maniacal (pe fondul unei dispoziţii coleroase), în sindroame confuzio-nale (în special toxice : intoxicaţii acute şi subacute cu alcool, cocaină, barbiturice etc.), în stări defectuaie (gravitatea est® crescută datorită lipsei simţului critic şî a posibilităţilor Furie : de-a bea, uterinâ ; Furt al gîndirii; Fus EEG ; Fuziune Fuz/239 frenatorii), în catatonie (ca împulsiuni izolate.)' -Personalităţile structurate dizarmonic (de tip iritabil, impulsiv, instabil) prezintă uneori reacţii violente de furie, favorizate de surmenaj, ingestie de alcool, tensiuni emoţionale. Unii autori (POROT) descriu şi o „furie sexuală14, al cărei element dominant este excitaţia erotică intensă, necontrolată, subiectul recur-gînd la violenţă pentru obţinerea satisfacţiei. Constituind în majoritatea cazurilor o urgenta psihiatrică, furia presupune izolarea bolnavului şi tratament chimioterapie aplicat pa-renteral, în cazurile extreme apelîndu-se la terapia electroconvulsivantă. Aspectele medico-legale care se impun uneori în urma violenţelor comise în timpul acceselor de furie ridică problema responsabilităţii acestor bolnavi. 340. FURIE DE A BEA - sin. METILEPSIE ; SOMALCOOLOZĂ S-^' D1PSOMANIE. 341. FURIE UTERINĂ - sin. ANDROMA-MIE ; CYTEROMANIE ; ESTROMANIE ; ME- TROMANIE; UTEROMANIE ^ NIMFOMANIE. 342. FURT AL GÎNDIRII • Simptom în cadru! sindromului de automatism mintal, constînd din convingerea delirantă a subiectului că i se pot „ghici‘f sau „afla” de către altcineva ideile, gîndurile cele mai intime, printr-o intruziune (telepatică, unde etc.) în propria-i gîndire. Această intromisiune în gîndire se face prin „mijloace" faţa de care bolnavul nu-şi poate îua nici un fel de măsură de apărare. De aici, convingerea că gîndurile îi sînt furate. EY descrie magistral acest fenomen : în sindromul de automatism mintal, asistăm la o inversare a buclei „în mine" cu „în afara mea", „eu vorbesc (în interiorul meu)“ cu „se vorbeşte (în afara mea)“. La această inversare se poate adăuga o buclă de reverberaţie suplimentară, astfel îneît subiectul ajunge la concluzia că „alţii ghicesc gîndurile mele şi eu le ghicesc pe ale altora" sau „ei îmi fură gîndurile mele şi eu le captez pe al© lor1*. Apare un fel de imagine în oglindă! „eu spun" se transformă în „se spune" ; „ceea ce se spune" în „ceea ce gîndesc fără să gîndesc" ; „ceea ce eu gîndesc fără să gîndesc'* în „ceea ce gîndesc că ei spune" etc. Acesta este cercul vicios în care subiectul, pierzînd secretul şi proprietatea asupra gîndirii sale, se simte redus ia o reflectare a gîndurilor celorlalţi, iar pe ceilalţi îi percepe ca o reflectare a propriei reflectări. 343. FUS EEG • Gru pe de unde cu aceeaşi morfologie, a căror amplitudine creşte sau scade progresiv, prezente într-una sau, de obicei, în mai multe derivaţii. 344. FUSTIGAŢIE (cf. lat. fustigare „a bate cu băţul") —► FLAGELAŢIE. 345. FUZIUNE (cf. lat. fusio „topire") • Unificarea prin suprapunere a unor fenomene intelectuale sau afective, astfel îneît nu mai poate fi sesizat fiecare fenomen în parte, ci un întreg continuu. în psihanaliză, defineşte unirea instinctelor. Dacă în primele luni de viaţă instinctele de viaţă şi moarte sînt separate, acţionînd fiecare pe fond propriu, mai tîrziu ele fuzionează,; într-un grad mai mare sau mai mic. GGGGGGGGGG GGGGGGGGGG GGGG GGGG GGGG GGGG GGGG GGG GGGGGGGGGG G G GGGG GGGG GGGGGGGGGG 1. G. • Simbol grafic prin care se cotează răspunsurile globale la proba proiectivă Rorschach. Se referă la modalitatea de aprehensiune sau localizare a răspunsului şi presupune faptul că subiectul interpretează planşa în ansamblul ei, integrînd în enunţul său toate detaliile (enunţul conţine planşa ca întreg). Răspunsurile de tip G pot avea următoarele semnificaţii psihologice : « inteligenţă dezvoltată, capacitate de sinteză şi de raportare la situaţii în ansamblul lor, capacitate de generalizare (cînd ■ răspunsurile se formulează în enunţuri bogate, bine construite, eventual cu determinant kinestezic sau combinat) ; • debilitate mintală (cînd G-urile sînt difuze, sincretice, sărace, imprecise, asociate cu determinant formă negativ sau cu determinant culoare pură) ; • efectul unor mecanisme de refulare (subiectul recurge la generalitate pentru că anumite’ detalii sînt resimţite ca problematice, potenţial conflictuale ; aceste G-uri se asociază, de obicei, cu determinant formă pozitiv şi se succedă cu o anume rigiditate). Numărul mediu de răspunsuri G la adultul normal : • după RORSCHACH, între 7 şi 10; • după BECK, în jur de 6. Răspunsurile G cresc în frecvenţă la subiecţii cu dispoziţie afectivă pozitivă sau euforică, îa subiecţii competitivi, ambiţioşi sau cu antrenament şi raţionament logic. Există răspunsuri G primare (subiectul sesizează dintr-o dată ansamblul planşei, fără a percepe diferenţieri de detaliu) şi răspunsuri G secundare (elaborarea răspunsului implică o serie de operaţii mintale, care se succedă chiar în travaliul elaborării. Din această a doua categorie fac parte răspunsurile combinate, cu grad înalt de elaborare Hntîlnite la persoane foarte inteligente, dotate cu însuşiri artistice), dar şi acele răspunsuri G contaminate şi con- fabulatorii, care se întîlnesc în sindroamele psihcorganice şi la întârziaţi mintal. 2. GABA (acid gamaaminobutiric) • Principalul aminoacid inhibitor detectat la nivelul sistemului nervos central. Se sintetizează pornind de la acid glutamic, în prezenţa vitaminei B6, ceea ce ar putea explica hiperexci-tabilitatea nervoasă şi convulsiile care apar în hipo- sau avitaminoza B6. Aflat în concentraţii mari la nivelul sistemului nervos central şi în mod particular, in veziculele sinaptic-e ale terminaţiilor nervoase, este eliberat sub acţiunea impulsului nervos. Inactivarea sa se produce îa nivel mitocondrial, sub acţiunea unor enzirne specifice. O parte dintre cataboliţii substanţei prezintă activitate biologică proprie, fiind dotaţi cu proprietăţi neuromediatoare sau modulatoare, Astfel : • gama-hidroxibutiratul blochează eliberarea dopaminei din terminaţiile nervoase, mai ales în substanţa neagră şi nucleii bazali. Este utilizat, datorită proprietăţilor hipnogene, în preanestezie şi narcoză. Are şi proprietăţi antispastice, anticonvulsivante, antipsihotice ; • acidul gamaamino-beta-hidroxibutiric, sub formă sintetică de gamibetal. Este utilizat în epilepsie, boala Parkinson, hipertensiune arterială ; • gamaamino-butirilcoiina exercită efecte deprimante la nivel cortical ; • acidul gama-guanidinbutiric este considerat ca posibilă sursă de GABA în ţesutul cerebral. Experimental, produce activarea potenţialelor corticale evocate. GABA pare a fi implicat şi în sinteza unor dipeptide cerebrale, identificate la pacienţi cu tulburări neurologice severe. La nivel neuronal, acţiunea GABA asupra unor receptori specifici determină hiperpolarizarea membranei neuronale, deci efecte inhibitoare. Receptorii GABA-ergici' au fost identificaţi pre- şi postsinaptic, dar şi în afara sinapselor GABA; Gacif/n(M) ; Gakkebus-Geier-Gheimanovici Gok/241 GABA-ergice, acidul fiind considerat mediatorul chimic eliberat în 25 — 40% din totalul sinapselor cerebrale, deci, cantitativ, unul dintre mediatorii cerebrali cei mai importanţi. El reduce stimularea neuronală şi inhibă transmiterea sinaptică, ceea ce explică efectele saie anticonvulsivante, neuroleptice, hipotermizante, COQH CH~CHtCHtC0Oh' Acidul. gluîamic n } - - 3. GACILIN(M) Argentina — DCI Fert-proporex • Psihostimulent, derivat feniletil- -HH -CH2-CH2-C-ri ch3 Glufamotdecarboxilozo = GAD Co iac tor \piridoxalf'osîuiui CHfCH^-CHy-COQH GABA (acidul gama - aminobutinc) .HC-CHrCHrCQQH i 0 Semiaidehida succinfco 2 (H) CHrCH?-CHp-C00H { - * *■ Oh GHB (ocidu! goma-hidroxibutirici CBL (gotTiQ- butiroloctonc) Metabolismul acidului gomo-ominobuUric (0 A BA J anxîoiitice. Acest efect inhibitor genera! ia nivel central, precum şi implicarea substanţei In metabolismul cerebral, justifică încercările de utilizare terapeutică a GABA şi a antago-nîştîior săi în stările de hipoxie şi hiperoxie cerebrală, în combaterea urmărilor accidentelor cerebrale vasculare, în tratamentul debilităţii mintale, al stărilor comatoase, a! hipertensiunii arteriale. De menţionat interreiaţiile dintre receptorii GABA şi cei diazepinici, recent descrişi. Compuşii diazepinici acţionează la nivelul unor receptori specifici şi activează transmiterea GABA-ergică, facilitînd fixarea acidului la nivelul receptorilor post sinaptici. Pe de altă parte, stimulează acţiunea diazepamului asupra receptorilor specifici, ceea ce ar explica efectele anxiolitice, sedaţi ve şi anticonvulsi vante a ie substanţei. Există însă şi benzodiazepine care inhibă sinteza GABA, ceea ce ar putea explica unele efecte paradoxale, excltatorii ale acestor substanţe. aminat de tip' (-f)-3-/(a-metiifehetil)amino/ propionitril, cu marcate valori anorexigene, utilizat în combaterea obezităţii consecutive utilizării îndelungate a neurolepticelor. Are efecte simpaticomimetice. Există riscul dependenţei -> PSIHOSTIMULENTE. 4. GAKKEBUS-GE!ER-GHEiMANOVICi(P) boală • Mozaic psihopatologic de tip vascular (arteriosclerotic) şi de tip senil (atrofie), care realizează, cel mai frecvent, un sindrom pseudo-alzheimerian. Debutul acestei suferinţe este reprezentat de modificări în planul personalităţii, urmate de apariţia unor tulburări de tip apatic, agnozic şi apraxic, cu origine vasculară. Evoluţia este progredientă, cu agravări imprevizibile. Observaţia psihiatrilor ruşi (1912 — 1916) pledează pentru aşa-numitul concept, mult mai nou, de „alzheimerizare" a demenţelor. 5. GAKKEBUS Valentin (1881-1931) • Psihiatru sovietic, care îşi începe cariera universitară la Harkov, organizînd ulterior Insti- 16 ~ Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 242/Gal Galactoree ; Go/ocfozem/e ; Galeantropie ; Galen tutui de Neuropatoîogie din Kiev, a cărui •catedră de specialitate o va conduce. A fost preocupat atlt de dezvoltarea organizării asistenţei psihiatrice („Descentralizarea asistenţei psihiatrice'1, 1908), cît şi de introduce rea unor metode terapeutice nonbiologice •dintre cele mai diverse : psihoterapia (în primul rînd? hipnoterapia), ergoterapia şi asistenţa familială (patronajul) a bolnavilor psihici. A publicat şi o serie de lucrări privind patologia organică a vîrstei înaintate. 6. GALACTOREE (cf. gr. gala „lapte" ; rhein „a curge") • Efect secundar nedorit ai medicaţiei psihotrope? care se instalează „în special în cazul fenotiazinelor (chiar la 'doze mici)" - PREDESCU, 1968. Galacto-reea se însoţeşte frecvent de dismenoree şi este caracteristică (după DEGKWITZ) fazei a treia a curei neuroleptice (a 12-a — a 16-a zi de administrare). „Efectul galactoreic" scade de la neurolepticele de tip incisiv către cele de tip sedativ (în clasificarea lui LAM-BERT, 1960). Este rar întîlnit şi în cazul derivaţilor de Rauwolfia. Cercetări recente arată că, atît în cazul fenotiazinelor, cît şi în cel al derivaţilor de Rauwolfia, sindromul ame-noree-galactoree este însoţit de creşterea nivelului de prolactină (L. REISER, M. REISER, 1985). 7. GALACTOZEMIE (fr. galactosemie: cf. gr. gala : haime „sînge") • Afecţiune eredo-familială, cu transmitere autosomaîă recesivă, datorată unei dificultăţi congenitale de meta-bolizare a galactozei în glucoza, prin deficit ; GATOFO-BIE(F> 0 Zoofobie, avînd drept obiect pisicile. Destinul „psihiatric" al acestor animale a fost legat de credinţele, destul de răspîndite în antichitate şi în e.vui mediu, că acestea ar fi sediul predilect al demonilor sau al unor puteri oculte. Este un fapt cunoscut arderea pe rug a vrăjitoarelor împreună cu „slujitoarele lor", de obicei pisici negre. De altfel, această fobie a luat un aspect transcultural, ca şi comportamentul contrafobic, pe care persoane considerate absolut normale din punct de vedere psihic, îl adoptă, Ia Int 11ni rea cu o pisică neagră. Istoria psihiatriei consemnează galeofobia regelui Franţei, Henric ai IH-lea (conform iui F£r£). Considerăm această fobie la fel de puţin justificată acum, ca şi în evui medi u. 13. GALL Franz Josef (1758-1828) • Studiază medicina la Viena şi Strasbourg, pînă în 1781, şi îşi ia doctoratul la Viena, în 1795. Franz Gali Deşi iniţial se dedică activităţii de practician, în 1796 devine susţinătorul unei noi teorii — cranioscopia, care încearcă stabilirea unei relaţii Intre reperele anatomice ale cutiei craniene şi funcţiile psihice. Termenul va fi ulterior schimbat în frenologie, de către fraţii FORSTER. De rapt, GALL nu se va opri aici, ci va încerca să descifreze întreaga structură a sistemului nervos, căruia îi va dedica un studiu în şase volume (1825). Teoria frenologică va căpăta, alături de alte teorii organiciste, o faimă mondială, în prima jumătate a secolului al X!X~lea. Fasci-nînd Europa între 1820 — 1860, ea a avut adepţi în America pînă în 1910 — 1914. Cu toate că teoria a fost invalidată de timp, meritul autorului său este de a fi acreditat 244/Gal Galton F. ; Gamadsm ; Gamaencefalografie ; Gambrinîsm Ideea unei funcţionalităţi a cortexului cerebral, ceea ce îl situează printre pionierii neuropsihologiei. 14. GAJX>PERIDOL URSS - DCI Ha-foperidol • Neuroleptic, derivat butirofenonic de tip 4-/4-(p-clorfenil)-4-hidroxipiperidin/-4'-fluorobutirofenonă, cu efecte clinice predominant de tip sedativ, dar cu efecte secundare de tip incisiv - BUTIROFENONE. 15. GALTON Francis (1822-1911) • Studiază medicina Ia Birmingham şi Londra, avînd numeroase preocupări, între care pe cea de explorator şi geograf (în 1853, publică o lucrare apreciată, „Africa tropicală"). în 1860,’ elaborează teoria anticiclonică, în 1865, înfiinţează la Londra primul laborator de antropometrie, iar în 1893, propune amprentele digitale drept mijloc de identificare a persoanelor. Psihiatria îi datorează primul „test de asociere verbala“, elaborat în 1879 şi reactualizat de JUNG peste un sfert de veac. 16. GALTON — ogiva luî • Noţiune statistică mai rar folosită, în care reprezentarea valorilor variabilei aleatorii se face pe axa OY, rar a frecvenţelor — pe axa OX, obţinîn-du-se o curbă în formă de ogivă. Această reprezentare apare invers decît la curba integrală a frecvenţelor. în psihologie, este utilizată pentru etalonarea testelor psihometrice, per-miţînd ulterior încadrarea corespunzătoare a oricărui individ aparţinînd aceleiaşi populaţii. 17. GAMACISM (cf. gr. gamma — numele celei de a treia litere din alfabetul grecesc) 9 Tulburare de comunicare verbală* constînd în dificultatea de a pronunţa consoanele g şi k ; nu are semnificaţie patologică, în absenţa asocierii cu alte elemente majore —► DISLALIE. 18. GAMAENCEFALOGRAFIE (cf. gr. gamma ; enkephalos „creier" ; graphein „a scrie“) - sin. SCINTIGRAFIE CEREBRALĂ # Metodă modernă de explorare a sistemului nervos, prezentînd avantajul unui grad minim de periculozitate. Se bazează pe introducerea în organism, pe cale injectabilă, a unui Izotop radioactiv (emiţător de radiaţii gama), -care se fixează diferit în formaţiunile nervoase, normale sau patologice, şi a cărui prezenţă :şi cantitate se apreciază prin înregistrare cu un contor de scintilaţie (detector fix) sau contor Geiger-Muller (detector mobil). Originea metodei se află în lucrările lui G. E. MOORE (1947—1948) referitoare ia impregnarea selectivă a ţesuturilor tumorale cu i luoresceină. Izotopii mai frecvent folosiţi sînt iod 131, technetium 99. ytherbîu 169, indiu 113, izotopii 203 şi 197 ai mercurului. Interpretarea rezultatelor se face pe baza unei analize spaţiale şi temporale a datelor. Gamaencefalografia îşi găseşte utilitatea în diagnosticul pozitiv (sau diferenţial) al unon afecţiuni neurologice : tumori (menirvgioame, glioblastoame, metastaze, sarcoame la nivelul hipofizei, craniofaringioame de fosă poste-rioară, papiloame de plex coroid), malformaţii vasculare arteriovenoase, accidente vasculare cerebrale, hematoame posttraumatice, leziuni cerebrale inflamatorii, tulburări ale dinamicii lichidului cefalorahidian sau ale circulaţiei sanguine cerebrale. 19. GAMAKUIL(M) Turcia, GAMAGU1Lh2c sistemului nervos vegetativ asupra miocardului, ochiului, tractului gastro-intestinal, vezicii urinare, glandelor salivare şi sudoripare, arterelor şi venelor, acţiunea ganglioplegicelor se va repercuta asupra tuturor acestor aparate şi sisteme, Se produc astfel i hipotensiune arterială, 246/Ga n Gartnuşkin P. ; Gânphenruhber-fence) m Termen acreditat în lucrările iui L. WYNNE şi TH. SINGER (1956-1963) privind familia schizofrenului, care formează un mediu delimitat de o barieră impermeabilă şi elastică Autorii citaţi au încercat să evidenţieze, cu ajutorul testelor proiective, •o configuraţie specifică (pseudomutualitatea, pseudoostilitatea) a echilibrului aleator în care se află această structură dinamică. 33. GARDENAL(M) Franţa - DCI Feno-'barbitalum —► FENOBARBITAL(M> România. 39. GARGOILÎSM (cf. fr. gorgouille) - sin. ELL!S(B) boală; MUCOPOLIZAHARI- OQZĂ; PFAUNDLER(B) boală ^ HUR-LER{B) boală. 40. GARNIER Pau[^£mile (1848-1905) • ^Psihiatru francez, îşi efectuează studiile la •Paris, beneficiindd e îndrumările lui MAGNAN -şi LEGRAND; îşi susţine teza? în 1877? ale-sgîndu-şi tema „îdees de grandeur dans le delire de persecution". în 1883*' devine adjunctul lui LEGRAND du SAULLE la Infir- meria specială a Prefecturii Poliţiei din Paris (loc de formare şi afirmare a numeroşi psihiatri francezi în secolul al XX-lea), pe care îl succedă începînd din 1886. Paul Garnier Principalele sale lucrări sînt : „Le criminel in-stinctif et Ies droits de ia defense sociale" (1889) ; „La folie â Paris4* (1890) şi contribuţia sa la „Trăite de therapeutique des ma-ladies mentales et nerveuses" a lui COLOLIAN (1901). A fost un sprijinitor al ideii (mai vechi) de creare a unor instituţii de psihiatrie pentru alienaţii delincvenţi. 41. GASTAUD(S) sindrom — sin. EPILEPSIE POSTHEMIPLEGICĂ (GO.WERS) m Crize convulsive de tip epileptic, cu manifestare unilaterală, consecutive hemiplegiei, ce pot surveni în unele cazuri. 42. GASTRECTOMIE (cf. gr. şaster „stomac" ; ektome „tăietură, amputare") • Tulburările psihice declanşate de această intervenţie chirurgicală sînt deosebit de frecvente (după unii autori, la peste 60% din cazuri), dar lipsite de specificitate. Dintre acestea, pot fi mentionate, în ordinea frecvenţei (C. KOUPERNIK, S. TOMKIEWICZ, M. BAS-QUIN) : astenie musculară, lentoare psihică, tulburări de dinamică sexuală, somnolenţă postprandială, iritabilitate. Mai rar?se notează tulburaţi de memorie, obnubilare, dezorientare temporo-spaţială, apatie, indiferenţă. S-au înregistrat, de asemenea, bufeuri delirante, mai ales cu tematică persecutorie. 248/Gat Gatian de Clerambouft ; Gaiism Dintre explicaţiile propuse pentru pato-geneza acestor tulburări, reţinem : modifi- carea metabolismeior giucidic, protidic şi lipidic (în special, a primelor două), insuficienţa hepatică însoţind adesea leziunile stomacului, frecvenţa toxicomaniei (alcoolică şi /sau medicamentoasă^ aceşti subiecţi, anemie megalpblastică (prin carenţă de vitamina BI2). „Dumping-sindromul4* a fost izolat ca o tulburare circumscrisă a gastrectomizaţilor, rezultată dini modificările pe care alimentele insuficient prelucrate în stomac le induc, odată ajunseşi în intestin. Simptomatologia psihică a acestui sindrom constă în : crize de anxietate paroxistică, cu senzaţia de moarte iminentă, ameţeli, tulburări de echilibru şi mers, tulburări oculare, somnolenţă. Dintre măsurile terapeutice care se impun, o serie de autori insistă asupra necesităţii examenului: psihiatric la toţi bolnavii care urmează să fie gastrectomizaţi, în scopul realizării unui screening care să elimine potenţialii „bolnavi psihici majori*4 de la această intervenţie. Psihoterapia poate corecta o serie de, cazuri -> ALBATROS(S) sindrom. 43. GAÎÎAN de CLERAMBAULT Gaetan-Henri-Alfred-Edouard-Leon-Marie (1872—1934) Gaetan de Cierambauit # Psihiatru francez care a adus contribuţii importante ia studierea psihopatologică a erotomaniei, precum şi îa descrierea clinică a sindromului de automatism mintal. Personalitate cu multipie preocupări şi aptitudini, este iniţial atras de desen şi pictură, de studii de drept şi abia mai tîrziu de medicină. După absolvirea facultăţii de medicină, devine medic al Infirmieriei speciale a Prefecturii de Poliţie, ocupînd funcţia de medic şef din 1921 (după moartea lui DUPRE). în această instituţie, funcţionează 30 de ani, acumulînd o vastă experienţă, pe care şi-a bazat studiile şi concluziile : la cele 28 de paturi exista în medie un rulaj de aproximativ 2 000 cazuri pe an. Acest rulaj i-a permis contactul cu o mare varietate de cazuri clinice, pe care însă nu le-a putut urmări în tîmp (fiind o instituţie în care avea loc numai un triaj al bolnavilor psihici, timpul pe care aceştia îl petreceau aici era limitat). Are posibilitatea de a-şi fundamenta studiile şi observaţia clinică asupra epilepsiei, beţiei acute, a delirurilor pasionale * îl preocupă în mod deosebit delirul erotoman, caracterizat prin faptul că subiectul are „iluzia delirantă este iubit'4. Descrie acest delir ca avînd trei faze : cea de speranţă, de spulberare a speranţelor, şi, în final, faza în care subiectul este dominat de ură, de dorinţa de răzbunare. Din 1920, este preocupat de descrierea „psihozelor pe bază de automatism mintal", distingînd „micul automatism" (intuiţii abstracte, opriri ale cursului gîndirii, derularea amintirilor, care,sînt trăite de subiect cu convingerea delirantă că-i sînt „impuse44 din-afară) şi „marele automatism" (comentarea actelor, ghicirea gîndurilor, ecou al gîndirii, devastarea gîndirii). Acest automatism îl denumeşte sindromul „S44, considerînd că el precedă halucinaţiile proprîu-zise, delirul apărînd ca o consecinţă a acestor două fenomene patologice. Deşi acurateţea clinică a descrierii sindromului „S“ este excepţională, CLERAMBAULT cade victimă teoriilor organiciste ale vremii, considerînd că acest sindrom, ca şi psihozele în general, au etiologie pur organică, fiind datorate unor suferinţe parcelare ale celulei nervoase. Devenit el însuşi un suferind — o operaţie de cataractă cu consecinţe nefaste — CLERAMBAULT se sinucide (probabil în timpul unui episod depresiv melancoliform), în 1934. 44. GATISM (fr. gâtisme)** Incontinenţă repetată de urină şi materii fecale. KOECHLIN şi alţi autori au subliniat necesitatea diferenţierii incontinenţei apărute ca simptom în afecţiuni neurologice şi psihice acute, de ga-tismul propriu-zis, caracterizat prin persistenţa şi repetitivitatea incontinenţei, survenind în afecţiuni cronice de tip deficitar. După alţi autori (LOO şi CAILLARD), termenul înglobează şi incontinenţa din contextul evolutiv ai afecţiunilor neurologice cronice (leziuni Gaucher(B) ; Gaupp-Mautz - psihoze ; Gaupp R. ; Gauss C. F. Gau/249 radiculare, medulare). Cu toate acestea, există un acord aproape unanim, referitor la excluderea din cadrul gatismului a insuficienţei sfincteriene,’ manifestate în psihoza depresivă melancolică, come, sindroame confuzio-nale (schizofrenie, deliruri cronice, epilepsie, demenţe senile, alcoolice), anomalii sfincte-riene. Gatismul propriu-zis apare în afecţiuni cronice cu stări de deteriorare psihică avansată : demenţe şi oiigofrenii grave, schizofrenie cu negativism, deliruri cronice cu deficit intelectual marcat. Consecinţă a pierderii controlului cortical al funcţiilor sfincteriene, gatismul a fost considerat ca simptom de afectare organică, faţă de care mijloacele terapeutice nu ar avea eficienţă. în prezent, există tendinţa de a-l privi ca mod de comportament reacţionai la condiţiile de mediu, subiectul afectat de regresie psihică tncercînd astfel să realizeze o relaţie de dependenţă faţă de anturaj. Obligat, de cele mai multe ori, de persoanele din jur la inactivitate, adeseori imobilizat la pat, subiectui se regăseşte într-o situaţie de tip regresiv, infantil. El va căuta să atragă atenţia, să stabilească un contact afectiv cu anturajul sau, dimpotrivă, îşi va exprima opoziţia faţă de acest mod de „agresiune1* exterioară. bonnafE sublinia importanţa simptomului de incontinenţă sfincteriană ca mod de reacţie în faţa unor şocuri afective, generatoare de frică. Asociat coprofiliei, gatismul relevă uneori un tip de satisfacere hedonică, specifică stadiilor infantile. ■Din perspectiva menţionată, terapia tinde să se axeze în prezent pe reeducarea sfincte-riână, inspirată din „dresajul" sfincteriari al copilului mic. Cele mai bune rezultate se aşteaptă însă de la o conduită profilactică, vizînd evitarea sau întîrzierea desocializării pacienţilor deterioraţi, combaterea regresiei prin readaptare socială, instruirea anturajului. :45. GATOFILIE (cf. it. gatto „pisică"; gr. philein „a iubi") —► GALEOF1LIE. 46. GATOFOBlE(F) (cf. it. gatto ; gr. phobos „frică") - sin. Al LUROFOBIE(F) GALEO-FOBlE(P). 47. GAUCHER(B) boală - sin. CEREBRO-2IDOZĂ; LIPIDOZ CU CERE BROZ IDE ® Afecţiune ereditara, cu transmitere recesiv-autosomală, descrisă de Ch. E. GAUCHER (1-822). în funcţie de evoluţia clinică, se descriu trei tipuri principale: • forma cronica (fard tulburări nervoase) se datoreşte stocării unui cerebrozid în sistemul reticuloendotelial (SRE) şi se caracterizează clinic prin debut la vîrstă preşcolară, splenomegalie, he-patomegalie anicterică tardivă, herno-cromatoză, decalcificări osoase difuze. Examenul anatomopatologic evidenţiază celule Gaucher în splină, ficat, măduvă osoasă, plămîni şi ganglioni. Moartea survine după 20 — 30 ani de evoluţie, prin caşexie, infecţii intercurente sau hemoragii ; • forma sugarului este determinata de un deficit enzimatic (?), tulburările neurologice (somnolenţă, spasticitate, opisto-tonus, sindrom de decerebrare, tulburări bulbare) sînt precoce, iar evoluţia rapid mortală (în cîteva luni) ; • forma juvenilă se caracterizează prin semne neurologice mai tardive, asociate cu convulsii şi întirziere psihică. Splenectomîa constituie o soluţie terapeutică paleati vă. 48. GAUPP-MAUTZ - psihoze • Afecţiuni în al căror tablou psihopatologic se amestecă simptomatologia afectivă cu cea de tip disociativ. Cei doi autori presupuneau, în 1926, că aceste psihoze mixte ar fi rodul unei duble predispoziţii ereditare. Noţiunea este apropiată de cea de „psihoze terminale", definite de K LE IST (1908), şi de cea modernă de psihoze schizofrenice. 49. GAUPP Roberţ (1870-1952) • îşi face studiile la Tubingen, Geneva, Strasbourg şi susţine teza asupra dipsomaniei, sub conducerea lui WERNICKE, în 1894. în 1900, KRA£PELIN îl cheamă la Heidelberg şî pleacă apoi împreună la Munchen. îl preocupă studiile asupra personalităţii ; nu consideră psihopatiile drept boii, ci doar reacţii ale personalităţii (1906), concepţie astăzi uitată. Subliniază implicaţiile factorilor de mediu social asupra bolii şi relaţiile dintre personalitate şi mediu, formulînd un punct de vedere psihodinamic, sesizat şi completat ulterior de opera Iul KRETSCHMER. Tot (ui îi este datorată înfiinţarea primului serviciu de psihiatrie pentru adolescenţi şî copii dintr-o clinică germană. 50. GAUSS Cari Friedrich (1777- 1855)# Matematician şi fizician german, de la care ne-a rămas noţiunea de „repartiţie a lui Gauss* sau repartiţie normală, ca tip de repartiţie a frecvenţelor unui eveniment. Curba repartiţiei normale este dată de expresia i 250/Gav Gavoj ; — Gayet-Wemicke - encefalopatie ; Gefirofobie(v> unde a şi b s/nt constante, iar P boală; NARCOCATALE PSIE ^ NARCOLEPSIE. Qeloplegie ; Geloterapie ; Gelozie Gel/251 58. GELOPLEGIE (cf. gr. gelos „rîs"; plege „lovitură") • Reprezintă, după S. LĂZĂ-BESCU, una dintre expresiile clinice ale epilepsiei temporale — confirmată EEG —, con-‘stind în accese de rîs forţat. Este întîlnită şi în. fazele finale ale leuconevraxitei subacute. • 59. GELOTERAPIE (cf. gr, gelos „rîs" : therapeia „îngrijire") • Metodă terapeutică cu deschidere spre psihiatrie propusă de H. . RUBINSTEIN (1983), fundamentată pe rolul pe care îl are rîsul ca „fenomen uman complet, care joacă un rol fundamental, la interferenţa manifestărilor musculare, respiratorii, nervoase şi psihice ale individului". Autorul arată că, printre mecanismele neuro-hormonale pe care rîsul le declanşează, se află atît producţia de catecolamine cerebrale, cit şi producţia de endorfine. Printre circumstanţele în care geloterapia poate da rezultate, sînt menţionate : bolile psihosomatice, insomniile, stressul prelungit. Autorul susţine şi ameliorarea prin rîs a relaţiei medic-bolnav, ca şi inofensivitatea absolută a metodei. 60. GELOZIE (it. gelosia ; cf. gr. zelos „ardoare, zei, rivalitate") • Reacţie sau stare afectivă constînd în trăirea dureroasă a unei frustrări reale, posibile sau imaginare, în relaţia amoroasă. Marcată de rivalitate şi ambivalenţă, se manifestă prin comportamente diverse, mergînd de la agresivitatea manifestă, la ruminaţii ale ideilor de răzbunare. Este o reacţie hiperestezică Ia o frustrare reală sau fantasmatică. Spre deosebire de MAI RET, care consideră că gelozia se poate exersa în orice domeniu (ayere, onoruri, dragoste), D'ALLEMBERT face deosebirea dintre invidie şi gelozie : „sîntem geloşi pe ceea ce posedăm şi invidioşi pe ceea ce posedă alţii". „Adevărata gelozie este amoroasă" (H. EY, „Studii psihiatrice"). Se descriu, cu vagi nuanţe moralizatoare, două moduâ de a iubi : captativ, posesiv, generator de gelozie, şi ablativ, generos, deci cu predispoziţie scăzută’ia gelozie. Acest mod de abordare trimite, în esenţă, la problema accederii sau nonaccederii la genitalitate, Ia iubire neambivalentă. Trăirea şi comportamentul gelosului ridică problema identităţii de sine. Autocunoaşterea normală, fără nuanţe nevrotice, deci dobîndirea unei identităţi reale, acceptarea calităţilor şi limitelor apartenenţei la un sex, exclude competiţia sterilă, fantasmarea triunghiului iniţial nerezolvat, mecanismele nevrotice de apărare. Trăirea geloasă implică frustrarea şi invi-dierea rivalului, rănirea amorului propriu (atracţia partenerului pentru rival este ve-xantă, generînd competiţie, simpatie dureroasă sau confirmarea inferiorităţii), dragoste şi ură (ambivalenţă specifică modului de a iubi pregenitaî, ura fiind rezultată din frustrarea captativităţii), convingere şi îndoială, respectiv atracţie şi respingere. Comportamentul gelosului acoperă o gamă largă de atitudini şi conduite, de la reacţia normală, adecvată situaţiei, Ia gelozia patologică. Indiferent de intensitatea şi coloratura comportamentului, gelosul spionează, verifică, interpretează şi confruntă, imaginînd şi amplifi-cînd, osciiînd veşnic între certitudine şi îndoială. O abordare mai puţin descriptivă şi exterioară a geloziei, cu ajutorul instrumentelor psihanalizei, ne face să remarcăm prezenţa 3 fantasmării triunghiului iniţial (complex Oedip sau Cain), sadismului, masochismului, exhibiţionismului şi scoptofiliei, comportamentelor incestuoase şi homosexuale, trăirilor de inferioritate din comportamentul gelosului. „La rădăcina geloziei şi a aversiunii deghizate şi deplasate pe care o reprezintă, pîndeşte imaginea unui conflict care separă gelosul de obiectul dragostei sale, Obstacol pe care complexele sale inconştiente îl ridică între ei" (H. EY, „Studii psihiatrice”). S-ar contura, din cele de mai sus, satisfacerea unor pulsiuni parţiale, reeditarea repetitivă a situaţiei triunghiulare, ca şi a unor mecanisme de apărare patogene, în acest caz, proiecţia. Gelosul ar proiecta fie propria tendinţă la infidelitate, fie tendinţele sale homosexuale. £5£/Ge I Gelozie : reacţie normală, ;thiperestezle geloasă*, gelozie deliranta Se acceptă, în jgeneraî, că gelozia este o reacţie normală, atunci cînd tot cortegiul de anxietate, r««tţie de eşec, autodevalorizare, agresivitate se află într-un raport comprehensibil şi proporţional cu o cauză obiectivă, O reaîă. Dificultăţile de a accepta eşecul, de a Intra în stare de doliu (psihanalitic), de a retrage investiţia afectivă, determinate de ruperea relaţiei, dificultatea de a integra trauma sau de a o depăşi, compensînd sau reevaluînd relaţia, sînt responsabile de intensitatea reacţiilor (adesea catastrofice, ce apar în această situaţie). Pornind de la acest gen de reacţie, în conştiinţa comună, gelozia apare ca o dovadă a, dragostei, In sensul că intensitatea reacţiei la frustrare este direct proporţională cu amploarea investiţiei afective. Evoluţia stării este, în cazurile normale, direct dependentă de evoluţia evenimentelor. în acest punct ..însă, patologicul interferează fie pentru că intensitatea, reacţiei la traumă necesită asistenţă psihiatrică (psihoterapeutică), fie pentru că reacţia este disproporţionată, punînd în discuţie întreaga personalitate, aflată sub semnul devalorizării, al agresivităţii manifeste, cu posibile implicaţii medico-legale, sau ai delirului. Deci, existenţa unui motiv real nu este un criteriu suficient pentru delimitarea normalului de patologic. „Endo-genia şi iraţionalitatea geloziei morbide sînt calităţi structurale şi formale ale conştiinţei delirante" (H. EY). Este cazul „hi: peresteziei geloase*1, care, după MAIRET, se situează între monomanie şi gelozie normală. Se include aici cazul gelosului constituţional : structuri dizarmonice de tip hiperemotiv, labil, anxios, isteric, obsesiv, ciclotim, subiecţi cu dificultăţi sexuale. Descrierea de mai sui corespunde categoriei de gelozie deliranta, ca dezvoltare a personalităţii, în clasificarea făcută de JASPERS, clasificare ce mai conţine : gelozia delirantă, determinată de o alterare procesuală a personalităţii şi gelozia delirantă, simptomatică, în procesele organice. Prima categorie mai include şi delirul sistematizat de gelozie. în a doua categorie, cea a geloziei delirante secundare alterării procesuale a personalităţii, D. LAGACHE operează următoarea clasificare : • uh tip ce se confunda cu evoluţia psihozelor schizofrenice ; • gelozia postprocesuaiă proiectată in trecut ; • gelozia care inaugurează procesul psi~ hotic. Gelozia morbidă simptomatică în procesele organice, cuprinde : • delirul de gelozie alcoolic ; • gelozia toxicomanilor ; • idei delirante de gelozie în afecţiuniie cerebrale ; • gelozia morbidă din demenţele semie ; • gelozia morbidă din cadrul paraliziei generale. Un loc aparte îi deţine gelozia fraternă, importantă, în viziunea psihanalitică, pentru studiul ontogenetic al geloziei şi pentru valoarea acestor date în elaborarea unor con-duîte profilactice. Dificil de diferenţiat de rivalitatea fraternă (complexul Cain), gelozia propriu-zisă, cu ceea ce ea conţine ca posess-vitate exclusivă (captativitate) şi agresivitate concurenţială (împotriva rivalului, dar şi a obiectului iubit şi suspectat), ar putea să existe şi în unele cupluri mamă-copil, legate afectiv în mod deosebit, atunci cînd această legătură este ameninţată de apariţia noului-născut. Ambivalenţa faţă de nou-născut generează culpabilitate, cu atît mai mult cu cît familia sancţionează şi rejectează copilul gelos şt agresiv, intensificînd frustrarea, fără a oferi un ajutor real integrării noului venit, pentru a-i accepta existenţa şi a modela relaţia. La baza predispoziţiei nevrotice la gelozie, ar putea sta.fie această traumă în sine, rămasă suspendată nevrotic, fie încărcarea ei semnificativă, prin deplasarea tensiunilor legate de complexul Oedip. Gelozie W ; Ge/p/cK11); Gen Gen/253 In abordarea psihologică a geloziei s-ar fnai înscrie: problema cuplului, a alegerii partenerului, a reacţiei acestuia la gelozie (satisfacţie secretă, excitare inconştientă, de-zinvestire treptată, culpabilizare etc.); rolul factorilor socio-culturali, care pot să permită sau să inhibe manifestarea geloziei, reacţia ca atare existînd, independent de faptul că se manifestă sau nu comportamental ; repartizarea pe sexe, care rămîne o problemă deschisă, dar oricum mai puţin legată de statistică decît pare la prima vedere. 61. GELOZIE(B) delir o Delir a cărui te~ matică este fixată asupra ideilor de gelozie, care nu au contingenţă cu realitatea. MOREAU de TOURS îl încadrează între monomanii, iar ulterior, de CLliRAMBAULT 11 clasifică între delirurile pasionale. JASPERS (1910) separă trei tipuri de gelozie delirantă: ca dezvoltare a personalităţii, determinată de o alterare procesuală a personalităţii şi simptomatică (secundară unui proces organic). 0 In primul caz, este vorba de indivizi predîspuşi din tinereţe către gelozie — cu anomalii instinctuale, mai ales în ceea ce priveşte sexualitatea, la care tabloul clinic apare cu ocazia unor evenimente justifidnd aparent declanşarea ideilor delirante, ce se pot metamorfoza în timp, atenuîndu-se. STENBERG (citat de EY) neagă reductibilitatea geloziei delirante la structura isterică a personalităţii. BOMBARDA descrie delirul sistematizat de gelozie, în esenţă, un delir de interpretare, amplificat în permanenţă prin „investigaţiile1* pe- care : gelosul le face neîncetat şi prin= probele la care-şî supune partenerul conjugal. 0 Pentru delirurile de gelozie secundare unei alterări de tip procesual a personalităţii, JASPERS . stabileşte următoarele particularităţi : • lipsa unor trăsături specifice ale personalităţii ; , m apariţia delirului Intr-un interval de cel mult un an de la declanşarea tulburării procesuale ; • ideile delirante sînt însoţite de alte tulburări psihice majore, din care nu lipseşte producţia halucinatorie ; • stabilirea ideilor delirante în timp; • lipsa oricărei cauzalităţi precizabile, ca şi a- comprehensibilităţii. D. LAGACHE (1947) admite valabilitatea criteriilor jaspersiene, insistînd asupra faptului că organizarea delirului se face întotdeauna în legătură cu componentele delirante iniţiale. 0 Delirurile de gelozie simptomatice din-procesele organice au făcut obiectul unor minuţioase studii ale psihiatriei clasice, prin care s-a încercat delimitarea lor ca entităţi (MARCEL, VANBAREN, KRAFFT-EBING, PARANT, EY, ES-COUBE, SfRlEUX, CAPGRAS, BOREL, CRISTIANSEN, CLAUDE). Vom enumera doar circumstanţele organice, ară-tînd că, structural, delirul simptomatic păstrează în linii mari, aceleaşi trăsă- turi. Dintre aceste circumstanţe, un rol deosebit îl joacă alcoolismul, la care se adaugă toxicomaniile, encefalita epidemică, sindroamele psihoorganice din senium, paralizia generală progresivă, în special fa debutul său. Psihanaliza susţine că structura delirului de gelozie ar dezvălui „ura partenerului de sex opus, tendinţele homosexuale, ca şi fixarea oedipiană" (LAGACHE). BERNARD (1977) arată că, în cursul delirului de gelozie, delirantul devine mai devreme sau mai tîrziu un persecutat şi un persecutor, care poate oricînd adăuga ideilor de gelozie propriu-zise şi alte teme specifice (idei de otrăvire, idei de autoliză, idei delirante hipocondriace). 62. GELP!D(M) Coreea - DCI Sulpiridâ • Neuroleptic incisiv, derivat benzamidîc de tip N-/(1»etî!-2-piro!idinil) metil/-5-sulfamoil-O-anîsamidă, cu certe valenţe antidepresîve, fără componentă sedativ-hîpnotîcă. Are indi- pfţ Cru‘-*-cx „r h2h~so2-x ZONĂ ERG-GENĂ. 77. GENITALE(II) halucinaţii • Halucinaţii corporale, cu localizare genitală. Atribuită de psihiatria clasică, această denumire a fost abandonată, după FREUD, de o serie de autori. Halucinaţiile genitale pot fi percepute ca violuri directe sau la distanţă, experienţe orgasmice, introducerea de obicecte străine în rect, posesiunea zoopatică sau demoniacă. Halucinaţiile genitale sînt percepute în general în mod neplăcut de subiecţi (în marea majoritate femei), nu datorită unor componente algice sau insolite pe care le pot prezenta, ci datorită senzaţiei de violare a corporalităţii proprii şi a inacceptabiIităţii morale. 78. GENITALITATE (vezi genital) • Termen psihanalitic, care se refera ia organizarea pulsiunilor în funcţie de primordialitatea acordată, la un anumit moment, zonei genitale. Teoria iui FREUD referitoare la dezvoltarea psihosexuală afirmă că, la pubertate, zonele erogene sînt puse în subordinea zonei genitale. Genitalitatea nu exclude menţinerea fantasmelor pregenitale -» AMOR GENITAL. 79. GENIU (cf. iat. genius) • Termenul desemna iniţiai firea proprie, lăuntric întemeiată, a fiecărui individ. într-o accepţiune particulară, ce stă la originea semnificaţiei actuale a termenului, geniul desemna darurile neobişnuite cu care era înzestrat de soartă un individ,’ divinitate ce prezida momentul naşterii cuiva. Astăzi, geniui reprezintă treapta superlativă a capacităţii de invenţie, de exercitare originală a facultăţilor omeneşti, Sînt considerate genii aceie personaiităţi excepţionale ale căror opere şi a căror activitate marchează un progres decisiv, o înnoire calitativă într-un anumit domeniu, îmbogăţind patrimoniul culturii şi civilizaţiei cu izbînzi extraordinare, menite să rămînă pentru muită vreme — dacă nu chiar pentru totdeauna — adevărate etaloane ale posibilităţilor speciei umane. Descoperind timpuriu caracterul neobişnuit ai personalităţilor cu mare putere de creaţie, tradiţia filozofică speculativă a scos în evidenţă cu precădere aspectul miraculos ai genialităţii, încetăţenind ideea (între anumite limite, întemeiată) că geniul scapă, prin definiţie, oricărei tipologii carac-teriale, înfăţişînd ipostaze sui generis ale umanităţii, ce nu se supun normelor curente şi care transcend limitele firescului. Eronată în filozofia speculativă este ideea că genialitatea, întrucît e neobişnuită, trebuie admisă ca inexplicabilă .cu mijloace pozitive, originea ei fiind învăluită de mister sau atribuită unor pseudo-cauze, de sorginte mistică. 17 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 S58/Gen Geniu Pentru PLATON, de exemplu, creaţia artistică fşi îndeosebi cea poetică) este o „nebunie divină", o stare de transă, în care individul îşi pierde identitatea empirică, fiind călăuzit de zelul ce-! inspiră. Şi pentru KANT manifestarea tipică a genialităţii se oferă tot în actul de creaţie artistică; în aceasta, spiritul concurează natura, întemeind, prin puterile sale imanente, o lume a formelor semnificante, ce depăşeşte, prin perfecţiunea lui, universul natural. Această semnificaţie, încărcată de adăugări iraţionaliste, este accentuată la maximum de reprezentanţii (îndeosebi germani) ai romantismului, pentru care geniul devine un obiect de cult, privit ca superdimer.siona-îitate a umanului, a cărui origine este consubstanţială cu principiul metafizic activ al cosmosului. Fenomen enigmatic, geniul a provocat controverse nesoiuţionate şi nesoluţionabile (tn sensul stabilirii unor factori determinanţi sau a unei tipologii caracteristice), care au oscilat între extrema identificării sale cu patologicul (susţinută de afirmaţia lui SENECA i»n-a existat vreodată un geniu fără un amestec de nebunie** sau de LOMBROSO) şi cea a determinismului său exclusiv ereditar ■ fsusţinut de GALTON, în lucrarea sa „Here« dlfary Genius", 1869) sau exclusiv nosologic, extraereditar (A. DEGAUDALLE). Nai realistă este opinia interferării factorilor aptitudinali şi ai vocaţiei creative, cu cerinţele obiective ale momentului istoric al unei societăţi şi culturi. Astfel, Renaşterea a produs genii pentru că avea nevoie de ele (ENGELS). Psihologia, îndeosebi cea anglo-saxonă, a fost tentată de exprimarea cuantificată a su-pradotării intelectuale a geniului. BARTON (1975) apreciază (desigur, prin simplă deducţie) un Qi al geniului la peste 148 (deasupra inteligenţei „foarte superioare"), iar vîrsta mintală echivalentă, la peste 23 de ani şi jumătate, exemplificînd cu NEWTON (Qî de aproximativ 190 şi vîrsta mintală echivalentă — 30 de ani), urmat de PASCAL, DA VINCI, GAUSS, GALTON, STUART, MIL L, GOETHE, LEIBNITZ, COLLERIDGE, MO-ZART, MILTON, ultimul fiind FRANKLIN. Astfel de evaluări sînt totuşi superflue, avînd mai mult interes anecdotic. Supradotarea geniului nu se rezumă ia inteligenţa cuantificabilă în QI,' care, oricît de augmentată ar fi, nu poate exprima integral conţinutul caiita-tiv-valoric polivalent al profunzimii gîndirii, sensibilităţii şi creativităţii sale, peA care MASLOW le consideră excepţionale. în contextul sănătăţii ca normă statistică, geniul — deşi se situează în afara acesteia — reprezintă forma „ideală" a normalului (EY). Din punct de vedere strict psihiatric (clinic), personalitatea individuală a geniului se poate situa oriunde pe continuul dintre normal şi patologic (personalitate normală, accentuată, dizarmonică). Cazuri adeseori invocate (VAN GOGH, HOLDERLIN, DOSTOlEVSKi), la care s-au descris afecţiuni psihice majore, nu pledează pentru anormalitatea psihică apriorică a geniului, ci constituie, probabii, coincidenţe ale coexistenţei patologiei psihice (a cărei certitudine rămîne, de altfel, problematică) la personalităţi excepţionale, existînd si contraargumentui geniilor cu personalitate echilibrată (BACH, EINSTEIN, BRÂNCUŞi). Tentativele psihometrice şi psihoclinice de definire rămîn o pseudo-problemă, declanşată mai mult de motive pur teoretice şi speculative, decît de vreo fnecesitate obiectivă. „Anormalitatea" geniului este relativă, chiar şi în cazul modelului statistic al normalităţii psihice, model prin definiţie operaţional doar în sfera fenomenelor statistic evaluabile. Modelul normalităţii, ca normă valorică, situează geniul la extrema-superioară, „matrice incandescentă a inevitabilei mediocrităţi ulterioare"' (PAMFIL, OGODESCU, 1976). Exponent al progresului, apărut sau nu aleator în cîmpuî social, geniul „formulează în premieră şi inedit ceea ce va fi reluat la nivelul statistic ai omului oarecare, pînă ia banalizarea locurilor comune", fără să fie nici necesar şi mai ales nici posibil, să stabilim semnul egalităţii între geniu şi patologic, „deoarece două fenomene simultane nu pot fi în raport derivativ, cauzal, chiar Genofobie^); Genotip ; Geofagie ; Geografica — confuzie Geo/259 daca uneori se pot întîlnî cor’elatfv1* (PAriFIL, OGODESCU). Expresie a dotării umane şi poate a necesităţii sociale, geniul există, probabil, în cadrul unei „fenomenologii" particulare fiecărui specimen în parte, condiţia sa cea mai generală fiind finalitatea socială, uneori nebănuită de contemporani. „Fecunditatea spiritului", forţa de a organiza ideile, imaginile sau semnele, fără utilizarea produselor lente ale gîndirii reflectate, sau demersurile ^ succesive ale raţionamentului discursiv (SEA1LLES, 1923), plasează geniul în afara algoritmilor explicaţiilor curente (psihologice, psihanalitice, chiar sociogenetice), Inscriindu-se mai curînd - într-un sistem de referinţă probabilistic, a cărui semnificaţie axiologică este universalitatea. Aşa cum afirma M1NKOWSKI, geniul este acel creator a cărui operă transsubiectivă şi supraindividuală depăşeşte chiar rangul creatorului însuşi. 80. GENOFOBIE(F) (cf. gr. german „a naşte, a produce" ; phobos „frică") ® Teamă excesivă, nejustificată, faţă de activitatea sexuală, în-tîlnită la personalităţile psihastenice, în nevroza obsesivo-fobică ; apare mai ales la sexul feminin, unde trebuie diferenţiată de teama, motivată uneori, de graviditate. 81. GENOTIP (cf. gr. german ; typos „semn, figură, imagine") # Totalitatea genelor transmise ereditar unui organism. Orice faeton nociv cu acţiune asupra aparatului genetic, care poate afecta individul pre-, intra-, sau pestnata!, se constituie ca modalitate perturbatoare, cu efecte la distanţă asupra sistemului nervos central. Astfel, afecţiunile genetice pot fi clasificate în trei categorii î • afecţiune generată de anomalia unei singure gene, cu penetranţă totală şi manifestare fenotipică univocă# a cărei transmitere este bine stabilită. în această grupă se încadrează anomaliile metabolice : fenilcetonuria, hemofilia, coreea Huntington etc., afecţiuni care presupun şi tulburări psihice majore ; # afecţiune genetică cu penetranţă parţială, cu expansivitate fenotipică variabilă, în care se transmite o predispoziţie la îmbolnăvire (factorii de mediu avînd un rol preponderent) : diabet, hipertensiune ; m afecţiuni generate de anomalii cromo-zomiale ? cele care sînt rezultatul unon anomalii autosomale sau a! unor anomalii morfologice, determinînd oligofrenie gravă ; cele care sînt rezultatul unon anomalii gonosomale*- determinînd predispoziţie îa delincvenţă sau tulburări de tip schizofren. 82. GENTILOM'5** Argentina — DCI Lo-prodiol • Tranchilizant, derivat propandiolic, de tip 2,2-bis(clormetil)-1 ^-propandioli* cu acţiune anxiolitică, mioreîaxantă şi sedativă. Are o bună toleranţă. 83. GEOFAGIE (cf. gr. ge „pămînt* I phagein „a mînca") 9 Tulburare importantă a instinctului alimentar, care apare în stadiile evolutive avansate ale unor demenţe şi schi- zofrenii. Cu caracter demonstrativ, se poate înregistra în unele dizarmonii de personalitate, în special în cea isterică. HENSINGEÎSI a descris, în 1852/ această tulburare sub numele de GEOMANIE. 84. GEOGRAFICĂ — confuzie (cf. gr. gej graphein „a scrie*4) • Concept psihanalitici introdus de MELTZER pentru a desemna tendinţa pacientului de a gratifica analistul şi cabinetul acestuia, ca o reprezentare a Sinelui şi a obiectelor internalizate. Confuzia geografică se referă atît la circumstanţa anterioară cît şi la suprapunerea intern-extern. Autorul consideră, în această accepţiune, că perversiunile sexuale şi-ar avea nucleul în confuziile zonale ale copilului, noţiune care se referă la fantasmele legate de detalii corporale ale mamei sau ale ambilor părinţi, culese în etapele precoce de dezvoltare a personalităţii (oral, anal etc.). Confuzia din această perioadă se referă şi la aspectele funcţionale ale acestor „zone", care sînt condensate şl greşit integrate, generînd fantasme. Fuziunea agresivitate-libido, în care prima ar fi dominantă (considerată de ROSENFEL® ca un aspect caracteristic narcisiac)? constituie, după MELTZER (1973), un aspect esenţial al perversiunii, mai mult decît transpunerea comportamentală a acesteia. în interpretarea visului, autorul insistă asupra acestor „confuzii geografice", care ar avea semnificaţia arătată anterior. 85. GEOMETRISM MORBID (cf. gr. get metron „măsură**) • Tulburare calitativă a 260/Geo Georget E. J. ; Gerbiman W; GerdaxylW ; Gerhard*; Geriatrie productivităţii gîndirii schizofrenului, descrisă de MINKOWSKI ca o accentuare a laturilor formale şi constructive ale obiectelor, în raport cu funcţionalitatea lor. Bolnavul caută realizarea unei ordini şi simetrii perfecte, în absenţa oricărei subiectivităţi. „Tranziţia tim-pu!ui trăit la.timpul asimilat spaţiului geometric este posibilă", afirmă autorul, spaţiul static înlocuind dinamismul trăirii, iar măsurarea înlocuind măsura, într-o lume „polară" şi glacială". 86. GEORGET Etienne Jean (1795-1828) • Psihiatru francez. Studiază la Tours şi Paris ; din 1816 activează la Salpetriere sub conducerea lui ESQUIROL, unde susţine, în 1820, teza „Dissertation sur Ies causes de la folie“, reprezentînd. punctul de pornire pentru marea sa lucrare „De la folie*', care îl va consacra. în 1821 publică „De ia physiologie du systeme nerveux et specialement du cerveau", iar în 1823 „De l'hypocondrie et de l'hysterie". Cea mai importantă lucrare a sa, „De la folie", are în primul rînd meritul de a fi contribuit la clarificarea poziţiilor doctrinale ale psihiatrilor francezi din primul sfert al secolului a! XlX-lea şi ale autorului însuşi. Astfel, GEORGET propune schimbarea termenului de „demenţă acută" (prin care PINEL şi ESQUIROL doreau să definească o absenţă accidentală şi tranzitorie a înţelegerii în cadrul puseelor psihotice), cu termenul de „stupiditate". Cea mai importantă contribuţie a lui GEORGET o reprezintă însă disocierea nebuniei în două părţi distincte : tulburări mintale pur simptomatice, ce survin în anumite afecţiuni organice/ ca o consecinţă indirectă, şi tulburări care aparţin alienaţiei mintale, afecţiuni idiopatice ale creierului, de natură încă necunoscută, dar directe şi esenţiale. 87. GERBIMAN(M) Austria — DCI Pemolinâ m Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip 2-amino-5-fenil-2-oxazolin-4-onă, fără efecte simpaticomimetice, cu indicaţiile generale ale psihostimulenteior. Nu se administrează în afecUuni cu componentă depresivă —> PSIHO-STIMULENTE. 88. GERDAXYL(M) Franţa, Spania - DCI Medifoxaminâ • Tranchilizant de tip (dimetila-mino)acetaldehidă difenii acetol, cu acţiune miorelaxantă, anxioîitică şi moderat sedativă. 89. GERHARDS semn «^Termen propus de autor în 1863 pentru paralizia corzilor vocale, întîlnită în fazele terminale ale unor demenţe. Termenul are numai interes istoric, nemai-fiind utilizat astăzi. 90. GERIATRIE (cf. gr. geron „bătrin" r iatreia „tratament") 9 Ramură a medicinii care se ocupă de patologia îmbătrînirii, atît la nivelul somatic, cît şi psihic, fiind deci c* sinteză interdisciplinară, ale cărei scopuri sînt prevenirea, supravegherea, terapia bolilor vîrst-nicilor şi bătrînilor, ca şi reintegrarea acestora în viaţa socială (termenul a fost i ntrodus în 1909 de către MASCHER). Pentru atingerea acestur scop concură o largă colaborare interdisci-plinară : gerontologia, gerontopsihiatria, gero-igiena, sociologia, geropsi hologia etc. Deşi apărută la începutul secolului, geriatria cunoaşte o dezvoltare remarcabilă doar în a doua jumătate a secolului nostru, răspunzînd necesităţii imperioase de creştere a duratei medii de viaţă şi prevenirii procesului de „îmbătrînire a populaţiei". Pornind de la studierea momentelor şi particularităţilor biologice, clinice, fiziopato* logice şi psihologice ale patologiei senescenţei, geriatria elaborează măsuri de prevenire a bolilor şi de readaptare a bătrînului la noua sa condiţie. Se conturează astfel, ca ramură aparţinînd geriatriei, gerontoprofilaxia, care, printr-o colaborare medico-socială complexă, îşi propune o activitate profilactică pentru-menţinerea capacităţii de muncă, scăderea morbidităţii, prevenirea fenomenelor de îmbătrînire precoce. Pentru stadiul actual al cunoştinţelor medicale, esenţa proceselor de îmbătrînire rămîne Geriopsihczâ ; Gerobit Neu(M); Geroigienâ ; Gerontologie Ger/261 încă o necunoscută. Explicarea lor se conturează totuşi în două ipoteze : prima se referă la o îmbătrînire „programată", care apare ca urmare a unei stadializări anticipate la nivelul fenotipului, iar cea de-a doua consideră acest proces ca fiind o „eroare", un accident apărut prin acumularea de leziuni tisulare, care, în ansamblul organismului, conduc !a scăderea capacităţii adaptative. Dacă îmbăţrînirea fiziologică este normală, lentă, dar continuă, asincronă şi heterogenă (permiţînd individului unele „performanţe" adaptative), îmbăţrînirea patologică este similară stării de boală, presupunînd o degradare rapidă şi ireversibilă, care creează un decalaj între vîrsta cronologică şi cea biologică. Ca indicatori ai vîrstei biologice sînt folosite datele morfologice, fiziologice, biochimice, clinice, antropologice, care permit un bilanţ biologic al individului. Practica medicală curentă nu poate contracara încă realitatea ; în timp ce îmbăţrînirea fiziologică este o excepţie, cea patologică este mult mai frecventă. 91. GERIOPSIHOZĂ (cf. gr. geron ; psyche „suflet") # Termen introdus de SOUTHARD şi folosit mai rar astăzi, pentru a denumi psihozele cu debut în perioada senescenţei. 92. GER O- (cf. gr. geron) • Element de compunere exprimînd semnificaţia de „bă-trîn", „bătrîneţe". 93. G.EROBIT(M) Austria - DC! Metam-fetaminâ • Psihostimulent, derivat feniletila-minat de tip (-f-)-N-a-dimetilfenetilamina, cu valenţe anorexigene, acţiune şi indicaţii similare cu ale amfetaminei şi acelaşi risc al dependenţei. 94. GEROBIT NEUtw) Austria - DCI Fendimetrazină • Psihostimulent anorexigen, de tip ( + )-3,4-dimetil-2-fenîlmorfolină, cu efecte simpaticomimetice reduse, indicat In astenie, presenilitate, sevraj, toxicomanie, obezitate secundară curei neuroleptice, tulburări de dinamică sexuală; contraindicat în stările de excitaţie psihomotorie, anxietate, în timpul sarcinii, comiţialitate. 95. GERODYL(M) Danemarca, Japonia — DCI Piprodrol • Psihostimulent de tip a, a-difenil-2-piperidinmetanol, indicat în astenie, scăderea forţei intelectuale, în tulburările preinvoluţiei, tulburări de dinamică sexuală, hipoprosexie, epuizare, scăderea randamentului, lipsa apetitului. Se poate administra în în timpul sarcinii şi la vîrstnici. 96. GERGFILfE (cf. gero- : gr. philia „prietenie, dragoste") — sin. GERCNTOFILIE e Comportament erotic constînd în atracţia pentru persoane de sex opus, cu mult mai în vîrstă decît subiectul. Ipoteza psihanalitică consideră gerontofilia ca o fixare a relaţiei subiectului cu persoanele în vîrstă cunoscute în copilărie, persoane care au fost obiectul fantasmelor erotice ale copilului, ca rezultat al deplasării intereselor lui sexuale de la părinţi la aceste persoane. Este mai frecventă la sexul feminin. 97. GEROIGIENĂ (cf. gero- ; gr. hygiamein „a fi sănătos") - sin. GERONTOPSIHIATRIE PREVENTIVĂ PRIMARĂ • Ansamblu de măsuri avînd drept scop menţinerea sănătăţii psihice prin prevenirea îmbolnăvirilor în perioada senescenţei, a involuţiei,-ca etapă normală în ontogeneză. Intervine printr-o varietate largă de măsuri specifice şi nespecifice, stabilite în urma conlucrării interdisciplinare cu gerontclogia, gerontopsihiatria, geronto-psihologia, geriatria, cu alte ramuri medicale şi domenii ştiinţifice (economic, social, politic, cultural etc.). 98. GERONTOFOBIE(F) (cf. gr. geron ; phobos „frică") • Teamă patologică faţă de persoane în vîrstă, care poate apărea Ia copii anxioşi şi în nevroza obsesivo-fobică. 99. GERONTOLOGIE (cf. gr. geron; -logos „cuvînt, discurs") • Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul transformărilor produse de îmbătrînire — ca etapă normală a ontogenezei — în organismul şi psihicul uman (termenul a fost introdus de MECINI-KOV, în 1903). Analizînd esenţa şi cauzele îmbătrînirii organismului, gerontologia a dovedit faptul că acest proces determină scăderea capacităţii generale de adaptare, de la nivelul tuturor funcţiilor organismului pînă la metabolismul celular. Această capacitate adaptativă (care creează homeostazia internă) este rezultatul acţiunii de ansamblu a mecanismelor de reglare neurohormonală, celulară şi intra-celulară, care, pe parcursul procesului de îmbătrînire, încep să funcţioneze mai lent şi uneori chiar insuficient. După intervenţia factorilor perturbatori ai acestui echilibru, homeostazia se restabileşte mai lent. Din acest motiv, stările de boală apărute la această vîrstă pot determina o alterare progresivă şi ireversibilă a mecanismelor adaptative. Medicina românească şi-a adus încă din perioada pionieratului o contribuţie importantă la dezvoltarea gerontologiei, prin Gh. MARI-NESCU în probleme de neurologie, C. I. PARHON în endocrinologie, în prezent fiind constituită o adevărată şcoală de gerontologie, care se bucură de un frumos renume pe plan mondial, datorită contribuţiilor aduse 262/Ger Gerontopsihiatrie - psihopatologia senescenţe? în domeniul profilaxiei [fenomenelor morbide ale vîrstei a treia. GERONTOPSiHlATRiE (cf. gr. geron ; i~> - e „suflet" ; iatreia „tratament") — sin. ~S‘î- iATRIE GERIATR’CĂ : PSIHOGERIA- ~Fl- (termen preferat de anglo-saxoni) ; P:' -^CGERONTOLOGIE • Disciplină medica- * ~ cărei obiect îi constituie ansamblu Itul-.’ă'iior psihice, avînd un mare grad de : morfism, apărute la vîrsta bătrînetii {se-■ » -en+ă). Autori ca : ESQUIROL, WIRCHOV, Fl:H, CONSTATT, apoi WlLLE, CHARCOT, BIRREN au pus, prin lucrările publicate de ‘ncepînd din 1800 şi pînă în jurul anuiui 1Q ~, bazele unor cercetări de mare interes nd patologia îmbătrînirii, observaţii ce u ‘ost preluate si adîncite în ultimele decenii ^ _jtori ca: HOCH, ZUBIN, GHILIAROV-. , SNEJNEVSKi, MAYER-GROSS, ZEH, GiLLESPiE, KAPLAN, CIOMPl, TIBBITS, VîSCHER, VILLA, MULLER. Şcoala românească, reprezentată prin MA-RINESCU, PARHON, URECHEA, OBRE-GIA, PARHON-ŞTEFĂNESCU, PREDESCU, CCNS I ANTINESCU, s-a preocupat de actualitatea crescîndă a problemelor de geronto-pssn.atrie, care se impun interesului medica! gen :ral datorită creşterii considerabile a numărului persoanelor vîrstnice (în anul 2000 se apreciază că în România aceştia vor fi în-tr-un număr de 4 577 000, faţă de 1977, cînd existau 1 973 336 de persoane peste 65 de ani), Explozia demografică şi îmbătrînirea demografică sînt două fenomene care marchează puternic lumea contemporană, manî-festîndu-se diferenţiat în funcţie de gradul de dezvoltare a societăţii respective (pentru ţările în curs de dezvoltare este caracteris- tică explozia demografică, iar; pentru cele dezvoltate creşterea duratei medi i de viaţă la 70—72 ani, comparativ cu 30 — 45 ani în ţările 1 urnii a tresa). Scăderea mortalităţii infantile, ridicarea nivelului general de trai material şi cultural, dezvoltarea medianei — sînt factori care au împins media de vîrstă a oamenilor spre cifre din ce în ce mai înalte, dar aj creat? în acelaşi timp/ noi probleme de patolo~'e generală şi psihiatrică. Astfel, un stucij indică utilizarea medicamentelor psihotrope de către jumătate dsn persoanele de peste' 70 de ani (NEMlNSKi, HEIKKILA, 19/5), iar cel puţin 15% din populaţia vîrstnică are nevoie de asistenţă psihiatrică. în ceea ce priveşte prevalenţi tulburărilor psihice la populaţia în vîrstă de peste 60 de ani la noi în ţară (St. NICA-UDANGIU - Studiu! Titan, 1978), se apreciază că 53% din populaţia totală nu prezenta tulburări psihice, 26% aveau sîmptome izolate, iar 21% prezentau afecţiuni psihice constituite, Coloratura specifica pe care senescenţa o dJ p. ' opitologiei rezultă din particularităţile pro?.* a î acestei etape biologice, interferate cu racton socio-psihologici şi culturali : • modificările in statutul familial, restrîn-gerea contactelor sociale, circumscrierea într-un mediu strict familial, cu prezenţa sau absenţa copiilor, relaţii tensionate între generaţii, dificultăţi legate de viaţa conjugală la vîrsta a treia, pierderea unuia dintre soţi, eventualitatea de a fi internat într-un cămin-spitaî j • modificările în statutul profesional şi ocupaţional : pensionarea reprezintă un factor recunoscut pentru deosebitele implicaţii psihotraumatizante pe care le are, mai ales asupra persoanelor foarte active pînă la această vîrstă şî care nu au ştiut cum să-şi orienteze existenta spre noi aspecte generatoare de satisfacţii sau să şi le amplifice pe cele mal vechi ; • schimbarea locuinţei reprezintă frecvent punctul de plecare al unor tulburări nevrotice sau psihotice la persoanele în vîrstă, incapabile de o suficient de suplă adaptare la un nou domiciliu, la un nou cămin, fa un nou mod de viaţă. Tot acest amalgam de factori fizici, organici, cerebrali, psihologici şi sociali se amplasează pe o personalitate premorbidă, care conferă tonalitatea particulară tabloului psihopatologic şi care suferă ea însăşi modificări; de aceea? diagnosticul psihiatric la vîrsta senescenţei supune pe clinician deseori la grele încercări, în care discernămintui şi buna orientare terapeutică a acestuia nu trebuie să neglijeze Gerovitoi(M); GetsorAM*; Gerstmann (s); Gessel Arnold Ges/263 starea somatică a pacientului. Pe fundalul unor • modificări ca : pierdere în greutate, constipaţie, tulburări cardio-vasculare, tremur ăt uri — tulburările psihice pot fi esenţiale ; alterarea stării de conştiinţă, a ti miei, a percepţiei gîndirîi şi a conţinutului acesteia. După criteriile vîrstei, tendinţei ia cronici zare şi eticpatcgeniei (cu caracter frecvent endoreactiv), tulburările ^ gercntopsihiatrtee pot fi clasificate (după MULLER) în : • tulburări de personalitate (preexistente) şi. modificări ale personalităţii (consecutive vîrstei) ; • nevroze : cu debut anterior, cu debut la vîrste înaintate g reacţii £ • psihoze de tip schizcfren» cu deDut . anterior şi tardiv ; de tip depresiv, cu debut anterior şi tardiv ; de tip maniaca!, cu debut anterior şi tardiv | de tip paranoid, cu debut anterior şi tardiv. în .general, aceste tulburări au o evoluţie trenantă, cronică, în care intricările somatice întunecă prognosticul, sar suicidul are o rată destul de crescută în formele depresive şi paranoide. Tratamentul tulburărilor psihice din senescenţă este dificil, datorită modificărilor farmacocinetice care survin tendinţei de acumulare a medicamentelor şi apariţiei precoce a efectelor toxice, impunîndu-se un bilanţ somatic general atent, cu examene paraclinice numeroase şi c adaptare continuă a terapiei in funcţie de contraindicatele constatate şi toleranţa individului -+ ÎMBĂTRÎNIRE. 101. GEROVÎTAUM> • Medicament de concepţie românească, cu acţiune eutrofică, con-ţinînd procaină clorhidrică, acid benzoic şi metabisulfit de potasiu. Este indicat In profilaxia senescenţei, tulburări trofice, di st r of i i cutanate, neurodermite. Efectele secundare sint legate de sensibilitatea la procaină. 102. GERSON'(M) Grecia - DCI Nitraze-pam '• Tranchilizant, derivat benzodîazepinic de tip 1,3-dihidro-7-nitro-5-fenil-2H-1,4-benzo- diazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, reali-zlnd un somn ac cape fiziologic, industria noastră farmaceut a îl produce sub numele de NITRAZEP/*. 103. GERSTMANN(S) sindrom © i ^cm descris de GERSTMANN, in 1924, i, estat prin agnozie digitală, agrafie, acaicJ e ne-diferenţiere stînga-dreapta. Agnoz.a c ^ ^olă este simptomul centra! şi se caracte iec.z,ă prin incapacitatea, ignorată de subiect, de a numi şi a deosebi între ele degetele proprii sau ale altcuiva, deşi le poate utiliza pentru activităţi ce necesită diferenţierea lor (cîntat la pian, cusutul cu acul etc.). Nedifererţierea stînga-dreapta se manifestă prin incapacitatea de a deosebi partea dreaptă de partea st'ngă a propriului corp sau a corpului altei persoane. Acalculia este simptomul cel mai puţin frecvent si se datorează incapacităţii evaluării semnificaţiei cifrelor. Simptomul poate fi întîlnit incomplet, sau alături de alte simptcme (afazie, hemianopsie laterală omonimă dreaptă, agnozie vizuală, apraxie constructivă), ceea ce complică diferenţierea iui în ansamblul rimpto-melor tabloului psihopatologic. După STENGEL, mecanismul psihopatologic esenţial îi reprezintă o incapacitate a subiectului de a lega spaţial obiectele care fac parte dintr-un tot. Majoritatea autorilor consideră că sindromul este determinat de o leziune la nivelul pliului curb ai ernisferului dominant, alţii afirmînd însă că s-ar datora unor leziuni difuze ale ernisferului dominant. 104. GESSEL Arnold (1880-1961) • Psiholog american, fiul unei profesoare care se ocupa de educarea copiilor retardaţi. Preocupat iniţial de meseria mamei sale şi convins că pentru a îndeplini o astfel de sarcină este nevoie de o temeinică pregătire psihologică, începe să studieze psihologia şi filozofia, devenind în 1906 doctor în filozofie. Fără să-şi abandoneze activitatea pedagogică, el reuşeşte să absolve şi cursuri medicale. Datorită acestei temeinice pregătiri muitidisciplinare, GESSEL este numit profesor de igiena copilului la Facultatea de Medicină din Yale. Este autorul unor serii deteste aplicabile copiilor şi al unei amănunţite analize cinematografice, conţinînd 110 km de peliculă, si iniţiatorul metodei „gemenilor martori4', introduce în psihologie noţiunea de maturare. 105. GESSEL(T) test • Inventar de dezvoltare psihomotorie, destinat examinării copiilor cu vîrstă cuprinsă între 4 săptămîni şi 5 ani (există o descriere a evoluţiei copilului pînă la 10 ani, dar mai puţin standardizată, in lucrarea „Copilul între 5 şi 10 ani") elaborat de A. GESSEL în 1925, în urma unei laborioase cercetări desfăşurate în cadrul OmicH dezvoltării copilului a Facultăţii de Medicină din Yale. 264/Ges Gesse, (T); Gest ; Gestaltism în concepţia lui GESSEL, evoluţia psihică a copilului, reprezentată grafic sub forma unui arbore, parcurge trei nivele, de-a lungul cărora bioiogicul şi psihologicul şe diferenţiază treptat, concomitent cu structura unor conduite din ce în ce mai complexe. Inventarul cuprinde între 28 — 46 de itemi (numărul variază de ia o vîrstă la alta), referitori la comportamentele caracteristice diferitelor nivele de vîrstă, fiecare modalitate de comportament (motor, verbal, de adaptar-e socială) fiind cotată cu plus (-{-) sau minus ( —). Deşi permite calcularea unui coeficient de dezvoltare (de maturizare) general, inventarul de dezvoltare Gessel reprezintă mai puţin o scală de evacuare riguroasă a inteligenţei şi, în mai mare măsură, un preţios ghid al pediatrului, util în aprecierea mai obiectivă şi completă a dezvoltării unui copil, precum şi a eventualelor anormalităţi. O. BRUNET şi I. LEZINE au realizat o adaptare franceză a bateriei Gessel. 106. GEST (cf. lat. gestus) • Ansamblul mişcărilor cu caracter proiectat, de comunicare şi expresie (face parte din paralimbaj), precum şi ansamblul mişcărilor implicate în sublinierea activităţilor (inclusiv ceie de mimică). Cu valoare de nuanţare în comportamentul normal, gestul devine un preţios element clinic în bolile psihice —► GESTICĂ. 107. GESTALTISM (cf. germ. Gestalt „structură, configuraţie") © Termenul „Gestalt" este utilizat pentru prima dată de psihologul austriac Von EHRENFELS, în ultimii ani ai secolului al XlX-lea, pentru a caracteriza particularitatea de a percepe figurile geometrice, melodiile, ca un întreg recongnoscibil, indiferent de sistemul de coordonate, scara sau culorile în care sînt reprezentate, respectiv, indiferent de instrumentul, gama în care sînt redate sau chiar dacă din melodie lipsesc cîteva sunete. Perceperea acestora are aşadar un caracter integral, prin receptarea atît a componentelor, cît şi a raporturilor dintre ele, şi nu ca o simplă sumă a elementelor componente. Pornind de la acest principiu (aj formei, al structurii), a cărui premisă metodologic-conceptuală se află în fizică, M. VVERTHEIMER si W. KOHLER, apoi K. LEWINşi K. KOFKA fundamentează concepţia psihologică gestaltistă (ca o psihologie a formei), la începutul secolului al XX-Iea. Premisele filozofice pot fi găsite încă de Ia BACON, KANT, DESCARTES. Gestaltismul apare ca o reacţie faţă de atomismul elemen-tarist al psihologiei tradiţionale, care explică procesele psihice pe baza unei corespondenţe directe şi simpliste între stimuli, percepţie şi reprezentare. Conform gestaîtismului, per- ceperea obiectelor respectă principiile ne-sumabilităţii (imaginea obiectului nu este suma componentelor sale), tendinţei spre întreg (incompletitudinea imaginii nu împiedică recunoaşterea ei), invarianţei transpunerilor (obiectul poate fi recunoscut, indiferent de echivalenţa în care este reprezentat, prin structura care-i este caracteristică). Primele contribuţii gestaltiste s-au referit la studiul experimental ai percepţiei (experienţele optico-geometrice ale lui KATZ şi WERT-HEIMER) ; au fost abordate apoi şi alte fenomene psihologice, ca părţi derivate dintr-un întreg dinamic, constituite într-o structură mintală, manifestată, la rîndul ei prin similarităţi şi repetiţii de comportament. Gestaltismul a explicat astfel toate funcţiile şi procesele psihismului, constituindu-se într-o psihologie a persoanei şi o psihologie socială. în cadrul acesteia din urmă, K. LEWIN, enunţînd teoria „cîmpului psihologic'*, subliniază caracterul de interdependenţă dinamică al principiului Gestalt : „Gestalt este totdeauna, prin natura sa, altceva şi mai mult decît suma părţilor sale, căci include relaţiile dintre părţi, formînd o reţea de interconexiuni ce adaugă fiecărui Gestalt elementul său semnificativ". Forma nu are deci un sens fi na! ist, ci mai degrabă unul fizic, de model al unui sistem, la care se poate adăuga sau din care se poat* exclude o parte, fără să se altereze structura întregului. Gestaltismul stabileşte relaţii de izomorfism între configuraţia funcţională a sistemului psihic şi experienţa perceptibilă, fără să ia în consideraţie existenţa unei relaţii de tip cauză-efect între cei doi termeni, identitatea lor de structură fiind concepută ca un caracter dat, aprioric. Această ipoteză limitează viabilitatea gestaîtismului, datorită uni-lateral t zări i (şi exagerării) rolului structurii şi formei în organizarea psihismului, care conduce la o concepţie simplistă. După cum remarca PIAGET, analog cu transmiterea efectelor de cîmp din fizică, mecanismele nervoase sînt cîmpuri polisinaptice ce ţin de cîmpuri electromagnetice, a căror manifestare rezultă din acţiunile de ansamblu şi de echilibrul lor. Concepţia gestaltistă conduce însă ia „reducerea integrală" a proceselor cognitive la elemente organice, a elementului vital la ce! fizic. Organismul, conceput de Gestalt, ar exclude astfel, sub presiunea legilor de echilibru ce acţionează asupra lui din interior şi exterior, orice perspectivă de dezvoltare, de evoluţie istorică. Gestaltu! este, pentru PIAGET, „supraistoric, total lipsit de istorie", structuralismul generalist rămînînd, ca alternativă, o psihologie valabilă prin viziunea holistă pe care a intros Gestica ; Gewacalm(M); Ghiliarovski V. ; Giacomini(s) Gia/265 dus-o, Fiind în acelaşi timp nerealistă prin modul imuabil, rigid, neanalitic în care explică psihismul. 108. GEŞŢALT — terapie (cf. germ. Gestalt? gr. tfieropein „a îngriji") -*• GESTALTISM, TERAPIE (de) GRUP. 109. GESTICĂ (vezi gest; cf. lai. gesticulare) • Ansamblul mişcărilor voluntare, uneori şi involuntare, care realizează, alături de mimică, forma nonverbală a comunicării (—► PANTO-MIMĂ). ..Tulburările gesticii prezente în psihopatologie reflectă (mai mult sau mai puţin direct) modificările pe plan psihic, descriin-du-se : bizareriile gestuale, ecokinezia, eco- praxia, manierismul, negativismul, perseverarea gestuală, stereotipia gestuală, ticul. 110. GEWACALM(M) Austria - DCI Diazepam ® Tranchilizant, derivat benzodiaze-pinic de tip 7-clor-1,3-dihidro-1-metil-5-fenil- 2H-1,4-benzodiazepină, cu • acţiune sedativ-hipnotică, anxioîitică, anticonvulsivantă şi mio-relaxantă.- Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de_ DlAZEPAM(M). 111. GG-CEN(M) SUA - DCI Guăife-ne^in • Tranchilizant, derivat de g!icerci de tip 3-(0-metoxifenoxi)-1,2-propandiol, cu acţiune miorelaxant-sedativă şi moderat anxio-litică, cu o bună toleranţă. 112. GHICIRE A GÎNDURILOR FURT AL GÎNDiRii. 113. GHIDAJ — centru de (fr. guidcge) « Instituţie multidisciplinară, în care activează medici, psihologi, pedagogi şi sociologi, acţionînd în scopul recuperării sociale a copiilor cu dificultăţi de adaptare. Tratamentul, care se5 desfăşoară fără scoaterea din mediul familial, urmăreşte obţinerea unor modificări în structura personalităţii copilului sau ado-lescentt/Iuî,' considerîndu-se că dezadaptarea acestuîa-'"este determinată de vicii de dez-voltare^sau: de natura relaţiilor familiale. De aceea, în vederea evaluării diagnostice, sînt examinaţi amănunţit toţi membrii familiei, sînt luate în consideraţie relaţiile dintre aceştia şi? în mod special relaţia părinte-copil. în cadru? intervenţiei terapeutice este implicată întreaga familie, ajungîndu-se, de cele mai multe ori, la o adevărată terapie familială. De asemenea,, subiecţii sînt ajutaţi să-şi utilizeze şi să-şi pună în valoare întreg potenţialul aptitudinal,, facilitîndu-se astfel o mai bună integrare şcolară şi profesională. 114. GHILIAROVSKI Vasiîi (1876-1959) • Psihiatru sovietic de renume mondial, care îşi începe cariera medicală ca preparator şi prosector la Moscova, continuînd-o la Harkov. Cariera sa universitară începe în 1910, iar după 1917 devine şeful catedrei de prosectură. între 1945 şi 1952, în ciuda vîrstei destul de înaintate; este director al Institutului de Psihiatrie din Moscova, unde va rămîne director adjunct pînă la sfîrşitul vieţii. Opera sa, de orientare pavlovistă, va fi centrată în specia! asupra problemelor psihiatriei organice, precum şi ale patogeniei tulburărilor de tip' delirant-halucinator. De asemenea, a dedicat o serie de lucrări patologiei de război şi patologiei infantile. Didactician de excepţie, redactează un manual de psihiatrie care cunoaşte un deosebit succes (1931), cu numeroase reeditări (lucrare tradusă şi în limba română). 115. GHI LIAROVSKI(S) sindrom • Perse-veraţie motorie întîlnită în demenţele senile, care, potrivit opiniei autorului, ar fi prezentă numai în boala Pick. 116. GlACOMINI(s) sindrom - sin MICRO-CEFALIE ADEVĂRATĂ e Reducere accentuată a volumului cutiei craniene şi oprirea primară a dezvoltării creierului. Spre deosebire de microcefaliile relative, întîlnite după unele fetopatii, în microcefalia vera perimetrul cranian nu depăşeşte 43,18 cm, ceea ce corespunde unui creier cu o greutate sub 1 000 g. După VAN DEN BUSCH, boala ar avea un caracter genetic autosomal-recesiv. La naştere, capul este de dimensiuni aproape normale, dar fontanelele sînt mici sau închise. Creşterea în volum a cutiei craniene este lentă, decalajul faţă de dimensiunile normale accen-tuîndu-se cu vîrsta. De regulă, capul are o formă particulară : regiunea frontală este proeminentă, ascuţită, iar cea posterioară (occipitală) aplatizată; plafonul cutiei craniene descinde în pantă, dinspre vertex către regiunea fronto-parietală. în contrast cu'craniul, masivul facial pare dezvoltat în exces. Creşterea somatică generală a microcefalilor este sub medie, iar dentiţia apare tîrziu. Dezvoltarea psihomotorie este întîrziată (de obicei, subiecţii nu depăşesc nivelul de idioţie). Sînt 266/Gib Gigantism cerebral; G/7ex(M); G///e; Gf//es de /a 7oureffe frecvente tulburările de comportament (iri-tabilitate excesivă, agresivitate); în 1/3 din cazuri se semnalează convulsii şi hipertonie de mobilizare sau permanentă. Diagnosticul microcefaliei genetice se bazează pe forma şi mărimea craniului/închiderea precoce a fontanelelor şi absenţa etiologiei encefalopatice. Majoritatea microcefalilor mor, în primii ani. Numai 5 — 10% depăşesc vîrstă de 20 ani. 117. GIBBS(B) boaîă — sin. BLITZKRAMPF ; BL1TZNICK; BLITZN1CK UND SALAAM KRAMPF: BOALA SPASMELOR ÎN FLEX1E ; CRIZE ECLAIRE; CRIZE PROPULSIVE; CRIZE „SURSAUT" (DE TRESĂRIRE); ENCEFALOPATIE HIPSARITMICÂ; ENCEFALOPATIE MIOCLONICĂ INFANTILĂ CU HIPSARITMIE ; HIPSARITMIE ; MASSIVE MYOCLONIC JERKS ; NICK-KRĂMPFE ; PETIT MAL PROPULSIVE; SPASM INFANTIL: SPASME INFANTILE RAPIDE DE AFIRMARE ; TICURI DE REVERENŢĂ (MAR- CHAND); TICURI DE TIP SALAAM WEEST^S) sindrom. 118. GIGANTICE(H) halucinaţii (cf. gr. glgas „uriaş") - sin. GULIVERNIENE(H) halucinaţii ; MACRO PSICE(H) halucinaţii • Halucinaţii vizuale constînd în imagini (de obicei obiecte, rar fiinţe) cu dimensiuni fantastice. Sînt caracteristice patologiei halucinatorii infantile şi intoxicaţiilor acute alcoolice şi medicamentoase. 119. GIGANTISM CEREBRAL (cf. gr. gigas) - sin. GIGANTISM ESENŢIAL FAMILIAL • Afecţiune ereditară, cu etiopatogenie încă incomplet elucidată (tulburări hipotalamo-hi-pofizare), descrisă de SOTOSj' în anul 1969. Din punct de vedere clinic, se caracterizează prin asocierea simptomelor de encefalopatie infantilă (tulburări motorii diverse, întîrziere psihică, de obicei accentuată) cu o serie de manifestări dismorfice, care se evidenţiază încă de la naştere (dolicocefalie, hipertelorism, fante palpebrale antimongoloide, bolta palatină ogivală). Se remarcă? în mod particular; un ritm accelerat al dezvoltării staturo-pon-derale, inclusiv a membrelor, în disproporţie cu vîrstă cronologică. 120. GIHITANfM> Japonia — DCI Dlazepam • Tranchilizant, derivat benzodîazepinic de tip 7-clor-1,3-dihidro-1-metil-5-fenil-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, anxîolitică, anticonvulsîvantă şi miorelaxantă. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de DIAZEPAM(M). 121. GILBERT-BALLET(s) sindrom -V INSOMNIE PERIODICĂ. 122. GILBERT-BEHţET(s> sindrom - sin. ADAMANNAlDlS-BEHţET(s) sindrom ; AP-TOZĂ BEHţET; MAREA AFTOZĂ TOURA-INS ; OCULO-BUCOGENITAL(S) sindrom % TRIPLUL SINDROM BEHţET ^ BEHţET* sindrom. 123. GILEX(M) Israel - DCI Doxeptn • Anti-depresiv timoieptic, derivat dibenzoxepinic de tip N,N-dimetildibenz/b,e(oxepin-Au - tablou clinic Gi 1/267 Descris în 1885 de GiLLES de la TOURETTE, pe cînd era elev al lui CHARCOT la Salpetriere, sindromul a constituit ulterior obiectul unor cercetări epidemiologice, neurofiziologice şi clinice, care nu au ajuns ia o imagine clară asupra acestei afecţiuni, nedefinindu-i nici pînă în prezent locul în nosografia psihiatrică. Incidenţa bolii nu este tocmai rară (aşa cum se credea la început în Franţa), studiile epide-mioiogice din S.U.A. estimînd o cifră a preva-îenţei de 0,1—5%o* numai între 1965—1970 fiind diagnosticaţi 250 de pacienţi. SHAPIRO relevă o predominanţă netă a bolii la sexul mascuHn (2,9 la 1) şi o incidenţă crescută în familiile care aveau în istoria4or cazuri de boală. S-a pus? de asemenea, în evidenţă frecvenţa trăsăturilor de personalitate de tip^ paranoiac ia părinţii copiilor luaţi în studiu. !n ceea ce priveşte etiologia, ea rămîne încă incertă : au fost puse în discuţie ipoteze care susţin drept mecanism principal un anumit gen de tulburare la nivelul sistemului nervos central (SNC) — prezenţa unor modificări de tip microsechelar (57,9%) — concomitentă cu unele semne neurologice minore. Se menţionează anomalii electroencefalografice (50—60%), incidenţă crescută a bolii la subiecţii stîngaci şi suprimarea ticurilor prin administrarea de Haloperidol (KAPLAN, SADOCK, 1980). Se Incriminează şi rolul pe care l-ar juca tulburările intervenite ia nivelul neurotransmiţă-forilor (SHAPIRO), Tabloul clinic este marcat de prezenţa ticuri î or, tulburare de motilitate constînd din mişcări parazitare, scăpate de sub controlul voliţional, contracţia unui singur muşchi sau a unor muşchi sinergici survenind brusc, fără motivaţie, fiind de scurtă durată şi putîn-du-se repeta. Dispar în somn, sînt exagerate de stress sau oboseală, iar controlul voluntar poate fi eficient doar pentru un timp scurt, interval în care tensiunea emoţională creşte, eîiberîndu-se ulterior sub forma unei salve de ticuri. în ordinea frecvenţei (DUGAS şî MOUREN) apar ticurile feţei, capului, gîtu-lui, umerilor, membrelor superioare, inferioare, trunchiului. La 73,1% din cazuri se evidenţiază ticuri complexe : gesturi de atingere a propriului corp sau a diverselor obiecte, lovituri, sărituri etc. Toţi subiecţii prezintă concomitent ticuri vocale (diverse zgomote laringiene, de tuse etc.). Coprolalia este observată la 60% dintre pacienţi şi poate constitui uneori un semn de debut. Ecolalia apare la 35% dintre bolnavi, paliîalia la 29%, iar ecopraxia la 17,2%. Elementele ce caracterizează însă clinic acest sindrom şi orientează diagnosticul sînt : concomitenţa mai multor ticuri la acelaşi bolnav, cu substituirea unuia de către altul pe parcursul evoluţiei, caracterul compuisiv şi stereotip al coprolaliei şi derularea simptomatologiei cu fluctuaţii semnificative pe o durată de timp. Diagnosticul prezintă deseori impedimente la începutul bolii, certitudinea furnizînd-o numai urmărirea îndelungată a pacientului. Criteriile de diagnostic (DSM III) sînt prezentate în tabloul următor': Tabel nr. L/X JL Simptome principale Simptome asociate A/te aspecte clinice • Prezenţa de mişcări involuntare, rapide, repetate, nemotivate (ticuri), impli-cînd grupe musculare diferite « Ticuri vocale multiple (co-prolalie în 60% din cazuri) • Suprimarea voluntară a mişcărilor, variabilitatea intensităţii în timp şi dispariţia lor în somn e Durata peste un an • Debutul, de obicei* înaintea pubertăţii • Agravarea simptomatOlo- • giei în condiţiile de stress 0 Prezenţa ecokineziei (imitarea mişcărilor altor persoane), palilaliei (repetarea ultimelor cuvinte ale interlocutorului), idei obsesive şi compuisive în legătură cu atingerea (proprie, a unor obiecte) • Anomalii nespecifice EEG, semne neurologice minore şi modificări la testele psihologice (la 50% din cazuri) • Exacerbarea simptome lor de către amfetamine şi derivaţii lor şi ameliorarea semnificativă de către neu-roleptice # Apariţia bolii la vîrsta a-dultă reprezintă un factor negativ de prognostic 268/Gil Gilles de la Tourette Georges ; Ginandrie ; Ginandroirenie ; Ginecomanie Diagnosticul diferenţial impune excluderea următoarelor circumstanţe patologice : • boli ale SNC însoţite de mişcări involuntare : coreice, atetozice, mioclonice, distonie, tremurături, diskinezii ; • schizofrenie — prezenţa sindromului disociativ ; • sindroame nevrotice anxioase, obsesio-nale ; • aite forme de ticuri : — tranzitorii la copil (evoluţie spontan favorabilă în maximum un an) ; — cronice/unice, cu topografie şi intensitate stabilă pe parcursul anilor, care apar în copilărie sau după vîrstă de 40de ani. Prognosticul, considerat nefavorabil anterior aplicării tratamentului standard cu neuro-leptice, a fost mult îmbunătăţit în ultimii 15 — 20 de ani. Efectele metodelor psihoterapice sînt contestate, pe primul loc părînd a se situa asigurarea unui climat socio-familial securizant. 126. GILLES de la TOURETTE Georges (1857 — 1904) • Psihiatru francez. îşi face studiile Ia Poitiers si la Paris, ca intern al lui CHARCOT şi BROUARDEL. Este ultimul apărător al dogmei de la Salpetriere, toate lu- Georges Gilles de la Tourette crările sale referindu-se la isterie, văzută prin lupa maestrului său CHARCOT. Lasă psihiatriei descrierile unei afecţiuni numită BOALA TICURILOR, care-i va purta numele. 127. GILMAN-HORENNSTEIN(B> boală • Boală ereditară de tip autosomal recesiv, cu debut tardiv (la vîrstă adolescenţei), âfectînd întreaga musculatură. Distonia şi atrofia progresivă sînt însoţite de o demenţiere progresivă, ca şi de alte simptome : nistagmus, incontinenţă sfincteriană, paraplegii spastice, care se pot asocia în grade variabile. 128. GIMNOFOBlE(F) (cf. gr. gymnos „gol" ; phobos „frică") • Teamă patologică de nuditate, explicată psihanalitic prin modalitatea subiectului de a se elibera de angoasa profundă datorată refulării pulsiunilor sexuale şi agresive. Se întîlneşte în isterie, nevroza obsesivo-fobică, psihastenie. 129. GIN- (cf. gr. gyne. „femeie") • Element de compunere care . introduce sensul de femeie, sex feminin. 130. GINANDRIE (cf. gin- ; gr. aner,. andros „bărbat") • Extensia unui termen botanic (care descrie reunirea .staminelor cu pistilul la orhidee) la limbajui psihiatric, avînd semnificaţia unei tulburări a comportamentului vestimentar feminin. Model , de travestitism ( RiNDAŞU),,atracţia pentru cele mai specifice atribute ale vestimentaţiei masculine (desigur nu cele interferate de modă) este însoţită de atitudinea ostentativă în purtarea acesteia şi de constanta preferinţă pentru acest tip de îmbrăcăminte (MARCHAIS). 131. GINANDROFRENIE (cf. gin-:., gr. aner, andros ; phren „spirit") • După SHELDON, termenul denumeşte existenţa elementelor psihocomportamentale masculine la femei sau a elementelor feminine la bărbaţi, creind un pseudohermafroditism. 132. GINANDROISM (cf. gin-; gr. aner, cndros ; eidos „aspect") • Denumire dată pseudohermafroditismului constituit din coexistenţa caracterelor secundare feminine cu un sex gonadic masculin. La această coexistenţă morfofuncţională, se adaugă şi una psihică: predominanţa caracterelor psihicului feminin faţă de cel masculin. 133. GINANDROMORFISM S-^' PSEUDO-HERMAFRODITISM. 134. GIN ECO- (cf. gr. gyne, gynaikos „femeie") -> GIN-. 135. GJNECOFILÎE (cf. gineco- ; gr. philşin „a iubi") LESBIANISM. 136. GINECOMANIE (cf. gineco- ; gr. mania „nebunie14) ^ DONjUANISM. Ginefobie(F); Girare! Henry ; Girus ; Gîndira Gîn/269 137. GINEFOB!E(F) (cf. gr. gyne ; phobos „frică") — sin. GlNOFOBlE(F) • Teamă cu caracter patologic manifestată (de bărbaţi, de obicei) faţă de femei, caracteristică adolescenţilor timizi, inhibaţi, personalităţii psihastenice, •dar putîndu-se întîlni şi în schizofrenie. 138. GINEICOF1LIE (cf. gr. gyne; philein „a iubi“) - sin. SAFISM LESBIANISM. 139. GIRARD Henry (1814-1884) • Urmare a legii din 1838 privind organizarea asistenţei psihiatrice în Franţa, ia fiinţă spitalul de la Auxerre (Lyon), al cărui director devine tînărul şi dinamicul psihiatru GIRARD, care îl construieşte, organizează şi conduce după noi principii, cu o notă certă de originalitate. Este cunoscut şi apreciat de HAUSMANN, prefect de Lyon (la fel de dinamic ca şi psihiatrul), care, în 1853, fiind numit prefect al Parisului a trasat prin demolări spectaculoase cele şapte mari bulevarde ale capitalei franceze, lui datorîndu-i-se aspectul modernul oraşului. Prietenia lor, bazată pe afinităţi ale trăsăturilor de personalitate, îi reuneşte la Paris, unde psihiatrul va crea cele zece spitale de psihiatrie din împrejurimile „oraşului lumină", din care cel mai celebru va deveni Sainte Anne. 140. GIRUS (cf. gr. gyros „cerc") — sin. CIRCUMVOLUŢIUNE • Pliu al scoarţei cerebrale? mărginit de fisuri sau şanţuri. Dispunerea sub formă de girusuri a scoarţei cerebrale îi creşte foarte mult suprafaţa şi implicit posibilităţile funcţionale. Unele girusuri sînt sediul unor funcţii psihice bine delimitate. 141. GINDIRE • Proces psihic secundar, de cunoaştere, constînd în operaţii sau acte mintale care folosesc/ pe de o parte, informaţiile oferite de procesele psihice primare, iar pe de altă parte, informaţii de tipul cunoştinţelor achiziţionate de individ şi elaborate social-istoric. Gîndirea este un proces conştient, intelectiv, şi presupune o organizare logică a relaţiilor şi operaţiilor, de la concret, particular şi unic? la generai, esenţial, abstract. Gîndirea foloseşte datele cunoaşterii senzoriale, dar se plasează ia nivelul logic al cunoaşterii. Gîndirea operează prin selecţii/ ordonări, combinări de elemente şi de relaţii ; în cadrul acestor prelucrări, gîndirea are şî o funcţie anticipativă şi prospectivă ; ea se formează pe parcursul unor acţiuni practice, prin interiorizarea operaţiilor şi actelor concrete. Şcoala de la Wurzburg consideră că specificul gîndirii nu constă în reproducerea schematică şi mai mult sau mai puţin generalizată a realităţii concrete, ci în reconstituirea acestei realităţi în mod ne- mijlocit, chiar şi a acelor părţi din realitate care nu se oferă direct cunoaşterii : aşadar, după şcoala de la Wurzburg, gîndirea operează abstract şi generic, în opoziţie cu acţiunea concretului senzorial. Astfel, ca proces psihic, Johann Gaspar gîndirea presupune reflectarea . generalizată a obiectelor şi fenomenelor realului, ceea ce implică sesizarea esenţialului, raportarea şî integrarea categorială a obiectului sau fenomenului. Cunoaşterea prin gîndire este o cunoaştere nemijlocită prin simbolizări-, combinări, construcţii, corelaţii etc. Gîndirea stabileşte relaţii categoriale şi necesare în diversitatea formelor de manifestare ale realului. Dincolo de această diversitate, gîndirea surprinde ceea ce este unitar, coerent, necesar în fenomene şi lucruri, 142. GÎNDIRE SCHEMATICĂ • Tip de g î n d i re î n care demersul o pe raţi on al (judecăţi/ raţionamente, comparaţii etc.) estel dominat de elementele specifice instrucţiei şi actriziţiel culturale tradiţionale. Este proprie subiecţilor, lipsiţi de creativitate, ale căror:. perfor- 270/Gin Gin di re - tulburări de ; Glaser(s); Glaucom manţe se înscriu în media comună; acest tip de gîndire, predominant reproductiv, se caracterizează prin banaîitate şi stereotipie (nepatologică) în modalităţile de abordare a realului, respectă o serie de algoritmi învăţaţi, are o flexibilitate redusă şi este lipsită de originalitate. 143. GÎNDIRE - tulb urări de • Reprezentînd funcţia cea mai organizată a psihismului, prin gîndire se realizează integrarea şi prelucrarea informaţiei referitoare atît la realitatea exterioară, cît şi la cea interioară, permiţînd trecerea la un nivel calitativ ai cunoaşterii : de fa fenomenal, aleator, particular, unic, la esenţial şi general. Această prelucrare conduce la posibilitatea realizării unei conduite anticipative şi prospective, în corelaţie cu alte funcţii ale psihicului. în drumul de la senzaţie spre abstract şi decizie, se pot produce însă numeroase tulburări, unele cu urmări minore, altele de amploare şi cu repercusiuni majore In existenţa individului şi uneori a semenilor săi. Ele pot interesa unul din aspectele gîndirii sau gîndirea în ansamblul său. Principalele tipuri de tulburări ale gîndirii pot fi prezentate schematic astfel : 0 Tulburări în discursivitatea gîndirii l • tulburări în ritmul gîndirii : — accelerarea ritmului ; — lentoarea ideativă! • tulburări în fluenţa gîndirii î — fadingul mintal ; — barajul ideativ; — ruminaţîa mintală; — vîscozitatea; — perseverarea. % Tulburări în productivitatea gîndirji i • tulburări cu aspect predominant cantitativ : — sărăcirea gîndirii ; — mentismul { • tulburări cu aspect predominant calitativ : autismul ; — raţionalismul morbid ; — asociaţii anormale; —- asociaţii automate; . — asociaţii polarizate; — asociaţii circumstanţiale ; — asociaţii insolite ; — incoerenţă^ • anideaţia. ţ Tulburări în ansamblul gîndirii .? "jt tulburări în valorizarea judecăţilor şi raţionamentelor l idei dominante ? — idei prevalente î — idei obsesive : îndoieli obsesive* scrupule obsedante, idei de contrast, maniile mintale, amintiri şi reprezentări obsesive, impulsi-uni obsesive, sindromul obsesivo-fobic ; — idei delirante : de persecuţie, hipocondriace, de gelozie şi eroto-, manice, de filiaţie, de invenţie,, de reformă, mistice, de grandoare, de relaţie, de influentă, metafizice şi cosmogonice ; — structurarea delirantă : deliruri sistematizate şi deliruri ne sistematizate : — sistematizate ; pasionale, de revendicare, senzitive de relaţie, de interpretare ; — nesistematizate : fantastice sau de imaginaţie, delirant-halud-natoriî, delirul indus ; • tulburări operaţionale': — pasagere şi reversibile; — permanente : staţionare (nedezvoltate), progresive (demenţe) Q Tulburările Imaginaţiei : — scăderea ; — exaltarea ; — mitomania. Trebuie menţionat însă faptul că gîndirea fiecărui individ are un ritm propriu, situat între anumite limite, mai mult sau mai puţin largi. In consecinţă, este eronat să se încerce încadrarea diferitelor variaţii ale acesteia în categoria tulburărilor de gîndire. 144. GLANDE ENDOCRINE (fr. glande) -ENDOCRINOLOGIE Şl PSIHIATRIE. 145. GLASER(S) sindrom • Nevralgie tauaiă atipică, însoţită de fenomene vegetative de aceeaşi parte : rinoree, sialoree» făcrimare acompaniată de cefalee şi un fond de anxietate marcată. Sindromul a fost descris de GLASER în 192B. 146. GLAUCOM (cf. gr.glaukoî „verde pal") • Afecţiune a globului ocular, caracterizată prin creşterea anormală a presiunii intraoculare (peste 24 mm Hg, la o tensiune arterială normală), care determina atrofierea progresivă a nervului optic. Gîaucomul primitiv este în toate cazurile bilateral, iar cel secundar (prin agresiuni fi?-co-chimice sau infecţioase) poate fi şi mono-cular. După starea unghiului camerular, se împarte în glaucom cu unghi deschis şi glaucom cu unghi îngust sau închis. Există date privind transmiterea ereditară a predispoziţiei glauco-matoase, care este de tip autosomal recesiv. G/azov-; Gllanimon(M); Glicerofosfaţi ; GliceroI Gli/27f Studii recente au pus în evidenţă o aşa-nu--p t „personalitate glaucomatoasă", aie cărei a-ari ar fi : emotivitate, încordare perma-^ -)h, nervozitate, dispoziţie timică fluctuanta, an/..etate excesivă, tendinţe hipocondriace .şi trasa^n compulsive (hiperconştiinciozitate, metic-jSozttate, perfecţionism) — A. WAMELOK , 1985. Stâfiie conflictuaie, stressul, evenimen-te!e pssrotraumatizante precipită agravarea glauco^r u’u1. Prin midriaza pe care o produce creşterea acetilcolinei generată de aceste stări, se accentuează închiderea unghiului camerular? prin împingerea anterioară a diafragmului irian (ducînd la blocarea unghiului de filtrare). Giaucomul cu unghi închis interesează psihiatru! şi m măsura în care acesta este navoit să indice medicaţie de tip antidepresiv sau intt psi Hoti c unui astfel de suferind. Prin blocarea de tip centrai sau periferic a receptorilor coîmergici, această medicaţie provoacă dilatarea retinei şi, deci, împiedicarea drenării normale a umorii apoase din camera posteri-oară în cea anterioară. Dintre antipsihotice, vor fi avute în vedere : ciorpromazina, tri-fluoperazina, perfenazina, proclorperazina, ace-tofenazma, carfenazina. Antidepresiveîe cu cel mai mare potenţial glaucogen sînt doxepi-na, nortrîptilina, protri pti li na, clorimipramina. Sprijinul oftalmologului, în aprecierea unei Indicaţii lipsite de pericol, constă în precizarea tipului gonioscopic de glaucom : în giaucomul cu unghi deschis (80% din cazuri), medicala poate fi administrată în mod obişnuit (D, VAS IN CA, 1987). 147. GLAZOV* simptom • Simptom descris In '•‘946 de autorul sovietic GLAZOV, în Intoxicaţiile acute cu unele substanţe medicamentoase. Constă în senzaţia subiectului că orice eveniment exterior, orice percepţie Se repetă de zed" de ori. Poate avea, în cazul administrării intravenoase, un caracter paroxistic. 148. GL!ANIMON(M) Grecia, R.F.G. -DC! Benperidol • Heuroleptic Incisiv, derivat bu+Jrofenonic de tip 1-/-1/3-(p-fluorobenzo-U)p r o pi I /-4- pi pericfîî /-2- kenzim idazoî i n on ă, indicat în nelinişteaţi agitaţia din psihozele schizofrenice* catatonice -şi paranoid-halucînatorii, In psihoza de invoîuţî#, manie. în afara efectelor secundare clasice aie neurolepticelor incisive, trebuie menţionata şi acţiunea sa proconvulsl-vantă şi faptul că diminuează acţiunea L-dopa* 149. GLICEROFOSFAŢI (cf. gr. gfykeros „dulce'* ; phos „lumină") • Săruri ale acidulai giicerofosforic, dintre care cele de sodiu ?! calciu facilitează reacţiile biochimice la nivelul plăcii neuromusculare. 150. GLICEROL — derivaţi * Clasă car# cuprinde un număr mare de produşi terapeutici, incluşi de către majoritatea autorilor în categoria tranchilizantelor. Acţiunea lor este predominant miorelaxantă şi, secundar, sedaţi v-anxiolitică. Clasa reuneşte cinci grupări distincte, dintre care vom menţiona cîţiva produşi terapeutici | 0 DCI Mefenesin — derivat glicerolic de tip 3-(0-metil-fenoxi)-1,2-propandiol, cu acţiune miorelaxantă şi sedativ-anxiolitică 3 DECONTRACTYL*M) Franţa MYANES3N(M) Anglia MYOLAX(M) S.U.A. RELAXAR(M) Italia SPASMOLYN(M) S.U.A. THOXlD!l(M) Franţa etc. 0 DC! Guaifenesin — derivat glicerolic de tip 3-(metoxifenoxi)~1,2-propandiol, cu acţiune miorelaxantă şi discret anxioîitică I CONS!N(M) S.U.A. GVAjA(M) Iugoslavia MlNTOSYL(M) Suedia NEUROTON(M) R.D.G. RELAXlL'(M) Ungaria SERVITUS*M) Elveţia 0 DCÎ Mefenesin carbamat — derivai glicerolic de tip 3-(2~metilfenoxi)-1,2-propan diol 1-carbamat, cu acţiune miorelaxantă ş sedativă : TOLSERAM(M) S.U.A. TOLSEROL(M) Iugoslavia 0 DCI Metocarbamoî — derivat glicerolic de tip 3-(0-metoxifenoxi)-1,2-propandiol-1-car-bamat, cu acţiune miorelaxant-sedatlvă şi uşor analgezică ? LUMIRELAX(M) Franţa MlOWAS(M) Elveţia PERILAX(M) Italia RELAX(M) Spania ROLEXIN*M) Coreea TROLAR(M) Grecia 272/Gli Glicorahie^1'); Glicză marginală ; Gobală - metodă; Glorium(M) % DCI- Promoxolan — derivat glicerolic de tip 2,2-diisopropil-1 ,3-dioxoIan-4-metanol, cu acţiune mioreiaxantă şi uşor sedativă : DIMETHY LANE( M) S.U.A. 151. G LICORAHIErr) test (cf. gr. glykeros ; rhachis „coloană vertebrală") • Test care evidenţiază nivelul conţinutului de glucoză în lichidul cefalorahidian (în condiţii fiziologice, 40 — 80 mg/100 ml) ; pot fi utilizate mai multe metode, cele mai frecvente fiind metoda Hagedorn-jensen şi Folin-Wu. Modificările glicorahiei pot fi consecutive unor afecţiuni somatice : diabet, stări febrile, hepatite, febră tifoidă, rujeolă, sau unor afecţiuni ce privesc structurile nervoase, printre care : • hiperglicorahie : tumori, traumatisme, encefalite, psihoză maniaco-depresivă, emoţii puternice ; m hipoglicorahie : meningite, lues, para- lizia generală progresi vă. Nu se efectuează ca probă aparte, ci în cadrul examenului- general de laborator al lichidului cefalorahidian. 152. GL!MID(in Polonia - DCI Glutetimid sin. • Sedativ hipnotic -> GLUTETIMID{ M) România. 153. GLIOZĂ MARGINALĂ CHASLIN (cf. gr. gloios ,.clei“) • Descrisă de CHASLIN în epilepsie, reprezentînd o dezvoltare a gliozei- — după SÂRBU — în stratul superficial al cortexului. 154. GLISCHROIDIE (cf. gr.glischros „vîsccs, sin. lipici os") -> EPILEPTOIDIE. 155. GLOBALĂ — metodă (fr. global) • Metodă de însuşire a cititului şi scrisului, elabo- rată şi aplicată de psihiatrul belgian DECPC'lv, în cadrul sistemului său de învăţare. CcrJ'crm acestei metode, pentru învăţarea cititul; îe pleacă de la un text, frază sau propoziţie. Ace> tea sînt descompuse în elementele lor componente, adică în cuvinte, silabe sau foneme, a căror semnificaţie este însuşită de copil. Avantajul unei astfel de metode consta în faptul că suscită rapid interesul copilului, datorită faptului că acesta înţelege ceea ce citeşte. In privinţa scrisului, se procedează într-un mod asemănător. Elevul scrie un text sau o frază, de fapt ie copiază, apoi este învăţat să distingă elementele componente. Metoda propusă de DECROLY a fost utilizată şi m predarea ser is-cititul ui ia adult. Utilizarea acestei metode trebuie făcută cu prudenţă, deoarece există pericolul ca elevul să înveţe pe dinafară textul sau fraza care urmează să fie analizate, fără să încerce, în paralei, să înţeleagă semnificaţia lor. 156. GLOBUS HISTERICUS (din. lat.) ^ BULĂ ISTERICĂ. 157. GLORIUM(M) Israel - DCI Medcze-pam 9 Tranchilizant, derivat benzodîazepinic de tip 7-clor-2,3-dihidro-l-metîl-5-fenil-l H~1,4-, DCI MEFENESiH OH rCHrh-y--^ mCURAU ® Rl3 xEiAy’L ~ RFb UL / uUMlt £! îl j/ A QH -Cri-r Cri <°r^ ' C-iAJA ® ivcsicvj . RELAM ® Uncnr.c OL! PRCMO/CLA.i e,CH-CH3 ,7 “ ch3 titD UiMEJYLANE Sa A DCi MEFEHES.H CAR SAMA! U* Q^CHrtH-CrirCCC-SHp K/mvosn ® Sua ICISEROL ® iuQCbi^ic JL1 ME i QCARBAMAI OH r^j'CHy— tH — Q[~ ‘rry MIOXALEtîE ®F/vn?o REIA/ Glosofobie {V> ; Cicscmanie ; Giutarom^1) ; Glutonerie ; Gnosticism Gno/273 benzodiazepină, cu acţiune sedaţi v-hi pnotică şi uşor anxioîitică şi cu o singură contraindicat ie — mi aste ni a. 158. GLOSO- (cf. gr. glossa „limbă") • Element de compunere care introduce referirea la „limbă". 159. GLOSODINIE (cf. gloso- ; gr. odyne „durere") — sin. GLOSALGIE • Durere localizată la limbă, întîlnită In hipocondrie, demenţe . 160. GLOSOFOBlE(F} (cf. gloso-; gr. pho-bos „frică") • Frică de a vorbi, prezentă în nevrozele motorii ; declanşează o reală aşteptare anxioasă, în urrna eşecurilor înregistrate în pronunţarea unor cuvinte. 161. GLOSOLALIE (cf. gloso-; gr. lalein „a vorbi") • Tulburare a comunicării verbale, constînd din abuzul de neologisme — active sau pasive, utilizarea unui accent dintr-o limbă străină — rezultatul fiind un discurs bizar şi incomprehensibil, o limbă nouă, personală, structurată de bolnav ca expresie a delirului său. Glcsolaiia apare In limbajul schizofrenicului. 16?. GLOSOMANIE (cf. gloso-; gr. mania „nebunie") • Majoritatea autorilor folosesc termenul pentru a denumi limbajul folosit de maniacali în accesele de excitaţie psi ho motorie, fără a transmite un mesaj, fără respectarea sintaxei, ca rezultat al inspiraţiei şi ai unor jocuri verbale ale subiectului. Se mai întil-neşte în formele afective ale schizofreniei şi în oligofrenie. Autorii mai vechi înţelegeau prin giosomanie tendinţa cvasipermanentă a hipo-condriacilor de a-şi examina sau oferi pentru examinare limba. 163. G LOSOPLEGf E (cf. gloso-: gr. plege „lovitură") # Paralizia unei jumătăţi a limbii, prin lezarea ramurii motorii a nervului hipo-g!os, întîlnită în formele terminale ale d ;men-ţ-lor. 164. GLOSOPTOZĂ (cf. gloso-; gr. ptosls „cădere") © Căderea limbii în faringe, acuzată cu relativă frecvenţă în nevroza isterică. 165. GLUTAMIC — acid • Aminoacid neesenţial, produs de organism din giucoză, implicat în mecanismele de reglare a metabolismului cerebral, sub formă de gfutamină. Sistemul glu.tamină-acid giutarnic intervine în procesele de detoxifiere a amoniacului din organism, acidul glutarnic’fiind singurul aminoacid capabil să înlocuiască, într-o oarecare măsură, glucoza, în procesele metabolice cerebrale. Acidul este implicat, de asemenea, în procesele de neuromediaţle (cu efecte atît stimulatorii, cît şi inhibitorii) şi în metabolismul acidului gamaaminobutiric. Este utilizat în clinica psihiatrică sub forma preparatului GLUTAROM, ca psihoenergizant, indicat în encefalopatii hepatice sau renale, oligofrenii, neurastenie, tulburări psihice ale involuţiei de tip deteriorativ. 166. GLUTAROM(M) România - DC! Acidurn giutaminicum • Trofic al sistemului nervos central, acţionînd favorabil asupra metabolismului glucidic şi protidic. Indicaţiile sint largi, cuprinzînd aproape întreaga sferă a tulburărilor psihice. în doze mari poate avea drept efecte secundare : greaţă, vărsături, diaree. Contraindicat în insuficienţa suprarenală acută şi. cronică. 167. GLUTETIMlD(M) România - DCI Clutethimid • Sedativ hipnotic cu efect rapid (20 — 30 minute), fără efecte secundare premergătoare inducerii somnului şi ia trezire. Nu se administrează în sarcină. Alcoolul îi potenţează acţiunea. 168. GLUTONERIE (cf. lat. glutto „mîncă-cios, lacom") & Senzaţie de foame exagerată, patologică, persistînd deseori chiar şi după ingestia masivă de alimente. Se întîineşte în leziuni organice cere brale, tumori diencefa- 11 ce şi part creaţi ce, diabet, hipertiroidie, în timpul convalescenţei unor boli, care realizează o stare marcată de denutriţie, în demenţele involutive. 169. GLYOTOL( M) S.U.A. - DCI Mefenesin • Tranchilizant, derivat de glicerol de tip S-(0-metilfenoxi)-1,2-propandiol, cu acţiune miorelaxantă şi sedativ-anxiolitică. 170. GNOSEOLOGIE (cf. gr. gnosis „cunoaştere" : logos „cuvînt, discurs") —> TEORIA CUNOAŞTERII. 171. GNOSTICISM (fr. gnosticisme ; cf. gr. gnostikos „cunoscător") • Curent filozoficorei ig i os, influent în secolul I şi al li-iea. Dife- 18 — Enciclopedie de psihiatrie - cd. 140 274/3no Gnostond (M) ; Gnozie ; Gogh * ; Golani Raisa renţlfnd între „pistis" (credinţă) şi „gnosis" (cunoaştere), gnosticii au încercat să completeze şî chiar să depăşească accesul pe calea credinţe? pînă !a esenţa divină, printr-o cunoaştere vsui-generis a lui Dumnezeu, avînd ca moment culminant revelaţia dăruită extazului mistic, în care conştiinţa individuală se contopeşte cu transcendentul. Sînt cunoscute doctrine gnostice creştine şi păgîne, cu caracter* eclectic, în care se regăsesc, într-o îmbinare eterociită, elemente ale religiilor orientale şi ide? din filozofia piatoniciană, stoică sau pît^ '■"e'că. Gnosticismul a fost condamnat C3 de către biserica creştină. Princi- pe "enrezentanţi : VALENTIN din Egipt şi VA* L DE din Siria. 172. GNOSTORlD{u) Grecia - DCI Oxo- zepam # Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-cior-1,3-dihidro-3-hidroxi-5-fenil-2H- 1,4-benzodiazepină, cu acţiune identică cu a DSAZEPAMULUî, fiind un metabolit ai său, ceea. ce permite realizarea unei concentraţii plasmatice- mai rapide (4 ore) ; acţiunea sa este sedativ-anxiolitică, hipnotică, moderat miorelaxantă şî simpaticolitică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de OXAZEPAM(M). 173. GNOZIE (cf. gr. gnosis) • Capacitatea umana de a recunoaşte obiectele şi fenomenele lumii înconjurătoare după caracteristicile lor diferenţiate, care stimulează organele de simţ, generînd senzaţii, percepţii, reprezentări. Gnozia este, în esenţă, un act perceptiv ; PlIiRON (1963) afirmă că „orice percepţie este o gnozie'*. Deficienţele senzoriale, în funcţie de intensitatea lor, pot determina o recunoaştere eronată a obiectelor şi fenomenelor sau chiar suprimarea completă a percepţiilor. 174. GODDARD Henry (1886-1947) • Psiholog american, care a introdus metodele psiho-metrice în S.U.A., unde vor cunoaşte un avînt deosebit. în 1908, introduce testul Binet- Simon. 175. GOGH (Van GOGH)8 simptom (Vincent van GOGH, pictor şi desenator olandez, 1353 — 1890, unul dintre cei mai importanţi piasticieni ai epocii moderne, care, prin arta 3a, a influenţat puternic curentele ulterioare aie picturii — fovism, expresionism. Fiind un mare suferind psihic, acest artist exemplar a constituit subiectul unor abordări patografice din partea unor autori printre care se numără JASPERS, W. RIESE, VINCHON, H. NAGERA, M MlNKr€>WSKA etc.). • H. S. ABRAM (1966) numeşte astfel tendinţa unor pacienţi de a se „autoopera" sau de a cer® cu insistenţă medicilor să procedeze la o anumită operaţie dorită de bolnav. Numele acestui simptom i-a fost sugerat de violenta acţiune (tăierea pavilionului urechii stînglj a lui Van GOGH, efectuată de acesta în urma unei discuţii a sa cu GAUGUIN (24 decembrie 1888). De altfel, după cîteva luni, pictorul s-a împuşcat mortal în piept. Simptomul poate apărea în psihozele paranoide şi hipocondriace, la personalităţile dizarmonice de tip impulsiv, dar şi isteric. Alţi autori îi semnalează prezenţa în cadrul sindromului dismorfofobie. 176. GOLANT Raisa (1885-1953) • Elevă şi apropiată colaboratoare a lui BECHTEREV, sub conducerea căruia îşi desfăşoară activitatea aproape două decenii (1909 — 1927). Din 1928, conduce catedra de psihiatrie din Leningrad şi Institutul de Psihoneurologie din acelaşi oraş. Lucrările psihiatrei sovietice sînt orientate îndeosebi către psihiatria organică. Descrie o serie de sindroame, în special legate de encefalite, psihozele diencefalice, şi publică o monografie privitoare la tulburările de memorie. 177. GOLANT*s) sindrom - sin. PSIHOZĂ DIENCEFALICĂ PERIODICĂ # Descris ca psihoză diencefalică periodică, deoarece face parte dintre sindroamele hîpotalamice şî se manifestă sub formă de paroxisme, care se succed la intervale regulate de 4 — 5 săptămîni | paroxismele prezintă, ca simptomatologie Goldstein Kurt ; Goodennough (T) ; Gowersl*); Graduali M) Gro/275 clinică, crize migrenoase Însoţite de vasodila-taţie la nivelul fetii şi a conjunctivelor, crize de hipertermie. Aceste episoade sînt urmate de.stări crepusculare, care durează 2—3 ziîe, însoţite de dromomanie, dipsomanie, impul-siuni sexuale. De regulă, episoadele critice durează cîteva zile, după care se manifestă poliurie, urmată de remiterea completă a simptomatologiei , pînă la un nou episod. 178. GOLDSTEIN Kurt (1878-1950) • Psihiatru, neurolog şi psiholog german. îşi începe cariera universitară la Konigsberg? ulterior, predă psihiatria la Frankfurt pe Main, îar din 1930, la Berlin. Este obligat să emigreze (1933), iniţial în Olanda, apoi în S.U.A.,' unde îşi va continua activitatea la Universitatea Columbia. Este unui dintre reprezentanţii majori ai gestal-tismului, poziţie de pe care va elabora o serie de lucrări privind dezvoltarea proceselor cognitive, patologia cerebrală, ca şi problemele localizării funcţionale: „Localizarea în scoarţa cerebrală" — 1910, „Bolile creierului" — 1925, „Afazia" — 1927. Abordînd problema schizofreniei, elaborează teoria celor două nivele de gîndire : abstract şi concret, arătînd că, în această boală, deficitul de cunoaştere ar fi generat de dificultăţile de abstractizare şi de coborîre a gîndirii la nivelul concretului : „Schizofrenia" — 1938, „Abordarea metodologică a studiului tulburărilor de gîndire în schizofrenie" — 1944. A mai publicat o serie de lucrări privind tulburările limbajului, precum şi metodele psihotera-peutîce. 179. GOLDSTElN(S) sindrom • Grupează o serie de tulburări cu geneză la nivelul cerebelului, avînd o etiologie traumatică sau infla-matorie. Acestea au fost descrise (1916) în următoarea suită: tulburări ale echilibrului static sau dinamic, adiadocokinezie, hiperrne-trie, megalografie, tulburări de vorbire de tip dizartric, dismetrie, tremor intenţional, hiper-kinezfi coreiforme. 180. GOLDSTEIN-SCHERRER(T} test • Probă de gîndire abstractă, elaborată de GOLDSTEIN şi SCHERRER („Abstract and concrete behavior ; an experimentai study with special tests", 1941), a cărei cerinţă este de a clasifica obiectele (sau obiecte şi culori) în funcţie de anumite criterii. Testul include cinci momente sau faze, iar numărul obiectelor de clasat diferă de la un sex la altul (29 obiecte pentru femei şi, respectiv, 27 pentru bărbaţi). Criteriile de bază sînt : culoarea, forma geometrică, materialul constitutiv, utilitatea, situaţia, simetria. Permite evaluarea nivelului de gîndire abstractă şi a eventualelor modificări patologice, de tipul deteriorării capacităţilor de clasificare sau al nedezvoltării lor, al perturbării sistemului de coordonări optico-motorii etc. 181. GOODENOUGH'tT test » Netedă imaginată da autor (1926) pentru testare- inteligenţei copiilor, prin aprecierea deta' unui desen cerut de examinator („schiţa evului"). Desenul se cotează în funcţie de complexitatea detalierii. Nu se foloseşte ta copii mai mici de 11 ani. A fost elaborat de Florence GOODENOUGH, în 1926. Este o probă nonverbală de inteligenţă, independentă de factorii socic-economici, foarte răspîndită în clinica pedopsihiatrică (pentru depistarea întîrzierii intelectuale), ex»s-tînd şi o variantă mai nouă, care impune trei situaţii diferite de desenare a omului (femeie, bărbat, propria persoană). Cotarea se face in funcţie de prezenţa sau absenţa unor elemente şi poziţii ale acestora, dimensiunea desenului, proporţiile dintre segmentele corpului desenat, numărul de detalii, integrarea personajului intr-un context etc., iar notele sînt convertite în note de vîrstă mintală (pe baza unui tabel) şi, ulterior, în Ql (prin metoda Stern). 182. GOWERS* simptom • Unul din numeroasele semne oculare descrise în epoca „de glorie" a paraliziei progresive (1889), constînd în dilatarea paradoxala a pupilelor la stimularea luminoasă. 183. GOWERS(S) sindrom • Este considerat în prezent o echivalenţă epileptică ; constă în crize vago-vagale, cu apariţie şi dispariţie bruscă, durînd cîteva minute si manifestîndu-se prin dureri epigastrice, dificultăţi în respiraţie, paloare, transpiraţii reci, însoţite de o anxietate deosebită. în finalul crizei, se instalează voma şi diareea, 184. GRACIDIN(H) Ungaria - DCI Fen-metrazinâ • Psihostimulent, derivat feniletil-aminat de tip 3-metil-2-fenilmorfolină, cu puternice valenţe anorexigene. Utilizat în combaterea unor efecte secundare ale NL. Pot exista fenomene de sevraj la întreruperea tratamentului - PSIHOSTiMULENTE. 185. GRADUAL(M) Argentina - DCI Dia-zepam • Tranchilizant, derivat benzodîazepinic de tip 7-clor-1 ,3-dihidro-1-metil-5-fenil-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de DIAZEPAM( 186. GRADUO-COMIŢtALĂ — criză (cf. iat. gradus„ treaptă"; comitialis „epileptic") • Termen Introdus de H. EY, pentru a descrie un tip 276/Gra Graefe8; Grafice(H) ; Grafoelement - ££G ; Grafologie de criză epileptică, în care derularea fazelor se produce prin „extensie generatoare sau gradaţie, pînă la pierderea totală a conştiinţei, cu fenomene convulsive". Autorul înscrie în acest cadru acele crize cu debut parţial care se sfîrşesc prin generalizare, opunîndu-le crizei cu debut brusc „ictuo-comiţiale“. Generalizarea crizei se face în „pată de ulei". Autorul susţine că termenul este preferabil celor de „epilepsie temporală" sau „epilepsie psiho-motorie“. 187. GRAEFE8 semn e Descris în 1856 de GRAEFE, constă în contracţia pupilelor şi absenţa reacţiei la lumină. Se întîlneşte în paralizia generală progresivă, precum şi în alte forme de lues nervos. 188. GRAFFES-HALLGREN(S) sindrom - sin. HALLGREN-SJOEGREN(S) sindrom HALLGREN(S) sindrom. 189. GRAFICE(H) halucinaţii (cf. gr. graphein „a scrie") • Fenomene halucinatorii, făcînd parte din grupa imaginilor halucinatorii geo-metrico-abstracte (EY), constînd dîn cuvinte, litere, senine sau hieroglife pe care SICHEL le-a supranumit „logopsii". Pot apărea atît în patologia organică cerebrală şi a globului ocular, cît şi în cea psihotică endogenă. 190. GRAFO- (cf. gr. graphein) • Element de compunere care introduce sensul de „înscriere, înregistrare". 191. GRAFOELEMENT - EEG (cf. grafo-; lat. eiementum) • Expresie grafică (sub formă de unde sinusoidale, caracterizate prin morfologie, durată, amplitudine, frecvenţă şi reactivitate, specifice) a potenţialelor de acţiune culese de pe craniu, reflectare obiectivă a fenomenelor electrice cerebrale, rezultate din activitatea metabolică şi funcţională a neuronilor şi formaţiunilor cerebrale cortico-sub-corticale. 192. GRAFOFOBIE(F) (cf. grafo- ; gr. phobos „frică") CHEIROFOBlE(F) 193. GRAFOLOGIE (cf. grafo-; gr. logos „cuvînt, discurs") • Disciplină ştiinţifică care se ocupă cu analiza scrisului ca mijloc de investigare a personalităţii. Preocupări în legătură cu grafologia se pare că au existat încă din cele mai vechi timpuri. Unii filozofi din Grecia şi Roma antică au încercat să stabilească o legătură între scris şi trăsăturile temperamentale şi caracteriale ale omului ; încercările lor au fost continuate de-a lungul secolelor, fără a se ajunge însă la o sistematizare a cunoştinţelor şi a experienţei dobîndite. Abia în 1871, MICHON realizează un sistem de analiză, introducînd şi termenul de grafologie. Adevăratul părinte al grafologiei este considerat a fi însă KREPIEUX-JAMIN, care, în 1894, publică lucrarea „Scrisul şi caracterul", urmată apoi de „ABC-ul grafologiei". Aceste lucrări, care prezintă foarte minuţios sistemul de analiză elaborat, sînt considerate şi astăzi fundamentale. Cele mai frecvente caracteristici grafice luate în considerare atunci cînd se face o analiză grafologică sînt : forma, dimensiunea, presiunea, viteza, continuitatea si ordonarea scrisului (ATHANASIU, 1970). • Forma scrisului poate fi : unghiulară (rigiditate, impulsivitate, combativitate, caracter conflictual, dinamism), rotundă (sinceritate, naivitate, minciună), filifor-mă (voinţă, nervozitate, stabilitate, psihică), simplă (naturaleţe, modestie) etc. • Dimensiunea scrisului : după înălţimea literelor se distinge un scris mare (demnitate, independenţă, entuziasm, iniţiativă, .lipsă de discernămînt, orgoliu, aroganţă) sau mic (realism, prudenţă, inhibiţie, meschinărie, devotament, sentimentul datoriei împlinite). • Direcţia scrisului : după direcţia orientării rînduriior se descrie un scris ascendent (entuziasm, optimism), descendent-(caracter pesimist, tristeţe), orizontal (echilibru emoţional), neregulat (instabilitate afectivă). • Presiunea scrisului poate fi accentuată, cînd scrisul este apăsat (vitalitate, combativitate, stăpînire de sine, iritabilitate) sau uşoară (delicateţe, sensibilitate, timiditate). • Viteza scrisului. Pentru analiza vitezei scrisului se iau în consideraţie diferite particularităţi grafice, cum ar fi orientarea rînduriior, gradul de înclinare a literelor, legăturile dintre litere etc. După viteză, scrisul poate fi rapid (vivacitate intelectuală, energie, reacţii rapide, iniţiativă) sau lent (rezervă, prudenţă, lipsa iniţiativei). • Continuitatea scrisului : după felul cum se leagă literele scrisul poate fi : legat (gîndire logică, caracter influenţabil) sau fragmentat (adaptare dificilă). • Ordonarea scrisului : după intervalul dintre linii şi dintre cuvinte se distinge un scris cu intervale mari (viziune globală, lipsă de spontaneitate) şi cu intervale mici şi fără intervale (predominarea impulsurilor). Grafologie ; Grafomanie ; Graforee Gra/277 Se poate observa că, de multe ori, aceeaşi rîndurilor, mai ales după criză (ATHANASIU caracteristică grafică indică aspecte caracteriale 1970). Grafologia nu a ajuns însă la acel nive contrare. De aceea, pentru a ajunge la un „ .... , . ... , K ........ . \ de dezvotare care sa permită utilizarea ei portret valid al personalităţii celui care scrie, c K interpretarea grafologică trebuie să fie dina- ca un instrument precis de diagnostic. SEMNIFICAŢIA PSIHOLOGICA A SEMNATURI! -Semnătura lut Napoleon in diferite etape ate vieţii lui.mardnd condiţiile psihologice din aceste etape - - Cînd era simplu locotenent jnamte de asediul de ia Touton: modestie si disciplina • - Ca Împărat 11894):pompa jngimfare!o schimbat si semnătura ,dm Buonaparte în Napoleoni - Aceleaşi caractere dupd victoria de la Austerhiz 118051, - Dupd campania din Prusia (18061 semnătură este mai neregulată, denotînd griji st graba; dar pastrează nota de hgîmfare. - In cursul campaniei din Rusia (1812). semnătură simplificata sî redusa denota tensiune nervoasă, trămhtare. depresiune. - fn continuare,dupa bătălia pierduta la Leipzigl 1813). semnătură este si mai redusa .mai simplificata., _ Acelaşi lucru dupa abdicare(1814') .semnătura redusă aproape numai (ao litera, trădează mersul către prăbuşirea morală - Ultima semnătură, de la Sfînta Eleno, redusă la o simplă linie sinuoasa, redă imaginea sfJrsitului apropiat. Se observă, insă .toate semnăturile se termina cu o linie orizontală,de subliniere, semn al unui spirit voluntar, obişnuit să comande, înclinat spre dominare. mică, luînd în considerare felul în care caracteristicile grafice se combină între ele. Dezvoltată şi folosită cu precădere în Europa, grafologia şi-a găsit aplicaţii utile în selecţia profesională şi în psihiatrie. Anumite categorii de bolnavi psihici prezintă modificări simptomatice ale scrisului. Astfel, în schizofrenie şi paranoia, vom găsi uneori un scris ornamentat, fragmentat excesiv, cu sublinieri frecvente şi neadecvate. La bolnavii epileptici, poate să .apară un scris în care trăsăturile sînt puternic Îngroşate sau cu o orientare descendentă a 194. GRAFOMANIE (cf. grafo-; gr. mania „nebunie") • Spre deosebire de graforee, se manifestă nu atît prin tendinţa patologică de a scrie, ci prin predilecţia pentru exprimarea grafică. Aceasta seamănă cu cea normală prin coerenţă, respectarea regulilor limbajului scris, dar diferă prif=rconţinut şi cantitate. Se întîî-neşte la bolnavii cu delir, cronic sistematizat, la idealiştii pasionali, cverulenţi şi proceso- 195. GRAFOREE (cf. grafo- ; gr. rhein „a curge") • Forma maximă de concretizare a 2.78/Gra Grafospasm ; Graioterapie ; Grandaxin(M); Grand mal hiperactivităţii grafice. Se manifestă prin necesitatea irezistibilă de a scrie — producţia grafică avînd un caracter intempestiv, frecvent eliptic 'sau incoerent. Graforeea este corespondentul logoreei (hiperactivitatea verbală), cele două simptome manifestîndu-se uneori simultan, alteori separat. Prin aspectul său de „hiperactivitate", simptomul este apanajul excitaţiei maniacale. Totuşi nu este caracteristic bolii, maniacalul în hiper-producţia sa psihomotorie preferă exprimarea verbală celei grafice, mai puţin rapidă. Scrierea reflectă fuga de idei, oferind un mozaic de frînturi de fraze, divagaţii, jocuri de cuvinte, desene. Materialele pentru scris — hîrtia, creionul, cerneala — pot fi înlocuite cu oricare dintre suprafeţele şi obiectele din jur, în scopul satisfacerii rapide a nevoii de a scrie. Dacă în manie graforeea şi logoreea se întrepătrund, în schizofrenie graforeea compensează lipsa exteriorizării verbale. Producţia grafică reflectă îndepărtarea de real, lumea delirului, labirintul încîlcit, nelogic al gîndirii, stranietatea autismului. Scrierea frapează prin aspectul morfologic caligrafic, al dispunerii textului în pagină, al culorii, al desenelor ce însoţesc bizar conţinutul, toate avînd izvorul în simbolistica schizofrenă, ce reflectă o lume autistă, enigmatică şi bizară. în cazul delirului cronic sistematizat, graforeea este’un mijloc de exprimare a convingerilor delirante. Scrierea serveşte la redactarea unor proiecte de invenţie, de reformă, a unor opere grandioase, iar alteori exprimă presupuse acuzaţii, proteste sau în cazul erotomanilor — declaraţii adresate persoanei iubite. Aspectul scrierii paranoiacului este extrem de îngrijit, uneori cu o micrografie minuţioasă, condensată, ocupîna minimum de spaţiu, abundînd de majuscule, sublinieri, uneori cu culori diferite. Prin respectarea ortografiei, a rigorilor stilistice, în aceste cazuri scrierea se apropie de aspectul normai, de^ care diferă doar prin conţinut şi cantitate. în psihastenie, graforeea reprezintă rezultatul nesfîrşitelor ruminaţii interioare. în demenţe, producţia grafică reflectă gradul de deteriorare, existîrid uneori şi tendinţa de a mîzgăli cuvinte lipsite de sens, fără nici o ordine, în demenţe, precum şi în hebefrenie, apare o graforee cu aspect particular, constînd dintr-o redactare grafică avînd iniţial un sens, dar rescrisă de sute de ori, într-o manierăi dentică. 196. GRAFOSPASM (cf. grafo- ; gr. spasmos) — CRAMPĂ PROFESIONALĂ: CRAMPA SCRIITORULUI. 197. GRAFOTERAPIE (cf. grafo-; gr. the-rapein „a îngriji") • Formă de terapie utilizată în recuperarea disgrafiei la copii. Este disgra-fie orice copil al cărui scris este deficie t, absenţa unui deficit intelectual sau r- logic. Deficienţa constă într-un scris : : ; sau prea lent şi depinde de factori ca : r ^o-motricitate, dezvoltare motorie, doT -'artă laterală, organizare spaţială, nivei de acac:r •*. emotiv-afectivă, nivel de ortografie. Grafo-terapia utilizează exerciţii grafice spec 4 ce,, inspirate din ontogeneza normală a coorcc âni oculo-manuale şi a gestului grafic precum şî psihoterapia individuală şi de familie. 198. GRANDAXIN(E)fM) Franţa, Ungaria -DCI Tofisopam • Tranchilizant, derivat benze-diazepinic, de tip 1 -(3,4-di meti loxifeni î)-5-etiî-7,8-dimetoxi-4-metii-5H-2l3-benzod‘îa.zepină. och3 cu acţiune tranchilizantă, asemănătoare cu a DIAZEPAM ULUI (uşor inferioară), şi cu efecte eutimizante. Ar fi adecvată clasificarea Ulm limita dintre tranchilizante şi psihoenergi-zante. Nu are acţiune miorelaxantă şi ni cp anticonvulsivantă. Efectele secundare, mai reduse decît ale tranchilizantelor, nu provoacă somnolenţă. Nu se asociază cu terapia efectro-convulsivantă. 199. GRAND MAL — paroxism — sin. ACCES EPILEPTIC MAJOR • Termen aflat Încă în circulaţie în clinica neuropsihiatrică, echivalent al marii crize convulsive epileptice, impresionantă prin dramatismul tabloului clinic. Fiind o criză convulsivă primar generalizată, se caracterizează printr-o pierdere bruscă a conştiinţei, urmată de cădere şi fenomene motorii tonico-cîonice, toate desfaşurîndu-se Intr-o ordine succesivă bine stabilită. Criza nu este precedată de aură sau semne premonitorii şi-începe prin căderea bruscă, datorată pierderii conştiinţei, însoţită uneori de un strigăt scurt. în prima fază, faza tonică, a cărei durată variază de ia cîteva zeci de secunde la cel mult două minute, musculatura se află într-o con-tractură tonică generalizată, care determină trismus, muşcarea limbii sau a buzelor şi apnee. Faciesul bolnavului, iniţial livid, devine cianotic şi crispat, cu venele gîtului turgescente, hi per- Grand mal ; manifestări clinice şi EEG, diagnostic Gra/279 secreţie salivară, pupilele sînt midriatice, reflexele oculare abolite, membrele superioare îrrfhxie, cele inferioare în extensie forţată. Această contractară tetaniformă se relaxează prin apariţia convulsiilor, contracturi ritmice, de 3 — 8 c/s, cu realizarea complexelor vîrf-undă variate şi polivîrf-undă. Ele corespund intrării în acţiune a centrilor inhibitori din sistemul talamo-caudat. Postcritlc, traseul îşi pierde amplitudinea pînă îa aplatizare, cu apariţia % "Tn in i~ — ' • -«*•■--------i-»------------*h—- ^ \ T ^ /l/&^ l l/ *( EEG-Criza grand mo! simetrice, generalizate, a căror intensitate creşte, pe măsura diminuării frecvenţei. In această fază, numită faza cloni că, se instalează rezol jţ i musculară, se reia activitatea respiratorie :r,rtr-o primă respiraţie zgomotoasă (sterto _ ş< are ioc relaxarea sfincteriană, Uneo faza clonică, saliva abundentă devine •sang j( ~c entă, prin muscarea limbii. Ea este urmaţi ce ultima fază, cea comatoasă, care durează cel mult cinci minute (comă profundă cu semne neurologice caracteristice, abolirea •reflexelor osteo-tendinoase, semnul Babinski, midriază/. Se poate prelungi cu un somn profund sau stare stuporoasă, la trezire bolnavi! a:..zînd astenie, cefalee, mialgii, dezo-ne'ttemporo-spaţială şi (important) amnezia tot Vă a crizei. v'a-'ir.e ale crizei grand mal tipice constau în : durata diferită a celor două faze sau absenţa unora dintre semne (muşcarea limbii, relaxarea •sfincteriană sau somnul postcritic), crizele .grand mal din timpul somnului (epilepsia morfeîca) şi starea de rău epileptic (succesiunea neîntreru Ptă a crizelor). Manifestările eiectro-encefaiografice ale crizei de grand mal sînt caracteristice (de menţionat şi posibilitatea existenţei crizelor grand mal clinice, fără corespondent electric). Astfel, în faza tonică, apar vîrfuri rapide, cu frecvenţă de 8 — 12 c/s, amplitudinea de 200-500jxV, durata de 20~30s, care cresc progresiv, se sincronizează şi se generalizează. Ele corespund descărcărilor masive ale sistemului reticulat, care recrutează succesiv toţi centrii. în faza clonică, apar întreruperi ale vîrfurilor rapide prin unde lente, de - te delta şi apoi teta, care traduc epuiza -;5 'euronală şi acJvarea de noi centri inh'DiL? care acţionează succesiv. După ARSIN , ITOICA şi TUDOR, criteriul elec-troenctra o^rafic râmîne elementul obiectiv de d^^crtic, avînd în vedere faptul că „în mod ^ re":, eventualitatea ca medicul să asiste la desfăşurarea unei crize majore este rară*. Diagnosticul diferenţial se impune a fi făcut cu celelalte forme de epilepsie, dar mai ales cu manifestările convulsive tonice sau con- vulsive neepileptice, care survin (în ordinea frecvenţei prezentării la cabinetul sau în secţia de psihiatrie) la adult în : « spasmofilie („mînă de mamoş“ şi spasm carpo-pedal, debut după un efort fizic cu hiperventilaţie, durată prelungită şi conştiinţă clară, EEG specific, hipo-calcemie); • marea criză isterică (demonstrativitate evidentă, fără urme de lovire, tablou polimorf, reacţii pupilare şi reflexe prezente, păstrarea conştiinţei, amintirea alterată a episodului) ; • hipoglicemie (debut pe nemîncate, dimineaţa sau după consum excesiv de alcool, doze mari de insulina, în cadrul unul edem pancreatic, precedată de cefalee, transpiraţii, senzaţie de foame* paloare, intrarea treptată în comă şi revenire rapidă după administrarea intravenoasă de ser glucozat hipertenic) ; 280/Gra Grandoare în : euforie, intoxicaţii, deliruri cronice • simulaţie (insuficient de convingătoare la non-epileptici, destul de convingă-gătoare, făcînd posibilă confuzia ia „epilepticii scopotici", dar lipsesc succesiunea şi caracterul fazelor, semnele neurologice, iar EEG este normal). 200. GRANDOARE (cf. lat. grandis „mare, puternic, solemn, strălucit") • Ansamblu de manifestări psihice, comportamentale, centrate pe dorinţa sau tendinţa spre expansivitate a Eului, însoţită de hipertrofia conştiinţei de sine, a valorii proprii, individul simţindu-se supradotat, atotputernic. în terminologia szondiană, această stare ar corespunde stadiului de inflaţie totală a Eului, caracterizat prin faptul că trebuinţa inflativă egodiastolică devine predominantă, chiar paroxistică ; după SZONDI, Eul inflativ ar apărea cu o frecvenţă crescută între 20 şi 30 de ani şi se întîlneşte la scriitori, reformatori sociali, în genere la persoane care se investesc într-un ideal social şi se dedică realizării acestuia. Persoana care manifestă atitudini de grandoare poate deveni însă ridicolă, în măsura în care însuşirile sale obiective nu susţin tentativele expansive şi realizarea acestora. în psihopatologie, ideile delirante de grandoare sau me-galomanice sînt rezultatul expansiunii delirante a Eului : subiectul se raportează la lumea exterioară conform dorinţelor sale de atotputernicie, se consideră deosebit de dotat* inspirat pînă la calităţi profetice, reprezentînd obiectul unei iubiri absolute, sau fiind el însuşi destinat realizării unui ideal absolut. Manifestările de grandoare pot să apară cu diferite semnificaţii, forme şi grade de intensitate : • în euforie, sub forma unei cenestezii aproape perfecte, care dă senzaţia de forţă fizică şi psihică, de mare confort : • în intoxicaţii cu diverse droguri, care provoacă stări de euforie vecine cu extazul, ceea ce îi creează individului „c viziune euforică" asupra lumii şi a proprie? persoane ; • în cazuri normale, în care individul are în perspectivă o realizare deosebită, în slujba căreia se angajează plenar ; 9 în stările de reverie (visul diurn), manifestările de grandoare au o semnificaţie compensatorie ; • ideile delirante de grandoare, constînd în convingeri referitoare la calităţile şi destinul propriei persoane (superioritate intelectuală deosebită, bogăţie, ascendenţă familială nobilă, capacitatea de a salva sau revoluţiona omenirea, îndeplinirea unei misiuni speciale secrete, capacităţi profetice etc.)* ele pot fi mai mult sau mai puţin sistematizate, pot avea o proliferare imaginativă puternică (delirurile fantastice) şi pot genera comportamente şi atitudini concordante cu conţinutul lor ; • în delirurile cronice de grandoare, pornind de la ideea delirantă care constituie tema principală, se construieşte un sistem coerent, solid argumentat, urmtnrî o logică deductivă reflectată şi în comportament, integrat în personalitatea bolnavului. Deşi construcţia pare a fi solidă şi poate fi credibilă pentru neavizaţi, bazele ei sînt eronate. Aşa se întîmplă în cadrul delirurilor de invenţie, de reformă, profetice, ai căror susţinători se simt capabili să transforme lumea; 9 frecvent, ideile delirante de grandoare apar asociate celor de persecuţie, constituind un binom ; ele apar ca o „compensaţie" a suferinţei, chinului, atmosferei terifiante, apăsătoare, de ameninţare continuă, în care, în fiecare moment. Grandoare în : paranoia, manie, presbiofrenie ; Grasping-refiex Gra/281 bolnavul îşi simte viaţa în primejdie. Ideea de grandoare apare nu numai ca o motivaţie delirantă a persecuţiei („sînt persecutat pentru că sînt cineva11), dar şi ca o oază în care suferinţa este contrabalansată prin satisfacţia de a fi „cineva" sau de a poseda „ceva". Persecuţia devine aproape un omagiu (CHAS-L1N). Scrisorile, reclamaţiile, memoriile pe care le fac bolnavii, confirmă hipertrofia imaginii de sine ; 9 în afara sindromului paranoiac s-a mai descris o formă de delir (ceva.mai puţin sistematizat) — delirul de imaginaţie a! lui DUP RE —, care are o formă particulară, delirul de filiaţie Aici sînt încadraţi cei care îşi revendică descendenţa dintr-o familie nobilă, ridicînd pretenţii la tron, iniţiind uneori chiar grame în acest sens ; 9 ideile de grandoare au un aspect particular în parafrenie (sistematizarea apare mai superficială decît în delirul paranoia-cului), prin caracterul nelimitat, cosmic, al formelor delirante. Aparent paradoxal, delirul nu influenţează viaţa subiectului, care rămîne adaptat realităţii cotidiene. Pare a avea rol compensator şi de protecţie împotriva angoasei ; # în forma expansivă a maniei acute, îdeile delirante de grandoare se succed fără sistematizare, sînt susţinute fără forţă, neconvingător, maniacul consîderînd superioritatea sa ca ceva de la sine înţeles, care, deci, nu are nevoie de argumentare, integrîndu-se în comportamentul ludic. De obicei, ideile de grandoare se referă la trecutul glorios, bolnavul îmbrăcînd haina şi afişînd atitudinea personajului în care se erijează ; 9 idei delirante de grandoare, cu caracter asemănător celor maniacale, apar în beţia acută şi toxicomanie ; 9 în sindromul Cotard apar idei de enormitate la modul tragic (imortalitate) ; $ debilii, împinşi de vanitate, îşi arogă titluri şi situaţii pe care nu le posedă, creind un aspect de fanfaronadă, in aceste cazuri,, ideile de grandoare apar sub forrna unor bufeuri, care durează cîteva. luni sau cîteva săptămîni, avînd un conţinut nătîng (forma mitomaniei compensatorii) ; • în demenţele senile, în presbiofrenii în special, apar afirmaţii asupra unor bogăţii miraculoase, care vin în contradicţie cu mizeria reală, fizică şi psihică a pacientului. Oglindesc sărăcia producţiei ima- ginative, iar optimismul şi satisfacţia sînt absurde ; • în schizofrenie, delirul de grandoare apare fie sub o formă episodică, fie infiltrat în formele delirant —paranoide ale demenţei, purtînd pecetea incoerenţei, disociaţiei. Diagnosticul ideilor de grandoare este, în general, lipsit de dificultăţi, cu excepţia cazurilor deliranţilor cronici, care disimulează şi la care aceste idei devin sesizabile prin anumite atitudini, gesturi, aluzii. Trebuie, de asemenea, evidenţiată structurarea, . sistematizarea sau nesistematizarea ideilor într-un ansamblu, înlănţuirea lor „logică“ într-un context. Implicaţiile medico-legaîe decurg din faptul că grandomanul nu se mulţumeşte uneori numai să afirme ceea ce este, ci trece şi la fapte, care să dovedească „justeţea" celor afirmate şi să le confere recunoaşterea, prin acte de cveru-lenţă, agresivitate, ultragîi, abuzuri. Din acest motiv, se pune problema existenţei discernă-mîntului, care este nul în cazul maniacalului în criză, al delirantului cronic. Este vorba de un discernămînt atenuat cînd autorul este un debil mintal sau un psihotic în remisiune. 201. GRAOFILIE (cf. gr. grays „femeie bătrînă" ; philein „a iubi“) 9 Atracţie homo-sexuală a femeilor tinere pentru femei bătrîne. 202. GRASMiN(M) Spania - DCI Fenpropo-rex 9 Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip (-f)-3-(a-metilfenetil)amino/propionitril, cu marcate valori anorexigene, utilizat în combaterea obezităţii consecutive utilizării îndelungate a neurolepticelor. Are efecte simpaticomimetice. Există riscul dependenţei -> PSîHOST!MU LENTE. 203. GRASPING — reflex (engi. grasp „a apuca") - sin. REFLEX DE APUCARE FORŢATĂ • Declanşare a unei mişcări automate de apucare a oricărui obiect ce atinge faţa palmară a mîinii. Este normal, pînă la vîrsta de 5 luni, fiind expresia reflexului bulbo-spinal de apucare. După această vîrstă, începe să se realizeze controlul cortical (fronto-rubro-spinaî), care duce la stingerea acestui reflex. Reapariţia lui evidenţiază leziuni prefrontaie şi se poate întîlni în demenţe, atît preinvolutive, cît şi involutive. 204. GRASSET Joseph (1849-1918) 6 Neurolog şi psihiatru francez, preocupat de problemele hipnozei şi sugestiei. Departe de frontul disputelor pasionate dintre CHARCOT şi BERNHEIM, nu părăseşte niciodată spitaluj Montpeliier, rămînînd un observator critic 282/Gra Gratificaţie ; Graţiere ; GravesW; Graviditate şi moderat al concepţiilor acestora. Emite o teorie a psihismului superior (centrul O) şi a psihismului inferior (centrul P/poligon), în care primul ar recepţiona comanda hipnotizatorului (centru! O al acestuia), iar cel de-a! Joseph Grasset doilea ar efectua comenzile, teorie neconfirmată încă. Principala sa contribuţie se leagă însă. de problema responsabilităţii alienaţilor : este autorul unui celebru articol „Demi-fous et demi-responsables", publicat în 1906, care va duce Ja crearea unor unităţi speciale de îngrijire a acestor bolnavi. 205. GRATIFICAŢIE (cf. lat. gratificarl „a face plăcere cuiva, a dărui") • Obiect, gest, cuvînt etc., menit să satisfacă dorinţele sau necesităţile' unui subiect. Utilizată în terapia comportamentală la copii. Este de evitat (deşi nu totdeauna posibi!) la nevrotici şi în decom-pensările personalităţilor dizarmonice. 206. GRAŢ!ERE(D) delir (cf. lat. gratia „favoare, îngăduinţă, iertare") 9 Delir descris de DELBROCK, în 1957, constînd în convingerea subiectului că nu se face vinovat de ilegalităţile de care este acuzat, sau că sentinţa, care a fost pronunţată, a fost anulată, şi, în consecinţă, el a fost graţiat. Aparţine psihozelor acute, reactive, de detenţie, dar apare şi în debutul unor schizofrenii. 207. GRAVES boală: GUŞĂ EXOFTALMICĂ S-^' BASEDOW,E> boală. 208. GRAVIDITATE (cf. lat. grav'iditos „sarcină, graviditate") • Etapă fiziologică parcursă de-a lungul a zece luni selenare, în care, în organismul femeii, se dezvoltă produsul de concepţie, din momentul fecundaţiei şi pînă la naştere. Concepţia că starea somato-psihică a gravidei este în mare parte responsabilă de evoluţia sarcinii şi dezvoltarea copilului a dominat încă din antichitate, cînd se luau măsuri speciale pentru profilaxia tulburărilor psihice la femeia însărcinată. Fiind o perioadă fiziologică, graviditatea nu este însoţită, decît în anumite circumstanţe, de manifestări patologice. Aceste tulburări au fost descrise de către HIPOCRATE, GALEN, CELSUS, SARAMUS şi explicate empiric prin „urcarea laptelui la creier", concepţie care a dominat gîndirea medicală chiar şi în secolul al XlX-lea (ESQUIROL publică în 1885 : „De la folie des femmes encientes, des nouvelles accouchees et des nourrices" — lucrare care a constituit o piatră de hotar în orientarea studiilor ulterioare). Secolul al XX-!ea, datorită dezvoltării fără precedent ,a unor specialităţi medicale (endocrinologia, psihiatria, biochimia) şi a mijloacelor de investigaţie, aduce date noi, numai în parte elucidate însă, asupra modificărilor patologice care pot apărea în timpul sarcinii. Tulburările psihice ale gravidităţii cuprind un larg registru, începînd de la domeniu! normal al modificărilor psihofiziologice, pînă la manifestări psihotiforme. Explicaţiile psihofiziologice se referă la o scădere a pragului senzo-rialităţii (mirosuri care nu mai pot fi suportate, capricii alimentare etc.), precum şi la o reactivitate exagerată la orice excitant senzitivo-sen-zorial din ambianţă, creind femeii gravide o stare de iritabilitate şi îrascibilitate, o scădere a rezistenţei la frustrare. Pot apărea izbucniri afective rezultate dintr-o scădere a forţei de frînare a impulsurilor, dereglări ale apetitului sexual. Se descrie chiar o „mitomanie gravidică" (SILVA, 1959) şi o dipsomanie gravidică. Anxietatea de fond creşte, pot apărea obsesii şi fobii legate de procesul de concepţie, de.dezvoltare a acestuia. Pe de altă parte însă, are loc şi o creştere a stimei de sine, a orgoliului, mai ales cînd sarcina este dorită. Tulburările de aspect nevrotic pot îmbrăca aspecte diferite ale : sindromului obsesional, tradus prin ider obsedante, verificări, scrupulozitate, ritualuri obsesive ; sindromului fobie, care se concretizează în fobii legate mai ales de momentul Graviditate(D); Greenfield ; Greentap M) ; Grees (s) Gra/283 naşterii, de aspectu! somatic al copilului, dar şi în agorafobie sau ciaustrofobie ; sindromului isteric, care apare cu o tentă revendicativă, ca o cerinţă a unui surplus de afectivitate, tandreţe, ca dorinţă^ a gravidei de a fi situată în centrul atenţiei. în a doua jumătate a perioadei de graviditate, pot apărea manifestări de aspect psihotic (spre deosebire de cele nevrotice, care apar de obicei în primele luni), care sînt mai frecvente la primipare sau la femei cu ce! muit două naşteri în antecedente. Aceste manifestări cresc ca frecvenţă după naştere (vezi psihoze puerperale), impunîndu-se diferenţierea de tulburările apărute ca epifenomene aie eclampsiei gravidice. Deşi mai rar, sînt posibile stări depresive cu tendinţe auto-distructive, fenomene de negare isterică a sarcinii, a căsătoriei, în general spontan reversibile după naştere. Foarte rare sînt sindroa-mele confuzionale, sindromul Korsakov, a căror etiologie este carenţa vitaminică (grupul vitaminei B). Trebuie, de asemenea, menţionat faptul că administrarea oricăror psihotrope în perioada gravidităţii, şi mai ales în primul trimestru, trebuie făcută cu multă prudenţă şi numai în cazurile unde este absolut necesara. Cu efect teratogen cert sînt cunoscute a fi sărurile de litiu. Deşi antidepresivelor, neuro-lepticelor şi tranchilizantelor nu li se-descrie un efect teratogen specific, există posibilitatea Inducerii acestuia. 209. GRAVIDITATE(D) delir ® Delir apropiat de categoria' delirurilor de posesiune (H. E Y), în care subiectul — femeie sau bărbat — afirmă că este însărcinat şi aduce, în sprijinul acestei afirmaţii, o serie de semne „obiective11 (greţuri, vărsături, pofte, capricii, absenţa ciclului). Frecvent întîlnit în patologia psihiatrică a femeii, creează uneori dificultăţi administrative şi medico-legale, care impun stabilirea unui diagnostic riguros. „ sin. 210. GRAVIDITATE PITIATiCA -* CATI- EMOFRENOZĂ. 211 . GRAY — ritm EEG • Termen prin care sînt subsumate ritmurile teta şî delta, cu semnificaţie patologică, în opoziţie cu ritmurile alfa şi beta, considerate drept ritmuri fiziologice şi cunoscute sub numele de ritm Berger. 212. GRAZl LAN( M) Columbia - DCI Fen-fluraminâ e Psihostimulent cu valenţe anorexigene, derivat feniletilaminat, amină simpaticomimetică de tip N-etii-metii-m-(trifluorome-til)fenetilamină ; există pericolul dependenţei. 213. GREENFIELD(B) boală • Afecţiune degenerativă rară (scleroză cerebrală progresivă, cu degenerescenţă primitivă a oligo-dendrogliei), descrisă de GREENFIELD, în anul 1933. Boala debutează în primii ani de viaţă şi se caracterizează clinic prin ataxie, dispariţia reflexului miostatic, rigiditate şi demenţă. Evoluţia este rapid letală. 214. GREENTAP*M) Coreea - DCI Proclor- perazinâ • Neuroleptic incisiv, derivat feno-tiazinic piperazinat de tip 2-clor-10-/-3-(4-me-til-1-piperazini!)fenotiazină, cu acţiune anti- CH2-ch2~H^J~ psihotică, sedativă, antiemetică, cu valenţe antivertiginoase şi antispasmodice. Industria noastră farmaceutică îî produce sub numele de EMETIRAL(M). 215. GREES*s> sindrom - sin. EMBRIOPA-TIE RUBEOLICĂ; POSTRUBEOLIC(s) sindrom ; ^SINDROM DE EMBRIOPATIE VI-ROTICĂ • Sindrom descris de N. GREES (Australia), în 1941 ; ulterior, în 1943, SWAN aduce în plus o serie de precizări etiopato-genice. Este vorba de malformaţii complexe, observate la copiii aie căror mame au suferit de rubeolă în primele patru luni de sarcină. Este posibil ca virusul să se absoarbă nespecific pe celulele embrionare, producînd modificări ale suprafeţei celulare, sau ca infecţia să provoace dezvoltarea unor receptori celulari pentru virusul rubeolic. Clinic, apar patru tipuri de malformaţii : • oculare : cataractă congenitală, micro-oftalmie, pseudoretinită pigmentară centrală sau periferică, strabism, nistagmus \ • auriculare şi auditive : hipoacuzie parţială sau totală, tulburări de echilibru, malformaţii ale urechii externe ; $ cardiace : defecte septale, persistenţa canalului arterial ; ® dentare : întîrzierea erupţiei, hipoplazil etc. Tulburările neuropsihice sînt constantei întîrzieri în dezvoltarea psihică, hipo- sau hiperkinezie, dipiegie spastică, tulburări ale reflexelor de sugere şi/sau deglutiţie. Se asociază cu microcefalie sau hidrocefalie. Evoluţia este cronică. Profilaxia constă în evitarea infectării mamelor. 284/Gre Gregarism ; Greig(s) ; Griffits(T) ; Grifonoj ; Grimasă 216. GREGARISM (cf. iat. gregarius „trupă") • Tendinţa fiinţei umane de a trăi în grup, găsind în acest mod de viaţă o, condiţie de securizare şi multiple alte avantaje practice. Omul este, prin definiţie, o fiinţă sociabilă, respingînd solitudinea. Explicaţia acestei dorinţe de a trăi într-un grup poate fi găsită în faptul că încă de la naştere omul se găseşte într-un mediu familial, uman, primele lucruri percepute fiind figurile celor din jur. Copiii îşi manifestă această tendinţă în jocurile lor colective, iar adultul găseşte satisfacerea ei sub variate forme organizate. 217. GREIG(S) sindrom - sin. HIPERTELO-RISM FAMILIAL • Malformaţie ereditară sau embriopatic-exogenă, caracterizată prin creşte-rea distanţei interpupilare („ochi îndepărtaţi") datorită sinostozei premature a craniului encondral, cu afectarea preponderentă a sfe-noidului. Clinic, hiperteiorismul poate evolua monosimptomatic sau asociat cu brahicefalie, microcefalie, palatoschizis, malformaţii ale piciorului şi mîinii, întîrziere psihică. 218. GREVA FOAMEI (fr. greve) • Refuz deliberat şi conştient al alimentaţiei (funcţia fiziologică a foamei nu este alterată — A. LEY, citat de POROT), avînd un suport contesta-tar, de constrîn.gere indirectă a autorităţilor. Poate fi apanajul indivizilor normali, care prin acest mijloc luptă pentru o anumită cauză (fondat pe interpretarea simbolică a oralităţii), dar poate apărea şi în contextul unor tulburări psihice. Primul caz este mai frecvent întîlnit la indivizii aflaţi în stare de detenţie. In cei de-al doilea caz, este necesar a se diferenţia greva foamei de refuzul alimentar (care uneori poate fi şi rezultatul anorexiei). în delirurile de aspect paranoiac, greva foamei poate apare ca o formă de protest împotriva „impunerii" spitalizării. în schizo-renie, ea poate apărea ca un echivajent comportamental al ideilor delirante. în psihozele depresive, refuzul alimentar poate mima o „pseudogrevă a foamei", care este, de fapt, rezultatul ideilor de culpabilitate, autopuniţie sau un echivalent suicidar. 219. GRICHTON-BROWNE8 simptom e Tremor fin al colţurilor buzelor şi al unghiului extern al orbitei, ca semn precoce ai paraliziei generale progresive. 220. GRIESINGER Wilhelm (1817-1868) • Primul titular al celebrei clinici psihiatrice universitare Burgholzli din Zurich, autorul unui tratat de psihologie şi terapie a bolilor psihice (1845), care a cunoscut un succes deosebit (14 reeditări şi traducerea, în 1864, în limba franceză). în această lucrare el va insista asupra aspectului periodic şi ciclic at acceselor din psihoza maniaco-depresivă. Este cel ce introduce expertiza medicc-leaglă a criminalilor. 221. GR!FFITS(T) scală • Metodă elaborată de GRIFFITS (1954) pentru a pune în evidenţă gradul dezvoltării intelectuale a copilului. Sînt urmăriţi cinci parametri : dezvoltarea sistemului locomotor, dezvoltarea auzului şi a vorbirii, a percepţiei vizuale, dezvoltarea capacităţii de relaţionare socială şi a capacităţii de exprimare nonverbală. Rezultatele se exprimă prin raportul vîrstă mintală/vîrstă cronologică. 222. GRIFONAJ (fr. griffonnage : vezi griffe „gheară") • Alterare a aspectului estetic al expresiei grafice (scris „cu ghiara", ca o mîzgă-litură, ca o zgîrietură). Simptomul se poate datora unor tulburări neurologice cu dificultăţi de coordonare motorie, în sindromul parkin-sonian (inclusiv cel de itnpregnare neurologică, unde scrisul poate fi folosit chiar ca test de eficienţă). Alteori, scrisul dezordonat reflectă sărăcirea intelectuală, cu imposibilitatea redactării grafice îngrijite — în oligofrenii şi demenţe. La schizofreni, la aspectul mîzgălit al scrisului se asociază alte anomalii grafice: scris în ghirlandă, arabescuri („cultul înfloririi" — BOBON), culori diferite, majuscule, aspectul de desen al întregului text, în aceeaşi manieră bizară ca toate simptomele bolii. 223. GRIMASĂ (fr. grimoce) $ Constituie o tulburare a mimicii, tradusă printr-un aspect grotesc, ridicol, caricatural, artificial (con- Metsys tracturi ale musculaturii feţei care dau aspect de „strîmbături"), complet neconcordante cu situaţia, ideaţia şi fondul afectiv. Expresia ei majoră se găseşte în tulburările mimicii schizofrenului. Grisel e Derivat glicerolic de tip 3-(0-metoxifenoxi)-1,2-propandiol, utilizat de peste 50 de ani drept relaxant OH i P'ty-CH-CHz-QH muscular şi expectorant, pentru ca, din 1965, să fie introdus în terapia psihiatrică, punîn-du-i-se în evidenţă şi acţiunea sedativă şi anxioîitică, pe lingă cea miorelaxantă. Este indicat în nevroze cu componentă anxioasă, în afecţiuni psihosomatice. Efectele secundare sînt minime. Nu s-au pus în evidenţă contraindicaţii. Constituie principiul activ a numeroşi produşi farmaceutici, printre care : BREONESINW S.U.A. BRONCOVANIL*M) Italia CONSIN-GG{M) S.U.A. DEMO-CINEOL*M) Canada DILYN(M) S.U.A. G ECO LATE*M} S.U.A. GG-CEN(M) S.U.A. GUAJACURAN(M) Cehoslovacia GUAJASYL(M> Elveţia GUANAR Anglia MYOCAIN*M> R.F.G. NEUROTON(M> R.D.G. ORESON(M) R.F.G. RELAXIL(M) Ungaria RENOVAM*M) Polonia REORGANIN(M) R.F.G. RESPENYL sindrom - sin. PARALIZIE PROFESIONALĂ A NERVULUI PERONIER © Manifestare clinică Intfinită în profesiunile care impun menţinerea îndelungată a corpului într-o poziţie aplecată sau pe vine — element util în stabilirea diagnosticului şi evitarea unei orientări către funcţionai. 245. GUÎLLAIN-LAROCHEW reacţie (reacţie cu benzoe coloidal) % Reacţie coloidală, bazată pe flocularea unei suspensii de benzoe coloidal, realizată în diluţii succesive de lichid cefalorahidian (LCR) şi cu soluţie de NaCI ■0,10%, la care s-a. adăugat cîte 1 ml dintr-o soluţie de emulsie de benzoe la 10 ml de alcool absolut. Rezultatul se citeşte după 24 de ore, notîndu-se reacţiile negative (absenţa floculării), precipitatul şi reacţiile pozitive. Reacţia Guillain-Laroche evidenţiază dezechilibrul sistemului coloidal, reprezentat de LCR disproteic, prin creşterea fracţiunilor globulinice. La un LCR normal, precipitarea se produce în tuburile 6—7 sau 7—8. în cazuri patologice, precipitarea se produce fie în ultimele tuburi, aşa cum se întîmplă în meningite (curba meni ngi ti că), fie în primele tuburi, ca în tabes (curba sifilitică), fie în mod continuu, în paralizia generală progresivă (curba paralitică), sau discontinuu, cu două maxime, realizînd curba „în dromader", caracteristică sclerozei în plăci. 246. GUILLA!N-THAON(S) sindrom » Asocierea dintre tabes şi paralizia generală progresivă. 247. GUILLAUME Paul (1878-1962) 0 Psiholog francez, profesor la Sorbcna ; are meritul da a fi introdus în Franţa teoria gestal-tistă, prin lucrarea intitulată „Psihologia formei", publicată în 1937. Studiile sale au fost orientate, în special, spre domeniul psihologiei infantile. 248. GUIRAUD(S) sindrom P.E.M.A. 249. GUISLAIN Joseph (1797-1860) 0 Psihiatru belgian, supranumit „PINEL a! Belgiei", dar care !a fel de bine ar putea fi numit „Gl- Joseph Guislain 292/Gul Gunrs (S) ; Gurevici'Gofcni-Ozerţkovski (S> . Gust RARD al Belgiei" ; lui i se datorează organizarea asistenţei psihiatrice din ţara sa, în secolul al XlX-lea. Spitalul Guislain din Gand a fost construit (1855) conform indicaţiilor sale. 250. GU LIVERNIENE{H) halucinaţii - sin. MACROPSSCE(II) halucinaţii ^ GIGANTICE0*5 halucinaţii. 251. GULL(B> boală MIXEDEM. 252. GUNN(S) sindrom • Sinergie funcţională neobişnuită, constînd în ridicarea concomitentă a pleoapelor superioare la coborîrea maxilarului inferior ; aspectul paradoxal realizat şi caracterul congenital al manifestării, sînt elementele necesare diagnosticului diferenţial. 253. GURĂ « Organul semnificat în limbajul comun prin acest cuvînt (cavitate bucală — prin care alimentele sînt introduse în organism, avînd însă şi alte funcţii, cele mai complexe fiind legate de actul vorbirii) este desemnat în psihanaliză prin termenul echivalent de zonă orală, zonă care, din punct de vedere funcţional, poate fi şi erogenă, adică sediul unei excitaţii ce provoacă o plăcere de tip sexual (FREUD). în perioada suptului, de zona bucală se leagă, In această teorie, cele mai mari satisfacţii (practic, sugarul nu cunoaşte altă plăcere decît suptul). S-au semnalat, în lumina aceleiaşi teorii, la copilul mic, două faze succesive, în care gura reprezintă principala zonă de satisfacţie : faza orală pură, în care nu există declt suptul propriu-zîs, şi faza sadic-orală („canibal ică“), în care copilul muşcă sînul mamei ; primele tendinţe de cruzime ce apar la copii şi-ar avea originea în această a doua fază a stadiului oral. Se consideră că primele impulsiunf de cruzime ar avea la bază asocierea primitivă între a ucide şi a mînca (după Ch. BAUDOUIN, voluptatea de a ucide s-ar lega de trebuinţa instinctuală de nutriţie). Intuiţiile infantile asupra naşterii implică, de regulă, aparatul digestiv : copiii nu cunosc rolul organelor genitale, ei înţeleg că mama aduce copilul pe lume după ce consumă o mîncare anume, motiv frecvent în basme ; astfel, unii copii se întreabă dacă copilul se naşte pe gură sau din sîn şi consideră că, pentru a avea copii, „trebuie să bei lapte şi să mănînd pîine albă“. Aceste credinţe infantile pot fi uitate sau refulate, ele se pot disimula în amintirî-ecran sau pot reapărea sub formă de simptome (BAUDOUIN citează cazul unei fete de 16 ani, care, în mod regulat, avea vcrnismente în timpul ciclului menstrual ; analiza a arătat că acest simptom îşi avea originea într-o intuiţie infantilă asupra naşterii, conform căreia copiii se nasc pe gură, iar descoperirea sa i-a adus vindecarea). Aceste intuiţii în legătură cu naşterea apar, după psihanalişti, la majoritatea copiilor; marile curiozităţi, marile mistere, întrebările referitoare la cazuri originale trimit, de fapt, la misterul naşterii. Ele reprezintă însă numai un mod de înţelegere a unor fenomene, marcat de vîrsta copilăriei. 254. GUREVICI Mihaiî (1878-1953) • Medic rus, atras încă din timpul studiilor universitare de patologia cerebrală. Susţine lucrarea de diplomă privitoare la modificările neuro-fibrilare din afecţiuni organice aie sistemului nervos central. Lucrează în spitalele psihiatrice din Tver şi Saratov. După primul război mondial, este asistent la catedra de psihiatrie din Moscova, pe care o conduce din 1929 pînă în 1936. Lucrările sale deosebit de ample se referă la clinica psihozelor, a traumatismelor cranio-cerebrale („Tulburări nervoase şi psihice în traumatismele cranio-cerebrale jînchise“, 1948), a epilepsiilor (1912, 1913), a psihopatologiei infantile (1927). De asemenea, este autorul a două manuale de psihiatrie (1929, 1949), cu o largă circulaţie. 255. GUREVICI-GOLANT-OZERŢKOV-SKI(S) sindrom • Modificări bruşte ale comportamentului unor subiecţi (întîlnite în sechelele postencefalitice, posttraumatice sau în unele tumori cerebrale), care sînt dominaţi de impulsuri sau porniri imperioase (tendinţa de a ucide pe cineva, dorinţă bruscă de a se căsători, dorinţa de a cumpăra lucruri inutile etc.). Aceste modificări, care evoluează sub forma unor accese, sînt însoţite de amplificarea simptomatologiei neurologice sechelare şi de o posibilă apariţie a unei aure. Bolnavii recunosc, ulterior crizei, absurditatea pornirilor lor, dar şi faptul că nu li se pot opune (se deosebesc de ideile obsesive prin trecerea frecventă la act). 256. GUST • Discernămînt estetic, manifestat ca o capacitate de a sesiza şi aprecia spontan esteticul şi inesteticul — atît în artă, cît şi în realitate —, printr-o reacţie de satisfacţie în faţa frumosului, respectiv, de insatisfacţie în faţa urîtului. Gustul are caracter istoric, modelîndu-se în funcţie de specificul vieţii cotidiene, nivelul de cultură şi civilizaţie„ de ponderea esteticului şi spiritualitatea unei comunităţi, precum şi de amplitudinea difuziunii şi circulaţiei valorilor artistice. Gravit!nd In jurul idealului estetic predominant într-o* Gustativ - analizator : structura, funcţionalitate Gus/293 epocă istorică, gusturile se diversifică In funcţie de varietatea stilurilor artistice, pe de o parte, şi de profilul caracterial a! personalităţii, pe de alta. Gustul este o condiţie necesară a judecăţilor de valoare estetice, dar — din cauza relativităţii sale — nu şi un criteriu suficient al valorizării estetice, care presupune un derners reflexiv mai amplu decît impresia spontană călăuzită de gustul artistic, oricît de rafinat ar fi acesta. 257. GUSTATIV - analizator (fr. gustatif) • Are rolul de a informa subiectul asupra calităţii alimentelor introduse în cavitatea bucală şi intervine în declanşarea secreţiei reflexe necondiţionate a glandelor digestive. Simţul gustului este asigurat de un aparat neuronal complex, format din : • celule receptoare, localizate la nivelul mugurilor' gustativi din papi lele gustative ale epiteliuîuî lingual, celule ai căror cili vin în contact cu substanţe rapid dizolvate în salivă. Mugurii gustativi se află la nivelul întregii suprafeţe buco-faringiene, dar mai ales la nivel lingual : • căi de conducere, reprezentate de nervii cranieni faciali, glosofaringian şi vag, precum şi de ramuri senzitive ale trigemenului : • centri gustativi localizaţi cortical, Ia nivelul ariei gustative, cîmpul 43, în partea inferioară a girusului postcentral ; aceşti centri sînt conectaţi cu centri al diferitelor alimente, determinat de combinaţii complexe ale acestora, asociate cu alte senzaţii buco-faringiene (tact, temperatură) şi cu senzaţii olfactive (senzaţiile de gust pierd mult din intensitate şi varietate în lipsa celor Pufamen Clobus polidus Nucleu veniropostoro-median GENERAREA SENZAŢIEI DE PLĂCU! SAU NEPLACUJ IN EUNCJIE DE CONCEIIIRAHA DIFERIŢILOR STiMULI (dupa GUYT0NJ976) care reglează anumite activităţi asociate actului alimentaţiei (salivaţie, masticaţie, deglutiţie). Omuî percepe patru gusturi fundamentale : acru, amar, dulce şi sărat, dar şi gustul variat Caile gustative sT proiecţia tor olfactive asociate). împreună cu olfacţîa, gustul are şi o componentă emoţională, contribuind la elaborarea unor stări afective complexe,, de plăcere sau neplăcere. Senzaţiile gustative pot prezenta: $ tulburări cantitative : hipo- şi ageuzia, respectiv diminuarea sau pierderea simţului gustativ. Acestea pot fi genetice sau dobîndite, ca urmare a unor procese patologice locale, a lezării nervilor iau a centrilor gustativi, a unor tulburări endocrine sau a acţiunii unor substanţe toxice ; 0 tulburări calitative : disgeuzîa şi para-geuzia — tulburări în care percepţiile gustative elementare sînt confundata (nu se sesizează, de exemplu, diferenţa dintre dulce şi sărat) sau deformate, subiectul neputînd deosebi nici senzaţiile gustative fundamentale. Aceste fe-. nornene apar în intoxicaţii acute, reprezentînd un sindrom idiopatic caracterizat prin ageuzîa pentru cele patru senzaţii gustative fundamentale. Disgeuzia poate fi însoţită de hîposmie şi di sos mie (aprecierea denaturată a mirosurilor). în patologia psihiatrică, în cazul acestu-analizator, ca şi în cazul celorlalţi analizatori, pot fi identificate : 294/Gus Gustative : halucinaţii, iluzii; Gutierei-Noriego (S> • iluzii gustative —»• GUSTATIVE*1) iluzii • halucinaţii gustative —► GUSTATIVE(H) halucinaţii 258. GUST ATI VE(H) halucinaţii • Halucinaţii percepute de obicei ca gusturi neplăcute sau, uneori, plăcute. Apar Jrecvent asociate cu halucinaţiile olfactive. în „crizele unei-nate" din epilepsie, apar împreună cu cele olfactive şi vizuale, pe fondul unei stări afective particulare. Mai sînt descrise în tumori şi leziuni de lob temporal (rinencefal şi uncusul hipocampic), în stări delirante cu conţinut persecutor, în stări confuzionaîe (onirice) de diverse etiologii, în psihoze afective (fiind în concordanţă cu tonalitatea afectivă), în dellrium tremens, în psihozele de involuţie, WEITBRECHT evidenţiază aspectul de relevare a organicităţii, atunci cînd halucinaţiile gustative sînt însoţite de halucinaţii olfactive. 259. GUSTATIVE*r) iluzii 9 Tulburări perceptive cu caracter fiziologic sau patologic (după unii autori, incluse halucinaţiilor gustative), însoţite, de obicei, de parosmii, constînd în perceperea eronată a gusturilor provocate prin stimulii alimentari specifici. 260. GUŞĂ - sin. STRUMA ® Hipertrofie a glandei tiroide, localizată sau difuză, simplă sau determinată de o disfuncţie tiroidiană (hipo- sau hipertiroidie). Este unui din aspectele caracteristice tireotoxicozei şi distrofiei endemice tireopate. Hipertrofia şi hiperplazia glandulară se explică, în cazul tireotoxicozei* prin existenţa factorului de stimulare tiroidiană ~ LATS (long acting th/roidin stimulator). în cazul distrofiei endemice, guşa apare compensator, ca urmare a intensificării reactive a secreţiei de hormoni tireotropi, în condiţiile carenţei de iod. Dacă disfuncţia tiroidiană determină manifestările caracteristice, fie hi per-, fie hipotiroidiei, insuficienţa glandulară apărută în perioada embriofetală (frecventă în distrofia endemică tireopată) induce leziuni la nivelul sistemului nervos. Aceste leziuni explică manifestarea cretinismului endemic în zonele guşogene, afectînd uneori familii întregi, în zonele endemice, a fost semnalată şi o rată crescută a epilepsiei, ca şi a surdomutităţii (consecinţă a leziunilor analizatorului auditiv). Procesul guşogen survine în unele cazuri în urma administrării terapeutice a sărurilor de litiu. 261. GUTĂ INFANTILĂ CU ALLOPURi- NOL (fr. goutte) ~ sin. DEFECT DE HIPO-XANTIN-GUANIN-FOSFORIBOXîL-TRANS- FERAZA S-^‘ LESCH-NYHAN(B) boală. 262. GUTIEREZ-NOR1EGO*S) sindrom 9 Sindrom descris, în anul 1947,1a etilicii cronici, la care, pe fondul unei deteriorări afectiv-cog-nitive progresive, se instalează progresiv şi simptome demenţiale (hipomnezie, hipo-prosexie, scăderea fluxului ideativ, bradipsihie, diminuarea capacităţii de judecată şi a raţionamentului), precum şi o slăbire precoce a simţului etico-moral, cu dezinhibiţie erotică, delicte, acte imorale şi medico-legale. Substratul acestor manifestări este reprezentat de leziunile cerebrale cronice difuze, de natură hipoxică (modificări ale vaselor meningeale şi intracerebrale, proliferări gliale, leziuni degenerative corticaie şi subcorticale, ca urmare a îndelungatei impregnări etilice). 263. GUYE8 simptom ® Apraxie datorată tulburării mecanismelor atenţiei active (voluntare) ; a fost descrisă iniţial de GUYE (1887), în afecţiunile respiratorii obstructive, această specificitate etiologică mareînd denivelarea prosexică. 264. GVAjA(M) Iugoslavia - DCI Guaifenesln 9 Tranchilizant, derivat de glicerol de tip 3-(0-metoxifenoxi)-1,2-propandiol, cu acţiune miorelaxant-sedativă şi moderat anxioîitică. Are o bună toleranţă. HHHH HHHH HHHH HHHH HHHH HHHH HHHHHHHHHHH HHHHHHHHHHH HHHH HHHH HHHH HHHH HHHH HHHH HHHH HHHH 1. h ® „Factor pulsional" din clasificarea lui SZONDI, care, împreună cu factorul S, alcătuieşte vectorul pulsional S (pulsiunea sexuală). Conform autorului, acest factor semnifică nevoia de tandreţe, feminitatea, pasivitatea şi spiritul matern. • h-f- semnifică tandreţe nediferenţiată şi dirijată către un individ. • h— semnifică dragostea spirituală faţă de colectivitate, de umanitate. 2. HAAB— reflex • Tip de reflex pupilar, constînd din mioză sau midriază ; se manifestă cînd subiectul se gîndeşte Ia un obiect luminos sau întunecat. 3. HAAPLEFOBIE

semn • Flexia dorsală a piciorului prin percuţia nervului sciatic popliteu extern pe capul fi bulei. Prezent în spasmofilie. 385. LUVATREN(M) Austria, Danemarca, Elveţia, Finlanda; LUVATRENA(M) R.F.G. î LUVATRENE(M) Elveţia - DCI Moperonâ @ Neuroieptice, derivate butirofenonice de tip 4'-fluor-4-(4-hîdroxi-4-p-tolilpiperidin) butiro-fenonă, cu acţiune comparabilă cu a HALO-PERIDOLULUl, dar cu efecte secundare mai atenuate BUTIROFENONE. 386. LUYSJuIes (1828-1897)® Histopatolog francez care a manifestat un interes deosebit pentru bolile psihice şi „leziunile encefalului care le pot produce sau sînt urmare a acestora'*. Şi-a desfăşurat activitatea la Salpâtri&re şi Charite. Este autorul unor atlase de anatomie comparată normală şi patologică, fiind printre primii care introduce fotografia în domeniul ştiinţific. Este interesantă încercarea sa de clasificare anatomo-funcţională a bolilor mintale în două mari categorii : prima, legată de leziunile organice evidente progresive, iar a doua datorată unor tulburări probabil circulatorii, dar cu caracter trecător (fără substrat organic identificabil). 387- LUXIDIN(M) Franţa - DCI Pipradrol * Psihostimulent de tip oc,a-difenil-2-piperidin-metanol, indicat în astenie, scăderea forţei 1088/Lyb Lyberen(MC) ; LyogeniU) ; Lyonnafs(S) ; Lysenil(M> ; Lyssofobie{F) ■intelectuale în preinvoluţie, tulburări de dinamică sexuală, hipoprosexie, epuizare, scăderea randamentului, lipsa apetitului. Se poate administra în sarcină şi ia vîrstnici. 388. LYBEREN*MC) Grecia • Produs terapeutic ce conţine două medicamente tipizate, cu aceeaşi acţiune, care se complementeaza : • MEPROBAMAT* M) -- tranchilizant, derivat propandiolic ; o OXAZEPAM(M) — tranchilizant, derivat benzodiazepinic. Are acţiune anxiolitic-sedativa şi micrela-xantă. 389. LYLADORM(M) Anglia - DCI Nitrazc-pam 0 Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 1,3-dihidro-7~nitro-5-fenil-2H-1,4-benzo-diazepin-2-onă, cu acţiune sedativ hipnotică, realizind un somn aproape fiziologic. Industrii noastră farmaceutică î! produce sub numele de NITRAZEPAM(M>. 390. LYOGEN(M) Austria, Elveţia; LYO-GEN DEPOT(M) R.F.G.; LYOGEN FORTE( M) R.F.G.; LYOGEN RETARD(M) Iugoslavia -DCI Flufenczina $ Neuroleptic incisiv, derivat pi perazi nil-alkilfenotiazinic de tip 4-/3-/2-(tri-fiuorometil) fenotiazin-10il/propil-/1-piperazin-etanol. Este indicat în psihoze paranold-halu-cinatorii catatonice, depresii agitate. Are efecte secundare de tip neuroleptic incisiv. Diminuează efectul L~dopa. 391. LYONNAlS(s) sindrom • Formă cli- nică a encefalitei virale, în al cărei debut nu întîlnim decît manifestări psihice : stare confuzională, halucinaţii vizuale şi anxietate, însoţite sau nu de o uşoară subfebrilitate. Instalarea destul de tîrzle a nevritei optice cu edem, scăderea acuităţii vizuale şi reacţie meni ngeană accentuată, clarifică diagnosticul. După o evoluţie de 4—6 săptămîni, simptomatologia neurologică şi psihică dispare, dar acuitatea vizuală nu se ameliorează, In cazurile grave ajungîndu-se la cecitate. 392. LYOROD!N(M) R.D.G. • Neuroleptic sin. incisiv, derivat fenotiazinic ptperazinat LYOGEN{M) R.F.G. 393. LYSANTIN(M) Danemarca, Norvegia — DCI Orfenadrina • Tranchilizant, derivat difenilmetan de tip N,N-dimetiI-2-(0-metil-a-fenilbenziloxi)etilamină, cu evidentă acţiune miorelaxantă şi unele valenţe antidepresive (intensitate mică). Utilizat, în special, in combaterea unor efecte secundare ale neurolepticelor. Buna sa toleranţă îi conferă o utilizare fără restricţii. 394. LYSANXIA(M) Belgia, Franţa - DCI Prazepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1 -(ciclopropilmetil)-l ,3-dihidro-5-fenil~2H-1,4- be nzo d i az ep i n-2-o nă, cu acţiune anxiolitică şi sedativă, uşor hipnotici. Nu se administrează în sarcină. 395. LYSENIL(u) Anglia ....... DCI Lisurid o Derivat sintetic ai acidului lisergic, cu acţi* una antiserotoninică, indicat în tratamentul şi prevenirea migrenelor. Efectul se instalează rapid şi se menţine 5—6 ore. 396. LYSIVANE(M) Anglia - DCI Profena- minâ © Neuroleptic sedativ, derivat amino- a2-a3 fenotiazinic, de tip 10-(2-dietiiaminopropil) fenotiazină, cu acţiune sedativă şi anti hi sta-mi ni că. 397. LYSSOFOBIE{F) (cf. gr* iyssa „turbare*1; phobos „frica“) • Teamă de a nu turba, făcînd parte din categoria nosofobiilor. Poate apărea la subiecţii care au suferit o agresiune din partea unui animal (muşcătura, zgîrietură), dar poate avea şi caracter delirant, dnd se manifestă în lipsa unor circumstanţe favorabile transmiterii rabieî. Este însoţită de o anxietate intensă, precum şi de recurgerea la măsuri severe de control medical (dublate de o exagerare a autoobservaţlel). L Index alfabetic pentru: — boli — deîirurKD) fobii(F) ..halucinaţii(H) medicamente(M): — betab locante — neuroieptice — psihostimu lente ~ timoanaleptic timoieptic — tranchilizante — medicamente compuse(MC) — personalităţi (date despre) — semne/simptome3 ~ sindroame(S) — teste(T) 69 ” Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 1090 Index alfabetic - boli Sînt cuprinse în ordine alfabetică, pentru literele E — L, principalele boli(B), delirurilD), fobii(p), halucinaţii(H), medicamente*M), personalităţi cu implicaţii în dezvoltarea psihiatriei, semne/sîmptome8, sindroame(s) şi teste(T\ cu indicarea numărului termenului în cadrul literei şi cu pagina respectivă unde este tratat. Exemple : Pentru boli(B), deiiruri(D), fobii(r), halucinaţii(H), semn/simptom3, test^(T)) datele oferite sînt dispuse după modelul : Denumirea : (B), (D), (F), (H), sinonime, trimiteri etc, s, (S), (T) Nr ■. crt. Nr. Pag. GU LL(B) boală S-^‘ MIXEDEM G 251 252 ESENŢIAL(D) delir delirul de tip reactiv E 393 113 FARM ACOFOBIE{F) teama nejustificată de medicamente F 60 172 HALLOPEAUs semn sin. AUTODEPILAŢIE PATOLOGICĂ H 23 298 KUTANIN(S) sindrom variantă a grafomaniei K 142 1009 Pentru medicamente(M) şi medicamente combinate(MC\ datele oferite modelul : sînt dispuse după Denumirea produsului" Ţara D.C.I. Derivat Nr. crt. Nr. pag. ENERZERfM) Japonia Isocarboxid Hidrazinic GAMONIL(M) R.F.G. Lofepramină Dibenzazepiriic HIDROXIZIN(M) ^ România Hidroxizin Difenilmetanic JUSTON(M) Belgia Pemolină Feniletilaminic E G H I 264 25 192 57 78 213 332 111 Pentru personalităţi implicate în dezvoltarea psihiatriei, datele oferite sînt dispuse modelul *. după Numele şi prenumele Anii Date Nr. crt. Nr. Pag. LAFORGUE Rene (1894 — 1962) psihiatru francez L 21 221 BOALĂ(B) ECHINOCOCOZĂ(B) - manifestări psihice E 14 9 ENCEFALITE(B) — manifestări psihice 218 55 ENCEFALOPATIA BOXERILOR(B) - sin. MARTLAND(*' sindrom (1928) 223 59 ENCEFALOPATIE ACUTĂ - manifestări psihice ALCOOLICĂ (B) 224 60 ENCEFALOPATIE ACUTĂ HIPER- - manifestări psihice TENSIVĂ(B) 225 60 ENCEFALOPATIE HEPATOGENĂ{B) ~~ manifestări psihice 229 60 ENCEFALOPATIE HIPOCALCE- - manifestări psihice M!CĂ(B) 230 61 ENCEFALOPATIE HÎPOGLICEM!CĂ(B) - manifestări psihice 231 61 ENCEFALOPATIE HIP5ARITMICĂ(B> WEEST(S) sindrom 232 61 ENCEFALOPATII INFANTILE -- manifestări psihice SECHELARE(B> 233 61 EPILEPSIEfB) — manifestări psihice 309 88 EPILiOE SHERLOCK(B) BOURNEV!LLE(B1 boală 322 95 EkB,;b) PARAPLEGIE SIFILITICĂ CRONICĂ 342 99 EREDOATAXIE HEMERALOPTICĂ REFSUM(S) sindrom 347 101 POLINEVR!TÎFORMÂ(B) Ir.der. alfabetic — boli 1091 FABRY(E) — manifestări psihice F 3 153 FACOMATOZĂ BOU RNE VIL LE-VAN BOURNEVILLE boală 11 157 DER HOEVE(IÎ> FAHR(E) — manifestări psihice 23 158 FARBER - sin. GRAVES™ BASEDOW(B) 174 197 FOELLlNGÎE> - sin. OLIGOFRENIE FENILPURi- 220 215 NI CĂ FOTHERGILL(E1 NEVRALGIE TRIGEMINALĂ 256 220 FRIEDMANNIB> - sin GELINEAU*5' NARCO- 302 227 LEPSIE âAXKEBUS-GfilER.-<^H'EIMAI^OViCI (dementă) — formă particulară a demenţei Pick 33 246 GAUCHER(B> sin. LIPiDOZÂ CU CEREBROZIDE 47 249 GAYET-WERNIC K EU!I - formă de encefalopatie 52 250 GIBBS'1*" sin. ENCEFALOPATIE HIP5ARIT- 11/ 266 . MICĂ S-^‘ WEEST(S) G1LLES de la TOURETTE(E) - sin. BOALA TICURILOR 125 266 Gl LMAN-HORENNSTEIN 54 410 IDIOŢIE XERODERMICĂ S-^’ SANCTIS-CACCHIONE - (STEKEL - 1908) 389 537 ISTERIE (de) APĂRARE(B) - (FREUD - 1894) 390 538 ISTERIE COLECTIVĂ(B| — sin. ISTERIE EPIDEMICĂiB) 391 538 ISTERIE (de) CONVERSIE*®1 - (FREUD - 1909) 3^2 538 1092 Index alfabetic - boli, deliruri ISTERIE (de) CULTURĂ(B> — „isteria zilelor de marţi'1 393 539 ISTERIE HIPNOIDĂ(B) - (BREUER şi FREUD - 1894) 395 539 ISTERIE (de) RETENŢIE(B> - (FREUD - 1895) 396 539 ISTERIE TRAUMATICĂ1®' - (CHARCOT şi FREUD) 397 539 JACKSONIANĂ - epilepsie - sin. PSEUDOSCLEROZĂ SPASTICĂ 13 976 JANET(B> S-^' PSIHASTENIE — manifestări psihice 86 1024 LEJEUNNE-LHERMITTE(B) - sin. PARAPLEGIA LACUNARILOR 100 1028 LESCH-NYHAN(B) — manifestări psihice 143 1032 LEUCIN02Ă(B) s*n. MENKESlB> 149 1033 LEUCONEVRAXITĂ(B) — manifestări psihice 156 1034 LEY(B> — manifestări psihice 184 1037 LICHTHEIM(B) - sin. NEUROANEMIC(s) 215 1044 LIGHTWOOD(B) — manifestări psihice 227 1047 LISSAUER(B> — formă particulară de PGP 282 1057 LITTLE — manifestări psihice 288 1061 LOBSTEIN(B) — manifestări psihice 298 1066 LOGONEVROZĂ) — modificări ale stării de conştiinţă, delir, agitaţie 184 462 INFLUENŢĂ*1» — adevărată transfuzie a gîndirii şi actelor 188 465 INFRALOGIC*1» - sin. PARAFRENIE EXPANSIVĂ (KRAEPELIN) 198 468 INIŢIAL11» — delir care precede febra (KRAE-PELIN, 1881) 209 470 INOPORTUNITATE*1» — delir cronic de mică intensitate 218 472 INTERPRETARE*1»» — „nebunie raţională" (SERIEUX, CAPGRAS, 1909) 306 504 INTUITIV*1» — „falsă iluminare şi lămurire'' 328 512 INVENŢIE*1» — „a inventa ceea ce există sau nu poate exista" 334 513 INVOLUŢIE*1» — delir care apare în perioada de involuţie 342 526 ÎMPĂRTĂŞIT*1» — „delirul de incapacitate intelectuală" I (WICKER, 1976) 6 222 1094 Index alfabetic deliruri, fobii ÎNCHISTAT*1» sistematizare şi abstractizare 9. - 444 LĂTRĂTOR*1” maximă, cu adaptare sin. NEVROFON1E (BERTRAND) L 67 3.33 LUCID,D) — „delirul epilepticului14 352 333 FOB!!'J) ECOFOBIE teama da reîntoarcerea acasă după E 38 EFiDROFOBIE*11 spitalizare teama de propria transpiraţie 85- 22 ELECTROFQBIE(F) _ teama de curentul electric 1 A X ' 41 EMETOFOB!E(p) — teama exagerată de vomă *! Q ') 41 ENDUOFOBIF.(p> teama, de a nu se putea îmbrăca- V ENTOMOFOBIE(F) teama exagerată de insecU on EOZOFOBIE(F) — teama de ivirea zorilor - ... . 1 1 8, EREMOFOBIE(FJ ..teama de locuri pustii, izohre, ■; ' 1 n1 EREUTQFOB!E(F1 singurătate teama de a nu ruşi în public 353 ’ 1 'l02 ERGASIOFOBIE(F> team^. de a nu comite, acte impulsive- 357. . 103 ERITROFOBIEiF) teama de culoarea roşie ■ •3 7 4-. . ■':.io6 FAGOFOB!E teama de a nu se înneca in timpul ; FANTASMQFOBIE(F) deglutiţiei F teama de strigoi, năluci, stafii.:. - . v 70 ' • 43- - ' 158 ... 168 FARMACOFOBlE(F> - teama de medicamente ' 60 ■ 172 FENGOFOBIC FJ sin ’ FOTOFOBIE(F) 101 ; • 179 FOBOFOBIE(Fl teama de a nu reveni fobiile 217 21 4 FONOFOBIEm sîn *—^ ■' ACUSTICOFOBIE(F) 23.4 ■ ■ 217 FTIRIOFOBIE — de pisici teama de căsătorie 23 244 GATOFOBIE sin. AILUROFOBlE(p) GALEO- GEFIROFOBIE'F> FOBlE(p) teama de rîurî, poduri, punţi 46 54 249 250 GENOFOBIEW teama de activitate sexuală 80 259 GERONTOFOBIE(F> __ teama de persoane în vîrstă 98 261 GIMNOFOBIE(p> — teama de nuditate 128 268 GINEFOBIE(F) — teama de sexul opus 137 269 GLOSOFOBIE _ ■ teama; de a nu săvîrşi un păcat 49 ‘ 307 HAPTEFOBIE(p> teama de a fi atins de obiecte, fiinţe 61 310 HARPAXOFOBIE ACVAFOBIE(F) 187 331 HIEROFOBIE teama de obiecte de cult religios 194 333 HILOFOBIE(r) -- teama de pădure (a trece prin) 197 333 HIPENGIOFOBIE(F) .... teama de răspundere 202 . 333 HIPNOFOBIEW teama de a adormi 282 ' 351 Index alfabetic — fobii, halucinaţii 1095 HlPOGRAFOFOBIE'p> HIPSOFOBIE'p» HOMILOFOBIE(p) HORMEFOBIE'F» IHTIOFOBIE(F» IOFOBIE(p) KAINOFOBIE(p) KAKORAFOBIE'p» KENOFOBIE'*» KERAUNOFOBIE'F» KINEZIFOBIE(p> LALIOFOBIE* p) LEVOFOBIE'F» LISOFOBIE(F) LOGOFOBIE'p» LYSSOFOB!E(p) HALUC!NAŢII(H> ECMNEZICE™ EIDETICE(H) ELEMENTAREI) ENDOSCOPICE'® ENTOPTICE(H) EROTICE*11» ESTETICE™ ESTEZICS(H) EXTATICE'11» FANTASMOSCOPII(H> FIGURATIVE'11» FIZIOLOGICE'11' FOTOGRAFICE'11» FUNCŢIONALE'3» GENITALE'®» GIGANTICE ' ACROFOB!E(F) 345 378 __ teama de a comunica cu semenii 378 385 — teama de loviri, izbituri, şocuri 390 387 teama de peşti { 66 419 teama de a fi otrăvit sin. 345 527 — sin. NEOFOBIEw CAINO- K FOBIE(F) 7 989 — „teama de a nu ieşi lucrurile rău" 9 989 - sin. CENOFOB!E(F) AGORA-FOBIE(F) 42 995 __ teama de tunete, fulgere 47 995 — teama de mişcare şi acţiune 72 999 teama de a vorbi L 26 1017 sin teama de obiecte/fiinţe situate in stingă 1 71 1035 ’ LYSSOFOBlE ISAKOWER(B) ]ACKSON(H) KAHLBAUM»» KINESTEZICE H> LILIPUTANE^1» ENERZER(M) ESPRIL(M) EUDATINE(M) EUTONYL KALGAN(M> LESOTAL(M) ECATRIL(M) EFURANOL(M> ELATROL(M) - sin. MACRO PSiCE(H) GIGAN- 250 292 ŢI CE(H) — circumstanţe, manifestai e 258 294 - sin. TACT1LE(H> H 63 311 ■— transpunerea elementelor tactile în 65 311 registrul auditiv - prezente într-o jumătate a d[Ti- 124 320 pului vizual — cu apariţie în faza de instalare a 270 350 somnului -- un vis continuat şi în starea de 273 351 veghe —- ocupă întregul cîmp vizual (spre deo- 369 381 sebire de cele HEM!ANOPS!CE(H)) . auditive complexe 383 . '385 — „executanţi ai unor situaţii impuse" 105 434 - sin. PSEUDOHALUClNAŢlE(n) 318 508 — halucinaţii vizuale în delirul alcoolic 371 532 — tip de halucinaţie hipnagogică/hip- 374 532 napompică — halucinaţii vizuale DREAMY J 3 974 STATE — halucinaţii reflexe cu răspuns K 4 988 inversat — halucinaţii reflexe, „sub comandă 65 ■99 8 motorie** - sin. MICROPSICE MEDICAMENTE • ANTIDEPRESIVE • TIMOANALEPTICE (TMA) Japonia Isocarboxid hidrazinic E 264 78 Italia Nialamid hidrazinic 404 114 Anglia Pargiiină propargilaminic 444 126 Anglia Pargilină propargilaminic 476 131 U.R.S.S. Iproniazid hidrazinic 1 353 528 Norvegia Selegilina propargilaminic J 56 ■ 985 R.D.G. Fenelzină hidrazinic K 10 989 Iugoslavia Selegilina propargilaminic L 145 1033 » TIMOLEPTICE (TML) Franţa Dibenzepină dibenzodiazepînic E 8 8 R.F.G. Imipramină dibenzazepinîc 90 24 Canada Amitriptilina dibenzocicloheptanic 127 29 Index alfabetic - antidepresive timoanaleptlce 1097 ELATROLET(M) ELAV1 L(M) ELEGEN-G(M) ELEPSIN(M) ELRONON( M) EMOVIT( M) ENDEP(M) ENSIDON(M) EODI L( M> EQU1L!BR1N( M) EUPRAMIN(M) EUTHYM( M) EVADEN E(M) EVADYNE(M) EVAS!DOL(M) FEINALMIN( M) GALATUR*M) GAMONIL(M) GERDAXYL( M) G! LEX(M) HERPHONAL(M) HOSTALIVAL(M) HYD!PHEN( M) IA-PAM 1MAVATE(M) IMIDOL(M) IMIPRAMIN( M) IMIPRAN(M) IMIPRANIL(M) IMIPRIN(M) IMIZINUM(M) IMPRANIL(M) IMPRIL(M) INITHYRAN(M) INSIDON LAROXAL LAROXYL LAROZYL Israel Franţa S.U.A. Argentina R.F.G. Bulgaria S.U.A. Suedia Coreea . R.F.G. Iugoslavia R.F.G. Italia Belgia Austria Japonia Elveţia R.F.G. Franţa Israel R.D.G. Argentina R.D.G. Anglia S.U.A. Japonia Suedia Japonia Finlanda Canada U.R.S.S. Canada Canada Danemarca Anglia Anglia Anglia Australia Italia Belgia S.U.A. Argentina Belgia Franţa Grecia Amitriptilină Amitriptilină Amitriptilină Imipraminoxid Noxiptilină Original Amitriptilină Opipramo! Dibenzepină Amitriptilinovid lmipramină Pirlindol Butriptilină Butriptilină Butriptilină lmipramină Iprindol Lofepramină Medifoxamină Doxepină Trimipramină Nomifensină Clomipramină lmipramină lmipramină lmipramină lmipramină lmipramină lmipramină lmipramină lmipramină lmipramină lmipramină Protirelină Opipramol lmipramină lmipramină lmipramină Desipramină Dimetacrină lmipramină Nortriptilină Quinupramină Quinupramină Amitriptilină Iugoslavia Maprotilină dibenzocicloheptanîc dibenzocicloheptanic dibenzocicloheptanîc benzodiazepinic dibenzocicloheptadienic morfoli nic dibenzocicloheptanic dibenzazepinic dibenzodiazepinic dibenzocicloheptadienic dibenzazepinic carbazolic dibenzocicloheptanic dibenzocicloheptanic dibenzocicloheptanic dibenzazepinic indolic dibenzazepinic dimetilaminic dibenzoxepinic dibenzazepinic chinolizinic azepinic dibenzazepinic dibenzazepinic dibenzazepinic dibenzazepinic dibenzazepinic dibenzazepinic dibenzazepinic dibenzazepinic dibenzazepinic dibenzazepinic amidic dibenzazepinic dibenzazepinic dibenzazepinic dibenzazepinic dibenzazepinic acridanic dibenzazepinic 127 127 154 158 176 204 244 277 292 335 465 470 479 479 479 F 84 G 8 25 88 123 H 1 53 397 408 2 89 93 93 96 96 96 98 114 117 208 225 261 354 358 367 399 21 Italia Japonia Elveţia Franţa Suedia Mianserin Amitriptilină Amitriptilină Amitriptilină Amitriptilină dibenzocicloheptadienic K 25 dibenzazepinic 55 dibenzazepinic 75 dibenzocicloheptanic 144 dibenzodicidocctadie- L 19 nic dibenzazepinic 41 dibenzocicloheptanic 42 dibenzocicloheptanic 53 dibenzocicloheptanic 53 dibenzocicloheptanic 53 29 29 44 45 47 52 64 79 82 98 129 131 132 132 132 177 242 245 260 266 328 391 393 394 429 430 430 431 431 431 433 437 437 470 473 487 528 528 529 539 978 992 996 1000 1009 1017 1019 1019 1020 1020 1020 1098 Index alfabetic - betabfocante, neuroieptice LENTiZOL*MJ Anglia Amitriptilină dibenzocicloheptanic 120 1030 LERIVON(M) Belgia Mian^erin dibenzazepinic 141 1032 LEVATE(M> Canada Amitriptilină dibenzocicloheptanic 165 1035 LEVOTYM(M) R.F.G, Oxitriptan triptofanic 177 1036 LINOSTlL(M)) Olanda Dimetacrină acridanic 255 1054 LODOPINf M) japonia Zotepină dimetiletilamlnic 302 1068 LOXARYL( M) R.F.G. Amitriptilină dibenzocicloheptanic 350 1076 LUDIOM! L(M) România Maprotilină dibenzodiciclooctadie- 365 1079 LUDOMI L( M) Chile Maprotilină nic dibenzodiciclooctadie- 366 1079 nic • BETABLOCANTE (BB) E L,PERL( M) Japonia Alprenoiol propanolic E 174 47 ERALDIN(M) Elveţia Practolol acetanilidic 340 98 FLECORfM) Grecia Oxprenolol propanolic F 182 198 FREKVEN(M) Suedia Propranolol propanolic 276 224 FR!NA( M) Grecia Propr anolol propanolic 305 228 GUBERNAL' M) Elveţia Alprenoiol propanolic G 241 291 HERZB ASE( M) Japonia Propranolol propanolic H 155 328 IKOPAL(M) Elveţia Propranolol propanolic I 67 419 IMOLATE( M) Finlanda Timolol morfolinic 101 433 IMPEASEL( M) Argentina Nifenalol propilaminic 104 434 INDENOL(M) Canada Propranolol propanolic 147 452 INDERAL( M) Anglia Propranolol propanolic 149 452 INDOBLOC(M) R.F.G. Propranolol propanolic 163 456 INPEA(M) Italia Nifenalol propilaminic 221 472 JUSOTAL(M) Iugoslavia Sotalol propilaminic J 58 986 KEMI(M) Japonia Propranolol propanolic K 40 994 KITERAN(M) Grecia Propranolol propanolic 77 1000 KOSTALERG(M> Grecia Propranolol propanolic 115 1005 LOOSER(M) Japonia Bupranolol propanolic L 330 1074 LOPRESOR(M) Anglia Metoprolol propanolic 331 1074 • NEUROLEPTICE (NL) EBSERPINE(M) Anglia Reserpină Rauwolfia E 7 7 ECLORION(M) Grecia Sulpiridă benzamidic 29 12 EG LONYL(M) Iugoslavia Sulpiridă benzamidic 92 24 EINALON S(M) Japonia Haloperidol butirofenonic 109 27 EKIUD(M) Mexic Sulpiridă benzamidic 118 28 ELANONE-V( M) S.U.A. Lenperonă butirofenonic 125 29 ELiRANOL(M' Italia Promazină fenotiazinic 164 45- ELMARINE(M) Canada Clorpromazină fenotiazinic 171 47 ELPERIL Grecia Tioridazină fenotiazinic 173 47 ELROQU!L(M) R.D.G. Clorfenetazină fenotiazinic 177 •47 ELSERPINE(M) S.U.A. Reserpină Rauwolfia 178 47 EMERG!L(M) Franţa Flupentixol tioxantenic 188 49 EMETE-CON?M) S.U.A. Benzquinamidă benzochinoiizinic 190 49 EMETICON^M) Canada Benzquinamidă benzochinolizinic 190 49 Index alfabetic - neuroleptice 1099 EMETIRAL(MI România Prociorperazină fenotia-zînic ~ 191 •49 EMPIDILL,M) Coreea 5 ui pi rida benzamidic 207. 52 ENIMON(M> Grecia Sulpiridă benzamidic. • 268 79 ENTUMINEfM‘ Franţa Clotiapină benzotiazepinic 286 80 EPOKUH L* M> Japonia Clorpromazina fenotiazinic 329 ■96 EQUILID(M) Italia Sulpiridă benzamidic 336 98 EQUIPERTINE(M) Franţa Oxipertină indolic • 338 ■98 ESKABID*5” Anglia Trifiuoperazină fenotiazinic • 395 113 ESKASERP(H’ S.U.A. Reserpină Rauwolfia 398 ■ .113 ESKAZIN E( M) Spania . Trifiuoperazină fenotiazinic. 399 1 1 3 ESKAZINYL*M) Elveţia Trifiuoperazină- fenotiazinic . 399 . 1 1-3 ESMIND(M> Japonia^ Clorpromazină; fenotiazinic 401 ■ 113 ETAPERAZIN(M| U.R.S.S. Perfenazină fenotiazinic ' 426- ■ 11 .7 ETHYLEMIN'”’ lapon ia; • Dietazînă • fenotiazinic. 429 118 ETUMINA*M) Spania Clotiapină dibenzotiazepimc 437 122 EUKYSTOL*5" R.F.G. • Haloperidol: • - butirofenonic 455 . -128 EUNERPAN*5" R.F.G. Melperona- butirofenonic ' : 458 ■ 129 EUSULPID*5'1 Italia ' Sulpiridă ■■■"■benzamidic. • 468 ■ 129 EUTIMOX(M> Spania Flufenazină • fenotiazinic • -473', ; 131 FARDA LAN*M) Spania Sulpiridă benzamidic F 51 170 FARGAN Italia Trifiuoperazină fenotiazinic 205 202 FLUOROFEN*M) Italia Trifiuoperazină fenotiazinic 205 202 FLUPAZINE*M) Mexic Trifiuoperazină fenotiazinic 206 202 FLUPIDOL(M> Grecia Penfluridol difenil butiric 208 202 FLURAZINE(M) Israel Trifiuoperazină . fenotiazinic 210 202 F-MON(M) Japonia Perfenazină fenotiazinic 21 3 203 FOI LLEfM) Grecia Trifiuoperazină fenotiazinic 222 215 FORIT*10 Elveţia Oxipertină indolic 240 217 FRâNACTIL Israel Haloperidol butirofenonic 16 297 1100 Index alfabetic - neuroieptice HALIPIAÎM) Coreea Haloperidol butirofenonic 16 297 HALKAN(M) Franţa Droperidol butirofenonic 17 297 HALOANISONE^M) Belgia Fluanison butirofenonic 25 299 HALOJUST(M) Japonia Haloperidol butirofenonic 26 299 HALOPAL(M) Argentina Haloperido! butirofenonic 26 299 HALOPERIDOL* M) Ungaria Haloperidol butirofenonic 27 299 HARIDOL(M> Coreea Haloperidol butirofenonic 66 311 HARMONYL(M) Anglia Deserpidină Rauwolfia 70 312 HELFOSERPIN(M) R.F.G. Reserpină Rauwolfia 101 316 HIBANI L(M) Suedia Clorpromazină fenotiazinic 176 330 HIBERNA(M) Japonia Prometazină fenotiazinic 177 330 HIBERNAL(M) Danemarca Clorpromazină fenotiazinic 178 330 HIBERNALETT Af M) Ungaria Clorpromazină fenotiazinic 178 330 HIRNAMIN(M) (aponia Levomepromazi nă fe notiazinic 348 378 HISERPIA(M) S.U.A. Reserpină Rauwolfia 351 379 HISTANIL(M) Canada Prometazină fenotiazinic 353 379 HORIZONE(M) Coreea Flufenazină fenotiazinic 384 387 HYPERINE(M) S.U.A. Reserpină Rauwolfia 410 393 HYPOTENAMIN(M) Japonia Rescinnamină Rauwolfia 418 393 HYZINE(M) S.U.A. Promazină fenotiazinic 422 393 IMAGOTAN(M) Elveţia Sulforidazin fenotiazinic l 83 424 IMAP(M) Belgia Fluspirilen difenilbutiric 86 427 IMPROMEN( M) Olanda Bromperidol butirofenonic 119 438 INAPSIN*M) Canada Droperidol butirofenonic 129 444 INDORM(M) S.U.A. Propiomazină fenotiazinic 165 456 IN FA-STRESS( M) Canada Prometazină fenotiazinic 178 459 INOFAL(M) R.F.G. Sulforidazin fenotiazinic 216 472 INOSU LON(M) Polonia Sulforidazin fenotiazinic 219 472 INTEGRIN(M) Anglia Oxipertină indolic 267 490 INTRAZINE(M) Olanda Promazină fenotiazinic 321 508 IREMO PIEROL(M) Grecia Trifluoperazină fenotiazinic 365 529 IRIYAKIN(M> Japonia Periciazină fenotiazinic 372 532 ISHITOMIN(M) Japonia Clorpromazină fenotiazinic 376 532 ISNAMIDE(M) Italia Sulpiridă benzamidic 377 532 ISOCALSINE(M) Japonia Rescinnamină Rauwolfia 379 532 JATRONEURAL(M) R.F.G. Trifluoperazină fenotiazinic J 30 980 JET!RlSON(M) Grecia Trifluoperazină fenotiazinic 34 980 KAPRIDE(M) Spania Sulpiridă benzamidic K 23 992 KESELAN(M) Japonia Haloperidol butirofenonic 51 995 KEY-SERPINE( M) S.U.A. Reserpină Rauwolfia 56 996 KITINE(M) Spania Reserpină Rauwolfia 78 1000 KLOMETIL(M) Finlanda Proclorperazină fenotiazinic 92 1001 KLORAZIN(M) S.U.A. Clorpromazină fenotiazinic 94 1002 KLORPROMAN(M) Finlanda Clorpromazină fenotiazinic 94 1002 KLORPROMAZIN(M) Danemarca Clorpromazină fenotiazinic 94 1002 KLORPROMEX(M) Suedia Clorpromazină fenotiazinic 94 1002 KOMAZINE (M) S.U.A. Clorpromazină fenotiazinic 106 1003 K-PHENCM) S.U.A. Prometazină fenotiazinic 118 1006 KYLÎSTRO Grecia Sulpiridă benzamidic 145 1009 LACUMINÎM) Danemarca Pecazlnă fenotiazinic L 15 1016 LANŢURI L(M) Portugalia Oxipertină indolic 43 1019 LAPENAX(M) Elveţia Clozapină dibenzodiazepinic 44 1019 LARGACTIL Franţa Clorpromazină fenotiazinic 46 1020 LARGAPROMAC- TIL(M) Columbia Clorpromazină fenotiazinic 47 1020 Index alfabetic - neuroieptice, izoleptice 1101 LARGON(M) S.U.A. Profenamină fenotiazinic 49 1020 LATIBON(M) R.F.G. Dietazlnă fenotiazinic 66 1022 LEBOPRIDE(M) Spania Sulpiridă benzamidic 88 1024 LEM!SERP(M) S.U.A. Reserpină Rauwolfia 105 1028 LEMPROMETH( M) S.U.A. Prometazină fenotiazinic 107 1028 LENAZINE(M) Anglia Prometazină fenotiazinic 110 1029 LENPEROL( M> Brazilia Lenperonă butirofenonic 116 1029 LEPONEX( M) Elveţia Clozapină dibenzodiazepinic 127 1031 LEPOTEX( M) Anglia Clozapină dibenzodiazepinic 127 1031 LEPTOPSIQU E( M) Mexic Perfenazină fenotiazinic 132 1031 LEPTRYL( Franţa Perimetazină fenotiazinic 135 1032 LEPURIN( M) Coreea Levomepromazină fenotiazinic 136 1032 LERGIGAN( M) Suedia Prometazină fenotiazinic 137 1032 LERGOBlT( M) Danemarca Prometazină fenotiazinic 137 1032 LERIUM(M) Coreea Levomepromazină fenotiazinic 140 1032 LEVAMIN(M) Coreea Levomepromazină fenotiazinic 161 1035 LEVOMAZINE( M) Coreea Levomepromazină fenotiazinic 172 1035 LEVOMEPROMA- România Levomepromazină fenotiazinic 173 1035 ZIN(M) LEVOMEZINE(M) Japonia Levomepromazină fenotiazinic 174 1036 LEVOPROMAZIN( M) U.R.S.S. Levomepromazină fenotiazinic 176 1036 LEVOPROME(M) S.U.A. Levomepromazină fenotiazinl 176 1036 LEVOTOMIN(M) Japonia Levomepromazi nă fenotiazinic 178 1036 LEVOZAN( M) Israel Levomepromazină fenotiazinic 178 1036 LEVOZIN( M) Finlanda Levomepromazină fenotiazinic 178 1036 LIDANAR(M) Austria Mesoridazină fenotiazinic 218 1044 LlDANOR(M) Turcia Mesoridazină fenotiazinic 218 1044 LIDONE( M) S.U.A. Molindon morfoiinic 221 1046 LlRANOL(M) Mexic Promazină fenotiazinic 275 1055 LISOPIRIDE( M) Portugalia Sulpiridă benzamidic 280 1056 LISPAMOL( M) Franţa Aminopromazină fenotiazinic 281 1056 LONGOPERlDOL( M) Belgia Penfluridol piperidinic 329 1074 LORUSIL(M) R.F.G. Aminopromazină fenotiazinic 338 1075 LOTAWIN(MJ Olanda Oxipertină indolic 339 1075 LOWESERP( M) Anglia Reserpină Rauwolfia 348 1076 LOXAPAC(M) Belgia Loxapină dibenzoxazepinic 349 1076 LUFACINTYL( M) Grecia Trifluoperazină fenotiazinic 369 1084 LUSEDAN1 M) Spania Sulpirid benzamidic 383 1087 LU VATREN(M) Austria Moperonă butirofenonic 385 1087 LUVATRENA(M) R.F.G. Moperonă butirofenonic 385 1087 LUVATRENE(M) Elveţia Moperonă butirofenonic 385 1087 LYOGEN(M) Elveţia FI ufe nazină fenotiazinic 390 1088 LYOGEN DEPOT(M) R.F.G. Flufenazină fenotiazinic 390 1088 LYOGEN FORTE(M) R.F.G. Flufenazină fenotiazinic 390 1088 LYOGEN RETARD*M) Iugoslavia Flufenazină fenotiazinic 390 1088 LYORODlN( M) R.D.G. Flufenazină fenotiazinic 392 1088 LYSIVANE( w) Anglia Profenamină fenotiazinic 396 1088 • IZOLEPTICE (LI) ESKALITH(M) S.U.A. Litiu carbonic E 396 113 EUTIMIN(M) Bulgaria Litiu carbonic 472 131 H YPNOREX(M) Belgia Litiu carbonic H 415 393 LENTOLlTH(M) Anglia Litiu carbonic L 121 1030 LICARB(M) Canada Litiu carbonic 210 1042 LICARB1UM(M) Israel Litiu carbonic 211 1042 1102 Index alfabetic — psIhostimutente LIMAN IE( >n japoniă Litiu carbonic 231 1048 LIM ANSf M) Japonia' ' Litiu carbonic 231 1048 L1SKONUM1 ■,1) Anglia Litiu carbonic 278 1056 9 PSIHOSTIMU LENTE (PS) EASON El M) japonia .. . Deanol dimetilaminoetanol E 2 / EFFILONE(il Franţa : Metamfepramonă feniletilaminic 82 22 E FROXIN E( M> S.U,A, . Metamfepramonă feniletilaminic 89 24 EGGOBESIN( Austria P ro pi Ihexed rină difeniletilaminic 91 . 24 E LASTONON( M ' R.F.G..--, - Amfetamina , feniletilaminic 126 29 ELPHEM ET( M) S.U.A:.: Fendimetrazină morfolinic 175 47 EMAGRlN^n Venezuela Fenfiuramină feniletilaminic 180 47 EMICHO LIN1 Japonia Citicolină citicol i nic 196 50 ENSIGN( M) Portugalia Citicol i citicol inie 278 79 ERHOLEN(3]) Japonia Citicolină citicolinic 367 105 ESTIMU LO( M) S.U.A., Pemolină oxazolinic 416 11.5 ESTORGI E( M) Spania. Deanol dimetilaminoetanol 418 115 ETANAMIN(M) Spania Deanol dimetilaminoetanol 425 117 EUMETABOL' M) Spania Citicolină citicolinic ■. 457 1 29 EU VITO L( M) Anglia Fencamfamin feniletilaminic 477 131 EVENTIN( M) Belgia Propilhexedrină difeniletilaminic 482 134 EVRODEX( M) S.U.A. Dex, amfetamina feniletilaminic 486 135 EX-ADlPOS(M) Italia Fentermină feniletilaminic 488 135 EX-OBESE( M) S. U .A. Fendimetrazina morfolinic ■498 137 EXPONCIT011 R.F.G., Cătină : morfolinic, 520- ■ 1 44 FAGOLIPO('n Brazilia Mazindol clorfenilisoindolic F 21 158 FASTIN( M) Canada Fentermină feniletilam-inic 69 173 FENAMIN(M) U.R.S.S. Amfetamina feniletilaminic 92 178 FENCAMFAMIN Japonia Citicolină colinic H 57 310 HETAMINE(M) S.U.A. Dexamfetamină feniletilaminic 157 328 HIBRAIN(M) Japonia Citicolină colinic 181 331 HORNBEST(M) Spania Citicolină colinic 392 390 HOURBESE(1I) S.U.A. Fendimetrazină morfolinic 398 395 HYTON(M> Suedia Pemolină feniletilaminic 419 393 INAPâTYL'51 > Franţa Benzfetamină feniletilaminic l 128 444 IONAMIN*511 Elveţia Fentermînă feniletilaminic 346 527 ISOPHEN' '■ S.U.A. Metamfetamină feniletilaminic 383 533 JINTELON( 50 Iugoslavia Citicolină colinic J 37 981 JONAKRAFT1 Mi S.U.A. Fentermina feniletilaminic 49 984 JUSTON<-'u Belgia Pemolină feniletilaminic 59 986 KATALINE(J,) Olanda Fenfl ura mină feniletilaminic K 28 992 KATOVIT(MI R.F.G. Prolintan feniletilaminic 30 993 KETHAME*11’ Angiia Pemolină feniletilaminic 54 996 LANAZIN E( M) Franţa Metamfetamină feniletilaminic L 33 1018 LAVABO Columbia Fenproporex feniletilaminic 272 1055 LIPOSTI L Franţa Clorfentermină feniletilaminic 361 1078 LUXIDIN'5» Franţa Pipradrol metanolic 387 1087 • TRANCHILIZANTE (TRC) EATAN(M) R.F.G. Nitrazepam benzodiazepinic E 3 7 ECUANIL(M> Spania Meprobamat propandiolic 63v 16 EDENAL(JI) Itaiia Meprobamat propandiolic 68 17 EFFISAX(H) Italia Tibamat propandiolic 83 22 1104 Index alfabetic - tranchilizanta EKILAN'51' Argentina Mefenoxalonă carbamatic 117 EKTYL‘M) Suedia Ectiluree ureic 119 ELAMOL(MI Anglia Tofenacin etilaminic 123 ELBRUS(11) Anglia Medazepam benzodiazepinic 129 ELENIUM1 Ml Polonia Clordiazepoxid benzodiazepinic 156 ELIBRIUM*Ml Turcia Clordiazepoxid benzodiazepinic 162 EM-GG(SI) S.U.A. Guaifenesin glicero! 195 EMOTIVAL"" Argenti na Lorazepam benzodiazepinic 200 ENADEL(U> Japonia Cloxazolam benzodiazepinic 212 ENADINE*Mi Argentina Dipotassium clo raze pat benzodiazepinic 213 ENDEQUI L( M) Italia Clordiazepoxid benzodiazepinic 245 ENIDREL(M) Argentina Oxazepam benzodiazepinic 267 ENOBRIN*Ml Turcia Medazepam benzodiazepinic 271 ENOCTAN'111 Mexic Flurazepam benzodiazepinic 272 ENYOID Japonia Nitrazepam benzodiazepinic 324 EPITHANATE1 M) Japonia Pipetanat difenilmetanic 327 EQUANIL*51) Anglia Meprobamat propandiolic 332 EQUIBRAL(M> Italia Clordiazepoxid benzodiazepinic 333 EQUIDAL1 M) Mexic Clordiazepoxid benzodiazepinic 334 EQUIPAX*M> Mexic Prazepam benzodiazepinic 337 EQUIPOSE1 M) Anglia Hidroxizin difenilmetanic 339 ERBASOMA*M) Spania Carisoprodol carbamatic 343 ERIDAN1 M) Italia Diazepam benzodiazepinic 368 ERIMIN<5,) Japonia Nimetazepam benzodiazepinic 369 ERINA1 M) Japonia Meprobamat propandiolic 370 ERITAL(M) Canada Diazepam benzodiazepinic 372 ESI LGAN( M) Grecia Estazolam benzodiazepinic 394 ESMA!L|M) Mexic Medazepam benzodiazepinic 400 ESTASIL'-'" Itaiia Meprobamat propandiolic 407 EUFLEX(M) Italia Orfenadrină difenilmetanic 447 EUHYPNOS*J,) Anglia Temazepam benzodiazepinic 454 EUNOCTIN(M> U ngaria Nitrazepam benzodiazepinic 459 EUPHORIN Anglia Diazepam benzodiazepinic 478 EXTACOL(>1» Japonia Fenprobamat carbamatic 529 FARGEN(M) Grecia Clordiazepoxid benzodiazepinic F 53 FAUSTANUU R.D.G. Diazepam benzodiazepinic 74 FELISON(M) Italia Flurazepam benzodiazepinic 86 FELIXYN(M) Italia Fenaglicodol propandiolic 87 FENAROL'51» S.U.A. Clormezanonă ciorofenilic 93 FIDEPAX(M> Brazilia Meprobamat propandiolic 139 FLAMINA*M) Argentina Dipotassium clorazepat benzodiazepinic 175 FLEXARTAL( M) Franţa Carisoprodol propandiolic 185 FLEXIN(M) Israel Orfenadrină difenilmetanic 188 FLEXON(M) S.U.A. Orfenadrină difenilmetanic 188 FLOXAMINE1 M) S.U.A. Feniltoloxarnină difenilmetanic 192 FLUNOX(M) itaiia Flunitrazepam benzodiazepinic 2.04 FLUZEPAM Iugoslavia Flurazepam benzodiazepinic 212 FORDRIM*11’ Argentina Flurazepam benzodiazepinic 238 28 28 29 29 44 45 50 50 54 54 64 78 79 79 82 83 83 83 88 96 96 97 98 98 98 98 99 105 105 106 106 113 113 114 127 128 129 129 129 129 131 147 170 174 177 177 178 190 197 199 199 199 200 202 203 217 Index alfabetic - tranchilizante 1105 FORM ARIN*M) Italia Metilpentinol carbamatic 244 218 FORT!CALMAN(M) Grecia Hidroxizin difenilmetanic 252 219 FRENOTON(M) Suedia Azaciclonol difenilmetanic 294 225 FRENQUEL(M) Spania Azaciclonol difenilmetanic 296 225 FRENQUEL F(M) Franţa Azaciclonol difenilmetanic 296 225 FREUDAL(M) Mexic Diazepam benzodiazepinic 299 227 FRIS!UM(M) R.F.G. Clobazam benzodiazepinic 307 228 GAMAKU!L(M) Turcia Fenprobamat carbamatic G 19 244 GAMAQUIL(M) Elveţia Fenprobamat carbamatic 20 244 GECOLATE(w) S.U.A. Guaifenesin glicerolic 53 250 GENE-BAMATE(M) Canada Meprobamat propandiolic 67 254 GENE-POXIDE( M) Canada Clordiazepoxid benzodiazepinic 68 254 GENTILOM(M) Argentina Loprodiol propandiolic 82 259 GERSON( M) Grecia Nitrazepam benzodiazepinic 102 263 GEWACALM(M) Austria Diazepam benzodiazepinic 110 265 GG-CEN(M) S.U.A. Guaifenesin glicerolic 111 265 GIHITAN(M) Japonia Diazepam benzodiazepinic 120 ■ 266 GLORIUM(M) Israel Medazepam benzodiazepinic 157 272 GLYOTOL(M) S.U.A. Mefenesin glicerolic 169 273 GNOSTORID(M) Grecia Oxazepam benzodiazepinic 172 274 GRADUAL(M) Argentina Diazepam benzodiazepinic 185 275 GRANDAXiN(M) Ungaria Tofisopam benzodiazepinic 198 278 GROSANEVRON(M) Grecia Lorazepam benzodiazepinic 228 285 GUBEX(M) Argentina Diazepam benzodiazepinic 242 • 291 GVAJA(M) Iugoslavia Guaifenesin glicerolic 264 294 HALCION(M) Anglia Triazolam benzodiazepinic H 17 297 HARMON!N(M) Japonia Meprobamat propandiolic 69 312 HELOGAPHEN(M) R.F.G. Clordiazepoxid benzodiazepinic 108 • 31.8 HEM!NEURIN( M) Elveţia Clormetiazol tiaminic 132 321 HEM1NEVR1N(M) Anglia Clormetiazol tiaminic 133 ' 321 HEMlTHIAMIN( M) U.R.S.S. Clormetiazol tiaminic 138 323 HERALDlUM(M) Franţa Mecloraluree ureic 142 325 HEXOFEN(M) Suedia Metilpentinol alkenic 171 330 HI AZI LAN( M) Spania Oxazolam benzodiazepinic 174 330 H!DROXIClNA( M) Columbia Hidroxizin difenilmetanic 191 332 HIDROXIZIN(M) România Hidroxizi n difenilmetanic 192 332 HIDROXYZINUM(M> Polonia Hidroxizi n difenilmetanic 191 333 HILONG(M) Japonia Oxazepam benzodiazepinic 198 333 HIPNAX(M) Portugalia Nitrazepam benzodiazepinic 275 351 HIPNOSEDON(M) Grecia Flunitrazepam benzodiazepinic 291 352 H!PSAL(M) Spania Nitrazepam benzodiazepinic 341 ' 377 HIRUSUKAMIN( M) Japonia Nitrazepam benzodiazepinic 350 378 HiSTION EX( M) S.U.A. Feniltoloxamină difenilmetanic 358 380 HORIPIN EN( M) Japonia Pipetanat difenilmetanic 386 387 HORlZON(w) Spania Diazepam benzodiazepinic 387 387 HUBERPLEX(M) Spania Clordiazepoxid benzodiazepinic 401 391 HYPNODIN( M) Japonia Perlapină morfolinic 412 393 HYPNODORM(M) Israel Flunitrazepam benzodiazepinic 413 393 HYPNON( M) Japonia Flunitrazepam benzodiazepinic 41 4 393 H YPNOTIN( M) Anglia Nitrazepam benzodiazepinic 416 393 HYTUSS Argentina T riazolam benzodiazepinic 232 !NSOMNOL( M) Anglia Metilpentinol alkenic 233 INSUMIN( M) Japonia Flurazepam benzodiazepinic 260 IPERSED( M) Italia Nitrazepam benzodiazepinic 347 IPNOZEM(M) T urcia Nitrazepam benzodiazepinic 349 IRANl L( M) Turcia Oxazepam benzodiazepinic 359 IREMOFAR( M) Grecia Hidroxizin difenilmetanic 366 ISOBAMATE(M) Israel Carisoprodol propandiolic 378 ISODîN(M) Italia Oxazepam benzodiazepinic 381 !SOLtBR(M) Grecia Clordiazepoxid benzodiazepinic 382 ITINEROL(M) Elveţia Meclozină difenilmetan 405 JANUAR(M) Grecia Oxazepam benzodiazepinic J 23 JUDOLOR(M) Grecia Hidroxizin difenilmetan 55 JUSTUM( M) Argentina Dipotassium clorazepat benzodiazepinic 60 KAINEVER(M) Portugalia Estazolam benzodiazepinic K 6 KALMALIN(M) Argentina Lorazepam benzodiazepinic 12 KALMM( M) S.U.A. Meprobamat propandiolic 13 KALMOCAPS{ M) Mexic Clordiazepoxid benzodiazepinic 14 KALMOVIT(M) Mexic Clordiazepoxid benzodiazepinic 14 KARIDIUM( M) Argentina Clobazam benzodiazepinic 26 KEITHON( M) Franţa Clofenetamină difenilmetan 38 KESSO-BAMATE(M) S.U.A. Meprobamat propandiolic 52 KIATRfUM( M) Brazilia Diazepam benzodiazepinic 57 KINAVOSYL( M) Danemarca Mefenesin carbamat glicerolic 59 KLARIUM(M) Grecia Diazepam benzodiazepinic 80 K LOPOXID( M) Danemarca Clordiazepoxid benzodiazepinic 93 LAGAZEPAM(M) Elveţia Nitrazepam benzodiazepinic L 23 LAMINE( M) S.U.A. Meclozină difenilmetan 31 LAMRA Australia Diazepam benzodiazepinic 334 1075 LORIVAN*M) Israel Lorazepam benzodiazepinic 335 1075 LORSEDAL**1» Portugalia Lorezepam benzodiazepinic 337 1075 LORSI LAN( M) Iugoslavia Lorazepam benzodiazepinic 337 1075 LO-TENSE*M) S.U.A. Clordiazepoxid benzodiazepinic 340 1075 LUCIDEX*M) Argentina Benactizină difenilmetanic 358 1077 LUCIDI L( M! S.U.A. Benactizină difenilmetanic 358 1077 LUMBAXOL(M) Spania Clormezanonă clorofenilic 370 1084 LUMIRELAX(M) Franţa Metocarbamol glicerolic 374 1085 LUNIPAX<-'« Belgia Flurazepam benzodiazepinic 378 1085 LYLADORM6 LIEGEOIS Jules Joseph (1833 — 1908) — jurist francez 223 ' :^7 LIEPMANN Hugo Karl (1863 — 1925) — psihiatru german 224 -047 LOCKE John (1632-1704) - medic englez 300 1067 LOEB Jaques (1859 — 1924) — psiholog american 303 ' 068 LOMBROSO Cesare (1836 — 1909) — medic italian 322 " C73 LUCAS Prosper (1808 — 1885) — psihiatru francez 355 LUNtER Ludger Joseph (1822 — 1885) — psihiatru francez 377 'Z2S LURIA Alexandru (1902-1977) - psiholog rus 380 '■:s6 LUYS jules (1828 — 1897) — medic francez 386 - 087 SEMN/SIMPTOM8 EXOLEXIEs — „citire fotografică" (OSIPOV, 1903) E 504 138 FACIAL5 - sin. SCHULTZE8; WEISS8 F 6 155 CHVOSTEK8 FEREY3 - sin. SEMNUL BALCONULUI 123 187 FfEDLER8 — euforie toxicomanică ia morfină (1875) 140 i 9Q FLAPP1NG TREMOR8 — formă particulară de diskinezie extrapira- 176 197 midală FOTOFOBIE8 — intoleranţă la lumină (nu este o fobie) 260 220 FOTOGRAFIE8 — atitudine ostilă faţă de fotografiere (1973) 262 020 FRANKLS — în paramimia schizofrenă (1935) 270 021 GERHARD8 — paralizia corzilor vocale (1863) G 89 260 GLAZOVs — percepţie repetată obsedant (1946) 147 271 GOGH (van GOGH)8 — tentaţie de autooperare 174 274- GOWERS8 — semn ocular în PGP 182 275 GRAFFE8 — mioză în absenţa stimulului luminos (1856) 187 076 GRZYWO-DABROWSKl3 — pseudohalucinaţie hipnagogică 238 290 GUYES — apraxie particulară 262 294 HAENIL® — în tabes cu localizare înaltă (1874) H 10 296 HALLOPEAU8 - sin. AUTODEPILAŢIE PATOLOGICĂ 23 298 HANZALOW® — mic semn al hemiparezei 56 310 HEAD-HOLMES8 — parte componentă a SINDROMULUI 82 014 TALAMIC HIPERMETRIES — parte componentă a SINDROMULUI 235 339 CEREBELOS HIPERPATIE3 - sin. DURERE TALAMICĂ 243 341 HIPERTELORISM FAMILIAL' GREIG’ 256 344 HIPPUS8 — „dansul pupilei" (mioză/midriază) 340 377 lANIŞEVSKl8 — sin. SIMPTOMUL BULDOGULUI i 1 324 1112 Index alfabetic - semn/simptom ; sindrom JANET8 — „anestezie de examinare" 20 978 JASKIN8 — derealizare în debutul de PMD 28 979 JOFFROY8 — erori grosolane de caicul elementar 46 983 JOZ-STERLING8 — excitabilitate nervoasă 52 984 KAGAN3 — atonie mimică la copil (1976) K 2 988 KANDINSKI3 — în debutul schizofreniei (1880) 17 990 KEHRER8 — în hipertensiunea intracraniană 37 994 KEP1NSKI3 — „teoria cercului magic" 46 995 KERNIG3 — semn meningeal 50 995 KLEIN3 — perturbare a sensibilităţii discriminative 82 1000 KLEIST3 - în SINDROMUL LOBULUI FRONTAL 86 1001 KLIGMAN8 — corelaţie negativă etiologică 89 1001 KNIESS — asimetrie pupilară în BASEDOW*B) 98 1002 KRAEPELIN8 — sugestibilitate si automatism de comandă 124 1007 KRASNOV8 - variantă aSINDROMULUl CAPGRAS (1976) 129 1007 KUIMOV-KEHRER8 — nevralgie de trigemen în alcoolismul cronic 137 1008 KUSSMAU L* — dedublare sau ignorare de silabe 141 1009 LASEGUE3 (semn) — cu implicaţii în diagnosticul diferenţial L 57 1021 LASEGUES (simptom) — cu implicaţii în diagnosticul diferenţial 58 1021 LĂZĂRESCU8 — cu implicaţii în diagnosticul diferenţial 78 1023 LHERMITTE8 HEAUTOSCOPIE NEGATIVĂ 1 88 1037 LISl (de) PINTUS8 — mioclonîi de început al somnului 277 1056 LUST5 — evident, în SPASMOFILIE 384 1087 SINDROM(s' ECOPATIC(s) — ecolalie, ecopraxie, ecokinezie, ecomimie, E 49 15 ECZEMĂ-ASTM(s) eco grafie — echivalenţă depresivă la adolescent 64 16 EDWARDS(S) — sindrom malformativ rar 71 18 EFORT*s) - sin. CORD IRITABIL DA COSTA(s) 87 24 EKBOM(s) — echivalenţă depresivă manifestă neurologic 115 28 ELP£NOR(s) — stare crepusculară, dismnezie, oscilaţii 172 47 EMÎ LE-WEI L(s) timice — tulburări psihice în anemia pernicioasă 197 50 ERISIHTON(s) — consumul alimentar exagerat 371 106 EXNER(S) — distorsiune spaţială (180°) 497 137 EXPRESIONALE(s) — „nevoia de expresie" (HESNARD, 1916) 524 145 EXTENSOPROGRESIV(s) - sin. BARRE(S) LERICHE(S; 532 148 FALTA(S) — tulburări endocrine asociate cu tulburări psihice (1912) F 32 161 FANCONI-SCHLESINGER*s) — manifestări psihice (1952) 39 167 FARBER-UZM AN(s) — manifestări psihice 50 170 FETAL ALCOOLIC(S) — efecte teratogene la copiii mamelor alcoolice 128 188 FLATAU(S) — manifestări psihice 180 198 FOERSTER(s) S-^‘ DIPLEGIE ATONICĂ CONGENITALĂ 221 215 FOI X-CH A V AN Y-LE VY(S) — manifestări psihice 223 215 FORSTER(S) — formă de encefalopatie infantilă 251 219 FRANC ESCHETTI*s) — manifestări psihice 269 221 FR!EDMANN(S) — formă de encefalită subacută 303 227 FROHLICH(s) ADIPOZO-GENITAL(S) 308 228 FRONTAL-PRE FRONTAL*s) — manifestări psihice 310 228 FU LTON*s) — scăderea agilităţii şi preciziei mişcării 325 236 Index alfabetic — sindrom 1113 GANDY(S) - sin. INFANTILISM TARDIV - manifestări psihice G 28 245 GANSER(S) - sin. „SINDROMUL RĂSPUNSULUI ALĂTURI'* 35 246 GARCAV!(S) — modificarea vieţii instinctuale în endogenii 36 247 GASTAUD(s) - sin. EPILEPSIE POSTHEMORAGICĂ 41 247 GELINEAU(S) (GOWERS) - sin. FRiEDMANN(B) NARCOLEPSIE 57 250 GERSTMANN(s) — agno?ie digitală, agrafie, acalculie 103 263 GH! LIAROVSKl(s) — perseveraţie motorie în boala Pick 115 265 GIACOMINI(S) — manifestări psihice 116 265 GlLBERT-BALLET(t). - INSOMNIE PERIODICĂ 121 266 GILBERT-BEHţET(s) - sin. OCULO-BUCO-GEN!TAL(s) ^ 122 266 GLASER(s) BEHgET(S) — triada psiho-vegetativo-motorie 145 270 GOLDSTElN(s) — manifestări psihice 179 275 GOWERS(s) — echivalenţă epileptică 183 275 GRAFFES-HALLGREN(S) S-^' HALLGREN(S) 188 U 6 GREES(s) — manifestări psihice 215 283 GREIG(S) — manifestări psihice 217 284 GRUNBERGER-ZAPOTOCKY(s) — modificări psihice în TBC 231 286 GUILLAIN-BLONDIN- — paralizia profesională a peronierului 243 291 WALTER(S) GUILLAlN-THAON(s) — asociere tabes şi PGP 246 291 GUIRAUD(S) sin. -> P.E.M.A. 248 291 GUNN(S) — sinergie funcţională ciudată 252 292 GUTIEREZ-NORIEGO(s) — demenţierea alcoolicului 262 294 HALLERMANN-STREIFF- — „cap de pasăre" H 19 298 FRANgO!S(S) HALLGREN(S) - sin. GRAFFES-HALLGREN(S) - mani- 22 ■298 HARRIS(s) festări psihice — hipogiicemie spontană — manifestări psihice 72 ^ \ ^ HAUSER-KASPAR(S) — izolare socială/trăsături senzitive 78 312 HAVE LOCK-E LLIS(s) (WEISE, 1966) - sin. ONDISM 79 31 S HEBEFRENIC(S) - P. GUIRAUD (1956) 85 314 HECAEN(S) — formă particulară a apractoagnoziei 90 31 5 HEIDENHEIM(S) — dementiere progresivă, cecitate corticală 97 ! tr HEMIBU LB(S) BABINSKl-NAGEOTTE(S) 129 321 HEUBNER-SCH! LDER(S) S-^' SCHI LDER-FOIX(B) 169 329 HHts) — entitate electroclinică (GASTAUT, VIGOUREUX) 172 330 HHHO(s) ZELLWEGEN(S) 173 330 HIBERNAL DEPRESIV — echivalenţă depresivă 179 330 RECURENT(S) HIDROCEFALIE(S) — manifestări psihice 184 331 H1PERKINETIC(S) S-^’ DiSFUNCŢIE CEREBRALĂ MINIMĂ 229 339 HlPERSIMPATICOTONIE(s) (DCM) — suită vegetativă 4- anxietate 250 343 HIPERSOMNIE CU FOAME EXAGERATĂ(S) 253 344 1114 Index alfabetic - sindrom HIPERTENSIUNE INTRA- - manifestări psihice 258 346 CRANIANĂ**s) HIPERTON-HIPERKIN ETIC*S) 262 349 H1POCONDRIAC*S) — semnele bolii imaginare 305 359 HIPOFIZO-TALAMIC*s) ADIPOZO-GENITAL*S) 312 363 HIPOM AN1ACAL*S) 320 365 Hi-WA( s' - (MARSELLA, 1982) 361 380 HOCHE,;s> — „specificitatea psihozei" 363 380 HORTON*,s) - sin. CEFALEE HISTAMINICĂ 394 390 HUBER-GROSS*S) — avanpostul psihozei 400 391 HUTCHINSON-GlLFORD*s) - sin. NANISM SENIL 4G6 392 I EPURE*s) I 60 411 ING VAR-N YM AN*S) — epilepsie reflexă (1962) "iA") i'JJ 468 lNOCEV*S) — „acatizie imobilă" (1981) 21 4 472 INSUFICIENTĂ CIRCULATORIE CEREBRALĂ*s) 251 483 INSUFlCIENfĂ CIRCULATORIE VERTEBRO-BAZILARĂ*s) 252 483 INTERPARIETAL*S) — manifestări psihice 303 503 INTERPAROXISTIC*— manifestări psihice interaccesuale 304 503 INVOLUŢIE SOCIALĂ — „sau clin ce în ce mai jos" 34 j 526 CRONICĂ*s) IO'*’ — tasikinezie perpetuă (1979) 3-4 520 îACKSON*s) — postlezional b'ilb posterior J 4 974 j ACOB RESTAURANT CH1NEZESC(S1 143 LABBE(S) - sin. PARABASEDOWIAN - (BERNARD, 1967) 59 LAUNOIS-CLERT(s) S-^' ADIPOZO-GENITAL(s) 69 LAURENCE-MOON-BARDET-BIEDL<« 70 LAWFOR ^ HALUCINOZĂ PEDUNCULARĂ 189 LHE RMITTE-Mc. ALPINE — manifestări psihice 190 LIHTENSTEIN(S> MITRALĂ EPILEPSIE 228 LOB FRONTAL(s) — manifestări psihice 293 LOB TEMPORO-PARIETAL — manifestări psihice 294 STÎNG(S) LOUIS-BARR(S) — manifestări psihice 341 LOWE(s) — manifestări psihice 342 LOWE-TERREY(s) LOWE(s) 343 LOWENFELD-HENNEBERGls> ^ CATALEPSIE DE TREZIRE 347 LUCIANI(S) — astenie, atonie, astazie 356 L0NDBERG EDWARDS™ - sin. TESTUL PREFERINŢELOR E 72 PERSONALE EXTON-SMITH™ — scală pentru evidenţierea tulburărilor psi- 535 hice la vîrstnici FABULĂ(T) — test de tip completarea povestirilor (Luisa DUSS, 1950) F 4 FAŢĂ-MÎNĂ(T) — evidenţierea tulburărilor perceptuale 73 (BENDER, 1952) FERRARl(T) — variantă pentru Italia a testului Binet 126 FOLIN-WU(T) . GLICORAHIA 229 FRUSTRARE(T) — tehnică proiectivă interpretativă 315 FUCHS-RORSCHACH(T) — probă complementară a testului „R'1 319 FUNKELSTEIN(T> — testare la terapia electroconvuisivantă 337 GESSEL(T) — inventar de dezvoltare psihomotorie G 105 GILLE(T) — probă nonverbală pentru nivelul intelec- 124 tual GL!CORAHiE^T) — nivelul glucozei în LCR 151 GOLDSTE1N-SCHERRER(T) — probă de gîndire abstractă 180 1009 1010 1018 1018 10:9 1021 1022 1022 1023 1023 1023 1028 1029 1032 1037 1037 1047 1063 1063 1075 1075 1076 1076 1077 1085 1089 148 154 174 187 216 234 235 238 263 266 272 275 1116 Index alfabetic - test GOODENOUGH(T) — nivelul general de dezvoltare psihică 181 275 GRIFF|TS(T) — nivelul dezvoltării intelectuale a copilului 221 284 H AGEDORN-J ENSEN(T) —> G LI COR AH IE H 11 296 HALSTEAD-RE|TAN(T) — măsurarea indicelui inteligenţei generale 28 300 HAHi LTON(T) -1 sin. SCALA DEPRESIEI 50 307 H ARROWER(T) — alternativă a testului Rorschach 71 312 H1SK E Y-N EBRASKA(T) — evaluarea aptitudinii de învăţare 352 379 HO LTZM AN(T) — test proiectiv tip Rorschach 373 381 ÎNDIVÎDU ALITATE(T) diferenţiere şi subiectivism crescut 1 161 455 INFUZIE

(cf. gr. hoopletos „care nu poate fi umplut, infinit, imens" ; phobos „frică") ^ HAPTEFOBIE; Hali G.S. Hal/297 12. HAGEN Frederich Wilheîm (1814— 1889) • Psihiatru german, elev al lui FRIEDE-RlCH şi JACOBI, director al clinicii din Erlangen (din 1859), iar din 1860, profesor de psihiatrie. Preocupat de aspectele filozofice ale relaţiei psyche-soma, publică o serie de lucrări în acest sens, remarcabile fiind o lucrare referitoare la tuiburările perceptive (1837) şi un volum privind teoria fenomenelor halucinatorii (1868). Are contribuţii importante referitoare la participarea afectivităţii în constituirea delirurilor. Este printre primii care au descris stările afective mixte. Psihiatria îi datorează şi introducerea noţiunii de CATAMNEZĂ. 13. HAHNEMAN Samue! Christian (1755-1843) • Părintele homeopatiei. A studiat medicina la Erlangen, unde şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul „Conspectus affectum spasmodicorum, aetiologicus et terapeuticus", care va influenţa pregnant toate cercetările sale ulterioare. Cariera medicală o începe la Dresda ; aici se va IntîIni cu LAVOISIER, care-1 va pune în contact cu modul de gîndire materialist în analiza fenomenelor ştiinţifice. Publică, în 1792, prima parte din lucrarea ..Prietenul sănătăţii", precum şi prima parte din „Dicţionarul de farmacie". Cercetările sale asupra mecanismelor de acţiune a medicamentelor au fost efectuate sub presiunea unor grave evenimente familiale şi cu experimentări pe propriul corp ; HAHNEMAN va interpreta sensibilitatea sa deosebită pentru chinină ca un fapt general, elaborînd principiul tratamentului prin asemănare — „similia similibus". Legislaţia germană de la acea dată, care interzicea administrarea medicamentelor direct de către medic, precum şi impresia colegilor de breaslă că noua descoperire viza şarlatania, îî fac pe HAHNEMANASă devină un veritabil vindecător ambulant. în această perioadă de pelerinaj prin Europa, ajunge şi la Sibiu, unde va fi bibliotecar al contelui von BRUC K ENTHAL (1799 — 1801), îndeplinind şi unele funcţii medicale. în 1810, pubiică „Organon", prima lucrare în care îşi expune relativ coerent doctrina, iar în 1811, întors la Leipzig, începe publicarea ceior şase volume din „Materia medica", reprezentînd cea mai importantă operă a sa. în 1827, pleacă la Paris, unde va desfăşura o activitate susţinută, dublată de un incontestabil succes de public. Moare în 1843, lăsînd în urmă nu numai o operă vastă, ci şi numeroşi discipoli. 14. HAÎROMANIE (cf. gr. hairo „a exalta, a excita" ; mania „nebunie") — sin. AMENO- MANIE ; CHEROMANIE HABROMANIE. 15. HALCION( M) Anglia, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Grecia, Portugalia, R.F.G., Turcia — DCI Triczolcm • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 8-clor-6-(G-clorofenii)-1-metil-4H~s-triazol/4,3-a/1,4/benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipno-tică marcată. Contraindicat în sarcină, miaste-nie, ia copii şi vîrstnici. 16. HALDOL( M) Anglia, Austria, Belgia -Canada, Danemarca, Olanda ; HALIDIOL(M) Israel ; HALIPIA(M) Coreea — DCI Hcloperido! • Neuroleptic, derivat butirofenonic de tip 4-/4-(p-clorofenil)-4-hidroxipiperidin/-4'-fluoro-butîrofenonă, cu efecte clinice predominant sedative, dar cu efecte secundare de tip incisiv - BUTIROFENONE. 17. HALKAN(M) Franţa —• DCI Droperidci • Neuroleptic sedativ, derivat butirofenonic de tip 1-/1-/3-(p-fluorobenzoil)propil/~1,2,3,6-tetrahidro-4-piridil/-2-benzimidazolinonă, cu acţiune sedativ-anxiolitică marcată şi antieme-tică superioară CLORPROMAZINEI. • Efectele secundare sînt de tip incisiv, cărora li se adaugă şi hipotensiunea -> BUTIROFENONE. 18. HALL Granviile Stanley (1844-1924) • Psiholog american, fondator, în 1887, al Revistei americane de psihologie ; a studiat iniţia! în S.U.A., apoi în Germania (Leipzig), la Institutul Experimental deA Psihologie, sub conducerea lui WUNDT. între 1880—1883 funcţionează ca şef al catedrei de psihologie din Harvard, iar între J883 —1886 la Universitatea John Hopkins. în 1886 acceptă conducerea Universităţii Clark de la Worcester (Massachusetts), unde va rămîne pînă la retragerea sa din activitate (1919), A fost primul preşedinte ales a! Asociaţiei Psihologilor Americani, calitate în care l-a invitat pe FREUD în America (1909) pentru un ciciu de cinci conferinţe, care s-au bucurat de un deosebit succes. A impulsionat activitatea psihologilor americani din epoca sa, îndeosebi prin accentul 298/HaJ Haiiervorden-Spaiz (B) ; Hallgren (â) ; Hallopeau(3>; Halo — efect pus pe experimentele pedagogice, aplicarea chestionarelor, teoriile biologiste psihologice. 19. HALi-ERMANN~$TRE!FF-FRANQOlS(s^ sindrom — sin. DISCErAUE CU CATARACTĂ CONGENITALĂ SI HiPOTRiCOZĂ (ULL-RICH) ; DISCEFALiE FRANţOIS : DISMOR- FiE CRANIOFACIALĂ CU ALTERĂRI OCULARE (STREIFF} ; FRANţO!S(s) sindrom ; HALLERMANN~STRE1FF(S) ' sindrom ; OCU-LO-MANDîBULO-FACiAL(s) sindrom : PRO-GERiA COMPLICATĂ CU MîCROOFTAL-MIE (SCHODEL) ; ULLRiCH-FREMERY-DOH-NA(s) sindrom m Sindrom dlsmori.c, ci a* în viaţa intrauterină (encefalopal t ■ • ' *1 « după FRANţOIS), transmis autorc>".i «'«, , nant ; a fost descris succesiv de HALLE R, .aNÎ 1 (1948), STREIFF (1950) şi FRANţOlS (1958). Clinic, se caracterizează prin discefalie în „cap de pasăre", brahi- sau scafo-cefaiie, nanism armonios, anomalii dentare (dinţi erupţi de la naştere, dispuşi anarhic şi maiformaţi), tegumente strofice, hipotricoză, microftalrnie, cataractă, nistagmus, strabism şi surditate. Dezvoltarea psihomotorie este, de obicei, întîrziată. Ca forme clinice mai frecvente au fost descrise discefalia cu „cap de pasăre", asociată cu intlr-ziere psihomotorie, şi discefalia asociată cu anomalii ale extremităţilor. Evoluţia şi prognosticul sînt nefavorabile, iar tratamentul ineficace. 20. HALLERVORDEN Kar! (1869-1914) # Psihiatru german, elev ai lui WERNICKE ; a funcţionat mult timp ca şef a! catedrei de psihiatrie din Utrecht. Urmînd linia maestrului său, s-a făcut cunoscut prin lucrările privind psihiatria organică şi simptomele legate de leziuni circumscrise (afazii, agnozii, apraxii). 21. HALLERVORDEN~SPATZ(B) boală ® Afecţiune degenerativă foarte rară, care debutează în a doua copilărie, prin tulburări de mers (datorită hipertoniei de tip extrapiramidal), mişcări atetozice, tremor, tulburări de vorbire, întîrziere psihică. Frecvent se asociază atrofia nervului optic şi retinită pigmentară. Substratul anatomic constă într-o degenerare pigmentară progresivă a nucleului palid şi a substanţei negre. Evoluţia şi prognosticul sînt nefavorabile, decesul survenind la cîţiva ani de la începutul bolii. 22. HALLGREN(S) sindrom - sin. GRAF-FES-HALLGREN(S) sindrom ; HALLGREN-SjOEGREN(s) sindrom • Sindrom descris iniţial de HALLGREN, în 1958, cu etiologie încă necunoscută. Modul de transmitere este genetic recesiv. Clinic, debutează în prima copilărie, cu manifestări neurologice (ataxie cerebeloasă), psihice (întîrziere cu caracter progresiv), auditive (surditate progresivă bilaterală sau surdo-mutitate) şi oculare (retinită pigmentară bilaterală, cu evoluţie spre cecitate). Evoluţia progresivă a simptomatologiei face ca prognosticul să fie foarte rezervat. Nu există tratament eficient. 23. HALLOPEAU3 semn - sin. AUTODEPl- LAŢIE PATOLOGICĂ; TRICOT! LOMANIE • Tendinţă invincibilă de smulgere a propriului păr, ţinta de elecţie reprezentînd-o regiunile cu pilozitate abundentă : capilară, axială, pubiană. Semnul a fost descris în 1889. Este întîlnită mai frecvent în paralizia progresivă şi în debutul schizofreniei, în depresii grave. O notă particulară o are tricotilomania din dizarmoniile personalităţii de tip impulsiv. Ea creează probleme deosebite, în special la femei, care au un plus de dificultăţi de integrare socială din cauza absenţei podoabei capilare. In cazuri foarte rare, tricotilomania este expresia unor afecţiuni pruriginoase ale pielii. 24. HALO — efect (cf. gr. haJos „disc, cerc în jurul soarelui şi al iunii“) m Fenomen de contagiune, prezent fie în cadrul acţiunilor unei persoane (contagiune a unui răspuns cu alt răspuns anterior), fie în cadrul unei relaţii interpersonale (contagiunea avînd la bază diferite judecăţi de valoare, atitudini sau elemente de circumstanţă). Acest fenomen a fost observat în timpul anchetelor făcute pe Ha 1/299 bază de chestionare (un răspuns este influenţat de altul, datorită faptului că o întrebare poate Iradia asupra alteia sau datorită faptului că subiectul simte nevoia să-şi organizeze logic, unitar, răspunsurile). S-a observat, de asemenea, efectul halo în relaţia interpersonală, în cazul în care subiectul îşi apreciază partenerul, luînd în consideraţie numai anumite elemente şî inzestrînd acest partener cu însuşiri pe care el, în mod obiectiv, nu le posedă ; aprecierea este determinată fie de judecăţi valorice deja impuse, fie de faptul că, în relaţia pe care subiectul o stabileşte, apar fenomene empatice sau de identificare. Astfel, există efectul halo negativ (cînd subiectul îşi depreciază partenerul în virtutea respingerii afective pe care o resimte sau în virtutea unei prejudecăţi) şi efectul halo pozitiv (cînd subiectul îşi supraevaluează partenerul de relaţie, în virtutea atracţiei pe care el o resimte, a unei trăiri empatice, identificări, prejudecăţi etc.). Tendinţa de a aprecia însuşirile psihice ale unei persoane după însuşirile fizice şi ţinuta vestimentară poate avea ia bază efectul halo (de exemplu, a considera că o persoană este inteligentă, pentru că are fizic plăcut şi este îmbrăcată elegant). în investigaţiile psihosociale, în special în cele care folosesc tehnica chestionarului, este necesar să se ia în consideraţie, în 25. HALO AN ISON E( Belgia-- DCI Fluani-son • Neuroleptic sedativ, derivat butirofenonic de tip 4'-fluoro-4-/4-(0-metoxifenil)-1-piperazl-nil/butirofenonă, cu acţiune sedativă şi chiar hipnotică, avînd indicaţii similare cu NL sedaţi ve, dar şi efecte secundare specifice NL incisive, mai modeste însă comparativ cu cele aie HALOPERIDOLULUI - BUTIROFENONE. 26. HALOjUST(M) japonia; HALOPAL<*:; Argentina HALCPERIDOL BUTIROFENONE. Constituie principiul activ al următorilor produşi farmaceutici (standard şi depât) ; $ Standard : a a a 4ZCh'2 -0+NHş^ A ii» +KaOH> Y-* X '§* ch3 s,v' s>r H H p-clor-*-metilstiren a y 6 ? iA o j-OH + Cti2CH2CH2~C-\J)>--F ----------» l ! ^ V o9 SN' H j 1 CH2CH2CH2C-€Smy- Haloperulol prelucrarea răspunsurilor, efectul halo, acesta avînd consecinţe deformante. în practica psihiatrică, efectul halo poate apărea, sub diverse forme, pe parcursul relaţiei medic-pacient, în care atitudinea medicului poate avea drept consecinţă efecte de tip halo pozitive sau halo negative. • cele mai HALDOL( M) bine cunoscute" sînt : 'Anglia, Austria, Bei-gia, Canada, Elveţia, Iugoslavia, Franţa, japonia, Olanda, R.F.G„ Suedia, S.U.A. Turcia ; 300/Hai Halstead-Reitan (T) ; Halucinaţie HALOPERIDOL<“> Brazilia, Elveţia, japonia, Norvegia, Polonia, R.F.GSpania, Turcia, Ungaria, U.R S.S. ; SERENACE(M) Anglia, india, Japonia: • alte produse similare : ALASED(M) Grecia ALDOL(M) Belgia ALOPERIDlN(M) Grecia APO-HALOPE RlDOL( M) Canada BIOPERIDOLO(M) italia BROTOPON(M) laponia EUKYSTOL(M) R.F.G. GALOPERIDOL(M> U.R.S.S. HALDOL FA!BLE(Mi Franţa HALDOL FORTE( M) R.F.G. HA LI DO L( M) israel HALI PIA( M) Coreea HALOJUST(M) japonia HALOPAL(M) Argentina HALOPERIN(M) Finlanda HALOPIDOL(M) Argentina HALOSTEN(M) Japonia HALREE(M) Coreea KESELAN(M) Japonia MEDlLORIN(M) Grecia MIXIDOL BUTIROFENONE şi NEUROLEPTICE. 28. HALSTEAD-REITAN(T) test • Baterie de teste, făcînd parte din aşa-numitele teste de inteligenţă generală, folosită de specialiştii americani, alături de scalele Wechsler, pentru evidenţierea gradului de deteriorare, ca şi pentru măsurarea indexului inteligenţei generale. A fost introdus ulterior testului W.A.I.S. 29. HALUCINAŢIE (cf. lat. hollucinatio „aiurare" ; vezi şi hollucinari „a bate cîmpii, a aiura" ; verbul latin este derivat din gr. haluein „a fi agitat, tulburat") • Stare psihică anormală, sub imperiul căreia individul are senzaţia că percepe lucruri sau situaţii de fapt inexistente. Dincolo de această definiţie stan- dard, termenul a cunoscut, din antichitate pînă in psihiatria modernă, o evoluţie semantică sinuoasă. în greaca veche este consemnat cu sensul de „spirit tulburat", dar şi cu sensul mai larg de eroare, abatere a spiritului. FREUD Hyeronimus Bosch semnalează şi utilizarea lui, mai rară, în literatura greco-latină, cu sensul de eroare intelectuală. MOLNAU îi asociază cu „ad iucem", subliniind astfel iluzia de „iluminare'* pe care halucinaţia o comportă în manifestările ei. După definiţia clasică şi destul de sintetică (iniţiată de FALRET, în 1864, dar atribuită, de regulă, lui BALL, 1890) : „halucinaţia este o percepţie fără obiect", au intervenit circumscrieri şi delimitări teoretice, care au determinat nu numai o creştere a gradului de utilizare, ci şi delimitarea unor opţiuni metodologice în raport cu acest termen, care reprezintă unul din conceptele centrale ale psihopatologiei. Dublul aspect, perceptiv şi experienţial, al halucinaţiei, nu poate fi redus la nici una din Halucinaţie : fenomenologie, model psihanalitic, model organodînamist Hal/301 aceste coordonate, implicind o# serie de nuanţări. Apropierea de alte fenomene cu rezonanţă patologică asupra senzor ia! ităţi i, cum sînt iluziile şi pareidoliile, îşi găseşte justificare în perceperea unor proprietăţi pe care respectivele obiecte nu le au, dar care se datorează fie unor condiţii obiective (distanţa, luminozitatea etc.), fie unui complement imaginar adăugat realului. Este clasică concepţia lui LASliGUE, care compară diferenţa dintre iluzie şi halucinaţie cu cea dintre bîrfă şi calomnie. Este confirmat aici unul din termenii definiţiei halucinaţiei, după care obiectul „perceput" nu există în domeniul perceptibilului şi nu poate fi cunoscut prin simţuri, deoarece nu aparţine unei realităţi temporale. Halucinaţia apare însoţită de convingerea absolută a bolnavului în realitatea şi obiectivitatea ei. Proiectarea subiectului din lumea obiectivului într-un „compromis între lumea aşa cum este şi lumea pe care dorinţele inconştientului ar dori să o realizeze'1 (MINKOWSKI) sau într-o a „treia lume", în care subiectul devine obiectul propriei sale percepţii, îl determină pe EY să definească halucinaţia ca „obiectivare globală a subiectului*4. Din acest unghi de vedere, halucinaţia „devine o percepţie adevărata a unei false realitcti“, mai precis a unei realităţi subiective transgresate în lumea obiectivă. Se impune însă o diferenţiere în corpul amorf al fenomenelor halucinatorii, pentru evitarea unor confuzii organiciste, şi anume separarea halucinaţiilor nonpsihogenetice, direct legate de un substrat organic (tumoral, toxic etc.), care se datorează unui defect de integrare senzorială, faţă de ceîe psihogenetice pure. Un al treilea grup este cel al halucinaţiilor nepatologice (fiziologice — hipnapompice şi hipnagogice), în care unii autori introduc şi halucinaţiile „veritabililor mistici". Acest grup nu ridică probleme deosebite, primele diferenţiindu-se uşor de fenomenele halucinatorii, iar celelalte putînd fi clasate, după particularităţile lor, într-una dintre cele două categorii menţionate mai sus. Halucinaţia nu poate fi redusă la raportul cantitativ senzaţie/imagine, pentru că antrenează în fapt o răsturnare a raporturilor calitative ale subiectului cu lumea, în care lumea devine, modelată subiectiv şi perceptiv, paradoxal răsturnată spre interiorul confundat • cu exteriorul. Eu! se alienează de propria sa esenţă intimă, reflectîndu-se experimenta! în însăşi imaginea sa. în acest sens, de fapt, nici nu poate fi vorba despre halucinaţie ca percepţie, adică „de o cunoaştere senzorială a unor evenimente sau obiecte exterioare" (PIliRON), deoarece nu există însăşi esenţa actului perceptiv : obiectul de perceput. Răsturnarea („contrapercepţia", la H. EY) se poate datora, pe de o parte, imposibilităţii de a mai stabili raporturi solide cu realitatea, iar pe de altă parte, organului perceptiv, care devine din transmiţător al semnelor realului către imaginar, emiţător al altor semne. POROT defineşte halucinaţiile ca „experienţe psihologice interne, care determină subiectul să se comporte ca şi cum ar avea o senzaţie sau o percepţie, atunci cînd condiţiile exterioare normale ale acestor senzaţii sau percepţii nu se realizează". Această opinie subliniază participarea afectivă şi impactul comportamental pe care halucinaţiile le determină. Dacă, în mod normal, percepţia se modelează după cadrul afectiv in care se desfăşoară, se poate spune că fondul afectiv modifică şi conţinutul halucinaţiei. Deşi termenul a pătruns în medicină pe calea oftalmologiei (prin descrierea de către FOREL a unei afecţiuni corneene), ei a fost asimilat preferenţial de psihiatrie, fiind însă multă vreme marcat de o utilizare pronunţat confuză, mai ales în perioada pre-esquiroliană, caracterizată printr-o accentuată tendinţă de explicaţie mecanicistă a fenomenelor halucinatorii. ESQUIROL a fost cel care a subliniat esenţa psihică (nonsenzorială) a halucinaţiilor şi le-a diferenţiat de iluzii. Perioada următoare va fi marcată însă de o recrudescenţă a modelelor organiciste, care, sub influenţa neurofiziologiei, vor considera halucinaţiile ca un fenomen legat de o excitaţie internă. Automatismul mintal reprezenta apogeul acestor concepţii mecaniciste, după ce doctrina iritativă considerase halucinaţiile ca un tip de epilepsie senzorială care afectează „centrul imaginilor". Modelul psihanalitic a descris halucinaţia după un mecanism libidinal, ca „efect al unei excitaţii interne, legate de intensitatea dorinţelor" (STZULMAN). în cea de-a doua topică a sa, FREUD prezintă halucinaţia ca rezultat al ruperii sistemului realităţii de Eul care este contaminat de Sine. Eul îşi va constitui astfel o neorealitate conform dorinţelor Sinelui, neorealitate halucinatorie. LEBOVIC1 afirmă că, aşa cum în nevroză bolnavul îşi sacrifică Eul pentru a salva realitatea, în psihoză el va sacrifica realitatea, refuzînd-o, pentru a-şi salva Eul. LACAN vorbeşte despre fenomenul de „decădere", prin care imaginarul se înscrie în derularea realului şi nu pare să mai vină din interior. Modelul organodinamist, bazat pe conceperea vieţii psihice ca un sistem organizat structural şi ierarhic, considera că halucinaţiile sînt în contradicţie cu planul de organizare a vieţii psihice, aşa cum cancerul este în contradicţie cu logica vieţii. Halucinaţiile sînt definite, în 302/Hal Halucinaţie : endoscopicâ, negativa, psihică acest context, ca tulburări pozitive şi secundare delirului, ca dezorganizare a fiinţei conştiente, în contrasens cu realitatea. Subliniind particularităţile halucinaţiilor psihice, EY arată, conform acestui model, că ele „sînt departe de H. Daumier a fi un lucru, un sunet, un fluid, o luminiscenţă pe care unii neurofizioîogi au crezut că le identifică sau pe care alţii le-au presupus ca fiind o puisiune vitală anarhică41. Cu toată opoziţia categorică a organodina-mismului, teoriile mecaniciste, bazîndu-se pe unele fapte de observaţie clinică sau experimentală, revin în actualitate sub forme mai simplificate, reafirmînd prioritatea în declanşarea fenomenului halucinator a organicităţu, ca şi elementaritatea acestui fenomen. în legătură cu substratul neurobiologic al halucinaţiilor, cîteva fapte de observaţie rămîn de analizat : efectul substanţelor halucinogene, experienţele de izolare senzorială şi dezaferen-tarea senzorială clinică. Tipurile de modificări psihopatologice, pe care halucinaţiile le pot determina, oferă o direcţie de clasificare descriptivă a acestora în : • halucinaţii psihosenzoriale ; • halucinaţii psihice (sau pseudohaluci-naţii) ; • haîucinoze. Fiecare dintre .aceste categorii poate fi sub-clasificată în funcţie de modalităţile senzoriale. ASte circumscrieri sînt legate de calităţile (intensitate, complexitate) sau conţinutul halucinaţiilor, de dinamica lor etc. Sub raport etiologic, pot fi diferenţiate halucinaţii legate l de circumstanţe organice (tumori cerebrale, traumatisme craniocerebrale, encefalopatii alcoolice, encefalite, paralizia generală progresivă, epilepsie, intoxicaţii) şi halucinaţii legate de circumstanţe psihotice (boli endogene, deliruri halucinatorii cronice, psihoze de » involuţie, stări reactive, ca şi toate stările confuzionale). Mai sînt semnalate, ca circumstanţe de apariţie a halucinaţiilor, şi formele grave de isterie, dezvoltările reactive de personalitate, stările de hipnoză. Atitudinea terapeutică este diferenţiată în ; faţa manifestărilor halucinatorii, ele neputînd j fi desprinse din contextul entităţilor clinice în care pot fi întîlnite ; terapia va fi deci, în primul rînd, etiologică. Este remarcabil faptul ' că „revoluţia neuroiepticâ“ a pus la dispoziţia psihiatrului adevărate halucinolitice. Produsele neuroleptice cu acţiune prelungită au însemnat şi ele un progres marcant în medicaţia antihaiucinatorie. Psîhoterapiile nu pot fi considerate ca o alternativă eficientă. 30. HALUCINAŢIE ENDOSCOPIC - sin. AUTOSCOPIE INTERNĂ -> AUTOSCOPIE. 31. HALUCINAŢII NEGATIVE • Absenţa perceperii unui obiect aflat în cîmpul perceptiv al subiectului. După H. EY, imposibilitatea subiectului de a percepe propria sa imagine ! In oglindă este cea mai frecventă halucinaţie de acest tip. f 32. HALUCINAŢII PSIHICE - sin. HALU- CINAŢII INTRAPSIHICE ; PSEUDOHALUCI-NAŢII • Autoreprezentări aperceptive (definiţia lui G. PETIT), localizate în spaţiu! Intra-psihic al subiectului şi caracterizate prin automatism, incoercibilitate şi exogenitate. Aper-cepţia realizează utilizarea experienţei acumulate anterior în perceperea obiectelor şi fenomenelor reflectate în prezent. Astfel, pot fi identificate imagini parţiale, pornind de la un I singur excitant particular. Halucinaţiile psihice au următoarele caracteristici, care le diferenţiază de halucinaţiile psihosenzoriale : j • lipsa caracterului de senzorîalitate (percepţia nu se realizează pe căi senzoriale) ; 9 absenţa obiectivităţii spaţiale (proiecţia j spaţială în exterior) ; j o localizarea în gîndirea proprie, în spaţiul ! intrapsihic, halucinaţiile psihice fiind 1 trăite pe planul subiectivităţii, al ideaţiei (avînd deci numai obiectivitate psihică) ; Halucinaţii psihosenzoriale ; Halucinogene — substanţe Ha 1/303 9 caracterul exogen, care decurge din faptul că subiectul nu percepe halucinaţiile pe căi senzoriale, ci le trăieşte ca fenomene străine, impuse din exterior, fără să ii se poată opune. Halucinaţiile psihice apar în schizofrenie, parafrenie, de cele mai multe ori ca element a! sindromului de automatism mintal, reprezentînd un element de gravitate, care confirmă intensitatea psihotică a tulburărilor. 33. HALUCINAŢII PSIHOSENZORIALE o Halucinaţii denumite şi HALUCINAŢII ADEVĂRATE (deşi asocierea ar părea un paradox lingvistic), pentru că întrunesc toate caracteristicile definitorii ale acestei tulburări productive de percepţie : sînt „percepţii false, fără obiect41, cu o mare senzorialitate a experienţei ; ele apar ca proiecţie spaţială în spaţiul senzorial al analizatorului respectiv, fiind trăite de către subiect cu o convingere absolută a realităţii lor, avînd complexitate şi intensitate variabile, antrenînd un ecou afectiv anxios, care însă scade treptat în timp. Clasificarea lor se^ realizează în funcţie de axul analizatorilor. în ordinea frecvenţei în care sînt întîlnite în psihopatologie, sînt : ® halucinaţii auditive -► AUDITIVE(H) halucinaţii ; • halucinaţii vizuale -+ VIZUALE(H) halucinaţii ; ® halucinaţii olfactive -► OLFACTIVE(H) halucinaţii ; • halucinaţii gustative -* GUSTATIVE(II) halucinaţii ; 9 halucinaţii tactile TACTILE(H) halucinaţii ; 9 halucinaţii viscerale —► VISCERALE(H) halucinaţii. $ Asocieri halucinatorii : constau din combinaţia simultană a halucinaţiilor psihosenzoriale ale mai multor analizatori : halucinaţii vizuale şi auditive, olfactive şi gustative, tactile şi viscerale, fiind cele mai frecvente asociaţii. în psihopatologie, se întîlnesc în psihozele de involuţie (halucinaţii viscerale localizate în sfera genitală, asociate cu halucinaţii olfactive), în parazitozele halucinatorii, în care halucinaţiile vizuale apar asociate cu cele tactile (intoxicaţii cu alcool, cloral, cocaină). 34. HALUCINOFILIE (cf. lat. hallucinari. „a bate cîmpii, a aiura" ; gr. philein „a iubi") 9 Termen prin care H. EY descrie modul particular al unor subiecţi de a halucina. Aceas- tă predispoziţie halucinatorie nu se referă la circumstanţe patologice, ci la o modalitate de răspuns la stimuli deosebiţi, care se cuplează cu un anumit tip de gîndire primitiv al subiec- tului, acesta admiţînd inconştient posibilitatea intervenţiei unor forţe magice sau oculte în sistemul realităţii. Exemplele cele mai tipice ale halucinofi 1 iei apar la mistici şi la persoanele cu înclinaţii spre practici oculte, apartenenţa acestora la grupul imaturilor afectiv sau ai personalităţilor cu intelect liminar fiind adesea confirmată. 35. HALUCINOGENE - substanţe (cf. lat. hallucinari ; gr. gennan „a naşte, a produce") @ Substanţe care produc halucinaţii. Termenul este folosit de multe ori inadecvat, deoarece nu toate substanţele considerate în acest grup produc în exclusivitate simptomatologie halucinatorie. Nici denumirea de psihedelice, care' caracterizează capacitatea lor dezinhibitoare, nu acoperă în totalitate proprietăţile acestei clase de substanţe. în 1966, J. DELAY şi colaboratorii săi au propus denumirea de psihodisleptice (Congresul de psihofarmacologie de la Washington), pentru a sublinia profunda modificare a funcţionalităţii psihice, determinată de aceste substanţe, cu apariţia unor tablouri clinice asemănătoare psihozelor (MOREAU de TOURS denumea efectele apărute în urma consumului halucinogenelor „stare primordială a delirului"). H. EY preferă să vorbească de substanţe deliro-gene. S-a convenit, pe plan internaţional, ca toate substanţele aparţinînd acestui grup să fie considerate în categoria stupefiantelor. Utilizarea plantelor conţinînd substanţe halucinogene era caracteristică străvechilor ritualuri religioase ale băştinaşilor Americii Centrale, dar şi din alte zone ale globului ; folosirea lor abuzivă, cu efecte toxicomanice este însă apanajul ultimului secol şi, mai ales, a! ultimelor decenii, depăşind graniţele ţărilor de origine şi devenind un flagel internaţional. Indienii mexicani foloseau peyotl pentru a provoca extazul, în cursul ceremoniilor religioase ; astăzi se foloseşte clorhidratul de mescalină în injecţii intravenoase, iar LSD 25 a fost sintetizat în 1938 de către STOLL şi HOFF-MAN, plecînd de la* acidul lisergic din alca-loizii secarei. Durata de acţiune a substanţelor halucinogene este cuprinsă între 4 — 12 ore, timp în care evoluţia intoxicaţiei trece prin mai multe faze. Modificările produse se manifestă la nivel somatic, neurologic şi psihic. LSD 25 şi mescalina modifică activitatea EEG, în sensul apariţiei unui ritm rapid cu voltaj redus, care corespunde stimulării substanţei reticulate din mezencefal. După ingestia substanţelor halucinogene, se instalează tulburări neuro-vegetative de tip hipersimpaticotonic, tulburări de echilibru datorate unor alterări labirintice, modificări somatognozice şi de orientare, fără să fie însă identificate leziuni neurologice. 304/Hal Halucinogene : ipoteze privind modul de acţiune Simptomatologia psihică este diferită, în funcţie de substanţa folosită, de subiect (normal sau bolnav psihic), dar se pot descrie şi fenomene comune tuturor substanţelor halucinogene. Astfel, Ia indivizii normali, debutul este marcat printr-o modificare a timiei în sens euforic (se citează foarte rar depresie), urmată de tulburări productive de percepţie, constînd în iluzii şi halucinaţii vizuale, de obicei panoramice, viu colorate, cu un conţinut plăcut, care determină un răsunet afectiv puternic euforizant, acompaniate, mai rar, de halucinaţii auditive complexe. Sînt frecvente fenomenele de desomatizare, cu modificarea percepţiei schemei corporale, aparute în contextul derealizării, depersonalizării. Antrenarea subiectului în trăirile imaginare se produce în grade variabile ; el are sentimentul de exterioritate a acestor trăiri, care sînt uneori reîntoarceri într-un trecut înfrumuseţat, iar alteori trăiri originale, pline de ezoteric. După trecerea perioadei de acţiune a drogului, revenirea la starea anterioară se face rapid, rareori persistînd sechele onirice. La subiecţii nevrotici, halucinogenele produc un efect catharctic în cadrul unor stări secundare, cu modificări perceptuale productive minime sau absente. La subiecţii discordanţi, halucinogenele determină o accentuare sau o dezvoltare a simptomatologiei, dacă aceasta nu este Incă pregnantă. Aceste două ultime constatări* motivează folosirea substanţelor halucinogene , în doze homeopatice, în scop terapeutic şî diagnostic, metodă care are însă o utilizare redusă. Cercetările efectuate demonstrează siner-gismui sau antagonismul substanţelor halucinogene în raport cu alte substanţe umorale sau medicamentoase. Astfel, amfetaminele, pipradiolul, adrenalina facilitează acţiunea acestora, pe cînd clorpromazina şi neurolep-ticele fenotiazinice antagonizează acţiunea lor. Serotonina este cel mai puternic antagonist al LSD 25. Au fost emise două ipoteze referitoare ia modul de acţiune al substanţelor halucinogene : • analogia lor structurală cu serotonina Ie permite să acţioneze asupra aceloraşi receptori celulari ; în această ipoteză,, introducerea lor în organism va avea acelaşi efect ca şi producerea în exces de serotonină endogenă ; * diferitele substanţe halucinogene induc creşterea producţiei de serotonină. interacţiunea dintre halucinogene şi serotonină este însă mult mai complexă şi deocamdată insuficient cunoscută. LSD 25 exercită, în cantităţi mici, efect proserotoninic, dar în doze mari are efect antagonist ; mescalina ISMKi (ndoleomires ;v-r//î /h3 tt3 ch3 fi -Pheneifuiomnes CH, CH3Q —u —CHţ—HH2 ch3o HescQlme r-JCH3 CH, / CH, CHjO CHşG DOM QCH1 ch2-ch-hh2 ch3 DMA Ps/toc’n Halucinoide ; Holucinoză : alcoolica, istericâ, olfactiva Hal/305 determină, prin inhibiţia aminooxidazei, responsabilă de catabolismul serotoninei, o creştere a acestei substanţe. Apariţia fenomenelor psihosenzoriale îşi găseşte explicaţia in modificările pe care halucinogenele le produc atît asupra analizatorului periferic, cît şi asupra celui central, de integrare a senzaţiilor. Substanţele halucinogene folosite experimental la subiecţii care s-au oferit voluntar induc veritabile psihoze (scopul cercetărilor fiind acela de a studia efectul substanţelor antipsihotice). Utilizarea lor în astfel de experimente este însă astăzi abandonată. Cercetările din ultimele două decenii au demonstrat că halucinogenele au efecte care depăşesc cu mult sfera sistemului nervos central ; astfel, COHEN (1967) demonstrează in vitro efectul de alterare şi ruptură cromc-zomială la nivelul leucocitelor. Alte efecte posibile, încă nedemonstrate pe deplin, sînt şi cele teratogene, ca şi cele de favorizare a dezvoltării proceselor maligne. 36. HALUCINOIDE (cf. lat. hallucinari; gr. eidos „forma') 0 Tulburări perceptuale aparţinînd categoriei mai largi a haîucinozeior, care apar în perioadele de constituire sau de ştergere a sirnptomelor halucinatorii. Deşi unii autori le atribuie domeniului situat între reprezentări vii şi halucinaţii vagi, ele nu pot fi circumscrise în categoria celor din urmă, datorită lipsei de convingere a bolnavului în existenţa lor. După apariţia neurolepticelor, frecvenţa tulburărilor halucinoide în tablourile patologice a crescut mult, ca şi posibilitatea psihiatrului de a fi, într-un interval de timp rezonabil, martor al unor fenomene care, în evoluţia naturală a bolii, puteau să apară numai după luni, ani sau decenii. 37. HALUCINOZĂ (fr. hollucincse ; cf. iat. hallucinatio) • Termen utilizat de WERNICKE (1900) şi KRAEPELIN (1909), pentru a desemna un sindrom delirant-halucinator, în care pe prim plan se află halucinaţiile (ca în psihoza delirantă acută alcoolică, reprezentînd modelul princeps de descriere). SfGLAS l-a utilizat în sensul unui „sindrom halucinator fără delir,\ LH£RMITTE şi CLAU-DE i-au restrîns sensul la halucinaţii determinate de leziuni cerebrale a căror semnificaţie patologică este recunoscută de pacienţi, acesta fiind sensul cel mai plauzibil. H. EY foloseşte ca sinonim termenul eidoîie halucinozică sau eidolie, căreia îi descrie ca trăsături esenţiale : O prezenţa de senzaţii cu caracter eidetic („ca şi cum ar fi adevărate*1) ; • atitudinea critică a subiectului faţă de halucinoză ; • un deficit funcţional parţial al unui analizator, ca fond al trăirilor halucinozice (un subiect hemianopsic poate „vedea" un brad împodobit în hemicîmpuî anopsic). Etiologia toxică (alcool, barbiturice), toxi-înfecţioasă sau arteriosclerotică cerebrală este, în general, evidentă. 38. HALUCINOZĂ ALCOOLICĂ - sin. HALUCINOZA BĂUTORILOR (WERNICKE) • Psihoză paranoidă subacută, de etiologie etilică, în care predomină halucinaţii, mai frecvent auditive, pe un fond clar al conştiinţei. Acest termen de halucinoză, introdus deWERNICKE, pune în evidenţă faptul că halucinaţiile predomină sau pot fi chiar singurele simptome în tabloul clinic. Termenul a fost păstrat ca atare prin tradiţie, deşi subiectul nu are întotdeauna critica semnificaţiei patologice a halucinaţiilor (fapt care contravine sensului definiţiei actuale a halucinozei). Debutează, de obicei, ia subiecţii tineri, după un consum excesiv de alcool, cu halucinaţii elementare auditive (zgomote neobişnuite) ; ulterior, apar halucinaţii verbale, ameninţătoare sau ostile. Adesea, subiectul aude vorbindu-se despre el la persoana a treia. Halucinaţiile vizuale sînt mai rar intîlnite şi mai puţin precise (umbre, fantome). Subiectul are, în general, convingerea delirantă a realităţii trăirilor halucinatorii, care generează anxietate intensă. Evoluţia este cel mai frecvent spre vindecare, în cîteva zile sau săptămîni, mai rar spre cro-nicizare (-» ALCOOLISM CRONIC) sau poate determina o psihoză schizofrenică, la subrecţii cu predispoziţie în acest sens. 39 HALUCINOZĂ ISTERICĂ • Se caracterizează prin apariţia de imagini fugare, anxiogene (oameni mascaţi, masacre, personaje ce defilează ca îa un carnaval), frecvent la crepuscul, pe pereţii goi ai unei camere, în momente de diminuare a vigilităţii, în perioadele de adormire sau trezire. Se diferenţiază de halucinaţiile psihotice prin caracterul efemer sau/şi prin contextul isteric în care se desfăşoară sau/şi prin contextul isteric în care se desfăşoară. 40. HALUCINOZĂ OLFACTIVĂ - sin. HABECK(S) sindrom o Fenomen de tip halucinator legat de analizatorul olfactiv (descris de D. HABECK, în 1965). Apare după vîrstă de 40 de ani, în context organic, şi antrenează un grav răsunet comportamental, determinat de convingerea bolnavului că răspîn-deşte mirosuri urîte, insuportabile pentru cei din jur. Poate fi însoţit de fenomene de sinestezie halucinatorie şi poate antrena tentative suicidare. 20 ~ Enciclopedie de psihiatrie - cd. 140 305/ Hal Halucinoză : peduncularâ, periodică, progresiva, reziduală in 1972, N. F. SAMATOV a descris o halucinoză olfactivă particulară, în patologia involu-ţională, însoţită de idei de prejudiciu şi urmărire şi de comportament delirant. 41. HALUCINOZĂ PEDUNCULAR -sin. LH£RMITTE(s> sindrom e Prezenţa unor trăiri onirice, constituind un adevărat spectacol la care subiectul asistă indiferent, uneori cu sentimentul de sati sfacţs c, implicînd obiecte, animale, personaje, uneori bogat colorate, mobile şi silenţioase (a fost descris de LHERMITTF. şi Van’ BOG/-;?RT). Uneori, subiectul este conştient de caracterul 'or patologic, alteori este confuz. Evoluează în episoade scurte, de cîteva secunde, apărînd, de obicei, pe fondul inserării. Sînt şi cazuri în care halucinoza este integrată într-un sistem delirant. Are drept cauză o leziune ia nivelul calotei peduncular-cerebrale, ce! mai frecvent de natură vasculară sau toxiinfecţioasă, mai rar tumorală. 42. HALUCINOZĂ PERIODICĂ <§ Variantă evolutivă a psihozei maniaco-depresive, descrisă de P. SCHROEDER. Alături de episoadele maniacale şi depresive, se observă şi episoade halucinatorii, care precedă frecvent episoadele afective. H. PETERS (1977) considera halucinoza periodică alături de psihozele ciclice. 43. HALUCINOZĂ PROGRESIVĂ © Termen introdus de KLEIST, pentru a desemna un tip de psihoză paranoidă, caracterizată prin halucinaţii auditive şi vizuale, reprezentînd o formă clinică a schizofreniei. Aceeaşi entitate clinică este denumită de autorii francezi psihoză halucinat or ie cronică. 44. HALUCINOZĂ REZIDUALĂ ALZHEi* MER ® Fenomen rezidual, care urmează unor psihoze grave, delirant-halucinatorii (descrisă în 1913) ; este caracterizat prin prezenţa numai a halucinaţiilor auditive, care nu sînt urmate ds interpretări delirante. Răspunsul comportamental al acestor halucinaţii este nu! sau complet nesemnificativ, marcînd mai mult teama faţă de acest fenomen, decît neliniştea faţă de conţinutul halucinaţiilor. Tulburările gîndirii formale sînt absente. Reprezintă o fază evolutivă neobligatorie a psihozelor în curs de remisiune sau vindecare. 45. HALUCINOZĂ SIFILITICĂ • Termen introdus de PLAUT, 1913), pentru a descrie un episod confuzooniric survenit în faza secundară şi terţiară a sifilisului. Tabloul clinic este asemănător episoadelor confuzoonirice toxiinfecţioase : debut brusc, cu cefalee, insomnie, febră; evoluţie rapidă spre confuzie, însoţită de anxietate intensă ; idei delirante polimorfe, trăiri onirice Etiopatogenic, este incriminat un proces meningeal sau septicemic, dar poate fi declanşată şi în condiţiile unui tratament intempestiv cu antibiotice. 46 !-IAL!JC!NOZĂ SINESTOPATICĂ • Tip rnai-.i^-stare reflexă, descris de îi. KUZ-NETCN (1v03), constînd în apariţia de percepţii s; 'Ti u i lan o, auditive şi vizuale., în situaţia cînd doar unul din cei doi receptori este de fapt supus stimulării. Această halucinoză apare cu o anume periodicitate, este stereotipă, nu duce la dezvoltarea unui delir secundar, bolnavul păstrînd critica acestui fenomen straniu Deşi nu are o specificitate nosologică, se pare că se manifestă mai pregnant în psihozele toxiinfecţioase şi în cele organice. 47. HALUCINOZĂ VIZUALĂ VAN BOGA- ERT © Producţie halucinatone vizuală, cu Foto : Hans Erni caracter zoomorf (fluturi, peştişori, mici animale) şi coloraţie vie, care apare in intervalele ce întrerup crizeie narcoleptice din leuco-encefalitele Van Bogaert, în evoluţia bolii, agitaţia subiectului creşte, iar halucinaţiile încep să aibă o mai pronunţată semnificaţie Halucinozic(D); Hamartofobie^); Handicap/Handicapat Han/307 afectivă, condudnd la dezvoltarea delirului. Episoadele productive sînt urmate de amnezie. 48 HALUCINOZIC(D) delir (vezi halucl-noză) 9 Deiir dominat de producţia halucina-torie de determinare infecţioasă, fără a fi dublată de tulburări grave de conştiinţă. Halucinaţiile sînt percepute cu o oarecare indiferenţă de către bolnav, care nu aderă la conţinutul lor, păstrîndu-şi critica. Agitaţia psiho-motorie este absentă în epoca contemporană, este mai frecvent decît delirul infecţios (care presupune şi tulburări de conştiinţă), datorită progreselor terapiei. 49. HAMARTOFOBIE(F) (cf. gr. hamartas „greşeală" ; phobos „frică") — sin. ENISOFO-BIE, REC Aii FOBIE * Frică morbidă de a să-vîrşi un păcat. Nu trebuie confundată cu teama de păcat din mediile subculturale sau din mediile în care inducţia religioasă este extrem de puternică (secte, comunităţi religioase), în patologia psihiatrică apare uneori o veritabilă „pseudo-hamartofobie", afişată demonstrativ. Se întîineşte în nevroza obsesivo-fobică, schizofrenie, stări depresive psihotice, unde poate avea şi caracter retrospectiv, în de compensări ale personalităţii psihastenice. 50. HAMILTON(T) scală ® Una dintre cele mai cunoscute scale pentru depresie, folosită mai ales în cercetarea ştiinţifică (dar şi în clinică şi în medicina internă). Scala cuprinde un număr de 17 itemi, cu trei sau cinci trepte de cotare (opt, respectiv nouă itemi). Itemii acestei scale se opresc asupra următoarelor aspecte : dispoziţie depresivă, sentimente de vinovăţie, idei sau tentative suicidare, tipuri de insomnii, echivalenţe somatice ale anxietăţii, simptome gastrointestinale, simptome genitale, idei hipocondriace, scădere în greutate, adaptare. Aspectele secundare ale depresiei sînt reflectate în itemi privind variaţiile dispoziţiei, tulburări ale conştiinţei de sine, idei delirante, simptome obsesive. Pentru unii autori, aceşti factori sînt consideraţi a fi legaţi numai de aspectele „calitative1' ale depresiei. Din acest motiv, nu este prudent să se compare scorurile înregistrate în diferite cercetări dacă nu sînt cunoscute condiţiile din protocolul de desfăşurare. Scala Hamilton permite calcularea unui indice global de depresie, care poate da informaţii utile atît pentru aspectele cantitative (gravitatea depresiei), cît şi pentru cele calitative. 51. HAMILTON Wiliiam (1788 1836) e Psiholog scoţian : a studiat ia Glasgow, Edin-burgh şi Oxford. Din 1832, a condus catedra de istorie civilă de la Universitatea din Edîn-burgh. Lucrările sale sînt puternic influenţate de T. REID. A susţinut că primul principiu ai psihologiei trebuie să fie unitatea şi activitatea minţii umane, negînd modelul „asociaţionist", care Imagina psihismul ca o asociere a unor experienţe. A propus conceptul de „facultate psihologică", care cuprinde nu numai funcţia mintală, ci şi dinamica psihismului. Privitor !a memorie, HAMILTON introduce conceptul de „reintegrare". El arată că fiecare impresie reactualizează în conştiinţă întregul context din care a făcut parte la un moment dat. 52. HAND-SCHGLLER-CHRISTiAN{B) boală - sin. XANTOMATOZA CRANIO-HIPOFIZA-RĂ; XANTOMATOZA NORMOCOLESTE-ROLEMICĂ (BOGAERT) • Afecţiune descrisă de HAND (1893), considerată în prezent, alături de granulomul eozinofil osos şi boala Litterer-Siwe, ca o modalitate de evoluţie diferită a aceluiaşi proces granulomatos ai sistemului reticuloendotelial. Debutul este insidios, în primii ani de viaţă, manifestîndu~se prin tumori granuiomatoase, însoţite de tezaurizare xantomatoasă, mai ales în oasele late ale craniului, exoftalmie (invazia granulomatoasă a orbitelor) şi semne hipofizare (întîrziere staturală, diabet insipid). Depozitele iipîdice şi demieiinizările substanţei albe din sistemul nervos central explică tulburările oculare (atrofia optică), neurologice (paralizii ale nervilor cranieni, spasticitate, ataxie) şi-psihice (deteriorare gravă). Histopatologic, leziunile se instalează în patru faze : o proliferativă, cu acumulare de celule reticulare şi hîstiocite ; • granulomatoasă, cu apariţie de eozino-f i le poiinucleare, neutrofile şi celule gigante ; • xantomatoasă, cu formare de celule spumoase ; • fibroasă, cu înlocuirea celulelor xanto* matoase şi reticuloendoteliale prin ţesut fibros. Examenul radiologie evidenţiază „lacunele'* cerebrale care, prin asociere, realizează aspectul patognomonic de „hartă geografică". Evoluţia este cronică, iar prognosticul nefavorabil. 53. HANDICAP/HANDICAPAT (cf. engl. handicap) © Incapacitate care influenţează negativ, pentru o perioadă de timp sau în mod permanent, creşterea, dezvoltarea şi adaptarea individului la condiţiile vieţii (OMS, 1979). Handicapul reprezintă o deficienţă sau o infirmitate, congenitală sau dobîndită, care 308/Han Handicap ; intrinsec, extrinsec, asociat \i pune în inferioritate adaptativă pe individ, în raport cu semenii săi ; este determinat de o aiterare a integrităţii morfofuncţionale a organismului ; există totuşi posibilităţi de ameliorare a unui handicap (fie el senzorial, motor, mintal sau visceral), prin acţiuni de reeducare sau compensare. Definirea handicapului derivă din cea a nor-malităţii, concept el însuşi flexibil şi greu defini bil. Orice deficienţă morfofur.cţională poate deveni cauză de incapacitate, de handicap (aşa cum arată raportul Grupului de lucru OMS pentru depistarea precoce a handicapurilor la copii, 1979), atunci cînd individul este incapabil de a elabora strategii compensatorii, care depind, conform raportului menţionat, de următorii factori : • existenţa şi acceptabilitatea comportamentelor de substituire ; • existenţa unor aptitudini personale ale handicapatului, care să-i permită adoptarea altor comportamente ; 9 supleţea psihologică a handicapatului ; • supleţea şi înţelegerea („compasiunea") colectivităţii în care trăieşte handicapatul. Handicapul dezavantajează individul pe termen lung, în participarea sa ia viaţa cotidiană. Se face disociere între : . 0 handicapul intrinsec — datorat unor caracteristici personale ale individului, pe care acesta nu le poate înlătura : • handicapul extrinsec — determinat de mediul sau situaţia socioculturală a individului : sărăcie, privare maternă, discriminare rasială, traiul într-o zonă geografică nefavorabilă etc. Un individ poate fi atins de unul sau mai multe handicapuri intrinsece, extrinsece sau asociate. Fiind o disfuncţie parţială sau globală, fizică şi/sau psihică, un handicap poate potenţa sau declanşa în mod dinamic alte handicapuri (un handicap fizic este însoţit totdeauna de unu! psihologic şi uneori şi social : acesta din urmă poate antrena centrifug noi zone disfuncţionale psihosociale, prin acumulare de noi roluri pe care individul nu le poate îndeplini, declanşînd reacţii psihologice sau psihopatologice care intră uneori într-un cerc vicios.). în aceste cazuri, se face distincţie între handicap primar şi secundar (privarea maternă, de exemplu, care este un handicap extrinsec primar, provoacă disfuncţii emoţionale, intrinseci şi secundare ; cecitatea, handicap intrinsec, poate antrena sărăcia — handicap extrinsec). Tabel nr. LX Clasificarea handicapurilor intrinseci (dupa AGERHOLM, 1975) Categoria !handicapurilor Subdiviziuni 1 7 HANDICAP LOCOMO- TOR @ Reducerea aptitudinii de a se deplasa ; 9 Reducerea motilităţii pos-turale (relaţia diferitelor părţi ale corpului între eie) ; 9 Reducerea dexterităţii manuale ; • Reducerea rezistenţei la efort. HANDICAP VIZUAL 9 Pierderea totală a văzului ; • Diminuarea (imposibil de corectat) a acuităţii vizuale ; 9 Reducerea cîmpului vizual; 9 Tulburări ale percepţiei. HANDICAP AL MIJLOACELOR DE COMUNICARE • Tulburări ale auzului ţ 9 Tulburări ale limbajului J 9 Tulburări ale lecturii * 9 Tulburări ale scrisului. HANDICAP ORGANIC 9 Tulburări ale ingestiei ; • Tulburări ale excreţiei • Orificii artificiale % © Dependenţă vitală de aparate şi instalaţii medicale ; HANDICAP INTELEC- TUAL 9 Întîrziere mintală (congenitală) ; 9 Întîrziere mintală (dobîn-dită) ? • Pierderea aptitudinilor do-bîndite ? 9 Afectarea capacităţii de învăţare ? • Tulburări de memorie y 9 Tulburări ale orientării în timp şi spaţiu. HANDICAP PSIHIC • Psihoze ; • Nevroze f • Tulburări de comportament ; • Tulburări provocate de droguri (inclusiv alcoolismul) ; • Tulburări ale comportamentului social £ 0 Imaturitate emoţională. Handicap secundar; Hanselman Nicolae Han/309 Tabel nr. LX (continuare) HANDICAP • Tulburări de metabolism 1NAPA RE NT care necesită un tratament permanent (de exemplu, diabetul) ; • Epilepsie şi aite pierderi imprevizibile ale conştiinţei • Vulnerabilitate particulară la anumite accidente sau traumatisme (tulburări de hemostază, fragilitate o-soasă, predispoziţie la ulceraţii prin compresie etc.) ; • Tulburări intermitente şi incapacitante (migrene, astm, vertij etc.) 9 Cauzalgie şi alte tulburări algice grave. O Diformităţi sau defecte aie unei părţi a corpului ; O Anomalii sau afecţiuni dermatologice şi cicatrici inestetice ; • Mişcări corporale anormale (atetoza, ticuri, grimase etc.) ; • Anomalii jenante pentru privirea, auzul sau mirosul altuia. • Scăderea plasticităţii corporale ; • Încetinirea funcţiilor fizice sau psihice ; • Diminuarea puterii de recuperare. Handicapaţii de orice gen pun probleme de ordin social, economic, juridic, medical, întrucît adaptarea sau inserţia lor socioprofe-Sională (chiar şi familială) este redusă în diferite grade (defectuoasă sau ştirbită, datorită deficienţelor de care suferă). Rezolvarea acestor cazuri sociale se realizează în mod diferenţiat, In funcţie de natura şi de gravitatea infirmităţii. Iniţial, se urmăreşte determinarea corectă şi completă a handicapului (existînd şi false handicapuri : dislalia funcţională, pseudodefi-citul mintal prin surditate sau miopie), pentru ca ulterior să se treacă la dezvoltarea restanţelor funcţionale sau la compensarea deficitelor, prin tehnici educative specifice şi şcolarizare în unităţi specializate, sub îndrumarea omor cadre autorizate, defectologî şi logopezi (terapii corective), ce creează premisele unei pregătiri profesionale adaptate fiecărei deficienţe în parte. în unele ţări, s-au obţinut rezultate spectaculoase, persoane cu mîinile amputate reuşind să înveţe tîmplăria (U.R.S.S.) sau dactilografia (Anglia). Acestor măsuri şi proceduri psihopedagogice li se adaugă măsuri cu caracter medico-social : control medical de specialitate de lungă durată, chimio- şi psihoterapii (psihoterapii individuale şi de grup). Dispozitive şi echipamente speciale, de tipul protezelor, permit handicapaţilor motor o extindere a sferei profesiunilor, prin lărgirea posibilităţilor lor de acţiune, ceea ce echivalează cu reducerea şi compensarea handicapului. Debilii mintali, prin particularităţile afectivităţii lor şi carenţele caracteriale (credulitate, sugestibilitate, încăpăţînare, vîscozitate, impulsivitate), ridică probleme deosebite, mai ales în cazul schizofreniilor grefate pe debilitate mintală, toxicomaniilor, perversiunilor sexuale, delincvenţelor de tip sever (criminalitate). Asocierea debilităţii mintale cu o tulburare psihică obligă la asigurarea unei asistenţe psihiatrice corespunzătoare, la o dispensarizare corectă şi, acolo unde este cazul, la orientarea subiecţilor fie către un cămin-spital, fie spre o comunitate de reeducare prin muncă —► DEFICIENŢĂ, INFIRMITATE, SENZITIV(D) delir, DEZVOLTARE. 54. HANDICAP SECUNDAR C Concept elaborat de WING (1967), care consideră că, în afara handicapului intrinsec, legat, de aspectele organofuncţionale pe care boala le determină, există şi o handicapare secundară, determinată de atitudinea negativă faţă de bolnav şi de micşorarea contactului lui cu lumea d i n afară. în psihopatologie, handicapul secundar poate fi observat în orice afecţiune psihică (fiind cel mai pregnant în schizofrenie). în acest caz, conştientizarea handicapului are loc nu atît în scopul compensării lui, cît ca răspuns negativ din anturajul imediat, punînd sub semnul întrebării întreaga persoană şi influenţînd negativ efortul de compensare. Subiectul trăieşte dureros incapacitatea sa de adaptare, atitudinea constructivă făcînd loc atitudinii de demisie. Măsurile terapeutice care se adresează evitării acestui handicap modifică semnificativ atît prognosticul, cît şi evoluţia bolii. 55. HANSELMAN Nicolae (1826-1865) • Medic român de origine austriacă. Studiază medicina la Viena, unde îşi susţine teza de doctorat (1853); vine în ţară (1857) şi este numit, în octombire 1859, medic primar al oraşului Craiova şi, din 1860, şi medic al azi- HANDICAP CU CARACTER REPULSIV HANDICAP LEGAT DE SENESCEN- ŢĂ 310/Han Hanzalow*; Hoocolfn(M); Haptalgezie ; Haptefohie^); Hapiîc luiui de alienaţi din curtea bisericii Madona Dudu, unde va rămine pînă la moartea sa prematură (39 de ani). Fără.a fi specialist psihiatru, s-a achitat mai mult decit onorabil de sarcina încredinţată, luptînd şi obţinînd pînă la urmă transformarea aşezămîntului de la Madona Dudu „dintr-o curte făcătoare de minuni" într-un „spital regulat public al maladiilor cronice de nervi" (1861), acţiune care reprezintă meritul deosebit ai acestui medic, de ai cărui nume se leagă crearea primului spital de psihiatrie din Oltenia. Tratamentele aplicate sînt ceîe corespunzătoare epocii : narcotice, opiu, atropină, colină, veratrină ; pentru bolnavii agitaţi, se utiliza cămaşa de forţă şi lanţul ; a interzis bătaia. 5-a preocupat de condiţiile de spitalizare (în adresa către serviciul medical al judeţului Dolj, din 17 februarie 1861, semnala: „...azi, aici se prescriu doctorii regulate, dar nu li se acordă acestora şi o hrană potrivită..."). Prin venirea dr. HANSELMAN Sa Madona Dudu, se poate vorbi (Al. OLARU) de începutul etapei ştiinţifice în asistenţa alienaţilor la. Craiova. 56. HANZALOW3 semn • Constă în punerea în evidenţă a fîexiei palmare a degetelor în timpul întinderii braţelor cu ochii închişi, în cazul existenţei unei hemipareze (hemiplegii). Reprezintă unul din „micile semne" ale hemîparezei (hemiplegiei) şi este util pentru psihiatru în diagnosticul diferenţial şi în evidenţierea funcţionalului. 57. HAOCOLIN(M) japonia - DCI Oticoiinâ • Psihostimulent cu structură chimică particulară, de tip colină-citidină 5'-ester pirofosfat, 0® OH M ® I I 0*'N‘ HO OH cu acţiune psihostimulentă şi anorexigenă, practic fără efecte simpaticomimetice. din haos, lumea se articulează într-un univers (cosmos) armonios, guvernat de ordine. In psihiatrie, termenul are semnificaţia unor modificări totale, patologice, ale condiţiei bio-psiho-sociale, apărînd în stările demenţiale şi în episoadele psihotice de o gravitate deosebită. 59. HAPT(O)- (cf. gr. haptein „a ci # Element de compunere care introd c« rîrea la simţul tactil. X*. 60. HAPHALGEZIE (cf. gr. haptein i latinge" ; algos „durere") — sin. SEMNUL ■ ' PlfRES • Unul din semnele caracteristic*' isteriei (după PITRES), constînd într-o sen/iţ' * penibilă, de obicei de tip parestezic sau du* ■' produsă de atingerea tegumentelor cu si ^ţinte care, în mod normal, nu au nici un ?M ■ ' decît cel al senzaţiei de contact. 61 HAPTEFOBIE{F) (cf. gr. haptein : pro'-, „frică") © Teamă patologică nejustificată nemotivată de o experienţă negativă ant'"---oară, de a nu fi atins de un obiect sau de o fiinţă. Poate fi însoţită de alte fobii, ca : micro-foble, bacilofobie, afefobie, antropofobie. în cazurile grave, este expresia unor tulburări psihotice în care contactul prin atingere cu alte persoane este încărcat de semnificaţi; simbolice absurde. 58. HAOS (cf. gr. chaos) • Stare primordială, de neorganizare, imaginată de sistemele mitologice şi concepţiile teogonice arhaice ca un spaţiu nemărginit, cufundat în întuneric, în care materia există ca o masă amorfă, nedistribuită în unităţi spaţiale şi de timp. Ieşită Este prezentă în unele forme de schizofrenie paranoidă, în isterie, imaturitate, dar e posibilă şi în simulaţie. 62. HAPTIC (cf. gr. haptein) • Desemnează o calitate a sensibilităţii tactile, urmărind u-se Hapticei11); Haptodisforie ; Hapiofone(u); HaridolW ; Harismatic Har/311 evidenţierea unei posibilităţi de cunoaştere (haptica). Termenul a fost introdus de REVESZ. 63. HAPT!CE(H) halucinaţii (cf. gr. hapteln) -sin. TACTlLE(H) halucinaţi i « Halucinaţii legate de analizatorul tactil, care pot fi clasificate în : ® halucinaţii trăite ca percepţii venind din exteriorul corpului ; 6 halucinaţii resimţite ca provenind din interiorul corpului ; # halucinaţii în care descrierea unui conţinut este imposibilă. 9 Halucinaţiile haptice exterioare sînt trăite ca percepţii tactile ale unor obiecta neînsufleţite, ale unor fiinţe (insecte, viermi) sau ale unor mişcări ale aerului. H. EY remarcă componenta erotică a majorităţii acestor halucinaţii. f| Halucinaţiile provenind din interiorul corpului (arsuri, parestezii, algii) sînt completate de „zoopatiile cutaneomucoase, în care bolnavii afirmă migraţia unor animale (mici insecte sau viermi), subcutanat sau intracuta-nat, zonele de elecţie fiind cele anogenitale, palmare, auriculare şi pielea păroasă a capului. 0 Halucinaţiile „atematice" sau informula-bile se referă la senzaţii parazite, al căror conţinut este greu de redat pentru subiect ; pot fi sistematizate în : © parestezice (impresii de strîngere sau lărgire a pielii, de înţepături în reţea, de îngroşare a pielii, furnicături etc.) ; e algopruriginoase (algii ai căror traseu urmează o complicată geografie sau au un caracter fulgerător, prurit generalizat sau localizat) ; © termice (arsuri, senzaţia de piele umeda sau uscată). CLERAMBAULT subliniază necesitatea precizării continuităţii sau discontinuităţii, pentru a le putea stabili apartenenţa. Circumstanţele etiopatogenice ale halucinaţiilor haptice sînt în primul rînd, intoxicaţiile şi psihozele involuţiei. Dintre substanţele toxice care pot fi incriminate în apariţia halucinaţiilor haptice, pe primul loc se situează alcoolul, halucinaţiile putînd apăre în oricare dintre psihozele alcoolice (delirium tremens, stări confuzoonirice, în cadrul alcoolismului cronic) şi fiind constant întîlnite în aşa-numitu! delir profesional. Intoxicaţia cu alte droguri, precum : cloralul şi cocaina (CLERAMBAUL7 a realizat o descriere amănunţită a halucina-ţiiior tactile produse de aceste substanţe), haşişul, peyotl, mescalina şi, mai nou, acidul lisergîc (LSD) —- sînt circumstanţe majore ale apariţiei halucinaţiilor haptice care, ca şî în alcoolism, pot fi însoţite de alte tipuri de halucinaţii (în special vizuale), generînd fenomenul da sinestezie halucinatorie. Intoxicaţiile accidentale cu plante otrăvitoare din familia solanaceelor sînt însoţite de parestezii halucinatorii ale degetelor şi buzelor. Izolarea senzorială este o altă circumstanţă de producere a halucinaţiilor tactile, în care apare, de asemenea, fenomenul de sinestezie. Psihozele de involuţie au atras atenţia unor clinicieni prin frecvenţa apariţiei halucinaţiilor haptice şi prin particularităţile acestora, descriindu-se o serie de sindroame cum ar fi delirul dermatozoic (K. EKBOM), halucinoza tactilă cronică (BERS şi CON RAD), parazitoza delirantă (BERTHOLD, HAU RE, ABTINGER), cărora EY le subliniază caracterul complex de trăire delirantă depăşind cadrul perceptiv. 64. HAPTODISFORIE (cf. hapto-; d/s- ; gr. phorein „a suporta") m Trăiri neplăcute ale subiectului în momentul atingerii sale (A. SÂRBU), putînd fi întîlnite, după opinia autoarei, Ia personalităţile dizarmonice isterice şi în debutul schizofreniei. Este posibilă însă manifestarea lor într-un număr mult mai mare de afecţiuni psihice. 65. HAPTOFONE(H) halucinaţii (cf. hapto-f gr. phone „voce11) m Reprezintă, după MAR-CHAIS, transpunerea elementelor tactile în registrul auditiv, fiind o formă rară de tulburare psihică. 66. HARIDOL( M) Coreea - DCI Haloperl- dol @ Neuroleptic, derivat butirofenonic de tip 4-/4-(p-clorofenil)-4-hidroxipiperidin/-4'-fluorobutirofenonă, cu efecte clinice predominant de tip sedativ, dar cu efecte secundare de tip incisiv BUTIROFENONE. 67. HARISMATIC (cf. gr. charisma „graţie, favoare, binefacere") 9 Termen utilizat în scrierile creştine pentru a denumi atributul distinctiv al personalităţilor cu vocaţie profe-tic-religioasă, indivizii harismatici fiind înzestraţi de către divinitate cu daruri excepţionale (clarviziune, forţă empatică sau taumaturgică etc.), spre binele bisericii şi al credinţei. Introdus în filozofia politică de către Ernst TROELSCH, termenul a fost consacrat în scrierile lui Max WEBER. Acesta caracterizează regimul politic harismatic drept tip specific de dominaţie, în care supunerea mulţimii se bazează pe devotamentul acordat unui conducător cu putere de seducţie, căruia i se atribuie calităţi prodigioase, excepţionale ; individul harismatic subjugă mulţimile prin personalitatea sa hiperînzestrată, cei supuşi neavînd sentimentul de a fi dominaţi, deoarece se identifică pe deplin cu voinţa celui în care au căpătat o încredere absolută. 312/Har HarmoninW ; Harpoxofobie (*); Harri$(s) ; Harrower(T); Haslam John Misterioasă şi inexplicabilă prin definiţie şi activă exclusiv pe plan emoţional, forţa haris-matică este un factor obscur şi incontrolabil, des invocat de teoriile politice iraţionaliste. Concepţia puterii harismatice constituie o piesă esenţială în recuzita propagandistică a tuturor regimurilor politice de dictatură personală, servindu-le ca sursă ideologică de legitimitate. în psihopatologie, această „calitate" profetîco-religioasă apare la deliranţii mistici (paranoizi, paranoiaci), care, prin forţa „argumentaţiei" lor pot cîştiga prozeliţi (secte). 68. HARMOMED Austria • Produs terapeutic care conţine două medicamente tipizate cu acţiune diferită, dar care se comple- . mentează : $ DOSULEPIN*M) — timoleptic, derivat dibenzotiepinic ; 0 DIAZEPAM (cf. gr. harpax „jaf" ; phobos „frică") ® Teamă patologică de a nu fi jefuit (furat) ; poate fi întîlnită în nevroza fobică şi în unele dizarmonii de personalitate. Trebuie diferenţiată de convingerea de a fi fost furat, întîlnită la personalitatea parano-iacă şi în paranoia. 72. HARRIS(s> sindrom • Hipoglicemie„ spontană, de origine pancreatică (hipersecreţie), descrisă de HARRIS în 1924, care antrenează iniţial astenie, distonie neurovegetativă, anxietate, iar apoi denivelări ale clarităţii conştiinţei şi chiar fenomene neurologice. 73. HARROWER(T> test • Tehnică proiectivă asemănătoare celei Rorschach, constînd în prezentarea unui număr de planşe abstracte. Este considerat ca o alternativă la testul original. Poate fi aplicat atît individual, cit şi în grup. 74. HARTNUP(B) boală - sin. DERMATITĂ PELAGROIDĂ ® Boală congenitală, cu transmisie autosomal-recesivă, descrisă de D. N. BARON, C. E. DENT, H. HARIS şi E. W. HEART în 1956, la un pacient al cărui nume va deveni cel al bolii. Constă într-o hiperamino-acidurie superioară cu mult normalului (pînă la 25 de ori), interesînd întreaga gamă a amino-acizilor şi, cu precădere, triptofanul. Caracterele clinice importante ale bolii sînt fotosensibilitatea pielii (eritem pelagroid), ataxie cerebrală, întîrziere mintală (cu caracter inconstant). Ca mecanism patogenic, se presupune existenţa unui deficit al transportului de triptofan la nivelul celulelor jejunale şi ale tubilor contorţi renali. Administrarea de produşi ai acidului nicotinic (amide), în cantităţi importante, poate da rezultate spectaculoase. 75. HASLAM John (1764-1844). • Psihia- tru englez, considerat de literatura angio-saxonă drept adevăratul autor al descrierii paraliziei generale progresive, sens în care-sînt aduse ca argument două lucrări : „Observaţii asupra nebuniei şi a aspectelor observate la disecţie" (1798) şi „Observaţii asupra nebuniei şi melancoliei" (1809), în care HASLAM*' realizează modelul bolii, completat apoi de BAYLE (1822). A manifestat preocupări constante şi în domeniul tratamentului bolilor psihice, sens în care pot fi menţionate alte doua lucrări : „Consideraţii asupra tratamentului moral al alienaţilor" (1817) şi „Despre con-tenţie şi coerciţie'* (1833). 76. HAŞIŞ, HAŞIŞISM (fr. haschlsch : cf., arab. hasi „iarbă") —► CANABISM. 77. HATH — sin. CATH KATH. 78. HAUSER KASPAR(s) sindrom 9 Complex simptomatologie, observat şi descris de K. WEISE (1966), constînd în tendinţa, persoanelor care au copilărit în singurătate de a se izola social, de a prezenta trăsăturfe Have/ock-£///sheboido~ frenică ; © forma mixtă, cu intricare a simptomatologiei. Această clasificare, fundamentată pe criterii artificiale, şi-a pierdut creditul acordat iniţial, singura formă de hebefrenie pe care majoritatea specialiştilor o recunosc, fiind hebefrenia catatonică -> PSIHOZE SCHIZOFRENICE. 86. HEBEFRENIC(S) sindrom • Tablou psihopatologic care se apropie de cel al sindromului discordant descris de H. EY. în psihiatria sa clinică, P. GUIRAUD (1956) consideră sindromul ca o entitate de sine stătătoare, la care descrie : 9 simptome „directe" : anhormie, atimie, inerţie, dezintegrarea Eului, lezarea centrilor motori subcorticali şi a centrilor vegetativi ; m simptome clinice fundamentale : indiferenţă, inerţie, ambivalenţă, sentimentul de înstrăinare ; • tulburări ale timiei şi afectivităţii ; @ tulburări ale gîndirii : baraj şi fading ideativ, perseverări, răspuns alături, amestecul ideilor, perturbarea logicii, incoerenţă ideativă ; ® automatism verbal : neologisme, iteraţii verbale, ecolalie, schizofrenie, salată de cuvinte ; © idei delirante, cu temă hipocondriacă, de influenţă; • sindrom catatonic ; • tulburări de comportament : impuîsigni, agitaţie, fugi. 87. HEBELOGIE (cf. gr./iebe „tinereţe,adolescenţă" ; logos „cuvînt, discurs") m POROT desemnează prin acest termen ansamblul metodelor de studiu şi ai lucrărilor privind adolescenţa. 88. HEBETUDINE (cf. lat. hebetuda „slăbire, tocire, întunecare") • Termen a cărui polisemie defineşte, pe de o parte, o tulburare a cîmpuluî de conştiinţă, privind în primul rînd starea de vigilenţă, iar, pe de altă parte, o tulburare afectiv-volitivă. în primul sens, cel de modificare fără productivitate a stării de conştiinţă, hebetudinea era considerată de LITTRE ca un prim pas spre stupoare, fiind, de regulă, trecătoare şi asociată unor tulburări organice. GUIRAUD, SIVADON, EY etc. admit şi ei hebetudinea ca făcînd parte integrantă din tabloul confuziei mintale. Alţi autori pun accentul pe modificările emoţionale, pe inhibiţia afectivă şi pe dezinteresul faţă de mediu şi/sau faţă de propria persoană, care ii imprimă subiectului o atitudine de indiferenţă, detaşare, dezinteresare de realitate, aspecte însoţite de o privire tipic „nehotărîtă", care nu poate fixa nimic şi care Heboidofrenie ; Hecaen(s); Hecker Ewald ; Hedonism Hed/3fl5 se pierde în depărtare (EY), făcînd din he-betudine „cea mai importantă caracteristică a schizofreniei". BLEULER arată că indiferenţa poate să se manifeste chiar faţă de halucinaţiile pe care bolnavul le prezintă. SIVADON consideră că, în prima accepţiune, hebetudinea ar fi specifică stărilor confuzio-na!e de diverse etiologii ; în cea de a doua — în schizofrenie şi în reacţii de intensitate psi-hotică. 89. HEBOIDOFRENIE (cf. gr. hebe „tinereţe, adolescenţă" ; e/dos „aspect" ; phren „spirit") • Termen introdus de RINDER-KNECHT şi HALBERSTADT, preluat de DIDE şi GUÎRAUD, pentru a denumi forme minore de hebefrenie ; nu toţi specialiştii sînt însă de acord cu această încadrare, he-boidofrenia rămînînd şi azi o entitate dificil de descris. Cei mal mulţi sînt tentaţi să considere heboidofrenia ca făcînd parte din cadrul psihozelor schizofrenice. Evoluţia critică şi mtercritică, explorată clinic şi psihologic, i-a făcut însă pe alţi autori să o încadreze nejustificat în categoria personalităţilor dizar-monice. Heboidofrenul ar fi, în esenţă, un antisocial a cărui biografie este deseori punctată de delinc-venţă (uneori acte grave, cu importante implicaţii medico-legale), acte impulsive, violenţă, vagabondaj, prostituţie, şantaj (exercitate, nu rareori, chiar asupra propriei familii). Integrarea sodo-familială şi profesională este cel mai adesea imposibilă, heboidofrenul fiind caracterizat prin răceală afectivă, apatie, indolenţă şi indiferentism, trăind închistat într-un „autism moros", stare întreruptă de accese semistuporoase, impulsivitate, stereotipii. Este un inadaptabil social. 90. HECAEN(S) sindrom • Apractoagnozie particulară, cu manifestări determinate de localizarea procesului organic, răspunzător de apariţia ei, în emisferul drept. I se asociază hemiagnozie spaţială stîngă, cu apraxia îmbră-cării (BRAIN), topoagnozie, hemisomatogno-zie, dislexie si acaîculie. A fost descrisă de HECAEN în 1956. 91. HECKER Ewald (1843-1899) ® Psihiatru german, elev şi colaborator apropiat al lui KAHLBAUM ; a descris hebefrenia (1871), făcînd prima distincţie netă între diferitele forme ale schizofreniei, distincţie care^ se păstrează şi în psihiatria contemporană. în 1898, a publicat un studiu privind ciclotimia ; moartea prematură l-a împiedicat să finalizeze alte lucrări importante. Este de menţionat şi prima sa lucrare (1865), referitoare ia „epidemiile" de boli psihice din evul mediu. 92. HEDONALGEZIE (cf. gr. hedone „plăcere" ; algos „durere") o Senzaţie ambivalenţă de plăcere şi neplăcere. 93. HEDONISM (cf. gr. hedone) 0 Concepţie de veche tradiţie în etică, întemeiată pe con- Jordanes vingerea că aspiraţia omului către fericire decurge din înclinaţia sa „naturală", constitutivă, de a urmări plăcerea şi de a evita suferinţa. Termenul a fost utilizat iniţial de ÂRISTIP din Cirene şi apoi, rafinat, în filozofia lui EPICUR. Hedonismul consideră plăcerea individului drept adevăratul motiv, scop în sine şi prind pa! criteriu de apreciere a acţiunii umane. Asociat, de regulă, cu materialismul, hedonismul s-a confruntat polemic cu ascetismul religios, căutînd să legitimeze, prin principii naturale, dreptul moral al individului de a-şi cultiva aspiraţiile către fericire în hotarele vieţii telurice. Critica religioasă a hedonismului s-a străduit să minimalizeze pînă la caricatură această concepţie, înfăţi-şînd-o, în mod tendenţios, drept apologie a trivialităţii şi poftelor animalice, înfierată ca abdicare de la umanitate. în realitate, hedonismul a cultivat întotdeauna sobrietatea, cumpătarea şi plăcerile rafinate ale spiritului, condamnînd excesul de senzualitate şi neîn-frînarea, intrucît acestea nu duc la o adevărată fericire, ci, după scurta şi trecătoarea beţie a simţurilor, aduc suferinţe morale şi trupeşti. Limitele teoretice ale hedonismului sînt altele : individualismul (temeiurile plăcerii căutate exclusiv în resorturile sufleteşti ale subiectului izolat, desprins de orice condiţionare esenţială a contextului social) şi contem-plativismul (fericirea disociată de acţiune, oricînd expusă riscului de a eşua, ceea ce provoacă suferinţă, pentru a se restrînge, în cele 316/Hed Hedonofobie (F); Hefefilie ; Heidegger M. ; Heidenheim^; Heinroth J. C. din urmă, ia plăcerea meditaţiei solitare). Identificînd fericirea cu plăcerea, hedonismul — dezvoltat consecvent — conduce la egoism şi amoralism. 94. HEDONOFOBIE{F) (cf. gr. hedone ; phobos „frică") • Teamă, ne motivată sau motivată patologic, de o experienţă (trăire) plăcută. Ca fobie propriu-zisă, este întîlnită în sindromul obsesivo-fobic din decompensările personalităţilor psihastenice, în nevroza obse-sivo-fobică, în debutul psihasteniform a! schizofreniei, adăugîndu-se scrupuîozităţii, superstiţiei şi, uneori, bigotismului (pentru care plăcerea devine sinonim al păcatului). în depresii, mai ales în cele de intensitate psihotică, hedonofobia este trăită nu numai ca o teamă, ci şi ca o imposibilitate de a mai resimţi plăcerea. 95. HEFEFILIE (cf. gr. hephestris „haină" ; philein „a iubi") • Termen introdus de CLf.-RAMBAULT pentru a defini o formă specială de FETIŞISM (-»), care constă în atracţia deosebită a subiectului pentru bucăţi de stofă obţinute din hainele persoanelor aparţinînd sexului opus (ale unei anume persoane). Pentru a intra în posesia „preţioasei" bucăţi, acest tip de pervers sexual nu ezită să apeleze la furt, tăierea îmbrăcămintei etc. 96. HEIDEGGER Martin (1889-1976) © Filozof german. Face studiile la Freiburg am Brisgau, fiind elev al lui HUSSERL. Din 1923, este profesor de filozofie la Marburg. în 1952 este numit profesor emerit. Este considerat, principala figură a existenţialismului secolului al XX-Iea, filozofia sa avînd numeroase tangenţe cu psihologia existenţială. Face o critică vehementă civilizaţiei contemporane care, inundată de „tehnicism", condamnă individul la depersonalizare, determinîndu-l să alunece în banalitatea cotidianului . După opinia filozofului german, existenţa ar căpăta un plus de autenticitate prin trăirea angoasei în faţa neantului, condiţie fundamentală a existenţei umane. Lucrările sale au influenţat rnuît gîndirea filozofică, precum si concepţia unor psihiatri şi psihologi, ca L. BINSWANGER, care au preluat conceptul de fiinţare („Dasein"). Dintre lucrările sale menţionăm „Fiinţare şi timp4* (1927), „KANT şi problema rneta" fizicii" (1929), „Ce este metafizica" (1929)-nDespre esenţa adevărului" (1947), „Despre * manism" (1947), „Despre adevăr Ia PLATON" (1947), „Introducere în metafizică" (1953), „Despre problema fiinţării" (1955), 97. HEÎDENHEIN(s) sindrom • Sindrom descris de MOOR, care, în cinstea dascălului şi colegului său, îi dă numele acestuia. Elementele definitorii aie sindromului sînt: demenţiere progresivă, cecitate corticală, prezenţa semnelor majore extrapiramidale. Evoluţia este nefavorabilă. 98. HEiMLICH — manevră# Manevră salva toare, imaginată în deceniul trecut pentru dezobstruarea căilor respiratorii, în căzu! blocării acestora cu bol uri alimentare sau alt--obiecte. Cunoaşterea acestor manevre simple, care constau în creşterea presiunii in frac! ia-fragmatice, prin compresia energică cu poduf palmei (sau cu pumnul) a zonei epigastrics d înnecatului de către ce! care îi acordă primul ajutor, este deosebit de utilă în clinica psihiatrică, unde în unităţile cu spitalizare prelungită, acest accident este destul de frecvent (în tratamentele cu doze mari de neuroleptice, în afecţiuni organice din involuţie etc.). 99. HEINDRICH - metodă • Developare a simptomatologiei schizofrenice slab exprimate, cu ajutorul unor antidepresive de ts-> !MAO, aplicată de HEINDRICH, în 1960. La subiecţii nonschizofreni, apariţia simptomatologiei halucinatorii sau delirante este exclusă, ea activîndu-se brusc la bolnavii schizofreni Alţi autori au încercat obţinerea aceleiaşi „developări" cu antidepresive triciclice. Folosirea acestei metodologii nu poate fi aplicată decît în condiţii de strictă supraveghere şi nu este un procedeu de rutină. 100. HEINROTH Johann Christian (1773 1843) 0 Psihiatru german; şi-a făcut studii?,* la Leipzig şi la Viena. Din 1812, a funcţionat, timp de 30 de ani, ca şef al catedrei de psih ev logie medicală a Universităţii din Leipzig. Este adept al curentului medical romantic german, considerînd pasiunea drept principala cauză a dezechilibrului mintal, ceea ce nu-i împiedică, ca în lucrarea sa „Tratat de psiholo gie medicală" (1825), să distingă trei nivele ale psihismului, prefigurînd astfel şi Supraeul freu di an. 101. HELFOSERPIN(-M) R.F.G. - DCI Re şerpi na • Neuroleptic sedativ, derivat alcaîoic? de Rauwolfia de tip 3,4,5-acid trimetoxiben-zoi o esterificat metil reserpat, cu acţiune sedativă centrală, uşor anxioîitică şi net hipo-tensoare. Nu se administrează în depresii, epilepsie, parkinsonism, copiilor sub trei ani. 102. HELIO- (cf. gr. helios „soare") o Element de compunere, care introduce referirei la soare. Heliofilie ; Helioiobie(F); Heiler-Weygand(B); Helmholtz H.L.F. Hel/317 103. HELIOFILIE (cf. helio- ; gr. phiiein „a iubi“) ® Atracţie deosebit de puternică faţă de soare, ca simbol ai puterii, vitalităţii, virilităţii. Simbolul este originar în cultura popoarelor antice (egiptenii, asiro-babilonienn, grecii etc.), pentru care soarele reprezenta principiu! fecundităţii pămîntului, factor esenţial pentru menţinerea vitalităţi? u.nui popor, în optica psihanalitică, heliofiIia este asimilată cu atracţia faţă de virilitate. în psihopatologie, heliofilia poate apărea în sindromul maniacal (în care bolnavul, în exuberanţa sa, este atras de tot ceea ce este viaţă sau dătător de viaţă), în cazul unor structuri dizarmonice isterice (unde ar reprezenta atracţia către virilitate, către autoritatea care oferă ocrotire, protecţie). 104. HELIOFOBIE(F) (cf. helio-; gr. phobos „frică") • Teamă patologică faţă de soare şi de lumina lui. Trebuie diferenţiată de fotofobie, care nu reprezintă o teamă patologică (fobică), ci o intolerantă faţă de lumină (-*■ FOTOFOBIE). Interpretarea psihanalitică a heliofobiei se referă îa frica de autoritate, de tată, de virilitate ; în această interpretare, soarele este considerat ca reprezentînd, pentru subiecţi, principiul vital al forţei, al virilităţii. Heliofobu poate apărea în nevroza ohsesivo-fobică, în schizofrenie (dar nu ca fobie propriu-zisă, ci cu o motivaţie bizară, incomprehensibilă anturajului, ţinînd de simbolistica valorică proprie a subiectului). 105. HELIOTERAPîE (cf. helio-; gr. thero-peia „tratament") • Metodă cu utilizare largă în domeniul medicinii, contraindicată însă în psihiatrie, atît pentru nevroze, cît şi pentru psihoze, practicarea ei, totală sau parţială, atît la munte, cît şi la mare, fiind absolut nefavorabilă acestui gen de afecţiuni. 106. HELLER-WEYGAND(B) boală - sin. DEMENŢI A INFANTI LIS ; DEMENTIA PRAE-COCISSIMA; PHRENASTENIA PARETiCO-APHASICA-TARDA ; SCHIZOFRENIA INFAN-TILIS • Formă de demenţă precoce a copilului, de etiologic încă necunoscută, descrisă de HELLER (1908) şi confirmată ulterior de WEYGAND. Primele simptome se manifestă la vîrstă de 3—4 ani, fiind uneori precedate de un puseu febril ; ulterior, se instalează tulburări de vorbire (parafrazîe, afazie amnestică, neologisme, perssveraţie, ecolalie, sărăcirea treptată a vocabularului pînă la mutism total), agitaţie psihomotorie, tulburări de comportament de tip disforic, crize epileptiforme (uneori), demenţă progresivă. Auzul muzica! persistă un timp mai îndelungat decît limbajul. Evoluţia progresează rapid spre agravare (nivel de idioţie completă, în ciuda unei expresii inteligente a feţei). Nu există tratament eficace. 107. HELMHOLTZ Hermann Ludwig Fer- dinand (1821 —1894) • Medic şi fizician german, profesor de patologie şi fiziologie ia Kd~ nigsberg (1849 — 1856), Heidelberg (1856-1871) şi la Universitatea din Berlin (al cărei rector este ales în 1877). *Se înscrie în istoria ştiinţei şi ca unul dintre întemeietorii biofizicii şi psihometriei. Spirit enciclopedist, s-a preocupat de domenii dintre ceîe mai variate ale fizicii : fizica fluidelor, electrodinamica, optica (în 1851, inventează oftalmograful pentru examinarea globului ocular şi a fundului de ochi), acustica (inventează rezonatorul acustic care îi poartă numele, întreprinde studii complexe asupra audiţiei şi muzicii), psihologiei şi neurologiei : conductibilitatea nervoasă şi psiho- metria (realizează primul studiu asupra timpului de reacţie, prin experimente cu miograful, calculînd viteza de transmisie a impulsurilor nervoase între 50 — 100 m/s), psihologia vederii ţi audiţiei (în lucrarea „Handbuch der physiolo-gischen Optilc", 1867, elaborează teoria vederii cromatice Yong-Helmholtz, iar în „Die Lehre von den Tonempfindungen,,( 1863., 318/Hel Helogaphen(M); Hematofobie^); Hematom cerebral fundamentează teoria despre armonie). Tot HELMHOLTZ a fundamentat matematic principiul conservării energiei (1847), pe care l-a aplicat în domeniul biologiei, contribuind, alături de BROCKE şi RAYMOND, la înfrîn-gerea vitalismului, şi a demonstrat aplicabilitatea principiului minimei acţiuni la fenomenele nemecanice. Alte lucrări fundamentale : „Despre vederea omului" (1855), „Faptele despre percepţie" (1879), „Scrieri de teoria cunoaşterii" (postum, 1921). 108. HELOGAPHEN(M> R.F.G. - DO' Clordiazepoxid © Tranchilizant, derivat benzo-diazepinic de tip 7-clor-2-metilamino-5-fenil-3H-1,4-benzodiazepină-4-oxid, cu acţiune anxio- 1 itică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă ; nu ■are efect hipnotic, fiind unul din cele mai răspîndite tranchilizante de zi. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NAPO-TON(M). 109. HEM-, HEMATO-, HEMO- (cf. gr. haima, haimatos „sînge") ® Element de compunere, care introduce referirea la sînge. 110. HEMATOFOBÎE(F) (cf. hemato- ; gr. phobos „frică") © Frică patologjcă, nejustificată, de sînge (propriu sau străin). în marea majoritate a cazurilor, şi mai ales cînd este izolată, această fobie nu are semnificaţie patologică. Poate fi însă întîlnită complementar în uneie tablouri clinice, atît în sfera nevrozelor obse-sionale, fobice şi isterice, cît şi a psihozelor (schizofrenie). 111. HEMATOM CEREBRAL (cf.gr. haima) • Colecţie limitată de sînge, localizată intracranian, care se întîlneşte, cel mai frec- hemai om cimiAM Ep'mm vent, consecutiv traumatismelor craniocere-brale, urmate de malformaţii vasculare cerebrale, în hipertensiunea arterială, arterioscle-roza cerebrală, arterita luetică. Ca localizare, hematomul poate fi : • extern — subperiostic ; • intern — extradural — subdural — intraparenchimatos. Manifestările clinice sînt determinate de localizare, putîndu-se instala insidios, cu pro-droame în care sînt prezente cefalee, ameţeli, sau brusc, prin comă. Tulburările neurologice sînt pe prim plan în aproape toate situaţiile, în hematomul extradural, forma supraacută — coma, midriaza bilaterală şi rigiditatea decere-brată — se instalează rapid, în timp ce în forma acută şi subacută, evoluţia se realizează în doi timpi, separaţi de un interval liber, primul timp fiind marcat de pierderea conştienţei şi de semne neurologice de localizare, iar al doilea timp de agravarea simptomatologiei precedente şi instalarea comei. în forma cronică a hematomului extradural, manifestările neurologice şi modificările cantitative ale stării de conştienţă se instalează după o perioadă de timp care variază între 1—6 săptămîni. Tabloul clinic se instalează la fel de tardiv şi în forma încapsulată, cronică, a hematomului subdural, cînd semnele de hipertensiune intra-craniană sînt însoţite de crize de epilepsie şi de fenomene de mutism akinetic. Cînd hematomul este iocalizat intracerebral, semnelor de debut (cefalee, vertij, tulburări de vorbire, crize epileptice) li se adaugă, în perioada de stare, semne de hipertensiune intracraniană, semne meningeafe, tulburări psihice întîlnite în sindroame de tip frontal, parietal, In funcţie de localizare?, hematomului. Dintre examenele paracfinice, cele radio-iogice au o deosebită importanţă pentru diagnostic şi localizare, începînd cu radiografiile simple, pînă ia pneumoencefalografii şi angio- - Ewocmm grafii cerebrale, intervenţia chirurgicală se impune ca singura soluţie salvatoare, în condiţiile aplicării ei în timp util, situaţie pe care psihiatrul nu trebuie să o omită din inventarul său cazuistic. Hemeraîonie ; Hemiacromatopsie ; Hemlagnozie ; Hemialgie ; Hemianestezie Hem/319 112. HEMERAFONIE (cf. gr. hemera „zi"; cphonia „imposibilitate de a vorbi") • Mutism funcţional, care se poate manifesta seara şi noaptea, la subiecţi marcaţi şi de aite tulburări de tip isteric. 113. HEMERALOPIE (cf. gr. hemera ; alacs „orb“ ; ops „vedere") • Insuficienţă a adaptării vizuale, în condiţiile unei scăderi a intensităţii luminoase. Hemeralopia nu este o afecţiune în sine, ci doar un simptom ale cărui circumstanţe de apariţie pot fi, după BIAIS şi SARAUX, următoarele : • avitaminoza A (simptom precoce) ; # anomaliile funcţionale retiniene (este simptomul fundamental al aşa numitei hemeralopii esenţiale şi al bolii Oguchi) ; * degenerescenţele corioretiniene (hemeralopia este un semn clasic al retiniţei pigmentare). De asemenea, în miopie se notează un grad de hemeralopie proporţional cu gradul de afectare ccroî-diană; © pseuodeogenerescenţele corioretiniene (hemeralopia este în aceste cazuri secundară şi nu preexistentă, ca în adevăratele degenerescenţe) ; $ afecţiuni oculare diverse (glaucom, diferite retinopatii, dezlipiri de retină). Psihiatria este interesată nu atît în diagnosticarea circumstanţelor etiologice variate (care însă nu pot fi ignorate), cît în diferenţierea’ (relativ complicată) a hemeralcpiiScr „funcţionales", simultane sau chiar delirante. Acest lucru poate fi evidenţiat cu ajutorul adopto-metriei, care stabileşte curba de adaptare (aceasta neputînd fi trucată). 114. HEMI- (cf. gr. hemI „jumătate") 0 Element de compunere, care introduce sensul de jumătate (a unei părţi, a unui fenomen etc.). 115. HEMIACROMATOFSIE (cf. hemi- ; gr. o- ; chroma „culoare" ; ops „vedere") • Pierderea simţului cromatic, într-o jumătate sau in jumătăţile corespondente ale cîmpului vizual. Importantă în diagnosticul diferenţial al manifestărilor funcţionale. 116. HEMIAGEUZIE (cf. hemi-; gr. a-; geusis „gust") & Pierderea simţului gustativ, pentru o jumătate a limbii. în cazul în care este interesată jumătatea sagitală, semnul evidenţiază o manifestare cert funcţională; în cazul în care jumătatea este cea longitudinală, se pune problema diagnosticului diferenţial. 117. HEMIAGNOZIE (cf. hemi-; gr. a-; gnosis „cunoaştere") e Tip de agnozie net limitată la una din jumătăţile corpului. Impor- tantă pentru diagnosticul dfferenţial al manifestărilor funcţionale, unde prezenţa tulburării nu respectă „împărţirea** anatomică. 118. HEMIALEXIE (cf. hemi-; gr. o-; lexis „cuvînt") -*• ALEXIE. 119. HEMIALGIE (cf. hemi-; gr. algos. „durere") © Durere ce interesează o singură porţiune sau un segment din corp, mai rar o jumătate. Utilă în diagnosticul diferenţial al manifestărilor funcţionale. 120. HEMIAMBLIOP1E (cf. hemi-; gr. am- blys „slab, slăbit" ; ops „vedere") — sin. HEMI- ANOPIE HEMIANOPSIE. 121. HEMIANALGEZIE (cf. hemi-; gr. o/n/-; algos „durere") ® Lipsa sensibilităţii dureroase pe o jumătate de corp, cu conservarea celorlalte tipuri de sensibilitate (tactilă, termică, discriminatorie). Poate fi întîlnită. în sindroame neurologice ; alteori, este o manifestare de tip isteric. 122. HEMIANESTEZIE (cf. hemi- ; gr. o/n/- ; aisthesis „senzaţie") • Pierdere a sensibilităţii unei jumătăţi de corp. Posibilă manifestare de tip isteric, este determinată mai frecvent de leziuni neurologice şi se poate asocia cu hemi-asomatognozia. 123. HEMIANGIOBLASTOM CUSHING (cf. hemi- ; gr. angeion „recipient, vas" ; blastos „mugur, germen") — sin. ANGIOFACOMA-TOZĂ RETINO-CEREBELOASĂ; ANGIOMA-TOZĂ CEREBRO-RETINIANĂ; ANGIOMA-TOZA RETINEI ; ANGIOMATOZĂ RETINO-CEREBELOASĂ ; ANGIORETICULOM ROU-SSY-OTERLING ; Hi PPEL-CZERMAK£S) sindrom HiPPEL-LINDAU(B) boală. 320/Hem Hemtanopsice(îl) ; Hemianopsie 124. HEMIANOPSlCE(H) halucinaţii (cf. hc-■mi- ; gr. o/n/- ; ops „vedere") • Tulburări productive de percepţie, care apar numai într-o iumătate (dreapta sau stînga) a cîmpului vizual ~+ HALUCINAŢII. Acest tip de halucinaţii j fost descris de către MORSIER. 125. HEMIANOPSIE (cf. hemi-; gr. c/n/- ; ops) - Sin. HEM1AMBLIOPJE o Pierderea vederii pentru o jumătate din cîmpul vizual (omonimă sau heteronimă) al fiecărui ochi. fn funcţie de localizarea leziunii la nivelul căii şi tractului optic, hemianopsiile sînt : $ binazală — pierdere a vederii în jumătatea internă (nazală) a cîmpuriior vizuale, datorită leziunii fibrelor temporale la periferia chiasmei optice sau a bandelete-lor. Apare. relativ rar în arahnoidita optochiasmatică, scleroza carotidiană, tumori ale ventriculului III ; © bitemporală — pierdere a vederii în jumătatea externă (temporală) a ambelor cîmpuri vizuale, rezultată în urma lezării fibrelor optice nazale, la nivelul încrucişării acestora în chiasma optică. Este întîlnită frecvent în tumorile hipofizare ; © dublă — bolnavul vede „ca şi cum ar privi prin două ţevi de puşcă" ; este păstrată • omonimă — pierderea vederii în cîmpul nazal al unui ochi şi temporal al celuilalt ochi ; se datorează lezării la nivel post-chiasmatic (deci după încrucişarea fibrelor optice nazale), prin leziuni !a nivelul bandeletelor optice, a radiaţiilor optice sau corticale. Este cea mai frecventă hemianopsie întîlnită, a cărei cauză este, ce! mai adesea, un accident vascular cerebral, urmat de tumori cerebrale, traumatisme etc. ; • în pătrar — pierderea vederii într-un pătrar al cîmpului vizual, ca urmare a lezării fibrelor optice la nivelul radiaţiilor optice sau la una din bazele scizuriî cal car ie ne ; • laterală omonimă calitativă — modificări ale capacităţii de percepere a forme* sau a culorii obiectelor, datorită unor leziuni la nivelul zonei de proiecţie occipitală ; « orizontală — pierderea vederii în jumătatea superioară sau inferioară a cîmpului vizual, prin lezarea benzii inferioare; respectiv superioare a ariilor striate, este extrem de rar întîlnită. horm^r v corrjrjen-j numii vederea maculară bilaterală. Leziunea este situată la nivelul lobilor occipitali, prin procese vasculare sau prolife-rative ; se evidenţiază prin examen campimetrlc ; Toate aceste elemente sînt utile în diagnosticul diferenţial al „bemianopsiilor funcţionale", care nu se pot încadra, prin simptomatologia subiectivă descrisă, în nici unul dintre tipurile de hemianopsie descrise mai sus. Hemiasomatognozie inconştienţa ; Hemibqlism ; Hemicranie ; Hemiopie Hem/321 126. HEMIASOMATOGNOZIE INCONŞTIENTĂ (cf. hemi- ; gr. a- ; soma „corp“ ; gnosis „cunoaştere*') — sin. ANOZOD1AFORIE ® indiferenţa subiectului faţă de boala sa, ia care uneori se adaugă o stare euforică paradoxală. Anozodiaforia face parte din tulburarea de schemă corporală (asomatognozia), manifes-tîndu-se, în cazul hemipîegicilor, sub forma ignorării părţii paralizate. Ei îşi neglijează această jumătate de corp, fără să intervină sentimentul amputării ; subiectul nu-şi acoperă membrele din această parte a corpului, nu-şi bărbiereşte jumătatea feţei etc. Expresia facială este inadecvată. Tulburarea poate persista cîteva zile, pînă la cîteva săptămîni, avînd totuşi tendinţă de dispariţie. Este însoţită de alte simptome, a căror existenţă sem- o leziune parietală (anozognozia pentru hem-'plegie, apraxia constructivă, apraxia de .'"acare, astereognozia, agnozia spaţială uni-site ală). în producerea ei, sînt incriminate diverse tulburări : modificări ale sensibilităţii, alterări vesti bulare, opticomotorii, spaţiale, praxice, psihice, legate de funcţionarea regiunii parietale a emisferului drept. De obicei, apare în forma pură, mai rar izolată, avînd semnificaţia unui deficit neurologic focal ; cel mai frecvent apare în contextul unor tulburări globale afazo-apraxo-agnozice şi psihice, care recunosc leziuni cerebrale difuze de tip abiotrofic demenţial, pătrunzînd în patologie la intersecţia neurologiei cu psihiatria. 127. HEM1ATROFIE CEREBRALĂ (cf. hemi-; gr. atrophia „lipsă de hrană“) —> SCOB(B) boala. 128. HEMIBALISM (cf. hemi-; gr. ballismos „dans") - sin. SINDROMUL CORPULUI LUI LUYS • Tip de hiperkinezie caracterizat prin bruscheţe, discordanţă, amplitudine şi frecvenţă mare, apărute la extremităţile proximale ale membrelor de pe aceeaşi parte a corpului, însoţite de mişcări de torsiune si rotaţie homolaterale ale corpului. Mişcările involuntare sînt lipsite de scop, apărînd în e c;usivitate în stare de veghe şi epuizînd cc^avul. Hemibalismul este determinat de leziunea corpului iui Luys, contralateral sau la nivelul conexiunilor acestuia. Etiologia cea mai frecventă este cea vasculară, dar sînt incriminate şi cauze tumorale, abcese, traumatisme, starea de poststereo-ataxie talamică, boala Parkinson. 129. HEM1BULB(S) sindrom ^ BABIN- S K!-NAGEOTTE(S) sindrom. 130. HEMICRANIE (cf. hemi-; gr. kranion „craniu") • Durere localizată la nivelul unei jumătăţi a craniului. Este un simptom întîlnit cel mai frecvent în migrenă, unde se adaugă senzaţia de greaţă, fotofobie, hiperestezie senzorială, dar şi în cefaleea de origine vasculară. Alte condiţii etiopatogenice, cum sînt procesele inflamatorii sau tumorale de la nivelul sistemului nervos central, pot cuprinde hemi-cranii în tabloul lor clinic, dar prezenţa lor nu are caracter patognomonic. 131 . HEMIMIMIE (cf. hemi-: gr. mimos „imitaţie") • Modificare unilaterală amimiei, realizînd o diferenţiere netă de expresivitate ; poate fi semnul unei suferinţe organice sau psihice (confuzie, schizofrenie, demenţe, encefalopatii) . 132. HEMINEURIN(M) Argentina, Australia, Elveţia, Franţa — DCI Clometiazol • Tranchilizant, sedativ anxiolitic nespecific ; este un derivat esterificat al vitaminei Blf de tip 5-(2-cioroetil)-4-meti!tiazol, indicat în deli-rium tremens, agitaţie psihomotorie, depresii de intensitate nevrotică, epilepsie (perioada i ntercr i ti că). Efectele secundare sînt practic nule; are o singură contraindicaţie majoră: intoxicaţia acută cu barbiturice (prin cumularea efectelor). 133. H EMIN E VRIN( M) Anglia, Danemarca, Finlanda, Iugoslavia, Suedia — DCI Clometiazol S-^' HEMINEUR!N(M). 134. HEMIOPIE (cf. hemi- ; gr. ops „vedere") • Defect al vederii binoculare, constînd din restrîngerea vederii părţii laterale a cîmpului vizual ; poate fi expresia unor leziuni periferice (retiniene sau centrale — aria optică), dar şi a nevrozei isterice, unde nu ridică probleme de diferenţiere. 135. HEMIPARESTEZIE (cf. hemi- ; gr. para- „pe lîngă" ; aisthesis „senzaţie") • Tip particular: de parestezie, cu localizare la una dintre jumătăţile corpului. în marea majoritate a cazurilor, este o manifestare de tip funcţional. 136. HEMIPARKINSONISM (cf. hemi-; Parkinson) • Sindrom parkinsonian, cu localizare la una dintre jumătăţile corpului. Expresie 21 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 322/Hem Hemiplegie : problemele bolnavului, reacţia familiei de debut a bolii Parkinson sau a unor tumori cerebrale ; nu este niciodată o consecinţă a tratamentului neuroleptic. 137. HEMIPLEGIE (cf. hemi-; gr. plege „lovitură'1) • Paralizie a unei jumătăţi a corpului. Efectele psihice ale deficitului motor nu sînt numai cele generate în mod firesc de această afecţiune, ci sînt amplificate, infirmi-zarea unui individ pînă atunci normal producînd o „mutaţie“ cu consecinţe nefaste asupra întregii sale existenţe. Importanţa răsunetului pe care îl are asupra psihismului apariţia hemiplegiei este dependentă de o varietate de factori, între care pe primul plan trebuie menţionată personalitatea premorbidă a subiectului. De multe ori o personalitate, care pînă în momentul producerii accidentului părea echilibrată, se poate revela în momentul apariţiei deficitului motor, drept o personalitate nevrotică, ce nu a avut însă ocazia de a se decompensa. Personalitatea nevrotică se va „abandona“ medicului şi cadrelor medii, aşteptînd de la aceştia rezolvarea integrală a reeducării şi recuperării sale, nedepunînd nici un efort pentru reuşită (de multe ori, tocmai acest abandon constituie cauza nereuşitei). Trebuie luată în considerare, de asemenea, modalitatea de instalare a hemiplegiei. Atunci cînd aceasta se instalează progresiv, de-a lungul unei perioade mai lungi, există posibilitatea apariţiei unei adaptări la boală. Producerea brutală a unui accident cerebral, cu instalarea rapidă a hemiplegiei, frustrează subiectul de această posibilitate de adaptare, determinînd o traumă psihică puternică, în momentul în care individul (de obicei, hiperactiv) devine practic un infirm, dependent de cei din jur. Indiferent care ar fi modul de instalare şi cauza hemiplegiei, aceasta este însoţită întotdeauna de un complex de semne psihopatologice, care sînt rezultatul direct al leziunii. Astfel, producerea leziunii în emisfera dominantă determină afazie?, modificări gnozice şi praxice, modificări de schemă corporală. Leziunea ernisferului minor determină tulburări somatognozice cu anosognozie, hemiaso-matognozie, dezorientare spaţială, dispraxie, diminuarea performanţelor intelectuale (prin-tr-o dezorganizare globală a integrăfii), modificări afective, cu apariţia impulsivităţii, perturbarea răsunetului emoţional, labilitate afectivă şi, mai ales, anxietate. Odată instalat deficitul motor, bolnavul se vede rupt pentru totdeauna de viaţa normală de pînă atunci, devine dependent de ceilalţi, este lipsit de „libertatea" ortostatismului, prehensiunii, autoservirii, autoîngrijirii. Incapabil uneori de a face cele mai simple şi mai necesare gesturi, bolnavului hemiplegie îi trebuie un efort voliţional deosebit pentru a se adapta noi'* situaţii, mai ales atunci cînd ea este ireversibilă. Este inerentă apariţia sentimentului de inutilitate, de neîncredere în viitor şi regret faţă de trecut, care generează o anxietate cu manifestări multiple şi grade diverse de intensitate. Rememorarea dureroasă a trecutului, ca şi trăirea la fel de dureroasă a prezentului (inutilitate profesională, familială etc.), pot fi agravate de atitudinea plină de regret, compasiunea şi mila exagerată a anturajului. Hemiplegia are deci răsunet nu numai asupra psihicului bolnavului, ci şi asupra psihicului anturajului şi familiei, de multe ori, de atitudinea acestora depinzînd în mare parte reuşita tratamentului de recuperare şi revalorizare socială şi familială a hemiplegicului. Brutalitatea instalării simptomatologiei (uneori în plină stare de sănătate) creează un sentiment de nesiguranţă continuă, sporit de posibilitatea apariţiei unui nou accident, care îl terorizează; pe bolnav, antrenînd refuzul de a mai continua, o astfel de viaţă, concretizat prin lipsa oricărui efort de voinţă necesar reeducării, cu manifestarea tendinţei spre pasivitate, apatie. Situaţia inversă — de a lupta cu boala, de a reduce handicapul infirmizant — este mult mai rară, ea apărînd, de obicei, la indivizi care în perioada anterioară bolii au fost hiper-activi, cu trăsături volitive puternice. în situaţii extreme se poate ajunge pînă la negarea bolii* reacţia normală constînd însă într-o adaptare cît mai adecvată a bolnavul'ui hemiplegie la noul mod de viaţă, în conformitate cu posibilităţile sale. Dacă la început reacţia familiei este de compătimire şi îngrijire exagerată, favori-zînd regresia bolnavului la un statut de dependenţă, ulterior membrii familiei vor fi copleşiţi de situaţia creată de infirm (atrăgînd şi complicaţii materiale, uneori imobilizarea unui alt membru al familiei pentru îngrijirea bolnavului), ceea ce produce o tensiune negativă* cu reprecusiuni asupra bolnavului. Acesta* datorită hiperesteziei sate afective, poate reacţiona cverulent, violent, uneori cu o revoltă ce capătă caractere infantile ; „foamea afectiva1* îl va determina să solicite, excesiv şi obositor* dovezi de dragoste şi înţelegere, prin rugăminţi, reproşuri, uneori agresivitate, devenind pentru familie „un nou membru“, total diferit de cei care a fost înaintea bolii. Labilitatea afectivă favorizează treceri brutale (obositoare şi alarmante pentru anturaj) de la depresia cea mai adîncă la un optimism exagerat şi nejustificat, apoi la refuzul contactului cu anturajul. Această închidere în sine poate fi însoţită de o negare a bolii sau de un refugiu imaginar într-un trecut înfrumuseţat. Există Hemiplegie : recuperare ; Hemithiamin în infirmitatea ior, mulţumiţi de beneficiile secundare pe care aceasta le aduce şi refuzînd pentru acest motiv să facă eforturi de recuperare. Tabloul clinic include aspecte polimorfe, de la tulburări nevrotice minore, pînă la sindroame confuzionale şi demenţiale, intensitatea şi evoluţia semnelor psihice fiind în directă relaţie cu modul de evoluţie şi Hemiplegie de origine cerebrala A - Leziunea care a determinat hemiplegia ; B şi D - Zonele afectate .(paralizate); Er F, O - Sediul hemoragiei ; H şi 1 — Sediul ramolismentului. Depăşind cadrul strict medical, prin implicaţiile psihologice şi sociale deosebite, recuperarea bolnavului hemiplegie nu înseamnă deci numai reeducarea handicapului motor, ci şi revalorizarea psihosociologică a individului. 133. HEM!THIAM|N ar la om). Din punctul de vedere al funcţionalităţii gonadelor, hermafroditismul poate fi : • funcţional, cînd ambele gonade s:nt funcţionale, sexul fiind stabilit prin educaţie, în sensul celui conferit de actele de stare civilă ; • nefuncţională, cînd temporar sau per- . manent, funcţionează numai una dintre' gonade. în cazul în care organismul este inundat de hormoni caracteristici sexului opus, secretaţi de tumori masculinizante ale ovarului sau de tumori feminizante ale testiculelor, manifestările psihopatologice sînt minore, însuşi BLEULER (1954) contestînd -autenticitatea „organicităţii" acestei psihopatologii. TuiDură-riIe induse de această producţie hormonală 326/Her Herman (s) ; Hermeneutică ; Hermoiepsin(M) aberantă determină modificări aie sexualităţii, în sensul creşterii ei ia femeile cu tumori ma:culinizante, concomitent cu labilitate afectivă, tulburări minore de comportament, ic ° aceste" modificări fiind inconstante şi t c cgnomonice. ) ifroditismu! psi hosexual denumeşte tuI- l . ea comportamentul sexual determinată de coexistenţa, la aceiaşi individ, a hetero-ş homosexualităţii. 1 — 3. HERMAN(S’ sindrom • Complex s ""clomatic neuropsihic care apare la un interval semnificativ (de regulă, 2 — 3 ani) de ia un traumatism craniocerebra! grav. Se caracterizează prin următoarele simptome : • tulburări neurovasculare generalizate (cia-noză mar'moreană a tegumentelor, angio-encefalopatie progresivă) ; • tulburări piramidale şi extrapiramidale (inclusiv tulburări de vorbire) ; • dezvoltarea unui sindrom deteriorativ, care evoluează către demenţiere profundă ; • crize epileptiforme. in patogenia sindromului, se pare că o importanţă decisivă o are lezarea centrilor vasomotori ai encefalului, tradusă prin dezordinea lor funcţională. Anatomopatologe, se poate evidenţia, în encefal, dilatarea ar erelor şi arteriolelor cerebrale, multiple tromboze vasculare, focare de ramolire şi de demielini-zare in substanţa albă, proliferarea adventicei si glioză periarterială. A fost descris de E. 1. HERMAN, în 1937. 149. HERMENEUTICA (cf. gr. hermeneuein „a interpreta") O Denumire tradiţională pentru arta descifrării interpretative a textelor eso-terice păstrate din vechime, cărora li se atribuie o semnificaţie ascunsă de vălul derutant al unu: limbaj criptic, menit să-i ţină la distanţă pe Drofani. în filozofia modernă, în'cepînd cu SCH LEIERMACHER, hermeneutica se constituie ca teorie a interpretării valorilor spirituale, vizînd revelarea, prin comprehensiune, a mesajului lor originar, în profunzimile viziunii despre lume a unei comunităţi istorice. Mai multe orientări din gîndirea contemporană utilizează tehnici şi metodologii hermeneutice, în măsura în care îşi propun un demers interpretativ de descifrare a unui dat considerat în sine ambiguu, incifrat, purtînd sub o aparenţă faptică un mesaj simbolic. in psihanaliză sau în analiza structurală, fenomenele date experienţei sînt investigate her-meneutic prin decodificarea şi interpretarea lor ca semne sau simboluri ale unor temeiuri ab’sale, inconştiente, ce nu se dezvăluie niciodată conştiinţei decît în modalităţi aluzive, încifrate. îndeosebi fenomenologia existenţialistă (H EIDEGGER, JASPERS, SARTRE, GADAMMER, RICOEUR) recurge la hermeneutică, abordînd situaţiile cardinale din existenţa umană drept „semne" ale unor semnificaţii ontologice, descifrabile prin meditaţie filozofică, orientată intuitiv spre o „comprehensiune1' (în sens dithleyan) opusă exactităţii mărginite a neopozitivismului. Descifrarea hermeneutică a fenomenelor umane susceptibile de interpretare simbolică se deosebeşte esenţial de analiza obiectivă a fenomenelor naturale. 150. HERMOLEPSlN{ Suedia - DCi Corbamazepina • Psihotrop, derivat iminostii-benic de tip 5H-dibenz/b,f/azepină-5-carboxa- \6y»/Qj co-hh2 midă, cu acţiune anticonvulsivantă, antidepresivă, antiaiergică, avînd indicaţii în consecinţă, în cazul tratamentelor îndelungate, necesită control hematologic (agranulocitoză). Nu se asociază cu IMAO şi nu se administrează în sarcină. 151 . HEROINĂ HEROINOMANIE (fr. he-roîne) • Heroinomania este una dintre cele mai răspîndite toxicomanii, meritîndu-şi numele de flagei internaţional, pentru a cărui stăvilire se cheltuiesc importante forţe umane şi materiale. Regină neîncoronată a drogurilor, heroina se regăseşte sub forme de prezentare diverse : cea mai comercializată dintre toate este pulberea (de obicei, albă), cea mai rafinată fiind cea de origine europeană ; heroina orientală este comercializată sub forma unor cristale asemănătoare celor de ivoriu; cea mexicană este mai închisă la culoare şi granulată. Pe piaţa occidentală, circulă ilicit patru sortimente de heroină, cu puritate diferită : • heroineie 1 şi 2, puţin căutate, datorită purităţii reduse ; • heroina 3, cu o puritate de 60% (între 35 — 90%), denumită „Hong Kong Rocks" (pietre de Hong Kong), „Brown Sugar" (zahăr maro), „Vogelfutter" (hrană pentru păsări) ; • heroina 4, cu puritate de 95%. Ce! mai frecvent mod de utilizare (preferat pentru efectul rapid) este cel injectabil intravenos ; mai rar, se recurge la prizare sau la fumarea de ţigarete. Mai puţin hipnotică decît morfina, este de cinci ori mai activă şi mai toxică decît aceasta Heroină/Heroincmanie ; Herpes, encefalită herpetică Her/327 avînd o mai bună penetrabilitate prin bariera hematoencefalică. Acţiunea analgezică o depăşeşte cu mult pe cea a morfinei. Aceste caracteristici conferă apariţia obişnuinţei Ia heroină numai după 2 — 3 injecţii. Heroina este toxică chiar şi pentru clinii dresaţi în scopul descoperirii drogului după miros ; instalarea rapidă a dependenţei faţă de heroină determină moartea animalelor prin „supradozare", în cel mult un an. Pentru a potenţa efectele heroinei, traficanţii îi adaugă stricnină, obţinîndu-se un amestec nu de puţine ori mortal pentru toxicomani. Aşa cum se obişnuieşte cu cele mai multe droguri, heroina este „deghizată" în amestecuri cu lactoză, zahăr pudră, lapte praf, alte ingrediente. Heroina a fost sintetizată pentru prima dată în 1890 şi a început să fie comercializată în 1898. La început, pînă la depistarea efectelor ei catastrofale, heroina a fost folosită ca „valoros“ medicament antitusiv şi ca substitut în sevrajul morfinomanilor. Toxicomania cu heroină a debutat la începutul secolului în S.U.A., de unde a început să se răspîndească în Europa, fiind cunoscută sub numele de „ boala americană". Heroina „cucereşte" definitiv Europa occidentală în timpul şi după cel de-al doilea război mondial. Traficul ei aduce după sine nu numai consecinţele dezastruoase ale toxicomaniei, ci şi un val de criminalitate, acte antisociale (crimin-alitatea legata de droguri reprezintă, Ia Amsterdam, aproximativ 90% din totalul actelor delictuale). Producţia de heroină se realizează în exclusivitate în laboratoare clandestine. Folosind calea intravenoasă de administrare a drogului, heroinomanii obţin rapid acel „flash", constînd dintr-o senzaţie psihică şi fizică de bine, de fericire, asemănătoare unui „orgasm fizic şi psihic". Spre deosebire de morfină şi opium, acest „flash" heroinic nu este acompaniat de somnolenţă. Efectele psihofizice sînt asemănătoare cu cele provocate de morfină, dar se produc într-un timp mult mai scurt. Sevrajul se caracterizează prin anxietate somatizată, mai ales la nivelul aparatului respirator. Supradozajul (considerîndu-se doza toxică 2 cg pentru un subiect care foloseşte pentru prima dată heroina) se produce mai ales în cazul folosirii intravenoase. Fazele intoxicaţiei acute şi cronice sînt aceleaşi ca şi în cazul morfinomaniei, cu singura deosebire că, în cazul intoxicaţiei cu heroină, acestea se succedă mult mai rapid, moartea subită nefiind rară. Printre multiplele consecinţe nefaste determinate de heroinomanie, se numără nefro-patiile cu prognostic sever, endocarditele, septicemiile (cu punctul de plecare al infec- ţiei încă de la locul injectării), sindromul ame-noree-galactoree prin blocaj hipotalamo-hipo-fizo-ovarian. Cele mai grave accidente în timpul administrării se produc la nivel bulbar, cu perturbarea funcţionalităţii cardio-respiratorii (sufocare, cianoză etc.). Heroina are şi acţiune convulsivantă. Afectînd produsul de concepţie, heroinomania este cauza multor avorturi, naşteri premature, malformaţii fetale multiple, creşterii riscului obstetrica! prin toxemie, hematoame retroplacentare. Heroinomanii pot fi uşor recunoscuţi prin modificările care apar la nivelul venelor folosite pentru administrarea toxicului (venele dev#i indurate, tegumentele, la început roşii, capătă ulterior culoare violacee, apoi maronie). Sevrajul presupune instalarea rapidă a semnelor caracteristice tuturor opiaceelor. Cura de dezintoxicare se face în condiţii de izolare, fie prin metoda substituţiei, fie prin suprimarea brutală sau progresivă a drogului —»• TOXICOMANII, OPIACEE. 152. HERPES, ENCEFALITĂ HERPETICĂ (cf. gr. herpes „spuzeală") • Grupul virusurilor herpetice conţine : • herpes virus hominis (tip 1 şi tip 2), care produce encefalita herpetică (tipul 2 Ia sugari, tipul 1 la adulţi) ; • herpes virus simiae (virus herpetic 3), care produce encefalita herpetică jâ ; • virusul citomegatic, care produce encefalita citomegalică ; • virusul Epstein-Barr, care produce encefalita cu virus EP. Encefalita herpetică este una dintre cele mal frecvente encefalite grave ale adultului. De obicei, infecţia are o localizare cutanec-mucoasă sau este inaparentă. Localizările multiple sînt posibile, dar rare. Encefalita afectează lobul tempor'o-parietal, avînd deseori pe plan clinic, manifestări pseudotumorale. Ea debutează lent cu cefalee, febră, vărsături, convulsii, modificarea stării de conştiinţă, sau insidios, cu apariţia incoerenţei, bulimiei, sindromului Korsakov. Datorită localizării, pot apărea frecvent crize olfactive temporale, „dreamy state", afazie şi hemianopsie omonimă. Lichidul cefalorahidian este, de obicei, normal sau, mai rar, modifica^ nespecific. Virusul poate fi evidenţiat în ţesutul cerebral prin imunofluorescenţă (la cîteva ore de la infectare). Examenul histologic relevă incluzii intranucleare de tip A. Cowdry, „lacuri" de hematii (F. CĂRUNTU şi V. CĂRUNTU). Evoluţia encefalitei herpetice este extrem de gravă, frecvent spre exitus, supravieţuitorii rămînînd cu sechele manifestate Ia nivel mnezo-prosexic, afectiv şi comportamental. 328/Her Herphona;(*1); Horpin Theodore ; Herzbase^1 ( ; Hesnard Angelo Tratamentul constă în terapl3 antivirală : idoxuridină (extrem de toxică) şi citozin-araoinozida. 53. HERPHON AL( vii R.D.G , - DC! Tri- m re vina • Antidepresiv timoleptic, derivat ch3 di benzazepinic cu o structură chimică originală — un hibrid între imipramină şi ievo-mepromazină (catena laterală), de tip 5-/3-(di-metilamino)-2-metilpropi!/-10l11-dihidro-5H-di-benz/b,f/azepină, cu acţiune timoleptică, an-xioiitică şi uşor sedativă. Indicaţia majoră o constituie depresiile de intensitate nevrotică, în cazul dozelor mai mari pot apărea însă efecte secundare atît specifice antidepresiveior, cît si specifice neurolepticelor. Toleranţa la dozele medii fiind dintre cele mai bune, se poate considera, practic, fără efecte secundare. 154. HERPIN Theodore (1799-1865) • Psi- hiatru francez. A studiat la Paris şî Geneva, unde şi-a susţinut teza, în 1822; şi-a desfăşurat activitatea atît în Elveţia, în prima perioadă, cît şi la Paris, după 1853, fiind preocupat de epilepsie. A scris două importante lucrări : „Du pronostic et du traitement curatif de 1 'epi le psi e“ şi „Des acces incomplets d'epilepsie1'. Este primul care consideră epilepsia ca o afecţiune curabilă şi atrage atenţia asupra aspectelor clinice atipice (forme incomplete). în ultima perioadă a vieţii, a publicat o lucrare deosebit de apreciată, într-un domeniu nou — cel a! eticii medicale: „Nouveaux rapports â etablir entre clients et medicins" (1864), care va reprezenta timp de o jumătate de secol un volum de referinţă. 155. HERZBASE(M\ HERZU L(M) Japonia -DC; Propranoloi • Psihotrop betabiocant, derivat propanolic de tip 1-(isopropilamino)-3-(1-naftiioxi)-2-propanol, cu acţiune anxio-litică, cu valenţe psihostimulente şi adreno-litice. Nu duce la dependenţă, nu se asociază cu IMAO. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de PROPRANOLOUM). 156. HESNARD Angelo Louis Mărie (1886 — 1969; © Psihiatru francez. A studiat la Bordeaux, unde devine asistentul lui REGIS, iar din 1924 este numit şef al serviciului de neuropsihiatrie al marinei franceze. Adept fidel al p:i hangii zei t este primul descoperitor ai lui FREUD în Franţa, unde publică, încep'nd din 1913, numeroase lucrări de orientare psihanalitică. Angelo Hesnard Elaborează împreună cu REGIS o suită de articole, printre care : „La doctrine de FREUD et de son ecole", apărut în 1914, „La psycho-anaiyse des nevreses et des psychoses" (prima iucrare franceză de acest gen) ; după 1920 apar în sene : „Les psycho-nevroses et ies fron-tieres de la folie", ,, La vie et la mort des instincts" (1926), „L'individu et le sexe" (1927), „Ps/choiogie hornosexuelie" (1929), „Trăite de sexologie normale et pathologique", prefaţată de Eduard TOULOUSE (1933), „FREUD dans la societe d 'apres-guerre" (1947), „L'univers morbide de la faute" (1949), „Morale sans peche-'1 (1954), „L'oeuvre de FREUD et son importance pour le monde moderne" (1960), „Psychologie du crime" (1963), aiticole în care orientarea psihanalitică este nuantată de consideraţii fenomenologice. Ultima lucrare, „De FREUD â LACAN", a apărut postum, la doi ani după decesul autorului. în 1926, a întemeiat Societatea franceză de psihanaliză. 157. HETAMiNE(M) S.U.A. - DCI Dexom- feteminâ • Psihostimulent, derivat feniletil-aminat de tip (-f)-a-metilfenetilamină, amină Heieroforie ; Heterogen ; Heteromorfism ; Heteiosexualitcte Hox/329 simpaticomimetică, indicat în combaterea efectelor secundare ale unor psihotrope. Utilizarea în doze mari şi repetate poate duce la dependenţă. 158. HETERO- (cf. gr. heteros „altul, diferit") • Element de compunere care introduce semnificaţia de „altul, deosebit1'. 159. HETEROCHEIRIE (cf. hetero-: gr. cheir „mînă") — sin. ALODINIE —* ALESTE-Zt'E. 160. HETEROCRONIE - lege (cf. hetero-: gr. chronos „timp") • Lege care postulează consolidarea la momente distanţate în timp a diverselor funcţii, procese şi structuri psihice. Cunoaşterea acestei legi duce fa concluzia că, în analiza sistemului psihic, trebuie realizată nu numai o aproximare a aspectelor deja constituite, ci şi a celor care sînt în dezvoltare dinamică spre o organizare optimă. 161. HETEROEROTISM (cf. hetero-; gr. eros „iubire") — sin. ALOEROTISM • Atracţia normală faţă de sexul opus. 162. HETEROFORIE (cf. hetero- ; gr. phe-rein „a duce, a purta") • Formă de instabilitate a coordonării binoculare. 163. HETEROGEN (cf. hetero-; gr. genos „naştere, origine") © Opusul omogenităţii, rezultat al asamblării unor elemente sau părţi de naturi diferite. Comunicarea poate fi hetero-genă, în anumite condiţii, în întreaga patologie psihiatrică. 164. HETEROMORFISM (cf. hetero- ; gr. morphe „formă") • Convingere delirantă a unor subiecţi — descrisă de LOGRE şi MOOR — că sînt alcătuiţi altfel decît restul semenilor, fie somatic, fie psihic, fie sub ambele aspecte. Poate fi întîlnită în isterie, schizofrenie, paranoia, demenţe. 165. HETERONOMIE (cf. hetero- ; gr. nomos „lege") • Subordonare faţă de o determinare exterioară ; acţiune supusă unor reguli ce nu sînt autofegiferări imanente ale subiectului, ca în cazul autonomiei, ci dictate de o voinţă străină. In etică, heteronomia semnifică absenţa libertăţii voinţei, manifestîndu-se în acte pe care subiectul este silit să le săvîrşească, privat fie de discernămînt, fie de posibilitatea unei opţiuni în faţa unor alternative reale. Heteronomia anulează valoarea morală a faptelor omeneşti, intrucît individul se comportă nu ca agent, capabil de autodeterminare, ci ca un^instrument manipulat de forţe exterioare. în axiologie şi în filozofia culturii, interpretările heteronomiste abordează s.m-piist diferitele domenii ale conştiinţei sociale, priv'md dinamica interioară a fiecăruia dintre eie ca efect a! unei forme originare şi fundamentale de spiritualitate (religie, artă, conştiinţă politică) sau încercînd să reducă formele culturii la mecanismele obiective ale devenirii sociale. 166. HETE3.0SEXUALITATE (cf. hetero-: lat. sexus „sex“)& Etapă în dezvoltarea psiho-sexuală, concepută de psihanaliză, în care obiectul ales este acceptat de subiect ca avind organe genitale diferite de ale sale. FREUD arată că nu este o etapă definitivă, osciiaţii existînd în permanenţă, orice privare sau insatisfacţie înclinînd balanţa drntr-o parte în cealaltă. în general, termenul desemnează sexualitatea cu toate manifestările sale (normale sau patologice), orientată către sexul opus. 167. HETEROSUGESTIBILITATE (cf. ro-; lat. suggerere) 9 Antonim autosugestipui-tăţii, desemnează disponibilitatea psihică a unor subiecţi de a recepţiona şi a se subordona uşor unor influente din exterior, provenind de la alte persoane - SUGESTIBILITATE. 168. HETEROTOPIE (cf. hetero-: gr. topos „loc") • Anomalie histoanatomică constînd din prezenţa insulelor de substanţă cenuşie în substanţa albă şi invers, cu dezorganizarea stratificării celulare obişnuite. Se întîlneşte în întîrzierile mintale grave. 169. HEUBNER-SCHI LDER(s) sindrom - sin. DEMIELINIZARE GLOBALĂ; ENCEFALOPATIE DIFUZĂ FLATAU; LEUCOENCE- FALOPATIE PERIAXIALĂ DIFUZĂ SCHILDER~FOlX(B) boală. 170. H EXOBARBITA L,DCI' • Structura chimică particulară (barbituric N-metilat), determină o durată de acţiune scurtă şi o bună hidro-solubiiitate, oferind posibilitatea administrării intravenoase. Are valenţe sedaţi v-hi pnotice, care însă nu pot fi valorificate datorită efectelor secundare destul de marcate ale barbituricelor.. Dozele terapeutice provoacă o narcoză superficială, cu relaxare musculara redusă sau absentă şi cu păstrarea reflexelor. Pentru proprietăţile sale, este folosit în psihiatrie în narco-analiză şi narcoanaliză amfetaminată, oferind o intrare rapidă în stare hipnotică. De asemenea, este utilizat în inducerea preanesteziei şi în electroşocul protejat. Poate produce deprimare respiratorie, iar în timpul administrării poate, apărea hiperexcitabiiitatea. reflexă şi hipertonia musculară. Nu se foloseşte ca 333/Hex H.H. (s) ; H.H.H.O. (s) ; Hialofagie ; Hibernal (M) somnifer ; utilizarea sa este din ce în ce mai restrînsă. 171. HEXOTEN(M) Suedia - DCI Metil-pentinol 0 Tranchilizant, derivat aikenic de tip 3-meti!-1-pentin-3-ol, cu acţiune sedativ-hipnotică şi miorezolutivă, prin inhibarea transmisiei ganglionare. metică, vago- şi simpaticolitică. Potenţează acţiunea anestezicelor, hipnoticelor şi anal- 172. H. H.(S) sindrom (hemiconvulsie, hemiplegie) 9 Entitate electroclinică izolată de GASTAUD şi VIGOUREOUX, în patologia convulsivă a copilului. Cuprinde hemiconvulsii urmate de hemiplegie postcritică, la care se pot adăuga, ca o complicaţie ulterioară, crize epileptice. Evoluţia episoadelor de H.H. este epilepsia temporală. Sindromul trebuie căutat m antecedentele oricărui pacient care prezintă astfel de crize. 173. H.H.H.O(s) sindrom (hipotonie, hipo-gonadie, hipomenţie, obezitate) — sin. PRA- DER-LABHART-WILU(S) sindrom ZEL- LWEGEN(S) sindrom. 174. HIALIZAN(M) Spania — DCI Oxazolam • Tranchilizant, derivat benzodîazepinic de tip 10-clor-2,3,7,11 b-tetrahidro-2-metil-11 b-fe-ni!oxazol/3, 2-d/1,4/benzodiazepin-6(5H)-onă, cu acţiune sedativ-hipnotică şi anxiolitică, cu o bună toleranţă şi o singură contraindicaţie : miastenia. 175. HIALOFAGIE (cf. gr. hyalos „sticlă" ; phagein „a mînca") • Tulburare a comportamentului alimentar întîlnită în oiigofrenii, demenţe, schizofrenie, constînd în faptul că subiectul mănîncă sticlă. Nu trebuie confundată cu „ronţăitorii de pahare 176. HIBANIL(M) Norvegia, Suedia - DCI Clorpromazinâ • Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic —> CLORDE LAZIN( M) România. 177. HlBERNA(M) japonia — DCI Prometa-zina o Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic, de tip 10-(2-dimetilaminopropi!)fenotia-zină, cu acţiune sedativ-hipnotică, antihista-minică şi antiemetică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de RQMER-GAN(M). 178. HIBERNAL(M) Danemarca, Suedia, Ungaria; H!BERNALETTA{M) Ungaria - DCI Clorpromazinâ • Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic de tip 2-clo r-l0-(3-dimetiiamino-propil)fenotiazină, cu acţiune sedativă, antie- gezicelor. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de CLORDELAZiN(M). 179. HIBERNAL DEPRESIV RECURENT(8) sindrom - sin. HIBERNALĂ DEPRESIE (cf. lat. hibernalis „de iarnă") ; S.A.D. (SEASONAL AFFECTIVE DlSORDER) f WINTERDEPRES-SION • Grup de echivalenţe depresive ; lentoare, iritabilitate, creştere ponderală, hi-persomnie matinală, care se manifestă periodic la unii subiecţi în timpul sezonului rece şi se remit spontan primăvara. F. M. JACOBSEN şi colaboratorii (1986) arată că această stare este legată de creşterea prolactinei, proces similar cu variaţiile sezoniere existente la unele specii de animale. Alţi autori consideră tulburarea în corelaţie cu metabolismul mela-toninei (A. LEWY, R. SACK ş.a.) şi, în consecinţă, propun tratamentul acestei depresii prin expunere la lumină artificială (şedinţe matinale de circa două ore la o expunere de 2 500 lux). Rezultatele raportate de autori sînt spectaculoase. 180. HIBERNARE ARTIFICIALA (cf. la. hibernare „a ierna") ® Metodă de somnoterapie folo- sită la începuturile erei neuroleptice, căzută astăzi în desuetudine. Hibernarea artificială se obţine prin inducere farmacologică cu ciorpro mazină, asociată sau nu cu alte medicamente, fi Hibroin (M)’; Hidrocefa!ie(s) ; Hidrodipsomanie ; Hidrofobofobie Hid/331 ind folosită în tratamentul psihozelor acute, encefalopatiilor, stărilor de agitaţie, deliriumului tremens, delirurilor acute în general. Abandonarea metodei se datoreşte lărgirii gamei de neuroleptice şi tranchilizante şi, consecutiv, diminuării frecvenţei simptomatologiei acute şi supraacute, prin tratamentul de întreţinere. 181. HIBRAlN(M) Japonia — DCI Citicolinâ • Psihostimulent cu o structură chimică particulară, de tip colină-citidină S'-ester pirofosfat, cu acţiune psihostimulentă şi anorexigenă, practic fără efecte simpaticomimetice. 182. H.I.C. • Abreviere pentru hipertensiune intracraniană. 183. HIDRO- (cf. gr. hydro „apă") • Element de compunere, care introduce referirea la apă, lichide. 184. HIDROCEFAL!E(S) sindrom (cf. hidro- : gr. kephale „cap") • Acumulare a lichidului cefalorahidian fie în ventricuiii cerebrali (hidro-cefalie internă), fie în spaţiile cerebrale sub-^ arahnoidiene (hidrocefalie externă), determi-nînd compresiunea şi atrofierea substanţei cerebrale. Mecanismele etiopatogenice de producere sînt variate : o obstacol în circulaţia lichidului cefalorahidian (prin tumori şi inflamaţii dezvoltate în cavităţile ventriculare sau la nivelul altui punct al traseului, în găurile lui Monro, Lushka, Magendie, apeductul Silvius); • hipersecreţie de lichid (rar prin procese tumorale ale plexurilor coroide, compresia venei Iui Galen) ; • dificultăţi de resorbţie prin procese inflamatorii ale pia materului. In funcţie de presiunea lichidului cefalorahidian, hidrocefalia este : • cu presiune normală: • cu presiune crescută. 0 Hidrocefalia cu presiune normală, descrisă de ADAMS şi HAKIM, se datorează blocajului resorbţiei lichidului cefalorahidian în spaţiile su barahnoidiene. In etiologia ei sînt incriminaţi : traumatismul cranian, meningita, hemoragia meningee. Diagnosticul este sugerat de triada : • deteriorare intelectuală progresivă cu apatie ; • tulburări de mers ; • tulburări sfincteriene (incontinenţă urinară). Paraclinic, se evidenţiază (radiologie) dilatarea ventriculilor, fără atrofie corticală, iar la puncţii, lichidul cefalorahidian are presiune normală. Ventriculcgrafia relevă o concentrare a substanţei radioactive în sistemul ventricular (contaminare ventriculară, fără trecere în convexitate). După tratamentul neurochirur-gical, de deviere a lichidului ventricular, ameliorarea clinică este evidentă. ţ Hidrocefalia cu presiune crescută apare ca urmare a unei obstrucţii, a hipersecreţiei de lichid sau ca urmare a reabsorbţiei deficitare, în meningite, encefalite, stări toxice, procese tumorale, aderenţe posttraumai;ce, în special venoase şi arahnoidiene. Hidrocefalia hipertensivă poate fi congenitală sau dobîndită. în prirnul caz, aspectul craniiJui este caracteristic : volum mărit, cu suturi dehiscente şi circulaţie venoasă colaterală evidentă, aspect ce nu apare în hidrocefalia dobîndită, în care sînt însă evidente semnele de hipertensiune craniană. Pneumoencefalografia ga?oasă evidenţiază existenţa hidrocefaliei, cu modificări atrofice ale substanţei cerebrale şi lărgirea ventriculilor laterali. Clinic, apar tulburări neurologice (convulsii, paralizii, tulburări trofice) şi psihice: deficite mintale, a căror gravitate depinde de vîrsta la care s-a instalat hidrocefalia (idioiie, stări demenţiale), labilitate emoţională, halucinaţii, stări delirante, tulburări de personalitate (comportament bizar, neadecvat contextului social, faţă de care individul manifestă o totală indiferenţă). Evoluţia este nefavorabilă şi grevată de fenomene sechelare. In 50% din cazuri simptomatologia este ameliorată de intervenţia neurochirurgicală, prin care se şuntează circulaţia lichidului cefalorahidian. 185. HIDROCEFALIE OTOGENĂ ( vezi hi-drocefal:e ; gr . ores „ureche" ; genncn !:a sin. naşte, a produce") —> S!MMONDS(s) sindrom . 186. HIDRODIPSOMANIE (cf. hidro-; gr.dipsa „sete"; mania „nebunie") • Tulburare paroxistică, survenind în accese, manifestată prin ingestia exagerată de apă consecutivă unei senzaţii imperioase de sete. Mai frecventă în epilepsie, se manifestă şi în reacţii nevrotice şi decompensări anxioase, la personalităţi psihastenice. 187. HiDROFOBIE(F) (cf. hidro-; gr. phobos sin. „frică") -> ACVAFOBIE(F). 188. HIDROFOBOFOBIE(F) (cf. hidro-: gr. phobo.*) • Teama de hidrofobie, justificată urecrî de însăşi existenţa acesteia, prezentă în nevroza obsesivo-fobică, isterie, psihastenie, schizofrenie. 332/Hid Hidromanie ; Hidroteropie ; Hidroxizin (M) 189. HIDROMANIE (cf. hidro- ; gr. mania „neounie") • După majoritatea autorilor semnifică impulsiunea de a se arunca în apă, cei mai frecve'nt în scop suicidar. Alţii o consideră o preocupare exagerată legată de apă. Psihanalitic, sinuciderea prin înec ar semnifica dorinţa individului de a se întoarce în pîntecele mamei, în acel lichid amniotic care îi dădea senzaţia de securitate; ar fi, deci, o evadare din realitatea angoasantă, căreia individul nu i se poate adapta. 190. HIDROTERAPiE (cf. hidro-: therapeia ,,îngriji re") • Metodă foarte veche, încercată în vindecarea bolilor psihice. Autorii antici menţionează relativ frecvent utilizarea apei rec< în asemenea cazuri. în secolul trecut, PRIESSN1TZ (1826) (de aici cuvîntul „priş-niţa") vorbea de o serie de succese în utilizarea apei reci, iar FLEURY punea în evidenţă unele efecte sedative ale apei calde. Tot în secolul trecut, încep să fie aplicate şi băile cu duşuri alternante rece-cald (duşuri scoţiene — în apariţia lor contînd probabil şi economia realizată prin neîncălzirea întregii cantităţi de apă). în prezent, metoda este mai puţin utilizată, deşi în ultima ^perioadă este recomandată de ANGHELUŢĂ şi NI CA „în profilaxia la domiciliu a bolilor psihice prin călire şi în tratamentul afecţiunilor nevrotice". 191. HIDROKiClNA(M) Columbia - HIDRO XJZINE Austria ATAZINA*51’ Italia BOBSULE(H> japonia CLORIXIN(M) Italia EQUIPOSE*M> Anglia FORTICALMAN Columbia HIDROXYZIN UM* M) Polonia IREMOFAR*M> Grecia JUDOLOR Italia N EURO LAX*M) Bulgaria NEUROZINA<“> Italia ORGATRAX(M> S.U.A. PAS DE PRESS* “> Canada PAXISTIL*tt) Belgia TRANQUIZ1NE*M) Franţa UCERAX*M) Coreea VISTARIL'M) Turcia WARAZIX'M> Japonia -t TRANCHILIZANTE. Hierofobie ; Higier^ ; Hilofobie^) ; Hilozoism ; Himeric(D) Hip/333 193. HIDROXYZINUM(M) Polonia • Tran- sin. chilizant, derivat difeniimetan —> HIDROXI-Z!N(M) România. 194. HlEROFOB!E(F) (cf. gr. hieron „obiect sacru" ; phobos „frică") • Frică nejustificată de obiecte de cult leligios (veşminte, cărţi religioase, biserici etc.), care poate apărea în sindromul obsesi vo-fobic al personalităţilor psihastenice, în debutul psihasteniform al schizofreniei, în nevroza obsesivo-fobică. 195. HIGIER(S) sindrom • Reacţii hipocon-driace, determinate de atitudinea incorectă a medicului sau a personalului medical, care, •din neatenţie, lasă să-i scape fraze sau cuvinte care nu au nici un raport real cu boala pacientului . Acelaşi tip de reacţie poate fi determinat de atitudinea farmaciştilor, care din motive „comerciale" (susţine HIGIER, 1928) apreciază „gravitatea11 boiii pacientului după costul reţetei sau după propriile lor cunoştinţe empirice. Acest tip de „hipocondrie iatrogenă" presupune din partea psihiatrului mult tact în abordarea psihoterapeutică a pacientului, precum şi un ridicat spirit de colegialitate în corectarea urmărilor unor greşeli aie confraţilor. 196. HILL Robert Gardiner (1811—1878) m Psihiatru englez. Studiază la Edinburgh, acţionează la Lincoln şi Londra ; este unul imtre adepţii de marcă ai abolirii tratamentelor brutale din psihiatrie şi ameliorăiii condiţiilor de spitalizare. Principala sa lucrare, „Nebunia, trecutul şi prezentul său", apare Ia Londra, în 1870. 197. HILOFOB!E(P) (cf. gr. hyle „pădure"; phobos) q Frică intensă, patologică, nejustificată, faţă de traversarea sau trecerea printr-o pădure, determinînd măsuri cu caracter de apărare (compania altor persoane) sau evitarea acestei acţiuni. în cazul în care subiectul hiio-fobic este totuşi obligat să treacă prin pădure, se declanşează o senzaţie de frică exagerată, cu toate reacţiile fiziologice caracteristice mult exacerbate („furie vegetativă"). Este în-tiInită în nevroza obsesivo-fobică, stări depre-■siv-anxioase, isterie, psihastenie. 198. H!LONG(M) Japonia — DCI Oxazepam # Tranchilizant, derivat benzodiazepinic, de i«p 7-c!or-1,3-dihidro-3-hidroxi-5-fenil-2H-1 ,4-b-nzodiazepină, cu acţiune identică cu a DIA-ZEPAMULUI, fiind un metabolit al său, fapt care permite realizarea unei concentraţii plas-matice mai rapide ; acţiunea sa este sedaţiv- anxiolitică, hipnotică, moderat miorelaxantă şi simpaticolitică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de OXAZEPAM(M). 199. HILOZOISM (cf. gr. hyle „substanţă, materie4* ; zoe „viaţă") • Doctrină filozofică căzută astăzi -în desuetudine, potrivit căreia întreaga materie dispune de viaţă şi de capacitatea de a gîndi şi a simţi. Termenul aparţine filozofului idealist englez R. CUDWORTH (1617—1688). în istoria filozofiei premarxiste, a fost apreciată ca o formă empirică de materialism, avînd un rol progresist prin relevarea caracterului dinamic al materiei (materialismul Şcolii ioniene şi al unor filozofi renascentişti), în filozofie, hilozoismul s-a opus idealismului profesat de SPINOZA sau de materia!iştii francezi ai secolului al XVIII-lea. 200. HIMERIC(D) delir (cf. gr. Chimaira, lat. Chimaera „monstru fabulos") • Delir particular, descris de HUYER şi BONEL (1922), care ar apărea ia vîrsta adolescenţei la subiecţi ce prezintă în antecedente instabilitate, impulsivitate, agresivitate brutală, fugi. Aceşti copii se desprind de realitate, delirul apărînd atunci cînd producţiile imaginaţiei sînt considerate a fi reale. Excesul de joc neputînd fi stăpînit (MICHAUX), provoacă delirantului himeric o serie de tulburări comportamentale cu o alură morbidă evidentă. Tematica delirului se diversifică odată cu trecerea timpului, fără ca delirul să se structureze, rămînînd nesistematizat. Evoluţia către disociaţie (MOOR) deschide poarta către schizofrenia hebefrenică. 201. HIPANTROP!C(D) delir (cf. gr. hippos „cal" ; anthropos „om") • Formă clinică de delir zoopatic (zooantropic), constînd din convingerea morbidă a subiectului de transformare în cal. Este rar întîlnită astăzi. Se circumscrie delirurilor de transformare întîlnite în schizofrenie, demenţe senile şi presenile. 202. HI PE NGIOFOBIE(F) (cf. gr. hypengyos „responsabil" ; phobos „frică") • Stare de frică intensă sau de teamă, exagerată (patologică) şi nejustificată printr-o experienţă anterioară, de asumare a unei responsabilităţi sau răspunderi de ordin familia! sau socioprofesiona!. Se întîlneşte la personalităţile psihastenice, senzitive şi astenice cu tendinţe fobogene şi în psihozele depresive. 203. HIPER- (cf. gr. hyper „peste, deasupra, dincolo de") ® Element de compunere intro-ducînd semnificaţia de mărire, accelerare, exagerare, creştere. 204. HIPERACTIV COPIL (cf. hiper-; lat-activus) - sin. ACTING-OUT COPIL; CO. 334/Hip Hi per activitate ; Hiperalgezie ; Hiperalgotimie ; Hiperbulie REE MINTALĂ (DEMOOR - 1901); HIPER-KINETIC(S) sindrom (EISENBERG - 1957); HIPERKINETIC— iMPULSIV(s) sindrom ; INSTABIL COPIL (ABRAMSON - 1940); SINDROM ORGANIC CEREBRAL MINIMAL (GESELşi AMATRUDA - 1949) ; TULBURARE IMPULSIVĂ A CARACTERULUI; TURBULENT COPIL (WALLON - 1925) DIS-FUNCŢIE CEREBRALĂ MINIMĂ (DCM). 205. HIPERACTIVITATE (cf. h/per-; lat. agere „a face") • Termen a cărui conotaţie psihopatologică este imprecisă, desemnînd o creştere sau exagerare a nivelului activităţii psihice sau fizice, fără a se sublinia utilitatea sau scopul acestei modificări. Se poate distinge o hiperactivitate ordonată (avînd un scop) şi una dezordonată (fără o direcţie precisă). H. LOO şi V. CAILLARD vorbesc de diferenţe interindividuale ale nivelului activităţii biologice, ce pot fi puse în evidenţă încă din timpul vieţii intrauterine (1984). în acest context, se poate vorbi deci de un tip asemănător de hiperactivitate (condiţionat genetic) cu referire la activitatea psihică a celor dotaţi cu un coeficient de inteligenţă superior. în hiperactivitatea ordonată se înscrie activitatea personalităţilor de tip hipertim, hipo-mânîacal, care, chiar dacă nu ajunge întotdeauna Ia finalizare, depăşeşte în mod global nivelul mediu, obişnuit. Tot de o hiperactivitate ordonată se poate vorbi Ia unii bolnavi cu deliruri cronice neschizofrenice, care îşi urmăresc cu precizie şi vigoare „ob/ect/ve/e", animaţi de o fervoare deosebită. La copil, S. KESS notează hiperactivitatea din unele schizofrenii (ale acestei vîrste) v alţi autori (CAMPBELL, HINSIE) o menţionează în nevrozele acestei vîrste. Mai este întîlnită la unii copii instabili, cu fond micro-lezional organic, Ia care manifestărilor motorii li se adaugă impulsivitate şi tulburări de atenţie. Acelaşi fond organic este incriminat în apariţia hi peracti vităţi î motorii a debililor mintal şi demenţilor, la care incapacitatea funcţiilor de control şi absenţa inhibiţiei au drept rezultat apariţia unei activităţi dezordonate şi repetitive, ce poate lua aspectul agitaţiei. Despre hiperactivitatea condiţionată organic se mai poate vorbi în hipertiroidie, intoxicaţii acute (psihostimulente) sau cronice (alcool), în aceste cazuri limita maximă a agitaţiei putînd fi uşor atinsă. Creşterea nivelului dispoziţiei, hipomania sau mania sînt însoţite, în descrierea clasică, de creşterea activităţii în strînsă legătură cu modificările timice, putîndu-se atinge, în timpul excitaţiei maniacale, nivelul de agitaţie furioasă. în sfîrşit, în stările nevrotice se poate vorbi de hiperactivitate în circumstanţele nevrozei obsesionale (în care subiectul este antrenat în nenumăratele ritualuri şi verificări) şi ale celei isterice (în care hiperactivitatea are acelaşi caracter superficial şi hiperexpresiv, pînă la teatralitate, ca de altfel întregul comportament al subiectului). Psihanaliza consideră hiperactivitatea patologică drept o formaţiune reacţională, mar frecventă la caracterele de tip obseslonal» la caracterele rigide ce manifestă atitudini forţate. 206. HIPERALGEZIE (cf. hiper-; gr. aigos „durere") • Sensibilitate exagerată faţă de stimulii care pot provoca durerea. Diferentele interindividuale în percepţia durerii sînt importante, ca şi formele sub-care se manifestă această percepţie, intervenind factori biologici, culturali şi legaţi de personalitate. Hiper-algezia se manifestă în unele afecţiuni neurologice, la subiecţii cu imaturitate afectivă şi hiperemotivitate, ca şi la personalităţi dizar-monice de tip isteriv 207. HIPERALGOTIMIE (cf. hiper-; gr. algos „durere" ; thymos „spirit") 9 Hiperalgezie manifestată prin reacţii afective exagerate, legate de scăderea pragului de excitabilitate, datorată unei dispoziţii afective particulare. Această stare poate fi prezentă la indivizii cu trăsături anxioase şi isterice, ca şi în cazul intelectelor (sub)liminaîe, 208. HIPERBULIE (cf. hiper-; gr. boule „voinţă") • Creşterea forţei voliţionale, avînd un caracter global în normalitate, unde este Hipercalcemie idiopatică pasageră ; Hipercorticism ; Hiperemotivitate Hip/335 definitorie pentru personalităţile dîrze, tenace, găsindu-şi originea atît în latura temperamentală, cît şi în achiziţiile social-istorice. Hiperbulia are totdeauna un suport motiva-'ţional precis. In patologie, este întîlnită mai rar, pentru că boala (somatică sau psihică) dezorganizează suportul motivaţional, hiperbulia avînd astfel un caracter parţial, sectorizat. 9 Hiperbulia electivă este prezentă la toxicomani, fiind îndreptată spre procurarea (uneori cu orice preţ) a drogului, desfăşu-rîndu-se însă pe un fond general hipobulic (bolnavul nu mai este capabil de alt efort voli-ţional în afară de acesta). Această hipobulie de fond constituie şi una dintre cauzele eşecului curelor de dezintoxicare. 4 Hiperbulia cu suport motivaţional delirant este evidentă la bolnavii deliranţi, care depun un efort voliţional deosebit pentru îndeplinirea planurilor şi ideilor delirante, aberant motivate, fiind uneori capabili de •sacrificarea propriei vieţi. în sindromul obsesivo-fobic nu este vorba de o creştere propriu-zisă a forţei voliţionale, ci de un efort sporit pentru a lupta ffară succes) împotriva ideilor obsesive şi a compulsiunilor. 209. HIPERCALCEMIE IDIOPATICĂ PASAGERĂ (cf. hiper-; lat. calx „var" ; gr. haima „sînge" ; idios „propriu" ; pathos „încercare, sin. experienţă") —■> L!GHTWOOD(S) sindrom. 210. HIPERCONDROPLAZIE MERY-BA-BONNEIX (cf. hiper-; gr. chondros „cartilaj"; plasis „modelare, fasonare") — sin. ACROMA-CRÎE PFAUNDLER; ARAHNODACTILIE ; DISMEZECTOPIE LAVAL ; DISTROFIE ME-ZODERMALĂ CONGENITALĂ HIPOPLA-ZICĂWEFE; DOLICOMORFIE ; MARFAN-ACHARD(S) sindrom; MARFAN-ERB(S) sindrom ^ DOLICOSTENOMELIE. 211. HIPERCORTICISM (cf. hiper-; lat. cortex „înveliş") - sin. HIPERCORTICOIDISM 9 Totalitatea formelor clinice de hiperactivi-tate a glandei corticosuprarenale. Hipercor-ticismul global rezultă din secreţia în exces a tuturor hormonilor suprarenali : 6 mineralocorticoizi — responsabili de tensiunea arterială şi echilibrul sodiu-po-tasiu ; • 17-cetosteroizi — responsabili de pilozitatea corpului şi caracterele secundare masculine ; e 11-oxisteroizi — cu rol în catabolismul protidic, glicogeneză, adipozitate. Hipercorticismul poate fi primitiv suprarenal (tumoral sau hiperpiazic) sau secundar stimulării hipotalamo-hipofizare, factorilor de stress, corticoterapiei. După predominanţa hipersecreţiei uneia dintre categoriile de hormoni enumeraţi mai sus, se disting mai multe entităţi clinicei ^ în cazul hipercorticismului cu predominanţa hipersecreţiei de cortizol, MILCU (1959) a descris sindromul suprarenometa-bolic —► CUSHING(S) sindrom. % Atunci cînd predomină mineralocortico-izii, polimorfismul simptomatic se înscrie în cadrul hiperaldosteronismului primar (CONN(s) sindrom) şi secundar. 0 în situaţia excesului secreţiei de hormoni androgeni corticosuprarenali, este prezent tabloul clinic al sindroamelor virilizante supra-renaliene -t SUPRARENO-GENITAL(S) sindrom. Manifestările psihice în hipercorticism au intensităţi variabile, de la cea nevrotică pînă la cea psihotică, şi au fost considerate de unii autori ca fiind reactive la modificările organismului determinate de boală. Tulburările nevrotiforme din hipercorticism sînt destul de frecvente, constînd în : tulburări deficitare în sfera mnezo-prosexică, frecvente stări depresive şi anxioase (care pot atinge uneori intensităţi grave), iritabi 1 Ttate, irascibilitate, tulburări de libido, stări de agitaţie psihomotorie care pot genera tulburări de comportament social. Tulburările de intensitate psihotică îmbracă aspectele unor sindroame maniaco-depresive (euforia este mai rară), al tulburărilor de tip delirant-halucinator (delir de autoacuzare, de persecuţie, hipocondriac), evoluînd pe fundalul depresiv. 212. HIPEREMOTIVITATE (cf. hiper-; lat. emovere „a mişca") • Reactivitate afectivă excesivă, sintonă faţă de evenimente, determi-nînd un răspuns inadecvat ca intensitate şi durată. Hiperemotivul resimte şi reacţionează intens la cea mai mică excitaţie, Ta fiecare schimbare de situaţie. Expresiile comportamentale aie acestei reactivităţi exagerate sînt : descărcări motorii, fugi, reacţii de apărare. Se pot forma, de asemenea, mecanisme compensatorii, care declanşează ilaritatea, exagerarea încrederii în propria persoană. Aceste manifestări au întotdeauna un corolar de reacţii neurovegetative : tahicardie, roşeaţă sau paloare a tegumentelor, hipersudoraţie, poliurie. Hiperemo-tivitatea, implicînd o hiperexcitabilitate a tuturor mecanismelor de reacţie emoţională, este însoţită de manifestări motorii de tipuj spasmelor de rîs sau plîns, a spasmelor respi_ ratorii, de o hiperestezie senzitivo-senzorială 336/Hip Hiperendofazie ; Hipereretism ; Hiperexactâ — tip de personalitate Teorii mai vechi, nu total abandonate însă, susţineau că determinismul hiperemotivităţii este legat ^de o anumită specificitate funcţională a glandelor tiroidă şi suprarenală. Hiperemotivitatea este expresia, în fond, a unui dezacord între ceea ce ar fi de aşteptat ca răspuns normal şi ceea ce este răspunsul în realitate. Dezacordul reflectă o perturbare existentă la nivelul mecanismelor adaptative. Ca predispoziţie înnăscută, ea poate întregi trăsăturile constituţionale ale personalităţilor : • isterice, la care expresia comportamentală capătă note de teatralitate ; • obsesive şi anxioase, la care hiperemotivitatea contribuie la întărirea cercului vicios : anxietatea de aşteptare — hiper-emotivitate la schimbarea de ambianţă sau în situaţii de importanţă minoră — răspuns inadecvat — reacţii neurovege-tative — anxietate etc. ; • hipocondriace. Hiperemotivitatea este o trăsătură specifică nevrozelor, dar caracterizează în specia! nevrozele motorii. Ea apare, de asemenea, în stadiu! de debut al demenţelor vasculare, unde se diluează ra^id în sărăcirea afectivă din perioada de stare. în determinarea hiperemotivităţii sînt, de asemenea, incriminate psihotraumele (frustrările afective — despărţirea de mamă) din copilărie. 213. HIPERENDOFAZIE (cf. hiper-: gr. endon „înăuntru" : phasis „vorbire") • Accentuarea „limbajului intern", care poate atinge un nivel deosebit de ridicat, asemănător feno- menului de sonorizare a gîndirii. Termenul a fost introdus de SEGLAS. Hiperendofazia poate fi întîlnită în psihozele schizofrenice, precedînd fenomenele halucinatorii sau de automatism mintal, la personalităţi psihastenîce şi în stările disociative isterice. 214. HIPERERETISM (cf. hiper-; gr. erethis- mos ,,iritaţie“) • Termen introdus de E. LJNDEMAN, în 1949, pentru a descrie atitudinea ostilă a unor personalităţi dizarmonice paranoiace, a paranoiacilor cu idei de persecuţie şi a unor schizofreni, faţă de societate. Autorul consideră hipereretismul drept cauză a multora dintre actele criminale şi suicidare. 215. HIPEREROTISM (cf. hiper-; gr. eros „iubire") • Nevoi şi preocupări sexuale exagerate în mod patologic (SIVADON), pulsiuniie sexuale astfel hipertrofiate putînd inunda întregul cîmp al conştiinţei subiectului. Hiper-erotismul masculin este cunoscut sub numele de SATIRIAZIS (satiromanie), iar ce! feminin sub numele de NIMFOMANIE, avînd sensul de impulsiune, de nevoie anormală şî excesivă de a avea raporturi sexuale. Se întîlneşte la structurile dizarmonice de personalitate, în nevroza obsesională şi în psi- hozele delirante. 216. HIPERESTEZIE (cf. hiper-; gr. aisihe-sis „senzaţie") • Tulburare perceptuală cu înregistrarea exagerată a stimulilor senzitivo-senzoriaii. Este determinată de coborîrea pragului senzorial, cu perceperea unei intensităţi exagerate a stimulilor. normali sau chiar subliminali. Asaltat de complexitatea stimulilor din mediu, pe care în mod normai nu-i observă, subiectul va fi „iritat" de orice percepţie, zgomot, lumină, atingeri cutanate. Simptomul apare frecvent în perioadele de suprasolicitare nervoasă şi fizică, în debutul bolilor infecţi-oase, hipertiroidie, intoxicaţii, în unele afecţiuni neurologice, surmenaj, neurastenie, uneori în debutul unor afecţiuni psihotice. 217. HIPEREXACTĂ — tip de personalitate (cf. hiper- ; lat. excctus „precis") • Tip de personalitate accentuată, descris de K. LEONHARD, cu următoarele caracteristici : conştiinciozitate, meticulozitate, seriozitate exagerată. în cazul accentuării puternice a acestor trăsături, se produce o deformare marcată a personalităţii (psihopatia anancastă). Suportul psihologic a! acestei structuri de personalitate îl constituie capacitatea foarte scăzută de refulare. Menţinînd în cîmpul conştiinţei un eveniment cu toată aria lui de probleme şi implicaţii, aceşti subiecţi tind să Hiperfagie ; Hiperfogie nocturnă ; Hiperfeminizare ; Hiperfrenie Hip/337 analizeze totul pînă Ia ultimele consecinţe : intîmpină dificultăţi mari cînd trebuie să ia decizii., nu pot selecta o variantă, atîta timp cît fiecare prezintă un anumit dezavantaj. Cu cit hiperexactitatea este mai accentuată, cu atît se extinde şi la cele mai banale situaţii de viaţă. Tipul hiperexact are un stil de muncă ordonat, este pedant, excesiv de meticulos, se adaptează cu dificultate Ia situaţiile noi, nu este sociabil, este formalist în plan relaţional-comportamental. Sub masca modestiei sau a autodeprecierii se ascunde un orgoliu exagerat, susţinut de tendinţa spre perfecţionism în profesiune şi în relaţiile sociale. Hiperexactitatea constituie terenul nevrozei obsesive. Nehotărîrea permanentă face ca primejdiile minime să devină ameninţătoare. Capacitatea de refulare fiind scăzută, lupta împotriva obsesiei este tocmai ceea ce creează obsesia. Hiperexactitatea poate afecta eficienţa in plan profesional şi, în generai, în toate activităţile subiectului. 218. HIPERFAGIE (cf. hiper- ; gr. phagein „a mînca“) • Comportament alimentar caracterizat prin necesitatea consumării exagerate de alimente, datorită apariţiei tardive a senzaţiei de saţietate. Unii autori deosebesc hiper-fagia de hiperorexie, care desemnează o senzaţie de foame excesivă, ca şi de bulimie, care desemnează un consum exagerat de alimente, datorită revenirii senzaţiei de foame ia un interval scurt după masă. Se întîlneşte, în mod fiziologic, după uni efort fizic mare şi în stări de convalescenţă,, după agresiuni acute (infecţii, traumatisme)., fiind determinată de o creştere a anabolismu-lui. Patologic se manifestă în afecţiuni endocrine (hipertiroidie, diabet), digestive (ulcer gastro-duodenal, parazitoze intestinale). în psihiatrie,, hiperfagia este evidentă în : nevroza isterică şi oligofrenie, unde este explicată printr-un mecanism de supracompensare a lipsei de rezistenţă la frustraţii şi a imaturităţii afective ca echivalenţă depresivă : în schizofrenie şi-în demenţă, datorită dezir.hibării instinctive,, determinate de scăderea controlului conştiinţei. 219. HIPERFAGIE NOCTURNĂ (cf. hiper- ; gr. phagein) • A fost descrisă, în 1955, de STUNKART ; nu are, pînă în prezent, o semnificaţie pe deplin elucidată. 220. HIPERFEMINIZARE (cf. hiper-; lat. femina „femeie") • Proces patologic cu etio-patogenie complexă (deficit genetic, procese tumorale testiculare sau corticosuprarenale etc.), constînd în producţia excesivă de hormoni estrogeni, care determină apariţia _ şi» dezvoltarea anormală, la bărbaţi, a caracterelor somatice şi psihice specifice sexului feminin. Formele clinice ale acestui pseudohermafro-ditism masculin sînt : • sindromul Reifenstein ; • testiculul feminizant ; • disgenezia gonadală pură sau mixtă. Există o contradicţie între sexul gonadic (prezenţa testiculelor) şi exprimarea elementelor fenotipului, care pot fi feminine, inter-sexuale sau ambisexuale. Spre deosebire de acestea, în cazul bărbatului cu transsexualism, în pofida unei concordanţe sexuale morfo- logice, există o discordanţă între sexul psihologic, care este alterat (bărbatul trăind cu convingerea că aparţine sexului feminin, direcţie în care solicită şi acţionează pentru schimbarea sexului său anatomic) şi celelalte niveluri de sexualizare, care sînt normale. în pseudohermafroditismul feminin pe care-! realizează androginia, aspectul exterior poate fi si feminin, dar mai frecvent ambigen -> ANDROGENI, HERMAFRODITISM, PSEU- DOHERMAFRODITISM, TRANSSEXUALISM. 221. HIPERFRENIE (cf. hiper-; gr. phren „spirit") • Termen foarte rar utilizat în prezent, introdus de GUISLAIN, sinonim ca accepţiune cu mania. Desemnează activitatea mintală excesivă din accesul maniacal. A mai 22 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 338/Hip Hipergelie ; Hipergenitalism ; Hiperhidroză ; Hiperinsulinism ; Hiperkaliemie fost utilizat şi pentru o capacitate intelectuală situată mult deasupra mediei. 222. H1PERFUNCŢIE (cf. hiper-; iat. funcţia ^„îndeplinire, executare") • Termen care, prin opoziţie cu hipofuncţia, desemnează exacerbarea activităţii unui organ sau aparat (situaţie mai rar întîlnită în medicină, avînd, de obicei, un rol compensator, în cazul abla-ţiei unui organ pereche — rinichi, ochi etc.). In psihologia anglo-saxonă, se referă la activităţi şi performanţe ce depăşesc media proprie a subiectului sau a grupului căruia îi aparţine. 223. HJPERGELiE (cf. hiper-; gr. gelos „rîs“) 9 Creştere a tonalităţii, amplitudinii rîsului, concomitent cu lipsa sa de oportunitate sau de motivaţie. Este prezenţă în hipo-manie, manie, dar constituie uneori şi un atribut al intelectului 1 i mi nai, al deteriorărilor, psihice. 224. HIPERGENITALISM (cf. hiper-; lat. ■genitalis „care procreează, fecund") • Supradimensionare a organelor genitale externe. Termenul este utilizat uneori (fără a exista o relaţie directă) şi în sensul de hiperactivitate sexuală. 225. HIPERGEUZ1E (cf. hiper-; gr. geusis „gust") • Exagerare a sensibilităţii gustative. Este prezentă în sarcină, afecţiuni ale sistemului nervos central şi în nevroza isterică. 226. HIPERHIDROZĂ (cf. hiper- ; gr. hidros „sudoare") 9 Creşterea cantităţii de apă pierdută prin transpiraţie, creînd deosebite probleme psihologice subiecţilor afectaţi de această suferinţă. Determinarea psihosomatică a hiper-hidrozei este relevată şi de faptul că ea nu se produce în legătură cu factorii fizici obişnuiţi (creşterea temperaturii, creşterea umidităţii, efortul), ci pare a fi legată mai strîns de factori emoţionali. La rîndul ei, boala (afectînd mai ales palmele, axilele, faţa şi tălpile) creează un Insuportabil stress faţă de contactele sociale, în care subiectul se simte infirmirit. După ■excluderea unor circumstanţe somitice care ar putea fi responsabile de hiperhidroză (medicamente, boli sistemice, infecţii fungice locale etc.), psihiatru! trebuie să diferenţieze în rîndu! acestor subiecţi pe cei ale căror plîngeri au un caracter halucinator-delirant (bolnavii «afirmă că transpiraţia lor are anumite nuanţe care o fac vizibilă, că răspîndesc mirosuri insuportabile sau că hiperhidroză se datorează unor influenţe xenopatice — D. ENGEL), de cei la care hiperhidroză este o expresie a anxietăţii crescute. Abordarea terapeutică se va face diferit în cazul celor la care hiperhidroză este un echivalent a! anxietăţii, faţă de cazul pacienţilor cu acuze psihotice, la care se impune medicaţia neuroleptică. 227. HIPERINSULINISM (cf. hiper-: fr. insuline) 9 Hîpe^secreţie de insulină, determinată de afectarea tumorală a ţesutului pan-creatic bîta-insular. Insulinoamele sînt ade-noame insulare unice sau multiple, benigne sau maligne, avînd drept consecinţă sindromul hipoglicemic, caracterizat îndeosebi prin manifestări neuropsihice. După mecanismul pato-genic, acestea au fost clasificate în două categorii : • fenomenele minore, de tip simpato-adrenergic, sînt puse pe seama secreţiei compensatorii de către suprarenală a hormonilor hi poglicemianţi şi constau în tremurături, transpiraţii, palpit iţii, midriazi, la care se adaugă anxietate şi senzaţie de foame ; • fenomenele majore traduc diminuarea activităţii corticale şi apoi subcorti cale, ca urmare a neuroglicopeniei. Ţesutul nervos suferă de lipsa materialului energetic (glucoza) şi de scăderea consecutivă a consumului de oxigen. Cele mai sensibile structuri nervoase sînt cele apărute mai recent filogenetic. La copii, se pot instala leziuni nervoase ireversibile. Dintre fenomenele majore amintim : cefaleea, diminuarea funcţiilor mnezo-prosexice, bradipsihia, apatia, somnolenţa, tulburările de vorbire, neliniştea, instabilitatea, stările confu-zionaie, convulsiile, comportamentul psi-hotic de tip maniacal, cu agitaţie, impulsi-uni agresive şi acte de violenţă. La acestea se adaugă semne neurologice (hiper-excitabilitate neuro-musculară). Coma se instalează cînd nivelul glicemiei scade sa 20 — 30 mg%. Faza comatoasă poartă si numele de comă neurooxiglicopenică, lipsei de material energetic adăugîndu-i-se scrierea consumului de oxigen la nivel cerebral. Tratamentul de urgenţă constă în administrarea intravenoasă a soluţiilor glucozate. i—• 228. HIPERKALIEMIE (cf. hiper-; germ. Kalium „potasiu") 9 Creşterea concentraţiei ionilor de potasiu plasmatic peste 5,5 mEq/I, indicînd o descărcare a ionilor din celule (-*• ELECTROLIŢ!) si/sau o scădere a eliminărilor renale. Hiperkaliemiile pot fi determinate de un aport excesiv, de hiperproducţie endogenă (destrucţii tisulare, stări toxico-septice) sau de afectarea eliminării. Manifestările Hiperkinezie ; Hipermascuiinizare ; Hipeimetamorfoză ; Hipermetries Hip/339 clinice sînt nespecifice : agitaţie, astenie. Este afectată, în mod special, contractilitatea musculaturii striate, apărînd, în consecinţă, pareze sau chiar paralizii musculare. De menţionat afectarea cordului, cu apariţia de fibrila-ţie atrială sau chiar stop cardiac în diastolă. Se menţionează paralizia periodică hiper-kaliemică (boala Gamstrop), în care hiperka-liemia determină crize paralitice. In acest caz, ionograma este normală, hiperkaliemia fiind probabil produsă nu prin aport crescut sau reducerea eliminărilor renale, ci printr-o migrare a ionilor de potasiu în mediu! extra-celular. Consecinţa este reducerea potenţialului de membrană în celula musculară, ce poate merge pînă la inexcitabilitatea fibrei musculare şi paralizii. Parezele şi paraliziile sînt cu atît mai evidente cu cît nivelul hiper-kaliemiei este mai ridicat. Este incriminată şi o sensibilitate particulară a muşchiului, deoarece la persoanele normale aceste fenomene nu apar la valori semnificativ crescute ale kaliemiei (8 mEq/l). 229. HIPERKINETIC(s) sindrom (cf. hiper-; gr. kinesis „mişcare") (EISENBERG - 1957) -sin. ACTING-OUT COPIL; COREE MINTALĂ (DEMOOR - 1901) ; HIPERKINETIC-IMPULSIV(S) sindrom ; HIPERACTIV COPIL ; INSTABIL COPIL (ABRAMSON - 1940); SINDROM ORGANIC CEREBRAL MINIMAL (GESEL si AMATRUDA - 1949); TURBULENT COPIL (WALLON - 1925); TULBURARE IMPULSIVĂ A CARACTERULUI DÎSFUNCŢIE CEREBRALĂ MINIMĂ (DCM). 230. HIPERKINEZIE (cf. hiper-; gr. kinesis) • Exagerare a motilităţii musculaturii striate sau netede, prin amplificarea frecvenţei contracturilor. Hiperkineziile sînt mişcări involuntare, cu aspect clinic variat : tremor, convulsii, fasci cu laţi i, mişcări coreice şi ateto-zice, mioclonii, crampe şi ticuri. Etiologia unor astfel de mişcări este extrem de variată şi implică, de cele mai multe ori, leziuni organice. In psihiatrie, pot apărea hi perkinezii în nevroza isterică, nevroza motorie şi în urma administrării, de neuroleptice, în cadrul sindromului de impregnare. 231. HIPERKINEZIE DE JOC • Mişcări ritmice sau cu caracter stereotip, pe care WALLON, EY şi BORNAFOOS le-au descris în cazul unor întîrzieri mintale grave'. Ce!e mai frecvente mişcări din această categorie sînt cele ale capului şi trunchiului. 232. HIPERLIZINEMIE (cf. hiper-: fr. ly-sine) • Tulburare a metabolismului Sizinei, caracterizată clinic prin : • hipotonie musculară cu hiperlaxitate ligamentară ; • întîrziere în dezvoltarea psihomotorle ;■ • crize epileptice ; • deficit statural şi anemie. Diagnosticul de certitudine se pune prin- examenul biologic (hiperlizinemie cu hiper-lizinurie). Nu se cunoaşte un tratament eficace. 233. HIPERMASCULINIZARE (cf. hiper-; lat. masculinus) e Proces patologic de origine endocrină (deficit genetic, tumori virilizante ale mamei etc.) sau extra-endocrină (malformaţii renale sau ale organelor genitale interne, luteinizare gravidică tranzitorie a ovarelor), constînd în apariţia anormală sau dezvoltarea excesivă a caracterelor somatice şi psihice specifice sexului masculin la femeie. Diferitele forme de pseudohermafroditism feminin (sindromul adrenogenital congenital1 Ia fete) se caracterizează prin discrepanţa dintre sexul genetic gonadic (caractere sexuale secundare şi comportament psihosocial feminin) şi organele genitale externe care au aspect masculin. Transsexualismul la femei relevă o discordanţă între sexul psihologic (convingerea-apartenenţei la sexul masculin) şi celelalte niveluri de sexualizare, care indică apartenenţa la sexul feminin. In ginandroism, se observă; existenţa caracterelor sexuale secundare feminine, concomitent cu sexul gonadic masculin, în altă accepţiune a termenului, hipermasculi-nizarea vizează schimbarea psihocomportamen-tală premeditată a personalităţii, survenită la bărbaţii insuficient înzestraţi cu trăsături de masculinitate sau virilitate —* GINANDRIE, HERMAFRODITISM, PSEUDOHERMAFRODITISM, TRANSSEXUALISM. 234. HIPERMETAMORFOZĂ (cf. hiper-; gr. metamorphosis „transformare") • Tulburare-majoră a atenţiei, caracterizată prin instabilitate, incapacitate de concentrare, labilitate,, care poate atinge stări similare celor de dezorientare temporo-spaţială. Reflectată în planul1 gîndirii, această tulburare se traduce prin perturbarea activităţii logice şi imposibilitatea desfăşurării unei activităţi coerente. Termenul1 a fost introdus de N. NEUMANN, în 1859. Reluînd analiza hipermetamorfozei, considerată1 iniţial drept cadru nosologic de sine stătător, WERN1CKE o reduce la nivelul unui simptom. Poate apărea în sindromul maniacal, stări dis-forice, agitaţie, schizofrenie, deliruri cronice. 235. HIPERMETRIE3 semn (cf. hiper-; gr. metrcn „măsură") • Deficienţă a 'coordonării cinetice, proprie sindromului neocerebelos* fiind urmare a unei aprecieri greşite a mişcării.. Semnul este întîInit în gerontopsihiatrie. 340/Hip Hipermimie ; Hipermnezie 236. HIPERMIMIE (cf. hiper-; gr. mimia „imitaţie") © Accentuare a motilităţii şi/sau expresivităţii mimicii, apărută în condiţiile afectării instrumentelor sale (frecventă în leziuni neurologice)* sau a nivelului integrator Foto : Mircea Bunescu şi semnificant. Se manifestă şi la subiectul normal, traducînd, de obicei, influenţa unei emoţii intense, stări de exaltare sau excitaţie ; la pacientul surdo-mut înlocuieşte comunicarea verbală. Poate fi generalizată sau localizată cu predilecţie la unele regiuni ale feţei. în stările maniacale, hipermimia, euforică sau coleroasă, este generalizată, exprimînd starea de excitaţie psihomotorie. Faciesul este extrem de mobil, gestica bogată, apare o salivaţie abundentă. Ecomimia se încadrează uneori în comportamentul ludic al maniacalului. Uneori, în stări de excitaţie extremă, discursul bolnavului poate fi înlocuit cu expresii corporale sugestive — aşa-numita „manie mută“. în depresiile majore, mimica trădează o durere insuportabilă : privirea este stinsă, fanta palpebrală îngustată, iar muşchii frontali contractaţi, realizînd o ridare care desenează clasicul „omega melancolic". O hipermimie spectaculoasă, frapantă, poate fi observată la subiecţii care suferă şocuri emoţionale violente. Ei îşi traduc disperar«a prin asociere, la mimica depresivă a plînsului spasmodic, a gesturilor] patetice, imploratoare : prezintă, de asemenea, tulburări neurovegetative. Furtunile mimice, mimica impulsională, manieris-mele, bizareriile şi stereotipiile din schizofrenie aparţin paramimiilor şi mimicii discordante. Se remarcă, uneori, atitudinea de „ascultare“ a vocilor, consecutivă ^tulburărilor de percepţie de tip halucinator. în delirurile expansive, megalomanice* mimica este ironică, condescendentă sau exprimă hiperbuîia sau exaltarea, în timp ce mimica bolnavului cu delir de persecuţie reflectă suspiciune, anxietate, în delirurile onirice, traduce trăirile bolnavului ca reacţie la viziunile care i se perindă prin faţa ochilor. Masca patetică a hipocondriacului exprimă solicitarea de ajutor pentru alinarea suferinţelor sale. Mimica de împrumut din isterie şi simuiaţie se caracterizează printr-o notă de demonstrativitate şi artificialitate. Timizii şi psihastercii au tendinţa să disimuleze anumite trăiri afective, adoptînd o mimică dezinvoltă sau pseudoironică. 237. HIPERMNEZIE (cf. hiper-; gr. mneme „memorie, amintire") • Tulburare de tip cantitativ a funcţiei mnezice, constînd din evocări involuntare, rapide, succedîndu-se tumultuos, multiple şi detaliate, ale unei situaţii (eveniment, fenomen), care realizează o focalizare a funcţiilor psihice, îndepărtînd pentru moment subiectul de prezent. Fără a avea un caracter strict patologic, ea poate apărea şi în limitele normalităţii, în legătură cu evenimente existenţiale care au avut un puternic răsunet afectiv asupra subiectului (cu un conţinut plăcut sau neplăcut : succese sau eşecuri, situaţii dramatice etc.). în patologie, hipermnezia se manifestă în acele situaţii în care întregul psihism este orientat selectiv spre o anumită situaţie sau trăire : apărînd la personalităţile paranoiace şi în paranoia, în nevroze (formele obsesionale, isterice — „hipermnezia hiperestezică") ; mai poate apărea, de asemenea, în anumite circumstanţe speciale, în care se află subiectul : detenţie (sindromul hipermnezie emoţional paroxistic tardiv Targowla), în urma intoxicaţiei cu eter, barbiturice, cloroform, consecutiv stărilor febrile. La oligofreni, se descrie o formă specială de hipermnezie, urmare a unei „bune" învăţări mecanice a numerelor, a datelor, în general („idioţii savanţi"). în epilepsie, hipermnezia poate apărea fie ca aură, fie ca echivalenţă. O formă particulara de hipermnezie o reprezintă mentismul, care constă într-o „invazie" involuntară de amintiri şi idei, pe care subiectul Hiperosmie ; Hiperpaties; Hiperpnee EEG Hip/341 *nu o poate controla, ei devenind un simplu ■spectator al acestei derulări caleidoscopice. Forma supremă a hipermneziei ar fi reprezentată de viziunea retrospectivă, constînd în «evocarea principalelor evenimente ale vieţii, într-un scurt interval de timp, care apare în -situaţiile de pericol vital iminent, în crizele de epilepsie temporală, în paroxismele anxioase, în sătrile confuzionale halucinatorii. 238. HIPERMOBILITATE MIMICĂ (cf. hiper-; -iat. mobilitas) • Mişcare permanentă sau exagerată, caracteristică mimicii maniacalului, aflată într-o continuă schimbare, reflectînd caleidoscopic trăirile subiectului şi imitînd uneori caricatural mimica interlocutorului. Această hipermobilitate mimică poate constitui -un important element diagnostic. 239. HIPERNEFROM MEDULAR (cf. hiper-; gr. nephros „rinichi") — sin. CROMOFINOM ; PARAGANGLION FEOCRDMOCTîTOM. 240. HlPEROREXiE (cf. hiper-; gr. orexis „apetit") - sin. ADEFAGIE; BOAS-MATHI-EU(S> sindrom ; CYNOREXIE; ECLIMIE-* SULIMIE, HIPERFAGIE. 241. HIPEROSMIE (cf. hiper-; gr. osme „miros") • Exagerare a sensibilităţii olfactive, care poate fi întîlnită în afecţiuni neurologice, graviditate, isterie. 242. HIPEROSÎOZĂ FRONTALĂ INTERNĂ (of. hiper-; gr.osteon „os“) — sin. ACHARD-THIERS(S) sindrom ; CRANIOPATIE NEURO-ENDOCRINĂ; MOREL), fie al unei deficienţe orgasmice (în cazul personalităţilor dizarmonice, bolnavilor nevrotici, schizofrenii or), fie al imposibilităţii subiectului Be’a^şT'găsi satisfacţia erotică şi sentimentală. Această creştere a sexualităţii se reflectă atît în creşterea frecvenţei actelor sexuale şi a duratei lor, cît şi prin predominarea preocupărilor erotice. Principalul mecanism incriminat se consideră a fi lipsa satisfacţiei sexuale, generată de o structură particulară Hipersimpaticotonie (S) ; Hipersincronism EEG ; Hipersomnie Hip/343 a personalităţii. Mediul social, prin concepţiile «restrictive şi oprimante, poate declanşa o reacţie de „revoltă1* în cazul anumitor structuri dizarmonice ale personalităţii. La unii -subiecţi, hipersexualitatea traduce, pe plan comportamental, un complex de inferioritate, ce se manifestă prin încercarea de cîştigare a -autostimei prin performanţe sexuale deosebite. 'Psihanaliza o interpretează ca înclinaţie homo-sexuală inconştientă. Hipersexualitatea se manifestă în -*■ DON-JUANISM, SATiRlAZIS, NIMFOMANIE. 250. HIPERS!MPATICOTONIE(s) sindrom -(cf. hiper- ; gr. sympathein „a împărtăşi suferinţa cuiva" ; tonos „tensiune") • Suită de tulburări viscerale fără bază organică, constînd sindrom - sin HIPERSOMNIE CU FOAME EXAGERATĂ(S> sindrom ^ KLEINE-LEVIN-CRITCHLEY(S) sindrom 254. HIPERSTENIE (cf. hiper-; gr. sthenos „forţă, putere'1) © Termen care desemnează atît o trăsătură temperamentală constituţională, specifică anumitor personalităţi „active". Se caracterizează prin creşterea marcată a tonusului general, ideaţie luxuriantă şi comportament dinamic, afectivitate sporită şi intens exprimată, infatigabilitate. Hiperstenia constituţională poate constitui motorul unor performanţe şi realizări deosebite, personale sau sociale, dacă orientarea acestui dinamism psihocomportamental se realizează într-o direcţie constructivă, dezirabilă sau acceptată social, după cum poate deveni distructivă sau nocivă, cînd alimentează stenicitatea, expan-sivitatea afectelor şi perseverenţa rigid canalizată a personalităţii paranoiace sau hiperactivitatea hipomaniacaluiui (care poate uşor accede la debordanta şi necontrolata activitate maniacală). Hiperstenia poate surveni şi în sindroamele delirante (mai mult sau mai puţin sistematizate), stimulînd producţia delirantă a pacientului şi determinînd noi demersuri morbide, uşor convertibile în acte cu periculozitate crescută. 255. HIPERTELORISM (cf. hipergr. te/e „departe") • Creştere a distanţei interpupi-lare, avînd ca efect aspectul de „ochi înde- părtaţi". Pentru diagnosticul hipertelorismu-lui, au importanţă o serie de repere, cum sînt distanţa interorbitară, intercantaiă şi inter-pupilară (Mc MILLAN), indispensabile stabilirii nomogramelor. Se descrie : • hipertelorismul ocular (datorat deformării porţiunii anterioare a bazei craniului şi a oaselor faciale adiacente, care determină o creştere excesivă a aripilor mari ale sfenoidului, în timp ce aripile-mici rămîn hipodezvoltate) ; • hipertelorismul orbital (datorat distanţei mari între pereţii laterali ai orbitei» evidenţiate radiologie). Hipertelorismul ocular poate fi : • constant (sindromul Greig, sindromul-Apert, sindromul hipertelorism-hipospa-dias, sindromul oto-palato-digital etc.); • ocazional (sindromul Hurler, sindromul „Cri du chat", boala Crouson etc.). Hipertelorismul orbital este întîlnit în> boala Down, tr isomia 13 — 15, sindromul Cornelia de Lange, sindromul Rubinstein-Taybiete. 256. HIPERTELORISM FAMILIAL® semn* sin. —► GREIG5 semn. 257. HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ (cf. hiper- ; lat. tensio ; gr. arteria) 9 Creştere durabilă a valorilor tensionale peste 140/95 mm Hg, pînă la 40 de ani, şi peste 160/95 mm Hg, după această vîrstă. în psihiatrie, hipertensiunea artei ială poate fi abordată sub un dublu aspect : • entitate cu etiopatogenie psihosomatică (mai mult de 90% din cazuri) ; • cauză generatoare a unor tulburări psihice secundare. Hipertensiunea a devenit, în societatea contemporană, una dintre cele mai frecvente circumstanţe patologice, eu incidenţă crescută, în mediul urban, determinînd o supramorbidilate masculină (BOYLE). După deceniul al treilea, odată cu admiterea modelului plurifactorial al tensiunii arteriale, rolul factorilor psihologici în mozaicul etiologic al acestei boli a început să fie tot mai mult studiat şi recunoscut. Unii autori arată că hipertensiunea esenţială nu are specificitatea necesară pentru a putea fi definită ca boală,, ci reprezintă doar o reacţie sistemică complexă, generată de cauze variate (KOLB). Psihosomatica insistă şi asupra rolului terenului psihologic, descriind o personalitate sau un profil cu predispoziţie la hipertensiune. F. DUNBAR arată că această „personalitate** ar fi apropiată de cea a coronarianului (hiper- Hipertensiune arterială : teorii patogenetice Hip/345 tensiunea fiind adesea asociată cu afecţiunea coronariană), iar F. ALEXANDER construieşte un modei dinamic al hipertensiunii, ^caracterizat prin faptul că subiectul îşi ascunde tendinţele agresive, pe care nu le descarcă „.nici prin fugă, nici prin luptă“, această ostilitate blocată cronic aflîndu-şi originile îndepărtate în eşecul experienţelor agresive infantile. Mergînd pe aceeaşi linie, HAYNAL şi BOURGEOIS arată că „hipertensivul este caracterizat printr-o extremă inhibiţie faţă de satisfacerea uneia sau a alteia dintre tendinţele sale majore, este incapabil să-şi exprime dorinţele agresive de independenţă şi, în acelaşi timp, să-şi satisfacă nevoia de dependenţă pasivă. Acest vulcan gata să erupă, nu o va face niciodată". O serie de studii, elaborate de FAIN, GRINKER, MOSES, Z1WAR, WAHL, pun accentul pe incapacitatea hipertensivului de a-şi sublima agresivitatea inconştientă în -activităţi sexuale, profesionale sau de altă natură. Subiectul pare foarte stăpînit, echilibrat, calm, de o amabilitate extremă cu cei- lalţi. OKEN, stabileşte corelaţii între valorile tensionale şi reacţiile de furie ale subiectului predispus la hipertensiune. Astfel, spre deosebire de subiectul normal, la care în această circumstanţă se înregistrează creşterea pre- siunii sistolice şi scăderea celei diastoMce, la subiectul cu agresivitate inhibată se observă o creştere a presiunii diastolice şi o scădere a celei sistolice. După L. ABRAMSON (1978), tensiunea arterială ar4 creşte odată cu vîrsta, datorită repetaţilor stimuli cu caracter simbolic, proveniţi din mediul social. în modul de percepere a acestor stimuli, un rol deosebit îl joacă experienţele precoce ale subiectului. Printre elementele cu rol patogenic, se menţionează stressul şi factorii psihosociali. Astfel, P. I. HENRY şi C. L CASSEL susţin că evenimentele ameninţătoare din universul social joacă un rol major în producerea hipertensiunii arteriale, iar MIASNIKOV (citat de CUCU) a descris o epidemie de hipertensiune arterială în timpul blocadei Leningradului. în sprijinul determinismului psihosomatic al hiperten- hucior iQiUfV Luiibru vascular Teoria „mozaicului” (J. H. Page) 346/Hip Hipertensiune arterială ; Hipertensiune intracraniană(S) . si uni i pot fi menţionate datele din studiile lui HEINE (1969), care demonstrează existenţa unei balanţe psihosomatice ; depresivii agitaţi, după remisia episodului afectiv, trebuie să se aştepte la instalarea unei creşteri irever-sibilea presiunii arteriale. COBB şi ROSEN (1973) relevă incidenţa crescută a hipertensiunii arteriale la grupurile profesionale cu activitate stressantă psihologic constant şi fără posibilităţi de descărcare. Comportamentele învăţate, în special cele alimentare, au fost, de asemenea, incriminate în patogeneza acestei afecţiuni. DAVIDSON emite chiar ipoteza după care integrarea armonioasă a pulsiunilor infantile în normeie sociale acceptabile este determinantă pentru dezvoltarea unei „societăţi nehipertensive". Aceste ipoteze au, după unii autori, mai degrabă popularitate decît un suport empiric adecvat (SADOCK, KAPLAN). Simptomatologia psihică legată de fenomnul de hipertensiune arterială nu are specificitate, cefaleea şi astenia fiind semnele cele mai stabile şi mai precoce ale acestei patologii. USH-MAN arată că ele se datorează mai mult conştientizării bolii decît creşterii presiunii arteriale. Pe de altă parte, instituirea tratamentului antihipertensiv induce o patologie depresivă cu dublă determinare : una legată de efectul intrinsec depresoinductor al hipotensoarelor, alta legată de instalarea dependenţei terapeutice, situaţie pe care bolnavul o respinge structural. Creşterile tensionale care determină apariţia sindromului de hipertensiune intracraniană sînt însoţite de semnele patologiei psihice specifice acestui sindrom (cefalee occipitală, vărsături, fotofobie, fosfene), patologie care se manifestă, după majoritatea autorilor, numai în fazele tardive ale bolii hipertensive. Studiile lui STEWARD au arătat importanţa factorului subiectiv în apariţia simptomatologiei hipertensive. Comparîndu-se două loturi de subiecţi cu valori tensionale ridicate, egale, s-a putut demonstra prezenţa unei simptomatologii numai în cazul iotului care era informat asupra existenţei bolii ; în cazul celor care nu cunoşteau existenţa unor valori ridicate ale tensiunii, simptomele erau practic absente (doar 3% din cazuri prezentau simp-tome). în acest sens, J. PEYROUZET şi PAULY-LAUBRY notează următoarele modificări caracteriale la subiectul căruia i se pune un diagnostic de hipertensiune arterială : emotivitate superficială cu accese de iritabilitate, hiperestezie auditivă, labilitate dispoziţională, dominate de nelinişte, în funcţie de valorile cifrei tensionale. De asemenea, literatura descrie apariţia de sindroame fobice ia bolnavii hipertensivi, legate de posibilitatea apariţiei bruşte a unor creşteri ale valorilor ter- ;iJc şi a complicaţiilor acestora (lipotimii, per:-':? echilibrului, accident vascular cerebral, miocardic). Autorii sovietici OZERESKI, SLUCEVSKI, AUERBUCH au încercat sistematizarea t : rarilor psihice din hipertensiunea art'- '?, fără a putea configura o succesiune de ta: : „ , psihice specifice. în direcţia stabilirii rei patologii specifice hipertensiunii, trebuie tite încercările lui MARCHAND de a ce:: e claudicatia cerebrală intermitentă, ale ’ OPPENHEIMER şi FISCHBERG privind falopatia hipertensivă acută, ale Sui DES^.O-VENE privind encefalopatia hipertensivă cronică. Considerăm că aceste sindroame constituie doar o patologie secundară, cu un ?-'ad scăzut de specificitate, ce împiedică delimitarea unei legături nete cauză-efect. 258. HIPERTENSIUNE INTRACRANIA-NĂ(S) sindrom (cf. hiper- ; lat. tensio ; htro ,,interior" ; gr. kranion „craniu") • Simple - patologie complexă, antrenînd creşterea fumului conţinutului cranian peste posibil lăt îe compensatorii ale cutiei craniene, în circumstanţe nespecifice. Următoarele elemente pot fi incriminate în geneza sindromului de hipertensiune intracraniană (A. MARES, L CINC.A — 1971): • prezenţa unui proces expansiv intrac^a-nian, a cărui creştere de volum intră în competiţie spaţială cu elementele conţinutului intracranian ; • hidrocefalia (prin blocarea resorptie :'u. prin hipersecreţia de lichid cefaîorah^c ~) : • amplificarea patului vascular pr n j~ dilataţie activă sau pasivă (turgescenţă; arterială sau venoasă) ; • edem cerebral (pehfocal sau generalizat). Deşi BARUK, în studiile sale devenite clasice,.. asimilează manifestările clinice ale hipertensiunii intracraniene cu cele ale confuziei mintale, simptomatologia este mult mai nuanţată, fiind legată, în mod net, de evoluţia-, şi rapiditatea instalării acestui sindrom (j. P. HUBER — 1985). Triada clasică de semne ce caracterizează sindromul este reprezentată de cefalee, vomismente şi stază papilară. Cefaleea este, de obicei, un semn precoce şi, deşi în alte circumstanţe nu i se pot stabili trăsături care să-i precizeze apartenenţa la un sindrom, în cazul de faţă este de notat accentuarea ei m partea a doua a nopţii şi matinal, ia schim ban le-bruşte ale poziţiei capului şi la eforturile fizice. Vărsăturile apar mai tardiv, pot fi insolite-de greaţă şi diplopie, fiind mai frecvente la, tineri şi în tumorile de fosă postericara. Staza papilară, fenomen ubicuitar în hiperten— "Hipertensiune intracranionă (S) : clinicâ, explorări, etiologie ; Hipertim Hip/347 si unei intracraniană, este bilaterală şi precedaţi, de obicei, de o creştere a tensiunii arterei centrale a retinei. La aceste semne, se pot adăuga o serie de •simptome secundare : compresii ale nervilor crameni, crize epileptice generalizate, tulburări vegetative (bradicardie, tahicardie, bu-'•’eun congestive, paloarea extremităţilor), A ^ , V A ^ |U'w'7 *<>v' ' î\ /li 1 k/ V Aspect EEG în hipertensiunea intracraniană psendotumorală la copil. Pe un fond cu ritmul a lent intricat cu 0 apar bufeuri de ritm A sinusoidal sincron în toate derivaţiile, predominant în regiunea occipitală. tulburări endocrine (tulburări de dinamică sexuală, amenoree, obezitate). De asemenea, tulburările psihice au un grad redus de specificitate şi apar relativ tîrziu, cel mai frecvent putîndu-se nota bradipsihia, scăderea iniţiativei psihice şi motorii şi a randamentului. O serie de autori (BARUK, SCHIFF, MAR-CHAND, TOULOUSE) au descris o formă particulară de depresie în hipertensiunea intracraniană, considerînd-o drept un semn premonitor, chiar înaintea altor semne somatice. Specificitatea acestei depresii ar fi dată de caracterul ei oscilant şi de „contrastul cu starea mintală a bolnavului" (MARCHAND, SCHIFF). Simptomatologia psihiatrică răspunde la tratamentul depletiv. Stările confuzionale, cu sau fără productivitate onirică, însoţesc episoadele de acutizare a hipertensiunii intracraniene. Manifestări de tip isteric sînt citate de numeroşi autori şi creează dificultăţi de diagnosticare, mai ales pentru că au un caracter discontinuu. Circumstanţele etiologice ale apariţiei hipertensiunii intracraniene ar putea fi clasificate astfel : • procese expansive intracraniene (tumori maligne şi benigne, intracerebrale şi extracerebrale) ; • leziuni ale vascularizaţiei meningiene şi cerebrale (hemoragii, tromboflebite) ; • traumatisme craniocerebrale (hematoame, edeme, blocarea căilor de scurgere) ; • factori infecţioşi (encefalite virale, abcesul cerebral, scleroza periaxială difuză, meningite acute) ; • intoxicaţii (oxid de carbon, arsenic, plumb) ; • factori generali (hipertensiune arterială, alergii postvaccinale, edem Quincke, encefalopatii infantile, craniostenoze). Dintre modalităţile care oferă posibilitatea stabilirii diagnosticului etiologic al hipertensiunii intracraniene, menţionăm : radiografia craniană simplă, electroencefalograma, angio-grafia şi ventriculografia. Apariţia tomoden-sitometriei computerizate a pus în umbră toate aceste metode, fiind singura cale rapidă în abordarea acestei circumstanţe patologice. 259. HIPERTIM — tip de personalitate (cf. hiper- ; gr. thymos „suflet") • Personalitate accentuată, descrisă de K. LEONHARD, avînd drept caracteristici dispoziţia afectivă pozitivă (cvasieuforică), dorinţa şi plăcerea exprimării verbale, activism, tendinţa de a face digresiuni în discursul rostit, pînă acolo încît frizează fuga de idei. Hipertimu! este optimist, sociabil, antrenat şi antrenant în relaţiile sale cu ceilalţi, stabilind rapid aceste relaţii, fără însă a le aprofunda. în variantă 34£/Hip Hipertimie ; Hipertiroidie pozitivă, hipertii^ui are idei bogate, a căror realizare poate fi valoroasă, este inventiv, are capacitate de inovare, se manifestă activ şi eficient. în variantă negativă, hipertimul devine superficial, cu simţ scăzut al datoriei, încalcă reguli etice fără, a se simţi vinovat, se lansează în acţiuni riscante, care îi periclitează situaţia materială şi socială, activitatea sa devine febrilă, dar sterilă, iar ideile — fanteziste şi nerealizabHe. Exacerbarea trăsăturilor personalităţii hipertime este specifică (după LEONHARD) „temperamentului hipomaniacal" 260. HIPERTIMIE (cf. hiper-: gr. thymos) • Modificare fundamentală a nivelului dispoziţiei, considerată de J. DELAY drept simptom afc bolilor afective. Autorul îi rezervă o bogată descriere în lucrarea sa „Despre dereglările dispoziţionale" (1946). în viziunea sa, cele două mari distimii — ciclotimia şi schizotimia — sînt caracterizate, prima prin hipertimie, iar a doua prin hi poţi mie. Cele două aspecte importante ale hiperti-miei sînt : • hipertimia melancolică are drept principală trăsătură, durerea morală, fiind însoţită de întreg cortegiul simptomatologie al depresiei psihotice, din care nu lipsesc ideea delirantă de incurabilitate, inutilitate, culpabilitate şi ideea suicidară ; • hipertimia maniacală se distinge, în primul rînd, prin euforie, „bucurie morbidă care este antiteza durerii morale" (DE* LAY). Agitaţia, dezinhibiţia instinctuală, creşterea agresivităţii, comportamentul ludic, ideile delirante de grandoare completează tabloul clinic. Lărgind acest cadru de definiţie, hipertimia poate fi considerată o creştere polarizată a încărcăturilor afective, care determină variaţii importante ale activităţii şi comportamentului. în acest context, considerăm că formele hipertimiei ar putea fi anxietatea, depresia şi euforia; sub aceste trei forme, hipertimia îşi păstrează nealterat caracterul de fenomen psihopatologic primar, care implică modificarea sintoniei subiectului. Unitatea celor trei sfere patologice aparţinând unui nivel dispoziţional bazai este demonstrată nu numai de cercetările biochimice, ci şi de efectele terapiei (ca, de exemplu, combaterea anxietăţii cu antidepresive triciclice — Mc NAIR, GORl, 1985), precum şi de apariţia deosebit de omogenă a sindromului depresie- anxietate . 261. HIPERTIROIDIE (cf. hiper-; gr. thyreos „pavăza, scut" ; eîdos „formă") • Tablou morbid, realizat prin hiperfuncţia sistemului neuro-fcipofizo-tiroidian, cu creşterea secreţiei de hormon tireotrop tiroidian si a mediatorilor hipotalamici ai hipofizei tireotrope, la care se adaugă perturbarea mecanismuiui de feedback neurohipofizar. în urma excesului de hormoni tiroidieni, se realizează un tablou clinic complex, care asociază tulburări neuro-vegetative, psihice, endocrine, metabolice,, circulatorii, excretorii, digestive, somatice, cuprinse sub denumirea de tireotoxicoză. Sindromul are ca principală expresie clinică : • boala Graves-Basedowsau adenomul toxic : • guşa toxică (sindrom Moebius) ; • guşa toxică exoftalmică fsindrom Miku) :• • tireotoxicoză acută. Manifestările psihice ale hipertiroidiei -aus fost sistematizate de MILCU şi colaboratorii săi în patru categorii : • preexistente bolii : • tulburări nevrotice prin perturbarea reglării tonusului vegetativ şi a conexiunilor cortico-subcorticale ; • tulburări cauzate de excesul de hormoni; tiroidieni si de hormon ti reo-sti mulat oria nivelul sistemului nervos central | • tulburări apărute reactiv la boală. Definirea primei categorii confirmă observaţiile privind existenţa unei personalităţi premorbide, ale ‘ cărei trăsături constau ;n labilitate emoţională, anxietate, iritabilitate, i rasei bilitate, fobii. ALEXANDER consideră-că hiperfuncţia tiroidiană este consecinţa unei profunde angoase a morţii şi a luptei» pentru depăşirea ei. Debutul afecţiunii este semnalat de emotivitate crescută, instabilitate psihomotorie, iras-cibilitate, la care se adaugă intoleranţă la căldură, scădere ponderală, transpiraţii. în tireo-toxicoza constituită, se adaugă tulburări mnes-tico-prosexice, accelerarea ritmului ideativ„ hiperkinezie asociată unei fatigabilităţi marcate, depresie, insomnie. Acestea se exacerbează în accese paroxistice, în timpul crizelor tireotoxice acute. Manifestările de intensitate-psihotică, mai rare astăzi, în condiţiile unui diagnostic precoce ş* ale tratamentului adecvat* îmbracă forma stărilor maniaco-depresive, a stărilor confuzionale cu delir oniric, putînd* evolua spre delirul acut hiperazotemic, a stărilor schizofreniforme, reacţiilor de tip paranoid. Intensitatea tulburărilor psihice creşte !a persoanele vîrstnice, ca urmare a arteriosclero-zei, involuţiei reactivităţii modificate a sistemului nervos central. Adinamia este mai frecventă la hipertiroidianul în vîrstă — hipertiroidism apatic. Disfuncţia neurovegetativă, cu răsunet la toate nivelurile (vasomotor, cardiac, digestiv , respirator, renal), ar avea la bază, după Hipertiroidie : manifestări psihice ; Hiperton-Hipokinetic (S) Hip/349” DANIELOPOLU, o amfitonie cu predominanţa componentei excitatorii. Dintre semnele neurologice mai stabile, se remarcă tremurăturile generalizate, mai bine evidenţiate la extremitatea membrelor supe- rioare, îa nivelul limbii şi pleoapelor superioare. Reflexele osteotendinoase sînt exagerate. S-a încercat stabilirea unei asocieri între hipertiroidie şi psihozele cronice, dar rezultatele nu au fost încurajatoare, acest aspect rămînînd valabil numai în relaţia boală afec-tivă-disfuncţie tiroidiană, fapt sugerat şi de pozitivitatea probelor funcţionale — testul la tyreotrop-realising-hormon din unele depresii endogene. Manifestări psihice apar şi după tiroidectomie, ele avînd o intensitate psihotică, atunci cînd se instalează precoce, şi una nevrotică, în cazul instalărilor tardive. Tulburările psihice preexistente bolii, stabilite de MILCU şi colaboratorii săi, nu se ameliorează semnificativ în urma tratamentului endocrinopatîei, spre deosebire de cele consecutive dezechilibrului cortico-subcor-tical şi vegetativ, ca şi de cele prin exces de hormon tireo-stimulator şi hormoni tiroidieni, care se ameliorează sau dispar sub tratament. Manifestările reactive beneficiază, în plus, de psihoterapie. 262. HlPERTON-HIPOKlNETIC{s) sindrom (cf. hiper- ; gr. tonos „tensiune" ; hypo „dede- subt, sub“ ; kinesis „mişcare") ® Se întîlneşte în boala Parkinson şi în sindroamele parkin-soniene de diferite etiologii (postencefalitice* posttraumatice, toxice) şi se datorează leziunilor paleostriatului. Clinic, se caracterizează prin : bradikinezie accentuată, contractură de tip extrapiramidal*. tremurături, accentuarea reflexelor de postura şi tulburări vegetative (hipersalivaţie, hiper-sudoraţie). 263. HIPERTONIE (cf. hiper-; gr. tonos) • Accentuarea contracturii tonice a musculaturii striate. Hipertonia piramidală (spastici-tatea) apare în leziuni piramidale de diverse cauze (hemoragii cerebrale, tumori cerebrale).. Hipertonia extrapiramidală (rigiditatea musculara) este o formă particulară de hipertonie,, semn definitoriu al sindroamelor parkinsoniene: priveşte grupele musculare agoniste şi antagoniste, mai ales rizomelic şi axial, cu afectarea, staticii, de unde şi modificarea caracteristică, a mersului ; mişcările pasive întîmpină rezistenţă egală în flexie şi extensie („hipertonia ceroasă"), segmentele mobilizate păsirînd permanent noua postură imprimată („hiper-tonie plastică"). Este prezent fenomenul5 „roţii dinţate", evidenţiabil în stadiul incipient prin proba Noica (mişcări pasive — flexie-extensie *— ale mîinii, asociate cu ridicarea, în extensie a membrului inferior homolate-ral). Hipertonia extrapiramidală apare şi în* Incorporarea l“'m tiroida si eliminarea sa în urina la o persoana normala si în caz de hipertiroidism si mixeden tBELL. 1965) . 350/Hip Hipertrofie ; Hiperventilaţie ; Hipnagnozie ; Hipnagogic parkinsonîsmul medicamentos din sindromul .neuroleptic. Hipertonia de opoziţie a musculaturii cervicale poate apărea în delirium tre-mens. 264. HIPERTROFIE (cf. hiper- ; gr. trophe „hrană") • Prin analogie cu sensul termenului din histologie (creştere exagerată a volumului unui organ sau ţesut, fără modificarea structurii histologice), se vorbeşte despre o hipertrofie a Eului, ca tulburare de personalitate constînd într-o accentuare nemotivată a auto-stimei, autoaprecierii. Se întîlneşte la personalitatea accentuată hiperperseverentă, la personalitatea dizarmo-nică paranoiacă (unde se manifestă prin orgoliu, vanitate, megalomanie, psihorigiditate) -şi isterică. 265. HIPERVENTILAŢIE (cf. hiper-; fr. ventUation „aerisire") • Creştere a ritmului Respirator care, prin modificarea raportului între fracţiunea alcalină şi cea acidă din sînge, ■antrenează o serie de tulburări, dintre care cele psihice au un rol major. S-a descris un aşa-numît sindrom de hiperventilaţie, caracterizat prin expiraţii prelungite, parestezii, tetanie, dureri precordiale şi palpitaţii, însoţite cel mai adesea de atacuri de panică. Hiperventilaţia poate fi produsă de o serie de fenomene psih of i z i c e (ca anxietatea, durerea etc.), întreţinînd, la rîndul ei, o serie largă de simptome ca : astenia, hipoprosexia, cefaleea, senzaţia de opresiune cerebrală. Subiectul poate prezenta stări lipotimice precedate de vertij, tulburări de echilibru, spasm carpcpedal. Principalele mecanisme fiziopatologice prin care acţionează hiperventilaţia sînt : • reducerea presiunii parţiale a bioxidului de carbon în alveole şi deci şi în sînge ; • alcaloză respiratorie şi reducerea bicarbo-naţilor plasmatici ; • hipocalcemie ; • vasoconstricţie, în specia! a arterelor medii ale creierului şi inimii ; • reducerea debitului cerebral, cu dezvoltarea unei activităţi bioelectrice de tip lent şi sincron, care se poate evidenţia eiectroencefalografic. Diagnosticul pozitiv al acestei afecţiuni este relativ facil, prin posibilitatea reproducerii ■simptomatologiei paroxistice prin hiperventilaţie provocată (subiectului i se cere să respire în ritm alert 2 — 3 minute). Diagnosticul diferenţial este mai dificil ■şi cuprinde o serie de afecţiuni cu manifestări iparoxismale : epilepsia, isteria, hipoglicemiile de diferite cauze, infarctul miocardic, sindromu Adam-Stokes. Tratamentul acestei tulburări constă în măsuri psihoterapeutice privind învăţarea unui „nou stil" de a respira (care să evite, pe cît posibil, respiraţia superficială, subiectul în-cercînd „să înveţe" respiraţia de tip diafrag-matic). 266. HIPNO- (cf. gr. hypnos „somn") • Element de compunere, care introduce referirea la somn. 267. HIPNAGNOZIE (cf. hipno- ; gr. ognosia „ignoranţă") • Absenţa convingeiii bolnavului că ar fi dormit. Termenul îi aparţine lui EPSTE1N (1928). Fenomenul se întîlneşte în depresii, ca şi în alte tulburări psih'ce în care intervin modificări ale ritmului veghe-somn, precum şi în patologia de involuţie. 268. HIPNAGOG!C(D) delir (cf. hipno-; gr. agogos „care conduce") • Formă de delirium identificată în psihoze exogene (GHILIA-ROVSCHI, 1929). Bolnavul în stare de somn superficial discută cu un interlocutor imaginar, „dialoghează" cu acesta. Cazurile princeps au fost descrise de autor în complicaţiile tifosului exantematic. 269. HIPNAGOGICĂ - stare (cf. hipno-; gr. agogos) • Stare premergătoare instalării somnului, care poate fi divizată în trei etape succesive : • faza de „somnolenţă", caracterizată prin diminuarea ritmului proceselor ideative ; • faza corespunzătoare unui proces de disociaţie a conştiinţei ; • faza semi- sau preconştientă, în care se produc tulburări de percepţie vizuală (rar auditivă), constînd, la adulţi, din imagini simple (forme geometrice, puncte sau spirale strălucitoare, multicolore), iar la copil, din imagini complexe (forme umane, animale, peisaje etc.). Adultul rămîne indiferent faţă de aceste viziuni, spre deosebire de copil, la care produc un. puternic ecou afectiv, uneori cu rezonanţă anxiogenă. Odată cu instalarea somnului, viziunile dispar. Cele două trăsături menţionate mai sus diferenţiază viziunile hipnagogice de vis. Critica pe care subiectul o are faţă de aceste fenomene le deosebeşte de halucinaţii (imaginile sînt inspirate din realitate şi nu antrenează afectivitatea). 270. HIPNAGOGICE^ halucinaţii (cf. hipno- ; gr. agogos) • Fenomene de tip halucinator, cu o semnificaţie patologică redusă, apărînd în faza de instalare a somnului. Presupun Hipnapompice ^ ; Hipnax^1) ; Hipniatru ; Hipnofobie(F) ; Hipnoia Hip/35T o scădere a nivelului de vigiiitate (ca şt în condiţiile obişnuite de izolare senzorială, care însoţesc somnul) şi se aseamănă producţiei onirice, de care, de altfel, mulţi autori le apropie. Sînt mai frecvente la copil, in stări reactive (cînd au conţinutul legat de psiho-traumă), în tratamentul cu psihotrope, iar după unii autori, şi în schizofrenie. Alţi autori le asimilează cu producţia senzorială care apare în timpul inducţiei hipnotice. 271. HIPNALGIE (cf. hipno- ; gr. algos „durere") 9 Durere apărută în cursul somnului, pe primul plan nefiind intensitatea, ci caracterul său neplăcut,^ nota de disconfort şi anxietate secundară. în absenţa unui substrat organic cert, este prezentă în depresii, reacţii, stări de tensiune psihică şi Ia personalităţile anxioase. 272. HIPNAPOMPICĂ - stare (cf. hipno- ; gr. pompe ,,/re/întoarcere") • Stare apropiată de aceea de vis, care se manifestă în momentul trezirii, producind o deformare marcată a senzoriaiităţii. 273. HSPNAPOMP!CE(H) halucinaţii (cf. hipno-: gr. pompe) • Imagini consecutive unor vise cu caracter anxiogen sau ameninţător, care păstrează un net caracter de senzo-rialitate cîteva minute după trezirea subiectului, chiar dacă acesta deschide ochii. MYERS le consideră imagini de vis sau de semisomn. Nu se înscriu ca fenomen patologic, deşi uneori subiecţii Ie atribuie un astfel de caracter. Totuşi, în tulburările de somn, în depresii, în tratamentul cu psihotrope, se observă o creştere a frecvenţei halucinaţiilor hipnapom-pice. 274. HlPNAPOMPICE(I) iluzii • False percepţii, care pot avea caracter fiziologic sau patologic, datorate diminuării pragului de vigiiitate prin trecerea de la somn Ia veghe. 275. HIPNAX( M) Portugalia - DCI Nitra-zepam • Tranchilizant, derivat benzodiaze-pinîc de tip 1,3-dihidro-7-nitro-5-fer,il-2H-1 ,4- H 0 q2h benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, producînd un somn aproape fiziologic. Industria noastră farmaceutică ii produce sub numele de NITRAZEPAM(M). 276. HIPNIATRU (cf. hipnogr. tatros „medic") €> Somnambul căruia i se atribuie facultatea de a indica, în timpul somnului hipnotic, medicamentele corecte pentru tratarea unei boli. Credinţa într-o astfel de posibilitate nu se referă la medici. 277. HIPNIC (cf. gr. hypnos „somn") • Determinant referitor la relaţia existentă intre un obiect, fenomen sau acţiune şi procesul fiziologic al somnului. 278. HIPNOANALIZĂ (cf. hipno- ; gr. ana- lysis „descompunere") • Metodă psihotera-peutică, în care se îmbină efectele sugestive şi cathartice cu analiza materialului obţinut în timpul hipnozei şi a reacţiei hipnotice pro-priu-zise. LINDNER, autorul acestei metode, recomandă o trecere gradată de la şedinţele de hipnoză la cele de psihoterapie (în stare de veghe), în care relaţia de transfer hipnotic trebuie lichidată. Autorul indică metoda în tratamentul „personalităţilor psihopatice". Alţi autori (DONNET) critică violent atît metoda, cît şi postulatele sale. 279. HIPNOBATISM (cf. hipno-; gr. bainein „a merge") SOMNAMBULISM. 280. HIPNOCATHARSIS (cf. hipno-: gr. sin. catharsis „purificare") —> NARCOSINTEZA. 281. HIPNODRAMĂ (cf. hipno-; gr, drama „acţiune") • Variantă a terapiei de grup de tip psihodramatic, in care, pentru a diminua anxietatea subiectului şi pentru a-i depăşi inhibiţiile, acesta este adus de către terapeut în stare de transă hipnotică. 282. HIPNOFOB!E(F) (cf. hipno- ; gr. phobos „frică") • Teamă patologică de a adormi. Se întîlneşte în normalitate Ia părinţii care se tem că nou-născutului i s-ar putea întîmpla ceva, în unele afecţiuni somatice, cum sînt astmul şi tahicardia paroxistică. în domeniul psihiatriei, poate fi întîlnită în afecţiunile care alterează producţia onirică, dar şi în delirurile de urmărire, persecuţie (unde nu este o fobie propriu-zisă, ci o teamă motivată delirant). 283. HIPNOIA (cf. hipno-; gr. noesis „gîndire, inteligenţă") • Stare psihotică pe care EWALD încearcă-să o delimiteze, în 1919. întrucît, prin suspiciozitate (simptom de prim pian), s-ar apr'opia de paranoia, dar contextul simptomatologie de ansamblu ar apropia-o de psihoza maniaco-depresi vă, termenul nu> s-a impus în descrierile clinice. 352/Hip Hipnoidă — stare ; Hipnonarcozâ ; Hipnopsihoterapie 284. HIPNOIDĂ — stare (cf. hipno-; gr. idos „aspect, formă") • Modificare a stării de *conştienţă, care apare în cerebrastenia post-traumatică, farmacodependenţă (psiholeptică), caracterizată prin scurtarea importantă a perioadei vigile (de veghe) cu creşterea pragului de recepţie a stimulilor, răspunsurile subiectului apărînd lente şi imprecise, disproporţionate fată de stimulii aplicaţi. A fost descrisă în unele afecţiuni, în care mascarea durerii, ca simptom central, poate compromite şansele unui diagnostic corect. 289. HIPNOPEDIE (cf. hipno-; gr. paideia „educaţie") • Metodă pedagogică de învăţare pasivă, bazată pe sugestie hipnotică (sugestii cu conţinut instructiv-inf ormaţional „admi-nistrate" în timpul somnului natural)- Este fondată pe ipoteza că în anumite faze ale somnului se păstrează un grad de receptivitate faţă de stimulii exteriori, putîndu-se stoca mnezic anumite informaţii sau dobîndi anumite deprinderi. Termenul a fost utilizat şi pentru denumirea unei noi discipline, care are ca obiectiv studiul acestei metode, apărută după primul război mondial (BLIZNICENKO), răspîndită în U.R.S.S. (ZVIADAS) si S.U.A. (GERNSBACK). Prin experimentele şi demonstraţiile realizate de SIMON, EMMONDS, KURTIS, KULl-KOV, ZUHAR, PUSICINA, s-au conturat condiţiile specifice, caracteristicile şi limitele învăţării în timpul somnului. Astfel, s-a constatat că numai persoanelor sugestibile şi specific antrenate în primele stadii ale somnului (respectiv în stare de somnolenţă, de somn superficial şi neparadoxal) li se pot aplica inducţii hipnopedice eficace. Totodată* comenzile hipnopedice trebuie limitate cantitativ (în exces conducînd la perturbarea funcţiilor recuperatprii ale somnului), iar emiterea lor trebuie să se facă în unităţi lingvistice scurte (concise) şi predicative, realizate în tonalitate joasă şi de intensitate scăzută (apropiat de şoaptă), cu pauze între ele. Rezultatele înregistrate pînă acum sînt contradictorii. Unii cercetători au insistat asupra caracterului limitativ al metodei, aplicabile numai pentru fixarea (consolidarea mnezică) unor informaţii induse repetitiv cu posibilitatea reproducerilor exterioare, în timp ce alţii au obţinut (la subiecţii antrenaţi specific) stocarea de noi informaţii, dar cu caracter simplist (de genul datelor istorice sau geografice, al formulelor chimice sau principiilor fizice, al denotaţiei cuvintelor străine). 290. HIPNOPSIHOTERAPIE (cf. hipno-; gr. psyche „suflet" ; therapeia „îngrijire") • Metodă terapeutică iniţiată de I. F, MJAKON în scopul îmbunătăţirii contactului medic-bol-nav ; este aplicabilă numai în afecţiunile de tip isteric şi constă în folosirea concomitentă a hipnozei şi a dialogului, urmărind rezolvarea conflictelor generatoare de tulburări reactive nevrotice. 291. HIPNOSEDON(M) Grecia - DCI Flu-nitrazepam • Tranchilizant, derivat benzodia- Hipnoterapie ; Hipnotice ; definiţie, istoric, clasificare Hip/353. zepîric de tip 5-(0-fluorofeni!)-1 ,3-di hidro-1-metîf-7-nitro-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică şi uşor anxiolitică. 292. HIPNOTERAPIE (cf. hipno-: gr. thera-peia „îngrijire'1) • Ansamblul tehnicilor şi pro- cedeelor de tratament psihologic bazate pe diferite forme de hipnoză. Este una din cele mai vechi metode psi hoterapeutice, avîndu-şi originea în tehnicile extatice ale sumerienilor şi ebraicilor (cu şase milenii în urmă), în tehnicile indiene yoghine de meditaţie concentraţi vă.' Aceste metode au fost reactualizate, demitizate si laicizate în secolele al XV111-1ea şi â! XlX-lea, de A. MESSMER, prin teoria „Magnetismului animal", de J. BRAID (1843) •şi UE BAU LT (1860), care au aplicat hipnoza in scop terapeutic pe scară largă, de BERN-HEIM, şcoala de la Nancy, CHARCOT şi şcoala lui de la Salpetriere, care au studiat ex-pen mental fenomenul hipnozei, elaborînd lucrări fundamentale asupra mecanismelor 'hipnozei sau sugestiei hipnotice. Hipnoterapia constă în inducerea prin sugestie a stării de somn artificial, sub care subiectul este permeabil ia sugestiile curativ-terapeutice ale medicului, fiind totodată apt să dea răspunsuri verbale sau să execute acte automate. Printre tehnicile şi metodele hipnoterapiei pot fi enumerate : hipnocathar-sisul, hipnoanaliza, hipnonarcoza, hipnopsiho-terapia, iar ca formă particulară (psihopedagogia), hipnopedia. Terapia prin -hipnoză este utilizată în ameliorarea simpto.melor nevrotice, descărcarea emoţională a conflictelor refulate sau a complexelor (catharsis, abreacţie), reedu- carea sau corectarea unor conduite defectuoase, în anesteziologie. Este răspîndită astăzi mai ales în U.R.S.S., S.U.A., Anglia şi America de Sud, fiind indicata în tulburări funcţionale, nevroze (angoasă* astenie, fobii), toxicomanii (tabagism, aicoolism), tulburări ale instinctului alimentar, tulburări de dinamică sexuală, insomnii rebele, enurezis, balbism, ticuri, crampe profesionale, precum şi ca sedativ pre- sau postoperator în stomatologie, ginecologie, chirurgie HIPNOZĂ, HIPNOPSIHOTERAPIE, TERAPII CATHAR-TICE. 293. HIPNOTICĂ — senzaţie • Fenomene „aberante1* de adormire (GASTAUD) constînd în apariţia unor senzaţii fără obiect, sonore, vizuale, somestezice sau vestibulare. Eiectroen-cefalografic se înregistrează un episod de „trezire electroencefalografică". Semnificaţia clinică a acestui fenomen rămîne încă obscură. 294. HIPNOTICE (fr. hypnotique: cf. gr. hypnos „somn") 9 Grupă de substanţe care induc somnul, avînd acţiune mai mult sau mai puţin irezistibilă si de durată variabilă (descrise de’ DENIKER şi LOO). Folosite din timpuri străvechi (alcool, opiu, diferite extracte de plante etc.), hipnoticele au făcut „erâu în secolul al XlX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, după care au căzut în dizgraţie, nu numai datorită apariţiei şi utilizării neurolepticelor, ci şi descoperirii marelui pericol ai dependenţei şi a efectelor adverse pe care le produc. Efectul lor moderat, faţă de marile dezavantaje pe care le prezintă, a determinat înlocuirea treptată a hipnoticelor, în terapia psihiatrică, continuînd însă să fie folosite abundent şi necritic în alte specialităţi medicale. în clasa hipnoticelor — aşa cum este ea cunoscută în prezent sînt considerate numeroase substanţe, utilizate cu scopuri diferite, dar care, prin modificarea dozelor! în plus sau în minus, au şi efect hipnotic. Se diferenţiază două grupe principale 3 hipnotice barbiturice şi hipnotice nebarbîtu-rice : £ Hipnotice barbiturice : • cu acţiune scurtă (timp de instalare al efectului — aproximativ 3.0 de minute — şi durată de acţiune de 2 — 3 ore) \ Cidobarbital Secobarbital(DCI) Hexobarbital{DCI) 23 - Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 354/ Hi p Hipnotice ; specificitate, asocieri, efecte secundare • cu acţiune medie (efectul se instalează în aproximativ 30 de minute şi durează 5 — 6 ore) : Amobarbital(Dcl) • cu atţiune prelungită (efectul se instalează tot în aproximativ 30 de minute, dar durează 8 —10 ore) : Pentobarbitai(DCI) Fenobarbital(1K L) Butobarhital(DC1) % Hipnotice nebarbiturice (tranchilizante care a.u efect hipnotic dacă sînt folosite în doze mari) : • tranchilizante nebenzodiazepinice : derivaţi propandiolici : fiepro'bamat( D CJ) — derivaţi difenilmetanici : Hidroxizin(I)CI> • tranchilizante benzodiazepinice : Clordiazepoxid(DCl) Nitrazepam(DCI) Diazepam(D(;i) Oxazepam(DCI> Lorazepam(DCI) Tofisopam(Dcl) 0 Al te substanţe : • neuroleptice sedative (în doze mici sînt hipnotice) : Clorpromazina(1K'T) Prometazina(DCI) . Alimemazina(DcI) Promazina(DCI) Levomepromazina^00 Pecazina(DCT) • sedative nehipnotice, care în doze mari devin hipnotice —* SEDATIVE ; • diferite alte substanţe : Cloralhidrat<1H'1) G{utetimid(DCI) Triclor/l(DCr) Utilizarea hipnoticelor este indicată în funcţie de tipul de insomnie (hiposomnie) : 0 Insomnii (hiposomnii) funcţionale : • insomnia de adormire beneficiază de hipnotice cu acţiune scurtă, de tipul cicîobarbîtalului, benzodiazepinelor (lo-razepam, oxazepam), hidroxizin : • insomnia (hiposornnia) de la mijlocul nopţii poate beneficia de hipnotice cu acţiune medie din seria barbituricelor (Dormitai, Amital). Dacă se asociază cu un sedativ nehipnotic, efectul se va potenţa. 0 Insomniile (hiposomniile) de însoţire (secundare) : • insomniile din bolile somatice cronice beneficiază : -- ziua, de antidepresive + benzodiaze-pine * — seara, de fenotiazine sedative + ben-zodiazepine ; • insomnia (hiposornnia) datorată disconfortului somatic beneficiază : — ziua, de medicaţia specifică pentru simptomul generator şi benzodiaze-pine ; — seara, de fenotiazine sedative. Ir, aceste cazuri, bar bit uri cele au indicaţi.-limitate. £ Insomniile (hiposomniile). farmacologic se rezolvă prin diminuarea dozei excitanţilor sau asocierea acestora cu benzodiazepine ziua, şi seara cu neuroleptice şi hidroxizin. ţ Insomnia (hiposornnia) vîrstnicilor e cu neuroleptice sedative, de tip T o > Theralene sau Hipnogal, evitîndu 1 i-irea bar bituricelor. £ Insomnia copiilor beneficiază de sedative' nehipnotice şi prometazină (Romergan), evitîndu-se bar bitur icele şi abuz:/ de tranchilizante. $ Insomnia (hiposornnia) gravidei : întrucît: atît hipnoticele barbiturice, cît şt cele benzodiazepinice trec bariera fetopiacen-tară, se va evita folosirea acestor droguri. Eventual, pot fi administrate sedative şi fenotiazine în doze mici şi discontinue. % în psihopatologie : • în reacţii : hipnoticul administrat, de- preferinţă, în doză mică, seara (Ciordela-zin -f- barbiturice, cu acţiune de scurtă, durată -f* benzodiazepine) ; în reacţiile depresive, se preferă asociaţia benzo-diazepină + antidepresive ; • în stările nevrotice: barbiturice cu acţiune scurtă + benzodiazepine — sedative ; atunci cînd predomină anxietatea,., se preferă anxiolitice + neuroleptice sedative ; • la. alcoolici : neuroleptice sedative -j-- benzodiazepine ; se evită administrarea ’jarbi-turicelor, care favorizează apariţii colapsului şi a stărilor confuzionale ; • în sevrajul toxicomanie : neuroleptice" sedative -f benzodiazepine : • în stări psihotice : neurolepticelo^ incisive li se asociază un neuroleptic •= -■ 'i iî;i v şi o benzodiazepină : atunci cînd coe>'istă,: depresia, se impune administrare; jnui antidepresiv şi evitarea barbitur. :eîor\ Efectele secundare ale substanţelor hipnotice de tip barbituric, deşi rezolvabile, S'Vt :;er:-culoase mai ales în cazul celor cu durată i ;ngă de acţiune, prin sumarea efectului doz^i jnt-»-rior administrate cu cel al dozei urmic j-ire. Tulburările matinale şi diurne consta.;, din . somnolenţă, trezire dificilă, impresia de stare de ebrietate, vertij, instabilitate, s;ndi om confuzional. Ocazional, pot apărea nistigmus lateral, hipoacuzie şi, foarte rar, depresie sau euforie. Hipnotice : clase de substanţe, medicamente Hip/355 MEPHOSAMA! J DC! CARIS0PR0D01 I dci NfWEmm J Of/ HIDROXIZIH (JRANCHIUZANTE • DERIVAji NEBENZODiAZEPiNid ) W 0 CH?-00C-HH-CH'Cf3 * CH t Hf-C-CH2-CH2-CH3 3 ch2-ooc-hh2 OH ^ /IC+C-C-CHj-CHj § CH-iTk-CHfCHfiKifyaţa-, & ^ 1 ® * . *£*ROBA MAT Romomo ® • DICLEHE Italia * ® SOHHESIH Anglia HIDROXIzin ®România Nt CLORQIAZEPOXID DCI DIAZEPAM DCI LORAZEPAM DC! HtîRAZEPAM (TRANCHIUZANTE : DERiVAji BE NZODIAZ EPIN IC / ) ,£O ; H,C V *° “o 0i9xg; (o) ® . ; kHPdîON Rom ama ® • DIAZEPAM Romdnia © WfcSH Franjo ® .. HURAZEPAH România j| x! CLQRPROMAZIHA DCi ALIMEMAZltâ DCI LEVQMEPRQHAZm DCI PR0ME1AZINA ; (NEUROLEPTICE SEDATIVE ■ DERIVAji FENOTIAZINici ) C?2 ch3 ; CH?-CHrK4 ■ :j3#0ElAzk® RomSnia 1 CH7-CH-CHrH^r„ ch3 -y ItMARii® S.UA ! 1 CHrC,.CHrK3 3 lEVQMEPRCMAzin®Rom ©6© 1 CH, ch3 ® * R0MER5AN Ro mania i ; ? ? ”? 0 F !^D h | .® | t^RONii Austria © , smirne Fm-ja 0 X/Wf.V A®«7 , ■ © . AHCUIL Anglia Diferite psihotrope cu efect hipnotic 356/Htp . Hipnotice : efecte secundare, contraindicaţii ; Hipnotizare t®) ; Hipnoză Produsele nebarbiturice au ca efecte secundare : • somnolenţă matinală (nitrazepam, clona-zepam, meprobamat) ; • senzaţie de ebrietate şi stimulare psihică (oxazepam) ; • vertij, cefalee, greţuri, vărsături (meprobamat) ; • tulburări ale coordonării motorii (hidro-xizin) : • parestezii ale extremităţilor (nitrazepam). Efecte secundare rare sînt : euforia sau depresia, stări confuzionale (cbnubilare-confu-zie, stare onirică), alergii cutanate, gastralgii (meprobamat, cloralhidrat), osteomatacie (glu-tetimid), diminuarea libidoului. Trebuie evitată asociaţia hipnoticelor cu următoarele medicamente : Fenitoin, Feno- barbital (diminuează acţiunea anticonvulsi-vantă a acestora), IMAO, hipoglicemiante, derivaţi sulfoniluree, glucocorticoizi, digitală, anticoagulante, contraceptive, antidepresive tetraciclice. Accidentele posibile sînt reprezentate de toxicomanie — favorizată de folosirea abuzivă a hipnoticelor —, intoxicaţia acută accidentală sau voluntară în scop suicidar (mai gravă dacă se utilizează hipnotice barbiturice : comă prelungită cu insuficienţă respiratorie). Contraindicaţiile sînt reprezentate de : insuficienţa hepatică, renală, circulatorie sau respiratorie, adenomul de prostată, giaucomul, beţia acută, miastenia, porfiria; vîrsta înaintată. 295. HIPNOTIZAŞI LITATE (cf. fr. hypnotis-abilite) m Capacitatea unui subiect de a fi hipnotizat. Termenul se referă atît la receptivitatea faţă de tehnicile inductive, cît şi la profunzimea hipnozei. O serie de cercetători (LIEBAULT, WILGARD, WEITZENHOFFER, BARBER) au Imaginat scale de hipnotizabilitate. Studiile privind hipnotizabilitatea bolnavilor psihici (în special a nevroticilor) oferă date care contrazic, opinia conform căreia gradul, de hipnotizabilitate este mai crescut la persoanele sănătoase. Alţi factori care modifică influenţa-biiitatea hipnotică sînt : vîrsta (copiii sînt mai hipnotizabiii), motivaţia, atitudinea, numărul de participanţi (asistenţa numeroasă facilitează Inducţia). Dorinţa excesivă de a fi hipnotizat, ca şi teama de hipnoză sînt factori negativi. 2,96. HIPNOTIZARE(D) delir (fr. hypnotiser) m Delir sistematizat, în care bolnavii afirmă că sînt supuşi unor influenţe hipnotice care, în contradicţie cu propria lor voinţă, le sugerează un comportament deosebit ; a fost descris de BECHTEREV, în 1905. Subiecţii îşi afirmă s&nă&atea mintală, dar în acelaşi timp acuză scindarea uncţionalităţii psihice, care este împărţită între gînd urile proprii şi g înduri le impuse. Ei susţin, de asemenea, că şi vorbirea şî scrisul, constituie obiectul influenţei hipnotice. BECHTEREV va descrie şi o formă special de paranoia, delirant-sugestivă, termen care-nu s-a impus. Ca şi alţi autori (GULIAMOV). consideră delirul de hipnotizare ca un fenomer* din grupa automatismului mintal Clerambault.. 297. HIPNOZĂ (fr. hypnose : cf. gr. hypnos „somn") 9 Stare provocată prin tehnici variate (care înglobează sau nu sugestia directă), prin care se produce o modificare a nivelului de conştiinţă, în primul rînd a conştiinţei lumii exterioare. Această modificare a fost asemănată cu un „somn de tip special" (A. POROT) sau cu o disolutie a conştiinţei (PICHOT). Hipnotizatul rămîne într-o relaţie mediată cu lumea, prin intermediul hipnotizatorului, căruia îi urmează comenzile fără împotrivire. Hipnoza premedicală este un procedeu foarte-vechi, făcînd parte din practicile de tip sacramental din unele ţări (Grecia Antică, Mesopo-tamia, India). Hipnoza a fost folosită în scop terapeutic pentru prima dată de către MESSMER, care a denumit-o „magnetism animal", fără să înţeleagă exact natura fenomenului. Urmaşii săi, corvtele( PUYSEGUR şt abatele FARIA — fac unele progrese (mar ales cel din urmă), atît sub raport tehnic, cît şi sub raportul plauzibilităţii explicaţiilor. Denumirea de hipnotism se leagă de numele lui j. BRAID, care abordează hipnoza de pe poziţii psihofiziologice, dîndu-i o explicaţie ştiinţifică, neviabilă însă. CHARCOT este cel care introduce hipnoza în clinică (dar o consideră un fenomen morbid), asa cum de altfel făcuseră şi BERNHEIM şi LIEBAULT, di n provincialul Nancy (dîr.d însă o explicaţie mai clară fenomenului). Deşi s-au făcut numeroase studii experimentale, „natura exactă a hipnozei nu este actual-mente cunoscută" ' (DE LAY)Dintre teoriile-cele mai cunoscute în legătură cu hipnoza,, pot fi menţionate cea a lui PAVLOV, care susţine că inhibiţia, somnul şi hipnoza sînt diferite aspecte ale aceluiaşi proces, şi cea a lui SARBiN,, care afirmă că, în relaţia hipnotizat-hlpnoti-zator, fiecare îşi joacă cît mai bine rolul. Există teorii psihanalitice care afirmă regresia hipnotizatului şi satisfacerea pulsiunilor sale masochiste, precum şi alte teorii mai noi : cea multidimensională (SMOR), input-output (BARBER), neodisociaţionistă (HILGARD) etc. în vederea hipnotizării, este necesară, în-prealabil, o perioadă de inducere, în care subiectul trece de la starea de veghe la cea hipnotică. Detaliile tehnice privind inducţia* Hipnoza ; caracteristici, indicaţii, contraindicaţii Hip/357 hipnotică'sînt deosebit de variate metodologic, ceea ce demonstrează încă o dată că este vorba de un fenomen care nu cere calităţi deosebite. După V. A. GHEORGHIU, caracteristicile stării hipnotice sînt următoarele : nevrozei fobice, insomniilor rebele, toxicomaniilor, tulburărilor de dinamică sexuală. De altfel, în afara domeniului psihiatric, are aplicaţii în afecţiunile cardiovasculare, tulburările digestive, astmul bronşic, spasmele musculare şi • redistribuirea atenţiei (în sensul creşterii selectivităţii acesteia) ; • reducerea capacităţii de orientare asupra realităţii şi acceptarea distorsiunilor ; • creşterea sugestibilităţii ; • accentuarea „comportamentului jucat11 ; • apariţia amneziei posthipnotice : • trăirea hipnotică (aspectul experimental). Pentru această etapă, dispunem de descrieri amănunţite, datorate unor mari personalităţi psihiatrice, care au redat aspectele subiective ale unor experienţe hipnotice. Acurateţea descrierii pe care hipnotizatorul E. BLEULER o face unei şedinţe realizate cu FOREL, ca hipnotizat, constituie un exemplu celebru. Fără a fi un remediu universal, hipnoza îşi găseşte încă o serie de indicaţii în psihiatrie, In care folosirea unor tehnici ca hipnoza frac-ţionată, sugestia hipnotică sau hipnoanaliza, poate aduce bune rezultate în terapia tulburărilor instinctului alimentar, a nevrozei anxioase, în controlul durerii, în anestezie sau în boii algice cronice. Eşecurile, ca şi reuşitele metodei, sînt la fel de spectaculoase şi ţin, în mare parte, de indicaţia corectă şi de cunoaşterea contraindicaţilor (se exclud subiecţii suspic-ioşi, structural paranoici, cei care refuză declarat metoda). Deşi, după cei mai mulţi autori, accidentele sînt doar apanajul literaturii beletristice, există posibilitatea apariţiei unor incidente, cum ar fi intrarea în stare de somn obişnuit, Ia sfîrşi-tul sau în timpul şedinţei de hipnoză. Hipnoza poate fi considerată drept o metodă psihoterapeutică ai cărei interes este încă actual (păstrîndu-şi însă o anumită sferă de aplicabilitate) ; ea nu poate fi inclusă în domeniul sofrologiei. Cu toate că explicaţia fenomenului nu a fost încă găsită, încercările lui FREUD, JANET şi PAVLOV (pentru a nu-i cita decît pe cei mai cunoscuţi autori) au avut ca rezultat progrese remarcabile în ceea ce 358/Hi p Hipnoză a autostrăzii ; Hipoacuzie ; Hipobulie ; Hipocondriac(D> priveşte psiho- şi fiziopatologia, lărgind mult orizontul psihiatriei. 293. „HIPNOZĂ A AUTOSTRĂZII ” • Fenomene psihopatologice care apar, la automobi- iişti (şi la piloţi), datorate strălucirii şoselei sau :i uzii lor de tip „fata morgana", care provoacă obosirea vederii. La cauzele menţionate, se adaugă monotonia traseului şi fixarea atenţie; asupra unui singur obiect sau panou indi-catpr (aparate de bord — la piloţii de avion). Se creează condiţiile apariţiei intrării în transă hipnotică, fiind posibilă astfel provocarea unor accidente. Autorii americani citează acest tip de tulburare printre stările disociative ale conştiinţei, apropiindu-le de exerciţiile yoga şi metodele de producere a transei mistice (stimulare vizuală monotonă). 299. HIPO- (cf. gr. hypo „sub, dedesubt”) • Element de compunere care introduce semnificaţia de scădere, diminuare, încetinire. 300. HIPOACUZIE (cf. hipo- ; gr. okuein-„a auzi“) # Diminuare a acuităţii auditive, care poate avea drept cauze leziuni cu localizare diversă : • la nivelul sistemului de transmitere a sunetelor (hipoacuzie de transmisie) ; • la nivelul urechii interne sau al organului acustic (hipoacuzie de percepţie) ; • mixtă — transmisie şi percepţie ; • Ia nivel cortical (hipoacuzie centrală). Poate constitui sursa unor dezvoltări patologice ale personalităţii. în isterie (care poate mima practic orice afecţiune), hipoacuzia apare cu caracter circumstanţial, examenul obiectiv neeecelînd un substrat organic. 301 . HIPOASFIXIE PAROXISTICĂ (cf. hipo-; gr. csphyxia „oprirea pulsului" ; paroxysmos) — sin. sin. COLAPS PAROJSXTIC —► SFMERAN-SEMIANOVSCH l( S) sindrom'. ‘ ' 302. HIPOBULIE (cf. hipo- : gr. boule „voinţă") • Tulburare de voinţă datorată diminuării suportului motivaţional, manifestată prin scăderea forţei voliţionale, care se traduce pe plan comportamental printr-o modificare corespunzătoare a capacităţii de a acţiona. Această diminuare a sistemului motivaţional se produce în contextul în care conştiinţa este modificată, iar operaţiile gîndirii intacte Termenul a fost introdus de KRETSCHMER, În;l927. în aprecierea hipobuliei trebuie avută in vedere deosebirea dintre acţiunile rutiniere, obişnuite, care pot fi efectuate şi în mod automat, şi acţiunile inedite, care implică un plus de efort pe planul voinţei, al iniţiativei si al orientării. La personalităţile dizarmonice de tip instabil, astenic, psihastenie, hipobuiia apare ca un nivel fiziologic constant diminuat al forţei voliţionale. Hipobuiia cu caracter global este caracteristică nevrozelor, cerebrasteniei posttrau-matice, toxicomaniilor (constituind un obstacol semnificativ în calea tratamentului), în sindromul maniacal şi hipomaniacal (consecinţă a hipoprosexiei şi agitaţiei psihomotorii). în sindroamele deteriorative (oligofrenii, demenţe, stadiul defectual al psihozelor). Hipobuiia cu caracter electiv este specifică situaţiilor fobogene sau obsesiilor ideative, pe care bolnavul nu le poate îndepărta, deşi este conştient de natura lor patologică. 303. HIPOCAMP (cf. hipo-; lat. campus) - sin. HIPOCAMPUS; CORNUM AMMON • Face parte din porţiunea alocorticală a lobului temporal, fiind inclus în rinencefal. Constituie un sistem primar, aferent, conectat cu hipotalamusul, fiind implicat în controlul funcţiilor autonome, ca şi în procesele'mnezice (memoria de scurtă durată şi de lungă durată), leziunile la acest nivel determinînd tulburări mnezice de o intensitate deosebită. Leziunile iritative sau tumorile localizate la acest nivel determină criza uncinată sau hipocampică (jacksonism). Caracteristicile acestei crize sînt : halucinaţii olfactive, auditive şi vizuale, rememorări paroxistice, care cuprind 'fenomene de „deja vu“, „deja connu", „deja entendu'", senzaţia de stranietate, de irealitate a lunrvi înconjurătoare, asociată cu modificări aie timpului subiectiv, stările de ' vis" („dreamy state"), însoţite de automatisme niasticatorii ş; tulburări vegetative. 304. HIPOCONDRIACn>) delir (cf gr. hypochondria „părţile laterale ale abdomenului situate sub ultima coastă")"# Deliruri cu diverse conţinuturi tematice,. legate de alterarea stării de sănătate sau a"'integrităţii ’corpo- Hipocondrioc(B) ; diferite tipuri Hip/359 rale. Termenul a fost introdus de BAI LLARGER (1887). SEGLAS considera aceste deliruri drept o interpretare a tulburărilor cenesteziei. Mai pertinentă pare a fi observaţia lui EY că ele se caracterizează, în primul rînd, prin existenţa unor preocupări deosebite pentru starea de sănătate, urmare a unor tulburări somatice pur imaginare. in această categorie de deliruri sînt incluse : • delirul hipocondriac de prejudiciu corporal ; • delirul hipocondriac de transformare corporală ; • delirul hipocondriac de posesiune (de zoopatie şi de sarcină) ; • delirul hipocondriac de agresiune corporală. Delirantul hipocondriac, spre deosebire de bolnavul imaginar, îşi trăieşte dureros „boala 'imaginara“ şi, după cum subliniază COTARD, are „tendinţa morbidă continuă de a afla cauzele bolii sale“. Trăirea afectivă a ideilor delirante atinge intensitatea „durerii morale, care se exprimă în termenii patologiei organice*' (POROT), bolnavul instituind, în raport cu propriul corp, o relaţie sado-masochistă. Subiectul solicită insistent multiple consultaţii medicale, numeroase investigaţii, se supune celor mai „fanteziste“ tratamente, refuzînd1 net orice argument menit să îl convingă că nu suferă de boala pe care crede că o are. Ajunge în final la concluzia că este singurul care deţine „secretul“ acestei boii şi uneori al remediului său. Principalele entităţi psihiatrice în care se întîlnesc astfel de deliruri sînt : • depresiile majore (în special melancolia delirantă) ; • schizofrenia (mai ales în perioada de debut) ; • delirurile cronice sistematizate de tip paranoiac (mai ales delirul de interpretare) sau din parafrenie ; • epilepsia ; • debutul şi faza de stare a unor demenţe presenile şi senile ; • paralizia generală progresivă (în care BAILLARGER a descris o formă prin-cep-s a delirului hipocondriac). Temele delirante hipocondriace pot să apară, sub formă episodică sau permanentă, în toate psihozele şi decompensările psihotice ale unor personalităţi dizarmonice. Astfel, destul de frecvent, hipocondria apare drept tulburare psihică intercritică a epilepticului şi rareori în toxicomanii (mai ales în alcoolism). Ideile delirante hipocondriace se întîlnesc cu cea mai mare frecvenţă în simptomatologia.depresivă şi, mai ales, în melancolia delirantă, unde se concretizează în idei de ruină organică, moarte iminentă, idei de mutilare sau transformare a organelor. Forma extremă este atinsă în cadrul sindromului Cotard, constmd din idei de negaţie, de imortalitate, trăite dureros ca o „pedeapsă" a unei vieţi veşnice, bolnavul fiind un „cadavru viu“. în delirurile cronice, temele hipocondriace apar mai ales în formele sistematizate, asociate cu idei de persecuţie. Delirul cronic descris de MAG-NAN debutează întotdeauna cu o temă h-po-condr iacă, SERIEUX şi CAPGRAS descriu o formă hipocondriacă a delirului de interpretare, care este apropiată de hipocondria revendicativă. în schizofrenie, ideile hipocondriace pot să apară încă de la debut, avînd o coloratură pseudonevrotică (dismorfofobie, depersonalizare, desomatizare). în schizofrenia constituită, delirul hipocondriac apare, mai ales, în forma paranoidă, fiind caracterizat prin bizarul şi fantasticul' formulării, uneori integrat sindroamelor de posesiune, demonomanie şi zoopatie internă. în patologia organică, demenţa arteriosclerotică, paralizia generală progresivă, mai rar în demenţele senile, delirul hipocondriac debutează printr-o stare de anxietate, concretizată în idei delirante, pe parcursul evoluţiei. 305. HIPOCONDRIAC(s) sindrom (cf. gr. hypochondria) • Se caracterizează prin existenţa ideii (cu caracter obsesiv prevalent sau delirant) de suferinţă datorită unei boli somatice care evoluează fatal, convingere lipsită de suport real sau avînd un suport real insuficient. Hipocondriacul trăieşte anxios şi dureros această convingere, întărită uneori prin factori iatrogeni, fiind într-o permanentă căutare de medici şi medicamente, în care nu are însă încredere, fiind convins de incurabilitatea bolii sale. Prin caracterul puternic afectiv conferit de anxietate şi depresie, sindromul hipocondriac se deosebeşte de sindromul Munchhausen, în care bolnavul se străduieşte să-şi „fabrice“ o falsă îmbolnăvire. Intensitatea ideilor hipocondriace este variabilă, confennd specificitate formelor clinice. 0 Sindromul asteno-hipocondriac din nevroza depresivă, neurastenie, debutul neurasieni-form al psihozelor discordante sau în perioada lor de remisie, constă din apariţia, pe fondul asteniei psihofizice, a unor temeri de boală sau chiar idei prevalente, alimentate de disvegetoză şi cenestopatii. 0 Sindromul obsesivo-hipocondriac, apărut în nevroza obsesivo-fobică, la structurile psihas-tenice, se traduce prin idei obsesive, teamă patologică de îmbolnăvire, cr'eînd un complex 360/Hip Hipocondriac(s) ; Hipocondrîe ; Hipocrate de nosofobii : cancerofobie, sifiîofobie, rabio-fobie şi, mai nou, SlDA-fobie. % Sindromul hipocondriac delirant se constituie în teme delirante mai mult sau mai puţin sistematizate, în cadrul depresiei (mai ales în melancolia delirantă), schizofreniei, delirurilor, cronice sistematizate, demenţelor. 3Co. HIPOCONDRÎE (cf. gr. hypochondria) -sin. CHEYNE(B) boală • Preocupare morbidă legată de funcţionarea organismului, cu exagerarea oricărui simptom, subiectul crezînd adesea că este afectat de boli variate, devenind, *în fapt , un „bolnav imaginaru. Acest context generează o stare depresivă cvasipermanentă, în care individul este centrat pe sine-însuşi, relaţiile cu anturajul rezumîndu-se progresiv la o tematică legată de suferinţa somatică Subiectul consultă frecvent medicii şi, de cele mai multe ori, vrea să cunoască părerea mai multor specialişti, în special atunci cînd suferinţa sa este considerată de alţii imaginară. Hipocondria este interpretată de psihanalişti în relaţie cu teama de castrare, ca o dorinţă Greuze de ispăşire rezultată din sentimentele de vinovăţie, prin devierea tendinţelor ostile şi sadice asupra propriei persoane. îşi poate avea originile în copilărie, în imitarea unui comportament al adultului, în dorinţa de menţinere a beneficiilor obţinute printr-o boală reală care s-a vindecat, în suprasolicitare, singurătate, insecuritate sau supraprotejare din partea părinţilor etc. Pentru FREUD, hipocondria este o nevroză actuală, în care libidoul este canalizat dinspre obiectele exterioare spre ©rganul devenit centrul preocupărilor. Hipocondria poate îua aspectul unei nevroze specifice, dar poate fi asociată nevrozei anxioase, obsesivo-fobice, marcînd deseori debutul afecţiunilor psihotice. în general, modul hipo-condriac de existenţă se constituie în două forme dominante tipice : nevroza hipocon- driacă şi hipocondria delirantă. în hipocondria de intensitate nevrotică, anxietatea este trăită de subiect ca fiind străină şi determinată psihogen, cu excepţia isteriei, unde este acumulată prin conversie somatică. în nevroza hipocon-driacă subiectul, devenit medicul său curant, este angajat într-o dispută care presupune multă autoobservaţie, perceperea exagerată a unor stimuli, provenind de la propriul organism. Cenestopatiile, deşi se disting teoretic de hipocondrîe, aparţin totuşi nevrozei hipo-condriace, prin cîteva elemente: • caracterul localizat şi circumscris al fenomenului ; • stilul de descriere • interacţiunea dintre solicitările . medicale şi convingerea de incurabilitate. Pentru acest motiv, cenestopatiile sînt considerate de unii autori ca o formă minoră, a nevrozei hipocondriace. 307. HIPOCRATE (460-375 /?./. î.e'n.) • Personalitate a lumii anţice, considerată ca părinte al medicinii, a cărei existenţă reală a fost pusă la îndoială. Sînt cunoscute totuşi o serie de biografii „tradiţionale" ale. acestui fijozof-medic care, introducînd observaţia şi logica într-o „artă",.pînă la el intuitivă,,descoperă metoda clinică şi face paşi uriaşi spre transformarea medicinii într-o ştiinţă.... Născut dintr-o familie de descendenţi ai lui ASKLEPIOS, a învăţat medicina sub directa îndrumare a tatălui său, HERACUD, şi a practicat-o în diverse oraşe-cetăţi din. Grecia, dar mai cu seamă la Atena ; spre sfîrşitu 1 carierei sale se pare că s-a stabilit în Thesalia. Opera atribuită acestui mare maestru, alcă-tuind celebrul „Corpus Hipocraticus“, nu-i aparţine în întregime, lucrările care îi revin cel mai probabil fiind : „Epidemiile4", „Despre cer, ape şi locuri", „Despre boala sacră", „Despre fracturi", „Aforisme", „Despre articulaţii". Pentru psihiatrie, domeniu al medicinii care va deveni o realitate autonoma abia după două milenii, opera hipocratică a avut o reală înrîurîre, pe care PINEL o subliniază afir- Hi poc rate ; Hipoergazie ; Hipoestezie ; Hipofagin(MC) ; Hipofizâ Hip/361 mînd că : „Prin rarele sale calităţi, HiPOCRATE merită omagiul şi veneraţia tuturor secolelor". Descrierile unor entităţi ca : frenetismul (delirul febril), („Epidemiile" — III), melancolia („Aforismele" — IV), letargia („Epide- Hipocrafe miile" — VII), precum şi celebra sa carte despre „Boala sacră" (epilepsia), în care fineţea descrierii şi a distincţiilor diagnostice rămîn valabile şi astăzi, constituie pietre de temelie ale nosografiei. Teoria umorală, care susţine că nu creierul creează boala, ci el este afectat de umori sau factori externi, afirmaţia clară că „răul sacru nu este cu nimic mai sfînt ca alte boli, natura şi cauzele lui sînt aceleaşi cu ale altor boli“, stabilirea unor relaţii etiopatogenice sînt dovezi ale intuiţiei şi curajului autorului tor, într-o epocă în care spiritul ştiinţific nu prevala. HIPOCRATE nu înseamnă numai o operă, ci un îndemn îa acţiune responsabilă, un nou mod de a gîndi (nu se tratează bolile, ci bolnavii, aşa cum o face practica modernă curentă). Din tratamentele sale nu erau excluse regimul alimentar, factorii naturali şi hidroterapia (în hipomanie). Principiul după care se desfăşoară psihoterapia actuală în multe dintre formele ei, în care terapeutul ascultă, explică şi ordonă, îsi are originea în opera lui HIPOCRATE. Un aforism celebru care ar putea să constituie motto-ul oricărei psihiatrii comunitare, moderne, atribuit lui HIPOCRATE, este următorul : „Nu trebuie să faci numai ceea ce este îndeplinit de tine însuţi, ci trebuie să faci astfel ca bolnavul, cei din jurul Iui şi condiţiile exterioare să te ajute". 308. HIPOERGAZIE (cf. hipo- ; gr. ergcsia „forţă activă") • Termen propus de A. MEYER pentru a desemna faza depresivă a psihozei maniaco-depresive. Termenul nu are circulaţie. 309. HIPOESTEZIE (cf. hipo- ; gr. aisthesis „senzaţie") • Tulburare perceptuală, datorată creşterii pragului senzorial. Excitanţii externi sînt percepuţi numai în cazul în care au o intensitate supraliminară. Simptomul poate apărea tranzitoriu, în stări de surmenaj. Este frecvent în stări însoţite de inhibiţie psihomotorie (stări reactiv acute, depresii), tulburări de conştiinţă îndeosebi cantitative, isterie, oligofrenie, schizofrenie. 310. HIPOFAGIN(MC) Brazilia 9 Produs terapeutic care conţine două medicamente tipizate, cu acţiune diferită, dar care se cdm-plementează : 9 AMFEPRAMONA( M) — nooanaleptic, derivat feniletilaminic ; 9 DiAZEPAM(M) — tranchilizant, derivat benzodîazepinic. Are acţiune anxioiitică, mioreiaxantâ, dinamogenă. 311 . HIPOFIZĂ (cf. hipo-; gr. physis „acţiunea de a produce'1) — sin. CREIER ENDOCRIN • Glandă endocrină situată în şaua turcească, la baza creierului, controlînd funcţionarea constelaţiei endocrine în organism (motiv pentru care a fost numită „regina glandelor endocrine") şi participînd, prin conexiunile anatomice şi funcţionale cu hipotala-musul, la realizarea unităţii funcţionale reprezentate de „axul hipotalamo-hipofizar". Acest ax, pe care se bazează ceîe mai moderne concepţii de neuroendocrinologie, reprezintă o veritabilă placă turnantă între sistemele majore de integrare şi coordonare ale funcţiilor organismului : sistemul nervos şi cel endocrin. Rolul axului este de a converti informaţia nervoasă în informaţie hormonală, motiv pentru care structurile componente au primit denumirea de traductor neuroendocrin. Hipofiza anterioară (adenohipofiza) stabileşte cu hipotalamus-ul numai legături vasculare, prin sistemul porthipofizar, descris în 1930, de POPA şi FiELDIMG, în timp ce 362/ H i p Hipofizâ : hormoni, acţiune] reglare hipofiza posterioară (retrohipofiza, neuro-hipcfiza) are cu hipotalamusul conexiuni nervoase. Adenohipofiza ■ secretă hormoni „tropi", cu rol ih coordonarea funcţiei altor glande Huc. paravenfricular HIPOFiZA Şi NUCLEU HIPOTALAM1C1 (dupâ PATTON şi colab., 1976) endocrine, şi hormoni cu acţiune tisulară directă. Hormonii tropi hipofizari sînt : • hormonul adrenocorticotrop (ACTH), care controlează secreţia corticosupra-renalei ; • tireotropul sau hormonul tireostimulant (TSH), care stimulează secreţia tiroidei ; • gonadotropii — hormonul folicuiinosts-mulent (FSH) şi hormonul luteinizant (LHj, care influenţează activitatea glan-de'or sexuale. A descris un hormon — factor exof- talrut^ - considerat diferit de TSH, pe care îî însoţeşte. în perioade de gestaţie, adenohipofiza mai secretă un hormon glandulotrop : gonado- trofina corionică umană (HCG). Hormonii cu acţiune tisulară directă sînt : • hormonul somatotrop (STH), cu roi în creşterea organismului ; • prolactina (hormonul luteotrop — LTH), care induce şi menţine funcţia corpului galben în sarcină şi determină lactaţia ; • hormonul melanocitostimulator (MSH). în ceea ce priveşte neurohipofiza, aceasta este considerată lipsită de funcţie secretorie, ea fiind locui de depozitare şi eliberare a neurohormonilor hipotalamid : • vasopresina (hormonul antidi uretic — ADH) ; • ocitocina. Reglarea secreţiei adenohipofizare se realizează printr-un dublu mecanism, nervos şi umoral. Controlul nervos este realizat de centrii hipotalamid (aria hipofizotropă Halasz), care sintetizează factorii hipofizotropi : • de stimulare — releasing factors (RF) ; • de inhibiţie — inhibiting factors, hormoni inhibitori (IH). Prin sistemul porthipofizar, hipofizotropi! s'nt conduşi la nivelul adenohipofizei. între neurohormonii hipotalamid şi adenohormom se stabileşte un control de tip feedback negativ scurt (creşterea secreţiei de hormoni hipofizari induce scăderea secreţiei de releasing, factor corespondent). în acelaşi timp, complexul hipotalamo-hipofizar este supus unui retrocontro!, realizat pe baza concentraţiei plasmatice a hormonilor periferici circulanţi. Sub acţiunea hormonului hipofizar, la nivelul glandelor endocrine, au loc modificări trofice şî secretorii, care se concretizează prin punerea în circulaţie a hormonilor. Aceştia din urmă inhibă secreţia hipofizară de tropină, iar în hipotalamus inhibă secreţia factorului de eliberare şi/sau stimulează factorii inhibitori. O sistematizare a manifestărilor psihice datorate afectării hipofizei anterioare este dificilă, majoritatea acestora fiind, de fapt, semne clinice ale afecţiunii de bază. în plus, astăzi se vorbeşte de sindroame monotrope sau monohormonale, pluritrope sau pluri- hormonale hipofizare. Hipersecreţia de STH (gigantism şi acro-megalie) este însoţită de tulburări psihice frecvente, dar monotone ca manifestare clinică. Nanismul hipofizar este asociat rar cu tulburări psihice,#de regulă secundare situaţiei create de boală. In acromegalie, se descriu facies acromegalic trist, activitate limitată, redusă, dar fără atingerea funcţiilor intelectuale, libido diminuat. Pe acest fond astenic, pot surveni crize de excitaţie „a instinctelor vitale", cu bulimie, sete anormală, agitaţie. Sînt frecvente susceptibilitatea, iritabilitatea. Pot apărea accese melancolice, cu idei de autoacuzare, de inutilitate, de incurabilitate (mai rare decît stări depresive simple). Gigantismul este însoţit mai ales de apatie, indivizii fiind, de obicei, mediocri, bljnzi, puerili, instabili, cu tendinţe depresive. în general, sînt imaturi afectiv, intelectual, sexual. A fost subliniată, legat de excesul de STH, apariţia de tendinţe schizoide, în raport cu Hipoiizâ : insuficienta adenohipofizară ; Hipofrenie Hip/363 care Fi. BLEULER a individualizat tipul constituţional „acromegaloid“, caracterizat prin prog-natism, hipertrofia arcadelor sprîncenoase şi zigomatice, tip deosebit de frecvent la schizo-freni şi, cu totul excepţional, la maniaco-depre- AHÎER1QR_____________| PQSÎERIQR Ionele fn hipofolomus o căror si /mutare tetermiho secreţia diferiţilor hormoni udenohipotizari (Ouyton. 1970) sivi. in raport cu tulburările aceluiaşi hormon, alţi autori observă nanism infantil, urmat fa pubertate de manifestări de gigantism şi de alte semne ale seriei hipofizare, cu tulburări motorii de tip subcortica!. Insuficienţa adenohipofizară globală prezintă ca simptomatologie tulburări de dezvoltare somatică şi/sau ale funcţiei sexuale, def'cit .intelectual fără specificitate, posibilă asociere a unor tendinţe depresive. Sindromul Sheehc-n (insuficienţă panhipofizară instalată post-par-tum) asociază sindromul astenic cu un sindrom depresiv. în sindromul Simmonds, se descriu tulburări psihice grave, care implică frecvent diagnosticul diferenţial cu schizofrenia. Este vorba de bolnavi cu o labilitate afectivă anormală,, somnolenţă, astenie progresivă, inerţie, lipsă de iniţiativă, apragmatism, tulburări ale vieţii instinctuale. Frecvent se semnalează confuzii şi anorexie mintală. Episoadele confuzionale şi halucinatorii se manifestă uneori cu posibilitatea trecerii spre cronicizare. Sindromul Falta — „scleroză multiplă a glandelor endocrine", caracterizat prin eunucoidism tardiv, hipertiroidie şi caşexie terminală, generează tulburări psihice analoge celor din sindromul Simmonds. Sindromul Morgagni-Ste-wart-Morel prezintă drept caracteristici ale tabloului clinic cefaleea, depresia şi anxietatea, ia care se adaugă astenia psihofizică şi insomnia. Formele majore iau aspectul demenţei prese-nile, al psihozelor schizofrenice şi depresive. Anumite aspecte psihopatologice din cadrul sindroamelor de insuficienţă hipofizară au alimentat ipoteze patogenice, în care dience-falul ar fi implicat în unele sindroame discordante. Deşi neurohipofiza intervine în stocarea şi eliberarea hormonului antidi uretic, diabetul insipid este o afecţiune dependentă de hipo-talamus, cu manifestări psihice minore. Interesul rezidă în dificultatea diagnosticului diferenţial cu potomaniaşi unele forme de alcoolism. Excesul de vasopresină apărut tranzitoriu.. în cursul stărilor de stress, poate determina „intoxicaţia4* cu apă, ce poate merge pînâ la letargie, confuzie mintală şi chiar comă. S-a observat recent o stimulare a secreţie5 de ACTH după administrarea de vasopresină şi faptul că aceasta ar ameliora capacitatea de memorare, în cazul testelor de condiţionare experimentală. De remarcat că unele substanţe folosite frecvent în terapia psihiatrică influenţează secreţia hormonilor hipofizari. în acest sens, secreţia de STH este stimulată de catecolamine, amfetamine, agenţi dopaminergici ; unele anti-depresive (imipramina) inhibă secreţia nocturnă de STH. Aceeaşi acţiune de inhibare o au neurolepticele, agenţii colinergici, alfabio-cantele. Depleţia dopaminică indusă in timpul curei neuroleptice stimulează secreţia de prolactină, cu apariţia sindromului amenoree-galactoree. Sărurile de litiu pot induce un diabet insipid nefrogenic. 312. HIPOFIZO-TALAMIC(s) sindrom sin. BABINSKl-FROHLICH(s) sindrom; LAN-GERON(S) sindrom ; LAUNOIS-CLERT( sin-sin. drom -* ADIPOZO-GENiTAL(S) sindrom. 313. HIPOFRENIE (cf. hipo-: gr. phren ..spirit") • Termen, mai rar utilizat, pentru zona incertă dintre cligofrenie şi normalitate. Pentru aceeaşi condiţie psihică se folosesc mai frecvent termenii de „deficienţă mintală'', „intelect de limită". După majoritatea autorilor, frecvenţa hipofreniei în rîndul elevilor ar fi de 6 — 8% ; specifică este realizarea unui coeficient de inteligenţă de 70 — 90. Nivelul de inteligenţă scăzut determină o întîrziere în dezvoltarea afectivităţii, a voinţei şi comportamentului. Etiologia este predominant psihogenă : hiper-protecţie din partea familiei, carenţe afective, climat familial dizarmonic, labilitate emoţională. Etiologia organică presupune toate cauzele ce împiedică dezvoltarea creierului corespunzător vîrstei. 364/Hip Hipogelie ; Hipogenitalism ; Hipoglicemie : etiologie, simptomatologie Corecţia implică nu numai înlăturarea, în măsura posibilităţilor, a factorilor etiologici, ci şi acordarea unei atenţii pedagogice particulare, eventual în cadrul unei şcoli ajutătoare, într-un climat înţelegător, ce poate determina o adaptare socială acceptabilă. 314. HIPOFUNCŢIE (cf. hipo- ; lat. funcţia) • Diminuarea activităţii unui organ sau aparat. 315. HIPOGELIE (cf. hipo-; gr. gelos „rîs") • Scăderea tonalităţii şi amplitudinii rîsului ; în genere, acompaniază stările depresive de intensitate nevrotică. 316. HIPOGENITALISM (cf. hipo- ; lat. geni-toiis „genital") • Insuficienta dezvoltare anatomică şi funcţională a glandelor sexuale (hipoovarie, eunucoidism). Hipogenitalismul feminin poate apărea din cauze ovariene (tumori) sau poate fi secundar insuficienţei hipofizare. Se manifestă prin tulburări de creştere, hipoestrogenism şi secreţie scăzută de hormoni progestativi. în funcţie de precocitatea instalării, determină o insuficientă dezvoltare a caracterelor sexuale secundare, amenoree sau hipomenoree, sterilitate. Dată fiind interdependenţa dintre sistemul nervos şi cel endocrin, cortegiul simptomatologiei discrinice se asociază cu tulburări neurovegetative şi psihice (psihicul nu este grevat numai de întîrzierea în dezvoltare, dar şi de reacţia subiectului faţă de handicapul Eunucoidismul — distrofia genito-orhitică, determină slaba dezvoltare a caracterelor sexuale secundare, stigmate morfologic constituţionale (extremităţi inferioare disproporţionat de lungi), cu acelaşi cortegiu de tulburări neurovegetative şi psihice. 317. HIPOGLICEMIE (cf. hipo-; gr. giykys „dulce" ; haima „sînge") ® Ansamblul manifestărilor clinice induse de reducerea excesivă a nivelului glucozei plasmatice, semnificative fiind scăderi ale valorilor sub 70 mg%. Glucoza fiind „alimentul prin excelenţă al ţesutului cerebral", hipoglicemia antrenează tulburări psihice, ce pot da naştere unor erori de diagnostic, iar alteori pot determina o simptomatologie psihică severă. Cele mai frecvente cazuri de hipoglicemie apar la pacienţii diabetici, aflaţi în tratament insulinic, la formele iatrogene sau la şocuri insulinice (cura Sakel) l în ultimii ani, au fost semnalate cazuri de hipoglicemii severe apărute la asocierea insulinei cu betablocante. Alcoolul produce, de asemenea, hipoglicemii severe, mai ales la subnutriţi. Insulinoamele maligne sau benigne sînt însoţite de o simpto- matologie caracteristică, a cărei intensitate variază cu gradul neuroglicopeniei (cefalee, tulburări vizuale, incoerenţă, convulsii, comă). Alte cauze ale hipoglicemiei : aport alimentar insuficient, tulburări hepatice, tulburări aie secreţiei hormonilor antagonist;' ai insulinei etc. Forma acută apare, de obicei, postterapeutic şi este însoţită de o simptomatologie legată de descărcările adrenergice, consecutive hipoglicemiei : tremor, palpitaţii, transpiraţii, foame dureroasă, nervozitate. Alte manifestări sint legate de suferinţa nervoasă (tulburări de vedere, auditive, parestezii, anxietate). Tulburările psihice sînt numeroase şi variate, în funcţie de zonele cerebrale afectate şi de nivelul glicemiei. Structurile mai noi filogenetic — neocortexul — sînt foarte sensibile la hipoglicemie, în timp ce structurile mezencefalice au o sensibiiitate mai redusă. Astfel, vor apărea iniţial somnolenţă, transpiraţii, tremor, stări lipotimice, prin afectarea neocortexului, apoi fenomene subcorticale (diencefalice), cu pierderea conştiinţei, spasme clonice, hiperreflec-tivitate ? în sfîrşit, fenomene mezencefalice — ultimele sînt cele bulbare, cu comă profundă, pierderea reacţiilor pupilare, hiperreflectivitale, hipotermie. Simptomatologia psihiatrică poate domina tabloul clinic în care se semnalează tulburări de comportament, bizarerii, agitaţie, stări confuzionaie sau confuzoonirice, bufeuri halucinatorii sau alterări ale timiei, cu stări depresive (marcate prin crize de plîns, iritabilitate) sau reacţii pseudomaniacale. Este caracteristic orarul acestor crize, ele apărînd, de regulă, â jeun, dar putînd fi declanşate şi de un efort muscular. Forma subacută este însoţită de somnolenţă, tulburări de comportament, iar forma cronică poate determina modificări progresive ale sistemului nervos, însoţite de neuropatii sau chiar ;de psihoze. La copii, se pot instala leziuni cerebrale ireversibile. în afara ritmicităţii crizelor legate de alimentaţie şi a caracterului lor de regularitate, un alt element de diagnostic îl constituie dispariţia lor spectaculoasă la administrarea de dulciuri, această administrare repetată determînînd instalarea în timp a obezităţii. Pentru confirmarea diagnosticului, sînt necesare : dozarea glicemiei şi insulinei â jeun, teste de stimulare insulinică (hiperglicemie provocată) pe cale orală. Este, de asemenea, necesară stabilirea diagnosticului etiologic. Tulburările psihice polimorfe ridică problema unui diagnostic etiologic corect, pentru ca eticheta unei hipoglicemii să nu ascundă o afecţiune psihică atipică. Hipomaniacal^); Hipomaniacal - tip de personalitate ; Hipomanie Hîp/365 318. HiPOGRAFOFOBiE(F) (cf. gr. hipo-graphein „a iscăli"; phoboc „frică") • Teamă deosebit de intensă, patologică, de a semna •documente, de a se iscăli. Poate fi, în cazurile uşoare, o consecinţă a hipengiofobiei, atunci cînd documentele semnate îl pot implica pe semnatarul lor în răspunderi colective. Poate apărea la persoane anxioase, la structuri dizarmonice de tip psihastenie, la persoane cu o dotare intelectuală mai redusă, la dizar-roonici paranoici. în cazuri mai grave, poate fi expresia unei .psihastenii maligne (unul dintre cazurile studiate de noi nu avea siguranţa că nu va adăuga şi alte cuvinte injurioase pe hîrtiile semnate), a unor idei delirante de urmărire, persecuţie, prejudiciu, a unui delir sistematizat. Nu este o fobie „adevărată". 319. HIPOKINEZiE (cf. hipo-; gr. kinesis „mişcare") ^ BRADi KINEZIE. 320. H!POMANIACAL(3) sindrom (cf. hipo- : gr. mania „nebunie") 9 Formă minoră, atenuată, a sindromului maniacal, constînd din reducerea corespunzătoare la scară a celor trei elemente definitorii : m dispoziţia euforică ; • accelerarea ideaţiei ,* 9 creşterea activităţii (mai precis, a nevoii de activitate, care devine polipr^gmatică). Se întîlneşte ca echivalent minor al accesului maniacal periodic, la personalităţile ciclotime, ..şi este caracteristic personalităţii dizarmonice hipertime. 321. HIPOMANIACAL — tip de personalitate (cf. hipo- ; gr. mania) 9 Structurare dizarmonică de tip afectiv, ca tip de personalitate anormală, a structurii hipertimice (personalitate accentuată), în viziunea lui LEONHARD HIPERTIMIE. Adeseori, biotipul este picnic, acest tip de personalitate fiind caracterizat printr-o dispoziţie bazaîă veselă, de un optimism adesea •■nefondat, dar indestructibil în pofida faptului că indivizii sînt sociabili, plăcuţi, fapt care îi situează mereu în centrul atenţiei societăţii, electrizînd anturajul prin umor, bună dispoziţie, înclinaţii . filantropice, relaţiile lor cu cei din jur sînt superficiale. Caută să lege prietenii facile şi întîmplătoare, dar necunoaşterea propriilor limite şi neînţelegerea limitelor celorlalţi îi fac adesea irascibili, nerăbdători, uneori chiar agresivi, perturbînd formarea unor relaţii stabile. Hiperactivitatea, avînd deseori un caracter ^ludic, îl face pe hipomaniacal să iniţieze acţiuni în cele mai diverse domenii, venindu-i în ajutor randamentul intelectual şi profesional crescut pînă la un punct, dar fără finalizare. Nevoia de somn este scăzută, subiectul- îşi impune ore suplimentare de lucru, dar lipsa de perseverenţă conduce, de cele mai multe ori, la eşec. Uneori, se instalează o nelinişte psihofizică accentuată, cu lipsă de convenţionalism, sentiment crescut (nu întotdeauna justificat) al propriei valori, manifestate în limbaj, glume, gesturi, în. cadrul relaţiei stabilite cu anturajul. Activitatea sexuală este deseori abuzivă, fără anticiparea consecinţelor posibile, alături de înclinaţia spre diverse toxicofilii (excitante, alcool). Relaţia cu hipo-mania este strînsă -* HIPOMANIE. 322. HIPOMANIE (cf. hipo-; gr. mania) 9 Formă de manie diminuată ca intensitate, prezentind, ca şl aceasta, următoarele caracteristici : • apare periodic şi/sau sezonier ; • poate preceda un episod depresiv ; 9 se poate instala ca „viraj" la sfirşitul tratamentului antidepresiv. Aşa-numita „hipomanie constituţională" este astăzi un termen depăşit, desemnind personalitatea hipertimă, mai ales în momentele de decompensare ale acesteia, în urma excesului de alcool şi psihostimulente. Starea timică de fond din hipomanie este entuziasmul, buna dispoziţie, optirmsmul, încrederea, fără ca efervescenţa acestor trăiri să fie la fel de intensă ca în manie. Caracteristic ambelor stări, de manie şi hipomanie, este marea iritabilitate, mînia apărînd !a cele mai mici şi nesemnificative incitaţii ale mediului. Pe planul gîndirii, ideile se succedă rapid, asociaţiile sînt facile, superficiale, însă spre deosebire de maniacal, hipomaniacal ui îşi păstrează în judecăţile sale caracterul operativ, iar amintirile, reprezentările, fluxul ideativ sînt coerente în totalitate. Exprimarea verbală şi grafică traduce această accelerare ideativă, păstrîndu-şi, de asemenea, coerenţa. Atenţia are o di st ri buti vitate mare, fiind influenţată de subiectivitate, fapt care se va repercuta şi asupra funcţiei mnezice, conducînd la o hipo-mnezie de fixare. Necesităţile de odihnă şi somn sînt diminuate. Nevoia de mişcare, de a se angaja în multiple acţiuni, creează aparenţa unui individ activ, dar hipomaniacalul are un randament scăzut, ei nu reuşeşte să încheie aproape nici una dintre acţiunile începute, atît din cauza multitudinii lor, cît şi din cauza instabilităţii motivaţionale. Activitatea sexuală poate înregistra exacerbări, numai rareori ajungîndu-se însă la devieri grave ale comportamentului sexual, cu implicaţii medico-legale 366/Hip Hipomimie ; Hipomnezie ; Hipoparanoic ; Hipopatie ; Hipoprosexie Aparenţa hipomaniacalului este aceea a unui individ aflat într-o continuă mişcare, cu mimică, gestică bogate, cu o vestimentaţie în culori vii (nefrizînd însă ridicolul celui din manie), uşor neglijent (dar nu ostentativ). Vorbeşte mult, dar spune puţine. Este ironic pînă ia sarcasm, uşor iritabil. Deşi prin jovialitate cucereşte anturajul, această „victorie“ nu poate fi păstrată din cauza instabilităţii care îl face iritabil, chiar violent, la incitaţii minore. Dă impresia că trăieşte într-un ritm acceierat, „la un voltaj mare“, dar eficienţa acestei accelerări este redusă. Integrarea socială a acestor subiecţi este destul de dificilă. Psihanaliza conferă hipomaniei un rol de mecanism compensator al depresiei, comportamentul hipomaniacalului fiind, în această viziune, o mască sub care se ascund inconştiente trăiri dureroase, generatoare de sentimente neplăcute, faţă de care mecanismul compensator ar declanşa, ca apărare, intensitatea plăcerii de a trăi fiecare clipă („nu este adevărat că sînt trist şi sufăr, sînt vesel şi mă simt foarte bine"). Cu un caracter ritmic şi periodic, hipomania poate apărea la ciclotim, dar şi ca episod al unei psihoze afective, în care, datorită constanţei şi eficienţei tratamentului de întreţinere, recăderile nu ating intensitatea maniei. Hipomania poate apărea ca „viraj“ al unei depresii tratate cu antidepresive, precum şi în decom-pensările personalităţilor hipertime. Tratamentul, atît cel curativ cît şi cel profilactic, constă din săruri de litiu, asociate, dacă este cazul, cu neuroleptice. 323. HIPOMIMIE (cf. hipo- ; gr. mimia „imitaţie") • Diminuare a mobilităţii şi expresivităţii mimice, care poate evolua pînă la forma extremă, de AMIM1E (imobilitate mimică). Hipomimia apare frecvent într-un context psihopatologic în care este prezentă şi o diminuare a motilităţii generale (bradikrnezie), însoţită sau nu de bradipsihie, creînd tabloul unei vieţi psihice sărăcite. Hipomimia este un semn important în patologie, dat fiind rolul de comunicare nonverbală al mimicii. Se întîlneşte în : • sindromul catatonic, ca formă de manifestare a negativismului, a refuzului net de comunicare, faciesul căpătînd o expresie de împietrire, privirea este lansată în gol, pleoapele lăsate; e în depresii, sub formă de stupoare melancolică : faţa bolnavului este imobilizată într-o „mască tragică", fruntea ridată, privirea stinsă ; • în oligofrenii, se încadrează în contextuE sărăciei ideo-afective (fiind în concordanţă cu aceasta) ; • în stări confuzionale, ca semn al scăderii oricărei rezonanţe psihice ; • în demenţe, cu aceeaşi semnificaţie ca. mai sus ; • în cursul curei neuroleptice, progresează, din regiunea orbitală către regiunile inferioare ale feţei, asociindu-se cu pro-truzia limbii, plafonarea privirii. 324. HIPOMNEZIE (cf. hipo- ; gr. mneme „memorie, amintire11) 9 Tulburare cantitativă a funcţiei mnezice, legată de deficitul prosexic (ceea ce îi conferă o poziţie distinctă faţă de AMNEZIE, care implică deteriorarea, în primul rînd, a funcţiei mnezice), constînd dintr-o evocare lentă, sărăcită, incompletă, în ciuda eforturilor considerabile pe care le face subiectul pentru a-şi aminti fidel şi complet o anumită situaţie, informaţie etc. Hipomnezia nu are caracter neapărat patologic, ea putînd apărea şi în limitele nor-malităţii, în condiţii de oboseală, surmenaj şi atunci cînd fixarea s-a realizat insuficient, superficial. în patologie, o întîlnim în nevroze (prirr deficit prosexic), în oiigofrenie (în contextul global al deficitului cognitiv), în stări prede-menţiale etc. Forme* particulare de hipomnezie sînt : 9 lapsusul, care constă într-o imposibilitate temporară de evocare, avînd ca efect un aspect lacunar al frazei ; 9 anecforia : tulburare tot de tip cantitativ,, în care subiectul evocă numai cu ajutorul anturajului situaţii pe care ie consideră uitate. 325. HIPOMOTILITATE (cf. hipo- ; lat. motio „mişcare") • Diminuare sau încetinire a mişcărilor datorită unor cauze fizice sau psihice BRAD1 Kl NEZiE. 326. HIPOPARANOIC (cf. hipo-; gr. paranoia „nebunie") © Tip constituţional, descris de KLE1ST (1913) ca avînd o predispoziţie particulară către aşa-numita paranoie de involuţie. Trăsăturile caracteristice ale acestei personalităţi ar fi : susceptibilitate, irascibili-taţe, neîncredere, interpretativitate. 327. HIPOPATIE (cf. hipo-; gr. pathoz „încercare, experienţă") 9 Scădere evidentă a rezonanţei emotive ; întîlnită în schizofrenie,, depresii, toxicomanii, demenţe. 328. HIPOPROSEXIE (cf. hipo-; gr. prj-sexis „atenţie") • Diminuare a atenţiei, a orientării selective a proceselor psihocompor- Hiposomnie : delimitări nosologice, Vizi o patologie Hip/367 tamentale, care poate evolua spre APROSEXIE. Constituie, în marea majoritate a afecţiunilor psihice (cu excepţia celor cu determinism organic cerebral), „poarta de intrare" a tulburărilor memoriei, prin afectarea componentei •sale de fixare. Diminuarea uşoară a atenţiei apare şi în mod normal, în stărilede epuizare, surmenaj, în situaţii anxiogene. în psihopatologie, hipoprosexia însoţeşte axul depresiei nevrotice şi psihotice. Mai apare în cadrul detaşării totale de realitate a bolnavului schizofren (atenţia voluntară este scăzută, iar cea spontană există numai . pentru instinctele alimentare — CHASL1N). în accesul maniacal, atenţia este extrem de mobilă, superficială, cu scăderea importantă a atenţiei voluntare, pe acest fond putînd apărea false recunoaşteri. Hipoprosexia 'este un semn de debut al stărilor demenţiale, însoţind procesele afazo-agnozo-apraxice. în -debilitatea mintală (prin efort), hipoprosexia se ameliorează. 329. HIPOSOMNIE (cf. hipo-: lat. somnus „somn") • Pentru delimitarea nosologică a termenului, sînt necesare următoarele precizări : termenul de agripnie se referă la tulburări »prin carenţă de somn, apărute numai în con- textul bolilor cu substrat organic cert; non-somnia se referă la nevoia de somn redusă, fiind o „hiposomnie fiziologică" (deci nu este vorba de o carenţă de somn) 7 termenul de 'insomnie, deşi uzual folosit în limbajul medical, este, în marea majoritate a cazurilor, inexact, pentru că nu desemnează o lipsă totală de somn, aşa cum ar semnifica etimologia-termenului, ci doar de o carenţă parţială. Denumirea de hiposomnie apare deci, drept cea mai adecvată pentru a denumi caracterul ne satisfăcător al somnului noctu-rn, această carenţă putînd fi obiectivată prin date poligrafice şi manifestări comportamentale. De asemenea,, trebuie precizat că expresia „lipsă de somn" are o anumită relativitate, pentru că, odată cu vîrsta, durata somnului scade, astfel încît 20% dintre indivizii de peste 65 de ani au o durată a somnului nocturn mai mică de cinci ore (OSWALD, 1965; BREZINOVA, 1969). Pe de altă parte, trebuie luată în consideraţie şi atitudinea individului faţă de durata somnului său nocturn, aprecierea relativă a acestuia faţă de orele de somn care îi sînt necesare pentru o odihnă suficientă (EDDISON dormea patru ore din 24, considerînd că acestea îi erau suficiente). Caracterul odihnitor al somnului este atribuit nu atît duratei sale, cît corectei succesiuni a fazelor acestuia. Referindu-se la acest aspect, POPOVICIU şi colaboratorii au descris (1971 , 1972, 1978) „falsele insomnii" ale acelor indivizi care relatau că „nu am dormit deloc sau aproape deloc" şi la care datele poligrafice au evidenţiat un somn normal ca durată, dar modificat calitativ, în sensul dezorganizării stadiilor : predominanţa stadiilor superficiale şi cu faze REM (rapid ^ys mouvements), cu lipsa stadiilor profu^^tg’ în 1969, MONROE şi RECHTSCHAFi?||P^ accentuează că, pentru diagnosticarea;;^ i tratarea tulburărilor de somn, sînt neapărat necesare „monitorizarea calităţii şi cantităţii somnului". Pentru aceste considerente, majoritatea autorilor admit ca termen general pentru tulburările de somn dissomnia, hiposornnia fiind o dissomnie prin carenţă (lucrurile devenind astfel şi mai complicate, pentru că studiile de hipnologie mai vechi definesc dissomnia ca tulburare a somnului caracterizată prin întreruperi ale continuităţii?, cu fluctuaţii de profunzime şi coşmaruri). Studiile de hipnologie efectuate în ultimii ani au demonstrat că lipsa somnului este cauza unor importante tulburări comportamentale, psihice şi electro-encefalografice, al căror substrat este constituit de modificările biochimice. Deprivarea experimentală de stadiul REM al somnului poate conduce la apariţia tulburărilor de intensitate psihotică. Acesta este motivul pentru care se pune la îndoială veridicitatea insomniilor de “luni" sau „ani de zile", relatate la rubricile de curiozităţi. ^68/Hip Hiposomnie - clasificare O clasificare a hiposomniilor larg acceptată -este cea propusă de CADILHAC, în 1976, în •cadrut căreia se disting următoarele entităţi : • hiposomnii simptomatice, apărute ca epifenomen al leziunilor vasculare, ence-falitice sau traumatice ale trunchiului cerebral, în suferinţele hipotalamice şi tafamice ; • hiposomnii asociate, produse în condiţii patologice, care modifică global ritmul somn-veghe, ducînd uneori la stări de deprivare de somn. Apar în insuficienţa cardiacă, sindromul „picioarelor neliniştite", apneea din timpul somnului, „falsele insomnii" din hipertiroidie, insuficienţa renală cronică, spasmofilie, patologie psihică (depresie endogenă, reactivă, manie) : • hiposomnii farmacologice, induse de psihotrope : antidepresi vele deprimă somnul paradoxal, benzodiazepineie deprimă fazele 3 şi 4 ah somnului şi somnul profund, barbituricele scad durata somnului paradoxal şi cresc durata stadiilor 3 şi 4. La întreruperea bruscă a tratamentului, timp de cîteva săptămîni apare fenomenul de „rebound", prin creşterea somnului paradoxal (meprobamatul perturbă cel mai intens fazele somnului) ; • hiposomnii funcţionale (80—90% din totalul tulburărilor de acest gen), care , includ hiposomnia (OSWALD) indivizi-lor hiperactivi, „falsele insomnii", prin ^ distribuţia anormală a stadiilor somnului .(aprecierea subiectivă a duratei şi calităţii somnului). O lucrare a unor autori americani, publicată în 1979, propune următoarea clasificare exhaustivă a hiposomni ilor : ^ Hiposomnii psihofiziologice : © tranzitorii sau situaţionale, care pot apărea ia oricare individ într-un anumit moment al existenţei, marcat de evenimente tranzitorii, emoţionale, con-flictuale, tensionate. Durata este de maximum trei săptămîni ; • persistente -- persistenţa unei insomnii tranzitorii, datorate condiţiilor de stress cronic sau de anxietate cronică soma-tizată, mai mult de trei săptămîni, determină, de obicei, prezentarea subiectului la consult psihiatric. ^ Tulburări de iniţiere şi menţinere a somnului, asociate unor tulburări psihice: • tulburări care apar pe un fond premorbid, cu o structură particulară de personalitate —- în care sînt incluse stările de anxietate acută, cu atacuri de panică, precum şi simptomatologia fobică, obse-siv-compulsivă, hipocondriacă ; • tulburările afective cef mai frecvent incriminate sînt depresiile majore, depresia mascată, hipomania, mania, depresia reactivă ; • alte tulburări psihice în care poate apărea hiposomnia : schizofrenie, decompen- sările psihotice ale personalităţilor dizarmonice etc. ţ Tulburări de iniţiere şi menţinere a somnului, asociate cu utilizarea de droguri (inclusiv alcool) : • toleranţa sau sevraju! faţă de depre-soarele sistemului nervos central conduc la hiposomnii fie prin insuficienţa drogului utilizat în mod cronic, fie prin dependenţa de drog sau sevraj ; m utilizarea abuzivă a psihostimulentelor (amfetamină, cofeină) ; • utilizarea cronică sau sevraju! legate de administrarea drogurilor anticanceroase> a antidepresivelor triciclice, a inhibitorilor de monoaminooxidază, a hormonului, adrenocorticotrop, cortizonului, contraceptivelor orale, alfa-Dopa, pro-pranolol ului, cocainei etc.; • alcoolismul cronic. Tulburări de iniţiere şi menţinere a somnului, asociate cu tulburări respiratorii induse în timpul somnului : • sindromul insomniac de apnee de somn ; • sindromul insomniac de hipoventiiaţie alveolară: la copil, sindromul „blestemul Ondinei" (tulburare de origine centrală) ; la adult: obezitate, afecţiuni pulmonare cronice obstructive, modificări toracice secundare scoliozelor etc. Q Tulburări de iniţiere şi menţinere a somnului, asociate cu : e mioclonii nocturne, apărute în episoade periodice, neepileptice, la vîrstă adultă şi înaintată ; @ sindromul picioarelor neliniştite. $ Tulburări de iniţiere şi menţinere a somnului, asociate cu : • afecţiuni ale sistemului nervos central : neoplasme (ale glandei pineale, hipotalamice, afpctînd trunchiul celebrai., ventriculul III), leziuni vasculare, infecţii,, boli degenerative (Parkinson, coreea, bilaterală, demenţa senilă, boala Alz-heimer, epilepsia mioclonică familială etc.), traumatisme, encefalopatii toxice; • afecţiuni medicale: boii endocrine şi metabolice (boafa Addison, sindromul' Cushing, diabetul, hiper- şi hipotiroi-dismul, afecţiuni renale, TBC, bolh reumatice, factori toxici etc.). Hiposomnie : tratament; Hipo sten ie ; Hipotalamus ■Hip/369* £ Tulburări cu debut în copilărie, încă insuficient elucidate, în etiologia cărora sînt incriminaţi factori generatori de tensiune anxioasă, greşeli educaţionale. Asemenea copii vor deveni „life long-poor sleep", purtînd întreaga viaţă amprenta disfuncţiei somn-veghe. 0 Tulburări asociate cu : • întreruperi repetate ale somnului REM ; • aspecte polisomnografice atipice, cu multiple perturbări ale arhitecturii somnului. % Hiposomnii care nu implică disfuncţii ale ritmului somn-veghe : • indivizii care, constituţional, au nevoie de o perioadă mai scurtă de somn ; • tulburări subiective de iniţiere şi menţinere a somnului, fără modificări obiective, care apar la indivizi cu un „simţ distorsionat al timpului de somn". Tratamentul hiposomniilor se adresează, atunci cînd este posibil, cauzei directe, igienei somnului prin măsuri psihoterapice. Tratamentul medicamentos trebuie să urmărească obţinerea unui somn apropiat de cel fiziologic, să nu determine dependenţă şi deci nici sevraj, produsul administrat să aibă un timp de înju-mătăţire care să nu se r'epercuteze asupra stării de ve^he -* HIPNOTICE. dominantei inhibitorii. Cea mai elocventă^ expresie clinică a hiposteniei o găsim în depresie, ca rezultat al scăderii elanului vital, al suportului dinamico-energic ai afectivităţii. Hipostenia se poate instala la deliranţii cronici„ semnificînd refugiul subiectului în resemnare. 331 . HIPOTALAMUS (cf. hipo- ; gr. thalamus? „cameră, sălaş") • Regiune anatomico-funcţio-nală a diencefalului, cu funcţii deosebit de importante în organism, fiind numită şi creierul^ vegetativ al organismului. La acest nivel se integrează toate reglările activităţii vegetative a organismului, practic întreaga activitate-a organelor interne fiind sub control hipo-talamic. Intervine în controlul metabolismelor intermediare, procesele anabolice sau cata-bolice fiind dependente de stimularea unor centri hipotalamid, iar leziunile hipotalamice-putînd produce obezitate sau slăbire exagerată; de asemenea, hipotalamusul reglează şi echilibrul hidric al organismului. Multe dintre* funcţiile hipotalamusului, sînt influenţate de-medicaţia psihotropă, avînd în vedere că: m la nivel hipotalamic se află centrii termo-reglatori, unde se exercită acţiunea hipotermizantă a neurolepticelor, care*' CAVUM SEPII PEUUCIDI_________ SEPWM PELLUC/D/UM- COLUMNA FORNICÎS--------- HABENULA -rh:S0HUM HABENULAE ' PUivViAR IHÂtAMf.--------------- --tmAHl YEmicUiiLAÎL — capuj Hua. cAumL — STR/A ÎERMiNAM —- rHAL A MUS ~ VEmicULUS JERJIUS — COMMisURA HABEHULARUM* CORPUS PtNEALE COLUCUL'JS SUP ''coumus k Ventriculul III şi talamusul 330. HIPOSTENIE (cf. hipo- ; gr. sthenos „forţă") • Scădere a întregului tonus psihic, reflectată prin lentoarea proceselor cognitive, diminuarea capacităţii de rezonanţă afectivă, a dinamismului comportamental, cu instalarea în cazul fenotiazinelor, poate merge-pînă la tulburări ale termoreglării: • aportul alimentar este sub control hipotalamic, la acest nivel afiîndu-se centri)» foamei şi ai saţietăţii. SNYDER presu- 24 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 370/Hip Hipotalamus : funcţii, interferenţe medicamentoase, neurohormoni pune intervenţia anorexigeneior ia nivelul centrului hipotaiamic, ce controlează aportul alimentar, provocînd, de obicei, o scădere ponderală, în timp ce neur'o-lepticele produc creşteri ponderale. Hipotalamusul este un centru important ai vieţii afective, pârtieipînd# alături de sistemul ■ imbic, la elaborarea manifestărilor vegetative .ale stărilor emoţionale. Efectul euforizant al .amfetaminei pare, de asemenea, mediat hipotaiamic. La ■ nivel hipotaiamic se reglează ritmul .nictemeral, în corelaţie funcţională cu formaţiunea reticulată a trunchiului cerebral şi cu talamusul nespecific ; leziunile produse ia .acest nivel pot determina boala somnului. Hipotalamusul reglează şi activitatea de reproducere, atît prin participarea la geneza impulsului sexual, cît şi prin reglarea secreţiei de hormoni gonadotropi hipofizari. Prin corelaţie anatomo-funcţională hipotalamo-hipofizară este reglată activitatea secretorie a hipofizei şi prin această acţiune se coordonează, de fapt, întreaga activitate endocrină din organism. Neurosecreţia hipotaiamică este reprezentată de patru grupuri de substanţe : • neurohormonii neurohipofizari (vasopre-sina şi ocitocina) ; • neurohormonii hipofizotropi, numiţi -liberi ne (rol de factori de eliberare — „re-leasing" — pentru unii hormonii adeno-hipofizari) sau statine (cu rol de inhibare — „inhibiting" — a secreţiei unor hormoni adenohipofizari) ; • neuropeptice, cu rol paracrin (neuro-moduiatori), numite cibernine ; • neurotransmiţători sinaptici, de tip nora-drenalină, serotonină, dopamină, acetil-colină, acid gamaamino-butiric. Vasopresinei, principalul hormon antidiu-retic, i s-au descris efecte cerebrale directe asupra memoriei şi comportamentului, precum şi asupra permeabilităţii barierei hemato-encefatice. Mecanismul de acţiune presupune intervenţia sistemului adenilatciclază-adeno-zinmonofosfat ciclic şi este inhibat de litiu. Secreţia de vasopresină este stimulată de stress, de opiacee, carbamazepină şi haloperidol, care poate determina chiar intoxicaţie cu apă. Alcool-difenilhidantoina, naloxanul, inhibă secreţia de vasopresină. Ocitocina asigură ejecţia laptelui în cursul suptului şi stimulează contracţia uterului la expulzia fătului. Secreţia ocitocinei este inhibată de stress. Neurohormonii hipotalamici influenţează secreţia hormonilor adenohipofizari : • tireoliberina (TRH) ; • gonadoliberina (LRH) ; • corticoliberina (CRH) ; • somatoliberina (GRH) ; • somatostatina ; • dopamina — cu rol de inhibare a secreţiei de prolactină şi TSH, Neurolepticele influenţează neurosecreţiile hipotalamice, producînd hiperprolactinemie şi galactoree, precum şi amenoree, prin acţiunea blocantă alfa-adrenergică şi dopaminer-gică hipotaiamică. Se mai semnalează gineco-mastie sau impotenţa la bărbaţi, creşterea libidoului la femei, pozitivarea testelor de sarcină. Secreţia de hormon iuteotrop şi hormonul adrenocorticotrop produs în stress sînt inhibate de clorpromazinâ. Substanţa P şi endorfina inhibă secreţia de gonadotropi şi de hormon adrenocorticotrop. Neurohormonii hipofizotropi controlează aproape complet secreţia adenohipofizei, efectul lor fiind predominant stimulator, cu excepţia efectului asupra prolactinei, care este predominant inhibată. Lipsa hormonilor hipofizotropi determină o insuficienţă adenohipofizară severă, cu hiperprolactinemie, iar stimularea prelungită în condiţii patologice a adenohipofizei determină hiperpiazia glandei, intervenind probabil în patologia adenoamelor hipofizare. Prin intermediul hormonilor neurohipof izotropi , ritmurile endogene biologice sincronizează activitatea endocrină. Neurohormonii îşi exercită acţiunea prin : • mecanism nervos, în care aferentele nervoase intervin prin intermediul a trei tracturi (cale noradrenergică, dopami-nergică, serotoninergică), fără a fi excluse intervenţiile altor mediatori (M. PITIŞ); stressul, somnul, activitatea fizică, secreţiile glandei epifize acţionează asupra neuronilor secretorii hipotalamici indirect, prin tracturi nervoase aferente ; • mecanism umoral, esenţial în reglarea neurosecreţiei hipotalamice şi realizat, la rîndul lui, prin mai multe mecanisme : — feedback lung, negativ, exercitat de hormonii glandelor endocrine, ţinte ale adenohipofizei ; — feedback scurt, negativ, exercitat de hormonii adenohipofizari ; — feedback ultrascurt, realizat de hormonii hipofizotropi ; — feedback pozitiv, care reglează secreţia de gonadotropi. in mecanismele de feedback, un factor esenţial îl constituie străbaterea barierei hematoencefalice de către hormoni, ceea ce se poate realiza ia nivelul eminenţei mediane a hipotalamusului. In reglarea neurosecreţiei hipotalamice intervin şi factori umorali nespecifici, precum şi neuropeptide secretate para- Hipotaxie ; Hipotensiune arterială cronică Hi p/37 V crin in hipotalamus. Neuropeptidele hipotalamice cu rol paracrin fac parte din sistemul neuroendocrin difuz cerebral şi extracerebral. Rolu! lor fiziologic este în studiu. Se presupun următoarele implicaţii funcţionale ale neuro-peptidelor : • reglarea secreţiei hipotalamo-hipofizare ; • inducerea analgezici (betaendorfine) ; 9 provocarea crizelor comiţiaie (metenke- falina şi leuenkefalina) ; • autoreglarea circulaţiei cerebrale (vaso-activ-inhi bitor-peptid ul, neurotensina, angiotensina, bradikinina, substanţa P) ; • intervin în procese mnezice şi în învăţare, precum şi în procesele motivaţio-nale — frică, foame sau instincte sexuale (CRH, vasopresina) ; • intervin în comportamentul de alimentare (TRH) : insulina acţionează ca factor de saţietate, iar betaendorfina ca factor de foame, putînd fi blocată de naloxan ; • angiotensina II acţionează ca factor de sete ; • hipotermia este reglată de hombesină, neurotensină, beta-endorfină, iar hiper-termia de TRH. Neuropeptidele secretate paracrin pot fi marcaje neuronale ale unor afecţiuni : în coreea Huntington, scad concentraţiile substanţei P, colecistokininei, metencefalinei din globus palIidus ; în boala Aizheimer, scade concentraţia somatostatinei din hipocamp ; s-a sugerat că tulburările cin boala Cushir.g sînt agravate de suprarenalectomie, datorită creşterii concentraţiei centrale a ACTH-ului şi endorfinelor. Toate aceste efecte farmacologice apar numai la administrarea neuropeptidelor în lichidul cefalorahidian'; locul lor de acţiune este deci dincolo de bariera hematoencefalică, pe receptorii structurilor nervoase implicate în reglarea proceselor fiziologice enumerate. Agoniştii şi antagcniştii neurotransmiţă-torilor, care trec bariera hematoencefalică, i ntervin atît în reglarea funcţiei neuroendocrine a hipotalamusului, cît şi în asigurarea funcţiilor sale vegetative şi a celor comportamentale (ciclul somn-veghe, foamea şi setea etc.). Fentolamina (blocant de receptori alfa) sau haloperidolul (blocant al receptorilor dopami-nergici) împiedică eliberarea hormonilor gonadotropi, fenomen care nu apare în cazul adăugirii unui betablocant adrenergic. Melatonina, hormonul epifizar, reduce secreţia de hormon luteotr'op şi hormon foliculinostimulator. Pentru studiul comportamentului sexual, au fost folosite preparate farmacologice capabile să diminueze conţinutul monoaminic în ter- minaţiile nervoase centrale sau să blocheze-unele enzime care intervin în sinteza catecola---minelor. Astfel, se constată amplificarea comportamentului sexual după administrarea de rezerpină în cantităţi reduse, iar substanţele* hypotnai infundibJcr S{em t k Ant v Tube r o \ hypophsecl upraophc ■ \V\ Mcctian emmence l Pars fuberahs p*~Pors unt Interg Pars mferfnedio HIPOTALAMUS SECŢIUNEA SAQiTAiA ce interferează cu acţiunea neuronilor seroto-ninergici influenţează comportamentul sexual.. Excitarea receptorilor dopaminergici produce modificări ale comportamentului sexual, efect blocat de haloperidol şi mediat parţial de apomorfină. Pimozidul, blocant al receptorilor dopaminergici, diminuează comportamentul1 sexual, efect similar avînd şi disulfiramul, ce inhibă dopamin-hidroxilaza. L-dopa are efect, amplificator al comportamentului sexual, prin creşterea concentraţiei de catecolamine, în paralel cu scăderea cantităţii de serotonină. 232. HIPOTAXIE (cf. hipc- ; gr. taxis „aranjament, ordine") • Raportul emoţional dintre subiect şi hipnotizator, în relaţia hipnotică. Termenul, introdus de DURAN, corespunde expresiei de „sugestie verbală" şi „sugestie afectivă". Prin acest din urmă termen, JONES înţelege procesele afective provocate de sugestie, procese care formează baza sugestiei verbale. Acceptarea sugestiei verbale este un fenomen secundar, o consecinţă a stării afective induse. Termenul de hipotaxie desemnează şi acea etapă a fenomenului de hipnoză., în care subiectul nu poate reacţiona la cerinţele hipnotizatorului, deşi le aude şi le înţelege. 333. HIPOTENSIUNE ARTERIALĂ CRONICĂ (cf. hipo- ; lat. tensio ; arteria „arteră") • Definirea hipotensiunii arteriale patologice întîmpină dificultăţi, deoarece valoarea tensiunii arteriale minime care afectează perfuzia tisulară (îndeosebi cerebrală) depinde nu numai de nivelul tensional, ci şi de modul'instalării hipotensiunii (rapid sau lent), de vîrstă, sex, de starea vasculară şi de eficienţa mecanismelor- 372/Hip Hipotensiune arteriala cronica : esenţială, secundară «compensatorii. Astfel, se apreciază că limita inferioară a tensiunii arteriale normale este >de 100 — 105/55—60 mm Hg şi că valorile inferioare acestei limite ar caracteriza hipotensiunea arterială patologică. Constatarea «că unii subiecţi au o tensiune arterială obişnuită de 90/60 mm Hg, nemanifestînd nici o •simptomatologie atribuabilă hipotensiunii arteriale, a dus la recomandarea de a se considera ^hipotensiunea arterială patologică numai in cazurile caracterizate prin scăderi tensionale ►cu 30 — 40 mm Hg sub nivelul de bază — hipotensiune arterială relativă. In funcţie de etiologie, hipotensiunea arterială a fost clasificată în esenţială şi secundară, dar în funcţie de durată, în paroxistică (sincopă), tranzitorie (colaps) şi cronică. Hipotensiunea arterială posturală, care apare numai în ortostatism, poate fi primitivă (idiopatică) *sau secundară. $ Hipotensiunea arteriala esenţiala se întJicneşte cu frecvenţă de 2—4% din totalul .populaţiei. Apare obişnuit la subiecţi de tip •constituţional leptosom-astenic, cu un tonus iparasimpatic crescut. • Patogenie : Hipotensiunea arterială esenţială se caracterizează prin scăderea valorii 'tensiunii arteriale sistolice şi diastolice, ca rezultat al diminuării debitului cardiac şi a tonusului vasomotor. Perfuzia tisulară se realizează la o presiune scăzută, dar fără influenţe nocive, subiecţii respectivi ducînd o viaţă normală. De aceea, unii autori nici nu consideră hipotensiunea arterială esenţială ca o boală, ci ca o trăsătură constituţională, ades familială, • Simptomatologie : în multe cazuri, hipotensiunea arterială este asimptomatică. Manifestările clinice obişnuite sînt asemănătoare acelor din nevroze şi constau în : astenie fizică tşi psihică, cefalee occipitală, ameţeli, tendinţă ;la lipotimii, palpitaţii, opresiune toracică inspi-ratorie, transpiraţii, acrocianoză, iraseibilitate, tulburări de dinamică sexuală şi dereglări de ciclu menstrual. • Diagnosticul pozitiv este stabilit pe baza -scăderii persistente a valorilor tensionale, în contextul unei simptomatologii benigne. e Tratamentul hipotensiunii arteriale esenţiale simptomatice constă, în primul rînd, în respectarea unui program echilibrat de viaţă *cu evitarea suprasolicitării fizice şi psihice, 'exerciţii fizice medicale, dietă proteică adecvată. în cazul în care simptomatologia persistă, «se recomandă simpatico.mimetice cu acţiune ^prelungită : bronhodilatin, efedrina, eforti- *dacadron R, mai ales la persoanele care prezintă lipotimii, sau dih-idroergotamină-me-tilat, izolat sau în asociere cu fenilefrină ^Dyhidergot Plus). % Hipotensiunea arteriala secundara este întîlnită în evoluţia unei afecţiuni cunoscute şi are un prognostic care depinde de afecţiunea cauzală. Principalele stări patologice însoţite de hipotensiune arterială cronică sînt : • endocrinopatii (sindrom Simmonds, boala Addison, hipotiroidia, hipogonadismul) ; • afecţiuni cardiovasculare (pericardită cronică, miocarditele şi miocardiopatiiie cronice, prolapsul de valvă mitrală, insuficienţa ventriculară stîrrgă etc.); • afecţiuni neurologice (polinevrite, encefalopatia Wernicke, tumori de fesă posterioară, traumatisme medulare, ar-terioscleroză cerebraiă, sindroame par-kinsoniene) ; © afecţiuni metabolice (diabet zaharat) \ 6 stări de denutriţie (caşexie) ; • afecţiuni psihice (depresie, schizofrenie) ; • intoxicaţii (alcool, nicotină, metale grele). $ Hipotensiunea arterială ortostaticâ primitivă se manifestă sub două forme clinice hipotensiunea ortostatică idiopatică (sindrom Bradbury-Eggleston) şi sindromul Shy-Drager. Sindromul Bradbury-Eggleston se caracterizează prin prezenţa sindromului disautonomic cu hipotensiune ortostatică, iar sindromul Shy-Drager asociază ia acestea semne neurologice centrale. % Patogenie : Hipotensiunea ortostatică este determinată de pierderea răspunsurilor reflexe ortostatice, mediate de baroreceptorii sino-aortici şi mecanoreceptorii cardiopulmonari. Mecanismele simpatice autonome de control al tensiunii arteriale sînt diminuate sau absente. De asemenea, există o diminuare a tonusului venos, cu scăderea consecutivă a întoarcerii venoase în poziţie ortostatică. Bolnavii prezintă o hipersensibilitate la administrarea de aminopresoare (cu răspuns exagerat). • Mecanisme de producere (după Robert C. TARAZI, Ray W. GIFFORD) : % Scăderea debitului cardiac : 6 afectarea întoarcerii venoase şi umplerii cardiace ia nivel muscular, venos sau cardiac: — mecanism de pompă musculară deficitară : — atrofie musculară; — reglare posturală deficitară îa persoanele tinere, astenice, ce stau în picioare cu atenţia încordată ; — boli venoase: — valve incompetente ; — vene varicoase ; — obstrucţii (de exemplu, în sarcină) ; Hipotensiune arteriala cronică : mecanisme de producere Hip/373 — afecţiuni cardiace : tamponadă, pericardită constrictivă şi mixom atrial ; m scăderea absolută sau relativă a volumului intravascular : CON [ROLUL NERVOS - (MANELE EFECfOARE — leziuni ale sistemului nervos central : — unele forme de hipotensiune cronică idiopaticâ (posibil în le-găturăcusindromul Shy-Drager; CONTROLUL UMORAL CHEMO- 8ARQRECEPTQR! lENSiUNEA ARIE RIAL A RECEPTOR! emoţii 5/ *>S.NL C0RŢEX AFERENTE VAG ALE FIBRE S IM PA TI ^AP ORCUL. „nttZT' DE SODIU UPARATUL MEDULQ-SUPRÂRENALA \noradrenauna * si . ADRENALINA CIRCULANTA FACTORIî mODEPRESORi ~~NAU l c REGLAREA TENSIUNII ARTERIALE (dupa ELBERÎ P TUTILE zi W DALLAS HALLJ — relativă : datorită dilatării vaselor de capacitanţă prin droguri (nitriţi) sau boii (angiomatoză venoasă) ; — absolută : — hemoragie internă sau externă ; — pierderea excesivă, de lichide prin diureză, vărsături, diaree ; — creşterea permeabilităţii capilare, cu pierderea lichidelor în spaţiile interstiţiale ; — pierderea urinară de sare, datorită unui hipoaldosteronism ; m diminuarea performanţei miocardice : — miocardite, boli coronariene severe ; — aritmii posturale cu bradicardie sau tahicardie importantă ; — stenoza aortică sau pulmonară ^ Afectarea rezistenţei periferice * $ arteriolare r afecţiuni relativ rare (amiloidoză) şi, de obicei, asociate cu afectare nervoasă ; — vasod.ilatatoare arteriale, ca nitriţi sau nitroprusiat ; m, disfuncţii neurologice i — leziuni ale căilor aferente ; tabes dorsal, mai rar în polinevrite ; — parkinsonîsm izolat sau în cadrul unei boli degenerative mai extinse ; — arterioscleroză cerebrală ; — siringomieiie, mieiopatii variate, sindrom Wernicke, tumori ; — droguri (de exemplu, Mepro-bamat) ; — leziuni pe calea simpatică eferentă (paraşimpaticu! poate fi afectat, dar nu determină hipotensiune) — unele forme de hipotensiune idiopatică ; — polinevrite (diabet, porfirie) ; — mieiopatii ; — leziuni iatrogene : — postsimpatectomie 3 — droguri blccante neuronale (agenţi blocanţi ganglionari, foiocanţi adrenergici, IMAO, L-dopa). % Mecanisme nedeterminate sau mixte : # insuficienţă cortico-suprarenala : legată posibii de o disfuncţie cardiacă şi agravată de pierderea de lichide ; « acidoză diabetică ; « feocrqmocitom. 374/Hi p Hipotensiune ortostatică secundară, iatrogenă, neurogenă • Simptomatologie : Hipotensiunea orto- statică primitivă predomină la bărbaţi, după vîrsta de 40—50 ani. Pe plan clinic, simptomele esenţiale sînt determinate de hipotensiunea arterială ce apare la trecerea în ortostatism fie imediat, fie după o perioadă de timp sau după un efort muscular. Hipotensiunea ortostatică este de tip asimpaticotonic, cu o scădere marcată a tensiunii arteriale sistolice şi diasto-lice ce însoţeşte fixitatea frecvenţei cardiace (lipsa tahicardiei, reflexe normale). Hipoper-fuzia cerebrală determină cecitate brutală, false vertije, lipotimii, sincope. Manifestările hipotensiunii ortostatice pot fi izolate sau pot fi acompaniate de alte simptome, care relevă lezarea sistemului nervos autonom : incontinenţa sfincteriană urinară şi rectală, impotenţa sexuală, anhidroză, tulburări, de reglare termică, areflexie pupilară. Printre simptomele neurologice de acompaniament se regăsesc sindromul parkinsonian sau pseudoparkinso-nian. în sindromul Shy-Drager, se asociază semne piramidale psuedobulbare cerebeloase şi de neuron motor periferic. Evoluţia este lent sau rapid progresivă, decesul survenind după 2—13 ani de la debut, prin complicaţii neurologice sau infecţioase. Testele clinice de explorare a integrităţii arcului reflex baro-receptor pun în evidentă natura neurogenă a hipotensiunii ortostatice. Proba „mesei înclinate" (testul Tilt) şi manevra Valsalva, completate cu compresia sinusului carotidian şi cu dozarea nivelului plasmatic de noradre-naiină (injectare de atropină), permit localizarea lezării arcului vegetativ baroreceptor şi o abordare terapeutică adecvată. în sindroamele disautonome, manevra Valsalva nu este urmată de un răspuns presor şi bradicardie semnificativă, ca urmare a lezării căilor aferente. Nivelul noradrenalinei plasmatice nu creşte în ortostatism (ca la subiectul normai). Compresia sinusului carotidian nu determină bradicardie, iar injectarea de atropină nu induce tahicardie la bolnavii cu lezări ale căii nervoase parasim-patice. 9 Hipotensiunea ortostatică secundară presupune o scădere a valorii tensiunii arteriale sistolice cu minimum 40 mm Hg şi a tensiunii arteriale diastolice cu cel puţin 30 mm Hg, în ortostatism. Precizarea hipotensiunii ortostatice necesită verificarea valorilor tensiunii arteriale după cinci şi zece minute de ia adoptarea poziţiei ortostatice, în asociere cu înregistrarea directă a pulsului sau indirectă a aiurii ventriculare. • Simptomatologie: în funcţie de comportarea tensiunii arteriale diastolice şi a frecvenţei cardiace în ortostatism, se disting două forme de hipotensiune ortostatică : simpaticotonică şi asimpaticotonică. Forma simpaticotonică se caracterizează prin creşterea semnificativă a tensiunii arteriale diastolice, a frecvenţei cardiace şi a nivelului plasmatic de noradrenalină în ortostatism, spre deosebire de hipotensiunea ortostatică asimpaticotonică, în care valorile acestor parametri rămîn neschimbate, în aceleaşi condiţii, în hipotensiunea ortostatică, poziţia ortostatică este aceea care declanşează simptomatologia (vertij, tulburări vizuale, acufene,. sincope). 0 Hipotensiunea ortostatică de origine iatrogenă reprezintă 45% dintre hipotensiunile ortostatice secundare. Poate fi favorizată de o afecţiune acută sau cronică asociată. Uneori, este latentă, fiind relevată prin măsurarea sistematică a tensiunii arteriale în cursul terapiei. Semnele majore sînt lipotimia şi sincopa, iar semnele minore sînt reprezentate de o stare de rău, dificil de definit, în poziţia ortostatică, acompaniată de greaţă, ameţeli, „muşte volante", cefalee, bufeuri. Aceste simptome survin îndeosebi dimineaţa, în urma ridicării în ortostatism sau după ortostatism prelungit. Medicamentele cel mai frecvent întîlnite care produc hipotensiune ortostatică sînt antihiper-tensivele (alfametildopa, clonidina, guaneti-dina), vasodilatatoarele (raubasina, pipratecol, hidrosarpan 711), neurolepticele sedative (cior-promazina, levomepromazina etc.), antîdepre-sivele (antideprin, amitrrptilin etc.), diureticele (furosemid, clorotiazina), derivaţii chinidlnici, ajmalina, tetraciclină, antinicoticele etc. Asocierile medicamentoase reprezintă cauza a 20% din cazurile de hipotensiune. • Tratamentul profilactic vizează măsurarea sistematică a tensiunii arteriale în cursul terapiei, îndeosebi dacă bolnavul prezintă o> afecţiune favorizantă, ca diabetul zaharat sau boala Parkinson. în cazul existenţei simptomatologiei, se va scădea doza medicamentului incriminat. Dispariţia hipotensiunii arteriale, în acest caz, pledează pentru originea iatrogenă. Dacă simptomatologia persistă, iar tratamentul nu poate fi abandonat, se adaugă corective de tipul praxinor, hydergine, efedrină, 9-g.ifa-fluohidrocortizon şi se pot aplica mijloace mecanice de contenţie (bandaje strînse elastice, la nivelul membrelor inferioare). $ Hipotensiunea ortostatică neurogenă este determinată de multiple afecţiuni neurologice, care întrerup activitatea arcului reflex simpatic: • calea aferentă — nervii IX, X: tabes dorsal, diabet zaharat, etiiism, sindromul Homes-Adie ; • sistemul nervos central (integrare ence-falică) : disautonomia familială, boli cere-brovasculare, tumori de fosă -posteri-oară, polineuropatie acută, medicamente, depresii endogene \ Hipotensiune intracraniană ; Hipotens(M); Hlpotimie Hip/375 • căi aferente (măduva spinării) : traumatism, mielită transversă, siringomielie, tumori intra- şi extramedulare, degenerescenta tractului intermedio-Iateral meduîar ; • ramuri simpatice (nervi postgangiionari) : polineuropatie acută sau cronică, eti-lism cronic, neoplasm pancreatic sau bronşic, cu polinevrită paraneoplazică, insuficienţă renală cronică, porfirie, anorexie nervoasă, medicamente. • Simptomatologie : Investigaţia clinică este «reprezentată de măsurarea valorilor tensiunii arteriale in clinostatism, ortostatism şi după efort, pentru relevarea deficitelor autonome fruste sau latente. Manevra Valsalva (expiraţie forţată, cu glota închisă, după o inspiraţie maximă, timp de 15 secunde), urmată de studiul variaţiilor tensiunii arteriale şi frecvenţei cardiace, investighează integritatea arcului aferent al reflexului, vegetativ, în timp ce injectarea de noradrenalină verifică segmentul eferent al acestuia. Manifestările clinice pot fi uneori fruste şi ocazionate de efort, alteori dramatice (sindromul Guilain-Barre}, în funcţie de afecţiunea care le generează. Tratamentul vizează boala de fond şi implică administrarea unui medicament utilizat în sindroame disauto-nome primitive. Hipotensiunea ortostatică este un sindrom frecvent, a cărui cauză principală este cea medicamentoasă Din punctul de vedere al psihiatriei, hipotensiunea arterială are o deosebită importanţă, atît datorită simptomatologiei pe care o poate provoca, cît şi circumstanţelor iatro-genice realizate de medicaţia psihotropă. 334. HIPOTENSIUNE INTRACRANIANĂ (cf. hipo- ; lat. tensio ; intra „înăuntru" ; gr. kranion „craniu") • Sindrom, caracterizat prin disociaţia dintre semnele neurologice minore şi tabloul psihic deosebit de grav, cu importante tulburări ale conştiinţei ; a fost descris în 1919 de către LERICHE. Hipotensiunea intracraniană rezultă în urma scăderii presiunii hidrostatice a lichidului cefalorahidian, determinînd, aşa cum arăta MARICE, o hipotonie cerebrală, cu creşterea importantă a distanţei ce separă creierul de craniu. După LAZARHES, hipotensiunea intracraniană se poate datora însă şi micşorării volumului cerebral, prin procese intrinsece, funcţionale, excluzînd atrofia şi compresiunea. Hipotensiunea intracraniană primitivă este rară, circumstanţele etiologice ale hipotensiunii intracraniene secundare incluzînd : traumatisme craniocerebrale cu scurgere de lichid cefalorahidian, traumatisme lombosacrate, post-ablaţia unui hematom intracranian sau a unei tumori cerebrale, postpuncţii ventriculare şi lombare, derivaţii vasculare chirurgicale, după administrarea unor medicamente ca insulina, în prima perioadă a evoluţiei proceselor expansive, hemoragii, ramolismente cerebrale, atrofii cerebrale, boli cardiovasculare cu hipotensiune arterială, boli endocrine (Addison), boli infecţioase, intoxicaţie uremică, barbi-turică etc. Simptomatologia clinică este nespecifică. Debutul este marcat de fenomene de astenie, apatie, instabilitate afectivă, cefalee accentuată matinal. Perioada de stare se constituie din : • simptomatologie generală, determinată de deshidratare, hipertermie, perturbarea homeostaziei hidroelectrolitice : • simptomatologie neurologică — include un posibil deficit motor, crize comiţiale focalizate sau generalizate, pareze oculare, edem papilar, scăderea presiunii arterei centrale a retinei ; • simptomatologia psihică constă în manifestări variate, ce par a fi centrate pe axul afectiv ; starea de conştienţă este modificată pînă la comă, cu păstrarea funcţiilor vegetative. Rehidratarea, i ns uf laţi i le intraventriculare de aer ameliorează simptomatologia. Diagnosticul, pînă la măsurarea presiunii intracraniene, este sugerat de scăderea presiunii în artera centrală a retinei. Tratamentul este etiologic. 335. HIPOTENS(M) Brazilia - DCI Reserpinâ • Neuroleptic sedativ. 336. HIPOTIMIE (cf. hipo-; gr. thymos „suflet") • Modificare a afectivităţii, constînd în scăderea capacităţii de rezonanţă afectivă, diminuarea în grade diferite a tensiunii afective de fond, a elanului vital, tradusă clinic prin sărăcirea răspunsului comportamental, reducerea expresivităţii mimice. în funcţie de intensitatea acestei aplatizări afective, se descriu : • indiferenţă, concretizată printr-o scădere a modulaţiilor emoţionale în funcţie de diversitatea stimulilor, lipsă de interes pentru ambianţă —► INDIFERENŢĂ AFECTIVĂ ; • apatie, caracterizată prin lipsa de tonalitate afectivă, dezinteres atît pentru ambianţă, cît şi pentru propria persoană -* APATIE ; • atimie (atimhormia lui DIDE şi GUÎ-RAUD), tradusă prin absenţa oricărei rezonanţe afective sau modulaţii emoţionale, cu dispariţia tonusului afectiv. Evenimentele exterioare, indiferent de natura lor, rămîn străine trăirii subiectului - ATIMIE. 376/Hip Hipotiroidie : tablou clinic, simptomatologie psihică Hipotimiile se întîlnesc în: cfigofrenii, postţraumatisme craniocerebrale, demenţe, stări confuzionale de etiologie variabiiă, schizofrenie. şi stări reziduale. Iodul alimentar 150 fgizi r^şgVo Periferie X] X2 TSH dependente Caile metabolice ale iodului şi interacţiunile : talamus, hipofizâ, tiroidă (Th. W. Burns) TRH — tireotrop releasing hormon D!T — diiodotirosinâ TSH — hormon tireotrop T3 — triiodotironinâ MIT - monoiodotirosină T4 - tetraiodotiro- ninâ TBG — tiroyd-bindingglobulin vasculare, respiratorii, renale, digestive, metabolice, sanguine, tulburări endocrine de corelaţie şi, nu în ultimul rînd, tulburări neuro-psihice. în funcţie de severitatea insuficienţei tiroidiene şi a momentului instalării sale, a fost descrisă o gamă largă de tulburări ale sistemului nervos . Encefalul suferă profund în cazul* hipotiroidiei instalate intrauterin, prin scăderea fluxului sanguin cerebral şi a consumului de oxigen. Anomaliile electroencefaiografice apar frecvent, deşi traseul EEG poate fi normal în hipotiroida frustă sau oligosimptomatică. Pot apărea trasee microvoltate, ritm alfa, unde lente cu frecvenţă de 3 — 6 cicii/secundă, cu predominanţă anterioară, hiporeactivitate la stimularea luminoasă intermitentă. Sînt posibile convulsiile (prin infiltrare umorală a encefalului), manifestările cerebe-loase (tremor cerebelos, adiadoco-kinezie), neuropatia periferică. în cretinism, surditatea se poate asocia cu tulburări de vorbire, pînă la sur-do-mutitate completă. Răspunsul în-tîrziat al reflexelor osteotendinoase evidenţiază tulburările nervoase motorii. Simptomatologia psihică, parte integrantă din tabloul clinic hipo- tiroidiei, are o intensitate maximă în mixedemul congenital, in urma observaţiilor efectuate Ia copil. PARHON, MILCU, KAPEMAN.N, \ W/^-gizi Depresia negativă. este considerată o hipertimie au descris modificări semnificative aie activităţii nervoase superioare : dinamică amorfă şi fatigabilă, 337. HIPOTIROIDIE (cf. hipo-; gr. thyreos „pavăză, scut" ; eidos „aspect, formă") • Termenul se referă la variatele forme clinice consecutive insuficienţei tiroidiene, acestea fiind rezultatul absenţei sau insuficienţei secreţiei de hormoni tiroidieni sau al diminuării acţiunii lor îa nivel tisular. Adeseori folosit ca sinonim al hipotiroidiei, mixedemul se referă la infiltraţia mucoproteică şi apoasă a tegumentelor şi este prezent, în general, în formele severe de hipotiroidie. în tabloul clinic al hipotiroidiei, se descriu tulburări trofice ale tegumentelor, modificări ale sistemului osteomuscular, tulburări cardio- riţia inhibiţiei în fixarea reflexelor noi, interacţiune dificilă sau chiar abolită între primul şi al doilea sistem de semnalizare. în agenezia tiroidianâ» primele manifestări apar la 5 — 7 săptămîni, iar la mixedemul congenital, diagnosticul precoce se poate face şi la 2—3 luni. Mixedematosuf congenital este un întîrziat mintal, „un idiot redus la o viaţă vegetativă1* (STANCU, BĂLAN),, care nu se poate exprima verbal şi nu înţelege limbajul vorbit sau gestual. El nu se ooate alimenta singur, merge tîrziu (idioţie mixede-mstoasă sau cretinism guşogen). Dacă insuficienţa hormonală este mai puţin severă, deficitul mintal este mai redus, situat la nivel de debilitate mimtală sau imbecilitate. Formele fruste se evidenţiază uneori tardiv, cînd apar dificultăţile şcolare. Hipotonie ; Hippel-Undau^; Hippus8 ; Hipsal (M> Hip/377 Hipotiroidismul infantil sau juvenil este -dobmdit. Cînd se instalează timpuriu, se poate confunda cu mixedemul congenital, dar mai frecvent apare între 3 — 6 ani, cînd procesul de nmeîinizare este încheiat şi nu se mai produc tulburări neuropsihice severe. Simptomatologia se poate reduce, în acest caz, la somnolenţă, indiferenţă afectivă, tulburări prosexo-mnes-tice, 'antrenînd o slabă adaptare şcolară. La adult, simptomatologia psihică depinde de intensitatea insuficienţei tiroidiene, tulburările fiind reversibile, dacă boala nu este prea veche şi se instituie corect tratamentul de substituţie. Afectarea memoriei, în special a celei de fixare, apare ca un semn precoce de hipotiroidie, ca şi hipoprosexia (dar atenţia odată fixată, subiectul devine aderent, se desprinde cu greu). Tulburările mnestice traduc tentoarea psihică, antrenînd fie o bradipsihie globală, fie stări de stupoare preconfuzională saii: pseudodemenţială. Bradipsihia se asociază cu: bradilalie şi bradikinezie. Bolnavii prezintă insomnii care alternează cu somnolenţă diurnă, torpoare, lipsă de iniţiativă, inerţie. Sfera afectivă prezintă modificări, de la indiferenţă afectivă cu egocentrism, pînă la stările depresive, frecvent observate în asociaţie cu tiipotiroidia. Uneori, bolnavul devine iritabil, .prezintă reacţii agresive. Sexualitatea este deficitară. în mixedem au fost descrise şi veritabile „psihoze mixedematoase", a căror relaţie exactă-' de ‘ insuficienţă hormonală nu a putut fi încă precizată. De remarcat polimorfismul deosebit al acestor manifestări : sindroame mielâncoliforme, delirant-halucinatorii sau para-noide cronice, demenţe mixedematoase, onirism. Tratamentul de substituţie poate ameliora sau vindeca aceste manifestări psihotice. Alteori, hipertiroidizarea, consecutivă administrării inadecvate de hormoni, declanşează la mixedematoşi episoade psihotice acute. Coma mixedematoasă apare ca o complicaţie rară, dar severă, a hipotiroidiei. M1LCU şi alţi autori au constatat că hipo-tiroi-dia accelerează procesele de senescenţă. Ripotiroidia poate fi consecinţă a afectării directe a glandei tiroide sau secundară tulburării ia nivel hipofizar sau hipotalamic, ca şi unei receptivităţi tisulare modificate. Afectarea tiroidei se poate produce congenital (mixedem congenital), prin agenezie sau disgenezie tiroidiană, enzimopatii,- carenţă iodată (distrofie edemică tireopată), interferenţa unor substanţe cu sinteza hormonală etc. La copil şi adult, sînt incriminate procese autoimune, infecţi-©ase, medicamentoase sau chirurgicale etc. 338. HIPOTONIE (cf. hipo- : gr. tonos „tensiune") • Termen utilizat în medicină pentru a defini fie starea patologică de diminuare a tonusului muscular, fie scăderea presiunii osmotice a unei soluţii faţă de altă soluţie. Hipotonia musculară apare prin mai multe mecanisme : • prin lezarea arcului reflex tonigen (în nevrite, polinevrite, radiculonevrite, ta-bes, poliomielită, miopatii, encefalopatii infantile) ; • leziunea centrilor suprameduiari cu. acţiune de susţinere a tonusului (sindroame cerebeloase, coree, atetoză); • leziunea neuronului motor central (accidente vasculare cerebrale, traumatisme, tumori). Hipotonia osmotică a lichidului extraceîular faţă de cel intracelular se întîlneşte în sindromul de hiper hidratare. 339. HIPPEL-LINDAU(B> boală - sin. AN-GIOFACOMATOZ CEREBELOASĂ ; AN-GIOMATOZĂ CAPILARĂ CH1STICĂ ; AN-GIOMATOZĂ CEREBRORETIN1ANĂ ; AN-GiOMATOZĂ RET1NIANĂ ; ANGIOMATOZĂ RETINO-CEREBELOASĂ; ANGIORETICU-LOM ROUSSY-OTERLING ; HEMIANGIO-BLASTOM CUSHING ; HIPPEL-CZERMAK-LINDAU(S) sindrom • Boală descrisă succesiv de PANAŞ si REMY (1879), FUCHS (1882), GALENZOWSKI (1886), DZIALOWSKI (1900) şi HIPPEL şi LINDAU (1926). Este o afecţiune genetică, transmisă auto-somal-recesiv, caracterizată clinic prin : an- giom retinian, angiomatoza formaţiunilor nervoase (cerebel, punte, bulb, măduva spinării) şi angioame cutanate (nervi teleangiec-tazici). Au fost descrise şi forme fruste (micro-angiom solitar al retinei). La examenul fundului de ochi se decelează o formaţiune tumorală cu aspect de „talon", intens vascularizată, imagine caracteristică pentru angiomatoza retiniană. Evoluţia este în general bună, exceptînd angiomatoza retiniană, care poate determina dezlipire de retină. Nu există încă o terapie eficientă. 340. H!PPUSS semn - sin. ATAXIE PUPI-LARĂ î ATETOZĂ PUPILARĂ • Poate fi considerat un adevărat „dans al pupilei“ (mi-oza/midriaza), indiferent de acţiunea luminii şi a efortului de acomodare, (ntîlnit în epilepsie, paralizia generală progresivă şi intoxicaţie barbiturică. 341. HIPSAL(M) Spania — DCI Nitrazepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 1,3-dihidro-7-nitro-5-fenii-2H-1,4-benzodiâ-zepină, cu acţiune sedaţiv-hipnotică, realizîhd un somn aproape fiziologic, industria noastră 378/Hip Hip antmie*; Hipsaterapie ; HimaminW; Hirschfeld Magnus farmaceutică îl produce sub numele de f\| ITRA ZEP AH(M). 342. HIPSO- (cf. gr. hypsos „înălţime") • Element de compunere care introduce referirea la înălţime, înalt, ascuţit. 343. HIPSARITMIE (cf. gr. hypsos „înălţime"; a- prefix privativ ; rhythmos „ritm") — sin. BLITZKRAMPF ; BLITZNICK; BLITZNICK UND SALAAM-KRAMPF; BOALA SPAS-MELOR ÎN FLEXIE : CRIZE £CLAIR1E ; CRIZE PROPULSIVE: CRIZE SURSAUT ; ENCEFALOPATIE HIPSARITMIC ; ENCEFALOPATIE MIOCLONICĂ INFANTILĂ CU HIPSARITMIE: GIBBS sin-drom. 344. HIPSICEFAUE (cf. gr. hypsos „înălţime" ; kephale „cap") — sin. ACROCEFALIE : CRÂNE DE THERSIL ; CRÂNE EN TOUR; HIPSOCEFALIE ; OXICEFALIE ; PIRGOCEFA- sin. UE; TURICEFALIE THERSIL(S) sindrom. 345. HIPSOFOBIE NITRAZEPAM( M) România. HistantiKM); Histerectomie ^Histeroepilepsie ; Histidinemie His/379 351. HISERPIA(M) SUA - DC! Reserpinâ • Neuroleptic sedativ, derivat alcaloid de Rauwoifia, de tip 3,4,5-acid trimetoxibenzoic esterificat metil reserpat, cu acţiune sedativă centrală, uşor anxioîitică şi net hipotensoare. Nu se administrează în depresii, epilepsie, pârkinsonism, copiilor sub trei ani. 352. HISKEY-NEBRASKA(T) test • Test pentru evaluarea aptitudinii de învăţare a copilului, ca expresie a profunzimii dezvoltării inteligenţei. Poate fi folosit şi la copiii cu deficit de auz şi cu disabilităţi de limbaj. Subtestele bateriei explorează capacitatea de discriminare viz-uală, memoria de scurtă durată şi gîndirea abstractă. Instructajul pentru test poate fi făcut prin pantomimă. Răspunsurile nonverbale •sînt cerute, urmărite şi cotate. 353. HISTANTIL{M) Canada - DCI Pro-metozînâ • Neuroleptic sedativ, derivat feno-tiazmic dd tip 10-(2-dimetilaminopr'opil)feno- i CHj CH2-CH-CHrH< J CH3 •tiazină, cu acţiune sedativ-hipnotică, antihista-minică şi antiemetică. industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de RO îvî ERG A N'-M\ 354. HISTERECTOMIE (cf. gr. hystera „uter“ ecţome' „tăiere") © Extirpare chirurgicală a uterului. Intervenţia este frecventă la populaţia feminină, mergînd pînă la 5% în populaţia generală,.cu o incidenţă mult crescută în grupul de. peste 5.0 de ani (pînă la-1/6 din populaţie). Numeroase studii au indicat apariţia de tulburări .psihice la histerectomizate, prezente la 30-50%, din cazuri (PASINI, KOOGER, STEI NE R, NARKER). .Tulburările pishice, observate încă din secolul trecut (PETIT-MARGOLIEZ), sînt de tipul sindroamelor depresive, anxios-depresive (însoţite uneori de tentative suicidare) şi sindroame obsesionale, la care se adaugă tulburări sexuale şi tulburări ale- cenesteziei. Factorii psihotraumatizanţi incriminaţi în apariţia sindroamelor posthisterectomie au fost sistematizaţi de ANGHELUŢĂ şi NICA-UDANG.IU în : psihotraume familiale, traume legate de afecţiunea ginecologică, traume legate de pierderea funcţiilor uterine, traume legate de teama pierderii feminităţii. 355. HISTEROEPILEPSIE (cf. gr. hystera ; epilepsia) • Termen introdus de CHARCOT pentru acele cazuri la care diagnosticul pozitiv al epilepsiei era grevat de o mare incertitudine. Asocierea celor două entităţi a fost contestată, în 1908, de către BABINSKI, care a susţinut posibilitatea delimitării lor clare. Diagnosticul a persistat în psihiatria clasică, fiind uneori folosit pentru crizele nespecifice, care apăreau la epilepticii deja diagnosticaţi. Apariţia electroencefalogramei nu a dus la eliminarea acestui diagnostic, aşa cum ar fi fost de aşteptat, deoarece, în numeroase cazuri, pe traseul elec-troencefalografic apar disritmii, a căror apartenenţă este greu de stabilit. Problema devine cu atît mai complicată, cu cît, odată cu dezvoltarea studiilor asupra patologiei de lob temporal, s-a demonstrat că multe dintre cazurile de histeroepilepsie aparţineau acestei patologii. Pe de altă parte, multe electroencefalograme care sugerau comiţialitatea, aparţineau unor subiecţi cu o structurare dizarmonică a personalităţii, avînd trăsături iritabile, instabile, antisociale. O serie de autori semnalează insă că anumite aspecte paroxistice sau inter-critice ale epilepsiei nu pot fi în mod clar separate de manifestările isterice. MAR-CHAND, AJURIAGUERRA, BARUK, BER-NARD, EY arată că manifestările isteriei ar putea constitui unul dintre polii caracteriali ai epilepticului. Psihanaliştii interesaţi de semnificaţia crizei convulsive, în raport cu economia libidinală, au încercat să'demonstreze similitudinea dintre descărcarea isterică şi criza epileptică, sugerînd că descărcarea afectelor blocate ar putea dispune de două căi de expresie : una nevrotică şi alta epileptică (EY, BERNARD, BRISSET). Problema histeroepilepsiei rămîne deschisă. 356. HISTIDINEMIE (cf. fr. histidine ; gr. haima „sînge“) % Boală ereditară metabolică, cu transmitere autosomal-recesivă, datorată unei deficienţe de histidinază, enzirpă care asigură transformarea’ histidinei (aminoacid heterociclic) în acid urocianic (predecesor a! acidului giutamic). Primele cazuri de histidinemie au fost descrise de GHADIMI (1962) şi LADU (1963). Clinic,: afecţiunea se caracterizează prin în-tîrziere în dezvoltarea psihică şi a vorbirii, ataxie progresivă şi epilepsie. Biochimic se evidenţiază hiperhistidinertiie, hi perhistidinu-rie şi eliberare crescută de acid imidazol-pi-ruvic. Instituirea unui regim alimentar sărac în histidină poate avea efecte favorabile. 357. HISTILOS(MC) Suedia • Produs tera-peutic; conţihînd trei medicamente tipizate, cu aceeaşi acţiune, care se complernentează : 380'/Hi s Histionex(M); Histrionic ; Hi-Wa, tranchilizante, derivaţi difenilmetanic!, ACID Nl-COTINIC. Are acţiune anxiolitic-sedativă. 358. HISTIONEX(M) S.U.A. - DCI Fenil-tcloxaminâ • Tranchilizant, derivat difenil-meţan de tip N,N-dimetil-2-(a-fenil-0-toli-loxi)etilamină, cu acţiune marcat histaminică, pe lingă cea tranchilizantă. 359. HISTRIONIC (cf. lat. histrio „actor") • Unul dintre caracterele de bază ale personalităţii isterice. Demonstrează înclinaţia sa către teatralism, fie adaptîndu-şi rolul situaţiei existente, cu o mare rapiditate şi plasticitate, fie creînd situaţia în care să-şi etaleze rolul, în mod curent, termenul este atît de des utilizat, îneît a devenit sinonim cu cel de isterie. 360. HISTRIONÎSM (cf. lat. histrio) - sin. TEATRALISM ISTERIC - tip de personalitate. 361. HI-WA(S) sindrom 9 Aspect psihopato- logic, cu caracter transcultural, care poate fi întîlnit la populaţiile sudasiatice, manifestat prin : anorexie, insomnie, hiperactivitate, tristeţe, la care se adaugă, ca manifestări exterioare, tăierea părului şi vopsirea feţei în negru. Uneori se înregistrează sinuciderea subiectului. Sindromul apare ca o reacţie la dispariţia unor persoane apropiate, fără ca decesul să intervină în mod necesar. După A. MARSELLA (1982), ar fi mai frecvent la bărbaţii în vîrstă, părăsiţi de tinerele soţii. 362. HOBBY (cf. engl. hobby „pasiune, manie") • Formă de activitate neinstituţionalizată, de obicei extraprofesionala (diferită sau chiar în concurenţă cu profesiunea), desfăşurată individual, în timpul liber, pe baza unei opţiuni personale (în funcţie de preferinţe, gusturi, disponibilităţi psihice şi materiale), cu pasiune şi, de cele mai multe ori, fără scop utilitar. Are un rol homeostatic, de deconectare evaziune, compensare, ameliorare a tonusului5 afectiv etc. Filatelia, pictura, pescuitul, sportul, vizionarea de filme sau audierea muzicii, reprezintă exemple de hobby mai des întîlnite. Diversificarea lor, în ultimele decenii, este legată de creşterea disponibilităţii de timp liber şi de creşterea nivelului de trai şi civilizaţie. Uneori, hobby-uriie servesc ca mecanisme autodefen-sive în raport cu problemele şi responsabilităţile pe care le ridică existenţa cotidiană, dar dacă ele încep să se substituie treptat atribuţiilor legate de rol şi statut, semnalează celor avizaţi un fenomen cunoscut în psihiatrie sub numele de evaziune sau demisionarism. Unele forme de hobby, tratate de anturaj drept „curiozităţi", pot constitui semne severe de boală psihică. Colecţionarismul morbid (policolecţionarismul) constă în căutarea şi colectarea de obiecte dintre cele mai diferite, de obicei inutile. Caracterizează o sferă largă de afecţiuni psihice : psihoze cronice de involuţie, perversiuni sexuale, fetişism, manie, oligofrenii grave. în cleptomanie, există aceeaşi* impulsiune ca şi în colecţionarism. Preocupările filozofice sterile, practicarea tehnicilor yogine sau audierea muzicii la un nivel foarte ridicat de decibeli, pot constitui, uneori, semne cu valoare diagnostică, în debuturile discordante. în practica psihiatrică, prin terapii ocupa-ţionale sau artterapii se încearcă să se descopere pentru bolnavii psihici forme convenabile de hobby, se incită sau se cultivă activităţi atractive, menite să devină preocupări individuale. Prin terapii sugestive sau educaţionale* psihiatrul sugerează diferenţiat (în funcţie de natura şi caracterul afecţiunii psihice) ocupaţii-compensatorii, acţiuni care să destindă sau să deconecteze bolnavul de problematica lui personală (simptomatologie, stări emoţionale dezagreabile, insatisfacţii). O situaţie socială delicată şi cu implicaţii psihomedicale importante este creată de persoanele ajunse la vîrstă a treia, care, prin pensionare, se simt inutile, în afara societăţii şi la care pierderea partenerului de viaţă sau despărţirea de copii* i^e€&ză premisele creşterii morbidităţii prin« boli psihice. Antrenarea, stimularea sau redeşteptarea unor vechi dorinţe sau hobby-uri-la această categorie de vîrstă ar constitui* măsuri profilactice şi psihosociale de mare eficacitate. 363. HOCHE(£) sindrom 9 Denumeşte ur* context simptomatologie specific, pe care autorul îl descrie ca fiind particular unui anumit tip de psihoză, constituind criteriul fundamental de diferenţiere şi delimitare ale acesteia. Hodofobie ; Holism ; Holocenosis ; Holotimic Hom/38f 364. HODOFOBIE(F) (cf. gr. hodos „cale, drum" : phobos „frică") • Teamă patologică pe care subiectul o încearcă atunci cînd trebuie să călătorească. . în forme atenuate, poate fi-întîlnită la orice individ, fără a avea o semnificaţie deosebită. La deficienţii psihosenzoriali şi la bătrîni este mai frecventă şi explicabilă prin dificultăţile de adaptare pe care aceştia le întîmpină In orice mediu nou. Poate îmbrăca forme particulare atunci cînd se referă la teama de a călători cu un anumit ^mijloc de transport: tren, vapor, avion etc. în acest sens, sînt celebre frica lui FREUD de a călători cu trenul sau frica de avion a fostului campion mondial absolut la box Cassius CLAY. Patologică poate fi la persoane anxioase, în nevroza obsesivo-fobică şi în dizarmoniile de tip psihastenie. 365. HOFFMANN(B) boală • Afecţiune ereditară, descrisă de HOFFMANN (1894) în familiile cu consanguinitate ridicată, expresie directă a transmiterii autosomal-recesive. Debutează în. jurul vîrstei de zece ani şi evoluează lent, circa un deceniu, pînă la sfîrşitul letal. Simptomatologia neurologică este însoţită de o debilitate mintală progresivă. 366. HOLISM (cf. gr. holos „întreg") © interpretare filozofică a fenomenelor ca totalităţi, în care părţile îşi pierd independenţa, subordo-nîndu-s-e întregului ; acesta nu este o simplă însumare a componentelor sale, ci o sinteză, prin care fenomenul ca totalitate dobîndeşte şi manifestă proprietăţi sui-generis, ce nu pot să aparţină elementelor separate. Prefigurată în filozofia antică şi modernă cu aspiraţii moniste — în analiza relaţiilor logice şi ontologice între categoriile de parte şi întreg, unu şi multiplu etc. —, concepţia hol istă îşi găseşte o primă argumentare ştiinţifică, cu mari virtuţi euristice,. în elaborarea conceptului de „Gest-alt" (formă sau configuraţie, în lumina căreia Christian von EHRENFELS tratează, în 1890, psihicul, ca entitate sintetică, avînd proprietăţi ce nu pot fi dobîndite prin simpla adiţionare a componentelor sale). Expresia cea mai elaborată a holismului contemporan este teoria generală a sistemelor, întemeiată de Ludwig von BERTALANFFY. Cercetînd izomorfismul sistemelor şi corelaţiile dintre structura şi funcţiile, acestora, teoria generală a sistemelor face posibilă o integrare a unor vaste domenii aie realităţii, oferind fundamente logice pentru elaborarea unui sistem unitar al ştiinţei. 367. HOLISTICĂ (cf. gr. holos) m Teorie psihologică subsumată psihologiei formei, de factură non-analitică, conform căreia organismul trebuie considerat ca ansamblu, ca întreg. 368. HOLO- (cf. gr. holos „întreg") • Element de compunere cu sens de întreg, ansamblu, totalitate. 369. HOLOCAMPJCE(H) halucinaţii (cf. holo-y lat. ccmpus „cîmp") • Halucinaţii vizuale care-ocupă întregul cîmp vizual (deosebindu-se de halucinaţiile hemianopsice, care ocupă numai-jumătate din cîmpul vizual). 370. HOLOCENOSIS (cf. holo-; gr. kainos; „nou, recent") • Fenomen descris de K.. GOLDSTEIN ca unitate a părţilor unui organism care sînt interrelaţîonate şi, în mod normal, nu pot fi izolate. în acest context, orice' modificare la nivel psihologic are o altă semnificaţie privită din perspectiva întregului. O' modificare a unei părţi afectează, în mod necesar, toate părţile ce alcătuiesc întregul. 371. HOLOTlMIC(D) delir (cf. holo-; gr. ihymos „suflet") • Delir descris, în 1906, de E. BLEULER, care numeşte astfel delirurile secundare, dezvoltate pornind de la stările afective. Un exemplu tipic, în acest sens, este delirul de autoacuzare din psihozele depresive CATATIMIC(D) delir. 372. HOLOTIMIE (cf. holo-: gr. îhymos) — sin. AFECTIVITATE BAZALĂ • Rezonanţa continuă, dinamică şi unică a fiecărui individ, prin care se acordează realitatea interioară cu cea exterioară la o tonalitate constantă. 373. HOLTZMAN(T) test • Test proiectiv, imaginat de autor ca posibilă alternativă a testului Rorschach. Cuprinde două serii paralele de 45 de planşe, realizate după acelaşi» principiu al petelor de cerneală, ca şi testuf original. Subiectului i se cere să-şi limiteze la un singur răspuns aprecierea planşelor care i se prezintă. Deşi unii autori afirmă că acest test are un grad ridicat de obiectivitate şi precizie în analiză, există şi opinia (A. CARR) că nu are sensibilitatea diagnostică a testului Rorschach. 374. HOMEOPAT!E (cf. gr. homoios „asemănător" : pathos „încercare, experienţă" • Metodă terapeutică controversată, apărută la sfîrşitul secolului ai XVIIMea, avînd la bază dezvoltarea principiului similitudinii (cunoscut si aplicat încă de HIPOCRATE). Autorul’ metodei, care de altfel a fost şi primul experimentator al efectelor acesteia asupra luF şi a propriei familii, medicul german C. S. HAHNEMAN, afirmă că, în doze foarte atenuate şi bine alese, substanţe care, la doza. obişnuită, ar putea să producă simptome- 382/ Ho m Homeopatie ; Homeostazie ; Homeostazie familială •asemănătoare celor ale bolii duc la dispariţia radicală a acestora. Homeopatia diferă însă mult de alopatie, :prin faptul că, între simptom şi remediu, nu 'se stabileşte o corespondenţă biunivocă, ci T1T fpentru fiecare individ, se aleg remediile specifice fiecărui simptom pe care-l prezintă. Individualizarea tratamentului presupune un studiu psihologic complet al subiectului (constituţie, temperament, predispoziţie morbidă), la care se adaugă studiul reactivităţii. Individualizarea remediilor se face prin studiul „materiei medica", relevînd toate reacţiile pe care substanţele le pot produce individului sănătos (patogenezia) şi se modelează în doze. Diluţiile homeopatice merg pînă la cifre incredibile, cum ar fi diluţia 9 centezimală (1/100), adică sutimi de mii i mi Mardi mi. Aceste diluţii par a fi o exagerare, ceea ce a determinat apariţia unor controverse în lumea medicală, legate de stabilirea certă a unei ,,doze de remediu*1. KENT, de pildă, a folosit remedii pînă la a 30-a centezimală, diluţie imposibil de realizat materialmente. Desigur, opiniilor care susţin că homeopatia este o practică ocultă li se opune, în unele cazuri, ca prim argument, inofensivitatea ei. Deşi nu-şi găseşte susţinerea teoretică, apropierea vacci n-vaccinon-reme-diu face să existe un plus de credibilitate pentru metodă. Homeopatia a deschis, „avant ia lettre“ , drumul către o abordare mult mai nuanţată a bolnavului, orientîndu-o nu spre tratarea bolii, ci a suferinţei. De altfel, între simpto-mele esenţiale, KENT notează următoarea ordine : • simptome mintale ; • simptome generale ; % dorinţe şi aversiuni alimentare ; • somnul şi visele : • tulburări sexuale şi menstruale. Contestată pînă la negare sau aprobată frenetic chiar prin ode şi poeme, homeopatia rămîne încă o metodă controversată. Fără a trata boli, constituţii şi simptome, ea se delimitează ca o ştiinţă nu a patologicului, ci a vindecării . 375. HOMEOSTAZIE (cf. gr. homoios „asemănător" ; stasis „poziţie, stare“) • Tendinţă sau proprietate naturală a organismelor vii de a menţine în anumite limite constante parametrii de bază, definitorii pentru mediul intern, în raport cu variaţiile mediului extern, prin intermediul unor mecanisme de reglare (mecanisme homeostatice) de tip feedback. Noţiunea a fost introdusă în fiziologie de C. BERNARD (Homeostazia glicemiei, 1851) si W. B. CANNON (1926), iar în psihologie, de RICHTER. Din perspectivă cibernetică, psihicul poate fi analizat ca sistem homeostatic dotat cu autoreglare şi autoorganizare : orice demers conştient al omului reflexiv sau comportamental — poate fi interpretat ca tendinţă de restabilire a unui echilibru perturbat sau în pericol de a fi perturbat. Alături de agenţii agresori cunoscuţi sub numele de stress, trebuinţele sînt primele care semnalează deficitul de oscilaţii periculoase ale homeostaziei psî-hofiziologice, determinînd intrarea în funcţie a mecanismelor homeostatice. Există feedback-uri negative, de întreţinere sau stabilizare a echilibrului intern (mecanisme homeostatice), şi feedoack-uri pozitive, de precipitare sau dinamizare, care realizează latura acomodativă a adaptării (mecanisme homeodinamice). în cazul în care un dezechilibru se amplifică, iar mecanismele de recuperare sau de compensare sînt suprasolicitate (sau rezervele se epuizează), intră în acţiune diferitele forme de homeostazie. Nu întotdeauna aceste mecanisme de precipitare rezolvă situaţia de „criză" a sistemului, după cum o demonstrează starea de boală, care reprezintă o alterare temporară sau de durată, re-versibilăsau nu, a homeostaziei —► FEEDBACK, MECANISMELE EULUI, PRINCIPIUL CONSTANŢEI. 376. HOMEOSTAZIE FAMILIALĂ • Caracteristică funcţională proprie familiei, de conservare a relativei stabilităţi şi a echilibrului ei dinamic, prin jocul retroacţiunîlor negative (de stabilizare sau întreţinere) şi pozitive (de precipitare sau evolutive). Noţiunea a fost extinsă în domeniul psihologiei de RICHTER si aplicată familiei ; C. BERNARD, W. CARION DON JACKSON, S. FL.ECK, N. ACKERMAN, Homtcid : clasîîicaie, aspecte legislative, etiopatogenie Hom/383 M. EEHARENS au abordat-o în manieră sistematică-. in mod obişnuit, in familiile organizate sau normale, exceptina perioadele de trecere de La un stadiu la altul, există un echilibru existenţial relativ, structural şi funcţional : scheme comportamentale ce includ restricţii, obligaţii,, ceremonii obligatorii de familie etc., ierarhizate după vîrstă, rang şi poziţie : stiluri parentale şi forme de comunicare specifice (verbale şi afectiv-expresive) ş.a. in acest caz, ori de cîte ori se schiţează sau intervine un dezechilibru în patternurile relaţionale sau :n configuraţia structurală a familiei, intră in funcţiune mecanisme homeostatice sau homeo-dinamice, care tind să restabilească stătu quo-ui anterior stării entropice (contradicţii, ambiguităţi, confuzii de comunicare intrafamilială, disensiuni, frustraţii sau conflicte, inversarea poziţiilor de rol în familie etc.). în cazul familiilor patogene — de tip schizo-frenogen (schismatic şi distorsionat, „skewed"), dizarmonic sau nevrotic —, homeostazia familială devine parametru de anormalitate şi de psihopatogeneză familială. Fenomenele de „ţa.p ispăşitor" (scape goating), de balans simptomatic şi de contagiune emoţională în familiile bolnavilor nevrotici, precum şi fenomenul de rezistenţă la terapie în familiile cu bolnavi schizofreni nu pot fi explicate decît prin inerţia sau prin marea rigiditate a mecanismelor homeostatice familiale. Psihoterapiile de familie, în numeroasele ’or variante : de susţinere, ocupaţionale, Gestalt-terapia (F. PERS), psihoterapia maraton (iniţiată de H. ROGERS) sau sistemică (P. WATZSLAVICK), artterapia etc. tind să amelioreze relaţiile comunicaţionale defectuoase sau distorsionate, să consolideze patternurile relaţionale pozitive sau să compenseze aspecte deficitare ale relaţiilor de rol în familie - FAMILIE, FAMILIALĂ PSIHOTERAPIE, PĂRINŢI. 377. HOMtCID (cf. lat. homo „om" : caedcre ,.a ucide") - sin. CRIMĂ; OMUCIDERE • Delict grav, constînd din provocarea directă a morţii unei/unor persoane de către alta/altele. O clasificare (BARDENAT şi GUILILBERT) care urmăreşte relaţia dintre victimă şi asasin, distinge : • uxoricid (uciderea soţului/soţiei) ; • fratricid (uciderea fratelui/sorei) ; • paricid (uciderea părinţilor) : • infanticid (pruncucidere) — provocarea morţii noului-născut de către mamă; • magnicid (uciderea unui personaj politic important) : • regicid (uciderea suveranului) ; • genocid (crimă colectivă împotriva unei* rase). Codul pena! distinge : homicidul prin imprudenţă (fără premeditare, fără pregătire anterior liberativă a actului) şi homicid voluntar, premeditat (cu motivaţie precisă, acţiune deliberată), faţă de care se aplică sancţiunii diferite-Acţiunea de provocare a morţii unei/unor persoane în mod deliberat este determinată fie de motive de ordin utilitar (jefuire, suprimarea unor martori), fie de motive de ordin afectiv (gelozie, ură, răzbunare). Asupra legitimităţii eutanasiei (uciderea „din milă") există numeroase controverse morale, religioase, medicale, adepţii ei fiind puţini la număr. Studierea comportamentului homicidar a. constituit obiectul multor lucrări psihologice şi psihiatrice, relevîndu-se faptul că mobilul concret al unei crime are un corespondent mult mai profund în sistemul valoric subiectiv al criminalului, în dispoziţia sa înnăscută sau dobîndită spre un egocentrism feroce, reflec-tind o dominantă agresivă, o carenţă a ierarhizării valorice. O vogă deosebită a avut teoria referitoare la anomalia cromozomială, care ar predispune la crime : existenţa unui cromozom Y în plus. Anomalia este frecventă în rîndul criminalilor, dar faptul că ea există cu o-frecvenţă deloc neglijabilă şi în rîndul populaţiei generale, a făcut ca această teorie să. cadă în desuetudine. Un factor de necontestat,, implicat în criminogeneză, este cel social : criminalul este uneori el însuşi victimă a unor tradiţii sau obiceiuri adînc înrădăcinate în comunitatea în care trăieşte, a căror încălcare atrage după sine dispreţul acestei comunităţi,, excluderea din sînul ei („vendeta" corsicană) : alteori, justificarea unei crime este acceptabila pentru că măsurile legislative sînt extrem de îngăduitoare : crima pasională rămîne aproape nepedepsită, fiind cvasiacceptată în anumite ţări, pentru a nu aminti de asasinatele produse-în perioade sîngeroase ale istoriei unor popoare . Pentru psihiatru, homicidul prezintă importanţă în măsura în care este actul unor bolnavi psihici — psihotici, dizarmonici, psihopatoizi toxicomani, epileptici etc. —, cu sau fără. motivaţie patologică şi anormal ca mod de realizare. Din acest punct de vedere, homicidul are frecvenţa cea mai scăzută în rîndul' deliranţilor cronici, dintre care cei mai periculoşi sînt „persecutaţii" ; deveniţi persecutori,, ei îşi anunţă intenţiile criminale prin ameninţări scrise sau verbale, uneori în public sau prin anonime, motivîndu-şi actul^prin argumente delirante revendicative. în aceeaşi suită de fapte se înscriu crimele reformatorilor1 religioşi şi politici (paranoiacii, din rîndul 384/Hom Homicid la : perverşii sexuali/ schizofreni, toxicomani şi alcoolici -acestora apărînd frecvet magnicizii, regicizii, •atentatorii etc.). în ordinea frecvenţei, pe locul secund se ‘situează perverşii sexuali, a căror motivaţie, -deşi patologică, nu-i absolvă în faţa legii. Uciderea lui Thomas Becket Omorul este produs fie din impuisiuni sadice majore sau necrofilice, fie ca urmare a unui ‘vio! pentru a suprima principalul martor — victima violului. Schizofrenii, în faza de debut 'sau-. în perioada floridă a delirului, pot comite • acte homicidare, care apar lipsite de sens, ■de explicaţie. GUIRAUD arată că actul criminal poate fi direcţionat de complexe profunde, inaccesibile conştientizării, victima fiind aleasă în urma unei condensări de imagini şi idei, actul în sine avînd rolul de a elibera anumite tensiuni născute din gîndirea delirantă. Bolnavii cu delir cronic halucinator comit crime sub impulsul „comenzilor“ date, al halucinaţiilor şi al motivaţiilor delirante. în depresia majoră, grevată de riscul suicidar, poate apărea un tip special de omor — heterosuicidul. Bolnavul omoară persoanele cele mai dragi (copii, părinţi, soţie), după care se sinucide. Motivaţia patologică este dată de dorinţa bolnavului de a-i scăpa pe cei dragi de chinurile cumplite a care, în delirtri său, îi crede supuşi — omor itruist. Epilepticul poate deveni criminal în timpu stărilor secunde delirante sau în timpul desfăşurării furorului epileptic. Omorul este înfăptuit cu o brutalitate şi cruzime deosebite, frecvent prin lovituri repetate automat. Alcoolismul acut şi cronic este, de asemenea responsabil de actele homicidare, efectuate în timpul stării confuzionale a beţiei, sub imperiul productivităţii haluc'inator-delirante din delirium tremens, dar şi ca rezultat al comportamentului antisocial, în ansamblu. Motivaţia este dată alteori de gelozie, iritabilitate coleroasă, procurarea cu orice preţ a toxicului, înscriindu-se în contextul degradării morale, etice, a etilicului cronic. Incitant —la agresivitate — soldat uneori cu crimă — este consumul de^ cocaină şi haşiş. în stările confuzionale de etiologic infecţioasă sau traumatică, omorul poate fi săvîrşit ca urmare a stărilor delirant-onirice şi a ideilor de influenţă. Impulsurile homicidare ale personalităţilor obsesionale (MOREL), anxioase (DUPRE) ale psihastenicilor (JANET), şi schizofrenilor (KRETSCHMER) se concretizează numai în cazuri cu totul excepţionale în crimă, pentru că ele contravin trăsăturilor esenţiale ale personalităţii subiecţilor. Acest rezultat nu se realizează decît prin asocierea unor condiţii de atingere organică (supraadăugarea toxicomaniei) sau a unui puternic stress emoţional. Omorul comis de un dement este rezultatul unui gest absurd, atribuit mai mult întîm-plăriî decît unei intenţii. Actele homicidare ale oligofrenuiui sînt şi ele rare, fiind mai mult rezultatul unei imprudenţe (aruncarea unei pietre, manipularea unei arme etc.). Pot apărea însă, uneori, în contextul, unui raptus coieros, în urma unei dispute banale, pentru un motiv nesemnificativ. Tendinţele homicidare sînt agravate de asocierea cu perversitatea sexuală. Omorul efectuat de copii este, cei .mai frecvent, rezultatul unui accident, al unei imprudenţe. Provocarea morţii nou-născutului de către mamă semnifică o stare patologică a acesteia : bufeu delirant, stare confuzională etc. Pruncuciderea poate fi însăşi debutulmedico-legal al unei schizofrenii. Din acest motiv, în orice caz de pruncucidere este indispensabilă examinarea psihiatrică medico-legală a mamei. Arma crimei este aleasă în funcţie de uşurinţa cu care poate fi procurată, dar şi în funcţie de motivaţia, deliberarea crimei. Astfel, geloşii folosesc, de obicei, revolvere mici, ca şi erotomanii, persecutorii persecutaţi ; atentatorii politici folosesc bombe, mitraliere. Pruncuciderea se face prin asfixiere, ■ înnec ; perversul sexual ştrangulează partenera, după care mutilează sau nu cadavrul : epilepticul Homilofobie(F) ; Homofone(u) ; Homosexualitate Hom/3S3 foloseşte arme improvizate (cuţite, pietre). Otrava este folosită mai ales de femei. în toate situaţiile descrise, subiectul este supus expertizei psihiatrice, care stabileşte discernămîntui (şi deci posibilitatea de aplicare a pedepsei) autorului crimei. Atunci cînd onorul este înfăptuit sub imperiul unei simptomatologii deiirant-halucinatorii, sau al modificării stării de conştiinţă (exclusiv alcoolismul), autorii, deşi absolviţi de pedeapsă, sînt încadraţi în articolul 114 C.P., care prevede internarea ior obligatorie într-un spital de psihiatrie cu profil special, pentru tratament şi măsuri de siguranţă. Personalităţile dizarmonice, alcoolicii — în lipsa decompensărilor psihotice — sînt consideraţi responsabili şi sancţiunea legală se aplică în consecinţă. 373. HOMlLOFOBlE(F) (cf. gr. homilos „adunare, mulţime" ; phobos „frică") • Teama patologică de a comunica cu semenii. A fost semnalată iniţia! în delirurile induse şi de urmărire. Termen puţin utilizat, pentru că nu îndeplineşte criteriile definitorii ale fobiei (teama este motivată, deşi delirant). 379. HOMiLOPATIE (cf. gr. homilos „adunare, mulţime" ; pathos „încercare, experienţă") • Termen introdus în 1915 de KRAEPE-LIN, pentru a circumscrie ansamblul tulburărilor psihice ale hipoacuziciior, ca urmare a handicapului senzorial, generator de interpretări sau delir. 380. HOMO- (cf. gr. homos „asemănător, aceiaşi, comun") • Element de compunere care introduce semnificaţia de asemănare sau egalitate, 381. HOMOCISTINEMIE CU HOMOCISTIN- UR1E (cf. homo- ; gr. kystis „vezică" ; haima „sînge" ; ouron „urină") • Boală ereditară cu transmitere recesivă, provocată de blocarea transformării homocistinei (provenită din me-tionină) în cistationină. Clinic, se caracterizează prin întîrziere în dezvoltarea psiho-rnotorie (datorită carenţei în cistină), crize convulsive generalizate, păr blond, oase malare proeminente şi pomeţi roşii, cu nuanţă cia-■notîcă, osteoporoză şi anomalii osoase amintind sindromul Marfan (membre lungi, genunchi valg bilateral, picioare scobite, cifoscolioză), mers tîrît, cu dificultăţi de escaladare. în evoluţie, pot apărea accidente vasculare (trom-boză, embolii), răspunzătoare de decesul la vîrste tinere. Diagnosticul de certitudine se pune prin examenul biologic (creşterea metioninei plas-matice, a homocistinei urinare). Tratamentul constă în regim sărac în metionină, cu adaos de cistină. 382. HOMOFIL1E (cf. homo-; gr. phffla „prietenie, dragoste") -* HOMOSEXUALITATE, PERVERSIUNI. 383. HOMOFONE(H) halucinaţii (cf. homo-1 gr. phone „voce") • Halucinaţii auditive cosflH plexe, în care bolnavul percepe mai multe vod, dintre care una este principală, restul constituind fundalul sonor. 384. HOMOSEXUALITATE (cf. homo-j lat. sexux „sex") - sin INTRASEXUALITATE • Tulburare a comportamentului sexual care constă în „atracţie exclusivă sau predominantă pentru persoanele de acelaşii sex, cu saţ* fără raporturi fizice" (clasificarea internaţională a bolii, OMS, 1978). încadrată de OfclS la capitolul „devierilor şi tulburărilor sexuale" şi de DSM III în cel al „tulburărilor* sexuale" („Ego distonic homosexual"), acesf comportament deviant nu este considerat do Asociaţia americană de psihiatrie ca boală psihică propriu-zisă, ci ca o „tulburare a orien* tării sexuale". Pentru autorii de limbă franceză (H. EY), homosexualitatea este o perversiune în adevăratul sens al cuvîntului numai atunci cînd e bine tolerată de Eu, cînd subiectul îşi caută, în mod conştient şi deliberat, satisfacţia în relaţia homosexuală. Frecvenţa acestei anomalii este dificil de estimat din mai multe motive : de cele mal multe ori, ea este negată, ascunsă, în unele societăţi se bucură de un regim de „legalitate* şi deci nu este considerată o anomalie. Astfel* frecvenţele date de ECK (1966) de 10% din populaţia generală şi 35% în S.U.A. (HINSETJ trebuiesc privite cu rezervă, ca relative. Homosexualitatea face parte din acea categorie de perversiuni definite ca anomalii ale alegerii obiectului, alături de autoerotism, pedofilie,, gerontofilie, incest, zoofilie, fetişism, necrofitle, travestitism, transsexualism. După BENKERT, cel care a introdus terme» nul în literatura de specialitate (1869), criteriile homosexualităţii sînt : ereditatea, fixaţia la acelaşi sex, repulsia şi respingerea sexului opus. M. HIRSCHFELD distinge următoarele forme de homosexualitate : • homosexualitatea autentică, totală, în care obiectul sexual este, în mod exclusiv, propriul sex sau un reprezentant al acestuia ; • homosexualitatea pseudoheterosexuală | • homosexualitatea pseudohomosexuală f • bisexualitatea ; • homosexualitatea tardivă, dobîndită (apare la vîrste înaintate, după ce persoana 25 - Enciclopedie de psihiatrie - cd. 140 366/Ho m Homosexualitate : pederastia, pedofilia, uranismul, tribadismul, încetează să se mai manifeste hetero-sexual). După acelaşi autor, homosexualitatea s-ar caracteriza prin următoarea triadă simpto-«Batologică : • absenţa atracţiei sexuale normale faţă de sexul opus ; • conştientizarea atracţiei impulsive faţă de acelaşi sex, cu intrarea ei în acţiune specifică (iubire fizică şi psihică) ; • constituţie intersexuală, combinată cu manifestări de iritabilitate histero-neuras-tenică. Ca simptome secundare se descriu : • impotenţă, cu ejaculare precoce, în relaţia sexuală cu un partener de sex opus ; • repulsie post-coitum ; • incapacitatea de a săruta sexul opus ; • misoginie la bărbaţi, androfobie la femei ; • în adolescenţă, sentiment de înstrăinare faţă de acelaşi sex, simultan cu sentimentul de camaraderie faţă de sexul opus ; • fixarea puternică a băiatului la mamă şi a fetei la tată (experienţă oedipiană eşuată) ; • gelozie şi pudoare faţă de acelaşi sex. Homosexualitatea comportă trăsături caracteristice pentru fiecare dintre cele două sexe : % La bărbaţi, homosexualitatea include următoarele conduite : • homosexualitatea narcisistă (pederastia)» în care sentimentul de dragoste ş> atracţie sexuală sînt îndreptate spre un „'ideal“ de frumuseţe masculină (numită şi „amour grec“). Se caracterizează printr-o homosexualitate activă, în care subiectul îşi păstrează toate atributele masculinităţii, deviaţia constînd în alegerea partenerului ; • pedofilia, atracţie homosexuală (asociată unui sentiment „pseudomatern") faţă de subiecţi de sex masculin aflaţi la vîrsta copilăriei sau pubertăţii. Este o homosexualitate activă, care presupune şi atracţia, „seducerea" victimelor, prozelitismul. Aceste două tipuri de homosexualitate sînt mai mult apanajul subiecţilor psihopaţi, perverşi sexual, decît a subiecţilor nevrotici. Satisfacţia sexuală se obţine prin coit anal (sodomia) ; • uranismul, homosexualitate pasivă, în care subiectul se identifică şi adoptă un comportament feminin, seducător, practicînd meserii specifice femeilor (bucătari, croitori etc.). Romosexualitatea feminină se manifestă prrn următoarele conduite* • tribadismul, homosexualitate virilă, ale cărei practici sînt denumite lesbianism ; comportă o atitudine activă, de atracţie psihică, şi satisfacţie fizică sexuală obţinută în cursul derulării actului sexual cu o femeie ; • saphismul, homosexualitate pasivă, platonică, atracţia faţă de sexul opus fiind* trăită mai mult în plan ideativ decît prin trecerea la act. Aceste femei pot f\ ambivalenţe. O serie de autori (H. EY, V. PREDESCU etc.) atrag atenţia asupra necesităţii de a distinge între homosexualitatea ca perversiune sexuală, apanaj al psihopatului, şi homosexualitatea ca impas nevrotic ; de asemenea, între homosexualitatea deveiopînd sau fiind developată în cadrul unei afecţiuni psihotice ş> homosexualitatea pasageră, de circumstanţă* care nu denotă o tulburare psihică propriu-zisă. Homosexualul pervers sexual respinge sexul opus, atracţia sa faţă de acelaşi sex, în perfectă concordanţă cu Eul, cu personalitatea sar fiind trăită fără jenă sau culpabilitate. Dacă unii desfăşoară această practică în condiţii de clandestinitate, aceasta se datorează mas mult fricii faţă de rigorile legii decît dorinţei de a-şi ascunde deviaţia. Acolo unde legea permite, ei se unesc în cupluri maritale sau în grupuri de homosexuali. Chiar atunci cînd apelează la ajutor psihiatric, cererea unor astfel de subiecţi nu este niciodată sinceră, ea fiind izvorîtă din impactul pe care l-au avut cu legea sau din presiunile pe care anturajul * familia le-au exercitat asupra lor. Implicaţiile medico-legale sînt grave, fiind legate de prostituarea şi prozelitismul practicat de aceşti subiecţi. Homosexualitatea care declanşează un conflict nevrotic nu este tolerată de către Eu, nu este în concordanţă cu personalitatea bolnavului. Tendinţa homosexuală apărută din. adolescenţă este trăită cu intensă anxietate şi culpabilitate. Conflictul apare între tendinţă şi lupta pe care o duce pentru a-şi învinge această tendinţă. Trecerea la actul sexual este extrem de rară şi întotdeauna urmată de culpabilitate, remuşcări. împotriva acestor tendinţe subiectul luptă şi încercînd să ducă o viaţă» heterosexuală, dar frecvent se întîmplă ca. actul sexual normal să nu se poată desfăsurai din cauza unei inhibiţii, generatoare de impotenţă sau frigiditate, care întăreşte convingerea dureroasă a bolnavului că este anormal. Cererea acestor subiecţi aflaţi în impas nevrotic, pentru consult şi tratament psihiatric,, este sinceră, ei colaborînd bine cu psihctera-peutul. Existenţa lor va fi o permanentă pendulare între homo- şi heterosexualitate. Homosexualitate ; Horipinen(M); HorizoneW; Horme ; Hormon Hor/3» Se pare că tendinţa inconştientă, homosexualitatea latentă, poate fi brusc developată, cu trecere la act, în cadrul unui episod psihotic acut. Odată cu remiterea simptomatologiei ■psihotice, dispare şi deviaţia comportamentului ■sexual. Homosexualitatea tranzitorie nu este considerată a fi nici rezultatul unei afecţiuni psihice şi nici o deviaţie sexuală propriu-zisă : ea se manifestă în condiţiile lipsei îndelungate •a unui partener de sex opus (detenţie, prizonierat etc.) şi dispare, de regulă, în momentul In care contactul heterosexual devine posibil. Homosexualitatea, ca deviere a dorinţei Sexuale şi a realizării ei, se află sub incidenţa mai multor planuri : medical, psihologic, social. în perspectivă psihopatologică, ea este considerată o anomalie comportamentală şi, ca atare, supusă diverselor modalităţi terapeutice, majoritatea de inspiraţie psihanalitică. în perspectivă socială, dacă este admisă în unele societăţi primitive (legat de condiţia ontologică a acestora), existenţa ei „legală" (în sensul că nu este interzisă printr-o lege anume) în unele societăţi moderne creează perturbări importante ale adaptabilităţii şi integrării socio-familiale. Majoritatea societăţilor civilizate o interzic prin lege, creînd astfel o barieră în calea prozelitismului. Din punct de vedere medico-legal, nu trebuie neglijat faptul că „episoadele" homosexuale pot constitui semnul de debut al unor psihoze. 385. HOMOTROP1 • Termen introdus de METZGER (1948) pentru a desemna acei criminali recidivişti specializaţi în forme unice de atentate, spre deosebire de politropi, care folosesc tehnici diverse (PIERON). De regulă, apariţia unor crime identice, în care mobilul nu este jaful, ridică suspiciuni importante asupra stării psihice a autorilor lor. 386. HORIPINEN(M) japonia - DCI Pipeta-nat • Tranchilizant, derivat difenilmetan, de tip 1-piperidin-etanol benzilat, cu acţiune c S000 -CHrCHrtTy sedativ-anxiolitică mai modestă, comparativ cu acţiunea anticolinergică. Indicat în nevroze cu fenomene vegetative, cenestopatii, afecţiuni psihosomatice. Are acţiune proconvul-•sivantă ; este contraindicat consumul de alcool în timpul tratamentului. 387. HORIZON(M) Spania - DCI Diazepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepintc de tip 7-clor-1,3-dihidro-1-metil-5-fenil-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, anxioîitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de DIAZEPAM(M). 388. HORlZONE(M) Coreea - DCI Ffu-fenazinâ • Neuroleptic incisiv, derivat pipera-zinilalkilfenotiazinic de tip 4-/3-/2-(triHuoro-metil)fenotiazin-10-il/propil/-1-piperazinetanol. Indicat în psihoze paranoid-halucinatorii, cata-tonice, depresii agitate. Efecte secundare de tip neuroleptic incisiv. Diminuează efectul L-Dopa. 389. HORME (cf. gr. horme „elan, impulsiu- / ne, instinct'*) • Matricea originară a instinctelor, a forţelor propulsive latente, care asigură adaptarea individului, prin sinteza realizată între excitaţiile interne şi externe. MONAKOW şi MOURGUE au introdu* acest termen din necesitatea de a-şi susţine concepţia referitoare la instincte. Sensul de mişcare, de înaintare, al termenul lui a fost folosit şi de GUÎRAUg), care, aso-ciindu-l şi noţiunii de timie, a conferit sistemului hormotimic un loc în concepţia sa bioneurologică. 390. HORMEFOBIE(F) (cf. gr. horme ; p.hobos „frică") • Teamă patologică de loviri, izbitul#, ciocniri şi şocuri, prezentă în nevroze, dizar> monii ale personalităţii, gerontopsihiatrie. 391. HORMON (cf. gr. hormon „a excita-! • Substanţă chimică elaborată de celule, ţesuturi sau organe speciale (glande endocrine), cu rol de mesaj chimic, care funcţionează ca stimul morfogenetic sau ca excitant fiziologic şi psihic. Hormonii sînt vehiculaţi pe cale sanguină pînă la organele şi ţesuturile în care induc ajustări funcţionale durabile. Pe lîngă sistemul endocrin, un alt sistem de coordonare a organismului îl reprezintă sistemul nervos, care transmite semnale de-a lungul căilor în sîstemui nervos central, adaptînd activitatea acestuia la răspunsuri rapide şi de scurtă durată. Delimitarea între cele două sisteme de,reglaj nu este foarte netă. Există neurotransmiţători eliberaţi sub acţiunea unui impuls nervos (de exemplu, adrenalina, noradrenalina, dopamina, acetilcolina, serotonina), neurosecreţii hormonale (de exemplu, hormonul antidiuretic ş? ocitocina, transportaţi prin neurosecreţie hipo-talamică în hipofiza posterioară). între sistemul nervos şi cel endocrin există, legături strînse, celulele endocrine fiind înec- 388/Hpr Hormoni : sinteza, lizio patologie, terapie, efecte psihotrope v&teMe sistemul nervos autonom, iar hormonii modelînd răspunsul majorităţii organelor la stimulii nervoşi. Glanda hipofiză, prin corelaţia hipotalamo-hipofizară, este supusă controlului hipotaiamic şir prin intermediul acestuia, .controlului nervos superior (sistemul limbic, arii preorbitale, lobi frontali). Aceste structuri sînt implicate fn procesele instinctuale şi emoţionale, depin-zînd de stimulii externi. Sistemul nervos central este responsabil şi de stimulii biologici şi de celelalte fluctuaţii autonome hormonale (ritm circadian sau nictemeral, periodicitatea secreţiilor gonadotrofinice şi a 'hormonilor sexuali etc.), precum şi de maturarea secreţiilor hormonale în cursul dezvoltării. Structural, hormonii sînt, în marea lor majoritate, poîi-peptide, derivaţi de colesterol sau de aminoacizi. E)upă locul de sinteză şî celula ţintă asupra căreia acţionează, se poate distinge între : • neurohormoni : vasopresină, ocitocina; • hormoni tisulari (kinine) : bradikinina (hidroxitriptamina, histamina)* • neurotransmiţători (adrenalina, noradre-nalina, dopamina, hidroxitriptamina) ; • hormoni gastrointestinali (polipeptide) : gastrină, secretină etc. ; • hormoni sau factori de eliberare sau inhibare secretaţi de hipotalamus, care controlează secreţiile adenohipofizare. Procesele de sinteză, secreţie, transport sanguin, activare, precum şi modul de acţiune prezintă similitudini, dar şi particularităţi, pentru fiecare glandă endocrină în parte -*• H1POF1ZĂ, TIROIDĂ. Este de reţinut intervenţia adenozinmono-fosfatului în cadrul mecanismelor de acţiune aîe hormonilor polipeptidici. Condiţiile externe variabile ale mediului necesită menţinerea unor echilibre dinamice, capabile să asigure valori constante optimale ale unor parametri ai homeostaziei. în acest scop, organismul viu dispune de sistemul de control ce utilizează principiul servoreglării (mecanism de feedback), cu punct de plecare în concentraţia hormonului sau în valoarea unei constante controlate hormonal. în afara acestui mecanism, intervin Interacţiunile hormonale, ce converg spre menţinerea constantelor hemostazice, realizînd astfel ajustări mai muit sau mai puţin rapide şi reducînd la maximum oscilaţiile sistemului |B. PITIŞ) Elai mulţi hormoni pot avea efecte comune? o parte dintre aceştia modifică volumul, distribuţia şi metabolismul celorlalţi. Dată fiind unicitatea reglării psihoendocrine, nu există boală endocrină care să nu influenţeze funcţiile cerebrale şi, invers, boală psihică fără răsunet endocrin, chiar dacă acesta nu atinge întot- deauna pragul patologic ireversibil. în afara tulburărilor psihice, prezente constant îr> hiper- şi hiposecreţiile hormonale, în cursul tratamentului hormonal, se pot evidenţia şi numeroase interferenţe psihiatrice, precum şi interferenţe medicamentoase cu terapia psihotropă. Utilizarea pe o scară mai largă a produselor hormonale în practica medicală,, în diverse specialităţi, a dus la constatarea apariţiei a numeroase efecte adverse, multe avînd repercusiuni asupra sistemului nervos central. Pe primul loc, în acest sens, se află terapia cu cortizon, care determină excitarea sistemului nervos central cu stări de euforie, creşterea agresivităţii şi reducerea eficienţei intelectuale (DELAY şi P1CHOT). Cortico-terapia mai determină insomnie, anxietate, stări depresive de intensitate nevrotică sau chiar psihotîcă, accese maniacale, stări confuzionale onirice, stări halucinâtor-delirante de aspect schizoform. Terapia estrogenică este însoţită frecvent de anorexie, i ritabi I itate, stări depresive şi modificări ale îibidoului. Ca interferenţe medicamentoase se menţionează reducerea eficienţei terapiei estrogenice administrată concomitent cu barbiturice şi fenitoină (V. STROESCU) Mai rar, apar îrascibilitate, insomnii şi stări depresive în terapia antiestro-genică, în timp ce progestativele, stimulînd activitatea monoaminooxidazei, determină, ma» ales în doze mari, stări depresive marcate. Contraceptivele orale, cu formulă hormonală mixtă (androgeni şi estrogenH, pot determina reducerea libidouiui, migrene, vertij, stări depresive. Sub terapia antiandrogenică, stările depresive se pot amplifica pînă ia a determina acte suicidare. Anabolizantele .steroidice sînt considerate substanţe utilizate pentru dopaj. Acest aspect este legat de efectele lor farmacologice, printre care se numără şi creşterea performantei şi rezistenţei la eforturi fizice, administrarea, lor opunîndu-se astfel regulamentelor impuse de competiţiile sportive. Hormonul antidiu-retic prezintă numeroase interferenţe cu medi-caţia psihotropă. Astfel, carbamazepina şi antidepresivele triciclice stimulează secreţia de hormon antidiuretic, în timp ce alcoolul şi fenitoină o inhibă. Litiul poate determina apariţia unui diabet insipid nefrogen, împiedi-cînd acţiunea renală a hormonului antidiuretic inhibînd neurosecreţiile hipofizare, reserpina stimulează secreţia de prolactină. Mecanismul* de acţiune are la bază epuizarea rezervelor de dopamină. Aceeaşi acţiune stimulatoare asupra secreţiei de prolactină o au neuro-lepticele fenotiazinice şi haloperidolul., produ* cînd blocarea receptorilor dopaminergici. Sub Hormoni : hipofizari, tiroicfieni Hor/389 FORMX Jefo/no cr -^cc/c-o/ ^OS/Ot/As/ '7?0/7?/>0/' \x Mârmomi/ck tt&rmonu/ Mo/t/jojh/Z tftsfere /ecf&fM 'or/'co/rcp 2f5W-2$#00 f/roJetfs/zî) (4£Ttf) &P0 mo-2900 Hofno&>L// Wormo/H// irreefre/3 fo/rcc/te ■ (TSH) &//7>(jfo/!t WM (FSH) b hormon a/ fW -mm Gto/x/r/? mamart C&rftxu/ svpfQrâfio/ G/cff/Q orgo/i/j/mâ// Hormonii lobului orkrior o! htpofizei.cu indicarea glandelor'endocrine, prin intermediul cor oro oclioneozoJ si efectele lor biologice acţiunea acestor droguri, apar galactoree cu amenoree ia femei şi reducerea libidouiuî, Impotenţă şi galactoree la bărbaţi Hormonii ti roi di eni, alături de glucocor-ticoizi, estrogeni şi progestative, inhibă efectul insulinei, determinind stări hiper-gficemice, ce pot merge pînă la diabet zaharat secundar, loâarea tirozinei, deci sinteza hor- monilor ti roi di eni, este blocată de litiu, unele dintre efectele secundare semnificative aie acestuia fiind guşa şi hipotiroidismu! De menţionat, de asemenea, interacţiunile posibile în terapia cu hormoni tiroidieni şi antidepresive triciclice. Se apreciază (V. STROESCU) că există potenţare reciprocă între cele două categorii de substanţe, asocierea ior fiind utilă 390/Hor Hornbest (M> ; Homey Karen ; Horton(S); Hospitalism potetic, în terapia stărilor depresive. Pe de aîtă parte, se menţionează riscul accidentelor cardiovasculare la hipotiroidieni trataţi concomitent cu antidepresive. Hipoglicemia, cu efecte apreciabile asupra sistemului nervos central, poate fi determinată de supradozarea insulinică, iar blocantele alfa-adrenergice, amfetamina, inhibitorii de monoaminooxidază şi alcoolul, favorizează hipoglicemia, în timp ce fenitoină, litiu!, neurolepticele fenotiazinice şi antidepresivele triciclice au efecte hiperglicemiante. 392. HORNBEST(M) Spania - DCI Citlcolinâ • Psihostimulent cu o structură chimică particulară, de tip colină-citidină 5'-ester pirofosfat, cu acţiune psihostimulentă şi anorexigenă, practic fără efecte simpaticomimetice. 393. HORNEY Karen (1885-1952)# Psihana-listă americană, de origine germană. După ce obţine doctoratul în medicină la Berlin, emigrează în S.U.A., unde înfiinţează, în 1933, la New-York, Institutul american de psihanaliză iniţial, discipolă fidelă a lui FREUD, s-a îndreptat, în 1930, spre noile orientări filozofice şi sociale. Din 1932, după stabilirea sa în S.U.A., este considerată o reprezentantă a „cultura-lismului", confrunt'nd psihanaliza cu experienţele şi teoriile ştiinţelor sociale. Adeptă a Gestait-psihologiei şi a teoriei adleriene, ea Karen Horney se îndepărtează de psihanaliza freudiană, acordînd o importanţă deosebită determinismului cultural şi insistînd asupra dificultăţilor ca ‘2 declanşează simptomatologia, nevrotică („nevroza actuală"). Din punctu! ei de vedere, tulburările nevrotice nu sînt condiţionate de fenomene aîe copilăriei, ci de structura caracterială a subiectului. Din lucrările sale, pot fi menţionatei „Noile căi ale psihanalizei" (1924), „Personalitatea nevrotică a zilelor noastre" (1939), „Autoanaliza" (1942), „Conflictele noastre interioare" (1945) NEOFREUDISM 394. HORTON(S) sindrom - sin. CEFALEE HISTAMINICAî ERITROMEGALIA CAPULUÎ • Tip de hemicranie a adultului, însoţită de congestie tegumentară în teritoriu! dureros şi rinoree (cu debut şi final brusc după o evoluţie de 1—2 ore). Este o algie vasculară, foarte asemănătoare cu cea provocată de administrarea histaminei. 395. HOSPITALISM (cf. engl. hospltal) • Termen creat de Rene SPITZ, pentru a desemna fenomenele care apar în urma separării copilului de mama sa, prin internare prelungită în spital sau în alte instituţii (cămine săptămî-nale, case de copii etc.). Tulburările puse în evidenţă cu această ocazie se reflectă nu numai în ceea ce priveşte structurarea caracterului, ci şi în evoluţia psihomotorie şi rezistenţa la îmbolnăvire a copilului. De altfel, autorul studiului a dat o cotă de mortalitate (ca un efect de maximă gravitate); de aproximativ 40% din cazuri, ceea ce a stîrnit vii comentarii şi chiar neîncredere. Fenomenele de hospitalism sînt mal grave în primele 18 luni. de viaţă (după aîţl autori în primii trei ani) şi atunci cînd izolarea durează mai mult de trei luni. Absenţa obişnuitei stimulări afective şi senzoriale, pe care o exercită mama asupra sugarului, duce la apariţia unor tulburări asemănătoare celorî din izolarea senzorială (KOUPERNIK, BA-QUIN). Experienţele pe animale de laborator, izolate senzorial de la naştere (linişte şi obscuritate) au arătat prezenţa unor tulburări ireversibile de adaptare î agresivitate, nelinişte excesivă, lipsa atenţiei, deficienţe perceptuale variabile, tulburări care le făceau incapabile de învăţare. Se observă un paralelism nef între aceste rezultate şi cele din cazurile de hospitalism : întîrziere în dezvoltarea senzorială şi motorie, deficit staturo-ponderal, retard intelectual, sensibilitate excesivă la boli şi infecţii, la care se adaugă depresia de tipanaclitic O serie de autori români si străini (OANCEA, LITINSCHI, MAZET, GRAHAM, etc.) au subliniat faptul că nu există soluţii substitutive acceptabile, cu caracter instituţional, oricît de bine ar fi acestea organizate, pentru copilul mai mic de trei ani. Introducerea în colective de acest tip (cămine săptămînale, case de copii, spitale de afecţiuni cronice) Hospitalomanie; Hostalival ; Huorte de San-Juan Hub/39T ■ frebute făcută numai în cazuri extreme şi pe S scurtă durată. Fenomenele de hospitalism ^ au o importanţă deosebită datorită faptului [ că, dintr-o cauză medicală sau socio-familială, [' copilul este privat afectiv. | Unii autori au extins termenul şi la adult, | pentru a descrie fenomenul de deteriorare | fizică şi psihică, adăugat simptomatologiei j bolii, ca urmare a spitalizării îndelungate. | în ceea ce priveşte psihiatria, acest tip de | patologie, frecvent întîlnit în epoca spitalului ţ?' ca unică formă de asistenţă- psihiatrică, s-a 1 restrîns mult în perioada actuală, în primul rtnd, prin diversificarea posibilităţilor de | asistenţă psihiatrică şi creşterea eficienţei terapiei. •Recuperarea acestor deficite este extrem i complicată, adesea imposibilă cu restitutio \ ad integrum. De asemenea, ele au o semnifi- 4 caţie profundă pentru felul în care se naşte ţ afectivitatea în fiinţa umană, pentru formarea ; personalităţii. 396. HOSPITALOMANIE (cf. engl. hospltal; gr. mania „nebunie") • Termen* impropriu, referitor la tendinţa unor bolnavi de a-şi prelungi excesiv internarea, care devine un beneficiu secundar bolii. Izolarea şi deproble-matizarea oferite de spital celor pentru care existenţa normală este o ecuaţie imposibil de rezolvat — fie că sînt nevrotici, postpro-cesuali sau oligofreni — este una dintre cauzele hospitalomaniei. Altă cauză este folosirea situaţiei de internare ca formă de presiune morală sau doar ca semnal de alarmă pentru familie. Sistemele de internare ambulatorii şi semi-ambulatorii sînt practic lipsite de fenomenul de hospitalomanie, deoarece bolnavul îşi păstrează legătura permanentă cu familia. 397. HOSTALlVAL(M) Argentina - DCI Nomifensinâ • Antidepresiv timoleptic, de tip 8-amino-1,2,3,4-tetrahidro-2-metil-4-fenilisoqui-nolină, indicat atît în depresiile psihotice, cît şi în cele psihogene şi somatogene de intensitate medie, pretabil în tratamentul ambuiator. Contraindicaţiile sînt reprezentate de delirurile acute, concomitenţa cu alcoolul, intoxicaţiile cu somnifere şi sarcina. ? 398. HOURBESE; Hurler. 402. HUNT(S) sindrom • Formă juvenilă de paralizie,' însoţită de parkinsonism. Debutează între 13 şi 30 de ani şi se pare că se dato-reşte afectării sistemului strio-palidai. Sindromul a fost descris în 1917. 40^. HUNTER(B) boală • Boală ereditară, cu transmitere legată de cromozomul *X, constînd într-un deficit al metabolismului mucopolizaharidelor (defect enzimatic al iodu-ronat-sulfatazei). Asociază unei întîrzieri mintale importante, modificări ale măduvei osoase, hepato-splenomegalie, limitarea mişcărilor articulare, deficit al apărării imune etc. Are o frecvenţă redusă, afectînd cu oarecare preponderenţă sexul masculin. 404. HURLER(B) boală - sin. ELLlS(B) boală: GARGOLISM; LI POCONDRODIS- TROFIE ; MUCOPOLIZAHARIDOZĂ TIP I (MPZ tip I) ; PFAUNDLER(B) boală; PFA-UNDLER-HURLER{S) sindrom • Boală genetică, cu transmitere recesiv-autosomală, care afectează în mod egal ambele sexe. Boala debutează frecvent în al doilea an de viaţă, caracterizîndu-se clinic prin dismorfism gar-golic şi disostoze multiple. Faciesul este caracteristic, grotesc, cu fruntea bombată, rădăcina nasului ştearsă, nările lăţite, buzele groase, limba voluminoasă, părul aspru şi stufos (Gargouille — figură de animal fantastic, prin gura căruia se scurge apa provenită din ploaie, la catedralele gotice). Trunchiul este deformat, cu abdomen mare, iar membrele „îndesate", cu mişcări articulare limitate. Deficitul mintal şi nanismul sînt constant prezente. Examenul radiologie evidenţiază prezenţa cra-niostenozei, modificări ale dimensiunii şeii turceşti, aplazia unghiului antero-posterior al corpului vertebrelor dorsale, strîmtarea dimensiunilor bazinului cu deviere în valg a colului femural. Morfopatologic, reţin atenţia patru tipuri de anomalii : granulaţiife bazofile din citoplasma polinuclearelor (Adler sau Reiliy-Adier), celule Gasser, celule Buhot medulare şi celule histiocitare voluminoase. Evoluţia bolii este gravă, moartea survenind, de obicei, înainte de pubertate, prin infecţii intercurente sau insuficienţă cardiacă—»MU-COPOLIZAHARIDE. 405. HUSSERL Edmund (1859-1938) • Filozof, german. Studiază matematica, apoi filozofia a Haile, Gottingen şi Preiburg. Spiritul său riguros a căutat o posibilitate de descriere a operaţiilor psihice. A combătut psihologismul, arătînd că nu problema cun oaşferM este primordială în ordinea cognit ivă, cf percepţia. HUSSERL afirmă filozofia ca ştiinţă şl des-voită fenomenologia ca metodă în descrierea exhaustivă a existenţei. în spiritul fenomenologiei create de el, cunoaşterea este contemplare, intenţionalitate şi înţelegere. Noenrmî este, în terminologia autorului, obiectul vizai de intenţia cunoscătoare 3 noeza este actul de conştiinţă îndreptat către obiect. Opera lui HUSSERL a avut o considerabilă influenţă asupra gîndirii filozofice a veacului al XX-lea (HEIDEGGER, JASPERS, SARTRE, BROUWER, MERLEAU-PONTY), ca şi asupra unor idei si opinii din psihiatrie (BINSWAN-GER, ZUTT, LOPEZ-IBOR, MO L LER-SUUS, MINKOWSKI, STRAUSS), mai ales în ceea ce priveşte problemele legate de d elir, psihoze afective, perceperea timpului etc . 406. HUTCHINSON-GlLFORD(S) sindrom - sin. NANISM SENIL; PROGERIE \ SENILITATE INFANTILĂ « Afecţiune cu etiopato-genie încă neelucidată (tulburare diencefalo-hipofizară ?, insuficienţă pluriglandulară ?), caracterizată clinic prin anomalii multiple i nanism, hidrocefaiie, piele subţire, pergamentoasă, prirr care se vede desenul venos, alopede, reducerea ţesutului adipos subcutanat, distro-fii ale unghiilor, hipoplazie musculară, redoan® în articulaţiile membrelor inferioare, care fac® mersul dificil, arterioscîeroză generalizată, ce favorizează apariţia unor accidente vasculare, osteoporoză, hipoplazie claviculară. Boala debutează în primele luni de la naşteG» şi are o evoluţie gravă. Examenele pa raci inie* evidenţiază nivelul crescut ai lipoprot einernîel şi osteoporoza. Prognosticul este nefa vorabii, afecţiunea nebeneficiind de tratament. i 407. HYDERGIN(M) Elveţia • Substanţa 'conţine un amestec, în părţi egale, de melan-sulfonat de dihidroergocornină, dlhidroergo-cristină, dihîdroergocriptina. Are efect şira-paticolitic, hipotensor şi vasodilatator, motiv pentru care îşi găseşte utilizarea în tratamentul spasmelor vasculare cerebrale, al tulburăriloo spastice de circulaţie periferică, al hipertensiunii arteriale. Diri 1979, YESAVAGE l-a utilizat ca produs eficient în cazul deteriorării cognitive a bătrânilor. Reacţiile adverse ale medicamentului constau în 5 ameţeli, cefalee, tulburări digestiv# (greaţă, vărsături, anorexie, crampe' abdominale), congestia mucoasei nazale, erupţii alergice. Produse farmaceutice similare § Rydlphenix>; Hypnital (MC>; Hypnodorm; Hyton(M> Hyz/393 ERGOTOXINţM) Cehoslovacia, REDERGIN — neuroleptic, de-rivat fenotiazinic. Are acţiune sedativ-anxiolitică. 412. HYPNODIN(E)(M) Japonia — DCI Per-Icpinc 9 Tranchilizant cu o structură chimică particulară, de tip 6-(4-metil-1-piperazinil)-morfantridină; are acţiune sedativ-hipnotică. 413. HYPNODORM*M) Israel - DCI Fiu-oftrozepam • Tranchilizant, derivat benzodia-zepînic de tip 5-(0-fluorofenil)-1,3-dihidro-1-m«ttl-7-nitro-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţi-sne sedativ-hipnotică şi uşor anxioîitică. 414. HYPNON(M) Japonia • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic —» HYPNODORM(M). 415. HYPNOREX(M>, HYPNOREX RE-TARD(M) Belgia, Elveţia, R.F.G. - DCI Carbonat de lithiu -t LITIU — săruri. 416. kYPNOTIN(M> Anglia - DCI Nitrcze-pam 9 Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 1,3-dihidro-7-nitro-5-fenil-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, reali-zînd un somn aproape fiziologic. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NITRAZEPAM*M). 417. HYPNOVAL(M) Ungaria - DCI C/cIc-bctrbitalum 9 Produs sedativ-hipnotic —► BARBITURICE. ■418. HYPOTE NAMIN(M) japonia - DCI Rescinnamina 9 Neuroleptic sedativ, derivat aicaloid de Rauwolfia, de tip 3,4,5-acid tri-metoxicinnamic esterificat metil reserpat, re-serpină cu acţiune sedativă. Nu se administrează în cazul existenţei unei componente depresive ; este un marcat hipotensor. 419. HYTON(M) Norvegia, Suedia - DCI Pemolinâ 9 Psihostimulent, derivat feniletil-aminat de tip 2-amino-5-feni!-2-oxazolin-4-onă, fără efecte simpaticomimetice. Are indicaţiile generale ale psihostimulentelor. Nu se administrează în afecţiuni cu componentă depresivă PSIHOSTIMU LENTE. 420. HYTUSS(M) S.U.A. - DCI Guaîfenesin 9 Tranchilizant, derivat de glicerol de tip 3-(0-metoxifenoxi)-1,2-propandiol, cu acţiune miorelaxant-sedativă şi moderat anxioîitică, cu o bună toleranţă. 421. HYZERON(M) Japonia - DCI Meto-carbamol • Tranchilizant, derivat de glicerol, de tip 3-(0-metoxifenoxi)-1,2-propandiol 1-car-bamat, cu acţiune predominant miorelaxantă şi anxiolitic-sedativă; are valenţe analgezice secundare. 422. HYZINE(M) S.U.A. - DCI PromazTnâ 9 Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic de tip 10-(3-dimeti!aminopropii)fenotiazină, util în tratamentele de întreţinere ale psihozelor cronice şi în stările psihopatoide. I 1 IANISEVSK13 semn - sin. SIMPTOMUL BULDOGULUI • Simptom caracterizat printr-o mimică- specifică (asemănătoare aspectului buldogului), consecutivă contracţiei spasmodice a musculaturii masticatoare, ca urmare a stimulării !a nivelul buzelor. Descris în boala Parkinson, este important ca element de diagnostic diferenţial în cazul intenţionalităţii. 2. IA-PRAMMI) Anglia — DCI Imipraminâ • Antidepresiv timoleptic, derivat dibenzaze-pinic de tip 5-/3-(dimetilamino)propil/-10,11- dih:cîro-5H-diDenz/b(f/azepină, cu acţiune antidepresivă cu spectru larg, incluzînd depresia nedogenă. Este posibilă şi se recomandă asocierea cu NL bazale, în psihoze. Efectele terapeutice se instalează lent: 12 — 14 zile. Este necesar ca tratamentul să fie susţinut, existînd riscul recăderilor (în nevroze minimum 3 luni, în psihoze 6 luni). Industria noastră farmaceutică îi produce sub numele de ANTIDEPRIN{M). 3. IATROFIL1E (cf. gr. lat ros „medic" : philein „a iubi") • Termen prin care propunem definirea unei categorii de indivizi invocînd suferinţe imaginare, existente „fn realitate11 numai pentru ei şi care sînt prezenţi excesiv de frecvent în unităţile sanitare, soîicitînd asistenţă medicală în mod repetat, în spa-ranţa găsirii bolii „de care suferă 4, IATROGEN (cf. gr, latros f gennan „a naşte, a produce") • Atribut conferit unei atitudini, acţiuni, sugestii sau oricărui aci voluntar sau involuntar a! personalului medical, care poate induce reactiv, psihogen, suferinţa subiectului. 5. IATROGENIE (vezi latrogen) • Star* psihică reactivă, determinată de atitudinea, greşită a medicilor şl personalului sanitar, (V, PREDESCU). în psihiatrie, ca de altfef şl lotrogenie ; lotrogenie negativă ; tbrovek^M) lot/395 In celelalte specialităţi medicale, situaţia este nu tocmai rară (deşi psihiatria ar trebui să fie specialitatea în care potenţialul iatrogen să tindă spre zero), provenind din nerespectarea celor patru principii deontologice de bază, enunţate de H. EY : a şti, a alege, a trata şi a respecta. Marele clinician BAB1NSK1 a sesizat, studiind tulburările senzitiveşi motorii ale isteriei, posibilitatea inducerii acestora la anumite persoane mai uşor sugestionabile, atunci cînd medicul „perseverează" în căutarea cu orice preţ a simptomelor. Şi înzilele noastre, ermetismul sau exprimarea sofisticată a unor medici în faţa bolnavilor, absenţa unui contact corespunzător cu aceştia, necunoaşterea psihologiei subiectului şi incapacitatea de a-i anticipa reacţiile, pronunţarea unor cuvinte „la întîmplare" de către cadrele medii cu ocazia efectuării unor intervenţii banale (hemoleuco-gramă, : electrocardiogramă etc.) reprezintă situaţii care, pe un teren psihologic predispus, pot genera reacţii de amploare nebănuită (nevrotică şi psihotică). Se pare că persoanele care prezintă unele tulburări (mai ales funcţionale, dar şi organice) în sfera cardio-vasculară sînt mai vulnerabile la iatrogenie (ENGLISH şi FINCH, 1964). De asemenea, teama de actul medical, nivelul intelectual şi cultural scăzut pot interfera practic în orice etapă a relaţiei medic-bolnav (anamneză, examen psihic, examen . sqmatic, analiză de laborator, explorări funcţionale etc.), la care se adaugă informaţiile medicale furnizate de mass-media, mult prea *bîne“ cunoscutele prospecte şi agende medicale . Rezultatul unor asemenea interferenţe cu efect negativ asupra pacientului (sau viitorului pacient) este apariţia bolilor iatrogene, afecţiuni cu evident mecanism psihosomatic. Accesibilitatea crescută a populaţiei la actul medical şi la unităţile medicale înalt specializate, ca de altfel şi numărul mare de prescripţii medicamentoase, reprezintă alte premise aîe iatrogeniilor. Se poate distinge (după G.E. RÎNDAŞU) între : iatrogenii de spital, de explorare, induse, chirurgicale, medicamentoase. în cazul ultimei clase, trebuie făcută deosebirea între reacţiile adverse şi posibilele Iatrogenii, printr-o alegere terapeutică ne-judicloasă (lipsă de informare, neglijenţă, sub- saii supraapreciere etc. din partea medicului)., ;; Dintre . stările depresive iatrogene consecutive unor, terapii medicamentoase, amintim : curele, de slăbire cu hormoni tiroidieni, combaterea hipertensiunii cu reserpină (cortico-terapie, tratamentul cu anti.tuberculinice, aso- cierea nejudicioasă * a unor psihotrope -» INTERACŢIUNI MEDICAMENTOASE) sau întreruperea bruscă a tratamentului cu acestea. Problema iatrogeniilor trebuie considerată ca parte integrantă a eticii şi deontologiei medicale şi să se afîe în permanentă atenţie a psihiatrilor, a tuturor medicilor. 6. IATROGENIE NEGATIVĂ (cf. gr. iat ros „medic" ; german „a naşte, a produce'1) • Iatrogenie generată de insuficienţa ir-for-maţiilor pe care medicul le oferă bolnavilor. Această tăcere sau elipsă verbală, semnalată de S. LIBIH (1968), are un puternic efect psiho-traumatizant, net subliniat de apariţia rapidă a unei patologii de dezvoltare. Crearea grupurilor Balint a modificat în unele ţări (în care se pune un accent deosebit şi pe deprinderea elementelor fundamentale de psihologie medicală) frecvenţa acestei iatrogenii; lipsa de comprehensiune faţă de suferinţa bolnavului, absenţa empatiei sînt elemente care nu sînt în nici un caz caracteristice psihiatrului . 7. IATROSOMATOPATIE (cf. gr. ' Icircs ; soma „corp" ; pathos „încercare, experienţă11) • Termen cu caracter generic, introdus de I. N. SIPKOVENSKI .(1963), pentru a desemna, influenţa pe care o au prescrierea incorectă a unor tratamente, efectuarea unor experimente nefondate sau recurgerea îa unele intervenţii chirurgicale incorecte sau neadec-vate, asupra greutăţii corporale a unor bolnavi. Această tulburare, destul de frecventă, constînd în scăderea ponderală marcată a subiecţilor „agresionaţi", se corelează adeseori şi cu alte tulburări iatrogene. 8. IBROVEK(M) Grecia — DCI Nitraze-pam • Tranchilizant, derivat benzodîazepinic de tip 1,3-dihidro-7-nitro-5-feniI-2H-1,4- 396/ico Iconic ; Iconolatrie ; Ictaiinică - constituţie ; Ictus amnezic benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, realizînd un somn aproape fiziologic. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NITRAZEPAM^M). 9. ICONIC (cf. gr. eikon „imagine11) • Termen utilizat în semiologie (Ch. S. PEIRCE, Ch. W. MOERIS, R. JAKOBSON, E. C. BALLARD ş.a.) în legătură cu acele semne care se aseamănă cu obiectele desemnate, între sensul iconic (semnificant) şi realitatea corespunzătoare (semnificat) există o relaţie de izomorfism figurativ, o^asemănare ce constituie suportul unui model care sintetizează anumite însuşiri caracteristice, comune atît sensului iconic, cît şi obiectului reflectat prin imitaţie. Izomorfismul iconic diferă de asocierea convenţională între anumite simboluri şi anumite clase de entităţi (materiale sau ideale) cu care operează, de regulă, limbajul »co-mun şi, întotdeauna, limbajele teoretice. în psihiatrie, aproape în toate tulburările care afectează într-un mod sau altul starea de conştiinţă (sindroame confuzo-onirice, crepusculare, oneiroide, sindroame halucinator-deiirante) apar denaturări sau perturbări de ordin iconic ale elementelor ce compun realitatea. 10. ICONOLATRIE (cf. gr. eikon; latrela (iadoraţie“) • Formă de manifestare a bigotismului sau de exercitare a unor culte religioase, constînd în adorarea sau venerarea imaginilor (de obicei plastice) evocatoare ale divinităţii. Cultul reprezentărilor imagistice a derivat din formele primitive^de idolatrie, căpătînd amploare în creştinism. Astfel, în timp ce ritul ortodox oriental admite numai formele de pictură iconografică, ritul catolic roman admite şi reprezentările culturale, în psihiatrie, iconolatria prezintă anumite particularităţi distinctive, în funcţie de circumstanţele nosografice în care se manifestă ; perversiuni sexuale (fetişism), sindroame deli-rant-haîucinatorii cu conţinut mistic, personalităţi isterice. 11. ICTAFINIC — constituţie (cf. lat. ictus „lovitură" ; affini.s „învecinat, înrudit“)»Consti- tuţie particulară, descrisă de F. MANZ (1937} ca avînd o predispoziţie pentru crizele epileptico. Autorul caracterizează, de asemenea, constituţia epileptică, la care pe prim plan tree vîscozitatea şi perseverarea. în sfîrşit, tot Iul i se atribuie definirea unui grup tipologic în care, pe lîngă diateza ictafinică, sînt prezente anumite particularităţi constituţionale somatice (displazii, malformaţii vasculare, laxitatea articulaţiilor). Termenul nu s-a impus, fiind preferat cel de epileptoidie, care este însă ia fel de puţin circumscris. 12. ICTUS (cf. lat. ictus) • Stare patologică instalată brutal (brusc), cu desfăşurare dramatică evidentă, care pune în pericol real viaţa subiectului. 13. ICTUS AMNEZIC (cf. lat. ictus ; amnesla „uitare*4) - sin. AMNEZIE GLOBALĂ TRANZITORIE IDIOPATICĂ; ECLIPSĂ AMNEZICĂ • Tulburare de memorie caracterizată prin apariţia bruscă, la subiecţi fără antecedente deosebite, a unei stări particulare, în care bolnavul pare că nu mai memorizează nimic, uită rapid ceea ce a făcut sau a spus« De asemenea, amnezia poate cuprinde şi perioada premergătoare instalării episodului acul* în care bolnavul se comportase şi acţionase perfect normal. A fost descris simultan de BENDEV, GUY## TAT şi COURGEON,' în 1956. Debutul este brusc, consecutiv unei traume afective sau surmenajului, episodul durînd ore (1 —8 ore), şl apare mai frecvent la bărbaţii intre 50 —70 ani cu o predispoziţie particulară spre emotivitate, meticulozitate, hiperactivitate. Fenomenul, de obicei izolat, se desfăşoară pe fundalul unei anxietăţi dublate de perplexitatea subiectului, care nu înţelege niciodată ce s-a întîmpfaf» rămînind cu amnezia lacunară a perfoadef eclipsei, deoarece nu este afectată decfl memoria, restul operaţiilor intelectuale fiind normale (ceea ce aminteşte de sindromul Korsakov). Se înregistrează o disociaţie a orientării 3 cea spaţială rămîne intactă, cea temporală fiind intens afectată. Bolnavii! poată acţiona însă normal şi nu are tulburări de limbaj. Ictusul poate dura cîteva ore, după care cap» citatea mnezică revine la normal, cu păstrarea Ictus : emoţional, laringeu ; Id td/39? unei amnezii totale a intervalului ictal. Etiologia este neclară : s-au presupus o serie de cauze (hipoglicemie, ocluzie tranzitorie în teritoriul cerebralei posterioare, comiţialitate), fără a se putea demonstra altceva decît o participare a acestor factori la alterarea tranzitorie a funcţionalităţii structurilor limbice (mai ales a hipocampului). Amnezia de evocare este legată de rolul funcţional al acestor: formaţiuni. 14. ICTUS EMOŢIONAL (cf. lat. ictus ; emotus „mişcat") • Scădere bruscă a tonusului afectiv, uneori pînă la inhibiţie, apărută- în contextul modificării stării conştiinţei (scăderea clarităţii), determinată de o emoţie violentă, puternică. Pe plan comportamental, este însoţită fie de o inhibiţie motorie totală (imobilitate), fie de fugă (raptus emotiv), fie de un act inadaptat. Această stare are caracter tranzitoriu, reversibil, durata ei fiind scurtă. Caracterizează unele reacţii psihogene . 15. ICTUS LARINGEU (cf. îat. ictus I gr. larynx Jaringe") • Pierdere a cunoştinţei, asociata sau nu cu convulsii epileptiforme, apărute în urma unor chinte violente şi in-coercibile de tuse. Fenomenul este datorat anoxiei cerebrale, rezultată din asocierea reflexului tusigen cu un reflex inhibitor cardiac. Apare la subiecţii trecuţi de 40 de ani, purtători ai unei spine iritative rino-faringiene, bronşice, sau în tabes. Sindromul trebuie avut în vedere; în diagnosticul diferenţial al crizelor comiţiale. 16. jD (cf. lat. id „acesta") • Una dintre cele trei instanţe descoperite de FREUD în a doua teorie a şa despre aparatul psihic. Instanţa Sinelui se referă la conţinuturile inconştiente ale fiinţei umane şi este expresia psihică a pulsiunilor ; unele dintre aceste conţinuturi sînt ereditare şi înnăscute, altele sînt achiziţionate şi refulate. FREUD consideră Şinele (în perspectivă economică) drept primul rezervor al energiei psihice. Sub aspect dinamic, Şinele intră în conflict cu Eul şi cu Supraeul (celelalte două instanţe ale aparatului psihic). Sub aspectul dezvoltării, din Sine se diferenţiază instanţa Eului şi Supraeului. FREUD împrumută termenul „das Es" de Ia G. GRODDECK, medic german apropiat de concepţia psihanalitică; prin „das Es" acest autor înţelege o forţă profundă şi necunoscută a fiinţei umane care acţionează şî dirijează manifestările omului şi devenirea lui ; omul „este trăit" de aceasta forţă necunoscută. Şinele apare ca fiind aproximativ echivalent cu sistemul inconştientului (Id) din prima topică a lui FREUD. Există însă unele diferenţe între Sine şi inconştient. în prima sa teorie asupra mecanismelor psihice, Inconştientul coincide aproape în întregime (ex-ceptînd conţinuturile achiziţionate filogenetic) Salvador Dali cu ceea ce a fost refulat. în „Eul şi Şinele", FREUD vorbeşte despre Eu ca instanţă care refulează şi ale , cărei mecanisme defensive sînt, în mare parte, inconştiente. Deci, Şinele ar conţine aceleaşi elemente ca şi inconştientul, fără însă a acoperi totalitatea psihismului inconştient. Pe de altă parte, şi Supraeul este o instanţă inconştientă, ori, Supraeul diferă esenţial de Sine. O altă diferenţă se leagă de originea conflictului nevrotic ; iniţial, acest conflict este definit ca opoziţie între pulsiunile sexuale şi pulsiunile Eului. Ulterior (perioada metapsihoiogiei după 1920), FREUD vorbeşte despre opoziţia pulsiunile vieţii/pulsiunile morţii, expresia de pulsiuni ale Eului pierzîndu-şi specificitatea (Eul nu mai este un rezervor de energie pulsională specifică, rezervorul ambelor categorii de energie pulsională devenind Şinele). Astfel» Şinele se defineşte ca „marele rezervor.** 398/1da Id ; ldalprem{]>/1} ; Ideal al libidoului, a! întregii energii pukionale. Eul îşi împrumută energia din Sine, ca energie „desexualizată şi sublimată". n „Eul- şi Şinele", FREUD afirmă că nu există o separare netă între Eu şi Sine : Eul se prelungeşte în elementele psihice ale Sinelui, In măsura în care Eul are şi o funcţionare inconştientă ; prin intermediul Sinelui, elementele refulate pot să comunice cu Eul, de care sînt net separate de către rezistenţa ce Ie împiedică să iasă la suprafaţă. In partea sa inferioară, Eul „se confundă cu Şinele" : de asemenea, ceea ce s-a refulat se amestecă cu Şinele, deşi conţinuturile refulate nu aparţin în întregime Sinelui. Supraeul, ca instanţă inconştientă în mare parte, ‘şi are originea în Sine şi rămîne strîns legat de conţinuturile Sinelui. Ca energie a pulsiunilor, Şinele nu dispune de o organizare specifică ; el este ,|un haos" în veşnică mişcare. Sediu deopotrivă al pulsiunilor înnăscute, al dorinţelor refulate şi al altor conţinuturi (reprezentări, scene, fapte etc.) supuse refulării, Şinele scapă unui principiu de organizare riguroasă internă. Pe de altă parte, funcţionarea inconştientului (—► PROCES PRIMAR) nu este o funcţionare total dezorganizată şi anarhică, iar această modalitate dinamică ar caracteriza şi Şinele (FREUD reia, legat de conceptul de Sine, proprietăţile de funcţionare pe care, în prima topică, le atribuie inconştientului). Aşadar, Şinele nu este decît relativ haotic, în special în comparaţie cu Eul, în sensul că» în interiorul Sinelui, coexistă mişcări pulsio-nale contradictorii, fără ca una să o suprime pe cealaltă. în cadru! primei topici, diferenţierea între sistemele Inconştient şi Preconştient-Conştient este netă şi fixă. în a doua topică, cele trei Instanţe nu mai sînt separate fundamental. Formarea instanţelor este concepută ca o diferenţiere progresivă, între ele existînd o continuitate permanentă. Eul se constituie pornind din Sine sub influenţa principiului realităţii (contactul cu realitatea exterioară) ; Şinele se diferenţiază din sursa trebuinţelor biologice şi a emoţiilor primare, global dominate de principiu! plăcere-neplăcere ; Supraeul rezultă din interiorizarea forţelor represive. Indiferent de specificitatea funcţionării fiecărei instanţe, ele rămîn legate continuu prin faptul că, exceptînd Şinele, în întregime inconştient, Eul şi Supraeul păstrează o articulare inconştientă şi o parte din acţiunile lor se desfăşoară în plan inconştient. 17. IDALPREM(W) Spania — DCI Lorazepom • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-ctor-5-(0-c!orofenil)-1,3-di hidro-3-hidro- Cl xi-2H-1 ,^-benzodiazepină, cu acţiune ar: ic-litică, sedativă şi miorelaxantă. Nu se administrează în sarcină. 18. IDEAL (cf. lat. Idealis) © Model sau prototip de perfecţiune umană spre care aspira orice individ sau colectivitate ; motiv superior şi fundamental de acţiune umană, care se manifestă în toate domeniile de activitate. Reprezintă o proiecţie mintală a unei realităţi inexistente „hic et nune", dar dezirabile şi realizabile, care orientează întreaga existenţă* avînd totodată un caracter imperativ. in sens epistemologic, idealul este un atribut caracteristic acelor produse ale gîndirn ce* rezultă din operaţia de idealizare —- elaborarea constructiv-teoretică a unor abstracţii-(entităţi) care, deşi posibile sub aspect ontologic, numai în şi prin activitatea reflexivă a. subiectului, nu sînt nici reflectări directe ale unor fapte empirice, nici produse imaginare* supuse capriciului şi spontaneităţii subiective,, ci domenii distincte de realitate (de exemplu,, entităţile şi structurile logico-matematice , valorile etc.). Din perspectiva psihologiei dinamice, prin „ideal al Eului" (diferit de Eul ideal şi de Supraeu) se înţelege reprezentarea ideală a copilului despre sine, care condensează narcisism uf infantil şi imaginile parentale într-un model faţă de care el caută să se definească şi la care trebuie să se conformeze. Idealul se edifică, treptat încă din copilărie şi se îmbogăţeşte asimptotic, prin jocul identificărilor cu persoanele admirate din anturaj sau cu marile personalităţi istorice, prin raportarea permanentă a posibilităţilor şi aspiraţiilor personale: la exigenţele sociale, prin selecţii şi opţium axiologice, îndeplinind la orice vîrstă o funcţie normativ-valorică şi reglatorie. Idealul profesional, idealul moral, idealul-estetic etc. reprezintă cîteva dintre ipostazele' xsau „modurile de existenţă” ale idealului. Sub-aspect structurai, idealul de viaţă include (după P. POPESCU NEVEANU): sensul şi semnificaţia vieţii, scopul vieţii şi modelul idealizat de viaţă. Idealul este’’ determinat calitativ de modul' în care s-ai nteriorizat, în structurile active Ideal; Ideal al Eului; Idealism Ide/399 ale personalităţii, ierarhia de valori social-cuiturale, de pregnanţa şi modul de exprimare al acestora, precum şi de concordanţa dintre nivelele de aspiraţie individuală şi cerinţele ■sociale. Foto : De Siles 19. IDEAL AL EULUI EU IDEAL. 20. IDEALISM (fr. idealisme) • Orientare fundamentală Tn filozofie, opusă materialismului, pentru care temeiul fiinţei rezidă în spirit, în idealitate, concretul material fiind înţeles ca fenomen, ca mod de apariţie şi manifestare a esenţei ideale. Concepţiile idealiste se înscriu — fiecare cu note particulare — într-una dintre cele două variante fundamentale : idealismul obiectiv şi subiectiv. Idealismul obiectiv (PLATON, HEGEL, neotomismul, personalismul) consideră că toate cîte sînt îşi au originea şi principiul activ într-o idealitate pură, desprinsă de conştiinţa subiectului şi primordială ontologic faţă de orice alcătuire con-cret-empirică, de natură substanţială (Ideile sau Formele platoniciene, Ideea absolută hegeliană,' spiritul suprem sau raţiunea infi- nită etc.) ; cunoaşterea idealităţii originare no poate fi dobîndită prin cercetarea contingenţelor pe care aceasta le fundamentează — aşadar, nu cu ajutorul observaţiei şi experimentului ştiinţific —, ci numai pe căi speculative, dez-voltînd deductiv anumite certitudini revelatoare, imanente raţiunii pure, Idealismul subiectiv (BERKELEY, HUME, MACH, variante ale neopozitivismului) recunoaşte ca unică realitate pentru subiect — deci singura despre care avem dreptul să emitem judecăţi întemeiate, controlabile şi verificabile — fenomenalitatea experienţială, ce-şl are originea în senzaţiile, percepţiile, reprezentările conştiinţei individuale ; cunoaşterea, empirică este, totodată, un act de întemeiere ontică a lumii pentru subiect, dincolo de care nu poate exista decît fantezie arbitrară şi speculaţie sterilă. Idealismul filozofic dezvoltă şl rafinează pe o treaptă înaltă de spiritualitate anumite reprezentări arhaice ale conştiinţei mitice religioase, care ipostaziază activitatea conştientă a omului (şi, în primul rînd, munca) în model ontologic a! oricărei existenţe în general, stabilind astfel o analogie între instituirile teleologice ale subiectului şi activitatea demiurgică a unui sau a unor „artizani" de statură cosmică. Dar, spre deosebire de naivitatea alegorică a conştiinţei mitice religioase — în care, treptat, elementele etico-antropologice se accentuează, dînd satisfacţie speranţelor eschatologice —, idealismul filozofic se constituie; în modalităţi reflexiv-critice şi discursive pe temeiul unor premise gnoseologice şi soclaf-istorice. Complexitatea contradictorie a procesului de cunoaştere, ca reflectare a realităţii, îngăduie fie o dezvoltare a uneia dintre formele sau momentele procesului cognitiv (şi* respectiv, minimalizarea celorlalte), fie desprinderea rezultatelor de maximă abstractizare şi idealitate ale activităţii subiectului epistemic de premisele lor reale, obiective (ceea ce duce la hipostazierea construcţiilor ideale în entităţi de sine stătătoare, esenţe generice, multiplicate sau manifestate în concreteţea trecătoare şi variată a lucrurilor — idealismul obiectiv — sau, dimpotrivă, la consolidarea construcţiilor ideale drept întocmiri artificioase, cu valoare pur subiectivă, ce nu exprimă nici un fel de caracteristici autentice ale lucrurilor, întrucit acestea nu depăşesc caracterul imediat, senzorial-perceptiv — idealismul subiectiv). în ambele sale variante fundamentale, concepţia idealistă exprimă ideologic (înţelegînd aici prin ideologie o falsă conştiinţă de sine, mistificatoare şi fetişizantă, în care mobilurile autentice ale, activităţii umane sînt conştientizate doar în mod fragmentar şi deformat) separarea istorică a muncit 400/ide Idealism ; Idealişti pasionaţi; Idealizare fizice de cea intelectuală ; monopolizînd reacţia spirituală şi impunînd dominaţia ideilor îor asupra întregii societăţi, elitele reflexive a}ung să nutrească iluzia că ideile, în general, călăuzind spiritul omenesc, guvernează istoria conform unui proiect teleologic ascuns, miste-Clos. Deşi nu se confundă cît uşi de puţin cu religia, idealismul filozofic legitimează, în toate variantele sale, credinţa religioasă, acor-dîndu-i privilegiu! depăşirii compensatorii a carenţelor şi limitelor cunoaşterii discursive. Această alianţă principială a idealismului cu religia şi poziţia sa elitistă, decretînd supremaţia grupurilor dedicate creaţiei spirituale faţă de „păturile umile", absorbite de producţia materială, au făcut adesea (dar nu totdeauna) din idealism o ideologie a claselor conservatoare, în opoziţie cu materialismul, care a constituit expresia ideologică a claselor progresiste. Lupta dintre materialism şi idealism caracterizează întreaga istorie a filozofiei. Această opoziţie nu trebuie să fie însă privită simplist, atri buindu-se idealismului un rol exclusiv retrograd şi negativ. în contrast cu caracterul contemplativ-metafizîc al materialismului clasic, idealismul a dezvăluit natura dinamic-contradictorie a cunoaşterii si a reali-tăţii, ridicînd raţiunea filozofică la profunzimea şi rafinamentul gîndirii dialectice, dezvoltate însă de maeştrii idealismului clasic german (KANT, F1CHTE, SCHELLING, HE-GEL) numai ca activitate în planul idealităţii, ca dialectică a ideilor, a spiritului. Nu pot fi minimalizate contribuţiile nepieritoare ale raţionalismului, umanismului şi iluminismului la înnobilarea filozofică a conceptului de umanitate, nici aportul esenţial al unor gînditori idealişti îa întemeierea unor discipline ştiinţifice şi filozofice contemporane, printre care epistemologia, axiologia, filozofia culturii şi altele. Deşi respinge critic idealismul în principiu, materialismul dialectic şi istoric nu respinge dogmatic problemele reale puse de teoriile idealiste şi nici elementele pozitive, originale, elaborate de acestea, ci le valorifică, Integrîndu-le coerent în propria viziune, elaborată pe baza unei metodologii realiste, riguroase. în limbajul comun, idealismul semnifică devotamentul sincer şi avîntat pentru valori spirituale înalte şi idealuri generoase ; utilizat de cele mai multe ori laudativ, calificativul „idealist" are cîteodată şi o nuanţă peiorativă, exprimînd distanţa suficient-superioară a firilor pragmatic-utilitariste (în propriul lor limbaj : oameni serioşi, realişti, cu picioarele pe pă-mînt) faţă de cutezanţa unor idei utopic-vizio-nare, calificate drept exaltări infantile sau fantezii|« ne practice şi irealizabile. 21. IDEALIŞTI PASIONAŢI • Categorie de personalităţi dizarmonice paranoiace, care se caracterizează prin faptul că se dedică cu pas! unei cauze religioase, politice, sociale. E> se deosebesc de subiecţii normali care pot fi Foto : Klauss stăpîmţi de pasiuni creatoare, prin caracterul imuabil al dăruirii lor, care nu evoluează în funcţie de evenimentele exterioare. Terme'*" a fost introdus de DIDE şi GUIRAUD, prim^ publicînd în 1913 o lucrare despre ideali' pasionaţi, în care a subliniat trăsăturile caracter ale acestor personalităţi : tendinţa spre o viaţă interioară (un anumit fel de autism), austeritate, senzitivitate, faptul că, în marea majoritate a cazurilor, lupta lor se limitează la un plan strict ideativ. 22. IDEALIZARE (fr. ideoliser) * Termenuî desemnează, în psihanaliză, procesul prin care un obiect este considerat de subiect ca fiind perfect (calităţile obiectului, valoarea lui sînt îndreptate spre perfecţiune). Prin identificarea cu un obiect idealizat, se formează instanţele psihice ideale (Eul ideal, idealul Eului). FREUD idealizare ; Ideaţie ; Idee fde/40î particularizează idealizarea la relaţia erotică (relaţia de iubire, în genere) prin supraesti-mare sexuală. Idealizarea se deosebeşte de sublimare care constă în faptul că pulsiunea se desprinde de satisfacţia sexuală şi se îndreaptă spre un scop diferit de scopul sexual (deci libidoul obiectual în sublimare este dirijat spre alt scop decît cel sexual). Idealizarea presupune centrarea asupra obiectului şi exaltarea acestuia (şi nu a altuia) în plan psihic. Formarea instanţelor ideale implică, în mod necesar, idealizarea, în special idealizarea părinţilor. Idealizarea nu înseamnă formarea idealurilor persoanei ; procesul idealizării poate viza obiecte independente, ce! mai frecvent obiect idealizat fiind o fiinţă iubită. Idealizarea poate marca narcisismul ; obiectul fiind tratat ca propriul Eu, rezultă că, în iubire, o mare parte din libidoul narcisic se răsfrînge asupra Eului. Metanie KLEIN subliniază funcţia de apărare a idealizării împotriva pulsiunilor distructive. Un exemplu îl constituie relaţia idealizării cu fenomenul de clivaj între obiectul „bun" şi obiectul „rău" : obiectul „bun" este un obiect idealizat, investit în mod paroxistic cu toate calităţile (de exemplu, sînul matern constituie obiect de satisfacţie inepuizabilă) ; obiectul „rău" este investit, în acelaşi mod extremist, cu proprietăţi negative ; ele devin trăsături persecutori i, care împiedică satisfacţia şi frustrează -* OBIECT „BUN" ; OBIECT „RĂU". 23. IDEATIE (fr. ideation) - sin. JOC DE IDEI; JOC’AL GÎNDIRII • Proces psihic discursiv, mediat de limbaj, caracterizat prin filiaţie şi emergenţă asociativă a ideilor, precum şi prin înlănţuirea logică a acestora într-o teorie, concepţie, raţionament. în ideaţie concură procesele perceptive, mnestice, pro-sexice şi cele operaţional-cognitive, iar dinamica ideaţiei este în funcţie de particularităţile temperamentale şi aptitudinal-caracteriale ale personalităţii. Studiul ideaţiei a făcut obiectul a numeroase lucrări de specialitate, printre care cea mai renumită este „Studiul experimental al inteligenţei", a psihologului A. B1NET. După REGIS („Precis de Psychiatrie "), In ideaţia patologică trebuie incluse toate tulburările mnestico-prosexice şi tulburările de conţinut aie gîndirii. 24. IDEE (cf. gr. eidos ; lat. idea „aparenţă, formă*') • In general, orice act de conştiinţă cu sens, produs de activitatea gîndirii. „A avea idee despre ceva“ înseamnă a fi în posesia ştiinţei despre existenţa unui lucru şi a unei opinii în legătură cu natura şi importanţa lui, chiar dacă această opinie poate fi vagă, insu- ficient articulată sau de-a dreptul eronată. „A avea o idee în legătură cu o problemă'* înseamnă a emite o soluţie sau o ipoteză ce poate duce la dezlegarea problemei în cauză, în sensul de produs de reflectare specific cunoaşterii discursiv-raţionale (produs al gîndirii), este sinonimă cu noţiunea sau conceptul, deosebindu-se de produsele cunoaşterii sen-zorial-perceptive (imagini, reprezentări), dar bazîndu-se pe acestea din punct de vedere cognitiv, ontologic. După gradul de generalizare al conţinutului, se disting idei concrete şi idei abstracte, iar după lărgimea sferei de origine, idei individuale şi idei generale, frtre conţinutul şi sfera noţiunii (ideii) există un raport invers proporţional, categoriile repre-zentînd noţiunile cu sfera cea mai mare şt cu conţinutul cel mai restrîns (de exemplu, categoriile de materie, mişcare, spaţiu, timp, conştiinţă, practică, reflectare, adevăr etc.). Opiniile sau părerile personale (cu gradul lor crescut de subiectivitate), soluţiile pentru o problemă teoretică sau practică ori concluziile unui raţionament desemnează, ca produse intelectuale, tot variante ideaţionale. Ideea artistică este un concept estetic cu conţinut sintetic : senzorial şi intelectiv. Ideile nu sînt înnăscute — asa cum a încercat să susţină ideismul (PLATON, DESCARTES ş.a.) ci se formează în ontogeneză, sub influenţe* socio-culturale. Deformarea sau deturnarea conţinutului reflectoriu al ideilor, prin perturbarea mecanismelor cognitive şi afective responsabile de producerea lor, se exprimă îrv psihiatrie prin marea varietate a ideilor patologice : obsesive, dominante, prevalente, delirante. ® în filozofie, prin idee se înţelege un gîncf produs discursiv de raţiune şi exprimat prin-tr-un concept şi determinaţiile lui. în concepţia materialistă, ideile sînt acte subiective, cu caracter reflectoriu, ce reconstituie pe plan? mintal proprietăţile generale ale claselor de obiecte şi procese din realitate. 'Idealismul obiectiv consideră că ideile au, în primul rînd„ o existenţă de ordin metafizic, alcătuind arhi- 26 ~ Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 402/îde Idee delirantă tectonica logică a esenţelor durabile, ce întemeiază concretul fenomenal. 25. IDEE DELIRANTĂ (cf. gr. eidos ; iat. delirare „a devia, a aiura") • Tulburare de gîndire ' determinînd reflectarea eronată a Arcimboldo realităţii, al cărei caracter patologic nu este recunoscut de subiect, ceea ce provoacă modificarea patologică a concepţiei despre lume, a comportamentului şi trăirilor acestuia. Ideile delirante sînt impenetrabile la contraargumen-te şi sint susţinute cu convingere de bolnav. Ele exprimă raporturile existente între Eu şi lumea sa, fie în sensul expansiunii Eului în pofida realităţii, fie în sensul retracţiei Eului. Expansiunea delirantă a Eului se manifestă prin idei de grandoare sau megalomanice, erotomanice, de filiaţie, de reformă, de invenţie, mistice. Lumea se pliază după dorinţele Eului, care este atotputernic, divin, extraordinar dotat. Retracţia delirantă a Eului se exprimă prin idei delirante depresive — de autoacuzare, de vinovăţie, hipocondriace, de ruină, de transformare şi posesiune, de gelozie. între aceste două posibilităţi antagonice, se plasează tematica delirantă cea mai frecventă — delirul de persecuţie, care combină expansiunea cu retracţia Eului, subiectul atribuindu-şi calităţi deosebite, din cauza cărora este ameninţat. Tendinţa generală a ideilor delirante este aceea de a se sistematiza, intrînd în procesul de structurare delirantă, din care ia naştere delirul. Apar în paranoia, schizofrenia paranoidă, psihozele delirante de involuţie, depresia psihotică, psihoze organice, manie, episoade delirante acute. Alături de categoriile de idei delirante menţionate mai sus, amintim : ideile de influenţă, de relaţie, metafizice şi cosmogonice. • Ideile delirante cu conţinut depresiv sînt idei de autoacuzare, de vinovăţie, putînd duce la suicid sau „omoruri altruiste" . • Ideile delirante hipocondriace se prezintă sub forma convingerii subiectului că suferă de o boală (de obicei incurabilă), în ciuda rezultatelor negative ale examenelor clinice şi paraclinice. Unii subiecţi cred că sînt posedaţi corporal de animale diverse. • Ideile delirante de gelozie se deosebesc de gelozia fondată, prin amplitudinea lor, caracterul obsedant şi tenace, precum şi prin aspectul incredibil al acuzaţiilor. Se traduc prin suspectarea dispoziţiei afectiveşi comportamentului partenerului, putînd fi alimentate de false recunoaşteri, iluzii, experienţe onirice (mal frecvente la alcoolici), scăderea potenţei. • Ideile delirante de grandoare se pot referi la persoana subiectului, ia bunurile pe care acesta le posedă sau la persoanele cu care se află în relaţie. • Ideile delirante de filiaţie implică faptul că subiectul se consideră descendentul unei familii de rang superior. • Ideile delirante de- invenţie constau în elaborarea de planuri, dispozitive de interes naţional sau mondial, cu nevoia absolută de recunoaştere a paternităţii acestora. • Ideile delirante de reformă sînt legate de capacitatea subiectului de a modifica axiome filozofice, economice, socio-po-litice. • Ideile delirante erotomanice constau în convingerea delirantă a subiectului că este iubit de o persoană cu calităţi fizice, socio-culturale, psihice deosebite. CLERAMBAULT a descris erotomania ca o înlănţuire sistematică de idei delirante erotomanice. • Ideile delirante mistice determină convingerea subiectului că este purtător al unei misiuni de ordin religios, spiritual, care ar putea aduce dreptatea şi pacea în lume. • Ideile delirante de persecuţie presupun convingerea subiectului că suferă prejudicii morale, materiale, fizice ; comportamentul iniţial resemnat al acestuia poate deveni revendicativ şi antisocial (persecutat^ devin persecutori). tdee : dominanta, fixa, forţa, obsesisâ, prevalenta lde/403 • Ideile delirante de influenţă presupun din partea subiectului convingerea că se află sub influenţa unor forţe xenopatîce. • Ideile delirante de relaţie atribuie atitudinii anturajului o semnificaţie specială, cu referire la persoana subiectului. • Ideile delirante metafizice şi cosmogonice au drept conţinut eiucidarea originii vieţii, a problemelor legate de suflet, metempsihoză etc. 26. IDEE DOMINANTĂ (cf. gr. eidos ; lat. dominări „a domina") • Idee care, (a un moment dat, se impune gîndirii, detaşîndu-se de celelalte, avînd caracter tranzitoriu şi conţinut ancorat în real. în mod normal, se întîlneşte în legătură cu o preocupare concretă a subiectului, dar poate apărea şi reactiv, în urma unor psihotraume, avînd ca factor favorizant surmenajul, alcoolismul etc. înscrierea ideii dominante în sfera normalităţii este asigurată de menţinerea legăturii cu realitatea, absenţa modificării comportamentului, reversibilitatea ei. Factorii care transformă o anumită idee în idee dominantă sînt reprezentaţi de personalitatea subiectului şi de un anumit eveniment. 27. IDEE FIXĂ (cf. gr. eidos; lat. figere „a fixa“) • Idee parazită, care pătrunde şi se Impune ;n psihismul subiectului, acesta nere-cunoscîndu-i caracterul patologic, întrucît este acceptată de conştiinţă ca fiind conformă cu personalitatea sa. Ea are tendinţa de a orienta cursul gîndirii, antrenînd trăiri afective plăcute sau. neplăcute, în funcţie de conţitutuî său. Este o tulburare a gîndirii asociată cu modificarea afectivităţii, de obicei în sens negativ. în stări pasionale, ideea fixă se situează la limita patologicului, capăt ind un caracter morbid net în depresia melancolică, manie (legată de pulsiunife afective), în alcoolism, epilepsie (unde capacitatea critică se reduce, ca de altfel şi tensiunea psihologică). Apare ca element iniţial fundamenta! în delirurile sistematizate, armonizîndu-se ulterior cu personalitatea morbidă şi stînd la baza Ideilor delirante. Diverse tulburări nevrotice ar fi, în concepţia unor autori, urmare a ideilor fixe, cantonate la nivel inconştient. Se mai descrie ideea fixă postonirică (din acloolismul cronic, cu episoade ccr.fuzionale onirice) cu conţinut, de obicei, de gelozie. 28. IDEE FCRŢĂ (cf. gr. eidos: lat. fer" ic) • Expresie apartinînd neospiritualistului francez A. j. E. FOUILLE (1836-1912), care, pornind de la teoria platoniană a ideilor si de ia teoria kantiană asupra libertăţii, elaborează teoria idealistă a „ideilor-forţă", potrivit căreia psihicul (în speţă, ideile) constituie adevărata esenţă şi forţă dinamizatoare a dezvoltării istoriei şi culturii („Evoluţionismul ideilor-forţă", 1890 ; „Psihologia ideilor-forţă", 1893 ; „Morala ideilor-forţă", 1908). Grefate pe anumite structuri dizarmonice de personalitate — mai ales paranoiace şi psi haste-nice —, idei le-for ţă de tip reformator, politic sau religios sau cele de tip procesiv devin, prin încărcătura lor afectivă hipertrofiată —- opacă, şi impermeabilă faţă de orice critică şi evaluare raţională —, provocare agresivă (prin intermediul unor mijloace adesea extreme) şi apărare obsedantă, tulburări psihopatologice de tip delirant sau obsesional. O situaţie particulară este creată de valorizarea deformată a trebuinţelor sociale sau de i mperiozitatea trebuinţelor şi preferinţelor personale faţă de exigenţele sociale, aşa cum procedează personalităţile dizarmonice isterice, narcisistice şi asociale. Expresia extremă de morbiditate a ideilor-forţă se întîlneşte în? delirurile sistematizate cronice, cu periculozitate socială crescută, mai ales în cazul paranoiei.. 29. IDEE OBSESIVĂ (cf. gr. eidos; lat, obsidere „a asedia") • Idee cu caracter parazitar şi patologic, recunoscut ca atare de subiect, datorită faptului că este străină personalităţi? sale. Sentimentele penibile, anxietatea rezultă din conflictul între încercarea de a îndepărta aceste idei şi eşecul acestor tentative. în cadru* ideilor obsesive, pot fi enumerate : îndoielile obsesive, scrupulele obsedante, ideile de contrast, „maniile mintale" (onomatomania» aritmomania, arguţiile obsesive), amintirile si reprezentările obsesive (compulsiile) -► SINDROMUL OBSESIVO-FOBIC. 30. IDEE PREVALENTĂ (cf. gr. eîd:< ; lat. praevalere „a prevala, a predomira") • Este o tulburare de gîndire întîlnită în stărî reactive de intensitate psihotică, în epilepsie* alcoolism, psihastenie, psihoza maniaco-de-presivă, la personalităţile psihastenice şi paranoice, în paranoia şi debutul schizofreniei. Ideea prevalentă domină gîndirea subiectului şi îi orientează cursul, nefiind în concordanţă cu realitatea şi avînd o semnificaţie aberantă. Subiectul nu îi recunoaşte caracterul patologic* ideea fiind în concordanţă cu sistemul său de gîndire şi trăsăturile sale de personalitate ; sprijinită de celelate idei adiacente, ea tinde să înglobeze evenimentele din realitatea înconjurătoare, găsind în ele noi elemente argumentaţi ve. Are tendinţă la dezvoltare, constituind nucleul unui sistem delirant (delir' de revendicare, de gelozie), 404/lde Ideler Karl Wilhelm ; ldemin(MC) ; Identic ; identificare 31. IDELER Karl Wiîhelm (1795-1860). • Psihiatru german. Studiază la Beriin, îşi susţine teza în 1820. Din 1828 lucrează în clinica psihiatrică de la Charite, al cărei director devine- în 1840. Ocupă catedra şi direcţia acestei clinici pînă la moarte. Publică un număr mare de lucrări, dintre care cea mai importantă rămîne „Principiul psihoterapiei", 1835. Prin teoriile sale asupra pasiunilor, insatisfacţiilor, poate fi considerat unul dintre cei care au contribuit la elaborarea gîndirii freudiene de mai tîrziu. 32. !DEMIN(MC) Anglia • Produs terapeutic conţinind două medicamente tipizate, cu aceeaşi acţiune, care se complementează. Este compus din : • MEPROBAMAŢ{M) — tranchilizant, derivat propandioiic • BENACTIZINA(M) — tranchilizant, derivat difenilmetanic. Are acţiune anxiolitic-sedati vă. 33. IDENTIC (cf. lat. idem „acelaşi") • Atribut Idea! „stricto sensu", exprimînd coincidenţa sau egalitatea substanţial-funcţională dintre două sau mai multe obiecte, fenomene, situaţii, sisteme etc. Dacă, în ceea ce priveşte structurile minerale (anorganice) se poate vorbi de caractere identice, în lumea vie (organică), identicul devine diversitate în unitate, pierzîndu-şi rolul structural şi funcţional. Cu atît mai mult, umanitatea nu cunoaşte, practic, două fiinţe identice, atît morfologic cît şi psihic, dat fiind imensul număr de parametri responsabili Ade structura şi funcţionalitatea organismului. în acest context, probabilitatea ca un om să fie identic cu altul la nivelul planetei, este practic nulă -*• ANALOGIE, HOMOMORFISM, IDENTITATE, IZOMORFISM. 34. IDENTIFICARE (cf. fr. identifier) o Mecanism psihologic care acţionează în constituirea Eului şi în dinamica relaţiilor interperso-nale. Constă în asimilarea unui atribut, aspect, a unei trăsături aparţinînd altei persoane, ceea ce duce la transformarea totală sau parţială, momentană sau de lungă durată, a subiectului conform persoanei sau modelului cu care se identifică. „A identifica are, pornind de la etimologie, un dublu sens : a recunoaşte asemănătorul sau a deveni şi a face ceva asemănător. Noţiunea de identificare nu se înţelege deci decît pornind de la conceptul de „celălalt" ca ©biect distinct şi realitate percepută şi de la „celălalt" ca loc al inconştientului. Numai printr-o extensie a sensului putem desemna prin identificare atît nedife-renţierea primitivă, cît si participarea sincretică'' (R. LAFON, 1963). Limbajul comun şi cel filozofic utilizează noţiunea în mai multe accepţiuni, care derivă din abordări parţiale ale procesului, cu următoarele semnificaţii : • a recunoaşte ca identice, după un anumit criteriu, două obiecte, persoane, situaţii, care, după alte criterii, nu sînt identice ; • act prin care un individ devine identic cu altui, total sau parţial-; • act prin care un individ este recunoscut ca identic cu subiectul ; • empatie, simpatie, imitaţie, contagiune mintală etc., fenomene conţinute în cele anterior menţionate şi explicate pe baza mecanismului de identificare. Este utilă delimitarea făcută de WALLON între identificarea centripetă, în care subiectul identifică persoana sa cu alta, identificarea centrifugă, în care subiectul identifică pe celălalt cu persoana sa, şi identificarea reciprocă. Identificarea reciprocă apare la S. FREUD ca mecanism explicativ în analiza psihologiei maselor, a grupurilor sociale, a grupurilor în genera! şi în alegerea liderilor. în studiul teoretic al simptomelor isteriei (unde mecanismul identificării a fost iniţial pus în valoare şi analizat), se constată că' nu este vorba de o simplă imitaţie sau contagiune mintală, ci de o identificare la nivel inconştient, care exprimă adesea îndeplinirea fantasmatică a unei dorinţe şi primirea pedepsei corespunzătoare (cazul în care istericul preia simpto-mele unuia dintre părinţi). Analiza agorafobiei la femei a dus la fantasma inconştientă a prostituţiei, subiectul identificîndu-se cu o femeie de stradă, simptomul, ca formaţiune de compromis, trădind atît dorinţa, cît şi apărarea mobilizată împotriva ei, cu toată încărcătura de angoasă consecutivă. în doliu şi melancolie are ioc, în opinia aceluiaşi autor, identificarea inconştientă la modul oral (introiecţie) cu obiectul iubit, ia care subiectul nu renunţă şi pe care îl încorporează, cu toate consecinţele ambivalenţei unui astfel de mod de a iubi şi a păstra. Alegerea de obiect narcisic presupune identificarea în sensul că, mai mult sau mai puţin conştient, iubim narcisic ceea ce am fost, ceea ce sîntem, ceea ce am vrea să fim. Modul de rezoluţie al complexului Oedip se analizează prin mecanismul identificării. Rezolvarea normală (ideală) a conflictului oedipian presupune identificarea cu părintele de acelaşi sex. Ea este, în prima fază, ambivalenţă, orientată spre tandreţe, dar şi spre dorinţa de suprimare. Complexul Oedip negativ presupune identificarea cu părintele de sex opus şi ar sta la baza homosexualităţii. Homosexualitatea masculină Identificare : cu agresorul, primara, proiectiva lde/403 ■şi-ar avea astfel originea fie în identficarea cu i d i care frustrează (subiectul se poartă cu c~ r+J masculin aşa cum ar fi dorit să se i _,d mama cu el), fie urmînd identificării cu mama, în cazul existenţei unei fixaţii anale, In dorinţa de a se bucura la fel ca mama. Alegerea obiectului iubirii poate fi analizată îr. termenii identificării : asemănător sau opus obiectului primar ; asemănător sau opus subiec-t u i ‘j i. In cea de a doua teorie a aparatului psihic a lui FREUD, instanţele psihice derivate din Sine sînt analizate ca rezultat ai unor identificări succesive. Efectul acestui proces poate fi o conflictuaiitate puternică in cadrul aceleiaşi instanţe, de exemplu un Supraeu rezultat din identificări ireconciliabile, conflictuaiitate in-trapsihică, mare spoliatoare de energie. Alături de exemplele anterioare, în care mecanismul de identificare are un rol central, menţionăm două fenomene psihice care presupun identificare în relaţiile interumane şi în activitatea psihoterapeutică : SIMPATIA şi EMPATIA (-->). Simpatia este o identificare afectivă preponderent conştientă bazată pe afinităţi uşor .perceptibile. Este exprimată în limbajul comun prin „a simţi împreună cu cineva'1. Empatia constă în identificarea cu modelare în propriul Eu, prin gîndirea, simţirea sau acţiunea Eului altei persoane. „Manifestată ca o conduită participativă conştientă şi inconştientă, aparentă şi inaparentă faţă de un model de comportament uman, faciiitînd un act de cunoaştere, de comunicare interumană cu valoare predictivă, ca şi un act de identificare afectivă, empatia devine o însuşire proprie a condiţiei umane" (S. MARCUS). Este necesară operarea distincţiei faţă de termenii de incorporare, introiecţie şi interiorizare. încorporarea şi introiecţia reprezintă primare de identificare, caracteristice a lui oral. Interiorizarea se referă mai mult larea instanţelor psihice, la relaţiile cu ^cte exterioare, care devin, prin interiorizare, relaţii între instanţe sau dau naştere la conflicte în aceeaşi instanţă. Este interesant de analizat intervenţia mecanismului de identificare în arta actorului, ca şi în producerea sau consumarea operei de artă. Teoria psihanalitică menţionează, de asemenea,• termenii de Identificare primară, identificare proiectivă, identificare cu agresorul —► APARAT PSIHIC, COMPLEX OEDIP, DOLIU, HOMOSEXUALITATE, IDEALIZARE, STADIU ORAL. 35. IDENTIFICARE CU AGRESORUL • Hecânism de apărare descris de Anna FREUD şi analizat, în cazuri particulare, de S. FE- RENCZ1, D. LAGACHE, R. SPITZ. După Anna FREUD, este un mecanism de apărare constînd în adoptarea unor simboluri de autoritate sau conduite fizice şi/sau morale ale unui agresor posibil sau real. în sfera normalului, identificarea cu agresorul ar fi un stadiu preliminar în formarea Supraeului : „copilul introiectează ceva din obiectul angoasei, ceea ce-i permite să asimileze un eveniment traumatizant survenit recent. Vedem combinîndu-se mecanismul de identificare cu un alt mecanism, jucînd rolul agresorului, împrumutîndu-i atributele, imitîndu-f agresiunile, copilul se transformă din ameninţat în ameninţător" (Anna FREUD). Numai după acest stadiu, agresiunea se întoarce spre interior, ansamblul reţelei fiind interiorizat. Deci, la început, agresorul este introiectat, iar culpabilitatea proiectată în exterior. Observaţia zilnică ne pune adesea în faţa unor adulţi la care, după această teorie, constituirea Supraeului, vizibilă în adoptarea unei atitudini autocritice, nu s-a desăvîrşit încă, în faţa celor care „văd paiul din ochiul altora dar nu bîrna din ochii lor“ şi adoptă o atitudine critică, agresivă (şeful care, criticat de superiorii ierarhici, devine agresiv faţă de subordonaţii săi, imitîndu-i pe aceştia). S. FERENCZI analizează un caz particular în care identificarea cu agresorul are ca efect introîectarea sentimentului de culpă al agresorului („mă simt la fel de vinovat ca agresorul"). O observaţie preţioasă este aceea ca mecanismul caracterizează o relaţie duală şi, în ultimă analiză, sado-masochistă. 36. IDENTIFICARE PRIMARĂ • Formă primitivă de identificare („...forma originară a legăturii afective cu un obiect" — FREUD), caracteristică stadiului oral, cînd diferenţierea ego-alter ego şi distincţia dintre identificare şi investiţie nu este stabilită. Ar caracteriza prima relaţie cu mama, dar a fost asimilată de FREUD şi pentru a descrie relaţia băiatului cu tatăl, luat ca prototip sau ideal, înainte de apariţia complexului Oedip şi a investiţiei de obiect. 37. IDENTIFICARE PROIECTIVĂ • Termen sub care Melanie KLEIN a descris un mecanism particular de apărare şi de relaţio-nare, constînd în proiecţia unei părţi a psihismului în interiorul obiectului, unde această parte este controlată (injuncţie). Realizarea acestui proces este condiţionată de existenţa unui obiect slab diferenţiat sau de un Sine slab n tegrat (RECAMIER). Psihanaliza de i nspiraţie kleiniană consideri că fenomenul de identificare proiectivă poate fi întîlnit la toţi schizofrenii. Pulsiunile, emoţiile, angoasa, trăirile- pot suferi această î«- 406/lde Identitate ; Identitate de sine juncţie proiectivă, explicînd prin aceasta, după opinia psihanaliştilor, modul în care Eul Subiectului este sărăcit. ROSENFELD consideră că identificarea proiectivă poate servi drept mijloc de comunicare al inconştientului şi poate fi folosită ca un mijloc de reintegrare psihotică a bolnavului. 38. IDENTITATE (cf. lat. identitas) • Raport de asemănare perfectă între două entităţi, mergînd pînă la completa lor echivalenţă; Identitatea este doar conceptibilă, sta bi I i n-d u -se numai între entităţi ideale şi nefiind decît aproximativă între lucruri concrete. Acestea sînt identice numai la nivel abstract, dacă se consideră exclusiv proprietăţile lor comune, repetabile; luate individual, obiectele se şi deosebesc între ele, fiecare avînd pe fondul asemănărilor esenţiale cu celelalte o serie de caracteristici care îl fac inconfundabil în unicitatea sa. Termenul semnifică şi proprietatea unui obiect de a fi acelaşi, păstrîndu-şi caracteristicile fundamentale care î[ definesc, dîndu-i unicitatea inconfundabilă. în gîndire, se reflectă sub forma principiului identităţii, conform căruia în acelaşi discurs orice expresie lş* păstrează un singur sens şi numai unul, orice modificare dînd naştere unor sofisme. fn psihogeneză, identitatea se realizează prin maturizare, prin educaţie şi prin diferenţierea de roluri şi statuturi îndeplinite în cadful interacţiunii cu mediul social — ceea ce corespunde unor identificări succesive; copilul „candidat la umanitate", devenit adolescent îşi cristalizează o identitate de sine psihologică, puternic impregnată socio-afectiv Foto : Jerry Schatzberg de atributele grupurilor .(şcolare, profesionale, de petrecere a timpului liber) cărora îi aparţine. După unii autori, perturbarea mecanismelor de identificare la copii prin carenţe psihoafec-tive antrenează tulburări caracteriale. în concepţia psihanalitică, constituirea Euîu-% se realizează şi prin mecanisme de identificare,,, adică de asimilare a unor modele obiectuale-sau a unor însuşiri obiectuale exterioare individului (simpatia, empatia, introiecţia, incorporarea aparţin procesului de identificare), în psihopatologie, tulburări ale identităţii apar într-o serie de procese morbide : îrv isterie ele sînt determinate în special de capacitatea empatică a subiectului ; în delirurile-sistematizate şi în paranoia au ca mecanism profund identificarea proiectivă ; în schizofrenie, perturbarea identităţii prin depersonalizare se poate asocia cu modificări de schemă, corporală dintre cele mai severe. De altfel» toate stările de alterare a conştiinţei implică, si tulburări ale identitătii de sine -t IDENTIFICARE, IDENTITATE DE SINE, IZOMORFISM. 39. IDENTITATE DE SINE • Dimensiune* definitorie a conştiinţei de sine, care se constituie ca revers şi latură complementară & conştiinţei despre lume, prin inferenţa mediului social (cu acţiune coercitivă, normaţi vă* exprimînd necesitatea obiectivă) asupra individului. Identitatea de sine reprezintă condiţia autonomiei şi autoreglării persoanei, precum, şi a organizării vieţii de relaţie, cristalizîndu-se. în cadrul relaţiilor socio-afective ale individului; cu ceilalţi şi a opţiunilor lui conştiente, în? funcţie de rolurile şi statusurile îndeplinite simultan sau succesiv în societate. Aparent,, ar fi vorba de o dedublare a Eului, de o reflexivitate întoarsă asupra propriei existenţe psihice şi fizice, dublată de o proiecţie în alţii. Identitatea de sine în dubla accepţiune, de „identitate pentru sine însuşi" şi „identitate de sine pentru alţii" (după S. E. ASCH)^ este produsul interpenetrării modelelor so~ cio-culturale şi individuale cu trăsăturile personale. Individul se proiectează în ceilalţi ^ încorporînd acele atribute în care se regăseşte,, şi manifestă comportamente similare, dar nu se confundă cu ceilalţi, în virtutea unor identificări diferenţiatoare prin care-şi delimitează propriul Eu (identitate de sine) de întreaga, sa ambianţă (colectivă, de grup sau comunitară).. Aspectele de rol şi statut servesc nuanţat iat stabilirea identităţii de sine. Ele pot însă* conduce, în caz de conflicte (inter-rol, inter-statut), la erodarea identităţii de sine sau J& apariţia unor tulburări de personalitate. în» stările de modificare patologică a conştiinţei' de sine (prin hipertrofierea, hipotrofierea sau* disoluţia ei), apar tulburări de orientare alo~ şi autopsîhice de tipul derealizării, depersonalizării.. Fenomenul de disociaţie desemnează dedublarea (fragmentarea Eului), deci pierderea unităţii şi unicităţii persoanei, inclusiv a iden-r Ideofrenie ; Ideoglosie ; Ideogralic ; Ideologie lde/407 tităţii de sine, reprezentînd un simptom major în schizofrenie şi căpătînd particularităţi distincte în isterie (disociaţie pitiatică). La personalităţi alternante (P. JANET), multiple ^MORTON-PRINCE), incluse în cadrul celor isterice, se constată o alterare a identităţii de sine, fie prin asimilarea cu altă persoană, fie prin coexistenţa mai multor identităţi. Modificarea patologică a identităţii de sine intervine în orice tulburare calitativă şi cantitativă de conştiinţă, în grade şi forme diferite : sindroame crepusculare, confuzionale, delirant-haiucinatorii etc. —► CONŞTIINŢĂ, IDENTIFICARE, IDENTITATE. 40. IDEOFRENIE (cf. gr. idea; phren „spirit") • Termen sub care V. KAND1NSKI (1890) descrie o „entitate nosologică" exprimată prin halucinaţii, automatism mintal, -catatonie, entitate denumită ulterior demenţă precoce (KRAEPELIN) sau schizofrenie (BLEU-LER) ; aceşti din urmă termeni s-au impus si prin sugestivitatea lor. 41. IDEOGLOSIE (cf. gr. idea; glossa „limbă") — sin. IDEIOGLOSIE • Termen căzut în desuetudine, desemnînd o formă particulară de glosolalie, care constă într-un discurs plin de omisiuni, repetiţii, inversiuni sau substituiri de sunete şi cuvinte, devenind astfel incomprehensibil pentru interlocutor. Se întîlneşte în : schizofrenie, demenţe, psihoze toxice, sindroame confuzionale, oligofrenii, precum şi la personalităţi hiperemotive, timide :şi anxioase DI^L^LIE, GLOSOLALIE. 42. IDEOGRAFIC (cf. gr. Idea ; graphein „a scrie") — sin. ÎDIOGRAFIC • Termen utilizat de filozoful neokantian W. WINDEL-BAND pentru a caracteriza ştiinţele istorice şi antropologice, care studiază fenomene singulare, unice, irepetabile, şi a căror înţelegere ■se bazează nu numai pe sesizarea aspectelor .generale, repetabile, ci, îndeosebi, pe intuirea ■dimensiunilor ce dau specificul inconfundabi 1 -a! fiecărui fenomen studiat. Spre deosebire de ştiinţele nomotetice, care evidenţiază legi esenţiale şi, generale, stabilind în mod argu-mentativ modele ideale, abstracte, de interacţiuni şi corelaţii invariante şi, ca atare, repetabile la nivelul aspectelor particulare, ştiinţele ideografice se confrunta cu fenomene particulare, fiecare dintre acestea avînd propriul determinism, irepetabil, şi criterii imanente, unice de raţionament. G. ALLPORT aplică termenul în evaluarea personalităţii, a cărei caracteristică fundamentală o constituie „unicitatea" ei sau „originalitatea" modului intern de asamblare a trăsăturilor (aşa-numitul „proprium"). Astfel, dacă tipologic trăsăturile unei anumite personalităţi se regăsesc şi la alţi indivizi, modul lor de manifestare şi ierarhizare la nivelul „proprium-ului" este unic, irepetabil şi exclusiv individual. 43. IDEOLOGIE (cf. gr. idea ; logos „cuvint, discurs") • Termen de largă circulaţie în literatura filozofică şi social-politică actuală, desemnînd — în accepţiuni diferite — un ansamblu de idei al căror conţinut poartă amprenta unor interese de clasă specifice. • MARX şi ENGELS au considerat ideologia drept o falsă conştiinţă de sine, proprie oricărei societăţi bazate pe exploatare şi dominaţie, efect spiritual al fenomenului de înstrăinare. Angrenaţi în determinismul impersonal , represiv şi ocult al exploatării bazate pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, oamenii sînt dominaţi de creaţiile lor materiale sau spirituale, de efectele propriilor iniţiative care se autonomizează, evoluînd imprevizibil şi adesea contrar aspiraţiilor şi anticipărilor care-i animă şi care îi orientează. Proiectînd în transcendent disponibilităţile creatoare ale omului generic şi cauzele reale ale răului social, ideologia, ca falsă conştiinţă de sine, este o reflectare iluzorie, mistificatoare, a raporturilor reale dintre societate şi natură, precum şi a esenţei relaţiilor, dintre oameni. Critica dialectică a ideologiei este menită, după MARX şi ENGELS, să desprindă elementele de cunoaştere adecvată cuprinse într-o construcţie ideologică, în care acestea se împletesc cu elemente false, deformate. Mai mult decît atît, erorile ideologice supuse analizei critice devin, la rîndul lor, semnificative, întrucît ele nu se produc în mod întîro-plător, ci au propria lor motivaţie şi o raţionalitate imanentă, care poate deveni uneori simptomatică, sugerînd problematizări şi ipoteze fertile într-o analiza riguroasă, obiectiva» a fenomenelor istorice. • Separînd conceptul de problematica înstrăinării, LENIN defineşte ideologia ca eîe-ment invariant al sistemului social, constînd în totalitatea ideilor şi concepţiilor ce reflectă realitatea prin prisma intereselor unei clase sau categorii sociale, determinate obiectiv la nivel economic. Viziune despre lume articulată în conformitate cu aspiraţiile unui grup social determinat concret-istoric, ideologia serveşte la justificarea, consolidarea sau transformarea ordinii sociale existente, exercitînd o influenţă retrogradă, conservatoare sau. revoluţionară, în funcţie de sensul iniţiativelor social-politice generate de interesele diferitelor: clase şi categorii sociale. Din sfera ideologiei fac parte ideile politice,, juridice, morale, religioase, artistice şi filozofice } ideologia apare deci ca o componentă a conştiinţei sociala 408/lde Ideomotricitate ; Idiokinezie ; Idiolalie ; Idiopatice — psihopatii care este mai cuprinzătoare, deoarece include şi construcţii ideatice fără caracter ce clasă (ideile elaborate de ştiinţele naturii, disciplinele formale, tehnicile experimentale etc.), precum şi'produsele nesistematizate ale cunoaşterii comune şi ale psihologiei colective. Pe de altă parte, ideologia este şi un element al suprastructurii sociale din care, pe lingă idei sistematizate cu caracter de clasă, determinat de baza economică, fac parte şi instituţiile menite să promoveze în practica socială aspiraţiile diferitelor grupuri din societate. Ca parte a suprastructurii, ideologia are o independenţă sau autonomie relativă faţă de baza economică de care este determinată genetic şi funcţional. Reflectarea spirituală a intereselor de clasă este evidentă şi nemijlocită în sfera concepţiilor economice, politice sau juridice, dar multiplu mediată şi adeseori subtil disimulată (cu sau fără premeditare) în cazul concepţiilor artistice, morale, religioase şi filozofice, care tind, de regulă, să înalţe aspiraţiile unui grup determinat la rangul unor deziderate general umane. Ideologia exercită, ia rîndul ei, o influenţă reală asupra bazei economice, propulsînd sau, dimpotrivă, frînînd procesul social, în funcţie de rolul istoric progresist sau reacţionar al clasei care o susţine. Rolul factorilor ideologici se accentuează odată cu evoluţia societăţii, pe măsură ce controlul politic asupra determinismului social se intensifică. Valoarea cognitivă şi eficienţa unei ideologii depind de gradul în care interesele de clasă aflate în centrul ei permit şî stimulează o reflectare adecvată a existenţei sociale, dezvăluind în mod realist contradicţiile obiective ale acesteia şi elaborînd strategii acţionale eficiente de soluţionare a lor. Pe aceasta se bazează şi influenţa pe care o Ideologie o poate exercita asupra maselor. *Teoria devine o forţă materială de îndată ce cuprinde masele" (K. MARX). • Simplificînd viziunea dialectică a lui MARX, conform căreia în orice ideologie coexistă, într-o sinteză sui generis, elemente realiste şi mistificatoare, o serie de gînditori contemporani (K. MANNHEIM, D. BELL, L. ALTHUS-SER ş.a .) consideră ideologia drept o interpretare total denaturată şi viciată de optica deformatoare a interesului de clasă, argumentînd necesitatea unui proces sistematic de „dezideo-logizare" în contextul progresului ştiinţific şî teoretic. 44. IDEOMOTRICITATE (cf. gr. idea: lat. motus „mişcare") • Termen care se referă atît 4a manifestările comportamentale (mişcări, acte, acţiuni) declanşate şi coordonate de cr> idee sau imagine evocată, cît şi la micromotri-citatea involuntară (contracţiile musculare de mică amplitudine) implicate în desfăşurarea.' unui proces cognitiv (perceptiv, imaginativ, mnestic, operaţional), inclusiv a limbajului intern. Faptul că limbajul intern (vorbirea in gînd) este însoţit de microcontracţii şi mio-relaxări ale aparatului fonator (asemene?., limbajului vorbit) a fost dovedit experimental încă de la sfîrşitul secolului ai XlX-lea (CUM-BERLAND) si confirmat ulterior de JAMES si DEWEY, MC'WRER si HULL, JACKSON şi MAX. PAVLOV considera kinestezia organelor fonatorii drept componenta de bază a celui de-al doilea sistem de semnalizare. Cercetări ale lui R. DAVIS (1958) şi, mai ales, ale lui A. N. SOCOLOV (autorul monografiei „Limbajul intern şi gîndirea", 1968) au condus !a evidenţierea unui fenomen cu valoare diagnostică : impulsiunile verbomotorii, prezente şi în procesele gîndirii intuitiv-imaginistice,. se amplifică atunci cînd subiectului i se dau sarcini abstracte dificile, în timp ce idecmotn-citatea verbală este cu atît mai accentuată,, cu cît structurile lexico-gramaticale implicate sînt mai complexe. Ideomotricitatea poate fl „obiectivată" pe electroencefalogramă, electro-miogramă sau ideogramă (reprezentări grafice cu ajutorul ideografului), ca însoţind atît percepţia unui obiect sau acţiuni (exemplu, urmărirea vizuală a unui text, vizionarea unu; film la televizor, evocarea mintală a unei acţiuni executate în trecut, rezolvarea unei probleme teoretice sau practice), cît şi intenţia, de consemnare grafică sau de exprimare oraiâ a unei idei. 45. IDIO- (cf. gr.!idios „propriu") • Element de compunere cu sensul de propriu, particular, specific. 46. IDIOKINEZIE (cf. idio-J gr. kinesis-„mişcare") • Comandă fină, independentâ5 nonsinkinetică a muşchilor distali, al cărei suport este reprezentat de sistemul piramidal. Calea cortico-spinală îşi are originea în aria 4 corticală (dar şi în alte arii) ; fibrele sale trec prin piramidele bulbare, pentru a se articula monosinaptic cu motoneuronii medulari . 47. IDIOLALIE (cf. idio- ; gr. lalein „a,, vorbi") • Limbaj neinteligibil, inventat, care caracterizează formele grave, ale tulburărilor de limbaj -* AFAZIE, ALALIE, DISLAL1E», JARGONOFAZIE, LIMBAJ - tulburări. 48. IDIOPATICE — psihopatii (cf. idio-;:, pothos „încercare, experienţă") • Noţiune Idiopatle ; Idiosincrazie ; Idiot savant; Idioţie ldi/40* :ub care B. CARPMAN (1948) descrie psihopată Se „constituţionale*1 prin opoziţie cu cele .simptomatice („mezologice"). Ca şi alte noţiuni iegate de psihopatii nucleare — marginale, primare, secundare — nici această clasificare bipolară nu s-a bucurat de un succes deosebit. ^9. IDIOPATIE (vezi idiopatice) • Termen ■neutilizat curent, care defineşte generic fenomene patologice de cauză necunoscută. 50. IDIOSINCRAZIE (cf. gr. Idiosynkrasia .„temperament particular") • Termen desem-nind în antichitate dominanţa in organism a din umorile fundamentale (sînge, fie-e cil jenă, fiere neagră şi spută) prin care explicate diferenţele temperamentale -’-OCRAT, GALENUS); în prezent este til zat destui de rar în sensul de reactivitate ano.mală a unor persoane faţă de anumite a' ^nte, parfumuri, medicamente, polen etc., f r d 1 dentificat cu alergia. Termenul este utili-z s cu sensul de aversiune marcată şi nejustifi- • ‘‘a faţă de o experienţă anterioară dezagreabilă, i ’n restată de o persoană în raport cu anu-obiecte, persoane sau condiţii din mediul îrconj urător. Această reacţie repulsivă carac-t-;-'zează persoanele „fragile11 psihoafectiv sau ld‘:-';e emoţional, întîlnindu-se şi în structurile dizarmonice ale personalităţii (în special psihas-ten" severe), nevroze (obsesivo-fobice, anxioase, hipocondriace), debutul discordant de tip p: judo-psihasteniform, psihoze toxice, para-nolc-halucinatorii şi de involuţie. 51. IDIOT SAVANT (cf. gr. i.dlotes „igno-rant“ ; fr. savant : cf. lat. sapere „a şti") 9 Debii mintal cu un fond deficitar global, dar care manifestă unele aptitudini excepţionale : capacitatea de a efectua rapid unele calcule, de a improviza „pe loc" mici compoziţii muzicale şi, mai frecvent, o excepţională capacitate de memorizare a cifrelor (date de naştere, numere de telefon etc.). 52. IDIOŢIE (cf. gr. Idiotela „ignoranţă") — sin. ÎNTÎRZ1ERE MINTALĂ GRAVĂ (DSM III); OLÎGOFRENIE GR. III (OMS) • Formă de deficienţă mintală (a cărei descriere clasică apirţine lui ESQUIROL), în care funcţiile psihice, chiar cele mai elementare, nu sînt evoluate, împiedicînd iniţierea unor activităţi instructiv-pedagogice. Frecvenţa idioţiei în populaţia generală este de 2 — 5 la 100 000(YAN-NET, VEIT, CONSTANTINIDIS, KEMP etc.) şi de 0,06% în rîndul populaţiei infantile (OMS, UNESCO). Etiologia este complexă:’ factori genetici şi dobîndiţi care intervin timpuriu, în perioada prenatală, fără însă^ putea preciza, de cele mai multe ori, măsura în care ei se intri că şi ponderea fiecăruia în determinare leziunilor cerebrale din copilăria precoce. Deficienţa psihică severă (Ql == 20—30 | VM = 0 — 2 ani) este asociată întotdeauna cu malformaţii multiple, mai ales cranio-faciale 30! 29 TE8> AN 2ood r./V O (microcefalie, oxicefalie, hipertelorism, menln-go-mieiocel etc.), tulburări neurologice motodl (hemiplegii, sindroame extrapiramidale, paralizii de nervi cranieni, epilepsie etc.), ale seni sibilităţii (prag algic crescut) şi senzorialităţll (cecitate, surditate etc.). Aceşti deficienţi nu reuşesc să-şi însuşească limbajul vorbiţi şl scris, comunicarea redueîndu-se la sunete nearticulate cu referire la trebuinţe esenţiala sau stări afective. în formele grave nu achiziţionează nici mersul şi nici controlul sfincterian. Activitatea este dezordonată, stereotipă (balans ritmic) : mulţi bolnavi se autolovesc sau comit acte agresive. Instinctele sînt exagerate (bulimie, masturbare) sau pervertite (copro-fagie). Efortul educaţional susţinut în cadrul unor unităţi tip cămin-spital poate conduce la dobîndirea controlului sfincterian şi a posibilităţii de a se autoalimenta. 53. IDIOŢIE AMAUROTICĂ AXONALĂ SPASTICĂ - sin. DEGENERESCENTĂ NE-UROAXONALĂ INFANTILĂ ; IDIOŢIE SPASTICĂ ^ SElTELBERGER(B> boală. 410/ldi Idioţie : mongoloidă, xerodermică ; Idioţii amaurotice 54. IDIOŢIE MONGOLOIDĂ - sin. ACTO-MIMIE: DISTROFIE PSEUDOMONGOLOIDĂ CU ARIERAŢIE MINTALĂ: DOWN'131 boală: IDIOŢIE FURFURACEE SEGUIN : MONGOLISM': SEGUIN(IÎ) boală; TRI- SOMIE 21 (La indicaţia OMS termenii : DISTROFIE PSEUDOMONGOLOIDĂ, IDIO-ŢIE MONGOLOIDĂ şi MONGOLISM se sin. recomandă a nu mai fi utilizati) —► LANG-DON-DOWN(B) boală. w O I I I . 55. IDIOŢIE XERODERMICĂ -» SANCTIS CACCH IONE( s) sindrom. 56. IDIOŢII AMAUROTICE • Grup de afecţiuni ereditare metabolice (deficit enzi-matic) ce determină stocarea în substanţa cenuşie centrală a uneia sau mai multor gan-gliozide, cu transmitere recesiv-autosomală şi care au o frecvenţă crescută în familiile cu grad ridicat de consanguinitate parentală. Anatomic, leziunile cerebrale difuze de tip degeneraţiv-atrofic determină o pseudomicro-cefalie prin retracţie cerebrală, urmată de o creştere a volumului cerebral prin tumefiere celulară (celule balonate cu granulaţii lipidice) şi proliferare glială. Forma infantilă (boala Tay-Sachs) debutează în primele luni de la naştere şi se caracterizează biochimic prin depunerea gangliozidului GM2, iar clinic prin apatie, dezinteres faţă de mediu şi părinţi, semne neurologice (tetraple-gie cu reflexe osteotendinoase vii, persistenţa unor reflexe arhaice, convulsii, rigiditate) şi oculare tranzitorii (amauroză, maculă roşie-albăstruie, atrofie papilară, retinită pigmentară). Examenele de laborator indică dispariţia activităţii fructozo-1 -P-aldolazei, cel mai caracteristic indicativ diagnostic. Moartea survine în 2—3 ani de la debut, de obicei datorită infecţiilor pulmonare. Forma „congenitală" Normann-Wood se evidenţiază în primele zile după naştere şi are aceeaşi simptomatologie clinică. O serie de idioţii amaurotice tardive, cu debut la 2 — 3 ani (forma infantilă tardivă — boala jansky-Bielschowsky), la 3 — 10 an' (forma juvenilă — boala Spielmeyer-Vogt sau Batten-Mayou), forma juvenilă tardivă Kufs, forma senilă (boala Van Bogaert-Borernanns), ca şi cele descrise de SEITELBERGER ş FAVARGER-WILDI, nu sînt forme cu debut la vîrste mai avansate ale aceleiaşi boli, ci eredopatii distincte. Forma infantilă tardivă (boala Jansky-Bielschowsky) se caracterizează prin demenţiere: progresivă, ataxie cerebeloasă şi amauroză : moartea survine la cîţiva ani de la debut. Forma juvenilă (boala Spielmeyer-Vogt sau boala Batten-Mayou) se diferenţiază de bea ia Tay-Sachs prin stocarea mai multor gangliozide (GM2, GM5). Din punct de vedere clinic, se caracterizează prin degradare intelectuală, tulburări neurologice (semne extrapiramidsle şi vesti bulo-cerebeloase, crize epileptice) şi-oculare (degenerări pigmentare maculare, aspectul de „sare şi piper" pe restul retinei, atrofie papilară); decesul se produce în jurul vîrstei de 20 de ani. Forma juvenilă tardivă (boala Kufs) se manifestă printr-o simptomatologie generală asemănătoare cu cea a bolii Spielmeyer-Vogt. Boala Seitelberger (idioţia amaurotică axo-nală spastică) este considerată o varietate „pigmentară" de idioţie amaurotică, cu stocare de lipofuxină. Boala Favarger-WiIdi se caracterizează pnn stocarea a două sau mai multe substanţe (gangliozide şi cere brozide). Testele biochimice speciale (testarea activităţii hexozaminidazei A în celulele lichidului amniotic recoltat prin amniocenteză în trimestrul al I l-l ea de sarcină) pot evidenţia modificări caracteristice idioţiei amaurotice în perioada prenatală. Diagnosticul pozitiv şi diferenţial al acestor afecţiuni nu poate fi stabilit decît prin examene histochimice. 57. IDOLATRIE (cf. gr. eidolon „imagine" : lotreio „adoraţie") • Formă primitivă de cult religios, caracterizată prin veneraţia şi ao:> raţia unor entităţi corporale, privite ca întruchipări privilegiate ale divinităţii. Obiectele de cult idolatru au fost extrem de divene : pietre sculptare (sau nulitolatria), animale (zoolatria), arbori (dendrolatria), fenomene* Idoneişm ; ld-Sedin(MCt ; iepure (s) ; Ierarhie Ier/411 naturale precum focul (pirolatria), etc. Mişcările iconoclaste condamnă ca idolatrie orice formă de cult religios care admite reproducerea figurativ-simboiică a divinităţii şi adorarea acesteia în ipostaze corporale, invocînd incompatibilitatea intre esenţa pur spirituală a creatorului divin şi materialitatea impură, "trecătoare, a falselor întruchipări. Forme patologice de idolatrie se întîlnesc 'in delirurile cronice cu caracter mistic, schizofrenii, melancolie delirantă. 58. IDONEISM (cf. iat. idoneus „apt, potrivit, capabil") • Termen introdus în filozofia ştimţei de epistemoiogul neoraţionalist F. GGW5ETH, desemnînd o modalitate de cunoaştere sau gîndire care rămîne mereu „deschisă la experienţă", supunîndu-se permanent controlului şi exigenţelor experienţei. Ido-neismul prezintă importanţă metodologică pentru orice ştiinţă cu aspiraţii prospective, avînd ca finalitate ameliorarea condiţiei umane, în această perspectivă, psihiatria reprezintă un caz tipic de ştiinţă „deschisă", capabilă de o interpretare suplă a realităţii hipercom--p.'exe care este omul, chiar dacă acesta este •surprins în ipostaza sa de alienat. Iconeitatea psihiatriei rezidă în faptul că t ne seama de condiţii şi răspunde unor ^ ^enţe, acceptă confruntările sau schimbul A d^i cu alte ştiinţe, rămîne „deschisă" revizuirilor (sistemul cunoştinţelor teoretice şi practice este perfectibil) şi acţionează per-nt în direcţia verificării sistemului ei ^ptual şi nosologic în conformitate cu itea clinică. 59. !D-SEDIN(MC) Brazilia • Produs terapeutic conţinînd două medicamente tipizate, cu acţiune diferită, care se complementează : • RESEPRINA(M) — neuroleptic, derivat de Rauwolfia ; • GABA — acid gamaaminobutiric, neuro-mediator. Are acţiune sedativă potenţată. 60. IEPURE(S) sindrom • Manifestare a tulburărilor extrapiramidale induse de administrarea de neuroleptice, constînd în mişcări f îimetrice ale buzelor, care sugerează a ie masticatorii ale iepurelui. R. YASSA ZAL (1985) arată o prevalenţă de 2% a acestui sindrom la bolnavii trataţi numai cu neuroleptice şi absenţa lui la cei la care se administrează concomitent anticolinergice. Tratamentul de elecţie pare să fie prociclidina, care ameliorează rapid simptomatologia amin-t- ti. orche „autoritate") • Principiu de clasificare, descriere, analiză, structurarea unei mulţimi de fenomene şi sisteme, care este folosit curent în psihologie şi psihiatrie, ca şi în alte domenii ştiinţifice. JACKSON este primul care, folosind descrierea ierarhică a funcţiilor sistemului nervos, arată că un element negativ este echivalent cu suprimarea funcţională a unu! centru nervos superior, iar apariţia unui element pozitiv se face prin eliberarea şi hiperfuncţia unor centri nervoşi inferiori. RIBOT va elabora, folosind acest principiu ierarhic, legea disoluţiei memoriei de la complex ia simplu. H. EY elaborează principiile organo-dinamismului pornind de la criteriul ierarhiei l el propune un model al disoluţiei psihice în patologie de la nivelul superficial către cel profund (structura nevrotică, paranoiacă, stări oneiroide, disestezice, maniacale şi melancolice, confuzo-onirice, schizofrenice şi demenţiale). J. FALRET (1899) este cel care introduce ierarhizarea ca principiu taxonomic, ian K. SCHNEIDER operează prima oară cu ierarhia criteriilor diagnostice (simptomele de rangul I şi rangul II în schizofrenie). Clasificările DSM III şi ICD 9 sînt organizate după un principiu ierarhic; acesta constă în funcţionarea unor citerii de excludere, care plasează cu atît mai sus o tulburare, cu cîl exclude mai muite alte tulburări subiacente. 412/fgi Igiena mintală : priniele instituţii specializate, istoric Astfel, un criteriu de excludere pentru diagnosticarea tulburării distimice este absenţa factorilor- psihotici aparţinînd unei tulburări situate mai sus ierarhic (episodul depresiv major). Funcţiile psihismului au putut fi analizate respectîndii-se un principiu ierarhic de la simplu la complex, de la funcţiile de relaţie la funcţiile de sinteză. în analiza psihopatologică s-â încercat, de asemenea, un model ierarhic (simptom-sindrom-boală), care însă nu este unanim acceptat în viziunile mai globale asupra noţiunii de boală. în psihanaliză, ierarhia funcţionează ca principiu tipologic (ld, Ego, Supraego etc.). MAS-LOW, de pe poziţii diferite, va ierarhiza trebuinţele sub forma piramidei care-i poartă numele. 62. IGIENĂ MINTALĂ (cf. gr.hyg'iaînein „a fi sănătos*4 ; lat mens „minte") • Ramură a igienei generale (OMS) şi sociale (POROT şi ROHLIN), avînd ca domeniu de preocupare elaborarea şi aplicarea unor măsuri de păstrare şi consolidare a sănătăţii omului, care să contribuie substanţial la procesul de adaptare a individului Ia mediu. Igiena mintală se concretizează într-o confluenţă interdisciplinar'ă cu psihologia, psihiatria, pedagogia, biologia, fiziologia, medicina generală, socială, legală, etnologia, antropologia, filozofia, sociologia, ecologia, economia politică etc., situîndu-se în coordonatele dimensiunilor psihoculturale ale comunităţilor umane şi adaptîndu-se specific acestora. Măsurile profilactice se adresează atît subiectului cît şi grupului socia!, atît subiectului normal Cît şi celui cu predispoziţii morbide sau celui bolnav. Evoluţia concepţiei de psihoigienă a urmat evoluţiei mentalităţilor şi ideilor ştiinţifice medicale ale societăţii, impunîndu-se numai atunci cînd prejudecăţile legate de incurabili-tatea, izotericu! şi periculozitatea bolnavilor psihic au putut fi combătute prin argumente cu un puternic fundament ştiinţific. O trecere în revistă a etapelor de dezvoltare şi cristalizare a concepţiei de igienă mintală a fost realizată de C. ENĂCHESCU („Igiena mintală şi recuperarea bolnavilor psihici", 1979). începuturile se situează în unele aprecieri şi recomandări hipocratice, reluate de GALEN în „Igiena pasiunilor moravurilor", şi în epoca clasicismului greco-roman, prin lucrările „De Ira", „De tranquilitate animi" ale lui SENECA sau „Despre mînie şi linişte sufletească" a lui PLUTARH. Măsuri de psihoigienă conţin şi perceptele morale ale lui EPICTET şi Marc AURELIU, care recomanda, pentru menţinerea echilibrului psihic, evitarea abuzurilor, cultivarea virtutilor. Epoca modernă, prin DESCARTES, LOCKE, HELVETIUS şi KANT, propagă idei de conduită morală,, evitarea pasiunilor care determină dezechilibrul vieţii psihice. în secolul al XlX-lea, odată cu semnarea, actului de naştere a psihiatriei, igiena mintală* începe să aibă o fundamentare ştiinţifică. Prima lege de igienă mintală este elaborată în 1838,. datorită unor eforturi deosebite depuse de ESQUIROL, legea prevăzînd examinarea medicală obligatorie la internare a bolnavilor psi hi ci în ospicii. MOREL sugerează măsuri de psiho-profilaxie prin fundamentarea unor teorii etiologice care incriminau în determinismul' bolilor psihice alcoolismul, surmenajul, condiţiile necorespunzătoare de viaţă, pauperi-tatea. Cel care a pus primul problema recuperării şi reintegrării sociale a bolnavului psihic a fost FALRET, iar primele lucrări de igienă mintală au apărut -în 1897, în Finlanda. Secolul al XX-lea debutează cu o dezvoltare importantă a psi hoigienei, promotori fiind C. W. BEERS, dar mai ales KRAEPELIN„ preocupat nu numai de studiul clinic al afecţiunilor mintale, ci şi de frecvenţa şi incidenţa acestora, de particularităţile determinate de condiţia transculturală, de mediul social şi" profesional. în Elveţia, pe lîngă studiile clinice şi organizarea reţelei antialcoolice, FOREL se remarcă şi prin elaborârea unui proiect de lege în care sînt prevăzute drepturile bolnavilor psihici. BLEULE.R este promotorul unuia din principiile fundamentale ale igienei mintale, constînd în urmărirea şi supravegherea bolnavilor psihici după externare, prin înfiinţarea unei reţele de asistenţă ambulatorie. Primele trei decenii ale secolului a! XX-lea sînt hotărîtoare pentru delimitarea igienei mintale ca ştiinţă medicală şi socială cu statut propriu. în această perioadă apar primele forme organizate de psihoprofilaxie : C. W. BEERS şi A. MAYER înfiinţează prima societate de psihoigienă (1909) ; se înfiinţează Comitetul American de Psihoigienă şi comitete similare în Canada şi Franţa; au loc întîlniri la nivel internaţional: ale membrilor acestor comitete : primele conferinţe de igienă mintală s-au ţinut la Paris între 1917 — 1928, iar primul Congres-de igienă mintaiă în 1930, în S.U.A. în toate ţările dezvoltate .apar reviste de igienă mintală şi instituţii de cercetări, se organizează reţele de asistenţă ambulatorie,-asistenţă socio-psi hiatrică (staţionare de zi şi de noapte, cămine de postcură, dispensare de psihiatrie, centre psihosociale, ateliere de ergoterapie, servicii profilate pentru tratament şi cură de dezintoxicare). în cadrul OMS ia naştere Secţia de Sănătate Mintală precum şi Federaţia Mondială pentru (gienă mintala : în România, programul de profilaxie OMS igi/413 Sănătate Mintală, ia care sînt afiliate peste 50^ de ţări. în România, asistenţa psihiatrică are o veche tradiţie, căpătînd o dezvoltare considerabilă prin ; înfiinţarea Centrului medico-psihiatric de la Socola, a Spitalului Central de boli mintale din Bucureşti, de către A. OBREGIA şi a Spitalului de Psihiatrie din Sibiu. Pe lîngă Spitalul Central din Bucureşti şi Socola din laşi, se dezvoltă o importantă reţea de ergoterapie. Preocupări deosebite pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale a bolnavilor psihici, oentru adaptarea şi reintegrarea lor socială, au avut şi C. I. PARHON, L. BALLIF. în ultimele trei decenii, igiena mintală capătă în România o dezvoltare amplă, pe multiple planuri : mărirea reţelei de instituţii spitaliceşti, asigurarea unor reţele corespunzătoare de asistenţă ambulatorie, formarea unui număr: important de cadre de specialitate. De o deosebită importanţă, prin eficienţa lor/ sînt Laboratoarele de Sănătate Mintală şi Centrele de Sănătate Mintală. Măsurile de igienă mintală se integrează în planul general al politicii sanitâre, vizînd dezvoltarea plenară a fiecărui individ, adaptarea lui cît mai armonioasă la de muncă, psihoprofilaxia perioadelor „critice* de vîrstă, adaptarea şcolară şi profesională etc. Astfel, igiena mintală abordează un domeniu de acţiune deosebit de larg, obiectivele sale interferîndu-se cu cele ale psihiatriei sociale, contribuind într-o măsură importantă la menţinerea stării de sănătate a populaţiei şi, prin aceasta, la progresul uman. încă din 1949 Comitetul de experţi OMS pentru sănătate mintală a stabilit că programul de profilaxie include : • psihoprofilaxia primară, care îşi concentrează eforturile în prevenirea apariţiei afecţiunilor mintale ; • psihoprofilaxia secundară, preocupată de măsurile prin care se tinde spre o scurtare a evoluţiei bolii, dar şi spre reducerea la un minimum posibil a consecinţelor bolii, atît asupra individului, cît şi asupra grupului' socio-familial căruia acesta îi aparţine J • psihoprofilaxia terţiară, care îşi propune recuperarea bolnavului psihic prin readaptare şi reinserţie socială. Bolnavul mintal constituie o problema me-dico-socială, astfel îneît măsurile psihoprofţ. Centrul de Sânâtate Mintala Titan - Bucureşti condiţiiie socio-profesionale. Preocupări de vîrf ale cercetării ştiinţifice sînt legate de afec-iunile psihice eredo-familiale, suicid, psihiatria grupului familial, aspectele psihosociale ş medico-psihiatrice ale diverselor locuri lactice nu se pot restrînge numai asupra sferei individuale, ci trebuie extinse asupra întregii comunităţi; După C. ENĂCHESCU, acţiunea psihoprofilactică parcurge două etape : 414/îgî Igienă mintală: omul sănătos, omul bolnav • prospectarea şi prognoza dinamicii morbidităţii psihiatrice în comunitatea umană, avînd un caracter morfologico-descri p-ttvo-analitic de tip epidemiologie ; • elaborarea unui program de activitate pe baza datelor stabilite de etapa anterioară. Masurile de igienă mintală se împart în două categorii distincte : psihoprofilactice, de evitare a îmbolnăvirii, şi măsuri care se aplică atunci cînd starea de sănătate este tulburată, avînd ro! de protecţie, de atenuare a consecinţelor bolii. Programul de igienă mintală, integrat planului general de conservare a sănătăţii publice, reprezintă o acţiune medico-psihosocială complexă al cărei scop este promovarea stării de sănătate mintală a individului şi comunităţii umane. Acest program include măsuri de ordin terapeutic (eficienţa actului terapeutic, dispen-sarizarea bolnavilor cronici, controale psihiatrice preventive, diagnosticarea precoce), elaborarea unor programe eficiente de măsuri medico-sociale în scopul scăderii morbidităţii bolilor psihice — prin ameliorarea condiţiilor de viaţă, măsuri de farmacovigilenţă, sondaje diminueze sau să înlăture acţiunea factorilon morbigenetîci. Igiena mintală îşi răsfrînge acţiunea şi asupra individului bolnav, acţionînd pe mai multe planuri : instituirea unor măsuri de psiho- profilaxie în cadrul spitalelor de psihiatrie (securizarea mediului, evitarea iatrogeniei, îmbunătăţirea secţiilor de asistenţă sanitară), în cadrul familiei, al grupurilor socio-profe-sionale în care sînt încadraţi bolnavii psihici. Astfel, în instituţiile speciale unde lucrează bolnavii psihici, măsurile de psihoprofilaxie impun un anumit program şi ritm de muncă, un anumit specific al activităţii lor, recompense morale şi materiale etc In raport cu criteriul nosologic, măsurile de psihoigienă au o aplicare diferită : în cazul nevrozelor, acestea vor viza evitarea situaţiilor stressante şi a conflictelor, repausul, odihna, scoaterea din mediul psihotraumatizant ; personalităţile dizarmonice vor necesita o dublă supraveghere, psihologică şi socială, dată fiind dificultatea acestor subiecţi de a se adapta mediilor familial, social şi profesional ; psihoticii remişi postprocesual ridică problema resocializăriî şi reintegrării lor, a redobîndirii unui statut social, profesional in vederea cunoaşterii şi combaterii factorilor moroigenetici, evaluarea şi controlarea riscului de îmbolnăviri, dar şi măsuri sociale de protecţie, prin care se urmăreşte crearea, în cadrul comunităţii umane, a unor condiţii care să şi familial. Măsurile de psihoigienă se impun a fi luate şi în cazul bătrîni 1 or suferinzi de afecţiuni psihice, mai ales atunci cînd gravitatea acestor afecţiuni reclamă internarea lor pe termen lung în cămine-spital, în care măsurile Igiena mintala colectivă a grupurilor sociale îgi/415 de igienă mintală trebuie coroborate cu ceîe clinico-medicale. La cealaltă extremă a vieţii, copilăria, igiena mintală acţionează prin măsurile psihoprofi-lactice amintite. O sarcină importantă care revine igienei mintale este aceea de a dezvolta cultura medicală a membrilor comunităţii, prin intermediul educaţiei sanitare ; acest sistem psihopedagogie trebuie să urmărească structurarea unui anumit comportament, în scopul menţinerii stării de sănătate mintală. Educaţia sanitară — aspect indisolubil legat de gradul de civilizaţie — se desfăşoară la nivelul diverselor comunităţi umane, folosind mijloacele de mass-media. Preocupările de perspectivă ale igienei mintale la noi în ţară sînt legate de multiple aspecte : evaluarea morbidităţii bolilor psihice în vederea stabilirii dezvoltării necesare a reţelei de psihiatrie şi asistenţă socială; dezvoltarea centrelor de ergoterapie, terapie ocupaţională şi socioterapie ; dezvoltarea centrelor de sănătate mintală; măsuri de combatere a tulburărilor de tip sociopatic ; dezvoltarea corespunzătoare a măsurilor de psihoigienă care se adresează pedopsihiatriei şi geronto-psihiatriei ; resocializarea bolnavilor psihici remişi. Majoritatea acestor acţiuni vor putea fi îndeplinite în cadrul centrelor de sănătate mintală. în cadrul acestor centre se desfă- şoară activitatea practică de psihoprofilaxie, studii epidemiologice ale morbidităţii, acţiunea de recuperare a bolnavilor psihici, dispensari-zarea bolnavilor cronici, precum şi o intensă muncă de educaţie sanitară referitoare la problemele de sănătate mintală (-* CENTRUL DE SĂNĂTATE MINTALĂ). Reţeaua de igienă mintală şi metodele de psi-hoprofitaxie folosite sînt particulare fiecărui stat, în funcţie de necesităţi medico-sociale specifice. în cadrul OMS există însă o „Divizie de igienă mintală", care realizează contactul dintre organizaţiile naţionale, facilitînd, prin intermediul publicaţiilor, congreselor şi conferinţelor internaţionale, schimbul de experienţă şi opinii. 63. IGIENĂ MINTALĂ COLECTIVĂ A GRUPURILOR SOCIALE • Strîns legată de Igiena mintală a individului, psihoigienă colectivă are un domeniu mult mai larg, ocupîndu-se de grupuri de indivizi cu structură şi dinamică diferită : familia, _grupuri şcolare, profesionale etc. Psihoigienă adaptării la mediul social se preocupă de sociopat, care este caracterizat prin faptul că provine dintr-un mediu social anormal constituit sau disociat, are o pregătire şcolară incompletă, o formaţie profesională mediocră, se adaptează greu sau de loc la me- diu! socio-profesional şi familial, are tendinţe toxicofilice, este imatur afectiv, cu prag scăzut de frustrare şi sensibilitate crescută fată de psihotraume, ceea ce conduce la decompen-sări cu aspect de agresivitate, regresiune, fixare, resemnare, tulburări de comportament, delincvenţă. Această preocupare este explicată prin faptul că inadaptarea socială este un preambul al bolii psihice, fiind necesare măsuri medico-sociale menite să o prevină. Numeroase studii întreprinse demonstrează, că există o strînsă corelaţie între prevalenţa bolii psihice şi nivelul social, economic şi cultural al comunităţii respective. Alt aspect important este cel al relaţiei dintre sănătatea mintală şi procesul de industrializare, care implică urbanizare intensivă, migrarea populaţiei de la sat la oraş, schimbări ale profilului profesional, o nouă diviziune a muncii, tehnicitate crescută care cere o pregătire deosebită, supraspecializare etc. La toate aceste modificări ale mediului socio-profesional, individul trebuie să se adapteze, efortul adaptării putînd duce în unele cazuri la suprasolicitare, apoi la inadaptare, deschizînd porţile bolii psihice. O ramură a igienei mintale colective este psihoigienă muncii, care se ocupă de influenţa pe care munca fizică sau intelectuală o are asupra -sănătăţii mintale. în stabilirea acestei-relaţii, se au în vedere următorii parametri': obiectul muncii, ritmul muncii, timpul de muncă, rezultatul muncii, mediul profesional, relaţia om/muncă. Factorii profesionali cu semnificaţie mor bigenetică sînt : vechimea în muncă, monotonia sau activitatea stereotipă* noxele profesionale, discordanţa dintre nivelul pregătirii profesionale şi natura profesiei practicate, stressul legat de locul de muncă, con-fictele profesionale repetate sau prelungite, încadrarea profesională necorespunzătoare etc. Măsurile de psihoigienă a muncii se bazează pe cunoaşterea şi respectarea legilor de fiziologie generală, în scopul adecvării condiţiilor de muncă la necesităţile şi posibilităţile psihosomatice ale muncitorului, creînd premisa adaptării acestuia la muncă. Prin restructurările profunde induse, introducerea automatizării a devenit preocupare esenţială a specialiştilor în psihoigienă muncii, depăşind limitele naţionale şi devenind unuf din punctele esenţiale ale preocupărilor OMS. Automatizarea are atît efecte pozitive, pentru promovarea cărora este necesară o largă informare prin mass-media, instruire generală şi profesională, selecţia influenţei de interese şi aptitudini, cît şi efecte mor bigene-tice, datorită stereotipiilor de activitate, care duc la depersonalizarea specialistului, prin pierderea contactului direct cu obiectul şt 416/lgi Igiena mintala colectivă a grupurilor şociale rezultatul muncii, prin efortul susţinut de ■atenţie şi memorie care, efectuat inadecvat, poate conduce la suprasolicitare, prin reducerea contactelor sociale în timpul procesului de producţie şi scurtarea perioadelor de ■repaus, în funcţie de ritmul de lucru al maşinii. de risc deosebit de important pentru munca intelectuală îl reprezintă suprasolicitarea profesională, care conduce la oboseala; pentru combaterea acestei oboseli, individul recurg® adeseori la droguri, excitante, care determină, prin epuizarea resurselor intelectuale, altera- > T m #*> Foto : Manfred MOLLER Igiena muncii intelectuale implică şi ea, în scopul menţinerii sănătăţii mintale şi al obţinerii unui randament maxim, respectarea anumitor, reguli : învăţarea, însuşirea temeinică a cunoştinţelor practice şi teoretice de bază, cu o continuă reactualizare şi îmbogăţire a acestora, înţelegerea materialului studiat, o continuă verificare a materialelor învăţate şi înţelese, stabilirea unor instrumente de muncă adecvate scopului propus (lecturi, scheme, proiecte, experimente etc.), desfăşurarea regulată, ordonată, după un anumit orar şi cu un anumit ritm al muncii, în funcţie de posibilităţile Individului, cu intercalarea unor. perioade de destindere şi recreere. Factorii de risc pentru sănătatea mintală sînt responsabili de inadaptarea individului, care poate fi rezultatul neconcordanţei dintre posibilităţile intelectuale şi scopul propus, de dezinteresul pentru activitatea pe care individul o depune, de deficitul de integrare în mediul profesional, de lipsa de antrenament şi pasiune pentru munca prestată. Un factor, rea echilibrului psihic. Recurgerea la psiho-stimulente, la tutun, conduce ia un somn de calitate proastă, fără capacitate reconfortantă şi recuperatorie, la angrenarea, adesea fără succes, într-o luptă contra timpului, într-un ritm de viaţă şi muncă alert şi adesea nesincronizat cu ritmul individului, al grupului, determinînd modificări importante ale stării de sănătate psihică. Este de menţionat că incidenţa simptomatologiei nevrotice a crescut vertiginos în ultimii ani, mai ales în rîndul femeilor care au de îndeplinit sarcini profesionale, familiale şi sociale. O problemă deosebit de spinoasă o constituie integrarea bolnavilor psihici în anumite colective de muncă. Această integrare trebuie făcută conform posibilităţilor şi aptitudinilor subiecţilor, ţinînd de manifestările clinice ale bolii respective. Nu de puţine ori, bolnavii psihici sînt cei care creează stările tensionale şi de îritabiIitate aie unui întreg colectiv. Psihoigienă vîr'stelor şi a etapelor de criză biologică are ca principiu de bază situarea indl- 1 Igiena mintala : familiala, individuala lgi/,417 vidului în cadrul momentelor existenţei sale, privite retrospectiv sau anticipativ, în raport cu crizele psihobiologice. Crizele psihobio-logice sînt stări care marchează trecerea de la o etapă de viaţă la alta, prin modificări calitative şi cantitative atit pe pjan somatic, cit şi pe pian psihic ; criza pubertăţii, criza din perioada adolescenţei, menopauza şi, respectiv, andropauza, la care s-ar putea adăuga perioada de sarcină şi lăuzie- în timpul acestor „crize“, modul in care anturajul reacţionează faţă de individ are o importanţă covîrşitoare pentru starea de echilibru psihic —* PUBERTATE, ADOLESCENŢĂ, MENOPAUZĂ, ANDRO-PAUZĂ, SARCINĂ, POSTPARTUM. Această dimensiune a igienei mintale este necesară pentru că orice comunitate (cu excepţia celor şcolare) este eterogenă, fiind alcătuită din indivizi aparţinînd unor generaţii diferite, prezentînd deci un polimorfism psihologic. Generaţii diferite coexistă în acelaşi spaţiu social, sînt supuse aceloraşi norme de conduită impuse de instituţionalizarea socială, implicînd elemente de apropiere şi colaborare între generaţii. Stările de conflictualitate între generaţii izvorăsc mai puţin datorită unor factori exteriori grupului, mal frecvent ele fiind rezultatul unei lipse de coerenţă, de scopuri şi de mentalităţi la nivelul comunităţii. M. IGIENĂ MINTALĂ A FAMILIEI • între atribuţiile care revin igienei mintale este şi acţiunea de psihoprofilaxie â familiei sau, mai corect spus, a mediului familial, a cărei importanţă în menţinerea stării de sănătate este ..covîrşitoare. Familia constituie primui mediu de dezvoltare şi de adaptare a individului şi, totodată, mediul educaţional în care copilul este pregătit pentru a se integra în celelalte comunităţi umane. Grija pentru sănătatea acestui mediu începe să se manifeste chiar Înaintea, naşterii copiilor, prin studierea terenului ereditar, a tarelor familiale cu posibilitate •de transmitere, prin controlarea natalităţii, ■combaterea sterilităţii, toate acestea fiind atribuţii a ceea ce în igiena familiei poartă numele de sfat genetic. Pentru ca familia, instituită iniţial ca un cuplu marital, să poată •constitui mediul propice de apariţie şi creştere a copilului, sînt necesare măsuri de păstrare a sănătăţii mintale a celor doi parteneri, prin sfatul marital cuprinzînd atît analiza psihologică (şi psihiatrică, dacă este cazul) a partenerilor, cît şi acţiuni de educaţie, supraveghere, ■consultaţii, prin care să se cimenteze legăturile afective pozitive între membrii cuplului, să fie evitate traumele psihoafective. Rolul igienei mintale este ca, prin măsurile psihopedagogie^ aplicate, să introducă în mediul familial metode educaţionale în vederea stabilirii acelor rapor- turi (părinţi/fraţi/surori, fraţi/fraţi) care să permită dezvoltarea armonioasă şi adaptarea suplă a copilului la mediul şcolar, profesional, social. Măsurile psihopedagogice îşi propun combaterea deviaţiilor comportamentale, formarea unor. conduite adecvate psihosocial, păstrarea şi întărirea stării de sănătate mintală pentru toţi membrii familiei. Apariţia unui bolnav psihic în cadrul familiei ridică o serie de probleme 1 uneori boala psihică poate fi o expresie a destructurărîi familiei, a dezorganizării, a vicierii mediului familial, ceea ce implică adoptarea nu numai a unor măsuri medico-psihiatrice, d şi a unor măsuri cu caracter social, pentru posibHa ameliorare a acestui mediu sau pentru scoaterea bolnavului din mediul viciat. Un alt aspect legat de relaţia bolnav psihic-famîlie este cel al reintegrării familiale a bolnavului aflat în perioada de remisie, al restabilirii statutului * acestuia în cadrul mediului familial. De%nulte ori' însă, deşi intenţiile membrilor familiei sînt bune, procedeele adoptate sînt greşite. Rolul igienei mintale a familiei este de a interveni, în colaborare cu psihiatria, prin metode de psihoterapie familială şi de grup, măsuri de protecţie şi stimulare intrafamillală, sfaturi prin care atitudinea familiei să fie modelată în direcţia înţelegerii şi a securizării pentru bolnav. Mediul familial este, pentru bolnavul psihic remis (ca şî pentru copil), primul mediu în care se inserează, de calitatea acestei inserţii depinzînd în mare măsură calitatea şi posibilitatea viitoarei reinserţiî sociale. 65. IGIENĂ MINTALĂ INDIVIDUALĂ • Ramură a igienei mintale care se preocupă de aspectele esenţiale ale proceselor psihice, de adaptabilitatea comportamentală, de dinamismul general al persoanei, elaborînd măsuri menite să asigure o adaptare armonioasă a individului- la condiţiile mediului ecologic, familial, social, profesional, acţionînd ca o „psihiatrie preventivă" (C. ENĂCHESCU), prin acţiuni cu scop profilactic. ""Sarcinile igienei mintale individuale sînf dezvoltarea ortopsihică a personalităţii şl acţiunea psihoprofilactică. Prima sarcină est» condiţionată de starea de sănătate fizică (echilibrul creat fiind psiho-fizic) şi necesită măsuri pentru îndeplinirea cărora igiena mintală colaborează cu medicina socială, cu pedagogia, cu medicina în generai, urmărind formarea unon personalităţi echilibrate prin evitarea carenţelor educaţionale şi afective, constituirea unui mediu familial protector şi securizant. Acţiunile psiho-profilactice sînt sistematizate de C. ENĂ-CHESCU în următoarele categorii l 27 - Enciclopedia de psihiatrie - cd. 140 418/igi Igiena mintala individuala ţ Psihoprofilaxia orientată asupra factorilor care condiţionează activitatea psihică, studiază şi elaborează măsuri de îndepărtare a factorilor morbigenetici Foto : Fred Burrell ce influenţează negativ desfăşurarea activităţii, determinînd situaţii de ina-daptare individuală cu repercusiuni asupra stării sănătăţii mintale. Unul dintre aceşti factori este suprasolicitarea cu cauze externe şi interne (discrepanţa dintre scopurile subiectului şi posibilităţile sale reale), suprasolicitare care, devenind prelungită şi fără o etapă prealabilă de antrenament, conduce la diminuarea performanţelor, la apariţia surmenajului, a stării de oboseală şi epuizare, Ia instalarea stărilor nevrotice, în cazul surmenajului, conflictul Eu-me-diu se concretizează într-o primă formă de inadaptare de tip social ; în cazul oboselii, se adaugă şi dimensiunea biologică, iar în cazul epuizării, una psihologică, pentru ca în nevroză, aspectul psihopatologic cu caracter de psiho-traumă să fie net. Măsurile psihoprofi- lactice ce se pot lua se referă la : evitarea suprasolicitării psiho-fizice, concordanţa între ritmurile de activitate şi cele psihobiologice, adaptarea eforturilor la capacităţile individului, diversificarea activităţilor profesionale, intercalarea unor perioade scurte de relaxare în cursul activităţii, selecţia şî orientarea profesională, antrenamentul. Cînd consecinţele suprasolicitării s-au produs deja, măsurile curative se axează p* scurtarea perioadei de activitate, modificarea ritmului activităţii, schimbării tipului de activitate sau micşor BETABLOCANTE. 68. IKTORlV!L(M) Suedia — DC! Gonazepcrn © Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 5-(0-clorfeni!)-1,3-dihidro-7-nitro-2H-1,4-benzodiazepin-2-onă, cu acţiune anxioîitică, anticonvulsivantă şi sedativă. Indicat în sevraj, toxicomanie, epiiepsie petit mal, nevroze anxioase şi cenestopate. Are efecte secundare minime şi o bună toleranţă. 69. ILEA Vasile (1923 —1967)^ • Psihiatru român. Face studii medicale la Cluj, devenind 420/1le lleitate ; Iluminism ; Iluzie încă de pe băncile facultăţii, preparator la catedra de neuropsihiatrie. In 1947 îşi susţine teza de doctorat, cu subiectul „Heredoataxia spinocerebeloasă". între 1949—1952, este asistent la catedra de neurologie din Cluj, Iar din 1954 devine medic şef al secţiei de neuropsihiatrie infantilă din acest oraş. Desfăşoară o intensă activitate în acest domeniu, publi-cînd o serie de lucrări asupra epilepsiei ia copil. Este preocupat de studiul hidro-cefaliilor şi al sindroamelor pseudotumo-rale, iar mai tîrziu, de nevrozele infantile. Din 1960, îşi dedică activitatea înfiinţării primului spital de neuropsihiatrie din ţară — Pâclişa —, unitate pe care o va realiza după o concepţie proprie. Rămîne un pionier a! neuropsihiatriei infantile româneşti. 70. ILEITATE (cf. lat. !//e) • Dimensiune ontică a organizării persoanei, al cărei poi sistemic îl reprezintă ; „este necesară pentru ca fenomenul noeticl să capete sensul obiectivitătii şi pentru "a înlătura nesiguranţă" (PAMFiL, OGODESCU, 1976). După autorii citaţi, ileitatea s-ar constitui ca dimensiune temporală a conştiinţei, prin care persoana se împlineşte, se angajează axiologic în lume, fiind în acest sens „rădăcina generoasă a fiinţei umane", care îi oferă deschiderea spre imaginar. Ileitatea funcţionează ca o modalitate normativă între valoarea logică de adevăr şi cea axiologică. în patologia psihică această sinteză, logic-axiologică, nu se mai realizează, ileitatea pierzîndu-şi proprietatea ontică. 71.1-LIBERTY*M) ’s.U.A. - DCI Clordic-zepoxld • Tranchilizant, derivat benzodiaze-pinic de tip 7-clor-2-metilamino-5-fenil-3H-1,4- benzodiazepin-4-oxid, cu acţiune anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. Nu are efect hipnotic, fiind unul dintre cele mai răs-pîndite tranchilizante de zi. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NAPO-TON< M). 72. ILUMINISM (cf. fr. illumlnisme; it. IJJuminismo) • Curent de gîndire raţionalist animat de credinţa în supremaţia conştiinţei în dezvoltarea societăţii ; iluminiştii au conceput un vast program, de schimbare a moravu- rilor, de emancipare a omului şi de înlăturare a racilelor sociale prin răspîndirea culturii, a cunoştinţelor ştiinţifice. Făcîndu-şi o cauzi esenţială din lupta împotriva superstiţiei, a obscurantismului clerical şi a ignoranţei, iluminismul a susţinut dezvoltarea învăţămîntu-lui, a presei şi a culturilor naţionale. Pregătind^ ideologic revoluţiile burgheze, iluminiştii au militat pentru o organizare socială raţionali conformă „naturii" umane, concepută abstract ca esenţă eternă, imanentă individului izolat, în disputa cu feudalismul aristocratic, bazat pe privilegii încremenite, teza naturii umane eterne a jucat un roi progresiv, argumentind* egalitatea înnăscută a tuturor oamenilor şi* atribuind legitimitate ierarhizării lor numai în funcţie de merit. De aici, reprezentanţii iluminismului au dedus necesitatea instaurării drepturilor şi libertăţilor burgheze. • Sub aspect filozofic, iluminismul nu a fost unitar, grupînd gînditori de orientare atît materialistă, cît şi idealistă, atît deişti, cît ş! atei ; din punct de vedere politic, unii iluminişti s-au situat pe poziţii moderate, reformiste,, în vreme ce alţii au optat pentru o orientare radicală, democrat-revof uţionară. Reprezentanţii cei mai de seamă ai iluminismului au fost : în Franţa - VOLTAIRE, MON'TESQUIEU, ROUSSEAU şî pleiada materialiştilor 4in secolul al XVJll-iea (LA METTRIE, D'HOLBACH, HELVETIUS, DIDEROT); în Germania -LESSING, HERDER, SCHILLER, GOETHE, Principalii promotori ai iluminismului românesc au fost reprezentanţii Şcolii Ardelene (Samuil MICU, Petru MAIOR, Gheorghe ŞINCAl, ion BUDAl-DELEANU, Gheorghe LAZĂR ş.a.); opera lor a fost continuata de G. BARIŢIU, S. BĂRNUŢIU, A. T. LAURIAN, T. CIPARIU ş.a. Idei iluministe au susţinut în Ţara Românească ion Eltade RĂDULESCU, E. POTECA, P. POENARU ş.a., iar m Moldova — Gheorghe ASACHI, Damasc h ir* BOJINCA, L CIHAC ş.a. • în domeniul psihiatriei, bilanţul teoretic şi practicaurativ ai iluminismului este de asemenea pozitiv. Spiritele iluministe au căutat să elucideze cauzele comportamentelor alienate (de tipul autoflagelărilor, delirurilor mistice, scenelor colective de isterie), restituind semnificaţii profane reprezentărilor religioase, deci desacralizîndu-le. Totodată, e» au încercat schimbarea opticii referitoare la statutul c bolnavului psihic prin reformarea spitalelor (doar bolnavii incurabili erau internaţi în azilele de la Bicâtre şi SaipStriere) şi au deschis calea terapiei specifice, atît biologice cît şi de alte tipuri. 73. ILUZIE (cf. lat. lllusio „înşelare, nălucire") © Tulburare de percepţie mai mult sau Iluzie : semnificaţie patologica ; Imaginar mai puţin pasageră, caracterizată prin obiect ua-îitate (generată întotdeauna de stimuli reali Şi specifici) şi prin reflectarea deformată sau denaturată a calităţilor senzoriale aie stimulului perceput (subiectul modifică calităţile Eshker reale ale obiectului perceput sau îi conferă alte calităţi, pe care acesta nu le are). Iluzia se distinge atît de halucinaţie, care este o percepţie fără obiect, cît şi de interpretarea delirantă, care are la bază mecanisme intelectuale şi la care nu calităţile senzoriale ale excitantului sînt distorsionate, ci sensurile percepţiei. Iluziile nu au semnificaţie strict patologică, reprezentînd, de cele mai multe ori, fenomene normale, fiziologice, aşa cum o demonstrează atît posibilitatea producerii lor experimentale (prin modificarea, de exemplu, a condiţiilor de stimulare perceptivă: stimulare supra- sau sublim'mară etc.), cit şi dispariţia lor in mod natural, prin intervenţia critică şi corectivă a subiectului. Desenatorii de modele, decoratorii de interioare sau specia- liştii în camuflaje se bazează adesea pe crearea de iluzii optice, după cum, în psihologia clinică, capacitatea de protecţie şi de iluzionare este utilizată în testele proiective. J. PIAGET distingea iluziile primare, datorate „efectelor de cîmp“ (sau „centrărilor proiective" care deformează prin supraestimarea elementelor centrale şi subestimarea elementelor ce formează fondul perceptiv — iluzi* optico-geometrice), de iluziile secundare, datorate activităţilor perceptive de detectare, discriminare şi punere în relaţie a elementelor percepute (decentrare). După modalităţile senzoriale de producere, iluziile se pot clasifica în : exteroceptive, interoceptive (viscerale) şi proprioceptive (de modificare a schemei corporale). Iluziile normale, fiziologice includ toate efectele deformante datorate intervenţiei unice sau combinate a unor factori obiectivi (care ţin de ambianţa perceptivă sau de particularităţile stimulului perceptiv) şi/sau subiectivi (care ţin de starea psihofiziologică a subiectului în ceea ce priveşte atenţia, claritatea conştiinţei, starea emoţională, gradul de oboseaiă etc, şi de regimul de iucru al analizatorilor) ; aceste iluzii pot fi ulterior explicate, criticate şi corectate de individ. Despre iluzii patologice se poate vorbi, în schimb, atunci cînd subiectul nu recunoaşte eroarea de percepţie, în ciuda confruntărilor cu realul, menţinîndu-şi credinţa în existenţa obiectivă a acestor efecte deformante. în categoria iluziilor patologice, pot fi considerate : iluziile clasificate după analizorî (vizuale, auditive, gustative, kineste-zice, olfactive etc.), pareidoiiile, falsele recunoaşteri şi falsele nerecunoaşteri, ultimele două forme drcumscriind sfera dîsmneziilor calitative, a paramneziilor (iluzii mnestice). Iluziile patologice survin cu precădere în beli infecţioase, sindroame confuzo-onirice (în special toxice : intoxicaţii cu cocaină, mescalină, alcoolism), epilepsie temporală (unde sînt asociate adesea cu halucinaţii), psihoze schizofrenice (în perioada de debut), diferite nevroze. De asemenea, pot fi întîlnite la personalităţi psihastenice şî isterice, mai ales sub forma iluziilor optice de toate varietăţile, precum şî în afecţiuni ale analizatorilor (cînd sînt legate de ariile corticaie sau segmentele periferice). 74. ILUZIA SOSilLOR ^ CAPGRAS-SE-RIEUX(S> sindrom. 75. IMAGINAR (cf. lat. imaginarius „aparent, fictiv") # Domeniu al imaginaţiei ; „cevaH care există numai în imaginaţie, fiind numai închipuire, născocire. „Imaginarul este sfera care apare în mod spontan în reflexia gîndirii asupra ei însăşi : obiectele sale sînt fantasme 422/lma Imaginaţie ; Imaginaţie (D> ; Imagine directe sau indirecte ale Dorinţei" (H. EY). Imaginarul depăşeşte uneori nu numai probabilul, ci şi posibilul, „neoformînd" un univers recreat şi paralel cu cel subordonat regulilor precise ale coordonatelor spaţio-temporale şi legităţilor fizice. Visul deschide calea spre imaginar, ieşind de sub imperiul necesităţii şi finitudinii ; „în vis trăim într-un univers de imagini care înlocuieşte integral realitatea obiectivă nemijlocită, lumea înconjurătoare" (M. LĂZĂRESCU, 1982). Imaginarul este opus realului şi prin mişcarea sa liberă, fără graniţe, dar şi fără repere, ceea ce il face să devină un univers nesigur, în care retragerea înseamnă şi o neliniştită alunecare a conştientului spre inconştient. Este de reţinut faptul că imaginarul este o situaţie nonverbală sau, mai bine spus, scoasă de sub organizarea polisemantică a verbalului ca obiectivare conştientă a realităţii. Domeniul halucinaţiilor este în mare măsură secant cu imaginarul, în care erupe forţa scăpată de sub control a inconştientului. 76. IMAGINAŢIE (cf. lat. Imagine tio „închipuire, fantezie") © Proces psihic de creare a unor imagini noi pe baza prelucrării reprezentărilor şi a experienţei cognitive anterior formate. Formele imaginaţiei au grade diverse de complexitate (în funcţie de structura ior operaţională, de nivelul de intenţionalitate, de gradul de dirijare voluntară etc.) şi raporturi specifice cu realitatea obiectivă (reproducerea imaginativă sau elaborarea de imagini originale). Ca- forme de imaginaţie pot fi menţionate : visele din timpul somnului ; asociaţiile imaginative spontane ; reveria (visarea) ; imaginaţia reproductivă, creatoare. Tulburările de imaginaţie pot fi întîlnite în forme şi grade diferite de intensitate şî complexitate, pe întregul traseu normalitate-patologie. După E. PAMFIL şi D. OGODESCU, însuşirea de noutate în patologia mintală semnifică o pseudo- sau paranoutate, o noutate ce se naşte moartă şi pe care nu se mai pot organiza forme de viaţă psihologică sau mintală. 77. IMAGINAŢIEI delir - sin. MITOMANIE DELIRANTĂ * Deliruri descries de DUPRE şi LOG RE (1914), avînd drept notă distinctivă mecanismul imaginativ de producere. Autorii arată că, alături de delirul de interpretare (SERIEUX şi CAPGRAS) şi cei halucinator, există o grupă de deliruri în geneza cărora imaginaţia joacă rolul dominant, subiectul „trans-portînd în lumea exterioară creaţiile sale subiective şi conferindu-Ie acestora caracter de obiectivitate". După opinia autorilor, delirul de imaginaţie explică realitatea, dar nu o interpretează. Temele acestui delir sînt în cele mai multe cazuri expansive, combinîndu-se frec- vent într-un roman cu teme fantastice, „a căror bogăţie şi enormitate traduc absenţa judecăţii, excitaţia psihică şi fertilitatea imaginativă. • • cu cît Subiectul este interogat, cu atît romanul se îmbogăţeşte" (CHEVALIER şi GINESTEŢ). Sacher După H, EY, principalele caracteristici ale acestor delirurr sînt gîndirea patologică, megalomania, predominanţa fabulaţiei şi integritatea paradoxală a unităţii sintezei psihice. Delirurile de imaginaţie se suprapun peste parafrenia confabulatorie şi parafrenia fantastică descrise de şcoala germană de psihiatrie. Separarea acestor deliruri de mitomanie a fost întotdeauna dificilă ; unui din criteriile care ar putea să le diferenţieze ar fi acela că mitomania compensează deficitul structura? de maturizare a personalităţii isterice, iar convingerea în realitatea relatărilor este in strînsă dependenţă cu modul în care acestea influenţează anturajul. 78. IMAGINE (cf. lat. "imago „imagine") m Termenul are, în generai, sensul de repro- Imagine : concept, sensuri, psihopatologie lma/4i23 ducere mintală sau concretă a unui obiect perceput vizual ; imaginea poate fi identică obiectului sau poate conţine elemente noi (diverse combinări ale calităţilor obiectului) ; cu alte cuvinte, prin imagine se inţeiege reprezentarea mintală a unei percepţii vizuale. Termenul cunoaşte însă, în funcţie de numărul foarte mare de autori care l-au folosit şi ii folosesc, semnificaţii, interpretări şi nuanţări diversificate. După LA LANDE» imaginea este „orice prezentare sensibilă’4. KANT consideră imaginile secundare drept o cale de legătură între sensibilitate şi înţelegere. După P. POPESCU NEVEANU, există două tipuri de imagini : imagini primare perceptuaîe şi imagini secundare (care apar în absenţa stimu-lilor corespunzători şi alcătuiesc conţinutul reprezentărilor). După unii autori (P. MYERSON, T. FEC.HNER), principalele sensuri cu care este investit conceptul de imagine ar fi : • model ilustrativ, exemplu concret ; • metaforă artistică; • fenomen de persistenţă senzorială (imagini mnezice) ; • proiecţie a construcţiilor intelectuale în intuitiv ; • fenomen intermediar intre percepţie şi reprezentare (imagini eidetice) ; • forma tuturor proceselor senzoriale (formă. mintală) ; • imagine secundară, ca simbol figurativ intuitiv, desemnînd un real specific. Imaginea poate face parte din mai multe procese : memorie, gîndire, imaginaţie. în cazul memoriei, imaginea este esenţial reproduc-tivă. în procesul gîndirii, imaginea se subordonează operaţiilor logice. Imaginaţia creează reprezentări diferite, pe care le combină fără a ţine seama în mod necesar de norme şi reguli. JUNG vorbeşte de „imagini eterne", care şi-ar avea originea în inconştient şi ar fi modelări ale experienţei umane suprapersonale (imagini mitice, imagini arhetipale) ; în acest sens, „imaginile eterne*' sînt transmisibile, iar puterea lor este cu atît mai mare, cu cît s-au distanţat mai mult de experienţa individuală (de exemplu, imaginile creştine, reprezentările orientale budiste, care sînt simboluri ale unor „obiecte de trebuinţă*’, trimit la concepţiile despre divinitate, fiind ele însele, imagini ale divinităţii sau putînd fi imagini şi reprezentări ale lumii, trimiţînd !a diferite concepţii despre apariţia şi structu-' rărea lumii). Tot JUNG vorbeşte despre imaginea psihică preformată, referindu-se la viaţa psihică a copiilor şi la manifestările ei in perioada micii copilării (1—4 ani), cînd nu există o continuitate a conştiinţei, ci o „discontinui- tate insulari" ; în această perioadă, copilul s-ar raporta U real printr-o „apercepţie... plină de fantasme", care sînt mai puternice decît impresiile sensibile, astfel încît ele modelează respectivele impresu într-o imagine psihică preformată. Imaginile tip „mandata" sînt reprezentări simbolice foarte vechi, cu semnificaţie culturală (centrul lor conţine un personaj cu înaltă valoare spirit ual-rel igioasă) sau individuala (centrul lor fiind un centru psihic al personalităţii, care nu reprezintă insă Eul) —► MANDALA. Rezultă astfel că sensurile conceptului de imagine pot fi grupate in două mari categorii de referinţă : • imaginea considerată din punct de vedere psihofiziologic, legată de şi implicată în procesele senzoriale şi de cunoaştere (calităţile imaginii păstrează o relaţie directă şi intuitivă cu obiectul pe care îl reprezintă) ; • imaginea considerată din punct de vedere psihologic, ca imagine mintală cu semnificaţie simbolică şi metafizică, în relaţia cu inconştientul (imaginea-viziune, imaginea şi reprezentarea mitică etc.). Imaginea artistică se plasează la interferenţa dintre aceste două categorii : obiectele reale sînt subiectiv reflectate după însuşirile lor, dar ele sînt nu numai reflectate, ci şi receptate şi resintetizate ; în perspectiva creaţiei, ele sînt reconstruite, convertite şi codificate, imaginea fiind un element care centrează actul creaţiei. în creaţia artistică, imaginea capătă semnificaţie, ea nu mai imită obiectele reale în aspectul lor concret, ci devine o configuraţie caracterizată prin complexul formă-semnifi-caţîe. Semnificaţia este strîns legată de simbol. Ch. BAUDOUIN considera simbolul ca un „complex în acţiune..., un complex care caută să-şi asimileze elementele noi" ; simbolul este un semn, o reprezentare concretă, convenţională a unei semnificaţii particulare cu mai multe sensuri elementare? în elaborarea mintală a simbolului (şi a imaginii-simbol) intervin mecanisme de aglutinare, condensare, deplasare (procesul fiind analog cu formarea imaginii din vis). JUNG consideră că există o legătură strînsă între complexele ideo-afective (conţinuturile inconştientului individual), arhetipuri (conţinuturile inconştientului colectiv) şi simboluri ; orice formă simbolică îşi are originea, după JUNG, în imaginea arhetipală. Cercul, pătratul, crucea sînt imagini simbolice stilizate (JUNG). Aceste imagini simbolice reprezintă proiecţia unor imagini mintale. La bolnavul psihic, imaginarul este impregnat de fantastic şi de absurd, ambele categorii (fantasticul şi absurdul) aparţinînd unei lumi 424/Ima imago ; imagoiogie ; imagotan ; Imanent ireale, dominate de motivaţii profund subiective (imagini halucinatorii, imagini delirante, imajgini-reprezentări deformate ale schemei corporale) sau de motivaţii supuse unui proces de regresie, în cadrul căruia relaţia cu lumea concretă şi prezentă, cu obiectele şi imaginile acesteia este esenţial modificată. Formarea imaginii mintale (şi proiecţia ca imagine plastică) apare în arta psihopatologică (—► ARTĂ şi PSIHIATRIE). Ea se supune unor deformări fantasmatice, unor dedublări (şi multiplicări) ale Eului şi ale Sinelui, unor imperative delirant-halucinatorii. 79. IMAGINE CORPORALĂ -> SCHEMĂ CORPORALĂ. 80. IMAGINE DEDUBLATĂ — AUTOSCO-PIE. 81. IMAGO (cf. lat. imago „chip, reprezentare" — sens primar) • Prototipul inconştient al unui personaj care influenţează modul unui subiect de aprehensiune a altuia. Noţiunea a fost introdusă de JUNG în legătură cu mediul familial şi cu primele relaţii interpersonale reale şi fantasmatice. JUNG vorbeşte despre imago referi ndu-se la personajul matern, patern, fratern. Noţiunea de imago nu este identică cu reflectarea realului (imago-ul patern poate fi-puternic chiar dacă tatăl real este slab), ci se defineşte ca o „reprezentare inconştientă", nefiind o imagine, ci o schemă imaginară, „un clişeu static" (LAPLANCHE şi PONTALIS) care influenţează percepţia şi receptarea celuilalt. Ceea ce proiectează o persoană într-o situaţie anume nu este imaginea părinţilor ; părinţii sînt acele personaje pe care subiectul le cunoaşte cel mai bine. Ei sînt, spune JUNG, personajele cele mai apropiate, cele mai cunoscute. Ori proiecţia se referă ia conţinuturi inconştiente (odată conştientizat un. conţinut, el nu se mai proiectează). De exemplu, ceea ce proiectează subiectul asupra medicului nu reprezintă imaginea tatălui real, ci un imago patern, subiectul nefiind conştient de proiecţia sa. Originea imago-ului este comună cu originea complexelor, ea se află în cîmpul relaţiilor copilului cu mediu! său familial şi social ; diferenţa constă în. faptul că un complex reprezintă unul sau mai multe efecte ale acestor reiaţii asupra subiectului, în timp ce imago este un prototip imaginar ai personajelor implicate în situaţie. Deci imago nu înseamnă reproducere, ci o producere imaginară, simbolică, inconştientă a unui personaj sau altuia. 82. IMAGOLOGIE (cf. lat. Imago ; gr. logos „cuvînd, discurs") © Ramură interdisci-plinâră, ia interferenţa dintre etnologie,, filozofia cult urii ,..sociologia culturii şi psihologia popoarelor. Imagologia se ocupă cu studiul imaginilor pe care popoarele (comunităţile etnice) şi le fac reciproc unele despre altele % aceste imagini vizează însuşiri general-valabile ale unui popor, dar şi atitudini reciproce ale popoarelor, unele faţă de altele (admiraţie, dispreţ, denigrare). Anchetele întreprinse de Centrul de cercetări şi studii de psihologie a popoarelor şi sociologie economică din Le Havre au stabilit cîteva dintre sursele imago-logiei : prejudecăţi, stereotipii de apreciere în funcţie de interese şi de evenimente, în relaţiile dintre popoare. Există, în cadrul imagologiei, autoimagini şi heteroimagini. Jmagologia conţine elemente de caracterologie etnică (trăsături generale integrate şi specifice unei comunităţi sociale mari, unui popor), trăsături care se constituie într-un model psihologic tipic comunităţii date. Imaginea unui popor despre el însuşi, ca şi despre alte popoare, in măsura în care ea nu este o imagine predominant empirică, are la origine fapte şi produse ale civilizaţiei şi culturii respectivelor popoare (psihologia unui popor, „tipul" său caracterial şi structural se referă la civilizaţia şi cultura lui — etnopsihologîa). Studiul limbii unui popor poate oferi, de asemenea, date despre caracterul acelui popor şi poate contribui la o imagine a sa. Percepţia reciprocă a popoarelor este determinată şi de natura relaţiilor sociale şi istorice care au existat şi există între ele (relaţiile cu mare putere de influenţă asupra acestor imagini sînt, în special, cele' de domi-nare-supunere, de afiliaţie-respingere, de de-pendenţă-independenţă). 83. IMAGOTAN EUÎONH Anglia mEYUN® RD6 DCI - Etryp!amine Dt'mr iiWOLic CHp-CH-NHj <8> MONASE USA Proprietăţile farmacologice ale IMAO — se disting două categorii de efecte : legate de Inhibiţia MAO şi nelegate de inhibiţia MAO. % Proprietăţile legate de efectul IMAO : • efectul antidepresiv : creşterea nivelului de catecolamine din fanta sinaptică şi, probabil, postsinaptică, ca şi în celulele gliale ; legat de aceasta, are un efect de accelerare aturnove-rului catecolaminelor, care poate fi mai important. Un alt efect ai IMAO este de antagonizare a unor substanţe care produc depleţia de monoamine 5 reserpina şi tetrabenazina ; • acţiune antihipertensivă: cu mecanism probabil de acţiune prin blocaj gan-glionar simpatic (periferic) sau central de tip alfa-blocant, cu hipotensiune periferică consecutivă; • acţiune anticonvulsivantă. £ Proprietăţile nelegate de efectul IMAO — datorate substanţelor în sine : • efecte de tip amfetaminic ; • efecte de blocaj ganglionar; • efect anestezic local ; • blocaj adrenergic ; • acţiune antitrombotică. Interacţiuni IMAO : IMAO potenţează acţiunea triciclicelor, a stimulentelor sistemului nervos central (SNC) — metilfenidatul, cafeina ; a deprimantelor SNC — barbiturice, fenotiazine, analgezice ; a antihipertensivelor — reserpina, alfametildopa. Mecanismele de interacţiune cu tri ci cl î cele, precum şi efectele secundare dramatice (hipertermie, hiperexct-tabilitate, hipertensiune consecutivă) au fost explicate prin excesul consecutiv de catecolamine la nivelul SNC. Potenţarea substanţelor de tip barbituric, fenotiazinic, analgezic a fost explicată prin efectul de inhibare a metabolismului acestor substanţe la nivel hepatic, determinînd un nivel circulant mai crescut şi persistent al acestora. Utiiizarea clinică este mai restrînsă decît cea a triciclicelor, fiind clasică regula de a nu se administra IMAO decît în cazurile la care administrarea triciclicelor nu a dus la rezultate terapeutice pozitive sau la subiecţii la care se presupune un răspuns pozitiv la IMAO, antecedente heredo-colaterale de depresie sensibilă la IMAO; eficacitatea lor terapeutică este certă, în pofida efectelor secundare, care impun precauţii deosebite. Noile tipuri de IMAO selective, cu efecte secundare mat restrînse, au făcut să crească din nou interesul pentru terapia cu aceste substanţe. Teoretic, studiul mecanismelor de acţiune a IMAO a contribuit şi contribuie la elucidarea bazelor biochimice ale patologiei afective. Dintre principalele produse IMAO utilizate în diverse ţări, pot fi menţionate IMAO : principalele produse farmaceutice utilizate ima/427 ţ Derivaţi hid razi nici : • Fenelzine(DCI) : FENELZIN(W) R.F.G., KALGAN(M) R.D.G., NARD!E S.U.A. Nialamide(DCI) : NIAMIDE Anglia, Franţa, NUREDAL(M) Ungaria. Pivhidrazine ® DRAZIUE Ar,gha Oii ipROCLAZlD Ci -^0)-0- CHf CO - HH- HH-CH (tH3 1 2 CHj \ ® 1 S j URSUM Franţa \ DCI 1PR0N1AZID „ cu? C0-NH-HH~CH^r 3 Cttj | IPRAZID URSS Derivaţi IMAO Mebanazine(DCI) : ACTAMCL(M) An- © glia. Feniprazine(DCI) : CATRON(m) S.U.A., CA RODI L( M) Anglia. Safrazine(DCI) : SAFRA(M) japonia. Q Fenoxipropazine(DCI) : DRAZINE(M> Anglia. lproclozine(DCI) : SURSUM(M) Franţa. lproniazid(Dc;[) : IPRAZiD(M) U.R.S.S., MARSI LIS( M) Franţa, RIVIVOL(M> Ita- m lia. lsocarboxazid(JDCI) : MARP LAN( M) Anglia, Belgia, Franţa, Italia, S.U.A., Turcia. Benmoxin(DCI) : NERUSIL(M) japonia, NEURALEX( M) Franţa. Derivaţi cicloprcpilcminici : ® Tranilcipromine(DCI) : PARNATE(*M) Anslia, S.U.A., TRANŞAM!N( M) U.R.S.S. Derivaţi prcpargilominici : © Pargiline(DCI) : EUTCNIL(M) Anglia, S.U.A., PARGYLIN(M) R.D.G. & Selegiline(DCI) : DEPREN YL( M) R.D.G., LESOTOL(M) iugoslavia. Derivaţi indolici : • Etriptamine(DCI;' : MONASE(M) S.U.A. 86. 1MAP(M) Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Grecia, Israel, R.F.G., S.U.A., Ungaria — DCI Fluspirilenâ 9 Neuroleptic incisiv, derivat difeniIbutiIpiperidinic de tip 428/1 ma IMAO : principalele produse farmaceutice utilizate - ■ - • fi. Oi! BtaM1 * ch3 o ' ^ r r r o OCi MiAMiO <§> ţi f _ HH- /VW- CH; - (%-- C-NH- CH; 0 0 (p) A tK)rnA' (h>//!"ta t ' " \Oyr’•; T ~ A, » V ;>A ' pw - (C)\-CH;~Ny' hj \—/ SCH;- C. a CH (P) PAMYHH ROI) 0<‘ V i ori [J!APIAMiri[ [OJ^> CH,-CHj CHr-CH- HH} (P) MONASF ' SU A Derivaţi IMAO 8-/4,4- bis( p-f 1 uorofe ni 1) b uti!/-I -fe ni 1-1 ,3,8-tria-Zdspiro/4(5/decan-4-onăl cu efect puternic antipsihotic, acţionînd asupra halucinaţiilor, delirurilor, autismului, ca şi asupra agitaţiei psihomotorii. Resorbţia, deci şi efectul, sînt uniforme timp de 4 — 8 zile datorită suspensiei de microcristale care realizează forma retard a produsului, indicaţia majoră o constituie tratamentul de lungă durată a ^psihozelor cronice şi prevenirea recidivelor. In genere, doza q 'cH-CH2-CHrnr fQh // w se administrează săptămîna!, însă utilizarea bisăptăminală în caz de necesitate este posibilă. Efectele secundare sînt moderate (absorbţie lentă şi uniformă) şi pot surveni în ziua sau în zilele imediat următoare administrării ; asocierea cu un antidepresiv şi un neuroleptic sedativ este utilă, conducînd ia evitarea apariţiei majorităţii efectelor secundare. !n sarcină, administrarea se va face numai în cazul unei absolute necesităţi. în doze mici este un excelent anxiolitic. 87. IMATURITATE (cf. iat, immaturitos) • Termen opus celui de maturitate, semnificînd o oprire a dezvoltării fizice, fiziologice sau psihologice la un anumit stadiu. Imaturitatea se poate raporta la aspectele biofiziologice (procesele de creştere, diferenţiere şi structurare a diferitelor organe şi a funcţiilor acestora) sau la aspectele psihologice (în special aspectul intelectiv şi cel emoţional). Imaturitatea nu se confundă cu regresiunea (regresiunea presu- Imaturitate afectiva ; Imbecilitate ; Imersie lm©/429 spune o pierdere» reversibilă sau ireversibilă, a unor achiziţii mai mult sau mai puţin structurate pe parcursul dezvoltării). 88. IMATURITATE AFECTIVĂ • Stadiu a! dezvoltării afective, caracterizat prin emoţii nediferenţiate, instabilitate a sentimentelor, capacitate redusă de control asupra reactivităţii emoţionale. Imaturitatea emoţională se corelează pozitiv cu imaturitatea socială, aceasta din urmă caracterizîndu-se printr-o slabă capacitate a individului de a se adapta (armoniza) i'x exigenţele vieţii sociale, la cîmpul său rela-v'OnJ. Imaturitatea afectivă determină dependenţă, dificultăţi de relaţionare ; în măsura în care ea nu este legată de o stagnare a dezvoltării intelectuale, ea ar avea la bază, în -concepţia psihanalitică, o nerezolvare a complexelor majore aie copilăriei sau o oprire în evoluţie a dinamicii relaţiei obiectuale (fixaţii îa stadii libidinale pregenitale sau genitale), -imaturitatea afectivă, ca trăsătură, este specifică nevroticilor, personalităţilor accentuate '{personalitatea demonstrativă sau isterică, personalitatea anxioasă, personalitatea emotivă), structurilor dizarmonice de personalitate. Imaturitatea afectivă diminuează ceea de ADLER numeşte „sentimentul social1' (capacitatea de cooperare cu ceilalţi) şi favorizează raportarea persoanei Ia un real fictiv. 89. IMAVATEfM) S.U.A. - DC! Imipraminâ Antidepresiv timoleptic, derivat dibenzaze- pinic de tip 5-/3-(dimetilamino)propil/-10,11-dihidro-5H-dibenz/b,f/azepină, cu acţiune anti-depresivă cu spectru larg, încluzînd depresia endogenă; se pretează şi se recomandă asocierea cu NL bazale în psihoze. Efectele terapeutice se instalează lent : 12—14 zile. Este necesar ca tratamentul să fie susţinut, existînd riscul recăderilor (în nevroze minimum 3 luni, în psihoze 6 luni). Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de ANTI-■DEPRIN( Mt. 90. IMBECILITATE (cf. lat. îmbecillitas „slăbiciune") - sin. DEBILITATE MINTALĂ 'PROFUNDĂ ; INSTRUCTIBIL (amer.) ; ÎN-TÎRZIERE MINTALĂ MEDIE (DSM III); OLIGOFRENIE GR. II (OMS); TRAINABLE (engl.) m Este o formă de deficienţă mintală (Qî : 34 — 49), care reprezintă aproximativ 12% din totalul întârzierilor psihice. Frecvenţa în rîndul populaţiei infantile este de 0,29% ‘(OMS, UNESCO). Bolnavii pot atinge nivelul de dezvoltare intelectuală corespunzător vîrstei de 5 — 7 ani, în timp ce limbajul poate r'ămîne ia dobîndiţi vîrstei de 3 ani Etiologia este complexă : factori genetici :-şi dobîndiţi care acţionează asupra sistemului nervos central de timpuriu, în. perioada. prenatală. Deficienţa se evidenţiază din mica copilărie prin constatarea nedezvoltării motrici-tăţii, disfuncţiei somatice, şi prin prezenţa unor simptome de „debilitate motorie4* (sincinezii, paratonie, inabiIitate motorie, mişcări involuntare etc. — DUPR6). Gîndirea este mecanică, cunoştinţele achiziţionate sînt imprecise, fragmentare, nesistematizate, imposibil de aplicat în condiţii deosebite de cele în care au fost iniţial explicate. Afectiv, predomină emotivitatea puţin controlată şi labilitatea afectivă. Comportamental se remarcă stări de excitabilitate, impulsivitate, instabilitate, aspecte care fac dificilă menţinerea acestor subiecţi în familie. Limbajul expresiv este dislalic, dizartric şi asintaxic (incapacitatea de acord gramatical). Unii bolnavi au o memorie excepţională (aşa-numiţii „calculatori de calendare" sau „idioţi savanţi", capabili ‘să reţină şiruri întregi de date şi cifre). Nivelul de dezvoltare a funcţiilor cognitive permite copiilor cu imbecilitate să obţină o oarecare pregătire profesională sau să efectueze unele operaţii stereotipe în cadrul unui proces tehnologic complex. Nefiind capabili să se autoconducă, ei rămîn dependenţi social, fiind internaţi de obicei în unităţi cămin-spital. 91. IMERSIE (FLOODING) (cf. lat. immersia „afundare") • Tehnică a terapiei comportamentale, care constă în expunerea prelungită a subiectului ia situaţia anxiogenă. Subiectul este ţinut în contact cu stimulul care-i provoacă starea de anxietate pînă în momentul cînd aceasta începe să diminueze. Procedeul este foarte simplu, subiectul primind instrucţiunea de a rămîne cît mai mult timp în situaţia care-i provoacă^ teamă, chiar dacă aceasta devine intensă. înainte de a începe tratamentul prin imersie, subiectului trebuie să i se explice cît mai clar, într-un limbaj accesibil, natura tulburării sale, iar acolo unde este posibil, felul cum a apărut, s-a dezvoltat şi se menţine l se prezintă apoi tehnica de tratament şi scopurile urmărite prin aplicarea ei. în cazul în care afecţiunea tratată este, de exemplu, agorafobia, aceste scopuri ar putea fi : descreşterea nivelului de anxietate, reducerea impulsului de evitare şi dobîndirea unor deprinderi de autocontrol în situaţii stressante. Subiectului i se spune că aplicarea acestui procedeu solicită din partea lui un efort susţinut. Contactul dintre sistemul anxiogen şi bolnav reprezintă pentru acesta o încercare dificilă, renunţările fiind destui de frecvente. De aceea, în timpul şedinţelor de expunere, terapeutul trebuie să folosească o serie de mijloace pentru menţinerea unui contact cît mai prelungit între su- 430/ime Imersie ; Imidol (M>; Imipramine biecf şi situaţie ; printre aceste mijloace pot fi menţionate încurajarea, întărirea prin sancţiuni pozitive, diferite sugestii, sublinierea importanţei expunerii pentru tratament etc. Menţinerea cu forţa este exclusă. Imersia a fost cercetată sub diferite aspecte, mai importante fiind timpul de expunere, intervalul de timp între şedinţele terapeutice şi nivelul anxietăţii în timpul expunerii. în privinţa timpului de expunere s-a constatat că acesta, pentru a avea un efect terapeutic, trebuie să fie între 30 de minute şi 4 ore. Cu cît impulsul de evitare este mai puternic, cu atît timpul de expunere va fi mai lung. Şedinţele terapeutice trebuie să fie mai frecvente, pentru a reduce posibilitatea unor expuneri necontrolate, cînd pot să apară din nou comportamente de evitare. Nivelul disconfortului afectiv tr'ăit în timpul expunerii este un parametru important, dar acest aspect este încă neclarificat. Majoritatea autorilor sînt însă de acord că, la sfîrşitul şedinţei de terapie, anxietatea trebuie să fie mai mică sau cel puţin egală cu anxietatea de la începutul ei. Tratamentul trebuie început prin expunerea subiectului la o situaţie care declanşează o stare de anxietate maximală. Numai cînd acesta refuză sau nu rezistă, expunerea se face într-o situaţie care declanşează o stare de anxietate medie sau chiar mică. Imersia se poate desfăşura în imaginaţie sau in vivo. Se apelează la imaginaţie atunci cînd, dintr-un motiv sau altul, nu este posibilă expunerea pe viu. în acest caz, timpul de expunere este între 30—80 minute. O serie de studii comparative au arătat că expunerea in vivo este mult mai eficientă fiind în prezent şi cea mai practicată. Tehnica expunerii prelungite se aplică cu predilecţie în fobii şi în nevroza obsesivo-fobică, !a aceasta din urmă în asociere cu tehnica blocării răspunsului. în privinţa contraindicaţilor, unii autori recomandă efectuarea unui examen cardiovascular de rutină înainte de începerea tratamentului, pentru a preveni unele accidente neplăcute. 92. IMESON(M) R.F.G. — DCI Nitrazepam Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 1,3-dihidro-7-nitro-5-fenii-2H-1,4-benzodsa-zepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, realizînd un somn aproape fiziologic. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NITRA-ZEPAM( M>. 93. IMlDOL. Constituie principiul activ al unor produşi farmaceutici, precum : DENl PRESIN{ M) Anglia IMIZINUM(M) U.R.S.S. MELIPRAMIN(M) R.D.G. MELIPRAMlNE(M) Ungaria PRESAMINE(M) S.U.A. SURPLIX(M) Italia lmipramine(DCI) ; lmipraminoxide^DC Ij ; lmipran(U> ; Imitaţie lmi/431 TOFRANI L( M) Anglia, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Franţa, Grecia, Italia, Japonia, Olanda, R.F.G., S.U.A., Suedia, Spania, Turcia, Restul produsilor similari sînt menţionaţi la ANTIDEPRIN(M) România -+. 95. !MlPRAMlNOXlDE(DCI) • Derivat di-benzazepinic de tip 5-/3-(dimetilamino)pro-pi!/-10,11-dihidro-5H-dibenz/b,f/azepină N-oxid; iOX^xOj CH? I ^ ,Ch!? CH2~CH2-N \H2 este metabolitul activ a! imipraminei, avînd aceeaşi acţiune (dar cu instalare mai rapidă) şi aceleaşi indicaţii. După unii autori, efectele sini discret mai vii. Constituie principiul activ pentru următorii produşi farmaceutici : DITISAN(M) Brazilia ELEPS!N(M) Argentina IMiPREX(M) Danemarca,- Elveţia, Finlan- da, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania 96. !M!PRAN(M) japonia ; IMIPRAN1L(M) Finlanda ; IMIPRlN(M) Canada — DCI Imipraminâ sin. i» . Timoleptice, derivate dibenzazepinice —> ANTlDEPRIN(M) România 97. IMITAŢIE (cf. lat. imitatio) © Comportament individual sau colectiv constînd în reproducerea conştientă sau inconştientă a unui model, reprezentînd acte, gesturi, conduite, acţiuni sau fenomene percepute dîn exterior. Este necesar să se distingă de identificare (fenomen inconştient) şi de repetiţie care presupune reproducerea identică, în timp ce imitaţia presupune reproducerea asemănătorului. Caracteristic lumii animale, mai ales antropoidelor, fenomenul imitaţiei reprezintă, în căzui fiinţei umane, un aspect al adaptării, apărînd explicit încă din faza de sugar (j. PiAGET, H. WALLON, H. HURLOCK ş.a.), ca un starter esenţ:a! atît în învăţarea latentă şî spontană, cît şi în cea organizată, institu-ţicr.r; rată. O serie de autori, constatînd prt.*r_t ' iatea apariţiei şi generalitatea fenome-nu!i'!, eludînd însă caracterul predominant cons,"'nt, selectivitatea şi motivaţia actului imitativ, au identificat conduita imitativă cu comportamentul instinctual. O MOWRER şi alţi neurofiziologi au relevat că reflexul de imitaţie nu este necondiţionat, ci se formează prin coordonări şi asocieri repetitive oculo-motorii, acustico-fonatorii şi altele. Pe de altă parte, A. ESPINAS şi G. TARDE (1890) au absolutizat rolul imitaţiei, conside-rînd-o ca forţă motorie fundamentală în viaţa socială, societatea fiind redusă la un ansamblu de indivizi care se imită reciproc. Imitaţia evoluează emergent, de la direct şi spontan, la „amînare" deliberată şi intenţional-volun-tară.: de la acomodarea la persoane si lucruri (J. BALDWIN, J. PIAGET, H. WÂLLON), ia acomodarea la relaţii cu modelele social-pozitive, ultima accepţiune semnificînd sursa principală a conformismului social necesar. în ontogeneză, la copil se disting stadial 2 • imitaţia reflexă (0 — 2 luni); * • imitaţia funcţională (2—6 luni) — reproducere independentă de semnificaţie g • imitaţia cu apariţia semnificaţiei incluse (6 luni—1 an) ; • imitaţia amînată care apare după sau în absenţa obiectului imitat;; • jocul de imitaţie (de-a trenul, de-a avionul, de-a mama, de-a vînzătorul etc.)! • imitaţia propriu-zisă care presupune analiza şi recompunerea modelului $ • imitaţia stilizată — la adolescent şi adult. Manifestată deci de timpuriu la copii (primele 2—3 zile de viaţă), în forme elementare şi relativ specifice, imitaţia debutează cu reproducerea directă şi spontană a mimicii, posturii, gesturilor şi mişcărilor, iar mai tîrziu, a sunetelor, intonaţiei şi sintezei vorbirii celor din jur. J. PIAGET evidenţiază că, în cazul în care un copil începe să plîngă, toţi copiii din maternitate îi urmează exemplul printr-un fenomen de contagiune psihică. Prima formă de fixare a experienţei de viaţă sau de învăţare elementară, latentă şi spontană, o constituie reproducerea de către copil a unor fragmente de comportament gestual, mimic şi verbal, observate la persoanele din jur, sub forma ecokine-ziei (ecopraxiei), ecolaliei, ecomimiei (conduite pe care ie reîntîlnim la adult, în variantă normal-circumstanţială sau în variantă patologică). Treptat, odată cu lărgirea orizontului perceptiv al copilului, se lărgeşte şi sfera actelor imitative. Astfel, după vîrstă de 4 luni se trece de la surîsul reflex şi imitativ la imitaţia „din plăcere'* (formă denumită şi reacţie circulară secundară—J. PIAGET) • copilul, cvasimotivat şi cvasiintenţional, provoacă o acţiune pentru care anterior a obţinut o gratificaţie din partea anturajului După vîrstă de 7—8 luni, copilul trece de la reproducerea de gesturi convenţionale, la gesturi, silabe şi cuvinte sinaplificate de reacţii circulare terţiare, în care imitaţia 432/lmi Imitaţie : clasificare, aspecte psihopatologice de gesturi şi de acte simbolice nu mai urmăreşte un efect asupra anturajului. In desene (care debutează în forma „realismului intelectual", şi nu a “realismului vizual"), copilul simbolizează nu ceea ce vede, ci doar ceea ce ştie ei despre obiecte (sau modul cum el şi le reprezintă). Iniţial, imitaţia „reprezentativă" (dezvoltată după 10 luni) nu are caracter iudic şî implică efort, dar progresiv ea se incorporează în jocuri ce se îmbogăţesc continuu Forma de imitaţie care domină comportamentul copilului pînă în jurul vîrstei de 3 ani este simularea : copilul reproduce, exagerînd caricatural, conduitele verbale sau motorii ale părinţilor sau bunicilor. Deşi în jurul vîrstei de 4 ani copilul preferă încă să joace roiuri parentale (de exemplu, al mamei care face cumpărături, al tatălui care citeşte ziarul), decît să fie ei însuşi, această perioadă este îmbogăţită cuj elemente creative şi achiziţii de roluri noi, care vor asigura cristalizarea identităţii de sine (începută odată cu folosirea pronumelui „eu", distinct de „lume1* sau „ceilalţi"), precum şi cu învăţarea rolurilor de sex, de apartenenţă la grupuri diferite (familial, de joacă, de grădiniţă etc.). Din punct de vedere psihosocial, se poate, afirma că la adulţi se întîlnesc aceleaşi forme de imitaţie ca şi ia copil. In categoria formelor spontafie pot fi considerate : ecokinezia, eco-praxia, ecolaiia, ecopatia şi fenomenele de con- tagiune psihică (sub forma contagiunii rîsuluiP a entuziasmului, a contagiunii de panică, a contagiunii euforice etc.) : formele de imitaţie conştientă şi voluntară se circumscriu fenomenelor de influenţă spontan-naturală şi const'reorganizată (exercitate ca forţe psihologice), directă şi indirectă (LAMBERT, 1965), info:nativă şi normativă (DEUTSCH şi GERARD, t'^7-5). Definită ca act de influenţare în sens rabil, implicit imitaţia reprezintă, de sugestie, persuasiune, propagandă sjj pj-blicitate (ultimele două reprezentînd f:* -i,e speciale de influenţare latentă sau sublimi.*! ui}, unui dintre aspectele acţiunii influenţei, cetările efectuate au arătat că, în genete, /'*t imitate comportamente gratificate (mai p cele absurde), comportamente originale, \n~ puse de modă, aspecte ce par prestifj*: ^ (imitaţia ierarhică) şi modele ale lider «îor'f pentru membrii unui grup constituit (N. ii!L-LER, J. DOLLARD, 1941). in raport cu aspectele socializate ale imitaţiei , pot fi distinse : • imitaţia ca reflex gregar (fenomen de mimetism în grup) ; • imitaţia prin identificare cu o persoană investită afectiv ; • imitaţia din nevoia de perfecţionare, care implică analiza critică a modelului. în psihiatrie, formele de imitaţie enumerate comportă accepţiuni speciale, survenind ca semne clinice (de exemplu, ecokinezia, ecolaiia, ecomimia, care survin în schizofrenie, oligo-frenie, stări confuzionale etc. * ecopatia din sindromul catatonic), sau ca manifestări inau-tentice de comportament, în cadrul psihozelor isterice. Contagiunea psihică, fenomen Hepatologie în sine şi curent în viaţa de grup a persoanelor, reprezintă, în psihiatrie, modul de raspîndire în masă a psihozelor dependent ,!c „tipul inductorului" (paranoiac, delirant, « tic-religios, isteric etc.), de particula> .t celor induşi (frustraţi afectiv, hiperemotivi, imaturi emoţionali, sugestionabili etc.), de factorul timp (aşteptare îndelungată a unui eveniment) şi de circumstanţele în care se produce contagiunea : reuniuni revendicative, revoltă colectivă, situaţii de panică în grup etc. (R. LAFOM, 1963). Simularea patologică, în diferitele ei variante (suprasimulare, paraşimulare, perseverare), exprimă modalităţi distorsionate sau „artificiale" de imitare a unor tulburări somatice sau psihice (mai ales), reale sau imaginare., în scop utilitar. Disimularea însăşi, în variantele normale (circumstanţiale) şi patologice (delirantul paranoiac), se bazează pe imitarea Imiiinum (M) ; Imobilitate ; Imolate iM) ; imoral 1 mo/43 3 Intenţională fie a unor stări de norrnalitate (aşa cum procedează bolnavul delirant care face totul pentru a fi considerat normal), fie a unor stări patologice (cazul delincvenţilor — infractori care caută să fie etichetaţi „nebuni" pentru a scăpa de răspundere penală şi, implicit, de sancţiune). Dacă talentul actoricesc are la bază unele înclinaţii spre imitaţie, în cazuistica psihiatrică cei care recurg cel mai frecvent şi în mod facil ia simulare sînt personalităţile dizarmonice de tip histrionic, înalt sugestibiii şi dotaţi |;nativ" cu disponibilităţi de transpoziţie, jsmpatie si dramatizare —* INFLUENTA, MODA, SIMULARE. 98. IMIZINUM(M> U.R.S.S. - DCI Imipro-minâ • Antidepresiv timoleptic, derivat diben-zazepinic de tip 5-/3-(dimetilamino)propil/-10, 11-dihidro-5H-dibenz/b,f/azepină, cu acţiune antidepresivă cu spectru larg incluzînd depresia endogenă ; se pretează si se recomandă asocierea cu NL bazate în psihoze. Efectele terapeutice se instaleză lent: 12—14 zile. Este necesar ca tratamentul să fie susţinut, existsnd riscul recăderilor (în nevroze minimum 3 luni, în psihoze 6 luni). Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de ANT1-DEPR1N{ M> 99. lMNUDORM(M) Belgia - DCI Metilpen-iinol • Tranchilizant, derivat alkenic de tip 3-metiI-1-pentin-3-ol, cu acţiune sedativ-hipnotică şi miorezolutivă, prin inhibarea transmisiei ganglionare. 100. IMOBILITATE (cf. lat. immob'Hitas „nemişcare") • Stare de nemişcare, de fixitate, de suspendare a activităţii motorii ia nivelul unui organ, segment, hemicorp sau a motilităţii întregului organism. Caracteristicile acestei stări variază în funcţie de cauzele care o determină şi care pot fi de natură neurologică, somatică sau psihică (-> PAREZĂ, PLEGiE, HEMIPAREZĂ, HEMIPLEGIE). în psihiatrie, starea de imobilitate datorată unei inhibiţii psi ho motor ii extreme, realizează aspecte clinice diverse. Barajul motor constă într-o întrerupere bruscă a întregii activităţi motorii, inclusiv a celei verbale, care apare ca urmare a „comenzilor" recepţionate de subiect prin halucinaţii auditive (sau pseudohalucinaţii) sau ca o atitudine de maximă concentrare pentru recepţionarea unor „comenzi". O imobilitate completă (sau aproape completă) apare în stupoare, în catatonie, în tulburările stării de conştienţă (comă), în depresii profunde. Bolnavii sînt inerţi, starea de nemişcare menţi-nîndu-se aproape totală la solicitările exterioare, iar răspunsul venind tardiv şi slab ca intensitate. în wpseudonarcotismul isteric", stu- poarea, starea de fixitate apare (după GUl-RAUD) ca o „atitudine de refuz a realităţii", instalîndu-se într-un context psihotraumati-zant, cu manifestări polimorfe * hipertonie sau hipotonie, tremor ai extremităţilor, hipomimie. in depresia profundă imobilitatea apare ca urmare a scăderii marcate a tonusului afectiv. Subiectul stă nemişcat, într-o atitudine de repliere, fixat asupra durerii sale morale, detaşat de ambianţă, lipsit de ecou afectiv la sti-rnulii ambientali şi cu reacţii motorii diminuate pînă aproape de dispariţie. Faciesul este puţin mobil, „împietrit de durere"avînd fixată o expresie de suferinţă intensă. In schizofrenie, stupoarea apare uneori în cadrul unei atitudini cataleptice sau prezentînd unele hi-pertonii localizate. Faciesul este amimic sau paramimic. in stupoarea din stările confuzionale de etiologic infecţioasă, toxică, metabolică, starea de imobilitate este totală, reactivitatea faţă de^stimuli fiind extrem de redusă, aproape nulă. în catalepsie, starea de inerţie motorie este totală, subiectul putînd păstra timp îndelungat poziţia care i-a fost imprimată de examinator (flexibilitate ceroasă), imobilitatea este însoţită de o hipertonie moderată. Catalepsia apare în cadrul sindromului cata-tonic, în stările induse prin hipnoză sau prin autosugestia istericilor („criza cataleptică"), realizînd celebru! „arc en ciel" descris în secolul trecut, dar rar întîlnit astăzi, prin somnul cataleptic (în care hipertonia dispare). în toate aceste cazuri, examenul neurologic este negativ (cu excepţia stărilor confuzionale, într-un context organic cerebral), imobilitatea fiind determinată ue o inhibiţie pur psihică a activităţii motorii. 101. lMOLATE(M) Finlanda - DCI Timolol • Betablocant de tip ( —)-1-(tri-butil-amino-3-/(4-morfoiino-1,2,5-tiadiazol-3-il)oxil/-2-pro- /",v, Q -CHp-CH -CH2-M - \ ~lH3 \jJ . " OH CH3 ’t di cat în anxietate, di sten ii neuro-,«-focali, boli psihosomatice, alcoolism, adjutant în tratament ui sevraju! ui. Nu duce la .>p*>nCent3, nu se asociază cu IMAO h t ] r BLOCANTE. 102. IMORAL (cf. lat, în-, prefix' privativ ; moral is) m Atribut care se ataşează oricărei atitudini sau conduite contrare cri neconforme 28 ~ Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 434/lmo Imoral; Imortalitate(D) ; lmperative(1I) ; lmplicane(KC) moralei, privită ca ansamblu de norme, reguli sau principii de convieţuire şi comportare între oameni, admise şi promovate de o anumită societate într-o epocă dată. Cum morala, ca formă a conştiinţei sociale, variază în funcţie de orînduirea social-istorică şi economică, opusul ei va prezenta diferenţe notabile de la o societate la alta, de la o epocă istorică la alta (de exemplu, conduitele permise în epoca romană sînt etichetate ca imorale în epoca modernă ş.a.). Totodată, atributul de imoral nu poate fi aplicat comportamentelor care caracterizează primele vîrste ale copilăriei. Numai după vîrsta de 6—7 ani pot fi caracterizate ca imorale conduite care încalcă conştient normele cunoscute. Individul imoral nu se confundă cu individul amoral, care ignorează voit valorile morale sau manifestă indiferenţă faţă de ele. Imoralitatea, în diversele ei ipostaze, cu grade diferite de severitate sau nocivitate, asociază : vagabondajul, lipsa de responsabilitate faţă de muncă, familie, societate, frauda din avutul obştesc, tulburarea ordinii publice etc., care sînt penalizate prin mijloace formale, legale (instanţe juridice) sau informale (opinia publică, atitudinile de demascare şi înfierare ale cetăţenilor ş.a.). în psihiatrie, sub denumirea de „moral insanity", PRITCHARD (1835) descria o entitate nosografică limitrofă normalului, specifică psihopatului sau personalităţii structurate dizar-monic, caracterizate prin tulburări de adaptare la exigenţele vieţii familiale şi socio-profe-sionale (norme, reguli, responsabilităţi) —► DEZVOLTĂRI PATOLOGICE REACTIVE ALE PERSONALITĂŢII, INADAPTARE, DIZAR-MONIE. 103. IMORTALITATE(D) deîir (cf. lat. immor-toiitas „nemurire") • Convingere puternică şi impenetrabilă la contraargumente a subiectului că este condamnat la o viaţă veşnică pentru ca suferinţele sale să nu mai aibă sfîrşit. Este, aşa cum îl numea GUIRAUD şi REGIS, delirul de „imortalitate nefericită", cu caracter depreciativ, imortalitatea reprezentînd suprema pedeapsă, „blestemul la o viaţă veşnică". Alături de idei de negaţie şi• de enormitate, apare în sindromul Cotard, alcătuind o triadă caracteristică. Se întîlneşte în melancolia delirantă, paralizia generală progresivă, demenţe, stări confuzionale de etiologie infec-ţioasă. 104 IMPEASEL(M) Argentina - DCI Nifena-lol • Betablocant de tip a-/(isopropiîamino) x metil/-p-nitrobenzil alcool, indicat în anxietate, adjuvant în tratamentul sevrajului, combaterea o2h-@ch-ch2-m-cKc^ OH 3 tremoruiui parkinsonian şi senil. Nu duce la dependenţă, nu se asociază cu produşi IMAO BETABLOCANTE. 105. IMPERATIVE(H) halucinaţii (cf. lat. Imperativus „obligatoriu, impus") • Fenomen de tip halucinator aparţinînd sindromului de automatism mintal, prin care subiectului i se impune situaţia sau rolul de executant al unor comenzi exterioare. Aceste comenzi au un caracter categoric şi antrenează executarea lor instantanee. Subiecţii sînt convinşi că posedă o forţă enormă, neidentificabilă. Consecinţele halucinaţiilor imperative pot fi deosebit de grave, cu un frecvent aspect medico-legal sau de automutilare. Se întîlnesc în psihoze para-noide, deliruri halucinatorii cronice şi, mai rar, în unele forme de epilepsie. 106. IMPLlCANE(MC) Argentina • Produs terapeutic conţinînd două medicamente tipizate cu acţiune diferită, care se completează : • TRANILCIPROMINA(M) - timoanaleptic, derivat ciclopropilaminic (IMAO) ; * TRIFLUOPERAZINA(M) - neuroleptic, derivat fenotiazinic. Are acţiune antidepresivă şi anxioîitică. 107. IMPLICARE A EULUI (cf. lat. implicare „a implica, a angaja, a amesteca") • Expresie echivalentă cu „ego involvement" în psihologia socială anglo-saxonă, desemnînd efectul acţiunii sau influenţelor exercitate de o situaţie problematică asupra individului, care este orientat şi mobilizat sub aspect motivaţional-afectiv (în primul rînd), intelectiv şi atitudinal, acţionai, într-o direcţie bine determinată. Rolul de catalizator în angajarea Eului îl poate îndeplini orice situaţie imperioasă, fără echivoc, aptă să suscite motivaţii intrinseci şi interese persistente, să inducă sau să întreţină acţiuni focalizate şi atitudini corespunzătoare din partea subiectului. Dimpotrivă, situaţiile ambigue, conflictele valorice, inadvertenţele dintre explicaţiile subiectului şi cele sociale, acţionează demobilizator sau inhibitor asupra subiectului generînd dezangajare, evaziune, pasivitate, reacţii de demisie Persoana implicată plenar într-o situaţie, acţiune, relaţie interpersonală, este consecventă, combativă, manifestînd entuziasm, iniţiativă, curaj în depăşirea obstacolelor sau dificultăţilor avînd resurse energice de ne- Implicare a Eului ; Implicaţie ; Implicit; Implozivă - terapie lmp//435 bănuit. în ultimă instanţă, implicarea Eului conduce la o atitudine de autodepăşire a insului, sens subliniat de M. SHERIF, care afirmă că implicarea Eului este o condiţie a creşterii performanţelor individuale. Implicarea Eului reprezintă deci o angajare activă într-o direcţie dezirabilă social şi individual, completată de intervenţia reproductivă sau creatoare. Experienţa clinică din domeniul psihiatriei relevă faptul că implicarea Eului este scăzută în cazul persoanelor afectate de tulburări nevrotice, reducîndu-se progresiv, pînă ia dispariţie, în cazul bolnavilor psi hoţi ci (mai ales schizofreni) şi demenţi (patologia organică de involuţie). în cazul personalităţilor structurate dizarmonic, problema implicării Eului se pune diferenţial, în funcţie de „tăria" sau de „slăbiciunea" Eului, precum şi de gradul de deviaţie a direcţiei acestei implicări (acţiune imorală, interese meschine, scopuri personale înguste etc.). Astfel, personalitatea dizar-monică de tip paranoic se implică total într-o situaţie care o vizează, dezvoitînd energii care par inepuizabile, în timp ce psihorigidi-tatea, perseverenţa sau tenacitatea susţinută de agresivitatea paranoică denotă o deviaţie negativă a direcţiei ei de angajare şi acţiune. La polul opus se situează personalitatea dizar-monică de tip astenic, a cărei implicare este redusă sau se manifestă cu prudenţă. Nesiguranţa, competitivitatea slabă şi randamentul util general scăzut, caractezizează stilul de viată si activitatea astenicului constitutional —> ANGÂJARE, DEZANGAJARE. 108. IMPLICAŢIE cf. lat. implicatlo „înlănţuire") • Conector sau operator logic (exprimat în limbajul natural de propoziţii introduse prin „dacă*.., atunci...") care stabileşte o succesiune între două propoziţii, prima numită antecedent, iar cea de a doua consecvent ; din punct de vedere logic, implicaţia este adevărată în orice situaţie, exceptînd cazul în care antecedentul ar fi adevărat, iar consecventul fals. Cînd are această proprietate, operatorul se numeşte implicaţie materială. Implicaţia formală se caracterizează prin faptul că expresia este astfel alcătuită încît este imposibil ca antecedentul ei să fie adevărat iar consecventul neadevărat. în logica modernă sînt definite şi alte tipuri de implicaţii (cauzală, contrafactuală, inferen-ţială, nomologică, strictă etc.), adecvate unei mari diversităţi de raţionamente, pe care implicaţia materială nu le satisface pe deplin în ceea ce priveşte rigoarea şi exactitatea. După J. PIAGET există trei forme de implicaţii : prin sincretism (ca fuziune a două propoziţii) ; implicaţia între operaţii ; implicaţia între propoziţii. Implicaţia între operaţii constă în reducerea unui caz particular la cazul general prececent. Implicaţia între propoziţii sau judecăţi este implicaţia referen-ţială şi aparţine logicii formale. După E. CLA-PAREDE, implicaţia desemnează înlănţuirea necesară a unor factori într-o situaţie sau fenomen. Capacitatea unui individ de a efectua impl-caţii corecte din punct de vedere logic depinde de nivelul educaţional şi de structura de personalitate (de exemplu, personalităţile isterice şi cele paranoiace sînt predispuse la raţionamente eronate, egocentrice). în psihozele paranoiace, mecanismul implicaţieiAeste sistematic deformat de nucleul delirului. în schizofrenie, parafre-nie, stări confuzionale, demenţe, se constată o destructurare a capacităţii de efectuare corectă a implicaţiei, ceea ce duce, alături de alte mecanisme, ia deformarea înţelegerii realităţii. 109. IMPLICIT (cf. lat. implicitus „întreţesut") © Determinant atribuit oricărui demers al gîndirii, care nu este exprimat manifest prin verbalizare sau prin acţiune concretă (care se înţelege de la sine). Pentru WATSON (1913), răspunsurile neexplicite, referindu-se la vorbirea laringiană (reţinută, diminuată), subvoca-lică, permit descifrarea gîndurilor în măsura în care este posibilă înregistrarea lor cu aparate speciale (prin amplificarea sunetelor sau înregistrări bioelectrice). Calificativul de implicit poate fi aplicat şi fenomenelor de ideomotrici-tate sau mişcărilor interne ale organismului. Răspunsul implicit poate fi inferat pornind de la un răspuns exclusiv, de la conţinutul şi desfăşurarea logică a discursului subiectului, sau poate fi „citit" după mişcările discrete ale buzelor, cum procedează psihiatrul în cazul soli!ocviei sau somnilocviei (automatism verbal nocturn). Dacă interlocutorul este expresiv, mijloacele nonver'oale (mimico-gestuale sau comportamentale) suplinesc absenţa răspunsului exclusiv. Este cazul personalităţii dizarmonice de tip isteric, care se demască psihiatrului doar prin atitudini şi expresii mimico-gestuale. Limbajul aluziv sau 'evaziv, precum şi „tăcerile" circumstanţiale ale psihoticului delirant, ale personalităţilor dizarmonice de tip paranoiac, schizoid sau ale debilului mintal, trebuie interpretate cu prudenţă şi valorificate de psihiatru, desemnînd de fapt, tot răspunsuri implicite sau repere pentru asemenea răspunsuri . 110. IMPLOZIVĂ — terapie (cf. engl. implosive) o Formă de terapie comportamentală elaborată de T. STAMPFF, pornind de la ipoteza privitoare la comportamentul nevrotic (în 436/1 mp importanţă ; impostor; impotenţa special cel din nevroza anxioasă), care stabileşte conduite de evitare privind experienţele traumatice ; succesul relativ al acestei evitări împiedică persistenţa anxietăţii. Tratamentul constă în sporirea anxietăţii şi menţinerea ei la un nivel aproape intolerabil, prin imaginarea unor situaţii anxiogene, resimţite ca atare de pacient, pînă cînd acesta învaţă să-şi stăpî-nească manifestările anxioase. Susţinătorii acestei terapii consideră că ea consolidează capacitatea subiectului de a-şi controla anxietatea (F. HANSEN) şi reduc posibilitatea acesteia de a fi folosită ca mecanism de supapa. 111. IMPORTANŢĂ^) delir de (cf. fr. Importance) • Termen introdus de GHILIA-ROVSKI, semnificînd convingerea puternică a subiectului că ar deţine o poziţie socială importantă, impenetrabilă la argumente logice şi la proba obiectivă a realităţii. Comportamentul subiectului este, în consecinţă, distorsionat : manifestă aroganţă, dă ordine, acţionează ostentativ. Reprezintă o formă subdimensionată a delirului de grandoare. Se întîlneşte în psihozele cronice sistematizate : paranoia, parafrenie. 112. IMPOSTOR (cf. lat. impostor „cel care înşeală") • Tip de mincinos patologic, în opinia lui Louis LINN, care caută sa cîştige unele avantaje prin impunerea faţă de ceilalţi a unor minciuni despre realizări personale, poziţii sociale sau profesionale (deosebite) pe care le-ar {i avut. Unii autori consideră aceasta tulburare ca aparţinînd grupei de tulburări de identitate, subiectul căutîndu-şi o falsă identitate, dar respectîndu-şi simultan şi propria identitate. Teama inconştientă de insucces îl determină să-şi mistifice talentul real, pe care îl are şi care l-ar putea duce spre o realizare pozitivă. Construcţiile lui confabulatorîi reprezintă mecanisme de apărare care se dovedesc adesea ineficiente. 113. IMPOTENŢĂ (cf. lat. impotentia „neputinţă, slăbiciune") • Imposibilitatea bărbatului de a îndeplini actul sexual, fie în una din fazele sale, fie în totalitatea lui. Constituie unul dintre cele mai frecvente motive de consultaţie psihiatrică, deşi este de cele mai multe ori greu recunoscută de către subiecţii înşişi. Poate avea determinism organic : tulburări neurologice, endocrine, toxice sau genitale, de tipul insuficienţei gonadice, dar este mult mai frecvent legată de probleme psihologice. Impotenţa pare a fi condiţionată şi de climatul cultural sau de sistemul de viaţă al unei comunităţi (de exemplu, impotenţa este inexistentă în anumite grupuri etnice, precum indigenii din Insulele Marchize din Oceanul Indian, unde sexualitatea este trăită ca un exerciţiu al funcţiei naturale). Impotenţa poate fi totală, cînd erecţia este absentă, avînd mai frecvent o cauză psihogenă decît organică (leziuni medulare, arterite, afectarea corpilor erectili, diabet, alcool, medicaţie, în special cea psihotropă), sau parţială, cînd erecţia este diminuată, făcînd totuşi posibilă penetrarea şi desfăşurarea unui act sexual relativ normal, dar cu performanţe nesatisfăcătoare. Ejacularea precoce este şi ea o manifestare a impotenţei (sub formă precocisimă — ejaculare „ante portas"), putînd fi generată de împrejurări nefavorabile, ce declanşează anxietatea, în condiţii care presupun o tensiune erotică crescută (parteneră nouă, perioadă lungă de abstinenţă), sau chiar de teama de impotenţă. R. HELD enumeră următoarele manifestări posibile ale impotenţei : • absenţa apetitului sexual, însoţită de anafrodisie ; • absenţa apetitului sexual, dar cu dorinţa de a-l avea ; • apetit sexual prezent, dar cu teamă de a se apropia de sexul opus ; • realizarea apropierii de parteneră, dan fără TOntact sexual ; • tentativă de contact fără erecţie şi ejaculare ; • absenţa erecţiei, cu ejaculare fără intro^ misiune ; • erecţie cu ejaculare fără penetraţie ; • penetraţie, ejaculare rapidă, cu diminuarea imediată a erecţiei î • intromisiune fără ejaculare, impotenţă organică ; lmpraniliM} ; Impregnare ; Impresie ; Imprinting Imp/437 • ejaculare normală în timp, dar fără orgasm şi uneori chiar dureroasă. Clasic, la originea impotenţei este incriminată o inhibiţie psihogenă, putînd reprezenta o situaţie conflictuală (culpabilitate morală sau religioasă etc.)» o dorinţă prea intensă, cu circumstanţe nefavorabile (teama de a fi surprins) sau situaţii întîmplătoare (caz în care numai persistenţa unui cerc vicios o întreţine). Imaturitatea afectivă şi homosexualitatea latentă pot fi şi ele cauze ale impotenţei sexuale. Psihanaliştii oferă explicaţii în sensul ANOREXIE (—■>) iar „inapetenta" sexuala, prirV rMPOTENŢĂ (-*), TULBURĂRI DE DINAMICĂ SEXUALĂ (-»). 128. INAPETYL(M) Franţa - DCI Benz-fetaminâ • Psihostimulent, derivat feniletiîa-minat de tip N-benzil-N, a-dimetil-fenetila-mină ; este o amină simpaticomimetică cu marcate valenţe anorexigene. 129. INAPSIN(E)(M) Canada, SUA — DCI Droperidol • Neuroleptic sedativ, derivat butirofenonic de tip 1-/1-/3-(p-fluorobenzil) propiI/-1,2,3,6-tetrahidro-4- piridil/-2- benzimi- o <£> dazolinonă, cu acţiune sedativ-anxiolitică marcată şi antiemetică superioară Clorpromazinei. Efectele secundare sînt de tip incisiv, cărora li se adaugă şi hipotensiunea —?• BUTIROFENONE. Incapacitate ; Incendiere/Incendiatori lnc/445 130. INCAPACITATE (cf. fr. incapacite } vezi lat. incapax „incapabil") « Stare fizică, morală şi/sau intelectuală, patologic determinată, caracterizată prin neputinţa de a realiza (efectua) o activitate practică, intelectuală sau afectivă. Cînd se referă la capacitatea de muncă, reprezintă pierderea temporară sau definitivă a acesteia, consecutivă unei boli sau unui accident. Poate fi totală sau parţială pentru activitate în general sau numai pentru anumite profesiuni. Incapacitatea de muncă totală (pensionarii medical) sau temporară (cei aflaţi în concedii medicale) se referă numai la persoanele angrenate în producţia socială. Aprecierea fenomenului se face cu ajutorul a trei indicatori : de gravitate, de frecvenţă şi de durată medie ; dintre aceştia cei mai important este cel de gravitate, care evidenţiază numărul de zile de concediu medical la suta de oameni încadraţi în muncă • Boala psihică reprezintă un fenomen cu consecinţe sociale deosebite prin indicele ridicat al incapacităţii temporare de muncă (iocul 5—6 în structura afecţiunilor) şi mai ales al incapacităţii definitive de muncă (iocul 2 în structură, după bolile cardiovasculare) f prin pierderile economice pe care le generează, ea creează sarcini deosebit de dificile individului, familiei şi colectivităţii. H.G. WHIT-TINGTON arată că boala psihică este rezultatul unei interacţiuni complexe şi adesea imperfect înţelese între evenimente biologice, psihologice şi sociale, în care individul nu poate fi ajutat şi tratat atîta vreme cît contextul său interpersonai şi social este marcat de ei însuşi şi de un stigmat patologic. Incapacitatea de muncă este în raport cu o serie de factori ca: tipul afecţiunii, vechimea bolii, vîrstă pacientului, tipul de activitate prestată, terapia instituită. Dacă o serie dintre aceşti factori nu pot fi influenţaţi (vîrstă, vechimea şi tipul bolii), pîrghiile recuperatorii se vor găsi în măsurile terapeutice şi cu caracter socio-profesional. Apariţia neuroiepticeior, antidepresivelor şi timoizolepticelor a modificat atît indicele de incapacitate temporară, cît şi pe cel de incapacitate definitivă de muncă. O serie de autori disting următoarele categorii de bolnavi cu potenţial incapacitant: bolnavi compensaţi care pot lucra în condiţii obişnuite, necesitînd tratament şi îndrumare cu caracter nepermanent şi fără o periodicitate anumită; bolnavi subcompensaţi, care necesită dispensarizare şi îndrumare intermitentă; bolnavi decompensaţi, care nu sînt apţi pentru o activitate eficientă, organizată şi profesionalizata, necesitînd tratament, supraveghere şi îndrumare continuă. în condiţiile tratamentelor moderne, incapacitatea de muncă este tot mai des desprinsă de aspectul incurabili-taţii şi are, spre deosebite de bolile din clinica medicală internă, un caracter mai dinamic şi cu fluctuaţii importante. Astfel, în cazul unor psihoze, pot apare nivele stabile de re-misie, care, cu tot caracterul cronic al afecţiunii şi cu tot dramatismul episoadelor acute, permit o integrare fără dificultăţi deosebite ia locul de muncă. Contrar unor opinii vehiculate, scoaterea pentru un timp mai lung a subiectului cu afecţiuni psihice din activitatea productivă nu are un efect pozitiv (cu excepţia neurasteniei de epuizare), ci poate duce la agravarea unei simptomatologii pe care se grefează elementele generate de modificările statutului socio-profesional şi economic şi de scăderea numărului de interrelaţii. De aceea, de multe ori sînt preferate măsuri care vizează ameliorarea condiţiilor de muncă, decalări de program, schimbarea locului de muncă, ameliorarea condiţiilor de transport, scoaterea din mediul cu potenţial psihopatogen, schimbarea tipului de activitate (recalificare, reorientare profesională) sau a duratei activităţii (program redus, program de 4 ore, lucru în turele de zi). Asemenea măsuri, fără să presupună neapărat incapacitatea de muncă, oferă condiţiile menite să evite faza decompensă-rilor, înscriindu-se în cadrul acţiunilor profilactice^ şi de psihoigienă. * 131. INCENDIERE/INCENDIATORI (cf. lat. Incendiere „a da foc“) • Infracţiune gravă, prin care se produc mari prejudicii bunurilor materiale, economiei naţionale sau particulare (C. SUCIU, 1972). Incendiul voluntar, preme^ ditat, presupune o organizare mai mult sau mai puţin minuţioasă, incendiatorul acţionînd astfel în vederea răzbunării asupra unei persoane, ascunderii unei alte infracţiuni sau pentru a submina activitatea unei comunităţi. Gravitatea acestei infracţiuni este şi mai accentuată, dacă în timpul incendiului se produc leziuni grave, letale unor persoane, chiar dacă făptaşul nu le-a premeditat. în limitele normalităţii psihice, această infrac- ţiune este rară, ea fiind de obicei săvîrşită de subiecţi de sex masculin, mai frecvent în mediul rural (POROT), în mediul urban obser-vîndu-se „preferinţa1* pentru incendierea maşinilor (EY). Expertiza psihiatrică medico-legală este imperios necesară în cazul acestor infracţiuni, pentru că, de cele mai multe ori, incendiatorii prezintă „tulburări mintale frecvente, numeroase şi variate** (Ch. BARDE-NAT). Enumerînd circumstanţele patologice în care subiecţii pot proceda la asemenea acţiuni, acelaşi autor subliniază că, de cele mai multe ori, este vorba de demenţe, oligofrenii, stări confuzionale, alcoolism, epilepsie. H. EY 446/lnc Incest; Incidental consideră că incendierea este mai frecvent produsă de către alcoolici în timpul beţiei patologice sau al beţiei acute, în scopul unei „răzbunări oarbe“ dictate de gelozia patologică a alcoolicului. Incendierea poate fi dictată şi de motivaţia patologică din delirurile de persecuţie, pasionale, după cum poate fi produsă şi de personalităţi dizarmonice, perverse, vanitoase, isterice, motivaţia imediată a actului fiind greu de evaluat. Pentru debilii mintali, incendiul poate fi obiectivul atins în cadrul activităţilor lor puerile, de dragul „spectacoiului". H. EY consideră că, indiferent de entitatea psihopatologică în care se încadrează incendiatorul, întotdeauna ar fi vorba de o tulburare afectivă şi sexuală, psihologia incendiatorului fiind „impregnată" de fantasma inconştientului colectiv a si m bol i sti ci i arhaice a tocului. în cazuri rare, incendierea este produsă ca rezultat al unei impulsiuni obsesive —► PIROMAN, PIROMANIE. 132. INCEST (cf. lat. inceştus „pîngărit, neruşinat, incestuos") ® Relaţie sexuală între parteneri cu legături de consanguinitate (mamă-fiu, tată-fiică, frate-soră, veri primari etc.). Sancţionarea incestului nu este un dat ai civilizaţiei moderne : popoarele primitive, in marea lor majoritate, interziceau această practică. Aşa cum arăta FREUD, argumentul totemic avea Ia aceste popoare o valoare mai mare decît factorul familial, fiind moştenit pe linia maternală sau paternală ; în aceste situaţii, incestul era reprezentat de relaţii sexuale între persoane aparţinînd aceluiaşi totem. Totemismul a creat o situaţie favorabilă apariţiei şi întăririi exogamiei. La unele populaţii primitive era considerată incestuoasă numai relaţia mamă-fiu (de altfel şi astăzi această relaţie este cei mai puternic sancţionată), roiul tatălui în asigurarea descendenţei fiind subapreciat, deci şi relaţia de consanguinitate dintre acesta şi fiică. în alte cazuri incestul făcea parte din practicile „legiferate", în cazul familiei regale incaşe, a faraonilor egipteni, aristocraţiei din Hawai etc. Tematica incestuoasă apare în numeroase opere literare, în special în tragediile greceşti ale lui E uri pi de, Sofocle, Eschil. Oedip, fiul lui Laios, regele Tebei, îşi ucide tatăl şi se căsătoreşte cu mama sa, Jocasta. Electra este îndrăgostită de tatăl său, Agamemnon. Mitologia greacă abundă în evidenţierea de relaţii incestuoase între zeităţile Olimpului, sau personaje umane din timpuri „eroice". Aceste producţii literare au permis psihanalizei să descrie o serie de complexe (Oedip, Electra, Jocasta, Fedra etc.), care au la bază alegerea obiectului în perioada timpurie de dezvoltare psiho-sexuală, alegere cu caracter „incestuos". Raporturile copilului cu părinţii, cum o dovedesc observaţia directă a copilului şi stadiul analitic al adultului, nu sînt deloc lipsite de elemente sexuale. Copilul se raportează la părinţi şi mai ales la unul dintre ei ca la un obiect al dorinţei. De obicei, el ascultă de un impuls al părinţilor înşişi, a căror tandreţe are un caracter sexual inhibat. Tatăl preferă în general fetiţa, mama preferă fiul. Copilul reacţionează în maniera următoare : fiul doreşte să se pună în locul tatălui, fiica în locul mamei. Sentimentele care se trezesc în aceste raporturi de la părinţi la copii şi cele care derivă între fraţi şî surori nu sînt numai pozitive şi tandre, ci şi negative, deci ostile. Complexul astfel format este condamnat la o refulare imediată ; dar, din inconştient, el exercită încă o acţiune importantă şi durabilă (FREUD). în condiţiile unei dezvoltări normale se produce desprinderea din atracţia incestuoasă. în cazul în care această desprindere eşuează sau în condiţiile regresiunii în stadiile timpurii ale dezvoltării psiho-sexuale, apar tendinţe incestuoase inconştiente. Psihanaliştii conferă acestora o râspîndire destul de largă, deşi ele se manifestă foarte rar în sfera conştiinţei şi a comportamentului, fiind supuse cenzurii Supraeului. în aceste condiţii, incidenţa „incestului manifest" este rară şi presupune existenţa unei alterări grave a personalităţii subiectului : debilitate mintală, personalitate dizarmonică, alcoolism cronic, psihoze. De multe ori partenerul de sex feminin este constrîns să accepte relaţia incestuoasă (în special în cazul relaţiei tată-fiică) aceasta putînd consta într-un act sexual propriu-zis sau incomplet (mîn-gîîeri, masturbare reciprocă etc.). în acest caz, se crează condiţii pentru apariţia la persoana obligată să suporte .incestul, a unor tulburări de personalitate, stări depresive de intensitate variabilă, nevroze posttraumatice sau tulburări psihosomatice. 133. INCIDENTAL (cf. it. 'incidentale : vezi iat. incidere „a cădea") ® Atribut care se ataşează oricărei acţiuni, conduite etc. neintenţionale, involuntare, întîrnplătoare, care survine în afara raţiunii şi voinţei subiectului. Dă exemplu, perceperea culorii unui obiect este un act incidental, atîta timp cit subiectul nu şi-a propus în mod conştient decît analiza dimensiunilor obiectului. Tot aşa, unele informaţii (date istorice, formule sau simboluri matematice, numere de telefon etc.) pot fi stocate mnezic incidental şi fără intenţia su- Incidenţa a morbidităţii; lncoerentiD); Incoerenţă lnc/447 biectului, în contextul activităţii sale generale lectură, dialog interpersonal, învăţare, conduite circumstanţiale. Aşa se întîmplă şi in cazul dezvăluirii unor evenimente autobiografice considerate „uitate" de subiectul aflat in faţa psihiatrului sau cu atitudini imprevizibil manifestate, faţă de care el însuşi rămîne ulterior mirat. Nu trebuie să fie însă incidental, în nici o situaţie, contactul psihiatrului cu pacientul său, modalitatea de examinare sau deciziile terapeutice care îl vizează. Dimpotrivă, o cît mai bună anticipare va contribui la calitatea actului medical. 134. INCIDENŢĂ A MORBIDITĂŢII (cf. fr. incidence) © Apariţia cazurilor noi de îmbolnăvire într-o colectivitate umană şi într-o perioadă definită de timp. Unitatea de observare este cazul nou de îmbolnăvire, respectiv boala diagnosticată pentru prima dată Ia aceeaşi persoană. Unei persoane i se pot diagnostica mai multe „cazuri noi“ de îmbolnăvire simultan, cu ocazia unei consultaţii medicale, sau succesiv, în cursul perioadei studiate. Este util de menţionat că, dacă îmbolnăvirea este urmată de vindecare dar se repetă la acelaşi subiect, se consideră două cazuri noi de îmbolnăvire. Cu alte cuvinte, un bolnav cu o boală cronică (de exemplu, psihoza ma-niaco-depresivă) diagnosticată în cursul perioadei studiate, care contractează în două rindurî cîte o viroză respiratorie, este raportat de trei ori în statistica de incidenţă indiferent de numărul de consultaţii şi tratament acordat. Pentru aprecierea incidenţei bolilor se utilizează un indicator de tipul : j „ JL x 1 ooo p în care I I =» indicele brut de Incidenţă ; b= numărul cazurilor noi de îmbolnăvire în perioada considerată | p=* populaţia medie a intervalului studiat. Ca şi în cazul mortalităţii, se pot calcula şi indicatori specifici. Există avantaje ca şi limite ale informaţiilor furnizate de incidenţă, principalul avantaj al statisticii decurgînd din unitatea de observaţie cu totul particulară — cazul nou. Reiese (ignorîndu-se celelalte îmbolnăviri deja cunoscute — cazurile vechi) că dinamica proceselor morbide este bine pusă în evidenţă prin indicatorii de incidenţă. Fenomenul este mai pregnant în cazul bolilor transmisibile, unde numărul cazurilor noi sau proporţia lor in raport cu efectivul populaţiei sînt indicatorii esenţiali în judecarea evoluţiei unei epidemii. Studiul incidenţei se aplică mai ales la afecţiunile acute, boli care generează cel mai mare număr de cazuri noi, prin frecvenţa, posibilitatea vindecării şi a reîmbolnăvirii subiecţilor. Fenomenul dominant în statistica incidenţei este diagnosticarea pasivă a bolilor (prin prezentare la cerere a subiectului la unitatea sanitară). în acest context, orice variaţie a accesibilităţii asistenţei medicale sau a adresabilităţii populaţiei determină modificarea proporţiei cazurilor nou cunoscute din totalul real al cazurilor noi şi, în consecinţă, variaţia indicatorilor de incidenţă prin cauze independente de frecvenţa îmbolnăvirilor. Accesibilitatea asistenţei medicale este definită ca fiind posibilitatea practică, obiectivă a populaţiei de a apela la asistenţa medicala. In teritoriile fără medici sau unităţi sanitare nu se înregistrează cazuri noi de îmbolnăvire deşi acestea sînt numeroase. Adresabilitatea este un fenomen cu o nuanţă mai subiectivă, care reflectă dorinţa populaţiei de a apela ia serviciile sanitare existente. Dacă în două teritorii în care accesibilitatea este identică, trăiesc populaţii diferite prin cultură, educaţie sanitară, tradiţii şi obiceiuri, este foarte probabil ca solicitarea serviciilor medicale să fie diferită, atît sub aspect calitativ cît şi cantitativ. în psihiatrie, incidenţa îmbolnăvirilor nu este un indicator de primă mărime, judecarea morbidităţii numai prin prisma acesteia, fără a ţine seama de prevalenţă, putînd conduce ia erori regretabile. 135. lNCOERENT(D) delir (cf. Iat. Incohae-rens „fără legătură") • Categorie a delirurilor incoerente, considerate de Constantza PASCAL ca una din cele două mari categorii ale delirurilor din demenţa precoce Ele se caracterizează, după această autoare, prin : polimorfismul ideilor ; producţie halucinatorie care alimentează procesul delirant ; mobilitate şi lipsă de evoluţie ; depersonalizare a delirului, care atrage detaşarea subiectului de conţinutul delirant; lipsa tonusului emoţionai, cu monotonie. Dizarmonia dintre intensitatea delirului şi tulburările afective este, după autoare, patognomonică. Deşi exprimate la începutul secolului într-o perioadă în care discuţiile despre schizofrenie nu erau în faza clasificărilor, prin fineţea observaţiei, aceste criterii îşi menţin valabilitatea. 136. INCOERENŢĂ (fr. ’incoherence : vezi lat. in-; cohaerentia „coeziune") • Dezorganizare psihică, pierderea cenzurii, continuităţii şi legăturii logice între idei, cuvinte sau 448/lnc Incompatibilitate ; Incompatibilitate medicamentoasă acte. Incoerenţa gîndirii reprezintă o denaturare cognitivă? este o instabilitate a gîndirii, în care procesele şi actele de gîndire suferă o dezordine momentană. Faptele apar-ţinînd realităţii sînt interpretate eronat, la aceasta participînd factori afectivi, iluzii, disoluţii ale conştiinţei, iar rezultatul final fiind un raţionament greşit. în stările de confuzie onirică, subiectul amestecă visul cu realitatea, gesturile şi cuvintele Incoerente traducînd reveria sa dezordonată. în manie, fuga de idei determina frecvent incoerenţă prin divagaţie, detalii nesemnificative, asociaţii superficiale realizate prin asonanţă, rimă, contiguitate, contrast ; are ca expresie incoerenţa limbajului şi este însoţită de incoerenţa gestuală. Incoerenţa gîndirii şi a comportamentului se manifestă şi în schizofrenie, demenţă senilă, presbiofrenie. în epilepsie, incoerenţa este tributară disoluţiei conştiinţei, care se instalează înainte sau după criză sau ca echivalent al acesteia. 137. INCOMPATIBILITATE (fr. incompatibil ite) • Relaţie opoziţională între doi termeni (idei, sentimente, roluri, persoane etc)' care se exclud reciproc, nu pot coexista, nu pot fi raportaţi pozitiv unul la altui sau a căror asociere relativă sau temporară produce efecte negative. Astfel, în mod normal, dragostea şi ura se exclud reciproc, sînt incompatibile, putînd fi cei mult trăite de acelaşi individ alternativ sau circumstanţial, ca stări tensionale. în schizofrenie bolnavul poate trăi simultan cele două sentimente contrare faţă de acelaşi obiect, fenomen denumit AMBIVALENŢĂ AFECTIVĂ (->), care tinde spre inversiune afectivă, eiiminînd unul din sentimente. Acelaşi fenomen se poate realiza şi pe planul ideaţiei. O persoană poate îndeplini concomitent mai multe funcţii, în cadrul unor statute diferite şi coexistente : soţ, părinte, muncitor, prieten etc. Aceste statute coexistă pentru că nici unul din elementele lor nu se exclud, ele sînt deci compatibile. îndeplinirea concomitentă a două statute cu elemente contrare este imposibilă (de exemplu, soţ şi celibatar). în cadrul unor afecţiuni psihice insă pot fi „trăite" şi situaţii care în mod normal sînt incompatibile. Astfel, în cadrul psihozelor de involuţie poate apare ecmnezia : bătrinul retrăieşte activ evenimentele reale din tinereţea sa. în sens restrîns, incompatibilitatea se referă la situaţia de imposibilitate a asocierii a două medicamente, intrucît această asociere ar: produce efecte nedorite. 138. ^INCOMPATIBILITATE MEDICAMENTOASĂ • Interacţiune medicamentoasă, datorată proprietăţilor şi acţiunilor fizico-chi-mice contrarii pe care le pot prezenta, într-o asociere inadecvată, medicamente utilizate simultan, ducînd la anihilarea sau chiar inversarea efectului terapeutic. Această situaţie apare de obicei la administrarea parenterală intramusculară sau intravenoasă (perfuzii) şi nu a putut fi standardizată, pînă în prezent» datorită numărului practic infinit de combinaţii, în tabelul următor sînt prezentate (după SÎRBU, cu modificări pentru uzul clinic psihiatric) cîteva dintre eventualităţile [posibile, subliniindu-se dezideratul prescrierii, pentru calea parenterală de administrare, pe cit posibil, a unui singur medicament. Tabel nr. LXI Medicamentul indicat Incompatibilităţi AMOBARBITAL ® soluţii acide (Na) ® cefaîotină © codeină (fosfat) ® hidrocortlzon (bemi- succinat) • 'hidroxizină $ insulina # clorhidrat 9 petidină © procaină • streptomicină (sulfat) • tetraciclină (clorhidrat) ® vincomicină (clorhi- drat) Incompatibilitate medicamentoasă lnc/449 ; Tabel nr. LXI (continuare) Tabel nr. LXI (continuare) Medicamentul indicat Incompatibilităţi Medicamentul indicat Incompatibilităţi AM1TRIPT1LINA • GLUCOZA HALOPER1DOL • fenindiona (Tr/ptizol, fiole- H1DROXIZINA • cloramfenicol le conţin glu- • antî coagulante cumari- coză) • soluţii alcaline mce ACID ASCOR- IM1PRAMINA ACID ASCORBIC BIC • penicilină MAGNEZIU - • fenobarbital • adrenalină, noradrena- săruri în soluţii • bromură de Ca lină • procaina • ampicilina • adrenalină, noradrena- • sulfamide lină • vitamina B12 • cardiotonice CALCIU - • soluţii alcaline (Na etc.) • acid ascorbic săruri în soluţii • soluţii de alcaloizi (a- • soluţii alcaline tropină, chinină, ergo- • tetraciclină tamină, morfină, papa- MORFINA Hl- • soluţii alcaline verină, scopolamină, DROCLORICĂ • iodură şi bromură de stricnina) Nâ • hidrolizate de proteine • barbiturice, fenitoină • fenobarbital, fenitoină • aminofilina • sulfat de Mg • heparina • ampicilina, streptomi- • PAS cină, tetraciclină NATRIU Bl- • scluţii acide • vitamina B2 CARBON1C • soluţii de sulfat de Mg • cardiotonice în soluţie • săruri de Ca • prednison • morfină CI ANCO BA- • soluţii acide şi reducă- • fenitoină L AMINA toare • noradrenalină • vitamina C, Blf Bg, PP • procaină CLORDIAZE- • acid ascorbic • insulină POXID • barbiturice • ACTH CLORPROTI- • ampicilină, eritromicî- XEN • metazina nă lactobionat, tetra- CLORPROMA- • soluţii alcaline ciclină Z1NA • barbiturice, fenitoinice • vitamina B complex • adrenalina • acid ascorbic • sulfamide NEOST1GMINA • acetilcolina • penicilina G, ampicili- N1COT1NA- • sulfamide na, meticilina, eritro- MIDA • vitamina B12 micina, kanamicina, PETIDINA —> MORFINA cloramfenicol, tetraci- PIRIDOXINA • vitamina B12, extracte clină de ficat • dexametazona PROCAINA • soiuţii alcaline • aminofilina • barbiturice, fenitoină • heparina # sulfamide, streptomi- • hidrolizate de proteine cina, succinilcolina • fenobarbital -» AMO- PROMAZ1NA • soluţii alcaline BARBITAL • barbiturice, fenitoină GEROVITAL Hs GLUCOZA e procaina • soluţii alcaline • penicilina G, ampicilina, kanamicina, strep- • • heparina penicilina G, ampicilina, ckramfenicol, sul-famide tomicina • vitamina B complex 29 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 450/1 nc Inconştient; Inconştient colectiv Tabel nr. LXI (continuare) Medicamentul indicat Incompatibilităţi RIBOFLAVINA • soluţii alcaline • bromură de Ca • streptomicină, tetraci- clină SCOBUTIL • soluţii alcaline - GLUCOZA STRICNINĂ • soluţii alcaline SULFURICĂ • adrenalina • vitamina B12 • ACTH TIAMINA • soluţii alcaline de alca- loizi • glucoză, dextran (so- Iuţii) • fenobarbital • etanoi • penicilină, streptomi- cină • stricnină • vitamina Bi2 139. INCONŞTIENT (fr. mconscient : vezi lat. în-; conscire „a sti bine") — sin. CONŞTIINŢĂ OBSCURĂ; CONŞTIINŢĂ STINSĂ; (RIBOT) ; INFRACONSTIENT (BUROLOUD)* INCONŞTIENT NORMAL (PRADINES) ; PRECONSJIENT (FREUD) S-^’ SUBCONŞTIENT. termenul a fost introdus de K. G. CARUS (1789-1986). 140. INCONŞTIENT COLECTIV • Termen prin care JUNG defineşte, într-o concepţie proprie, sursa profundă a psihicului uman, universală, suprapersonală, identică la toţi indivizii, ale cărei conţinuturi şi expresii (modalităţi comportamentale) reprezintă activarea unor imagini originare existente în toate timpurile, inconştientul personal, deşi implică elemente de funcţionare arhaică şi mitologică, se leagă esenţial de achiziţiile şi experienţele subiective, individuale; conţinutul inconştientului personal este format, după JUNG, din „complexele cu tonalitate afectivă" (care constituie viaţa psihică intimă, profundă). Conţinuturile inconştientului colectiv sînt arhetipurile. Existenţa inconştientului colectiv ar fi o dovadă a păstrării experienţei arhaice a omenirii, a faptului că nimic din structura mintală de bază nu s-a pierdut. Originea arheti- purilor scapă datelor strict ştiinţifice, ea trimite la ipotezele despre crearea lumii şi apariţia vieţii. Planul arhetipic al fiinţei nu este stagnant, el evoluează odată cu persoana, cu pianul conştient şi Eul. Important în dinamica fiinţei umane, ar fi, după această concepţie, modul cum se repartizează libidoul (energia vitală) între Eu şi arhetipuri ; de această repartiţie depinde adaptarea Eului Ia cerinţele vieţii. Inconştientul colectiv apare în mituri şi povestiri, reprezentările concretizate în mituri neaparţinînd unei experienţe individuale trăite de persoană într-o relaţie particulară cu exteriorul ; ele corespund unor' trebuinţe ale sufletului uman cu origine în cea mai profundă zonă a psihismului ; sînt trebuinţe şi reprezentări imprimate în fiinţa umană, prezente la toate triburile, popoarele şi rasele ; această zonă, care nu provine din experienţa individuală, dar se poate manifesta în experienţă (la diverse nivele : în vis, în alegere, în relaţia interpersonală, în folclor), este numită de JUNG inconştient colectiv. „Purtăm în noi, în structura corpului nostru şi în sistemul nervos, toată istoria noastră genealogică ; acelaşi lucru se poate spune şi despre sufletul nostru care conţine urmele trecutului şi devenirii sale ancestrale (. , ,). în sfera psihică, inconştientul colectiv este alcătuit dintr-un ansamblu de reminiscenţe". Natura umană ar conţine şi o dimensiune obscură care trimite la timpurile imemoriale, la preistoria sauriană. Dintre imaginile arhe-tipice, ca imagini originare ale inconştientului colectiv, ar face parte dragonul în care arhetipul funcţionează ca un complex înnăscut, ca un centru de energie. Inconştientul colectiv conţine o mulţime de asemenea imagini arhe-tipice, fiecare avînd o energie specifică. Zona inconştientului colectiv este mitologică, fabuloasă, ea poate rămîne o lume interioară sau poate deveni o lume superioară, în măsura în care fiinţa se confruntă cu ea şi o integrează. Există vise care emană din inconştient _/ colectiv şi a căror substanţă este mitoic^ _ă ; arhetipul (şi prin el inconştientul cole:t\; aparţine structurii condiţiei umane. Inconştientul colectiv este „lumea infinitului mic care doarme în noi" şi care ne deschide o poartă spre cosmos, spre marele infinit. Este o lume secretă, presimţită în med obscur de fiinţa interioară, lume pe car& conştiinţa o ignoră. Visele se alcătuiesc cu materialul personal propriu celui care visează, se desfăşoară într-un cadru personal şî în forme personale, dar ele cristalizează experienţe milenare, experienţe trăite în mod esenţial de nenumărate fiinţe umane ; astfel, mitul dragonului (şi visele care trimit la imagine Incontinenţa afectiva ; Incoordonare ; Indecenţă Ind/451 dragonului) se regăseşte în arsenalul imagistic al umanităţii. Există o experienţă originară a omului, retrăită în forme multiple de experienţele particulare ale unui individ uman : cazul personal unic se include, prin apartenenţa lui la imaginea arhetipică, în si.pra-individual („suferinţa fiecăruia este o s.îVinţă a tuturor"). Vechii preoţi medici fo'c-seau imaginile arhetipale ca mijloc de vin-decâ-’e ; acestea ar avea semnificaţie tămăduitoare prin faptul că evocă în individ legătura iui cj umanitatea, cu întregul uman, provoacă în el o vibraţie car'e-1 scoate din abandon, din izolarea sa particulară. In oerioada care premerge izbucnirii unei psihoze s?u a unei nevroze (sau în perioada de-... i: iu'), pot apare vise a căror semnificaţie vx'. :e 'a boala pe cale să se instaleze ; aceste v.e par a fi (după JUNG) „o ultimă tentativă a inconştientului de a face să pătrundă în corst'inţa subiectului simbolul care trasează 0 ' "ie de conduită în dezordinea ce tocmai s« foduce" ; îmbolnăvirea psihică (şi mai ales psin::ia) provoacă o revoltă a inconştientului, ‘"evCită ce se transmite, ca mesaj, sub for-'T.a unui vis ; este ceea ce s-ar numi un vis“ — primitivii chiar îl numeau astfel, ei avînd intuiţia semnificaţiei lui colective : un asemenea vis la primitivi era povestit întregului trib aşezat în cerc, în jurul celui care a v.;ot (obiceiul se practicaşi în senatul roman); se considera că, dacă interpretarea acestui vis reuşeşte, toţi cei care l-au ascultat şi au dat curs interpretării vor avea de profitat. Există idiomuri primitive care folosesc ~’- obişnuite, curente, şi alt cuvînt pentru , m ie vise“, acelea cu originea în incon-^. u1 colectiv, în imaginile arhetipale. ’-'olarea concepţiilor lui JUNG la orice vO-'+mt delirant, orice act de cultură, nu a 3 4 Cecît să demonetizeze teoria inconştien- 1 ' colectiv şi să-i sublinieze limitele. De *. chiar şi în psihanaliză, ea a găsit doar , pi susţinători reali. 141. INCONTINENTIA PIGMENŢI (lat.) -sin. BLOCH(s) sindrom ; MELANOBLASTOZĂ LINEARĂ : SlEMENS(s) sindrom BLOCH-SULZBERGER(S) sindrom. 142. INCONTINENŢĂ AFECTIVĂ (cf. lat. nentia) 9 Tulburare gravă cu caracter ver , care se referă la controlul sferei emo-t: ^ Imposibilitatea subiectului de a se < ^ jb control voi iţi onal, de a adecva trăirile atît sub raport calitativ, cît şi ca nivel ai intensităţi, duce la ştergerea graniţelor dintre trăirile pozitive şi cele negative. Bolnavul nu trece cu uşurinţă de la o stare la alta, cum indică unii autori, ci automat şi întîmplător, devenind din subiect obiectul afectivităţii sale. Această tulburare, a cărei denumire mai adecvată ar fi „incontinenţă emoţională" se întîlneşte în fazele avansate de arterioscleroză cerebrală şi în unele stări demenţiale. 143. INCOORDONARE (cf. lat. în-; fr. coordonner) 9 Imposibilitate a coordonării mişcărilor, care nu se mai desfăşoară armonic şi economic, în vederea atingerii scopului propus. Are drept cauză : afecţiuni ale sistemului nervos central (cerebel), sistemului nervos periferic, locomotor sau toxicele. Este prezentă şi în sindromul de impregnare neuroleptică. 144. INCUBUS ATTACK (cf. lat. Incubare ,.a sta culcat" ; engl. attach „criză, acces") • Senzaţie de „opresiune toracică11 descrisă de cei treziţi în timpul unui coşmar. Clinic şi electroencefalografic, accesele prezintă o simptomatologie aproape identică cu crizele de pavor nocturn la copil. Particularităţile sînt legate, după F1SCHER, BYRME, ED-WARDS, KAHU etc., de mobilitatea corporală mult mai mare şi de memorarea şi evocarea crizelor, care apar la adult. 145. INDECENŢĂ (cf. lat. indeceniia) 9 Manifestare comportamentală individuală sau colectivă care nu corespunde regulilor de bună cuviinţă (purtare necuviincioasă) sau prin care se încalcă anumite norme de convieţuire socială (îndeosebi, de ordin moral). In extremis, reprezintă un act de imoralitate sau de amoralitate. Persoana indecentă şochează anturajul, opinia publică, fie prin vestimentaţie, atitudini sau comportament inadecvat circumstanţelor, fie prin conţinutul ideo-verbal sau prin expresia mimico-gestuală lipsită de pudoare sau care frizează vulgaritatea. Conduita indecentă poate fi reflectarea carenţelor educaţionale, lipsei de supleţe adapta-tivă (gafe, stîngăcii), a unui dezechilibru emoţionai (de exemplu, reacţiile paradoxale de rîs sau de plîns în situaţii care reclamă stăpî-nire de sine, bun simţ, conformism „de circumstanţă") sau caracterial (de exemplu, personalităţile dizarmonice). în psihopatologie, manifestările indecente se circumscriu sferei tulburărilor de comportament din : schizofrenie (mai ales la debut şi în perioada de stare), psihoza maniaco-depre-sivă (acces maniacal), parafrenie, psihoze senile şi presenile, oligofrenie, epilepsie. Cu titlul de obscenitate, indecenţa semnifică deviaţii de comportament sexual. 146. INDECIZIE (fr. Indedslon : vezi lat. in-; decisio „hotărîre") • Trăsătură caracte- 452/1 nd Indenol (M) ; Independentă ; Inderal (M); Indeterminism riaiă care vizează lipsa de hotărîre şi fermitate în adoptarea unei decizii, oscilarea permanentă între motive-scop (sau variante de acţiune), dublată de imposibilitatea de alegere fermă a unei singure alternative, indecizia reflectă o „slăbiciune" a Eului la nivel afectiv şi volitiv, dar nu la nivel cognitiv (intelectual). Imposibilitatea de a lua o decizie, de a fi ferm într-o discuţie, de a acţiona curajos într-o direcţie, cuplată cu dubitaţii, îndoieli, scrupule, configurează profilul personalităţii astenice şi senzitive. într-o anumită măsură, indecis este şi Istericul, personalitate imatură emoţional. Stările psîhofiziologice critice (oboseală, surmenaj etc.), precum şi anumite situaţii problematice sau ambigue, pot conduce individul normal ia momente de indecizie, dar cu valoare circumstanţială si nu caracteriaiă sau psihopatologică DECIZIE, DUBITAŢIE, ÎNDOIALĂ. 147. INDENOL(M) Canada • Betablocant sin. cu acţiune anxiolitică —> PROPRANOLOL(M) România. 148. INDEPENDENŢĂ (cf. fr. mdependance : vezi lat. in- ; dependere „a depinde") • Obiectiv al procesului instructiv-educativ şi rezultantă a maturizării şi dezvoltării personalităţii, constînd în limitarea sau refuzul dependenţei de alţii în gîndire, simţire, acţiune, permiţînd îndeplinirea unei acţiuni sau depăşirea unei situaţii problematice prin eforturi şi capacităţi personale, în absenţa sau prin reducerea sprijinului din partea celorlalţi. Spiritul de independenţă se manifestă brusc şi furtunos !a pubertate, prin criza de originalitate juvenilă. Ca acţiune circumscrisă autodeterminării (prin autocontrol conştient) şi afirmării de sine, independenţa se cristalizează progresiv în adolescenţă, prin eliberarea de sub tutela familială, odată cu asumarea de roluri şi statu-turi sociale, prin trecerea de la educaţie la autoeducaţie (ca premisă şi condiţie a acesteia). Persoana autonomă este cea care se sprijină pe forţele proprii, depune eforturi în direcţia perfecţionării de sine, manifestă curaj şi iniţiativă, fără a respinge însă cooperarea, sprijinul reciproc sau colaborarea cu ceilalţi. Sistemul pedagogic de „self-government" (al autoconducerii elevilor prin autonomie faţă de profesor şi didactica clasică) sau metodele şcolii active, initiate la începutul secolului de pedagogi ca DECROLY, DEWEY, LOCKE ş.a., au pledat excesiv pentru dezvoltarea Ia tineri a acestei calităţi, rezultatele nefiind întotdeauna favorabile. Noţiunea de independenţă trebuie relativizată, variantele extreme, respectiv dependenţa şi independenţa exce- sivă formînd obiectul preocupărilor psihopatologiei, cu incidenţă penală în cazul liberalismului provocat de psihopatul antisocial. Diminuarea spiritului de independenţă are loc, în grade diferite, în toate afecţiunile cu componentă inhibitorie timo-conativă (stări reactive, tulburări nevrotice de tip depresiv, anxios, obsesivo-fobic), mergînd pînă la abolirea Iui, ca în cazul depresiilor melancoliforme şi de involuţie; poate avea Ioc şi o exacerbare a independenţei, prin denaturarea capacităţii de evaluare corectă a forţelor proprii, ca în cazul bolnavului maniacal sau al personalităţi? dizarmonice de tip paranoiac şi antisocial. 149. INDERAL(M) Anglia, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Grecia, Italia, iugoslavia, Japonia, Olanda, Portugalia, CHi OH S.U.A., Suedia — DCI Propronolol © Psihotrop betablocant, derivat propanolic de tip 1-(iso-pro'pilamino)-3-(1-naftiloxi)-2-propanol, cu acţiune anxiolitică, cu valenţe psihostimulente şi adrenolitice. Nu duce la dependenţă, nu se asociază cu IMAO —> BETABLOCANTE. 150. INDETERMINISM (fr. indeterminisme : vezi lat. in- : determinare „a delimita, a determina") © Concepţie filozofică opusă determinismului, care contestă obiectivitatea relaţiilor cauzale şi a interacţiunilor din natură şi societate, considerînd că procesele şi evenimentele din univers sînt accidentale, supuse hazardului, într-o dezordine imprevizibilă. Fundamentat în filozofia modernă de către D. HUME — în a cărui interpretare raporturile cauzale nu au un temei obiectiv, ci sînt instituite de psihicul omenesc, ghidat de nevoile practice spre ordine şi regularitate —, indetermin:sn'iî cunoaşte variantele sale cele mai elaborare în gîndirea contemporană. Reprezentanţii Cercului Vienez (CARNAP, SCHLICK, WITTGENSTEIN, REICHENBACH ş.a.) deduc relaţiile cauzale din mecanismele activităţi? senzorial-perceptive care fac posibilă experienţa, în vreme ce neokantienii consideră cauzalitatea drept schemă ordonatoare dată a priori în intelect, ca instrument formai de sintetizare a datului empiric. Interpretarea indeterministă a cunoscut temporar o largă răspîndire în filozofia secolului al XX-iea, datorită incapacităţii determinismului meca- Indice de inadaptare socialâ ; Indiferenţă afectiva lnd/453 n î ci st clasic de tip laplacian, de a fundamenta în mod coerent o serie de descoperiri aie ştiinţei contemporane, care operează cu legităţi statistice şi probabilistice, aplicabile la formele complexe de mişcare a materiei, ce fac inoperant conceptul clasic al cauzalităţii mecanice şi schemele rigide ale determinismului metafizic. interpretări indeterministe s-au conturat în biologie, prin respingerea cauzalităţii în evoluţia proceselor organice (JORDAN) şi substituirea determinării cauzale cu finalitatea, concepută ideali st-te I eol ogi c (WENDRYES), precum şi în ştiinţele sociale, în orientările filozofice neopozitiviste, structuraliste, func-ţionaliste etc., care contestă valoarea cognitivă a conceptelor de cauzalitate şi legitate în cercetarea evenimentelor şi a proceselor social-istorice, respingînd legitimitatea epistemologică a oricărui demers teoretic ce vizează dezvăluirea esenţei şi a raţionalităţii universului social. De cea mai largă audienţă s-a bucurat indeterminismul cuantic (BOHR, HEI-SENBERG, D1RAC, PAULI), care interpretează comportarea duală (corpuscular-ondula-torie) a microparticulelor şi relaţiile de nedeterminare (incertitudine) privind evoluţia acestora, drept argumente ce demonstrează absenţa cauzalităţii în microcosmos ; totodată, comportarea statistică a microfenomeneior este considerată ca expresie a „liberului arbitru" la nivel cuantic. în plan gnoseologic, indeterminismul este solidar cu soluţiile sceptice şi agnostice, iar în filozofia socială şi morală conduce la viziuni voluntariste şi iraţionaliste. în psihiatrie se vorbeşte de un indeterminism pe care şi-l asumă arbitrar şi artificial personalităţile structurate dizarmonic DETERMINISM. 151. INDICE DE INADAPTARE SOCIALĂ (cf. lat. index „indiciu, semn") • Exprimare cantitativă (procentuală) a insuficienţei adaptabilităţii sociale din cadrul devianţei, care ia în considerare durata dintre externare şi apariţia unei noi fapte sau acţiuni deviante în raport cu tipul comportamentului deviant, incidenţa acţiunilor sociale, numărul de recidive, detenţii, deiincvenţe nedescoperite, gravitatea infracţiunii, dozarea severităţii pedepsei penale (DRAGOMIRESCU) în cadrul expertizei me-dico-legale psihiatrice, acest indice permite evaluarea exactă a adaptării sociale în unele entităţi, devenind astfel un criteriu ştiinţific de apreciere a eficienţei măsurilor complexe curativ-profilactice recomandate şi a capacităţii individuale de adaptare-inadaptare a unui subiect deviant (SCRIPCARU). 152. INDICE JOHNSON e Relaţie sintetică între numărul cuvintelor de un anumit tip dintr-un discurs şi numărul total de cuvinte-Un indice redus arată tendinţa la perseverare a subiectului întîlnită în diferite circumstanţe, în primul rînd în demenţe şi schizofrenie. 153. INDIFERENTISM AFECTIV (fr. In- şi n. differentisme affectif) —► AT1MIH-. 154. INDIFERENŢĂ AFECTIVĂ (fr. indiffe-rence : vezi lat. indifferentio) • Hipotimie mer-gînd pînă la atimie (GUIRAUD), în formele ei grave desemnînd lipsa de interes şi participare fa evenimentele exterioare. Această „neutralizare" afectivă, însoţită de pierderea capacităţii de a reacţiona faţă de factorii externi, se manifestă pe plan comportamental printr-o fizionomie şi gestică inexpresive, printr-o marcată restrîngere a numărului şi tipului de acţiuni. Ea nu este dublată în toate cazurile de modificări ale percepţiei şi/sau ale funcţiei cognitive. Indiferenţa afectivă se întîlneşte în demenţe (mai ales în paralizia generală progresivă) şi în confuzia mintală gravă. Indiferenţa parţială reprezintă numai o detaşare de lumea exterioară, subiectul fiind participativ la fluxul ideilor sale delirante (în hebefrenie, psihoze, depresii ale involuţiei, parafrenie). Un grad de indiferenţă aparentă se poate înregistra în depresii sau stări _ delirante, situaţii în care bolnavii observă şi reţin, sub masca unei imobilităţi înşelătoare, tot ceea ce se petrece în jurul lor. 155. INDIFERENŢĂ CONGENITALĂ LA DURERE • Sindrom rar întîlniţ, datorat degenerării sau absenţei celulelor senzoriale din ganglionul trigeminai inferior, sau unei 454/lnd Indiferenţa - reacţie ; Individuale (T) ; Individualism tulburări în procesul de integrare a durerii. Se caracterizează prin lipsa de răspuns faţă de orice stimuli dureroşi, însoţită de absenţa reflexelor tendinoase, tulburări ale homeostaziei termice cu tendinţă spre hipertermie, afectarea glandelor sudoripare. Poate apare inconstant şi o întîrziere mintală uşoară sau moderată. Nu există tratament specific. Mijloacele terapeutice vizează măsuri de profilaxie faţă de traumatism, arsuri, a căror gravitate subiectul nu o poate realiza, datorită lipsei durerii, fiind pus în imposibilitate de a se apăra împotriva consecinţelor acestora. Măsurile profilactice trebuie de asemenea îndreptate împotriva pericolului supraîncălzirii, dată fiind tendinţa la hipertermie. 156. INDIFERENŢĂ(R) - reacţie • Reacţie înregistrată în timpul examinării psihiatrice sau psihologice, caracterizată printr-o pasivitate sau nepăsare maşinală faţă de demersul examinatorului. Acest tip de a reacţiona poate fi înregistrat la bolnavii apatici (hebefrenici, depresivi, schizofrenici) sau la cei care nu înţeleg sensul examinării (oligofreni, demenţi, confuzi). 157. INDIVID (cf. lat. individum „indivizibil") • Exemplar unic, singular, privit aparte în raport cu specia din care face parte ; sub aspect social, omul, ca persoană concretă, distinctă în cadrul comunităţii prin atribute specifice, inconfundabile, care îi conferă statutul unicităţii. Omul ca individ, caracterizat prin prezenţa vieţii şi a schimburilor informaţionale şi meta-boiice, prin disponibilităţi adaptative în raport cu modificările mediului biotic şi abiotic, reprezintă un caz particular al marii diversităţi de fiinţe vii. El capătă atributul de individualitate (sin. persoană) prin adăugarea, la caracterele structural-funcţionale determinate biologic, a unor trăsături psihocomportamentale dobîn-dite sau determinate social-istoric. Acesta este sensul (descriptiv şi nu axiologic) acordat în psihologia socială noţiunii de individ, a cărei sferă este lărgită prin raportarea la colectivitate. 158. INDIVIDUAL (cf. fr. individuel) • în sens ontologic, entitate delimitată în spaţiu şi timp, cu atribute specifice, care îi conferă statut de existenţă singulară. Concepţiile iaeaiist-obiective şi realiste (PLATON, Toma D'AQUINO, HEGEL) supraevaluează rolul ontologic ai realităţii şi universalităţii, privind existenţele individuale drept întruchipări accidentale, fenomenale şi trecătoare ale procesului de autodiferenţiere şi autodeterminare a esenţelor genetice. Dimpotrivă, orientările subiectiviste (nominalismul medieval — W. OCCAM, fenomenalismul - G. BERKELEY, empirismul — J. LOCKE, senzualismul — CONDILLAC etc ) supraestimează importanţa ontologică a individualităţii, considerînd că numai existenţele individuale sînt reale, în timp ce esenţele reale şi universale sînt abstracţiuni goale produse de intelect. Materialismul dialectic dezvăluie unitatea dintre general, particular şi individual, ca aspecte necesare şi indisolubile ale realităţii. Generalitatea nu poate fiinţa în sine, ca esenţă abstractă, ipostaziată metafizic, ci subzistă sub forma unor proprietăţi repetabile ale obiectelor sau fenomenelor individuale ; pe de altă parte, acestea din urmă nu sînt existenţe total eterogene, fără nici o identitate esenţială : pe lîngă atributele specifice care Ie diferenţiază, ele au în comun anumite proprietăţi generale. în sens logic şi gnoseologic, individuale sînt conceptele (termenii) care se referă la un singur obiect, spre deosebire de noţiunile generale, care desemnează clase de obiecte. 159. INDIVIDUALE(T) teste • Categorie de teste administrate fiecărui subiect în parte. Primele teste, foarte simple, au avut un caracter individual, fiind utilizate în scop experimental, pentru măsurarea unor caracteristici senzoriale. Necesităţile practice au determinat apariţia unor teste mai complexe, prin care erau măsurate funcţii psihice superioare sau diferite trăsături de personalitate. Aplicate individual, ele ofereau posibilitatea unei mai bune observări a subiectului în timpul testării, interpretarea fiind legată atît de structura testului cît şi de particularităţile examinatorului şi ale examinatului. Dezavantajele testelor, individuale (interpretare, uneori subiectivă, etalonare pe loturi mici de subiecţi, administrare laborioasă etc.) au făcut ca aplicarea lor să fie din ce în ce mai restrînsă. în domeniul evaluării funcţiilor intelectuale, în prezent sînt utilizate cu precădere numai două teste individuale : Stanford-Binet şi Wechsler. Pentru evaluarea personalităţii, cele mai frecvent folosite sînt testele proiective Rorschach şi TAT. 160. INDIVIDUALISM (cf. fr. Individualisme) • Concepţie care ignorează geneza şi condiţionarea social-istorică a persoanei umane, privind societatea ca pe un amalgam de indivizi izolaţi, fiecare din ei fiind o existenţă pe deplin autonomă, purtîndu-şi în sine propriile determinaţii, subzistînd independent de societate sau chiar în opoziţie faţă de contextul social, în teoria etică, această concepţie consideră individul drept valoare supremă, ierarhizînd celelalte valori şi normele morale în funcţie Individualism ; Individualitate ; Individuaţie lnd/4 55 de contribuţia !or îa împlinirea aspiraţiilor sau dorinţelor considerate a fi cardinale în statutul individualităţii umane : fericirea (eudemonismul), plăcerea (hedonismul), falusu! şi interesul (utilitarismul) etc. Reflectînd pe Robinson Crusoe — pian valoric izolarea omului într-o societate concurenţială, individualismul se regăseşte ca o coordonată spirituală definitorie pentru ideologia burgheză : în filozofie — orientarea subiectivist-relativistă şi fenomenalismul sau pragmatismul epistemologic ; anarhismul în teoria politică ; contractualismul şi „robinsonadele" în teoriile sociologice şi economice. Progresist în epoca Renaşterii sau în veacul „luminilor", întrucît afirma drepturile personalităţii umane de a-şi făuri liber destinul, bucu-rîndu-se de viaţă şi eliberîndu-se de prescripţiile ascetice şi de resemnarea fatalistă propovăduite de morala creştină, individualismul devine reacţionar în interpretările sale etilist-antidemocratice şi rasiste sau protestatar utopic în ontologiile existenţialiste. 161. INDIVIDUALITATE (cf. fr. indlvldua-lite) • Caracteristică esenţială şi definitorie a vieţii, care se manifestă în/şi prin entităţi biologice concrete, singulare, avînd atributul unicităţii. Individualitatea fiinţelor presupune discontinuitatea materiei vii, alcătuită din „unităţi11 diferenţiate, fiecare dintre acestea fiind caracterizate prin indivizibilitate şi integralitate anatomo-funcţională, prin unicitate (singularitate, specificitate) determinată de ereditate şi de acţiunea mediului ambiant. La om, individualitatea biologică constituie fundamentul personalităţii (care ar putea fi definită ca o individualitate biologică modelată socio-cultural), fiind identificată în psihologia socială cu persoana definită ca sistem inte-grativ al trăirilor individuale. Individualitatea umana ar reprezenta aşadar, totalitatea însuşirilor fizice, biochimice, biologice şi psiho-fiziologice ereditare şi dobîndite care caracterizează unicitatea, singularitatea individului sau originalitatea lui în raport cu ceilalţi. Sub raport acţionai, admiterea caracterului obiectiv al individualităţii umane impune individualizarea proceselor instructiv-educa-tive, a tratamentului medical, fie el chimic, biologic sau psihologic, a măsurilor profilactice. 162. INDIVIDUAŢIE (fr. individuation) • Ceea ce deosebeşte un individ de altul ; termenul a fost utilizat de JUNG pentru a desemna un proces (o cale) prin care o fiinţă umană devine fiinţă individuală, căpătînd forma sa particulară, specifică şi intimă, corespunzătoare realizării de sine în ceea ce persoana are mai propriu. Individuaţia ar corespunde împlinirii armonica a fiinţei umane, atît sub aspectul valorilor (şi aspiraţiilor) sale proprii, cît şi sub aspectul sarcinilor colective, al inserţiei sale în valorile existenţei umane. înţeleasă ca o cale de evoluţie, individuaţia nu este o simplă înşiruire de acţiuni, ci reprezintă un destin în acest sens, ea angajează fiinţa în întregime într-un proces de cristalizare a naturii sale de a fi. Scopul individuaţiei constă în eliberarea fiinţei în sine de falsele învelişuri cu originea în persoană şi de forţa sugestivă a imaginilor inconştiente (persoana semnifică acele „roluri de circumstanţă11 jucate de individ în societate, persoana conţinînd suma de măşti pe care individul le exteriorizează în relaţia sa cu lumea, în jocul său cu ceilalţi). Transformarea unei personalităţi este guvernată în primul rînd (în accepţiunea Iui JUNG) de motivaţii interne şi subiective, şi numai în al doilea rînd de împrejurări exterioare. Acest lucru apare ca evident în special în modificările morbide, aici predispoziţia patologică intrinsecă fiind răspunzătoare de transformările simptomatice. Mecanismul intern se situează pe primul loc 456/1 nd Indoklon - fluorotyl; Indorm (M) ; Inductor ; Inducţie şi în intuiţiile creatoare, relevate prin demersuri interioare autonome care provoacă salturi calitative ; aceste demersuri sînt iniţial subterane, inconştiente, erupţia lor în conştiinţă realizîndu-se în conţinuturi ^surprinzătoare, insolite, în aparenţă străine. în cazul bolilor mintale există semne, în copilăria bolnavului, care trimit într-un mod mai mult sau mai puţin simbolic la probabile anomalii în perspectivă. Procesele interioare ce stau la baza transformărilor, legînd planul lăuntric, intim, cu planul expresiv, manifest, se regăsesc deopotrivă în simptome, atitudini, emoţii, fantasme, reverii, vise ; aceste procese nu pot fi cunoscute decît indirect, prin interferenţe de la produs la sursă. Mişcarea inconştientului este compensatorie în raport cu mişcarea conştientului. Inconştientul şi conştientul nu se opun, ci se completează reciproc, alcătuiesc împreună un întreg viu, pe care JUNG îl denumeşte Sine, diferit de Şinele ca instanţă în accepţiunea lui FREUD. La JUNG, Şinele conţine conştientul şi inconştientul într-o relaţie de cooperare şi de uniune ; Şinele este o entitate supra-coordonatoare faţă de Eu, înglobînd „toate elementele necesare autoreglării psihismului". Pe măsură ce fiinţa umană ia cunoştinţă de ea însăşi, se modifică şi se ia în stăpînire, ea se echilibrează, devine conştientă nu în sens limitat egoist, ci în sensul unei participări largi la o lume a tuturor lucrurilot . Şinele, în concepţia lui JUNG, ar reprezenta nivelul cel mai elaborat şi integrat al fiinţei umane, acel nivel la care se realizează, se împlinesc şî se stăpînesc toate combinaţiile ce intră în alcătuirea unui destin. Scopul procesului de individuaţie constă în a resimţi Şinele ca pe „ceva iraţional şi indefinibil", ceva existent, căruia Eul nu i se opune şi nu i se supune, care înglobează Eul şi în interiorul căruia gravitează acest Eu. 163. INDOBLOC(M) R.F.G. • Betablocant sin. cu acţiune anxiolitică —► PROPRANOLOL{M) România. 164. INDOKLON - fluorotyl • Gaz cu proprietăţi convulsivante, foarte asemănătoare cu cele produse de electroşoc, încercat ca metodă în terapia convulsivantă. A fost introdus în practica medicală de KARLINER şi PADULA. Noua metodă are însă inconvenientele unor efecte secundare marcate (cefalee, greaţă, vomă, pusee febrile marcate), care o fac inoperantă. 165. INDORM^M) S.U.A. - DCI Proplo-mazinâ • Neuroleptic sedativ, derivat amino-fenotiazinic de tip 1-/10-(2-dimetiîaminopro- pil)fenotiazin-2-il/-1-propanol, cu acţiune sedativă inferioară Clordelazinului dar şi cu certe calităţi sedativ-hipnotice. 166. INDUCERE (cf. lat. inducere „a introduce") • Tip de activitate prin care un subiect inductor determină la subiectul indus comportamente, convingeri, atitudini, trăiri, sentimente. Poate fi mai mult sau mai puţin intenţională. Apare atît în normalitate, ca fenomen al relaţiilor interpersonale sau de grup, cît şi în psihopatologie (—► DELIR INDUS). Este utilizată în psihoterapie (relaxare, hipnoză, susţinere). 167. INDUCTOR (cf. lat. inductor „cel care introduce") • Entitate fizică, asimilată terminologic în psihologie pentru a semnifica factorii care iniţiază o relaţie sau provoacă modificări la nivelul indusului. în teoria generală a comunicaţiei, inductorul echivalează cu emiţătorul care transmite un mesaj codificat receptorului (destinatarului), determinînd efecte de ordin substanţial, energetic şi/sau informaţional la nivelul acestuia, în principal pe baza funcţiei conativ-persuasive a limbajului, în procesul de învăţămînt., inductorul este profesorul care acţionează în mod sistematic şi organizat (prin procedee didactice şi pedagogice specifice) în direcţia creşterii şi cultivării personalităţilor în curs de formare (copii, adolescenţi). în experienţele de parapsihologic şi în psiho-terapiile bazate pe sugestie şi hipnoză (individuale sau colective), inductorul este persoana calificată care „emite telepatic“ către un mediu, care sugestionează sau care hipnotizează. 163. INDUCŢIE (cf. lat. inductio „aducere, introducere") • Din punct de vedere gnoseologic, proces de generalizare, prin care se constituie noţiuni abstracte al căror conţinut cuprinde note comune indivizilor dintr-o anumită clasă. Din punct de vedere logic, raţionament prin care se trece de la constatări privind cazuri singulare dintr-o mulţime de obiecte, la afirmaţii despre toate cazurile din mulţimea respectivă. Teoria inducţiei a fost iniţiată de ARISTOTEL în „Analiticele secunde", unde distinge inducţia completă (concluzia generală decurge din cunoaşterea şi verificarea tuturor cazurilor dintr-o anumită mulţime de elemente) de inducţia incompletă sau amplificatoare (concluzia nu decurge din cunoaşterea totalităţii cazurilor aparţinînd unei mulţimi de elemente, ci din analiza unui număr de cazuri restrîns în raport cu totalitatea, demonstraţia implicînd un anumit grad de probabilitate). Cercetarea metodologică a inducţiei a ocupat un loc important în Inducţie ; Inducţie hipnotica lnd/457 scrierile lui F. BACON, J. St. MUL ş.a., tradiţia empiristă dezvoltînd o epistemologie inductivistă axată pe ideea că legile ştiinţei pot şi trebuie să fie justificate numai pe calea generalizărilor inductive. Critica 'întreprinsă de HUNE asupra conceptului de cauzalitate şi încercarea kantiană de a susţine, prin armăturile categoriale a priori, legitimitatea raţionamentelor inductive au creat aşa-numita „problemă" a inducţiei, încă nesoluţionată cu deplină claritate, în pofida progreselor considerabile înregistrate în logica inductivă, datorate interpretărilor propuse de J. KEYNES, H. REICHENBACH, R. CARNAP, G. von WRIGHT, J . HINTIKKA, R. jEFFREYS ş.a. în procesul complex şi dialectic contradictoriu al cunoaşterii, inducţia şi deducţia sînt complementare, susţinîndu-se şi completîndu-se reciproc. 169. INDUCŢIE HIPNOTICĂ (cf. iat. induc-ti'o) • Formă de comunicare care determină, prin intermediul sugestiilor transmise de terapeut, apariţia stării de hipnoză la pacient. Pentru ca inducţia să fie eficientă este necesară, după HARTLAND (1979), existenţa următoarelor condiţii : • Motivaţia. Orice persoană, pentru a fi hipnotizată, trebuie să dorească acest Boticelli lucru. Nimeni nu poate fi hipnotizat rlnpotriva voinţei sale. O motivaţie pozitivă este esenţială pentru accentuarea sugestiilor transmise de terapeut. • înlăturarea îndoielilor şi a fricii. Subiectului i se explică ce este hipnoza, care sînt efectele ei, este asigurat că va fi stăpîn pe sine pe tot parcursul inducţiei şi că nu poate fi vorba de pierderea cunoştinţei . • Fixarea atenţiei. Subiectului i se indică să-şi concentreze atenţia asupra unui punct, obiect sau imagini. în acest fel, se limitează cîmpul conştiinţei, subiectul fiind mai bine pregătit pentru recepţio-narea sugestiilor terapeutului. • Relaxarea şi limitarea mişcărilor voluntare. în timpul inducţiei, subiectul trebuie să aibă o poziţie cît mai relaxată, iar numărul mişcărilor să fie cît mai redus, pentru a se evita apariţia unor puncte de tensiune. • Monotonia. Inducţia hipnotică este un proces considerat de majoritatea specialiştilor ca fiind uşor de realizat, mai ales în cazul bolnavilor sugestibili. în practică însă, nu de puţine ori inducţia devine o problemă greu de rezolvat. Acest lucru se poate datora atît boina-vuiui cît şi terapeutului. Pentru a mări posibilitatea de răspuns a bolnavului la sugestiile inductive ale medicului sau psihologului, BARBER (1972) propune respectarea următorilor factori ! • definirea situaţiei ca hipnoză (bolnavului i se comunică faptul că urmează să i se inducă o stare hipnotică) ; • înlăturarea fricii şi a informaţiilor greşite despre hipnoză ; • cooperarea terapeut-pacient ; • pacientul este solicitat să ţină ochii închişi ; • sugestii de relaxare, somn şi hipnoză; • exprimarea vocală a terapeutului să fie adecvată (modificări în volumul vocii, accentuarea anumitor cuvinte, introducerea pauzelor etc.) ; • prevenirea şi reinterpretarea sugestiilor neacceptate. Există foarte multe procedee de inducţie a hipnozei. Alegerea procedeului care urmează a fi utilizat se face în funcţie de caracteristicile terapeutului, dar mai ales în funcţie de cele ale bolnavului (de exemplu, nu se poate apela îa o tehnică de inducţie prin fixare la un bolnav cu deficienţă vizuală). Inducţia hipnozei trebuie efectuată numai în scop terapeutic şi numai de către specialişti. Deşi, în general, ea nu prezintă nici un pericol, au fost semnalate 458/lnd Inducţie reciprocă ; lndus(D) ; Inerţie ; Infanticid totuşi cazuri în care, după inducţia hipnotică, au apărut fie o exacerbare a simptomatologiei acuzată de bolnav, fie simptome noi. 170. INDUCŢIE RECIPROCĂ • Termen cu semnificaţii diferenţiate în neurologie, psihologie şi psihopatologie. • Modalitate de coordonare a proceselor neurofiziologice care stau la baza activităţii neuromotorii şi neuropsihice, explicate de PAVLOV prin succesivitatea sau simultaneitatea proceselor de inhibiţie şi excitaţie ia nivel neuronal. Astfel, inducţia negativă constă în realizarea unei zone de inhibiţie în jurul unui focar de excitaţie, iar inducţia pozitivă — în inducerea unei zone de excitaţie în jurul unui focar de inhibiţie. Atît nivelul cortîca! cît şi cel subcortical, beneficiază de acest sistem de procese excitatorii-inhibitorii, care se succed (specific cortexului) sau se manifestă simultan (ca în cazul contracţiei neuromuscu-lare a agoniştilor şi antagoniştilor, al reflexelor de tip somatic, vegetativ şi somato-vege-fativ medular). • Tip de răspuns psiho-comportamental al unuia sau mai multor indivizi în relaţie cu atitudinea activă a altui individ, structurînd un model relaţional prin complexul ideoafectiv, transmis de inductor (care poate îndeplini şi rolul de lider) către indusul sau induşii săi. Astfel, o atitudine creatoare şi stimulativă, un comportament calmant şi securizant, din partea unui membru al grupului, poate avea o influenţă pozitivă asupra întregului grup (de exemplu, un colectiv de muncă), după cum un mod de comportare turbulent, insolent revendicativ sau antisocial al unui individ poate induce şi la alţi indivizi din grup (în funcţie de gradul de receptivitate pe care îl conferă temperamentul, caracterul, gradul de instruire şi educaţie) manifestări de delinc-venţă. Intr-o măsură sau alta, conştient sau inconştient, toate acţiunile indivizilor pe plan social sînt rezultatul unei inducţii reciproce între membrii grupului din care fac parte, a cărui dominantă este menţinută dinamic, contribuind Ia coeziunea sau Ia sciziunea grupului. • Tip particular de apariţie a unor idei delirante Ia un subiect, prin aderenţa acestuia la delirul celuilalt membru al cuplului (-+ DELIR INDUS), posibilă prin dominarea afectivă şi intelectuală pe care o exercită inductorul asupra indusului. Acesta din urmă, odată intrat în jocul trăirilor delirante, poate exterioriza un răspuns mult mai amplu decît inductorul său, al cărui susţinător şi credincios este. Acest tablou delirant poate căpăta o extensiune deosebită atunci cînd numărul subiecţilor induşi creste (delir în trei, patru, cinci etc.) — CONTAGIUNE PSIHICĂ. 171. INDUS(D) delir (vezi inducere) • Denu-mire^ sub care este descrisă deseori, ceea ce LASEGUE şi FALRET numeau „foiie a deux“. Unii autori susţin însă că există o distincţie între aceste două noţiuni, deoarece delirul indus s-ar referi numai la ideile delirante noi, adăugate îa delirul primitiv al unui bolnav datorită contactului cu alţi bolnavi. 172. INERŢIE (cf. lat. inerţia) ® Rezistenţă în faţa unei forţe cu acţiune modelatoare, transformatoare. în psihiatrie inerţia, alături de apatie şi abulie, concretizează tabloul inhibiţiei psihomotorii : este caracteristică stărilor stuporoase de diverse etiologii, intoxicaţiilor cronice, traumatismelor cranio-cerebrale, epilepsiei, schizofreniei cronicizate. La subiecţii cu debilitate mintală, lentoarea şi dezinteresul realizează un tip de inerţie mintală care implică în specia! o achiziţionare tardivă a noţiunilor în comparaţie cu indivizii normali. Ca o caracteristică a senescenţei, se descrie un grupaj de trăsături care alcătuiesc starea de inerţie psihică a bătrînului, concretizată prin dificultatea de a face noi achiziţii intelectuale, sau de a se adapta la situaţii noi, prin lipsa de spontaneitate şi rapiditate în procesele gîndirii, prin apariţia fenomenelor de stagnare, perseverare şi diminuarea controlului reacţiilor emoţionale. în psihanaliză, termenului de inerţie psihică i-a fost preferat ce! de fixare sau rezistenţă, pentru a defini acest tip special de comportament care rămîne activ şi după apariţia simpto-melor nevrotice, opunîndu-se tendinţelor de schimbare. 173. INERVAŢIE (cf. fr. innervation : vezi lat. in „în“ ; nervus „nerv") • Distribuţia ramurilor nervoase aferente sau eferente la nivelul organelor şî ţesuturilor organismului. Este un termen neurofizioiogic preluat de FREUD cu sensul de drum, traiect pe care circulă energia psihică. caedere „a omorî") • Uciderea nou-născutului de către mamă. Autorii de limbă franceză (POROT) diferenţiază acest termen de filicid sau libericid, termen care denumeşte uciderea unui copil de vîrstă mai mare —> PRUNCUCIDERE. 175. INFANTIL (fr. Infanti!:' vezi lat. Jnfans) • Atribut care caracterizează stătu- Infantilism ; lnfa-Stress(M) ; Infatigabilitate ; Infatuare lnf/459 tul unui individ într-o etapă delimitată de dezvoltare a personalităţii şi de maturare a organismului, respectiv perioada copilăriei (infantilă). Termenul este utilizat pentru delimitarea întregii patologii specifice acestei vîrste : nevroze infantile, psihoze infantile, paralizie infantilă. Circumstanţial, caracterizează otice conduită sau structură psihoafectivă şi comportamentală care reflectă o neconcordanţă între dezvoltarea somatică corespunzătoare vîrstei şi dezvoltarea psihică, marcată de particularităţile psihismului infantil, cu repercusiuni asupra adaptării persoanei (adolescente sau adulte) la ambianţă -*• INFANTILISM 176. INFANTILISM (fr. infantilisme : vezi lat. infans) • în sens larg, tulburare de dezvoltare sau maturare (frecvent de natură endocrină), caracterizată prin persistenţa la maturitate a caracterelor constituţionale (morfologice, fiziologice şi psihologice) specifice copilăriei. Se disting mai multe forme de infantilism: angioplastic, genital, hipofizar, intestinal, psihic. Criteriile de delimitare sînt însă insuficient circumscrise. în 1906 E. LASEGUE şi G. ANTON au descris oprirea dezvoltării intelectuale a individului în faza infantilă, insistînd asupra rolului major pe care îl au particularităţile emoţionale şi caracterologice, incapacitatea de concentrare şi orientare a atenţiei, lipsa unui control voliţional adecvat, superficialitatea judecăţilor, lipsa lor de profunzime. Mergînd mai departe, G. ANTON delimitează un aşa-numit infantilism psihic parţial, caracterizat prin tulburări comportamentale în absenţa oricăror defecte intelectuale. Mai recent, G. SUHAREVA subîmparte infantilismul în următoarele subgrupe : organic, dizarmonic, armonic, subliniind posibilitatea asocierii infantilismului psihic cu cel fizic. Din perspectivă psihanalitică, infantilismul psihic este explicat prin cantonarea (fixarea) sau regresiunea persoanei la un anumit stadiu al copilăriei, caracterizat prin dependenţă excesivă faţă de părinţi, lipsă de autonomie în gîndire şi acţiune, egocentrism narcisistic, pueriiism (termen ataşat mai corect afecţiunilor organice cerebrale, cum sînt tumorile cerebrale şi demenţele senile). O astfel de regresiune este tipică nevroticului, dar poate caracteriza şi anumite conduite ale personalităţilor structurate dizarmonic (îndeosebi de tip isteric), ale psihoticului defectual (starea psihopatoidă postprocesuală cu tulburări de comportament de tip infantil) sau ale vîrstni-cului senil (la care se asociază regersia intelectuală sau defectul cognitiv) -» IMATURITATE» PUERILISM, REGRESIUNE. 177. INFANTILISM TARDIV GAN- DY(S) sindrom. 178. INFA-STRESS(M) Columbia - DCI Prometazinâ • Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic de tip 10-(2-dimetilaminopropil) fenotiazină, cu acţiune sedativ-hipnotică, anti-histaminică şi antiemetică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de RO-MERGAN(M). 179. INFATIGABILITATE (cf. fr. infatigable „neobosit" : vezi lat. infatigabilis) • Rezistenţă crescută la oboseală. Termenul a fost utilizat de VEDENSK! pentru a desemna proprietatea fibrei nervoase de a avea o rezistenţă crescută la stimularea cu frecvenţă joasă (20 — 80 Hz). Această proprietate este însă relativă, oboseala nervoasă manifestîndu-se prin prelungirea perioadei refractare şi reducerea excitabilităţii nervului. în psihiatrie, infatigabilitatea este caracteristică personalităţilor hipertime, hipomaniei şi maniei. 180. INFATUARE (cf. fr. infatue „îngîmfat, suficient" : vezi lat. infatuare „a scoate din minţi") • Supraaprecierea propriei personalităţi, a propriilor opinii, performanţe, sentimente etc., corelată adeseori cu subaprecierea celorlalţi. Infatuarea este rezultatul incapacităţii individului de a se autoaprecia corect, de a opera comparaţii corecte între comportamentele altora şi propriul său comportament. Amploarea deformării percepţiei propriei personalităţi şi rigiditatea acestei percepţii în contextul social determină dificuităţr în domeniul relaţiilor interpersonale, marcate patologic prin modificări de tip paranoiac. 460/!n? Infecţie psihică ; Infecţii intracraniene — tulburări psihice 181. INFECŢIE PSIHICĂ (fr. infection : vezi sin. iat. inficere „a infecta, a otrăvi") —» CONTAGIUNE MINTALĂ. 182. INFECŢII INTRACRANIENE - tulburări psihice • Tulburările psihice care însoţesc, preced sau urmează procesele infecţioase intracraniene constituie sindroame variabile ca durată, intensitate şi simptomatologie ; af!îndu-se într-o strînsă iegătură cauzală cu infecţia în sine, aceste tulburări sînt dependente şi de statutul biologic al individului pe care s-a grefat boala, precum şi de particularităţile constituţionale specifice bolnavului. Pe lîngă simptomatologia psihică nespecifică, infecţiile intracraniene au drept caracteristici definitorii prezenţa procesului infecţios (cu simptomatologie specifică), precum şi remiterea sau ameliorarea acestor tulburări sub tratament etiologic antiinfecţios. Agenţii responsabili de declanşarea acestor afecţiuni acţionează asupra sistemului nervos central (SNC) prin mecanisme diferite : prin intermediul toxinelor, direct asupra creierului, sau prin efecte secundare determinata de dezechilibrele metabolice generale pe care le produc. Ei se fixează atît intracelular (virusurile),^cît şi extracelular (bacteriile) şi peri vascular. In etiopatogenie sînt incriminate şi mecanismele alergice. Acţiunea morbigenă a acestor factori este favorizată de starea de scădere a rezistenţei generale a organismului (imposibilitatea intrării în acţiune a mecanismelor de apărare cu toată eficienţa), traumatisme craniocerebrale, traumatisme obstetricaie, particularităţi constituţionale, factori ereditari etc. Dinamica proceselor agresive este extrem de complexă, modificările afectînd întregul organism, începînd de la nivel molecular. infecţiile intracraniene, cu etiologia şi simptomatologia lor psihică generală, sînt cele descrise succint în tabelul de mai jos (fiecare entitate în parte fiind tratată distinct îa termenul respectiv: MENINGITE, ENCEFALITE, TROMBOFLE3ITE, ABCES CEREBRAL). Tabel nr. LXII Infecţii intracraniene Infecţia intracraniana Etiologie \ ! Simptomatologie clinica I Pa raci in ic 1 2 I. 3 4 MENINGITE • iritaţie meningeală, pa- 9 LCR : modifi- 9 purulente 9 meningococ, pneumo- ralizii oculomctorii, a- cări caracteris- (bacte riene) coc, baci l ul proteus, nomalii pupilare, hiper- tice } bacilul tuberculos, ba- reflexivitate, convulsii2 9 EEG : unde len- cilul Eberth 9 hiperestezie senzorială, te (0 şi A) ;; fotofobie, cefalee i tulburări ale stării de conştiinţă, depresie, anxietate i sechele \ • seroase 9 virusul poliomielitic, 9 iritaţie meningeală, • LCR modificat | (virotice) coxackie, Echo semne neurologice mi- $ EEG modificat nore, astenie, somno- dar rapid rever- lenţă, obnubilare } sibil (în zece zi- 9 tabloul toxic infecţios le) genera! } ENCEFALITE • virusur i : neurotropice • ± iritaţie meningeală, ® EEG: dezorga- • encefalita epi- (rabia), retrovirusuri ± vomă, i fotofobie $ nizarea traseu- demică (von (Echo, coxackie, polio- 9 convulsii, afazie, semne lui dominat de E conomo) mieiitic, herpes sim- de focar (monoplegii, unde lente (A, • leucoencefali- plex, herpes zoster) % hemiplegii, paralizii de 0) cu accentuări te subacute nervi cranieni), tulbu- regionale şi sal- rări de deglutiţie, fo- ve sinusoidale ample, pseudo- Infecţii intracraniene ; Infecţioase - psihoze Inf/461 Tabelul nr. LXII (continuare) encefalite securi dare TROMBOFLE- BiT t ABCESE CE-8RALE protozoare (plasmo-dium malariae, toxo-plasmoza Gondi) % metazoare (tenia, cisti-cercoze) $ postvaccin (antivario-lic, antirabic, antiper-tussis) l postinfecţioase (rujeo-lă, varicelă, rubeoiă) f alte afecţiuni (febra tifoidă, bruceloză, tuberculoză, tuse convulsivă) ?. infecţie generală 5 infecţie de vecinătate;' • infecţie generală ’ e infecţie de vecinătate. naţie, respiraţie, tulburări neurovegetative ± tetrapareze, ± paraI i-zii g „sindrom encefalitic" : cefalee, obnubilare, confuzie, impulsiuni motorii, modificarea ritmului somn-veghe ± i tulburări psihotice deteriorarea intelectuală sechelară f tabiou! toxic infecţios general ; semne de focar în funcţie de teritoriul afectat; tulburări cantitative aie stării de conştientă; semne neurologice de focar ; 4: sindrom meningeal (dacă abcesul se deschide) ; ' i hipertensiune intracraniană l tulburări aie stării de conştiinţă, apatie, indiferenţă, torpoare, ± comă l 1 tabloul toxico-infecţios. ritmice. începutul şl sfîrşitul bolii pot fi marcate de apariţia complexelor vîrf-undă şi descărcări de und㧠EEG : modifi- cări în focar \ EEG : modifi- cări relevante pentru proces tumoral f scintigrama cerebrală : focare hiperactive persistente, cu margini difuze v examenul radiologie stabileşte localizarea. 183. INFECŢIOASE - psihoze (cf. lat. Infîcere) • Tulburări psihice care au ca expresie centrală sindromul confuzo-oniric evoluînd pe fondul unui sindrom infecţios encefaiitic sau a unui sindrom infecţios general (febră, deshidratare, denutriţie). Termenul este preluat de POROT în spiritul orientărilor clinico-nosografice franceze promovate de REGIS (după ce fusese descris delirul febril, delirul infecţios — KRAEPE-LIN), acesta fiind autorul descrierilor privind tablou! clinic a! confuziei mintale şi ai delirului oniric avînd drept cauza stările toxico-in-fecţioase. Astfel, el oferă o minuţioasă şi sistematică expunere a psihozelor din cadrul infecţiilor acute şi cronice şi subliniază constanţa cu care sînt prezente sindromul confuziei mintale şi delirul oniric halucinator în toate stările infecţioase acute din stadiile febrile, în perioada postfebrilă şi a convalescenţei, -evoluţia stării bolnavului este caracterizată prin obnubilare, pseudodemenţă cu sau fără delir sau agitaţie şi cu posibile tulburări de tip amnestic. Pot apare, mai ales în debutul acestor infecţii, tulburări psihice de tipul sindromului maniacal sau melancoliform, forme stuporoase cu instalare „d'emblee“ sau un veritabil sindrom catatonic (POROT, KAHLBAUM, CLAUDE, BARUK ş.a,) pus de unii autori în legătură cu acţiunea toxinelor E. coli. Se pare că unele infecţii cronice (tuberculoza, paludismu!) pot realiza forme mixte, neurologice şi psihice, uneori de tipul psihopolinevritei Korsakov. Prin amploarea gravităţii simptomatologiei pe care o antrenează, formele encefalitice sînt generatoare aie delirului acut care poate marca fie începutul, fie convalescenţa bolilor infecţioase (delirul metainfecţios — POROT). REGIS şi DELMAS au sesizat, în timpul fazei de trezire a bolnavului confuzo-oniric (criza poliurică), ideile fixe postonirice, care pot constitui, pe o durată scurtă de timp, sursa unor construcţii delirante. Autorii anglo-saxoni încadrează psihozele infecţioase în capitolul tulburărilor organice. 462/1 nf lnfecţios(D); Inferenţa ; Inferioritate - complex Printre circumstanţele etiologice ale deli-riumului regăsim şi următoarele infecţii : • sistemice : pneumonie, febră tifoidă, tifos, reumatism articular acut, malarie, gripă, parotidită epidemică, difterie, bruceloză, mononucleoză infecţioasă, hepatită infecţioasă; • intracraniene : virale, bacteriene, fungice, encefalita şi meningita cu protozoare, encefalomielita postvaccinală şi post-infecţioasă, trichinoza. Importanţa psihozelor infecţioase în clinica psihiatrică nu este de neglijat, ţinînd seama de incidenţa mare a unor infecţii cu caracter trenant (anexite, salpingite, metrite, infecţii urinare, sinuzite etc.) şi cu un potenţial confuzogen apreciabil atunci cînd evoluează, favorizate de unii factori ca : alcoolismul cronic, surmenaj, epuizare, subalimentare, avitaminoză, condiţii psihologice negative. Alăturarea unui sindrom confuzional cu un tablou infecţios îl va conduce obligatoriu pe psihiatru la căutarea etiologiei tabloului, a cărui rezolvare terapeutică (prin antibiotice etc.) va determina şi dispariţia tulburărilor psihice. 184. INFECŢIOS(D) delir • Stare confuzio-nală care poate însoţi bolile infecţioase acute, manifestată prin modificări importante ale stării de conştiinţă (torpoare, sopor, stupor, comă), la care se poate adăuga o gamă largă de tulburări psihice. Acest delirium nu este legat etiologic de febră, iar demersul terapeutic acţionează asupra lui cu dificultate, posibilitatea recăderilor neijind exclusă. Simptomatologia oneiroidă şi a^taţia sînt frecvente, iar dispoziţia subiecţilor variază în raport cu conţinutul halucinator (cel mai adesea terifiant). Sindroame catatoniforme pot apare în cursul evoluţiei stării toxico-septice. Poate fi urmat de un delir rezidual pînă la restabilirea stării somatice. Nu are specificitate şi poate surveni atît în infecţii care afectează direct encefalul, cît şi în infecţii generale. 185. INFERENŢĂ (cf. fr. inference : vezi lat. in fer re „a duce, a introduce, a trage concluzia") © Operaţie logică de derivare a unui enunţ din alte enunţuri, prin care se admite o judecată al cărei adevăr nu este verificat direct (concluzie) în virtutea unor relaţii logice cu alte judecăţi, considerate ca adevărate (premise). în cazul derivării concluziei prin deducţie sau prin inducţie completă, inferenţa este necesară intrucît, dacă premisele sînt adevărate, concluzia decurge cu necesitate logică, în virtutea formei corecte de raţionament. Fenomenul de inferenţă se poate înregistra şi în sfera psihopatologiei sub două aspecte : • folosirea de premise false care duc, C" :k‘ printr-un raţionament corect, la coi-cluzii greşite pe care subiectul le acc^ta ca reale şi le transpune cel mai adese: în acte comportamentale ; • alterare a însuşi procesului de judecaţi, situaţie în care se înregistrează un pseu-doraţionament care conduce tot la concluzii false şi de a căror autenticitate subiectul nu se îndoieşte. 186. INFERIORITATE - complex (cf. L* inferior) • Termen utilizat de A. ADLt:^. pentru a desemna un complex constituit : tr-un ansamblu de manifestări (emoţii, at V -dini, reacţii, reprezentări) care expr * : într-un mod mai mult sau mai puţin degh'ra: un sentiment de inferioritate. în concept ^ autorului, acest sentiment este generat de o inferioritate organică reală. Formarea complexului de inferioritate ar ţine de încercarea individului de a-şi compensa handicapul or- Alfred Jarry game. FP;EUD considera sentimentul de inferioritate independent de o deficienţă organică, nefiind determinat de un element etiologic, ci reprezentînd un efect simptomatic. El apreciază că sentimentul de inferioritate poate Inferioritate - complex ; Infirmitate lnf/463 fi generat de anumite traume reale sau fan-tasmatice : pierderea iubirii şi castrarea; copsul se simte inferior dacă observă (sau i se pare) că nu este iubit (ia fel se întîmplă şi cu adultul) ; în ceea ce priveşte inferioritatea cronică, ea trimite la complexul de castrare. Sentimentul de inferioritate se înrudeşte cu cel de culpabilitate, în măsura în care inferioritatea presupune o tensiune între Eu şi Supraeul care sancţionează. în patologia psihiatrică s-a subliniat frecvenţa şi importanţa sentimentelor de inferioritate şi culpabilitate în diferitele forme ale depresiei, în tentativele de suicid. ADLER explică formarea personalităţii, nevrozele, anumite psihoze prin reacţiile individului la inferiorităţi organice chiar, minime, funcţionale sau patologice, apărute în copilărie. Sentimentul de inferioritate, chiar independent de deficienţele organice reale, ar exista în orice fiinţă umană („In comparaţie constantă cu perfecţiunea ideală irealizabilă, fiecare individ este permanent dominat de un sentiment de inferioritate şi stimulat de acest sentiment"). Complexul de inferioritate ar consta în manifestarea permanentă a consescinţelor sentimentului de Inferioritate şi se stabilizează dacă existenţa individului este marcată de eşec. în concepţia lui ADLER, nevroza se defineşte ca „act creator care vizează superioritatea", în antecedentele nevroticului existînd un foarte viu sentiment de inferioritate şi, compensator, o căutare a superiorităţii (-»> COMPENSARE). Această afirmaţie poate fi înţeleasă, de fapt, ca un fel de metaforă a nevrozei, referindu-se ia faptul că nevroticul nu este stimulat în acţiunile sale, în special în alegerile sale, de realitatea ca atare ci, în primul rînd, de realitatea fictivă, construită în el însuşi, conform unor scopuri fictive. Uneori, sentimentul de inferioritate poate reprezenta o modalitate personală de compensare, legata de convingerea intimă a non-valorii tuturor celorlalţi. 187. INFIRMITATE (cf. lat. fnfirmitas «debilitate, slăbiciune") 9 Insuficienţă sau deficienţă morfo-funcţională a unuia sau mai multor organe (sisteme), cu caracter congenital sau docîndit, care determină un statut bio-psiho-social aparte al individului. Starea de sănătate conferă omului libertate de cunoaştere, posibilitatea de a acţiona în scopul îndeplinirii dorinţelor sale, valenţe pe care nu le realizează la nivelul conştiinţei decît atunci cînd i se reduce atît posibilitatea de acţiune, cît şi de speranţă. Infirmitatea limitează libertatea subiectului şi îi modifică orizontul în funcţie de natura şi gravitatea ei. Originea infirmităţii este diversă: infirmităţi senzoriale (ambliopie, surdo-mutitate etc.), motorii (hemiplegie, paraplegie, ataxie), mintale (debilitate mintală, boli psihice cronice), precum şi infirmităţii determinate de dis-funcţia, de insuficienţa de organ (cardiopatie, hepatopatii, nefropatii, afecţiuni metabolice, sexuale etc.). Consecinţele pe care infirmitatea le are asupra statutului bio-psiho-social şi asupra adaptabilităţii subiectului diferă în funcţie de caracterul ei congenital sau dobîndit, de natura infirmităţii şi de personalitatea individului. Infirmitatea congenitală determină situarea din start a individului pe o poziţie inferioară în raport cu semenii săi. Pe de altă parte, posi-biiitaţiîe de formare a unor modalităţi de compensare necesare adaptării sînt mult mai mari Sa această categorie de infirmi, faţă de cei care dobîndesc în cursul vieţii infirmitatea. Infirmul „din naştere", indiferent despre ce infirmitate este vorba, învaţă să se adapteze, să acţioneze, formîndu-şi modalităţi de compensare, adaptîndu-şi trebuinţele, cerinţele şi deprinderile, în funcţie de natura şi gravitatea ei. El are de la început statutul de infirm şi întregul proces de formare a personalităţii va fi marcat de acest statut. Acest tip de infirm, în urma aplicării diferenţiate şi individualizate a măsurilor psihopedagogice, medicale, de educare şi reeducare, se poate integra profesional, social şi, uneori, chiar familial, ajun-gîndu-se la un anumit grad de adaptabilitate. Integrarea profesională se face fie în colectivităţi de indivizi normali, fie în instituţii special create pentru anumite categorii de infirmi (nevăzători, surdo-muţi, debili mintali etc.). Aşadar pentru această categorie de infirmi, integrarea socio-profesională este mult mai bună decît în cazul indivizilor care devin infirmi într-un anumit moment al vieţii, infirmii congenitali fiind permanent educaţi tocmai în vederea acestei integrări şi neavînd posibilitatea de comparaţie cu o situaţie anterioară. Deşi integrarea conferă un anumit g^ad de adaptabilitate, ea nu oferă totuşi o adaptare armonioasă. Infirmul, chiar dacă munceşte într-un grup de infirmi, vine în contact cu indivizii normali şi — printr-o dureroasă raportare la aceştia — se simte situat pe o poziţie inferioară, oricît de bine şi-ar compensa infirmitatea. Infirmul îşi poate dori tot ceea ce-şi pot dori şi indivizii normali din jurul său dar, spre deosebire de aceştia, el nu poate obţine ceea ce-şi doreşte şi nici nu poate spera măcar că în viitor ar putea obţine (tocmai acest fapt devine dureros, pentru că ceea ce ei doreşte, ceea ce pentru el este extraordinar şi imposibil, pentru individul normal este de o covîrşitoare banalitate : a alerga este banal pentru individul normal, dar un vis imposibil de realizat pentru cel cu 464/lnf Infirmitate : complex, adaptare o infirmitate motorie). Pe de altă parte, infirmul, datorită deficitului său senzorial sau motor, cunoaşte lumea şi percepe mediul altfel decît individul normal (individul normal citeşte folosindu-şi analizatorul vizual,, nevăzătorul „citeşte" foiosindu-şi simţul tactil, ceea ce înseamnă că şi altor fapte sau fenomene cunoscute le va da o interpretare aparte). La construirea complexului de inferioritate contribuie în mod esenţial realizarea de către infirm a marii sale vulnerabilităţi, a capacităţii sale reduse de apărare (indiferent de gradul de compensare a infirmităţii), faţă de agresiunile mediului. Chiar dacă integrarea sa socio-profe-sională este bună, infirmul îşi realizează dureros poziţia de inferioritate. Pe de altă parte, In majoritatea cazurilor, individul cu o infirmitate oarecare este dependent de familie, de anturaj, şi această dependenţă constituie încă unul din punctele sale vulnerabile. Tocmai pentru că se ştie atît de vulnerabil, infirmul este suspicios, bănuitor, închis în sine, retras sau suprasolicită şi oboseşte prin revendicările sale anturajul, familia, fiind puţin dispus a-i înţelege pe cei din jur. Accentuarea acestor trăsături şi prelungirea lor în patologie conduc îa constituirea delirului senzitiv. Pentru ca multiplele dificultăţi de adaptare ale infirmului să poată fi depăşite de către acesta, este necesară nu numai găsirea unor modalităţi de compensare a infirmităţii, ci şi o anumită ambianţă constituită în familie, în colectivitate, prin crearea unei atmosfere securizante, de înţelegere (ceea ce exclude jenanta şi falsa compătimire), de stimulare a aptitudinilor, de formare a deprinderilor adecvate, ceea ce va contribui la creşterea încrederii infirmului în sine şi în cei din jur ; această încredere îl va atrage de p-e periculoasa orbită a singurătăţii (în care, pentru cunoaşterea şi interpretarea lumii, nu are la dispoziţie decît propriul său puiet de vedere), în cadrul comunităţii (în care punctele de vedere diferite vor aduce „corecţia" necesară). In situaţia infirmităţii dobîndite, individul îşi vede schimbat (mai mult sau mai puţin bruta!) un statut (cel de om sănătos, activ, independent) cu altul (cei de infirm, cu posibilităţi scăzute de acţiune şi situaţie de dependenţă). în timp ce infirmul din naştere se adaptează, cel cu infirmitate dobîndită se readaptează. Primul îşi formează modalităţi de compensare îa vîrstă copilăriei, vîrstă propice creerii deprinderilor, reflexelor condiţionate, pe cînd ce! de al doilea trebuie să-şi formeze deprinderi, reflexe condiţionate, automatisme, altele decît ceîe învăţate în copilărie şi întărite în cursul vieţii. însuşirea acestora. de către adultul infirm este mult mai grea decît în cazul copilului infirm. Pentru adultul obişnuit să cunoască şi să acţioneze în plenitudinea forţelor sale, infirmitatea survenită, mai mult sau mai puţin brutal, constituie o puternică psiho-traumă. Intensitatea cu care ea este resimţită este în funcţie nu numai de felul şi gravitatea infirmităţii, ci şi de timpul în care aceasta se instalează. Instalarea lentă, progresivă, puţin brutală conferă individului timpul necesar pentru a se obişnui fizic şi psihic cu noua lui stare, pentru a-şi forma treptat noi deprinderi, obişnuinţe. Instalarea brutală determină însă mai rapid şi mai puternic dezadaptarea individului, care se găseşte brusc şi nepregătit în faţa unei prăpăstii ce îl desparte irevocabil de existenţa sa anterioară. El este dintr-o dată redus la o existenţă limitată, nu numai cantitativ, ci şi calitativ. Urmările pe care această psihe-traumă le lasă asupra psihicului depind de personalitatea premorbidă, de modul de existenţă anterioară a individului. Se poate întîmpla ca infirmitatea survenită să releve anumite slăbiciuni, dezechilibre ale personalităţii, care, pînă în momentul traumatizării, au păstrat aparenţa unui echilibru. La indivizii ia care echilibrul psihic se menţinea numai în condiţiile stării de sănătate, infirmitatea relevă incapacitatea de a se reechilibra, de a se adapta noii situaţii, de a o accepta şi de a lupta pentru a reduce handicapul. Ei manifestă fie reacţii nejustificate de revoltă, încercînd să învinuiască pe alţii pentru suferinţa lor, fie tendinţe de a-şi nega infirmitatea, încercînd să abordeze acelaşi mod de viaţă ca cel anterior. Mai greu de suportat este apariţia infirmităţii la indivizii cu viaţă foarte activă, cu funcţii de conducere, cu importante responsabilităţi profesionale, familiale, sociale, care se văd obligaţi la o viaţă mai mult sau mai puţin pasivă şi, ceea ce este şi mai greu, la situaţia de dependenţă totală sau parţială faţă de familie, anturaj. Dacă la început, faţă de cei de care devine dependent, individul manifestă reacţii de ruşine, de vinovăţie, conştient că reprezintă o grijă, o povară, ulterior, nu este exclus ca el să devină suspicios, bănuitor, sîcîitor şi obositor în a sere o grijă şi atenţie permanentă şi exagerată. Prin aceasta, încearcă să atragă atenţia celorlalţi, să-şi păstreze poziţia dominatoare, să-i subordoneze pe cei din jur dorinţelor saîe. Diferit de acest mod reacţionează individul care în tot cursul existenţei s-a complăcut într-o situaţie de dependenţă faţa de familie, de o anumită persoană. Infirmitatea va reprezenta pentru el o prelungire şi o accentuare a acestei stări Infirmitate : reacţii şi dezvoltări; lnfluenţa{D) lnf/465 La indivizii cu personalităţi grevate de timiditate, de o timie îndreptată spre polul depresiv, infirmitatea dobîndită poate determina complexe de neîncredere în sine, tonus psihic scăzut, mizantropie sau accentuarea acestor trăsături de personalitate. Individul echilibrat, bine integrat şi adaptat mediului, la care apare o afecţiune infirmi-zantă, va trece şi el printr-o perioadă reactivă determinată de psihotraumă. Această reacţie este însă de scurtă durată şi rapid remisibilă (interval de zile, săptămîni). în propriul Iui echilibru psihic, rezultat din aprecierea corectă a realităţii, el găseşte resursele necesare pentru a se adapta noii situaţii, căutînd preocupări, activităţi, modalităţi de compensare în conformitate cu infirmitatea. La această categorie de infirmi, metodele de reeducare şi tratamentele de recuperare au cea mai mare şansă de reuşită. La infirmul nevrotic recuperarea este dificilă pentru că el se abandonează in totalitate îngrijirii medicale, neputînd (sau nevrînd) să-şi mobilizeze propriile sale resurse. Se mai descrie o categorie de indivizi (personalităţi dizarmonice, escroci), pentru care infirmitatea reprezintă prilejul dezvoltării unei suţrasimulaţii (-* SUPRASIMULARE). In determinarea reacţiei faţă de infirmitatea celui suferind, un rol important îl are anturajul : excesiva compătimire lamentativă este la fel de dăunătoare ca şi totala indiferenţă. In multe cazuri, infirmul dependent de familie imobilizează pentru îngrijirea lui un membru al familiei. Atitudinea de calm, încurajare, stimulare îl va ajuta sa-şi compenseze într-o oarecare măsură infirmitatea. Reproşurile, indiferenţa, excluderea lui din viaţa familială vor putea determina o simptomatologie depresivă de intensităţi variabile, grevată de riscul suicidar. Infirmitatea nu reprezintă numai o problemă strict medicală, ci şi una socială cu multiple implicaţii : scoaterea din arena activităţii sociale a infirmului, a persoanei care îl îngrijeşte sau reprofilarea infirmului într-un alt domeniu de activitate, protejarea lui etc. Tratarea şi recuperarea infirmilor nu poate fi făcută cu succes decît printr-o strînsă colaborare între medic, pedagog, psiholog, familie, asistenţă socială, un rol important revenind şî cooperării colegilor de la locul de muncă, în cazul celor recuperaţi parţial. 188. INFLUENŢĂ^ delir (cf. fr. wfluence ; it. -infJuenza) • Strîns legat de sindromul de automatism mintal, delirul de influenţă constă în convingerea puternică şi impenetrabilă a subiectului ia argumente logice, că se află sub dominaţia unei forţe exterioare (xenopati-ce) care acţionează asupra gîndurior, senti- mentelor, acţiunilor şi comportamentului său, modificîndu-le. Această influenţă externă este resimţită de subiect ca o incapacitate absolută de control prin voinţă proprie (nu i se poate împotrivi), ca o forţă care se impune psihismului său. Căile prin care acţionează aceste forţe xenopatice sînt considerate a fi imperceptibile, inaccesibile simţurilor (radiaţii, unde electromagnetice, unde hipnotice), acţiunea lor fiind, după expresia folosită de GUIRAUD, „transfuzată" direct. Manifestările impuse corespund fenomenelor de automatism mintal, nefiind recunoscute de bolnav ca aparţinînd propriului psihism. Forţele xenopatice şi căile prin care acestea acţionează sînt variabile în funcţie de epocă, de sistemul preponderent al valorilor culturale (dacă demonii şi forţele demonice ocupau primele iocuri în secolul trecut, radiaţiile, telepatia, undele de toate felurile domină în delirurile de influenţă ale secolului nostru). în funcţie de personalitatea premorbidă pe care se grefează, delirul de influenţă poate fi „pasiv" sau, implantat pe o personalitate dizarmonică, situaţie în care devine extensiv, progresiv, poate determina acte de o mare periculozitate. Majoritatea autorilor consideră fundamental în patologia delirului de influenţă automatismul mintal. Pentru CHASLIN şi ALAJOUANINE, ideea de influenţă reprezintă interpretarea automatismului mintal, iar pentru H. CLAUDE ea este „formula intelectuală a sentimentului de influenţă1'. Cronic, incurabil şi cu un prognostic defavorabil, delirul de influenţă apare în circumstanţe patologice diverse : deliruri sistematizate cronice, schizofrenie, rar în depresia melancolică şi în manifestările psihice intercritice ale epilepsiei, în demenţe, paralizie generală progresivă, alcoolismul subacut şi cronic. Tematica este erotomanică, mistică, de profeţie, de posesiune demonică, de persecuţie, de filiaţie. 189. INFLUX NERVOS (cf. iat. influxus „influenţă") ® Variaţie de potenţial care parcurge fibra nevroasă cu o viteză constantă (potenţial de acţiune). Este rezultatul unor fenomene bioelectrice complexe. Membrana neuronală este polarizată electric (faţa externă pozitivă şi cea internă negativă), polarizare determinată de permeabilitatea selectivă a membranei pentru ioni (Na+, K+, Cat+). între cele două suprafeţe membranare se stabileşte o diferenţă de^potenţial care se numeşte potenţial de repaus. în generarea potenţialului de repaus şl de acţiune, un rol deosebit îl joacă aşa-nurnitele canale a căror permeabilitate este diferită în funcţie de starea'de acţiune a celulei. Ele funcţionează în repaus pentru a menţine diferenţa de concentraţie a ionilor 30 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 466/1 nf Informai; Informatică intre mediile extra- şi intracelulare şi intervin şi în geneza potenţialului de acţiune. Permeabilitatea se menţine cu consum energetic, energia fiind furnizată de adenozintrifosfat (ATP). Calitatea transmiterii influxului nervos de-a lungul fibrei depinde de diametrul fibrei şi de existenţa tecii de mielină. 190. INFORMAL (engl. informai) m Concept opus noţiunii da „formar*, utilizat cu semnificaţii diferite în logică şî filozofia logicii, în semantică şi în sociologie. 9 Din punct de vedere logic, informalul denotă generic conţinutul judecăţilor care îşi au originea şi criteriile de valabilitate în modalităţi de gîndire opuse logicii in sens strict. • Sub aspect semantic, sînt informale conceptele cunoaşterii empirice şi ale ştiinţelor experimentale, care au ca sistem referenţial imediat un obiect sau un proces fizic determinat, spre deosebire de conceptele formale care nu denotă ceva real, dat în experienţă, ci o entitate abstractă, ideală (de exemplu, paritatea) sau o operaţie logică (de exemplu, noţiunea de echivalenţă). o în sociologie : informale sînt acele modalităţi de organizare a grupurilor sociale ce se caracterizează prin absenţa unor cadre instituţionale consacrate oficial, reglementate şi impuse de către o autoritate normativă. Relaţiile informale se instituie în mod spontan în cadrul grupurilor restrînse (cu raporturi interpersonaie „face-to-face"), avînd un caracter eterogen şi fiind configurate ad-hoc, în funcţie de împrejurări şi scopuri ocazionale. Grupurile informale nu au statusuri şi roluri codificate normativ ? în absenţa reglementărilor instituţionale, criteriile de obiectivare ale acestor grupuri sînt dependente de opinia colectivă, labilă şi numai aproximativ structurată. De regulă, relaţiile informale coexistă cu cele formale, influenţîndu-se reciproc (în raporturi de convergenţă sau discordanţă), 191. INFORMATICĂ (fr. Informatique : cu-vînt provenit din contaminarea între „informa-tf’on" şi „automatique") 9 Domeniu interdisci-plinar al ştiinţei, moderne, care se ocupă cu colectarea, clasificarea, memorarea, regăsirea, transmiterea, prelucrarea şi distribuirea automată a informaţiilor. Determinativul „automat", asociat cu operaţiile de culegere şî transformare a informaţiilor, este esenţial în definiţia informaticii, iar dispozitivul fizic care joacă un rol central în efectuarea acestor operaţii este calculatorul electronic. Domeniul de preocupări aî informaticii este divizat în două direcţii mari : „hardware", care se ocupă de realizarea echipamentelor şi dispozitivelor automate de prelucrare a informaţiilor, şi „software'*, care se ocupă de realizarea programelor executate automat de calculatoare sau de diverse dispozitive de calcul. în fiecare din aceste direcţii mari ale informaticii s-au dezvoltat cercetări, atît teoretice cît şi aplicative. Cercetările teoretice au la bază concepte ale logicii matematice, teoriei algoritmilor şi cal cu labi I ităţi i, teoriei limbajelor formale, teoriei circuitelor de comutaţie precum şi ultimele descoperiri din domeniul electronicii şi telecomunicaţiilor. Cercetările aplicative cuprind o serie aproape universală de preocupări, făcînd din informatică un instrument indispensabil pentru creşterea eficienţei în toate domeniile de activitate, pentru promovarea progresului tehnic şi ştiinţific al societăţii. Sistemele informatice pentru conducere, informatica industrială, avînd ca principal scop utilizarea calculatorului în conducerea proceselor tehnologice, cercetarea-proiectarea asistată de calculator, inteligenţa artificială şi robotica, informatica documentară, informatica de gestiune ş.a., sînt azî domenii uzuale de aplicaţii ale informaticii. Domeniul informaticii medicale se află azi într-o fază de avînt continuu, avînd în principal următoarele obiective (după M. DRĂGĂNESCU) : Informatica medicala £ Informatica medicală de gestiune (spitalicească şi organizatoric-economică) : 9 la scară socială (naţională, judeţeană) ; 9 la scară locală (spital, policlinică). ^ Informatica medicală de proces : 9 monitorizări ale pacienţilor 3 — pasive — active (roboţî medicali) — la distanţă/ 9 utilaje informatizate de explorare a corpului uman ; 9 proteze informatizate. £ Informatica medicală pentru diagnosticare şi decizii privind tratamentul 3 Informaţie ; Informaţie - teorie lnf/467 • bănci de date, reţele informaţionale pentru informaţia medicală, sisteme expert bazate pe inteligenţa artificială. $ informatica medicală de laborator : • calculatoare personale (profesionale) ; • pentru analize biochimice, genetice etc. Prin prelucrarea automată şi folosirea algoritmilor, informatica poate constitui un instrument preţios în domeniul psihiatriei, unde majoritatea afecţiunilor nu beneficiază în prezent decît de o singură modalitate de observare şi interpretare a sirnptomelor psihice — cea clinică. Analiza automatizată a tulburărilor de limbaj la nivel gramatical, logic şi semantic, ca şi a comunicării extr'averbale (mimică şi gestică) va putea realiza un salt calitativ în semiologia psihiatrică, sporindu-i obiectivitatea şi capacitatea de investigare. 192. INFORMAŢIE (cf. lat. informatio „plan, schiţă, re prezentare, informaţie") • Semnal purtător de mesaj pentru un receptor, capabil să determine, la nivelul acestuia, o reacţie (acţiune)^ de asimilare, respingere sau autoreglare. în structura sa elementară, informaţia este proprietatea unui fapt sau eveniment (purtător de informaţie) de a reprezenta într-un sistem complex cu autoreglare (receptorul informaţiei) un alt fapt sau eveniment cu care stă într-o relaţie de corespondenţă biunivocă. Purtătorul de informaţie se numeşte semnificant, iar evenimentul sau faptul reprezentat, semnificat. Alături de substanţă şi energie, informaţia constituie una dintre modalităţile ontice fundamentale ale realităţii, jucînd un rol esenţial în alcătuirea şi devenirea sistemelor complexe cu autoreglare, ivite în lume odată cu apariţia vieţii. Este o noţiune centrală în cibernetică, informatică şi teoria comunicaţiilor. Teoria matematică a informaţiei, elaborată de SHANNON, măsoară cantitatea de informaţie a unui mesaj în funcţie de gradul în care acesta înlătură (pentru receptor) indetermi-narea realizării unui eveniment (incertitudinea receptorului cu privire la realizarea evenimentului în cauză). Cantitatea de informaţie este o funcţie logaritmică a diversităţii cîmpului de evenimente. Unitatea de măsură, numită bit, foloseşte logaritmul în bază 2. Diversitatea medie a evenimentelor se exprimă în conceptul de entropie : informaţia medie asociată unui cîmp de evenimente disjuncte [E] = elf e2,...e„, cu probabilităţile de realizare [P] = pi, p2,”-pH se exprimă în relaţia ’: H[E] = - £ Pi i°g P* 1=1 reuniunea tuturor evenimentelor ef constituind un eveniment sigur. 193. INFORMAŢIE - teorie • Model matematic al comunicaţiilor prin semnale, elaborat de SHANNON (1948), care admite cuantificarea informaţiilor şi introduce în metodologia cercetării o serie de concepte cu valoare euristică (entropie, codificare, canal de transmisie etc.). Teoria informaţiei are aplicaţii în diverse domenii ale ştiinţei : tehnică, biologie, logică, psihologie, lingvistică ş.a., dar mai ales în cibernetică şi în teoria generală a sistemelor. Valenţele ei filozofice au fost studiate printre alţii de G. KLAUS, Y. ZEMAN, L. M. VECKER, L. SOBOLEV ş.a., iar lanoi de V. SAHLEANU şi V. STAN-COVICI. în ultimele decenii s-a dezvoltat o nouă ramură a teoriei informaţiei, cunoscută sub numele de „teoria semantică a informaţiei", promovată de CARNAP, BARHILLE, HIN-TICKA ş.a. Informaţia a căpătat conţinut şi semnificaţii precise în cadrul proceselor de comunicaţie. Acestea, la rîndul lor, cunosc grade diferite de complexitate, precum şi suporturi substanţial-energetice diferite. Comunicaţia se poate realiza între persoane, caz în care se vorbeşte de comunicare interpersonală (instrumentată de limbaj sub toate formele sale), între două sisteme fizice, caz în care vorbim de transfer al informaţiei de ia un sistem electronic Ia altul sau de o comunicaţie între două sisteme calitativ diferite (de exemplu, informaţia vehiculată între un sistem biologic — omul şi un sistem fizic — calculatorul electronic sau computer). Informaţia poate fi transmisă în forma unor mesaje materializate în diferite tipuri de semnale (acustice, luminoase, mecanice, chimice, etc.), de simboluri sau de semne (materiale, naturale sau instituite prin convenţie socială). Codurile in care se transmite informaţia pot fi de tip verbal, grafic, gestual etc. în funcţie de sistemul de referinţă, sînt disociate mai multe tipuri de informaţii : primare şi secundare, verbale şi nonverbale, de confort şi latenţă, potenţială şi totală (sau structurală), prin limbaj oral, grafic şi gestual sau prin mijloace tehnice (poştă, telegraf, radio, televizor, carte, cinema, presă). Semiotica studiază semnificaţiile limbajului vehiculat în procesul comunicării, iar semnatica — sistemul de semne prin care se realizează comunicarea. Tentativele de modelare statistică a fluxurilor informaţionale nu au lipsit din sfera de interese ale neurofiziologiei sau ale psihologiei cibernetice. De exemplu, In psihologie pot fi menţionate încercările de modelare a comportamentelor (aparţin înd iui K. W. ESTES şi G. S. MILLER), a percepţiei 468/1 nf Informaţională — nevroză; Infrafogic(D); lnfuzie(T) (modelul probabilist al îuî E. SOCOLOV) sau a proceselor de învăţare (R. P. BUSH, Fr. MOSTELLER, Mc. G1LL, HDEWIS ş.a.). 194. INFORMAŢIONALĂ - nevroză (fr. informationnei) • Formă particulară de „nevroză", descrisă de psihiatrul rus M. HANA-NAŞVILl în 1974, constînd în apariţia unor tulburări psihice în condiţiile însumării unei serii de factori deosebiţi. Aceştia pot fi reprezentaţi de volumul mare ai informaţiei care trebuie asimilată într-un interval limitat de timp, de criza sau deficitul de timp pe care subiectul îl are în raport cu această activitate, de supramotivare a subiectului în raport cu bagajul informaţional pe care crede că trebuie să-l asimileze pentru realizarea unui scop imediat (modelul tipic al acestei situaţii îi reprezintă concursul de admitere în învăţă-mîntu! superior). Importanţă deosebită au aşa-numiţii factori secundari : particularităţile individuale ale activităţii nervoase superioare, predispoziţia genetică, îmbolnăvirile somatice din perioada respectivă. Se pare că M. HANA-NAŞVILI s-a referit mal mult la mecanismul patogenic, decît ia delimitarea unui tablou specific al acestor nevroze. 195. IN FR A - (cf. lat. infra „mai jos (de)") ® Element de compunere care introduce semnificaţia de subdimensiune, componentă, amănunt. 196. INFRACONŞTIENT (BUROLOUD) (cf. infralat. conscire „a sti bine") — sin. CONŞTIINŢĂ OBSCURĂ: CONSTIINTĂ STINSA (RIBOT) ; INCONŞTIENT NORMÂL (PRADINES); PRECONSTIENT (FREUD) ^2* SUBCONŞTIENT. 197. INFRADIAN (cf. infra-; lat. dies „zi") ® Termen propus de F. HALBERG (1960) pentru a defini în cronobiologie ritmurile cu periodicitate între vîrfuri („pick) mai lungă de 24 de ore. Ele se deosebesc astfei de cele ultradiene care se desfăşoară în cel mult 24 de ore. 198. lNFRALOGIC(D) delir (cf. infra-; gr. /ogos „vorbire, cuvînt, raţiune") • Delir în care predomină ideaţia cu încărcătură polarizată timoafectiv, modificările în structura sintactică a limbajului, inerţiile şi juxtapunerile fără legătură, disoiuţia onirică a categoriilor spaţio-temporale, ieşirea din categoriile logicii normale. Tematica fantastică evoluează pe un fond euforic care, în gîndirea naiv-infantilă a subiectului, creează producţii luxuriante cu un grad redus de articulaţie internă — infra-iogică KRAEPELIN numeşte acest tip de delir “parafrenie expansivă" (fantastică), iar KLEiST şi LEONHARD — fantasiofrenie. GUiRAUD insistă asupra faptului că acest delir poate intra în grupa schizofreniilor, 199. INFRAPSIHIC (cf. infra-: gr. psyche „suflet") • Atribut ataşat oricărui conţinut, proces sau fenomen psihic care nu atinge pragul de eficienţă manifestă sau care scapă din cîmpul conştiinţei. BUPvOLOUD introduce termenul de „infraconştient", ca sinonim aî subconştientului. Subcepţia poate fi considerată un proces infrapsihic. 200. INFRASTRUCTURĂ (cf. infra-; lat. structura) © Substrat sau palier subiacent a! unei structuri care condiţionează sau determină relaţiile Ia nivelul unui sistem (sau domeniu de sisteme). între infrastructură şi structura unui sistem fizic, psihologic sau social, se stabilesc reiaţii de feed-back asemănătoare relaţiilor dintre structura şi suprastructura acestora. în psihologia socială, relaţia om-natură reprezintă infrastructura relaţiilor de producţie, pe care se constituie structura unei formaţii social-economice (împreună cu forţele de producţie). Elementele constitutive ale afectivităţii, ale motivaţiei şi relaţiile dintre ele definesc infrastructura „anatomo-funcţională" a structurii motivaţional-afective a unei personalităţi, concept care se aplică în psihologie şî unor atitudini, dispoziţii inconştiente sau interacţiuni între trăsăturile de personalitate. 201. INFUZ!E{T) test (cf. lat. JnfusJo) ® Test folosit pentru determinarea capacităţii de absorbţie a lichidului cefalorahidian Ia bolnavi suspectaţi de a avea o hidrocefaiie cu presiune normală. O soluţie salină izotonică poate fi infuzată în mod normal prin puncţie lombară în canalul rahidian, cu un debit de 0,75 m!/min.f fără a se înregistra o modificare semnificativă de presiune. în circumstanţe patologice, presiunea creşte în raport cu» rata infuziei. 202. INGENIOZITATE (fr. Ingenios/te : cf. lat. ingeniosus „înzestrat, talentat, isteţ") — ABILITATE, IMAGINAŢIE, TALENT. 203. IMGVAR-NYMAN{s) sindrom ® Tip nou de epilepsie reflexă, descris de D. ING-VAR si G. NYMAN (1962), caracterizat prin apariţia unor crize convulsive Ia efectuarea de operaţii aritmetice 204. INHIBIŢIE (fr. Inhlbition : cf. lat. inhibere „a reţine, a opri, a împiedica") • Proces cortical fundamental, opus excitaţiei. Inhibiţie ; definire, tipuri !nh/469 cu care formează o unitate dialectică, fiind supus. împreună cu aceasta, eredităţii şi condiţionării. Termenui a fost introdus în neurc-fizioîogie de către Ch. SHERRINGTON in ■'legătură cu activitatea reflexă, PAVLOV diferenţiază procesul de inhibiţie în funcţie de locul de acţiune a agentului determinant (din interiorul sau exteriorul focarului cortical). Astfel, inhibiţia internă este specifică scoarţei cefe-bî ale. în funcţie de mecanismul prin care ea se produce, poate fi : inhibiţie de stingere, produsă prin aplicarea stimulului condiţionat fără întărirea celui necondiţionat ; inhibiţie de diferenţiere, apărută la aplicarea a doi stimuli de aceeaşi natură, dar de intensităţi diferite, şi întărirea numai a unuia dintre ei : inhibiţie de întîrziere, manifestată printr-o latenţă mai mare în apariţia răspunsului reflex, după mărirea intervalului de timp între aplicarea stimulilor condiţionat şi necondiţionat ; inhibiţia condiţionată, produsă prin aplicarea unui stimul diferit de cel folosit pentru elaborarea răspunsului reflex şi neîntărirea acestuia din urmă. inhibiţia externă apare prin acţiunea unui stimul necunoscut, aplicat fie în timpul elaborării reflexului condiţionat, fie în timpul desfăşurării răspunsului reflex. Prin procesul de inducţie negativă se produce Inhibarea focarului cortical. O formă specială -de inhibiţie externă este cea supraliminară (de protecţie), care apare fie la stimuli de o intensitate deosebită, fie prin aplicarea repetată şi prelungită a unui stimul condiţionat. P. POPESCU NEVEANU caracterizează acest tip de inhibiţie ca fiind un „dispecer" care selec- tează şi distribuie gradat impulsurile nervoase, avînd un roi important în coordonarea activităţii nervoase superioare. Inhibiţia este un proces fundamentai aî activităţii nervoase superioare, necesar sintezei, sistematizării reflexe şi autoreglajului. In psihiatrie, inhibiţia reprezintă fie un proces activ şi reversibil, fie oprirea (diminuarea) altuia, conduita umană îndreptată spre realizarea unui scop putînd fi considerată rezultatul interacţiunii dintre procesele inhibitorii şl cele excitatorii. în psihanaliză, inhibiţia este considerată ca avînd rolul de a reprima (conştient sau nu) comportamente sau reprezentări care sînt inadecvate conduitei sociale normale sau periclitează existenţa. Această reglare inhibitorie a comportamentului se realizează in cursul procesului educaţional. FREUD insistă asupra faptului ca „inhibiţia... nu semnifică neapărat un fenomen patologic". Se poate semnala diminuarea unei funcţii sau o restricţie normală a acesteia, cu precizarea că „despre inhibiţie ca fapt patologic nu se poate vorbi decît dacă diminuării sau restricţiei funcţiei respective i se adaugă o modificare nouă, insolită a acestei funcţii". Modificări ale conduitei pot apare atît printr-un exces aî inhibiţiei, cît şi printr-o inhibiţie ineficientă La subiecţii hiperemotivi, hipersen-zitivi, timizi (nu neapărat aparţinînd domeniului patologicului), comportamentul inhibat, reţinut, de evitare apare ca rezultat al sentimentului de inferioritate resimţit de aceştia. La astfel de tipuri de personalitate — caracterizată prin Ego slab şi adaptabilitate dificilă — inhibiţia poate apare ca fenomen paroxistic şi reactiv, ca rezultat al acţiunii unor factori psihotraumatizanţi. „Tracul" timizilor nu este altceva decît o „inhibiţie emoţională" (Mi-CHAUX), care este, în general, tranzitorie, rapid reversibilă. „Hemmung"-u! autorilor de limbă germană se refera la o inhibiţie a productivităţii operaţional-logice, acompaniată de sărăcirea conţinutului gîndirii, discontinuitate şi lipsă de rigoare a ideaţiei, stări deficitare care apar în circumstanţe extrem de diferite : surmenaj, fatigabilitate, modificări ale stării de conştiinţa, depresie melancolică, schizofrenie. în toate aceste stări patologice se impune diferenţierea inhibiţiei de negativism, opoziţie, mutacism, reticenţă, faţă de care inhibiţia reprezintă o manifestare mai discretă, de o intensitate mai mică. în psihastenie şi nevroza obsesională, inhibiţia este rezultatul ezitărilor, repetiţiilor, verificărilor continue, conducînd la fatigabilitate, astenie, hipo* prosexie, la care se asociază retenţia afectelor, frigiditatea, impotenţa, anorexia. 470/1 nh Inhibiţie : ,,nevroza de eşec" ; Iniţial(D) Psihanaliştii descriu „nevroza de eşec", concretizată într-un comportament profesional inhibat; subiectul pare să manifeste teamă de reuşită, căutînd în evitarea ei, autopuniţia, care ar evita conflictul cu Supraegoul. Tot în nevroze, inhibiţia se poate manifesta electiv, la niveiul unui anumit proces psihic ; în acest fel ar putea fi explicate amneziile elective legate de un eveniment traumatizant. Inhibiţia îşi găseşte însă cea mai complexă formă de exprimare în psihoza depresivă în care, apare ca o frînare, încetinire a întregii dinamici a psihismului, ideaţiei şi cîmpului conştiinţei ; interesele sînt concentrate în jurul unui singur punct, subiectul fiind repliat în sine, respingînd relaţiile cu anturajul, inhibiţia este trăită ca o dificultate de desfăşurare a ideaţiei, a evocărilor, ca o oboseală psihică acompaniată de o oboseală fizică. Această inhibiţie este resimţită dureros de către subiect. în depresia melancolică, intensitatea inhibiţiei ajunge pînă la faze care pot fi apreciate ca fiind o adevărată „paralizie psihică" (H. EY) : asociaţiile ating lentoarea maximă, ideaţia şi evocările sînt extrem de dificiJe, sinteza mintală este practic imposibilă, orice efort intelectual este de nerealizat. Detaşarea de ambianţă este aproape totală (deşi ambianţa poate fi percepută corect), subiectul trăind într-o lume îndepărtată de realitatea imediată, plină de durere, într-o atmosferă „îngheţată". Inhibiţia se manifestă şi la nivelul comunicării verbale (care devine săracă, monosilabică) şi gestuală (hipomimie şi hipokinezie). în schizofrenie, inhibiţia se manifestă prin fading şi baraj verbal ; după unii autori, barajul verbal nu reprezintă o inhibiţie propriu-zisă, ci o întrerupere provocată de intervenţia halucinaţiilor (de obicei auditive), subiectul întrerupîndu-se pentru a putea „asculta" mesajul. Intensitatea maximă a inhibiţiei psiho-motorii se realizează în catatonie. Manifestări psihopatologice pot rezulta nu numai dintr-un exces de inhibiţie, ci şi dintr-o lipsă a ei. în stările demenţiale, la personalităţi dizarmonice impulsive, explozive, instabil-iritabile, manifestările comportamentale inadecvate şi inadaptate sînt rezultatul unei insuficienţe inhibitorii. Diminuarea gradului de claritate a conştiinţei în epilepsie, unele stări confuzionale, comă, sînt uneori datorate parţial unui defect de inhibiţie !a nivelul centrilor superiori de control. în pedopsihiatrie poate apare un fals aspect de debilitate mintală, care ascunde de fapt inhibiţia comportamentală a unui copil cu tulburări senzoriale sau aflat într-o situaţie afectivă frustrantă, dominat de un sentiment de inferioritate. 205. INHIBIŢIE RECIPROCĂ^' CONTRA-CONDIŢIONARE. 206. INIBEX (MC) Brazilia • Produs terapeutic conţinînd două medicamente tipizate, cu acţiune diferită, dar care se complemen-tează : • AMFEPRAMONA(M) - psihostimulent, derivat feni 1 etilaminic ; • DIAZEPAM(M) — tranchilizant, derivat benzodîazepinic. Acţiune anxiolitic-dinamogenă. 207. INIMĂ DE SOLDAT - sin. ACŢIUNE CARDIACĂ TULBURATĂ (D.A.H.) : ASTENIE NEUROCIRCULATORIE ; CORD IRITABIL; NEVROZĂ CARDIACĂ; PSEUDO-ANGINĂ PECTORALĂ; SINDROM DE HIPERVENTILAŢIE ; ST IL L E- H A RTS H O R N E(s> sindrom; TULBURARE A REGLĂRII H^PO- TALAMO-ORGANICE S-^’ DA COSTA* s> sindrom. 208. INITHYRAN(M) Danemarca - DCI Protirelin • Psihotrop cu acţiune antidepresivă timoleptică, de tip 5-oxo-L-prolil-L-histidiI-L-proIinamidă, utilizat şi în diagnosticul diferenţial al disfuncţiei tiroidiene, produsul fiind sintetizarea hormonului tireotrop. 209. INIŢIAL(D) delir (cf. lat. iniiialis) m Formă de delir, descrisă de KRAEPEUN (1881), în legătură cu perioada de incubaţie a unor afecţiuni infecto-contagioase (cazurMe pe care s-a făcut descrierea erau de tifos exan-tematic). Delirul precede instalarea febreî şi a altor semne de boală, creînd dificultŞt. de diagnostic cu atît mai mari, cu cît poate apare în circumstanţe etiologice diferite : varicelă, gripă, tifos etc. 210. INIŢIATIVĂ (fr. initiotive : cf. lat. initium '; „început") • însuşire a celui care îndrăzneşte sau este dispus să întreprindă ce\r din îndemn propriu. Spiritul de iniţiat' > reprezintă o trăsătură de personalitate, rc’a-vată prin capacitatea individului de a propune, organiza, începe şi rezolva acţiunile, eventuaî antrenînd după sine şi pe alţii. Iniţiativa presupune cel puţin trei etape : conştientizarea problemei, rezolvarea mintală şi rezolvarea practică acţională. Plusurile sau minusurile de iniţiativă, corelate cu finalizarea practică, constituie semne clinice pentru afecţiunile psihice sau somatice. Astfel, accesuî maniacal din cadru! psihozei afective este dese- Iniţiativa ; Injuncţie paradoxală ; Injurie lnj/471 ori însoţit de iniţiativă excesivă. Diminuarea iniţiativei reflectă stări depresive de diferite intensităţi (nevrotică sau psihotică), mergînd pînă *a suspendarea ei în sindroamele apato-ab li ii ce din schizofrenie, stări postconfuzionale sau posttraumatice. Scăderea iniţiativei devine semn patognomonic la adolescenţi pentru debutul unei schizofrenii sau al unei psihoze afective. în patologia organică de involuţie, mai ales de coloratură afectivă, se constată aceleaşi minusuri de iniţiativă, acompaniate de o îngustare a preocupărilor şi intereselor curente. Personalităţii dizarmonice astenice şi mai ales psihastenice îi lipsesc iniţiativele, datorită nesiguranţei şi indeciziei care caracterizează întreaga lor viaţă şi activitate. 211. INJUNCŢIE PARADOXALĂ (cf. iat. Injunctio „impunere") • Modalitate de intervenţie psihoterapeutică, al cărei scop imediat este modificarea unui comportament neadap-tativ sau aberant. Intervenţia terapeutului se manifestă sub forma unor instrucţiuni date în mod hotărît sau chiar sub forma unor ordine pe care subiectul trebuie să le execute. Ea are un caracter paradoxal pentru că îi cere bolnavului să intensifice un comportament pe care acesta vrea să-l înlăture (deci care este în exces) sau, dimpotrivă, să diminueze un comportament pe care vrea să-l dobîndească (deci care se află în deficit). Unui insomniac i se va da instrucţiunea să rămînă treaz cît mai mult timp (fără să se angajeze totuşi în activităţi ce contravin somnului), unui subiect cu impotenţă i se va cere să nu aibă contact sexual, unui fobie i se va pretinde să-şi mărească cit mai mult frica în prezenţa obiectului care i-o provoacă etc. Injuncţia paradoxală este o formă de exprimare a terapeutului, mai adecvat denumită intenţie paradoxală, deoarece se referă ia procesele cognitive ale celui care formulează instrucţiunile. Ea poate lua forma unei comunicări în care terapeutul face recomandări cu semnificaţie a manifestă, clară, uşor înţeleasă de subiect. în anumite cazuri însă, instrucţiunile pot avea o semnificaţie dublă. Prima este manifestă, uşor sesizabilă, dar cea de-a doua este mascată, ascunsă, cunoscută doar de terapeut. Aceasta din urmă va determina şi modificarea comportamentală dorită. Pentru a utiliza cea de-a doua formă de injuncţie paradoxală, este necesară cunoaşterea mai aprofundată a subiectului, a vieţii sale de zi cu zi. Un exemplu clasic a devenit cel al unui bolnav de insomnie cronică; mărturisind că, printre activităţile cele mai neplăcute pe care Ie are de îndeplinit se numără şi frecatul duşumelelor, i s-a dat instrucţiunea fermă ca, în fiecare noapte, cînd nu poate dormi, să frece energic duşumeaua. în acest caz, prima semnificaţie a fost clară : să cureţe duşumeaua, cea de a doua semnificaţie, nesesizată de subiect: „ai de ales între insomnie, lucru neplăcut, şi frecatul podelei pe care-l socoteşti mai neplăcut" ; după cîteva nopţi subiectul „a preferat" să doarmă. Apărută si dezvoltată din experienţa clinică a iui FRANKL (ASHER, 1984), intenţia paradoxală a fost încorporată în diverse sisteme şi concepţii psihoterapeutice. Este aplicată, cu succes în tratamentul insomniei, febrei, obsesiei, retenţiei urinare psihogene etc. 212. INJURIE (cf. lat. Injuria) - sin. INSULTĂ, JIGNIRE, OFENSĂ • Manifestare agresivă cu conţinut de insultă, jignire gravă, invectivă, pe care îl pot avea cuvintele, gesturile sau acţiunile unei persoane faţă de altă persoană, atentînd ia onoarea sau reputaţia acesteia. Este considerată infracţiune penală, atrăgînd deci sancţiuni juridice. Injuria nu reprezintă neapărat un neadevăr ; ea poate fi o aluzie la un defect real al celui căruia îi este adresată, dar semnificaţia ei devalorizantă rezultă din faptul că întreaga personalitate a celui ofensat este redusă la acest defect, calităţile fiindu-i implicit negate. Reprezintă dovada unui insuficient control emoţionai, determinat de factori care ţin fie de deficienţe caracteriale, fie de tare de ordin instinctiv-educativ. Structurile dizarmonice de personalitate de tip instabil, exploziv, paranoiac pot fi uşor recunoscute în timpul unei „discuţii'* 472/lnn inocularea stressului ; /npea(M) ; Insatisfacţie în care se proferează injurii. Cveruienţii procesomani, revendicativii, „pasionalii" — apelează frecvent la injurii adresate fie unei persoane, fie unor instituţii, în susţinerea construcţiei delirante, care transpare în ciuda aparentei sistematizări logice. Act cu semnificaţie agresivă nedisimulată, injuria se substituie agresivităţii fizice, favori-zînd o descărcare tensională. Acest efect ca-tharctic este uneori căutat şi investit cu valoare terapeutică. 213. !NNOVAN(MC) Argentina; INNO-VAR(MC) Canada, S.U.A. • Produse terapeutice conţinînd două medicamente tipizate cu acţiune diferită, dar care se complemen-tează. Ambele produse sînt compuse din : • DROPERIDOL( M) — neuroleptic sedativ, derivat butirofenonic ; • FENANTYL(M) — narcotic, analgezic derivat pr®pionil-anitidic. Acţiune neurolept-analgezică rapidă. 214. INOCEV(S) sindrom • Manifestare a patologiei extrapiramidale indusă de medi-caţia neuroleptică, constînd în impulsiunea spre mişcare, dublată de imposibilitatea realizării acesteia („akatizie imobilă"). Această tulburare este foarte neplăcut resimţită de subiect. A fost descrisă de V. INOCEV în 1981, mai ales la femeile tinere, a căror terapie asociază haloperidolul cu levomeproma-zina. 215. INOCULAREA STRESSULUI (cf. lat. 'inoculare „a implanta") • Metodă propusă de MEICHENBAUM în deceniul trecut, folosită de subiecţii cu tulburări psihice sau psihosomatice legate de stress, în mod deosebit în hipertensiunea arterială Folosind tehnica de grup, autorul propune un program de cinci şedinţe a 45 minute, conceput în trei etape : • o primă etapă, „educativă", în care subiectului i se prezintă informaţii în cadru! unui gr*p de discuţii privind acţiunea sistemului nervos vegetativ şi aprecierea nivelului de enervare (mîniere) ; • a doua etapă cuprinde o fază de relaxare şi o fază de diferenţiere a problemelor care îl enervează, punîndu-se accentul pe retrăirea ideilor şi sentimentelor care ie declanşează; • ultima etapă constă în aplicarea în faţa unor situaţii imaginare „enervante" — care, de obicei, îi provoacă subiectului o izbucnire — a procedeelor de relaxare şi autocontrol. După COTTREAUX, realizarea distanţării de conflict va putea fi folosită de subiect în viaţa reală. 216. INOFAL(M) R.F.G. - DCI Sulforidczin • Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic de tip 10-/2-(1-metiI-2-piperidil)etil/-2-(metil-sulfonil)-fenotiazină, cu acţiune sedativă, an- xi ol i ti că, utilizat preponderent în psihogenii şi afecţiuni psihosomatice. 217. lNOMARU(M) japonia - DCI Pipetcnct • Tranchilizant, derivat difenilmetan de tip 1-piperidin-etanoi benzilat, cu acţiune seda- tiv-anxiolitică mai modestă comparativ cu acţiunea anticolinergică. Este indicat în nevroze cu fenomene vegetative, cenestopatii, boli psihosomatice. Are acţiune proconvulsivantă ,1 este contraindicat consumul de alcool în timpul tratamentului. 218. INOPORTUNITATE^ delir (fr. in-opportunite : cf. lat. inopportune) • Delir din grupa delirurilor cronice, descris de LOGRE, caracterizat printr-o intensitate mai redusă decît cea caracteristică delirurilor de persecuţie. Temele sînt mai mult nepotrivite decît neplăcute pentru bolnav, deşi, în cazul unor halucinaţii genitale, după MICHAUX, unele bolnave „le evocă cu indulgenţă amuzată'4. 219. INOSULON{M) Polonia • Neuroleptic sin. sedativ, derivat fenotiazinic —> lNOFAL(M> R.F.G. 220. INOVAL(MC) Brazilia e Preparat combinat IN NOVA R( M) S.U.A. 221. INPEA(M) Italia, R.F.G. Spania - DCI Nifesalol • Betablocant de tip a-/(isopropila-mino)metil/-p-nitrobenzil alcool, indicat în anxietate, caadjuvant în tratamentul sevrajelor, combaterea tremorului parkinsonian şi senil. Nu duce la dependentă, nu se asociază cu produşi IMAO BETABLOCANTE. 222. INSATISFACŢIE (fr. insatîsfaction : cf. lat. satisfactio) m Termen desemnînd trăiri de disconfort, tensiune, frustrare ce apar în sfera conştientului, cei mai adesea însoţite Insensibilitate ; Insistenţă ; fnsomin(M) ; Insomnie lns/473 de anxietate, fiind consecinţa nesatisfacerii nevoilor instinctuale. Poate apare ca rezultat al unor obstacole obiective externe sau subiective interne- Se analizează în raport cu toleranţa ia frustrare a subiectului —* FRUSTRAP\E. 223. INSENSIBILITATE (cf. Iat. insensibili-ta*) • Termen care, deşi pare să semnifice absenţa „simţirii" (sens în care ar putea fi echivalentul anesteziei), nu este utilizat în terrr mologia de specialitate cînd se fac refe-rin ! abolirea sensibilităţii generale sau a unui tip r'jme de sensibilitate. Utilizarea lui este rn-i recventă în opoziţie cu apelul la emotivitate sau impresionabiiitate, indivizii „insensibili1* fiind caracterizaţi prin nepăsare, indiferenţă, răceală, indolenţă şi pasivitate, prin c,.bsenia aparentă sau reală a reacţiei afective. 224. INSENSIBILITATE LA DURERE(S) sindrom S-^’ ANALGEZIE CONGENITALĂ. 225. INSIDON(M) Anglia, Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Grecia, Italia, Olanda, Portugalia, R.F.G. Turcia — DCI Opipramoi • Antidepresiv timoleptic, derivat d benzazepinic de tip 4-/3-(5H-dibenz/b.f/a-Z';Di,i-5-il)propil/-1-piperazinetanol, cu acţiune artid^-presivă medie, bun anxiolitic şi sedativ r.’pnctic, fiind considerat, de către unii spe-cirJişti, tranchilizant cu acţiune antidepresivă. Nu se va asocia totuşi cu IMAO. 226. INSIGHT (engl.) - sin. EINSiCHT (germ.) ^ INTUIŢIE. 227. INSISTENŢĂ (cf. fr. insistence : vezi lat. insistere) • Conduită verbală sau, practic, acţionată excesivă, caracterizată prin stăruinţă, perseverenţă şi asiduitate, care implică calităţi volitive deosebite şi, în cazul comunicării verbale, calităţi empatice şi persuasive. Cu caracter facultativ, insistenţa manifestată de o persoană într-o discuţie (confruntare de idei pe probleme de specialitate, susţinerea unei opinii în probleme de artă, hobby, morală etc.) sau în rezolvarea unei probleme teoretice sau aplicative nu prezintă semnificaţii psihopatologice. Atunci cînd perseverenţa se transformă în tenacitate, cînd stăruinţa şi asiduitatea devin supărătoare sau obositoare pentru anturaj, atitudinea insistentă poate căpăta valoare psihodiagnostică. Astfel, persistenţa excesivă şi anormală a unei tendinţe posturale, mimico-pantomimice sau expre-siv-verbale, se încadrează în aşa-numitul sindrom motor sau fenomen de perseverare patologică. 228. lNSOMA(M) Noua Zeelandă - DCI Nitrazepam • Tranchilizant, derivat benzo-diazepinic de tip 1,3-d i hi d ro-7-n i tro-5-fen i I-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, realizînd un somn aproape fiziologic. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NITRAZEPAM(M). 229. !NSOMIN(M) • Tranchilizant, derivat sin. benzodiazepinic — sin. INSOMA(M) —► Nl-TRAZEPAM(DCT). 230. INSOMNIE (cf. lat. insomnia) • Deşi inadecvat, termenul are o utilizare extrem de frecventă în medicină şi în practica medicală curentă, semnificînd o scurtare (deci nu o lipsă totală) a duratei somnului. Consideraţiile patogenice, precum şi cele privind clasificarea tulburărilor de inducere şi menţinere a somnului, nu diferă de cele referitoare la hipo-somnie. Termenul de insomnie fiind însă frecvent folosit, abordarea circumstanţelor de apariţie a acestui simptom, ca şi enumerarea unor linii generale de conduită terapeutică este necesară. întrunind, în acelaşi timp, rolul de simptom şi pe cel de conduită, insomnia trebuie explicată pornind de la factori fizio- logici şi ajungînd la factori care îi condiţionează psihopatologia. Astfel, nevoia de somn are o componentă ereditară (fixă) şi una dobîndită (variabilă), care se manifestă în funcţie de obiş- 474/1 ns Insomnie : episodica, de surmenaj, esenţială, in boli acute nuinţele subiectului, de preocupările sale de moment, de medicamentele folosite, de dispoziţie. Ritmul somnului pare a depinde mai mult de obişnuinţă decît de o reglare biologică, existînd, în limitele normalului, subiecţi „de seară" şi subiecţi „de dimineaţă", în funcţie de momentul zilei pe care-l preferă pentru somn. Copiii îşi fac obiceiuri, uneori adevărate tabieturi, legate de mersul la cuicare ; dar şi adulţii îşi creează deprinderi pentru inducerea somnului (o carte, o plimbare, o „gură de aer", programul TV, o ţigară), pe care ie păstrează toată viaţa. Alţi factori (anotimpul, climatul, tradiţii, ocupaţii etc ) confirmă existenţa unui somn monofazic (sornn neîntrerupt o lungă perioadă de timp) şi a unui somn plurifazic (somn alcătuit din perioade scurte şi „aţipeli" după amiaza). Adormirea trece neobservată la cei care adorm îndată ce-şi pun capul pe pernă, dar poate fi lungă şi chinuitoare în cazul apariţiei insomniei, adică a greutăţii în adormire (insomnia de adormire), sau a unei treziri prea timpurii (insomnia matinală sau de trezire), cu imposibilitatea readormirii. Cînd apare insomnia pro-priu-zisă, apare şi disconfortul legat de prelungirea penibilă a adormirii şi/sau de întregul somn ; la trezire apare trăirea plină de teamă a acestor faze, care altădată treceau neobservate. Apare senzaţia că somnul „nu mai ajunge", că nu mai reprezintă o modalitate „reparatoare"' a oboselii acumulate în ajun. în funcţie de modul în care s-a instalat insomnia, se poate aprecia dacă este vorba de un simptom banal, incidental, neimplicînd măsuri deosebite, sau de un bolnav insomniac. în cazul insomniei recente, se pot considera următoarele aspecte : • Perioade scurte de insomnie, care pot apare frecvent în anumite etape ale existenţei : în adolescenţă, dar mai ales în climacteriu (menopauza, andropauza), alături de o dispoziţie sufletească greu de definit, legată de modificările psiho-fiziologice care au loc în organism. Deşi se admite că, în general, persoanele în vîrstă dorm mai puţin bine decît cele tinere, unele studii indică rezultate contradictorii. Se pare că după 60 de ani femeile îi depăşesc pe bărbaţi în ceea ce priveşte durata odihnei la pat şi chiar durata somnului, plîngîndu-se tot timpul că nu pot dormi, că se trezesc devreme şi că au vise urîte. • Surmenajul fizic, rezultat din supradoza-rea efortului profesional (agravat deseori prin supradozarea distracţiilor, zgomotului, exceselor alimentare), prin dereglarea ritmului „celor trei opt" în cursul unei zile, prin programul de muncă. • Surmenajul afectiv, datorat conflictelor ocazionale cu membrii familiei sau cu colegii de muncă, schimbărilor bruşte de mediu, responsabilităţilor crescute etc. Parcurgerea unei activităţi diurne mai bogate, cu excitanţi puternici şi diverşi, conduce la cumularea şi stagnarea unor stimuli emoţionali, care nu pot fi „descărcaţi" cu uşurinţă, dir* această cauză neputîndu-se obţine destinderea obişnuită dinaintea adormirii. Este acelaşi fenomen care se observa la copilul care s-a jucat toată seara cu frenezie şi care nu poate fi convins să meargă la culcare datorită stării de excitaţie în care se află. Cu atît mai mult, trăirile emoţionale intense ale adultului, prins uneori în stări confîic-tuale vii, în derularea unor evenimente fericite sau nefericite, mai mult sau mai puţin violente, îi supraîncarcă tensiunea psihologică, împiedicînd nevoia normală de a dormi. Toate aceste situaţii pot fi corijate prin aplicarea unor măsuri simple, dar deosebit de utile pentru ca somnul să preia ritmul său normal (o cană de lapte călduţ, ceai de tei sau sedativ, o mică plimbare în aer liber, cîteva mişcări în faţa ferestrei deschise), sau, numai la indicaţia medicului, prin administrarea unui produs benzodiazepinic cu acţiune scurtă în doză unică seara. • Boli acute în curs de evoluţie (sindroame dureroase? criza de angor, criza ulceroasă etc. sau jenă respiratorie acută — pneumonie, astm). în aceste cazuri, problema diagnosticului cauzal al insomniei este la îndemînă şi tratamentul acesteia nu face decît să complementeze- pe acela al bolii subiacente. în episodul depresiv major, insomnia este simptomatică şi are unele caractere specifice : este matinală, cu treziri frecvent- ca urmare a unor vise neplăcute ; se asociază depresiei (stare de tristeţe, „durere morală", astenie fizică şi psihică ce nu se ameliorează prin odihnă). Tratamentul va fi în acest caz aceia a! episodului depresiv, completat seara cu o benzodiazepină în doză mică. în cazul unei insomnii cronice, cînd tulburarea de somn are o durată mai îndelungată, trebuie văzut în primul rînd dacă este vorba de o cauză fizică sau psihică (-> H1POSOMN11). Insomnie : atitudine terapeutica ; lnsomnium(M) ; Inspiraţie lns/475 în toate aceste eventualităţi, tratamentul va fi în primul rînd cauzal, însoţit de măsuri riguroase de psihoigienă a existenţei de zi cu zi. Nu se vor prescrie somnifere în mod continuu, ci se vor da sfaturi în sensul recurgerii la V // t' cr~ un caz ia altul ; se spune că „nu există insomnii, ci insomniaci“, cazurile de insomnii recente beneficiind de măsuri simple, la^ îndemîna medicului de medicină generală. în cazurile „crcrice“, cînd bolnavii sînt deja nişte consumatori vechi şi abuzivi de preparate hipnotice, se pun probleme mai dificile, urmărindu-se realizarea sevrajului condus şi supravegheat de medicul psihiatru în spital. Metoda constă în diminuarea progresivă, lentă a dozelor de somnifere, astfel îneît subiectul să nu fie îngrijorat de revenirea tulburării în aceste condiţii. Este aplicată îa toate grupele de hipnotice : barbiturice, benzodiazepine, neuroleptice etc. Idealul ar fi ca subiectul să accepte un somn mal puţin reconfortant în absenţa medicamentului şi să apeleze numai episodic la ajutorul acestuia; importantă este ideea deprinderii unui mod de viaţă coordonat de reguli precise : pregătirea pentru somn prin „deconectare" de la reţeaua excitaţiilor intelectuale ale zilei, păstrînd poziţia culcat în pat, cu respectarea ritmului propriu de somn. 231. INSOMNIE PERIODICĂ - sin. GIL-BERT — BALLET(S) sindrom • Formă mo-nosimptomatică a psihozei maniaco-depresive, pe care GJLBERT — BALLET au descris-o ca avînd drept unică manifestare insomnia. Termenul propus de autor ca şi tipul de afecţiune pe care au vrut să-l definească nu s-a bucurat ulterior de consacrare, în simptomatologia depresiei fiind sesizate şi echiva-lenţe somatice. Termenul are doar interes istoric. 232. 1NSOMN1UM(m) Argentina - DCI Triazolam • Tranchilizant, derivat benzo-diazepinic de tip 8-clor-6-(0-clorfeniI)-1-me-ti 1-4 H-s-t ri azol/4,3-a/-1,4/benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică marcată. Contraindicat în sarcină, miastenie, la copii şi vîrst-nici. 233. !NSOMNOL(M) Anglia - DCI Meti!-pentinol • Tranchilizant, derivat alkenic, de tip 3-meti!-1-pentin-3-ol, cu acţiune sedativ-hipnotică şi miorezoîutivă prin inhibarea transmisiei ganglionare. 234. INSPIRAŢIE (cf. lat. inspiratlo) • Fenomen psihologic particular legat de procesul creaţiei ; este caracterizat prin creşterea tensiunii interioare şi a încărcăturii afective, finalizîndu-se prin apariţia în cîmpul conştiinţei a unor idei creatoare sau originale. După Paul POPESCU-NEVEANU, în analiza momentului imaginativ, se pot distinge următoarele trăsături definitorii : sponta- neitatea, caracterul de necesitate, inducţia inconştientă, caracterul afectiv moti vaţional. într-un studiu privind imaginaţia, L.ARREAT arăta că, dacă în realizarea unor opere artistul pare „în stare de inconştienţă11, reali- zînd uneori o lucrare atît de repede, îneît procesul de creaţie „pare o acţiune misterioasă11, nu poate fi neglijată pregătirea anterioară, adesea lungă şi dificilă, fără de care' momentele de inspiraţie ar fi imposibile. Mecanismele 476/Ins Inspiraţie : psihopatologie ; Instabilitate psihică inspiraţiei rămîn totuşi puţin cunoscute ; RIBOT o considera ca reprezentînd numai un declanşator al unei elaborări conştiente. Uneori, starea de inspiraţie a fost asimilată cu o perioadă de visare şi relaxare, pe fondul căreia ideea aşteptată izbucneşte brusc, cu o claritate deosebită. Astfel, ’ GER1CAULT, CHGPiN, DU ii AS, VERDI sînt numai cîteva exemple de creatori care lucrau fără retuşuri sau pregătire prealabilă creindu-şi operele sub puterea inspiraţiei, fără a reveni asupra vreunui detaliu. După GRILLPARZER, „inspiraţia este concentrarea tuturor forţelor şi facultăţilor într-un singur punct". în acest sens poate fi citat exemplul lui SCHUMANN, care putea să-şi compună opera muzicală în mijlocul celui mai mare vacarm, absorbit de ideile sale muzicale (E. DAVID). In căutarea inspiraţiei, mulţi creatori încearcă să-şi realizeze condiţii particulare similare uneori cu izolarea senzorială. Unii psihologi folosesc, pentru a defini inspiraţia, reacţia Evrica", dorind sa sublinieze prin analogie cu celebra exclamaţie a lui Arhimede, caracterul insolit şi neaşteptat al acestui fenomen . Raporturile inspiraţiei cu psihopatologia sînt greu de definit, deoarece, dacă în genere este admis ca boala psihică are un efect negativ asupra creativităţii şi, implicit, asupra inspiraţiei, se pot aduce totuşi exemple ce opere de înaltă valoare artistică, realizate în circumstanţe patologice (accese afective, epilepsii temporale, psihoze schizofrenice, intoxicaţii acute). Aceste aspecte nu îndreptăţesc însă un paralelism între inspiraţia creatoare şi pseudoinspiraţia bolnavilor psihici, deveniţi în mod brusc „creatori de artă" sau „inventatori", ale căror idei reflectă distorsiuni în perceperea realităţii şi destructurări profunde ale personalităţii. 235. INSTABIL - copil (ABRAMSON, 1940) (cf. lat. instabil îs) - sin. ACTING-OUT COPIL; COREE MINTALĂ (DEMOOR, 1901); HIPERACTIV COPIL; HIPERKINE-T!C(S) sindrom (EISENBERG, 1957); HIPER-KINETIC IMPULSIV (S) sindrom; SINDROM ORGANIC CEREBRAL MINIMAL (GESSEL, AMATRUDA, 1949): TULBURARE IMPULSIVĂ A CARACTERULUI; TURBULENT sin. COPIL (WALLON, 1925) -> DISFUNCŢIE CEREBRALA MINIMĂ (D.C.M.)- 236. INSTABILITATE PSIHICĂ (cf. lat. Jnstabilitas) © Stare de echilibru precar sau de absenţă a echilibrului în viaţa psihică, reflectînd o deficienţă constituţională de- zechilibru ai proceselor nervoase fundamentale) sau dobîndită posttraumatic (toxică, post-procesuală etc.), in care pot interveni, cu titlu de factori favorizanţi, condiţii d mediu nefavorabile (socio-afective, economice., caren-ţiale). Se poate institui ca o constantă a conduitei personalităţilor „accentuate" sau dizarmonic structurate, manifestînd u-se printr-o mare varietate de tulburări comportamentale, de grade şi intensităţi variabile, După Th. RIBOT, instabilii se caracterizează printr-o lipsă de unitate şi de constanţă a caracterului. Alternanţele dinamogene (inerţie-explozivitatc) şi dispoziţionale (trecerea facilă de ia o stare emoţională Ia alta), capricio-zitatea, schimbările frecvente de atitudini şî de stil de viaţă, conduitele imprevizibile care, dincolo de caracterul inadecvat situaţionaf (reacţii disproporţionate în raport cu intensitatea stimulării), pot căpăta caracter antisocial (impulsivitate, elasticitate, cverulenţă etc.), nestatornicia în relaţii şi acţiuni — reprezintă cîteva din ipostazele instabilităţii. in psihiatrie, instabilitatea este circumscrisă tulburărilor timice (ca instabilitatea emo-ţicnal-afectivă) şi de comportament (ca instabilitatea psihomotorie la copii şi comporta-mental-atitudinală la adulţi). Instabilitatea psi-hccornportamentaiă se manifestă atît în nevroze, psihoze şi structuri dizarmonice, cît şi în afecţiuni psi hoorganice de etioiogie diversă. Survine, de exemplu, în sindroame hipocondriace, arterioscleroză cerebrală, perioada de stare a paraliziei generale progresive, stări reactive posttraumatice (cerebra-stenie), intoxicaţia alcoolică, psihoze reactive (accese maniacale şi schizofrenice, stări psihopatei de postpr'ocesuale), epilepsie. Personalitatea de tip border-line este caracterizată prin instabilitate în toate sectoarele vieţii psihice, cu predominanţă în planul relaţiilor interpersonale, privind dispoziţia bazală şi imaginea de sine'; ciclotimul, dizar-monicii de tip isteric şi antisocial evidenţiază şi ei fenomene de instabilitate, fie de ordin comportamental. GRAYAL este de părere că instabilitatea emoţională constă în variaţii timice extreme, hiperexcitabilitate emotivă, reacţii .labile, uneori impulsive, caracterizînd în primul rînd bolnavii maniacali dar şi personalităţile dizarmonice. Unii debili mintal/ (după’ SIMON şi VERMEYLER) prezintă, în afara deficitului intelectual, importante deficite de ordin afectiv şi atitudinal-comporta-mental, caracterizîndu-se prin activitate dezordonată, imposibilitate de concentrare, nelinişte permanentă, schimbări frecvente de meserii şi domiciliu, tendinţe mitomanice, fugi, vagabondaj. Instabilitatea psihomotorie Instabilitate psihomotorie ; Instantaneu lns/477 se referă mai ales ia copiii cu o irezistibilă nevoie de mişcare caracterizată prin iniţiative multiple dar nefinalizate (acţiuni ineficiente, necoordonate, incomplete), mişcări parazite (imprecise sau neîndemînatice), agitaţie continuă (ating toate obiectele, nu pot sta locului, se deplasează sau vorbesc cînd nu trebuie), imposibilitate de concentrare sau distracti-bilitate prosexică. Oscilaţiile dispoziţional-com-portamentale, indisciplina, tendinţa de vagabondaj, frecventarea neregulată a cursurilor şi performanţele şcolare inconstante completează handicapul copilului instabil pe perioada şcolarizării. Aceste tulburări de comportament pot fi favorizate de carenţe educaţionale sau afective, datorate lipsei de coeziune sau de stabilitate în familie, carenţe care pot interveni, cu titlu de factori cauzali, în cristalizarea lor. Chimioterapia trebuie asociată obligatoriu cu măsuri psihopedagogice şi psihoterapeutice individualizare (după criterii de vîrstă, de formă şi intensitate a tulburării psihopatologice, după problematica socială a cazului). 237. INSTABILITATE PSIHOMOTORIE • Caracteristică normală a comportamentului copilului pînă la 8 —10 ani, care capătă însă nuanţe patologice dacă persistă după această vîrstă, sau cînd apare ca o complicaţie a unui proces encefalitic ia tineri. Prin instabilitate psiho-motorie, G. HENYER înţelege incapacitatea individului de a persevera într-o acţiune, de a o susţine într-un ritm constant, de a păstra o atitudine. Un astfel de comportament este caracteristic copilului preşcolar şi şcolarului mic, care sînt într-o continuă mişcare, în-cepînd mereu noi activităţi, neputîndu-se concentra pentru o perioadă mai lungă în finalizarea unei acţiuni, vorbesc tot timpul, sînt atraşi de orice eveniment nou al ambianţei, insinuat, ^pentru scurt timp, în centrul atenţiei lor. înţeleg repede, dar se şi plictisesc la fel* de repede, hipoprosexia lor fiind de fapt o mobilitate a atenţiei spontane. Dacă acest comportament se prelungeşte dincolo de limitele de vîrstă menţionate, atunci dezvoltarea intelectuală este prejudiciată, apar dificultăţi de şcolarizare, aceşti copii devenind „copii problemă", putînd evolua spre o structurare dizarmonică (îşi părăsesc domiciliul, îşi schimbă frecvent ocupaţia, devin chiar delincvenţi). j. SUTTER consideră că în etiologia instabilităţii psihomotorii ar putea fi incriminată imposibilitatea subiectului de a se detaşa de psihomotricitatea primitivă. SIMON şi VER-MEYLER descriu o categorie a „debililor di-zarmonici" care constituie, din punctul lor de vedere, debili instabili psihomotor, caracterizaţi printr-o accentuată instabilitate a atenţiei, imposibilitatea păstrării constante a unei activităţi, tulburări comportamentale grave, vagabondaj, mitomanie, fugi, putîn-du-se ajunge pînă la acte delictuale. MICHAUX descrie o instabilitate psihomotorie la copiii cu encefalită cronică sau mioclonică, sau ca urmare a unor forme akinetice, asociată cu manifestări de instabilitate emoţională (treceri bruşte de la rîs la plîns), cu manifestări violente de furie şi chiar cu o agitaţie psihomotorie de tip maniacal. Acelaşi autor menţionează „sindromul hipomaniacal intermi-tent“ (BRIAND şi BOREL), care apare post-encefalitic, constînd într-o stare de excitaţie psihomotorie cu exacerbări vesperale, manifestată sub forma unor bufee repetabile cu o relativă regularitate. POROT subliniază faptul că instabilitatea psihomotorie poate fi un simptom al unei schizofrenii infantile, putînd apare însă şi ca reacţie nevrotică a copilului la factorii familiali, ambientali psihotraumati-zanţi (familii disociate, conflictualitate intra-familială etc.). Autorii anglo-saxoni echivalează instabilitatea psihomotorie a copilului cu „copilul hiperactiv" şi îi atribuie atît o origine organică, cît şi una funcţională. Tratamentul vizează măsuri medico-peda-gogice, terapii psihologice, măsuri medico-sociale pentru obţinerea unui grad de adaptabilitate şi inserţie soaială. Cînd instabilitatea motorie reprezintă un simptom al unei afecţiuni de bază, efortul terapeutic va fi orientat spre tratamentul acestei afecţiuni. 238. INSTANTANEU (fr. Instantcne) • Calitatea unui fenomen sau a unei acţiuni de a se produce brusc, într-un interval de timp foarte scurt. în psihiatrie, acest atribut caracteri- 478/lns Instanţele Eului; instinct : definire zeâză unele tulburări din sfera afectiv-compor-tamentală, de tipul descărcărilor brutale şi imprevizibile (-* RAPTU5) sau pe cele de tip isteric, in care plasticitatea deosebită a subiectului 'poate schimba „pe loc", uneori cu 180 de grade, o anumită atitudine, expresie etc., in funcţie de polarizarea intervenită. Termenul de instantaneu este asociat uneori cu cel de inspiraţie, care defineşte un fenomen specific activităţii artistice sau ştiinţifice, sau cu cel de „insight", semnificînd înţelegerea bruscă a cauzelor unei boli psihogene. Deşi aceste acte cognitive au un caracter instantaneu producerea lor este pregătită de cunoştinţe şi muncă, de concentrare intensă şi preocupare, de aptitudini şi talent (în cazul inspiraţiei), de zecile de explicaţii, clasificări şi interpretări făcute de analist pe parcursul curei psihanalitice (în cazul insight-ului). instantaneu poate fi şi „clişeul" diagnostic pe care orice psihiatru trebuie să-l realizeze în' momentul contactului cu bolnavul psihic şi care, pe măsura posibilităţilor sale discriminatorii şi a experienţei clinice, ar trebui să se aproprie din ce în ce mai mult de „imaginea finală". G.N. CONSTANTINESCU afirma în acest sens ; „Dacă n-ai pus diagnosticul unei boli psihice de prima dată, este puţin probabil să-l mai pui vreodată". 239. INSTANŢELE EULUI (cf. lat. instan-ti.a ; de la instare) 9 Termen utilizat de FREUD pentru a semnifica nivelele funcţionale ale aparatului psihic, într-un mod care presupune nu numai topica, ci şi dinamica, economia şi genetica. Ideea de structură pe nivelele ierarhizate funcţional cu privire la personalitate s-a conturat încă din antichitate, ia ARISTOTEL şi PLATON, fiind ulterior reluată de neoplatonicieni. Cele trei instanţe pe care creatorul psihanalizei le schiţează, într-c primă topică, sînt : conştientul, precon-ştientu! şi inconştientul. Conflictele dintre conştient şi inconştient au drept rezultat nevroza. în cea de-a doua teorie asupra personalităţii, cele trei instanţe devin Şinele (das Es), Eul (das Ich) şi Supraeul (das Oberich). Şinele este, în viziunea lui FREUD, format din conţinuturi ereditare şi înnăscute, însumînd în primul rînd pulsiunile fundamentale (sexuale şi agresive), la care se adaugă conţinuturi refulate dobîndite (dorinţă, imagini, fantasme), cu tendinţe de satisfacere. Astfel, Şinele este conceput ca o instanţă haotică, ca un rezervor al energiei libidinale, de care este dependent Egoul; principiu! plăcerii domină Şinele alături de procesele primare. Eul ar reprezenta (după unii psihanalişti) rezultatul modificărilor pe care Şinele le-a suferit la contactul cu realitatea. Avîndu-şi originea în sistemul per'cepţie-conştiinţă, Eui are rol de dirijare în conduite, asigurînd conservarea organismului şi satisfăcînd exigenţele pulsionale, real sau simbolic, în funcţie de Superego şi de realitate. Eul este o instanţă în cea mai mare parte conştientă, putînd anticipa şi presimţi pericolul, calitate care îi conferă posibilitatea de a se apăra de angoasă. Supraeul este o instanţă inconştientă care are în primul rînd funcţia de cenzură şi interdicţie. El se formează prin interiorizarea unor sisteme de valori şi interdicţii, menţi-nînd sub control Eui. în realitate, aparatul psihic nu poate fi conceput decît ca o unitate nepartajabilă, ca un tot care funcţionează unitar cînd individul este sănătos. împotriva acestei ierarhizări „pur psihologice, fără referinţe biologice" (J. DELAY, P. PICHOT) s-au 'ridicat mulţi psihologi şi psihiatri, unii dintre ei (LAGACHE) arătînd că „însuşi FREUD folosea uneori metaforic aceşti termeni". Antropomorfizarea instanţelor a dus la o serie de paralelisme care au evidenţiat fragilitatea acestei concepţii. 240. INSTINCT (cf. lat. instinctus „îndemn, impuls") c Lanţ de reflexe necondiţionate desfăşurate într-o anumită ordine cronologică, declanşat de stimuli specifici şi constituind un comportament ereditar cu finalitate biologică, propriu fiecărei specii. Se manifestă, cu variaţii minime, la toţi indivizii aparţinînd aceleiaşi specii, avînd rolul de a satisface necesităţi vitale ca foamea, setea, reproducerea etc. Instinctul reprezintă deci un comportament preformat şi relativ invariabil în ceea ce priveşte un scop dat şi activitatea specifică pentru realizarea acestuia. FREUD diferenţia instinctul (comportament caracteristic speciei, transmis genetic cu scop precis) de pulsiune (care face ca organismul să tindă spre un scop ce va diminua o anumită stare tensională), distingînd două tipuri fundamentale de instincte : instinctul vieţii (Eros) şi instinctul morţii (Thanatos). Din punct de vedere psihanalitic, toate tulburările sferei pulsionale sînt raportate la sexualitate. De exemplu, tulburările comportamentului alimentar (ce intră în categoria pulsiunilor de autoconservare) s-ar datora erotizării actului consumator. Orice act poate avea inconştient o semnificaţie sexuală, în cazul în care trebuinţele sexuale refulate sînt insuficient sau inadecvat satisfăcute, După PIERON, caracteristicile instinctelor sînt : • specializarea fiecărui instinct în sensuî satisfacerii unei anumite necesităţi ; Instinct ; etiologie, clasificare ; Instinct alimentar lns/479 # desfăşurarea uniformă în cadrul fiecărei specii, instinctul înscriind în comportament bagajul ereditar al individului ; © declanşarea unei activităţi instinctuale unitare, la apariţia stimulului specific. Wallance GRAIG distinge un comportament de apetenţă şi unul de consumare, distincţie acreditată de etologia contemporană. Comportamentul de apetenţă desemnează prima fază a comportamentului instinctual, fază scurtă şi variabilă. La celălalt pol este situat comportamentul stereotip, automatic, puţin sau deloc influenţat de mediu, considerat a fi înnăscut, declanşîndu-se la acţiunea unui stimul particular şi desfăşurîndu-se după o anumită schemă, căreia i se pot adăuga comportamente dependente de mediul înconjurător, destinate să adapteze stereotipii 1 e la împrejurări . în etologia contemporană se confruntă două concepţii contradictorii : considerarea actului instinctiv ca putînd fi influentat de experienţă (SPENCER şi LOYD, MORGAN) în opoziţie cu concepţia potrivit căreia instinctul este alcătuit din elementele reflexe înnăscute şi imuabile (ZIEGLER). Ambele categorii de opinii reprezintă extreme care depăşesc sfera probabilităţii ştiinţifice. LORENZ aduce în discuţie aspectul finalizat a! comportamentului instinctual. Nu se poate vorbi de comportament instinctiv fără a se ţine seama de aspectele socio-biologice. în acest sens, E. O. WiLSON a descris fenomenul de solidaritate apărut în cadrul unui grup legat prin elemente genetice comune, care determină apariţia unei selecţii interne. La om, programarea strict ereditară o are numai segmentul afectiv-tensional al instinctului, în rest comportamentul instinctiv fiind supus instanţelor voliţionale, în conformitate cu convenienţele sociale. Tendinţele instinctive se satisfac prin acţiuni care au fost învăţate în cursul dezvoltării şi integrării socio-culturale. Prin termenul de instinct, în sens mai larg, sînt desemnate şi unele activităţi automate sau reflexe ca suptul, respiraţia, mersul, şi, mult mai rar, tendinţele naturale ca fuga, predispoziţia pentru imitaţie etc. G. VIAUD (1966) propune o clasificare biologică a instinctelor în : instincte de conservare a individului ; instincte de conservare a speciei ; instinct gregar sau de conservare a societăţii. Conservarea individului presupune nevoi alimentare (instinct alimentar, descoperire şi amenajare a habitatului, apărare). Conservarea speciei presupune instinctul sexual şi instinctul parental, cu forme derivate ca : ritualul de împerechere, unificarea, constituirea familiei animale, comportamentul ma- tern şi patern, migraţiile genetice sau legate de reproducere. Conservarea sau instinctul gregar cuprinde, după Mac DOUGALL, comportamente ereditare complexe, cum ar fi : comportamentul de „hoarding“ (aprovizionare cu hrană pentru iarnă, care nu este legată nemijlocit de senzaţia de foame) ; „grooming“ (spălare reciprocă a indivizilor, nelegată direct de nevoia de curăţenie) ; jocul animalelor (fără utilitate imediată, avînd caracter de ucenicie). Determinismul unui act comandat de o necesitate internă cuprinde următorii factori : • nevoia, care apare datorită unui dezechilibru organic; • percepţia nevoii, constînd în excitaţie internă — interoceptivă, stare de agitaţie, stare de rău ; • comportament de apetenţă, de căutare ; • percepţia obiectului care poate satisface nevoia ; • actul consumator propriu-zis. Neurofiziologic, comportamentele instinctive sînt integrate în hipotalamus şi în sistemul limbic. Pornind de îa noţiunea de instinct, psihiatria şi medicina legală de la sfîrşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea au descris deviaţiile şi aberaţiile instinctuale. 241. INSTINCT ALIMENTAR • Ansamblu de tendinţe ale instinctului de conservare, avînd la bază trebuinţa de hrană, care declanşează un comportament specific de căutare şi satisfacere. După TREMILIERES, instinctul 480/1ns Instinct de conservare ; Instinct matern alimentar este „instrumentul primar al relaţiei dintre om şi natură, prima sa relaţie vitală". Baza neurofiziologica este reprezentata de activitatea unor centri hipotalami.ci, integrată la nivelul rinencefalului, al substanţei reti-culate şi cortexului cerebral, acest ultim nivel asigurînd controlul voliţional al comportamentului alimentar, subordonarea sa unor cerinţe de ordin socio-cultural. Pentru psihanaliză, instinctul alimentar asigură realizarea primei relaţii obiectuale între o pulsiune parţială şi pregenitală (puisiunea orală) şi obiectul său (sînul matern). Ulterior, este posibilă fixarea sau regresiunea faţă de acest stadiu libidinal, denumit stadiul oral. Tulburările instinctului alimentar au o semnificaţie importantă în psihopatologie -* ABERAŢII ALIMENTARE. 242. INSTINCT DE CONSERVARE • Instinct care determină comportamente cores-punzînd necesităţii de a menţine integritatea morfofuncţională şi potenţialul vital al organismului, de evitare sau combatere a factorilor interni sau externi prezentînd un risc vital pentru acesta. Avînd o bază neuroendocrină complexă, instinctul de conservare implică şi un nivel de integrare corticală, care permite intervenţia unei componente conştiente cu rol în optimizarea comportamentului instinctual şi armonizarea sa la cerinţele socioculturale. în viziunea lui FREUD există două instincte primare, al vieţii şi al morţii, procesele vitale fiind rezultatul conflictului şi al relaţiilor dintre acestea. Din această perspectivă, manifestările instinctului de conservare se situează în cadrul instinctului vieţii, alături de comportamentul instinctual sexual. Tulburările instinctului de conservare au o deosebită importanţă psihopatologică, antre-nînd frecvent consecinţe vitale -* ABERAŢII, SUICID. 243. INSTINCT MATERN • Complex de tendinţe naturale, relativ bine precizate şi stabile, în virtutea cărora un individ de sex feminin îşi hrăneşte şi îşi protejează descendenţii pînă la vîrstă la care aceştia sînt în stare să-şi procure singuri hrana. Este caracteristic tuturor speciilor animale. La om, comportamentul corespunzător acestor tendinţe nu se reglează numai prin mecanisme înnăscute, ci şi prin acţiuni învăţate. Instinctul matern constituie parte integrantă a instinctului de conservare a speciei. înscr iindu-se ca eventualitate în cadrul destinului biologic al femeii, maternitatea înregistrează în manifestările sale, multiple variaţii care 1-au determinat pe E. BADINER (1980) să nege (în mod paradoxal) existenţa acestui instinct. Etologii susţinute de studii comparative şi experienţe cu animale par să demonstreze că instinctul matern se poate modifica sau poate să fie chiar absent, pentru desfăşurarea lui normală un rol hotărîtor avîndu-l factorii de mediu. Tulburarea instinctului matern se poate manifesta prin : * • Exagerare, în sensul de hiperprotecţie (mame anxioase, mame isterice, mame ambivalenţe — care dezvoltă reacţionai atitudinea de hiperprotecţie sau proiectează în exterior ostilitatea inconştientă faţă de copil). • Diminuarea manifestă, caracteristică mai ales femeilor cu structuri narcisice, imature, la care se instituie un conflict între sexualitate şî maternitate, în defavoarea maternităţii. • Pervertirea sau absenţa instinctului matern — infanticid, abandon. Instinct sexual; Instituţională - terapie ins/48T Funcţia maternă este perturbată de asemenea în schizofrenie (în faza procesuală) şi în depresia melancolică, în fazele de acces bolnavele putînd să-şi ucidă copii. 244. INSTINCT SEXUAL • Instinct declanşator al comportamentelor ce asigură perpetuarea speciei prin reproducere, considerat de unii autori ca aparţinînd instinctului de conservare a speciei. La om, comportamentul sexual are un înalt grad de complexitate, determinismului neuroendocrin alătur înd u-i-se o componentă psihologică importantă ca şi influenţe socio-culturale modelatoare. Astfel, instinctul sexual declanşează la om, comportamentul erotic, bazat pe atracţia fizică, afectivă şi spirituală dintre parteneri, implicînd deci o importantă componentă psihologică, ale cărei însuşiri ţin nu numai de particularităţile persoanei ci şi de modelele sociale şi culturale interiorizate ; instinctul sexual nu are, în consecinţă, numai o finalitate naturală, ci şi una morală şi socială. instinctului sexual se leagă de dorinţa sexuală care îşi caută satisfacerea şi determină investirea libidoului în obiecte (libido-obiectual). în „Dincolo de principiul plăcerii" (1920), FREUD alătură libidoul instinctelor vieţii, pe care le denumeşte, într-o perspectivă generică şi mitică, Eros, deosebindu-Ie de instinctele morţii (Thanatos). în explicarea mecanismului nevrozelor, psihanaliza a implicat diversele modificări şi stadii de evoluţie ale libidoului (rolul fixaţiilor genitale şi pregenitale) printre care : refularea libidoului în isterie, fixarea libidoului la stadiul anal în nevroza obsesionala. Perturbările manifestărilor instinctului sexual reprezintă categoria perversiunilor sexuale. 245. INSTITUŢIONALĂ - terapie (cf. fr. înstitutionnel : vezi lat. institutio „orînduială") • Formă de terapie care utilizează ca agent mediul spitalicesc. Deşi ideea este mai veche, datînd de pe vremea lui ESQUIROL, ea a fost pusă în practică mult mai tîrziu, cînd psihiatrii şi-au dat seama de faptul că spitalul Instituţională terapie în psihanaliză, instinctul sexual trimite la noţiunea de libido, fără a implica însă o identitate semantică: FREUD înţelege prin libido energia specifică a pulsiunii sexuale, implicata în diversele ei transformări. Manifestările „cu uşile închise", de tip azilar, nu are efecSe terapeutice, ci, dimpotrivă, poate agrava starea bolnavului. Apariţia unor noi metode şi tehnici psihoterapeutice a favorizat consolidarea terapiei instituţionale. Astfel, psiho- 31 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 483/1 ns Instituţionalizare ; Instruire/Instrucţie ; Instrumental terapia de grup, ergoterapia, socioterapia constituie modalităţi de intervenţie care, prin specificul lor, pot antrena bolnavii în realizarea unor obiective de utilitate comună în cadrul spitalului. Un sistem deosebit de terapie instituţională îl reprezintă economia de jetoane. în acest caz, spitalul este în aşa fel organizat, îneît orice verigă a lui constituie un mijloc de recompensare pentru bolnavii care, printr-o modificare comportamentală pozitivă şi-au clştigat acest drept. în terapia prin mediu sau comunitate terapeutică, personalul spitalului trebuie să aibă o astfel de atitudine, îneît orice interacţiune cu bolnavul să aibă o valenţă terapeutică. în felul acesta se creează un mediu înconjurător confortabil care influenţează bolnavul în mod pozitiv. Scopul principal al terapiei instituţionale este îmbunătăţirea capacităţii de relaţionare a pacienţilor şi pregătirea lor pentru o integrare cît mai eficientă în alte colectivităţi decît aceea a spitalului. Terapia instituţională are şi un scop preventiv, acela de a împiedica bolnavul să dezvolte aşa-numita nevroză instituţională (dorinţa de singurătate, dezinteres, ostilitate). Dezvoltarea terapiilor instituţionale se datorează nu numai modificărilor concepţiei asupra naturii şi organizării spitalului de tip azilar, ci şi conştientizării faptului că „oricît am deschide uşile spitalului" sau am modifica sistemul de asistenţă, există bolnavi, care, datorită naturii şi severităţii bolii* nu pot părăsi spitalul şi cărora numai în spital li se poate acorda o formă sau alta de tratament, 246. INSTITUŢIONALI ZARE (cf. iat. jnsti-tutio) m Modalitate de organizare şi integrare formală a Unor unităţi psihologice sau sociale (care‘ anterior acestei acţiuni sînt spontane, neorganizate, informale), conform unor norme, valori, standarde ; ridicarea la rang de instituţie ia unor activităţi sau relaţii umane. în psihologia socială interacţiunile umane pot fi clasificate după mai multe criterii : grad de actîvism interpersonal sau intergrupal, durata interacţiunii, numărul membrilor care interacţîonează, caracterul legăturilor inte-grative etc. După tipul legăturilor integrative se disting: grupuri informale sau neinstitu-ţionalizate şi grupuri formale sau instituţio-nalizate, caracterizate prin legături de tip normativ şi funcţional. întreprinderea industrială, şcoala, spitalul etc., care dispun de un înalt grad de organizare şi normativi-tate, reprezintă organizaţii sau grupări sociale înalt instituţionalizate. Unele grupări care la început au un caracter informai, pot evolua spre grupări formale prin instituţionalizare: asociaţii culturale, ştiinţifice etc. 247. INSTRUIRE/INSTRUCŢIE (cf. fr. 'instruire: cf. lat. ’instructio „învăţătură") • Ansamblu de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi predate şi/sau dobîndite de un individ, prin care se urmăreşte însuşirea unei culturi generale şi a unei specializări profesionale ; în acest sens larg, termenul poate fi socotit echivalent cu procesul de învăţămînt. în sens restrîns, reprezintă o formă specifică de interacţiune umană între cadrele didactice şi elevi, realizată într-un mediu instituţional (planuri, programe şcolare, tehnici de predare). Constă în transmiterea organizată şi sistematică a cunoştinţelor de cultură generală şi specialitate de către profesor (predare) şi însuşirea şi aplicarea acestor cunoştinţe de către elevi (învăţare). Scopul instrucţiei este acela de a forma şi dezvolta la elevi capacităţi intelectuale, practice şi afectiv-volitive care, împreună cu bagajul de cunoştinţe însuşite, să ie permită integrarea în muncă şi societate- Procesul de instrucţie se sprijină pe date furnizate de o serie de ştiinţe înrudite (psihologia, pedagogia etc.) şi reprezintă o importantă pîrghie a progresului individual şi social. Conţinutul instrucţiei trebuie să răspundă exigenţelor societăţii şi să determine o creştere din ce în ce mai importantă a cantităţii şi calităţii informaţiilor generale şi de specialitate, în concordanţă cu progesele din ştiinţă, tehnică şi cultură. Realizarea acestei concordanţe reprezintă obiectivul actualei formule organizatorice ale sistemelor de învăţămînt, apropiind şcoala de realitatea social-economlcă. 248. INSTRUMENTAL (fr. Instrumental: cf. lat. Instrumentum) • Mediator în acţiunile de natură fizică, chimică sau biologică, avînd rol în determinarea apariţiei unui efect. Semnele convenţionale, cum sînt simbolurile logice în matematică, lingvistică etc. reprezintă instrumente abstracte,, care mediază acţiunea şi duc la apariţia unui efect. Prin analogie, semnificaţia s-a extins şi asupra proceselor psihice care mediază activitatea de cunoaştere şi demersurile cognitive şi practice. Cuvîntul, de exemplu, are o valoare instrumentală în relaţiile interpersonale, determinînd modificări pozitive sau negative. Valoarea instrumentală a cuvîntujui, a limbajului în general, a fost utilzată de terapia cognitivă pentru a produce modificări în tulburări ca : anxietatea, depresia, nervozitatea, violenţa etc. De asemenea, condiţionarea instrumentală a comportamentului este utilizată în tratamentul bolnavilor psihotici cronici un comportament recompensat duce Ia întănrea şi repetarea lui. Valoarea instrumentală a proceselor psihice superioare a fost preluată Instrumente semiotice ; insuficienţă circulatorie cerebrală(s) lns/483 ca teză filozofică de instrumentalişti, cu o nuanţă exclusivistă. 249. INSTRUMENTALISM (cf. fr. instru- mentalisme) • Variantă a pragmatismului iniţiat în S.U.A. de John de WEY. Concepţia definitorie pentru instrumentalism este aceea că noţiunile şi explicaţiile ştiinţifice nu sînt reflectări obiective ale realităţii, ci instrumente (fods) inventate şi utilizate de conştiinţă pentru soluţionarea unor probleme practice, criteriul adoptării sau respingerii lor nefiind adevărul (corespondenţa imaginii subiective cu faptul real), ci utilitatea, eficacitatea practică. Sarcina ştiinţei se reduce astfel la observare, experiment şi măsurare, eliminîndu-se funcţia explicativă; conceptul fiind o invenţie şi nu descoperirea unor proprietăţi şi relaţii obiective, semnificaţia lui se restrînge la un set de operaţii utile, al căror succes este probabil. 250. INSTRUMENTE SEMIOTICE • Diferitele forme de limbaj (formalizat sau neforma-lizat) diacronic determinate şi însuşite mai ales prin educaţie şi instrucţie, care asigură individului integrarea într-un sistem cultural determinat. Prin instrumente semiotice existente în dotarea culturală a unei societăţi, individul asimilează atît cunoştinţe de cultură generală şi specială, cît şi operaţii, scheme şi structuri cognitive (de tip simbolizare, modelare, formare etc.). Stăpînirea acestor instrumente devine, premisă pentru extensiunea şi îmbogăţirea lor, în sensul că, din receptor şi transmiţător de semne, individul devine potenţial producător sau creator (emiţător) de valori spirituale şi materiale. Limba naturală reprezintă instrumentul semiotic fundamental şi definitoriu pentru specia umană, care asigură, printr-un sistem de valori convenţionale, dar temeinic statuate prin tradiţie, comunicarea .interpersonală, transmiterea valorilor culturale, exteriorizarera stărilor psihice etc. Ea este completată de o serie de limbaje artificiale cu funcţie dublă, de cunoaştere şi comunicare, realizate prin sisteme de simboluri utilizate în diferite ştiinţe (logică, matematică, fizică ş.a.) sau prin codurile cu ajutorul cărora se constituie programele maşinilor electronice. Instrumente semiologice sînt nu numai semnele lingvistice sau formalizate, ci şi semnele materiale provocate (de exemplu, fumul ca semn al focului) sau naturale, care exprimă stări afective, volitive (gestica, rîsul, plînsul ş.a.). Semnul este o verigă între obiectul şi subiectul cunoaşterii. Astfel, structura unui proces semiotic include : denotatul sau semnificatul (obiectul pe care semnul îl semnifică \ evenimentul semnalizat); sensul (înţelesul unui „nume" şi conceptul denotatului respectivului „nume") ; semnul vehicul \ subiectul care decodifică semnifi-cantul pentru a ajunge la semnificat şi a descoperi sensul (conţinutul informaţional comunicat). între semnificant şi semnificat există întotdeauna o anumită „tensiune1*, determinată de caracterul subiectiv şi de procesul reflectării SEMN. 251. INSUFICIENŢĂ CIRCULATORIE CERE BRALĂ(S) sindrom (cf. fr. insuffisance : vezi lat. insuficientia) • Tulburare acută survenită în circulaţia cerebrală, cu mecanism încă neelucidat, care conduce la scăderea debitului sanguin, respectiv a metabolismului creierului, determinînd şi tulburări circulatorii generale (scăderi importante ale tensiunii arteriale, hemoragii, insuficienţă cardio-dr-culatorie, fibrilaţie atrială, infarct miocardic, deshidratări masive). Simptomatologia cuprinde sindromul neurasteniform (astenie, cefalee, insomnie, labilitate emoţională),vertij, lacunaris cerebral (ictusuri-mici sau hemi-pareze, afazie, tulburări de . mers, şindrom pseudobulbar, tulburări de masticaţie, de deglutiţie şi vorbire, rîs/plîns spasmodic). Tabloul clinic se caracterizează prin debut brusc şi remisiune (spontană) rapidă, mai mult sau mai puţin completă, avînd un caracter repetitiv. Ischemia afectează teritorii diferite, culminînd în final cu constitui rea unui ramolisment cerebral cu hemiplegie. Tulburarea cronică apare în cazul cînd modificările pereţilor şi stenoza arterelor" cerebrale sînt consecinţa unor procese de durată, de cele mai multe ori ireversibile (lues, arterioscje-roză), determinînd constituirea de tromboze, care Ia rîndul lor se exprimă printr-un sindrom de insuficienţă circulatorie acută sau f5rîn ischemie, cînd se produce ramolismentul cerebral. Evoluţia şi prognosticul sînt diferite, în funcţie de circumstanţele patologice generatoare. 252. INSUFICIENŢĂ CIRCULATORIE VER-TEBRO-BAZI LARĂ( ’s) sindrom & Tulburări ischemice (intermitente), datorate unor procese obliterante parţiale în teritoriul de irigare vertebro-bazilar. Clinic, manifestările au caracter paroxistic, sînt de durată variabilă şi iterative, cuprinzînd, de regulă, triada? cefalee occipitală, vertij, tulburări de vedere (diplopie, amauroză, hemianopsie), la care se mai pot adăuga: greaţă, vărsături, derobare, scurte crize de pierdere a cunoştinţei etc. în timp, pot apare şi tulburări de irigaţie cerebrală (hemipareze, hemiplegii alternativ dreapta-stînga). în eventualitatea trombozei arterei bazilare, se descrie o formă de akinezie 4814/Ins Insuficienţă ; circulatorie vertebro-bazilară, genitală, hepatică (mutismul akinetic), care constă în imposibilitatea bolnavului de a comunica prin cuvinte şi gesturi cu persoanele din jur. Simptomatologia insuficienţei vertebro-bazilare este deseori provocată de mişcările de extensie şi de rotaţie ale capului, datorită mecanismului de comprimare exercitat de osteofitele din regiunea unco-vertebrală asupra arterei vertebrale. 253. INSUFICIENŢĂ CORTICO-SUPRAr - sin. RENALA CRIZA ADDISONIANA. 254. INSUFICIENŢĂ GENITALĂ • Tulburări în dezvoltarea organelor sexuale feminine sau masculine ; mai adecvat pentru denumirea acestor: tulburări este termenul de insuficienţă gonadică. Acesta semnifică rezultatul diferitelor tulburări gonozomiale, disgenezii (modificări numerice, alterări morfologice sau mutaţii genetice), avînd drept expresie clinică hipogenitalismul — aplazia, hipoplazia, displazia gonadică — afecţiuni care fac obiectul altor specialităţi medicale (endocrinologie, genetică etc.). De obicei, insuficienţa gonadică atrage pe plan clinic în primul rînd tulburări aîe procesului de sexuaiizare, cu modificări somatice consecutive, la care numai rareori se adaugă tulburări psihice specifice (sindromul Klinefelter, sindromul Turner), cel mai frecvent întîlnindu-se reacţiile depresive -♦ ANA-FROD1SIE, FRIGIDITATE, IMPOTENŢĂ. 255. INSUFICIENŢĂ HEPATICĂ • Stare patologică caracterizată prin alterarea mai mult sau mai puţin pronunţată a unor funcţii hepatice, manifestîndu-se clinic prin fenomene toxice (autointoxicaţie endogenă), hemoragii şi fenomene carenţiale. Etiologia este foarte diferită, insuficienţa putînd fi pasageră sau progresivă, cronică sau acută şi variabilă ca intensitate, de la insuficienţa hepatică uşoară pînă la ciroză. Implicarea ficatului în patogenia unor psihoze a fost evidenţiată încă din 1892 de către CHIARRI şi CLIPPEL, fiind ulterior preluată şî de alţi autori (SUMMERS, 1956), care au avut, în argumentarea acestei legături, avantajele unor cercetări moderne. Tulburările psihice care apar în cadrul insuficienţei hepatice sînt foarte variate în ceea ce priveşte intensitatea şi coloratura, de la banalul sindrom neurasteniform, pînă Ia encefalopatia hepatică, purtînd amprenta unei evoluţii ondulatorii şi a tulburărilor de personalitate generate de boală. Se poate aprecia că există un anumit paralelism între severitatea afectării paren-chimului hepatic şi cea a modificărilor psihice, afectarea stării de conştiinţă fiind o prezenţă constantă. Somnolenţa, astenia cu nuarte depresive pot reprezenta numai punctut de plecare pentru instalarea unor sindroame deîl-rant-halucinatorii, însoţite şi de confabu ai. , amnezie lacunară — ocazionate de sindromul infecţios acut sau de decompensările alccc.-ce, infecţioase etc. Formele avansate ale insuficienţei hepatice, recunoscute prin apa- xia hemoragiilor, hipotermiei, tulburărilor neuro-vegetative, icterului, sînt circumstanţe în care delirul acut, onirismul, somnolenţa şi torpoarea nu reprezintă decît etape premergătoare instalării comei terminale. Semnele neurologice evoluează paralel cu cele psihiatrice şi cuprind: exagerarea reflexelor osteo-tendinoase, flapping tremor (!a întinderea mîinilor apar tremurături involuntare, constînd în mişcări de flexie-extensie Ia nivelul articulaţiilor metacarpo-falangeale şi ale pumnului, cu o frecvenţă de 6—9 mişcări/sec., care se agravează Ia oboseală, emoţii şi sînt într-o oarecare măsură specifice encefalopatiei hepatice — SHERLOCK, 1968), la care se adaugă un sindrom extrapiramidal, însoţit de unele semne piramidale (dizartrie, ataxie, tremurături marcate, rigiditate musculară, hiperreflexie şi clonus). Examenul clinic al unui bolnav Ia care se presupune o etiologie hepatică a tabloului neuropsihic descris mai sus trebuie completat cu investigaţii privind procesele fiziologice de la nivelul ficatului, dar care nu sînt stnci specifice şi nici nu sînt în mod corespunzător modificate în raport cu intensitatea simptomatologiei (uree crescută în sînge, hipokal-iemie, hîpercapnie, hipoxie şi hipoglicemie). Ace.cte modificări metabolice reflectă reducerea rezervelor energetice cerebrale, ca urmare a creşterii concentraţiei unor substanţe toxice organism, consecinţă a epuizării rezervelor funcţionale antitoxîce hepatice. Dintre aceste substanţe toxice, un rol deosebit de important revine amoniacului, care scapă procesului de detoxifiere hepatică, trecînd direct în circulaţia generală, deci şi în cea cerebrală. Amoniacul, în exces, va acţiona asupra structurilor nervoase, sustrăgînd o mare cantitate, de energie sub formă de adenozintrifosfat (ATP), necesară proceselor cerebrale. Amoniacul are o acţiune toxică directă asupra celulei nervoase, atît prin modificări ale permeabilităţii membranei neuronale, cît şi prin diminuarea consumului de oxigen. în afara amoniacului efecte toxice cere:'ale sînt produse şi de compuşi metilaţi ai r ei o-ninei, a cărei concentraţie crescută în lichidul cefalorahidian (LCR) în insuficienţa hepatică este asociată cu reducerea ATP-ufui cerebral. insuficienţă pulsională ; Insuficienţă renală lns/485 De asemenea, acizii graşi cu lanţuri scurte au un efect puternic sedativ, iar indolii, fenolii şi porfiridele prezintă o acţiune sinergică toxică asemănătoare cu cea a amoniacului. Hipotensiunea sistemică şi hipertensiunea por-tală îşi adaugă efectele la coeficienţii patogeni agravanţi. în insuficienţa hepato-celulară, apar în creier produşi de degradare complet hidro-xilaţi, ca feniietilamina, tiramina, cunoscuţi şi sub denumirea de „falşi neurotransmiţători", care exercită efecte depresoare Ia nivelul sistemului nervos central (SNC), substituindu-se adevăraţilor neurotransmiţători. Ei produc o depleţie în noradrenalină, prin blocarea sintezei acesteia, prin fixarea sa în neuron şi prin efecte antagonice dopaminei, deşi numai o parte din acest tip de substanţe, produse în intestin, trec prin bariera hemato-encefalică ; se pare că acumularea de falşi neuromediatori intracerebrali este depen- dentă de dezechilibrele plasmatice ale acizilor aminaţi, constant întîlnită în insuficienţele hepatice. Astfel, fenilalanina este foarte crescută în LCR şi SNC, ea neputînd fi degradată în tirozină, dopamină şi noradrenalină. Pe de altă parte, există o sinteză crescută de serotonină, ca urmare a creşterii nivelului tripto-fanului îib-er intraceîular. Aceste aspecte pot conduce la noi încercări terapeutice pentru coma hepatică : epuraţia extrarenaîă sau perfuzia cu aminoacizi ramificaţi. Aşa cum subliniază şi POROT, psihiatrul nu trebuie să ignore posibilităţile pe care le oferă astăzi măsurile terapeutice moderne în ameliorarea insuficienţei hepatice (ca de altfel şi a celei renale). 256. INSUFICIENŢĂ PULSIONALĂ • Scăderea sarcinii energetice care îndeamnă (împinge) o-rganismui spre un scop specific, repr’e-zenttnd satisfacerea pulsiunii prin căutarea şi găsirea unui obiect specific de satisfacţie (—► PULSfUNE). ^ în sens larg, insuficienţa pulsională ar trimite la o slăbiciune congenitală sau achiziţionată a forţelor generate de o excitaţie corporală (stare de^ tensiune) denumită de FREUD pulsiune. în sens restrîns, FREUD vorbeşte, în scrierile referitoare la nevroza de angoasă, despre o insuficienţă a „libidoului psihic", care determină menţinerea tensiunii în plan somatic ; această tensiune se traduce în simptome, fără a suporta în prealabil o elaborare psihică. în acest sens, insuficienţa „libi-doului psihic" este de fapt o insuficienţă a elaborării psihice a excitaţiei sexuale somatice ; astfel, excitaţia sexuală nu este stăpinită, ci este direct derijată în plan somatic sub formă de angoasă —► NEVROZA DE ANGOASĂ. 257. INSUFICIENŢĂ RENALĂ • Complex de modificări clinice, caracterizate prin reducerea capacităţii funcţionale a rinichilor, ca urmare a unor procese patologice de etiologie variabilă. Insuficienţa renaiă poate fi acută, constînd în suprimarea bruscă, completă şi potenţial reversibilă a funcţiilor renale, determinată de acţiunea, de obicei brutală, a unei diversităţi de factori etiologici (hemodinamici, traumatici, toxici, infecţioşi, alergici) care agresionează direct sau indirect par'enchimul renal, sau cronică, determinată de persistenţa în timp a unor factori de mai mică intensitate. Acţiunea indirectă se realizează prin mecanism ischemic şi determină, împreună cu acţiunea directa, leziuni renale difuze, degenerative (necrotice), glomerulare şi tubulare. Manifestarea clinică centrală în insuficienţa renală acută este oligoanuria, însoţită de un sindrom uremie acut întreţinut de perturbările post-anurice ale homeostaziei geneiale, ^putînd evolua spre exitus sau spre vindecare în acest din urmă caz, restabilirea funcţiei renale se traduce prin reluarea diurezei, trecînd printr-o perioadă poli uri că şi prin amendarea treptată a tulburărilor clinice şi umorale. Forma cronică se datoreşte distrugerii progresive, de regulă ireversibilă, a parenchimulu* renal funcţional, fiind însoţită de tulburări clinice şi umorale, care apar în etape (faza compensată şi decompensată), în raport cu extinderea proceselor distructive renale şi cu intervenţia diferitelor mecanisme compensatorii . în raport cu formele clinice descrise, tulburările psihice îmbracă şi ele un aspect acut (sindrom confuzional, la care se asociază mioclonii, crize convulsive, fără specificitate pe electroencefalogramă) sau cronic (complicaţii psihice legate de intoxicaţia azete-mică, conturînd cadrul encefalopatiei uremice, sau fără nici o relaţie cu aceasta). LISHMAN semnalează un studiu efectuat în 1967 într-o secţie de boli renale, din care reiese că 60% din subiecţi prezentau evidente tulburări psihice, cifra ureînd pînă la 75% la o valoare a ureei de 250 mg%. Semnele clinice frecvent întîlnite în fazele iniţiale ale hiperazotemiei simulează neuraster nia şi se caracterizează prin scăderea funcţiiior cognitive, fatigabilitate, apatie, modificări ale fondului timic. Pe prim plan se află starea de torpoare, care se transformă treptat în tabloul clinic al confuziei. Fazele ulterioare sînt marcate de sindroame delirant-halucina-torii, pe care autorii francezi le descriu sub forma stuporului catatonic sau a agitaţiei psihomotorii cu anxietate marcată, mergind pînă ta asa-zisele „fugi uremice“ (CLAUDE şi CELLIER). 486/ins Insuficienţă renală ; Insulină Examenele complementare sînt semnificative, în sensul unei uremii foarte ridicate şi a modificărilor EEG, care indică o afectare cerebrală globală. Semnele neurologice includ fasciculaţii, mioclonii, tremor, crampe musculare şi crize epileptice (mai frecvente în formele acute), neuropatie periferică (în forma cronică). în ceea ce priveşte complicaţiile insuficienţie renaîe, este unanim recunoscut faptul că şi eie pot să determine tulburări psihice. Astfel, în hipertensiunea arterială renală (cu toate consecinţele ei), tulburările electrolitice severe generează sindroame confuzo-onirice : diminuarea funcţiei excretorii renale, cu acumularea de cataboliţi în sînge, este responsabilă de instalarea comei sau a crizelor convulsive (edem cerebral, tulburări hidro-electrolitice şi vasculare) ; administrarea abuzivă de psihotrope sau chiar antibiotice cu efect confuzogen : clearance-ul renal redus adaugă contraindicaţia pentru tratamentul cu săruri de litiu. După curn afirma CALVET şi SCOPO, în aceste cazuri accidentele psihiatrice au devenit mult mai rare odată cu introducerea epurării prin dializă extrarenală, în tratamentul insuficienţei renale, care reduce considerabil riscul perturbărilor metabolice. Pe de altă parte, însă SABOURAUD comunică apariţia la subiecţii dializaţi, pentru o lungă seama acumulării sărurilor de aluminiu în lichidul de dializă. MAHURKAR (1973) observă acest sindrom la bolnavii dializaţi pe o perioadă de peste doi ani, fără ca leziunile anatomopatologice să indice aspecte specifice. Probleme de adaptare psihologică, uneori foarte complexe, ridică astăzi bolnavii ale căror suferinţe renale impun diaiiză cronică sau chiar grefă de rinichi, situaţii care generează anxietate, depresie, insomnii, sentimente de culpabilitate (mai ales cînd donatorul este o rudă apropiată), dar şi revendicări, opoziţie la prescripţii. Suicidul este considerat uneori o soluţie finală de către aceşti bolnavi. 258. INSULINA (fr. insuline) © Hormon poli-peptidic, alcătuit din 51 de aminoacizi, secretat de celulele beta ale pancreasului endocrin, cu acţiune hipoglicemiantă prin stimularea fosfokinazelor şi glucokinazelor. Determină stimularea transportului transmembranar de glucoza Ia nivelul ţesuturilor, sinteza de glico-gen şi glucogenogeneza şi inhibarea glicogeno-lizei. Are efecte anabolizante proteice şi de favorizare a lipogenezei. Insuficienţa insuliniră determină diabetul zaharat. Sindromul hipo-glicemic, determinat de scăderea glicemiei sub 55 mg/100 ml, se manifestă prin : dereglări neurovegetative (tremurături, transpiraţii, ta- INSULIN A perioadă de timp, a unor tulburări neurologice şi psihice de tipul encefalopatiei miocionice progresive („demenţa dializaţiIor“), pusă pe hicardie, astenie fizică), simptome determinate de insuficienţa suportului energetic al scoarţei (astenie psihică, somnolenţă), a diencefalului Insulinoterapie ; Insumin (M> ; Intalpram (M) Ins/487 (pierderea conştiinţei, hiperreflectivitate, spasme cionice), a mezencefaiului (spasme tonice, semnul Babinski pozitiv), mlelencefalice (comă profundă, mioză). Sindromul hipogiicernic este determinat de o lipsă de aport alimentar sau de creşterea secreţiei de insulina, fapt ce provoacă diminuarea concentraţiei plasmatice şi apoi intracelulare de glucoza. Glucoza, fiind singura sursă energetică a neuronului, diminuarea concentraţiei ei determină imediat o insuficienţă cerebrală proporţională cu scăderea glicemiei. 259. !NSU L! NOTE RARI E (vezi 'insulino ; cf. gr. thcrapeia „îngriiire") — sin. C_URA SAKEL • Metodă terapeutică de şoc, iniţiată de psihiatrul vieriez Manfred SAKEL în anii 1932 — 1933 pentru tratamentul schizofreniei, concepută în sensul provocării unei come hipoglicemice (şocul umed) prin intermediul unor crize convulsive (şocul uscat). Imediat după descoperirea ei, insulina a început să fie folosită în doze mici pentru tratamentul diferitelor tulburări psihice, datorită virtuţilor ei anabolizante. Se pare că la baza metodei stau experienţele pe rnorfinomani, la care hipoglicemia bruscă apare consecutiv dozelor mici de insulina folosite, SAKEL fructificînd o observaţie întîmplătoare în sens cons- tructiv, După ce şocul cu cardiazol deschisese era terapiilor active în psihiatrie, şocurile umede au cunoscut o vogă remarcabilă în epocă, prelungită (după o scurtă în t r e r u pe r e în timpul celui d e - a I doilea război mondial) pînă către deceniul ai cincilea, cînd terapia cu neuroleptice (NL) va cîştiga definitiv terenul. Monografia pu-blicată în 1935 va consacra insulincterapia ca metodă terapeutică constînd în creşterea zilnică progresivă a dozelor de insulină, pînă ia obţinerea de stări hipoglicemii ce comat oase (în 5 — 15 zile). Timp de 2 — 3 săptămîni trebuie provocată zilnic o asemenea comă (cu o pauză la 7 zile), pîr.ă la stabilizarea efectului terapeutic. Durata comei va fi în mod sistematic crescută pînă la 60 minute, reversibilitatea realizîndu-se prin administrarea unei soluţii giucozate. Efectele terapeutice ale insulinei sînt în strînsă legătură cu un anumit grad de toleranţă a indivizilor la acest hormon, cu o anumită rezistenţă apărută la unii subiecţi şi în funcţie de anumiţi factori psihologici (anxietate, negativism, sugestionabilitate). Riscul unei come ireversibile şi al mortalităţii (apreciată la 3 — 8°/00), ca şi caracterul complicat al tratamentului cu insulină, aparatura şi personalul medical specializat pe care le necesită, au făcut din cura Sakel o metodă rar folosită astăzi în cl i ni ci Ie psihiatrice, fiind rezervată unor forme acute şi subacute ale schizofreniei de tip paranoid care nu răspund la NL. insuficient conturate pînă în prezent, încercările de a descifra mecanismul de acţiune al insu-iinoterapiei oscilează între considerarea unui efect pur fiziopatologic, care implică celulele nervoase (STIEF) prin intermediul modificări lor circulatorii din timpul stării de şoc, şi a unei anumite enzimopatii care afectează metaoo-lismul hidrocarDonaţilor (ARNOLD) şi aspectele de psihodinamică. SAKEL însuşi susţinea că metoda sa activează procesul psihotlc, iar DELMAS şi MARSALET considerau că ipoteza jacksoniană a disoluţiei-reconstrucţiei este !a fel de valabilă pentru insulinoterapie, ca şi in cazul electroşocului : POROT evidenţia, pe lîngă acţiunea dinamizantă asupra centrilor subcorticali, acţiunea de şoc prin ruptura sinergiilor funcţionale, acţiunea calmantă şi reparatoare a somnului, dezintoxicarea cerebrală prin drenarea ţesutului cerebral şi rolul psihoterapeutic al mediului şi personalului medical de îngrijire. Insuiinoterapia în doze mici este destui de veche (COWIE, 1923; TARGOWLA si i_A-MACHE, 1926-1927; STECK, 1929), - -.d folosită şi în zileie noastre cu acelaşi : în nevroze, în sindromul de abstinenţă alccr'.că etc., prin administrarea unor doze crescinde de insulină, pînă ia maximum 40 u.i, avînd o acţiune sedativă detoxifiantă, stimulatoare a apetitului. Insuiinoterapia în doze mici poate fi combinată în modalităţi diverse : cu terapia electroconvulsivantă, cu narcoanaliza, cu chi-mioterapia şi psihoterapia, alegerea rămînînd la latitudinea clinicianului psihiatru, singurul în măsură să decidă (cu asigurarea responsabilităţilor de ,rigoare) în favoarea pacient u!u; său. 260 INSUMiN(M) Japonia - DCI. FLraze-pom © Tranchilizant, derivat benzodiaz^ - n:c de tip 7-cIor-1 -/2-(dieti 1 amino)eti I/-5-(C-f, „ cr o- fenil)-1,3-dihidro-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică, indicat în insomniile mixte ; contraindicat în sarcină, alăptare, glaucom şi miastenie. 261. INTALPRAM(M) Anglia - 'DCI Imi-pramino • Antidepresiv timoleptic, derivat dibenzazepinic de tip 5-/3-(dimetilamino;pro- 488/1 nt Integralitate ; Integrare : definire, mecanisme pil/-10,11-dihidro-5H-dibenz/b,f/azepînă, cu acţiune antidepresivă cu spectru larg, inclu-zînd depresia endogenă ; se pretează şi se recomandă asocierea cu N L bazale în psihoze. Efectele terapeutice se instalează lent, în 12 — 14 zile. Este necesar ca tratamentul sa fie susţinut, existînd riscul recăderilor (în nevroze minimum 3 luni, în psihoze 6 luni). Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de ANTIDEPRIN(M). 262. INTEGRALITATE (fr. integrolite : vezi lat. integer „întreg, comp!et“) ® Calitate a unui sistem de a se manifesta ca totalitate, cu proprietăţi emergente, care decurg la nivelul ansamblului din interacţiunea elementelor sale şi care nu pot aparţine elementelor izolate, desprinse din structura ior contextuală. Integralitatea se evidenţiază doar prin studiu! sistemelor ca totalităţi, deoarece proprietăţile întregului sînt diferite de însuşirile părţilor sale şi nu rezultă din simpla lor însumare. în sens restrîns, termenul defineşte, în psihologia formei, corespondenţa dintre entitatea fizică a stimulilor şi caracterul integral al structurilor perceptive (integralitatea structurii întemeindu-se pe legile gestaltiste : „ten- dinţa spre întreg1', „nesumabilitatea părţilor", legea pregnanţei „bunei forme" etc.). Ulterior, de la studiul experimental al percepţiei (WERTHEIMER) integralitatea a fost extinsă la intelect şi inteligenţă (KOHLER), la procesele voliţionale, ia psihologia persoanei şi ia domeniu! psihosocial (K. LEWIN) -* GESTAL-T15 M, STRUCTURALISM. 263. INTEGRARE NERVOASĂ (cf. lat. 'integrare „a întregi, a completa") • Unificare prin fuzionarea funcţională a părţilor componente, în urma intervenţiei unor mecanisme diferite. • Proces complex care presupune asimilarea, implicarea unui element de către o structură cu rol unificator şi funcţional, supraordonat. Prin procesul de integrare se realizează o entitate care încorporează elementele implicate, astfel Incit acestea dobîndesc proprietăţi noi, superioare, rezultatul fiind interdependenţa ^şi interacţiunea cu restul părţilor întregului. între părţile componente ale „sistemului integrat" se stabilesc relaţii legice, caracterizate prin individualitate existenţială. Impiicînd şi procese de diferenţiere, integrarea caracterizează toate structurile vii şi, în mod particular, evoluţia lor de la simplu la complex, organizarea materiei vii la nivele superioare de existenţă. Organizarea superioară a structurilor vii, şi mai ales, conservarea acestei organizări presupun adaptarea orga- nismului la mediul înconjurător permanent variabil, Condiţia esenţială pentru adaptare fiind integrarea. Calitatea de „viu" pentru un organism este conferită de faptul că el este un sistem integral, dinamic,- complex, deschis şi autoreglabil (EXARCU), toate aceste proprietăţi avînd la bază ereditatea, excitabilitatea, schimburile selective transmembranare, procesele metabolice şi troficitatea. Cu alte cuvinte, componentele organismului viu, diferenţiate topografic, morfologic, fiziologic, sînt structurate ca întreg şi se conservă ca atare prin relaţii de interacţiune şi interdependenţă. La nivelul organismului, integrarea are componente morfologice şi funcţionale (integrare motorie, senzorială etc.), dar şi componente adaptative specifice (integrare nervoasă şi umorală). Legaturile care stau la baza procesului inte-grativ al organismului uman pot fi mecanice, umoral-chimice, nervoase şi hormonale. Toate componentele organismelor, la animalele dezvoltate, sînt înglobate într-un tot unitar şi supuse unui proces de adaptare prin integrare nervoasă, asigurată deci de sistemul nervos, ai cărui element structural de bază este neuronul. Sistemul nervos preia în permanenţă informaţii din mediul intern sau extern, le prelucrează şi le corelează cu experienţa anterioară, elaborînd stimulii cu statut de comandă pentru organele efectorii motoare şi secre-toare. Toate aceste procese au ca substrat anatomic neuronul — celulă cu un grad deo-seoit de diferenţiere. Neuronul este dotat cu excitabilitate şi cu posibilitatea de conducere a excitaţiei, organizîndu-se în grupări neuronale ierarhizate, astfel îneît intrarea în acţiune a unei astfel de grupări determină stimularea concomitentă sau eşalonată a altora, prin includerea şi coordonarea funcţională, simultană sau succesivă. Nivel superior de organizare neuronală, arcurile reflexe integrează activitatea componentelor receptoare şi efectoare ale organismului, în sensul adaptării sale ia variabiIitatea mediului extern şi intern, precum şi ia experienţa anterioară stocată în memorie Integrarea nervoasă are drept caracteristici rapiditatea răspunsuri lor adaptative, diferenţierea acestora şi posibilitatea de modificare în funcţie de necesităţi. Alături de integrarea nervoasă, integrarea endocrină contribuie la stabilirea de corelaţii între diversele aparate şi organe, cărora le modifică activitatea în funcţie de necesităţile organism ui ui. Sensul biologic ai integrării endocrine este de a realiza — prin intermediul hormonilor — menţinerea homeostaziei organismelor superioare, influenţînd metabolismul celular. Integrarea Integrare : tipuri ; Integrare de sine ; Integrare socială lnt/489 endocrină, ca şi cea nervoasă intervin in adaptarea organismului prin mecanismele de feed-back. O altă modalitate adaptativă pe care organismul o utilizează este integrarea biochimică neuroendocrină, realizată cu ajutorul unor substanţe endogene biologic active. Eliberate de organe specializate în spaţiu! interstiţial, aceste substanţe au atît roluri fiziologice, cit şi implicaţii fiziopatologice. Fiziologic, participă ia integrarea neuroumorală a funcţiilor organismului ; fiziopatologic, ele pot media apariţia unor fenomene patologice. Dintre aceste substanţe, un rol deosebit de important îl au neurotransmiţătorii (neuromediatorii), dar şi substanţe sintetizate şi secretate în alte organe şi ţesuturi decît sistemul nervos, substanţe biologic active cu roluri multiple, independente de funcţia de neurotransmiţători (neuro-peptide). Fiind proprie sistemelor dotate cu autoreglare, integrarea constituie şi un principiu de acţiune a psihismului. Se disting mai multe tipuri de integrare la acest nivel, fiecare în parte dispunînd de un aspect structural (sincronic) şi de unul dinamic (diacronic). Integrarea conduitelor se referă la organizarea ierarhică a formelor de conduită : formele elementare, primare sînt impuse, prin asimilare sau comprimare, formelor complexe, secundare, supraordonate. Activitatea sistemului nervos se bazează pe funcţia integratoare a cortexului. Integrarea socială şi psihosocială se realizează progresiv în ontogeneză, în paralel cu edificarea sau cristalizarea personalităţii. Integrarea de sine este complementară integrării sociale. • Integrarea învăţămîntului cu cercetarea şi producţia, ca obiectiv al procesului instructiv-educativ, vizează pregătirea unor specialişti de înaltă ţinută teoretică şi practică, aplicativă, care să corespundă dinamicii vieţii sociale, schimbării configuraţiei profesiunilor, programului rapid al ştiinţei şi tehnicii contemporane. Subsumate procesului de integrare socială, procesele de integrare profesională şi culturală implică fenomene de asimilare a normelor, valorilor şi exigenţelor sociale din punct de vedere al conţinutului informaţional general şi de specialitate, precum şi al aptitudinilor solicitate omului în epoca modernă, invăţă-mîntul, diferitele organizaţii politice, profesionale, cultural-obşteşti sau servicii sociale de tipul spitalelor sau cabinetelor de orientare socio-profesională, facilitează realizarea integrităţii la diferitele nivele de interacţiune umană - INTEGRARE DE SINE, INTEGRARE SOCIALĂ. 264. INTEGRARE DE SINE • Concept operaţional folosit în psihologie pentru a desemna integralitatea sau individualitatea subsistemelor psihocomportamentale (procese şi funcţii psihice, atitudini, aptitudini, conduite etc ) care alcătuiesc sistemul complex al personalităţii, rezultat al unor procese de modulare, educaţie, socializare. Unicitatea, originalitatea şi forma personalităţii derivă din modul specific de organizare ierarhică a structurilor şi funcţiilor psihice pe nivele de complexitate crescîndă (nu prin juxtapunere mecanică sau însumare), în care formele şi funcţiile simple, primare, sînt subsumate şi sincronizate celor complexe, iar cele secundare sînt supraordonate. Integrarea de sine se referă deci la gradul de integralitate şi de coerenţă interioară a personalităţii, constituind atît o premisă cit şi o condiţie a adaptării individului la condiţiile şi exigenţele vieţii sociale. Concordanţa dintre cerinţe, norme sociale şi conduite sau atitudini manifestate de individ în familie, societate, la locul de muncă, denotă o bună integrare de sine, completată de o adecvată integrare psihosocială, culturală şi profesională. Formele de inadaptare exprimate prin comportamentele deviante, aberante sau antisociale reflectă, în diverse grade, fenomene de dezintegrare, de dezorganizare a personalităţii, avînd semnificaţii psihopatologice diferite, între care fragmentarea Eului, pierderea unităţii şi unicităţii persoanei, desincronizarea proceselor şi funcţiilor psihice ; cu alte cuvinte, disociaţia constituie un fenomen psihopatologic de maximă gravitate, care se circumscrie schizofreniei. Dar şi în afara schizofreniei, aproape în întreaga nosografie psihiatrică apar fenomene de alterare a integrării de sine (nevroze, psihoze, sindromul confuzional, sindromul demenţial), care perturbă, sub diferite forme, armonizarea individului cu mediul. 265. INTEGRARE SOCIALĂ • Proces hiper-complex (plurinivelar), dinamic şi continuu de inserţie, manifestat prin aderarea conştient-voluntară a individului la viaţa socială, la sfera relaţiilor şi activităţilor sociale, fenomen care se particularizează în contexte relaţionale specifice şi la diferite nivele ale interacţiunii umane. Se realizează prin asimilare de roiuri sociale, norme morale, valori cultural-ştiin-ţifice, modele comportamentale (sau prin ajustarea comportamentelor individuale), comple-mentate de acomodări şi construcţii asimptotice Ia nivelul personalităţii. Integrarea socială reprezintă adaptarea individului la societate pr in socializare, errculturaţie şi integrabilitate activă a infrastructurilor de personalitate, concomitent cu includerea ei 490/1 nt Integrativitate ; Intsgrin (M) ; Intelect ; Intelect de limita Ir» entităţi sociale micro- şi macrogrupale, i~rmaie (instituţioraPzate) şi informale (bazate pe asociere iiberă). E. HILGARD semnalează posî oiiitatea intervenţiei unui hiatus sau al unei neconcordanţe între gradul de integra- Foto : J. Vanghan b;Sitate a personalităţii în raport cu unitatea socială şi gradul de organizare şi coerenţă interioară a personalităţii (deci, între integrarea socială şi integrarea de sine a personalităţii), în acelaşi sens, se disting formule de integrare socială facilă şi aproape completă (cum sînt organizaţiile bazate pe asociere liberă), în opoziţie cu formule de integrare mai dificilă sau mai rigidă Integrarea socială a bolnavilor psihici este defectuoasă sau viciată în grade diferite, în funcţie de severitatea afecţiunii (majoră sau „marginală") f de sprijinul socioterapic, de „complianţa" socială, de sistemul organizării serviciilor de asistenţă psihomedicală. 266. INTEGRATIVITATE (cf. lat. integrare) • Termen care desemnează, în contextul concepţiilor privind dezvoltarea stadială a inteligenţei, elaborate de psihologia genetică (1. P1AGET), proprietatea unui stadiu supraordonat şi succesiv cronologic (ordinea în care se succed stadiile fiind invariabilă şi impu-nîndu-se cu necesitate) de a integra sau asimila structurile caracteristice stadiului anterior, cu titlul de elemente constitutive, subordonate sau simple. Astfel, fiecare stadiu nou se bazează pe stadiul anterior, acesta, la rîndul lui, prefi-gurîndu-I sau fundamentîndu-1 pe cel următor ; de exemplu, stadiul operaţiilor formale nu va putea urma decît după stadiul operaţiilor concrete, integrîndu-i structurile cu titlu de conţinut. Integrativitatea asigură astfel o continuitate structural-funcţională a dezvoltării inte- 267. INTEGRIN(M) Anglia - DCI Oxiper-tinâ • Neuroleptic, derivat indolic de tip 5,6-dimetoxi-2-meti!-3-/2- (4-feni 1-1 -pi perazi ni î)- u ch3 ' ,-cvO etil/indol, cu acţiune de tip Clorpromazină, cu instalare mai lentă, dar cu performanţe anxio-Iitice şi sedaţive superioare ; are valenţe psiho-stimulente şi antidepresive. Efectele secundare sînt moderate. Nu se asociază cu iMAO. 268. INTELECT (cf. lat. intsllectus „cunoaştere, înţelegere") ® Ansamblul funcţiilor mintale grupate în jurul gîndirii logice, abstracte. în psihologie, reprezintă un termen de referinţă pentru comparaţii interindividuale, privind capacitatea diverselor persoane examinate psihometric de a raţiona logic, de a sesiza relaţii esenţiale, de a opera cu noţiuni, de a înţelege şi rezolva probleme noi. în acest sens, termenul este similar cu cel de inteligenţă. Evaluarea nivelului intelectual prin testele de inteligenţă (care conduc la stabilirea unui coeficient intelectual Ql) permite caracterizări şi circumscrieri ale subiecţilor investigaţi sub raport cognitiv, de tipul : subiect cu intelect de nivel mediu slab (Ql între 90 — 99) ; subiect cu intelect de limită (Ql între 70 — 79) : subiect cu intelect extrem de ridicat (Ql peste 140) etc. 269. INTELECT DE LIMITĂ - sin. INTELECT „DE_ GRANIŢĂ" ; INTELECT „DE FRONTIERĂ" • Concept operaţional care desemnează o zonă de tranziţie situată între normaiitatea intelectuală şi formele uşoare de întîrziere mintală. Deşi datează de aproximativ două decenii, termenul nu este unanim acceptat în literatura de specialitate (de exemplu, nu figurează în clasificările internaţionale OMS sau DSM III). Epidemiologie, situaţiile „liminarii“ reprezintă 10 — 12% din populaţia şcolară. Nivelul de dezvoltare intelectuală corespunde vîrstei mintale de 12—14 ani (Q| = 70 — 80). Din punct de vedere etiopato-genic, alături de subdotarea ereditară şi dis-maturaţie, factorii socio-culturali (carenţele educaţiv-pedagogice) au o importantă deosebită (E. LEWIS, CI. BENDA). Principalele caracteristici ale copiilor cu intelect de limită constau în: ritmul lent al dezvoltării intelectuale, cu dificultăţi şcolare aparente dîn clasele a V-a şi a Vl-a; conduite intelectuale inferioare vîrstei cronologice ; dificultăţi în efectuarea ^r(r£». Intelectualism ; Intelectualizare ; Inteligenţă lnt/491 operaţiilor cu conţinuturi semantice şi simbolice ; capacitate redusă de înţelegere şi abstractizare ; inadecvare relativă a limbajului ; deficit prosexic ; imaturitate psihoafectivă ; dependenţă etc. intelectul de limită este considerat o formă de întîrziere psihică reversibilă; un sprijin educativ-pedagogic sistematic, competent şi intensiv, poate realiza, Ia vîrsta maturităţii, o integrare socio-profesională satisfăcătoare. 270. INTELECTUALISM (fr. inteUcctudisme: vezi lat. intellectuolis) • Concepţie filozofică ce hipertrofiază locul şi roiul intelectului (inteligenţei, raţiunii) în ansamblul facultăţilor care intră în alcătuirea vieţii sufleteşti. • Pe plan ontologic, intelectualismul postulează raţionalitatea existenţei, caracterul logic ordonat al universului, considerînd fenomenele incomprehensibile ca efect al finitudinii cunoştinţelor noastre. • Sub aspect gnoseologic, intelectualismul susţine inteligibilitatea universului, afirmînd că lumea poate fi cunoscută prin intermediul raţiunii Detaşîndu-se critic de excesele senzualismului şi intuiţionismului, intelectualismul reprezintă, la rîndul său, o viziune unilaterală şi simplificatoare asupra cunoaşterii, întrucît supraevaluează rolul raţiunii şi reflectarea adecvată a realităţii • în etică, intelectualismul fundamentează conduita morală pe înţelegere, pe cunoaşterea autentică a Binelui (PLATON, SOCRATE, SPINOZA), subestimînd rolul comportamentelor atitudinale, afective, volitive, habituale etc. în dinamica şi alcătuirea conştiinţei morale, în care aceste elemente sînt privite cu suspiciune drept factori de distorsiune şi impuritate, menit să priveze de autenticitate accesul respectiv la esenţa valorilor şi normelor etice. « în psihologie, subaprecierea sau reducerea proceselor moţi vaţional-afective sau voliţio-nale la procese de ordin intelectual a condus la interpretări abstracte sau lipsite de fineţe în problema dinamicii personalităţii sau a diversităţii conduitelor umane. Intelectualismul se opune senzualismului şi intuiţionismului. 271. INTELECTUALIZARE (cf. fr. inid’ec-tuoliser : vezi lat intellectuclis) • Mecanism de apărare, descris de Ama FREUD, pornind de Ia raportul invers proporţional dintre activitatea intelectuală şi explozia pulsiunilor şi sentimentelor observate la pubertate. Constă în preponderenţa gîndirii abstracte faţă de invazia afectelor şi poate funcţiona normal în procesul prin care Eul face efortul de a-şi stăpîni pulsiunile, legîndu-le de idei abstracte, teoretice, de premise. Este o formă de rezistenţă în terapia analitică, ccnstînd intr-o reconstituire coerent abstractă a trăirilor şi amintirilor care eludează sistematic regulile asociaţiei libere (cultură psihologică şi analitică, autoanaliză, construcţii analitice cu rol defensiv etc.). Conţinutul termenului nu trebuie confundat cu mecanismul de raţionalizare -* MECANISM DE APĂRARE AL EUlUI; RAŢIONALIZARE; REZISTENŢĂ. 272. INTELIGENŢĂ (ef. lat. intellegeniia „inteligenţă") • Capacitatea de a înţelege probleme şi fenomene noi, de a sesiza esenţialul, de a stabili sau identifica legături 'ntre obiecte, între fenomene şi între diverse relaţii caracteristice obiectelor şi fenomenelor, bazate pe calităţi native şi pe experienţa acumulată anterior. Ca mecanism adaptativ, inteligenţa intervine în acele situaţii noi în care eficienţa rezolvării nu depinde numai de aplicarea vechilor deprinderi şi soluţii, ci şi de anumite combinări ale achiziţiilor stocate sau de sesizarea unor relaţii specifice. Nu exista o definiţie clasică a inteligenţei, această categorie psihologică reprezentînd, în mod esenţial, o abilitate cognitivă în descoperirea relaţiilor dintre lucruri şi fenomene, în surprinderea ierarhiei acestor relaţii, a ordinii lor într-un domeniu, sistem sau împrejurare de viaţă. Inteligenţa ar reprezenta deci o atitudine generală care se exercită în special în rezolvarea problemelor, indiferent de natura lor teoretică sau practică, folosind si alte funcţii sau procese psihice (percepţia, atenţia, memoria, imaginaţia). BERGSON defineşte inteligenţa ca fiind „facultatea de a fabrica obiecte artificiale, în special unelte şi de a varia la infinit această fabricare". Ea presupune deci nu num;.; o capacitate combinatorică în formarea asociaţiilor, ci şi o abilitate funcţională care mijloceşte rezolvările de situaţii, prin reconstrucţii mintale, prin descoperirea unor raporturi noi, greu sesizabile preceptiv sau în Daza vechilor asociaţii. BINET consideră că dezvoltarea inteligenţei, în ontogeneză, depinde de diferenţierea şi ierarhizarea progresivă a structurilor mintale ; această dezvoltare este relevată de creşterea capacităţii de comprehensiune şi de orientare eficientă într-un cîmp cognitiv nou. Odată cu apariţia şi dezvoltarea testelor, aprecierea gradului de inteligenţă a devenit tributară acestora, iar mai tîrziu, prin aportul analizei factoriale, a fost definit ca un conglomerat de aptitudini măsurate prin teste diferite, care se află mai mult sau mai puţin în interacţiune. Conceperea modelului factorial ai inteligenţei i se datorează lui SPEARMAN. Aplicînd metoda analizei factoriale, autorul distinge 492/] nt Inteligenţa : concepte, modificări patologice un factor general (g) şi factori specifici (s). Factorul g (inteligenţa generală) este comun tuturor testelor aplicate, Modelul factorial cel mai cunoscut si ce) mai detailat este ce! elaborat de GUILFORD (1959). Acesta distinge trei dimensiuni ale intelectului : operaţii, conţinuturi şi produse. Operaţiile sînt de cinci tipuri : cunoaşterea, memoria, producţia divergentă, producţia convergentă şi evaluarea. Conţinuturile sînt de cinci tipuri : vizual, auditiv, simbolic, somatic şi comportamental. Produsele sînt caracterizate prin : unitate, clasă, relaţie, sistem, transformare şi implicare. Modelul lui GUILFORD conţine 150 de factori, dintre care Aau fost confirmaţi prin cercetări 105 factori. în pofida permanentelor îmbunătăţiri aduse testelor de inteligenţă, valoarea acestora rămîne limitată, limitarea fiind impusă de însăşi complexitatea acestui fenomen. inteligenţa unui individ este expresia organizării de ansamblu a proceselor psihice, a modului şi a gradului în care acestea conlucrează în vederea eficienţei acţiunilor sale. Caracteristică inteligenţei este calitatea operativităţii în rezolvarea problemelor noi, prin folosirea optimă a experienţei anterioare (este vorba aici de reactualizarea şi manevrarea unor algoritmi specifici anumitor tipuri de situaţie) şi prin orientarea activă şi inventivă în respec-tiveie probleme (modalitatea euristică, bazată pe ipoteza liberă, pe raţionamentul plauzibil, pe strategia descoperirii). După natura operativităţii şi după domeniul în care această operativitate se dovedeşte a fi eficientă, se diferenţiază mai multe tipuri de inteligenţă : • inteligenţa concretă (sesizarea relaţiilor între obiectele şi fenomenele percepute, facilitarea adaptării ia situaţii concrete ; individul se raportează în special la detaliu, la materialitatea lumii) ; • inteligenţa abstractă (sesizarea relaţiilor între relaţii, operarea predilectă cu simboluri şi concepte, descoperirea aspectelor esenţiale şi cauzal-abstracte) ; ® inteligenţa socială (orientarea rapidă în-tr-un cîmp social, surprinderea aspectelor, esenţiale în relaţiile interpersonaie, acomodarea rapidă la modificările acestor relaţii). Se fac, de asemenea, diferenţieri între inteligenţa generală, nespecifică (aplicabilă în orice situaţie nouă) şi inteligenţa particulară sau specifică, cu performanţe într-un anumit domeniu tehnic, ştiinţific, artistic etc.). în definirea conceptului de inteligenţă o contribuţie importantă au adus-o studiile lui j. PIAGET referitoare la dezvoltarea inteligenţei în ontogeneză El stabileşte patru stadii ale evoluţiei inteligenţei (senzorio-motor, preoperator, stadiul operaţiilor concrete şi stadiul operaţiilor formale). PIAGET consideră inteligenţa ca fiind „o relaţie între organism şi lucruri1' : termenul în sine este „un termen generic desemnsnd formele superioare de organizare sau de echilibru a strugurilor cognitive1'. Acelaşi autor consideră că inteligenţa nu acţionează prin analogie ci, în mod esenţial, prin deducţie. Caracteristicile definitorii ale inteligenţei sînt, după PIAGET : sesizarea relaţiilor, combinarea unor elemente stocate anteriori în formule noi cu eficienţă rezolutivă crescută, orientarea şi comprehensiunea situaţiilor/problemelor noi cu elaborarea strategiilor de rezolvare, reversibilitatea construcţiilor, coordonarea acţiunilor în mod flexibil şi fluid, combinarea unor .modalităţi algoritmice cu modalităţi euristice. Inteligenţa este influenţată însă semnificativ, în ceea ce priveşte formarea, dezvoltarea şi implicarea ei în situaţii determinate, de particularităţile structurale ale persoanei şi, în special, de dinamica motivelor. Modificări ale inteligenţei determinate patologic apar în 9 debilitatea mintală (oprire în dezvoltarea intelectului, prin care inteligenţa va fi sever şi semnificativ redusă, pierderea fiind ireversibilă) ; • sindroamele psihoorganice (deteriorare gravă şi severă, practic ireversibilă implicînd o pierdere a funcţiilor cognitive în general, cu slabe posibilităţi de recuperare, limitate mai ales la achiziţii de scheme senzorio-motorii cu o minimă participare operaţională) ; • psihozele cu remisiuni realizate ia un anumit stadiu defectual (defectul modifică ireversibil capacităţile operaţional-lo-gice, acestea diminuînd concomitent cu regresia întregii personalităţi la nivele predominant concrete, performanţele de comprehensiune, combinare, con-strucţie-elaborare în rezolvarea unor probleme/situaţii noi fiind asemănătoare performanţelor marcate de organicitate); & alte categorii de tulburări psihice, achiziţionate sau structurale (nevroze, personalităţi dizarmonice), în care nu se produce o modificare propriu-zisă a inteligenţei în sensul unei scăderi sau pierderi, ci o funcţionare defectuoasă în sens adaptativ (inteligenţa nu mai susţine eficient adaptarea, aşa cum o defineşte PIAGET, ca echilibru între asimilare şi acomodare; ea nu mai este un instrument al adaptării, ci un instrument al tulburării psihice înseşi). inteligenţa artificiala ; Inteligenţa - coeficient; Inteligenţa^ lnt/493 273, INTELIGENŢĂ ARTIFICIALĂ • Domeniu de cercetare care are drept scop crearea de sisteme capabile să îndeplinească activităţi înteligente, de obicei prin similitudine cu mecanismele specifice inteligenţei umane : demonstrarea teoremelor, elaborarea deciziilor, ^ierarhizarea, învăţarea. Aceasta presupune o formulare adecvată a problemei, utilizarea de asgoritmi foarte eficienţi, capabili să realizeze un model logic complex al problemei studiate. Inteligenţa artificială tinde să fie utilizată în rezolvarea problemelor de natură euristică, în sensul că la rezolvarea lor nu se iau în considerare, pe rînd, toate soluţiile posibile, ci se realizează o selecţie prealabilă prin metode euristice. Un sistem dotat cu inteligenţă artificială ar trebui să fie capabil să găsească singur soluţii în contextul schimbării permanente a condiţiilor de mediu pe care interacţionează sistemul Algoritmii utilizaţi de inteligenţa artificială sînt încă inferiori calitativ algoritmilor utilizaţi de inteligenţa umană. De aceea, teama realizării unor sisteme artificiale mai inteligente decît omul este, cel puţin în stadiul actual, neiustificată. 274 INTELIGENŢĂ — coeficient • Indicator al inteligenţei măsurată prin teste standardizate," reprezintă raportul dintre vîrsta mintală (VM) şi cea cronologică, înmulţite oj 100 : , VM Q1 = — X 100 VC Notat CI sau Ql, denumit şî coeficient intelectual noţîunet este introdusă de W. STERN (1912) în relaţie complementară cu conceptul de vîrsta mintală propus de A. BINET. Un individ, copil sau adult, care obţine la testul de inteligenţă un coeficient deJOG este normal sau mediu pentru vîrsta sa. în condiţiile în care vîrsta mintală este sub cea cronologică, inteligenţa lui este sub nivel normal. După scara Stanford-Binet, QI ar reprezenta următoarele nivele de dezvoltare intelectuală : 1 —25 idiot; 25-50 imbecil; 50-70 debil mintal ; 70—80 limita subnormalului ; 90 — 100 normal; 100—120 superior^ 120—140 peste superior^ 140 şi mai mult, dotat excepţional. 275 INTELIGENŢĂ MOTORIE • Formă a inteligenţei manifestată în domeniul activităţilor motorii, care necesită, pe lîngă memorie şi deprinderi logire, aspecte cognitive şi senzoriale Inteligenţa motorie se manifestă în activităţi care cer rezolvarea unor situaţii prin efectuarea rapidă, promptă, eficientă şi coordonată a unor mişcări Jnedite sau anterior învăţate, automatizate. în cadrul manifestării ei are loc conştientizarea impulsurilor kineste-zice şi controlul po?tural 276. INTELIGENŢĂ TEHNICĂ • Formă a inteligenţei concrete, manifestată în domeniul tehnic. Are la bază o structură specifica a operaţiilor mintale, înţelegerea rapidă a relaţiilor spaţiale şi funcţionale, elaborarea de raţionamente eficiente, inedite, cu ajutorul reprezentărilor şi imaginaţiei. Termenul a fost folosit pentru prima dată de MOEDE. 277. INTELIGENŢĂ(T) test • Diversitatea formelor de manifestare a inteligenţei reprezintă în majoritatea situaţiilor o orientare spre rezolvarea de probleme teoretice şi practice. Cunoaşterea inteligenţei presupune investigarea nivelului psihogenetic şi al relaţiilor funcţionale dintre procesele psihice implicate (gîndire, memorie, atenţie). Inteligenţa poate fi investigată prin teste psihologice care satisfac cerinţele metodologice de bază (validitate, fidelitate etc.). Primul sistem coerent de testare a inteligenţei a fost elaborat de A. BINET (1905), care, în colaborare cu SIMON a pornit de la observaţia că dezvoltarea inteligenţei nu este absolut paralelă cu dezvoltarea generală sau cu „vîrsta cronologică", de aici derurgînd diferenţierea dintre „vîrsta mintală'* (VM) şi „vîrsta cronologică11 (VC). Conceptului de VM i se preferă cel de Ql (coeficient sau cotient intelectual) în variantele testelor acreditate în S.U.A, (Stanford-Binet, Terman, Merrill) O variantă românească a fost elaborată la CI ui (ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ, 1940). Testul Binet-Sîmon nu răspunde în întregime^ exigenţelor unui diagnostic al inteligenţei. Încercînd să 494/1 nt Inteligibil; intensitate (psihopatologie) depăşească limitele acestui test, D WECHSLER a elaborat (în perioada 1956 — 1958) un test cu o scală verbală şi alta de performanţă, diferenţiate pentru copii (WISC —Wechsler Intelligence Scale for Children) şi pentru adulţi (WAIS — Wechsler Adult Intelligence Scale) Prin intermediul acestui test este evidenţiat nu numai Ql, ci şi profilul individual al fiecărui subiect, permiţînd astfel şi o interpretare calitativă. Alt tip de test apropiat de testul Wechsler, este scala Grace-Arthur (urmărind realizările de performanţă de la *4 ani la vîrsta adultă), Cercetările bazate pe analiza factorială a inteligenţei au determinat structura altor tipur^i de teste: teste saturate în factor „G“ (inteligenţa generală), precum testul Raven, D 48 şi D 70, testul Cattell, reprezentînd probe omogene, perceptive şi neverbale ; teste saturate în factori şi teste specifice, teste care examinează cu precădere gradul de dezvoltare a unei singure aptitudini, intelectuale specifice, de exemplu labirintele Porteus, cuburile Kochs, proba de copiere a figurilor geometrice L. Bender, probe de memorie Rey etc. Pe o altă linie se înscriu testele imaginate de J. PIAGET, care sînt probe operatorii psihogenice pentru a evidenţia operaţio-nalitatea gîndirii specifice diverselor stadii de dezvoltare (operator, concret, intermediar, operator-formal). 278. INTELIGIBIL (fr. Intelligible l vezi lat. intelligibili.s) • Obiect care poate fi cunoscut (înţeles) prin gîndire logică, raţionament, indiferent de cunoaşterea senzorială. Caracterul inteligibil este datorat unei explicaţii logice, dialectice a fenomenului respectiv şi se încadrează în posibilitatea materiei de a deveni cognoscibilă- Caracterul ne inteligibil apare în cazul distorsionării grave a gîndirii (ca în disociaţia schizofrenică) care, prin alterare logică şi desprinderea de realitate, se sustrage posibilităţii unei abordări directe, raţionale (-* COMPREHENSIBILITATE), conferindu-i caracterul de boală psihică. Un caracter /relativ) inteligibil îl pot avea conţinuturile unor deliruri circumscrise reacţiilor patologice sau psihozelor apărute la vîrsta involuţiei. ’ 279. INTENSITATE (cf. fr. mtensite: vezi lat intensus „intens") o Caracteristică generică a unui proces psihopatologic, denotînd, în special, aspecte cantitative, dar avînd după G. N. CONSTANTINESCU, şi conotaţii referitoare la aspectele calitative ale acestor procese. Introducerea criteriului intensităţii evidenţiază continuitatea ce caracterizează majoritatea fenomenelor legate de patologia psihică, precum şi ideea unui continuu de la normal la patologic. Diferenţa de Intensitate în exprimarea unui tablou psihopatologic permite atît clasificarea lui, cît şi posibilitatea descrierii conţinutului fenomenologic al acestuia. Pentru a descrie un nivel de intensitate simplă, limitarea la aspectul cantitativ este nerelevantă, deoarece reflexul patoplastic al modificării unei funcţii este preluat, în virtutea modelului unitar al arhitectonicii psihismului, de către toate celelalte componente. Astfel, între depresia minoră şi depresia majoră nu există numai diferenţe de modificare a timiei.. ci şi deosebiri privind sfera cognitivă, voiiţio-nală, comportamentală, ca şi apariţia unor modificări în plan somatic. Acelaşi lucru se poate afirma în cazul anxietăţii nevrotice, comparativ cu cea psihottcă, cu reflexe în sfera somato-vegetativâ. Nivelele intensităţii au fost ierarhizate de H. EY în patru trepte, corespunzătoare formelor de destructurare pe care le produce boala: nevrotic, psihotic, demenţial şi de nedezvoltare. Această clasificare, cu tradiţii în psihiatria clasică, este implicit admisă prin acceptarea existenţei unor entităţi noso-logice, perceptibile ca delimitări naturale. Există o diferenţă semnificativă între felul în care psihiatrul delimitează intensitatea unui fenomen şi modul în care ea se reflectă în aşa-numitele scale de intensitate, instrumente de evaluare cuantificată a pregnanţei unui fenomen. Deşi îşi propun acelaşi scop, măsurarea intensităţii, modul în care esenţa simpto-melor se reflectă prin cele două metode de investigaţie este foarte diferit, datorită caracterului hipercomplex al psihismului. Se poate vorbi şi despre intensitatea cu care bolnavul însuşi îşi percepe suferinţa, aspect care evidenţiază în plus relativitatea aceste'* Intenţie ; Intenţionalitate ; Interacţionism int/495 caracteristici. O dovadă a acestei situaţii aparent paradoxale este faptul că un nevrotic, care în plan clinic se situează pentru psihiatru la un ni^el de intensitate mai redus decît un psihotic, îşi poate percepe suferinţa mult mai intens decît acesta din urmă ;j rezultă şi din acest aspect nota calitativă pe care intensitatea o implică, 280. INTENŢIE (cf. fr*, Jntention i vezi lat. intent/o „atenţie, intenţie, plan") O în sens larg, raport „activ" între subiect şi obiectul cunoaşterii. în fenomenologie (HUSSERL, BRETÂNO, SARTRE) desemnează calitatea conştiinţei de a crea „transcendental" realitatea obiectului (obiectele neavînd sens decît prin proiecţia lor în conştiinţă), ceea ce echivalează cu principiul : „lumea există pentru noi şi prin noi datorită intenţiei spiritului". în accepţiunea curentă, psihologică, intenţia reprezintă segmentul voluntar, orientat conştient, al conduitelor umane. Actul intenţional defineşte orientarea conştiinţei spre „ceva“, spre un scop proiectat, prefigurat sau anticipat (caracter teleologic), intenţia, ca voinţă direc-ţionată conştient, întreţine relaţii sinergice cu procesele motivaţional-afective şi intelec-tive, în special cu motivaţia şi actele decizionale pe care se sprijină personalitatea. „Forţa" sau „slăbiciunea personalităţii", gradul de coeziune a Euîui, condiţiile de mediu favorabile sau nefaste, pot introduce distorsiuni sau acţiona frenator, inhibitor, în transpunerea practică a intenţiei, în ceea ce şi-a propus subiectul să întreprindă. 281. INTENŢIONALITATE (cf. fr. inten- tionalite : vezi lat. intentio) • Calificativ pentru orice demers voluntar, orientat conştient, implicit pentru orice intervenţie medicală, socială, juridică etc. Problema intenţionalităţii, ca responsabilitate civilă a individului faţă de actele sau comportamentele manifestate în diverse circumstanţe, se pune în mod diferenţiat. Caracterul aberant, iraţional, al actelor comise de unele persoane poate indica existenţa unor, tulburări psihice grave (care prin natura lor pot modifica discernămîntul subiectului în raport cu fapta comisă), confirmate sau infirmate ulterior de expertiza psihiatrică sau de procedura legală. Actele infracţionale de tip criminal sau delictual, comise în contextul suspendării paroxistice a conştiinţei sau al existenţei unei afecţiuni psihice severe, sînt sancţionate în alţi termeni decît cele săvîrşite în mod premeditat sau prin imprudenţă. Gravitatea actelor delictuale este apreciată după prezenţa intenţionalităţii care, la rîndul ei, este funcţie de starea de luciditate a conştiinţei şi de particularităţile „normale" sau deviante (aberante sau antisociale) ale infractorului CRIMĂ, DELINCVENŢĂ, EXPERTIZĂ, INFRACŢIUNE. 282. INTER- (cf. fr., it. inter ; vezi lat. Inter „între") o Element de compunere care introduce semnificaţia de „între", „reciproc", sau referirea la o poziţie mediană. 283. INTERACŢIONISM (cf. inter-; lat. oct/o „acţiune") • Curent psihologic care explică comportamentul ca rezultat al interacţiunii dintre persoane şi situaţii. Deşi problema interacţionismului a izbucnit cu acuitate în jurul anilor '70, ideile şi chiar unele teorii sînt mai vechi. Este cunoscută astfel teoria lui LEWIN (1936), conform căreia comportamentul este funcţie de persoană şi mediu : C — f(P, M). Datorită posibilităţilor diferite de interpretare a interacţiunilor dintre individ şi situaţie, interacţionismul a constituit sursa unor dispute ştiinţifice între adepţii diverselor teorii ale personalităţii. Principalul obiect al dezacordului s-a referit la stabilitatea/varia-bilitatea comportamentului în funcţie de situaţie. în timp ce unii specialişti susţineau că trăsăturile de personalitate se menţin constante, indiferent de natura situaţiilor întîlnite, situaţioniştii apăreau punctul de vedere conform căruia aceste trăsături variază în funcţie de situaţia în care este implicată persoana, într-un studiu comparativ, ENDLER şi MAG-NUSON (1976) au arătat că declanşarea şi orientarea comportamentului se datorează interacţiunii dintre persoană şi situaţiile pe care le întîlneşte, fiind influenţat de aspectele cele mai semnificative ale acestor situaţii, care sînt interpretate specific. La rîndul lui, comportamentul afectează situaţia, pe care o poate transforma de aşa natură încît sa poată determina declanşarea unui nou comportament. în privinţa dezvoltării, interacţionismurcon-cepe personalitatea ca un produs al învăţării sociale, luînd în considerare atît variabilele psihologice, cît şi cele biologice, rolul celor dintîi fiind însă mai accentuat. Concepţia in-teracţionistă a redevenit actuală într-un moment în care teoriile privind personalitatea şi comportamentul au ajuns în impas. Era nevoie de un suflu nou care să impulsioneze cercetările asupra personalităţii şi să aducă un plus de obiectivitate în evaluarea acesteia. Tocmai acest aspect a fost considerat.şi punctul mai slab al interacţionismului. Unitatea de analiză constituind-o interacţiunea dintre individ şi situaţie, nu au existat instrumente de evaluare suficient de valide şi obiective. Modelul interacţionist, deşi considerat a fi un pas înainte în explicarea comportamentului, su- 496/Int Interacţiune ; Interacţiune medicamentoasă gerînd idei noi de cercetare şi măsurare, nu a reuşit să ofere încă o soluţie unanim acceptată de specialist! -* TERAPII* COMPORTAMENTALE. 284. INTERACŢIUNE (cf. Inter-; lat. actio) 9 Relaţie între obiecte sau fenomene, manifestată prin influenţare sau condiţionare reciprocă. Stă Ia baza dinamicii şi dezvoltării sistemelor, indiferent de natura lor. Interacţiunile pot fi directe sau mijlocite, simple sau complexe, accidentale sau necesare. Psihicul uman, ca unul din cele mai complexe sisteme existente în natură, prezintă interacţiuni multiple, de diferite tipuri : în relaţie cu creierul, cu mediul social, cu mediul fizic înconjurător. Intrapsihic, au fost puse în evidenţă o multitudine de interacţiuni. Astfel, afectivitatea influenţează gîndirea (tahipsihia din manie, bradipsihia din depresie), comportamentul (hiperkinezia din sindroamele afective, bradikinezia), activitatea (hiperactivitatea hipertimului). La fel de bine, conţinutul ideativ influenţează afectivitatea (anxietatea secundară ideilor obsesive sau delirante), comportamentul (activitatea uneori prodigioasă din delirurile paranoiace). O activitate ordonatăşi creatoare influenţează pozitiv afectivitatea şi gîndirea, în timp ce dezordinea, tulburarea intervenită la orice nivel al psihismului poate avea implicaţii majore pentru individ. 285. INTERACŢIUNE MEDICAMENTOASĂ (vezi interacţiune) 9 Situaţie în care bolnavul devine, datorită gradului de dezvoltare a asistenţei medicale psihiatrice şi progreselor înregistrate în psihofarmacologie, consumator al unui număr mare de medicamente, care generează interacţiuni farmacocinetice cu repercusiuni de tip variat : • incompatibilitate (anularea prin interacţiunea dintre ingrediente datorită proprietăţilor lor fizico-chimice, chiar înaintea administrării) ; • efect sinergie sau de potenţare (situaţie favorabilă efectului terapeutic) ; 9 efect de antagonizare sau de anulare (nedorit în actul terapeutic) ; • reacţii adverse ; 9 efecte secundare. Practica psihiatrică îi pune de multe ori pe medic şi pe bolnav, în cadrul relaţiei terapeutice, în anumite situaţii particulare, cu voie sau fără voie, determinate de una din părţi sau de ambele, care ar putea fi rezumate prin : 9 automedicaţie, polipragmazie ; • prescriere independentă, de către specialişti diferiţi, a unor reţete diferite; 9 accesibilitatea crescută a unor bolnavi la procurarea medicamentelor ; • insuficienta stăpînire a cunoştinţelor de farmacologie şi farmacodinamie din partea medicului. în ceea ce priveşte modalităţile de interacţiune dintre medicamente în genera!, ele pot fi împărţite în : • interacţiuni la nivelul absorbţiei ; • interacţiuni ale mecanismelor, prin care medicamentele se leagă de receptori (legare de proteinele plasmatice, legare substituitivă sau de potenţare, distribuţia medicamentului sau transportului şi eliberarea spre/din ţesuturi) ; • interacţiuni între medicamente la nivelul situsului receptor ; • interacţiuni între medicamente în timpul metabolizării, eliberării (simulării metabolismul, inducţiei enzimatice a creşterii sau scăderii excreţiei urinare). Schematic, modalităţile cele mai frecvente cu care se poate întîlni clinicianul psihiatru în cazul interacţiunilor medicamentoase (după KAPLAN, cu modificări), sînt următoarele : Tabel nr. LXIII Nivel de Interacţiune Modul de interacţiune Observaţii 1 2 3 Absorbţie 9 Substanţele antiacide întîrzie sau interferează absorbţia benzodiazepine-lor şi Clorpromazinei. 9 Substanţele anticolinergice, alcoolul şi alimentele interferează absorbţia psihotropelor. • Clinicianul va mări doza în mod corespunzător pînă la obţinerea efectului terapeutic. # Se va atenţiona bolnavul asupra condiţiilor administrării medicamentelor psihotrope. t Interacţiune medicamentoasa : nivel, mod, tip, exemple lnt/49? Tabel nr. LXIII (continuare) 1 2 3 Metabo- lism • Barbituricele şi sedativele nebarbi-turice, alcoolul accelerează metabolismul fenotiazinelor. • Disuifiramul poate prelungi acţiunea clordiazepoxidului prin interferarea dismeti lari i (şi in cazul celorlalte benzodiazepine ce conţin gruparea metil). • Metilfenidatul sau fenotiapinele pot creşte nivelul plasmatic al AD triciclice . • AD triciclice pot creşte nivelul plas-matic al NL. • Medicul va creşte dozarea, adecvat necesităţilor de asociere medicamentoasă. 9 La pacienţii trataţi se va prefera asocierea cu Oxazepam sau Loraze-pam, care sînt direct eliminate ca produse conjugate. Eliminare • Acidifierea urinii creşte iar alcalini-zarea ei scade eliminarea amfetami-nei, fenelzinei sau tranilciprominei. • Valabil în cazul tuturor medicamentelor sau alimentelor care modifica pH-ul urinar. Distribu- ţie 9 Efectele NL şi AD (inclusiv doxepi-na) se interferează cu acţiunea terapeutică a guanetidinei. 9 Important în practică pentru clor-promazină şi AD triciclice, cînd se asociază cu guanetidina în tratamentul HTA (prin antagonizare). Situs receptor • Efectele secundare sedative şi anti-colinergice ale majorităţii psihotropelor generează toxicitate. 9 Reprezintă un simplu efect farmaco*-logic de însumare. Tobei nr. LXIV Alte modalităţi de interacţiune (după grupul de medicamente care pot interacţiona - după L. SAFTA) Tipul de medicament Modul de interacţiune Exemplificări 1 2 3 Psihotrop + psihotrop • sinergie (aditiv) • potenţare (sinergism supraaditiv) • reacţie adversă 9 morfina — petidina 9 bromurile (între ele) * ff"0tJaZinfle \ antiparkinsonienele • AD triciclice / r © clorpromazina cu : — sedative \ — etanol * — anxiolitice \ — analgezice. ® fenobarbital — amfetamină ® sedative — efedrină 9 AD triciclice \ IMAO 9 amfetamine f 9 fenotiazine — AD triciclice 32 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 *498/1 nt Intercalare verbala ; Intercorelaţie ; Intercunoaştere Tabel nr. LXIV (continuare) 1 2 3 'Psihotrop'+ alte ■medicamente • antagonism • potenţare • AD triciclice . • clorpromazina • haloperidol ^ ' , Guanetidina • tioxantene > • amf ti h>ra 9 ef^d> a • rr eridat ~ - u-4. i 1 — digitala 9 renO'jarbital < .. . . ( — gl ucocorticoiz] 9 IMAO — antidiabetice ® ciorpromazina — insulina m şiruri de Li — diuretice ■•Alte medicamente it psihotrope 9 antagonizare • feniibutazona ^ AD triciclice 9 griseofulvina ţ Medicamente + -alimente © reacţii adverse $ iMAO cu carne, caş, bere, vin roşu etc. (tiramină ) Psi hotrope ■~r alcool 9 sinergism 9 antagonism 9 narcotice 9 hipnotice 9 sedaţi ve 9 neuroleptice sedaţi ve 9 tranchilizante etc. © amfetamine 9 cofeina 286. INTERCALARE VERBALĂ (cf. lat. •Intercalare) • Expresie care, în psihopatologie, desemnează ansamblul tulburărilor de exprimare verbală, constînd în introducerea, de obicei intempestivă şi neadecvată, într-un discurs sau expunere (iniţial logic ordonată), a unor cuvinte neinteligibile, stereotipii fără sens sau neologisme. Intercalările verbale pot reflecta tendinţe ludice din partea bolnavului, deficite intelectuale congenitale (în cazul glosomaniei) sau dobîndite (encefalite, demenţe senile, oligofrenii), sub forma dislo-giilor sau a utilizării improprii de termeni ştiinţifici elevaţi sau bombastici, destructu-rări profunde de personalitate (neologismele schizofrenului) sau tulburări calitative ale gîndirii, alimentate de percepţiile fără obiect (psihoze delirant-halucinatorii). 287. INTERCORELAŢIE (cf. Inter-; fr.cor- ■relation „legătură*1 : vezi lat. cum „cu" : ■relatio „legătură") 9 Modalitate de analiză şi interpretare comparativă a relaţiilor dintre fenomene diferite (variabile), inclusiv psihologice sau sociale, exprimate numeric pe baza metodelor statistice corelaţionale şi de analiză factorială. Pentru stabilirea intensităţii unor legături între caracteristici cu o distribuţie de tip normal sau asimptotic, se utilizează coeficientul de corelaţie analitic (corelaţie simplă, parţiala, multiplă etc.). în cazul multora dintre cercetările de psihologie şi pedagogie, se constată însă că distribuţia caracteristicilor studiate nu este normală şi nu sînt cunoscuţi în prealabil parametrii fenomenelor studiate, în aceste situaţii se utilizează metode „ne-parametrice", caracterizate prin eliminarea ipotezei privind tipul curbei de distribuţie şi prin utilizarea de „simboluri" (nu de „valori" ale caracteristicilor) sau de ranguri. Din categoria metodelor neparametrice, cele mai utilizate sînt coeficientul de corelaţie reciprocă (PEARSON) şi coeficientul de corelaţie a rangurilor (SPEARMAN). Metodele de analiză factorială, cum sînt analiza factorială a lui SPEARMAN şi analizele multifactoriale de tip Thurstone sau Pot el ling, permit studierea interdependenţei dintre testele unei baterii şi, implicit, a factorilor psihologici comuni diverselor probe. 288. INTERCUNOAŞTERE (cf. inter-; lat. cognoscere) • Termen introdus în psihosociologie de H. MENDRAS (1967) pentru a desemna modalitatea de cunoaştere şi comunicare într-un tip de societate („societatea de masă") caracterizat prin relaţii individuale „de la om la om", în care fiecare membru îi cunoaşte personal pe toţi ceilalţi, convieţuind şi acţionînd împreună. în psihologia socială, Intercunoaştere ; conţinut, mecanism ; Interdicţie lnt/499 termenul se referă la o formă de comunicare extralingvistică (axioiogică şi cognitiv-percep-tivă) între indivizi (relaţie intersubiectivă sau interpsihică), care reflectă semnificaţiile şi i ntenţional ităţi le comportamentelor indi- sau imaginea de sine, reevaluată prin confruntarea cu imaginea celorlalţi despre sine. Metoda „aprecierii obiective a personalităţii", elaborată de Gh. ZAPAN (1957), este fondată* pe intercunoaşterea elevilor în cursul procesului de învăţare. Calitatea şi intensitatea in~ terpercepţiei depind de o serie de factori subiectivi si obiectivi (cercetati de R. TAGIURI,. j. STOETZEL, G. HOMANS ş.a.) : tipul activităţii sau contextul relaţional, proximitatea, sau distanţa spaţială, curiozitatea epistemică,, atitudinile excesiv critice sau necritice, particularităţile atenţiei (pierderea unor indicii-semnificative sau supradimensionarea elementelor centrale care conduc la percepţii deformate sau la generalizări şi extensii neadecvate asupra întregii configuraţii), inerţia perceptivă sau cantonarea asupra conduitelor aparente-(cu eludarea celor disimulate, simulate sau suprasimulate) ş.a. Intercunoaşterea este fundamentală în realizarea integrării de sine, psihosociale sau profesionale, în asigurarea concordanţei funcţionale dintre indivizi, ca şi dintre individ şi grupurile sociale cărora Ie aparţine sau cu care intră în contact de durată' mare. 289. INTERDICŢIE (cf. lat. interdictio „interzicere") • Restricţie impusă satisfaceri? unor anumite categorii de cerinţe ale existenţei-individului, în raport cu diversele domenii-ale realităţii (mediului) în care acesta trăieşte. Interdicţia apare, în plan social, sub forma- vizilor în grup : indivizii îi cunosc pe ceilalţi, sînt cunoscuţi de ceilalţi şi se cunosc pe ei înşişi (C. MÂMALI, 1974). Sub aspectul conţinutului, intercunoaşterea include date direct observabile (privind postura, mimica, gestica, vestimentaţia), trăsături inaparente de personalitate, conduite relaţionale (expresiv-verbale, atitudinale), roluri şi statute etc. Motivaţia procesului de intercunoaştere poate rezulta din trebuinţa de recunoaştere socială sau de afirmare de sine, din nevoia de schimb informaţional (de comunicare), din dorinţa de confirmare de către cei din jur a valorii personale, din nevoia de afiliere şi de variaţie relaţională (J. MORENO) sau de identificare. Sub aspectul mecanismelor, intercunoaşterea se bazează pe procesele de reflectare senzorial-perceptivă şi raţionale cu caracter selectiv. Rezultatele cunoaşterii celorlalţi sînt raportate la modele mintale tipice (F. HEIDER), r eprezentînd standarde relaţionale socio-culturale şi morale legilor care reglementează conduitele şi relaţiile interumane ; în acest context-, interdicţiile sociale au o relativă stabilitate, evo-luînd totuşi sub presiunea dezvoltării social istorice. 500/lnt Interdicţie ; Interdicţie juridica ; Interes în psihologie, pot avea semnificaţie inter-dictivă şi un obstacol intervenit în desfăşurarea unei activităţi dar şi propria atitudine a subiectului de reorganizare a acţiunilor sale, de supunere a lor unui anumit program (auto-disciplinare, severitate aplicată propriei persoane). Motivaţia profundă (analitică) a interdicţiei exercitate la nivel intraindi vid ual (sau motivaţia care determină atitudinea individului faţă de interdicţie) este explicată prin intervenţia Supraeului ca instanţă de cenzură, prohibitivă, echivalentă cu ceea ce se numeşte conştiinţă morală. în procesul instructiv-educativ (formativ), interdicţia are drept scop dezvoltarea şi formarea (diferenţierea, structurarea) capacităţii adaptative, în funcţie de exigenţele mediului de viaţă. Severitatea exagerată în aplicarea interdicţiilor favorizează sau determină deformări/deviaţii ale personalităţii. Atitudinea subiectului faţă de interdicţie poate fi suplă, în cazul normalului, şi variabilă în psihopatologie, în funcţie de intensitatea tulburării mintale (respectarea strictă a interdicţiilor Ia nevrotic, în general, şi la nevroticul obsesional, în special, în cazul unui Supraeu sever, generator de sentimente de culpabilitate, care antrenează nevoia de ispăşire; încălcarea interdicţiilor, prin manifestări mai mult sau mai puţin agresive, directe sau disimulate, în atitudinile antisociale ale structurilor dizarmonice (psihopaţilor) sau ale perverşilor. La psihoţiei nu poate fi vorba, practic, de o încălcare a interdicţiilor, întrucît însăşi raportarea psihoticului la un sistem normativ este perturbată prin afectarea simţului realului. 290. INTERDICŢIE JURIDICĂ • Formă de ocrotire juridică a persoanelor lipsite de dis-cernămînt (alienaţie mintală cronică), aflate în imposibilitate de a se îngriji de interesele lor sau de a-şi exercita drepturile civile. Interdicţia juridică presupune dovedirea lipsei de discernamînt, prin expertiză medico-legală psihiatrică, fiind completată de organizarea unei tutele (ca mijloc legal de reprezentare a celui pus sub interdicţie şi de asigurare a unei supravegheri medicale permanente), în scop curativ-terpeutic. Aceste demersuri se realizează prin intermediul autorităţii tutelare a Comitetului Executiv al Consiliului Popular teritorial. Punerea sub interdicţie este decisă de instanţa de judecată, conform articolului 144 C.P,, la cererea autorităţii tutelare sau a persoanelor din anturajul subiectului, a altor organe administrative de stat şi obşteşti, instituţii sau reprezentanţi legali ai acestora, iar autoritatea tutelară va trece la numirea unui tutore, precum şi la stabilirea locului (de comun acord cu serviciul sanitar compe- tent) unde interzisul urmează să fie supravegheat medical (la locuinţă sau într-o instituţie sanitară — art. 149 C.P. alin. 2). Interdicţia juridică are şi rolul de a-i apăra pe toţi cei care, incidental, au relaţii cu un alienat mintal sau cu un debil mintal. Odată cu . vindecarea, interdicţia încetează (prin hotărîre judecătorească), interzisul recăpă-tîndu-şi capacitatea de exerciţiu, conform vîrstei pe care o are -> PROFILAXIE TERŢIARĂ. 291. INTERES (cf. fr. interet : vezi lat. Tnterest — impers. „este în interesul, are importanţă") • Categorie motivaţionaiă care întruneşte elemente diverse (trebuinţe, tendinţe, influenţe, scopuri) şi se manifestă prin-tr-o raportare activă a persoanei Ia un obiect anume (fiinţă, lucru, situaţie, instituţie, domeniu etc.), după un criteriu utilitar şi de satisfacţie. Interesul presupune o corespondenţă între necesităţile interne şi cerinţele externe, deci o relaţie a individului cu un obiect, favorizată de faptul că valenţele obiectului corespund cu disponibilităţile subiectului. După MURRAY, interesul este un „integrat complex de trebuinţe" (repetiţia constantă a mai multor trebuinţe integrate avînd anumite moduri de obiectivare şi fiind dirijate spre anumite obiecte — lucruri, oameni, instituţii, ideologii). Un interes are la origine o combinaţie de trebuinţe, mai mult sau mai puţin sesizabile în manifestarea lor; ceea ce este în primul rînd sesizabil este obiectul care captează interesul (de exemplu, adeptul unei ideologii îşi orientează actele şi conduitele spre acea ideologie şi spre derivatele ei l el depune o activitate în slujba ideologiei alese, dar la originea acestei alegeri şi a manifestărilor lor corespunzătoare pot sta diferite trebuinţe : de agresiune, de afiliaţie, de supunere, de exhibare, de izolare, de acţiune etc.), Conceptul de interes implică şi influenţa modelelor culturale. Majoritatea intereselor nu sînt numai comune unui grup social, ci şi insti-tuţionalizate în virtutea unei ideologii accep- Interes : aspecte psihopatologice ; Interes (T) ; Interferenţă lnt/501 tate. în acest sens, interesele capătă forţă sugestivă şi dominatoare într-o societate dată, ■ele putînd influenţa pozitiv sau negativ o întreagă generaţie. Această forţă nu este însă deosivă, întrucît instituţiile, ca expresie a mc' necesităţi sociale, stabilizate prin legiferare, sînt acceptate sau suportate în măsura în care indivizii au trebuinţe concordante cu cele ale instituţiilor ; în caz contrar, instituţie pot fi modificate sau abandonate, schim-b3 "ea trebuinţelor determinînd schimbarea intereselor şi a instituţiilor. Pentru ca o instituie să funcţioneze, ea trebuie să acopere un interes (sau o categorie de interese) s.sc'nut de un ansamblu de trebuinţe. Interesul variază după natura obiectelor i'vpîîcate şi a trebuinţelor care îl susţin (energia interesului, intensitatea manifestării lui, îs; are originea în energia trebuinţei). în pi.'.analiză, FREUD foloseşte termenul de î^te^es sau interes al Eului în cadrul primului d-aom pulsional pe care îl concepe: opoziţia dintre pulsiunile de autoconservare şi pul-s^unile sexuale. Paralel cu libidoul (energia de investire a pulsiunilor sexuale), există pulsiu-mle de autoconservare, care au şi ele o energie de investire. In sens general, interesul se referă la aceste două categorii de investiţii ; în sens restrîns, se referă la investiţia pulsiunilor Eului (sau de autoconservare), devenind astfel interes al Eului sau egoism. FREUD diferenţiază egoismul de narcisism, considerînd egoismul ca investire a pulsiunilor Eului, iar narcisismul, ca investire a libidoului (deci a pulsiu-ni!or sexuale); confuzia între egoism şi narcisism ar fi determinată de faptul că, în ambele cazuri, investiţia se face asupra Eului (se retrage din obiecte) în psihopatologie, interesul suportă modificări, în specia! în psihoze, unde se produce c dezintegrare a sistemelor, de trebuinţă,' în plan conştient, psihoticul nu mai dispune de o capacitate omogenă de a-şi susţine interesele pe care le-a avut sau, dimpotrivă, poate urmări si susţine o motivaţie delirantă, care nu mai corespunde, din punct de vedere psihologic, conceptului de interes (mai ales in măsura în care implică o relaţionare cu obiectul exterior). Psihoticul poate să aibă o viaţă psihică intensă şi bogată, care se desfăşoară însă într-o lume proprie, suficientă ei. înseşi. Disociaţia, ca tulburare esenţială, opreşte persoana din mişcarea sa spre exterior după un criteriu a! utilităţii. Din punct de vedere psihanalitic, psihoza îşi are originea într-o perturbare primară a relaţiei libidoului cu realitatea, reprezentînd o tentativă de a restaura o legătură obiectuală. La personali- tăţile structurate dizarmonic, interesele sînt, în general, instabile în ceea ce priveşte obiectele Ia care sînt raportate (în cazurile în care predomină distimia, impulsivitatea, labilitatea, exaltarea) ; există însă şi cazuri (de pildă, personalitatea paranoiacă) în care energia susţinerii interesului pare a fi inepuizabilă. La nevrotic, modificarea intereselor este, în general, reversibilă, relaţia subiectului cu obiectele menţinîndu-se chiar dacă ameninţă să se rupă; această ruptură nu se produce nici cînd nevroticul investeşte, în mod compensator, într-un ideal fictiv, energia sa pul-sionaiă. 292. INTERES(T) test • Serie de probe folosite, în special în psihologia socială, pentru testarea aptitudinilor şi intereselor. Testele de interes constituie o metodă utilizată în orientarea profesională ; acestea sînt realizate prin chestionare care conţin grupuri diferite de întrebări fără referinţe directe la interesul vizat. întrebările sînt alcătuite în aşa fel, încît să surprindă în mod indirect interesul pentru o anumită profesie. Validarea acestor teste s-a făcut empiric (elementele pe care le conţine interesul pentru o profesie determinată au fost mai semnificative în răspunsurile persoanelor care au practicat cu succes profesiunea respectivă, comparativ cu răspunsurile date de media populaţiei). Testele de interes sînt utilizate şi pentru reorientarea profesională în cazul persoanelor handicapate fizic sau psihic, în urma unei afecţiuni somatice sau psihice grave (traumatisme craniocere-brale severe, psihoze, în special schizofrenia, unele boli neurologice etc.), care nu mai pot exercita profesiunea anterioară bolii. 293. INTERFERENŢĂ (cf. fr. interference: vezi lat. interferre „a purta") 9 Termen cu accepţiuni diferite în diverse domenii ale ştiinţei, semnificînd atît suprapunerea şi combinarea de însuşiri, operaţii, procese, fenomene etc., cît şi efectul deformant (de regulă negativ — prin neutralizare reciprocă, blocare unilaterală, inhibiţie retroactivă sau pro-activă) al unei interacţiuni 0 în fizică desemnează suprapunerea undelor de aceeaşi frecvenţă şi de faze di Ferite (sau de frecvenţe şi faze diferite) % în domeniul psihologiei generale şi sociale, interferenţa vizează procesele de învăţare şi memorizare, deprinderile şi conduitele puternic consolidate. Aspect© negative sînt implicate de interferenţa deprinderilor (opusă transferului pozitiv) sau de intercalarea unor elemente din vechile deprinderi, în contextul unor deprinderi noi, cu efect blocant sau entropie (de exemplu, transferul negativ 502/1nt Interiorizare ; Intermitenta — nebunie ; Intermodal între deprinderea de conducere auto şi deprinderea de pilotare a avioanelor, între limba maternă şi o limbă străină înrudită etc.). Fenomenele de interferenţă cu efecte concurente (inhibiţie pro- şi retroactivă) se manifestă în procesele de însuşire a unor cunoştinţe noi (efecte studiate de MOLLER şi PILZEKER, 1900; WHITELY, 1927) sau c lnt/503 că „în context terapeutic, o funcţie a terapeutului trebuie să fie cea de a servi ca model pentru identificarea bolnavului, fapt care ar avea ca rezultat adoptarea de către acesta a unor modele mai eficiente de gîndire şi comportament" . 299. INTERNARE — a bolnavilor psihici (cf. fr. interner : vezi lat. internus „intern, interior") • Act medico-terapeutic cu rezonanţă complexă în plan socio-economic şi uneori judiciar, Mult timp privită ca unică alternativă terapeutică, internarea bolnavului psihic implică nu numai asigurarea lui, ci şi restabilirea echilibrului microclimatului familial şi social', devenind, cu trecerea timpului şi, mai ales, după apariţia chimioterapiei, o metodă de tratament accesibilă psihiatriei în egală măsură cu utilizarea ei în toate celelalte specialităţi medicale. Diversificîndu-şi, din considerente multiple (între care cel al eficacităţii şi al specificităţii sînt pe prim plan), tipurile de unităţi în care îşi poate interna bolnavii, psihiatria ar putea fi considerată un domeniu de referinţă pentru celelalte specialităţi. Astfel, poate fi operată o spitalizare totală (în spitalul psihiatric, în secţii de psihiatrie din spitalul general sau în unităţi sanatoriale şi de postcură) sau o spitalizare parţială (în unităţi de zi, de noapte, de weekend), variante între care psihiatrul poate opta în funcţie de situaţia pacientului său. Internarea curentă se face pe baza recomandării medicului specialist, implicînd o metodologie asemănătoare oricărei internări medicale şi avînd scopul instituirii rapide alunei conduite exploratorii şi terapeutice. în cazul bolnavului agitat, internarea se poate lovi de refuzul explicit sau implicit al subiectului, a cărui stare de conştiinţă (sau absenţă a conştiinţei boîii) îl situează în opoziţie faţă de demersul medical. în aceste cazuri, talentul, puterea de persuasiune şi capacitatea de orientare rapidă a psihiatrului sînt factorii care pot transforma un posibil eşec într-o reuşită sigură. Participarea pozitivă a familiei şi a anturajului, climatul securizant al condiţiilor de internare, lipsa gesturilor brutale sau violente asigură deseori acel minim de cooperare necesar pentru găsirea unei interrelaţionări a contactului medic-pacient. în cazul bolnavilor psihici periculoşi, internarea este reglementată prin Decretul 313/1980 ai Consiliului de Stat. Acest decret prevede internarea acelor bolnavi care, prin manifestările lor, pun în pericol viaţa, sănătatea, integritatea proprie sau a altora, periclitează importante valori materiale sau tulbură în mod repetat şi grav condiţiile normale de muncă şi de viaţă în familie sau societate. Decretul stabileşte în detaliu felul în care se realizează documentarea necesară şi modalităţile practice ale internării. De asemenea, stabileşte obligativitatea examinării şi luării unei decizii privitoare la bolnavul internat de către o comisie compusă din trei medici psihiatri, în termen de 24 de ore de la internarea bolnavului -* BOLNAV PSIHIC PERICULOS. 300. INTEROCEPTIVE(I) iluzii - sin. VISCERALE^ iluzii • Percepere eronată a funcţionalităţii la nivelul diferitelor organe şi aparate, reprezentînd (PREDESCU) o tulburare a cenesteziei. 301 INTEROCEPŢIE (cf. inter-; lat. re-. sin. ceptio „primire") —» VISCERALA — sensibilitate. 302. INTEROGATORIU (cf. fr. interroga-toi re : vezi lat. interrogare „a întreba") © Termenul puţin utilizat în prezent (apare uneori în lucrări de psihologie), preluat din literatura franceză de specialitate, cu sensul de dialog care vizează culegerea de informaţii în practica medicală. Termenul a fost înlocuit cu cel de ANAMNEZĂ 303. INTERPAR!ETAL(S) sindrom (fr. Inter- parietal : vezi lat. interior „înăuntru" ; pariez „perete") ® Dereglări psihosenzoriale, stări de depersonalizare sau de derealizare apărute în leziunile organice ale circumvo-luţiei parietale ale scoarţei cerebrale. A fost descris de M. GUREVICI în 1940. 304. INTERPAROXISTIC(s) sindrom (fr. interparoxystique : vezi inter- ; gr. paroxysmos) • Sub acest nume A. KRONFELD a descris, în 1934, totalitatea tulburărilor psihice ce apar interaccesua] la bolnavii epileptici. Printre acestea sînt incluse modificările personalităţii şi deteriorarea produse de boală. Pentru psihiatru, acest „sindrom" reprezintă, în opinia autorului, principala problemă, şi nu manifestările paroxistice care sînt tranzitorii . 305. INTERPRETARE - analitică^ (cf. lat. Interpretări „a explica, a lămuri") ® în timpul curei analitice, cea de-a treia componentă a structurii rezistenţă-transfer-interpretare, reprezintă o modalitate prin care terapeutul oferă subiectului posibilitatea de a-şi întări dinamica Eului şi de a-i extinde controlul. Cele două interpretări, a transferului şi a rezistenţelor, după opinia lui BOUVET, se com-plementează reciproc. Anna FREUD cere analistului să se ţină la egală distanţă de Eu, de Sine şi de Supraeu, poziţie care implică şi interpre- 504/Irit Interpretare - analitică ; Interpretare(D) ; Interpretare delirantă tarea materialului refulat în vise, activitate transferenţiaiă, asociaţii libere ş.a. Alţi autori, ca EZR1EL, neagă eficacitatea interpretării materialului extratransferenţia!. Interpretarea merge totdeauna de la periferie către profunzime şi din actualitate către trecut, lucru subliniat de la început de FREUD. Principiile după care se face interpretarea sînt : e cel al superficialităţii (punerea în valoare a semnificaţiei preconştiente celei mai superficiale din punct de vedere topic); • analiza apărărilor trebuie să o preceadă pe cea a conţinutului (procedeele folosite de Eu pentru evitarea conştientizării conţinuturilor trebuie făcute conştiente, pentru a evita dislocarea Eului) ; • interpretarea trebuie să aibă o dinamică exactă (adică să se adreseze acelei profunzimi care este adecvată pentru momentul analizei) ; • dozarea interpretărilor trebuie să permită evitarea satisfacţiilor substitutive (regula abstinenţei), dar şi a creării unor anxietăţi insuportabile ; • analiza trebuie să preceadă autointer-. pretarea. Inconştientul îşi codifică mesajele într-un limbaj secret, pe care interpretarea caută să-l structureze într-unul clar (Y. POINSO). De felul în care reuşeşte această descifrare şi mai ales de gradul ei de accesibilitate depinde valoarea terapeutică a curei. Deschizîndu-şi orizonturile prin celebra „Interpretare a viselor", psihanaliza îşi extinde „interpretările" şi în afara curei, asupra operelor de artă sau a fenomenelor sociale, religiei şi antropologiei. Această secţiune orizontală este însă mai mult o semantică de tip herme-neutic. 306. INTERPRETARE(D) delir • Psihoză sistematizată cronică, determinată de interpretări dezvoltate progresiv, fără o intervenţie notabilă a tulburărilor senzoriale şi a cărei lungă evoluţie nu duce la demenţă. Primele încercări de a cuprinde acest delir într-o entitate îi aparţine Iui ESQU1ROL, care vorbeşte de monomanie intelectuală, şi lui LEURET, care descrie „aranjeuri". Delirul a fost descris de SERIEUX şi CAPGRAS (1909) ca o „nebunie raţională", caracterizată prin impulsiunea de a explica şi de a descifra, după un sistem personal de semnificaţii, realitatea înconjurătoare. Ideile delirante de persecuţie sînt frecvent prezente, interpretarea fiind mecanismul prin care acestea se alimentează, deformînd percepţiile, amintirile şi trăirile în funcţie de credinţele delirante de bază. DROMARD exprimă această simbioză prin sintagma „inferenţa unui percept exact», cu un concept eronat". Dezvoltarea acestor deliruri se face în reţea (CLERAMBAULT), totalitatea simptomeior combimndu-se şi ama!» gamîndu-se într-un mozaic de idei delirante,, care însă se sistematizează şi se cristalizează progresiv. Rigiditatea acestui delir, închistarea Iui într-o formă care nu mai suferă îmbogăţiri ulterioare este o evoluţie tipică. în această fază, delirurile îşi pierd din vigoarea iniţială, în categoria delirurilor de interpretare intră delirurile de persecuţie familială, delirurile-persecutorilor geloşi, ale regicizilor şi magni-cizilor. Ele sînt diferite de delirurile melancolice, de delirul de imaginaţie, de ideile interpretative simptomatice (LIBERT), de dehrul de revendicare. Referitor la acest ultim lip de delir, s-a subliniat posibilitatea existenţei unor tranzitii sau a unor forme mixte (REG!S afirmă că delirul de revendicare este mai mult afectiv, iar cel de interpretare, mai mult raţional). Sinteza kraepeliană va plasa aceste două deliruri sub semnul comun ai psihozei paranoiace. 307. INTERPRETARE DELIRANTĂ * Raţionament fals, avînd drept punct de plecare o senzaţie reală, un fapt exact care capătă, prin eronate, o semnificaţie subiectivă, specifică pentru bolnav. Această definiţie, conformă cu cea dată de SERIEUX şi CAPGRAS, acoperă Interpretare deliranta ; Interpsihic lnt/505 numai parţial noţiunea de interpretare delirantă, PETIT considera însă că nu există nici l:h fenomen psihopatologic care „să nu fie însoţit, precedat sau urmat de interpretări delirante cu grad variabil", iar DROMARD afirma că interpretarea este „inferenţa unui percept exact cu un concept eronat". H. EY ■•subhniază că interpretarea patologică este, .prin caracterul ei incoercibil şi incorijibil, precum şi prin producţia autonomă pseudo-raţională, „o halucinaţie delirantă de tip noet»'co-afectiv“, adică, în fapt, un amestec de iluzii, interpretări şi credinţe delirante. Introducerea semnificativului în tot ceea ce, de obicei, rămîne periferic şi nebulos, întîm-piător sau marginal, pentru oricare individ care percepe în mod normal realitatea, determină, la interpretativi o viziune modificată a lucrurilor. „Lentila" acestuia polarizează evenimentele, ordonJndu-le sub presiunea unei temeri continue faţă de o întîmplare care ar putea altera structura acestei lumi, reaşezate după criterii personale. De fapt, interpretativul Înţelege lumea printr-un pseudoefort de a-i găsi semnificaţii. El introduce evenimente în semnificaţii gata construite, cu tendinţe de plasare excentrică a cîmpului perceput. Densitatea evenimentelor este insuficientă pentru a putea construi modelul reducţionist ai interpretativului, şi atunci acesta renunţă la critică în sensul ei ameninţător pentru subiect, p‘I"t*-o înlănţuire continuă de erori, răstur-nînd valorile reale ca semnificaţie, printr-o ■eci1' e cIn care neutralitatea lipseşte. ^ j.guitatea echilibrului faptelor neutre d-sn 2 felul „selectiv" al individului de a simţi lumea, fund cel care îl ameninţă. ROELENS afirma că ./interpretarea delirantă operează în penumora vieţii cotidiene, acolo unde gesturile şi cuvintele obişnuite, cele mai banale, se pretează în echivoc, puţind fi colorate cu sclipiri neliniştitoare, chiar ameninţătoare. Orice •fapt poate deveni obiect de suspiciune*'. Interpretările delirante au fost grupate, după modul de provenienţă al materialului asumat, -în : e interpretări exogene, percepute prin simţuri, care îşi au originea în lumea exterioară ; • interpretări endogene, care provin din interpretarea senzaţiilor, gîndurilor, viselor, ideilor proprii subiectului. Este de menţionat faptul că, între modul în ca^e subiectul interpretează delirant realitatea şi interpretarea normală este foarte dificilă trasarea unor delimitări precise, prin care să se poată evalua clar diferenţele implicate de Doală. De fapt, fiecare individ interpretează realitatea după nivelul de informaţie pe care-l posedă, ca. şi după interesele şi aspiraţiile proprii. înlănţuirea lucrurilor ne apare adesea semnificativă, deşi ea reprezintă uneori numai un produs al imaginaţiei noastre. Superstiţiile, micile ritualuri, neliniştea în faţa unui fapt necunoscut sînt tot atîtea mici exemple de interpretare. Tulburările aportului senzorial (delirul senzitiv, ca şi notele specifice din psihozele bătrînilor), cu fragmentarea sau imposibilitatea de a-l mai stăpîni şi coordona, conduc la interpretarea patologică a realităţii, prin aceleaşi mecanisme ca şi endogenia. Incapacitatea de a înţelege complet un lucru este, în majoritatea cazurilor, dublată de o activitate interpretativă, prin care se atribuie semnificaţie lucrurilor într-o manieră personală. Izolarea informaţională stă la baza delirului emigranţilor, care nu este cu nimic diferit de cel al surzilor; a nu înţelege şi a nu mai înţelege diferă doar prin nuanţe de tempora-litate. Imaginaţia şi proiecţia completează ceea ce percepţia şi raţionamentul nu poate oferi, într-un fel de necesitate de a deţine întreaga informaţie asupra realului. Din această perspectivă, interpretarea patologică este imaginea inadecvată a realităţii determinată de informaţia insuficientă, distorsionată sau neadecvat prelucrată de subiect. Realitatea rămîne o ecuaţie cu prea multe necunoscute, al cărei rezultat aproximativ (obţinut prin mijloace care nu contravin logicii) produce o nelinişte permanentă. în mod clasic, organizarea interpretărilor delirante a fost descrisă ca implicînd cîteva faze succesive, care pornesc de la impresii difuze de mister şi contrariere, trecînd printr-o etapă clară de supraveghere şi spionare, subiectul ajungînd să-şi definească scopurile cu caracter agresiv, persecutorii. Acest model, a cărui linearitate a constituit pentru o lungă perioadă o dogmă, este însă rareori respectat. Interpretarea delirantă este mecanismul fundamental de constituire a psihozelor paranoiace, dar poate fi întîlnită ca fenomen patogenic şi în unele episoade delirante acute. 303. INTERPSIHIC (cf. lat. inter-; gr. psyche „suflet") - sin. INTERSUB1ECTIV • Rezultantă a comunicării şi interacţiunii dintre oameni, constituită sub forma unor conţinuturi psihice (de natură cognitivă, afectiv-emoţională, valoric-normativă, volitivă etc.), în care Eurile se contopesc într-o identitate spirituală supraindividuală. Legată nemijlocit de întercomunicarea umană, inter-subiectivitatea anulează neantul, singurătatea în care fiinţele umane ar pluti, dacă ele nu şi-ar găsi modalitatea de reflectare una într-alta, într-o continuă dinamică. Armonia unei inter- 506/lnt Interval : liber, lucid, neuroleptic ; Interviu subiectivităţi realizează condiţia de normali-tate, în care diferenţele între propriile subiectivităţi sînt fireşti, insesizabile. Este opus termenului de intrasubiectiv, care se referă la relaţiile intime, la interdependenţele dintre diferitele procese, funcţii sau instanţe interne ale unui individ determinat. Distorsionarea intersubiectivităţii se produce, într-un grad mai mare sau mai mic, în funcţie de parametrii definitorii şi structurali ai personalităţii dizarmonice (factorul introversie-extroversie ocupînd un loc central) şi de nivelul organizării bolii psihice de care suferă individul (nevroză, psihoză, demenţă). Contactul medic-pacient defineşte un tip special de relaţie intersubiectivă, fiind o importantă componentă terapeutică (-> EGOMOR-FISM, FLASH, PSIHOTERAPIE). în particular, intersubiectivitatea desemnează confruntarea de subiectivităţi, reprezentînd şi o condiţie de stabilire a valorii de adevăr a cunoştinţelor. Relaţiile intersubiective stau la baza cunoaşterii sau a percepţiei inter-personale. 309. INTERVAL LIBER (cf. lat. intervallum „interval") ® Perioadă care desparte un eveniment sau o acţiune de reacţia pe care aceasta o provoacă. Un astfel de interval liber se înregistrează în psihiatrie, în cazul unor reacţii psihice. De regulă, reacţia este strîns legată de eveniment, apărînd intr-un binom unitar care dă impresia de continuu ; există însă şi cazuri în care se înregistrează o soluţie de continuitate, aşa cum se întîmpiă în cazul unor catastrofe naturale, a unor perioade de grea încercare pentru individ (prizonierat, încarcerare). Sînt citate cazuri de reacţii anxioase nevrotice şi chiar psihotice apărute după seism, cu un interval liber de săptămîni sau chiar luni. De asemenea, a devenit cunoscut, după ultimul război mondial, că în lagărele de exterminare şi în condiţiile grele ale prizonieratului, atît nevrozele, cît şi majoritatea bolilor psihosomatice, au fost deosebit de reduse. Aceasta nu a însemnat însă decît prezenţa unui interval liber între eveniment şi manifestare. După eliberarea acestor subiecţi s-a constatat o adevărată explozie a patologiei amintite. Prezenţa intervalului liber în astfel de împrejurări este determinată de un mecanism general de apărare al organismului, care îşi mobilizează în mod extrem resursele, inclusiv cele psihice, în vederea supravieţuirii. Această mobilizare devine însă un mecanism neadecvat în momentul în care condiţiile de existenţă se normalizează. Din punct de vedere clinic, prezenţa intervalului liber poate indica uneori etiologia reală a unor reacţii sau poate orienta greşit spre un alt eveniment care, fiind mai apropiat de momentul declanşării reacţiei, pare a fi în relaţie cu aceasta. 310. INTERVAL LUCID© Perioadă asimpto-matică în cursul unei afecţiuni mintale. Acest: scurt răgaz poate avea diverse incidenţe în evoluţia bolii : un moment de pauză într-o^ evoluţie continuă; un spaţiu liber între două-accese (intervalul tipic pentru psihoza maniaco-depresivă) ; un preanunţ al vindecăriî-remisi-unii. Aceste date au şi consecinţe juridice, necesitînd stabilirea existenţei posibile a unui interval lucid în timpul săvîrşirii unui act penal de către un bolnav psihic, operaţie destul de dificilă în psihoza maniaco-depresivă. 311. INTERVAL NEUROLEPTIC o Diferenţa de doză între cantitatea de neuroleptic care determină apariţia unor tulburări ale mişcărilor fine (atingerea pragului neuroleptic) şi doza care determină apariţia unor tulburări extrapiramidale severe ; doza terapeutică nu se poate plasa decît în acest interval. Termenul" a fost introdus de H. J. HAASE în 1954. 312. INTERVIU (cf. engî. Jnterview) ® Formă particulară de interacţiune, bazată pe comunicare verbală interpersonală. Din acest punct de vedere, interviul se aseamănă cu alte forme ale relaţiei de comunicare cum sînt: dialogul,., conversaţia, interogatoriul, dar nu se confundă' cu ele, întrucît prezintă particularităţi legate de specificul domeniilor de aplicabilitate, al* tehnicilor utilizate, al obiectivelor urmărite,, de numărul participanţilor. Interviul desemnează o strategie de investigare planificată, constînd în colectarea organizată de informaţii cu valoare ştiinţifică, refe- Interviu ; Interviu structurat ; Intoleranţa int/507 ritoare la un subiect (grup) determinat, putînd exista de sine stătător sau circumscris unor •metode compiexe (de exemplu, ancheta psihosocială). El solicită din partea subiectului examinat răspunsuri care conţin în mod latent atitudini, stări de spirit, sau dezvăluie indirect calităţi sau deficite ale proceselor intelectuale, nivelul cunoştinţelor generale, trăsături ■de personalitate. Interviurile pot fi clasificate după mai multe criterii : în funcţie de specificul domeniului de aplicabilitate, se disting interviul clinic şi interviul focalizat, care răspund sintagmei socratice „vorbeşte ca să te cunosc". Interviul clinic se circumscrie cadrului larg al examenului psihiatric al cărui punct de pornire este anam-neza, putînd îua forma interviului diagnostic, terapeutic sau de orientare. Interviul focalizat urmăreşte modul în care se răsfrîng anumite fenomene sociale în opiniile membrilor unei colectivităţi, fiind reprezentat de anchetele de teren din domeniile psihologiei sociale, psihologiei reclamei şi publicităţii, psihologiei consumului, sociologiei. După specificul situaţiei de investigare sau în funcţie de numărul participanţilor, interviul poate fi individual, vizînd problematica personală a unui caz bine determinat, sau de grup, atunci cînd sînt vizate opiniile şi atitudinile •sociale. J. W. DUNLAP şi M. Y. WATMAN au descris tipuri particulare de interviuri de grup ; în contextul preocupărilor pe această linie s-a dezvoltat mişcarea „brain stor mi ng", iniţiată de studiile lui OSBORNE şi sub auspiciile unei discipline noi : dialogologia. In funcţie de tehnica utilizată şi de gradul •intervenţiei examinatorului, se disting mai multe forme de interviuri. Interviul liber este preţios prin materialul recoltat de pşiholog, dar dificil de urmărit şi de cuantificat, fiind preferabil interviul semidirijat (semighidat sau semistructurat), în care obiectivele (criterii urmărite de examinator) nu sînt epuizate într-o ordine rigidă în timpul convorbirii. Interviul dinamic este tipul de comunicare cu care operează psihiatrul de orientare analitică, constînd în lansarea unei situaţii problematice •şi stimularea iniţiativei subiectului, care este lăsat să vorbească liber, ceea ce duce la deblocarea cenzurilor şi a conflictelor, la conştientizarea unei frustraţii. Interviul „reflexiei", similar tipului anterior, constă în provocarea subiectului de a formula verbal tot ceea ce-i trece prin minte în timp ce efectuează o activitate. Opus interviului liber este interviul structurat (dirijat sau formal), bazat pe un plan de întrebări prezentate într-o ordine 'strictă (are caracterul unui chestionar oral). După obiectivul urmărit sau gradul de adresabilitate, se diferenţiază forme de interviu subordonate cerinţelor psihodiagnozei, interviuri cu scop psihoterapeutic (de susţinere, sugestiv, cathartic), de consolidare preşcolară sau profesională. 313. INTERVIU STRUCTURAT « Schemă variabilă de formalizare a interviului clinic, menită să reducă şi să limiteze la minimum posibil relativismul obţinerii datelor despre bolnav în cadrul discuţiei cu acesta, în scopul creşterii corectitudinii diagnosticului şi, eventual, al înregistrării lui pe calculator. Introdus de SPITZER ş.a. (1964) din necesitatea eliminării unei importante surse de nesiguranţă a diagnosticului (variabilitatea cu care un clinician sau altul conduce interviul clinic), interviul structurat constă într-o listă de întrebări adresate tuturor pacienţilor în aceeaşi ordine, astfel încît diferenţele între pacienţi să poată fi evaluate numai în funcţie de diferenţele reale ale manifestărilor psihopatologice, nu şi de modul de examinare, precum şi din întrebări la care răspunde cilnicianui prin observarea comportamentului bolnavului. Interviul structurat se aplică în mai multe şedinţe zilnice, la aceeaşi oră din zi, tuturor pacienţilor. Dacă gradul de formalizare este mai redus, întrebările mai simple, limitate numai la unele aspecte, într-o ordine mai puţin strictă, examinatorul completîndu-le doar pe cele pe care le consideră relevante, se vorbeşte de interviu semistructurat. Toate scalele de evaluare clinică (HAMIL-TON, BECK etc.) se bazează pe acest principiu al sistematizării şi standardizării interviului şi al observaţiei clinice. Dintre instrumentele diagnostice recente care cuprind interviul structurat, pot fi menţionate: • examinarea stări, i prezente (PSE-WING ş.a., 1967), care urmăreşte simptomele apărute în ultima lună şi este aplicabilă în programul computerizat CAÎEGO ; 9 schema pentru tulburări afective şi schizofrenie (SADS-ENDICOTT, SPIT-ZER, 1978), alcătuită dintr-o secţiune pentru episodul de boală prezent şi alta pentru istoricul bolii ; © schema Institutului Naţional pentru Sănătate Mintală (DIS-ROBINS ş.a., 1979), destinată — spre deosebire de primele două — utilizării de către personalul medical mediu şi aplicabilă — ca si PSE — programului de diagnostic CATEGO. 314. INTOLERANŢĂ (cf. lat. intolerantia „incapacitate de a suporta") & Termen cu două accepţiuni : prima semnifică o atitudine lipsită de îngăduinţă, de toleranţă, faţă de o anumită situaţie, comportament, persoană. Atitudinea Intoxicaţie filozofică ; Intra psihic - conflict ; IntrazineW intolerantă se situează în limitele normaiităţii, fiind dictată de norme morale, culturale, religioase, sociale etc. Caracterul patologic se manifestă atunci cînd lipsa de toleranţă apare în urma imposibilităţii de a înţelege şi de a evalua corect valoarea reală a unei situaţii, a unui fenomen, a unei persoane, declanşînd o atitudine de respingere. Acest tip de intoleranţă este caracteristic structurilor psiho-rigide, incapabile de modulări, de înţelegerea şi acceptarea unor puncte de vedere diferite. Apogeul acestei intoleranţe este atins de para-noiacui care se erijează în apărător al dreptăţii, cinstei, corectitudinii etc., adept al unor norme proprii (pe care le consideră însă universal valabile), rigide, care recunosc un singur punct de vedere. Tot ceea ce nu le aparţine, ce nu intră în şablonul creat este intolerabil. Cei de-al doilea sens al termenului se referă la reacţia de intoleranţă, reacţie adversă, apărută la administrarea unui medicament. Această reacţie survine numai pe anumite terenuri, după o prealabilă sensibilizare la medicamentul respectiv sau la o altă substanţă cu structură asemănătoare medicamentului incriminat. De obicei, această sensibilizare este ignorată de către bolnav. Intoleranţa medicamentoasă se manifestă prin reacţii alergice, reacţii anafilactoide. Apariţia ei se datorează fie unui deficit enzimatic, fie declanşării unui mecanism de tip anafilactic, cu eliberarea de histamină din mastocite. Pe un teren predispus, astfel de reacţii pot apare practic ia orice medicament. Mai frecvent ele sînt date de morfină şi derivaţii ei, hidrolizatele de proteine, curara, antidepresivele triciclice, fenitoină. 315. INTOXICAŢIE FILOZOFICĂ • Interes exagerat manifestat de unii tineri pentru activităţi intelectuale abstracte, fără legătură cu realitatea. Această supradimensionare a efortului de studiu şi acumulare se poate combina cu convingerea patologică despre valoarea deosebită a unor idei personale, care se pot metamorfoza într-un veritabil delir de grandoare ; la acestea se adaugă frecvent atitudini de filozofări şi autism. Fenomenul de „intoxicaţie filozofică", descris de Th. ZlEHEN (1924), se întîlneşte frecvent în debutul schizofreniei şi mai rar în dizarmoniile de tip schizoid. 316. INTRA— (cf. lat. intra „în interior") • Element de compunere care introduce semnificaţia de „intern", „interior". 317. INTRAPSIHIC - conflict (cf. intra-* gr. psyche „suflet") • Mecanism presupus a sta la baza unor tulburări de tip nevrotic (sau chiar a nevrozei în general), impHdnd-o permanentă tensiune între diversele instanţe (Eu, Supraeu, Sine). Cenzurile Eului reuşesc să împiedice manifestările care îşi au geneza în sfera pulsională sau în modelul etico-socio-cultural, refulîndu-le, fără însă a !e r~tea. rezolva. Această tensiune, dorinţă-interdîctie,. duce Ia acumularea unor energii intrap: ‘“-ce care, dacă nu sînt sublimate, constitufe factorul de geneză al nevrozei. FREUD a suc - zică. angoasa stă Ia originea oricărei nev'cze, definind-o drept „un simţ interior care pr^v -e Eul contra unui conflict intrapsihic ir re't şi periculos, care ameninţă să izbucnească într-un comportament distructiv". 318. INTRAPSIHICE(H) halucinaţii - sin. PSEUDOHA LUCI NAŢII • Termen care subliniază caracterul aspaţial şi aperceptiv ai acestor tulburări productive de percepţie —* HALUCINAŢII PSIHICE. 319. INTRARE (după engl. input) • Termenul aparţine teoriei comunicaţiei şi exprimă-influenţa mediului extern asupra unui segment: al unui sistem sau asupra sistemului în ansamblu. Utilizarea lui din ce în ce mai mult în psihologi e-psi hiatrie, este deplin justificată, deoarece subliniază condiţia obligatorie de funcţionare, atît cantitativă, cît şi calitativă, a.: sistemului, considerînd percepţia poarta de intrare în sistem. 320. INTRASEXUALITATE (cf. intra-; Sat. sexus „sex") HOMOSEXUALITATE. 321. INTRAZINE*M) Olanda - DO Proma-zinâ • Neuroleptic sedativ, derivat fenotia— zinic de tip 10-(3-dimetilaminopropil)fenctia-- zină, cu acţiune sedativă (inferioară CLOR--PROMAZINEI) şi antiemetică ; util în tratamentele de întreţinere a psihozelor cronice şi în stările psihopatoide. 322. INTRICARE/DEZINTRICARE A PU LSI— UNI LOR (cf. lat. intricare „a încurca1} •* Termen psihanalitic care se referă la reiaţi)le--dintre pulsiunile vieţii şi puîsiunile morţii,. Jntricare/Dezintricare a pulsiunilor; Introiecfie Int/509 aşa cum se traduc ele într-o anumită manifestare concretă. în unirea lor, aceste pulsiuni formează un amestec, fiecare componentă intrînd în proporţii variabile; desprinderea ior generează un proces prin care, In final, cele două categorii de pulsiuni funcţionează separat, urmărindu-şi scopurile proprii în mod independent. FREUD vorbeşte d«spre acest fenomen de desprindere şi unire a pulsiunilor în teoria sa privind opoziţia radicală dintre pulsiunile vieţii şi pulsiunile morţii. Forţele destructive au aceeaşi putere ca şi sexualitatea (forţele care leagă) ; confruntarea dintre aceste forţe antagonice se regăseşte în diverse comportamente (sado-masochism), în cadrul unor instanţe (Supraeul), în diversele relaţii cu obiectul. Vorbind despre separarea pulsiunilor, FREUD se referă la faptul că agresivitatea rupe legătura cu sexualitatea. Pentru ca două pulsiuni contrare să fie unite, nu este suficienta convergenţa lor asupra unui singur obiect (unul şi acelaşi), fiind necesară şi o armonizare a scopurilor, o sinteză asupra căreia amprenta specifică o pune sexualitatea ; FREUD apreciază sadismul şi masochismul cafimd două exemple de unire a două categorii de pulsiuni : Erosul şi agresivitatea. în evoluţia sexualităţii, agresivitatea intră în serviciul pulsiurtii sexuale. Proporţiile în care pulsiunile se amestecă fiind variabile, rezultă de aici diverse consecinţe în plan comportamental (de pildă, spune FREUD, un îndrăgostit cu o diminuare puternică a factorului agresiv, devine tiroid). Desprinderea pulsiunilor este rezultatul procesului prin care fiecare dintre ele îşi recapătă autonomia în ceea ce priveşte scopul propriu. Autonomia ceîor două mari categorii pulsio-nale revine practic la o stare-limită cu valoare geaerală de regresiune,*' FREUD dă exemplu pentru dezbinarea pulsiunilor ambivalenţa din nevroza obsesională. Există aşadar două aspecte complementare : aspectul cantitativ, referitor la proporţia libidoului şi a agresivităţii {proporţie variabilă de la caz la caz) şi aspectul de stare a intricării sau a segregării pulsiunilor. Practic, libidoul este factor de legare, de unire '1 agresivitatea este factor ce tinde |a ruperea legăturilor ; predominarea libidoului întăreşte unirea pulsională, predominarea agresivităţii are drept urmare dezintegrarea pulsiunilor. Din punct de vedere lingvistic, termenii folosiţi de FREUD pentru a semnifica combinarea pulsiunilor vieţii şi a pulsiunilor morţii au fost variaţi : fuziune, combinare, amestec şi separare a elementelor amestecului, termeni preluaţi de terminologia psihanalitică. în Franţa, Comisia lingvistică a Societăţii de Psihanaliză din Paris (24 iulie 1927) a adoptat echivalentele intricare-dezintricare, avînd avantajul că evidenţiază complementaritatea a două procese inverse. LAPLANCHE şi PONTALIS, semnalînd inconvenientele acestei terminologii, folosesc termenii „union-desunion" (inconvenientul major pentru „intrication-desintrica-tion“, ar fi acela că nu redă ideea esenţială a lui FREUD, de amestec intim în proporţii variabile ; am păstrat totuşi aceşti termeni ca fiind cei mai potriviţi pentru traducerea românească). în engleză, s-a adoptat cuplu/' „fusion-defusion". 323. INTROIECŢIE (cf. fr. introjection) • Termen psihanalitic desemnînd procesul prin care, într-un mod fantasmatic, subiectul trece din exterior în interiorul său diverse obiecte şi calităţi ale acestora. Proces înrudit cu încorporarea, introiecţia nu necesită precizări referitoare la elemente corporale (se poate introiecta în Eu, în Idealul de Eu). Introiecţia este în raport strîns şi cu identificarea. Termenul a fost introdus de FERENCZI, în opoziţie şi simetrie cu termenul de proiecţie (parano-iacul expulzează în exterior tendinţele proprii şi neplăcute; nevroticul înglobează în Eul? său o mare parte din lumea exterioară, astfel încît această lume devine obiectul fantasmelor sale inconştiente — FERENCZI, „Introiecţie şi transfer", 1909). Prin introiecţie, Eul îşi anexează conţinutul* sau diferite proprietăţi ale obiectelor exterioare, ceea ce reprezintă o modalitate a Eului, inversă proiecţiei : obiectul este devorat, egoificat, asimilat (JUNG). în „Pulsiuni şi destine ale pulsiunilor" {1915)^ FREUD vorbeşte despre opoziţia subiect (Eu) — obiect (lume exterioară), considerînd-o în corelaţie cu opoziţia plăcere-neplăcere : constituirea unui „Eu-plăcere purificat" se realizează prin introiectarea tuturor surselor de plăcere şi prin proiectarea în afară a tuturor surselor de neplăcere EU-PLĂCERE/EU-REALITATE. Introiecţia este legată şi de încorporarea orală (uneori termenii introiecţie şi incorporare sînt folosiţi ca sinonimi). Pulsiunile orale (ca cele mai vechi pulsiuni) exprimă procesul de introiecţie şi simultan pe cel de proiecţie $ în limbaj pulsional, semnificaţia „vreau să manînc acest lucru" (referitor Ia un obiect anume) ar presupune „vreau să introduc în mine acest lucru şi să-l exclud pe acela" (Ch. BAUDOUIN afirma că distrucţia, într-o primă formă de manifestare, este orală, prin incorporarea obiectului ; în limbajul copiilor apar frecvent propoziţii cu această semnificaţie). în psihanaliză, diferenţa între încorporare şi introiecţie se refera ia limita corporală,, 510/1 n t Introiecţie : operotropism, narcisism, egoism, egocentrism ■care reprezintă modelul separării dintre un ■interior şi un exterior. Sensul termenului de NARCISISM) — homosexualul, de Foto : Georg Niedermeiser’ pildă, îşi foloseşte energiile pulsionale într-o manieră narcisică. Starea narcisică ar presupune o activitate egosistolică a Eului (Eul înglobează în ei însuşi energiile pulsionale, ..devenind incapabil de investiţii libidinaie asupra -.obiectelor exterioare). Alegerea obiectului sexual poate fi, după FREUD, narcisică sau anaciitică : în alegerea narcisică, subiectul încorporează obiecte sexuale sau însuşiri ale ior asemănătoare cu el însuşi ; în alegerea analitică, Eul vizează obiecte diferite de ei, dar valorificate pentru că permit satisfacerea altor trebuinţe vitale (de exemplu, de protecţie maternă). în „Analiza destinului", narcisismul desemnează nu numai o formă de alegere a obiectului sexual, ci şi o modalitate generală a Eului de a lua poziţie, care are la bază dorinţa de alegere a unor obiecte analoge, înrudite sau identice cu Eul manifestat ; analogia, înrudirea sau identitatea pot fi manifeste sau latente. Egoism şi egocentrism — FREUD separă egoismul de narcisism ; egoismul se referă la Introspecţie ; Introspecţie provocată ; Introversiune Int/511 faptul că persoana acordă atenţie în primul rînd interesului utilitar; cînd, dincolo de acest interes (sau simultan cu el), persoana caută şi satisfacţia libidinală, atunci este vorba de narcisism. Egoificarea revine la o anexare a valorilor după principiul „lumea îmi aparţine" ; egocentricul consideră că obiectul este în realitate aşa cum îl vede/percepe el în mod subiectiv. El egoifică în virtutea cunoştinţelor şi concepţiilor sale subiective ?,supra obiectelor („lumea este aşa cum o văd eu"). Narcisismul se manifestă în special pe planul legăturii libidinale, urmînd formula „fii ca mine şi te voi iubi“. $ Autismul — este după BLEULER, (citat de SZOND1), o formă specială de manifestare a gîndirii şi comportamentului (a personalităţii în ansamblul ei), constînd in faptul că individul depăşeşte realitatea, se situează în afara ei şi urmează strict scopurile pulsio-nale ; tot ceea ce apare ca absurd în perspectiva logicii realului este transformat în „realitate psihică", BLEULER consideră că autistul dă realitate dorinţelor sale secrete. Gîndirea autistă (implicată în imaginaţie, vis, halucinaţii, idei dominante, invenţii, creaţie) este o gîndire care forţează barierele realului, produce ruptură şi sa.lt, împlineşte aspiraţii inconştiente. La bolnav, autismul generează o lume care pentru ei este mai autentică decît orice realitate exterioară ; pentru bolnav, „nebunia grandorii" devine adevărată, întrucît ea este trăită ca atare ; autismul îl apără pe delirant, în sensul că îl eliberează de responsabilitate, de culpabilitate: cauza nereuşitei, a confruntărilor constă în acţiunea persecutorilor. Realitatea impune modele, norme, deci limite ; realitatea cere contact şi adaptare ; autismul substituie o realitate proprie unei realităţi comune : realitatea proprie este intens impregnată de dorinţă şi, mai ales, oferă modalităţi ce satisfacere suficiente în sine, care nu au nevoie, pentru subiect, de o validare exterioară (- AUTISM). în „Diagnostic experimental a! pulsiunilor", SZONDÎ afirmă că ar exista o legătură între egosistclă şi introiecţie, pe de o parte, şi atitudine şi gîndire autistă, pe de altă parte. 324. INTROSPECŢIE (cf. lat. jntro^picere „a privi în interior") ® Metodă de autoobser-vare, de înregistrare a propriei persoane prin studiul fenomenelor interne, al stărilor subiective (percepţii, emoţii, sentimente, reverii) conştiente. Introspecţia este, de asemenea, un atribut al fiinţei umane, fiind legată de conştiinţa de sine şi constituind o modalitate de autocunoaştere. Diferită de autoanaliză, introspecţia se referă la percepţiile şi stările proprii conştiente ; ea nu atinge, ca proces, metodă sau orientare, nivelele profunde, cir.-origine în inconştient. Introspecţia a devenit' metodă specifică odată cu dezvoltarea psihologiei fenomenologice, din care derivă diversele curente psihologice grupate sub numele de psihologie comprehensivă. Introspecţia, ca însuşire a persoanei, apare în special la personalităţile introverte, la personalităţile anan-caste şi schizoide ; apare, de asemenea, în nevroza obsesională. Introspecţia contribuie la formarea unei imagini de sine, dar ea poate oferi şi date false despre propria persoană, întrucît autoobservaţia este impregnată subiectiv şi poate fi deformată în special de dorinţa inconştientă. 325. INTROSPECŢIE PROVOCATĂ © Metodă experimentală, constînd în a supune, un subiect unei stimulări definite, care comportă un răspuns sau o sarcină determinată. I se cere subiectului să-şi expună stările subiective şi răspunsurile sale, retrospectiv. Această metodă a fost utilizată de B1NET şi de Şcoala de la Wurzburg. 326. INTROVERSIUNE (cf. fr. introversion : vezi lat. intro „înăuntru" ; vertcre „a/se/în-toarce") ® Termen folosit de JUNG pentru a desemna o atitudine globală faţă de viaţă (un mod genera! de reacţie şi conduită), constînd în retragere, interiorizare, repliere ; la originea acestei atitudini stă faptul că libidoul se detaşează de obiectele exterioare şi se concentrează pe lumea interioară a subiectului. FREUD foloseşte termenul într-o ac^eptiur mai restrînsă : introversiunea este retre^rf libidoului şi investirea lui în fcrmaţiun ti\ psihice imaginare; procesul diferă de ar.-|a t) retragerii libidoului cu investire în Eu (narcisism secundar). JUNG foloseşte conceptul pentru prima dată în 1910 („Asupra conflictelor infantile"), ulterior ÎI reia şi îi extinde în tipologia sa. Atitudinea introvertă (cpusă celor extroverte -> EXTROVERS1UN E) se caracterizează prin predominanţa factorului subiectiv, a „necesităţii interioare" ; reflecţia este preferată activităţii. Copilul introvert este timid, evitant, nu-; plac situaţiile noi, simte un fel de grijă faţă de ele, preferă să se joace singur sau să aibă numai un prieten, are o imaginaţie bogată, este mai reflexiv, mai gînditor. Adultul introvert preferă să fie singur, nu-i fac plăcere relaţiile (foarte sensibil, teama de ridicol îl determină să evite adunările, grupurile)este stîn-gaci sau excesiv de politicos, scrupulos, hiper-conştiincios, se face greu înţeles, are tendinţa la autodepreciere ; nu este repede simpatizat de cei din jur pentru că nu-şi investeşte energia 512/lrit Introvert - tip de personalitate ; Intuitiv (D) ; Intuiţie ca să atragă atenţia, şi nu se risipeşte în activităţi sociale ; suportă o activitate grea şi o finalizează, achiziţionează cunoştinţe neobişnuite şi profunde, se relaţionează dificil, dar legăturile, cînd se fac, sînt stabile, durabile. Combinarea introversiunii cu cele patru funcţiuni psihice (senzaţie, gîndire, sentiment, •intuiţie) conduce la următoarele patru tipuri de introversiune psihică : • gînditorul introvert (intens înclinat spre idei în detrimentul faptelor, spre formularea întrebărilor şi crearea unor teorii ; îndreptat spre realitatea interioară a lucrurilor, nu este preocupat de realizarea practică a ideilor sale) ; • sentimentalul introvert (predomină factorii subiectivi ; uneori dă impresia de răceală, intensitatea rezonanţei afective nu-şi găseşte o expresie adecvată, este inadaptabil, dar şi capabil de mari sacrificii \ înclinat spre muzică, poezie, religie) ; senzorialul introvert (copleşit de impresii, dificultăţi de a-şi găsi formele de exprimare, dominat de imaginile inconştientului colectiv ; manifestă tendinţe de animare a obiectelor inanimate, tendinţe spre viziuni fantasmatice) ; % intuitivul introvert (înclinat spre straniu, spre neobişnuit, spre ceea ce ar putea fi un mister al existenţei, spre ocult, spre visuri mistice, fantastice ; poate avea revelaţii de natură cosmica sau religioasă, profetică ; este predispus la fantezii ciudate, greu acceptate de alţii — de altfel introvertul intuitiv nu comunică aceste viziuni, cărora foarte greu le găseşte o formă de exprimare ; de multe ori aceşti subiecţi sînt dotaţi cu talent artistic). FREUD admite termenul de introversiune, dar este rezervat în ceea ce priveşte extensia Hui ; introversiunea, în accepţiune freudiană, reprezintă retragerea libidoului (plasarea lui) în obiecte imaginare sau fantasme. Introver-s'iunea poate fi consecutivă frustrării, şi atunci determină regresiunea şi formarea unor simp-tome nevrotice (frustrarea provoacă la indivizi o devalorizare a realităţii); ca urmare, libidoul ■se retrage din obiectele realităţii şi se reîntoarce spre lumea fantasmatică, în care se reanimează dorinţele anterioare uitate. 327. INTROVERT —- tip de personalitate »(vezi introversiune) • Tip ponderat şi introspectiv, delimitat în tipologia lui JUNG şi H. J. 1EYSENCK. îi place viaţa liniştită, ordonată, care să se desfăşoare în cadrul unor coordonate precise. Faţă de majoritatea oamenilor, este rezervat şi distant, excepţie făcînd doar prietenii intimi. Este un om mai degrabă pesimist, prevăzător, la care implicarea Eului în activitate se realizează mai greu. Evită senzaţiile tari ; îşi stăpîneşte impulsurile de moment şi, în general, nu are manifestări agresive. De regulă, îşi controlează sentimentele. Acordă o deosebită valoare criteriilor estetice* Este reflexiv, timid, închis în sine, puţin expansiv, puţin capabil să înfrunte dificultăţile vieţii. Se află mereu în defensivă faţă de lumea obiectuală. Este determinat în acţiunile şi hotărîrile sale de momente subiective, de motive personale, şi mai puţin de împrejurările exterioare. C. G, jUNG stabileşte la acest tip de personalitate, patru subdiviziuni : • introvertul intelectual ; • introvertul sentimental ; © introvertul senzorial ;< • introvertul intuitiv. 328. lNTUiTIV Termen folosit cu din ce în ce mai multă rezervă, pentru a denumi acea tulburare a comportamentului sexual presupunînd negarea de către subiect a sexului său somatic şi adoptarea unei conduite caracteristice sexului opus : la bărbaţi, uranismul (homosexualitatea pasivă), care este o anomalie trăită mai mult pe plan ideativ (subiectul se doreşte femeie, se comportă ca o femeie, dar nu întotdeauna practică homosexualitatea, putînd exista ambivalenţă sexuală) şi corespondentul ia femei — safismuî, care implică, spre deosebire de uranisrn, o homosexualitate activă - PERVERSIUNE SEXUALĂ, URANISM, SAFISM, HOMOSEXUALITATE. 337. INVESTIGAŢII ÎN PSIHIATRIE (cf. lat. investigatio „cercetare") © Psihiatria, spre deosebire de alte specialităţi medicale, este un domeniu în care investigaţiile paraclinice sînt complementare, examenul psihiatric ba-zîndu-se îndeosebi pe discuţia cu bolnavul. Psihiatrul este „medical fard stetoscop", el orientîndu-se, în mare măsură, după simţul clinic. Procedeele moderne de Investigaţie, bazate pe progresele ştiinţei, aduc însă o contribuţie însemnată la stabilirea diagnosticului, a tratamentului şi a prognosticului bolilor psihice. Investigaţiile complementare examenului psihiatric sînt : • examenul somatic ; • examenul oftalmologie ; ® explorările radiologice ; • examenul neurologic ; • explorările electrodiagnostice ; • explorările genetice şi de laborator ; e examenul psihologic ; • ancheta socială. Stabilirea diagnosticului se bazează pe trei elemente : • examinarea comportamentului bolnavului ; o examenul somatic ; © interogarea bolnavului. Efectuarea ultimelor operaţii nu este însă totdeauna posibilă. Examenul bolnavului confuz este deosebit de dificil şi prin caracterul de urgenţă pe care il implică această stare. Regulile de examinare (J. L. SIGNORET) impun : • culegerea de date somatice '(condiţiile de nutriţie, starea generală, semne neurologice) ; © descrierea contextului (antecedente de epilepsie, circumstanţe de apariţie, consum de toxice sau medicamente, vîrsta şi capacitatea mintală anterioară) ; O examene complementare (electrocnee-falogramă, fund de ochi, hemoleucograrna* bilanţul hidroelectrolitic, alte examinări). Examenele complementare au un rol însemnat în elucidarea diagnosticului şi în stabilirea conduitei terapeutice. ® Examenul somatic este obligatoriu pentru fiecare bolnav psihic, psihiatrul nefiind numai „medic de suflete", ţinînd seama de unitatea psyche-soma, trebuie în mod necesar apreciat răsunetul afecţiunii psihice asupra stării fizice. Uneori, boala psihică şi cea organică pot exista concomitent fără vreo legătură între ele, dar alteori există o interdependenţă, ele Interferînd adesea. Pentru a putea eticheta acuzele bolnavului drept „funcţionale", se Impune, de la început, îndepărtarea, prin date clinice şi paraclinice, a oricărei posibilităţi de existenţă a unui suport organic. Investigaţii in psihiatrie : examen somatic, examen neurologic inv/515 Examenul somatic cuprinde anamneza, examenul obiectiv, completat de probe biologice, inspecţia distinge biotipul, atitudinea, mimica, starea de nutriţie. Urmează examenul pe aparate, începînd cu cei al tegumentelor şi rnuacoa-selor. Examenul aparatului respirator elimină posibilitatea existenţei sindroamelor P'.Jr;onare — pleural, bronşic, parenchimatos, p-.^riiastinal şi al insuficienţei respiratorii. în cj.mJ ultimelor două sindroame, afecţiunea cinică antrenează tulburări psihice de tipul inhibiţiei sau ai hiperexcitabilităţii, al delirului acut. !n ceea ce priveşte aparatul cardiovascular, în clinica psihiatrică se întîlnesc foarte frecvent simptome cardiovasculare din cadru! sindromului coronarian, al hiper- şi hipotensiunii arteriale, al tulburărilor de ritm. In cadrul nevrozelor cenestopate, anxioase, tulburări de ritm ap3//>/'cey ~e/tt/sv&/>ce/o'/opros7Tr*' {f'/sotAr/ i (/ -0ccj0//a//* -po/re/o/ i 7- /e/rfyoaro/J J -e/ec/so - cco^/j&o/xr/no fr -/&/jcâr/ rr/-//cofe ; &-m/Tc/o^s&/79o ‘t'k (&/>&//7>CK?rcr/7?fcr/7r com, insuficienţă renală, cardiacă, hepatică, în unele cazuri, este necesară efectuarea unor probe biologice ţintite sau investigaţii de specialitate : neurologie, endocrinologie, medicină internă. în cadrul probelor biologice cu răsunet în patologia psihică, un Ioc important îl ocupă studiu! lichidului cefalorahidian. Acesta aduce date importante în cazul existenţei următoarelor afecţiuni : • boli inflamatorii ale sistemului nervos central şi ale meningelui ; • scleroză multiplă ; • hemoragii meningeale ; 0 traumatisme craniocerebrale ; • compresiuni medulare ; • tumori cerebrale. Explorarea lichidului cefalorahidian constă în : • determinarea proprietăţilor fizice (aspect, culoare, presiune, pH) ; • analiza conţinutului biochimic (a proteinelor, prin efectuarea electroforezei şi reacţiilor de precipitare a globulinelor Pandy, Nonne-Appelt, Weichbrodt), dozarea glucozei şi a clorurilor ; • examinarea conţinutului celular : număr de celule şi elemente principale prezente ; • reacţii serologice — RBW, TIT; 9 examene bacteriologice. Examenul genetic, presupunînd un centru spitalicesc cu servicii complexe de investigaţie, cuprinde : • examene citogenetice : — cariotipu! ; — testul Barr (cro-matina sexuală) ; • examene morfologice : dermatoglifele palmare ; • ancheta familială : întocmirea arborelui genealogic ; • examene de genetică biochimică. Examenul genetic confirmă diagnosticul etiologic al oligofreniilor, determinate de anomalii cromozomiale (sindromul Down, trisomia XXX, sindromul Klinefelter). Prin determinări biochimice se evidenţiază dismetabolii ereditare : fenilcetonurie, cisti-nurie, galactozemie ereditară,. boala Hartnup. Prin dificultăţile tehnice de execuţie, prin lipsa de specificitate, studiul genetic rămîne doar un adjuvant în elucidarea diagnosticului etiologic al bolilor psihice. • Examenul psihologic. Reprezintă o etapă complementară în stabilirea diagnosticului psihiatric, aducînd date despre personalitatea premorbidă şi modificările suferite de aceasta în timpul bolii psihice. E! cuprinde următoarele etape : • investigarea şi observaţia : — anamneza ; — observaţia ; ® teste psihologice : — teste de investigare a personalităţii ; — teste proiective ; — teste de eficienţă ; evaluarea nivelului intelectual ; — teste folosite pentru stabilirea coeficientului intelectual (Qi). Metodele de investigare şi observaţie psihologică aduc elucidarea diagnosticului psihiatric în măsura în care păstrează proporţiile de examen adjuvant : @ anamneza, prin studiu! longitudinal al evenimentelor trăite de subiect, dezvăluie anumite laturi a Se personalităţii premorbide ,* 9 observaţia permite investigarea unor aspecte ale profilului psihic al subiectului. Testele psihologice sînt, după definiţia lui PICHOT, situaţii experimentale standardizate, servind drept stimul unui comportament. Testele care investighează personalitatea sînt : 520/inv Investigaţii in psihiatrie ; examen psihologic ® analitice — studiază caracteristici delimitate ale personalităţii chestionate l ® sintetice — interpretează structuri complexe' ale personalităţii — testele proiective. Dintre testele de personalitate amintim : 9 chestionarele de personalitate — probe verbale (itemuri), care solicită răspunsuri strict delimitate — pot fi unifazice sau mul-tifazice, în funcţie de aria trăsăturilor de personalitate investigate ; 9 chestionarul Woodworth reprezintă o evaluare a tendinţelor psihonevrotice; @ inventarul de personalitate Eysenck evidenţiază stabilitatea şi instabilitatea emoţională ; 9 chestionarul de anxietate Cattel 1 oferă date despre acest simptom ; 9 inventarul muitsfazic de personalitate Minnesota (MMPI) apreciază principalele elemente ale personalităţii şi anumite particularităţi morbide integrate în sin-droame. Testele proiective explorează personalitatea în ansamblu, determinînd obţinerea unui portret psihologic : @ testul Rorschach, compus din zece planşe, reprezentînd imagini nedefinite negre sau colorate, simetrice, ce fac apel la iniţiativa şi imaginaţia subiectului, evidenţiază anumite trăsături de personalitate ; 0 TAT — testul apercepţiei tematice — este compus din 30 de imagini, reprezentînd personaje în acţiune. Subiectul se identifica cu personajul principal al unor povestiri, pe care le imaginează pornind de la aceste planşe, dezvăluind astfel unele aspecte ale propriei personalităţi. Testul Rosenzweig, Szondi, Luscher investighează alte particularităţi ale subiectului. Testele de eficienţă investighează procesele cognitive. Explorarea capacitătii prosexice se realizează cu ajutorul unor teste care solicită concentrarea subiectului asupra unor bagaje de cifre, litere, figuri, raportate la factorul timp. Investigarea memoriei se face ţinînd seama de explorarea sistematică a e memoriei imediate — reproducerea are loc într-o perioadă de pînă la zece secunde ; 9 memoriei recenta — durata de cîteva ore ; O memoriei de lungă durată. Există metode de investigare a capacităţii de refcenţie, uVîizate izolat sau ca baterii de teste : mozaicul lui Rer,6 Gilie, bateriile de teste Biriet si Wechsler. Cel mai complex test este cei 1 'laginat de WECHSLER. Explorarea memoriei verbale imediate se reali- zează prin proba Rey. în evaluarea nivelului intelectual, se folosesc „testele de inteligenţă", Operaţiile cerute de test (raţionamente aritmetice, memorări de cifre, cuvinte, asemănări sau diferenţieri între noţiuni) trebuie realizate într-un timp limitat. Se apreciază rapiditatea efectuării, complexitatea probelor efectuate. Nivelul intelectual se apreciază prin : ©vîrsta mintală (V.M.); • coeficientul intelectual (C.I., Q.l.) : • coeficientul standard de inteligenţă (C.1. standard). Ql se exprimă prin raportul dintre performanţa reala a subiectului şi cea aşteptata, ţinînd cont de etape : _ . vîrsta mintală (V.M.) Q| ~ :— x. 10 0 vîrsta cronologică (V.C.) Ql se exprimă în procente, printr-o cifra intre 0—140. Coeficientul se stabileşte pe baza testului Wechsler. Acesta cuprinde 11 probe, 6 teste verbale şi 5 teste de performanţă. Criteriile de apreciere a răspunsurilor se bazează pe corectitudinea, calitatea şi rapiditatea răspunsurilor. Pentru aprecierea rezultatului obţinut se folosesc tabelele standard, exprimîndu-se în final „profilul" individului testat. Un test care pune în evidenţă capacitatea de abstracţie şi raţionament logic este cel imaginat de RAVEN (matricele progresive), care cuprind 5 serii de cîte 12 probe. Anumite teste (Brody, Goldstein, Scheerer, Wisconsin) investighează gîndirea conceptuală, incluzînd probe de ordonare a unor materiale după un anumit criteriu. Testele psihometrice aduc date importante în diagnosticul diverselor afecţiuni psihice, în schizofrenie, se remarcă un grad de deteriorare realizat prin rezultate mult inferioare normalului. Date importante sînt obţinute şi în psihiatria organică, unde se remarcă un accentuat grad de deteriorare, în special în alcoolism, tumori, paralizia generală progresivă, arterioscleroza cerebrală, demenţa epileptică. ÎV» demenţele senile, nivelul intelectual corespunde vîrstei mintale de opt ani, pe primul plan situîndu-se tulburările rnne-zice. în demenţele presenile se înregistrează o diminuare a capacităţii prosexice, a inteligenţei conceptuale. Deteriorarea mintală este un concept psi~ hometric, care nu se suprapune deficitului organic. El se referă la performanţele unui subiect plasat într-o situaţie dată, diminuate faţă de cele ale unor indivizi aflaţi în aceleaşi condiţii sau faţă de cele proprii subiectului dintr-o perioadă anterioară, între ele existînd o diferenţă semnificativă. Pentru aprecierea investigaţii în psihiatrie : ancheta socială lnv/521 suferinţei cerebrale organice se folosesc teste de tipul l retenţia vizuală Benton, figurile complexe Rey, testele Bender, testul Rorschach. Concluzia examenului psihologic se exprimă printr-o apreciere a structurii de personalitate, fără a putea preciza o circumscriere pa-tografică sau patogenetică, şi printr-o evaluare experimentală a nivelului performanţial. $ Ancheta socială. Ultima, dar nu cea rnai puţin importantă în examinarea bolnavului psihic, ancheta socială constă în investigarea microclimatului socio-familial al subiectului. Această anchetă se efectuează, în anumite cazuri, de către asistentul social, ia indicaţia medicului psihiatru, atunci cînd sînt necesare date suplimentare privind mediul familial, specificul profesional. De multe ori# în acest context sînt sesizate primele manifestări psihice aberante. Pe de altă parte, mediul social cu problemele sale de adaptare, constituie uneori un factor psihopatogen. Mediul habi-tual de investigat include familia nucleară, alte rude, grupuri de prieteni. Se apreciază aspecte privind mediul de locuit, cu eventualele extravaganţe, colecţionarisme, hobby-uri. Armonia relaţiilor intrafamiliale, stările con-flictuale trenante pot avea un rol în evoluţia bolii. Ancheta la nivelul grupului profesional apreciază conduita socială, adaptarea afectivă, randamentul profesional, aspectele antisociale. Se notează, din fişa medicală a cabinetului de întreprindere, starea sănătăţii, durata incapacităţii temporare de muncă. Ancheta socială reprezintă un adjuvant important al examenului bolnavului psihic, aducînd elemente importante în elucidarea etiopatogenieî,' în cunoaşterea evoluţiei belii, în evaluarea posibilităţilor de reinserţie socială. J. F. GREDEN, stabileşte în 1985, următoarele direcţii în care investigarea paradi-nică poate aduce date importante : • completarea diagnosticului ; • cuantificarea gravităţii afecţiunii ; • predicţia evoluţiei ; 9 selectarea tratamentului specific ; Q monitorizarea modificărilor clinice ; © monitorizarea remisiunilor ; © predicţia recăderilor : © eliminarea unor factori de risc din tratament ; • screening-ul stării de sănătate mintală pentru o anumită populaţie ; • diferenţieri nosologice ; Q selectarea, în cercetările populaţionale, a independenţei unor parametri statistic!. Tabel nr. LXV Aplicabilitate Explorări Folosite curent Aplicaţii experimentele Uz limitat 1 2 3 4 NEUROENDO- CRINE ® valori bazale e cortizol ® corticosteron • T3,T4, ft4i, • prolactină TSH 6 hormon de creştere • ACTH © LH • FSH ! • estrogen • progesteron 6 testosteron & MSH e melatonină O peptide 522/lnv investigaţii în psihiatrie .* alte explorări curente Tabel nr. LXV (continuare) 1 2 3 4 ® valon dinamice © testul supiL >t ia dexamcî i. o-nă : coft.z'j. © testul supresor la dexa-metazonă : — corticosteron -- melatonină — beta-endorfine — prolactină © stimulare cu tireotrofină : prolactină 9 teste de provocare cu substanţe opiate (pentru cortizol, prolactină, GH) 9 testul de stimulare a cozin-trofinei la cortizol • testul de stimulare coliner-gică la cortizol o stimulare cu ti-reotrofină : - TSH - TRH/TSH © test de provocare pentru hormonul de creştere (amfetamina, desipramină) PSIHOFIZIO LOGICE 9 EEG : — potenţiale evocate -- hiperventilaţie — fotostimulare — videomoni-torizare 9 polisonografie • electromiografie facială • analiza acustică a vorbirii 9 mişcările ochilor • testul de stimulare colinergică a mişcărilor oculare BIOCHIMICE « biochimia sînge-sui şi a umorilor 9 toxicologice # teste enzimatice 9 răspuns imunitar 9 nivelul sanguin ai antidepresî-velor • litemia • HVA (acid ho-movanilic) • alcoolemie a intoxicaţia cu droguri • intoxicaţia cu metale • norepinefrină plasmatică 9 5HIAA în LCR • triptofan plasmatic • colină • fosfolipide 9 catecol-O-metiltransferază 9 dopamin-beta-hidroxilază • adenilciclază 9 stimularea mitogenă • teste intradermice • MHPG urinar • MHPG plasmatic • MAO tromboci-tară GENETICE • grupa sanguină m grupele HLA • studii cromozo-miale VIZUALIZAREA CREIERULUI • tomografie computerizată 9 debitul sanguin cerebral regional • tomografie cu emisie de pozitroni • electroencefalograma computerizată 9 răspunsul magnetic nuclear (NMR) STIMULARE FARMACOLOGICĂ 9 narcosinteza • metilfenidat • perfuzie cu lactat • fiziostigmină Investire ; Invidie lnv/523 338. INVESTIRE (cf. lat. Investire „a îmbrăca, a acoperi") • Concept economic în teoria psihanalitică. în „Studii despre isterie" şi „Interpretarea viselor", FREUD pornea de Sa ipoteza unei energii pulsionaie cu sursă internă, care poate fi utilizată de diversele instanţe psihice, fie în activităţi specifice, fie în scopuri defensive. Pornind de la constatările clinice ce par să confirme existenţa unei balanţe energetice interne, literatura psihanalitică utilizează preponderent conceptele de investire, dezin-vestire, contrainvestire, suprainvestire, pentru a desemna aspectul economic al mecanismelor etiopatologice ale tulburărilor psihice (de exemplu, suprainvestirea obiectului pierdut în reacţiile de doliu, deplasare şi suprainvestire în fobii, contrainvestire în formaţia reac-ţională, convertirea energiei ei în registru! somatic al isteriei etc.). întrebuinţarea conceptului în lucrările freudiene depăşeşte uneori accepţiunea pur economică. Astfel, în articolul „Cîteva consideraţii pentru studiul comparativ al paraliziilor motorii organice şi isterice" (1893), conceptul de investire are semnificaţia de atribuire de valoare afectivă unei reprezentări, unui obiect exterior corpului propriu sau Eului, încărcarea lor cu semnificaţie afectivă CONTRAINVESTIRE, DE-2INVESTIRE, SUPRAINVESTIRE. 339. INVIDIE (cf. lat. invidia „invidie, aversiune, ură“) • Stare emoţională negativă a unui individ în raport cu alt individ, declanşată de faptul că subiectul doreşte să intre în posesiunea unui obiect care lui personal îs lipseşte şi care aparţine celuilalt individ. Deci, sentimentul de lipsă (frustrare, privaţiune) şi dorinţa de a obţine obiectul care îi iipseşte, generează tensiunea emoţională numită invidie. Invidia provoacă rivalitate, ea poate determina sau poate avea la bază identificarea subiectului cu persoana care posedă obiectul dorit. Termenul poate fi raportat la noţiunea de gelozie, invidia fiind însă anterioară geloziei şi mai puţin elaborată. Melanie KLEIN consideră invidia ca aparţinînd efectelor arhaice din relaţia duală (aviditatea de a cuceri obiectul, de a-i poseda pînă la a-l distruge, aviditate cu atît mai intensă, cu cît subiectul simte dificultatea de achiziţie/posesiune deplină asupra obiectului investit cu bune calităţi). Psihanaliza vorbeşte despre „invidia penisului", fenomen conflictual în evoluţia sexualităţii feminine, originar în perceperea diferenţei dintre sexe, raportată la falus. în plan fantas-matic (inconştient), absenţa falusului este resimţită ca o slăbiciune, ca o inferioritate. FREUD consideră că acest sentiment, însoţit de ideea că falusul este cu o serie de ca- lităţi extreme (putere abrclută, garantînd securitate şi libertate deplină, imunitate împotriva angoasei şi culr aLTIăţi, posibilitate de a cnţine dragostea, plăcerea, împlinirea. A (f i'l \") ^' \ v \ / ■") / dorinţelor), provine dintr-o prejudecată falo-centrică primară. Practic, invidia penisului reprezintă o manifestare ca * t tructurează în complexul de masculinital \ '.plex Diana), în atitudinea protestatară a ^r iu (protestui viril, după ADLER), în ir r sexualitatea psihică a femeii (după FREUDV Acc^t complex (conflict) nerezolvat ar sta K. i unor patologii psihice diverse (după tpţa psihana- litică) şi anume: unele tuian menstruale, refuzul maternităţii, anortAU,. ,.,,r.tală a adolescentelor (ascunzînd dorinţa inconştientă de a fi bărbat), tendinţele homoxesuale etc. in mod normal, acest conflict se rezolvă prin dorinţa şi realizarea unei reiaţii sexuale, prin dorinţa de a avea un copil, cu acceptarea şi-satisfacţia maternităţii. Fenomenul numit de psihanaliză „invidia penisului44 se petrece ia nivel inconştient ; este un '''romen conflictual pe care psihanaliza II ccr’.'^ră important în dezvoltarea sexualităţii pe care încearcă să-l explice şi să-! p. ră îi baza unor manifestări psihopatologice ^crtîai nevrotice. Evoluţia societăţii contemnoi :ne şi modificarea rolurilor sociale în rvr-rsr-ectiva civilizaţiei moderne schimbă •..* eîe aspecte aie concepţiei clasice despre rutele masculinităţii şi feminităţii, r.stfe! profesiunea intelectuală a femeii, de p ioa, precum şi o anumită categorie de realizări sociale obţinute de femeie, să nu mai poată fi considerate ma- 524/lnv Involuntar; Involuţie : etiopatogenîe, fizlopatologie nifestări ale unul conflict inconştient, mai mult sau mai puţin latent. 340. INVOLUNTAR (cf. lat. in- - prefix negativ ; voluntarius „voluntar, de bună voie") © Procese, mişcări, acţiuni, reflexe necondiţionate care se desfăşoară neintenţionat, fără efort volitiv şi control cognitiv. între manifestările involuntare şi activitatea voluntară există raporturi complexe şi multilaterale ; de exemplu : prin exersare repetitivă, unele activităţi voluntare îşi pierd treptat acest caracter, devenind deprinderi ; reacţiile, cum sînt cele vegetative, pot fi subordonate controlului şi reglării voluntare. Majoritatea proceselor psihice (memoria, gîndirea, atenţia, imaginaţia) pot avea în desfăşurarea lor un caracter voluntar şi/sau parţial involuntar. 341. INVOLUŢIE (cf. lat. involvere „a rostogoli în jos") @ Instalarea insidioasă, dar constantă şi ireversibilă, a unui proces de re-gresie, care se accentuează odată cu înaintarea în vîrstă (perioada de involuţie, bătrineţe) după perioada de maturitate, caracterizată printr-un echilibru morfofuncţional menţinut pe o durată mai mult sau mai puţin îndelungată (în funcţie de intervenţia unor factori interni sau externi). Procesul de involuţie se produce diferenţiat, în funcţie de particularităţile biopsihice ale fiecărui individ, dar şi în funcţie de condiţiile ambientale particulare. Sînt autori (W. A. HIMWICH) care consideră că involuţia apare ca urmare a înscrierii ei în „programul" materialului genetic, program influenţat diferit la indivizi diferiţi de factori interni şi externi. Involuţia în timp, morfologică, a tuturor sistemelor, organelor, aparatelor, atrage după sine o diminuare a performanţelor fizice şi psihice, datorată epuizării treptate a rezervelor morfofuncţio-nale ale organismului. Acest proces este mai puternic la nivelul sistemelor care nu au capacitatea de a-şi reînnoi permanent elementele morfofuncţionale ; din categoria acestora face parte şi sistemul nervos ; I. BADIU şi THEO-DORESCU-EXARCU menţionează faptul că, dacă în perioada copilăriei, din numărul total de neuroni se pierd aproximativ 14 miliarde, spre a patra decadă a vieţii, această pierdere atinge o rată zilnică de 10 000 de neuroni. La aceasta se adaugă (prin modificări involutive ale altor organe, cu repercusiuni asupra întregului organism) scăderea debitului sanguin cerebral, deci reducerea consumului de oxigen. Aceste modificări impun un efort crescut ai neuronilor restanţi, suprasolicitînd mecanismele compensatorii. Regresiunilor morfologice li se asociază inevitabil epuizarea progresivă a mecanismelor neuroreglatorii, apă- rînd scăderea reactivităţii celulare, reducerea capacităţii de răspuns a sinapsei neuromuscu-lare, a ganglionilor vegetativi şi a centrilor nervoşi la stimuli cu frecvenţă înaltă. Ca proces adaptativ, se produc modificări ale raportului nucleo/citoplasmatic, cu apariţia uneori a unor celule polinucleare, creşterea numărului microzomilor şi modificarea structurii lor, care, degenerînd prin eliberarea hidro-lazelor, distrug celula. Sinteza acizilor nucleici, a proteinelor, a enzimelor este mult diminuată. Repercusiunile funcţionale ale acestor modificări se traduc prin creşterea pragului de excitaţie al receptorilor tactili şi gustativi, scăderea acuităţii vizuale şi gustative, deter-minînd o scădere a capacităţii de prelucrare la nivel central a stimulilor veniţi de la nivelul acestor receptori. Reflexele declanşate de neuroreceptorii de la nivelul organelor cavi-tare se diminuează, iar sensibilitatea chemore-ceptorilor vasculari creşte. Viteza de conducere prin nervii periferici scade, efectorii neuromusculari suferă şi ei modificări importante, ceea ce explică diminuarea forţei musculare, lentoarea, imprecizia mişcărilor, cu obiectivare în creşterea cronaxiei şi în aspectul electromiogramei. Sensibilitatea neuronilor faţa de neuromediatori este crescută, reactivitatea apărînd la doze mult mai mici (comparativ cu individul tînăr) de catecolamine şi acetilcolină. Pe de altă parte, apar perturbări şi în metabolismul neuromediatorilor, prin reducerea sintezei lor şi intensificarea degradării serotoninei. Modificările involuţionafe de la nivelul hipotalamusului, concretizate în scăderea capacităţii neurosecretorii, se vor repercuta asupra întregii funcţionalităţi a axului hipotalamo-hipofizar, conducînd la perturbări ale homeostaziei interne : tulburări circulatorii coronariene şi cerebrale, hipertensiune arterială, diminuarea capacităţii de termoreglare. Aceste modificări, caracteristice perioadei de involuţie, determină modificări şi în activitatea psihică. Apar astfel, inerent, scăderea capacităţii de muncă, de învăţare şi memorizare, de atingere a performanţelor, precum şi manifestări de fatigabilitate. Somnul se reduce cantitativ (-* HIPOSOMNIE), activitatea ^ste diminuată. Capacitatea de prelucrare a realităţii se modifică nu numai cantitativ, ci şi calitativ. Procesul de inhibiţie la nivelul diferiţilor centri nervoşi slăbeşte. Reflexele con~ diţionate se elaborează greu şi se sting încet. Procesul de involuţie a sistemului nervos central poate fi accelerat şi accentuat prin hipoxie, hipoglicemie, ateroscleroză sistemică cu atingere cerebrală. Involuţie : tulburări psihice, clasificare înv/525 Electroencefalograma relevă modificări în sensul reducerii ritmului alfa şi al migrării ^ui în derivaţiile anterioare, apariţia ritmurilor ^ente delta şi teta. Perioadele de reacţie la stimularea luminoasă şi sonoră sînt mai crescute. Din multitudinea încercărilor de a explica determinismul procesului de involuţie, pot fi reţinute în mod deosebit două ipoteze, acreditate prin lucrările lui H. P. HAHN şi C. I. PARHON. O primă ipoteză ar fi aceea că acest proces este înscris în programul genetic, că el este controlat de anumite gene, •de un „ceas biologic", fiind încadrat în bio-ritmurile organismului. O a doua ipoteză încearcă să explice acelaşi proces prin acumularea unor erori în molecula de acid dezoxi-ribonucleic (mutaţii spontane, modificări ale unor radicali liberi). în ultimii ani se încearcă acreditarea unei noi ipoteze, care pare mai apropiată de realitate, şi anume că acest proces apare ca rezultat .atît al modificărilor programate, cît şi al unor modificări dobîndite în timpul vieţii. I. BADIU şi THEODORESCU-EXARCU caracterizează fiziopatologia involuţiei ca avînd următoarele particularităţi : m acumularea insuficienţei morfofuncţio-nale, practic a tuturor organelor şi sistemelor, în forme şi intensităţi diferite î t diminuarea capacităţilor compensatorii faţă de orice fel de agresiune ; •©predominanţa bolilor degenerative? reacţii adverse neobişnuite la medicamente, apărute ca urmare firească a modificărilor metabolismului, a reducerii capacităţii de metabolizare şi de eliminare a drogurilor. Această ultimă caracteristica, trebuie luată în considerare în aplicarea tratamentului cu psihotrope, în alegerea drogului şi mai ales a dozelor. Tulburările psihice care apar în această perioadă se caracterizează prin aspecte specifice fiecărei entităţi în parte, dar care evoluează pe un teren psihobiologic modificat, avînd tendinţă la cronicizare şi patogenie endoreac-tivă. Tablourile psihopatologice „nu manifestă o specificitate atît de importantă cum s-a presupus iniţial, ci doar o deformare pato-plastică legata de vîrsta şi coloratura organică •cerebrală'* („Vademecum în psihiatrie— C. GORGOS şi colaboratorii). Dintre multiplele clasificări propuse pentru formele clinice ale entităţilor psihopatologice apărute la aceste vîrste, este de reţinut cea •realizată de OMS în 1981 : 9 psihoze senile atrofice : — sindromul psihoorganic uşor ; — demenţa senilă medie ; —- demenţa senilă profundă ; • psihoze arteriosclerotice şi alte boU cardiovasculare : — sindrom psihoorganic uşor ; — sindrom psihoorganic mediu ; — sindrom psihoorganic profund \ 0 demenţe presenile : boala Pick ; — boala Alzheimer ; • psihoze afective : — depresii tardive ; — manii tardive ; 9 schizofrenii ; ® parafrenii ; ® nevroze : — reacţii psihogene acute ; — depresii reactive ; e modificări ale personalităţii, care apar îs senescenţă. V. PREDESCU, folosind drept criteriu factorul cronologic, propune următoarea clasificare a tulburărilor psihopatologice ale involuţiei : • melancolia de involuţie? • sindromul maniacal presenil ; • psihoze paranoide şi paranoia de involuţie | • demenţe presenile 3 — boala (demenţa) Pick ; — boala (demenţa) Alzheimer. în toate clasificările, indiferent de criteriul folosit, entităţile încadrate sînt polimorfe 526/inv Involuţie (D) ; Involuţie socială cronică(D) şi de intensităţi variabile : nevrotică, psihoticâ, demenţială. Ele constituie însă o patologie care poate fi încadrată în nosologia psihiatrică generală (avînd un tratament asemănător), cu anumite nuanţări determinate de contextul psihobiologic, pe care apar şi tendinţele lor Sa cronicizare. Aceste entităţi, ca de altfel întreaga patologie psihică, recunosc un determinism legat de premorbidul psihic şi somatic ai individului. Dintr-o perspectivă mai nouă, se poate susţine că : • numeroase entităţi psihopatologice descrise ca aparţinînd involuţiei au un suport organic şi au fost tratate ca forme distincte ale psihiatriei organice, ele nefiind neapărat consecinţe ale vîrstei, ci aie afectării organice cerebrale, toate manifestările descrise puţind apărea şi în afara factorului vîrstă ; • demenţa nu este o evoluţie obligatorie a dezvoltării individului, şi nici a unei • entităţi psihopatologice; ea este o stare deficitară care poate apare indiferent de factorul vîrstă ; • multe dintre tulburările psihice, de intensitate nevrotică sau psihotică, remarcate la vîrsta senilă, nu sînt altceva decît prelungirea evolutivă, logică a acestor afecţiuni, şi nu „debuturi tardive" ; © patologia psihică a acestei vîrste trebuie corelată întotdeauna cu particularităţile psihologice ale involuţiei, particula* ităţi comune tuturor indivizilor ajunşi în această perioadă de viaţă. Din aceste motive, în „Vademecum în psihiatrie" (C. GORGOS şi colaboratorii), este propusă următoarea clasificare : • tulburări ale personalităţii : — preexistente involuţiei ; — consecutive vîrstei ; • nevroze : ‘ — cu debut anterior ; — cu debut la vîrstă înaintată ; • psihoze : — de tip schizofren, cu debut anterior şi tardiv ; — de tip depresiv, cu debut anterior şi tardiv ; — de tip maniacal, cu debut anterior şi tardiv. 342. INVOLUŢIE*1» delir • Termen al cărui conţinut rămîne imprecis, referindu-se mai mult la o perioadă biologică de dezvoltare decît la o condiţie etiopatogenică sau la o diferenţiere structurală sau tematică. Delirurile de involuţie se încadrează în patologia psihotică obişnuită, dar se caracterizează printr-o am- ploare mai redusă, prin tendinţa spre o tematică monotonă, precum şi prin apariţia în măsură mult mai mică a temelor megalomani ce. Episoadele delirante ale acestei vîrste sînt favorizate de circumstanţe somatice sau de evenimente psihotraumatizante de care par legate în mod inteligibil, iar „productivitatea delirantă este, în general, în relaţie cu evenimentele realităţii imediate" (P. DEHELEAN). Apar mai des tablouri parafreniforme şi para-noiace care păstrează caracteristicile mai sus amintite. Trebuie remarcat că multe din aceste deliruri îşi află debutul în perioada de preinvo-luţie, în care au evoluat torpid, şî că, ulterior, pot avea o evoluţie spre demenţă. Tematica delirantă a acestor perioade este caracterizată prin idei delirante sexuale (KLEIST, SERKO, ALBRECHT), idei de gelozie (KRAEPELIN, KLEIST), idei de otrăvire (KLEIST, ALBRECHT), deteriorarea locuinţei (KRAEPELIN), delirul de influenţă prin mijloace fixe (KRAFFT-EBING), ideile de relaţie, de prejudiciu moral sau material, ideile mistice, hipccondriace, delirul de negaţie, ideile de graviditate, idei cu caracter erotoman. Delirul se desfăşoară de cele mai multe ori pe fundalul unei dispoziţii afective anxios-depresive, rareori maniacală. Conţinutul delirant are frecvent nuanţe persecutorii, fiind susţinut, în formele paranoide şi parafreniforme, de tulburările productive de percepţie (în special halucinaţii auditive şi automatism mintal). 343. INVOLUŢIE SOCIALĂ CRONICĂ ; Ipiobat(MC) ; Ipostaza ; Ipoteză !po/527 tasikinezie perpetuă, care apare în unele circumstanţe afectînd zona diencefalică şi regiunile subcorticale, fiind de cele mai multe ori provocat de terapia neuroleptică şi, mai rar, de alte sindroame parkinsoniene. V. IONCEV, care a descris sindromul în 1979, afirmă că subiecţii afectaţi de el, chinuiţi de necesitatea permanentă de a se mişca, pot străbate zeci de kilometri într-o zi. 345. !OFOB!E(F) (cf. gr. ios „otravă1'; phobos „frică") © Teamă nejustificată de a fi otrăvit de cei cu care subiectul vine sau ar putea veni în contact şi care, în mod normal, nu pot avea asemenea intenţii. Mult mai frecventă, in patologia psihiatrică a secolelor trecute, astăzi mai poate fi întîlnită în paranoia, isterie, nevroză obsesivă şi fobică, schizofrenie, psihozele senile. Este acompaniată de o serie de conduite de evitare : refuz alimentar, etan-ş ei zar ea camerei de locuit, izolare, confecţionare de măşti, dispozitive, probe alimentare pe animale (pisici, cîini), încercarea de a convinge pe altul să guste alimentul pe care i-l oferă etc. Este foarte rar o fobie adevărată, mecanismele care însoţesc acest simptom avînd o cu totul altă determinare decît cea nevrotică. 346. IONAM!N(E)CM) Anglia, Belgia, Canada, Elveţia, S.U.A. — DC! Fenterminâ 9 Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip a, a-aimetilfenetilamină, cu efecte simpa-ticomimetice şi anorexigene, utilizat şi în combaterea obezităţii secundare curei îndelungate cu NL PSIHOSTIMULENTE. 347. !PERSED(M) Italia — DCI Nitrazepam 9 Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 1,3-dihidro-7-nitro-5-fenil-2H*1,4-benzodia- zepina, cu acţiune sedativ-hipnotică, realizînd un somn aproape fiziologic. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NITRA-ZEPAM(M). 348. IPIOBAT(MC) Grecia ® Produs terapeutic conţinînd două medicamente tipizate cu acţiune diferită dar care se complementează : • AMITRIPTILINA(M) - timoleptic, derivat dibenzocicloheptanic ; m PERFENAZINA(M) - neuroleptic, derivat fenotiazinic. Are acţiune antidepresiv-sedativă. 349. lPNOZEM(M) Turcia • Tranchilizant, sin. , , derivat benzodiazepinic —* NITRAZEPAMfM) România. 350. IPOSTAZĂ o La origine, termenul desemna (în filozofia neoplatoniciană) fiecare dintre formele de manifestare a unicului divin g prin „emanaţie" sau împrăştiere cosmică, principiul suprem se degradează în existenţe tot mai îndepărtate de perfecţiunea originară toate apariţiile sau întruchipările sale fiind tot atîtea ipostaze. Desprins de conotaţiile sale mistice, termenul desemnează, în zilele noastre, orice faţetă sau modalitate distinctă de manifestare a aceluiaşi obiect sau a aceleiaşi persoane în decursul existenţei sale dinamice, variate. Diversitatea ipostazelor unui singur individ în cursul existenţei sale psihice şi a întregii vieţi poate fi asemănată cu nenumăratele clişee, ale unui film, care nu singure, ci în totalitate» după modul de asamblare şi de succesiune a lor, pot oferi „reuşita" sau „eşecul" filmului existenţial. Dacă în normalitate, bogăţia şi varietatea ipostazelor conferă unui individ particularităţile distincte care-l situează la unul sau altul din nivelurile valorice general umane, în boala psihică, se produce o tulburare gravă, atît cantitativă, cît şi calitativă, care influenţează persoana tranzitor sau permanent. 351. IPOSTAZIERE • Procedeu speculativ (tipic pentru gîndirea teologică şi idealismul obiectiv), prin care abstracţiunile sînt desprinse de activitatea cognitiv-reflectorie a subiectului, pentru a fi obiectivată ontogenetic şi înţelese ca esenţe ideale de sine stătătoare, perfecte şi imuabile modele sau prototipuri ale obiectelor şi fenomenelor empirice. într-o interpretare dialectică nespeculativă, ipostazierea înseamnă manifestarea în forme fenomenale variate a esenţei unui anumit obiect sau proces. Reprezintă una din metodele prin care medicul psihiatru, în activitatea sa zilnică, pătrunde în intimitatea psihismului individului aflat în faţa sa, operînd distincţia între normal şi patologic, evaluînd gravitatea procesului patologic şi elaborînd planul terapeutic. 352. IPOTEZĂ (cf. gr. hypothesis „bază, fundament, principiu, presupunere") • Presupunere (sau ansamblu de presupuneri) care, pe baza unor fapte cunoscute asupra relaţiei dintre anumite fenomene şi a cauzelor determinante, enunţă o explicaţie în legătură cu 528/ipr lprogen(M> ; / pronia zi d (DCI>; Iradiere ; Irascibilitate categoria respectivă de fenomene ; ipoteza poate fi confirmată ulterior cu argumente certe, sau poate rămîne (uneori permanent) la stadiul de ipoteză, confruntarea cu faptele primare fiind practic imposibilă. Unele teorii ştiinţifice se conturează iniţial sub forma unor ipoteze, prin care se concepe o interpretare posibilă a unor acumulări de fapte empirice. Ipoteza ştiinţifică trebuie să satisfacă anumite condiţii de consistenţă logică : concluziile care decurg din ea trebuie să fie necontradic-torii ; ea trebuie să fie în acord cu materialul faptic pentru care a fost formulată şi să nu intre în contradicţie cu adevăruri verificate care să o infirme : dacă ipoteza concordă cu principiile ştiinţei constituite (nefiind o alternativă radicală faţă de acestea), ea trebuie să concorde şi cu concluziile ce decurg din ele ; ipoteza trebuie să fie competitivă în raport cu alte ipoteze, adică să explice la fel de bine şi tot atîtea fapte ca şi ipotezele concurente. Unele ipoteze ştiinţifice pot fi verificate prin confruntarea consecinţelor (pe care le determină) cu experienţa ; verificarea nu se poate restrînge la un singur experiment, ci reprezintă o investigaţie empirică şi o^ construcţie conceptuală cu caracter complex. în sens logic, ipoteza reprezintă o supoziţie, enunţată ca premisă a unui raţionament. 353. IPRAZ!D(M) U.R.S.S. © Timoanaleptic, derivat hidrazinic —» IPRONlAZID(DCI). 354. IPROG EN^M) Anglia - DCI imipra-mina o Antidepresiv timoieptic, derivat di-benzazepini c de tip 5-/3-(dimetilamino)pro-pil/-10,11-dihidro-5H-dibenz/b,f/azepină, cu acţiune antidepresivă cu spectru larg, incluzînd depresia endogenă; se pretează şi se recomandă asocierea cu NL bazale în psihoze. Efectele terapeutice se instalează lent (12—14 zile). Este necesar ca tratamentul să fie susţinut, existînd riscul recăderilor (în nevroze, minimum trei luni, în psihoze şase luni). Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de ANTlDEPRIN(M). 355. IPRGNIAZID Spania lPRONlD(M) Norvegia MARSILlD(M) Franţa PROPILN!AZ!DA MASTURBARE. 357. IRADIERE (cf. lat. iradiere „a ilumina") • Lege a dinamicii nervoase constînd în răspîn-direa proceselor de excitaţie sau inhibiţie de la un centru nervos la elementele nervoase învecinate. Maximum de iradiere a excitaţiei îl reprezintă furia paroxistică, iar maximum de iradiere ai inhibiţiei îl reprezintă somnul. Iradierea stă la baza formării legăturilor nervoase temporare, deci a reflexelor condiţio- nate. Dinamica iradierii condiţionează excitabilitatea, mobilitatea, inerţia. 358. IRAMILW Australia ® Timoieptic, derivat dibenzazepinic România. ANTIDEPRIN(M) CO-NH-m -cu ■Ch3 "CHo 359. IRANIL(M) Turcia — DCI Oxazepam o Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-c!or-1,3-dihidro-3-hidroxi-5-fenil-2H~1,4-benzodiazepină, cu acţiune identică cu a DIA-ZEPAMULUI, fiind un metabolit al său, fapt care permite realizarea unei concentraţii plasmatice mai rapide (patru ore). Acţiunea acestui produs este sedativ-anxiolitică, hipnotică, moderat miorelaxantă şi simpaticolitică. industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de OXAZEPAM(M). 360. IRASCIBILITATE (cf. lat. irasci „a se înfuria") © în sens strict fiziologic, defineşte o excitabilitate crescută, care presupune o reacţie exagerată faţă de intensitatea stimulului. La nivel psihologic, se manifestă prin reacţii afectiv-negative, care tind spre modificarea echilibrului emoţional, cu apariţia unor stări de mizantropie, de nemulţumire, a unor atitudini de respingere a altora, de lipsă de înţelegere faţă de cei din jur. Din aceste atitudini decurge o atmosferă de tensiune, încordată, apăsătoare. IraseibiIitatea este opusă calmului, bunei dispoziţii. Ea este caracteristică personalităţilor dizarmonic structurate de tip ex~ citabil şi distimic, nevroticilor, deci unor situaţii Iraţional; Iremidon (M); Ircne Grecia - DCi Trifluoperazinâ • Neuroleptic incisiv, derivat fenotiazinic piperazinat, de tip 10~/3-(4-meti 1-1 -pi perazi ni l)propil/-2-(trifluorometil)fenotiazină, cu acţiune antipsihotică marcată şi sedativă relativ redusă, cu valenţe anxiolitice şi anti-emetice ; efectele antihistaminice, antispastice şi adrenolitice sînt mai mult decît reduse. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de TRIFLUOPERAZIN(M). 366. IREMOFAR(M) Grecia - DCI Hidroxizin ® Tranchilizant, derivat difenilmetan de tip 2- /2- /4 - (p-cloro-a-fenilbenzil) - 1 - pi perazi ni I/-etoxi/etanol, cu acţiune sedativă centrală antihistaminică şi anxiolitică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de HIDRO-X!ZÎN(M). 367. 1RENE I alcoolic, descrise de BONHOEFFER (18^;, caracterizate prin faptul că par să pliirr-z-permanent o distanţă între ele şi subiect, orice încercare a acestuia de a se apropia de obiectul imaginar devenind zadarnică, in momentul în care bolnavul se culcă, halucinaţiile se apropie, dar orice ridicare a acestuia este urmată de o mare îndepărtare. Acest caracter particular al halucinaţiilor (care pot reprezenta obiecte sau figuri umane) îi creează subiectului o puternică stare de iritare şi nelinişte, exploziile emoţionale tradîndu-i neputinţa, depresia. 372. IRIYAKIN(M) Japonia - DC! Periciazind $ Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic de tip 10~/3-(4-hidroxipiperidino)propil/feno- i ch2 CHrCH2- O- OH tiazină-2-carbonîtril, indicat în tulburări comportamentale ale adolescenţilor şi vîrstnicilor, în tratamentul de întreţinere al psihozelor cronice şi în combaterea algiilor de origine centrală, cu o bună toleranţă. 373. IRONIE (fr. ironie: vezi gr. eironeio; lat. ironia) - sin. PERSIFLARE; ZEFLEMEA <9 Formă de agresivitate verbală, în care enunţul manifest ascunde semnificaţii latente diferite de mesajul verbal propriu-zis. Subiectul recurge la astfel de enunţuri pentru a ridiculiza situaţii, atitudini, persoane etc. Ironia presupune inteligenţă manifestată prin surprinderea rapidă şi exactă a datelor situaţiei, relaţiei sau persoanei pe care o vizează. Poate avea un rol educativ atunci cînd intenţia celui care ironizează este constructivă. Autoironia şi umorul sînt calităţi deosebite aie caracterului şi contribuie întotdeauna la o bună adaptare a individului —> UMOR, 374. ISAKOWER — fenomen • Tip de halucinaţie hipnagogică şi/sau hipnapom pică : subiectul percepe o formă nedefinită, nebuloasă, care se apropie sau se depărtează de faţa sa, asociată cu perceperea falsă a unui gust de lapte sărat, a unor halucinaţii tactile perioral şi Sa nivelul mii ni lor (granule de nisip). Autorul care a descris aceste halucinaţii, în 1936, ie consideră, în manieră psihanalitică, reminiscenţe ale unor forme arhaice ale dezvoltării. CAVENAR şi CAUDILL (1979) afirmă că acest fenomen reflectă o anxietate intensă, legată de frustraţiile orale, putînd fi asociat, ca şi alte fenomene rezultate din apărări de tip regresiv, cu visul. 375. ISCUSINŢĂ - sin. DEXTERITATE ; ÎNDGMÎNARE ABILITATE. 376. ISHITOMIN*ul japonia - DCI Clor- promazina 9 Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic de tip 2-clor-10-(3-dimetilamino-propil)fenotiazină, cu acţiune sedaţi vă, anti-emetică, vago- şi simpaticoiitică. Potenţează acţiunea anestezicelor, hipnoticelor şi analgezicelor. Industria noastră farmaceutică îi produce sub numele de CLORDELAZIN^M). 377. ISNAMIDEfM) Italia - DCI Sulpiridâ 9 Neuroleptic incisiv, derivat benzamidic de tip N~/( 1 -et i l-2-pi r ol i di ni I) meti I/-5-s u I famoi l-O-anisamidă, cu certe valenţe antidepresive, fără componentă sedativ-hipnotică. Are indicaţiile NL incisive (endogenii), fiind util şi în combaterea impuisiuniior obsesiv-compulsive şi în medicina psihosomatică. Pentru dozele mari, are efecte secundare comune cu cele ale NL incisive. Se poate administra fără a necesita o pauză de 14 zile după întreruperea IMAO-Nu se administrează în manie şi epilepsie s 378. ISOBAMATE(M) Israel - DCI Cari- SQprodo! & Tranchilizant, derivat propandiolic de tip 2-metiî-2-propi 1-1,3-propandiol carbamat isopropif-carDimat, cu acţiune anxiolitică, miorelaxantă şi uşor antidepresiva. 379. iSOCALSINE(M) Japonia - DCI Rescin-namina $ Neuroleptic sedativ, derivat alcaloid de Rauwolria de tip 3,4,5-acid trimetoxicinna-mic esterificat metil reserpat, reserpină cu acţiune sedativă. Nu se administrează în cazul existentei unei componente depresive ; este un marcat nipotensor. 380. JS0CARBOXAZlD(DCI) 9 Derivat hi-d razi ni c de tip 5-metil-3-acid isoxazolcarbo-xi I ic-2-benzii hi d razi dă, indicat în depresiile /-\ f'fra3 <^-ch2-hh-nh - o lsodin(M> ; Isothipend/y(BCl) ; Isterică - nevroză lst/533 Inhibate ; este lipsit de efecte sedaţi ve (necesită asocierea). Nu se administrează concomitent c’j t :tabiocante, psihostimuiente şi antidepre-5: e îirnoleptice — necesită o pauză de 14 zi ie. Cc-'h aindicaţiile sînt în generai cele ale ti' opticelor -+ IMAO. Constituie principiu! a' al următorilor produşi farmaceutici : E! ‘L r\ZER( M) Japonia f'/' R.°LAN( M) Anglia, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Franţa, italia, Olanda, S.U.A. Turcia MARPLGN(M) Spania. 331. ISODiN(M> Italia - DCI Oxazepam € nchilizant, derivat benzodiazepinic de clor-1,3-di hidro-3-hidroxi-5-fenil-2H-1,4-jiazepină, cu acţiune identică cu a fcPAMULUI, fiind un metabolit al său, are permite realizarea unei concentraţii itice mai rapide (patru ore) ; acţiunea sa sedativ-anxiolitică, hipnotică, moderat laxantă şi simpaticolitică. Industria ncas-rmaceutică îi produce sub numele de EPAM(M). C fac pla e-f n tră C> A 7 t c îilc -'i C f * 'A 382. !SOL!BR(M) Grecia —DC! Clordiazepoxid © Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-c!or-2-rneti!amino-5-fenil-3H-1,4-benzo-diazepin-4-oxid, cu acţiune anxiolitică, anti-convuisivantă şi miorelaxantă ; nu are efect hipnotic, fiind unul din ceie mai răspîndite tranchilizante de zi. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NAPO-TON(M). 383. ISOPHEN(M) S.U.A. - DCI Metam- feiamină © Psihostimuîent cu valenţe anorexi-gene, derivat feniletilaminat de tip (+)-N, a -dimetilfenetilamină, cu acţiune şi indicaţii similare cu cele ale AMFETAMINE! şi acelaşi risc al dependenţei. 334. !SOTHIPENDYL(DCI } • Derivat azo-fenotiazinic de tip 10-(2-dimetiîaminopropii)~ ’1 OH-pirido/3,2-b//1,4/benzotiazină, cu acţiune ch?-ch-îi „ch3 rjh ADANTOiJM) Brazilia ANDANTOL• DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL. — Modificarea simptomatologiei la sugestie şi persuasiune. ■— Date oferite de examenele complementare, reuşind numai să „completeze44 diagnosticul clinic : 9 electroencefalograma — hiperexcitabili-tate electrică, tendinţă la sincronizare a neuronilor cerebrali ; 9 electromiograma — posibilă scădere a pragului de excitabilitate musculară ; • examenul psihologic — evidenţiază anumite trăsături de personalitate ca : sugestibilitatea, labilitatea emoţională, teatralismul, mitomania, i maturitatea. 9 Diagnosticul diferenţial: 9 a! manifestărilor de scurtă durată, se face cu : — crize comiţiale (reflexe modificate, succesiunea fazelor, electroencefalograma, antecedente, muşcarea limbii, durată) ; — histeroepilepsîe — personalitatea epi-leptoldă, crizele anterioare, electroencefalograma ; — criza de spasmofilie : bot de peşte, rnîna de mamoş, conştiinţă clară, spasmul carpopedal ; — sincopă -* EPILEPSIE, DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL; 9 al manifestărilor de durată, se face cu: manifestări ale normalului : hiperemo-tivitatea, discrete note isterice ale persoanelor normale ; — restul nevrozelor : diferenţierea nu este dificilă, un grad de dificultate apărînd numai în cazul nevrozei fobice (repetarea, fricile obsedante, anxietatea) şi în cazul dezvoltărilor hipocondriace ; — personalităţi dizarmonice de tip isteric, diferenţierea realizîndu-se prin prezenţa elementelor definitorii ale dizarmoniei şi legătura psihogenă mai puţin netă ; — reacţii — a se vedea elementele definitorii ; — psihozele (debut) : intră în discuţie în special schizofrenia, dar elementele disociative, introversia, absenţa conştiinţei bolii şi autismul sînt edificatoare : 536/lst Isterica - nevroza : diagnostic diferenţia!, evoiuţie Tabel nr. LXVI DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL AL HEMIPLEGIEI CU ISTERIA Tabel nr. LXVHÎ DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL AL PARAPLEGIEI CU ISTERIA Hemiplegia Organica Isterica Semnul EFORTUL DE A ÎN- prezent absent CERCA SĂ MEARGĂ TULBURĂRI DE dizartrie, absente VORBIRE ÎN HE- afazie MIPLEGIA DREAP- TĂ DEVIAŢIA HOMO- prezentă absentă LATERALĂ A LIMBII ROT abolite/di- nemodi- minuate/ ficate exagerate CLONUS ROTU- frecvent absent LIAN prezent REFLEXE CUTA- abolite/di- nemodi- NATE minuate ficate REFLEX BAB1NSKI frecvent pozitiv negativ CONTRACTURA grifă absentă MÎINII PAREZE Şl PARA- asimetrie facies LIZII FACIALE facială frecventă simetric SEMNUL PIE- pozitiv negativ LOSULU1 Tabel nr. LXVII DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL AL MONOPLEGIEI CU ISTERIA Monoplegia Semnul Organica Isterică REFLEXELE exagerate/ nemodi- abolite ficate SEMNUL BA- monoplegii absent BINSKI crurale — prezent ATROFII MUSCU- prezente absente LARE DEFORMĂRI ALE prezente absente POZIŢIEI Par ap legi a Semnul Organică Isterica REFLEXE 0STE*0- modificate ne Pi > TENDINOASE fic:t: REFLEXE CUTA- abolite nerr > !'- NATE fi cn ‘ » CONTRACTURĂ uneori abj--r : i PIRAMIDALĂ prezentă SEMNUL BAB1N- pozitiv negi îi v SKI AMIOTROFI1 prezente înt > * * i-un * i )- TULBURĂRI TRO- sen te escare absente FICE CUTANATE TULBURĂRI prezente absente SFINCTER1ENE — manifestări psihice : — din bolile cu etiologie organica — nu ridică probleme deosebi , de diferenţiere prin: imposib'1 U.ea. de a reduce simptomatologii n-sugestie, prezenţa semnelor neurologice, respectarea schemei ana-tomo-funcţionale ; — din bolile psihosomatice — prin existenţa personalităţii premor-bide specifice şi prin existenţa obiectivă a disfuncţiei. 9 Evoluţie. Tendinţă de cronicizare, condiţionată de jocul relaţiilor interpersonale, cu „răbufniri" ale accidentelor paroxistice (peste 50% din bolnavi repetă criza în decursul* unui an) cu ocazia evenimentelor critice. Posibilitatea vindecării apare atunci cînd subiectul reuşeşte o maturizare a personalităţii sale sau o neutralizare a anxietăţii ; altă variantă evolutivă este reprezentată de stabilizarea^ nevrozei sub o formă minora. Existenţa „beneficiului secundar", evidentă la începutul bolii, poate să însoţească mai tîrziu în mod „disimulat11 pacientul, care-şi transformă anturajul în „sclavul" capriciilor sale. & Tratamentul: • tratamentul general al nevrozelor ; • chimioterapie : neuroleptice, sedative, ortotimizante, care uşurează contactul psihoterapeutic prin realizarea anxîolizei şi combaterea eventualelor depresii ; Isterica - psihoză ; Isterică - tip de personalitate lst/537 © psihoterapeuiic ; © terapii ambientale : modificarea struc- turii socio-familiale, izolarea în mediul spitalicesc (privarea de public) ; m psihoterapii sugestive : persuasiunea, sugestia, sugestia armată, subnarcoza cu şoc amfetaminic ; m cura analitică. ■ev. ISTERiCĂ - psihoză o Te rmen legat de concepţiile secolului trecut, de „folie ■■hysU’t ique“ şi „delir isteric", care şi-a redus însemnătatea după apariţia nosologiei -krae-pelicne şi a lucrărilor lui FREUD. De altfel, ao- si * k:\, ca un eşec al rezistenţei Eului în faţa ur < . • luaţii conflictuale. După aceste studii, atj REICH foloseşte, în 1927, termenul ca iU» i I fiind rezervat unor reacţii de inten-b tul* psihotică, pe fondul unor personalităţi ,s*. • < . în 1964 şi, ulterior, in 1969, HIRSCH şi ~J( ’ ; NDER încearcă reabilitarea termenului, d- > * du-i următoarele trăsături definitorii (o n < G. GRECU, C. CSIKY, P. SAFIR, 1982) : $ oebut acut sau subacut cu tendinţă de teatralizare şi dramatizare a situaţiei ; © legătură temporală decelabilă cu un eveniment psihotraumatizant ; © existenţa frecventă a unei personalităţi de bază cu trăsături isterice ; 9 manifestări clinice polimorfe, de tipul dezorganizării comportamentale, al producţiei senzoriale halucinatorii şi iluzorii ; • delir nesistematizat şi intermitent, tulburări afective, depersonalizare ; ® evoluţie scurtă, fără sechele. As.eşti autori au notat frecvenţa, mai crescuţi c „ <;stor tulburări Ia personalităţile isterice, î’> ■ luaţii psihotraumatizante. Caracteristic \:rr tru acestea este corelaţia cu evenimentul ; • iptomatologîa, care poate avea aspect halucinator, delirant sau pueril. Tulburările de afectivitate sînt polimorfe şi îşi modifică rapid conţinutul, impresionînd anturajul. Episoadele psihotice de tip isteric durează, de obicei, puţin, de la o oră pînă la o săptămînă (J. KAVENAR, T. WALKER), fiind urmate de restitutio ad integrum. între episoadele psihotice, care pot fi multiple, şi evenimentele traumatizante din viata subiectului există o strînsă interconexiune (RICHMAN, WHITE, 1970). Asupra mecanismelor producerii psihozei isterice nu există un consens, G. PANKOW (1974) subliniind rolul sexualităţii inconştiente in geneza lor, iar P. MARTIN (1971) conside-rîndu-le un mod de refugiu în faţa unor situaţii dificile apărute în vi aţa maritală a subiecţilor. Acest autor ’ insistă asupra relaţiilor maritale de tip simbiotic din care, pe calea psihozei, subiecţii îşi oferă evadări de scurtă durată, Dintre fenomenele psihopatologice care se asimilează, de regulă acestor tulburări, amintim : starea crepusculară isterici, sindromul Ganser, puerilismul, pseudocatatonia. 388. ISTERIC — tip de personalitate © Tip de personalitate caracterizat, după LEONHARD, prin : mare capacitate de refulare, înclinaţie accentuată spre minciună, pînă acolo încît subiectul este parţial convins de elaborările şi construcţiile sale (in patologia psihiatrică — mitomania), tentative de escrocherie, dorinţa marcată de a se impune atrăgînd celor din jur atenţia asupra propriei persoane (nu atît dorinţa ca atare, cit modul în care persoana caută să-şi satisfacă, insistent, această dorinţă), intoleranţa la frustrare, cu provocare de conflicte majore în situaţi’ frustrante, în care persoana are o puternică tendinţă de victimîzare, tendinţa de a-şi evidenţia meritele proprii (caracterial — lipsă de modestie), rapiditatea în luarea deciziilor, fără a cîntări obiectiv datele situaţiei şi consecinţele obiective ale acestor decizii, capacitate empirică accentuată, egoism, căutarea avantajelor proprii, în detrimentul celorlalţi. Personalităţile isterice foarte dotate pot avea înclinaţii sau chiar talente artistice. H. EY vorbeşte despre caracterul isteric avînd la bazâ un dezechilibru de personalitate şi manifes-tindu-se printr-o „expresivitate imaginară şi artificială care păstrează existenţa individului la nivelul fantasmelor şi scenelor din viata infantilă" -* DEMONSTRATIVĂ - personalitate. 389. ISTERIE (DE) ANGOASĂ Termen introdus de W. STEKEL (190c), la sugestia lui FREUD, pentru a izola r " avînd drept simptom central fobia şi, în ace îşi timp, 538/1 st Isterie (de) angoasa ; Isterie colectiva ; Isterie (de) conversie pentru a sublinia asemănarea structurală a acesteia cu isteria de conversie. Isteria de conversie se aseamănă cu cea de angoasă prin faptul că, în ambele cazuri, refularea tinde să separe afectul de reprezentare ; în isteria de angoasă libidoul detaşat de materialul patogen nu este însă convertit, ci eliberat sub formă de angoasă, care va fi ulterior legată de obiect. După LAPLANCHE şl PONTALIS, acest termen „mai puţin descriptiv" orientează atenţia asupra faptului că deplasarea pe un obiect în fobie este secundară manifestării unei angoase libere, nelegate de un obiect. 390. ISTERIE (DE) APĂRARE • Termen creat de FREUD, la începutul studiilor sale despre isterie (1894), cu intenţia de a delimita o formă aparte, al cărei mecanism ar fi fost apărarea (alături de reţinere şi starea hipnoidă). Un an mai tîrziu, autorul revine asupra acestui punct de vedere, considerînd apărarea ca proces fundamental nu numai ai isteriei, ci al nevrozelor în general. 391. ISTERIE COLECTIVĂ - sin. ISTERIE EPIDEMICĂ 6 Apariţie simultană a manifestărilor isterice într-o colectivitate, de obicei izolată. Termenul nu are specificitate nici în ceea ce priveşte intensitatea psihopatologică a tulburărilor, nici în ceea ce priveşte tipul de manifestări, subliniind numai apartenenţa fenomenelor Ia grupul isteriilor. Sînt cunoscute „epidemiile" de manifestări isterice din evul mediu care însoţeau sau succedau marile epidemii de ciumă : dansul sfîntului Guy, procesiunile flagelanţilor etc. De asemenea, sînt celebre cazurile de isterie colectivă, sancţionate după concepţia vremii ca posesiuni diabolice şi încheiate în mod tragic : vrăjitoarele din Salem, Ursulinele din Lodun, convulsio-narii din Saint-Medard. R. ROELENS notează condiţiile favorabile dezvoltării contagiunii : mimetismul, „sce- nismul*', factori culturali. Posibilitatea apariţiei unor astfel de manifestări este legată de tipul relaţiilor interumane dintr-o colectivitate, contagiunea fiind favorizată de profunzimea acestora şi de impregnarea lor afectivă. Relaţiile interumane caracteristice colectivităţilor umane contemporane, puternic marcate de tranzienţă şi superficialitate, împiedică în mare măsură apariţia unor astfel de fenomene. Psihiatria transculturală semnalează prezenţa actuală a unor astfel de manifestări numai în teritorii izolate cultural, în care se menţin arhetipuri sociale primitive : Martinica (DESPINOY), Haiti (COLOMB), Groenlanda, Malaezia etc. Se pune însă pro- blema dacă aceste manifestări, legate de tiparele culturale locale, pot fi calificate drept isterice, după modelul cultural european. 392. ISTERIE (DE) CONVERSIE e Forma de isterie pe care FREUD o consideri diferenţiat, alături de isteria de angoasă (1909), admiţînd însă şi existenţa unor forme pure. Mecanismul de conversie prin care subiectul îşi somatizează conflictul psihic (angoasa) permite o satisfacere parţială, a pulsiunilor refulate şi neutralizarea reprezentărilor incompatibile cu instanţele Eului. Manifestările isteriei de conversie pot fi rezumate, în linii mari, la două tipuri de simptome clinice : manifestări somatice şi manifestări critice. Dintre manifestările somatice se pot nota : • tulburări ale motricităţii (contracturi, astazoabazie, paralizii) ; ® tulburări ale sensibilităţii (hiperaigii, anestezii) ; ® tulburări senzoriale (cecitate, surditate, scotomizare) ; • tulburări de vorbire sau de înţelegere a acesteia. Manifestările critice se referă la tulburările conştienţei, mergînd pînă la pseudocomă. După WILDLOCHER (1982), toate aceste simptome afectează comunicarea subiectului, relaţia cu ceilalţi restrîngîndu-se în esenţă, ia un gest. Autorul citat vede în acest aspect posibilitatea diferenţierii dintre conversia Isterică şi simulaţie, conversia isterică afectînd numai viaţa de relaţie (cu simptomatologie strict neurologică), în timp ce simulaţia poate afecta oricare din funcţiile corpului : „simptomul isteric nu este imitarea unei boii, ci expresia unei tulburări specifice a interacţiunii cu mediul1'. In acest context, aserţiunea lui CHARCOT, după care „isteria nu este o boală imaginară, ci una a imaginaţiei1*, devine mai relevantă. Conversia isterică trebuie diferenţiată de alte mecanisme de somatizare (formarea de semne fizice cu determinare psihogenă unică sau parţială, care apar în : bolile psihosomatice, hipocondrie, simulaţie, anorexia mintală, sindromul de hiperventi-laţie, disurie, lombalgii, blefarospasm, unele diskinezii faciale, psihalgii. Prognosticul isteriei de conversie este mai bun pe termen lung decît pe - termen scurt (datele referitoare la durată sînt însă foarte contradictorii), simptomele avînd tendinţa la diminuare şi chiar la dispariţie (C. M0LLER, 1981). Totuşi, unele cazuri sînt grevate de apariţia cronicizării simptomatologiei (COL-LIGNON, 1982). Terapia analitică dă rezultate bune în cazurile subiecţilor tineri şi cu un nivel de în- Isterie (de) cultura ; Isterie traumatica ; Isteroidă — disforie lst/539 teligenţă corespunzător (M. ANTY). De asemenea, sînt indicate şi alte forme de psihoterapie, printre care narcoanaliza, ca şi potenţarea acestora cu ajutorul neurolepticelor şi sedaţi velor. 393. ISTERIE (DE) CULTURĂ © Termen reţinut de istoria psihiatriei în legătură cu isteria cultivată şi întreţinută involuntar de CHARCOT şi elevii săi în Clinica de la Salpâ-tridre ; pregătirea cazurilor pentru prezentare, precum şi publicul numeros care participa la „lecţiile de marţil{ făceau ca simptomatologia prezentată de subiect „să corespundă întotdeauna aşteptărilor maestrului" (P. Pl-CHOT). Isteria de cultură a fost atacată vehement de LIfBAULT, BERNHEIM etc., reprezentanţi ai şcolii din Nancy. 394. ISTERIE EPIDEMICĂ ISTERIE COLECTIVĂ. 395. ISTERIE HIPNOIDĂ • Una dintre cele trei categorii distinse de FREUD şi 6REUER în perioada în care adoptau un punct de vedere patogenic în diferenţierea isteriilor (1894—1895). De fapt, BREUER consideră că orice formă de isterie este hipnoidă, formarea simptomelor isterice necesitînd o anumită stare psihică („Spaltung1*) şi anume cea existentă în starea hipnoidă. Freud se va dezice de acest punct de vedere, pe care îl va considera „înşelător, deoarece rupe continuitatea problemei privitoare la natura procesului psihologic care stă la baza formării simptomelor isterice'* (1905). 396. ISTERIE (DE) RETENŢIE 9 Termen folosit ocazional de FREUD — „mai mult descriptiv decît explicativ’* (J. LAPLANCHE, J. B. PONTA'LIS, 1968) — pentru a sugera patogenia uneia dintre formele descrise în 1895 şi anume, faptul că natura traumei face ■imposibilă reacţia, deoarece se ciocneşte fie de condiţii sociale, fie de condiţiile fizice sau psihice ale subiectului însuşi în momentul respectiv. Ulterior, autorul renunţă la termenul de retenţie arătînd că, ia baza isteriei cu acest nume, stau mecanismele de apărare ale Eului -t ABREACŢIE. 397. ISTERIE TRAUMATICĂ « Tip de isterie descris de CHARCOT şî caracterizat prin apariţia de simptome neurologice (paralizii) sau somatice consecutive unui traumatism fizic, care însă nu le poate justifica direct. De altfel, între producerea traumatismului şi apariţia simptomelor exista întotdeauna o perioadă de latenţi („incubaţie*'). Ulterior descrierii, CHARCOT a încercat reproducerea isteriei traumatice prin hipnoză, stare în care i se provoacă subiectului un traumatism minim sau doar i se sugerează prezenţa acestuia. FREUD va dezvolta acest mecanism, arătînd că nu numai traumatismul fizic, ci şi cel psihic poate genera simptomele isterice ; el afirma (1893) : „există o completă analogie între paralizia traumatică şi isteria comună, non-traumatică". 398. ISTEROIDĂ - disforie (cf. fr. hystiroide) • Descrisă de D. KLINNE şi J. DAVIS la subiecţi a căror stare psihică este caracterizată prin emotivitate, iresponsabilitate, frivolitate, labilitate afectivă, tendinţă de seducere şi manipulare, exploatare şi exhibiţionism, egocentrism şi narcisism. Principala trăsătură a acestor subiecţi ar fi tendinţa de a se lăsa dominaţi de emoţii, astfel încît modelele lor de gîndire, puternic influenţate de emoţii şi sentimente, devin ilogice. Unii dintre subiecţi acuză depresie, dar semnele acesteia lipsesc. Hipersomnia şi bulimia sînt prezentate adeseori, dar, deşi există un grup de subiecţi depresivi la care aceste semne pot fi întîlnite, ar fi hazardat să se considere că disforia isteroidă are o determinare biologică. J. CAVENAR şi !. WALKER (1985) sugerează că ar putea fi vorba de subiecţi cu personalitate isterică care devin depresivi odată cu înaintarea în vîrstă şi cu pierderea atributelor obişnuite ale puterii de seducţie şi ale sexualităţii. G. DUNN consideră disforia isteroidă un amestec de depresie şi anxietate, care survine ia personalităţi imature, teatrale, dependente, cu o anxietate bazală crescută, la care se adaugă fenomene fobice. Ea poate fi privită şi ca o variantă cu evoluţie atipică a bolii ciclotimice. La aceşti subiecţi, o serie de lucrări arată că se pot obţine rezultate terapeutice bune cu antidepresive (în special IMAO). 399. ISTONILfM) Austria, Belgia, Elveţia, Grecia, Japonia, Mexic, R.F.G. — DCI Di~ metacrind 9 Antidepresiv timoieptic, derivat acridanic de tip 9,9-dimetil-10-/3-(dimetila-mino)propîl/acridan, cu acţiune antidepresivă moderată şi valenţe sedativ-hipnotice. indicat în psihogenii, reacţii, afecţiuni psihosomatice. ţof^o) 540/1 st Istorie şi psihiatrie 400. ISTORIE ŞI PSIHIATRIE • Omul nu s-a putut desprinde niciodată de ef însuşi ; ori de cîte ori a încercat, a eşuat ; el este şi rămîne expresie şi prizonier al umanităţii : istoria sa este istoria lumii, istoria lumii este istoria oamenilor cu calităţile şi defectele lor, cu raze şi umbre, cu realizări şi dezastre, omul fiind promotorul ambelor ipostaze. Omul s-a propulsat din caverne în cosmos şi a propulsat istoria speciei sale prin psihismul său, prin gîndirea şi munca sa. Dar, omul în sine a rămas acelaşi : eroii tragediilor antice au preocupări la fel de „umane" ca şi eroii lui Shakespeare, ai Iui Cehov sau ai lui Arthur Miller. Două mii de ani au însemnat o clipă, o veşnicie sau nimic. Omul, în intimitatea structurilor sale, în esenţa naturii sale, nu s-a schimbat. Ceea ce s-a schimbat sînt posibilităţile sale, nu şi esenţa gîndirii sale : atît lear cît şi Armstrong au vut să zboare ; atît Arhimede ,cît şi Tiller au vrut să se apere sau să distrugă ; atît Spartacus, cît şi Che Guevara au vrut să se elibereze ; atît anonimul decorator al frescelor sahariene, cît şi Tizian sau Renoir au dorit să creeze frumosul ; atît vechiul fluier, cît şi moderna orgă electronică produc tot sunetul muzicii } Alexandru Macedon şi Napoleon, deşi despărţiţi de istorie prin două mii de ani, au fost minaţi de aceleaşi gînduri; Nero vroia o altă Romă, Hitler un nou Linz ; articolele de podoabă şi cosmetică găsite în sarcofage şi produsele firmei Helena Rubinstein au acelaşi scop ; papirusurile egiptene, ca şi cartea de faţa — de asemenea. Ceea ce pare să se fi schimbat este tot ceea ce se afla în jurul omului, nu şi omul ; el se caută pe el însuşi într-un decor mereu nou, pe care îl creează, dar care, la rîndul fui, îl influenţează. Preocupat prea mult de acest decor, emul nu a reuşit încă să se găsească pe el însuşi. Preocupat prea mult de „cu ce se ocupă EL”, omul încă nu ştie „cine şi ce este EL". Problemele şi conflictele sale, mereu aceleaşi, veşnica luptă dintre dorinţă şi putinţă, dintre dogmă şi gîndire, dintre ce trebuia să facă şi ce a reuşit să realizeze, l-au ajutat să se depăşească pe el, dar fără a depăşi şi „orbita umană", decît prin excepţii. Frămîntările şi întrebările LUI au existat dintotdeauna ; dorinţa de a şti s-a întîi nit atît cu calitatea şi claritatea răspunsului posibil oferit, cît şi cu întrebarea c/ne şi, mai ales, de ce i-a fost oferit. Ambele ipostaze, cea a LUS cînd întreabă şi cea a LUI cînd oferă răspunsul, îi aparţin tot LUi şi, paradoxal, au o explicaţie la fel de valabilă, fiind raportate şi fiind consecinţa ambianţei create tot de EL, deci, la fel de îndoielnică. Numai astfel am putut asista, in» istoria lungii deveniri a omului, ia apariţia de principii atît de „frumoase", de „sănătoase'*' şi de cvasiunanim „acceptate", cum ar fi arderea pe rug a semenilor sau izolarea lor pentru ca s-au îndoit de „frumuseţea parti-turii“. A privi omul prin el şi prin faptele sale este o „ocupaţie" veche ; a vedea omul prin el şi< prin faptele sale este însă de dată mai recentă. Ştiinţa psihismului (psihiatria) nu se mai referă azi numai la boală decît pentru ignoranţi* (indiferent de poziţia lor : victimă sau vindecător) ; ea a însoţit omul în devenirea lui,, care, în fond, a reprezentat şi devenirea sa, ea este ceea ce vrea OMUL de la OM şi ceea ce poate da OMUL, OMULUI. Psihiatria, ca ştiinţă a psihismului, a comportamentului, a desăvîrşirii personalităţii şi a adaptării armonice, şi nu numai a bolii (căci boala este şi trebuie să fie numai un accident în evoluţia fiinţei umane) implică în mod normal , şi chiar obligatoriu, o paralelă între istoria psihiatriei şi cea a umanităţii. Istoria psihiatriei, ca de altfel istoria oricărei alte ştiinţe, nu se naşte de la sine şi nici nu. poate fi privită izolat de contextul socio-economic şi cultural în care se desfăşoară. Acest lucru este valabil cu atît mai mult, cu cît psihiatria are o semnificativă dimensiune antropologică, dimensiune care o completează pe cea medico-biologică a obiectului ei. Decon-textualizarea evenimentelor nu ar face decit să le şteargă dimensiunile şi strălucirea, să le atenueze semnificaţia : de exemplu, motorul cu vapori este insignifiant în era atomică, dar nimeni nu poate nega caracterul sau revoluţionar la începutul erei industriale. între doctrine sau între primii paşi semnificativi ai psihiatriei şi evenimentele istorice există un raport demonstrabil. Doctorul Phi-lippe Pinel a descătuşat bolnavul psihic îrv aceeaşi măsură sau tocmai pentru că Revoluţia franceză l-a descătuşat pe cetăţean ui Phillppe Pinel. Psihanaliza nu a putut apărea decît în ipocrita societate vieneză de la „fin du siecle", fiind nu numai o terapie individuală, ci una care a dezvăluit multe dintre maladiile unei societăţi în descompunere. Nu numai Cerletti şi Bini au fost, în deceniile trei şi patru ale secolului nostru, adepţii unor soluţii şi terapii „de şoc". Antipsihiatria este departe de a fi unica mişcare contestatară a deceniului şapte, iar zidurile azilelor nu şi-ar fi deschis niciodată porţile, oricît de mari ar fi fost progresele terapeutice, dacă societatea nu ar fi fost pregătită să-i primească „în spirit comunitar11 pe suferinzi. Istorie şi psihiatrie : psihiatria in antichitate Jst/54î Exemplele se pot multiplica la nesfîrşit, de la îndepărtata reunine a primilor trei, vechiul şi mereu noul EU-TU-EL, şi pînă la evenimentele de ultimă oră, adică în acei spaţiu în care se desfăşoară „aventura umană şi aventura umanităţii1* (A. MALRAUX), spaţiul istoriei. în dialectica devenire de la simplu la complex a psihiatriei, începută undeva, în negura istoriei, în amalgamul de cunoştinţe vagi care îi deschideau omului accesul către medicină (deci pornind de la paleo- sau arhi-psihiatrie), se poate urmări, deci, sincronismul dintre momentele Istoriei şi cele ale Psihiatriei, pentru a putea distinge felul în care, căpătînd o nouă credinţă despre sine şi despre lume, omul se va descoperi şi în această tragică (dar singular umană) condiţie. De altfel, psihiatria este singura zonă a medicinii în care boala are, în mod paradoxai, conţinut istoric. Imaginarul nu există decît ca un complement al realului, iar realul este întotdeauna un dat istoric. Descrierile conţinutului delirurilor din urmă cu un secol nu corespund deloc cu cele contemporane, locul spiritismului, al otrăvurilor şi vrăjilor luîndu-l azi „undele*', radiaţiile, calculatoarele. Fricile şi hipocondria omului modern nu mai sînt deloc la fel cu cele ale omului din evul mediu, deşi expresia lor somatică şi biologică pare să nu se fi schimbat. Isteria la sfârşitul secolului al XX-lea este total diferita de cea a secolului al XlX-lea : ea s-a mimetizat pentru a nu mai putea fi recunoscută (decît de cei avizaţi), pentru a se putea strecura în continuare. Beneficiul secundar ai bolii este altul azi, deşi este la fel de prezent ca ieri. însăşi presupusa determinare a bolii psihice a suferit . o continuă metamorfoză, rînd pe rînd ipotezele privind originea divină, dezechilibrul umoral, determinarea psihogenă, determinarea organică, sociogeneza, determinarea constituţională, patologia biochimică ş.a.m.d. fiind în strînsă legătură cu modelele doctrinare (nu numai) ale medicinei într-un moment sau altul. ® PSIHIATRIA IN ANTICHITATE © Una dintre cele mai importante caracteristici ale inteligenţei umane, care a determinat apariţia oricărui fapt de progres, a fost curiozitatea. încă din zorii existenţei sale, omul îşi pune întrebări, cercetează în mod rudimentar ce este în jurul său şi ajunge astfel să-şi pună întrebarea „ce este EL, Omul ?*', întrebare U care căutarea răspunsului va conduce treptat la apariţia alteia : „Cine este de fapt EL, Omul V\ întrebare care-! va însoţi pe tot parcursul existenţei sale. Desenele rupestre relevă faptul că existau cunoştinţe de anatomie, deci omul începuse să afle cum şi din ce este alcătuit. De aici, au* pornit şi observaţiile despre anumite boli, răniri, despre modul lor de producere ; prin repetate experienţe, reuşite sau eşuate, au apărut şi primele acte de „-iatrie", folosindu-se ceea ce natura punea la dispoziţie. Pentru aceste agresiuni asupra persoanei fizice, omul începuturilor a găsit o explicaţie legată de lumea materială în care trăia, lume care-l hrănea, dar care îl putea şi răni. Nebunia umană, prin însăşi esenţa ei, a însoţit dezvoltarea omenirii de la începuturile ei. Ea a constituit unul dintre marile mistere ale existenţei. Omul primitiv şi omul începuturilor antichităţii au observat că, în materie de „nebunie*', „materialul1' din care este construit normalul este identic cu cel din care este construit anormalul (nu neapărat rău, şi mai ales nu neapărat boală), între cele două, stări neputîndu-se marca o diferenţă fizică, ci mai mult una de „croire" a aceluiaşi material. Anormalitatea în plan psihic apărea atunci ca un „dat“, ca o „creaţie*' sau ca pedeapsă, a voinţei supreme, supra (sau extra ?) materiale, a divinităţii (sau divinităţilor) care creaseră lumea. Nu se poate vorbi de existenţa sau măcar de începuturile psihiatriei în această epocă; se poate vorbi însă de o atitudine faţă de „anormal*', dictată de credinţa în esenţa, „divină** a nebuniei, deci de religia care îşi asuma toate tentativele de cunoaştere. Acest mod primordial de a înţelege fenomenele prin prisma misticismului a condus la o acumulare de ^.superstiţii, ritualuri, legende, toteme etc.*'. Există multiple dovezi despre rolul pe care „nebunia*1 însăşi îl juca în societate... şi uneori rolul ei era destul de important. Este de ajuns să amintim numai despre Pythia din Delphi, profeta „vizionară" care a decis soarta bătăliilor, rezultatul acţiunii oamenilor^ înainte sau chiar fără ca acestea să fi fost măcar întreprinse ; Ifigenia este sortită morţii tot de către o profeţie; soarta Troiei ar fi fost alta, spune legenda, dacă locuitorii ei ar fi fost capabili să înţeleagă „mesajul** Casan-drei. Poate că niciodată ca în acea epocă „delirul** nu a fost atît de convingător şi niciodată, „deliranţii1* nu vor mai avea locul de cinste pe care l-au ocupat : ei constituiau elementul de contact, de comunicaţie cu forţele supranaturale, puteau decide soarta altora în funcţie de conţinutul trăirilor lor paranormale. Despre alt fel de „nebunie4' vorbesc vechile scrieri atunci cînd descriu stări de tristeţe adîncă şi frică nemăsurată, ca cele care-l cuprindeau pe regele Saul, imobilizîndu-* 542/lst Istorie şi psihiatrie : psihiatria în antichitate orice activitate. Treburile statului erau între--rupte pînă cînd David, cu talentul său de a cînta la liră, reuşea să-l scoată din această stare (originile meloterapiei, pe care atît de orgoliosul secol al XX-lea şi-o atribuie în exclusivitate, sînt deci foarte îndepărtate). Animismul a făcut posibilă credinţa că un subiect poate fi temporar „posedat** de un „spirit*1 rău, de un demon. Despre această „posesiune1* vorbesc cronicile care descriu licantropia lui Nabucodonosor (istoria s-a dovedit a fi destul de crudă, „împărţindlf doze de nebunie şi celor care conduceau destinele istorice ale popoarelor ; dar dacă nu ar fi fost aşa, dacă „nebunia1* ar fi fost numai apanajul celor simpli şi fără nume, probabil că ea nu ar fi fost menţionată şi ecourile ei nu ar fi răzbătut pînă la noi din cronicile vremii). Documente egiptene din secclul al Vll-lea î.e.n. vorbesc despre „posedarea" de către duhurile rele a unei prinţese, iar grecii aveau în vocabular termeni precişi pentru acest fenomen : „posedat de zeiw, >de demoni etc. în literatura dramatică a Greciei antice, nebunia este interpretată constant ca expresie a intervenţiei supranaturale (demonii, dar chiar şi zeii Olîmpului) în structura intima a personajelor. Au existat şi încercări de vindecare a acestor -„posesiunia stărilor melancolice etc., prin practici magico-reiigioase aie preoţilor (asde-piazi), prin care spiritul malefic era somat să părăsească gazda temporară sau chiar prin trepanare în cadrul ritualului exorcizant. Din patrimoniu! terapeutic făceau parte şi diluţii cu diverse lichide (apă, sîngele victimelor sacrificate), posturi îndelungate, toate însoţite de lungi incantaţii menite să atragă bunăvoinţa zeilor. Se întîmpla ca aceste practici sa fie încununate de succes (renumit era templul Epi-daur din Grecia), datorat în primul rînd tendinţelor de remisie spontană a afecţiunilor, dar şi anumitor măsuri de psihoîgienă (somn ordonat, atmosferă calmă) practicate în temple. Aceste succese atrăgeau îmbogăţirea castei preoţilor asclepiazi şi a templelor, prin ofrandele aduse ca mulţumire. Totuşi, încă din antichitate, „puterea**, „privilegiul** unei caste erau efemere, ele primind lovituri din partea altor „caste" ce voiau să se impună; astfel, şcoala pitagorică a infirmat validitatea acestor vindecători de suflete, încercînd o explicare filozofică a nebuniei. în epoca antichităţii prehipocratice, nebunia este concepută deci numai ca dat al divinităţii, preocupările legate de ea desfă-şurîndu-se numai în cadrul mistico-religios al templelor. Întemeierea familiilor asclepiazi- lor, preoţi vindecători descendenţi ai zeului Ascfepios, datează din aproximativ anul 750 î.e.n. La greci şi la popoarele satelite, zeul cu învestitură de tămăduitor şi de profet era Apollo (Tămăduitorul). Aproximativ două sute de ani mai tîrziu, tămăduirea oamenilor va deveni apanajul unor „profesionişti1* : vindecători care nu mai aparţineau templelor. O mărturie a acestui fapt o reprezintă Decretul lui Charondas din Sicilia (Grecia Mare), în care sînt stipulate atribuţiile medicilor aflaţi în slujba cetăţenilor. Medicul acelor vremi lecuia, după cum spunea Zarathustra, „cu ajutorul cuvîntului, cu ajutorul ierburilor şi al cuţitului*' — afirmaţie în care regăsim de fapt rădăcinile celor trei ramuri fundamentale ale medicinei, dezvoltate de-a lungul secolelor : psihiatria, medicina internă, chirurgia. Tot din această afirmaţie, se poate deduce importanţa „cuvîntului**, a dialogului medic-bolnav, deci a unei prime forme de psihoterapie, bazată pe ascultarea, înţelegerea bolnavului şi încercarea medicului de a-i alina suferinţa prin ceea ce numim astăzi „psihoterapie de susţinere**. Profesiunea de medic în general, nu numai de psihiatru, s-a bazat întotdeauna pe stabilirea unei relaţii interumane de înţelegere, încredere. Şcolile medicale greceşti au fost puternic influenţate de Şcoala din Crotona întemeiat! de Pitagora, învăţămintele lui morale constituind sursa de inspiraţie a Jurămîntului hipocratic. Hipocrate, fiul unei familii de asclepiazi, considerat a fi părintele medicinii, a prefigurat bazele materialiste aie ştiinţei care mai tîrziu va deveni psihiatria. Ei este cel care a situat „sediul sufletului** în creier. Fin observator şî excepţional clinician, Hipocrate a fost primul care a elaborat un concept medical al nebuniei, integrînd alienaţia mintală într-un sistem global de patologie unitar-organicâ. Deşi genială, gîndirea iui are limitele epocii sale, în care elementele primordiale erau focul şi apa, iar ceea ce ele produceau in natură era: cald, rece, umezeală, uscăciune. El consideră organismul uman guvernat de aceleaşi legi fizice şi chimice care controlau întreaga natură, societatea fiind un echilibru rezultat din interacţiunea principiilor fizico-chimice din care era construit omul. Pentru Hipocrate, acest principiu îl constituiau umorile (sînge, flegmă, bilă galbenă şi bilă neagră), corespondente ale principiilor naturale generale (cald, rece, uscat, umed). El este şi creatorul primei tipologii umane, care a avut rolul de a ordona, de a sistematiza, în scopul facilitării cunoaşterii. A descris patru tipuri de personalitate, corespunzătoare temperamen- Istorie şi psihiatrie : psihiatria in antichitate 4 st/543^ tslor : sanguin, coleric, melancolic şi flegmatic. Persoana îşi găseşte echilibrul, în concepţia hipocratică, atunci cînd interacţiunea dintre forţele interne şi externe creează un nivel optim : eucrosis. Conflictul dintre aceste forţe conduce la d/scrasie, al cărei indicator este prezenţa în exces a uneia dintre ceie patru umori. în şcoala lui Hipocrate, au fost descrise : frenia, melancolia, mania, „boala sacră1' (epilepsia). De-a lungul veacurilor, a răzbătut şi s-a menţinut, datorită valorii extraordinare pe care o are, fraza iui Hipocrate care afirmă că : „Trebuie să se ştie pe de o parte că plăcerea, veselia, rîsul, jocul, pe de altă parte indispoziţia, mînia, tristeţea, plînsul nu provin decît din creier. Prin el noi gîndim, înţelegem, vedem, auzim, cunoaştem urîtul şi frumosul, răul şi binele, agreabilul şi dezagreabilul. Prin el noi sîntem nebuni, delirăm, datorită lui credinţele sau teroarea ne agită fie noaptea, fie după începutul zilei". Prin astfel de afirmaţii, nebunia este reconsiderată ca fenomen, îşi capătă esenţa pur umană, scăpînd de sub jurisdicţia supranaturalului. Această nouă interpretare are o valoare deosebită, pentru că este un puternic argument pentru îngrijirea bolnavilor psihici de către medici şi nu de către temple. Ea devine apanajul omului şi al omeniei. Hipocrate s-a apropiat de psihiatrie din perspectiva medicului generalist ; din acest motiv este greu de reconstituit sensul exact pe care afecţiunile psihice descrise de el l-ar putea avea astăzi. El instituie practici terapeutice de-a dreptul revoluţionare pentru epoca sa : epilepticilor li se lua sînge, li se prescriau exerciţii fizice, fiind scoşi din sfera ritualurilor religioase. Hipocrate este ce! care a introdus şi primele droguri sedative : mandragara era considerat medicament specific pentru nebunie. Gîndirea hipocratică şi-a pus amprenta, ca şi cea a lui Democrlt în filozofie, pe întreaga dezvoltare a gîndiris antichităţii. în gîndirea antică greacă posthipocratică, apare distincţia intre „soma" (corp) şi „psy-che‘* (suflet). Visele aveau rolul de a elibera persoana de presiunea forţelor externe adverse şi, mai tîrziu, de a elibera persoana de presiunea „forţelor interne", apărută în propriul organism . Şcoala hipocratică va fi combătută de şcoala empirică, bazată pe experienţa directă şi personală a medicului. Din producţia literar-dogmatică a epocii, scrierile iui Plutarh şi Herodot confirmă dovezi despre tratarea bolnavilor psihici : cei periculoşi erau imobili- zaţi, iar cei nepericuloşi erau trataţi îrr libertate. Platon, gînditor de excepţie al antichităţii, în „Republica1*, subdivide sufletul (spiritul) în : apetit, raţiune şi temperament. In această împărţire a spiritului se poate prefigura concepţia psihanalitică a diviziunii psihicului uman în Id, Ego şi Superego. Pentra Piaton însă, apetitul (corespunzător ld-ului)' are o largă deschidere spre conştient, iar emoţiile nu pot fi în totalitate identificate cu Superego-ul. Totuşi, concepţia platoniană. „vede" ceea ce de fapt va fi revăzut de către întemeietorii psihanalizei, a cărei premieră se pare deci că a fost tot în antichitate. OmuS a văzut în „copilăria" lui ceea ce mai tîrziu va încerca să înţeleagă. Tot Platon este creatorul conceptului de necesitate a armoniei între „somă" şi „psyche** pentru menţinerea stării de sănătate : în „Timaes", el explică faptut că dizarmonia dintre trup şi suflet conduce la alienaţie. Ceea ce este astăzi la rang de lege în definirea stării de sănătate a fost astfel prefigurat în aceste scrieri literare ale secolului al IV-lea î.e.n. în „Pheedrus", Platon descrie patru tipuri de nebunie : profetică, telestică sau rituală, poetică şt* erotică. Este greu de găsit un corespondent actual în patologia psihiatrică al acestor „entităţi" platoniene. Important este însă că, dacă psihiatria nu exista ca ramura medicală în sine, ea exista ca preocupare a marilor gîn- ditori ai epocii, medici, filozofi sau literaţi. Aristotel a prefigurat ceea ce va constitui „triumful'* secolului al XlX-iea : „tratamentul' moral". Apropiindu-se de studiul comportamentului uman din punct de vedere empiric,. Aristotel considera că „bila neagră" determină apariţia halucinaţiilor senzoriale ş^ c.ă rolul „ritualurilor de vindecare" era aceia, de a determina o „eliberare" a excesului de pasiune (adică, ceea ce în secolul al XlX-lea va fi numit „abreacţie" şi se va constitui într-un „ritual psihanalitic"). Fundamentarea, materialistă a psihiatriei îşi găseşte noi argumente prin ideile propagate de epicurien* şi stoici în secolul al 111-lea î .e.n. De la stoici ne-a parvenit astăzi termenul de „ataraxie", care definea o „stare de imperturbabilitate". Perioada alexandrinică, ilustrată de Hero-fil (335 — 280 î.e.n.) şi Erasistrates (310— 280 î.e.n.), despre ale cărei concepţii au parvenit informaţii prin scrierile lui Galen, deschide orizontul spre „un fel de ştiinţă naturală a nebuniei" (PAMFIL). Reprezentanţii acestei perioade întreprind, sub imperiul concepţiilor hipocratice, o investigaţie de tip descriptiv, anatomia şi fiziologia nervoasă pe care au descifrat-o (la nivelul epocii) 544/lst Istorie şi psihiatrie : psihiatria în antichitate constituind o bază pentru fundarea biologică -a ajienaţiei mintale. Grecii dezvoltaseră, de asemenea, şi forme de psihoterapie ; astfel, sofiştii erau terapeuţi şi educatori (profesori) în acelaşi timp ; ei foloseau acest lucru în special în tratarea tulburărilor emoţionale. Teoria lor, în ceea ce priveşte psihoterapia, se centrează pe efectul persuasiv al cuvîntului, al discursului vorbit ; ei simţeau că discursul este însoţit de o emoţie aproape religioasă, pe care o transmite şi care este în directă legătură cu plăcerea sexuală (psihanaliza de mai tîrzîu notează semnificaţia penetrabii-agresivă a discursului şi leagă, de pildă, tulburările de vorbire de tipul balbismului de un complex anal nerezolvat, specific obsesionalului). Evident, grecii au intuit forţa evocatoare şi provocatoare a discursului , capacitatea recuperatorie a cuvîntului. Astfel, Peitho este divinitatea seducţiei erotice şi a discursului persuasiv deopotrivă. Sofistul fGorgias a elaborat o teorie a persuasiunii : puterea/capacitatea de a vorbi despre teama sau durere, deci verbalizarea unei stări emoţionale (mai tîrziu, regula asociaţiei libere va recomanda individului să verbalizeze ceea ce îi vine în minte dar, mai ales, ceea ce simte), provoacă bucurie şi stimulează compasiunea celuilalt, lată, în termeni echivalenţi, exprimarea relaţiei de transfer şi contra-transfer. Antiphon aplica acest tratament tulburărilor mintale cu puternică manifestare emoţională ; el încerca o informare a bolnavului despre cauzele acestor manifestări. Retorica terapeutică a grecilor este o echivalenţă a terapiei raţionale, constînd într-o serie de încercări dirijate de a raţionaliza suferinţa fizică şi psihică. Concepţia despre nebunie a antichităţii romane a fost dominată iniţial de aceleaşi credinţe în supranatural. „Nebunii'* începuturilor antichităţii romane erau persecutaţi (consideraţi a fi reprezentanţi ai „forţelor răului"), privaţi de libertate, etichetaţi ca incapabili şi lipsiţi de discernămînt. Ulterior, şcoala metodistă consideră corpul ca fiind un ansamblu de particule în mişcare, particule prin care trec „pneuma" şi „spiritus“, fluidele organismului. Boala somatică şi* psihică erau considerate a fi unitare, diferind numai ca localizare (tulburările mecanice din creier explicau apariţia „frenites"). Această doctrină solidistă, întemeiată de Asclepiade din Bi ti nia, materialist atomist, doctor şi retor, combate teoria hipocratică a fluidelor vitale. înlocuind umorile hipocratlce, el introduce noţiunea de „atomi psihici" şl dezvoltă conceptul despre alienaţia mintală, separînd alienaţia mintală acută febrilă de alienaţia cronică afebriîă (mania şi melancolia). Observînd variaţia în timp a formei de nebunie la acelaşi individ, el preconizează tentative terapeutice prin contrarii (alcool în beţie etc.). Asclepiade este primul care diferenţiază iluziile de halucinaţii şi recomandă tratarea pacienţilor cu aceste tulburări, în camere mari şi luminoase, observînd teroarea crescîndă care apare la aceşti pacienţi în întuneric. Şcoala pneumatistă (inspirată din doctrina stoicilor) atribuie circulaţiei „pneumei" şi Mspiritus-ului“ asigurarea sănătăţii prin realizarea unei presiuni optime, ai cărei indicator este pulsul. Observaţiile iui Rufus din Efes (secolul al ll-lea e.n.) asupra pulsului şi dezechilibrului de ordin neurologic şi psihic se regăsesc in compilaţiile unui medic arab din secolul al IX-lea — Sarabiyun lbu Ibrahim. Enciclopedistul (eclectic prin formaţie) Celsus creează cuvîntul latin „insani^m*1 pentru a denumi alienaţia. Nepreocupat în mod special de psihiatrie, autorul celor opt volume de „De-Re Medica** realizează clasificarea simptomatologiei psihice în : frenezie (delirul scurt), melancolie (datorată bilei), delirul haluci-nator (vesel sau trist), delirul general sau parţial. De reţinut concepţia „avansată" (ne apropiem de evul mediu) pe care el o are pentru tratamentul nebuniei, recomandînd conten-ţia în lanţuri, pedeapsa corporală etc., ce trebuiau aplicate cu perseverenţă pînă la „vindecarea completă" a bolnavului. Antichitatea romană a oferit şi ea psihanalizei un precursor : Cicero foloseşte pentru prima oară denumirea de „libido" pentru a denumi „violenţa unei dorinţe". Tot de la el a rămas o frumoasă descriere a pasiunii. Se-neca lansează ideea necesităţii diferenţierii afecţiunii psihice propriu-zise de „perturbaţiile sufletului", produse de o „pasiune puternică1* (care poate fi echivalată astăzi cu reacţia psihogenă). EI consideră că raţiunea este specifică omului şi ii modulează comportamentul. O altă premisă, dezvoltată şi definitivată 18 secole mai tîrziu, este lansată în antichitatea romană de către Areteu din Capadocia, care realizează apropierea dintre manie şi nebunie, contrarii sintetizate ştiinţific în concepţia kraepeliană. Fin observator, cu o deosebită intuiţie clinică, el analizează profund mecanismul melancoliei, subliniind corelaţiile so-matopsihice din cadrul acestei maladii. Observă, de asemenea, caracterul de aparentă hiperproductivitate intelectuală a maniacului, în scrierile sale, se observă şi preocupările de a evidenţia existenţa unor centri nervoşi motori ai inteligenţei, precum şi tentativele sale de a explica producerea paraliziei. Istorie şi psihiatrie : psihiatria in antichitate îst/545 Continuatorul operei lui Areteu a fost Coeleius Aurelianus, epicureic şi adept al lui Soranus din Efes, care a încercat stabilirea unei relaţii organo-psihice în „me-{ancholius stomachus, infuriosis vero caput officitur4*. El are un merit deosebit în promovarea principiului care, în secolul al XlX-lea, va fi denumit de Conoly „no-restraint‘f — principiul de tratare umană a bolnavului psihic. Mai mult decît atît, el afirmă că „deliranţii" sînt cei care îi tratează pe bolnavii psihic asemenea animalelor. Deschiderea umanistă a „psihiatriei" a existat deci' înainte ca aceasta să-şi definească domeniul, fiind prezentată în modurile de gîndire ■ umanistă ale tuturor epocilor. Cei mai mare medic al antichităţii romane a fost Galenus din Pergam, a cărui influenţă va fi resimţită în gîndirea medicală a Secolelor următoare. El a adus o importantă contribuţie în domeniul fiziologiei nervoase, considerînd creierul „for“ al mişcării voluntare, al inteligenţei, al sentimentelor şi memoriei, observînd că traumatismele craniene puternice sînt urmate de tulburări ale lucidităţii, iar inflama-ţiile creierului sînt întotdeauna urmate de tulburări de gîndire. El concepe o teorie umorală, considerînd că retenţia spermei la bărbat sau „descărcarea1* uterină la femeie contribuie la menţinerea sau tulburarea echilibrului psihic. Este primul care observă legătura dintre manifestările isterice şi lipsa activităţii sexuale ; tot el este primul care recomandă „eliberarea11 din ctarea de tensiune prin masturbare, in ceea ce priveşte contribuţia medico-legală, Roma antică se înscrie între primele state care au introdus o legislaţie cu referinţă la bolnavii psihic. în „Corpus Juri s Ci vi I îs “ sînt arătate condiţiile în care discernămîntul vinovatului putea fi considerat diminuat sau abolit ; între aceste condiţi figurează „nebunia, beţia" etc. De asemenea, existau legi care reglementau posibilitatea căsătoriei bolnavilor mintal, precum şi posibilitatea acestora de a dispune sau nu (în funcţie de gravitatea folii) de avutul lor. Imaginea istoriei' psihiatriei în antichitate nu poate fi completă fără a aminti contribuţia civilizaţiilor din Orientul Mijlociu, ale Egiptului antic şi Mesopotamiei, care, deşi cu o puternică încărcătură religioasă, constituie date de referinţă cu privire la medicina şi medicii timpului (papirusul Ebers, Codul lui Hammurabi). Civilizaţia ebraică, prin particularităţile ei de tip monoteist, care d diferenţiază de cele- lalte ţări, aduce psihiatriei cîteva contribuţii interesante. Apare, în vechile scrieri ebraice, sentimentul culpabilităţii, accentul fiind pus pe pedeapsă pentru păcatele făcute. Biblia însăşi conţine descrieri ale unor boli psihice („viziu-nea“ lui Moise, halucinaţii, sinucideri). Remediile terapeutice constau în rugăciuni şi ritualuri, se practicau incantaţii, interpretarea viselor (o introducere la „Introducerea" lui Freud ?), muzicoterapia ; se utilizau lichide (ulei, salivă) pentru atingerea capului bolnavului psihic. Remarcabilă este contribuţia ebraică în ceea ce priveşte psihiatria legală, prin abandonarea represaliilor imediate asupra delincventului, în favoarea analizei motivelor conduitei, a gradului de responsabilitate, bolnavul nefiind nici exclus, nici reprimat de către societate. Antichitatea nu a fost deloc străină de conţinuturile şi problemele sufleteşti şi spirituale caracteristice omului Indiferent că este vorba de cunoaşterea predominant raţională (socratică), de obţinerea fericirii prin virtute, ca habitudine cu originea în voinţă (gîndirea aristotelică), de dirijare a pasiunilor prin raţiune sau, dimpotrivă, de căutare a plăcerii, manifestare în care omul este asemănător animalului (doctrina cirenaică), se remarcă faptul că antichitatea este foarte bogată în. preocupări privind psihicul uman (sufletul) şi mai ales în încercări de definire şi de stabilire a unor însuşiri esenţiale ale acestuia. Evident, preocupări de acest gen au existat la toate popoarele, din cele mai vechi timpuri,, din momentul în care omul s-a sesizat/perceput pe sine ca fiinţă distinctă în mediul său înconjurător. Scrierile care ne-au parvenit dovedesc existenţă acestor preocupări la fel de serioase, u/ieori. chiar mult mai serioase decît cele de mai tîrziu, preocupări nu doar pentru cunoaşterea omului şi a suferinţelor sale, ci şi pentru tămăduirea lor, acest fapt dovedind cu prisosinţă începutul conştientizării de către om a menirii saîe. Deşi succintă, această trecere în revistă a atitudinii faţă de bolnavul psihic în antichitate ar vrea să convingă că preocuparea pentru om, cu sau fără nebunia sa, a existat dintotdeauna, că în permanenţă curiozitatea omului a fost atrasă către acest misterios tărîm, unde lucrurile nu mai erau aşa cum le ştia sau şi le imagina el, dar mai ales că, încă de. la începuturile sale, omenirea a văzut şi în „nebun" tot un om 3 un om care suferă, un om care are nevoie de ajutor şi care trebuie să fie ajutat. 35 - Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 546/lst Istorie şi psihiatrie : date istorice, realizări tehnice, ISTORIE ŞT11NŢĂ-TEHNICĂ • Apariţia strămoşilor omului este situată în terţiar (70 000 000 pînă ia 1 000 000 de ani î .e.n.) • Aceştia erau reprezentaţi de Parapithe-cus, Propiopithecus, Driopithecus, Oreopit-hecus, Ramapithecus. • De peste 2 600 000 de ani a început folosirea de către prehomini (Austratopithecus) a unor unelte din lemn, corn (aparţinînd aşa-numitei „civilizaţii prund"), ce r.j necesitau modificări prin prelucrare (descoperirile din Kemja, Ia Koobi Fora). • Desăvirşirea şi încheierea procesului de antropogeneză a avut loc în cuaternar, mai exact, în pleistocen (un milion pînă la 10000 de ani î.e.n.), prin trecerea de la prehomini ia enhomini. Homo erectus inaugurează seria precursorilor adevăraţi ai omului. De apariţia sa, situată în prima perioadă glaciară (glaciaţia Gunz), respectiv între 600 000 şi 550 000 de ani î.e.n., sînt legate începuturile civilizaţiei, marcate istoric de confecţionarea (şi nu de simpla utilizare) uneltelor din piatră. • Epoca prelucrării silexului prin cioplire a fost denumită paleolitic. Hominizii paleoliticului inferior (cu durată de peste 400 000 de ani) au fost pitecantropul, sinantropul etc. în cei cca. 100 000 de ani ai paleoliticului mijlociu a predominat tipul de homo primigenius (homo neanderthalensis), dispărut în timpul in-terglaciaţiei Rîss-Wurm. Tipul uman actual, homo sapiens, apare pe durata celor 30 — 40 000 de ani ai paleoliticului superior, simultan în Europa, China, Africa de Nord şi de Est, în trei variante principale : Cro-Magnon, Chancelade, Grimaidi. • După o scurtă perioadă de tranziţie (epi-pafeotitic sau mezoiitic), începe epoca neolitică (cca. 10 000 pînă la 4 500 de ani î.e.n.), în care unealta dîn piatră era prelucrată prin şlefuire. Sfîrşitul neoliticului marchează o nouă treaptă de evoluţie a civilizaţiei, odată cu folosirea şi prelucrarea metalelor. • Cele mai vechi arii de civilizaţie istorică şi culturală sînt cele situate pe văile Tigrului şi Eufratului, Nilului, Indusului şi Fluviului Galben. • în mileniile V— IV î.e.n., în sudul Mesopo-iamiei se instalează sumerienii, populaţie indo-europeană al cărei loc de origine nu este cunoscut cu precizie. încă din mileniul V î.e.n., ci întemeiază aşezarea Uruk, iar în mileniul • Paleoliticul. Epocă de început a existenţei homo sapiens; se caracterizează prin dependenţa totală a omului de natură; strămoşii omului se hrăneau şi se foloseau de materialul brut ca atare sau foarte puţin prelucrat. • Paleoliticul inferior. Apariţia tehnicii este marcată de modificarea unor obiecte, în vederea folosirii lor. Primele unelte efectuate din piatră sau bucăţi de lemn erau obţinute prin lovirea sau frecarea fragmentelor unele de altele. Omul preistoric a folosit granitul, cuarţul, şistul, calcarul dur, preferind însă silexul şi cremenea, care aveau cei mai înalt grad de duritate ; hominizii acestei epoci (sinantropul) ştiau să folosească focul,, pe care4 luau din surse naturale (incendii, aprinderea spontană a gazelor naturale, vulcani etc ), î* alimentau pentru a-l întreţine, dar nu ştiau să-l producă. • Paleoliticul mijlociu. Omul de Neandeft-hai ştia să producă singur focul,, fie prin lovirea unei bucăţi de pirită sau de hematit cu a piatră dură, fie prin frecarea a două bucăţi de lemn uscat. „Toporaşul de mînă“ devine mai răspîndit şi mai perfecţionat,, apare „vîr-ful de mînă“, lame ovale sau triunghiulare cu două tăişuri terminate cu un vîrf ascuţit, şt răzuitorul de silex în forma, literei „D:\ • Paleoliticul superior. Homo sapiens îşi construieşte primele locuinţe amenajate în gropi naturale, cu pereţii căptuşiţi cu oase de animale sau prăjini, asemănătoare unor bordeie. Nu se poate vorbi încă de construcţii' propriu-zise, ci doar de aceste structun primitive de colibe. în această perioadă, apar nor tehnici de confecţionare a uneltelor, foiosite cu diverse destinaţii : tehnica de prelucrare a-aşchiei, prin care obţine o varietate de raz ui-toare, fierăstraie, lame lungi de silex, înguste sau subţiri. Apar virfurife de silex pentru suiiţi, primele săgeţi, tot cu vîrfuri ce silex* care sînt aruncate cu propulsorul. în această epocă, omul învaţă tehnica prelucrării Ciuiui,. a fildeşului şi a cornului. Din aceste materiale se confecţionează unelte şi arme ascut — suliţe, harpoane — dar şi primele ace de cusut cu .ureche, odată cu acestea, apărînd primele obiecte vestimentare. Se pare că din această epocă datează şi tehnica împletitului de coşur> şi rogojini. • Mezoliticul. Desi încă dependent de natură, omul începe s-o domine prin domesticirea şi creşterea animalelor şi prin primeie ten- artă/cultură, medicina (paleolitic — 3500 i.e.n.) Ist/5 47 ARTĂ-CULTURĂ • Istoria artei începe din paleoliticul supe- rior, cu peste 30 000 de ani în urma, odată cu apsriţia tehnicilor care stau la baza unor producţii artistice : desenele, picturile din peşter-, basoreliefuri le şi altoreliefurile, statuetele, inciziile în lemn, os, piatră (în paleoliticul mijlociu se semnalează intenţii ornamentale realizate prin simple crestături). Arta .paleoliticului avea un caracter realist, concret, subordonat semnificaţiei şi funcţiei magice ; cu toate acestea, este evidentă existenţa impulsului artistic ; deşi magia s-a folosit de artă, nu ea este cea ca**e a creat-o. Dacă într-o primă fază predomină sculptura (bizoni din argilă din grota Tuc d'Audoubert, basorelieful din grota Laussel, „Venerele" «din cs, argilă, piatră, răspîndite din Siberia pînă în vestul Europei etc.), ulterior, pictura este cea care ia amploare, executată pe pereţii peşterilor (Mas d'Azil, Combarelles, Lescaux, Cuciutet şi alte cca. 150 cunoscute p?nă în prezent, dar în special Altamira — ,,Capela ISixtină a preistoriei"). • „Revoluţia neolitică" se manifestă şi în artă, care se conceptualizează, devine mai stilizată, abstractă. Se utiliza ca materie primă piatra, argila, fildeşul, osul. Sînt cunoscute figurine, statui-menhir, vase de ceramică cu forme umane stilizate, reliefuri pe «ceramică, sigilii. Pictura, în general, monocromă, este plasată în zonele mai bine iluminate de la intrarea grotelor sau pe stînci protejate de intemperii şi cuprinde ample compoziţii -figurative, perfecte din punct de vedere al echilibrului estetic şi avînd un rol narativ mai pronunţat (Cueva Remigio, Morella ia ’Vieja etc.). Tot acum se dezvoltă pictura pe •vase de ceramică. 'Vrs'tui neoliticului înregistrează apariţia cultu'- ' megalitice, cu templele sale din Malta a mc-'jmentele funerare : dolmenii (din Los Millc/'es, Gangas de Onis, Cueva de Romeral et' ). menhirii (Cornac), complexele de men-01'1 numite „henge" (Stonehenge, Wood-■henge etc.). Sumerienii colorau vasele din lut şije ornamenta-., cu animale şt figuri umane. în prima jurnalele a mileniului IV î.e.n., apare scrierea pici'* ^'afică sumeriană, definitivată în jurul anului 3500 î.e.n,, probabil cea mai veche scriere desevată din lume. Elementele grafice ("cu-•neiic'mele“) erau gravate pe tăbliţe din lut. • Egiptenii din perioada predinastică pro-duceau o cefamică frumos colorată şi orna- MEDICINĂ • Paleolitic. Primele fosile de „om„ african (homo habilis) datează aproximativ din 2 700 000 î.e.n. Această lungă epocă este cea a antropogenezei cînd, din homo erectus, cu variantele Pithecanthropus, Sinanthropus, Me-ganthropus, Atlanthropus, apare în paleoliticul mijlociu omul de Neanderthal, din care, la sfîrşitul paleoliticului, va apărea homo sapiens fossilis cu reprezentanţii : omul de Gro-Mag-non, Grimaldi, Chancelade, Predmost etc. Cercetările arheologice au descoperit faptul că boala a întovărăşit întreaga dezvoltare a omului, resturi scheletice cu modificări patologice ale oaselor datînd de aproximativ 2 000 000 ani î .e .n . • Din paleoliticul superior au rămas primele desene rupestre vădind oarecare cunoştinţe anatomice. Tot în această perioadă, se pare că a apărut şi primul „profesionist" al lumii — vraciul, şamanul care, pe lîngă investirea sa religioasă de magic, o avea şi pe cea de vindecător de boli (cea mai veche reprezentare a unui astfel de vindecător este considerată cea din peştera Les Trois-Freres din Ariege). El este precursorul preotului vindecător : vrăjitorul este în acelaşi timp şi terapeut, exis-tînd credinţa că lumea, şi deci boala, erau datorate „spiritelor" rele sau bune şi, deci, nu puteau fi învinse decît cu ajutorul celui investit de aceste spirite cu anumite puteri. M. Sendrai (citat de O. Drîmbă) afirmă astfel, pe bună dreptate, că : „Medicina s-a născut odată cu religia". Putem presupune însă că aceşti vrăjitori şi-au păstrat funcţia de tămăduitori nu numai datorită practicilor cu caracter magic, ci şi folosirii unui „arsenal terapeutic" constituit din plante, ale căror proprietăţi au fost descoperite întîmplător. in perioada epocii paleolitice, durata medie a vieţii omului era de aproximativ 20 de ani. (j, V. Valois). Cea. mai răspîndită afecţiune constatată de cerecetările medico-argheoloice se pare că era reumatismul, fiind descoperita aproximativ. 86 de schelete neanderthaliene într-o singură necropolă, ale căror vertebre prezentau modificări de osteoartroză cronică. Reprezentările plastice din această perioadă denotă şi o mare răspîndire a obezităţii — „venerele" streatopice. Rahitismul şi tuberculoza nu apăruseră încă, ele vor fi apanajul epocilor ulterioare. • Din mezolitic datează primele' cimitire. Atunci se pare că au fost făcute şi primele trepanaţii craniene 548/ist Istorie şi psihiatrie : date istorice, realizări tehnice, ISTORIE IV î.e.n., apar în Sumer primele oraşe-state : Ur; Uruk, Eridu, Nip'pur, Umma, Lagas, între ele purtîndu-se războaie de dominaţie, în jurul anului 3600 î.e.n., văile Mesopotamiei sînt devastate de un cataclism d i I u vi an („potop"). • în neolitic, triburile nord-africane migrează, populînd Delta şi Valea Nilului, devenind sedentare din mileniul V î.e.n., începutul civilizaţiei egiptene — perioada badariană. — este situat la debutul mileniului IV î.e.n. în jurul anului 3100 î.e.n., regele Menes realizează unificarea Egiptului de Jos cu Egiptul de Sus şi fondează oraşul Memfis. • Civilizaţia Indusului, a cărei ascensiune începe odată cu mileniul III î.e.n., îşi are originea în triburile autohtone de dravîdieni, păstori şi agricultori ; existenţa acestora era atestată din mileniul IV î.e.n. • Valea Fluviului Galben reprezintă a doua vatră străveche de civilizaţie şi cultură, din care a luat naştere civilizaţia chineză, incă din •paleoliticul superior aici îşi face apariţia homo sapiens. • Din neolitic datează popularea Cretei, cu autohtonii amestecîndu-se populaţii debarcate din Asia Mică şi Mediterană. împreună vor pune bazele primei civilizaţii veritabile din bazinul mediteranian. • întemeietorii civilizaţiei neolitice pe teritoriul Greciei provin probabil din Asia Mică de unde migrează în mileniul V î.e.n., supra-punîndu-se primului val sosit cu cca 80 000 de ani î.e.n., reprezentat de homo neandertha-lensis. • Continentul nord-american începe să fie populat de triburi venite din Asia cu 70 000 — — 50 000 de ani î.e.n., fenomen ce a continuat pînă la sfîrşitul mileniului IV î.e.n., cu-prinzînd şi America de Sud. Devenind sedentare, aceste populaţii aveau să dea naştere ulterior la trei dintre cele mai remarcabile civilizaţii precolumbiene : aztecă, incaşă şi mayaşă. ŞTIINTĂ-TEHNICĂ tative de cultivare a pămîntului. Tehnic.i s! , fuir'iî şi perforării uneltelor se perfecţie?izd făcînd trecerea către o activitate product 1 Primul animal domesticit (în Asia Mică, r,-(ia» din mileniul VIII î.e.n.) pe toate merid, lumii, a fost cîinele, probabil din şaca< sau, dintr-o specie dispărută de cîine sălbatic. Acum apar burduful din piele pentru traversarea apelor şi, ulterior, barca scobită din, trunchiu? •de arbore, cu ajutorul focului. Apar pernele aşezări stabile, de obicei în apropierea unu: curs de apă, în locuinţe construite cu diverse: tehnici, variind de la o zonă la alta. Cea ma, veche aşezare umană cunoscută, datînd din-aproximativ 8000 î.e.n., este Yericho (ieri-hon) pe valea Iordanului. în ultima parte a mezoliticului se descoperă-, ceramica şi tot atunci, se pare, că vechile populaţii Maya aveau cunoştinţe de astronomie. Aurul, cuprul (native) şi fierul meteoric erau, folosite ocazional, fără a fi topite. • Neoliticul. Dominaţia omului asupra naturii se extinde şi se consolidează. Agricultura», domesticirea animalelor şi cultivarea pămîntului' devin ocupaţia de bază, alături de vîr.at şi pescuit. Dezvoltarea agriculturii determină, dezvoltarea tehnicilor de confecţionare a uneltelor, plugul cu un cui sau cu o lamă de lerrm ca brăzdar fiind menţionat în mileniul ai tV-lea în Orientul Apropiat. în mileniul IV —V apar primele lucrări de irigaţie în văile NiluLii ş;> Eufratului. Dezvoltarea tehnicii în această perie în registrează : prelucrarea pietrelor prei_ej e in Mesopotamia, apariţia roţii pentu. o.an' (cca. 5000); începerea extracţiei şi pf e aurului şi a cuprului. Se îmbunătăţeşte- st se dezvoltă tehnica construcţiei de locuire frr utilizarea ipsosului ia tencuieli, liant în lirele de zidărie (Egipt), producerea căr ir!or din argilă. Pentru transportarea unor eutăţi se folosesc role de lemn. Acum se dez.oiti primele meşteşuguri casnice: torsul, ţesutul, olăritul. Ceramica, noua descoperire a neoliticului, a fost probabil inventată in Asia Mică. Tehnica prelucrării ceramicii se perfecţionează continuu, eliminarea apei din argil’ă se flcea. prin ardere la o. temperatură de 600°C. Spre sfîrşitul neoliticului apare aşa-nurnita civilizaţie megalitică, caracterizată pr 753 î.e.n. întemeierea oraşului Roma, de Construcţia templului Herei în către Romulus şi Remus (potrivit insula Samos legendei) 751—656 în Egipt — dinastia 25 (etiopiana)! Practicarea încălzirii cu aer cald î.e.n. restaurarea unităţii monarhice în Olimpia (Grecia) artă/cultură, medicină (1000 î.e.n. - 751 î.e.n.) lst/557 ARTĂ-CULTURĂ MEDICINĂ Din timpul domniei regelui David datează cei 150 de Psalmi, compuşi de acesta sau atribuiti hji (1013-973) £sie creată Cartea versurilor, cea mai veche culegere literară chineză Construcţia ansamblului arhitectural (templul 5i palatul regal) din Ierusalim, în timpul domniei regelui Solomon (973—933) Cohorîrea iui. Ishtar in infern (sec. X î.e.n.) Primele cărţi din Biblie cuprind numeroase prescripţii de interes igienic şi medical Shurpu (sec. X î.e.n.) Brâhmanas (sec. X î.e.n.) Menţiuni despre balsamuri si răşini naturale (sec.’X) Apariţia stilului doric în Grecia (sec. IX) La Sparta este adoptată Legislaţia Iui Licurg, care prevede măsuri de educaţie fizică şi de apărare a sănătăţii colectivităţii (sec. IX) Sornuel (sec. IX) Homer (Grecia) — lliada ; Odiseea în poemeie homerice sînt menţionaţi şi luptă- 4 torii tămăduitori Mahaon şi Podalir, fiii lui Asclepios învăţămintele lui Amenemope Hesiod (Grecia) — Muncile şi zilele Anoni;m evreu — Amos (Cartea profetului) (760). SECOLUL VI i.e.n. I SECOLUL VII I 558/Ist Istorie şi psihiatrie : date istorice, realizări tehnice, ISTORIE ŞTlINŢĂ-TEHNSiCĂ 745 — 727 în Asiria, regele Tiglatpalassar III, Folosirea fierâstrăuiuî de dulgher k î.e.n. „reformator al statului", devine cu pînză şi cu dinţi de fier, la şi rege al Babilon ului Ninive 721 î.e.n. Israelul este transformat în pro- Introducerea fierului în Europa vincie asiriană 683 î.e.n. Abolirea regalităţii ereditare la Atena Menţionarea procedeului de amalgamare a aurului o o 680—669 î.e.n. 625 î.e.n. 616 — 510 î.e.n. 613 î.e.n. 605 î.e.n. Asiria — maximă expansiune teritorială (Asarhaddon), după care va urma declinul Nabopalassar întemeiază regatul chaideo-babilonian (regatul Nul Babilon) Roma sub dominaţie etruscă în China apare prima menţiune a cometei Halley — Analele regatului Lu Bătălia de la Karkemîş : Nabuco-donosor învinge coaliţia asiro-egipteană Asiria dispare ca stat Atestarea prelucrării (ierului' pe teritoriul ţârii noastre Cele mai vechi inscripţii în limba, latină. Romanii preiau alfabetul grecesc prin filieră etruscă Introducerea papirusului în Europe. Meşteşugarii practică albirea ţesă turilor cu „apă amonîacaiă“ Construirea celui mai vechi poc cunoscut din antichitatea romana la Roma, peste Ţibru 8 594 î.e.n, Solon vine la putere — „primul om de stat al Europei** (Grecia) 566 — 486 Crearea şi răspîndirea budismu- î.e.n. lui (India) (prinţul Sakya-Munl- Gautama Buddha) 590 î.e.n. Urartu devine provincie persană 551 —-479 în China, filozoful King-Zi-Con- î.e.n. fucius creează şi răspîndeşte religia uti I itar istă 547 î.e.n. Statul Ahemenid cucereşte şi ane- xează Libia 540 î.e.n. Lupta navală de la Alalia — victorie etruscă asupra flotei greceşti Dezvoltarea Şcolii din Milet, sub conducerea matematicianului şi filozofului grec Thales Thales din Milet descrie pentru prima oară un fenomen electric ; afirmă ce! dintîi că Luna este luminată de Soare şi explica cauzele eclipselor Heraclit din Efes elaborează o metodologie dialectică a cărei influenţă poate fi recunoscută în multe scrieri din Colecţia hipccratî-zâ Pitagora şi filozofii greci p'tv, -reici emit şi dezvoltă teoria sfe\-cităţii Pămîntului Matematicianul şi filozoful grec Pitagora din Samos întemeiază ia Crotona, în Italia, Şcoala pitagoreică Anaximandru întocmeşte prima hartă geografică artă/cultura, medicină (750 î.e.n. - 540 î.e.n.) 1 st/559 ARTĂ-CULTURĂ MEDICINĂ Prima ipiadă (776) întemeierea probabilă a aşa-numitei familii a „asclepiazilor", pretinzînd ca descinde din zeu! Asclepios şi cuitivînd de preferinţă meşteşugul vindecării (750 î.e.n.) Anonim asirian — Arsura Archiloc din Păros (Grecia) — Iambii ; Elegii Focilide din Milet (Grecia) — Elegii şi maximo Apolon din Melos (statuie din marmură) Apolon din Atica (statuie din marmură) Pclimede din Argos sculptează statuia lui Kleobis sau Biton (marmură) Construirea templului din Corint Anonim evreu — Habeas Corpus (c. 660) leremia (evreu) — Epistole ; Lamentaţii Assurbanipal (rege asirian, 669 — 626 î.e.n.) — Anale Therpis organizează pri!mele reprezentaţii teatrale din Grecia antică (ditirafnbi) Pisandru din Rhodos (Grecia) — Heracleida Anonim hindus — Aforisme Esop (Grecia) — Fabule Baruch (ebraică) — Apocalipsul Hecate din Milet (Grecia) — Istorie Niobidâ fugind ; Niobidâ rănita ; Niobidâ murind (statui de marmură din c. 550 — 540) Construirea faţadei templului Atenei din ’Mikenai Construirea casei tezaurului Sifnierilor, în Delfi (c. 525) Democrit din Abdera — Fragmente ; Marea cosmologie Pitagora din Samos — Versuri de aur Anonim evreu — Cartea Iul Daniel Medicul babilonian Arad Nanai redactează prescripţii şi epistole cu sfaturi igienice şi terapeutice Întemeierea, potrivit tradiţiei, a coloniei mi ieşi e n e Histria (de pe ţărmul vestic al Mării Negre), în care s-a practicat cultul lui Apoîlo Tămăduitorul Şcoala medicală grecească din Cirene In biblioteca de la Ninive se vor păstra multe manuscrise de interes medicaf începe elaborarea tratatelor fundamentale ale medicinii clasice indiene, bazate pe doctrina Ayurveda Lex Regia permite, la Pxoma, operaţia cezariană, post mortem Decretul lui Charondas din Sicilia (Grecia Mare), prin care se fixează atribuţiile medicilor aflaţi în slujba cetăţenilor Apogeul şcolilor medicale greceşti de la Cro-tona şi Agrigente (italia de Sud) Lao-tzi elaborează doctrina daoistă, care, printre altele, va stimula îmbogăţirea arsenalului medicamentos prin căutarea „ierburilor nemuririi" Zarathustra considera că „medicul lecuieşte cu ajutorul cuvîntului, al ierburilor şi al cuţitului" Tratatele medicale indiene Ashtangahrdayasam-hita şi Ashtangosamgroha, atribuite lui Vagbhata SECOLUL V i 560/lst Istorie şi psihiatrie : date istorice, realizări tehnice, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ 539 î.e.n. Dispare regatul chaldeo-babilo- nian, fiind cucerit de perşi (Cy-rus II) ca şi oraşele -feniciene şi statui ludeei 530 î.e.n. La Roma — reforma administra- tivă (Servius Tullius) 525 î.e.n. Victoria persanilor la Pelusium. Egiptul este transformat 'intr-o satrapie (provincie) a Persieî 514 î.e.n. Darius I în luptă cu sciţii la Dună- rea de Jos — prima menţiune a geţilor 509 î.e.n. Roma devine republică (L. lu- ni us Brutus) 500—449 Războaiele medice între greci şi î.e.n. perşi Regele persan Darius I fonohazl oraşul Persepolis Se inaugurează la Roma terrp.j' lui Jupiter Capitolinus Săparea sondelor pentru api sărată, în apropierea Platoulu: ti-betan Mandrokles din Samos construieşte peste Bosfor unul dintre cete mai vechi poduri de vase cunoscut. o o NT 498-493 î.e.n. 494 î.e.n. 492 î.e.n. 490 î.e.n. 486 î.e.n. 481 î.e.n. 480 — 421 î.e.n. 453 î.e.n. 449 î.e.n. Războiul latinilor — victoria Romei Victorie navală persană asupra flotei greceşti Prima campanie persană împotriva Greciei Victoria de la Marathon (12 sept.) Miltidate Moartea lui Darius 1 — răscoală în Egipt şi Babiion in Grecia — Congresul pauhele-nic pace internă generală ş; unire împotriva perşilor In China — perioada „statelor combinate" — luptă pentru putere Ocuparea Elbei de către siracuzi Pacea lui Callias încheie „războaiele medice" Heraclit din Efes formulează pentru prima dată în istoria filozofiei.,, principiile dialectice Este instalată pe Capitoliu L poaica — sculptură de o, etruscă, devenită simbolul Cetiţi.-Eterne Herodot sesizează continua transformare a scoarţei terestre îr. timp Arhitectul Libon din Elida construieşte Templul lui Zeus dî*i Olimpia Arhitecţii Iktinos şi Kallikntes construiesc Pantheonul la Atena ; frizele şi metopele — Phidias incepe să se afirme curentul filozofic al sofiştilor, care va avea ca reprezentanţi de seamă pe Gorgias din Leontinoi, Prota-gora din Abdera, Hippias din-Elis. Construirea Templului lui Posei-don din Paestum şi a Temp?ufuî: Herei din Selinus începe construcţia templului din Segesta Caliicrates construieşte pe Acropola Atenei templul Nike Apteras (Victoria fora aripi) artă/cultură, medicină (539 i.e.n. - 449 i.e.n.) lst/56? ARTĂ-CULTURĂ MEDICINĂ Tczeu ia Amfitrita (pictură pe o tipsie executată de olarul Eufronius) (510—480). Ahile legîndu-l pe Patrocle (pictură pe o tipsie executată de Sosias) (c. 510 — 480). Anonim grec — Reîntoarcerile. Stesichore (Grecia) — Ode. Aiceu (620—580), Grecia — Ode. Anacreon din Teos — Ode. Anaximandru (Grecia) — Despre natura. Sapho din Lesbos — Ode. Simonide din Ceos (556 — 468), Grecia — Elegii. întemeierea, la Crotona, a şcolii lui Pitagora,, care va înrîuri şcolile medicale greceşti ; principiile morale care stau ia baza „Jurămîntului-hipocratic" par a fi de inspiraţie pitagoreică.. La templul lui Epidaur (Grecia) sînt semnalate cure „miraculoase", Aicmeon din Crotona efectuează disecţii pe-animale şi redactează scrieri de anatomie, embrioiogie, fiziologie, patologie etc., promo-vînd concepţia roiului eminent al creierului Inactivitatea psihică. Gautama, supranumit Buddha şi Sakia-Muni, fondează doctrina religioasă a budismului,, doctrină cu importante implicaţii pe plan medical şi medico-social. Fidias sculptează topit şi Centaurul; Zei şe-zînd ; Tineri cu animale de jertfa ; Afrodita cu însoţitoare (447 — 430). Buddha — Discursuri. Herodot (484 — 425), Grecia — Istorii Empedocledin Agrigente (483 — 428) — Despre natura. Heraclit din Efes — Despre natura Eschil (525-456), Grecia - Perşii (472)? Oedip (467) 7 Agamemnon (458) l Prometeu înlănţuit (456). Sofocle (496 — 406), Grecia — Antigona (441) ţj Oedip rege (430) ; Ajax (424) > Electra (410) % Filoctet (409) ţ Oedip la Colona (406) Euripide (484 ? —406), Grecia — Alceste (438) 7 Andromaca ; Medeea (431)5 Hercule furios (416) ? Electra (413) g Ifigenia din Tcu-rida (411) g Oreste (408). Aristofan (450—385), Grecia — Acharnien'ii (425) ; Cavalerii (424) ; Pacea (421) ; Paserile (414) : Lisistrata (411) ; Furnicile (405). Miron sculptează Discobolul (marmură) Heracie şupunînd taurul cretan (statuie de marmură din templul lui Zeus din Olimpia, c. 470-455). La Roma este înfiinţată instituţia edililor, aceştia avînd şi atribuţii de poliţie sanitară. Herodicos din Selimbria, presupus maestru al iui Hipocrate din Cos, recomandă tratamentul bolilor prin exerciţii fizice energice. Hipocrate din Cos, cel mai renumit medic al antichităţii, pune bazele medicinii ca ştiinţă independentă. Perioada probabilă a elaborării marii majorităţi a celor aproximativ 60 de scrieri medicale, care alcătuiesc celebra Colecţie hipocratică (Corpus Hippocraticum), atribuită medicului Hipocrate II din Cos. Afirmarea şcolii medicale greceşti de la Rhodos* Cnidos, Cos. La curtea imperială chineză funcţionează 22 de medici. Eurifon dtn Cnidos se remarcă prin lucrări de patologie ginecologică şi de chirurgie. Empedocie din Agrigente formulează teoria celor 4 elemente care va deţine un,rol important în fiziopatologia hipocratică şi galenică Tucidide a descris ciuma de la Atena. 36 - Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 562/lst Istorie şi psihiatrie ; date istorice, realizaţi tehnice o JSTORIE ŞTIiNŢĂ-TEHNiCĂ 444 î.e.n. La Roma — înlocuirea consulilor, cu tribuni militari Construcţia Erehtionului ia Atena 431 î.e.n. în Grecia începe războiul pelo- Anaxagora — profesor pentru Pe- O O poneziac ricie, Euripide, Socrate ^r i 414 î.e.n. Căderea Atenei — încheierea răz- Tucidide, istoric al Greciei antice, CN boiului peloponeziac începe redactarea operei Istoria CTv V războiului, peloponeziac 404-341 în Egipt — dinastia 28 — 30 % re- Phidias realizează statuia iui Zeus î.e.n. cucerirea independenţei din Olimpia, una din cele şapte minuni ale lumii antice 396 î e n, începe invazia celţilor în nordul italiei Democrit introduce noţiunea da „atom“ 387 î.e.n. Bătălia de ia Al Ha — ce I ţi i înving pe romani, jefuiesc Roma. Pacea iui Antalcidas. Oraşele greceşti din Asia Mică sînt incluse în Imperiul persan Filozoful Archytas din Tarent inventează morişca de vînt şi şurubul Piaton, întemeietor al idealismului obiectiv, creează la Atena, Şcoaia filozofică care va deveni mai tîrziu „Academia" 378 î.e.n. Grecia — cea de-a doua Ligă maritimă sub egida Atenei Moare sofistul Gorgias din Leon-tinoi (375). Trăieşte Diogene din Sinope, unu! din întemeietorii filozofiei cinice 371 î.e.n. Lupta de la Leuctra : începutul dominaţiei tebane Trăieşte filozoful chinez Mo-Ti care pledează în opera sa pentru armonia universală OJ 366 î.e.n. Alegerea lui L. Sextius, la Teranus Prima utilizare a catapultei de că- > o — primul consul plebeu tre Mahanidas, tiranul Spartei, l o ro în lupta de la Martineea (Grecia) D 1 O 359—336 îşi începe domnia Fi li p al ll-Iea Aristotel din Stagîra, filozof grec, O ON PQ î.e.n. (regent şi apoi rege) % asasinat în este autorul primei lucrări de U 336, va fi urmat la tron de fiul său fizică (publicată abia în 1495)3 LU l/l Alexandru Ui — „Alexandru cel pune bazele zooiogiei Mare“ 348 î.e.n. Al doilea tratat romano-cartagi-nez — „Zone de influenţă'* în Mediterana Endoxos din Knidos inventează cadranul solar orizontal („păianjenul") împărţind anul în 365 1/4 zile 341-332 în Egipt — dinastia 31 | restabili- Menaechmos descoperă secţi- î.e.n. rea dominaţiei persane unile conice (elipsa, parabola şi hiperbola) 340-338 Războiul latinilor : Roma domină Palycleitas construieşte teatrul din î.e.n. Latium-ul Epidaur (peloponez), început în 357 338 î.e.n. Bătălia de la Cheroneea : Macedonia îşi impune hegemonia asu- Sînt construite în nordul şi vestul Chinei primele ziduri de apărare î' pra Greciei atiâ/cufiură, medicină (444 î.e.n. — 338 î.e.n.) f st/5631 ARTĂ-CULTURĂ Miron sculptează statuia zeiţei Atena (marmură, c. 450—400). Policiet sculptează Aruncătorul de suliţa (c. 450 — 400). Anaxagores din Clazomene (500—430) — Despre natură. Anonim hindus — Upanishadele. Valmiki (hindus) — Ramoyana. Afrodită (statuie de marmură, copie romană). Platon (428—347) — Demodocos ; Axiochos ; Hippias ; Ale ion ; Alcibiade ; Cnar-mides; Menon ;Fedra; Timea ; Filebe ; Parme-nide ; Eryxias ; Critios ; Sisif; Minos ; Fedon ; Lysis. Lisip sculptează Apoxiomenos (marmură). Aristotel (384--322) — Organon ; Metafizica ; Politica (332) * Retorica ; Poetica (c. 344) : Despre suflet. Lisias (445 ?•— 378) — Oraţie funebră în onoarea soldaţilor (393) \ împotriva lui Era-tostene. Demostene (384 — 322) — Olyntiene (348) § Misiune falsă (343) } Filipice (341) | Despre coroana (300). Xenofon (427—355) — Cinegetică (390) g Reveniri (387) Banchetul (363) rf Agesilas (360) Li curg (? —324), — împotriva iui Leocrat. Epicur întemeiază la Atena, celebra sa şcoală Nonius Marcellus (latin) — Compendiu de doctrină. Isocrate (436—338) — Panathenaica (339). Kautiîya (hindus) — Tratat de politică. Praxiteîes sculptează Afrodita din Knidos şi Hermes. Venus din Medici (statuie de marmură). Timoteos sculptează Ledacu lebăda (marmură), Se construieşte Mausoleul din Halicarnas (c. 350). MEDICINĂ La Atena este introdus cultul Iui Asciepios. începuturile preocupărilor de alchimie în China, cu puternice influenţe în medicină, (terapeutică). Democrit din Abdera elaborează unele tratate de interes medico-biolcgîc (concepţia sa determini stă pare să aibă un ecou direct în doctrina hipocratică despre etiologia bolilor) Filisticn din Locri, reprezentant al şcolii medicale greceşti din Italia, aplică în medicină doctrina îui Empedocie. Diocles din Caristos, partizan al concepţiilor aristotelice şi hîpocratice, redactează tratate medicale şi farmacologice. Praxagora din Cos — valoarea diagnostică a pulsului. Polib (gi-nerele lui Hipocrate) din Cos ar fi autorul tratatului Despre natura omului. Crisip de Cnidos combate practica venesecţiei Medicul Diocles (fiul lui Artemîdoros din Cîzic.) ţine prelegeri în cetatea pontică Histria. SECOLUL ill î.e.n. ‘564/lst Istorie şi psihiairie : date istorice, realizări tehnice ISTORIE STIiMTĂ-TEHNiCĂ 332 î.e.n. Alexandru cel Mare cucereşte E- giptul (întemeierea oraşului Alexandria, 331) 330 î.e.n. Dispariţia statului ahemenid . Moartea lui Darius III 327 î.e.n. Alexandru cel Mare începe expediţia în India 323 î.e.n. Moare la Babilon, în vîrstă de 33 de ani, Alexandru Macedon. Vastul imperiu este împărţit de generalii macedonieni 306 î.e.n. AS treilea tratat între Roma şi Cartagina 300 î.e.n. La Roma — Lex Oguinia (egalitatea religioasă a plebeilor) Anniceris elaborează o doctrină de tranziţie între cea a lui Aris-tip si cea a iui Epicur Atestarea existenţei cuptoarelor pentru reducerea minereurilor de fier, pe teritoriul ţării, noastre Folosirea pentru finisaje a ceramicii smălţuite policrome, în Per-sia încep lucrările de construire a primului apeduct al Romei, inaugurat de Appius Claudius Prima şosea romană (Roma—Ca-pua) Atestarea celei mai vechi monede metalice pe teritoriul ţării noastre Teofrast din Lesbos elaborează principalele sale opere de matematică şi botanică o ON rs 295 î.e.n. 275 î.e.n. 274-271 • î.e.n. 273-232 î.e.n. 265 î.e.n. 264-241 î.e.n. 263 î.e.n. 246-241 î.e.n. Bătălia de la Sentinum — victorie romană ? etruscii dispar de pe scena politică a peninsulei Victoria de la Beneventum — Roma devine „mare putere" în bazinul mediteranean în Egipt — primul război sirian | victorie egipteană în India — apogeul imperiului Maur/a (Asoca) Lichidarea independenţei etrusce: Roma învingătoare la Volsinii Primul război punic Sicilia se raliază Romei în Egipt — al doilea război sirian (victorie egipteană, maximă întindere teritorială a imperiului) Apar tăbliţele din plumb şi ceară pentru scris, în Egipt Arhimede inventează o serie de mecanisme şi aparate, fiind şi primul autor de tratate despre mecanică ; creează principiul care-i poartă numele ; inventează, de asemenea, aşa-numitul „melc" sau „şurubul de apă*1 pentru ridicarea apei necesare irigaţiilor Menţionarea primelor exploatări de huilă din Grecia (250) Apariţia primelor date referitoare la parfumuri şi prepararea unor aliaje asemănătoare aurului Realizarea „marelui drum al mătăsii11 care lega China de Asia Mică Aristarh, matematician şi astronom din Samos, afirmînd că Pâ-mîntul se învîrteşte pe o traiectorie circulară în jurul Soarelui, enunţă teza heliocentrismului Eratostene introduce termenul de „geografie" arta/cultură, medicină (332 î.e.n. — 246 î.e.n.) Ist/565 ARTĂ-CULTURĂ MEDICINĂ Se construieşte monumentul lui Lisikrates, in Atena (334). Sarcofagul lui Alexandru din Sidon. Cepul lui Alexandru cel Mare (statuie de marmură atribuită lui Lisip). Skcpas sculptează statuia lui Heracle (marmură) Kefisodot sculptează Eîrena cu copilul, lui 'Pluto (marmură). Sarcofagul amazoanelor (găsit în Cipru) Atlet (statuie de bronz din Efes). Aristofan (450 — 385) — Adunarea femeilor ■Filoxene din Citera (c. 435 — 380) — Ciclopul. Cap de femeie (pictură murală în Tom ba dell'Orco, din Corneto). CeIţii, odată cu pătrunderea lor în Transilvania, aduc şi unele instrumente chirurgicale de metal (Galaţii Bistriţei). Concepţiile şcolii epicurlene influenţează mai ales doctrina medicală metodică. Operele lui Teofrast din Lesbos cuprind şi principii medicale şi psihologice. Menandru (343 — 292) — Adulatorul; Arbitrajul; Parul tuns ; Chitaristul; Eroul; Plugarul E pi cur (342 — 270) — Doctrine şl maxime; Scrisori ; Testament K'ij Yuan (333 — 2.85), China — Durerea îndepărtării. Soclu cu bust, sculptat de Filetairos din Per-gamon (234 — 263) Pcîieuctos sculptează statuia iui Demostene (c. 280) Gol murind (statuie de marmură, 230 — 220). Aristoxene din Tarent — Elemente de armonie; Elemente ritmice. Nicandru (Grecia) — Metamorfozele ; Brito-rnartis. Sostratos din Cnid construieşte Farul din Alexandria (insula Pharaos). Euclid — Elemente ; Optica şi catroptica; Pcrismeie. Doidaîsas sculptează Afrodita în baie (marmură). Apare tratatul enciclopedic medical chinez Nei. Ţing atribuit, împăratului legendar Huang Ti Menon, discipolul lui Arîstotel, redactează Probleme medicale. în insula Cos este construit un tempîu închinat lui Asclepios. Fondarea Muzeionului din Alexandria, în cadru! căruia se vor efectua şi cercetări de interes medico-biologic, recurgîndu-se, probabil, şi la disecţii pe cadavre umane. Herofil din Calcedonia redactează tratate de anatomie şi fiziologie. La Cartagina sînt confecţionate lentile convexe Erasistrate efectuează investigaţii de anatomie şi fiziologie. Legea romană Aauilia prevede sancţiuni, pînă la pedeapsa capitală, pentru medicii din vina cărora moare un pacient. SECOLUL II 566/Ist istorie şi psihiatrie : dote istorice, realizări tehnice ISTORIE ŞTIINTĂ-TEHNICĂ 241 î.e.n. Victorie navală romană la Aegate. Cartagina cedează ultimele posesiuni din Siciiia 221 î.e.n, in China se încheie procesul de unificare — Ching se proclamă împărat 218 — 201 Al doilea război punic î.e.n. 216 î.e.n. Bătălia de la Cannae — Cea mai severă înfrîngere militară a Romei (Hannibal) 215 — 205 Primul război macedcnian : Filip î.e.n. renunţă ia alianţa cu Hannibal 200 î.e.n. Invazia hunilor în China Hieron al ll-lea, tiranul Sinicuseî construieşte nava de transpor „Alexandrinul11 începe construcţia Mare»' chinezesc (c. 4000 km) zid Regele Egiptului, Ptolomeu Filo--pator, construieşte nava „Thala-mages“ Obţinerea caolinului din argilă extrasă din dealul Kaoling Realizarea, în China, a produselor de ceramică cu aspect translucid,, de glazură Teofrast din Eresa pune baze le-botanicii, ca ştiinţă independentă' 200 — 19/ Al doilea război macedonian & Fi- î.e.n. iip V renunţă ia Asia Mică, cedează flota sa Romei 197 î.e.n. în Spania — două provincii ro- mane : Hispania Citerior şi Hispa-nîa Ulterior 188 î.e.n. Pacea de la Apameia : statul roman devine arbitrul lumii elenistice 171—168 Al treilea război macedonian : î.e.n. Roma destramă Macedonia care este împărţită în 4 state mici 164 î.e.n, în Egipt — lupte dinastice ’: prima Împărţire a regatului Apariţia hîrtîei de mătase pentru, scris (China) (200 i.e.n.) Construirea primului pod cu zidărie de piatră — „Podul Palatinului” — la Roma Construirea altarului Iui Zeus din Pergam (Asia Mică) (c. 180 —160} Geto-dacii folosesc piatra fasonata, la construcţia cetăţilor de apărare- Hiparh din Niceea întocmeşte primul catalog al stelelor cunoscute-P'.na la vremea lui 148 î.e.n. Macedonia devine provincie ro- mană 146 î.e.n. Sfîrşitul independenţei Greciei, devenind şi ea provincie romană 137 — 122 Mare răscoală a sclavilor în Siciiia î.e.n. (Eunous şi Cleon) £ primul război al sclavilor 104 — 101 Al doilea război al sclavilor din î.e.n. Siciiia (Salvius şi Athenaion) Ctesibics din Alexandria inventează orga. Fondează Şcoala de mecanică (la Alexandria) Este construit apeductul roman Aqua Mar ci a, de 92 km (din care 10 km pe arce) SsO-ma Ch'ien, întemeietorul istoriografiei chineze, începe redactarea operei sale capitale In-semnări istorice ottă/cultura, medicină (241 î.e.n. — 101 î.e.n.) lst/567 ARTĂ-CULTURĂ MEDICINĂ Chares din Lindas creează statuia din bronz a lui Heiias („Colosul din Rhodos84). Apollonîs din Rhodos (295 — 215) — Argonauţii. Livius Andronicus Lucius (270 — 200 ?), latin Teatru. Prima comedie la Roma : Livius Andronicus (240). Plaut (251 ?—184) — Gemeni! (215) ; Asincria (c. 214) ; Soldatul fanfaron (c. 202) ; Cistellaria (c. 201). Amazoana moarta (statuie de marmură, copie romană). Pers căzut (statuie de marmură, copie romană, c. 200}. Heliodor din Emesa — Etiopienii. Hermesianax din Colofon — LeontinuL Aristide din Milet — Fabule din Milet. Mnaseas din Patras (Grecia) — Periplu. Eratostene (275 — 194) — Geografia. Anonim hindus — Maha-B'narata. Fondarea şcolii medicale empirice, probabil de către Filinos şi Serapion. Mnesiteos din Atena încearcă să întocmească o clasificare raţională a bolilor. Pvegele indian Asoka înfiinţează aziluri-spîtale. Medicul Agathenor, fiul lui Si'mylos, este atestat în cetăţile de pe actualul litoral românesc aî Mării Negre. Medicul grec Arhagatos deschide la Roma o oficină subvenţionată din tezaurul public. Bustul lui Attalos I, împăratul din Pergamon (sculptură de marmură, 241—197). Caton Cenzorul (234—194), latin — Carte către fiu! său Marcusjî 84) l Originile (c. 150). Statuia Victoriei din Samothrake. Plaut (251 ? —184) - Persanul (c. 200) ? Trei bani (c. 200) Cartaginezul (c. 192) g Ru-dens (c. 192) Pseudolus (191). Se construieşte Olimpieonul din Atena (175) Ennius Quintus (239 — 169), latin — Ana!e ; Hecuba ; Medeea. Taurul farnezian (grup statuar colos, sculptat de Apollonius şi Tauriskos). Boetos sculptează Băiat cu gîscâ (marmură) Venus din Milo (Melos — marmură). Lucilius Caius (c. 180 —103), latin — Satire. Anonim egiptean — Cartea funeraliilor. Heron din Alexandria — Mecanica. Enea, zis Tacticianul — Comentarii despre apărarea locurilor. .Antoni us Liberalis — Culegere de metafore. Suen-yu Ys introduce „foaia de observaţie*1 a bolnavului. Cato cel Bătrîn îi atacă pe medicii greci stabiliţi la Roma şi preconizează folosirea remediilor casnice tradiţionale. Şun-Yu redactează un memoriu în care sintetizează concepţiile fiziopatoiogice şi terapeutice din China epocii sale. Nicandru din Colofon scrie Medicamentele apărătoare, Poeme didactice consacrate descrierii animalelor veninoase şi, antidoturilor. fKIadaios, adept al hipocratismului, îşi desfăşoară activitatea în cetăţile de pe actualul lito-£ ral românesc al Mării Negre. Patanjali scrie tratatul Yogasutra, expunere clasică asupra sistemului filozofic şi medical indian Yoag. SECOLUL 568/Ist Istorie şi psihiatrie : date istorice, realizări tehnice ISTORIE STIINTĂ-TEHNIC o I o 73 î.e.n. 60 î.e.n. Lex Blcutia Pcpira — acordă drepturile şi, astfel, Roma, din stat-cetate, devine stat teritorial încep războaiele civile la Roma (Consulatul lui L. Cornelius Sulla) Răscoala sclavilor condusă de Spartacus Primul triumvirat; Pompeius, Crassus, Caesar 58 î.e.n. Începutul cuceririi Galiei 55—54 î.e.n. Expediţiile lui Caesar în Britania 53 î.e.n. Destrămarea triumviratului : moartea lui Crassus 49 î.e.n. Trecerea Rubiconului \ Caesar declară războiul civil — înfrînge-rea lui Pompeius 44 î.e.n. Uciderea lui Caesar (Longimus şi Brutus) 43 î.e.n. A! doilea triumvirat ': Antonîus, Octavianus, Lepidus 30 î.e.n. Egiptul devine provincie romană (căderea Alexandriei, sinuciderea Cleopatrei şi a fui Antonîus). Sfîrşitul războaielor civile romane 27 î.e.n, Octavian primeşte titlul de „Au- gustus" — începutul Principatului 2 î.e.n. ' Octavian devine „pater .patria!" — înfiinţarea cohortelor pretoriene Tin Cijan Suanşu — prima lucrare de sinteză a cunoştinţelor matematice Hiparh pune bazele geografiei-matematice (c. 100) Sasigene din Alexandria întocmeşte calendarul iulian (în care anul simplu avea 365 de zile) Titus Livius începe să publice primele cărţi ale unei istorii romane (Ab urbe condito) Marcus PolIia Vitruvius — Despre arhitectura (unicul tratat antic de arhitectură păstrat pînă astăzi} Are preocupări în legătură cu. unele probleme de mecanică : forţă, pîrghii, maşini hidraulice, moara de apă Întemeierea oraşului Colonia Cla-udia Agrippensium (azi Koln) Utilizarea metodei de suHire a, sticlei, în Siria Apariţia primelor informat s despre cultivarea şi folosirea în alimentaţie a pătrunjelului si sparanghelului, în ţările meditera-niene Fabricarea berii şi a unor p e simple de distilare, în tŢ Utilizarea de către greci a conductelor de plumb pentru aduc-ţiunea apei Construirea apeductului din Gard* din apropiere de Nimes Apariţia primelor peniţe dir* metal întocmirea (la cererea lui- Octavian August) unei hărţi a drumurilor romane, numită azi la ou ic Pentingeria%â Fondarea oraşului Augusta Tau-rinorum (a?i Torino) de către împăratul August artă/culturâ, medicină (89 î.e.n. — 2 î.e.n.) ist/569 ARTĂ-CULTURĂ Accit'S Lucius (170 — 84), latin — Anale; Tragedii ; Prometeu Lucretiu (98 — 55) — Despre natură Cicero Marcus Tullius (106 — 43) Despre republică (51) \ Scrisori (68—43) Despre legi (c. 50) Brutus (46) r; Oratorul (46 — 45) * Limitele binelui şi răului (45) Academice (45) Despre bătrîneţe ; Despre destin ; Despre datorii ; Despre natura zeilor ; Topicele ; Lae-lius —despre prietenie (44) } Patrusprezece discursuri împotriva lui N\arc Antoniu (44 — 43) Cezar Caius lulius (100 — 44) — Comentariile războaielor galice (51) % Comentariile războaielor civile (44) Hirtius Auius (90 — 43) — Despre războiul de io Alexandria Putinius S/rus (90 ? —40 ?) — Cugetări; Mime Sallustius (86 — 35) — Istorii (49) } Conjuraţia lui Coti lina (43) l Lupta de la lugurta (40) CatuHus Caius Vaierius (85 — 55) — Pârul Be reni cei. (66) } Nunta lui. Te tis şi Peleas (64) VirgUI us Publius (70 — 19) — Bucolicele (37 .?) ; Georgicele (28) \ Eneida (18 ? postum) Hagesandros, Poiidoros şi Atencdoros din Rhodos sculptează grupul statuar Laokoon (50) Apcîionius sculptează Luptătorul cu pumnii. (bronz) Vitfjvius Marcus (latin) — Zece cărţi despre arhitectură (27) Horp.tiu (Quintus Horatius Flaccus) (65 — 8) - Satire (42-23) 3 Epode (42-31) *î Ode (23—17) $ Epistole (23 — 14) } Cîntec secular (17) l Arta poetică (14) Se construieşte la Roma, Ara Pacis Augustae-(13 — 9) Denis din Halicarnas — Arheologie romană (7) Partenios din Niceea — Suferinţele dragostei GeO'-gias (Grecia) — Figuri, sentinţe şi verbe MEDICINĂ Afirmarea şcolii medicale metodice sub conducerea lui Temison din Laodiceea Şen-Nong — Tratatul clasic de farmacologie In cadrul statului daco-getic se afirmă medicina sacerdotală, care dobîndeşte o mare faimă, atît datorită cunoştinţelor empirice (mai ales în ce priveşte fitoterapia) acumulate de preoţiî-medici, cît şi datorită principiilor terapeutice integraliste promovate de aceştia Apar primele comentarii sistematice ale ansamblului tratatelor din Colecţia hipocratică, redactate de Heraclide din Tarent şi de Zeuxis Antoni us Musa, medicul lui Octavian August şi al iui Mecena, utilizează mijloace terapeutice preluate din medicina populară italică La Roma se constituie „breasla vindecătorilor44, organism corporativ ai celor care practica meşteşugul medical 570/Ist Istorie şi psihiatrie ; dote istorice, realizări tehnice, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHN1CĂ 9 Bătălia din Pădurea Teutoburgică : germanii înving trei legiuni romane î primul impact cu popoarele migratoare 14 Ti beri us (lulius Cezar) succede lui Augustus la tronu! imperiului r oman 33 Dată tradiţională a executării iui Isus din Nazareth : începe răspândirea creştinismului 37 Moartea lui Ti beriu * Ciaudi u de- vine împărat, epocă de pace şi prosperitate pentru imperiu 43 începe cucerirea Britanici şi or- ganizarea ei (sudul) ca provincie romană . împăratul Ciaudiu I fondează oraşul Londinium (azi Londra) 46 1 nt emeierea provinciei Tracia — întreaga Peninsulă Balcanică este posesiune romană Strabon din Amaseîa, cel mai de seamă geograf a! antic hi taţi», îşi termină redactarea celor 17 cărţi ale Geografiei. Pomponius Mela publică cea mai verhe geografie romană Exploatarea manuaiă a minereurilor de fier, în unele ţări de pe ţărmurile Mării Mediterans Utilizarea De scară mare a betonului, de către romani Trăieşte Wang-Ch ung, unu! dintre cei mai de seamă filozofi materia-!işti ai antichităţii Obţinerea porţelanului japonez’ Fan-ku inaugurează, cu Istoria1 dinastiei vechiului Han, sena. istoriilor dinastice ale Chinei O O § 54 58-75 64 68 69 77 86-89 87-106 96 98 Ciaudiu asasinat de Agrippina (soţia sa) — Nero devine împărat Răsp 1 ndirea budismului în China Marele incendiu de la Roma,’: prima persecuţie a creştinilor Sinuciderea lui Nero, Gal ba devine împărat Vespasian este proclamat la Alexandria împărat al romanilor Supunerea Britaniei pînă ia Firth of Forth Războiul împotriva dacilor, încheiat printr-o pace de compromis Domnia lui Decebal in Dacia Nerva devine împărat — dinastia Antoninilor Moartea lui Nerva. Devine împ rat fiul său adoptiv Traian Sever us şi Celer construiesc Do-mus Aurea (Palatul de aur) pentru. Nero Construcţia Colosseum-uîui la Roma Primele cărţi broşate (Roma) Inaugurarea Arcului de triumf al iui* Titus, la Roma Producerea oţelului, probabil prin-carburarea pe vatră, în Europa Menţionarea topitoriilor de zinc, în China şi India Folosirea sticlei de cobalt de către egipteni şi a geamurilor de sticlă,, de către romani Tsai-Lun inventează hîrtia Construirea viaductului Alean-tara, cel mai important pod din timpul romanilor Tacitus afirmă în scrierile sale că germanii exploatau mine de argint ia Ems şi Wiesbader, arta/cultură, medicină (9 e.n.—75 e.n.) 1 st/571 ARTĂ-CULTUR Augustus in togă, aducînd jertfe (statuie din marmură, 63 î.e.n. — 14 e.n.) Higînus Caius lulius (c. 64 î.e.n. — 17 e.n.) — Fabule; Astronomice Corneea de la Sainte Chapelle, reprezentînd pe Tiberius, Livia şi Germanicus (17) Ovîdius Publius Naso (43 î.e.n. — 18 e.n.), latin — Arta iubirii; Fastele ; Metamorfozele ; Medeea ; Remediile dragostei ; Eroicele ; Iubiri, Vaienus Maximus (15 î.e.n. — 35 e.n.) — fapte şl dictoane\ memorabile (30 e.n.) Seneca (4 î.e.n. — 65 e.n.) — Medeea; Feri ic ienTi ; Scrisori; Dialoguri libere; Aga- memnon ; Fedra Statuia lui Claudiu întruchipînd pe Jupîter (Roma, .41-45) Pa vel — Epistolă către tesalonicieni (50) Seîk 'os - Epitaf (M) Fedr u — Fabule Seneca (4 î.e.n. — 65 e.n.) — Oedip; Octala ; Tropienii; Binefaceri; ApokoJokin-thosis (Satiră imperială) Pave! — Epistole (57-68) nu:: colos al Iui Vespasian (marmură, în perioada 69—79) Şi li us Italicus Tiberius Caius (25 — 101), lat;n — !liada latină ; Cartaginezii Marţial (Marcus Valerius Martialis) (c. 40 —c. 104) — Epigrame (80—84) loan Evanghelistul — Evanghelia (96—98) \ Apocalipsul (c. 97) Publius fPapinius (45 ? — 100 ?) — Antologie literară de limbă latină (89—95) jl 7e-baido (90) \ Ahileida (95) Tacit (55? — 120?) — Viaţa Iul Agricola (98) f Despre Germania (98) Achaghosha (india) — Buddhacarîta (100) Plini us Caeciiius Secund us redactează Panegiricul împăratului Traian Quirvtilian (35—96} — Instituţia oratoriei Herrnas (Grecia) — Păstorul Hiu Chen (China) — Dicţionar etimologic MEDICINĂ în China se autorizează disecarea cadavrului unui criminal, în vederea studierii organelor. interne Celsus — Despre meşteşuguri (enciclopedie în care include şi un tratat de medicină) Ateneos din Atalia întemeiază şcoala medicală, pneumatistă Scribonius Largus — Compoziţia medicamentelor (cuprinde peste 270 formule medicamentoase) Prima epidemie de variolă atestată în China împăratul Ciaudius decide ca sclavii bolnavi din asclepeionul de la Roma să devină liberi du pă însănătoşire î esalos din Trales diferenţiază bolile cronice de cele acute Eroţian alcătuieşte un glosar al termenilor medicali Moartea medicului şi evanghelistului Luca Pliniu cel Băirîn — Istoria naturală La Grădiştea Muscelului s-a păstrat o trusă chirurgicală cu instrumentar provenit din Grecia (doar bisturiul era dacic), aparţinînd unui vindecător dac Frontius — Despre aprovizionarea cu apa a oraşului Roma Savantul Charaka — Chera kasamhita (tratat medical indian) Areteu din Capadoda redactează lucrările sale de patologie Soranus din Efes întocmeşte tratate de ginecologie şi obstetrică 572/ist Istorie şi psihiatrie : date istorice, realizari tehnice, ISTORIE STiiNTĂ-TEHNlCĂ O o 101-102 105-..106 117 119 124 Primul război împotriva dacilor — înfrîngerea dacilor ia Tapae şi Adamclisi. Traian ia numele de A! doilea război împotriva daci-;or _ înfrîngerea dacilor. Cade Sarmlsegetuza, Decebai se sinucide. Dacia devine provincie romană Moartea lui Traian, Adrian devine împărat Imperiul roman In maximă expansiune Dacia este împărţită in două provincii : Dacia Superioară şi Dacia Inferioară Vizita împăratului Adrian în Dacia ţ reorganizare administrativă : Dacia este împărţită în 3 provincii — Dacia Superioară, Dacia Inferioară şi Dacia Porolisensis Apoiodor din Damasc foloseşte la construcţia podului peste Dunăre un beton constituit din var hidraulic şi ciment roman, nisip ş! piatră spartă în Dacia romana — construcţia castrul ui Drobeta, a monumentului de la Adamclisi, Sarmisege-tuza, Napoca. Construirea Pan-theonului („templul tuturor zeilor") la Roma Apoiodor din Damasc inaugurează la Roma Forumul împaratuhi. Tra~ ian. Construieşte templul Venere* din Roma Djang Tong construieşte primul seismoscop Construirea mausoleului lui A-drian la Roma 161 Moare Antoni us, îi urmează Mar- cus Aureiius 161—165 Război împotriva părţilor 167 — 169 Reorganizarea Daciei, tot în 3 pro- vincii, altfel dispuse : Dacia Apu-lensis, Dacia Porolissensis şi Dacia Maivensis 180 Moare Marcus Aureiius. Commo- dus devine împărat 193 — 197 Bătălia pentru tron. Septimius Severus devine împărat 197 — 199 Războiul împotriva părţilor Mecanicul grec Ctesibios inventează prima pompă pneumatică; Folosirea tuşului din negru de fum (China) Claudios Ptolemaios, astronom,, geograf şi matematician îşi publică principalele opere in care emite ipoteza potrivit că-'eli Pă-mîr.tul, ccrp ceresc fix, se afiâ în centrul Universului Appian — Istoria romana Apar primele scrieri despre alchimie Apare scrierea runica O U 201 Goţii pătrund în imperiu! roman 211 Campanie în Britania. Supunerea Scoţiei. Moare Septimius Severus 222 — 235 Domnia lui Aureiius Severus Alexandru — ultima perioadă prosperă a imperiului 250 In toate provinciile romane se declanşează o campanie de persecuţie împotriva creştinilor Construirea Arcului de Triumf al împăratului Septimius Sever, ia Roma Construirea celui mai important sanctuar din Roma, templul Veste» Descoperirea procedeului pentru cristalizarea zahărului, în India Filan din Bizanţ imaginează „no-ria“, instalaţie pentru ridicarea apei la înălţime arta/cultură, medicina (101 e.n.-250 e,n.) Ist/573 ARTĂ-CULTURĂ MEDICINĂ Cornelius Tacitus (55? —120?) — Analele, cuprind istoria imperiului roman între anii 14 — 60 Plutarh (46 — 120) — Vieţi paralele; Asupra educcţiei Se construieşte amfiteatrul flavian ai Cc/os-seum-ului din Roma (in perioada 54 — 117) juvenal (55 ? —135), latin — Satire Bătălia lui Troian cu dacii (friză pe Arcul lui Consta-ntin din Roma) Bustul cdos ai lui Adrian (in perioada 117 — 138) Diogenian cir, Heracleea — Antologie Suetoniu (75 ? — 150) — Serbaţi iluştri ; Viaţa celor doisprezece Cezari Iustin (100—163) — Dialog cu evreul Trifon (135) ; Epistola către Diognete Criton, medicul împăratului Traian, scrie tratatul Medicamente cosmetice (la îndrumarea soţiei împăratului) Constituirea provinciei romane Dacia, în care-vor fi edificate staţiuni balneare, vor aflua medici, va fi introdus cultul zeilor vindecători dt'n. Imperiul roman Rufus din Efes — tratate de anatomie şi patologie Papirus conţinînd fragmente din Centrc-pollonopolis (M) Artemidor din Efes) — Critică onirică Tcheng Suan (127 — 200), China — Cei treisprezece clasici cu comentarii şi lămuriri Lucian din Samosata (c. 125 — 185) — Opere satirice Trifiodor (Grecia) — Cucerirea (Honului sau Distrugerea Troiei (173) Apuleius din Madaura (c. 125 — 180 ?) Demonul lui Socrate ; Dragoste si sfirşit ; Despre magie ; Metamorfoze ; Platan şi dogma sa Pol lux lulius — Onomasticon Marc Aureliu (121—180), împărat roman, stoic -- Cugetări Hegesip — Comentarii (c. 180) împăratul Antoninus Pius numeşte medici publici obligaţi să acorde asistenţă gratuită bolnavilor săraci Galen se instaurează la Roma, se afirmă ca un? eminent autor de tratate medicale Lui Gang Ciong-ţing (supranumit „Hipocrate* al chinezilor11) i se acordă titlul de „doctor1* împăratul Septimius Sever reglementează practica medicinii Tertullan (c. 155 —c. 230) — Încurajarea castităţii (203) încoronarea soldatului (211) ţ Scrisoare către Scapuia (212) Anonim japonez — Istoria războiului din epoca Hogen Diogene Laertios — Vieţi, doctrine şi sentinţe ale filozofilor iluştri ; Antologia epigramelor Anonim grec — Odele lui Solomon (c. 217) Filostrate din Lemnos (190? —250 ?) Viata sofiştilor (228-238) Dion Cassius (1 55 — 235) — Istoria romană Origene (185 ? — 254 ?) — Despre principii Sînt atestaţi în Dacia cîţiva vindecători romani., precum şi oculişti La Roma se încheie construcţia termelor lu? Caracalla Hua-Thuo elaborează „jocul celor cinci dobitoace", un sistem de gimnastică medicală Huang-fu Mi — Tratat de acupunctură şi moxo Izbucnirea unei mari epidemii de' ciumă în Imperiul roman 574/lst Istorie şi psihiatrie : date istorice, realizări tehnice, ISTORIE ŞTIINTĂ-TEHNICĂ 251 Invazia goţilor în Moesia : in bătălia de la Abretus, Dedus este ucis (primul împărat roman căzut într-o luptă cu barbarii) Menţionarea cuptoarelor de ars cărămidă pe teritoriul ţării noastre 267 Mare invazie gotică în Grecia Trăieşte Plotincs din Lykopolis, întemeietorul neoplatonismului, ultimul mare filozof păgîn grec O o m LO rs 271 Retragerea din Dacia a armatei şi administraţiei romane. Marea majoritate a populaţiei daco-romane rămîne pe loc, păstrîndu-şi obiceiurile şi continuînd legăturile cu provinciile romane 260- 268 Domnia iui Gallienus -Jj apogeul crizei statului roman Cea mai veche maşină de spălat pentru curăţarea produselor, textile 276- 232 Aurelius Probus devine împărat | consolidarea graniţelor, pe Rin şi Dunăre 297 Reforma administrativă a Imperiului roman (101 provincii) Cultivarea hameiului pentru fabricarea berii în Europa Occidentală 306- ■337 Imperiul roman anexează o importantă regiune in nordul Dunării — refacerea Drobetei, Suci-davei Data construirii palatului lui Dic-cliţian de la S pal atu m (Split). Monumentul tetrarhiloc din Veneţia 313 Edictul de ia Milano : egalitatea în drepturi a creştinilor in imperiu Prima atestare, pe o bornă rutieră, a oraşului Paris m 325 Conciliu ecumenic la Niceea î bazele dogmatice ale ortodoxismului Construirea Ia Roma a Temelor lui D ioc li ţi an i o ro 328 Pod peste Dunăre la Suddava (T. Patricius) Construcţia Arcului ful Constantin cel Alo re l a Ro ma 330 Noua capitală a Imperiului roman — Constantinopo! Constantin ce! Mare inaugurează oraşul Constantinopo! 340 începe războiul civiî în Bizanţ l Constant înfrînge pe Constantin 1! Introducerea, prin edictul împăratului Constantin cel Mare, a idelor şi nonelor romane, divizate în săptămîni de cîte 7 zile 350 Regat ostrogot în nordul Miri» Negre, a! lui Ermanarich VVulfila creează alfabetul gotic (Germania) artâ/culiurâ, medicină (251 e.n.-35G e.n.) lst/575 ARTĂ-CULTURĂ MEDICINĂ Tch'en Cheou (China) — Povestiri 'istorice despre Trei Regate Tasius Ciprianus (? —258), Grecia — Troici despre cei ccre cu căzut în timpul persecuţiei ; Spectacolele Apogeul sculpturii sasanide în reliefurile rupestre de ia Bichâpur şi Naqsh-i-Rustam Alcifron (Grecia) — Scrisori AmpeKus Lucius (îatin) — Memorial Sextus Empiricus (Grecia) — Împotriva dogmaticilor Gregorius — Codul gregorian (291—292) famblih din CaIc:s (? —330), Grecia — Viaţa iui. Pitagora Fiîostrate (190?—250 ?), Grecia — Eroicul; Imagini Porfir din Tir (232—303), — împotriva creştinilor; Viaţa lui Pitagora „Ciuma iui Ciprian" în imperiu! roman (251 — 260) înfiinţarea* în Armenia, a primei leprozerii (c. 260) O şcoală evreiască de medicină funcţionează ta, Tigris (Persia) Wang Şu-hă — Trotat clasic despre puls (10 volume) Friză de marmură pe Arcu! lui Constantin din Roma, reprezentînd bătălia de la Por.s Mi ivi us (c. 315) lulius Alexandru Valerius Polemius (îatin) — Istoria lui Alexandru cel Mare Afraate (persan) — Demonstraţiile Anonim latin — Cartea generaţiilor 'lumii r Avienus Rufus Festus (latin) — Descrierea [ Pa mintalul; Regiunile maritime Vasile din Cezareea (329 — 379) — Opere ascetice; Opere dogmatice Bhasa (hindus) — Carudatta Lucius Lactanus (c. 240—325), latin — Instituţii divine (c. 321) Avianus (latin) — Fabule juvencus GaSus Vettius Aquilinus (Spania) — istorie evanghelica (c. 330) Epidemie de variolă („ciumă") în imperiul roman Sinodul de la Niceea dispune organizarea asistenţei sociale, prevăztndu-se şi înfiinţarea de aziluri şi ospicii Kc-Hong redactează tratate de inspiraţie dao-istă, în care figurează prescripţii terapeutice pozitive, dar şi reţete pentru obţinerea nemuririi Episcopul Eustaţiu din Sevastia Pontică înfiinţează un ospiciu pentru adăpostirea infirmilor/ şi a bolnavilor cronici Antilos redactează tratate de chirurgie şi farmacologie 576/Ist Istorie şi psihiatrie ; date istorice, realizâri tehnice, ISTORIE STliNTĂ-TEHNiCĂ > D _j O V LU > __I D _j O U 351 Bătălia de ia Mursa : Magnentius este înfrînt de Constantin li (finalul războiului civil din Bizanţ) 367 Expediţia lui Valens în nordul Dunării 375 Regatul ostrogot distrus de huni : începe Marea Migratie a popoarelor 376 Marea invazie a hunilor în Dacia, marchează prima invazie asiatică de neam turcic în Europa 395 — 396 Vizigoţii (Alaric) devastează Pe- ninsula Balcanică 395 Prin moartea lui Theodosius î, Imperiul Roman se divide în pars Orientis (Constantinopol) şi pars Occiaentis (Ravena) Eutropius publică un compendiu ai istoriei universale Breviarium ab urbe condita, cu o largă circulaţie în evul mediu Bizantinii folosesc gromorul, navă. cu catarg şi pînză largă începe construcţia bazilicii San Paolo Fuari le Mura (Roma) Bizantinii măsoară timpul folosind ceasornice cu combustie etalo-nată, în candele sau lămpi Gu-Khung inventează literele de plumb Fin-Khuang-Tsang imprimă primul ziar (China) Prima menţionare a noţiunii de chimie, la Zasimas (c. 400) 407 Sfîrşitul dominaţiei romane în Britania Fabricarea emailului cloazonat sn Bizanţ 415 Vizigoţii pătrund în Spania Tzu Ciun-Ciji calculează valoarea lui iz („pi11) cu şase zecimale o tn I 429 Vandalii întemeiază în Africa de Nord un regat independent (Gen-seric) Construirea 1a Ravena, a mauzo-leul Gal lei Placidia (fiica lui Theo-dosiu cel Mare), cel mai vechi monument cruciform o 434 în Panonia triburile hunîce au un nou conducător — Attila Construirea bisericii Santa Maria Maggiore din Roma 433 Codex Theodosian — ultimul document care exprimă unitatea Imperiului Roman Introducerea tehnicii stucaturii şi a tencuielilor, în Anglia 4-45 Apogeu' puterii hunîce Fabricarea unui porţelan verzui în China 454 Bătălia de la Nedao — hunii sînt înfrînţi de triburile germanice Cea mai veche datare a oraşului precolumbian Copan I — 500 455 Invazia francilor în Galia. Vandalii ocupă Roma Menţionarea folosirii roţii de tors în China 451 476 Sfîrşitul Imperiului Roman de Apus:- Romulus Augustus este detronat de Odoacru ; dominaţia germană in italia Se construieşte bazilica Sf. Simeon Stylitul (Siria) (476 — 490) artă/cultura, medicină (300-450 e.n.) îst/577 ARTĂ-CULTURĂ MEDICINĂ Li bani os (314 — 392), Grecia — Scrisori Fa Hien (China) — Descrierea ţârilor buddhiste Cloşca cu pui (Pietroasa). Statuia colos din bronz a lui Valentinian I ( O O 488 Teodoric, după asediul nereuşit asupra Constantinopolului, se îndreaptă către Italia 493 — 554 Regatul ostrogot în Italia Ariabhata calculează formule pentru suma pătratelor şi cuburilor numerelor naturale • PSIHIATRIA ÎN EVUL MEDIU. Asaltate din exterior, supuse unor permanente agresiuni, măcinate din interior, civilizaţiile antice sfîr-şesc prin a se supune... barbariei. După milenii de victorii, civilizaţia este răpusă, în creuzetul istoriei creindu-se o nouă societate, rezultat al contopirii a ceea ce a fost cu ceea ce va veni. Am pătruns în ceea ce numim EV MEDIU, perioadă puţin propice ştiinţei în general şi gîndirii în special, perioadă a acţiunii, a mişcării, a cuceririi a ceea ce nu trebuia cucerit şi a eliberării a ceea ce era de mult eliberat. Imperiul roman de apus este împărţit în mod tacit de barbari care, deşt nu se cunosc între ei, nu au nici un pian comun şi nu şi-au propus nici un ţel înalt, cuceresc nu pentru a stăpini (deşi o credeau), ci pentru a se dizolva (normal) în structurile mai civilizate, imperiul roman de răsărit rezistă un timp mai bine asaltului, pierde teiitorii : azi o Dacie, mîine o Tracie, dar îşi menţine integritatea structurilor — Bizanţul devine o nouă Romă, iar Roma o alta Romă. Perioada nu mai este potrivită pentru a găsi căi de alinare a suferinţei umane ; omenirea, chiar dacă suferă, trebuie să se salveze şi va reuşi acest lucru plătind preţul, căci, aşa cum barbaria s-a dizolvat în civilizaţie, şi civilizaţia s-a diluat prin această nefericită perfuzie f nivelul ştiinţelor este la cotă minimă, arta medicală greco-romană — în declin simţitor* urmaşii lui Galen se mulţumesc şi se descurcă (ca de obicei) copiindu-i şi compilindu-i operele.: începe perioada cea mai neagră a descoperirilor a ceea ce mai fusese descoperit odată. Decăderea ştiinţelor datorată, în bună parte, acestui proces, a cruţat Alexandri-a, capitala culturală a imperiului. Aici au studiat medici ca Aetios din Amida Mesopotarniei (502—575) care, în tratatul său enciclopedic „Tetrabiblion", a făcut o tentativă de localizare a sediului cerebral al unor afecţiuni nervoase. Dar medicinii bizantine i se recunoaşte un alt merit deosebit : organizarea asistenţei medicale în forme originale ce cuprindeau şi aşezăminte de ocrotire pentru bătrîni, adevărate azi le calificate. Gîndirea medicală arabă şi-a avut cei mai de seamă reprezentant ai său ia sfîrşitul secolului al X-lea şi începutul secolului a! Xl-iea, în persoana lui Abu Aii al Hussein ibn AbdaHab ibn Sina (AVICENA). Acest medic a înscris în aria preocupărilor sale şi suportul matenai al funcţiilor psihice, pe care l-a interpretat pe baza modelului aristotelic. în teoria sa celulară se remarcă o încercare de separare şi localizare a funcţiilor psihice (sistemul său prevede cinci „celule" în care îşi au sediul „scrisul comun", etajul perceptual, fantezia, imaginaţia, gîndirea şi raţionamentul). El lansează, de asemenea, ideea că legătura dintre „organul cunoaşterii" şi lumea înconjurătoare este asigurată prin intermediul organelor de simţ. Activitatea psihică ar fi tributară circulaţiei prin dispozitivul „celular*4 al pneumeî, acel „suflet" pe care ARISTOTEL îl diferenţiază net de entelechie, sufletul în sens de principiu vital (aceeaşi distincţie o vom întîlnî şi în „Tratatul despre suflet11 al lui AVERROES). Aplicînd patologiei sistemul său de gîn&i-re, în descrierile apostemelor (inflamaţii ale crierului), afecţiuni ce antrenează perturbarea simţurilor (tulburări mintale) şi tulburarea mişcării (vertijul, epilepsia, apoplexia), AVICENA păstrează drept criterii de clasificare sediul leziunii sau funcţia perturbată. Un aspect deosebit al medicinii arabe este tenta sa umanitară, care devansează cu crte-va secole Occidentul. Spitalul de boli psihxe din Bagdad era recunoscut pentru metoda blîndă prin care îşi trata păci enţii. Psihiatria în evul mediu lst/579 ARTĂ-CULTURĂ Grup anonim (ebraica) — Talmudul Babiio-nulul Produs din Constantinopole (410 — 485), Grecia — Elemente de teologie; Imnuri. Occidentul medieval, întunecat de un dogmatism religios intolerant, terorizat de un Dumnezeu care percepe orice intenţie de păcat şi de Satana care pîndeşte pentru a pjne stăpînire. pe sufletul slab, cunoaşte o decădere generală a ştiinţei şi culturii. Arta vt-(decarii a cunoscut aceeaşi soartă trecînd î' pâinile clerului, elrberîndu-se apoi părţi a j n urma hotărîrilor luate de unele concilii : de ia Clermont (1130), de la Lateran (1139), d* ia Montpellier (1162), de la Reims (1191), de ia Le Mans (1247) etc. Evul mediu este puternic marcat de dogmă şi de lupta împotriva dogmei, spaţiul istoric în care se desfăşoară putînd fi net subdivizat în trei etape distincte : de la nimic la dogmă, dogma şi numai dogma şi, în fine, dogma şi sctpţul (ar fi prea devreme ca dogtna să fie în-/;rsă de spirit). Este epoca în care pedeapsa a ro:*: riguros .ridicată la rang de principiu şi insti-ibţ'onalizat aplicată de unii împotriva celorlalţi, pentru motive care astăzi ni se par absurde, ilogice. Existau probabil etape de sacrificiu în istoria omenirii, etape în care, in mod paradoxal, ceea ce se face în numele unui fenomen sau a! unei ideologii, neagă însuşi fenomenul sau ideologia respectivă. Poate de aceea, evul mediu (expresia.ca atare) trimite imediat la cruciadă, la arderile pe rug, la gale-n; LO vis l —- reşedinţa la Paris) (Tibru) ! O 527-565 ,ustinian reface cetăţile Tomis, Se construieşte bas iii ca Sant'Apoî- u O Dorostorum şi Ulmetum linare Nuovo din Ravena . LU UI 534 Africa de Nord intră în stăpînirea Isidor din Milet şi Anthem.ios din Imperiului bizantin Trai Ies încep construirea bazilicii Sf. Sofia (Constantinopol) 540 Incursiuni ale slavilor în Traci a La Sucidava se construieşte prima basilică creştină la nord de Dunăre artă/literatura, medicina (501-550 e.n.) lst/583 castoreus, amoniacul, oxidul de zinc), cu acţiune predominant antispastică Evacuantele (purgative şi emetice), dietele stricte, iritantele (cauterizante, moxe, ventuze şi vezi cat oare, frecţii şi cataplasme) erau recomandate în tulburările femeilor „isterice". Tonicele erau folosite în tratamentul melancoliei, tdioţiei sau demenţei, alături de regimuri alimentare bogate din care nu lipseau vinurile, absintul, ti net ura de quinquina. Apa, sub toate formele, era remediul de elecţie, ca „umectant" în virtutea teoriei deshidratării fibrelor nervoase în isterie, fie că era administrată pe cale internă, fie externă (băi, spălaturi, aplicări de gheaţă). Secolul luminilor (secolul al XVIII-lea) instaurează în aparenţă imperiul raţiunii. Sînt înfrînte dogmele religioase, spiritul ştiinţific triumfă, are foc o veritabilă explozie informaţională. Omul începe să aspire la cunoaşterea şi stăpînirea Universului, fa cîştiga-rea unei vieţii fericite hic et nune, pierzîndu-şi credinţa într-o viaţă viitoare. In acest context, studiul psihicului uman şi al creierului ia un avînt remarcabil. Se înmulţesc studiile anatomice şi fiziologice. Un moment important îl constituie teoria fenomenelor electrice care stau la baza conducerii nervoase, elaborată de Fr. BOI'SSIER de SAUVAGES („Fiziologie medicală", 1755). îdeea a apărut încă din 1750, în teza lui J. I. du FAY. Pornind de la teoriile magnetismului animal şi a practicii magnetoterapiei, marchizul de PUYSEGUR studiază hipnoza, somnul în transă şi som-nambulismul. După o prima încercare de abordare biochimică a structurii nervoase, făcută în 1719 de Th. HENNING, L. SPA LLANZANI de- ART E~ LITERATURĂ Ateri-c II (484 — 507), vizigot — Regelui vizigoţilor sau Breviarul lui Alaric (506) Sf. S/mmaque — Gloria in excelsis (498—514) (M) Boetius (480 ? —524 '), latin — Consolarea filozofiei (524) Codul împăratului justinian (529) Diptfconul din fildeş al consulului Crestes (530) Siao T'Ong (501-535), China - Culegere de scrieri literare (530) jordanes (got) — Originea si istoria goţilor (526-533) Mozaicul din Sar» Vitale (Ravenna), reprezentînd capul împărătesei Teodora şi pe împăratul justinian (548) Procopiu din Cezareea (sf. sec. V— c. 565), bizantin — istoria secreta (550) monstrează, în 1766, consumul de oxigen de către ţesutul nervos şi eliminarea de bioxid de carbon. Medicii iluminişti vor beneficia, în urma exploziei informaţionale, de aportul celorlalte ştiinţe, vor încerca să se elibereze de practicile empirice. în 1724, la Londra, j. FLOYER a publicat unul dintre primele tratate de geriatrie : „Medicina îngrijirii bătrînilor". Un alt englez, G. CHEYNE a scris în 1733 un tratat „Despre bolile nervoase de tot felul", făcînd descrierea ipohondriei pe baza unei riguroase autoobservaţii. La Paris apare, în 1754, „Tratatul despre senzaţii" a lui CONDiLLAC. O primă lucrare ştiinţifică prezentînd concepţii de psihosomatică, în care j. P. MART se ocupă de „principiile şi legile influenţei sufletului asupra corpului şi a corpului asupra sufletului", a fost publicată la Amsterdam în 1773. în Statele Unite ale Americii, B. RUSH trage primul semnal de alarmă în legătură cu alcoolismul, dezvăluindu-i nu numai acţiunea asupra individului, ci si efectul la scară socială (1786). în domeniul terapiei şi al conduitei faţă de bolnavul psihic, cea mai mare realizare a Iluminismului a constituit-o eliberarea din lanţuri a bolnavilor psihici din ospiciul Bicetre (Paris), de către Ph. PINEL, în 1793. Acest moment a fost îndelung pregătit de predecesorii săi care au încercat să atragă atenţia asupra naturii reale a maladiei mintale şi au pledat pentru umanizarea azilelor de alienaţi : englezul W. BATTIE (1758), francezul J. DAQUIN (1791), italianul V. CHIARUGI care, devenit director al ospiciului din Bonifacio, în 1788, a aplicat unele măsuri umanitare. MEDICINĂ Tao Hong-king redactează un comentariu la Tratatul clasic farmacologic, descriind 365 de droguri Antimus — Despre grija pentru alimente (tratat dietetic) Sf. Benedict înfiinţează Spitalul de la Mănăstirea Monte-Cassino (Italia) Ciuma zisă „a lui justinian" bîntuie în lumea mediteraneană în mănăstirile occidentale începe transcrierea sistematică a manuscriselor antice medicale Childebert I înfiinţează xenodohiul din Lyon (azil pentru străini) _________ 534/! st Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţă - tehnică, ISTORIE ŞTIINŢA-TEHNiCA 554 „Pragmatica sancţiune*5 — Justi-nian ! extinde legislaţia bizantină asupra Italiei Se utilizează în india, pentru prima dată cimentul de piatră şi ceî metalic > 560 Hegemonia Kentului in heptarhia angio-saxonă Se aduc în Grecia primele ouă da Bom&i mon (viermele de mătase) ! D _i O U LU 551 — 600 566 568-774 Invazia avarilor în Dacia Regatul longobarzilor în italia Obţinerea oţelului dir fontă (China) - Introducerea clopotelor în bisericile din Occident . . 584 Cordoba este cucerită de vizigoţi Apare tiparul manual, în specia! pentru gravuri (China) 587 Distrugerea „Trcpaeum Trai ani “ de către avari şi slavi Se extinde în Perşii utilizarea „carizeior“ (sisteme de captare a apelor subterane) 601 -603 Invazie avară $ distrugerea definitivă a S ucid avei Se construiesc în Persia primele mori de vint 613 Clotar 1! unifică regatul franc în China se folosesc ştampile (litere de lemn mobile) pentru tiparul manual o U'i . \D I 614 „Edictum Chîotharii” — limitarea prerogativelor regale în regatul franc în China se inventează focul da artificii ■ § 625 întemeierea episcopatului de York Se construieşte mausoleul Iul Theodoric din Ravenna. 626 Constantinopolu! este asediat de perşi începe calendarul musulman ;> _i D _i 631 Bătălia de la Wogastisburg — eşuarea tentativei francilor de a cuceri statul slav al iui Samo în opera lui Brahmagupta apar, pentru prima oara cifra „zero** şl numerele negative O U LU oo 662 Puterea regală francă în declin.' Creşte puterea majordomilor in China se invenl e izl p’Ocedeul de fabricare a po< ţe’m Ju: 664 Sinodul de la Withby : Bntania este din nou sub autoritatea bisericii romane . , Se redescoperă ipsosul î- Europa occidentală 1 —700 680 Bătălia de la Eborin : victoria Burgundiei asupra Asturîe; ' Kalinikos, arhitect grec, aduce la Constant!ndpol secretul' ;Mfocurilor greceşti“ _ ' ir- sC 637 Bătălia de. la. Tertry : victoria Asturiei asupra- Burgundiei, Pe-pin devine majordom unic în Regatul franc în Japonia se obţine oţel. prin sudări şi forjări repetate.,,, 689 - Pe pin (franc) • învinge pe frizi • " • • Construirea celui mai vechi cadran solar din Europa, ia Newca'stla ; ——— : .: 7-rr— arto/liieratuiâ, medicina (551-700 e.n.) lst/5«5 ARTE-LITERATURA GtWas (516? —565?), latin — Istoria'englezilor (c. 560) Paul cel „Tăcut" (c. 500— c. 575), bizantin Descrierea bisericii Sf. ■ Sofia ' (562)r' ' • Corippus Flavius Cresconius (latin) — Laude împăratului, Justinian (567) Lleou H‘i-e (sec. V — VI), China — Inima înţelepţilor ş.i Dragonul sculptat (570) Anonim lat'in.Liber pontificaris {c,„ 570) . Agapei (Bizanţ) — Tablete regale (c. 575) Gregorius „cel Măre“ (537? — '604)',1 ?âtin — Pastoralul (591) Venantius Fcrturnatus — Vexilla regis pro-deunt (600) (H) tesn Climax (Bizanţ) — Scara sflntâ hidor din Sevilla (570—635), Spania — Istoria goţilor, vandalilor ţi suavilor; Diferenţe; Sinonime; Scrisori; Carteo oamenilor Iluştri Dandin (hindus) — Oglinda poeziei (c. 625) Mabomet (Mohammed) (570?—632), — Coranul (610—631) Bana (Banabbatta) (606—648), -hindus — Isteria lu'i Horsha (c. 640) Li-Yen-Cbeou (Cbina) — Istoria dinastiilor din sud (643) istoria dinastiei Tsln (operă colectivă, chineză) (646) Siuan Tsang (602—664), China —. Memorii despre regiunile occidentale (c. 651) ftecesw-inthe (regele vizigoţilor între: 649 — 672) — Cartea judecătorilor (c. 654) Ildefonso de Toledo (607—667), Spania — Scrieri ale oamenilor iluştri (c. 660) Amaraşimba (India) — Vocabularul (c. 670) Anonim latin — Cartea glosarelor (c. 680) Andreas din Creta (650—720), Grecia — Marele canon (c. 700) Lieou Tcbe-KÎ (mort 721), China — Critica Istorica (c. 700) George Pisides (Bizanţ) — Poezii MEDICINĂ Aefîus din Amida — Ce/e patru cărţi (enciclopedie medicală) Marius, episcop de Avenches, foloseşte termenul „variolă" Prima leprozerie atestată în Franţa Epidemie de diftene in Franţa Alexandru din Trales — Cele «2 cărţi de medicină Grigore din Tours descrie o epidemie de variolă Conciliu! din Lyon interzice strămutarea leproşilor dintr-o localitate in alta îsidor de Sevilla — Despre natura lucrurilor, Enciclopedia Un grup de tineri japonezi pleacă în China pentru a studia arta medicală înfiinţarea spitalului din Efes a! cavalerilor 'ioa-nîţi Tratat de etiologic şi simptomatologie — Clac Yuan-fang descrie 726 sindroame şi 617 forme morbide Crearea în China a „Ordinului marilor medsd" Regele Rothanus al Lombardiei decide separarea leproşilor de populaţia sănătoasă Asaf ha-Yehudi — Cartea drogurilor (primul tratat medical în limba ebraică) La Salerno (Italia) este semnalat un spital benedictin Suen Seu-mo, în Cele o mie de reţete de mare preţ prezintă. în capitole separate, bolile femeilor şî ale copiilor Pavel din Egina redactează operele sale enciclopedice medicale 586/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă — tehnico, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ 711 Arabii şi berberii (Tarik) trec în Spania, înving pe . Roden'c — sfîrşitul regatului vizigot Al. Horezmi, matematician'arab, scrie prima carte de algebră ce va fi tradusă în Europa o 714-741 Car ol Mart el — consolidarea statului franc Nan Gu-şo (astronom chinez) măsoară meridianul f^. o 713-737 Domnia lui Pelayo (Spania creştină) întemeierea regatului Astun'a 732 Carol Martel învinge pe arab* la Tours şi Poitiers oprind expansiunea arabă în Europa Normanzii şi vikingii. construiesc drakharui (navă uşoară) - 739 Papa Grigore III îi oferă lui Carol Martel titlul de „patriciu" La chinezi se foloseşte jonca (navă uşoară) > _J D O 751 Adunarea de la Soissons : Pepm cel Scurt devine rege ai francilor Alchimiştii folosesc arsenicul’ la prepararea substanţelor toxice, fără a-l identifica ca element u LU OO 756 „Donaţia pepină“ — Pepin cel Scurt donează papilor, Roma Moare Abu Hanifah, unul dintre fondatorii şcolii de drept musulman o o OO ( 768-814 Domnia lui Carol cel Mare — apogeul statului franc încercare de unificare a sistemelor de unităţi, ponderal şi monetar, în Franţa to 778 Eşecul campaniei lui Carol cel Mare în Spania Arabii cunoşteau acidul azotic, acidul sulfuric şi apa regală ... 791 -796 Campaniile victorioase ale francilor împotriva avarilor Se încearcă purificarea şi concentrarea oţeluluî ■ * -. sec.. VIII — IX Civilizaţia Dridu — manifestare a civilizaţiei protoromâne Turnarea clopotelor de bronz 800 Carol cel Mare este încoronat împărat la Roma de Papa Leon Hi Se inventează scara metalică de şa (Europa) 804 Pacea de la Salz — sfîrş*tu£ războiului anglo-saxon Apar primii bani de hîrtie (China) X —1 3 o un 03 | 809 812 Primul atac normand în Gal ia Tratat între Carol cel Mare şi împăratul Bizanţului, Mihail ! Măsurarea gradului meridian cu ajutorul lanţului de măsurat lungimi Se construiesc în Elveţia primele sobe de încălzit y _f O u uu v— O co 814-840 Domnia împăratului Ludovic cel Pios Se produce sîrmă de cupru în Prusia 1/7 829 Răscoala lui Lothar împotriva lui Ludovic cel Pios Anthemios din Tralles .realizează o orgă termică 842 Jurămintele de laStrassbourg : alianţa dintre Ludovic Germanicul şi Carol cel Pleşuv (franc) Folosi rea arborelui cotit ario/literatura, medicina (701-850 e.n.) lst/587 ARTE-LITERATURĂ Futo-No-Yasurnaro (Japonia) — Cartea lucrurilor vechi (712); Analele Japoniei (720) Andrei (metropolit din Cortina) pune !a punct, împreună cu îoan Damaschinul şi Cos mas dh Ierusalim, forma Canonului {c. 740) (M) K aman da k a (hindus) — Esenţa politicii Iui Kamandaki Cynewulf (anglo-saxon) — Crist; Elena; Foenixui; Soarta apostolilor ; Viaţa Sf. Andrei; Viaţa Sf. fu liana (c. 750) Ts'en Ts'an (720 ?—770 ?), China — Cîntecul zăpezii Lî Po (699—762), China — Culegerea Li T'ai po (c. 755) Paul Di acre (720 — 766), — istoria lombari Hor ; Istoria episcopului din N\etz (c. 760) PauHn d'Aquîlla (latin) — imnuri (c. 765) Anonim german — Cîntecul lui Hildebrand (c. 770) Aicuin din York (735 — 804), Anglia — Regii, şi sfinţii bisericii de York (780) Anonim francez — Isprăvile regilor francilor (c. 790) George Smceîius (Bizanţ) — Cronograf ie (c. 785) Abu-Nuwas (7-17 — 810), Arabia — Divanul (800) Abu'L-'Atahiyah (748 — 828), Arabia — Divanul (c. 800) Imibe-No-Hironari (Japonia) — Culegere de vechi, istorii (c. 807) tieou Tsong-Yuan (773 — 819), China — Colecţia scrierilor lui Lieou Tsong-Yuan (c. 810) Carol cel Mare (742—814), Franţa — Capitularde lui Charlemagne (c. 813) Prima atestare a slujbei religioase în ritualul înmormîntării, sub forma care ne-a parvenit (817) Raban Maur (784 ? — 856), Germania — Instruirea clericilor; Despre Univers sau natura lucrurilor (819 şi 844) Anonimi carolingieni — Analele regale (c. 829) Anonim bilingv (latin şi german) — Discursuri din Strassbourg (842) MEDICINA în Japonia sînt reglementate practica medicală şi studiul medicinii, înfiinţîndu-se o academie centrală Beda „Venerabilul"— Despre micşorarea cantităţii de sînge (tratat de venesecţie) In Japonia sînt înfiinţate primele ospicii pentru săraci, bolnavi şi infirmi La Bagdad se deschide prima farmacie publică G. Bahtişuan conduce spitalul din Gondişapur O frescă din Pagoda de la Mokaoku (China) reprezintă curăţirea dinţilor La Milano este înfiinţat un orfelinat La Londra este înfiinţat spitalul MSţ. Al bans " Madhavakara redactează tratate de etiologie şi diagnostic în cadrul civilizaţiei arabe are loc diferenţierea dintre profesiunea de farmacist şi cea de medic Capitularele lui Carol cel Mare prevăd să se predea şi medicina în cadrul studiilor umanistice superioare La Mănăstirea Sankt-Gall din Elveţia se amenajează o grădină cu plante medicinale Medicul evreu Sahl al Tabari scrie un tratat de medicină Wahlafrid Strabo — Grădiniţa (descrie 23 de plante medicinale) Este atestat documentar spitalul H6tel-Dleu din Paris (întemeiat de episcopul Landri) SECOLUL X 533/i st Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţa - tehnica, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNIC 843 Tratatul de la Vşrdun — împărţirea imperiului de fiii lui Ludovic 3, Lot har' — rege al Italiei, Ludovic (Germania) şT 'Carol (Franţa) Magayira (matematician indian) scrie Curs scurt de. aritmetică X O o o o a 856 Parisul este jefuit de normanzi 861—919 ’ Aifons III — rege ai Asturiei şi Leonului 871 împăratul Ludovic II cucereşte de: la arabi oraşul Bari 875 . •încoronarea lui .Caro! cei Pleşuv ca împărat. (Caro! M) 888 Contele Eudes de Paris este ales rege. al Franţei. 898 Caro! cel Simplu devine rege a! Franţei — dinastia carolingiană Prima indicaţie despre .folosirea huilei în Anglia Vikingii suedezi ajung., în Uj£*nda .(„Ţara de gheaţă44) Prima. . atestare, documentară' a oraşului. Viena (Austria) ; . Prima indicaţie despre prepararea acidului azotic . ■ . Primele informaţii despre cafea şi ceai Pe teritoriul ţării noastre1 .se' cunoştea - extracţia fierului şi. producerea fontei 901 Înfrîngere.a maghiarilor în Bava- riade. către Liutpold 913 Prima incursiune a maghiarilor în Lorena. 919 Instaurarea dinastiei saxone prin Henric Păsărarul 926 Incursiuni maghiare în Italia (a- jung la Roma) 929 Abd er Rahman III, devine calif;’ Spania arabă îşi manifestă independenţa faţă de' Bagdad 933 Bătălia de la Riade : înfrîngerea maghiarilor de saxoni şi tunngi 939—940 Triburile slave de pe Elba sînt supuse germanilor Apar primele ceasornice construite cu diverse dispozitive şi cu cadran pentru indicarea orelor Se folosesc în Franţa primele cercuri de fier pentru butoaie Se produce faianţa în Europa (introdusă în Spania de către arabi) Prima atestare documentară a oraşului Madrid Primele extracţii de mercur de către arabi (Almaden, în Spania) Este atestată fabricarea ţevilor de plumb Folosirea arbaletei în Europa Occidentală o o o 962 Unificarea definitivă a regatului englez. Atac al maghiarilor, ia Reims Bătălia de la Lechfeîd : Otto cel Mare învinge decisiv pe unguri — ultimul lor atac în Germania Otto I încoronat împărat la Roma : Sfîntul Imperiu roman de naţiune germană Deschiderea primei exploatări de sare din Europa (Luneburg, Germania) Date despre rachetele propulsate prin ejecţia pazelor produse prin arderea pulberii Al Binini (arab) — instrument pentru măsurarea densităţii solidelor şi lichidelor (precursorul picnometrului) artă/literatura, medicina (850-1000 e.n.) ist/sa* ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ NJcefore (? — 847), bizantin — Compendiu .de htorie (c. 843) Po Kiu-Yi (772 — 846), China — Cintarea ne-sfîrşitelor dureri (c. 845) Scot . Origene loan (810? — 878?), latin — Despre predestinare (851).; Despre diviziunea naturii (867) Prudence, episcop de Troyes (Franţa) — Analele Sf. Berlin (838-861) Photius (827—898), bizantin — Scrisori ; Lexic ; Biblioteca (c. 880) Anonim nord-german — Cîntccul Iui Ludv/ig (381 -882) Alfred „ce! Mare" (? —901), Anglia — istoria universala a regelui Alfred (888 — 893) Al-Battani (850—929), arab — Opere astronomice (c. 900) Anonim chinez — Tributul Iul, Yu Anonim arab — Cartea lui Sindbad (c. 900) Ki-No-Tomonori (sec. IX— X), Japonia — Culegere de poezie antica şi modernă (c. 910) Anonim anglo-saxon — Analele din Winchester Anonim sirian — Cartea Cauzei Cauzelor Saadia Ben Yousef (882 — 942), Egipt — Sefer Emunoth (c. 934) Minamoto-No-Shitago (911 —983), Japonia — Enciclopedie (c. 937) Ki-No-Tsura/uki (883 —948), japonia — Jurnal din Tosa (c. 940) Odon de CI un/ — Dialog despre muzică (943) (M) Se* Shonagon (sf. sec. X), Japonia — Note de că păţii Hrabar Călugărul (Bulgaria) — Scrieri Minamoto-No-Shitago (911 .....-983), japonia — Culegerea unei se led ii posterioare (951); Istoria unei scorburi Ai-Mutanabbi (905 -965), arab — Divan (c. 955) . Liutprand (920 —972), latin — Antcpodosis (c. 958) Flodoard, canonic de Reims (894 — 966) — Istoria bisericii din Reims (c. 960) Abu'L-Faraj (897 — 967), arab — AghanI (c. 960) Abu Zacaria luana Ibn Masavaih traduce în arabă tratate medicale antice şi bizantine în Enciclopedia lui Hrabanus Maurus, medicina este considerată parte constitutivă a fiziţcil Despre antidoturi — prima lucrare cu caracteR de farmacopee, în iimba arabă Hunain Ibn Isac traduce in arabă aproximativ 200 de tratate medicale greceşti La Cairo este fondat un spital, dotat cu farmacie proprie înfiinţarea spitalului Santa Maria della Scala, din Siena în cadru! rnedicinei tibetane apare un tratai „Ce/o 18‘ instrumente, care conţine o istorie at rnedicinei Rhazes — Continentul (enciclopedie medicală) Isac Iudeu! scrie lucrări despre bolile febril® şi uroscopie luana Ibn Sarabiun — Aforisme, Pandecte Dreptul de liberă practică în lumea medicală arabă este condiţionat de un certificat de aptitudini, obţinut după absolvirea unor cursuri Al-Muctadir decide ca la Bagdad să nu profeseze medicina decît cei care trec un examen de cunoştinţe profesionale La cererea 'califului de Cordoba, H as dai Ben Şaprut traduce în arabă Materia medicală a Iul Dioscoridc în Anglia, Bald redactează scrierea medicală Cartea lecuirii Ari j ai-Kateb — Tratat de obstetrică şl pediatrie, Cordoba Arabii descoperă alcoolul Abu Mansur — Cartea principiilor farmacologice Aii Ibn-Afeas Al-Magusi — Cartea regală şl arta medicală (tratat enciclopedic medical) SECOLUL XI 590/1st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţa - tehnica, ISTORIE ŞTfINŢĂ-TEHNICĂ 986—987 Domnia ultimului rege carolingian — Ludovic V 987 Alegerea lui Hugo Capet ca rege al Franţei — întemeietorul dinastiei Capetingilor sec. X Se încheie procesul de formare a limbii şi a poporului român Leif Ericson este primul care traversează Atlanticul de Nord Indicaţii despre prima exploatare de cărbuni din Europa Ibn YGnus, astronom arab — Tabelele hakimite, importante lucrări de astronomie 1001 Ştefan I devine rege al Ungariei — începe organizarea statală 1002 începe domnia în Franţa a lui Henric II (1002-1024) 1010 1003 Conflict militar între Transilvania (Gyla) şi Ungaria (Ştefan f) I 1 1004 Henric II, regele francilor, devine rege şi al Lombardiei 10 08 începe domnia lui Ludovic VI • consolidarea puterii regale In Franţa (1008-1137) Se menţionează piua de bătut postavul 1010 Henric V ia în captivitate pe Papa Pascal II Începutul construirii Catedralei Sf. Mi hai din Hildesheim o 1011 Khitanii invadează Coreea Al-Karîdji — Tratatul de algebră al-Fahri rs o 1014 Danezii ocupă Anglia i o 1020 Victorie coreană asupra khitanilor Se construieşte Fortul Roşu principalul ansamblu de arhitectură veche a oraşului Delhi (India) (c. 1020) 1022 Henric al î l-l ea cucereşte, de la bizantini, Capua şi Salerno o PO O 1024 Conrad al il-lea (1024-1039) devine rege, întemeind dinastia franconiană 1021-1 1028 Danezii ocupă Norvegia Al Biruni formulează teorema sinusurilor si tabelele trigonometrice 1030 Regatul Cheia cucereşte Peninsula Maiaia Se menţionează.primul sistem care desemnează notele gamei muzicale arta/literatură, medicină (1001-1030) lst/591 ARTE-LITERATURĂ Siue Kiu-Tcheng (China) — Vechea istorie a cinci. Dinastii (în colaborare) (974) Li Hou-Chou (937—978), China —- T'ao Lang Hia (977) Enciclopedia erei T'ai P'ing ~ operă col activă chineză (983) Nadim Ibn (arab) — index (987) Heraclius (italian) — Culorile şl artele la romani (c. 990) MEDICINĂ in China se practică tratamentul cu arsenic ai hemoroizilor, Y. Tamba — Enciclopedie medicala (cea mai veche lucrare japoneză de medicină) I. Smera, primul medic slav cu formaţie ştiinţifică este semnalat la curtea iui Vladimir, cneazul din Kiev ÎMotker supranumit Labeo — Nunta Iui Mercur cu filologia, Landolfus Sagax — Istorie amestecata Guido d'Arezzo — Microhg despre disciplina artelor muzicale (M) îzumi Shikibu — Jurnalul lui Jzuml Shikibu Theroulde, anglo-normand — Cîntecul lui Roland Lieou-Chou. — Istoria exterioara a T'ong Kienului, Cristofor din Mitilene Diverse poezii Jean Mauropous, bizantin — Epigrame Abul Kasim — Metoda (tratat chirurgical) Isa ibn Aîi întocmeşte un tratat de oftalmologie Poemul didacticde popularizare a cunoştinţelor» medicale — Floarea sănătăţii sau Regimul de să notate salernitan în Chîna se interzice „exportul" cărţilor medicale lahia Ibn Masavaih emite ideea acţiunii selective sau a organotropismului medicamentelor Avi ce na, arab — Aforisme aie spiritului Skylitzes ioan, bizantin — Cronica Anonim’ francez — Viaţa preanobilufut conte Cirart de Roussillon Ilare, mitropolit de Kiev, — Elogiul Sf. Vladimir Soan Mauropous, bizantin — Discurs Menţionarea, într-un tratat chinez, a tehnicii de prevenire a îmbolnăvirilor grave de variolă prin „variolizare" Avicena (980 — 1037), enciclopedist, filozof şi medic, elaborează, pentru medicina practică, lucrarea Canonul (maladii şi remedii Guido d'Arezzo (995?—1050?), latin — Scrisoare către călugărul M/haiI Leon Diaconul, latin — Viaţa Iul Alexandru Se încheie construirea bisericii Hosios Lukas, lingă Delfi Helgaud (? —c. 1042), Franţa Robert cel Pios Viaţa lui loan Mauropous, bizantin — Lexic etimologic Avicena (980—1037), arab — Scrieri despre muzică Alhazen (965—1039), medic, matematician şi fizician, scrie Cartea opticii (cercetări interesante în fiziologia vederii) în China sînt turnate două statui din bronz, reprezentînd oameni, cu indicarea punctelor de acupunctură 592/1 St Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă — tehnică, ♦ ISTORIE ŞTÎINTĂ-TEHNICĂ ! 1 1036 Înfiinţarea . Mitropoliei de ia Kiev Se încheie con.struirea Catedrale* din Mainz 1 1037 A doua expediţie a lui Con rad Se încheie construirea bisericii i? ai. li-lea în italia Sf. Sofia din Kiev (începută ir* ! ° 1017) 1039 Henric al Iii-!ea îi urmează la Al Hazen este primul care for- 1.8 tren |ui Conrad al ll-lea, domnind mulează idei despre propagarea 1040 pînă în 1056 Răscoala anii bizantină în Bulgaria cf,0 vgst luminii j 1041 Răscoală .aniibizantină în Apatia Pi-Sheng (China) inventează1 tiparul cu litere mobile | ! 1043 Ultimul atac a! ruşilor împotriva Ccnstantinopolului Primele menţiuni despre introducerea abacului | o. ir» 1044 Turcii" selgiucizi cuceresc Irakul Apare moara pusă în funcţiune O i persan de forţa mareelor I 1045 Bizanţul ocupă Armenia Se construieşte Catedrala Sf. O Sofia, din Novgorod 1050 întemeierea statului Maii (populaţie mălin ke) Gardizi (persan) scrie Podoaba istoriilor, lucrare istorica în care X apare prima menţiune referitoare —i la români □ O u 1052 Sardinia intră în stăpînirea Pi se i Se descoperă primele zăcăminte de cărbuni în Siberia (c. 1052) LU LO 1055 Turcii selgi ucizi ocupa Bagdadul Eduard Confesorul reconstruieşte o (Tugril Beg) mînăstirea Westminster ■ 1 1056 Moare Henric al ! 1 l-lea şi devine Se construieşte pagoda templu- rege Henric al IV-lea, fiul său în lui Fo-Kung, din Shan-Si o 1057 vîrstă de şase ani Budismul devine religia oficială în japonia 1061 Începe cucerirea Siciliei de către normanzi 1066 Wilhelm, ducele Normandiei, debarcă în Anglia, devenind în acelaşi an regele Angliei Arhitecţii Buscheto şi Raînaldo încep construcţia Domului din Pisa (c 1066) o r-- 1067 Năvălirea cumanilor în Moldova, o Muntenia, Oltenia şi Transilvania j 1068 începuturi statale în Nigeria de Construirea Domului din Pisa '-O O Vest (Italia) 1069 Răscoală anglc-saxonă împotriva normanzilor Mihail Psellos (1018-1078), din Bizanţ, se ocupă de geometrie» astronomie, medicină 1070 Formaţiuni statale române în nordul Dunării (Vardan) Prima menţiune a acului magnetic arta/literatura, medicina (1031-1070) Ist 7593 ÂRTE-LITERATURĂ Kshemer.dra '/yasadasa, india — înflorirea artelor Aronim japonez — Mcreţia şi decăderea !ui Tcmois^kuri Kcmachi ' _ ’ Kaou! GlaLer, Franţa — Cronica Ganopontus {? —1050), Italia — Passioncrium Anonim francez — Viate Sf. Alexis Raimbert de Paris, Franţa — Cavalerie luî Ogier din Danemarca Abu-L-'Ala Ai-Ma'Arri (973 — 1057), arai* — Obligaţia' n-ecctegorica Al beri d, latin — Scrieri despre retorică Da-roian Petr js (1007 — 1072), latin — Cartea iui Corner rh ian us Avkevron (1021 ? - 1058), evreu — Izvor de viced He rrr.ann Contract -- Salvaţi regine ; Mu-zică (M) Wi-p-o — Victimoe pcschali faudes (M) Tcbeng Kiao (1108 — 1166), China — Memcrfi. universale jayadeva, India — Citagovinda Tcheou • Touen-Yi (1017 — 1073), China — Povestea completă c cumătrului Tcheou Ezzo din Bamberg, Germania ~~ Cîntecul iu] Ezzo Dam? an Ret rus (1007 — 1072), latin — Poezii Sorg K/l, China — Noua istorie a dinastiei T'zng ■ Ngeou-Yang Sieou, China - Noua istorie a dinastiei T'cng Guiliaume de Poitiers, Franţa — Isteria ducelui Guillaume Kshemendra Vyasadasa, India — Marea povestire Damian Petrus (1007 —1072), latin — Opuscule Minamoto-No-Takakuni (1004 — 1077), japonia — Povestiri de altădată Anonim francez — Cîntecul lui. Roland MEDICINA -Gariopontus din Salerno scrie o enciclopedie medicală : Despre boli Rabinul Gersh-om din Hetz, într-un comentariu al Talmudului, menţionează operaţia cezariană pe femei vii La Salerno se elaborează poemul didactic, medical Oglinda omului Trotula, din Salerno, scrie Despre bolile femeilor înainte, în timpul şi dupâ facere La fiănăstur (Cluj), se construieşte un xenori ochi u (adăpost pentru călători), aparţînînd călugărilor benedictini Tsien Yi elaborează tratatul său de pediatrie, devenit clasic 38 ~ Enciclopedie de psihîotrie - cd. 140 594/îst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţa - tehnica, ISTORIE ŞTHNŢĂ-TEHMiCĂ X O u LU 1071 Arabii cuceresc Ierusalimul 1072 Sfîrşitul dominaţiei bizantine în Italia 1073 Are Ioc răscoala din Saxonia (Otto de Northeim) împotriva lui Hen-ric al IV-Iea 1074 Alungarea arhiepiscopului Anno din Koln : prima manifestare de independenţă a oraşelor medievale din Germania 1075 Proclamarea autorităţii universale a Papei (Grigore al Vll-lea) 1077 Henric al IV-Iea, penitent ia Ca-nossa, este iertat de Papă 1078 Ghana se eliberează de sub stăpî-nirea almoravizilor 1030 Papa îl excomunică din nou pe Henric al IV-lea’ Sinodul de la Brixen îl demite pe Papă ; urmează Papa Clement al IM-lea Se construieşte bazilica San Marco (Veneţia) (1063 —1073) Omar Khayyam, matematician şi astronom arab, publică Despre demonstraţiile problemelor â'e algebra şi almukabafa, importantă realizare a ştiinţei arabe Prima menţiune despre exploatarea de sare de la Turda Prima menţiune despre utilizarea calului în agricultură Construirea Turnului Londrei In Spania şi în Sicilia arabii aduc pentru prima oară arbustul de iămii (c. 1060) 1081 Alexios I, în Bizanţ, întemeiază dinastia Comnenilor 1082 Turcii selgiucizi cuceresc Miceea 1086 Prin Domesday Book, se introduce recensămîntul genera! în Anglia 1090 Statul ungar îşi extinde stăpînirea în Transilvania Sînt menţionate noi unelte agricole ; grapa, îmhlăciul articulat Este menţionat războiul de ţesut cu pedală Su Sung (astronom chinez) construieşte „sfera ormiiară'V care indică sferturile de oră prin lovituri de gong o o 1093 Anselm devine arhiepiscop de Canterbury (începutul Reformei) 1095 în Islanda, se introduce dijma ecleziastică 1096 Prima cruciadă împotriva turcilor selgiucizi (1096-1099) 1097 înfiinţarea Consiliului Comunal la Milano 1099 înfiinţarea Consiliului Comunal la Genova 1100 * Carta lui Henric I : regele garan- tează privilegiile feudalilor englezi Sen-Kua (1030—1093), astronom chinez descrie fenomene iegate de camera obscură şi de magneţi Su Sung realizea?ă în China hărţi cereşti (1095) Apare, în Europa de Vest, curentul nominalist, care iniţiază în cercetare metode bazate pe experienţă Atestarea documentară a oraşului Alba-lulia Se menţionează utilizarea energiei hidraulice Deschiderea primelor mine de cupru din Silezia arta/literatura, medicina (1071-1100) fst/595 ARTE- LIT E R AT U RĂ MEDICINA Somadeva, hindus — Oceanul rîurilor de povestiri Tcbang Tsai, China — Ghidul începătorilor Pseîlos Constantin, bizantin — Cronografio Guillaume de Jumieges, Franţa — istoria ducilor Normand iei Psellos Constantin (1018—1096), bizantin — Adevărata învăţătură ; Ovaţii funerare Tch'eng Yi Tchouan (1033-1107), China -EQl Tch'eng K'iuan Cheu Chao-ycung (Chao Yao-feu sau Chao K'ang-tue), China — Chao tseu k'iuan chou S'seu-ma Kcuang (1019—1086), China — Studiu critic al operelor lui TseO Tche Gaunilon, Franţa — Apărarea Ignorantului Anselmo din Canto rbery (1033 — 1109), latin — Apologetică Aimoin, Franţa — Istoria generala a francilor S'seu-ma Kouang, China ~ Oglindă Istorica pentru îmbunătăţirea guvernămîntului. Tch'eng Yi-Tchouan, China — Operele complete ale celor doi Tch'eng Se construieşte pagoda de la Tanjore (India) Ntzam-UI-Mulk Abu Aii al Hasam, persan — Siyaset nam£ Krishnamishra, India — Răsăritul lunii cunoaşterii Ghazali (1058—1111), arab — Distrugerea filozofiilor Quabus ibn Washmghir. persan — Qucbus Nameartea lui Quabus Sou Che (1036 —1101), China — Antologia operelor sale Anonim ungur şi îatin — Viaţa Sf. Ştefan Anonim german — Cronica latină de la Wurz~ burg Anselmo din Cantorbery, latin — De ce a devenit Dumnezeu om Realizarea mozaicului reprezentînd pe Hris-tos Pantocrator, în cupola bisericii din Daphni Des-ide-rio de Benevento ; Despre miracolele medicale ale Sf. Benedict în Italia, Constantin Africanul desfăşoară o intensă activitate de traducere a tratatelor medicale, din arabă în latină în Anglia, la Harbledown, se înfiinţează o leprozerie ). Afflacius scrie Marele antidotar, care conţine peste 1 100 de prescripţii medicale în Franţa este înfiinţat ordinul monahal „ospi-talier“ al Antoni ni lor Elaborarea celebrului Compendium salernlta-num, care reflectă concepţiile învăţaţilor din „vechea şcoală" medicală de la Salerno SECOLUL XII 596/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă - tehnică, ISTORIE ŞTIINTĂ-TEHN1CĂ 1101 Formaţii statale incaşe < chimu şi cha Ce! mai vechi document pe hîrtl# din Europa o T 1102 Constituirea „Curiei regis*’ l consolidarea administraţiei în Anglia Călugărul benedictin Theofilut publică, în lucrarea Diversarum artium schedula, date privind fabricarea culorilor, executarea mozaicurilor,, suflarea sticlei. construirea cuptoarelor pentru .ţopft sticla etc. 1101 1107 în Anglia, compromis între bîse-. rică şi regalitate Se menţionea?ă obţinerea alcoolului prin distilare 1109 Bătălia de la Huntsfeld J polonezii înving pe germani Pierre AIphon.se,. în lucrarea, Disciplina clericalis, pune accent pm ştiinţele exacte 1110 Cruciaţii cuceresc Beirutul începe construirea Catedralei dl» Worms (Germania) 1111 Este menţionat documentar, Mar-curius, principe al Transilvaniei 1113 Mişcări ţărăneşti în jurul Kievului Se construieşte biserica Sf. Mico^ iae din Novgorod (Rusia) 1120 1115 Are loc războiul ungaro-veneţian ( pentru Dalmaţia Se menţionează apariţia morilon de vîn’t în Europa i 1116 Turcii selgiucizi îşi stabilesc capitala la Conya (Iconium) Este introdusă în navigaţie, cîrma rotativă din spate 1118 Arabii sînt izgoniţi din Saragoza începe construirea catedralei din Peterborougn (Anglia) 1120 Marea Răscoală Populară din China (Fang La) Utilizarea grafitului pentru scris şi desenat 1121 Polonezii alipesc Pomerania apuseană Ai Hazini scrie Cartea despre ba* ianţa înţelepciunii, in care apar; noţiuni de mecanică, hidrotehnica şi fizică o ro 1122 Concordatul de la Worrns : compromis între Papă şi împărat ibn Bajja (Avempace) întreved* existenţa inerţiei I cm 1124 în Scoţia, începe domnia lui Da-vid I (1124-1153), numit şi Justinian al Scoţiei 1125 Conflict între Imperiul Şung de nord şi statul Chin începe construirea Catedralei din Beauvais 1126 Alfons ai Vll-lea (11 26 —11 57) este numit regele Leonului şi ai Castiliei Forarea celui mai vechi puţ arte-zian în Europa (Pas de Calais) artă/literatura, medicină (1101-1126) Ist/597 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ Anonim francez — Gormond şi isembart B. Graffeus redactează un tratat de oftalmologia George Cedrenus, bizantin — Cronică Gerard de Martigues înfiinţează ordinul călu- r-a- r + Hăresc militar si „ospitalier/’ al Sf. loan din Anselmo din Cantorbery (lOJj — 1109), îatin 'r r — Proslogion Ie?usa-n Ri/mond d'Aguilers, Franţa — istoria francilor care au cucerit ierusalimul _ Racul de Caen, Franţa — Povestea tul Ten-credi Anonim, francez — Racul de .Cambrai : Anonim german — Plîngerec- ■ ■ C.geber't de Gembloux (c. 1030 —1112), Belgia — Oameni iluştri Nizami (1140 — 1202), persan — Cartea■ ful Iscandar Anonim franco-veneţian — Romanul !ul h: CC tor : ■ _ ‘ ‘ F.ustaveli, Italia- — Viteazul cu pielea de leopard Anonim slav — Cîntecul lui Igor Guillaume IX, duce de Aquitania (1071 — 1127), provensal — Versuri Anonim. anglo-şaxon — judith •împăratul Hui-îsung-,. China., întemeiază Academia imperială de; pictură Anonim german — Cartea animalelor şi pasărilor D;n ordinul împăratului Chinei se alcătuieşte, de către colegiul medicilor, o culegere de tratate medicale în 200 de volume Mar bold, episcopul de Rennes, scrie Trata t despre pietrele preţioase, în care apar noţiuni de terapeutică magică Anonim soaniol — Isprava Iul Sancho-Puter-ricul Ornar Khayyam (? —1123), persan — Ruhciy-yat Micetas Eugenianos, bizantin — Aventurile D ros ii lei şi ale lui Charides Abelard Pierre (1079 — 1142), Franţa — Etica sau Cunoaşte-te pe tine însuţi Kosmas din Praga, ceh — Cronica boemlenilor Sernard de Clairvaux (1091 —1153), Franţa — Tratat despre iubirea faţa de Dumnezeu în scrierile principesei Ana Comnena apar temeinice cunoştinţe medicale, demonstrînd că în Bizanţ şi femeile aveau acces la studiul artei vindecării Rahere, bufonul lui Henric I, construieşte, la Londra, Spitalul St. Bartholomew La Florenţa, se înfiinţează corporaţia medicilor, spiţerilor şî vînzătorilor de aromate 598/1st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă — tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ O 1127 Roger El Guiscart devine rege al Siciliei 7 rs 1129 încheierea ostilităţilor mtre Bizanţ şi unguri (pacea lui loan Comnen) t— 1130 Începuturile prelucrării mătăsii în Siciiia 1131 Saxo Grammati-cus sene istoria donezi for 1134 Navarra se separă de Aragon Se construieşte, din iniţiativa lua Soger, biserica mînastirii St, De-nis 1135 Alfons al Vll-lea devine împărat 1140 1136 Răscoală populară la Novgorod î rezultă o republică feudală ] ro 1137 Ludovic al Vll-lea se căsătoreşte cu AJienor de Aquitania Se construieşte, la Fontainebieaii, reşedinţa regelui Ludovic al VMea 1138 în Germania, începe lupta între staufeni şi weifi Se încheie construirea bisericii San Zeno Maggiore, din Verona = 1139 Maurii sînt înfrînţi de către portughezi la Ourique X D _j O u 1140 în Cehia începe domnia lui Vla-dlslav al ll-lea (1140-1174) Regele normand Roger II emite, pentru regatul Sicîliei, prima -ege medicală cunoscută LU LO 1141 1143 începe colonizarea populaţiei germane în Transilvania Tratatul de la Zamora : independenţa Portugaliei O ln 1146 Campania împăratului Conrad al lll-lea în Polonia Apar matriţele de lemn per.tr*j literele iniţiale ornamentale ele manuscriselor T ^r 1147 începe Cruciada a ll-a (1147 — 1149) Prima menţiune documentară despre Moscova T~ 1148 Este menţionat statul-cetate Benin (Nigeria) Geograful arab Edrisei întocmeşte o hartă marină 1149 Des^vîrşirea procesului de unificare a svearilor cu goeţii (Suedia) Introducerea primelor perforatoare manuale în minele din Gos-Iar 1150 Campania suedezilor în Finlanda (Erik al IX-lea) fn Spania, începe fabricarea hîr-tiel din cîrpe artă/literatură, medicină (1127—1150) lst/599 ARTE-LITERATURĂ Bernard de Clairvaux, Franţa — Despre gradele umilinţei şi orgoliului Heloîse (1101—1164), Franţa — Scrisori către Abeiard Marcabrun, provensal — Versuri Abeiard Pierre, Franţa — Scrisori, câtre He~ iotse; Pentru şi contra Anonim latin — Scriitori ecleziastici Konrad von Regensburg, Germania — Cin tecul lui Roland Geoffrey de Monmouth, Anglia — Profeţiile hi Merlin Abeiard Pierre, Franţa — Dialectica Hugues de Saint Victor (1097 — 1141), Franţa — Didascalion Abeiard Pierre, Franţa — Introducere în teologie ; Historia caiamitatum Abaelardi Comnen Aiexis, bizantin — Poemul lui Spa-neas Konrad von der Hirschau (1070—1150), Germania — Dialog despre autorii Didascalionului Suger, abate de Saint-Denis, Franţa — Viaţa iui Louis VII Lamprecht, Germania — Poemul Iul Alexandru Comnena Ana, bizantină — Alexiada Ristoro d'Arezzo, Italia — Alcătuirea lumii Geoffrey de Monmouth, Anglia — Viaţa Iul Merii n Gratian de Chiusi, Italia — Decretul lui Gra-ţian Anonim german — Noua judith Hugues de Saint-Victor, Franţa — Despre ştiinţa ; Tainele credinţei creştine Orderic Vital, Anglia — Istoria ecleziastica Suger, abate de Saint-Denis (1081—1151), Franţa — Viaţa regelui Ludovic cel Mare Geoffrey de Monmouth (1100?—1154), Anglia — Istoria regilor Bretaniei Gilbert de la Porree (1076 — 1154), Franţa — Cele şase principii Anonim arab — Viaţa lui Antar Ari Fronde Thorgilsson, Islanda — Cartea islandezilor Bernard de Clairvaux (1091—1153), Franţa — Despre consideraţie Konrad von Regensburg, Germania — Cronica cezarilor Anonim francez — Istoria gloriosului rege Ludovic MEDICINĂ Odon de Meung, în Cărticica florilor, prezintă virtuţile vindecătoare a 65 de plante medicinale Conciliu! de la Reims restrînge dreptul clericilor de a practica medicina La Praga, se deschide o farmacie împăratul loan al li-iea Comnenul înfiinţează spitalul da pe lingă mănăstirea Pantocrator: din Bizanţ Prima menţiune despre şcoala de medicină de la Montpellier. Conciliu! de Ia Latran interzice clerului înalt să practice medicina Regele Roger al Siciliei ia sub protecţia sa şcoala medicală de la Salerno La Neapole funcţionează o farmacie publică, condusă de un farmacist AvVenzoar scrie Ajutorul, tratat de patologie P Musandinus scrie Despre hrana şl băutura celor care au fierbinţeală, tratat de dietetică şi terapeutică Nicolaus Salernitanus scrie AntldotarJul, în care apar indicaţii cu caracter terapeutic şi toxicologic Archimattheus scrie un tratat clinic: Despre vizita medicului la bolnav Luca, Patriarhul Constantinopolului, interzice preoţilor practicarea medicinii SECOLUL XII 600/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă - tehnică, ISTORIE ŞTUNTĂ-TEHNICĂ 1151 Extinderea posesiunilor britanice în Franţa 1152 Arabii cuceresc Algeria 1153 Henric al Iî-*ea (Anglia) cere Papei 'învestitura pentru ..Irlanda 1154 Henric de A ni ou devine rege al Angliei, Internei rid dinastia Plan-' tageneţilor 1155 Furi Doigoruki ocupă Kievul şi devine mare cneaz 1156 Război civil în japonia (între noul împărat şi împăratul retras) 1157 Separarea Leonului de Castilia | moartea lui Alfons al Vll-iea 1159 în Japonia începe războiul civil între familiile Minamoto şi Taira Se înfiinţează Universitatea dir> Sa I er no Folosirea pulberii negre în China. Construcţia Baptiseriului din Pisa (Italia), de către Diotisaivi Ai Edrisi (1099-1166), geograf si Cartograf arab din Cordoba, elaborează hărţi şi descrie geografic ..lumea mediteraneană" în Europa este introdus războiul de ţesut cu pedale şi urzeală Ir» plan orizontal Folosirea, pentru prima ea!'ă, decât re Th'ierry din Chartres, a, echivalentului impulsului (Jm-petus") în mecanică Atestarea documentară a oraşului Arad (c. 1157) Adelard de Bath traduce în latină Elementele lui Euclid şi AlmogerAe a iui Ptolemeu, introducînd matematica în preocupările europe-ni lor 1160 Cumanii trec Dunărea Se înfiinţează ia Paris, Universitatea Sor bon-a 1161 1162 1163 1166 1167 1169 1170 Asociaţia negustorilor germani : începuturile Hansei Frederic I cucereşte Milano în Norvegia apare legea privind succesiunea fa tron începutul constituirii dreptului unitar în Anglia (Ccmmon lav/) Formarea Ligi? Lombarde (oraşele italiene împotriva împăratului german) începe cucerirea englezi Th. Becket este ; lerii recelui idei către Si nat de cava- Astronomui indian Bhaskara analizează mişcarea astrelor începe construcţia Catedralei No tre Dame din Paris Matthaeus Platearius publică uns ierbar ştiinţific începe construcţia Universităţii din Oxford Arzakiel (1029-1087) - Tabelele tolerfone (c. 116?) Deschiderea primelor mine metalifere fa rretberg (Saxonia) artă/literatură, medicină (1151-1170) lst/601 ARTE-LITERATURĂ Gautier d'Arras, Franţa — Erade Shahrastâni Muhammed Ash (1076? — 11 5i), arac — Tratat al religiilor şi sectelor Pietre Lombard, Franţa — Cartea poruncilor Bernard de Tours, Franţa — Megacosmos şl microcosmos sau Doua cărţi ale universalităţii lumii Wace Robert (1110? —1180), Anglia — Romanul brutei Anonim anglo-normand — Jocul Iul Adam Otto von Freising (114 — 1158), Germania — Cronica de Ic Adam pînă în anul 1146 lom de Salisbury (11 20 — 1180), Anglia — Poi':crczicus Anonim spanio! — Poemul Cidului Prodromos Teodor, bizantin — Rodanthe şi Dos ic Ies Anonim francei — Romanul lui Enea Honore d'Autun, Franţa — Imaginea lumii (P) Anonim francez — Girară de Roussillon Anonim ang on — Cronica Al cert, G° r — istoria Ierusalimului A n onim irU i - P u rga t o r iul Sfint u I u [ Pa - trick Rai mda ut d'Oranee (?--1173), • provensal — Ver^'i Cnr^^, h - Douăzeci şi cinci de po~ ve i ce^prc "C A _ ^ ge Antica judith fia e dî h ■ La/'s (M) Ch et'e,. (O ^ de Troyes (? —1195?}, Franţa — r ~ i Lancelot. Anonim g» n ^ Confesiunea lui .G-olicrd Udo de h^"fL -g, Germania — Ducele. Ernst Nakayama Tadat hika (1131—1195), Japonia — Oglinda prezentului MEDICINĂ Călugăriţa benedictină Hiidegard von Bingen scrie două lucrări de interes medical : Medicina şi Cauze si tămăduiri Matthaeus Piatearius scrie Circa instans, în caro prezintă 275 medicamente simple La şcoala medicală din Salerno se ţin cursuri da farmacologie Ar-.re c ! „c^a^e de farmacognozie : Despre sem-rel: cc!;tăt;: medicamentelor Se fondează spitalul din Damasc La Praga sînt arşi de vii medici evrei acuzaţi de a fi otrăvit ■fîntînile începe elaborarea Statutelor din Arles, privind exercitarea profesiilor de medic şi de farmacist Prin Edictul din Tours se permite doar bărbierilor Si şarlatanilor să efectueze intervenţii chirurgicale A -Ta_p< publică o enciclopedie medicală! înţelepciunii Ruggero di hrugardo scrie un tratat de tehnică chir jr'gicaia : Dupâ alcătuirea lumii SECOLUL XII 602/lst Istorie şi psihiatrie : Istorie, ştiinţă - tehnico, ISTORIE ŞTHNŢĂ-TEHNICĂ 1171 1173 1174 1175 1177 1178 1180 Campanie engleză în Irlanda : impunerea suveranităţii ntemeierea sectei Valdensifor Lyon) : proclamă sărăcia drept deal Menţionarea lui Leusiachiu-Voie-vod, în Transilvania întemeierea, în Spania, a ordinului militar San lacobo de Compos-teila Mare răscoală ţărănească în Coreea Waldemar I ce! Mare : consolidarea regatului danez (1157 — 1182) în Franţa, începe domnia lui Filip il August (1180 — 1223): consolidarea autoritătii centrale Yu Yun-Wen foloseşte praful de puşcă în luptă Prima atestare documentara a oraşului Bîrlad Începe reconstrucţia catedralei din Canterbury (^Anglia) remarcabilă realizare în stil gotic englez La Constantinopol, sub domnia iui Manole Comnen, un sarazin încearcă, fără succes, să zboare cu un aparat în formă de clopot, asemănător viitoarei paraşute Apariţia, în Europa, a arcului ce boită In ogivă (arhitectura gotică) o o 1181 1182 1183 1185 1188 1189 1190 în Anglia apare Assize cf orms : obligativitatea participării la apărarea ţării Imperiul german anexează Porne-rania Apuseană Încheierea campaniilor lui Frede-ric I Bar ba ros a în Italia Cumanii participă la răscoala an-tibizantină a lui Petru şi Asan Prima întrunire a Cortesurilor (adunare a stărilor), la Lyon începe cruciada a II l-a (1189 — 1192) Independenţa statului sîrb La Paris, începe pavarea străzilor cu blocuri mari de piatră Alchimiştii obţin hidrogen, prin tratarea puiberei de fier cu acid sulfuric (c, 1189) 1191 Constituirea Ducatului de Bra-bant 1192 Tratatul de pace dintre Saladin şi Richard Inimă de Leu : libertatea pelerinajelor ia Ierusalim 1193 Egipt ul devine independent Eisai creează primele plantaţii de ceai, în japonia Prima atestare documentară a oraşului Sibiu Se construieşte moscheea Kutub, în India artă/literatura, medicină (1171 —1193) lst/603 ARTE- LI TER ATU RĂ MEDICINĂ ~e nrich Glîchezarius, Alsacia — Vulpea Anonim hindus — Şaptezeci, de povestiri ale l ui papagal Anonim anglo-normand — Viaţa Sf. Tomc f/zrtirul ^nonim bizantin — Viaţa lui Esop Snaskara, hindus — Diadema tratatelor de s':ronomie --exandre de Berna/, Franţa — Romanul : Alexandru loan din Salisbur/ (1120 — 1180), Anglia — Veialogicon C^cîis, bizantin — Lexic Zipodoperă de artă bizantină — Capela z~cJinâ din Palermo : II/ Maurice de (? —1196), Franţa — Predici. -^onirn francez — Jocul lui Lazăr GaJtier de Châtijîon (? — 1 201), Franţa — d zxandreida Anonim franco-renan — Ducele Ernest Anonim german — Reinhart Fuchs Guillaume de T/r (? —1884), Franţa — istoria cruciadelor Anonim francez — Adunarea judecătoreasca Richard de Saint-Victor (? —1173), Scoţia — Despre pregătirea sufletului pentru contemplare Adam de Saint-Victor (c. 1122 — 1192), Franţa — Secvenţe Anonim japonez — Povestire despre războiul erei Heiji -/erroes (1126 — 1198), arab — Distrugerea c st" uger ii Anonim englez — Cîntecul sălciei erroes (1126 — 1198), arab — Despre bea- * . 'dinea spiritului colas d'Amiens, Franţa — Despre doctrina : ,ohcâ şi despre articolele religiei Frdit aetas aurea — co-mpus cu ocazia inco- * ogarii lui Richard Inimă de Leu (M) . e’deke Heinrich von, Germania — Eneida Gerardo din Cremona înfiinţează Ia Toledo, un centru de traducere a lucrărilor, medicale arabe in limba latină La Paris, funcţionează o farmacie publică Averroes scrie un tratat medical de inspiraţie galenică : Carte universala despre medicină Maimonide comentează scrierile hipocratice şi galenice şi redactează lucrări originale de patologie, terapeutică şi igienă ; Mărturii despre gratuitatea îngrijirii bolnavilor! în instituţiile de binefacere arabe R :hard Inimă de Leu — Baladele prizoniera-•V Ce Încheie construirea Palatului maur Alcazar din Sevilla Mal as pi na Aiberto (? —1210) , provensal — Disputa Arrigo da Settimello, italia — Despre diversitatea norocului, şi consolările filozofiei 604/Ist Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţa — tehnică, ISTORIE ŞTflNJĂ-TEHNICĂ X O u 1194 Lupte pentru succesiunea tronu- lui iui Salsdin 1195 Hohenstaufenii îşi extind autoritatea asupra Itaiiei de sud (1195 — 1266) 1196 Apariţia breslelor în Italia 1198 Innccenţiu al !11-!ea devine papă : punctul cuîminant al autoritătii papale (1198-1216) 1199 loan Fără de Tară devine rege al Angliei 1200 Dezvoltarea oraşelor în Portugalia (Sancho ?, 1185 — 1211) Construirea ceasornicelor cu roţi dinţate şi cu lovituri de ciocan date într-un clopot, indicînd orele Prima menţiune, în Europa, despre busoiă Construirea Castelului Gai.Ua.rd, din iniţiativa iui Richard Inimă de Leu Obţinerea sîrmei de (ier Acul magnetic este folosit ca busolă Regele Filip al lî-lea construieşte, pe malul Senei, castelul fortificat Luvru X O o 1201 înfiinţarea celui de-al doilea Ţarat bulgar 1202 începe cruciada a IV-a (Papa în-nocenţiu ai 111-}ea) 1203 Cruciaţii intră în Gcnstantinopol 1204 Cucerirea si trădarea Constanti-nopclului de către cruciaţi 1205 Duhrovnicul devine dependent de Veneţia 1206 Filip a! 11-!ea (Franţa) cucereşte Normand'a 1207 începe, în Anglia, conflictul dintre regalitate si Dapalitate (1207 — 1213) 1208 Ludovic ai VII l-l ea începe cruciada împotriva albigenzilor. cucerind, definitiv sudul Franţei 1209 începutul mvaz^1 mongole în China (Ging»s-Han) 1210 Intervenţia lui Otto al !V-lea în Siciiia La Kabeh (Persia) se construieşte un baraj de greutate în ar:, din zidărie de piatră Leonardo Pisano introduce în Europa cifrele arabe Leonardo Flbonacci, matematician italian, publică Ccrtea socotitului, fundamentală pentru cunoştinţele matematice aie timpului Se semnalează apariţia nasturilor Se înfiinţează Universitatea Valla-dolid din Spania Turnarea unor statui de bronz de dimensiuni colosale, în japonia începe construcţia Universităţii Cam bridge Începe construcţia catedralei din R.eims, locul de încoronare a re-pilor Franţei ; este terminată în 1311 artă/literatură, medicină (1194-7210) lst/605 ARTE-LITERATURA MEDICINA începe construirea Catedralei din Chartres Conon d-e Bethune, Franţa — Poezii în Anglia apar primele cîntece în limba engleză (M) Helinand, Franţa — Versuri despre moarte Se construieşte Minaretul din Djam Anonim maghiar — Discurs funebru Arnaut de Mareuil, Franţa — Cîntece Anonim francez — Convertirea Sf. Paul Nizami (1140 — 1202), persan — Cefe şapte tmagîni- Hartmann von Aue (1170?-—1210), Germania — Bunul pescar Renart jeban, Franţa — Romanul lui Guillaume din Dole Averroes, filozof, medic şi alchimist arab, termină renumitul tratat de medicină Kotiyot Gitles de Corberl compune un mare poem didactic medical cu caracter enciclopedic fnnocenţiu lîl (papă) (1160 — 1216) — Dispreţul pentru lume Rigord (?—1207), Franţa — Istoria regelui Ft lip-August Hein-rkh von dem Turlin, Germania — încarc narea aventurii Saxo .Grammaticus (1140 — 1206), Danemarca — Istoria danezilor Peire Vidai (1175 -1206), Franţa - Poezii provensale Anonim francez — Romanul lui Sidrach Rairobaut de Vaqueiras (1157? —1210), provensal — Poezii Anonim francez — Jonglerul de la Notre-Dame Villehard-ouin Geoffroy de (1152—1213), Franţa — Cucerirea Constantinopolulul Gulie! mus Apuiiensis, Italia — Gestul Iul Robert' Gwscard Anonim german — Heliand Guiot de Dijon, Franţa — Poezii Ibn aî-Assai, arab — Legislaţia regilor Anonim german — Lohengrin Gottfried von Strassburg, Germania — Ţrlstan şi isoldo Guillaume !e Clerc, Franţa — Bestiarul divin Anonim german — Cîntecu! Nibelungilor SECOLUL Xlli 606/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă - tehnică, ' ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNiCĂ 1211 Colonizarea cavalerilor teutoni in Ţara Bîrsei începe exploatarea minei de cupru şi de argint de la Mansfeld (Thuringia) 1212 Cruciada copiiior (Etienne de Vendome şi Nicolas de Koln) Prima atestare documentară a oraşului Timişoara (Castru-m Te-messiensis) 1213 Prima menţiune documentară privind prezenţa secuilor în Transilvania O rs 1214 îoan Fără de Ţară este învins la Rocne-aux-Moines şi Bouvines rs T fN 1215 Apare în Anglia, sub domnia lui loan Fără de Ţară, Magna Charta Libertatum Stabilirea unui sistem unitar de măsuri şi greutăţi, prin Magna Charta (Anglia) 1216 1217 Extinderea teritorială maximă a Imperiului cambodgian începe cruciada a V-a (1 217 — 1 221) 1218 începe domnia lui loan Asan al ll-lea (1218 — 1241); hegemonie bulgară în Balcani întemeierea Universităţii din 5a-lamanca 1219 Mongolii cuceresc Buhara 1220 Mongolii cuceresc Samarkandul începe construirea Catedralei din Salisbury 1221 Expediţie a turcilor selgiucizi in Crimeea Leonardo Fa bon ac ci (1170 — 1 240) — Cartea socotitului (c, 1221) 1222 Bula de aur : privilegii nobilimii (Andrei al ll-lea al Ungariei) Întemeierea Universităţii din Pa-dova 1223 Bătălia de la Kalka : ruşii sînt învinşi de către tătari Este menţionată, pentru prima oară, biserica sf. Minau din Cis-nădioara 1230 1224 Cavalerii teutoni — în ţările baltice întemeierea Universităţii din Nea-pole *fs fN 1225 1226 Cavalerii teutoni sînt alungaţi din Transilvania Începe domnia lui Ludovic al IX-iea cel Sfînt (1226-1270) Cavalerii teutoni construiesc în Ţara Bîrsei cetăţile Feldioara şi Codlea 1227 Moare Gingis-Han, fiind urmat îa tron de fiul său Ogodai Portughezul Petrus Hispanus publică enciclopedia Comoara săracilor 1228 începe Cruciada a Vl-a, în timpul domniei lui Frederic al ll-!ea Prima atestare documentară a oraşului Reghin arta/literatura, medicina (1211-1228) Ist/607 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ Raoul de Houdenc, Franţa — Răzbunarea lui Raguidel Raimon de Mirava! (c. 1135 — 1216), provensal — Poezii. Kamo-No-Chomei (1154 — 1216), japonia — Hojoki Aimeric de Peguilhan, Franţa — Poezii Anonim spaniol — Viaţa Sfintei Maria egipteanca Robert de Boron, Franţa — Merlin Percevai Domingo G uz mar, (1170? —1221), Spania — Scrieri Raou! de Houdenc, Franţa — Calea paradisului ; Gîndut despre infern Renclus de Molliens, Franţa — Poeme Anonimi japonezi — Istoria Taira ; Grandoarea şi decadenţa lui Mi na moto şi Tairei Pierre de Beauvais, Franţa — Bestiarul Anonim francez — Car in le Loherain Giacoimo da Lentino, Italia —• Rime Guillaume Bretonul (1165 — 1230?), Franţa — Istoria regelui Philippe-Auguste Renart jehan, Franţa — Poemul umbrelor Marea istorie generală — culegere colectivă spaniolă Giovanni da Capu.a, Italia — Itinerariul vieţii umane Gautier de Coincy (1177 — 1236), Franţa — M i r ocol el e Fecioa rei Se construieşte Catedrala din Suzdai Ama ut .Daniel, Franţa — Cîntece (M) Jakemon Sakesep, Franţa — Romanul castelanului de Coucy şi a doamnei de Foyel Snorri Sturluson (1179 — 1241), Islanda — Saga despre Egill Gibcrt .de Montreuil., Franţa — Romanul violetei sau al lui Gerard de Nevers; Tristan menestrel Patecchio Gera.rdo, Italia — Comentarii asupra proverbelor lui Solomon Leone d'Assrsi, Italia — Oglinda perfecţiunii Anonim francez — GUbert de Metz Anonim spaniol — Cartea Iul Alexandru Gautier de Metz, Franţa — Imaginea lumii Yosai scrie un Tratat de medicină pentru uzul Intern al ceaiurilor La Toulouse este întemeiată o şcoală medicală condusă de Lopez Hispanus într-un tratat medical chinez este afirmată natura carenţială a pelagrei Călugărilor catolici li se interzice să părăsească mănăstirea pentru a practica medicina Inaugurarea oficială a Facultăţii de medicină din Montpellier, prima facultate de medicină din lurne. Chirurgul U. Borgognoni preconizează îngrijirea precoce a rănilor şi încearcă aplicarea unor: procedee anestezice La Koln este deschisă o farmacie publică în Franţa, funcţionează aproximativ 2000 de lazarete pentru leproşi SECOLUL XII! 608 /Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă - tehnica, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ 1229 1230 Tratatul de la Jaffa : cedarea Ierusalimului de către egipteni, lui Frederic al ll-lea înte meierea Banatuiui de Severin întemeierea Universităţii din Tou-louse In Europa (Siciiia), pătrunde procedeul de rafinare a zahărului din trestie de zahăr 1231 Prima invazie a mongolilor în Co- reea (Ogodai) 1232 Cavalerii teutoni se stabilesc în Prusia 1234 începe hegemonia statului Mali şi decăderea statului Sosso 1235 Victoria de la Kirina ? afirmarea hegemoniei statului Mali, în detrimentul statului Sosso 1236 Ferdinand al ll-lea cucereşte de la arabi Cordoba 1237 Mongolii pătrund în Rusia (Batu) 1238 , Mongolii îi înving pe rusi pe rîul Sit 1239 Conflict între împăratul Frederic al ll-lea şi Papa Grigore a! IX-iea (excomunicarea lui Frederic) Arnaud de Villeneuve, medic şf alchimist catalan, studiază prcw prietăţile alcoolului J. Halifav, matematician-şi astronom englez, scrie un tratat de matematici care va fi utilizat timp de trei secole Se începe construcţia bisericii San Zanipolo (Veneţia) V. de Honnecourt construieşte primul joagăr acţionat de forţa apei Exploatarea sării la salina Ocna Dejului Se construieşte Domul din Barn-berg (Germania) Se inventează moara de hîrtîe Leonardo Fibonacci (1170 — 1 240), matematician, scrie Geometria p racii zu 1240 Cantonul Schwyz (Elveţia) dobîn-deste autonomia Descoperirea primelor zăcăminte ■. de. staniu în Europa ^Germania) 1241 Marea invazie a tătarilor pe teritoriul., românesc 1242 „Bătălia de pe gheaţăM (lacul Ciud) : Alexandru Nevski învinge Ordinul livonian 1244 Recucerirea Ierusalimului de către arabi 1245 Sinodul de la Lyon „îi depune" pe Frederic ai I l-l ea Se inventează cricul !‘ în Europa apare cîrmă cu ’etârn-bou pentru nave Thomas de Cantimpre • (1 204— 1271) publică De Natura Rerum, compilaţie vastă, cu noţiuni de • biologie Se înfiinţează Universitatea' din Vaienci.a ., , artâ/literatură, medicină (1229—1245) ist/609 ARTE- LI TER ATU RĂ MEDICINĂ Snorri Sturluson (1179 — 1241), Islanda — Saga despre Sf. Olav Rudolf Ems (1200-1254), Elveţia - Alexandru Gibert de Montreuil, Franţa — Percevai Gilbert (Anglia) scrie Compendiu medical, atît Anonim francez — Hervis de Metz despre bolile generale cît şi cele speciale Guillaume de Chartres, Franţa — Viaţa şi operele regelui francezilor, Louis Aaonim italian — Contrastul dintre bogaţi şi săraci Fujiwara Teika (1162—1240), Japonia — Culegere nouă făcută din ordin imperial Anonim francez — Băiatul şi orbul Eicke von Repgow, Germania — Cronica universală saxonă I bel in Jean d', Franţa — Fondarea Ierusalimului, şi Ciprului Anonim latin — Chronica Universalis Metten- sis Giunta Pisano, Italia — Crucifix (P) Gautier de Coincy, Franţa — Cîntecele Sf. Fecioare Anonim englez — Sir Tristrem Anonim francez — Isprava lui Doon de Ma- yence Giacomino de Verone, Italia — Ierusalimul celest Guiilaume de Lorris, Franţa — Romanul trandafirului Guillaume de Auvergne (? —1249), Franţa — Despre suflet ; Virtuţi şi moravuri ; Universul creaturilor ; Despre credinţă si legi (P) Rudolf Ems (1200-1254), Elveţia - Wilhelm de Orleans Uîrich von Turheim, Germania — Tristan şt 'solda Anonim francez — Cartea lui Sydrach Fujiwara Teika (1162 — 1240), Japonia — O sută de poezii. împăratul Frederic al I l-l ea conferă Şcolii medicale de la Salerno dreptul de a decerna diplome de studiu împăratul Frederic al ll-lea aprobă ca, la Şcoala medicală de la Salerno, să se practice disecţia pe un cadavru uman, o dată la cinci ani Ibn El-Baitar scrie Cartea marii colecţii de medicamente simple şi de alimente, în care sînt descrise peste 2 500 de remedii Serceo Gonzalo de (1180 — 1246), Spania — Miracolele Fecioarei Herbort von Fritzlar, Germania — Cîntecul Troiei Gervaise, Franţa — Bestiarul Tachibana-No-Narisue, Japonia — Culegere de povestiri vechi şi moderne Cigala Lanfranco (? —1258?), Elveţia — Poezii 39 - Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 SECOLUL XIII 610/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ - tehnica, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ 1246 Mişcări ale muncitorilor din Douai (Ţările de jos) 1247 Voievodatul lui Litovoi şi Seneslau (Diploma loaniţilor) 1248 Începe, sub domnia lui Ludovic al IX-lea, Cruciada a Vll-a (1248 — 1254) 1249 Cucerirea Damiettei (Cruciada a Vll-a) 1250 Waldemar întemeiază dinastia Fol-kunzilor Albert cel Mare (Magnus) voo Bollstădt introduce o interpretare materialistă şi consecvent ştiinţifică a fenomenelor naturale Menţionarea existenţei morilor de apă in ţinutul jiului, primite de către cavalerii loaniţi din partea regelui Beia al IV-lea ai Ungariei fncep construcţiile la Catedrala din Koln Li E — Te iuan hai ţin (Ogh'jedo-marina) — matematică Se menţionează, pentru prima oară, confecţionarea de ghete Apariţia, în Europa, a busolei cu roza vînturilor 1251 Prima atestare documentară a oraşului Braşov 1252 Alexandru Nevski devine mare cneaz al Rusiei (1252 — 1263) 1253 Conflict armat între Veneţia si Geneva (1 253-1258) Marco Polo descrie azbestul* „ţesătură magică" incombustibilâ Fondarea oraşului Stockholro |(Suedia) In Europa Occidentală şi în Rusia începe să se dezvolte fabricarea alcoolului din vin 1256 Mongolii cuceresc Iranul Semnalarea primelor orologii cu declanşare automată a ciocanului pentru baterea orelor 1257 încep cele trei campanii ale mon- golilor în Vietnam (1257 — 1288) Regele Ottokar al i!-îea pune temelia oraşului Praga 1258 Proviziunile de la Oxford : „Con- siliul de 15“ (drept de veto) Villard de Honnecourt {1235 — 1257) alcătuieşte crochiuri privind executarea unor biserici, clădiri, drumuri, statui 1259 1260 Tratatul de ia Paris : Franţa cedează Normandia Angliei începutul stăpînirii mamelucilor în Egipt Călugărul şi filozoful englez Roger Bacon face prima experienţă prin care încearcă să demonstreze că arderea nu este posibilă m absenţa aerului Apariţia primei cărţi de trigonometrie şi contribuţia lui Al Tu~'f în teoria paralelelor ario/literatură, medicină (1261-1275) lst/613 ARTE-L1TERATURĂ Coppo di Marcovaldo, Italia — Madona (biserica Servi din Siena) (P) Adam de la Halle (1 235-1 286), Franţa -Jocul frunzelor Anonim francez — Cucerirea ţinutului Orange Adam de la Halle (1235—1286), Franţa — Concediul Anonim francez — Marele Sfînt Graal Rutebeuf (1230 — 1285), Franţa — Poezii Anonim italian — Povestirile vechilor cavaleri Latini Brunetto (1 220 — 1 295), Italia — Cărţile comorii Anonim german — Cronica universală Barthelemy Englezul, Anglia — Despre proprietăţile lucrurilor Toma d'Aquino, latin — Comentarii despre Ariosto Bacon Roger (1 214? —1 296), Anglia — Opus majus ; Opus minus Anonim francez — Moniage Guillaume Toma d'Aquino (1225 — 1274),. latin — Creaturi spirituale Guinizetli Guido (1230/40 — 1276), Italia — Rime Philippe de Novare, Franţa — Despre cele patru vîrste ale omului Cimabue (Cenni di Pepi) (1240? —1302?), Italia — Crucifixul din biserica Sf. Dominic, din Arezzo (P) UI rich von dem Turlin, Germania — Wil-helm Toma d'Aquino (1225 — 1274), latin — Despre suflet; Unitatea spiritului Lulte Raimond (1235 — 131 5), catalan — Ars magna Se construieşte biserica Sf. Maria Orlea (Transilvania) Anonim german — Oglinda şvabilor Albert „cel Mare" (1206 — 1280), Germania — Minerale şi metale Adam de Ros, Franţa — Viziunea Sf Paul Toma d'Aquino, latin — Chestiuni disputate Anonim spaniol — Contesa trădătoare şi contele Sancho Coppo di Marcovaldo, Italia — Crucea (Domul din Pistoia) Adam de la Halle — Rondeluri Konrad von Wurzburg, Germania —- Poveste pentru inimă Adam de la Halle (1235 — 1286), Franţa — Jocul lui Robin şi M.arion ; Jocul pelerinului Albert „ce! Mare“ (1206 — 1280), Germania — Proprietăţile elementelor MEDICINĂ Demetrios Pepagomenos scrie lucrarea Despre gută T. Alderotti, ţine la Bologna, prelegeri de exegeză hipocratică Chirurgii parizieni se constituie în breaslă, sub forma Colegiului Sf. Cosma Roland de Parma, în tratatul său de chirurgie, descrie intervenţii operatorii originale T. Bergognoni preconizează turnarea de vin pe plăgi, pentru a împiedica infectarea Concili ul de la Veneţia interzice medicilor evrei să-şi practice meseria printre creştini La Paris, se înfiinţează Confraternitatea Sf. Toma, în care se grupau chirurgii cu oarecare pregătire teoretică Simon din Genova alcătuieşte un vocabula»' cu sinonime medicale Mikctaj (Polonia), în lucrarea sa Antihipccrcte sau cartea leacurilor empirice, critică medicina raţională Guvernul Veneţiei reglementează conclţiile de muncă pentru unele meserii considerate primejdioase Printr-o ordonanţă a Facultăţii de medicină din Paris, farmaciştilor li se impune să se ocupe doar de prepararea remediilor, nu şi de administrarea lor, cu excepţia „remediilor vulgare" Marco Polo semnalează folosirea ochelarHor în China R. Bacon scrie lucrările Despre cum trebuie amînate necazurile bătrîneţii şi cum să se păzească bat r în ii şi Despre un regim de viaţă general al bătrînilor şi al celor foarte bătrîni artă/literatură, medicină (1246-1260) lst/611 ARTE-LITERATURĂ Stncker der (1215? — 1250), Germania — Giro! ce! Mare Mgh. cronici ale Franţei — opere colective începe construirea Catedralei greco-catolice Sf. Mihai din Al ba-1 u I ia 'GuSiiaume de Saint-Pathus, Franţa — Viaţa monseniorului sfînt Loys Anonim francez — Povestirile unui menestrel din Reims C ''0T0 din Verona, Italia — Babilon, oraş ^ci I -opo da Varazze (1220-1298), Italia ---''de aurită -'viile Jean, sire de (1224 — 1317), Franţa — Credo Mcnuscrisul lui Montpellier (colecţie de mo-txz) (M) F.-’-ard de Fournival, Franţa — Bestiarul i . •'?' Ane ilm italian — Legenda celor trei tovarăşi JikVn-sho, Japonia — Materiale alese pentru c ilustra cele zece porunci Morele Buddha Kamakura — sculptura în b ronz Anonim islandez — Saga Volsingilor Ai fon so X (1220 — 1270), Spania — Cărţile de astronomie Anonimi francezi — Isprava lui. Garin de Monglane ; Castelana din Vergy Guiilaume de Puylaurens, Franţa — Istoria celor din Albigeois Anonim irlandez — Ragnar Lodhbrok Saady Muşiih (1184 — 1290?), persan — Cartea iui Saady Li Tche Tch'ang, China — Memoriile unui voiaj în occident Montanhagol Guilhem (1229 — 1258), Franţa — Cintece I Muslih (1184-1290?), persan - Gră-4 f z cu trandafiri B j-oin de Conde, Franţa — Calea parodicului Toma d'Aquino (1225 — 1274), latin — Despre adevăr Angiolieri Cecco (1260 — 1213?)/ Italia— Can- zoniere Francon de Cologne — Ars cantus mensura- bilss (M) MEDICINĂ Song Tseu scrie un tratat de medicină legală } Felurite mijloace de a răzbuna nedreptatea Conciliu! de la Le Mans interzice călugărilor; efectuarea de intervenţii chirurgicale Cronicarul JoinviMe descrie o epidemie de scor-but printre cruciaţii care luptau în Egipt Gugliemo da Saliceto scrie Cyrurgia, în care preconizează utilizarea cuţitului la operaţii în locul fierului înroşit în foc Ibn Abi Usaibia elaborează o lucrare cu caracter istoriografie asupra medicinii antice şi a celei arabe Bruno di Longoburgo s<_, :e Marea chirurgie Chirurgul italian Teodorico de Luca Borgognonl subliniază importanţa curăţeniei în tratamentul' rănilor Aldobrandino din Sienna scrie Regimul corpului, tratat de popularizare a cunoştinţelor medicale şi igienice Tnomas de Cantimpre descrie calităţile terapeutice ale pietrelor preţioase Apar Capitularele din Veneţia, dispoziţii oficiale privind activitatea farmaceutică Ibn An Nafis scrie Comentariul anatomic la Canonul lui Avicena, în care apare o descriere a micii circulaţii SECOLUL XIII 612/ist Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţă - tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ 1261 Sfîrşitul Imperiului latin de Con- stanti nopol 1 262 Alfons al X-lea cucereşte, de la arabi, Cadixul 1 263 Crearea marelui Cnezat al Litua- niei 1 264 Bătălia navală de la Trepani : ve- neţienii sînt învinşi de către ge-novezi 1 265 Prima atestare documentară a oraşului Hunedoara 1 266 Sfîrşitul stăpînirii Hohenstaufe- nilor în sudul Italiei (1195 — 1266) 1267 Prima atestare documentară a oraşului Mediaş 1 268 Abolirea ordaliilor şi a serbiei în Suedia 1269 Prima atestare documentară a oraşului Deva 1270 începe Cruciada a Vlll-a (Ludovic al IX-iea), avînd ca obiectiv, Tunisul Apariţia ,în Italia, a hîrtie! cu filigran Intentarea monedei de hîrtie, :r> Chiria Prima atestare documentară a oraşului Craiova, sub numele de „vadul" sau „vama Jiului11 Prima atestare documentară a oraşului Bistrita Apare Sieto Partidas, culegere spaniolă de legi, pusă în vigoare* abia în 1348 Roger Bacon, în Opus tertium, dă informaţii despre „pulberea neagră" în Europa, este semnalată utilizarea lemnului de abanos Apare busola cu cadran divizat în 360° Petrus Peregrinus — Epistola de magneţi (c. 1 268) Apare un proiect de perpetuurr> mobile magnetic In Italia, la Fabriano, se instalează a doua fabrică de hîrtie din Europa 1271 Kubilai (mongol) devine împărat Apar fabrici de hîrtie în rranţa,. ai Chinei Germania, Anglia, Suedia, Polonia, Rusia 1 272 începe domnia lui Eduard I, numit F. Borghesano inventează xîrtei- şi „Justinian al Angliei" (1272— niţa antrenată hidraulic 1307) 1274 1275 Eşecul atacului naval chino-mon- Al Tusi scrie Tratat despre gol, în Japonia later Prima invazie mongolă în Japonia Se construieşte catedr Ste- (eşuată) fan din Burgos in lucrarea arabului Hsssan-Abrammarh, salpetru! este menţionat ca materie primă centru focurile de artificii 614/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă - tehnică, ISTORIE ŞTUNŢĂ-TEHNICĂ 1276 1277 1278 1279 1280 începe conflictul dintre Rudolf Albert cel Mare distinge acizii şl şi Ottokar al li-lea (Boemia) bazele şi descrie reacţii chimice Conflict militar între Litovoi şi regele Ungariei Bătălia de la Marchfeld : Ottokar al J3-îea este învins si ucis Bizanţul ocupă Tîrnova Prima atestare documentară a oraşului Sighişoara, sub denumirea de „Castrum Sex“ începe construirea faţadei catedralei din Strassburg Se confecţionează poansoanele, cu ajutorul cărora se imprimau semnele pe metale preţioase Marco Polo semnalează „focurile veşnice" din Baku, probabil gazai e unor zăcăminte de suprafaţă cu presiune mică X o. u 1281 A doua invazie mongolă în japonia (eşuată) 1282 Pedro al lll-lea (Aragon) cucereşte Sicilia 1 283 Bătălia de la Kaungsin : pătrunde- rea mongolilor în Birmania 1284 Franţa anexează Navarra 1285 Tătarii invadează Transilvania Folosirea, în Italia, a lentilelor şlefuite pentru ochelari Witelo, fizician şi filozof polonez, aduce importante contribuţii în optică Se construiesc primele ecluze cu sas 1286 Invazie tătară în Silezia (Polonia) 1287 Invazia tătarilor în Polonia 1289 Mamelucii pun stăpînire pe Siria 1290 Expulzarea evreilor din Anglia Apar ochelarii cu lentile convergente pentru prezbiţi Apare imprimarea pe placă Se calculează latitudinea Parisului Se introduce în Europa, tiparul „tabelar" sau „în bloc** 1291 Cruciaţii pierd ultimele posesiuni Utilizarea busolei în lucrările mi- din Orient niere 1292 Răscoala turcilor selgiucizi împo- Prima atestare documentară a triva mongolilor. oraşului Făgăraş (c. 1292) 1293 Atac mongol asupra Indoneziei Este menţionată documentar mănăstirea ortodoxă Hodoş-Bodrog (Arad), unul din cele mai vechi centre culturale şi artistice din ţara noastră arta/literatură, medicină (1276-1293) lst/615 ARTE-LITERATURA Lutle Raimond (1235 — 1315), catalan — Poezii Po }en-Fou (1226 — ?), China — Ploaia peste arborele Wou t'ong Adam de ia Halle (1235-1286), Franţa -Jocul frunzişului Anonim englez — Cîntecuf cucului Heinrich der Vogler, Austria — Fuga luil Theodoric Nijo Tamefuji (? —1324), japonia — Zoku Shu-i-shu Cimabue (Cenni di Pepi) (1240? —1302?), ItaHa — fresca bazilicii superioare Sf. Franci sc din Assisi Abutsu-Ni, Japonia — Jurnalul nopţii celei de a 16-a zi a lunii Conrad von Wurzburg, Germania — Războiul T rolei GuiHaume de Nangis (? —1300), Franţa — Cronica regilor Franţei jean Garlande — De musica mensurabili positio (M) Acropolit George (1217 — 1222), Bizanţ — Cronica Lulle Raimond (1235 — 1315), catalan — Arta contemplaţiei Anonim latin — Cronica pseudo-Turpin (Carol cel Mare) Heinrkh der Vogler, Austria — Bătălia de la Ravenna Anonim francez — Isopet din Chartres Duccio di Buoninsegna (1260? —1318), italia — Madona Rucellai (P) PhiHppe de Novare, Franţa — Renard încoronat LuUe Raimond (1235 — 1315), catalan — Blancherna ; Felix Konrad von Wurzburg (1220/30 — 1287), Germania — Turnirul din Nantes Duccio di Buoninsegna, Italia — Maestâ (P) LuHe Raimond (1235 — 1315), catalan — Arta amorului Aubert David, Franţa — Cuceririle lui Carol cel Mare Anonim austriac — Grădina trandafirilor CavaHmi Pietro (1 250? —1350?), Italia - decorarea in mozaic a Sf. Maria Trastevere din Roma (P) Gu-ittone d'Arezzo (1225 — 1293), Italia — Rime Guido delta Colonne, italia — Istoria distrugerii Troiei Jean de Moeung (1 250? —1305), Franţa — Romanul trandafirului MEDICINA înfiinţarea marelui spital din Cairo Medicii Ugo şi Tulio din Lucca introduc elemente de antisepsie şi de anestezie Este amintit Prvoslav din Dubrovnik, primul medic cu formaţie ştiinţifică dintre slavii de sud La Bologna, este efectuată o disecţie umană A. Spina si S. Armaţi introduc folosirea ochelarilor în Italia Salimbene, în Cronica sa, menţionează o autopsie efectuată la Cremona Prima semnalare a unei boli infecţioase, numită „plică poloneză" Nicolaus Myrepsos scrie Despre virtuţile medicamentelor, lucrare care cuprinde 2 656 de formule medicamentoase Arnaud de Villeneuve, autorul unui Breviorum medical, desfăşoară la Montpellier o imensă activitate didactică şi ştiinţifică La Paris este semnalată existenţa a 26 de băi publice La Sibiu este atestat documentar un spital azil al cavalerilor Cruciferi 616/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă — tehnică, ISTORIE ŞTHNŢĂ-TEHN1CĂ i i 1295 Eduard l (Anglia) intervine în Construirea bazilicii Santa Croce | Scoţia (Florenţa), de către Amolfo di j Cambio j 1296 Eduard I (Anglia) se proclamă | rege al Scoţiei | 1297 Irlanda : primul Parlament (Du- Se menţionează pentru prima O blin) dată, roata de tors manual cu fus X oo simplu 3 ’r— 1298 Bătălia de la Curzala : victoria ge- Se preia de la arabi prepararea aci- novezilor asupra veneţienilor zilor sulfuric şi azotic /■ ■ o- 1299 Cucerirea comitatului Flandrei, de Se construieşte Palazzo Vecchio Ll_ către francezi (Florenţa), de către Arnolfo di LT Cambio 130C La Poenari, apare nucleul unuia Se înfiinţează Universitatea din dintre voievodatele care au prece- Montpellier dat întemeierea Ţării Româneşti Walter din Burley a studiat miş- carea „proiectilelor" (c. 1300) 1301 Cea mai mare parte a Asiei Mici Inventarea ceasului mecanic este ocupată de către turci 1302 Filip a! IV-lea convoacă, pentru Se introduce, la Paris, iluminatul prima oară, Statele Generale la străzilor cu felinare Paris ! î 1303 Papa Bonifacio este făcut prizonier Se înfiinţează Universitatea din \ de către Filip al IV-lea Roma 1304 înfiinţarea Camerei de conturi, începe construcţia catedralei Sf- în Franţa Ştefan din Viena, în stil gotic X o 1305 Scoţia este încorporată Angliei Acare tratatul Agricultura al lui _J oo Pietro di Crescensi 3 r- C £J o m 1306 Răscoală ţărănească în Italia (Dol- Ll. cino) 1307 începe în Anglia domnia lui Edu- ard al ll-lea (1307-1327) 1303 Cavalerii teutoni cuceresc Gdan- Se întemeiază Universitatea din s k u l Perugia (Italia) 1309 Mutarea reşedinţei papale de la Se întemeiază Universitatea din Roma, la Avignon Orleans (Franţa) 1310 începe domnia lui Basarab I în | Ţara Românească (1310 — 1352) ortâ/literoturâ, medicina (1295-1310) lst/617 ARTE-LITERATURĂ Duccio di Buoninsegna (1 260? —1318), italia — Madona pe un tron (P) Beaumanoir Philiippe de Kemy (1226 -1296), Franţa — Nebuna Largeţia GuiHaume de Chartres, Franţa — Ludovicii Ducdo di Buoninsegna (1 260? —-1318), Italia — Scene din viaţa lui Cristos şi a Sf. Francisc (P) Anonim spaniol — Poemele contelui Fernando Gonzales jacopone Da Todi (1230 — 1306), italia — Laude ; Stabat mater Eckbart johannes (1 260? — 1327), Germania — Operă tripartita K'iao Mong-fou, China — Dragostea continuă în viaţa viitoare Apariţia rondelului în Anglia (M) Cimabue (Cenni di Pepi) (1240? —1302?), Italia — Sf. lojn Botezătorul (mozaicul de pe absidiul Domului din Pisa) (P) Heinrich von Freiberg, Germania — Triston Pachymere George (1242—1310?), bizantin — istorie bizantină Arakhel (1250? —1320), Armenia — Cartea lui Adam Auri jean, Franţa — Spusele beţivilor Che Houei, China — Pavilionul din care se adoră Luna Giotto di Bondone (1266? —1337), Italia — Crucifix (P) Jean d'Arras, Franţa — Romanul Melusineî Giotto di Bondone (1 266? —1337), Italia — Madonă între îngeri şi sfinţi (P) Prima operă polifonică în Germania — Bru-mas este mort Anonim francez — Isopet II din Paris Cavafîini Pietro (1 250? —1350?), Italia — Judecata de apoi ; Apostolii şi profeţii ; Arborele lui l'SUS (P) Anonim englez — Robin Hood Dante Alighieri (1265 — 1321) începe să scrie Divina Comedie Xantopouios Calixte, Bizanţ — Istorie ecleziastică Duccio di Buoninsegna, Italia — Mcesîo (P) Duns Scot Johannes (1266 —1308), Anglia — — Tratat despre principiul tuturor lucrurilor Joinville Jean, sire de (1224—1317), Franţa — Istoria lui Saint-Louis Giotto di Bondone, Italia Adormirea Fecioarei (P) Barberino Francesco da (1264 — 1348), Italia — Documente de dragoste Luîle Raimond, catalan — Cele 12 principii ale filozofiei MEDICINĂ G. Lanfranchi scrie Marea chirurgie Dovezi despre existenţa unor ilustraţii descriptive în manualele arabe de medicină Este menţionat spitalul dominicanilor din Bistriţa, pentru in gri jir ea leproşilor Papa Bonifacio al Vlll-Iea ameninţă cu excomunicarea pe „tăietorii de cadavre4' H. de Hondeviile, în Chirurgia, este preocupat de problema hemostazei şi a îngrijirii plăgilor Compilatorul Sarngadhana redactează un compendiu medical, in care include şi precepte yoghine B. de Varignana efectuează, la BoSogna, o autopsie medico-legală B. de Gordon scrie un manual cu caracter enciclopedic : Crinul medicinii La Florenţa, este atestată o farmacie publică* Sarngadhana (India) redactează un tratat ce-terapie In Cronica rimată austriaca a lui Ottokar, apar referinţe despre medicina magico-empirică.. românească La Veneţia, se aprobă efectuarea unei disecţii' în fiecare an Papa Clement al V-lea îngăduie căsătorirea profesorilor şi a studenţilor de la Facultatea de medicină din Montpellier, fapt care determină afluxul laicilor către profesiunea medicală Pietro d'Abano scrie Cartea împăcării divergentelor dintre filozofi şi mai ales dintre medici! SECOLUL X!\ 613/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă — tehnică, ISTORIE ŞTI1NŢÂ-TEHNICA 1311 în Anglia, se stabileşte ca declararea războiului nu se poate face decît cu acordul Parlamentului 1312 Desfiinţarea, în Franţa, a Ordinului templierilor, 1314 Unificarea statului polon, cu capitala la Cracovia 1315 Răscoala irlandeză împotriva dominaţiei engleze 1316 Eduard Bruce devine rege al Irlandei 1317 Otomanii încep asediul Brussei (cucerită în 1326) 1318 Gedymin devine rege a! lituanie- nilor şi ruşilor (1316 — 1341) 1319 Unificarea Suediei cu Norvegia (Magnus al lll-lea Erikson) 1320 Dobrogea devine formaţie politică de sine stătătoare Apare harta cu proiectare plană în careu Instalarea primului orologiu public la Caen (Franţa) Apare busola portabilă cu capac din sticla Thomas Brad ward ine (1290— 1349) — Geometria specuiatîvd (1317) Kalonymus Ben Kalonymus (Kal-!o) publică Tratat despre plante şî Tratat despre anima ie Se menţionează folosirea tunului cu praf de puşcă, în Europa Leviben Gerson, matematician, astronom şi filozof, inventează un sextant primitiv („bastonul lui Jacob") 1321 H; Papa acordă Pomerania, Poloniei 1322 Prima atestare documentară a bisericii romano-catolice din Sebeş 1324 Aztecii cuceresc Colhuaucân 1325 Coaliţie româno-polonă, împotri- va markgrafului de Brandemburg Primele menţiuni despre existenţa livezilor de pomi în Transilvania Se foloseşte, la Augsburg,. fierăstrău! hidraulic Se termină construcţia catedralei Sf. Ştefan, din Bourges Fixarea valorii „inch-ului“ şi a „piciorului" (în Anglia) 1326 Turcii ocupă Brussa In Suedia si Rusia se construiesc primele cuptoare înalte care funcţionau cu mangal (c. 1326) 1327 Abdicarea lui Eduard al l l-l ea ; Eduard al lll-lea devine rege 1328 Pacea de Ia Northampton : independenţa Scoţiei Emiterea primelor monede de argint otomane Berthold Schwarz descoperă pulberea neagră arta/literatura, medicină (1311-1328) I st/619 ARTE-LITERATURA Duccio di Buoninsegna (1260? —1311) Italia, — Pasiunea lui Isus ; Madona cu pruncul (P) Coropagni Dino (1255? —1324), Italia — Cronică ; Inteligenţa (atribuită) Harchetto din Padova, italia — Pomerium artis muzicae mensurabilis Primele madrigaluri florentine (M) Anonim -maur — Poemul lui Iusuf Gk>tto di Bondone (1266? —1337), Italia — Madona şi pruncul între Sf. Eftimie, loan Evanghelistul, Francisc şi Laurenţiu (P) Romanul Iui Fauvel (rondeluri, balade, mo-tete) (M) Anonim german — Mîntuirea Giotto di Bondone (1266? —1337), Italia — Alegorii franciscane ; Scene din viaţa lui Crist; Scene din viaţa Sf. loan Botezătorul şi a Sf. loan Evanghelistul (P) Kou K'iuan, China — Istoria brăţării an le Bel, Franţa — Cronici adevărate (puricată, 1906) Philippe de Vitry — Ars nova (M) Anonim englez — Curser mundi (latină) Se încheie construirea Catedralei din Lincoln,. Anglia Geffroy, Franţa — Martiriu! Sf. Bacchus Cavaflinî Pietro (12507—1350?), Italia, execută mozaicul faţadei bazilicii S. Paolo din Roma (P) Geoffroi de Paris, Franţa — Cronică metrică Giotto di Bondone (1266? —1337), Italia — Tăierea copului Sf. Paul (P) Anonim italian — Cartea celor şapte înţelepţi Giotto di Bondone (1266? —1337), Italia — Sf. Petru în amvon intre Sf. lacob, Paul, Andrei şi han Evanghelistul (P) Giotto di Bondone (1266? —1337), Italia — Scene din viaţa Sf. Francisc ; Crist pe tron ; Martiriul Sf. Petru (P) Guillaume (Gervais du Bus) (? —1338), Franţa Romanul Iui Fauvel Chi Chunhsiang, China — Orfanul familiei Tchae Anonim ceh — Cronica de la Dalimil Giotto di Bondone, Italia — polipticul Madona cu pruncul pe tron, între Sf Petru, Ga-briei, Mi hai şi Paul (P) Suso Heinrich (1295—1366), Germania — Orologiul înţelepciunii MEDICINA Dreptul de liberă practică a chirurgi!er-băr-bieri din Paris este condiţionat de trecerea unui examen in faţa unei comisii speciale Mondino dei Luzzi efectuează, la Padova, o disecţie publică Mondino scrie Anathomia, cu concepţii bazate pe anatomia galenico-arabă John of Gaddesden scrie un tratat medical : Trandafirul îngeresc La Ragusa (Dubrovnik), funcţionează o farmacie publică Apare, în limba flamandă, Tratatul de chirurgie al lui J. Yperman Ciu Tan-ki elaborează teoria sa patogenică : unităţi de contrarii între principiile Yin şi Yang Apare o ordonanţă a Facultăţii de medicină din Paris cu privire la obligaţia farmaciştilor de a depune anual un jurămînt Papa loan al XXII-lea, în bula Super illius specula, cere reprimarea necruţătoare a „vrăji-torilor", în rîndul cărora sînt adesea incluşi bolnavii psihic ECOLU 620/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţa — tehnica, ISTORIE ŞTMNŢĂ-TEHNICĂ 1329 Crearea corpului ienicerilor (Or-chan) 1330 Bătălia de la Posada: Carol-Ro-bert este înfrînt de către Basa-rab I Prima atestare documentară a oraşului Baia Mare începe construirea Catedralei din Gloucester X 1331 Înfrîngerea cavalerilor teutoni de către polonezi 1332 Prima atestare documentară a oraşului Tîrgu Mureş 1333 începe domnia lui Cazimir al lll-lea cel Mare (1333-1370) 1334 Atestarea documentară a oraşului Baia, sub numele de „Civitas Moldaviae“ 1336 Pedro al IV-lea devine rege ai Aragonului 1337 începutul „războiului de 100 de ani", între Anglia si Franţa (1337 — 1453) 1338 Dieta de ia Rhens : afirmarea in- dependenţei depline a statului, în raport cu papalitatea 1339 Apariţia Camerei Comunelor 1340 Bătălia de Ia Salado : înfrîngerea maurilor de către portughezi şi casti lieni Apare luneta astronomică pentru arătarea poziţiei planetelor Apare primul dispozitiv din scri-pete, palane şi trolii, folosit ia transportul pe distanţe scurte şi ridicarea de greutăţi Construirea unui drum alpin peste pasul St. Gothard, la o altitudine de 2114 m Construcţia clopotniţei Domului din Florenţa, de către arhitectul şi pictorul Giotto di Bondone Prima menţiune documentară a minei Cavnic (Maramureş) Se construieşte, în Italia, podul peste Adda Apare roata de tocilă Se întemeiază Universitatea din Grenoble (Franţa) înfiinţarea primei pulberării din Europa, la Augsburg 1341 1342 1343 1344 Independenţa Gruziei de sub dominaţia mongolă Conflict între voievodul mara-mureşan Bogdan şi unguri „Noaptea Sf. Jurgen“ : estonienii se răscoală împotriva germanilor şi a danezilor Spania anexează insulele Baleare Apar ghiulelele de tun din fier Jean Buridau, cleric, filozof nominalist, profesor la Sorbo X 1351 Statutul lucrătorilor din Anglia! stabilirea salariilor înfiinţarea primelor manufacturi de postav din Anglia o —J o u tu 1352 Dragoş di/n Maramureş conduce o marcă militară constituită în Moldova Construirea primelor cuptoare înalte cu mangal, în Suedia şs Rusia io 1353 ' Turtko I (1353-1391) : apogeul regattjlui Bosniei Se construieşte la Strasbourg, un orologiu cu grupuri de figurine (c. 1353) 1360 1354 Turcii ocupă oraşul Gallipoli Se construieşte Biserica Fecioarei din NOrnberg f LO ro 1355 Statele generale (Etienne Marcel) introduc controlul asupra perceperii impozitelor Atestarea utilizării uleiului de m în pictură 1358 Mare răscoală ţărănească franceză (Jacqueria) Se construieşte biserica Sf. Nico-lae din Curtea de Argeş 1359 Turcii ajung sub zidurile Constan-tinopolului 1360 Pacea de la Bretegny : Eduard al lll-lea (regele Angliei) renunţă ia coroana Franţei Se menţionează existenţa podgoriei de la Cotnari artă/literatură, medicină (1345-1360) lst/623 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ Anonim englez — Puritate Phiiippe de Vitry (1 285 — 1361), Franţa — Ars Perfecta Petrarca Francesco (1304 — 1374), Italia — Odihna credincioşilor Meîiteniote, bizantin — Despre înţelepciune Tauler Johannes (1300 — 1361), Germania — Predici, Viliani Matteo (1 295 —1 363), Italia — Cronica Susq Heinrich (1295 — 1366), Germania — Cartea eternei. înţelepciuni Guîilaume de Machaut (1 282 — 1377), Franţa — Poezii Boccaccio (131 3 — 1375), Italia — Decameronul ; Cîntec bucolic Ruysbroeck Jean (1 293 — 1381), flamand — Despre împodobirea comuniunii spirituale La Londra, este atestată o farmacie publică Printr-o ordonanţă regală, leproşii sînt expulzaţi din Londra în Europa, izbucneşte marea epidemie de „ciumă" neagră, care, în cinci ani, a făcut 25 milioane de victime Boccaccio începe Decameronul, în care apar referiri la pustiitoarea epidemie de „ciumă neagră" „Ciuma neagră" pătrunde în Anglia Ibn Katima şi Ibn Al-Katib afirmă caracterul contagios al ciumei : ea se transmite prin veşminte şi obiecte contaminate, precum şi prin contactul direct cu bolnavii Sîmon Tunstede — De quatuor principalibus musicae (M) Perioada clasică a madrigalului (1346 — 1351) •(fi) Petrarca Francesco (1304 — 1374), Italia — Triumfurile Lefebvre de Saint-Remy, Franţa — Cronica Giovanni da Milano, Italia — polipticul de la Prato (P) Giovannetti Matteo, Italia — Profeţii (P) Petrarca Francesco (1304 — 1374), Italia — Viaţa solitara Passavanti Jacopo (1302—1375), Italia — Oglinda adevăratei penitenţe Boccaccio Giovanni (1313 — 1375), Italia — Labirintul dragostei Petrarca Francesco (1304 — 1374), Italia — Bucolicum Carmen Niccolo da Casola, Italia — Războiul lui Attila fsaac, Etiopia — Gloria regilor Albert de Strassburg, Germania — Istorie Tommaso da Modena (1325—1379), Italia — Dipticul /sus mort şi Fecioara ; Tripticul Fecioara între Sf. Wenceslas şi Sf. Palmatius (P) în China, se reglementează practicarea medf-cinei de către femei Maximus Planudes scrie un tratat de uroscopie Într-o ordonanţă pariziană sînt menţionaţi maeştrii „spiţeri" Guy de Chauliac publică, în Franţa, o altă More chirurgie în Chronicon Dubnicense, se arată că, în Tartaria, ciuma a pricinuit moartea a peste 300 000 de oameni SECOLOL XIV 624/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă - tehnică, ISTORIE ŞTIINTĂ-TEHNICÂ 1 362 începutul formării statului Bur- guri d i a 1364 Alexandru împarte Bulgaria în două tarate : Tîrnovo şi Vidin 1 365 Vucaşin devine rege al sîrbilor şi greci lor 1 366 Statutul de Io Kilkenny interzice căsătoria între englezi şi irlandezi 1 367 Războiul Hansei împotriva Sue- diei (1367 — 1 370) 1368 Înfrîngerea regelui Ungariei, de către Dragomir, pîrcălabul Cetăţii Dîmboviţa 1369 Franţa reia operaţiile militare împotriva Angliei 1370 încep înfrîngerile Angliei în Franţa Ibn Battuta, eminent fee? , arab, vizitează China, b Ceylonul 5e întemeiază Universitatea di Cracovia (Polonia) Emiterea primelor monece -Ţara Românească (Vladislav ;) întemeierea Universităţii din Vît na Kremlinul (Moscova) este jurat cu ziduri de piatră cicM: Prima atestare documentară oraşului Brăila Se construiesc mormintele dinastiei Ming, lîngă Pekin (China) începe, la Paris, construcţia Băşti liei 1371 începutul ocupării Bulgariei de către turci N. Oresme (1325-1 382), filozof, matematician, fizician francez, introduce noţiunile de „longitudo" şi „latitudo", determinînd denumirea coordonatelor geografice 1372 Bizanţul devine vasal turcilor Se construieşte, fa Samarkanc, mausoleul Turkan-Aga, în complexul Sahi-ZInda I 1373 Ultima campanie a lui O’gerd (Lituania) împotriva Moscovei (1372-1373) 1374 Petrarca publică Despre barbeţi celebri, lucrare cu date istoriografi ce Prima menţiune documentară minei Baia Sprie Se termină construcţia şi pictarea. bisericii Sf. Nicolae din Curtea, de Argeş 1375 Oraşul ’ Bordeaux revine Franţei Construcţia palatului din Bruges, în stil gotic 1376 Constituirea Uniunii oraşelor suabe (Ulm) începe exploatarea minei de 5uf de ia Baia Sprie 1377 Turtko devine rege al Bosniei şi Serbiei Emiterea primelor monede ale Moldovei (Petru i Muşat) artă/literatura, medicină (1362—1377) Ist/625 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ GulHaume de Machaut (1282 — 1377), Franţa — judecata regelui din Behoigne ; Judecata regelui Navort Giîsson, islanda — Cîntecul lui Olcf Ton-a (1301 —1384), japonia — Noua antologie a poeziilor T cm maso da Modena (1325 — 1379), Italia — Scene din viaţa Sf. Ursule (fresce) Oresroe Nicole (1330? —1382), Franţa — Trctct despre începutul şi prima invenţie a monedelor Gîusio de Menabuoi, Italia — Tripticul Încoronarea Fecioarei, scene cin viaţa Fecioarei (P) Jean de Venette, Franţa — Cronica latină Pucci Antonio (1309? — 1388), Italia — Gis- m iran te Gui-Haume de Machaut (1282 — 1377), Franţa — Remediul norocului Molinier Guilhem, Franţa — Florile lui Gay-soher Song Licn, China — Istoria dinastiei Guan M. de Saint-Gilles traduce în limba franceză Aforismele hipocratice La Montpellier, este autorizată, cu anumite rezerve, disecţia de cadavre Un azil-spital orăşenesc laic este atestat la Cluj în timpul dinastiei mongole Yuan, s-a interzis practicarea medicinii fără susţinerea unor examene speciale John of Arderne elaborează tratatul să-j, Chirurgia Oresm? Nicole (1330 — 1382), Franţa — Carte politico ; Carte economică Anonim islandez — Saga lui Eirik Marehionre di Coppo di Stefano Buonaiuti (1336 — 1385), Italia — Cronică florentină Pucci Artonio (1309?—1388), Italia — Ceti-locviu WiH'*am Langland, Anglia — Viziunea lui Petre plugarul Anonim englez — Sir Gcuvain şi Cavalerul Verde John Lvdgate, Anglia — Testament Anonim german — Karlmeinet Anonim englez — Haveiok Danezul Petrarca Francesco (1304 — 1374), Italia — Despre ignoranţa mea şi despre cea a multor altora Oresme Nicole (1330?-—1382), Franţa — Tratat despre cer şi despre lume ; Tratat despre seră William Langland, (1332? — 1440), Anglia — Petre muncitorul Vaticanul precizează condiţiile în care o vindecare este considerată „miraculoasă", iar respectivul tămăduitor, canonizat Epidemie de „dans al Sf. Guy“ (coree), în ţinu-tul Rinului Este semnalat, la Hamburg, un azil de alienaţi în portul Ragusa, se introduc măsuri carantk nale pentru supravegherea corăbiilor venite din? zonele infestate de ciumă 40 — Enciclopedie de psihiatrie - cd. 140 626/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă — tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ o co 1378 începutul Marii Schisme în biserica catolică, fiind ales un papă la Roma, altul la Avignon Se încheie construirea castelului din Bran ro 1379 Moare Henric al ll-lea, regele Castiliei şi Leonului (1369-1379) In Europa, se descoperă fonta oo 1380 Bătălia de la Kulikovo : cneazul Dimitri Donskoi învinge pe tătari Herman din Bruges concepe şi a-plică procedeul de tăiere a faţetelor unui diamant, obţinînd reflexii şi refracţii deosebite 1381 Răscoala ţărănească din Anglia, condusă de Wat Tyler Construirea primelor cuptoare verticale cu aer suflat la bază 1382 Turcii cuceresc Sofia Primele date despre exploatările de sare din salina Ocna Mureş 1383 Turcii ocupă cea mai mare parte din sud-vestul Bulgariei încep lucrările la construirea Bir sericii Negre din Braşov > X 3 O u 1381 —1390 1384 1385 1386 Flandra trece sub stăpînirea Burgundiei Uniunea polono-lituaniană (Wia-dislaw Jagello) Tratatul de la Windsor : alianţa între Anglia şi Portugalia începe construcţia Domului din Milano întemeierea Universităţii din Heî-delberg începe construcţia bisericii mî-năstirii Cozia uu in 1387 Turcii ocupă Salonicul 1388 începe cucerirea Albaniei de către turci întemeierea Universităţii din Koln (Germania) 1389 Bătălia de la Cîmpia Mierlei : Serbia devine vasală Imperiului otoman întemeierea Universităţii din Bu-da 1390 Conflict între Moldova şi Patriarhia din Constantinopol Ibn Haldun, istoric arab, publică Istoria universală 1391 Jan Huss începe să predice împotriva abuzurilor bisericii (Cehia) Rudolf din Nurnberg inventează cabestanul O o T 1392 încep luptele între gruparea bur-gunzilor şi gruparea armagnacilor (Casa de Orleans) Se construieşte campanila bisericii San Marco din Veneţia 1391- 1393 Turcii cuceresc Tîrnovo Apar lucrările lui Ibn Haldun, precursor al determinismului geo-grafic 1394 Bătălia de Sa Rovine : Mircea cel Bătrîn îl învinge pe Baiazid William Occam studiază teoria mişcării arta/literatura, medicină (1378-1394) lst/627 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ Wycliffe John (1324—1384), Anglia — Despre biserică ; Puterea Papei Bertram (Maestrul) (1340/457 —1415?), Germania — Catapeteazma de ia Crabow (P) Wycliffe John (1324 — 1384), Anglia — Despre obligaţiile regilor Anonim galic — Geremt şl Enid Pe un ducat de Ia Radr I, figurează un şarpe, iar între braţele crucii — de patru ori litera „a“r simbol şi talisman împotriva ciumei Gower John (1352—1408), Anglia — Con-fessio amantis Bar ras sa Luis (1360? —1425), Spania — Naşterea (P) Chaucer Geoffrey (1340? —1400), Anglia — Froilus şl Cresida Barrassa Luis (1360? — 1425), Spania — Adora reo magilor (P) Qiiilichino da Spoţeto, Italia — Istoria lui Alexandru cel Mare Curvelier (? —1384), Franţa — Viaţa iui Ber-trand istoria dinastiei Kin (operă colectivă chineză) Tong Tche-Yuan, China — Cîntecul aripii occidentale şi a casei mandarinului. Gerson Jean Charlier (1363 —1429), Franţa — Predici Cbaucer Geoffrey, Anglia — Povestirile din Canterbury Altichiero — fresca mormîntului Caval li din biserica Sf. Anastasia, din Verona (P) Anonim francez — Gul de Bourgogne Anonim italian — Portretul fiului risipitor Jean de Castelnou, Franţa — Compendiul flora de Gay Saber Regele Ungariei interzice trimiterea din Sibiu în Ţara Românească a medicamentelor aromate şi a altor produse spiţereşti In porturile Veneţia şi Marsilia, se adoptă sistemul de carantinare a navelor provenite din zone infestate de ciumă Este atestat, la Braşov, un azi l-spital orăşenesc: laic La Ulm (Germania), este angajat un veterinarr orăşenesc Anonim francez — Jocul lui Griselidis Anonim spaniol — Poemul lui Alfons al Xl-lea Anonim spaniol — Marea cucerire de peste mare Deschamps Eustache (1347—1406), Franţa — Poeme Anonim englez — Povestea lui Gamelyn Bertram (Maestrul) (1340/45? —1415?), Germania — Catapeteazma Fecioarei (biserica Sf. loan din Ham burg) (P) Anonim arab — O mie şi una de nopţi. Universitatea din Lerîda (Spania), este autorizată să disece corpul unui criminal o dată la trei ani S. Pletsch este angajat „fizic" (medic oficial) al' oraşului german Ratisbona 623/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă — tehnică, ISTORIE ŞTIINTĂ-TEHNiCĂ > 1396 Bătălia de la Nicopole : participă şi Mircea cel Bătrin Konrad Kyeser descrie o serie de arme şi dă reţeta de preparare a pulberii pentru artificii X o o 1398 Desfacerea Uniunii polono-litua-niene Se construieşte primul canal navigabil cu ecluze simple, pe Elba o o LU iS) On OO 1399 întemeierea dinastiei de Lancaster (Henric al IV-lea) Prima atestare documentară a „olăcarilor" (curieri domneşti), pe vremea lui Mircea cel Bătrîn 1400 Campania lui Mircea cel Bătrin în Moldova ; înlăturarea lui Iu ga Vodă Construirea unui tip de strung cu volant 1401 Restabilirea uniunii dintre Polonia şi Lituania începe construirea Primăriei din Bruxelles 1402 Bizanţul încetează de a mai fi vasal turcilor (victoria de la Ankara) 1403 Turcii restituie bizantinilor Salonicul Atestarea documentară a Curţii Domneşti din Tîrgovişte O 1404 Mircea cel Bătrîn recucereşte Do-brogea Prima atestare documentară a oraşului Giurgiu (c. 1404) ^r O 1405 Răscoala antiotomană în Bulgaria Se întemeiază Universitatea din Torino (Italia) X _j 3' 1406 Florenţa cucereşte Pisa : acces direct la mare Primul înscris pe hîrtie în Ţara Românească O O UJ ■Ln 1408 Atestarea documentară a oraşului Bacău începe exploatarea sării la Ocnele Mari 1409 Jan Huss devine rector a! Universităţii din Praga începe desecarea mlaştinilor olandeze 1410 Lupta de la Grunwald : participă şi moldoveni întemeierea Universităţii din St. Andrews — Scoţia O 1411 Pacea de la Torun rs ■ţc 1412 „Compromisul de la Caspe*' : Ferdinand ! ajunge pe tronul Ara-gonului 1413 Ladişlau, regele Neapolului, ocupă Roma oria!literatură medicină (1396—1413) lst/629 ARTE-LITERATURĂ Lopez de Ayaia Pedro (1342 — 1407), Spania — Cronica regilor Castiliei Con rad de Soest (1 370? — 1422?), Germania — Sf. Nicolae (biserica Sf. Nicolae din Soest) (P) Stueimân Celebi, Turcia — Naşterea Sacchetti Franco (1 330? —-1400), Italia — Trei sute de nuvele Kwan-Ami Kiyotsugu (1355 — 1406), Japonia — Komachi al templului Se sonde Raimond de (? —1436), catalan — Teologie naturala (versuri) Giiberti Lorenzo (1378 — 1455), Italia, sculptează basorelieful Sacrificiul lui Abraham, pentru poarta Baptiseriului din Florenţa Anonim german — Ogier din Danemarca Felix namque — muzică de orgă engleză (M) Cor-rad de Soest (1 370? — 1 422?), Germania - Sf. Pavel (P) Anonim francez —- Romanul lui Jehan din Paris Cronica rimată a evenimentelor din Spania de la moartea regelui Don Pelayo, pînă la regele Ferdinand cel Mare Cnnstine de Pisan (1363 — 1431), Franţa — Piptele şi bunele moravuri, ale înţeleptului rege Charles al V-lea K as par von der Rhoen, Germania — Cartea eroilor Anonim italian — Istoria lui OttineHo şi a J ui iei Oanvowe sir Thomas, Anglia — Cucui şl privighetoarea Gerson jean Charlier (1363 — 1429), Franţa — Arta de a trăi şi a muri frumos jean du Perier, Franţa — Misterul regelui AdVenir Sercambi Giovanni (1341 —1424), Italia — N j/ele Donatei Io (1382/87—1466), Italia, sculptează statuia Sf. loan Evanghelistul, pentru faţada Domului din Florenţa Fnoissart Jean (1337 — 1414), Franţa — Cronici Anonim latin — Comedie fără nume Borrassa Luis (1360? —1425), Spania — Catapeteazma Sf. Petru (P) Georgillas Emmanuel, Bizanţ — istoria admirabila a omului numit Belisarie Giiberti Lorenzo (1378 — 1455), Italia, sculptează statuia Sf. loan Botezătorul H'js Jan (1370 — 1415), ceh — Despre biserică MEDICINĂ Facultatea de medicină din Paris admite la studii şi bărbaţi căsătoriţi, deschizîndu-se astfel perspectiva laicizării profesiei medicale Tarifele vamale din vremea lui Mircea cef Bă-trîn menţionează aromatele cu întrebuinţare terapeutică N. Falcucci : Prelegeri medicale începe răspindirea în Mongolia a rnedicinei ti betane Internarea „lunaticilor" (alienaţilor) este atestată la spitalul Bedlam din Londra Prima disecţie publică la Viena Spitalul de la Episcopia (Oradea) foloseşte apeîe termale Regele Boemiei şi împăratul german Ven-ceslas reglementează practica chirurgicală şi acordă privilegii proprietarilor de băi publice J. G. jofre înfiinţează, la Valencia, un ospiciu pentru alienaţi B. Rinio alcătuieşte marele ierbar veneţian La Braşov, leproşii sînt instalaţi în cartierul numit mai tîrziu Blumăna SECOLUL XV 630/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă — tehnică, ISTORIE ŞTIINTA-TEHNICA 1415 Bătălia de la Azincourt : englezii cuceresc Normandia Atestarea documentară a mînăs-tirii Humorului, presupusa ctitorie a lui Alexandru cel Bun 1416 Bătălia navală de la Gal{ipoli : Veneţia învinge Turcia -1420 1417 Sinodul de la Constanţa : sfîrşitul Marii Schisme din biserica catolică 1411- 1418 1419 “Statutul tulburărilor" : executarea instigatorilor la revoltă (Han-sa) Ocuparea oraşului Rouen, de către englezi 1420 Mişcarea buşită de la Ta bor începe construcţia cupolei catedralei Santa Maria del Fiore 1421 Înfrîngerea taboriţîlor radicali de către cei moderaţi (Mhuska) Construirea primului laminor cu impulsionare hidraulică 1422 Asediul de la Marienburg, cu participare moldoveana 1423 Francesco Foscari, doge al Veneţiei, duce o politică expansionistă o ro •'T 1424 Moartea lui Jan Ziska Al Kasi, matematician arab, publică, lucrarea Tratat despre cerc T rs "st" 1425 Dan al ll-lea îi învinge pe turci la Vidin întemeierea Universităţii din Lou-vain V~ 1427 Ungurii ocupă Belgradul Folosirea, pentru prima dată, a unui resort la ceasornic 1428 Englezii asediază oraşul Orl6ans Al Kasi publică lucrarea Cfe X O 1451 Bogdan al ll-lea este ucis de Petru Aron 1452 Pacea de la Adrianopol : Imperiul turcesc se obligă să înceteze atacurile asupra Ţării Româneşti 1453 Cucerirea Constantinopciului (Mahomed al ll-lea) : sfîrşitul imperiului bizantin 1454 Tratatul de la Lodi : delimitarea frontierelor între Franţa şi Veneţia 1455 începe „războiul celor două roze“ (1455-1485) 1456 Cr earea primei armate permanente în Franţa 1457 Ştefan cel Mare ajunge domnitorul Moldovei (1457 — 1504) : apogeul Moldovei 1458 Matei I Corvin domneşte în Ungaria (1458 — 1490) : apogeul regatului maghiar 1459 Serbia este ocupată de către turci 1460 Fondarea celei dinţii Burse co- merciale din Europa (Anvers) Georg von Peuerbach construieşte primul ceasornic solar cu* cadran orizontal şi busolă Leon Battista Alberti (1404 — 1472) publică lucrarea Despre clădiri, în care studiază arhitectura, şi construcţia unui oraş ideal Se termină reconstrucţia cetăţii) Hunedoara Tipărirea, de către Gutenberg, a. Bibliei în 42 de rînduri (Biblia Mazariri) Partenonul din Atena este transformat în moschee Umanistul român îoan Vitez (1408 — 1462), episcop de Oradea,, înfiinţează primul observator astronomic din România Primele dovezi despre existenţa, unei monetarii la Baia Mare Prima atestare documentară a: oraşului Bucureşti, într-un hrisov al lui Vlad Ţepeş Se încheie construirea palatului-Pitti la Florenţa 1461 Domnia regelui Ludovic al Xl-lea (1461 —1483): centralizarea statului Apare imprimarea concomitentă, a gravurii şi a textului Georg von Penerbach — AlgDrit-mus de Integri* 1462 Răscoala ţăranilor din Catalan ia (Verntallat) Prima menţiune documentară a? „căii Giurgiului1*, care lega oraşul cu Transilvania artă/literatură, medicină (1449-1462) lst/635 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ Angelico Fra Giovanni da Fiesole (1400? — 1 455), Italia — Scene din viaţa Sf. Eftimie şi. Laurcnţiu (P) Perez de Guzman (1375? — 1460), Spania — Nicolaus Cusanus, în Dialoguri, recomandă Genealogii şi portrete; Marea istoriilor măsurarea pulsului, precum şi cintărirea sîn- Ancnim catalan — Curia! şi Guelfa gelui şi a urinei .Domenico Veneziano (1405? —1461), Italia ■— fresca Sf. Francisc şi Sf. loan Botezătorul Alberti Leon Battista (1404 —1 472), Italia — Arhitectura sau arta de a construi bine «Anonim ungur — Legende franciscane Andrea de! Castagno (1421 -1457), Italia -'Scene din viaţa Fecioarei iOiîfay — Bărbatul înarmat (M) fo:jquet Jean (1420? —1481 ?), Franţa — Cavalerul Ştefan cu Sf. Ştefan ; Pietâ din Nouans (P) Stuniga (Estuniga Lope de), Spania — Farsă ,în versuri despre comedia Calixtei şi Melibeei fMarch Auzias (1397 — 1459), catalan — Poezii ■ Foppa Vincenzo (1427? —1 51 5), Italia - Trei ‘crucificaţi (P) Christus Petrus (1444 —1 473), flamand — Fe- ccioara şi pruncul asistaţi de Sf. Ieronimus şi Sf. Francisc (P) .Anonim francez — Comedia celui care a Piero de!la Francesco (1416 — 1492), Italia, preia şi încheie frescele bisericii Sf. Fran--cisc din Arezzo (P) Roig jaume (1409 — 1478), catalan — Carte de sfaturi jchn Hanboys — primul doctorat universitar în muzică BeMini Giovanni, Veneţia — Isus pe muntele cu măslini (P) La Regensburg (Germania), este reglementată printr-o ordonanţă practica moşitului Căderea Constantinopolului va afecta aprovizionarea. Europei cu anumite droguri Ciumă ia Bacău G. Tortei!i redactează, sub formă epistolară, prima istorie modernă a medicinii Gutenberg tipăreşte, la Mainz, prima carte medicală ; Calendarul purgaţiei. La Sibiu, este semnalată prezenţa medicului laic Luduregh H. von Pfolspeundt scrie tratatul de chirurgie Lecuirea rănilor, in care se ocupă de plăgile provocate de proiectile Fouquet Jean (14207 — 1481?), Franţa — Orele cavalerului Etienne (P) Cossa Francesco Del (1436? —1478), Italia — Plete cu Sf. Francisc (P). Bouts Dieric (Dirk) (1420? —1485) - Portret de bărbat (P) Piero della Francesco (1416 — 1492), Italia — Polipticul mizericordiei. (P) Cronica slavonă menţionează legenda arderii cerşetorilor de către Vlad Ţepeş, act care se referă, probabil, la arderea leproşilor în Anglia, este reglementată profesia de chirurg- bărbier 636/1st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă — tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ 1463 Portughezii cuceresc Casablanca Apariţia diligentei, în Franţa 1464 Ocuparea Genovei de către Francesco Sforza, duce de Milano Regiomontanus scrie Cinci cârti despre triunghiurile piane şt despre triunghiurile sferice, în care apar şi tabele de valori aie sinusurilor 1465 Moldovenii ocupă cetatea Chilia Apar primele caractere tipografice latine, la Subico (Roma) 1470 1466 Campanie otomană împotriva Albaniei începe construirea bisericii mî-năstirii Putna 1461- 1467 Bătălia de la Baia : Ştefan cel Mare I! învinge pe Matei Corvin Naşterea lui Erasmus din Rotter-dam 1468 Război maghiaro-ceh Nicolas Chuquet, matematician francez, publică Ştiinţa despre numere, în trei porţi SECOLUL X\ 1469 1470 Căsătoria Isabelei (Castilia) cu Fer-dinand (Aragon) Bătălia de !a Lipnic : Ştefan cel Mare ii învinge pe tătari Construirea primei mari nave cu vele si patru catarge începe fabricarea cristalului de Veneţia 1471 Portughezii cuceresc Tangeru! johannes Muller construieşte un observator astronomic !a Num-berg o oo '"T 1472 Ştefan ce! Mare se căsătoreşte cu Maria de Mangop j. Miiller scrie Despre triunghiurile oarecare, lucrare fundamentală în trigonometria plană şi sferică 1471- 1473 Alsacia şi Lorena sint ocupate de către Carol Temerarul 1474 Alipirea cnezatului de Rostov, la Moscova Paolo dai Pozzo Toscanelli întocmeşte o Harta pentru cunoaşterea Pâmîntului. 1475 Lupta de la Vaslui : Ştefan ce! Mare îl învinge pe Sul iman Prima atestare documentară a. oraşului Craiova artă/literatură, medicină (1463-1475) I st/637 ARTE-LITERATURA MEDICINĂ Dufay Guillaume, flamand — Mese; Motete (M) Anonim chinez — Cei doi veri Beilini Gentiie (1429 — 1507), Veneţia — Marc, Teodor, leronimus şi Francisc (P) Beilini Giovanni, Veneţia — Polipticul Sf. Vincenţiu (P) Anonim francez -- Farsa domnului Pathelin Charles d'Orleans, Franţa — Rondeluri şi alte poezii Beilini Gentile, Veneţia — Prea fericitul Justinian (P) Piero della Francesco (1416 — 1492), italia — Bunavestire (P) Gallego Fernando, Spania — Catapeteazma Sf. Hdefonsa (P) Mantegna Andrea (1430 — 1506).. Italia — Camera soţilor (P) Foppa Vincenzo (1 427? —1 51 5), Italia, sfîr-şeşte pictarea frescelor capelei Portinari din Milano (P) Bouts Dieric (Dirk) (1420?--1475) — Cina cea de taină (P) Piero della Francesco (1416 — 1492), Italia — Polipticul bisericii Sf. Augustin San Sepol-cro (P) BotticeUi Sandrio (1445 — 1 510), italia — Forţa (P) MaSory Thomas, Anglia — Moartea lui Arthur Puici Luigi (1432 — 1484), Italia — Morgant gigantul . Polizia-no — Orfeu (cu solişti şi coruri) (M) Fichet Guillaume (1433 — 1480?), Franţa — Retorica Anonim sirbo-croat — Ciclul lui Marko Kraljevic Dante Alighieri (1265 — 1321), Italia — Divina comedie Francesco di Giorgio Martini (1439 — 1501), Italia — încoronarea Fecioarei (P) Beilini Giovanni (1430? —1516), Veneţia — încoronarea Fecioarei (P) Cossa Francesco del (1436? —1478?), Italia — Madona cu sfinţi (palatul Mercanti din Bologna) (P) Piero della Francesco (1416 — 1492), italia — învierea lui Isus (P) Landino Cri st ofer o (1424 — 1492), Italia — Dispute camaidolecne La Sibiu, este semnalată asistenţa medicală a leproşilor Este menţionat genovezui „maestro Zoano • barbero“, medic la curtea din Suceava a lui Ştefan cel Mare U. Ellenbog scrie o lucrare despre gazele otrăvitoare Sînt tipărite tratatele medicale ale lui Valescus de Taranta şi Matthaeus Sylvaticus G. Ferrari di Grado publică Practica, lucrare medicală cu caracter enciclopedic (Pavia şi Milano) P. Bagellardi scrie un tratat de pediatrie; Despre modul de viaţă în copilărie (Padova) Simon din Genova publică Sinonime medicale Apare, Ja Strassburg, prima ediţie latină tipărită a Canonului medicinii (Avicena) M. Gattinaria concepe principiul seringii 638/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă — tehnică. ISTORIE ŞTI1NŢA-TEHNICĂ 14 76 Carol Temerarul cucereşte Lorena Louis de Brequen din Bruges, şle-fuieşte pentru prima dată un diamant, folosind praful rezultat din tăierea acestuia O co ^r 1477 Habsburgii ocupă Ţările de jos întemeierea Universităţii de la Upsala (Suedia) r^. 1478 Genova îşi redobîndeşte libertatea (retragerea milanezilor) Construirea bisericii Ursulinelor, din Sibiu 1479 Constituirea regatului Spaniei (Ferdinand al ll-lea) Se răspindeşte în Europa roata de filat cu mîna 1480 Instituirea Inchiziţiei în Spania Leonardo da Vinci execută schiţa primei forme a unui laminor 1481 Răscoalele breslelor din Koln şi Hamburg Se construieşte, în Italia, o ecluză pe un canal navigabil 1482 Tratatul de la Arras : Burgundia revine Franţei Ulbricht Wagner publică prima carte de matematică, tipărită ulterior invenţiei lui Gutenberg 1483 Tomas de Torquemada devine inchizitor. general Leonardo da Vinci face primele schiţe ce imaginează aripile mecanice batante, elicea, paraşuta şi chiar elicopterul o o 7 1484 Răscoală ţărănească în Cataiania (Pedro juan Sala) întemeierea, în Muntenegru, a primei tipografii din Peninsula Balcanică CX) ■sr 1485 1486 începe „războiul nebun" (1485 —■ 1488) Desfiinţarea dependenţei ţărani-io!• faţă de pămînt în Cataiania Se încheie construirea zidurilor Kremlinului 1487 Se instituie „Camera înstelată", organ de reprimare a adversarilor coroanei Angliei Luca Pacioli, matematician italian, publică Summa di Aritmetica, Geometria 1483 întemeierea Uniunii suabe (oraşe şi cavalerii) Se construieşte biserica Sf Gheor-ghe a mînăstirii Voroneţ arta/literatură, medicină (1476—1488) ist/639 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ Antonelto de Messine (1430? —1479), italia — Portret necunoscut ; Condotierul (P) Pontan-o Giovanni (1426 — 1503), Italia — .Despre dragostea conjugala Bermejo Bartolomeu, Spania — Sf. Dominic de Silos binecuvîntînd (P) Anonim francez — Pasiunile de toamnă Botticeili Sandro (1445-1 510), Italia - Primăvara (P) Lorenzo de Medicis (1449 — 1492), italia — Canţoniero (M) Poliziano Angiolo (1454 — 1494), italia — Conjuraţia Pazzienilor Beilini ’ Gentile (1429-1507), Veneţia -Portretul lui Mahomed al ll-lea (P) Sacchi Bartoiomeo (1421—1481), Italia — Viaţa Pontifilor Piero della Francesco (1416 — 1492), Italia — Perspective în pictură Uri „chirurg1* anonim, italian, este semnalat In slujba lui Ştefan cel Mare Ortolff von Ba/rlant scrie Cartea leacurilor | prima „farmacopee" germană, tipărită (Nurn-berg şi Augsburg) Este atestat documentar V. Vianeo, care practica arta ajustării de nasuri artificiale La Florenţa este tipărită prima ediţie a enciclopediei medicale a lui Celsus La Veneţia, apare tratatul de chirurgie al Iul Pietro d'Argellata Beilini Giovanni (1430?—1516), Veneţia — Sf. Ieronimus ; învierea lui Isus (P) Lorenzo de Medicis, italia — Cîntece de carnaval (M) Leorvardo da Vinci (1452 — 1519), italia — Adoraţia magilor (P) Botticeili Sandro pictează fresce în Capela Sixtir>ă Leonardo da Vinci — Portretul Monei Lisa (Gioconda) Mand-rique Gomez (1413? —1491), Spania — Sfaturi Roye Jean de (1425 — 1490), Franţa — Cronica scandaloasă Botticeili Sandro, italia — Naşterea lui Ve-nus (P) Millet jacques (1425? —1466), Franţa — Istoria distrugerii Troiei Ghiriandaio Domenico (1449? —1494), Italia — Adoraţia păstorilor (P) Maimonicfe Moise (1135 — 1204), — Principii de sănătate fizică şi morală a omului (se publică în Spania). Anonim latin — Pasiunea lui Semur Ghiriandaio Domenico (1449? —1494), Italia — Adorarea magilor (P) Lorenzo de Medicis (1449 — 1492), Italia — Ambra Ghiriandaio Domenico, Italia — Lucrezia Tornabuoni (P) Lorenzo de Medicis (1449 —1492), Italia — Controversa ; Balade ; Vînătoarea de şoimi în Scoţia, este adoptată o „lege a otrăvurilor* Sînt semnalaţi Jacobus de Vyenna (ia Alba lu-lia) şi Ladislaus, medici din rîndul clericilor în Transilvania Apare, la Mainz, primul ierbar tipărit şi ilustrat in timpul asediului cetăţii Ălora (Spania), se amenajează infiermierii-spitale pentru răniţi şi bolnavi La Mainz, apare un atlas de plante medicinale; Grădina Sănătăţii Apare, în nordul Europei, „şueta engieză“o boală epidemică supraacută, cu manifestări pneumo-encefalitice Se semnalează tifosul exantematic în cursul războiuiui mauriior cu regele Grenadei Saladino d'Ascoli publică prima farmacopee propriu-zisă : Compendiul aromatorilor (Bolog-na) 640/I st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTUNŢĂ-TEHNiCĂ 1489 1490 Tratat de pace între Ştefan cei Mare si Baiazid al ll-lea Răscoala ţărănească Poloniei (Muha) din sudul johann Widmann, matematician german, întrebuinţează pentru prima dată semnele „plus" (-f) şi „minus" ( —), în lucrarea Calcul rapid şi comod pentru negustori Se construieşte „Palatul cu faţete", prima clădire de piatră din Kremlin cu destinaţie laică 1491 întemeierea cetăţii Ivangorod (Narva) : începutul luptei pentru ieşirea la Baltică, a Rusiei 1492 Capitularea Granadei: sfîrşitul Re con qu ist ei Martin Behaim, cosmograf şi navigator german, concepe un glob terestru pe care reprezintă cunoştinţele geografice despre Lumea Veche, înainte de descope-rirea Americii > X O u 1493 Domnia lui Maximilian I (1493 — 1519): Imperiul german 1494 încep războaiele Franţei pentru cucerirea Italiei (Carol al Vlll-lea) 1495 Caro! al Vlll-lea intră în Neapoie Prima călătorie a iui Cristofcr, Columb spre America Leonardo da Vinci schiţează primul ceasornic cu pendul J. Tate construieşte la Stevenage, prima moară de hîrtie din Anglia Se menţionează existenţa unei şcoli româneşti pe lîngă biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului 1496 Maurii şi evreii sînt expulzaţi din Portugalia Se inventează procedeul de gravare cunoscut sub numele de „acvaforte", prima gravură fiind stampa Saint Gcrdme a lui A. Durer, 1497 Polonezii sînt înfrînţi de către moldoveni, ia Codrii Cosminului Navigatorul portughez Vasco da Gama face ocolul Africii. Tot el inaugurează prima linie de navigaţie între Europa si Asia (1 497 — 1 498) 1498 1499 1500 începe conflictul Imperiului german cu Confederaţia helvetică Ludovic al Xll-lea cucereşte iano Mi- Tratatul de la Granada’: împărţirea regatului Neapoie Columb descoperă America Aionso de Haiida şi juan de Ia Cosa redescoperă ţărmul nordic al Americii de Sud Vincente Pinzon descoperă estuarul Amazonului artă/literatură, medicină - psihiatrie (1489-1500) I st/641 ARTE-LITERATURĂ Bolti cel li Sandro (1445 — 1510), Italia — Bunavestire; Madona cu rodie (P) Villon Franţois (1431 —1463), Franţa — Balada spînzuraţilor Dan te Alighieri (1265 — 1321), Italia — Banchetul Manţegna Andrea (1430 — 1506), Italia — Isus mort (P) Leonardo da Vinci (1452-1510), Italia -Monumentul ecvestru al lui Francesco Sfor za (s-au păstrat numai desenele) Gerson jean Charier (1363 — 1429), Franţa — A.B.C.-ul oamenilor simpli (postum) Aegidius Romanus (1246 — 1316), latin — Domnia prinţilor Anonim francez — Pasiunile Sf. Genoveva Carpaccio Vittore (1465 — 1525), italia — Martiriul pelerinilor şi funerariile Sfintei (din seria Istoria Sf. Ursula) (P) Meschinot Jean (1420—1491), Franţa — Lunetele prinţilor Carpaccio Vittore, Italia — Minunea săvîr-sită de relicva crucii (P) Poliziano Angelo (1454-1494), Italia - Stanţe Bucnarroti Michelangeio (1475 — 1564), Italia, sculptează Hercule ; Amor adormit; Eros; Bahus Diest Pieter van, flamand — Oglinda salutului etern al lui Elckerlyc Bel li ni Gentile (1429-1507), Veneţia - Pro-cesiunea din piaţa San Marco (P) Gaffurius — Practica musicae (M) Leonardo da Vinci (1452—1519), Italia — Cina cea de taina (P) Maruliis Tarchaniotis Miail (1453—1500), Grecia — Epigrame şi imnuri. Buonarroti Michelangeio (1475 —1 564), Italia, sculptează Pietâ Kwan-ze Shdjirâ (1436 — 1516), Japonia — Bcnkei în barcă do ce Rojas (1450? —1 541), Spania — io n do da Vinci (1452-1519), Italia - re u! Isabellei d'Este (P) BeMini Gentile (1429-1507), Veneţia - Miracolul crucii la podul San Lorenzo (P) Ludovic© Ariosto (1474—1533), Italia — r .\.r// r’c-ntano Giovanni (1426 — 1503), Italia — Despre fericire MEDICINĂ Potrivit unei legende consemnate de Aron Pumnul, Ştefan cel Mare ar fi construit mănăstirea de !a Pingăraţi pentru adăpostirea infirmilor din războaie A. Benedetti da Leg na no inaugurează „teatrul anatomic" ai Facultăţii de medicină din Pa-dova Johannes de Ketham publică prima carte medicala cu ilustraţii originale ; Buchetul medicinii (Veneţia) N. Leoniceno publică, ia Ferrara, însemnare a greşelilor lui Plinius şi ale celorlalţi, autori[ care au scris despre remediile simple Prin descoperirea Americii, se îmbogăţeşte arsenalul terapeutic al Lumii Vechi, dar se realizează şi importul şi exportul unor entităţi morbide Magistrul Johannes funcţionează la farmacia orăşenească din Sibiu (prima semnalată în ţara noastră) Este semnalat sifilisul printre soldaţii francezi care participă la asedierea oraşului Neapoie de către armata franceză La Nurnberg, este interzisă (din considerente igienico-sanitare) îmbăierea în comun N. Leoniceno —- Cărticică despre epidemia pe care poporul o numeşte boală franţuzească (sifilis) La Paris — primul spital pentru bolnavii de sifilis Apare, Ia Florenţa, prima lucrare cu caracter de farmacopee tipărită într-o limbă naţională : Reţetarul nou alcătuit La curtea lui Ştefan cel Mare este semnalat Don Branca, preot sicilian şi chirurg al împăratului Maxi mii ian Preotul Petrus din Slimnic, lingă Sibiu, este semnalat ca medic apreciat Mena Juan de (1411—1456), Spania — Lupta între raţiune şi voinţă (postum) in Europa, devine curentă scrierea reţetelor 41 - Enciclopedie de psihiatrie - cd. 140 SECOLUL XVI 642/lsi Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢA-TEHNICA 1501 Campania lui Ludovic ai XIMea în Italia: cucerirea oraşului Nea-pole Apariţia caracterelor aldine (literele italice) 1501 Privilegiile de ia Mielnik : controlul magnaţilor asupra puterii regale (Polonia) Navigatorul portughez Pedro Ai-varez Cabrai descoperă golful Guanabara pe care l-a numit Rio de Janeiro (1501—1502) 1502 Complotul „Uniunii opincii** în Germania (Speyer) Leonardo da Vinci (1452--1 519), Itaiia — Despre mişcare şi greutate 1503 Portughezii ocupă Zanzibarul începe constructia capelei Henric VII (V/estminster) 1503 Desfiinţarea cetelor armate de feudali, în Anglia O IT) ! 1504 Moartea luî Ştefan cel Mare (2 iulie) Francisc din Marchia îşi începe studiul asupra impetus-ului pe care il denumeşte „vis derelicta“ 1501 - 1505 Dieta naţională (seimul) devine organ suprem legislativ în Polonia Mustrarea separată a Amencii (schiţă de hartă) — Juan.de ia Cosa 1506 Răscoală la Genova împotriva ocupaţiei spaniole începe construirea bazilicii Sf. Petru din Roma 1507 O nouă campanie a lui Ludovic al Xll-lea în Italia M. Waldseemuller foloseşte pentru prima oară denumirea de „A-merica“ pentru continentele recent descoperite 1508 Răscoala ţărănească (nur aii halifa) în Turcia Leonardo da Vinci începe să studieze sistematic anatomia umană, împreună cu M. della Torre 1509 Urcarea pe tron a lui Henric al Vlll-lea în Anglia —• întărirea absolutismului P. Henlein construieşte un cea* sornic mecanic portabil 1510 Alipirea Pskovului la Rusia Cartea de încercări, primul tratat de chimie analitică tipărit 8 tn 7 1511 Papa f uliu al ll-lea formează „Liga sfîntă" împotriva Franţei Nicolaus Copernicus, astronom polonez, exprimă primele idei despre formarea corpurilor cereşti în lucrarea Mic comentariu urî 1512 Bătălia de la Ravenna, victoria francezilor asupra spaniolilor Copte în sla^o-română a Tetrcw evanghelului 1513 Bătălia de la Flodden — înfrîngerea scoţienilor de către englezi Vasco N. Balboa descoperă Oceanul Pacific artă/literatura, medicină-psihiatrie (1501—1513) ist/643 ARTE-LITERATURĂ Buonarroti Michelangeio (1475 — 1564), Italia, sculptează David Botticelli Sandro (1445 — 1510), Italia — Naşterea mistica (P) Bel lini Gentile (1429 — 1507), Veneţia — Vindecarea lui Pietro de Ludovici (P) Cranach Lucas (cel Bătrîn) (1472 — 1553), Germania — Crucificarea (P) Rafael (Raffaello Sanzio) (1483 — 1 520), italia - Cele trei gtaţii (P) Cranach Lucas (cel Bătrîn) (1472—1553), Germania — Portretul umanistului vienez Cuspinian şi al soţiei sale (P) Ludovico Ariosto (1474—1533), Italia — Poeme latine Machiaveili (1469 — 1527), Italia — Cezar Bor- gi a Brume!li — 0 culegere de liturghii Strigel Bernhard (1460 — 1528), Germania — Portretul lui Hieronymus Hal Ier (P) Strige! Bernhard (1460 — 1528), Germania — Catapeteazma Sf. Etienne de Mindelheim (P) Obrecht — Pasiune pe patru voci (M) Leonardo da Vinci (1452—1519), Italia — Fecioara cu stînci (P) Ludovico Ariosto (1474 — 1533), Italia — .. Elogiul conjuraţiei Buonarroti Michelangeio (1475 — 1564), Italia, sculptează Captivii şi Moise, care împodobesc mormîntul papei luliu al ll-lea Giorgione (Giorgio de Castelfranco) (c. 1477-1510), Italia - Batrîna citind (P) Skeiton John (1460?—1529), Anglia - Cartea iui Filip Vrăbioiul Dante Alighieri (1265—1321), Italia — Probleme privind pamîntul şi apa Bartolomeo Baccio della Porta (Fra) (1475 — 1517), Italia — Dumnezeu tatâl cu doi sfinţi (P) Bramantîno Bartolomeo (1465 — 1530), Italia — Adorarea magilor (P) Cranach Lucas (cel Bătrîn) (1472 — 1553), Germania — Catapeteazma Sfinţilor Părinţi (P) Buonarroti .Michelangeio (1475 — 1564), Italia, termină de pictat Capela Sixtină Rafael (Raffaello Sanzio) (1483 — 1 520), Italia — Madona Sixtină (P) MEDICINĂ H. von Gersdorff elaborează tratatul Carte de chirurgie de campanie La Canton (China), documentele menţionează izbucnirea unei epidemii de sifilis H. Brunschweig — Carte despre meşteşugul distilării La curtea lui Ştefan cel Mare din Suceava este angajat să vină j. Klingensporn, doctor din Nurnberg (27 februarie) Matheus Murianus (Veneţia) soseşte la Suceava pentru a-l îngriji pe Ştefan cel Mare Elaborarea probabilă a tratatului terapeutic slav, de inspiraţie etnoiatrică, Ierbar sau lecul-torul cu plante La Paris, începe un conflict între medici şi chirurgi, aceştia din urmă fiind luaţi sub protecţia facultăţii La moartea lui Ştefan cel Mare, asistă un bărbier din Buda şi hekimui (chirurgul) hanului tătă- răsc Spitalul Hotel-Dieu din Paris trece sub administraţia autoriţătilor laice S. Aquilano — Despre boala franceza, în care recomandă tratamentul mercurial al luesului A. Benivieni — Despre cauzele ascunse ale bolilor La Chesnaye Nicole de, Franţa — Condamnarea banchetelor ; Altarul sănătăţit în Europa este importat de peste Atlantic, lemnul de gal ac, utilizat în tratamentul anti-luetic Erasm din Rotterdam — Enkomlon mor tas seu laus stultitiae (Elogiul nebuniei), operă în care sînt biciuite scolastica medicală şi şarlatanismul Doctorul j. Salzmann din Sibiu închide porţile cetăţii, salvînd astfel oraşul de ciumă O farmacie orăşenească este semnalată la Braşov Paolo Suardo — Tezaurul aromatarllor, Milano — prima farmacopee elaborată de un farmacist E. Roesslin — Grădina de trandafiri a femeilor însărcinate şi a moaşelor, Straassburg (manual de obstetrică) 644/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică. ISTORIE ŞTIINJÂ-TEHNiCĂ 1514 Papa Leon ai X-iea proclamă cruciada antiotomană începe războiul ţărănesc în Transilvania (Gh. Doja) Se construieşte moscheea Kalean (Buhara) care va constitui un ansamblu urbanistic alături de minaretul Kalean şi Medrese Miri-Arab 1515 Tratatul de pace de la Fribourg din Franţa şi cantoanele elveţiene Se construieşte Palatul Vidoni după planurile lui Rafael Sarnio O rs 1516 Concordatul lui Francisc I (Franţa) cu Papa Leon al X-iea Thomas Morus — Utopia 1511-15 1517 Martin Luther afişează cele 95 de teze — începutul reformei în Germania Lentilele concave pentru citit sînt atestate documentar 1518 Spaniolii cuceresc gurile fluviului Rio Grande Neagoe Basarab, domn al Ţârii Româneşti, construieşte biserica de piatră din Scheii Braşovului 1519 Caro! I ai Spaniei este ales împărat al „Sfîntului Imperiu Roman de Naţiune germană" Se încheie construirea capelei Henrich Vii 1520 Urcarea pe tron a sultanului Suli-man Magr.ificum („Legislatorul") Sticla de culoare albastră este obţinută de Weidenhammer 1521 Edictul de la Warms — condamnarea învăţăturii iui Luther, drept eretică Primul text redactat în limba română Deschiderea bursei din Londra 1522 Carol al V-lea învinge pe francezi la Bicocca — pierderea Milanuiui Prepararea primelor cerneluri speciale pentru tipar 1523 încheierea dominării daneze în Suedia Aducerea de către navigatori} portughezi a portocalilor din sudul Chinei şi cultivarea Sor în ţările mediterane -1530 1524 începutul marelui război ţărănesc german Este adus în Europa din America Centrală, curcanul 1521- 1525 Tratatul de la Cracovia — Prusia devine feud a! Poloniei Tutunui este introdus în Europa Juan Ludovico Vives (1492—1 541) — Despre ştiinţe (c. 1 525) 1526 Tratatul de la Madrid. Franţa renunţă ia Italia Lupta de la Mohacs — turcii ocupă Euda Conchistadorii spanioli Francisco Pizarro şi Diego de Almagro întreprind călătoria spre litoralul pacific al Americii de Sud, unde vor descoperii ţărmul Ecuadorului 1527 Bătălia de ia Khanua (India) J Ba-bur învinge feudalii ^rajiputani Construirea palatului lui Carol al V-lea la Granada (Spania), în stil renascentist artâ/literaturâ, medicinâ-psihiatrie (1514—1527) lst/645 ARTE-LITERATURĂ Rafael (Raffaello Sanzio) (1483 —1 520), Italia - Sibilele (P) Torres Naharro (? — 1 531), Spania — Comedia soldăţească Ttziano Veceliio (Tizian) (1488/89 —1576), Italia — Adormirea Maicii Domnului (P) Ludovico Ariosto (1474 — 1 533), Italia — Oriando furioso Holbein Hans (ce! Tînăr) (1497/98 — 1543), Germania — Dorothea Kannengiesser (P) Vicente Gil (1465 — 1536), Portugalia —-Barca infernului Erasmus din Rotterdam (1467— 1536), — Colocvii Correggio Antonio Âllegri (1489? —1534), Italia — Camera Sf. Paul (reflectoriul benedictin din Parma) (P) Machiaveiii (1469 — 1527), Italia — Mandragora Bramantino Bartolomeo (1465—1530), Itaiia — Fuga în Egipt (P) Bosch Hieronymus (1453 — 1516), Olanda — Paradisul şi infernul (P) Baldung Hans (Grien) (1484 — 1545), Germania — Martiriul Sf. Ştefan (P) Tiziano Veceliio (Tizian) (1488/89-1576), Italia — Bahus şi Adriana Hutten Ulrich von (1488 — 1523), Germania — Arminius Erasmus din Rotterdam (1467—1536), — Eseu asupra liberului arbitru Correggio Antonio Allegri (1489? —1534), italia — Ecce homo (P) Machiaveiii (1469-1523), italia - Clizio Anonim englez — Adevărul simplu şi oarba Ignoranţă Fernandez Alejo (1475—1545), Spania — P/e-tâ (în Catedrala din Sevilla) (P) Angelo Beolco (II Ruzzante) (1500—1542?), italia — La Moschetta. MEDICINĂ P. Brissot ia poziţie împotriva practicii excesive a flebotomiei Prima menţionare a apelor sulfuroase de Sa Căciulata W. Kugler este atestat ca farmacist la Bistriţa N. Poli — Despre tratamentul bolit franceze cu lemn de gaiac la fiinţă Colegiul medicilor din Londra, din iniţiativa lui Th. Linacre U. von Hutten — Poem ui despre sifilis Primul fizic (medic ai oraşului) semnalat ia Braşov G. Berengario da Capri — Comentarii cu foarte ample adaosuri la Anatomia lui Mondino, Veneţia M. Santo da Berletta — Despre extragere r incizie a pietrei din vezică, Roma (se pi , . zează litotomia prin incizie paramediana) La Veneţia se ordona ca toţi suferinzii de sifil.:s să se prezinte pentru tratament la spitalul denumit „ai incurabililor'' Apare !a Veneţia prima ediţie cuprinzătoare (5 voi.) a operelor lui Galeri M. F. Caivo publică la Roma prima culegere tipărită a scrierilor hipocratice (în traducere latină) Paracelsus — Despre gradaţia şi alcătuirea reţelelor (se pun bazele teoretice ale tratamentului cu substanţe chimice) J. de Bethencourt emite ipoteza originii vene-riene a sifilisului 646/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ 1528 „Defecţiunea" amiralului Andreia Dor ia (al doilea război între Francisc i şi Carol al V-lea) 1529 Pacea de ia Cambrai — Franţa renunţă ia pretenţiile asupra Ita- 1 530 Confesiunea de la Angsburg — respingerea doctrinei protestante j. Pernei relatează cercetările întreprinse pentru măsurarea medianului în lucrarea Cosmotheorla Diego de SiTva construieşte catedrala Granada (Spania) în stilul Renaşterii timpurii Descoperirea operaţiei de extragere a argintului din minereuri argintifere (V. Biringuccio) > X O o 1531 Deschiderea bursei din Anvers — prima bursa internaţionala 1 532 Războiul turco-austriac (se men- ţine împărţirea Ungariei) 1 533 Discursul rectorului Universităţii din Paris, începutul reformei din Franţa 1 534 „Actul de supremaţie" — Henric ai Vlll-lea se proclamă căpetenia supremă a clerului englez. începutul reformei în Anglia 1 535 Spania — Ignaţiu de Loyola înte- meiază ordinul iezuiţilor Prima reglementare referitoare la construcţia canalelor fluviale (An-g1'*) Se construieşte Biserica înălţării (Moscova) Descoperirea insulelor Terra Nova, Magdalena, Prince Ed-\Aard si Anticosti ale Canadei Herman Cortes descoperă Peninsula California Martin Luther traduce Bil fia :n limba germană Gonzalo Fernândes — Istoria generala şi naturală a indiilor occidentale 1536 Tratat de alianţă franco-otoman introducerea inchiziţiei în Portu-galia 1 537 Conflict între Pizarro şi Almagro pnvind oraşul Cuzco 1 538 Armistiţiul ele la Nissa (Fran- cisc I - Carol ai V-lea) Pacea de la Oradea —- Transilvania rămîne in stăpînirea lui ion Zapol/a 1 539 Alungarea din Afganistan a Ma- relui Mogue Auma/un 1 540 Ştefan Maiiath încearcă separarea Transilvaniei de Ungaria Nicolaus Olahus — a doua sa lucrare istorică (Originea latini şî, unitatea poporului român) La Neapoie se fondează primul Conservator !ntemeierea Universităţii, din San-to Domingo Petro Nanez Tratat în apărarea hâr-Jj marine — apare la Lisabona (c. 1 538) loan Honterus publică prima gramatică a limbii greceşti apărută pe teritoriul românesc Vannoccio Biringuccio — Pîrotechla lucrare în care este descrisă turbina arta/literatura, medicină-psihiatrie (1528-1540) Ist/647 ARTE-LITERATURĂ Diirer Albrecht (1471—1528), Germania — Cele patru cărţi ale proporţiilor omeneşti jane Quin — Cîntecul păsărilor ; Vînatocrea m Correggio Antonio Allegri (1489? —1 534), Italia — Adoraţia păstorilor (P) Hemessen Jan Sanders van (1500 — 1565), Olanda — Sf. Ieronimus (P) Rabelais Frangois (1494?-— 1 553), Franţa — Pronosticuri pantagruelice Marguerite de Vaiois (1492—1594), regină a Navarei — Dialog în forma de viziune nocturnă Silva Feiîciano de (? — 1 550?), Spania — Cea de a doua comedie a Celestinei Fernandez Aiejo (1475 — 1545), Spania — Fecioara navigatorilor (P) Hemessen Jan Sanders van (1500 — 1 565), Olanda — Fiul rătăcit (P) Desperiers Bonaventure (1498 — 1544), Franţa — Recreaţii noi şi devize vesele Jannequin Clement (1485? —1560), Franţa — Bătălia de la Marignan Aretin Pietro Bacci (1492—1556), Italia — Dialog de la curte Seccafumi Domenico (1464 — 1 551), italia — Moi se arzînd tăbliile cu legi; Apostolii (P) Hamessen Jan Sanders van (1 500—1 565), Olanda — Suzana şi batrînii (P) MEDICINĂ G. Manardi — Scrisori medicale, Paris Paracelsus — Pqragran.um (prezintă concepţiile saîe patologice şi terapeutice) Paracelsus — Opus Pa ram i rutv. (tratat de patologie generală) La Cluj sînt semnalate adăposturi pentru ie-proşi N. Massa — Despre sifilis, Veneţia La Padova se înfiinţează o catedră de farmacologie G. da Or ta, medic portughez stabilit în Indii !e Orientale, descrie holera asiatică V. Cordus — prima farmacopee germană, Nurn-berg G. Cardano diferenţiază erupţia din tifosul exantematic de cea de rujeoiă R. Diaz de Isla — Tratat împotriva sifilisului, Sevilla A. Vesal — Planşe anatomice, Veneţia (cuprinde imagini obţinute prin efectuarea unor disecţii) Girolamo Fracastoro - Syphilesivs morbus gailicus, poem în care i ntroduce termenul de. „sifilis". La Braşov este semnalat un spital pentru bolnavii de sifilis Chr. Bain execută, în italia, prima operaţie cezariană pe o parturientă vie 648/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ, ISTORIE ) ŞTMNŢĂ-TEHNICĂ 1541 HenrScal Vlll-lea al Angliei devine rege şi al Irlandei Gerhard Kremer construieşte un glob terestru cu datele geografice cunoscute 1542 Primii europeni în Japonia : portughezii debarcă în insula Tene-gash/ma Prima folosire a semnului = (egal) în lucrarea lui Roberth Recorde, Fundamentele meşteşugarilor 1543 Noile legi (Nuevos Leyes) in Peru, care vor declanşa răscoala N. Copernic — Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti, care fundamentează teoria heliocentrică 1544 Tratatul de la Crepy : restabilirea în Italia a statu-quo-ului (Carol Quintul şi Francisc I) V. Wagner (Transilvania) introduce matricola şcolară 1545 Spaniolii încep colonizarea Noii Guinee (inigo Ortis Retes) Perfecţionarea busolei (Gerolamo Cardano) 1541 -1550 1546 Pedro de la Gaşca — vice-rege al Perului Michelangeio Buonarroti este solicitat să preia conducerea lucrărilor de la Bazilica Sf. Petru din Roma (c. 1546) 1547 Ivan al IV-lea (Cel Groaznic) ia titlul de ţar Se semnalează la Tîrgovişte o tipografie (tiparniţă) — lucrarea Apostolul 1548 Primii iezuiţi în Germania — începutul Contrareformei Introducerea şinelor de lemn în minele din Transilvania şi Germania 1549 Francisc Csavier introduce creştinismul în Japonia Gerolamo Cardano, fizician şi matematician italian, menţionează posibilitatea folosirii unei lentile concave în camera obscură '• 1550 Introducerea confesiunii luthe-rane în Transilvania Proprietăţile pîrghiei fizice sînt prezentate în lucrarea De subtilitate rerum — Gerolamo Cardano Aplicarea cercetărilor din statică la construcţiile de fortificaţii (Nic-colo Fontana) o 1551 Războiul turco-austriac Georg Bauer-Agricola, naturalist german, stabileşte natura metalică a bismutului vO LO 7 1552 Rusia alipeşte Cazanul Gerolamo Cardano prezintă proprietăţile pîrghiei fizice 1553 Maria I Tudor devine regina Angliei — restaurarea catolicismului Pedro Nunez, matematician şi astronom portughez, concepe un instrument similar scării „Ver-nier“ artă/literatură, medicină-psihiatrie (1541—1553) lst/649 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ Buonarroti Michelangelo (1475 — 1564), Italia, termină fresca Judecata de apoi Mostaert Jan (1475—1555), Olanda — Peisaj din indiile Occidentale (P) Boscan Almogaver Juan (1495?—1542), Spania — Poezii Ramus Pierre (1515—1572), Franţa — Dialectica G. Canano — Disecţia pictata a muşchilor corpului omenesc, Ferrara L. Hucs — Despre istoria speciilor A. Vesal — Despre alcătuirea corpului, omenesc (7 .voi.), Basel : prima anatomie completă a corpului omenesc, bazată pe disecţii Catehismul — prima carte tipărită în limba română Matteo Alenian — Viaţa lui Gugman de Alfara-cho, cu care începe cariera romanului picaresc spaniol Giraldi Giulio Gregorio (1478—1552), Italia — Dialog despre istoria poeţilor greci şi. latini Filip Moldoveanul tipăreşte la Sibiu, Tetra-evanghelul, împodobit cu gravuri Abate Nicolo delt' (1509?-1 571?), Italia — Martiriul Sf. Petru şi Pavel (P) Ignazio de Loyola (1491—1557), Spania — Exerciţii spirituale Joachim du Beilay (1522—1560), Franţa — Apărarea şi valorificarea limbii, franceze Buonarroti Michelangelo (1475—1564), Italia, decorează capela papei Paul al lll-!ea la Vatican : Crucificarea Sf. Petru ; Convertirea Sf. Paul; Judecata etc. (P) Hemessen Jan Sanders Van (1500—1565), Olanda — Isac botezîndu-l pe lacob (P) Beze Theodore (1519 — 1605), Franţa — Abraham sacrificat Ronsard Pierre de (1524 — 1585), Franţa — Iubirile B. Eustaohio semnalează capsulele suprarenale Inaugurarea învăţămîntului medicinii la Colegiul regal din Paris (viitorul College de France) Medicul Girolame Fracastoro, în lucrarea Despre contagiune şi bolile contagioase precum şi despre tratarea acestora introduce conceptul de „con-tagiu viu“ (contagium vivum), prima referire la existenţa germenilor microbieni. Din ordinul lui Carol Quintul, farmaciile din Germania trebuie să fie inspectate cel puţin o dată pe an Carol Quintul declară chirurgia „profesiune onorabilă'* P. Dirlewang practică laparatomia în cazul unei gravidităţi extrauterine Un adăpost pentru leproşi este atestat documentar la Bistriţa Deschiderea amfiteatrului anatomic din Mont-peiiier Friederich Mătthaus — Împotriva demonului beţiei A. Pare preconizează ligatura arterială Variolizarea este introdusă în Japonia de refugiaţii chinezi SECOLUL XVi 65C/is! Istorie şi psihiatrie : istorie, şiiiniă-tehnică ISTORIE ŞTIINTA-TEHNICĂ 1554 începe revoluţia preţurilor în Spania, urmare a fluxului de metale preţioase din colonii Gerolamo Cardano obţine alcoolul absolut 1 555 Tratatul de pace turco-persan de ia A mas ia — turcii primesc irakul Conrad Haas, guard de artilerie, prezintă primele schiţe din lume de construire a rachetelor cu mai multe trepte reactive 1560 1556 Începe războiul • fr an co-s pa ni ol Georg Bauer-Agricoia publică lucrarea Despre metale ! LO 1557 Portughezij se instalează la Macao (China) A fost menţionată prima dată plaţi na 1558 Eiisabeta I devine regina Angliei — anularea catolicismului T. Bright — apariţia primului sistem de stenografie 1559 Tratatul de la Cateau — Cambresis consemnează sfîrşitu! războaielor pentru Italia H. Spaichl din Nurnberg inventează burghiul metalic de găurit 1560 Scolia -- abolirea jurisdicţiei bisericii romano-catolice începerea construcţiei bisericii San Giorgio Maggiore (Veneţia) — Pailadio 1561 Madridul devine capitala Spaniei Se termină prima ridicare topografică sistematică a unui teritoriu din Bavaria 1562 Masacru! calviniştiîor de !a Vassy. începutul războaielor religioase In Franţa Barozzi da Vignola — Regula celor cinci ordine ale arhitecturii 1563 Se încheie primul război civil (edictul de pacificare de la Am-boise) lacob Eraclid înfiinţează un colegiu latin Ia Cotnari -1570 1564 Prima carte tipărită în Rusia Inventarea creionului de grafit» concomitent în Anglia şi Germania 1561 - 1565 Bătălia de la Tolikota — destrămarea statului Vijayanager (India) Cornelius de Vriendt (Floris) con-struieşte primăria oraşului Anvers 1566 Turcii cuceresc insula Chios începutul revoluţiei burgheze în Ţările de Jos Primele observaţii asupra înne-gririi clorurii de argint sub acţiunea luminii (C. F. d'Acquapen-dente) 1567 începe al doilea război civil în Franţa Azarie copiază un codice — Vieţile regilor şi, arhiepiscopilor sîrb'i 1568 începe al treilea război reîigios-Tratatul de pace de la Adrianopol; împărţirea Ungariei Gerhard Kremer întocmeşte o hartă hidrografică pentru navigaţie, folosind principiul metodei proiecţiei cilindrice arta/literatură, medicină-psihiatrie (1554-1568) Ist/651 ARTE-LITERATURĂ Floris Frans (de Vriendt) (c. 1 516 — 1570), flamand — tripticul Calvarul (P) Nostradamus Jean (?—1590), Franţa — Profeţiile Bassano Jacopo (1515—1592), Italia — Adorarea pastorilor (P) Floris Frans (de Vriendt) (c. 1516 — 1570), flamand — Cîntareaţa la harfă (P) La Peruse Jean (1529-1559), Franţa - Me-deea Hemessen Jan Sanders Van (1500—1565), Olanda — Sf. Iercnimus (a doua lucrare a pictorului avînd această ternă) (P) Floris Frans (de Vriendt) (c, 1516 — 1570), flamand — Portretul unei batrîne (P) Dante Alighieri (1265 — 1321), Italia — Monarhia universala (postum) Luis de Granada (1 505 — 1 588), Spania — Tratat de oratorie şi. de meditaţie Broke Arthur (? —1 563), Anglia — Istoria tragica a lui Romeo şi a Julietei Tasso Torquato (1544—1595), italia — Rina Ido Sachs Hans (1494—1576), Germania — Fcrse de carnaval. Ochino Bernardino (1447 — 1564), Italia — Dialoguri Rabelais Franţois (1494? —1 553), Franţa — Gargantua şi Pantcgruei (începută în 1 532) Bruegel Pieter (cel Bătrin) (1 525/30 — 1 569), flamand — Vînătoare în zăpadă (P) Luther Martin (1483 — 1 546), Germania — Vorbe la masa Gascoigne George (1525 — 1577), Anglia — Presupuneri Painter William (1540? — 1594), Anglia — Palatul plăcerii CelIini Benvenuto (1500 — 1571), Italia — Discurs despre desen şl sculptură MEDICINĂ J. Fernel — Medicina universală, Paris, tratat de fiziologie j. Struthius — Arta pulsului, Basel j. van Lom — Despre terapeutica febrelor continue, Anvers J. Valverde de Amusco — Descrierea alcătuirii corpului omenesc, Roma N. Massa preconizează decompresiunea creierului în tratamentul afaziei traumatice C. Strcmayr întocmeşte un tratat de oftalmologie în care prezintă şi operaţia de cataractă F. M. Pinto începe să popularizeze în Europa tehnica acupuncturii G. Caraano elaborează un tratat elementar de psihiat r ie B. Seidel scrie o lucrare în care este criticată metoda medievală de diagnostic prin uroscopie Adoptarea statutului breslei bărbierilor chirurgi din Sibiu Amatus Lusitan us — Cele 700 de tratamente medicale, Veneţia (tratat conţin«nd numeroase descrieri de cazuri clinice) G. C. Aranzio — Despre fătul uman, Roma (tratat de embriologie) -egina Elisabeta a Angliei autorizează disecţia pe cadavrele criminalilor executaţi interzicerea vînzării antirroniului fără prescripţie medicală, Paris Este adoptat statutul breslei bărbierilor chirurgi din Braşov A. Pare — Tratat despre ciumă, variolă şi rujeola, cu o scurta descriere a leprei, Paris 652/ist Istorie ţi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ O r- t-O T vD ur> 1569 1570 Uniunea de !a Liublin : Polonia se uneşte cu Lituania Turcii ocupă Nicosia. Pacea de la Stettin — supremaţia Danemarcei în Marea Baltică Sînt descoperite zăcăminte argirv tifere în Mexic !. Bullant (arhitect france?) începe construirea castelului Chan-tiliy 1571 Bătălia de la Lapartoş-flota spaniolă înfrînge flota turcă Clucerul Badea începe construcţia mănăstirii Cobia 1572 Noaptea Sf. Bartolomeu (23 — 24 august) — masacrul hugheno-ţilor la Paris Raffaele Bombelli introduce operaţii cu numere complexe în Air gebra 1573 Tratat de pace turco-veneţian. Turcia dobîndeşte Ciprul înfiinţarea primei rafinării europene de zahăr din trestie (Augs-burg — Germania) 1574 Imperiul otoman alipeşte Tunisul Prima menţiune despre pavarea străzilor în Ţările Române O co 1575 Principele transilvănean Ştefan Fr. Maurolico elaborează teoria vO Bathory este ales rege a! Poloniei vederii ! 1576 Akbar cucereşte Bengalul de la R. Norman descoperă înclinaţia LO afgani magnetică 1577 Pacea de la Bergerac (al Vl-Iea război religios francez) — reformaţii obţin concesii în Danemarca se termină construcţia Observatorului astronomic de la Vraniburg 1578 Turcii ocupă restul Gruziei şi al Armeniei începerea construcţiei celui mai vechi pod din Paris — „Pont Neuf“ 1579 Regele Spaniei, Filip al ll-lea devine şi rege a! Portugaliei William Gilbert, medic şi fizician englez, studiază electricitatea şi magnetismul 1580 Turcia acordă capitulaţia Angliei începutul producţiei de ceasornice în Elveţia 1581 Nordul Ţărilor de Jos se proclamă independente de Spania Ermak Timofeevici explorează o parte a Siberiei Occidentale (1581 -1582) O 1582 Introducerea în India a unei noi Prima distribuţie de apă la locu- O LO 7 religii, din-i-ilahi (neislamică) inţe prin conducte de plumb (Londra) 00 1583 Englezii ocupă Newfoundland-ul Simon Stevin, matematician olan- LO (America de Nord) dez introduce fracţiile zecimale 1584 Englezii fondează pe insula Roa-noke colonia Virginia, de scurtă existenţă Giordano Bruno — Despre cauză, principiu şi unitate; Despre infinit, univers şl lumi artă/literatura, medicină-psihiatrie (1569-1584) lst/653 ARTE-LITERATURĂ MEDICINA Mateo Flecha ce! Tînăr — Prima carte de madrigale (M) Belleforest Franţois de (1530 — 1583), Franţa .- Istorii tragice Lyly John (1 5547 — 1606), Anglia - Euphues sau Anatomia spiritului Orteis Abraham (1527 — 1598), flamand — Teatrul lumii G. C. Aranzio practica o autopîastie nazală,, folosind pielea braţului F. Platter preconizează tratarea bolnavilor psihici prin mijloace medicale lauterhach Anton (1502—1569), Germania — Colocvii Eslienne Henri (1 531 —1598), Franţa — Comorile limbii greceşti Veroness Paoio Caliari (1528 — 1583), Italia — Cina cea de taina (P) Greco (Domenikos Theotokopoulos) (1541 — 1614), Spania — bunavestire (P) Argote de Molina Gonzalo (1549 — 1597), Spania — Discurs despre poezia castiliană Tiziano Veceliio (Tizian) (1488/89 — 1576), Italia — Nimfa şi pastorul (P) Este ban Daza — El Parnaso (M) Tintoret jacopo (Tintoretto) (151? -1549), Italî; a — Cele patru ale gorii (P) Hon nshed Raphael (? — -c 1580), Anglia — Cror ti ci le Angliei, , Scoţiei Şi Irlandei Spcnser Edmund (1552? — -1599), Anglia — Cale ndarul păstorilor p ’ c t ina Giov anni P ieri luigi da (1525?— 1 f , Italia — Madrigale (M) R- ; ) Barnahy (' 1540-1 617), Angli ia — Adio cat; ci armelor Cuc ir.an (15- -t 131 — 161 0) , Spania — Calom- n! o i • Cap- ii t oraii Ce-ar o (1 531 - -16 01), Itali a — Călâ tork in Porno" tN ; c • : : ser di — Sncrae Ca; i tiuncula e (M) Ţ.- '■'( u Sanche~ ce C pef 'a M515 i-1582), S i'"‘ ~ i - Cer ’ 1 , ' I - •mii C i -.es Sa a 1 ■j I 'i î (15 ■ 47-1616; S p-r i — Num i \r‘ ' »’eî P •. U: G "lO:' % • ’ ' 1 ')), Angli a - Jude■ CCI'.; fui Pari- P. Sorenssen — Concepţia medicinii filozofice, Basel (preconizează observarea clinică) înfiinţarea unei farmacii publice la Cluj V. Coiter întrevede existenţa corpului galben Chirurgul lui Alexandru Vodă Mircea dă îngrijiri unui călător francez rănit Călugărul portughez Luis de Almeida înfiinţează spitale în Japonia P. Franco imaginează un instrument obstetrica! de tipul forcepsului C. Wolf — Cele trei cărţi cu epistole medicale, Zurich (informaţii de ordin epidemiologie) G. de Baillou identifică tuşea convulsivă G. Bauhin descoperă şi descrie valvula ileoce-caiă care-i poartă numele La Paris este înfiinţată o şcoală de farmacie La Facultatea de medicină din Padova se efectuează autopsii pe femeile decedate în spital B. Reusner — Disertaţie despre tabesul infantilt Basel (monografie asupra rahitismului) G. Mercuriali — Despre bolile copiilor, Veneţia (lucrare cu consideraţii psihiatrice) M. Squartialupi tipăreşte la Cluj o relatare asupra bolii iui Ştefan Bathory SECOLOL XVI 654/Ist Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ o o 1585 începe războiul olandezo-spanio! 1586 Akbar cucereşte Kashmirul 1587 Executarea Măriei Stuart, acuzată de complot împotriva reginei Elisabeta I, regina Angliei 1588 Înfrîngerea invincibilei Armada 1589 Intervenţia spaniolă în războaiele religioase din Franţa 1590 începe războiul ruso-polonez S. Stevin şi Grotius experimentează legea căderii corpurilor S. Stevin enunţă şi calculează presiunea laterală şi presiunea pe fundul vaselor a lichidelor ; descoperă principiul vaselor comunicante John Davis descoperă „drumul maritim de nord-vest“ de la Oceanul Atlantic spre Oceanul Pacific în ţara noastră sînt produse cărămizile smălţuite G. della Porta studiază magnetismul şi perfecţionează camera obscură, în lucrarea Magia natura lis începe la Roma construirea palatului Borghese 1591 Răscoala cazacilor şi ţăranilor din Ucraina 1592 Răscoala antiotomană în Anatolia 1593 Henric de Navarra este încoronat rege al Franţei asigurînd refacerea Franţei şi restabilirea autorităţii regale 1594 Alianţă cu caracter antiotoman : Mihai Viteazul cu Sigismund Bathory şi Aron Vodă 1595 Strălucite victorii ale Iui Mihai Viteazul împotriva turcilor 1596 Bătălia de la Kerestesz — turcii înving armatele imperiale şi transilvănene 1597 Războiul chino-coreean, pentru stăpînirea Coreei 1598 Edictul din Nantes — Libertatea cultului protestant Inventarea microscopului de către Zacharis Janssen Jost Burgi, matematician elveţian, creează instrumente şi orologii astronomice Se construieşte în Italia oraşul Palmarenova, cu structură radiai concentrică Robert Dudley construieşte în Anglia un galion cu două punţi şi cu deplasament de 300 tone Mercator Gerhardus (Gergard Kremer) cartograf flamand — Atlasul David Fabricius, astronom german,. descoperă prima stea variabilă (Mira Ceti) G. Gali 1 ei construieşte primul instrument pentru măsurarea temperaturilor Lieven de Key (arhitect flamand) construieşte hala de carne din Haarlem artă/literatura, medicină-psihiatrie (1565-1598) ist/655 ARTE-LITERATURĂ Bassano Jacopo (1 51 5 — 1 592), Italia — Suzana $i bâtrînii (P) Tasso Torquato (1544 — 1595), Italia — Apologia Greco (Domenikos Theotokopoulos) (1541 — 1614), Spania — Înmormîntarea contelui Or-gaz (P) Mariowe Cristopher (1564 — 1593), Anglia — Tamerlan Pontus de Tyard (1521 —1605), Franţa — Discursuri filozofice Andrea şi Giovanni Gabrieli — Concert (M) Bruno Giordano (1548 — 1600), Italia — Arta memoriei Lodge Thomas (1558? — 1625), Anglia - Metamorfozele Scilei Lissus Roland de (1520?-1594), flamand — Cîntece germane (M) Bruno Giordano (1548 — 1600), Italia — Compunerea imaginilor şl ideilor Anonim ungar — Szilagyl fi Hajmasi. Monthjc Bîaise (1501—1577), Franţa — Cor mentorii. Shakespeare William (1564—1616), — Venus şi Adonis Shakespeare William (1564—1616), — Romeo şi Julieta Shakespeare William (1564—1616), — Visul unei nopţi de vara (1595); Henric al Vi-lea. (1590-1595) Lope de Vega Carpio Felix (1562—1635), Spania — Dragontea Shakespeare William (1564 — 1616), — Richard al ll-lea ; Richard al III lea Lope de Vega Carpio Felixj(1562—1635), Spania — Arcadia MEDICINĂ j. Fascheng este semnalat ca „Leibarzt** (medic personal) al lui Petre Şchiopu G. della Porta — Despre cunoaşterea fizionomiei omeneşti, Sorrento Jupîneasa VIHaneasa (Corni) vindecă pe hatmanul Baisca, rariît în lupta A. Foes — Opera Iul Hipocrate dispusd in ordirm alfabetica, Frankfurt pe Main A. Cesalpino — Probleme medicale, Veneţia (a-pare termenul „circulaţie*1 şi una dintre primele descrieri ale circulaţiei sîngeiui). G. B. Codronchi — Cazuri de conştiinţa privin-du-i mal aîes pe medici, dar f? pe bolnavi, pe îngrijitorii de bolnavi şl pe cel sănătoşi, Veneţia Fabrici us von Hilden — Despre gangrena şi putreziciune, Koln P. Alpino — Despre plantele din Egipt, Veneţia L. G. Carcano — lucrări asupra embriologlef inimii şi marilor vase toracice J. du Chesne, adept al doctrinei lui Paracelsus, se stabileşte la Paris A. Foes — Marea ediţie greco-latinâ o operelor hipocratice întocmită dupâ manuscrise medievale, Frankfurt pe Main Calomelu! este introdus înjterapeutică Henrîc al IV-Iea înfiinţează unul din primele spitale-aziîuri militare, „o casă. pentru strîn-gerea, parssarea, tratarea şl h rănirea soi daţi loB răniţi** Este semnalat ca secretar al Iu! leremia Movili f un medic anonim SECOLUL XVII 656/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE ŞTIINJA-TEHNICA 1600 1599 Intrarea lui Mi hai Viteazul în Alba lulia Guidobaldo dai Monte — Ce/e sase cărţi despre perspectiva (reguli de executare a desenelor) 1591- 1600 Mihai Viteazul realizează prima unire a celor trei Ţări Române Wr Gilbert (medic şi fizician englez) — Despre magnet, corpuri magnetice şi marele magnet terestru, Londra Giordano Brun’o este ars pe rug 1601 întrevedere la Praga între Mihai Viteazul şi împăratul Rudolf Pierre Fermat (matematician şi fizician francez) enunţă principiul de minimum al traiectoriei luminii între două puncte 1602 întemeierea Companiei olandeze a indiilor de Est Fondarea manufacturilor din Go-belins 1603 lacob al Vl-Iea (regele Scoţiei) devine rege al Angliei — începutul dinastiei Stuart Construcţia lunetelor astronomice în Olanda 1604 Consfătuirea de la Hampton Court — Autoritatea regelui asupra bisericii, în Anglia Galileo GaliIei dă formularea co» rectă a legilor căderii libere a corpurilor în vid J. Kepler explică reflexia luminii o \D T 1605 „Complotul prafului de puşcă" — intenţia de aruncare în aer a clădirii Parlamentului englez Olivier de Serres izolează zahărul din sfeclă 1601 1606 Ultimul interdict papal asupra unui stat (Papa Paul al V-lea anatemizează Veneţia) Se construieşte primul pod de piatră Ia Berlin, podul Jungfrau 1607 La Jamestown (Virginia) — prima aşezare permanentă engleză în America Henry Hudson, navigator englez, descoperă insula „Crenelurile lui Hudson“, gurile fluviului Hudson şi strîmtoarea Hudson 1608 întemeierea Uniunii protestante şî a Ligii catolice în Germania Blaise de Vigenere izolează pentru prima dată acidul benzoic 1609 Spania recunoaşte independenţa Republicilor Provinciilor Unite G. GaliIei construieşte o lunetă telescopică — „telescopio" 1610 Polonezii ocupă Moscova (războiul ruso-polon) G. GaliIei descoperă cu ajutorul lunetei telescopice cei patru sateliţi ai planetei Jupiter -1620 1611 începe războiul suedezo-danez (războiul de la Kalmar) Se încheie construcţia castelului din Nagoya (japonia) 1611- 1612 Capitularea polonezilor la Kremlin (războiul ruso-polon) Prima hartă publicată a lumii S. Sturtevant — Tratat despre metale artă/literatura, medicina-psihiatrie (1599—1612) ist/657 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ Elsheimer Adam (1578 — 1610), Germania — Sfînta familie cu îngeri. (P) Shakespeare William (1564—1616), — A douăsprezecea noapte ; Negustorul, din Veneţia ; Mult zgomot pentru nimic Marco, vraciul — primul chirurg militar român (oastea lui Mihai Viteazul) lang Ko-Sien — Mareo desâvîrşire a acelor şl a moxelor (12 volume), China Shakespeare William (1564—1616), — Hamlet Ch. de l'Ecluse — Cele zece cărţi, despre drogurile exotice, Anvers Rubens Pierre Paul (1577—1640), flamand — încoronarea cu spini (P) Rubens Peter Paul (1577—1640), flamand — Portretul ecvestru al ducelui de Lerma (P) F. Matthis efectuează o gastrotomie G. Fabricio d'Acquapendente — Despre valvulele venelor, Padova Shakespeare William (1564-1616), - Othelo Espinosa Pedro de (1578 — 1650), Spania — Antologie de poeţi iluştri. Rubens Peter Paul (1577—1640), flamand — Botezul lui. isus ; Schimbarea la faţa (P) Shakespeare William (1564 —1616),—Anton iu şi. Cleopatra Shakespeare Wiiliam (1564 — 1616), — Regele Lear; Timon din Atena ; Pericles Elsheimer Adam (1578 — 1610), Germania — Fuga în Fgipt (P) Donne john (1573 — 1631), Anglia — Anatomia lumii Hurtado de Mendoza Diego (1503 — 1575), Spania — Poezii G. Fabricio d'Acquapendente — Despre formarea fătului, Padova F. Bacon — Noua Atlantida (rosturile sociale ale medicinii) Wang Ken-Tang — Compilaţie despre tratamente şl simptome Fondarea spitalului Saint-Louis din Paris, iniţial destinat ciumaţilor Louise Bourgeois-Boursier — Observaţii despre sterilitate, avort, fecunditate, naşteri, Paris J. Guillemeau — Moşitul cu succes al femeilor, Paris (operaţia cezariană) M. A. Severino încearcă să trateze crupul dif-teric prin traheotomie Hals Frans (1581/85-1666), Olanda, - Portretul lui Jacobus Zaffius (P) Rubens Peter Paul (1 577 —1640), flamand — Fiul risipitor (P) J. de Villareal — Despre semnele, cauzele, natura, prognosticul şi tratamentul bolii. sufocante, Alcala (studiu asupra difteriei) J. Kepler — Dioptrice, Augsburg (descrierea cristalinului şi consideraţii asupra mecanismului vederii) 42 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 658/ist Istorie si psihiatrie : istorie, ştiiniâ-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢA-TEHNICA i 1613 Alegerea iui Minai! Romanov, tar al Rusiei ; întemeierea dinastiei romanovilor Francois d'Aiguillon stabileşte proprietăţile proiecţiilor : ortogonală, centrală şl stereograficâ, în lucrarea Opticzrum iibri 1614 Ultima s a Statelor Generale în înainte de revo-! uţie j. Napier (matematician scoţian) inventează logaritmii naturali 1615 Englezii obţin dreptul de a organiza factorii în india Pătrunde în ţara noastră, prin Turcia, cultura tutunului o xo 1616 întemeierea Companiei daneze a Indii lor de Est Wiliîam Baffin şi Robert B/Iot, navigatori engiezif descoperă coasta apuseană a Groenlandei VC 1617 Se încheie războiul ruso-suedez ; Rusia pierde ieşirea ia Marea Baltică W. Snell van Royen (Snellius) inventează trianguiaţîa _ 1618 începe Războiul de 30 de ani — „perioada boemă”’ (1618 — 1625) Se introduce în comerţ microscopul inventat de Zacharis Jan-sen 1619 Olandezii construiesc fortul Ba-tavia Ia Djakarta Arhitectul Inigo Jones începe construirea palatului Whitehall (Londra) 1620 Mişcări ţărăneşti in Cehia Willebrord Snellius — Legea refracţiei 162.1 „Marea protestare" — dispută între parlament şi rege, în Anglia Otto Tachenius, chimist german, clasifică toate corpurile din natură în alcaline şi acide 1622 Universitatea din Praga este încredinţată iezuiţilor Apare tabla aibă cositorită în Saxonia şi apoi în Boemia 21-1630 1623 Pacea polono-turcă ; fixarea graniţei pe Nistru Fondarea oraşului New York (pînă în 1665, numit New Amsterdam) vO 1624 1625 1626 Cardinalul Richelieu devine membru a! Consiliului —* consolidarea autorităţii regale în Franţa începe perioada daneză a Războiului de 30 de ani (1625-1629) Răscoala antiportugheză din Anglia, condusă de Anna Zinga Mbandi H. Brîggs — Aritmetica logaritmi-câ (prima tabelă de logaritm în baza 10) N. Amati construieşte un tip de vioară numit „modelul cei mare" Se obţine alamă din cupru şi zinc metalic arta/literatură, medicină-psihiatrie (16 î 3-1626) i st/659 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ Cervantes Saavedra Miguel de (1547 — 1616), 5. Santorio realizează, termoscopul prin per- Spar ia — Căsătoria înşelătoare ; Ţigăncuşa iecţionarea aparatului similar al lui Galilei Rubens Peter Paul (1 577 —1 640), flamand — Coborîrea de pe cruce (tripticul Catedralei din An vers) (P) Cervantes Saavedra Miguel de (1547 — 1616), Spania — Don Quijote (începută în 1605) Shakespeare William (1564-1616), - Doi tineri din Verona jof daens jacob (1593 — 1678), flamand — A-doraţia păstorilor (P) Lope de Vega Carpio Felix (1562 — 1635), Spania — Cîinele grădinarului Velâzquez Diego (1599 — 1660), Spania — A do ra ţi a magilor (?) Rubens Peter Paul (1 577 —1640), flamand — Răpireo fiicelor lui Leucip (P) R. de Castro — Medicul cetăţean sau tratat despre îndatoririle cetăţeneşti ale medicului, Hamburg (lucrare cu caracter deontologic) W. Harvey expune în lecţiile sale teoria circulaţiei sîngelui Col le da Bel Iu no — Medicina practică sau metoda de a cunoaşte şi trata toate bolile maligne şi molipsitoare, Pesaro (recomandaţii pentru prevenirea şi tratamentul ciumei) j. Woodhall — Ofiţerul chirurg de marină, Londra (medicină navală) Pharmacopoeia Londinensis, editată de Colegiul regal a! medicilor din Londra R. Minderer — Medicina militară, Augsburg (prima farmacopee militară) N. Habicot scrie despre utilizarea traheoto-rniei în crupul difterlc, lucrare apărută la Paris Lope de Vega Carpio Felix (1562-1635), Spania — Frumoasa Esthera ; Buna păzitoare ; Căsătorie eşuată Drayton Michael (1 563 — 1631), Anglia — Po- lyolbion Hals Frans (1581/85-1666), Olanda - Portretul unui cuplu (P) Opiiz Martin (1 597- 1693), părintele poeticii germane moderne, funcţionînd ca profesor ia gimnaziul din Alba lulia, scrie Zlatna sau despre liniştea sufletului şi De Dacia Antiqua. Rubens Peter Paul (1577—1640), flamand — Adorarea magilor (P) Rembrandt Harmenesz van Rijn (1606 — 1669), Olanda. — Lapidarea Sf. Eftimic (P) Massinger Philip (1583-1640), Anglia -Actor ul roman j. B. van Helmond — Despre tratamentul natural şi corect al rănilor prin magnetism, Paris P. Zacchia — Probleme medico-legale, Roma (primul mare tratat de medicină judiciară) G. Aseill descoperă vasele chilifere ale mezen-terului P. J. Fabre demonstrează că aerul pulmonar nu trece în inimă Karaiane este primul farmacist menţionat documentar în Bucureşti S. Saniorio foloseşte sistematic balanţa şi termometrul în investigaţiile medico-bioîogice 660/Ist Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ I fN 1627 Boem ia şi Moravia devin posesiuni aie Coroanei habsburgilor 1628 Capitularea cetăţii La Rochelle — libertatea de conştiinţă pentru hughenoţi 1629 împăratul manciurian Abahai cucereşte Coreea 1630 Marea răscoală ţărănească de la Nowotrag (Polonia) C. Welndel — prima explozie cu pulbere neagră J. Kepler — Tabulae Rudolphinae (cuprinde primele efemeride ale planetelor) G. Branca, inginer italian, scrie o lucrare în care este descrisă maşina cu abur (prima menţiune a folosirii aburului) Inventarea proiectilelor cu dispozitiv de amorsare > X O O 1631 începe perioada suedeză a Războiului de 30 de ani (1631 —1635) 1632 Expulzarea portughezilor şi a iezuiţilor din Etiopia 1633 Răscoala populară din Aden izgonirea turcilor 1634 Oastea mongolă condusă de Lsg- dau-Lau este înfrintă de manciu- Construcţia primei uzine siderurgice în Rusia (Nitînk) William Oughtred, matematician englez, descrie un model de rigla de calcul în lucrarea Cercul proporţiilor W. Schickard primul model al unei maşini de calcul mecanice G. P. Roberval iniţiază cercetări asupra cicloidei 1635 începe perioada franco-suedeză a Război ului de 30 de ani (1635 — 1648) C. Bonaventura (matematician italian) — începutul calculului integral (arii şi volume) 1636 împărţirea Mongoliei în Mongolia interioară şi Mongolia exterioară 1637 Cazacii cuceresc cetatea Azovului 1638 Expulzarea negustorilor portu- ghezi din Japonia 1639 împărţirea Armeniei de către Turcia şi Persia 1640 Separarea Portugaliei de Spania J. C. von Berg — prima maşină de treierat (batoză) M. Mersenne încearcă să determine viteza sunetului Rene Descartes — Geometria | Discurs asupra metodei. G. Gali lei — Discuţii şi demonstraţii matematice (descrie undele staţionare) întemeierea Universităţii din Kyo-to Se întemeiază Academia Vasiliană din laşi B. Pascal elaborează o remarcabilă lucrare despre conice artă/literatură, medicină-psihiatrie (1627—1640) Ist/661 ARTE-LITERATURĂ Dyck Anthonius van (1599 — 1641), flamand .. Portretul lui Peter Stevens (P) Rembrandt Harmenesz van Rijn (1606 — 1669), Olanda — Şampon şi Dalila (P) Dyck Anthonius van (1 599 — 1641), flamand Renaud şi Arm ide (P) Hals Frans (1581/85-1666), Olanda - Boema (P) Veiâ/.quez Diego (1599 — 1660), Spania — Fa-rn:h.:i Veiâzquez (P) Rembrandt Harmenesz Van Riin (1606 — 1669), Olanda — Lecţia de anatomie a doctorului Tulp (P) Hals Frans (1581/85-1666), Olanda - Adunarea ofiţerilor corpului arcaşilor Sf. Adrian (P) Dyck Anthonius Van (1599 —1641), flamand -- Pietâ (P) Oescartes Rene (1596 — 1650), Franţa — Tratat despre lume Corneiile Pierre (1606 — 1684), Franţa — Mede ea jordaens Jacob (1593 — 1678), flamand — Hâitaşul cu cîinii sâi (P) Corneiile Pierre (1606—1684), Franţa — Cidul Rubens Peter Paul (1577 — 1640), flamand — Muntele calvarului (P) Se reprezintă Cidul de Corneiile Rembrandt (1606 — 1669), Olanda — Suzana ; Peisaj cu pod de piatra (P) Rubens Peter Paul (1 577—1640), flamand — judecata lui Paris (P) Corneiile Pierre (1606 — 1684), Franţa — Horaţiu Rembrandt (1606 — 1669), Olanda — Vizita (P) MEDICINĂ A. van den Spiegel ~ Despre alcătuirea corpului omenesc, Veneţia W. Harvey — Cercetarea anatomică despre mişcarea inimii şi. a sîngelul la animale, Frankfurt pe Main Marea epidemie de ciumă Ia Paris A. von Mynsicht prepară tartratul de antimoniu Medicul Th. Renaudot editează periodicul La gazette, ulterior Gazette de France B. Cobo aduce din Peru în Spania şi în Italia scoarţa arborelui de chinină S, Bradwell — Ajutoare la accidentele neprevăzute care periclitează viaţa, Londra (manual de prim ajutor) O. Croll — Tratat despre signaturi, Leipzig Semnalarea unei epidemii de febră galbenă la Guadelupa Descartes — Dioptrica, Leyda (tratat despre acomodarea ochiului) Descartes — Discurs asupra metodei pentru a conduce bine propria raţiune şi a căuta adevărul în ştiinţe, Leyda (concepţie personală asupra circulaţiei sîngelui ; elogiul medicinii) Doctorul Leo este atestat în slujba lui Matei Basarab Registrul medicamentelor sau farmacopeea pariziană F. Quarre şi R. Lasnier perfecţionează tehnica operării cataractei SECOLUL XVii 662/ ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnico, ISTORIE STIiNTĂ-TEHNICĂ 1641 începutul răscoalei din irlanda înfiinţarea în Transilvania, de eă~ împotriva englezilor tre G. H. Rakoczy, a unui servi- ciu de poştă 1642 Olandezii descoperă Tas mani a Blaise Pascal (savant şi filozof r (Abel janszon Tasman) cez) inventează maşina de c 1643 Ruşii descoperă Lacul Baicai (K. E. Torricelli — barometrul cy tvanov) mercur 1644 Primul Împărat manciurian, Fu- Lin, pe tronul chinez 16^b începe războiul veneto-turc E. Torricelli — legea curgerii lichidului dintr-un vas : Lucrări de geometrie Se desăvîrşeşte construţia mare» iui ansamblu Madura (India) 1646 Răscoala aborigenilor duce la încetarea existenţei coloniei Noua Oiandă 1647 „Conflictul dintre armată şi parlament" în Anglia Datează prima menţiune despre o fabrică de hîrtie înfiinţată de Matei Basarab lîngă Călimăneşf I Johanes Hevel — Selenogr i 1 j § sive Lunae descriptio (primele i ţii despre suprafaţa Lunii; 1643 Tratatul de la Munster (pacea westfalică) încheie Războiul de 30 de ani 1649 Regele Carol 1 a! Angliei este decapitat 1a Whitehall — prima republică engleză (Cromwell) 1650 Ultima răscoală a nobililor împotriva regelui în Franţa, „Fronda prinţilor" (Ludovic de Conde) B. Pasca! observă că presiunea gazelor scade cu altitudinea Se construieşte biserica Cazan din Moscova Otto von Guericke, fizician firman, inventează pompa pm , r a» tică „Actul de navigaţie" — importul în Anglia nu se poate face decît cu vase engleze O. von Guericke const. ’Jpşie primul baroscop pentru măv„<' rea variaţiei presiunii aer^u' 1652 Bătălia de la Portland înfrîng pe olandezi 1653 Cromweli este declarat lord protector B. Pascal — Despre echilibrat ilcht-de lor (principiul transmiterii presiunilor în lichide) artă/literatura, medicinâ-psihiatrie (1641 —?653) Ist/663 ARTE-LITERATURÂ MEDICINĂ *. iez de Guevara LuIs (1 578 — 1 6-15), Spania M. Homann şi J. G. Wirsung descoperă canalul -- Diavolul şchiop pancreatic Rembf'aadt Armenesz van Rijn (1606 — 1669), Olir.da — Rondul de noapte (P) Sisrt >-■ mant Marc-Antoine de Gerard 1 rt) 1 1661), Franţa — Roma ridicolă 1emi nit Harmenesz van Rijn (1606 — "669 , O’mda — Arbori (P) De * b Rene (1596 — 1650), Franţa — Prin- c p> t* 'o. of iei Rembrandt Harmenesz van Rijn (1606 — 1669), Olanda — Tînăra fată la fereastră (P) Rembrandt Harmenesz van Rijn (1606 — 1669)., Olanda — Naşterea ; Adorarea păstorilor Vp) Veiâzquez Diego (1599 — 1660), Spania — Vmâtocre regală la Aranjuez ; Vedere din Sa- ragossa (P) Rembrandt Harmenesz van Rijn (1606 — 1669), Olanda — Pelerinii din Emmaus (a doua pictură cu această ternă) Descartes Rene (1596 — 1650), Franţa — Pasiunile sufletului. Fabritius Care! (1622 — 1654), Olanda — Autoportret (P) Corneiile Pierre (1606 — 1684), Franţa — Don Sancho d'Aragon Scudery Madeleine de (1607 — 1701), Franţa — Marele Cyrus Fabritius Carel (1622—1654) Olanda — Vedere din Delft (P) Rembrandt Harmenesz van Rijn (1606 — 1669), Olanda - Aristot (P) G. de Baillou — Carte despre reumatism şi pieurita dorsala, Paris (se foloseşte pentru prima dată termenul „reumatism") H. van cler Heydcn — Discurs şi opinii despre scurgerile dureroase ale pîniecului, Gand (referinţe la proprietăţile terapeutice ale scoarţei arborelui de chinină) Descartes, în Principiile filozofiei (Amsterdam) exprimă concepţii filozofice în legătură cu mecanismele reflexe W. Whistîer — Despre o boală a copiilor englezi denumită „Rickets" de către localnici, Leydal (despre rahitism) H. Conring — Despre formarea şi mişcarea naturală a sîngelui, Helmsfcădt P. Chamberlain inventează un forceps a cărui utilizare rămîne apanajul familiei Chamberlain, întrucît secretul construcţiei nu va fi împărtăşit nimănui J. B. van Helrnont — Originea medicinii, Amsterdam W. Harvey — Două studii anatomice despre circuladia sîngelui, adresate lui Jean Riolan fiul, din Paris (Cambridge). Sylvius de la Boe descrie noduiii tubercuioşi din plămîni N. Highmore — Cercetare anatomică a corpului omenesc, Haga (descrierea sinusurilor maxilare) O. Rudbeck demonstrează existenţa marilor vase limfatice la om J. Schultes — Arsenalul chirurgical, Ulm SECOLUL XVII 664/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ, ISTORIE ŞTMNŢĂ-TEHNICĂ 1654 1655 Parlamentul englez desfiinţat nu a găsit de cuviinţă ca lordul protector să fie ereditar, ci numai electiv Jamaica aparţinînd ocupată de englezi Spaniei este Otto von Guericke, fizician german, demonstrează existenţa presiunii atmosferice H. Hautsch construieşte prima pompă de stins incendii cu camere de aer 1656 1657 1658 Victoria flotei veneţiene asupra 'celei otomane, la Dardanele Prusia scapă de vasalitate faţă de Polonia Moartea lui Cromwell —-său devine lord protector fiul Pedro Espallargas, călugăr spaniol, descoperă în insulele Manila, tehnica de extracţie a fibrelor de Manila şi confecţionează primele frînghii şi sfori Cristiaan Huygens — prima lucrare de calcul a probabilităţilor Realizarea unui toc rezervor 1659 Tratatul de la Pirineî (conflictul franco-spaniol). începutul hegemoniei franceze în Europa 1660 Carol al ll-lea este proclamat rege al Angliei Cr. Huygens execută primul desen al suprafeţei planetei Marte Otto von Guericke şină electrostatică prima ma- to 1661 Moartea lui Mazarin — Ludovic al XlV-lea începe guvernarea directă a Franţei 1662 Spania începe Războiul de 7 ani împotriva Angliei şi a Prusiei 1663 Pacea de la Vasvar (războiul au- stro-turc), încălcarea toleranţei religioase în Ungaria Robert Boyie descoperă alcoolul metil ic J. Graunt fundamentează calculul şi tabelele statistice pentru probabilităţi Edward Somerset dovedeşte existenţa forţei aburului 1664 Bătălia de la Salnt Sottharjd — turcii sînt învinşi de imperiali Gaspar Schott foloseşte forţa presiunii aerului pentru a acţiona pistoane de metal 1665 Flota olandeză blochează Tamisa Ch. Hildeyard fabrică hîrtia albastră 1666 Mare incendiu la Londra, arde Isaac Newton — formula bsnomu-şi biserica Sf. Paul lui, calculul infinitezimal artă/literatură, medicină-psihiatrie (1654—1666) lst/665 ARTE-LITERATURĂ Cyrano de Bergerac (1619 — 1655), Franţa — Pedantul pâcâlit Hobbes Thomas (1588—1670), Anglia — Despre corp Milton John (1608—1674), Anglia — Pentru a te apăra Rembrandt Harmenesz van Rijn (1606 — 1669), Olanda — Binecuvîntarea lui lacob (P) Pascal Blaise (1623—1662), Franţa — Provincialele Cyrano de Bergerac (1619—1655), Franţa — istoria comică a statelor şi imperiilor lunare Hobbes Thomas (1588—1679), Anglia — Despre natura umană ; Elemente de filozofie Rembrandt Harmenesz van Rijn (1606 — 1669), Olanda — lacob şi îngerul; Mo/se arun-cînd tablele cu legi (P) Moliere (1622—1673), Franţa — încornoratul închipuit F. Roberday — Fugi şl capricii (pentru orgă) (M) Moliere (1622—1673), Franţa — Prinţul gelos ; Şcoala nevestelor ; Supărăcioşii; Gorgibus în sac Vermeer Johannes (din Dalft) (1632 — 1675) Olanda — Tînără fată cu turban (P) Rembrandt (1606 — 1669), Olanda — Homer (P) Bichaumont Franţois le Coigneux (1624 — 1702), Franţa — Călătorie în Languedoc Hils Frans (1581/85-1666), Olanda - Epi-tropii azilului de bătrîni (P) Moliere (1622—1673), Franţa — Căsătorie silita R icine Jean (1639 — 1699), Franţa — Alexandru cel Mare Moliere (1622—1673), Franţa — Medic fără voie Vermeer Johannes (1632—1675), Olanda — Dontelăreasa (P) MEDICINĂ F. Glisson formulează principiul iritabilităţii substanţei vii G. A. Borelli observă elementele figurate în umorile circulante ale organismului uman W. Rolfinck fundamentează; din punct de vedere anatomic, conduita operatorie în cataractă Chr. Wren şi R. Boyle construiesc o seringă J. J. Wepfer — Observaţii anatomice asupra cadavrelor celor morţi de apoplexie, cu cercetarea locului, afectat de aceasta, Schaffhausen „Uliţa bărbierilor" este atestată documentar la Bucureşti N. Stenon descoperă canalul excretor al pa-rotidei M. Malpighi observă la microscop vasele capilare L. Beli ini. — Cercetări despre structura şl funcţiile rinichilor, Florenţa La Long Island (pe teritoriul actualului New York) este înfiinţat prim'il spital de pe continentul american Th. Wiilis — Anatomia creierului, la care se adaugă descrierea nervilor şi funcţiile cces-tora, Londra L. Bellini descoperă papiiele gustative M. Malpighi anunţă descoperirea hematiilor SECOLUL XVII 666/ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTMNŢĂ-TEHNICĂ o sO 1667 Alungarea iezuiţilor din Spania (Carol al II Nea) 1668 Spania recunoaşte independenţa Portugaliei 1669 După 11 ani de asediu, turcii ocupă Kandia (Italia) 1670 începe în Rusia războiul ţărănesc condus de Stepan Razin R. Boyle defineşte ştiinţific elementul chimic I. Newton inventează telescopul cu oglindă. I. Newton descoperă şi explică fenomenul dispersiei luminii albe printr-o prismă G. A. Borelli — legea ascensiunii capilare a lichidelor Se întemeiază Societatea Ştiinţifică din Berlin 1671 Răscoala orheienilor (Hîncu şi Durac); Gh. Duca părăseşte ţara 1672 începe războiul turco-polon pentru Ucraina R. Hooke enunţa legea elasticităţii materialelor !. Newton pune în evidenţi spectrul luminii solare 1673 Înfrîngerea turcilor de către po- loni, la Hatin Cr. Huygens propune folosirea cilindrilor de metal cu vacuum pentru explozia pulberii 1674 Începe răscoala din Sicilia împotriva spaniolilor 1675 Începe războiul anglo'-american P. Perrault demonstrează că apele subterane provin din precipitaţii înfiinţarea Observatorului astronomic din Greenwich 1676 1677 Polonia încetează a bir Turciei mai plăti Olaus Romer — prima încercare de măsurare a vitezei luminii prin metode astronomice Olandezii părăsesc Senegalul care j. Kunckel inventează rubinul ar-este ocupat de francezi tificia! 1678 Tratativele de la Nimwegen (schimb de teritorii franco-spa-niole) 1679 Habeas Corpus Act, încetează arestările abuzive în Anglia 1680 în Suedia nobilimea pierde jumătate din proprietăţi Cr. Huygens elaborează teoria ondulatorie a luminii, enunţă „principiul Huygens1* Mariotte şi R. Boyle elaborează legea compresibilitaţii Inventarea primului ciocan cu arc» la Nurnberg arta/literatură, medicinâ-psihiatrie (1667—1680) îst/667 ARTE-LITERATURĂ MEDiCiNĂ -Racine Jean (1639 — 1699), Franţa — Andro-moCa (îl consacră ca dra’maturg). Moliere (1622 — 1673), Franţa — Amfitrion ; Avarul Racine Jean (1639 — 1699), Franţa — împricinaţii Rembrandt (1606—1669), Olanda — Simion ia templu (P) Grtmmeishausen Hans Jakob (c. 1622 — 1676), Germania — Aventurile lui Simplicissimus Moliere (1622 — 1673), Franţa — Burghezul gentilom Racine jean (1639 — 1699), Franţa — Berenice J. B. Denis încearcă, în scop terapeutic, transfuzia de sînge de la oaie la nebunii furioşi F. Mauriceau — Bolile gravidelor şl lăuzelor, Paris Th. Sydenham publică formula soluţiei opiacee „laudanum" Primul periodic medical de specialitate, Mjs-cellanea curiosa medico-physico, SchweinfuFt Moliere (1622-1673), Franţa - Vicleniile iui Scapin Moliere (1622—1673), Franţa — Femeile savante Dryden John (1631 —1700), Anglia — Căsătorie la moda Moliere (1622 — 1673), Franţa — Bolnavul închipuit Racine jean (1639 — 1699), Franţa — Mithri-date Boileau Daspreaux Ni col as (1637 — 1711), Franţa — Arta poetica Shadwell Thomas (1642? —1692), Anglia — Spiritul Hiron Costin — Cronica Moldovei Shadwell Thomas (1642?— 1692),. Anglia — libertinul Rackie Jean (1639 — 1699), Franţa — Fedra Spsnoza Baruch (1632 — 1677), Olanda — Corespondenţă ; Etica. Inaugurarea Operei din Hamburg ta Fayette (1634 — 1693), Franţa — Prinţesa de Cfeves La Fontaine Jean (1621 —1695), Franţa — Discurs pentru doamna de La Sabliere Purceii Henry (1658 — 1695), Anglia — Fantezie pentru coarde (M) Sylvius de la Boe — Metoda de a trato (concepţia sa iatrochimică) R. de Graaf —■ Despre organele femeii care servesc la înmulţire, Leyda (este descris folicului ovarian) A. van Leeuwenhoek dă o descriere precisă a hematiilor umane Filozoful Maiebranche întrevede vasomotrici-tatea de origine nervoasă Th. Sydenham diferenţiază rubeola de s car latină Th. Sydentham — Observaţii medicale asupra isteriei, şi tratamentul bolilor acute, Londra j. Ham descoperă spermatozoidul D. Marchetti, prin tehnica injectării vaselor, demonstrează că între cele mai fine artere şi vene există comunicări anatomice A. van Leeuwenhoek descoperă striurile fibre musculare Colbert organizează un serviciu de sănătate al marinei militare franceze şi echipează un vas-spital 668/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ 1681 Tratat de pace ruso-turc — Graniţa pe Nistru Denis Papin, fizician francez, realizează digestorul, precursorul autoclavelor moderne 1682 înfiinţarea Băncii Naţionale spaniole 1. Newton elaborează cele trelegi fundamentale ale dinamicii şî Legea atracţiei universale 1683 Asediul Vienei de către turci, apogeul Imperiului Roman Se construieşte podul peste Men-se 1a Maestrich (Olanda), primul la care se foloseşte dragarea sub apă 1684 începe războiul irochezilor împotriva coloniştilor francezi (A-merica) începe să funcţioneze maşina'elevatoare de la Marly, pentru aprovizionarea cu apă a oraşului Ver-sallles -1690 1685 Revocarea Edictului de la Nantes; este interzis cultul protestant în Franţa Enrico Rivani, Inginer italian* prezintă un proiect de submarir* > x 1681 1686 Austriecii ocupă Buda Apare primul recipient pentru construirea ciocolatei, prezentat la Paris D O u LU 1687 Adoptarea „Declaraţiei libertăţii de conştiinţă" în Anglia Isaac Newton enunţă legea gravitaţiei universale şi demonstrează forma turtită a globului pămînţese 1a poli Ol 1688 „Revoluţia glorioasă" — Wilhelm de Orania debarcă In Anglia B. Perrot elaborează procedeul de fabricare a geamurilor prin turnare 1689 Legea drepturilor — se reduc prerogativele regale în Anglia începe construcţia palatului Schânbrunn din Viena 1690 Flota Ligii Sfinte (Fr. Morosini) învinge flotă otomană Denis PaDin descrie ciclul termodinamic închis al motorului cu abur o 1691 Diploma leopoldina —- fixează statutul Transilvaniei E. Halley — preconizează utilizarea chesonului pneumatic o r^ T Os nO 1692 Turcii ocupă Muntenegru — centrul mişcării antiotomane Deiasme, bijutier francez, fabrică primele peniţe de scris din metal 1693 Răscoala „Capetelor de dini" în Cehia G. W. Leibniz, filozof şi matematician german, publică rezumatul lucrării Pâmîntul primitiv arta/literatură, medicina-psihiatrie (1681—1693) Jst/669 ARTE-LITERATURĂ Mabilion dom Jean (1632—1707), Franţa — De re diplomatica La Fontaine Jean (1621—1695), Franţa — Daphne Strunck Nikolaus Adam (1640—1700), Germania — Alceste Boursault Edme (1638—1701), Franţa — Portretul pictorului MEDICINĂ N. de Blegny — Remediul englez pentru vindecarea frigurilor, Paris A. Cle/er — O Imagine a medicinii, chineze, Frankfurt J. G. Duverney — Tratat despre organul auzului, conţinînd structura, funcţiile şl. bolile tuturor părţilor urechii, Paris Leibnîz Gottfrîed Wilheîm von (1646 —1716), A. van Leeuwenhoek descrie „structura fi- Germania — Noutăţi despre Republica literelor broasă'1 a cristalinului Luili Jean Baptiste (1632—1687), Franţa — Amadis La Fontaine Jean (1621 —1695), Franţa — Florentinul Bouhours Domini.que (1628—1702), Franţa — Modul de a gîndi. bine în operele spiritului Rîgatid Hyacinthe (1659 — 1743), Franţa — Portretul Monseniorului (P) Purceii Henry (1658—1695), Anglia — Didona şi Eneea (MJ Raci ne Jean (1639 — 1699), Franţa — Britan-nicus Locke John (1632-1704), Anglia -Despre guvernul civil Racine Jean (1639 — 1699), Franţa — Athola Purceii Henry (1658—1695), Anglia — Oedip rege Rigaud Hyacinthe (1659 — 1743) Franţa — Familia Leonard (P) Th. Sydenham descrie coreea acută Ch. Allen — Operatorul de, dinţi, York (prima carte de dentişti ca în limba engleză) G. C. Bonomo — Observaţii în legătură cu tegumentele corpului omenesc, Florenţa In Biblia Iui Şerban Cantacuzino apar termenii : „doctor" în loc de „dohtor" şi „lepros,J, în loc de „gubav" sau „mişel'1 R. Mor ton — Ftiziologia sau consideraţii despre ftizie, Londra J. Locke — Eseu privind intelectul omenesc, Londra (operă care a influenţat puternic gîndirea ştiinţifică medicală engleză) A. Nuck — Adenografia, Leyda (studiu anatomic efectuat prin injectarea cu mercur a vaselor limfatice) M. G. Purmann-^ Marea chirurgie, Frankfurt (sînt descrise 40 de trepanaţii craniene) Fr. Hoffmann —, Concepţie universală despre medicina mecanică, Halle 670/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ 1694 întemeierea Băncii Angliei jacob Rudolf Cammerar, botanist german — Despre sexul plantelor 1695 Constantin Brîncoveanu primeşte titlul de „principe al imperiului" Wilhelm Homberg, naturalist şi chimist olandez, identifică zincul in sulfura de zinc SECOLUL XVII 1691-1700 1696 1697 Cucerirea Azovului (ds la turci) de către Petru I (cel Mare) Călătoria lui Petru I hi Prusia, Olanda, Anglia, Austria G. F. de l'Hâspitai publică prima carte de calcul diferenţia! şi integral Georg Ernst Stahl, medic şi chimist german, enunţă teoria flogisticului 1698 începe domnia lui Ca roi -i! XI Mei In Suedia j. C. Barchusen descoperă „afinitatea chimică1' 1699 Pacea de ia Carlowitz : Austria dobindeşte Transilvania Se construieşte o turnătorie ne fontă ia Neviansk 1700 Moare uitimui habsburg, Carol al ll-lea, regele Spaniei J. Bernoulli introduce conceptul de „lucru mecanic" 1701 A doua Diploma leopoldina (nu a fost pusă în aplicare niciodată) Apare în Moldova cea mai veche lucrare românească în domeniui chimiei 1702 înfiinţarea Băncii de Stat a Austriei W. Homberg prepară acidul bor ic 1703 întemeierea Petersburguîui (devine capitala Rusiei în 1712) j. Bernoulli — Demonstraţie generala a centrului de os:ilaţie dedus din natura pîrghiei > X „_J -1710 1704 Spania invadează Portugalia N. Fatio de Duiller introduce rubinele la ceasornice Z> _J O O UJ UI i o 1705 Campanie franceză in italia - Ocuparea Piemontului şi Savoieî jean Bernoulli stabileşte ecuaţia fibrei deformate ia bare 1706 Tratatul de ia Altranstâdt — Sta-nislaw Leszczynski devine rege al Poloniei, impus de Carol al XIMea F. Hawksbec (Hauksbee) inventează prima maşina electrică 1707 Anglia se uneşte cu Scoţia sub numele de „Marea Britanie" Fabricarea porţelanului dur, brun, la Meissen (j. F. Bdttge.r) 1708 Marea răscoală ţărănească din Pun jab, condusă de Banda (India) D. Papin descoperă dependenţa punctului de fierbere a apei de presiunea aerului artă/literatura, medicină-psihiatrie (1694-170$) Sst/67î ARTE-LITERATURĂ La Fontaine Jean (1621 —1695), Franţa — Fabule Purceii Henry (1658 — 1695), Anglia — Tirnon din Atena La Fontaine jean (1621 —1695), Franţa — Elegia nimfelor din Vcux La Bruyere Jean de (1645 — 1696), Franţa — Caracterele Perrauit Charles (1628—1703), Franţa — istorisiri şi poveşti din timpurile trecute (Cenuşăreasa, Scufiţa Ro;ie, Motanul încclţci, Barba Albastră) Pollarolo Caria Francesco (1653 — 1722), Italia — Coriolan Fendon Franţoîs de Saiignac de la Hotte (1651—1715), Franţa — Aventurile lui Telerncc Rigaud Hyacinthe (1659 — 1743), Franţa — Portretul lui Fi lip al V-lea al Spaniei (P) Descartes Rene (1596 — 1650), Franţa — Reguli pentru dirijarea aptitudinilor (postum) Rigaud Hyacinthe (1659 — 1743), Franţa — Portretul marchizului Dangeau (P) Bononcint Giovanni Battista (1670 — 1747), Itai ia — Polifem Regnard Jean-Franţois (1655—1709), Franţa — Unirea cu nebunia Dimitrie Cant emir (1674 — 1723) — istoria ierogUficâ Regnard Jean-Franţois (1655 — 1709), Franţa — Gemen i i Rowe Nicholas (1674-1718), Anglia - Ulise Haendel Georg Friedrich (1687 — 1795), Germania — Lucreţ ia (M) Lesage Alain-Pvene (1668 — 1747), Franţa -- Diavolul şchiop Rigaud Hyacinthe (1659 — 1743), Franţa — Mareşalul Charles Auguste de MotJgncn ; Cardinalul Biuillon (P) MEDICINĂ inaugurarea localului Colegiului Saint-Come din Paris, unde va funcţiona o şcoală superioara de chirurgie J. Bernouili — Disertaţia fizico-anatomlcâ despre mişcarea musculara, Basel (teza de doctorat In medicină) D. Le Clerc — Istoria medicinii, Geneva (primul tratat modern) N. Lemery — Farmaccpee universala, Paris In Franţa li se recunoaşte dentiştilor titlul de „experţi pentru dinţi" B. Ramazzini — Despre bolile meşteşugarilor, Modena întemeierea Academiei regale de medicină şl chirurgie din SeviUa H. van Deventer — Noua lumina, Leyda (tratat de obstetrică fiziologică şi patologică) E. Placcicus, „medic" ia curtea Brîncoveanu, este dus de lordui Paget la Oxford pentru studii medicale Camera lorzilor îi autorizează pe spiţeri să prescrie medicamente A. M. Valsaiva — Tratat despre urechea umană, Boiogna A. Pacchioni semnalează granulaţiile arahnoi-dale P. Brisseau — Noi observaţii despre cataractă, Tournay Flcyer — Ceasornicul medical pentru măsurat pulsul, Londra Fr. Hoffmann — Despre duoden, sediul multor boli, Halle 672/1st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tshnicd, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ -1710 1709 Bătălia de la Poltava : Petru I în» vinge pe Caro! al Xll-lea Fr. Hawksbee concepe şi realizează o pompă pneumatică cu doi cilindri 1701- 1710 Armatele ruse cuceresc oraşele Revei şi Riga Introducerea primelor vagonete de mină cu roţi de lemn, la Bath (R. Allen) 1711 Bătălia de ia Stăniîeşti (18 — 22 iulie). Turcii înving armatele ruso-moldovene — Dimitrie Cantemir pierde tronul Th. Newcomen — prima maşină cu aburi şi piston în minele de cărbuni din Anglia 1712 Înfrîngerea amerindienilor tusca-rora de către coloniştii americani H. Potter realizează distribuţia automată la maşina cu abur 1713 Pacea de ia Utrecht — sfîrşitul hegemoniei franceze in Europa G. Berkeley — Trei dialoguri între Hylas şi Philonouj 1714 La Constantinopol sînt decapitaţi Constantin Brîncoveanu şi fiii săi H. Mill — prima maşină de scris (rudimentară) G. D. Fahrenheit construieşte termometrul COLUL > o fN 1715 Olanda are dreptul de a avea garnizoane militare în Belgia J. F. Bottger — fabricarea porţelanului alb (Meissen) Brook Taylor — Perspectiva liniară LLJ T 1716 John Law începe emiterea biletelor de bancă J. Hermann — principiul de reducere a problemelor de dinamica !a problemele de statică 1717 Carol al Xll-lea în Norvegia J. Bernoulli generalizează principiu! lucrului mecanic virtual 1713 Pacea de la Passarowitz — Austria capătă Banatul şi Oltenia A. Nartov — strung dotat cu cărucior suport pentru unealta de aşchiere 1719 Principiul „Libertăţii muncii" recunoscut la Veneţia Darea în funcţie la Bocşa a doua furnale pentru fontă 1720 Pacea de ia Stockholm. Prusia capătă Stettin şi Pomerania J. Le Blon descoperă tiparul tricolor şi pune bazele cromolito-grafiei moderne 1721 Tratatul de la Nystadt (ruso-sue-dez). Ruşii capătă Estonia, suedezii primesc Finlanda G, Graham inventează pendulul compensator cu mercur 1722 Pacea de ia Frederiksburg. Danemarca primeşte Schleswig-Hol-stein Rene Antoine Ferchault de Rea-mur (fizician si naturalist francez) — Arta de a transforma fierul in oţel artă/literatura, medicina-psihiatrie (1709-1722) lst/673 ARTE-LITERATURĂ Haendeî Georg Friedrich, Germania — Agri- plna (M) Berkeley Georges (1685 — 1753), Anglia — Despre principiile cunoaşterii umane Pope Alexander (1688 — 1744), Anglia — Eseu asupra criticii Arbuthnot John (1667 — 1736), Anglia — Procesul fără sfîrşit sau Istoria lui John Bull Antim Ivireanu (1660 — 1716?), Tîrgovişte — Soir iţele filozofesti Re2;nard jean (1655-1709), Franţa - Neho- ic ritul. Cornelii Argancelo (1653-1713), Italia — Ccncerti grossi (M) DiTiitrie Cantemir (1674 — 1723) — Istoria imperiului Otoman Alard dă primele reprezentaţii comice cintate la Paris, inventînd „opera comică". Camusat Frangois Denis (1695 — 1732), Franţa — Istoria ziarelor imprimate din Franţa Dimitrie Cantemir (1674 — 1723) — Descrierea Moldovei. Voltaire Francois Mărie Arouet, de (1694 — 1778), Franţa — Oedip De Foe Daniel (1660-1731), Anglia - Robin-son Crusoe Haendeî Friedrich (1685 — 1759), Germania — Acis şl Calateea Mcntesquieu Charles (1689 — 1755), Franţa — Scrisori, persane Bach J. S. (1685 — 1750) — Concerte branden-burgheze (M) C.rouzas Jean Pierre (1663 —1750), F; anţa — Tratat despre educaţia copiilor MEDICINĂ D. Mistichelli pune în evidenţă încrucişarea căilor nervoase.-la baza creierului F. Pourfour du Petit — Trei scrisori ale unu l medic despre un nou sistem al creierului, Namur G. M. Lancisi pune bazele unei biblioteci medicale la Roma L. Heister — Tratat despre cataracta, glaucom şi. amauroză, Aitdorf Fr. Hoffmann creează termenul „anatomie patologică" j. Astruc — Tratat despre digestie, Paris (roîu! sucurilor secretate de-a lungul tubului digestiv) G. M. Lancisi — Despre metoda corecta ce trebuie instituită în studiile medicale, Roma (pledoarie pentru învăţămîntul clinic şi însuşirea tehnicilor medicale recente) Ed. Strother — Studiul critic despre febre, Londra (febra puerperaiă) J. P. Tournefort — Tratat de farmacologie, Paris L. Heister — Chirurgia, Nurnberg (bazele chirurgiei ştiinţifice în Germania) J. Th. Hensing — Examenul, chimic al creierului, Giessen A. Vater descrie dilataţia canalului bilian care îi va purta numele D. Bernoulli — Despre respiraţie, Basel — teza de doctorat în medicină R.. j. Garengeot — Tratat de instrumente chirurgicale, Paris 43 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 SECOLUL XVIII 674/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ 1723 Dimitrie Cantemir moare în exil (Rusia, 1 septembrie) înfiinţarea unui atelier pentru prelucrarea aramei, la Drajna (Ţara Românească) 1724 Introducerea „capitaţiei" în Ru- sia : atît ţăranii cît şi robii devin iobagi 1725 întemeierea statului unitar teocratic nigerian (triburile Fulbe) 1726 Întîrzierea comerţului între iro-chezi şi francezi, de către William Burnet, guvernatorul New-York-ului 1727 Tratatul de la Kiaiahta — reglementarea problemelor de graniţă ruso-chineze 1728 în Mol-dova se fixează la 7 ani termenul de urmărire a ţăranilor de pe moşii 1729 Bătălia de la Damghan. Persia învinge Afganistanul 1730 Răscoală la Istanbul ; Sultanul Ah-med III este înlocuit cu Mahmud l înfiinţarea unui atelier de prelucrare a aramei în plăci, în Ţara Românească Se naşte ImYnanuel Kant (mort în 1 804)’. Prima gravură în relief pe marw mură W. Ged brevetează stereotipia I. Newton — prima determinare a densităţii pămîntului J. H. Schulzes descoperă fotosensi-bilizarea nitratului de argint • Introducerea laminoarelor pentru tablă în Anglia P. Bouguer fondează fotometria Riefler inventează compresorul cu aer comprimat 1731 Introducerea „Cărţilor de muncă" în Prusia J. Hadley realizează „sextantuP o ■sr I no 1732 Memoriu! aromânilor din Transilvania (l Micu, pentru respectarea drepturilor prevăzute în Diplomele leopoldine) 1733 Prusia îşi constituie o puternică armată permanentă H. Pitot inventează tubul pentru măsurarea presiunii în interiorul fluidelor Ch. Moor Hali inventează telescopul cu lentile acromatice 1734 Iranienii (Nadir) ocupă Georgia J. Leroy inventează dinamometruî şi Armenia 1735 Pacea de la Viena — schimbări A. Darby jr. construieşte primul teritoriale austro-spaniole în lta- furnal în care înlocuieşte mangalia Iul cu cocs artă/literatura, medicina-psihiatrie (1723—1735) Ist/675 ARTE-LiTERATURĂ Rigaud H/acinthe (1659 — 1743), Franţa — Cardinalul Dubois (P) Bach Johann Sebastian (1685 —1750), Germania — Concert pentru vioară (M) Haendeî Georg Friedrich (1685 — 1759), Germania — Tamerlane ; luliu Cezar (M) Vivaldi Antonio (1675? —1741), Italia — Cele patru anotimpuri (M) Swift Jonathan (1667 — 1745), Anglia — Călătoriile lui Guliver Chambers EphraTm (1680? —1740), Anglia — Enciclopedie sau Dicţionar universal al artelor şi ştiinţelor Hutcheson Francis (1694 — 1746), Irlanda — Eseu despre natură şi dezvoltarea pasiunilor şi emoţiilor Bach Johann Sebastian (1685—1750), Germania — Pasiunile după Matei (M) Go'idoni Car Io (1707 — 1793), Italia — Don Giovanni A. F. Prevost (1697—1763), Franţa — Manon Lescaut Vcîtaire (1694—1778), Franţa — Istoria lui Caro! XII Haendeî Georg Friedrich (1685 — 1759), Germania — Esther (M) Se deschide teatrul Covent Garden Ia Londra Rameau Jean Philippe (1683 — 1764), Franţa — Hippolyte şi Aricia Bach Johann Sebastian (1685 — 1750), Germania — Oratjoriu (M) Mcntesquieu Charles (1689 — 1755), Franţa — Consideraţii privind cauzele ascensiunii, şi. decăderii, romanilor Lesage Alain Rene (1668 — 1747), Franţa — istoria lui Gil Blas de Santillane MEDICINĂ La Paris este creată o facultate de chirurgie J. Floyer — Medicina îngrijirii bătrînilor, Londra (unul din primele tratate de geriatrie) A. P. Bestujev-Riumin introduce în terapie tinctura sa antianemică A. Monro — Osteologic sau tratat despre anatomia oaselor, Edinburgh J. B. Silva — Tratat despre utilizarea diverselor feluri de venesecţii, mai ales a celei la picior, Paris H. Boerhaave descrie tumorile mediastinale Parlamentul britanic adoptă măsuri de limitare a consumului băuturilor alcoolice J. Douglas — Descrierea peritoneulul, Londra Fr. Hoffmann descrie cloroza Înfiinţarea spitalului Charite din Berlin G. Cheyne — Boala engleză sau tratat despre bolile nervoase de tot felul, Londra J. Atkins face observaţii asupra bolii somnului în Guineea P. Werlhof identifică şi descrie purpura hemo-răgi că 676/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ 1736 Tratatul de pace de fa Istanbul J. Harrison inventează cronome- (turco-persan) — pierderi teri- tru! toriale turceşti 1737 Răscoala anti-otomană în Bulgaria J. de Vaucanson inventează pompa de vest de apă O m- fv* 1738 Rusia îşi consolidează influenţa în Se măsoară viteza sunetului (Cas- Polonia (tratatul de la Viena, ra- sini, Maraldi, de Thury, La Caille) 1 PO tificat în 1938) 1739 Pacea de la Belgrad (ruso-turcă). R.A.F. de Reaumur inventează Rusia capătă cetatea Azovului termometrul ce-i poartă numele 1740 începutul domniei lui Frederic al înfiinţarea primelor topitorii de ll-lea, sub care Prusia devine o zinc mare putere 1741 Dieta de la Pressburg — fidelitatea Construirea, în Europa, a primu- Ungariei faţă de Maria Tereza lui pod metalic pe două lanţuri, pe Tees (Anglia) 1742 încheierea primului război sile- A. Celsius elaborează scara termo* zian (austro-prusac) ; Prusia în- metrică centezimală care-i poartă globează Silezia numele > 1743 Al doilea pact de familie între Langlois construieşte pantograful X bourbonii spanioli şi francezi ! D _j 1744 Oastea transilvăneană aj.utată de P. L. Moreau de Maupertuis .for- O Ţara Românească şi Moldova în- mulează principiul minimei ac- U LU frînge pe imperiali la Dregelypa- ţiuni co îâne 1745 încheierea celui de-a! doilea răz- J. de Vaucanson inventarea răz- o boi silezian, care confirmă stă- boiului mecanizat mic 1-0 pînirea Sileziei de către Prusia E. G. von Kleist realizează primul J condensator 1746 Abolirea Serbiei în Ţara Româ- P. Bouguer — Tratat despre ncvâ nească (C. Mavrocordat — 5 au- (construcţie şi mişcare) gust) 1747 încep campaniile afgane ale lui j. A. Nollet inventează electro- Ahmad — şah Durrani în India scopul 1748 în lucrarea Spiritul legilor, Mon- Lavoisier formuiează principiul tesquieu formulează principiul se- conservării materiei parărilor în stat M. V. Lomonosov înfiinţează pri- mul laborator de cercetări chimice din Rusia 1749 Abolirea Serbiei în Moldova (C. J. Roebuck prepară acid sulfuric Mavrocordat — 6 aprilie) prin metoda industrială a came- relor de plumb 1750 Interzicerea de către Anglia a N. Foreq — Prima maşină de ale- construirii de întreprinderi în co- zat metale loniile americane artă/literatura, medicina-psihiatrie (1736—1750) Ist/677 ARTE-LITERATURĂ Voltaire - Frangois (1694 — 1778), Franţa — Al zi re' sau Americanii Goldoni Carlo (1707 — 1793), Italia — Bolnava prefăcuta Bach j. S. (1685 — 1750), Germania — Messa în si minor (M) Haendeî Georg Friedrich (1685 — 1759), Germania — Israel în Egipt; Saui; Berenice (M) Subleyras Pierre (1699 — 1749), Franţa — Sf. Ieronimus (P) Haendeî Georg Friedrich (1685 — 1759), Germania — Concert pentru orgă (M) Richardson Samuel (1689 — 1761), Anglia — Pamela Voltaire Franţois (1694—1778), Franţa — Mahomed Profetul Batoni Pompeo Girolamo (1708 — 1787), Italia — Hercute la răscruce (P) Young Edward (1683 — 1765), Anglia — Nopţile : gînduri despre viaţă, moarte şi nemurire Traducerea Istoriei Imperiului Otoman• (Paris — L. Jonguieres). Henault Charles-Jean-Franţois (1685—1770), Franţa — Un nou rezumat cronologic al istoriei Franţei Gluck Christoff Willibald von (1714 — 1787), Germania — Fedra (M) Ion Neculce (1672—1745) — Cronica Moldovei Batoni Pompeo Girolamo (1708 — 1787), Italia — Timpul distruge frumuseţea (P) Lessing Gotthold Ephraim (1729 — 1784), Germania — Tînărul savant Voltaire Franţois (1694 — 1778), Franţa — Zadig sau Destinul; Istorie orientală Goldoni Carlo (1707—1793), Italia — Văduva vicleană Montesquieu Charles — Spiritul legilor Diderot Denis (1713 — 1784), Franţa — Scrisoare către orbi, spre folosul celor care văd Rousseau Jean Jacques (1712 — 1778), Franţa — Discurs despre ştiinţe şi arte MEDICINĂ C. Amyand efectuează cu succes o apendicecto-mie înfiinţarea la Timişoara a unei farmacii J. Taylor efectuează o operaţie pentru corectarea strabismului înfiinţarea Academiei regale suedeze de medicină B. Pugh preconizează utilizarea forcepsului curb N. Andry — Ortopedia sau arta dea preveni şi a corecta deformările corpului la copii, Paris (prima utilizare a termenului „ortopedie") Termenul „gripă'1 este folosit în Franţa pentru a desemna boala transmisibilă care bîntuia Ia acea dată J. Astruc propune termenul de „reflex" pentru a desemna reacţia senzitivo-motorie elementară J. L. Petit efectuează trepanaţii mastoîdiene j. N. Lieberkuhn — Despre structura ş'i funcţiile glandelor intestinului subţire, Leyda J. Chr. Theden preconizează folosirea bandajelor hemostatice compresive B. S. ASbinus — Planşe cu scheletul şi muşchii corpului omenesc, Leyda (celebrul atlas anatomic) W. Cadogan — Studiu despre îngrijirea şi creşterea copiilor, Londra (tratat de puericultura) In Franţa este introdus doctoratul în chirurgie P. Pott execută prima castrare chirurgicală Ia femeie 678/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTIINTĂ-TEHNICĂ 1751 Interzicerea alungării ţăranilor de Chapitet inventează un tip de la- pe moşii (Maria Tereza) minor pentru profile feroase 1752 Afganii cuceresc Punjabul (India) B. Franklin inventează paratrăz- netul 1753 W. A. von Caunitz, cancelar al Prima încercare de transmitere de Austriei — numeroase reforme teste la distanţă, cu ajutorul elec- (absolutism luminat) tricităţii 1754 Marea răscoală a ţărănimii în in- J. Dollond descoperă heliometrui sula Kyushu (Japonia) 1755 Distrugerea Lisabonei de un cu- W. Cullen — obţinerea gheţii prin tremur violent evaporarea apei într-o incintă sub o presiune joasă h*. j. Black descoperă oxidul de mag- 'Ţ neziu LO 1756 începe Războiul de 7 ani : Franţa, M.V. Lomonosov pune în evi- Austria, Spania şi Rusia împotriva denţă legea conservării materiei Angliei şi Prusiei 1757 Bătălia de la Rossbach — armata J. Dollond inventează luneta acro- franceză învinsă de Frederic a! matici ll-lea 1758 în Ţările Române are loc ultima F. Cronstedt clasifică mineralele incursiune a tătarilor după compoziţia lor chimică 1759 Izgonirea iezuiţilor din Portugalia Johann Heinrich Lambert semna- lează radiaţia infraroşie 1760 Generalul Buccow (Austria) ho- j. Black fundamentează analiza tărăşte distrugerea mănăstirilor cantitativă, introduce noţiunea ortodoxe din Transilvania de căldură latentă 1761 Anglia introduce „Dreptul general P. Le Roy inventează pendulul cu de percheziţie'1 în coloniile ame- compensaţie bimetalică ricane 1762 In Rusia începe domnia Ecaterinei înfiinţarea la Lyon, a primei Şcoli a Il-a ; perioada absolutismului veterinare din lume luminat o 1763 Tratatul de pace de la Paris. Fran- ]. Watt studiază eficienţa calorică r^ hv ţa pierde Canada în favoarea a aburului în maşina lui Newco- i Angliei — sfîrşitul puterii colo- men 1 niale a Franţei vO 1764 Secularizarea averilor mănăstireşti Prima întrebuinţare a emailului în Rusia pentru aparatele şi instalaţiile tehnologice 1765 Marea răscoală ţărănească în Kan- J. Watt inventează prima maşină to (japonia) cu aburi cu piston 1766 Grigore Ghica introduce norma H. Cavendish prepară hidrogenul zilnică de lucru („zarful"), în Mol- dova artă/literaturo, medicină-psihiatrie (1751-1766) Ist/679 ARTE-LITERATURĂ Alembert Jean Le Rond d' (1717—1783), Franţa — Discurs preliminar la Enciclopedie Hume David (1711—1776), Scoţia — Eseuri morale, politice şi literare Hogarth William (1697 — 1764), Anglia — Ane liza frumuseţii Godloni Carlo — Hangiţa Rousseau Jean Jacques (1712—1778), Franţa — Discurs asupra originii şi bazelor inegalităţii între oameni Johnson Samuel (1709 — 1784), Anglia — Dicţionarul limbii engleze Mirabeau Victor (1715 — 1789), Franţa — Prietenul oamenilor Goidoni Carlo (1707—1793), Italia — Avarul JommeUi Niccold (1714 — 1774), Italia — En-dimione Dide-fot Denis (1713 — 1784), Franţa — Fiul natural sau Judecăţile virtuţii Helvetius Claude Adrian (1715 — 1771), Franţa — Despre spirit Voltaire Franţois (1694 — 1778), Franţa — Candide sau Optimistul Goidoni Carlo (1707 — 1793), Italia — Aventură ciudată Voltaire Franţois (1694 — 1778), Franţa — Săracul Diavol Diderot Denis (1713 — 1784), Franţa — Tată de familie Glover Richard (1712—1785), Anglia — Me-deea Rousseau Jean jacques (1712—1778), Franţa — Despre contractul social Batcni Pompeo Girolamo (1708 — 1787), Italia — Hercule copil sugrumînd şerpii (P) MEDICINĂ R. A. Vogel pune bazele seriei de publicaţii Medizinische Bibliothek, la Erfurt La Veneţia este impusă medicilor obligaţia declarării cazurilor de tuberculoză G. van Swieten descrie afazia Condiilac — Tratat despre senzaţii, Paris J. G. Zinn — Descrierea anatomică a ochiului omenesc, Gottingen Ph. Pfaff — Tratat despre dinţii corpului omenesc şi. bolile lor, Berlin (bazele literaturii stomatologice în Germania) la fiinţă Spitalul Sf. Spiridon din laşi W. Battie — Tratat despre nebunie, Londra (pledoarie pentru umanizarea ospiciilor de alienaţi) F. Boissier de Sauvages — Patologia metodică sau modul de a cunoaşte bolile, Leyda F. Boissier de Sauvages descrie tifosul exan-tematic G. B. Morgagni — Despre sediile şi cauzele bolilor studiate cu ajutorul anatomiei, Veneţia (bazele cercetărilor anatomo-patologice) J. G. Roederer şi K. G. Wagler — Despre boala mucoasă, Gottingen (studiu anatomopatologic asupra febrei tifoide) C. von Linne — Felurile bolilor, Uppsala (încercare de clasificare a bolilor) Voltaire Frangois (1694 — 1778), Franţa — Dicţionar filozofic D. Cotugno descrie nevralgia sciaticului Lessing Gotthold Ephraim (1729 — 1784), Germania — Scrisori despre literatura modernă Kant Immanuel (1724 — 1834?), Germania — Visările unui vizionar La Colegiul din Philadelphia se deschide prima scoală medicală din S.U.A. Doctorul Gh. Saul activează ca medic în cele trei Ţări Române SECOLUL XVIII 680/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE STIINTĂ-TEHN1CĂ 1767 Primul război al englezilor împotriva statului Mysore, India 1768 Alipirea Corsicii la Franţa (tratatul de la Versailles franco-ge-novez) 1769 Introducerea pedepsei cu moartea pentru distrugerea instalaţiilor industriale (Anglia) 1770 Răscoala anti-otomană în Pelopo-nez N. Theotokis — Elemente de fizică, Leipzig J. Canton inventează electrosco-pu! şi electromerul, descoperă fosforescenţa substanţelor J. Smeaton inventează maşina de găurit metal L. Galvani descoperă curentul electric 1771 Spania recunoaşte ocuparea de către englezi a insulei Falkland : 1772 Convenţia de ia Petersburg —- Rusia şi Prusia împart Polonia (prima împărţire) 1773 Desfiinţarea ordinului iezuiţilor în Austria 1774 Pacea de ia Kuciuk-Kainargi (Rusia şi Turcia) ; înlesniri pentru Moldova şi Ţara Românească 1775 începe războiul de independenţă aî coloniilor americane 1776 Adoptarea declaraţiei de independenţă (4 iulie) încheie prima perioadă a războiului american de independenţă 1777 Congresul adoptă crearea unei confederaţii de state — Statele Unite ale Americii 1778 Franţa devine aliată a coloniilor americane împotriva Angliei 1779 Spania declară război Angliei în speranţa recăpătării Floridei 1780 începe războiul anglo-olandez — pierderea de către Olanda a unor posesiuni coloniale în Indii H. Cavendish distinge sarcina e-lectrică de potenţialul electric C. W. Scheele descoperă acidul fiuorhidric J. C. Wilcke introduce noţiunea de căldură specifică H. fi. Rouelle descoperă hidrogenul sulfurat si izolează ureea j. Priestley descoperă oxigenul L. Euier — Teoria mişcării corpurilor solide Prima folosire a fontei ia construcţia podului peste Severn. (Anglia) E. Oliver inventează maşina de scărmănat pentru lînă, cînepă, bumbac Scheele analizează arderea în aer Leibnitz încearcă să folosească moara de vînt pentru scoaterea apei din mină C. W. Scheele descoperă glicerina A, L. Lavoisier şi P. S. de Laplace descriu caiorimetru! cu gheaţă 1781 Desfiinţarea cenzurii publicaţiilor M. van Marum semnalează exis- în Austria tenţa ozonului 1782 înfiinţarea Băncii Naţionale a Spa- P. S. Laplace deduce ecuaţia cu ni ei derivate parţiale care îi poartă numele artă/literatura, medicină-psihiatrie (1767-1782) lst/681 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ Goethe Johann Wolfgang von (1749 — 1832), Germania — Annette ; Balthasar Haydn Franz Joseph (1732 — 1809), Austria — Simfonia nr. 49 în fa minor (Pasiunea) (M) Apare prima ediţie a Enciclopediei britanice Diderot Denis (1713 — 1784), Franţa — Suita de conversaţie Holbach P. H. (1723-1789), Franţa - Sistemul naturii Goidoni Carlo (1707-1793), Italia - Morocănosul binefăcător jefferson Thomas (1743 — 1826), S.U.A. — Note din Virgin ia Mozart Wclfgang Amadeus (1756 — 1791), Austria — Simfonia în rni bemol şi în do ma-’jor (M) Goethe Johann Wolfgang von (1749 — 1832), Germania — Clavigo ; Regele Thulei ; Suferinţele tînărului Werther Beaumarchais Pierre-Augustin Caron de (1732 — 1799), Franţa — Bărbierul din Sevilla sau Precauţia inutilă Mozart Wolfgang Amadeus (1756 — 1791), Austria — Serenadă în re major (Haffner) (M) Hume David (1711—1776), Scoţia — Istoria Angliei Sheridan Richard Brinsley (1751—1816), Irlanda — Şcoala calomniei^. * G. Baker Identifică şi descrie colica de plumb W. Heberden — Relatare asupra unei. afecţiuni a pieptului (descrie angina pectorală) W. Cullen — Privire asupra nosologîei medicale, Leyda G. van Swieten observă fenomenul dilatări pupilei în urma folosirii beladonei J. Hunter — Tratat de istorie naturală a dinţilor umani, explicînd structura, funcţiile, formarea, creşterea şi bolile lor, Londra N. Saucerotte descrie un caz de acromegalie j. Fothergill descrie nevralgia trigemenului W. Hunter — Anatomia uterului uman gravid, Birmingham M. Dobson semnalează prezenţa glucozei în urina diabeticilor W. Cullen — Primele reguli ele practicii, medicinii, Londra H. A. Wrisberg — Observaţii anatomice despre perechea a V-a de nervi cranieni, Gottingen Goethe Johann Wolfgang von (1749 — 1832), Germania — Pescarul ; Pelerinajul artistului pe ccest pămînt ; Triumful sensibilităţii Lessing Gotthold Ephraim (1729 — 1784), Germania — Nathan înţeleptul Frederic al ll-lea cei Mare (1712-1786), Prusia — Despre literatura germană S. Th. Sommering — Despre baza encefalului şi originei nervilor proveniţi din craniu, Got ti n-gen J. Prochaska — Despre structura nervilor, Viena La Vaugirard, lingă Paris, este creat un ospiciu pentru internarea şi tratarea gravidelor sifilitice Kant Immanuel (1724 — 1834), Germania — Critica raţiunii pure Mozart W. A. (1756-1791),. Austria - Răpirea din Serai (M) Paisieilo Giovanni (1741—1816), -Italia — Bărbierul din Sevilla (Precauţie inutilă) (M) F. Fontana semnalează axonul neuronic şi teaca sa Alexandru Ipsilanti hotărăşte ca medicii spitalelor bucureştene să consulte gratuit pe bolnavii ambuiatori 682/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ > X o U 1783 1784 1785 1786 1787 1788 Tratatul de la Versaiiies — Anglia recunoaşte independenţa Statelor Unite începe marea răscoală a ţărănimii transilvănene condusă de Horia, Cloşca si Crisan (31 oct. 1784 — 28 febr*. 1785) Abolirea iobăgiei în Transilvania (losif aî ll-lea) Răscoala muncitorilor de la Lyon (Pierre Sauvage) Parlamentul din Paris, prin refuzul său de a vota „subvenţia teritorială", este exilat la Troyes Convocarea Statelor Generale (27 dec., în Franţa) — burghezia, cu număr egal de reprezentanţi cu clerul şi nobilimea la un loc W. Herschel descoperă mişcarea sistemului solar în spaţiu şi îi determină direcţia J. Bramah (inginer englez) — broasca de siguranţă - Watt enunţă principiu! sonetei cu aburi Ch. A. Coulomb elaborează legea interacţiunii dintre corpuri electrizate A. Argand inventează lampa cu fitil tubular înfiinţarea primei catedre de medicină veterinară în ţara noastră, ia Cluj Apare Encichpedia franceza J. L, Lagrange — Mecanica analitica • PSIHIATRIA ÎN PERIOADA 1789-1899 -conturarea ei ca ştiinţa. Epoca modernă este caracterizată de apariţia unor mişcări sociale revoluţionare, care depăşesc cu mult tiparele structurilor anterioare şi au drept consecinţă o serie de reforme şi transformări esenţiale în modul de a gîndi şi a cunoaşte lumea. Filozofia dezvolta un nou concept despre om, fenomen, viaţă, în care vechile valori sînt abolite : religia este detronată de pe soclul pe care o urcaseră secolele anterioare; ştiinţa, eliberată din încătuşarea dogmelor tradiţionaliste, îşi ia avint ,,revo!uţionîndu-se“ şi ea, astfel încît în acest secol omul ajunge „să vadă" şi „să se vadă" asitfe! decît pînă acum. Absolutismul francez care domina încă In 1787, frînînd dezvoltarea în toate domeniile, numeroasele lupte care aveau loc între popoarele bătrînului continent, conduc la scăderea forţei economice a Europei. în această conjunctură, Marea Britanie capătă o netă dominaţie economică prin dezvoltarea forţei maritime, prin extinderea exploatării coloniale, ceea ce are drept urmare firească apariţia pe insulă a revoluţiei industriale, teh nico-şti i n-ţifice. Pe cest fond, se amplifică ostilitatea generală faţă de monarhia absolutistă franceză, faţă de dogmele tradiţionale. Franţa deţine încă superioritatea ştiinţifică, literară, artistică, gîndirea filozofică atingînd apogeu! în Derioada 1748 — 1763: MONTESQU! EU, BUFFON, ROU- SSEAU, D'ALEMBERT, DIDEROT, VOLTAIRE sînt reprezentativi pentru mişcarea raţîonailstă, pozitivă, uti î itaristă, numitorul comun a! operelor lor fiind revolta faţă de religia catolică, faţă de organizarea socială bazată pe dreptul celui mai tare, pe despotism. în Franţa pătrund influenţele gîndirii italiene şi ale ştiinţei engleze, care sînt în aşa fel fructificate încît această ţară deţine adevărata „regalitate" i rtefectuală şi artistică asupra Europei. Mentalitatea lumii se modifică printr-o explozie a dorinţei de cunoaştere, care se manifestă în toate ţările şi în mediile cele mai diverse. Se dezvoltă pasiunea pentru fizică, istorie, dar mai ales pentru filozofie. Absolutismului, arbitrariului, li se opun raţiunea, logica, justiţia, ştiinţa şi tehnica. Religia este considerată ca un obstacol pentru progres, este negată nemurirea sufletului, se fac încercări de a se demonstra inexistenţa forţelor supranaturale. Pe acest fond, teologia îşi pierde supremaţia, speculaţiile religioase sînt înlocuite treptat cu metoda observaţiei fenomenelor, fiind astfel facilitate marile descoperiri astronomice, chimice, medicale. în contextul acestei revoluţionări a gîndirii, din care supranaturalul şi fatalitatea sînt excluse, „nebunia" începe să-şi capete şi ea un artă/literatură, medicinâ-psihiatrie (1783-1788) l st/683 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ Montesquieu Charles (1689 — 1755), Franţa B. Bell — Tratat sistematic de chirurgie, Edin- — Istorie orientală burgh (6 volume) Deschiderea lui Balşoi Teater, la Petersburg. Beaumarchais Pierre Augustin Caron de (1732 — 1799) — Nunta lui Figaro Schilier Friedrich (1759 — 1805), Germania — Intriga şi iubire Schilier Friedrich — Odă bucuriei Raspe Rudolf Erich (1737 — 1794), Germania — Aventurile baronului Munchhausen Cimarosa Domenico (1749 — 1801), Italia — Impresarul (M) Mozart Wolfgang Amadeus (1756 — 1791), Austria — Simfonia în re major (Fraga) (M) Schilier Friedrich (1759 — 1805), Germania — Don Carlos Goethe Johann Wolfgang von — Egmont Rousseau Jean Jacques (1712 — 1778), Franţa — Confesiuni Goethe Johann Wolfgang von (1749 — 1832), Germania — Apoteoza artistului D. Cotugno descoperă lichidul cefalo-rahidian W. Withering — Relatare despre digitală şi unele utilizări medicale ale sale, cu observaţii practice asupra hidropiziei şi a altor boli, Birmingham B. Rush — Cercetare despre acţiunea băuturilor spirtoase asupra corpului omenesc şi despre influenţa lor asupra fericirii societăţii, Philadelphia H. F. Paulitzky introduce ergotul în practica obstetricală D. Pitcairn semnalează localizările cardiace ale reumatismului C. H. Parry atribuie angina de piept unei tulburări a circulaţiei coronariene nou statut : bolile psihice încep să fie corelate cu anatomia patologică a creierului, care începe să se clarifice în condiţiile în care, în mare, se puseseră bazele anatomiei şi fiziologiei sistemului nervos. Din păcate, acest nou statut al bolii psihice nu este suficient de benefic şi pentru posesorii lui : bolnavii psihici sînt consideraţi în continuare incurabili, marginali ai societăţii sau, cel mai frecvent, în afara ei, trataţi la fel de brutal şi inuman prin contenţie şi coerciţie, în închisori, mănăstriri, „case de refugi u". Deşi, în parte, originea mişcării revoluţionare se află în Anglia industrializată şi colonialistă, circumstanţele locale favorabile din Franţa au contribuit la răsturnarea monarhiei, Sa punerea de acord a structurilor politice cu cele sociale şi economice. Evenimentele se succed cu rapiditate : „Adunarea Statelor Generale” de la Versailles, căderea Bastiliei, „Declaraţia drepturilor omului". Reacţiile europene la această furtună politică sînt diferite : de la entuziasmul manifestat de liberalii hrăniţi cu noua ideologie a secolului al XVIII-lea, la neîncrederea şi ura exprimată de cei credincioşi vechiului regim. Perioada 1787 — 1815 este una dintre perioadele cele mai bogate în evenimente din istoria Europei. Revoluţia franceză şi epopeea napoleoniană constituie cele două evenimente care marchează triumful burgheziei îmbogăţite şi instruite, asupra clasei nobiliare privilegiate. NAPOLEON înlătură anarhia, iar Restauraţia încearcă o împotrivire faţă de ideea revoluţionară de suveranitate naţională, dar eforturile pentru reinstalarea vechii ordini sînt subminate de ideile revoluţiei de la 1789, care se propagă în Europa epocii napoleoniene. Aceste idei capătă un nou suport în Anglia, care devine modelul unei ţări liberale, burgheze, industrializate. Pe de altă parte însă, concentrarea industrială face economia mai sensibilă ia crize, accentuînd antagonismul social şi modificînd semnificativ mentalităţile. Transformările economico-so-ciale bazate pe dezvoltarea gîndirii ştiinţifice, caracteristică secolului al XVIII-lea, determină apariţia unor noi doctrine şi schimbă numeroase concepţii tradiţionaliste. Răspîndirea noilor curente de idei beneficiază de concursul presei şi de dezvoltarea vertiginoasă a mijloacelor de informare. Astfel, pe fundalul gîndirii tradiţionaliste, profund impregnate de religiile creştine, gîndirea liberală se infiltrează progresiv in filozofie, politică, economie, în timp ce pe plan literar şi artistic creaţia europeană se află sub influenţa romantismului. Explozia revoluţionară ce cuprinde Europa în 1848 marchează debutul unei perioade 684/lst Psihiatrie în perioadele : 1788-1899 dominate de mişcări naţionale generatoare de conflicte armate, ce implică atît concurenţa imperialistă, cit şi lupta de ciasă. Agitaţia epocii este accentuată de amploarea şi virulenţa dezbaterilor" ideologice. în acest context politic două aspecte capătă o importanţă capitală : accelerarea procesului de evoluţie pe toate planurile (economic, social, politic, intelectual) şi inegalitatea beneficiilor acestei evoluţii rapide. Din. punct de vedere tehnico-ştiinţific, a doua jumătate a secolului ai XlX-lea se caracterizează prin progrese rapide, ce pot fi rezumate în trei etape : • apariţia oţelului şi a maşinii cu abur, deci soluţionarea problemei transporturilor ; e electricitatea şi petrolul determină condiţiile creării motorului cu combustie internă; m crearea bazelor tehnologiei secolului al XX-lea, prin descoperirea radioactivităţii, a comunicaţiei fără fir, a structurii electricităţii şi a atomului. Din punct de vedere filozofic, sfîrşitul secolului al XVlll-lea şi începutul secolului al Xl.X-iea reprezintă perioada „marii epoci a idealismului german", a fi lozof i ei transcendentale şi dialectice. Este perioada în care îşi construiesc sistemele filozofice J. KANT, J. G. FICHTE, F. W. J. SCHELLING, G. W. HEGEL, A. SCHOPENHAUER. Meritul lui KANT este de a fi emis ideea raţiunii ca activitate şi nu ca reprezentare şi de a fi stabilit faptul că această activitate este diferită în funcţie de contextul în care se exercită : ştiinţă, morală sau artă, fiecăreia dintre acestea corespun-zîndu-i un nivel specific al realităţii. Trecerea de la o filozofie critică şi analitică Ia o filozofie generică şi dialectică este concretizată în opera -lui FICHTE, care inaugurează filozofia modernă. El încearcă eliminarea oricărei urme de teologie şi dogmatism, promovînd o filozofie absolută a libertăţii. SCHELLING susţine ideea unei filozofii a naturii ca tot organic şi încearcă să integreze în concepţia sa filozofică sentimentul naturii, element de mediere între om şi divinitate, realizînd astfel intuiţii noi, cu o mare putere de sugestie. „Fenomenologia spiritului" a lui HEGEL este descrierea mişcării prin care conştiinţa naturală ia naştere din viaţa cea mai elementară, este apartenenţa sensibilă şi istorică la lume, „la aici şi acum"', pînă la cunoaşterea absolută. Dialectica „Logicii" hegeliene expune structura universală a spiritului absolut, ca dialectică a lui „a fi" şi „a nu fi", care se neagă şi se acceptă în devenire, proces al genezei categoriilor logice ale gîndirii, apoi a forţelor naturii şl, în sfîrşit, a marilor funcţii spirituaje ale umanităţii : conştiinţa, societatea, istoria, arta., religia, filozofia. De /apt, KANT şi FICHTE reprezintă inspiraţia critică şi reflexivă, SCHELLING şi HEGEL — inspiraţia dogmatică şi religioasă. Dar gîndirea iui HEGEL, prin caracterul său concret, a fost sursa directă de inspiraţie a lui MARX şi a operei Iui, a existenţialismului şi a întregii filozofii moderne. Continuînd idealismul îui KANT, în sensul că lumea reprezentată nu are corespondent real, SCHOPENHAUER introduce conceptul „voinţei de a trăi1* ; această voinţă, care acţionează ca forţă interioară, constant rănită în lupta pe care o susţine pentru a se afirma în opoziţie cu ceilalţi, mereu nesatisfăcută în dorinţele sale nesăţioase, produce suferinţă şl egoism. în timp ce, după KANT, arta este o „finalitate fără sfîrşit*', un acord ai imaginaţiei şi al inteligenţei, fără gîndire determinată, condiţie în care Frumosul va fi universal şi nu va depinde de un sentiment variabil, SCHELLING consideră creaţia artistică o revelaţie a divinului în toate lucrurile, în timp ce pentru SCHOPENHAUER, tratînd lumea ca simplu obiect de contemplaţie, arta atenuează suferinţa „voinţei de a trăiwf în opoziţie cu inteligenţa, care sesizează absurditatea acestui fapt, promovînd ascetismul, negarea absolută, nirvana. „Retrograzii" sfîrşitul ui secolului al XVHi-iea în Franţa susţin necesitatea întoarcerii la credinţa catolică. Spiritualiştilor francezi, mişcărilor eclectice promovate de V. COUS1N, filozofilor scoţieni care susţin că rolul psihologiei „nu este de a construi, ci de a clasa" ceea ce este furnizat omului prin simţuri, Ii se vor opune filozofia pozitivistă, reprezentată de A. COM-TE. Acesta susţine teza cunoaşterii exclusiv pe baza metodei ■ experimentale şi a ştiinţelor: pozitive, în timp ce J. St. M1LL se bazează, în special, pe logica acestor ştiinţe. H. SPEN-CER este autorul unor opere filozofice evoluţioniste, a! căror principiu este găsirea mecanismului unic care guvernează naşterea şi dezvoltarea celor mai diverse tipuri de fenomene : mecanice, biologice, psihologice şi sociale. Metoda reflexiv-critică a lui KANT a constituit sursa de inspiraţie a unor curente filozofice independente, adesea paralele : neo-criticismul francez, filozofia spiritului, critica ştiinţei şi a concepţiei dinamice a spiritului, neo-kantianismui german. Dialectica hegeliană este punctul de plecare pentru ideologia politică a sfîrşitul ui de secol. Kari MARX, substituie spiritul uman spiritului absolut hegelian, filozofia constituindu-se pe baza materialismului dialectic şi istoric. Critica valorilor superioare este reprezentată în această perioadă de S. KIERKEGAARD, considerat inspiratorul Psihiatrie în perioada : 1789-1899 ! st/685 filozofilor existenţialişti, şi de F. NiETZSCHE, în a cărui operă se neaga structura determinantă intelectuală şi morală a individului, considerată aspect superficial al răului profund care atinge rădăcinile vieţii. Voinţa puterii îşi află la NIETZSCHE — el însuşi suferind psihic — expresia cea mai acută în mitui „întoarcerii eterne", în ciclul de evenimente din care face parte viaţa noastră ; ataşamentul total, fără rezerve, Ia viaţă, aşa cum este ea („Aşa grăit-a Zarathustra"). Critica ştiinţelor şi logicii moderne are ca reprezentanţi pe A. COURNOT, care încearcă elucidarea noţiunii de probabilitate, E. MEYERSON, care demonstrează că ştiinţa este prin excelenţă explicativă, R. AVENARIUS care arata corelaţia dintre fenomenele zise „interne" sau „psihologice'' şi fenomenele externe. Critica ştiinţelor nu recunoaşte deci ca fiind prefor-mate în spiritul uman, nici una din acele noţiuni care s-ar justifica prin ele însele şi al căror ansamblu ar constitui raţiunea. Toate aceste curente critice determină o veritabilă criză de principii, manifestată atît în ştiinţele experimentale, cît şi în cele matematice, ceea ce atrage atenţia asupra realităţii imediate şi a libertăţii omului. La aceasta se adaugă realismul şi viziunea discontinuă a universului, adoptate de anglo-saxoni, critici ai principiilor ştiinţei şi precursori ai fenomenologiei secolului ai XX-lea. Sfîrşitul secolului al XiX-lea este dominat de dinamism şi intuiţie, avînd ca principal reprezentant pe H. BERGSON care, criticînd analiza empirică şi asociativă a faptelor psihice, analiza raţionalistă, care reduce personalitatea Ta fiinţa gîndit'oare, realizează o metodologie a „efortului intelectual**, o cunoaştere a spiritului prin spirit şi distinge astfel filozofia de ştiinţă, al cărei obiect este materia. Odată cu procesul de industrializare, care se accelerează rapid în perioada 1789—1899, se naşte o ştiinţă modernă, sociologia, produs a! unei societăţi ai cărei gînditori. au luat act de naşterea marilor manufacturi şi de revoluţia franceză, deci de naşterea societăţii industrializate. Primii sociologi sînt gînditorii marcaţi de revoluţia franceză, oameni care, într-o scurtă perioadă de timp, au asistat la distrugerea celor mai vechi structuri sociale, la succesiunea rapida a Consulatului, imperiului, Restauraţiei, Monarhiei din iulie, şi, în acelaşi timp, la dezvoltarea şi transformarea industriei, la constituirea proletariatului, ia democratizarea societăţii. Se creează astfel posibilitatea studierii activităţii ojriuiui în societate. Industrializarea, modificînd structurile tradiţionale ale familiei şi religiei, dezvăluie omului condiţionarea sa socială şi economică. Considerat ca fondator al sociologiei, SAINT-SIMON, impresionat de caracterul colectiv al muncii, imaginează o „fiziologie socială1* — prima formă de sociologie — a cărei sarcină era studiul funcţiilor organice ale societăţii şi propunerea unei colaborări mal strînse între savanţi, astfel încît activitatea intelectuală să nu fie separată, teoria să fie legată de practică, iar artele, ştiinţele şi literatura să fie considerate forme de producţie. PROUDHON face o critică celebră proprietăţii private, iar A. COMTE creează termenul de sociologie, definind-o drept ştiinţa care se ocupă de realitatea cea mai complexă şi, în acelaşi timp, drept ştiinţa cea mai apropiată omului. K. MARX, gînditorul cel mai clarvăzător al secolului al XiX-lea, a dominat gîndirea socială ulterioară, deschizînd drum cercetărilor privind societatea contemporană. MARX distinge tipuri diferite de societăţi, corespunzînd diverselor forme de proprietate şi dezvoltări tehnice. Toate societăţile istorice descrise de MARX sînt constituite pe un modei similari existenţa unei clase consacrate în întregime producţiei şi a altei clase care, cu ajutorul a diverse instituţii, profită, de produsul muncii celorlalţi. Esenţa operei lui MARX este consacrată analizei societăţii moderne, contradicţiile societăţii, descoperite de el, constituind baza dialecticii. E. DURKHEIM a reuşit să ofere sociologiei alura ştiinţifică şi forma instituţional izată. El analizează, printre altele, patologia considerată din punct de vedere sociologic, semnalează caracterul patologic al suicidului, specificitatea fenomenului social şi noţiunea de conştiinţă colectivă. Sociologia germană, mai teoretizaniă comparativ cu cea franceză, încearcă „înţelegerea" fenomenului social î tinzînd să clasifice tipurile sociale, culturale, ea acţionează aproape ca o ştiinţă a spiritului (popular, naţional, de . clasă). Sociologia en-gieză a fost dominată muit timp de evolu-ţionismui iui SPENCER, iar în America sociologia era un domeniu preferenţial, fapt explicabil prin structura acestei naţiuni. Dominată de empirism, sociologia americană se ocupă mai ales de analiza grupurilor restrînse» de relaţiile interindividuale ; în America apar; însă sociometria — metoda de evaluare a comportamentelor sociale în cadrul grupurilor restrînse —, procedeele experimentale inspirate de psihanaliză şi bazate pe tehnicile dramatice (psihodrama, sociodrama). „Studiul Sufletului*1 — psihologia —, deşi îşi are bazele în operele filozofice ale lui ARISTOTEL şl DESCARTES (deci „un trecut lung"), are o „istorie scurtă", afirmă psihologul german 686/lst Psihiatrie în perioada ; 1789-1899 EBBINGHAUS (1850-1909), devenind realmente ştiinţifică abia în secolul al XlX-lea, în momentul în care se rupe de filozofie. Psihologia filozofică era apanajul celor ce făceau speculaţii metafizice (CONDILLAC, CABA-NIS etc.) sau al scriitorilor (J. J. ROUSSEAU), care făceau din subiectivitatea analizei stărilor sufleteşti măsura tuturor lucrurilor. Introducerea metodei experimentale în psihologie (c. 1860) marchează debutul revoluţiei care dă statut de ştiinţă acestei discipline. Senzaţia si percepţia au fost iniţial studiate de fiziologi (W. WUNDT, 1 $32 — 1920) şi de fizicieni (G. T. FECHNER, 1801 -1887), primul institut de psihologie fiind înfiinţat de WUNDT la Leipzig, în 1879. Se dezvoltă, în continuare, psihologia experimentală, prin studiul psihologiei animale (J. LOEB, H. S. JENNINGS, E. THORNDI KE, W. S. SMALL, H. PIERON), prin descoperirea reflexologiei (I. P. PAVLOV) şi, la graniţa dintre cele două secole (XIX —XX), prin apariţia behaviorismului — ştiinţă a comportamentului. Tot sfîrşitul secolului al XlX-lea marchează apariţia revoluţionară, în cadrul psihologiei comprehensive, a psihanalizei lui S. FREUD (termenul apare prima dată în 1896), ştiinţa inconştientului, devenită ulterior ştiinţă a comportamentului uman, bază a unor ipoteze pentru ştiinţele ^umaniste (pedagogie, sociologie, antropologie). în această perioadă se pun bazele medicinii psihosomatice, ale noilor teorii privind inteligenţa şi memoria, ale concepţiei unitare asupra organismului şi a comportamentului, prin apariţia „Gestalt-theorie“-ei, în timp ce metoda fenomenologică, introdusă în psihologie de HUSSERL, încearcă să conducă spre înţelegerea^ naturii umane şi deci şi a „vieţii sufleteşti". în sfîrşit, psihologia dinamică se consacră studiului unor aspecte particulare ale comportamentului uman (frustrare şi regresie, nivel de aspiraţii, învăţare), contribuind la fundamentarea psihologiei moderne. în contextul revoluţionar al sfîrşitului secolului al XVIM-lea şi în perioada zbuciumată reprezentată de secolul ai XlX-lea, pe fondul revoluţiei tehnico-ştiinţifice facilitatoare, ştiinţele medicale capătă noi dimensiuni, beneficiind de noi descoperiri, întemeiate pe noile concepte umanitare, , materialiste, evoluţioniste. Medicina se dezvoltă contribuind, la rîndul ei, la fundamentarea bazelor materialismului, a evoluţionismului, a dialecticii. în aceasta perioadă fecundă în descoperiri ştiinţifice, iau naştere academii medico-chirurgicale, instituţii de învăţămînt superior medical, precum şi şcoli pentru pregătirea cadrelor snedii, se descriu anatomic şi funcţional aparate şi organe, se depistează agenţi etiologici ai unor afecţiuni şi sînt descrise altele în cadrul unor tratate de patologie. Se pun bazele fiziologiei, se introduc noţiuni de farmacologie (în cadrul cărora merită semnalată referirea la „antibioţi" — precursori ai antibioterapiei), medicină legală, elemente de biochimie medicală, apar numeroase tehnici terapeutice, ce se păstrează pînă în zilele noastre, precum şi metode, instrumente, şi aparate de explorări funcţionale. Astfel, în perioada menţionată se pun bazele radiologiei şi radioterapie! în boala canceroasă, primele referiri la aceasta aparţinînd începutului secolului al XX-lea. Se dezvoltă principii de igienă, epidemiologie şi măsuri de profilaxie eficiente în cazul unor boli infecto-contagioase, confirmate ca rtare de dezvoltarea vertiginoasă a microb!c:cgiei, iniţial în varianta ei descriptiv-eticî o^că. Tehnicile chirurgicale beneficiază de noile substanţe cu proprietăţi anestezice. Se pun bazele unor ştiinţe fundamentale, ca histoiogia, histopatologia, premergătoare fundamentării laboratorului clinic. îşi fac apariţia primele descoperiri în domeniul neurologiei, se efectuează mici intervenţii de neurochirurgie. Apar primele noţiuni de alergologie, se fac primele determinări şi dozări de substanţe în lichideie biologice, punîndu-se astfel bazele laboratorului clinic. Apar noţiuni de pediatrie şi puericul-tură. Tot acum se semnalează primele noţiuni despre transmiterea ereditară a unor afecţiuni, se efectuează primele transplanturi de tendoane. Se fundamentează medicina experimentală. Se dezvoltă aşezămintele spitaliceşti, care devin instituţii separate de cele ale bisericii, evoluţia însăşi a ştiinţelor medicale în această perioadă fiind caracterizată prin tendinţa tot mai pregnantă de a se desprinde de teologie, iau naştere servicii medicale repartizate teritorial, care constituie baza organizării medicale ulterioare. încep să apară publicaţii cu profil medical, au loc congrese şi conferinţe cu tematică medicală, se înfiinţează societăţi medicale, creşte numărul manualelor cu tematică medico-farmaceutică. Se poate observa deci, in mediană, influenţa ideilor pozitive caracteristice secolului al XlX-lea, care obiectivează medicina hipocratică şi o laicizează pe cea renascentistă. Pe de altă parte însă, concentrînd cercetările asupra aspectelor lezional-patologice şi microbiologice, medicina secolului al XlX-lea p-ierde din vedere omul şi boala sa în ansamblu? ei, concentrîndu-se asupra organului în suferinţă, noţiunea de boală ca ansamblu al reacţiilor organismului într-o situaţie dată ■ con-tur'îndu-se abia în secolul al XX-lea. Deşi are adînci rădăcini istorice, psihiatria ca ştiinţă îşi poate afirhia apariţia abia la sfîrşitul Psihiatrie în perioada : 1789—1899 Ist/687 secolului aj XVIII-lea, în anii revoluţiei franceze. Umanismul şi reforma în Europa au creat conceptul de libertate şi egalitarista revoluţionar, dominante în Franţa revoluţionară, care creează premisele „naşterii" psihiatriei în aceasta ţară. Trecerea la concepţia organo-mecanicistă pune problema unei patologii organice, a unei afecţiuni ale cărei efecte privesc viaţa psihică ; în felul acesta, boala psihică, motivată religios în evul mediu, este explicată fizic sau somatic în secolul al XiX-lea. în această perioadă, bolnavii psihic sînt asimilaţi altor categorii de suferinzi, dezvoltarea anatomiei şi fiziologiei sistemului nervos perhYiţînd afirmarea etiologiei organice a tulburărilor psihice. Pe fondul unor mari schimbări ale ştiinţei ana-tomo-clinice, sînt căutate entităţi al căror model a fost „paralizia generală" (BAYLE, 1822), entităţi cărora le erau descrise tablourile clinice şi evoluţiile tipice. Dezavantajul acestei teorii, dezvoltate excesiv, îl constituie imposibilitatea considerării tuturor afecţiunilor psihice după acelaşi model ; odată cu formele tipice ale bolilor psihice, au putut fi însă stabilite legile evoluţiei acestor boli. în cadrul cercetării substratului neuropatologic al afecţiunilor psihice s-au dezvoltat studiile biologice (ereditate, intoxicaţii, endocrinologie) şi anatomopato-îogice (senescenţă, ateroscleroză, tumori cerebrale, encefalite etc.). Marii clinicieni ai secolului al XiX-lea s-au ocupat de aceste cercetări (ESQUIROL, FALRET, BAILLARGER, MO-REL, REGIS, MEYNERT, WERNICKE, KRAE-PELIN etc.). încă din această perioadă, boala mintală începe să fie privită nu numai ca o problemă strict medicală, ci şi ca una socială. Această dimensiune socială a „nebuniei", deşi este sesizată, din păcate nu este şi corect abordată : boaSa psihică, apărută într-o anume măsură ca urmare a alienării individului în societate, este considerată periculoasă pentru aceasta, un „atentat" la adresa raţiunii, o ofensă adusă moralei, deci societatea o izolează pentru a se apăra de ea. „Cetăţeanul" PINEL, produs al Revoluţiei franceze, eliberează din lanţuri „alienaţii" de ia Bicetre şi le conferă statutul de bolnavi; dar societatea îi separă de ceilalţi, suferinzi, ţinîndu-i în continuare „în lanţuri" de data aceasta fiind însă o „înlănţuire legală'*. Criza îndelungată a ştiinţelor biologice şi antropologice a favorizat dezvoltarea psihiatriei ca parte a medicinii somatice, consacrată sub-statuîui ei organic, sistemul nervos. A fost nevoie de mai mult de un secol şi de un imens materia! adunat în cursul procesului de cunoaştere pentru a se defini clar boala psihică, pentru a se cunoaşte sistematic patologia mintală. A doua jumătate a secolului ai XiX-lea a reconsiderat teoriile strict organiciste ce explicau boala psihică. A devenit ciar faptul că psihiatria se ocupă de „viaţa psihică" şi nu de infrastructura nervoasă, ce reprezintă suportul anatomic, domeniu al neurologiei. Psihiatria franceză de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-!ea este dominată de conceptul de „boală a sufletului", dezvoltat de PiNEL şi ESQUIROL. în lucrarea sa intitulată „Tratat medico-filozofic despre alienarea mintală" (1801), PINEL se dovedeşte un profund cunoscător al filozofiei şi medicinii antice greco-romane, în care domeniul pasiunilor ocupă locul central. Filozofia medicinii inaugurată de el îşi propune să se substituie moralei şi, mai ales, să o finalizeze. în lucrarea „Nosologia filozofică" (1789), ale cărei fundamentări filozofice îşi au rădăcinile în lucrările lui PLATON, PLUTARH, SENECA, TACITUS şi CICERO, apar modele care nu mai aparţin acestui curent filozofic, ci mai curînd celui aristotelic : „contrabalansarea pasiunilor umane, unele prin altele, ca parte importantă a medicinii". ESQUIROL nu aduce noutăţi teoretice importante, lucrarea sa „Despre pasiuni, consi- 688/1 st Psihiatria în perioada : 1789-1899 derate drept cauze, simptome şi mijloace curative ale alienării mintale", apărută în 1805, susţinînd asemănarea dintre alienare şi pasiuni. Autorul se situează pe linia considerării nebuniei ca o boală organică, „la fel ca toate celelalte", dependentă de mediu şi de factori organici. în opinia sa, melancolia este o monomanie tristă, pentru care preferă termenul de hipomanie. Prin întreaga sa operă şi concepţie, ESQUIROL rămîne tributar clasicismului antic. în istoria psihiatriei este importantă distincţia pe care o face între iluzii şi halucinaţii, criteriu pe care-l introduce în diferenţierea „frenitei" de manie. Organizareaazilară, care se dezvoltă în această perioadă aduce după sine cunoaşterea ponderii rolului medicului, element fundamental pentru tratamentul moral. Medicul era personajul principal, întrunind toate calităţile de autori-, tate terapeutică şi administrativă. Această conjunctură a favorizat evidenţierea necesităţii de a crea un instrument al cunoaşterii diacritice, care a găsit în ESQUIROL ce! mai potrivit reprezentant, al epocii, preocupat întreaga sa viaţă de Clasificarea şi i nventarierea „nebuniei". El distinge de la început apartenenţa maniei !a bolile psihice acute, descriind alte subcategorii : derrionomania (cuprinzînd : teomania, cacode-monomania) ; inovaţia sa nosografică constă în împărţirea melancoliei (conceptul antic) în lipe-manie şi monomanie. Lipemania ar corespunde melancoliei, reconsiderată ca stare patologică prin propria sa intensitate (deşi ESQUIROL descrie aici pacienţi hebefreni sau cu paralizie generală). Monomania era corespondentul unei „preocupări exclusive asupra unui singur punct". Cele două tulburări psihice, antre-nînd dezorganizarea pasiunilor, afectau consecutiv inteligenţa, voinţa, distingîndu-se, din acest punct de vedere : monomania intelectuală — delir tematic, limitat ia obiect, în care tulburarea psihică este evidenta —, monomania afectivă şi monomania instinctivă — limitată în timp şi suprapunîndu-se fenomenelor obsesional, fobie şi pervers. Lacunară şi abstractă, clasificarea lui ESQUIROL „păcătuieşte" prin predominarea descrierii faţă de clasificare. Meritul autorului este de a fi izolat, pentru prima dată (1817), halucinaţia, în accepţiunea sa actuală. Tot în Franţa se descrie delirul de persecuţie (LASEGUE), se formulează observaţii privind consecinţele consumului unor droguri şi se fundamentează metodele experimentale în psihiatrie (MOREAU DE TOURS), sînt iniţiate studii de genetică psihiatrică şi se descrie sindromul demenţei precoce (MOREL), se fac primele referiri ia „dezechilibraţii psi- hici “, la sindroamele -confuzionale (MAGNAN, REGIS şi CHASLIN). FALRET va înlocui, în lucrările sale (1838), termenul de manie cu cel de alienare, ignorînd atît lipemania, cît şi monomania, deşi păstrează distincţia între cele două forme ale melancoliei. Ca şi în alte ţări, şi în Franţa stătu! preia treptat în grija sa bolnavii psihic, plasîndu-i în instituţii speciale, în care erau utilizate metodele terapeutice ale vremii. Forma azilară este caracteristică, de menţionat fiind încercarea de a se asigura acestor bolnavi o „terapie ocupaţională" corespunzătoare. Psihiatria engleză se dezvoltă în condiţiile unei relative stabilităţi politice şi ale unei dezvoltări economice superioare altor ţări. Industrializarea oferă o nouă poziţie socială claselor mijlocii, bolnavii psihic fiind Îngrijiţi în instituţii specializate. Stabilindu-se prin lege măsurile necesare pentru internarea acestor bolnavi, în Anglia se dezvoltă o psihiatrie bazată pe înlăturarea completă a metodelor de constrîngere. a bolnavilor ps-ihic (conform principiului „no-restraint" ai lui J. CONOLLY). Este susţinut principiul acordării libertăţii individuale şi se organizează unităţi azilare în care boala psihică beneficiază de terapie medicamentoasă, eJectroşoc, şi mai puţin de psihanaliză. în Anglia se pun bazele cercetării ştiinţifice în psihiatrie, apar reviste de specialitate („Journal of Mental Science", fondată de D. TUKE, şi „Revista de psihologie medicală", editată de J. B. WiN-SLOW, în 1848), se înfiinţează, în 1841, Asociaţia funcţionari lor medicali ai azilelor şi spitalelor pentru alienaţi, cadru în care medicul psihiatru este recunoscut ca specialist. Tot aici apar primele date de psihiatrie legală, cuprinse sub denumirea de „moral insa ni ty", termen promovat de J .C. PRIC HARD, precum şi primele cercetări privind psihiatria infantilă (Ch. WEST), în cadrul organizat ai unui spital pentru copii. Psihiatria în Germania este dominată de idealismul promovat de filozofii vremii. Se păstrează explicaţiile religioase asupra bol Hor psihice, ceea ce justifică atît îngrijirea bolnavilor în cadrul unor fundaţii şi mănăstiri, cît şi natura metodelor terapeutice, de inspiraţie religioasă. Exacerbarea concepţiei religioase (L. HEINROTH) în psihiatrie a determinat — ca reacţie de răspuns — apariţia şcolii somatice, organiciste, reprezentate mai ales de JACOBI, care considera boala psihică doar unul dintre simptomele bolilor somatice. Deşi adept al iui JACOBI, W. GRIESÎNGER militează pentru liberalizarea terapiei afecţiunilor psihice, prin plasarea bolnavilor în Psihiatrie in perioada : 1789-1899 I st/689 colonii de muncă. EI a fost şi primu! profesor de psihiatrie şi autor al unui tratat de „Patologie şi terapie a bolilor psihice". Se subliniază importanţa subconştientului, relaţia dintre sentimente şi unele modificări fiziologice, se discută cauzalitatea psihologică în consonanţă cu cea somatică, precum şi geneza bolii mintale. Reţeaua instituţiilor spitaliceşti psihiatrice se dezvoltă şi, deşi se păstrează forma azilară, îngrijirea bolnavilor se face diferenţiat pentru cronici şi acuţi. în condiţiile înfiinţării unor catedre universitare, se dezvoltă cercetările care încearcă stabilirea unui sistem nosologic al bolii psihice. Se configurează două curente : unul sustinînd psihiatria creierului, reprezentat de C. WERNICKE, C. WESJPHAL, A. ALZHEIMER, A. PiCK, celălalt urmărind ansamblul evoluţiei bolilor, reprezentat de şcoala clinica (E. HECKER, E. KRAEPELIN, acesta din urmă fiind fondatorul nosologiei psihiatrice, care se păstrează şi azi). Psihiatria în Austria este dominată de influenţele iluministe, care se fac resimţite în sistemul azilar de tratare a bolnavilor psihic din această ţară. Se desfiinţează „turnul nebunilor", aşezămînt pentru bolnavii psihic periculoşi, în care aceştia erau trataţi prin metode inumane. Cercetarea ştiinţifică psihiatrică a acestei epoci are ca rezultat opera psi hoantropologică a lui MESMER (cunoscut pentru curele sale de terapie magnetică). Th. MEYNERT, fondatorul citoarhitectonicii, este iniţiatorul concepţiei psihiatrice anatomopatologice. KRAFFT-EBÎNG este reprezentantul şcolii de psihiatrie descriptivă, descrierea clinică şi etiologia bolilor constituind baza clasificării sale psihiatrice. El introduce termeni noi („psihopathia sexualis", pe care o şi descrie, de altfel, integral, stare crepusculară, sadism, masochism etc.) şi este primul autor al unui manual de psihopatologie legală în Austria. în a doua jumătate a secolului al XiX-lea, S. FREUD creează doctrina psihanalitică, prima care dă o explicaţie etio-patogenică nevrozelor, explicaţie în care factorii psihologici ocupă un loc important, alături de inconştient. Psihiatria în Elveţia se constituie la începutul secolului af XÎX-lea. Azilul cantona! este, iniţial, singura formă de organizare a terapiei psihiatrice. Ulterior, asistenţa medicală psihiatrică se extinde ia azile şi spitale particulare, localizate în afara marilor oraşe sau în vechi mănăstiri. Universităţile şi şcolile medicale elveţiene de psihiatrie sînt înglobate în sistemul cantona! de asistenţă psihiatrică şi aici îşi vor găsi o primire favorabilă mulţi psihiatri ai vremii. A. FOREL, primul psihiatru elveţian, a fost preocupat de problemele alcoolismului şi ale sexualităţii,-iar E. BLEULER, succesorul lui ca director de clinică la Zurich, elaborează o valoroasă lucrare despre schizofrenie. Psihiatria în Italia apare pe fundalul fărî-m i ţări i politico-administrative, ceea ce a creat premisele unor diferenţe semnificative între provincii,^privind modalităţile terapeutice psihiatrice. în Italia apare, în 1843, primul periodic de psihiatrie, sub egida Asociaţiei Italiene de psihiatrie şi a catedrei de specialitate din Neapoie, se publică studii de psihiatrie, psihologie şi anatomie a encefalului (A. VERGA) şi se conturează antropologia prin lucrările Iui C. LOMBROSO. După 1850, apariţia legislaţiei naţionale privind conduita îaţă de bolnavul psihic reglementează şi uniformizează sistemul azilar după criterii ştiinţifice şi contribuie la dezvoltarea învă-ţămîntului universitar psihiatric. Psihiatria rusă se impune abia în a doua jumătate a secolului al XiX-lea, prin crearea catedrei de specialitate în cadruf Academiei petersburgheze şi prin apariţia primelor societăţi de psihiatrie. Cercetarea ştiinţifică psihiatrică urmăreşte tot corelaţiile psihosomatice, problemele psihiatrice nefiind separate de medicina internă. V. H. KANDIN-SKI studiază pseudohalucinaţiile, problemă de actualitate şi în prezent, iar KORSAKOV face cercetări psihiatrice, orientînd disciplina spre medicină, descrie psihoza polinevritică alcoolică şi deschide o renumită şcoală de psihiatrie la Moscova, alături de alte instituţii de învă-ţămînt superior. Dezvoltarea materialismului creează premisele orientării psihiatriei ruse către medicina internă. în aceeaşi perioadă însă, în Spania, funcţionau mai multe spitale patronate de călugări, care se ocupau de bolnavii psihici, ulterior aceştia fiind preluaţi de spitalele generale. Această stare bună de lucruri dispare în perioada absolutistă a regelui Ferdinand, medicii psihiatri nemaiavînd acelaşi prestigiu. După liberalizarea politică, asistenţa psihiatrică trece în grija asistenţei publice, terapia şi organizarea spitalicească suferind profunde influenţe franceze. Psihiatria în. ţările scandinave este favorabil influenţată de iluminismul francez, care aduce modernizarea aşezămintelor spitaliceşti vechi şî înfiinţarea unor spitale de psihiatrie bine dotate. 44 ~ Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 690/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ, Psihiatria în S.U.A. De la sfîrşitul secolului al XVUl-lea şi pînă în prima jumătate a secolului al XlX-lea, pe fondul urbanizării şi al independenţei recent cîştigate, în S.U.A. se organizează asistenţa psihiatrică spitalicească, dezvoltată ulterior pe două planuri : serviciile publice şi spitalul mare pentru populaţie şi micile azile particulare pentru pacienţii bogaţi. Fenomenul de alienare, apărut ca urmare a crizelor sociale şi economice, creşterea delincvenţei, precum şi a morbidităţii generale în rîndul populaţiei urbane, una din cauze fiind creşterea numărului de săraci, provenit mai ales dintre emigranţi şi migranţi, conturează contextul în care apare ca necesară o preocupare mai mare pentru boala psihică. Stabilimentele azilare psihiatrice, frecvent utilizate ca adăposturi pentru săraci, au fost lăsate ulterior exclusiv în seama administraţiei de stat, ceea ce a creat multiple dezavantaje. Conferinţa naţională pentru opere de caritate din 1874 şi Asociaţia naţională pentru protecţia anormalilor şi prevenţia nebuniei (1880 — 1884) creează cadrul iegal al protecţiei bolnavilor psihic, al menţinerii ordinii în azile şi al măsurilor de prevenire a creşterii numărului de bolnavi psihic, prin limitarea emigraţiei. Psihiatria în ţările africane, iniţial dominată de tradiţionalism, este supusă după colonizare influenţelor noilor valori economice, sociale, familiale, politice. Boala psihică era considerată o dezordine intervenita în cadrul complexului relaţional, reprezentat de bolnav-fa-milie-comunitate. Religia avea, de asemenea, un cuvînt greu de spus în determinismul bolii psihice, ritualurile constituind o atitudine colectivă în faţa alienării. încercarea de a găsi un vindecător demonstra convingerea în curabilitatea bolii psihice. Colonizarea, prin apariţia medicilor albi şi a sistemului azilar, a agravat alienarea, instituind o atitudine rasistă, care amplifica imaginea de agresivitate, violenţă, periculozitate ce domina viaţa psihică a bolnavilor. Abia secolul al XX-lea va aduce modificări semnificative în asistenţa psihiatrică africană. Psihiatria în ţara noastră. Dezvoltarea psihiatriei în ţinuturile româneşti a urmărit, pînă la mijlocul secolului, aceeaşi evoluţie ca şi în restul Europei şi, mai ales, s-a sincronizat cu aceea a părţilor orientale ale continentului. Deşi se poate presupune că primele formaţiuni spitalicesc-azilare de pe teritoriul patriei noastre (1292 - Sibiu, 1339 - Oradea, 1366 -Cluj, 1385 — Braşov) acordau asistenţă şi bolnavilor psihici, nu există dovezi clare în acest sens. De asemenea, sînt rare consemnările unor atitudini extreme faţă de bolnavii psihici; ISTORIE 1789 • mai 5 — Adunarea Statelor Generale la Versaiiles • iulie 14 — Luarea cu asalt a Bastiliei (viitoarea sărbătoare naţională a Franţei) • îuiie-septembrie : Suvorov obţine la Focşani şi Rîmnic două victorii împotriva trupelor otomane • august 26 — Declaraţia drepturilor omului • 1789-1797 S.U.A.: Preşedinţia Iui George Washington 1790 • aprilie 5 — începe marea răscoală anti- otomană din Liban • iulie 14 — Serbarea federaţiilor pe Cîmpul lui Marte din Paris e Iulie 27 — Acord austro-prusian la Rei-chenbach : Austria renunţă la cuceriri în Imperiul Otoman • August 24 — Proclamarea Constituţiei civile în Franţa • august 28 — Victoria armatei ruse împotriva Turciei, la Caliacra ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • A. L. Lavoisier — principiile generale ale chimiei • Descoperirea uraniului • W. Herschel descoperă sateliţi ai planetei Saturn • Construirea porţii Brandenburg (Berlin) • Herhan şi Gingembre — introducerea tehnicii matriţării • Cartwright — maşina de pieptănat lină • Kant — Critica puterii, de judecata • Waltmann — maşina hidraulică (măsurarea vitezei apelor) ® H. Cavendish determină constanţa gravitaţiei • Th. Saint — maşina de brodat 9 Apariţia pianinei • Intrarea în funcţiune a minei de huilă de la Anina artâ/literoturâ, medicină-psihiatrie (1789—1790) I st/691 cum ar fi arderea pe rug, deşi, în 1 565, este înregistrată o ardere pe rug a cinci „vrăjitoare" ia Cluj. Mai precise sînt datele privind asistenţa de tip caritabil, acordată în instituţii de tip mănăstiresc, fiind bine marcată toleranţa net superioară a bisericii ortodo'xe faţă de boala psihică, comparativ cu cea catodică. La mănăstiri şi schituri ca Madona Dudu, jitea, Balamuci, Mărcuţa, Goiia, Adam, bolnavii erau asistaţi de călugări şi nu se poate spune că, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XiX-lea, „tratamentul moral" al bolnavilor de la „ospiciul de alienaţi" Neamţ era diferit de cel din Franţa revoluţionară. în 1846, „boiniţa" de la Neamţ se va laiciza prin angajarea unui medic şi a unui spiţer, iar în 1905, toţi bolnavii vor fi transferaţi la spitalul Socola din laşi. Edificatoare este şi istoria ospiciului Madona Dudu din Craiova, înfiinţat ca un refugiu caritabil în jurul unei biserici posesoarea unei icoane „miraculoase" (1789), legiferat în 1858 şi transformat în aşezămînt psihiatric în 1861, de dr. HANSELMAN. în Transilvania, va funcţiona, din 1863, la Sibiu, un spital de neurologie şi psihiatrie şi vor fi înfiinţate primele instituţii pentru şcolarizarea deficienţilor mintali (Inău, Cluj). în Muntenia, după instituirea unui regim unitar pentru alienaţi (1838) şi după transferarea lor la mănăstirea Mărcuţa, a cărei primă conducere este asigurată de medicul N. GĂ-NESCU, în 1864 se hotărăşte trecerea definitivă la laicizarea asistenţei psihiatrice. La ospiciul Mărcuţa, se va desfăşuraşi primul învăţămînt românesc de psihiatrie (anul 1867 — 1868, sub conducerea benevolă a lui Alexandru ŞUŢU). Profesorul ŞUŢU va deveni titular de catedră de psihiatrie din 1898, iar la laşi, din 1895, catedra omonimă va fi condusă de Al. BRĂESCU. în Bucovina, ia fiinţă din 1886, sub conducerea lui Constantin ŢURCANU, primul serviciu de psihiatrie în cadrul spitalului din Cernăuţi. Mare animator şi personalitate de primă mărime a psihiatriei româneşti, Alexandru OBREGIA este* cel care va iniţia şi realiza construcţia unor localuri moderne la laşi (Socola, 1905) şi Bucureşti (Central, în prezent „Gh. Marinescu", 1922)’. Contactul strîns al şcolii de psihiatrie româneşti cu şcolile europene (în special cu cea franceză) a făcut ca psihiatria românească să se menţină într-o permanentă actuliatate în prima jumătate a secolului al XX-lea, prin figuri de importanţă deosebită ca : Gh. MARINESCU, C. I. PARHON, P. KALMAN, C. URE-CH1A ş.a. ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Goethe Johann Wolfgang von (1749 — 1832), Germania — /fi-gen io în Ta uri da Mozart Wolfgang Amadeus (1756-1791) - Concert în ia major (M) • Lanzi Luigi (1732-1810), Italia — Istoria picturii în Italia • L. Galvani obţine contracţia musculară prin aplicarea unui circuit metalic pe muşchi • în cursul epidemiei de febră tifoidă de la Manchester, J. Ferriar amenajează izolatoare pentru bolnavi şi instituie un sistem de recompense băneşti pentru declararea acestora şi efectuarea dezinfecţiei • W. Cullen — Tratat de farmacologie (cu referiri psihiatrice) • Ph. Pinel publică Noso-grafie filozofica sau metoda analizei, aplicata medicinii • Se înfiinţează aşezămîn-tuf „Madona Dudu“ din Craiova • Mozart Wolfgang Amadeus (1756-1791), Austria — Cosi fan tutte • Burke Edmund (1729-1797), Anglia — Reflecţii, despre Revoluţia franceză • Radiscev Alexandr Nicolaevici (1749-1802), Rusia - Călătorie de la St. Petersburg la Moscova • Barnave Antoine (1761—1792), Franţa — Discurs despre dreptul la pace şi război Goethe concepe ideea ori ginii vertebrale a craniului 692/lst Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ 1791 • martie 15 — Memoriul „întregii naţiuni române din Transilvania", adresat împăratului Leopoid a! ll-lea • iunie 20 — încercarea de fugă a lui Ludovic XVI 9 august 4 — Tratat de pace austro-turc la Siştov (menţinerea stătu quo-ului) • august 27 — Declaraţia de la Pilnitz 9 Leblanc prepară soda • Parker — folosirea turbei în cuptoarele de ardere a cărămizilor, ţiglei şl calcarelor • P. C. L'Enfant (arhitect francez) — planul oraşului Washington 1792 • februarie 7 — Formarea primei coaliţii împotriva Franţei (Austria, Prusia, An-glia) • august 10 — Asaltul* palatului Tuiîleries („a doua revoluţie") • august 19 — Armatele prusiene pătrund în Franţa • septembrie 20 — Victoria de la Valmy • decembrie 5 — Răscoală populară la Geneva împotriva guvernării patriciene 1793 • ianuarie 21 — Executarea lui Ludovic al XVI-lea 9 ianuarie 23 — Acordul ruso-prusian : a doua împărţire a Poloniei • aprilie 5 — Crearea Comitetului Salvării Publice • aprilie 22 — Proclamarea neutralităţii S.U.A. privind conflictul din Europa • decembrie 19 — Eliberarea Touîonului ; se evidenţiază tînărul Napoleon Bona-parte • China : misiunea George Macartney — încercare engleză de deschidere a porturilor chineze • Galvani — efectele fiziologice ale electricităţii • Murdock — prima retortă pentru producerea gazului de iluminat • Bentham — fierăstrăul circular pentru tăiat metale la rece 9 Prima grădină zoologică din Europa — Paris • E. Whitney — maşina de egrenat bumbac 1794 9 aprilie 5 — Ghilotinarea lui Georges Jac- ques Danton 9 iunie 26 — Victoria de la Fleurus — ocuparea Belgiei 9 iulie 27 — Arestarea lui Robespierre şi ghilotinarea sa (28 iulie) 9 noiembrie — înăbuşirea de către ruşi a răscoalei poloneze de eliberare naţională (Tadeusz Koscinszko) • Vanghan — tip de rulment cu bile • C. Chappe şi l.N.J. Chappe —primul tele-' graf optic • N. j. Conte — creionul cu mină de argilă şi de grafit 9 A. Sequin — procedeu de tăbăcire a pielii în. trei săptămîni • G. Vancouver — cercetează coastele de nord-vest ale Americil de Nord artă/literatura, medicină-psihiatrie (1791—1794) Ist/693 ARTE-LITERATURĂ MEDiCîNĂ PSIHIATRIE • Goethe Johann Wolfgang von (1749 — 1 332) - Marele Cophta 9 Mozart Wolfgang Amadeus (1756 — 1791) — Clemenţa lui Titus ; Flautul fermecat ; Recviem 9 Mirabeau Gabiel-Honore (1749-1791) - Discursuri 9 La Margate (Anglia) este înfiinţată o infirmerie pentru tratamentul balnear maritim al scrofuloşiior • M. Lange — Descrierea icterelor epidemice 9 J. G. Hoffinger — Scrieri medicale variate j. Daqutn — Filozofia nebuniei sau studiu filozofic despre persoanele atacate de nebunie 9 Beaumarchais Pierre Augustin • Fr. Chopart efectuează dez- • Fr. E. Fodere pune în Caron de (1732 — 1799), Franţa — Mama vinovata sau Un alt Tartuffe 9 Rouget de Lisle (1760-1836), Franţa — Marseilleza 9 Schilier Friedrich (1759-1805), Germania — Despre arta tragicului articulaţia la nivelul inter-liniei mediotarsiene • A. Volta face experienţe de electrostimulare musculară cu ajutorul pilei electrice 9 P. J. Perey — Manualul chirurgului militar 9 Apare primul periodic medical chinez evidenţă relaţia dintre guşa endemică şi cretinism Schilier Friedrich (1759-1305), Germania — Despre graţie şi demnitate ; Istoria războiului de 30 de ani ; Despre sublim ; Despre patetic Goethe Johann Wolfgang von (1749-1832), Germania - Ce-tâţeanul general; Revoluţii Robespierre (1758 — 1794), Franţa — Discursuri (editat postum) Blake William (1759-1827), Anglia — America Da^id Jacques Louis (1743 — 1825), Franţa — Marat asasinai (?) M. Baillie — Anatomia patologică umană a cîtorva din părţile cele mai importante ale corpului omenesc W. Saunders — Tratat despre structura, fiziologia şi bolile ficatului, cu un studiu privind proporţiile şi părţile componente ale bilei şi con-creţiilor biliare Th. Beddoes — Scrisoare către E. Darv/in despre o nouă metodă de tratare a tuberculozei pulmonare şi a altor cîtorva boli considerate pînă acum incurabile V. Chiarugi — Despre nebunie în genera! şî în particular Ph. Pinel lanţuri pe ospiciul Bicetre, Paris i scoate alienaţii din din de Ia 9 Fichte Johann Gottiieb (1762— 1814), Germania — Doctrina ştiinţei ; Destinul savantului $i, omului de litere 9 Robesoierre (1758 — 1794), Franţa — Despre fiinţa supremă 9 Le Sueur Jean-Franţois (1760— 1837), Franţa — Paul si. Virgin ia 9 Weber Bernhard Anselm (1766—1821), Germania — Fecioara din Orleans (M) 9 J. P. Frank diferenţiază diabetul insipid de cel zaharat • j. Dalton descrie discroma-topsia care-i poartă numele • Prin strădaniile lui Caba-nis, Pinel, Guillotin şi de Fourcroy, în Franţa sînt reînfiinţate facultăţile de medicină • La Spitalul Colţea din Bucureşti se organizează secţii separate pentru bărbaţi şi femei 9 A. Scarpa — Planşe neurologice 9 Conally extinde în Anglia reforma începută de Pinel 9 V. Chiarugi scrie un tratat de psihiatrie şi combate utilizarea contenţiei în tratamentul bolnavilor psihici 694/Ist Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE 1795 • ianuarie 3 — Tratatul ruso-austriac ; a treia împărţire a Poloniei • aprilie 2 — Tratatul de ia Basel — retragerea Prusiei din Coaliţia I • mai 16 — Tratat de pace franco-olandez la Haga • mai 20 — 22 — Insurecţie populară în Franţa împotriva thermidorienilor • iulie 22 — Retragerea Spaniei din Coaliţia II • octombrie 1 — Alipirea Belgiei la Franţa 1796 • februarie 8 — înfiinţarea Consulatului francez în Ţările Române • mai 10 — Bătălia de la Lodi ; începe, practic, campania din Italia • august 5 — Înfrîngerea Austriei de către Franţa (la Castiglione) • august 18 — Tratat de alianţă franco-spa-niol la San Hdefonso • noiembrie 14 — Înfrîngerea Austriei de către Franţa (la Acrole) • Război ruso-persan : Rwsia ocupă Bakul • China : interzicerea importului de opiu • 1796 — 1797 — Mari răscoale ţărăneşti în Rusia (32 de gubernii) 1797 • ianuarie 14 — Victoria franceză, fa Ri- voli, împotriva Austriei • februarie 14 — Bătălie navală anglo-spa-niolă la Saint Vincent : Nelson pătrunde în Marea Mediterană • martie 12 — începe domnia lui Friederich Wilhelm Ml - Prusia (1797-1840) • octombrie 18 — i ratatul de pace franco-austriac, de la Campoformio • noiembrie 16 — începe Congresul de Ia Rastatt, pentru o pace generală 1798 • aprilie-decembrie — Formarea Coaliţiei a Il-a împotriva Franţei (Austria, Rusia, Anglia, Neapole, Turcia) • mai 19 — începe expediţia franceză în Egipt • iulie 21 — Bătălia de ia piramide : victorie netă franceză • august 1 Bătălia navală de Ia Abukir : victorie engleză ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • A. M. Rochon — telemetrul • E. L. Malus — goniometrui repetitor • W. Smith determină vechimea straturilor pămîntului prin studiul fosilelor specifice • J. Soane construieşte clădirea Băncii Angliei (Londra) • A. Senefelder — litografia • Laplace — Expoziţia sistemului lumii • Paine — Secolul raţiunii • Primul pod suspendat (Pennsylvania — S.U.A.) • P. Lebon D'Humbersîn — termoiampa • L. N. Vauquelin descoperă cromul • A. J. Garnerin — experimentarea primei lansări cu o paraşută perfecţionată • K. Wessel elaborează teoria numerelor imaginare • j. Haziedine — laminor cu funcţionare continuă • J. Wilkinson — tuburi de metal pentru canalizări • I. Kant — Disputa facultăţii de filozofie cu cea de medicină. Despre capacitatea sufletului ca prin simpla intenţie să domine sentimentele sale morbide artă/literatura, medicină-psihiatrie (1795-1798) l st/695 ART.E-LÎTERATURÂ MEDICINĂ PSIHIATRIE # Diderot Denis (1715-1784), Franţa — Eseu (studii) asupra picturii, m Schiller Friedrich (1759-1805), — Despre educaţia estetica # Goethe johann Wolfgang von (1749 —1832) — Epigrame vene-ţiene ; Elegii romane # Weber Bernhard Anselm (1766 —1821), Germania — Wil-helm Tell (M) M. Bai11ie descrie endocar-dita F. N/ulas şi J. Osztrovics (Transilvania) recomandă, printr-un tract tipărit, metode de prevenire a scor-butului (consum de vegetaie neprelucrate) Al Gordon — Tratat despre febra puerperală epidemica de la Aherdeen J. B. Trommsdorff înfiinţează, ia Erfurt, un institut particular de învăţămînt far-maceutico-chimic J. N. Halle obţine re-zuitate favorabile prin e-lectroterapie într-un caz de paralizie facială periferică • Staei-Holstein Anne (1766 — 1817), Franţa — Despre influenta pasiunilor Diderot Denis (1713-1784), Franţa — Visul lui d’Alembert ; Religioasa + Zingarelli Nicola (1752-1 837), Italia — Romeo şi Julieta Chr. W. Hufeland — Arta de a prelungi viaţa omeneasca J. Abernethy practică liga-tura arterei iIiare externe în anevrisme La iniţiativa lui W. Tu-ke, în Yorkshire, se deschide un aşezămînt pentru adăposti rea şi tratarea alienaţilor în condiţiile reducerii la minimum a măsurilor de limitare a libertăţii personale a pacienţilor, cărora li se dă şi posibilitatea practicării unor munci productive E. Darwin — Legile vieţii organice (promovarea metodei „circulatorii11 în tratamentul bolilor psihice) • Beethoven Ludwig van (1770 — 1828), Germania — Sonata în do minor supranumită Patetica (M) • Chateaubriand Franţois Rene (1768 — 1848), Franţa — Eseu istoric, politic şi moral asupra revoluţiilor vechi şi moderne, în raport cu Revoluţia franceza • Goethe johann Woifgang von (1749—1832) — Hermann şi Dorothea S. F. Chr. Hahnemann — Cercetare despre un nou principiu pentru descoperirea efectelor vindecătoare ale substanţelor medicamentoase j. Prochaska — Principii de fiziologie umana J. Rolio — P.elatare despre două cazuri de diabet zaharat > Th. Trotter — Medicina navală S. A. Tissot — Bolile produse prin masturbaţie (30 ediţii) (1728-1797) Goya y Lucientes Francisco de (1746 — 1882), Spania — Maja îmbrăcată ; Maja nudă (P) Haydn Franz Joseph (1732 — 1809), Austria — Creatiunea (M) Schelling Friedrich (1775 — 1854), Germania — Sufletul lumii. G. Caoanis certitudinii Despre gradul în medicină Ed. Jenner — Anchetă asupra cauzelor şi efectelor variolei vaccine Fr. E. Fodere — Legile luminate de ştiinţele fizice *au tratat de medicină legală şi igienă publică • Fr. J. Gali publică prelegerile saie despre localizările cerebrale • J. Haslam — Observaţii despre dementă 606/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTiINŢĂ-TEHNICĂ • Italia: crearea Republicii Romane — lichidarea puterii laice a papei • Elveţia : desăvîrşirea cuceririi de către francezi 1799 • iulie 25 — Bonaparte pleacă spre Franţa • septembrie — Suvorov forţează Alpii •'septembrie 25 — Bătălia de la Zurich : Massena îl învinge pe Korsakov • octombrie — Suedia aderă la Coaliţia a 2-a antifranceză • noiembrie 9 Lovitura de stat de la „18 Brumar"; începe consulatul • Al patrulea război al englezilor cu statul Mysore (india) 1800 • aprilie 1 — Convenţia ruso-turcă de la Constantinopol : crearea „Republicii celor şapte insule" (insulele ionice) • iunie 14 — Bătălia de la Marengo : o nouă victorie a francezilor împotriva austriecilor • septembrie 10 — Ocuparea Maltei de către Anglia • decembrie 24 — Atentat împotriva primului consul 1801 • februarie 9 — Tratatul de pace franco- austriac (Luneville) • iulie 15 — Concordatul cu papalitatea • 1801—1804 — Cabinet englez, condus de Henry Addington 1802 • martie 27 — Tratat de pace franco-englez (Amiens) • mai — Crearea Legiunii de Onoare • august 4 — Napoleon este ales consu! pe viaţă 1803 • februarie 25 — Datorită lui Napoleon, cele 112 state germane formează Prusia, Wurttemberg, Bavaria • aprilie 30 — Franţa vinde, Americii, Louisiana (80 milioane franci aur) • Descoperirea ultramarinului şi a oxidului de carbon • J. Bralie — clocitoarea artificială • Cochat — fierăstrău circular pentru tăiat metale la cald • A. Volta — pila electrică • W. Herschel descoperă radiaţia infraroşie • R. Fulton construieşte un submarin cu elice acţionată manual • Introducerea secundarelor la ceasornicele de buzunar • R. Hare — suflătorul cu flacără oxhidncă • R. j. Hauy formulează primul principia important ai cristalochimiei • G. Piazzi descoperă primul asteroid (Ceres) • K. Fr. Gauss — Studii aritmetice • Descoperirea radiaţiei ultraviolete • j. L. Gay-Lussac — legea dilatării termice a gazelor • V. V. Petrov — arcul electric • J. Dalton elaborează teoria atomică • R. Fulton experimentează primul vas cu abur • Ch. Fourier — Armonia universală • „Compania Indiilor de Est" anexează Allahabadul (India) artă/literatura, medicină-psihiatrie (1799-1803) Ist/697 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE Salle-i Antonio (1750-1825), Italia — Falstaff (M) Srown Charles (1771-1810), S.U.A. — Wieland sau Vocea misterioasa ; Omul în casa sa înfiinţarea academiilor me-dico-chirurgicale din P.e-tersburg şi Moscova, instituţii de învăţămînt medico-mi litar Holderlin Friedrich (1770 — 1843), Germania — Hyperion Beethoven Ludwig van (1770 — 1 828) — Prima simfonie In do (M) Cirnarosa Domenico (1749 — 1301), Italia — Achile la asediul Trolei ; Semiramida (M) Go/a y Lucientes Francisco de (17-^6 — 1828), Spania — Capriciile (P) G. Rasori — Despre pretinsul geniu al lui Hipocrate X. Bichat — Tratat despre membrane în general, despre diversele membrane în parte J. B. Trommsdorff — Manual de merceologie farmaceutică H. Davy face pe animale si pe om experienţe de anestezie generală cu protoxid de azot • infiinţarea primului spital de psihiatrie ia Moscova Beethoven Ludwig van (1770 — 1 828) — Prometeu (M) Fichte Johann Gottlieb (1762— 1814), Germania — Destinul omului Pestalozzi Johann Heinrich (1746 —1827), Elveţia — Metodă teoretică şi practică Herder Johann Gottfried von (1744 — 1803), Germania — Kal- m X. Bichat — Cercetări fiziologice despre viaţă şi moartâ • Th. Young matismul descrie astig- • J.A.W. Hedenus practica tiroidectomia totală în guşă • J. Gardette construieşte proteze dentare cu bază a-dezivă din placă de aur • Schîller Friedrich (1759-1805) — Maria Stuart • Goya y Lucientes Francisco de (17-6 — 1828), Spania — Prinţul păcii (P) • Haydn Franz Joseph (1732 — 1809), Austria — Anotimpuri (M) ' • Fr. B. Osiander face prima extirpare de col uterin Introducerea vaccinării an-tivariolice în Transilvania Ph. Pine! publică Tratatul medico-filozofic asupra alienaţiei mintale sau maniei Beethoven Ludwig van (1770 — 1828) — Sonata supranumită Clar de lună (M) Gotter Friedrich Wilhelm (1746 —1797), Germania — Almanahul muzeelor din Cdttingen înfiinţarea internatului la spitalele pariziene în Anglia este adoptată prima lege asupra regimului muncii în fabrici, limitîn-du-se durata zilei de muncă a copiilor şi adolescenţilor G. Cabanis — Tratat despre fizicul şl moralul omului, • Goethe Johann Wolfgang von (1749 — 1832), Germania — Fiica naturală ; Reguli pentru ciori • j. C. Otto descrie hemo-fiIia ereditară • J. Fox înfiinţează un învăţămînt dentistic la Guy's Hospital (Londra) J. Chr. Reil — Note despre folosirea metodei fizice în tratamentul tulburărilor spiritului (se introduce termenul de psihiatrie) 698/lst Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţâ-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ • mai 22 — Ruperea păcii de ia Amiens : reluarea războiului franco-englez Th. Moore — frigoriferul pentru uz casnic • Armata britanică ocupă oraşul Deihi 1804 • martie 21 — Executarea ducelui d'En- ghien W. Congreve descoperă bazele explozive • mai — Intră în vigoare Codul Civil Francez (Codul tui Napoleon) F. E. Molard —* frîna cu tijă filetată pentru vehicule • decembrie 2 — încoronarea lui Napoleon I, împărat a! francezilor • Prima răscoală a sîrbilor împotriva do-mi naţiei otomane, condusă de Cara Gheor-ghe, este înăbuşită de turci abia în 1813 • R. Trevithick construieşte prima locomotivă • G. Cayiey — construieşte un aeromodeî planor 1805 • aprilie 11 — Tratatul de Ia Petersburg : Coaliţia a 11l-a împotriva Franţei (Anglia, Rusia, Austria, Neapoie, Suedia) • octombrie 21 — Victorie navală engleză, Trafalgar • decembrie 2 — Bătălia de Ia Austeriitz : victorie asupra Austriei şi Rusiei • decembrie 15 — Tratat de alianţă franco-prusian : Prusia primeşte Hanovra • decembrie 26 — Tratatul de pace franco-austriac, la Pressburg (Bratislava) • Laplace — teoria capilarităţii • Hegel — Fenomenologia spiritului • J. M. Jacquard — dispozitivul cu cartel? perforate • J. J. Dony perfecţionează metalurgii zincului 1806 • iulie — Formarea Coaliţiei a IV-a împo- triva Franţei (Anglia, Prusia, Rusia) • octombrie 14 — Înfrîngerea Prusiei de către francezi, Ia Jena şi Auerstedt • noiembrie 21 — Decretul de la Berlin : blocada continentală • decembrie — începe războiul ruso-turc (1806 — 1812), principalul teatru de operaţiuni militare îl constituie Ţările Române • Prima ţesătorie mecanică din Angiia • J. Chalgrin începe construirea Arcului de Triumf din Paris • Introducerea iluminatului străzilor cu gaz, Ia Newport • Egault des Noes — nivela cu luneta 1807 • februarie 8 — Bătălia franco-rusă de la Eylau • mai 29 — Răscoala ienicerilor : detronarea Iui Selim III ; îi succede Mustafa IV • iulie 7 — Tratatul de pace franco-rus, de la Tiîsit • Th. Young introduce noţiunea de „energie mecanică" • R. Fulton construieşte primul vas cu abur („Clermont") • Construirea primului tunel rutier sub albia unei ape curgătoare (Tamisa) arta/literatură, medicină-psihiatrie (1804-1807) lst/699 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Schilier Friedrich (1759 —1805) — Contele de Habsburg ; Logod-^a ' n Messina • S c+T sir Walter (1771 -1832), r- . — Poezii scoţiene # în Moldova este creată Vor-nicia de obşte, organ administrativ general, avînd şi a-tribuţii medico-^anitare • Beethoven Ludwig van (1770 — '1S2E/'i — A treia simfonie supranumea Eroica (M) • Goya y Lucientes Francisco de (1746 — 1828), Spania — Marchizul de San Andrian (P) • johan Paul Richter (1763 — 1825), Germania — Vîrsta in-graîâ • Alfieri Vittorio (1749 — 1803), italia — Poezii • K. Wenzel elaborează tehnica declanşării artificiale ia gravide a travaliului prematur • Laennec — Consideraţii asupra doctrinei medicale a lui. Hipocrate referitoare la medicina practică • G. Cabanis — Privire asupra revoluţiilor şi reformei medicinii • C. Froehlich este numit vaccinator al Moldovei J G. Langermann reorganizează azilul din Bay-reuth E. O. Muhin — Despre st imu li care acţionează asupra organismului u-man Beethoven Ludwig van (1770- 1828) - Fidelio (M) • Gc-.the Johann Wolfgang 17'9 -1832) — Epilog la „Ch- iui Schilier Horn Franz Christopher (1781 —1837), Germania — Istoria şi critica poeziei şi elocventei germane • G. Prochaska — Principii de fiziologie umană • J.C.H. Linderer construieşte o bormaşină cu utilizare în dentistică • P. j. Robiquet şi L. N. Vau-quelin izolează, independent unul de celălalt, aspa-ragi na • J. F. Blumenbach — Manual de anatomie comparată • G. Vieusseux descrie meningita cerebro-spi-nală • j.E.D. Esquirol — Pasiunile considerate drept cauze, simptome y[ mijloace curative ale aUsncru mintale • Fr. W. Serturner izolează din opium un „prînci-pium somniferum“ care 12 ani mai tîrziu se va dovedi a fi morfină I' --*i jean Auguste Dominique (17£C —1867), Franţa — Por-trt: l lui Napoleon I pe tronul tmp crai (P) Goethe Johann Wolfgang von /7-° 1832) — Elpenor ; Ca- t c i ornantului ce-'noven Ludwig van (1770 — 1SI'"’) — Concert în re major pentru .■ oară (M) • J. N. Corvisart — Studiu despre bolile şi leziunile organice ale inimii şi vaselor mari • |. L.- Alibert — Descrierea bolilor de piele observate la spitalul Saint-Louis • j. L. Proust descoperă ma-nitoi ui • Se înfiinţează spitalul din Oradea • J. F. Herbard — Pedagogia generală dedusă din scopurile educaţiei. • Lîchtenberg Georg (1742 — 1799), Germania — Aforisme • Hegei Georg Wilhelm Fried-rich (1770 — 1831), Germania — Fencmenologia spiritului • Beethoven Luwdig van (1770 — 1827) — Coriolan ; Leonora (M) • Ph. Bozzini — Conductorul de lumină sau descrierea unui dispozitiv simplu pentru iluminarea cavităţilor interne şi a spaţiilor intermediare o'in corpul animalelor vii (se pun bazele endoscopiei) 700/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE STIINTĂ-TEHN1CĂ • Anglia : Legea privind interzicerea comerţului cu sclavi Prima societate geologică din lume Londra 1808 • ianuarie 1—S.U.A. : interzicerea comerţu- lui de sclavi cu Africa • martie 8 — Regii portughezi (dinastia Braganza) îşi mută reşedinţa de la Lisabona la Rio de janeiro • mai 2 — Răscoala antifranceză de la Madrid ; începe războiul de guerilă • mai 5 — Dinastia Bourbonilor renunţă ia tronul Spaniei • octombrie 12 — Se semnează, la Erfurt, alianţa franco-rusă (Napoleon I şi Alexandru I) • San Domingo este reocupat de Spania • Descoperirea elementului chimic bor • J. Dalton — legea proporţiilor multiplei prima definiţie ştiinţifică a moleculei • j. N. Niepce piston maşina cu cilindru şi • W. Newberry — fierăstrăul cu bandă continuă • Widmanstăter evidenţiază structura metalică a unora din meteoriţi 1809 • aprilie — Coaliţia a V-a împotriva Franţei (Anglia, Austria, Spania) • mai 25 — Bolivia : începutul răscoalei an-tispaniole • iunie 5 — Franţa învinge Austria (Wa-gram) • august 10 — Ecuador : răscoala antispa-niolă • octombrie 14 — Tratatul de pace franco-austriac de la Viena • S. D. Poisson introduce noţiunea de „impuls1' • W. H. Woilaston — goniometrui cu reflexie (măsurarea unghiurilor feţelor cristalelor) • j. Stewens introduce zbaturile la nava cu abur 1810 • aprilie 10 — Căsătoria Iui Napoleon cu Maria Luisa (Casa de Austria) • aprilie 19 — Venezuela: răscoală populară antispaniolă • iulie 9 — Includerea Olandei în Imperiul francez • iulie — Chile : răscoală antispaniolă la Santiago H. Cavendish prepară hidrogenul şi îi determină greutatea specifică • F. Schelling — Cercetări, filozofice asupra esenţei libertăţii umane 1811 • iulie 5 — Venezuela se proclamă republică i ndependentă • Spania : desfiinţarea drepturilor seniorale ale proprietarilor funciari • Anglia : începe mişcarea ludiţilor (distrugătorii de maşini) • Germania : întemeierea uzinelor de laminare a oţelului, Krupp • Indonezia : trupele engleze ocupă insula Java J. J. Berzelius — simbolurile literale şi masele atomice aie elementelor chimice • G. Monge creează geometria descriptivă • F. Krupp — primele încercări pentru obţinerea industrială a oţelului turnat arta/literatură, medicină-psihiatrie (1808-1811) lst/701 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Stael — Holstein Anr.e (1766-1817), Franţa — Corina • învăţătură cum trebuie a ţinea vieaţa oamenilor celor năduşiţi de aburul cărbunilor — scriere anonima de toxicologie practică (Sibiu) • Goethe johann Wolfgang von (1749-1832) - Scrisori, din Elveţia ; Pandora ; Cezar m Beethoven Ludwig van (1770— 1827) — A cincea şi a şasea simfonie (M) • Goya y Lucientes Francisco de (1746 — 1828), Spania — Procesiunea flagelanţilor (P) • Krîlov ivan Andrievici (1769 — 1844), Rusia — Fabule • J. N. Corvisart publică traducerea franceză a lucrării lui L, Auenbrugger despre percuţie (metodă de explorare clinică) • Ch. Badham — Observaţii despre afecţiunile inflamatorii ale membranei mucoase a bronhiilor • R. Wilian — Despre bolile de piele • Se introduce învăţămîntul In limba română pentru moaşe ia Şcoala medico-chirurgicală din Cluj • G. Cabanis — Tratat despre relaţiile psihicului şl moralului omului Chateaubriand (1768 — 1 Franţa —. Martirii • Byron George Gordon (1788— 1824), Anglia — Barzi englezi şi critici, scoţieni • Weber Karl Maria von (1786 — 1 826), Germania — Prinţesa Turandot (M) • J. B. Lamarck — Filozofia zoologică (pune bazele concepţiei evoluţioniste) • j. Haslam — Observaţii a-supra nebuniei şi melancoliei. • Ph. Pinel completează Tratatul medico-filozofic • J. Reil descrie lobul cerebral al insulei, admiţînd rolul factorilor psihologici în geneza bolilor, psihice • Scott sir Walter (1771—1832), Anglia — Doamna lacului • Beethoven Luwdig van (1770— 1827) — Zgomot (îv1) • Goethe Johann Wolfgang von — Mascarada romantică • S. Ch. Hahnemann — Organon (elaborează principiu! terapeutic a! homeopatiei) • G. B. Marzari — Studiul medico-sccial despre pelagră J. Ch. Heinroth — Studii de nosologie Fr. Gali şi J. C. Spurz-heim — Anatomia şi fiziologia sistemului, nervos în general şi. a creierului în special • Paganini Niccolo (1782—1840), Italia..— Concert pentru vioară şi orchestră (M) • K'eist Heinrich von (1777— 1811), Germania — Nuvele • Caspar Friedrich David (1774— 1840), Germania — Peisaj din muntele Geants (P) • L. N. Vauquelin izolează le-citi na • B. Courtois descoperă iodul în cenuşa plantelor marine • B. A. Gomes extrage aica-loidul cinconină din scoarţa arborelui de chinină • Ch. Bell —Concepţie despre o nouă . anatomie a creierului • A. Heindag — Eseu asupra unei patologii, şl unei. terapeutici a bolilor mintale • B. Rush introduce conceptul de „alcoolism-boală" 702/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ 1812 • mai 28 — Pacea de Ia Bucureşti (pierderea Basarabiei) • iunie 24 — începutul campaniei ruseşti • iulie 18 — Coaliţia a Vl-a împotriva Franţei • septembrie 14 — Ocuparea Moscovei (urmată de retragerea catastrofală) • Vietnam : publicarea codicelor împăratului Gia Long • A. Avogadro — teoria moleculară G. Cuvier — Teoria cataclismelor ; Cercetări. asupra osemintelor fosile • Hegei — Propedeutica filozofică 1813 • mai — Victorii franceze (Lutzen, Baut- zen) • octombrie 16 — Înfrîngerea franceză: Leipzig („bătălia naţiunilor11) • noiembrie 12 — Armatele anglo-spanioîe ajung la Pirinei • I. G. Fichte — Doctrina de stat • Pyrame de Candolle — Teoria elementară a botanicii J. N. Miepce perfecţionează . heliografia 1814 • martie 1 — Pactul de la Chaumont • aprilie 6 — Abdicarea lui Napoleon (Fon-tainebleau) • mai 30 — Tratatul de pace de Ia Paris • septembrie 19 — începe Congresul de la Viena • Flinders propune denumirea de Australia • J. von Fraunhofer — prima analiză spec-troscopică completă • G. Stephenson construieşte locomotiva experimentală • Saint-Simon —- Reorganizarea societăţii europene 1815 • martie 1 — Debarcarea din Golful Juan : începutul celor „100 de ziIe“ • martie 25 — Coaliţia a VIl-a împotriva Franţei (Anglia, Rusia, Austria, Prusia) • iunie 18 — Bătălia de Ia Waterloo : înfrîngerea lui Napoleon I • septembrie 26 — Formarea Sfintei Alianţe (Paris) • W. Prout — greutatea atomică a elementelor reprezintă multiplu al celei a hidrogenului • H. Davy şi G, Stephenson — lampa minerului • A. J. Fresnel enunţă o teorie a difracţiei ţ Prima hartă geologică tipărită (Anglia) 1816 • iulie 9 — Proclamarea independenţei Ar- genti nei • iulie 27 — Acord danezo-prusac (schimburi teritoriale) • Indonezia: răscoala antioîandeză din insulele Maluce • F. Hegei — Ştiinţa logicii. • G. Cayley — primul proiect de aerostat cu conducere dirijată • R. Ronalds construieşte un telegraf electrostatic • K. Drais — prima bicicletă (velociped) 1817 • Mexic: înfrîngerea mişcării conduse de Francisco Xavier Mina • S.U.A. : campanie sîngeroasă (Andrew jackson) împotriva seminolilor • F. Hegei — Enciclopedia ştiinţelor filozofice • K. Ritter — Geografia generală • Brazilia : răscoala naţională republicană • Legea Grotthus-Draper artâ/literaturâ, medicina-psihiatrie (1812—1817) Ist/703 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • B/ron George Gordon (1788— 1824), Anglia — Cavalerul Ha-rold Rossini Gioacchino (1792— 1868), Italia — Scara de mătase ; Manechinul (M) G. Prochaska — Cercetare anatomo-fiziologică a organismului omenesc MEDICINA • P. J. Robiquet izolează nar-cotina • Descoperirea stricninei • J. Cheyne descrie tipul de respiraţie patologică cunoscut ulterior sub numele de „Cheyne-Stokes" • P. Ballif — Descrierea unei. mîini. şi. a unei. gambe artificiale • M. Faraday pune în evidenţă proprietăţile insensibilizan-te ale eterului • T. H. Laennec introduce în practica medicală curentă stetoscopul : Tratat despre auscultaţia mediată 9 Pelletier izolează chinina • M. I. Mudrov — Disertaţie despre modul de a preda si de a învăţa medicina practică • H. Braconnot descoperă leucina şi glicina • B. Courtois, J. F. Coindet şi J. B. Dumas preconizează utilizarea iodului în tratamentul guşii • Primul spital de tip apusean din China este instalat la Amoi • La Paris este înfiinţată Academia naţională de medicină • Caventou izolează cafeina • M.J.B. Orfila — Lecţii de medicină legală • K. Kuhn începe, la Leipzig, publicarea operelor complete ale lui Galen, într-o PSIHIATRIE medicină, morală şi legislaţie • J. Haslam — Consideraţii asupra tratamentului moral al alienaţilor m J. Parkinson — Studiu a-supra paraliziei, agitate • J. Ch. Heinroth — Tratat despre tulburările vieţii. sufleteşti. • J. C. (de) Faria iniţiază metoda de hipnoză prin sugestie • J. M. Cox propune un remediu terapeutic original — fotoliul rotativ • H. C. Oersted izolează piperidina • K. Fr. Burdach — Despre structura şi viaţa creierului • Ph. Pinel reorganizează asistenţa psihiatrică în Franţa după principiul „tratamentului morar • Al. J. Fr. Bertrand descrie starea hipnotică, pe care o consideră a ţine de fenomene imaginative • Georget precizează caracterul de incurabilita-te al demenţei • J. E. Georget — Despre fiziologia sistemului nervos, în special a creierului • G. Burrows — Studii a-supra unor erori legate de bolile mintale şi asupra 45 - Enciclopedie da psihiatrie — cd. 140 706/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE STIINTĂ-TEHIMICĂ • decembrie 1 — Proclamarea indepen- denţei Republicii Dominicane („a ll-a Republică)" • Argentina —' Program de reforme economice şi politice (Bernardino Riva Daria) • Cipru — Răscoală antiotomană a grecilor • Brazilia anexează Banda Oriental, care devine provincia Cisplatină • G.M.R. de Prony — frîna dinamometrică • Construirea primei nave cu abur şi ca-renă metalică (Anglia) 1822 • martie 7 — La Monrovia (Africa), se întemeiază prima aşezare a negrilor elibe- raţi din America • august — Venezuela : capitularea trupelor spaniole Ia Maracaibo © septembrie 7 — Proclamarea independenţei Braziliei • octombrie 20 — Congresul Sfintei Alianţe, de la Verona, hotărăşte intervenţia Franţei în Spania o Haiti : ocupă Santo Domingo 0 Nicaragua este inclusă în Mexic • Chile : abolirea sclaviei • A. M. Ampere — legea fundamentală a electrodinamicii • J. B. Fourier — teoria seriilor trigonometrice • J. F. ChampoIIion descifrează scrierea' hieroglifică • T.Brown — Lecturi despre filozofia spiritului uman • J. H. Paixhans — tunul de bombardament pentru navele de război Folosirea, în construcţii, a barelor obţinute prin laminare 1823 ® februarie — Intervenţia franceză în Spa- nia — înăbuşirea revoluţiei (septembrie 30) ; executarea lui Rafael Riego (7 noiembrie) 9 decembrie 2 — Proclamarea „Doctrinei Monroe", în S.U.A., privind neintervenţia în Europa; declaraţia, făcută cu ocazia mesajului anual către Congres, urmărea ca S.U.A. să-şi concentreze atenţia numai asupra continentului american • Noua Galie de Sud (Australia) este declarată colonie engleză • M. Faraday realizează lichefierea clorului şi a altor gaze • W. Sturgeon — primul electromagnet • Ch. Babbage — primele două calculatoare mecanice (Cambridge) • Saint-Simon — Catehismul 'industriaşilor • Construirea noii clădiri a British Mu-seum-ului, Londra • încercări de extragere a petrolului !am-pant din ţiţei 1824 • înfiinţarea, la Toronto, a primului sindicat din Canada • Se constituie Liberia, cu capitala Ia Monrovia • Anglia cucereşte peninsula Malacca • Primul război anglo-birman (1824 — 1826) • J. von Fraunhofer — prima lunetă telescopică • N. L. Carnot — legile funcţionării maşinilor termice • J. Aspdin patentează cimentul din calcar şi argilă • T. Burstall şi J. HilI — locomotiva cu şase roţi artă/literatură, medicină-psihiatrie (1822-1824) lst/707 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE i a ex. C' 0~ h 18 Pe *!-Holstein Anne (1766 — 7), Franţa — Zece ani. de cc per James Fenimore 759 —1 851), America de Nord Spionul îistre Joseph de (1753 — ), Franţa — Seratele Saint-sburgului. ediţie greco-latină (20 volume) V. Popp — Despre apele minerale de la Arpâtac, Bodoc şi: Covatna (prima lucrare medicală originală scrisă de un medic român în limba română) consecinţelor morale şl legale J. Friess — Antropohgie psihica K. W. Jacobi începe construirea spitalului Sieg-burg, lîngă Bonn • Heine Heinrich (1797—1856), Germania — Almanzor • Stendhal Henri Bayle (1783 — 1842), Franţa — Despre dra- gosze • Puşkin Alexandru (1799 — 1837), Rusia — Prizonierul din Ca ucaz ; Fîntîna din Bachisarai; Rusian şi. Ludmila • Hugo Victor (1802 - 1885), Franţa — Ode şi balade • ^c oert Franz (1797-1827), f- ia — Fantezia călătorului. • Stagnelius Erik (1793-1823), Suedia — Bacantele • J. Carson încearcă, fără succes, utilizarea pneumo-toraxului artificial în tratamentul tuberculozei pulmonare • J. N. Sauter efectuează extirparea unui uter canceros pe cale vaginală • G. S. Serullas descoperă io-doformul • Fr. Magendie publică studiile sale asupra sensibilităţii recurente • A. Ch. Berbiguier descrie, în trei volume, propriul delir, de persecuţie • J. E. Esquirol clasifică bolile mintale în patru grupe : mania, melancolia, demenţa şi idioţia • G. L. Bayle descrie paralizia generală progresivă, a cărei etiologie rămîne necunoscută pînă în secolul următor • J. Jackson descrie ne-vrita alcoolică • Gc (17 nii m Mc Hu Fr: ma m Rii ethe Johann Wolfgang von ^9 — 1832) — Trilogia pasiu- ore Thomas (1779-1852), nda — Iubirile îngerilor nartine Alphonse de (1790 — 9), Franţa — Moartea lui. 'ote; Noi. meditatii poetice go Victor (1802-1885), .nţa — Han din Islanda ethoven Ludwig van, Ger-nia — Simfonia a noua (îi) eev K. Fedorovici (1795 — 26), Rusia — Cugetări. • Farmacistul J. W. Dober-einer descoperă fenomenul catalizei • M. E. Chevreul întreprinde studiul chimic al grăsimilor animale O J. Civiale preconizează sfă-rîmarea prin mijloace chimice a calculilor vezicali, astfel încît să nu se mai recurgă la litotomie • J. Purkynje propune utilizarea amprentelor digitale pentru identificarea indivizilor F. A. Voisin întemeiază o casă de sănătate E. Georget — Despre hipocondrie şl isterie m Wcrdsworth William (1770— O W. Prout demonstrează ® J. Ch. Heinroth — Tra- 1850), Anglia — Frontierele prezenţa, în sucul gastric, a tal de medicină psiholo- 9 Mendelssohn Bartholdy Felix acidului clorhidric liber gică (1809 — 1847), Germania — Pri- 9 Fr. J. V. Broussais — Cate- ma simfonie în do minor (M) chismul medicinii fiziologice m Deiacroix Eugene (1798 — 1863) • H. H. Hickman propune, Franţa — Masacrul din Scio (P) fără succes, să se studieze • Calmei! introduce ter- 9 She'ley Percy (1792—1822), posibilitatea operării omu- menul de „status epilep- Anglia — Triumful vieţii lui sub anestezie ____________ ticus"______________________ 708/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnica, ISTORIE 1825 • aprilie 25 — Grecia : începe apărarea eroică de la Missolonghi (25 aprilie 1825 — 23 aprilie 1826) • august 6 — Proclamarea independenţei Boliviei • decembrie 14 — Răscoala armată a „decembriştilor", la Petersburg • Anglia: prima criză de supraproducţie • Canada : inaugurarea canalului Erie • Rusia: Ţarului Alexandru I (1801 —1825) îi succede Nicolae I (1825-1855) • Norvegia : începe emigrarea în S.U.A. şi Canada • Uruguay : începerea luptei de eliberare de sub dominaţia braziliană (Juan Antonio Lavalleja) 1826 • februarie 24 — Tratat de pace anglo- birman : anexarea Arakanului şi a coastei Tenasserim • mai 22 — Răscoala Ienicerilor şi desfiinţarea corpului de armată al acestora (Turcia) • iunie 20 — Tratat anglo-siamez : crearea „Companiei Engleze a Indiilor Orientale1* • octombrie 7 — Convenţia ruso-turcă de la Akkerman privind organizarea internă a Ţărilor Române • noiembrie 6 — Bolivia adoptă prima sa Constituţie • decembrie 24 — Proclamarea Republicii Federative Argentina • 1826—1828 : Război ruso-persan — cedarea Erevanului 1827 • octombrie 20 — Bătălia navală de la Na-varino : victoria anglo-franco-rusă împotriva Turciei • Instituirea suveranităţii Angliei asupra Australiei • Reforma agrară în Suedia • decembrie 20 — Turcia denunţă convenţia de la Akkerman şi declară război Rusiei 1828 • ianuarie 18 — Crearea Uniunii Vamale germane • S.U.A. : constituirea Partidului Democrat • Rusia ţaristă ocupă Ţările Române ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • Descoperirea benzenului • J. N. Niepce inventează primul aparat fotografic • M. Faraday prepară insecticidul hexa-clorciclohexan • J. Roberts — masca de protecţie contra gazelor asfixiante • Prima cale ferată din lume (Anglia) • G. Stephenson — locomotiva cu abur» • D. Brewster şi J. Henry inventează elec-tromagnetul • G. S. Ohm defineşte şi măsoară intensitatea curentului electric • N. I. Lobacevski elaborează geometria neeuclidiană • H. Navier — teoria elasticităţii pentru calculul construcţiilor • O. Unverdorben descoperă anilina • Prima fabrică de ciment „natural" în S.U.A. • H. Maudsley — prima macara pivotantă • G. S. Ohm — legea fundamentală a curentului electric • J. Dalton — Noul. sistem al filozofiei chimiei • A. fi. Ampere — Teoria matematica a fenomenelor electrod inamice, dedusa din experienţa • P. Poenaru — inventarea stiloului • N. Appert — concentrarea laptelui prin evaporare__________________________________ • N. H. Abel descoperă proprietatea fundamentală a integralelor („integralele abeliene") • J. B. Dumas şi P. F. Boullay — schema de fermentaţie pentru glucoză • J. H. Dutrochet — fenomenul de osmoza artă/literatură, medicină-psihiatrie (1825-1828) ist/709 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Lamartine Alphonse de (1790— 1864), Franţa — Ultimul cîntec al pelerinajului, lui. Harold • Merîmee Prosper (1 803 —1 870), Franţa — Ines Mendo • Li?zt Franz (1811 -1886), Ungaria — Castelul dragostei. (M) • Schubert Franz (1797-1827), Austria — Sonatine pentru pian şi vioara (M) • Stendhai Henri Bayle (1783 — 1842), Franţa — Raci ne şi Sha-kespeare m Scott sir Walter (1771-1832), Anglia. — Talismanul • Fr. Reisinger foloseşte be-ladona la examenele oftal-mologice • Astronomul G. B. Airy îşi prescrie ochelari cu lentile cilindrice pentru combaterea astigmatismului • Sarlandiere a adresat Academiei de Ştiinţe un memoriu asupra electroacu-puncturii • L. L. Rostan — articol despre magnetismul animal in Dicţionarul de medicina • C. A. Royer — încercări privind amenoreea J. Tissot scrie primul manual francez (printre primele din lume) despre îngrijirea alienaţilor în spital A. Bayle — Noua doctrină asupra bolilor psihice J. Ch. Heinroth — Sistem de medicină psihologică m Cooper James Fenimore (1789-1851), S.U.A. - Ultimul mohican • Weber Karl Maria (1786 — 1826), Germania — Oberon (M) • Schubert Franz (1797-1827), Austria — Octet în re minor supranumit lînăra şi moartea • Beilini Bernardo (1794 — 1877), Italia — Columbiada • Vigny Alfred-Victor (1797— 1863), Franţa — Moise ; Cinci manie • Mickiewicz Adam (1798 — 1 855), Polonia — Sonete din Crimeea • Heine Heinrich (1797 — 1856), Germania — Impresii de călătorie (primul volum) • Laennec — Tratat despre bolile plămînilor şi. inimii. • J. Cloquet şi D. Vannes publică un tratat de acupunc-tură • J. Muller — Despre fiziologia comparată a vederii la om şi. animale • P. F. Breton ne au — Despre infiamaţiiie speciale ale ţesutului mucos şi. îndeosebi despre difterită m J. Gensoul practică rezecţia totală a maxilarului superior canceros • A. Bayle — Tratat de boli. ale creierului (introduce noţiunea de organicita-te) • Balard sintetizează bro-mura • L. F. Calmei! demonstrează că în paralizia generală este afectată însăşi substanţa cerebrală, nu numai meningele • j. Muller elaborează legea energiei specifice a nervilor - Hugo Victor (1802-1885), Franţa — Prefaţă la Cromwell > Poe Edgar Allan (1809 — 1849), S.U.A. — Tamerlan şi alte poeme Delacroix Eugene (1798 — 1863), Franţa — Moartea lui Sordanapal (P) Paganîni Niccolo (1782 — 1840), itaiia — Al treilea concert (M) • R. Adams — Cîteva cazuri de boli. de inimă însoţite de observaţii patologice • Fr. Mei ier — Memoriu şi observaţii asupra unor boli. ale apendice lui. cecal • J. Fr. Reybard preconizează o tehnică de rezecţie a colonului la canceroşi L. F. Bravais descrie e-pilepsia localizată • Leopardi Giacomo (1798 — 1837), Italia — Mici opere morale • Goethe Johann Wolfgang von — Corespondenţă între Schiller şi Goethe • J. PoiseuiHe — Cercetări asupra forţei inimii cortice • Ch. j. Williams semnalează stenoza mitrală • F.F.V. Broussais — Irita-ţie şi nebunie (explicarea bolilor psihice după modelul gastroenteritei) 710/îst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE STIINTĂ-TEHNICĂ • Statul feudal Vientiane devine vasal Sia-muiui F. Guizot — Istoria civilizaţiei. în Europa o Ram Mohun Roy creează la Calcutta Societatea „Brahma Samaj", prin care încearcă să unifice toate religiile indiene • decembrie 28 — Catastrofă seismică în Japonia : 30 000 de morţi • J. Thorp — maşina de filat cu inele pentru obţinerea firelor 1829 • februarie 11 — Iran : masacrarea misiunii ruse la Teheran • iulie 12— Franţa începe războiul pentru cucerirea Algeriei • iulie 27 — „Revoluţia din Iulie" : Caro! al X-lea abdică • septembrie 14 — Tratat de pace ruso-turc, la Adrianopol • septembrie 1 5 — Mexic : abolirea sclaviei • 1829 — 1837 S.U.A. : preşedenţia lui An-drew Jackson („Domnia lui Andrew Jack-son“) • L. Brailie — alfabetul pentru orbi • Th. Graham — legea difuziunii gazelor • N. I. Lobacevski (mat.) publică primele sale memorii • H. Maudsley şurubul micrometric • Fabricarea primelor ceasornice cu ace indicatoare acţionate electromagnetic • J. Russel realizează un propulsor elicoidal manual 1830 • mai 13 — Ecuador: proclamarea inde- pendenţei • mai — S.U.A. : începe izgonirea indienilor spre vest • mai — Columbia : se proclamă -Republică sub numele de Marea Granadă • iulie 18 — Proclamarea Republicii Orientale Uruguai • noiembrie 29 — Răscoala antiţaristă, Ia Varşovia • decembrie — Conferinţa de la Londra recunoaşte independenţa şi neutralitatea Belgiei • Constituirea, în Anglia, a „trade-union" (Asociaţia Naţională pentru protecţia muncii) • J. J. Berzelius introduce conceptul de „izomerie chimică" • F. C. Nessei propune o clasificare a cristalelor • G. W. Hegei — Filozofia Istoriei • L. Nobili construieşte o pilă termoelectrică • G. Coriolis explică mecanismul alizeelor • Construirea primei maşini automate pentru fabricarea acelor de cusut (S.U.A.) 1831 • februarie 7 — Promulgarea Constituţiei • J. Liebig realizează cloroformul belgiene, cea mai democratică din Europa • august 12 — Răscoala sclavilor negri, în Virginia (N. Turner) • noiembrie 21 — Răscoala muncitorilor de la Lyon • C. Sauria descoperă principiu! chibriturilor cu fosfor alb • C. Mc Cormick — moara mecanică • incepe războiul între Egiptul (vasal) şi • W. C. Redfield explică formarea cicloa- Turcia (suzerană), încheiat în 1833 nelor tropicale arta/literaturo, medicină-psihiatrie (1829-1831) lst/711 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Donizetti Gaetano (1797 — 1848), italia — Regina din Col-gonda (M) • Merimee Prosper (1803 —1 870), Franţa — Familia de Carvajal 9 Quinet Edgar (1803 — 1875), Franţa — Despre originea zeilor 9 Mi chel et jules (1798-1874), Franţa — Jurnal 9 J. A. Buchner izolează nicotină din seminţele de tutun • Fr. Wohler prepară în laborator ureea, prima substanţă organică obţinută pe cale sintetică, descoperire ce infirmă teoriile vitaliste • J. M. itard — Mutismul produs prin leziuni, ale funcţiilor intelectuale 9 E. J. Georget — Despre nebunie (clasifică nebunia în tulburări mintale simptomatice şi afecţiuni i-diopatice aie creierului) • Dumas Alexandre, tatăl (1803 — 1870), Franţa — Curtea lui. Henric al lll-lea 9 Hugo Victor (1802-1885), Franţa — Ultima zi a unui condamnat; Orientalele 9 Balzac Honore de (1799 —1 850), Franţa — Fiziologia căsătoriei. 9 Berlioz Hector (1803-1869), Franţa — Note biografice despre Beethoven 9 Stendhal Henri Bayle (1783 — 1842), Franţa — Vanina Vanini; O plimbare prin Roma 9 G. Andral utilizează termenul „anemie1' • J. Blundell efectuează transfuzii de la om Ia om, după hemoragii, ia parturiente • B. G. Babington preconizează folosirea laringosco-pului 9 V Priessnitz începe acţiunea de popularizare a hidrc-terapiei 9 Ch. H. Marc — Despre nebunie considerată în legătură cu alienarea 9 Stendhal Henri Bayle (1783 — 1842), Franţa — Roşu şi negru- 9 Balzac Honore de (1799 — 1 850), Franţa — Scene din viaţa particulară 9 Hugo Victor (1802-1885), Franţa — Hernani (inaugurează epoca romantică în teatru) • Delacroix Eugene (1798 — 1 863), Franţa — Bătălia de la Poitiers (P) • Lamartine Alphonse de (1798 — 1869), Franţa — Armonii poetice şi religioase 9 Goethe Johann Wolfgang von — Anale 9 j. Cruveilhier — Anatomia patologică o corpului omenesc 9 A. Bouchardat începe studiile sale clinice de diabetologie, pe care le va continua timp de o jumătate de secol • C, Caracas — Topografia Ţării Româneşti (lucrare postumă, conţinînd informaţii cu caracter medico-igienis-tic şi social-economic) • P. Vasici-Ungureanu — Antropologia sau scurtă cunoştinţă despre om şi despre însusirile sale 9 Bell şi Baruk descriu „crampa scriitorului" D. Tuke fondează revista Journal, of mental. Science 9 Hugo Victor (1802-1885), Franţa — Notre Dame de Paris 9 Poe Edgar Allan (1809 — 1849), S.U.A. — ' Poeme 9 Delacroix Eugene (1798 —- 1863), Franţa — Bătălia de la Nancy (P) • Puşkin Alexandr (1799 — 1831), Rusia — Boris Godunov 9 Musset Aifred de (1810-1857), Franţa — Cupa şi buzele 9 E. Fr. Leuchs studiază acţiunea am i I ol i ti că a sal i vei • G. Dupuytren descrie re-tracţia aponevrozei palmare de origine infecţioasă • Convocarea la Constanti-nopol a primului consiliu sanitar internaţional • E. Soubeiran, J. von Liebig şi S. Guthry prepară, fiecare independent de celălalt, cloroformul 712/Jst istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE ŞTlINTĂ-TEHNlCĂ Stătu! laoţian recunoaşte suzeranitatea Vietnamului 1832 • februarie — Columbia: prima constituţie • iunie — Răscoala republicană la Paris • iulie 28 — Introducerea cenzurii în Prusia • Alger : începe răscoala antifranceză • Yemen : ocuparea de către egipteni a Taizzului • 1832 — 1835 — Mare mişcare ţărănească in Ucraina, condusă de Ustim Karmeliuk • 1832 — 1839 — S.U.A. : război de exterminare împotriva seminolilor coduşi de Osceola 183^> • ianuarie — Anglia ocupă Arhipelagul Mal- vinelor • iulie 8 — Tratat de alianţă ruso-turc : închiderea strîmtorilor • octombrie 15 — Acord secret ruso-pruso-austriac, privind reprimarea mişcărilor revoluţionare în Europa • Tratat de pace turco-egiptean (Kukahaya): Turcia obţine Palestina şi Adana • înfiinţarea la Philadelphia a „Societăţii Americane Antisclavagiste“ • Anglia legislaţie privind reglementarea timpului de muncă a! copiilor şi tinerilor • Rusia: interzicerea vînzării ţăranilor in pieţele publice • japonia : abolirea sclaviei 1834 o ianuarie 17 — Convenţia de la Petersburg (ruso-turcă) : Turcia recunoaşte „Regulamentul organic" ca iege fundamentală pentru Ţările Române • aprilie 9 — A doua răscoală la Lyon • august 14 — în Anglia se adoptă „legislaţia săracilor" • G. Mazzini creează organizaţia internaţională „Tinăra Europă" • Africa de Sud : abolirea sclaviei în Colonia Capului O Guiana : abolirea sclaviei • 1834 — 1844 Cuba: răscoale aie sclavilor în provincia Matanzas • K. F. Gauss măsoară, „în valoare abso-lută<;, cîmpul magnetic terestru (descoperă magnetismul terestru) • P. L. Siliing imaginează un telegraf electromagnetic • F. Kammerer fabrică primele chibrituri • Niebuher — Istoria romană • M. Faraday — legile electrolizei • F. E. Lenz formulează legea curenţilor i nduşi • J. Ericsson — prima maşină cu ardere externă, cu aer cald, circuit deschis • J. Nasmyth brevetează laminorul reversibil • Slowacki — Cartea despre naţiunea poloneză 9 J. Michelet — Istoria Franţei 9 M. Faraday — legea echivalenţei electrolitice • J.C.A. Peltier descoperă efectul termoelectric • A. J. Quetelet — Despre om şi dezvoltarea facultăţilor sale de studiu 9 K. A. Sîlder proiectează un submarin de 16 t, din tablă de oţel • Primele prese tipografice cu imprimare pe ambele feţe ale hîrtiei • j. B. Dumas elaborează teoria substituţiilor arta/literatură, medicină-psihiatrie (1832-1834) lst/713 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Beilini Vincenzo (1801—1835), Italia — Norma (M) • R. Brown descoperă nucleul celulei • Goethe johann Wolfgang von (1749 — 1832) — Faust (ambele părţi, la care a lucrat 60 de ani) • Sand Georges (1804-1876), Franţa — Indiana • Scott Walter (1771-1832), Anglia — Castelul periculos • Pellico SiIvio (1789 — 1854), Italia — închisorile mele • Beilini Vincenzo (1801-1835), Italia — Emani. (M) • M. J. Bourgery — Tratat complet de anatomia omului, cuprinzînd medicina operatorie • D. j. Corrigan descrie insuficienţa aortică • P. Blaud preconizează tratamentul antianemic cu fier • Th. Hodgkin semnalează po-tiadenopatiiie cronice ne-tuberculoase • Se înfiinţează Buletinul Societăţii de Medici şi Natu-ralişti din laşi • Lieblg sintetizează clo-raîui A. A. Retzius descrie legăturile dintre nervii ce-rebro-spinali şi lanţurile simpatice • Caîmeil descrie catato-nia mortală • Goethe Johann Wolfgang von (1749—1832) — Arta şi. antichitate m Puşkin Alexandru (1799-1837), Rusia — Evgheni Oneghin ; Dama de pică m Balzac Honore de (1779 —1850), Franţa — Eugenie Grandet • Merimee Prosper (1803 —1870), Franţa — Dublul dispreţ • Dickens Charles (1812-1870), Anglia — Crochiuri (schiţe) de Boz • Quinet Edgar (1803-1875), Franţa — Ahasverus • Wagner Richard (181 3 — 1883), Germania — Zînele (prima sa operă) • Ion Cîmpineanu şi Ion Heliade Rădulescu înfiinţează Societatea Filarmonică • Fr. Kiernan întreprinde studii anatomo-patologice asupra cirozei hepatice • G. L. Bayle — Tratat despre bolile canceroase (lucrare postumă neterminată, dar fundamentală pentru oncologia epocii) • J. Guislain — Tratat de frenopatii • J G. Lobstein introduce termenul de arterioscle-roză (ASC) ; descrie pentru prima dată aspectele anatomopatologice din ASC • Lasegue izolează şi ‘descrie delirul de persecuţie • J. Haslam — Despre con-tenţie si coerciţie • P. Lucas — Despre Imitaţia contagioasa sau despre propagarea nevrozelor şi monomaniilor • E. A. Zeller întemeiazâ azilul Winne.nthal din* Wurtenberg • Balzac Honore de (1799 —1850), Franţa — Femeia la treizeci, de ani • Chopin Frederic Francisc (1810-1849), Polonia - Poloneza ; Bolero în do maior opus 19 (M) • Delacroix Eugene (1798 — 1863), Franţa — Femei din Alger (p) • Donizetti Gaetano (1797— 1848), Italia — Maria Stuart (M) • Musset Alfred de (1810-1857), Franţa — Lorenzaccio; Nu se glumeşte cu dragostea • A. Payen şi J. Fr. Persoz descoperă amilaza în malţ • M. Mothes prepară medicamente în capsule gelatinoase • F. F. Runge obţine anilina (denumită iniţial kyanoi) 714/ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE 1 835 • ianuarie 2 — Prima şcoală cu limbă de predare bulgară (Garbovo) • august 15 — Reocuparea Libiei de către turci • întemeierea oraşului Melbourne 1836 • iunie — Constituirea primei organizaţii chartiste (Anglia) 1 837 • iunie 20 — încoronarea reginei Victoria 9 noiembrie 6 — începe, în Canada, răscoala antiengleză • Construirea primei căi ferate din Rusia (Petersburg-Pavlevsk) • india : prima legislaţie privind munca salariată • japonia : răscoală antifeudală condusă de Eshio Heihahiro • decembrie — Misiune rusă (Vitkewich) la Kabul : ajutor rus în caz de atac englez ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ • J. J. Berzelius—termenii de „cataliză" şi „catalizator" • Călătoria în jurul lumii a navei „Beagle*1, avîndu-l la bord pe Ch. Darwin • S. Colt — primul revolver • Prima linie de cale ferată din Europa conţi nentală • Grunwaid — încercări pentru obţinerea laptelui praf • J..M.D. Farcot — procedeul de distribuţie a aburului cu detentă variabilă e Ericsson — propulsor elicoidal pentru nave • Primele table de oţel galvanizate • Primele sobe de încălzit cu gaze • R. W. Emerson — Despre natura 9 Ch. Wheatstone inventează telegraful electric • F.B.S. Morse — alfabetul pentru transmisiuni telegrafice („alfabetul Morse") • C. Hertl — prima manufactură de tutun din ţara noastră © I. S. Cihac publică la laşi prima carte de mineralogie în limba română • octombrie 30 — în Anglia ia fiinţă prima organizaţie revoluţionar-democratică poloneză, „Lud polski'1 • Limba engleză devine limbă oficială în Assam • Crearea, la Paris, a primei organizaţii a muncitorilor germani : „Liga celor drepţi1' • iulie 21 — Prima cale ferată în Canada (Lapraire-St. John) 1838 • martie 12 — Apare la Braşov „Gazeta de Transilvania" cu rol important în lupta de eliberare naţională • mai 8 — Anglia : publicarea chartei populare (Charter) cu revendicării adresate parlamentului • iulie — Argentina: constituirea societăţii secrete „Tînăra Argentină" 9 octombrie 18 — Franţa reîncepe război în Algeria • octombrie 20 — Hondurasul se proclamă stat independent 9 Norvegia începe să arboreze pe navele sale steagul naţional • Costa Rica : proclamarea independenţei • B. S. Jakobi — primul electromotor • W. Barnett brevetează un motor cu gaz cu dublu efect şi compresiune • Worms şi Iustin — primele încercări de tipar rotativ • G.W.F. Hegei — Prelegeri de estetica sau filozofia artei 9 H. V. Regnault prepară clorura de vinii artă/literatură, medicină-psihiatrie (1835-1838) lst/715 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE 9 Stendhal Henri Bayle (1783 — 1842), Franţa — Jurnal 9 Hugo Victor (1802-1885), Franţa — Cîntecele înserării 9 Andersen Christian (1805 — 1873), Danemarca — Povestiri, 9 Gogol Nicolai Vas i I i ev ici (1809-1852), Rusia - Jurnalul unui nebun 9 Donizetti Gaetano (1797 — 1848), Italia — Lucia di Lammer-nnoor (M) • Berlioz Hector (1803-1 869), Franţa — Cleopatra (M) • J. B. Bouillaud — Tratat clinic de boli ale inimii 9 J. G. Malcolmson semnalează formele de beri-beri observate la Madras (India) • R. j. Graves descrie guşa exoftalmică • A. Fr. H. Fabre şi Gr. Th. Constant descriu meningita tu berculoasă 9 j. ]. Berzeiius introduce noţiunea de cataliză şi ia fenomenele biologice • K. W. Ideler —Principiul psihoterapiei 9 J. Prichard — Tratat despre nebunie si alte afecţiuni ele spiritului (introduce termenul de „moral insanity") • A. Brigham — Observaţii despre influenţa religiei asupra sănătăţii umanităţii 9 Goethe Johann Wolfgang von (1749-1832), Germania - E-vreul rătăcitor 9 Heine Heinrich (1797-1856), Germania — Nopţi florentine 9 Flaubert Gustave (1 821 —1 880), Franţa — Memoriile unui nebun 9 Dumas Alexandre, tatăl (1 803 — 1870), Franţa — Kean sau Dezordinea şi geniul 9 Th. Schwan identifică pep-sina în sucul gastric • Plateau pune în evidenţă anortopsia cu ajutorul or-toscopuiui • J. Marsh construieşte dispozitivul pentru detectarea urmelor de arsenic • M. Dax — Leziuni ale jumătăţii stingi a encefătului coincizînd cu uitarea semnelor gîndirii 9 L. F. Lei ut — Asupra va-■ lorii alterării encefalului în delirul acut şi în nebunie 9 Watson descrie episoade confuzionale dramatice • Dickens Charles (1812-1870), Anglia — Aventurile domnului Pic kw ic k 9 Hugo Victor (1802-1 885), Franţa — Vocile interioare 9 Merim4e Prosper (1 803 — 1 870), Franţa — Insula Venus 9 Poe Edgar Allan (1809-1849), S.U.A. — Aventurile lui. Gordon Pym din Nantucket 9 Apare primul cotidian românesc — România 9 G. Magnus efectuează dozaje ale gazelor din sînge • J. L. Schonlein descrie purpura reumatoidă • A. Colles formulează „legea" potrivit căreia o mamă sănătoasă ar putea da naştere unui copil sifilitic, fără a se infecta ea însăşi • J. Purkynie formulează teoria structurii celulare a organismului • M. Hali — Memorii despre sistemul nervos (dezvoltă concepţia sa re-flexologică) ® Fechner i ntroduce ■ termenul de „principiul constantei" (preluat apor de FREUD, în 1 895) 9 Fr. W. Hagen — Tulburările perceptive 9 Ch. P. Oiiivier d’Angers descrie siringomielia • Lamartine Alphonse de (1790 — 1869), Franţa — Prăbuşirea unui înger 9 Hugo Victor (1802—1855), Franţa — Ruy Blas 9 Dickens Charles (1812 — 1870), Anglia — Nicolas Nick/eby ; Oliver Twist 9 Stendhal Henri Bayle (1783 — 1842), Franţa — Memoriile unui. turist 9 Gautier Theophile (1811 — 1872), Franţa — Fortunio 9 Delacroix Eugene (1798 — 1863), Franţa — Femei cu convulsii. în Tanger (P) D. J. Corrigan descrie scleroza pulmonară • Deschiderea Spitalului Brîn-covenesc din Bucureşti (întemeiat de Hăneasa Safta Brîncoveanu) • înfiinţarea spitalului din Botoşani (50 de paturi) 9 V/. C.h. Ellis — Tratat a-supra cauzelor, simpto-melor şi tratamentului nebun/ei (susţine umanizarea azilelor) • I. Ray publică un tratat de psihiatrie judiciară • E. Feuchtersleben — Pentru igiena sufletului 9 Falret înlocuieşte termenul de manie cu cel de alienare 9 J.E.D. Esquirol — Despre bolile mintale sub raport medical, igienic şl 716/îst Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE •' Guiana : Anglia aduce primii muncitori din India pe plantaţiile de trestie de zahăr • Anglia : înfiinţarea Ligii împotriva cerealelor (adoptată în 1815) • Nicaragua devine republică independentă ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • Executarea primelor îmbrăcăminţi rutiere de asfalt turnat (Paris) • 1838 — 1847 Eiveţia': lupte politice interne între liberali şi conservatori • România : „Partida naţională" condusă de Ion Cîmpineanu redactează un manifest care declară ilegal „regulamentul organic" 1839 • februarie 5 — Războiul anglo-afgan : ocu- parea Kabulului • aprilie 19 — Tratatul belgiano-olandez privind graniţele Luxemburgului • Aden : ocuparea sa de către englezi • România : „Conjuraţia confederativă a Moldovei" condusă de Leonte Radu îşi propune drept obiectiv unirea Ţărilor Române • Al doilea război între Turcia şi Egipt : intervenţia Rusiei, Angliei, Franţei, Austriei şi Prusiei provoacă înfrîngerea Turciei 1840 • iunie 7 — începe primul „război al opiu- lui" (anglo-chinez) • iulie 20 — Crearea primului partid de masă al muncitorilor : Asociaţia Naţională Chartistă, Manchester (Anglia) • iulie 23 — Unirea Canadei de Nord cu cea de Sud • Anglia ocupă insulele Bahrain (Golful Persic) 9 S.U.A. : constituirea partidului libertăţii (existenţă efemeră) 1841 • ianuarie 30 — Proclamarea Republicii Salvador • iulie 13 — Convenţia internaţională de la Londra, privind strîmtorile Bosfor şi Dar-danele (în vigoare şi în prezent) • R. Davidson construieşte o locomotivă, electrică ® Amedee G. şi T. J. Pelouze descoperă fermentaţia butirică • W. R. Grove descoperă principiul pilei cu combustibil • Simpson — filtrele de nisip (filtrele "lente") • Primul vapor acţionat prin elice • J. G. Bodmer — strungul carusel • J. von Liebig —■ Chimia organica aplicata la fiziologia vegetală şi la agricultură • A. P. Masson şi L. Breguet — bobina de inducţie • Descoperirea ozonului şi enunţarea legii lui Hess • Experimentarea iluminatului public cu ajutorul arcurilor electrice (Paris) • C. Mc Cormick — prima secerătoare pentru cereale • Construirea clădirii Parlamentului din Londra • ]. P. Joule — efectul termic al curentului electric • J- Poggendorff — reostatul • L. Feuerbach — Esenţa creştinismului • A. Schopenhauer. — Fundament al morale1 artâ/liîeraturâ, medicinâ-psihiatrie (1839-1841) Ist/717 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE # Eerlioz Hector (1803 — 1869), Franţa — Benvenuto Celli.nl (fi) La Baia Mare se înfiinţează o infirmerie pentru mineri, cu 5 paturi, care se va transforma ulterior în spital cu 12 paturi <9 Quinet Edgar (1803-1875), Franţa — Germania şi Italia, filozofie şi poezie 9 A. Neil inventează etuva medlco-legal; participă la redactarea „Legii asupra alienaţilor" care va reforma psihiatria instituţională franceză. Descrie ablutomania ca însoţind delirul de contact. Foloseşte termenul de demonopatie internă. • A. Ferrus participă, alături de Esquirol şi Falret, la redactarea legii pentru bolnavii mintal • Transformarea lazaretului pentru ciumaţi Măr-cuţa, în ospiciu • Alienaţii internaţi în mănăstirile bucureştene sînt transportaţi Ia Schitul Malamuci fjud. Ilfov) m Stendhal Henri Bayle (1783 — 1842), Franţa — Mînăsti.rea din Parma 9 Schopenhauer Arthur (1788 — 1860), Germania — Despre libertatea voinţei umane 9 Munch Edward (1863-1944), Norvegia — Vagabond nocturn (P) © Liszt Franz (1811 -1886), Ungaria — Ani de pelerina] (M) 9 Delacroix Eugene, Franţa — Cleopatra şi ţăranul; Hamlet (P) • J. P. Boussingault efectuează la animale măsurători ale metabolismului • j. Fr. Dieffenbach preconizează tratamentul chirurgical al strabismului • înfiinţarea spitalului civil din Braşov • J. Skoda — Manual, de per-cuţie şi auscultaţie 9 R. G. HiII — Abolirea totală a contenţiei în tratamentul bolnavilor psihici 9 O. E. Seguin înfiinţează o casă pentru educarea copiilor idioţi • Fr. Leuret — Anatomia comparată a sistemului nervos 9 Dickens Charles (1812—1870), Anglia—Magazin de antichităţi 9 Balzac Honore de (1799 — 1850), Franţa — Micile suferinţe ale vieţii, conjugale 9 Lenau Nikolaus (1802-1850), Germania — Faust 9 Lermontov MihaiI Jurjevici (1814—1841), Rusia — Demonul ® Longfellow Henry Wadsworth (1807-1882), S.U.A. - Balade şi alte poeme 9 Verdi Giuseppe (1813 — 1901), Italia — O zi de domnie (M) • A. Donne realizează primele microfotografii histologice • F. Pacini descrie corpuscu-lii terminali ai fibrei nervoase (semnalat de A. Vater în 1741) • J. B. Bouillaud — Tratat clinic despre reumatismul, articular 9 J. Henle emite opinia existenţei unor agenţi vii care transmit bolile 9 C. Mulder introduce termenul de proteină • Moreau de Tours — Descriere clinică a intoxicaţiei. acute cu canabis 9 Th. Archambault îmbunătăţeşte, ia Charenton, îngrijirea bolnavilor psihici • A. Brigham — Studiul bolilor şi funcţiilor nervoase 9 A. L. Bayle stabileşte o corelaţie între arahnoi-dită şi alienarea mintală (etiologia sifilitică precizată în 1913) Adam Adolphe-Charies (1803 — 1 856), Franţa — Giselle (M) Poe Edgar Âllan (1809-1849), S.U.A. — Dublul, asasinat din strada Morgue 9 A. Grisolle — Tratat practic despre pneumonie la diferite Cerise descrie simptomatologia neurastenifor-mă sub numele de „nevralgie proteiformă" 718/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE STIINTĂ-TEHNICĂ • octombrie — Liban : conflict între druzi (musulmani) şi maroniţi (creştini) • noiembrie 2 — Puternică răscoală afgană antiengleză la Kabul • Ungaria : Kossuth Lajos înfiinţează ziarul „Peşti Hirlop" • începe penetrarea engleză în Zanzibar m Prima aplicare a „filibusterismului" în Senatul S.U.A. • W. Siemens — metode pentru aurirea», argintarea, nichelarea galvanică a obiectelor metalice • J. Withworth inventează un sistem de filete 1842 • ianuarie 6 — Retragerea trupelor engleze din Kabul • august 9 — „Acordul Webster-Ashbur-ton“ (delimitînd graniţa S.U.A. —Canada) • august 29 — Tratatul de la Nankin : Anglia obţine Hong Kong-ul • Libanul devine provincie turcească cu două districte : unul musulman şi altul creşti n • Brazilia : mişcare republicană în Sao Paolo şi în Mi nas Gerais • 1842—1843 : Franţa ocupă Coasta de Fildeş • J. R. von Mayer — legea transformării şi conservării energiei o Realizarea sintezei anHInei • R. Owen — Marea lume morală • G. W. Armstrong — acumulatorul hidraulic • C.L.A. Barreswiî dozează zahărul cu soluţii cuprice • J. B. Soleil — zaharimetrul • A. Phillippe — mecanismul de întoarcere pe fus 1 843 ® februarie-martie — Răscoala în Haiti (I. Bayer demisionează) e august 8 — Anglia anexează Republica Bură Natal şi o transformă în colonie • Bolivia : adoptă o nouă Constituţie’^ • Uruguay : intervenţia armatei argenti-niene • Gambia devine colonie engleză ® Republica Dominicană : răscoală populară antihaitiană (Juan Pablo Duarte) • 1843 — 1846 : Răscoala kurzilor împotriva stăpînirii otomane • S. A Kierkegaard — Repetiţia — eseu de psihologie experimentală ; Ori. bine — ori. bine ; Frică si. înfiorare • J. S, MiII — Sistem de logică deductivă şi inductivă • J. P. Joule defineşte echivalentul mecanic al căldurii • W. Hamilton introduce ecuaţiile cu derivate parţiale • Primul adeziv pe bază de cauciuc natural în Europa,; • Ch. Wheatstone — puntea pentru măsurarea rezistenţelor • Prima corabie de mare a Ţării Româneşti artă/literatura, medicinâ-psihiatrie (1842-1843) lst/719 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE « Schopenhauer Arthur (1788 — 1360), Germania — Două pro-bhrre fundamentale de etică # Delacroix Eugene (1798— 1 863), Franţa — Noapte evreiască în Maroc (P) m Emerson Ralph Waldo (1803 — 1 832), S.U.A. - Eseuri m CHopin Frederic, Polonia — Fantezie în fa minor (M) • K. A. Trommer propune o probă de decelare a prezenţei zahărului în urină • F. Dujardin descrie citoplasmă celulară • Ch. Pravaz inventează seringa • Fr. L. 1. Valleix — Tratat despre nevralgii sau afecţiuni dureroase ale nervilor • J. Braid studiază fenomenul hipnotic • Weest descrie „boala spasmelor în fletec de Crăciun % Sie Eugene (1804—1857), Franţa — Misterele Parisului. 9 fO'srkegaard Soren Aabye (1 81 3 — 1855), Danemarca — Teamă si tremurat; Jurnalul, seducătorului ; Repetiţiile « Fee Edgar Allan (1809 — 1849), S.U.A. — Scarabeul de aur • Donizetti Gaetano (1797 — 1848), Italia — Don Pasquale (M) • E. Du Bois-Reymond utilizează electromiografia (preconizată şi de C. Matteucci) • O. W. Holmes — Contagio-zitatea febrei puerperale A. Barthez şi F. Rilliet — Tratat clinic şi practic de boli de copii J. Braid — Neurohipnologîa sau explicaţia raţionala a somnului nervos considerat în relaţie cu magnetismul animal • L.J.F. Delasiauve încearcă, fără să reuşească, o nouă clasificare a bolilor psihice • Rilliet şi Barthez fac primele descrieri ale „spasmului hohotului de piîns“ • Lord’at descrie afazia am-nestică, sub numele de alalie • J. Baillarger — Analele medico-psihologice • L. F. Lei ut — Frenologia, istoria sa, sistemul, şi condamnarea sa O M. Macario — Studii clinice asupra demonoma-hiek 720/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ 1844 • februarie 27 — Se proclamă „a lll-a Re- publică Dominicană" • martie 6 — Protectorat englez asupra Coastei de Azur • mai 14 — Prima linie de telegraf: Was-hington-Baitimore • iunie 4 — începe răscoala ţăranilor din Silezia • august 6 — Franţa invadează Marocul • septembrie 10 — Tratatul de la Tanger : încheie războiul franco-marocan • Paraguai : abolirea sclaviei negrilor • A. I. Herzen -naturii • R. Emerson — reformat; Eseuri - Scrisori despre studiul Metoda naturii şl omul • Feuerbach — Principiul filozofiei viitorului • Ossan dezvoltă metalurgia pulberilor • M. Stirner — Unicul şi proprietatea so • Wooderoft — elicea cu pas variabil pentru vapoare • Prima turnătorie de fontă la Bucureşti 1845 • mai — Liban : lupte violente şi sîngeroase între maroniti si druzi • septembrie 22 — Se înfiinţează la Londra „Societatea fraţilor democraţi" (G. Harney şi E. Jones) Luxemburg ferate construirea primei căi • India : ocuparea Panjabuiui de către englezi • Texasul devine stat al S.U.A. • L. Feuerbach — Esenţa religiei • S. Kierkegaard — Stadii pe drumul vieţii • în Franţa este inventat triorul • M. Faraday descoperă polarizarea mag- netică rotatorie • D. R. Kirchhoff — legea reţelelor electrice • R.W. Thomson inventează anvelopa cu cameră de aer • Apare lucrarea lui Engels — Situaţia muncitorilor în Anglia o 1845 — 1848 : Apare la Bucureşti periodicul Magazin istoric pentru Dacia • S. Fitch — „strung revolver" cu opt cuţite • E. Corneli instalează primul cablu telegrafic, între Fort Lee şi New York 1846 • februarie 10 — Reprimarea răscoalei din Galiţia (Austria şi Rusia) • mai 12 — începe marea răscoală populară din Portugalia • iunie — Coloniştii americani din California îşi proclamă independenţa, primul pas spre alipirea acestui teritoriu laS.U.A. • Mexic : începe războiul cu S.U.A. (1 846 — 1 848) • Creerea primei organizaţii sindicale suedeze („Uniunea Handopunkoi" — Stock-holm) • Tratat irakiano-persan (Erzurum) : litigii de frontieră A. Sobreno descoperă nitroglicerina Se emite legea pragului diferenţial U. J. Le Verrier descoperă prin calcul planeta Neptun P. Pro ud hon — Filozofia mizeriei E. Howe — prima maşină de cusut cu suveică şi cu tighelare cu două fire arta/literatură, medicină-psihiatrie (1844-1846) Ist/721 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Dumas Alexandre (1803 — 1870), Franţa — Cei trei muşchetari 9 Thackeray William (1811 — 1863), Anglia — Memoriile lui Barry Lyndon despre Regatul Irlandei 9 Kierkegaard Soren Aabye (1813 — 1855), Danemarca — Firimituri filozofice 9 Delacroix Eugene (1798— 1863), Franţa — Moartea Ofe-liei (P) • Heine Heinrich (1797—1856), Germania — Germania 9 Disraeli Benjamin, lord Bea-consfield (1804—1881), Anglia — Tinăra Anglie 9 J. Henle descrie ansa intermediară a tubului urinifer şi semnalează prezenţa cilindrilor în sedimentul urinar • K. von Rokitansky precizează caracterul tuberculos al morbului lui Pott • H. Wells efectuează extracţii dentare cu anestezie prin inhalare de protoxid de azot • A. J. Balard descoperă ni-tritul de amil • Th. Quevenne şi A. E. Ho-molle prepară digitalina, primul produs glicozidic cristalizat • K.W.M. Jacohi - Principalele forme de tulburări' mintale 9 Înfiinţarea Societăţii a-mericane de psihiatrie • A. Brigham — American Journal of fnsanity 9 J. Brochet — Tratat complet despre hipocondrie 9 Peisse defineşte cenes-tezia ca „sentiment prin care corpul apare Eului ca fiind al său" • S. A. Kierkegaard -Conceptul de angoasă 9 Baillarger face una dintre primele descrieri ale-pseudohaluci naţiilor • Dumas Alexandre, tatăl (1 803 — 1870), Franţa — Contele de Monte Cristo ; După douăzeci de ani ; Regina Mar get 9 Thackeray William (1811 — 1863), Anglia — Legenda de pe Rin 9 Merimee Prosper (1803 — 1870), Franţa — Carmen 9 Sevcenko Taras Grigorievici (1814-1861), Rusia - Testament 9 Flaubert Gustave (1821 —1880), Franţa — Educaţie sentimentală 9 Wagner Richard (181 3-1883), Germania — Tannhâuser (M) • Engels Friedrich (1820-1895), Germania — Sfînta Familie 9 A. Nuhn şi Ph. Pr. Blandin descriu glandele salivare lin-guale anterioare • Fraţii Eduard şi Ernest Heinrich Weber descoperă fenomenul frînării activităţii cardiace prin excitaţia nervului vag • Cercetările lui A. Buchanan despre coagularea sîngeiui • R. Virchow iniţiază studiul leucemiilor • W. Griesinger introduce expertiza medico-legală a criminalilor • E. ^on Feuchtersleben — Psihologie medicală ; Tratat de ştiinţă medicală' a sufletului (introduce termenul de psihoză şi vorbeşte de boli ale personalităţii) • W. Griesinger — Patologia şi terapia bolilor psihice (primul tratat) • J. Moreau de Tours — Despre haşiş şi alienaţia' mintală (promovează psihiatria experimentală) • Transferarea alienaţilor din Schitul Malamuci la. Mănăstirea Mărcuţa • C. Fr. Michea — Tratat practic dogmatic şi critic despre hipocondrie 9 Brierre de Boismont — Despre halucinaţii 9 Thackeray William (1811 — 1863), Anglia — Cartea snobilor 9 Balzac Honore de — Comedieni. fără voie 9 Dostoievski Feodor> Mihailovici (1821 —1881), Rusia — Oameni săraci 9 Browning Robert (181 2—1 889), Anglia — Tragedia unui suflet 9 Andersen Hans Christian (1805 — 1873), Danemarca — Povestea vieţii mele 9 F. Rynd elaborează tehnica • O. E. Seguin injecţiilor subcutarie • J. Muller formulează aşa-numita lege a energiei specifice a organelor de simţ • j. B. Bouillaud — Tratat de norcgrafie medicală 9 W. Stokes descrie tipul de respiraţie patologică cunoscut ulterior sub numele de „Cheyne-5tokes“ — i rata-mentul moral, 'igienic şl/ educativ al idioţilor şi a') altor copii retardati 46 “ Enciclopedie de psihiatrie - cd. 140 722/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • decembrie 12 — Tratat columbiano-ame-rican : dreptul S.U.A. de a construi un canal între Oceanul Atlantic şi Pacific (Panama) • 1846 — 1847 : Ungaria — constituirea primelor partide politice : conservator (1846), de opoziţie (1847) • E. Lenoir prepară un email alb fără oxid de staniu 1847 • ianuarie 1 3 — Se pun bazele organizaţiei democratice „Confederaţia irlandeză" • februarie 22 — Bătălia de la Buena Vista : americanii înving pe mexicani • iulie 17 — Austria ocupă Ferara • K. Marx şi F. Engels crează Liga comuniştilor • iulie 26 — Liberia se proclamă republică ® decembrie 23 — Înfrîngerea răscoalei algeriene : Abd el Kader se predă • Danemarca: inaugurarea primei căi ferate • Anglia: lege privind ziua de muncă de zece ore • V. Considerent — Principiile socialismului 9 K. Marx şi F. Engels — Manifestul Partidului Comunht 9 H. Helmholtz elaborează latura matematici a legii conservării şi transformării energiei 9 A. E. Becquerel -- primele fotografii în culori 9 Barslow descoperă existenţa curenţilor electrici spontani în scoarţa terestră 9 Introducerea primului serviciu de transport cu omnibuze în Bucureşti 1848 • februarie 15 — Apare, la Londra, Mani- festul Partidului^ Comunist • februarie 22 — începe revoluţia burghe-zo-democrată jn Franţa • martie 13 — începe răscoala populară la Viena • martie 18 — începe revoluţia burghezo-democrată la Berlin • martie-septembrie : se declanşează revoluţia în Ţările Române înăbuşită de trupele ruse, austriece, turceşti • decembrie 2 — Abdică Ferdinand I ; urcarea pe tron a lui Franz joseph • Renan — Viitorul ştiinţei 9 J. Monier — betonul armat • C. von Steinheil — primul semnalizator electric de incendiu • J. Stringfellow — primul avion dotat cu o maşină cu abur • Schwamkurg — turbină centrifuga cu ax orizontal şi injecţie parţială 1849 • februarie 5 — Proclamarea republicii, la Roma • februarie 21 — Bătălia de la Gujarat ; englezii înving definitiv trupele sikhii-lor : anexarea Kashmirului • martie 28 — Proclamarea Imperiului German Unitar •• aprilie 14 — Proclamarea Ungariei ca stat independent • mai 1 — Convenţie ruso-turcă (Balta Liman) privind organizarea Ţărilor Române • S. A. Kierkegaard — Tratatul, disperării 9 L. J. Foucault — lampă cu arc electric prevăzut cu regulator 9 A.M.R. Chazallon inventează maregraful (înregistrarea fazelor mareelor) • W. Siemens — prima linie telegrafică subterană • B. S. lakobi — telegraful imprimant • A. H. L. Fizeau determină viteza luminii • Semeonov — prima sondă de ţiţei din Rusia artă/literatură, medicina-psihiatrie (1847-1849) lst/72^ ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Poe Edgar Allan (1809-1849), S.U.A. — Povestiri extraordinare • Constituirea Asociaţiei medicale americane • J. Liebig desoperă tiro-zina • H. von Mohl introduce noţiunea de protoplasmă • Bronte Emil/ (1818 — 1 848), Anglia — La răscruce de vînturl • Balzac Honore de (1799 —1850), Franţa — Splendoarea şl suferinţele curtezanelor • Andersen Hans Christian (1803 — 1873), Danemarca — Ahasverus • Verdi Giuseppe (1813 — 1901), Italia — Macbeth (M) • Thackeray William (1811 — 1863), Anglia — Balul domnului Perkin 0 Bronte Charlotte (1816 —1855), Anglia — Jane Eyre 0 K. Ludwig efectuează experienţe asupra presiunii sanguine cu înregistrare pe kimograf • R. Virchow începe publicarea, împreună cu B. Rein-hardt, a unui periodic devenit Virchow's Archiv care a-pare şi astăzi e I. Semmelweis demonstrează natura infecţioasă a febrei puerperale • J. Simpson introduce anestezia cu cloroform • în Moldova se trece la numirea a cel puţin cîte unui medic în fiecare ţinut, la laşi funcţionînd şase medici de cvartal • Monneret descrie simptomatologia neuraste* niformă sub denumirea, de „nevroză de epuizare" 9 Medicul român C. Po~ muţiu este numit profesor de psihiatrie la Uni-" versitatea din Pesta • • Dumas Alexandre, tatăl (1803 — 1870), Franţa — Vicontele de Bra?elonne 9 Ibsen Henrik (1828-1906), . Norvegia — Catilina 9 Dostoievski Feodor Mihailovici (1821 -1881), Rusia - Nopţi albe • Thackeray William (1811 — 1863), Anglia — Bîlciu1 aeşertâ-c iun Hor 0 Turgheniev Ivan Sergheievici (1818-1883), Rusia - Frica celuilalt 0 H. von Fehling propune o reacţie de identificare a glucozei în urină • A. B. Garrod semnalează hiperuricemia gutoşilor • G. Fr. Merck izolează papa- verina 0 Primul cod de etică farmaceutică (S.U.A.) • CI. Bernard descoperă funcţia glicogenetică a ficatului Bronte Charlotte (1816-1855), Anglia — Shirley Poe Edgar Allan (1809-1849), S.U.A. — Annabei Lee Lamartine Alphonse de (1790 — 1869), Franţa — Confidenţe; Graziella ; Raphcel Wagner Richard (181 3 — 1883), Germania — Arta si revoluţie Liszt Franz (1811 -1886), Ungaria — Concerte pentru pian şi orchestră (M) A. A. Rerthold pune bazele endocrinologiei experimentale A. Poliender pune în evidenţă bacilul cărbunos Ch. Em. Sedillot descrie operaţia de gastrectomie R. Buchheim organizează la Dorpat un institut de farmacologie experimentală în S.U.A. este înfiinţată fabrica de medicamente Pfizer & Co. M. Huss introduce termenul de alcoolism Bell descrie starea niacală supraacută 724/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • august 13 — Înfrîngerea revoluţiei maghiare de către armatele austro-ruse • Ecuador : constituirea partidului liberal si conservator 1850 • ianuarie 31 — Noua Constituţie prusacă (antidemocratică) • aprilie 19 — istmul Panama este declarat, de către Anglia şi S.U .A., zonă neutră 6 iulie — China: începe războiul ţărănesc al tai pinii or (durează pînă în iulie 1S • octombrie 1 — Desfiinţarea graniţelor vamale între Austria şi Ungaria • Chile — crearea primei asociaţii muncitoreşti „Egalitatea" • 1850 —1856 : Nicaragua, Salvador şi Honduras în război împotriva Guatemalei • Kierkegaard — Şcoala creştinismului • Lord Kelvin — Memoriu asupra căldurii o H. von Helmholtz — oftalmoscopul • D. Parmaiee — prima maşină de calcul cu claviatură • C. M. Goulier — nivela cu colimator, utilizată în topografie • Dezvoltarea turbinelor eoliene în S.U.A. N. Bălcescu — Questîon Economlque de Princifrautes danubiennes 1851 • Olanda începe cucerirea Indoneziei • decembrie 2 — Lovitură de stat în Franţa (Ludovic Napoleon Bonaparte este ales preşedinte pentru zece ani) • Londra : Expoziţia Universală • Columbia — abolirea sclaviei negrilor • Peru — Prima cale ferată pe continentul sud-american (Lima Callao) © începe ocuparea Kalimantanului de Vest de către Olanda • 1851 —1863: Război anglo-persan pentru hanatul Heratului • L. Foucault demonstrează, cu ajutorul pendulei, mişcarea de rotaţie a pâmîntu-iui • G.F.B, Riemann — Fundamentele teoriei generale a funcţiilor de o variabilă complexă • VV. Lassell descoperă sateliţii planetei Urans © F. S. Archer — emulsia de colodiu pentru clişeele fotografice • I. M. Singer — maşina de cusut perfecţionată • Darea in exploatare a primului cablu telegrafic submarin, între Anglia şi Franţa • Se construieşte, la Londra, Crystal Pa-lace (oţel şi sticlă) 1852 • iunie 17 — Transvalul se declară inde- pendent • iunie — înfiinţarea la New York a „Ligii proletarilor", prima organizaţie marxistă din S.U.A. • J.B.L, Foucault — giroscopul • Efectul Jouie-Kelvin • C. F. Gerhardt enunţă teoria tipurilor • H. J. Giffard prima aeronavă nerigidă • J. Gorrie — o maşină de producere a frigului artâ/iiteraturâ, medicină-psihiatrie (1850-1852) Ist/725 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE Thackeray William (1811 — 1863), Anglia — Rebecca şi. Ro-wena 9 Addison descrie anemia pernicioasă • R. Owen introduce noţiunea de partenogeneză • Dickens Charles (1812—1870), Anglia — David Copperfield 9 Wordsworth William (1770— 1850), Anglia — Poeme; Preludiu m Wagner Richard (1813 — 1883), Germania — Lohengrin (M) • Sue Eugene (1804 —1 857), Franţa — Şapte păcate capitale 0 Chateaubriand Franţois Rene (1768-1848), Franţa - Memorii. de dincolo de mormînt (postum) « Chasseriau Theodore (1819 — 1856), Franţa — Cavaleri arabi purtindu-şi morţii (P) m Musset Alfred de (1810 — 1857), Franţa — Margot 9 A. V. Waller observă fenomenul rapidei degeneres-cenţe a fibrelor nervoase separate prin secţionare de celula respectivă • Th. B. Curling studiază mi-xedemul la copii • G. A. Chatin preconizează utilizarea iodului în profilaxia guşii • A. Oschatz inventează mi-crotomul • Claude introduce termenul de entropie • P. Lucas — Tratat filozofic şi fiziologic despre ereditatea naturala în stările de sănătate şi boală 9 Votarea în Italia a legislaţiei naţionale privind bolnavul psihic • Janet aplică sorrmotera-pia (somn indus prin hipnoză) pacienţilor nevrotici • Vaileix des-rrie simptomatologia neurastenifor-mă sub denumirea de „nevralgie generală" • E. Ch. Lasegue organizează Centrul municipal al alienaţilor de la Prefectura Poliţiei din Paris « Stowe H.E.B. (1811-1896), S.U.A. — Coliba unchiului Tom 9 Hei viile Herman (1819-1891), S.U.A. — Moby Dick <9 Lamartine Alphonse de (1790 — 1869), Franţa — Noi confidente 9 Heine Heinrich (1797-1856), Germania — Romancero <9 Verdi Giuseppe (1813 — 1901), italia — Rigoletto (M) # Schumann Robert (1810 — 1856), Germania — Simfonii; Manfred (M) 9 Listz Franz (1811 -1886), Ungaria — Studii pentru pian (M) m Kierkegaard Sdren Aabye (181 3 — 1855), Danemarca — Pentru un examen de conştiinţă cl epocii, actuale 9 Traube introduce în practica curentă termometria. Pune bazele experimentale ale utilizării raţionale a digitalei în terapia cardiacă • Bernard introduce termenul de „homeostazie" • M. Berthelot izolează acizii graşi obţinuţi prin digestia grăsimilor tratate cu suc pancreatic • O. Funke izolează din sînge un pigment roşu, identificat ulterior a fi hemoglobina • A. Trousseau — Despre ’intu-barea glotei şi traheotomie 9 J. P. Falret — Despre demenţa circulară sau o formă de boală mintală caracterizată prin alternarea regulată a maniei si. melancoliei. 9 Ch. Locock preconizează administrarea bromurii de potasiu în epilepsie • V. J. Burq — O nouă doctrină si un nou tratament al bolilor nervoase (meta-loterapia) 9 Delasiauve introduce termenul de „confuzie mintală" • Dubois-Revmond realizează prima înregistrare electromiografică Tolstoi Lev Nicolaevici (1 828 — 1910), Rusia — ' Etapele unei vieţi Musset Alfred de (1810-1857), Franţa — Mierla albă ; Primele poezii A. Mathijsen introduce bandajul ghipsat J. Charriere construieşte seringa cu corp metalic şi piston cu şurub Lasegue descrie deliru de persecuţie Brierre de Boismont — Despre halucinaţii R. H. Lotze — Psihologia medicală sau fiziologia 726/1 st Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE 9 Piemont : guvern Cavour • Spania : reformă constituţională — camarila preia puterea • Portugalia — introducerea dreptului de vot direct • Al doilea război anglo-birman : înfrîngerea Birmaniei • decembrie 2 — Ludovic Napoleon Bo-naparte se proclamă împărat al Franţei sub numele de Napoleon al 11 l-l ea ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • J. Duboscq — stereofantoscopul • Elaborarea primului plan de sistematizare a Parisului • L. El ie de Beau mont — Netă asutra sistemelor muntoase 1853 9 martie 2 — Desfiinţarea iobăgiei în Un- garia • mai 1 — Promulgarea constituţiei confederaţiei argentiniene, în vigoare şi azi • octombrie 2 — începe războiul Crimeei • octombrie 10 — Primul Congres al asociaţiilor muncitoreşti din Italia (Asti) • noiembrie 30 — Bătălie navală ruso-turcă la Sinope : victorie rusă (amiralul Nahi-mov) • Japonia : escadră nord-americană (M. Perry) şi rusă (Putianin) cer ridicarea măsurilor izolaţioniste 9 „Ţara Van Diemen“ îşi schimbă numele în Tasmania • decembrie 30 — S.U.A. cumpără de ia Mexic, Arizona şi New-Mexico • E. Barsanti şi C. Matteucci proiectează, motorul termic cu pistoane libere O A. Girard — tip perfecţionat de contor pentru debitul apei in conducte • E. Franfland introduce noţiunea de „valenţă" • Prima cale ferată din Asia (India) • A. Thierry — Eseu asupra istoriei stan? a treia 9 C. W. Field instalează primul cablu telegrafic submarin între Anglia şi [nands • L Clark înfiinţează prima poştă pneumatică (Londra) 9 Prima linie telegrafică din ţara rcastrai (laşi — Bucovina) 1854 • ianuarie — Conflict greco-turc pentru Thessalia • martie 5 — Sfîrşitul mişcării chartiste în Anglia • Franţa: începe ocuparea Senegalului • martie 12 — Tratat anglo-franco-turc (Londra) : îndreptat împotriva Rusiei • martie 23 — Abolirea sclaviei în Venezuela • martie 31 — Tratat comercial nipono-american • noiembrie — Constituirea Ligii reformatorilor în Australia (Ballarat) • Introducerea scării Kelvin • M. Berthelot — sinteza grăsimilor din* glicerină şi acizi graşi • G.F.B. Riemann — Despre 'ipotezele care stau la baza geometriei 9 C- Bourseul enunţă principiul telefonului--electric • Prima iinie de cale ferată din Austral • Prima cale ferată din ţara noastră (Ora-viţa— Bu7iaş) artă/literatură, medicinâ-psihiatrie (1853-1854) Ist/727 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE Tjrgheniev ivan Sergheievici (1 31 8 — 1883), Rusia — Poveste de vînătoare # Gcunod Charles (1818-1893), Franţa - Ulise (M) 9 VVagner Richard (1813 — 1883), Germania — Opera şi drama 9 Delacroix Eugene (1798 — 1863), Franţa — Desdemona blestemată de tatăl său (P) # Dumas Alexandre, tatăl (1803 — 1870), Franţa — Memoriile unul medic m Dumas Alexandre, fiul (1824 — 1895), Franţa — Dama cu camelii (debutul teatral) • N. I. Pirogov introduce în chirurgie metoda de amputare a picioarelor • G. Meissner şi R. Wagner descriu corpusculii tactili • J.B.O. Landry — Cercetări fiziologice si patologice asupra senzaţiilor tactile 9 G. P. Cannmann construieşte stetoscopul biauricular • J. F. Heller propune un test de punere în evidenţă a al-buminei urinare • M. Huss descrie polinevri-tele alcoolice sufletului (încercare de elaborare a unei psihologii medicale) • Defau descrie simptomatologia neurasteniformd sub denumirea de „ere-tism nervos" • A. Verga conduce prima publicaţie psihiatrică italiană, întemeiază psihiatria modernă italiană • H. Helmholtz măsoară viteza influxului nervos 9 Hugo Victor (1802—1885), Franţa — Pedepsele 9 Sand George (1804 — 1876), Franţa — Muzicanţii 9 Musset Alfred de (1810 — 1857), Franţa — Musca <• jokai Moricz (1825-1904), Ungaria — Nababul ungur 9 Gautier Theophile (1811 — 1 872), Franţa — Constantinopol m Verdi Giuseppe (1813 — 1901), Itaiia — Traviata (M) # MiSlet Jean-Franţois (1814— 1 875), Franţa — Odihna sece-râtorilor (P) # Liszt Franz (1811 —1886), Ungaria — Sonete pentru pian (fi) # Al mei da Garrett (1799 — 1854), Portugalia — Frunze moarte 9 Wagner Richard (1813 — 1883), Germania — Inelul Nibelungilor 9 F. J. Mare/ construieşte un sfigmograf • L. Teichmann-Stawiarski e-laborează proba, cu utilizare medico-legală, a punerii în evidenţă a cristalelor de hemină • J. M. Charcot studiază reumatismele cronice • K. von Siebold stabileşte că Taenia echinoccus dă chistul hidatic • Ch. Pravaz propune ataşarea la seringă a acului cu canal interior, pentru a se injecta soluţii medicamentoase • AI. Wood iniţiază tratamentele hipodermice sistematice prin injectarea de soluţii cu seringa • Apare, la Paris, revista La presse medicale 9 V. Burq — Tratat de me-taloterapie 9 J. Falret — Cercetări a-supra nebuniei paralitice şi a altor paralizii, generale 9 A. Morison reuşeşte după 70 de ani de „!upteu să introducă predarea psihiatriei în şcolile engleze • E. P. Charlesworth contribuie la umanizarea a-zilelor si spitalelor de psihiatrie din Anglia • Del!'Tuck descrie „psihozele de detentie" 9 Dickens Charles (1812—1870), Anglia — Timpuri grele 9 Dumas Alexandre, tatăl (1803 — 1870), Franţa — Memorii # Grimm Jacob (1785 — 1863) şi Wilhelm (1786-1869), Germania — Dicţionar german 9 Thoreau Henry David (1817 — 1 362), S.U.A. — Walden sau Viaţa în pădure 9 Liszt Franz (1811 -1886), Ungaria — Preludiile (M) E. Woillez descrie congestia pulmonară L. Corvisart — Dlspepsie şl comsumpţie (se preconizează tratamentul cu pepsină) • H. Brehmer — cura sana-torială antituberculoasă M. Garcia imaginează larin-goscopul 9 Trousseau face descrierea clinică clasică a spas-mofiiiei • Cppel introduce termenul de „iluzii optico-geometrice" • L. Delasiauve — Tratat despre epilepcie 9 J. Falret — Lecţii clinice de medicină mintală. îşi susţine prioritatea asupra „nebuniei circulare" (ceea ce Baillarger denumise „nebunia cu dublă formă") 728/îsf Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ 1855 • ianuarie 20 — Tratatul de alianţă frar.co- piemontez împotriva Rusiei • februarie 6 — Anglia : guvernul Palmers-ton • februarie 7 — Tratat comercial ruso-japo-nez • martie 30 — Tratat de pace anglo-afgan (Jamrud) • iulie 2— Prima grevă în Spania (Cataiania) 9 Panama: inaugurarea primei căi ferate 1856 • februarie 22 — S.U.A. : organizarea par- tidului republican ca partid naţionai • februarie 25 — Congresul de pace de la Paris (războiul Crimeii) • martie 30 — Prin tratatul de pace de ia Paris se instituie protectoratul „celor şapte'* asupra Principatelor Române • octombrie 10 — China: începe al doilea război „al opiului", care durează pînă în octombrie 1860 • octombrie 18 — Peru : promulgarea primei constituţii cu caracter mai liberal • Australia: muncitorii constructori din Sydney obţin ziua de lucru de 8 ore 1857 • februarie 5 — Mexic : parlament bica- meral ; se acordă drept de vot bărbaţi lor peste 21 de ani • octombrie 7 — Adunarea Ad-hoc a Moldovei se pronunţă pentru unirea cu Ţara Românească • octombrie 9 — Adunarea Ad-hoc a Ţării Româneşti se pronunţă pentru unirea cu Moldova • Birmania : construirea oraşului Mandalay care devine capitala ţării • Rusia: Alexandru II crează comitete de nobili pentru elaborarea unui proiect de reformă agrară • 1857 — 1859 : India — mare răscoală populară antiengleză „Răscoala şipailor" înăbuşită cu brutalitate de trupele engleze • R. W. Bunsen — becul pentru laboratoare • P.E.M. Berthelot — sinteza alcoolului- • K. Kreil — primul seismograf înregistrator • A. Fick enunţă legile difuziei • Gohineanu — Eseu asupra 'inegalităţii rarelor uman? 9 Buchner — Forţă şi materie • W. H. Perkin pune bazele industriei de coloranţi sintetici • J. M. Cabirol — îmbrăcămintea de cauciuc pentru scafandri • H. Debray prepară bronzul de aluminiu» • G. F. Tournachon — primele fotografii: aeriene luate dintr-un balon • Prima linie de cale ferată din Afnca. (Egipt) • Descoperirea materialului plastic — celuloidul • L. Pasteur studiază primele bacterii lac-tice o A.P.E. de Thereard propune folosirea sulfurii de carbon împotriva filoxere; • H.P.G. Darcy stabileşte legile infiltraţiei prin medii poroase e Construirea primului transatlantic de* oţel • F.P.E. Carre construieşte o maşină frigorifică cu compresiune e Obţinerea primei fotografii a Lurii e R. Hoe — presa rotativă pentru tipărirea ziarelor • Introducerea iluminatului cu petrol Rampant în Bucureşti arta/literatură, medkină-psihiatrie (1855-1857) îst/729 ARTE-LITERATURĂ MEDICINA PSIHIATRIE Vvhitman Walt (1819 — 1892), S.U.A. — Frunze de iarbă 5a nd George (1804—1876), Franţa — Istoria vieţii mele Biîet Georges (1838 — 1875), Franţa — Simfonia în do maior (fi) Degas Edgar (1834-1917), Franţa — Rene de Gas cu căli- mara (P) Spencer Herbert (1820 — 1903), Ar.glia — Principii de etică B. Panizza — Observaţii despre nervul optic • R. B. Bean creează termenul „asistolîe“ • Th. Addison — Despre manifestările constituţionale şi locale ale bolii capsulelor suprarenale 9 Al. Bain — Sentiment şi intelect 9 J. A. Gudden conduce azilul Wernerk, prima u-nitate germană unde se aplica principiul non-constrîngerii • Ch. Ed. Brown-Sequard — Cercetări experimentale şi clinice asupra fiziologiei şi patologiei mă-duvei. spinării şi a altor părţi ale centrilor nervoşi Mknelet jules (1798-1874), Franţa — Pasărea ibsen Henrik (1828 — 1906), Norvegia — Sărbătoare la Sol-haug Lamartine Alphonse de (1790 — 1869), Franţa — Curs familiar de literatură Keats John (1795-1821), An-gna — Căderea lui Hyperion (editat postum) Ke=ier Gottfried (1819 — 1890), E'veţia — Oamenii din Seldwyla Courbet Gustave (1819 — 1877), Franţa — Domnişoare pe malul. Senei (P) Lîszt Fran? (1811 -1886), Ungaria — Faust (M) • Pasteur pune bazele tehnicii sterilizării • H. Welcker introduce mi-crotomui în tehnica microscopică • A. Schiff practică t i rol dec-tomii, cu rezultate fatale pentru animalele de experienţă 9 J. B. Barth studiază bron-siectazia Graefe descrie semnul care~i poartă numele (în PGP) Brierre de Boismont — Despre suicid ţi nebunia suicidului 9 J. Guisiain construieşte, după propriile principii, Spitalul din Gand • J. Conolly — Tratamentul alienaţilor fără ccn-strînverj mecanice # Baudelaire Charles (1821 — 1867), Franţa — Florile râului 9 Stifter Adaibert (1805-1868), Austria — Vara ia Saint-Martin ■■9 Fsaubert Gustave (1821 —1880), Franţa — Madame Bovary • Dickens Charles (1812-1870), Anglia — Micuţa Dorrit ■9 E-'onte Charlotte (1816 — 1855), Anglia — Profesorul; Villette 9 Cstrovski Alexandru Nicolaie-vi ci (1 823 — 1 886), Rusia — Un loc lucrativ 9 Thackeray William (1811 — 1 863), Anglia — Virginienii M el vi îl e Herman (1819 — 1891), S.U.A. — Marele escroc <9 Taine Hippolyte Adolphe (1 828 —1893), Franţa — Filozofi francezi din secolul al. XiX-lea 9 Reclus introduce cocaina în terapie, ca anestezic iocal • G. Mendel stabileşte legile eredităţii • ]. L. Meyer — Gazele din sînge 9 E Brucke constată comportamentul optic diferit faţă de lumina polarizată a celor două feluri de striuri ale fibrei musculaturii voluntare • la fiinţă, Ia Bucureşti, din iniţiativa şi sub conducerea Iui C. Davila, Şcoala naţională de medicină şi farmacie, ale cărei diplome medicale vor fi echivalente cu cele ale instituţiilor similare din Franţa si Italia • I. M. Balinski creează prima clinică pentru bolnavii mintal din Rusia • A. J. Kerner întocmeşte o culegere de desene formate din pete de cerneală — sursă de inspiraţie pentru testul Ror-schach • Duchenne şi Boulogne descriu tabesul • B. A. Morel — Tratat despre degenerescentele fizice, intelectuale îi morale ale rpeciei. umane (originea degenerativă a psihopaţi ilor) • înfiinţarea catedrei de psihiatrie Academiei me-dicochirurgicale din Pe-tersburg 730/lst Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • 1857—1 859 : Criză economică în Germ a- • L. R. Blake — maşina de cusut folosita nia în industria pielăriei • 1857 — 1867: Nicaragua — preşedinţia generalului T. Martinez, una din primele forme de dictatură modernă 1858 • mai 22 — începe Conferinţa de la Paris privind organizarea Principatelor Române 1859 • ianuarie 15 — Restaurarea regimului re- publican în Haiti • ianuarie 24 — Unirea Principatelor Române (alegerea lui Alexandru loan Cuza ca domn al Moldovei (5 ian.) şi al Ţării Româneşti (24 ian.) • februarie — Trupele franceze ocupă Sai-gonul • aprilie 25 — începe construirea Canalului de Suez • Noua Zeelandă : Anglia începe „războaiele maurice" © Război ecuadoriano-peruvian • F. A. Kekule şi A. Couper descoperă te-travalenţa carbonului şi proprietatea acestuia de a se combina cu el Însuşi • L. Pasteur — stabileşte legile generale ale izomeriei optice şi propune trei metode de scindare a compuşilor racernid • A. Cayley pune bazele calculului matricial • H. Giffard — injectoru! automat • H. Geissler — pompa de vid cu mercur • Rouvier imaginează un sistem de transmisie telegrafică multiplă • R. Burton şi J. Speke descoperă lacu’ Tanganyika (Africa) • G. Kirchhoff şi R. W. Bunsen pun la punct metoda analizei spectrale şi inventează spectroscopul 9 M. Schiff descoperă funcţiile glandei tiroide • J. Plucker descoperă radiaţiile catodice • M. Berthelot realizează sinteza acetilenei- • Ch. Darwin — Originea speciilor • K. Marx — Contribuţii la critica economiei politice • L. E. Scott — fonoautografu! • mai 28 — Tratat ruso-chinez Ia Aihun • august 2 — Instituirea titlului de vicerege pentru guvernatorul general ai Indiei, care trece sub administraţie directă engleză (la 1 noiembrie) • septembrie — Franţa începe războiul împotriva Vietnamului • decembrie 23 — Iugoslavia : abdicarea Iui A. Karagheorghevie • Înfiinţarea la Paris a „Companiei Canalului de Suez“ (Ferdinand de Lesseps) © Olanda ocupă Sumatra Orientală • 1858 decembrie — 1859 ianuarie : alegeri pentru adunările elective din Ţara Românească şi Moldova artă/literatura, medicinâ-psihiatrie (1853—1859) ist/731 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE hebbel Friedrich (1813 — 1863) Germania — Balade înfiinţarea Societăţii medicale ştiinţifice din Bucureşti, avînd ca preşedinte pe N. Kretzulescu, iar ca secretar pe C. Davila Esmarch şi Jensen evidenţiază relaţia dintre sifilis si PGP H. Gray — Anatomie descriptivă şi chirurgicală <9 Gautier Theophile (1811 — 1872), Franţa — Romanul mu- rr:le> Goncearov Ivan Alexandrovici (18" 2 — 1891), Rusia - Oblo-rro/ •m Daudet Alphonse (1840 — 1897), Franţa — îndrăgostita. «m Car!yle Thomas (1795 — 1 881), • R. Virchow — Patologia ce- Anglia — Istoria lui Frederic cel Mare Ibsan ' Henrik (1828-1906), Norvegia — Războinicii, din He’.^eland m Brahms Johannes (1833 — 1897), Germania — Recviem german (M) <# C'fe"oach Jacques (1819 — 1831 , Germania — Orfeu in inf^n (M; lulară, ca teorie fundamentală pe histologia fiziologică şi. patologică o H. R. Siivester preconizează metoda sa de respiraţie artificială • Municipalitatea Craiovei admite funcţionarea a?e-zămîntului Madona Du-du ca azil • Maree — Despre nebunia gravidelor si lăuzelor • Azam — Dedublarea personalităţii • B. A. Morel — Tratat despre bolile mintale (utilizarea termenului de „demenţă precoce11) • Esquirol (respectiv Maree) descriu psihoza pu-erperală • Calmeil descrie sindromul care-i poartă numele • C. Bernard — Lecţii despre fiziologia si patologia sistemului nervos Q Balinski evidenţiază absenţa ref I ecti vi taţi i pupilei la lumină în PGP • Ciobăniţa Bernadette Soubirous din Lourdes (Franţa) are viziuni care atrag curînd asupra satului său faima unui loc de pelerinaj religios în vederea „vindecărilor miraculoase" # Tolstoi Lev Nikolaievici (1828 — 1910), Rusia — Fericire: conjugală % Mistral Frederic (1830-1914), Franţa — Mirela m Dostoievski Feodor Mihailovici (1 821 —1881), Rusia - Visul unchiului 9 Smd George (1804-1876), Franţa — El şi ea Dumas Alexandre, tatăl (1803 — 1870), Franţa — Impresii de călătorie v e"di Giuseppe (1813 — 1901), itaiia — Bal mascat (M) • J.A.L. Clarke descrie nucleu! dorsal median a! coarnelor posterioare aie mă-duvei spinării • C. Bernard — Lecţii asupra proprietăţilor fiziologice şi a alteraţiilor patologice ale lichidelor organismului, (introduce conceptul de „mediu intern") • L. Traube descrie zgomotul de galop în insuficienţa ventriculară stîngă • W. D. Lambl descoperă a-miba dizenterică • L Calmeil — Tratat de boli inflamatorii, ale creierului, (descrie delirul acut) • P. Briquet — Tratat clinic şi terapeutic al isteriei (afirmă egalitatea sexelor în faţa isteriei) • I. M. Balinski ţine primul curs de psihiatrie din Rusia • Dougens descrie simptomatologia neurastenifor-mă sub denumirea de „ nevropaţi e“ 732/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNiCĂ • Liban : Răscoală ţărănească în Kessuan, • Prima catedră de paleontologie — Paris condusă de Şahin-Tamis. • 1859 — 1960 : Război hispano-marocan : • J. S. Russeii construieşte transatlanticul spaniolii la Tetouan. „Great Eastern“, de 23 000 tone 1860 • martie 24 — Tratatul de la Torino : Nisa şi Savoia revin Franţei • mai 14 — Garibaldi începe marşul din sudul Italiei • august — Intervenţie franceză în Liban pentru „potolirea spiritelor"*. • octombrie 13 — Trupele anglo-franceze ocupă oraşul Peking • noiembrie 6 — Abraham lincoln este ales preşedinte într-o atmosferă extrem de încordată • decembrie 13 — Alipirea Voivodinei Ia Ungaria • Mutarea capitalei Japoniei de Ia Kyoto la Yedo 1861 • februarie 4 — Crearea Confederaţiei sta- telor din Sud : începe războiul de sece-siuna. • februarie 19 — Abolirea iobăgiei în Rusia. • februarie 26 — Austria acordă Transilvaniei o oarecare autonomie („Patenta imperială din februarie") • iunie 9 — Convenţie între Turcia, Franţa, Anglia, Austria, Prusia şi Rusia privind Libanul : elaborarea „Statutului organic al Libanului1*. • august 6 — Anglia cucereşte Lagosul • octombrie — Convenţia de la Londra privind intervenţia împotriva Mexicului • Germania : începe domnia Iui Wilhelm 1, rege al Prusiei (1861—1871) • Ungaria : constituirea partidului revoluţiei (Teleki Laszlo) • Paraguay : prima cale ferată (Asuncion-Paraguari). • P.E.M. Berthelot — Chimia organică fundata pe sinteze • Spencer — Principiile principale • N. G. Cernişevski — Principiul antropologic în filozofie • G. R. Plante — acumulatorul electric C!3 plăci de plumb • A. Pacinotti — motorul electric de curent continuu • J. E. Lenoir — primul motor termic cu explozie, în doi timpi • R. J. Gatiing — mitraliera • A. M. Butlerov — teoria structurii chimice a compuşilor organici • J. Marcou publică prima hartă geologici a lumii • Inventarea pantografieî • Realizarea cuptorului cu reverberaţie şl’ recuperare de căldură • T. S. Mort şi Nicoîle — prima uzină pentru congelarea cărnii (Sidney) • A. Feska propune metoda centrifugării pentru obţinerea smîntînii din lapte 1862 • ianuarie 22 — Formarea primului guvern unitar al României avînd drept prim ministru pe Barbu Catargiu (asasinat la 8 iunie). • ianuarie Mexic : debarcarea trupelor intervenţioniste anglo-franceze. • J. P. Griess obţine compuşii azotîci (azo-derivaţii) • G. Salmon — Geometria ancHitcâ a trei dimensiuni • C. Flammarion — Pluralitatea U^'ilor locuite artă/literatura, medicinâ-psihiatrie (1860-1862) lst/733 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Millet Jean-Franţois (1814— 1875), Franţa — Moartea şi pădurarul (P) o H. Kotbe sintetizează acidul salicilic • Heschl descrie porencefalia • J.B.O. Landry descrie paralizia ascendentă acută Fr, Galton concepe primul „test de asociere-verbală1* • Baudetaire Charles (1821 — 1867), Franţa — Paradisurile artificiale • Coilins William Wilkie (1824— 1889), Anglia — Femeia în alb m Turgheniev Ivan Sergheievici (1818—1883), Rusia — Eroismul Iubirii; Prima Iubire • Hawthorne Nathaniel (1804— 1864), S.U.A. — Faunul de marmura • Quinet Edgar (1803 — 1875), Franţa — Merlin vrăjitorul • Degas Edgar (1834-1917), Franţa — Fetiţe provocînd băieţi (P) • Ostrovski A.N. (1823 -Rusia —Furtuna • E. Neuman descoperă rolul hematopoetic ai măduvei osoase • A. Nelaton inventează ca-teterul flexibil de cauciuc • W. W. Keen efectuează intervenţii neurochirurgicale • J. N. Czermak pune bazele rinoscopiei moderne • Fr. J. Lemaire semnalează proprietăţile dezinfectante ale acidului fenic • Se introduce internatul la Eforia spitalelor civile din Bucureşti • Niemann sintetizează cocaina din frunza arborelui de coca • Construirea Spitalului naţional de beii nervoase din Londra • G. Th. Fechner — Elemente de psihofizicâ ; Tratat de psihologie experimentală • A. Tardieu descrie „sindromul copilului bătut" • B. A. Mor el — Tratat de boli. mintale (clasifici bolile psihice) • E. Mesnet — Studii asupra somnambulismujui din punct de vedere patologic • Dickens Charles (1812—1870), Anglia — Marile speranţe • Dostoievski Feodor Mihailovici (1821—1881), Rusia — Amintiri din caso morţii ; Umiliţi, şi. obidiţi m Thackeray William (1811 — 1863), Anglia — Aventurile lui Filip • Spencer Herbert (1820—1903), Anglia — Educaţie Intelectuală, morala şi psihică • Manet Edouard (1832-1883), Franţa — Muzică la Tuli Ier ies (p) • Degas Edgar (1834-1917), Franţa — Semiramizi construind Ba bi Ionul (P) • M. Pettenkofer si K. Voit elaborează o metodă de calcul al bilanţului metabolic pe baza măsurării schimburilor respiratorii • A. Trousseau descrie astmul • E. B. Wolcott excizează o tumoare renală P. Meniere — Memoriu despre leziunile urechii interne care produc simptome de congestie cerebrală apoplec-tifermă (descrierea sindromului de vertij auricular) • Azilul Madona Dudu se transformă în „Spitalul regulat pentru smintiţi" • Falret menţionează pentru prima dată „stările mixte" • P. Broca localizează afazia (existenţa unui centru al limbajului în cir-cumvoluţiunea a 3-a cerebrală a emisferului stîng). Introduce termenul de afemie. • Babinski înfiinţează Societatea petersburgheză de medicină mintală • L.J.F. Delasiauve fondează Revista de medicină mintală • A. Ferrus fondează Societatea medico-psihoio- • Baudefatre Charles (1821 — 1867), Franţa — Spleen-uf Parisului Hugo Victor (1802-1885), Franţa — Mizerabilii. • L. Auerbach — Plexul mi-enteric (despre plexul nervos situat în musculatura tubului digestiv) • A. Flint descrie uruitura diastolică datorată unei stenoze mitrale funcţionale • Little descrie boala care-i poartă numele (dipie-gie spastică infantilă) • H. Dragonet — Tratat de-boli mintale (prima carte-cu fotografii ale bolnavilor psihici) 734/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE STIINTĂ-TEHNJCĂ • aprilie 7 — Convenţie între Anglia şi Statele Nordice (SUA), privind interzicerea comerţului cu sclavi. • iunie 3 — S.U.A. recunoaşte Republica Li beria • septembrie 22 — Abolirea sclaviei în S.U.A. („Proclamaţia emancipării"). • septembrie 24 — Bismark devine cancelar al Germaniei. • Coreea : răscoală ţărănească de masă în întreaga ţară. N. Riggenbach cremaliere şina de cale ferată cu • J.R. Brown — maşina de frezat universală, cu o consolă • F. Carre fabrică gheaţa cu ajutorul maşinilor frigorifice • M. de Lignac aplică procedeul de conservare a cărnii prin injecţie de saramură sub presiune '1863 • mai 8 — Proclamarea Statelor Unite ale Columbiei • mai 23 — Lassalle organizează Asociaţia Generală a Muncitorilor Germani • iunie — Trupele afgane ocupă Heratul. • august 1 — Franţa îşi instituie protecto-w râtul asupra Cambodgiei • Crearea, la Geneva, a Comitetului Internaţional de Cruce Roşie • S.U.A.: bătălii decisive (Gettysburg — iulie) : Vicksburg — iulie : Chattanooga — nov.) între nordişti şi sudişti, favorabile nordiştilor • Japonia — incendierea consulatelor englez şi american de la Yedo • decembrie 13 — România: votarea secularizării averilor mănăstireşti 9 1863 — 1864: Rusia — răscoale în Lituania, Polonia si Bielorusia • A Nobel realizează detonatorul care-i poartă numele • F. Osmond perfecţionează microscopul metalografic • F. Carre utilizează amoniacul ca fluid frigorigen • Se fabrică extractul de carne (Uruguay) • L. Pasteur studiază bolile vinurilor V. le Duc enunţă principiile „funcţiona-lismului" în arhitectură • Primul metrou din lume (Londra) • J. Lenoir — vehicul propulsat cu un motor cu gaz '1864 • februarie 1 — începe războiul austro- pruso-danez © martie 2 — Desfiinţarea i o bagi ei în Polonia $ martie 28 — Proclamarea Statelor Unite ale Venezuelei © aprilie 1 — înfiinţarea „Societăţii Literare Române", care în 1867 devine „Societatea Academică Romănă", pentru ca în 1879 să devină „Academia Română". • aprilie 10 — Arhiducele Maximilian de Habsburg este proclamat împărat la Mexicului • iunie 16 — Protocolul de la Constanti-nopol : Principatele Unite pot modifica legile interioare fără o prealabilă aprobare • J. C. Maxwell descoperă undele electromagnetice • H. Spencer — Principii, de biologie • G. Boole fondează logica matematică modernă artă/literatura, medicină-psihiatrie (1863-1864) lst/735 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Turgheniev lvan Sergheievici (1818 — 1883), Rusia — Părinţi şi copii 9 Ibsen Henrik (1828 — 1906), Norvegia — Comedia dragostei. 9 Flaubert Gustave (1821—1880), Franţa — Salammbâ 9 Verdi Giuseppe (1813 — 1901), Italia — Forţa destinului. (M) • Manet Edouard (1832—1883), Franţa — Dejun pe Iarbă (P) • Sarah Bernhardt debutează. în ifigenia la Comedia Franceză 9 F. Hoppe-Deyler precizează că hemoglobina este vectorul oxigenului în organism • Apare la Bucureşti Monitorul medical 9 In Ţara Românească se creează Instituţia medicilor de arondisment, care curînd va exista şi în Moldova, pu-nîndu-se astfel bazele serviciului nostru medico-sa-nitar pentru populaţia rurală • L. V. Maree — Tratat practic al bolilor mintale 9 Jackson defineşte epilepsia • Hugo Victor (1802—1885), Franţa — Legenda secolelor 9 Bruch Max (1838 — 1920), Germania — Lorelei. 9 Filimon Nicolae (1819 —1865), România — Ciocoii vechi şi noi 9 Verne Jules (1828 —1905), Franţa — Cinci săptămîni în balon 9 Bizet Georges (1838 — 1875), Franţa — Pescuitorii de perje (M) Degas Edgar (1834—1917), Franţa — Portretul Theresei de Gas, ducesă de Morb! Hi (P) • Manet Edouard (1832—1883), Franţa — Balet spaniol (P) A. von Bezold — Cercetări despre 'inervaţia Inimii 9 J. Pean practică o splenec-tomie • înfiinţarea fabricilor de medicamente Bayer şi Hoechst • H. Dunant — O amintire de la Solferino (asistenţa răniţilor pe cîmpul de luptă, scop pentru care va fi creată Crucea Roşie) • K. Kahlbaum propune termenul de „par anolaiS Clasificarea bolilor mintale (încercare de a fon» da psihiatria ca disciplină clinică bazată pe empirism şi ştiinţe naturale). Clasifică bolile psihice după criteriul ana-tomo-patologic şi descrie hebefrenîa • L M. Secenov — Reflexele creierului 9 A. von Bayer descoperă acidul barbituric • l. Ray — monografia Atentai Hygiens 9 H. Legrand du Saulle — aplicaţia fotografiilor în studiu! bolilor psihice • Gerhard descrie semnul care-i poartă numele (în fazele terminale ale demenţelor) 9 la fiinţă Spitalul de boli nervoase din Sibiu 9 Dostoievski Feodor Mihailovici (1821—1881), Rusia — Memorii din umbră 9 Dumas Alexandre, fiu! (1824— 1895), Franţa — Prietenul femeilor 9 Baudelaire Charles (1821 — 1867), Franţa — inima mea dezgolită 9 Gounod Charles (1818-1893), Franţa — Mireille (M) • Renouvier Charles (1815 — 1903), Franţa — Eseu de critică generală 9 E.F.A. Vulpîan descrie fenomenul devierii conjugate a capului şi globilor oculari în ictusul apoplectic • • A. Dechambre începe edi- tarea Dicţionarului enciclopedic a[ ştiinţelor medicale (Paris) • Prima ediţie din British Farmacopoeia 9 A. Wachsmuth — Despre paralizia bulbară progresivă şi diplegia facială 9 Crearea la Corfu a primului stabiliment psihi-atric din Grecia • Kahlbaum descrie „ver~ bigeraţia" • K. G. Carus — Psihicul spre o genetică a sufletului (introduce termenul de „inconştient") • Behrend descoperă rolu! hipnotic al bromurilor în doze mari • Krishaber descrie simptomatologia neuraste- 736/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • august 14 — România: promulgarea legii • Se introduce tehnica pasteurizăm pen- ruraîe tru produsele fermentabile • august 22 — Convenţia de la Geneva privind prizonierii de război • august 31 — Lassalle ucis în duel de prinţul Racoviţă • noiembrie 26 — Promulgarea Codului • J. Garnier descoperă zăcăminte de nichel de procedură penală în România în Noua Caiedonie '1865 • martie 22 — Se publică „Scrisoarea Cassandrei“ (Kossuth) evidenţii ndu-se consecinţele nefaste ale alianţei austro-ungare • mai 1 — Răscoală populară antispaniolă — eliberarea definitivă a Republicii Dominicane • Spania în război cu Peru, Bolivia, Chile • Rusia începe cucerirea Asiei Centrale • Suedia : reformă constituţională (parlament bicameral, ales) • Italia îşi mută capitala de Ia Torino, la Florenţa • S.U.A. : se încheie războiul de secesiune ; ia 14 aprilie, este asasinat preşedintele Lincoln 9 Francezii ocupă Senegalul 9 Trupele spaniole invadează Peru • S.U.A.: înfiinţarea organizaţiei tero- riste Ku KIux Klan © Ceylon : crearea ligii ceyloneze care ulterior va deveni principalul partid al ţării • M. Berthelot evidenţiază fenomenele ter-mochimiei • G. J. Mendel — Cercetări asupra hibrizilor vegetali 9 L. Yale — broasca de siguranţă cu cheia dinţată • Brown — maşina de tăiat şi rmdeluit scî nduri • Robert — procedeul de extragere a zahărului din sfeclă prin difuzie cu apă caldă • G. M. Puiiman — vagonul de dormit • T. j. Lovengrove — separatorul vertical de gaze-ţiţei • Primul atlas geografic din România "^1866 9 februarie 11 — Abdicarea lui Cuza 9 martie 19 — Turcia acordă o largă autonomie internă şi externă Egiptului • mai 2 — începe răscoala antiotomană în Bulgaria 9 mai 10 — România: Prinţul Carol de Hohenzollern devine domnitor al României • iunie 15 — începe războiul austro-pru-sian, încheiat cu înfrîngerea Austriei (23 august) • iunie 20 — începe războiul austro-italian, încheiat cu înfrîngerea Austriei (3 octombrie) • Ă. J. Angstrom introduce o unitate de măsură corespunzătoare lungimilor de undă din spectrul vizibil • E. H. Haeckel formulează legea bioge-netică fundamentală (ontogenia = repetare a filogeniei) • A. B. Nobel pune la punct procedeu! fabricării dinamitei 9 Primul cablu telegrafic submarin din Atlantic • Primul tunel rutier american • Construirea Palatului de Justiţie din Bruxelles • Fierăstrăul mecanic cu bandă pentru metale dure arta/literatură, medicina-psihiatrie (1865-1866) lst/737 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE & Offenbach jacques (1819 — 1880), Germania — Frumoasa Elena Tennyson Aifred (1809 — 1892), Anglia — Enoch Ar den niformă sub denumirea de „nevropatie cerebro-cardiacă“ Mag nan — Comunicări asupra accidentelor produse de alcool C. Lombroso — Geniu şl nebunie Dostolevski Feodor Mihailovici (1821-1881), Rusia - Crima şi pedeapsa Sulîy-Prudhomme Rene-Fran-ţois-Armand (1839-1907), Franţa — Stanţe şi poeme Gautfer Th6ophile (1811™ 1872), Franţa -- Departe de Parts CarroS! Lewis (1832 — 1892), Anglia — Alice în Ţara minunilor Swinburne Algernon Charles (1837-1909), Anglia - Ata-lante în Calydon ■ Verne juSes (1828 -1905), Franţa — De ia Pâmînt la Luna Stevenson Robert (1850 — 1894), Anglia — Romanul prinţului Otto > Monet Claude (1840-1926), Franţa — Estuarul Senei. (P) • J. M. Charcot descrie scleroza laterala amiotrofică © G. Empis descrie forma miliară a tuberculozei 9 j. A. Villemin demonstrează, contagîozitatea tuberculozei # CI. Bernard — Introducere în studiul, medicinii experimentale © La iniţiativa doctorului C, Esarcu se inaugurează ia Bucureşti un ciclu de conferinţe publice, punîndu-se astfel bazele „Atheneului român*', unde se va desfăşura şl o varoloasă activitate de educaţie sanitară m F. Galton înfiinţează primul laborator de antropome-trie B. Morel introduce termenul de „delir emotiv** şi de „obsesie" pe care o consideră tulburare de afectivitate Lasdgue — Catalepsllle parţiale şl pasagere Trousseau introduce termenul de afazie H. T. Vallee iniţiază metode de educaţie pentru deficienţii mintali E, Hecker scrie prima lucrare referitoare la „e-pidemiile'* de boli psihice din evul mediu Th. Herpin — Asupra prognosticului şî tratamentului curativ al epilepsiei. Accesele incomplete de epilepsie L. J. Delasiauve sector i-zează asistenţa psihiatrică în mediul rural Tolstoi Alexei Konstantinovici (1817—1875), Rusia - Moartea Iul Ivan cel Groaznic m Hugo Victor (1802“ 1835), franţa — Muncitorii marii # Dostosevskî Feodo»* Mihailovici (1821-1881), Rusia. - Jucătorul o De Amicis Edrnondo (1846 — 1908), Italia — Cuore, inimă de copil E. Haeckel — Morfologia generală a organismelor • K. Fr. W. Ludwig şi I. F. Cyon descoperă nervul de-presor al inimii J. M. Chh r*jî si E.F.A. Vulpian s'-utJU/.: scleroza in plăci îbsen Henrik (1828 — 1906), % P. H, Watson Norvegia — Brand iaringele canceros extirpă Falret introduce în literatura de specialitate termenul de „nevroză obsesivo-compulsivă" Vachet semnalează termenul de „obsesie'* A. Liebault — Despre somn şi stările ancloage, considerate din punct de vedere al acţiunii moralului asupra fizicului Charcot şi Bouchard descriu crizele clitoridiene ■ J. Conolly îşi susţine te* za Studiul mintal al melancoliei ; este creatorul principiului „no restra-i nt‘* * M. Leîdesdorf scrie primul tratat de boli min» 47 -*■ Enciclopedie de psiMcUie — cd, MO 738/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ • Jamaica devine colonie engleză • inaugurarea comunicaţiei telefonice între india şi Europa • Chile, Bolivia şi Peru victorioase împotriva armatelor spaniole 1867 • februarie 17 — Constituirea monarhiei dualiste austro-ungare • martie 30 — Tratat ruso-american (Washington): Alaska este vîndută, de către Rusia, Statelor Unite ale Americii (7,2 milioane dolari) • aprilie 1 — „Staites Settlements1' devine colonie britanică 1868 • aprilie — Congresul de constituire a Or- ganizaţiilor sindicale (Manchester) © mai 3 — „Pronunciamentul de la Blaj" act de protest al românilor împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria • mai — Expediţie americană nereuşită în Coreea • mai — Desfiinţarea, în Franţa, a cenzurii prealabile a presei • august 13 — Peru : catastrofă seismică — 25 000 morţi. Q octombrie 10 — începe războiul de eliberare a Cubei m Viena : constituirea Partidului Social Democrat din Austria o Anglia ocupă teritoriu! Basutoland (Le-sotho) şi îl anexează Coîoniei Capului 1869 © Crearea Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria (interzis ia 16 martie) © aprilie 10 — Proclamarea Republicii Mexic © mai 10 — Prima linie ferată transccnti-nentală (Union Pacific). m iunie 6 — Noua Constituţie spaniola: numeroase libertăţi burgheze o decembrie 8 — Primul conciliu al Vaticanului : proclamarea dogmei infailibilităţii papei • W. von Siemens realizează primele maşini de inducţie • A. N. Otto şi E. Langen — motorul termic cu gaz, în patru timpi • J. Ohlason şi J. H. Norrbin fabrică primele explozive de siguranţă • Lambe şi Buxtorf construiesc, independent, maşina de tricotat rectilinie • L, Edoux — elevatorul hidraulic cu piston pentru materiale grele • Madison — cadrul de bicicletă din tuburi de oţel 9 K. Marx — Capitalul 9 P. A. Secchi — prima clasificare a stelelor în funcţie de spectrele lor 9 E. A. Cowper — roata cu spiţe de oţel şi bandaj de cauciuc 9 G. Westinghouse — frîna pneumatică • E. H. Haeckel — Istoria creaţiei naturale 9 H, Marinoni — presa rotativă • Fabricarea primelor conserve de mîn-căruri gătite (Austria) m Westinghouse — semnalul de alarmă din vagoanele de cale ferată 9 D. I. Mendeleev — legea periodicităţii elementelor chimice şi clasificarea acestora o F. Galton — Ereditatea talentului, legile şi urmările ei 9 Prima producţie de ferocrom (Brooklin) 9 inaugurarea Canalului de Suez m Y. G. Mc Gaffe — aspiratorul de praf 9 J, Suriray — lagărul cu bile de oţel ® Primul tramvai cu cai din ţara noastră 9 Inaugurarea clădirii Operei din Viena 9 aprilie 14 — România : adoptarea sistemului monetar bimetalist (aur, argint) • mai 7 — Convenţia de la Londra : Luxemburgul este declarat neutru • iulie — Canada devine dominion englez 9 noiembrie 9 — Uîtimul shogun Keiki depune puterea : începutul revoluţiei burgheze japoneze artă/literaturo, medicina-psihiatrie (1867—1869) lst/739 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE 9 Daudet Alphonse (1840— 1897), Franţa — Scrisori din moara mea 9 Smetana Bedrik (1824—1884), Cehoslovacia — Mireasa vin-duta (M) 9 Fr. A. Zenker creează termenul „pneumoconioză“ 9 B. S. Schultze preconizează o metodă de respiraţie artificială a nou-născutului tale din Austria; înfiinţează la Viena două clinici de psihiatrie o Morel descrie delirul e~ motiv © Zola £mile (1840—1902), Franţa — Therese Raquin ® Tvvain Mark (1835-1910), S.U.A. — Celebra broască sari-toare de la Calaveras 9 Topelius Zacharias (1818— 1898), Finlanda — Cartea chirurgului, militar 9 De Coster Charles (1827 — 1879), Belgia — Legenda Iul Ulenspîegel 9 Verdi Giuseppe (1813-1901), italia — Don Carlos (M) « Ibsen Henrik (1828-1906), Norvegia — Peer Cynt © W. Ogle — Afazia şi agrafia ® Th. C. Aiibutt preconizează termometrul medical actual (perfecţionat în 1886 de O. Schott) • L. Landois şi C. Qr6 efectuează experienţe de transfuzie a sîngelui © A. Kussmaul recomandă folosirea sondei gastrice în practica terapeutică 0 La Paris are ioc primul Congres medical internaţional • j. Lister introduce antisep-sia 9 H. Jackson reia descrierea lui Bravais (epilepsia jacksoniană) 9 înfiinţarea în Renania (Westfalia) a coloniei a-gricole pentru bolnavii mi ntali m H. Maudsley — Fiziologia şi patologia spiritului 0 W. Wundt — Fundamentele psihologiei fiziologice • Th. Herpin — Despre accesele incomplete de epilepsie 0 F. Galton introduce şi defineşte termenul de eugenie 0 Baudelaire Charles (1821 — 1867), Franţa — Arta romantica 9 Tolstoi Lev Nicolaievici (1828™ 1910), Rusia — Povestiri din Sevcstopol 9 Gounod Charles (1818-1893), Franţa — Doctor fard voie (fi) 9 Daudet Alphonse (1840—1897), Franţa — Nimicuri # Lassen Eduard (1830—1904), Danemarca — Nibe lungii 9 Vernejuîes (1828-1905), Franţa — Copiii căpitanului Crant 0 Wagner Richard (1813-1883), Germania — Maeştrii cîntăreţi din Nurenberg; Aurul Rinului - înfiinţarea Creditului funciar român • mal 1 — Expoziţia Universală de ia Viena 0 octombrie 23 — „Alianţa celor trei împăraţi*1 (Rusia, Austria, Prusia) 0 Acord anglo-rus privind delimitarea sferelor de influenţă In Asia Centrală • Bruxelles : crearea Asociaţiei de Drept Internaţional 0 Canada: constituirea partidului liberal 0 Rusia anexează ha natul Hvei 374 0 martie 15 — T. a'.tt franco-vietnamez (Saigon) : Fra' * i ,„ ie stăpînire pe Vietnam 0 aprilie 19 — EU-y i : Noua Constituţie Federală : largi? ■ ompetenţei autorităţilor ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ © F. Nietzsche — Originile tragediei © Inaugurarea Gării de Nord din Bucureşti 0 Edison ..... sistemul duplex în telegrafie o E. Bessals descoperă curentul marin Golfstream ® L. Feuerbach — fondează umanismul ateu © Chuni pune bazele paleografiei © H. Spencer — Principii de psihologie m G. M. Pullman — primul vagon-restaurant 0 Primul cablu transoceanic între Europa şi America de Sud 0 G. Cantor ™ bazele teoriei matematice a ansamblelor • A. N. Ladighin — lampa cu incandescenţă (lampa electrică) • J, H. Sprengel descoperă capacitatea explozivă a azotatului de amoniu 9 K. von Linde — prima maşină de refri gerare cu compresiune, folosind ca fluid eter metilic • Conductele de oţel pentru transportul apei 0 Construirea Parlamentului din Viena ® F, Gulzot — Istoria Franţei © L H, Van't-Hoff — Dispunerea atomilor în spaţiu 0 E. H. Haeckei — Antropogenla sau istoria evoluţiei umane 0 T. A, Edison — sistemul telegrafic cva* drupiu o E. Gray — telegraful armonic artă/Uteratura, medicină-psihiatrie (1872-1874) ist/743 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE 9 Turghenîev Ivan Alexelevici (1818—1883), Rusia — Apele primăverii 9 Lowell James Russell (1319— 1891), S.U.A. — Ferestrele biroului meu 9 Verdi Gîuseppe (1813—1901), Italia - Aida (M) 9 J. Lister întrevede posibilitatea utilizării terapeutice a concurenţei vitale dintre germenii microscopici • C. A. Nativelie prepară digitala cristalizată 9 !nfiinţarea Fabricii de medicamente Schering © K. Westphal defineşte descrie agorafobia o H. Legrand du Saulle descrie delirul de persecuţie 9 Steinhals întreprinde studii privitoare ia amnezie 9 Daudet Alphonse (1840—1897), Franţa — Tartarin din Tarascon 9 Eliot George (1819-1880), Anglia — Middlemarch. Studiul vieţii de provincie # Hugo Victor (1802-1885), Franţa — Anul teribil 9 Butler Samuel (1835-1902), Anglia — De cealaltă parte a munţilor m Ceaikovskl PSotr Hlci (1840— 1893), Rusia — Furtuna (M) • Monet Claude (1840-1926), Franţa — impresie, soarele răsărind (P) 9 L. H. Farabeuf ~~ Manual operator (Paris) • E. Hering — Despre teoria sensibilităţii la lumină 9 H. Huntington descrie coreea cronică credo familială 41 Th. Bsl'roth practică esofa-gotomla internă © A. Hegar, R. Battey şl R. L. Tait preconizează ovarlo-tomia pentru terapeutica fibromului 9 H. Bennett descrie proprietăţile anestezice ale cocainei ® 1. Cistiakov descoperă ca« rlokineza 9 A. Tardieu — Studiu mc-dico-lega! asupra nebuniei j. M. Charcot -- Lecţii despre ho li le s istern u I u i nervos # E. Ch. Lasegue — Trata de psihiatrie m Hugo Victor (1802—1885), Franţa — Nouăzeci şi trei 9 Dumas Alexandre fiul (1824— 1895), Franţa — Soţia lui Claude @ Ibsen Henrik (1828-1906), Norvegia — Cezar şi Ga li! eonul m Rîmbaud jean (1854-1891), Franţa — Un anotimp in infern m J6kai Mârlcz (1825-1904), Ungaria — Şi totuşi se învîrteşte m Delibes L6o (1836-1891), Franţa — Regele a spus (M) © Degas Edgar (1834—1917), Franţa — ia curse în provincie (p) m C. Golgi preconizează metoda impregnării cu argint a preparatelor microscopice 9 A. A. Ostroumov — Despre originea primului zgomot cardiac 9 A. Kussmaul descrie periar-terita nodoasă 9 W. Gull descrie mixedemu!, ca „stare creţi noi dă'* a adultului © G. Dujardin-Beaumetz şi P. Ch. Rotain injectează intravenos substanţe medicamentoase # H. Schwartze şi E. EyseH practică trepanaţia în mas-toidltă © F. Cuignet preconizează re-tinoscopia • Trousseau descrie „nevroza ticurilor'4 @ Jackson descrie crize; unei nate K t 'esbacher descrie fit t „/Ja cerebrocardiac Oh. Lasegue descrie iD"ev:ia isterica 9 GautlerTheophile(1811 —1872), o M. PK Sipp Franţa — Istoria romantismului fiziolct\j, ţ 9 Sardou Victorien (1831—1908), Hrnfaire stu Franţa — Ura vertebrate m Jordân Wilbeim (1819-1904), # A. V. Beiz Germania — Întoarcerea [ui Hi!- piramidale debrand scoarţa cer* v - - Anat* va* ,:j la om iizeri e "»r1ar.:. lulele VV. Wundt — Fundamentele psihologiei fiziologice (Lei pzi g) j. îi. Charcot — Ltr‘ despre bolile sistem nervos ţinute la Salpetr t re, Paris 744/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ e octombrie 9 - La Uniunea Poştală Uni Berna se creează versală • O. Zeidler — sinteza preparatului DD F © Rusia introduce servi toriu ciul militar obliga- © A. Bleichert — cablul metalic pentru funicuiare o Anglia — primii rnun citor > aleşi deputaţi © Scindarea burgh--: ^ „tinerii cehi'5 (lupt „batrSnsi cehi" (">po. i liberale cehe : i parlamentară) şi ['< ; pasivă). © W. T. Odhner — primul antmometru (Petersburg) © Islanda dreptul d ti vă şi autonomie In le iniţiativa legisfa-. politica financiară © P.j.C, janssen ™ revolver fotogra . 1874--1875 : HrîO? Bucureşti z^ruf „ ' rjotev editează la © F. W. Kreutzberger — maşina de ascuţit frezele • 1874-'1879 : Cr;2 mania a economică, in Ger- © Brown şi Sharp — prima maşină de polizat universala :a/5 ® ianuari^-.m, 1*2 „Cuaiiţia de fa Mazar © B. P. Haşdeu — Principii de filologie com- Paşa" a ^‘jpiii.or liberale independente parativă osio-europene împotriv*' >rnuh.>i conservator din România • V, Conta — Teoria fatalismului • februarie ~~ R-H c.oat'i antiotomană In Bosnia şi Herţeg? "vi na © G. Bouchardat obţine, în laborator, U- m mai 16 — Venezueî :i : catastrofă seismică — texul de cauciuc artificial 16 000 morţi © mai 20 La Par' -> i,^ creează Biroul Irv ® E. Suess explică transgresiunile şi regre- ternaţiona! de . ;rs şi Greutăţi siunile marine prin variaţiile nivelului oceanelor Acord ruso-japon v ' . insula Sahaiin re- vine Rusiei, iar î- • s.x.eî’; Gurile, japoniei © Primi realizare a aliajului fero-sMIcîu © au ' -t Rc r( rf i > oar • lor re' oii of'"î * h,! r\ io, t . i P icu- © Durând ~ prima maşina de ţ nas. te fără reŞuî g J. r.s c . - . ie -~nt ''t^mane carton © Spân.? - - . na; 1, Julu - ’er- va\c> i c• . © înfiinţarea Societăţii geografice române o 6 l 4 < - "".re-. Iul G, era ... © V. L. Carneron •> Africa Ecuato- © noiembrie 24 — .* Vu;na obţine controlul rială de la est L vc:t asupra Canalului Suez © j'iponh : înfiinţar - senatului © C. Gamicr construieşte Opera dîn Pam aria/literatura, medicină-psihiatrie (1874-1875) lst/745 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE 0 Eminescu Mihai! (1850-1389), România — Împărat şi proletar • j6kai Moricz (1825-1904), Ungaria — Romanul secolului viitor 0 Flaubert Gustave (1821 —1 Franţa — Candidatul m Verlaine Paul (1844-1896), Franţa -- Romanţe fără cuvinte ispirescu Petre (1838—1887), România — Poveştile românilor Se înfiinţează societatea literară junimea m Brahms Johannes (1833—1897), Germania — Variaţiunl (M) 0 Manet Edouard (1832-1883), Franţa — In barcă (P) • G. H. Esbach preconizează o metodă de analiză cantitativă a al bum ine! urinare 0 O. Heunber descrie endar-terita sifilitică • C. Lombroso — Omul delincvent, în raport cu antropologia, jurisprudenţa si disciplinele penitenciare © W. K lihne descoperă trip-sina © Intra în vigoare ediţia a doua a Farmacopeei române 0 Adoptarea primei legi sanitare a României © K. Wernicke — Complexul de simptome afazic 0 A. S. Rosenblum inoculează bolnavilor psihici, în scop terapeutic, febra recurentă © K. L. Kahlbaum — Ca-tatonia, o noua formă clinica morbidă © H. Legrand du Sau!ie —• Tratat de medicină legala şi de jurisprudenţă medicală e E. Mesnet — Despre automatismul memoriei şi amintirii în somnambulis-rnul patologic ; consideraţii medico-legale 0 Haenel descrie simptomul care-i poartă numeîe (în tabes) © Magnan descrie pentru prima dată „delirul oniric"’ . Despre alcoolism (propune unităţi speciale de asistenţă) 0 C. Mihăiiescu - Fiziologia cerebrală nu poete da o psihologie ® Dostoievski Feodor M i hai iovi ci (1821-1881), Rusia - Adolescentul 0 Rubinstein Anton (1829 — 1894), Rusia — Demonul 0 Howells Wiiîiam Dean (1837-1920), S.U.A. — Concluzia omisă 0 Lemay Pamphile (1837—1918), Canada — Cules de vii 0 Browning Robert (1812—1889), Anglia — Dragoste în ruine 0 Botev Hristo (1848-1876), Bulgaria — Poezii. 0 Aiecsandri Vasile (1821—1890), România — Poezii populare; Pasteluri # Bizet Georges (1838-1875), Franţa — Carmen (M) 0 Liszt Franz (1811-1886), Ungaria — Clopotele catedralei din Strasbourg (M) 0 L. Ch. Maîassez construieşte un dispozitiv pentru numărarea hematiilor 0 K. Weigert utilizează culorile de anilină pentru punerea în evidenţă a bacteriilor în ţesuturi 0 J. Lister construieşte un pulverizator de substanţe antiseptice @ W. Kohle şi E. Lautemann preconizează folosirea acidului salicilic ca mijloc an-tiinfecţios 0 G. V. Black — Dentistica operativă © O. Schmiedelberg izolează digitoxina din digitală 0 Krafft-Ebing scrie primii! manual de psihopatologie legală ® Caton confirmă experimental activitatea bio-electrică a creierului (pe animale) 0 j. H. Jackson descrie e~ pilepsia parţială 0 W. Erb şi C. VVestphr.i descoperă, independent unul de celălalt importanţa reflexului rotulian pentru diagnosticul afecţiunilor neurologice 0 J. A. Fournier semnalează originea sifilitică a paraliziei tabetice 0 Fiedler descrie simptomul care-i poartă numele (euforia toxicomaniei la morfinomani) ® Wernicke descrie encefalopatia alcoolică ; Ga~ yet face descrierea 746/! st Istorie si psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE ® Liban : la Beirut îa fiinţă o organizaţie politică secretă in vederea cuceririi i ndeper.denţei ® India : întemeierea la Calcula a primei asociaţii studenţeşti (A. M. Bose) 9 Rusia : crearea „Uniunii muncitorilor din sudul Rusiei'1 (E. O. Ziis'awski — Odesa). 1876 • iulie 24 — România : guvernul liberal al lui Brătianu (1876-1888) • iulie 8 — Acordul secret ruso-austroungar privind situaţia din Balcani (Reichstacjt) m Japonia : începe construirea primelor nave militare moderne • Tasmania : moartea ultimului aborigen e 1876 — 1878 : Marea foamete din întreaga Indie 1877 • ianuarie 1 — Regina Victoria a Angliei devine împărăteasa indiei • ianuarie 15 — Convenţie secretă ruso-austro-ungară la Budapesta • aprilie 12 — Anglia anexează Transvaalu! la Colonia Capului • aprilie 24 — Declanşarea războiului ruso-turc • aprilie 29 — România intră în războiul împotriva Turciei • mai 9 — România se declară independentă • Comandamentul armatei ruse din Bulgaria cere ajutor armatei române (16 iulie) — primele unităţi române trec Dunărea e august 30 — A treia bătălie de la Plevna, victorie românească : ocuparea redutei Gri vi ţa ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • J. C. Maxwell — Materie şi mişcare • Nietzsche — Consideraţii inactuale o C. E. Chamberland — autoclavul • C. A. Edison — fonograful cilindric • intervenţii hotărîtoare pentru construirea automobilului (K. Benz, N. Otto, G. Daimler, Krebs, Selden, C. P. Ket-terin, Roner) • Janssen — prirnul observator de astrofizica • Ch. F. Brusch — dinamul compound • Construirea primei locomotive cu dublă expansiune • P. D6cauviile — prima cale ferată cu ecartament redus o Japonia — înfiinţarea Universităţii imperiale • J. W. Strutt fundamentează teoria vibraţiilor • G. V. Schiaparelli descrie şi desenează „canalele marţiene^ • L. E. Boltzmann — legătura dintre entropie şi probabilitate • G. Leclanche — pila electrică care îi poartă numele • Construirea maşinii de rectificat O decembrie 23 — Conferinţa de ia Con-stantinopo! (Rusia, Anglia, Austro-Ungaria, Franţa, Germania, Turcia). în scopul contracarării, Turcia proclamă o nouă constituţie cu aparenţe liberale : România şi Serbia sînt proclamate provincii privilegiate e Răscoale antiotomane în Bulgaria şi Muntenegru artă/literatură, medicină-psihiatrie (1876-1877) lst/747 ARTE-LITERATURĂ 9 Eakins Thomas (1844 — 1916), S.U.A. — Clinica doctorului Gross (P) ® Fanţin-Latour Henri (1336 — 1904), Franţa — Domnul şl doamna Edwcrds (P) # Larousse Pierre-Athanase (1817-1875), Franţa - Marele dicţionar universal m Mistral Frederic (1830—1914), Franţa — Insulele de aur m Mallarme Stephane (1842— 1898), Franţa — Dupâ-amiaza unui faun © Dumas Alexandre fiul (1824— 1895), Franţa — Străina © Twain Mark (1835-1910), S.U.A. — Aventurile fui Tom Sawyer m Carrol! Lewis (1832-1892), Anglia — Vînâtoare la Snark 9 Eminescu MihaiI (1850—1889) — Calin ; Strigoii 9 Mass6 Felix-Marie (1822— 1884), Franţa — Paul şl Vjrginia m Ceaikovski Piotr 11 ici (1840— 1893), Rusia — Francesco da Rimini (M) * Degas Edgar (1834-1917), Franţa — Absintul (P) MEDICINĂ • A. Paquelin inventează ier-mccuaterul © A. A. Schmidt — Teoria fenomenelor fermentative ale coagulării. în umorile clbu-minolde animale 9 K. W. Kupfer descrie celulele stelate din sinusoidele hepatice • Fr. Boli descoperă pigmentul rodopsina (purpura retiniana) 9 R. Koch reuşeşte să transmită antraxul prin inocularea unei culturi de bacte-ridie cărbunoasa 9 j. M. Charcot descrie ciroza atrofică a ficatului ® S. Stricker preconizează folosirea acidului salidlic în reumatismul articular acut • E. J. Woillez preconizează folosirea siroforului, aparat pentru respiraţia artificială 9 Ed. Porro — Despre amputaţi a utero-ovariană, ca o completare a operaţiei ceza-r/ene (Milano) PSIHIATRIE anatomopatologică a encefalopatiei alcoolice © Mar/ Backer Eddy — Ştiinţa şi sănătate ® C. Ore experimentează narcoza prin injectarea intravenoasă a cloralhi-cratului ® Leyden introduce termenul de anartrie (preluat de P. Mărie pentru descrierea afaziei motorii pure) © Kussmaul descrie semnul care-i poartă numde (în PGP) 9 Se prepară prima feno-tiazină (albastru de metil en) 9 D. Ferrier — Funcţiile creierului (Londra) 9 C. Lombroso — Criminalul înnăscut 9 F. Ribot fondează prima revistă psihologică • H. A. Forel — Studiu! regiunii subtalamice 9 A. Kojevnikov — Afazia şi organul central, oI lini~ baj ului 9 Munk descrie cecitatea psihică # Flaubert Gustave (1821 —1£ Franţa — Trei povestiri 9 Leterrier Eugene (1842—1884), Franţa — Educaţia ratată 9 Gobineau joseph Arthur (1816 — 1882), Franţa — Renaşterea 9 Goedeke Karl (1814-1887), Germania — Istoria literaturii naţionale germane 9 Patmore Coventry (1823— 1896), Anglia — Erosul necunoscut ® Goncourt Edmond de (1822— 1896), Franţa — Fiica Eli sa 9 James Henry (1843 — 1916), S.U.A. — Americanul 9 K. W. von Naegeli începe elaborarea teoriei miceiare a protoplasmei 9 Sînt introduse caşetele în terapeutică ® E. von Bergmann propune utilizarea sublimatului ca antiseptic 9 C. A. Polichronie editează la Bucureşti periodicul Re-vue medicale roumaine @ înfiinţarea Societăţii ştiinţelor medicale din Bucureşti, sub preşedenţia lui Al. S. Marcovici ® P. Flechsig propune tehnica secţionării orizontale a creierului • Raggi descrie ciaustro-fobia 9 E. A. Zeller susţine determinismul somatic <•! bolilor psihice şi promovează teza privind psihoza unică 9 Falret şi Lasegue descriu delirul în doi, denumit astfel de Legrand du SauSSe 9 Kussmaul semnalează tulburarea „dislexică" 9 Cotard afirmă că cenes-tezia poate fi identificata cu tonalitatea afectivă generală 748/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-iehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ ® Rirmania : inaugurarea primei căi ferate • H. Spencer —- Principii de sociologie (Rangoun-Pyu) • 1877 — 1879: administraţie militară rusă în Bulgaria 9 1877-1879 : războiul de eliberare al sudanezilor împotriva trupelor anglo- egiptene • L. H. Morgan — Societatea antica Smîrdanu! • ianuarie 23 — încheierea armistiţiului în r ăz ho i u I rus o- r o m î n o -1 u r c 9 februarie — Abdul Hamid i! dizolvă parlamentul — care îşi va relua lucrările abia peste 30 de ani • martie 3 — Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano : Turcia recunoaşte independenţa României • iunie 4 — Anglia ocupa Ciprul 9 iunie 12 — Misiune rusă (Gen. Stoletov) la Kabul : creşterea influenţei ruseşti în Afganistan • iunie 1 3 — Congresul internaţional de la Berlin ; revizuirea tratatului de la San Stefano; se recunoaşte independenţa României 9 Argentina : crearea primului sindicat (Uniunea tipografică). 9 Rusia : constituirea „Uniunii de Nord a muncitorilor ruşi'* (V. Obnorski şi St. Haiturin — Petersburg). 9 1 £78 —1880: al doilea război af ga no-englez 9 F. Engels — Anti-Duhring 9 A. Bain — Spiritul şi corpul 9 Nietzsche — Omenesc, prea omenesc 9 L. Bonaid — Cercetări filozofice asupra primelor obiecte ale cunoaşterii morale 9 W. Siemens construieşte primul alter-nator electric • T. A. Edison — telefonul cu bobine de inducţie şi microfon de cărbune • K. F. Benz — construieşte un motor cu ardere internă în doi timpi • D. E. Hughes — microfonul cu placă de rezonanţă • Experimentarea, la Opera din Paris, a unei lămpi electrice cu bară de caolin incandescent • C. G. Patrik — separatorul centrifug pentru smîntînă 1879 • februarie 6 — Agenţiile diplomatice ro- mâne din străinătate devin legaţii 9 martie 30 — Insulele Ryu-Kyu sînt anexate japoniei 9 aprilie 21 — Turcia recunoaşte ocuparea de către Austro-Ungaria a Bosniei şi Herţegovi nei • M. Planck — principiile termodinamicii • C. A. Coulomb — legea atracţiei şi respingerii sarcinilor electrice • T. A. Edison inventează becul cu incandescenţa • W. Siemens — prima locomotivă electrică artă/literatura, medicinâ-psihiatrie (1878-1879) lst/749 ARTE-LiTERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE ■m Ceaikovski Piotr iiici (1840— 1893), Rusia — Lacul lebedelor (M) m Pissarro Camille (1830—1903), Franţa — Acoperişuri roşii. Colţ de sat, efect de iarna (P) m Manet £douard (1832—1883), Franţa — Nana (P) H. Munk localizează centrul vederii în lobul cerebral occipital • P. Moreau — Despre nebunia geloziei 9 Westphal defineşte obsesiile • Ball este numit prim titular al catedrei de psihiatrie din Franţa • Al. Şuţu — Alienatul In faţa societăţii şi a ştiinţe 1 (studiu medico-psiholo-gic), Bucureşti_____________ m Hugo Victor (1802-1885), Franţa — Istoria unei. crime m îialot Hector (1830-1907), Franţa — Singur pe lume * James Henry (1843 — 1916), S.U.A. — Europenii * Hardy Thomas (1840-1928), Anglia — Reîntoarcerea în patrie ■& Zola Emile (1840—1902), Franţa — O pagina de iubire m Mistral Fr6d€ric (1830-1914), Franţa — Comoara din Felibrige m Kelîer Gottfried (1819-1890), Elveţia — Nuvele din Zurich m Meredith George (1828—1909), Anglia — Dragostea din vale 9 Oîiveira Alberto (1859-1937), Brazilia — C/ntece romantice & Brahms Johannes (1833 —1897), Germania — Concert pentru vioara şi orchestră în re major (M) Maupassant Guy de (1850 — 1893), Franţa — Mai tare ca moartea m Bourget Paul (1852-1935), Franţa — Discipolul 9 Mauptmann Gerhart (1862 — 1946), Germania — înainte c/e răsăritul soarelui € Ceaikovski (1840-1893), Rusia Frumoasa din Pădurea adormita (M) © Van Gogh Vincent (1852 — 1890), Olanda — Autoportrete ; Noapte înstelată ; Măslin late mondială PSIHIATRIE • Knoblauch face studii privitoare ia am uz ie 9 G. Baulet — Limbajul Interior şi formele clinice de afazie 9 Ch. Fere — Degeneres-cenţâ şi criminalitate 9 Moli descrie „răspunsul alături** din isterie m V. Kandinskj descrie sindromul de automatism mintal (cu 10 de ani înaintea lui Chîrambauît) © ]. Falret — Studiu clinic asupra bolilor psihice şl nervoase 9 P. Garnier — Criminalul instinctiv şi drepturile apărării sociale 9 J. Li6geois — Despre sugestie şi somnambufism, relaţiile sale cu jurispru-denţa 9 H. E. Beaunis fondează, împreună cu Binet primul laborator francez d-* psihofizioiogie (ho* bona) © Gh. Marinescu Evolu- ţia şi involuţia c elut&l nervoase 0 Hallopeau descrie trico-tilomania €> Gowers deşiri» în :"GF, semnul ca:^*i pjiriâ numele o P. Janet — Automatismul psihologic o Şuţu — Asistenţa pul ^ a alienaţilor îi Rom^t © Primul Contre Mondial de Psinolo^e (pre, zi dat de Cn^coU fa *. ** românul R. Clrut'^r (ye~ lev al lui VvV-rU' r ^ - -zintă fisupr; „o- iorate 762/îst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORiE 1890 • februarie 17 — România : „Cercul mun- citorilor" din Bucureşti se transformă în „Clubul muncitorilor'1. a februarie 24 — Brazilia : separarea bisericii de stat • martie 18 — Demisia cancelarului Bis-marck • aprilie 22 (mai 4) — România : sărbătorirea, pentru prima, oară a Zilei solidarităţii internaţionale a oamenilor muncii 4» iunie 2 — Tratat anglo-german privind sferele de influenţă în Africa (tratatul Helgoland-Zanzibar) • Iulie 5 — Crearea Uniunii Internaţionale pentru tarife comerciale (Bruxelles) • august 20 — Acord anglo-portughez privind delimitarea coloniilor în partea sudică a continentului african m cugust-octombrîe — Australia : greva marinarilor 1891 c Ir nr 31 — Porîu^î.u : ^scoală < 'ic^nă la Porto («v >î c j .} m febri/ r e 24 — Creare- Ef te lor Unite J T rziîiei Mu,'" rroaH ~ nerican) * v-t: ° “4 — Acord : ^ lo-iialun : sta- i erele, *.r.,: în Africa O -ent^ă #■ j: rille 9 — Germania : constituirea „ ’Jr.ii Pangermane" (încep capete vorlur teoriile rasiste) € fini 1 — Franţa: pruna ^Nâtorire a /) Yemen: începe marea răscoală antioto-rnană condusă de Al-Mvrur, înăbuşită de turci după 13 ani (19f 3) arta/literatură, medicinâ-psihiatrie (1890—1891) lst/763 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Wilde Oscar (1854-1900), Irlanda — Crima lordului Arthur Savile © Maupassant Guy de (1850— 1K* 3), Franţa ~~ Inutila frumu-; inima noastre m /ol:- Emile (1840-1902), Franţa — Bestia umana © Hauptmann Gerhart (1862— ■ G/16), Germania — Suflete sin-, rm/ce © es Henry (1848 — 1916), A. — Muza tragica # f .ce Anatole (1844 — 1924), -nţa — Thafs # Mistral Fr6d6rich (1830-1914), Franţa -- Regina Ioana €f Caragiale Ion Luca (1852— 1912), România — Năpasta ® Ceaikovski Piotr Slicî (1840— 1893), Rusia — Dama de pică (M) m Mascagnl Pietro (1863 — 1945), italia — Cavaleria rusticana (M) • fbsen Henrik (1828-1906), Norvegia — Hedda Gabler # Van Gogh Vincent (1853 — 1890), Olanda — Lan de grîu cu corbi; Vedere din Alpi; Cîmp sub cer ameninţător (P) * Maeterlinck Maurice (1862— 1949), Belgia — Orbii (teatru simbolist) • H?,rdy Thomas (1840-1928), Anglia — Tess d'Urberville » Wilde Oscar (1854-1900), Irlanda — Fantoma de la Canter- vi 116 ; Portretul lui Dorian Cray ; Casa rodiilor m Zoi a Emile (1840—1902), Franţa — Banii • l ageri of Selma (1858-1940), Suedia — Saga Gostei. Berling & Garborg Arne (1851—1924), Norvegia — Suflete obosite « Kipling Rudyard (1865-1936), Anglia — Lumea care se stinge • Gide And re (1869 — 1951), Franţa — Glietele lui Andrâ Walter 9 L. Fredericq elaborează tehnica experimentală a circulaţiei încrucişate o L* Bouvenet descrie tahicar« dia paroxistică ® Th, A. Palm recomanda prevenirea rahitismului prin băi de soare © V. Horsîey propune administrarea de tiroidă pentru tratamentul mixedemului © P. Mărie evidenţiază legătura dintre acromegalia ne-congenitaiă şi apariţia unei tumori hipofizare m E. Behrîng şi S. Kitasato descoperă antitoxinele te-tanică şi difterîcl • Pentru tratamentul tuberculozei, R. Koch preconizează utilizarea tu bercul inei (filtrat concentrat al unei culturi de bacili omorîţi) • H. Quincke elaborează tehnica puncţiei lombare, pentru tratamentul hidrocefa- llei 9 P. Achalme Izolează bacii ui perfringens © Cattel utilizează pentru prima dată termenul de „test mintal“ 9 W. James — Principii, de psihologie 9 B. Ball — Lucrări asupra delirurilor ha luci notorii., toxicomaniilor, aspectelor medico-legale © P. E. Garnier — Nebunia ia Paris © Ph. Falret — Alienaţii şl azilele alienaţilor 9 Sommer introduce termenul de boala psihogenă 9 Magnan descrie „delirul cronic progresiv". Semnalează prima data oficial unitatea nosologică a PMD © Th. Meynert introduce termenul de „amentia'* (sinonim cu cel de confuzie mintală) • Kandinski introduce termenul „ideofrenie“ (entitate denumită ulterior „demenţă precoce4* sau „schizofrenie") • Tanzi introduce termenul de logoiatrie (în schizofrenie) 9 Krafft-Ebing deşerte delirul de urmărire « Wernicke descrie pres-biofrenia cronică 9 Sintetizarea heroinei • W. Waldeyer elaborează teoria sa neuronală 9 L. Luciani — Creierul mic (Florenţa) 9 G. Burckhardt extirpă, în scop terapeutic, de la un bolnav psihic o porţiune de scoarţa cerebrală, dovedi ndu-se astfel un precursor a! „chirurgiei psihice** o Kojevnikov — Paralizia alcoolică 9 Christian — idei de grandoare la cel cu Idei de persecuţie 764/lst Istorie Şl psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE • iunie 26 — Argentina : crearea Federaţiei Muncitorilor m august 1 — Bulgaria : crearea Partidului Social Democrat • octombrie 14—20 — Germania : Congresul Partidului Social-Democrat : adoptarea proclamaţiei de la Erfurt • Australia : crearea Partidului Laburist 9 Anglia ocupă Rhodezia şi Nyasalandul ® Italia : înfiinţarea primelor camere ale muncii • Olanda: întemeierea întreprinderii Phillips — principala uniune monopolistă olandeză $ Acord anglo-portughez privind graniţele Mozambicului • înfiinţarea primei organizaţii democratice de tineret din Cehia ; „Omladina" © 1891 —1892: Danemarca — Legea pensionării de vîrsta şi Legea asigurărilor sociale © 1891—1893: închegarea alianţei franco-ruse 1892 $ ianuarie 6 — Cuba : întemeierea partidu- lui revoluţionar cuban (Jos6 Marti) • ianuarie 8—9 — Conferinţa Partidului Naţional Român ia Sibiu : alcătuirea Memorandumului şi înaintarea sa către împăratul Franz Joseph I m februarie — japonia : aîegeri generale cîştigate de opoziţie • mai 2—10 — Polonia * grevă generală a muncitorilor din Lodz • august 5 — Convenţie militară franco-rusă © august 14 — 15 — Italia : constituirea Partidului Maselor Italiene (Genova) ® octombrie 17 — Congresul de la Paris ai socialiştilor polonezi : crearea Uniunii Socialiştilor polonezi din străinătate © Franţa : încep tulburări în viaţa politică a ţării, generate de afacerea Panama m Portugalia: crearea primelor sindicate ŞTIINTĂ-TEHNICĂ © C. Miculescu stabileşte cel mal precis echivalent mecanic al caloriei m S. Stîncă — Mediul social ca factor patologic # G. Riccl pune bazele calculului diferenţial absolut în teoria tensorilor • H. A. Lorentz descoperă electronii © R. Diesel inventează motorul care4 poartă numele ® T. A. Edison Inventează cinetograful m Fabricarea, în Germania, a primelor aparate electrice de încălzit © P. D. Kozminski construieşte o turbină cu gaze de mică putere © S. Hepites creează „serviciul microsds-mic" arta/literatură, medicinâ-psihiatrie (1891-1892) Ist/765 ARTE-LITERATURĂ • Pontoppidan Henrik (1857— 1943), Danemarca — Ţara făgăduinţei • Whitman Walt (1819-1892), S.U.A. — Adio, iubirea mea 9 Mascagni Pietro (1863-1945), Italia — Prietenul Fritz (M) • Strauss Richard (1864 — 1949), Germania — Moarte şi transfigurare (M) • Seurat Georges (1859 — 1891), Franţa — Circul (P) • Monet Claude (1840-1926), Franţa — Catedrala din Rouen (P) • Toulouse-Lautrec Henri (1864 — 1901), Franţa — Ar ist ide Bruant în cabaretul sau (P) • Jirasek Aiois (1851-1930), ceh — Intre curente 9 Wedekind Frank (1864-1918), Germania — Trezirea primăverii (debut) MEDICINĂ © E. A, von Behrirg şi S. Kita-sato pun bazele imunosero-terapiei 6 G. şi F. Kiemperer preconizează seroterapia antipne-umococlcă 0 La Berlin se deschide Institutul de boli infecţîoase condus de P\. Koch ® Th. Tuffier preconizează pneumotoraxul extrapleu-rai PSIHIATRIE 9 P. Moebius preia de la Magnan noţiunea de „de-generaţie superioară" şi introduce patografia 0 P. V. Dumont înfiinţează Societatea de psihoterapie din Paris • Anton descrie anozog-nozia 9 J. Cotard — Studii despre bolile cerebrale şi mintale 9 A. Pitres — Lecţii clinice despre isterie şi hipnotism 9 A. Binet — Studii de psihologie experimentală (Ed. II) © Koch pune bazele conceptului de psihopatie (opus celui de „degene-reşcenţă“) ® Darea în primire a noului ospiciu Madona Dudu 9 Ehrlich utilizează tio-difenilamina ca antalgic şi emite ipoteza utilizării fenotiazinelor în psihoze • Cehov Anton Pavlovici (1860 1904), Rusia — Salonul numărul şase 9 Zola Emile (1840-1902), Franţa — Dezgheţul 9 Shaw George Bernard (1856— 1950), Irlanda — Casa văduvelor 9 Maupassant Guy de (1850— 1893), Franţa — Domnişoara Fi fi 9 Hardy Thomas (1840—1928), Anglia — Iubita 9 Ibsen Henrik (1828—1906), Norvegia — Solness constructorul 9 Prevost Marcel (1862—1941), Franţa — Scrisori feminine 9 Hauptmann Gerbart (1862— 1941), Germania — Ţesătoarele 9 Svevo Italo (1861 - 1928), Italia — O viaţă 9 Twain Mark (1835-1910), S.U.A, — Pretendentul american 9 Leoncavallo Ruggero (1853 — 1919), Italia - Paiaţe (M) o H. L. Vaquez globulia esenţială 9 V. Hanot — Ciroza hiţm-troficâ cu icter cronic (Paris) ® V. M. Bechterev descrie spondslartrita anchilopoe-tlci 9 L. Heusner Intervine chirurgical cu succes pentru închiderea plăgii Intr-un caz de uicer duodenal perforat $ janet descrie amnezia isterică, starea mintali a istericilor, accidentele mintale 9 Bruns descrie sindromul de ataxie frontală 9 C. Lombroso fondează Muzeul de psihiatrie şi antropologie criminală (Tor i no) 9 W. James — Tratat de psihologie m J. X. Matos — Halucinaţiile şi iluziile m E. W. Brucke emite teoria psihicului fiziologic 9 Gunn descrie semnul care-i poartă numele (Sa-lus-Gunn) O Chiarri şi Ciippel evidenţiază implicarea ficatului în patogenia unor psihoze @ Breuer descrie starea hipnoidă 766/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE © Spania : adoptarea programului mişcării naţionale pentru autonomie catalană (adunarea de la Manresa) 9 Franţa ocupa o parte a teritoriului liberian m Congo : introducere! „muncii foi ţaţe In statui liber Congo'1 • Palestina : construirei prime? cai ferate (Jaffa— Ierusalim) @ Filipine : Jose Rizal ^' ifi Fi îipineză, iar Andres Bun-^c o cr; i ni zaţ ia secretă Katipunan 9 România: apare la iaşi îr ! .vb.i :or‘ ~ „Manifestul Partidului Comuni' " a! Iu» K. Marx şi F. Engei:,, ,.,»■» t.t»’ , * festul comunist" 1393 © februarie 18 —- Germania: crearea Partidului Liga Agrariana — ostil liberului schimb © februarie — Polonia: crearea pa. t.dului socialist polonez prin un«fi, Italia - Foistaff (M) « Puccini Giacomo (1858—1924), italia — Manon Lescaut (M) # Gauguin Paul (1848-1903), Franţa — Siesta (?) VV. Hi s-junior — Activitatea inimii embrionare şi însemnătatea p~ntru teoria mişcărilor ccr 'hac fa om, Leip- © H. n-ead descrie proiecţia i. :•»:!i viscerale # A» Magnus-Levy întreprinde cercetări asupra „metabolismului tipic” în diverse afecţiuni # Mo'studiază arit- ; "W? prin înregistrarea si-nultonă a pulsului arterial 'j ctî J * 3 jurjiar fi H, Kundrat descrie Hmfo-% a r c o î r» 31 gt. & G Mo***' -'r>r~r S'îf'lîkC.ta'» * ralr\c£iu ra- r,/. . MrJi r > > .'vrt cu c-: 4 1: MJ ie co\-’e c c- diîiră r * C'i*‘ © M. Charcot consideră isteria o boală neurologică; descrie fazele „marelui atac isteric**. Credinţa care vindecă (susţine efectele benefice ale psihoterapiei) m Durkheim introduce termenul de „anomie** o Kraepelin — Tratatul de psihiatrie (ediţia a IV-a) — descrie demenţa precoce e Breuer — Despre mecanismele psihice ale fenomenelor isterice • Ed. Gruber înfiinţează la laşi primul laborator de psiholog'e experimentală © Gilles de la Tourette — Tratat despre isterie o 5. Korsakov — Curs de psihiatrie <© Freud publică mecanismul psihic ai fenomenelor isterice a A decedat Charcot, şeful şcolii de psihiatrie de la Saipetriere m Neisser descrie „delirul rezidual*4 m Morel descrie boa’a care-i poartă numele © Apariţia în Brazilia a legii care reglementează, internarea bolnavului psihic 768/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ 1894 • aprilie 25 — Procesul „Memorandiştilor" (Cluj) • mai — Acord anglo-italian : stabilirea zonelor de influenţă în Somalia $ mai-iunie — S.U.A, : greva feroviarilor — pentru prima oară armata trage in muncitori e iunie 18 — Protectorat englez asupra regiunii Buganda O iulie — începe războiul chi no-japonez (în Coreea), durînd pînă în aprilie 1895 m noiembrie 5 — China : Sun lat-Sen întemeiază „Societatea pentru renaşterea Chinei" # decembrie — Condamnarea căpitanului Dre/fuss pentru înaltă trădare * Fondarea Comitetului Olimpic Internaţional m Statul Rawanda este ocupat de germani şi inclus în colonia Africa Germană de est © Introducerea dreptului de vot pentru femei în Australia ® Dahomeiul devine cok • J. H. van't Hoff stabileşte legile osmozei # Descoperirea oiigoelementelor © i. A. Edison — cînetoscopul $ Construirea motorului Diesel cu praf de cărbune la uzinele Carels-Fr6res, din Belgia F. Jenkins construieşte un proiector de filme • începerea construcţiei căii ferate trans-siberiene la fiinţă Sa Bucureşti un observator astro- 1895 9 ianuarie 7 — Bulgaria : lege pentru încura- jarea industriei naţionale ® februarie 24 —* începe războiul antispa-niol de eliberare a Cubei (1895—1898) • aprilie 17 — Tratat de pace chi no-japonez : China renunţă la Coreea, Taiwan şi insulele Penhu @ iunie 20 — Inaugurarea Canalului Kie! : legătură între Marea Nordului şi Marea Baltică ® iulie 1 — Constituirea „Protectoratului britanic ai Africii Orientale'* (azi statul Kenya) « iulie 28 — Polonia : crearea Partidulu! poporului — organizaţia ţărănimii gaîi-ţiene ® august 29 — Crearea Alianţei Cooperatiste Internaţionale (ACI), care reuneşte organisme naţionale de cooperaţie şi consum • august — Constituirea Comitetului Naţional româno-sîrbo-slovac (lupta împotriva maghiarizării forţate) # L. Lumiâre inventează aparatul cinematografic propriu-zis şi proiectează primele filme ia Paris, la Grand Cafe # H. Goldschmidt redescoperă aluminoter- mia © Longuemare —carburatorul cu cameră de nivel constant şi cu jiglor # A. de Dion şi G. Bouton introduc aprinderea electrică la automobile, de la bateria de acumulatoare © R. Panhard şi E‘. Levasseur viteze cutia de ® D. Negreanu şi M. Mureşanu fac primele cercetări geofizice din ţara noastră şi întocmesc o hartă a elementelor magnetice ® Înfiinţarea Serviciului Maritim Român • ibsen Henrik (1828 — 1906), Norvegia *— M/cui Eyolf • France Anatole (1844—1924), Franţa — Crinul roşu « Shaw George Bernard (1856 — 1950), Irlanda — Erou şi soldat • Kipling Rudyard (1865—1936), Anglia — Cartea junglei • Hofmannsthal Hugo von (1874 — 1929), Austria — Nebunul şi moartea • Cehov Anton Pavlovici (1860 — 1904), Rusia — Călugărul negru • Yeats Butler (1865 — 1939), Irlanda — Pâmîntul pe care îl .doreşte inima m Sienkiewicz Henryk (1846 — 1916), Polonia — Quo vadis ? • Dvorak Anton Leopold (1841 — 1904), ceh — Othello ; Simfonia lumii noi (M) • Touiouse-Lautrec Henri (1864 — 1901), Franţa — Femeie tragîndu-si ciorapii ; Marcelle (P) • Wiide Oscar (1854-1900), irlanda — Salomeea • J. W. Camerer — Metabolismul copilului. • E. Biernacki studiază fenomenul sedimentării eritro-citelor • S.Korânyi pune bazele crio-scopiei clinice a urinei • J. Dejerine descrie claudi-caţia intermitentă de origine medulară • E. Schăfer şi G. Oliver stabilesc că porţiunea medulară a suprarenalelor secretă o substanţă cu acţiune vaso-constrictivă • Al. J. E. Yersin şi S. Kitasato descoperă bacilul ciumei • J. O’Dwyer practică intuba-ţia laringiană în difterie • A, Nicolaier introduce în terapie urotropina Freud introduce în psihanaliză termenul de angoasă. Diferenţiază nevrozele de psihoze janet — Automatismul psihologic O. Binswanger descrie degenerescenţa cerebrală arterrosclerotică. Descrie o formă de ÂSC care-i poartă numele H. Helmholtz întreprinde studii care-l consacri drept unul dintre întemeietorii biofizicii şi psi-hometriei A. Kojevnikov — O for* mâ aparte de epilepsie cor ti cala E. Regis introduce termenul de „onirism'1 K. Wernicke — Tratat de psihiatrie (3 voi.) A. Binet — Introducere în psihiatria experimentală > G. Dumas — Stările Intelectuale în melancolie Apare Legea română a-, supra alienaţilor » Wiide Oscar (1854-1900), Irlanda — Importanţa faptului, de o fi serios ; Soţul ideal; Intenţii. * Duhring Eugen Cari (1833 — 1921), Germania — Filozofia realităţii. m Twain Mark (1835-1910), S.U.A. — Amintiri despre Ioana d'Arc « James Henry (1843-1916), S.U.A. — Altarul morţilor m Wells Herbert George (1866 — 1946), Anglia — Maşina timpului m Meredith George (1828 —1909), Anglia — Căsătorie uimitoare m Conrad joseph (1857-1924), Anglia — Nebunia Almayerei. 9 Ravel Maurice (1875-1937), hranţa — Menuet antic ; Suită auriculară ; Habanera (M) • J. Dejerine şi Augusta Dejerine-Klumpke — Anatomia centrilor nervoşi, Paris • Ed. Brissaud, H. Meige şi W. Hutchinson studiază relaţia dintre gigantism, acro-megalie şi funcţiile hipofizare • E.- Knauer experimentează implantaţii de ovare • H. A. Kelly utilizează rec-toscopul • A. Kirstein practică auto-iaringoscopia • A. Morange face descrierea clinică a psitacozei • A. Duhrssen practică operaţia cezariană transvaginală • W. C. Rontgen efectuează primele radioscopii medicale • S. Freud anticipează noţiunea de sinapsă. Delimitează fobiile de obsesii. Pu blica Studii asupra isteriei (împreună cu Breuer). Introduce psihanaliza ca metodă terapeutică. Descrie nevroza de angoasă. Introduce noţiunea de „principiul inerţiei". împreună cu Breuer distinge „isteria hipnoidă" • L.F. Calmeil introduce termenul de „absenţă e-pileptică“. Face studii privind etiopatogenia PGP • A. Binet — Al lV-lea ciclu de conferinţe de psihologie experimentală» Bucureşti • Euienburg insistă asupra unităţii dintre algo- — Enciclopedie de psihiatrie — ed. 140 770/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ ISTORIE ŞT11NTĂ-TEHNICĂ • octombrie 1 — Protectorat francez asupra Madagascarului • octombrie 8 — Coreea : Regina Min este asasinată — puterea este preluată de pro-japonezi • Franţa : constituirea Confederaţiei Generale a Muncii • Acord anglo-rus : reglementarea graniţelor în regiunea Parnirului • Rusiar: crearea Uniunii de luptă pentru eliberarea clasei muncitoare, condusă de V. I. Lenln • intrarea în funcţiune a podului lui Sa ligny, de la Cernavodă 1896 • ianuarie 15 — Acord franco-englez : re* cunoaşterea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Siamului • martie 29 — Irlanda : crearea Partidului republican socialist irlandez • mai — Creta : mari mişcări pentru unirea cu Grecia • iunie 29 — Argentina : crearea partidului socialist • iunie 1 — Formarea Federaţiei Statelor Malaieziene sub control britanic • august 26 — Fiiipine: începe războiul antispaniol de eliberare naţională • octombrie 26 — Addis Abeba : Italia recunoaşte independenţa Etiopiei • Afganistanul, prin cucerirea Kaffi ristanu-Iui, capătă configuraţia teritorială de azi • 1896 — 1910: Coreea -- Lupte de guerilă împotriva ocupanţilor japonezi • H. Becquerel descoperă radioactivitatea P. Zeeman descoperă efectul care-i poartă numele • Se descoperă westfalitui • G. Marconi şi A. S. Popov — radioul V. Volterra— ecuaţiile integrale cu apH* catii în fizică • înfiinţarea Serviciului Minelor în ţara noastră • T. Roosevelt — Idealul american 1897 • aprilie 17 — începe războiul greco-turc • mai 8 — Acord ruso-austro-ungar : menţinerea statu-quo-uiui în Balcani • iunie — Polonia : constituirea partidului naţional democrat (de orientare naţionalistă) • noiembrie 14 — Germania ocupă Golful Tiaociou şi portul Ţzindao • decembrie 1 —• Japonia : crearea primului sindicat (al metalurgiştilor) • decembrie 4 —* Constantinopol : tratat de pace greco-turc — o parte din Thes-salia intră în componenta Turciei • Olanda : înfiinţarea sindicatului mari narilor • L. Boltzmann — Prelegeri asupra principiilor mecanicii • Webb —. Democraţia 'industriala m K. F. Braun inventează tubul catodic • L. Letombe inventează şi construieşte primul motor termic cu ardere internă şi cu gaz • j. J. Thomson descoperă electronul • E. Buchner extrage zimaza din drojdia de bere şi lactaZa din fermentul Iactic • Construirea primei fabrici de api subterană la Goteborg (Suedia) • G. Daimler introduce radiatoarele c-3 ce! ule • Instalarea celei mai mari lunete' astronomice din lume (S.U.A.) arte - literatură, medicină, psihiatrie (1895-1897) isî/77î ARTE-LiTERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE Cezar, ne Paul (1839-1906), Franţa — Portretul iui Gusicve Geffroy ; Jucătorii de cărţi (P) • înfiinţarea Asociaţiei generale a medicilor din R.omâ- Iagnia activă (sadism) ş--» aigolag.nia pasivă (masochism) • Kraepelin elaborează, probele care-i poartă numele ('nvestigarea a-tenţiei şi a capacităţii operaţionale) : ediţia a V-a a Tratatului de psihiatrie • V. Serbsky — Psihopatologie judiciară • Ph. Chaslin ....- Confuzia mintală m james Hanry (1 843-—1 916), S.IJ.A. — Cealaltă casă m Prou?: Marcel (1871 -1922), Franţa — Plăceri şi zile * Shaw George Bernard (1856 — 1950), Irlanda — Omul destinului « KipHng Rudyard (1865-1936), Angna — Şapte mări m Cehov Anton Pavlovici (1860 — 1904), Rusia — Pescăruşul ; Viaţa mea m Puccini Giacomo (1858 -1924), Italia — Boema (M) m Toulcuse-Lautrec Henri (1864 — 190'!), Franţa — în pat; Trupa domnişoarei Eglantine ; Ele (P) * Ravel Maurice (1875-1937), Franţa — Istorii, naturale (M) * jarry Alfred (1873-........1907), Franţa — Ubu rege • K. von Bardeleben începe publicarea lucrării colective Manual de anatomic a omului, Jena • G. M. Retzius — Creierul uman • J. Babinski descoperă fenomenul inversiunii reflexului cutanat plantar • R. Mărie studiază infactul miocardic • Fr. Pick semnalează pseudo-ciroza pericardică • J. Crocq descrie acrociano-za • A. Kohn precizează histolo-gia glandelor paratiroide • H. Koplik descrie -semnul caracteristic perioadei de invazie a rujeolei • A. C. Swinton efectuează prima radiografie medicală • P. Flechsig -- Creier şl . suflet (susţine teza sub- stratului organic al tuturor bolilor psihice) • Kraepelin delimitează melancolia de involuţsă şi conceptul de psihoza maniaco-depresivă • Bonhoeffer descrie halucinaţiile din delirul alcoolic • Freud descrie roiul important al mecanismului proiecţiei în paranoia, Foloseşte prima dată ter menul de psihanaliză • Descrierea reflexului Ba binski în leziunile căiîot piramidale • Pick introduce terme nul de autotopoagnozia • Ribot defineşte anhedo nia m Gorki Maxim (1868 — 1936), Rusia — Vagabonzii ; Menajul Or-Iov m james Henry (1 343 -1916), S.U.A — Ce ştia Maisie • • Durkheim Emile (1 858-1917), Franţa — Suicidul • Mistral Frederic (1 830— 191 4), Franţa — Poemele Ronului • Kipiing Rudyard (1865-1936), Anglia — Căpitani curajoşi • Gide And re (1 869 — 1951), Franţa — Fructele pămîntului m Strindberg Johan August (1849-1912), Suedia — Infer-n u I • A, D. Waller descoperă curenţii de acţiune din muşchiul cardiac • C. Eij kman constată că boala beri-beri este similară ne-vritei periferice care apare la porumbeii hrăniţi exclusiv cu orez decorticat • W. O. Atwater şi E. B. Rosa publică descrierea aparatului lor pentru măsurarea metabolismului • I. P. Pavlov — Lecţii despre activitatea principalelor glande digestive, Petersburg (se pun bazele doctrinei sale • Ballet — Psihoze şi afecţiuni nervoase • Gh. Marinescu este numit şeful serviciului da boli nervoase de la Spitalul Panteiimon. Apare Patologia generală a celulei nervoase (raport prezentat la Congresul Internaţional de Medicină de ia Moscova) • P. Mărie descrie tabloul delirant al unui bolnav cu infarct miocardic 772/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ ISTORIE • Ecuador: Constituţie liberală: vot universal, despărţirea bisericii de stat • la fiinţă : Uniunea Generală a muncitorilor evrrei din Rusia şi Polonia (Bundu) • Islanda : crearea primului sindicat (ai tipografilor) • Cehoslovacia : crearea Partidului Socialist Naţional Slovac • Islanda : crearea partidului independenţei (orientare conservatoare) • S.U.A.: constituirea partidului social democrat • Ungaria : întemeierea partidului socialist independent (reprezentînd proletariatul agricol) • Anglia : crearea Congresului scoţian al Ţradeunionurilor • Primul congres sionist la Basd (Theodor Herzl). Se revendică pentru prima oara crearea unui teritoriu evreiesc în Palestina • 1897 — 1899 : Franţa — criza politică declanşată de afacerea Dre/fuss ŞTiINTÂ-TEHNJCĂ • C. E. Guillaume descoperă invarul • Fraţii Werner fabrică primele motocdete • H. Bergson — Materia şi memoria • F. Ratzel — Geografia politica 189 8 # ianuarie 13 *■- Franţa : Emil Zola publică celebra scrisoare : „J’accuse" — sem- nalul revizuirii procesului Dreyfuss • ianuarie -- Ungaria : proiect de lege privind maghiarizarea numelui de sate şi oraşe din Transilvania • martie 1 -- Rusia ; crearea partidului muncitoresc socialist democrat ia Minsk (P.M.S.D.R.) • martie 6 — i ratat germano-chinez : China arendează Germaniei, pentru o perioadă de 99, de ani Jiaozhon-ul • martie 23 — România : s. Legea Spiru Haret“ privind învăţămîntul secundar şi cel superior « martie 28 — Germania : primul program maritim militar • aprilie 1 — Anglia: greva minerilor d>n Walles-ul de Sud (apr.-aug.) • aprilie 24 — S.U.A. invadează Cuba --începe războiul hispano-arnerican • iunie 12 — Fi li pi ne : proclamarea independentei * M. şi P. Curie descoperă poloniul, radi ul şi radioactivitatea toriului • N. Tesla inventează primul mode; de navă teleghidată prin radio • Schrader inventează tahograful • G. Brown inventează difuzorul • E. Howard lansează principiile oraşuî>,<<-• grădină • Construirea, în Anglia, a ?pargato."du? de gheaţă ,.Ermak“ • Primul român (G. Assan) efectuează ocolul I ’ i m i i arte - literatura, medicina, psihiatrie (1897-1893) Ist/77 3 ARTE-UTERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Mallarme Stephane (1842 — 1898), Franţa — Lovitura de zar nu va influenţa niciodată hazardul m Jarry Alfred (1873-1907), Franţa — Zilele $i nopţile • Cehov Anton Pavlovici (1860 — 1904), Rusia — Mujicii m Wells Herbert George (1866 — 1946), Anglia — Războiul lumilor • Rostand Ednnond (1868 —1918), Franţa — Cyrano de Bergerac • Robînson Edwîn Arlington (1869 — 1935), S.U.A. - Copiii nopţii m Strsuss Richard (1864-1944), Germania — Don Quijote (M) • Pissarro Camille (1830-1903), Franţa — Bulevardul Italienilor, Paris, dimineaţa, efect de soare (P) despre reflexele condiţionate) • W. M. Stive propune utilizarea razelor X în tratamentul cancerului • Gh. Marinescu face primul fiirn ştiinţific medical din lume • A. Kojevnikov — influenţa activităţii psihice o-supra bolilor neurologice m j. Luys clasifică, bolile mintale în funcţie de evidenţierea su bstr at u-lui organic • AI Xil-lea Congres de Medicină, la care psihoza alcoolică este numită boala Korsakov • A. Verga publică tre< volume de studii de psihiatrie, psihologie şi anatomie a encefaluîui • Segfas denumeşte delirul de negaţie (descris de Cotard) • Mitcheii descrie paralizia somnului • Stern descrie simptomul care-i poartă numele în TCC • Freud elaborează teoria seducţiei • Heubner descrie encefalita periaxială difuză scle-rotică • 2 o la Emile (1840-1902), Franţa — Acuz • Shaw George Bernard (1856— 1950), Irlanda — Profesiunea doamnei Warren ; Candida • Strindberg johan August (1849-1912), Suedia - Drumul Damascului • Prus Boleslaw (1847-1911), Polonia — Faraonul e Svevo Italo (1861-1928), italia — Batrînetea • Witde Oscar (1854-1900).. irlanda — Balada închisorii Rec-ding • Skram Bertha Amalie (1847— 1905), Danemarca — Descendenţii • Spitteler K^r! (1845....-1924), Elveţia — Locotenentul Cor.rcd • Faure Gabriel (1845-1924), Franţa — Pe/eos şi Melisanda (M) • J. Abel, O. Furtb şi A. C. Crawford studiază substanţa produsă de medulosupra-renală, substanţă căreia primul ii dă numele de „epi-nefrină" • Ch. Achard preconizează proba de eliminare trans-renală a albastrului de rne-tilen • R. Klaus descoperă precipi-tinele • G. Killian preconizează bronboscopia • C. Schletter efectuează o gastrectomie totală • P. Bonardi şi G. Calderini preconizează pubiotornia în timpul travaliului • G. Holzknecht şi W. B. Can-non recomandă utilizarea sărurilor de bariu ca sub- • H. H. Ellis - Studii de psihologie sexuala (Londra). Introduce termenul de autoerotism • Alzheimer descrie degenerescenta - ce re Va lâ arteriosclerotică • E. Hecker — Studiu privind ciclotimia • j. X. Matos — Paranoia • S. Ganser descrie sindromul ce-i va purta numele • N. Vaschide — Aprecieri asupra somnului • P. janet — Nevrozele şi ideile fixe m C. Rădulescu-Motru (e-iev al lui Charcot şi Bea-unis) — Problemele psihologiei m Binet elaborează prîriu; test psihodiagnostic 774/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, •ştiinţă-tehnică ISTORIE • iunie — Olanda: obligativitatea serviciului militar • august 30 — Tratat secret anglo-german : Anglia se poate ocupa de republicile bure, iar Germania de Angola • septembrie — Incidentul de la Fashoda : înrăutăţirea relaţiilor franco-britanice • decembrie 10 — Paris : tratat de pace hispano-american : insulele Puerto Rico, Guam şi Filipine trec în posesia S.U.A. • decembrie 10 — Cuba este declarată independentă • Danemarca : crearea Uniunii Generale a si ndicatelor ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • W. VVyen identifică ionii electrolitici • Menendez y Pelayo — Istorisiri despre ideile csietice in Spania 1 c.c9 • ianuarie 20 — Filipine se proclamă republică independenta prima republici din Asia • martie 4 — Polonia : prima grevă a studenţilor din Varşovia • martie 21 — Acord franco-englez : sfere de infiuenţă în Africa • aprilie 20 — Congresul al Vl-lea al Partidului Social Democrat Muncitoresc din România — intelect rialii din conducerea partidului (generoşii) formează pa'"ti si./ liberal * este urmat, la 29 iunie, de constituirea Clubului Muncitoresc din Bucureşti • mai 18 -- Olanda : la Ha ga are loc prima conferinţă pentru soluţionarea paşnică a conflictelor (participă şi România) • iunie — China: începe i nvazia marilor puteri (S.U.A., Anglia, japonia, Franţa, Rusia, Italia, Germania şi Austro-Unga-r ia) • septembrie 24 — Brno : Congres al Partidului Soical-Democrat ceh • octombrie 12 —- începe războiul anglc-bur ; la sfîrşitul său republicile bure vor fi lichidate • decembrie 2 — Acord anglo-americano- german : repartizarea zonelor în arhi- pelagul Samca • Peru : mutarea capitalei de la Sucre la La Paz • D. Hilbert fundamentează axiomatizarea geometriei şi analizei problemelor esenţiale • • A. Debierne descoperă elementul chimic radioactiv actiniu • Descoperirea donaritului • C. Rateau — ventilatorul centrifugal • M. J. Owens — maşina automată pentru suflat sticla... • N. Melba înregistrează primele discuri din lume • G. Daimler construieşte primul autobuz • A. Saligny propune construirea primei conducte magistrale de transportat produse petroliere • Psihiatria între 1900 — 1951 — psihiatria mec•'rnâ • Finele secolului al XlX-lea şi începui ji secolului al XX-lea găsesc medicina gata pregătită pentru a răspunde avîntului fără precedent realizat de ştiinţe şi umanitate în general. Medicina clinică, chirurgia şi medicina de laborator înregistrează progrese pe plan teoretic, dar mai ales aplicativ, într-o perioadă cînd descoperirile biologiei nu se pot încă diferenţia net de cele ale medicinii. Psihiatria, deşi în continuă afirmare pe plan clinic şi al asistenţei medicale, este încă tribu- orte-lfteraturd, medicină, psihiatrie (1898-1899) lst/775 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Degas Edgar (1834 — 1917), Franţa — Dansatoare legîndu-şi sandalele (P) • Evenepoel Henri (1872 — 1899), Belgia — Femei cu narghilele (P) • Rcusseau Henri „Vameşul'* (1844 — 1910), Franţa — Bcis de Bculcpne (P) • K . S. Stanis'avski şi Neminovici D^i-cenko crează Teatru! de Artă oin Moscova stanţă de contrast în radiologie • i. Ni. Langley elaborează noţiunea de sistem nervos autonom, care o include pe cea de sistem nervos simpatic • R. von Jaksch-Warter, horst introduce conceptul de aci-dcză renală • A. N. Giibert şi M. Villaret descrie sindromul de hipertensiune portală • Dresler sintetizează he- • r .eile descrie semnul fie depresiei, „ome-me!ancolic“ • -area la San Paclo a cei ui mai mare azi! din ica de Sud • ierev descrie simp- l „surîsului insis- • nfiinţează în România prima catedră de psihiatrie şi clinica maladiilor mintale • Cehov Anton Pavlovici (1860 — 1904), Rusia — Unchiul Vania m Gide.Andr* (1869 — 1951), Franţa — Prometeu înlănţuit m Sbsen Henrik ■ (1828-1906), Norvegia — Cînd ne vom scula cm marţi m Gorki Maxim (1868—1936), Rusia — Toma Gordeev • Strindberg johan August {1 849 — 1 91 2), Suedia — Gustav Vcso • Shaw George Bernard (1856 — 1950), Ir ian da — Nu poţi. ■pune niciodată • Debussy Ciaude (1862 — 1918), Franţa — Nocturne (M) • Rave! Maurice (1875-1937), Franţa — Pavana pentru o copilă moartă (M) • Gauguin Paul (1848 — 1903), Franca — Sînii cu {lori roşii (P) • Toulouse-Lautrec Henri (1864 — 1901), Franţa — La r>Rât-Mort" (P) • W. Ogle şi R. Oestereich descriu sindromul de ma-crogenitosomie precoce de origine epifizară • - Coenheim semnalează a- • - ca unui timus mare cu n .astenie pseudoparalitică • t. i hiercelin descoperă en-terococui • La Bruxelles se desfăşoară primul Congres Internaţional pentru combaterea bolilor venerice • H. Kiliani izolează digito-xina • Aspirina este introdusă în terapeutică • N. Vaschide — Coniînui-tc:ca viselor în timpul somnului • Kraepeiin defineşte stările mixte. Ediţia a V!-a a Tratatului de psihiatrie, ce o surprinzătoare modernitate • Falret introduce ierarhizarea ca principiu taxonomic • Buck descrie parapraxia • Bondi utilizează fenotia-znele în tratamentul psihozelor • S. de Sanctis face o descriere a demenţei infantile (demenţa precocisi-mă) • P. V. Dumont înfiinţează Şcoala de psihologie din Paris • Anton descrie : simptomul dedublării hamcina- 1 orii ; anozognozia din sindroamele cerecraie ; simptomul celei de a treia mîini • Schrenck-Notzi ng introduce termenul de algo-Ia5 nie tară celor două tendinţe conturate : una „tradiţională", deocamdată de neatacat — cea neurologizantă, şi una nouă — cea psihologizantă (reprezentată pe lucrările lui FREUD). Psihanaliza, ca metodă de investigare a proceselor psihice inconştiente, ca tehnică tera- peutică bazată pe această metodă şi ca teorie psihologică asupra aparatului psihic aparţine fui S. FREUD şi a apărut în a doua jumătate a secolului ai XlX-lea. Anii 1880 — 1890 reprezintă o perioadă in care domină c'teva preocupări majore-în ceea ce priveşte etiologia şi 776/Ist Psihiatria intre 19QG—1951 terapia anumitor tulburări psihice, preocupări cum ar fi : interesul pentru nevroze şi, în special, pentru isterie, folosirea hipnozei ca metodă de investigare şi terapie, aprecierea efectului terapeutic al sugestiei şi catharsisului legat de hipnoză. Este emisă ipoteza că amintirea anumitor evenimente traumatice, trecută. în inconştient, are acţiune patogenă. Etapa 1880—1890 ar fi o etapă prepsihana-lîtică, favorabilă unei terapii medicale de esenţă psihologică, această perioadă pregătind apariţia psihanalizei (J. BREUER şi cazul Anna O., primul caz de nevroză isterică tratat prin hipnoză şi prin actualizarea amintirilor patogene, cu exteriorizare afectivă; tratamentul a fost întrerupt din iniţiativa lui BREUER în momentul în care pacienta a început să dezvolte o nevroză de transferi CHARCOT, în clinica de ia Salpâtriere face studii asupra crizelor nervoase declanşate prin hipnotizarea istericilor ; el leagă paraliziile isterice de traumatismele emoţionale; BERNHEIM şl şcoala de la Nancy, criticîndu-l pe CHARCOT, ccentuează importanţa efectelor terapeutice le sugestiei ? P. JANET subliniază acţiunea atogenă a amintirilor uitate, amintiri ale unor veni mente însoţite de emoţii puternice), tr-o primă fază, FREUD foloseşte, împreună BREUER, metoda cathartică şi hipnoza. Ulterior, FREUD observă că aceste metode nu au efect terapeutic durabil şi recurge la sugestie în stare de veghe, constatînd însă ca sugestia amplifică rezistenţele pacientului. Suprimarea rezistenţelor presupune suprimarea defenseior ; astfel, FREUD ajunge la tehnica asociaţiilor libere, ca tehnică şi regulă fundamentală a terapiei analitice. Interpretarea materialului oferit prin asociaţiile libere reprezintă un travaliu de investigare şi în acelaşi timp un travaliu terapeutic. Asociaţiile libere/interpretarea lor, eliberarea de efectele refulate; la care se adaugă descoperirea transferului, reprezintă baza psihanalizei. Se consideră că apariţia psihanalizei, întemeierea ei ca teorie, ca practică de investigare şi de terapie constituie una dintre descoperirile importante din secolul ai XX-lea. Evenimentele care au precedat apariţia psihanalizei sînt, în principal, următoarele : • teoria darwinistă şi orientările noi în dezvoltarea biologiei (FREUD a fost influenţat de C. DARWIN, de teoria evoluţiei, de conceptele de fixaţie şi regresie) ; © psihologia asociaţionistă engleza (HUME, BERKELEY, HARTLEY) şi antropolo-gismul german (HUMBOLDT) care au oferit date importante despre funcţiile psihice (aici îşi are originea tehnica / regula asociaţiilor libere) ; • dezvoltarea neurologiei (în secolul al XiX-lea, neurologia se desprinde ca ramură medicală autonomă) ;• • psihiatria secolului al XiX-lea (folosirea hipnozei ca o cale de acces spre inconştient : atenţia acordată unor anumite tulburări mintale, ca cele din isterie, precum şi unor stări psihice particulare, ca somnambulismul, catalepsia, letargia >1 ideea despre personalităţile multiple şi despre subpersonalităţile care funcţionează sub planul personalităţii conştiente 3 noua perspectivă asupra etiopatogeniei nevrozelor). Sfîrşitul secolului al XiX-lea este marcat de o dezvoltare simultană a ştiinţelor umaniste, a tehnicii, a ştiinţelor economice, a lite* raturii. Se va dovedi ulterior că psihanaliza îşi găseşte aplicaţie mai ales ca teorie explicativă în literatură şi artă, precum şi în ştiinţele sociale, la nivelul fenomenelor de masă şi al fenomenelor culturale. Este, fireşte, o explicaţie posibila, adecvată în măsura în care se adresează motivaţiei umane. De altfel, abandonarea ideii de a explica întregul psihism uman prin psihanaliză şi acceptarea ideii că aceasta este numai un nou mod de a vedea problema, dar nu şi unicul, a reprezentat momentul maturizării conceptului, şi al „îndulcirii" relaţiilor psihanalizei cu alte discipline. Oricît de tentante ar fi fost, la un moment dat, căile oferite de psihanaliză, observaţia clinică a reprezentat în continuare un preţios instrument de cercetare, permiţînd nu'numa* descrierea unor forme clinice (WERNICKE descrie presbiofrenia, demenţa isterică, introduce termenul de halucinozăp SEiGLAS descrie halucinaţiile psihomotorii« BABINSKI introduce termenul de pitiatism), ci şi constatări surprinzătoare pe plan terapeutic (JAUREGG observă ameliorarea stării bolnavilor de paralizie generală progresivă după încetarea stărilor febrile? în anul cînd se preconiza tratamentul nevralgiei de trigemen prin injecţii locale cu alcool, are loc şi sintetizarea barbituricelor — produse medicamentoase care vor reprezenta* peste o jumătate de secol, un element de bază în arsenalul terapeutic). Se fac paşi importanţi în definirea tulburărilor de tip confuzo-oniric (R£GIS, BALLET) şi în elaborarea conceptului de schizofrenie (E. BLEULER, C. G. JUNG, H. W. MEY.ER — 1901) Psihiatria moderna (1900—1951) îst/777 Paratei cu evenimente de importanţă fundamentală pentru ştiinţă (elaborarea teoriei cuantice a lui PLANCK, a calculului probabilităţilor — MARKOV, a teoriei peptidice a structurii proteinelor, descoperirea razelor X şi emiterea teoriei dezintegrării radioactive, cercetările experimentale ale lui PAVLOV), încep să apară'lucrări care, punînd psihiatria într-o lumină deosebită, îi conferă o personalitate a-parte (P. jANET — „Obsesiile si psihastenia" ; N. VASCH1DE şi C. VULPlÂS - „Logica morbidă. Analiza mintală" ; BINET — „Studiu experimental al inteligenţei"). Apariţia „Tratatului de psihiatrie" al lui KRAEPELIN (ediţia a Vll-a) a marcat, fără îndoială, un pas esenţial în mersul ascendent al psihiatriei, prin delimitarea conceptului de schizofrenie şi izolarea acestei boli psihice polimorfe care semăna cu demenţa, dar apărea la tineri şi căreia nu i se putea descoperi o cauză organică cerebrală. Revistele de neuropatologie şi psihiatrie, o serie de cursuri şi tratate de psihiatrie (Rusia, Grecia) sînt tributare, în bună parte, concepţiei neurologizante despre tulburările psihice, într-o vreme cînd se credea că însăşi "conştiinţa este formată din însumarea senzaţiilor". Psihiatria începe să realizeze din ce în ce mai pregnant că bolnavul şi boala psihică există nu numai sub formele safe cele mai „şocante"; încep să apară, prin transparenţă, promon-torii, piscuri şi adîncuri, pe cît de misterioase, pe atît de incitante la studiu. Conturarea tot mai pregnantă a structurii societăţii a favorizat, pe lîngă alte multe fenomene, şi pe acela al „evidenţierii" bolnavului şi bolii psihice. Preocupările psihiatrilor se orientau spre definirea unor concepte ca „personalitate psihopatică", „delir de prejudiciu", spre diferenţierea între normal şi patologic, spre elaborarea unei „tehnici" de introspecţie a psihismului. Lumea medicală continuă să caute şi să descopere noi substraturi biologice unor fenomene şi maladii (localizarea funcţiilor cerebrale, influenţa bioxidului de carbon asupra respiraţiei, rolul adrenalinei în starea de şoc, hormonii, etiologia tuberculozei), iar psihiatrii încercau să se apropie mai mult de modificările funcţiei expresive ia bolnavii psihic (respectiv, limbajul, scrisul), în speranţa descifrării intimităţii proceselor morbide sau a nedezvol-tării intelectuale. Bolnavul psihic este privit din ce în ce mai frecvent sub un dublu aspect : „organic" şi „spiritual** (elemente de contradicţie aparentă, dar de unitate reală în acelaşi timp), extreme spre care medicii au* fost tentaţi să alunece în egală măsură. Personalităţi ca ALZHEIMER, BECHTEREV BONHOEFFER, JACKSON, PICK, G. MARINESCU, C. I. PARHON îşi direcţionează studiile, rămase de referinţă, spre tulburările psihice observate în cazul asocierii cu alte entităţi morbide, bine cunoscute şi cu o etiologie bine precizată. Gîndirea celor care observau individul normal şi bolnavul psihic se îndreaptă însă spre aspecte care, neignorînd nici un moment principiul hipocratic al unităţii dintre corp şi spirit, vor uimi prin noutate şi subtilitate, fără a fi însă lipsite de neajunsuri. Lucrările încep să abordeze sensibile zone de graniţă, ca aceea dintre personalitate şi boală psihică, dintre defectul fizic şi reacţia psihologică a individului, dintre tulburările „normale'* şi patologice ale atenţiei. Doi cercetători (unul italian şi altul spaniol) primesc premiul Nobel pentru lucrările lor asupra structurii sistemului nervos, iar psihiatrul german KRAEPELIN reuşeşte să alcătuiască prima nosologie psihiatrică. Aceste evenimente paralele ar putea fi considerate, din perspectiva istorică a momentului de faţă, un „memento" semnificativ pentru evoluţia ulterioară a neuroştiinţelor. Cercetările lui GOLGI şi ale lui RAMON Y CAjAL au constituit un început în descifrarea misterelor creierului ia nivel celular, iar sistematica kraepeliană continuă să mai prezinte elemente de actualitate. Cercetările de fiziologie şi fiziopatologie vor determina apariţia consecutivă a unor tehnici terapeutice, spectaculozitatea înregistrărilor (electromiografice, fonocardiografice etc.) echi-valînd cu cea terapeutică. Conceptul de nevroză îşi face loc treptat în gîndirea psihiatrului, prin opoziţie cu cel de psihoză ; tulburările de tip obsesional sînt recunoscute, la vremea respectivă, drept „nebunie raţională". Psihoterapia începe să-şi facă „apariţia" în tratamentul bolilor psihice (după un debut plin de succes în antichitate). Utilizarea drogurilor (cocaina, mescalina) ia amploare pe plan clinic şi social. înfiinţarea primei societăţi de psihoigier.ă, a Societăţii psihanalitice reflectă tendinţele direcţionării ideologice şi sociale spre liberali tate socială şi morală a bolnavului psihic, cu afirmare tot mai pregnantă a psihiatriei sociale. Desprins de familie, bolnavul psihic va fi prezent din ce în ce mai mult în mediul său de muncă, taylorismul fiind, în acest sens, o expresie a preocupării societăţii pentru aspectele psihologice ale muncii. 778/ist Psihiatria intre 1900—1951 Ereditatea, ale cărei mecanisme încep a fi descifrate prin teoria cromozomiaiă a iui MORGAN, va constitui un argument important In descrierea şi explicarea unor boii, avînd perioade de avînt exagerat şi regres nemotivat. Pe acest fundai, lucrările iui BLEU IER. asupra schizofreniei apar ca o excepţie, stabilind într-un domeniu pentru mulţi alţii neinte-ligibd, un set de criterii „comprehensibile'1, care vor permite delimitarea „demenţei precoce" sau a „grupei schizofreniilor14. Interesanta apare dubla tendinţă, bîoiogi-zantă şi psihologizantă, care se manifestă în medicina primelor decenii aie secolului nostru, în care lucrările apărute se centrează pe obiective, în aparenţă fundamentai opuse (de exemplu, libidoul şi coeficientul intelectual, degenerescenta hepato-lenticulară şi opiul, psihozele şi infecţia holerică). Evidenţierea Treponemei pali i da în creierul bolnavului de paralizie generală progresivă va marca, fără îndoială, un drum nou în medicină şi mai ales în psihiatrie, paralizia generală progresivă constituind astfel prima boală psihiatrică ce beneficiază realmente de un model medica! adecvat, atît ca mecanism etiopatogenie, cît şi terapeutic. Sînt descrise diversele forme clinice aie marilor entităţi psihiatrice, atenţia cl i ni ci eni lor deplasîndu-se şi spre studiul acestor boli la vîrsta înaintată. Progresele pe planul ştiinţific au făcut, fără îndoială, posibili paşii din ce în ce mai mari pe care îi realizează psihiatria în deceniul al ll-lea şi al 11 l-l ea al secolului nostru, ca de altfel, întreaga paleta a specialităţilor medicale. Prima înregistrare a potenţialului bioelectric cerebral se naşte în aceeaşi perioada cu împărţirea indivizilor în extroverţi şi introverţi, cu concepţia privind endogenitatea psihozei maniaco-depresive şi cu cea behavioristă. Primul război mondial va constitui scena pe care se vor juca multe drame individuale şi ale colectivităţii ; psihiatrii, înarmaţi deja cu instrumentul observaţiei, vor face descrieri aie unei adevărate patologii de război, cu forme specifice, marcate de influenţele timpului (de exemplu, „hipnoza de luptă"). Cunoştinţele avansează în aceste condiţii în domeniu! „psihobiologiei", cel mai ilustrativ fiind în acest sens fenomenul de stress, de care oamenii de ştiinţă, şi nu numai ei, încep să fie din ce în ce mai conştienţi. Individului i se dezvăluie faţetele saie cele mai ascunse, unele scandalos de intime pentru mentalitatea epocii respective, ceea ce îl transformă într-un „obiect'' înzestrat cu o subiectivitate maximă, din ce în ce mai greu de descifrat. Lucrurile par a se complica odată cu dezvoltarea sociologiei ştiinţifice, care va multiplica modalităţile de relaţionare ale indivizilor şi, respectiv, norma- I. ta tea şi anormalitatea lor. Se reia problema responsabilităţii bolnavului psihic, psihiatrii din Europa se reunesc pentru a alcătui tratate şi reviste internaţionale în care să-şi publice observaţiile, se fac studii experimentale în bolile psihice. In tot acest context, anul 1921 trebuie menţionat ca an de pionierat ai înfiinţării „serviciului deschis pentru tratarea bolnavilor psihic" (E. TOULOUSE) care, din păcate, va râmi ne o perioadă singular, în raport cu „coroşu;'" spitalelor. Terapia bolilor psihice, deşi modestă, comparativ cu „valul" de metode şi tehnici din alte domenii medicale, încearcă să se modernizeze, să ţină pasul cu vremea. Pot fi menţionate : somnoterapia cu barbiturice, inhalarea de bioxid de carbon în tratamentul psihozelor* dar mai ales demonstrarea eficacităţii maiirio-terapiei în paralizia generală progresivă (JAUREGG), metoda trainingului autogen (SCHULTZ) Psihiatria devine un domeniu medical în care interferenţele ştiinţelor biologice cu filozofia, psihologia şi sociologia nu mai uimesc pe nimeni, deşi nu poate fi stabilită cu certi-turdine nici o legătură directă cu un fenomen sau altul. Se remarcă eforturile de cuantificare, de creare a diferitelor teste pentru evaluarea inteligenţei şi a eventualelor determinări genetice ale acesteia. Totuşi, numărul „misterelor" în psihiatrie creşte : conceptul de endogenie. PsJhictria moderna (1900-1951) lst/779 de automatism mintal, de demenţă, de personalitate etc. ; creşte în mod considerabil şi numărul informaţiilor pe care unităţile spitaliceşti, în caactivitatea de asistenţă medicală se împleteşte cu cercetarea clinică, le comunică prin lucrări şi congrese de specialitate. Numeroasele sîndroame şi simptomele descrise nu sînt supuse încă nici unei discriminări care să vizeze dicotomia n-euro-psihiatrică, oamenii de ştiinţă sperînd încă (cel puţin unii dintre ei) în posibilitatea evidenţierii unei legături directe Intre tulburarea psihică şi stricta ei localizare în sistemul nervos central. Ia amploare psihoterapia, proliferează tehnicile ale căror rezultate (discutabile, în mare măsură, chiar şi în zilele noastre) au atras semnificativ atenţia marelui public, prin intermediul mai ales al producţiilor literare. Interesant apare şi modul în care dezvoltarea tehnologiei îşi pune amprenta asupra expresiei bolilor psihice (de exemplu, „paranoidul acut al drumului de fier").şi în care lupta de emancipare socială a femeii va declanşa dezbateri ştiinţifice, literare, pe probleme pînă atunci evitate, ca de exemplu* sexualitatea femeii. Anul 1932 marchează intrarea definitivă în psihiatrie a terapiei biologice: M. SAKEL introduce insoîinoterapia, iar MEDUNA, şocul cu cardiazol la bolnavii de schizofrenie. Primul dispensar de psihiatrie, înfiinţat la Ssbiu, în 1933, demonstrează poziţiile înaintate, progresiste pe care se aflau psihiatrii români. Primele laboratoare de sănătate mintală (DJA-GAROV -- U.R.S.S. şi POPESCU - Sibiu, România), înfiinţate în acelaşi an, sînt expresia începutului „eliberării bolnavului psihic dintre zidurile spitalului tradiţional", odată cu obţinerea primelor succese terapeutice autentice, dobîndindu-se înţelegerea faptului că bolnavul psihic este în primul rînd OM. Leucotomia în scop terapeutic nu a avut nici pe departe ecoul celorlalte terapii biologice, deşi cercetările şi progresele în domeniul neurologiei şi neurochirurgiei erau deosebit de promiţătoare. Mai degrabă apariţia sulfa-midelor şi a măsurilor antiepidemice au contribuit la ameliorarea şi chiar la vindecarea tulburărilor psihice cu substrat infecţios. Electroencefalograma capătă o largă aplicare în neuro- logie şi psihiatrie, fără a-şi putea însă dobîndi încă o specificitate în ultimul domeniu. Electro-şocul, introdus de L. BINI şi CERLETTl, în 19?7, în tratamentul unor afecţiuni psihice, reprezintă însă o excepţie, în raport cu ceie-lalte forme de terapie care nu. aveau să reziste corespunzător probei timpului. Calitatea rezultatelor terapeutice ale acestei metode a dat speranţe de vindecare şi altor categorii nosologice decit cele vizate de cei care l-au introdus (depresia). Deceniul al IV-Iea este marcat de evenimente de seamă : descoperirea proprietăţilor psihodisleptice ale LSD şi elaborarea teoriei cor-tico-viscerale şi a celei psihosomatice. Importantă este şi apariţia unei situaţii de criză în psihologie, rezultată din contradicţiile ideologice şi filozofice acute generate de conflagraţia mondială în plină derulare. Viaţa din tranşee, experienţele trăite sub bombardamente, vor reprezenta un nou cadru pentru „schimbarea decorului" în care „se joacă" boala psihică şi vor facilita, poate într-un mod paradoxal, dezvoltarea laturii sodo-psihologice a cunoaşterii fiinţei umane. Anul 1945 constituie o nouă trambulină pentru asistenţa ambulatorie de psihiatrie (CLAUDE), iar CAMERON înfiinţează în Anglia primul spital de zi în 1947, avînd experienţa de la Suez, încununată de succes (1940). Paralel cu înfiinţarea la Geneva a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se fondează şi Federaţia Mondială pentru Sănătate Mintală. Descoperirile în domeniul endocrinologiei şi al sistemului nervos vegetativ, evidenţierea primilor mediatori neurochimici, teoria In-rc naţiei deschid drumul unei noi epoci în p * . trie. Se descrie efectul antidepresiv al • icr de litiu. Mijlocul secolului al XX-lea este marcat de evenimente psihiatrice de referinţă, anul 1950 fiind anul primului Congres inter naţie Psihiatrie, anul enunţării principiilor caţiilor psihosomatici (F. ALEXANDEP. a! sintetizării Clorpromazinei (primul neuroleptic) de către CHARPANTIER si al Meo o-bamatului (primul tranchilizant) de către LUDWIG şi PIECH. 7-80/.Ist Istorie şi psihiatrie '. istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE 1900 • ianuarie-martie — Greva minerilor cehi — peste 80 000 participanţi 9 mai 24 —* Republica Orange este ocupată şi anexată de Marea Britanie m iunie 12 — Germania: a doua lege maritima — dublarea flotei militare pini în anul 1907 • iunie 17 — Crearea Consiliului Naţional ceh (T. Masaryk) în scopul conducerii luptei naţionale • iunie 29 -- Italia : moartea lui Umberto I (atentat). îi succede ultimul rege italian — Victor EVnmanuel III (1900-—1944) • iulie 27 — Nigeria devine colonie engleză • august 1 — Belgia : greva sticlarilor — se încheie la 20 mai 1901 • septembrie 3 Anglia anexează republica Transvaal • septembrie —■ Bruxelles : înfiinţarea Biroului Socialist Internaţional — organ executiv al Internaţionalei II • septembrie —* Anglia cucereşte Coasta de Aur • decembrie 11 — Rusia: apare (în străinătate) primul număr al ziarului Iskra • decembrie 14 — Acord franco-italian : sfere de influenţă în Africa de Nord • Suedia : constituirea partidului liberal • Franţa ocupă Nigerul şi Ciadul • Australia: adoptarea Legii minimului de salariu 9 Japonia : interzicerea sindicatelor şi a grevelor m Cuba : crearea Partidului popular (exponent al intereselor oamenilor muncii) 9 Bulgaria : înfiinţarea ligii populare ţărăneşti 1901 9 ianuarie 1 — Australia capătă statut de dominion britanic • ianuarie 22 — Moare regina Victoria a Angliei. îi succede Eduard VII 9 februarie 21 — Cuba : adoptarea constituţiei (după mode! S.U.A.) 9 februarie 23 — Acord anglo-german : sfere de influenţă în Africa • rnai 25 — Argentina : crearea Federaţiei Regionale Muncitoreşti • mai Polonia : grevă antigermană a elevilor ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • M. Pianck — teoria cuantică 9 A. Markov — Calculul probabilităţilor 9 Descoperirea toi iţei (trinitrotoluen) • R. Escales şi G. Rott descoperă amonaiul • C* Hewitt — lampa cu vapori de mercur • W. Schmidt inventează locomotiva cu abur supraîncălzit • N. Teclu — becul cu reglare a curentului de aer şi gaz • F. von Zeppelin construieşte dirijabilul rigid cu structură metalică 9 B. Hoit inventează tractorul • L. Breguet construieşte macheta unui aparat de zbor, de tip elicopter-giroplan • Obţinerea propulsiei navelor prin folosirea turbinelor cu abur • Fabricarea materialelor refractare, care rezistă pînă la 1 800°C • Construirea primelor maşini pentru recoltat plante pentru siloz 9 Expoziţie universală la Paris 9 Inaugurarea în Mexic a primului furnal înalt din America Latină • H. Siedentopf şi R. Zsigmondy construiesc ultramicroscopul 9 E. Fischer elaborează teoria peptidică a structurii proteinelor ® K. Braun inventează detectorul cu cristal • A.K.H. Slaby inventează circuitul acordat 9 E. A. Rateau inventează turbina multicelulară ® Cehia : grevă generală a minerilor 9 China : începe războiul între China şi puterile imperialiste arte-liîaratură, medicina, psihiatrie (Î900-1901) lst/781 ARTE-LITERATURĂ . MEDICINĂ PSIHIATRIE m Sînndberg Johan August (1849—1912), • Suedia -Dansul morţii m Cehov Anton Pavlovici (1860—1904), Rusia - Trei surori m Tolstoi Lev IMicoIaevici (1828-1910), Rusia - Co-davrul viu m Maeterlinck Maurice; (1862-1949), Belgia - Soro Beatrice Rostand Edmtînd (1868 — 1918), Franţa — Vulturul <• Altenberg Peter (1859 — 1919), Austria — Ce aduce ziua Bergson Henri (1854— 1941), Franţa — Rîsul, eseu - asupra semnificaţiei comicului m Merrill Stuart (1863-1915), America de Nord — Cele patru anotimpuri, m Spi 11iaert Leon (1881 — 1946), Belgia — Contemplare (P) <• PJmsky-Korsakov (1844 — 1908), Rusia — Logodnica ţarului (M) *• Puccini Giacomo (1858 — 1924), Italia - Tosco (M) <• Gauguin Paul (1848 — 1903), Franţa — Noa-Noa (P) «• Toulouse-Lautrec Henri (1864-1901), Franţa - Modista (P) Munch Edward (1863 — 1944), Norvegia — Dansul vieţii (P) m London lack (1877-1916), S.U.A. - Colt alb • |. Babinski individualizează sindromul ad.ipozogenital, descris independent şi de Frdhlich în 1901 O. Minkowski şi A.M.E, Chauffard descriu icterul hemolitic congenital • E; Wertheim preconizează cura chirurgicală radicală în cazurile de cancer uterin • Eterul înlocuieşte cloroformul în narcoza curentă • E. Schneiderlin şi B. Korff introduc narcoza cu mor-fină-scopolamină • Hugo de Vriez, K. E. Cor-rens şi E. von Tschermack pun bazele geneticii clasice • Freud - interpretarea viselor. Introduce termenul de „conţinut manifest" • S. Kbrsakov iniţiază reforma asistenţei psihiatrice în Rusia; Societatea de neu-ropatologie şi psihiatrie, primele publicaţii ‘de specialitate • jauregg constată îmbunătăţirea stărji pacientului după încetarea stărilor febrile din evoluţia PGP • Bechterev descrie sindromul de ataxie alcoolică acută • W. Stern introduce termenul de „psihologie diferen-ţiaiă“ • Wernicke descrie presbio-frenia şi sindromul care-I poartă numele (pseudode-menţa isterică); introduce termenul de „halucinoză"' • N. Vaschide şi Ed. Toulou- s-e — A parate de-măsura a senzaţiilor • G. Dumas — Tristeţe şi bucurie • A. Binet Sugestibilitate • Vogt înfiinţează primul grup psihoterapie pentru adulţi • Seglas descrie halucinaţiile psihomotorii e Ferri formulează legea saturaţiei şi suprasaturaţiei criminale m Mmn Thomas (1875......-1955), Germania — Casa Budden-brooks + Zola Emile (1840 — 1902), Franţa — Nunta m France Anatole (1844 — 1924), Franţa — Istorie contemporana m Kipling Rudyard (1865— 1936), Angiia — Kim m Gide Andre (1869-1951), Franţa — Regele Candaule • K. Landsteiner descoperă grupele sanguine ® P. Uhlenhuth elaborează proba de precipitare pentru determinarea provenienţei unui eşantion de sînge • J. Babinski efectuează inves -tigaţii electrice asupra urechii şi îndeosebi asupra aparatului vestibular • L. Loeb iniţiază cercetări experimentale privind trans- • Freud publică Psihopatologia vieţii cotidiene • Suhanov fondează revista de neuropatologie şi psihiatrie în Rusia • Regis introduce termenul de „delir al vi$ului‘* (onirism). Asociază delirul con-fuzo-oniric de confuzia mintală Istoire şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ septembrie 6 — S.U.A. : atentat asupra preşedintelui Wiliatn McKinley {moare la 14 septembrie) septembrie 7 — Semnarea între China şi Marile Puteri a unui protocol privind despăgubirile de război (450 milioane tali) septembrie — Danemarca : guvernul devine responsabil în faţa parlamentului noiembrie 8 — Washington: tratat ari-glo-american privind construirea Canalului Panama şi stabilirea principiului neutralităţii Canalului Danemarca : constituirea, la Copengaha, a Federaţiei Sindicatelor Internaţionale (F.S.I.) Serbia — Noua Constituţie Franţa: constituirea Partidului Socialist şi a Partidului Radical Socialist Olanda: Crearea Partidului Catolic Roman (se transformă în Partid Popular Catolic, în 1946) Kuweit : izgonirea trupelor turceşti Costa Rica — Crearea primelor partide politice ; Partidul Republican Naţional (radical moderat) şi Uniunea Naţională (conservator) Italia : Constituirea Federaţiei Muncitorilor Agricoli (Bologna) Suedia : instaurarea serviciului militar obligatoriu 1901 —1909 : S.U.A. — preşedinte Theo-dore Roosevelt (republican) • Jungner inventează acumulatoarele co plăci de fier şi de nichel • G. Marconi realizează o transmisie radio-telegrafică transoceanică, la peste 4 000 km • Sînt descoperiţi compuşii organomag-nezieni • în S.U.A. se introduce forajul rotativ cu masă • E. Ruhmer obţine înregistrarea sunetelor unei piste sonore pe pelicula fotografica • R. Bohn sintetizează indantrenul Se propune sistemul de unităti de măsură MKS Premiul Nobe! : Wilhelm Conrad Rontgen (Germania) pentru descoperirea razelor X : Jacobus Hen-ricus Van't Hoff (Olanda) pentru legile dinamicii chimice şi presiunea osmotică ir? soluţie 1902 • ianuarie 30 — Londra: tratat de alianţă anglo-japonez : neutralitate şi ajutor mutual, delimitarea intereselor Angliei în China şi ale Chinei în Coreea • martie 5 — România: Legea meseriilor („Legea Missir*') — înfiinţarea corporaţiilor • aprilie — China : la Sanhai ia naştere organizaţia revoluţionară „Societatea Chineză pentru Învăţămînt“ • mai 20 — Cuba : proclamarea republicii • mai 31 — Pacea de la Vereeniging : Republicile Bure devin colonii britanice • mai — Spania : Alfonso XIII devine rege (1902-1931) • noiembrie 1 — S.U.A. cumpără de la Compania franceză „falimentară" (afacerea Panama) dreptul de concesiune pentru construirea Canalului • E. Rutherford emite teoria dezintegrării radioactive • P. Curie propune utilizarea dezintegrării ca etalon de timp • Inventarea periscopului, utilizat la submarin • O. Heaviside abordează studiul ştiinţific al ionosferei • M. Dery construieşte motorul electric monofazat, eu repulsie şi cu două peri# Fabricarea industriaJă a pietrelor preţir-oase sintetice arte-literatură, medicină, psihiatrie (1901-1902) lst/783 ARTE-LiTERATURĂ • MEDICINĂ PSIHIATRIE • Pirandello Luigi (1 869 — 1939), Itaiia — Exclusa • NorrinsFrank (1870-1902), S.U.A. — Caracatiţa 0 Gonzales Prada Manuel (1848 —1918), Peru — Minus cu/e • Soderberg Hjalmar (1869 -1941), Suedia — Tinereţea lui Martin Birck 0 jammes Francis (1868 -1938), Franţa — Doliul, primăverilor 0 Palamas Kostis (1859 — 1-943), Grecia — Moartea unui palicar 0 Noailles Anna de Brînco-veanu (1876—1933), Franţa — Inimi fâră număr 0 Washington Booker (1856 — 1915), S.U.A. — Autobiografia unui. negru m Bruneau Alfred (1857■— 1934), Franţa — Uraganul 0 Ravel Maurice (1875 — 1937), Franţa — Jocuri de apă (M) • Debutul Măriei Ventura pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti • Premiul No bel ) Su!ly Prudhomme (Franţa) plantarea şi cultivarea tumorilor maligne • I. Boas recomanda căutarea în fecale a urmelor de hemoragie ocuită, pentru diagnosticul de ulcer gastric • Din iniţiativa iui A. Cal-mette se deschide dispensarul antitubercuios din Lille • H. Meyer şi Ch. Overton formulează teoria lipoidica a mecanismului anestezic • G. M. Edebohls practică de-capsularea chirurgicală a rinichiului • H. Becquerel iniţiază tratamentul cu radiu • Takamine descoperă adrenal i n a • Bames prepară argirolu! Premiul Nobel ; Emil Adolf von Behring (Germania) pentru lucrări privind seroterapia, în special cea an- tidifterică • Kcrsakov — ' Cirs de psih'a* 9 Bac'inski introduce termenul de „pitiatism" pentru a caracteriza „isteria de conversie". împreună cu Va-quez descrie o formă frustă de sifilis (tardiv) • Se construieşte Societatea franceză de psihologie • N. Vase hi de —- Contribuţii la semiologia viselor 0 Doiken descrie delirul care-î poartă numeie 0 Baelez descrie primele cazuri de „paralizie emoţională*' (stupoare afectivă) • P. ]. Moebius — Trator. des pre debilitatea intelectuală şi psihologică a femeii 9 M. Katsaras — primul Tratat de psihiatrie şi neurologie din Grecia • E. Kraepelin — introducere în clinica psihiatrică, Leip- z»g • E. Bleuler în colaborare cu C. G. Jung şi H. W. Meyer elaborează conceptul de „schizofrenie*’' • N. E. Vvedenski — Excitaţia, inhibiţia şi narcoza, Petersburg 9 Spencer Herbert (1820 — V903), Anglia — Fapte şi comentarii m Zola Emilie (1840-1902), Franţa — Justiţia 9 Gorki Maxim (1868 — 1936), Rusia — Adîncuriîe ; Cei trei. 0 Debussy Claude (1862 — 1918), Franţa — Pentru pian (M) • Gauguin Paul (1848 — 1903), Franţa — Coi pe plajă (P) m Matisse Henri (1869 — 1954), Franţa — Notre-Dame ia sfîrşitul după amiezii (P) 9 Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Maternitate pe malul mării (P) 0 Mann Thomas (1875-1955), Germania — Tristan 0 F. Fischer şi J. von Mering prepară primul barbitunc (vero.naiul) • G. Giemsa propune metoda sa de colorare hematologică. R. May şi L. Grunwald propun metoda lor de colorare hematologică 9 S. A. Arrhenius si Th. Mad-sen explică imunitatea prin fenomene de chimie fizicală • L. A. Ta^asevici — Despre teoria hemolizinelor, Odessa © H. Sahli perfecţionează he-moglobinometrul • P. Ch. Dubois introduce termenul „psihoterapie'1 • S. Freud pune bazele Societăţii psihologice „de miercuri" ; pune bazele propriei autoanalize • V. Serbski — Problema demenţei precoce 9 Htilbronner descrie „po-ropsia" (sau teleopsia) • Oppenheim descrie „tuşea sacadată" (simptom isteric) • J. Matos — Alienaţia în faţa tribunalelor 0 N. Vaschide şi C. Vurpas — Psihologia delirului în tulburările psihopatice 0 N. Vaschide şi H. Pieron — Psihologia visului din punct de vedere medical ISTORIE ŞTHNŢĂ-TEHNICĂ 1903 • Răscoala antiportugheză în Angola • Grevă generală a minerilor francezi • Franţa : Congres al organizaţiilor turce adversare sultanului şi crearea ..Ligii de de descentralizare şi iniţiativă privată" • februarie 22 — Acord americano-cuba-nez : cedarea bazei militare maritime de la Guantanamo • martie 5 — Acord germano-turc : .concesionarea construirii căii ferate Konya Bagdad -- Basra • Martie 29 — România : prima lege cooperatistă --- legea băncilor populare săteşti • martie ....- Spania : crearea Partidului Uniunea Republicană • mai 3 — Anglia : crearea Partidului Socialist Laburist • iunie 15 — Lovitură de stat în Serbia — restabilirea Constituţiei din 1888 • iulie 1 — Rusia : grevă generală la Baku • iulie 6 — Bulgaria : Congresul X al Partidului Muncitoresc Social Democrat care se scindează în două aripi : de stînga (strimţii) şi de dreapta (largii) • august 3 — Apare ziarul socialist „Ade-vărul**, organ al secţiei române a Partidului Social Democrat din Ungaria • august 22 — Germania : greva ţesătorilor din Saxonia (se încheie în 18 ian. 1904) • noiembrie 3 — Provincia Panama se separă de statul Columbia şi se proclamă stat independent (sub protecţia flotei S.U.A.) • noiembrie 17 — Tratat boliviano-brazi-lian : Bolivia cedează Braziliei districtul Acre (bogate resurse de cauciuc natural) • noiembrie 18 — Tratat americano-pana-mez : S.U.A. primeşte „pentru totdeauna'* folosirea, ocuparea, şi controlul viitorului canal • Olanda : legislaţie privind îngrădirea dreptului la grevă • Irlanda : la Dublin ia fiinţă Secretariatul Internaţional al Sindicatelor (fiinţează pînă în 1914). • Uruguay : introducerea votului universal Premiu! No bel : Hendrik Antoon Lorentz şi Pieter Zeemin (Olanda) pentru fizică şi Hermann Emil Fischer (Germania) pentru lucrări asjpra zaharurilor şi sintezei purinelor • J. j. fhomson elaborează primul mode; atomic, modelul static • Rutherford şi Soddy pun în evidenţă dezintegrarea radiului şi a toriului • Herzog evidenţiază natura enzimatică fermentaţiei lactice • E. Buchner şi J. Meissenheimer obţin oxi -darea alcoolului în acid acetic • Se fabrică primele oţeluri speciale c . siliciu • T. Vuia prezintă Academiei de Ştiinţe din Paris memoriul în care demonstrează posibilitatea zborului cu un aparat mai greu decît aerul • W. şi O. Wright zboară cu un biplan cu motor timp de 50 secunde • Construirea primului automobil de tip sport • Brevetarea primului prevenitor de erupţie • K. E. Ţiolkovski — Cercetarea spaţiala? cosmic cu cjutorul aparatelor de zbor cu reacţie • Jacques Hadamard — Lecţii despre propagarea undelor şi. ecuaţiile hidrodinarnice • Taylor — Studii asupra organizării muncii în uzine • Henri Ford întemeiază firma de automobile „Ford Record Company“ Premiul Nobel: Antoine Henri Becquerel, Pierre şi Mărie Curie (Franţa) pentru cercetări în domeniul radiaţiilor ; Savante August Arrhenius (Suedia) pentru teoria electrolitică a disociaţiei arte-H-teratură, medicină, psihiatrie (1902—1903) lst/785 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE Gide Andre (1869.....1951), Franţa — I moralistul James Henry (1843-1916), S.U.A. — Aripile porumbiţei Premiul Nobel : Theodor Mommsen nia) (Germa- • F. Wiaal, ». A. bicard >i P. J. Ravaut preconizează exame-f nul histochimic al LCR Premiul ^looel : Roland Ross (Anglia), pentru lucrări privind modul de transmitere a malariei Gh. Marinescu — Cîteva chestiuni, de localizaţiune cerebrala, chestiuni ale lobilor frontali G. I. Rossolimo descrie reflexul degetelor picioarelor (simptomatic pentru unele leziuni ale căilor piramidale) • Shaw George Bernard (1856-1950), Irlanda - Om şi Supraom • Strindberg Johan August (1849-1912), Suedia - Privighetoarea din Wittenberg ; Kristina • Jack London (1876 — 1916), S.U.A. — Chemarea pădurii • Zoi a Emile (1840-1902), Franţa — Adevărul (postum) • France Anatole (1844 - 1924), Franţa — Istorie comica • Roiland Romain (1866 — 1944), Franţa — Viaţa lui Beethoven • Rilke Rainer Maria (1875 — 1926), Germania — Cartea orelor • Kipling Rudyard (1865 — 1936), Anglia — Cinci naţiuni. • Ravel Maurice (1875 — 1935), Franţa — Seherezada (M) • Brâncuşi Constantin (1876 — 1957), România — Doctor Carol Davilla (S) instalată (1912) în curtea Spitalului Miiitar din Bucureşti • Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Bătrinul chitarist (P) • Vallotton Felix Eduard (1865-1925), Elveţia - Trenul plăcerii, (P) • Zeromski Ştefan (1864— 1925), Polonia — Cenuşă • Sieroszewski Wacla'v (1860-1975), Polonia -Diavolul străin • Indy Paul Vincent (1851 — 1931), Franţa — Străinul • M. Arthus pune în evidenţă fenomenul de anafilaxie locală • A. Bethe — Anatomia r» fiziologia generală a sistemului nervos (Leipzig) • G. Weiss, L. Lapicque şi G. Bourguignon iniţiază cercetări asupra electrosti-mulări i musculare • W. Einthoven inventează electrocardiograful, utili-zînd gaivanometrul cu coadă • P. Merkien recomandă regimul fără sare în afecţiunile cardiace • K. Schlosser preconizează tratamentul nevralgiei de trigemen prin injecţii locale cu alcool • A. Borrel emite ipoteza eti-ologiei virotice a tumorilor maligne • H. Kehr execută cu succes ligatura arterei hepatice • G. Pianese efectuează biopsii medulare o H. E. Albers-Schonberg introduce diafragmul de compresie în radiologie • E. Thorndike elaborează teoria corecţionistă şi prima lucrare judiciară • Enthaven aplică EKG în practică Premiul Nobel : Niels Ryberg Finsen (Danemarca), pentru tratamentul cu raze luminoase concentrate şi răcite, mai ales în lupus • G. L. Baliet — Tratat de patologie mintală (descrie psihoza halucinatorie cronică arteriosclerotică) • Leduc efectuează primele studii referitoare la electro-somn • B. L. Levi — Morala şi. ştiinţa moravurilor • P. Janet — Obsesiile şi. psihas-tenia • A. Bain preconizează ideea. că însumarea senzaţiilor formează conştiinţa • Wundt conferă sensul actual al apercepţiei • Deiabras descrie „delirul de invenţie" • Dupre descrie „sindromul de puerilism mintal" • Moenckeberg descrie sindromul care-i poartă numele (în ASC) • Sintetizarea barbituricelor • J. Grasset — Hipnotismul şi sugestia • Diem descrie forma simplă a schizofreniei • I. P. Pavlov — Psihologia şt. psihopatologia experimentală (studiu prezentat la Congresul Medical internaţional, Madrid) e N. Vaschide şi CI. Vurpas — Logica morbidă. Analiza mintală (prefaţă Th. Ribot) • A. Binet — Studiu experimental al inteligenţei 50 “ Enciclopedie de psihictrîe — cd. 140 786/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică JSTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • Argentina: crearea Uniuni i Generale a Oamenilor Muncii * '<1904 e ianuarie 27 — Flota japoneză atacă flota rusă la Port Arthur, începe războiul ruso-japonez (1904 — 1905) • februarie 9 — Coreea este invadată de trupele japoneze • februarie 13 — Panama : adoptarea constituţiei <# aprilie 8 — Londra : acord anglo-francez (Antanta Cordială)/va reprezenta baza viitoarei Triple înţelegeri (prin aderarea Rusiei) aprilie 11 —* România: răscoala ţără- nească la Aleşd — sînt ucişi 33 de ţărani • aprilie 19 — Ungaria': greva generală a feroviarilor « mai — începe construcţia canalului Panama iulie — Trupele engleze intră în Tibet — China renunţă la Tibet -9 iulie — Bulgaria : la Plovdiv se constituie Confederaţia Generală a Sindicatelor Muncitoreşti • septembrie — Italia: prima grevă generală • octombrie 20 — Tratat de pace chiliano-bolivian care încheie „Războiul Pacificului41 • noiembrie 13 — Polonia: crearea Ligii ţărăneşti, prima formă de organizare politică a ţărănimii • decembrie 20 — Japonia începe asediul Port Arthur-ului şi-l ocupă la 2 ian. 1905 • Spania : constituirea partidului Centrul Naţional Republican • j. A. rtemi.ng descoper (dioda) ctronia • A. H. Lorentz stabileşte relaţiile de transformare ale spaţiului şi timpului • W. Kohîer inventează microscopul ca iluminare ultravioletă • L. Prandti enunţă teoria stratului limită (mecanica modernă a fluidelor) • V. Pouisen inventează un transmiţător cu arc electric, care stă la baza radioteie-foniei • A. şi L. Lumiere inventează placa fotografică autocromă • H. Hulsmeier inventează procedeul de detectare a obiectelor cu ajutorul undelor radio • C. G. Barkia evidenţiază polanzaţia radiaţiei X • W. Ramsa/ izolează radonul Premiul Nobel ? G. W. Strutt (lord) Rayleigh (Anglia) pentru fizică ; Sir William Ramsay (Anglia) pentru descoperirea elementelor gazoase inerte în aer *1905 • ianuarie 10 — România: Partidul Naţio- nal Român din Transilvania hotărăşte reintrarea în lupta electorală ţ„Noul activism“) • ianuarie 17 — februarie 12 — Grevă generală a minerilor din Ruhr • februarie 7 — Republica Dominicană : S.U.A. preia controlul vamal 9 februarie 19 — începe bătălia nipono-rusă de la Mukde-n — înfrîngerea armatelor ruse (10 martie) 9 A. Einstein emite teoria relativităţii res-trînse şi elaborează teoria mişcării brow-niene • j. Eister şi H. F. Geite! inventează celula fotoelectrică • D. Pompeiu demonstrează existenţa funcţiilor analitice continue pe ansamblul punctelor singulare („funcţiile iui Pompeiu") • A. Wehnelt inventează sistemul de focalizare a electronilor în tubul catodic • E. L. Brown şi W. Bovery inventează turbina cu aburi cu reacţie orZe-tileraturâ, medicină, psihiatrie (Î904-1905) Îst'/W ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSi HI ATRIE Premiul Nobel : Bjornstjeme Bjornson (Norvegia)______________ • Hardy T ho mas (1840— 1928), Anglia — Întemeietorii dinastiei. m Cebov Anton Pavlovici (1860-1904), Rusia — livada cu vişini m James Henry (1843 — 1916), S.U.A. — Cupa de aur m Hichens Robert (1864 — 1950), Anglia — Femeia cu evantai m Hamsun Knut (1859 —1952), Norvegia Inima sălbatica m Coş buc George (1866 — 1918), România — Cîntece de vitejie 9 Bilac Olavo (1865-1918), Brazilia — Vînatorul de smaralde 9 Lemay Pamphife (1837— 1918), Canada — Picături; Poezii 9 Puccini Giacomo (1858 — 1924), italia — Madame Butterfly (îi) • Picasso Pablo (1881 —1973), Spania, începe „Perioada roz“ a creaţiei sale • Strauss Richard (1864 — 1949), Germania — Simfonia domestică (M) p Pontoppidan Henrik (1857-- 1943), Danemarca — Piatra norocului Premiul Nobel : jose Echegarray (Spania) şi Frederic Mistral (Franţa) • Mann Thomas (1875-1955), Germania ~~ Florenţa 9 W har ton Edith (1862 — 1937), S.U.A. - La fericiţii, acestei lumi m Mann Heinrich (1871 — 1950), Germania — îngerul albastru m lorga Nicolae (1871—1940), România — Istoria poporului român m L P. Pav'ov — Despre secreţia psihica a glandelor salivare, Petersburg • j. Bcrdet elaborează o teorie a imunităţii • J. Arneth studiază formula leucocitară • R. Kraus şi R. Dcerr preconizează seroterapia în dez-interia bacilară • F. Sauerbruch elaborează procedeul diferenţei de presiune în operaţiile pe torace • E. Riegler — Chimia, fiziologic şi patologia urinei, umane 9 N. Mi novici — Studii asupra spînzurârii, Bucureşti • H. Rieder utilizează primul, substanţa de contrast (bariu) în radiologie • A. E. Wrîgbt şi S. R. Dcu-glas descoperă opsoninele Premiul Nobel ' Ivan Petrovici Pavlov (Rusia) pentru lucrări de fiziologie a digestiei m A. W. Campbell — Studii histo!o/ice decpre localizarea funcţiilor cerebrale, Londra * N. S. Korotkov preconizează măsurarea tensiunii arteriale prin metoda audime-tric ă • J. S. Haldane studiază fenomenul stimulării respiraţiei de către bioxidul de carbon • Kraepelin — Tratat de psihiatrie — ediţia a Vil-a. • Freud descrie afazia optici sezorială. Publică Psihopatologia vieţii cotidiene, Berlin • Stranski introduce termen-uK de „ataxie intrapsihica" • Alzheimer descrie boala ca*, re-i poartă numele • Kraepelin introduce terme-», nul de „personalitate psi-hopatică". Descrie „delirul de prejudiciu" • E. Tanzi scrie primul tratat* italian de patologie mintala • M. Minkov.ski descrie sin-, dromul care-i poartă nume-, le (în accidentele vasculare-cerebrale) • Titchner fondează Societa-.. tea de psihologie experimentală (S.U.A.) • Simon introduce noţiunea de „engramă" („urme" ale-experienţelor trecute) • Jung creează „testul asocia-, ţiilor de cuvinte" • P. Dubois — Psihonevrozele* si tratamentul lor moral 9 P. janet şi G. Dumas — jurnalul psihiatriei normale şi patologice 9 Toulouse, Pieron, Vaschide — Tehnici de psihologie experimentală 9 G. Mileticiu — Studii psihiatrice 9 P. Moreau — Despre simularea bolilor psihice şl nervoase la copii 9 Th. Ribot — Logica senth. mentelor 9 P. Schroder — Psihozele alcoolice cronice 9 H. K. Liepmann — Tulburările praxice 9 Freud introduce termenul „pulsiune" („Trieb“). Pik 783/ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică ISTORIE ŞTilNTĂ-TEHNICĂ * apriiie — Franţa : crearea Partidului Socialist Unit Francez (S.F.I.O.), realizat din unificarea Partidului Socialist din Franţa cu Partidul Socialist Francez • mai 1 — Rusia: greve şi demonstraţii politice în peste 200 de oraşe • iunie 7 ■— Destrămarea „Uniunii Personale" a Norvegiei cu Suedia <• iunie 11 — Bratislava: constituirea Par^ tidului Social Democrat Slovac '• iunie 14 — Rusia: răscoala marinarilor de pe crucişătorul Potemkin 9 iulie 17 — Belgia: legea repausului duminical * august 20 — China: constituirea, la Tokio, a primului partid revoluţionar burghez din China : Liga unională * septembrie 5 — Anglia : la Portsmouth se semnează tratatul de pace ruso-japo-nez : Japonia dobîndeşte partea de sud a insulei Sahalin, Port Arthur, Dalnîi, şi calea ferată din Manciuria de Sud *• septembrie 15 — Ungaria : mari greve şi demonstraţii la Budapesta (25 000 participanţi) <• septembrie 23 — Suedia recunoaşte independenţa Norvegiei # septembrie — Mexic : crearea Partidului liberal condus de Francisco Madero •m octombrie 16 — India : împărţirea Bengalului în două provincii : estul (mahomedan) şi vestul (hindus) — „Legea Curzon" •• octombrie 22 — Finlanda : restabilirea constituţiei — abrogată în 1902 9 octombrie 30 — Finlanda : prima grevă generală (încetează în 6 noiembrie) 9 noiembrie 17 — Instituirea Protectoratului japonez asupra Coreei 9 noiembrie 28 — Austro-Ungaria : greve şi demonstraţii în întreg imperiul : lupta pentru vot universal • P. Langevin elaborează teoria electronică completă a fenomenelor dia- şî paramag-netice • Este sintetizat acidul azotic cu ajutorul arcului electric • A. Maior descoperă fenomenul de rezonanţă electrică, pe care îl aplică la telefonia multiplă • G. Herman şi J. Rubel inventează procedeul de imprimare „offset<{ • I. L. Fouche inventează sudura autogenă • A. C. Michell inventează lagărul cu ungere automată 9 P. Bossu inventează demaroru! electric Premiul Nobe! : P. E. Anton von Lenard (Germania) pentru descoperirea razelor catodice ; J.F.W. Adolf von Bae/er (Germania) pentru descoperirea coloranţilor organici şi componenţilor hidro-aromatici 1906 9 ianuarie 15 —- Conferinţa Internaţională de la Aigesiras privind disputa franco-germană asupra Marocului ; sfîrşitul pri-.mei crize marocane @ ianuarie 28 — Crearea partidului progresist ceh 0 februarie 24 — Japonia : crearea Partidului Socialist din Japonia aprilie 18 — Seism în California: San Francisco este distrus • C. J. Kapteyn determină dimensiunile galaxiei şi forma ei lenticulară 9 F. Haber obţine amoniac sintetic prin cataliză • W. H. Nernst enunţă legea a treia a termodinamicii • A. Einstein explică fenomenul fotoelectric şi formulează legea echivalentului foto-chimic orte-litergturâ, medicina, psihiatrie (1905—1906) lst/739 ARTE-LITERATURĂ • Do-o Ruben. (1867-1916), Nicaragua — Qntece de v'iaiâ şi speranţa 9 RoJiand .. Romain (1866 — 1944), Franţa — Viaţa lui Michelangelo 9 Gcga Octavian (1881 — 1938), România —* Poezii, (cieDut) 9 Wilamowitz-Moellendorff Uîrich (1848 - 1931), Ger-mania — Literatura greaca în antichitate 9 Lehar Franz (1870-1948), Austria — Văduva vesela (M) • Debuss/ Claude (1862— 1918), Franţa — Marea (M) • Rousseau Henri „Vameşul'1 (1844-1910), Franţa - O noapte la tara ; Leul înfometat (P) • Inov Paul Vincent (1851 — 1931), Franţa— O zi de vară în nunţi 9 Beckmann Max (1884 — 1950), Germania — Tineri pe rnolul lacului, (P) 9 Czobeî Beia (1883-1977), Ungaria — Fetiţa în faţa pa-tului (P) • Lemaître Jules (1853 — 1914), Franţa — Pe marginea cărţilor vechi. 0 Blanco-Fombona Rufino (1874—1944), Venezuela — Ornai de fler m Meester johan de (1860 — 1931), Olanda — Geertie Premiul Nobel : Henryk Sienkiewicz (Polonia) # Shaw George Bernard (1856--1950), Irlanda -Maiorul Barbara m Galsworthy John (1867— 1933), Anglia, începe publicarea ciclului Forsyte Saga 9 Gide Andre (1869-1951), Franţa — Amyntas 9 Spitteler Karl (1845 — 1924), Elveţia — Primăvară olimpiana MEDICINĂ 9 *. Thenen preconizează folosirea adrenalinei pentru combaterea şocului • C. von Pirquet şi B. Schick — Boala seruluiViena şi Leipzig • A. Czerny elaborează în pediatrie doctrina diatezei exudative • F. Gaisbock descrie polici-temia hipertonică • Fr. von Muller diferenţiază afecţiunile nefrotice de cele nefritice 9 E. H. Starling şi W. Hardy utilizează termenul „hormon" • O. Folîn studiaza creatinina şi alte produse de excreţie urinară din metabolismul proteinelor 9 F Caro prepară danamida Premiul Note! . Robert Kocb (Germania), pentru cercetări si descoperiri privind tuberculoza 9 Pirquet introduce termenul de alergie 9 L. Aschoff si S. Tawara studiază nodul cardioconec-tor atrioventricular • G. W. Crile realizează sistematic transfuzii sanguine directe • A. Fraenkel preconizează tratamentul intravenos cu PSIHIATRIE blică rezultatele asupra cazului Dora în Fragment dm analiza unei isterii; Trei eseuri, asupra teoriei sexualităţii 9 Binet introduce conceptul de „vîrstă mintală" • Gh. Marinescu — Studii asupra psihiatriei şl psihopatologiei limbajului 9 Rauschburg descrie simptomul care-i poartă numele (tulburare de limbaj în schizofrenie sau stări de epuizare) • Apariţia ideii existenţei stadiilor libidinale în teoria psihanalitică • Pratt introduce o formă de psihoterapie (metoda claselor) în tratarea bolnavilor tuberculoşi) • Richet descrie telepatia, clasînd-o în grupa criptes-tezilor • Inaugurarea Spitalului So-cola • Addison şi Langdon semnalează tulburările psihice din anemia pernicioasă • Dupre introduce termenul „mitomanie" 9 T. Simon şi A. Binet — Metode noi pentru diagnosticul nivelului intelectual al anormalilor (primul test psihologic de inteligenţă utilizat în practică) 9 Pick descrie confabulaţii'e în demenţele incipiente 9 Klippel şi Lhermitte separă demenţa arterioscierotic ă de demenţa senilă 9 R. Gaupp consideră psihopatiile ca reacţii ale personalităţii, şi nu ca boli • C. I. Parhon — Tulburările mintale în boala lui Pasedow 9 Alzheimer descrie tabloul clinic al demenţelor prese-nile • C. G. Jung — Studii asupra asociaţiilor verbale 750/Ist Isterie şi psihiatrie : istoiie, ştiinţă-tehnicâ ISTORIE • iunie-iulie Bucureşti : Expoziţia Generală Română % • octombrie 1 — Italia : crearea Confederaţiei Generale a Muncii • noiembrie 9 — Rusia : începutul reformei agrare • noiembrie — Polonia : constituirea Partidului Socialist Polonez de Stingă • decembrie 13 — Acordul de Ia Londra anglo-franco-etiopian : împărţirea Etiopiei • decembrie 30 — Iran ': „Legea fundamentală" — organizarea parlamentului • decembrie — India : crearea organizaţiei „Marea Uniune a Hinduşilor" • Brazilia : crearea Federaţiei Naţionale Muncitoreşti • Turcia : ia fiinţă, Ia Damasc, organizaţia politică secretă „Patria şi Libertatea", condusă de Mustafa Kemai • Olanda : întemeierea uniunii sindicatelor • Anglia cedează Australiei colonia Papua din Noua Guinee • Natal : răscoală a zuluşilor înăbuşită de englezi • Finlanda : înfiinţarea Partidului Uniunea Agrară • Albania : crearea comitetului secret pentru eliberarea ţării • Franţa : A. Dreyfuss este reabilitat ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ • M, Ţvet pune la punct metoda crcmato-grafiei • L. Forest inventează amplificatorul de radio • A. Wilm descoperă duraluminiul • Traian Vuia se ridică, pentru prima oară în lume, de la sol, cu un avion echipat cu mijloace proprii de bord • Petterson şi Schlumberger introduc prospecţiunea geofizică electromagnetică • F. G. Hopkins descoperă rolul vitaminelor • E. H. Stăriing introduce noţiunea de „hormon" • I. Langmuir obţine filamentul.de wolfram pentru tuburile electronice Premiul Nobel : J. Thomson (Anglia) pentru fizică; Henrî Moissan (Franţa) pentru chimie 1907 • ianuarie 14 — Jamaica : puternic seism — distrugerea oraşului Kingston • ianuarie 26 — Cehia : introducerea votului universal pentru bărbaţi (24 ani) © februarie 8 — România : începutul mari: răscoale a ţăranilor — incidentul de la Flămînzi « februarie-decembrie — Război între Nicaragua şi Honduras, care este înfrînt • martie 12 — Fi lipi ne : crearea partidului Uniunea Naţionalistă • martie — România : mişcările revoluţionare ţărăneşti se întind în întreaga ţară (Moldova : 6 — 9 martie J Muntenia şi Oltenia: 9 — 13 martie)., fapt care generează expediţii de reprimare cruntă a ţăranilor răsculaţi» soldate cu peste 11 000 de morţi • aprilie 8 — Spania : acordul de Ia Carta-gena (anglo-franco-spaniol) — menţinerea statu-quo-uiui în nordul Africii • H. Minkowski stabileşte ecuaţia electr o-diHarnică a corpurilor în mişcare • A. Einstein elaborează teoria căldurii specifice a solidelor şi enunţă echivalenţa dintre greutate şi efectul inerţial a! mişcării accelerate • F. Soddy descoperă izotopia e S. Lebedev obţine în laborator butadier-a • L. Mrazec descifrează structura cutelor cu nucleu de străpungere • K. Braun utilizează tubul catodic în transmiterea imaginilor Ia distanţă • Belii ni inventează radiegoniometria pe cadru m Este construit giroplanul • P. Behrens inaugurează noua activitate de creaţie numită „designw arte-literatură, medicină, psihiatrie (1906—1907) lst/791 ARTE-LITERATURĂ <# Mistral rredenc (183C — 1914), Franţa — Originile mele ; Memorii şi. povestiri # Kipling Rudyard (1865 - 1936), Anglia — Puck, spi-riduşul colinei <• London jack (1876 — 1916), S.U.A. — Lupul mari lor ♦ Hamsun Knut (1856 —1952), Norvegia — Sub stelele toamnei ■+ Rachmaninov Serghei Vasi-lievsci (1873 — 1943), Rusia — Francesco da Rimini ; Preludii ; Concert pentru pieri şi orchestra (M) • Matisse Henri (1869 — 1954), Franţa — Bucuria de a trâi (P) * Monet Ciaude (1840-1926), Franţa — Nimfele (P) # Picasso Pabio Ruiz (1881 — 1973), Spania — Copil şi saltimbanc aşezaţi ; Domnişoarele din Avignon (P) • Ravel Maurlce (1875-1937), Franţa — Oglinzile (M) Premiu! No bel : Giosue Carducci (Italia) • Jerome K. Jerome (1859 — 1927), Anglia — Locatarul de ia etajul trei spre curie • Saint-Pol- Roux (1861- 1940), Franţa — Splendori interioare m Molnar Ferenc (1879 — 1952), Ungaria — Diavolul; Copiii din strada Pal m Meyrink Gustav (1865 — 1932), Germania — Cabinetul figurilor de ceară 0 Stravinsky Igor (1882 - 1971), Rusia — Simfonia în mi bemol major (M) • Brâncuşi Constantin (1876 — 1957), România— Cuminţenia pcmîntului (S) • Rousseau Henri „Vameşul1' (1844—1910), Franţa — Reprezentanţii puterilor străine safut-înd Republica în semn de pace; Masa leului (P) MEDiCiNĂ strofantinî în insuficienţa cardiaca • Wassermann, A. Neissec ?i C. Bruck preconizează reacţia serologică de depistare a sifilisului • G. Jochmann iniţiază sero-terapia antimeningococică • A. Laewen utilizează curaşi în experienţe clinico-aneste-zioiogice • J. fiergonie şi L. Tribonderi pun *n evidenţă radiosensi-biIitatea crescută a celulelor tinere şi mai ales în cur* de proliferare • P. Oudin şî F/Verchere M-ţiază radiumterapia tumorilor uterine • La iniţiativa lui N. Minovici este înfiinţată la Bucureşti Societatea de salvare, căreia i se va adăuga un spital de urgenţă şi o „şcoală sarru-riteană" Premiul Nobei '■ Camillo Golgi (itaiia) şi Santiago Ramon y Caia! (Spania), pentru lucrări asupra structurii sistemului nervos • H. Se/le introduce termenul de sindrom în patologia generală • R. G. Harrison obţine dezvoltarea unor fibre şi celule nervoase în medii de cui-tură • ], Jansky sistematizează cunoştinţele privind grupele sanguine L. Lapicque introduce noţiunea de cronaxie • A. Keith şi M. W. Flack descoperă, în auriculul drept, un nodul care contribuie la reglarea ritmului cardiac • H. Piper înregistrează elec-tromiograme globale • W. Einthoven realizează primele înregistrări fonocar-diografice PSIHIATRIE • Gh. Marinescu — Reeducaţi unea şi tratamentul, psihic în terapeutică m A, Binet — Spirit şî corp • A. Adler — Studiu asupra inferiorităţilor organice şl a ecoului, lor psihic e N. Vaschide — Patologic c-tenţiei. m la naştere la Zurich, Şcoală de psihanaliză (Bleuier, lung) • Bieuler descrie delirul noSo-timic • Kraepelin creează prima no-sologie psihiatrică • Rădulescu-Motru înfiinţează Laboratorul de psiholog ie experimentală al Universităţii din Bucureşti • Wernicke introduce termenul de „presbiofrenie • A. Pick descrie atrofia circumscrisă regiunii fronto-parentale şi consecinţele sale • M. Nonne pune la punct reacţia de precipitare pentru evidenţierea globuiine-lor în LCR • j. X.# Matos — Alienaţia în faţa tribunelor • F. Raymond — Nevroze şî psihoze • S. Freud înfiinţează Societatea de psihanaliză din Viena. Publică Delir şi vis ; articolul Analiza unei fobii. ia un băiat de 5 ani • P. Gannuşkin — Caracterul psihastenie • Dupre descrie sindromul de debilitate motorie (descriere reluată de Merklen, Coliin, Meige) 792/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică ISTORIE • aprilie — Albania : crearea „Asociaţiei Muncitoreşti de Ajutor Reciproc" • iunie 3 — Rusia : Nouă lege electorală • iunie 3 — 15 — Olanda : Conferinţa Păcii de la Haga : încheierea unor convenţii privind neutralitatea şi regimul maritim e august 31 — Petersburg : acord anglo-rus — împărţirea sferelor de influenţă in Asia (Iranul Rusiei, Afganistanul Angliei) şi aderarea Rusiei la alianţa anglo-fran-ceză (Tripla înţelegere) • septembrie 26 — Noua Zeelandă devine dominion britanic • decembrie 7 — Egipt : constituirea Partidului Naţional Vatan condus de Mustafa Kamil • decembrie 27 — india : Congresul Naţional Indian se scindează : o aripă moderată, vizînd autonomia internă, şi o altă aripă radicală, naţionalistă, vizînd independenţa 1908 • februarie 1 — Portugalia : asasinarea regelui Carol l şi a prinţului moştenitor Filip • februarie 21 — România : legea pentru crearea Casei rurale — favorizează burghezia sătească m martie — Germania : legea exproprierii forţate a pămînturilor poloneze din Sile- zia, urmată de o puternică colonizare germană • aprilie 23 — Declaraţia de la Petersburg (acord ruso-gertnano-suedez) : menţinerea statu-quo-ului în Marea Baltică • iulie 3 — Turcia : izbucneşte revoluţia „Junilor Turci'* • august 1 — Anglia : lege privitoare la pensiile de vîrsta (70 ani); presa vremii le numeşte ^pensii pentru moarte" m septembrie 25 — „Incidentul de la Casa-blanca" înrăutăţeşte relaţiile franco-ger-mane • octombrie 5 — Bulgaria se proclamă independentă o octombrie 6 — Austro-Ungaria anexează Boemia şi Herţegovina • octombrie 18 — „Statul liber Congo" (proprietatea regelui Leopold i!) devine colonie a Belgiei $ noiembrie 30 —■ Acord americano-nipon privind menţinerea statu-quo-ului în Oceanul Pacific • noiembrie — Tratat de alianţă bulgaro--us ŞTIINŢĂ-TEHNICÂ • L. H. Backelard sintetizează bachelita. • J. M. Spangler construieşte aspiratorul electric • H. Moedebeck şi F. von Zeppelir. pur> bazele cartografiei aeriene Premiul Nobel : A. A. Michelson (S.U.A.) pentru fizică ; Eduard Buchner (Germania) pentru chimie • B. Rozing realizează telescopia catodică • G. Hale descoperă magnetismul solar • A. Einstein pune bazele cuantice ale foto-chimiei • Este lichefiat heliul • A. Wilm produce industrial duraluminiu! • Se stabileşte, pe pian mondial, semnalizarea pe drumurile publice • Se produc anvelopele de cauciuc antiderapante • A. Kaempfe inventează compasul giroscopic • A. Courtet proiectează primele desene animate • H. H. Hughes utilizează sapele cu. conuri1 la forajul rotativ de masă • Krebs inventează carburatorul compensat • E. Benedictus obţine geamul triplex • H. Holzwarth perfecţionează o turbină cu gaze, cu compresor Premiul Nobel : Gabrîe! Lippmann (Franţa) pentru fizică; Ernest Rutherford (Anglia) pentru chimie arte-literatură, medicina, psihiatrie (1907—1908) Ist/793 ARTE-LITERATURĂ • Pjcâsso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Nud în faţa draperiei. (P) • Galsworthy John (1867— 1932), Anglia — Domeniul « Suare? Andre (1868—1948), Franţa — Pavăza zodiacului. # Strindberg ■ Johan August (1849 — 1912), Suedia — Sonata spectre Ier # Noailles Anna de Brînco-veanu (1876 — 1933), Franţa — întunecările Premiul Nobel : Rudyard Kipling (Anglia) • Barbusse Henri (1873 — 1935), Franţa — Infernul *• France Anatole (1844— 1924), Franţa — Insula pin-..guinijor ; Viaţa Ioanei d’Arc • jensen Johannes Vilhelm (1873 — 1950), Danemarca — Gheţarul % Undset Sigrid (1882-1949), Norvegia — îngerul fericit • Maeterlinck Maurice (1862-1949), Belgia - Pasărea albastră • Bartok Beta (1881-1945), Ungaria — Zece piese uşoare (fi) • Ravei Maurice (1875-1937), hranţa — Mama mea Gîsca (M) @ Enescu George (1881 — 1955), România — Rapsodii române (M) •• Brâncuşi Constantin (1876 — 1957), România — Somnul (S) • Rousseau Henri „Vameşul" (1844—1910), Franţa — jucători de fotbal (P) • Van Dongen Kees (1877 — 1968), Franţa — în Bois de Bou log ne (P) • Gorki Maxim (1868-1936), Rusia — Mama MEDICINĂ • F. G. Benedict — Influenţa jnaniţiei. asupra metabolismului, • J. J. Lhfcrmitte — Studiu despre paraplegiile bâtrînilor, Paris • H. Curschmann descrie va-sonevrozele • C. Pirquet introduce termenul de „alergie" • Elsenhous — Psihologie si logica Premiu] Nobel: Charles Louis Alphonse La- veran (Franţa), pentru lucrări asupra protozoarelor patogene • P. I. Geimo obţine prima sulfamidă • O. Warburg iniţiază cercetări asupra respiraţiei celulare • J. Barcroft studiază curba de disociere a hemoglobinei • O. Naegeli — Bolile sîngelui si. diagnosticul hematologic, Leipzig • Ch. Mantoux elaborează un test pentru depistarea stării de alergie la tuberculină • A. Gemelli diferenţiază din punct de vedere morfo-funcţiona! cei 3 lobi hipofizari • M. Laignel-Lavastine iniţiază „psihiatria endocrină" • K. Garre — Ablaţia guşii, în boala Basedow • K. Landsteiner şi E. Popper demonstrează natura virală a poliomielitei epidemice şi realizează transmiterea bolii la maimuţe e G. Ghedini preconizează puncţia sternală Premiul Nobel * Paul Ehrlich (Germania) şi Mia PSIHIATRIE • Dupre şi Camus introduc termenul „cenestopatie" • R. Gaupp — Psihologia copilului • C. G. Jung — Psihologia demenţei precoce • V. M. Bechterev fondează institutul de psihoneurolo-gie la Petersburg • Stil ier descrie sindromul care-i poartă numele (astenia constituţional ă) • Luciani descrie sindromul care-i poartă numele (în afecţiuni cerebeloase) • Gh. Marinescu — Nevroza traumatica şi accidentele muncii, Bucureşti • Parhon şi Urechia Inaugurează terapia cu calciu în tetanie • W. Stekel publică: Stările de anxietate şi tratamentul lor ; Vis şi. telepatie. Introduce termenul de „isterie de angoasă" • H. Godelard introduce metodele psihometrice în SUA • W. M c. Dougall fondează psihologia hormică • Head defineşte sensibilitatea epicritică • Mayer introduce termenul de „nevroză depresivă" • Kleist defineşte „psihozele terminale" (actualele psihoze schizofrenice) • Grasset distinge mai multe tehnici de divinaţie : hidro-mancia piromanică, lacano-mancia, catriptomancia, cristalomancia • Heller şi Weygand descriu demenţa precoce care le poartă numele • Freud — Caracter şl erotism anal e Obregia introduce puncţia suboccipitală • Mingazzini descrie poliopia • Brissaud introduce termenul de „sinistroza“ 794/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică ISTORIE STIINTĂ-TEHNICĂ Algeria : crearea Partiduiui Tinerii Algerieni .1908 — 1909 : Franţa ocupă Mauritania 1909 • aprilie 19 - Turc ia recunoaşte indepen- denţa Bulgariei © aprilie 25 — Iran : trupele ruse ocupă nordul ţării • aprilie 27 — Turcia: detronarea lui Ab-dul Hamid II — Mohammed V devine sultan • mai 31 — Uniunea sud-africană devine dominion britanic m iulie 26 — 31 — Barcelona : „Săptămîna sîngeroasă" ■— executarea Sui Francisco Ferrer • august 28 — Grecia : răscoala garnizoanei militare din Atena — E. Venizelos este adus la putere • octombrie 24 — Acord ruso-italian privind menţinerea statu-quo-uîui în Balcani • noiembrie 11 — Ungaria : crearea Partidului Agrarienilor • decembrie' 14 — Belgia: introducerea obligativităţii serviciului militar • decembrie 20 — România : Noua lege a meseriilor („Legea Orleanu") interzice dreptul la asociere şi grevă • decembrie 23 — Belgia: nou rege,Al-bert I (1909-1934) m S.U.A. : crearea Asociaţiei Naţionale pentru Propăşirea Populaţiei de Culoare si Integrare Rasială ® Tratat anglo-siamez': instituirea protectoratului britanic • Olanda : întemeierea partidului social-democrat ® Suedia : grevă generală — peste 300 000 de participanţi m Chile : constituirea Federaţiei Muncitorilor — primul sindicat • Franţa ocupă regatul Luang-Prabang (Laos) • Australia : introducerea serviciului militar obligatoriu 0 Elveţia : separarea bisericii de stat • E. Rutherford identifică particulele a cu ioni de heliu e P. Sorensen defineşte indicele pH • G. Ciaude realizează becuri electrice cu neon • L. Bleriot realizează prima traversare a Canalului Mînecii cu un avion monoplan • H. Minkowski elaborează un model geometric al teoriei relativităţii • Belluzzo construieşte prima locomotivă acţionată de o turbină cu aburi • R. E. Peary atinge Polul Nord • H. Fabre construieşte primul hîdroavior? • H. Perrot inventează sistemul de frînare al autovehiculelor cu patru roţi • R. Goliescu inventează şi construieşte „avioplanul*' • Introducerea fructelor congelate în comerţul american • L. Laurent elaborează o schemă de mota?: reactor cu echicurent Premiul Nobel : G. Marconi (Italia) şi K. F. Braun (Germania) pentru fizică ; W. Ostwald (Germania) pentru chimie 1910 m ianuarie 1 — Anglia : legea privind ziua de lucru de 8 ore în mină • ianuarie 15 —Se creează Federaţia Africa Ecuatorială Franceză cuprinzind fostele colonii Ciad, Gabon, Congo mijlociu şi Oubangui-Chari • O. Heaviside şi A. . Kennelly abordeazâi studiul ionosferei • T. Quevedo construieşte o maşină combinată, de scris şi de calcul • H. Coandă construieşte primul avion cu reacţie din lume arte-literaturâ, medicină, psihiatrie (1909—1910) tst/795 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ Premiul. Nobel : llici Mecinikov (Rusia"), pentru Rudotf Eucken (Germania) lucrări asupra imunităţii • Mann Thomas (1875-1955), Germania — Aftetâ regala • Jack London (1876-1916), S.U.A. — Martin Eden • James Henry (1843 — 1916), S.U.A. — Cornelia îndoliată • Rilke Rainer Maria (1875— 1926), Germania — Poezii de tinereţe • Gide Andre (1869-1951), Franţa — Poarta strîmbâ m Linnankoski Johannes (1869-1913), Finlanda—Fugar/J ica contracţiei muscu- • ■_ si a metabolismului gla- • Th.. Le-vis — mecanismul şi înregistrarea grafică a bătăilor inimii (Londra) • O. Forster pune bazele neurologiei • G. W. MacGoy şi Ch. W. Chapin pun în evidenţă ha-cilul tularemiei • H. Noguchi obţine prima cultură ,.in vitro" de spi- PSIHIATRIE • Peiîizi descrie sindromul care-i poartă numele (precocitate sexuală cu tulburări de comportament) • A. A. Briei creează Societara americană de psihanaliză • J. H. Jackson emite teoria-giobală a integrării ierarhizate a nivelurilor de organizare a centrilor nervoşi • j. J. Dejerine — Manifestările funcţionale ale psihone-vrozetor si tratamentul lor prin psihoterapie m Bleuler delimitează în cadrul schizofreniei, simptome fundamentale şi accesorii. Propune termenul de schizofrenie. Introduce termenul de disociaţie : descrie ambivalenţa (simptom principal în schizofrenie) • Freud — Consideraţii asupra celor doua principii ale funcţionării psihice. Remarci. pcl-nanalitice în autobiografia unui caz de paranoia (cazul preşedintelui Schreber) • Petit descrie autoreprezen-tările aperceptive, redefi-nite de Baillarger ca halucinaţii psihice • Bernstein creează testul de inteligenţă care-i poartă numele • Aschaffenburg redactează primul volum din Tratatul perman de psihiatri: (în care F. Bleuler descrie „demenţa precoce sau grupa schizofreniilor") • G. BalIet introduce conceptul de „psihoză halucinato-rie cronică" 0 Bem hei m — Despre sugestie « N. Vase hi de — Somnul şt v A (.A; 800/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică ISTORIE • Canada : crearea Partidului Social Demo- ■ crat • Cehoslovacia: crearea, la Brrvo, a Partidului Social Democrat Muncitoresc Ceh • Anglia : „Conferinţă imperială1* : se stabileşte ca politica externă a imperiului să fie realizată de Marea Britanie • 1911—1912: Anglia -. mari greve ale docherilor, feroviarilor şi minerilor • 1911—1912: Revoluţia burghezo-demo- cratică din Iran este lichidată printr-o dublă intervenţie armată : trupele ruseşti ocupă partea de nord a Iranului, iar trupele engleze ocupă partea de sud a ţării • 1911—1915: Haiti -- „Cavalcadă de preşedinţi" (se .reuşeşte recordul ca in 5 ani să fie „aleşi“ şi „răsturnaţiif 6 preşedi nţi) 1912 • ianuarie 1 — China: proclamarea oficială a republicii (capitala ia Nankin — preşedinte Sun-Iat-sen) • ianuarie 5 — Praga : conferinţa a Vi-a a. Partidului Muncitoresc Social Democrat din Rusia ; consolidarea poziţiei bolşevicilor ianuarie 8 — Africa de Sud : crearea Congresului Naţional African (prima organizaţie politică a populaţiei de culoare) • ianuarie 27 — România: .„Legea Nemţesc u“ — asigurări in caz de boală, accident şi bătrîneţe • ianuarie — Portugalia : grevă generală • februarie 10 — Argentina : introducerea votului universal pentru bărbaţi 9 martie 1—aprilie 11 — Anglia: greva generală a minerilor (peste 1 milion de participanţi) • martie 11 -- Germania: puternică grevă a minerilor din Ruhr martie 30 — Maroc : tratatul de la Fez — instituirea protectoratului francez asupra Marocului martie -- Anglia : parlamentul votează „Legea 2:1“ (cîte două nave engleze pentru fiecare navă de război germană construită) martie — Constituirea Alianţei Balcanice : Bulgaria reprezintă centrul coaliţiei anti-otomane (tratat de prietenie şi alianţă bulgaro-sîrb ; tratat de alianţă bul-garo-grec), la care aderă Grecia şi Munte negru ŞTllNTĂ-TEHNîCĂ • 8» luriev concepe primul elicopter mono rotor cu elice anticuplu • R. Amundsen ajunge primul la Polul Sud • T. Lalescu--Introducere la teoria ecuaţiilor integrale Premiul Nobel : Wiibelrn Wien (Germania), pentru descoperirea legilor care guvernează radiaţia calorica ; Mărie Curie (Franţa), pentru descoperirea elementelor radiu şi poioniu, izolarea şi studierea radiului • R. A. Millikan determină masa electronului • I. Langmuir descoperă constituţia atomului • T, A. Edison realizează un prototip de cinematograf sonor • Hecker face primele măsurători ale acceleraţiei gravitaţiei pe Marea Neagră • H. Bearley obţine primul brevet pentru fabricarea oţelurilor inoxidabile din crom şi nichel • Societatea elveţiană „Sulzer" realizează .prima locomotivă cu motor Diesel • Construirea primei maşini manuale de spălat vase • Soddy emite teoria izotopilor • Construirea Casei Centrale a Armate! dm Bucureşti arte-literatură, mediană, psihiatrie (1911 -1912) lst/801 ARTE-LITERATURÂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Strauss Richard (1864 -1949), Germania — Cavalerul rozelor (M) • Ravel Maurice (1 875 —1937), Franţa — Valsuri nobile şi sentimentale; Ora spaniola 9 Brâncuşi Constantin (1876 — 1957), România — Prome-t eu 9 Rodin Auguste (1840 — 1917), Franţa — Arta 9 Van Dongen Kees (1877 — 1968), Franţa — Femeie la balustradă ; Felahii (P) • Archipenko Alexander (1887-1964), S.U.A. - Mama şezind (P) Premiul Nobel : Maurice Maeterlinck (Belgia) • D. K. Zabolotnîi pune în evidenţă bacii ii pestoşi ?n organismele unor animale săî batice • Ch. M. Wen/on demonstrează că flebotonii transmit leishmanioză cutanată Premiul Nobel : Allvar Gullstrand (Suedia), pentru lucrări de dioptrică a ochiului • Gh. Marinescu — Studii asupra audiiiei colorate 9 V. M. Bechterev — Diagnostic al bolilor sistemului nervos ; Hipnoza, sugestia şl p' ihoterapia (Petersburg) • R. Cruchet studiază răul de avion • Porot organizează la Tunis primul serviciu liber de psihiatrie • Sterz descrie simptomul care-i poartă numele (în ASC) • Alzheimer realizează primele cercetări histografice ale demenţei presenile • Regis descrie reacţiile exogene • Dreiser Theodore (1871 — 1945), S.U.A. — Financiarul 9 Romain Rolland (1866 — 1944), Franţa — Jean Chris-tophe 9 Mann Thomas (1875-1955), Germania — Moartea la Veneţia 9 Shaw George Bernard (1856-1950), Irlanda - Cezar şi Cleopatra ; Pygmalion ; Piese plăcute şi neplăcute 9 Hamsun Knut (1859-1952), Norvegia — Ultima bucurie 9 France Anatole (1844 — 1924), Franţa — Zeilor le e sete • Hauptmann Gerhart (1862 — 1946), Germania — Atlantida 9 Lugones Leopoldo (1874 — 1938), Argentina — Cartea fidela 9 O’Henry _ (1862 - 1910), S.U.A. — în inima Far-Wes-tului 9 Gide Andre (1869-1951), Franţa — I sa bel le 9 Moody Wiliiam Vaughan (1869-1910), S.U.A -înainte ca apele sa se tulbure ; Poeme şi drame poetice 9 Rimbaud Jean (1 854 — 1 891), Franţa — Scrisoarea prezicătorului 9 S. A. Kinnier Wilson studiază funcţiile nucleilor cenuşii centrali • I. P. Pavlov — Cele mai importante legi ale activităţii sistemului nervos central, Petersburg • T. H. Soli mann semnalează reflexul depresor smocaro-tidian • Fr. Lenz — Despre predispoziţiile patologice înnăscute ale omului (jena) • E. Abderhalden elaborează seroreacţia pentru punerea în evidenţă a unor fermenţi de protecţie • V. Schilling recomandă folosirea hemogramei în scop diagnostic curent • K. Funk propune termenul „vitamină" • Fr. G • Hopkins demonstrează că vitaminele nu sînt sintetizate în corp, ci provin din principiile alimentare ingerate • C. C. Bass obţine culturi de plasmodiu malarie „in vi-tro“ • P. Ehriich obţine neosai-varsanul (preparatul 914) care se va impune multă vreme în tratamentul an-tiluetic • Kraepelin delimitează ca-tatonia tardivă. Descrie paranoia şi demenţa care-i poartă numele • Urstein propune termenul de „dizarmonie intrapsihi-că“ • Mayer introduce noţiunea de „delir catatimic" • W. Stern introduce noţiunea de „coeficient intelectual" • Falta descrie sindromul ca-re-i poartă numele • Chaslin introduce termenul de „discordanţă" (psihoză discordantă) şi scrie o celebră semiologie psihiatrică : Elemente de semiologie si de clinică mintală. Semnalează verbigeraţia • Schultz elaborează metoda de relaxare (antrenament autogen) • A, Adler înfiinţează Socie- tatea de psihanaliză l.iberă, impune implicaţiile ideii de social în bolile psihice. Publică : Temperamentul ner- vos ; Caracterul nervos 9 V. Suvinski —■ Psihiatria 9 |. V. Magnan întocmeşte o statistică a alcoolicilor trataţi timp de 45 de ani 51 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 §02/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ ISTORIE ST1INTĂ-TEHNICĂ • aprilie-august — Albania : răscoală anti- otomană • aprilie — China : mutarea capitalei de ia Nankin la Peking • mai 5 — Apare primul număr ai ziarului Pravda • mai 23 — Ungaria': grevă generală, demonstraţii şi lupte de stradă la Budapesta („Joia sîngeroasă“) • mai 29 — Tratat de alianţă greco-bulgar • mai -- Polonia : mari mişcări greviste la Varşovia —- peste 25 000 de participanţi • iunie — Turcia ': lovitură de stat — guvernul „Junilor Turci11 este răsturnat • septembrie — Spania : grevă generală a feroviarilor • octombrie 9 — Muntenegru : încep operaţiile militare împotriva Turciei (începutul primului război blacanic) • octombrie 17 — Serbia declară război Turciei • octombrie 18 — Elveţia: la Lausanne se încheie tratatul de pace italo-turc, prin care Turcia pierde Tripolitania şi Cire-naica • octombrie 18 — întreaga alianţă balcanică (Bulgaria, Grecia, Serbia, Muntenegru) este în război împotriva Turciei, care se încheie prin înfrîngerea ei, la 30 mai 1913 noiembrie 27 — Acord franco-spaniol : împărţirea Marocului în trei părţi : franceză, spaniolă şi o zonă internaţională liberă (Tanger) • noiembrie 28 — Albania : Congresul naţional albanez de la Vlore proclamă independenţa ţării (Ismail Qemali) • Liban : întemeierea Partidului Osman al Descentralizării Administrative — revendicarea autonomiei 1913 • ianuarie 18 *— Victorie navală grecească împotriva flotei turce, la Tenedos • februarie 18 — Franţa : începe preşedinţia lui R. Poincare, care durează pînă . la 18 febr. 1920 • martie 18 — Grecia': asasinarea regelui George ; îi succede Constantin I • martie 26 — Armatele bulgare cuceresc Adrianopolul • mai 30 — Tratat de pace la Londra între alianţa balcanică şi Turcia înfrîntă • iunie 18 — Paris : primul congres arab — întensificafea activităţii naţionaliste arabe • A. N. Krîlov şi R. Wetzer construiesc o maşină de înregistrare a calculelor diferenţiale • Traian Lalescu (1882-—1929) publică prima monografie din lume dedicată ecuaţiilor integrale Premiul Nobel Nils Gustav Dalen (Suedia), pentru inventarea regulatoarelor automate pentru iluminatul cu gaz; pentru chimie: Victor Grignard (Franţa), pentru descoperirea, reactivului care-i poartă numele şi Paul Sabatier (Franţa) pentru descoperirea metodei hidrogenării compuşilor organici îr> prezenţa metalelor fin divizate • H. Bohr introduce primul model cuantificat al atomului • J. Thomson inventează spectroscopui de masă • Este descoperită legea lui Moseley • Este descoperit în atmosfera înaltă, ozonul • A. Mesnager pune bazele fotoelastieimetrici • Se realizează sinteza amoniacului din elementele saie • J. Hevesy propune metoda atomilor marcaţi arte-literatură, medicină, psihiatrie (1912-1913) lst/803 ARTE-LITERATURĂ m Annunzio Gabrie! D’ n 363 — 1938), Itaiia - Cîn-tece e despre isprăvile de mare; Contemplarea mc m l^a.s5 Richard .(1864 — 19'?), Germania — Burghezi.’ gentilom (M) m i1' c jşi Constant! n (1 376 — 1 'ii'7, România — Domni-zac'a Pogony (S) # De'jssy Ciaude (1862 — 1918), Franţa — ficul (M) m Prckofiev Serghei (1891 — 1 933), Rusia — Concertul nr. 1 pentru pian şl orchestră (M) m Munch Edvard (1863 — 19^4), Norvegia — Muncitori intorcîndu-se acasă (P) # Kraijevic Miroslav (1 885 — 1913), Iugoslavia — Auto-porz^et cu lulea (P) ■® Kandinsky Vasili (1866 — 1944j, Rusia — Improvizaţie ; Cu arcul negru (P) # Koncealovski Piotr (1876 — 1956), Rusia — Autoportret (P) m Beckmann Max (1884 — 19 50;, Germania — Naufra-g:'j: Titanicului. (P) # Blasco-l frânez Vicente (1867-1928), Spania -Hoarda m Pap?ni Giovanni (1881 — 1956), Itaiia — Un om sfîrşit Premiul Nobel : Gerhart Hauptmann (Germania) « Shaw George Bernard (1856 — 1950)," Irlanda - Arici rocie şi leul ■m Galsworthy John (1867 — 1933), Anglia — Floarea întunecată m Proust Marcel (1871 -1922), Franţa — Alături de Swan # Londcn Jack (1876-1916), S.U.A, — Cabaretul. ultimei, 'anse « Eigar, sir Edward (1857 — 1934), Anglia — Falstaff MEDICINĂ • J. W. Churchman semnalează acţiunea bactericidă a violetului de genţiană asupra stafilococului • H. Cushing elaborează tehnica hipofizectomiei • Asher — Secreţia internă a ţesuturilor cromafine • Hoskins şi Mc. CIure — Relaţia dintre glanda adrenală şi presiunea sanguină • Troisier şi Grigaut — Contribuţii. la studiul originii, endocrine a colesterinei sanguine • Benedict şi Joslin — Meta-boiismul în diabetul zaharat • Cremien — Studiul efectului produs de razele X asupra timusului. • Sajous — Secreţia tiropara-tiroidiană Premiul Nobel '* Alexis Carreî (S.U.A.), pentru lucrări privind structura vasculară şi transplantarea vaselor sanguine şi a organelor • V. P. Fiiatov realizează transplantul corneei • L, Aschoff introduce expresia „boli de sistem'1 • N. N. Anicikov şi S. S. Ha-latov obţin experimental arterioscleroza printr-un regim bogat în colesterinâ • La Londra se deschide Muzeul Wellcome de istorie a medicinii • F. H. Garrison — Introducerea în istoria medicinii. (Philadelphia şi Londra) PSIHIATRIE • S. Freud publică: Totem şf Tabu ; Dinamica transferului (explică „transferul1*) • J. B. Watson introduce ba-j haviorismul • H. Pieron publică : Problema fiziologică a somnului; Mecanismul somnului (teză da doctorat) • A. L. Hesnard — Psihanaliza nevrozelor $l psihozelor (în colaborare cu Regis) • Grzywo şi Dabrowski descriu sindromul care la poartă numele (pseudoha-iucinaţii hipnagogice în stări febrile) • Bernstein descrie oligofa-zia (în epilepsie) • Disidenţa lui Stekel Ia psihanaliză • Bonhoeffer descrie „reacţiile exogene" • Abraham descrie „melanco-* lia“ • Oppenheim descrie sindromul care-i poartă numela (variantă foarte rară a crizei epileptice) • Wiison descrie boala care-f poartă numele (degenerescenta hepato-lenticulară) • A. Hauptmann preconizează tratamentul epilepsiei motorii cu Gardenal • C. G. Jung — MetamorfozeJ* şi simbolurile libi.doulul (Lelp-zig şi Viena) • Dupouy sintetizează oplol • H. M. Bernheim — Despr• sugestie troiecţie" 804/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ ISTORIE '• iunie 23 începe al doilea război balcanic — între membrii alianţei balcanice (Bulgaria împotriva tuturor), în care intervine Turcia şi România — în final Bulgaria este înfrîntă • iulie 16 — România : „Pacea de la Bucureşti" încheie cel de-al doilea război balcanic • iulie 29 — Conferinţa de la Londra : ambasadorii marilor puteri adoptă statutul organic al Albaniei • august 26 — Irlanda : Marea grevă de la Dublin", încheiată în ianuarie 1914 • august 31 — „Duminică sîngeroasă" la Dublin; intervenţia brutală a forţelor de ordine împotriva demonstranţi lor • septembrie 29 — Tratat de pace bulgaro-turc la Constantinopol • octombrie 13 -- Irlanda : crearea detaşamentelor de voluntari pentru acţiuni împotriva separatişti lor • noiembrie 5 — Rusia şi China recunosc autonomia Mongoliei exterioare • noiembrie 8 — Convenţie militară turco-germană : în Turcia este adusă o minune militară germană în scopul instruirii trupelor • noiembrie 14 -- Tratat de pace greco-turc ia Atena: Epirul, Macedonia de Sus şi Turcia de Apus intră în componenţa statului grec • decembrie — Polonia : crearea Partidului Ţărănesc („Piast") • Elveţia : crearea Partidului Democrat Liberal (reprezentant al intereselor burgheziei francofone) • Franţa: prelungirea serviciului militar de la 2, la 3 ani • Islanda: introducerea drapelului de stat ŞTUNŢĂ-TEHNICĂ • G. Hale determină cîmpul magnetic ai Soarel ui • M os ele/ introduce noţiunea de număr atomic • H. Ford introduce banda rulantă în construcţia de automobile • Realizarea sintezei pe fibre a coloranţilor azoici • începe producţia industrială a mătăsii acetat • Auguste Peret construieşte Theâtre de Champs El/sees din Paris Premiul Nobel : Heike Kammeriingh-Onnes (Olanda), pentru descoperirea proprietăţilor materiei la temperaturi scăzute şi producerea heliului lichid ; Alfred Werner (Elveţia), pentru contribuţii în chimia anorganică, prin studiul legăturilor atomice în molecule 1914 • ianuarie 1 Cele trei părţi ale Nigeriei sînt reunite sub denumirea de Protectoratul Nigeriei, dependent Angliei • ianuarie — Uniunea Sud-Africariă : crearea Partidului Naţionalist (promovează atît independenţa cît şi apartheidul) • februarie — Portugalia : mari mişcări greviste care angrenează muncitorii feroviari metalurgişti şi constructori • aprilie — Trupele S.U.A. intervin în războiul civil din Mexic • mai 25 — Anglia : Camera Comunelor adoptă bill-ul privind autonomia Irlandei • N. Bohr emite postulatele care-i poartă numele • F. Hausdorff fundamentează teoria mulţimilor • A Cotton descoperă dubla refracţie a lichidelor în ctrnp magnetic • W. Coolidge inventează tubul cu catod incandescent • H. Coandă inventează tunul fără recul • E. Sperry inventează pilotul automat şi derivometrul pentru aviaţie • K. Fajans şi F. Soddy formulează legea deplasării radioactive arte-literatură, medicina, psihiatrie (1913-1914) l st/805 ARTE-LiTERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Rabindranath Tagore (1861 -1941), India - Chi-tra (teatru) • Bailey john Cann (1864 — 1931), Anglia — Doctor Johnson şi cercul sau • Fournier' Alain (1886 — 1914), Franţa — Cărorea pierdută • Thibaudet Albert (1876 — 1939), Franţa — Poezia Iui Mallarme • Charpentier Gustave (1860-1956), Franţa - Ju-lien • Maeterii nck Maurice (1862-1949), Belgia - Mafia Magdalena • Debussy Claude (1862 — 1918), Franţa — Cutia cu muzicuţe (M) • Casella Alfredo (1883 — 1945), Italia — Noapte de mai (M) • Kirchner Ernst (1880 — 1938), Germania — Fete scâldîndu-se (P) • Munch Edvard (1863 — 1944), Norvegia — A/luscătură (P) • 5e deschide Expoziţia de artă modernă de la New York (Armony Show — Expoziţia de la Arsenal) Premiul Nobel : Rabindranath Tagore (India) • La Paris ia fiinţă Societatea franceză de istorie a farmaciei „Marea experienţă românească" de vaccinare anti-holerică în masă în focarele infecţioase, campanie condusă de L Cantacuzino Noguchi evidenţiază tre-ponema pal I i da în creierul bolnavilor de PGP Schick introduce testul de evidenţiere care-i poartă numele Premiul Nobel : Charles Robert Richet (Franţa), pentru lucrări asupra ana-filaxiei • W. Mayer-Gross — Fenomenologia fericirii patologice • A. A. Brill creează Revista psihanalitică • Berger descrie o formă de paranoia care-i poartă numele • Kierkegaard remarcă sindromul confuzional din perioada acută a instalării leziunii miocardice • Pick studiază agramatismul . • Sommer şi Urstein descriu catatonia tardivă • Plaut descrie hatucincza sifilitică • jaspers introduce termenul de „fază" legat de encoge-nitatea PMD. Publică r:zlhepatologie generala. Descrie „depresiile reacţionale" • Alzheimer descrie haiuci-noza reziduală • Freud publică predispoziţia pentru nevroza obses'.o'.cic • Disidenţa lui jung la psihanaliză. jung descrie tipul introvertit şi evtrovertit • U. M. Bechterev — Psihologie obiectivă • Kleist descrie paranoia de involuţie • Dide şi Guiraud introduc termenul „idealişti pasionaţi" • Pravdici-Nemînski rec izea-ză prima înregistrare a activităţii cerebrale şi descriu 7 ritmuri EEG • Dreîser Theodore (1871 — 1945), S.U.A — Titanul • Joyce James (1882 — 1941), Irlanda — Oameni din Dublin • Shaw Bernard George (1856-1950), Ir land a — B u-nul simt despre război • Mann Thomas (1875-1955) Germania — Copilul minune m Gorki Maxim (1868-1936), Rusia — Ccpiicrja mea • K. Funk reuşeşte izolarea grupului de vitamine B • E. Mac Coilum, Margue-ritte Davis şi T. Osborne, L. B. Mendel identifică vitamina A • C. Sigaud şi L. Mac Auliffe descriu 4 tipuri constituţionale, diferite prin predominarea unui anumit aparat funcţional • Babinski descrie j-meie • Silberer utilizează termenul de „anagogic“ • M. Geones utilizează, pentru prima dată în terapie, contracondiţionarea • B. Morel şi Livet desmiu „simptomul călătoriei pato-logice“ 806/lst Istorie şi psihiatrie ; istorie,, ştiinţa-tehnică ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • mai 26 — Belgia interzicerea muncii copiilor sub 14 ani • iunie 28 — Asasinarea, ia Sarajevo, a arhiducelui Franz Ferdinand; începutul crizei care va genera primul război mondial • iulie 21 — România: Consiliul de Coroană respinge propunerea regelui Carol 1 de intrare în război şi hotărăşte neutralitatea armată a ţării • iulie 28 — Aust^oU ngaria declară război Serbiei • iulie 30 — august 1 — Mobilizare generală în Rusia, Austro-Ungaria, Germania, Franţa • august 4 —august 23 — Principalele puteri (Germania, Austro-Ungaria, Franţa, Anglia, Rusia) se declară în stare de război • august 26 —30 — Bătălia de la Tannenberg • august 28 £— Bătălia navală 'din golful Helgoiand • septembrie 5 — 12 — Prima bătălie de pe Marna • septembrie 29 — Turcia închide strîmto-riie • octombrie 15 — noiembrie 12 — Bătălia Flandrei • noiembrie 1 — Bătălia navală de Ia Coronei (Oceanul Pacific) • noiembrie — Kuweitul devine „principat independent sub protectorat britanic'1 • decembrie 3 — Bătălia navală de la insulele Falkiand ----------------------------------------r • K. Braun inventează antena cu r.arol • W. H. Bragg descoperă metoda cristalului rotitor pentru cercetarea spectrului roentgenografic as cristalelor. • Darea în funcţiune a Canalului Panama • Realizarea primei legături radiotelegra-fice între România şi străinătate • Construirea Bibliotecii Universitare Centrale, din Bucureşti Premiu* Nobel 3 Max von Laue (Germania), pentru descoperirea difracţiei razelor X în cristale; Th cori o re Williams Richards (S.U.A.), pentra determinarea greutăţii atomice a unor, elemente chimice 1915 • ianuarie 18 — „Cele 21 de cereri*' adre- sate de Japonia Chi nei • ianuarie 24— Bătălia navală de la^Dogger-Bank • februarie 3 — 8 — Raid germano-turc nereuşit în zona Canalului de Suez • februarie 4 — Germania declară războiul submarin • februarie 16 — Prima bătălie de ia Cham- pagne • martie 17 — România: mobilizare parţială • aprilie 22 — Primul atac german cu gaze asfixiante (Ypres — Belgia) • aprilie-mai — Debarcarea corpului expe-diţionar anglo-francez la Gal ii poli (Darda-nele) • E. Rutherford emite ipoteza existenţei unui nucleu cu masa izotopică do! şl sarcina pozitivă, numit deuteriu • Este determinată constanta lui Plancfe • A,. Schmidt Inventează variometru! magnetic • P. Langevin inventează detectorul de submarine • Comandon realizează acceleratorul pentru filmări • A. Einstein enunţă teoria relativităţii generale • Se inventează tunul antiaerian. • Utilizarea bombei de avion arte-Hieratuid, medicina, psihiatrie (1914-1915) !st/«C7 ARTE-LITERATURĂ • France Anatole (1844 — 1924), Franţa — Revolta îngerilor • Kafka Franz (1883 — 1924), Cehoslovacia — Colonia penitenciara m Var Gogh (1853-1890), O-landa — Scrisori către frcteie fâu Theo (postum) • Kassner Rudolf (1873 — 1959), Germania — Himera • jimenez juan Ramon (1881-1958), Spania - Pla-tero şl eu m Chesterton Gilbert Keith (1874—1936), Anglia - înţelepciunea părintelui Brown m ©rtega y Gasset Jose (1883-1955), Spania - Meditaţiile fui Don Quijote m Ravel Maurice (1875-1937), Franţa — Tr]o pentru p'icn, vioară şi violoncel (M) • Strauss Richard (1864 — 1949), Germania — Legenda Iui joseph (M) • Pîcasso Pabfo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Portret de tînârâ fctâ (P) • Klee Paul (1879-1940), Elveţia — Cut>ole roş]] si albe (P) • Maugham William (1174— 1965), Anglia — Servitudinea umonâ • Romain Rolland (1866 — 1944), Franţa — Deasupra învălmăşelii • Dreiser Theodore {1871 — 1945), S.U.A - Geniul m Conrad Joseph (1857— 1924), Anglia - istorie m Pirandello Luigi (1867 — 1936), Italia - Cursa m Sadoveanu Mihaii (1880— 1961), România — Neomul Şoi măreşti lor m blaiakovski Vladimir Vladi-mirovici (1893-1930), Rusia — NoruJ In pantaloni MEDICINĂ • A. Hustin, L. Agote şi R. Lewtsohn preconizează folosirea citratului de sodiu ca antlcoagulant • F. Widal, P. Ahrami şi Et. Brissaud studiază astmul a- lergîc • E. Giey — Secreţiile 'interne, principii, fiziologice, aplicaţii In patologie (Paris) • j. Orth descrie hipertensiunea paroxistică de origine suprarenală • hî. Simmonds descrie panhi-popituitarismul, manifestat prin caşexie şl sfîrşit letal • J.Abelşi Li Rowntree emit ideea construirii rinichiului artificial • J. Dejeri ne — Semiologia afecţiunilor sistemului nervos (Paris) • R. Cassirer — Nevrozele trofice vc'omotorii (Berlin) Premiul Nobel. % Robert Bârâny (Ungaria), pentru lucrări de fiziologie şi patologie a aparatului vestibular • A. Gosset organizează autosanitarele pentru acordarea primului ajutor • E. C. Kendall izolează tiro- xina • H, Noguchi obţine culturi pure de virus vaccinai • J.H.P. Graham, A. C. Ran-kin şi W. His-junior descriu febra de tranşee • F. H. Albee — Chirurgia grefelor osoase (Philadelphia şi Londra) • Vibert — Toxicologia • J. ProtoDopescu — Explorarea clinica o pancreasului pe cale digestiva PSIHIATRIE • A. L. Hesnard — Doctrina iui Freud şi a şcolii scle • Hallerworden publică lucrări de psihiatrie organică • Gr. Odobescu introduce, împreună cu C. I. Par hon, noţiunea de „psihoendo-crin“ • R. Spitz descrie reacţia de SDandon a copilului (hospi-talism) • W. Stern — Psihologia copilăriei timpurii • Knox elaborează iestul care-i poartă numele (Inteligenţa infantilă) • Fr. Sigaud — Forma umonâ, semnificaţia sa • j. Watson — Behavlorlsm, 'introducere la o psihologie comparata • Thomas şi Roux descriu semnul care poartă numele primului (foarte pregnant în distonia neurovegetativă) • Albrecht descrie parafrenla senilă • s^iilan descrie „hipnoza de luptă" • Freud publică : Molse de Michelangeio ; Introducere în narcisism ; Rememorare, repetiţie şi elaborare • V. Tausk — Psihologia deli- rului alcoolic profesional • Berger sintetizează mepro-bamatul • A. fieyer creează termenul de psihobiologie • Freud introduce termenul de „incorporare" şl noţiunea de „narcisim". Public ăî Pulsiuni şi destin al puisîu-nilor ; Refularea ; inconştientul ; Introducere in metapsihologie. Prima teorie fre-udiană a pulsiunilor • Kraepelin introduce termenul de „homilopatie" ? descrie stările reactive sî sindromul care-i poartă nu- 808/1 st Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţă-tehnică ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • mai 23 — Italia declară război Austro- ■ Ungariei • iulie 2 — Anglia : lege privind interzicerea grevelor • iulie 3 — Haiti este invadat de trupe americane • august 5 — Armata germană ocupă Varşovia • august 13 — 22 —- Bucureşti : tratative între aliaţi şi România • august 25 — Asaltul şi ocuparea oraşului Brest-Litovsk de către armata germană 1916 • ianuarie 1 — Berlin : crearea Ligii Spar- tacus • ianuarie 10 — Ofensivă rusă în Transcau-cazia • februarie 21 — decembrie 18 — Bătălia de la Verdun • martie 9 — Germania declară război Portugaliei • martie 17 — Bucureşti : tratat secret între Antantă şi România, privind intrarea în război • aprilie 24 — Răscoală antiengieză la Dublin • mai 31 — Bătălia I ut landei, „Bătălia de la Skaggerak“, una din cele mai mari bătălii navale din istorie • iunie 24 — Anglia : introducerea serviciului militar obligatoriu • iulie 1— noiembrie 18 — Bătălia de pe Somme • august 26 — Italia declară război Germaniei • august 27—30 — România declară război Austro-Ungariei : Germania declară război României ; România declară război Turciei ; Turcia declară război României ; România declară război Germaniei • septembrie 1—6 — Bătălia de la Turtu-caia • septembrie 25 — Aviaţia germană bombardează Bucureşti ul • octombrie — România : incendierea zonei petrolifere (Prahova) • noiembrie 7 — Thomas Woodrow Wil-son, reales preşedinte al S.U.A. • decembrie 6 — Căderea Bucureşti ului. Ocuparea sa de trupele germane ; guvernul României se instalase la laşi (noiembrie 25) Premiu! Nobel : Sir William Henry Bragg şi Sir William Law-rence Bragg (Anglia), pentru fizică ; Richard Martin Willstătter ( Germania), pentru chimie • M. Planck descoperă principiul minimei acţiuni • W. Kosse! defineşte legătura ionică • L. Bohr enunţă principiu! corespondenţei • G. Lewis enunţă teoria electronică a co-valenţei • W. Kosse! enunţi teoria electronică a electr j valenţei • j. jeans emite o ipoteză cosmogonică • C. Rateau construieşte turboccmpresorul • I. Langmuir inventează pompa cu difuziune cu condensare cu vapori de mercur • E. Swinton realizează primul vehicul blindat : tancul • Inventarea camerei de luat vederi • j. Smather construieşte o maşină de scris, acţionată de un mic motor electric • Fabricarea sticlei de pire* arte-literatură, medicina, psihiatrie (1915-1916) Ist/809 ARTE-LITERATURĂ • Ravei Maurice (1875—1937) Franţa — Ţigan (M) • Munch Edvard (1863 — 1944), Norvegia^ execută frescele care decorează Universitatea din Osîo • Debussy Ciaude ^ (1862 — 1918), Franţa — în aib şi negru (M) • Filmul Naşterea une'i naţiuni de Griffith Premiul Nobel: Romain Rolland (Franţa) • Kafka Franz (1883-1924), Cehoslovacia — Metamorfoza m Joyce James (1882-1941), Irlanda — Dedol; Portretul artistului tînâr m Goga Octavian (1881 — 1938), România — Cîntece fard ţara • Stor ni Alfonsîna (1892— 1938), Argentina — Neli-niştea trandafirului m Pirandello Luigi (1 £67— 1939), Italia — Adevărul fiecărui a m Hoffmannsthal Hugo von (1876-1929), Austria - • Kaiser Georg (1878— 1945), Germania — Din zori la miezul nopţii m Falia Manuel de (1876 — 1946), Spania — Nopţi în grădinile Spaniei m Prokofiev Serghei (1891 — 1953), Rusia — Jucătorul (M) • Brâncuşi Constantin (1876 — 1957), România — Principesa X (S) • Matisse Henri (1869 — 1954), Franţa — Lecţia de pian (P) • Annunzio Gabriel D’ (1865-1938), Italia - Aspecte ale necunoscutului m Benavente Jacinto (1866 — 1954), Spania — Oraşul vesel ş\ încrezător ; C/mp de hermină Premiul Nobel : Verner von Heidenstam (Suedia) MEDICINĂ • Moorhause, Patterson şi Stephenson — Studiul metabolismului în diabetul experimental • Reich şi Blanel — influenţa stenozelor traheale artificiale asupra tiroidei m Ed. Weil şi A. Felix descoperă reacţia de aglutinare pentru diagnosticul tifosului exantematic • O. Muller iniţiază microscopia capilară clinică • W. H. Gaskeî! — Sistemul nervos involuntar (Londra) • G. Guillain şi J. A. Barre descriu poliradiculonevri-tele • C. G. Bull obţine o antito-xină împotriva gangrenei gazoase • F. Billings şi E. Ch. Rose-now formulează o teorie a-supra infecţiei de focar • Luminalul, descoperit de H. Hdrlein, este introdus în terapie • W. H. Howel descoperă he-parina • Hoskins — Efectele directe şi indirecte ale razelor X a-supra timusului şi glandelor sexuale • Oswald — Despre acţiunea tiroidei asupra sistemului circulator PSIHIATRIE mele (post TCC). Apa^e ediţia a V11l-a a Tratatului de psihiatrie • S. de Sanctis — Educarea deficienţilor mintali • I. P. Pavlov — Date asupra fiziologiei somnului • Cannon demonstrează implicarea sistemului catecc-laminergic simpato-adrenal în stressul acut • Birnbaum descrie „delirul de supraestimare" • M. J. Carp descrie parafre-nia erotică • M. Ralea — Relaţiile dintre imagine şi gîndire • W. Stern — Inteligenţe copiilor şi tinerilor • Th. Ribot uneşte psihologia experimentală cu cea patologică • L. Klages — Scris şl caracter • V. Tausk — Simptomatologia psihozei de război • Gh. Marinescu înfiinţează clinica de neurologie a Spitalului Colentina. Publică Despre metodele psihologiei • Hesnard descrie sindrea-mele expresionale • P. Mărie descrie cerebras-tenia posttraumatică • Freud descrie melancolia. Publică introducere în psihanaliză • A. Forel — Sufletul şi sistemul nervos • Macht realizează prima cercetare ştiinţifică asupra e-fectului placebo (studiază acţiunea analgezică a morfinei) • Benussi descrie iluziile kine-tohaptice • Jung introduce psihanaliza constructivă • Goldstein descrie sindromul care-i poartă numeîe Hn afecţiuni traumatice ce-Tcueloase) • K. N. Kornilov — Studiul psihologiei copilului de vîrsta preşcolara 81 O/ist istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică ISTORIE 1917 • ianuarie 22 — Mesajul preşedintelui Wilson referitor ia pace : propune „o pace fără victorii’1 • februarie 1 — Germania proclamă războiul submarin total • februarie 3 — Ruperea relaţiilor diplomatice între S.U.A. şi Germania • februarie 27 — Începe revoluţia burghezo-demccratică din Rusia • martie 11 — Armata engleză intră în Bagdad • martie 15 — Rusia: ţarul Nicolae II abdică • martse 18 — Apare primul număr legal ai ziarului Pravda • aprilie 6 — S.U.A. declară război Germaniei • iunie 23 — Ucraina îşi declară autonomia (Rada de la Kiev) • iulie 21 — Nou guvern rus — prim ministru A. P. Kerenski • august 6 — 19 — Bătălia de la Mărăşeşti • august 14 — China declară război Germaniei • septembrie 14 — Rusia se proclamă republică • noiembrie 7 — insurecţie armată la Petrograd : guvernul provizoriu este răsturnat : instaurarea puterii sovietice ; Congresul II al Sovietelor se constituie în organ al puterii de stat — victoria Marii PvevoIuţii Socialiste din Octombrie (25) 1918 • februarie 5 Rusia : despărţirea bise- ricii de stat • martie 1 — Ocuparea Ucrainei de către trupele germane • martie 3 — Semnarea păcii de la Brest-Litovsk între Rusia Sovietică şi puterile centrale • martie 9 — începe intervenţia Angliei împotriva Rusiei : trupe engleze debarcă la Murmansk • martie 11 — Moscova devine capitala Rusiei • martie 18 — România semnează preliminariile încheierii păcii de la Buftea • aprilie 9 — „Sfatul ţării‘f hotărăşte Ia Chişinău unirea Basarabiei cu România • iulie 25 —august 7 — A doua bătălie de pe Marna ŞTIINTĂ-TEHNICĂ • A. Elnstem stabileşte legile statice ala proceselor de emisie spontană, şl de absorbţie ale atomilor • P. Langevin obţine ultrasunete cu cuarţ piezoeîectric • W. Kossel, G, Lewis şi 1. Langmuln efa-borează teoria • electronică -a valenţei • O. Hahn si L. Meitner şi, independent» F.: Soddy şi j. Cranston descoperă protac-tinul • f. Langmuir inventează o pompă de dig molecular • C. Rateau construieşte turbocompresoruf • Tlmken inventează rulmenţii cu rulouri conice • T. Civita introduce noţiunea de paralelism intr-uri' spaţiu riemehian • Apariţia primelor discuri cu muzică da j azz Premiu! Nobel ? C. G. Barkla (Anglia), pentru fizică • H. Armstrong inventează superheţero-dina, aparatul de radio modern • Hoopes pune la punct procedeu! pentru obţinerea, prin -electroliza, a aluminiului în stare pură • B, Ljungstrâm construieşte o turbină cu aburi cu reacţie, cu dublu motor • D, Sharnoff propune folosirea 'radioului în scopuri casnice. • Este folosită puşca anticar arte-literatuia, medicină, psihiatrie (1917-1918) Ist/811 ARTE-LITERATURĂ • Gaisworthy John (1867 — 1933), Anglia — Varo indiana o unui Forsyte m Hemingway Ernest (1896 — 1961), S.U.A. - Udgaşii & Sbaw George Bernard (1856-1950), Irlanda - Casa 'inimilor sforîmate m Gide Andri (1869-1951), Franţa — Numquid şi tu m Giraudoux jean (1882 — 1944), Franţa — Lecturi pentru o umbră • Benoit Pierre (1886 — 1962), Franţa — Konigsmark m Maiakovski Vladimir Viadi-mirovici (1893 — 1920), Rusia — Omul m Prokofiev Serghei (1891 — 1953), Rusia — Simfonia clcsică nr. 1 (M) • Brâncuşi Constantin (1876 — 1957), România — Primul strigat (S) • Modigliani Amedeo (168*4 — 1920), Italia — Nud culcat ÎP) ' Premiu! Netei \ H. Pontoppîdan si K. Gjelle-rup (Danemarca) • France Anatole (1844 — 1924), Franţa — Micuţul Pierre m Hauptmann Gerhart (1862 — 1946), Germania — Ereticul cin Scana • Eucken Rudolf (1846 — 1926), Germania — Om şi univers m Brecht Bertolt (1898 — 1956), Germania — Bccl • Joyce james (1882—1941), Irlanda — Exilaţii m Rabindranath Tagore (1861-1941), India - Mashi şi alte povestiri • Gorki Maxim (1868 — 1936), Rusia — Cîştigîndu-mi plinea MEDICINĂ • j. Bauer — Dispoziţia constituţională la beli interne (Berlin) • Fr. Freg! — Microanaliza cantitativă organică (Berlin) m P Tre ndelen burg — Cercetări fiziologice şi farmacologice asupra peristaltismului intestinului subţire • 5.. j. Meltzer preconizează iestul de contracţie a veziculei Di nare • A. S. Epstein studiază ne-fro2a lipci'dkă • D- Marine şi O. P. Kimbail administrează iod pentru prevenirea guşii • începe marea pandemie de gripă (care durează pînă în ' 1920) • E. Meinicke preconizează reacţia de floculare pentru diagnosticul sifilisului • j. W. von Jauregg aplică malarioterapia • W. Dandy efectuează primele ventrîculografii cerebrale • G. Dumas — Nevroze şi psihoze de război la austro-germani • Fi. Fahraeus elaborează metodologia măsurării vitezei de sedimentare a hematiilor • VV. Frey preconizează tratamentul cu săruri de chinidină al unor afecţiuni cardiace • E. Gianzmann descrie trom-bastenia hemoragică ereditară PSIHIATRIE • M. Hirschfeld — Tratai de patologie sexuală m 5. Freud — Doliu şl melancolie • j. Parkinson descrie boala care-i poartă numeie • C. von Economo descrie encefalita letargică • W. G. Groddeck — Determinarea psihică şi tratamentul psihanalitic In afecţiunile organice • V. M. Bechterev — Principii generale de reflexologie umana (primul care introduce termenul de reflexologie) • E. Durkheim înfiinţează Şcoala franceză de sociologie şi sociologie ştiinţifică. Introduce termenul de „a-nomie" • V. Tausk — Psihologia dezertor ului • Abrutkov şi Enicheet introduc scala ce le poartă numele, pentru etaionarea re-m îs iei în schizofrenie • Wocdworth elaborează Inventarul de tendinţe pufro-. nevrotice • Hunt descrie sindromul care-i poartă numele (formă juvenilă de paralizie) • Constituirea Societăţii de neurologie, psihiatrie şi psihologie de la laşi, sub conducerea lui C. I. Parhon • Kretschmer descrie delirul senzitiv de relaţie • K. J as pers — Psihologia viziunilor lumii. • E. Kraepelin înfiinţează institutul german de cercetări psihiatrice • R. B. Carter — Despre patologia şi tratamentul Isteriei (introduce termenul de »,refulare") • H. Munsterberg — Psihologia eficienţei industriale m J. Grasset — Jumătate nebuni şi jumătate responsabili 8d 2/1 st istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţâ-tehnică ISTORIE ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ • noiembrie 2 — Ungaria se proclamă independentă • noiembrie 11 — Capitularea Germaniei • decembrie 1 — Unirea Transilvaniei cu România — Marea Adunare Naţională de la Alba lulia Premiul Nobel : M.K.E.L, Pianck (Germania), pentru fizică 1919 • ianuarie 18 — începe Conferinţa de la Paris a celor 27 de state învingătoare, pentru elaborarea tratatelor de pace cu ţările învinse : Germania, Austria, Ungaria, Turcia, Bulgaria • ianuarie 25 — Preşedintele S.U.A, propune crearea „Ligii Naţiunilor" • februarie 11 — Germania: proclamarea „republicii de la Weimar“ • februarie 28 — Proclamarea independenţei Afganistanului • martie 2 — 6 — Moscova : constituirea Internaţionalei Comuniste (Internaţionala III) • martie 21 — Ungaria : victoria revoluţiei proletare — proclamarea Republicii Sovietice Ungare • mai 23 — Conferinţa Partidului Socialist din România : „Declaraţia de principii din 1919“ • iunie 28 — Tratatul de la Versaiiles, între Puterile Aliate şi Germania E. Rutherford realizează prima reacţie nucleara şi prima transmutaţie atomică Este descoperit „efectul Barkhausen81 P. Debye defineşte efectul de polarizare Sînt puse bazele aerofotogrammetriei Primele experienţe de măsurare a adinei mii ape? cu sonde acustice cu ecou (marina franceză, în Canalul Mîneciî) R. Goddard face primele experimentări în legătură cu rachetele A. Bell construieşte „hidroptera“\ primul tip de navă rapidă Ora meridianului Observatorului Green-wich este introdusă ca oră universală Max Born stabileşte natura electrică a afinităţii chimice august 1 — Republica Sovietică Ungaria este înfrîntă — puterea este preluată de amiralul Miclos Horthy Premiul Nobel : J. Stark (Germania), pentru fizică 1920 • ianuarie 10 — Anglia primeşte mandat pentru Africa Germană de Est • ianuarie 10 — înfiinţarea Ligii Naţiunilor — sediul la Geneva • ianuarie 16 — S.U.A. : interzicerea fabricării şi consuVnului băuturilor alcoolice • februarie 9 — Arhipelagul Spitzbergen intră în componenţa Norvegiei • februarie 12 — Tratat de pace estono-sovietic • K. Gărtner şi H. Allard demonstrează influenţa fotoperiodicităţii asupra dezvoltării plantelor • A. Grîffith realizează turbopropulsoruî • W. Turnbell construieşte prima elice metalică pentru avioane • T. Vuia construieşte elicopterele „Vuia l‘f şi „Vuia !!“ arte-literatură, medicină, psihiatrie (1918-1920) lst/813 ARTE-LITERATURĂ « Maiakovski Vladimir Vladi-mirovici (1 893 — 1930), Rusia -- Mister buf • Bartok Beia (1881-1945), Ungaria — Dansuri româneşti (M) • Bergson Henri (1859 — 1941), Franţa — Energia spirituală • Gide Andre (1869-1951), Franţa — Simfonia pastorala m Kafka Franz (1883-1924), Cehoslovacia — Scrisori către tata m Mann Thomas (1875-1955), Germania — Stâpînul şi dinele « Srauss Richard (1864 — 1949), Germania — Femei fără umbră (M) • Chagall Marc (n. 1887), Franţa — Peisaj cubist (P) • Braque Georges (1882— 1963), Franţa — Natură moarta cu chitară (P) • Yeats Butler (1865-1939), Irlanda — Lebedele sălbatice la Coole • Re/mont Stanislavy (1867 — 1925), Polonia — în spatele frontului • Deledda Grazia (1871 — 1936), Italia — întoarcerea fiului.; Fetiţa furata ; Mama Premiul Nobel j Cari Spitteler (Elveţia) • O’Neill Eugen (1888 — 1953), S.U.A. - Dincolo de orizont; împăratul Jones • Shaw George Bernard (1856-1950), Irlanda - întoarcerea la Mathusalem + Tolstoi Alexei Nicolaevici (1882-1945), Rusia - Co-pilăria lui Nichita • Galsworthy john (1867— 1933), Anglia — La pîndă MEDICINĂ • G. Holmgren elaborează tehnici de chirurgie funcţională a surdităţii • R. Leriche pune ia punct simpatectomia periarterială • P. del Rio Hortega descrie microglia şi oligodendroglia • K. Huîdschinsky preconizează utilizarea luminii solare artificiale pentru tratarea rahitismului • I. C. Rubin practică insufla-rea trompelor uterine pentru combaterea sterilităţii datorate obstruării acestora • T. lonescu publică Rahiane1'-tezia generală, Paris • Practica radiologică intră în perioada aparatelor protejate • Zunz — Reţinerea iodului din corp de către tiroidă • Sajous — Efectul alcoolului asupra glandelor endocrine • Dustin şi Zunz — Corelaţii funcţionale între timus şi tiroidă Premiul Nobel: Jules Bordet (Belgia), pentru descoperiri privind imunitatea • H. E. Pardee descrie imaginea electrocardiografică a infarctului cardiac • H. Steenbock constată ca unele substanţe alimentare expuse la raze ultraviolete manifestă o acţiune anti-rahitică • N. G. Staiko introduce ca-vernotomia PSIHIATRIE • A. Tamburini — Asistenţa alienaţilor din Italia • Ferenczi iniţiază tehnicile de psihoterapie scurtă • Heinroth introduce termenul „psihosomatic" • H. Bergson — Energie spirituală • Al. Şuţu rntemeia2ă Şcoala românească de psihiatrie ; primul titular al catedrei de psihiatrie şi clinică al maladiilor mintale • H. Oppenheim concepe o metodă psihoterapeutică prin corespondenţă • P. Ladame publică lucrări despre alcoolism, sexualitate, abandon, hipnoză, responsabilitatea alienatului, nevroză • Hout şi Voivenel introduc termenul de „cafard" • Jung introduce testul de asociaţie liberă • Watson — Psihologia, din punct de vedere al behavio-rismului • Serko descrie parafrenia de involuţie • F, W. Mott — Nevrozele de război şi şocul de explozie (Londra) • P. janet — Medicaţiile psihologice • Fondarea Societăţii elveţiene de psihanaliză • Ewald delimitează nipncia (termen ambiguu care ru s-a impus) • A. Adler — Practica şi teoria psihologică individuală • E. Laforgue — Psihanaliza şi nevrozele • Apare Jurnalul internaţional de psihanaliză • J. Klaesi preconizează som-noterapia cu barbiturice • Kohs elaborează testul cuburilor •14/lst istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ ISTORIE • februarie 13 — Conferinţa Internaţională de ia Londra: principiul neutralităţii Elveţiei • februarie 16 — Columbia intră în Liga Naţi uni lor • februarie 29 — Cehoslovacia : adoptarea constituţiei • martie 4 — Suedia intră în Liga Naţiu-. ni lor • martie 8 — Congresul Naţional Sirian proclamă independenţa ţării • martie 13—Puci militar (Kapp-Luttwitz) — încercare.eşuată de răsturnare a republicii de la Weirnar • martie 16 — Tratat de prietenie şi frăţie ruso-turc • martie 23 — Constituirea Comisiei de stat pentru electrificarea Rusiei (GO- - • ERLO) • martie — Irlanda : trupe engleze reprimă acţiunile Antantei Republicane Irlandeze • aprilie 8 —- Portugalia este primită în Liga Naţiunilor • aprilie 9 — Mexic: „Răscoala generalilor" • aprilie 19 —26 . — Conferinţa de la San Remo : Franţa primeşte mandat de administrare pentru. S'iria şi Liban • aprilie 25 — octombrie .12 — Război polo no-rus • mai 15 — Proclamarea Republicii Lituania • iunie 4 — Tratatul de pace de la Trianon între puterile aliate şi Ungaria : recunoaşterea pe plan internaţional a unirii Banatului şi Transilvaniei cu România • iunie 12 — Panama: deschiderea oficială a Canalului Panama • iunie 20 — Liberia este primită în Liga Naţiunilor • iulie 11 — Bolivia : lovitură de- stat — Jose Guiterez Guerra este răsturnat • august 10 — Tratatul de pace de ia Se-vres între puterile aliate şi Turcia • august 14 — Se pun bazele'„Micii înţelegeri" (România, Cehoslovacia, lugoslavi-a) • august — India : începe campania de nesupunere iniţiată de M. K. Gandhi • octombrie 1 — Austria : promulgarea constituţiei : federalizarea statului • octombrie 14 --'Tratatul de la Dorpat între Rusia şi Finlanda ŞTIINTĂ-TEHNICĂ • L. Lumîere prezintă fotostereosinteza • L Langmuir obţine, cu un suflător atomic, o flacără cu temperatură de 4 200°C • L. Tet'emin inventează aparatul electronic care-i poartă numele • s . Svedberg' realizează ultracentri'fuga • începe construirea, în Olanda, a marelui dig al lacului Ijssel pentru asanarea golfului Zuidersee • W. Parker realizează prima maşină de scris silenţioasă • Este introdus termenul de „robot'"' • J. Engl, j. Masolle şi H. Vogt realizează primul film sonor • M. van der Rohe construieşte primele două clădiri zgîrie-nori din oţel şi sticlă • Gardin fondează, la Moscova, primul Institut cinematografic din lume Premiul Nobc! : Charles Edouard Guillaume (Elveţia), pentru descoperirea anomaliilor în aliajele de oţel cu nichel ; W. H. Nernst (Germania), pentru chimie arte-literatură, medicină, psihiatrie (1920) lst/815 ARTE-LITERATURĂ • Lewis Sinclair (1835 — 1951), S J.A. — Main Street 9 Gide Andre (1869-1951), Franţa — Corydon • ior.ga Nicolae (1 871 —1940), România — Istoria literaturiiI romanice in dezvoltarea şl legaturile sale ■9 Rebreanu Li viu (1885 — 1944), România — Ion <• Maiakcvski Vladimir Vladi-msrovici (1893 — 1930), Rusia — O suta cincizeci: de milioane 9 Hadie/Henr/(1871 -1937), Anglia — Noaptea Cleopatrel « Honegger Arthur (1892— 1955), S.U.A. — Pastorala da vară (M) -• Leoncavallo Ruggero (1 858 —- 1919), Italia — Oedip rege (ti) (postum) 9 Srâncuşi Constantin (1876 — 1957), România — Primul, născut (S) • sser. losif (1881 -1858), România — Turci, la cafenea (P) 9 Kîee Paul (1879-1940), Germania — Cămila în peisaj ritmic cu arbori (P) ■9 Gard Roger Martin du (1381—1958), Franţa — Testamentul. lui Moş Leleu 9 Hesse Hermann (1877 — 1962), Elveţia — Ultima vară a lui; Kllngsor 9 EI Iot T. S. (1888-1965) Anglia — Pădurea sacră 9 Lagerkvist Pâr (1891 — 1974), Suedia — SurlsuL veş- nk • Erv/in Piscater întemeiază la Beriin Teatrul. Proletar 9 Fîrmin Gemier întemeiază la Paris Teatru! Naţional Proletar Premiul Nobel î Knut Hamsun (Norvegia) MEDICINĂ • H. Queckensted studiază variaţiile manometrice normale şi patologice ale LCR • înfiinţarea Uniunii internaţionale contra tuberculozei • Construirea Secţiei de igiena a Ligii Naţiunilor, cu sediul la Geneva • Apare Revista Clujul, medical • N. C, Paulescu — Tratat de fiziologie medicala 9 H. Pieron — Legea percepţiei vizuale • C. von Moorden şi Solomon — Tratat despre nutriţie • Ranzi — Afecţiuni hepatobl-Ilare 9 Lowenthal — Unirea sistemului interrenal si. a celui adrenal, cu formarea celui suprarenal ian • Fr. M. Allen — Studii privind glicozurla şî diabetul • Brule — Cercetări recente asupra Icterului Premiul Nobel 3 Schak August Steenberg Krogh (Danemarca), pentru descoperirea mecanismului de reglare a circulaţiei capilare PSIHIATRIE • S. Freud — Dincolo de prto-cipiul plăcerii; a doua teoi rie a pulsiunilor • Gh. Marin eseu participă Ii scrierea Tratatului internaţional. de psihologie patologici 9 Creutzfeldt şi Jakob descria demenţa senilă ce le poarli numele • G. de Clerambault susţin» (în mod eronat) etiologia organică a „psihozelor p® bază de automatism mintal*1 • K. Abraham introduce ope-> ra lui Freud în psihiatri* germană şi abordează psN hanalitic psihozele • j. Voisin elaborează lucrirl despre epilepsie şi educara* idioţilor • P.Schroder — Simptomatm logia PMD st a psihozelor dm generative 9 Parkhurst iniţiază şl aplici o nouă metodă pedagogici planul Dalton • Jauregg demonstrează acţiunea malarioterapiei exclusiv în PGP, arătînd inutilitatea continuării încercărilor terapeutice legate de abcesul de fixare • Kieist introduce noţiunea de „labilitate simptomatică" • Minkowski şi Strauss Iniro» duc în psihopatologie noţiunea de „timp trăit'* • Saussure propune termenul „complex jocasta" • P. Mărie si G Levy descrii Oplantopokinezia" B16/lsi Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică ISTORIE 1921 • februarie 19 — Paris : tratat de alianţă polono-francez • februarie 26 — Acord de prietenie so-vieto-persan • februarie -- Viena — Conferinţa Internaţională a Partidelor Socialiste („Internaţionala 11 4- 112“) • martie 3 Tratat de alianţă româno-poion • martie 4 ~~ Norvegia intră în Liga Naţiunilor « martie 18 — Tratat de pace sovîeto-poîon : stabilirea relaţiilor Diplomatice • aprilie 21 — Tratat de alianţă româno-cehoslovac • mai 8 — 12 — Bucureşti : Congresul General al Partidului Socialist (Congresul I al P.C.R.). Se votează afilierea la Internaţionala a lîl-a şi se transformă partidul în Partid Comunist • iunie 7 — Tratat de alianţă romano-iugoslav : realizarea Micii înţelegeri • iulie 1 — China: Congresul de constituire al Partidului Comunist Chinez • august 3 — Germania : constituirea detaşamentelor de asalt ale partidului nazist • august 25 — Washington : tratat separat de pace germano-american • noiembrie 9 — Paris : Conferinţa ambasadorilor marilor puteri privind delimitarea frontierelor Albaniei • noiembrie 12 — Conferinţa Internaţională de iaWashington pentru reîmpărţirea sferelor de influenţă în Pacific • noiembrie — Moscova : acord de prietenie sovieto-mongol • decembrie 6 — Irlanda primeşte statut de dominion • Anglia : crearea Consiliului General al Congresului Trade-Unionurilor • Finlanda: introducerea învăţămîntului general obligatoriu 1922 • ianuarie 13 —iunie 4 — România : procesul din Dealul Spirii intentat unui număr de 271 militanţi comunişti arestaţi în urma Congresului de constituire al Partidului Comunist (1921) • februarie 2 — Ungaria : întemeierea Partidului Unităţii • februarie 6 — Tratatul celor 9 puteri — reconsiderarea politicii „porţilor deschise M în China • februarie 28 — Proclamarea independenţei Egiptului. ŞTIINŢÂ-TEHMICĂ • Este realizată comanda hidraulică a (rinelor de autovehicule • Construirea primului car de asalt am-fibiu • J. Mager inventează instrumentul electronic „sferofon*4 • Transmiterea primului concert radiodifuzat de la staţia Sainte Assisse • N. lorga — Elemente de unitate ale lumil medievale moderne şi contemporane • S. Alexander — Spaţiul, timpul şi divinitatea Premiul Nobel : Albert Einstein (Germania), pentru contribuţii la teoria fizicii şi descoperirea legii efectului fotoelectric ; Frederick Soddy (Anglia), pentru studiul substanţelor radioactive şi a originii şi naturii izotopilor • P. Franck şi G. Caro descoperă fenomenul de fotosensibilizare • H. Staudinger introduce noţiunea de macromoleculă • F. BulI construieşte o maşină de calcul electromagnetică, cu cartele perforate I arte-literatură, medicină, psihiatrie (1921—1922) lst/817 ‘ ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Galsworthy John (1867 — 1933), Anglia — De închiriat m Hasek Jaroslav (1883 — 1923), Cehoslovacia — Bra- vul soldat Svejk m Malraux Andre (1901 — 1976), Franţa — Luni de hîrtie • Paulhan Frederic (1856 — 1931), Franţa — Minciuna lumii • Brecht Bertolt (1898 — 1956), Germania — in jungla oraşelor • Esenin Serghei Alexandro-vici (1895-1925), Rusia -Pugaciov • Bismarck Otto (1815 — 1898), Germania — Memorii, gînduri, amintiri (pos-t u rr.) • Mondrian Pieter Cornelis (1872-1944), Olanda -Compoziţie cu roşu, galben şi albastru (P) • Chagall Marc (n. 1887), Franţa — Tatâl (P) • Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Cei trei muzicanţi ; Trei femei la fîntînă (P) • Matisse Henri (1869 — 1954), Franţa — interior la Nisa (P) • Bellows George (1882— 1925), S.U.A. - Knock out (P) • O’Neill Eugen (1888 — 1953), S.U.A. - An na Christie • Înfiinţarea Operei Române la Bucureşti Premiul Nobel $ Anatole France (Franţa) • O. Loewi studiază substratul chimic al transmiterii influxului nervos • J. N. Langley — Sistemul nervos autonom (Londra) • Ch. Laubry sistematizează cardiopatiile congenitale • N. Paulescu publică rezultatele cercetărilor sale privind izolarea unui hormon pancreatic cu efect hîper-glicemiant, pe care l-a denumit „pancreină" • Fr. G. Banting şi Ch. H. Best, cărora li s-a adăugat J. R. Macleod, comunică descoperirea insulinei • H.M. Evans şiC.N.H.Long obţin gigantismul la animale, prin iniecţii cu extrase de lob hipofizar anterior • E. Novak — Menstruaţia şi tulburările ei, New York • A. Calmette şi G. Guerin preconizează vaccinarea an-tituberculoasă, BCG • C. Levaditi semnalează tropismul electiv al virusurilor faţă de anumite ţesuturi • A. Bocage realizează primele tomografii I. P. Pavlov elaborează teoria nevrozelor experimentale si o serie de legi privind ANS E. Toulouse înfiinţează „serviciul deschis pentru tratarea bolnavilor psihici** H. K. Liepmann — Apraxiile H. Codet — Colecţionaris-mul normal şi patologic Shoma Mokita — Teor;o nervozităţii şi neurastenia F. Alexander introduce termenul de „nevroză de caracter" (reluat ^i dezvoltat de W. Reich). împreună cu H. Sachs publică Ane ii? a personalităţii totale Pascal aplică metoda Excesului de fivare în stările confuzicnale (încercări eşuate) E. Kretschmer — Conformaţia corpului şi caracterul (Berlin). Descrie seria schi-zotimie-schizoidie-schizofre-nie (paralelă cu ciclotimie-cicloidie-PMD) Cl6rarnfcault descrie „delirul în sector" H. Rorschach preconizează testul său de diagnoză psihologică ş\ publică Psihodiagnostic E. Kraepelin — Introducere în psihiatrie Jung — Tipurile psihologice Moreno creează psihodra-ma Freud — Psihologia colectiva şi analiza Eului m Joyce James (1882—1941), Irlanda — Ulise • Galsworthy John (1867 — 1933), Anglia — Loialitate • Lewis Sinclair (1885-1951), S.U.A. — Babbitt • Yeats Butler (1865-1939), Irlanda — Tremurul valului • Pasternak Boris (1890 — 1960), Rusia — Sora mea, viata • J. Erlanger şi H. S. Gasser utilizează oscilograful catodic pentru studierea curenţilor din fibrele nervoase • W. Schultz individualizează agranulocitoza • P. E. Weil descrie hemoge-nia, sindrom purpurie complex • G. H. Whipple demonstrează efectul antianemic al fi- • W. Medow descrie melancolia de involuţie • E. Binswanger — Despre fenomenologie • Se înfiinţează Institutul de psihiatrie experimentală comparată şi aplicată, condus de F. Goangă (Cluj) • V. Vredenski creează teoria paraliziei şi termenul de „labilitate" - Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 818/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică ISTORIE • aprilie 16 — Tratat sovieto-german la Rapallo — reluarea relaţiilor diplomatice • iunie 1 — Acord de frontieră sovieto-fi nlandez • iunie 24 — Asasinarea lui Walther Rathe-nau, ministru de externe al Germaniei • iulie 20 — Camerunul este împărţit de către Franţa şi Anglia • octombrie 4 — ■ ,,Protocolul de la Geneva" : interzicerea Ansch-luss-uiui cu Germania • octombrie 24 — Italia : Mişcarea Fascistă se transformă în Partidul Naţional Fascist • octombrie 25 — Irlanda:" adoptarea constituţiei • octombrie 29 — „Marşul asupra Romei41 — Benito Mussolini formează guvernul ; instituirea dictaturii fasciste • noiembrie 20 — începe Conferinţa de la Lausanne cu privire la reglementarea situaţiei în Orientul Apropiat şi # problemei strîmtoriîor — se încheie ia 24 iulie 1923 ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • E. Armstrong inventează recepţia super-regenerativă • E. V. Appleton descoperă un nou strat ionosferic, „F'\ care reflectă undeîa scurte • Hoffmann-Nadeîla brevetează rulmenţi! cu ace • Perfecţionarea turbolocomotivei • înfiinţarea Uniunii Astronomice Internaţionale Premiul Nobel .< Niels Bohr (Danemarca), pentru cercetarea structurii atomilor şî a radiaţiei pe care o emană aceştia ; Francls William Aston (Anglia), pentru descoperirea izotopilor unor, elemente neradioactive şi enunţarea regulii numerelor întregi 1923 » ianuarie 10 — Regiunea Memel intră în componenţa Lituaniei • ianuarie 11 — Ocuparea Ruhrului de către trupe franco-belgiene — durează pînă în 31 iulie 1925 e ianuarie 31 — Ungaria este primită în Liga Naţiunilor • februarie 7 — China : reprimare sîngeroasă a grevei feroviarilor • martie 26 — Organizarea Transiorda-niei ca stat autonom • martie 29 — România : Noua constituţie • aprilie 10 — Afganistan : adoptarea unei noi constituţii m iunie 8 — Bulgaria : lovitură de stat militaro-fascistă • iulie 6 — U.R.S.S. : adoptarea primei constituţii • iulie 12 — Italia: limitarea libertăţii presei • iulie 24 — Elveţia : la Lausanne se semnează Convenţia Internaţională privind regimul strîmtoriîor • august 12 — 14 — Germania gre^ cată strofală • ^De Brogiie propune noţiunea de „unda asociate'1 şi fundamentează mecanica on-dulatorie • Este emisă teoria Debye-Huckel • A, Compton descoperă efectele fotoeiec-trice şi demonstrează existenţa fotonului • J. de la Cîerva inventează autogirul. • M.Kapelinşnikov, aplică pentru prima oară, pe scară industrială, forajul cu turbină • Fabricarea primului ceasornic automat d® mînă • Construirea primelor şosele de tip autostradă, în Italia arte-literaturâ, medicina, psihiatrie (1922-1923) ! st/819 ARTE-LITERATURĂ • O’Neill Eugen (1888 — 1953), S.U.A. — Maimuţa cu por • Pirandello Luigi (1867 — 1936), Itaiia — Să îmbrăcăm pe cel goi • Brecht Bertoit (1898 — 1956), Germania — Tobe în noople (debut în dramaturgie) • Hesse Hermann (1877 — 1962), Elveţia — Siddhorto • Auge Paul (1881-1951), Franţa — Lorousse pentru toţi • Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Doua femei alergînd pe plaja (P) • Beckmann Max (1884 — 1950), Germania — Călătorie berlinezâ (litografii) (P) • Kiee Paul (1879-1940). Elveţia — Senecclo (P) Premiul Nobel: Jacînto Benavente (Spania) • Hemingway Ernest (1898 — 1961), S.U.A, — Trei po-veşt'i şi zece poeme • Rilke Rainer Maria (1875 — 1926), Germania — Sonete către Orfeu • Gide Andre (1869-1951), Franţa — Dostoievski • Mauriac Franţois (1885 — 1970), Franţa — Cenitrix m Pasternak Boris (1890 — 1960), Rusia — Teme şi variaţi uni • Tolstoi Alexei Nicolaevici (1882-1945), Rusia - Drumul furtunilor • Honegger Arthur (1892— 1955), Elveţia — Furtuna (M) • Maiakovski Vladimir (1893— 1930), Rusia — Ploşniţa • Ostrovski Nikolai (1904 — 1936), Rusia — Aşa s-o călit otelul • Bartâk Bela (1881 -1945), Ungaria — Suita de dansuri (M) MEDICINĂ catului crud administrat experimental la cîine • H. M. Evans şi Katherine Bishop descoperă vitamina E • F. Deutsch studiază aplicarea psihanalizei în clinica bolilor interne • B. B. Weil-Halle şi R. A. Turpin aplică vaccinarea BCG ia om • G. Ramon şi AI. Th. Glenny prepară anatoxine, care vor fi utilizate pentru vaccinare Premiul Nobel j} Archibald Vivian HilI (Anglia), pentru descoperiri privind producerea căldurii în muşchi, şi Otto Fritz Meyerhof (Germania), pentru descoperirea relaţiei fixe dintre consumul de oxigen şi metabolismul acidului lactic în muşchi • H. E. Hering studiază fenomenul de reglarea presiunii sanguine şi a respiraţiei prin excitarea sinusului caroti-dian • C. P. Seyfarth studiază interpretarea datelor oferite de puncţia sternală • R. Schindler demonstrează importanţa investigaţiei gastroscopice • E. C. Cutler efectuează prima intervenţie chirurgicală reuşită în stenoza mitrală • A. V. Vişnevski începe cercetările sale asupra blocajului novocainic • în clinica fraţilor Mayo (S.U.A.) se înfiinţează o secţie independentă de a-nesteziologie • P. Janet — Medicină psihologică, Paris • K. Fr. Schmîdt prepară car-dîazolul PSIHIATRIE • Fr. E. Foder6 introduce termenul de „circumstanţe a-tenuante" • Se introduce „analiza didactică/psihanaliza didactică", cu ocazia Congresului Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză • Von Economo şi Cruchet descriu encefalita epidemică • Dide şi Guiraud introduc noţiunile de „atimhcrmie" şi „atimhormie juvenilă" • Huyer şi Bonei descriu „delirul himeric" • Kretschmer elaborează psi-hobiograma (metodă de investigaţie) ; introduce noţiunea de „trăiri cheie" • Medow introduce noţiunea „depresii latente" (’n involuţie) • Klaesi aplică pentru prima dată somnoterapia • Jaspers semnalează verbi-geraţia • Cowie aplică pentru prima dată insulinoterapîa în doze mici • Jakob descrie sindromul care-i poartă numele (aklne-zie, hipertonie în ASC) • Se inaugurează actualul spital Dr. Gh. Marinescu • Lukacs preia conceptul de reificare — „pietrificare** — a raporturilor umane în societatea capitalistă modernă • K.N.Kornilov — Psihologia contemporană şi marxismul; Teoria despre reacţiile omului • G. Dumas — Tratat de psihologie • Berze descrie halucinaţiile optico-kinestezice din delirurile alcoolice • Freud lansează, în lucrarea Eu şi. Sine, a doua teorie referitoare la aparatul psihic • Minkowski descrie detaliat epileptoidia (termen introdus de Bleuier) 820/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică ISTORIE • septembrie 1 — japonia : seism de mare amploare ia Tokio (peste 143 000 de morţi). • septembrie 13 — Spania: lovitură de stat militară — generalul Primo de Rivera instaurează o dictatură militară • septembrie 28 — Etiopia devine membră a Ligii Naţiunilor • octombrie 23 — 25 — Insurecţie armată a muncitorilor din Hamburg, condusă de Ernst Thălmann • octombrie — Germania : mari mişcări în marea majoritate a landurilor : formarea în Saxonia a unui guvern muncitoresc (10 oct.) ; constituirea în Thuringia a unui guvern muncitoresc : insurecţia de la Hamburg (23 — 25 oct.); sînt reprimate cu brutalitate de către guvern • octombrie 29 — Turcia : proclamarea republicii — Mustafa Kemal este ales preşedinte ŞTIINTĂ-TEHNICĂ • H. Oberth studiază racheta compusă, pentru pasageri • S. Mateescu concepe şi construieşte „giropterul" • B. Bauch — Adevăr, valoare şi realitate Premiul Nobel : Robert Andrews Miliikan (S.U:A.), pentru descoperirea sarcinii electrice elementare şi a efectului fotoelectric ; Fritz Pregl (Austria), pentru descoperirea metodei micro-analizei substanţelor organice 1924 • ianuarie 25 — Tratat de alianţă militară franco-cehoslovacă • ianuarie 27 — Acord de frontieră italo-iugoslav : Fiume trece Ia Italia • februarie 2 — Stabilirea de relaţii diplomatice între Marea Britanie şi U.R.S.S. • martie 25 — Grecia : proclamarea republicii • aprilie 1 — Bulgaria : Partidul Comunist Bulgăreşte scos în afara legii • aprilie 5 — România : scoaterea în afara legii a P.C.R.-ului şi U.T.C.-uIui • mai 25 — Albania : răscoală armată împotriva guvernulu i • mai 26 — S.U.A. : „Legea Johnson" — limitarea imigraţiei în S.U.A. • iunie 10 — Italia: asasinarea deputatului socialist Giacomo Matteotti de către fascişti • iunie 10 — Iugoslavia : grevă generală la Zagreb • iulie 5 — Brazilia: răscoala unităţilor militare din Sao Paolo • iulie 29 — Germania : crearea Uniunii Luptătorilor Frontului Roşu (la Halle) • iulie 30 — Grevă de mare amploare în Silezia Superioară, peste 150 000 de participanţi • august 16 — Conferinţa de la Londra: puterile învingătoare adoptă „Planul Dawes", privind ajutorarea Germaniei • J. Joily emite ipoteza ciclurilor radioactive • M. Wolfke obţine hidrogenul solid • Este experimentat suflătorul cu hidrogen atomic • Howey inventează maşina de gravat foto-electrică • D. Daponte inventează un sistem de cinematograf „în relief" • Edgar Kramer extrage cromina din apa mării • O. Barnack inventează aparatul cinematografic portativ • W. Bothe propune metoda „coincidenţelor1* • W. Penck emite teoria treptelor pie-montane • A. Persu inventează un automobil aerodinamic • Compania „Bristol Aeroplan1* introduce trenul de aterizare escamotabîl arte-literatură, medicină, psihiatrie (1923-1924) lst/82'1 ARTE-LITERATURĂ + Stravinsky Igor (1882-1971), Rusia — Nunţi ; Nopţi (M) + Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Flautele lui Pan (P) • Ernst Max (1891 -1976), Franţa — Eătrîn, femeie şi floare (P) • Reymont Stanislaw (1867 — 1925), Polonia — Osîndita « Shaw Bernard George (1856-1950), irlanda -Sfînta Ioana • Deledda Grazia (1871 — 1936), Italia — Flautul în pădure • La Fresnaye Roger de (1885-1925), Franţa - Portretul lui. Guynemer (P) Premiul Nobel : William Butler Yeats (Irlanda) # Shaw George Bernard (1856-1950), Irlanda -Sf intui Ion •• Gide Andre (1869-1951), Franţa — Incidente « Kafka Franz (1883-1924), Cehoslovacia — Un campion al postului # Anderson Sherwood (1876-1941), S.U.A. - Tata şi eu m Robinson Edwin Ariington (1869-1935), S.U.A. - 0-mul care a murit de două ori # Claudel Paul (1868-1955), Franţa — Pantoful de satin sau Răul nu este singur întotdeauna « Mann Thomas (1875-1955), Germania — Muntele vrăjit # Galsworthy John (1867 — 1933), Anglia — Maimuţa albă # Pirandello Luigi (1867 — 1936), Italia — Fiecare în felul său # Puccini Giacomo (1858 — 1924), Italia — Turandot (M; « Gershwin George (1898 — 1937), S.U.A. - Rapsodia albastră (M) MEDICINĂ • Athanasiu realizează. în România prima înregistrare EMG • A. Szegvari şi E. Schalek descoperă fenomenul de ti-yotropie Premiul Nobel ; Frederick Grant Banting şi John James PJkard Macleod (Canada), pentru descoperirea insulinei • R. Magnus -- Postura corporală (Berlin) • A. V. Westergren pune la punct măsurarea vitezei de sedimentare a hematiilor • A. N. Richards realizează micropuncţla renală cu scop explorator • H. S. Plummer şi W. M. Boothby studiază metabolis -mul iodului în boala lui Basedow • A. fi. Hanson si j. B. Coîlip izolează principiul activ pa-ratiroidian • R. M. Courrier izolează fol icul i na • B. A. Houssay obţine, prin hipofizectomie, ameliorări ale diabetului pancreatic • încep vaccinările cu ana-toxină difterică • V. P. Filatov elaborează teh-nica transplantului de retir.ă • E. A. Graham şi W. H. Cele realizează primele co-lecistografii PSIHIATRIE • F. Minkowska condiţionează constituţia epileptoidă de caractere bipolare • H. Simon recomandă si reconsideră ergoterapia în bolile psihice • H. Prinzhorn studiază producţiile plastice ale bolnavilor Dsihici • K. Schneider — Personalităţile psihopaţi ce • J. Piaget — Limbajul şi gîndirea la copil • H. Pieron — Creierul şl gîndirea • Regis deccrie „delirul de revendicare" • F. Goangă — Măsurarea inteligenţei m R. Allendyşi R. Laforgue — Psihanaliza nevrozelor • S. Ferenczi — Thalasa, psihanaliza originii, vieţii, sociale • O. Rank — Traumatismul naşterii • A. Hesnard — Psihonevrozele şi frontierele nebuniei • Karel Horney — Noile căi. ale psihanalizei. • F.R.E. Allendy — Psihanaliza, doctrine şi aplicaţii • M. Sereiski — Tratat de psihiatrie (în colaborare cu Gurevici) • K. Buhler — Dezvoltarea spirituală a copilului • Sîcard descrie acatisia ca manifestare kinetică paradoxală, consecutivă bolii Iul Von Economo • Ewald introduce noţiunea de „radical" (caracterial) • H. Claude descrie „delirul de acţiune exterioară4* • Gerstmann descrie sindromul care-i poartă numele 822/! st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică ISTORIE pentru plata datoriilor de război — începe afluxul capitalului străin m Germania • septembrie 29 — Republica Dominicana intră în Liga Naţiunilor • octombrie 28 — Franţa stabileşte relaţii diplomatice cu Uniunea Sovietică • decembrie 24 — Albania : lovitură de stat condusă de A. Zogu ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • D. Daponte face primele încercări pentru realizarea cinematografului în cuion Premiul Nobel l Karl Manne Georg Siegbahn (Suedia), Den-tru descoperiri în spectroscopia razelor X 1925 • ianuarie 7 — Italia': consolidarea regi- mului fascist — Mussolini dizolvă parlamentul • ianuarie 14 — Polonia : Partidul muncitorilor comunişti din Polonia devine Partidul Comunist Polonez • ianuarie 20 — Tratat sovieto-japonez — stabilirea relaţiilor diplomatice (japonia părăseşte Sahalinul de Nord). • ianuarie 21 — Albania se proclamă republică • februarie 10 — Concordat între Vatican şi Polonia • februarie — Iugoslavia : alegeri parlamentare, cunoscute şi sud numele de „Alegerile Sîngeroase" • martie 3 — Cehoslovacia : greva minerilor din Ostrava • martie 21 — Spania : suprimarea autonomiei Cataloniei • martie 30 — Japonia: introducerea votului pentru bărbaţii care au împlinit vîrsta de 25 de ani • aprilie 14 — Ungaria: constituirea Partidului Muncitoresc Socialist • aprilie 17 — Coreea : crearea Partidului Comunist • mai 1 — Insula Cipru este declarată colonie britanică • iunie 25 — Grecia: lovitură de stat — regimul republican este răsturnat, parlamentul desfiinţat — dictatura gen. Th. Pangalos • iunie — Ho Şi Min organizează înChina prima organizaţie marxistă vietnameză „Organizaţia tineretului revoluţionar". • august 16 — Cuba : crearea Partidului Comunist • septembrie 17 — Pact de prietenie şi colaborare româno-italian • septembrie 18 — Chile : promulgarea unei constituţii care a rămas în vigoare timp de peste 50 de ani • V. Bush realizează calculatorul analogic • G. Marconi realizează prima comunicare radiotelefonică pe unde scurte, Londra-Sydney • A. Huli şi, independent de el, W. Schoîtkv inventează tetroda • E. Hubble pune bazele astronomiei ex~ tragalactice • Eguchi prepară primii electroliţi • W. Pauli enunţă principiu! de excluziune • P. Dirac pune bazele statisticii cuantice • T. Vuia inventează generatorul de abur cu ardere în cameră închisă şi cu vapori-zare instantanee • j. Heyrovsky construieşte polarograful • Mintrop brevetează prospecţiunea :eîs~ mometrică • Fischer prepară oxidul de carbon • R. Stoika realizează primul hidroavion românesc • Se construiesc primele automobile cu caroserie metalică, în Europa • Se inventează ecosonda pentru mari adîncimi arte-literatură, medicină, psihiatrie (1924-1925) ist/823 ARTE-LITERATURĂ « Kîee Paul (1879-1940), Elveţia — Briza proaspăta în-zr-o grădină din zona toridă • b'aque Georges (1882 — 1963), Franţa — Natură rr carta cu pipă (P) J Nobel : - slaw Stanisiaw Re/mont c; -ia) « ‘-'aliarme Stephane (1842 — 1598), Franţa — Igitur m Gorki Maxim (1868 — 1936), Rusia — Armatorii, m Renard Jules (1868-1910), Franţa — Jurnal m Kafka Franz (1883-1924), Cehoslovacia — Procesul m Dreiser Theodore (1871 — 1945), S.U.A. — O tragedie americană • Esenin Serghei Alexandro-viei (1895-1925), Rusia -Poezii. 9 Mauriac Franţois (1835 — 1970), Franţa — Deşertul dragostei m Gandhi Mohandas (Mahat-na) (1879-1948), India -Experienţele adevărului sau Autobiografie m F;everdy Pierre (1889 — 1960), Franţa — Marea natură • Sodergran Edith (1892— 1923), Franţa — Ţara care nu există <» Ravel Maurice (1875-1937), Franţa — Copilul şl vrăji le (M) m Gershwin George (1898 — 1937), S.U.A. Concert pentru pian şi orchestră (M) % Kandinsky Vasili (1866 — 1944), Germania— Galben-roşu-albastru (P) « Mir6 Joan (n. 1893), Spania — Cap de ţăran catalan (P) • Klee Paul (1879-1940), Elveţia — Munte iarna (P) • Salvador Dali (n. 1904), Spania — Tînără femeie aşezata, văzută din spate (P) MEDICINĂ • H. Berger efectuează primul EEG şi descrie ritmurile alfa şi beta Premiul Nobel $ Willem Einthoven (Olanda) pentru descoperirea mecanismului electrocardiograme! • V. V. Pravdicî-Neminsky individualizează, la animale, tipurile alfa şi beta de unde electrice cerebrale • Ch. Foi'* şi Î.T. Niculescu — Nucleii cenuşii centrali şl reqiunea mezencefclo-subop-ticc 9 W. Storm van Leeuwen a-menajează camera pneumatica antialergică • Th, B. Cooley descrie ta-lasemia majoră, anemie he-molitică congenitală • j. L. Bol Iman, F. Ch. Mann şi Th. B. Magath realizează experimental, la cîine, o insuficienţă hepatică progresivă prin hepatectomie • S. M. Rosentha! iniţiază proba de explorare funcţională cu bromsulfonftaîeină a ficatului • S. J. Cowell preconizează iradierea alimentelor, pentru a spori conţinutul lor în vitamina D • J. Goldberger provoacă, în S.U.A., prin experimente alimentare efectuate pe deţinuţi, un sindrom de ne-vrită centrală similar cu pelagra PSIHIATRIE • Ziehen descrie fenomenul de „intoxicaţie filozofică-1 (frecvent in debutul schizofreniei) • Montassut introduce termenul de „psihorigiditate" • M. None — Sifilisul şi sistemul nervos • H. Codet — îndrumar de psihiatrie • E. Krasnuşkin — Tratatul contemporan al PGP • E. janesch — Eidetismul şl node’e tipologice • l ^ermitte — Tulburări ale pe^.jpc-r'i spaţiului • j. Ereuer este autorul une! metode psihoterapice cu efect cathartic. împreună cu H. Hering descoperă reflexul care Ie poartă numele (Hering-Breuer) • Spatz descrie atrofia granulară cerebeloasă • Bourgengnon introduce io* nizarea transcerebrală • Sherrington introduce noţiunea de „unitate motorie* 9 Gesse! şi Charlotte Buhler realizează primele teste de dezvoltare psihomotorie pentru copii • Regis studiază problema stărilor nevropatice, a degenerescentei şi dezechilibrului, exemplificîndu-le prin „hoţii marilor magazine14 • O. * Schwarz — Pslhoşeneza sl psihoterapia simptomelor somatice • Freud — Rezistenţe Ia psihanaliză • Kufs descrie boala care-l poartă numele (idioţia a-maurotică cu debut tardiv) • Heuyer înfiinţează la Paris prima policlinică neuropsl-hiatrică pentru copil 824/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • Geneva : constituirea Uniunii Internaţionale a Organismelor Oficiale de Turism • Constituirea Uniunii Tîrgurilor Internaţionale • Nicaragua : crearea Partidului Comunist • Bolivia : crearea Confederaţiei Naţionale a Oamenilor Muncii • China: crearea Federaţiei Si ridicatelor din întreaga Chină • Viena : emigranţii revoluţionari albanezi creează Comitetul Naţional Revoluţionar în al cărui program erau prevăzute crearea unei largi democraţii şi reforma agrară • România : întemeierea Blocului Democraţiei Muncitoreşti-Ţărăneşti (B.D.M.C.) şi a Ligei Drepturilor Omului • decembrie 31 — Albania : A. Zogu este ales preşedinte al republicii Patard sintetizează metanolul • Uzina de automobile „Packard" realizează filtrul de aer • Fabricarea primului ceasornic electric sincron M. Breuer inventează mobila confecţionată din tuburi de oţel curbate Premiul Nobel : J. Franck şi Gustav Hertz (Germania), pentru fizică; Richard A. Zsigmondy (Austria)» pentru chimie 1926 • ianuarie 4 — România : parlamentul ac- ceptă renunţarea la tron a prinţului Carol în favoarea fiului său Mihai • ianuarie 5 — Ankara : tratat anglo-turco-persan — Turcia renunţă Ia oraşul şi regiunea Mossu • martie — Paris : înfiinţarea organizaţiei naţionaliste algeriene, „Steaua nord-afri-cană", avînd drept scop independenţa Algeriei • martie 27 — România : Nouă lege electorală — favorizează marile partide • aprilie 22 — Tratat de prietenie şi securitate turco-persan o aprilie 24 *— Tratat de prietenie între U.R.S.S. şi Germania • mai 4 — 12 — Anglia: grevă generală (peste 6 milioane de participanţi) • mai 12 — Polonia: lovitură de stat instalarea unei dictaturi militare (mareşalul J. Pilsudski) • mai 23 — Libanul se proclamă republică • mai 28 — Portugalia : instalarea dictaturii fasciste (gen. Gornez da Costa) • mai — Polonia : constituirea organizaţiei „Gruparea Marii Polonii" (orientare fascistă — dizolvată în 1933) • iunie 20 — Tratat de prietenie franco-român • iulie 1 — Acord anglo-portughez : stabilirea graniţei între Angola şi Africa de sud-vest • iulie 14 — Mexic : lege anticlericală — începe conflictul între stat şi biserică • E. Brown descoperă neregularităţile mişcărilor de rotaţie ale Pămîntului • E. Schrodinger fundamentează mecanica ondulatorie • H. Busch inventează lentila electronică pentru microscop • Este obţinut heliul în stare solidă • Este elaborată teoria reacţiilor mono-moleculare activate prin ciocnirile dintre molecule • B. Teilegen inventează pentoda • în laborator, se obţine cauciuc sintetic BUNA • C. Heiland inventează balanţa magnetică de precizie • J. Baird, C. Jenkins şi A. Cernîşev perfecţionează televiziunea prin fir • R. E. Byrd realizează, pentru prima oară în lume, un zbor peste Polul Nord • A. Debrie şi A. Gance construiesc camera triplă, pentru filmare şi proiecţie în tref dimensiuni arte-literatură, medicină, psihiatrie (1925-1926) lst/825 ARTE-LITERATURĂ • Braque Georges (1 882 — 1963), Franţa — Natură moarta cu masa de marmură (n • Hemingway Ernest (1898 — 1961), S.U.A. - In zilele noastre # Pirandello Luigi întemeiază !a Roma Teatrul Artelor Premiul Nobel : George Bernard Shaw (Anglia) • Faulkner William (1897 — 1 962), S.U.A. — Plata soldatului • Galsworthy John (1867 — 1933), Anglia — Lingura de argint • Kafka Franz (1883--1924), Cehoslovacia — Castelul (postum) • Hemingway Ernest (1899 — 1961), S.U.A. — Şi soarele răsare ; Torentele primăverii 9 Gide —- Jurnalul romanului Falsificatorii de bani • Mann Thomas (1 875-1955), Germania — Dezordine şi durere precoce • Lawrence Thomas Edward (1888-1935), Anglia - Cei şapte stilpi. ai înţelepciunii ; • Pirandello Luigi (1867 — 1939), Italia — Noua colonie • Eiuard Paul (1895-1952), Franţa — Capitala durerii. « Bourdet Edouard (1887 — 1945), Franţa — Prizoniera « Giraudoux Jean (1882 — 1944), Franţa — Bel/o • Ciaudel Paul (1868-1955), Franţa — Corespondenţa cu Jacaues Fdviere MEDICINĂ • C. von Economo si G. N. Koskinas — Citoarhitecto-nica scoarţei cerebrale a omului adult • Gaston Lyon — Tratat elementar de terapeutică clinică • P. Emile Weil, Paul Isch-Wall — Transfuzia de sînge, studiu clinic şi. biologic • A. Calmette, L. Negre, A. Boquet — Manual tehnic de microbiologie • J. Le Caive — Edemul, studiu experimental şi clinic • J. j. Fulton — Contracţia musculară şi controlul reflex al mişcării, • O. Loewi şi E. Navratil evidenţiază rolul acetilcolinel ca substanţă cu acţiune paraşi m pat ico mimetică • P. B. Rehberg studiază rata filtrării glomerulare • O. Warburg — Despre metabolismul tumorilor, Berlin • A. R. Cushny — Secretarea urinei, Londra • Experienţele iui R. Magnus asupra rolului canalelor semicirculare şi al otolitelor în echilibrul postura! • G. R. Minot şi W. P. Mur-phy preconizează tratamentul cu ficat crud în anemia pernicioasă • J. J. Abel obţine o insulina pură şi cristalizată • Ch. R. Harington precizează structura chimică a tiro-xinei • S. Ascheim, B. Zondek, Ph. E. Smithşi E. Th. Engiepun in evidentă reglarea hipofizară a gonadelor PSIHIATRIE • Pintner şi Paterson creează testul nonverbal de inteligenţă care le poartă numele • Kleine descrie „sindromul de hipersomnie şi megafa-gie periodică" (descris ulterior şi de Levin şi Critchley) • Gessei introduce inventarul de dezvoltare psihomo-torie, care îi poartă numele • Gh. Marinescu — /cetosco-pie, automatism şi somnam-bulism • E. Dupre — Patologia imaginaţiei si emotivităţii • L. Treman — Studii genetice asupra geniului (5 voi.) • Levy-Valensi descrie „halucinaţiile pantofobice" • Freud introduce noţiunea de „semnal de angoasă'1. Publică inhibiţie, simptom $1 angoasă • H. Baruk — Tulburări mintale în tumorile cerebrale • j. Piaget — Reprezentarea lumii la copii • P.Schroder — Halucinaţiile • Eugenie Sokolnicka înfiinţează la Paris Societatea psihanalitică şi Revista franceză de psihanaliză • A. L. Hesnard — Viaţa $1 moartea instinctelor m C. von Economo dedică o monografie somnului şi patologiei sale • Lange introduce conceptul de „endogen-psihogen“ • Ziehen introduce termenul de „ecnoia" • Sheldon clasifică tipurile de personalitate • Berger descrie acalculia primară • Head creează teste de diagnostic pentru afazie • Guiraud şi Ey — Observaţii! critice asupra schizofreniei lui Bleu Ier 826/Ist Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţă-tehnică ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • iulie 23 — Franţa : guvern R. Pcincare — pînă în 26 iui ie 1979 • iulie 30 — ~raiat '-t-*e Franţa. Anglia, (talia, Grec:a şi iugoslavia privind definitivarea graniţelor Albaniei • august 7 — italia : tratat de prietenie italo-spanic! • august 20 — Cipru : crearea Partidului Comunist • august 28 — Grecia ': lovitură de stat — răsturnarea lui Th. Pangalos • august 31 — Tratat de neutralitate şi neagresiune sovieto-afgan • septembrie 3 — Mongolia ; despărţirea bisericii de stat • septembrie 8 — Germania devine membră a Ligii Naţiunilor • septembrie 11 — Spania părăseşte Liga Naţiunilor • septembrie 16 — Pact de amiciţie si colaborare româno-italian • septembrie 28 — Tratat de neagresiune lituano-sovietic • octombrie 6 — Italia : abolirea dreptului fa grevă • octombrie 19 — Londra: t,Conferinţă Imperială1* — Canada capătă o poziţie „egală" cu cea a Marii Britanii • octombrie 31 — Italia : atentat împotriva lui B. Mussolini • noiembrie 12 — Indonezia': puternică răscoală armată a poporului indonezian împotriva coloniştilor olandezi • noiembrie 27 — Pact italo-albanez (în fond, protectorat italian asupra Albaniei) • j. Gregoire şî P. Fenaille realizează primul automobil cu tracţiune în faţă • Yves Le Prieur adaugă echipamentul^/ scafandrului autonom, autoreglarea debitului de aer • G. Constantinescu, realizează converti-zorul sonic mecanic Premiul Nobel : jean Baptiste Perrin (Franţa), pentr^ descoperirea structurii discontinue a materiei şi a echilibrului sedimentării ; T^eodor Svedberg (Suedia), pentru . lucrări a:up:a sistemelor dispersate 1927 • ianuarie 31 — Germania : încetează ac- tivitatea Comisiei Aliate de Control • februarie 3 — Portugalia : răscoală antifascistă • aprilie 5 — Tratat de prietenie ungaro-italian • aprilie 12 — China : lovitură de stat contrarevoluţionară, condusă de generalul Cian- Kai-Şi • mai 7 — 9 — România : crearea Partidului Social Democrat (în timpul Congresului „Federaţiei Partidelor Socialiste") • mai 27 — Anglia : ruperea relaţiilor diplomatice şi comerciale cu Uniunea Sovietică • iulie 15—17 — Austria: demonstraţii antifasciste • W. Heisenberg enunţă relaţiile de incertitudine • P. Dirac elaborează teoria cuantică a radiaţiei luminoase • N. Bohr formulează principiul complementarităţii • J. Oort descoperă rotaţia galaxiei • Este inventată maşina de stenodactilografie • Se produce plexiglasul • Uzinele Siemens-rialske realizează telegrafia multiplă în audiofrecvenţă arte-literatură, medicină, psihiatrie (1926-1927) I st/827 ARTE-LITERATURĂ 9 ’ chelet Jules (1798 —1 874), F — Scrisori de dragoste \r • C’Casey Sean (1880-1964), Manda — Plugul, şl stelele 9 Gershwin George (1898 — 1937), S.U.A. - O.K. I (M) • Prokofiev Serghei (1891 — 1 933), Rusia — jucătorul (M) • C^acometti Alberto (1901 — 1966), Eiveţia — Femeie (P) 9 Kar-dinsky Vasiii (1866 — 1944), Germania — Accent în roz (P) 9 Dai: Salvador (n. 1904), Spania — Femeie în faţa stîncilor (P) • Matisse Henri (1869-1954), Franţa — Figură decorativă pe fond ornamental. (P) 9 Berg Al ban (1885-1935) , Austria — Suită lirică (M) 9 Leger Fernand (1881 — 19 35), Franţa — Acordeon (P) m Ne uman n Alfred (1 895 — 1952), Germania — Diavolul. Premiul Nobel : Graz=a Deledda (Italia) « Prc-jst Marcel (1871 -1922), F - - :a — în căutarea timpu-lu> o,erdut (postum) 9 r'\.-'îac Franţois (1885 — Franţa — Therese r.e:: jeyroux 9 beningway Ernest (1898 — S.U.A. — Bărbaţi fj-r femei 9 - a r.a Franz (1883-1924), Cehoslovacia — America (C3'ium) 9 Hesse Hermann (1877 — 19-2;, Elveţia — Lupul, ste- • Rî e Rainer Maria (1875 — Germania — Jurnal florentin MEDICINĂ • M. I. Smith şi E. G. Hen-drick demonstrează că vitamina B nu reprezintă o substanţă unică, ci un complex format dintr-un factor antinevritic şi altul de stimulare a creşterii • B.C.P. Jansen şi W. r. Do-nath izolează vitamina Bx • Arsenalul; terapeutic antitu-berculos — Comitetul naţional francez de luptă contra tuberculozei • George Gulilan, Ivan Ber-trand —■ Anatomic topografica a sistemului nervos central 9 j. Dejerine — Semiologia afecţiunilor sistemului nervos Premiul Nobel } Johannes Andreas Gnb Fibiger (Danemarca) pentru descoperirea carcinomului spiropter • I. P. Pavlov — Lecţii despre activitatea emisferelor cerebrale 9 i. D. Santenoise extrage va-gotonina din pancreas • G. Mararîon — Mcnua! de afecţiuni tiroid iene, Barcelona • Ph. E. Smith identifică ti-reostimulina hipofizară • C. R. Harington şi G, Bar-ger sintetizează tiroxîna • G, Ramon şi C, Zoeiler practică vaccinarea antite-tanîcă cu anatoxină PSIHIATRIE • S. Ferenczi — Temeliile psihanalizei. 9 Clerambault descrie automatismul mintal • O. Rank — Tehnica psihanalizei • Ozereţki introduce scala care-i poartă numele (dezvoltarea psihometrică a copilului) • Goodenough introduce testul care-i poartă numele, pentru testarea inteligenţei copiilor • Onari şi Spatz definitivează descrierea tabloului psihopatologic făcută de Pick, în 1907, dînd acestei afecţiuni numele de „boala Pick" • Genil-Perrin fac studii Importante referitoare la personalitatea paranoiacă • Sumakov descrie sindromul, care-i poartă numele (în intoxicaţia alcoolică cronică) • Ghiliarovski introduce metoda psihoterapeutică de grup, „psihortopedia'* • Wimmer şi Stern descriu simptomul care le poartă numele (inversul „plafonării" privirii) • S. Ferenczi introduce o terapie de „relaxare11, dena-turînd psihanaliza • M. Bonaparte — Simbolica totemurilor 9 Brzezicki descrie un par-kinsonism akineto-hiperton • Delmas şi Bell elaborează o teorie a personalităţii bazată pe trăsături constituţionale • Courbon şi Fail descriu „iluzia Fregoli" • P. Gannuşkin — Tipul de reacţie epileptoid 9 M. Gurevici — Psihopatologia infantilă 828/Ist Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinfă-tehnicâ ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • august 23 — S.U.A. : N. Sacco şi B. Van-zetti sînt executaţi • septembrie 22 — Abolirea sclaviei în Siera Leone • octombrie 1 — Tratat de garanţie şi neutralitate sovieto-persan • noiembrie — Tratat de prietenie franco- i ugoslav • decembrie 14 — Tratat de prietenie şi alianţă anglo-iranian • Canada înfiinţează la Washington prima sa reprezentanţă diplomatică • Finlanda : mari mişcări greviste — „greva de 6 luni a metalurgiştiior" • Franţa : crearea organizaţiei fasciste „Crucile de foc" (colonei De La Rocque) • Crearea Asociaţiei internaţionale de Securitate Socială (Bruxelles) • Bulgaria : primul congres al sindicatelor muncitoreşti independente • Iugoslavia : asasinarea Iui Djuro Djakovic, conducător al Partidului Comunist Iugoslav • 1927--1929 : Belgia — greva minerilor din bazinul Ourthe 1928 • ianuarie 20 — Norvegia : primul guvern muncitoresc social-democrat condus de-Christopher Hornsrud • februarie 19 — Paraguay : crearea Partidului Comunist • martie 4 — Polonia : alegeri parlamentare (Seim) — Partidul Comunist obţine un milion de voturi • aprilie 13 — România : lege privind ocrotirea muncii minorilor şi femeilor • aprilie 27 — Portugalia : Antonio de Olivei ra Salazar devine membru ai guvernului „cu puteri excepţionale" • mai-iunie — Italia : procesul de ia Roma : Antonio Gramsci condamnat la 20 ani închisoare • iunie 20 — iugoslavia : incidente grave în parlament — doi deputaţi croaţi sînt ucişi • iunie — iugoslavia : lupte pe baricade la Zagreb • iulie 4 — Anglia : drept de vot pentru femei • august 10 — Germania: se hotărăşte construirea primului cui rasat din seria vaselor de război ale viitoarei flote • C. Lindbergh efectuează primul zbor fără. escală peste Atlanticul de Nord, de la New York, ia Paris • W. Fox achiziţionează patentul „Trier-gon" şi pune bazele cinematografiei sonore la Hollywood Premiul Nobel : Arthur Holiy Compton (S.U.A.), pentru descoperirea efectului Compton şi C. T. Rees Wilson (Anglia), pentru metoda vizualizării drumului parcurs de particule încărcate electric prin condensarea vaporilor : H. Otto Wieland (Germania), pentru descoperirea compoziţiei acizilor biliari • Este descoperit efectul Raman • A. Einstein enunţă teoria cîmpului unitar • G. Gamow expune teoria dezintegrări» radioactive • P. Dirac stabileşte ecuaţia de undă relativistă a mişcării electronului • W. Houston elaborează teorii conducti-hifităţii electrice a cristalelor • F. Pflemmer inventează banda magnetică pentru magnetofon • Se pun în funcţiune primele telexuri • j. Baird obţine experimental prima imagine de televiziune în culori • Este inventată elicea cicloidală pentru nave arte-literaturâ, medicina, psihiatrie (1927-1928) Ist/829 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • Cocteau Jean (1889 — 1963), Franţa — Oedip rege • Pasternak Boris (1890 — 1960), Rusia — Locotenentul Schmidt • Giraudoux Jean (1 882 — 1944), Franţa — Eglantine • Gorki Maxim (1868 — 1936), Rusia — Viaţa lui. Klim Samguin • Gershwin George (1898 — 1937), S.U.A. — Fata veselă (M) • Kandinsky Vasiii (1866 — 1944), Germania — Pătrat (P) • P'cas^ Pablo Ruiz (1881-1973)/ Spania — Femeia îmbcindu-se (P) • Lewis Sinclair (1885 — 1951), S.U.A. - Elmer Gcntry • Fi imul Napoleon de Abei Gance Premiul Nobel : Henri Bergson (Franţa) • Gaisworthy John (1867 — 1933), Anglia — Cîntecul lebedei • Mauriac cranţois (1 885 — 1970), Franţa — Destine • istrati Panait (1884-1935), România — Ciulinii Bărăganului • Gide Andre^ (1869-1951), Franţa ■— întoarce rea din Ciad • Saint-Exupery Antoine (1900-1944), Franţa - Curierul de sud • Maurois Andrs (1885 — 1967), Franţa — Climate • Vaiilant Roger (n. 1907), Franţa — Marele joc • Wassermann Jakob (1873 — 1933), Austria — Afacerea Mauri zi us • Brecht Bertoit (1898 — 1956), Germania — Opera de trei parale (muzica Kurt Weill) • Piasmochinul, descoperit de W. Roehl, este introdus în terapia antimaiarică • M. Sourdiiie perfecţionează, tehnica fenestraţiei în chirurgia surdităţii • E. Moniz realizează primele arteriografii cerebrale • O. von Verschuer conduce cercetări de genetică umană normală şi patologică, bazate pe studiul gemenilor Premiul Nobel ; Juiius Wagner-Jauregg (Austria), pentru utilizarea mala- rioterapiei în paralizia generală • B. Aschner — Criza medi-cinei, Stuttgart • E. D. Adrian — bazele senzaţiei. Activitatea organelor de simţ, Londra • L. Hirszfeld — Grupele sanguine, aplicaţiile lor în biologie, medicină şi drept, Paris • A. Szent-Gyorgyi izolează vitamina C • S. S. Briuhonenko construieşte o „inimă mecanică" • D. D. van Slyke elaborează conceptul de coeficient de epuraţie plasmatică a ureei • H. von Euler constată că avitaminoza A poate fi combătută cu caroten • Fr. Keysser iniţiază tratamentul electrochirurgical al tumorilor maligne • A. Adler — Cunoaşterea o-mului • E. Minkowski — Schizofrenia (descrie autismul sărac) • Sivadon iniţiază „terapiile sociale" • A. Hesnard — Individul şî sexul • J. Piaget — Cauzalitatea fizică la copil • K. Schneider — Reacţii psihice anormale • Rud descrie sindromul care-i poartă numele • Reich — Funcţiunea orgasmului (prima versiune) • Freud — Viitorul unei iluzii • Kretschmer introduce termenul de „hipobulie" • Naffziger descrie sindromul care-i poartă numele • Se creează Serviciul de asistenţă a bolnavilor psihici din Brazilia • înfiinţarea în România a primei Comisii de Orientare Socio-profesională (QSP) • J. Lhermitte — Pazele biologice ale psihologiei • P. Janet — De la angoasa la extaz ; Evoluţia memoriei şi a noţiunii de timp • P. Pitulescu aduce contribuţii la semiologia psihiatrică în tulburările nervoase funcţionale • Martland descrie encefalopatia boxerilor • A. Adler — Psihologia copilului dificil ; Sensul vieţii • W. Fliess creează şi susţine termenul de „bisexuaiitate“ • E. Pichon — Tratamentele psihoterapice la copii. • Astvataturov descrie sindromul care-i poartă numele (numit şi acorie) • Mayer-Gross descrie sindromul care îi poartă numele 830/ist Istoria şi psihiatrie ; istorie, ştiinţâ-tehnică ISTORIE • august TI — Paris : „Pactul Kellogg-Briand" — interzicerea războiului ca instrument de politică naţională • august — Ceylon : crearea Congresului General al Sindicatelor • septembrie 1 — Albania se proclamă monarhie — A. Zogu devine regele Zogu I (1928-1939) • septembrie 4 — România aderă ia Pactul Kellogg-Briand • septembrie 26 — Liga Naţiunilor adoptă „Actul general cu privire la rezolvarea litigiilor internaţionale" • septembrie-octombrie — Polonia : greve generale ale textiIiştiIor • octombrie 17 — Polonia: sciziunea partidului socialist • noiembrie 1 — Tratat de prietenie şi comerţ sovieto-yemenit • noiembrie 15 — Italia: Marele Consiliu Fascist devine organ constituţional al statului italian • decembrie 3 — Germania : mişcări greviste în Ruhr • decembrie — România : Blocul Muncito-resc-Ţărănesc obţine în alegeri 1,4% din voturi • Polonia : constituirea Partidului Naţional prin reorganizarea Uniunii Naţionale Democratice înfiinţate în 1919 • România : alegerea Consiliului General ai Sindicatelor Unitare • Brazilia se retrage din Liga Naţiunilor • Peru : întemeierea Partidului Comunist ŞTIINTĂ-TEHNICĂ • S. B. Lebedev ne z* metoda de fabricare a cauciucj' . . n^tic din alcool etilic • H. Chretien inventează sistemul de pro-* iecţie cinemascop • La automobile se introduc schimbătorul de viteză sincronizat şi delcoul • Se obţine thiocolul, in locui tor ti! sintetic ai cauciucului natural (S.U.A.) • Are ioc prima traversare a Oceanului Pacific, din California in Australia, cu avionul Premiul Nobel * Owen Willians Richardson (Anglia), pentru descoperirea fenomenului termionic şi a legii care-i poartă numele : A. C. Reinhoîd Windaus (Germania), pentru cercetările îul referitoare Ia structura sterolilor 1929 • ianuarie 6 — Iugoslavia : lovitură de stat înfăptuită de regele Alexandru — des-finţarea parlamentului, abrogarea constituţiei, desfiinţarea partidelor politice • ianuarie 31 — România ratifică „Pactul Kellogg-Briand" • ianuarie — Mexic : constituirea Confederaţiei Unitare a Sindicatelor • februarie 9 — Moscova : încheierea „Protocolului de la Moscova" (U.R.S.S., Polona, România, Lituania şi Letonia se obligă să pună în aplicare prevederile „Pactului Kellogg-Briand" fără să mai aştepte ratificarea sa de restul statelor europene) • W. Heisenberg şi W. Pauli elaborează teoria cuantică a cîrnpului electromagnetic • St. Procopiu descoperă efectul circular ai discontinuităţii de magnetizare • la naştere reologia • O. Stern studiază difracţia razelor alfa prin cristale • R. Goddard inventează motorul de rachetă • E. Hubble stabileşte legea care-i poartă numele, ca metodă de caicul a distanţelor extragalactice • E. Coudon şi P.. Gurney elaborează o teorie a dezintegrării alfa • W. Carothers obţine, în laborator, cauciucul sintetic Neopren • Se pune la punct metoda determinări! vîrstei absolute a formaţiilor geologica arte-literaturâ, medicina, psihiatrie (1928-1929) lst/831 ARTE-LITERATURĂ • Pagnol Maree! (1 895 —1974), Franţa — Tcpaz • Malraux Andre (1901 — 1976), Franţa — Cuceritorul • Schonberg Arnoid (1874— 1951), Austria — Variaţii pentru orchestra (M) • Prokofiev Serghei (1891 — 1953), Rusia — Simfonia nr. 30 (M) • Gershwin George (1898— 1937), S.U.A. — Un american la Paris (M) • Ravel Maurice (1875—1937), Franţa — Bolero (M) • Chagail Marc (n. 1887), Franţa — Mirii de ia tumul Eîffel (P) • K fee Paul (1879-1940), Elveţia — Oraş italian (P) • Munch Fdward (1863 — 1944), Norvegia — BrigiUe Oistr. aşezată pe un pat (P) • Miro Joan (n. 1892), Spania — Trei interioare olandeze (?) • jimenez Ramon Juan (1881 1958), Spania — Operă în mers • Premiul Oscar a fost decernat filmului Aripi Premiul Nobe! Sigrid Undset (Norvegia) • Remarque Erich Maria (1898 — 1970), Germania — — Pe frontul de vest nimic nou m Riike Rainer Maria (1875 — 1926), Germania — Scrisori către un tînăr poet m Hemingway Ernest (1898 — 1961), S.U.A. — Adio arme I • Galsworthy John (1867 — 1933), Anglia — Comedia modernă m Maeterlinck Maurice (1862 — 1949), Belgia — Marea feerie • Cocteau jean (1889 — 1963), Franţa — Copii teribili m F ulkner Wiiiiam (1897— ' *62), S.U.A. — Zgomotul ii furia MEDICINĂ • G.H.W. Lucas şi E. V. Hen-derson preconizează utilizarea ciclopropanului ca anestezic • S. Ascheim şi B. Zondek elaborează metoda lor de oiagnostic biologic ai sarcinii • G. Soulte de Morant publică o lucrare despre sfigmolo- gia chineză • Bav kin — Lvcreţla glandelor digestive • Mc Cleod — Combustibilul vieţii • Santenoise — Pneumogastrî-ta si glandele endocrine Premiul Nobel | Charles jules Henri Nicolle (Franţa), pentru lucrări despre tifosul exantematic • Lina Stern elaborează teoria barierelor histohematice dintre lichidul tisular şi sînge • W. Forssmann realizează, prin autoexperiment, primul cateterism cardiac • F. N. Wiison precizează punctele topografice pentru înscrierea electrocardiogramelor • Bronk creează acul coaxial util în EMG • W. B. Castle pune în evidenţă roiul unui factor gastric în etiopatogenia anemiei pernicioase PSIHIATRIE • Aschaffenburg — Psihiatrie şi legislaţie • Sander descrie iluzia vizuală optico-geometrică, care II poartă numele • Thurstone stabileşte conceptul de „inteligenţă zero*1' • Freud — Dostoievskl şî paricidul • Reich creează primele centre de informare şi igienă sexuală • Schilder descrie „asimhclia la durere" : împreună cj Stengel descriu sindromul care le poartă numele • Higier descrie sindromul care-i poartă numele • Jansen, Crohnşi Creutzfeldt descriu boala Jakob-Creutz-feldt • Glaser descrie sindromul care-i poartă numele • Epstein introduce termenul ce „hipnagnozie" • Meili introduce testul analitic de inteligenţă, care-l poartă numele • Jacobson imaginează metoda de relaxare care-i poartă numele • C. G. Jung — Reporturile dintre Eu şi inconştient, Darmstadt • Loewenhart introduce bioxidul de carbon în terapia catatoniei • Berger împarte acalculia în primară şi secundară • Barnes descrie „hipopsî-hoza" • Marchand denumeşte „delir acut" encefalita psihotică acută azotemică • P. Janet — Evoluţia psihologica a personalităţii • H. W. Gruhle — Psihologia schizofreniei • Minkowski — Studiu psihologic şi analiza fenomenologică a unui caz de melancolie schizofrenică 832/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică ISTORIE • martie 9 10 .. Germania : la Berlin are loc un Congres Internaţional Antifascist • martie 27 — Tratat de alianţă greco- i ugoslav • martie 23 — România : nouă lege a minelor • aprilie — România : dizolvarea Sindicatelor Unitare • mai 1 — Germania : reprimarea brutală a demonstraţiei de 1 Mai de ia Berlin • mai — Uruguay : ia Montevideo se creează Confederaţia Sindicatelor din America Lati nă • mai-iunie — Bulgaria : grevă generală a muncitorilor din industria tutunului • iunie 1—12 — Argentina: ia Buenos Aires are loc Conferinţa Partidelor Comuniste din America Latină • iulie-decembrie — U.R.S.S. :prima fază a colectivizării compacte a agriculturii • august 5 — 9 — România : greva de ia Lupeni înăbuşită în sînge de autorităţi • august 11 — Haga : adoptarea „Pianului Young“, care înlocuieşte „Plănui Dawes“ — înlesnind penetraţia capitalului american în Germania • august 23 — 29 — Palestina: conflicte armate arabo-evreieşti • august — S.U.A,: crearea Ligii Unităţii Sindicale (dizolvată în 1935) • octombrie 3 — Restabilirea relaţiilor diplomatice anglo-sovietice • octombrie 24 — S.U.A. : crah ia bursa din Wall Street — începe marea criza economică mondială (1929 — 1933) • decembrie 11 — Franţa: Andre Maginot propune construirea, la graniţa cu Germania , a iiniei fortificate care-i va purta numele ŞTIINTĂ-TEHNlCĂ • Este lansat la apă „Surcouf'\ primul submarin purtător al unui avion • J. Ostermeyer inventează fi as h-u I • W. Morrison inventează ceasornicul cu cuarţ • Heidegger — Ce e metafizica • E. Racoviţă — Evoluţia şi problemele ci • G. Moisii — Mecanica analitică a sistemelor continue Premiul Nobel : Louis-Victor de Brogîie (Franţa), pentru descoperirea naturii ondulatorii a electronilor ; Arthur Harden (Anglia) şi Simon von Euler-Chelpin (Suedia), pentru descoperirea fermentării zahărului şi a enzimelor fermentaţi ve 1930 • ianuarie 3 -- „Conferinţa de la Haga" : intră în vigoare „Planul Young“ • ianuarie 26 — India : Comitetul Executiv ai Congresului Naţional Indian adoptă hotărîrea privitoare la independenţa indiei • ianuarie — Haga: înfiinţarea Băncii Reglementelor internaţionale, cu sediul ia Basel • februarie 6 — Tratat de prietenie austro-italian • februarie-martie — Polonia : demonstraţii ale şomerilor din întreaga ţară • F. Bloch elaborează teoria undelor de spin • B. Lyot inventează coronograful pentru observarea permanentă a coroanei solare • H. Geiger inventează contorul cu particule elementare care-i poartă numele • W. Haworth stabileşte structura diza-haridelor • K. Andrianov obţine siliconii • C. Schlumberger foloseşte carotajul'electric la sonde • H. W. Fletcher introduce în industria ţiţeiului, extracţia cu piston liber artă/literatură, medicină, psihiatrie (1929-1930) lst/833 ARTE-LITERATURĂ • Bi'jm Vicki (1888-1960), Ajstria — Grand Hote! 9 V/oolf Virginia (1882 — 1941), Anglia — Camera proprie 9 Doblin Alfred (1878-1957), Germania — Alexanderplatz 9 D - Bos Charles (1882 — 1939), Franţa — Dialog cu - Andre Gide 9 Yeats Butler William (1865-1939), Irlanda -Scara în spirala 9 Shaw Bernard George (- 356 — 1950) — Căruţa cu 9 Strauss Richard (1834 — 1 9-9), Germania — Ara- belia (M) • Siravinsky Igor (1882 — 1971), Rusia — Capriciu pcrtru pian si orchestră (M) 9 Kckoschka Oskar (n. 1886), Ajstria — Plajă ia Tunis (P) #• Dali Salvador (n. 1904), j.pania — Enigma dorinţei (P) 9 Miro joan (n. 1893), Spania — Patru portrete imaginare (P) 9 Klee Paul (1879-1940), Elveţia — Stradă principală şi scrâzi secundare (P) m Prokofiev Serghei (1891 — 1953), Rusia — Fiul risipitor (M) • Premiul Oscar a fost decernat filmului Melodiile Brood- way-ului Premiul Nobei ? Thomas Mann (Germania) * Gide Andre (1830-1951), Franţa — Şcoala femeilor 9 Maiakovski Vladimir (1893 — 1930), Rusia — Baia 9 Fauikner William (1897 — 1962), S.U.A. — în timp ce czonizez 9 Buck Pearl (1892-1973), Anglia — Vînt de răsărit, vînt de apus 9 Sadoveanu Mi hai I (1880 — 1961), România — Baltagul MEDICINĂ • F. Albright studiază acţiunea directă exercitată asupra rinichiului de către hormonul paratiroidian • W. Swingle şi J. ]. Pfiffner obţin un extract suprarenal activ • G. W. Corner şi W. M. Ai-len identifică progesteronul • E. A. Doisy, A. Butenandt şi E. Laquer izolează estra-diolui • A. Fleming descoperă penicilina • H. Brunn elaborează tehnica lobectomiei cerebrale • W. B. Cannon formulează teoria homeostaziei • H. Pieron — Legea sunetelor superficiale la stimulări luminoase Premiul Nobel : Christiaan Eijkman (Olanda), pentru descoperirea vitaminei antinevritice : Frederick Gow-land Hopkins (Anglia), pentru descoperirea vitaminelor stimulatoare ale creşterii • J.P.M. Reilly şi P. Gastinel întreprind cercetări, referitor ia rolul sistemul neuro-vegetativ în patogenia proceselor infecţioase • E. P. Cathcart şi J. Boyd Orr studiază alimentaţia raţională • M. Takata şi K. Ara elaborează testul de disproteine-mie bazat pe tehnica flocu-lări i PSIHIATRIE • E. Morselli întreprinde studii de neurologie, psihiatrie şi medicină legală • A. L. Hesnard — Psihologia homosexuală 9' E. Krasnuşkin — Psihogenii! e • E. Kretschmer — Omul de geniu 9 L. Krehi — Boală şi personalitate, Leipzig 9 K. Ohler — Psihologia ges-taltistă (inaugurarea conceptului gestaltist) • Mazurkiewicz descrie sindromul care-i poartă numele (,,sindromul amintirilor inutile") • Jislin descrie sindromul care-i poartă numele (faza cronică a alcoolismului) • Salus şi Gunn descriu semnul care ie poartă numele (în angiopatia hipertensivă) • G. E. Coghill — Anatomia şi problema comportamentului, C.ambridge • Kleist introduce conceptul „psihozelor fazice“ (fazo-frenii) pentru manie şi depresie • Weizsăcker introduce noţiunea de „nevroze sociale" • Thurstone elaborează o scală de atitudine • Dide şi Guiraud consacră termenul de „hebefrenie** • Ghiliarovski identifică „delirul hipnagogic'1 • Hellpach introduce termenul de „patomorfoză" • S. de Sanctis — Tratat de psihologie experimentală 9 P. Janet — Forţa şi slăbiciunea psihologică 9 H. Baruk — Catatonia experimentală prin bulbocapninâ 9 A. Roşea — Măsurarea inteligenţei şi debilitatea mintală 9 Dent introduce cura de dezgust cu apomorfină • Hoppe defineşte pentru prima dată „nivelul de aspiraţi e“ 53 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. TI6 834/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • martie 6 — S.U.A.: mari demonstraţii ale şomerilor (peste un milion două sute de mir de participanţi) • mai 8 — 16 — India : răscoală antiengleză în Sholapur, crunt reprimată (peste 60 000 de arestaţi) • iunie 8 — România : Carol al ll-lea devine rege (8 iunie 1930 — 6 sept. 1940) • iunie 30 — Evacuarea Renaniei de către trupele aliate • iulie 4 — S.U.A. : Chicago — constituirea Consiliului Naţional al Şomerilor • iulie 30 — Portugalia : crearea Partidului Uniunea Naţională (orientare fascistă), condus de A. Salazar • octombrie 3 — Australia : guvernator general este numit, pentru prima oară un australian, Arthur Herbert Tennyson • octombrie 5 — 13 — Salonic: prima conferinţă balcanică (România, Iugoslavia, Albania, Grecia şi Turcia) — preconizarea unui pact • noiembrie 2 — Etiopia : Tafari Makonnen se încoronează împărat sub numele de Haile Selassie ! • decembrie 12 — 13 — Spania: răscoala garnizoanei de la jaca- — proclamarea republicii — înăbuşirea răscoalei • S.U.A. : începuturile mişcării „Black Muslims" (musulmanii negri) • Coreea : crearea unor grupări de partizani în nordul Coreei, sub conducerea lui Kim Ir Sen • Costa Rica : crearea partidului comunist • Finlanda : crearea unei centrale a sindicatelor, prin reorganizarea centralelor sindicale constituite în 1907 • 1930--1931 : Guatemala — răscoală a ţăranilor indieni • 1930—1932: Birmania —■ mare răscoală ţărănească condusă de Saya San • Filipine: crearea partidului comunist • W. Morey realizează teletype-setter-ul • F. Whittle realizează turbocomp.rescrul cu compresor auxiliar • M. Roy elaborează teoria generală a motoarelor cu reacţie • E. şi H. Dreyfus realizează fibra de sticlă • H. Junker construieşte motorul Diesel pentru avion • C. Tombaugh descoperă cea mai îndepărtată planetă cunoscută a sistemului solar, Pluto • E. Uher Inventează „ uhertyp-ul" (maşină de fotocutegere) • Intră în funcţiune primul portavion, în marina de război engleză • C. Beebe construieşte un batiscaf • Y. le Prieur realizează aparatul de 16 rrm, pentru filmări subacvatice Premiul Nobel : C. Venkata Raman (India), pentru fizică : Hans Fischer (Germania), pentru chimie 1931 • ianuarie 26 — Tratat de prietenie un- garo-austriac • martie 5 — India : pactul de la Delhi „M. Gandhi — E. lrwin“ : suspendarea nesupunerii civile în schimbul eliberării deţinuţilor politici şi a recunoaşterii legalităţii Congresului Naţional Indian • •aprilie 13 — Spania: proclamarea repu- blicii catalane la Barcelona, abdicarea regelui Alfonso XIII şi proclamarea republicii la 14 aprilie • A. Michelson măsoară viteza luminii în vid • M. Knoll şi E. Ruska realizează primul microscop electronic utilizabil • S. Chapman elaborează teoria formării ozonului, ionosferei şi a furtunilor magnetice • Este separat, din hidrogenul lichid, deu-îeriul oria/literatura, medicina, psihiatrie (1930-1931) lst/835 ARTE-LITERATURĂ ■9 - !: .vorthy John (1867 — 1933), Anglia — La bursa r >' /:e m Zt ivente jacinto (1 866 'irZ-1). Spania — Zdrenţele p 'Z jrei • r ,!!md Romain (1866 — 1944), Franţa — Cuvintele - r ian către un adolescent • M Thomas (1 875-1955), fo ^,ania — Mar io şi vrăji-t i • L *:'nt Bertolt (1898 — 1Q_~ , Germania — Sfînta ’o' 7 a abatoarelor m r.win George (1898 — 1 ,, S.U.A. — Fata ne- (M) • T ofiev Serghei (1891 — 1 953). Rusia — Simfonia nr. A m 3 .^e Georges (1 882 — 1 rc3}, Franţa — Mandolina ■:!. :s:râ (P) • '.^dinsky Vasili (1866 — i?M(, Germania — Punct c (P) • - Paul (1879-1940), El-veţ.i — Apus (P) • D Salvador (n. 1904), Spania — Femeie vizibilă (P) • De’aunay Robert (1885 — 1941), Franţa — Alergătorii « Fremiu! Oscar a fost decernat filmului Pe frontul de vest nimic nou Premiul Nobel j Sinclair Lewis (S.U.A.) m Si; nt-Exupery Antoine 0900 - 1944), Franţa -fiorul de noapte m Cronln Archibald Joseph (1296-1981), Anglia Cas- terjl pâlârierulul * Kafka Franz (1883-1924), — Zidul Chinei (postum) • Deledda 'Grazia (1871 - 1936), Italia — Ţara vîntului m Gershwin George (1898 — 1937), S.U.A. — Pentru ei ' cint (fi) MEDICINĂ • S. S. ludin efectuează transfuzii cu sînge prelevat de la indivizii recent decedaţi • M. Gănsslen prepară extrac-te concentrate injectabile de ficat, pentru tratamentul anemiilor • B. A. Houssay şi H. Cushing studiază rolul hipofizei în metabolismul glucidelor • G. Fr. Marrian identifică estriolul • E. Sylvest descrie miozita epidemică (boala din Born-holm) • V. von Weizsăcker — Boală socială şi însănătoşire socială, Berlin, Viena • Popa şi Fielding descriu sistemul porthipofizar . . • Legea sanitară elaborată sub conducerea lui î. Moldovan- • M. Loeper — Terapeutică medicală • V. Euler — Studii despre influenţarea oxidării tisulare de către adrenalină şi insulina • Aibright şi Ellsworth — Studiul nivelului calciului' şi fosforului la diferite nivele . ale hormonilor parotiroidieni Premiul Nobel : Karl Landsteiner (Austria), pentru descoperirea grupelor sanguine umane • P. D. White — bolile inimii, Boston • A. Butenandt izolează un prim hormon masculin, an-drosteronul • A. Windaus şi R. Williams stabilesc formula chimică a vitaminei B* ; izolează vitamina D2 (calciferolul) • O. Rosenheim şi R. B. Bour-dilion stabilesc formula chimică a vitaminei D2 PSIHIATRIE • Fahr descrie boala, care-l poartă numele (calcificare cerebrală vasculară idiopa-tică) • K. Buhler — Descrierea dezvoltării spirituale a copilului • C. C. Lichter introduce psihoterapia ca metodă terapeutică în România • E. janesch — Structura con-ştiinţei • Von Monakov şi Morgue — introducere în neurobiologle (veritabil manifest al neo-jacksonismul ui) • Horsley şi Blackwenn descoperă simultan narcoana-liza • Partridge introduce termenii “sociopaticu şî antiso-ciai“ • l. Z. Ve-lvovski elaborează o metodă psihoprofilactică de obţinere a anaigezei la naştere • Tahnke descrie sindromul care-i poartă numele • Freud publică Răul unei civilizaţii. • Plato nov imaginează metoda terapeutică sugestivă „vis terapeutic1* • Desoilles introduce metoda psihoterapeutică de inspiraţie psihanalitică „reverie dirijată" • Lowenfeld creează testul care-i poartă numele (dezvoltarea intelectuală a copilului) • Mayer-Gross descrie simptomul „placă de gramofon* (în boala Pick) • Rutherford descrie sindromul care-i poartă numele • H. Forel studiază alcoolismul şi manifestările sale psihice, hipnoza şi sugestia î organizează asistenţa psihiatrică extraspitalicească • Helson şi King descriu efectul „tau“ «36/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE • septembrie 9 — Mexicul intră în Liga Naţi unilor • septembrie 18 — „Incidentul de ia Muk- den“ : agresiune japoneză împotriva Chinei — ocuparea Manciuriei • noiembrie 27 — China : formarea guvernului central provizoriu al muncitorilor şi ţăranilor (Mao Tze-dun preşed.) • decembrie 3 — 24 — La Moscova are loc al V-iea Congres P.C.R. ŞTIINŢĂ-TEHNICÂ • V. Zworykin inventează iconoscopul • K. Jansk/ observă unde herţtene ultrascurte, provenind din Caiea Lactee • Se produc acizi graşi din derivaţi ai petrolului Premiul Nobel : K. Bosch şi F. Bergius (Germania), pentru cercetarea metodelor chimiei fa presiuni înalte 1932 • ianuarie 24 — Spania : desfiinţarea Ordi- nului Iezuiţilor • februarie 2 — Elveţia : la Geneva începe Conferinţa Internaţională pentru Dezarmare" — participă 63 de state printre care şi România ; se încheie la 11 iunie 1935, fără-rezultate concrete • februarie 5 — Tratat de neagresiune le-tono-sovietic • februarie 18 — Moscova: U.R.S.S. propune un plan de dezarmare progresivă şi proporţională • martie 3 — Manciuria devine stat independent sub protecţia Japoniei (ultimul împărat chinez P’u-i) • martie 20 — România : crearea Comitetului Central de Acţiune pe ţară — secretar Gheorghe Gheorghiu-Dej • martie 31 — Franţa : nouă lege electorală : drept de vot pentru femei • mai 4 — Tratat de neagresiune estono-sovietic • iunie 4 — Chile : răscoală armată sta- tul se proclamă republică socialistă (lichidată de o nouă lovitură de stat la 16 iunie) • iulie 5 — Portugalia : lovitură de stat : A. Salazar instaurează dictatura • iulie 9 — Elveţia : „Actul final al conferinţei de la Laussane" (Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia hotărăsc anularea Planului Young) • iulie 18 — Turcia intră în Liga Naţiunilor • august 27—31 -- Olanda : „Congresul internaţional antirăzboinic" de la Amsterdam (participă 29 de state, printre care şi România) • septembrie 29 — Proclamarea Regatului Arabia Saudită • E. Lawrence şi M. Livingstone construiesc primul ciclotron • Anderson descoperă pozitronii • Chadwick descoperă neutronii • E. F. Neel introduce noţiunea de „anti-feromagnetism“ • Se obţine prima reacţie nucleară cu particule accelerate • Sînt descoperite ftalocianinele • H. Geiger şi J. Muller inventează contorul de particule care le poartă numele • W. Wells şi W. Lane construiesc un perforator cu gloanţe • Este inventată orga electronică Ham mo nd' • P. Al lard inventează freza percutantă cu ciocan • Se construieşte cutia de viteze sincronizată şi cutia de viteze electromagnetică • Briche şi Johansen, în Anglia, obţin fotografii cu ultramicroscopul arta/literatură, medicină, psihiatrie (1931-1932) lst/837 ARTE-LITERATURĂ • Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Figuri pe malul marii (P) • Dali Salvador (n. 1904), Spania — Persistenta memoriei (P) • Buck Pearl (1892-1971), S.U.A. — Ogorul 9 Premiul Oscar a fost decernat filmului Cimarron Premiul Nobel : Erik Axei Karlfeldt (Suedia) • Galsworthy John (1867— 1933), Anglia — Înflorire 9 Faulkner William (1897 — 1962), S.U.A. - Lumina de august ; Sanctuar 9 Gi.de. Andre (1869-1951), Franţa — Oedip 9 Shaw George Bernard (1856 -1950) — Aventurile unei tinere negrese în căutarea Domnului 9 Mauriac Franţois (1885 — 1970), Franţa — Cuibul de vipere 9 Hemingway Ernest (1898 — 1961), S.U.A. — Moarte în dupâ-amiază 9 Hauptmann Gerhart (1862 — 1946), Germania — înainte de apusul soarelui. 9 Daudet Leon (1867—1942), Franţa —. Ploaia de sînge 9 Frederico Garcia Lorca (1898 — 1936), Spania, întemeiază Teatrul „La Barraca" • Eluard Paul (1895-1952), Franţa — Viaţa imediata 9 Buck Pearl (1892-1971), S.LLA. — Feciorii 9 Huxley Aldous (n. 1894), Anglia — Cea mai bună din-tre tumi. 9 Valery Paul-Ambroise (1871—1945), Franţa — Discurs în onoarea lui Ccethe ; Idee fixa 9 Churchil! Winston (1874 — 1965), Anglia — Gînduri şi aventuri MEDICINĂ • R. Nissen efectuează o pne-umonectomie • N. Hortolomei şi V. Buţu-reanu — Chirurgia ulcerului gastric >i duodenal, Paris • D. Negru — Radiologie medicală, Cluj Premiul Nobel : Otto Heinrich Warburg (Germania), pentru descoperirea naturii şi modului de acţiune a enzimei respiratorii • O. H. Warburg şi W. Chris-tian izolează citocromo-xidaza (fermentul galben) • F. R. Loeb pune în evidenţă rolul suprarenalelor în metabolismul sării şi al apei • W. S. Feldberg şi C. A. Dragstedt demonstrează fenomenul anafilactic al eliberării de histamină K. W. loffler descrie pneumopatiile alergice fugace • R. Schindler şi N. Henning introduc în practică gastro-scopul flexibil • E. Haagen şi M. Theiler reuşesc să cultive virusul febrei galbene • P. Mirizzi preconizează co-langiografia preoperatorie • M. Popescu construieşte un aparat pentru folosirea corectă a seringii la transfuziile directe de sînge şi la evacuarea exudatelor din cavităţi • înfiinţarea Uniunii Medicale Balcanice (Bucureşti) • Se introduce în practică atebrina, obtinută de W. Kikuth • N. Gheorghiu, în Revista de obstetrică, ginecologie si puericultură, publică Revizuirea cavităţii uter ine 9 Deschiderea la Bucureşti a celui de-at IX-tea Congres Internaţional de istorie a medicinii PSIHIATRIE • Claparede enunţă legile psihologiei funcţionale • K. Schneider şi LSsakovski descriu „paranoidul acut al drumului de fier" • Th. Brugsch — Morfologia persoanei, Berlin, Viena (promovare în medicină a punctului de vedere perso-nalist) • Freud — Sexualitatea femeii 9 E. Feer descrie acrodinia infantilă • M. Sakel introduce ir.suli-noterapia (cura Sakel) • Guiraud şi Dechamps de* scriu „fadingul mintal" • Van der Hoeve clasifică fa-comatozele • Von Meduna foloseşte şocul cu cardiazol, fa bolnavii de schizofrenie • Cunningham-Pintner elaborează bateria de inteligenţă pentru copiii preşcolari • Bayer descrie delirul care-i poartă numele • N. Gruhle — Psihopatologia schizofreniei ; Teoria schizofreniei ; Bolnavii psihici şi dreptul penal 9 J. Babinski diferenţiază paraliziile funcţionale de cele organice şi introduce termenul de „pitiatism“ • Melanie Klein — Psihanaliza copilului 9 K. Kcffka introduce în S.U.A teoria gestaltistă • G. Ferrari fondează Revista italiană de psihologie 9 Goldstein descrie „epilepsia muzicogenă" • Pavlov — Un fiziolog răspunde psihologilor ; Pefiexeie condiţionate 9 K. Schneider — Personcnic-ţi te psihopatice 9 St. Zweig — Vindecarea prin spirit. 9 Bumke — Manualul bolilor mintale {10 voi.) 833-'Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ septembrie —- Anglia : Oswald Mosîey înfiinţează „Uniunea britanică a fasciştilor1' octombrie 3 —- Irakul devine stat independent şi este p"imit în Liga Naţiunilor noiembrie 6 — Germania : alegeri pentru Reichstag, forţele de extremă dreaptă obţin succese decembrie 11 -.... „Declaraţia celor cinci puteri" (Anglia, Franţa, S.U.A., Germania şi Itaiia) -- eg Uitate în drepturi privind înarmarea Polonia : prima grevă-boicot a ţăranilor Belgia : grevă generală a minerilor şi me- ■ talurgiştilor Tratat de neagresiune sovieto-finiandez (prelungit în 1934) 1932 — 1 934 : Columbia — conflict co-Iumbiano-peruvian , urmare a ocupării de către Peru a portului Leticia i 1932..1938: Irlanda — război vamal cu Anglia i 1932 — 1946 : Suedia — guvern social-democrat condus de Per Albin Hansson • M. Lods prezintă procedeul prefahricărlî integrale a locuinţelor • A. Piccard face prima ascensiune straie- sferică în balon • Se fabrică fibre textile din acetilenă. • M. Boucard perfecţionează carburatorul, realizind starterui • j. H. Cort evaluează masa Galaxiei Premiul Nobel : Werner Heisenberg (Germania), pentry crearea mecanicii cuantice şi descoperirea formelor alotropice de hidrogen ; Irving Langmuir (S.U.A.), pentru cercetări în domeniul chimiei de suprafaţă ianuarie 30 — Adolf Hitler devi ne' cancelar al Germaniei — începe dictatura fascistă (ianuarie 1933 — mai 1945) ianuarie-februarie — România : grevele ceferiştilor şi petrolişti lor, avînd drept moment de vîrf luptele din' 15—16 februarie de la Atelierele C.F.R. Bucureşti februarie 1 — Honduras : instaurarea regimului dictatorial a lui Tiburcio Ca-rias Andino (durează pînă la 1949) februarie 6 -- Elveţia : la Conferinţa de dezarmare de la Geneva, U.R.S.S. propune un proiect de definire a agresiunii şi agresorului februarie 16 — Elveţia : „Mica înţelegere" (România, Iugoslavia, Cehoslovacia) îşi constituie un organism politic stabil „Consiliul şi Secretariatul permanent" februarie 24 — Liga Naţiunilor declară ilegală ocuparea Manciuriei de către japonezi februarie 27 — Germania: incendierea Reichstag-ului ' martie 4 — S.U.A.: alegerea preşedintelui Franklin Delano Roosevelt (democrat) ; va fi ales consecutiv de 4 ori i martie 15 — Austria: lovitură de stat (E. Dollfuss proclamă „Sistemul autoritar de conducere") • E. Fermii elaborează teoria dezintegrării beta a nucleelor, atomice • H. Coandă descoperă efectul care-i poartl numele • Este descoperită comportarea diarraag-netică a supraconductoareior. • P. Mulier prepară insecticidul D.D.T. • W. Post face ocolul Pămîntului, cu zeco escale, în 18 ore şî 24 de minute de zbon efectiv • H. Coandă experimentează modelul ae-rodinei lenticulare • In navigaţia aeriană este introdus primul avion de pasageri transcontinenta! : Boe-ing-247 ortă/literatură, medicină, psihiatrie (1932-1933) lst/829 ARTE-LITERATURĂ • Gard R-oger Martin du (Î88Î-1958), Franţa - Un taciturn (teatru) • Gershwin George (1898— 1937), S.U.A. - lartâ-ml engleza (M) • Ravel Maurice (1875-1937), Franţa — Concert pentru plan şi orchestra (M) • Ptcasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Femeie într-un fotoliu roşu (P) • Mîro joan (n. 1893), Spania — Femeie şezînd (P) • Rouault- Georges (1871 — 1958), Franţa — Reîncarnarea tuf moş Ubu (P) • Premiul Cscar a fost decernat filmului Grand Hotel Premiul Nobel ? John Galsworthy (Anglia) • Hemmgway Ernest (1898— 1961), S.?U .A. - aligatorul nu ia nimic • Ma!rau> Andre (19C1 — 1977), Franţa — Condiţia umană • Garcia Lorca Federico (1899 — 1936), Spania — Nunta însîngeratâ ; Oda (ui Walt Whitman • Duhamel Georges (1884 — 1966), Franţa — Notarul din Havre • Aldington Richard (1892 — 1962), Anglia — Toţi oamenii sînt duşmani • Mauriac Franţois (1885 — 1970), Franţa — Misterul Frontenac • Martlnson Harry (1904 — 1978), Suedia — Capul Adio • Anderson Sherwood (1876-1941), S.U.A. -Moartea în păduri; m Giraudoux jean (1882 — 1944); Franţa — intermezzo • Kfee Paul (1879-1940), Elveţia — Savant (P) MEDICINĂ • Constituirea Sindicatului medicilor din Bucureşti • Th. H. Morgan — Bazele ştiinţifice ale evoluţiei. • Parhon, Dumitrescu şi Ca-hane demonstrează relaţia dintre tetanie şi conţinutui redus de calciu al sistemului nervos Premiul NobeJ: Charles Scott Sherrington şi Edgar Douglas Adrian (Anglia), pentru descoperiri privind funcţiile neuronului • G. von Bergmann — Patologie funcţionala, Berlin • A. V. Kibeakov — Despre transferul umoral al excitaţiei de la un neuron la altul • C. Heymans aprofundează problema rolului sinusului carotidian şi a mecanismului aortic în reglarea respiraţiei • P. Karrer precizează formula chimică a vitaminei A • Realizarea sintezei vitaminei B2 • R. J. Williams izolează vitamina B3 • R. Kuhn, P. Gyorgy şi Th. W. jauregg izolează lacto-flavina • P. Laidlaw şi G. W. Dun-kin izolează virusul gripal A • E. A. Graham efectuează pneumonectomiî, în cazuri de cancer bronşic • T. Ohsawa oractică rezecţia transtoracică a cardiei, cu esofagogastrostomie, într-un caz de carcinom PSIHIATRIE • G. Marinescu — Hipnotismul din punct de vedere terapeutic şi medico-legal • Lacan descrie „paranoia de autopuniţie" • Joliffe descrie sindromul care-i poartă numele (encefalopatie -carenţială) • Lightwood descrie boala care-i poartă numele (hîper-calcemie idiopatică pasageră) • Sanctis şi Cacchione descriu sindromul care le poartă numele (idioţie xeroderrni-că) • Cushing descrie boala care-i poartă numele • Crohn descrie „rectocolita ulceroasă" • Wartenberg descrie sindromul care-i poartă numele (ulterior, ’l. Ibor va arăta că este vorba de echivalenţe depresive) • Dawson descrie boala eare-poartă numele • W. Scott şi J. Dollard elaborează teoria frustraţiei • G. Allport — Studiu csupro mişcării expresive • C. C. Lichter foloseşte primul în lume insulinoterapia în psihiatrie • M. Sakel utilizează şocul in-sulinic în terapia bolilor psihice (şocul hipoglicerr.ic în schizofrenie) • Sh. Preda, Popescu — 5: b;u iniţiază primul dispensar de psihiatrie la Sibiu • P. Federn — Analiza psiho-ticilor • E. Minkowski — Tratat de psihopatologie • P. Gannuşkin — Clinica psihopatiilor • J. Kazanin descrie psihozele schizoafective • Gillespie descrie demenţa presenilă simplă • Kuzneton descrie nakono-za sinestopatică 343/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE • iunie 4-6 — Franţa: Congres internaţional antifascist • iunie-iulie — Germania : dizolvarea tuturor partidelor politice cu excepţia celui nazist • iulie 15 -- La Roma se semnează „Pactul de înţelegere şi colaborare a celor patru puteri" (Franţa, Anglia, Germania, Italia) — un mic consiliu directorial al Europei • octombrie 14 — Germania se retrage din Liga Naţiunilor • noiembrie 16 — între U.R.S.S. şi S.U.A. se stabilesc relaţii diplomatice • decembrie — Portugalia : interzicerea sindicatelor şi formarea unor corporaţii controlate de guvern ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • începe construcţia podului suspendat Golden Gate de Ia San Francisco Premiul Nobel : Erwin Schrodinger (/Austria) şi Paul Adrien Maurice Dirac (Anglia), pentru cercetările şi contribuţiile aduse la teoria, atomică 1934 • ianuarie 22 — Anglia: începe „Marşul foamei" al şomerilor din Londra; se va încheia la 6 martie • ianuarie 26 — Tratat de neagresiune po-lono-german • februarie 4 — Stabilirea relaţiilor diplomatice sovieto-ungare • februarie 9 — La Atena se semnează „Pactul înţelegerii balcanice" (România, iugoslavia, Grecia şi Turcia) vizînd menţinerea statu-quo-ului în Peninsula Balcanică • februarie 12 — Franţa: grevă generală cu caracter antifascist (peste 4 500 000 de participanţi) • martie 12 — Estonia: lovitură militară de stat — instaurarea dictaturii fasciste • martie 31 — Irak : crearea partidului comunist • martie-aprilie — Conflict militar sau-difo-yemenit, încheiat prin Pacea de ia Taizz (20 mai) care restabileşte stătu-quo-ui • aprilie 7 — România : „Legea pentru apărarea ordinii de stat" care premite dizolvarea oricărei grupări politice sau partid care „ar periclita ordinea politică" • mai 15 — Letonia: lovitură de stat — instaurarea dictaturii fasciste • mai 19 — Bulgaria : lovitură militară de stat — instaurarea unei dictaturi militaro-fasciste • iunie 9 — Stabilirea de relaţii diplomatice sovieto-cehoslovace • iunie 14 — Veneţia: prima î nt îl ni re Hitler — Mussoli ni • Soţii F. şi I. Joliot-Curie descoperă radioactivitatea artificială • P. A,. Cerenkov descoperă efectul care-i poartă numele • E. Fermi foloseşte neutronii ca particule proiective pentru reacţii nucleare şi prevede existenţa neutrinului • G. Yukawa prevede existenţa mezonilor • Oliphant, Harteck şi Rutherford realizează tritiul • Intră în funcţiune prima uzină din lume pentru fabricarea prin electroliză-a „apei grele" • K. Zuse începe construcţia unui calculator electromecanic cu comandă, program în sistem dublu şi cu scriere logaritmică a numerelor • V. K. Zwor/kin pune bazele televiziunii moderne • G. Ciaude pune la punct lampa cu globul umplut cu kripton • Construirea primei platforme de sondaj marin (Beaumont, Texas) • Se fabrică fibre din pliclorură de viniî • Pe aeroporturi, se introduc radiofarurile • Gh. Mihoc generalizează proprietăţile asimtomatice ale lanţurilor Marko'v arta/literatura, medicina, psihiatrie (1933-1934) lsi/841 ARTE-LITERATURĂ • Beckmann Max (1884— 1950), Germania — Plecare ; 'Micul peşte (P) • Lipchitz jacques (n. 1891), Franţa — David şi Gotiot (S) • Matisse Henri (1869-1954), Franţa, execută o mare decoraţie ia Barnes Foundation (S.U.A.), avînd ca temă Dansul m Premiul Oscar a fost decernat filmului Cavalcada Premiul Note! : tvan Bunin (U.R.S.S.) MEDICINĂ • A. Casti.^Jioni — Orientarea neohipocraticâ o gîndirii medicale contemporane, Tori no • Constituirea Asociaţiei române contra cancerului • J. Dailos perfecţionează lentilele de contact Premiul Nobel : Thomas Hunt Morgan (SUA), pentru descoperiri privind rolul cromozomilor în ereditate PSIHIATRIE • Freud publică Edgar Fee, studiu p'ihor,clitic • Gannuşkin introduce termenul „psihopatii latente" • Huli introduce cercetarea experimentală a sugestiei • Apare primul Laborator de Sănătate Mintală (Djagarov — U.R.S.S. şi Popescu-Sîjiu — România) • Fessard şi Laugier introduc noţiunea experimentală de „indice de tenacitate" • Lewin face prima abordare experimentală a „stikJui de conducere11 • Galsworthy John (T867— 1933), Anglia — Pe celălalt târm • Mann Thomas (1875-1955), Germania — Istoriile lui Jacob; Tînarul Josef m Gide Andre (1869-1951), Franţa — Pagini de jurnal m îorga Nicolae (1871—1940), România — Istoria vieţii bizantine, imperiu şi civilizaţie m Giraudoux jean (1882— 1944), Franţa — Sfîrşitul lui Siegfried • Zweig Ştefan (1881 -1942), Austria — Douăzeci şi patru de ore'din viaţa unei femei m Garda Lorca Federico (1899-1936), Spania - Yer-ma • Dabit Eugene (1897 —1936), Franţa — 0 moarte inedită • Duhamel Georges (1884— 1966), Franţa — Vedere din Pâmîntul făgăduinţei. • Brecht Bertolt (1898 — 1956), Germania — Capete ţuguiate şi capete rotunde m Honegger Arthur (1892 — 1955), Elveţia — Semiremis (M) • Ibert jacques (1890-1962). Franţa — Concert pentru flaut şi orchestră (M) • K. Goldstein — Structura organismului, Haga • H. Theorell studiază mecanismele de acţiune ale enzi-melor respiratorii • G. Agren obţine secreţină cristalizată • W. N. Haworth şi T. Rei-chstein sintetizează vitamina C • H. P. Dam descoperă vitamina K • E. Euler descoperă prosta-glandinele • j. Moreau — Cine va supravieţui ? • H. Knaus şi K. Ogino elaborează teoria perioadei de fertilitate optimă în cursul ciclului menstrual • H. 7insser practică un vaccin împotriva tifosului exsn-tematic • Tratat de climatologie biologică şi medicală Paris, sub red. A. M. Picry • înfiinţarea Federaţiei de chirurgie a Micii înţelegeri şi a ţărilor limitrofe • G. Domagk prepară pron-tosilul (sulfamidă) • I. Nanu-Muscel — Lucrări, clinice, Bucureşti • Sutherland elaborează teoria sa sociologică privitoare ia criminalitate • G i I Ies descrie „sindromul aparnetic" ia bolnavii de TBC • Clerambault descrie ,.celi-rul autoconstructiv" • I. Popescu-Sibiu — Psihologia psihonevrozelor • C. Rădulescu-Motru. — tonalele de psihologie • A. Mărie introduce î*~ r-:~-ţa malarioterapia, înfir^e--ză coloniile familiale la C r • G. Aschaffenburg-— t de psihiatrie (în care articolul lui Bleuler despre „grupa schizofreniilor") • Smolenski descrie simptomul care-i poartă numele • Wichmann descrie sindromul care-i poartă numele • Kronfeld descrie „sindromul i nterparoxistic“ • Zeigarnic introduce testul care-i poartă numele • jaskin descrie semnul care-i poartă numele (debutul depresiei periodice) • Menninger descrie „toxicomania chirurgicală" • Ostankov descrie simptomul care-i poartă numele (în demenţele organice) 84 2/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică; ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICÂ • iunie 18 — 20 — La Bucureşti are Ioc Conferinţa Micii înţelegeri — problema stabilirii relaţiilor diplomatice cu U.R.S.S. • iunie 30 — Germania : Noaptea cuţitelor lungi" — Hitler îşi înlătură rivalii (asasinarea lui Ernst Rohm şi a altor conducători ai trupelor de asalt) • iulie 23 — Stabilirea relaţiilor diplomatice sovieto-bulgare • iulie 25 — Austria : asasinarea cancelarului Dollfuss de către nazişti austrieci • august 15 — S.U.A. : crearea „Ligii Americane pentru Libertate" (organizaţie de orientare profascistă) • septembrie 18 — U.R.S.S. devine membră a Ligii Naţiunilor • septembrie 28 — în Liga Naţiunilor este primit Ecuadorul • octombrie 9 — Franţa: asasinarea, Ia Marsilia, a regelui Iugoslaviei Alexandru l şi a ministrului de externe al Franţei, Louis Barthou de către fascişti croaţi • ianuarie 1 — Turcia: Adunarea Naţională propune ca Mustafa Kemal să adopte numele de Kemal Atatirk (tatăl turcilor) • martie 1 — Germania : regiunea Saar este anexată Reich-ului • martie 16 — Germania: lege, privind constituirea Werhmacht-ului (noua armată germană) — introducerea serviciului militar obligatoriu • martie 19 — Norvegia: guvern format de partidul muncitoresc condus de Jo-han Nygaarsvold — rămîne la putere pînă la 7 iunie 1940 • martie 21 —' Iran : schimbarea denumirii oficiale a ţării din Persia în Iran • aprilie 11—14 — „Conferinţa de la Stre-sa" (Franţa, Anglia, Italia) — se condamnă introducerea serviciului militar obligatoriu în Germania, dar nu se ia nici o măsură • aprilie 17 — Elveţia : Consiliul Ligii Naţiunilor condamnă reînarmarea Germaniei • mai 2 — Tratat sovieto-francez de asistenţă mutuală • mai 16 — Tratat de asistenţă mutuală sovieto-cehoslovac • iunie 7 — Anglia şi Franţa anunţă garantarea graniţelor de state ale Austriei • iunie 11 — Elveţia : se încheie la Geneva prima Conferinţă Internaţională pentru dezarmare — „15 luni de discuţii sterile" Premiul Nobel ? Harold Clayton Urey (S.U.A.5, pentru descoperirea hidrogenului greu • A. J. Dempster descoperă uraniul 235 • LV. Kurceatov descoperă izomerla nucleară • Al. Proca stabileşte ecuaţiile cîmpului mezonic vectorial • W. H. Carothers obţine în laborator ma-cromolecule lungi (nailonul) • A. H. Taylor şi L. C. Young o&ţin brevetul pentru invenţia radarului • Junaust şi Burean descoperă influenţa activităţii solare asupra stării de ionîzare a atmosferei • Este realizat primul releu criogenîc • H. Yukawa descoperă mezonul • î. Tamm şi D. Ivanenko emit prima teoî de cîmp a forţelor nucleare • Inventarea frînef cu disc pentru automobile • L. Lumiere perfecţionează cinematogra fia în relief cu ajutorul anaglifelor, arta/literatura, medicina, psihiatrie (1934-1935) fst/843 ARTE-LITERATURĂ • Ernst Max (1891-1976), Franţa — O săptâmînâ de bunătate (P) • Kfee Paul (1879-1940), Elveţia — Teomă (P) • Mati'sse Henri (1869- 1954), Franţa — Nud roz (P) • Despiau Charles (1874— 1946), Franţa — Prinţesa Murat (S) • Evergood Philip (n. 1901), S.U.Â. — Maraton de dans (?) m Premiul Oscar a fost decernat filmului S-c întîmplat într-o noapte Premiu7 Nobel > Lutgf Pirandello (Italia) • Lewis Sinclair (1885-1951), S.U.A. — Aici, asta nu se poate întîmpla • Bemtngway Ernest (1898 — 1961), S.U.A. - Colinele verzi o ie Africii m Cronm Archibald joseph (1896-1981), Anglia - Sub stele • Malraux Andre (1901 — 1976), Franţa — Vremea dispreţului m Faulkner William (1897- 1962), S.U.A. - Pilonul. • Duhamel Georges (1884 — 1966), Franţa — Noaptea Sfîntufu'i loan • Nizan Paul (1905-1940), Franţa — Colul troian • Glasgow Ellen (1874-1945) S.U.A. — Intr-o inimă pură m Claudel Paul (1868-1955), Franţa — introducere In pictura olandeză m Guitry Sacha (1885-1957), Franţa — Memoriile unul trişor • Wolfe Thomas (1900— 1938), S.U.A. - Timpul *1 fluviul MEDICINĂ • I. Haţieganu şi l. Goia — Tratat elementar de semiologie şi patologie medicala, Cluj • Deschiderea, la Craiova, a primului Congres naţional asupra bolilor contagioase. • La Bucureşti, primul Congres naţional de radiologie şi electrologie medicală • A. Butenandt izolează în formă cristalină şi sintetizează progesteronul Premiul Nobel : George Hoyt Whipple, George Richards Minot şi William Parry Murphy (S.U.A.), pentru descoperiri privind tratamentul cu ficat in anemie • A. D. Speranski — Elemente Pentru construirea unei teorii a medicinii, Moscova • L. V. Hamman şi A. R. Rich descriu fibrozele puimonare primitive • M. ViIIaret şi J. Besanţon studiază fiziologia emboliilor pulmonare • E. Laqueur izolează testosteronul (constituţia chimică este precizată de L. Ru-zicka, A. Wettstein şi A. Butenandt) • R. Săntos obţine prima flebografie • La Bruxelles are loc primul Congres internaţional de gastroenterologie • Sînt introduse primele sul-famide în practica terapeutică • M. Greenwood — Epidemiile şi. bolile de masa, Londra • Berger construieşte primul electroencefaîograf • La Roma are ioc primul Congres internaţional de transfuzie a sîngelui PSIHIATRIE • Rosenzweig elaborează teoria frustraţiei • Melanie Klein introduce noţiunea „poziţie depresivă" • Miederhoff reproduce experimental fenomenul palisa-dei • L. von Med una utilizează şocul convulsivant cu car-diazo! în tratamentul unor afecţiuni psihice • Folling descrie oligofrenia fenilpiruvică • ]. Delay — Astereognoziile şi. sensibilităţile cerebrale • Se înfiinţează „Societatea Română de cercetări psihologice" • Slavson înfiinţează primul grup terapeutic pentru copii şi adolescenţi 0 E. Moniz practică prima îeu-cotomie în scop terapeutic • Gh. Marinescu şi A. Kreind-ler — Reflexele condiţionate • A. Kreindler — Studiu de psihologie normală şi pac logică • J. Piaget — Naşterea 'inteligenţei la copil • S. Rosenzweig elaborează „testul de frustraţie" • Kofka — Principiile psihologiei gestaltiste • K. Schneider — Psihopatologia sentimentelor şi instinctelor • F. Dunbar — Emoţiile şi modificările corporale, New York • E. Toulouse — Encefalite psihozice • W. Alexander elaborează scala de performanţă care-i poartă numele • Frankl descrie semnul care-i poartă numele • Fulton descrie complexul simtomatic care-i poartă numele 844/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă'tehnica. ISTORIE ŞTIINTĂ-TEHNICĂ m iunie 18 — Acord naval anglo-german : se stabileşte ca Germania să nu poată avea o flotă de suprafaţă mai mare decît 35% din xonajul flotei de suprafaţă engleze şi o flotă de submarine care să reprezinte un maxim de 45% faţă de cea engleză • iulie 5 — S.U.A. : ,, Legea Wagner" — se acordă dreptul muncitorilor la organizare sindicală • iulie 14 — România: crearea Partidului Naţional Creştin (de orientare naţiona-list-şovină) prin unirea grupărilor lui A. C. Cuza şi O. Goga • iulie Iugoslavia : concordat cu Vaticanul • august 2 — Birmania devine colonie engleză prin desprinderea ei de India în care era încadrată ca provincie • septembrie 15 — Germania: „Legile de la Nurnberg“ — legiferarea politicii rasiale • octombrie 3 -- începe războiul italo-etiopian ; la finele lui (5 mai 1936), Etiopia va deveni colonie italiană • octombrie 7 — Liga Naţiunilor declară Italia agresoare şi îi aplică sancţiuni economice • octombrie 10 — Grecia : lovitură de stat militară condusă de generalul Gheor-ghios Kondylis • octombrie 23 — Canada : W. L. Macken-zîe King formează un guvern liberal care se va menţine la putere pînă la 15 noiembrie 1948’ • noiembrie 14 — Anglia: alegeri parlamentare — pentru prima oară în parlament este ales un deputat comunist % decembrie 9 — „Conferinţa de la Londra" : limitarea armamentelor navale — se va încheia la 25 martie 1936 • L. Mannes şi L. Godowsky perfecţionează sistemul de fotografiere în culori • Inaugurarea Metropolitanului din Moscova • Realizarea camerei cu endoscop • Inaugurarea Universităţii din Panama. • Construirea, din beton armat şi piatră, a Arcului de Triumf din Bucureşti • A. H. Ta/ior şi L. C. Young brevetează radarul, pentru marina S.U.A. • R. Schoenheimer clarifici metabolismul grăsimilor Premiul Nobel : J. Chadwick (Anglia), pentru fizică ; Frederic Joi iot şi Irene Joliot-Curie (Franţa), pentru sinteza unor noi elemente radioactive 1936 • ianuarie 15 — Spania: crearea Frontului Popular (comunişti, socialişti, republicani de stingă) care la 16 febr. vor cîş-tiga alegerile şi vor forma guvernul • februarie 18 — România: alegeri parlamentare parţiale — succese ale forţelor democratice antifasciste în judeţele Hunedoara şî Mehedinţi • Se realizează difracţia neutronilor prin reţele cristaline • Este descoperit mezonul „mu" • Sînt izolaţi izotopii elementelor carbon, azot, sulf • E. Houdry inventează cracarea catalitică • A. M. Turing realizează maşina de calcul în care foloseşte simboluri în loc de cifre artă/literatura, medicină, psihiatrie (1935-1936) lst/845 _____________________________________________________ i ___________________________ ARTE-LITERATURĂ • Erecht Bertolt (1898 — 1956), Germania — Cinci dificultăţi în scrierea adevărului, • Carrel Aiexis (1873-1944), Franţa — Omul, acest necunoscut •# Steinbeck John (1902 — 1968), S.U.A. - Tortilla Fiat « Martinson Harry (1904 — 1978), Suedia — Floarea de urzică m Buck Peari (1892-1971), S.U.A. — Casa de lut « Aleixandre Vicente (n. 1898), Spania — Patima pă-mîntului. m Beckett Samuel (n. 1906), Irlanda — Oasele ecoului, şi clte precipitate « Lou Si un (1 881 —1936), China — Poveşti din vechime In stilul nostru m Gershwin George (1898 — 1937), S.U.A. - Porgy si Bess (M) • Berg Al ban (1 885-1935), Austria Concert pentru vioară, în Memoria unui înger (M) • Roussel Albert (1869 — 1937), Franţa — Melodii ; Cvartet pentru coarde (M) • Dufy Raoul (1877-1953), Franţa — Cursele (P) • Matisse Henri (1 869—-1954), Franţa — Fereastră în Taft i ti (P) • Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Minotauro-niachie (P) • Ghiaţă Dumitru (1888 — 1972), România — Tărănci în piaţă (P) • Steinbeck john Ernst (1902-1965), S.U.A. - Bătălie îndoielnică « rVoust Marcel (1871 —1922), Franţa — Corespondenţă m Hemingway Ernest (1898 — 1961), S.U.A. — Zăpezile de pe Kilimandjaro MEDICINĂ • Gh. Lupu şi -M. Petrescu — Hematologia clinică. Morfologia., fiziologia şi patologia sîngelui şi organelor hema-topoetice, Bucureşti . • înfiinţarea Societăţii Române de ortopedie • Constituirea Ligii Naţionale contra tuberculozei • înfiinţarea Academiei de Medicină din România (la iniţiativa iui D. Danielopol) • Cruveilher şi, respectiv, Karswell descriu leucone-vraxita • Riegel descrie sindromul care-i poartă numele (dis-genezie mezodermică cor-neeană şi iriană) • F. Bremer — Creierul „izo-lat“ si fiziologia somnului, Paris • V. Voiculescu — Toate leacurile la îndemînă, Bucureşti • P. Gh. Samarian--Medicina şi farmacia în trecutul românesc, Călăraşi şi Bucureşti • G. Banu — Sănătatea poporului român • B. Chie-A'itz şi G. Hevesy preconizează aplicarea radioactivităţii artificiale la studiul metabolismului Premiul Nobel : Hans Spemann (Germania), pentru descoperirea efectului organizator în dezvoltarea embrionului • M. E. Abbott — Atlas de boli cardiace congenitale, New York • P. J. Hedenius foloseşte he-pari na la efectuarea transfuziilor sanguine PSIHIATRIE • S. Jislin — Tulburările de natură alcoolică • W. Stern — Psihologia generală pe baze personalistice • C. G. Jung fondează Societatea elveţiană de psihologie clinică • P. janet — începuturile 'inteligenţei • Lorenz descrie fenomenul de „imprinting“ • Sevalev descrie „reacţiile întîrziate“ • Kahn descrie constituţiile predispuse la iritabiiitate excesivă • Suharev descrie „defectul distonic" (variantă a defectului schizofrenic) • Thorner utilizează pentru prima dată termenul „psi-hofarmacologie" (în clinica psihiatrică) • Uilrich şi Bonnevie descriu sindromul care le poartă numele • Prinzmetal utilizează amfe-taminele în tratamentul narcolepsiei • Rasdolsdin descrie sindromul care-i poartă numele (tulburări de schemă corporală în epilepsia jackso-niană) • Fr. şi Erna Gibbs aplică e-lectroencefalografia la studiul epilepsiei • Abe descrie efectul spaţio-temporal ,-,Sn • K. Lewin elaborează „teoria cîmpului social11 • Murray elaborează testul proiectiv „TAT“ • P. Janet — Inteligenţa înaintea limbajului • E. Pichon — Dezvoltarea psihică a copilului şi adolescentului • j. Piaget — Naşterea inteligenţei. la copil • J. Lacan — Stadiul oglinzii- 846/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE • februarie — Irak : „ Legea muncii11 — prima legislaţie de acest fel în ţară • martie 7 — Tratatul de la Locarno este denunţat de Germania — Germania ocupă zona demilitarizată renană • martie 12 -- Protocol de asistenţă mutuală sovietc-mongol • mai 17 — Bolivia: lovitură de stat militară (jose David Toro) • iunie 2 — Nicaragua : lovitură de stat — începe dictatura lui Anastasio Scmoza, se va încheia în 1956 • iunie 4—8 aprilie 1938 : Franţa — guverne ale Frontului Popular • iunie 22 — iulie 21 : Elveţia — „Conferinţa de la Montreux" : elaborarea unui nou statut a! strîmtorilor • iunie — Irlanda : armata republicană irlandeză este scoasă în afara legii • iulie 4 — Liga Naţiunilor ridică sancţiunile economice împotriva Italiei • iulie 17 — 18 — Rebeliune militaro-fas-Cistă împotriva Republicii ; începe războiul civil din Spania (1936 — 1939) • iulie 21 — Elveţia : la Montreux se parafează proiectul unui protocol (N. Titu-fescu — M. Litvinov) între România şi U.R.S.S., privind respectarea independenţei şi suveranităţii naţionale • august 4 — Grecia : instaurarea dictaturii fasciste a generalului loannis Me-taxas' • august 19 — Anglia: crearea „Comitetului de Neintervenţie" în Spania (27 state) • noiembrie 25 — Berlin : „Pactul anticom-intern*' (Germania, Japonia) 1937 • ianuarie 2 — Acord italo-englez privind statu-quo-ul din Marea Mediterană • ianuarie 24 — Belgrad : tratat de neagresiune bulgaro-iugoslav • ianuarie — Germania : prelungirea cu încă 4 ani a mandatului acordat iui Hitler în 1933 • aprilie 26 — Spania : aviaţia germană distruge oraşul Guerica • aprilie 27 — Italia : A. Gramsci moare după 10 ani de detenţie • mai 3 — Egipt : lichidarea capitulaţiilor • mai 28 — Anglia : guvern Neville Cham-berlain — pînă la 10 mai 1940 ŞTIINTĂ-TEHNICĂ • Reber inventează radiotelescopul • A. L. Samuel enunţă principiul magne-tronului • Wihmaux şi Schneider inventează procedeul Agfacolor • G. Thomson şi Davîsson evidenţiază difracţia electronilor • E. Armstrong propune modulaţia de frecvenţă • Firma „Porsche11 introduce suspensia cu bare de torsiune • Firma „Telefunken" fabrică primele tuburi electronice cu şase electrozi • V. P. Cikalov, G. F. Baidukov şi A, F. Beliakov efectuează primul zbor fără escală peste Polul Nord (Moscova—Portland) Premiul Nobel : V. F. Hess (Austria) şi C. D. Anderson (S.U.A.), pentru fizică ; P.j.W. Deb/e (Olanda), pentru contribuţii la cunoaşterea structurii moleculare • W. Carothers brevetează metoda de fabricare industrială a nailonului • F. Zwicky descoperă asociaţiile de ga?axiî • Brown-Boveri adaptează turbina c^ gaz ca turboreactor pentru aviaţie • F. Hardy şi Wurzburg pun bazele selecţiei electronice a culorilor • L. Moore iniţiază folosirea turlelor rreta-îice rabatabile • Apariţia primelor radioreceptoare echipate cu tuburi indicatoare de acord • N. Bourbaki — Elemente de matemcucâ generala pe baza noţiunii de structura algebrică artă/literatură, medicina, psihiatrie (1936-1937) lşt/847 ARTE-LITERATURĂ •# Fa-jlkner William (1897 — 1962), S.U.A. — Absalom. # Mitchell Margaret (1900 — 1949), S.U.A. — Pe arip'le Vincului # Sartre Jean Paul (1905 — 1930), Franţa — Imaginaţia •# Garda Lorca Federico (1899-1936), Spania - Casc Bernardei Alba # Miiosz Czeslaw (n. 1911), S.U.A. — Trei ierni ■m Are ioc premiera operei OediD de George Enescu, la Paris « Bartok Bela (1881 -1945), Ungaria — Muzică pentru instrumente de coarde, percuţie şi celesta (M) m Daii Salvador (n. 1904), Spania — Premonitia războiului. Ci,il (P) # Baithus Balthazar (n. 1908), Franţa — Portretul lui De-rar. '(P) # G hi aţă. Dumitru (1888 — 1972), România — Peisaj la P,olcic (P) # Hamsun Knut (1859-1952), Norvegia — Cercul se închide # K a wa bat a Y as u n a r i (1 899 — 1972), Japonia — Ţara zăpezilor # Premiul Oscar a fost decernat filmului Siegfeld cel Mare Premiul Nobel : Eugene O’Neill (S.U.A.) • Cronin Archibald joseph (1896-1981), Anglia - Citadela '% Steinbeck John Ernst (1902-1965), S.U.A. - Oameni. şi şoareci • Hemingway Ernest (1828 — 1961), S.U.A. — A avea a a n u avea • Gamus Albert (1913-1960), Franţa — Moartea fericită « Malraux Andre (1901 — 1976), Franţa — Speranţa MEDICINĂ • C.M.H. Long şi F.D.W. Lu- kens obţin, cu ajutorul adre-nalectomiei, ameliorâri în diabetul pancreatic • E. C. Kendall, Marguerite Steiger şi T. Reichstein izolează şi prepară sintetic dezoxicorticosteronul • H. Andersag realizează sinteza vitaminei Bt • H. M. Evans izolează vitamina E din grî u încolţit • F. Kogl izolează vitamina H (biotina) din gălbenuşul de ou • A. Szent-Gyorgyi descoperă vitamina P • W. G. Walter aplică EEG la localizarea tumorilor cerebrale • G . Wald precizează substratul biochimic al fenomenelor vizuale retiniene • J. E. Scarff realizează ven-triculoscopia cerebrală • E. Jorpes prepară heparina în formă pură • Apare la Bucureşti Buletinul rocietăţii de ştiinţe farmaceutice din România, sub redacţia lui I. Vintilescu şi Ai. lonescu-Matiu Premiul Nobel \ He.nry Hal I et Dale (Anglia) şi Otto Loewî (Austria), pentru descoperiri privind transmiterea chimică a impulsului nervo s • A. Tise!ius realizează elec-troforeza • D. Bovet obţine produse simDaticoiitice de sinteză • F. G. Young descrie diabetul metahipofizar • D.W.G. Murray preconizează utilizarea în clinică a heparinei ca anticuagu-lant • H. N. Holmes şi Ruth Eli-zabeth Corbet obţin vitamina A în stare pură cristalizat ă PSIHIATRIE • C. Vlad fondează Societatea română de psihanaliză • Anna Freud — Egou[ şl me-canismele de apărare • W. Freeman şi J. W. Watts pun bazeie psihochirurgiei • E. Moniz publică primele lucrări referitoare la lobo-tomie : Tentative operatorii in tratamentul unor psihoze. împreună cu A. Lima introduc leucotomia • Kerr şi Lagen descriu „sindromul Pickwick" • Leonhard descrie „proskl-nezia“ • Beck introduce testul Rors-chach în S.U.A. • Ostankov descrie „simptomul capişonului" (în schizofrenie) •. Se înfiinţează secţia de neurochirurgie a actualului spital dr. Gh. Marinescu • Lewin elaborează teoria sa privind comportamentul • Morsier şi Bonnet descria sindromul care le poarti numele • L. von Meduna Introduc® metrazolul ca terapie de şoc • P. N. Jagodka — Metoda dezinhibiţiei. cu amital şi cofeina • Seyle descrie sindromul care-i poartă numele • Thurstone iniţiază în S.U.A. Societatea de psihometrle • E. Moniz şi A. Lima aplici lobectomia la psihoţiei • Bîerman introduce metoda terapeutică care-i poartă numele • Courbon descrie „anatopis-mul mintar • Moreno introduce termenuj de „Ego auxiliar'* • G. Allport introduce termenii de „creativitate" şi „teleonomic“. Publică Personalitatea, o interpretare psihologica 848/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE • .iulie 7 — Incidentul de la podui Marco Polo: extinderea agresiunii Japoniei asupra Chinei • iulie 8 -- Pactul de la Saadabad ,.Antanta Orientului Apropiat*' intre Iran, Irak, Turcia şi Afganistan • iulie-august — Siria : răscoala curzilor • august 21 —- Pact de neagresiune so-vieto-chi nez • octombrie 10 — Polonia : crearea Partidului Muncii • octombrie 13 — Belgia : Germania recunoaşte integritatea şi inviolabilitatea ei • octombrie 16 — Ungaria: crearea Partidului Naţional Socialist Ungar (orientare fascistă) condus de Szălaşi Ferenc • noiembrie 6 — La „ Pactul anticomi ntern“ , încheiat între Germania şi Japonia, aderă şi Italia, iuînd astfel fiinţă „Axa Berlin — Roma—Tokio" • noiembrie 25 — România : Pact de neagresiune electorală între Partidul National Ţărănesc şi Garda de Fier • decembrie 2 — Brazilia : interzicerea partidelor politice • decembrie 11 -- italia se retrage din Liga Naţiunilor • decembrie 12 — U.R.S.S. : primele alegeri pentru Sovietul Suprem • decembrie 29 — irlanda : declararea independenţei sub numele de „Statul Suveran Eire“ • Coreea : crearea Organizaţiei Luptei de Eliberare Naţională Coreeană (Pak Tal) • Cipru : constituirea Confederaţiei Generale a Muncii • Noua Zeelandă : crearea Federaţiei Neozeelandeze a Muncii • Polonia : grevă ţărănească antifascistă (august 16 — 25) • Elveţia: retroromana devine cea de a patra limbă naţională • Ecuador : legea cu privire la naţionalizarea pămînturilor 1.938 • februarie 10 — România : instituirea dictaturii regale • martie 11—12 — Austria este ocupată de Germania hitleristă (Anschluss) • martie 13 — Austria dispare ca stat: lege privind anexarea oficială a Austriei ia Germania ŞTIINŢĂ-TEHNICÂ • A. N. «Kolmagorov — Fundamentele calculului probabilităţilor • W. H. Alden brevetează dispozitivul de control automat al amplificării în radioreceptoare • C. Voisin construieşte o cutie de viteze, electromagnetică • V. Zachariasen elaborează teoria structurii neorînduite a sticlei • Construirea clădirii Empîre State Bui!-ding, la New York • intră în funcţiune prima centrală electrica eoliană,' la Balaclava Premiul Nobel : C. J. Davisson (S.U.A.) şi G. Paget Thomsri (Anglia), pentru fizică ; W. N. Haworth (- ~-glia) şi P. Karrer (Elveţia), pentru chi—. e (studiul hidraţilor de carbon şi al vita râvnelor) • P. L. Kapiţa descoperă fenomenul suprs-fiuidităţii • N. Kemmer prevede existenţa mezon’jîuî „pi“ neutru • O. Hahn şi F. Strassmann obţin fisiunea nucleului de uraniu • Se fabrică poliuretanii arta/literatura, medicină, psihiatrie (1937-1938) îst/849 ARTE-LITERATURĂ • Bromfield Louis (1896 — 1956), S.U.A. - Vin ptoile • Woolf Virginia (1882 — 1941), Anglia — Ani La Londra, piesa Hamlet, cu Lawrence Olivier • Kipling Rudyard (1865 — 1936), Anglia — C/te ceva despre, mine însumi (autobiografie) • BuPrin Alexievici (van (1870-1953), Rusia - Aici întunecate m Brecht Bertolt (1898 — 1956), Germania — Omul cel bun din Secinan • Bromfield Louis (1896 — 1956), S.U.A. — Musonul • Eluard Paul (1895-1952), Franţa — Evidenţa poetica • Duhamel Georges (1884 — 1966), Franţa — Stâpînii m Honegger Arthur (1892— 1955), Elveţia — Micuţii car dina ii (M) • Mondrian Pieter Cornelius (1872-1944), Olanda Compoziţie cu roşu şi albastru (P) • Kandinsky Vasili (1866 — 1944), Germania—Nimicuri dulci (P) • Bonnard Pierre (1867 — 194/). Franţa — Nud în baie (P) • Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Femeia care pfînge ; Cuernica (P) • Premiul Oscar, decernat filmului Viaţa lui Emile Zola Premiul Nobel : Roger Martin du Gard (Franţa) • Zweîg Ştefan (1881 -1942), Austria — Mila periculoasă • Hemingway Ernest (1898 — 1961), S.U.A. — Coloana a cincea şi primele 49 de povestiri MEDICINĂ • C. A. Elvehjem şi R. J. Madden preconizează tratamentul pelagrei cu vitamina PP • R. Leriche — Chirurgia durerii, Paris • L. Condorelli obţine primele mediastinografii gazoase • Ch. S. Venable preconizează folosirea aliajului de oţel-vitalium pentru artro-piastii • Are loc la Munster primul Congres internaţional de hematologie • Are loc la Paris primul Congres internaţional de medicină neohipocratică • Gh. Marinescu, N. lonescu-Sişeşti, O. Sagerşi A. Krein-dler — Tonusul muşchilor striaţi — Studiu experimental şi clinic, Paris • H. A. Krebs descrie ciclul acidului citric din glicoliză • Gh. Pamfil — Chimie farmaceutică, Bucureşti • înfiinţarea Societăţii de pediatrie si puericultură din Cluj • F. M. Burnet descoperă a-gentu! etiologic al febrei de Queensland Premiul Nobel : Albert Szent-Gyorgyi von Na-gyrapolt (Ungaria), pentru lucrări asupra proceselor de combustie biologică, în special asupra vitaminei C şi catalizei acidului fumărie • Li Choh Hao şi H. M. Evans izolează hormonul somato-trofina • E. Ch. Dodds şi R. Robin-son obţin estrogeni sintetici artificiali PSIHIATRIE • E. Pichon — Balbisrr-ul etiologic şi tratamentul • C. Rădulescu-Mctr u fondează jurnalul de pşihotth-nică • Al. Obregia practică primul in lume puncţia suboccipi-tală, în cadrul studiilor sale-asupra sifilisului nervos. Sistematizează ciclofreriile • L. Bini şi U. Cerîetti utilizează şocul electric ?n tratamentul unor afecţiuni psihice • Herman descrie sindromul care-i poartă numele • Are loc la Paris, primul Congres internaţional de psihiatrie infantilă • Potzl şi Hoff descriu simptomul care le poartă vjmele-(prosopagnozie) • Refsum descrie „e^eccpa-tia ataxică poli nev reformă'1 • Kuimov şi Kehrer descrii» simptomul care le poartă numele (în alcoolismul cronic) • Manz descrie tipul constituţional ictafinic • J. L. von Meduna — Terapia convulsivă în schizofrenie • V. Pavelescu — Caracterele! afectivităţii • H. Horney — Personalitatea nevrotică a t'mpului nostru • Thomson — Analize fccto-rială a performanţelor umane • Loomis izolează cele 5 perioade ale somnului lent • Terman si Merrill adaptează în S.U.A. scala de inteligenţă Binet-Simon, e rei ne* un nou test care te poartă numele • Ekbom introduce termenul de „delir dermatozoic" • Bumke introduce termenul de „depresie mascată" • Gendring face primele observaţii asupra alexiei 54 — Enciclopedie da psihiatrie — cd. 140 «50/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINTĂ-TEHNICĂ • martie 17 — U.R.S.S propune proiectul unui sistem de securitate colectivă în Europa • aprilie 30 — Elveţia : declaraţie de neutralitate adresată Ligii Naţiunilor • mai — Cehoslovacia : „Criza din mai" — trupe germane la graniţa cehoslovacă • iunie 22 — Germania : lege cu privire ia prestarea muncii forţate • iulie 5 — Comitetul de neintervenţie în. Spania hotărăşte retragerea voluntarilor străini • iulie 29 — august 11 : „Incidentul de la lacul Hasan“ (lingă Vladivostok) — trupele ruseşti resping un atac japonez • iulie 31 — Bucureşti : între „înţelegerea Balcanică" şi Bulgaria se semnează un acord privind nefolosirea forţei în relaţiile dintre ele • august 29 — 30 — „Conferinţa Internaţională de la Munchen11 (Hitler, Mussoli ni, Chamberlain, Daladier) semnează „Acordul de la Munchen" — înţelegere între Marile Puteri privind dezmembrarea Cehoslovaciei • octombrie — Spania : retragerea brigăzilor internaţionale m noiembrie 2 — Primul dictat de la Viena : Germania şi Italia atribuie Ungariei un teritoriu de 12 000 km2 (un milion locuitori), aparţinînd Cehoslovaciei . • noiembrie 9 — 10 — Germania : „Noaptea . de cristal" — mare progrom antievreiesc • decembrie 6 — Declaraţie de neagresiune franco-germană • Bette stabileşte ciclul carbonului în ■ natură • l. Sikorski construieşte elicopterul • H. Coandă inventează discul volant • CarJson pune la punct principiul-'xero-grafiei • C. Shannon iniţiază teoria mecanismelor automate • E. van der Pyl fabrică abraziv constituit din aglomerări de cristale metalice cu durităţi superioare H. A. Bethe descoperă ciclul transform mărilor termonucleare Premiu! Nobel ? Enrico Fermi (Italia), pentru demonstrarea existenţei unor noi elemente radioactive, produse prin iradiere cu neutroni, şi descoperirea reacţiilor nucleare prin neutroni lenţi ; Richard Kuh'n (Germania), pentru chimie 1939 • februarie 27 — Anglia şi Franţa recunosc guvernul spaniol condus de generalul Franco • martie 14 — Slovacia se proclamă stat i ndependent • martie 15 — Germania ocupă Praga şi regiunile cehe ; Cehoslovacia dispare ca stat « martie 15 — 17'— Ungaria ocupă Ucraina subcarpatică • martie 21 — Ultimatum german privind cedarea Danzig-ului • J. Becquerel descoperă metamagnetismu • M. Perey descoperă elementul chimic radioactiv, franciu • F. Joliot-Curie studiază neutronii eliberaţi prin fisiunea uraniului • L. V. Cantorovici pune bazele programării matematice liniare artă/literatură, medicină, psihiatrie (1938—1939) lst/85> ARTE-LITERATURĂ • Ga'tsworth/ John (1867 — 1;933), Anglia — Trecătorii • Faulkner William (1897 — 1962), S.U.A. — Ncînvinşii • Mistral Gabriela (1 889- 1957), Chile — Tăcerea pădurii • Sar t re Jean-Paul (1905 — 1980), Franţa — Creata • B.u-ck Pearl (1892-1973), S.U.A. — Mîndrie • Eluard Paul (1895-1952), Franţa — Mijlocitoarele ; E-votuţie naturală • Duhamel Georges (1884 — 1966), Franţa — Cecile printre noi • Camus Albert (191 3 —1960), Franţa — Nopţi • Prok»fiev Serghei (1891 — 1953), Rusia — Fomeo şi Julieta ; Alexandru Nev/sky (M) • Brâncuşi Constantin (1876 — 1957), Romania, realizează tripticul : Masa tăcerii, Poarta sărutului :i Coloana fcră sf!r;it (Tg. Jiu) • Konegger Arthur (1892 — 1955), Elveţia — Ioana pe rug ; Densul morţilor (M) • Bracue Georges (1882 — 1963, Franţa — Faleze (P) • Premiul Oscar a fost decernat filmului You Con't Take lt With You Premiul Nobel : Pearl' Buck (S.U.A.) • Steinbeck John Ernst (1902-1965), S.U.A. -Fructele miniei • J-oyce james (1882 — 1941), Irlanda — Eseuri. • Saint-Exu pe ry Antei ne (1900-1944), Franţa - Fa-mîntul oamenilor • Undset Sigrid (1882-1949), Norvegia — Madame Dcrot-hea • Faulkner Wiiliam (1897 — 1962), S.U.A. — Pa linierii sălbatici MEDICINĂ • Beatrice Mintz şi E. Abder-halden studiază, independent unul de celalalt, rolul vitaminei Bî la formarea colinesterazei in terminaţiile nervoase • R. Kuhn izolează vitamina B6 • P. Karrer sintetizează vitamina E • A. Bogomoleţ — Prelungirea vieţii, Kiev • B. von Borries şi H. Ruska realizează primele fotografii de virusuri la microscopul electronic • j. Lempert realizează fenes-traţia într-un timp, în chirurgia surdităţii • E. C. Kendall prepară cortizonul (compusul E) • A. Hofmann şi A. W. StcII sintetizează dietilamina acidului iisergic (LSD) • L.E.H. Whitby demonstrează experimental eficacitatea s uîfapi ridi nei în infecţiile cu pneumococ • V. Mârza — Hi^tofiziologia ovogenezei, Paris • I. Niţulescu — Terapeutica pelagrei • înfiinţarea Societăţii române de stomatologie Premiul Nobel : Corneiile Jean Franţois Hey-mans (Belgia), pentru descoperirea rolului jucat de mecanismele sinoaortice în reglarea circulaţiei • I. Starr introduce balisto-cardiograma • H. L. Sheehan descrie necroza postpartum a adeno-hipofizei • H. L. Fevold prepară hormonul luteinic hipofizar • R. Kuhn, S. A. Harris şi K. A. Folkers sintetizează vitamina Be • L. F. Fieser sintetizează vitamina K • Se. aplică profilavia rahitismului cu vitamina D PSIHIATRIE • J. Lh^rmitte — umoa şi limbajul • M. Lebedinski — Tulburările-de vorbire la schizofrtni • H. Ey formulează principiul orga no dinamism ului • Jacobson introduce metoda relaxării progresive • M. D. Ral ea — Psihologie viaţă • R. Desoille perfecţionează. tehnica „scrisului treaz dirijat" • Stern utilizează primul termenul de Mborder-line“ Irs accepţiunea actuală • Esquirol descrie pentru prima dată nevroza obsesiva-compulsivă şi introduce termenul de „lipomanie*1 • Gu re viei descrie sindromul oculostatic • Turner descrie sindromul care-i poartă nume-e • Penroseşi Raven elarorează. „matricele progresive Raven “ (abilităţi educative înnăscute) • Marburg descrie sindromul care-i poartă numele (m scleroza diseminată) • Loomis, Haevey, Hobari: descriu complexul EEG MKrf • Joz şi Sterling descriu semnul care le poartă numele (hiperexcitabilitate nervoasă) • Murray dezvoltă conceptul de „personologie", introdu» de Stern • I. Kannabich susţine teza de doctorat despre ciclotimie • E. Bleuler lansează termenul de ,.schizofrenie" ; descrie disociaţia (Spaltung) î ierarhizează simptomele • St. Odobleja — Psihologia' consonantistă • K. Horney — Personalitatea nevrotică a zilelor noastre ţ Căi noi în psihanaliza • Stern descrie boala care-i poartă numele 852/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE • mai 11 — august 31 : Mongolia — agresiune japoneză la Halhîn-Gol, respinsă de trupele mongole şi sovietice • mai 19 — Anglia : introducerea serviciului militar obligatoriu • mai 22 — „Pactul de oţel“ — tratat de alianţă politică şi militară germano-italian • august 23 — Moscova : „Pact de neagresiune germano-sovietic" (Ri bbentrop-Mo-lotov) • august 25 — Londra : tratat de alianţă anglo-polon • septembrie 1 — Germania invadează Polonia — începutul celui de al doilea război mondial • septembrie 3 -- Anglia şi Franţa declară război Germaniei m septembrie 5--7 -.... îşi declară neutrali- tatea : Spania şi S.U.A. (5 sept.), România (7 sept.) m septembrie 17 --- Armata rusă trece frontiera sovieto-polonă ; guvernul polonez se refugiază în România • noiembrie 4 — S.U.A. : „Neutrality act“ — o variantă a neutralităţii ŞTIINTĂ-TEHNICĂ • Este instalat primul radar pe nave de lupte şi pe navele transoceanice pentru depistarea aisbergurilor • Sînt adoptate, în navigaţia aeriană, sistemele-de localizare, de control şi ghidare, Decco şi Loran • Se execută, pentru prima dată, sudură în atmosferă protectoare • P. L. Kapiţa realizează prima turbină frigorifică care-i poartă numele Premiul Nobel : E. O. Lawrence (S.U.A.), pentru fizică; A.F.J. Butenandt (Germania) şi L. Ruzicka (Elveţia), pentru chimie 1940 • ianuarie 1 -- Anglia : decretarea mobili- zării generale # martie 12 — Moscova: tratat de pace sovieto-fi nlandez # aprilie 9 — Germania invadează Danemarca m mai 10 — Armata germană invadează Olanda, Belgia şi Luxemburgul, atacă Franţa # mai 10 — Anglia: demisia guvernului Neville Chamberlain ; îi succede guvernul Winston Churchill # mai 29 —‘iunie 4 — Bătălia de Ia Dun- kerque : sînt salvaţi 350 000 de ostaşi britanici şi francezi # iunie 10 — Italia declară război Angliei şi Franţei m iunie 14 — Armata germană ocupă Parisul — Franţa va cere armistiţiu ia 16 iunie # iunie 18 — Londra: apelul radiodifuzat al generalului Charles de Gaulle către francezi continuarea luptei # iunie 22-- Armistiţiul franco-german de la Compiegne # iunie 26 — Notă ultimativă a guvernului sovietic adresată României : Basarabia si Bucovina de nord intră în componenţa U.R.S.S. (28 iunie) • Kennedy, Wahl, Seaborg, Segre realizează fisiunea plutoniului • Este descoperită fisiunea spontană a uraniului • Este obţinut elementul transuranic neptuniu • Brown-Boveri utilizează turbina cu gaz pentru producerea de energie electrică • In navigaţia aeriană sînt introduse avioanele cu reacţie (în Germania şi Anglia) • Se construieşte torpila electrică auto-ghidată • Este realizată maşina automată de spălat vase artă/literatura, medicină, psihiatrie (1939-1940) lst/853 ARTE-LITERATURĂ D/lan Thomas (1914 — 1953), Anglia — Cartea tandreţei 9 Mann Thomas (1 875 —1955), Germania — Charlotte la Weimar m Brecht Bertolt (1898 — 1956), Germania — Galileo Gali lei '•# Braque Georges (1882 — 1963), Franţa --- Pictor şi modelul său (P) • Ernst Max (1891 -1976), Franţa — Un pic de calm (P) *9 Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Păcatul nopţii la AnVbes: Motan devorînd o pasăre (P) Premiul Cscar a fost decernat filmului Pe aripile vîn-t ului. •■Premiul Nobel : Frans Eemil Sillanpăă (Finlan- • Hemingway Ernest (1898 — 1961), S.U.A. — Pentru cine bat clopotele 9 Sartre Jean Paul (1905 — 1980), Franţa — imaginarul •9 Faulkner William (1897 — 1962), S.U.A. - Cătunul -9 Cocteau Jean (1889 — 1963), Franţa — Monştri sacri 9 Robin Armând (1912 —- 1961), Franţa — Viaţa mea fără mine <9 Reverdy Pier re (1889 — 196 0), Franţa — Paharul plin ■# Carl/le Thomas (1795 — 1881), Anglia — Eroii (postum) >• Claudel Paul (1868-1955), Franţa — Dansul morţilor • Wright Richard (1909 — 1961), S.U.A. - Un copil al pămîntului • Daudet Leon (1867 — 1942), Franţa — Pe cînd trăia tatăl meu ■9 Schonberg Arnold (1874 — 1951), Austria — A doua simfonie de cameră (M) MEDICINĂ • J. G. H amil ton şi M. H. So-ley măsoară captarea iodului radioactiv de către tiroidă • P. Iversen şi K. Roholm realizează microbiopsia transparietală a ficatului • R. E. Gross intervine chirurgical în cazurile de persistenţă a canalului arterial 9 G. Soulie de Morant — Curs scurt de adevărată acupunc-tură chineză, Paris Premiul Nobel : Gerhard Domagk (Germania), pentru descoperirea acţiunii antibacteriene a pron-tosiiului • K. Landsteiner şi Al. Wiener descoperă sistemul Rh (factorul Rhesus) • V. Erspamer descoperăsero-tonina • A. Fr. Hournand şi D. W. Richards elaborează tehnica studierii prin cateterisin a presiunii intracraniene • P. Durând şi P. Giroud prepară un vaccin împotriva tifosului exantematic • G. Domagk pune în evidenţă efectele terapeutice ale sulfatiazolului împotriva ba-cilului tuberculos • L. M. Tocantins practică transfuzii de lichide din măduva osoasă • S. Lepkovsky şi R. Williams studiază vitamina B5 • V. du Vigneaud şi P. Gy-orgyi izolează, din ficat, vitamina H ; E. A. Doisy izolează vitamina K2 • F. Bernheim descoperă acţiunea antimîcrobiană a a-acidului paraaminosalicilic (pe care |. Lehmann îl va PSIHIATRIE • Wechsler elaborează pr mul test de inteligenţă pentru adulţi • Frank introduce „tehnicile proiective de investigare** • Lopez imaginează testul miokinetic • Sereiski descrie tipurile de remisiune în schizofrenie • G. Langfeldt descrie stările schizofreniforme • Kardiner — Individul şi societatea sa (interacţiunea personalitate/mediu) • Klopfer fondează la New York Institutul Rorschach • Marchand descrie boala care-i poartă numele ^urmare a unei encefalite de etiologie necunoscută) • E. Claparede propune primele teste pentru depistarea aptitudinilor. Fondează Institutul J.J. Rousseau, la Geneva • W. von Jauregg introduce terapia cu iod pentru unele forme de cretinism. Participă la reforma legislaţiei austriace privind regimul bolnavilor psihici • J. Piaget — Noţiunile de mişcare şi viteză la copil 9 C. Rogers — Tratamentul clinic al problemelor copilului 9 Kretschmer descrie sindromul alalic • H. Gruhle — Sinuciderea 9 Davidenkov introduce termenul „aglicofagie“ • Ravkin descrie „halucinaţiile ptereognostice" • H. Wallon — Evoluţia psihologică a copilului 9 G. Georgiade — Problema afaziei şi psihologiei gîndiriir perturbările şi. deviaţiile conştiinţei 854/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE • august 7 — Londra : acord Churchill-Charles de Gaulle privitor !a organizarea Forţeior Franceze Libere • august 8 — octombrie 5 — „Bătălia Angliei11 violente lupte aeriene ger-mano-engleze care au salvat Anglia de invazie • august 30 — Al doilea dictat de la Viena : României îi este răpită Transilvania de nord şi cedată Ungariei hortiste • septembrie 2 — Acord anglo-american vase de război pentru baze navale • septembrie 4 — 6 — România : formarea unui guvern condus de I. Antonescu (4 sept.); suspendarea Constituţiei din 1938 (5 sept.) : abdicarea regelui Carol II în favoarea fiului său Mihai I (1 sept) ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • Este lansat în comerţ magnetofonul • Este realizat schimbătorul de viteze automat • H. Boot şl J. RandaJ inventează magnetofonul cu cavităţi rezonante • G. S. Landsberg pune la punct o mei o dl originală de analiză spectrală a aliajelor • Mayer obţine acidul gluconic dinir-D soluţie 1941 • ianuarie 21—23 — Rebeliune legionară în România — înfrîngerea ei duce la crearea unei dictaturi exclusiv militare • martie 11 — S.U.A. : legea „de îrnpru-mut-închiriere" a armamentului („lent and lease Act“) • aprilie 6 — Germania, Italia şi Ungaria atacă Iugoslavia — România refuză să participe la agresiune • aprilie 13 — Moscova : tratat de neutralitate sovieto-japonez • mai 24 — 27 — Bătălie navală anglo-ger-mană de proporţii în Atlanticul de nord : Hood (engl.) şi Bismarck (germ.) victime ale ei • iunie 22 — Germania si sateliţii ei atacă U.R.S.S. • mai 31 — Insula Creta este ocupată de trupe germane aeropurtate (prima operaţie de amploare de acest fel) • iunie 27 — Iugoslavia: înfiinţarea Statului major general al detaşamentelor de partizani condus de I. B. Tito • iunie-noiembrie — Suită de victorii succesive germane pe frontul de est • iulie 12 — Moscova : acord anglo-sovietic — lupta comună împotriva Germaniei • august 10 —14 — „Carta Atlanticului" — întrevedere Roosevelt-Churchi II • septembrie 4 — „.Incidentul Greer" — tensiune germano-americană • decembrie 5 — începe să se contureze dezastrul german de la Moscova • Intră în funcţiune, la Chicago, pr)mu^ reactor atomic • R. Oppenheimer calculează masa critica a U-235 şi P-239 • R. MehI foloseşte microscopul electronic în metalurgie • Se produc industrial fibre de Ter>0en • In Elveţia, se experimentează locomci’ve cu turbine cu gaz şi cu transmisie electric® • Se aplică carotajul neutron-gamma )a. sonde • A.J.P. Martin şi R.L.M. Synge (AngSîa) incep separarea aminoacizilor dintr-Lrr amestec • E. Freyssinet realizează prima construcţ>& din elemente prefabricate asamblate prin comprimare • Armatele sovietice încep utilizarea lansatoarelor de rachete „Katiuşa" artă/literalură, medicină, psihiatrie (1940-1941) ist/855 ARTE-LITERATURĂ «• Hindemith Paul (n. 1895), Germania — Ce/e patru temperamente (M) Bartok Bela (1881 -1945), Ungaria — Concert pentru două piane f orchestră (M) B?‘incuşi Constantin (1 876 — 19 57), România — Pasărea (versiunea a cincea în bronz) *• DsSvaux Paul (n. 1897), Belgia — Omul de pe stradă (P) Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Nud coa-fir.du-şe (P) •* Filmul Dictatorul de Char!ie Chapii n Premiul Oscar a fost decernat filmului Rebecca « F; I mul' Cetăţeanul Kane de Or'son Welles # Mauriac Franţois (1 885 — 1970), Franţa — Femeia fariseu # Fadeev Alexander Alexan-drovici (1901 —1956), Rusia — Ultimul din Udege # Kazantzakis Nikos (1885 — 1957), Grecia — Alexis Zor-h: ' # B-echt Bertolt (1898 — 1956), Germania — Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprita # Bunin Alexeievici (1870 — 1953), Rusia — Natalie m Calinescu George (1899 — 1965), România — Istoria ike^aturii române de la origini pînă în prezent. m Woolf Virginia (1882 — 1941), Anglia — între acte # Şostakovici Dimitri (n. 1906), Rusia — Simfonia Leningradului (M) » Matisse Henri (1869-1954), Franţa — Natură moartă cu magnolie (P) # Premiul Oscar a fost decernat filmului Ce verde era valea mea MEDICINĂ utiliza în tratamentul tuberculozei pulmonare) • Th. Francis izolează virusul gripal B • E. K. Marchall introduce sulfaguanidina în tratamen-tul infecţiilor intestinale • R. O. Robbin sintetizează sulfamerazi na • O. Gsell pune în evidenţă efectele terapeutice anti-infecţioase generale a sulfa-tiazolului • Ph. Levine explică eritro-blastoza fetală prin mecanismul incompatibilităţii de Rh • Fr. A. Lipmann întreprinde cercetări asupra transmiterii energiei în ţesuturile vii şi asupra coenzimei A • Ch. B. Huggins preconizează tratamentul hormonal al cancerului de prostată • R. W. Rawson prepară substanţe antitiroidiene de sinteză • M. Finland introduce în terapeutică sulfadiazina • G. K. Hirst elaborează reacţia de hemaglutinare utilizată în diagnosticul virusologie • Fr. M. Allen aplică tehnica „hibernării artificiale" în chirurgie • H. K. Mitchell, E. Snell şi R. J. Williams obţin acidul folie din frunze de spanac • Al. Cosăcescu — Tumori şl distrofii osoase, Bucureşti • H. Olivecrona preconizează o metodă de tratament chirurgical al bolii hipertonice PSIHIATRIE • Th. Reik — Masochismul la omul modern • Goland descrie sindromul de „pseudoimponderabilf-tate“ • Mosnier sintetizează prima fenotiazină anti histaminică • Mathaway şi Kindley introduc chestionarul de personalitate MMPI (Inventarul multifazic de personalitate Minnesota) • Ştefanescu-Goangă elaborează la Cluj o variantă românească a testului Binet • în Germania se aplică măsuri eutanasice pentru bolnavii psihici incurabili • Binswanger introduce „analiza existenţială" • Goldstein şi Scherrer elaborează testul de gîndire abstractă care le poartă numele • Grees descrie sindromul postrubeolic care îi poartă numele (embriopatie post-rubeolică) • Buhler elaborează „testul lume" • Louis-Bar descrie sindromul care-i poartă numele (ataxie-telangiectazie) • Schachter şi Cattel definesc „enurezisul nevrotic" • V. Pavelescu — Conştiinţă şl inconştient • Brain descrie „apraxla de îmbrăcare" • Karpman introduce termenul „anetopatie“ • Senise introduce termenul de „agelie" • K. Lewi n — As pecte ale corn -portamentului uman, legate de frustrare şi regresie • D. Melehov — Dinamica stărilor defectuale în schizofrenie • H. Marcuse — Raţiune revoluţie 856/1st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE 1942 • ianuarie 1 — S.U.A. : „Declaraţia Naţiu- nilor Unite" -- 26 state se angajează să nu semneze pace separată cu Germania • februarie 14 — Anglia hotărăşte intensificarea bombardamentelor aeriene asupra oraşelor germane • martie — Filipine : crearea armatei populare care va începe lupta împotriva ocupanţilor japonezi • iunie 4—7 — Bătălia aero-navală de la Midway — înfrîngere de proporţii a flotei japoneze (contribuţie deosebită a serviciului de informaţii american) • iunie 12 — S.U.A. extinde „Lent and iease Act" pentru U.R.S.S. • mai 27 — Libia : reluarea ofensivei germano-italiene • iunie 10 — începe ofensiva trupelor germane în direcţia Volga-Caucaz (ultima mare operaţie ofensivă germană) • iunie 10 — Cehoslovacia: „Barbaria de la L i di ce“ — distrugerea localităţii şi exterminarea locuitorilor drept represalii pentru atentatul asupra lui R. Hey-drich 1943 • ianuarie 13 — Germania: mobilizarea totală • ianuarie 14 — 24 — întrevedere Roose-velt-Churchili la Casablanca — se enunţă : capitularea fără condiţii • ianuarie 28 — România : apare ziarul ilegal „România liberă" • ianuarie-februarie — Ofensivă sovietică în Caucaz, pe Don şi victorie decisivă (2 febr.) la Stalingrad ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • Intră în funcţiune primul reactor de cercetare • E. Fermi realizează prima reacţie nud «ir a. în lanţ, controlată • Sziiard realizează fisiunea uraniului în reactorul' atomic • G. T. Seaborg obţine elementul chimic neptu ni u • Este descoperită radioemisia solară • Este inventată balanţa cu dispozitiv de.-aşezare a greutăţilor pe pîrghie • in S.U.A., sînt lansate superfortăreiek: de bombardament B-29 • W. von Braun construieşte rachetele teleghidate A-4 • începe producerea de noi tipuri de avioane cu reacţie • C. Irons şi S. M. Stoesser brevetează consolidarea nisipului mobil din zăcămintele de ţiţei prin injecţie de răşini sintet ce • Max Born elaborează teoria cuantică a cîmpului electromagnetic • O. Warburg explică procesele fundamentale ale fotosintezei • V. A. Ambarţumian descoperă prime e asociaţii stelare • Daimaca descoperă cometa care-i poar:ă numele • M.L.E. Oliphant construieşte sine rock c-tronul • iulie-august — Pe frontul de est lupte grele în sectorul Volga-Don-Caucaz • august 1 — Canada : obligativitatea serviciului militar • august 19 — Tentativă de debarcare la Dieppe : pierderi masive ale trupelor canadiene • septembrie 4 — începe bătălia Stalingra-dului care se va desfăşura în doi timpi : septembrie-noiembrie atacuri germane, 19 noiembrie-2 februarie contraatacuri ruse • octombrie 23 — Armata engleză începe ofensiva în Africa • noiembrie 8 — Debarcarea trupelor anglo-americane în Maroc şi Algeria artă/literatură, medicină, psihiatrie (1942-1943) lst/857 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE Camus Albert (191 3 — 1960), r- - v'ţa — Mitul lui Sisif; S::râinuî •» C-onin Archibald Joseph ("396 — 1981), Anglia — Anii ce •tinereţe 9 Steinbeck John Ernst (1902-1965), S.U.A. -Nopţi fără lună •■9 Si;nt-Exupery Antoine (1900 — 1944), Franţa — Pilot ce război 9 Hesse Hermann (1877 — 1962), Elveţia — Jocul cu mărgele de sticla ■9 Car/ Joyce (1888 — 1957), Angiia — Marele drum •9 C- -audoux Jean (1882 — 1 944), Franţa — Apoi Ion de CcHac '■9 Fajîkner William (1897 — "962),- S.U.A. — Coboară, > z,se ■ - ■9 \ alâry Paul (1871 -1945), F. *nţa — Cînduri. rele şi chele '■9 Roiland Romain (1866 — 1944), Franţa — Călătorie interioară m C-jasimodo Salvatore (n. ■ 1 9Ct), Italia — îndată cade seara ■9 Di atrich Luc (1912-1944), F”anţa — Ucenicia oraşului <9 Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Femeie şe-zi-id, coafată, cu pălărie în fc'mâ de peşte (P) # Matisse Henri (1869 — 1954), Franţa — Teme şi va-r-cţii (P) 9 Cnagall Marc (n. 1 887), Franţa — Aleko (P) ■9 Fr’emiul Oscar a fost decernat filmului Mrs. Miniver 9 E. W. Dempsey defineşte rolul formaţiilor reticulate • St. Kuffler studiază placa motorie neuro-musculară • H. J. Blaschko izolează, din medulosuprarenală, nora-drenalina • H. B. van Dyke studiază ocitocina • A. Boivin studiază endoto-xina tipică • G. M. Findla/ şi W. P. Ha-vens evidenţiază rolul etiologic al virusurilor în hepatita epidemică • J . şi Therese Trefouel, precum şi G. H. Făget preconizează utilizarea sulfonelor în tratamentul leprei • M. C. Pangborn utilizează cardiolipina pentru diagnosticul serologic al sifili-sulu i • H. R. Griffith şi G. E. Johnson introduc curarizarea în practica chirurgicală • J.B.C. Marion elaborează tehnica operaţiilor plastice pe vezică şi uretră • J. G. H amil ton şi J. H. Law-rence utilizează iodul radioactiv, în terapia tumorilor tiroidiene maligne • Penicilina este purificată, concentrată şi aplicată cu succes în terapia antiinfec-ţioasă • Li Choh Hao, H. M. Evans şi Myriam Elisabeth Simp-son izolează adrenocorti-cotrofina (ACTH) • Farmacopeea română (ediţia a V-a) • I. Vintilescu — Învăţămîn-tul farmaceutic în România 9 K. M. Bîkov — Scoarţa cerebrală si organele interne (exprimă teoria sa cortico-viscerală) • L. von Bertalanffy începe elaborarea teoriei sistemelor • Se descoperă proprietăţile psihotrope ale LSD • H. Wallon — De la act la gîndire 9 J. Delay — Disoluţiile memoriei 9 K. Horney — Autoanaliza 9 Binswanger — Forme fundamentale şi de cunoaştere ale existenţei umane 9 G. Politzer — Criza psihologiei contemporane ; Critica fundamentelor psihologiei 9 G. AII port — Utilizarea documentelor personale în ştiinţa psihologiei 9 R.F.E. Allendy — Jurnalul unui medic bolnav (autobiografie) • K. Lewin — învăţarea 9 Klinefelter descrie boala care-i poarta numele • Ray elaborează „testul figurilor complexe'1 (evidenţierea tulburărilor perceptiv-mnezice) • Cleckley introduce termenul de „demenţă semantică1' (la personalităţi dizarmo-nice) • Iau naştere primele psibo-terapii corporale • Autorităţile germane de o-cupaţie din Olanda ordonă sterilizarea unor alienaţi, măsură căreia medicii locali refuză să-i dea urmare ■9 Ei/tis Odysseas (n. 1911), Grecia — Soarele Întîiul m Sv nt-Exupery Antoine (1900-1944), Franţa - Micijf Prinţ 9 B echt Bertolt (1 898 — 1956), Germania Mutter Cjj^a^e 9 J. E. Mahoney introduce penicilina în tratamentul sifilisului • P. F. Hahn studiază absorbţia fierului radioactiv în tractul gastro-intestinal • E. B. Astwood introduce t i u raci I u I (antitiroidian de sinteză) în terapeutica guşii • J. S. Horsley — Narcoana-liza 9 Halliday introduce teoria de „medicină psihosomatică" ce tinde să răstoarne concepţiile lui Virchow şi Pasteur • C. I. Par hon — Rolul hormonilor în viaţa psihică 858/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • februarie 16 — Franţa: i nstituirea muncii forţate • februarie 18 — Germania: proclamarea „războiului total" • aprilie 19 — mai 16 ....- Polonia : răscoala antihitleriste în ghetoul Varşoviei crunt reprimată (60 mii morţi) • mai 13 — Capitularea trupelor ger- mano-italiene în Africa • mai 22 —- Moscova : autodizolvarea Internaţionalei a 11l-a • iunie — România : constituirea Frontului patriotic antihitlerist • iulie 5 — august 23 — Bătălia de la Kursk-Qrel-Belgorod desfăşurată în două etape: ofensivă germană (5 — 11 iulie), contraofensivă sovietică (12 iulie — 23 august), încheiată cu o victorie netă rusă (cu contribuţia deosebită a serviciului de informaţii sovietic) • iulie 10 — Debarcare anglo-americană în Siciiia • iulie 13 — U.R.S.S. : crearea Comitetului Germaniei Libere • iulie 25 — Italia : lovitură de stat — căderea regimului fascist ......arestarea lui Mussolini • august 19 — Acord secret anglo-american privind bomba atomică • septembrie 3 — Italia încheie armistiţiul cu Naţiunile Unite • noiembrie 28 — decembrie 1 -- Conferinţa de la Teheran (Stalin —Roosevelt — Churchi11) : importante hotărîri militare • V. V. Belousov emite ipoteza radiomi-graţîonistă • N. I. şi B. R. Lazarenko brevetează eiec-trcerodarea • M. E. Rose şi P. Wetmar, A. Law inventează superorticonul • începe producţia industrială a fibrelor pol iac r i I ice • C. Auerbach şi F. Oehlkers descoperit acţiunea de intensificare a mutaţiilor sub' influenţa unor substanţe chimice Premiul Nobel : Otto Stern- (S.U.A.), pentru dezvoltarea», metodei razelor moleculare şi descoperirea momentului magnetic al protonului ; G. Von Nevesy (Suedia), pentru chimie 1944 • ianuarie — Pe frontul de est sultă de victorii ruse (pătrunderea în Polonia, lichidarea blocadei Leningradului) • februarie-mai — Italia : Bătălia de ia Monte Cassino • martie 19 — Ungaria este ocupată de trupe germane • aprilie 2 — U.R.S.S. acordă garanţii privind suveranitatea şi integritatea României • iunie 4 — Aliaţii eliberează Roma • iunie 6 — Debarcarea trupelor aliate în Normandia -- deschiderea „celui de al doilea front" • iunie 13 — Primele „V-1 " cad asupra Angliei • iunie 13—14 — România: consfătuire secretă între PCR, palat şi armată -- se adoptă planul insurecţional • G. T. Seaborg obţine elementele ifans--uranice 95 (americiu), şi 96 (curiu) • F. K. Zavoiski descoperă rezonanţa para-magnetică • A. Hyde defineşte palinologia • Realizarea torpilei propulsate cu ajutorul' gazelor • Construirea tunului anticar cu ţeava tron-conică • A. G. Kuras — Teoria grupurilor • Wiser propune un nou procedeu de conservare a laptelui, cu oxigen artă/literatură, medicină, psihiatrie (1943-1944) lst/859 ARTE-LITERATURĂ MEDiCINĂ PSIHIATRIE : * : e jean-Paul (1905-i , Franţa — Fiinţa şi ' - : Muştele *• Li ^-jobn Perse (n. 1887), p ra - Ploi ■m O'Cisey Sean (1880 — 1964), r :! i — Trandafiri roşii l r nijnc ■m C . George (1903 — '' -* Anglia — Animale de f 1 ,deni • Apa-'e Enciclopedia Rome-r; e , elaborată de un colectiv condus de D. Guşti *• Hofmann Hans (1880 — 1967), S.U.A. — Fantezie (P) "• Ei::-. Cornel iu (n. 1906), Fumării a — întoarcerea de ia sjpă (S) "• Malta Roberto (n. 1911), Chi ie — Arborele cunoaşterii. (P) • * ian Pieter Cornelis 2 -1944), Olanda - i ^ar Square (P) m L. ,doux Jean (1882 — y ** , Franţa — Sodoma şi r ~3 j • Lam Wiifredo (n. 1902), Cuba — Jungla (P) • Dej* au x Paul (n. 1 897), Be'zsa — Schelete într-un b ,r0J (P) m Pr e’Tîiul Oscar a fost decernat filmului Casablanca • F. Mietzsch prepară tiose-micarbazona (produs anti-tuberculos) • H. E. Sigerist — Civilizaţie şi boala, Chicago • Adoptarea legii sanitare, elaborată sur; conducerea lui P. Tom eseu • S. E. Luria şi M. Delbruck, demonstrează că apariţia de tulpini fagorezistente in culturile microbiene fagosen-sibile se datoreşte unor mutaţi; bacteriene spontane • F. H. Dunbar — Diagnosticul psihosomatic Premiul. Nobel : Henrik Cari Peter Dam (Danemarca), pentru descoperirea vitaminei K şi Edward Adel-berg Doisy (S.U.A.)-, pentru descoperirea formulei chimice a vitaminei K • Ebbecke descrie sindromul care-i poartă numele • Binswanger — Formele de bază şi cunoaşterea existenţei omeneşti, Zurich • Staehelin descrie, simptomul care-i poartă numele (la alcoolici) • Kanner descrie autismul infantil care-i poartă numele • Masserman demonstrează participarea sistemului autonomie, ca mediator în a-pariţia reacţiilor de furie • Lashley introduce termenul de „neuropsihologie“ • Macht preconizează primele teste de laborator pentru studiul efectelor unor substanţe asupra sistemului . nervos • D. Grigorescu şi'T. lacob descriu „boala de după rănire" • Moreno iniţiază „sociome-t r ia" • Horwitz şi Cartwright elaborează testul proiectiv de grup care le poartă numele • Apar primele lucrări ale Iul Kanner şi Mahler privind psihopatologia infantilă • J. :e james (1882-1941), bimda — Ştefan, eroul (pos- • Aleixandre Vicente (n. 1 893), Spania — Umbra paradisului • Frnk Anne (1929-1945), Oianda — Jurnal (1942 — 19 44) • r.1 ow Sau! (n. 1915), î: . — Omul. şovăielnic m h .-y Aldous Leonard (* 4 -1963), Anglia — 7 .' o j trebuie sâ se oprească m ! d nsky Vasili (1866 — — "°44), Germania — Elan te rcrat (P) • C. Crafoord şi C.G.W. Nylin operează stenoza ist-mică- a aortei • W. j. Kolff şi A. J. Merrill realizează rinichiul artificial • S. Waksman, A. Sehatz şi Elisabeth Bugie descoperă calităţile antibiotice aie streptomicinei faţă de ba-cilul tuberculos • R. B. Woodward sintetizează complet chinina • I. Pavel — Diabetul, Bucureşti • i. Goi a — Infecţia de focar, Sibiu • G. Banu — Tratat de medicină socială, Bucureşti • Asperger descrie sindromul care-i poartă numele (o formă de autism infantil) • H. Sachs — Freud, profesor şi prieten • K. Lewin — Nivelul aspiraţiilor • Morsier descrie „sindromul senzitivo-senzoria!" • Brucela şi Rome- descriu, în cadrul patologiei de război, „schizofrenia de trei zile" • Apar . aminofenotiazinele (concepute iniţial ca antl-parazitare) • D. Danielopolu — Sistemul nervos al vieţii, vegetative, Paris 860/Ist Istorie si psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICÂ • august 15 — Debarcare aliată în sudul Premiul Nobel : Franţei Isfdor Isaac Rabi (S.U.A.), pentru fizică: Otto Hahn (Germania), pentru chimie • august 23 — România : declanşarea insurecţiei armate antifasciste ; România se alătură Naţiunilor Unite 1945 • ianuarie 17 — Varşovia este eliberată (după şase luni de tatonări) • februarie 4 — 11 — Conferinţa de la Yalta — stabilirea regimului politic al Europei după război • martie 6 — România : primul guvern democratic — Dr. P. Groza • martie 7 — Americanii trec Rinul (pe pod) la Remagen • aprilie 4 — Ungaria este eliberată de trupele româno-sovietice • aprilie 5 — U.R.S.S. denunţă pactul de neutralitate cu Japonia • aprilie 16 — Armata sovietică începe asaltul Berlinului • aprilie 25 -- iunie 26 — Conferinţa Naţiunilor Unite de la San Francisco --constituirea ONU-lui • mai 8 — 9 — Victoria aliaţilor împotriva Germaniei fasciste • mai 15 — Iugoslavia : eliberarea completă a teritoriului • iunie 22 — Delimitarea zonelor de ocupaţie în Germania • iulie 17 —august 2 — Conferinţa de la Potsdam (U.R.S.S., Anglia, S.U.A.), reglementarea situaţiei europene postbelice • august 6 — 9 — Japonia : utilizarea primelor bombe atomice • august 8 U.R.S.S. declară război Japoniei • august 13 -- Indochina: se declanşează insurecţia naţională • august 14 -- Tratat de alianţă U.R.S.S.-China (recunoaşterea Mongoliei de către Chi na) • august 17 — Indonezia: proclamarea independenţei (A. Sukarno) • septembrie 2 — Constituirea Republicii Democrate Vietnam • septembrie 2 — Capitularea Japoniei — sfîrşitul celui de ai doilea război mondial • noiembrie 29 — Proclamarea Republicii Federative Iugoslavia (losip Broz Tito) • D. W. Kerst construieşte betatronul • A. Picard construieşte un batiscaf irner-sor independent • în deşertul Alamogardo (New Mc/ explodează experimental, prima tc atomică • J. W. Nanchley şi J. P. Eckert construiesc, calculatorul electronic universal • Motofotoliul, inventat încă din 1900, devine cunoscut sub numele de scuter • Apariţia unor sorturi de adezivi (răşini rezorcinice, clor-cauciuc, cauciuc bula-dienacrilonitrilic, elastomeri car box ii ici) • In U.R.S.S., este inventată paraşuta pătrată • Realizarea, în ţara noastră, a unui rni-croauto mobil • Se obţin siliconii • J. W. Swan inventează lampa electrica cu vid Premiul Nobel : Wolfgang Pauli (Austria), pentru fizică Artturi llmari Virtanen (Finlanda), pentru-chimie arta/literatură, medicina, psihiatrie (1944—7945) Sst/851 ARTE-LITERATURĂ • Filmul Maria Candelaria de Emilio Fernandez • Premiul Oscar a fost decernat filmului Going My Way Premiul Nobel : Johannes Jensen (Danemarca) • Mann Thomas (1 875 —1955), Germania — Nobleţea spiritului • Pasternak Boris (1890 — 1960), Rusia — Spaţiul terestru Brecht Bertolt (1898 — 1956), Germania — Cercul de creta caucazian • Wright Richard (1909- 1961), S.U.A. - Băiatul negru • Paulhan Jean (n. 1 884), Franţa — Conversaţie despre diverse subiecte • Sartre Jean Paul (1905 — 1980), Franţa — Cu uşile închise • Fucik Julius (1903-1943), ceh — Reportaj cu ştreangul de gît (postum) • Jung Cari Gustav (1875 — 1961), Elveţia — Omul în descoperirea sufletului său • Giraudoux Jean (1882 — 1944), Franţa — Nebuna din Chaillot • Strauss Richard (1864 — 1949), Germania — Metamorfoze (M) • Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Balamaua (p) • Chagall Marc (n. 1887), Franţa — Pasărea de foc (P) • Spiiliaert Leon (1881 — 1946), Belgia — Trunchi de fag (P) • Premiul Pulitzer a fost acordat piesei Harvey de Chase Mary • Premiul Oscar a fost decernat filmului Ultimul weekend Premiul Nobel : Gabriela Mistral (Chile) MEDICINĂ Premiul Nobel joseph Erlanger şi Herbert Spencer Gasser (S.U.A.), pentru descoperiri privind funcţiile intens diferenţiate ale fibrelor nervoase elementare • R.R.A. Coombs pro#pune •testul antiglobulinic • R. C. Brock, D. E. Harken şi Ch. Ph. Bailey practică comisurotomia în stenoza mitrală • G. P. Rudnev elaborează metoda de vaccinare în două etape împotriva bruce-lozei • în S.U.A. este înfiinţată o „bancă de ochi“ prelevaţi de la cadavre, pentru realizarea transplantului de cor-nee • V. P. Potter efectuează cercetări privind erizimologia tumorilor canceroase • R. B. Angier sintetizează acidul folie • înfiinţarea facultăţilor de medicină de la Timişoara şi Tg. Mureş • Se înfiinţează Institutul de Endocrinologie al Academiei • D. Bagdasar devine ministru al Sănătăţii în guvernul democrat prezidat de P. Gro-za • Aviaţia militară americană lansează o bombă atomică asupra oraşului japonez Hi-roshima, cu urmări biologice nebănuite Premiul Nobel : Alexander Fleming, Ernst Boris Chain şi Howard Walter Florey fAnglia), pentru descoperirea penicilinei şi a acţiunii sale terapeutice în diverse boli infecţioase PSIHIATRIE • J. M. Hunt — Personalitate şi tulburări comportamentale • J. L. Moreno — Tratamentul psihodramatic al nevrozelor • Baillard şi Miller descriu un tip particular de cere-brastenie post-meningoen-cefalitică • L. Benton creează testul de retenţie vizuală care-i poartă numele • Erikson descrie „epilepsia erotică" • Garcavi descrie sindromul care-i poartă numele • E. Spearman — Aptitudinile omului ; Natura inteligenţei. • H. Claude contribuie la crearea serviciului ambulatoriu de psihiatrie : introduce termenul de ,,schizo-ze" • M. Sereiski — Noi metode de diagnostic şi tratamentul epilepsiei • H. Pieron — Senzaţia, călăuza vieţii • H. Baruk — Psihiatria morală experimentala • H. Wallon — Originile gîndirii la copil • K. Horney — Conflictele noastre interioare • Desoille introduce în psihoterapie metoda „visului dirijat" • E. Minkowski descrie sindromul care-i poartă numele • Targowla descrie sindromul care-i poartă numele („sindromul deportaţilor") • Merleau-Ponty — Fenomenologia percep:iei • Moreau de Tours sintetizează haşişul • Linton — Fundamentul cultural al personalităţii 862/ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE i9A6 m ianuarie 10 — februarie 14 — Londra: prima sesiune a Adunării Generale a ONU — secretar general Trygve Lie (Norvegia) • ianuarie 11 — Albania se proclamă republică populară " • martie 2 — Viet Nam : Ho Şi Min devine preşedinte al guvernului « martie 5 — Fulton (S.U.A.) pj'in discursul lui W. Churchil! se declanşează „războiul rece" • aprilie 21 —-77 - - Germania: Congresul de’ constituire al Partidului Socialist Unit ' • mai 3 — japonia: începe „Procesul de la Tokio" — varianta asiatică .a Nurn-berg-ului ' • mai 17 — România: formarea Blocului Partidelor Democratice (BPD) • iulie 29 octombrie 1’5 _ — Paris : Conferinţa de pace convocată de puterile învingătoare ”■# septembrie 2 — India: guvern condus ce j. P.’Nehru • septembrie 15 — Bulgaria se proclamă republică populară m septembrie-octombrie 1949 — Grecia: război civil ■ • noiembrie 19 — România: alegeri pentru Adunarea deputaţilor) BPD obţine 79,86% din numărul total al voturilor • decembrie 2 — Acord anglo-american privind unificarea zonelor lor de ocupaţie •din Germania („Bizonia") '1947 • ianuarie 5 — Ungaria: descoperirea unui_ complot antistatal condus de preşedintele Consiliului de Miniştri, Nagy Ferenc • februarie 10 — Paris : încheierea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, România şi Ungaria — din nou recunoaşterea pe plan internaţional a Transilvaniei ca parte componentă a statului român' • '• februarie 12 ~— Acord canadiano-arne-rican — prelungirea colaborării militare în perioada, postbelică • martie 4 —■ „Pactul de la Dunkerque" : t-atat de alianţă franco-englez • martie 12 — S.U.A. : sînt proclamate principiile „doctrinei Truman" • martie 14 -•. Tratat filipinezo-american • arendarea a 23 de baze militare pentru 99 de ani - problemă în litigiu şi astăzi ŞTiiNTĂ-TEHNICĂ • Este descoperită radioemisiunea Lunii • Este descoperită o sursă radioelectrică în constelaţia Lebăda • Este construit primul sincrotron • J. N. Griffits descoperă rezonanţa fero-magnetică • 1.1. Frenkel elaborează teoria cinetică a lichidelor • G. Havilland întrece viteza sunetului cu un avion cu reacţie DH-108 • • Se construieşte primul calculator electronic • La Greenwich se instalează-un orologiu cu cristal de cuarţ, cu o precizie de o miime de secundă • Se inaugurează Universitatea dl-n Kabul Premiul Nobel : Percy Williams Bridgman (S.U.A.), pentru fizică ; James Batcheller Sumner, Jo.hn Ho-ward Northrop, W. M. Stanley (-S.U.A.), pentru chimie • Libby construieşte ceasul atomic' • - Este fotografiat nucleu! central aS galaxiei noastre • G. D. Rochester şi C. C Butler descoperă „particulele stranii" • W. Lamb şi R. C. Rutherford determină nivelurile de emisiune, ale hidrogenului • Un avion teleghidat prin radio traversează Oceanul Atlantic • J. Bardeen, W. H.'Brattain, W. Shockley realizează tranzistorul ortâ/literatură, medicină, psihiatrie (1946—1947) lst/863 ARTE-LITERATURĂ • Sachs Neily (1891 -1970), Germania — în sa tasurile nopţii • C’ Ne Eli Eugene (1 888 — 1953), S.'U.A. - Vine omul cu gheaţa • Hesse Hermann (1-877 — 1962), Elveţia —Europeanul. Război şi pace • Sartre jean Paul (1905 — 1980), Franţa — Existenţialismul este un umanism • Gide And re (1869 -1951), Franţa — Tezeu • Sinclair Upton (1878 — 1968), S.U.A. - 0 lume de c îştigat • Honegge-r Arthur (1892 — 1955), Franţa — Simfonia liturgică nr. 3 (M) • Klein Yves (1928-1962), Franţa — Monocrome (P) • Premiul Pulitzer a fost decernat piesei Starea Uniunii de Crouse Russel şi Lindsay Howa-rd • Premi-ul Oscar a fost decernat filmului Cei mei frumoşi ani Premiul Nobel : Hermann Hesse (Elveţia) • Camus Albert (191 3 —1960), Franţa — Ciuma • Mann Thomas (1875 — 1955), Germania — Doctor Faustus • James Henry (1843 — 1916), S.U.A. — Carnete (postum) • Cocteau Jean (1889 — 1963), Franţa — Dificultatea de a fi m Pavese Cesare (1908 — 1950), Italia — Casa de pe coline m Artaud Antonin (1 896 — 1948), Franţa — Van Gogh, sinuciderea societâtii m Bellow S-aul (n. 1915), S.U.A — Victima • Undset Sigrid (1882 — 1949), Norvegia — Zile fericite MEDICINĂ • A. L. Loubatieres introduce terapia orală ■ a diabetului • A. L. Measnikov — Hepatitele epidemice, Leningrad • A. Starr efectuează implantarea la om a unor vaivuie artificiale • înfiinţarea Institutului de Endocrinologie „C. I. Par-hon“ • La New York se ţine prima Conferinţă Internaţională a Sănătăţii sub egida O.N.U. • La Nurnberg se deschide procesul medicilor nazişti vinovaţi de crime împotriva umanităţii • U. S. Euler demonstrează rolul noradrenalinei • I. Sigwald şi H. Martin creează preparate antiparkin-soniene de sinteză • începe utilizarea curentă a izotopilor radioactivi în practica spitalicească • D. Curran şi E. Guttman — — Medicina psihologică Premiul Nobel : Hermann Joseph Muller (SUA), pentru descoperirea producerii de mutaţii sub influenţa razelor X • O. Galii Mainini elaborează reacţia biologică de sarcină, cu utilizarea broaştei mas-cule • A. Th. Alajuanine propune cercetarea comparativă a lichidului endorahidian şi a celui pericerebral • M. Bessis şi J. Bernard obţin remisiunea completă a unei leucemii acute prin exsanguinotransfuzie • J. Ehrlich, P. R. Burkholder şi D. Gottlieb izolează clor-amfenicolul • Ph. G. Stansly prepară antibioticele din grupul poli-mi/unelor PSIHIATRIE • L. Bologa — Explicarea o-mului • H. Selye elaborează teoria stressului şi a modului general de adaptare • j. L. Moreno — Psihodrama,. New York • H. Masserman — Principiile psihiatriei dinamice • Berger şi Brandiey descriu efectele tranchilizante aîe mefenesinei • J. Delay — Dereglările tirmeî • Spitz, în studiile asupra hospitalismului, vorbeşte despre un sindrom depresiv la tinerii privaţi afectiv, denumit „anaclitism" • K. Schneider — Psihopatologie clinică 0 O. Fenichei — Teoria p;iha- : nalitică a nevrozelor • B. Ananiev — Limb'ijul interior • Minkowski introduce termenul de „anestezie afectivă" • Glazov descrie simptomul care-i poartă numele (în intoxicaţii acute medicamentoase) • Sivadon şi Bouquerel descriu sindromul care !e poartă numele • K. Lewin defineşte impui social" • Monrad, Krohn descriu dis-prozodia • Schick descrie depresia somatică • J. Piaget — Psihologia Inteligenţei • K. Jaspers — Logica filozofică ; Psihopatologia gent-rafă • P. Serieux si Capgras descriu delirul de interpretare • A. Luria — Afazia trauma-tică • H. Weitbrecht — Psihopatologia depresiilor ciclotime* 864/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ m martie 17— La „ Pactul de la Dunkerque" aderă Belgia, Olanda şi Luxemburgul • aprilie 2 — S.U.A. : preiau sub administraţie insulele Mariane, Caroline şi Marshall din Oceanul Pacific • aprilie 4 — întemeierea Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile — organism specializat ONU m mai — Anglia : lege cu privire la obligativitatea serviciului militar (în timp de ■ pace) « iulie 21 — Olanda începe ostilităţile împotriva Indoneziei m august 15 — Proclamarea i ndependenţei indiei în cadrul Comunităţii Britanice de Naţiuni • îugust 15 — septembrie 2 — „Tratatul de la Rio de Janeiro" : ajutor reciproc între S.U.A. şi ţările lati no-americane • octombrie 8 — Portugalia : revoltă mi li taro-monarh istă antisalazaristă • decembrie 30 — Abdicarea regelui Mihai I : proclamarea Republicii Populare Române — preşedinte al prezidiului : Dr. C. I. Parhon 1948 • ianuarie 4 --- Proclamarea independenţei Uniunii Birmane — republică federativă : Sao Shwe Thaik — preşedinte ; U Nu — prim ministru • ianuarie 16 — Tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală bulgaro-român • ianuarie 26 — România : nouă lege electorală — drept de vot pentru toţi cetăţenii care au împlinit vîrsta de 20 de ani # ianuarie 30 — India : asasinarea lui Mahatma K. Gandhi • februarie 1 — Proclamarea Federaţiei Malaia • februarie 4 — Ceylon : proclamarea independenţei în cadrul Comunităţii Britanice de Naţiuni # februarie 21—23 — România: Congresul î al PMR (Congresul VI PCR) — se realizează unificarea PCR cu PSDR -- secretar general, Gh. Gheorghîu-Dej # februarie 23 — iunie 1 -- Londra : consfătuire S.U.A., Anglia, Franţa privind problema germană m februarie 25 — Cehoslovacia : încercare de lovitură de stat la Praga — eşuată datorită intervenţiei clasei muncitoare # februarie 28 -- India : plecarea ultimelor trupe engleze • S. Procopiu identifică fenomenul de creştere a cîmpului magnetic a! Pămmtului • Intră în funcţiune, la Observatorul de pe Mont Palomar, marele telescop reflector cu oglindă • Se înfiinţează Organizaţia Meteorologică Mondială • T. Heyerdahl traversează Oceanul Pacific, cu nava cu pînze „Kon Tiki“ Premiul Nobel : Sir E. Victor Appleton (Anglia), .pentru fizică; Sir Robert Robinson (Anglia), pentru chimie • Intră în funcţiune, la Berkeley (California), acceleratorul linear de protoni • N. Wiener, în lucrarea Cibernetica sau control şi comunicaţie la animal-şi maşină, fundamentează o nouă ştiinţă : cibernetica • S. Tomonaga şi J. S. Schwinger fundamentează electrodinamica cuantică • D. Gabor descoperă holografia • Se propune, ca etalon de lungime, unda roşie a cad mi ului • în Japonia., se fabrică fibre sintetice poli-alcoolvinilice • Se construieşte primul reactor nuclear din Franţa artă/literatură, medicină, psihiatrie (1947-1948) lst/865 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE © Einem Gottfried von (n. 1918), Austria — Moartea i"i Dan ton (li) m ' «t:sse Henri (1869 —1954), i r^nţa — jczz (P) • ». <■’.sagra Pietro (n. 1920), ! t,,ha — Totemul eliberator [') • ..-st Max (1891 —1976), l > a^iţa — Cop de bor bat mini de zborul unei muşte nc- > <■'tidiene (P) © i ,:j K.--Zar înfiinţează Actor \s la New York © p-^;- XiicJ ir temeiază Fes ti -•*Ju! de lei Avignori 9 m cmiui Pulitzer a fost de- - ( nud romanului Toţi oa- > (v;; rege/ui d e War re n *' obert © i j emiul Oscar a fost decernat filmului Gcnîelman's A~ greement Premiul No bei : Andre Gide (Franţa) • A. ]. Quick preconizează măsurarea timpului de pretro rn bina © H. G. Ku'nkel elaborează testul de disproteinernic Dazat pe fiocularea cu sulfat de zinc a serului o E. D. Adrian — Fundamentul fizic ci percepţiei, Londra ® Burkhoider prepară dormi ceti na Premiul Nobel; Car! Ferdinand Cori şi Gerty Theresa Cori nasc., Radnitz (S.U.A,), pentru descoperirea ciclului convertirii catalitice a glicogenuiui, şi Bernardo Ai-berto Houssay (Argentina), pentru descoperirea rolului hormonului adenohipofizar în metabolismul zahărului © Laborit şi Morand între-prind cercetări privind rolul acetilcolmei în şocul traumatic (care vor duce la descoperirea neuroleptice-* lor) © L. von Med una aplică inhalarea bioxidului de carbon »n tratamentul nevrozelor © Huli defineşte „potenţialul de reacţie" © A. Hesnard —- Freud în societatea postbelica ; Universul morbid ol greşelii © H. Sulisvan — Concepţii ale psihiatriei moderne © Kiernah descrie „piroiag-nia" («pi romania sexuală) © Cameron creează primul spital de zi din Anglia © Schneidmann elaborează testul proiectiv tematic MAPS q Szondi elaborează testul care-i poartă numele © ifKA Franz (1833-1924), < "os lo vaci a —• jurnal intim © Mauriac rranţois (1885 — V970), Franţa, înfiinţează re-ViSta Masa rotunda © 1 air.t-E xupery Antoine . I^CO — 1944), Franţa — Citadela (Dostum) © Dufy Racul (1877-1953), ţa ----- Vioara roşie (P) © eiard Gaston (1884—-), Franţa -- Pa mint ui .....seriile odihnei © Eliot Thomas Stearns (1838 — .1965), Anglia — Note pentru o definire o culturii © Pavese Cesare (1908 — 1950), Italia —Of‘o'/o/ul de pe coline © C hardonne jacques (1884— 1968), Franţa -- Himerica ® Martinson Harry (n. 1904), Suedia — Drumul spre Ca-ico-ntoanâ © Brecht Bertolt înfiinţează teatrul Berliner Ensembie © E. L. Rickes şi K. A. Folkers izolează vitamina BI3 (din Streptomyces griseus), iar E, L. Smith o extrage din ficatul de bou © G. E. Moore utilizează izotopii radioactivi pentru localizarea. tumorilor cerebrale © înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cu sediul la Geneva # T. Reichstein şi L. H. Sarett sintetizează cortizonul © România este afiliată OMS~ ului & C. I, Par hon — hâtrîneţea şi tratamentul ei & Înfiinţarea la Bucureşti a depozitului de stat de produse farmaceutice „Centro-farm“ © înfiinţarea întreprinderii de stat „Plafar" pentru valorificarea plantelor medicinale indigene © Se fondează Federaţia Mondială pentru Sănătate Mintală • Moore pune bazele gama-encefa log rafiei © P. Abely introduce terme» nul de „ciclostenie" © Meianie Klein — Contribuţie la psihanaliza © B. Ananiev — Psihologia copilului o 5. jislin — Paranoidiile a-cute © M. Sereiski — Terapia bolilor psihice © K. Bonhoeffer delimitează sindroamele exogene acute. m H. J. Eysenck — Dimensiunile personalităţii & Jung înfiinţează la Ziirich institutul ce-i poartă numele © K . Schneider -- Critica punctului de vedere (tipologie în psihopatia clinică) © Von Euler detectează nor-ad renali na în sistemul nervos vegetativ 55 - Enciclopedie de psihiatri© - c4, 140 866/1 st istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ # februarie-martie — Se constituie Confederaţia I nterguver namentală Consultativă pentru Navigaţia Maritimă (ONU) martie 17 —- „Pactul de la Dunkerque" îşi schimbă denumirea în „Pactul de la Bruxelles1' « aprilie 3 — „Planul Marchai" de ajutorare a ţărilor din Europa Occidentală, intră în vigoare © aprilie 6 — Tratat de prietenie, colaborare si asistentă mutuală între Finlanda şi U.R.S.S. @ aprilie 30 — Bogota : crearea Organizaţiei Statelor Americane (OSA), cu sediul la Washington « mai 14 — Proclamarea oficială a statului Israel — guvern condus de David Ben-Gurion # mai-iulie 1949 — Primul război arabo-israelian © iunie 24 —- Varşovia : conferinţa miniştrilor de externe din ţările Europei Răsăritene privind problema germană # decembrie 10 — ONU : „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului“ ® In U.R.S.S., se fabrică, pentru prima dată, cazeina alimentară m H. Lossier, Mihailov, Budnikov obţir cimenturi expansive • V. A. Ambarţumian — Asociaţiile de stele Premiul Nobel : Patrick May nard Blackett (Anglia), o-ntru descoperiri în fizica nucleară şi raoi.iţiile cosmice; A. Wiiheim K au rin Tisei iu» (iu— dia), pentru analiza prin eiectrofo; e/ î ^ adsorbţie, şi studiul proteinelor s jr i ;e 1949 © ianuarie 1 — Armistiţiu indiano-pakista- nez : pune capăt ostilităţilor legate de problema Kashmirului e ianuarie 10 Japonia : stabilirea zilei de muncă la 8 ore m ianuarie 17 — octombrie 4 — S.U.A. : Procesul conducerii Partidului Comunist — 11 dintre conducătorii săi sînt condamnaţi la cîte 5 ani închisoare • ianuarie 25 — Moscova : crearea Consiliului de Ajutor Reciproc (CAER) — Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria, şi U.R.S.S., cărora li se adaugă Albania, R.D.G. (1950) şi Mongolia (1962) sediul la Moscova • februarie 4 — Iran : atentat împotriva şahului • februarie 21 — Albania devine membră a CAER-ului • februarie 24 — Acord de armistiţiu egipteano-israelian (încheiat în insula Rhodos) 0 aprilie 3 — Acord de armistiţiu iorda-niano-israelian încheiat in insula Cipru © l. G. Uverski realizează interferometru; cu contact ® W. H. Ramsay emite ipoteza schimbărilor de stare a materiei în interpretarea discontinuităţii densităţii Pămîntului ® W. F. Libby elaborează metoda datări? cu carbon radioactiv e întră în funcţiune sincrociclotronul de la Dubna (U.R.S.S.) 9 Explozia primei bombe atomice sovietice 0 în S.U.A., se construiesc rachete cu mai multe trepte m Realizarea primei piste de »/ u construită din placă de beton precom-primat, cu fascicule tip Freyssinet in culee rigide, ia aeroportul Orly (Paris) artă/literatura, medicina, psihiatrie (1948-1949) lst/867 ARTE-LITERATURĂ 9 Delvincourt Gaude (1888 — 1954), Franţa ........- Lucifer (M) • Matisse Henri (1869 — 1954), Franţa — Interior egiptean cu perdea (P) • MotherweU Robert (n. 1 cm), S.U.A. Lebăda iui w]alk:rme (P) • Vu Do nge n K ees (187 / — 1c6f), Franţa - - Utriilo (P) m r-c ks Ger hard (n. 1889), <'C >*mania .... Prometeu /n- .< ■ ’i.'it (S) a Ri >uau11 Georges (1871 -- 1958), Franţa Fuga in E- ppi (P) • i < r miu I Puîttzer a fost de~ ■"i r nat piesei lin tramvai umit dorinţă de Williams i mr-essee • r. em;ul Osca? a fost decerni fi lmuIui far i tanic FiamIet Premiul Nobel : homas S. Eiiot (Anglia) 9 Lewis Sinclair (1885 — 1951), S.U.A. ..... Sîngcle nobil 9 Faulkner William (1897 — 1962), S.U.A. -.......- Gambitul calului 9 .ichs Nelly 0891 .......1970). ' mania - întunecare de < 'h « Asturias Angel Miguel (1899 -...1974), G uatemaia — Vint puternic Maugham WilSiam (1874 — " 96 S >, Angli a - - Carnetu I uuuj scriitor 9 im de Andre (1869-1951), ?^nţa -........ Jurncl 9 Pavese Cesare (1908 — 1950), ! t a i i a - - I n a i n te de >. în tecul cocoşului 9 R: echt Bertolt (1898 — 1956), Germania ...- Micul ('rranon, sens ,si forma 9 Britten Benjamin (n. 1913), Anglia ..... Simfonia primă- verii (M) MEDICINĂ • La Cluj şi Tg. Mureş sînt create facultăţi de farmacie în cadrul IMF • Apare la Bucureşti gazeta Muncitorul sanitar m V. P. Fi lato v — Terapia tisulara 9 L. Pasteur, P. Milliez, M, Bessis, A. Tzanck şi C. Lian perfecţionează tehnica ex-sangui notransfuziei © Tr. Nasta şi FI. Mandache —-Limfografiulomatora recicla, Bucureşti • B. M. Duggar descoperă au-reomicina » R. Kuhn fundamentează genetica biochimică Premiul Nobel : Paul Hermann Muller (Elveţia), pentru descoperirea eficacităţii produsului DDT ca insecticid de contact • L. Pauling descoperă hemoglobina S • Este introdusă electroforeza pe hîrtie • Ph. S. Hench preconizează tratamentul cu corticoizi în afecţiunile reumatismale • R. C. Bahn, LI Choh Haor M. H. Evans şi Miriam Eli-sabeth Simpson izolează fo-liculostimulina in stare pură • R. A. Nelson şi M. Mayer preconizează proba de imobilizare a treporiemei sifilisului • S. A. Waksman şi H. A. Le-chevalier prepară neomicina • M. L. Barr descrie corpus-culul cromatinian (croma-tina sexuală) • Laborit introduce antihis-taminicele în chirurgie • St. Gh. Nicolau — Profilaxia şi tratamentul sifilisului, Bucureşti PSIHIATRIE • Carpman descrie „psihopatiile idiopatice" 9 Bender şi Teuber descriu „iluziile pelopsice" • Nicolaev introduce în practică metoda de terapie dietetică care-i poartă numele • Hallermann (Streiff, 1950; Franţois, 1958) descriu sindromul care le poartă numele (discefalie cu cataractă congenitală şi hipotricoză) • Hoch şi Balatin descriu „pan nevroza" • Shannon elaborează teoria informaţiei • Apare Raportul Kinsey referitor la comportamentul sexual masculin 9 Machover imaginează testul proiectiv care-i poartă numele • Lennep elaborează testul de psihologie proiectivă care-i poartă numele 9 U. S. von Fuler studiază noradrenali na ca neuro-transmiţător 9 J. Cade descrie efectul anti-maniacal al sărurilor de litiu şi le introduce in terapia PMD • OMS propune o nomenclatură a bolilor psihice • i. Nicolaev descrie „delirul defectului fizic" • în Laboratoarele Magoun este descrisă formaţiunea reticulată 9 Karpman utilizează termenul „anetic" pentru dizarmo-nicii antisociali 9 Clark şi Grybiel descriu „iluzia audiogirală" • Blum creează testul de factură psihanalitica care-i poartă numele (destinat copiilor) 9 Tolman defineşte „cathexi-sul" • P. Dosios publică o monografie dedicată alcoolismului 86B/ÎSI Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICÂ $ aprilie 10 — R.F.G. : adoptarea unui nou statut de ocupaţie • aprilie 18 — Irlanda se proclamă republică independentă • mai 5 — Crearea organizaţiei politice „Consiliul Europei'* cu sediul la Stras-bourg 0 mai 11 — Israelul devine membră a ONU e iuiie 27 — august 15 — Australia : grevă generală a feroviarilor • august 5 — Polonia : decret privind asigurarea dreptului de conştiinţă şi credinţă religioasă ® septembrie 15 — Konrad Adenauer devine cancelar al R.F.G.-ului © septembrie 25 — U.R.S.S. ; experimentarea bombei atomice © octombrie 1 — Se proclamă la Peking : Republica Populară Chineză— preşedinte al Guvernului Popular Central Mao Ţze-dun © octombrie 7 — Proclamarea R. D. Germane ; preşedinte — Wilheirn Pieck • S. G. Thompson, G. T. Seaborg, A. Chior-so sintetizează elementul chimic ber-keliu © A. de Brie construieşte maşina-iaborator pentru înregistrare şi proiectare instantanee a emisiunilor TV Premiu! Nuocl : Hideki Yuiu'wa (hponia), pentru cerce*in în domeniul forţcior nucleare ; Wi'nam Francis Giauque (S.U.A.), pentru cercetări in domeniul chimiei termodinamice 1950 # ianuarie 1 — japonia : guvernul preia conducerea administraţiei regionale © ianuarie 4 — Tratat de prietenie afgano-itali in © ia *ne 9 — 14 — „Pianul de la Colombo" pi 'vind dezvoltarea şi colaborarea în As \ d? Sud şi Asia de Sud-esi m ianuarie 12 — Afganistanul recunoaşte R. P. Chineză ianuarie 15 — Cipru: plebiscit in problema unirii cu Grecia, Anglia nu ia în considerare rezultatele plebiscitului • ianuarie 26 — Republica Federala Germania aderă la „Planul Marc hal" m ianuarie 26 — India se proclamă republică — preşedinte S. R. Prnsad : prim ministru J. P. Nehru • ianuarie 26 — Tratat de as■«l f. ..iutuală .şi apărare între Coreea de si S.U.A. m februarie 14 — Tratat de prietenie şi asistenţă mutuală chino-sovietic 0 februarie 18 — Tratatul de îi Monte- video — crearea „Asocia fci Latino-Americane a Liberului Schimb" © martie 19 — Consiliul Mondial al Păcii adoptă „Apelul de ia Stockholm" © aprilie 19 — Cambodgia : se creează Comitetul de Eliberare Naţională © L Langmuir şi V. j. Schaefer provoacă prima ploaie artificială © Este construit primul mare radiotelescop © A. Kastlcr şl F. Bitter descoperă pompajul optic © A. Ghiorso, G. T. Seaborg, K. St r fee şi S. G. Thompson sintetizează elementul chimic californiu © E. W. Muller construieşte microscopul electronic cu emisiune de cîmp @ V. I. Veksler conduce construcţia mic.ro-tronului A-2 ® Se construiesc primele avioane de vină-toare cu jet 0 Construirea primei clădiri cu pîanşee de beton armat, ridicate prin lifta re cu prese hidraulice montate pe stiSpii clădirii (S.U.A.) © In Japonia, începe fabricarea fibrelor poliaicool-vînilice arta/literatură, medicina, psihiatrie (1949-1950) I st/869 ARTE-LITERATURĂ « Bazaine jean (n. 1904), Franţa — Vînt pe mare (P) • Sutheriand Graham (n. 1903), Anglia — Portretul lui Somerset Maugham (P) • Buffet Bernard (n. 1928), Franţa — Autoportret (P) • Hofmann Hans (1880™ 1967), S. U .A. — Lumină neagra (P) *§ Fi imul Setea de Ingrnar Bergman • Premiu! Pulitzer a fost decernat piesei Moartea unui comis voiajor de Miller Art-hur • P r e rn i u I Festival u! u i C i n e-matografie de ia Cannes a fost decernat filmului Al treilea om — Anglia Premiul Nobel • William Faulkner (S.U.A.) m Hemingway Ernebt f 1899 — 1961), S.U.A. - Dincolo de nu şî printre copaci m Canetti Elias (n. 1905), Anglia — Comedia vani taţii • Tennessee Williams (n. 1914), S.U.A. - Trandafirul tatuat • Singer Bashevis (n. 1904), S.U.A. —* Familia Moskat m Aieixandre Vicente (n. 1898), Spania — Lume singura m lonesco Eugen (n. 1912) — Ctn târeaţa chealâ (teatru „absurd") m Broch Hermann (1886 — 1951), Austria — Nevinovaţii m Heidegger Martin (1889 — 1976), Germania — Drumuri care nu duc nicăieri m Leconte Georges Char Ies (1867-1958), Franţa ~~ Străbaterea mea m Heine Maurice (1884 ~~ 1940), Germania — Marchizul de Sade MEDICINĂ ® E. F. Enders, F..C. Robbins şi Th. H. Weller cultivă virusul poliomleUtic pe culturi de ţesuturi extraneu-ra!e e Apare Sa Bucureşti Revista ştiinţelor medico ic 0 St. M. Miicu -- Guşa ende-nucâ, Bucureşti Premiul Nobel : Walter Rudcif Hess (Elveţia), pentru descopei n ea rolului hipotaîarnusu.lui de cccr dorator al activităţii .Jar.dcr interne si Antonio Caetaro de A* reu . reire Egas Moniz (Por-1'C.».,<), pentru descoperirea v ioni terapeutice, a loboto- i "tei *p anumite psihoze ® A. L, Hodgkin şi A. F. Hux- îey cercetează substratul fizico-chirnic al fenomenelor de membrană care se produc in axoni la trecerea influxul ./ re» ws 0 W. o. i e- s u l d e N e u r o -log ie şi Psihiatrie © Linder'.an introduce termenul dt■ „hipeî er etism" 0 M)rh* s» '/an Sogaert dac» :* sindromul care le poai t \ nu mele 0 î n G *.* r; n a r >, î i se v o tea 1 gea pentru rcgleme t internirii şi externări! i na-vilor psihici 0 jun° — McîJ'"Grfoza sufletului şi siml olurile sale 0 F. Alexander — Mediei na psihosomatica, principiile şi aplicaţiile scle, New York 0 Karen Horney —1Nevroza si dezvoStarea umana 0 La Psenck introduce „analiza criterială“ (un tip de analiză factorîală) 870/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ, ISTORIE • aprilie 23 — Proclamarea Regatului Haşemit al Iordaniei 6 mai 23 — Iran : acord militar americano-’! rani an • mai — Tratat irlandezo-american de prietenie şi navigaţie m iunie 19 --Propunerea R. P. D. Coreeană adresată Coreei de Sud privind reuni-ficarea pe cale paşnică a Coreei « iunie 23 — Acord cehoslovaco-german (R.D.G.) : recunoaşterea graniţelor existente • iunie 24 ... S.U.A. ocupa Taiwanul © iunie 25 — începe războiul din Coreea, care se va încheia la 27 iulie 1953 restabilind statu-quo-ul anterior • iunie 27 — Acord militar italo-american : instalarea de baze americane în Italia • iunie 28 — China: adoptarea legii reformei agrare • iulie 5 — Iugoslavia : adoptarea legi» fundamentale privind conducerea întreprinderilor economice de către muncitori • iulie 6 — Tratat polono-german (R.D.G.) cu privire la frontiera Oder-Neisse • iulie 27 — Preşedintele Truman ordonă forţelor armate americane sa acorde ajutor trupelor sud-coreene • august 13 — Laos : guvern naţional ai Unităţii şi Restauraţiei condus de Sufanuvong • august 17 -- Indonezia se proclamă republică unitară % septembrie 6 — Congresul S.U.A. aprobă aderarea Spaniei la „Pianul Marchal" — însă cu unele restricţii • septembrie 12 —18 — Consfătuirea de la New York : S.U.A., Anglia şi Franţa -problema includerii R.F.G.-ului în sistemul de alianţe militare apusene • octombrie 25 — Unităţi de voluntari chinezi se alătură armatei nord-coreene • octombrie 30 — R. D. Germană devine membră a CAER m noiembrie — Argentina : grevă generala a feroviarilor • decembrie 2 — Libia : Idris I devine rege al Libiei • decembrie 25 — Bulgaria : adoptarea legii privind apărarea păcii • Kenya : începe mişcarea xenofobă („Mau-mau"), una din cele mai mari răscoale cu caracter antienglez ŞTIINŢĂ-TEHNICÂ e B. Russell — Impulsul ştiinţei asupra societăţii. • Confecţionarea primelor lentile de contact • !n S.U.A,, este folosit carotajul prin curenţi focalizaţi • M. A. Gavrilov — Teoria schemelor cu relee şi contacte • Se fabrică pe scară industrială „spumele solide“ (materiale plastice poroase, ter-moizolatoare) • John von Neumann foloseşte, cel dintîi, calculatoarele electronice, pentru transmiterea informaţiilor meteorologice Premiul Nobel : Cecil Frank Powell (S.U.A.), pentru descoperirea metodei fotografice de studiu a proceselor nucleare; O.P.H. Diels şi K. Alder (Germania), pentru sinteza die-nelor arta/literatură, medicină, psihiatrie (1950) Ist/871 ARTE-LITERATURĂ © Vian Boris (1920-1959), Franţa — Iarba rosic 9 Claudel Paul (1868-1955), Franţa — Emmaus © Du ras Marguerite (n. 1914), Franţa — Un baraj la Pacific • fiounier Emmanuei (1905—■ 1950), Franţa — Personalismul • Benn Gottfried (1886 — 1956), Germania — Vicia dubla © Brecht Bertolt (1898 — 1956), Germania — Scena străzii © Fortner Wolfgang (n. 1907), Germania — Trandafirul clb (M) © Prokofiev Serghei (1891 — 1953), Rusia — Romeo şi julieta (M) © Hepworth Barbara (1903 — 1975), Anglia — Forme contrapunct i ce (S) ® Albers Josef (1888-1976), S.U.A, — America (P) © Rothko Mark (1903-1970), S.U.A. — Numărul zece (P) • Poiiock Jackson (191 2 — 1956), S.U.A. - Ritm cu-tumcal (P) ® Miro Joan (1893-1985), Spania — Personaje în noapte (P) © Bazai ne Jean (n. 1904), Franţa — Pâmirtul şi cerul (P) • Leger Fernand (1881 — 1955), Franţa — Floarea care merge (P) m Lam Wilfredo (n. 1902), Cuba — Extralucid (P) • Dubuffet Jean (n. 1908), Franţa—Corpuri de femei (P) © Kline Franz (1910 — 1962), S.U.A. - Desen (P) 9 Jorn Asger Oluf (1914 — 1973), Danemarca — Intrarea triumfala a lui. Churchill in Copenhaga (P) 9 Premiul Oscar a fost decernat filmului Totul despre Eva Premiul Nobel : Bertrand Russell (Anglia) MEDICINĂ 9 C. F. Lang — Boala hiper-tonică, Moscova m Hamburger preconizează perfuzia intestinală epuratoare © |. şi R. L. judeţ preconizează proteza ortopedică acrilică ® La Roma are loc primul Congres internaţional al a-fecţiuniior cavităţii toracice 9 La Paris are loc primul Congres internaţional de medicină internă şi primul Congres internaţional de cardiologie • Elisabeth Hazen şi Racbel Brown descoperă fungici-dina 9 G. Sand — Mediana sociala, Bruxelles © La Liege are loc primul Congres internaţional de gerontologie © Se foloseşte în medicină bomba cu cobalt radioactiv 9 E. Erikson Copilul şi societatea Premiul Nobel : Edward Calvin Kendall (SUA), Tadeus Reichstein (Elveţia) şi Philip Sc ho v/alte r Hench (SUA), pentru descoperiri privind hormonii corticosuprare-nalieni, structura şi acţiunea lor biologică PSIHIATRIE © Penfield introduce noţiunea de „centrencefal" (sistem neuronal central ipotetic) 9 Marcband descrie encefaloza de etiologic toxică şi infecţi oasâ © Luisa Duss introduce testul fabulei 9 Mosinger propune termenul de „agresologie" • Burger-Printz descrie depresia de eliberare 9 G. AII port — Natura personalităţii : modele selecţionate 9 Zang-Wiii descrie sindromul care-i poarta numele (în leziunile ernisferului drept) © Greenfîeid descrie pan encefalita subacută sclerazantă @ Pfister şi Heiss elaborează testul de investigare a personalităţii -- piramide colorate • L. von Med una introduce termenul de „oneirofrenie” © nartmann ......- Comentarii a- supra teoriei psihanalitice c Eului © Se sintetizează mepr olm r •-tul (primul tranchilizant -xiolitic) © Sobanski descrie semnul care-i poartă numele (mai cunoscut, sub numele de Salus-Gunn) 9 Selye demonstrează implicarea axului hipofizo-supr,-!-renalian in stressu! acut © Gille introduce testul care-i poartă numele (nivelul intelectual la copii) © Le/ descrie boala care-i poartă numele (apercepţie auditivă congenitală) © A. Ellis introduce terapii r a ţ i o n a 1 - e m o t i v ă (RET) 872/lst Psihiatria in era neurolepticâ £ PSIHIATRIA ÎN ERA NEUROLEPTICÂ. Marile mutaţii petrecute pe pian politic, economic, ştiinţific, in iurnea contemporană, după încheierea ceiui de-ai doilea război mondial, au demonstrat încă o dată interferenţa dintre evenimentele istorice şi dezvoltarea psihiatriei. Conştiinţa umanităţii, zguduită de momentul de imensă barbarie şi întoarcere spre te i ' r i i <'ie vale, reprezentat de uriaşa cor t idială, în care numărul victimelor c k r * ordinul zecilor de milioane, iar t ■* i materiale şi culturale au fost incaicuiabiie, a „reînvestit1*, ca soluţie, puterea de vindecare a psihiatriei, iar sănătatea mintala a devenit o problemă publică. Departe de a se afla mtr-o epocă de pace, omenirea a învăţat ^a t .a.-.scă. cu o nouă anxietate — cea a războiul ■. nuclear ; a apărut o nouă patologie, in care „sindromul post-Vietnam" este numai un trist exemplu, generat de numeroasele conflicte aşa-zis regionale. Printre alte fenomene, care au determinat mutaţii importante, a fost declinul „euro-ruvlrismului" generat şi de migrarea mase/» a psih.» fr' ilor din ţările ocupate de nazişti in hUA şi Cm<.da ca şi de internaţionalizarea limbii englrz- , r a e a devenit limbă principală nu numai u | ^ h.atfiei, ci şi a întregii medici ni mondiale. Congresul din 1950, primul congres mondial de psihiatrie, a realizat atît o trecere în revistă a principalelor domenii de acţiune ale psihiatriei, cit şi o evaluare „eşantionată" a nivelului de creştere şi maturitate a acestei discipline, a tendinţelor care dominau mişcarea mondială, orientată spre cunoaşterea unor noi teritorii. Chiar dacă unele concepţii ridicate la rang de dogmă n-au fost eliminate din discuţi: p;:hiatrilor, din motive complet exterioare rsmiatriei propriu-zise, nu este mai puţin adevăr it că marea, absentă la discuţii, psiholarmacok yL, bă constituie forţa exp!o::i\ă, «.«*rc* v.; re/o* psihiatria. Anul 1950 însemn. si amr r aştern clorpromazinei (F:>. CHARFAN Tit R, r-e'h ciment care va deschide în 1952. prin articolul publicat de DELAY, r R şi HARL, „era neurolep- t*că", unui 't* ~ evenimentele notabile din i et o ria. s p er a r ■ 11 m <• ti m an e. Aceiaşi an avea să marcheze şi începutul lungii odîsei împotriva depresiei („boală a secolului" , în opinia multor autori, care afectează anual peste 200 milioane de locuitori ai planetei), primele efecte fiind raportate la pro-dusuî isoniazidă (sintetizat de H. FOX, în 1951), care, însă, era toxic. E. A. ZEU IER descrie, în acelaşi an (deosebit de bogat în evenimente pe acest plan), efectele inhibitorii asupra monoaminooxidâzei, ale i pronia- zid ei (realizată de aceiaşi H. FOX). Efectul antidepresiv va fi remarcat şi comunicat simultan de nu mai puţin trei echipe de cercetători americani, concluse de KLINE, CRANE şi SCHERBEL, în Europa, R, KUHN (1957) experimenta cu succes un antidepresiv cu totul diferit : imipramina, prototipul antidepresivelor triciclice. Cu aproape un deceniu înainte (1949), un psihiatru a iu* ab m, J. F. CADE (după propriile sale afirmaţii, lipsit de pretenţii ştiinţifice), experiment - i/ă o medicaţie activă în stările de agitaţie maniacală : sărurile de litiu. Efervescenţa descoperirilor de „sinteză'1 a eclipsat această mare descoperire, care avea să introducă primul medicament profilactic din psihiatrie (lucrările iui W. HARRINGTON - 1963 şi P. BAASTRUP - 1964). Nu mai puţin importantă şi cu un impact deosebit asupra unei lumi tot mai tensionate, ale cărei anxietăţi au crescut în acelaşi ritm galopant de „secol al vitezei*', a fost descoperirea anxioliticelor : meorobamatul (LUDWIG şi PIECH, 1950) şi clordiazepoxidul (STERN-BACH, 1956), care vor fi folosite ca tranchilizante după 1956—1957. Anxioliticele vor, deveni în scurt timp nu numai medicamente» cî şi prezenţe permanente în viaţa modernă a persoanelor considerate „sănătoase", iar abuzul în folosirea ior, o nouă problemă de sănătate publică. în planul psihopatologiei, deceniul cinci a dat, prin apariţia analizei existenţiale şi a unor curente antropologice, noi dimensiuni demersului diagnostic, creînd insă dificultăţi majore metodologice şi de receptare, chiar atunci cînd autorii lor se numeau BINSWAN-GER, ZUTT, TE L LE N BACH, ELENBERG. Perspectiva filozofică a acestor lucrări a provocat destul de frecvent speculaţii, care nu erau justificate de o realitate clinică repetabilă. Apariţia unei doctrine heteroclite, „organo-dinamismul11 (H. EY), într-o perioadă cînd s-a discutat adesea de pe poziţii extreme (în care „reacţiile*4 sau „reflexele14 explicau totul), a înviorat şi a creat o nouă perspectivă psihiatriei, în care prea marele „dinamism*1 american aluneca, nu doar alături de nosologie, ci şi de simptomatologie. Biologia, psihofiziologia, genetica au îmbogăţit, în această perioadă (nu fără importante confruntări şi opinii contradictorii), zestrei operaţională a psihiatriei cu noţiuni ca : sindrom general de adaptare (SELYE, 19 50)-sistem reticuiat activator ascendent (G. MQ# Psihiatria modernă î st/873 RUZZ!, M. MAGOUN, .1949), „somn paradoxal" (W. DEMENT, N. KLEiTMAN, 1957). Diversele tipuri de psihoterapie se vor centra, în această perioadă, pe aplicarea psihanalizei şi în domeniul psihozelor (S. ANIETTI, 1955; F. FROMM-REICHMANN, 1959; j. ROS.EN, 1951 etc.), pe folosirea tehnicilor de grup („psihodrama" Moreno, 1951) şi a psihoterapiilor scurte (F. ALEXANDER, 1956), ca şi pe apariţia unor „psihoterapii armate", cu barbiturice, amfetamine etc. (1945 — 1948). O serie de scale şi teste au început să fie folosite ca metode de cuantificare a patologiei mintale, refiectînd, în mare măsură, dorinţa generală a întregii ştiinţe pentru precizarea dimensiunilor fenomenelor, pentru deschiderea posibilităţii folosirii instrumentelor matematice ; momentul informaticii se profila la orizont. Testele imaginate de EYSENCK, 1948; CATTELL, 1946 ; WITTE BORN, 1950; M. LORR, 1963/au contribuit, nu numai la evaluarea sintetică a unor tablouri, ci şi la uniformizarea modalităţilor de expresie a unei simptomatologii şi la posibilitatea de evaluare standardizată a efectului noilor medicamente. Cadrul instituţional s-a modificat, atît sub aspectul concepţiei terapeutice propriu-zise, cît şi în ceea ce priveşte tipurile de unităţi angajate în asigurarea sănătăţii mintale. Au apărut aşa-numite „structuri intermediare" : spital de zi, spital de noapte, ateliere protejate, cu scopu! de a evita marginalizarea bolnavului mintal, precum şi „infiltrarea" secţiilor de psihiatrie în spitale generale obişnuite. Apariţia „psihiatriei de sector" în Franţa, a „dispensarului psihiatric" în U.R.S.S., a „centrelor de sănătate mintală" în S.U.A. nu a reflectat numai enormul progres făcut de terapia psihiatrică (atît sub aspectul intervenţiei farmacologice, cît şi a! psihoterapiilor şi so~ cioterapiilor), ci mai ales schimbarea mentalităţii opiniei publice, făptui că aceasta, devenind mai tolerantă, începe să-şi modifice atitudinea faţă de bolnavul psihic. La sfîrşitul deceniului şase şi începutul deceniului şapte, psihiatria a devenit una dintre ţintele curentelor contestatare, care au făcut epocă în lumea occidentală; alături de psihiatrie, erau negate şcoala, cultura, instituţiile politice etc. Antipsihiatria (COOPER, 1967) va nega nu numai mijloacele psihiatriei (chimioterapia, seismoterapia), considerate ca o limitare a libertăţii de alegere a bolnavului, nu numai instituţiile psihiatrice (descrise adesea cu note vădit deformatoare, care ignorau scopurile pentru care fuseseră înfiinţate), ci va nega, chiar, nosologia, considerată o pseudoştiinţă, şi boala psihică, indiferent de gravitatea ei (schizofrenia ar fi fost „o siluetă germană, îmbrăcata la un mare croitor elveţian" — HEY-WARD, iar isteria o etichetă creată de CHARCOT), Exagerînd succesele sociogeniei bolilor mintale, antipsihiatria nu a mai păstrat în discuţie decît ipoteza sociogenetică şi l-a descris pe psihiatru ca „animat de furie terapeutica, tratîndu-şi propriile tare". „Antipsihiatria" a eşuat In toate demersurile sale, dar trebuie remarcat că o serie de obiecţii ale acesteia priveau de fapt nu psihiatria ca atare (care, din această confruntare, şi-a sporit prestigiul şi a suferit mutaţii pozitive, în sensul creşterii asistenţei comunitare extraspitaliceşti), ci alienarea, pe care lumea contemporană excesiv tehnologizată o suferă. în 1958, WOLPE propune un nou tip de terapie, ca alternativă la teza psihanalitică : terapia comportamentală, în prima sa formă : inhibiţia reciprocă. Astfel, urmînd tradiţia inaugurată de studiile lui PAVLOV şi THORN-DIKE, această nouă direcţie s-a dorit „obiectivă" şi şi-a lărgit cu repeziciune domeniul de acţiune, mai ales în perioada după 1970, cind declinul psihanalizei, în special ăi celei americane, a devenit mai evident. De asemenea, au apărut o serie de terapii care vizează ameliorarea comunicării si a stilului cognitiv (BATESON, RUESCH, 1968), demon-strînd încă o dată că, într-o epocă în care comunicarea este un domeniu „privilegiat" al cercetării ştiinţifice, modelul proliferează în medicină şi, mai ales, în psihiatrie. Folosirea unor mijloace noi de investigaţie — microscopul electronic, dozarea prin gaz-cromatografie şi radioimunoiogia — a dus la identificarea de noi mecanisme, presupuse ca bază a tulburărilor psihice, dezvoltîndu-se teorii complexe privind rolul neurotransmî-tătorilor în geneza şi dezvoltarea acestora. Fără să se limiteze la biochimia transmisiei la nivelul sistemului nervos central, biochimia actuală a explorat noi domenii, cum ar fi : neuroendocrinologia, genetica, psihofarmaco-logia. Toate acestea, ca şi folosirea mijloacelor epidemiologie'!, statisticii, informaticii, au dus la apariţia unor poziţii noi, reconsiderând cadre clinice „definitiv" consacrate, ca acelea aie psihozei maniaco-depresive, schizofreniei, demenţelor. A apărut nevoia unor mijloace de lucru -- scale de evaluare mai fine, centrate pe grupe patologice —, a unor criterii mai unitare, concordante nu numai cu nivelul unei clinici 8;74/ist Psihiatria in era neuroleptică sau instituţii de cercetare, ci şi cu nivelul comunităţilor. naţionale sau supranaţionale. In cercetarea fundamentală au fost introduse nci metode de lucru, ca: simularea pe calculator a unor evoluţii şi procese patologice, folosirea unor sisteme de diagnostic pe calculator, etcpsihofarmacologia etc. Au apărut o serie de tulburări psihice de tip nou, generate de dezvoltarea unor noi tehnologii (a căror schiţă a fost celebra „nevroză a tek Vr> steior de centrale", 1954), în special cf U lin domeniul aerospaţial şi cel militar. Din pa* şi în domeniul armelor chimice, cele •r-j* moderne cercetări sînt îndreptate către u î«r ie cu efect perturbator asupra psihicu- i i h obiemele societăţii umane contemporane ■ n legătură directă cu orientările psihiatriei; .pne ca toxicomaniile, îmbătrînirea popu-. i • . explozia informaţională sînt obiectul unor f" » îanente şi importante efoturi ale psihiatriei. 'n d irneniul psihofarmacologiei clinice, au fost ui^ progrese importante, care vizează sim- I i (arca terapiilor (produse cu efecte depât, • A stanţe cu dublu potenţial de acţiune —creş-l* '.x maniabilităţii), sporirea efectelor selec-. /f îzi „ultraselective IMAO") şi găsirea unor metode cît mai rapide de obţinere a efectelor, administrarea intravenoasă a antidepresivelor (1930) constituind un pas decisiv în acest sens. De asemenea, s-a reuşit monitorizarea terapiei : determinarea nivelului sanguin a! substanţelor c,i efect psihotrop (neuroieptice, săruri de litiu, tranchilizante, antidepresive). Pentru o mai bună înţelegere a unor fenomene legate de diversitatea patologiei psihiatrice, ultimul deceniu a adus, în prim planul explorărilor, metode de o remarcabilă fineţe ca; tomografia computerizată şi tomografia cu emisie de pozitroni, rezonanţă magnetică nucleară, hărţile activităţii electrice a creierului, determinarea fluxului sanguin cerebral regional, dozări de mare fineţe şi precizie ale enzimelor şi substanţelor cu efect psihotrop. Pe planul nosologiei au fost descrise o serie de noi sindroame şi s-au produs importante clarificări în ceea ce priveşte încadrarea anxietăţii şi depresiei, găsindu-se, alături de criterii chimice, teste de laborator operante în acest sens : supresîe la dexame-tazonă, dozarea fracţiunii hormonilor tiroi-dieni, a cortizolului plasmatic şi urinar. Pentru găsirea unui limbaj internaţional comun, lucru esenţial în dezvoltarea psihiatriei, OMS a publicat, în 1976, un glosar de termeni, care însoţeşte clasificarea bolilor (revizia a 9-a). Totodată, psihiatria americană şi~a conturat poziţii mai ferme, repliindu-se in cadre nosoiogice mai apropiate de cele europene, odată cu publicarea, în 1930, a manualului DSM III. Eforturile în această direcţie continuă, fiind cunoscută apariţia reviziei a 10-a a clasificării internaţionale a bolilor (CIM X), în care sînt puse de acord şi reevaluate o serie de concepte, printre care şi cel de neurastenie, a cărui epocă se pare ca a apus. De notat este şi faptul că, pe plan european, se încearcă o „regrupare" a forţelor, prin reactualizarea tradiţiilor marilor şcoli de psihiatrie şi, în acest context, apariţia „Jurnalului european de psihiatrie", 1987, sub redacţie internaţională, este un prim pas. Este relativ faci! de făcut o predicţie asupra continuării asidue, în epoca următoare, a cercetărilor privind neurotransmiţătorii şi posibilităţile de influenţare a funcţionalităţii acestora. Speranţele în descoperirea unor „chei biologice" pentru grupul psihozelor schizofrenice sînt îndreptăţite, deşi nu s-au putut descoperi încă mecanisme concrete. Rămînînd în aceeaşi sferă a studiului psiho-biologic, se speră că depistarea unor „markeri" biologici, va nuanţa certitudinea diagnosticului, ca şi realizarea sa mai precoce. Beneficiind de ajutorul informaticii, psihiatria va putea realiza studii epidemiologice mai complexe şi mai unitare şi se vor putea lua în discuţie corelaţii mult mai vaste, mai ales în cazul în care coexistenţa factorilor endo- şi psihoreactivi este simultană. Pe plan terapeutic, se aşteaptă crearea unor noi clase de, substanţe cu efect anxiolitic şi ortotimizant, care să permită un control facil, rapid şi lipsit de periculozitate a! acestor simptome centrale. Monitorizarea va fi, de asemenea, una dintre constantele terapiilor viitoare. Eforturi majore se fac în ceea ce priveşte realizarea unor medicaţii specifice pentru îmbunătăţirea performanţelor memoriei şi învăţării. Deşi, în acest domeniu, predicţiile au fost foarte optimiste în deceniile anterioare, rezultatele se Iasă aşteptate. Progrese se aşteaptă şi în ceea ce priveşte terapia unor afecţiuni cu substrat organic determinat, cum ar fi : demenţele şi panencefalita sclero-zantă, boli în care, chiar dacă nu se poate spera într-o „restitutio ad integrum", oprirea proceselor distructive ar însemna o achiziţie majoră. Studiile comportamentale constituie alt domeniu de perspectivă, alături de aprofundarea modului de adaptare a fiinţei umane la situaţii deosebite. Psihiatria moderna lst/875 Pe plan organizaţional, definirea şi dezvoltarea conceptului de sănătate mintală în cele trei registre ale sale (N. SARTOR!US, 1980): • absenţă totală a unor tulburări mintale bine determinate; • rezervă de forţă a individului, care-l poate ajuta să facă faţă unor stressuri neaşteptate, unor cereri sau solicitări excepţionale ; © echilibru între individ şi lumea înconjurătoare, stare de armonie cu sine şi cu ceilalţi, o coexistentă între realitatea personală, realitatea celorlalţi şi mediul înconjurător, implică realizarea unor sisteme adecvate de asigurare a fiecărui nivel. Migrarea interesului pentru sănătatea mintală de la nivel individual la nivel comunitar este unul dintre fenomenele cele mai caracteristice ale secolului nostru, avînd implicaţii evidente asupra dezvoltării psihiatriei. La fel de importante sînt implicarea comunităţii în preluarea responsabilităţilor faţă de bolnavul psihic şi integrarea lui tolerantă în cotidian, cu evitarea fenomenelor de rejecţie şi margînalizare. Psihiatria comunitară reprezintă perspectiva de viitor a asistenţei psihiatrice şi sistemele organizate în acest sens îşi sporesc nu doar ponderea, ci şi eficienţa intrinsecă. Un studiu internaţional, realizat la începutul deceniului, evidenţiază următoarele direcţii de schimbare în viitorul psihiatriei (L. HARRiS, 1980): e Psihiatria îşi va schimba poziţia sa deosebită (practicarea doar în instituţii şi spitale specializate) şi va fi considerată la fel ca oricare altă disciplina medicală. ® Se vor înfiinţa (sau reorienta) tipuri de instituţii pentru îngrijirea de lungă durată a unor bolnavi cu afecţiuni ca : schizofrenie, întîrziere mintală, demenţe. ® Odată cu dezvoltarea psihologiei comportamentale şi cu modificările care vor avea loc în mediul social, psihiatria preventivă va juca un roi tot mai important. ® îngrijirea şi întreţinerea bolnavilor c.u tulburări psihice severe cronice va fi asigurată tot mai mult de servicii comunitare, în care vor lucra şi non-rnedici (asistenţi sociali, psihologi). • Va creşte ponderea psihiatriei în procesul de pregătire a viitorilor me- dici, precum şi a medicului de medicină generală în domeniul psihiatriei, ceea ce îi va oferi posibilitatea de a înţelege şi de a trata mai bine boala psihică. © Unii medici generalişti, interesaţi în în mod special de domeniul psihiatriei, se vor specializa în acordarea îngrijirilor primare în tulburările psihice. m Spitalul de psihiatrie va fi rezervat în exclusivitate cazurilor acute severe. © Numărul psihiatrilor va descreşte, deoarece o parte dintre cazurile îngrijite în prezent de psihiatru vor trece in grija medicului generalist. ® Dezvoltarea ştiinţei va crea premiseie unei fundamentări ştiinţifice mai precise, mai clare, a psihiatriei. @ Se va descoperi o bază biochimică pentru toate formele de depresie. © Clarificarea mecanismelor etiopatoge-nice ale depresiei va îmbunătăţi abordarea ei terapeutică 9 Depresia va avea un cadru mai puţin eterogen decît cel actual © Descoperirea cauzelor schizofreniei va deschide căi absolut noi de tratament. © Metodele clasificării schizofreniei se vor schimba. ® Parametrii biologici care vor diferenţia stările anxioase vor aduce descoperirea unor noi metode specifice de tratament. ® Tranchilizantele minore de zi nu vor mai fi folosite. © Elucidarea factorilor care determină apariţia îmbătrînirii patologice şi a mecanismelor lor de acţiune va facilita abordarea terapeutică eficientă a geronto-patologiei © Va fi posibila prevenirea sau încetinirea proceselor c'e deteriorare legate de î rn bat rîni re. © Vor fi descoperite metode de explorare şi evaluare care vor face ca diagnosticarea să se facă cu < multă uşurinţă în ceea ce priveşte r no ei~, nevrozele, stările anxioasa, O Progresul o-fvn n» «c va duce la sporirea rol-iu , si >iei şi în ţările ® M o n i ie"1 1 i ei t ior va deveni o ac i+ if» c° i i < < e va face parte din îngrijirii'- o >» j ale pacientului psi hotic. e Va creşte rolul computerelor în diagnosticarea şi în stabilirea conduitelor terapeutice. 876 /ist Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiînfâ-tehnîcc, ISTORIE 1951 0 ianuarie 19 — Norvegia ; insulele Spitzbergen sînt puse la disoczi tu NATO ® ianuarie 30 — R.D.G. p ap - R.F.G. crearea unui Consiliu Co, . unt al întregii Germanii ® februarie 5 — Anglia : naţionalizarea industriei siderurgice ® martie 3 — Vietnam : crearea Partidului celor ce muncesc (Lao Dcng) © martie 6 — Anglia, Franţa şi S.U.A. revizuiesc statutul de ocupaţie al R.F.G . 0 aprilie 16 — înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (R.F.G., Franţa, Belgia.. Oianda, Luxemburg, Italia) 0 aprilie 27 — Tratat americano-danez privind apărarea Groenlandei 0 mai 23 — Acord chino-tibetan privind eliberarea paşnică a Tibetului 0 iunie 30 — Frankfurt pe Main : crearea Internaţionalei Socialiste — sediu! la Londra 0 iulie 9 — S.U.A., Anglia şi Franţa încetează starea de război cu Germania • august 30 — Tratat americano-filipinez privind apărarea comună • septembrie 1 — San Francisco : ia naştere pactul A.N.Z.U.S. (S.U.A., Australia, Noua Zeeîandă) — sediu la Cambera 0 octombrie 10 — S.U.A. : „Planul Mar-chall“ este înlocuit cu „Legea securităţii mutuale" • octombrie 27 — W. Churchilî, din nou prim ministru • octombrie 31 — Algeria î declanşarea revoluţiei naţionale antiîmperialiste 0 decembrie 24 — Libia: proclamarea independenţei ŞTIiNŢĂ-TEHNICĂ ® O. i. Schmidt prezintă teoria cosmogonică a „captării", care consideră că, ia origine, Pămîntul a fost solid • R. Rou'n on sintetizează colesterina 0 La A' co v vi 'fio, S.U.A.), este instalat primul "'r_,itor nuclear experimentai 0 l. Dorhn " i R. B. Dingle prevăd rezonanţa ci ci o ir o ni că 0 H. E. Land inventează sistemul de fotografiere polaroid © Intră in fu neţi u ne primul generator de electricitate cu turbine cu abur • E. Wigner introduce în fizică noţiunea de „sarcină barionică" o Maekrer construieşte şi foloseşte în metalurgie, sufiătorul cu plasmă • Se înfiinţează Comisia europeană de seismologie © Apariţia ecranului lat în cinematografie 0 Primul pod din beton armat turnat în consolă (fără eşafodaj) la Worms, în Germania © începe să fie efectuată recuperarea secundară a petrolului prin injectare de solvent © In lupta împotriva cancerului începe utilizarea cobaltului radioactiv © A. J. Toynbee publică lucrarea: Studii de istorie universala m începe exploatarea zăcămintelor de ţiţei prin „deplasare miscibilă“ (Oklahoma — S.U.A.) o A, Popovici — Teoria generala a constantelor fizice Premiul Nobe! : Sir John Douglas Cockcroft (Anglia) şî Ernest Thomas Sinton Walton (Irlanda), pentru transmutarea nucleilor atomici prin accelerarea artificială a particulelor atomice ; E. M. Mc Miilan şi T. G. Seaborg (S.U.A.), pentru cercetări în chimia elementelor transuranice 1952 0 ianuarie 11 — ONU : crearea Comisiei de Dezarmare • ianuarie 18 — Acord economic iugoslavo-american • februarie 18 — Turcia si Grecia aderă la NATO 0 februarie 20 — Lisabona : sesiune NATO — hotărîrea reînarmărli Germaniei Occidentale 0 Intră în funcţiune, la Brokhaven (S.U.A.), protosincrotronul numit „Cosmotron" (3 miliarde eîectronvoîţi energie) 0 Explozia primei bombe americane cu hidrogen, pe atolul Eniwetok 0 E. Fermi — Fizica nucleara 0 Intră în funcţiune, la Montiouss, în Pi rinei, primul furnal solar cu oglindă parabolică arta/literatura, medicină-psihiatrie (1951—1952) fst/877 ARTE-LITERATURĂ # Cmm, Albert (1913-1960), >- v m — Omul revoltat 9 M, ,n 1 ho mas (1375-1955), O ' r.*r :a — Alesul 9 F'ivr William (1897-1r: o „ , S.U.A. - Recviem psi\" , o călugărită 9 M-m < Andre (1901 — iv - >:ranţa — Vocile tace- r 11 e J ' at Sigrid (1882 —1949), N 1 mia — Catari na d s © Beckett Samue! (n. 1906), Irlanda. — Moiloy 9 Bo!! Heinrich (n. 1917), C■ :; mmi — Oile negre # l Bertolt (1898 — rm- Germania — Muncih ® Pt o (1881 -1973), Spa- i Maternitate cu porto-^ ;p) 9 Matisse Henri (1869 —1954)r Franţa — Peşti chinezeşti. (P) 9 Yuîian Beck şi Judith Mă- lini întemeiază la New York The Living Theatre 9 Premiu! Pulitzer a fost decernat romanului Oraşul, de Richter Con rad 9 Premiul de la Cannes este acordat filmelor Domnişoara Julie (Suedia) şi Miracol la Mii la no (Italia) 9 Premiul Oscar a fost decernat filmului Un american [a Paris Premiul No hei : Pâr Lagerkvist (Suedia) 9 He nmgvvay Ernest (1 898 — 1961; S.U.A. — Bâtrînul şl mar? i 9 M .V, fx Andre (1901 — 19 ’ ), Franţa — Muzeu! imoji t ie 9 Gastaud şi Terzian descriu ritmul EEG „miu“ 9 Seitelberger descrie boala care-i poartă numele (o formă de idioţie) 9 H. J. Weitbrecht — Tipologia psihozelor depresive 9 Amthauer elaborează un test de inteligenţă care-i poartă numele 0 Osborne introduce termenul de „brain storming" • Levi-Bianchini descrie nevroza anagapică MO/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE ŞTîiNTA-TEHNlCĂ 9 rnartle 5 — U.R.S.S. : încetează clin ' viaţă !. V. Stai In © aprilie 7 — ONU : Dag Hammarskjold este ales secretar generai © aprilie 1 2 —- S.U.A. : Lege privind verificarea funcţionarilor de stat din punct ce vedere al „securităţii statului“ o mai 7 — Irak : încoronarea regelui Fe'sa i ii • nai 7^ — Germania: desfiinţarea Comisiei Sovietice de Contro 1 9 iunie 7 — Anglia: încoronarea reginei Elisabeta a Il-a • iunie 17 — Germania: Puci contrarevoluţionar nereuşit la Berlin şi în alte oraşe ale R.D.G, 9 iunie 18 — Egipt : abolirea monarhiei — proclamarea republicii 9 iulie 26 — Cuba : asaltul cazărmii Mon-cada din Santiago de Cuba, acţiune condusă de Fidel Castro-Ruz • iulie 27 — Coreea : Sa Panmunjon se încheie Acordul de Armistiţiu care pune capăt războiului din Coreea (1950-1953) • august 20 — U.R.S.S.: experimentarea bombei cu hidrogen • septembrie 4 — U.R.S.S. : N. S. Hruşciov este ales prim secretar • noiembrie 8 — S.U.A. : alegerea preşedintelui Dwight David Eisenhower (re-pubiican) : 1953-1957: 1957-1961 1954 • ianuarie 27 — Acord economic sovieto- afgan • ianuarie 25 —februarie 18 — Berlin: Conferinţa Miniştrilor de Externe (U.R.S.S., Anglia, Franţa, S.U.A.): problema Germaniei şi a Tratatului de Stat cu Austria • martie 4 — Bulgaria : Todor Jivkcv este ales prim secretar 9 martie 8 — Acord americano-nipon privind securitatea reciprocă 9 martie 25 — R.D.G. îşi recapătă deplin suveranitatea © aprilie 17 — Egipt : Gama! Abdel Nasser devine prim ministru 9 aprilie 21 — Olanda : Conferinţă internaţională la Haga privind ocrotirea valorilor culturale în caz de conflict armat © aprilie 26 — Elveţia : la Geneva începe Conferinţa Miniştrilor de Externe (U.R.S.S., R. P. Chineză, S.U.A., Anglia) privind încheierea armistiţiului franco-indochinez @ Se construieşte ceasornicul de mînă electronic © Edrnund Hi Ilar/ şi Norgay Tenzing cuceresc Everestul • Este inventat cinemascopul ® Realizarea unui tun cu proiectile nucleare, în S.U.A. €> Van Allen evidenţiază centurile de radiaţii care înconjoară Pămîntul 9 Construirea tunului antiaerian cu proiectile de mare calibru m M. L. Barr şi Bertram încep studiile asupra cromatinei sexuale m K. Poerter descoperă reticulul endo-plasrnatic — reţea continuă de canalicule în citoplasmă care are puncte de continuitate cu membrana nucleară 9 A. M. Portis şi colab. (S.U.A.) efectuează primele cercetări de rezonanţă electronică de spin asupra semiconductorilor © Putmann, Hendriks şi Welsn prepară tetracicli na • S. L. Miller (S.U.A.) demonstrează experimentai posibilitatea obţinerii amino-aciziior prin descărcări electrice în prezenţa CH4, NH3> N şi vapori de HaO © D. Barbilian (Ion Birou) — Normaiitâţi. involutive locale, respectiv globale Premiul Nobel : F. Zernike (Olanda), pentru fizică; Her-mann Staudinger (Germania), pentru chimie 9 Se dă în funcţiune/în U.R.S.S., prima centrală atomoelectrică din lume 9 C. Townes, J. Gordon şi H. Zaiger realizează primul maser 9 Este adoptat sistemul internaţional de măsuri (SI) • Se traduce, pentru prima dată, un text dintr-o limbă în alta, cu ajutorul unui ordinator • Se inventează metoda pentru determinarea vitezei reacţiilor ultrarapide • In Franţa, se brevetează o maşină de culegere tipografică pe bază de calculatoare 9 G. Natta obţine polimeri tactici cu ajutorul catalizatorilor lui K. Ziegler 9 Inventarea procedeului cinematografic de filmare şi proiectare orizontală, Vista-vision • J. Tushinsky pune la punct procedeul „superscop" arta/literatură, medicinâ-psihiatrie (1953-1954) 1 st/831 ARTE-LITERATURĂ # Beii o w Sau! (n. 1915), S.U.A — Aventurile lui Augic March m Boi! Heinrich (n. 1917), Germania — Şi n-a spus nici un singur cuvînt © Camus Albert (n. 1913), Franţa — Spiritele m Pasternak Boris (1 890 — 1960), Rusia — Doctor Jivago ® Miiler Arthur (n. 1915), S.U.A. — Vrăjitoarele din Salem (premiera piesei) • Messiaen Olivier (n. 1908), Franţa — Trezirea păsărilor (M) 9 Matisse Henri (1869 — 1954), Franţa — Scară in spirală (P) 9 Chagall Marc (n. 1887), Franţa — Podul de peste Sena (p) 9 Stael Nicolas de (1914 — 1955), Franţa Nud stînd în picioare (P) 9 Premiul Pulitzer a fost decernat piesei Picnic de William inge 9 Premiul de la Cannes a fost decernat filmului Salariul groazei (Franţa) Premiul Nobel : Winston Churchii! (Anglia) m Gol di ng William (n. 1911), Anglia — împăratul muştelor 9 Camus Albert (191 3 — 1960), Franţa — Vara 9 Beauvoir Simone de (n. 1908), Franţa — Mandarinii ® Boli Heinrich (n. 1917), Germania — Casa văduvelor 9 Faulkner William (1897 — 1962), S.U.A. - O parabolă 9 Steinbeck John (1902 — , 1965), S.U.A. — joia duice 9 Murdoch Iris (n. 1919), Anglia — Prins In mreje 9 Ehrenburg M/a Grigorievici (1891 -1967), Rusia - Dezgheţul MEDICINĂ 9 P. B. Medawar descoperă fenomenul toleranţei imu-nologice © j.E. Saik prepară vaccinul antipoliomielitic injectabi! © C. C. 11ieseu ~ Infarctul miocardic, Bucureşti 9 St. M. şi Ioana hi leu iniţiază lucrări asupra hormonilor epifizari, care vor duce la descoperirea pinealinei • j. H. Gibbon întreprinde primele experienţe ciinice cu un dispozitiv cord-plă-mîn artificial • M. E. De Bakey practică transplantări de vase, folosind proteze de mase plastice 9 P. F. Zdrodovski şi Elena Golinevici — Teoria ricket-tsiilor şi rickettsiozelor, Moscova Premiul Nobel : Hans Adolf Krebs (Anglia), pentru descoperirea ciclului acidului citric şi Fritz Albert Lipmann (S.U.A.), pentru descoperirea coenzimei A şi a importanţei sale în metabolismul intermediar ® Gamow elaborează principiile codului genetic 9 V. du Vigneaud sintetizează ocitoci na ® Th. H. Weller izolează şi cultivă virusul varicelei • J. F. Enders şi Th. Ch. Pee-bles prepară un vaccin anti-rujeolic 9 S. Soulie preconizează fono-cardiografia intracardiacă ® Fr. Sânger stabileşte secvenţa aminoacizilor în molecula de insulina (51 de a-minoacizi) 9 D. Danielopolu — Probleme de farmacodinamie nespecifi-câ, Bucureşti PSIHIATRIE • Winnicott introduce noţiunea de „ooiect tranziţional" © Lorr creează scala care-i poartă numele, utilă in psihozele funcţionale • M. jones — Comunitatea terapeutică © H. S. Sul ii van — Teoria inter personală a psihiatriei, New York © O. Fe ni chel — Terapia psihanalitică a nevrozelor 9 Se introduce test ui Michi-gan, de evaluare a capacităţii adaptdtive a copiilor © Stokvis introduce noţiunea de „somatonevroze“ 9 Aserinski şi Kleitman descriu somnul paradoxal 9 Sciziunea Societăţii Psihanalitice Franceze 9 Apare Raportul Kinsey referitor la comportamentul, sexual feminin ® Este înfiinţată prima clinică de tip „Walk-in“ ® R. Graupp creează primul serviciu de psihiatrie pentru copii şi adolescenţi 9 Steck descrie sindromul ex-trapiramidal şi diencefalic din tratamentul cu NL 9 Apar metilfenidatul şi pipra-dolul © Kline aplică tratamentele cu Rauwolfia & V. Mayer-Gross — Psihiatrie clinică 9 M. Bîeuler — Psihiatrie en-docrinologică 9 Al. Roşea — Culegere de probleme de psihologie 9 Ga/ra! — Psihiatria contemporană ® A. Maslow — Motivaţie şi personalitate 56 - Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 832/!st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE © mai 7 — Vietnam : capitularea Corpului Expediţional Francez, ia Dien-Bien-Phu @ mai 24 — Restabilirea relaţiilor diplomatice greco-bulgare m iunie 15 —- Iugoslavia rupe relaţiile cu U.R.S.S. iunie 17 — Stabilirea relaţiilor diplomatice intre Anglia şi R. P. Chineză a iunie 28 — Comunicat indiano-chinez privind ducerea tratativelor în baza celor 5 principii ale coexistenţei paşnice # iunie 30 — Birmania : Ciu En Lai şi U Nu semnează „Declaraţia privind cele 5 principii ale coexistenţei paşnice" 9 iulie 7 — Tanzania : crearea Uniunii Naţionale Africane (TANU), condusă de Julius Nyerere « iulie 21 — încheierea armistiţiului franco-indochinez, care duce la terminarea războiului şi la recunoaşterea independenţei Cambodgiei şi Laosului, precum şi la stabilirea liniei de demarcaţie în Vietnam m august 10 — Desfiinţarea Uniunii Olan-dezo-lndoneziene o august 19 — S.U.A. : „Legea Humphrey-B'utler" privind controlul asupra activităţii comuniste 9 septembrie 8 — Filipine : „Tratatul de la Manila" (SEATO) dintre Australia, S.U.A., Franţa, Anglia, Noua Zeelandă, Pakistan, Filipine, Thailanda — sediu la Bangkok <8 octombrie 19 — Acord anglo-egiptean : recunoaşterea Canalului de Suez ca parte componentă a Egiptului # noiembrie 1 — Algeria : începe revolta armată împotriva ocupaţiei franceze # 1954—1959 : China — Mao Ţze-dun, preşedi nte ŞTIîNTĂ-TEHNICĂ 9 Este lansat „Nautilus", submarin american cu propulsie atomică 9 în S.U.A., se fabrică aparate de radio-recepţie cu tranzistoare • în U.R.S.S. şi S.U.A., sînt realizate rachetele balistice intercontinentale • în S.U.A., este lansat avionul cu aripi în formă de „delta", cu viteză supersonică • Se construieşte cea mai mare cupolă ondulată din beton uşor (Urbana, S.U.A.) 9 G. Constantinescu primeşte medalia de aur, pentru conferinţa „Hundred Years of Developpment in Mechanical Engi-neering" e A. Popovici — Deducerea variaţionalâ a ecuaţiilor gravi fice şi electromagnetice conform — covariante 9 Gh. Spacu primeşte Premiul de Stat al R.P.R. pentru lucrări în domeniul chimiei organice © N. Teodorescu — Metocfe vectoriale în fizica matematica (2 voi.) o St. Procopiu — Metode de determinare a momentului magnetic al electronului din conductibilitatea electrica la frecvenţe mari 9 Inaugurarea primei centrale atomo-elec-trice din lume (U.R.S.S.) Premiul Nobel : Max Born şi W. Bothe (Germania), pentru fizică; L. C. Pauling (S.U.A.), pentru chimie 1955 & ianuarie 25 — încetarea stării de război înt^e U.R.S.S. şi Germania 9 ianuarie 25 — Tratat americano-panamez privind Canalul 9 ianuarie — Acord privind crearea Uniunii Europei Occidentale (Anglia, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, R.F.G., Italia) — grupare politico-militară • ianuarie — Haiti încheie un acord militar cu S.U.A. • E. Segre şi colaboratorii descoperă anti-protonul • Se obţine elementul transuranic 101 (mendeleeviu) 9 Este realizată biosinteza acidului ribo-nucleic (ARN) 9 F. Sânger stabileşte structura chimică a insulinei 9 Sînt produse industrial diamante artificiale similare celor naturale aria/literaturat medicina-psihiatrie (1954—1955) îst/833 ARTE-LITERATURĂ © Rernarque Erîch Maria (1893 —1970), Germania — Soroc de viaţă şi soroc de moarte © Mann Thomas (1 875 — 1 955), Germania — Co11fe-siunea escrocului Felix Krul! © Andric Ivo (1892-1975), Cehoslovacia Curtea blestemata © Broch Hermann (1 886 — 1951), Austria — Experimentatorul (postum) © Reverzy jean (1914-1959), Franţa — trecerea ® Heidegger Martin (1 889 — 1976), Germania — Eseuri şi expuneri © Augustincic Antun (n-1900), iugoslavia — /vlonu-mentul Păcii de la sediul ONU, New York ( S) © Mascherini Marcelo (n. 1906), Italia — Vis de primăvară (S) © Feininger Lyonel (1871 — 1956), S.U.A. — biserica satului (P) © Primul Fef'1 '! Internaţional de Ter + ru, !a Paris © Premiul Pulitzer a fost decernat piesei Ceainăria Luminii de luna din august, de Patrick John © Premiul de 1a Cannes a fost decernat filmului Porţile infernului (Japonia) © Premiul Oscar a fost decernat filmului On the Water-front Premiul Nobel : Ernest Hemingway (S.U.A.') MEDICINĂ © începe aplicarea planului de eradicare a malariei, elaborat sub conducerea tehnică a lui M. Ciucă, în R.P.R. © înfiinţarea Editurii medicale © Apare revista Viaţa medicală © E. J. Ariens şi J. M. van Rossum elaborează metode de caracterizare a interacţiunii medicamentelor şi receptorilor organici macro-moleculari © in cadrul Ministerului Sănătăţii din Republica Populară Chineză este creată o direcţie a medicinii tradiţionale © Ministerul industriei Chimice preia organizarea producţiei de medicamente din România Premiul Nobel : John Franklin Enders (S.U.A.), Frederick Chapman Robbins (S.U.A.), pentru descoperirea posibilităţii de cultivare şi dezvoltare a virusului poliomielitei pe diverse medii histologice, şi Thomas Huckle VVeller, pentru izolarea pe culturi celulare urnane a virusului varicelei, hepatitei şi zonei Zoster PSIHIATRIE © I. Slucevski — Etiopatogenia schizofreniei © G. AII port — Natura prejudiciului © B. A nani ev — Psihologie generală © Penfield şi Jaspers propun termenul de „drearny state" ® Haffner descrie depresiile existenţiale © Griffits elaborează o scală pentru evidenţierea dezvoltării intelectuale a copilului © Menkes descrie boala care-i poartă numele (boala „uri-nilor cu miros de arţar") © H. Ey — Studii psihiatrice (3 volume, 1918 — 1954) @ Jung elaborează, referitor la personalitatea optimală, conceptul individualizării © Forel descrie nevroza de solitudi ne © Haase introduce termenul „interval neuroleptic" şi noţiunea de ,.prag neuro-ieptic" © Vogt detectează noradre-nalina în SNC © Sechehaye introduce o metodă de psihoterapie analitică în schizofrenie — realizarea simbolică © Feighin semnalează existenţa unui sindrom diferit de automatismul mintal, denumit sindromul Kandinski © Lennox descrie pentru prima dată sindromul care-i poartă numele (variantă de petit mal) © Green Graham (n. 1904), Anglia — Americanul liniştit © Beckett Samuel (n. 1906), Irlanda — Nuvele şi texte pentru nimic © F a u 1 k n e r W i 11 i a m (189/ — 1962), S.U.A. -- Păduri, a-dinei, o Miller Arthur (n. 1915), S.U.A. — Vedere de pe pod © C. de Duve efectuează cercetări privind structura intimă şi funcţionalitatea fină a celulei © P. S. Kupalov — Rezultatele generale ale studierii proceselor de inhibiţie în scoarţa emisferelor cerebrale © J. Axelrod studiază formarea, depozitarea şi inacti- © C. Urechia promovează spiritul determinist în explicarea bolilor psihice ® H. J. Weitbrecht — Critica psihosomaticii ® H. Marcuse — Eros f' .'.'.via — Inima blesteme? o m s , / ' '.reia Gabrieî (n. ' î\ J' Iu i oi a ~ Pleava # Gok’kg William (n. 1911), Anglia — Moştenitorii m K.^s Rudolf (1873 — : °L ■ ' ■ _ ' r mania -- Parabola ccr\ t si bogatului ' t : L ertolt (1898 — 19V/( Germania — Dialec- i> * * jfui «s> Hpt* ♦- iJans (n. 1976), Ger-rTt i - Regele cerb (M) m Ll.‘ c.l, ^ Berto (n. 1911), lfrSî Oră matinala (S) <3 S* ocolas de (1914 — 19 c ' anţa — Colţ de ate-f".;r ';) -©■ Bacon. Francis (n. 1900), An-gha — Cimpanzeul (P) # Hep 'a rt h Bar bara (1903 — 197r)f Anglia — Doua figuri (S) # Pr*^ uJ Pulitzer a fost de-ce; r* * piesei Pisica pe aco~ per,; , " erbinte, de Tennes-spo 7/,ihams m Prc M, j| de la Cannes este accr A filmului Marty (S"> r ) # Prc, Oscar a fost decernat filmului Morty Premiul Nobel ; ■Halfdor Lax ness (Isfanda) MEDICINĂ varea noradrenaîinei în terminaţiile nervoase 9 W. B. Kouwenhoven utilizează defibrilatorul cardiac © Al. R. Todd şi K. A. Foikers precizează, cu ajutorul razelor X, formula chimică a vitaminei BiS © P. K. Anohin — Principiile generale ale compensării funcţiilor dereglate şi fundamentarea ior fiziologica, Moscova © C. W. Lillebei perfecţionează dispozitivul cord-plă-mîn artificial • Fondarea, la Pekin, a unuj centru de studiu ai acu-pu neţuri i • A. Kreindler — Epilepsia. Cercetări clinice şi experimentale, Bucureşti • C. k Parhon — biologia viratelor. Cercetări clinice şi experimentale, Bucureşti © A. Wettstein sintetizează aidosteronu! © G. Pincus prepară pilula anticoncepţională cu administrare orală 0 OMS iniţiază o mare campanie împotriva malariei Premiul Nobel ; Axei Hugo Theodor Theoreil (Suedia), pentru descoperiri privind natura şi modul de acţiune a enzimelor de oxidare PSIHIATRIE © |. Todd şi Whurst descriu sindromul „Othello" (delir de gelozie) • Stunkart descrie sindromul hi per fagi ei nocturne © Mayer-Gross introduce ca-tatonia tardivă în grupul psihozelor de involuţie 0 Cosyns şi Duret au descris sindromul ce le poartă numele © j. Deiay şi P. Deniker definesc neurolepticele şi le clasifică ® Se introduce meprobamatu! în practica medicala © S. Arietti — Interpretarea schizofreniei 9 Morsier descrie displazia olfacto-genitalâ m K. Schneider operează distincţia dintre retrostruc-tură şi endostructura • J. Piaget şi B. înhelder — De la logica copilului la logica adolescentului & Lowenfeld şi Buhler creează testul care le poartă numele (util în neuropsihiatria infantilă) © Brodie întreprinde primele studii asupra mecanismului de acţiure a reserpinei 9 Millikan şi Siekert descriu sindromul care ie poartă numele (în HTA) © Laughlin delimitează o forma de nevroză — soterla • Piaget înfiinţează Centrul Internaţional de epistemologie genetică • Philiipson elaborează testul care-i poartă numele 886/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE 1956 • ianuarie 1 — Sudan : proclamarea inde- pendenţei 9 ianuarie 18 — R.D.G.: lege privind crearea armatei populare • ianuarie 26 — Acord sovieto-finlandez privind baza militară Porkkala-Udd 9 ianuarie 31 —- Brazilia : începe preşe- dinţia lui Jusceiino Kubitschek de Oiive-ira (sociai-demccrat) • martie 1 — Iordania : Generalului englez „Glubb Paşa" i se ia comanda Legiunii Arabe şi este expulzat • martie 1 — Finlanda : Urho Kekkonen — preşedinte al statului • martie 2 — Maroc : proclamarea independenţei 9 martie 9 Cipru ; arestarea şi deportarea arhiepiscopului Makarios 9 martie 20 — Tunisia: proclamarea independenţei • martie 23 — Proclamarea Republicii Islamice Pakistan (republică federativă) 9 martie 24 — Crearea Confederaţiei Sindicatelor Arabe (Egipt, Siria, Liban, Iordania, Libia, Sudan) 9 aprilie 17 — încetarea activităţii Biroului Informativ al partidelor comuniste şi muncitoreşti • aprilie — Laos : guvern Suvanna Fuma 9 iunie 18 — Egipt: retragerea trupelor engleze 9 iulie 7 — R.F.G. : introducerea serviciului militar obligatoriu 9 iulie 26 — Egipt : naţionalizarea Companiei Internaţionale a Canalului de Suez 9 iulie — Tratative tripartite : iugoslavo-egipteano-'indiene © septembrie 19 — 21 — Londra : Consfătuirea Internaţională de la Londra privind Canalul de Suez ® octombrie 19 — încetarea stării de război între U.R.S.S. şi Japonia © octombrie 23— noiembrie 4 — Contrarevoluţie în Ungaria © octombrie 29 — Agresiune anglo-franco-israeliană împotriva Egiptului — încheiată la 6 noiembrie 9 decembrie 2 — Cuba : debarcarea unui detaşament condus de Fidel Casiro-Ruz şi începutul luptelor în Sierra-Maestre 9 decembrie 18 — Japonia devine membră a ONU © Angola: constituirea mişcării populare pentru eliberarea Angolei (MPLA) condusă de Agostinho Neto ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ 9 Se descoperă antineutronul şi antineu-trinul • A. Kornberg realizează biosînteza acidului dezoxiribonucleic (ADN) • Producerea celei mai mari explozii solare cunoscute • Laboratoarele „Bell" inventează video-fonul 9 J. Bertin construieşte primul autotren pe pernă de aer 9 între Anglia şi America de Nord, se instalează un cablu telefonic pentru 48 de convorbiri simultane 9 L. J. VVittgenstein — Adnotaţii asupra fundamentelor matematicii 9 E. Saarinen începe construcţia aeroportului „Kennedy“, la New York 9 Adoptarea proiectului oraşului Brasilia (în formă de avion), noua capitală a Braziliei ® Se introduce în cinematografie procedeul „tehnorama" 9 Se inaugurează ruta aeriană New York--Moscova 9 Se înfiinţează Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică 9 G. Hatsopoulos demonstrează posibilitatea creării şi realizării industriale a convertizorului termoionic ce transformi lumina solară în energie electrică © Firma de automobile „Mercedes Benz/' foloseşte un motor fără carburator • Se sintetizează polipropilena © A. N. Tupolev construieşte avionul turbopropuisor TU 144 © I. BarbiIian — Teoria aritmetica a idealelor 9 A. Vajda (New York) — Teoria jocurilor şi progremarea lin iară 9 Gh. Marinescu — Spaţii vectoriale no rr © Se încheie întocmirea şi publican crărilor Lexiconului Tehnic RomL, 7 voi. ® în România intră în funcţiune prima staţie de televiziune Premiul Nobel : W. Shockley, J. Bardeen şi W. H. Brattain (S.U.A.), pentru fizică; C. N. Hinshelwood (Anglia) şi Nikolai Semionov (U.R.S.S.), pentru chimie artă/literatura, medicinâ-psihiatrie (1956) lst/887 ARTE-LITERATURĂ -m P;;r: c ^matt Friedrich (n. Elveţia — Vizita bâ-•f/v , doamne ■© : • f. , cr i piesei Lungul drum ij| : ii i câtre noapte, de Eu-O'Neil! ® r^'M'-iSee Williams (n. '"IV S.U.A. — în Iarna "t f i jr m Mor.tJe Eugenio (1896 — "v-c/.italia — Furtuna şi. 9 * i nus Al hert (1913 — 19^0), Franţa — Căderea % \’jvtizv Jean (1914 — 1959), r r nî x — Locul angoaselor m Ara^on Louis (1897 — 1932), Fi ,\ţt — Romanul neterminat # Vercei Roger (1894-1957), Franţa — Vară indiană ■© Lagerkvist Păr (1891 — 1974), Suedia — Sibila + Eliade Mircea (1906-1986) ■ Sacru! şi profanul 9 Ghelderode Michel de (1898 — 1962), Belgia - întâlnirile de la Ostende # Fanon Frantz (1925 — 1961), Martinica — Piele neagră, măşti albe # Lesur Daniel (n. 1908), Franţa — Balul destinului (M) # Malta Roberto (n. 1911), Chile, executa o mare pictură murală pentru clădirea UNESCO din Paris # Picasso Pablo Ruiz (1881 — 1973), Spania — Atelierul din Con ne* (P) # Martin Kenneth (n. 1905), Anglia — Spirală mobilă (S) 9 Premiul Pulitzer a fost decernat piesei Jurnalul Annei Frank, de Albert Hackett şi Frances Goodrich # Premiul de la Cannes a fost decernat filmului Lumea tăcerii (Franţa) 9 Premiul Oscar a fost decernat filmului Ocolul Pămîntu-lui în 80 de zile Premiul Nobel : Juan Ramon Jimenez (Spania) MEDICINĂ • S. A. Sarkisov — Interrela-ţia structurii şi funcţiei creierului mare, Moscova O R. J. Bing — Infarctul miocardic experimental 9 A. B. Sabin prepară vaccinul antipoliornieîitic adrrsi-nistrabil pe cale bucală 9 P. Masson — Tumorile umc~ ne, Paris • J. H. Page sintetizează an-giotensi na • Fr. Ch. Noveilo introduce în terapie clorotiazida (sul-famidă di uretic ă) 9 Rauthier descoperă mesca-lina în arborele Peyotl 9 A. Jores — Omul. ;i boala sa, Stuttgart • St. S. Nicolsu — Elemente de inframicrobiologie generală, Bucureşti • J. P. Merrill realizează tranV* plantări renale • J. H. Tjio şi ). A. Levan precizează cariotipul uman 9 Apare Farmacopeea română. ediţia a Vil-a • Aplicarea hipnozei în chirurgie (experiment englez) 9 S. Ochoa descoperă un ferment capabil să catalizeze sinteza moleculelor complexe de polinucleotide • Kretschmer — Psihologie medicală Premiul. Nobel : Andre Frederic Cournand (S.U.A.), Werner Forssmann (Germania) şi Dickinson Wo-odruff Richards junior (S.U.A.) pentru descoperiri privind ca-teterismul cardiac şi modificările patologice ale sistemului circulator PSIHIATRIE 9 Shoma Mokita — Natura şi teoria nervozităţii (postum) © S. jislin — Rolul vîrstei şi a! factorilor somatici în evoluţia unor forme de psihoză & M. Debesse — Psihologia copilului de la naştere la ado-lescenţă 9 I. Slucevski — Clasificarea tulburărilor de limbaj @ V. Protopopov descrie sindromul simpaticotonic din PMD ; publică lucrări despre patogenia şi tratamentul schizofreniei 0 Biruikovici şi Popov descriu „semnul Popov" („semnul viselor fericite" în PMD) 9 Jansen sintetizează butiro-fenoneie — Haloperidolul 9 E. Fromm — Arta iubirii 9 F. Alexander — Psihanaliza şi psihiatria 9 P. Fraisse — Manual de psihologie experimentală 9 Lichtenstein descrie „epilepsia mitrală" • R. B. Woodward sintetizează reserpina • Zavileanskaia descrie simptomul care-i poartă numele (la alcoolici) 9 Moersch şi Woitman descriu sindromul miospastic • Bendev, Guyotat, Courge-on descriu simultan ictusul amnezic 9 Reiter descrie sindromul care-i poartă numele (în intervenţii stomatologice severe) • Balvet descrie sindromul de pasivitate, apărut în urma tratamentului neuroleptic • Baron, Dent, Haris, Heart descriu o dermatită pela-groidăsub numele de „boala Hartnup" • Hecaen descrie sindromul care-i poartă numele • Guiraud descrie sindromul hebefrenic ass/ist Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE 1957 • ianuarie 1 — Regiunea Saar intră în componenţa R.F.G. 9 ianuarie 8 — februarie 4 — Algeria : grevă naţională generală • ianuarie 20 — Crearea Uniunii Generale a Oamenilor Muncii din Africa Neagră (Senegal, Sudan, Guineea, Coasta de Fildeş, Nigeria, Camerun, Togo, Voita Superioară, Dahomey şi Mauritania) • martie 6 — Ghana : proclamarea independenţei 9 martie 9 — „Doctrina Eisenhower“ privind Orientul Apropiat • martie 19 — România : guvern condus de Chivu Stoica • martie 25 — Semnarea la Roma a Tratatului privind înfiinţarea Pieţii Comune • martie 27 — Tratat de prietenie chino-cehoslovac • martie 28 — Cipru : eliberarea lui Maka-rios • aprilie 26 — Viena : crearea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (Al EA) ' • aprilie 28 — Crearea Federaţiei Mondiale a Oraşelor înfrăţite (FMOI) • mai 15 — Oceanul Pacific: explozia primei bombe engleze cu hidrogen • iunie 15— Indonezia : crearea Consiliului Naţional — preşedinte A. Sukarno • iunie 1—15 — Belgia: grevă generală a metalurgiştilor (peste 250 000 de participanţi) • iulie 6 — 11 — Canada : „Conferinţa de la Pugwash" — mişcare a oamenilor de ştiinţă împotriva războiului atomic 9 august — S.U.A. : Legea Drepturilor Civile — drept de vot pentru negri • septembrie 11 — Tratat privind neutralitatea Cambodgiei • octombrie 19 — Iugoslavia : recunoaşte R.D.G. $ R.F.G. rupe relaţiile diplomatice cu iugoslavia 9 octombrie 22 — R.F.G. ': realegerea în funcţia de cancelar a lui Conrad Adenauer 9 noiembrie 1 3 — Cehoslovacia : Antonin Novonty devine prim secretar şi la 19 noiembrie este ales preşedinte al ţării 9 noiembrie 16 — U.R.S.S.: „Declaraţia de la Moscova1* — urmare a consfătuirii partidelor comuniste şi muncitoreşti din ţările socialiste ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • Intră în funcţiune primul reactor atomic românesc, ia Bucureşti • Sînt montate pe un satelit, primele fo-topile • L. Esaki inventează dioda-tunel 9 în U.R.S.S., este lansat primul satelit artificial al Pămîntului, Sputnik I, şi, ulterior, Sputnik II, avînd ia bord cîinele Laika • Un balon umplut cu heliu atinge înălţimea de 31 090 m • Intră în funcţiune marea hidrocentrală de la Irkuţk (U.R.S.S.) • Se reuneşte, la Viena, Comisia Internaţională pentru energie atomică, pentru consultaţii în problema folosirii paşnice a energiei nucleare 9 K. Jaspers — Bomba atomica şi destinul umanităţii. 9 W. Heisenberg şi W. Pauli elaborează o formulă universal valabilă („Weltformer) pentru, particulele elementare ale materiei şi efectele reciproce 9 T. Vescan — Fizică teoretica (2 voi.) 9 N. Vasilescu-Karpen — Fenomene şl teorii noi în electrochimie şi chimia fizică 9 T. Tanăsescu — Tuburi şi circuite electronice 9 A. Sani elevi ci — introducere în radioactivitate 9 V. Mere ea — Curgerea amestecurilor gazoase prin mediile poroase 9 M. Marinescu — Difuzoare electrod inamice 9 A. Cişman — Cursul de fizica generală @ E. Carafoli — Aerodinamica vitezelor mar! 9 A. Barglăzan — Turbotransmisiile hidraulice 9 Inaugurarea Universităţii din Rabat • inaugurarea Universităţii din Tirana Premiul Nobel ? Chen Ning Yang şi Tsung-Dao Lee (China), pentru descoperiri" în domeniul particulelor elementare; Alexander R. Todd (Lord) (Anglia), pentru studiul nucleotidelor şi aî coenzimelor nucleotidice arta/literatura, medicina-psihiatrie (1957) lst/889 ARTE-LITERATURĂ Beckett Samuel (n. 1906), Irlanda — Sfîrsit de partida * Neruda Pabio (1904-1973), Chile — A treia carte de ode; Opere complete * Carnus Albert (191 3-1960), Franţa — Exilul şi împărăţia *© Boi! Heinrich (n. 1917), Germania — Jurnal irlandez m Sagan Franţoise (n. 1935), Franţa — Un anume suris ; Peste o fund, peste un an <© O’Hara Frank (1926 —1966), S.U.A. — Meditaţii in stare de urgenţă © Malraux Andre (1901 — 1976), Franţa — Metamorfoza zeilor •© Faulkner William (1897 — 1962), S.U.A. - Oraşul 9 Bac he lard Gaston (1884 — 1962), Franţa — Poetica spaţiului # Klee Paul (1879-1940), Germania — jurnale intime (postum) # Moore Henry (n. 1898), Anglia — Figura în repjus ( S) <© Medrea Cornel (1888 — 1964), Rom inia — O/idiu (S) m johns j as per (n. 1930), SUA (p) Giacometti Alberto (1901 — 1966), Elveţia — Colţ de atelier (P) <© Picasso Pablo Ruiz (1880 — "973), Spania — Războiul şi Pacea (P) m jorn Asger O!uf Jorgensen (191 4 — 1973), Danemarca — Scrisoare către fiul meu (P) « Premiu! Pulitzer a fost decernat piesei Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O’N ei II m Premiul de la Cannes a fost decernat filmului Legea dom-nu lui (S.U.A.) m Premiul Oscar a fost decernat filmului Podul de pe rîul Kwci Premiul Nobel : Albert Camus (Franţa) MEDICINĂ ® A. Isaacs întreprinde cercetări asupra interferonului © E. 6. Verney prepară vaso- presina sub formă pură © G. Mathe realizează primele grefe reuşite de măduvă osoasă © F. Ph. Eliinger — Biologia medicală a radiaţiilor, Sprin-gfield © Sînt introduse în practica terapeutică biguanidinele hipo^licemiante © H. Umezawa descoperă ca-namicina © D. Combiescu — Leptospirozele. Studii şi cercetări, Bucureşti © R, Păun studiază reactivitatea vasculară în boala ulceroasă ® Deschiderea Congresului Naţional de Ştiinte Medicale de la Bucureşti © E.W. Suthe’Tand descoperă nucleotidul AMP care reglează procesul transformării glicogenului în glucoza (proces indus de adrenalină) © A. Kornberg descoperă, în Escherichia coli, un ferment capabil să determine sinteza macromoleculelor de poli-nucleotide, in vitro © j. Brachet — Citologie biochimică, New York © j. Sheehan şi K. Henry-Logan realizează sinteza totală a penicilinei V Premiul Nobel : Danie! Bovet (Italia), pentru sinteza unor compuşi antihis- taminici şi a diferiţi relaxanţi musculari PSIHIATRIE © J. Delay descrie sindromul extrapiramidal de impregnare neurolepticâ © Delay şi Deniker reactualizează noţiunea de plantopo-kinezie în lucrările lor referitoare la efectele secundare ale NL © R. Kuhn descoperă efectul antidepresiv al imipraminei © Se introduc în practica medicală antidepresivele IMAO © l. Siuveski — Psihiatria © A. Jones — Viaţa şi. opera lui Freud (3 volume) © Melanie Klein — Invidie şl recunoştinţa © G. Suhareva — Clinica schizofreniei la copil şi adolescent © M. Balint — Doctorul, pacientul său si boala, Londra © P. Fraisse — Psihologia timpului © Delbruck descrie delirul de graţiere © Mascioni descrie sindromul Oblomov (personalităţi diz-armonice psihastenice) © Mâine de Brain descrie sindromul care-i poartă numele (stări psihotice induse personalului auxiliar feminin din mediul sanitar) © Gh. Zapan elaborează metoda aprecierii obiective a personalităţii . © Vîs şi Larionov introduc metoda terapeutică care le poartă numele (combinarea sugestiei cu electrosomnui) © Jenker introduce tehnica reoen-cefalografie i m Brodie descoperă rolul de neurotransmiţător al sero-toninei @ Sjogren şi Larsson descriu sindromul care le poartă numele (eritrodermie ihtio-ziformă) © Sutter şi Luccioni descriu sindromul care ie poartă numele (sindromul carenţei autorităţii parentale) © Lancester, Steînert, Frost elaborează tehnica electro-şocului unilateral 890/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE 1958 0 Ianuarie 7 — România: încetează din viaţă Dr. Petru-Groza; ia 11 ianuarie !on Gheorghe Maurer devine preşedinte al Consiliului Marii Adunări Naţionale 0 februarie 1 — Proclamarea Republicii Arabe Unite prin unirea Siriei cu Egiptul (RAU) # februarie 14 — Proclamarea Federaţiei Arabe Irak-lran (abrogată în august) & februarie 22 — Acord anglo-american privind dislocarea in Anglia a rachetelor americane 0 aprilie 1 — U.R.S.S.: reducerea zilei de muncă la 7 şi 6 ore m mai 13 — Alger : Puci nereuşit ai extremiştilor @ iunie 1 — Franţa : Charles de Gaulîe devine preşedinte al Consiliului de Miniştri © iunie — România : retragerea trupelor sovietice staţionate temporar în ţară 0 iulie 14 — Liban — debarcarea unui detaşament militar S.U.A. care va ră-mîne pînă la 25 octombrie © iulie-noiembrie — Intervenţie armată a Angliei în Iordania © septembrie 28 — Franţa : instituirea celei de a 5-a Republici m octombrie 2 — Guineea : proclamarea independenţei — Ahmed Seku Ture, prim mii nistru © noiembrie 7 — Cuba : începe ofensiva decisivă a forţelor revoluţionare © decembrie 27 — Acord sovieto-egiptean privind barajul Assuan '959 # ianuarie 1 — Cuba: victoria Revoluţiei antiirnperialiste • ianuarie 3 — Alaska devine a! 49-lea stat a! S.U.A. • ianuarie 8 — Charles de Gaulle — preşedinte al Franţei © ianuarie 18 — 22 — Argentina : grevă generală (4 mii. participanţi) © februarie 16 — Congo : incidente tribale deosebit de violente ia Brazzaville © februarie 19 — Acord anglo-cipriot privind independenţa Ciprului m martie 5 — Acord militar americano-turc m martie 9 — Irak : rebeliune antiguverna- mentală eşuata © martie 13 — Tibet : răscoală contra- revoluţionară condusă de Dalai Lama ŞTIINTĂ-TEHNICĂ © Se descoperă efectul Mossbauer © Este lansat „Explorer l“, primul satelit artificial american al Pămmtului • Intră în funcţiune prima centrală atorno....... electrică americană • Recepţionarea unui ecou radar de pe planeta Venus • R. Feynman şi M. GeMmann formulează universalitatea interreacţiilor Fermi © Este pusă la punct telefonia cu fascicule ţroposferice ® în S.U.A., este lansată o rachetă de tip „Jupiter", cu o maimuţă la bord 0 E. N. Parker prevede existenţa vîrvtulu-; solar (confirmată ulterior) 0 U.R.S.S. lansează „Sputnik 3", primu? laborator geofizic automat 0 Anton M. loan obţine premiul Academiei R.P.R. „Aurel VI ai cu" , pentru lucrare-a Fenomenul de cavitaţie la maşinile hidraulice © Gh. Cartiar.u •- Modulaţia de frecventă • C. Popovici — Stelele, date fizice ş? structura lor interna © I. Placi nţeanu — Mecanica vectoriala şi analitică 0 S. St oii cv/ — Teoria funcţiilor de o variabile complexă (2 voi.) 0 A. Corci ovei — Teoria undele: • . pentru antiferomagnetic (teză de do . ' t Premiul Nobel ; P. A. Cerenkov, l. M. Frank, I. (U.R.S.S.), pentru fizică; Frederi (Anglia), pentru chimie © Prima rachetă atinge suprafaţa Lunii („Lunik IP', U.R.S.S.) 0 Se obţin primele fotografii ale părţii invizibile a Lunii („Lunik III") 0 Lansarea la apă a navei comerciale- cu propulsie atomică „Savannah" (S.U..A.) 0 C. Cockerell traversează Canalul Mm< i într-o ambarcaţiune cu pernă do 0 Avionul turbopropulsor TC-114 pan u ^ fără escală distanţa Moscova—New York (8 000 km) 0 T. H. Maiman inventează laserul, ale r«i-rui principii teoretice au fost el a bor Ue de N. G. Basov, A. M. Prohorov *i C. T, Townes artă/literaturâ, medicinâ-psihiatrie (1958—1959) lst/891 ARTE-LITERATURĂ • r''Fiara John (1905-1970), 4 U.A. •— De pe terasa m ‘ U'inbeck John (1902— 1ct5), S.U.A. — A fost odată un rezbel <9 Capote Truman (n. 1924), .U.A. ~ Micul dejun la 7 tj jony <# l.ampecJusa Giuseppe Toma-41 di (1896 -1957), Itaiia -Ghepardul (postum) m Camus Albert (191 3-1960), Franţa -. Actualitâti (1944 — 1958) • Mauriac Franţois (1885 — 1970), Franţa — Bloc-notes m Petrassi Goffredo (n. 1904), Italia — Serenada pentru cinci instrumente (M) <• Chagall Marc (n. 1887), Franţa — Daphnis şi Chloe (p) • Miro Joan (1893-1935), Spania, execută panouri murale pentru clădi rea UNESCO din Paris • Premiul Puiitzer a fost acordat piesei Priveşte, înger, spre casa de Ketti Frings • Premiul de la Cannes a fost d e e e r n at filmului Zboarâ cocorii (U.R.S.S.) *© Premiul Oscar a fost decer-!i. t filmului Gigl Nobel: Bon\ Pasternak (U.R.S.S.) « !cnesco Eugen (n. 191 2) — Rerde moare # Bcît Heinrich (n. 1917), R.F.G. — Partida de biliard de ia ora noua jumătate # Tennessee Williams (n. 1914), S.U.A. - Dulcea pasare a tinereţii ® Sagan Franţei se (n. 1935), Franţa — Va place Brahms ? # Faulkner William (1 897 — 1962), S.U.A. ~ Domeniul # S’illitoe Alan (n. 1928), Anglia — Singurătatea alergătorului. de cursă lungă # GoSding William (n. 1911), Anglia — Cădere liberă MEDICINĂ & C. W. Lillehei utilizează un stimulator cardiac extern, iar curînd după acesta, A. Senning implantează un stimulator cardiac intern • Manual de pediatrie, Stut-tgart, sub red. G. Fanconi şi A. J. Waligren 9 H. W. Magoun şi G. Mo-ruzzi demonstrează că excitarea electrică a formaţiei reticulare a trunchiului cerebral determină o reacţie de deşi ncronîzare sau de activare a EEG • I. T. Niculescu — Atlas al terminaţiilor nervoase viscerale, Bucureşti • N. Cajal -- Diagnosticul de laborator al inframicrobioze-lor umane, Bucureşti • Intră în circuitul farmaceutic produsul Gerovital preparat de Ana Aslan Premiul Nobel : George Wells Beadle şi Ed-ward Lawrie Tatum (S.U.A.), pentru descoperirea faptului că genele acţionează prin reglarea anumitor fenomene chimice. şi Joshua Lederberg (S.U.A.), pentru descoperiri privind recombinarea genetică şi organizarea materialului genetic al bacteriilor • R. AL Turpin şi J. Lejeune iniţiază studii privind bolile datorate aberaţiilor cromozomi ce, identificînd mecanismul cromozomial al mon-golismului • A. V. Paliadin — Caracterele biochimice ale segmentelor funcţional diferite din sistemul nervos e J. Romains — Oameni, medici, maşini (eseuri în legătură cu efectele tehnicizării medicinii), Paris • Chr. B. Anfinsen stabileşte secvenţa celor 24 de ami~ noacizi in molecula de ribo-nuclează PSIHIATRIE • M. Ralea — Istoria psihologiei 6 M. Petrilowici — Psihopatologia culturală • A. jones înfiinţează Asociaţia londoneză de psihanaliză • Kramer descrie „drop attack“-ul • W. Kohler introduce termenul de „Einsicht" („in-sight") • K. Conrad — Schizofrenia incipientă • Academia de Ştiinţe Medicale a U.R.S.S. organizează o consfătuire avînd drept scop combaterea freudismului • j. Wolpe — Psihoterapia prin inhibiţie reciprocă. Introduce tehnica de psihoterapie comportamentală „desensibilizarea sistematică'1 • Wechsler elaborează bateria de teste de inteligenţă care-i poartă numele • Ch. Koch elaborează testul proiectiv care-i poartă numele • Zieve descrie sindromul care-i poartă numele • Gantt descrie fenomenul de schizokineză • Hallgren descrie sindromul care-i poartă numele • Kielholz descrie depresia de epuizare • Harris descrie boala „cis-tationemie" • H. Pii*ron — Tratat de psihologie aplicată m R. Essin publică trei monografii privind biologia şi metabolismul catatoniei periodice • H. Baruk — Tratat de psihiatrie : De la obiectivitate ta inumanitate m J. Lhermitte descrie aprac-tognozia geometrică şi he-autoscopia negativă 892/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiintâ-tehnicâ, ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICÂ • aprilie — Constituirea Organizaţiei Poporului a Africii de Sud (SWAPO), avînd drept scop independenţa Namibiei O iunie 17 — Washington: acord ameri-cano-spanio! privind integrarea Spaniei în organisme europene © Iunie 17 — Irlanda: alegeri generale E. D. Vai era, preşedinte $ iulie 9 — Indonezia : A. Sukarno formează un nou guvern e august 20 — Reorganizarea „Pactului de la Bagdad'1 (CENTO) cu participarea Turciei, Angliei, Pakistanului şi S.U.A, • august 21 — Hawai devine al 50-lea stat a! “S.U.A, •• septembrie 25 — Ceylon : asasinarea primului ministru S. Bandaranaike © decembrie 13 — Cipru : preşedinte Ma-karîos ; vicepreşedinte Kiicuk 1960 0 ianuarie 1 — Camerun: proclamarea independenţei ' • ianuarie 28 — Tratat de prietenie bir- ■ mano-chinez O februarie 13 — Sa har a : explozia bombei atomice franceze © feb^ane 18 ™ Montevideo: crearea / jC. ili latino-americane a liberului sc! , ’ # ap^il « 2J — Brazilia : inaugurarea noii capitale, oraşul Brasilia m aprilie 27 — Togo : proclamarea independenţei (S. Olympio) O apriiie 28 — Tratat de pace şi prietenie chino-nepalez 6 mai 7 •--- U.R.S.S. : l. I. Brejnev ales preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem # mai 27 --- Turcia: lovitură de stat — preluarea puterii de către Cemail Gursel © mai 31 — Tratat de prietenie chino-mongol © iunie 1 — Ghana se proclamă republică (K. N krumah-preşedi nte) m iun-e 11 — Congo : începe mişcarea separatistă din Katanga, care se proclamă independentă (Moise Chombe) m iunie 25 — România : Gh. Gheorghiu Dej este reales prim secretara! C.C. al P.M.R. « iunie 26 — Proclamarea independenţei Republicii Maigaşe © D. Leonida — Michael Faraday d Gh. Marinescu — Spaţii vectoriale topologice ţi pseudotopo logice • V. Vâi covici — Mecanica teorcticâ • O. Hermann — Contribuţii în astronaut/că © Gh. Petrescu — Cutremurele de pomi ni Premiul Nobei : E. G. Segre şi O. Chamberlain (5 1J ' pentru fizică; j. Heyrovsky (Ceho \) pentru cercctări în metoda analizai p nv c grafice © Este dată o nouă definiţie a metrului pe baza atomului de kripton © Se realizează sinteza totală a c^.’o iiet ® în Tanzania, este descoperit >**. habilis, una dintre cele mai veca^ uv,iî« umane © T. H. Maiman construieşte primul lisen cu rubine © R. V. Pound şi G. A. Rebka măsoară deplasarea spre roşu în cîmpul gravi tatona' 0 Lansarea primului satelit 'meteorologe, „Vanguard l!“ (S.U.A.) • intră în funcţiune, la Geneva, protos(sv crotronui Centrului European de Cercetări Nucleare © Este inventată sudura electronică • Firma „Curtiss Wright'1 construieşte primul automobil cu pernă de aer • D. Barbilian (ion Barbu) j~rnc*.r\_ nat urc ie finslcriene % M. Nîcoiescu — Analiza mctemrdi:L' . (3 voi.) © Gh. Petrescu — Despre distanţele = aitâ/literaîură, medicinâ-psihiatrie (1959-1960) îst/893 ARTE-LITERATURĂ • Robhe-Grillet Alai n (n. 1922), Franţa — In labirint • Klein Yves (1928-1962), Franţa — Relief spongios roşu (P) • M oore Henry (n. 1 898), Anglia — Figura în repaus din doua bucâţi (S) «* Apar ; noul teatru politic it'l^r., teatrul de împrovi-7. t e pe stradă, în S.U.A. (; -lic-ing) Premiul Pulitzcr a fost de-© cernat piesei J.B., de Archi-baldt Mac Leish Premiul de la Cannes a fost « deccrnat filmului Orfeo Ne-' gro (Franţa) m Premiul Oscar a fost decernat filmului Ben Hur Premiul' Nobel : Salvatore Quasîmodo (Italia) m Sil* i toe Al an (n. 1928), Anglia — Generalul • lonesco Eugen (n. 1912) — Rinocerii • Sinclair Upton Beali (1878 — 1968), S.U.A. ~~ Viaţa mea în scrisori ® Canetti Eiias (n. 1905), Anglia — Masă si putere m Sartre jean Paul (1905 — 1980), Franţa — Critica raţiunii dialectice ® Goodmann Paul (n. 1911), S.U.A. — Maturizare absurdă m Bazai ne Jean (n. 1904), Franţa, realizează, marele mozaic al clădirii UNESCO din Paris $ Miro Joan (1893 — 1985), Spania, execută panouri murale pentru clădirea Universităţii din Harvard • Motherwell Robert (n. 1915), S.U.A. - Elogiu pentru Republica spaniola (P) m Mrajek S., Pcionia Tempo m Premiul Pulitzer a fost de-cor nat pi^eî Fiore Ho, de Gc-or;;e A::boti şi jerome Wdd T',an MEDICINĂ © înfiinţarea Societăţii internaţionale de patologie a expresiei m Guilford elaborează modelul factorial cei mai cunoscut, aplicabil în testele de inteligenţă Premiul Nobel : Severo Ochoa de Abornoz şi Arthur Kornberg (S.U.A.), pentru descoperiri privind mecanismul sintezei biologice a acidului ribonucleic şi dezoxi-ri bon u clei c m B. Katz precizează mecanismul fizico-chimic al descărcării acetilcolinei in sinapsele neurornu s c u I a r e © Aţev şi Bergamini descriu fenomenul EEG care le poartă numele (modificări EEG survenite în timpul închiderii ochilor) m V. N. Cernigovski — inter-cce ptor i i, M os co v a • V. V. Parîn studiază circulaţia sanguină şi respiraţia în condiţii de imponderabilitate © I. Steele introduce termenul de „bionică11 © Pat au şi Smith descriu sindromul care le poartă numele (trisomia ,,D“) # I. Enescu — Insuficienţa cardiaca, Bucureşti m O. Sager — Diencefalul, Bucureşti © N. Gh. Lupu, C. Velican, Carmen Racoveanu şi Mariana Gociu — Sclerozele pulmonare, Bucureşti m OMS începe aplicarea, în marile regiuni guşogene, a unui plan de profilaxie alimentară cu iod PSIHIATRIE & Malleson introduce tehnica de psihoterapie comportamentală „f!ooding“ (tehnica imersiunii) $ Leonhard propune o clasificare a bolilor afective după criteriul polarităţii 9 Freyhom introduce noţiunea de „simptom ţintă" © M. Bal int — Cei le regresiunii €# Jarosz descrie parazitofobia • Miasiscev introduce termenul de „nevroză sistemică" ® Silva descrie mitomania gra-vidică m Delay evidenţiază localizarea leziunii în boala More ® Ahlerstiel descrie ha lud na ţii le care-i poartă numele © Smith descrie „nebunia me~ galoblastică" 9 Este descoperită amîtrip-tilina @ Se sintetizează Tioprcpera-zina • Randall descoperă clordia-zepoxiduf ® F. Alexander — Istoria psihiatriei (postum) 0 N. Petrilowici — Anomaliile personalităţi i 0 V. Miasiscev — Personalitatea şi nevrozele m Jeli ine k — Conceptul de boală al alcoolismului / clasifică alcoolismul • H. Ey — Manual de psihiatrie ® Jislin descrie simptomul care-i poartă numele („astenie neuroleptică“) © Se introduce litiu! în tratamentul bolilor psihice © Heindrich aplică metoda care~i poartă numele (developarea sim ptomatologie i schizofrenice după administrarea de 1MAO) 894/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE • noiembrie 8 — S.U.A. : John Fitzgeraid Kennedy este ales preşedinte (democrat) • decembrie 1 — Washington : „Tratatul de la Washington" : neutralizarea, demilitarizarea, denuclearizarea Antarcticii 1961 • ianuarie 3 — S.U.A. rupe relaţiile diplo- matice cu Cuba • ianuarie 17 — Congo : P. Lumumba este ucis în Katanga • ianuarie 25 — Salvador : lovitură militară de stat • februarie — la fiinţă „Comitetul celor 18 State pentru Dezarmare", organism internaţional pentru negocieri în problema dezarmării (între cei 1 8 şi România) 0 martie 22 — România : instituirea Consiliului de Stat : Preşedinte — Gh. Gheorghiu Dej ; Ion Gheorghe Maurer devine prim ministru • aprilie 17 — 20 — Cuba: intervenţie contrarevoluţionară eşuată la Playa Giron • aprilie 22—26 — Alger : Puci nereuşit a! militarilor extremişti • mai 14 — Trupe americane în Vietnamul de Sud • mai 16 — Coreea de Sud : lovitură de stat militară (Pak Cijan Hi) • iulie 6 — Tratat de prietenie, colaborare si asistenţă mutuală între R. P. Coreeană şi U.R.S.S. • iulie 19 —22 — Agresiunea Franţei împotriva Tunisiei • iulie 21 — Geneva: declaraţia privind neutralitatea Laosului • august 13 — Berlinul este despărţit printr-un zid • august 17 — „Carta de la Punta del Este'* ....- crearea „Alianţei pentru Progres'* • septembrie 1—6 — Belgrad : Conferinţa ţărilor neangajate « septembrie 13 — Ungaria: ]. Kâdâr devine prim ministru O septembrie 28 — Răscoală militară la Damasc : Siria se proclamă independentă • octombrie 1 — Moscova : deschiderea Universităţii Prieteniei Popoarelor • octombrie 26 — Turcia: Cemal Gursei, ales preşedinte 0 decembrie 10 — Ruperea relaţiilor diplomatice U .R.S.S.-Albania ŞTIINŢĂ-TEHNICÂ • P. Petrescu — Contribuţii la studiul naturii centrilor emiţători de exoelectroni • Începe fabricarea primelor locomotive Diesel electrice de 2 100 CP Premiul Nobel : D. A. Glaser (S.U.A.), pentru fizică ; V/. F. Libby “(S.U.A-), pentru chimie • în U.R.S.S. este lansată în cosmos „Vostok I", prima navă cu un om la bord (luri Gagarin) • Izotopul carbonului I2C este ales ca bază a sistemului de mase atomice • Este descoperită structura fibrilară a vîscozei • S.U.A. lansează, pe o orbită foarte excentrică, satelietul artificial „Explorer-10" • In U.R.S.S., se lansează o staţie planetară automată, spre Venus • U.R.S.S. lansează „Vostok li", care execută 17 rotaţii, avindu-l la bord pe cosmonautul G. S. Titov • în U.R.S.S. este descifrată scrierea Maya, cu ajutorul unui computer electronic • B. W. Gamson aplică în sonde carotajul magnetic nuclear • G. T. Seaborg, A. Larsch, A. Ghiorso, T, Sikkeiand şi R, Lattimer sintetizează elementul chimic lawrenciu • I. Atanasiu — Cutremurele de pamînt din România (postum), unul dintre primii cercetători seismologi din ţara noastră • Gh. Vrînceanu — Geometric analitica proiectiva şi diferenţiala 0 T. Tănăsescu — Circuite cu tranzistori • M. Drăgănescu Circuite cu tranzistorI (în colab.) • întemeierea Academiei de Ştiinţe din Ghana Premiul Nobel : R. Hofstadter (S.U.A.) şi R, L. Mossbauer (Germania), pentru fizică; Melvin Calvin (S.U.A.), pentru studiul asimilării în plante a bioxidului de carbon artă/literatură, medicina-psihiatrie (1960—1961) lst/895 ARTE-LITERATURĂ 0 Premiul de la Cannes a fost decernat filmului La dolce vita (Italia) o Premiul Oscar a fost decernat filmului Apartamentul Premiul Nobel : Saint John Perse (Franţa) o Steinbeck John Ernst (1902—-1965), S.U.A. - Iarna vrajbei noastre ® Miller Arthur (n. 1915), S.U.A. — inadaptabilii 9 Albee Edward Franklin (n. 1928), S.U.A. — Visul american ® Marquez Garcia Gabrîel (n. 1928), Columbia — Colonelului n-are cine sa-i scrie © Dyian Bob (n. 1941), S.U.A. — înregistrarea primului disc cu muzica felk 9 Heller Joseph (n. 1921), S.U.A. - Articolul 22 © Poulet Georges (n. 1902), Franţa — Metamorfozele cercului © Salmon Andrâ (1881 — 1969) # Franţa — Amintiri fora sfîrşit 9 Batailîe Georges (1897— 1962), Franţa — Lacrimile lui Eros 9 Moore Henry (n. 1898), Anglia — Mama şi copilul (S) • Nervi Pier Luigi (1891- 1979), arhitect italian, realizează Palatul Muncii din Torino 0 Premiul Pulitzer a fost decernat piesei întregul drum spre casa, de Tad Mosel • Premiul de la Cannes a fost decernat filmelor Viridicna (Spania) şi Absenţă îndelungată (Franţa) 9 Premiul Oscar a fost decernat filmului Poveste din cartierul de Vest Premiu! Nobel : !vo Andric (iugoslavia) MEDICINĂ Premiul Nobel : Frank Macfarlane Burnet (Australia) şi Peter Bryan Medawar (Anglia), pentru descoperirile în legătura cu obţinerea unei toleranţe imunologice faţă de ţesuturile transplantate © K. Bloch şi F. Lynen elucidează mecanismele biosin-tezei şi metabolismului co-lesterinei şi acizilor graşi & A. W, Stol! sintetizează er-gotami na 0 R. G. Wilkinson, R. G. Shephert şi J. P. Thomas introduc etambutolul (tu-berculostatic) 9 Se introduce EMG în practica clinică curenta m Ca urmare a tratamentelor efectuate în perioada gravidităţii cu taiidornică, se nasc copii cu grave malfor-maţi i 9 G. B’*c'i iitzer stabileşte sec-vent* cc[cr 574 de amino- acizi îri molecula de hemoglobina 9 M. YV. Nirenberg realizează sinteza unei proteine, utili-zînd un ARN artificial 0 Adoptarea de către OMU a unei convenţii asupra stupefiantelor & Mesajul lui j. F. Kennedy, preşedintele S.U.A., referitor la necesitatea ameliorării sănătăţii publice 0 F. Crick, S. Brenner, L. Bar-nett şi R. J. Watts-Tobi ri descoperă cheia codului genetic care domină structura ADN-ului şi a proteinelor Premiul Nobel : Georg von Bekesy (S.U.A.), pentru descoperirea mecanismului fizic al stimulării formaţiilor coMeare PSIHIATRIE 0 Landolt descrie sindromul care-i poartă numele (în leziuni ale lobului temporal. • Halberg introduce termenul de „infraradian" 9 Zazzo imaginează testul proiectiv de personalitate., care-i poartă numele 9 Se fondează Asociaţia Mondială de psihiatrie 9 Pringle evidenţiază tendinţa psihiatrilor de a supra-aprecia potenţiala* ad^ptativ ai adopţ'u* * @ Ben net şi colab. e**» j ''?• bateria de teste AP ; @ Minkowski introduce termenul „anestezie afectivă" © Merton introduce conceptul „devianţa** 0 C. Rogers -..... P'e '.re deve- ni i re a p er'< c riclitu: i i 9 A. Gessel elaborează feste aplicabile copiilor; inîrc-duce termenul de „matu-rare“ © M. Merleau — ?cn+'/ fenomenologia \ - i © G. AII port —- /- v / < ' ~ ~ volta rea perso,,a'iU ©Melanie Klein r\eţa, io unei psihanalize de copil © V/. Mayer-Gross introduce cura Sakel în Anglia. Dedică studii schizofreniei, agno-ziei, apraxiei 9 C. G. Jung introduce termenul de „introversie-ex-troversie", „anima-animus", „persona" etc. 9 A. Luria — Aspecte psihopatologice ale scrisului 9 j. Delay şi P. Deniker Metode chimicîerapice in clinică. Pihotrcpele 0 HTelienbach ~~ M:iuoLi 9 J. Piaget — Mec :r,umi e perceptive © Daumezon descrie sindromul de opoziţionism pasiv (mai ales la batrini) 9 Are loc Conferinţa Internaţională pavlovîană despre ANS, avîndu-i ca preşedinte pe G. Razen 896/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE 1962 ®- ianuarie 24 — R.D.G. : Legea obligativi- tăţii serviciului militar © februarie 3 — S.U.A. ; instituirea embargoului privind Cuba % februarie 15 — Finlanda: Urho Kekko-nen, reales preşedinte © februarie 28 — Grecia devine membru asociat al Pieţii Comune © martie 18 — „Acordul de la Ev!an“ : încetarea războiului în Algeria © martie — Thailanda : sosesc primele trupe americane • aprilie 25 — U.R.S.S. : adoptarea unei noi constituţii © iunie —- Mozambic : constituirea Frontului Naţional de Eliberare (FRELlMO) condus de Eduardo Mondlane © iuiie 3 — Algeria devine stat independent ® iulie 18 —Peru : lovitură militară de stat © august 6— Jamaica ; se proclamă stat independent © octombrie 8 — Intervenţie armată ior-daniano-saudită împotriva Yemenului © octombrie 22 — începe criza din Marea Caraibilor (durează pînă la 21 noiembrie) © noiembrie 19 — Bulgaria: Todor jîvkov ales preşedinte al Consiliului de Miniştri ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ m Ion Agârbiceanu realizează primul laser românesc © A. R. Sa.ndage descoperă quasarii © Este confirmată existenta a două tipuri de neutroni © In Africa de Sud-Vest începe exploatarea submarină a diamantelor © Sînt lansate navele „Telstar" (S.U.A.). „Cosmos1’ (U.R.S.S.), „Friendship 7‘; (S.U.A.), „Ranger 4 ‘'(S.U.A.), „Aurora 7“ (S.U.A.), „Ariei 1 ** (primul satelit englez) • E. Ferrari realizează farurile cu iod, cu filament de wolfram © Elena Ceauş eseu brevetează Procedeul şi instalaţia pentru obţinerea polimerilor din soluţii de polimeri • Th. Sonescu — E!ectridtatca © V. Viîcovici este ales om de ştiinM env*•- t © D. Bărbiiian (ion Barbu) în \ nperatura de 40 milioane de grade • Sînt descoperite, în „atmosfera** planete » Venus, urme de vapori de apă © Lansarea, în S.U.A., a navei cosmice avînd la bord pe Cordon Cooper ; zborul durează 34 ore şi 20 minute © J. Y. Cousteau ancorează submarinul „Diogene** pe fundul Mării Mediterane • Lansarea pe orbită a satelitului „Tel-star-2“ © Hudson, Mac William şi Whilear folosesc preparate enzimatsce la prelucrarea materiilor prime amidonoase © Fabricarea magnetofonului cu casetă artă/literatura, rnedrc’mâ-psihiairis (1962-1963) lsţ/397 ARTE-LITERATURĂ • Dijrrenmatt Friedrich (n, 1921), Elveţia — Fizicienii m Steinbeck John Ernst '1920—1965), S.U.A. - Eu şi Charley descoperim America m porter Anne Katherir.e (1 894 — 1930), S.U.A. - Co-ia nebunilor • Faulkner William (1897 — '962), S.U.A. — Tiiharii • :-o h ns j as pe r (n. 19 30}, S.U.A. — Cîmp lin (P) • Premiul Pulitzer a fost decernat piesei Cum să reuşeşti în afaceri, fără măcar :â încerci, de Abe Burrows • Premiul de la Cannes a fost "ecernat filmului Cuvînto! r:at (Brazilia) • Premiul Oscar a fost decernat filmului Lawrence of A-rabia Premiul Nobel : John Steinbeck (S.U.A.) • Sartre Jean Paul (1905 — *980), Franţa — Cuvintele • Boli Heinrich (n. 1917), R.F.G. — Părerile unui clown 0 Eeckett Samuel (n. 1906), Irlanda — Comedie • Sarraute Nathalie (n. 1902), Franţa — Fructele de aur • Robbe-Grillet Allain (n. ‘922), Franţa — Pentru un ■ou roman • Jpdike John Hoyer (n. ■932), S.U.A. — Centaurul • Are loc la Paris premiera piesei Pietonul aerului, da Eugen lonesco • Asturias Miguel Anges '899 — 1974), Guatemala — 0 mulatră oarecare • • -mehon Thomas (n. 1936), AU.A. — Romanul V • Chagall Marc (n. 1887), Franţa, decorează plafonul Operei din Paris MEDICINĂ • F. M, Bufnet, j. Fr. Miller. ?.. A. Good, şi B. K. Waks-man pun in evidenţa funcţia irnunologică a timusului • O. Guiot şi M. Fourestier perfecţionează tehnicile ventriculoscopiei cerebrale • D. Ross transplantează val-vuie cardiace umane prelevate de la cadavre • Lejeri ne introduce tehnica prezentării standard-zate a fo r m ulei c r o m ozom i a i e • R. B. Woodward sintetizează te tracicii na Premiul Nobel : Francis Harry Compton Crick (Anglia), James Dewey Wat-son (S.U.A.) şi Maurice Hugh Frederick Wilkins (Anglia), pentru descoperiri privind structura moleculară a acizilor nucleici şi importanţa lor pentru transmiterea informaţiei în substanţa vie • , h. E. St arzi efectuează transplantarea ficatului fa cm • Barlow evidenţiază originea valvulomitrală a clicului sistolic • Therese Brosse — Studii instrumentale asupra tehnicilor Yoga ; experimentare psihosomatică, Paris, Dublicaţie sub egida UNESCO • A. Moga, şi St. Hărăguş — Âieroscleroza, Bucureşti • K. Lorenz — Aşa-n urni tul rău. Despre istoria naturala a agresiunii, Viena (studiu de psihofiziologie şi caracterologie, bazat pe observaţii şi experienţe pe animale) • Enders — Vaccinul antiru-jeofic • Leonhard — Psihologie biologica PSIHIATRIE • Este descoperită trimipr^. mina • Ellis introduce terapia cognitivă în tratarea stărilor postprocesuale şi a decom-pensărilor personalităţilor r‘i'/armonice • Guerrant trece în revistă evoluţia conceptelor prin care au fost definite tulburările psihice din epilepsie • Şcoala românească de psihologie iniţiază metoda psi-nopedagogică ,,antrenament modelatoriu“ • R. Laforgue studiază transferul, nevrozele familiale, schizofrenia • G. Berger — Omul modem ;•/ educaţia lui (postum) • R. Spitz — Nu şi da (geneza comunicarii umarie) • bobon introduce termenul de „schizoparafazie" • Weitzenhoffer şi Hilgard' introduc scala care le poartă numele, pentru determinarea gradului de profunzime a somnului • Reye descrie sindr. mu! ca re~i poartă nuri.ci-î /-ncefa-iopatii acute, cu <,r^neres-cenţa unor organe) • Rubinstein şi Taybi descriu sindromul care le poartă numele (sindrom rar, piuri-malfor mativ) • Erikson elaborează conceptul de maturitate, referitor, la personalitatea optimală • jonrard elaborează conceptul de autodescoperire, re» feri tor la personalitatea optimală • Pickford introduce in clinica infantilă testul care-i poartă numele • Huber face o clasificare a diferitelor forme de somnambul ism • Sivadon, Ouîdu, Rabardef descriu „sindromul ValeU* - Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 898/ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ----------------------------------------------------------------------- * ISTORIE ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ © mai 18 — Indonezia : A. Sukarno devine preşedinte pe viaţă © iunie 30 — Iugoslavia: I. B. Tito reales preşedinte • august 5 — Moscova: semnarea Tratatului cu privire la interzicerea .experienţelor nucleare în atmosferă, cosmos şi sub apă • august 27 — Cambodgia : ruperea reia ţiilor cu Vietnamul de Sud • septembrie 15 — Algeria: A. Ben Beila este ales preşedinte ai republicii • octombrie 1 Nigeria se proclamă republică federativă • octombrie 14 — noiembrie 5 — Conflict militar algeriano-marocan © octombrie 15 — R.F.G.: retragerea din viaţa politică a lui C. Adenauer © noiembrie 20 — O.N.U.: Declaraţia privind lichidarea tuturor formelor de discriminare rasială • noiembrie 27 — Moscova : protocol so-vieto-cehoslovac • decembrie 12 — Kenya: proclamarea i ndependenţei • decembrie 25 — Cipru: apare „Linia verde" care delimitează cartierele celor două comunităţi (greacă şi turcă) la Nicosia © Se constată că în atmosfera celorlalte planete predomină — spre deosebire de Terra şi cu excepţia celei a lui Marte şi Venus — gazele de amoniu (amoniac) • Murray Gell-Mann şi George Zweig propun modelul quark-urilor pentru particulele elementare $ Sistemul de telecomunicaţii Syncron transmite fără întrerupere, satelitul avînd o viteză egală cu .a globului terestru (gec~ staţionar) • G. W. Beadle Genetica şi biologia moderna © Este descoperită radiaţia cosmică (nesc-iară) © începe producţia cauciucului sintetic românesc © Se realizează motorul cu camera de ardere în piston Premiul Nobel : Eugene Wigner (S.U.A.), pentru contribuţii la teoria nucleilor atomici şi a particulelor elementare ; Maria Goeppert-Mayer (S.U.A.) şi D. H. Jensen (Germania), pentru cercetări ale structurii învelişului- nuclear ;; Karl Ziegler (Germania) şi G i ui io- Nalta (Italia), pentru chimie populaţie şi trupeL «.mericane © ianuarie 27 — Stabilirea relaţiilor diplomatice între Franţa si R. P. Chineză © februarie 1 -- S.U.A, : începutul intensificării intervenţiei americane în Vietnam © februarie 16 -— R.F.G. : Wllly Brandt este ales preşedinte al Partidului Social Democrat m martie 4 — O.N.U. : crearea forţelor militare O.N.U, pentru menţinei ea p..cii în Cipru (debarcarea în 16 martie) • aprilie 1 -- iunie 25 — Belgia : greva medicilor • aprilie 20 — S.U.A. şi U.R.S.S : anunţă-simultan reducerea producţiei de materiale fisionabile © aprilie 22 — România : Declaraţia cu privire la poziţia P.M.R. în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale © Se -aprobă proiectul construcţiei autostrăzii transsahariene © j. Piccard construieşte mezoscaful pentru excursii turistice subacvatice © Uniunea Astronomică Internaţională stabileşte valoarea parsecului © Apare primul catalog al stelelor duble • Se construiesc bateriile solare © Este recomandat etalonul atomic de cesiu pentru definirea secundei © Baicn satelit „Echo 2“ (U.R.S.S. şi S.U.A.} — experiment de r ad i otel eco «nuni câţi i* (25 ianuarie) © G. N. Flerov — sinteza elementului chimic cu numărul 104 © „Ranger 7tl (S.U.A.) — fotografii ale L uri ii (28 iulie) © Descoperirea radiaţiei cosmice în Constelaţia Scorpionului © ,.Syncom 3“ (S.U.A.) -- satelit fix, retransmite prin televiziune Jocurile Olimpice de la Tokyo (19 august) ariâ/iiteraîurâ, medicinâ-psihiatrie (1963*1964) Işt/899 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE m Cesaire Aimee (nr. 1913) Marti ni ca — Tragedia rege lui Cristophe (prima piesă a continentului negru de . care ia cunoştinţă Europa) m Oldenburg Claes (n. 1929), S.U.A. — Paharul de înghe-tatâ (S) * Tobe/ Mark (1890-1976), S.U.A. —Săgetătorui roşu (P) ■9 Warhol And/ (n. 1931), S.U.A. - Flori fP) • Rothko Mark (1903 — 1970), S.U.A. — întuneric peste mare (P) # Moore Henr/ (n. 1898), Anglia — Cap ciclopic ; Torsul cel mare (S) Lichtenstein Ro/ (n. 1923), S.U.A. — Whoam (P) <9 Premiul Puiitzer a fost decernat romanului fîlharii, de William Faulkner (posti u m) -® Premiul de la Cannes a fost decernat filmului Ghepardul (italia) m Premiul Oscar a fost decernat filmul ui Tom jones Premiul Nobel : Ghiorghios Seferis (Grecia) • H. Pieron — Tratat de doci-moiogie 9 M. R.aiea -- Pragmatism şi psihologic ; Psihologismul sociologic în lumina dialecticii marxiste Premiul Nobel : John Carew Eccles (Australia), Andrew Fielding Huxley şi Alan Lloyd Hodgkin (Anglia), pentru descoperiri privind mecanismele ionice implicate în e xci tar ea si in h i b i ţ i a po rţi u-unilor periferice şi centrale ale membranei celulei nervoase • Heath elaborează metoda terapeutică „pacemaker ce-rebral“ • Cameron descrie mecanismul prin care ia naştere pseudocomunitatea parano-idă 9 Gruhle, Jung, Mayer-Gross, Muller — Actualităţi in psihiatrie 9 Parhon-Ştefănescu descrie fenomenul de audiţie colorată 9 Fou'quet descrie apsihogno- zia o H. Ey — Conştiinţa • j. H. Weitbrecht -- Bazele psihanalizei 9 Gh. Preda — Manual de iniţiere în ergoterapie 9 A. L. Hesnard -- Psihologia crimei 9 D. Melehov — Bazele clinice ale prognozei capacităţii de muncă în schizofrenie m Hemingway Ernest (1899 — 1.961), S.U.A. - Sărbătoare neîntreruptă (postum) % Eco Umberto (n. 1932), Italia — Apocaliptici, şi integraţi * Mii?er Arthur (n. 1915), S.U.A. — După cădere '© Boii Heinrich (n. 1917), Germania — Tăcerea stăpi-nita a doctorului Murke; Ca în romane proaste © :"ire Jean Paul (1905 — ^G0;, Franţa — Portrete ■■o 3„auvoir Simone de (n. 1908), Franţa —• O moarte foarte blinda m Vida Geza (191 3-1930), România — Monumentul de G Moisei (S) • B. Blumberg descoperă an-tigenul seric zis „australian11 la bolnavii de hepatită epidemică 9 j. D. Hardy încearcă transplantarea la om a unei inimi de cimpanzeu 9 Laserul este aplicat în practica oftalmologi că ® F. Hytten, I. Leitch — Fiziologia sarcinii umane 9 J. B. Hazard, D. E. Smith — Tiroida 9 G. Pincus, K. V. Thimann, E. Astwood —- Hormonii © P. Kissei, D. Barrucara ~~ Placebo şi efectele placebo în medicina m S. Sherock — Bolile ficatului şi sistemului, biliar Q S. Dotenko — Nevrozele 9 V. Mintis — Bolile .nervoase şi psihice 9 E. Pichon, S. Boreî-Maison-ny — Bîlbîiala. Originea şi. tratamentul, său 0 Blanchly descrie delirul postcardiotonic ® Conferinţa internaţională pe probleme de formaţie psihologică a medicilor 9 R. B. Catteii — Personalitate şi psihologie socială 9 M. Heidegger — Omul. şl timpul 9 G. G. Jung Omul şl simbolurile lui 9 j. BarbiZet — Studii despre memorie 9 M. Reuchlin — Metodele analizei factoriale în folosinţe psihologilor • W5/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE • mai 27 — India: moare j. Nehru • iunie 2 — Crearea Organizaţiei Naţionale de Eliberare a Palestinei • iunie 12 — Africa de Sud : Nelson Modela este condamnat la închisoare pe viaţă • iunie 15 — Algeria : trupele franceze c-ă-răsesc ţara • august 3 — Mexic : refuz de aplicare a sancţiunilor împotriva Cubei • august 4 — S.U.A.: primul bombardament efectuat (de pe mare) împotriva Vietnamul ui • august 13 — Constituirea Pieţei Comune a ţărilor africane • octombrie 14 — U.R.S.S. : demisia lui N, S. Hruşciov şi alegerea ca prim secretar a lui L. I. Brejnev • noiembrie 4 — S.U.A.: L. B. Johnson este ales preşedinte 1965 • ianuarie 1 — Israel : Organizaţia palesti- niană arabă „El Fath“ începe lupta armată • ianuarie 21 — Indonezia se retrage din O.N.U. • ianuarie 24 Anglia : încetează din viată W. Churchi 11 • februarie 7 — Vietnam : primele raiduri aeriene ale S.U.A. • februarie 21 —* S.U.A, : asasinarea liderului de culoare Makoim X. • martie 19 — România: încetează din viată Gh. Gheorghiu-Dej Ţ la 22 martie este ales prim secretar al P.M.R. Nicolae Ceauşescu • aprilie 8 — Tratat de prietenie sovieto-polcn • mai 3 — Cambodgia rupe relaţiile diplomatice cu S.U.A. • mai 27 — Noua Zeelandă trimite trupe în Vietnamul de Sud • mai 28 Franţa : rechemarea reprezentanţilor din SEATO • iunie 8 — Vietnam : trupele S.U.A. intervin deschis în operaţiuni militare • iulie 19—24 — România : Congresul IX P.C.R. : schimbarea denumirii partidului din P.M.R. în P.C.R. ; alegerea ca secretar general a lui Nicolae Ceauşesou ŞTilNŢĂ-TEHNlCĂ • Lansarea primului observator geofizic american (5 septembrie) • Lansarea cosmonavei „Mariner IV" în direcţia planetei Marte (28 noiembrie' o C. Bodea ~ Tratat de biochimic vegetale m R. Voinea -- Melc de analitice în teo-ri; mecanismelor • D. E. Pa Iade — The Organizat ion ofUvInc matter • Elena Ceauşescu brevetează procedeu, pentru poiimerlzarea izoprenului di lu a: • inaugurarea Universităţii Abidjan (Coasta de Fildeş) • Deschiderea Tunelului rutier pe sua Saint-Bernard Premiul Nobel: C. H. Townes (S.U.A.)* N. G. Basov A. M. Prohorov ~i exploatarea şi folosirea spaţiului r • ianuarie 31 — Stabilirea de relaţii d:p:_-matice R.F.G. — România • februarie 15 — Mexic: semnarea tratatului pentru interzicerea armelor nucleare în America Latină • martie 1 — Tratat de pritenie cehoslova-co-polon • martie 14 — U.R.S.S : introducere! săptămînii de lucru de 5 zile • martie 30 — Thailanda : acceptarea staţionării bombardierelor S.U.A. pe aeroporturile sale • aprilie 4 — Cambodgîa : preluarea puterii de către prinţul Norodom Sianuk • aprilie 7 — incident de frontieră israe-liano-sirian • aprilie 21 — Grecia : lovitură militară de stat • aprilie — Mutarea sediului NATO de la Paris la Bruxelles • mai 17 — Iugoslavia : I. B. Tito este reales pentru a 5-a oară consecutiv preşedinte al ţării • mai 30 — Nigeria : proclamarea independenţei ..Republicii Biafra!î ; inceputu! războiului de secesiune • iunie 5 — 10 — Război israe!îano*arab • iunie 17 - China : explozia primei bombe cu hidrogen • C. Neniţescu — Chimia organica şi Chimia generală • G. E. Palade — Structure and function at- the ceibuiar ie/el • V. E. Sahini Introducere în spectroscopia experimentala # Premiu! Nobel : A. Kastler (Franţa), pentru descoperirea şi dezvoltarea metodelor optice de studiere a rezonanţelor herziene ia atomi şi R. S. Muiliken (S.U.A.), pentru chimie • Se descoperă puisarii, obiecte cereşti „stranii" • Este emisă ideea realizării unui laser cu radiaţii X m Este obţinut ADN-ul sintetic • In R.F.G. este adoptat sistemul de televiziune in culori, PAL • in S.U.A. se încearcă stimularea producţiei de gaze naturale cu ajutorul exploziilor nucleare • La Marsilia se inaugurează un teleferic submarin • Are loc prima explozie termonucleară din China « i. F. Quercia — Accelerator de particule $ C. G. Brown — Holografic in optica m „Survevor 3S' (S.U.A.) — aselenizare lină, probe şi analize ale soiului lunar şi retransmiterea acestora • ..Venus 4a (U.R.S.S.) este lansată la 12 iunie : atinge suprafaţa planetei Venus ia 18 octombrie • ..Lunar Or biter 5“ (S.U.A.) — fotografii ale locurilor probabile de aselenizare pentru cosmonave cu oameni la bord • Descoperirea (de către Laboratorul Universităţii din California) a atomului cu cea mai mare masă, obţinut pînă acum, (atomul lui Mendeleev) • Dray — Funcţiile Bessel şi aplicaţiile lor in fizica • J. B. Velis — Teoria şi aplicaţiile holografiei m L, Allen — Principiile laserilor cu gaz • O. Costa de Bearnard — Bazele mecanicii: cuantice relativiste m Expoziţia internaţională de la Montreal • Se inaugurează primul spital electronic din Europa, la Copenhaga, în care fişele bolnavilor sînt completate prin interme-di ui calculatoarelor afiâ/literatura, medicinâ-psihiatrie (1966-1967) lst/905 ARTE-LITERATURĂ # Premiul Pulitzer a fost decernat volumului Culegere de povestiri, de K. A. Porter • Premiul de îa Cannes a fost decernat filmului Un bar bot şi o femeie (Franţa) ; Doamnelor şi domnilor (italia) m Premiu! Oscar a fost decernat filmului Un om pentru tocte anotimpurile Premiul Nobel : Shmuel losif Agnon (Israel) şi Nelly Sachs (Germania) • Malraux Andre (1901 — 1976), Franţa — Antimemo-rii • O’Hara Frank (1926-1966) S.U.A. — In amintirea sentimentelor mele (postum) • Boli Heinrich (n. 1917), Germania — Arta 9 Sartre Jean-Pau! (1905 — 1980), Franţa — Chestiuni de metoda 9 Golding William (n. 1911), Anglia — Piramida 9 Marquez Garcîa (n. 1928). Columbia — O sută de ani de singurătate m Conroy Frank (n. 1936), S.U.A. — Timp oprit 9 Jorn Asger O!uf Jorgenson (1914 — 1973), Danemarca — Din cap pînâ în picioare 9 Fu!Ier Richard Buckminster (n. 1895), S.U.A., realizează Pavilionul S.U.A. ia Expo-’67 Mont real • Smith Tony (n. 1912), S.U.A. — Stîncile miscâtocrc (S) • Chagall Marc (n. 188/), Franţa -- Circul ; Pe pomintal zeilor (litografii în culori) • Agam Yaacov (n. 1928), israel — Să fie lumină (P) • Riopeile jean Paul (n. 1923), Canada — Unul fără celălalt (P) • Popovici Constantin (n. 1938), România — Baccvia (S) MEDICINĂ • W. F. Ganong şi L. Martini ... Neuroendocr i no log ie 9 J. A. Loraine şi E. C. Bei! — Dozările hormonale şi aplicaţiile lor clinice 9 J. W. H urst, P. B. Logr.e — Inima Premiul Nobel : F.. P. Rous (S.U.A.), pentru descoperirea unor virusuri tu-morigene şi Ch. B. Huggins (S.U.A.), pentru descoperiri privind tratamentul hormonal al cancerului de prostată • C. Bar nard efectuează primul transplant de inimă la om • R. Bancher, J. J. Brown, A. Lever, j. j. Robertson ş.a. elaborează metode de dozare a activităţii reninei în plasmă • P.W. Robertson şî L Kihara descriu primele tumori secreta nte de renină • B. Lee relevă rolul medu-linei (PGA2) în HTA © A! au ist — crearea conceptului de alfa- şî betarecep-for i • Cercetătorii israelieni sinte-1:zează un copoi imer cu acţiune benefică în scleroza în plăci (COP 1) • Weiss si Richardscn descriu îi gazele • A. N. Brest . J h W \ er — FSoala vascular^ :tr rcselcrc-tică 9 H. M. Weil, E. Shubin -Diagnosticul şi. ir c: a meni ul şocului • Ch. Frîedberg — Bolile inimii m N. Chamberlaine, C. OgiL vie — Simptome şi. semne in medicina clinică m P. Bouget — Accidente terapeutice 9 E. Cherige realizează o instalaţie radiologică complexă, cu amplificator de imagini, televiziune şi cinerna- PS1HIATRIE • P. Pichot, J. Perse — Teste mintale de interpretare 9 N. W. Ackerman — Tratarea tulburărilor familiale 9 P. Fraisse — Psihologia experimentală 9 Berne — Principiile terapiei de grup # A. lakovleva — Nevrozele experimentale 9 A. Chapman — Manual ac psihiatrie clinică 9 A. Freedman şi H. Kaplan — Manual rezumativ de psihiatrie 9 L. Michaux — Psihiatrie 9 H. Gruhle — Psihiatria zilelor noostre 9 H. Ey, P. Bernard şi Ch. Brisset — Manual de psihiatrie 9 G. Murphy — P^rc ' jte 9 j. Delay -- Ghid Cr t ' fie 9 H. Rorschach — p agnostic 9 H . G a st a u d, J. Roger, H . Kob — Sterile de râu epileptic 9 H. Eysenck — Bazele b:olo-g ice aie personalităţii 9 A. Ţ. Beck — Depresie: cauze şi tratament ; Aspecte teoretice, clinice şi experimentale • R. B. CaileiI, W. H. Eber -Manualul chestionai ului nr 16 factori de persona" jie 9 J, Laplanche, j. B. Pont I a — Vocabular de ps canal 9 Deshaies — Ps.l : ~gie ne rolă 9 J. P. Guilford — Natura inteligenţei umane 906/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE • iunie. 28 — Israel : anexează partea iordaniană a Ierusalimului • iulie 21 — Tratat de prietenie mongolo-bulgar • septembrie 7 — Tratat de prietenie bul-garo-german • octombrie 9 — Bolivia : moartea lui Er-nesto „Che“ Guevara • octombrie 26 — Iran : încoronarea Iu* Mohammad Reza Pahlavi • decembrie 9 — România : N. Ceauşescu este ales preşedinte al Consiliului de Stat ; ion Gheorghe Maurer este reales preşedinte al Consiliului de Miniştri 1968 • ianuarie 5 — 12 — Congresul internaţional al intelectualilor, la Havana • ianuarie 8 — Cele mai puternice incidente iordaniano-israeliene în Valea Beisan • ianuarie 9 — Crearea Organizaţiei inter-arabe a petrolului (OPEC) • ianuarie 13 — Constituirea primei forţe navale multinaţionale a NATO • ianuarie 31 — Problamarea independenţei Republicii Nauru • februarie 1 — A doua Conferinţă UNC-TAD la New Delhi • martie 12 — Proclamarea independenţei de stat a insulei Mauritius • august 20 — Pătrunderea în Cehoslovacia a trupelor aparţinînd unor ţări membre ale Tratatului de la Varşovia • octombrie 14 — Convorbiri Wilson- Smith („Fearless") eşuate • octombrie 26 — Canalul de Suez : intervenţia forţelor O.N.U. • octombrie 31 — S.U.A. hotărăsc încetarea bombardamentelor asupra Vietnamu- 1969 © ianuarie 1 — Cehoslovacia : intra în vi- goare Legea Constituţională cu privire la Federaţia Cehoslovacă • ianuarie 10 — Suedia recunoaşte R. D. Vi etnam & ianuarie 21 — februarie 7 — Elveţia : la Geneva au loc lucrările sesiunii a Vlil-a a Consiliului de Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) • februarie 3 — Etiopia : la Addis Abeba încep lucrările Comisiei Economice ONU pentru Africa (C.E.A.) • martie 1 — Cehoslovacia : constituirea Consiliului Apărării ţării şi Declaraţia-Program a guvernului ŞTIINTĂ-TEHNICĂ @ Are loc la Praga, Congresul Uniunii Internaţionale a arhitecţilor, la care participă peste 2 000 de delegaţi; avînd ca temă Arhitectura şi mediul de viaţă ai omului • Motonava sovietică „Novovoronej11 efectuează prima cursă comercială directă din istoria navigaţiei ^între Europa şi Japonia, prin Oceanul îngheţat de Nord 9 Gh. Demetrescu — Elemente de dinamică stelară Premiul Nobel : H. A. Bethe (S.U.A.), pentru fizică şi M. Eige'n (R.F.G.), R.G.W. Norrish (Anglia), G. Porter (Anglia), pentru chimie • Se pun bazele „geomatematicii" © E. Muller inventează microscopul cu cîmp ionic pentru studiul metalelor • în Japonia se fabrică primul tub cinescop color cu un singur tub electronic 9 Lansarea primului cargou propulsat cu energie nucleară, în R.F.G. ® Introducerea controlului sterilizării alimentelor cu unde de radiofrecventă, în S.U.A. @ M. Paget — Izotopii, aplicaţii biochimice ® I. Ursu — Fizica şi tehnologia materialelor nucleare 9 Se încheie şi se publică Lexiconul Tehnic Român în 19 volume (ed. a ii-a) 9 S. Ţiţeica este ales om de ştiinţă emerit 9 M. Maliţa — Programarea pâtraticâ 9 R. Cristescu — Operaţii ordonate cu şiruri de vectori 9 E. B. Aburel este aies membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris Premiul Nobel : L. W. Âlvarez (S.U.A.), pentru fizică şi L. Onsager (S.U.A.) pentru chimie 9 L. M. Ledeman lansează ipoteza existenţei „glutonilor“ (particole care menţin coerenţa structurii protonilor) ; ipoteza se va demonstra zece ani mai tîrziu 9 Astronauţii americani aduc pe pămînt roci selenare. • Două nave sovietice cu oameni la bord realizează o staţie orbitală experimentală (14—15 ianuarie) @ Neil Armstrong şi Edwin Aldrin, cu nava „Apollo 11“ coboară pe Lună (21 iulie) 9 încercarea în zbor a celui de-al doilea mare avion supersonic de pasageri „Concorde'1 artă/literatură, medicină-psihiatrie (1967-1969) I st/907 ARTE-LITERATURĂ • Premiul Internaţional Gott-fried von Herder — Alexandru Filipide, pentru Monolog în Babilon 9 Premiul Pulitzer a fost decernat piesei Echilibru instabil de Edward Albee • Premiul de la Cannes a fost decernat tilmutui Blow-up (Angiia) • Premiul Oscar a fost decernat filmului în arşiţa nopţii Premiul Nobel : Miguel Angel Asturias (Guatemala) • Gide Andre (1869-1951), Franţa — Corespondenţă cu Frangois Mauriac (postum) • ionesco Eugen (n. 1912) — Prezent trecut trecut prezent 9 Clavel Bernard (n. 1923), Franţa — Fructele iernii 9 Sarraute Nathalie (n. 1902), Franţa — între viaţă şi moarte 9 Chagall Marc (n. 1887), Franţa, realizează mozaicul pentru Universitatea din Nisa (Istoria lui Ulise) (P) • Premiul Pulitzer a fost decernat romanului Confesiunile lui Nat Turner, de Wii-iiam Styron 9 Premiul Oscar a fost decernat filmului Cliver Premiul Nobel : Yasunari Kawabata (Japonia) • Milosz Czesiaw (n. 1911), S.U.A. — Oraşul fără nume ; Poezii : Istoria literaturii polone 9 Moravia Alberto (n. 1907), Italia — Viaţa e joc 9 Marquez Gabriel Garda (n. 1928), Columbia — Trista poveste a Candidei Erendira si a bunicii sale fără suflet 9 Canetti Elias (n. 1905), Angiia — Celălalt proces ; Scrisorile lui Kafka către Felice MEDICINĂ tografie, comandată în întregime de Ia distantă • E.I.P. De Robertis, N. V. Nowinski, F. A. Saiz — Biologia celulei 9 J. Scherer — Fiziologia muncii. Premiu! Nobel : R. Granit (Suedia), H. K. Hart-iine şi G. Wald (S.U.A.), pentru descoperiri privind procesele vizuale fiziologice şi chimice fundamentale • D. Chapman — studii asupra fenomenelor fizice la nivelul membranelor biologie • Seligmann semnalează boala lanţurilor alfa, „limfomui mediteranian" « M. Monnier — Funcţiile sistemului nervos 9 L. Heilmayer — Fiziopato-logie specială 9 Sheila Sherlook — Bolile ficatului şi sistemului biliar 9 lllinworth şi Dick — Tratai de patologie chirurgicală 9 A. N. Brest, J. H. Mayer — T u lb u râ r i cord iov as c u la re Premiul Nobel : M. W. Nierenberg, H. G. Khorana şi R. Holley (S.U.A.), pentru interpretarea codului genetic şi a funcţiei acestuia în sinteza proteinelor © G. M. Edelman şi R. Porter studiază procesul de apărare imunitară e R. Guillemin izolează şi sintetizează un hormon produs de hipotalamus, cu rol de control al activităţii tiroi-diene 9 W. Jacoby efectuează cu succes grefa unui nerv periferic • P. Kluyskens realizează o grefă de laringe PSIHIATRIE • R. M. Gagne — învăţareaşi diferenţele individuale 9 N. Sillamy — Dicţionar de psihologie 9 M. Bouvet — Relaţia obiectului 9 H. Greenwaid — Psihoterapia activă 9 J. Piaget — Biologie şi cunoaştere © P. Marchais — Procesele nevrotice 9 J. Laplanche — Vocaoular al psihanalizei 9 D. Rosenthal, S. S. Ketty — Transmiterea schizofreniei 9 H. Pieron — Vocabularul psihologiei 9 C. G. jung — Tipuri psihologice ; Psihologia analitică 9 V. Predescu şi cola'. . — Terapie psihotropă 9 Kerbikov — Psihiatrie 9 j. B. Pontaiis — După Freud © J. Piaget — Şase studii de psihologie 9 R. Heid — De la psihanaliză ia medicina psihosomatică ® W. Walcher — €epresia larvată 9 Ch. Mii!ier — Gerontopsi-hiatria 9 Mayer-Gross, Siater şi Roth — Psihiatrie clinică 9 Porot — Manual alfabetic de psihiatrie 9 J. Piaget — Psihologie şi epistemologie. Psihologia copilului 908/1 st Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, ISTORIE • martie 2 — Incidente la graniţa U.R.S.S. — R. P. Chineză (Manciuria) • martie 25— Spania: încetează „starea excepţională" • aprilie 7 — Viena : sesiunea Consiliului Interparlamentar • mai 26 — Semnarea Pactului Andin • iunie 5—7 — . Moscova : Consfătuirea Internaţională a reprezentanţilor a 75 de partide comuniste şi muncitoreşti • iunie 21 —- Berlin : Adunarea Mondială pentru Pace • iulie 8 — Vietnam : retragerea primului contingent de soldaţi americani • august 12 — România: realegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de Secretar General (Congresul X — 6 — 12 august] • septembrie 1 — Libia : proclamarea republicii • septembrie 23 — China: prima explozie nucleară subterană • septembrie 26 — Boii via : lovitură militară de stat condusă de generalul Aifredo Ovando Candia • octombrie 18 — 23 — Incidente sânge- roase în Liban între armata libaneză si diferite grupări palestiniene • noiembrie — Venezuela : la Caracas are loc a I X-a sesiune a Asociaţiei Latino-Americane a comerţului liber • noiembrie — Olanda : la Haga are ioc Conferinţa ia nivel înalt a Comunităţi! Economice Europene • decembrie 4 — Belgia : la Bruxelles încep lucrările miniştrilor de externe ai ţărilor participante la Organizaţia Pactului Nord-Atiantlc (NATO) • Premiul Nobel pentru pace a revenit Organizaţiei Internaţionale a Muncii • Anglia face publică „Arhiva Munchen 1938“ Populare Congo O ianuarie 70 — Varşovia : convorbiri chino-americane • ianuane 28 — februarie 9 — Incidente la graniţa Israelului cu Siria şi Egipt • februarie 23 ~ Proclamarea independenţei Republicii Cooperatiste Guyana • martie 18 — Rhodesia: regimul rasist proclamă Republica Rhodesia • martie 20 — septembrie 20 — Expoziţia Mondială „Expo ’70“ de la Osaka 9 martie 22 — Cambodgia : reluarea puterii de către Lou Noi ŞTIINŢĂ-TEHNICÂ • Prima instalaţie de televiziune nocturnă în culori, la San Diego (S.U.A.) • în Polonia intră în funcţiune o mină de cărbuni complet automatizată • W. K. Pratt — Sistemul de comunicare cu laser • Bernard Puilman — Biochimie electronica • Niels Bohr — Fizica atomica şi cunoaşterea umana • E. Ferm' — Termodinamica m A. Mait Land — Fizica laserilor m Vaier Novam — Fizica particulelor elementare • C. Fernoga-Mircea grefează experimenta! nitrilul acrilic direct pe ţesăturile de celofibră © S. Ţîţeica este ales membru al Societăţii Europene de Fizicăi ® N. Teodorescu primeşte titlu! de „om de ştiinţă emerit*' O. Onicescu — Mecanica • E. Macovschi — Biostructura 9 Elena Ceauşescu brevetează Procedeu! pentru copoii merizarea butadienei cu stirenul sau cu derivaţi ai acestuia • I. S. Antoniu împreună cu A. L. Mihai! brevetează aparatul pentru măsurarea puterii active, reactive şi deformante într-un regim deformat (premiat cu aur ia Expoziţia Internaţională de ia Num-berg) Premiul Noke’ M. Gell-Mann (S.U.A.), pentru fizică şi D.H.R. Barton (Anglia), O. Hassei (Norvegia.), pentru chimie — contribuţii la dezvoltarea ,.analizei conformaţionale“ şi aplicarea sa în chimie • în U.R.S.S. s-a obţinut antimaterie în laborator (antinucleu a! izotopului He) • în Japonia s-au realizat calculatoare care analizează „vocea omenească11 9 Shockley şi colab. au evidenţiat că „bulele magnetice vehiculează informaţia" 9 Hans Jenrr/ este iniţiatorul tehnicii de vizualizare a undelor şi vibraţiilor, denumită „cimatica" © în Anglia s-a realizat o nouă maşină ce permite nevăzătorilor să citească cărţi imprimate în mod obişnuit („optofon") • La Kiev s-a reaiizat un calculator electronic în sistem zecimal artâ/literatură, medicinâ-psihiatrie (1959-1970) lst/90# ARTE-LITERATURĂ m Dslibes Miguel (n. 1920), Spania — Parabola unui naufragiat « Logan John (n. 1923), S.U.A — /viersul în zig-zag 9 HiIton David (n. 1938), S.U.A. — doritele pătrunde în trup 9 Sellow Sauî (n. 1915), SUA — Planeta domnului Sammler 0 Sega! Erich, S.U.A. — iove Stor/ 9 Simon Ciaude (n. 1913), Franţa — Batal ia de la Pharsala m Lehmden Anton (n, 1929), Austria — Piramidă (P) 9 Ihara Michio (n. 1930), japonia — Vini, vînt, vini şi. vînt (P) m Ciucurencu Alexandru (1903 — 1977), România — Interior de pădure (P) • Premiul Pulitzer a fost decernat piesei Marea speranţă alba, de Howard Sakier 9 Premiul de ia Cannes a fost acordat filmului If (Anglia) 9 Premiu! Oscar a fost decernat fi imului Mitnight cow-boy rcmiul Nobel : Samuel Beckett (Irlanda) # Moravia Alberto (n. 1907), I tai a — Paradisul m Wilson Angus (n. 1913), Anglia — Lumea lui Charles Cickens 0 Boli Heinrich (n. 1917), Germania — Nu doar de Crăciun 0 De Gaulle Charles (1892™ 1970), Franţa — Memoriile speranţei 0 Malraux Andre (1901 — 1976), Franţa — Triunghiul negru MEDICINĂ • D. A. Cooley aplică unui bolnav cardiac o „inimă artificială" • Almei da şi Waterson emit şi argumentează cauzele cro-nicizarii hepatitei acute virale m E. Harber şi L. Page, Good-fried, Peart, şi Vailoton in-troduc şî dezvoltă aplicarea metodelor radi oi munolog-ce de dozare a reninei şi an-giotensi nei • E. D. Freîs s.a. — studii care relevă eficacitatea me-dicaţiei hipotensoare în reducerea complicaţiilor HTA şi mărirea longevităţii • M. D. Grmek propune termenul „patocenoza“ pentru a desemna ansamblul stărilor patologice în cadrul unei populaţii determinate 9 P. B. Besson, W. Mc Der-mot Tratat de medicina 0 S. Taylor — Progrese recente în chirurgie 0 W. Rudiger — Manual de fiziologie » E. Bittar şi N. Bittar — Bazele biologice ele medicinii Premiul Nobel : Max Delbruck, A. Hershey şi S. E. Luria (S.U.A.), pentru descoperiri Ir: domeniul mecanismului replicaţiei si în cel a! structurii genetice a virusurilor • pi wnica, P. Laurens şi M. P.obin implantează un stimulator cardiac avînd ca sursă de energie un generator izotopi c © H. G. Khorana realizează sinteza artificială a unei gene 9 E. Werbe -- descrierea celor mai importante kalicrei-ne şi a inhi bitorilor lor • Wurtman argumentează i-deea că amineie biogene au un rol important în mecanismele de sinteză şi PSIHIATRIE • W. Grascenkova — îndreptar neuropatologic şi psihiatric 0 Lord Braîn, M. Wilkinson — Progrese recente în neurologie şi în neuropsihiatrie 0 S. Semenov şi N. Popova — Afecţiunile neuropsihice în lumina imunopatologiei creierului 9 G. Vasilcenko — Unele nevroze de sistem si tratamentul lor pclogenic 0■ Myre Sim — Ghid de psihiatrie 9 Ph. Solomon, D. Patch — Manual de psihiatrie ® M, Christian — Manual de gerontopsihlatrie 0 M. Ford ham — Copilul ca individualitate 9 j. P. Zubek. — Deprivarea senzorială ; 50 ce ani de cercetări 0 A. şi R. Muchielli - Lexic de psihologie 0 A. Benton — Contribuţii, la o neuropsihologia clinică 9 A. Rey — Psihologie cllnicâ si neurologie 0 K. Pribram — Creier şi comportament 9 î7!. şi C. Sherif — Psihologie socială 9 Introducerea I i ti ui ui ca anii maniacal © S. Barnett — Instinct oî Inteligenţa 0 P. Marchais — Glosar de psihiatrie 9 H . Maşter, Virf inia Johnson — Tulburările sexualitâ-■u umane ® C. Koupernik — Consideraţii asupra psihiatriei 0 K. Pribram — Biologia învăţării 910/Ist Isterie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE • aprilie 2 — Berlin : schimb de păreri cvadripartid (U.R.S.S., S.U.A., Franţa, Anglia) cu privire la Berlinul Occidental • aprilie 21 — Austria : Bruno Kreisky este ales preşedinte al Partidului Sociaiist • aprilie 24 — Cambia : proclamarea republicii • aprilie 30 — Cambodgia : invazie masiv? a trupelor americane şi sud-vietnameze 9 iunie 4 — Proclamarea independenţei regatului Tor.ga • iunie 16 — Haga : a! ll-lea Congres Mondial al Alimentaţiei • iunie 23 — Reînnoirea tratatului de securitate japono-american 9 iunie 20 — Moscova : convorbiri sovieto-suedeze @ iunie — Lesotho „devine un regat fără rege" : Moshoeshoe ll este exilat 9 iulie 8 — Bucureşti : tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-sovietic 9 iulie 7 — 10 — Leningrad : Congresul Mondial al Oraşelor înfrăţite 9 august 12 — Semnarea tratatului de pace între U.R.S.S. şi R.F.G. 9 octombrie 10 — Proclamarea independenţei insulelor Fidji 9 O.N.U. a proclamat anul 1970 drept „an internaţional al educaţiei" ŞTIINTĂ-TEHNICĂ 9 Alexandre Metherell (S.U.A.) a realizat prima hologramă, acustică. 9 „Lunik-17“ depune pe Lună primul vehicul automat, „Lunahod-1 “, care parcurge 11 km pe solul lunar ■ transmiţînd observaţii pe Pămînt (17 noiembrie) 9 Este lansat primul satelit chinez 9 Este realizat, în Anglia, avionul supersonic cu decolare şi aterizare verticală 9 Combinatul „Plastopolimer" din U.R.S.S. elaborează tehnologia unui nou polimer termoplastic, „pantoplast“ 9 Crearea celui mai mare microscop electronic (Toulouse) 9 Elena Ceauşescu brevetează Procedeul pentru purificarea izoprenului © O. Mayer — Geometrie proiectiva 9 La Paris apare primul volum al memoriilor generalului de Gaulle intitulat în timpul războiului (aprilie) 9 Paris : la Palatul UNESCO se va deschide prima conferinţă a miniştrilor de ştiinţe din Europa Premiul Nobel : H. Alfven (Suedia), pentru lucrări fundamentale şi descoperiri în magneto-hidrodi-namică, cu aplicaţii fructuoase în diferite domenii ale fizicii plasmei. L. Neel (Franţa), pentru lucrări fundamentale şi descoperiri privind anti-feromagnetismul şi feromagne-tismul. L. F. Leloir (Argentina), pentru descoperirea nucleotidelor glucidice şi a rolului lor în biosinteza hidrocarburilor 1971 9 ianuarie 5 — Stabilirea relaţiilor diplo- matice chino-chiliene 9 ianuarie 14 — Singapore : Conferinţa Commonwealthului 9 ianuarie 25 — Paris : convorbiri franco-vest-germane 9 ianuarie 25 — Uganda : lovitură de stat (Idi Amin) 9 februarie 8 — Laos : invadarea sa de forţe americano-saigoneze 9 februarie 11 — Semnarea la Moscova, Washington şi Londra a Tratatului cu privire la amplasarea armelor nucleare pe fundul mărilor şi oceanelor 9 martie 1 — Siria : Hafez al Assad devine preşedinte z\ ţării 9 mai 3 — R.D.G. : Erich Honecker ales prim secretar al P.S.U.G. 9 Elaborarea procedeului de colorare a oţelului inoxidabil 9 Prima linie videoteiefonică europeană : Munchen — Darrnstadt 9 Elaborarea procedeului de înglobare a metalelor în mase plastice cu ajutorul ultrasunetelor, în R.F.G. 9 Uzinele Ford experimentează pe traseele publice autobuze cu gaz 9 Producerea elastomerului transpolspep-ten, înlocuitor de cauciuc ® Realizarea tratării cu plasmă a suprafeţelor de material plastic • Fabricarea porţelanului obţinut pe bază de litiu şi aluminiu, în R.F.G. ® Fabricarea foliilor de polietilenă pentru ambalaje amortizoare de şocuri, în japonia artă/literatură, medicină-psihiatrie (1970—1971) I st/911 ARTE-LITERATURĂ Hemingway Ernest (1899 — • 1961), S.U.A. - Insule în viitoare (postum) • Kumin Maxine (n. 1925), S.U.A. — Fabrica de coşmaruri • Teodorov Ţvetan (n. 1939) — Introducere în literatura fantastică 9 Singer isaac Bashevis (n. 1904), S.U.A. - Prietenul lui Kafka şi alte nuvele ; O zi de plăcere © Murdoch !ris (n, 1919), Anglia — O înfrîngere de-a , dreptul onorabilă 9 Koshimizu Shusumu (n. 1 944), Japonia — De la o suprafaţă la alta si în spaţiu (S) • Tohey Mark (1890 — 1976), S.U.A. — Şase improvizaţii despre Omar Khayyam (P) • .Soulages Pierre (n. 1919), Franţa — Pictura nr. 4 (P) m Premiul Pulitzer a fost decernat piesei Nu se poate să fii cineva, de Charles Gordone •® Premiul de la Cannes a fost decernat filmului M.A.S.H. (S.U.A.) • Premiul Oscar a fost decernat filmului Conversaţia Premiul Nobel : Alexandr Soljeniţîn (U.R.S.S.) * Sartre jean Paul (1905 — 1980), Franţa — Idiotul familiei 9 Moravia Albert o (n. 1907), italia — Eu şi el m Beckett Samuel (n. 1906), Irlanda — Pustiitul 9 Bdll Heinrich (n. 1917), Germania — Fotografie în grup cu doamnă m Mi Per Henry (1891 -1980), S.U.A. — Viaţa şi memoriile mese €> Mac Lai ne Shirley (n. 1934), S.U.A. — Sâ nu cazi de pe munte m Haiiey Arthur, S.U.A. — Roţile MEDICINĂ eliminare a hormonilor hi-potalamici hipofizotropi • Dane, Cameron şi Brigr,s evidenţiază particula „Dane" • D. Arnin — Terapie fizicalâ 9 Y. Stein, O. Stein — Atero- scleroza 9 VV. H. Taylor — Terapia cu fluide şi tulburările balanţei electrolitice O Rhoads, Allen, Harkins — Chirurgie, principii şi practică 9 T. Flint, D. C. Harvey — Tratamentul şi conduita in urgenţă 9 O. Sagher — Lobul temporal. Anatomie, fiziologie şi fizio-patologie 9 I. Stoica — Sexologie normală şi patologică 9 LV. Bologna — Istoria medicinii universale # © C. Maxi mii ian — Ereditatea umană, tipar şi eroare & Introducerea chimioterapiei în boala Hodgkin Premiul Nobel : B. Katz (Marea Britanie), U. S. von Euler (Suedia) şi J. Axel-rod (S.U.A.), pentru descoperiri privind substanţele neuro-transmiţătoare • T. R. Harrison — Principii de medicină 9 Cecii-Loeb — Tratat de medicină 9 A. Gaydos — Enzimopatii © M. Schneider — Introducere în fiziologia omului m S. Wolf — Progrese în medicina experimentală şi biologie m D. Bedeleanu — Aspecte ale ciberneticii în reacţiile biochimice 9 Krnjevic argumentează ide-ea că inhibitorul natural la nivelul ganglionilor simpatici este dopamina PSIHIATRIE • K. Pribram şi D. Broadbent — Biologia memoriei. ® P. Bernard — Dezvoltarea personalităţii 9 Mitscherlin — Ideea de pace şi agresivitate umană © Schultz — Probleme fundamentale în studiul nevrozelor 9 A. Ferruccio — Elemente de psihosomatică 9 Y. Pelicier — Ghid psihiatric pentru practicieni ® W. Bion — Atenţie şi interpretare & R. M. Goldenson — Enciclopedia comportamentului u- 9 j. Eysenck — Structura personalităţii umane 9 E. Fromm — Crizele psihanalizei © A. Osborn — Arta aprecierii; 9 J. Piaget — Structuralism 9 J. Drewer, W. Frohlich — Dicţionar de psihologie © H. Eilenberg — Descoperirea inconştientului 9 P. Kielholz — Diagnosticul şi terapia depresiilor pentru practician 9 J. Delay şi P. Pichot — Manual de psihologie 9 Pn. Solomon şi C. Patch — Ghid psihiatric 9 E. Siater, V. Cowie - Genetica bolilor mintale 9 M. Lader, I. Markus — Anxietatea clinica 9 A. Gr.ay - Psihologia fricii 9 L. Garf:eid şi A. Bergin — Manual de psihoterapie şi schimb comportamental : o analiza empirică" 912/Ist Istorie ş-i psihiatrie ; istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE STiiNTĂ-TEHNiCĂ • iunie 27 — Tratative sovietoamericane în domeniul zborurilor cosmice e iulie 9—10 — Prima călătorie a lui Henry Kissinger la Peking • iulie 27 — 29 — Bucureşti : sesiunea XXV-a a C.A.E.R. • august 14 — Bahrein : îşi proclamă independenţa • septembrie 22 — Belgrad : convorbiri Tito— Brejnev • octombrie 20 — A doua vizită a lui Henry Kissinger la Peking • octombrie 25 — Paris : convorbiri so-vieto-france/e • octombrie 28 — Anglia hotărăşte aderarea ei la Piaţa Comună • noiembrie 17 — Thailanda : lovitură de stat • decembrie 4 — încep incidentele la frontiera indo-pakistaneză « decembrie 22 - O.N.U. : Kurt Wald-heim ales secretar general • Jean Louis Destouches — Mecanica on-dulatorie • C. Marty — Procedee neconvenţionale m C. Noble — Pompaje optice pentru laser t • J. F. Ready — Efectele radiaţiilor laser de mare putere • V. Novacu — Teoria particulelor elementare • M. Maliţa — Matematica organizării m Elena Ceauşescu brevetează procedeul pentru separarea şi purificarea rzoprenu-nului din amestecul de hidrocarburi cu 5 atomi de carbon a benzinelor de pito-liză • Elena Ceauşescu primeşte insigna de aur a Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere Premiul Nobel J G. Herzberg (Canada), pentru contribuţiile sale la cunoaşterea structurii şi geometriei moleculelor, a radicalilor liberi 1972 m ianuarie 4 — Geneva : Conferinţă OPEC* cu reprezentanţii marilor companii • februarie 21—28 — R. P. Chineză; vizita preşedintelui Nixon — un prim pas spre destindere • martie 26 — Reluarea tratativelor SALT între U.R.S.S. şi S.U.A. (a 7-a rundă de convorbiri) • mai 15 — S.U.A. retrocedează Japoniei insula Okinawa • mai 22 — Proclamarea Ceylonului ca stat independent sub denumirea de Republica Sri-Lanka • mai 22—29 — U.R.S.S.: pentru prima oară un preşedinte S.U.A. la Moscova — Richard Nixon m iulie 10 — Declaraţie comună la Seul şi Phenian în care cele două părţi îşi exprimă punctele de vedere în problema reunificării Coreei • iulie 20 — Convorbiri la nivel înalt indo-pakistaneze • august 26 — 30 — Helsinki : Conferinţa pentru securitate a tineretului european « septembrie 21 — Bucureşti : inaugurarea Centrului European ai UNESCO pentru învăţămîntu! * superior • noiembrie 4 — S.U.A. : Richard Nixon este reales fa Casa Albă • noiembrie 8 — Retragerea Pakistanului,, din SEATO • Lansarea sondei spaţiale „Pioneer 10'* care va depăşi limitele sistemului nostru solar • G. Miley şi L. Braes captează o emisiune radio din regiunea stelei Cygnus X • Descoperirea deuteriului în spaţiul cosmic • P. Guaydîer — Istoria fizicii • Prototipul trenului francez cu turbină de gaze atinge viteza de 318 km/h • Este prezentat ia Salonul aeronautic de ia Toulouse avionul „Airbus" care poate transporta 330 de pasageri 6 Construirea primului elicopter românesc 6 J. Stone inventează fibra de cuarţ umplută cu tetracioretiienă $ S. S. Charschan — Laserul în industrie © H. G. Graeme — Amplificatoare opera- ţionale 9 In Elveţia se realizează primul ceasornic de mînă fără ace indicatoare • Inaugurarea hidrocentralei de la Porţile de Fier • Elena Ceauşescu brevetează procedeul pentru obţinerea poliesterilor artă/literatură, medicinâ-psihiatrie (1971-1972) lst/913 ARTE-LITERATURĂ • Pu7o Mario (n. 1920), SUA — Naşul • Forsyth Frederich, S.U.A. — Ziu-a şacalului • Blan-chot Maurice (n. 1907), Franţa —* Prietenia • Kereny Jeno (n 1903), l!n-garia — Legenda antica (S) • Premiul internaţional Gott-fried vcn Herder — Zaha-ria Stancu, pentru întreaga sa activitate • Premiul Pulitzer a fost decernat piesei Efectul razelor gama asupra crăiţelor, de Paul Zindel • Premiul de ia Cannes a fost decernat filmului Mesagerul (Anglia) • Premiul Oscar a fost decernat filmului Filiera franceza Premiul Nobel: Pahlo Neruda (Chile) • Mi'ller Arthur (n. 1915), S.U.A. — Facerea lumii • Hemingway Ernest (1899 — 1961), S.U.A. — Povestirile despre Nick Adams (postum) • Neruda Pablo (1904-1973), Chile — Geografie ntrodnica • Beauvoir Simone de (n. 1908), Franţa — La urma © O’Hara John (1905-1970), S.U.A. — Familia Ewing © Kazan Elia (n. 1909), SUA — Asasinii © Singer Bashevis Isaac (n. 1904), S.U.A. — Duşmani; O poveste de iubire © Georgiadis Georgios (n. 1934), Grecia — Disperarea (S) • Vanni Sam (n. 1908), Finlanda Compoziţie (P) • Jorn Asger Uluf Jorgenson (1914—1973), Danemarca — Studii şi surprize (P) © Premiul International Euro-con l — Ion Hobana pentru Vîrsta de aur a anticipaţiei româneşti. © Premiul Pulitzer a fost a~ cordat romanului Unghi de ochire, de Wallace Stegner MEDICINĂ • D.F.H. Wallach — Structura dinamică a membranelor celulare • H. L. Conn jr., O. Hor-witz — Bolile cardiace şi vasculare • S. Bellet — Tulburări clinice ele bătăilor inimii • A. P. Thal — Şocul, o baza fiziologica de tratament © H. Rusk — Medicina şi reabilitare • C. Bălăceanu, E. Nicolau — Bazele cibernetice ale activităţii nervoase Premiul Nobel : E. W. Sutherland (S.U.A.), pentru descoperiri în domeniul mecanismelor de acţiune a hormonilor • B. Dreyfus — Sîngele © M. Gudemand, Y. Delmas-îiarsalet — Elementele imu-nchematologiei • E. W. Horton — Prostaglan-dinele © T. Winsor, Ch. Hyman — Boala vasculara periferică • E. K. Chung — Principiile aritmiilor cardiace © S. Moeschlin — Clinica şi terapia intoxicaţiilor © R. Liechty, R. Soper — Si-nopsis de chirurgie • Schwartz şi colab. — Cartea anuală de chirurgie © B. Morson, I.M.P. Dawson — Patologie gastrointestinalâ © L. Popoviciu — Somnul normal şi patologic © Ai. Dorizo — Vocea. Mecanisme, afecţiuni, corelaţii . • C.H.G. Batermans — asocierea între degenerarea pigmentară şi afecţiuni neurologice • Fox descrie psoriazisul spontan tardiv • I. V. Bologa, St. Milcu, B. Duţescu şî G. Brătescu —• Istoria medicinii româneşti PSIHIATRIE • A. Goldstein — Psihoterapia* şi psihologia comportamentului modificat . • E. Krammer — Artterapia la copii • D. Farland — Mecanismele de feedback în comportamentul animal © M. Botez, S. Alexandru, A. Dobrotă — Elemente de neuropsihologie • D. Meister — Factorii, umani. Teorie şi. practică • D. Brcadbent — Decizie şi stress • Al V-lea Congres de Psihiatrie din Mevic • W. Brăutigam — Reacţii, nevroze, psihopatii © P. Kielholz — Stările depresive • P. Lambert — Actualităţi de terapie psihiatrică • K. Leonhard — Personalităţi accentuate în viaţă şi literatură • L. Kanner — Psihiatria copilului • Q. Debray — Genetică şi psihiatrie © H. Hecaen — Introducere în neuropsihiatrie • P. M. Hoch — Diagnostic diferenţial în psihiatria clinică © R. Gori şi Y. Poinso — Dicţionar practic de psihopatologie © A. Kepinski — Psihopatologia nevrozelor • A. Megrabian — Psihopatologia generală © Feighner, Robins, Wood-ruff, W(nokur, Munoz — Criterii de diagnostic pentru cercetarea psihictricâ 58 — Enciclopedie de psihiatrie - cd. 140 914/ist /stor/e şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnică, iSTORiE © noiembrie 22 — Marea Britanie, islanda, Norvegia şi Danemarca semnează documentele de aderare la Piaţa Comună • decembrie 9 — Aderarea României ia F.M.I. © decembrie 18 — S.U.A.: R. Nixon ordonă reluarea bombardamentelor asupra Vietnamului ŞTIiNTĂ-TEHNiCĂ o M. Drăgănescu — Electronica corpului solid ® E. Macovschi — Natura şi structura materiei vii Premiul Nobel 2 j. Bardeen (S.U.A.), R. J. Schrieffer (S.U.A.), pentru fizică, C. B. Anfinson (S.U.A.), S. Moore, W. Stein (S.U.A.), pentru chimie U973 • ianuarie 27 — Paris : semnarea acordului privind încetarea războiului şi restabili- rea păcii în Vietnam ® februarie 26 — Paris : Conferinţa Internaţională cu privire la Vietnam, cu participarea a 12 miniştri de externe — oficializează acordul din 27 ianuarie © februarie 26 — aprilie 26 — Geneva : lucrările Comitetului de Dezarmare • iunie 1 — Grecia se proclamă republică f* iulie 3 — Finlanda : reuniunea de la Helsinki a tuturor statelor europene © iulie 10 — Arhipelagul Bahamas devine stat independent • iulie 17 — Lovitură de stat în Afganistan © septembrie 23 — Argentina : |uan Peron ales pentru a treia oară preşedinte al republicii ® septembrie 11 — Chile : lovitură de stat condusă de generalul Pinochet, a cărui dictatură încetează în 1988 o octombrie 6 — începe al 6-lea război între statele arabe şi Israei, încheiat ia 11 noiembrie • noiembrie 25 — Grecia : preluarea puterii de către militari • Este lansat în S.U.A. primui laborator spaţial „Skylab“ • H. Sobolev — Laseri, realizări şi perspective • L. Goldman — Aplicaţii ale laserului ® Laboratorul Bell (S.U.A.) construieşte camera de televiziune în culori tranzistorizată • A. Messian — Mecanica cuantică • M. Born — Fizică atomică • Prima centrală telefonică la care se foloseşte telefonul electronic (Franţa) • S. Kireev —- Introducere în teoria semi-conductorilor @ R. Ripan — Tratat de chimie analitică • E. Pora — Fiziologia poluării • E. Botez — Tehnologia programării numerice a maşinilor-unelte Premiul Nobel : L. Esaki (Japonia) şi B. Josephson (Anglia), pentru fizică: E. O. Fischer (R.F.G.), G. Wilkinson (Anglia), pentru chimie 1974 ® ianuarie 4 — Viena : reîncep negocierile privitoare la reducerea de trupe şi armamente din Europa Centrală q ianuarie 18 — Acord israeliano-egiptean privind dezangajarea în Sinai ® februarie 7 — Insula Granada devine stat i ndependent $ februarie 14 — Somalia devine membră a Ligii Arabe • aprilie 2 — Franţa : încetează din viaţă Georges Pompidou • aprilie 15 — 20 — Bucureşti: lucrările Uniunii Interparlamentare — sînt reprezentate 60 de ţări aprilie 25 — Portugalia: începe „Primăvara garoafelor roşii“ — înlăturarea după 48 de ani a dictaturii salaziste • Lansarea din S.U.A. a satelitului operaţional de teledetecţie a resurselor terestre, „Landsat 2“ (22 ianuarie) • N. Baiabanian — Teoria modernă a circuitelor • E. Bittman — Cibernetica şi, biologia • Punerea în funcţiune a primei linii automate pentru montarea ceasornicelor de mînă, în Japonia ® E. John — Laserii industriali şi aplicaţiile lor • I. J. Spalding — Aplicaţiile laserilor • Lansarea primului satelit artificial indian • Intră în funcţiune furnalul gigant de la Krivoi-Rog (U.R.S.S.) • Uzina „1 Mai1' din Ploieşti realizează instalaţia de foraj „F-500 DEWL“ artă/literatura, medicină-psihiatrie (1972-1974) ist/915 ARTE-LITERATURĂ • Premiul de la Cannes a fost decernat filmelor Cazul Mat- • te/ (Italia) ; Clasa muncitoare merge în paradis (Italia) • Premiut Oscar a fost decernat filmului Naşul Premiul Nobel : Heinrich Boli (R.F.G.) • Neruda Pablo (1904—1973), Chile — Incitaţie la nixo-nicid şi elogiu revoluţiei chiliene 9 Balthus Balthazar (n 1908),. Franţa — Jucătorii ce cărţi (p) • Premiul internaţional Gott-fried von Herder — Fugen Jebeleanu, pentru întreaga sa activitate • Premiul International E-merson — Dan Grigorescu, pentru întreaga sa activitate • Premiul Pulitzer a fost acordat piesei Anul în care am fost campioni, de jason Mil-ler • Premiul de la Cannes a fost decernat filmelor Sperietoarea (S.U.A.) ; Dispreţul (Anglia) • Premiul Oscar a fost decernat filmului The Sting Premiul Nobel : Patrick White (Australia) MEDICINĂ Premiul Nobel : G. M. Edelman (S.U.A.) şi R. R. Porter (Marea Britanie), pentru descoperiri privind structura chimică a anticorpilor • Best şi Taylor — Bazele fiziologice ale practicii medicale 9 A. White, P. Handler, E. L. Smith — Biochimie 9 N.'O. Fowler — Bolile miocardului 9 Hannsfieid şi Arnbrose introduc tomografia axiali computerizată în practica radiologică a craniului # Toulouse — Modificări metabolice în cursul ischemiei cerebrale 9 L. P. Garrod, F. O’Grady — Terapia antibiotică şi chi-mioterapicâ 9 R. Rîmniceanu — Diagnosticul bolilor interne Premiul Nobel : K. von Frisch, K. Lorenz (R.F.G.) şi N. Tinbergen (O-landa), pentru studii privind comportamentul PSIHIATRIE o G. Claridge — Medicamen--tele şi comportamentul uman • J. Eysenck, W. Arnold, R. Mei li — Enciclopedia psihologică • N. Burton-Jones — Studii etologice ale comportamentului copilului ® H. Ey — Tratatul halucinaţiilor o L. Kolb — Clinica psihiatrică modernă • P. Kielholz — Depresia mascată • C. Muller — Lexicon de psihiatrie 9 P. Pichot — Personalitatea 9 G. Kaplan — Principii ale psihiatriei preventive • R. Lemke, H. Rennert — Neurologie şi psihiatrie, direcţii ale neuropsihiatriei in--fantile ® N. Bogolepova — Probleme actuale ale neuropatologiei şi psihiatriei 0 A. Beck — Diagnosticul şl rezolvarea depresiei 0 T. Ciurezu, G. Timofte — Medicamente psihotrope moderne • Aleixandre Vicente (n. 1898), Spania — Dialoguri despre cunoaştere • Milosz Czeslaw (n. 1911), S.U.A. — Unde răsare soarele şi unde acfinţe^te 9 Boli Heinrich (n. 1917), Germania — Onoarea pierdută a Katherinci Blum 9 Aragon Louis (1897—1982), Franţa — Teatru roman 9 Dieguez Manuel de (n. 1922), Franţa — Caverne 9 Everson William (n. 1912), S.U.A. — Soartă de bărbat 9 Mir6 )oan (1893-1985), Spania — Cap (P) • T. R. Harrisson — Principii de medicină internă (ediţia a 9-a) 9 Introducerea metodelor se-rologice de diagnostic pentru hepatita A 9 R. C. Bohiwski — Concepţii moderne In biochimie 9 N. Pozsgi, R. G. Ghyka — Imunogenetica 9 A. Reinberg — Cronobiologie 9 O. Fodor — Tratat elementar de medicină internă 9 B. M. Kagan — Terapia anti-rnicrobiană (ediţia a 5-a) 9 l. Teodorescu-Exarcu — Patologie biochimică 9 H. Ey, P. Bernard, Ch. Bris-set — Manual de psihiatrie 9 Ajuriaguera — Manual de psihiatrie infantilă 9 S. Arieti — Interpretarea schizofreniei 9 C. Bosseur — Bazele anti-psihiatriei 9 J. Bergeret — Personalitatea-normală şi patologică ® Sim Myre — Ghid în psihiatrie 9 P. Fedida — Dicţionar de- psihanaliză 9 D. Wechsler — ManuaT pentru scala revizuita de inteligenţă Wechsler, pentruj 916 /Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tebnicâ, ISTORIE • mai 19 — India: prima experienţa nucleară subterană • iulie 15—21 — Cipru : lovitură militară de stat • iulie 24 — Preluarea atribuţiilor şefului statului în Spania de către prinţul Juan Carlos • iulie 27 — 31 — Camera Reprezentanţilor decide punerea sub acuzare a preşedintelui Nixon în cadrul „afacerii Water-gate“ • august — România: prima Conferinţă Mondială a Populaţiei • august 8 — S.U.A. : demisia preşedintelui Nixon • noiembrie 28 — Bucureşti : realegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general (Congresul Xi — 25 — 28 nov.) 1975 • Anul 1975 a început ... „cu o întîrziere de o secundă1* • ianuarie 6 — Pakistan : deschiderea ,.Forumului Lumii a treia" • februarie 5 — S.U.A. suspendă ajutorul militar acordat Turciei o februarie 9 — „Declaraţia de la Dakar" (110 ţări participante) • februarie 11 — Republica Malgaşă : asasinarea şefului statului !a 6 zile după preluarea puterii (Richard Ratsimandrava) • martie 4 — Alger : prima conferinţă la nivel înalt O.P.E.C. • martie 25 — Arabia Sauditâ : regele Fei-sal cade victimă unui atentat • aprilie 13 — Ciad : lovitură de stat • aprilie 17 — Forţele revoluţionare victorioase în Cambodgia 9 mai 11—16 — Japonia: Congresul Mondial al Petrolului 9 iunie 6 — Franţa: prima experienţă nucleară subterană 9 iunie 25 — Mozambic este proclamată Republică Populară • iulie 12 — Proclamarea independenţei Republicii Sao Tome-Principe 9 iulie 21 — Geneva: se încheie a doua fază a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa 9 august 1 — Helsinki : semnarea de către şefii statelor europene a documentelor finale ale Conferinţei (35 state) • august 23 — Portugalia : preşedintele Francisco da Costa Gomes preia comanda supremă ŞTllNTĂ-TEHNiCĂ • Este explorat fundul Oceanului Atlantic la mare adsncime (2 000 m) • Conceperea unei maşini de dictat, în Franţa • Gh. Mihoc — Modele matematice ele aşteptării 9 E. G. Palade este ales membru al Academiei Naţionale de Ştiinţe din S.U.A. şî al Academiei R.S.R. • Elena Ceauşescu primeşte titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii din Buenos Aires şi publică Mică enciclopedie de chimie Premiul Nobel : M. Ryle, A. Hewish (Anglia), pentru fizică, P. J. Florey (S.U.A.), pentru contribuţiile sale fundamentale teoretice şi experimentale în chimia fizică a macromoieculeior • Hugues, Kosterlitz şi cclab. izolează din extracte cerebrale, peptide cu acţiune morfinică (enkefalina) • Fotografierea pentru prima dată în lume a unei picături de electricitate (electron) 9 Descoperirea acidului pipemidic (antibiotic), în Franţa 9 Darea în funcţiune a unui „telescop cu laser" în japonia, iar în U.R.S.S., a celui mai mare telescop din lume cu diametru de 6 m • în U.R.S.S. — primul far atomic din lume • Lansarea din U.R.S.S. a staţiei automate interplanetare „Venus 9“ spre planeta Venus (8 iunie) • Realizarea experienţei spaţiale comune „Soiuz 19“ şi „Apollo 18“ (11—24 iulie) • Lansarea spre Marte a sondei spaţiale interplanetare „Viking 1“ (20 august) e Lansarea pe, o orbită geosincronă a primului satelit american „Geos“ (16 octombrie) 9 în S.U.A. este fabricată maşina de cusut electronică • G. Moisil — Lecţie despre logica raţionamentului nuanţat 9 Y. Lyubauski — Tehnologia laser Hor cu corp solid • V. Vasiliu şi colab. — Filtrarea optica a datelor din prospecţiuni seismice 9 T. Popoviciu — Analiza numerica artă/literatura, medicinâ-psihiatrie (1974-1975) lst/917 ARTE-LITERATURĂ © Chagall Marc 'n. 1887), Fra.ua, pictează vitraliile catedralei din Reims « Premiul Pulitzer a fost decernat volumului de versuri Delfinul, de Robert Lowel! © Premiul de la Cannes a fost decernat fi imului Conversaţia ^S.U.A.) ♦ Premie;] Oscar a fost decernat filmului Naşul II ■Prem'iu! Nobel : Eyvind johnson şi Harry Mar- ii nson (Suedia) © Murdo.h !ris (n. 1919), Anglia — Oaspete nea stemat © Bell3// Saul (n. 1915), SUA — Darul lui Humboldt -m Mairaux Andre (1901 — 1976). Franţa — Oaspeţi în trecere •© Marq^er Garcia Gabrîel (n. 1928), Columbia — Toamna Patriarhului ■-© lonesco Eugen (n. 1912) — Omul cu valiza *• Barrault jean Louîs (n. 1910), Franţa — Cum ?îndese eu '■m P'>r?tt Robert (n. 1919), Franca — Aceasta voce • Gardcc Yves-Pierre-Louis (189? -1975), Franţa - DestineT;e necunoscuta © Nocckov Vladimir (n. 1699), S.U.A. - Priviţi-i pe arlechini <© Premiul interna* ional Gott-fried von Herder este decernat iui Nichita Stănescu, pentru întreaga sa activitate poetică- ® Hascnke-Marinescu Elena (n. 1936), România — Omagiu (artă decorativă) *© Mavromatis Stelios (n. 1930), Grecia — Feroviara (p) m Piliuţă Constantin (n. 1929), România — Case şi pomi, (P) MEDICINĂ • H. Mondor — Diagnosticul de urgenţa — abdomen • A. B. Chrîstie — Bolile 'in- fecţioase — epidemiologie şi practica clinica © R. Ludwig, K. Lohs — Intoxicaţiile acute © I. Baciu — Cum funcţionează creierul © P. Groza — Biologie umana « V. Papi Han — Anatomia o-mului Premiul Ncbel : A. Ciaude (Belgia), C. de Duve şi G. E. Palade (S.U.A.), per,-tru descoperiri în domeniu! organizării celulei © P. B. Beeson, W. Mc Der-mott -- Tratat de medicina © T. Kelett — Mecanismul acţiunii şi reglării enzimehr o H. Miiler, C. V. St. Louis — Tratat de baza a! medicinii, de urgenţă • L. Periemuter şi colab. — Dicţionar practic de terapeutică medicală © F. Peilleux — Semiologie chirurgicală © G. Fant, M, A. Tatham — Analiza auditiva şi percepţia vorbirii © H. Saraux — Compendiu de oftalmologie © !. Hău li că — Sistemul nervos vegetativ © A. L. Lehninger — Biochimie ® E. Smith — Abordare cuprinzătoare a reabilitării, bolnavului de cancer © H. A. Harper — Chimie fiziologică © M. Golu — Introducere în psihologia cibernetică © K. Wells — Kineziologle © H. Otten, M. Plempel, W. Sie^enthaler — Terapia an-tibiotică şi chemoterapică în infecţiile microbiene PSIHIATRIE adult; Manual pentru scala de inteligenţa Wechsler pen tru copii • ]. Exner —• Rorschach, un sistem explicativ • H. Kaplan — Noua terapie sexuală 0 5. Garfield — Psihologie clinică • V. Foley — O introducere în terapia familiei © A. Beck — Terapia cognitJvâ şi tulburările emoţionale • T. Abel; R. Metraux — Cultură şi psihoterapie • P. Fraisse — Manual practic de psihologie experimentală. Psihologia ritmului • Sub conducerea lui P. Kiel-holz se fondează „Comitetul Internaţional pentru tratamentul şi prevenirea depresiei" © A. M. Freedman, I. H. Kaplan, Sadock — Manual explicativ de psihiatrie © R. E. Kendell — Rolul diagnosticului în psihiatrie © An na Freud — Eul şi m.sco nismele de apărare © L. Hinsie şi R. CampbeH — Dicţionar psihiatric © G. Moroh/ — Potenţialităţi umane & M. Anty — Psihiatria ia în-demîna echipei medico-psiho-logice © G. Ion eseu — Psihosomatica © P. Brânzei — Itinerar psihiatric © Eibl-Eibesfeldt — Eto'ogia ?. biologia comportamentului Q R. Mal mo — Despre emoţii ■> instincte şi paleocortex © Gastaud, Brighton clasifică manifestările epileptice nocturne • BrownrniHer — împotriva voinţei noastre • C. Enachescu — Expresia plastică a personalităţii 918/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE STIÎNTĂ-TEHNICĂ • septembrie 3 — Anglia : A 62-a Conferinţă a Uniunii' Interparlamentare 9 noiembrie 3 — Anglia intră în rîndurile ţărilor producătoare de petrol • noiembrie 11 — Angola: proclamarea i ndependenţei • noiembrie 25 — Proclamarea independenţei Surinamuiui (fosta colonie olandeză Guyana) • Elena Ceauşescu primeşte titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii Feminine din Manila (Filipine) şi a! Universităţii Yucatan (Mexic) Premiul Nobel : A. Bohr, B. Mottelson (Danemarca) şi J. Rainwater (S.U.A.), pentru fizică. V. Prelog, (Elveţia) si j. W. Cornforth (Australia), pentru chimie 1976 • ianuarie 1 — Venezuela : naţionalizarea industriei petrolifere • ianuarie 26 — Atena : Reuniunea Balcanică pentru cooperare economică şi tehnică • februarie 7 — România este primită în „Grupul celor 77" • februarie 17 — Geneva : reluarea lucrărilor Comitetului pentru Dezarmare • martie 24 — Moare mareşalul Mont-gomery, unul din militarii iluştri din cel de-a! doilea război mondial (Monty) • martie 24 — 27 — Argentina: preluarea puterii de o juntă militară — înlăturarea de la preşedinţie a Măriei Peron • aprilie 2 — Portugalia : nouă constituţie 9 aprilie 5 — Kampuchia : demisia prinţului . Norodom Sianuk • mai 7 — 8 — Conferinţa unor partide comuniste din Europa Occidentală (Stock-holm) © mai 27 — 28 — Conferinţa ministerială O.P.E.C. • mai 31 — Canada : cea mai mare reuniune interguvernamentală — peste 5 000 delegaţi, la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru aşezările umane (Vancouver) • iunie 16 — Africa de Sud : „masacrul de la Soweto" — 176 morţi şi 1 200 de răniţi 9 iunie 16 — Roma: se încheie sesiunea Consiliului Mondial al Alimentaţiei ® iunie 28 — Proclamarea independenţei Republicii Seychells • iulie 2 — Este proclamată Republica Socialistă Vietnam • august 30 — Irlanda de Nord : formarea de către femei al unui front al păcii 9 septembrie 9 — Mao Ţze-dun (82 de ani) încetează din viaţă 9 noiembrie 4 — Jimmy Carter devine al 39-lea Preşedinte a! S.U.A. 9 M. Schwarz descoperă o particulă instabilă analoagă unui atom, numită „pioni um“ • Staţiile spaţiale automate „Viking 1 si 2‘: coboară pe Marte (lansate în 1975) • Realizarea de către specialiştii americani a aparatului fotografic de tip „Polaroid11 9 Se dă în exploatare una din cele mal-dificile linii ferate din lume .Belgrad —Bar (Iugoslavia) : 476 km, 254 tuneluri şi 234 poduri şi viaducte 9 Este lansat primul satelit artificial japonez „Jiss —1“ destinat studierii ionosferel- 9 Folosirea laserului pentru sterilizarea ambalajelor produselor alimentare (Anglia) • Experimentarea industrială a prelucrări! acustice a aluatului în fabricarea piini’ ® M. A. Naimarx — Teoria reprezentărilor grupurilor 9 H. Y. Caulfield — Optica coerenta; aplicaţii biomedicale 9 W. Koechner — Laseri cu mediu activ-solid m V. Valentin — Prelucrarea optică a informaţiei 9 W. Duley — Laseri cu bioxid de carbon p efecte şi aplicaţii 9 I. Murgulescu — Introducere în chimic fizică 9 Gh. Mihoc — Bazele matematice ale teoriei fiabilităţii Premiu! Nobel î Richter Burton şi Samuel Ting (S.U.A.), pentru descoperirea particulelor elementare „gipsy" (fizică) şi William Lipscomb (S.U.A.),, pentru chimie artâ/literaturâ, medicină-psihiatrie (1975-1976) lst/919 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE Premiul Pulitzer a fost decernat piesei Privelişte marino, de Edward Albee ■9 Premiul Oscar a fost decernat filmului Zbor deasupra unui cuib ^e cuci Premiul No'oe! : Eugenio Montale (italia) Premiul Nobel : D. Baltimore, H .Temin (SUA) R. Dulbecco (Italia), pentru lucrări asupra virusurilor şi cancerului, ce au demonstrat interacţiunea existentă între tumorile virale şi materialul genetic • O. F. Kernberg — Structura border-line şi narcisismul patologic • F. Riemann — Forme de baza ale anxietăţii 9 Wermuth descrie sindromul Oblomov (o nouă variantă) • Milosz Czeslaw (n. 1911), S.U.A. — Opere poetice 9 Singer Bashevis isaac (n. 1904), S.U.A. - Pasiuni ■9 Anceschi Luciano (n. 1911), Italia — Despre Ungaretti şi D’ Annunzio •© Osborne iohn (n. 1929), Anglia — Priveşte înapoi cu mînie '# Pichon Gaetan (191 5 — 1976), Franţa — Panorama noii literaturi franceze Medicul Gregory Heming-way publică volumul Papa, cu amintiri despre tatăl său ■© Arpino Giovanni (n. 1927), italia — Luna nouă 9 Cabanis Jose (n. 1922), Franţa - Jurnal 1939-1945. Anii decisivi m Canetti Elias (n. 1905), Anglia — Profesia de poet 9 Nobokov Vladimir (n. 1899), S.U.A. - Amănuntele unui amurg *© Mai Ier Norman (n. 1923), S.U.A, — Geniu şi voluptate Fabini Wilhelm, România, obţine medalia de aur ia Concursul Internaţional de ceramică Faenza ’76 *• Panel l i Tereza (România), obţine Diploma de onoare la Concursul Internaţional de ceramică de la Vellauris © Vasilescu Paul (n. 1936), România — Maternitate (S) # Dremiul Oscar a fost decernat filmului Rocky Premiul Nobel ; Sau! Bellow (S.U.A.) 9 Se experimentează primele vaccinuri împotriva hepatitei virale B • W. Lange — Detecţia prin hepatotest a antigenului HBs m R. Guillemin — Importanţa fiziologică şi clinică a pepti-delor cerebrale hipotalamice 9 F. Frenner, D. O. White — Virusologie medicală (ed. 2) e I. M. Prokopec — Ateroscle-roza şi terapia ei experimentală © J. R. di Polrna — Farmacologia de bază în medicină 9 Gernez-Rieux, Ch. şi M. Gervais — Elemente de medicină preventivă, sănătate publică şi igienă 9 L. Israel, A. Ph. Chahinian — Cancerul pulmonar, istorie, prognoză şi tratament ® j. F. Mahier — Rinichiul 9 O. A. Leigh şi colab. prezintă avantajele taiampicili-nei, un nou derivat de ampicilina 9 H. Dorken emite ipoteza că boala Hodgkin ar putea fi datorată unui „slow-virus“ © F. L. Wiliington — Incontinenţa la bătrîni ® R. E. Gosselin, H. C. Hod-ge, R. P. Smith, M. N. Glea-son — Toxicologia clinică a produselor comerciale Premiul Nobel : Baruch Blumberg şi D. C. Gajduseck (S.U.A.) fac descoperiri remarcabile în domeniul contribuţiei esenţiale la explicaţia etiologică a hepatiei B 9 C. G. Jung — Omul şi simbolurile sale 9 E. Pamfil, D. Ogodescu — Psihozele 9 A. Sîrbu — Ghid alfabetic de psihiatrie clinică 9 R. J. Anderson — Limbaj, gîndire şi memorie 9 K. Grawe — Psihoterapie diferenţială 9 R. Wiliams, I. Karacan — Farmacologia somnului 9 A. E. Fergusson — Motiva-, ţia : o abordare experimentală 9 H. Alexander — Interviul iniţial în psihoterapie © Bohannan descrie „sindromul cuibului goi“ 9 Brânzei introduce termenul de „agora-terapie“ © ]. Gotman, P. Gioor elaborează o metodă automată de recunoaştere şi cuantificare a activităţii epileptice i ntercritice © M. Safovan — Sexualitatea feminimâ în doctrina freu-diană m V. Dragomirescu — Psihosociologic comportamentului, deviant 9 Peters şi Reiger descriu personalitatea pickwickiană © Zurabasvili descrie para-schizofrenia (stări schizofor-me reactive) • V. Predescu — Psihiatrie 9 T. Lidz — Persoana 920/lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE 1977 • ianuarie 1 — O.N.U. : Kurt Waldhei.m, din nou secretar general • ianuarie 5 — Spania : intră în vigoare reformele constituţionale • ianuarie 27 — Cipru : întîlnire intre liderii celor două comunităţi (greacă şi turcă) — prima de acest gen • februarie 2 — Orientul Mijlociu : „circuit a! lui Kurt Waldheim" — o nouă rundă de negocieri • februarie 3 — Viena : începe cea de a 11-a Consfătuire privind reducerea forţelor armate în Europa Centrală • martie 2 — Kinshasa : reuniunea consiliului ministerial al Comisiei Economice O.N.U. pentru Africa • martie 7 — 9 — Cairo: prima conferinţă arabo-africană ia nivel înalt • martie 16 — Liban : asasinarea liderului Partidului Socialist Progresist • martie 25 — New York : primul contact americano-cubanez de la ruperea relaţiilor • martie 28 — Moscova : convorbiri sovie-to-americane • mai 7—8 — Londra : a treia reuniune la nive înalt a principalelor 7 state occidentale industrializate • mai 29 — Mozambic : agresiune rhodesiană • mai 30 — iulie 7 — Paris : lucrările fazei finale a „Dialogului nord-sud“ m iunie 15 — Spania : primele alegeri libere • unie 16 — U.R.S.S. : L. L Brejnev, preşedinte aî Prezidului Sovietului Suprem • iunie 27 — Republica Djibuti : devine al 49-lea stat independent al Africii • iulie 5 — Lovitură dc stat militară în Pakistan m iulie 21—24 — Ciocniri între Libia şi Egipt e august 3 — Cipru : decesul preşedintelui Makarios • august 11 — Noi negocieri americano-panameze • septembrie 1 — La Havana şi Washington se deschid secţii (birouri) pentru reprezentarea intereselor • septembrie 17 — China : nouă experienţă nucleară • noiembrie 22 — Prima legătură comercială Paris —New York cu un avion Concorde • decembrie 31 — ciocniri armate la gra-niţa vietnamezo-campuchiană ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ • Obţinerea unei foarte scurte reacţii termonucleare controlate, declanşate cu ajutorul unui laser cu bioxid de carbon (S.U.A.) • Fabricarea unui material de construcţii din polimeri pe bază de poliamido-imidă (S.U.A.) • Obţinerea somatostatinei prin intermediul ingineriei genetice (o genă transplantată la o bacterie) • Lansarea satelitului „Lageos‘r destinat cercetărilor de geodinamică • Lansarea staţiilor interplanetare automate americane „Voyager 1 şi 2“, pentru cercetarea sistemului solar şi a planetelor jupiter şi Saturn • Lansarea pe o orbită circulară joasă a staţiei orbitale ştiinţifice sovietice „Se-iuz 6" • O. Svelto — Principiile ioserilor • G. Nikolaev — Efecte produse de laseri • A. G. Alecsanko — Bazele microelectro- nicii • Spărgătorul de gheaţă soviectic „Arctica" atinge punctul geografic al Polului Nord m în S.U.A. se realizează clonajul globinei • Gerard O'Neill — Marea frontiera (modalităţi de exploatare a materiei prime şi energiei extraterestre) m Silvia Nicolau Revigan — Interfeloometriz holografica cu trei fascicule • La 4 martie are loc unul din cele mai puternice cutremure de pămînt din intimul secol în Europa, cu epicentrul în Vrancea, producînd mari pagube mate.... riale şi victime m în S.U.A., Australia şi India sînt descoperite simultan inelele planetei Uranus © încep lucrările de construcţie ale hidrocentralei „Porţile de Fier ll“ e în R.F.G. se brevetează un procedeu pentru obţinerea de pline dulce făr^. adaus de zahăr © Se fac încercări cu elemente de beton armat cu fibre de sticlă, în U.R.S.S., S.U.A., Anglia, România şi în alte ţar! • L Iova — Elemente de optică aplicată • C. Simionescu — Tratat de chimia compuşilor macromoleculari Premiu! Nobel : Ph. Anderson (S.U.A.), Sir Nevil! Mott (Anglia) şi J. H. van Vleck (S.U.A.), per.tr fizică. Ilya Prigogine (Belgia) pentru chimie arta/literatura, medicinâ-psihiatrie (1977) lst/921 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE • r'iiosz Czeslaw (n. 1911), S.U.A. — Ţinutul Ulro m Murdoch Iris (n. 1919), Anglia — Marea • Ar pi no Giovanni (n. 1927), Hal ia — Albastru închis • Bytis Odysseas (n. 1911), Grecia — Cartea semnelor • Teodorov Ţvetan (n. 1939) — Teorii ale simbolului Bonnet Yves (n. 1923), Franţa — Strada de-a curmezişul m Laurent-Cely Jacques (n. 1919), Franţa — Romanul romanului m Gascar Pierre (n. 1916), Franţa — in pădurea omeneasca m Canetti Elias (n. 1905), Anglia — Limba salvata • Malraux Andre (1901 — 1976), Franţa — Supranaturalul (postum) • Ricoeur Paul (n. 1913), Franţa — Semantica acţiunii m Troyat Henri (n. 1911), Franţa — Un drum atît de • Wurmser Andre (n. 1899), F-'anţa — O fată găsită m Peyrefitte Roger (n. 1907), Franţa — Cuvinte secrete m Gallet Louis (1835-1898), Franţa — Cinci, martie (postum) m Hockney David (n. 1937), Anglia — Compoziţie (P) • Katapodis Spiros (n. 1933), Grecia — Copilul şi calul (5) • Premiul Internaţional Gott-fned von Herder a fost decernat iui Ion Vlăduţiu pentru merite deosebite în cercetarea etnografică românească • Premiul Oscar a fost decernat filmului Annie Hali Premiul Nobel ; Vicente Aleixandre (Spania) • E. K. ChuHi? — Scurte referiri despre boii ie cardiovasculare • j. Genest, E. Koin, O. Kuche! — Hipertensiunea. Fiziologie şi tratament • M. Antonaccio — Sinteza arsenalului terapeutic cardiovascular • j. Dejerine — Semiologia afecţiunilor sistemului nerv o s • J. Gotman, P. Gloor — Validarea metodei de electro-e n ce fa log rafie computerizata • F. M. Bumpus, M . C. Khosla — Analogiile angiotensinei şi rolul lor fiziologic • M. P. Czech — Acţiunea insulinei la nivelul celular • A. P. Waterson — Progrese recente în virusologia clinică • P. Neone — Ghidul clinicianului pentru tratamentul cu antibiotic • W. P. Pratt — Chimioterapie infecţiei • H. Mathies — Caracteristici ale celor mat importante boii reumatice • E. San dor — Oncologie clinică • W.A.D. Anderson, J. M. Kissane — Patologie m P. Kamoun, |. Frejaville — Ghidul e sens) ® Realizarea locomotivelor Diesel electrice de 4 000 CP si Diesel hidraulice de 2 400* CP @ ZSM-5 (zeolit) transformă aicoolui (metanol) în benzină © Construirea celui mai mic aparat de .filmat din lume (62,4/25/37,5 mm) în S.U.A. © In Canada — spărgător de gheaţă pe pernă de aer ® Realizarea jachetei automate de salvare (Anglia) ® Congresul International de astronautica (Praga 25.1X-1.X) © Este verificată, cu ajutorul balanţei .de torsiune, constanta gravitaţiei Iul. H. Cavendish, putîndu-se calcula greutatea Pămî ntului ® E. Luca şi colab. — Ferofluidele şi aplicaţiile lor în industrie ® Elena Ceauşescu brevetează Procedeu! pentru separarea şi purificarea izopre-nului din benzinele de piroliză ; este aleasă membru al Institutului Regal de Chimie din Londra şi Profesor Honoris Causa ai Institutului Politehnic ai Londrei Centrale artă/literatură, medicină-psihiatrie (1978) lst/923 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSIHIATRIE «• Singer Bashevis Isaac (n. 1904), S.U.A. - Sosa * Eliade Mircea (1907-1986) — Istoria credinţelor şi ideilor religioase <9 Modiano Patrick (n. 1947), Franţa — Strada dughenelor obscene m Teodorov Ţvetan (n. 1939) — Simbolism şi interpretare « Barjavel Rene (n. 1911), Franţa — Scrisoare deschisă celor vii şi celor care vor să ramînâ ca atare «•'Faraggi Claude (n. 1942), Franţa — Jocul labirintului <9 Girard Rene Pierre-Marie (n. 1924), Franţa — Lucruri ascunse de la întemeierea lumii Mounin Georges (n. 1910), Franţa — Literatura şi tehnocraţii le" ei <• Ferec George (1936 — 1982), Franţa — Viaţa. Mod de întrebuinţare 9 Robert Marthe (n. 1914), Franţa — De la Oedip la Moi se 9 Rousset Jean (n. 1910), Franţa — Mitul lui Don Juan ® Elytis Odysseas (n. 1911), Grecia — Mar ia Nefeli m. Badea Coste! (România) obţine medalia de aur la Concursul Internaţional de ceramică Peruggia ’78 ® Constante Lena (România) obţine Marele Premiu al cvadrienalei artelor decorative, Erfurt ’78 m_ Indonezia reintră în posesia statuilor buddhiste deţinute de Olanda, ca urmare a apelului UNESCO m Minekov Veiiciko (n. 1928), Bulgaria — Mamă cu copil (S) 9 Damianov Krum (n. 1937), Bulgaria — Tată şi fiu (S) • Cel mai bun film muzical a! anului — Saturday Night Fever, cu formaţia Bee Gees • Descoperirea primei gene purtate de un virus, implicată în oncogeneză • La Spitalul Stobhill (Anglia) se naşte primul „copil epru-betă“ (conceput în laborator) 9 Lionel Crawford a obţinut prima fotografie a genei canceroase • Se foloseşte pentru prima dată dilatarea endoliminală în stenozele de arteră renala • Jui Xui Zhen — Tratat dc acupunctura. Medicină tradiţională chineză (2 voi.) ® N. P. Symbad — Traumatismele cordului şi. ale vaselor mari 9 A. Wackenheim, E. Babin — Tomodensitometria cranio-cerebrală 9 J. B. Martin, S. Reichlin, G. Brown — Neuroendocrino-logie clinică 9 J. Walsh — Neurooftalmolo-; gie, semne şi simptome clinice ® Sperpff, Gio.ss, Kasse. — Piosjnteza, metabolismul şi mecanismul de. acţiune al hormonilor 9 R. S, Gold, E. D. Redmond, D.-Hi Kluber — Eficacitatea clonidinei în simptomatologia sevrajului la opiacee 9 J. G. Gow, H. Hopkins — Manual de endoscopie urologică 9 M. C. Bloor — Patologia cardiacă 9 A. Sicard, J. Nialaret, M. Roox — Patologie chirurgicală 9 R. Levine — Farmacologie, acţiunile şi reacţiile medicamentelor 9 H. Ey — Apare rea şi ilustrarea psihiatriei 9 H. Ey, P. Bernard, Ch. Brisset — Manual de psihiatrie 9 P. Pichot — Noile cai ale depresiei 9 A. Haynal şi W. Pasini — Compendiu de medicina psihosomatică 9 y. Pelicier — Ghid psihiatric pentru medicul practician e Balis şi colab. — Psihopatologie clinică 9 P. Kielholz — Betablocan-tele şi sistemul nerv.os central ® J. R. Lion — Arta prescrierii medcamentelor la pacientul psihiatric ® J. Da. Guelfi, F. E. Dreyfus — încercări terapeutice în psihiatrie 9 L. Valzelli — Psihofarmaco-logia agresiunii ® H. Grivois — Psihiatria urgenţelor ® T. Vlad — Psihologia şi psihopatologia comportamentului 9 C. F. Barlon — Întîrzierea mintală şi bolile legate de ea 9 J. C. Golden — Reabilitare şi diagnostic în clinica neu-ropsihiatrică 9 G. W. Brown, T. W. Har- ris — Originile sociale ale depresiei @ H. Stulzman — Oedip şi psih -analiza de azi 9 G. lonescu — Introducere în psihologia medicală R. C. King — Dicţionar de ® M. Stewart, Ann Gath — genetică Tulburări psihologice la copil 924/! st istorie şi psihiatrie : isterie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE • septembrie 9-—22 — Nicaragua : insu- recţie generală (Frcntu! Sandinist) • octombrie 16 — Alegerea Papei lean Paul îl • noiembrie 18 -- Masacru! din Guyana efectuat de sectanţii „Templului Popoarelor" • decembne 23 — Geneva! convorbiri sovieto-americane (SALT il) ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ Premiu! Nobel ; A. Penzias şi R. Wilson (S.U.A.)* pentru fizică — dovezi privind naşterea Universului în urma unei explozii iniţiale ; P. Leo-nidovîci Kapiţa (U.R.S.S.), pentru fizică — superfluiditatea heliului lichid. P. Mitcheli, pentru chimie ternice manifestaţii Mah&mmad, Rez .a Pahlavi părăseşte ţara • ianuarie 20 — Stabilirea relaţiilor diplomatice între S.U.A. şi R. P. Chineză • ianuarie 31 — Italia : prin demisia cabinetului Giulio Andreotti se va dec ia' ? o criză politică care va dura 186 zue • februarie 1 — Iran : după 14 ani de exil, aiatolahul Khomeini se reîntoarce • februarie 7 — Algeria : alegeri prezidenţiale cîştigate de Bendjedid Chaldi (Frontul de Eliberare Naţională) • februarie14 — Conflict la frontiera chino-vietnameză • februarie 20 — New York : Comisia de Dezvoltare Socială (O.N.U.) adoptă rezoluţia română „Tineretul în lumea contemporană" • februarie 22 — Dobîndirea independenţei insulei Sf. Luca • martie 13 — Sesiunea Consiliului Economic European hotărăşte crearea unei monede comunitare vest-eruopene • martie 16 — Pactul CENTO îşi încetează existenţa • martie 19 — Ia fiinţă cel de-al XlV-lea organism specializa,! al O.N.U. — ONUDî • martie 26 — Washington : semnarea tratatului de pace între Egipt şi Israel • aprilie 1 — Proclamarea Republicii islamice Iran • aprilie 11 — Uganda: Idi Amin Daca părăseşte ţara • aprilie 1 8 —- U.R.S.S. : L. I. Brejnev reales preşedinte ai Sovietului Suprem • mai 3 — Anglia : Margaret Theatcher prima femeie din Europa care devine prim ministru • mai 28 — Geneva : Adunarea Generală O.M.S. aprobă programul „Sănătate pentru toţi în anul 2000“ • iunie 10 — In ţările Europei Occidentale au îoc alegeri directe pentru Parlamentul vest-european © Allan J. Band realizează fotosinteza în laborator • Cercetătorii americani reuşesc producerea hidrogenului metalic • Firma Philips (Olanda) perfecţionează un sistem de citire a discurilor cu laser • Compania „Control Data"’ realizează cel mai mare computer din lume „Cyber 2X>“ © Naveta „Columbia" face un zbor test de 17 minute « Nava „Voyagerl" trece la numai 278 CCC km de Jupiter, transmiţînd de la 598 milioane km de Pămînt, mii de fotografii şi informaţii • In Arizona începe construirea unui ,.oraş solar", autor fiind fondatorul arhitecturii ecologice, P. Soleri • !n Marea Britanie este experimentat primul avion propulsat cu energie sc'1,?^ • Biologii sovietici emit ipoteza gene:.:o-rului molecular al celulelor vii care transformă în electricitate energia primită • Prima fotografie a inelelor planetei Ura-nus, realizată de Institutul de tehnologie din California, cu ajutorul telescopului m în S.U.A., la Universitatea Corneli, doi cercetători au transformat un gaz robii (xenonul), în metal • în U.R.S.S. (Ucraina) a fost proiectat şi construit un computer capabil să converseze în limbajul natural ai omului • Prima sinteză a două molecule biologice (monoenzina şi acidul giberelic) a fost realizată la Universitatea Harvard • Observatorul din Greenwich prelungeşte ultimul minut al anului cu o secundii • Este inaugurat cel ma! lung tune! feroviar din lume — japonia (22,2 km) • Sondele spaţiale sovietice „Venus 11“ şi „Venus 12" semnalează puternice furtuni electrice pe planeta Venus • Se publică Dicţionarul cronologic al ştiinţei şi tehnicii universale aria/literatura, medicina-psihiatrie (1978—1979) ist/925 ARTE-LITERATURĂ • Premiu! Internationa! Gott-fried von Herder a fost decernat {ui Eugen Barbu • Premiu! Oscar a fost decernat filmului VInâtcrul ce cerbi Premiul Nobel : îsaac Singer (S.U.A.) • Boli Heinrich (n. 1917), Germania — Asediere plină ce grija m Milosz Czeslaw (n. 1911), S.U.A. — Grădina stiintelor 9 Golding William (n. 1911), Anglia — întunericul vizibil m Pîcbois Ciaude (n. 1925), Franţa — Romantismul ll m Curtis Jean-Louis (n. 1917). Franţa — Orizontul ascuns m Aja-r Emile, Franţa — Angoasa regelui Solomon • Genette Gerard, Franţa — Introducere la crhitext m Char Rene, Franţa — Ferestre ador mite si uşă spre acoperiş • La Paris se deschide Muzeul Picasso • Herb-ert von Karajan primeşte medalia Academiei Charles Cross, pentru înregistrarea muzicii lui Stra-vii nski • Hitchcock Aifred este înnobilat cavaler al Imperiului britanic, pentru prodigioasa sa activitate • iecza Petre (România) obţine medalia de aur îa bienala de la Ravenna, pentru compoziţia Univers dante*'■: • Apostu George (Românin) obţine Premiul Expoziţiei Simpozionului de sculptura din Japonia • Este premiată piesa Na-pesta (regia Dinu Cernesc^} ia Festivalul de teatru de ia Ar ezzo • Panourias Thimios (n.1931), Grecia — Repccs (S) MEDICINĂ Premiul Nobel : W. Arber (Elveţia), H. Smith (S.U.A.) şi D. Nat han (S.U.A.) descoperă enzime-le restrictive şi le utilizează în genetica moleculară • Sînt testaţi laserii cu semi-conductori, cu largi aplicaţii în medicină • O.M.S. elaborează Clasificarea Internaţionala a bolilor • U.R.S.S. anunţă descoperirea „inimii limfatice", a doua inimă a organismului, organ deosebit de activ • In R.F.G. este perfecţionată o metodă de analiză a stn-gelui cu raze laser, care nu necesită prevalarea acestuia • Cercetătorii de la Spitalul Nacker (Paris) descifrează rolul sării In declanşarea hipertensiunii (activarea neuronilor producători de catecolamine şi vasocon-stricţie periferică) • F. M. Matchinski, A. Pagi ia — Mecanismul ipotetic ol funcţionalităţii celulelor pen-creotice • R. Sinz — Neurologie şi gîndire ; reţeaua de neuroni si înmagazinarea informaţiei în creierul uman • I. Bruckner — Medicina internă • D. T. Mason — Urgenţe cardiace • J. Bach, A. Stratis, Marie-Anne Bach — Imuno log ie m J. Hamburger, J. Crosnier, J. Griijnfeld — Nefrologie • B. Mor son, M. Dawson — Patologie gastro-intestinolâ • A. R. Maroulis, Ch. A. Go-oding — Radiologie diagnostică • A. Rook, D. Wilkinson, F. Gebling ~ Tratat de dermatologic {2 voi.) PSIHIATRIE • H. Werlinder — Psihopatologie ; istoric al concepţiilor • M. Gray — Nevroze • H. Baruk — Criza psihiatrici • W. D. Goodwin, S. B. Guze- — Diagnosticul psihiatric m A. Tatossian — Fenomenologia psihozelor • H. Merskey — finaliza isteriei • O. Kaplan — Psihopatologic? îmbătrînirii • A. Levenson — Efectele secundare psihiatrice ch medicamentelor la bătrin' • L. Grinspoon, J. B. Eakaler — Reconsiderări asupra drogurilor psihedelice • A. Beck, A. Rush, B. $hav/„ G. Emery — Terapia cognitivă a depresiei • C. Enăchescu — Igiena mintală şi recuperarea bolnavilor psihici • H. j. Eysenck, G. Wi’son — Cunoaşte-ţi propria personalitate • Eysenck, D. Ful Ie r — Structura şi măsurarea inteligenţei m R. Zazzo — Debilităţile mintale • F. G. Benson — Afcz'a, alexia, ag rafia • V. Levy — Misterele creierului • P. E. Vernon — Inteligenţă, ereditate şi mediu m P. Loiseau, P. jalicn — Epilepsiile m F. Reuben — Un istoric at psihanalizei m D. Anzieu — Psihcdrama analitică la copil şi adolescent 926/ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicâ, ISTORIE • iulie 17 — S.U.A. : prima demisie colectivă a cabinetului • noiembrie 9 — S.U.A. : alarmă nucleară falsă (defect electronic) • noiembrie 23 — România : realegerea lui Nicolae Ceauşescu ca secretar general (al X i l-l ea Congres — 19 — 23 noiembrie) • decembrie 27 — Afganistan : lovitură de stat ; Babrak Karmai solicită ajutor U.R.S.S. 1980 • ianuarie 3 — India: alegeri legislative, victoria Congresului Naţional Indian 9 ianuarie 25 — Egipt : recuperarea a 3/4 din peninsula Sinai • martie 18 — Miniştri de externe ai Pactului Andin şi cei ai Argentinei şi Spaniei semnează o declaraţie comună privind noua ordine economică internaţională 9 martie 21 — O.N.U. : şedinţă solemnă a Comitetului Special împotriva Apartheidului 9 martie 28 — România : Noua iegislatură a Marii Adunări Naţionale, realege în unanimitate în funcţia de Preşedinte al Republcii Socialiste România pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu m aprilie 7 — S.U.A. rupe relaţiile diplomatice cu Iranul • aprilie 12 — Lovitură de stat în Liberia, prima din istoria acestei ţări © aprilie 18— Rhodesia îşi proclamă independenţa sub numele de Republica Zimbabwe — preşedinte Canaan Banana ® aprilie 30 — Olanda: regina iuliana abdică în favoarea fiicei sale Beatrix 9 mai 4 — iugoslavia: încetează din viaţă !. B. Tito 9 mai 22 — Cehoslovacia : Gustav Husak este reales preşedinte © iunie 13 — O.N.U. : Consiliul de Securitate adoptă o rezoluţie privind situaţia din Africa de Sud 9 iunie 23 — Veneţia: întîlnire la nivel înalt a statelor occidentale industrializate • iulie 30 — Israel : hotărîrea ca Ierusalimul să devină ,,capitală veşnică şi indivizibilă a Israelului*1 (fapt nerecunoscut de Consiliul de Securitate O.N.U.) 9 august 3 — Italia : atentat terorist ia Bologna (83 de morţi, peste 180 răniţi) 9 septembrie 9 — Sntîlnire premergătoare a statelor participante la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa ŞTIINŢÂ-TEHNICĂ • Elena Ceauşescu — Polimerizarea stereoscopica a izoprenului şi Polimerizarea ste-reospecificâ a izoprenului Premiul Nobel: H. Brown (S.U.A.) şi G. Witting (R.F.G.), pentru chimie ; S. Glashow, A. Salam şi S. Weinberg (S.U.A.), pentru fizică • La Universitatea Princetown (S.U.A. este obţinută temperatura de 80 milioane grade Celsius • în S.U.A. — prima reţea telefonică cu fibre optice (80 000 de comunicări simultane) • în Marea Britanie se construieşte o mare centrală electronică bazată pe forţa ma-reelor • !n New Mexico (S.U.A.) este instalat cel mai' mare radiotelescop din lume • Nava „Voyager" trece la numai 124 000 km de planeta Saturn, de unde trimite numeroase date şi fotografii 9 Se încheie zborul cosmic de 185 zile, la care au participat L. Popov şi V. Ruimin • Sînt descoperiţi la cca 70Q0 ani lumină, nori galactici care ar conţine cea mai veche formă de materie din Univers 9 Este dat în folosinţă cel mai lung tunel rutier din lume (16,3 km — Gothard) • în Egipt sînt descoperite craniile unor prehominizi cu o vîrsta de cca 30 milioane ani 9 in Antarctica este descoperită o specie de peşti cu sînge ,,alb“ (fără globule roşii) 9 La Universitatea Mainz s-a descoperit că glanda pineală este un organ care poate detecta cîmpul magnetic 9 Realizarea, ca prototip experimental, la Institutul St. S. Nicolau, a ultra.micro-analizorului spectrofotometric programabil • Construirea, în estul Canadei, pe „Fluviul cel Mare", a celei mai mari hidrocentrale din lume 9 Realizarea primului xerox de concepţie românească, cu polimeri fotoconductori 9 în Austria este pusă la punct o nouă metodă de determinare a vîrstei vestigii-iior-arheologice — termoluminiscenţa 9 Firma „Philips" înlocuieşte discurile magnetice cu discurile laser ■ artă/literatura, medicină-psihiatrie (1979—1980) lst/927' ARTE-LITERATURĂ • Băncilă. Dan (n. 1943), România — Rodul pamîntului (artă decorativă) Premiul Nobel i Odiysseas Eiytis (Grecia) • Canetti Elias (n. 1905), Ar-glia — Focla în ureche. Povestea vieţii între 1921 — 1931 9 Milosz Czeslaw (n. 1911), S.U.A. — Versuri dese • Sincer Bashevis isaac (n. 1904), S.U.A. - Pierdut în America — amintiri 9 Boli Heinrich "(n. 1917), Germania Urme a!e contemporaneităţii • Manoie-Adoc Gabrieia (n. 1926), România — Independenţa (S) • Sarraute Nathalie (n. 1902). Franţa — Fclc^irea ruvîntu-lui ® Grainvilie Patrick (n. 1947), Franţa — Ultimul viking 9 Mitterand Henri Charles (n. r 1928), Franţa — Discursul romanului • Roche Maurice (n. 1925), Franţa — Maladie melodie • Greriier Roger (n. 1919), Franţa — ia Follia 9 Bardeche Maurice (n. 1909), Franţa — Balzac 9 Cristeva julia (n. 1941), Franţa Puterile ororii 9 Rousselot Jean (n. 1913), Franţa — O coţofană pe toba • Raymond Jean (n. 1925), Franţa — Photo-Souvenir ® Beckett Samuei (n. 1906), Irlanda — Tovărăşie 9 Chawaf Chantal, Franţa — Lande • Bastard . Lucien (n. 1911), Franţa — Ucigaşii zeilor • Fernandez Dominique (n. 1929), Franţa —- O floare de iasomie la ureche MEDICINĂ • M. Voiovskaia — Epidemiologie şi noţiuni asupra bolilor contagioase Premiul■ Nobel : A. M'. Cormack (S.U.A.), G. N. Hounsfield (Anglia), pentru punerea la punct a unei concepţii revoluţionare despre tomografia computerizată • Se diagnostichează primele cazuri de SIDA (în S.U.A.) • Ch. Barnard realizează în premieră ai doilea transplant cardiac aceluiaşi bolnav © M. Cline (Los Angeles) realizează în premieră mondială prima grefă genetică. în măduva spinării (la două bolnave de talasemie) • în Suedia este pusă la punct o metodă de distrugere a tumorilor canceroase prin curent electric • Cercetătorii vest-germani reuşesc, prin manipulare ge-gentică, să obţină bacterii producătoare de insulina © Davis, Max, Roblutts stabilesc structura genelor producătoare de imunoglc-buline şi mecanismul formării lor @ C. Arse ni — Tratat de neurologie 9 B. Col ne — Terapeutica în neurologie (ed. a 2-a) • I. Tabcury — Ghid practic de ecografie abdominala • Ch. Haskeil — Tratamentul cancerului 9 Silvia Hyde — Fizioterapia în reumatologi 9 G. Linss, P. Schmidt — Hipertensiunea arterială. Diagnostic şi terapie 9 Passonneau, Hawkins, lusL, Welsh — Metabolismul cerebral şi neuronal 9 J. Cachera, M. Bourassa — Boala coronariană PSIHIATRIE • J. Adams-Webber — Teoria construcţiei personale : concepte şi aplicaţii- 9 P. van den Berge — Sistemul familiei umane 9 La Bucureşti ia fiinţă „Centrul de Sănătate Mintală Titan" • R. L. Spitzer şi colab. — Manual de diagnostic şi clasificare a tulburărilor psihice (DSM UI) 9 B. Kolb, I. Q. Whishaw — Neuropsihologia umană 9 M. Ludwig — Principii, de psihiatrie clinică 9 M. Stone — Sindromul bor-der-line : constituţie, personalitate, adaptare ® P. Deniker, D. Ginestet şi H. Loo — Administrarea medicamentelor psihotrope 9 P. Lambert — Psihofarma-cologie clinică © T. Ban — Psihofarmacologie pentru bătrîn i 9 A. Wilker — Dependenţa de opioizi : mecanisme şi tratament 9 Bouchard — Manual de psihopatologie sistematică 9 R. Viliey, P. Leteliier şi P. Boutard — Dicţionar medical de simptome şi sindroarne 9 La Socola (laşi) se desfăşoară. seminarul „Viitorul psihiatriei" • J. R. Anderson — Psihologia cognitivă şi implicaţiile ei 9 H. Lydtin, G. Lohmoller — [■etablocante 9 D. si j. Muiler — Rîsul, ca manifestare, epileptică 9 G. Arnbose, G. Newbol d — Tratat de hipnoză medicală -928/Lst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică. ISTORIE • septembrie 20 — încep ostilităţile militare între Irak şi Iran, care se vor încheia în 1988 • octombrie 24 — 30 — O.N.U. : în lumea întreagă se desfăşoară ..Sâptămîna Naţiunilor Uni'te pentru Dezarmare" • noiembrie 4 — S.U.A, : Ronald Reagan devine noul preşedinte • noiembrie 11 — Madrid : începe Reuniunea General-Europeană • decembrie 3 — O.N.U. : adoptarea declaraţiei privind proclamarea perioadei 1981 —1990, drept al doilea deceniu a! dezarmării 1981 • ianuarie 1 — O.N.U.: începe „Anul In- ternaţional al persoanelor handicapate" • ianuarie 17 — Filipine : abrogarea Legii Marţiale (în vigoare din 1972) • ianuarie 25 — 28 — Arabia Saudîtă : a 3-a Conferinţă Islamică ia nivel înalt —-adoptarea Declaraţiei de ia Mecca • ianuarie 27 Madrid : reluarea lucrărilor Reuniunii Statelor participante la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa • februarie 9 — 13 — India: Conferinţa Ministerială a ţărilor neangajate (Remania participă ca invitat!) • februarie 11 — Poionia : Seimul polonez numeşte în funcţia de prim ministru pe generalul Wojciech Jaruzelski « februarie 23 — Spania : tentativă de lovitură de stat • martie 30 — Preşedintele S.U.A, — Ronald Reagan, victimă a unui atentat (John Hinckiey) martie 30 — aprilie 8 — O.N.U : prima sesiune a Comitetului Consultativ privind Anul Internaţional al Tineretului *• mai 5 — Madrid : reluarea lucrărilor Conferinţei General Europene -• mai 13 — Papa loan Paul a! ll-lea, victimă a unui atentat comis de un extremist turc mai 30 — Bangladesh : preşedintele ţării este asasinat de un grup de militari • iunie 7 — Aviaţia israeliană atacă Centru] de Cercetări Nucleare Irakian de la T am m uz ŞTIINŢĂ-TEHNICĂ • Elena Ceauşescu brevetează : Procedeul pentru prelucrarea reziduurilor de litiu ; purificarea butadienei pentru poJimeri-zări anionice ; sinteza blocopoîimerilor ; condiţionarea bloco-copoli meri lor buta-dien-stirenîci ; sinteza polimerilor prin mecanism anîontc • C. Simionescu — Polimeri. biocompatibUl şi biologic activi, şi Enzime Premiul Nobel ; J. W. Cronin si V. L. Fitch (S.U.A.), pentru fizică ; P. Berg (S.U.A.), W. Gilbert (S.U.A.) şi F. Sânger (Anglia), pentru decodificarea şi manipularea informaţiilor codului genetic • Specialiştii de la Universitatea din Tokio au pus la punct o metodă de extracţie selectivă a uraniului din apa mării • Lansarea cu succes, de la Cap Canaveraî, a navei spaţiale americane „Columbia" • Descoperirea elementului atomic greu (Z = 109} • Construirea, la Nio, a uneia dintre cele mai mari centrale electrice soiare eoiiene • Institutul Politehnic din Harkov (URSS) a realizat pelicule semiconductoare pentru transformarea energiei solare in energie electrică • în S.U.A., un grup de specialişti a pus ia punct un nou tip de baterie, destinată automobilelor electrice ce funcţionează pe bază de aluminiu şi aer • Li Univet sitatea Maryland şi Centrul spaţial Goddard s-a descoperit „primul iaser natural", pe planeta Marte • A. Lechaen şi colaboratorii explică enigma emisiilor radio de pe planeta Jupiter • M. Graetze! (Paris) a realizat obţinerea de hidrogen prin fotodescompunerea apei • Cercetători din Paris au descoperit alga Botroyococcus Braunii, ce conţine 15 — 75% (în stare uscată) hidraţi de carbon ; în viitor va putea fi folosită ca sursă de energie pentru motoarele cu ardere internă • in oraşul Albany, statul Oregon, s-a început construcţia unei uzine capabile să transforme zilnic 20 000 t de rumeguş de lemn, în petrol • La Paris, are loc al 34-!ea Salon Internaţional aerospaţla! artă/literatură, medicină-psihiatrie (1980-1931) 1 st/929 ARTE-LITERATURĂ m Le Cleric Franţa — De:ertu!. % Li festivalul de la Cannes * laureate filmele : Ka-(j'mjsho (Japonia), AH that zzz (S.U.A.). Unchiu! meu c- America (Franţa) ® miul Oscar a fost decerni", filmului Kramer contra >’r.zmer (filmul primeşte cinci premii) Premiul Nobel : Czesiaw Milosz (S.U.A.) # A a "O" Louis (1 897 — 1982), p> anta - Scrieri despre arta # 2 *- -v/0‘r Sirnone de (n. Franţa — Ceremonia de adio # Sagan Frangoise (n. 1935), F a" ţa -- Femeia fardată m Muosz Czeslaw (n. 1911), S.U.A. — Poezii ; Limba mea credincioasă « Car.etti Eiias (1905), Anglia - învăţătură de o viaţa m N quez Garcia Gabriel (n. Columbia — Cronica u' morţi anunţate m Bastide Franţois-Regis, Franţa — Vrăjitorul şi noi # Da ras Marguerite (n. 1914), r =rti — Agatha # 7 .ca Vişan, Dan Velescu şi h .*■ a Nazarie (România), ooţjn premiul Concursului Internaţional de design de la Helsinki # A-'ina Ailincăi (România), oaţine medalia de aur ia Concursul Internaţional de ceramică Faenza ’81 m R.. A. Yemen primeşte o colecţie de obiecte de artă de la Welcome institute (An-g'ia;, ca urmare a apelului UNESCO # La Salzburg are loc seminarul de teatru contemporan MEDICINĂ • R.. Preston — Epilepsia la zi • H. G. Niebiing — introducere în electroencefaiografie • J. Hardy — Boala chirurgicală gravă 9 R. Maingot — Operaţii abdominale • C. D. Klassen — Absorbţia, distribuţia şi excreţia toxinelor Premiu! Nobel : j. Dauss et (Fra nţa), G . Dav i s Snell, B. Benacerraf (S.U.A.),. pentru studii asupra histocom-patibiiităţii şi rolul său în răspunsul imuni tar • W. De Vries realizează operaţia premieră — implantarea primei inimi artificiale I a o rn • în S.U.A. a fost elaborată o nouă metodă de diagnosticare a cancerul u cu ajutorul Ai bumi nei-B • Institutul Pasteur (Franţa) a realizat primul vaccin sintetic, important pentru i munogenetică • Institutul de zoologie din Kun-ming (China) a sintetizat un nou anticoagulant din veninul de viperă, util pentru bolile cardiovasculare • E. L. Becker, A. S. Simon, şi K. F. Austen • biochimic reacţiilor alergice acute • F. T. Rose şi R. Capildeo — Cercetări si progrese în boala Parkinson m O. Juge, A. Do nat h — Progrese în medicina nucleară — neuronucleară • G. Mathei, G. Richet, J. Benhamon — Semiologie medicala % L. Malaja, M. Vlasenko şi I. Mikiaev — Infarctul miocardic • K. See-Lasley, j. Ignofio -- Manual de terapeutică oncologica PSIHIATRIE • Liberman, Wallance, Vau-ghn, Snyder, Rust -- Psihote rep ia în s ch izofren ie • Davanloo — Psihoterapiile dinamice scurte • L. S. Garfield — Psihoterapie : un demers eclectic • H. Werder — Despre problema dotării şi a inteligenţei • F. Kicherer — Consumul de alcool şi aIcoolismul • A. Storr — Arta psihoterapiei • O.M.S. — Anchetă asupra abuzului de droguri în populaţia generală • Williams, Wiikins — Abuzul de droguri : probleme clinice şi perspective m Kolb — Psihiatria clinică modernă • H. Kaplan, B. Sadock — Si-nopsis modern ai tratatului explicativ de psihiatrie • Gershon, Matthysse, Break-field — Strategia cercetărilor genetice în psihobiologie şl psihiatrie • Heimann, Bo'oon introduc inventarul general de evaluare a depresiei • Wing, Kielholz.Zi nn — Reabilitarea pacienţilor cu schizofrenie şi cu depresie • P. Brânzei, A. Sîrbu — Psî-niatrie • M. Kabanov — Aspecte clinice şi sociale ale reabilitări bolnavului psihic • J. A. Mortimer, L. Schuman — Epidemiologia demenţei • D. Klein, |. Rabkin —- Anxietatea : noi cercetări şl modificarea conceptului • D. Wechsler - WA1S, revizuit • N. K. Mello — Cercetări comportamentale şi biologice • J. H. Eysenck — Un model pentru personalităţi 59 — Enciclopedie de psihiatrie — cd, 140 930/îst Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE STIiNTĂ-TEHNICĂ • iunie 27 — R. P. Chineză ': Hua Guofeng (ia cererea sa) este eliberat din funcţia de preşedinte al Partidului pe care o preia Hu Yaobang • august 1 — Hotărîrea S.U.A. de a trece la producerea şi stocarea bombei cu neutroni • august 19 — „Incidentul din Golful Sirta*1 americano-iibian, 2 avioane militare libiene dc borîte • septembrie 1 — „Declaraţia de la Phenian" rezultat al Simpozionului ţărilor nealiniate şi în curs de dezvoltare • septembrie 30 — Australia: la Mel-bourne are Ioc Conferinţa la nivel înait a Commonwealth-ului • octombrie 6 — Atentat la Cairo : Annuar Ei Sadat este ucis. Husni Mubarak devine preşedinte ai Egiptului • octombrie 19 — Începe disputa eurora-chetelor • decembrie 13 — Varşovia: decretarea stării de asediu în Polonia • La Paris are loc Colocviu! internaţional cu tema : „Ştiinţa şi dezarmarea" • La Tunis are loc Conferinţa Internaţională asupra surselor noi şi regenerable de energie, avînd tema : „Enerva iranul 2000“ • La Centrul European de Cercetări Nucleare de lîngă Geneva este realizată; pentru prima dată o coliziune între protoni şi antiprotoni • La Grenoble (Franţa) are loc Conferinţa Internaţională asupra magnetismului • Analizînd izotopii de origine cosmică diD meteoriţi, cercetătorii din U.R.S.S. stabilesc vîrsta sistemului solar Ia 10 600' milioane de ani Premiul Nobel l N. Bloemberg, A. Schawlow (S.U.A.) şs K. M. Siegbahn (Suedia), pentru fizică: Kenichi Fukui (japonia) şi R. Hoffmanr> (S.U.A.), pentru chimie 1982 • ianuarie 1 — O.N.U.: începe Anul in- ternaţional de mobilizare pentru sancţiuni împotriva Africii de Sud • ianuarie 12— Geneva: reluarea negocierilor S.U.A.—U.R.S.S. privind limitarea armamentului nuclear în Europa • februarie 1 — Crearea Confederaţiei Senegambiei (prin reunirea Gambiei cu Senegalul) • februarie 6 — O.N.U : sesiune extraordinară a Adunării Generale rezultat a! anexării de către Israel a înălţimilor Golan • februarie 22—24 — Delhi : documentul final privind dialogul nord-sud • februarie 23 — 24 — Bucureşti : Reuniunea Internaţională a ziariştilor pentru dezarmare, securitate şi pace • martie 12—13 — Washington : convorbiri franco-americane Ia nivel înalt • martie 22 — Ofensivă iraniană care duce ia ocuparea unei suprafeţe de 2 000 km2 (războiul irano-irakian) • martie 23 — Lovitură de stat în Guatemala • martie 24 — Lovitură de stat în Bangladesh • Descoperirea unui nou asteroid în :.ir.temui nostru solar, numit 1982-DV • Medalia Fields a fost acordată francezului Alain Connes şi americanilor Wiliianr} P. Thurston şi Shing-Tung Yan pentru studii în domeniu! de confluenţă al geometriei cu analiza • Pxealizarea unui sistem integral de dirijare, Ia nivel mondial, a navigaţiei marine şi aeriene, denumit „Omega*1 • Zbor cosmic, nava fiind pilotată de do, astronauţi sovietici (211 zile în spaţiu) • Consacrarea, în cadrul Congresului internaţional de la Boston, a tehnici rezonanţei magnetice nucleare (RMN) • J. Kennedy şi J. Allan pun la punct ur,> sistem de oglinzi pentru captarea radiaţiilor solare • La institutul Naţional de Genetică şl Biofizică al Consiliului Naţional de cercetare din Neapole, pentru prima oară;, în lume, o enzimă umană a fost donată, • Lansarea primului avion românesc de pasageri, Rombac 1-11 • In Anglia, A. Wheatley experimertcoiă un procedeu prin care se obţine :>o din deşeuri industriale, folosind uacte1 i anaerobe artă/literatură, medicinâ-psihiatrie (1981 — 1982) îst/931 ARTE-L1TERATURÂ MEDICINĂ PSIHIATRIE .& A, Toffler — Şocul viitorului >w Nemi Orsola (n. 1905), italia — Caterina de Medici m Soldaţi Mar io (n. 1906), Itaiia — incendiul Seiocchi Cario (n. 1899), Li’ia — Poeziile da sîmbăto ■9 D-ion Michei (n. 1919), Franţa — Un prînz de soare & ăarthes R. (191 5 — 1980) ( Franţa — Pe firul, vocii m Premiul Oscar este decernat filmului Chariots of Fire Premiul Nobel. * Elias Canetti (Anglia) • Specialiştii de ia Aberdeen University (Scoţia) au evidenţiat că rezonanţa magnetică nucleară (RMN) dă informaţii asupra „timpului de relaxare" al protonilor, fapt deosebit de util în diagnosticarea cancerului • Specialiştii de la Centrul de Hematologie din Shang-hai au obţinut primele transfuzii de sînge artificial ; pacienţii nu au avut reacţie de respingere • La Universitatea Kent s-a pus în aplicaţie o metodă ce constă în folosirea impulsurilor electromagnetice la sudarea ţesutului osos Premiul Nobel : R. Sperri, D. Hubel, şi T. Wie-sel, pentru descoperiri în domeniul neuro biologi ei • j. R. Lion — Tulburările personalităţii. :. diagnostic şi tratament 9 j. E. Alcock — Parapsiholo-gia ; ştiinţa sau magie ? 9 R. Strub, F. W. Black -Sindromul cerebral cronic 9 V. Enătescu — Dialogul me- di.c-bolncv 9 Al doilea simpozion despre cercetări şi rezultate obţinute în tratamentul dependenţilor de droguri şi do alcool (la Basei) *a§ Sabin Bălaşa obţine medalia de aur a Parlamentului Internaţional (S.U.A.) «• Cornel Ţăranu obţine Premiul Internaţional al criticii de disc „Konssewitzky", cu lucrarea Ghirlande •'# G. Nemescu este premiat la Concursul Internaţional de muzică electroacustică (Franţa) cu lucrarea Combinaţii in cercuri m Teatrul din Constanţa este prezent la Festivalul de teatru de la Ar ezzo •# Festivalul de teatru Bitef — la Belgrad >-m A. Toffler — Al treilea val Marquez Garcia (n. 1928), Columbia — Parfumul de guayaba ■9 A. Wright — Principiul forma! al romanului R. Brown — American Buf-fa io (P) H, S. Becker — Sociologia arcei 9 O.M.S. — dezvoltarea programelor centrelor de cancer şi control ai cancerului • O.M.S. — Ecologie umană şi salubritatea mediului, urban 9 Demonstrarea posibilităţii contagiozităţii unei forme de cancer • Prima grefă de creier în maladia Parkinson (în Suedia) • în Marea Britanie a fost pus la punct un aparat denumit AP-65, folosit în determinarea acuităţii auditive, în diagnosticarea tulburărilor de auz, în special cele ale urechii mijlocii şi timpanului 9 M. De Vries, L. Berg, M. Lipkin jr. — Uz şi abuz în medicină 9 K. P. Schuren, D. B. Palm — Receptorii betablocanţi t farmacologie clinică şi. terapie practică 9 J. C. Darras utilizează acupunctura în afecţiunile psihice • Kielholz denumeşte simp-tomele somatice ale anxietăţii echivalenţe somatica ale anxietăţii • Giashan descrie „afanisia* • Bleiher şi Zavileanskaia descriu simptomul Teofrast (în involuţie) • A IV-a Conferinţă naţională de psihiatrie — Concepte şl delimitări noso logi co-c Unice în tulburările psihice de graniţă la adulţi şi copil 9 Kolb şi Brodie — Psihiatrie clinica moderna (ed. 10-a) 9 H. Murphy — Psihiatrie comparativa 9 E. Paykel — Compendiu de boli afective 9 D. F. Benson, D. Blurner — Aspecte psihiatrice ale neurologiei 9 S. Filskov, T. Boli — Tratat ce neuropsihologie clinica 932/lst Istorie şi psihiatrie ; istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE • aprilie 2 — incepe conflictul Malvinelor • aprilie 25 — încheierea retragerii israe-liene din Sinai • iunie 6 — invazie a Israelului în sudul Libanului • iunie 29 — Geneva : negocieri americano-sovietice (START) • noiembrie 10 — Moscova: încetează din viaţă L. 1. Brejnev ; este urmat de luri Vladimirovici Andropov, la conducerea ■ partidului • noiembrie 15 — O.N.U. : Declaraţia privind reglementarea paşnică a diferendelor internaţionale (iniţiativă românească, Ceauşescu, 1979) • noiembrie 17 — Moscova : convorbiri sovieto-chineze (normalizarea relaţiilor) • decembrie 19 — Polonia: suspendarea stării de asediu ŞTIINJĂ-TEHNICĂ 9 La Institutul de Fizică Atomic^, c* r h - kov (U.R.S.S.) este pusă f. :4 f instalaţia „Uragan 3“ cu cai e sc e, i- mentează comportarea plasmei r i Lile pînă la cîteva zeci de milioane de ^rade • !n R. P. Chineză este lansat un r o . iit ştiinţific experimental • Fizicienii de la Universitatea C^ ro n a reuşesc să imprime particulei c ^ «- iu o viteză echivalentă cu 90% oi 1 za î u im inii • In U.R.S.S., se construieşte un accele- rator cu ajutorul căruia se descoperă defectele din piesele metalifere PremiuI Nobel : Kenneth G. Wilson (S.U.A.), pentru fizică; Aaron Klug (Anglia), pentru chimie 1983 • ianuarie 8 — 9 — Reuniunea de ta Conta- dora privind asigurarea păcii în America Centrală • ianuarie 12 — R. P. Chineză şi Angola stabilesc relaţii diplomatice • februarie 1 — Geneva : reluarea lucrărilor Comitetului pentru Dezarmare • februarie 8 — Madrid : începe a 6-a etapă a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa • martie 23 — Bangkok : sesiunea Consiliului Ministerial ASEAN • mai 19 O.N.U. : Consiliul de Securitate adoptă o rezoluţie în problema situaţiei din Nicaragua • iunie 22 — Geneva : R. P. Chineză reintră în Organizaţia internaţională a Muncii • iunie 28 — Moscova : Declaraţia comună privind problemele fundamentale ale opririi cursei înarmărilor (Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.G., Polonia, România, Ungaria, U.R.S.S.) • iulie 15 — Atena: acord greco-american privind statutul bazelor militare • august 27 — 31 — A 30-a Conferinţă Pugwash (lupta pentru pace) • august 29 — Geneva: Conferinţă internaţională asupra problemelor palestiniene • august 31 — Grav accident aviatic deasupra peninsulei Kamciatka : doborîrea unui avion de pasageri sud-corean • Apare primul volum din Enciclopedia de chimie, coordonată de Acad. Dr. !ng. Elena Ceauşescu • Descoperirea particulelor elementare bo-sonii W+, W“ şi Z°, de către C. Rubbia (Geneva) • j. Elliot şi colaboratorii descoperă inelele planetei Neptun • Realizarea, de către specialiştii sovietici» a unui microscop sonor care ascultă, obiectul supus analizei, furnizînd date aproape tot atît de precise ca cele furnizate de studiul optic • R. Doolitle (S.U.A.) şi M. Waterfield (Anglia) au descoperit proteina normala denumită PDGF • Specialiştii japonezi construiesc primul tren pe pernă magnetică • Prima uzină fără muncitori (japonia) : 18 sisteme de roboţi asigură munca a 200 de muncitori • Se experimentează şenilele de cauciuc., ^ superioare celor de oţel (S.U.A • în R.F.G., se construieşte un cJcA de buzunar capabil să traducă 'n ji(> limba engleză, 4 000 de cuvinte • R.F.G. realizează una din cele mai mid camere de luat vederi din lume, utilă în stomatologie • în Bulgaria se elaborează tehnologia extragerii cuprului, aurului şi argintului din cărămizi vechi refractare • Cea mai lungă conductă de gaze din lume : Siberia— Europa Occidentală (445 km) Qtlă/literatura, medicinâ-psihiatrie (1982—1983) ist/933 ARTE-LITERATURĂ • Muzeul din Bagdad a recuperat 8 000 cdecîe din S.U.A., urmare a apelului UNESCO • William Gol di ng — O ţinta mişcătoare (Ar-glia) • L. F. Ersov — Istoria literaturii ruse si sovietice m jean Bruiler Vercors — Tace rea mâni 5/ cile poezii (Franţa) • j. Zasiavski — pjskin şi Ucraina • S. Shu Ning Liu - Calatorii de vis în China Premiul Nobel : Gabriel Garda Mărquez (Columbia) • S. Băiaşa este laureat cu Marele Premiu a! Naţiunilor • Regizorul Dan Micu obţine un premiu de regie ia Budapesta • Maria Luiza Botez (pian), Cristina Tomescu (pian), Violeta Ciucur (pian), Dana Sânu (pian), Mi reia Tomescu (vioară), Anca Savin (vioară), Simona Moise (vioară) oDţin Premiul I absolut şi Premiul onorific Yamaha la Concursul „Cita di Stressa“ (italia) • Extraordinara reconstituire a Palatului Azem ia Damasc • Cei mai bun film rn uzi cai — Flash don ce (Georgio Moro-der) • L. Nevelson — Oraş in Mun-ţii Stîncoşi (sculptură oţel vopsit) • Frank 3. Cravvford jr. — Unde • B. G raci an — Arta şi figurile spiritului • L. Grodecki — Vitraliu} roman m A. Dreifuss — Teatru1 german m Fel li ni — Scenarii de f ilm MEDICINĂ o L. Popoviciu şi i. Hăulică — Patologia sistemului nervos vegetativ 9 Se realizează corectarea u-nei gene defectuoase şi grefarea sa in embrion • Se trece la producerea in-terferonului gama, cu speranţe în terapia cancerului • Descoperirea posibilităţii ca ADN-ul să existe sub formă anormală, levogiră • Goldsmith — Chirurgie cardiovasculară Premiul Nobel : Bergstroem, B. Samuelson, J. R. Vane, pentru lucrările lor asupra prostaglandinelor • R. Gal io, L. Montagnier descoperă separat virusul SIDA-LAV e Uciosporina deschide o eră noua transplanturilor • O.M.S. — Prevenirea primara a hipertensiunii arteriale m D. T. Krieger, M. J. Brown-stein, J. B. Martin — Pepti-dele creierului • M. C. Brain, P. B. Mc Cul-îoch —- ierapii actuale In hematologie-oncologie • D. Timakov, V. A. Ziyev — infecţiile cu viruşi lenţi • Kaldor — Enzimologie clinica • O.M.S. — Medicina tradiţională si îngrijirea sănătăţii m O.M.S. — Prevenirea accidentelor circulaţiei rutiere • G. Shepherd — Neurobio-logie m AL Pesamosca operează pentru prima dată în lume un copil de o zi • M. Saito, G. A. Bray — Endocrinologie • E. Middleton, Ch. Reed, E. F. Ellis - Alergia • K. Hammermeister — Chirurgia by-pass-ului coronarian PSIHIATRIE • H . *j ar d n e r — ": hg'ia dezvoltării • j. A. Rush — r£!-c:ercpi 1 scurte în depresie • A. Favazza, A. r~.net n — Direcţii în psihiatria culzurclâ 9 D. Barash — Sodc ogîe ‘T comportament • j. C. Anchln, D. r. * eslef — Manual de zs :*e'-pis 'inter personala • G. Simson — Nebunie şi geniu • R. Hinde — Etoiogie • H. Ey — Conştiinţa • P. Pichot — Un secol, de psihiatrie • M. P.Weller — Bazele ştiinţifice ale psihiatriei • E. R. Wall ace — Psihiatrie dinamică în teorie şi practica • j. Frisch — Procesul psjhctic • R. Pasnau — Diagnosticul şi tratamentul tulburărilor de anxietate • G. Langer, H. Heinmann — Psihofarmacologie • T. N. Wise — Progrese în medicina psihosomatică. Relaţia terapeutica în lume • M. H. Friedrich — Psihozele în adolescenţa • H. Beckmann — Monoaml noxidopa şi inhibitorii ei specifici • D. Bobon — Sistemul AMDP în psihofarmacologie • j. Mendlewicz, H. M. Praag — Tratamentul depresiilor cu precursori monoarninlct • 1. Stei ngart — Jocul patologic ia personalităţile narcisice — bordcr-line m P. V. Mc roz ov — Cercetări asupra ipotezei virale o tulburărilor psihice • A. Bel lac r — Tratament i i îngrijiri in schizofrenie 934/Ist Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţâ-tehnicăf ISTORIE ŞTilNTĂ-TEHNiCĂ • septembrie 9 — Madrid : încheierea Conferinţei de Securitate şi Cooperare în Europa • noie » ~ e 13 — O.N.U. : Consiliu! de Secuî.t condamnă proclamarea Republicii Turce a Ciprului de Nord • noiembrie 23 — R.F.G. : Bundestag-ul aprobă staţionarea pe teritoriul R.F.G, a 108 rachete de tip Pershing-2 şi a 96 rachete de tip Cruise • noiembrie 25 — Moscova: Declaraţia cu privire la contramasurile sovietice, urmare a amplasării rachetelor americane în Europa • decembrie 17 — „Acordul de la Carta-gena" de cooperare între Pactul And:n şi Comunitatea Economică Europeană • UNESCO proclamă anul 1983 ca „An Internaţional pentru comunicaţii organi-zînd în Franţa si Elveţia saloane şi expoziţii privind tehnicile de comunicare ale viitorului • între New York şi Washington se inaugurează cea mai lungă reţea de comunicaţii telefonice prin fibre optice • Sonda interplanetară americană „Pioneer 10“ devine primul vehicul spaţial care depăşeşte limitele sistemului solar Premiul No he i l W. A, Fowler şi S. Chandrasekhar (S.U.A.), pentru fizică; H. Taube' (S.U.A.) .pentru chimie 1984 • ianuarie 1 — R.F.G. : prima baterie de rachete Persing-2 devine operaţională • ianuarie 7 — Burnei devine al 6-lea membru al ASE AN • ianuarie 17 — Stockholm : deschiderea Conferinţei pentru măsuri de încredere si securitate şi pentru dezarmare în Europa f33 de state europene, Canada si S.U.A.) • ianuarie 16 — 18 — Atena: dialog politic balcanic (Bulgaria, Grecia, iugoslavia, România, Turcia) • februarie 6 — 9 — Atena : Conferinţă Internaţională pentru denuclearizarea Europei • februarie 23 — 26 — Conferinţa regionala Sud-Sud de la Cartagena • februarie 26 — Beirut : ultimele forţe americane părăsesc Libanul • martie 16 — „Acordul de la Nkomati“ între Mozambic şi Africa de Sud : neagresiune şi bună vecinătate • martie 26 — 31 — Bucureşti : reuniunea „Grupului celor 77“ privind cooperarea economică în domeniul agro-alimentar • aprilie 9 — 11 — Lisabona: Conferinţă consacrată dialogului Nord-Sud • mai 22 — „Declaraţia celor 4 continente” • iunie 12 — 14 — Moscova: Consfătuire economică Ia nivel înalt a ţărilor membre C.A.E.R. • iulie 10 —11 — A 7-a conferinţă O.P.E.C. • iulie 16 — 17 — Reuniunea Pactului militar ANZUS 6 Carlo Rubbia (Geneva) descoperă particulele elementare quarkul top • A. W. Murray realizează primul cromozom sintetic • ]. D. Landstreet descoperă stelele magnetice • Centru! de transfuzii din Beljîngs şi cele din Osaka şi Kyoto descoperă o nouă grupă sanguină: K-zero • Ann Cowlen descoperă trei găuri negre în galaxia noastră • Laboratorul Naţional de Fizică din De!hi descoperă o metodă de tratare a cancerului prin criochirurgie • E. Falcoff descoperă trei tipuri de interferare la om : alfa, beta, gama • Britanicii H. j. Rose şi G. A. jones descoperă o nouă formă de radioactivitate naturală • Jianren descoperă gena numită „N-RAS", • care provoacă cancerul hepatic la cm • Cercetătorii de la Mountain View descoperă că viaţa a apărut în soluri argiloase şi nu. în ocean cum se credea pînă acum • Cercetătorii vest-germani au realizat sonde miniaturizate care pot fi introduse în cavităţile corpului cu ajutorul endosco- p U i U ! • M. Reck (R.F.G.) realizează prima busolă electronică • Specialiştii de Ia Universitatea din Glas-gow realizează un termometru cu microunde Qfiâ/iiîeşQîuîă, medicină-psihiatrie (1983-1984) lst/935 ARTE-LITERATURĂ • C. Rochefort — Micii copii al secolului. • R. Bichelberger — Un exod extraordinar m D. Brioîet — Poezie şl învă- ţâmînt m j. Codeau — Dificultatea de a exista • P. Schaeffer — Preludiu coral şl fuga • j. M. Gleize — Poezie şl figuraţie m D. Lapierre, L. Colîins — Arde Parisul 1 Premiul Nobel ş William. Goiding (Anglia) • V. Di nes cu obţine Premiul Gistedeford ia Festivalul Ro-yal of Waies • Teatrul de păpuşi Ţăndărică participă la Festivalul Internaţional de teatru de la Bil-bao • începe restaurarea Statuii Libertăţii din New York • Cel mai bun film muzical — Footloose (Kenny Loggins) • Betty Wcodman — Carafă în forma de pernă (ceramică emailată) • Frank Sinatra primeşte Medalia de onoare a Academiei de Ştiinţe şi Arte a Austriei • Francesco Rosi — Carmen (ci nema) • Apare la Londra Antologia poeziei române contemporane 9 O. Mandeistam — Convorbire despre Dan te • j. de Boschere — Floarea şi parfumul său 9 A. Morawinska — Pictura poloneză din secolele XV— XX • G. DotrSer — Probleme metodologice ale Interpretării arheologice 9 A. A. Gromyko — Măşti <1 sculpturi ale Africii tropicale • Ovidiu Drîmba — istoria civilizaţiei universale {voi. S) MEDICINĂ • D. Lchmann, W. Schubert, Margot Schubert — Simp-torneie şi diagnosticul bolilor Interne 9 P. Rosen — Medicina de urgenta ; Concepţii şl practica c lin ied 9 A. Guggenbuhl-Craig — Puterea, ca pericol, pentru terapeut Premiul Nobel •; Barbara Mc. Ciintock (S.U.A.), pentru lucrări originale în domeniul geneticii, care au ajutat la rezolvarea unor enigme fundamentale în genetică : diferenţierea celulelor • L. Roloff, J. Taskett reuşesc diagnosticarea precoce a giaucomului, prin fotografierea fibrelor optice • O firmă britanică pune la punct un sistem de vizualizare a inimii prin rezonanţă magnetică nucleară • O nouă clasă de medicamente este folosită în combaterea cancerului (în loc să distrugă celulele canceroase, le opreşte proliferarea necontrolată) • W. French Anderson grefează gena ADA a deficitului imunitar uman în celulele de măduvă osoasă de la un pacient • R. A. Weinberg — Secretele celulelor canceroase 9 A. Păunescu-Podeanu — Bazele clinice pentru practica medicală 9 R. E. Rakel — Terapiile actuale ale lui Conn ; Metode şi terapii perfecţionate ale medicului practician • Th. Bayless — Terapii actuale In gastroenterologie şi boii. hepatice 9 St. Arvan — Ecocardiogra-fia ; o abordare Integrativă PSIHIATRIE • C. Arse ni. M. Golu, A. Dă-nâtlă — Fsihoneurologie m W. Mc. Far!ane — "rerapîa familiei în schizofrenie 9 VV. Poldinger, 'D. E. Sch-midlin, F. VVider — Index psi'nofcrmaceutic 9 V. Predescu, St. şi Lidla Nica-Udangiu — Urgente în psihiatrie 9 D. Ladewig — Drogurile printre noi 9 M. Porot — Manual alfabetic de psihiatrie (ed. 6} 9 C. Gorgos — Dimensiunile umane şi medicale ch personalităţii 9 L. Popoviciu — Epilepsia de lob temporal 9 M. Porot menţionează legătura dintre activitatea noradrenergică şi somnul lent şi paradoxal, precum şi posibila interferenţă cu etiologia schizofreniei • B. Meyer-Probst, Teichman — Riscurile în dezvoltarea personalităţii în copilărie 9 C. B. Ser ignar — Tulbure ri Induse ce stressul posttrcu-rnatic 9 K. M. Pioog — Pslhoojo'logla anorexiei nervoase 9 H. Feldmann — Psihiatrie şi psihoterapie 9 W. F. Angermeier — Evoluţia învăţării operative şf a memoriei 9 VV. Linden — Perspective psihologice ale hipertensiunii esenţiale 9 N. H. Hardley — Condiţionarea aversivă 9 M. Weintraub — Reacţia de conversie isterică 9 P. Muliahy — Psihiatrie Inter per sen a la 9 B. S. Comstock, W. E. Fann, A. Pokorny, R. L. Williams — Fenomenologia şî tratamentul urgenţelor psihiatrice 936/ise Istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE • septembrie 25 — Reluarea relaţiilor diplomatice dintre Egipt şi Iordania • septembrie 25 — Acord franco-!ibian privind retragerea reciprocă a forţelor armate din Ciad • septembrie 28 — Washington : întrevedere Reagan — Gromico (după o lungă perioadă de tensiune) • noiembrie 22 — Bucureşti ; realegerea iui Nicoiae Ceauşescu în funcţia de secreta?' genera! (Congresul Xlli —■ 19-—22 nov.) • decembrie 3 — Un prim acord la Conferinţa de la Stockholm : crearea a două grupuri de lucru • decembrie 19 — Beijing : Declaraţia comună chino-britanică privind statutul viitor al Hong Kong-ului 1985 • ianuarie 1 — O.N.U. : începe „Anul internaţional ai Tineretului" procl?mt de Adunarea Generală din iniţiativa României • ianuarie 8 — 9 — Ciudad de Panama : Reuniunea statelor de la Contadora • ianuarie 25 — 28 — Viena : A 3-a Conferinţă. Internaţională : dialog asupra problemelor dezarmării şi destinderii • februarie 1 — Groenlanda se retrage din C.E.E. • februarie 4 — O.N.U.: Convenţia Internaţională împotriva torturii si a alto?' tratamente crude • februarie 5 — Dispariţia grilajului dintre Gibraltar si Spania (1909 — 1985) • martie 12 — Geneva: încep negocierile sovieto-americane privind dezarmarea nucleară • martie Vai de terorism în Franţa, R.F.G. si Belgia • aprilie 6 — Sudan : lovitură de stat • aprilie 18 — Bruxelles : Reuniunea iide-rilor partidelor aparţinînd Internaţionalei Socialiste • aprilie 19--21 — De!hi : Conferinţa ministerială a Biroului de Coordonare al Mişcării ţărilor nealiniate • aprilie 26 — Varşovia : întilnire la nivel «nalt a ţărilor participante ia Tratatul de la Varşovia • mai 29 — Bruxelles : Stadionul Heysel — dezlănţuire incalificabilă a violenţei : 38 morţi, 275 răniţi • iunie 12 — 14 — Varşovia : a 40-a şedinţa C.A.E.R. ŞTIINTĂ-TEHNiCĂ • in japonia este realizat primul aparat foto din lume care primeşte comenzi vorbite • Asl a^mii * - :ani şi vest-germani P’-„.c°de'Zâ ia ceve'’ unei comete arti-f'Cia'e Vizibile c_. ochiul liber, peste 10 r~- ° ute • Ln'rn :T.' de '-ittutul de Cercetări asupra ionilor g'*e ,£.F.G.) anunţă sintetizarea element c^'mic cu numărul 108 • in Marea Briia e este produs cel mai mic computer' c sume (greutate 1 kg) @ In japonia se rr,' recul ce! mai mic aparat de radio c K. von Klitzing (R.F.G.), pentru fizică • fn R.F.G., se obţine o substanţă chimică care poate fi utilizată pentru stimularea ori car ut tip de acumulator • tn Franţa,, se descoperă simetria de ordinul cinci în domeniul cristalelor' • H. Forth a obţinut plasma ia temperatura de 200 milioane grade • Specialişti din România şi U.R.S.S. au pus în evidenţă emisia de nuclee de neon, magneziu şi siliciu • La Strassburg, s-a realizat primul ordinator optic • In U.R.S.S., s-au realizat ochelari sfero-pnsmatid bifocali • în Anglia, s-a pus Ia punct tehnologia de obţinere a unui nou tip de antenă radar, destinată sistemului de control al traficului aerian • în japonia, s-a reuşit observarea, pentru prima dată, Sfpe viu", a moleculei de ADN • In Japonia, se realizează un aparat xerox de buzunar, care permite obţinerea de xerocopu după texte tipărite şi fotografii arta/Utetciură, medicinâ-psihiatrie (1Q85-1986) lst/939 ARTE-LITERATURĂ • P. Gripary — Virw ~mc:r-iea şi resureztic . r_re © j. C ha bas - c 'cr - ^ - nerafâ o iiteroturu spaniole :■ proza şi versuri • D. Lucking — Artificiul eter-rr taţii • j. P. Neraudaii — Dicţionar ue istorie u arte} m j. Tulard — Dkţhncr cinematografic • C. Falîanî — Vjcţa şl opera Şui Fra Giovanni AngeT.'.co m Teatru!. Nottara dsn Bucureşti este prezent la Fesî.'-J c“e ir. -.rpa zirma t. Ld1 cusut" ' c, 111 C v. ucu’ ' ( cl ^ .• • :or''-,i * ’u ‘ de Li viu L - ! ea u cpr/e !a Tck ’O - nriv:t c. cc ne za • Apare m .A-ngha un volum cu pieseje' de teatru a^e lui Marin Ser eseu m Premiul Oscar este decernat fi!mul ui Fa!ling in Iove Premiu! Nobel Ciaude Simon (Franţa) m Concurs pentru construirea Centrului Naţional' de Artă B ndi ra1 Gandhi • Completarea clădim Lou-vrulut — Paris, de către K. P6i • Transformarea Gării' Centrale d'Orssay In muzeu de artă plastică moderna, de către arhitecţii Cclboc, Bor-don, Phiîippon • Concursul ce arhitectură pentru primăria., oraşului Tokio, c Işti gat de Kenzo Tanghe • Serban Nichifor a ctţrut Premiul !! (premiu, I ru s-a acordat) la Concursul Internaţional de compoziţie „Musica Antiqua Europae Orientalis" (Polonia) MEDICINĂ • r r 1 u transplant, de i r Cu , efectuat în F ■"trl. S.U.A.), unui cc p i _ ani • Laserul se aplică şi în tratamentul ulcerului • j. T. Wilensky — Tratamentul cu laser în giaucom • Caz unic în domeniul micro-■chirurgiei : transplantarea, după 65 de zile de la aed- • dent» a unei mii ni tăiate de o batoză ^Liubfiana) • In japonia s-a realizat un .5,os artificial" cu o porozi-.tate ce favorizează proliferarea celulelor osoase din jur. S-au obţinut rezultate ra-P-de crin utilizarea implantări „acelor" de californi-um, in tratarea cancerelor In stadiu avansat • in Anglia s-a realizat „ tomografii! computerizat RMN", util pentru cardiologie Premiul Note! 5 j. L. Goldstein, M. S. Brown (S.U.A.)» pentru endccitarea receptorului LDL şi relaţia cu atercscieroza • Este Pus în practică primul virostat:c împotriva SIDA : azideth maina • H. van cer Futten realizează procesul de „lovire, precisă" a ţintei cromozomiale cu gena care urmează să fie \ nserată • :n S.U.A., un grup de cercetători au obţinut reni na .sintetică. S-a realizat „primul vaccin împotriva vari-ce'ei" 0 In Israel s-a realizat primul test al ssngelui ce facilitează depistarea cancerului cu a-j ut or u! spectrometrului • J. Nat hans şi colab. au izolat genele care codifică vederea in culori a omului PSIHIATRIE • ~î. Sterlin, D. L. vVv r,ne, .Virsching — Fs'itcierc-zio zi socioterapia jn sch]zc-f'?n e • E. Mergenthaler — Sisteme de bănci 5/ texte. Ştiinţe computerelor aplicata in zs'.banaliza 9 C. Ray, M. Baum — Aspecte psihologice aie debutului cancerului de sin • M. R. Trimble — Interferenţa între neurologie u psihiatrie • J. Shanan — Chipuri ce pcf-senelitote si cultura Ic _'*-r i • D. Giannitrapani — Efectrc- fiziologia funcţiilor Intelectuale • N. S. Endler, j. M. Huni -Personalitatea şl tulburările comportamentale • Mann, Caroff, Belier sistematizează circumstanţele a-pariţiei sindromului cata-tonic letal • Gaudet, Travernier, fcîou-rey descriu sindromul de regresiune psihomotorie, la virst nici • Neumann, Grunes, Seldel — Ghid al examenului psihiatric • G. Santîbanez, M. Linde-mann — Introducere în psihopatologia c<ţârilor nevrotice • V. Mirontov-Ţuculescu, V. Predescu, C. Oancea — 5c- natatea mintală în lumea contemporană 9 40/ist istorie şi psihiatrie : istorie, ştiinţă-tehnicâ, ISTORIE • februarie 16 — Portugalia: Mar io Soares este ales preşedinte • februarie 28 — Suedia : Premierul Olof Faime este ucis de un atentator rămas necunoscut • aprilie 6 — U.R.S.S. : Mihai! Gorbaciov, aies secretar generai (Congresul XXVI! — 25 februarie —6 martie) • martie 12 — Spania: Referendum cu privire ia apartenenţa Spaniei !a NATO • martie 29 — italia : Curtea cu Juri de la Roma achită acuzaţii din procesul „Filierei bulgare" • aprilie 14 — 15 — Agresiune aeriană americană împotriva Libiei • aprilie 26 — U.R.S.S. : avarie gravă la Centrala atorno-electrică de la Cernobîi — accident care atrage atenţia asupra pericolelor tehnologiilor nucleare chiar şi paşnice • mai 4 — 6 — japonia: a 12-a reuniune ia nivel înalt a celor 7 ţări occidentale i ndustrializate • septembrie 19 — Stockhoim : încheierea Conferinţei pentru securitate şi cooperare : semnarea documentului final • octombrie 11—12 — Reykjavik: întâl- nire la nivel înalt Mihail Gorbaciov — Ronald Reager • octombrie 19 — Samora Machel, preşedintele Mozambicului, moare în urma unui accident de avion • noiembrie 12 — Geneva: se încheie cea de-a 3-a rundă de negocieri sovieto- americane privind rachetele în Europa, fără rezultate complete ŞTIINŢĂ-TEHNICÂ • în S.U.A,, se construieşte maşina de scris „cu privirei", după un principiu de comandă optică • Premiul pentru inovaţii Rhone-Poulenc a fost acordat cercetătorilor F. Roquet, M. Antoine, P. Girard şi M. Pesson pentru studii asupra pefîoxacinei • La Hanovra. (R.F.G.) se deschide Tîrgul Internaţional al tehnicienilor de informatica si telecomunicaţii „Cebit ’86" • Fizicienii americani anunţă, existenţa unei. a 5-a forţe fundamentale în na» tura — iii persanei na, care tinde să dimte nueze efectele gravitaţiei • Sonda spaţială americană „Voyager 2“ descoperă al 1 S-l ea satelit şi al 11 -î ea inel al planetei Uranus • în Elveţia este deschisă prima expoziţie internaţionala destinată activităţilor comerciale legate de spaţiu' extraatmosfe-ric „Space commerce '86" • Evenimentul astronomic al anului : cometa Halley se află !a cea mai mică distanţă de Pămînt — 63 milioane de km m în Canada este deschisă Expoziţia Universală „Expo ’86“, cu deviza „Lumea în mişcare41. Premiul Nobel E. Ruska, Gerd Bmning (R.F.G.) şi H. Roh- rer (Elveţia), pentru fizică; John Polanyi (Canada), Dudley Herschbach (S.U.A.), L. T. Yuan (Taiwan), pentru cercetarea dinamicii proceselor chimice elementare 1987 • ianuarie 1 — ONU : Anul Internaţional pentru Asigurarea de locuinţe persoanelor fără adăpost m ianuarie — Africa de Sud : sărbătorirea a 75 de ani de ia înfiinţarea Congresului Naţional African • ianuarie 9 — Republica Nicaragua : nouă constituţie • ianuarie 25 -- R.F.G. : guvern condus de Helmut Kohl • ianuarie 20—30 — Acord comercial între S.U.A. şi Piaţa Comună : Japonia evită declanşarea unui război comercial • februarie 2 — Filipine : referendum constituţional • februarie 3 -- S.U.A. : experienţă nucleară subterană (Nevada) • A fost descoperită o nouă tehnică de depistare a răufăcătorilor, bazată pe identificarea „amprentelor4 genetice umane • Specialiştii chinezi au realizat un sistem de previziune si alarmă In caz de alunecări de teren • în Japonia, a fost testat un tren de mare viteză (500 km/oră) • in Franţa, s-a descoperit un nou mediator chimic la nivel de sinapsă : mediatofora • în Franţa, s-a construit un autobuz-amfibîe • Frank Drake formulează o ecuaţie matematică pentru depistarea vieţii inteligente „extraterestre-" • In California, s-a realizat primul automobil cu azot arta/literatură, medicină-psihiatrie (1986-1987) lst/941 ARTE-LITERATURĂ m F, Bausi — Discursurile Iul Niccolo Machiavelli: geneza s* structura 9 2Cth Century Fox toarnă un Pix despre viaţa si opera !;;■ Freud — Jurnalul secret ci iui 5. Freud •9 !.. E. BelIquist — Strindberg, ooet modern : studiul '*!: Si comparativ ■m ' Biifi - ~ Prcromanticismul it zl zr G. Spagnolett; -... Literatura .* :uană a secolului nostru ■» ]. Chaker Semiotica narativă a operei lui Franţois Pabelais <9 S. G. Borovikov — Alexei Tolstoi # $., Li bar — Despre Sartre ?! dragoste m M. Andreoli — Sistemul, balzacian 9 L G. Ehrenburg — Căderea Parisului # D. Franck —- Calendele greceşti # Premiul internaţional Her-der pentru compozitorul român Anatol Vieru •• Premiul Oscar este decernat filmului Despărţirea de Africa (Sidney Poliack) Premiul Nobel : Woie Soyinka (Nigeria) ■9 Aurora Jenei obţine premiul decernat de A.T.M. — „propagarea în viaţa muzicală internaţională a capodoperelor enesciene" *• In localitatea La Ferassie (Franţa) s-a descoperit cea mai veche operă de artă • Concurs internaţional de arhitectură pentru repro-iectarea docurilor londoneze m Adrian Marino — Hermeneutica ideîl de literatura <9 Christian Menu — Oraşul viitorului, numit „Aquaholea MEDICINĂ • O.M.S. — folosirea raţională a medicamentelor • D. Schreiber — Patologie specială 9 G. Baust, K. Berchert — Terapia intensivă interdisciph-nara 9 D. Steflea (sub red.) — Cro-nobiologie 9 D. Strangfeld, W. Mohnike, J. Schmidt — Cardiologia nucleară in medicina clinică 9 M. Cocul eseu — Neuroendo-crinologie clinică 9 C. Popa şi colab. — Gamma-angioencefalografia 9 V. Stroescu — Bazele farmacologiei practicii medicale 9 I. Mincu (sub red.) — Boli de metabolism şi nutriţie 9 H. Schambach, G. Knappe, W. Cărei — Terapia hormonală in practică Premiul Nobel 7 S. Cohen, Rita Levi-Montalcini (S.U.A.), pentru descoperirile lor în domeniul aşa-numiţilor „factori de creştere'1 • O.M.S. — Program specia! de luptă contra SIDA ; strategii şi structură, proiectarea necesităţilor 9 A. Myers (Elveţia), descoperă un nou agent anti-canceros cu înaltă specificitate • S-au realizat anticorpi sintetici antimaligni (Boston) • Predeterminarea viitorului copii pe bază de inginerie genetică (Rihati Lidzuca — japonia) • Realizarea în premieră mondială a pavilionului unei u- PS1HIATR1E • Y. O. Aianen, V. Răkkolâl-nen, 1. Lâakso, Rita Rasî-mus, Anne Daljonen — Câ-tre necesitatea unui. tratament specific al psihozelor schizofrenice 9 N. Peseschkian — Terapia familială pozitivă 9 S. Schwartz, T. Griffin — Gîndirea medicală. Psihologia raţionamentului şi. decizieI medicale 9 Th. Schmidt, Th. Dem-broski, G. Blumchen — Factori biologici, şi psihologici în boala cardiovasculară 9 B. P. Bradley, C. Thompson — Aplicaţii psihologice în psihiatrie 9 C. S. Hali, G. Lindzey, M. Manosevitz —- Introducere in teoriile personalităţii 9 G. C. Da/ison, I. Nesle — Psihologia anormală ; Abordare clinică experimentala 9 Z. Luria — Sexualitate umană 9 M. Perlmutter — Dezvoltarea adultului şi îmbatrînirea 9 D. Steinber^ — Activitatea si munca în echipe în psihiatria adolescenţei^ 9 N. Charness — Imbătrînlrea şi. performanţa umană 9 J. Rodin — Îmbătrînirea şl psihologia controlului. 9 A. Freedman, H. Kaptan, S. Sadock, V. Peters — Psihiatrie în practică şi. clinică (7 voi.) • S. Soreff, G. Mc. Neill — Manual de diagnostic diferenţial psihiatric 9 G. Luer — Psihologie expe-r:mentală generală 9 G. Grath, M. Bowker — Urgenţe psihiatrice obişnuite 9 M. Jenike — Tulburările ob* sesiv-compulsive 9 M. Roth, R. Noyes şi G. Burrov/s — Perspective biologice, clinice şi culturale ale anxietăţii. 942/1 st Istorie şi psihiatrie : isterie, ştiinţă-tehnică, ISTORIE • martie 27 Punct cui mi nan t ai crizei . turco-elene (Mare^ • martie 29 — 30 - - Ms co va : co n vo r c ir i sovieto-engleze la nivel înalt • nprifie — Marşuri ae pace ale primăverii în R.F.G., Grecia, japonia, S.U.A., Spania • aprilie — Alger : a 1 8-a sesiune a Consiliului Naţional Palestinian ; realegerea m funcţia de preşedinte al Comitetului Executiv ai OEP a iui Yasser Arafat • mai 14 — 16 —' Moscova: convorbii i sovieto-franceze la nivel înalt © mai 28 — Mathias Rust aterizează în Piaţa Roşie la bordul unui avion de turism, realizînd un record al încălcărilor regimului internaţional de zbor (peste 50) 9 iunie 11—12 — Reykjavik : reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor NATO (necesitatea încheierii unui acord privind euro rachetele) • iunie — Golful Persic ': începerea creşterii tensiunii în regiune apariţia primelor nave militare americane • iulie 31 — Viena : încheierea celei de a 3~a etape a Reuniunii pentru cooperare şi securitate în Europa • octombrie 19 — „Lunea neagră" la bursa din Wall Street • noiembrie 1 — China; Zhao Ziyang ales secretar general • decembrie 7—9 — Washington : întîlnire la nivel înalt sovieto-americană ; semnarea acordului cu privire la lichidarea rachetelor sovietice şi americane cu rază medie şi scurtă de acţiune din Europa* ŞTiiNTĂ-TEHNiCÂ • In japonia, s-a coţinut prima fotografie: electronică • in S.U.A., s-a construit un aparat care investighează magnetizarea unei suprafeţe-;-i'eromagnetice • Firma „Seiko" construieşte minitelevi-zoare color cu cristale lichide • Se cbţin ţesături tratate cu polietiien-glicoli, care înmagazinează şi redau căldura în funcţie de temperatura ccrpulu} • S-a obţinut artificial molecula ce mimează.. 0 fază cheie a fotosintezei • In Elveţia, s-a obţinut sinteza termonucleară la temperatura ambiantă • in japonia, s-a inventat un bisturiu cu a.pă. • în Franţa, s-a pus la punct un test care contribuie la uşurarea detectării alfato-xinei Bj • Fotografiile făcute de sonda :pat\ „Giotto" arată după prelucrarea Ic* e ec Ironică structura cometei Hallev . gheaţă, carbon, molecule organice foar + e-g rele @ Firmele japoneze lansează banda mag net; ca audio-numerică (digital audio tape) © O echipă a Universităţii din Ar iz o na oscoDeră la 520 anî iurn! nă de planete, c«ctîă o stea în curs de formare • O echipa de exploratori americani reuşeşte, cu ajutorul unui submersibil, să pătrundă în interiorul vasului Titanic, scufundat in 1912, la peste 6 000 m 9 Firma Toshiba lansează un telefor baterii solare care permite merm r pentru o perioadă de 7 ani a num«=r 1 ntroduse* • Următoarele lucrări au constituit, în principal, • Asimov's Biographical Encyclopedia of Science and Technology, Isaac Asimov, Doubleday <£ Comp., New York, 1964 • A Biographical Dictionary of Scientists, Trevor Williams, Ed. Adam & Charles Black, Londra, 1969 • Concise Encyclopedia of World History, Lionel Munby, Ed. Purnell, Londra, 1980 • Dicţionar cronologic, al ştiinţei şi tehnicii universale, sub red. Acad. Ştefan Bălan, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1979 • Dictionnaire encyclopedique d'histolre, Miche! Mourre, Ed. Bordas, Paris, 1978 sursa datelor din cronologia prezentată : • The Encyclopedia Americana, 1972, Bc Americana Corporation • The Encyclopedia of American Facts and Dates, Sixth Edition, Ed. Th. Y. CroweH, 1972 • Encyclopedia Britanica, editor W. Ben-ton, 1972 • Encyclopedie medico-chirurgicale, sec-tion psychiatrie, Ed. E.M.C., Paris, 19 55 • Encyclopaedia universalis, douzieme ?;... • blication, 1976, Paris 9 Encyclopaedic Handbook of Medical P:y-chology, Stephen Krauss, Butterworth:, Londra-Boston, 1976 artă/literatură, medicină-psihiatrie (1987) lst/943 ARTE-LITERATURĂ MEDICINĂ PSiHlATRiE & O vi di u Drîmba — Istoria ci -TUzaţlel universale ■’» V. Abdraşitov, A. Windadze Plumbum (cinema) m La Torîno — retrospectiva Cinematograful. Africii Negre (70 filme) -m Ltore Scoia — Familia (cinema) <• ia revedere băieţi (film laureat la Veneţia cu „Leul de aur") (Franţa) # Celebrul regizor Antonioni împlineşte 75 de ani '• Arthur Mi! Ier (n. 1915, S.U.A.) — Autobiografie «• Frederico Felii ni — Interviu (cinema) B Alberto Moravia împlineşte 80 de ani şi asistă la premiera filmului săi /nd/fe-ren ţii: <• Francesco Roşi — Cronica unei morţi anunţate (cinema), după romanul iui G, G. Marquez ■m Cel mai bun spectacol românesc ai anului — Dalbul pribeag, de D-tru Radu Popescu, la Teatrul Naţional din Timişoara (obţine 4 premii ATM) Premiul Oscar este decernat filmului Platoon (Plutonul ~~ Oiiver Stone : despre adevărata faţă a războiului d?n Vietnam)* rechi umane cu ajutorul cartilajelor de la bovine (R. P. Cni neză) • Obţinerea de proteze vasculare tricotate şi valva biologică cardiacă „MlVA“ (ICT Bucureşti in colaborare cu Spitalul Fundeni) • H. J. Schmitt, B. Polsky — S/DA, virusologie, epidemiologie şi tratament • I. Nobie — Tratat de medicina generala şi. asistenţa primara 0 A. Sundermann — Manual de medicina interna m I. A. Mc. Gregor — Chirurgie plastică • R. P. Edcich, D. A. Spyker — Terapii, actuale de urgentă (ed. 3) • G. L. Gitnick — Hepatologie actuală • N, O. Blackstone — Endo-scopla în gastroenterologie • R. A. King — Bazele genetice ale bolilor uzuale • J. M. Cruse, R. E. Lewis jr. — Concepte în imunopatolo-gie • V. Andreoli, A. Agnoli, C. Fazi o — Transmetilările şl sistemul nervos central Premiul Nobel : Susumo Tonegawa (Japonia), pentru studii ample în domeniul imunităţii organismului uman* • A. Oross — Personalitatea studiul ştiinţific al comportamentului uman complex • F. A. Henri, L. de Lisl — Neurochimia şi neurofarma-co log ia schizofren i Hor • C. Gorgos — Dicţionar enciclopedic de psihiatrie (voi. i) • R. M. Torack — Fiziologia patologica a demenţei. Indicaţii de diagnostic şl tratament • H. B. Murphy — Psihiatrie comparativă ; distribuţie Internaţională si interculturalâ a bolii, mintale • H. Sterlin, L. H. Wyne, M. VVirsching —- Intervenţii psihosociale în schizofrenie. O apreciere internaţionali m F. Lolas, H. Mayer — Perspective asupra stressuluj şi a problemelor legate de stress 0 H. Beckmann, P. Riederer — Markerii patochimicl In psihozele majore 0 F. Th. von Brucke, O. Hor-nykiewicz, E. B. Sigg — Farmacologia medicamentelor psihotrope 0 A. Cârmi, S. Schneider, A. Hefez — Psihiatrie, lege $1 etică 0 H. Eysenck — Un model aI personalităţii 0 A. Marneros, M. Tsuang — Psihozele schizoafe^ive* /Oxford University Press, ||tlNew York, 1974 m Hsstory of Psychiatry ; George Mora in Comprehensive Textbook of Psychia-try, H. J. Kaplan, B. J. Sa-dock: Ed. Williams & Wilkins, Baltîmore, Londra, 1985 m A History of Psychoanalisîs, Reuben Fine, Columbia U-niverşity Presă, New York, 1979 • Istoria literaturii române (3 volume), Ed. Academiei, 1964-1972 • Istoria lumii în date, sub red. Acad. Andrei Oţetea, Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1972 • O istorie a medicinii, N. Vătămanu şi G. Brătescu, Ed. Albatros, Bucureşti, 1975 0 The Oxford Companion to Art, sub red. Harold Os-borne, Oxford University Press, 1983 • l he Oxford Companion to the Theatre, Londra, 1985 • Panorama du XXe si&de (Encyciopedie du monde contemporain) Librairie La-rousse, 1975 944/1 st Psihiatria ia timpul prezent şi viitor • Dictionnaire d'histoire de l'art, Jean Pierre Neraudau, Presses Universitaires de France, 1985 • Dictionnaire des oeuvres de tous Ies temps et de tous Ies pays, Laffont-Bompiani, S.E.D.E., Paris, 1962 • Dictionnaire des personnages historiques de tous Ies temps, Ed. Bordas, 1972 • Larousse — Dictionnaire en 2 volumes : Dictionnaire Encyclopedi que — Paris, 1986 • Colecţia Revistei Lumea 1963 — 1987, România • Colecţia Revistei Magazin istoric 1967—1987, România • Histoire de l’art — Albert Châtelet, Ed. Larousse, Paris, 1986 • Archeologie — histoire de decouvertes — H. P. Eydoux, Ed. Larousse, Paris • Mari decizii ale celui de al doilea război mondial — Jacques de Launay, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1988 • Tratatele internaţionale ale României 1921 — 1939 — Gheorghe Gheorghe, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980 • Encyclopedie generale Larousse, Librairie Larousse, Paris, 1976 • Encyclopedie Larousse methodique, Librairie Larousse, Paris, 1955 • Histoire de la musique, Roland-Manuel, 1963 • Histoire de la philosophie, P. Janet et G. Seailfes, Ed. Librairie Delagrove, Paris, 1928 • A History of the Ancient World, Chester G. Sta rr • L’arte classica — Pericle Ducati-, Ed. Torinese, Torino, 1927 • istoria literaturii române de la origini pînă în prezent — G. Călinescu, Ed. Minerva, 1985 • Arta şi societatea 980 — 1420 — Georges Duby, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987 Criteriul de selecţionare a fost generat de interesul pe care îl reprezintă lucrările menţi-naţi, poate, cu lucrarea cea mai reprezentativă pentru criticul de artă sau pentru marele public. zorul ; din lucrările lui Cehov s-a optat pentru Salonul nr. 6 şi nu pentru Trei surori etc. # PSIHIATRIA LA TIMPUL VIITOR. Este necesar să ne desprindem din coordonatele predicţie.i, să abandonăm modele cunoscute, să încercăm să facem primul pas în „terra incognita" a viitorului ceva mai îndepărtat, fără să existe, însă, posibilitatea aprecierii momentului sosirii acestui viitor. • Ingineria genetică va rezolva „in ovo'' problema afecţiunilor cu transmitere ereditară (oligofrenii, boli afective, unele dizarmonii grave de personalitate), handicapul motor şi senzorial, şi va permite luarea unor măsuri de .profilaxie, acolo unde, acum, intervenţia pare a fi imposibilă. Cine însă este ce! ce va rezista să se oprească aici ? Cine va rezista tentaţiei doar de a corija şi nu de a îmbunătăţi individul şi performanţele sale? • Dezvoltarea psihofarmacologiei va conduce către acele substanţe care vor permite controlul total al simptomelor psihopatologice şi al modului de reacţie al individului, a! comportamentului global, al fericirii sale. Dar, fără tristeţe, va mai exista oare bucurie ? • Se vor realiza proteze care să suplinească absenţa sau disfuncţionalitatea oricărui organ senzorial sau motor, se va rezolva problema tulburărilor de memorie prin implantul de bioordinatoare (calculatoare de generaţie „n“) în zonele cerebrale distruse şi se va realiza grefa cu celule cerebrale, în zonele în care se înregistrează distrugeri masive. Oare această memorie va fi dotată şi cu capacitatea de uitare ? • Vor exista bănci de date în care să se înscrie întreaga memorie a zilelor fiecărui individ pentru ca, „la nevoie", să ne putem aminti cum reacţionam noi la vîrsta adolescenţei, să zicem, cu o codificare exactă a intensităţii elanului şi visului de atunci. Visul şi speranţa nu vor avea oare de suferit ? • Se vor realiza progrese importante în domeniu! comunicării, mai ales în ceea ce priveşte comunicarea om-maşină, cu reducerea sau absenţa verbalizării, prin decodificarea rapidă a semnalelor electrice şi interpretarea instantanee a hărţilor electrice cerebrale. Nu putem să nu ne întrebăm cum arată oare Psihiatria la timpul prezent şi viitor lst/945 • i A History of Western Tech- nology, Friedrich Klen, Ed. M.l.T. Press, Cambrid-ge, Massachusetts, 1964 • Istoria artei de Elie Faure, în româneşte de Irina Ma-vrodin, Ed. Meridiane, 1970 • Istoria cinematografului mondial, Georges Sadoul, E.P.L., 1963 • istoria esteticii, E. K. Gil-bert şi Helmut Kuhn, Ed. Meridiane, 1972 • Istoria filozofiei (5 volume), Ed. ştiinţifică, 1953—1966 • Istoria generală a ştiinţei, sub red. Rene Taton, Ed. ştiinţifică, Bucureşti, 1970— 1976 • istoria ştiinţelor în România, sub red. St. M. Milcu şi B. Duţescu, Ed. Academiei, 1980 • Larousse des grands pein-tres, sub red. Michel La-clotte, Librairie Larousse, Paris, 1976 • Larousse universel, Lihrai-rie Larousse, Paris, 1982 • Literatura română, dicţionar cronologic, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, 1979 • Modern Men of Science, Ed. Mc Graw HUI, 1966 • The New Caxton Encyclo-paedia, The Caxton Publi-shing Company, Londra, 1972 • Nouvelle histoire de la psy-chiatrie, J. Poştei, C. Que-tel, Ed. Privat, Toulouse, 1983 • Personalităţi ale ştiinţei, mic dicţionar, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 19 77 • Petit Larouse illustre, Librairie Larousse, Paris, 1986 • Van Nostrand’s Scientific Encyclopaedia, sub red. Douglas M. Consinide, V.N.R., New York, 1976 • Who was who in American History — Science and Technology, Ed. Marquis - Who’s Who, 1976 • World History of Psychia-try, j. G. Howelfs, Ed. Brunner/'Mazel, New York, 1975 • World Who’s Who in Science, Ed. Marquis-Who’s Who, Chicago, 1968 onate pentru medicină, în general, şî psihiatrie, în special ; de aceea, unii autori nu sînt menţio-De exemplu, din lucrările lui Gogol, s-a optat pentru Amintirile unui nebun şi nu pentru Revi- harta cuvîntului „dor"’ sau „dragoste" sau a cuvîntului „gînd“ ? 9 Vor fi îmbunătăţite tehnicile de învăţare, reaiizîndu-se modele de învăţare rapidă, ca şi procedee de implantare directă a materialului informaţional codificat bioelectrochimic, durata procesului de învăţare reducîndu-se substanţial în raport invers cu creşterea volumului de informaţii. Va fi oare timp şi metodă şi pentru poezie ? Se va începe direct cu Eminescu şi Shakespeare ? Sînt evident scenarii imaginare, dar, atenţie, cu nimic mai suprarealiste decît cel ai colonizării rapide a sistemului planetar şi al cosmosului, decît cel a! obţinerii şi folosirii „antimateriei", decît cel... Din milioanele de ani de existenţă ale fiinţei umane, pe ceasul speciei, între piramidele lui Keops şi zborul în Lună, nu au trecut decît cîteva secunde. Nu putem ignora faptul că materialul genetic al celulelor din mumiile faraonilor a putut fi, în acest deceniu, readus la viaţă, căomenirea a realizat, în ultimele zecimi de secundă, acei paşi pe care nici o fantezie, oricît de exaltată, a secundei anterioare nu ar fi putut să îi prevadă măcar în rudimentele lor.' O minge de tenis poate fi fotografiată din Cosmos ; într-o eprubetă este amestecat fără probleme tehnice materialul genetic uman şi cel al unui morcov (noul „hibrid** a fost distrus, deşi putea fi cult'ivot în culturi de celule); o sondă spaţială a depăşit limitele sistemului solar, continuînd să transmită informaţii ; pe un „cip“ de siliciu de 1 mm2 se înregistrează milioane de informaţii. Atenţie l Toate aceste lucruri sînt deja istorie : ele s-au petrecut. Probabilul devine tot mai rapid posibil. Viitorul devine tot mai repede trecut; prezentul aproape dispare. Ştim cum să facem, dar ştim oare şi pentru ce facem ? Ştim oare cît să pătrundem în această lume nesfîrşită a cunoaşterii, înainte de a ne întoarce spre noi înşine, spre a ne cunoaşte ? Nebunia umană, după ce a fost tratată ca o ameninţare neliniştitoare la adresa celorlalţi, ca un pericol deosebit potenţial exploziv, ca un păcat capital, ca un semn al adapostirii unor forţe ostile în fiinţa umană, ca o ireductibilă încăpăţînare într-un model opus celui, general, ca defect mecanic al unei maşinării nepuse la punct sau ca defect chimic în savante lanţuri de reacţii (ele însele fiind adesea pro- 60 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 946/1 st Psihiatria ia timpul viitor; Itard J.M.G. duse ale unei imaginaţii „metodice"), va fi oare ea considerata deformarea unor mesaje informaţionale sau mesajul „nedescifrat“ al altor abordări ale realului ? Medicina şi biologia i-au creat omului o imagine reînnoită şi neaşteptată despre el însuşi (J. HAMBURGER). A reuşit psihiatria acelaşi lucru ? A putut să se oprească o clipă din goana acestui secol care a îmbinat holocaustul nuclear cu pătrunderea în tainele macro- şi microuniversului, dincolo de limitele necesare unui demers praxiologic pro-priu-zis, ajungînd în aventura sa de explorator să deţină cheile unor taine ale căror consecinţe îi sînt imprevizibile ? Ce ştim noi despre acest om cu faţa către al treilea mileniu, care îşi face din descoperirea ştiinţifică un merit şi o cauză supremă? Ştim să-l ocrotim şi să facem ca sublimul ferment, care este inteligenţa umană, să fie ferit de pericolele care îl ameninţă ? în ce fel idealul prometeic al omului nu va mai fi niciodată victima cătuşelor ? Psihiatrul, ca orice medic, trebuie să fie nu numai un avocat, ci şi un garant al aventurii umane, iar psihiatria să găsească acele mijloace, care să combată orice tendinţă externă sau internă ce ar putea ameninţa umanitatea fiinţei umane. Omul, fiinţa unică (pînă acum), pe cît de puternică, pe atît de fragilă, îşi creează în permanenţă cadrul pe care puterea minţii sale iscoditoare îl imaginează în timpul prezent pentru viitor şi îi transpune cît mai rapid în realul care, pe loc, devine trecut. Este acest joc esenţa umanităţii noastre ? Este el limita nesfîrşitei noastre puteri demiurgice ? Trecerea noastră prin lume este în fond o întrecere ? Timpul speciei noastre este doar viitorul construit şi net delimitat de un efemer şi veşnic nemuiţumitor . prezent ? Eşti tu, OM, o fiinţă (unică) raţională? Va exista psihiatria într-un viitor mai îndepărtat? Ce va fi ea ? O alchimie — în sensul cel mai nobil al cuvîntului — căutătoare a elixirului Inteligenţel pure, a amalgamului fericirii permanente obţinută în retortele sofisticate ale laboratoarelor automatizate ale viitorului ? Ar putea, tot aşa de bine, deveni o nouă psihologie, în momentul în care halucinaţiile, delirul, anxietatea-, fobiile, depresia, mania şi toate celelalte simptome ale psihicului în suferinţă vor fi la fel de uşor controlabile, ca o infecţie banală, astăzi, sau cînd (de ce nu ?) vor apărea şi vaccinurile împotriva schizofreniei şi demenţei. în acel moment, n-ar măsura ea numai normalitatea indivizilor ? Ar putea tot atît de bine să devină o noua sociologie, care va permite, din analiza globală a unor comportamente, luarea unor decizii care să asigure perfecta adaptare a tuturor indivizilor la cerinţele comunitare şi să stingă, încă înainte de a izbucni, orice conflict sau reacţie? Sau îşi va păstra, peste timp, patronimui pe care, într-o scînteie de geniu, j. C. REIL i l-a atribuit, identifîcîndu-se, în sfîrşit, cu propria-i menire : va deveni vindecătoare a sufletului, deschisă către suferinţă, în afara căreia nu există esenţa umană. Homo sapiens, devenit „ciberneticus", „cos-micus“ etc., va rămîne însă, întotdeauna, |a fel de imprevizibil, nu numai în creaţia sa, ci şi în reacţiile sale şi va continua să-şi extragă esenţa eternă numai’şi numai din contactul cu ceilalţi semeni ai săi ; în absenţa lor, cu toate calităţile LUI şi defectele celorlalţi, într-un cadru oricît de ideal, EL nu va fi decît un învins — fericirea creată în eprubetă nu va depăş? niciodată limitele acesteia. în profunda identitate a materiei există şi o esenţială diversitate a structurii binelui şi răului, a normalului şl bonavuluî. Bolnavul este pentru no?, în ciuda bolii, o suprafaţă de contact uman (H. EY), o profunzime de rezonanţe, un accent, un. strigăt care emoţionează, dan şi răneşte, un ecou al celei maî autentice drame umane. Nostalgia, singurătatea, neliniştea şi! toate celelalte multe maladii ale sufletuîu? uman vor rămîne însă, de-a pururi, spre vindecare... celui care va avea ştiinţa şi puterea sâ o facă. Poate, în mileniul trei, el se va numî... psihiatru. * 401. ÎTALPRID^ Italia - DCÎ Tiaprlâ * Psihotrop, derivat benzamidic de tîp N-/2-(dietiIamino)eti!/-5-(meti!su!fonil)-0-amsamidă, indicat în diskinezîi îatrogene (dopam ini ce, neuroleptice), coree şi stări coreîce. Efectele secundare sînt rare 3 somnolentă, hipertensiune, amenoreeş 402. ITARD Jean Marck Gaspard (1774 — 1838). • Psihiatru francez, unul dintre fondatorii pedopsihiatrîei. Studiază la Toulon şi Marsilia. Este medîc militar, în prima perioadă a activităţi sale, apoi se apropie de psihiatrie, fiind preocupat de tulburările psihice îa handicapaţi (surdomuţi). Publică, în 1828, o Interesantă lucrare despre „mutismul produs prin leziuni ale funcţiilor intelectuale , apreciată de ESQUIROL, în care desccle aşa-nnmitele Item ; Iteraţie ; Itinerol(M) ; Izocortex lzo/947 „psihoze mute". Este ales membru al Academiei de Medicină, în 1832. Jean Itard 403. ITEM (cf. engl. 'item „articol, element, punct") 9 Secvenţă componentă a unui test, o întrebare dintr-un chestionar, o problemă de rezolvat, o propoziţie sau o schemă de completat sau de aranjat ; elemente constitutive ale testelor sau chestionarelor care permit codificarea răspunsurilor. 404. ITERAŢIE (cf. lat. iterare „a repeta") • Activitate de repetare a unor acţiuni ; termenul este folosit în lingvistică (referitor la forme verbale sau propoziţii temporale) şi în matematică (procedeu de calcul). în neurologie, se referă la fenomenul poli-kineziei (mişcări iterative), desemnînd un tip de tulburări de tonus, cu antrenarea automată a repetării actului (flexia şi extensia îndelungată a gambei). Perseverarea motorie iterativă se datorează unei anomalii a reglării motorii, în sensul tulburării extincţiei actului, o acţiune iniţiată continuînd îndelung şi după îndeplinirea ei. Se incriminează perturbări ale nucleilor cenuşii, cu rol în reglarea motorie. Simptomul trebuie diferenţiat de stereotipii (GUIRAUD), definite ca o fixare invariabilă a actului. în clinică, simptomul se în- tîlneşte în boala Parkinson. în demenţele presenile (Pick, Alzheimer), apare iteraţia verbală sub forma ecolaliei (repetarea în ecou a frazei), reiteraţia ultimului cuvînt al frazei (pal i lai ie) sau a silabei (logoclonie). Se mai constată la oligofreni şi în anumite forme hebe-freno-catatonice ale schizofreniei. 405. ITINEROL BOLNAV PSIHIC PERICULOS) sau numai a bolnavului (toxicomanii), permiţînd o mai bună supraveghere medicală. 410. IZOLARE SOCIALĂ • Ruperea sau reducerea semnificativă a contactelor cu lumea exterioară (socială). Poate avea un caracter independent de individ, de exemplu, în anumite situaţii de viaţă (naufragiu, detenţie) sau poate fi impusă ca o metodă terapeutică (în anorexii, crize agresive majore, farmaco-dependenţă). Poate fi şi un act voluntar, motivat, cu o desfăşurare limitată în timp. în psihopatologie, apare în schizofrenii şi în depresii de intensitate psihotică. 411. IZOLAŢIONISM • Tendinţă spre izolare socială, spre ruperea contactelor sociale. Este o modalitate de manifestare comporta-mental-socială, frecventă la personalităţile cu trăsături introverte sau la dizarmonici de tip psihastenie, schizoid, o'bsesiv-fobic, distimic. 412. IZOMORFISM (cf. gr. isos „egal"; morphe „formă") • Identitate de structură între două sau mai multe sisteme, care diferă intre ele în ceea ce priveşte natura elementelor din care sînt alcătuite. Condiţie riguroasă a analogiei, izomorfismul evidenţiază unitatea lumii materiale sub aspectul formelor sale complexe de organizare, unitate care se reflectă pe plan teoretic în identitatea structurală a sistemelor de concepte ale diferitelor discipline ştiinţifice. $ în psihologia gestaltistă, izomorfia exprimă corespondenţa structurală completă între stimuli şi cîmpurile de excitaţie în cor-textul cerebral. llî îî! îîî îîî lîî îîî 1. ÎMBĂTRÂNIRE (cf. lat. veteranus) — sin. SENESCENŢĂ • Etapă ce urmează vîrstei adulte, caracterizată prin scăderea progresivă a funcţiilor fiziologice şi a performanţelor intelectuale. Fenomen biologic inevitabil, afec-tînd structural şi funcţional organismul în totalitate, îmbătrînirea rămîne totuşi atributul unei stări de sănătate în limitele vîrstei, al unei „norma I itâţi “, în comparaţie cu senilitatea, care ar fi aspectul patologic, reprezentînd o exagerare, o accelerare a procesului normal de senescenţă. în acest sens, se pot cita; remarca iui ARISTOTEL că „bătrîneţea este o boală naturală", afirmaţia iui C. I. PARHON că „bătrîneţea începe încă din copilărie, dacă nu odată cu însăşi conceperea individului" sau a lui C. NOICA „rostul vieţii nu este decît bătrîneţea". Clasificarea vîrstelor a constituit o preocupare pentru om de cînd acesta a devenit conştient de fiinţarea sa, criteriile de delimitare variind cu epoca. Astfel, PITAGORA asemăna bătrîneţea (60—80 ani) cu iarna, în timp ce un grup de demografi americani o consideră „perioada timpurie de retragere din viaţa activă". Ţinînd seama de faptul că media de viaţă este subordonată acţiunii sumaţi ve a unui complex polifactorial, legat de aspecte sociale, economice, genetice, biologice, psihologice etc., durata vieţii umane poate fi studiată prin metode statistico-matematice, care încearcă să aducă mai multă lumină în complicatul domeniu al senescenţei. Se pare că îmbătrînirea poate fi mai uşor descrisă decît definită, ea neputîndu-se rezuma la simpla alăturare a unor modificări morfo-fiziologice şi psihologice, care determină, ia un moment dat, scăderea vitalităţii globale a individului. Se admite, în general, că perioada de senescenţă poate fi divizată (după RUNGE) în trei etape : climacteriul, involuţia şi bătrîneţea propriu-zisă. Climacteriul pare a nu fi o etapă definitorie propriu-zisă pentru debutul senescenţei, ci mai degrabă o perioadă critică a evoluţiei, de transformare a organelor genitale. Autoportret Leonardo da Vinci Şcoala italiană de gerontologie distinge : o vîrstă critică, între 45 — 60 ani (vîrsta cii-macterică, corespunzătoare perioadei presenile) ; intervalul 61—70 ani aparţine senes- îmbătrînire : modificări somatice şi psihice Îmb/95î cenţei progresive, iar peste 70 ani — bătrîneţea propri u-zisă. Şcoala germană de psihiatrie (WEITBRECHT), Asociaţia americană de psihiatrie şi Şcoala sovietică (SNEjNEVSKi) folosesc termenul de involuţie pentru etapa de vîrstă cuprinsă între climacteriu şi bătrî-neţe (senescenţa) propriu-zisă. Şcoaia românească de psihiatrie utilizează termenul de presenilitate (URECHÎA), de preinvoluţie şi involuţie (PREDESCU), sau de presenescenţă şi senescenţa (DUMITRU). Există numeroase studii epidemiologice, care relevă importanţa crescîndă a morbidităţii prin boli psihice, odată cu trecerea pragului de 50 de ani, dar mai ales după 65 de ani, •odată cu instalarea sindromului psihoorganic cerebral vascular. Sarcinile gerontopsihiatriei sporesc pe măsura creşterii ponderii factorilor sociologici, care interferează semnificativ în procesul psihologic al îmbătrînirii. PREDESCU şi colaboratorii (1973) găsesc o morbiditate datorată bolilor psihice de 19,05%, între 55—64 ani, şi de 21,92%, după 65 de ani, cifre comparativ mai mici cu cele comunicate de cercetătorii din Danemarca* Franţar Anglia. După aceiaşi autori, riscul crescut de îmbolnăvire psihică rezultă îndeosebi din modificarea statutului profesional (pensionarea), material (scăderea resurselor materiale), familial (schimbarea rolurilor în cadrui familiei), din afirmarea noii generaţii, ca şi din izolarea şi transplantul în alte colectivităţi. Nu toţi oamenii îmbătrînesc la fel „părul •alb este semn ui trecerii vremii şi nu neapărat •al bunei sale folosiri*' — spune SENECA. Senescenţa este şi terenul de apariţie sau cnanifestare a unei serii de boli psihice, care îmbracă însă note particulare, legate de personalitatea premorbidă, ca şi de o anumită specificitate a terenului biologic. Este şî motivul pentru care gerontologia foloseşte, ca instrument de lucru, distincţia între vîrsta cronologică sau calendaristică (timpul astronomic scurs de la naştere) şi vîrsta biologică (criterii fiziologice, morfologice, biochimice *şi clinice). Pe plan biologic, se manifestă o serie de modificări, care (după H. EY) pot fi rezumate In : • involuţia senilă a organelor (scăderea greutăţii lor, iar la nivel cerebral — creşterea nevrogliilor în detrimentul neuronilor) ; >• deficite funcţionale (de la cele musculare, pînă la cele ale metabolismului bazai) ; m îmbătrînire tisulară şi celulară (prin scăderea ţesuturilor nobile şi proliferarea ţesutului conjunctiv, scăderea ribozomi-ior şi a cotelor de diviziune celulară); • modificări biochimice în ceea ce priveşte metabolismul apei, electroliţiior, enzime-lor şi proteinelor, cu o importantă scădere a consumului de oxigen a ţesutului nervos ; Portret, secolul al XVl-lea • sinteze proteice mult mai lente, rata turn-over-uiui fiind în raport invers proporţional cu vîrsta. Sub raport psihologic, îmbătrînirea afectează în mod direct intelectul şi personalitatea. Deşi constituie etapa „înţelepciunii" şi „expe-rienţei'*, senescenţa este şi scena pe care încep să-şi facă apariţia tulburările de memorie (în specia! memoria de fixare, prin instabilitatea şi diminuarea distributivităţii atenţiei), concomitent cu tulburările senzorialităţii (se apreciază că de la 40 de ani auzul este primul simţ care începe să scadă, după care cedează văzul). Consecutiv, se constată un proces de scădere a capacităţilor operaţionale ale gîndirii, „pierderea flexibilităţii mintale*1 (ZlEHEN), diminuarea spontaneităţii, care este înlocuită de circumstanţiaiitate şi perseverare. Această „psihoscleroză", cum o numeşte H. EY, sporeşte considerabil dificultăţile de adaptare aîe bătrînuîuî la noile situaţii. Limbajul suferă o scădere afluxului verbal, însoţită de reducerea vocabularului şi o modificare a conţinutului, corespunzătoare deficitului de gîndire. 952/îmb Imbătrinire : psihopatologie Pe plan afectiv, aspectul negativ, cum se exprimă DUBLiNEAU, se manifestă prin scăderea generală a tonusului, a mijloacelor de investire afectivă, cu exprimarea unor tendinţe depresive, anxioase, de autoritarism, de diminuare a autosatisfacţiei : creşte labilitatea emoţională şi scade capacitatea de rezonanţă afectivă. Admisă ca situîndu-se între limitele normalităţii, scăderea progresivă a activităţii sexuale are ca suport modificările endocrinologice şi ale vieţii sexuale în ansamblu, cu păstrarea însă, într-o oarecare măsură (uneori chiar surprinzător), a interesului sexual şi a tensiunii libidinale. Personalitatea, în ansamblul ei, este marcată de senescenţă în sensul direcţionării spre introversie, impusă de noua situaţie psihofiziologîcă, pe care subiectul o resimte drept critică şi frustrantă, de modificarea perspectivei viitorului, cu îngustarea orizontului temporal şi procuparea faţă de fenomenul morţii. Nu rareori apar transformări în sensul unei dependenţe infantile faţă de anturaj, a unor preocupări excesive faţă de funcţionalitatea organismului (mai ales atractului digestiv), putîndu-se ajunge pînă la o veritabilă structură hipocondriacă. Incăpăţînarea, indolenţa, izolarea, avariţia sînt trăsături care se pot exacerba pînă Ia caricaturizare. Absenţa unui criteriu etiopatologic, ca şi polimorfismul tulburărilor psihice (atît sub aspectul coloraturii, cît şi sub cel ai intensităţii) fac destul de dificilă realizarea unei clasificări riguroase. De aceea, majoritatea tentativelor de clasificare aborde^lză senes-cenţa sindromologic (nevrotic, psihotic, demenţial), ţinînd seama de cele trei elemente definitorii ale acestui tip de patologie: tendinţa de cronicizare, legătura directă cu vîrsta şi cu personalitatea premorbidă a subiectului (cu caracteristicile sale somatice de etapă). Astfel, după criteriu! etiologic, B. PiTT distinge : % Boli psihice : m cu substrat organic cerebral : — delirium (sindrom confuzionaî acut) ; — demenţa (sindrom confuzionaî cronic) ; • fără substrat organic cerebral eviden- ţiabil - sindroame afective (depresiv, maniacal) ; ... sindroame schizofreniforme (parano- ide) ; — psihoza paranoidă şi paranoia de involuţie ; — reacţii, nevroze. % Tulburări de personalitate şi comportament. V. PPnEDESCU foloseşte, cu precădere, în lasificarea sa, criteriul cronologic : • psihozele şi demenţele presenile (de involuţie) : —• melancolia de involuţie ; — sindromul maniacal preseni! ; — psihozele paranoide şi paranoia de involuţie ; — demenţele presenile : boala (demenţa) Pick şi boala (demenţa) Alzheimer : • psihozele şi demenţele senile : — sindromul depresiv senil : — sindromul maniacal seni! : — sindromul paranoid senil ; — presbiofrenia : — demenţa senilă ; • tulburările psihice (nevrotice, psihotice- si demenţiale) din bolile cardiovasculare cu răsunet cerebral. KAPLAN şi SADOCK propun o delimitare a afecţiunilor psihice cu suport organic (inel uzînd aici, în concordanţă cu DSN III, toată patologia organică posibil responsabilă de declanşarea manifestărilor psihice), de cele funcţionale (în care sînt incluse : schizofrenii, boli afective, nevroze, hipocondrii, bol î anxioase, stări de*oboseală cronică, boli c o impulsive, nevroze isterice, tulburări de somn). OMS (1981) încadrează printre tulburările psihice ale acestei perioade, următoarele categorii nosologice : • psihoze senile atrofice : — sindromul psihoorganic uşor (discret) : —- demenţa senilă medie : — demenţa senilă profundă ; • psihozele arteriosclerotice şi alte boli cardiovasculare : sindrom psihoorganic uşor, mediu şi profund : • stări confuzionale acute ; • demenţe presenile : — boala Pick ; — boala Alzheimer ; • psihoze afective : — depresii tardive ; — manii tardive ; • schizofrenii ; • parafrenii ; • nevroze : — reacţii psihogene acute : — depresii reactive : • modificări ale personalităţii care apar la senescenţă. Plecînd de la premisa că nu toate afecţiunile psihice din perioada îmbătrîniiii reprezintă în acelaşi timp şi afecţiuni care au debutat fa această vîrstă, o clasificare satisfăctăoare trebuie să ţină seama de următoarele observaţii : • unele entităţi cu suport organic, tratate ca forme distincte ale psihiatriei organice, nu sînt consecutive senescenţei, ci orga* Îmbătrînire : nevroze îmb/953 niscenţei (deci nu apar drept consecutive vîrstei, ci suportului organic), toate formele clinice descrise putînd fi întîinite si în absenţa factorului vîrstă : a demenţele nu pot fi interpretate drept c etapă obligatorie în evoluţia unei entităţi şî nici a vîrstei, deoarece nu toţi v i rst ni ci i sfîrşesc prin a fi demenţi — demenţa este o stare deficitară, care poate apărea şi în absenţa factorului vîrstă : • atinger-'i sau depăşirea unei limite de vîrstă u şterge cu buretele afecţiunile psihice sau organice aie individului : atît tu iurările de personalitate, cît şi proceseia nevrotice sau psihotice preexistente „atingerii limitei de vîrsta" nu dispar, vîrstnicui nu se poate naşte încă o dată (nu dispunem de nici un argument în favoarea ideii că, odată cu atingerea unei „limite de vîrstă", s-ar vindeca toţi psihoticii sau că afecţiunile psihice pe care le întUnim la o vîrstă înaintată sînt numai debuturi tardive s' entităţi clinice noi) ; o parte dintre semnele clinice descrise drept proprii unor noi entităţi nu sînt, de fapt, o expresie a acestora, ci, mai curînd, a vîrstei biologice pe care o traversează individul (modificările fundului de ochi, aîe tensiunii arteriale, aie diferitelor constante biochimice etc., cît şi cele ale psihismului), ele fiind prezente, în aceeaşi proporţie, la vîrstnici, nefiind caracteristice numai uneia sau alteia din entităţile Astfel, în opinia noastră, patologia îmbătn-rnri’ ar putea fi sistematizată astfel : • Tulburări de personalitate (preexistente) s: modificări ale personalităţii (consecutive vîrstei). • Nevroze : — nevroze cu debut anterior : — nevroze cu debut la vîrste înaintate ; — reacţii. • Psihoze : — de tip schizofren, cu debut anterior şi tardiv; — de tip depresiv, cu debut anterior şi tardiv : — de tip maniacal, cu debut anterior şi tardiv ; — de tip paranoid, cu debut anterior şi tardiv. Adoptînd punctul de vedere conform căruia, în patologia psihică a senescenţei avem de-a face mai degrabă cu „manifestări psihice la bat r ini. decît cu manifestări psihice la bătrineţe“, fiecare entitate clinică este marcată de aceleaşi coordonate temporale (vîrsta senescenţei, progredienţa simptomatologiei) şi de absenţa evidenţierii vreunui substrat organic dece- labil . Tratamentul afecţiunilor senescenţei se împleteşte strîris cu măsuri privind igiena sa, esenţial fiind (după PREDESCU) climatul protector, cu minimum de medicaţie şi maximum de atmosfera familială armonioasă. Hor-mono.terapia, profilaxia bolilor cardiovasculare, combaterea diverselor toxicomanii (majore şi minore) pot fi măsuri care să ajute la depăşirea crizei îmbătrînirii, alături de alegerea unor ocupaţii compensatorii sau de deplasarea în cadrul aceleiaşi profesii. După cum sugerează şi specialiştii OMS (1977), pot fi luate unele măsuri economice, sociale, legislative, medicale, la nivelul diferitelor ţări, menite să integreze mai bine pe bătrîni în succesiunea generaţiilor, să le fructifice la maximum experienţa şi să faciliteze o adaptare cît mai armonioasă a adultului la ideea, perspectiva şi apoi la trăirea fenomenului îmbătrînirii. 2. ÎMBĂTRÎNIRE — nevroze • Tulburări psihice din categoria nosologică a nevrozelor, manifestate la vîrsta senescenţei (deşi încă nu există o părere unanimă în acest sens), fie cu debut anterior, fie chiar cu debut la această vîrstă. Se pare că acest tip de modificări pe pian psihic constituie principalul motiv al consultaţiilor din arnbulator, la nivelul cabinetului de psihiatrie, dar şi de interne sau medicină generală. Problematica acestor subiecţi rezidă din confruntarea cu factorii biologici, psihologici şi sociali pe care îi aduce senescenţa şi care îi obligă la noi adaptări pe pian familial şl social, concomitent cu scăderea interesului pentru menţinerea unor relaţii cu membrii familiei şi cu prietenii, pentru preocupări care îi satisfăceau în trecut (în contextul în care şi veniturile materiale se reduc), pentru prestigiul la care ţineau atît de mult. Anxietatea este principalul mecanism al acestor tulburări nevrotice, întreţinută, de cele mai multe ori, de factori obiectivi ai senescenţei (starea precară a sănătăţii, scăderea forţelor fizice, lipsa securizării afective a familiei, izolarea, distanţarea psihologică faţă de tînăra generaţie). Neavînd implicaţiile medico-sociale aie nevrozei adultului şi reprezentînd un aspect a! senescenţei mai puţin spectaculos în comparaţie cu psihozele sau demenţa („tulburări minore" — GOLDBERG, BOURLSERE), nevrozele senescenţei nu au reuşit încă să-şi delimiteze un cadru nosologic foarte solid. Optăm, ca şi alţi autori (MULLER, 954/îmb Imbătrinire : nevroze BINDER, OULES, VELLA), pentru o clasificare care să includă existenţa unor nevroze cu debut anterior acestei vîrste, care-şi prelungesc evoluţia în această etapă, şi a unor stări nevrotice cu debut ia vîrste înaintate, Plîovchkine precum şi a unor reacţii de intensitate nevrotică. Această încercare de clasificare admite că, odată pătruns în vîrsta a treia, subiectului „nu l se iartă toate păcatele“, deci „nu se şterge cu buretele tot ce a fr't", şi la vîrstnici putînd exista conflictualitat t intrapsihică. Studii sistematice au fost :ute de ATKIN, KAUF-MANN, SCHILDF , LINDEN, care au subliniat incidenţa ne isieptat-de crescută a psiho-geniilor la vîrsta senescenţei, avînd aceleaşi resorturi psihodinamice ca şi la alte vîrste. 9 Nevrozele cu debut anterior reprezintă „supravieţuiri“ ale unor conflicte aparţi.nînd maturităţii ; ele demonstrează cronicitatea şi gravitatea acestor afecţiuni, care continuă, într-o măsură mai redusă şi progresiv descrescătoare cu vîrsta (comparativ cu perioada activă), să solicite serviciile de psihiatrie. Se pare că există totuşi anumite diferenţe în ceea ce priveşte fenomenologia nevrotică a senescenţei faţă de cea a altor perioade de vîrstă. în primul rînd, conturul sindroamelor nevrotice devine mai vag odată cu vîrsta. De altfel, în a doua parte a vieţii, depresiile nevrotice şi sindroamele în care se asociază hipocondria, anxietatea şi astenia predomină, faţă de celelalte forme. $ Nevroze cu debut la vîrsta înaintata. Dacă admitem, împreună cu MULLER, că. bătrîneţea constituie adesea o veritabilă „perioadă de stress" fizic şi psihic, cu o problematică largă şi specifică, se poate presupune că ea comporta un risc crescut al apariţiei tulburărilor psihogene. După CAMERON, trei grupe de factori contribuie la această situaţie particulară : • factori biologici ; • factori culturali ; • factori ai personalităţii pren rbide. • Din punct de vedere biologic, bătrînuS-trebuie să se adapteze şi sa se acomodeze cu scăderea forţelor sale vitale, cu transformările survenite pe plan fizic, cu încetinirea mişcărilor: şi fatigabilitatea crescîndă, cu diminuarea rezistenţei, cu restrîngerea sau chiar pierderea posibilităţilor anterioare în domeniul motor, senzorial, mnezic şi sexual. Boala şi infirmităţile de tot felul limitează, deseori, în plus, cîmpul posibilităţilor preexistente. Avînd un răsunet deosebit de dureros, aceste restricţii pot afecta contactul cu anturajul, mai ales că, la bătrîni, spre deosebire de bolnavul tînăr, majoritatea acestor înfrîngeri au un caracter irevocabil. In afara unei suferinţe imediate, manifestările fizice ale bătrîneţii, mai ales dacă survin brusc, la începutul acesteia, indică uneori cu brutalitate că parametrii biologici fundamentali care şi-au jucat firesc rolul pînă în prezent, devin fragiIi, iar organismul s-ar putea, într-o zi sau alta, să nu mai funcţioneze. • Numeroşi factori sociologici şi culturali intervin împiedicînd o îmbătrînire armonioasă. Ireversibila dependenţă de anturaj, consecutivă bolii, infirmităţii sau slăbiciunii, reprezintă o spină iritativă, deseori resimţită umilitor, mai ales de către persoanele în vîrstă pînă de curînd active, independente şi autoritare. • Personalitatea premorbidă, determinată constituţional poate face dificilă adaptarea la procesul îmbătrînirii dacă acesta este marcat de trăiri cu caracter nevrotic, rezolvate numai aparent, de răni şi cicatrici psihice, de trăsături particulare de caracter. BLUM, ViSCHER, MINKOWSKI au scos în evidenţă frămîntarea, deseori mascată de o resemnare aparentă, în legătură cu situaţia existenţială a bătrîneţii : ineluctabilitatea apropierii morţii, un viitor din în ce ce mai limitat şi un trecut irevocabil, ce nu poate fi corectat. La aceasta se adaugă conflictele suplimentare, de care bătrînul nu e scutit, tot felul de greutăţi care nu sînt în raport direct cu vîrsta. Îmbătrînire : psihoze îmb/955 Mecanismele de apărare cu caracter nevrotic, {BINDER), care servesc la neutralizarea şi refularea angoasei şi a sentimentelor de nesiguranţă, sînt prezente la senescenţa sub forma hiperprudenţei, a rigidităţii, a conservatorismului excesiv, a rememorării supraesti-mative a trecutului, a ritualizării mai mult ■sau mai puţin accentuate a vieţii etc. Se poate vorbi chiar de o anumită „nevrotizare normala“ a bătrîneţii, iar tranziţia unei stări mai mult sau mai puţin „normale", spre boală, este mai ales o problemă de intensitate şi de repercusiuni asupra adaptării generale. Tabloul clinic al acestor nevroze este dominat de senzaţia de oboseală, slăbiciune, iritabiiitate şi uneori ostilitate faţă de membrii familiei, insomnii şi inapetenţă, alături de plîngeri pe plan somatic, care numai parţial au un suport organic, dar care, prin persistenţă şi intensitate, determină multiple consultaţii la diverse cabinete de specialitate. Dispoziţia depresivă reprezintă fundalul de ansamblu al acestor semne clinice, motiv de revendicare perpetuă a stării de sănătate şi de fericire (KAHN). Alături de acestea, tendinţele obsesionale, izbucnirile agresive, deviaţiile sexuale pot conduce la treceri, uneori imperceptibile, spre patologia psihotică. încercarea de a trasa o limită strictă între afecţiunile psihogene, organice şi endogene este hazardată, tabloul lor clinic prezentînd o simptomatologie deosebit de eterogenă. Orice tip de nevroză se poate manifesta în cadrul vîrstei a treia, iar evoluţia ei poate dura ani de zile, cu exacerbări şi remisiuni, progresînd lent şi tenace şi umbrind astfel înut;î ultimii ani ai unei persoane în vîrstă, prin ceea ce atît de plastic denumea MICHAUX „îmbătrîniri ratate". 3. ÎMBĂTRÎNIRE - psihoze e Tulburări psihice aparţinînd categoriei psihozelor, manifestate la vîrsta senescenţei : • cu debut anterior ; ® constituind recăderi tardive ale unor psihoze remise ; • cu debut ia vîrstă înaintată. Acestea din urmă nu reprezintă entităţi psihiatrice decît în opinia unor autori, stîrnind vii controverse, deoarece majoritatea autorilor: ie neagă autonomia clinică, ROTH şi OSTER-MAN propun o clasificare netă a psihozelor endogene ale senescenţei, în psihoze afective şi demenţiale, simplificînd excesiv lucrurile şi neîuînd în seamă evoluţia afecţiunilor cu debut anterior senescenţei. WEITBRECHT observă că simptomatologia psihozelor de involuţie se situează între schizofrenie şi psihoza maniaco-depresivă, alcătuind un tablou clinic mixt sau sub-stituindu-se în timp (aspectul paranoid ia locui celui afectiv, de regulă). în ceea ce priveşte raportul psihozelor, de involuţie cu procesul organic cerebral, amprenta acestuia se poate observa în majoritatea cazurilor care au o evoluţie îndelungată. Caracteristică, aproape patognomonică, este apariţia unor elemente semiologice noi — halucinaţii gustative şi olfactive, uneori chiar a sindromului delirant al „paraziţilor cutanaţi'*. După RUFF1N, EY, PREDESCU, determinismul psihozelor de preinvoluţie şi involuţie rezidă în însuşi fenomenul involuţiei, modificările patologice legate de vîrstă avînd atît rol patogenic, cît şi patopiastic, alături de intervenţia complexului de factori generali, somatici şi genetici. V. PREDESCU descrie cinci caracteristici comune psihozelor de involuţie, în vederea delimitării lor de alte categorii de psihoze 3 6 apar în perioada de vîrstă cuprinsă între 45—65 de ani, deci în perioada manifestă a involuţiei generale ; • simptomele psihice sînt foarte persistente şi au, de cele mai multe ori, tendinţă de cronicizare ; • fondul este anxios şi intricat cu fenomene depresive, cel mai des ; • în tabloul clinic, sînt frecvente preocupările hipocondriace şi sexuale (explicate, în parte, prin scăderea sau» uneori, exacerbarea libidoului) ; • în marea majoritate a cazurilor, tulburările psihotice apar după traume psihice, tabloul clinic îmbrăcînd, cel puţin în perioadele apropiate de debut, un caracter reactiv, 0 Psihozele de tip schizofren cu debut anterior (recidiva sau evoluţia cronică a psihozelor schizofrenice preexistente senescenţei) sînt legate de aceleaşi probleme ale adaptării la vîrsta a treia ; ceea ce se numeşte stadiu terminal schizofren nu reprezintă, în experienţa multor autori, decît un procentaj redus, coincidenţa schizofreniei cu demenţa organică fiind practic neîntîlnită în se-nescenţă (RIEMER). Recunoscîndu-i o dinamică proprie, fiUL-LER a descris şase forme de evoluţie a schizofreniei la senescenţă : • disociaţie necompensată, în cadrul alterării biologice ; • disociaţie parţială, prin regresiune compensatorie ; • banalizare, izolare, retragere, ca urmare a slăbirii tensiunii psihologice \ 956/îmb Imbătrinire : psihoze • transformarea delirului paranoid în delir depresiv de negaţie : • deplasarea conţinutului delirant în cadrul adaptării la mediu ; • extensia generală, amplificarea si generalizarea temei delirante iniţiale. 0 Psihozele de tip schizofren cu debut la senescenţă (fără semne de demenţă) oferă date puţine şi fragmentare, îmbătrînirea aducînd rar pe ecran filmul schizofrenic clasic. Lucrările fundamentale ale iui E. BLEULER. ca si cele ale lui MAYER-GROSS, M. BLEULER, JANZARIK, asupra schizofreniilor tardive, relevă faptul că jumătate din acestea nu se deosebesc de schizofreniile precoce, în timp ce cealaltă jumătate se poate subîrnoârţ! In trei grupe : • schizofrenii de tip parafrenic (cu predominarea ideilor delirante şi a Iluziilor de memorie) ; • catatonii depresive (cu tendinţă spre atitudine rigida) ; • stări confuzionale cu agitaţie acută (care se pot suprapune stărilor demenţiale). După cum afirmă aceiaşi autori, în general, în timpul senescenţei, se manifestă o predispoziţie mai marcată spre gîndirea delirantă, strîns legată de diferiţi factori, printre care slăbirea treptată a funcţiilor senzoriale. De • aceea, folosirea termenului de schizofrenie trebuie rezervată acelor cazuri rare de apariţie a simptomatologiei de tip disociativ Sa senescenţă, în absenţa unui sindrom psihoorganic, eliminat prin explorări de sceciali-tate. KLAGES accentuează caracterul concret, re-strîns la preocupările imediate ale subiectului cu delir paranoid, subliniind, împreună cu ROTH, buna conservare a planurilor afectiv şi intelectual în cadrul psihozelor schizofre-niforme ale vîrstei înaintate (pentru care preferă termenul de parafrenie). Dar, alături de acestea, următoarei® consideraţii permit izolarea acestui tip de psihoze în cadrul vîrstei senescenţei, ca' fază critică, ce presupune noi motivaţii şi conflicte : • modul diferit de existenţă a! unul bolnav cu schizofrenie tardivă, faţă de unul la care boala a survenit mai devreme ; • modificările aduse odată cu instalarea, mai devreme sau mai tîrziu, a sindromului psihoorganic ; • imposibilitatea practică de a determina cu certitudine existenţa unui puseu schizofrenic anterior, reactivat odată cu înaintarea în vîrstă (ceea ce i-a determ>ai pe autori ca MAYER-GROSS, M. BLEULER si jANZARIK să considere ca lipsită de sens separarea psihozelor schizofrenice în funcţie de perioadele vieţii). Delacroix # Psihozele depresive cu debut cnicr,’o" (recidiva sau evoluţia cronică a unor ps‘-:ie depresive preexistente senescenţei) oferă epidemioiogice nesemnificative, în ceea ce priveşte modul cum vîrsta îşi pune amprenta asupra frecvenţei, duratei şi gravităţii ep::.-delor depresive. Totuşi, KfELHOLZ este de părere că, după 50 de ani, ar avea loc c atenuare a Intensităţii lor, cu scurtarea intervalelor libere (de la 10 ani, la 1 — 2 ani). Această evoluţie atenuată ar avea !a bază faptul că bătrînul acţionează într-un mod mai pjtm stenic, că este mai insensibil şi mai arat• c, la care se adaugă modificarea frecventă a condiţiilor de viaţă (dependenţa faţă de mediul socio-famiiial). Fazele depresive care se manifestă în timpul senescenţei sînt incontestabil declanşate de evenimente ca : pierderea conjunctului, sc*v tî- Îmbătrînire : psihoze îmh/957 barea locuinţei, greutăţi materiale neaşteptate sau apariţia unei noi boli. Neglijînd anamneza, psihiatrul ar fi tentat, în unele cazuri, să nu vadă elementul de endogenitate şi să creadă câ este vorba de o depresie pur reactivă. Acestea sînt şi eie prezente la involuţie (vezi clasificarea depresiilor a lui KIELHOLZ), îmbrăcînd frecvent un tablou tranzient endo-geniform. Alteori, aspectul depresiei devine predominant demenţial, ajungînd în final la tabloul demenţei senile, cu depresia „rigi-d iii cată" (MEDOW). Apariţia semnelor de demenţă are, evident, o influenţă nefavorabilă asupra evoluţiei depresiei. ZEH consideră că, în acest stadiu, este foarte dificil de diferenţiat fenomenul de deteriorare organică de anxietatea, agitaţia şi tendinţa spre idei paranoide, care caracterizează depresia senilă. Gîndirea delirantă îmbracă haina ideilor de culpabilitate, nedemnitate sau persecuţie şi este, deseori, declanşată de factori existenţiali, care modifică modul de viaţă al bolnavului. £ Psihozele depresive cu debut la senescenţa (fără semne de demenţă) diferă faţă de cele ale maturităţii prin păstrarea mai bună a aspectelor afect! v-i nstinctive ale personalităţii, în afara unui număr restrîns de cazuri, debutul este marcat de un eveniment psihotraumati-zant, care joacă rolul de factor precipitant. Diferenţierea lor în entităţi nosologice, de sine stătătoare, a fost încercată, pentru prima dată., de KRAEPELIN, în 1896, dar nu există nici azi o concordanţă de opinii. Depresia (melanroiia) de involuţie este definită drept o afecţiune psihotică ce apare după vîrsta de 45 de ani, caracterizată clinic prin : depresie, anxietate, halucinaţii auditive si cenestezice, idei de autoacuzare şi hipocon-driace, cu evoluţie acută confuzivă sau pro-gredientă către deteriorare psihică. Unii autori au corelat apariţia acestor afecţiuni cu tipu! de personalitate premorbidă (inhibatii, ripizii), insistînd asupra importantei factorului ereditar (BUMKE, ’KEHRER). Tematica acestor psihoze este adesea monotonă : conştientizarea dureroasă a diminuării capacităţilor fizice şi psihice, autoanaliza mohorită, decepţia. Lipseşte forţa găsirii unui nou scop, bătrîneţea este trăită ca un fenomen pur negativ. Debutul este, frecvent, reactiv, la o psi hotraumă intensă. Tabloul psihopatologic se aseamănă mult cu accesul depresiv al psihozei maniaco-depresive, avînd însă unele particularităţi : • absenţa inhibiţiei (fiind mai frecventă excitaţia psihomotorie) ; • tablou! clinic este dominat de anxietate, ce apare uneori sub formă paroxistică ; • predomină ideile depresive hipocondriace şi de negaţie : • se întîlnesc stări onirice sau oneiroide ; 9 tulburările somatice, denutriţia, deshidratarea sînt mai accentuate decît în depresia periodică. Formele clinice îmbracă următoarele aspecte : • forma acută malignă, cu delir acut hiper-azotemic ; • forma de melancolie rigidificată (descrisă de MEDOW), caracterizată prin inerţie, apatie, bradipsihie, amimie şi mutism : • forme delirante, cu idei de autoacuzare sau persecuţie, monotone, halucinaţii acus-tico-verbale, cenestezice sau genitale : • sindromul Cotard (delirul de negaţie) reprezintă o cronicizare a melancoliei de involuţie. Subiect controversat încă de Ia delimitare, melancolia de involuţie a ajuns să fie considerată, mai recent, de unii autori (M. M. WEISSMAN, 1979), un mit. Rezervele noastre legate de acest subiect se întemeiază pe următoarele argumente: însuşi KRAEPELIN, după ce o delimitează în 1896, retractează acest lucru în 1907; THALBITZER şi DREYFUS neagă imediat această delimitare, lipsită de un cadru precis, considerînd că ceea ce descrisese KRAEPELIN erau mai curînd faze depresive ale psihozelor maniaco-depresive cu debut în tinereţe, schizofrenii cu debut, de asemeni, în tinereţe, sindroamele afective ale arteriosclerozei cerebrale sau ale altor afecţiuni organice. Prefaţînd lucrarealui DREYFUS (19.07) KRAEPELIN are meritul (atît de rar) de a nega ceea ce afirmase anterior (1896). BUMKE şi KEHRER condiţionează existenţa entităţii de personalitatea premorbidă. Nu fără semnificaţie pentru susţinerea aceloraşi idei este şi lipsa de decizie a unor psihiatri, diferiţi ca scoală, dar apropiaţi prin valoare: RUNGE,’ BLEULER, CAPGRAS, GAUSSEN, HALBENSTADT, EY, HEN-DENSON şi GILLESPIE, MAYER-GROSS, JISLIN, GUREVICI, GHlLIAROVSCKf (citaţi de V. PREDESCU). V. PREDESCU, orientîndu-se atît după formele clasic descrise ale acestor entităţi, cît şi după criteriile lor evolutive, optează pentru crearea unui cadru nosologic aparte. Această afirmaţie, deşi nu tranşează problema, nu este totuşi lipsită de interes în încercarea de rezolvare nosologică a mult discutatei depresii de involuţie. Considerînd-o mai mult „o depresie în involuţie" decît o „depresie de involuţie", ni s-ar putea reproşa faptul că unele dintre melancoliile de involuţie ajung în evoluţia lor ia o stare demenţială, ceea ce ar; pune sub 958 /imb Imbătrinire ; psihoze, tulburări ale personalităţii semnul întrebării postulatul unei entităţi n os o logice aparte şi considerarea lor doar ca o etapă premergătoare instalării tabloului morbid demenţial. Deşi recunoaştem logica acestor observaţii, admitem că nu putem defini o boală numai după ultima etapă care, de cele mai muite ori, nu poate fi prevăzută cu ani Înainte, Q Psihozele de tip maniacal cu debut anterior senescenţei: deşi observaţiile sînt izolate, eie relevă că, în perioada invoiutivă, particularităţile caracteriale se accentuează la maniacali, iar fenomenele psihotice acute sînt mai grave decît la vîrsta adultă, putînd apărea clemente confuzionale cu trăsături catatonice şi nu rareori elemente paranoide (ZEH). Nu sînt încă bine cunoscute aspectele legate de relaţia episoadelor maniacale cu cele depresive, de debutul lor şi de influenţa elementelor de psihoorganicitate asupra tabloului clinic. în general însă, mania în senescenţă îşi schimbă caracterele, devine mai monotonă şi stereotipă, repercusiunile sociale fiind mai clare decît la vîrsta adultă (batrînii maniacali care fac proiecte lipsite de sens, propun casă-tor;;, îşi laudă potenţa sexuală etc.). Pe de altă parte, poate avea loc şi o atenuare a intensităţii vechilor episoade, care îmbracă un aspect mai accentuat ludic (negarea adevărate' vîrste, atitudini de curtoazie inadecvată"' . 0 Psihozele de tip maniacal cu debut in senescenţă se deosebesc în mod semnificativ de mania pură a tinereţii : mai puţin susţinută, rrid" ojţin tenace, prin scăderea vitalităţii ger^ le, cu prelungirea, trenarea simptoma-tolo~ "i ; extravaganţa şi fuga ideilor sînt marote de note puerile şi fantastice, deseori pe olan erotico-sexual ; sînt prezente idei delirante de prejudiciu, cu caracter absurd şi însot.te de halucinaţii. D .pâ ZEH, trebuie făcută distincţia dintre mar a din presenium şî senium, dat fiind aspe'tjl agitat al celei dintîi şi monotonia cele a;te. El descrie cinci tipuri de manie senilă : • mania ştearsă (simptomatologie mai ate-•■-ată, în comparaţie cu episoadele ante- 1,oare) f • mania cu delir rigid (conţinut caracterizat prin fanatism, cverulenţă) ; • mania cu demenţă (componentă organică importantă şi expansivitate asemănătoare celei din paralizia generală, cu idei de grandoare şi exagerări extravagante, cu un conţinut uneori concret, dar mai frecvent nătîng) ; • mania cu trăsături par an o ~ _ c ile (cu retragere şi reacţii de neinc e, idei de ruină şi otrăvire, chu.'* c - fondul maniacal) ; • mania confuzivă (tulburări de conştiinţă, halucinaţii, exacerbare nocturnă). $ Psihozele de tip paranold apărute la vîrsta senescenţei, numite şi „de involuţie'*, au trezit un interes deosebit psihiatrilor de la începutul secolului, determinîndu-i iniţial să le confere individualitate nosologică (delirul de prejudiciu, paranoia de involuţie, parafrenia de involuţie). Studiile clinice, fenomenologice, etio-patogenice, observaţiile catamnestice au evidenţiat însă caracterul profund neomogen al tulburărilor psihopatologice produse de aceste psihoze. Prezenţa frecventă a tulburărilor halucina-torii, a sindromului de automatism mintal (peste 50% din cazuri), un grad mic de sistematizare, cu slabă extensie a delirului, intri-carea relativ comprehensivă a elementelor delirante fantastice în istoria existenţei individului, spaţiu! restrîns in care se desfăşoară şi foarte apropiat bolnavului — sînt elemente care fac din psihozele paranoide ale senescenţei, entităţi nosologice particulare. La toate acestea se adaugă mecanimsui predominant interpretativ al delirului şi fondul afectiv bazai, depresiv-anxios. Elementele de psihoorganicitate (vasculară sau involuţională abiotrofică), alături de cele de patologie somatică, metabolică, endocrină, ce survin în această etapă, întregesc tabloul acestei patologii psihotice. Nu există, in prezent, o concepţie unanimă asupra lor : unii autori le consideră psihoze schizofreniforme, in care elementele disociative sînt mult reduse şi se instalează tardiv ; alţii le acordă un ioc aparte în nosologie, chiar dacă acest fapt nu este pe deplin justificat, din punct de vedere eîio-patogenic paranoia de involuţie avînd totuşi o anumită specificitate psihopatologică, „de involuţie" insemnînd mai mult o nuanţă decît o cauzalitate. 4, ÎMBĂTRÎNJRE — tulburări ala personalităţii 9 Modificări ale structurii personalităţii la vîrsta senescenţei, fie preexistente „limitei vîrstei a treia", fie cu debut consecutiv acesteia. Dificultatea aprecierii tulburărilor legate de întreaga personalitate a bătrînului constituie, probabil, principala explicaţie a faptului că, atît literatura psihologică, cit şi cea psihiatrică, aduc surprinzător: de puţine date privind destinul tuturor tipurilor de personalitate in senescenţă. După toate probabilităţile, tulburările se instalează Imbatnnire - tulburări ale personalităţii Imb/959 consecutiv scăderii performanţelor fizice, fiind caracterizate (după WELFORD) mai ales prin : • deficitul de autocontrol (memorie, orientare) ; • modificarea metodei de lucru (luare de decizii, tendinţa la rutină şi stereotipi-zare) ; • modificări ale efortului (deşi, iniţial, poate fi susţinut, prăbuşirea se produce rapid). Pătrunderea în vîrsta a treia se face, chiar în cazul unei persoane echilibrate, cu întregul arsenal al trăsăturilor esenţiale aie personalităţii, care este mai mult sau mai puţin afectat în structurile sale de bază, dar, totuşi, în mare, acelaşi. „Fiecare îmbătrîneşte aşa cum a trăit" ; de aceea, contactul bătrînului cu psihiatrul reprezintă, ca şi la adult, momente de „ascuţire“ a acelor trăsături de personalitate care sînt cel mai supuse transformării în procesul senescenţei, împiedicînd integrarea corespunzătoare în mediu. PiTT, ca şi aiţi autori, consideră că vîrsta constituie pentru unele trăsături dizarmonice un factor de maturizare, conferindu-le un plus de stabilitate, amploarea neadaptabilităţii di-minuînd şi prin scăderea generală a tonusului vital. Alţi dizarmonici, însă, sfîrşesc prematur (prin diverse toxicomanii sau prin suicid), se află în detenţie sau iau „drumul" hipocondriei, devenind abonaţii spitalelor. ULLMANN, HELMICH şi R.EISINGER constată că personalităţile dizarmonice se internează în servi- ciile de psihiatrie mult mai rar la vîrstă înaintată decît în perioadele anterioare ale vieţii lor. Toate aceste explicaţii însă nu pot epuiza complexitatea fenomenului. întreaga problematică se centrează în jurul adaptări; bătrîniior la mediul social, grevată într-o măsură variabilă, de aşa-zisa „rigiditate1* (KARSTEN) şi inerţie caracteristică persoanelor intrate în vîrsta a treia. PIROZYNSKI remarca prezenţa fenomenului de repliere la unii dintre aceşti subiecţi, care manifestă frecvent tendinţe de autoritarism, de rigiditate şi intransigenţă, cu efecte negative asupra lor înşişi şi a anturajului lor. Ca mecanism psihologic central al îmbătrînirii, introversia are un efect de atenuare asupra extroversiei. M. BURGER-PRINZ şi KAHN sînt de părere că tulburările structurale pot să diminueze, odată cu înaintarea în vîrstă. Referitor însă Ia „dizarmonicii hipertimi", aceşti autori au remarcat că, după o reuşită socială destul de frecvent înregistrată în prima jumătate ^a vieţii, a urmat. deseori un declin general. în majoritatea cazurilor, trăsăturile hipertime s-au accentuat cu vîrsta, interferîndu-se cu un comportament dezin-hibat şi cverulent, determinînd apariţia unui cerc vicios de conflicte şi reacţii negative în relaţia cu mediul socio-familial. Odată cu scăderea forţei vitale şi a nivelului afectiv, hiper-activitatea acestui tip de personalitate patologică îmbracă adesea haina unui comportament de faţadă, golit de conţinut, caracterizat prin-tr-o frazeologie sterilă, manierisme şi bizarerii ce se accentuează cu vîrsta. M0LLER şi MENOTTI, în studiile lor, au acreditat o „opinie ambivalenţă", conform căreia, în senescenţă, ar exista două tendinţe contradictorii : fie diminuarea trăsăturilor dizarmonice şi maturizarea secundară, fie accentuarea deviaţiilor caracteriale şi a elementelor patologice. Ei consideră că, practic, pot fi neglijate elementele de psihoorgani-citate, deoarece ele nu modifică tulburările caracteriale, ci numai accentuează sensul lor iniţial. Bătrînii din categoria personalităţilor paranoiace devin extrem de sensibili, susceptibili, dominaţi de sentimente de inferioritate, „măcinaţi“ de lupte reale sau imaginare, ceea ce generează comportamente agresive sau chiar „beligerante“, implicînd frecvent apelul la justiţie; prin absurdul conţinutului, întregul tablou capătă o notă de grotesc. Direcţionarea personalităţilor dizarmonice către terenul hipocondriac poate îmbrăca, uneori tranzitoriu, şi haina psihosomatică, determinînd peregrinări ale bătrînului ia diversele servicii medicale. Ideea este susţinută şi de observaţiile multor autori (ERNEST, MOLLER etc.), care au demonstrat că, m a doua parte a vieţii, tulburările psihosomatice iau frecvent locul simptomelor nevrotice de alt tip, probabil prin modificarea expedientelor corporale, asociată cu accentuarea tensiunilor psihice. 960/i mp Împachetare : lmpârtâşit(D); Închistată ; Înclinaţie Se. poate afirma că. nu asistăm la o estompare a trăsăturilor de personalitate ; personaj ui este acelaşi, dar „acustica sălilorse modifică, ceea ce determină un răsunet mai mocest al dizarmoniei. Personalităţile dizar-monice nu pot fi altfel decît „aşa cum au fost întreaga lor viaţă" ; deşi trăsăturile lor se accentuează (nu diminuează) prin „lărgirea frîneior şi aşa slăbite", efectele sînt mai modeste, conferind, în mod fals, aparenţa de diminuare a dizarmoniei. Prin ecoui estompat pe care îl real zează datorită restrîngerii ariei de manifestare, ca şi printr-un grad mai mare de înţelegere din partea celor din jur pentru bătrîn;, în general, prin apariţia de elemente somatice (care, în sine, nu atenuează forţa dizarmoniei), tulburările personalităţii au, de fapt, în senescenţă, un alt cîmp de manifesta e. 5. ÎMPACHETARE (cf. fr. paquet ; vezi şi engl. pack) • Tehnică a împachetărilor umede şi reci, folosită ca mijloc de contenţie şi sedare (frigul provocînd, prin încetinirea respiraţiei, şi o oarecare sedare) ; ţine mai mult de domeniul :storiei metodelor terapeutice psihiatrice. WCCDBOURG, în 1966, încearcă o reevaluare a acestei metode, în scopul redresării stării psihice, prin „restructurarea" corporală şi stabilirea unei relaţii psihoterapeutice (starea de disconfort, nelinişte, produsă de frig, necesită o prezenţă calmă, securizantă din partea medicului). Teoretic, indicaţiile acestei metode sînt reprezentate de stările de agitaţie, replierea autistă în schi: ' * e , negativism, stări defectuale de tip ap ito lic. Practic însă, întrucît reclamă o coU r atL completă din partea bolnavului, aproa,t posibil de obţinut în astfel de stări, aplicarea ei este extrem de dificilă. Tehnica împachetărilor devine desuetă nu numai prin aceste neajunsuri şi prin brutalitatea ei, ci şi pentru că posibilitatea aplicării „contenţie! medicamentoase" este mult mai eficientă. 6. ÎMPĂRTĂŞIT(D) delir (vezi petro:, de la parte) • Fenomen de însuşire şi acceptare de către alte persoane (din familie, anturaj) a ideilor subiectului delirant. Aşa se întîmplă în delirul indus („folie â deux“), delirul „în masă“, delirul colectiv. O altă nuanţă a acestui termen, o introduce WICKER, în 1976, descriind „delirul de incapacitate intelectuală1', întîlnit în familiile cu copii handicapaţi mintal şi caracterizat prin faptul că toţi membrii familiei sau chiar şi cunoscuţii acestora susţin că micul deficient are o dezvoltare intelectuală absolut normaiă. 7. ÎNAPOIERE MINTALĂ/INTELECTUALĂ -> DEBILITATE MINTALĂ. 8. ÎNCARCERARE - psihoze (fr. incarcerer ; cf. lat. carcer „închisoare") —> DETENŢIE — psihoze. 9. ÎNCHISTAT(D) delir (cf. gr. kysti* „veziculă") • Formă de evoluţie a delirurilor sistematizate, ulterioară perioadei de invazie, care poate fi brutală sau progresivă. Delirul închistat constă într-o sistematizare şi cristalizare maximă, implicînd abstragerea din sistemul realităţii!. Caracteristică este re-ticienţa bolnavului, care neaga existenţa delirului, nu numai pentru prezent, ci şi pentru trecut. Disimulîndu-şi delirul în faţa anturajului şi a terapeutului, subiectul se reintegrează în mediul socio-profesional şi familial. Chiar dacă acest mod de evoluţie nu este optim, el permite totuşi o adaptare a subiectului, fe-rindu-1 de consecinţele delirului. 10. ÎNCLINAŢIE (cf. lat. indinatio) • Tendinţă obiectivată printr-o formă apetitivă ce comportament. în psihologie, termenul se referă la o tendinţă naturală şi generală, cu caracter prospectiv, privind direcţia valorizării de sine sau şansele de reuşită într-un anumit domeniu de activitate. Deşi aparţine aceleiaşi sfere cu vocaţia sau aptitudinea, termenul nu este superpozabii acestora. înclinaţia constituie un vector care preorien-tează opţiunile individului din copilărie şi adolescenţă. Depistarea precoce a înclinaţiilor spre un gen sau altul de activitate este deose- Înclinaţie ; Incorporare ; Încredere Înc/96î1 bit de utilă în orientarea şcolară şi profesională, întrucit de ea depinde, în mare măsură, destinul personal al fiecăruia. Atracţia către o anumită formă de activitate este condiţionată, pe de o parte, de „zestrea" nativă (reprezentată de o serie de particularităţi şi caracteristici anatomo-fizio-logîce naturale, printre care şi cele ale sistemului nervos central), care este generală şi pc-îîvafentă, reprezentînd potenţialul ereditar., iar pe de altă parte, de condiţiile concrete. social-educative şi culturale în care se dezvoltă individul, de influenţele exercitate de familie şi societate. Varietatea înclinaţiilor (tehmce, manuale, ştiinţifice, artistice, sportive etc.) este legată de diversitatea formelor si domeniilor de activitate umană -> APTITUDINE, TENDINŢĂ. 11. ÎNCORPORARE (cf. fr. incorporer ; vezi lat. corpus ,,corp“) • Sensul cel mai vechi al termenului este legat de experienţele de încorporare ale exaltaţilor mistici (dorinţă, asr>"d:e simbolică de unire cu un altul, real sau mitic). in psihanaliză, termenul desemnează procesul prin care un subiect înglobează şi păs-tie'ră in corpul său un anumit obiect: modalitatea de înglobare este mai mult sau mai p ^ Untasm atică. Procesul se leagă în special de sc4*vitatea bucală, de ingestia hranei (dar poa4e fi trăit şl în legătură cu alte zone ero-gene). Constituie modelul corporal pentru procesele de introiecţie şi de identificare, fnccrrrrarea caracterizează scopul pulsionai ş‘ rc'^ta obiectuală din stadiul anal. Termenul de încorporare este folosit de FREUD odată cu c\z: :-vea noţiunii de stadiu oral (1915). ActA u>tea orală (legată în mod special de zona buc'-i. ca primă zonă de excitaţie) se împarte în -ouă etape? o etapă centrată pe aspectul supţi !ui (suptul ca singură modalitate de proJ^ere a plăcerii) şi etapa imediat urmă-lc~. e, denumită „canibalică" (stadiu! sadicei J) ’n care apar primele manifestări de cruzii ~ (apariţia dinţilor, actul de a muşca, devora, de a distruge obiectul). în prima abordare a pulsiunilor (opoziţia pulsiuni sociale/ pulsiuni ale Eului sau de autoconservare), actul încorporării implică amestecuj a două activităţi : sexuală şi alimentară. în ultima teorie asupra dualismului pulsionai (opoziţia dintre pulsiunile vieţii şi pulsiunile morţii) FREUD afirmă că într-o anumită fază a dezvoltării orale intervine, în acapararea obiectului, uniunea iibîdoului şi a agresivităţii; obiectul este distrus, el nu mai există ca atare. Procesul de încorporare are următoarele semnificaţii : • procurarea plăcerii prin înglobarea obiectului în sine ; • distrugerea obiectului ; • asimilarea însuşirilor obiectului şi conservarea acestui obiect în interiorul subiectului. Acest ultim aspect (de asimilare şi conservare) constituie matricea introiecţiei şi identificării, încorporarea este predominant legată de activitatea orală. Pot fi suport al încorporării şi alte zone erogene sau alte funcţiuni (pielea, respiraţia). Există o încorporare anala şi o încorporare genitală. ABRAHAM şi M. KLEIN consideră că procesul de încorporare (canibalism) poate fi parţial (poate cuprinde obiecte parţiale). în sens larg, psihodinamic, încorporarea se poate extinde la procese mai complexe şi socializate aie identificării (orientarea încor-porativă din cadrul grupului primar la adolescenţi, care este mai totdeauna competitivă, încorporarea şi satelizarea ca forme aie identificării - AUSBEL, 1965) CANIBALISM, IDENTIFICARE, INTERIORIZARE, INTRO-IECŢIE, OBIECT. 12. ÎNCREDERE (de ia în + crede) • Sentiment de siguranţă determinat de cunoaşterea posibilităţilor şi vaioriî propriei persoane sau ale altora, care poate genera îndrăzneală, decizie şi reuşită în acţiune. încrederea în sine este rezultatul interiorizării unei suite de relaţii, 61 - Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 962/înc încredere ; Îndărătnicie modele,experienţe (reuşite sau nereuşite), în primul rînd, a relaţiei cu autoritatea parentală. Ea implică, de asemenea, condiţii de valorizare socială şi de exercitare a aptitudinilor personale. încrederea în sine excesivă sau nejusti- Rembrandt tificată este fondată pe supraaprecierea propriei persoane (deseori compensatorie, generată de sentimente de inferioritate, avînd caracter inconştient), putînd determina un mod de comportare deseori neadecvat împrejurărilor. încrederea în alţii se bazează pe buna lor cunoaştere, urmată de lipsa îndoielii asupra cinstei, bunei credinţe şi sincerităţii acestora, constituind una dintre premisele unei comunicări interumane calitativ superioare (în cadrul unui colectiv, între soţi, în relaţia me-dic-bolnav). încrederea în ceilalţi implică o relaţie interpersonală între cel care acordă şi cel căruia i se acordă încrederea. Acordarea încrederii depinde de factorii cognitivi şi afectivi, care orientează alegerea, ca şi de domeniul pentru care ea se manifestă. Ea vizează anumite caracteristici reale sau pre- supuse ale unei persoane (se poate avea încredere în discreţia unei persoane, dar nu şr în capacitatea ei de a rezolva o problemă practică, de exemplu). Capacitatea de a acorda încredere poate suferi distorsiuni datorate ambilor factori — cognitiv şi afectiv. Incapacitatea de a acorda încredere, suspiciunea generalizată faţa de oameni reflectă ecoul unor distorsiuni afective profunde. Pentru individul căruia i se acordă încredere, atitudinea de încredere a unei persoane investite cu un anumit statut poate reprezenta : • confirmarea valorii proprii deja cunoscute ; • aport narcisic necesar pentru dezvoltarea personală (utilizată în acest sens în pedagogie şi în tehnicile de reeducare) ; • recîştigarea încrederii în sine la persoane imature, labile, la care conştiinţa valorii personale este direct dependenta de mediu. Pierderea încrederii în oameni, caracteristică mizantropiei, reprezintă o reacţie neadaptativă extremă, consecutivă unor succesive frustrări particulare. Pierderea încrederii cuiva, a unei persoane semnificative pentru individ, poate genera stări anxios-depresive intense, punînd sub semnul întrebării întreaga valoare personala (mai ales Ia personalităţile imature afectiv). Credulitatea reprezintă „o formă patcă “ sau o varianta imatură a încrederii, ev- exprimă gradul de dependenţă faţă de vru'-aj, necesitatea de securizare şi afecţiune, Spre deosebire de oligofrenie, unde excesiva încredere în ceilalţi este „constituţionala", am putea spune, în sindromul demenţial, ea poate fi deseori secundară deteriorării capacităţii de a discerne. în paranoia, excesul de încredere în propria persoană are la origine schimbarea raportului Eului cu lumea, în sensu! unei expansiuni delirante. Iau astfel naştere Ide? delirante de grandoare, erotomanice, metafizice, de invenţie, de reformă etc. Lipsa de încredere în ceilalţi, specifică paranoicului» se traduce în temele delirante de gelozie, de interpretare, de persecuţie etc. O formă particulară a credulităţii apare în delirul indus (folie â deux), în care încrederea faţă de o persoana apropiată (care domină afectiv şi intelectual subiectul indus) se manifestă patologic, uneori în contrast cu lipsa de încredere faţă de ceilalţi. 13. ÎNDĂRĂTNICIE (de ia îndărăt: lat. în-de-retro) • Persistenţă mai mult sau mar puţin raţională într-o acţiune mintală sau materială, deşi direcţia de acţiune este greşită, Indemînare ; îndoială Ind/963 ineficientă, dăunătoare sau socotită astfel de ceilalţi. îndărătnicia relevă o rigiditate adap-tativa 1a situaţii. Psihologic, implică o supra-aprec ere a forţelor proprii în raport cu cerinţele acţiunii, blocaje emoţionale, anumite pa*t cuiarităţî de personalitate. în patologia psîr strică, se întîlneşte frecvent la persona-I'tâ1 dizarmonice de tip paranoiac, demon-st1- ..t v, schizoid. 14. INDEMÎNARE (de la în, de, mîna) — sin. DEXTERITATE; DIBĂCIE; INGENIOZITATE; iscusinţă Labilitate. 15. ÎNDOIALĂ (de la în -f- doi) • Stare de incertitudine,- nesiguranţă, neîncredere, referitoare la realitatea unui fenomen, la modul de îndeplinire a unei acţiuni de către subiect sau de către altcineva, dificultatea de a adera la o opinie, de a lua o hotărîre, determi-nînd o stare psihică tensionată, expresie a unui conflict intrapsihic. Această stare apare, în med normal, în situaţiile în care subiectul deţine foarte puţine date (sau nu deţine deloc) despre un fenomen, o acţiune, o persoană, sau în situaţii de oboseală, epuizare, în care nu rr>ai poate conta pe integritatea capacităţilor sale de cunoaştere şi execuţie. E. KAHN afirmă în legătură cu versantul patol-ogic a! îndoielii : „Obsesia apare pe baza unei nesiguranţe structurate biologic sau psihologic, o nesiguranţă a propriului Eu, referitor la o situaţie dată sau care va fi dată... Sintern categoric de părere că etiologia obsesiei psihopatului anancast trebuie căutată în stratul instinctiv al existenţei. Trebuie să avem în vedere următoarele posibilităţi de variante instinctive ale obsesivului : hipo- înstîr-ctivul, nesigurul instinctiv şi, în cazul unei relative sau absolute puteri instinctive, devierea instinctivă prin forţa persoanei... Din păcate, nu putem defini un singur tip de anancest ; singurul criteriu de unificare a anancaştilor ar fi că toţi au la bază o nesiguranţă generală". Îndoiala obsesivă apare Ia persoane cu Eu slab (uneori supracompensat interior prin încredere excesivă şi deprecierea mediului) şi dispoziţie de fond anxios-depresivă. Aceste caracteristici fac ca, începînd cu deliberarea, capacitatea de decizie şi finalizarea acţiunilor să fie minate de nesiguranţă funciară. Nesiguranţa referitoare la îndeplinirea acţiunilor proprii ajunge să domine întreaga viaţă a subiectului. El este continuu neliniştit, nesigur dacă a îndeplinit o anumită acţiune sau chiar acte semiautomate (închiderea uşii, a gazelor, a luminii). Această stare de incer- titudine, de nesiguranţă, de neîncredere în acţiunile proprii determină apariţia unei tensiuni psihice, ce nu scade decît dacă bolnavul verifică el însuşi (sau pune pe altcineva să verifice) îndeplinirea acţiunii. Verificarea se impune obsedant : chiar dacă îşi aminteşte perfect că a îndeplinit acţiunea, verificarea trebuie făcută repetat, conducînd, nu de puţine ori, la apariţia unor adevărate ritualuri (simplul gest de a închide lumina sau fereastra devine un ritual complicat, repetat uneori de sute de ori, epuizant pentru subiect şi pentru cei din jur). Aceste îndoieli obsesive, determinate de verificări numeroase, sînt denumite de unii autori „mania verificărilor", aflîndu-se pe prim planul nevrozei obsesivo-fobîce, psihasteniei, debutului psihasteniform al schizofreniei . îndoiala, ca stare de nesiguranţă şi neîncredere, mai apare în psihopatologie şi în faza premergătoare constituirii convingerilor delirante, cînd subiectul nu deţine încă suficiente „argumente“ pentru a fi convins de „realitatea“ şi „validitatea“ ideilor sale. Este faza în care are loc invazia patologicului, care încă nu a învins deplin. în fazele de rezoluţie a delirului de remisie, îndoiala apare ca urmare a revenirii treptate a criticii, semnificînd un prognostic favorabil. 16. „ÎNDRĂGOSTITE DE DOCTOR4* L EROTOMANE MEDICALE. 964/înf Înfiere ; Înnăscut; In sine 17. ÎNFIERE (de !a în + fiu) • Acţiune atestată juridic (printr-un ansamblu de norme aparţinînd dreptului familiei), cu largi implicaţii psihomorale, de preluare spre creştere şi educare â unui copil de către adulţii care-şi doresc acest lucru. Statuată încă din perioada dreptului roman, înfierea a suferit, în diverse epoci şi culturi, variaţii specifice. Codul nostru civil a preluat, în 1865, sistemul adopţiunii din legislaţia franceză, respectiv din codul civil napoleonian de la 1804, însă cu modificări importante (e de remarcat totuşi că, în Ţările Române, ea a fost stipulată în toate codurile de legi, începînd cu Pravila lui Matei BASARAB — secolul al XVII-lea — şi conti-nuînd cu Legiuirea lui loan Gheorghe CA-RAGEA şi Codul lui Scarlat CALLIMACHI). Codul familiei stipulează că scopul adopţiunii este determinat de nevoia asigurării ocrotirii intereselor patrimoniale şi nepatrimoniale ale copiilor lipsiţi de ocrotirea părintească sau de o ocrotire corespunzătoare ; în art. 66, se menţionează că „înfierea se face numai în interesul înfiatului", care este întotdeauna minor. Adopţiunea ca act, raport şi instituţie juridică urmăreşte asigurarea unei categorii de minori, dar şi asigurarea, pentru cei care înfiază, a unei vieţi normale de familie. După modul cum se stabilesc relaţiile de rudenie între adoptat şi familia adoptatului (de coexistenţă sau nu cu rudenia firească), există forme de înfiere cu efecte restrînse şi şi cu efecte depline. Procedura legală şi considerentele morale obligă la verificarea riguroasă şi responsabilă a celor două părţi aflate în tranzacţie, prin anchete sociale, viitorii părinţi fiind investigaţi sub aspectul condiţiilor materiale şi psihologice pe care le pot oferi copiilor în curs de adoptare. Motivele înfierilor sînt dintre cele mai diverse : economice (nevoia de forţă de muncă, creşterea veniturilor familiale), psihosociale, fiziologice, umanitare (consolidarea poziţiei în societate, asigurarea perpetuării numelui, garantarea unităţii cuplului conjugal, „repararea" unor traume psihice, satisfacerea trebuinţelor afective, consolarea după pierderea partenerului de viaţă, altruism etc.). Pe de altă parte, copiii care vor fi înfiaţi sînt examinaţi riguros medical şi psihologic (prin baby-test), în vederea stabilirii gradului lor de sănătate psihică şi somatică. Şansele unei compatibilităţi reale între copiii adoptaţi şi părinţii adoptivi sînt însă variabile. înfierea implică, în anumite împrejurări, un risc potenţial de apariţie a unor tulburări psihopatologice şi dezadaptative, pentru ambele părţi. 18. „ÎNMUIERE A PICIOARELOR" (de la în -{- moale) • Criză de hipotonie acută urmată de cădere ; în patologia neurologică — după BARRE — este urmare a leziunii fasciculului vestibulo-spinal, fiind prezentă în tumori ale ventriculului IV, scleroză în plăci, iar în clinica psihiatrică, este un atribut isteric, în special la structuri simple, diferenţierea neridicînd nici o problemă. 19. ÎNNĂSCUT (de la în + naşte) • însuşire, particularitate, calitate sau defect nativ, spre deosebire de cele dobîndite ulterior. Instinctul este înnăscut, deprinderile sînt dobîndite. Atributele înnăscute sînt independente de experienţa subiectului, nu însă şi de a antecesorilor săi. 20. ÎN SINE • Expresie filozofică consacrată de reprezentanţii idealismului clasic german. La KANT, „lucru! în sine" reprezintă realitatea extrasubiectivă, enunţată ipotetic drept sursă necesară a senzaţiilor şi percepţiilor, dar principial incognoscibilă în esenţă, deoarece cunoştinţele noastre nu reflectă cu fidelitate natura obiectelor şi a proceselor exterioare, ci se constituie prin intervenţia activă şi iremediabil deformatoare a structurilor a priori, imanente conştiinţei. Pentru KANT, „lucrul în sine", conceput ca realitate independentă de subiect, se opune fenomenului, reprezentat prin facultăţile de cunoaştere. FICHTE distinge lucrul în sine (aus sich) de existenţa absolută a spiritului, care este in sine (in sich) în sensul deplinei interiorităţi ; în primul caz este vorba de un în sine obiectiv, exterior şi, ca atare, inautentic, iar in cel de-al doilea caz de „în şinele" expenenţei absolute a subiectului. în filozofia hegeLană, fiinţa în sine reprezintă existenţa pe o treaptă elementară, nedesăvirşită, a devenirii sale dialectice ; săracă în determinaţii, nect stivată şi încă „nereîntcarsă la sine" prin : ‘.tera şi depăşirea alterităţii, fiinţa în sine » _* r^~ zintă existenţa nemijlocită, faptul si elementar de a fi, spre deosebire de f'r,-*a pentru sine, care denotă existenţa d<-V~en-ţiată şi conştientă de sine. Prin această not^ne filozofia hegeliană înţelege' inconştientul, în sensul de existent, dar necunoscut de subiect, în filozofia marxistă, o clasă socială este considerată în sine atîta timp cît nu îşi conştientizează interesele fundamentale şi misiunea istorică proprie : odată ce dobîndeşte conştiinţa acestora, ea se transformă într-o clasă pentru sine. 21 . ÎNSOŢITOR IMAGINAR (de la în - « ^ : fr. irnagincire) 9 Fenomen imaginativ c , -teristic preşcolarului, constînd în plă^r -3. în imaginaţia sa a unei fiinţe (persoană, Însoţitor imaginar; Înstrăinare îns/965 ma!) sau obiect căruia acesta îi atribuie întreaga gamă a necesităţilor sale afective. Acest însoţitor capătă un aspect fizic bine definit, un nume, chiar o familie, fiind de fapt „o persoană" căruia copilul îi împărtăşeşte toate gîndurile sale intime, toate dorinţele, toate suferinţele, bucuriile sale. Fenomenul este mai frecvent ia copiii aparţinînd unor familii cu relaţii perturbate, ca urmare a carenţei afective (ce poate genera, în final, o nevroză infantilă), la copiii izolaţi, nesociabili, emotivi. Poate apărea însă şi la copiii normali, integraţi familial şi şcolar, caracterizînd bogăţia imaginativă a acestei vîrste. 22 ÎNSTRĂINARE (de la în -f străin) • Termen cu roi important în filozofia hegeliană, avînd sensul trecerii unui regn ontologic în altul şi pierderea identităţii originare în noua formă de existenţă astfel instituită. Ideea absolută se „exteriorizează" în natură, iar spiritul se obiectivează în istorie înainte de a se ridica, prin dezvoltarea teoriei filozofice, la conştiinţa de sine, care restituie ideii absolute primordialitatea ei logico-on-tologică, dar nu ca fapt existenţial nemijlocit şi orb, ci ca gînd subiectiv, în care jocul dialectic al categoriilor dezvăluie unitatea de natură ideală a fiinţei. La FEUERBACH, noţiunea de înstrăinare capătă un sens diferit : pierderea de către om a existenţei sale, pe care o atribuiefiinţei imaginare a lui Dumnezeu. Creaţia umană, ca sinteză a tuturor atributelor omeneşti pozitive, concepute la modul superlativ, divinitatea îşi reprimă creatorul, pri-vîndu-J de autenticitate existenţială. La MARX, conceptul de înstrăinare capătă semnificaţia generală de separare a ceva de propria esenţă, ceea ce duce la o existenţă scindată şi profund contradictorie. în „Manuscrisele economico-filozofice din 1844"' (ca şi în alte lucrări), MARX a dezvoltat ideea că forma fundamentală de înstrăinare, din care decurg toate celelalte, o constituie „munca înstrăinată". Prin aceasta, MARX înţelege faptul că atît procesul muncii, cît şi rezultatele acestuia, scapă de sub controlul conştient al subiectului, manifestîndu-se ca forţe străine şi ostile lui ? se regăseşte aici, interpretată materialist, ideea feuerbachiană a înstrăinării ca dominaţie exercitată asupra creatorului de către propriile sale creaţii, desprinse de el, ocultate de aparenţe înşelătoare şi prezente în conştiinţa subiectului în travestiul mistificărilor şi iluziilor. Avîndu-şi originea istorică în adîncirea diviziunii sociale a muncii şi în dezvoltarea economiei de mărfuri, munca înstrăinată conduce la apariţia şi perpetuarea proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie. Separînd producătorul de proprietar, aceasta verifică relaţiile dintre oameni, dominate din ce în ce mai autoritar de logica impersonală a raporturilor dintre lucruri. 23. ÎNSTRĂINARE — sentiment (de la în -f străin) • Sentimentul de nefamiliaritate a ambianţei, de nerea!, trăit de subiect cu mare încărcătură anxioasă, considerat de unii autori ca stadiu iniţial al depersonalizării. Termenul a fost acreditat în studiile psihologice ale Iui RIBOT şi P. JANET, mecanismele sale neurofiziologice şi psihopatologice fiind explicate de P. GUIRAUD, preocupat în mod deosebit de acest fenomen. Descompunerea „sistemului de referinţă continuă, constituit din sentimentul corelaţiei şi interdependenţei dintre persoană şi lume" (E. PAMFIL), determină trăirea de non-apartenenţă la lumea exterioară, „pierderea sentimentului realităţii sale personale", care pot culmina cu fenomene de deposedare şi tranzi-tivism. FEDERN subliniază faptul că aceste trăiri stranii, deformate faţă de ambianţă apar în condiţiile unei percepţii bune, fără tulburări. Subiectul se simte străin, într-o lume cu care a pierdut contactul sau nu-l poate stabili, fiind ca un spectator al unor fenomene stranii. Pot apărea manifestări de „deja vu", „deja connu", evocări mnezice panoramice, disvegetoză generată de şi generînd anxietate. Sentimentul de înstrăinare poate apărea în perioada crizei adolescentine, avînd o durată foarte scurtă. Cel mai frecvent însă, el se în-tîlneşte în psihastenie (P. JANET), subiectul trăind o teamă continuă şi terorizantă faţă de reapariţia acestor stări. în schizoidie şi schizofrenie, sentimentul de înstrăinare poate fi prezent, fiind exprimat într-o^ simbolistică proprie şi greu comprehensibilă. înstrăinat de lume, de ambianţă, trăieşte depresivul. în perioadele de debut, ca şi în cele de remisie 966/îns însuşire psihică ; Jntipârire ; Intîrzieri mintale ale stărilor confuzionale, poate apărea sentimentul de înstrăinare, care poate însoţii metamorfopsiile din tulburările de schemă corporală. GUIRAUD semnala apariţia sentimentului de înstrăinare ca echivalent psihic, tulburare paroxistică sau aură a epilepsiei temporale. Observaţia lui a fost ulterior confirmată prin studii neurofiziologice şi electroencefalografice. 24. ÎNSUŞIRE PSIHICĂ ( de la însuşi) • Componentă stabilă a personalităţii, care nu se poate reduce la un singur proces psihic, alcătuind o formaţiune sintetică şi manifes-tîndu-se relativ constant în conduite caracteristice pentru fiecare individ . Constanţa acestor însuşiri rezidă în faptul că se impun în mod similar, în împrejurări variate. Corelarea şi îmbinarea lor conduce la constituirea profilului personalităţii. Referitor la caracter, ar putea fi delimitate schematic în : negative (egoism etc.) şi pozitive (altruism, sinceritate etc.), în cadrul aceleiaşi personalităţi coexistîn'd ambele tipuri de însuşiri psihicet Psihologia consideră că însuşirile psihice pot fi clasificate în trei categorii, fiecare dintre acestea reprezentînd o latură sau un subsistem al personalităţii : temperamentul, aptitudinile şi caracterul. 25. ÎNTIPĂR1RE (de la în + tipar) • Proces afiat la baza memoriei de fixare, la care paricipă cortexul cerebral, substanţa reti-cu'iiă activatoare ascendentă şi sistemul lim-bîc, stocarea propriu-zisă avînd loc în scoarţă. Mecanismul de întipărire se desfăşoară la nivel neuronal, structura neuronului putînd fi modificată în condiţiile repetării influxului (marcaj neuronal). Neuronii ţintă intră în relaţie cu alţi neuroni deţinători ai aceleiaşi informaţii sau ai unor informaţii asemănătoare, pe care le întăresc, le completează sau le readaptează. Stocajul de lungă durată, mai dificil, deoarece implică cuprinderea mai multor grupe neuronale, este asigurat prin modificările acidului ribonucleic mesager şi prin sinteza de proteine codificate. 26. ÎNTÎRZIATE —- reacţii • Tulburări reactive, care apar la un interval de timp după trauma psihogenă. Descrise de A. SEVALEV (1935), acest tip de reacţii s-ar datora fie unor evenimente care împiedică prelucrarea psihică a momentului psihotraumatizant, fie unei prelucrări deosebit de laborioase. Tipul de reacţie este uneori nemijlocit legat de psihotraumă, alteori (cei mai adesea) modificat prin prelucrarea internă. După autorul citat, prognoza acestor reacţii este mai puţin favorabilă decît cea a reacţiilor imediate, deoarece impresiile negative ar fi mai bine fixate. 27. ÎNTÎRZI ERE AFECTIVĂ (de la în + tîr- ziu)S-^' IMATURITATE AFECTIVĂ. 23. ÎNTÎRZIERI MINTALE • Stări de ne-dezvoltare psihică sau de dezvoltare psihică incompletă, ce afectează procesele intelectuale, gîndirea şi îndeosebi abstractizarea şi generalizarea, dar şi celelalte funcţii psihice (afectivitatea, caracterul, personalitatea). Fiind stări reziduale, stabilizate, sechelare, au un caracter definitiv. Alţi termeni, ca „oligofrenie" (gr. oligos „puţin" : fren „spirit, minte"), „arieraţie", „deficienţă mintală", folosiţi adesea în literatură, sînt sinonimi cu cel de întîrziere mintală. Elementele definitorii sînt : • dezvoltare psihică deficitară, avîndu-şi etiopatogenia în factori care intervin pînă la vîrsta de trei ani ; • deficienţa dominantă cognitiv-operaţio-nală, asociaţi frecvent cu tulburări afective voliţionale, comportamentale, cu repercusiuni asupra întregii personalităţi : • simptomatologie organică, cu specificitate relativă (neurologică, endocrinolo-gică). Consemnări sporadice despre întî-rzierea mintală se găsesc în numeroase lucrări cu caracter medical, istorico-religios, juridic, literar, datînd din perioada de dinaintea erei noastre. De-a lungul timpurilor, statutul acestor bolnavi nu a diferit de cel al altor bolnavi psihic. PINEL, cei care a revoluţionat concepţiile privitoare la îngrijirea acestora, introduce şi pentru deficienţii mintal noi proceduri terapeutice, şi anume terapia educaţională, terapia prin muncă organizată şi tratamentul moral. Urmare a acestei deschideri terapeutice, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XiX-lea, se înfiinţează numeroase instituţii cu profil medico-psihologic, în care se aplică deficienţilor mintal gravi forme de terapie educaţională. în secolul al XiX-lea, încep studiile sistematice clinice, se fac primele clasificări (SE-GUIN) ; ESQUIROL le distinge de demenţe şi le clasifică, diferenţiind idioţiile congenitale de cele dobîndite şi deosebind imbecilitatea de idioţie după gradul de dezvoltare a limbajului. Creşterea volumului de investigaţii în domeniul anatomopatologiei, his-tologiei, neurochirurgiei, psihologiei, permite conturarea concepţiei organiciste, care va considera oligofreniile ca rezultat al leziunilor cerebrale cu caracter sechelar. întîrzieri mintale : epidemiologie, etiopatogenie în t/967 Ample studii de psihologie şi sociologie de la începutul secolului nostru au condus la găsirea unui instrument operaţional de măsurare a inteligenţei (BINET şi SIMON, 1905— vîrsta mintală; STERN şi BOBERTAL, 1912 — coeficientul intelectual Q.l.) Cercetările complexe interdisciplinare (medicale, psihologice, epidemiologice, genetice etc.) din ultimele decenii (R. ZAZZO) au permis constatarea relativităţii în stabilirea nivelului mintal, dată fiind posibilitatea ameliorării semnificative a acestuia prin mecanisme compensatorii, sub influenţa educaţiei intensă şi adecvată, care să nu neglijeze particularităţile afectivităţii şi activităţii, voluntare, să dezvolte motivaţia; aceste principii stau azi la baza concepţiei sistematice a psihismului şi, implicit, a terapiei educaţionale a debililor, m intal, $ Epidemiologie. Frecventa globală a în-tîrzierilor mintale pentru^ copiii de vîrstă şcolară este de 1 ,5 — 5,5%. In ceea ce priveşte întîrzierile mintale grave, ea oscilează, după unii autori, între 0,3 —0,6%. OMS şi UNESCO estimează următoarea repartiţie în rîndul populaţiei infantile : • intelect de limită — 7%; • debilitate mintală — 2,5 — 3%; • întîrzieri mintale grave — 0,3% ; • imbecilitate — 0,24% ; • idioţie — 0,06%. După sex, se remarcă o^ uşoară predominare a sexului masculin. în genere, cifrele variază de la o ţară la alta, de obicei procentul subiecţilor detectaţi fiind cu atît mai mare, cu cît nivelul socio-cultural şi economic este mai ridicat, cu cît calitatea asistenţei sanitare este mai bună. De asemenea, cu cît învăţă-mîntul obligatoriu presupune însuşirea unor cunoştinţe mai aprofundate şi o durată mai mare de şcolarizare, cu atît se decelează o proporţie mai însemnată de intelecte liminare (6 — 10% din populaţia şcolară). £ Etiopatogenie. Se admite, în general, o etiologie complexă, cu două mari categorii de factori : genetici (endogeni) şi dobîndiţi (exogeni), fără a se putea preciza însă, de cele mai multe ori, măsura în care aceştia se intrică, ponderea fiecăruia în determinarea leziunilor cerebrale. Cu cît momentul agresiunii sistemului nervos este mai precoce, cu atît severitatea deficienţei psihice este mai mare. în consecinţă, factorii genetici, precum şi cei exogeni, care intervin timpuriu în perioadele prenatale, conduc la întîrzieri psihice grave şi profunde. Deficienţele medii şi uşoare se datorează preponderent acţiunii factorilor exogeni, ce intervin în perioadele peri- şi mai ales post- natale. Întîrzierile foarte uşoare şi intelectul liminar au o etiopatogenie complexă, greu evidenţiabilă, puţin elucidată, In care sînt incriminaţi îndeosebi factorii educaţionali, climatul afectiv familial, nefavorabil prin dezorganizarea familiei, situaţii conflictuale, nivel cultural mult scăzut. 0 Clasificare. Întîmpină o serie de dificultăţi, datorate, în parte, eterogenităţii şi complexităţii etiologice (cauze diferite pot determina tablouri clinice asemănătoare şi invers, aceeaşi cauză etiologică poate avea consecinţe diferite asupra dezvoltării), precum şi varietăţii concepţiilor diferitelor şcoli psihiatrice, privitoare la aspectele principale de studiu : gravitatea deficienţei cognitive, etiologie, aspecte sociale, pedagogie, tulburări asociate, prognostic. Clasificarea adoptată de OMS şi DSM III evidenţiază patru grade de întîrzieri mintale, în funcţie de coeficientul intelectual : • întîrziere mintală uşoară — Ql 50—70 ; • întîrziere mintală medie — Ql 35 — 49 ; • întîrziere mintală gravă — Ql 20 — 34 ; • întîrziere mintală profundă — Ql sub 20. De menţionat că Ql (raportul dintre vîrsta mintală a subiectului examinat şi vîrsta mintală pe care în mod normai ar trebui s-o aibă X 100) nu este decît unul dintre reperele de stabilire a diagnosticului de întîrziere mintală. Acest reper numeşte nici suficient şi, mai ales, nici definitiv. Întîrziatul mintal trebuie considerat, dincolo de performanţele sa!e psi-hometrice, ca o personalitate care trebuie judecată în funcţie de toate atributele ei, şi, mai ales, în funcţie de capacitatea de relaţio-nare cu ambianţa (cadrul socio-familial). In-tîrzierea mintală este deci apreciată ţinînd seama de interdependenţa factorilor deficitari cu cei relaţionali, de comportament. Se mai descrie şi „intelectul de limită", parţial recunoscut, încadrat între intelectul normal şi formele uşoare de întîrziere mintală (Ql 70—89). El ar corespunde întîrzieriîor. mintale „subculturale" sau de tip „familial"', determinate de condiţii culturale şi educative insuficiente (E. LEWIS), fără alte cauze directe, constituind, de obicei, grupul întîrzieriîor mintale recuperabile. Clasificarea psihopatologică are în vedere următoarele criterii de diferenţiere a întîr-zierilor mintale (GESSEL, AMATRUDA, BINET-SIMON) : dezvoltarea limbajului, vîrsta mintală, reuşita şcolară, adaptarea socială şi coeficientul intelectual. • Forme clinice : m Intîrzierea mintala uşoara reprezintă forma cea mai frecventă (80% din totalul întîrzieriîor mintale din rîndul populaţiei infantile) ; cu- 9o3/înt Intîrzieri mintale ; forme clinice prinde subiecţi ce ating un Ql de 50—70, respectiv vîrsta mintală de 9 — 10 ani (PEN-RGSE, O'GORMAN etc.). Termenul corespunde celui de „debilitate mintală" din descrierile clasice, respectiv celui de „oligofrenie gradul I" (OMS). Neasociată, de obicei, cu anomalii fizice, această deficienţă trece neobservată pînă la vîrsta preşcolară sau şcolară, cind dificultăţile de învăţare atrag atenţia asupra dezvoltării deficitare a gîndirii, ceea ce impune, în marea majoritate a cazurilor, orientarea spre instituţii de profil, în scopul instruirii şcolare şi a pregătirii profesionale (de aici şi denumirea americană a acestei categorii de deficienţi : „educabili"). Dacă procesele de cunoaştere sînt neomogen afectate, în schimb gîndirea este constant modificată. Ea rămîne incomplet dezvoltată, copiii nereuşind să ajungă la stadiul noţiunilor abstracte (nu pot deosebi esenţialul de neesenţial, generalul de particular, nu pot opera cu noţiuni, judecăţi, raţionamente). Operaţiile gîndirii (analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea) sînt caracterizate prin lentoare, inerţie. Din cauza imposibilităţii de prelucrare, elaborare şi sistematizare, informaţiile rămîn fragmentare, imprecise (ROŞCA). Afectiv, se caracterizează prin imaturitate, care se exprimă prin labilitatea emoţiilor, tendinţa la descărcări de rnînie, dependenţă, nevoia de protecţie ; ca rezultat al întîrzierii în maturizare, la mulţi bolnavi se întîlnesc dificultăţi de coordonare, paratonie, sincinezii, imprecizie gestuală, hi* perreflectivitate osteotendinoasă, manifestări cunoscute sub numele de „debilitate motorie" (DUPRE), c:e constituie obstacole suplimentare în calea adaptării socio-profesionale. Fragilitatea, infantilismul, hipersugestibilitatea, precum şi decalajul dintre dorinţă şi posibilitatea de realizare a acesteia, explică frecvenţa cu care se întîlnesc la aceşti subiecţi unele tulburări de comportament (35% din cazuri). Lipsa de supraveghere, nevoia de satisfacţie imediată favorizează antrenarea lor în diverse acte delictuale (după HEUYER, ei constituie 1/3 din delincvenţii juvenili). Multe dintre comportamentele acestor bolnavi sînt determinate şi de atitudinea familiei, a mediului, faţă de handicapul intelectual. Hiperprotecţia, respingerea, neglijarea etc. induc o serie de reacţii, atitudini, sentimente, ce pot constitui un serios obstacol în calea maturizării afective, determinînd totodată deformări de durată ale caracterului şi personalităţii. Adaptarea socială şi profesională a acestor bolnavi depinse de complexitatea vieţii sociale, tolef anţa colectivităţii, stabilitatea individului în acelaşi mediu, tulburările comportamentale şi afective asociate şi de posibilităţile concrete de încadrare într-o activitate utilă. Avînd capacitatea de a-şi însuşi limbajul oral şi scris şi nemanifestînd dizarmonii de dezvoltare somatică, bolnavii cu întîrziere psihică uşoară pot duce o existenţă independentă din punct de vedere social, care necesită totuşi supraveghere şi protecţie din partea anturajului. • întîrzierea mintală medie reprezintă aproximativ 12% din ansamblul deficienţilor mintal şi 0,24% din totalul populaţiei infantilei corespunde unui Ql de 39 — 40. Deficienţa se evidenţiază din mica copilărie., prin dezvoltarea psihomotorie încetinită, tulburarea motricitatii, dismorfia somatică şi prin prezenţa unor simptome disparate, ca sincinezie, paratonie, mişcări involuntare etc. Termenul corespunde celui de „imbecilitate" din descrierile clasice, de „oligofrenie gradul II" (OMS), „debilitate mintală profundă" — „trainabie" (engl.), „instructibiT (americ.). Atenţia, memoria şi gîndirea ating un nivel de dezvoltare corespunzător vîrstei de 5—7 ani, iar limbajul, celui de trei ani. Gîndirea este concretă, mecanică, iar cunoştinţele achiziţionate sînt imprecise, nesistematizate, fragmentare, imposibil de aplicat în condiţii deosebite de cele în care au fost iniţial explicate. Pe plan afectiv, domină emotivitatea puţin controlată, labilitatea afectivă. Unii sînt placizi, liniştiţi, pe cînd alţii sînt hiperexcitabili şi, din această cauză, greu de menţinut în familie, în planul limbajului expresiv, în afară de disla-lie şi disartrie, este caracteristică incapacitatea de acord gramatical (asintaxia). La unii subiecţi, se remarcă o memorie excepţională (aşa-numiţii „calculatori calendaristici", capabili să reţină şiruri întregi de cifre şi date). Nivelul de dezvoltare a funcţiilor cognitive permite întîrziatului mintal din această categorie să obţină o oarecare pregătire profesională sau efectuarea unor operaţii stereotipe în cadrul unui proces tehnologic complex. Nefiind capabili să se conducă, ei rămîn dependenţi social, fiind internaţi, de obicei, în unităţi de tip cămin-spital. • Întîrzierea mintală gravă corespunde des-crierii clasice a idioţiei (ESQUIROL), respectiv oligofreniei de gradul III (OMS), şi reprezintă o formă severă de deficienţă psihică (Ql 20 — 34), asociată întotdeauna cu malformaţii multiple (oxicefatie, hipertelorism etc.), semne neurologice motorii (pareze, epilepsie, paralizii de nervi cranieni), tulburări ale sensibilităţii (prag algic crescut) şi ale senzorialităţii (surditate, cecitate etc.). Limbajul nu este însuşit, comunicarea reducîndu-se la sunete nearticulate, care indică trebuinţele esenţiale şi starea afectivă. Activitatea este dezordonată, stereotipă (balans); mulţi bolnavi se autolovesc Întîrzieri mintale : forme clinice, diagnostic înt/969 sau* comit acte agresive. Instinctele sînt exagerate (bulimie, masturbare) sau pervertite (coprofagie). Dependenţa de anturaj este totală. Efortul educaţional susţinut, în unităţi de tip cămin-spital, poate conduce la dobîndirea controlului sfincterian şi a posibilităţii de autoalimentare. • Intîrzierea mintala profundă cuprinde subiecţi cu Ql sub 20, reduşi de obicei, la o viaţă vegetativă (nivel protopatic de automatism). Aceşti bolnavi nu-şi însuşesc mersul şi nu achiziţionează controlul sfincterian, avînd grave malformaţii şi carenţe somatice. Cu o rezistenţă scăzută la infecţii, mor în primii ani de viaţă, în urma unor afecţiuni intercurente. Necesită supraveghere şi îngrijire continua. • Intelectul de limită. Noţiune recentă, introdusă de două decenii, cuprinde subiecţi cu un Ql de 70 — 89 (după unii autori, limita superioară s-ar deplasa pînă la 85 sau chiar 95), care nu fac faţă exigenţelor şcolare în-cepînd cu clasele a V-a sau a Vl-a, aşa-numiţii „backward, border-line, dull" (înapoiaţi li-minari, proşti) din limbajul autorilor saxoni. După datele OMS şi UNESCO, ei reprezintă aproximativ 7% din populaţia infantilă. Peter HAYS consideră că acest tip de debil este o „creaţie" artificială a societăţii moderne, cu exigenţe complexe faţă de individ. C. BENDA afirmă că, în etiopatogenia intelectului de limită, un rol hotărîtor îl au factorii socio-cultu-rali (debilul „subcultural"). Datorită insuficienţei gîndirii abstracte, ei nu pot înţelege raţionamentele matematice şi cauzalitatea complexa a unor procese fizico-chimice (M. ŞTEFAN). Elementul esenţial care-l diferenţiază pe liminarul intelectual de debitul mintal este capacitatea de învăţare, de folosire corectă a ajutorului acordat în acest scop, capacitatea de adaptare la colectivitate. Practica a demonstrat că, după depăşirea obstacolului şcolar, la vîrsta adultă, aceşti subiecţi se integrează destul de bine în viaţa sociala.,şi profesională, diferenţele dintre ei şi normali se estompează. % Evoluţie, Dezvoltarea intelectuală deficitară are o stabilitate relativă, în sensul menţinerii în timp a funcţiilor cognitiv-operaţionale sub nivelul înregistrat la aceeaşi categorie de vîrstă, dar cu existenţa posibilităţii ca, prin aplicarea, cît mai precoce a tratamentelor etiologice specifice (acolo unde este posibil), prin crearea unor condiţii de viaţă adecvate şi prin aplicarea unor metode educative şi didactice speciale, să se asigure o pregătire şcolară şi profesională satisfăcătoare, îndeosebi în cazul celor cu deficienţe psihice uşoare şi medii, care să permită integrarea socio-profesională a acestora. Prognosticul depinde de varietatea elementelor etiologice şi simptomatologice, de măsurile terapeutice medico-pedagogice aplicate. în formele profunde, prognosticul este în funcţie de natura leziunii in cauză. Simptc-mele clinice asociate influenţează prognosticul (epilepsia, de exemplu, reprezintă un factor de gravitate). % Explorările paraclinice cuprind un registru extrem de bogat, datorită marii diversităţi a factorilor etiologici posibili incriminaţi. Astfel, examenul lichidului cefalorahidian, electroencefalograma, electromiograma, radiografia craniană simplă, eventual pneuivo-encelografia şi arteriografii cerebrale, investigaţiile complexe ale constantelor sanguine, reacţii serologice pentru lues şi toxoplasmoză, factorul Rh, grupa sanguină, examinări urinare complexe, investigaţii genetice aduc date semnificative pentru elucidarea etiopatogenie;. # Diagnostic pozitiv. în întîrzierile mintale medii, grave şi profunde, diagnosticul este uşor, pacienţii prezentînd încă din primii ani de viaţă o insuficienţă mintală marcată. Formele uşoare pot trece însă neobserveâe pînă la şcolarizare şi chiar pînă mai tîrziu, în condiţii în care nu se face apel la gîndirea abstractă, Ia creativitate. Examenul funcţiilor de cunoaştere şi a personalităţii deficientului, corelarea vîrstei cu datele clinice şi rezultatele investigaţiilor psihometrice (Ql, vîrsta mintală), aprecierea capacităţii de adaptare la condiţiile vieţii sociale şi profesionale sînt elementele care permit diagnosticarea şî stabilirea severităţii handicapului intelectual. Antecedentele personale, patologice şi heredo-colaterale, cu evidenţierea unei cauze directe decelabile, care a acţionat asupra sistemului nervos pînă la vîrsta de trei ani, tulburările somatice sechelare asociate facilitează diagnosticarea, elucidînd adesea aspectele etio-patogenice. Se vor' lua, de asemenea, în consideraţie relaţiile intrafami liale, climatul afectiv familial, condiţiile socio-cuituraie de dezvoltare a i n d i v i d u I u i. Asupra consecinţelor nefaste ale carenţei afective, mai ales în primii ani de viaţă, au fost publicate numeroase studii (GOLDFARB, SP1TZ ş.a.), care demonstrează posibilitatea apariţiei întîrzierii mintale la copiii despărţiţi de mamele lor, crescuţi în orfelinat. SP1TZ descrie o „depresie anaclitică", declanşată, după o despărţire de mamă, mai lungă de trei luni. La copiii de vîrstă şcolară, se descrie „o falsă oligofrenie“, legată tot de factorii afectivi : reacţii de agresivitate a părinţilor, hiperautori- 970/lnt Intîrzieri mintale ; diagnostic ; Înţelegere ţarism, frica de eşecurile şcolare, greşeli din partea pedagogilor, conducînd la inhibarea procesului de maturizare afectivă, la un infantilism caracteriai. $ Diagnosticul diferenţial se face cu : • stări defectuale de tip psihopatoid, ce presupun dezvoltarea psihomotorie normală pînă la vîrsta la care intrevine afecţiunea a cărei evoluţie determină defec-tualitatea ; • alte stări deteriorative în care dezvoltarea psihică este normală pînă la data îmbolnăvirii (afecţiuni toxice, traumatice, degenerative etc.) ; • tulburări de dezvoltare a personalităţii, care respectă criteriile definitorii, tulburările de tip cognitiv nefiind însă semnificative ; • sindroame neurasteniforme, de epuizare, stări reactive, în care tulburările de performanţă sînt funcţionale, reversibile sub tratament ; • psihoze cu evoluţie defectuală (autism infantil) : se evidenţiază în antecedente simptomatologia psihotică specifică de debut şi de stare ; • deficite senzoriale primare, care, prin reducerea posibilităţilor de comunicare, pot conduce la o întîrziere mintală uşoară, secundară, • Principii de tratament. Tratamentul profilactic şi curativ al întîrzierilor mintale presupune o participare complexă şi organizată a numeroase categorii de specialişti (geneticieni, obstetricieni, ginecologi, psihiatri, specialişti în medicină generală, neuropsihiatri, precum şi psihologi, educatori, profesori, sociologi), care să asigure prevenirea oricăror agresiuni cerebrale, depistarea cît mai precoce a deficitului şi aplicarea tratamentului etiologic specific. Întîrzierile mintale constituite necesită protecţie şi instrucţie deosebite, pe perioade prelungite de timp, de multe ori, pe întreaga durată a vieţii. în scopul îmbunătăţirii capacităţii de învăţare şi adaptare socială şi profesională a deficienţilor, se va face orientarea lor spre unităţi speciale de educaţie şi învăţămînt ca : şcoli speciale ajutătoare, că-mine-şcoală, cămine-spita! (în funcţie de severitatea întîrzierii psihice), şcoli cu profil profesional, unităţi productive protejate. Farmacoterapia se va indica după caz, îndeosebi în tulburări comportamentale şi manifestări de intensitate nevrotică sau psihotică supraadăugate. ţ Profilaxia presupune: • sfat şi consult genetic în familiile în care copiii sau părinţii au boli ereditare cu risc crescut de transmitere ; • prevenirea malformaţiilor (îndepărtarea factorilor teratogeni din primele luni de sarcină) ; • tratamentul infecţiilor cronice (lues), prevenirea intoxicaţiilor mamei (cu metale grele etc.), combaterea alcoolismului etc. ; • evitarea traumatismului obstetrical, a travaliului prelungit şi anoxiei ; • tratamentul mamelor cu Rh negativ, a toxoplasmozei, a infecţiilor postnatale precoce, a bolilor gastrointestinale, pulmonare etc. ; • evitarea denutriţiilor severe în [primii ani de viaţă ; • depistarea precoce a cretinismului şi insuficienţei tiroidiene. 29. ÎNŢELEGERE (cf. lat. intelligere „a înţelege, a observa") • Capacitate de a surprinde şi decodifica semnificaţii şi relaţii esenţiale între obiecte, fenomene. Din punct de vedere etimologic, noţiunile de „înţelegere" şi „inteligenţă" sînt strîns legate ; înţelegerea este o componentă importantă a inteligenţei, una dintre notele sale definitorii. Termenul de „comprehensiune", preluat din limba franceză, accentuează mai ales sensul de capacitate de „cuprindere"' -> COMPREHENSIUNE. Procesul de înţelegere intervine în mai multe activităţi cognitive, pe care le putem sistematiza astfel : • în logică — unde presupune sesizarea tuturor caracteristicilor unui concept (de exemplu, înţelegerea ideii generale de arbore) ; • în sesizarea raporturilor simbolice, a legăturii dintre semnificat şi semnificant (de exemplu, în înţelegerea limbilor străine, a simbolurilor, a operei de artă) ; • în creativitatea intelectuală, unde are Ioc sesizarea raporturilor complexe, a relaţiilor logice dintre fenomene ; 9 în comunicarea interumană şi, în special, în psihiatrie, psihoterapie, domenii în care realizarea unei reale înţelegeri a celuilalt (avînd în vedere intricarea factorilor cognitivi şi afectivi) presupune : — observarea conduitei ; — descrierea trăirilor subiective, individuale ; — sesizarea semnificaţiei profunde a comportamentului ; — sesizarea motivaţiilor ce determină anumite comportamente ; — comunicarea afectivă empatică şi simpatetică ; — reducerea fenomenului proiectiv ; înţelegere ; Înţelepciune ; învăţare înv/971 — excluderea egomorfismului prin delimitarea strictă Eu/Non-Eu ; — stare de disponibilitate şi deschidere faţă de alte persoane ; — rezolvarea propriilor probleme, pentru a putea percepe direct şi exact realitatea subiectivă a celuilalt, fără deformări produse de nevoi inconştiente, proiecţie sau tendinţa de încadrare în modele tip. înţelegerea presupune nu numai sesizarea relaţiilor dintre elemente, ci şi o integrare sintetică a acestor reiaţii. înţelegerea stă, între altele, la baza procesului de învăţare: achiziţia cunoştinţelor noi este facilitată şi, sub anumite aspecte, determinată de sesizarea relaţiilor în interiorul acestor achiziţii şi a criteriilor de organizare a lor. În plan subiectiv, înţelegerea este resimţită ca o edificare a persoanei, ca o limpezire în situaţie şi asupra situaţiei, actul edificării putînd fi spontan, brusc sau ca efect al unor elaborări, strategii de rezolvare (în acest ultim caz, este vorba de înţelegerea discursivă, care foloseşte analiza şi comparaţia ca operaţii ale gîndirii, într-un proces de rezolvare de probleme). în psihopatologie, capacitatea de a înţelege poate fi modificată mai grav sau mai puţin grav, în funcţie de natura procesului morbid ; ea nu este esenţial afectată în nevroze şi în structurările dizarmonice ale personalităţii, dar este semnificativ afectată în psihoze, în specia! în cele cu remisiuni care implică un grad defec-tual mare ; in sindroameie psihoorganice, capacitatea comprehensivă apare sever diminuată, în cadru! procesului global de deteriorare cognitivă INTELIGENŢĂ. 30. ÎNŢELEPCIUNE (cf. lat. intellectio „sens, semnificaţie") • Calitate şi, în acelaşi timp, capacitate a individului uman, rezultate din integrarea unor experienţe bogate de viaţă, a unei reflectări profunde şi superioare a lumii, sub aspectele sale materiale şi spirituale. înţelepciunea presupune o echilibrare a dorinţelor cu posibilităţile proprii, deci ea se dezvoltă în urma unui proces de autocunoaştere, determinînd aprecierea lumii nu atit prin judecăţi de valoare afirmative sau negative, ci prin judecăţi ipotetice. Nu este vorba de o resemnare -a individului, ci de un mod dobîndit de cunoaştere a realităţii ca atare, în special a cauzelor care provoacă un eveniment, o situaţie sau a motivelor care determină o anumită conduită, o alegere. înţelepciunea presupune un stil existenţial care nu se raportează la exigenţele imediate şi nu valorifică, în primul rînd, aceste exigenţe; presupune, de asemenea, simţul relativităţii evenimentelor trăite, dincolo de statutul lor temporar, de ceea ce, în mod didactic, se delimitează ca finit în timp şi spaţiu. înţelepciunea apare, în mitologie, ca o însuşire a personajelor cu o dezvoltare superioară a laturii spirituale a fiinţei (JUNG Michelangelo vorbeşte despre arhetipul Marelui înţelept), personaje cu însuşiri transumane. înţelepciunea, ca atribut în exclusivitate al normalului, iese de sub incidenţa problematicii psihiatrice. 31. ÎNVĂŢARE (cf. lat. inviticre : de la in „în" ; vitium „viciu") • Activitate adaptativă, individuală sau colectivă, cu caracter fundamental, constînd în dobîndirea spontană şi/sau dirijată (realizată sistematic, prin procedee didactice, într-un cadru instituţionalizat) de noi cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, care conduce la edificarea personalităţii. Din perspectiva psihologiei cibernetice, învăţarea este definită ca modificare pozitivă a profilului fazic al unui sistem, pe baza coechilibrării dinamice cu mediul (M. GOLU), prin intermediul informaţiei. Prin învăţare, o cantitate de informaţie este asimilată, stocată şi transformată în instrumente (acţiuni, procese, operaţii) de acţiune eficientă, iărgmdtj-se astfel sfera 972/inv Învăţare ; înzestrare conduitelor adaptative sau a mecanismelor cognitive noi. învăţarea este legată indestructibil de maturizarea fiziologică, de exerciţiu, de percepţie, gîndire şi memorie, de motivaţie, intenţionalitate, anticipare şi efort şi, nu în ultimă instanţă, de trăsăturile de personalitate. în raport cu învăţarea, fiecare dintre procesele şi funcţiile psihice enumerate reprezintă nu numai produse, ci şi premise ale acesteia, după cum în raport cu fiecare proces psihic, învăţarea se instituie atît ca premisă, cît şi ca mijloc subordonat fiecărui proces psihic în parte (caz în care vorbim de forme de învăţare : perceptivă, motivaţional-afectivă, operaţională etc.). Totodată, învăţarea poate fi abordată ca modalitate de socializare a individului sau de enculturaţie. Cercetarea mecanismelor şi legilor învăţării a stat în atenţia unui număr mare de psihologi, psihopedagogi, psihofiziologi de diverse orientări. Reprezentanţi de frunte ai behaviorismu- 1 ui şi neobehaviorismului, ca THORND1KE (teoria conexionistă a învăţării), WATSON, GUTHRiE (teoria contiguistă a învăţării), SKINNER, TOLMAN ş.a., ai gestaltismului şi structuralismului (WERTHEIMER, LEWIN ş.a.) s-au axat preferenţial asupra uneia (unora) dintre variabilele învăţării, ajungînd la unilate-ralizări sau la viziuni reducţionist-mecaniciste. Importante contributii sînt aduse de VÎGOT-SKI, LEONTIEV şi GALPERIN, de OSGOOD şi MOWRER (teorii mediationiste) si de NUT-TIN şi PIAGET. Cercetările de psihofiziologie animală au confirmat faptul că învăţarea nu este o simpiă condiţionare, ci o generalizare a unei experienţe sociale şi o achiziţie de acţiuni intenţionale, în care motivaţia şi gradul de activism a! subiectului ioacă rolul prioritar. Cele două laturi ale învăţării, informaţională şi operaţională (formativă), se dezvoltă inegal, în funcţie de particularităţile individuale (vîrstă, motivaţie, inteligenţă etc.) şi de caracterul spontan sau dirijat sistematic al activităţii de instrucţie şi educaţie. Se admite că optimul de învăţare este realizat cînd ea se adresează unor tineri adulţi inteligenţi, mediu motivaţi (supramoti-varea antrenînd anxietate), cu o atitudine activă şi receptivă faţă de „nou", a căror motivaţie este întărită pozitiv prin gratificaţii (laude, recompense) şi cînd procedeele utilizate sînt variate, individualizate, iar exerciţiile bine dozate. Eşalonarea exerciţiilor prin varietatea intervalelor de repetiţie şi a tipurilor de activitate prin care se realizează învăţarea, gradarea dificultăţilor, a volumului şi a conţinutului materialelor de învăţat constituie cîteva dintre instrumentele sau psihotehnicile destinate creşterii randamentului în procesul învăţării, învăţarea poate fi reprezentată grafic, în dinamica sa, sub aspectul unei curbe de formă discontinuă, care reflectă, în mod diferenţiat şi individual, modificările de performanţă consecutive unui număr de exerciţii bine determinate şi unui anumit tip de acţiuni de învăţare. Ca şi în cazul curbei uitării, nu s-a putut stabili o curbă generală a învăţării, valabilă în orice condiţii. Oricît de puternică ar fi motivaţia pentru învăţare şi indiferent de mnemotehnicile utilizate, nu poate fi depăşită o anumită limită psihofiziologică, variabilă de la un individ la altul, în funcţie de natura şi complexitatea sarcinii de învăţare, de particularităţile şi variaţiile mediului extern. Clasificarea fenomenelor şi tipurilor de învăţare poate fi realizată în funcţie de mai multe criterii. După gradul de activism şi intenţionalitate din partea subiectului, se disting : • învăţarea pasivă, neintenţionaiă, latentă cu caracter spontan ; • învăţarea activă, conştientă, realizată sistematic şi controlat, cu caracter programat. După procedeele utilizate se descriu : • învăţarea hipnagogică sub hipnoză (-#* HIPNOPEDIE) ; • învăţare prin procedee didactice speciale, In funcţie de procesul psihic care este antrenat cu precădere, se vorbeşte de învăţare i • perceptivă ; • motivaţional-afectivă ; • a deprinderilor etc. După tipul de activitate instituţionalizată se disting : • învăţare şcolară ; • învăţare profesională ; • învăţare socială. învăţarea globala şi învăţarea Mpe părţi" se referă la modalităţi distincte de achiziţionare a informaţiei, stabilite în funcţie de particularităţile materialului care urmează să fie stocat (complex şi respectiv slab organizat) ; în funcţie de numărul subiecţilor antrenaţi în activitatea de învăţare, se poate distinge o învăţare individuală şi una de tip colectiv. învăţarea rămîne un mijloc subordonat necesităţilor personalităţii, iar la nivel supraordonat — un instrument de socializare şi dezvoltare de noi comportamente. 32. ÎNZESTRARE (de la în + zestre) • Dotare a unei persoane, sub aspectul însuşirilor anatomofiziologice şi psihologice., Suma calităţiiior fizice, intelectuale, morale, respectiv dotarea individuală, este în funcţie de ereditate înzestrare : nativa, dobînditâ înz/973 şi mediu, a căror pondere diferă în edificarea structurilor de personalitate. Problema înzestrării native şi, implicit, a rolului jucat de J. V. Goethe factorii ereditari în determinarea înzestrării intelectuale, artistice şî sportive au iscat multiple, controverse în istoria psihologiei. O serie de psihologi (F. GALTON, L. M. TER-MAN, C. BURTON ş.a.) au susţinut că talentul şi persoanele înzestrate de natură se afirmă, indiferent de caracterul pozitiv sau negativ a! împrejurărilor de viaţă. Inteligenţa, aptitudinile artistice şi, mai ales, talentul au fost legate preferenţial de factorii ereditari, invocîndu-se, printre altele, corelaţiile ridicate ia testele de inteligenţă între gemenii univite-iini sau familiile renumite, care au dat generaţii de savanţi, literaţi sau plasticîeni. Fără îndoială că „moştenirea“ de ia părinţi, aşa-numita „zestre ereditara", nu poate fi contestată, dar ea nu se referă la o transcriere a însuşirilor părinţilor, ci a unui potenţial genetic al acestora (care poate să nu se manifeste Sa părinţi). Fiind trăsături bioconstituţionale sau temperamentale, aptitudinile au şi o rădăcină ereditară. Este vorba de anumite dispoziţii individuale. native, cum sînt particularităţile diferiţilor analizatori, ale dinamicii activităţii nervoase superioare, ale relaţiei dintre cele doua sisteme de semnalizare, care împreună constituie sfera înzestrării native sau premisele naturale aie aptitudinilor şi temperamentului. Aceste dispoziţii sînt polivalente şi foarte- generale, influenţele socio-educative şi culturale fiind cele care precizează, în ultimă instanţă, atît conţinutul, cît şi sensul dezvoltării lor. Practic, nu se poate absolutiza dotarea nativă. Achiziţia de cunoştinţe, deprinderi şi priceperi, sub influenţe socio-culturale şi educative, şi probarea lor într-o formă de activitate, circumscriu sfera dotării „dobîn-ditert, culturale sau a înzestrării, definitorii şi fundamentale pentru personalitatea umană. JJJJJ JJJJJJ JJJJJJJ J JJJJ JJJJ JJJJ J JJJJ JJJJJJ JJJJJ 1. JACKSON John Hughlings (1835-1911) • Este considerat părintele neurologiei engleze — „un BABINSKI" britanic. Studiază la York şi Londra, apoi funcţionează la spitalul naţional pentru boli nervoase, Queen Square, unde îşi ^ concentrează preocupările asupra epilepsiei. în ultima perioadă a activităţii, se ocupa de ceea ce va numi „teoria globală a integrării ierarhizate a nivelurilor de organizare a centrilor nervoşi". Această teorie a servit drept model lui H. CLAUDE şi, mai ales, elevului său, H. EY, care o va numi „concepţia organo-dinamica". 2. JACKSON - principii JACKSONISM, NEOJACKSONISM. 3. JACKSON'H> halucinaţii vizuale —> DREAMY STATE. 4. JACKSON(S) sindrom • Unul dintre sindroamele „curate", produs ca urmare a unor leziuni la nivelul părţii posterioare a bulbului, avînd următoarele elemente definitorii : paralizia homolaterală a vălului palatin, a corzii vocale inferioare, a muşchilor sterno-cleidomastoidian şi trapez şi a jumătăţii limbii. Este prezent în unele forme terminale ale demenţelor. 5. JACKSON(T) test • Test proiectiv de personalitate, descris de psihologul L. JACKSON (1952) şi folosit în clinica pedopsihiatrică (pentru copii în vîrstă de 5 — 12 ani). Subiectului i se înfăţişează succesiv un număr de opt fotografii, în care sînt reprezentate situaţii familiare. Testul permite analiza particularităţilor individuale în relaţiile interpersonale, ca şi depistarea tensiunilor care există în Cadrul acestora. 6. JACKSONIANĂ — epilepsie — sin. EPILEPSIE BRAVAIS-jACKSON : EPILEPSIE SOMATOMOTORIE: EPILEPSIE SOMATO- SENZITIVĂ • Formă de epilepsie cu simptoma- tologie elementară, în general fără tulbu-rări de conştiinţă, descrisă de BRAVAIS (1817) şi JACKSON (1867). Crizele se datoresc unor leziuni situate în scoarţa motorie prerolandică (circum\c.. tia frontală ascendentă) sau la nivelul circun-. Hl-ţiei ascendente, în cazul crizelor somatici,:>-torii. în cazul crizelor somatosenzitive, se incriminează meningioame, glioame, cicatvri, leziuni postencefalopatice sau posttraurnit^e. Epilepsia somatomotorie se caracter? 12::za clinic prin crize cu debut localizat (police. f-.rl, haluce), cu extensie progresivă, grupele oculare interesate prezentînd convulsii to~;.:c-, urmate de convulsii clonice, criza cuprim'.vd frecvent întregul hemicorp. Postcritic, se constata uneori deficit motor tranzitcr în jumătatea de corp respectivă. în general, crizele motorii jacksoniene nu sînt însoţite de pierderea conştiinţei. Debutul şi extensia crizelor somatoservl-tive sînt totdeauna aceleaşi. Unii bo’r^vi descriu uneori o „aură cefalică" (RASMUS: EVi manifestată prin senzaţii de „presiune", „apăsare", „ameţeală1* etc. Frecvent, crizele motorii se asociază cu cele senzitive, realizînd epilepsii jacksoniene mixte, senzitivo-motorii, iar uneori se produc generalizări secundare (crize convulsive, tonico-clonice, cu pierderea conştiinţei). Pentru precizarea diagnosticului, alături de aspectul clinic, examenele paraclinice sînt indispensabile (pneumoencefalografia, encefslo-grafia, electroencefalograma). Semiologia ele-c-troencefalografică se caracterizează prin poii-vîrfuri, vîrfuri-undă etc. în regiunea prerolandică sau parietală. Tratamentul crizelor jacksoniene este mai întîi etiologic. Terapia simptomatică se face cu fenobarbital şi preparate de hidantoină, asociindu-se în unele cazuri primidonă sau carbamazepină. DE BIOLLEY şi SOREL comunică rezultate bune în urma utilizării preparatului D6pakine. Jacksonism ; Jacob(S> Jac/975 7. JACKSONISM • Doctrină elaborată de neurologul britanic Hughlings JACKSON, privind ierarhizarea nivelelor funcţionale ale sistemului nervos central. Pornind de la modelele folosite de DARWIN în demonstrarea originii speciilor şi, mai ales, de la lucrarea lui SPENCER „Principii de psihologie" (1854), mecicuî englez (cu vădite înclinaţii spre filozofie, pentru care, la un moment dat, a vrut chiar să abandoneze medicina) îşi formulează, în 1884, principiile fundamentale privind organizarea funcţională a sistemului nervos. Aceste teze sînt următoarele : • funcţiile psihice sînt ierarhizate de la primitiv spre superior, fiecare nivel superior integrînd niveluri inferioare ; • evoluţia se face de la mai puţin organizat la mai organizat, disoluţia — în sens contrar, de la complex ia simplu, de la voluntar la automat ; • stările patologice reprezintă o disoluţie a funcţiilor existente, căreia îi corespunde o eliberare a instanţelor subiacente,'! în această viziune, boala este considerată ca o regresiune către niveluri funcţionale inferioare, această trecere treptată impli-cînd dihotomizarea tulburărilor în negative sau deficitare (generate direct) şi pozitive sau de reconstrucţie şi reintegrare (apărute reactiv la procesul negativ) ; • există disoluţii globale sau uniforme şi disoluţii parţiale sau locale. H. EY şi ROUART vor sublinia această diferenţă, semnalînd drept consecinţe majore ale sale faptul că disoluţiile parţiale „înscrise şi organizate în dispozitive nervoase a căror activitate este în mod normal integrată în comportament fac obiectul de studiu al neurologiei" (H. EY), iar cele globale constituie obiectul psihiatriei. Jacksonismul este o concepţie antinosologică, deoarece nu permite stabilirea unei legături etiopatogenice sau anatomopatologice între sindromul generat prin eliberarea unei instanţe inferioare şi agentul cauzal responsabil de aceasta. Concepţia jacksoniană a apărut ca o reacţie la tendinţele atomiste şi locaiizaţio-niste a!e vremii, care pulverizau unitatea funcţională a sistemului nervos. Afirmaţia că „întregul corp este organul minţii" este nu numai pertinentă, ci şi extrem de profundă pentru epoca în care şi-a dezvoltat JACKSON concepţia. Neojacksonismul nu reprezintă, în esenţă, o concepţie unitară, ci exprimă aderenţa unor psihiatri de primă mărime la concepţia lui JACKSON, ajunsă „într-o culme de perfecţiune-genială pentru epoca sa" (H. EY), susţine- rea şi îmbogăţirea ei cu datele noi pe care cercetarea psihologică, biologică şi filozofică le-a pus ulterior la dispoziţie. Astfel, RIBOT va formula legile di sol uţi ei memoriei în strînsă unitate cu modelul jacksonian. Lucrarea lui Von MONAKOW şi MOURGUE „Introducere în neurobiologie" (1930) constituie un veritabil manifest al neojacksonismuîui. Autorii afirmă că viaţa psihică şi organică are la bază un principiu energetic activ, „norme" (identificabil cu „elanul vital bergsonian"), H. CLAUDE susţine că boala modifică condiţiile fizice, antrenînd declanşarea unei simptomatologii psihice negative, expresie a dinamicii intacte, dar dereglate a unui nivel funcţional. DELMAS aplică aceeaşi concepţie atunci cînd consideră seismoterapia ca un procedeu de „disoluţie-reconstructie". Din aceeaşi categorie fac parte lucrările lui HOFFMANN, BARAHONA-FER-NANDE5, JELLIFFE, SPRANGER, M. LEWIN etc. J. ROUART şi H. EY publică un articol princeps, în 1936, în care utilizează în mod explic't principiile jacksoniene, pentru a reaiiza o concepţie dinamică şi unitară asupra tulburărilor psihice. Ulterior, H. EY va sintetiza organodinamismui ca un mod explicativ al patologiei psihiatrice, pe care o structurează în limitele acestei concepţii. El stabileşte următoarele niveluri disolutive (1948) : • disoluţia funcţiilor superioare, care asigură integrarea personalităţii pe plan sociai (conduite de adaptare, disciplină morală şi socială) ; O disoluţia funcţiilor care asigură „echilibrul timic", adică integrarea forţelor instinctive şi afective în adaptarea ia real ; • disoluţia funcţiilor care asigură organizarea perceptivă a lumii exterioare şi a lumii interioare şi discriminarea netă a trăirilor subiective şi obiective ; © disoluţia funcţiilor intelectuale fundamentale. Acestea permit integrarea diferitelor grupe nosologice, precum şi descrieri semiologice complexe. Deşi unii autori reproşează neojacksonismu-Iui şi, în speţă, organodinamismului, eclectismul deosebit de accentuat, această concepţie poate fi considerata drept una dintre cele mai complexe pe care psihiatria le-a elaborat de-a lungul anilor, oferind în permanenţă imaginea unităţii structurai-funcţîonale a psihismului . 8. JACOB^S) sindrom — sin. SINDROMUL DE RIGIDITATE MUSCULARĂ SENILĂ • Sindrom akinetic-hipertonic, asemănător celui din boala Parkinson, fiind însă urmare a artero- 976/Jac Jacobi K.W.M. ; „Jamais vu, connu, entendu, vecu" sclerozei cerebrale marcate ; a fost descris In 1923. 9. JACOBI Karl Wigand Maximilian (1775 — 1858) • Psihiatru german, supranumit „ESQUIROL a! Germaniei". Studiază la Jena, Gottingen, Edinbourgh, York şi Londra. Cunoaşte pe GOETHE (Jena) şi TUKE (York),^ ambele personalităţi influenţîndu-l puternic, in 1820, i se încredinţează sarcina de a se ocupa de construcţia spitalului Siegburg lingă Bonn, instituţie ce-şi va deschide porţile la 1 ianuarie 1825 şi îl va avea drept director pînă la 18 mai 1858, data morţii sale. Sedus de ideile lui S. TUKE, îl va trad uce în germană, iar acesta, la rîndul sau, apreciind u-l, îi va traduce lucrările în limba engieză. Lucrarea care îl impune, „Principalele forme de tulburări mintale", apărută, în 1844, la Leipzig, reprezintă o ordonare a tuturor achiziţiilor psihiatriei germane, pînă la acea dată. 10. JACOBSOHN-LASK - refle* • Reflex constînd în contracţia flexorilor digitali consecutiv percuţiei epifizei distale a radiusului. A fost descris, în 1908, de JACOBSOHN şi LAS.K, care îl considerau specific leziunii căilor piramidale. în 1926 însă, KEMPNER demonstrează lipsa de specificitate a acestui reflex, punînd în evidenţă existenţa lui şi în cazul hiperexcitabiîităţii nervoase. El apare la o bună parte din sindroamele psihiatrice, fără însă a avea vreo valoare diagnostică. 11. JACOBSON — metodă • Face parte din grupul metodelor psihoterapeutice de relaxare. A fost imaginată de E. JACOBSON, în 1928, ca o serie de exerciţii de gimnastică favorizînd alternarea stărilor de contracţie şi relaxare a musculaturii striate. Modelul metodei îl urmează pe cel pedagogic şi permite aplicarea în grup. Este indicată în afecţiunile psihosomatice, nevroze motorii, stări de anxie- tate, astenie (metoda avînd efect tonifiant), Este diferită ca principiu de trainingu! autogen, care se bazează pe folosirea sugestiei. 12. JACTATIO CAPITiS NOCTURNA - sin. TIC AL SOMNULUI • Manifestare motorie paroxistică nocturnă (un automatism habi-tual), care apare Ia copiii îndemni neuropsihic, înainte de adormire sau în somnul lent, în faza REM (rapid eye mouvement). Se caracterizează prin mişcări de balansare sau de lateralitate a capului, cu frecventa de 1—2 c/s, la care se asociază inconstant, mişcări ale umerilor şi membrelor superioare. Automatismul nu provoacă trezire şi nu are expresie electroencefalografică. 13. JAKOB-CREUTZFELDT(B) boală -- sin. DEGENERESCENTĂ CORTICO-PALIDO-SPi-NALĂ; DEGENERESCENTĂ CORTICO-SPi-NALĂ STRIATĂ; DEGENERESCENTĂ PIRA-MIDO-PALIDALĂ AMIOTROFICĂ STER-LING ; ENCEFALOMIELOPATIE DISEMINATĂ ^DAVISON ; PSEUDOSCLEROZĂ SPASTICĂ • Afecţiune neurologică degenerativă rară, cu etiologie virotică, ce apare în presenilitate. A fost delimitată pentru p-'^a oară de CREUTZFELDT (1928), tabloul c' -i: complet fiind descris de JANSEN si CRChN (1938). Clinic, se caracterizează prin debut insidios, cu manifestări pseudonevrotice (frecvent depresive) sau psihopatoide. în perioada de stare, alături de tulburările neurologice (piramidale), se instalează o simptomatologie psihică de tip demenţial, în care comunicarea cu bolnavul devine imposibilă. în raport cu sediul leziunilor anatomice, au fost descrise următoarele tipuri : cortical, cortico-striat, cortico-spinal, cortico-striato-cerebelos. Examenul microscopic relevă degeneres-cenţă spongioasă a cortexulai cerebral şi proliferare astrocitară. Paralel cu agravarea clinică, se constată pe electroencefalogramă o dispariţie progresivă, relativ rapidă, a reactivităţii electrice. Evoluţia şi prognosticul sînt nefavorabile, decesul survenind, de obicei, la cîteva luni de la debut. 14. „JAMAJS VU, CONNU, ENTENDU, V£CU“ ® Formă a falsei recunoaşteri, opusă fenomenului „deja vu‘‘t mult mai rar întfinită decît acesta. Paramnezie a evocării, care constă în impresia bolnavului de a nu fi văzut (cunoscut, înţeles, trăit) evenimente, persoane, situaţii actuale cunoscute sau obişnuite. Este alterată sinteza prezentului şi trecutului („timpul trăit"), ale căror limite se estompează sau se prezintă în contratimp (MlNKOWSKi, Janesch Erick ; Janet Pierre Jan/977 1938). Apare în epilepsia temporală, stări con-fuzionaîe, schizofrenie, sindromul psihoorganic. 15. JAMES William (1842-1910) • Psiholog şi filozof american, creatorul şcolii de psiho-fiziologie din S.U.A. Autor a numeroase studii de psihofiziologie, a creat, împreună cu LANCE, teoria ce le poartă numele, referitoare la emoţii. Publică o serie de lucrări importante de psihologie, dintre care amintim : „Principii de psihologie" (1890), „Tratat de psihologie" (1892), „Emoţiile" (apărută postum). De asemenea, este cunoscută lucrarea sa asupra pragmatismului (1905), în care expune principiile acestui concept. 16. JANESCH Ericlc (1883-1940) • Psiholog german. îşi face studiile la universităţile din Strassbourg şi Halle. După 1913, este numit profesor la Strassbourg, unde creează o renumită şcoală de psihologie, care va aborda problemele percepţiei şi ale eidetismului. Este autorul unui sistem tipologic în care tipurile constituţionale sînt distinse după modalităţile perceptive. Dintre lucrările sale, se pot cita: „Percepţia spaţiului" (1911), „Structura iumii perceptive" (1923), „Eidetismul şi modele tipologice" (1925), „Structura conştiinţei" (1930). 17. JANET Pierre (1859-1947) • Psiholog, psihiatru şi filozof francez, cu temeinice studii în cele trei domenii. A obţinut doctoratul în filozofie, filologie şi medicină. După primele contacte cu psihiatria şi cu problemele epocii — hipnoza şi somnambu-lismul —, în cadrul serviciilor medicale conduse de GILBERT şi POWILEWICZ, este numit de CHARCOT, care îl aprecia, şeful Laboratorului de psihologie experimentală de la Salpâtriere. Aici funcţionează pînă la moartea lui CHARCOT, după care se dedică predării filozofiei la Colegiul Rollin şi, în fine, psihologiei, preluînd de ia Th. RIBOT catedra de psihologie experimentală şi comparată la College de France (1902) Bucurîndu-se de simpatia lui BERGSON, continuă această activitate pînă în 1935, după care, pînă în 1942, urmează perioada consultaţiilor medicale Ia Spitalul Sainte-Anne şi a turneelor de conferinţe în străinătate şi, mai ales, peste Ocean. in istoria psihiatriei, JANET va rămîne pentru două contribuţii esenţiale : introducerea noţiunii de subconştient şi elaborarea conceptului de psihastenie. în teza sa cu tema „ L/automatisme psychologique", a elaborat o adevărată teorie asupra automatismului psihologic total şi parţial, încercînd o explicaţie a fenomenelor „subconştiente" de tip isteric întîlnite în experienţa sa medicală, îndeosebi a amneziei isterice. Neconsiderînd subconştientul ca pe un element de normali-tate, îl studiază ca pe un fenomen prezent în fazele profunde de somn hipnotic şi în tulburările isterice de tipul dedublării personalităţii, în care comportamentele amnezice sînt expresia simptomelor isterice emanate din idei subconştiente, cu originea în evenimente psihotraumatizante. în teza sa de doctorat în medicină, „Contri bution â l'etude des accidents mentaux des hysteriques", JANET insistă asupra noţiunilor de „cîmp de conştiinţă" şi „slăbiciune psihologică", evidenţiabile la subiecţii isterici. în 1903, JANET descrie psihastenia, căreia îi consacră o lucrare: „ Les obsessions et la psychastenie". El conferă însă un prea mare grad de generalitate acestei boli, suprapu-nînd-o chiar conceptului de neurastenie, în această lucrare, el arată că mecanismul psihopatologic fundamental care declanşează întreaga simptomatologie este determinat de diminuarea „funcţiei realului", a tonusului psihic, fapt care face posibilă dominaţia ideilor obsedante ; împotriva acestora însă subiectul luptă în mod conştient şi voluntar, recunos-cîndu-le caracterul patologic. Aceste argumentaţii sînt reluate în „Les nevroses" (1910), lucrare în care distinge, o formă a „nevrozei cu stigmate" (slăbiciuni psihofiziologice) şi o formă completă, constituită prin supraadăugarea ideilor obsedante, fobiilor, angoasei, ruminaţiilor. Din multitudinea lucrărilor sale mai amintim : „De I'angoisse â l'extase" (1926, 1928), „L'evolution psychologique de la personalite" (1929), „La force et la faiblesse pathologique" (1930), „Les debuts de l'intelligence" (1935), „L'intelligence avant du langage" (1936) etc. Pierre JANET a fost un adept al psihologiei conduitei, apropiindu-se de liniile directoare ale pavlovismului şi behaviorismului, dispu-tîndu-şi cu FREUD prioritatea descoperirii metodei cathartice. JANET consideră că această metodă este un derivat al teoriei ideilor fixe subconştiente, supunînd psihanaliza unei critici severe. 18. JANET ŞI CONCEPTUL DE PSIHASTENIE • In tripla sa calitate, de filozof, psiholog şi medic, Pierre JANET (1859 — 1947) îşi aduce o contribuţie de seamă în impunerea unei psihologii clinice într-o epocă a organicismului şi ereditarismului. în afara studiilor legate de fenomenul isteric şi de „subconştient" (termen care-i aparţine, înlocuindu-l pe cel de inconştient, care avea un^sens ambiguu, „corporal"), 62 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 973/Jan Janet(l) ; Janimine(M) ; Januar(M) JANET rămine celebru pentru elaborarea conceptului de psihastenie. A publicat mai muite lucrări în care a luat în discuţie nevrozele : „Contribuţie la studiul accidentelor mintale aie istericilor11 (1893), „Nevrozele şi ideile fixe!i (1898), „Obsesiile si psi hastenia" (1903), „Nevrozele" (1910) etc. Avînd drept model isteria, JANET descrie în lucrarea sa din 1903 un sindrom fundamental, denumit psihastenie. Acesta cuprindea un ansamblu de tulburări : obsesiile, maniile mintale, „boala îndoielii", fobiile, anumita deliruri şi îndeosebi scrupulele care, anterior lui JANET, erau cunoscute sub numele de ne-vropatia cerebro-cardiacă, maladia Krishaber sau nebunia degeneraţilor (MAGNAN). FREUD va vorbi ulterior de nevroza obsesională care se suprapune peste psihastenia lui JANET, diferenţa dintre ele constînd în interpretarea particulara a sindromului. Ipoteza fundamentală a lui JANET se bazează pe existenţa unei „tensiuni psihologice", ai cărei grad se manifestă în funcţie de locul pe care-l ocupă în ierarhia fenomenelor activităţii psihice. Astfel, în ordine descrescîndă, se află funcţia realului şi acţiunea voluntară, activitatea dezinteresată, funcţiile imaginarului, reacţiile emoţionale viscerale şi mişcările musculare inutile. în această concepţie, unii indivizi se pierd în reverii, îndoieli, abstracţii, neputînd ajunge prin sinteză la sensul realului şi la acţiuni voluntare, din cauza unor distribuţii diferite a economiei conştiente. în 1910, JANET publică lucrarea „Nevrozele", sinteza lucrărilor sale despre isterie şi psihastenie, privite ca boli psihogenetice. Este perioada în care BABINSKI propune înlocuirea termenului de „isterie" cu cel de „pitiatism", afirmînd că este o maladie care se vindecă prin persuasiune. „Nevrozele" iui JANET sînt considerate ca un fel de testament, apariţia lor coincizînd cu desfiinţarea Laboratorului de psihologie al Clinicii Salpetriere. Din această lucrare, relatăm cîteva opinii privitoare la psihastenie : Tulburarea esenţială a „stării mintale psihas-tenice" ar fi absenţa deciziei, a rezolvării voluntare, fără să fie vorba de o scădere a atenţiei, incapacitatea de a face dovada unui sentiment precis în legătură cu situaţia prezentă. Legînd majoritatea simptomelor psihaste-nice de tulburarea funcţiilor realului, JANET observă că acestea constau în sentimente de incompietitudine (de „neterminat"), de lipsă a finitudsnii J majorităţii operaţiilor. Incrimi-nînd scăderea tensiunii psihologice şi oscilaţiile nivelului mintal în geneza psihasteniei, autorul relevă insuficienţele fiziologice de tip neurastenic şi insuficienţele psihologice exprimate în personalitatea cu accentuate tendinţe spre abulie şi scrupule. Simpto-mele psihastenice — obsesiile, fobiile, angoasa, ruminaţiile — completează tabloul acestei „forme de depresie mintală caracterizată prin scăderea tensiunii psihologice, diminuarea funcţiilor care permit acţiunea asupra realităţii şi observarea realului, prin substituirea operaţiilor inferioare". 19. jANET(B) boalăL PSIHASTENIE. 20. JANETS semn • Răspuns negativ sistematic, pe care bolnavul funcţional îl dă examinatorului în cursul testelor de sensibilitate tactilă. Această „anestezie de examinare“ constituie elementul de diferenţiere în raport cu bolnavul organic, aie cărui răspunsuri pot fi şi afirmative. 21. JANIMINE(M) S.U.A. - DCI Imipraminâ • Antidepresiv timoieptic, derivat dibenza-zepinic de tip 5-/3-(dimetilamino) propil/-10,11-dihidro-5H-dibenz/b,f/azepină, cu acţiune anti-depresivă, cu spectru larg, incluzînd depresia endogenă; este posibilă şi se recomandă asocierea cu NL bazale, în psihoze. Efectele terapeutice se instalează lent (12—14 zile). Este necesar ca tratamentul să fie susţinut, existînd riscul recăderilor (în nevroze minimum trei luni, în psihoze, şase luni). Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele ce ANTIDEPRIN(M). 22. JANSKY-BlELSCHOWSKY(B) boa!ă«For- mă de idioţie, care poate fi considerată „o boală Tay-Sachs“ cu debut tardiv (3 — 4 ani). A fost descrisă separat de JANSKY, în 1910, şi apoi confirmată de BIELSCHOWSKY (1914). 23. JANUAR(M) Grecia — DCI Oxazepam 9 Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1,3-d i hi d ro-3-hi d roxi-5-feni I-2H-1,4- benzodiazepină, cu acţiune identică cu a DIAZEPAMULUI, fiind un metabolit al sau, ceea ce permite realizarea unei concentraţii plasmatîce mai rapide (patru ore). Acţiunea sa este sadativ-anxioîitică, hipnotică, moderat miorelaxantă şi simpaticolitică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de OXAZEPAM(M>. Jargonofazie ; Jaskin (s) ; Jaspers Karl Jas/979 24. JARGONOFAZIE (cf. fr. jargon - limbaj specific anumitor categorii sociale sau profesionale, cu o sfera restrînsă de circulaţie ; gr. phasis ,,cuvînt“) • Tulburare a limbajului, care constă în substituirea unor cuvinte prin altele sau în deformarea lor, discursul rezultat fiind incomprehensibil pentru anturaj (verbige-raţie), alcătuit din sunete, silabe şi cuvinte fără semnificaţie. Se întîlneşte în schizofrenie (unde se asociază frecvent cu alte tulburări de limbaj : neologisme, par'aiogisme etc.), în intoxicaţii, demenţe, afazie de tip Wernicke şi afazii de recepţie, cu leziuni localizate în lobul temporal sting. 25. JARGON OG RAFIE (cf. fr. Jargon; gr. graphein „a scrie") • Tulburare a expresiei grafice, constînd în modificări psihografice şi caligrafice, cu substituirea sau deformarea cuvintelor, care îşi pierd semnificaţia, mesajul scris fiind incomprehensibil. Poate fi însoţită de alte tulburări ale scrisului. Se manifestă mai frecvent în demenţe, schizofrenii. 26. JARGONOMIMI'E (cf. fr. jargon; gr. mimia „imitaţie") • Tulburare a mimicii ca sistem de comunicare nonverbală, care constă în neconcordanţa dintre trăirile ideo-afective şi expresia mimică sau pierderea valorii de semnificant al acesteia, mesajul recepţionat de anturaj fiind incomprehensibil. Se întîlneşte în stările confuzionale, catatonie, demenţe, oligofrenii etc. 27. JARGONOREE (cf. fr. jargon ; gr. rhein „a curge") • Tulburare de limbaj, care constă în asocierea jargonofaziei cu logoreea (creşterea ritmului şi debitului verbal), discursul bolnavului fiind incomprehensibil pentru anturaj. A fost descrisă în afazii senzoriale. 28. JASKIN8 simptom • Derealizare apărută în stadiul iniţial al depresiei periodice. Pacientul acuză cu insistenţă apariţia unui zid care-l izolează de lumea înconjurătoare. Simptomul descris de JASKIN (1934) este relativ rar şi nespecific. 29. JASPERS Karl (1883-1969) • Filozof existenţialist german şi, în acelaşi timp, unul dintre principalii deschizători de drumuri în psihiatrie. Iniţial, urmează studii de drept, după dorinţa tatălui, apoi absolvă medicina (1908) şi rămîne asistent la Clinica de psihiatrie condusă de F. NIESSL. Părăseşte psihiatria în 1922 şi se dedică filozofiei pînă la sfîrşitul vieţii, ocupînd catedrele de ia Universităţile din Heidelberg şi Basel. în 1913, înainte de împlinirea vîrstei de 30 de ani, JASPERS îşi publică tratatul ce avea să devină operă fundamentală pentru literatura psihiatrică, „Psihopatologia generală", devenind promotorul metodei fenomenologice în Karl Jaspers psihiatrie. Dezvoitînd metoda observaţiei clinice iniţiată de şcoala kraepeliniană, elaborează o serie de principii metodologice cu implicaţii majore : principiul descriptiv, principiu! comprehensibilităţii şi antinomia comprehen-sibilitate/incomprehensibilitate (inspirat de W. DETHLEY), principiul explicaţiei cauzale care trebuie să stea la baza oricărei teorii ştiinţifice. Pe baza principiului comprehensibilităţii şi a opoziţiei sale cu incomprehensibilul, JASPERS realizează o grupare a tulburărilor psihice în „procese" (definite prin incomprehensibilitate şi discontinuitate în biografia individului), „dezvoltări" şi „reacţii" (fenomene cu caracter comprehensibil, rezultate din interferenţa unor aspecte individuale cu evenimente exterioare). în categoria dezvoltării, el introduce şi nevrozele, pe care ie delimitează astfel de reacţii. 980/Jen Jenesens ; Jeliinek - clasificare ; Jetoane - economie de în psihopatogenia gîndirii, aportul lui JASPERS se concretizează în conceptul de experienţă delirantă primară, caracteristică procesului patologic de tip schizofren ; aceasta are ca atribut principal incomprehensibilitatea şi stă la baza adevăratului delir. JASPERS defineşte ca elemente ale experienţei delirante primare : dispoziţia elementară, pe care se clădesc ideile delirante primare, percepţiile delirante, reprezentările şi intuiţiile delirante. A reuşit să ofere şi una dintre cele mai clare definiţii ale conştiinţei : „ansamblul vieţii psihice la un moment dat"’. Autor ai unei monumentale filozofii, concepută în perioada 1924 — 1931 şi publicată în 1932 („Filozofia"), JASPERS apare ca un filozof socratian, umanist, influenţat de ideile lui KIERKEGAARD, NIETZSCHE şi Max WEBER. în centrul preocupărilor sale se află omul, cu întreaga sa problematică complexă: sensul vieţii, libertatea, comunicarea, demnitatea, suferinţa, alienarea, moartea etc. Dintre lucrările care au succedat „Filozofiei", amintim: „Logica filozofică"" (1947), „Crez filozofic" (1948), „Originea şi sensul istoriei" (1949), „Filozofie şi lume" (1958), „Bomba atomică şi viitorul omului" (1958). 30. JATRONEURALfM) Austria, R.F.G. -DCI Trifluoperazină • Neuroleptic incisiv, derivat fenotiazinic piperazinat, de tip 10-/3- (4-meti 1-1 -pi perazi ni I)propi I/-2-(trif luorometi I) fenotiazină, cu acţiune antipsihotică marcată şi sedativă relativ redusă, cu valenţe anxiolitice şi antiemetice; efectele antihistaminice, i ch2 antispastice şi adrenolitice sînt mai mult decît reduse. Industria noastră farmaceutică îi produce sub numele de TRIFLUOPERAZIN(M). 31. JATROSOM(MC) R.F.G. ® Produs terapeutic, care conţine două medicamente tipizate cu acţiune diferită, dar care se comple-mentează : ® TRANlLCIPROMINA(M) — timoanaleptic, derivat cicîopropilaminic (IMAO); • TR!FLUOPERAZINA(M> - neuroleptic, derivat fenotiazinic. Are acţiune antidepresiv-sedativă. 32. JELLINEK - clasificare • Una dintre cele mai cunoscute (şi acceptate) clasificări ale alcoolismului, introdusă de JELLINEK, în 1960, în care descrie formele (sau fazele) alcoolismului —► ALCOOLISM. Tabel privind clasificarea Jellinek : Tabelul nr. LXIX Tip de alcoolism Dependenţe Imposibilitatea controlului, şi abstinenţei Complicaţii Psihologice Fizice Fenomenul de sevraj Alfa + _ Beta 4* — __ + Gamma 4- 4- + ± Delta + + 4- + Epsilon — + — 33. JENESENS simptom # Fenomene de tip „dejâ‘* (trăit, simţit, văzut), descrise de JENESEN, în 1868, în epilepsie. Ulterior, simptomele de tip „dejâu şi „jamais4* au fost extrapolate şi altor sindroame. 34. JETIRiSON(M) Grecia • Neuroleptic incisiv, derivat fenotiazinic —> JATRONEURALW R.F.G. 35. JETOANE — economie de (fr. Jeton) 9 Tehnică a terapiei comportamentale prin care se urmăreşte modificarea anumitor com- Jintelon (M) ; Jirasek(T>; Jislin (s> ; Joc Joc/981 parlamente îa bolnavii psihotici cronici, spitalizaţi. Prin tehnica jetoanelor, un comportament se poate iniţia şi dezvolta, dacă se află in deficit, sau dimpotrivă, poate fi inhibat sau redus ca amploare, dacă se află în exces. La aceJaşi bolnav, pot fi abordate ambele tipuri de comportamente sau preponderent numai unu! dintre ele, în funcţie de gravitatea afecţiunii şl accesibilitatea bolnavului. Principiul care stă la baza economiei jetoanelor este cel a! condiţionării operante : un comportament este controlat prin consecinţele lui. Cu alte cuvinte, recompensarea sau sancţionarea unui anumit comportament determină întărirea sau reducerea şi inhibarea lui. Tehnica jetoane-ior este simplă : ori de cîte ori un bolnav are un comportament pozitiv sau constructiv, a cărui dezvoltare se urmăreşte, cîştigă un jeton. Acesta poate fi schimbat pe mîncare, bomboane, învoire în oraş, vizite suplimentare ale rudelor sau prietenilor, convorbiri cu anumite cadre medicale etc. Economia jetoanelor se caracterizează prin trei aspecte importante : 9 este necesară specificarea clară a comportamentelor care urmează să fie modificate prin întărire ; # crearea unei posibilităţi de schimb — jetonul, care înlocuieşte recompensa pro-priu-zisă, să poată fi schimbat cu „ceva"; « creşterea posibilităţilor de schimbare a jetoanelor (KRASNER, 1968). Scopul principal al sistemului jetoanelor este acela de a iniţia şi dezvolta acele comportamente care sînt aprobate şi astfel întărite de societate, de a crea la bolnav acele deprinderi sociale care permit o bună integrare în spital, iar ulterior, în afara lui, desfăşurarea unei existenţe satisfăcătoare. Pentru ca sistemul jetoanelor să fie eficient, este necesar ca mediul spitalicesc să răspundă constructiv atitudinilor pozitive ale bolnavilor, contribuind, prin întărirea diferenţiată, la dezvoltarea unor comportamente prosociale. 36. JIGNIRE - sin. INSULTĂ/OFENSĂ sin. -> INJURIE. 37. JINTELON(M) Iugoslavia - DCI Citico-linâ ® Psihostimulent cu o structură chimică particulară, de tip coiină-citidină 5'-ester pirofosfat, cu acţiune psihostimulenta şi ano-irexigenă, practic fără efecte simpaticomimetice. 33. JIRASEK(T) test • Test modern, pentru stabilirea gradului de maturitate a copilului de vîrstă şcolară (6—7 ani), derivat din modificarea testului A. Kern, 1963, elaborat de fiRASEK (1968). Este constituit din trei probe, care se notează de la 1 la 10 şi urmăreşte motricitatea fină, sincronizarea analizatorului vizual în zona motorie a mîinii drepte, capacitatea de imitare. Cotarea oferă un indice sintetic global ai dezvoltării intelectuale. 39. JISLIN Samuil (1898-1968) ® Psihiatru rus, elev al lui GANNUŞKIN ; conduce iniţial catedra din Voronej (1932), apoi pe cea din Perm (1950) şi, ulterior, Institutul de Psihiatrie din Moscova. Face studii importante asupra alcoolismului şi a terenului pe care se dezvoltă diferite psihoze endogene sau reactive. Principalele sale lucrări sînt : „Tulburările de natură alcoolică" (1935), „Paranoi-diiîe acute" (1948), „Roiul vîrstei şi al factorilor somatici în evoluţia unor forme de psihoză*1 (1956), „Consideraţii asupra psihiatriei clinice'1 (1965). 40. JISLIN^S) sindrom • înrăutăţire bruscă a stării generale a alcoolicului cronic, ca urmare a abstinenţei, grupînd semne ca: stări de slăbiciune, dispoziţie disforică, cefalee, greaţă, vomă, tremor, distonie neurovegetativă, insomnii, coşmaruri, halucinaţii hipnagogice — simptomatologie care se ameliorează la administrarea de alcool. După JISLIN (1929), acest sindrom ar fi tipic pentru instalarea fazei cronice a alcoolismului. 9 Grup de simptome de tip astenic, care se dezvoltă ca o complicaţie precoce sau tardivă a tratamentului neuroleptic, descrise de JISLIN (1960). Această „astenie neurolep-tică" este însoţită, în varianta ei tardivă, de apariţia unor tulburări motorii de tip parkin-sonîan. Se subliniază aspectul calitativ al acestei complicaţii, care poate apărea şi la administrarea unor doze mici de neuroleptic. 41. JOC (cf* lat. jocus „glumă") © Activitate fizică sau mintală ce produce celui care o practică destindere şi plăcere. Jocul constituie forma de activitate specifică pentru copil şi hotărîtoare pentru dezvoltarea lui fizică şi psihică normală. 982/Joc Joc ; Joc de noroc patologic La adult, prin joc se produce nu numai destindere, dar şi punerea în valoare a unor posibilităţi individuale nefructificate în munca obişnuită cotidiană, jocul se utilizează şi ca mijloc de depistare a unor aptitudini şi înclinaţii ale persoanei, a caracterului acesteia, deoarece personalitatea se exprimă în marea majoritate a cazurilor mai iiber şi deschis în joc decît în cadrul altor activităţi, jocul poate fi un mijloc important atît în procesul de educaţie, cît şi în activitatea de recuperare fizica, dar mai ales psihică a unor bolnavi. Prin intermediul lui se trezeşte interesul pentru acţiune, pentru punerea în valoare a capacităţilor fizice şi creative ale persoanei bolnave, aflate în perioada de recuperare, în acest caz, jocul trebuie astfel organizat şi dirijat încît să satisfacă necesităţile terapeutice. % Denumire generică dată unor manifestări sportive cărora le este proprie şi lupta sportivă (fotbal, baschet, volei etc.). jocul sportiv produce destindere şi plăcere atît celor care îl practică, cît şi celor care asistă la el. Este un mijloc important de eliminare a stressului cotidian, de recuperare a sănătăţii fizice şi psihice, de sublimare a agresivităţii şi stimulare a competitivităţii. £ Interpretarea unui rol dintr-o piesă de teatru sau dintr-un film, felul cum se interpretează un asemenea rol. în această ipostază, jocul reprezintă pentru actor conţinutul muncii sale şi numai pentru spectator un mijloc de distracţie şi destindere. £ Metodă activă de instruire, cu caracter participativ, utilizată în procesul de pregătire şi perfecţionare a cadrelor din diferite domenii, constînd în simularea unor situaţii reale şi punerea participanţilor în postura de a rezolva-aceste situaţii. Are ca scop formarea şi dezvoltarea de aptitudini, comportamente şi cunoştinţe din domeniul respectiv. Este larg utilizată în pregătirea specialiştilor în domeniul organizării şi conducerii. 0 Model simplificat şi formal a! unor situaţii, conceput pentru a permite analiza matematică a acestora. A generat teoria jocurilor — teorie a modelelor matematice de elaborare a unor strategii posibile, în condiţii de nedeterminare sau conflict. 42. JOC DE IDEI - sin.JOC AL GÎNDI-sin. Rll IDEAŢIE. 43. JOC DE NOROC PATOLOGIC • Formă patologică de comportament, aparţinInd di-zarmoniilor de personalitate de tip impulsiv. EY o consideră conduită perversă, ală-turînd-o piromaniei, cleptomaniei, escrocheriei, voaierismuiui, datorită componentei co- mune de valorizare a jocului ca „pulsiune par ţială". DSM III o include în capitolul „Tulburări ale controlului impulsivităţii neclasificate altundeva", considerînd-o — alături de cleptomanie, piromanie, „tulburarea explozivă in- Foto ; G. Tehney termitentă (psihopatia explozivă — K. SCHNEIDER, psihopatia excitabil-explozivă -PREDESCU, MILEA), „tulburarea atipică de control al impulsivităţii" —, o categorie diagnostică reziduală şi o defineşte astfel : incapacitate cronică sau progresivă de a rezista impulsiunii de a juca jocuri de noroc, care conduce la compromiterea sau distrugerea vieţii personale, familiale sau profesionale. Tentaţia jocului creşte în perioadele de stress, consecinţele sale negative intensificînd comportamentul patologic. Printre efectele negative caracteristice ale tulburării, se numără pierderea locului de muncă datorită absentelor nemotivate, angajarea la datorii, afectarea relaţiilor familiale, procurarea de ban* din surse ilegale, comiterea de falsuri pentru obţinerea banilor, delapidări etc. Deşi este considerat un comportament dobîndit sub influenţa factorilor emoţionali, sociali, cognitivi (GINSBERG, 1985), DSM III include" în etiologia tulburării şi următorii factori pre-dispozanţi : pierderea părinţilor, carenţe educaţionale în perioada copilăriei, absenţa unei discipline impuse de părinţi, expunerea in Jocosta - complex ; Joffroy (S) ; Joliffe(s> Jol/983 adolescenţă la activităţi de joc, valorizare familială a „simbolurilor financiare", absenţa familială a preocupărilor de planificare a chel-t ui el i lor băneşti. Nucleul psihopatologic al tulburării poate fi explicat psihodinamic, tulburarea fiind de fapt de natură compuîsivă : anxietatea prege-nitată netolerată de Eu generează defense care constau in compromisul dintre dorinţa de c-siig (fantasma a triumfului oedipal) şi nevoia ce pedeapsă (pierderea la joc), consecinţă a fricii de castrare şi moarte. Tulburarea reprezintă faţeta comportamentală a compromisului dintre dorinţa (impulsiunea) de a triumfa, apărarea de această dorinţă şi anticiparea masochistă a pericolului de a pierde. Conflictul anxiogen astfel rezultat îşi află rezolvarea în acţiunea jocului. Personalitatea jucătorului patologic reuneşte particularităţi contradictorii : încredere exagerată, duritate, energie, înclinaţia de a cheltui exagerat, anxietate, depresie, susceptibilitate crescută la stress. Tulburarea trebuie diferenţiată de jocul de divertisment, de jocul ca simptom (semnal al debutului unui episod maniaca!) şi de personalitatea ant isociala (la care comportamentele antisociale sînt, de obicei, mai precoce şi mai variate). Tratamentul este dificil prin refuzul frecvent ai pacientului de a-i accepta oportunitatea. Cura psihanalitică dă rezultate slabe, datorită necesităţii de a porni de la premisa autoaccep-tată a naturii patologice a tulburării. 44. JOCASTA — complex (jOCASTA, per-sonaj din literatura şi mitologia antică greacă ; este soţia lui LAIOS, rege al Thebei. A avut un fiu, OEDiP, la a cărui naştere un oracol a prezis că acesta îşi va ucide tatăl, motiv pentru care OEDIP a fost anbadonaţ. Revenind mai tîrziu la Theba, OEDIP ucide pe drum un străin, fără să ştie că este tatăl său. Ajuns ia Theba, OEDIP se însoară cu jOCASTA, despre care, de asemenea, nu ştia că îi este mamă. Au patru copii. în „Odiseea", HOMER afirmă că JOCASTA, aflînd adevărul, se spîn-zură) 9 Termen cu specific psihanalitic, propus de Raymond de SAUSSURE (1920), pentru a desemna dorinţa inconştientă a mamei de a-şi păstra fiul ca obiect exclusiv al iubirii. Ar fi vorba de o pervertire a tendinţelor instinctuale materne, avînd drept efect un ataşament incestuos al mamei faţă de fiul ei. Este cazul unei mame nevrotice, incapabile de obţinerea unei satisfacţii sexuale normale, în relaţia sexuală cu un bărbat. Psihanaliza consideră că, în aceste cazuri, iubirea femeii-mame se investeşte exclusiv în fiu, mai uşor de dominat şi mai puţin exigent sexual faţă de ea (ne referim aici ia exigenţele inconştiente, manifestate, în plan conştient, prin atitudini de tandreţe exagerată). Psihopatologic, acest complex se exemplifică prin acele cupluri mamă-fiu, in care fiul ram ine celibatar —► OEDIP — complex. 45. JOFFROY Alexis (1844-1903) • Psihiatru francez. Studiază la Paris, avînd o serie de dascăli iluştri: VULPIAN, DUCHENNE, CHARCOT, FOURNIER; îşi susţine teza referitoare ia pahimeningitele cronice (1873). în 1893 îi urmează lui Benjamin BALL la conducerea catedrei de boli mintale, susţinînd necesitatea stagiului de psihiatrie pentru studenţi. Este preşedintele Societăţii de Neurologie, în 1899, iar în 1908, este ales preşedintele Societăţii de Psihiatrie a Franţei, Preocupat în mod deosebit de problema alcoolismului şi a sifilisului, susţine teza alcoolismului ereditar şi, în genere, consideră că afecţiunile psihice au substrat organic, sens în care concepe şi paralizia generală progresivă, care însă, după opinia sa, nu are nici o legătură cu luesul. 46. JOFFROY3 semn • Admiterea unor erori grosolane de calcul elementar, ca semn precoce al deteriorării din paralizia generală progresivă. Probele imaginate de KRAEPELIN pun în evidenţă, la fel de precoce, începutul acestei demenţe. Consideram că această tulburare este nespecifică. 47. JOFRE Juan-Gilberto (1350-1417) • Or- ganizatorul primului spital pentru bolnavi psihici din Spania — Aragon, 1410, Spitalul Martirilor Inocenţi, sub conducerea medicului Guillen PEDRERA. JOFRE a fost unui dintre negociatorii spanioli în tratativele cu arabii, în vederea schimbului de prizonieri şi a răscumpărării de sclavi, din timpul numeroaselor războaie din secolele al XlV-lea şi al XV-lea, ocazie cu care, în repetatele sale deplasări în teritoriul ocupat de arabi, a venit în contact cu metodele blînde, umanitare ale Islamului, aplicate bolnavilor mintal, diferite de cele practicate în ţările catolice, în acea epocă. Sub influenţa sa şi prin mişcarea pe care o declanşează, au mai luat fiinţă în Spania încă şase aşezăminte pentru îngrijirea bolnavilor psihic : Saragoza, Sevilla, Valladolid, Palma, Toledo şi Barcelona. 48. JOL!FFEfs) sindrom 9 Encefalopatie carenţială, cauzată de deficitul de acid nico-tinic, manifestîndu-se prin asocierea tulburărilor de conştiinţă cu fenomenul de „roată dinţată”, hiperkinezie şi semne dermatologice. 984/Jon Jones A. E ; Joz~Sterlings ; Judecată A fost descrisă de JOUFFE, în 1932. Instituirea tratamentului cu vitamina PP este urmată de dispariţia rapidă a sindromului. 49. JONAKRAFT(M) S.U.A. - DCI Fente r mina • Psihostimulent, derivat feniletila-mi nat de tip a, a-dimetilfenetilamir.ă, cu efecte ___ ch3 (0}-CH2-C-NH2 ch3 simpaticomimetice şi anorexigene, utilizat în combaterea obezitătii secundare curei îndelungate cu NL -> PSIHOSTIMULENTE. 50. JONES Alfred-Ernest (1879-1958) • Psihiatru englez. Studiază la Cardiff şi Londra, unde îşi obţine diploma, în 1903. Descoperă lucrările lui FREUD şi, încă din 1906, începe practicarea psihanalizei. între 1907 — 1908, efectuează o călătorie de studii, vizitînd, cu această ocazie, pe BLEULER şi KRAEPELIN, cunoscîndu-l tot atunci şi pe JUNG. Se reîntoarce la Londra pentru o scurtă perioadă, acceptă apoi conducerea clinicii psihiatrice Ernest Jones de la Toronto — Canada, unde va rămîne pînă în 1913, an în care revine la Londra şi se dedică întrutotul psihanalizei. înfiinţează Asociaţia Londoneză de Psihanaliză, transformată, în 1919, în Asociaţia Britanică de Psihanaliză, al cărei preşedinte va fi pînă în 1944. între 1920 — 1924, este preşedintele Asociaţiei Psihanalitice Internaţionale (funcţie pe c• 'e o va mai ocupa între 1939 — 1949), avînd un rol deosebit în editarea Revistei Internaţionale de Psihanaliză (1920). Publică numeroase lucrări, dar numele său rămîne legat de ma“ei sa lucrare „Viaţa şi opera lui S. FREUD", apărută între 1953 — 1957 (trei volume). De asemenea, numele său se leagă nemijlocit de venirea şi stabilirea în Anglia atît a Melaniei KLEIN cît şi a lui FREUD. 51. JONY Mc L(B) boală$-^' HURLER(Bi boală, 52. JOZ-STER LING8 semn • A fost descris în 1938 ; constă în tremorul pleoapelor la închiderea lor, fiind unul dintre semnele creşterii excitabilităţii nervoase. 53. JUDECATĂ (cf. lat. judicare „a judeca”) • Categorie logică fundamentală, exprimată printr-o propoziţie, care afirmă sau neagă ceva despre ceva, afirmarea sau negarea avînd caracter de adevărat sau fals. în/prin judecată, noţiunea se desfăşoară, se leagă cu alte noţiuni» relevînd sau explicînd relaţiile dintre lucruri. Noţiunea reflectă însuşiri esenţiale, categoriale, abstracte, concrete etc. Reflectînd raporturi, judecata este o formă a gîndirii, care constă într-un act de afirmare sau de negare ; ea reflectă fie raporturi între obiecte şi însuşiri, fie raporturi între diferite obiecte* Caracteristica esenţială a judecăţii este că sa poate fi adevărată sau falsă, caracterul adevărat şi fals referindu-se la actul afirmării sau negării, judecata este adevărată cînd corespunde realităţii şi este falsă cînd nu corespunde acesteia (aşadar criteriul adevărului sau falsităţii este, din punct de vedere logic, corespondenţa cu realitatea, stabilită prin verificare practică). Judecata are, în structura ei : • un subiect logic (noţiunea ce reflectă obiectul despre rare se neagă sau se afirmă ceva) ; m un predicat logic (noţiunea ce reflecta însuşirea afirmată sau negată despre subiectul logic) ; • o copulă (verbul „a ri“ şi alte verbe copulative, reductibile ia verbul „a fi"). Termenii judecăţii sînt subiectul şi predicatul logic. Clasificarea judecăţilor : • după calitate : — afirmative ; — negative : • după cantitate * — singulare ; Judecată de condamnare ; Judolor(M) ; Jumex {M) Jum/985 — particulare ; — universale ; • după cantitate si caiitate : — uni versal-afirmative, notate în logică prin simbolul A ; — univet sai-negative, notate în logică prin simbolul E : — particular-a;irmative, notate prin simbolul I ; — particuiar-negative, notate prin simbolul 0 ; • după relaţie : — categorice ; — i potetice ; — disjunctive : • după modalitate : — asertorice ; — de posibilitate sau problematice ; — de necesitate sau apodictice. !n psihopatologie, tulburările de gîndire sînt tulburări în care, în mod special, este afectată judecata, ca formă a gîndirii logice Orice tulburare mintală grava, cu repercusiuni asupra proceselor cognitive şi, dintre acestrn, mai ales asupra proceselor operaţie logice, afectează capacitatea de elaborare ă judecăţilor şi de înlănţuire a lor în raţionamente. Se pot întîlni judecăţi aparent corecte din punct de vedere logic, într-un sistem delirant bine structurat şi sistematizat, in care nu este vorba de o destructurare a procesului operaţional în sine, ci a raporturilor dintre acest proces şi realitate, deci a raporturilor de reflectare a realităţii. 54. JUDECATĂ DE CONDAMNARE • Termen folosit în psihanaliză pentru a desemna acea atitudine interdictivă a subiectului faţă de o dorinţă a sa conştientă, interdicţie ce se exercită din raţiuni morale; FREUD apreciază că această modalitate interdictivă are semnificaţie de apărare, dar este vorba de o apărare mai elaborată decît refularea şi mai eficientă adaptativ. Judecata de condamnare presupune, spre deosebire de refulare, capacitatea de a domina ceea ce individul simte ca ostil faţă de el. Astfel, judecata de condamnare ar presupune o conştientizare a dorinţejor periculoase şi o luare în stăpînire a lor. în timp ce refularea este un proces inconştient şi automat, judecata de condamnare este o operaţie ce presupune autostăpînire intenţională, dar nu excesivă (nu este vorba de severitate extremă faţă de propria persoană)* în acest sens, refularea se înlocuieşte prin judecata de condamnare. Totuşi, FREUD consideră că judecata de condamnare păstrează în permanenţă amprenta refulării, ea este „sub-, stitutul intelectual al refulării1*. După D. LAGACHE, judecata de condamnare aparţine categoriei mecanismelor de degajare —► OEDIP — complex; CASTRARE — complex. 55. JUDOLOR(M) Grecia - DCI Hidro-xizin • Tranchilizant, derivat difenilmetan de tip 2-/2-/4-(p-clor-oc~fenilbenziO-1-pipera-zînil/-etoxi/etanol, cu acţiune sedativă centrală, antihistaminică si anxiolitică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de HI-DROXIZIN(M). 56. JUM EX( M) Ungaria - DCI SelegiUnâ • Antidepresiv timoieptic, derivat propargii-aminic de tip (R)-( — )-N ,a-dimetil-N-2-pro- CH3 ih3 pinilfenetilamină, indicat în depresiile inhibate ; este lipsit de efecte sedative (necesită asocierea). Nu se administrează concomitent cu betablocante, psihostimulente şi antidepre-sive timoleptire (necesită o pauză de 14 zile). Contraindicaţiile sînt, în general, cele ale timolepticeior —> iMAO. 986/Jun Jung Cori Gustav ; Juventopsihiatrie 57. JUNG Car! Gustav (1875-1961) • Psihiatru elveţian. Studiază medicina la Basel, iar în 1900, devine asistentul lui BLEULER, la celebra sa clinică Burgholzli, unde va rărnîne pîna în 1909. Un scurt intermezzo alături de Cari Gustav Jung P. JANET urmează susţinerii tezei sale de doctorat. Din 1907, după ce-l cunoaşte pe FREUD, devine un fervent susţinător al mişcării psihanalitice, ajungînd chiar în fruntea acestei mişcări (din 1910 este preşedintele Asociaţiei Psihanalitice Internaţionale). Diferenţele de opinie dintre JUNG şi FREUD devin manifeste şi brutale, psihiatrul elveţian abandonînd complet mişcarea, pentru a se dedica unor studii cu caracter etnografic (nordul Africii, S.U.A., Kenya şi India). El fondează, în 1935, Societatea Elveţiană de Psihologie Clinică, iar în 1943 va fi numit profesor de psihologie medicală la Basei. Aportul lui JUNG în domeniul psihiatriei şi, mai ales, al psihologiei este reflectat într-o operă care s-a dorit universală, folosind un număr enorm de informaţii, din domenii extrem de variate. jUNG descrie, alături de inconştientul personal, inconştientul colectiv, bazat pe arhetipuri şi complexe, şi introduce termenii de intrcversie şi extrov et sie , ca ati- tudine specifică faţă de lume, ca şi cei de anima-animus, persona ş.a. El modifică, de asemenea, cura analitică, pe care o transformă într-o analiză a viselor, minimalizînd rolul transferului şi considerînd drept o cale de rezolvare rapidă a dificultăţilor, colaborarea deschisă şi activă a terapeutului cu pacientul. A făcut o serie de fine observaţii psihopatologice, mai ales în ceea ce priveşte schizofrenia şi simbolistica acesteia. Majoritatea criticilor lui JUNG îi rep _ ^.ză tendinţa de a transpune modele rr ^ ''nce şi culturale abstracte în analiza inda r ala, fără a ţine seama de ..istoria ind uJui" (FREUD),. ca şi o oarecare înclinat - i.pre misticism şi ocult. 58. JUSOTAL(M) Iugoslavia - DCI So-talol • Betablocant de tip 4/-/1-hidroxi-2-(isopropilamino)etil/metan-suîfcnanilidă, indicat în anxietate, distonii neurovegetative ; posedă valenţe adrenolitice. Nu duce la dependentă, nu se asociază cu IMAO —» BETABLOCANTE. 59. JUSTON( M) Belgia - DCI Pemnlina # Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip 2-amino-5-feni!-2-oxazolin-4-oră, practic fără efecte simpaticomimetice, cu indicaţiile generale ale psihostimulentelor. Nu se administrează în afecţiuni cu componentă depresivă -> PSIHOŞTIMULENTE. 60. JUSTUM(M) Argentina —• DCI Dipo-tossium. Clorazepct • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clcr-2,3-dihidro-2,2- ynH 0 d t hi d rox i-5-feni 1-1 H-1,4-benzodiazepin-3 acid carboxilic, cu acţiune anxiolitic-miorelaxantă şi sedativă. Buna sa toleranţă şi efectele modeste sedativ-hipnotice îi conferă o largă utilizare. 61. JUVENTOPSIHIATRIE M. lat. juventus „tinereţe" ; gr. psyche „suflet" ; iatreh „vindecare") • Ramură a psihiatriei care st d ază e+iopatogenia, dinamica şi evoluţia tuh. Iilor psihice ale tînărului, îndreptîndu-şi d^ersul terapeutic în vederea găsirii unor căi ie abordare complexă, care să rezolve co^ol^ata gamă de probleme pe care le impune recuperarea ta această vîrstă. Înglobînd hebepsihia-tria (psihiatria adolescenţei) şi perioadele de postadolescenţă şi de adult tînăr, juventopsi-hiatria se confruntă cu o serie de exigenţe, Juventopsihiatrie Juv/9&7 create, pe de o parte, de multiplele adaptări pe ca: e subiectul trebuie să le realizeze elastic la această vîrstă (şi de aici, riscul crescut de apariţie al disfuncţionaîităţii), iar pe de altă parte, de existenţa unui potenţial maxim psi- hofizsc, a cărui diminuare duce la marginali* zarea subiectului, la intrarea lui într-o condiţie de sechelar. Deşi discuţiile pentru delimitarea cronologică a conceptului de tinereţe sînt departe de a fi încheiate, cele mai largi limite o situează între 15 — 35 de ani. Datele epidemiologice studiază prevalenţa tulburărilor psihice la populaţia tînără pînă la 45% (PREDESCU şi NICA-UDANGIU'. Din numărul total al internărilor dintr-un serviciu de psihiatrie generală, cazurile de juventopsihiatrie depăşesc, de regulă, o treime din total. Generată de 0 morbiditate specifică, importantă prin numărul mare de psihoze juvenile, patologia căreia 1 se adresează juventopsihiatria poate îmbrăca practic oricare dintre formele clinice ale nosc-logiei adultului (cu excepţia celei de involuţie). Patologia acestei vîrste, deşi este adesea mai zgomotoasă simptomatologie, este beneficiara unui prognostic mai bine cotat, în măsura existenţei unui potenţial recuperativ bio-psihic, situat încă pe o curbă ascendentă. Frecvenţa mare a patologiei nevrotice de la această vîrstă se polarizează în jurul eşecului (şcolar, profesional, sexual) sau se datorează factorilor de suprasolicitare, indadaptare sau conduitei de sub- sau supraevaluare. Dintre particularităţile terapeutice ale ju-ventopsihiatriei, remarcăm că psihoterapia, în toate formele sale, îşi găseşte aici terenul cel mai fertil. Terapiile biologice, aplicate precoce, sînt urmate de rezultate deosebite, care au scăzut mult răsunetul negativ, incapa-citant, al acestor afecţiuni. Prevenţia şi profilaxia ating aici, ca şi în pedopsihiatrie, cotele de maximă amplitudine, orice referire la sănătatea mintală a colectivităţii fiind necesar să cuprindă, în primul rînd, acest subgrup populaţional. Deşi „constituie o preocupare relativ recentă a medianei'* (ANGHELUŢĂ, NICA-UDANGIU)/ ju-ventopsihiatria a devenit un curent de interes major în sfera psihiatriei. KKKK K KKKK K KKKK K KKKKK KKKKK KKKK K KKKK K KKKK K KKKK K 1. # K • Simbol folosit în diagnosticul experimentai al pulsiunilor pentru a desemna factorul pulsionai care se referă la nevoia de coartaţie a Eului. K semnifica egosistola — Eul realist care posedă obiectele, care ia poziţie. (SZONDI). împreună cu factorul p, determină vectorul Sch, orientat conform valorilor celor doi factori (k, p). # K — ABC (Kaufman Assesment Battery for Children) -> KAUFMAN - scală. 0 K — complex • Aspect electroencefa-lografic particular, constînd într-o undă lentă de înalt voltaj, electropozitivă, şi o undă electronegativă bifazică, pe a cărei pantă descendentă se înscriu „fusuri de somn" (unde rapide, 13 — 15 c/s). Acest complex apare în mod fiziologic începînd din faza Ilf-C a somnului (LOOMIS, HAEVEY, HOBART, 1938) sau în fazele doi şi trei ale somnului, în clasificarea simplificată a lui PASSOUANT (1964). Complexele K apărute în mod spontan în zona frontală poartă numele de „F-waves". Complexele K apar însă şi în faza de somn lent din somnambulism, fiind urmate de o desincronizare a traseului (ARSENI, ROMAN, 1986), şi apoi de apariţia de unde alfa. Aspecte asemănătoare mai pot fi întîl-nite în pavorul nocturn. In stadiul doi al comei, pot fi întîlnite pe electroencefalogramă complexe K slab schiţate ®K.Z.(S) sindrom • Descris la foştii deţinuţi ai lagărelor de detenţie, după mulţi ani de fa încetarea acesteia. După H. SCHWARTZ, acest sindrom s-ar caracteriza prin astenie cronică progresivă, senilizare precoce, depresie, imposibilitate de readaptare. 7, KAGAN8 simptom • Atonie mimică a copilului, descrisă de KAGAN în 1976, specifică autismului Kanner. Expresia copiilor afectaţi este gînditoare, fără a exprima însă un conţinut afectiv, rămînînd mult timp imobilă şi modificîndu-se numai în cazul unor sti-muli puternici supraliminali pe plan emoţionai . 3. KAHLBAUM Karl (1828-1889) • Psihiatru german. Studiază fa Kon'gsberg, Wurzburg, Leipzig^ şi Berlin, unde o:+. ne şî diploma în 1854. încearcă o carieră universitara (la Konigsberg), dar în 1866 devine director al Sanatorului de Psihiatrie din Gorlitz, unde rămîne pînă la stingerea sa din viaţă (1889). în 1863 realizează o clasificare a bolilor mintale, avînd la bază criteriul anatomopato-logic (sînt evidente însă influenţele lui GRIE-SINGER). Revine asupra acestei clasificări după 1870, abandonînd criteriul anatomopatologi în favoarea celui etiopatogenie şi pre-figurînd, astfel, clasificarea celebră a lui KRAEPELIN. Descrie în acest context şi o nouă boală mintală, cu debut la vîrstă foarte tînără şi evoluţie rapidă spre demenţă — he-befrenia, căreia, în 1871, elevul si colaboratorul său, Edward HECKER (1843-1900), îi va preciza atît tabloul clinic, cît şi evoluţia, în 1884, KAHLBAUM va descrie o formă clinică mult mai atenuată şi cu un prognostic mai puţin sever, pe care va încerca să o acrediteze sub numele de heboidofrenie. A fost preocupat şi de altă formă a schizofreniei, catatonia sau „nebunia de tensiune" (încordare), descrisă ca o demenţă ia fel de precoce ca şi hebefrenia, evidenţiindu-i un sindrom psi-homotor cu totul particular, căruia în 1874 îi consacrase o monografie. Ambele afecţiuni vor fi regrupate de KRAEPELIN, în clasificarea sa, în cadrul demenţei precoce. 4. KAHLBAUM(H) halucinaţii reflexe • Tip de halucinaţii descrise de K. KAHLBAUM ca reflexe, pornind de la faptul că excitantul auditiv producea halucinaţii vizuale, iar" excitantul vizual producea halucinaţii auditive. 5. KAHN(T) test • Tehnică de i n vesti ga re de tip proiectiv a modelului de autoevaluare a personalităţii. Subiectului i se prezinţi 16 obiecte cu semnificaţie simbolică, cerîndu-i-se să le aranjeze într-o ordine preferenţială. în Kakoroiohie ; Kaigart (M) ; Kalymîn (M) Kal/989 opinia autorului, în acest fe! pot fi identificate modele de gîndire simboîic-culturală, permi-ţînd o cuantificare în funcţie de anumite scoruri prestabilite. 6. KAINEVER(M) Portugalia - DCI Esta-zolam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 8-clor-6-fenil-4H-s-triazolo/4,3-a//1,4/ benzodiazepină, cu acţiune uşor anxiolitică şi marcat sedativ-hipnotică. 7. KAINOFOBIE(F) (cf. gr. kainos „nouil ; phobos „frică") — sin. NEOFOBlE(F) — CAINOFOBIE(F). 8. KAKKE • Variantă transcuiturală din Extremul Orient a ansamblului tulburărilor produse prin avitaminoza B BERI-BERI. 9. KAKORAFOBIE{F) (cf. gr. kakos „rău"; phobos) — sin, CACORAFOBIE(F) • Teamă nejustificată de^ insucces, eşec, „de a nu 'ieşi lucrurile râu". însoţeşte de-a lungul existenţei sale timidul, anxiosul, psihastenicul, putînd fi întîlnită în psihastenie, nevroza obsesivo-fo-bică. Este, în genere, „frica paralizanta”, în care subiectul deşi ar putea duce la bun sfîrşit o acţiune, nu o face spre a nu greşi. 10. KALGAN(M) R.D.G. - DGI Fenelzină • Antidepresiv timoanaleptic, derivat hidra-zinic de tip fenetilhidrazină, indicat în depresii inhibate. Este lipsit de efecte sedative (nece-sitînd asocierea) ; nu se administrează concomitent cu betablocante, psihostimulente şi antidepresive timoleptice, necesitînd o pauză de 14 zile. Contraindicaţiile sînt, în general, cele ale timoiepticelor -+ IMAO. 11. KALISCHERfs) sindrom ~ sin. AN-GIOM CUTANEO-CEREBRAL ; ANGIOMA-TOZĂ ENCEFALO-TRIGEMINALĂ; ANGIO-MATOZĂ MENINGO-OCULO-FACIALĂ ; DISPLAZIE CONGENITALĂ NEUROECTO-DERMALĂ; ECTODERMATOZĂ CEREBRALĂ; KRABBE(S) sindrom; LAWFOR(s) sindrom; MILLES(S) sindrom; NEUROANGIO-MATOZĂ ENCEFALO-FACIALĂ ; PARKES-WEBER-OSLER-DIMITR!(s) sindrom ; SCHIRMERfs) sindrom; STURGEfS) sindrom ; STURGE-WEBER-KRABBE-BRUSCH-FlELD-WYOTT(s) sindrom ; WEBER(S) sindrom ; WEBER-DIMITRKS) sindrom — STUR-GE-WEBER-KRABBE(B) boală. 12. KALMALIN(M) Argentina — DCI Lo-razepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-cior-5-(0-ciorofenil)-1,3-dihi-dro-3-hidroxi-2H-1,4-benzodiazepin-2-onă, cu acţiune anxiolitică, sedativă şi miorelaxantă. Nu se administrează în sarcină. 13. KALMM(M) S.U.A. — DCI Meprobamat • Tranchilizant, derivat propandiolic de tip 2-metil-2-propil-1,3-propandiol dicarbamat, cu CHrOOC-Htl2 HjC-t-CH2-CH2-CH3 CH2 -00C-M!2 acţiune sedativ-anxiolitică, anticonvulsivantă şi uşor hipnotică. Indicat în nevroze cu componentă anxioasă şi depresivă, alcoolism, de-iirîum tremens; unele forme de epilepsie petit mal, afecţiuni psihosomatice. Deşi fără efecte secundare evidente şi contraindicaţii, tratamentul de lungă durată nu se întrerupe brusc, putînd apărea un „mic sindrom de abstinenţă". Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele d£ MEPROBAMAT(M). 14. KALMOCAPS(M), KALMOViT Mexic — DCI Cfordiazepoxid • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-2-metilamino-5-feni!-3H-1,4-benzodiazepin-4-oxid, cu acţiune anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă ; nu are efect hipnotic, fiind unul dintre cele mai răspîndite tranchilizante de zi. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NA-POTON(M). 15. KALYMIN(M) R.D.G. - DCI Pirido-stigminbromid o Parasimpaticomimetic care împiedică degradarea acetilcolinei, efectul fiind asemănător cu al prostigminei. Are însă o mai bună toleranţă decît aceasta şi un platou de ac- 990/Kan Kandinski H.V. ; Kannabich I. ; Kanner(S) ţiune mai uniform şi mai îndelungat. Este utilizat în combaterea ur.or efecte secundare aie NL. Contraindicat în sarcină şi epilepsie. 16. KANDINSKI H. Victor (1849-1889) • Psihiatru rus. Cunoscut pentru tratatul său Victor Kandinski „Pseudohalucinaţiile", apărut la Petersburg în 1890 şi reeditat la Moscova în 1952: numele său este legat de sindromul de automatism mintal (Kandinski-Clerambault), aie cărui elemente esenţiale ie-a descris cu 40 de ani înaintea autorului francez. Definirea pseudo-halucinaţiilor de către psihiatrul rus, ca imagini senzoriale fără caracter obiectiv, a avut o mare importanţă în istoria dezvoltării teoriei halucinaţiilor, autorul urmărind, atît descrierea lor clinică amănunţită, cît şi precizarea cauzei lor. 17. KANDINSKIS simptom • Accese vertiginoase, apărute pe fondul barajului mintal, care dau subiectului senzaţia de imponderabilitate corporală şi de modificare a poziţiei corpului în spaţiu. KANDINSKI considera (1880) aceste tulburări legate de alterările vestibulare, deşi le recunoştea în mod corect apartenenţa la simptomatologia polimorfă din debutul schizofreniei. 18. KANDINSKI^» sindrom • Existenţa unui sindrom diferit de sindromul automatismului mintal (cunoscut la noi şi sub numele de sindromul Kandinski-Clerambault) a fost semnalată în literatura de specialitate, pentru prima oară, de L. M. EJGAZINA în „Revista de Neurologie şi Psihiatrie", nr. 9, din 1954. Sindromul este menţionat în lexiconul lui FEIGHIN, în 1967, din care cităm : „cel mai frecvent este întîlnit în schizofrenie. Bolnavii afirmă că „umbrele“ le răpesc gîndurile, li se pare ca sînt traşi de vezica urinară, intestin, stomac. în plus, exista simptome de „dezvăluire interioară“ şi tulburări onirice, adică apariţia de imagini groaznice, ca la cinematograf" 19. KANDINSKI-CLERAMBAULT(S) sindrom S-^‘ AUTOMATISM MINTAL. 20. KANNABICH lurii (1872-1939) • Psihiatru rus, continuator al ^operei lui KOR-SAKOV, al cărui elev a fost. în 1914, îşi susţine teza de doctorat despre ciclotimie, care, datorită valorii sale, a fost tipărită, bucurîndu-se de un real succes. Din 1920, conduce catedra de psihiatrie din Taşkent. Colaborează în perioada următoare cu GANNUŞKIN, iar din 1936 conduce catedra de psihiatrie din Moscova. A fost unul dintre susţinătorii activi ai metodelor psihoterapeutice, cărora le-a dedicat două volume ; de asemenea, s-a remarcat ca un asiduu cercetător al istoriei psihiatriei. 21. KANNER(S) sindrom - sin. AUTISM INFANTIL PRECOCE KANNER: AUTISM KANNER: AUTISM PRIMAR; PSIHOPATIE AUTISTICĂ ASPERGER • Manifestare psihotică a copilului de vîrstă antepr eşcolară (1—3 ani), descrisă de Leo KANNER (1943) şi caracterizată clinic prin alterarea calitativă a personalităţii şi mari dificultăţi de adaptare la mediu. Etiologia rămîne încă necunoscută. în unele cazuri, sindromul a fost întîlnit sub formă de „autism simptomatic" după vindecarea unor procese infecţioase cerebrale (encefalită). Majoritatea autorilor consideră astăzi autismul infantii Kanner drept o manifestare precoce a schizofreniei. Primele manifestări clinice, observate de obicei după primul an de viaţă, constau în : • perturbarea relaţiei cu mediul înconjură-rător : indiferenţă : absenţa contactelor a-fective (inclusiv cu mama, pe care o ignoră sau o evită) ; absenţa concordanţei afectelor (zîmbet spontan care nu transmite nimic) ; atenţie excesivă faţă de mediul neanimat ; lipsa fricii în faţa pericolelor reale, manifestare obsesivă pentru identic şi imuabil ; preferinţă pentru receptorii proximali (tact, miros), faţă de cei la distanţă (văz, auz) ; absenţa jocului autentic, care este înlocuit cu unui stereotip ; Kanner(S); Kant Immanuel Kan/991 • deficienţe în vorbire : vorbire întîrziată; ecolalie imediată (simplă) şi întîrziată (metalalie — „delayed echolalia") ; repetiţii (vorbire „papagalicească" sau „pe bandă de magnetofon") ; stereotipii : perseverări, condensări de cuvinte, dublaje, triplaje de vocale şi consoane ; întrebuinţarea frecventă a substantivelor, numelor proprii, imperativelor, utilizarea redusă a pronumelor personale „eu", „tu" ; inversiunea pronominală (înlocuirea lui „tu" acolo unde gramatica cere „eu", datorită confuziei dintre Eu şi non-Eu); • întîrziere în dezvoltarea psihică : aceşti copii prezintă o inteligenţă uşor sub medie (dificil de apreciat totuşi la examenul psihologic, datorită discontactului şi dezinteresului manifestat faţa de cei din jur) ; • manifestări neurologice : mişcări ritmice de pendulare a capului, rotirea în jurul axului propriu etc. Evoluţia acestei afecţiuni, în cele mai multe cazuri, este lentă dar progresivă, fără a determina însă alterarea profundă a comportamentului. In alte cazuri, se observă tablouri ce amintesc schizofrenia. Tratamentul cuprinde, alături de medicaţia neuroleptică, tehnici educaţionale specifice, care urmăresc prevenirea handicapurilor secundare, „ocolirea“ handicapurilor iniţiale şi dezvoltarea funcţiilor implicate în handicapurile primare. Tratamentul (BETTELHEIM, EISENBERG, RIMLAND, BENDA etc.) trebuie aplicat cît mai precoce (înaintea vîrstei de 4 — 5 ani) şi susţinut, pînă la vîrsta de 14 ani. 22. KANT Immanuel (1724-1804) • Filozof german. Născut în Konigsberg (Kalinigrad), capitala Prusiei Orientale ; face studii universitare, manifestînd o ^deosebită preferinţă pentru fizică şi filozofie. în 1755 devine „privat docent", apoi profesor de matematică şi filozofie la universitatea din oraşul natal. Din 1770 este titular al catedrei de logică şi metafizică. După o perioadă de profundă elaborare, începe publicarea marilor sale lucrări : „Critica raţiunii pure" (1781), „Critica raţiunii practice" (1788), „Critica judecăţii*1 (1790). Din 1788 devine rector al universităţii, pentru a doua oară (prima oară în 1786). Titan al filozofiei universale, este, alături de HEGEL, reprezentantul marii filozofii clasice germane. Debutează, la numai 22 de ani, cu o lucrare de fizică : „Idei despre adevărata evaluare a forţelor vii" (tipărită între 1746—1749). Anul 1755 reprezintă debutul său în filozofie cu lucrarea „Noua explicare a primelor principii ale cunoaşterii" (elaborase anterior şi celebra teorie asupra formării universului, cunoscută sub numele de teoria Kant-La- Immanuel Kant place — deşi astronomul francez îşi va elabora principiile aibia în 1896). In „Critica raţiunii pure", KANT susţine că lumea sensibilă este singura dată experienţei şi cunoştinţei noastre, pe cînd lumea inteligibilă rămîne o „iluzie teoretică". Puterea raţiunii pure este iluzorie, iar principiile înţelegerii nu se limitează decît ia fenomene, adică la acele elemente ale experienţei care se pot raporta la spaţiu şi timp. Raţiunea dispune de Idei care-i permit să privească global lumea fenomenală, fiind călăuze care nu pot lipsi din cunoaşterea tot mai aprofundată a acestei lumi, iar intelectul, prin categoriile de care dispune, poate să determine universal şi necesar obiectele experienţei posibile. „Noumenul", lucrul în sine, poate fi doar gîndit, nu şi cunoscut ; el nu poate fi accesibil sensibilităţii. KANT arăta limitele existenţei posibile (cognoscibile) faţă de sfera existenţei în genere, care cuprinde şi existenţa inteligibila. 992/Kap Kapiride (M) ; Kappa - ritm EEG ; KataIine(M) în opinia iui KANT, termenul transcendental „nu înseamnă ceva care trece dincolo de orice experienţă, ci ceva care precede (a priori) experienţa, dar nu are alt rol decît să facâ posibilă-cunoaşterea experienţei. Cînd aceste concepte depăşesc experienţa, întrebuinţarea lor se numeşte transcendentă, în opoziţie cu cea imanentă, limitată la experienţe" („Pro-legomene“ — 1783).. Punînd problema condiţiei sine qua non a gîndirii, el arată că aceasta este conştiinţa, cu cele două atribute ale sale, unitatea şi identitatea. KANT va demonstra eroarea fundamentală a „psihologiei raţionale1', arătînd că deducţiile prin care aceasta obişnuieşte să demonstreze imaterialitatea, substanţialitatea, simplitatea şi personalitatea sufletului nu sînt raţionamente silogistice, ci paralogisme. El va susţine necesitatea apariţiei unei psihologii empirice şi critice care să-şi afle locul alături de fizica sau de filozofia aplicată. Dezvoltarea psihologiei ştiinţifice în secolul al XiX-lea a confirmat acest punct de vedere. Criticismul kantian se caracterizează: prin folosirea unei noi metode filozofice — metoda transcendentală; prin respingerea oricărui dogmatism ; prin determinarea epistemologică a izvoarelor, sferei, limitelor raţiunii conştiinţelor ştiinţifice ; prin distingerea, în orice cunoştinţă ştiinţifică, a formelor ei (de natură apriorică) de conţinutul şi materia ei (de natură empirică) ; prin afirmarea spontaneităţii gîndirii, a funcţiilor sintetice ale intelectului raţiunii şi a percepţiei transcendentale, prin negarea metafizicii ca stiintă (N. BAG-DASAR, 1969). Deşi în concepţia kantiană există o serie de inconsecvenţe datorate dorinţei filozofului de a concilia curente filozofice opuse (empirismul cu raţionalismul, idealismul cu materialismul), gîndirea lui KANT va deveni punct de referinţă, nu numai pentru întreaga filozofie a secolului al XiX-lea, ci şi pentru numeroasele încercări de delimitare a conceptului de cunoaştere. 23. KAPlRIDE^M) Spania - DCI Sulpiridâ • Neuroleptic incisiv, derivat benzamidic de tip N-/( 1 -eti l-2-pi roii dini l)metil/-5-su lfamoil-0-anisamidă, cu certe valenţe antidepresive, fără componentă sedativ-hipnotică. Are indicaţiile NL incisive (endogenii), fiind util şi în combaterea impulsiunilor obsesiv-corripulsive, ca şi în medicina psihosomatică. Pentru dozele mari are efecte secundare comune cu cele ale NL incisive. Se poate administra fără a necesita o pauză de 14 zile după întreruperea IMAO. Nu se administrează în manie şi epilepsie. 24. KAPPA — ritm EEG • Ritm eîectro-encefalografic descris de F. KENNEDY (1948) ca unul din subtipuriie activitătii electrice de tip teta. în 1957, MUNDY-CASTLE asimilează acest ritm cu aşa-numitul ritm „teta 2“. Este un ritm lent, cu frecvenţa mai mare decît delta, dar mai mică decît alfa, şi cu amplitudine de 30 — 150 piV. Este unul din ritmurile obişnuite la copil, nefiind influenţat de deschiderea ochilor şi nici d^e starea afectivă (ROMAN, ARSENl, 1986). îşi măreşte rata procentuală în regiunile temporo-frontale, în timpul proceselor mintale. 25. KAREON(M) Argentina - DCI Nortrip-tilina m Antidepresiv timoleptic, derivat dibenzocicloheptadienic de tip 10.11-dihidro-N- CH CHrCHrm -ch3 metil-5H-di benz/a,d/cicloheptan-A5-Y -propila-mină, cu acţiune mai rapidă decît a AMl-TRIPTl LINEI, dar cu efecte sedaţi ve mai modeste. Nu se administrează concomitent cu IMAO. Industria noastră farmaceutică îi produce sub numele de NORTRl PTi LINĂ( M). 26. KARIDIUM(M) Argentina - DCI Cloba-zam 9 Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1 -metil-5-feni 1-1 H 1,5-benzodiaze-pin-2,4(3H ,5H)-dionă, cu acţiune anxiolitică şi sedativă uşor inferioară seriei, indicat şi în afecţiuni psihosomatice, distonii neurovege-tative, nevroze cenestopate ; poate fi utilizat în tratamentul ambulator, neinfiuenţînd reflexele conducătorilor auto. 27. KARILE(’MC) Argentina • Produs terapeutic compus din două medicamente tipizate, cu acţiune diferită, dar care se complementează : • N O RT RIPTILIN A(M) - timoleptic, derivat dibenzocicloheptanic ; • PERFENAZINA(M) - neuroleptic, derivat fenotiazinic. Are acţiune antidepresiv-sedativă. 28. KATALINE rare cu particularităţi transculturale este generata de următoarea triadă de condiţii deosebite : depărtarea de ţărm (în condiţiile izolării pe care deplasarea în kayak o necesită), adîn-cimea apei şi strălucirea ei sub puternica radiaţie solară din zilele senine. Explicaţia acestui fenomen (care se aseamănă într-o oarecare măsură cu boala malgri a populaţiilor aborigene — H. MURPHY, 1982) a fost pusă pe seama deprivării senzoriale (GUSSOW, 1963) sau a credinţelor locale în duhuri şi spirite. Alţi autori au relevat intervenţia unor factori cu efect de suprastimulare senzorială, ca zgomotul valurilor, şuieratul vîntului, strălucirea excesivă a apei, care creează condiţiile unei stări de fascinaţie. S-a încercat o paralelă între anxietatea de kayak şi agorafobie, fără rezultate care să poată fi considerate mai mult decît posibile coincidenţe. 37. KEHRERS semn • Apariţia unei dureri puternice la compresiunea punctelor de emergenţă a nervilor suboccipitali (jumătatea distanţei între linia mediană şi mastoidă). Este considerat unul dintre semnele sindromului de hipertensiune intracraniană. 38. KEITHON(M) Elveţia, Franţa, R.F.G. -DCI Clofenetamină • Tranchilizant, derivat difenilmetan, de tip 2-(p-cloro-a-metiI-oc-fenil-benziloxi)trietilamină, cu performanţe comparabile cu cele ale produsului românesc HIDRO-XIZIN(M). 39. KELLY George (1905-1967) • Psiholog american. Deşi iniţial se hotărîse să opteze pentru o carieră tehnică, a renunţat la aceasta, simţindu-se puternic atras de problemele sociologiei şi psihologiei. în 1931 a primit titlul de doctor al Universităţii din lowa, începîndu-şi, sub conducerea Iui j. ROTTER, cariera universitară în Ohio. A lucrat aici pînă la cel de-al doilea război mondial, desfă-şurîndu-şi activitatea în cadrul marinei. Din 1945 a predat la Universitatea din Maryland ; s-a reîntors apoi la Ohio, de unde a efectuat numeroase turnee panamericane, prilej cu care şi-a expus teorile. în 1960 a organizat un turneu de conferinţe în jurul lumii, ajun-gînd şi Ia Moscova, unde, ca şi în alte capitale, a vorbit despre premisele psihologice ale păcii. Din 1965 devine conducătorul prestigioasei catedre de Ia Brandeis. KELLY a respins de la începutul carierei sale teoriile analitice asupra personalităţii, iar. opera lui FREUD i-a provocat o reacţie violentă („mi se pare incredibil ca o persoană să scrie asemenea nonsensuri, ba chiar mai mult, să le şi publice"). A elaborat o teorie proprie asupra personalităţii, pornind de la postulatul că procesele psihice a te unei persoane sînt canalizate spre sensurile în care ea anticipează evenimentele. Orice om îşi poate formula în manieră proprie George Kelly „constructe" prin care vede lumea evenimentelor, prin care controlează şi 'prevede evenimentele lumii (în lucrarea sa „ Personal Construct Theory" — 1955). Afirmînd că fiecare punct de vedere, fiecare „construct" aproximează adevărul, KELLY susţine că, pentru a înţelege lumea, trebuie să fii capabil să înţelegi punctele de vedere ale celorlalţi. Această concepţie va sta la baza dezvoltări? terapiei cognitive, al cărei promotor a fost. 40. KEMI(M) japonia — DCI Propranoio} • Psihotrop betablocant, derivat propanoiic de tip 1-(isopropilamino)-3-(1-naftiioxi)-2-pv‘c-panol, cu acţiune anxiolitică, cu valenţe r?i:-»o-stimuiente şi adrenolitice. Nu duce la dependenţă, nu se asociază cu IMAO BETABlO-CANTE. 41 . KENNEDY(S) sindrom • Reuneşte cîteva elemente semnificative în orientarea diagnosticului către tumoră de lob frontal. Constă în stază papilară de partea opusă şi atrofie primară a nervului optic de aceeaşi parte. Util de reţinut în diagnosticul diferenţial, întrucit Kenoglosie ; Kent-Rosanoff(T) ; Kernigs Ker/995 manifestările psihice, cel puţin în prima etapa, nu sînt concludente pentru diagnosticul de tumoră (anosmie, euforie, instabilitate, insomnii, uşoară agitaţie psihomotorie). 42. KENOFOBIE(F) (cf. gr kenos ,,gol“' ; phobos „frică") —> CENOFOBIE ---------------» AGORAFOBIE(F). 43. KENOGLOSIE (cf. gr. kenos; lat. glcssa „limbă") • Pierderea capacităţii de a utiliza în mod semnificativ cuvintele, care devin o suită de sunete, „o adevărată limbă golită de conţinut" : se întîlneşte în oiigofrenii şi demenţe avansate, în stări comatoase. 44. KENT-ROSANOFF(T) test • Test standardizat de asociaţie liberă de cuvinte, descris de j. H. KENT şi A. |. ROSANOFF, în 1910. Constă dintr-o listă de 100 de cuvinte uzuale, citite în ordine de examinatori, sarcina subiectului fiind de a răspunde cu primul cuvînt care-i vine în minte. Grupul de standardizare a fost constituit din 1 000 adulţi normali, ale căror răspunsuri au stat la baza întocmirii unor tabele de frecvenţă a cuvintelor. KENT şi ROSANOFF clasifică răspunsurile în : uzuale, îndoielnice şi individuale sau neuzuale. Scopul testului este de a depista diferenţa dintre indivizii normali şi cei bolnavi psihic (psiho-tici), criteriul de diferenţiere fiind numărul mai mare de răspunsuri individuale la bolnavii psihic. Deşi datele obţinute de autori le confirmă criteriul (7% din răspunsuri sînt răspunsuri individuale la grupul de normali, faţă de 27% la un grup de 247 psi hoţiei), el nu este considerat satisfăcător (ROŞCA), fiind dependent de factori ca : vîrsta, nivelul de cultură şi nivelul intelectual. -45. KEPINSK1 Antoni (1918-1982) • Psihiatru polonez, care îşi începe cariera psihiatrică după cel de-al doilea război mondial (la care participă activ ca pilot), fiind iniţia! asistent (1947—1954) şi apoi şeful catedrei din Cracovia. Face cercetări în domeniul psihologiei generale şi al psihopatologiei. Lansează teoria metabolismului informaţional. Principalele sale lucrări : „Schizofrenia" (1972), „Bioritmurile" (1972), ,.Melancolia" (1974), ,,Fobiile" (1975), l-au consacrat ca pe una dintre figurile importante a!e psihiatriei contemporane poloneze. 46. KEPINSKI* simptom • „Cerc magic", care constituie, de fapt, după KEPINSKI, modelul fundamental al tulburărilor din nevroze ; acestea se potenţează şi se induc reciproc, devenind verigi ale unui lanţ de suferinţe, care se închide în jurul bolnavului. Exprimarea metaforică a autorului citat subliniază cu preg- nanţă şi principala sarcină terapeutică : interpretarea cercului vicios, în care cauzele devin urmări şi, invers, ca în exemplul clasic al anxietăţii. 41. K ERAUNO FOBI E(fj (cf. gr. keraunos „tunet" ; phobos „frică") • Teamă nejustificată de tunete şi fulgere. Apare la personalităţi impresionabile, isterice, la copii, la subiecţi cu intelect de limită sau nivel cultural scăzut. «im 48. KERBIKOV( sindrom • Triadă simptomatică, descrisă în 1949, reprezentînd, în opinia autorului rus, baza psihopatologică a schizofreniei hebefrenice : • contracţii ale muşchilor feţii şi grimase ; • acţiuni nemotivate, absurde, stupide; • euforie neproductivă, bună dispoziţie nemotivată. 49. KERNER Andrea-Justinus (1786 — 1862) • Medic oftalmolog în prima etapă a activităţii sale, apoi psihiatru, fără a se impune în nici una din aceste specialităţi ; în 1857, după retragerea din activitate, intra în istoria psihiatriei şi psihologiei printr-o lucrare ciudată, intitulată „ Klecksographien", care a stîrnit numeroase nedumeriri contemporanilor prin conţinutul ei : o culegere de desene, create prin pete de cerneală, şi de poeme inspirate de aceste pete. Acest fapt a fost preluat 60 de ani mai tîrziu de RORSCHACH, de data aceasta fără să-şi nedumerească semenii, iar lucrarea sa fiind mai puţin ciudată şi... apreciata drept „momentul naşterii psihodiagnosticului”. 50. KERNIG8 semn «Semnul clasic al sindromului meningeal, putîndu-se evidenţia prin trei modalităţi : • extensia membrului inferior se comple-mentează cu flexia genunchiului (în poziţia decubit dorsal) ; • imposibilitatea extensiei membrelor inferioare, cu apariţia flexiei genunchilor (în poziţie şezîndă) ; • imposibilitatea flectării trunchiului fără flexia genunchilor (în ortostatism). 51. K ESELAN( M) japonia - DCI Haloperidol • Neuroleptic, derivat butirofenonic de tip 4-/4-(p-clorofenil)-4-hidroxipiperidin/-4'-fluoro-butirofenonă, cu efecte clinice predominant sedative, dar cu efecte secundare de tip incisiv — BUTIROFENONE. 52. KESSO-BAMATE(M) S.U.A. - DCI Meprobamat • Tranchilizant, derivat propan-diolic de tip 2-metiI-2-propi 1-1 ,3-propandiol dicarbamat, cu acţiune sedativ-anxiolitică, anticonvulsivantă şi uşor hipnotică. Este indicat în nevroze cu componentă anxioasă şi depresivă, alcoolism, delirium tremens, în unele 996/Ket Ketazolam(Iycl>; Kiatrium(M); Kierkegaard S.A. forme de epilepsie petit mal, afecţiuni psihosomatice. Deşi fără efecte secundare evidente şi contraindicaţii, tratamentul de lungă durată nu se întrerupe brusc, putînd apărea un „mic sindrom de abstinenţă". Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de MEPRO-BAMAT(M). 53. KETAZOLAM(DCI}«Derivat benzodiaze-pinic de tip H-cior-8,12b-dihidro-2,8-dimetll--12b-fenil-4H- /1,3/-oxazin/ 3,2-d//1,4/benzoaia- v zepin--r,7(6H)-dionă, cu acţiune puternic anxio-litică şi miorelaxantă. Nu se administrează în sarcina, copiilor şi vîrstnicilor. Constituie principiul activ al următorilor produşi farmaceutici cu efect tranchilizant : ANXON(M) Anglia CONTAM EX(M) R.F.G. CONTAMEX M(M) R.F.G. LOFTRAN(M) Canada SOLATRAN(M) Elveţia UNAKALM(M) Elveţia -» TRANCHILIZANTE, BENZODIAZEPINE. 54. KETHAME(M) Anglia - DCI Pemolină • Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip 2-amino-5-fenil-2-oxazolin-4-onă, practic fără efecte simpaticomimetice, cu indicaţiile generale ale psihostimulentelor. Nu se administrează în afecţiuni cu componentă depresivă PSIHOSTIMU LENTE. 55 KEVOPRIL(M) Belgia - DCI Quinupra-mină • Antidepresiv timoieptic, derivat dibenzazepinic de tip 10,11-di hidro-5-(3-qui-nuclidinil)-5H-dibenz/b,f/azepină, cu acţiune antidepresivă moderată, cu valenţe anxiolitic-sedative. Nu se asociază cu IMAO. 56. KEY-SERP!NE(M) S.U.A. - DCI Reser-p'ina • Neuroleptic sedativ, derivat alcaloid de Rauwolfia, de tip 3,4,5-acid trimetoxiben-zoic esterificat metil reserpat, cu acţiune seda-tivă centrală, uşor anxiolitică şi net hipoten-soare. Nu se administrează în depresii, epilepsie, parkinsonism, copiilor sub trei ani. 57. K!ATRIUM(M) Brazilia - DCI D'iazepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip7-clor-1,3-dihidro-1-metil-5-fenil-2H-1,4-ben-zodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnotică» anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. Industria noastră farmaceutică îi produce sub numele de DIAZEPAM(M). 58. KIERKEGAARD Soeren Aabye (1813- 1855) • Filozof danez. A studiat teologi-a. la Copenhaga (oraşul său natal), susţinînd teza de doctorat în 1841, dar renunţînd la cariera de pastor. Lucrările sale au rămas puţin cunoscute în secolul trecut (fiind toate publicate numai în daneză) ; în secolul al XX-lea i se va recunoaşte importanţa, fiind considerat părintele filozofiei existenţiale. A scris între 1843 — 1855, în ciuda unei sănătăţi destul de precare şi a unor frecvente episoade depresive, publicînd lucrări filozofice, psihologice, > despre religie şi chiar despre umor, în care transpar ideile existenţialismu- Soeren Aabye Kierkegaard lui, conceput însă de autor nu ca o at.t. J:ne contemplativă, ci ca o angajare, respi'-g'nd autoalienarea şi înstrăinarea. Preced* ,-Ju-l pe FREUD, a publicat în 1844 o lucr~"e de referinţă pentru psihiatrie, „Concept de angoasă" (sub pseudonimul Virgilius HAFNI- Kindunoiagnie ; Kinestezic — analizator Kin/997 ENSIS), prima carte dedicată în întregime acestui subiect (W. HOLEMAN). Alte lucrări : „Repetiţia — eseu de psiho-!ogie experimentală'1 (1843), „Tratatul disperării"' (1849), „Clipa" (1855). 59. KINAVOSYL(M) Danemarca - DCI Mefenesin Carbamot m Tranchilizant, derivat giicerol de tip 3-(2-metiifenoxi)-1,2-propan-diol 1-carbamat, cu acţiune miorelaxantă şi sedativ-anxiolitică. 60. KINDUNOLAGNIE (cf.gr. kindynos „pedeapsă") • Perversiune sexuală, care ar putea fi încadrată în categoria masochismului, constînd în obţinerea plăcerii numai în condiţii în care actul comportă riscul de a fi surprins, pedepsit. 61. KINE- (cf. gr. kinetos „mobil"; kinesis „mişcare") • Element de compunere introdu-cînd semnificaţia de mişcare, mobilitate, fără însă a se preciza sensul sau intensitatea. 62. KINESTEZIC - analizator (cf. gr. k'inein „a se mişca" ; aisthesis „senzaţie") • Analizator care informează sistemul nervos ■f/m MUSCULARA EXTRAFUSALA RAMURA NERVOASA A FUSULUI FIBRA EFE RENTA CA MM A PLACA NEURO MOTORIE FIBRA SENZITIVA II ■TERMINAT/UNI IN FLOARE FIBRA SENZITIVA I TERMINAT!UNI ANULO SPIRALE REGIUNEA SACULUI NUCLEAR CAPSULA FIBRA EXTRAFUSALA iT TENDON FUSUL NEURO MUSCULAR (dupa W- £ Ganong) central asupra poziţiei spaţiale a corpului, asupra diferitelor sale segmente şi, mai ales, asupra gradului de contracţie a fiecărui muşchi (alături de receptorii vizuali, cutanaţi şi vestibu-lari). Receptorii analizatorului kinestezic se mai numesc şi proprioreceptori. Sînt localizaţi în muşchi, tendoane, articulaţii, periost, ligamente articulare. Astfel, în periost şi în articulaţii se află corpusculii Vater-Paccini, identici cu cei cutanaţi, la joncţiunea muşchi-tendon se află corpusculii tendinoşi Golgi, în capsulele articulare se află corpusculii Ruffini şi terminaţii nervoase libere, iar printre fibrele musculare striate, sînt situate, paralel cu ele, fusurile neuromusculare. Acestea din urmă au atît inervaţie senzitivă, realizată de dendrite ale neuronilor din ganglionii spinali, cît şi inervaţie motorie, asigurată de axonii motoneuronilor gamma din coarnele anterioare ale măduvei. Neuronii gamma sînt supuşi influenţelor sistemului extrapiramidal prin intermediul căruia fusul intervine atît în menţinerea constantă a tonusului muscular şi a posturii corpului, cît şi în controlul motri-cităţii voluntare comandate de la nivel cortical. Impulsurile emanate de proprioceptori sînt conduse astfel l m pentru sensibilitatea kinestezică — simţul poziţiei şi al mişcării în spaţiu — de la corpusculii Golgi,, Paccini, Ruffini şi terminaţiile nervoase libere, prin fasciculele spino-bulbare ; • pentru sensibilitatea proprioceptivă de control al mişcării — simţul tonusului muscular — de la fusurile neuromusculare, prin fasciculele spino-cerebeloase. Fasciculele spino-bulbare transmit informaţia kinestezică spre talamus şi apoi spre cortex, unde este conştientizată. Fasciculele spino-cerebeloase transmit această informaţie cerebelului care, după prelucrare, o retransmite cortical. La nivel cortical, proiecţia se face tot în ariile somestezice I şi II, cîmpurile 2, 3 şi 4, pînă spre cortexul motor, realizîndu-se astfel o arie senzitivo-motorie care pune în acord efectuarea comenzii motorii cort;cale voluntare cu informaţiile sosite pe căi exteroceptive, privind modul în care această comandă este executată de muşchii respectivi. în consecinţă, analizatorul kinestezic este implicat în cel puţin trei funcţii majore : • elaborarea la nivel cortical a senzaţiilor somatice ; • reglarea tonusului muscular şi a posturii corpului ; • controlul motilităţii voluntare. Pe baza informaţiilor pe care analizatorul kinestezic le transmite de la nivelul aparatului locomotor la nivel cortical, se realizează o importantă componentă de feedback a servo-mecanismului care reglează activitatea motorie somatică —► MOTRICITATE. Tulburările activităţii analizatorului kinestezic sînt deci impli- 998/Kin Kinestezică - memorie ; Kinestezice(H) cate în tulburările mecanismelor de reglare a activităţii tonigene şi ale motricităţii organismului. Afectarea acestor mecanisme determină hiper-, respectiv hipotoniile musculare. linia 2 <—Banda A—■ întins <0 < ....... Con fracţie moderata Contractie puternica Reprezentare schematica a filamentelor muşchiului în diverse stări (după W-.F.L GAHOHG) Patologia psihiatrică a sensibilităţii mio--artro-kinetice include : halucinaţii motorii sau kinestezice manifestate prin impresia de mişcare sau deplasare a unor segmente ale corpului sau a capului, percepute de obicei ca avînd caracter de exogenitate (pseudohalu-cinaţii) : iluzii kinestezice în care subiectul percepe fals mişcarea sau poziţia corpului în ansamblu (tulburări de schemă corporală) sau parţial (iluzii de fragmentare a corpului, de schimbare a topografiei membrelor, de dezmembrare, distorsionare). Aceste iluzii, determinate de leziuni organice, dispar sub controlul vederii. Modificări ale schemei corporale apar în schizofrenii, intoxicaţii, stări confuzionale. 63. KINESTEZICĂ — memorie • Capacitate de a fixa, recunoaşte şi reproduce o experienţă motorie desfăşurată anterior. 64. KINESTEZICĂ - sensibilitate (cf. gr. kinein „a se misca“ : aisthesis „senzaţie") — sin. SENZAŢIE MIOARTRO-KINETICĂ : SIMT AL ATITUDINILOR Şl MIŞCĂRILOR SEGMENTARE • Posibilitatea de a simţi, fără participare vizuală, prin intermediul sensibilităţii profunde, mişcările imprimate pasiv diverselor segmente ale corpului ; subiectului, avînd ochii închişi, i se imprimă succesiv, în diferite articulaţii (în special la degete) mişcări pe care examinatorul cere să le denumească sau să le reproducă, la membru! opus. Una din manevrele prin care se poate explora simţul atitudinilor este următoarea : se cere subiectului (acesta avînd ochii închişi) să atingă cu indexul de la o mînă, indexul de ia mîna opusă : în caz de tulburare a sensibilităţii profunde., subiectul nu va reuşi manevra mai ales dacă, în cursul ei, examinatorul imprimă o nouă poziţie mîinii care trebuie atinsă. Sensibilitatea mio-artro-kinetică este tulburată în leziunile căilor sensibilităţii profunde, de la nivelul nervilor periferici pînă la scoarţa parietală : poiinevritl, poliradiculonevrită, ta-bes, compresiuni medulare, leziuni ale panglicii Reil, în afecţiunile trunchiului cerebral, sindroame talamice şi. sindroame parietale. 65. KINESTEZICE(H) Halucinaţii • Fenomene halucinatorii resimţite de bolnavi în sfera sensibilităţii musculare, articulare, ten-dinoase, dar şi în activităţile în care aceste tipuri de sensibilitate sînt implicate (mişcări sau modificări ale poziţiei corpului). Subiectul are convingerea că-i sînt mobilizate membrele, că este obligat să meargă şî să acţioneze, că este constrîns să îndeplinească gesturi forţate sau, dimpotrivă, resimte o inhibiţie care-i împiedică să acţioneze (BERNARD). în această categorie de halucinaţii intră, după unii autori, halucinaţiile motorii verbale (SEGLAS) şi halucinaţiile kinestezice grafice, care fac parte din sindromul de automatism mintal. HECAEN descrie acest tip de halucinaţii în cadrul tulburărilor somatognoziei, ca fenomene de negare a hemiplegiei (anosognozicui are impresia că-şi deplasează în mod voluntar membrul paretic, atunci cînd i se cere). 66. KINETICĂ'1) iluzie (cf. gr. kinetos „mobil") • Iluzie a mişcării, interpretare eronată a direcţiei mişcării ; de exemplu, spiţele unei roţi care se mişcă în direcţia acelor de ceasornic sînt percepute ca mişcîndu-se în direcţie contrară. 67. KINETOHAPTICĂ(I) iluzie (cf. gr. kinetos ; haptein „a atinge") • Iluzie tactilă, cu caracter fiziologic, descrisă de BENUSSI (1916) sub numele de fenomen kinetohaptic, circumscrisă iluziilor de mişcare aparentă şi caracte- Kinetozâ ; Kinetoterapie ; Kinezifohie(¥); Kinortina(MC> Kin/999 rizată prin impresia de mişcare înregistrată cutanat de către subiect, căruia i se aplică în puncte dermice învecinate stimulări succesive, periodice. în mod complementar, utiiizînd compasul lui Weber (tip de esteziometru), se constată cum, în ciuda menţinerii aceluiaşi unghi al compasului plimbat pe suprafaţa pielii, picioarele compasului par a se apropia sau distanţa, în funcţie de fineţea acuităţii tactile a zonelor stimulate. 68. KINETOPSICĂ(I) iluzie (cf. gr. kinetos ; ops „vedere") • Tip de iluzii cptico-kinestezice, cu caracter fiziologic sau patologic, constînd în perceperea eronată a mişcării. 69. KINETOZĂ (cf. gr. kinetos) - sin. OCOPATIE • Totalitatea manifestărilor neuro-vegetat.ive declanşate de mişcarea produsă de un mijloc de transport, cunoscute şi sub numele de rău de maşină, rău de avion, rău de mare. Kinetozele apar Ia persoane ce prezintă o marcată labilitate neurovegetativă, anxioase, structurate nevrotic, instabile. Instalarea lor este favorizată de prezenţa unor factori pre-dispozanţi, cum ar fi : alergia, astmul, migrena, hepatita cronică, tulburările vestibulare. Manifestările clinice ale bolii constau în : cefalee, vertij, paloare, greţuri, vărsături, sialoree, transpiraţii, care debutează după 10 — 30 -minute de la pornirea vehiculului, putînd fi însoţite de tahicardie, crampe, tre-mor. Alteori, tabloul clinic este dominat de tulburări psihice : anxietate, hiperestezie, labilitate emoţională, disîaiie. Evoluţia şi prognosticul kinetozelor sînt favorabile. Tratamentul profilactic adresat persoanelor susceptibile de această afecţiune constă în administrarea unor tranchilizante minore şi în psihoterapie individuală sau de grup, iar tratamentul afecţiunii declanşate se bazează pe regim dietetic, utilizarea psihotropelor (propericiazină, tioridazină, clorpro-mazină), a substanţelor anticolinergice şi a formelor de psihoterapie bazate pe relaxare. 70. KINETOTERAPIE (cf. gr. kinetos ; thera-peia „îngrijire") — sin. KINESITERAPIE • Metodă tot mai frecvent utilizată în prezent — .sub diferitele ei forme — în terapia adjuvantă a bolii psihice. în trecut, se considera repausul drept condiţie obligatorie în boala psihică'; astăzi, se recomandă antrenarea subiectului în ^diferite activităţi care presupun mişcare. Evident, exagerarea acestei metode poate deveni la fel de dăunătoare ca şi exagerarea repausului absolut. O serie de autori (BACIU, DRAGA'N, PIERCE, ANGHELUŢĂ, NICA) stăruie asupra acestor aspecte, sistematizînd posibilele forme ale kinetoterapiei în imitaţii şi jocuri, gimnastică generală, gimnastică respiratorie, hidro-kineto-terapie, sport curativ, dans curativ şi chiar ergoterapie. 71. K INEZIE PARADOXALĂ (cf. gr. kinesis „mişcare") • Desfăşurare rapidă a unor mişcări, la anumite categorii de bolnavi (parkinsonieni), la care mobilitatea este, de obicei, tentă sau chiar absentă. Se manifestă, de cele mai multe ori, sub presiunea unor stări emoţionale. 72. KINEZIFOBIE(F) (cf. gr. kinesis ; phobos „frică") • Teamă nejustificată, morbidă, de mişcare şi de acţiune, prezentă frecvent în patologia psihiatrică, cu diferite grade de intensitate : în psihogenii, în endogenii şi, cu o nota aparte, în nevroza isterică. 73. KlNORTINA(MC) Spania, KlNORTl- NE(MC) Franţa • Produse terapeutice compuse din cîte două medicamente tipizate cu acţiune similară, care se complementează : DEXAM-FETAMlNA(M), derivat feniletilaminic, şi COFEINA. Au acţiune stimulentă psiho- motorie. 1000/Kin Kinsey - raport ; Klages L ; Klein Melanie 74. KINSEY - raport • Celebră analiză socio-medicaiă a sexualităţii, întreprinsă de A. C. KINSEY şi colaboratorii săi, asupra unui eşantion semnificativ al populaţiei americane. Studiind comportamentul sexual masculin (1948) şi feminin (1953), colectivul de cercetare a prezentat, pentru prima oară, date statistice credibile, reievînd o serie de aspecte privitoare la psihologia (şi psihopatologia) acestui comportament, cu deosebite consecinţe pentru orientarea ulterioară a cercetărilor. Lucrările autorului american au contribuit, de asemenea, la elucidarea chestiunilor legate de conceptul de normalitate în sexualitatea umană. 75. KINUPRIN(M) Franţa - DCI Qinupra-minam Antidepresiv timoieptic, derivat dibenza- zepinic S-^‘ KEVOPRl L( M) Belgia. 76. KISSEL(S) sindro m • Crize cu aspect epiieptiform, prezente la unii cardiaci, determinate de insuficienţa circulatorie venoasă ; nu sînt prezente modificări tipice electroence-falografice. 77. KITERANfM) Grecia - DCI Propranolol • Psihotrop betablocant, derivat propanolic de tip 1-(isopropi!amino)-3-(1-naftiloxi)-2-pro-panol, cu acţiune anxiolitică, cu valenţe psiho-stimuîente şî adrenoiitice. Nu duce la dependentă, nu se asociază cu IMAO —>■ 3ETABLO-■ CÂNTE. 78. KITINE(M) Spania — DCI Reserpinâ • Neuroleptic sedativ, derivat aicaloid de Rau-wolfia, de tip 3,4,5-acid trim^toxibenzoic este- och3 ^0>och3 och3 rificat metil reserpat, cu acţiune sedativa cen-traiă.. uşor anxiolitică şi net hipotensoare. Nu se administrează în depresii, epilepsie, parkin-sonîsm, copiilor sub trei ani. 79. KLAGES Ludwig (1872-1956) • Psiholog german, considerat iniţiatorul caracterio-logiei germane ; a elaborat studii deosebit de minuţioase asupra scrisului ca particularitate a expresiei personalităţii. Opiniile sale pornesc de la convingerea că individualitatea unei persoane se manifestă expresiv în acţiunile şi mişcările în care individul se implică. Scrisul exprimă unicitatea persoanei. A dedicat acestei probleme două lucrări importante : „Problema grafologiei" (1910) şi „Scris şi caracter" (1916). Grafologia a devenit în Germania, datorită eforturilor deosebite pe care le-a întreprins KLAGES, un important instrument de diagnostic al personalităţii, deşi în alte ţări, cum ar fi S.'J.A., „continuă să rămînă susoectă" (R. W. LUDiN). 80. KLARIUM(M) Grecia - DCI Diazepam O Tranchilizant, derivat benzodiazepinîc de tip 7-clor-1,3-dihidro-1-metil-5-fenii-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedaţi v-hipnotică, anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de DIAZEPAM(M). 81. KLEIN Melanie (1882-1960) • Psihana-listă austriacă. După instalarea la Budapesta, în 1916, îl citeşte pe FREUD, apoi se psi banalizează cu FERENCZI şi îşi începe, sub conducerea acestuia, cariera de psihanalist pentru copii. în 1920, K. ABRAHAM o invită la Berlin, unde vor lucra împreună, pînă la decesul acestuia. în 1925, invitată de JONES, se instalează la Londra. în 1932 publică „Psihanaliza copiilor". Contribuie la descrierea activităţii fantasmatice, a conflictelor sugarului, a proceselor arhaice legate de frustrare şi gratificare, a clivajului între obiectul bun şi rău. Raportarea ia obiect îi permite delimitarea stărilor depresivă şi schizoparanoidă. Dintre lucrările sale, amintim : „Contribuţie la psihanaliză" (1948), „Invidie şi recunoştinţă" (1957) şi „Relaţia unei psihanalize de copil", apărută în 1961, după moartea sa. 82. KLEIN3 simptom • Dereglare a sensibilităţii discriminaţive a unui hemicorp datorată unor leziuni organice, constînd în perceperea segmentului bolnav ca avînd dimensiuni mult mai mari decît cel sănătos. 83. KLEINE-LEVIN-CRITCH LEYfs> sindrom - sin. HIPERSOMNIE CU FOAME EXAGERATĂ: SINDROM DE HIPERSOMNIE Şl MEGAFAGIE PERIODICĂ • Sindrom bifazîc, constînd din perioade cu somnolenţă, depresie, inapetenţă, tulburări de comportament, care alternează cu perioade de bulimie şl exacerbarea instinctului sexual. Simptomatologia este prezentă în exclusivitate la băieţi, în perioada adolescenţei. Sindromul a fost descris de KLEINE, în 1925 ; confirmări şi completări au adus LEVIN (periodicitatea) şi CRITCHLEY (megafagia). Etiologia nu este pe deplin elucidată : disfuncţie hipotalamică (HESS, RANSON, KIeist Karl ; Kligmans ; /(/opox/d(M> Klo/1001 SAGER, KENNEDY), intricare epileptică (ELI-AN, BORENSTEIN), leziune mezodiencefalică (POPOVICIU). 84. KLEIST Karl (1879-1967) • Psihiatru german, elev al lui WERNICKE, căruia îi va păstra o deosebită consideraţie. Este unul dintre cei mai fideli apărători ai concepţiei „Gehirnpatologie", pe care o susţine ca titular a! catedrei din Rostock (1916 — 1919) şi apoi al celei din Frankfurt (1920 — 1950). El critică clasificarea kraepeiiană a psihozelor, elaborînd, în 1934, o altă clasificare a tulburărilor psihice pe care le corelează cu o patologie cerebrală, distingînd un număr mult mai mare de afecţiuni psihotice, ca entităţi de sine stătătoare. De altfel, această orientare a fost reluată în noua clasificare a depresiilor, care a confirmat existenţa unui grup de boli, în cadrul psihozei maniaco-depresive. 85. KLEIST(B) boală (1914) PARAFRE-NIE. 86. KLEISTs semn • Semn î-nt îl nit în patologia lobului frontal, constînd, după opinia lui K. KLEIST, în agăţarea degetelor bolnavului de cele ale examinatorului, în; cazul ridicării acestora. 87. KLEIST(S) sindrom - sin. APATICO-AKINETICO-ABULIC(S) sindrom. 88. KLEVOCALM(MC) Grecia • Produs terapeutic compus din două medicamente tipizate, cu aceeaşi acţiune, care se complement ează : m MEPROBAMAT( M) -— tranchilizant, derivat propandiolic ; • DIAZEPAM(M) — tranchilizant, derivat benzodiazepinic. Are acţiune sedativ-anxlolitic-miorelaxantă. 89. KLIGMAN5 semn • Exagerarea importanţei simptomatologiei unei aşa-zise psihogenii, care ar fi putut, după opinia subiectului şi a anturajului său, să fie cauza fenomenelor psihopatologice din debutul unei schizofrenii, între tabloul clinic al psihozei şi evenimentele minore, considerate drept cauze, nu exista nici o corelaţie. 90. KUNEFELTER; Kojevnikov A. ; Konorski J. ; Kornilov C. Kor/1003 („insight", „înţelegere", „intuiţie"), semnificînd stadiul clarificării datelor unor probleme, momentul înţelegerii situaţiei, care ar desemna intrarea pe drumul rezolvării acesteia şi ar presupune o restructurare a cîmpului perceptiv, teză apreciată azi ca nefiind foarte exactă, deoarece neglijează experienţa anterioară. 103. KOHS test - sin. CUBURI ; Krabbe(B>; Kraepelin Emil 117. KORNER(s) sindrom • Afecţiune degenerativa a sistemului nervos, cu localizare de debut în scoarţa cerebeloasă, de unde se produce extinderea către alte zone. Ataxia cerebeloasă, atrofiile musculare, tulburările de micţiune şi demenţa progresivă pot fi însoţite, uneori, şi de un sindrom extrapiramidal. Boala are un caracter familial. 118. K-PHEN(M) S.U.A. - DCI Prometa-zină • Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic de tip l0-(2-dimetilaminopropil)feno-tiazină, cu acţiune sedaţi v-hipnotică, anti-histaminică şi antiemetică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de RO-MERGAN(M). 119. KRABBE(B) boală - sin. LEUCODIS-TROFIE GLOBALA PRIN DEFECT DE SUL-FATTRANSFERAZĂ • Enzimopatie congenitală care declanşează forma infantilă a leuco-distrofiei demielinizante. Debutul se instalează în primele luni de viaţă, constînd în manifestări grave : agitaţie alternînd cu apatie, rigiditate, convulsii, disfagie, vărsături, hemoragii. Prognosticul este letal, decesul sur-venind de obicei pînă la vîrsta de 1 an. 120. KRABBE(S) sindrom - sin. ANGIOM CUTANEO-CEREBRAL; ANGIOMATOZĂ ENCEFALO-TRIGEMINALĂ ; ANGIOMATOZĂ MENINGO-OCULO-FACIALĂ; DIS-P LAZ IE CONGENITALĂ NEUROECTODER-MALĂ; ECTODERMATOZĂ CEREBRALĂ; KALISCHER(S) sindrom; LAWFOR (poţiune) • Mixtură cu efect psihotrop, aparţinînd erei preneuro-leptice, cu efect sedativ şi hipnotic. Conţine 1008/Kre Kretschmer Ernest; Kubik-Adams(S); Kundrat(S) bromură de sodiu, cloralhidrat, fenobarbitaj, adonileu (extract de adonis vernalis)*pantopon, valeriană, apă distilată (în următorul raport : 150 : 150 : 5 : 50 : 1 : 200 :1 000). Alături de prafurile Mendeleev şi - mixtura Bechterev, a cunoscut o largă răspîndire nu numai în cadrul şcolii sovietice. Posibilitatea de a fi administrată facil şi chiar pe cale intrarectală (clismă) a suplinit mult timp existenţa unor substanţe cu acţiune netă, cum sînt neurolepticele. Alături de efectele sale, tradiţia (şi poate inerţia) au contribuit la faptul că şi în epoca actuală ea îşi mai găseşte locul în terapia clinică. 132: KREINDLER - probă • Modificare a manevrei indice-nas, realizată prin aşezarea unei greutăţi (500—1 000 g) în mîna subiectului, căruia i se cere să execute manevra. Prin această probă se poate diferenţia tremuratura cerebeloasă (care dispare) de cea extrapira-midală (neinfluenţată). 133. KRETSCHMER Ernest (1888-1964) • Psihiatru german, fondator de şcoală ; urmează studiile medicale la Tubingen, Munchen şi Hamburg, devenind medic neurolog la Clinica din Tubingen şi apoi profesor de neurologie la Universitatea din Mahn am Lahn. Conduce această catedră timp de 24 de ani, după care se reîntoarce la Tubingen. în 1918 descrie un tip particular de reacţie interpretativă — delirul senzitiv de relaţie—, care-i poartă numele. Concepţia sa biotipologică, de mare răsunet în psihiatrie, este expusă în lucrarea „Structura corpului şi caracterului" (1921), care a fost reeditată de 20 de ort. Este de asemenea cunoscut pentru studiile sale de psihiatrie experimentală în domeniul constituţiei şi aptitudinilor. Alte lucrări : „Studii psihoterapeutice", „Paranoia şi sensibilitatea". în prezent, concepţia sa biopato-logică este totuşi depăşită, rămînînd un ghid pentru începători şi ocazie de extaz pentru descoperitorii tîrzii şi neavizaţi. 134. KROSOWSKA(S) sindrom ~ sin. SINDROM AL PSIHODEGRADĂRI! ALCOOLICE • Deteriorare intelectuală, cu modificări de sensibilitate superficială, datorată polînevritei caracteristice alcoolismului cronic. 135. KUBIK-ADAMS(s) sindrom - sin. SINDROM AL ARTEREI BAZILARE • Sindrom cu importanţă în psihiatrie prin caracterul mai mult sau mâi puţin pasager ai simptomatologiei din primele faze ale procesului de ateromatoză a trunchiului arterial bazilar, cu gradul de ischemie corespunzător. Tabloul clinic este dominat de cefalee, vertij, obnubilare, discrete tulburări de vorbire şi deglu-tiţie şi, posibil, unele semne aleA sindromului bulbar (rîs sau plîns spasmodic). în perioadele următoare, de stare şi terminale, tabloul clinic evoluează către semne organice evidente : tetraplegie, comă şi exitus. Tabloul clinic poate fi întîlnit sub forma sa de debut în demenţe,, arterioscleroză cerebrală, insuficienţă circulatorie vertebrobazilară — fiind util pentru diagnosticul diferenţial. 136. KUFS(B) boală • Idioţie amaurotică cu debut tardiv, care face parte din grupul bolilor determinate jde degenerarea cerebroma-culară (alături de boala Spielmeyer-Vogt, Tay-Sachs etc.). Debutul se produce în decada a doua sau a treia a vieţii (de obicei, pînă la 25 de ani), sub forma unor tulburări psihice polimorfe şi a convulsiilor. într-o fază ulterioară, apar ataxie cerebeloasă, rigiditate musculară, tre-murături şi tulburări oculare. Modul de transmitere ereditară este necunoscut. A fost descrisă în 1925. 137. KUIMOV-KEHRER simptom • Simptom neurologic, descris în 1937 de autorii ale căror nume le poartă, constînd în nevralgii grave ale trigemenului la emergenţa în cutia craniană, însoţite de dureri ale globilor oculari. Aceste dureri, caracteristice alcoolismului cronic, creează reacţii comportamentale specifice din partea bolnavului (de exemplu, de teama durerii, bolnavul refuză uneori să se lase examinat). 138. KULLENKAMPF-TARNOV(s) sindrom • Variantă a sindromului neuroleptic extra-piramidal, caracterizată prin simptome centrate în jurul aparatului bucal : rigiditate a muşchilor feţei, dificultăţi de înghiţire, limbă uscată, greutate în vorbire. Mai sînt notate bradikinezia extremităţii cefalice şi dificultăţi respiratorii. Apare precoce, de regulă anterior manifestărilor parkinsoniene, la începutul tratamentului cu neuroleptice (mai ales butiro-fenone). 139. KUNDRAT; Kylistro(M> Kyl/1009 serice în ser fiziologic, în prezenţa soluţiei de fenol. 141. KUSSMAUL® simptom • Dificultate majoră în pronunţarea unor cuvinte, constînd fie în dedublarea unor silabe, fie în ignorarea altora. Se evidenţiază uşor la repetarea unor cuvinte dificile sau la pronunţarea foarte rapidă a altora. Descris în 1876, este un semn tipic al paraliziei progresive. 142. KUTANIN(S) sindrom • Tendinţă patologică a individului de a redacta numeroase scrisori sau memorii conţinînd aceleaşi doleanţe, declaraţii sau pretenţii ale subiectului. Acest sindrom, descris de autorul rus în 1964, pare a fi o variantă a grafomaniei, în textul acestor scrisori putîndu-se evidenţia existenţa ideilor de mărire, supraestimare, urmărire. Textul este stufos, preţios, emfatic. Sindromul apare în paranoia. Este diferit de tulburările producţiei grafice din schizofrenie, care se caracterizează prin stereotipii, gîndire autistică, mai rar prin verbigeraţie. sin. 143. KWOCK(s) sindrom-» RESTAURANT CHINEZESC(s) sindrom. 144. KYLIRAN(M> Grecia .DCI Arm-triptilinâ • Antidepresiv timoleptic, derivat dibenzocicloheptanic de tip 10,11-dihidro-N, N-dimetil-5H -dibenzo/a, d/-cicloheptenă- A5’’*' — propilamină, cu acţiune antihistaminică şi antiserotoninică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de AMITRIP-Tl LINĂ(M). 145. KYLISTROfM) Grecia - DCI Sulpi-ridâ • Neuroleptic incisiv, derivat benzamidic de tip N-/(1-etiI-2-pirolidinil)metil/-5-sulfa- moil-O-anisamidă, cu certe valenţe antidepre-sive, fără componentă sedativ-hipnotică. Are indicaţiile NL incisive (endogenii) şi, în acelaşi timp, este util în combaterea impulsiunilor obsesiv-compulsive şi în medicina psihosomatică. Pentru dozele mari, efectele secundare sînt comune cu cele ale NL incisive. Se poate administra fără a necesita o pauză de 14 zile după întreruperea IMAO. Nu se administrează în manie şi epilepsie. 64 — Enciclopedie de psihiatrie - cd. 140 LLLL LLLL LLLL LLLL LLLL LLLL LLLL LLLLLLLLL LLLLLLLLL 1. L • Simbol grafic care desemnează una dintre scalele Inventarului Multifazic de Personalitate Minnesota (M.M.P.I.), şi anume scala minciunii (lie „minciună") ; aparţine scalelor de validare, în număr de patru (inventarul mai conţine şi nouă scale clinice). Scala „L" conţine itemi care intră şi în celelalte scale, astfel încît răspunsurile subiectului la scala „L“ pot deconspira sau confirma răspunsurile sale la aceiaşi itemi, dar la scale diferite. Cu cît scorul scalei „L“ are un punctaj mai redus, cu atît autenticitatea răspunsurilor subiectului este mai mare, deci confirmarea simptomatologică este crescută. 2. LABBE(S) sindrom - sin. PARABASE-DOWIAN(s) sindrom • Sindrom întîlnit în faza neurobormonală a hipertiroidismului ; înainte de evidenţierea semnelor clinice certe de hipertiroidie, subiecţii afectaţi de acest sindrom se prezintă, în egală măsură, fie la endocrinoiog, fie la psihiatru. Sindromul evaluează pe axul : hipersimpaticotonie, tulburări va-somotorii, excitabilitate, iritabiiitate, insomnii, uşoară anxietate. Prognosticul este bun dacă Se instituie o terapie mixtă sedativ-antitiroi-diană. 3. LABIL — tip de personalitate (cf. lat. labilis „alunecos") • Structură de personalitate, descrisă de K LEONHARD ca personalitate accentuată, cu următoarele caracteristici principale : • oscilaţii ale dispoziţiei în funcţie de evenimentele exterioare, oscilaţii care depăşesc în intensitate reacţiile emoţionale normale (de exemplu, bucuria trece în hipertimie) : • oscilaţii ale dispoziţiei nedeterminate de evenimente exterioare, deci motivate intrinsec, care constau în trecerea de la un pol afectiv la altul, de la bucurie la tristeţe sau invers, şi se exprimă prin-tr-un comportament schimbător, determinat nu numai de situaţia prezentă, ci şi de evocarea unor evenimente trecute, a unor amintiri. Există, în manifestările personalităţilor labile, şi unele elemente comune cu cele ale personalităţilor histrionice. LEONHARD apreciază că exacerbarea trăsăturilor „firii labile" caracterizează „firea ciclotimă". Corespondentul personalităţii labile în patologia psihiatrică majora ar fi, după acest autor, psihoza maniaco-depresivă. 4. LABILITATE EMOŢIONALĂ (cf. fr. lo- bilite : vezi lat. labilis) • Tulburare a afectivităţii, constînd din modificări rapide şi frecvente ale dispoziţiei. Aceste modificări pot apare în absenţa oricărei contextualităţi, a oricărei motivaţii sau, dimpotrivă, motivate numai de starea afectivă a celor din jur ( —*• POIKlLOTIMIE). Astfel de modificări dispo-ziţionale apar la personalităţile dizarmonice de tip isteric (puternic impresionate de dispoziţia celor din jur), de tip afectiv, în stările maniacale (în care modificarea dispoziţiei se poate face la cele mai mici incitaţii ale mediului), la oli-gofreni (determinat de obicei de starea de spirit a anturajului, dar şi fără motiv), în debutul demenţelor, în paralizia generală progresivă (caracteristică este modificarea bruscă a dispoziţiei în afara oricărei motivaţii), în hipertiroidie. Labilitatea afectivă poate apare în forma ei extremă (incontinenţă afectivă) în demenţele arteriosclerotice, în care modificarea polarităţii dispoziţiei este rapidă, incoercibilă, nemotivată. 5. LABILITATE SIMPTOMATICĂ • Termen sub care, în 1920, K. KLEIST desemnează predispoziţia unor subiecţi de a face episoade psihotice in timpul unor afecţioni somatice. Această reactivitate deosebită, fără a se constitui într-o patologie încadrabilâ nosologic, îi predispune pe indivizii afectaţi la repetarea acestor tulburări psihice în cazul oricărei agresiuni somatice. Labirint : mintal, raţional, test tab/1011 6. LABIRINT AL DEZVOLTĂRII INDIVIDUALE (cf. gr. labyrinthos) • După P. PO-PESCU NEVEANU, desemnează caracterul unic şi complex al dezvoltării individuale, determinat de factorii consideraţi preponderent aleatori : împrejurări, experienţe practice şi spirituale, influenţe educative. Ca şi la proba labirintului, individul este pus în faţa unor alegeri succesive mai mult sau mai puţin limitate, în funcţie de scopuri, mai apropiate sau de perspectivă. Personalitatea individuală ar putea fi considerată ca rezultantă a acestor alegeri. 7. LABIRINT MINTAL • Probă imaginată de PETEP\SON., care, prin ultilizarea unui material verbal, aminteşte de probele de învăţare. Subiectul trebuie să aleagă între două litere sau două cuvinte, ştiind dinainte că numai una/unul reprezintă soluţia corectă. Dacă alegerea este bună, i se prezintă o nouă pereche de litere/cuvinte pentru o nouă alegere. Subiectul trebuie deci să descopere în fiecare pereche succesivă răspunsul corect, aşa cum trebuie să înveţe să aleagă drumul cel bun într-un labirint. 8. LABIRINT RAŢIONAL • P robă experimentală concepută de PETERSON, vizînd învăţarea (prin încercare şi eroare), precum şi înţelegerea situaţiei (codare, decodare). Primelor zece litere din alfabet le corespund arbitrar primele zece numere. Subiectul trebuie să descopere numărul care corespunde fiecărei litere. 9. LABIRINT(T) test • Tehnici sau procedee de cercetare şi investigare psihologică, constînd în crearea unor situaţii problematice, cu soluţii (strategii rezolutive) de obicei unice şi utilizînd materiale de testare de tip figu-rativ-concret (construcţii miniaturizate, desene), semantic sau simbolic (cuvinte perechi, litere numerotate), imaginate după modelul construcţiilor labirintice descoperite în interiorul piramidelor egiptene. Iniţial, labi-rintele au fost folosite în zoopsihologie, ca instrument de lucru pentru studiul condiţiilor şi progreselor învăţării la scară subumană. Un animal înfometat era închis într-un labirint care se deschidea într-o încăpere cu hrană; după un număr de încercări nereuşite, animalul reuşea să găsească hrana în camera aflată la capătul labirintului ; dacă încercarea se repeta de un număr de ori, el ajungea sa înveţe traseul corect, parcurgîndu-l integral fără greşeală. Se notau numărul încercărilor şi timpul. Cel mai cunoscut labirint utilizat în astfel de scopuri este cel care imită labirintul aflat în celebrele grădini de lîngă Londra, Hampton-Court. Începînd cu primele decenii ale secolului al XX-lea, a fost imaginat un număr impresionant de teste labirint, folosite separat sau incluse în baterii de teste, pentru studierea formării deprinderilor şi aprecierea coordo- nării optico-motorii (testul dublului labirint al lui BONNARDEL, 1946) sau pentru evaluarea simţului de orientare (labirintele spaţial si temporal ale lui HUNTER, 1920). PETERSON a propus un tip de „labirint mintal" şi un altul denumit „labirint raţional" (->•), ambele fiind bazate pe asocierea metodei de învăţare prin încercare şi eroare cu un material verbal, aparent fără sens. Cele mai cunoscute şi larg utilizate în clinică, în orientarea şcolară şi profesională şi în industrie, sînt labirintele Porteus (Scara de labirinte Porteus — 1914), constînd din-tr-o serie de labirinte de dificultate crescîndă imprimate pe foi, care trebuie parcurse cu creionul într-un timp limitat, fără oprire şi fără a reveni asupra traseelor parcurse. Testul pune în evidenţă nivelul mintal, capacităţile de prospectare şi previziune, particularităţile temperamentale şi gradul de adaptabilitate socială (-» PORTEUS — scară). O variantă colectivă utilizată în neuropsihiatrla infantilă este testul Elithorn. 1012/Lab Labirintită : diagnostic diferenţial 10. LABIRINTITĂ (cf. gr. labyrinthos) • Boli sau disfuncţii ale labirintului sau aie nervului vestibular adiacent, care produc ameţeli. Multitudinea circumstanţelor care pot produce aceste afecţiuni (infecţii, alergii, boli vasculare, traumastime, tumori — coles-teatroame, medicamente toxice) sînt importante pentru psihiatru, datorita frecvenţei deosebite cu care vertijul şi tulburările de echilibru' apar, în special, în cazul patologiei nevrotice. Crizele vertiginoase se pot repeta ia intervale variabile, între atacuri existînd tulburări de coordonare şi echilibru, ca şi modificări dispoziţionale, simptome care pot fi confundate cu patoiogia nevrozelor. Tabelul nr. LXX Diferenţierea ameţelilor de origine labirintica de ameţelile cauzate de afecţiuni ale sistemului nervos central Afecţiuni labirintice Afecţiuni, ale sistemului; nervos central 1 2 • Istoric de afecţiuni ale urechii sau accese de ameţeli • Istoric de afecţiuni ale SNC (de exemplu, vechi simptome de scleroză multiplă) Clinică Clinică • Episoadele de ameţeli sînt paroxistice şi de scurtă durată • Ameţelile sînt precipitate sau agravate de mişcări ale capului, ca şi prin culcări bruşte în pat (clinostatism), sau mişcări bruşte în pat (schimbare de poziţie) • Sînt asociate simptome sau semne ca tinitus (ţiuituri în ureche), tulburări de auz, dificultăţi în discriminarea vocilor multiple sau hiperacuzie, deseori acompaniate de greaţă şi vărsături • Nistagmusui, cînd apare în timpul unui atac, este mai mult orizontal decît rotator, unidirecţional, şi se accentuează cînd se elimină fixarea ; dispare odată cu ameţelile • Ataxia, dacă e prezentă, apare numai în timpul atacului • Ameţelile sînt mai puţin acute şi mai prelungite • Ameţelile nu sînt, în mod necesar, agravate de mişcările capului. Ameţelile datorate insuficienţei arterei vertebrobazilare sînt precipitate de ridicarea în poziţie orizontală • Asociate deseori cu semne sau simptome ale bolilor care implică trunchiul cerebral (ca diplopia) şi semne motorii sau senzoriale. Greaţa şi vărsăturile sînt mai puţin întîlnite • Nistagmusui poate fi de orice fel, dar cînd e vertical e patognomonic pentru leziunea cu sediu cerebral ; se accentuează prin fixare şi poate persista după dispariţia ameţelilor • Ataxia poate fi prezentă fără ameţeli Teste • Ţestul caloric poate fi normal sau arată scăderea reactivităţii labirintului • La stimulare repetată, răspunsul este întîr-ziat şi se epuizează (scăderea duratei şi gradului) • Electromiograma arată accentuarea nistag-musului cu ochii închişi Teste • Testul caloric este normal în mod obişnuit, dar poate evoca nistagmus de tip pervers sau incongruent • Stimularea repetată evocă un răspuns consistent • Electromiograma arată accentuarea nistag-musului cu ochii deschişi Laborator de Sănătate Mintală Lab/;l013 Tabelul nr. LXX (continuare) 1 • Audiometria arata deseori deficienţe în acuitate, iar în Sindromul Meniere — restabilirea surdităţii pentru tonurile pure şi/sau tulburarea inteligibilităţii vorbirii amplificate • Roentgenogramele craniului pot scoate în evidenţă vechi mastoidite sau colesteatoame • Alte teste de laborator sînt în mod obişnuit normale 9 • Audiometria este obişnuit normală • Roentgenogramele pot arăta patologie intra-craniană • Tomografia computerizată, electroencefalo-» grama sau angiograma pot arăta anormalităt! Vertijul benign poziţional paroxistic durează cîteva secund^e şi se manifestă la mişcări bruşte ale capului. în neuronita vestibulară, vertijul durează mai mult şi nu este legat de mişcările bruşte ale capului,, putînd evidenţia pareza vestibulară unilaterala (absenţă a răspunsului fa stimulare termică). 11. LABORATOR DE SĂNĂTATE MINTALĂ (L.S.M.) (cf. lat. laborare „a munci“) • Unitate modernă de asistentă medicală Mai aproape de locul de muncă şi de viaţă, în contact mai strîns şi mai de durată cu bolnavul decît orice alt tip de unitate, laboratorului de sănătate mintală îi revine sarcina nu numai de a preveni, ci şi de a urmări în timp afecţiunile psihice, în scopul recuperării sau reorientării şi supravegherii bolnavului. Concomitent cu noile orientări privind trinomul boală-medic-bolnav, s-au produs mutaţii şi în practica medicală, care conferă medicinii un caracter social mai accentuat si orien- Laborator de Sânâtate Mintala Titan psihiatrică, de tip ambulator. A apărut ca o necesitate de prelungire a contactului direct cu bolnavul psihic, dar şi din dorinţa realizării unor măsuri profilactice şi de recuperare. tează aplicarea acţiunilor terapeutice cu mai mult succes, spre locul unde omul munceşte şi trăieşte, fără a mai fi necesară o rupere totală a bolnavului, în scopul însănătoşirii, de 1014/Lab Laborator de Sănătate Mintală mediul Iui de viaţă şi de muncă, implicit, toate acestea pun problema locului în care medicina poate fi practicată mai eficient. Acest loc nu mai corespunde tiparelor tradiţionale şi, aşa cum „cavaleria deşi, pe cit de tradiţionala, pe atît de eleganta armâ“ a devenit desuetă în condiţiile erei spaţiale, acelaşi lucru risca să se întîmple cu instituţiile medicale. Nemulţumirile create populaţiei nu sînt generate atît de calitatea actului medical, cît de faptul că nu se desfăşoară acolo unde este aşteptat şi necesar, şi ne cramponăm să-l menţinem acolo unde l-a pus istoria, dar nu şi necesitatea. In prezent, 95% din actele medicale sînt rezolvate de ambulator, şi numai 5% de spitale, atît pe plan mondial, cît ia noi în ţară, ceea ce face ca, în mod curent, marea majoritate a bolnavilor să fie trataţi de ambulator, şi numai in extremis de către spital, pentru perioade limitate. Spre a ne convinge de acest lucru, e suficient să ne întrebăm ce se întîmplă cu bolnavii externaţi din spital, cu cei cărora li se refuză internarea; aceşti bolnavi nu dispar, ci sînt preluaţi de asistenţa ambulatorie, căreia, încetînd să mai fie un simplu auxiliar ce furnizează bolnavi spitalului, îi revine, în cea mai mare parte, sarcina recuperării şi reinserţiei bolnavilor. Nu se poate menţine un sistem instituţional rigid şi neconform cu necesităţile, riscînd, în acest fel, să devenim asemănători cu un conducător de oşti, care are atît trupe cît şi do- tare de luptă, dar nu poate cîştiga bătălia decît dacă ea se va da în locui şi la ora pe care o doreşte el şi nu acolo unde se desfăşoară de fapt. Trebuie menţionat însă că nici L.S.M. singur nu poate rezolva integral toate problemele, aşa după cum nici spitalul tradiţional nu pcate răspunde acestui deziderat. Singura cale o reprezintă îmbinarea armonioasă a valenţelor şi posibilităţilor ambelor elemente ale binomului, în scopul unic de ajutorare şi vindecare a celui în suferinţă. în prezent, la noi în ţară, 4/5 dintre bolnavii psihici sînt trataţi în cabinetele de specialitate ale policlinicilor, în L.S.M. si stationare de zi (V. PREDESCU). Investit de la început cu numeroase atribuţii, de la cele profilactice la cele ştiinţifice, L.S.M. trebuie să fie şi o verigă de legătură cu reţeaua de bază, jucînd rolul unui dublu filtru activ în orientarea bolnavului psihic. Nevoia acestui tip de activitate au resim-tit-o marii psihiatri de foarte multă vreme. Astfel, încă din 1904, KRAEPELIN (..Ver-gleichende Psychiatrie“) face observat:? în acest sens : E. BLEULER propune un sistem de măsuri ce trebuie luate la externarea bolnavilor psihici, A. MAYER preconizează elemente de psihoprofilaxie, iar în Rusia prob!ema este abordată de MEREjEEVSKY, SIKOVSK! şi KORSAKOV. iniţiativa creerii primului dispensar de psihiatrie aparţine lui A. LEY, la Bruxelles. Importantele progrese realizate în terapia depot, ca şi standardizarea formulelor terapeutice ale dispensarizaţilor, au oferit un larg cîmp de acţiune şi o importantă independenţă acestui tip de formaţiune. Fiind capabil de o funcţionalitate polivalentă, L.S.M. constituie o experienţă majoră. L.S.M. ; Lacan J.M.E. ; Lactaţie — perioadă Lac/ion 5 şi de bună calitate în evoluţia sistemului de asistenţă psihiatrică. Deservind teritorii clar ■definite, în care medicul şi echipa medicală cunosc o serie de probleme, cum ar fi factorii de risc, microclimatul socio-familial, structura etnică, structura morbidităţii, se poate asigura o asistenţă medicală „de întîlnire“, care oferă maximum de răspunsuri unei serii de probleme date. Eficienţa sporită a actului medical l-a impus rapid în toate ţările lumii (sub diferite den r ri) şi la noi, în majoritatea judeţelor eA t nd asemenea L.S.M. La oratorul de sănătate mintală trebuie conceput ca o verigă flexibilă într-un sistem complex, implicînd legătura directă cu staţionarul de zi, spitalul de psihiatrie şi unităţile de postcură. în viziunea lui V. PREDESCU, sarcinile L.S.M. ar consta în : • studiul factorilor de risc în apariţia tulburărilor psihice, în vederea instituirii măsurilor de profilaxie primară ; • depistarea activă şi precoce a afecţiunilor psihice, în vederea instituirii măsurilor de profilaxie secundară; 9 dispensarizarea activă şi asigurarea tratamentului de întreţinere a bolnavilor psihic luaţi în evidenţă; • rezolvarea problemelor de muncă, juridice, familiale şi de reinserţie socială a bolnavilor psihic în cadrul acţiunilor de psihoprofiiaxie terţiară; • iniţierea măsurilor de psihoigienă şi psihoprofiiaxie în colectivităţile de copii, tineri, adulţi şi în familie: 9 antrenarea şi îndrumarea metodologică a reţelelor de bază (medicină generală şi pediatrie) în problemele comune de promovare a sănătăţii mintale. 12. LACAN Jaques Mărie Emile (1901 — 1981) • Psihanalist, reprezentant de seamă al structuralismului francez. Studiază la Paris, fiind elev al lui CLERAMBAULT. în 1932, îşi susţine teza „De la ps/chose paranoîaque dans ses rapports â la personnalite", iar în 1934 intra în rîndurile membrilor Societăţii Psihanalitice din Paris. Se impune prin comunicarea ţinută la congresul de la Marienbad — 1936 — „Le stade du miroir“, a cărei temă o reia, în 1949, la Congresul de la Zurich. S-a preocupat de problema raportului dintre limbaj şi inconştient, dar nu toate tezele sale au fost unanim acceptate de către contemporani, începînd cu PICHON (1939), continuând cu EY (1963) şi MOREL (1983). 13. LACTO- (cf. lat. Iaciis „lapte") • Element de compunere care introduce referirea la lapte. 14. LACTAŢIE — perioadă (cf. lat. lactatio „alăptare") • intervalul de timp care urmează naşterii şi care cuprinde declanşarea secreţiei laptelui — lactaţia propriu-zisă (care poate dura pînă ia un an şi chiar mai muit la femeile care continuă să alăpteze copilul), pînă la ablactaţie (înţărcarea). Constituie fundalul psihologic pe care pot apărea şi evolua tulburări psihice de intensităţi şi nuanţări diferite. Reprezentînd, ca şi graviditatea, o „stare excepţională care pune în evidenţa toate resursele fizice şi psihologice ale femeii —- un obstacol peste care femeia trece cu destul de mare dificultate" (ATHANASIU, 1983), perioada de lactaţie este terenul fertil al dezvoltării cu predilecţie a tulburărilor nevrotice (mai puţin a celor psihotice, comparativ cu post-partumui precoce). Ceea ce anticii (HIPOCRATE, GALENUS, CELSUS) sau părinţii psihiatriei (ESQUIROL susţinea posibilitatea infectării fibrei nervoase prin laptele neeliminat) numeau „urcarea laptelui ia creier"' a fost explicat de cercetările mai noi prin influenţa complexă pe care o exercită factorii ereditari, constituţionali, psihosociali, endocrini şi infecţioşi asupra constelaţiei conjugale, sociale şi economice a bolnavei (EY). REGIS remarca, în tratatul său de psihiatrie. (1923), că, spre deosebire de psihozele puer-perale precoce, unde infecţia şi intoxicaţia reprezintă factorul etiologic principal, în psihozele de lactaţie, mai ales în cazul lactaţiilor prelungite, mecanismul apariţiei tulburărilor psihice ar fi cel de epuizare. Astăzi, acest aspect se consideră incriminat mai degrabă în etio-patogenia tulburărilor nevrotice, care predomină în post-partumul tardiv, sub forma stărilor depresive (exprimate prin dezinteres pentru copil) sau sub forma anxietăţii, asteniei, imposibilităţii de a face faţă cerinţelor maternităţii. Deseori, la un examen ma> atent, în spatele acestor tulburări nevrotice, se descoperă o personalitate nevrotică latentă, pe care maternitatea nu are decît „meritul1' de a o releva, ceea ce întăreşte afirmaţia că „dorinţa de a fi mamă nu este totdeauna proporţională cu capacitatea de a fi mamă" (Henriette KLEIN). Tulburările pe plan somatic, deseori asociate celor psihice, pot masca şi îngreuna succesul terapeutic. în ceea ce priveşte psihozele apărute în perioada lactaţiei, ele sînt mult mai rare decît în post-partumul precoce (ASCHAF-FENBURG le aprecia, la începutul secolului, ca reprezentînd 17% din totalul psihozelor puerperaîe), iar, în ceea ce priveşte etio-patogenia, nici astăzi nu există o unanimitate a părerilor. De coloratură depresivă sau schi-zofreniformă, tulburările psihotice apar sub 1016/Lac Lacumin ; Lacunorism cerebral; Lagache D. forma halucinator-delirantă sau confuzională, avînd un prognostic mai nefavorabil decît al celor precoce (evoluţie mai lunga, remisie incompletă). Abordarea terapeutică este complexă, atît pe cale medicamentoasă (antidepresive, neuro-leptice, tranchilizante, psihostimulente), cît şi psihoterapeutică ; seismoterapia are uneori bune rezultate ; reechilibrarea endocrmo-me-tabolică este indispensabilă. 15. LACUMiN(M) Danemarca - DCI Pe-cazinâ • Neuroleptic, derivat piperidilalkil-fenotiazinic, de tip 10-/( 1 -meti f-3-pi per i di!) I CH: metil/fenotiazină, cu acţiune anxiolitic-sedativă asemănătoare produsului românesc TlORl-DAZIN(M). 16. LACUNĂ/LACUNAR (cf. lat. lacuna „groapă, breşă, gol*') • Absenţa integrităţii unui element, act sau sistem — existenţa uneia sau mai multor breşe —, discontinuitatea, imperfecţiunea. Condiţia esenţială este însă posibilitatea perceperii ansamblului, în ciuda prezenţei lacunei sau a lacunelor. Determinantul este utilizat în legătură cu limbajul, memoria, gîndirea. Gîndirea lacunară sau imaginile lacunare (evidenţiate prin bateriile de inteligenţă W.I.S.C., W.A.I.S.), figurile lacunare (LANDOLT) constituie elemente utile în testarea integrării perceptive. 17. LACUNARISM CEREBRAL —sin STARE LACUNARĂ • Sindrom psihoorganic cronic apărut prin dezintegrarea unor zone paren-chimatoase ale masei cerebrale, ca urmare a insuficienţei circulatorii consecutive unor mici şi repetate ictusuri vasculare ; localizările focarelor au fost descrise de PIERRE MĂRIE şi MOUTIER. Clinic, acestui sindron i se poate descrie : • o perioadă de debut, caracterizată prin : ameţeli, tulburări de vorbire şi vizuale, pareze — elemente reversibile; • o perioadă de stare, în care sînt prezente : modificări ale fundului de ochi, semne de suferinţă piramidală şi extrapiramidală, sindrom pseudobulbar, Semnele psihice înregistrate de la debut (fără a mai avea caracterul reversibil), constau în deteriorare intelectuală şi modificări ale afectivităţii. Evoluţia, deşi poate fi trenantă, este nefavorabilă. 18. LADiOMIL(M) Iugoslavia - DCI Ma-prctilinâ 9 Antidepresiv timoieptic, derivat sin. dibenzodiciclooxatrienic —> LUDlOMIL(M>. 19. LADAME Paul Louis (1842-1919) • Psihiatru elveţian. Studiază la Ziirich, Wurz-burg, Berna şi Paris. în 1866, îşi susţine teza privind tumorile creierului, iar din 1884 pînă în 1909, este titular al catedrei de psihiatrie de la Geneva. în cei 25 de ani de activitate la catedră a publicat numeroase lucrări privind alcoolismul,, abandonul, sexualitatea, stările de hipnoză, responsabilitatea alienatului, precum şi o lucrare mai vastă privind nevroza. 20. LAFORA ; Lallofobie(F> ; Ldmarckism ; Lamra (M) iLam/1017 îogia nu poate fi decît „clinică", avînd drept obiect studiul conduitelor individului aflat într-un anumit context socio-afectiv şi cultural. Fi este cel care a introdus în învăţămîntul Sorbonei psihanaliza, într-o manieră specifică şi personala. Principalele sale opere sînt: „Jalousie amou-reuse" şi ,,L’unite de la ps/chologie". 23 LAGAZEPAM(M) Elveţia - DCI N/-trazepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic, de tip 1,3-dihidro-7-nitro-5-fenil- 2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedativ-hipnctică, reali'zînd un somn aproape fiziologic. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NITRAZEPAM(M). 24. LALAŢIUNE (cf. gr. laîein „a vorbi") • Fază prelingvistică, constînd în emisii vocale fără semnificaţie intenţională. Apare în jurul vîrstei de trei luni, după faza de gîngurit, şi conduce spre faza de verbiaj. Reprezintă exerciţiul funcţional al organelor fonatoare, activitatea de joc (joc în autosfera), expresia unei contagiuni emoţionale, un mesaj afectiv mar cînd satisfacţia.. 25. LALI- (cf. gr. lalein „a vorbi'*) • Element de compunere care introduce referirea la vorbire. 26. LALiOFOBIE(F) (cf. fafi-; gr. phobos Mfricâ“) • Teamă intensă, de nestapînit, patologica, de a vorbi. Justificată oarecum la persoanele care prezintă balbism, sigmatism, di-zartrie, ea capătă caracter net patologic la personalităţile dizarmonice, grevate de timiditate, complexe de inferioritate, la care actul vorbirii are semnificaţia unui act de mare curaj. Este mai rar întîlnită în^ psihastenie, nevroza obsesivc-fobica, isterie. în schizofrenie, lalio-fobia nu mai are caracterul unei fobii propriu-zise, ci prezintă o „motivaţie" halucinator-deHrantă. 27. LALOPATIE (cf. lali-; gr. pothos „încercare, experienţă") — sin. LOGOPATIE • Termenul are un conţinut vag conturat, def-mind, în general, orice formă de tulburare de vorbire. Nu are şi nici nu trebuie să capete credit, deoarece este la fel de vag ca şi cel de pneumopatie, prin care s-ar putea înţelege atît bronşita^ cît şi cancerul pulmonar. 28. LAMARCKISM • Teorie evoluţionistă formulată de J. B. Antoine de MONET de LAMARCK, concurentă în epoca respectivă cu „fixismul"' lui CUVIER (teoria fixităţii speciilor). Principala lucrare a lui LAMARCK este „Filozofia zoologică", apărută în 1809. Cunoscut şi sub numele de teoria „transfor-mismului", lamarckismul consideră că perfecţionarea sau evoluţia speciilor are loc sub influenţa directă a mediului, conform legilor adaptării (a exersării sau a neexersării organelor) şi ereditătii (a transmiterii caracterelor dobîndite). Criticat pentru elementele finaliste (evoluţia s-ar datora unor tendinţe, „nevoi" interne) şi teoria funcţionalităţii organelor (era explicată doar de dezvoltarea şi di s-pariţia lor), lamarckismul a căzut în desuetudine odată cu apariţia darwînismului (1859) şi cu cercetările moderne de genetică, al căror rezultat a fost infirmarea postulatelor referitoare la variaţia direct adaptativăşi la ereditatea caracterelor dobîndite Anumite aserţiuni lamarckiste au fost preluate de antropologi, sociologi, psihopedagogi, psihologi, psihiatri, evoluţionişti de diferite orientări, continuînd să „reziste" şi astăzi în forme voalate. 29. LAMBDA - unde EEG • Varietate a undei delta, caracterizată prin :< • frecvenţă — 2—3 c/s ; • amplitudine — 50 ţxV ; • morfologie — pieptene : • localizare — posterioară. Semnificaţia este comună cu a undei-mamă. 30. LAMBDACISM (cf. gr. lambdo, numele literei greceşti X) • Tulburare fonetică a expresiei verbale, constînd în imposibilitatea pronunţării sunetului „L‘\ cu sau fără semnificaţie patologică. 31. LAMINE(M) S.U.A. — DCI Medozinâ m Tranchilizant, derivat difenilmetan de tip 1 - (p-clor-a-fenilbenzil)-4-(metil-benzil)-pipera-zină, cu acţiune marcat sedativă, hipnotică şi antiemetică. Se utilizează, în special, în asociere cu NL incisive. 32. LAMRA^M) R.D.G. - DCJ DIazepam m Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1,3-dihidro-1-metil-5-fenii-2H~1,4-benzodiazepină, cu acţiune sedaţiv-hipnotică, anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de DIAZEPAM(M). 1018/Lan ianaz/ne(M>; Londolt{S) ; Langdon-Down (S> 33. LANAZINE*M) Franţa - DCI Metam-fetaminâ • Psihostimulent cu valenţe anore-xigene, derivat feniletilaminat de tip (-f)-N, a-dimetilfenetiiamină, cu acţiune şi indicaţii similare cu ale amfetaminei şi cu acelaşi risc al dependenţei. 34. LAN-DOL(M) Canada - DCI Me-probamat • Tranchilizant, derivat propandiolic de tip 2-metil-2-propil-1,3-propandiol dicar-bamat, cu acţiune sedativ-anxiolitică, anticon-vulsivantă şi uşor hipnotică Indicat în nevroze cu componentă anxioasă şi depresivă, alcoolism, delirium tremens, unele forme de epilepsie (petit mal), afecţiuni psihosomatice. Deşi fără efecte secundare evidente şi contraindicaţii, tratamentul de lungă durată nu se întrerupe brusc, putînd apărea un „mic sindrom de abstinenţa". 35. LANDOLT(s) sindrom ® Modificări ale personalităţii exprimate îndecsebi pe plan comportamental, apărute ca urmare a lezării zonei temporale prirtr-o serie de procese patologice (tumori, traumatisme, epilepsie temporală). LANDOLT (1960) grupează aceste tulburări în jurul următoarelor coordonate : reducerea iniţiativei, lipsă de consecvenţă în activitate, dificultăţi' în folosirea experienţei anterioare, apatie, dezangajare din activitate, acuze hipocondriace stereotipe (fără coloratură afectivă), disforie, dispoziţie tristă. 36. LANDRY-GUILLAIN-BARRE-STROHL(s) sindrom - sin. NEVRITĂ MULTIPLĂ; POLINEUROPATIE ACUTĂ; POLINEVRITĂ IDIOPATICĂ ACUTĂ • Sindrom cu etiologie necunoscută (probabil toxică), caracterizat prin astenie, diminuarea reflexelor miostatice şi uşoară pierdere a sensibilităţii nervilor periferici, cu hipoestezie şi anestezie „în mănuşă" sau „în ciorap". Simptomele amintesc de manifestările de tip funcţional şi ridică probleme dificile de diagnostic diferenţial, avînd în vedere evoluţia lentă, bună, şi ameliorarea simptomatologiei la administrarea vitaminelor din grupul B. 37. LANDSENfM) Japonia — DCI Clono-zepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 5-(0-clorfenil)-1,3-dihidro-7-nitro~2H- 1,4-benzodiazepin-2-onă, cu acţiune anxiolitică, anticonvulsivantă şi sedativă. Indicat în sevraj, toxicomanie, epilepsie petit mal, nevroze anxioase şi cenestopate. Are efecte secundare minime, caracterizîndu-se printr-o bună toleranţă. 38. LANGDON-DOWN(s) sindrom - sin. ACTOMIMIE; BOALĂ DOWN ; BOALA SEGUIN: DISTROFIE PSEUDOMONGO- LIANĂ CU ARI ERAŢI E MINTALĂ; IDIOTIE FURFURACEE SEGUIN; IDIOŢIE MONGOLOIDĂ; MONGOLISM; TRISOMIE 21 (la recomandarea OMS nu se mai utilizează termenii DISTROFIE PSEUDOMONGOLiANĂ CU ARIERATIE MINTALĂ, IDIOŢIE MONGOLOIDĂ, MONGOLOIDISM) • Sindrom caracterizat prin triada : dismorfie particulară, întîrziere psihică şi aberaţie cromozomială (trisomie 21). Descris iniţial de DOWN (1870), tabloul clinic al sindromului a fost uiterior completat de FRASIS-MITCHELERN. Frecvenţa cazurilor este apreciată la 1,5°/00 din naşteri. Printre cauzele incriminate în apariţia bolii sînt luate în discuţie : vîrsta înaintată a marnei (rolul factorilor endocrini, ginecologici, numărul mare de avorturi etc.), infecţiile virotice, autoimunizarea, prematuritatea etc. Morfologia copiilor cu maladia Langdon-Down este caracteristică : rnicro-brahicefalie, hipertelorism cu hipogenezie orbitală, fante palpebrale . mongoliene, epicantus, strabism (în 1/3 din cazuri), pupile excentrice, cataractă (frecvent), pete Brushfield la periferia irisului, nas turtit, gură cu fisuri comisuraie, limba geografică (scrotală), macroglosie, boltă palatină ogivală, hipertrofie gingivală, dinţi neregulat implantaţi, g»t scurt şi gros, urechi malformate, torace evazat, abdomen hipoton, hernie ombilicală (frecvent), mîini mici, scurte, late, clinodactilia auricularului, plică simiană palmară (linia Crookshank — în 70% din cazuri), dermatoglife caracteristice, picioare scurte şi plate, piele uscată şi flască, hiper-laxitate ligamentară, organe genitale subdezvoltate, cardiopatii congenitale, anomalii osoase, digestive etc. Dezvoltarea psihomotorie întîrziată (Ql sub 50) constituie trăsătura clinică cea mai importantă a sindromului. Comportamentul acestor bolnavi este fie apatic, fie marcat de iritabiiitate, impulsivitate si agresivitate. Aberaţia cromozomială (triscmia 21), individualizată în anul 1959 de TURPIN, LE-JEUNE, LAFOUCARDE şi GAUTIER, constă în prezenţa unu» cromozom acrocentric supra-numerar. Deşi nici una dintre trăsăturile clinice menţionate nu este caracteristică doar acestei Lange K. G. ; Lantanon(M>; Lapenox(M) ; Lapsus Lap/1019 afecţiuni, în ansamblu, morfologia copiilor cu sindrom Langdon-Down este atît de tipică, încît diagnosticul se poate pune cu uşurinţă. Cu toate acestea, sindromul trebuie diferenţiat de mixedemul şi hipertelorismul congenital, encefalopatiile cu aspect mongoloid, întîrzierile mir.tale grav/e (idioţia şi imbecilitatea), utilizîndu-se criteriile clinice şi paraclinice (citogenetid. Din cauza rezistenţei scăzute la infecţii, aceşti bolnavi fac cu uşurinţă bronhopneumonii şi septicemii, afecţiuni deseori responsabile de moartea lor prematură (la vîrsta de 8 — 10 ani). Profilaxia' sindromului Down constă în „eugenie pozitivă41, sfat şi consult genetic. Curativ, preparatele tiroidiene, tonicele generale, maturizantele, adoptarea unor măsuri igienice şi antiînfecţioase, alături de mijloacele educative, reprezintă singurele posibilităţi terapeutice.. 39. LANGE Karl Georg (1834-1900) • Medic şi psiholog danez. Cu toate că aproape toaţă cariera profesională şi-a petrecut-o ca profesor de anatomie patologică a Universităţii din Copenhaga, medicul danez a avut o contribuţie fundamentală la dezvoltarea psihologiei şi psihopatologiei prin publicarea, în 188^, a lucrării „Emoţiile". El elaborează una din cele mai coerente teorii asupra emoţiilor, în care se subliniază rolul proceselor fiziologice interne în experienţa emotivă. Publicată independent de lucrarea lui W. JAMES (filozof şi psiholog american), dar av?nd extrem de multe puncte comune (deşi LANGE a reuşit în plus distingerea emoţiilor de pasiuni), teoria emoţiilor va rămîne cunoscută sub numele de teoria james-Lange. 40. LANGERON(S) sindrom - sin. BA-BiNSKI-FROHLlCH(s) sindrom; HIPOFIZO-TALAMlC(S) sindrom ; LAUNOIS-CLERT CLORDE LAZIN(M) România. 48. LARGATREX(MC) Franţa, Portugalia, Spania • Produs terapeutic care conţine trei medicamente tipizate, cu acţiune diferită, dar care se complementeaza : CLORPROMAZI- NA(M), TRIHEXIFENIDI L( M), HEPTA-MINOLfM). Are acţiune sedativ-anxiolitică, 49. LARGON( M) S.U.A. - DCI P^ofena-mină • Neuroleptic sedativ, derivat arnlno-fenotiazinic, de tip 10 —(2-dietilamir.cpropil) fenotiazină, cu acţiune sedativă şi antmista-rninica. 50. LARINGO- (cf. gr. larynx „laringe") • Element de compunere care introduce referirea la laringe. 51. LARINGOSPASM (cf. laringe- : gr, spasmes „spasm") — sin. SPASM GLOTICş SPASM LARINGIAN • Constricţie tonică a muşchilor constrictori ai laringelui, determinată de mai multe cauze : • reflex (iritaţia nervului laringean superior şi a nervului vag) ; • centrale (epilepsie, tetanos, sechele en-cefalitice) : • funcţionale (isteria, nevroza cenesto-pată etc.). Clinic, realizează un tablou dramatic ; tuse cu aspect convulsiv, dispnee, disfonie, cianoză, exoftalmie, agitaţie. Uneori, din cauza intensităţii spasmului, este necesară traheo-tomia, ca singură soluţie terapeutică. 52. LARODOPAv-propilamină, cu acţiune anti-histaminică şi antiserotoninică. Industria noastră farmaceutică îi produce sub numele de AMITRIPTILINĂtM). 54. LARSSON-SJOEGREN(B) boală • Boală congenitală gravă, cu transmitere autosomală recesivă, descrisă de LARSSON şi SJOEGREN în 1957. Se caracterizează prin deficit mintal (de gravitate variabilă), asociat cu o serie de tulburări dermatologice (eritrodermie, ib-tioză) şi neurologice (paralizii spastice). Se mai întîlnesc crize epileptiforme, disp’azii dentare, hipertelorism şi tulburări ale funcţiei hipofizare. Afectează, în mod egal, ambele sexe. 55. LASEGUE Ernest Charles (1816-1883) • Psihiatru francez. Licenţiat în litere, profesor: de liceu, avîndu-l ca elev pe BAUDELAIRE, abandonează catedra pentru stodiul medicinii. Ciaude BERNARD îl va îndrepta către FALRET şi, deci, către psihiatrie. Îşi susţine teza în Lasegues ; Latente - depresii; Latente - psihopatii Lat Al 021 1846, cu tema' „L'ecole psychiatrique alleman-de". Se preocupă de organizarea asistentei psihiatrice, studiind azilele din Franţa şi din sudul Rusiei, pentru ca in 1850 să organizeze Centrul municipal al alienaţilor de la Prefectura Charles Lasegue Poliţiei din Paris, al cărui prim medic şef va fi pînă la moartea sa, fiind urmat de colaboratorul său LEGRAND du SAULLE. Este medic ai spitalelor Salpetriere, Saint Antoine, Necker, Pitie. Din 1869 ocupă catedra de clinică medicală la Pitie, fără însă a abandona nici o clipă psihiatria. în 1852, va descrie delirul de persecuţie, în 1873 — anorexia isterică, în 1877 împreună cu FALRET — delirul în doi, în 1881 — delirul alcoolic. Este autor al unui „Trăite de psychiatrie" (1872), şi al “Etu-des medicales", lucrare amplă, publicată în anul următor morţii sale. 56. LASEGUE(D) delir PERSECUŢIE*1» delir. 57. LASEGUES semn • Unul din semnele clasice pentru diagnosticul nevralgiilor de nerv sciatic. Poate însă apărea şi în nevroza isterică, unde, edificatoare pentru diagnosticul diferenţial este prezenţa polimorfismului nejustificat al semnelor neurologice. 58. LASEGUES simptom • Imposibilitatea mişcărilor la nivelul extremităţilor, dacă subiectul are ochii închişi. LASEGUE o consideră drept unul din simptomele isteriei. 59. LASTHENIE DE FERjOL(s) sindrom • Provocarea de hemoragii deliberate şi repetate, prin diferite mijloace, pentru a se ajunge în final la o anemie gravă. Sindromul a fost descris în 1967 de J. BERNARD. Denumirea a fost inspirată de eroina romanului „Histoire sans nom“, Lasthenie FERJOL, scris de J. A. BARBEY D’AUREVi LLY (1808-1889), care îşi provoacă o anemie mortală înţepîndu-se cu acul, într-un lung interval de timp- Sindromul poate fi bănuit în contextul unor anemii hipocrome grave, care rămîn criptogenetice faţă de orice explorări (acceptate cu mare entuziasm de bolnave). Profilul psihologic al subiecţilor este dominat de imaturitate, tendinţe masochiste, incapacitate de a avea o viaţă sentimentală normală şi de a stabili relaţii normale cu ceilalţi. Se întîlneşte mai ales la persoane care lucrează în domeniul paramedical şi are un prognostic prost, tră-dînd dorinţa de automutilare. 60. LATENT/LATENŢĂ (cf. lat. latens „ascuns") • în accepţiunea curentă, „care există, dar nu se manifestă în exterior, putînd izbucni oricînd". în cea medicală (fiziologic) — perioada de latenţa (timpul scurs) din momentul aplicării (apariţiei) unui stimul pjnă la răspuns (motor, secretor, operaţional). în psihanaliză, are mai multe accepţiuni particulare —> VIS — conţinut latent, STADII LIBIDINALE — perioadă de latenţă. 61. LATENTE — depresii • Depresii ale involuţiei, descrise în 1922 de W. MEDOW, în al căror tablou clinic este în mod constant prezentă anxietatea. Evoluţia acestor stări este, în opinia autorului, cronică, tabloul clinic iniţial fiind înlocuit în timp de un delir cu tematică hipocondriacă. 62. LATENTE — psihopatii • Noţiune introdusă de GANNUŞKIN, (1933) pentru a caracteriza nivelul subclinic de exprimare al dizarmoniilor de personalitate. După autor, constatarea clinică a psihopatiei nu se poate face decît atunci cînd totalul influenţelor exterioare cu acţiune asupra individului depăşeşte capacitatea sa redusă de compensare. în afara acestor circumstanţe, psihopatia rămîne potenţială, iar nivelul ei de expresie este infra-clinic. 63. LATENŢĂ - timp EEG TIMP DE REACŢIE EEG. 64. LATERO- (cf. lat. lotus „parte") • Element de compunere care introduce referirea de lateral. 1022/Lat Lateralitate ; Lotibon^1^; Lătrător(D) 65. LATERALITATE (cf. lat. lotus) • Predominanţa funcţională a unei părţi a corpului* uman asupra alteia, tradusă prin utilizarea preferenţială a unui ochi, mîini, picior, pentru a îndeplini o acţiune ce necesită precizie deosebită. Astfel, la dreptaci sau stîngaci, există o iateralitate manuală, a ochilor, a audiţiei, nefiind vorba de o lateralitate a unui hemicorp în ansamblu. în cadrul diferitelor rase umane, proporţia de dreptaci şi stîngaci este aproximativ aceeaşi, între dreptaci şi stîngaci nee-xistînd anatomic nici o diferenţă. Ipotezele care încearcă explicaţia acestui fenomen incriminează calitatea mai bună a circulaţiei în emisfera stîngă sau valorizarea socio-edu-caţională a părţii drepte a corpului. în realitate, este greu de stabilit care este ponderea factorilor fiziologici si care a factorilor socio-educaţionali, în folosirea preferenţială a unui organ. Cert este că la dreptaci, funcţiile limbajului sînt predominant localizate în emisfera stîngă şi funcţiile schemei corporale în emis* fera dreaptă. Pentru o funcţie dată, există dominanţa unei emisfere. Contrarierea lateralităţii poate avea consecinţe psihice şi privind performanţele realizate. Copiii stîngaci au dificultăţi de a scrie cu dreapta, dar se poate ajunge la un echilibru al funcţionalităţii celor două mîini — ambi-dextrie —-, echilibru format în cursul proceselor educaţionale. HILDRETH, în 1949, a propus un indice de lateralitate fondat pe numărul de mişcări de o parte şi de alta, dreapta (D) şi stîngă (S). Raportul ^ 1..- este 1 la ambide>tri, pozitiv D — S la dreptaci şi negativ la stîngaci. Avînd în vedere că performanţele realizate cu partea nedominantă nu ating niciodată valoarea performanţelor realizate cu partea dominantă, iar încercarea de a contraria late-ralitatea poate avea consecinţe psihice durabile, majoritatea specialiştilor din zilele noastre sînt împotriva contrarierii lateral ităţi i. Indivizii care nu au o lateralitate bine definită, prezintă o greutate de coordonare a mişcărilor, de organizare temporo-spaţială a activităţilor, îşi însuşesc greu limbajul scris sau vorbit. în comunicare, lateralitatea se exprimă prin raportul stabilit între cantitatea mesajelor emise şi cantitatea mesajelor recepţionate, pentru fiecare participant Ia schimbul informaţional. Atunci cînd este vorba de mai mulţi participanţi, se efectuează o medie a cantităţilor de mesaje ale tuturor participanţilor Ia schimbul informaţional. 66. LATIBON(M) R.F.G. - DCI Dietazinâ • Neuroleptic sedativ, derivat aminoalkil- fenotiazinic de tip 10-(2-d i eti lami noeti I) fenotiazină, cu acţiune anxiolitică, uşor hipnotică. Eficient numai în tratamentul psiho-geniilor şi al afecţiunilor psihosomatice. 67. LATICE • Ordonarea într-o reţea a mai multor date. în psihologie, noţiunea este utilizată de PIAGET în explicarea relaţiilor dintre structurile logico-matematice şi structurile cognitive. Laticele lui PIAGET reprezintă structuri de elemente cu relaţii stabile între ele, fiecare avînd legături anterioare şi posterioare. 68. LĂTRĂTOR(D) delir (cf. lat. latrare „a lătra") — sin. NEVROFONIE • Afecţiune din psihiatria prenosologică, supranumită şi ne-vrofonie (BERTRAND), caracterizată prin apariţia unor strigăte convulsive (uneori muzicale), care pot fi asemănătoare cu cîntatul cocoşului, mieunatul pisicii, ţipătul păunului, behăitul berbecului etc., mai frecventă fiind asemănarea cu lătratul. Uneori, „afecţiunea" lua un caracter epidemic, fiind net mai frecventă la femei. La începutul secolului era considerată o complicaţie a coreei. Deşi această manifestare de tip isteric ne face astăzi să zîmbim, atragem atenţia că în evul mediu apariţia ei era semnul sigur al posesiunii demoniace, iar „tratamentul" era exorcizarea. 69. LAUNOIS-CLERT sindrom - sin. DEGENERESCENTĂ DIEN-CEFALO-RETINIANĂ • Afecţiune congenitală, cu mod de transmitere autosomal-recesiv, •condiţionat de mutaţii poligenice (fiind familial, în 80% din cazuri — Marcela PITIŞ). Expresia clinică este constituită din hipogona-dism hipogonadotrop, asociat cu multiple malformaţii : obezitate morbidă, sin- sau poli-dactilie, hipotrofie staturală, retinită pigmentară, strabism, nistagmus, malformaţii viscerale, tulburări tiroidiene sau cortico-suprarenale, tulburări metabolice (diabet zaharat), întîrziere mintală medie sau gravă. Laurent(B> ; Lozorthes(S); L-Dopa laz/1023 71. LAURENT(B) boală • Afecţiune genetică foarte rară, descrisă, în 1966, de Colette LAURENT, fiind definită ca o deleţie cromo-zomială D(13 —15) (pierderea unuia din segmentele cromozomului). Clinic, se caracterizează prin microcefalie, hipertelorism, fante palpebrale antimongo-loide, microoftalmie bilaterală, retrognatism, hipoplazie bilaterală a ischionului, degete scurte, întîrziere în dezvoltarea psihomotorie. Evoluţia ca şi prognosticul sînt nefavorabile. Nu există tratament specific. 72. LAURONIL(M) România (bromhidrat de scopolamină -f fenobarbital) • Sedativ, para-simpaticolitic şi hipnotic. Indicat în delirium tremens, crize convulsive, excitaţie psihomotorie. Nu se administrează la copii, în sarcină, în afecţiuni cardiace şi renale. 73. LAVABOUM) Spania — DCI Levamfeta-minâ • Psihostimulent, derivat feniletiiaminat de tip (—)-a-metilfenetilamină, amină simpa-ticomimetică utilizată în combaterea efectelor secundare ale neurolepticelor, anticonvulsi-vanteîor şi potenţînd antidepresivele. Prezintă riscul dependenţei. 74. LAVATER Johann Caspar (1741-1801) • Filozof elveţian, care reevaluează studiul fizionomiei şi legătura acesteia cu trăsăturile de caracter, reluind concepţia anticilor. Este preocupat nu numai de morfologia capului şi a întregului corp, ci şi de expresiile feţei, acordînd, de asemenea, o mare importanţă scrisului. Scrierile sale, deşi au constituit un mare succes al vremii, nu au totuşi o argumentaţie ştiinţifică solidă: „Essais physionomi- ques“ (1772), „Elements de physionomie pour favoriser la connaissance et l'amour de l'homme". 75. LÂWFOR*s) sindrom - sin. ANGIOM CUTANEO-CEREBRAL ; ANGIOMATOZĂ ENCEFALO-TRIGEMINALĂ ; ANGIOMA-TOZA MENINGO-OCULO-FACIALĂ; DIS-PLAZIE CONGENITALĂ NEUROECTO-DERMALĂ; ECTODERMATOZĂ CEREBRALĂ r KALISCHER(s) sindrom ; KRABBE(S) sindrom; M!LLES(S) sindrom; NEUROAN-GIOMATOZĂ ENCEFALO-FACIALĂ ; PAR-KES-WEBER-OSLER-DIMITRKs) sindrom ; SCHIRMER(S) sindrom : STURGE-WEBER- KRABBE-BRUSCHFIELD-WYOTT(s) sindrom ; WEBER(S) sindrom; WEBER-DIMITRKs) sindrom S-^‘ STURGE-WEBER-KRABBE. 94. LEGĂTURĂ (cf. lat. Iigatura „legătură, înlănţuire" • Relaţie materială sau funcţională, stabilită între obiecte, fenomene, persoane, colectivităţi. Termen general, utilizat în diferite contexte semantice : o în filozofie — legătură universală, sinonim cu conexiunea (interdependenţa) universală: totalitatea legaturilor şi raporturilor dintre obiectele şi fenomenele aparţinînd naturii, societăţii şi gîndirii ţ © în fizică şi chimie — legătură atomică moleculară ; boală - sin. PARA P LEG IA LACUNARILOR • Paraplegie de origine vasculară, cu instalare insidioasă, care survine la bătrîni ; se caracterizează prin? • dificultăţi dş mers, cu evoluţie rapidă spre abazie ; • tulburări sfincteriene ; • tulburări psihice de tip demenţial. Evoluţie rapidă şi nefavorabilă. 101. LEKOTAM*M) iugoslavia - DCI Broma zepam e Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-brom-1,3-di hidro- 5-(2-piri-dl!)-2H-1,4-benzodiazepină, cu acţiune anxiolitică, sedativ-hipnotică, miorelaxantă şi cu valenţe antidepresive. La vîrstnici şi la conducători auto trebuie administrat cu prudenţă. Louis Frcmcisque Lelut 102. LâLUT Louis Francisque (1804-1877) e Psihiatru francez. A studiat la Paris, fiind elev ai iui FERRUS ; a lucrat la Bicetre şi Salp^tridre. Adversar declarat al frenologiei, a publicat cîteva lucrări în acest sens în 1836 şi 1843. In „Inductions sur la valeur des al-t€rations de l'encephale dans le dâlire aigu et dans Ia folie" face o observaţie interesantă privind leziunile din creierul alienaţilor, pe care le consideră mai mult o consecinţă decît o cauză a bolii ; răspunsul la această ipoteză nu a fost dat nici pînă astăzi. 103. LEMBROL*M> Argentina - DCI D/g-zepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1,3-dihidro-1-metil-5-fenil-2H-1,4-benzodiazepină cu acţiune sedativ-hipnotică, anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de DIAZEPAM(M). 104. LEMIERRE-BOLTANSKI-JUSTIN-BE-SANţON(8) sindrom • Entitate clinică, constînd în asocierea psihozei alcoolice polinevri-tice cu tuberculoza pulmonară, mai frecventă la femei. Descrisă în 1937, în prezent este contestată. In literatura noastră de specialitate a fost semnalată de SÎRBU, care îl citează pe FEIGHIN. 105. LEMISERP(M) S.U.A. - DCI Reser-plnâ • Neuroleptic sedativ, derivat al cal oi d de Rauwolfia de tip 3,4,5-acid trimetoxiben-zoic esterificat metil reserpat, cu acţiune sedativă centrală, uşor anxiolitică şi net hipo-tensoare. Nu se administrează în depresii, epilepsie, parkinsonism, copiilor sub trei ani. 106. LEMKIN-KAGAN Len/1029 nevroze cu componentă anxioasă şi depresivă, alcoolism, delirium tremens, unele forme de epilepsie petit mal, afecţiuni psihosomatice. Deşi fără efecte secundare evidente şi contraindicaţii, tratamentul de lungă durată nu se întrerupe brusc, putînd apărea „un mic sindrom de abstinenţă1*’. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de MEPROBAMAT. 109. LENAUM) Argentina — DCI Temo-zepam • Tranchilizant, derivat benzodiaze-pinic de tip 7-c!or-1,3-dihidro-3-hidroxi-1- meti!-5~fenil-2H-1,4-benzodîazepină-2-onă, cu acţiune sedativ-hipnotică. Nu se administrează în sarcină, alăptare, la copii şi vîrstnici. 110. LENAZINE(M) Anglia — DCI Prome-tazlnâ • Neuroleptic sedativ, derivat feno- sin tiazinic ROMERGAN(M). 111. LENDORMiN R.F.G. - DCI Broti zoi am • Tranchilizant, derivat benzodia-zepînic de tip 2-brom-4-(0-clorofenil)-9-me-til-6H-tleno/3l2-f/-s-triazolo/4,3-a /- /1,4/ diaze-pină, cu acţiune sedativ-hipnotică. 112. LENETRAN S.U.A. - DCI Me-fenoxalonâ # Derivat carbamatic de tip 5-/(0-metoxlfenoxi)metil/-2-oxazolIdinonă, cu acţiune sedativ-hipnotică şi valenţe anxiolitice şi miorelaxante. indicat în nevroze anxioase insomnii, afecţiuni psihosomatice. 113. LENITIN sindrom (GASTAUD, R£-GiS, 1961)-sin. CRIZE ASTATICE (HUNT) ; ENCEFALOPATIE EPIDEMICĂ INFANTILĂ CU VlRFURl-UNDE LENTE DIFUZE; PETIT MAL AKINETIC ,PUR CENTRENCEFALIC (DOOSE, 1964); PETIT MAL CENTRENCEFA-LiC MIOCLONIC-ASTATIC (DOOSE, 1970) : PETIT MAL MlOCLONIC-ASTATIC (KRUSE, 1968); PETIT MAL VARIANT (GIBBS, 1952) ; SINDROM LENNOX-GASTAUD; TRIADA PETIT MAL (LENNOX, 1954); VARIANTĂ DE PETIT MAL (Liga Internaţională de luptă împotriva epilepsiei, nu este de acord cu denumirile de PETIT MAL VARÎANT şi VARIANTĂ DE PETIT MAL) • Formă gravă de epilepsie a copilului de 1—4 ani, al cărei tablou clinic' este dominat de manifestări epileptice diverse şi, în mod frecvent, combinate: crize atoni ce-astati ce, de cădere a capului („head dropping attack*1), absenţe tipice, crize grand mal tonico-mioclonice, psihomotorii etc. în-tîrzierea psihomotorie este întîlnită în toate cazurile (Ql sub 50), fiind însoţită deseori de tulburări de comportament. Majoritatea cazurilor prezintă asocierea diverselor malformaţii cranio-cerebrale cu simptome neurologice (microcefalie, craniostenoză, hidroce* falie, hipotonie generalizată, semne piramidale, strabism etc.). Frecvenţa modificărilor, evidenţiate pneumoencefaiografic (atrofii cerebrale, hidrocefalii etc.), atestă importanţa factorilor etiologici responsabili (ereditari, pre-şi peri natali, postnatali). Aspectele electroen-cefalografice critice şi intercritice sînt polimorfe. Intercritic apar paroxisme de complexe vîrf-undă lente de 1,5—2 c/s, bilaterale, sincrone şi simetrice, variabile de la o zi la alta sau în cursul aceleiaşi zile (element caracteristic) ; în criză, se înregistrează ritmuri recrutate de 10—20 c/s, trasee plate şi rapide, bufeuri de vîrfuri-unde generalizate, simetrice sau asimetrice. Evoluţia şi prognosticul sindromului Lennox sînt în funcţie de factorii etiologici, natura şi gravitatea leziunilor cerebrale, tipul crizelor şi vîrsta debutului clinic şi electroencefalo-grafic. Este necesar ca afecţiunea să fie diferenţiată de crizele petit mal, epilepsia mio-cionică, epiiepsia grand mai şi, mai ales, de sindromul West. Singura terapie eficace constă în asocierea Nitrazepamuiui cu hormon ade-nocorticotrop sau preparate cortizonice. 116. LENPEROL*M) Brazilia - DCi Len-perona © Neuroleptic sedativ, derivat butiro- 1030/Len Lentotran(M); Lentilă — model ; LentizolW fenonic de tip 4'-flor-4-/4-(p-fluorobenzoil)pipe-ridil/butirofenonă, cu acţiune sedativă; la doze mari, pot apărea efecte secundare caracteristice NL incisive. Utilizarea sa, chiar îndelungată, nu produce obezitate -»• BUTI-ROFENONE. 117. LENTIGINOZĂ CENTROFACÎALĂ M sin. NEURODISRAFICA -* TOURAINE(B) boală. 118. LENTILĂ — model • Model euristic ai percepţiei elaborat de E. BRUNSWIK pentru a putea descrie felul în care experienţa observatorului intervine, alături de caracteristicile fizice ale obiectului (realitatea „instrumentală'1 a acestuia), în formarea imaginii. Stimulul distal (actualul obiect în mediul înconjurător), pe care individul încearcă să-l perceapă, rămîne tot timpul exterior cunoaşterii reale, interacţiunii directe. Doar stimulii pro-x;mali sînt aceia care aduc informaţia valabilă pentru observator, dar aceasta nu permite reconstruirea fără echivoc a stimulului distal (o imagine retiniană mică poate fi rezultatul unui obiect mic aflat aproape, sau al unui obiect mare, dar aflat la distanţă). în mod obişnuit, observatorul vine în contact cu o serie de „indicaţii*' („cues'*) care redau stimulul distal, într-un mod mai mult sau mai puţin precis, avînd o „validitate ecologică" diferită (S. COREN). Această validitate este evaluată cu ajutorul experienţei, utilizînd un STIMUl SENZORIAL MODELUL PERCEPŢIEI (după BRUNSWIK J set intern de probabilităţi învăţate, pentru ca, în final, să ramînă acele „indicaţii" care au grade de validitate mai mari cu care se încearcă construirea unui obiect al percepţiei bazat pe ele şi pe stimuiii proximali. Cînd între „indicaţiile" proximale şi stimulul actual din mediu există doar unele relaţii probabilistice, obiectul percepţiei va fi eronat şi modificat de experienţa anterioară. Cu ajutorul acestei teorii, numită şi „funcţio-nalism probabilistic'*, o serie de procese ale percepţiei au putut fi explicate, precum şi modul în care iau naştere iluziile vizuale. 119. LENTiZOL Anglia - DCI Li-tium carbonat • Timoizoleptic, sare de li- tiu !!£’ CARBONAT DE LITIU(M) România. 121. LENTOTRAN Portugalia - DCI Clordiazepoxid ® Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-2-metilamino-5-fenil- 3H-1,4-benzodiazepin-4-oxid, cu acţiune anxio-iitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă; nu are efect hipnotic, fiind unul dintre cele mai răspîndite tranchilizante de zi. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NA-POTON(M). 122. LEOCASIL (MC> Grecia * Produs terapeutic care conţine două medicamente tipizate cu aceeaşi acţiune, care se compiemen-tează : |l ® MEPROBAMAT(M> — tranchilizant, derivat propandiolic ; • OXAZEPAM(M) — tranchilizant, derivat benzodiazepinic. Are acţiune anxiolitic-sedativă. 123. LEPETOWN( M) japonia - DCI Me-probamat o Tranchilizant, derivat propandiolic de tip 2-metil-2-propil-1,3-propandiol dicar-bamat, cu acţiune sedativ-anxiolitică, anticonvulsivantă şi uşor hipnotică. Indicat în nevroze cu componentă anxioasă şi depresivă, alcoolism, delirium tremens, unele forme de epilepsie petit mal, afecţiuni psihosomatice. Lepois Nicolas ; Lepois Charles ; Leptosom - tip somatic Lep/1031 Deşi fără efecte secundare evidente şi cotra-traindicaţii, tratamentul de iungă durată nu se întrerupe brusc, putînd apărea un „mic sindrom de abstinenţă". Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de MEPRO-BAMATtM). 124. LEPINAL(M) R.F.G. - DCI Fenobar-bitalum —> FENOBARBITAL M) România. 125. LEPOIS (PISO) Nicolas (1527-1587) # Medic francez. Autor al unei lucrări (singura cunoscută) intitulate „De la connaissance et du traitement des maladies internes du corps humain‘\ în care consacră mai multe capitole diferitelor boli mintale, ocupîndu-se şi de „nebunia demoniacă'4, element de progres în condiţiile existenţei dogmelor inchiziţiei. 126. LEPOIS (PISO) Charles (1563-1633) • Medic francez, fiul iui Nicolas LEPOIS. Studiază la Paris, este decan al noii Facultăţi de Medicină din Pont â Mousson. Publică, în 1618, o lucrare în care face cîteva observaţii deosebit de interesante pentru timpul său : „uterul nu este organul de origine a isteriei ; isteria nu este o boală exclusiv a femeilor, ea putînd afecta şi bărbaţii", fapt pe care îl sugerase, de altfel, şi GALEN. 127. LEPONEX Itaiia • Medicament sin. compus -> LEPTANAL COMPOSITUM* MC> Suedia. 132. LEPTOPSIQUE(w) Mexic - DCI Per-fenazinâ ® Neuroleptic incisiv, derivat pipe-razinilalkilfenotiazinic de tip 2-clor-10-/3-/4/ (2-hidroxietil)piperazin-1-il/-propiI /fenotiazină, indicat în psihoze acute şi cronice, cu valenţe anxiolitic-sedative. Formele depot se utilizează în terapia de durată, în condiţii de ambulator. 133. LEPTOSOM — tip somatic (cf. gr. leptos „fin, delicat" ; soma ,,corp“) @ Biotip descris de KRETSCHMER, avînd drept caracteristici morfologice : corp alungit „în cilindru", unghi costal ascuţit, volum mic al craniului, sistem osteomuscuiar fragil. Ca tip temperamental, după KRETSCHMER, leptosomul este schizotim; există, după acest auto'r, două categorii de leptosomi schizotimi : hipersenzm vi i sau hiperestezicii (sensibili, timizi, temători, interiorizaţi) şi anestezicii (sensibilitate redusă, docili, mărginiţi). Ca variante ale schi-zotimului : tipul senzitiv cu o foarte redusă capacitate de trăire afectivă, tipul aristocratic (rece, rafinat), tipul idealist-patetic, tipul despotic, tipul irascibil (obtuz), tipul boern (dezordonat şi indiferent). Tipologialui KRr~T-SCHEMER aparţine tipologiilor morfo-fizio-psihologice (biopsihologice), clasificînd indivizii umani după aspecte somatice (forrna corpului, raportul trunchi-membre, predominanţa unor funcţii fiziologice), aspecte cărora le-ar corespunde anumite trăsături psihologice specifice. Tipul leptosom a fost numit, iniţhl, de KRETSCHMER astenic. 134. LEPTOZINAL, PROMETA-TINAW — ambele sînt neuroleptice, sedative derivate fenotiazinice. Are acţiune sedativ-anxioiitică. 1032/Lep LeptryKM); Leriche<&); Lerlvon sindrom - sin. ALGIE DIFUZANTĂ POSTTRAUMATICĂ ; BARR£ sindrom; EXTENSOPROGRESIV sindrom; NEVRITĂ ASCENDENTĂ FICARD ; NEVRITĂ IRADIANTĂ GUILLAIN © Se instalează consecutiv unor traumatisme minore şi evoluează pe axul : dureri paroxistice cu iradieri largi (întregul membru sau hemicorp), tulburări trofice moderate şi tulburări psihice de tip neurasteniform. Deşi Ren€ LERICHE (1879-1955) îl defineşte drept entitate de sine stătătoare, nu de aceeaşi părere sînt FICARD (care îl consideră o formă particulară de nevrită ascendentă), GUILLAIN (nevrită iradiantă), BARRf; (formă cronică a sindromului extensoprogresiv). 139. LERISUM Corea $ Neuroleptic se- sin. dativ, derivat fenotiazinic —* LEVOMEPRO-MAZ!N(M) România. 141. LERIVON*M) Belgia - DCI Mianserin ® Antîdepresiv timoleptic, derivat dibenzaze-psnic de tip 1,2,3,4,10,14b-hexahidro-2-me-tildibenzo/c,f/-pirazin/1,2-a/azepină, indicat în depresii de orice forma şi intensitate, cu menţiunea că în cele nevrotice poate provoca, în primele zile, somnolenţă. Indicat şi în boli somatice. Nu are efecte sedative (necesită asociere). Se administrează în trei prize (nu mai mult de opt ore între prize). Prudenţă la gravide, în epilepsie. Nu se administrează concomitent cu IMAO. 142. LESBIANI SM-LESBISM (denumirea provine de la insula grecească Lesbos) — sin. GINECOFILIE $ Perversitate sexuală constînd în satisfacerea sexuală a unei femei cu o parteneră. Spre deosebire de safism (satisfacţie prin cunilincţie activă sau pasivă) şi tribadism (frecarea vulvei cu coapsa, reciproc, de către cele două partenere), lesbianismul constă în satisfacerea sexuală prin raport cu o parteneră avînd un clitoris deosebit de dezvoltat sau cu ajutorul unui penis artificial (~t MASTURBAŢIE). în cele măi multe din cazuri, această homosexualitate este tranzitorie, femeile revenind ia o activitate sexuală normală. In alte cazuri, evoluţia este spre ambivalenţă sexuală şi, numai într-o proporţie redusă, spre o perversiune veritabilă şi stabilă. Marea periculozitate a acestor perverse constă în prozelitism. 143. LESCH-NYHAN boală - sin. DE» FECT DE HIPOXANTIN-GUANlN-FOSFOR!-BOZIL-TRANSFERAZĂ ; GUTĂ INFANTILĂ CU ALLOPURINOL e Boală ereditară cu transmitere recesivă, legată de cromozomul X, identificată de LESCH şi NYHAN, în 1964. Se datorează deficitului de hipoxantin-guanin-fosforibozil-transferază (HPRT), care provoacă perturbarea metabolismului purinelor şi hiper-uricemie consecutivă. Sindromului neurologic (hiperkinezie, mişcări coreo-atetozice, spas-ticitate, asimbolie la durere) i se adaugă o serie de simptome psihice grave (întîrziere mintală, comportament hetero- şi autoagresiv) şi semne de afectare somatică (gută, litiază renală). Deosebit de dramatică este tendinţa subiecţilor de „a-şi mînca" falangele fi buzele. Cercetări moderne au facilitat posibilitatea diagnosticului prenatal al acestei maladii. După unii autori, tratamentul cu ANopurinof dă unele rezultate pozitive. Letalitate ; Letargie ; Leu cod i st r of ii ; Leucinozâ boală. 1034/Leu Leuconevraxitâ ; Leuret Franţois ; Levamfetamine 153. LEUCODISTROFIE METACROMATI-CĂ DIFUZĂ-sin. SCHOLZ sindrom S-^' SCHLDER-FOIX medicaţia imuno-supresoare, la care se poate adăuga cortico-terapia cu efect antialergic şi anti inflamator, vitaminoterapia, antibioterapia, miorelaxan-tele. 157. LEUCOTOMIE (cf. leuco- ; gr. tome „tăietură'1 - CHIRURGIE ÎN PSIHIATRIE (PSIHOCHÎRURGIE). 158. LEURET Franţois (1797—1851) ® Psihiatru francez. Studiază medicina la Paris din 1816, iar ptru ani mai tîrziu devine intern al lui ESQUIROL. După o serie de peregrinări prin diverse „case de sănătate'1, din 1836 va fi numit medic şef la Bicâtre, unde va rămîne pînă în 1847, cînd sănătatea nu-i va mai permite sa lucreze. Anatomofiziolog de excepţie, publică în 1839 o anatomie comparată a sistemului nervos, în care va descrie, „avant la lettre'*, scizura rolandică. în aceeaşi sferă de preocupări intră şi atacul frontal pe care îl dă frenologiei („Histoire d'une tete phrenologique11). Ca psihiatru, este extrem de preocupat de metodele terapeutice ale timpului, pe care le sintetizează într-o lucrare publicată în 1840. Pornind de la o eroare doctrinară (considera că bolnavul psihic 'înşeală pe ceilalţi şi pe sine şi trebuie ajutat prin toate mijloacele să nu o mai facă), susţine metode dintre cele mai brutale, amintind de vechile practici inchizitoriale (duşuri, scufundări, suferinţe morale), avînd drept scop „repulsia morală". De remarcat este faptul că, deşi şi alţi psihiatri ai epoci foloseau aceleaşi metode, atacurile s-au concentrat asupra lui LEURET, singurul care publica şi date asupra eşecurilor acestor metode, practicate cu bune intenţii. 159. LEVALORFANW (derivat de N-alilmor-finan) • Antagonist al efectelor de deprimare ale opiaceelor asupra respiraţiei. Poate fi administrat şi preventiv ; fiind el însuşi un deprimant al respiraţiei, utilizarea sa în afara intoxicaţiei cu opiacee sau a prevenirii ei (în cazuî administrării opiaceelor) este contraindicată. 160. LEVAMFETAMINE(DCI> • Derivat fenil-etilaminat de tip (—)-a-metilfenetilamină, amină simpaticomimetică. Este utilizat în combaterea /oV CHrţH’HHz ch3 Levetamin(M); Levi-Strauss Ciaude; Levomepromazin (DCI) Lev/1035 efectelor secundare ale NL, anticonvulsivan-telor şi pentru protenţarea a/rtidepresivelcr ; prezintă riscul dependenţei. Constituie principiul activ al următorilor produşi farmaceutici : AD-NIL*M) Italia AMPHEDRINE-M România; LEVOMEPROMAZ(N ; Lew/n Kurt; Lexatin (M) nă, avînd în depresii, indiferent de intensitatea lor, acţiune superioară tuturor derivaţilor fenotiazinici. Bune performante atît în tratamentul de lungă durată al psihozelor endogene, cît şi în ameliorarea tulburărilor neurovege-tatîve. indicat în schizofrenii, ca sedativ şi anxioiitîc, nu prezintă decît o singură contraindicase majoră : intoxicaţia acută (alcoolică şi cea barbiturică). Efectele secundare sînt cele ale NL sedative. In practica curentă, există numeroase produse similare, dintre care cel mai cunoscut este : NOZINAN Coreea LEVOMAZINE Finlanda Ml LEZIN( M) Cehoslovacia M!NOZINAN. 175. LEVONOR( M) Anglia, S.U.A. - DCI Lev amfetamina 9 Psihostimulent, derivat fenii-etilaminat de tip (— )-a-meti!fenetiiamină. Amină s i m pat i c o m i m et i că, utilizată în combaterea efectelor secundare ale NL şi anticonvulsivan-telor, şi potenţînd antidepresivele : prezintă riscul dependenţei, 176. LE VOPROM AZIN'M) U.R.S.S.; LEVO-PROME M) S.U.A. • Neuroleptice sedative, sin. denvaţi fenotiazinici —> LEVOMEPROMA- Z!N' M) România. 177. LEVOTHYM Israel ; LEVOZIN(M) Finlanda — DCI Levo-mepromazsnâ 9 Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic S-^‘ LEVOMEPROMAZIN( M) România. 179. LEVUM( M) R.F.G. - DCI Fenterminâ 9 Psihostimulent, derivat fenileti laminat de tip a,a-dimetilfenetilamina, cu efecte sim-paticomimetice şi anorexigene, utilizat în combaterea obezitătii secundare curei îndelungate cu NL -♦ PSIHOSTIMULENTE. 180. LEWIN Kurt (1890-1947) • Psiholog american de origine germană, doctor în filozofie şi psihologie la Berlin. Emigrează în S.U.A în 1931 ; din 1932 pînă în 1945 este profesor: al Universităţilor Stanford, Corneli, Yowa, unde, sub influenţa entuziasmului faţă de nou al cercetătorilor americani, părăseşte căile psihologiei clasice, pentru a aborda aspecte ale comportamentului uman legate de frustrare şi regresîe (1937 — 1941), nivelul aspiraţiilor. (1936—1944), învăţare (1942). Teoria sa se fondează pe noţiunea de „cîmp psihologic1', prin care el înţelege ansamblu! efectelor rezultate din interacţiunea dintre forţele sociale şi cele individuale. El aplică această teorie la studiul experimental al dinamicii interne a grupurilor mici. 181. LEXATIN*M) Spania; LEXAURINf Mî Iugoslavia; LEXILIUM(M) Iugoslavia; LEXO-MIL Elveţia — DCI Bromazepam 9 Tranchilizante, derivaţi benzodiazepinic! de tip 7- brom -1,3-dihidro-5-(2-piridil)-2H-1,4-benzo- Ley; Leziune ; Lhermitte-McAlpine boală - sin. APERCEPŢIE AUDITIVĂ CONGENITALĂ 9 For,mă particulară de agnozie auditivă, mai frecventă la băieţi, descrisă de LEY, în anul 1950. Ea constă în incapacitatea subiectului de a identifica sunete, zgomote, cuvinte (surditate verbală) sau melodii (amuzie), deşi anumite calităţi ca intensitatea, ritmul, precum şi localizarea pot fi uneori recunoscute ; tulburarea se întllnaşte în leziunile bilaterale ale lobului temporal. Examenul psihologic al acestor copii relevă o dezvoltare psihică cvasinormală. 185. LEZIUNE (cf. lat. laesio „vătămare, rănire1*) 9 în sens general, termenul se referă la orice tip de modificare patologică la nivelul unui/unor ţesut/ţesuturi, determinînd schimbarea parametrilor anatomici, histologi şi funcţionali ai acestuia/acestora. în sens mai restrîns, noţiunea se referă la plăgi, răni. în prima accepţiune, a vorbi despre leziuni ale sistemului nervos central în bolile psihice *■ toamna a adopta o poziţie reducţionista, neu-t vt o mi a şi neurofiziologia aprofundînd în tiMu aspectele structurale şi funcţionale ale sistemului nervos central şi sistemului nervos vegetativ, Tulburările psihice avînd un suport organic (ieziona!) formează sindromul psihoorganic acut/cronic, care îmbracă aspecte clinice particulare, în funcţie de tipul leziunii (procese expansive intracranîene, boli vasculare, in-fecţioase, degenerative cerebrale, traumatisme craniocerebrale). Cînd leziunea este strict limitată, deficitul psihic este şi el limitat, pe cînd în traumatisme şi infecţii, deficitele psihice sînt mai extinse. Leziunea vasculară, fiind mai difuză, determină şi deficite lateralizate care prezintă un caracter polimorf» imprecis (cele precise pledează pentru tumoră). De asemenea, leziunile tumorale intraparen-chimatoase produc deficite psihologice mai importante decît cele extraparenchimatoase (ARSENI, CONSTANT! NESCU, MARETSIS, 1977). Cît priveşte eventualitatea decelării unor leziuni responsabile de apariţia bolilor psihice caracterizate prin atributul de „endogene", se consideră că aceste afecţiuni sînt de tip funcţiona! — substratul anatomic lipseşte», dar există abateri de la regulă, puse în evidenţă prin tehnici moderne de histochimie, histo-enzimologie şi microscopie electronică. în acest sens, pledează modificările evidenţiate la nivelul neurotransmiţătorilor din sistemul nervos central (dopaminergici, serotoninergici, GABA-ergici etc.) . 186. LHERMITTE Jean (1877 — 1959) • Psihiatru, neurolog şi psiholog francez. Conduce, din 1922, catedra de neurologie din Paris. Are o bogată activitate publicistică nu numai în domeniul neurologiei, ci şi al psihiatriei şl psihologiei, stabilind, nu o dată, semnificative corespondenţe între cele trei domenii. Lucrări mai importante sînt : „Tulburări ale perceperii spaţ?ului“ (1925), „Bazele biologice ale psiho-!o?iei‘* (1928), „Limba şi limbajul4' (1938). sin. 187. LHERMITTE — apractog nozie —► APRACTOGNOZIE GEOMETRICĂ. 138. LHERMITTE8 semn ^2' HEAUT©-SCOPIE NEGATIVĂ. sin 189. LHERMJTTE( a) sindrom -> HALUCI- NOZĂ PEDUNCULARĂ. 190. LHERMITTE-McALPIN E( S) sindrom • Afecţiune organică cerebrală (focare inflamatorii multiple la nivelul lobilor frontali şi temporali şi al căilor piramidale), în care simptomatologia neurologică se asociază cu tulburări psihice de tip afectiv (manie sau depresie majoră, tentative suicidare), halucinaţii, negativism, stări confuzionale, delir. 191. LIBELIUS Italia - DCI Clordia-zepoxid • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-2-metilamino-5-feniI-3H-1,4-benzodiazepin-4-oxid, cu acţiune anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă ; nu are efect hipnotic, fiind unu! dintre cele mai răspîndite tranchilizante de zi. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele deNAPOTON( M). 194. LIBERTAS. 195. LIBERTATE (cf. lat. iibertas) • Determinare ontologică definitorie pentru existenţa umană, atribut al comportamentului conştient, motivat subiectiv de scopuri şi interese, avînd drept corelate esenţiale necesitatea şi legităţile obiective din natură şi societate. Multă vreme, gîndirea filozofică a interpretat abstract-meta-fizic relaţia dintre libertate şi necesitate, ca opoziţie absolută între un atribut al Eului şi mecanismul orb, implacabil, al Naturii. Opunerea a două entităţi hipostaziate — Eul liber şi Natura guvernată de necesitate , determină o dispută principial insolubilă discursiv, în care se înfruntă: pe de o parte, conceperea voluntaristă a libertăţii, ca sfidare şi anihilare ontologică a necesităţii, prin spontaneitatea neguvernată de legi „mecanice" a liberului arbitru, Eul fiind suveran într-un domeniu distinct al fiinţei („mai înalt" sau „mai adînc" decît platitudinea cosmosului natural) ; pe de altă parte, înţelegerea fatalistă a libertăţii, ca renunţare contemplativă la lupta inegală cu destinul implacabil, pe care Eul — recunoscindu-se învins în planul cauzalităţii — îl depăşeşte prin demnitatea ontologică a reflexivităţii împăcate cu sine. Ieşirea din această dilemă începe a se întrezări odată cu primele încercări de înţelegere dialectică a raportului dintre libertate şi necesitate ; SPINOZA, LEIBNIZ, KANT dezvoltă ideea că libertatea nu poate fiinţa ca absenţă totală a necesităţii, fără de care cosmosul redevine haos, în care totul se supune hazardului imprevizibil şi iraţional. Libertatea este concepută ca necesitate imanentă, ca autodeterminare a omului prin intermediul voinţei călăuzite de raţiune. Perspectiva raportării metafizice a Eului faţă de Natură nu este încă depăşită, iar Natura continuă să fie concepută ca univers guvernat de o necesitate riguroasă şi atotcuprinzătoare. în această viziune, locul şi rolul ontologic al libertăţii nu poate fi decît slab — o formă aparte de necesitate, dar nu „oarbă", ci conştientă. „Oarbă e necesitatea — spunea HEGEL — întrucît nu este înţeleasă". Punct culminant al filozofiei moderne, concepţia hegeliană este exprimată în celebra teză a „Logicii" : „Acest adevăr a! necesităţii este deci libertatea", lată principalele neajunsuri ale Libertate ; Libichrom(MC); Libidinal - stadiu Lib/103^ acestei interpretări : în primul rînd, libertatea nu este privită drept categorie ontologică specifică numai existenţei sociale, ci este admisă în mod eronat ca atribut al fiinţei în genere, premisele ei fiind căutate acolo unde nu există, adică în natură. Proiectat pe fundal cosmic, Eul apare mărunt şi neînsemnat în sine, dobîndind o demnitate ontologică aparte, nu prin ceea ce instituie ca noutate existenţială, ci întrucît este actorul scenei finale a devenirii cosmice, chemat să desăvîr-şească pianul ascuns ce guvernează întreaga fire.. în al doilea rînd, dat fiind că singularitatea existenţială a omului se arată a fi spiritul, atributul libertăţii se restrînge la putinţa de înţelegere prin concept a necesităţii : în acţiune, Eul rămîne dominat de o legitate implacabilă, dar este liber, întrucît îşi face, prin gîndire, din această legitate o normă interioară. în acest fel, adîncirea libertăţii devine exclusiv o chestiune de aprofundare a cunoaşterii. Filozofia marxistă aduce unele clarificări esenţiale statutului ontologic al libertăţii : 9 Aceasta este privită ca atribut definitoriu exclusiv pentru condiţia istorică a umanităţii, ca emergenţă a unei categorii existenţiale odată cu desprinderea omului de natură prin practică. 9 Libertatea este înţeleasă ca determinare a existenţei sociale, constituite istoric, şi nu ca dimensiune atemporală a „esenţei umane", întrupate în Eul individual abstract. 9 Filozofia marxistă depăşeşte limitele tratării contemplativiste, a esenţei libertăţii, demostrînd că realitatea ei se afirmă în acţiunea efectivă a omului, prin care acesta modifică, în mod conştient, premeditat, realitatea obiectivă. în perspectiva filozofiei marxiste, libertatea se manifestă ca „instituire teleologică** (G. LUKÂCS), adică declanşare voită a unor serii cauzale în desfăşurarea evenimentelor reale, astfel încît rezultatul acestora — anticipat mintal de către subiect — să coincidă cu un anumit scop, satisfăcînd o nevoie sau realizînd astfel o intenţie a agentului. Libertatea presupune aşadar, o serie de condiţii ontologice : © Acţiunea poate fi liberă numai în măsura în care este săyîrşită pe baza cunoaşterii adecvate a legităţilor obiective din natură şi societate, ceea ce face posibilă o anticipare corectă a efectului declanşat” din iniţiativa subiectului. 9 Subiectul este liber întrucît are posibilitatea efectivă de a opta în faţa unor alternative practice, alegerea unei strategii acţionale fiind ghidată de anumite criterii valoric-normative asumate de către agent în virtutea propriului său discer-nămînt axiologic, ceea ce presupune responsabilitatea subiectului ca un alt corelat necesar al libertăţii. Conceptul ontologic de libertate constituie fundamentul categorial al delimitării, în diferite perspective teoretice, a semnificaţiilor particulare atribuite libertăţii morale, sociale, politice etc. înţelegerea libertăţii prin prisma relaţiilor sale dialectice cu necesitatea obiectivă, cunoaşterea şi acţiunea, cu normativitatea întemeiată valoric şi cu responsabilitatea, elimină iluzia metafizică a libertăţii absolute, ca totală absenţă a oricărei determinări, de-monstrînd că în existenţa umană concretă, determinată social-istoric, nu este posibilă decît o libertate relativă, ale cărei limite se lărgesc continuu, odată cu progresul social, pe măsură ce forţele ascensionale ale istorie» cuceresc un spaţiu de manifestare din ce în ce mai cuprinzător şi divers, atît în controlul eficient al naturii, cît şi în conducerea conştientă a proceselor economico-sociale, politice ş» culturale. 196. LIBERTY^®0 Coreea • Tranchilizant, sin. derivat benzodiazepinic —> NAPOTON(M) România. 197. LIBICHROM*MC) Grecia# Produs terapeutic care conţine două medicamente tipizate, cu aceeaşi acţiune, care se compîemen-tează : • MEPROBAMAT(M) — tranchilizant, derivat propandiolic ; • OXAZEPAM(M) — tranchilizant, derivat benzodiazepinic. Are acţiune sedativ-anxiolitică. 198. LIBIDINAL - stadiu (cf. lat. Iibido „dorinţă, poftă") 9 Etapă a dezvoltării afective a copilului (în teoria psihanalitică), avînd la bază apariţia şi maturarea progresivă a pulsiunilor. Această determinare biologică ar acţiona în cursul întregii vieţi şi s-ar manifesta mai ales în perioadele de transformare corporală (copilărie,pubertate, menopauză, bătrîneţe).Primele două perioade — copilărie şi pubertate — interesează din punct de vedere evolutiv, a! dezvoltării individului. Tulburările, ce ţin de patologia psihică, survenind în perioade vulnerabile din punct de vedere biologic (cu substrat, hormonal important) pot fi explicate psihanalitic prin nereuşita integrării şi maturării progre- ,1040/Li b Libido ; Libidou al Eului - Libido obiectual sive a pulsiunilor. Ideea unei cronologii, a unei evoluţii, constînd în coordonarea relativă a pulsiunilor parţiale, apare în teoria psihanalitică încă din 1905 şi, în ciuda revizuirilor ulterioare, a rămas, în mare parte, stabilă. Perioada instalării climaxului genital a fost analizată de psihanalişti prin prisma zonelor erogene (orală, anală, falică, genitală), a relaţiilor obiectale (preambivalente, ambivalenţe, postam bivalente) sau prin prisma secvenţelor parcurse spre etapa în care predomină principiul realităţii. în „Schiţa unei istorii a dezvoltării libidoului, fondată pe psihanaliza tulburărilor psihice", K. ABRAHAM încearcă o sistematizare comprehensivă a stadiilor libidinale din punctul de vedere al zonelor erogene, al relaţiilor specifice cu obiectul. 189. LIBIDO (cf. lat. libido) • în concepţia lui FREUD, este acea energie care constituie substratul transformărilor pulsiunilor sexuale cu privire ia obiect (deplasarea investiţiilor), la scop (de exemplu, sublimarea) şi ia sursa excitaţiei sexuale (diversitatea zonelor erogene). După JUNG, noţiunea de libido desemnează „energia psihică", în general, prezentă în tot ceea ce este „tendinţă către1', „apetitus,i. Teoria libidoului a evoluat în diferitele etape ale teoriei pulsiunilor, conceptul nefiind încă univoc definit. FREUD a avut în vedere două aspecte : $ Din punct de vedere calitativ, libidoul nu este reductibil la o energie mintală nespecifică. Dacă libidoul poate fi desexualizat (în special în investiţiile narcisice), acest lucru are valoare secundară şi este vorba de o renunţare la scopul specific sexual. Libidoul nu acoperă întregul cîmp pulsion'al. într-o primă concepţie a lui FREUD, libidoul se opune pulsiunilor de autoconservare, dar într-o ultimă concepţie, în care pulsiunile de autoconservare sînt considerate ca avînd natură libidinală, libidoul s-ar opune pulsiunilor morţii. Deci, FREUD menţine ideea caracterului sexual al libidoului. 8 Din punct de vedere cantitativ, libidoul măsoară procesele şi transformările în domeniul excitaţiei sexuale. Creşterea, diminuarea, repartiţia, deplasarea libidoului constituie mijloacele pentru explicarea fenomenelor psiho-sexuale. „Libidoul este o expresie împrumutată din teoria afectivităţii. Numim astfel (...) energia acelor pulsiuni care au de-a face cu tot ceea ce se înţelege prin iubire" (FREUD). Libidoul este aspectul psihic al puîsiunii sexuale, el reprezentînd „manifestarea dinamică a puîsiunii sexuale în viaţa psihică*1. în scrierile sale despre nevroza de angoasă, FREUD foloseşte conceptul de libido ca diferit de excitaţia sexuală somatică: o insuficienţă în „libidoul psihic“ face să se menţină tensiunea în plan somatic unde ea se traduce, fără elaborare psihică, în simptome. în condiţiile unui deficit psihic, excitaţia sexuală endogenă nu este stă-pînită, tensiunea nu se utilizează psihic, din clivajul între somatic şi psihic rezultînd angoasa. în „Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii" (1905), FREUD afirmă că libidoul se apropie de dorinţa sexuală, prin căutarea satisfacţiei (precum foamea în instinctul de nutriţie) în obiecte, pe care le fixează sau le abandonează (părăsirea unui obiect pentru altul). Dacă pulsiunea sexuală reprezintă o forţă care exercită o mişcare, atunci libidou! este energia acestei pulsiuni. Folosind conceptul de Eros („Dincolo de principiul plăcerii"), prin care înţelege pulsiunea vieţii ca tendinţă a organismelor de a menţine coeziunea substanţei vii şi de a crea noi unităţi, FREUD a descoperit, de fapt, o expresie subiectivă şi calitativă a libidoului. Teoria libidoului nu reprezintă în geneza unor nevroze, a isteriei în mod special, decît una dintre categoriile de factori psihogenetici incriminaţi. 200. LIBIDO AL EULUI - LIBIDO OBlEC-TAL ® Termeni introduşi de FREUD, care desemnează două modalităţi de investiţie specifice libidoului : una referitoare la persoană ca obiect (libido al Eului sau narcisism), cealaltă referitoare la un obiect exterior (libido obiectai). Există o relaţie de inversă proporţionali-tate (din punct de vedere energetic) între aceste două modalităţi, în sensul că, pe măsură ce creşte libidoul Eului, scade investiţia libidinală în obiect (şi invers). FREUD a ajuns la concluzia că subiectul poate alege propria sa persoană ca obiect al iubirii — cazul investirii libidoului în Eu. Iniţial, în mod firesc, libidoul se investeşte în Eu (narcisism primar), ulterior şi plecînd de aici, se investeşte în obiecte exterioare, dar investiţia originară (în Eu) continuă să persiste. Retragerea libidoului de la obiect spre Eu reprezintă narcisismul secundar, care apare în tulburările psihotice de tip hipocondriac, în delirul de grandoare. De reţinut : 9 în expresia libido obiectai, termenul de obiect are sens restrîns, se referă la obiectul exterior şi nu include Eul (în sens larg, Eul poate reprezenta şi ei obiectul puîsiunii) ; ® libido ai obiectului (obiectai) şi libido al Eului : aici articolul posesiv „al“ (în limba franceză, „libido du moi‘* şi LîbimaliUC) ; Librium(M) ; Licantropie Uc/mv „Iibido d^bjet"), se referă la plasarea libidoului (este vorba deci de Iibido investit) la punctul său de destinaţie şi nu la punctul de plecare. FREUD distinge două mari categorii pulsionale : pulsiunile sexuale şi pulsiunile Eului (sau de autoconservare). Energia pulsiunilor sexuale este libidoul. Există şi o energie de investire a pulsiunilor Eului, numită de FREUD interes. Dată fiind această distincţie, ar apărea o subdiviziune în cadrul pulsiunilor sexuale, în funcţie de obiectul de investiţie : libidoul Eului şi libidoul obiectai. în stările narcisice (somn, boală somatică), deosebirea între pulsi-uniie Eului şi libidoul Eului încetează, astfel că distincţia de mai sus devine ambiguă. Ambiguitatea se accentuează şi prin faptul că FREUD vorbeşte despre Eu ca fiind un „mare rezervor al libidoului". Ceea ce este de reţinut în concepţia freudiană privind noţiunile de mai sus şi conţinutul lor, este că libidoul, ca energie pulsională, îşi găseşte sursa în diferite zone erogene ; Eul ca persoană totală stochează această energie libidinală (Eul fiind şi primul ei obiect) ; dar Eul ca „rezervor al libidoului'* se comportă ulterior, faţă de obiectele exterioare, ca o sursă, pentru ca din Eu emană toate investiţiile. 201. LIBIMAUMC) Grecia ® Produs terapeutic care conţine două medicamente tipizate, cu aceeaşi acţiune, care se complementează : © CLORDIAZEPOXID S.U.A. ® Tranchilizant, sin. derivat benzodiazepinic —» NAPOTON(M) România. 205. L1BRIUM?M) Anglia, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa,. Iugoslavia, Olanda, R.F.G., Spania* Suedia,. Turcia, S.U.A. — DCI Clordlazepoxjd • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor- 2-metilamino-5-fenil-3H-1,4-benzodiazepin-4-o-xid, cu acţiune anxiolitică, sedativă, miorelaxantă şi anticonvulsivantă (neacceptat unanim). Nu are acţiune antipsihotică. Este indicat în nevroze anxioase, fobice, obsesive, pitiatice. Are efecte secundare minime ; nu se asociază cu IMAO. Industria noastră farmaceutică îi produce sub numele de NAPOTON(M). 206. L!BROKS!L/MC) Turcia e Produs terapeutic care conţine două medicamente tipizate, cu acţiune diferită, care se complementează : ® AM!TRlPTlLlNĂ(M) — timoieptic, derivat dibenzocicloheptanic ; ® CLORDlAZEPOXlD — tranchilizant, derivat benzodiazepinic. Are acţiune antidepresiv-sedativă. 207. LIBRONlL NAPOTON(M^ România. 209. LICANTROPIE (cf. gr. lykos „lup"; onthropos „om") (Lycaon, rege legendar af Arcadiei, transformat de Zeus în lup, pentru că ar fi îndrăznit să ofere acestuia drept hrană carnea unui copil) @ Una dintre cele mai frecvente forme de delir din antichitate şi evul mediu, constînd în credinţa delirantă a subiectului de a se fi transformat în lup. Prin extensie, termenul a fost folosit şi pentru alte forme de delir zoopatic. ARETEU din Capadocia (sec. I. e.n.) este autorul unei descrieri „clasice" a acestui tip de delir, impregnată însă de o serie de elemente cu net caracter mistic. Romanii numeau 66 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 1042/Lic Ll.C.E.T.D. (Lista) ; Lichidul cefalorahidian această boală „nebunie lupeasca*1. Evul mediu a considerat licantropia (ca şi alte tulburări psihice) o forma a posesiunii demonice, rezultat al unor acţiuni vrăjitoreşti (RODIN, 1587; PRIEUR, 1596; NYNAULD, 1615), recoman-dind ca unic remediu arderea pe rug. Cazurile de licantropie în epoca modernă au devenit extrem de rare (totuşi H. E. LEH-MANN raportează un caz recent, în 1985, 3a o femeie de 49 de ani), constituind simple exemple de patomorfoză din psihozele haiuci-natorii cronice. Este interesant de subliniat şi aspectul transcultural al licantropiei, omul-lup (loup-garou) fiind cunoscut în tradiţiile focale sub denumirea de vîrcolac (conform unei etiologii probabil slave — V. KERNBACH 1983), duh rău care mănîncă aştrii sau om-lup provenit dintr-un copil mort, dar şi sub denumirea de pricolici (tricolici), persoană rezultată •dintr-o relaţie incestuoasă, aservită diavolului, care se poate transforma după dorinţă în lup alb. Majoritatea popoarelor europene au o ^mitologie legată de omul-lup. 210. LICARB* 40 Canada - DCI Litium carbonat CARBONAT DE LITIU*M) România. 211. LICARBÎUMntre pionierii introducerii psihoterapie! Cei '.etodă terapeutică, 215. UCHTHEIM{B> boală - sir,. NEURO-ANEMIC(S) sindrom. 216. LICHTHEÎM-DEjERiNE - probă • 'Utilizată în aprecierea tulburărilor psiho-vizuale în afazie. 217. LIC!KO-IVANOV(T) test a Chestionar individual folosit în juventopsihiatrie, imaginat de A. LICIKO şi N. IVANOV (1977), pentru evidenţierea trăsăturilor dizarmonice ale personalităţii. Aprecierea rezultatelor se face cuantificat, atît în ceea ce priveşte răspunsurile cu caracter obiectiv, cît şi în privinţa celor cu caractei subiectiv. Se pot evidenţia tendinţele de disimulare, gradul de sinceritate a răspunsurilor, eventualele determinări organice ale dizarmoniei personalităţii. 218. LIDANAR^M) Austria; LIDAN!LfM) Elveţia; LIDANOR(M) Turcia - DCI Meso-ridazinâ • Neuroleptice sedative, derivaţi fenotiazinici de tip 10-/2-(1-metil-2-piperidil)-etil/-2-(metiisuifinil)-fenotiazină, cu acţiune sedativă, anxiolitică, utilizaţi preponderent în psihogenii şi boli psihosomatice. 219. LlDEPRANfM) Canada, Elveţia, Franţa — DCI LevofacetoperGn © Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip ( —)~oc-fenil-2- CH-OOC-CHj piperîdinrnetanol acetat (ester), cu acţiune stimulatoare psihomotorie, influenţînd într-o oarecare măsură şi dispoziţia; are uşoare valenţe anorexigene. 220. LIDER/LEADER (engl.) • Membru al unui grup, care exercită influenţă sau are autoritate asupra acestuia. Grupul poate fi condus de un lider (şef) formal, instituţional, investit oficial cu acest statut, sau informai 5 • lider formal al grupului : responsabil al unui grup de formare, de psihoterapie (group-leader sau trainer), director, diriginte, monitor, psihodramatist, autoritate investită de grup ; • lider informai, contra-lider sau lider în grup : şef al grupului, desemnat prin opţiunile şi preferinţele grupului, ghid, „stea*1 a grupului. Kurt LEWIN descrie trei tipuri de lider § democratic, autocratic şi „laissez-faire" : • lider democratic —- lasă libere alegerile, trebuinţele, opiniile membrilor grupului ; reţeaua de comunicare este structurată difuz ; • lider autocratic — totul se raportează/revine la şef, reţeaua de comunicare este centrată asupra şefului ; 1046/Lid Lider; L/done ; Liebeauft Ambroise Auguste • lider „laissez-faire'* — totul revine grupului, intervenţiile şefului nu au greutate decizionala. gj Mai există în tipologia liderilor : • lider popular — la un test sociometric, el primeşte cele mai multe alegeri, după criterii eterogene, cei care îl aleg avînd statut sociometric slab sau mediu, ceea ce face ca rolul real al liderului să fie mai puţin important decît pare; • lider puternic : ales de cei cu statut sociometric ridicat ; acest lider are mare influenţă ; • lider paternalist — între autocratic şi „laissez-faire" ; • lider majoritar — între autocratic şi democratic. J. A. C. BROWN consideră că exista trei tipuri de lider autocratic: • lider autocratic strict — sever, dar just, impersonal, realist, conservator; • lider autocratic binevoitor — acţionează după ideile lui spre binele tuturor şi se aşteaptă să fie iubit de toţi ; • lider autocratic incompetent •— infantil, cu inteligenţă slabă, neechilibrat, supus faţă de superiori şi umilindu-şi inferiorii. Tot BROWN descrie două tipuri de lider democratic : © democrat autentic : şeful de orchestră al grupului (S. H. FOULKES, după modelul grupului analitic în care terapeutul este conducător, şef de orchestră) ; e pseudodemocrat : instituie o democraţie aparentă, falsă. Se mai descriu : lider izolat — desemnat de un număr restrîns de opţiuni, dar acestea îl consacră ca pe un lider puternic, astfel încît el devine un fel de „eminenţă cenuşie" şi joacă, în mod discret, un rol important în grup, beneficiind de opţiunea „stelelor" grupului sau a persoanelor importante din grup, persoane pe care, în mod real, le dirijează; lider cha-rismatic — îşi datorează autoritatea prestigiului său personal, capacităţii sau forţei sale de a convinge şi antrena pe alţii, care i se supun aproape cu religiozitate şi cred în deciziile lui, 221. LlDONE(M) S.U.A. - DCI Molindon * Neuroleptic, derivat indolic de tip 3-etil-6,7-dihidro-2-metil-5-(morfolinoetil)- indol-4-(5H)-onă, cu acţiune de tip clorpromazină, cu instalare mai lentă, dar performanţe anxiolitice şi sedative superioare; posedă valenţe psiho-stimulente şi antidepresive. Are efecte secundare moderate. Nu se asociază cu IMAO. 222. LlâBEAULT Ambroise-Auguste (1823 1904) • Medic francez. Studiază la Strassbourg. Deşi îşi susţine teza în domeniul chirurgiei^ este preocupat de hipnotism şi de alte probleme ale psihicului. Publică în 1864 o lucrare care (Auguste Liebe mare talent. Oricum, autorul devine celebru. Lucrarea declanşează o dispută îndelungată cu CHARCOT, care considera hipnoza ca fiind posibilă numai la isterici. După 20 de ani de contraziceri, ideea sugestiei . — indiferent de „slăbiciunea*1 sistemului nervos şi în afara oricărei isterii — cîştigă victoria ; ea aparţinea, în fond, lui FARIA si mai puţin cuplului L|£BEAULT-BERNHEIM. Metoda este rapid adoptată în toate tarile, printre adepţii ei putînd fi citati : MOLL în Germania, KRAFFT-EBING în Austria, TUCKEY în Anglia, MORTON-PRINCE în S.U.A., BECHTEREV în Rusia, WETTERSTRAND în Suedia. La Amsterdam ia fiinţă un institut ce va purta numele lui LIEBEAULT.» De la Zurich va veni FOREL, iar de la Viena FREUD, pentru a cunoaşte tehnicile aplicate la Nane/ şi pentru a-l întîlni pe deja bătrînul Ll£BEAULT, venerat de colegii şi pacienţii săi. Începînd cu 1891, se înfiinţează „Premiul Liepmonn H. K. ; L/eze(M) ; Lightwood{R) Lih/1047 Liebeault", destinat sa răsplătească cele mai •valoroase cercetări privind hipnoza. 223. LlâGEOlS Jules-Joseph (1833-1908) « Ultimul dintre cei patru mari iniţiatori ai Şcolii de hipnoză de la Nancy ; prin pregătirea sa (jurist), a adăugat cercetărilor dimensiunea juridica. Autor a numeroase lucrări, dintre care două se impun : „La suggestion hypnoti-gene dans ses rapports avec le droit civil et ie droit criminei“ (1884) şi „De la suggestion •et du somnambulisme dans ses rapports avec ia jurisprudence" (1889). Sînt interesante precizările sale cu privire la responsabilitatea subiectului în starea de hipnoză. 224. LIEPMANN Hugo-Karl (1863-1925) Psihiatru şi neurolog german. Deşi iniţial se orientase spre filozofie, susţinîndu-şi teza de doctorat în 1885, totuşi dorinţa sa de exactitate şi spiritul sistematic îl îndreaptă către facultatea de Medicină, ale cărei cursuri le absolvă ia Berlin, în 1894. Este asistentul lui JOLLY, alături de care publică prima lucrare de psihiatrie dedicată producerii experimentale a halucinaţiilor (1895). Lucrează, pînă în 1899, ca asistent al lui WERNICKE la Breslau, clinică în care a demonstrat existenţa surdităţii verbale pure. Revenit la Berlin a elaborat partea fundamentală a operei sale dedicate apraxiei. Cele două decenii de fertila activitate în acest domeniu se pot sintetiza în următoarele patru etape : demonstrarea existenţei apraxiei, stabilirea unui model funcţional al activităţii gestuale, demonstrarea dominanţei motorii emisferice şi stabilirea roiului corpului calos în transferul interemisferic, sinteza psihofiziologică a apraxiilor (J. L. SIGNORET, P. NORTH, 1979). Numit, în 1914, director al Institutului de boli mintale din Herzbege rămîne în această funcţie pînă în 1917, cînd demisionează din motive de sănătate (o formă foarte gravă de boală Parkinson, care va determina probabil şi sinuciderea sa, opt ani mai tîrziu). Profesor, onorific al facultăţii berlineze, conduce, alături de MEYNERT, Societatea de Boli psihice şi nervoase. Figură de primă mărime a neurologiei şi psihiatriei, cu un spirit deosebit de observaţie şi sinteză, LIEPMANN a adus prin opera sa („Tulburările praxice", 1905; „Afazia motorie şi apraxia", 1913; „Apraxiile", 1921), o contribuţie de seamă la cunoaşterea activităţii creierului. 225. LIEPMANN — metodă • Posibilitatea punerii în evidenţă a halucinaţiilor vizuale ale subiectului prin apăsarea, de către examinator, a globilor oculari închişi. în mod deosebit, metoda, faţă de care păstrăm unele rezerve (de altfel nu mai esie utilizată în prezent), ar fi utilă în alcoolismul cronic. 226. LIEZE ; Limbă ; Limbaj 229. LILIPUTANE^ halucinaţii (de Ia Lilli-puf, ţară imaginară vizitată de Guliver, personajul lui J. SWIFT, unde oamenii erau foarte mici) - sin. MlCROPSICE(H); MICROSCOPt-CE(H> • Halucinaţii vizuale în care imaginile halucinatorii au dimensiuni mult mai mici comparativ cu obiectele reale. Sînt descrise de LEROY în cadrul halucinaţiilor apărute !a alcoolici, unde alterarea dimensională (micropsia) se asociază cu desfăşurarea calei-doscopica de imagini colorate, reprezentînd personaje şi scene minuscule. Subiectul prezintă, de obicei, o trăire agreabilă, dar există halucinaţii zoopsice terifiante, în stările con-fuzo-onirice ale deliriumului. Au fost descrise şi în alte intoxicaţii (cloral, tricloretilen, eter, cocaină), în boli infecţioase (scarlatină, febră tifoidă, holeră), în leziuni ale calotei pedunculilor cerebrali (haiucinoza pedunculară Lhermitte), în tumori ale lobului temporal şi în unele cazuri de epilepsie petit mal. Apar rar în psihoze halucinatorii cronice. 230. LILIZEPAM CARBONAT DE LITiU România LITIU. 232. LIMBĂ (cf. lat. lingua „limbă") ® Mijloc principal de comunicare între membrii unei colectivităţi umane. Istoriceşte constituită, este alcătuită din mai multe sisteme : lexical, semantic, fonetic. Instrument de comunicare ce consemnează diferit experienţa umană a fiecărei comunităţi, în unităţi cu conţinut semantiq şi cu expresie fonică (limba unui trib, a unui popor). Din punct de vedere psihologic, comunicarea prin limbă este fundamentală pentru viaţa socială; stabilirea oricăror relaţii se realizează prin intermediul limbii, întt-un proces de utilizare activă a acesteia (-> LIMBAJ). Apariţia limbii marchează trecerea de la semnalul concret (obiectul semnal) la simbol, ca substitut al unei categorii de obiecte, şi ia semn, ca element care exprimă a diferit de sine însuşi. Conform teoriei lui F. de SAUSSURE, semnul uneşte un concept (semnificatul) şi o imagine acustică (semnificantul). Limbajul este procesul în care se obiectivează, se desfăşoară şi se valorifică structura şi regulile limbii. 233. LIMBAJ (cf. fr. langage': vezi lat. lingua) e Sistem de semne (semnale sau simboluri), asociate după anumite reguli, utilizat pentru fixarea, prelucrarea şi transmiterea de informaţii. Sub aspect psihologic, limbajul articulat este un fenomen specific uman, constituit filogenetic, în procesul antropogenezei, ca mijloc de comunicare în activitatea de muncă şi însuşit ontogenetic de către fiecare individ, în copilărie. Orice limbaj este alcătuit dintr-un anumit „lexic*' (totalitatea semnelor, semnalelor, simbolurilor folosite) şi dintr-o anumită „gramatică" (regulile după care se combină elementele lexicale). Din punct de vedere semantic, elementele limbajului nu sînt semnele izolate, ci expresiile (expresia de bază fiind propoziţia), deoarece numai acestea sînt purtătoare de sens. determinat. Din punct de vedere lingvistic, există cinci funcţii ale limbajului : ® funcţia denotativă sau cognitivă (refe-renţială), orientată spre context, spre semnificat; • funcţia expresivă (emotivă), traducînd atitudinea emiţătorului faţă de mesajul transmis ; © funcţia conativă, prin care mesajul este orientat spre destinatar, spre a fi descifrat de către acesta ; © funcţia fazică, al cărei rol este de a controla funcţionarea canalului de comunicare ; @ funcţia metalinguală, care orientează limbajul asupra lui însuşi, Lexicul şi ansamblul regulilor după care se alcătuiesc expresiile corecte formează împreună un cod lingvistic. Limbajele pot fi clasificate după diferite criterii ': • după origine: naturale, artificiale; ® după natura lexicului : verbale sau de cuvinte, ideografice sau simbolice, gestuale sau mimic-gestuale; • după natura fizică a semnelor purtătoare de informaţie : vorbite, scrise; Limbaj : funcţii, clasificare, caracteristici Lim/1049 9 după precizia (exactitatea) regulilor ce stau la baza formarii expresiilor : neformalizate, formalizate ; 9 după domeniul de aplicaţie : universale, speciale. Cea mai importantă dintre aceste distincţii separă limbajul natural de cele artificiale. Format spontan, în procesul de comunicare specific vieţii cotidiene, limbajul natural prezintă o serie de caracteristici analizate de TARSKI : ® este universal, putînd să se refere la tot ceea ce este exprimabil (Idei, sentimente, atitudini, interese etc.) ; # este reflexiv, căci se poate referi la sine, fiindu-şi propriul metalimbaj ; 9 nu este precis, deoarece cuvintele şi expresiile sînt ambigue (polisemantice), iar regulile de construcţie nu sînt riguroase, ci admit numeroase excepţii ; o avînd aceste însuşiri, limbajul natural favorizează apariţia contradicţiilor logice, fiind impropriu pentru gîndirea ştiinţifică. Cu toate acestea, importanţa limbii obişnuite nu poate fi subestimata, căci ea rămîne indispensabilă existenţei umane ; tocmai acele însuşiri care împiedică limbajul natural să fie adecvat gîndirii ştiinţifice îi asigură acestuia calităţile necesare pentru a exprima întreaga complexitate (în sine ambiguă, contradictorie şi nu pe deplin raţională) a situaţiilor şi stărilor subiective care survin în viaţa cotidiană. De aceea, nu poate fi înlocuit cu un alt tip de limbaj ; mai mult decît atît, nici o ştiinţă nu se poate dispensa cu totul de limbajul natural. Necesitatea unui grad sporit de precizie, impusă de progresul ştiinţei, a dus la inventarea şi perfecţionarea continuă a limbajelor artificiale, menite să exprime şi să prelucreze cu mare exactitate anumite genuri de informaţii. Cele mai adecvate pentru satisfacerea acestor deziderate sînt limbajele formalizate, construite pe baza următoarelor principii : 9 lexicul se formează pornind de la o listă de semne (cuvinte) elementare; ® operarea cu semnele se face numai în conformitate cu o listă de reguli (sintactice sau formale şi semantice : de semnificare şi de adevăr) ; 9 cel puţîn o submulţime de expresii posibile în limbajul respectiv este organizată deductiv, într-un sistem axiomatic . TARSKI caracterizează limbajele formalizate In antiteză cu cel natural : 9 nu sînt universale, ci speciale, deoarece se referă la un domeniu relativ restrîns, neputînd să exprime orice; 9 nu sînt reflexive, deoarece nu conţin expresii referitoare Ia ele însele ; o sînt precise, fiecare expresie avînd o semnificaţie exactă şi operîndu-se cu reguli fără excepţii ; 9 se elimină riscul confuziilor generatoare de contradicţii. De regulă, limbajele formalizate sînt, totodată, limbaje simbolice, utilizînd semne ideo-grafice pentru desemnarea termenilor şi a diferitelor operaţii. Matematica a fost prima ştiinţa care a utilizat simboluri în mod sistematic, fiind urmată apoi de logica modernă şi mai ales de cea contemporană (numită simbolică sau matematică, tocmai din acest motiv). Calităţile principale ale limbajelor simbolice sînt: simplitatea (care le face să fie economice), precizia, operaţionalitatea (posibilitatea calculului pur formal, algoritmizat), posibilitatea de reinterpretare (prin deplasarea unui limbaj simbolic de la un anumit domeniu de semnificaţii la altul, izomorf cu acesta). O mare virtute teoretică a limbajelor formalizate care utilizează simboluri este capacitatea acestora de a se detaşa de orice semnificaţii necognitive, rezumîndu-se în mod strict la referenţiale inteligibile, epurate de conotaţii afective, atitudinaie, axiologice etc. Tot simbolic, dar neformalizat, limbajul artistic utilizează, ca mijloace de expresie şi comunicare, imaginile sensibile, specifice fiecărui domeniu estetic. Imaginea artistică este prin excelenţă ambiguă, bogată în elemente conotative, care o fac să sugereze — nu să enunţe explicit — o pluralitate de semnificaţii posibile ; de aici necesitatea interpretării sau decodificării operei de arta, receptata diferenţiat, în funcţie de sensibilitatea, formaţia spirituală, înclinaţiile, gesturile şi gradul de rafinament estetic al fiecărui receptor. Analizat din punct de vedere psihologic, ca mijloc de expresie, de contact, de comunicare, limbajul se constituie ca un instrument pentru individ în realizarea integrării sale sociale. Atingerea scopului principal, acela al comunicării, presupune achiziţionarea unei cunoaşteri în care însuşirea materialului lingvistic trece prin mai multe etape. Mediul oferă copilului un sistem elaborat, o limbă cu resursele ei, ale cărei forme Ie impune. Asimilarea limbii şi dezvoltarea limbajului sînt în raport cu structurarea personalităţi : copilul învaţă să vorbească, să se exprime, în funcţie de stadiile sale de dezvoltare, de evoluţia capacităţilor sale afective şi intelectuale. Dintre acestea, mai importantă este capacitatea simbolică, datorită căreia copilul descoperă că orice realitate trăită poate fi exprimată verbal şi comunicaţi. După 1050/Lim Limbaj : psihologia sa, abordare analitică PICHOT, a vorbi şi a vrea să vorbeşti, presupune trei funcţii : funcţiunea apetitivă (dorinţa de a vorbi), funcţiunea ordonatoare (capacitatea de cunoaştere şi de memorizare suficientă pentru a organiza şi a achiziţiona idiomul vorbit de cei din jur), funcţia de transmitere a mesajului prin cuvîntul vorbit sau scris. într-o abordare analitică, inconştientul emer-ge în forme specifice : semne fiziologice (corporale, motorii), semne psihice (asociaţii involuntare, lapsusuri, imagini onirice, comentarii productive), structuri polifonice, care trebuie descifrate (un nume — semn lingvistic ce poate avea mai multe înţelesuri). Inconştientul funcţionează ca un aparat de informaţie care codează mesaje ; aceste mesaje se decodează în dialogul dintre analizat şi analist, prin intermediul cuvîntului. Dialogul permite analizatului să-şi semnifice (conştientizeze) situaţii şi comportamente vechi prin manevrarea corespondentelor lor simbolice, prin cuvînt. Momentul în care limbajul arhaic şi inconştient al corpului şi al psihismului se înscrie în limbajul vorbit, reprezintă dezintegrarea fantasmelor deghizate şi persoana intra în procesul de vindecare. Textul vorbit — discursul persoanei — conţine şi un subtext cu sintaxă profundă (lacunele de sens, actele ratate), care deţine funcţie semnificantă şi foloseşte ambiguitatea limbii. Subtextul este „logosul'' subteran, specific visului, nevrozei, marii patologii psihice, „un discurs în care subiectul este vorbit mai mult decît vorbeşte”. Refularea nu este refularea unui lucru, ci a unui discurs structurat, care funcţionează în afara subiectului conştient (J. LACROIX). Jacques LACAN consideră psihanaliza ca fiind o „lingvistică'* ce- descoperă raporturile între limbajul dorinţei şi limbajul conduitei, exprimat prin cuvînt. Pentru psihanalist, sensul este „un rezultat total dintre un sem-nificant şi un semnificat" (F. de SAUSSURE — „Interpretarea structuralistăa inconştientului"). Structurile dinamice ale stilului persoane** îşi găsesc corespondenţe omologe în structurile dinamice ale inconştientului. Fiinţa umană în genere urmează, în manifestările sale, nu un model de cauzalitate, ci un modei cu raporturi de motivaţie. Limbajul corpului este limbajul dorinţei. Accesul dorinţei ir> limbaj se face prin intermediul unui imaginar care o simbolizează, după cum susţine LACAN r „cuvintele sînt prinse în toate imaginile corporale11. Concepţia lui LACAN este criticabilă în măsura în care între structura inconştientului şi cea a limbii nu există o relaţie univocă* ci dialectică. Ideea că inconştientul ar fi structurat ca un limbaj poate veni din faptul că inconştientul apare în conduite care implică structurile lingvistice — semnificaţia asociaţiilor simbolice observîndu-se la nivelul conduitei verbale. Emile BENVEN1STE („Cercetări asupra limbajului în perspectivă freudiană"), pornind de la faptul că limbajul se realizează într-o limbă, consideră că simbolismul inconştientului are caractere diferite de cele aie limbii, ş? anume : # constituie un vocabular comun tuturor popoarelor, indiferent de limbă, pentru că nu este învăţat, nici recunoscut ca atare de cei care îl folosesc ; ' © în condiţiile diferenţei de semn lingvistic, semnificanţii simbolici şi semnificatul lor sînt constant legaţi printr-un raport de motivaţie ; • sintaxa în care se- înlănţuie simbolurile inconştiente nu se supune nici unei exigenţe logice, cunoscînd numai înlănţuirea succesiunii (FREUD), ori succesiunea poate semnifica foarte bine şi cauzalitatea. Aşadar, inconştientul, în raport cu limbajul, ar fi infra- şi supralingvistic : infralingvistic, pentru că îşi are sursa în regiuni mai profunde decît cea a mecanismului lingvistic ; supralingvistic, pentru că foloseşte semne condensate care, în limbajul organizat, corespund unor mari unităţi de discurs. între aceste două categorii se stabileşte o relaţie de intenţionalitate, ce revine la o motivaţie constantă (realizarea unei dorinţe refulate). Cercetări în care semiologia s-a confruntat cu psihanaliza s-au făcut şi în ceea ce priveşte Limbaj : intern ; neoformat; tulburări de limbaj Lim/1051 limbajul bolnavului psihotic. Specialiştii în problema (dintre care cităm pe Julia KRISTE-VA) afirmă că discursul psihoticului se caracterizează esenţial prin prăbuşirea cuvîntului („catastrofa verbului14) şi fragilitatea substantivului propriu, care generează multiplicarea substantivelor proprii pînă la un spaţiu al trebuinţei originare, care ar reprezenta „locul identităţii mamei arhaice44. 234. LIMBAJ INTERN • Este „vorbirea internă'*, desfăşurarea lăuntrică a limbajului. Alte expresii sinonime sînt : monolog interior, dialog cu sine însuşi. Apare ca modalitate specifică nivelului superior al vieţii mintale şi conţine/integrează mijloacele verbale cu celelalte operaţii intelectuale. B. ANANIEV \\ considera unul dintre mecanismele conştiinţei , subordonat nivelului de dezvoltare al personalităţii. VÎGOTSK1 face diferenţa dintre imbajul oral, adresat celuilalt, şi limbajul pentru sine, iniţial sonor, apoi metamorfozat în limbajul intern. El consideră limbajul extern ca fiind proces fazic, adică desfaşurîndu-se ca o succesiune de elemente, şi limbajul intern, ca fiind predominant semantic, adică avînd însuşirea semnificării. Limbajul intern poate să preceadă limbajul ^extern şi să îl reproducă (prin memorie) sau •să i se opună; în acest din urmă caz, vorbirea pentru sine devine esenţial diferită de vorbirea adresată altora. P. GALPERIN afirmă, referitor fa formarea limbajului intern, că acesta se produce pe calea interiorizării acţiunii. Se •admite că, în limbajul intern, predomină semnificaţiile cognitive, impulsiunile, intenţiile, factorii reglatori ; din punct de vedere formal, limbajul intern nu este sonor, este concentrat şi se desfăşoară cu viteză mare. Sînt foarte frecvente, în limbajul intern, imaginile ca înlocuitori ai cuvintelor, aceste imagini reprezentînd obiecte, scene, situaţii. El este Însoţit şi de o vizualizare internă, avînd un •caracter de reprezentare scenică. Ca organizare sintactică, este fragmentar, prescurtat, ornisîv, dar poate fi bogat, expresiv, imaginativ. într-un limbaj intern evoluat, ^cuvîntul poate să devină semn al semnului. VÎGOTSKI afirmă că, din punct de vedere semantic, în limbajul intern predomină sensul cuvîntului faţa de semnificaţie — de aici dificultatea de a traduce limbajul intern în limbaj extern. Limbajul intern, avînd caracter de maximă libertate, este greu de transmis ca limbaj extern, deoarece limbajul intern are alte caracteristici* sintactice, desfăşurarea sa fiind mai puţin inteligVbilâ. * 235. LIMBAJ NEOFORMAT e Tulburări majore şi sistematice ale limbajului, constînd în apariţia unei serii de neologisme şi de neofor-maţii verbale, care transformă comunicarea verbala într-un „limbaj privat" (JASPERS), imposibil de descifrat. Diversele modalităţi de manifestare a acestui limbaj ar fi pseudo-glosolalia (adăugarea de litere la începutul unor cuvinte sau în structura acestora), embolo-lalia, schizoparalexia (eludarea sistematică a unor litere sau silabe), glosomania (ansamblu de manifestări verbale neoformate, care nu au semnificaţie precisă : ele nu respectă reguli sintactice, traducînd în cvasi-majoritatea cazurilor, o activitate ludică), glosolalia (avînd drept scop declarat crearea unei limbi noi, ceea ce echivalează cu o maximă alienare a limbajului). 236. LIMBAJ — tulburări e În psihopatologie, există numeroase modificări ale limbajului. După unii autori, ele sînt atît de strîns legate de gîndire, încît se poate vorbi de o adevărată fuziune. Psihanaliştii consideră limbajul drept o manifestare a inconştientului (LACAN) şi afirmă că prin analiza limbajului s-ar putea studia mai bine bolile psihice. Nu sîntem întrutotul de acord cu acest punct de vedere, deoarece există şi tulburări majore de gîndire, fără ca ele să se reflecte în limbaj şi, invers, numeroase tulburări de limbaj care nu au nici o legătură cu gîndirea. Unele tulburări de limbaj devenite clasice orientează rapid către diagnostic şi sînt proprii unei entităţi clinice : logoreea, stereotipiile, neoformaţiile, ermetismul, mutismul, mutacismul' etc. Se pot distinge : Tulburări ale expresiei verbale : 0 Tulburări formale : @ Debitul : — Hiperactivitatea : — bavardajul — logoreea — Hipoactivitatea simplă — Inactivitatea : — mutismul : relativ, electiv, discontinuu — mutacismul @ Ritmul : — Tahifemia — Bradifemia — Afemia — Ritmul neregulat • Intonaţia : — Intensitate : mare, mică (musitaţia) — Coloratura limbajului : afectată, manieristă, puerilă, monotonă. ^ Tulburări fonetice : tulburări de articulaţie şi de pronunţie. 1052/Lim Limbaj ; tulburări; Limbiol ; Limbic - s/sfem 9 Tulburări ale semanticii şi sintaxei ; • La nlVeiui cuvîntului ; — Paraiogismul — Neologismul • La nivelul frazei : — Agramatismul — Elipsa sintactică — Emboiolaiia — Onomatomania — Paragramatismul • La nivelul limbajului : ~ Asintaxia — Ecolalia —* Glosomania — Psitacismul — Stereotipiile — Verbigeraţia — „salata de cuvinte" • Tulburări semantice specifice din schizofrenie : — Schlzofazia — Glosolalia — Pseudoglosoialia — Schizoparafazia — Schizoparalexia — Limbajul incoerent Tulburări aie expresiei grafice : 9 Tulburări ale activităţii scrisului i m Hiperactivitatea (graforeea) • Inactivitatea 9 Tulburări ale morfologiei scrisului : • Caligrafice: dimensiuni (microg rafia, macrografia), stereotipii caligrafice, manierism, scris afectat. • Dispunerea textului în pagină (bizară, dezordonată) • Poiicromatografia. # Tulburări aie semanticii şi sintaxei 1 m La nivelul cuvîntului : — Paragraf ism ui — Neografismul. • La nivel sintactic; — embolografia, agramatismul, paragramatismul, elipsa sintactică, asin-taxia, stereotipii — schizografia — pseudografia, scrierea cifrată — ermetismul — grifonajul AfazWe l m Afazia motorie de expresie sau expresivă 9 Afazia senzorială de recepţie sau receptivă (Wernicke) • Afazia mixta (Broca) 237. L!MBATRIL^MC) R.F.G. m Produs terapeutic care conţine două medicamente tipizate, cu acţiune diferită, dar care se complement ează : # AMÎTRIPT1LINAÎM) - timoieptic, derivat dîbenzoclcioheptanlc ; © CLORDIAZEPOXID^ - tranchilizant, deriVat benzodiazepinic. Are acţiune antidepresiv-anxioiitică. 238. LIMBATRIL F R.F.G.; LIMBATRIL TABS Chile • Produşi terapeutici complecşi, care conţin cîte două medicamente tipizate, identice cu cele conţinute de produsul L!MBATRIL(MC) R.F.G, (-*). 239. UMBIAL(M> Italia - DCI Oxazepam # Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-cIor-1,3-di hidro-3-hidroxi-5-fenii-2H-1,4-benzodiazepină; are acţiune identică cu a DIAZEPAMU LUI, fiind un metabolit al său, ceea ce permite realizarea unei concentraţii plasmatice mai rapide. Acţiunea sa este 3 sedativ-anxîolitică, hipnotică, moderat miorelaxantă şi simpaticolitică. industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de OXA-ZEPAM ; Limfatic - t/p de personalitate ; Limpidon (M) Li m/1053’ vegetative în cadrul stărilor afectiv-emoţionale, al aportului alimentar şi hidric, a! ritmului nicteme'ral. Structurile sistemului limbic şi conexiunile acestora reprezintă centrii motivaţiei, stimulările la acest nivel producînd manifestări somatice şi vegetative diferenţiate, în funcţie de zona excitată („recompensă" sau „pedeapsă"). Astfel, în procesul de corelare dintre informaţiile primite şi experienţa anterioară, sistemul limbic conferă coloratura afectivă şl influenţa motivaţională. Este implicat în comportamentul agresiv (P, KARL!) şi contribuie la formarea sentimentului de identitate personală (MACHEAN). De asemenea, a acest nivel se realizează controlul funcţiilor sexuale, menţinerea atenţiei, precum şl controlul unor funcţii motorii mai simple, în corelaţie cu sistemul extrapîramidal. Mediatorii chimici Implicaţi în activitatea sistemului limbic sînt dopamlna şl no rad re na-iina, la acest nivel fiind localizate căi dopami-nergice şi noradrenergice. 241. LIMBITROL italia; LIMBITRYL PLUS(MC)italia @ Produşi terapeutici complecşi, care conţin cîte două medicamente tipizate, identice cu cele conţinute de produsul LlMBATR!L Finlanda - DCI C/ord-azepoxid © Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-2-metilamino-5-fenil-3H-1,4-benzodlazepin-4-oxid, cu acţiune anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă ; nu are efect hipnotic, fiind unui dintre cele mai răspîndtle tranchilizante de zi. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NAPO-TON(M). 244. LIMFATIC — tip de personalitate (cf. Sat. lympha „apă") • In clasificarea Iul HIPOCRATE, bazată pe criteriu! dominanţe* uneia dintre umorile considerate esenţiale In organism, se atribuie acestui tip predominanţa limfei, iar ca manifestări comportamentale relativ constante : lentoare, moliciune, rezonanţă afectivă scăzută; dificultăţi semnificative de adaptare la situaţii noi, neprevăzute ; apatie, sensibilitate redusă, incapacitatea de a se bucura, lipsă de entuziasm, de umor. 245. LIM1NAL (cf. lat. Ilmen „prag") © Atribut referitor ia valoarea sau mărimea minimă a unui stimul, care poate să determine un> răspuns din partea subiectului. Valoarea respectivă echivalează cu intensitatea stimulului. Ea poate conţine şi reprezenta şi alte calităţi ale stimulului • Intelect iiminal — categorie de intelect (inteligenţă) situat sub pragul valorilor de eficienţă ale nivelului submediu al intelectului normal, la limita cu debilitatea mintală. 246. LIMIT*M) S.U.A, - DCI Fendimetrazină* $ Psihostimulent anorexigen, de tip (-j-)-3,4-dimetil-2-fenilmorfolină, cu efecte simpatico-mimetice reduse, indicat în astenie, tulburările psihice din presenilitate, sevraj, toxicomanie, obezitate secundară curei neuroleptice, tulburări de dinamică sexuală; contraindicat în stările de excitaţie psihomotorie, sarcină, comiţialitate. 247. LIMITĂ FUNCŢIONALĂ (cf. lat. limes „graniţă") • Valoare minimă sau maximă, care marchează intrarea sau ieşirea din funcţie a unui mecanism psihofiziologic corespunzător unei activităţi psihice. Limitele funcţionale sînt caracteristice pragurilor senzoriale. Vorbirea, gîndirea, emoţiile, memoria, atenţi a* se desfăşoară între anumite limite funcţionale. 248- LIMOTERAPIE (cf. lat. limes; gr. theropeia „îngrijire") ® Termenul defineşte- — după A. SfRBU — scăderea ponderală sub control medical, prin instituirea unui regim restrictiv în alimentaţie, apropiat de un regim de inaniţie, fiind indicat mai ales în stările de obezitate organică sau in obezitatea indusă? medicamentos, prin efectele secundare ale unor produse administrate. Aplicarea acestei terapii trebuie realizată sub o strictă supraveghere medicală. 249, LIMPIDON*M) italia — DCI Camazepam © Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-cior-1,3-dihidro-1-metil-5-fenil - 2H -1,4 - m benzodiazepin-2-onă dimetilcarbamat (ester), cu acţiune sedativ-anxiolitică ; contraindicaţlilV sînt ; miastenia gravis, intoxicaţiile cu hipnotice şi alcool. 1dS4/iin Linea(M) ; Lingvistică ; Lipemanie ; Lipemie 250. LINAMPHETA*M) S.U.A. - DCI Amfetamina 9 Psihostimulent, derivat fenil-etilaminic de tip (-f-)-a-metilfenetilamină, cu acţiune adrenomimetică indirectă, prin intermediul eliberării de catecolamine (noradrena-finăşi dopamină), realizînd un efect preponderent stimulator asupra sistemului nervos central şi avînd valenţe anorexigene (mecanism bipotalamic). Indicaţia majoră o constituie narcolepsia, dar poate fi utilizat şi în psihoze toxice, parkinsonism postencefalitic. Există riscul marcat al farmacodependenţei. Utilizarea sa fără o strictă supraveghere medicală este deosebit de periculoasă. 251. LINEA(M) Italia — DCI Amfepramona # Psihostimulent, derivat feniletilaminic de tip 2-(dietilamino)propiofenonă, Este o amină simpaticomimetică anorexigenă, cu performanţe psihostimulatoare, inferioare amfetami-nelor, şi anorexigene apropiate fenmetrazinei. Nu se asociază cu IMAO ; în timp, poate realiza farmacodependenţă. Acţiunea unei doze durează 5—6 ore. Se poate utiliza în combaterea unor efecte secundare ale neurolepticelor. 252. LINEAL* M> Argentina - DCI Fen-proporex • Psihostimulent, derivat feniletilaminat —* LîPENANfM) Brazilia. 253. LINGVISTICĂ (cf. fr. /inguîstique) • Ştiinţă care studiază limba şi legile ei de dezvoltare. Există o lingvistică generală, care studiază faptele de limbă din perspectiva trăsăturilor comune ale mai multor limbi (înrudite şi neînrudite). Lingvistica generală studiază originea limbii, legătura dintre limbă şi gîndire, dintre limbă şi societate, caracterul sistematic al limbii, legile de dezvoltare, rolul analogiei în limbă, clasificarea limbilor, ramificaţiile sociale şi teritoriale ale limbii, limba literară şi stilurile ei funcţionale, metodele de cercetare »n lingvistică, trăsăturile cele mai generale ale foneticii, lexicului şi gramaticii. 254. LINIE DE BAZĂ - EEG (cf. lat. Unea) m Expresie grafică a absenţei diferenţei de potenţial, obţinută la „intrare" (înainte de începerea înregistrării propriu-zise). Este utilă în aprecierea undelor negative, situate sub, şi a celor pozitive, situate peste (deasupra) nivelului ei. 255. L!NOSTIL PSIHOSTIMU LENTE. 257. LIOFINDO L(M) Mexic - DCI Mazindol 9 Psihostimulent cu valenţe anorexigene, derivat clorfeniiisoindolic de tip 5-(p-clor-fenil)-2,5-dihidro-3H-imidazo/2,1 -a/isoindol - 5- ol, fără efecte simpaticomimetice. Indicat în astenii severe, sevraj toxicomanie,* tulburări de dinamică sexuală, tulburări psihice ale pre-senilităţii, combaterea unor efecte secundare ale neurolepticelor şi ale anticonvulsivantelor, în tratamentele de lungă durată. 258. LIOFiSANrM) Mexic 9 Psihostimulent, sin. derivat feniletilaminat —► LIPENAN(M) Brazilia 359. LIPARON*M) Brazilia — DCI Deanol 9 Psihostimulent, derivat dimetilaminoetanol (DMAE). Este un precursor al acetilcolinei, cu acţiune psihostimulentă, prin creşterea concentraţiei de acetilcolină, şi valenţe anti-depresive. Se poate utiliza în corectarea efectelor secundare ale neurolepticelor sedative : are acţiune proconvulsivă. 260. LIPEMANIE (cf. gr. lupe „tristeţe" ; mania „nebunie'*) ® Termen imaginat şi introdus de ESQUIROL (1838) care, în dorinţa sa de a clasifica amalgamatul grup al melancoliilor, îl divizează în monomanii şi lipemanii — deliruri parţiale cronice, întreţinute de depresie, o „monotonie tristă44, apăsătoare. Deşi a reprezentat un progres în tentativa de clasificare a bolilor psihice, lipemania rămîne în limitele unei descrieri simptomatice. Termenul va fi abandonat relativ rapid. 261. LIPO- (cf. gr. Upos „grăsime") 9 Element de compunere care introduce referirea la grăsime. 262. LIPEMlE(cf. lipo-: gr. haima „sînge)“ — sin. LIPIDEMIE 9 Valoarea lipidelor totale în sînge. în limite normale este între 400 — 800 mg%. 263. LIPENAN'M), LIPESE'M) Brazilia -DCI Fenproporex 9 Psihostimulent feniletiî-aminat de tip (-}-)-3-/(a-metilfenetil)amino/pro-pionitril, cu marcate valori anorexigene. Este utilizat în combaterea obezităţii consecu- Lipo pili ^ ; Lipotimie ; L/rano/ ; Lisenceialie Lis/1055 tive utilizării îndelungate a neurolepticelor. Are efecte simpaticomimetice. Există riscul dependenţei - PSIHOSTIMU LENTE. 264. LIPIDOZĂ (CU) CEREBROZIDE (cf. _ sin. lipo-) - sin. CEREBROZIDOZA GAU-CHER boală. 265. LIPIDOZĂ NEUROVISCERALĂ FAMILIALĂ (cf. lipo-) - sin. BOALĂ TAY-SACHS CU ATINGERE VISCERALĂ; GANGLI-OZI DOZĂ GENERALIZATĂ PRIN DEFICIT DE BETA-GALACTOZIDAZĂ CRA-IG-NORMAN'B> boală 266. LIPIDOZĂ (CU) SULFATIDE - sin. LEUCODISTROFIE METACROMATICĂ S-^' SCHOLZ(B) boală. 267. LIPODISTROFIE DUREROASĂ (cf. lipo- ; gr. dys „dificil" ; trophe „hrană") 9 Boală a ţesutului colagen, descrisă de DERCUM, antrenînd, în mod constant, pe lingă suferinţe dermatologice, şi tulburări psihice : astenie, depresie, iritabilitate şi chiar idei delirante. 268. L!POFLEX(M\ LIPOGEN, LIPO-LIN(M), LIPOMAX(M) Brazilia ® Psihostimu- sin. lente, derivaţi feniletilaminaţi —> LIPENAN(M) Brazilia. 269. LIPOMIN(M) S.U.A. - DCI Fenmetro-zina 9 Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip 3-metil-2-fenilmorfolină, cu puternice valenţe anorexigene. Utilizat în combaterea unor efecte secundare a!e neurolepticelor. Pot apărea fenomene de sevraj la întreruperea tratamentului -* PSIHOSTI MU LENTE. 270. L!POMINfM) Spania — DCI Amfepro-mona 9 Psihostimulent, derivat feniletUaminic de tip 2-(dietilamino)propiofenonă. Este o ^ cn3 c^ amină simpaticomimetică anorexigenă, cu performanţe psihostimulatoare inferioare amfeta-minelor şi anorexigene apropiate fenmetra-zinei. Nu se asociază cu IMAO ; în timp, poate realiza farmacodependenţa. Acţiunea unei doze durează 5—6 ore. Se poate utiliza în combaterea unor efecte secundare ale neurolepticelor. 271. L!POPILL(M) Italia - DCI Fenterminâ sin. © Psihostimulent, derivat feniletilaminat —> LINYL(M> Franţa. 272. LIPOREX{M) Columbia; LIPOST?L(M> Brazilia — DCI Fenproporex 9 Psihostimuiente sin. cu valenţe marcate anorexigene —> LI PENÂND) Brazilia. 273. L!POSL!M Italia - DCI Fenmetra-zlnâ & Psihostimulent anorexigen, derivat feniletilaminat —> LiPOMiN(M> Spania. 274. LIPOTIMIE (cf. gr. leipein „a cădea"; thymos „spirit") — sin. LEŞIN • Forma minoră a sincopei, caracterizată prin : pierderea incompletă a conştiinţei, diminuarea funcţiilor vitale. Durata poate varia de la cîteva minute pînă la cîteva ore. Etiopatogenia este comună cu cea a sincopei, caracteristice fiind prăbuşirea tensiunii arteriale şi ischemia cerebrală. Debutul poate fi brusc sau progresiv, cu simptome prodromaie : ameţeală, astenie, împăienjenirea vederii, căscat. Subiectul cade, este obnubilat, reacţionează doar la excitaţii dureroase puternice, zgomotele cardiace sînt mult diminuate ca intensitate, mişcările respiratorii sînt aproape imperceptibile. Revenirea din lipotimie este lentă, persistînd eventual un grad de astenie şi de îngustare a cîmpului conştiinţei. Diagnosticul diferenţial trebuie făcut în special cu : 9 sincopa, care este mai dramatica — conştienta şi-funcţiile mintale sînt abolite — este de durată foarte scurtă (de cîteva secunde, mai rar cîteva minute); 9 epilepsia — contracţiile tonico-clonice caracteristice, iar, în absenţa lor, traseul EEG tranşează diagnosticul ; 9 criza isterică — declanşare reactivă, cu păstrarea funcţiilor vitale şi îngustarea caracteristică a cîmpului conştiinţei. 275. LIRANOL(M) Mexic — DCI Promazînâ 9 Neuroleptic sedativ, derivat fenotiazinic de tip 10-(3-dimetilaminopropil)fenotiazină, cu acţiune sedativă, inferioară clorpromazinei, şi antiemetică, util în tratamentele de întreţinere ale psihozelor cronice şi în stările psiho-patoide. 276. LISENCEFALIE (cf. gr. I/s „neted, alunecos1' ; enkephalos „creier") — sin. AG1R1B • Agenezie cerebrală, caracterizată prin absenţa conturării circumvoluţiunilor cerebrale care sînt mult simplificate, puţin sinuoase, cu şanţuri largi. Agenezia poate cuprinde ambele emisfere, un emisfer sau doar un lob. La exa- 1056/Lis Lisopiride{M) ; Lissauer - demenţa ; Litiu •menul microscopic, scoarţa cerebrală apare constituită numai din patru straturi, celulele fiind în stadiul fetal de neuroblaşti. Sînt frecvente heterotopiile (prezenţa de substanţă cenuşie îri iocul în care, în mod normal, se găseşte substanţa albă), din cauza faptului că neuronii nu au migrat normal în cursul dezvoltării. Lisencefalia este intilnită frecvent la examenul necropatic al copiilor decedaţi cu sechele de encefalopatie infantilă, 277. LISI (DE) PINTUS5 simptom ® Mioclonii fără semnificaţie patologică, ce pot apărea la om şi animale, în perioada de început a somnului. Element semiologic util de cunoscut, avînd în vedere frecvenţa relativ ridicata a semnului în practica curentă. 278. LISKONUM(M) Anglia - DCI Litium sin. carbonat —> CARBONAT DE LlTiU^*ii România. 279. LISOFOBIE(F) LYSSOFOBIEfF?. 280. LiSOPIRIDE(M) Portugalia - DCI Sulpiridâ © Neuroleptic incisiv, derivat benza-midic detip N-/(1-etil-2-pirolidlnil)metil/-5-sulfa-moil-O-anisamidă, cu certe valenţe antidepre-■sive fără componentă sedativ-hipnotică. Are indicaţiile neurolepticelor incisive (endogeni ' fiind» in aceiaşi timp, util în combaterea imp\: si uni lor obsesiv-compulsive şi în beli psi hos ■ matice. Efectele secundare sînt comune K’ incisive pentru dozele mari. Se poate adm, nistra fără pauză de 14 zile după întreruperea iMAO, Nu se administrează în manie şi epilepsie. 281. LfSPAMOL(M) Canada, Franţa -- DCI Aminopromazinâ & Neuroleptic sedativ, derivat aminofenotiazinic de tip 10-/2,3-bis(dimetilam!~ no)propîl/fenotiazină, cu acţiune sedativă ş* antihistaminlcă, cu valenţe hipnotice. 282. LISSAUER — demenţă, paralizie, boală © Formă clinică foarte rară de paralizie generală progresivă, în care simptomatologia psihică este mai redusă, atipică, în timp ce simptomatologia neurologică este mai bogată, predominînd semnele de focar. Apare ca urmare a unor îctusuri epileptiforme repetate şi are o evoluţie prelungită, dar acelaşi prognostic nefavorabil. 283. LlSSEPHENNfM> S.U.A. - DCI Mt-fenes-n ® Tranchilizant, derivat de gic^’ol c-iip 3-(0~metilfenoxi)-1,2-propandiol, ac'/* une miorelaxantă şi sedat iv-anxioîit ici. 284. LISTERIOZĂ * Boală infecţioasă determinată de un bacii gram pozitiv (Lysteria monocitogenes), prezent în intestinul animalelor de unde ajunge pe sol, în apă şi în alimente. Adultul se poate contamina pe cale digestivă, aeriană, prin leziuni ale tegumentului, iar fătul prin placenta lezată, începînd cu luna a V-a de gestaţie. La adult, localizarea clinică cea mai frecventă este la nivelul meninge! ui (meningite acute supurate, meningite acute da aspect „virotic", meningite subacute, „pseudotuberculoase"), la semnele meningeale asociindu-se frecvent tulburări neurovegetative grave, convulsii tonico-clonice şi modificări aie conştiinţei. La nou-născut, aspectul clinic eîte necaracterlstic : febră, dispnee, cianoză, convulsii, agitaţie, semne meningeale, hepato-splenomegalie, erupţii cutanate. Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza datelor anamnestice (stări gripale, tulburări digestive, fenomene de cîstopielită ale marne, in ultimul trimestru de sarcină), a examenului necropatic al născuţilor morţi şi prin examenul clinic şi de laborator a! nou-născuţilor bolnavi (jeucocitoză). Tratamentul profilactic vizează depistarea şl combaterea timpurie a bolii la mamă. Evoluţia şi prognosticul sînt nefavorabile (decese în peste 50% din cazuri). 235. LISTICA<*> Franţa - DCI Oxifenom.at o Tranchilizant, derivat carbamatic» de tip [i-etil-p-hîdroxifenetil car ba mat cu acţiune mi o- CH?-CH2-CH2-QQC -hh? vint-sedatlvă şi valenţa anxiol I tî c-antl- * v jlsivante. Are o bună toleranţă, efectele c i idare fiind practic nule. 286, LITANIE DECLAMATORIE (CHAS- LIN) (cf. gr. litaneia „rugăciune0’) — sin. CATAFAZtS : CHASLIN3 semn VER3IGE- RAŢIE. 287. LITIU (cf. gr*, jithos „piatră'*) © Folosirea, terapeutul a boului a fost introdusă in medicină cu nu» r\ ;t de o sută de ani în urmă, la început în tf ^ rentul gutei şi ai litiazei urice. In 1849, CADE observă efectul terapeutic a? sărurilor cb htiu asupra stărilor de excitaţie iriniacală. A> comică la început din cauza : fa; le lor :e (nu exista încă posibilitatea * i Jozii •» ^r.yîui.ci), terapia cu săruri de . ’ t: ii şi-a ocupat de cu rînd (1960), locul bine meritat în terapeutic psihiatric, Litiu ~ proprietăţi, metabolism, indicaţii psihiatrice Li t/1057 un rol deosebit avîndu-l studiile danezului Morgens SCHOU (1969, 1972, 1975, 1976). Proprietăţi fizico-chimice. Litiul face parte din clasa metalelor alcaline, împreună cu N-a, K, Rh, Cs, Er, are numărul atomic 3, masa atomică 6,940, spectrofotometria evidenţiază patru serii spectrale caracteristice, cu lungimea de unda 6 707, 6 103, 4 602, 3 232 Â. Aceste date stau la baza dozării plasmatlce şi globulare a Uliului. Litiul nu este intîlnlt liber în natură, ci numai sub formă de ioni LI4* sau săruri de litiu. Toxicitate, metabolism. La şoarece, doza letală, DL 50, este de 43 mg/kg pentru carbo-natul de litiu. După administrarea sa per os, absorbţia este rapidă şi distribuţia în umorile orp-inismuluiP asemănătoare cu a apei la animalele de experienţă (cîine, şobolan, iepure). Din c.îre,*-* unde nu este legat de proteine, trece în ţesut .i i, realizîndu-se un echilibru între concentraţia celulară şi extracelulară. Toate organele fixvviâ litiul, dar afinitatea este inegală, creierul fixîndu-i cel mai puţin, concentraţia de litiu în lichidul cefalo-rahidian fiind circa 1/2 faţă de cea plasmaticâ. Eliminarea se face prin transpiraţie, salivă, fecale şi mai ales prin rinichi (95%). Mecanismul eliminării renale este dublu : filtrare glomerulară şl reabsorbţie tubulară (80% din cantitatea ultrafiltrată). După absorbţia unei doze unice de litiu, eliminarea începe rapid, atinge maximul în 1—2 ore, în 24 de ore ellminîndu-se circa 1/2 din cantitate, după care eliminarea mai durează cîteva zile. Eliminarea este în funcţie de regimul sodat, starea rinichilor, vîrstă ; se ponte calcula clearence-ul la litiu, valorile normale fiind de 15—30 mg%/min. (1/5 din clearance-uî creaţi nineî endogene). In utilizarea psihiatrică, factorul activ este ionul de litiu (Li+), care are mai multe avantaje faţă de alte psihotrope : nu se metaboli-zează, nu este legat de proteine, dozarea sa se efectuează precis şi rapid. Utilizarea clinică a litiului : — indicaţii psihiatrice : psihoza maniaco-depresivă (PMD) şl alte afecţiuni psihice, — indicaţii în alte afecţiuni decît cele psihiatrice. # Indicaţii psihiatrice: m Acces maniacal — eficacitatea terapeutică, este evidenţiată de studiile a numeroşi autori, dintre care cităm pe GOODWIN, EBERT (1973), PEET (1975). Rezultatele pozitive constau în remlsiunea a 70— 80% din cazurile tratate, la circa o săptă-mînă de la începutul tratamentului* Din studiile comparative efectuate asupra tratamentului neuroleptic al puseului maniacal, faţă de tratamentul cu săruri de litiu au rezultat următoarele diferenţe de acţiune : — tratamentul cu litiu acţionează mai lent faţă de neuroleptice a căror acţiune este imediată ; — litiu! acţionează mai specific (pato-genic) asupra maniei, avînd eficacitate mai bună în cazurile tipice de psihoză afectivă bipolară faţă de cele atipice ; — efectele celor două terapii diferă calitativ : în timp ce terapîa neuro-leptică („cămaşa de forţă chimică41), suprîmînd hiperactivitatea, duce la o sedare în care fenomenele de impregnare devin evidente, terapia cu litiu modifică simptomele maniacale fără sedare de tip medicamentos, stările de remisiune fiind superpozabile aspectului premorbid a! subiectului. • Acces depresiv — deşi eficacitatea litiului ca tratament primar nu a reieşit net din studiile efectuate, se pare că efectele Iul sînt benefice asupra unora dintre pacienţi şi asocierea antidepre-sive-litiu este destul de frecventă (DY-SON, OULES, GOODWIN). • Psihozele afective de tip bipolar şi mono-polar, în care terapia cu săruri de litiu este folosită în scop profilactic, dată fiind capacitatea ionilor de litiu de a preveni sau a atenua recăderile maniacale sau depresive: efectul Li+ este caracterizat prin termeni ca: normo-timic, normalizator, stabilizator, compensator, reglator. Acţiunea profilactică a Li+ este independentă de vîrstă, sex, durata de la debut, frecvenţa acceselor maniacale sau depresive anterioare. Studii comparative efectuate asupra profilaxiei cu săruri de litiu sau a celor cu anti depresive în doze mici au demonstrat eficacitatea crescută a celei dinţii în formele bipolare, faţă de cele monopolare, în care ar avea o eficacitate similară sau mai scăzută decît a curei prelungite cu antidepre-sive (SCHOU). • Formele „graniţă'1 ale PMD : ciclotimia, psihozele cu cicluri rapide („rapid ciciers"), psihozele schizoafective. In aceste forme, acţiunea profilactică a litiului este mai puţin pronunţată, mai ales la psihozele schizoafective, unde se impune asocierea de săruri de litiu cu NL (standard, depât). o Schizofrenie — în formele tipice de schizofrenie nu a fost demonstrată eficacitatea litiului. 67 ~ Enciclopedia de psihiatri© - cd. 140 1058/Lit Litiu : alte indicaţii, contraindicaţii, dozaj 9 Instabilitatea emoţională patologică la copii şi adolescenţi : beneficiază de terapia cu săruri de litiu formele periodice. • Agresivitatea patologică periodică : terapia cu săruri de litiu poate fi eficace în cazurile de tulburări de comporta* ment (explozivitate, agresivitate) ale oligofrenilor sau ale personalităţilor dizarmonice. • Alcoolism : litiul poate fl util în cazurile de alcoolism periodic (dipsomanie), con* siderat de unii ca echivalent depresiv sau/şi în alte cazuri, fără legătură cu patologia afectivă, • Dependenţa de droguri : pornindu-se de la observaţia experimentală (la animale şi om) a efectului antagonist aî litiului faţă de amfetamine şi morfină, Li+ a fost propus ca agent terapeutic în asistenţa cazurilor de dependenţă. • Nevroza obsesivo-fobică : stările de angoasă paroxistică, sindromul disforic premenstrual. Litiumterapia este încă în curs de perfecţionare, rezultatele ei în unele din entităţile enumerate, nefiind încă relevante. % Indicaţii nepsihiatrice ; majoritatea aparţin trecutului, căzînd actualmente în desuetudine i • guta şi litiaza urică : fără eficacitate terapeutică ; • înlocuitor de Na în anumite diete : folosire periculoasă ; • diabet zaharat : teoretic, efect de tip insulinic ; practic, nu face parte din medicaţia antidiabetică ; • epilepsie : de obicei, fără efect, în cazuri rare, efecte favorabile sau nefavorabile ; • afecţiuni psihosomatice : efecte favorabile în unele cazuri ; • coreea Huntington, torticolis : efect favorabil în unele cazuri de torticolis spasmodic, diskinezii tardive; • sindrom Meniere : cu efect favorabil în unele cazuri ; 0 tireotoxicoza : eficacitate terapeutică ; • neoplasm tiroidian : eficacitate tera- peutică, în asociere cu radioterapia ; 9 neutropenie : eficacitate în unele cazuri« • paralizia periodică hipokaliemică : fără efect. Aplicarea terapiei cu litiu trebuie să ţtrjC seama de următoarele aspecte: cunoaşterea limitelor şi a avantajelor litiului, precum «; existenţa posibilităţii unui control rigurtf de laborator; supravegherea în scopul unei terapeutici eficace şi acceptabile, evitarea accidentelor, mai ales în supradozaj, intoxicaţia cu litiu putînd avea uneori prognostic fatal ; asigurarea colaborării pacientului - || Contraindicaţii : 9 în cazurile unde există riscul de creştere exagerată a litemiei prin : — eliminarea renală a Li+ scăzută — in» suficienţă renală ; -- regim desodat sau diuretic, care, prin diminuarea reabsorbţiei tubulare de Na+, o favorizează pe cea a Li+, eres-cînd astfel nivelul litemiei. în aceste cazuri, dacă litiumterapia este imperios necesară, administrarea ei se va face cu prudenţă. 9 sarcină — din cauza procentului crescut de malformaţii ia copiii născuţi din mame sub tratament cu săruri de litiu ; 9 hi poti roi di a preexistentă tratamentului. Faţă de aspectele mal sus enumerate, se Impune, înainte de începerea curei, efectuarea unui bilanţ clinico-biologic: 9 cardiac: clinic, electrocardiografie; 9 renal : azotemie, ionogramă sanguină, clearance-ul la creatinină, acid urîc, sumar urină, urocultură ; # tiroidian : colesterol, T3> T4, tîreostimu-iin- hormon (TSH) ; m hematologic : hemoieucogramă completă. Dozajul se efectuează prin metode spectro-f oto metri ce sau de absorbţie chimică, reali-zîndu-se dozajul plasmatic (cel mai răspîndit) şf cel al litiului intraglobular (valoare maî stabilă); raportul eritroplasmatic constituie un indicator al eficacităţii terapeutice. Schema terapeutică depinde de sarea utilizată (alegerea produsului se face în funcţie de prezentare, toleranţa generală, stabilirea concentraţiei serice), reperul fiind dat de cantitatea de Li+ conţinută (1 mEq = 6,9 mg Li). Este clasică schema terapeutică propusă de SCHOU care, sub controlul săptăminal al Iite-rniei, administrează 8—12 mEq/zi (300—450 mg carbonat de litiu), în prima săptămînă crescînd treptat cu 8—10 mEq/săptămînă, pînă la realizarea unei litemii de 0,7 mEq/lună, conţi-nuîndu-se apoi doza respectivă sub controi periodic (lunar, trimestrial) al litemiei, cu precauţia ca aceasta să nu depăşească 1 mEq/lună. Unele medicamente modifică eliminarea renală a litiului (indometaclnul şi fenilbutazona), iar corticoizii, teofilina, haloperidolul, clor-prcmazlna şi clomipramina o scad. Litiu : dozaj, efecte secundare, accidente Lit/1059 Tabel nr. LXXII Concentraţia Doza necesară realizării unei serică ia 24 ore concentraţii serice de după doza unică 0,6 —1,2 mEq/l de 600 mg (mEq/l) : 0,05—0,09 1 200 mg X 3/zl 0,10—0,14 900 mg X 3/zi 0,15-0,19 300 mg X 4/zi 0,20-0,23 300 mg X 3/zl 0,24—0,30 300 mg X 2/zi Peste 0,30 300 mg X 2/zi (cu de- osebită prudenţă) Concentraţiile serice la 24 ore şi dozele zilnica corespunzătoare (Cooper şi Simpson, 1976) $ Efecte secundare : « în perioada de început a tratamentului i ■— digestive (greţuri, vomă, tulburări de tranzit) ; neurologice — tremor al extremi* tâţilor (de poziţie şt/sau de mişcare) ; slăbiciune musculară de la senzaţie uşoară pînă la miopatie funcţională ; — senzaţie de sete crescută, determini nd uneori un adevărat sindrom polidipsic ; ~~ efect psihic — astenie. # Efectele secundare de la debut se pot atenua după cîteva săptămîni sau stabiliza (necesitînd tratament corector, schimbarea produsului de litiu sau, în funcţie de intensitate, întreruperea temporară sau definitivă a administrării litiului). m Efecte secundare persistente şi tardive — apar după o perioadă de la debut sau chiar din faza iniţială, persistînd apoi şi avînd un tablou nefavorabil, In funcţie de pacient : — neurologice ~ tremorul (poate fi corectat cu betablocante), tulburări de gust sau de miros (foarte rar, fără interes practic) ; — sindrom po!iuro-polidipsic — diabet insipid renal (toxicitatea renală a. sărurilor de iitiu) ; — creşterea în greutate, considerată c -unii autori drept criteriu de efic^r tate terapeutică, majoritatea afirma I că terenul (reactivitatea individei ar juca un roi fundamental. # Riscuri previzibile : © insuficienţatiroidianăşl guşa provocate afectarea funcţiei tiroidiene, prin ni vei crescut de TSH, datorită influenţei litiului asupra sistemului adenozinmonofosfat ciclic (AMPc) —adenilciclază ; e toxicitate renală, agravarea sindromului poliuro-polidipsic (diabet insipid ne-frogen), prin acţiunea litiului asupra sistemului AM Pc—adenilciclază, prin inactivarea căreia se perturbă funcţionalitatea normală a hormonului anti-diuretic hipofizar (ADH). Prin faptul că acest fenomen poate fi ameliorat de indometacin (inhibitor al prostaglandine-lor renale), se implica un rol activator al Li+ în sinteza acestora ? • efect asupra glicoreglării — dată fiind lipsa de stimulare a celulelor beta din insulele Langerhans, se produce o hipo-tnsulinemie, ceea ce ar duce în final la instalarea unui diabet zaharat. Accidente previzibile : teratogeneza (discutată la contraindicaţii) ; intoxicaţia care poate apărea la valori ale litemiei mai mari de 1,5 mEq, prin supradozaj progresiv sau unic (in scop de suicid sau eroare de posologie). Tabloul clinic al intoxicaţiei este variabil, în funcţie de nivelul litemiei ;< la valori de peste 2 mEq/l îmbracă aspectul unei come vigile. Intoxicaţia severă cu litiu beneficiază de aportul terapeutic al hemodializei ; în cazul intoxicaţiilor uşoare, o simplă „fereastra tera-peutîcă“ este suficientă. Intoxicaţia este, în generai, fără urmări, foarte rar fiind semnalat un sindrom cerebelos rezidual. Reluarea terapiei după intoxicaţie se va face numai după analiza cauzelor care au determinat suprado-zajul.- Accîdente imprevizibile : deşi constituie o raritate, trebuie menţionate pentru interesul lor teoretic şi practic : hiperparatiroidie, leucemie acută ; agravarea unor afecţiuni dermatologice existente (acnee, prurit, alergie cutanată, psoriazis) ; efect epileptogen, mai puţin recunoscut ca a! triciclicelor (manifestările clinice depind de anomaliile preexistente, iar eiectroencefalografic se observă modificări în sensul măririi amplitudinii traseului şi al unui indice crescut de unde lente). & Modalităţi posibile de evoluţie sub litiumterc-pie : © normotimie : vindecare clinică, even- tuale echivalenţe distimîce ; © distimie ciclică infraclinica ; o distimie ciclică subclinică — nu necesită reinternare, ci impune asocierea cu alte psihotrope (neuroleptice, antidepresive)• Efecte psihologice : © diminuarea libidoului şi diminuarea nivelului de activitate ; ® modificarea creativităţii, resimţită ca efect negativ, mai ales de maniacalii cu productivitate artistică crescută, în fazele de hiperactivitate ; 1060/Lit Litiu ; tratament - durată • modificarea proceselor cognitive — scăderea capacităţii de atenţie şi concentrare, dificultăţi crescute în retenţia mnezică şi în procesul de învăţare, reducerea teorii patogenice în domeniul psihiatriei biologice. Deşi acţiuniie biochimice ale ionilor de litiu sînt cunoscute, nivelul actual al cunoştinţelor tiu mor Prelev un ce s R.F.G. • DCI Litium aspartat; LITHIUM-ASPARTAT*u) R.F.G. • DCI Litium carbonat : CAMCOLITI V) Anglia, Austria CARBOLITH'tt) Canada CARBOLITHiUM<”> Italia CARBOLITIUM< M> islanda ESKALITH CR<“> Franţa, S.U.A. EUTIMIN R.F.G , Elveţia LENTOLITH<“> Africa de Sud L!CARB Israel LIMANIE!Mi Japonia LIMAS(M) Japonia LISKONUM*M) Anglia L1TARD*M) Iugoslavia LITHANE*"' 5.U.A., Canada LITHEA'M) Australia LITHEUMiM) Mexic UTHICARB<“> Australia LITHII CARBONAS Cehoslovacia, Elveţia LITHIUM PHASAL'*» Anglia LITHIUMCARBON AT india LITHOMYL'“> Noua Zeelandă LITHONATE'M) S.U.A. LITHOTABS*M) S.U.A. LITHURIL*M> Belgia LITICAR'KJ Finlanda LITILENT' “> Argentina LITIN CAPSULE*u) Turcia LITIO CARBONATOf** Italia LITHIUMKARBONAT*M) Danemarca, Suedia LITO LITU< M) MANIALIT'"' MANIALITH NEUROLEPSIN* M> PFI-LITHIUM PLENUR(M) PRIADEL(M> Finlanda Finlanda Finlanda Italia Australia Belgia Grecia Austria S.U.A Anglia Spania Anglia, Australia, Olanda QUILONORM RETARD1") Austria, Elveţia QUILONUM RETARD(M> R.F.G., Africa de Sud T£RALITHE(11) Franţa • DCI Litium citrat : CIBALITH-S(“> S.U.A. DEMALIT<"> Finlanda LITAREX*M) Danemarca, Suedia LITHIUM CITRATE(11> Canada, S.U.A. LITHONATE-S(M> S.U.A. c DCI Litium gluconat : MIKROPLEX L!THIUM(M> R.F.G. NEUROLITHIUM{MI F ran ţa • DCi Litium glutamat : LITHIUM „NEGRONr(M) Italia • DCI Litium orotat : L1THÎU MO ROTAT*M> R.F.G. e DCI Litium sulfat : LITHIOFOR(M) Elveţia, Grecia LlTHIONIT(M) Danemarca, Suedia LITHiONlT DURETTER(M) Suedia LITHIUM-DURILES(M) R.F.G. 288. LITTLE(B) boală - sin, DiPLEG!E CONGENITALĂ; DIHTC\l SPASTICĂ INFANTILĂ; PARALIZIE 01^.7L'RALĂ („CEREBRAL PALSY") ; PAvM’w l£ CONGENITALĂ SPASTICĂ ; SCLEROZĂ ^TROFICĂ LOBARĂ • Paralizie spastică de oricine congenitala, caracterizată clinic prin rir!rjitate generalizată sau de tip paraplegîc. £rec‘lunea a fost descrisă In anul 1862, de obşte1 ricun».*! englez William John LITTLE. Atribui th!'î vreme ageneziei congenitale a fascicolelor ~ ramidale, boala Little este consideratî dr4.>;r» expresie a unor leziuni encefalice v. r • î* j poi encefalie, scleroză, ?M^r.ezii etr.\ l orali/-.te predominant In lobii pat a cent ral? sau ir* regiuriîe motorii, produse de traumatisme obstctrkale sau toxi i nfect i i intracraniene. Simptomatologia c Halca se caracterizează prin contractară a membrelor, predominant sau exclusiv !a membrele inferioare (paraple-gie spastica). în formele severe, primele si mp- 1062/Lit Liitle(B); Littmann-Schmieschek^i; Lizibilitate tome se evidenţiază încă de la naştere (rigidi-tate/hipotonie; hiperreflexivitate osteoten-dinoasă, exagerarea reflexelor tonice cervicale) ; în formele uşoare, manifestările sînt evidente după cîteva luni de la naştere (întîr-ziere în dezvoltarea psihomotorie, semnul „foarfecii11 în ortostatism, datorită spasmului adductorilor) sau odată cu dobîndirea mersului. Contracturile interesează, în egală măsură, agoniştii şi antagoniştii. Tulburările de tonus parcurg, de regulă, trei stadii : de semiflexie (care durează cîteva luni), de extensie şi spastic . (cu hipertonie a flexorilor şi semne piramidale). Dezvoltarea mersului se face abia la vîrsta de 4 — 6 ani, datorită întîrzierii în maturizare a reflexelor de redresare şi de menţinere în ortostatism. Informele uşoare, mersul este caracteristic („mers de raţă“) şi pe vîrful degetelor (d?gitigrad). La membrele superioare există un grad redus de contractură care se manifestă prin diferite grade de dispraxie (la îmbrăcat, scris etc.). Printre simptomele asociate, se descriu : strabism, atrofii optice, nîstagmus, dizartrie, bradilalie, accese convulsive, tulburări trofice etc. Din punct de vedere Intelectual, copiii cu boala Little prezintă întîrziere psihică în grade variate. In raport cu distribuţia contracturilor, se descriu trei forme clinice : tetra-p legi că, monoplegică şi paraplegică, ale cărei particularităţi sînt strabismul şi existenţa unui nivel intelectual bun. în formele uşoare apare, de obicei, o ameliorare progresivă a simptomelor (mai ales a celor somatice). Cu toate acestea, în final, rămîne un grad variabil de „debilitate motorie" (sincinezii, paratonie etc.). In alte cazuri, regresia semnelor este incompletă, bolnavii rămînînd cu infirmitate definitivă. Deşi tabloul clinic al afecţiunii permite stabilirea cu uşurinţă a diagnosticului, totuşi, în unele cazuri este necesară diferenţierea de : falsele sindroame Little provocate de encefalite intra- şi postnatale timpurii; diplegia spastică extrapiramidală (în care nu există semne piramidale) ; bolile degenerative (au o evoluţie progresivă şi există cazuri similare în familie) ; mielita transversă luetică (cu debut brusc, însă tardiv, mişcări involuntare, examene paraclinice concludente) ; compresia medulară — morb Pott (cu debut tardiv şi examen radiologie caracteristic); sechelele de poliomielită —• forma paraplegică (lipsesc semnele piramidale, există mioatrofii, examenul EMG tipic) ; idioţia amaurotică la debut (prin urmărirea evoluţiei) ; scleroza difuză ia debut (evoluţia tranşează diagnosticul). Tratamentul constă în kinetoterapie, intervenţii ortopedice şi reeducare motorie. 289. LITTMANN-SCHMIESCHEKNTAL<8) sindrom (cf. gr. lobos „lob”) 0 Sindrom care, din considerente practice, se subîmparte în : • sindrom frontal de zonâ motorie — determinat de leziuni ale ariilor corticale 4, 6, 8» 44, 45, 46, 47. Clinic, se întîlnesc : hemiplegie corticală secundară lezării ariilor 4 şi 6, crize epileptice de tip jacksonlan (convulsii localizate la faţa sau fa nivelul unuî membru), care uneori se generalizează ; • sindrom prefrontal — determinat de leziuni ale ariilor corticale 9, 10, 11, 12» 31, Apatia şi abulia sînt sirnptomele dominante şi caracteristice. Tulburările de afectivitate sînt reunite sub numele de sindrom moriatic : euforie, pueriîism, excitaţie psihomotorie, tendinţa la calambururi cu tematică obscena. Subiecţii au o hlpoprosexie şi hlpomnezie de fixare pronunţate, tulburările mnezice putînd merge pînă la sindromul Korsakov, Tulburărilor psihice li se adaugă : a graf ie şi anartrie, apraxia mersului, ataxie frontală, crize adversive oculocefalogire, tulburări reflexe (reflex de apucare şi de agăţare), Leziunile lobului frontal pot îi rezultat al oricărui proces distructiv : tu moral, inflamator, traumatic, vascular. 294. LOB TEMPORO-PARIETAL STÎNG( sindrom © Sindrom de etiologie vasculară, traumatica sau tumorală. Clinic, se remarcă afazie senzorială (WERN1CKE), herniancpsie şi apraxie ideativă. 295. LOBAK*M) Anglia - D< ne/c- nonâ $ Miorelaxant cu valenţe a , c'e 32, 33, 24. Clinic, se caracterizează prin predominarea tulburărilor psihice (80% dm tumorile cu localizare frontală pot provoca tulburări psihice), generate de leziuni ale ariilor 9, 10, 11, 12. tip 2-(p-cîorfenil)tetrahidro-5-mein-*. > î ,3-tia-zin-4-ona 1,1-dioxid, considerat drepi primul miorelavvît î. < tu! sens ai < u> intului Este indicat * ^ •> v» motorii (eram ** musculare, tort:cr’. , «a* n» musculare), acţiunea 1064/Lob Lobi cerebrali : delimitare, descriere, funcţii sa anxiolitică fiind complementară. Nu are practic contraindicaţii. 296. LOBI CEREBRALI • Unităţi morfologice, delimitate pe faţa superolaterala a emisferelor cerebrale de şanţurile lateral, centra! şi parieto-occipita!. Pe suprafaţa lobilor cerebrali, şanţuri mal puţin profunde delimitează girusuri sau clrcumvoluţii cerebrale, la nivelul cărora pot fi identificate ariile corticale. Se delimitează astfel patru lobi principali (de fiecare emisferă) : frontal, parietal, temporal, occipital, ia care se adaugă — pe faţa interni a emisferelor cerebrale lobul sau sistemul limbic. Lobii frontali sînt poziţionaţi în partea anterioară a emisferelor cerebrale, formînd, prin extremitatea anterioară, polul frontal al acestora. Pe suprafaţa Sor se pot delimita: girul precentraS, gir ii frontali superiori, mijlocii şl Inferiori. Leziunile la acest nivel produc o simptomatologie polimorfa, chiar daca au cauze similare. Lobii frontali au funcţii motorii, cea mai mare parte a căilor piramidale avîndu-şi originea in ariile motorii frontale, anterior de şanţul central. Leziunile acestor arii determină paralizii caracteristice ale muşchilor faciali şl ai membrelor. Consideraţi — datorită predominanţei anatomice la om — sediul funcţiilor .intelectuale" umane, fobii frontali contribuie, alături de alte regiuni corticale, la determinismul inteligenţei. Dominanţa emisferică, în ceea ce priveşte localizarea centrilor motori a; vorbirii şi scrisului, aparţine, de asemenea, lobilor frontali. Leziunile ariilor frontale determină tulburări de vorbire, care afectează atît aspectul motor al actului, cît şi înţelegerea limbajului. La acest nivel, se realizează coordonarea elementelor comportamentale de orientare şi conducere a individului pe baza percep-telor şi conceptelor formate în decursul experienţei de viaţă. Leziunile localizate la nivelul lobilor frontali determină modificarea personalităţii, apariţia unor comportamente anormale : indiferentism social, dificultăţi mnezice şi prosexice, afectînd iniţiativa şi capacitatea de a realiza acţiuni planificate. Toate aceste tulburări ar putea fi corelate cu simptomatologia caracteristică schizofreniei, depresiilor severe, pacienţilor obsesivi, fără ca pini în prezent să se demonstreze vreun substrat organic lezional în aceste boîi, Lobotomîa, tehnică chirurgicală pentru care Egas MON1Z a primit, în 1949, premiul Nobel, a permis studiul mai aprofundat al efectelor leziunilor de lob frontal. Se descriu» in aceste cazuri, anxietate şi agresivitate, a căror intensitate creşte paralel cu lipsa controlului expresiilor emoţionale (se succed, la intervale scurte de timp, crize de rîs şl plins, determinate de stimuli nesemnificativi ; comportamentul este infantii). Lobii frontali reprezintă sediul de elecţie ai tumorilor cerebrale, in cazul cărora tulburările psihice apar, de regulă, înainte de instalarea sindromului de hipertensiune intracraniană (H!C). Aceste tulburări psihice sînt caracterizate prin : tulburări mnezo-pj#sexice, de orientare, mai ales spaţială ; tulburări ale operaţiunilor de sinteză mintală ; afectarea judecăţilor şi autocriticii. Se menţionează, de asemenea, tulburări psihosenzoriale de tipul halucinaţiilor elementare vizuale, auditive, olfactive. Tulburările tirnice, apărute precoce, sînt dominate de excitaţie, euforie care, alături de pueri-lism, constituie sindromul moriatic. Se menţionează şi un marcat deficit de activitate psihomotorie, pierderea iniţiativei, bradipsihia şi brad î lai ia, apărute pe fond de obnubilare şi somnolenţă. Frecvent se constituie tablouri con fuziona le şi stări demenţiale (-> LOB FRONTAL^ 8> sindrom). Lobii temporali sînt delimitaţi prin şanţuri de lobii occipital, parietal şi frontal, iar pe suprafaţa lor se pot evidenţia gini* temporali superior, mijlociu şi inferior. Girul temporal superior este zona de proiecţie a fibrelor ce conduc sensibilitatea acustică, leziuni ale ariei auditive primare determinînd surditatea, Leziuni ale unor arii asociative determină „surditate psihică'*, în care se păstrează acuitatea auditiva, dar nu se înţelege sensul cuvintelor auzite. Alteori, procesul informativ este afectat diferenţiat pentru sunete diverse, aşa încît există pacienţi cu amuzie (nu pot recunoaşte sunetele muzicale), în timp ce alţii prezintă dificultăţi in recunoaşterea cuvintelor. Se menţionează, de asemene-a, distorsiuni ale percepţiei auditive, ce pot merge pină la percepţie dezagreabilă pentru pacient, cuvinte care par să se repete singure, iluzii sau chiar halucinaţii auditive de complexitate variabilă. Restul lobilor temporali au conexiuni cu alte arii ale cortexului homotopic — ariile de asociaţii auditive şi vizuale, cortexul pre-frontal, girusul orbital — şi cu sistemul limbic. Aria infero-temporalâ este implicată în controlul funcţiei vizuale, leziunile ia acest nivel determinînd tulburări legate de discriminarea vizuală. Aria temporală antero-laterală a fost implicată în epilepsia temporală, In care JACKSON descrie halucinaţii vizuale, auditive şi olfactive, la subiecţii cu leziuni ir Stative ale lobilor temporali şi structurilor rînencefaiice. Hipocampul — cortexul temporal medial — este una dintre structurile cerebrale esenţiale, Lobi cerebrali; Lobotomie Lob/1065 Implicate în procesele mnezice, consolidarea evenimentelor imediate, memoria de lungă durată. Leziunile bilaterale hipocampice se soldează cu tulburări mnezice semnificative. Citoarhitectonko anilor corfe/ului uman (suprafaţa laterala)- De remorcat poziţiile anilor 3,1 si ? (cortexul r senzorial post centrai) sî a anilor 5 si 7(lob parietal) (Dupa Br cuman) Tumorile cu localizare temporală sînt însoţite, într-un procent mai mare de cazuri (H. EY), de o simptomatologie psihică apărută înaintea sindromului de HIC. Se menţionează astfel, stări depresive şi neurasteniforme, labilitate emoţională de intensitate nevrotică — ca simptomatologie necaracteristică. Semnele proprii afectării lobului temporal sînt : sindromul afazic, hemianopsia, tulburările psihosenzo-riaie paroxistice de tip halucinator. Ele pot fi însoţite de alterări ale stării de conştiinţă, cunoscute sub numele de „dreamy state" (JACKSON) realizînd criza uncinată. Lobii parietali prezintă, pe suprafaţa lor, girusul postcentral, parietal superior şi inferior. La acest nivel, se realizează integrarea cea mai fină a informaţiilor senzoriale, leziunile acestei zone fiind însoţite de tulburări de integrare a informaţiilor. Fără a presupune pierderea propriu-zisă a sensibilităţii, determină o reducere a capacităţii de a recunoaşte obiectele, de a le aprecia forma prin pai pare (astereogno-zie). Tumorile de lob parietal sînt însoţite de tulburări psihice nespecifice şi apar cu o frecvenţă mai redusă. Se menţionează tulburări senzitive, apraxie ideo-motor ie şi constructivă, tulburări de schemă corporală (de o valoare diagnostică deosebită pentru leziunile de lob parietal). Lobii occipitali sînt implicaţi, în primul rînd — dar nu exclusiv —, în percepţia vizuală. Leziunile la acest nivel determină pierderea vederii în cîmpuri vizuale specifice» în funcţie de localizarea leziunii, iar leziunile bilaterale determină cecitate — orbire totala. Tumorile occipitale au ca dominante simptoma-tologice agnozia vizuală, amnezia de fixare şi halucinaţiile vizuale. Leziunile difuze ale tuturor zonelor de asociaţie temporală, prefrontală şi parieto-occipitală ale cortexului homotopic determină tulburări ale discriminării spaţiale, tulburări de orientare şi de recunoaştere a unei experienţe anterioare (agnozie, apraxie, afazie). 297. LOBOTOMIE f gr lobos; tome „tăietură") • Primei" t* t ,t \e de intervenţie neuroch!rurgicaiă as p u u temporali, parietali, frontali, au ft4 t v. if i fadin189l.de către BURCKHARDF ie de agitaţie psi- homotorie. Tehnicile r ncj - zicale sînt însă puse ia punct abia duc.. r,-\ ce-al lîi-lea deceniu al secolului al XX-lea, cînd sînt fundamentate cunoştinţele de neurofiziologîe şi patologie a lobilor corticali. Lobotomia este iniţiată de Egas MONIZ, care publică rezultatele obţinute, în 1936, în „Primele încercări operatorii în tratamentul anumitor psihoze", fiind ulterior perfecţionată de FREEMAN şi WATTS (1942). Lobotomia comportă secţionarea fibrelor albe, care formează fasciculele nervoase intra-cerebrale, ce unesc formaţiunile de la baza creierului (talamus, hipotalamus) cu scoarţa lobului frontal. S-au practicat .mai multe variante (POROT) : • lobotomia standard a Iui FREEMAN — secţionarea printr-o gaură simplă de trepan a tuturor fibrelor situate în planul suturii coronare ; • lobotomia radicală a lui FREEMAN — lobotomie extinsă pe un plan posterior faţă de precedenta: • lobotomia limitată — transcrbitară (Fl-AMBERTI) etc.; • lobotomia frontală internă — cea mai utilizată şi mai eficienta. Complicaţiile imediate cele mai grave sînt ; hemoragia cerebrală, infecţia (rar), iar dintre cele tardive, majoră este epilepsia, care poate apărea în următorii doi ani sau chiar mai tîrziu. Dată fiind complexitatea funcţională a lobului frontal, lobotomia antrenează, modificări importante, descrise î'» cadrul aşa-numitului „sindrom al lobotor z, ^or'*. Manifestările precoce ale acestui v,jcm îşi fac apariţia In primele zile postopc; ator, printr-o perioadă confuzională, care durează 3 — 4 zile. Se instalează apoi o stare de indiferenţă, care vizează 1066/Lob Lobotomie ; Localizarea funcţiilor cerebrale atît propria persoana (lipsa autoîngrijirii, neglijarea senzaţiei de foame, sete), cit şi anturajul (subiectul nu manifestă nici un fel de interes fata'de prezenţa sau absenţa persoanelor apropiate). Contactul verbal se^stabileşte uşor, dar răspunsurile sînt evazive. In primele zece zile poate apărea pierdere de urină sau materii fecale care nu este o incontinenţă propriu-zisă, ci este datorată indiferenţei. Faţă de această murdărire cu excremente, bolnavul manifestă fie indiferenţă, fie satisfacţie. Rareori se în-timplă ca, în locul acestei stări de indiferenţă şi apragmatism, să apară o stare de excitaţie euforică. Aceste stări se atenuează în următoarele zile, după care apar manifestări caracterizate prin activităţi cu caracter stereotip, iterativ, îndreptate fie spre distrugere (de exemplu, tăierea lenjeriei în bucăţi mici şi egale), fie spre ordonare (aşezarea tuturor obiectelor din jur în ordinea înălţimii lor, spălarea lenjeriei proprii, a celei de pat, a perdelelor, acţiuni care nu sînt însă motivate de o dorinţă particulară, de grija pentru curăţenie). După cîteva zile, această activitate este înlocuită cu o stare de apragmatism şi nonşalanţă.. Aceste manifestări, caracteristice perioadei de 4—6 săptămîni posteoperator, fac necesară îngrijirea bolnavului lobotomizai în secţii speciale de reeducare. Manifestările tardive ale sindromului iobotornizaţiior depind de natura intervenţiei făcute. La cei cu lobo- , ij extinse, persistă o modificare profundă i ■'tregului comportament, care devine pueril, ei sînt incapabili de orice iniţiativă, de orice activitate organizată; subiecţii ne-maiputînd practica nici o meserie Egocentrici, egoişti, lipsiţi de discernămînt, se concentrează numai asupra îndeplinirii necesităţilor proprii imediate, încâlcind orice normă morali, etică etc. Intervenţiile operatorii minime (practicate cea mai frecvent astăzi), nu modifică substanţial comportamentul şi capacităţile intelectuale, in-ducind, pe lîngă ameliorarea simptomatologiei anterioare intervenţiei, o stare de uşoară euforie şi indiferenţă. Contraindicaţiile de ordin general sînt legate de vîrsta pacientului, caşexie, hipertensiune arterială, alterare somatică importantă. Indicaţiile intervenţiei : schizofrenia (desemnată ca indicaţie majoră de către autorii angio-saxoni) cu evoluţie acută, cu un premorbid netarat şi fără antecedente heredocoiaterale patologice, cu remisii anterioare bune, poate beneficia de vindecare (25 — 35%), dar în următorii patru ani, recăderile sînt posibile; depresiile anxioase endogene, depresiile hipocon-driace : episodul depresiv ai psihozei maniaco- depresive (cu unele rezerve) ; nevroza obsesivă constituie o indicaţie majoră; psîhalgiile \ simpatalgiile ; durerile apărute ca rezultat al evoluţiei unei afecţiuni maligne ; stările de agitaţie ale debililor mintali. In toate aceste cazuri, intervenţia psi hochirurgicală reprezintă o soluţie extremă la care nu se apelează decît după epuizarea tuturor celorlalte mijloace ale terapiei psihiatrice. Dezvoltarea psihofarmacologiei reduce din ce în ce mai muit indicaţiile lobotomiei şi ale celorlalte intervenţii psi hochi rurgicale —► CHIRURGIE ÎN PSIHIATRIE. 298. LOBSTEIN ch3 cată (acetofenonică). Are acţiune antidepresivă şi sedativă. Indicat în depresia de intensitate nevrotică. Constituie principiul activ a doi produşi farmaceutici : GAMONIL(M) R.F.G. TYMELYT“ şi „nu este adevărat că... “ prin semnul , inferenţa apare în expresia : p z> q ~ q ~ P Schema de inferenţă este validă întrucît, oricare ar fi propoziţiile simple puse în locul variabilelor p şi q (cu condiţia ca prin această înlocuire premisele să devină adevărate), concluzia este cu necesitate adevărată. Atenţia logicii simbolice se centrează asupra proprietăţilor formale ale conectărilor interpropozi-ţionale; luînd în consideraţie propoziţiile simple numai sub aspectul valorilor lor de adevăr posibile, logistica interpretează toate elementele cu ajutorul cărora sînt alcătuite propoziţiile compuse din una sau mai multe propoziţii simpie drept operatori — asemănător adunării sau înmulţirii din matematică. în acest fel, logica simbolică se constituie printr-o modalitate calculatorie — fiind nu numai formală (ca logica generală clasică), ci şi formalizată, ceea ce permite o analiză pe deplin riguroasă' a operaţiilor logice. Fără să elimine cu desă-vîrşire tratarea intuitivă şi limbajul natural, logica simbolică se caracterizează prin gradul înalt de formalizare a limbajului utilizat. Consideraţiile anterioare au avut în vedere un anumit capitol de bază al logisticii — calculul proporţional; alte capitole sînt: calculul predicatelor, logica relaţiilor, logica claselor. Valorificarea virtuţilor cognitive ale simbolizării a dus, în ultimele decenii, la apariţia unei diversităţi considerabile de noi teorii logice, cum ar fi : • logica modală (studiul formelor de raţionament în care intervin, pe lîngă propoziţiile asertorice, şi propoziţii de forma: „este necesar p“, „este posibil p'\ „este imposibil p‘\ „este contingent p“) ; • logica polivalentă sau logica valenţă (ansamblul sistemelor formale care admit şi alte valori logice decît adevărul şi falsul) ; • logica deontică (studiul logic formal al normativităţii, analogic în unele privinţe cu logica modală). Această diversitate de teorii logice a generat apiriţia metalogicii formale, care studiază metateoretic diferitele capitole ale logicii, sub aspectul problemelor, metodelor, limbajului şi presupoziţiilor lor filozofice. O importanţă deosebită prezintă în studiul metalogic analiza raporturilor formale dintre diferitele calcule logice (sintaxa logică), interpretarea acestor calcule (semantica logică) şi elucidarea problemei adevărului în limbajele formalizate, de care este strîns legată soluţionarea paradoxelor logico-matematice. Dezvoltarea logicii simbolice a făcut posibilă o serie de aplicaţii aie calculelor formale, cele mai spectaculoase fiind legate de teoria contactelor electrice sau de teoria automatelor cu implicaţii revoluţionare în tehnica şi metodologia de prelucrare automată a informaţiilor cu ajutorul calculatorului electronic. 308. LOGO- (cf. gr. logos „cuvînt, discurs") • Element de compunere care introduce referirea la vorbire. 309. LOGOCLONIE (cf. logo- ; gr. klonos „agitaţie, tulburare") • Perseverare verbală, caracterizată prin repetarea ritmică a unor, expresii curente, în vorbire sau în scris. Descrisă de E. KRAEPELIN, în 1904, In paralizia generală progresivă, poate fi în-tîlnită frecvent şi în boala Alzheimer şi în alte forme de demenţă. 1070/Log Logolatrie ; Logonevrozâ ; Logopedie 310. LOGOCOFOZĂ (cf. logo-; gr. kophosls „surditate") - sin. SURDITATE VERBALĂ -> AFAZIE. 311. LOGOFOB!E(F> (cf. logo-; gr. phobos „frică1') • Teama de a pronunţa greşit un cuvînt. Apare frecvent în logonevrozâ, uneori în legătură cu pronunţarea unor cuvinte dificil de articulat, şi este determinată de eşecuriie repetate. Poate fi însă şi expresia „subculturJi decente 312. LOGOLALIE (cf. logo-; gr. lalein „a vorbi1*) • Deficienţă de vorbire manifestată prin intîrzierea sau nedezvoltarea limbajului. Poate avea o determinanţă neuropsihică ; este asociată frecvent cu un deficit în dezvoltarea intelectuală. 313. LOGOLATRIE (cf. logo-; gr. latre io „cult, adoraţie") • Atribuirea altor semnificaţii — de regulă magice — unor cuvinte ce au semnificaţii bine stabilite şi sînt utilizate ca atare de toată lumea. Schizofrenul dezvoltă un veritabil cult al cuvintelor, care, dotate cu putere magică, sînt tratate ca obiecte de cult sau ca vectori ai omnipotenţei subiectului. Termenul a fost introdus de E. TANZl (1890). 314. LOGONEVROZÂ (cf. logo-; gr. neuron „nerv") - sin. BÎLBÎIALĂ NEVROTICĂ • Formă clinică a nevrozelor motorii, cuprinzînd un complex de tulburări funcţionale determinate psihogen, caracterizate prin dereglarea coordonării musculaturii fonatorii. Menţionate în scrierile medicale ale antichităţii, chiar înaintea ticurilor (HIPOCRATE, ARISTOTEL, HERODOT şi GALEN), tulburările de vorbire au fost descrise mai ales la copii (la băieţi şi Ia stîngaci), dar despre argumente ştiinţifice privind etiopatogenia lor nu se poate vorbi decît în epoca noastră. Studii populaţionale au pus în evidenţă, pe lingă incidenţă, acţiunea unor factori favorizanţi, de tipul celor care afectează rezistenţa organismului la adaptare, stress (afecţiuni somatice, infecto-contagioase, stări toxice, surmenaj, particularităţi constituţionale) şi a unor factori determinanţi, psihogeni (tulburări în relaţiile cu mediul social şi familial, traume psihice şi hiperautoritarism sau greşeli de educaţie din partea părinţilor). BRĂUTIGAM afirmă că, de obicei, prima se instalează tulburarea motorie, după care apar tulburări psihice specifice şi nespecifice (în care anxietatea este pe prim plan) urmate de mecanismul obsesiv. Se implică un anumit grad de afectare a sistemului nervos extrapira-midal, ca şi un fundal psihologic oscilînd între polii agresivităţii şi ai ambivalenţei. Diagnosticul pozitiv este determinat de următoarele premise : £ Evidenţierea elementelor definitorii ale nevrozei ; 9 Prezenţa tulburărilor funcţionale caracteristice : • întreruperi bruşte ale cursului vorbirii sau repetarea explozivă şi sacadată (forma tonică, clonică şi tonico-clonică BAL-BISM); 0 tulburări respiratorii : respiraţie superficială şi rapidă, expir precipitat sau sacadat, inversiuni ale celor doi timpi respiratori ; • tulburări fonatorii : asinergismu! dintre musculatura laringelui şi musculatura limbii, buzelor, vălului palatin ; • sincinezii : mişcări inutile, parazitare (grimase, clipit) ; 9 reacţii vegetative : roşeaţa feţei, transpiraţii, tahicardie; • tulburări psihice : sindrom neurastenic şi logofobie. # Absenţa semnelor clinice neurologice şi a celor paradinice. Diagnosticul diferenţial se realizează cu : oligofrenia, intîrzierea fiziologică în dezvoltarea vorbirii şi isteria. Evoluţia este cronică, cu accentuarea simptomatologiei la oboseală şi emoţii. Tratamentul este cel al nevrozei, în general, asociat cu cel logopedic. 315. LOGOPATIE (cf. logo-; gr. pathos sin. „încercare, experienţă") —> LALOPATIE. 316. LOGOPEDIE (cf. logo- ; gr. paideia „educaţie") — sin. ORTOFONIE • Disciplină psihopedagogia care se ocupă cu educarea şi, în special, cu reeducarea (terapie corectivă) limbajului. Studiază natura şi formele de manifestare a defectelor de vorbire, propunînd metode şi procedee de corecţie adecvate fiecărei tulburări de limbaj. SOVAK o defineşte ca „ştiinţa despre fiziologia şi patologia procesului de înţelegere, de comunicare, despre prevenirea şi tratamentul pedagogic corectiv al defectelor în domeniul înţelegerii comunicării". Este o disciplină de sinteză a informaţiilor din numeroase ştiinţe, preocupate de studiul fenomenului de limbaj (psihologie, pedagogie, neurologie, psihiatrie, cibernetică etc.) şi a structurat metode proprii, adaptînd şi modificînd conform obiectivului* său metode din fizioterapie, psihoterapie, ergoterapie, pedagogie medicală. S-a constituit ca ştiinţă Ia sfîrşitul secolului trecut. Tulburările psihice pot fi sau nu generatoare de tulburări de vorbire, dar deficienţele de Logopedie ; cauza, principalele sindroame Log/1071 vorbire constituie un factor favorizant al tulburărilor psihice. Pentru un individ normal, actul vorbirii este un act plăcut, spontan, care nu necesită eforturi speciale. Pentru un logopat, cuvîntul şi cuprinderea gîndirii în tipare verbale constituie o sursă de tensiune psihică, din cauza stării de teamă, de frică faţă de actul vorbirii, subtensionarea motivaţională determinînd o adevărată invaliditate psihică. KRASNOGORSKl sublinia existenţa la bîlbîiţi a unei nevroze de aşteptare, încordarea nervoasă, care precedă vorbirea, produce o focalizare în regiunile de proiecţie corticală a stereotipului verbo-motor şi tulbură sinteza funcţională necesară actului vorbirii. Prin experimentele efectuate, ZORGO, E. BOSCOIU, C. PAUNESCU (1970) au dovedit că, în special în logonevroză dar şi în cazul altor categorii de tulburări de vorbire, se perturbă nu numai procesul de emisie, ci şl cel de recepţie. La logopat, multe cuvinte sînt mai puţin înţelese, din cauza conflictului dintre necesitatea vorbirii şi greutăţile de pronunţare, conflict care, la rîndul lui, dezorganizează procesul de gîndire, cuvintele de blocaj devenind centru de iradiere a confuziei în tot contextul. Funcţionalitatea limbajului şi a intelectului se condiţionează reciproc, aspect demonstrat frecvent de clinică. Tulburarea intelectuală se asociază cu tulburări de limbaj (de exemplu, In oligofrenie sau în unele psihoze) iar tulburările de recepţie sau emisie sînt însoţite de alterări ale laturii „intelectuale'1 a limbajului şi ale intelectului, în ansamblu. Lipsa, apariţia tardivă sau imperfecţiunile vorbirii pot avea trei tipuri de cauze : • deficitul de ansamblu sau de personalitate, care se resfrînge în mod secundar asupra limbajului şi vorbirii (oligofrenia, autismul infantil) ; • deficitul „instrumental1*, afectînd recepţia sau expresia vorbirii : deficitul auditiv, malformaţii ale organelor periferice ale vorbirii, paralizia nervilor periferici sau a nucleilor de origine, infirmităţile de natură motorie cerebrală (leziuni piramidale, extrapiramidale, cerebeloase) ; • deficitul de limbaj şi de vorbire pro-priu-zis, independent atît de instrumentele prin care se recepţionează şi se exprimă vorbirea, cît şi de ansamblul persoanei, dar cu răsunet asupra intelectului, afectivităţii, comportamentului acesteia. în logopedie se individualizează trei categorii mari de sindroame : • sindromul dismaturativ, manifestat prin întîrziere „simplă'* în apariţia şi dezvoltarea vorbirii, dislalia „de evoluţie1', bîlbîiala „fiziologică"', dislexio-disgrafia „de evoluţie" ; acestea sînt condiţionate fie de un ritm propriu de dezvoltare (ereditar, congenital), fie de o frînare şi încetinire a ritmului obişnuit de dezvoltare a vorbirii prin factori somatici (infecţii intercurente, afecţiuni somatice prelungite), sau prin factori afectivi şi sociali ; • sindroamele extrinseci limbajului şi vor- birii, care afectează latura exterioară a limbajului — vorbirea rostită — r fiind condiţionate de malformaţii periferice structurate, leziuni periferice motorii sau senzoriale, leziuni subcorticale ; această categorie grupează sindromu l dislaliei, disartriei, disritmiei ; • sindroamele intrinseci limbajului şi vorbirii, determinate de leziuni cortico-subcorticale, caracterizate printr-o simptomatologie de tip afazic, comportînd tulburarea elaborării ideaţionale a limbajului (PENFIELD) ; categoria include disfazia şi afazia. Corecţia tulburărilor de limbaj cu metode şi procedee specifice logopediei are ca efect secundar reducerea stărilor tensionale din plan afectiv şi îmbunătăţirea funcţionalităţii intelectului. 1072/Log Logoplegie ; Logoree ; Logos ; Logoterapie 317. LOGOPLEGIE (cf. togo-; gr. plege „lovitură") — sin. ALALiE • Tulburare a limbajului vorbit, caracterizată prin imposibilitatea exprimării, a pronunţării clare, corecte, a silabelor sau cuvintelor, corelată cu scăderea capacităţii de înţelegere a limbajului scris şi vorbit ; este asociată cu tulburări primare sau secundare ale capacităţii intelectuale (scăderea capacităţii de abstractizare, generalizare), labilitate a atenţiei, inerţie afectiv-conativă. Termenul, introdus de MAGNAN, este puţin utilizat astăzi. LORDAT a descris, în 1843, sub numele de aialie, afazia amnestică. TROUSSEAU este primul care foloseşte pentru acest complex simptomatic denumirea de aialie. Tulburările mixte de vorbire, cu etiopatogenie r.euromotorie sînt cunoscute astăzi sub denumirea de audimutitate, muţenie idiopatică, afazie congenitală (M. SEEMAN, C. LAUNAY, S. BOREL, MAISONNY). E. VERZA delimitează, în 1969, alalii motorii, senzoriale şi mixte —► AFAZIE. 318. LOGOREE (cf. log o-; gr. rhein „a curge") • Tulburare formală a expresiei verbale, în sensul hiperacti vităţi i, constînd într-o creştere exagerata, necontroiată a ritmului şi debitului verbal. Poate fi tematică (axată pe o temă principală), dezordonată sau dispersată. Este caracteristică stărilor de excitaţie psiho-motorie, de agitaţie. în accesul maniacal, devine incoercibilă, însoţită de ţipete, vociferări, hipermimie, euforie sau accese de furie. Discursul devine adeseori incoerent, datorită „salatei de cuvinte". I se recunoaşte frecvent un caracter ludic ; alteori, în mania coleroasă, apar revendicările, elementele peiorative. în schizofrenie, logoreea este prezentă adeseori în formele de debut, avînd un caracter incoerent, prin asocierea cu neologisme, {Daralogisme, pseudoglosolalie, verbigeraţii etc. în paranoia, discursul este coerent, inteligibil, axat pe tematică delirantă, logoreea putînd fi însoţită de graforee. Se mai întîlneşte în stări confuzo-onirice (logoree incoerentă), jn demenţe (precedînd disoluţia limbajului), în intoxicaţii (alcoolism). într-o formă atenuată, se manifestă şi la subiecţii normali, aflaţi într-o stare de surescitare, provocată de evenimente stressante. 319. LOGOS (cf. gr. logos „cuvînt, discurs, studiu, lege, raţiune") epidemiologie, constînd în urmărirea continuă, pe perioade îndelungate, a unui anumit fenomen. în medicină, studiul longitudinal al unei afecţiuni se realizează prin mai multe modalităţi : • pasiv — prin înregistrarea datelor de la persoanele care se prezintă spontan la consultaţie ; • activ — prin urmărirea unui grup de persoane dispensarizate ; • supravegherea permanentă a unui eşantion din populaţie, predispus la anumite afecţiuni, în comparaţie cu un iot martor; • screening periodic al populaţiei, la 3, 5, 10 ani. Studiul longitudinal are avantajul de a aprecia direct riscul de îmbolnăvire, însă este o metodă costisitoare. Pentru a ameliora acest neajuns, studiul longitudinal trebuie să aibă următoarele proprietăţi : • specificitate : să fie inclus în lotul studiat numai un număr redus de subiecţi neafectaţi de boală; • sensibilitate : capacitatea de a cuprinde o proporţie importantă de subiecţi bolnavj în populaţia studiată; • aplicabilitate şi acceptabilitate a metodelor de către personalul medical şi populaţia studiată. Bolile psihice, prin potenţialul ridicat de cronicizare, beneficiază, în mod predilect, prin studiul longitudinal, de o certă metodă de studiu. 327. LONGOPAX(MC) R.F.G. • Produs’tera-peutic care conţine două medicamente tipizate, cu acţiune diferită, care se comple-mentează : • AMlTRlPTlLINA(M) - timoleptic, derivat dibenzocicloheptanic ; @ PERFENAZINA(M) — neuroleptic, derivat fenotiazinic. Are acţiune sedativ-antidepresivă. 68 — Enciclopedie de psihiatrie — cd. 140 10 74/Lori LongoperidoHl][); Looser R.F.G.; LON-COPAX SPEZIALCMC) R.F.G. e Produşi terapeutici complecşi, care conţin cîte două medicamente tipizate, identice cu cele coniînute de produsul LONGOPAX( MC) R.F.G. <-*'). 329. LONGOPERIDOL(M) Belgia - DCI ■Penfluridol © Neuroleptic, derivat difenii-butilpiperidinic de tip 4-/4-c!or-afa,a-trifiuoro-m-tol il)-1-/4,4-bis(p-fluorofe ni!) butii/-4-pi per idi-noL apropiat atît chimic cit şi farmacodinamic de pimozidă. Acţiune antipsihotică bună, şi sedativă scăzută (necesită asociere) ; indicat ?n tratamentul ambulator de lungă durată. 330. LOOSER Elveţia, Olanda - DCI Lormetazepam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-5-(0-c!orfenil)-1 ,3-dihidro- 3- hidroxi-1-metil-2H-1,4-benzodiazepin-2-onă, cu acţiune sedativ-hipnotică. Nu se administrează în miastenie, gîaucom, sarcină, alăptare, la copii şi vîrstnici. 333. LORAZEPAM(Dci) • Derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-5-(0-clorfenii)-1,3-di-hidro-3-hidroxi-2H-1 ,4-benzodiazepină, cu ac- ţiune anxiolitică, sedativă şi miorelaxantă medie. Indicat în nevroze anxioase, distonii neurovegetative şî în afecţiuni psihosomatice. Efecte secundare şi contraindicaţii — comune seriei benzodiazepinice. Buna toleranţă, cît şi efectele sedativ-hipnotice mai moderate îi conferă o ia rgă utilizare. Constituie principiu! activ al unor produse farmaceutice, dintre care : 9 cele mai cunoscute sînt : ATI VAN («) Anglia, Canada, Coreea, Irlanda, U.R.S.S., S.U.A. TAVOR* M) Grecia, Iugoslavia, Italia, R.F.G. TEMESTA(M) Austria, Belgia, Dane- marca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Olanda • Se întîlneşte şi în următoarele produse : ANSiLORCM> Portugalia ANSIOTEX( M> Brazilia APLACASSE Israel CONTROL' M> Italia DONIX Spania dorm< Grecia EMOTIVAU M> Argentina GROSANEVRON( Grecia IDALPREM^M) Spania KALMALIN(M> Argentina LORANS(M> Italia LOR AX* M) Brazi 1 ia LORAZEPAM(M> Iugoslavia LORAZEPAN* M> Argentina LORENIN* M> Portugalia LORETENS!L Brazilia LORINAX* M> Portugalia LORIVAN(M) Israel LORSEDAL* M> Portugalia LORSILAN< M> Iugoslavia MESMERIN( M> Brazilia MODE RAL' Mexic NIC-lMA< M> Argentina NOAN-GAP* Mi Grecia NONAZEPAM Grecia NOXABEN Spania PLACIDI A( M> Spania PSICOPAX(M) Brazilia QUAIT Italia SEBOR Grecia SECURIT( M' Italia SEDARKEY( M) Spania SEDATIVAL Argentina SEDICEPAN Grecia TRAPAX( M> Argentina VOGOFIL( M) Brazilia WYPAX Japonia Lori nori W ; Lorr (r) ; Louls-Bar(s) ; Lowe(s) Low/1075 334. LORINON Australia — DCI Dlaze-pam • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1 ,3-dihidro-1-metil-5-fenil-2H-1,4-benzodiazepin-2-onă, cu acţiune sedativ-hipnotică, anxiolitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de DIAZEPAM. 335. LOFUVAN(M) Israel • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic -* LORAZEPAM(DCI) 336. LORR — scală • Scală concepută de autorul ai cărui nume îl poartă (1953), pentru evaluarea stării clinice a bolnavilor cu psihoze funcţionale. Cuprinde 62 de itemi care pot fi cotaţi în şase trepte de intensitate. Este folosită numai în mediul spitalicesc, o serie din informaţiile necesare cotării obţinîndu-se de la personalul de îngrijire şi supraveghere a bolnavului. Scala dă configuraţia următoarelor serii de simptome : depresie-excitaţie, proiecţie paranoidă, nivel de activitate, complezenţă, rezistenţă, percepţie, motricitate, auto-depreciere-expansivitate, tulburări ale gîndirii operaţionale, agresivitate, simptome conver-sive, depresie agitată. Sînt conturate şase modele (trăsături comune unui grup de bolnavi şi configuraţii simptomatice distincte), care nu se identifică însă cu grupele diagnostice cu care se corelează : excitaţie maniacală, depresie, agitaţie anxioasă, izolare, destructurare schizofrenică, reorganizare psihotică. Scala reprezintă un instrument de lucru în cercetarea psihofarmacologică, precum şi în standardizarea diagnostică. 337. LORSEDAUM) Portugalia; LORSl-LAN(M) Iugoslavia — DC! Lorazepam • Tran- sin. chilizante, derivate benzodiatepinice —> LORJ-VAN(M) Israel. 338. LORUSIKM> R.F.G. - DC! Am/no-promazinâ o Neuroleptic sedativ, derivat aminofenotiazinic de tip 10-/2,3-bis(dimetiIami-no)propil/fenotiazină, cu acţiune sedativă şi antihistaminică; are valenţe hipnotice. 339. LOTAWIN ( M) Danemarca, Finlanda, Olanda — DCi Oxipertinâ ® Neuroleptic, derivat indolic de tip 5,6-dimetoxi-2-metil- CH? H3lu j/n- ti l ■ V. 3-/2-(4-feni 1-1-pi perazi ni î)-etil/indol, cu acţiune de tip CLORPROMAZINA, cu instalare mai lentă, dar performanţe anxiolitice şi sedative superioare ; posedă valenţe psihostimulente şi antidepresive. Are efecte secundare moderate. Nu se asociază cu IMAO. 340. LO TENSE(M) S.U.A. - DCI C/cr-dlazepoxid • Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-2-metilamino-5-fenil-3H-1,4-benzodiazepin-4-oxid, cu acţiune anxio-iitică, anticonvulsivantă şi miorelaxantă ; nu are efect hipnotic, fiind unul dintre cele mai răspîndite tranchilizante de zi. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de NAPOTON(M>. 341. LOUIS-BAR(s> sindrom - sin. ATA--XIE-TELANGIECTAZIE(S) sindrom • Anomalie ereditară (carenţă imunitară de imunogio-huiină A serică — Ig A), transmisă autosomai-recesiv, descrisă de LOUIS-BAR în anul 1941. Clinic, se caracterizează prin manifestări neurologice (ataxie cerebeloasă progresivă, hiper-tonîe extrapiramidaiă), cutaneo-mucoase (telan-giectazii localizate pe conjunctiva bulbară şl palpebrală, pe urechi, pomeţii obrajilor, mîini, picioare; sclerodermie; keratoză foliculară), oculare (apraxie oculară, tulburarea vederii conjugate, nistagmus), neuropsihice (întîrziere psihică variabilă cu tulburări de vorbire). Examenele de laborator evidenţiază scăderea litrului gamaglobulinelor serice, a imunoglobu-linelor A şi limfopenie moderată. Evoluţia şi prognosticul sînt nefavorabile, datorită frecvenţei crescute a infecţiilor intercurente. Decesui survine, de obicei, în jurul vîrstei de 15 ani. Tratamentul constă în administrarea de gamaglobuline, plasmă şi antibiotice (profilactic şi curativ). 342. LOWE(s> sindrom — sin. LOWE-B!CKEL sindrom ; OCULO-CEREBRAUs> sindrom ; OCULO-CEREBRO-RENAL FAN-CONK8) sindrom • Tulburare metabolică ereditară rară (deficit tubulo-renal manifestat prin aminoacidurie şi deficit în amoniogeneză), descrisă, in 1952, de LOWE, TERREY şi MC. LACHLAN. Sindromul afectează numai băieţii şi se transmite recesiv dominant. Debutul este precoce (în jurul vîrstei de un an), cu tulburări digestive. Aspectul morfologic al bolnavilor este caracteristic : scafo-cefalie, circulaţie venoasă superficială evidentă; copiii sînt blonzi; ei prezintă semne de rahitism şi distrofie. Pentru diagnostic sînt caracteristice : întîrzierea psihomotorie constantă (Ql sub 50), hipotonia musculară (cu atît mai 1076/Low Lowec/ex(M) ; Lowenfeld(T) ; Loxapac(U) ; L.S.D. accentuată cu cît copilul este mai mic), abolirea reflexelor osteotendinoase, convulsiile, cataracta şi glaucomul congenital (în peste 50% din cazuri). Dintre simptomele asociate, mai frecvente sînt osteoporoza generalizată, instabilitatea termică, criptorhidia şi surditatea. Examenele paraclinice, indispensabile precizării diagnosticului, evidenţiază : aminoacidurie generalizată, acidoză tubulară, pH sanguin scăzut, cilindrurie şi leucociturie, glicozurie cu glicemie normală, hipofosfatemie cu hiper-fosfaturie, creşterea fosfatazelor alcaline, eliminarea crescută de acid piruvic, citric şi aifa-cetoglutaric. Semiologia electroencefalografică atestă suferinţă cerebrală difuză. Examenul oftalmologie tranşează diagnosticul diferenţial cu sindromul Toni-Debre-Fanconi, sindromul Abderhaldem, sindromul Lignac (cistinoza) şi sindromul Albright, în care nu se constată simptome oculare (cu excepţia depunerii unor cristale de cistină pe conjunctivă şi cornee, în sindromul Lignac). Prognosticul este nefavorabil, datorită întîrzierii psihice importante şi tulburărilor oculare (cecitate). Tratamentul este simptomatic (alcalinizante, vitamina D, abordarea chirurgicală a glaucomului sau cataractei). 343. LOWE-TERREY(s) sindrom - sin. BICKEL-LOvVE(s> sindrom: OCULO-CERE-BRAL(8) sindrom ; OCULO-CERE3RO-RENAL FANCONK8) sindrom^’ LOWE*8) sindrom. 344. LOWEDEX(M> Anglia - DCI Dexam-fetamina • Psihostimulent, derivat feniletilaminat de tip (-ţ-)-a-metilfenetilamină ; amină simpaticomimetică, indicată în combaterea efectelor secundare ale unor psihotrope. Utilizarea ei în doze mari şi repetate poate duce la dependenţă. 345. LOWENFELD(T) test • Test complex imaginat de autor (1930) pentru a fi folosit în ciinica de neuropsihiatrie infantilă în scopul testării capacităţii intelectuale, a dezvoltării acesteia, şi al evidenţierii unor trăsături de personalitate. Testul este alcătuit din 456 de figuri geometrice, aparţinînd unor clase diferite de formi şi culoare. Copilul este lăsat sa grupeze şi să construiască spontan figurile, fără a i se limita timpul sau numărul de piese folosite. Construcţiile sînt fotografiate sau desenate şi apoi cotate după o scală cu 30 de parametri (coerenţa, simetria, abstractizarea, armonia, echilibrul etc.). Rezultatele se corelează cu datele obţinute prin alte teste, ca Rorschach şi Wechsler. 346. LOWENFELD-BUHLER sindrom -sin. CATALEPSIE DE TREZIRE --►CATALEPSiE. 348. LOWESE RP( M) Anglia - DCI Reser-pi na • Neuroleptic sedativ, derivat alcaloid de Rauwolfia de tip 3,4,5-acid trimetoxibenzoic esterificat metiireserpat, cu acţiune sedativă centrală, uşor anxiolitică şi net hipotensoare. Nu se administrează în depresii, epilepsie, parkinsonism, copiilor sub trei arri. 349. LOXAPAOM> Belgia - DCI Loxapinâ • Neuroleptic, derivat dibenzoxazepinic de tip 2-clor-11-(4- metil-1-piperazinil) dibenz/b, f/-/1,4/oxazepină, cu acţiune antipsihotică bună, fără efecte sedative. 350. LOXARY LT -propilamină, cu acţiune anti-histaminică şi antiserotoninică. Industria noastră farmaceutică îl produce sub numele de AMITRIPT!LINĂ S.U.A. - DCI LOXA-P1NĂ 9 Neuroleptic, derivat dibenzoazepinic SUl’ LOXAPAOM> Belgia. 353. L.S.D. (dietiiamina acidului lisergic) • Substanţă chimică din clasa halucinogenelor, obţinută în 1938, de către Albert HOFFMANN, dintr-o ciupercă parazită ce atacă secara cornută. Efectul halucinogen al LSD-ului este descoperit întîmplător de HOFFMANN, descriindu-l ca : „un val neîntrerupt de imaginj L.S.D. ; Lucas Prosper; Lucianii) ; Lucid(D) ; LucidexW) Luc/1077 fantastice, de relief şi o strălucire extraordinară... însoţite de culori închise ş\ variate, precum cele aie unui caleidoscop*'. în prezent, LSD se poate obţine şi sintetic din tartrâtul Indoleomines LSD de ergotamînă. Se pare că mecanismul de acţiune al LSD interferează sistemul seroto-ninergîc, inhlbînd receptorii presinaptici sero-toninergici şi împiedicînd eliberarea serotoninei. Scăderea turnoverului serotoninei se manifestă prin creşterea concentraţiei cerebrale a serotoninei şi scăderea metabolituluî său 5-hidroxiindol acetic. O altă ipoteză presupune ca mecanism de acţiune stimularea receptorilor catecolaminici centrali. LSD produce o hlperactivare a sistemului nervos simpatic, prin stimulare centrală, acţiune care se manifestă clinic prin midriază, creşterea frecvenţei cardiace, hipertensiune arterială, tremor, stare de alertă. Simptomatologia somatică datorată consumului de LSD se constituie din tulburări de echilibru, de vedere, senzaţie de vomă, greţuri, parestezii, astazie. Din punct de vedere psihic, apare o stare asemănătoare primelor faze aie intoxicaţiei alcoolice acute, urmată de agitaţie, pierderea controlului, stări de derealizare, de depersonalizare, tulburări de gîndire, agresivitate, idei paranoide, anxietate. Ceea ce «ste caracteristic şi dă chiar denumirea clasei, sînt însă halucinaţiile şi iluziile : halucinaţiile vizuale sînt panoramice, de obicei colorate, •sincinezii, halucinaţii auditive, iluzii vizuale şi auditive. în intoxicaţia cu LSD, se constata fenomenul de „training*', de percepţie anormală, în sensul că obiectele în mişcare sînt văzute ca o serie de imagini discontinue, asemenea fenomenului stroboscopic. Tot toxicomaniei cu LSD îi este specific fenomenul de „fiash back“, constînd din apariţia spontană a unor tulburări de percepţie (halucinaţii, iluzii, asemănătoare celor din intoxicaţia acută chiar în afara consumului drogului, la un anumit timp scurs de la ultima doză ingerată). Uşor de fabricat şi de transportat, LSD s-a răspîndît rapid în S.U.A. după cel de-al doilea război mondial şi ulterior în Europa. Este consumat în grup, sub „conducerea unui lider care încearcă să creeze, prin sugestie, un mediu securizant“ (se pare că, cel puţin în parte, efectul LSD consumat în grup este datorat acestor sugestii), producînd o stare de beţie semiconştientă. LSD-ul face ravagii rnai ales în rîndul tinerilor şi ai adolescenţilor. 354. L.S.M. • Abreviere pentru Laborator de Sănătate Mintală. 355. LUCAS Prosper (1808-1835) • Hedic francez. Studiază la Paris, este preocupat de Ia început de psihiatrie. Prima sa lucrare intitulată „De l'imitation contagieuse ou de la propagation des nevroses et des monomanies" apare în 1833. între 1847 şi 1850 îi apare principala sa lucrare „Trăite phylosophique et physiologique de l'heredite naturelie dans Ies etats de sânte et de maladie*'. îşi desfăşoară activitatea la Bicâtre şi Sainte-Anne. 356. LUCIANK3) sindrom • Cunoscut şi sub numele de TRIADA LUCIANI (1907), reuneşte : astenia, atonia şi astazia. Se întîlneşte în afecţiuni cerebeloase. Ridică probleme de diagnostic diferenţial cu isteria. 357. LUCID(D) delir (cf. lat. lucidus „luminos, strălucitor, limpede**) • Dalir aparţinînd tulburărilor psihotice regresive din epilepsie, caracterizat prin tablouri halucinatorii auditive sau vizuale cu temă de obicei mistică, la care se adaugă elemente interpretative sau intuitive. Fondul timic, de regulă modificat, prezintă fluctuaţii de intensitate neregulată, fiind cel mai adesea orientat către anxietate. Orientarea autopsinică este normală, iar cea alopsihică dificilă; numai în anumite cazuri se pot semnala unele tulburări. 358. LUCIDEX(M) Argentina; LUCIDIL S.U.A. — DCI Benactizină <* Tranchilizant derivat difenîlmetan de tip 2-dietil-aminoetil- benzilat, cu acţiune anxiolitică, sedativă medie, dar cu bune efecte anticolinergice centrale şi periferice. Are acţiune proconvulsivantă. 1078/Luc Luciditate ; Lucofen (M); Lucrul în sine ; Lucy-Wilis(B) in timpul tratamentului se interzice consumul de alcool. 359. LUCIDITATE (cf. lat. iuddus) • Stare a conştiinţei, la un moment dat, caracterizată prin claritatea reflectărilor senzoriale, a echilibrului afectiv şi a proceselor cognitive. Este caracteristică stării de veghe, dispărînd în somn. Diminuează în stările emoţionale puternice, de oboseală excesivă sau de ebrietate. în stările confuzionale este aproape complet abolită, pentru ca în comă să dispară în totalitate. 360. LUCIEN(B) boală -> TETANIE. 361. LUCOFEN(M) Canada, Franţa - DCI Clorfentermină • Psihostimulent anorexigen, derivat feniletilaminat de tip p-clor~a,a-dimetil-ienetilamină, indicat în anxietate severă, diminuarea activităţii intelectuale în presenium, sevraj de diverse etiologii, tulburări de .dinamică sexuală, combaterea obezităţii secundare curei neuroleptice - PSI HOSTIMU LENTE. 362. LUCRUL ÎN SINE • Concept caracte-ristic filozofiei kantiene, desemnind sursa exterioară (extrasubiectivă) a senzaţiilor şi percepţiilor, lucrul în ipotetica sa independenţă totală faţă de orice relaţie cu subiectivitatea. Dezvoltînd pentru întîia oară ideea rolului activ ai subiectului în cunoaştere, KANT postulează existenţa unor forme a priori ale sensibilităţii (spaţiul şi timpul) şi a unor categorii a priori ale intelectului, avînd rolul de a ordona impresiile haotice, incoerente, ale receptivităţii senzorial-perceptive. Datorită intervenţiilor cognitive, cunoştinţele nu sînt reflectări pasive ale realităţii, ci constructe, care sintetizează datul sensibil şi aportul ordonator al subiectivităţii, astfel încît ceea ce cunoaştem sînt fenomene : lucrurile nu sînt în sine, ci’ aşa cum apar ele facultăţilor noastre de cunoaştere. Ocolind problema genezei acestor facultăţi, KANT postulează în mod nejustificat o ruptură ontologică între universul obiectiv şi alcătuirea lăuntrică a subiectivităţii, apreciind că orice intervenţie activă a acesteia din urmă deformează „ima-ginea“ pură a obiectului, făcînd-o de nerecunoscut. Ori, după cum va demonstra HEGEL, fiinţa este unică şi aceleaşi legităţi fundamentale acţionează atît în lucrurile exterioare, cît şi în viaţa spirituală. Postulînd identitatea dintre obiect şi subiect, HEGEL rezolvă aforiile agnosticismului kantian, dar în contextul idealismului absolut, care sintetizează, într-un mod prin excelenţă speculativ şi nu odată artificios, logica, ontologia şi teoria cunoaşte Ii, Filozofia marxistă respinge critic idealisr- n hegelian, demonstrînd că activitatea d^ * i-noaştere reprezintă o dimensiune fundam*'*'*.jia a omului — fiinţă socială, care autocr istoric în procesul de dezvoltare a praxi> .ltA. El însuşi parte a lumii materiale, subi-v/'j! îşi perfecţionează facultăţile cognitive, *>_-ţionînd în modalităţi tot mai active şi mai »r plexe cu realul. Progresele ştiinţei cont' ec- rane demonstrează faptul că intervenţia v4 a structurilor şi a echipamentului co^r ::v de care dispune conştiinţa teoretică nu i zintă factori de distorsiune a reflectării „ r:.e a lucrurilor, proceselor şi evenimei v,or investigate; dimpotrivă, în măsura în car** ^ini elaborate constructiv, cunoştinţele se apropie tot mai muit de esenţa lucr *n sine, pe cînd impresiile nemijlocite, r^zV-t ;e din contactul imediat şi neelaborat rer-xiv cu obiectul, sînt deformate, aproximative ziu de-a dreptul eronate. 363. LUCY WIL!S(B) boală - sin. ANEMIE DE FOAME • Boală apărută ca urmare a unei carenţe protidice şi de vitamine din grupul 8 ; se poate instala în afecţiunile psihice în care aportul acestor factori este redus. 364. LUDIC (cf. lat luduş „joc") • Atribut care desemnează caracterul unor activităţi (limbaj, mimică, comportament) de a nu avea o orientare practică, de a fi efectuate de plăcere, pentru divertisment ; activităţi de acest fel sînt spontane, capricioase, supuse fanteziei. După unii autori, activitatea iudică exprimă tendinţe inconştiente. Prin joc, copilul îşi exprimă şi trăieşte gîndurile, sentimentele, dorinţele, jocul fiind, după. K, GRASS, ur> Ludic ; Ludlomil (M) ; LudomiKM) ; Ludoterapie Lud/1079 exerciţiu preparator al funcţiilor mentale şl al instinctelor. în timp şi în raport cu dezvoltarea spiritului de observaţie şi al iniţiativei, activitatea Iudică se disciplinează, este canalizată în scopuri pragmatice, jocui se organizează după reguli oarecum precise (regula jocului). J. PIAGET propune o clasificare care serveşte ca instrument de analiză a evoluţiei jocului odată cu vîrsta : jocuri de exerciţiu, în care se utilizează o conduită fără a o modifica, jocuri simbolice („ca şi cum"), jocuri cu reguli. E. ERIKSON distinge în evoluţia activităţii ludice trei faze evolutive : © jocul în autosferă, în care copilul explorează senzaţiile extero- sau interoceptive, relative la corpul său sau al persoanelor din anturaj — stadiul autoerotic din teoria psihanalitică ; m jocui în microsferă, în care copilul îşi exteriorizează fantasmele : e jocul în macrosferă, în care copilul utilizează relaţiile cu adulţii şi abordează procesul socializării. Persistenţa unui anumit tip de joc peste vîrsta la care este normal admis, revenirea la jocuri ale unui stadiu deja depăşit este semnalul fie ale unei întîrzieri afective şi intelectuale, fie ale unei regres ii afective şi comportamentale. Activitatea Iudică devine patologică atunci cînd nu se încadrează în condiţiile de moment şi apare ca inadaptată situaţiei actuale, reflecţi nd, în aceste cazuri, imaturitate sau dezechilibru psihic, disociaţia personalităţii, dezagregarea persoanei. Astfel, debitul mintal prezintă puerilism mintal cu manierisrne ; schizofrenul poate avea o activitatea Iudică frtzînd extravaganţa, bizarul ; bolnavul de paralizie generală progresivă are o activitate fantezistă, iar dementul o activitate Iudică săracă, puerilă. Activitatea Iudică patologică este în mod deosebit caracteristică stărilor maniacale : totul este un joc, sentimentele devin rădăcina ideilor delirante de grandoare, cuvintele sînt materiale sonore caracteristice sogoreei, gesturile se transformă în manierisrne, atitudini afectate, de parada. Despre punerea în scenă şi jocul dramatic se poate vorbi, în legătură cu unele trăsături de personalitate, în simulaţie, isterie. După anumiţi autori este necesar să se distingă între ludic si ludism, acesta din urmă constînd în acţiuni solitare gratuite, cum ar fi descifrarea rebusului pentru alungarea plictiselii. 365. LUDIOM1KM) România - DCI Mapro-tilina ® Antidepresiv timoieptic tet raciclic, derivat dibenzodiciclooctadienic, de tip N-me- ti 1-9,10-etanoantracen-9(10H)-propiiamînă, cu acţiune antidepresvă, anxiolitică şi sedativă î indicat în depresii endogene, depresii mascate, ch2-ch2~hh-ch3 de involuţie, psihogene, reacţii cu componentă depresivă, depresii de epuizare, somatogene, de ciimacteriu. Buna sa toleranţă permite administrarea în doză unică (preferabil seara, avînd în vedere vaienţa sa sedativă), efectele secundare modeste recornandîndu-l drept un antidepresiv de „cursă lungă" în tratamentul ambulator. Nu se administrează concomitent cu IMAO, necesitînd o pauză de minimum 14 zile. Este produs şi în următoarele ţări : Anglia, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Grecia, Italia, Olanda, R.F.G., Spania, S.U.A., Suedia, Turcia. 366. LUDOMlL(M) Chile • Antidepresiv timoieptic, derivat dibenzodicicloheptatrienic S-^‘ LUDIOMIKM) România. 367. LUDOTERAPIE (cf. lat. luduş : gr. therapeic „îngrijire") • Terapie prin joc. Bazîndu-se pe funcţiile de exerciţiu mental şi instinctual, de integrare a realului, de asimilare psihică a evenimentelor, de socializare, de descărcare, jocul este utilizat în terapia diverselor tulburări psihice. Fără a neglija virtuţie sanogene ale jocului la adult, ludoterapia (play-therapy) se referă în primul rînd la o tehnică psihoterapeutică aplicată copiilor. Ceea ce reprezintă discursul adultului în psihoterapia acestuia, este echivalent cu jocul spontan, simbolic, fără reguli, în ludoterapie. Psihoterapia prin joc a tulburărilor psihice la copil se bazează pe faptul că, de la o vîrstă precoce, copilul cunoaşte obiectele, jucăriile sub forma unor „obiecte tranziţionale", obiecte care sînt suportul proiecţiilor în care se exteriorizează primele mecanisme defensive : identificare-frustrare, identificare proiectivă, identificare cu agresorul (M. KLEIN). Deci, în afara efectelor de catharsis, de exerciţiu, de creştere a rezistenţei la frustrare, jocul este supus unei descifrări. Analiza jocului, a simbolisticii, a reacţiilor comportamentale ale copilului, a fantasmelor, conduce la conflictele intrapsihice, responsabile de tulburările psihice ale copilului. Atît interpretările cît 1080/lue Ludoterapie ; Lues cerebral şi relaţia cu adultul terapeut în cadrul iudotera-piei au efecte benefice asupra psihicului micului pacient. La adulţi, termenul este utilizat pentru a desemna ansamblul activităţilor ludice la care participă bolnavul psihic. Aceste activităţi apar aici ca un adjuvant terapeutic, vizînd modificarea temporară a stării afective a subiectului, stimularea socializării sau exerciţiul premergător ergoterapiei. In ţările anglo-saxone, se utilizează aşa-nu-m«ta terapie de recreere. Alegerea jocurilor se face în funcţie de vîrstă, sex, personalitatea bolnavului, disponibilităţile restante, preferinţe anterioare bolii. Utilizarea terapiei de recreere porneşte de Ia principiul enunţat de BREMOND şi anume că „este maî bine să faci cel mai inutil lucru din lume, decît să stai un sfert de oră fără să faci nimic". Ludoterapia utilizează jocul pentru cunoaşterea şi rezolvarea conflictelor intrapsihice, responsabile de boala psihică, 368. LUES CEREBRAL (cf. Sat. lues „ciumă, molimă, flagel") • Manifestări psihice de un extrem polimorfism, care pot surveni în toate etapele şi formele evolutive ale luesului, atingi nd însă maximum de frecvenţă, intensitate şi complexitate în paralizia generală şi răspunzi nd favorabil la terapia antiluetică. Dacă în secolul trecut 30% din pacienţii spitalelor de psihiatrie sufereau de paralizie generală, boală ce a fost iniţial confundată cu alte stări terminale de alienaţie mintală (ESQUIROL), astăzi sifilisul nervos este considerat o afecţiune avînd un mecanism etio-patogenic unic pentru toate etapele sale evolutive. Individualizat pentru prima dată de BAYLE (1822), ca boală cronică cu substrat cerebral, este pus ulterior în relaţie cu sifilisul de către ESMARCH JENSEN (1857), FOURNIER (1879). NCGUCHI (1913) identifică urme de trepo-nema pallida în creierul bolnavilor de paralizie, descoperire confirmată în acelaşi an de MARINESCU şi MINEA. Anul 1917 aduce, prin ma-larioterapia iniţiată de WAGNER-JAUREG, o speranţă terapeutică, concretizată în fapt de-abia în 1943, odată cu penicilinoterapia introdusă de MAHOMEY, ARNOLD şi MAR-RIS. Luesul cerebral a însemnat un „moment istoric" pentru psihiatrie, aserţiunea lucrării lui GRIESINGER „Bolile psihice sînt boli cerebrale'* constituind fundamentul triumfului curentului organicist în psihiatrie. ZEH, în lucrarea sa asupra paraliziei progresive (1864), aduce problema neuroîuesului sub auspiciile unei teorii integratîve psihofizio-îogice. !n privinţa incidenţei boala, foarte râspîn-dită în trecut, a cunoscut o scădere marcata în perioada ce a urmat introducerii pentc.il ino- Antoine Bayle terapiei, dar a înregistrat o uşoară creştere în ultimul deceniu, mai ales la bărbaţi, afectînd sistemul nervos in 3 — 5% din cazuri. Din punct de vedere etiopatogenic, se iau în considerare factori favorizanţi legaţi de antecedente personale (temperament, scăderea, rezistenţei organismului prin consum de alcool, traumatisme craniocerebrale, surmenaj fizic şi psihic variaţii în imunitatea generală, cu descrierea (DUJARDIN, 1928) unui teren „alergic", care localizează leziunile (sifilisul terţiar), şi a unui teren „analergic", incapabil de a se opune difuzării leziunilor (tabes, paralizia generală progresivă). SEZANY presupunea (1930), dimpotrivă, că sistemul nervos beneficiază de o imunitate specifică, fiind refractar la infecţia primitivă şi afectat de-abia în stadii tardive, cînd însă, odată atins, ar fi incapabil să reacţioneze conform modelului imunitar, să se apere eficient. Referitor la agentul patogen infecţios, au existat interpretări dualiste (un agent dermatotrop şi unul neurotrop, elaborate de LEVADITI şi MARJE (1928). Astăzi, meningoencefalita difuză, per- Lues cerebral : diagnosticul pozitiv Lue/108î sisteniă sau latentă, cvasiconstanţa luecocitozei rahidiene şi a celei cefalice, reprezintă argumente pentru concepţia unitară a neuro- luesHjî. Di.'if'iosticul pozitiv se realizează prin identificat f -i unor manifestări psihice variabile în fur cţj* de faza evolutivă a bolii, alături de antecedent- luetice, sindrom neurologic şi biologic specii-;, completat de date paradinîce (EEG, PF 3). şi examenul anatomo-patoiogic. Tabel nr. LXXIII Diagnosticul pozitiv în luesul cerebral ■Neutciues fere evolutive Tulburări psihice i*i> * exagerate, nestăpînite, perversiuni. Diagnosticul diferenţial este dificil de * 1- t r^ntî". stadiile iniţiale ale bolii şi pentru r>^ --oacU de debut a paraliziei generale şi r;;,i uşor pentru perioada de stare. Se remarcă prin marea varietate a afecţiunilor s.u care s-ar putea confunda. Tobe! nr. LXXIV Diagnosticul diferenţial în luesul cerebral PERIOADA DE 4 DEBUT A PARALIZIEI GENERALE PROGRESIVE (PG) debut r absei --- elern iform ;ntelor psihogene inilor ii ale PGP 9 neurastenia 9 sindrom neurastenic da debut al unor psi hor? sau afecţiuni somaţi «o 9 debut ps.’hopafoid — absenta agresiunii (ICC, epilepsi — elemente definitorii ale PGP personalitate premorbidă — debut pi * hotiform — elemente definitorii ale PGP © stări psihopatoide toxiceV, m psihopatii 0 PMD © schizofrenie para noi dă 9 psihoze paranoide Lues cerebral ; diagnostic diferenţial Lue/1083 Tabel nr. LXXIV (continuare) K MOADA DE .77 RE A PGP * KOADA TER-ALÂ A PGP forma expansiva -- hipomnezie evidentă ... evoluţie spre deteriorare — idei delirante absurde; forma depresivă ...- intensitate redusă ... idei delirante ...- evoluţie progresivă deterioratîv! ----- elemente definitorii ale PGP forma paranoid-halucinatorie —- grad redus de sistematizare --- evoluţie deteriorat!vă elemente definitorii ale PGP forma schizoida (numai ia copii) forma confuzional! — asociată cu alcoolism — elemente definitorii ale PGP forma epileptiformâ — rară —. absenţa semnelor EEG — elemente definitorii ale PGP ® PMD — forma maniacala • PMD — forma depresiva <1 sindrom haludnator pa* ranoid ® schizofrenia • alcoolisrr aur;ic epilepsia • sindrom demenţial ® demenţă ASC tip Ia- — prezenţa elementelor definitorii ate PGP cunar -- prezenţa conştiinţei bolii — semne de focar •— examenul FO • demenţa senila — tip global -- tulburări mnezice — vîrsta debutului — dezorientare — delir senil © demenţa Pick — tip frontal' — vîrsta prese ni ll — tulburări de vorbire — PEMA — PEG caracteristic © dementa Alzheimer — tip j'iotM. -- vîrs-a preveni ia — dezcr!en>a e —.- tulburări productive — AAA — PEG i *( , f eristic # dement * p " > TCC afect*)?. ' funcţiilor i r; t e i. c * 1 . eu.Oi i * — evoluţi • itâ, — pes Sufidts;i; Uî pf e• morbida 1084/Luf Lulacintyl Spania - DC! CU-mezanona • Miorelaxant cu valenţe anxi »l*t»r de tip 2-(p-c!orfenil)tetrahidro-3-metiMH-1 tiazin-4-onă 1,1-dioxid ; considerat drept primul miorelaxant adevărat, este indicat în nevroze motorii (crampe musculare, torti-colis, spasme musculare), acţiunea sa anxiolitică fiind complementară. Nu are practic contraindicaţii. 371. LUME • In sens filozofic, totalitatea existenţei, cosmos, univers. Intr-o accepţiune mai restrînsă — ca în expresii de genul „lumea omului", „lumea valorilor", „lumea obiectelor" etc., desemnează un anumit domei.l'j al realităţii. • In limbajul curent, prin lume se înţelege fie umanitatea ca regn ontologic distinct (:a în expresii de genul „aşa e lumea", M$u;nsa vorbeşte" etc,)» fie mulţimea nediferenUiiă („lumea a dat năvală", „era de faţă rn.’ltă lume"). 372. LUME ; Lunier L. J. ; Lunipax Lup/1085 clădiri, vehicule, personaje etc, cu care copilul este invitat să se joace, indicîndu-i-se să folosească cît mai multe dintre ele. Se notează timpul de latenţă al execuţiilor, strategiile de lucru , comportamentul şi comentariile spontane, produsul final fiind fotografiat, pentru a fi interpretat în funcţie de anumite scheme de construcţie (stabilite, după numărul mai mare, la anumite tipuri de personalitate). Testul pune în evidenţă atitudini intelectuale, particularităţi ale afectivităţii şi personalităţii copilului, precum şi manifestări psihopatologice latente. 373. LUMINAL(M) R.F.G. - DC! Feno-sin. barbital -+ FENOBARBlTAL( M) România. 374. LUMIRELAX(M) Franţa - DCI Melc-carbamol • Tranchilizant, derivat de glicerol de tip 3-(0-metoxifenoxi)-1,2-propandiol-1-car-bamat, cu acţiune predominant miorelaxantă şs an xi oii tic sedativă ; secundar, are şi valenţe analgezice. 375. LUNATIC (cf. lat. lunaticus „lunatic, epileptic") • Denumire utilizată în evul mediu pentru cei care sufereau de o boala psihica Gravura secolul ai XVIi-lea (credinţă atît de generalizată încît a reuşit să se păstreze peste secole, putînd fi întîlnită ş! in prezent, dacă nu în tratatele de medicină, oricum în vorbirea populară). Se pare câ U baza acestei credinţe se află o afirmaţie hipocratică, potrivit căreia iradierea de către-astrul nopţii ar putea produce stări de agitaţie psihomotorie, automatism ambulator (som-nambulism) şi chiar crize de epilepsie. Latinii desemnau prin termenul de „lunatic", pe epileptici, iar grecii îi numeau „seleniacos" (selene „luna"). Şi în secolul al XlX-lea LITTRE descrie „boli lunare" ale subiecţilor aflaţi sub influenţa fazelor lunii. Nu lipsită de Interes ne apare observaţia iui Vasile VOICU-LESCU, distins poet, prozator, dramaturg dar, In acelaşi timp, şi un apreciat medic (1884— 1963), care considera indicate radiaţiile ionizante ale lunii în stările astenice, element preluat din vechile prescrieri ale medicinii indiene. Mai interesantă pare însă afirmaţia unui psihiatru de renume, Daniel CONSTANTIN („Retrospective medicale" — 1985) care, în ciuda eforturilor sale de a găsi o menţiune privind selenoterapia ca metodă eficace (sau cel puţin o referire bibliografică în acest sens), consideră că, în principiu, expunerea la razele lunare poate avea o acţiune terapeutică, ţinînd seama şi de faptul că, după o perioadă de latenţă apare, ca urmare a unei asemenea băi lunare, un uşor eritem cutanat. 376. LUNDBERG(S) sindrom • Afecţiune congenitală cu transmitere autosomal-recesivă descrisă, în 1973, de LONDBERG. Se caracterizează îndeosebi prin anomalii osteomuscu-lare, deficit intelectual important, hipogona-dism. Neurologic, bolnavii prezintă sindrom piramidal, tulburări motorii care se accentuează progresiv, disartrie. 377. LUNIER Ludger Joseph (1822-1885) • Psihiatru francez. Debutează în psihiatrie in 1849, prin teza sa „Recherches sur la para* lysie generale Progressive". Apropiat şi protejat de BAILLARGER, a fost redactor la „Analele medico-psihologice". Îşi desfăşoară activitatea în cîteva spitale pariziene şi de provincie, fiind unui dintre iniţiatorii „Societăţii de abstinenţă". Anterior îl preocupase relaţia dintre alcool şi boală mintală. 378. LUNIPAX*M) Belgia — DCI Flurazepam m Tranchilizant, derivat benzodiazepinic de tip 7-clor-1-/2-(dietilamino)etil/-5-(0-fluorofe-nil)-1,3-dihidro-2H-1,4-benzodiazepin-2-onă, cu acţiune sedativ-hipnotică ; indicat în insomnii mixte, contraindicat în sarcină, alăptare, glau-ccm şi miastenie. 379. LUPUS ERITEMATOS SiSTEMIC (LES) m Boală sistemică autoimună care afectează fibrele de colagen, în a cărei simptomatologie se integrează o serie de tulburări psihice im por 1066/Lup Lupus eritematos sistemic ; Luria Alexandru tante. De la descrierea princeps a bolii (KA-POSl, 1872) pînă la foarte recentele studii (S. SOLOMON, 1985) toţi autorii sînt de acord asupra prezenţei unor manifestări psihice care afectează între 11% P>nâ la 75% din bolnavi (STERN, ROBINS, KAPLAN, GUZE, SCHMIT, MAZET). Asupra precocităţii apariţiei tulburărilor, o serie de autori (GUZE, KAPLAN, HASERICK) subliniază că, în proporţii care pot depăşi un sfert din numărul cazurilor, primele manifestări ale bolii pot fi de natură psihică, această cifră modificîndu-se semnificativ dacă se iau în consideraţie manifestările neurologice. Descrierea tulburărilor psihice este grevată de polîmorfismul acestora ca şi de intricarea, pe măsura evoluţiei bolii, cu o serie de tulburări secundare situaţiei generate de existenţa acestei afecţiuni cronice cu prognostic rezervat : « episoadele confuzionale cu dezorientare spaţio-temporală, false recunoaşteri, anxietate, mutism, hebetudine, însoţite de productivitate halucinatorie trădează suferinţa cerebrală organică. Uneori aspectul schizofreniform al tabloului clinic pune dificile probleme de diagnostic ; « tulburările afective, în marea lor majoritate de aspect depresiv (deşi se citează şi episoade maniacale sau hipomaniacale), se înscriu pe întreaga curbă de intensitate a depresiei, mergînd, de la tulburări de intensitate nevrotică (mai ales cu caracter reactiv — pierderea speranţei în vindecare, autodevalorizare, diminuarea contactelor sociale), pînă la episoade de depresie majoră, din care nu lipsesc tentativele suicidare; # simptomatologia neurologică este reprezentată în principal de crizele de tip epileptic (cel mai frecvent de tip grand mal) la care se poate adăuga o gamă largă de tulburări de tip central — tulburări cerebrale, mişcări coreice, hemiplegii, afazii sau periferic — poliradiculonevrite, polinevrite, atingeri retiniene etc. După G. SCHMIT şi PH. MAZET (1976) tulburările psihice din lupus ridică două serii de probleme : aceea a legăturii existente între aceste tulburări şi boala lupică, şi a mecanismelor prin care apar aceste tulburări. Dacă la prima întrebare se poate răspunde că. apariţia tulburărilor psihice nu este fortuita, existînd certitudinea (oricînd demonstrabilă statistic) că aceste manifestări sînt specifice tabloului clinic al bolii, în cel de-al doilea caz ■demonstrarea unei atingeri cerebrale nu se poate face decît pentru un număr limitat de cazuri (LAPRESLE, O’CONNOR şi MOSHER). Unii autori consideră că o mare parte a tulburărilor psihice ce apar, să fie condiţionate de gravitatea şi cronicitatea bolii care supune bolnavul la o enormă modificare a vechilor iui roluri socio-profesionale şi familiale, a tuturor relaţiilor interpersonale, a conştiinţei propriei identităţi (afectarea expresiei faciale, a motili-tăţii, a cenesteziei etc.). Pe de altă parte, nu trebuie neglijat nici rolul corticoterapiei (tratamentul de elecţle al L.E.S.) care, prin efectele sale bine cunoscute, poate induce sau agrava o serie de tulburări psihice („psihoze cortizonice44). E. DUBOIS vorbeşte chiar de un „proces mixt11 (tulburări induse de boală — tulburări induse de medica-ţie) ; GUZE minimalizează roiul cortico-tera-piei în apariţia tulburărilor psihice, arătînd că, în aceeaşi măsură, se poate vorbi de un efect benefic ai medicaţiei în tratarea bolii de bază, deci şi a tulburărilor psihice secundare acesteia. C. JULIEN (1970) arată că o serie de tulburări somatice şi metabolice (printre acestea mai frecvente sînt : insuficienţa hepatică gravă, insuficienţa renală cronică, hipertermia, episoadele infecţioase) induse de lupus sînt responsabile de apariţia unor manifestări psihice, O perspectivă deosebită deschid studiile care încearcă să stabilească rolul unor factori psihosociali în apariţia acestor boli autoimune. Astfel au fost incriminate carenţe afective din copilărie (DUBOIS), labilitatea emoţională (BRODY), alte anomalii aie personalităţii (STERN şi ROBINS). Mai recent ADER (1981) a demonstrat în experiment animal, condiţionarea psihică a apariţiei LEŞ. Alţi autori afirmă că experienţele traumatizante de viaţă pot fi legate de apariţia lupusului, ca şi în cazul altor boli autoimune, făcîndu-l pe H. KAPLAN (1985) sa afirme că se poate vorbi de „cauze psihosociale ale bolii'4. Pentru psihiatru, posibilitatea unui debut cu semne psihice ai lupusului rămîne o ipostază diagnostică deosebit de dificilă. 380. LURiA Alexandru (1902-1977)® Psiholog rus, elev al lui VÎGOTSKl, este creatorul neuropsihologiei sovietice şi unu! dintre pionierii acestei ramuri a ştiinţei pe plan mondial. Face studii deosebite în ceea ce priveşte clinica afaziei, rolul lobului frontal, procesele memoriei şi psihopatologia acesteia. Lucrările sale cele mai cunoscute sînt : „Afazia traumatică" (1947), „Aspecte psihopatologice ale scrisului14 (1961), „Encefaiui şi procesele psihologice, neuropsihologia memoriei" (1973), „Bazele neuropsihologiei" (1973). Luria-Nebraska (T> ; Luscher(T) ; Lusedan (M>; Lusf s; Luxidin Lux/1G87 381. LURIA-N EBRASKA(T) test e Versiune standardizată a procedurilor psihologice iniţiate de A. LURIA şi reorganizate de CH. GOLDEN şi colab. (1978). Psihologul rus a fost adeptul folosirii în investigaţie a unor teste care să reflecte în mod simplificat funcţionarea creierului (LURIA a fost împotriva modelului localizaţionist). Dezvoltînd un model bazat mai mult pe raţionament clinic, evaluarea iniţială era imprecisă şi greu evidenţiabilă cuantificat. Cercetătorii de la Universitatea Nebraska au elaborat un test standardizat care să poată face faţă atît unor exigenţe cantitative cît şi unora calitative, aşa cum îşi dorise psihologul rus. Această versiune standardizată evaluează performanţele neuropsihologice ale ariilor cerebrale principale, în care se includ : abilităţile motorii, tactile, vizuale şi auditive, funcţiile expresive şi fonatorii, capacitatea de calcul, scrisul, lectura, orientarea, memoria si inteligenţa. Cei 269 de itemi sînt grupaţi în 11 subscale ia care se adaugă 3 scale adiţionale (scala patognc-monică, scala emisferuiui drept, scala emisterului stîng). Timpul de aplicare este în medie 150 de minute. Numeroase studii de validitate întreprinse (GOLDEN, PURiSCH, HAM-MEKE, 1978; Mc KAY, GOLDEN, 1979; TSUSHIMA) au sugerat că bateria este un instrument eficient şi suficient de precis în diagnosticarea, lateralizarea şi localizarea leziunilor cerebrale. 382. LUSCHER(T) test ® Test publicat In 1969, aparţinînd lui Max LUSCHER, constînd în alegerea, în ordinea preferinţelor, a unui număr de planşe colorate (şapte planşe de culori diferite care grupează în total 73 de careuri de culoare, 25 de nuanţe diferite pentru care există 43 de selecţii posibile, în forma completă, sau opt careuri colorate, în forma prescurtată). Bazîndu-se pe o teorie a culorilor (alegerea şi respingerea sînt determinate de structuri latente ale personalităţii, influenţate de experienţa ancestrală, individuală, simbolică şi socioculturală), testul furnizează informaţii privind structura personalităţii, zona de tensiune, caracteristici rejectate sau suprimate, prognosticul actualelor tulburări, prognostic de muncă, predispoziţia la afecţiuni psihosomatice. Testul îşi mai. găseşte aplicarea în ciinica de boli interne, in dorneniui educaţiei (Kar! Heinz FLEININGHAUS), in etnologie (H. HIKLAR şi N. DITSCHY), în consilierea conjugală. In psihiatrie, informaţiile date de test sînt utilizabile mai ales în legătură cu categorii simptomatice ca : anxietate, depresie, astenie. 383. LUSEDAN(M) Spania — DCI Sufpiridâ' • Neuroleptic incisiv, derivat benzamidic de tip N- /(1 - etil- 2 - pi rol idi nil)metii/-5-sulfamoi I- fNyCH7-Htt ~0C jh0CHs H2N-S02J